PROPUNERE DE REZOLUȚIE referitoare la drepturile omului și la situația politică din Cuba
8.6.2021 - (2021/2745(RSP))
depusă în conformitate cu articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
Anna Fotyga, Hermann Tertsch, Charlie Weimers, Carlo Fidanza, Joanna Kopcińska, Bogdan Rzońca, Veronika Vrecionová, Raffaele Fitto, Jadwiga Wiśniewska, Elżbieta Rafalska, Ryszard Czarnecki, Valdemar Tomaševski, Assita Kanko, Witold Jan Waszczykowski, Elżbieta Kruk, Ruža Tomašić, Angel Dzhambazki
în numele Grupului ECR
Consultaţi, de asemenea, propunerea comună de rezoluţie RC-B9-0341/2021
B9‑0346/2021
Rezoluția Parlamentului European referitoare la drepturile omului și la situația politică din Cuba
Parlamentul European,
– având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Cuba, în special cea din 17 noiembrie 2004 referitoare la Cuba[1], cea din 2 februarie 2006 referitoare la politica UE față de guvernul cubanez[2], cea din 21 iunie 2007 referitoare la Cuba[3], cea din 11 martie 2010 referitoare la prizonierii de conștiință din Cuba[4], cea din 5 iulie 2017 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului de dialog politic și de cooperare între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Cuba, pe de altă parte[5], cea din 15 noiembrie 2018 referitoare la situația drepturilor omului în Cuba[6], precum și cea din 28 noiembrie 2019 referitoare la cazul lui José Daniel Ferrer[7],
– având în vedere Acordul de dialog politic și de cooperare (ADPC) dintre Uniunea Europeană și Cuba semnat în decembrie 2016 și aplicat cu titlu provizoriu de la 1 noiembrie 2017,
– având în vedere cel de-al treilea dialog oficial privind drepturile omului dintre Uniunea Europeană și Cuba, desfășurat în baza Acordului de dialog politic și de cooperare la 26 februarie 2021,
– având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și alte tratate și instrumente internaționale în domeniul drepturilor omului,
– având în vedere Declarația universală a drepturilor omului, la care Cuba este parte semnatară,
– având în vedere Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale,
– având în vedere reexaminarea periodică globală a Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU (CDO) asupra Cubei din 16 mai 2018,
– având în vedere Constituția Republicii Cuba și Codul penal cubanez,
– având în vedere Convenția ONU împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 1984, la care Cuba este stat parte,
– având în vedere raportul Grupului de lucru privind detenția arbitrară al Consiliului pentru Drepturile Omului (CDO) al Organizației Națiunilor Unite, adoptat la 6 octombrie 2020,
– având în vedere rapoartele organizațiilor pentru drepturile omului, precum Human Rights Watch, Human Rights Foundation și Prisoners Defenders, și Comunicarea AL CUB6/2019 a Mandatelor Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, ale raportorului special privind formele contemporane de sclavie, inclusiv cauzele și consecințele acesteia și ale raportorului special privind traficul de ființe umane,
– având în vedere comunicările finale ale Comitetului Organizației Națiunilor Unite pentru disparițiile forțate (CED) referitoare la cererea de măsuri urgente din 27 ianuarie 2020 privind dispariția timp de 37 de zile a lui José Daniel Ferrer, petiția urgentă din 23 ianuarie 2020 privind dispariția forțată timp de 63 de zile a lui Fernando González Vaillant și raportul CED din 5 octombrie 2020 privind cererile de măsuri urgente depuse în temeiul articolului 30 din Convenția internațională pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate,
– având în vedere raportul Grupului de lucru privind detenția arbitrară al CDO, prezentat la 30 septembrie 2020 și adoptat la 6 octombrie după cea de a 88-a sesiune a Grupului de lucru, privind cele peste 100 de detenții arbitrare,
– având în vedere rapoartele Observatorului cubanez pentru drepturile omului pe o perioadă de 12 luni, până în mai 2021, privind acțiunile represive și detențiile arbitrare,
– având în vedere convențiile Organizației Internaționale a Muncii (OIM), ratificate de Cuba,
