Propunere de rezoluţie - B9-0099/2023Propunere de rezoluţie
B9-0099/2023
Parlamentul European

PROPUNERE DE REZOLUȚIE referitoare la un venit minim adecvat care să asigure incluziunea activă

8.2.2023 - (2022/2840(RSP))

depusă pe baza întrebărilor cu solicitare de răspuns oral B9‑0000/2023 și B9‑0000/2023
în conformitate cu articolul 136 alineatul (5) din Regulamentul de procedură

Dragoș Pîslaru
în numele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale


Procedură : 2022/2840(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
B9-0099/2023
Texte depuse :
B9-0099/2023
Dezbateri :
Voturi :
Texte adoptate :

B9‑0099/2023

Rezoluția Parlamentului European referitoare la un venit minim adecvat care să asigure incluziunea activă

(2022/2840(RSP))

Parlamentul European,

– având în vedere articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolele 4, 9, 14, 19, 151 și 153 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

– având în vedere Pilonul european al drepturilor sociale (PEDS) și planul de acțiune aferent,

– având în vedere declarația de la Porto,

– având în vedere Carta socială europeană a Consiliului Europei,

– având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, adoptată în 1979,

– având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948 (reconfirmată cu ocazia Conferinței mondiale privind drepturile omului din 1993), în special articolele 3, 16, 18, 23, 25, 26, 27 și 29,

– având în vedere Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, adoptat de ONU în 1966,

– având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, definite de Organizația Națiunilor Unite în 2015, în special obiectivele 1 și 10,

– având în vedere Convențiile 26 și 131 ale Organizației Internaționale a Muncii privind stabilirea salariului minim și nr. 29 și 105 privind abolirea muncii forțate,

– având în vedere articolele 34, 35 și 36 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin care se definesc explicit dreptul la securitate socială și la asistență socială, nivelul ridicat de protecție a sănătății umane și accesul la serviciile de interes economic general,

– având în vedere Recomandarea Consiliului din 24 iunie 1992 privind criteriile comune referitoare la resurse și prestații suficiente în sistemele de protecție socială[1],

– având în vedere recomandarea Consiliului din 30 ianuarie 2023 privind un venit minim adecvat care să asigure incluziunea activă[2],

– având în vedere rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la rolul venitului minim în lupta împotriva sărăciei și în promovarea unei societăți incluzive în Europa[3],

– având în vedere rezoluția sa din 24 octombrie 2017 referitoare la politicile de garantare a venitului minim ca instrument de combatere a sărăciei[4],

– având în vedere întrebările adresate Consiliului și Comisiei referitoare la venitul minim care să asigure incluziunea activă (O-000050/2022 – B9‑0000/2023 și O‑000051/2022 – B9‑0000/2023),

– având în vedere articolul 136 alineatul (5) și articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere propunerea de rezoluție prezentată de Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,

A. întrucât în 2021 95,4 milioane de persoane din UE erau expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, ceea ce reprezintă echivalentul a 21,7 % din populația UE[5]; întrucât sărăcia și excluziunea socială sunt chestiuni ce țin de responsabilitatea individuală și de responsabilitatea socială colectivă, ale cărei cauze sunt legate de politicile economice și sociale puse în aplicare de statele membre și de UE; întrucât criza actuală, determinată de factori interconectați, inclusiv pandemia de COVID-19 și consecințele sale, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și schimbările climatice, a făcut ca oamenii să se confrunte cu un cost al vieții mai mare și a crescut rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială; întrucât, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, între 68 și 135 de milioane de alte persoane în lume ar putea fi împinse în sărăcie până în 2030, ca urmare a schimbărilor climatice[6];

B. întrucât ajutorul pentru venitul minim este o prestație necontributivă oferită persoanelor care nu dispun de resurse suficiente și care îndeplinesc criteriile naționale de eligibilitate și ar trebui să fie considerată parte integrantă a sistemelor naționale de protecție socială cuprinzătoare bazate pe drepturi; întrucât sistemele de venit minim sunt definite ca fiind prestații și servicii care, împreună, constituie o plasă de siguranță pentru persoanele care, indiferent dacă au sau nu un loc de muncă, nu ar dispune de resurse suficiente pentru ca ele și persoanele aflate în întreținerea lor să trăiască în mod demn[7];