– având în vedere declarația Secretariatului General al Organizației Statelor Americane (OAS) din 16 octombrie 2019,
– având în vedere definiția „organizației societății civile” din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât democrația înseamnă posibilitatea alternării la putere; întrucât această definiție exclude articolul 5 din Constituția Cubei, conform căruia Partidul Comunist din Cuba este forța politică supremă a societății și a statului; întrucât în temeiul articolelor 4 și 229 din Constituția Cubei acest sistem este ireversibil;
B. întrucât Parlamentul a aprobat Acordul de dialog politic și de cooperare la 5 iulie 2017; întrucât aprobarea se referea în mod clar la poziția sa politică de dezaprobare față de situația drepturilor omului și, în plus, conținea o clauză de suspendare în cazul încălcării dispozițiilor privind drepturile omului;
C. întrucât raportul Grupului de lucru privind detenția arbitrară din 6 octombrie 2020 avertizează că încălcarea sistematică a drepturilor omului este o practică obișnuită a autorităților cubaneze;
D. întrucât, potrivit unui raport al Observatorului cubanez pentru drepturile omului, s-a confirmat că în 2020 regimul cubanez a efectuat 1 798 de arestări violente arbitrare, dintre care 1 647 au fost detenții forțate la domiciliu; întrucât natura represivă a regimului se caracterizează prin brutalitate continuă și extremă și prin intenția de a teroriza permanent populația;
E. întrucât Cuba este pe locul trei în lume prin numărul ridicat al cererilor de măsuri urgente formulate în temeiul articolului 30 din Convenția internațională pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate între 2012 și 31 august 2020;
F. întrucât acțiunile guvernului cubanez încalcă dispozițiile articolului 1 alineatul (5) și ale articolului 22 din ADPC dintre Uniunea Europeană și Cuba, semnat în 2016, în care guvernul cubanez se angajează să susțină și să îmbunătățească respectarea drepturilor omului;
G. întrucât organizațiile internaționale pentru drepturile omului și alți observatori independenți ai situației drepturilor omului, printre care raportorii speciali ai ONU, nu au permisiunea să intre în Cuba, deși de mulți ani insistă că este absolut necesar să viziteze insula;
H. întrucât Grupul de experți al Congresului Statelor Unite a declarat, în mai 2021, că Venezuela și Cuba sunt guvernate de regimuri autoritare care reprimă opoziția politică și apărătorii drepturilor omului, fiind caracterizate de slăbiciuni instituționale și nedemocratice, precum și de sisteme judiciare controlate politic, corupție și niveluri ridicate de criminalitate și violență;
I. întrucât ingerința Cubei în treburile guvernului Venezuelei și în administrarea porturilor și a bazelor navale venezuelene este denunțată de cel puțin 30 de ani; întrucât regimul cubanez deține o bază de date completă a tuturor venezuelenilor înregistrați, are acces la biroul de identificare și migrație, cunoaște toate tranzacțiile civile și comerciale și registrele oficiale venezuelene, gestionează software-ul administrației publice și rețelele sale de fibră optică, dispune de informații detaliate despre rețeaua națională de energie electrică și industria petrolieră și cunoaște foarte bine rezervele de minereuri ale țării;
J. întrucât Statele Unite au impus Cubei sancțiuni economice ample în ultimii ani, iar statul cubanez a fost desemnat susținător al terorismului;
K. întrucât, în ianuarie 2021, secretarul de stat al Statelor Unite a condamnat sprijinul acordat de regimul cubanez terorismului internațional și subminării justiției americane; întrucât a subliniat refuzul Cubei de a extrăda membri ai „Ejército de Liberación Nacional” (ELN) după atacul cu bombă din 2019 asupra unei academii de poliție din Bogotá, în care au fost ucise 22 de persoane; întrucât, potrivit declarațiilor secretarului de stat din 2021, sprijinul acordat de Cuba lui Nicolás Maduro le oferă teroriștilor internaționali condiții propice pentru a trăi în Venezuela;
L. întrucât, în octombrie 2019, OAS a condamnat faptul că actuala destabilizare a sistemelor politice ibero-americane își are originea în strategia dictaturilor bolivariană și cubaneză care finanțează, sprijină și promovează conflictul politic și social din regiunea ibero-americană;