C. întrucât sărăcia și excluziunea socială sunt concepte multidimensionale care, prin urmare, trebuie combătute printr-o abordare holistică și dinamică, care include măsuri pentru a garanta accesul la bunuri și servicii de facilitare, cum ar fi educația, formarea și dezvoltarea competențelor; întrucât o astfel de abordare ar trebui să se concentreze asupra persoanelor și a situației acestora și să facă parte dintr-o strategie eficace de combatere a sărăciei; întrucât sistemele de venit minim finanțate și dotate cu resurse adecvate reprezintă o modalitate importantă și eficientă de a depăși sărăcia și de a promova incluziunea socială; întrucât stigmatizarea socială asociată lipsei resurselor duce la apariția sentimentului de rușine care poate masca amploarea reală a sărăciei în societate;

D. întrucât Eurostat definește „riscul de sărăcie sau de excluziune socială” (AROPE) ca fiind totalul de persoane care fie sunt expuse riscului sărăciei, fie se confruntă cu lipsuri materiale sau sociale grave, fie trăiesc într-o gospodărie cu o intensitate foarte scăzută a muncii;

E. întrucât disparitatea de gen în materie de sărăcie a crescut în ultimii cinci ani, deoarece femeile sunt din ce în ce mai afectate de sărăcie și de riscul de excluziune socială în comparație cu bărbații, în special femeile în vârstă, femeile cu dizabilități, femeile rome, femeile care se confruntă cu forme intersecționale de discriminare și mamele singure; întrucât măsurile de izolare legate de COVID-19 au avut un impact disproporționat asupra femeilor și a persoanelor aflate în situații vulnerabile, în special în ceea ce privește sarcina mai mare a muncii de îngrijire informală, ca urmare a accesului limitat la asistență medicală, educație și alte servicii sociale; întrucât distribuția inegală a activităților de îngrijire și a muncii casnice neremunerate între bărbați și femei reprezintă un factor esențial care determină intrarea și rămânerea pe piața forței de muncă a femeilor, sectoarele și locurile de muncă în care își desfășoară activitatea, numărul de ore de muncă remunerată, precum și calitatea locurilor de muncă pe care le au; întrucât 80 % din îngrijirea pe termen lung în Europa este asigurată de îngrijitori informali, iar aceștia sunt mai predispuși să se confrunte cu sărăcia și excluziunea socială, deoarece 42 % dintre îngrijitorii care nu lucrează se află în cuartila cu cele mai mici venituri și 59 % dintre îngrijitorii care nu lucrează întâmpină dificultăți în a-și asigura traiul
[8];

F. întrucât, în 2020, rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială pentru persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani a fost de 25,4 % în UE, ceea ce corespunde unui număr de aproximativ 18,1 milioane de persoane;

G. întrucât aproximativ 35 % din populația de vârstă activă a UE expusă riscului de sărăcie ar putea să nu beneficieze de venitul minim național sau de alte prestații sociale financiare[9]; întrucât 20 % dintre șomerii expuși riscului de sărăcie în UE nu se califică pentru a primi vreun sprijin pentru venit; în timp ce rata de neutilizare a sistemelor de venit minim în UE este estimată la 30-50 % din populația eligibilă[10]; întrucât sistemele de prestații existente în statele membre variază semnificativ; întrucât în 2016, sistemele de venit minim ale majorității statelor membre erau insuficiente pentru a garanta fiecărei persoane un nivel de trai decent[11]; întrucât asigurarea unui venit minim adecvat ca instrument de combatere a sărăciei nu numai că favorizează coeziunea socială, dar reprezintă, de asemenea, o investiție în oameni și în economie, întrucât contribuie la stimularea cererii interne;

H. întrucât schimbările climatice au avut un impact disproporționat asupra gospodăriilor sărace și a celor cu venituri mici și mijlocii, deoarece condițiile meteorologice extreme au generat inflație în diferite sectoare, cum ar fi energia, produsele alimentare („heatflation”[12]), îmbrăcămintea și produsele electronice, precum și deteriorarea locuințelor din cauza incendiilor de pădure și a inundațiilor, având, de asemenea, un impact asupra sănătății; întrucât Europa continuă să se redreseze în urma pandemiei de COVID-19 și se confruntă cu o creștere a costului vieții ca urmare a inflației ridicate cauzate, printre altele, de speculația[13], în special de pe piețele de alimente, produse de bază și energie, care a fost exacerbată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei; întrucât, potrivit constatărilor inițiale ale unei analize Eurofound, majoritatea măsurilor de politică raportate pentru a atenua efectele creșterii prețurilor la energie și ale creșterii inflației sunt măsuri temporare, ad hoc[14]; întrucât este mai probabil ca măsurile care vizează grupurile vulnerabile să ia forma unui sprijin financiar general; întrucât în 2020, sărăcia energetică a rămas o provocare majoră pentru aproximativ 35 de milioane de cetățeni ai UE, constituind aproximativ 8 % din populația UE[15];

I. întrucât actuala situație de urgență necesită promovarea unor sisteme naționale de venit minim care să asigure o calitate decentă a vieții pentru toți cei care îndeplinesc anumite criterii de eligibilitate, îmbunătățind în același timp calificarea persoanelor excluse de pe piața muncii, garantând egalitatea de șanse și respectarea drepturilor fundamentale;

J. întrucât principiile 12 și 13 ale Cartei sociale europene prevăd că „toți lucrătorii și persoanele aflate în întreținerea acestora au dreptul la securitate socială” și că „orice persoană lipsită de resurse suficiente are dreptul la asistență socială și medicală”[16]; întrucât articolul 34 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a UE recunoaște dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente;

K. întrucât principiul 3 al Pilonului european al drepturilor sociale proclamă că „orice persoană are dreptul la egalitate de tratament și de șanse în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, protecția socială, educația și accesul la bunuri și servicii disponibile publicului”, principiul 4 prevede că „orice persoană are dreptul la asistență rapidă și adaptată pentru îmbunătățirea perspectivelor de încadrare în muncă sau de desfășurare a unor activități independente” iar principiul 14 prevede că „orice persoană care nu dispune de resurse suficiente are dreptul la un venit minim adecvat care să îi asigure un trai demn în toate etapele vieții și dreptul de acces efectiv la bunuri și servicii de facilitare. Pentru persoanele care sunt apte de muncă, venitul minim ar trebui să fie combinat cu stimulente în vederea (re)integrării pe piața muncii.”;

L. întrucât Consiliul a stabilit 2030 obiectivele principale în domeniul sărăciei, al ocupării forței de muncă și al competențelor, unul dintre acestea fiind reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială cu cel puțin 15 milioane până în 2030 comparativ cu 2019;

M. întrucât în prezent există diferite tipuri de sisteme de venit minim în statele membre, dar impactul acestora nu a fost suficient în ceea ce privește convergența ascendentă sau reducerea sărăciei[17]; întrucât statele membre și-au stabilit sistemele la un nivel sub pragul riscului de sărăcie și, uneori, aceste sisteme nici nu ating 20 % din pragul riscului de sărăcie sau de excluziune socială, ceea ce înseamnă de fapt că persoanele care primesc un venit minim nu au suficiente venituri pentru a face față cheltuielilor; întrucât statele membre au înregistrat progrese inegale în ceea ce privește asigurarea caracterului adecvat, a acoperirii și a adoptării sistemele de venit minim, precum și în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de activare a pieței muncii și a măsurilor care oferă acces la alte bunuri și servicii de facilitare; întrucât nivelul de utilizare este scăzut[18] și nu există coordonare între ajutorul pentru venit, politicile active în domeniul pieței muncii și serviciile sociale; întrucât sistemele de venit minim naționale fac parte din sisteme mai ample de protecție socială și acest lucru ar trebui luat în considerare atunci când se evaluează eficacitatea acestora;