M. întrucât articolul 135 din Codul penal cubanez sancționează toți funcționarii publici care nu își încheie activitatea în cadrul unei misiuni medicale în străinătate sau care decid să nu se întoarcă în Cuba după încheierea acesteia, cu o pedeapsă de până la opt ani de închisoare;
N. întrucât Cuba a ratificat cele opt convenții fundamentale ale OIM;
O. întrucât Parlamentul a decernat de trei ori Premiul Saharov pentru libertatea de gândire unor activiști cubanezi, precum Oswaldo Payá în 2002, Las Damas de Blanco în 2005 și Guillermo Fariñas în 2010; întrucât câștigătorii Premiului Saharov și familiile lor continuă să fie persecutați și intimidați sistematic, iar cei care locuiesc pe insulă sunt împiedicați sistematic să părăsească țara și să participe la evenimente internaționale și evenimente organizate de Parlamentul European;
P. întrucât Grupul de lucru privind detenția arbitrară al CDO a hotărât că José Daniel Ferrer a fost victima a peste 100 de detenții, multe dintre ele fiind arbitrare, și însoțite de violențe și bătăi, amenințări și efracții ilegale la domiciliul său, chiar în zori, furturi improprii și ilegale de bunuri, tortură, încarcerare, dispariție forțată, restricții de circulație și detenții ale unor membri minori ai familiei; întrucât, deși raportul nu menționează în mod expres („crime împotriva umanității”), ar trebui reamintit că articolul 7 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale include aceste crime;
Q. întrucât Grupul de lucru privind detenția arbitrară al CDO este convins că în Cuba detențiile arbitrare au fost utilizate ca instrument pentru a limita exercitarea pașnică de către victime a drepturilor la libertatea de opinie, de exprimare, de întrunire, de asociere și de participare, precum și pentru a restricționa activitățile acestora de apărare a drepturilor omului;
R. întrucât Grupul de lucru privind detenția arbitrară al CDO consideră că Ministerul Justiției din Cuba a încălcat dreptul la prezumția de nevinovăție al victimelor detențiilor arbitrare, printre care José Daniel Ferrer; întrucât, în momentul arestării sale și ulterior, José Daniel Ferrer nu a putut contacta un avocat ales de el, ci a fost constrâns prin amenințări și tortură să semneze o mărturie;
S. întrucât, în decembrie și aprilie, Amnesty International a lansat apeluri cu privire la Mișcarea San Isidro și la susținătorii acesteia, care „au fost supuși unor niveluri de supraveghere înspăimântătoare”, „au fost hărțuiți, închiși și supravegheați constant”; întrucât artiștii și intelectualii Mișcării San Isidro au fost supuși la persecuții, arestări, bătăi și asedierea caselor, acte care nu s-au oprit în cursul anilor 2020 și 2021;
T. întrucât în prezent pe lista prizonierilor politici a Prisoners Defenders există 140 de prizonieri și deținuți politici;
U. întrucât articolele 72-84 din Codul penal cubanez conțin definițiile noțiunilor de „stare de pericol” și „măsuri de securitate pre-infracționale”, în baza cărora mii de persoane sunt condamnate anual la pedeapsa cu închisoarea de la unu la patru ani, fără a exista vreo infracțiune imputabilă, peste 8 000 de persoane se află în închisoare și peste 2 500 sunt condamnate la muncă forțată fără internare;
V. întrucât, deși în rezoluția sa din 28 noiembrie 2019 referitoare la cazul José Daniel Ferrer, Parlamentul a invitat „SEAE și Comisia să sprijine activ grupurile societății civile și persoanele care apără drepturile omului în Cuba, inclusiv prin organizarea unor vizite la închisori, prin monitorizarea proceselor și prin declarații publice”, nu au avut loc vizite la niciun deținut politic aflat în închisoare și nu a fost monitorizat niciun proces al opozanților, disidenților, apărătorilor drepturilor omului sau activiștilor independenți ai societății civile;
W. întrucât Delegația UE în Cuba a publicat în octombrie 2019 un document descriind cooperarea UE cu Cuba, în care se afirma că 8 % din finanțarea actuală a cooperării dintre Cuba și UE este destinată „societății civile”; întrucât suma de 19 milioane EUR acordată pentru perioada 2019 nu a ajuns la societatea civilă; întrucât toate proiectele analizate sunt finanțate de societăți de stat ale guvernului cubanez,
1. condamnă detenția arbitrară a lui Aymara Nieto Muñoz, Mitzael Díaz Paseiro, Iván Amaro Hidalgo, Edilberto Ronal Arzuaga Alcalá, Yandier García Labrada, Denis Solís González, Luis Robles Elizástegui și a celor 64 de prizonieri de conștiință și solicită urgent ca autoritățile cubaneze să îi elibereze imediat;
2. își exprimă din nou profunda îngrijorare cu privire la persecutarea, hărțuirea, detențiile arbitrare și atacurile continue la care sunt supuși artiștii, precum Mișcarea de la San Isidro, jurnaliștii independenți, apărătorii drepturilor omului și membrii opoziției pașnice din Cuba; cere ca aceste acțiuni să înceteze imediat și ca toți deținuții politici și cei deținuți în mod arbitrar să fie eliberați;
3. este profund îngrijorat de faptul că, potrivit Grupului de lucru privind detenția arbitrară al CDO, cazurile de privare de libertate arbitrară din Cuba analizate în ultimii ani nu sunt izolate; ia act de concluziile cuprinse în avizele Grupului de lucru privind Cuba, care evidențiază o problemă sistematică a detențiilor arbitrare, conform rapoartelor nr. 12/2017, 55/2017, 64/2017, 59/2018, 66/2018, 63/2019 și 4/2020;
4. condamnă Cuba pentru sprijinul, finanțarea și promovarea conflictelor politice și sociale din regiunea ibero-americană; ia act de faptul că, în 2019, OAS a condamnat dictaturile din Cuba și Venezuela deoarece sunt responsabile de destabilizarea actuală a sistemelor politice din regiune; constată totodată că aceasta a condamnat legăturile, finanțarea și colaborarea regimului cubanez cu forțele implicate în destabilizarea guvernelor și democrațiilor din țările ibero-americane, precum și violențele din Chile, Columbia, Ecuador și Peru;
5. este preocupat de faptul că ADPC nu a îmbunătățit situația democrației și a drepturilor omului;
6. subliniază că, contrar prevederilor din ADPC, organizațiile societății civile cubaneze și europene au fost împiedicate în mod sistematic să participe la dialogurile privind drepturile omului dintre Cuba și Uniunea Europeană, în cadrul mai larg al dialogului privind drepturile omului din ADPC, precum cel care a avut loc la 26 februarie 2021, ca urmare a refuzului guvernului cubanez de a le da autorizația;
7. reamintește SEAE că statele membre semnatare și proiectele de cooperare ale ADPC prevăd că participarea societății civile este esențială în dezvoltarea dialogului în cadrul acordului, dar că, până în prezent, acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce, în sine, invalidează scopul acordului și trebuie remediat imediat;
8. solicită încetarea imediată a tuturor ajutoarelor financiare acordate de UE Cubei, care au fost plătite în mod consecvent și fără a se ține seama de încălcările grave ale drepturilor omului din trecut și din prezent; contată faptul demonstrat că ajutoarele respective nu sunt utilizate niciodată în mod direct în beneficiul populației; își exprimă îngrijorarea că nici acest ajutor direct, nici ajutorul care depinde de misiunea diplomatică a UE la Havana nu au avut drept scop să îmbunătățească nivelul de trai al cubanezilor, ci mai degrabă au fost utilizate în beneficiul regimului și al propriilor organizații și asociații ideologice și represive;
9. cere să se aplice condițiile convenite în ADPC și să se aducă la cunoștință guvernului cubanez aplicarea mecanismului prin care UE este obligată să denunțe acordul, din cauza încălcării repetate și sistematice a obligațiilor și angajamentelor convenite; insistă ca UE să supravegheze și să monitorizeze îndeaproape respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în Cuba;
10. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Guvernului și Adunării Naționale a puterii populare din Cuba, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentante al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Comisiei, Reprezentantului special al UE pentru drepturile omului, parlamentelor și guvernelor statelor membre, Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și guvernelor statelor membre ale CELAC.