N. întrucât mecanismele de coordonare a politicilor utilizate în ultimii 30 de ani, cum ar fi recomandarea Consiliului din 24 iunie 1992 privind criteriile comune referitoare la resursele suficiente și asistența socială în sistemele de protecție socială, consolidate prin recomandarea Comisiei din 3 octombrie 2008 privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii[19], nu s-au dovedit suficiente pentru a aborda provocările identificare și a reduce excluziunea socială și sărăcia într-un mod eficace, integrat și sustenabil; întrucât, în ultimii ani, majoritatea statelor membre au luat măsuri în vederea îmbunătățirii sistemelor lor de venit minim, în combinație cu alte politici sociale, însă această acțiune nu a fost suficientă pentru a aborda provocările identificate; întrucât reformele la nivel național nu au fost suficient de cuprinzătoare, iar punerea în aplicare a acestora a întârziat frecvent; întrucât dovezile arată o creștere a inegalităților în materie de venituri în mai multe state membre în ultimele decenii, iar excluziunea socială rămâne o provocare considerabilă;

O. întrucât femeile, gospodăriile monoparentale, persoanele cu dizabilități sau cu boli pe termen lung, comunitățile rome care trăiesc în tabere de romi, persoanele care provin din familii de migranți sau aparținând unor minorități, persoanele tinere și în vârstă, persoanele fără adăpost, comunitatea LBGTIQ +, șomerii și persoanele care încearcă să revină pe piața muncii după o absență îndelungată sunt cei mai afectați de sărăcie sau expuși riscului de sărăcie; întrucât riscul de sărăcie este mai mare pentru lucrătorii aflați în raporturi de muncă atipice; întrucât, adesea, tinerii nu au acces la prestațiile de șomaj din cauza faptului că nu îndeplinesc cerințele minime de cotizare; întrucât cerințele discriminatorii privind vârsta minimă îi privează, de asemenea, pe tineri de prestațiile de venit minim; întrucât reducerea șomajului de lungă durată poate juca un rol esențial în combaterea eficientă a sărăciei; întrucât în recomandarea sa din 30 ianuarie 2023, Consiliul recunoaște, în conformitate cu propunerea Comisie, că soluțiile care să faciliteze primirea de sprijin pentru venit de către membrii individuali ai gospodăriei pot contribui la independența economică și la securitatea veniturilor femeilor și ale tinerilor adulți;

P. întrucât persoanele cu dizabilități sunt mai susceptibile să trăiască în sărăcie sau să fie expuse riscului de sărăcie decât persoanele fără dizabilități din cauza barierelor din societate, cum ar fi discriminarea, accesul limitat la educație și la locuri de muncă și lipsa incluziunii; întrucât, în 2021, rata riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul persoanelor cu dizabilități din UE a fost de 29,7 %, comparativ cu 18,8 % pentru restul populației[20]; întrucât multe persoane cu dizabilități din întreaga UE lucrează în medii de angajare segregate și protejate, în care nu se bucură întotdeauna de aceleași drepturi de muncă și același statut ca și persoanele care lucrează pe piața deschisă a muncii;

Q. întrucât rata riscului de sărăcie sau excluziune socială este mai mare în rândul persoanelor în vârstă (cu vârsta de cel puțin 75 de ani), al pensionarilor cu dizabilități și al pensionarilor care s-au confruntat cu șomaj de lungă durată sau care au fost absenți de pe piața muncii pentru o perioadă lungă de timp pentru a asigura îngrijirea copiilor sau alte forme de îngrijire[21]; întrucât, în 2020, rata riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul pensionarilor din UE a fost de 15,6 %; întrucât diferențele de gen în materie de remunerare și de pensii rămân ridicate, situându-se la 13 % în 2020[22] și, respectiv, la 29 % în 2019[23]; întrucât femeile în vârstă nu au acumulat suficiente drepturi la pensie pentru a li se asigura o viață fără sărăcie și fără excluziune socială, iar multe dintre ele se bazează pe veniturile și economiile partenerului lor sau pe drepturile la pensie derivate (pensiile de urmaș); întrucât longevitatea mai mare a femeilor înseamnă că multe dintre ele trebuie să suporte singure costurile vieții la vârste înaintate; întrucât pensiile insuficiente și incapacitatea de a ajusta pensiile existente la costul tot mai mare al vieții au un impact grav asupra persoanelor în vârstă, în special asupra celor care sunt expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială;

R. întrucât locurile de muncă de calitate reprezintă cea mai bună modalitate de a scoate oamenii din sărăcie și întrucât parcursurile adecvate de perfecționare și recalificare, adaptate nevoilor individuale, sunt esențiale pentru reintegrarea pe piața muncii a persoanelor, în special a lucrătorilor cu vârsta de peste 50 de ani;

S. întrucât articolul 156 din TFUE prevede că instituirea și gestionarea sistemelor de securitate socială reprezintă o competență a statelor membre, care este coordonată, însă nu și armonizată la nivelul Uniunii;

T. întrucât criza energetică și inflația prezintă riscul să crească numărul persoanelor afectate de insecuritate, sărăcie și excluziune socială; întrucât lupta împotriva șomajului este cel mai bun instrument de combatere a sărăciei;

1. reamintește că, la summitul de la Porto, Comisia, partenerii sociali și societatea civilă s-au angajat să reducă numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie sau sunt afectate de excluziune socială în UE cu cel puțin 15 milioane, dintre care cel puțin 5 milioane de copii, până în 2030; reamintește că UE nu și-a îndeplinit obiectivul de a scoate 20 de milioane de persoane din sărăcie până în 2020; subliniază că rata riscului de sărăcie sau excluziune socială arată că numărul de persoane cu un venit disponibil echivalent sub pragul de 60 %[24] din venitul disponibil echivalent mediu național în urma transferurilor sociale; este preocupat de faptul că războiul de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei a provocat creșteri bruște ale prețurilor la energie și ale inflației, care au potențialul să exacerbeze criza costului vieții și să împingă un număr tot mai mare de persoane în sărăcie și excluziune socială, dacă nu se iau rapid măsuri; subliniază că sărăcia nu este doar o lipsă de mijloace economice, ci este mai degrabă un fenomen multidimensional care include atât lipsa veniturilor, cât și a accesului la bunuri și servicii esențiale și, deci, la condițiile de bază pentru o viață demnă și participare la viața societății; ia act de faptul că persoanele care trăiesc în sărăcie și sunt expuse excluderii sociale se confruntă cu numeroase privațiuni interconectate și care se intensifică reciproc și care le împiedică să se bucure de drepturile lor și le obligă să trăiască în sărăcie și excluziune socială;

2. subliniază că este puțin probabil ca obiectivul UE privind reducerea sărăciei să fie atins în anii următori dacă statele membre nu își modernizează și consolidează sistemele de protecție socială într-un mod care să favorizeze incluziunea socială și să sprijine persoanele capabile să muncească cu căi de acces la locuri de muncă de calitate; este preocupat de presiunea pe care actuala criză a costului vieții o exercită asupra persoanelor și gospodăriilor defavorizate, în special sub forma creșterii inflației și a prețurilor la energie, și îndeamnă statele membre să mărească sprijinul specific acordat persoanelor cu cele mai mari nevoi;

3. subliniază că sunt necesare mai multe eforturi pentru a combate sărăcia și excluziunea socială; invită statele membre să crească treptat sprijinul pentru venitul minim pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente la un nivel cel puțin echivalent cu pragul național de risc de sărăcie sau excluziune socială sau cu valoarea monetară a bunurilor și serviciilor necesare în conformitate cu definițiile naționale sau cu alte niveluri comparabile stabilite de legislația și practicile naționale și să abordeze urgent problemele legate de adecvare, acoperire și utilizare; recunoaște diferențele dintre sistemele naționale de protecție și subliniază faptul că bugetele de referință, printre alți indicatori, pot contribui la determinarea mijloacelor financiare necesare pentru a trăi în demnitate într-o anumită țară;

4. recunoaște că mecanismele legislative neobligatorii existente, cum ar fi recomandările specifice fiecărei țări și tabloul de bord social stabilit în cadrul semestrului european au contribuit la combaterea sărăciei și excluziunii sociale dar constată că acestea s-au dovedit insuficiente; își reiterează apelul pentru o revizuire a tabloului de bord social în contextul semestrului european, pentru a include indicatori care să reflecte pe deplin tendințele și cauzele inegalităților[25]; invită statele membre să îmbunătățească punerea în aplicare a recomandărilor lor specifice fiecărei țări, în special a celor referitoare la combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, și îndeamnă Comisia să monitorizeze îndeaproape progreselor lor în acest sens;

5. salută concluziile Conferinței privind viitorul Europei; subliniază propunerea 14, care solicită un cadru comun al UE pentru sistemele de venit minim pentru a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă; subliniază că introducerea unui astfel de cadru ar contribui la punerea în aplicare deplină a Pilonului european al drepturilor sociale și a planului de acțiune aferent;

6. ia act de recomandarea Consiliului din 30 ianuarie 2023 privind venitul minim adecvat care asigură incluziunea activă și invită statele membre să o adopte și să o pună în aplicare rapid; este preocupat de faptul că, în conformitate cu propunerea inițială a Comisiei, statele membre ar fi trebuit să raporteze cu privire la progresele înregistrate doar o dată la trei ani, iar Comisia nu ar fi efectuat un exercițiu de evaluare până în 2032; subliniază că acest calendar nu ar fi fost aliniat la angajamentele asumate în cadrul summitului de la Porto și la planul de acțiune al Pilonului european al drepturilor sociale; invită statele membre să raporteze Comisiei din doi în doi ani cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a acestei recomandări; invită Comisia să monitorizeze progresele înregistrate în punerea în aplicare a recomandării în contextul semestrului european și să facă bilanțul măsurilor luate ca răspuns la aceasta, astfel cum se menționează la punctul 16 litera (e) din recomandare, până în 2027, pentru a evalua impactul acesteia asupra reducerii sărăciei și excluziunii sociale, asupra creșterii nivelului de ocupare a forței de muncă și asupra îmbunătățirii participării la formare, precum și asupra contribuției sale la atingerea obiectivelor pentru 2030, în special a obiectivului de reducere cu cel puțin 15 milioane a numărului de persoane din UE care trăiesc în sărăcie sau care se confruntă cu excluziunea socială;

7. invită Comisia să sprijine statele membre în punerea în aplicare a recomandării Consiliului, inclusiv făcând posibil schimbul de bune practici; subliniază importanța finanțării din componenta „Ocuparea forței de muncă și inovare socială” a Fondului social european Plus pentru protecție socială și incluziune activă pentru a sprijini dezvoltarea unor sisteme de protecție socială adecvate și a unor politici privind piața muncii; subliniază că sprijinul reprezentat de venitul minim, ca instrument de prevenire și combatere a sărăciei, trebuie să facă parte dintr-o strategie mai amplă de combatere a sărăciei care include stimulente pentru a promova reintegrarea pe piața muncii a persoanelor care pot lucra;

8. constată că, în urma propunerii Comisiei de recomandare a Consiliului privind un venit minim adecvat care să asigure incluziunea activă, o directivă a UE privind venitul minim adecvat ar putea contribui la obiectivul de reducere a sărăciei cu cel puțin jumătate în toate statele membre până în 2030 și de asigurare a integrării persoanelor absente de pe piața muncii, respectând, în același timp, particularitățile sistemelor naționale de protecție socială, principiul subsidiarității și competențele statelor membre; subliniază că o astfel de directivă ar putea contribui la sisteme de venit minim mai accesibile, mai adecvate și mai efective, pentru a promova convergența socială ascendentă; reamintește că sistemele de venit minim ar trebui să protejeze persoanele care nu dispun de resurse suficiente împotriva sărăciei și excluziunii sociale;

9. invită statele membre să își evalueze periodic sistemele de venit minim și să le actualizeze, dacă este necesar, pentru a se asigura că nivelul de sprijin este adecvat și reflectă pragul național al riscului de sărăcie sau excluziune socială sau valoarea monetară a bunurilor și serviciilor necesare și protejează puterea de cumpărare a beneficiarilor, ținând seama de costul vieții; reamintește că sistemele de venit minim ar trebui să fie stabilite și ajustate prin procese transparente bazate pe o metodologie solidă și cu implicarea părților interesate relevante; subliniază că venitul minim nu ar trebui privit ca o cheltuială, ci mai degrabă ca o investiție în oameni și economie, deoarece este probabil ca beneficiarii să îl cheltuiască direct pentru nevoile zilnice;

10. subliniază că componența gospodăriilor este unul din principalele aspecte luate în considerare de multe state membre când stabilesc nivelul de sprijin oferit; subliniază că aplicarea evaluarea mijloacelor la nivelul gospodăriilor, care presupune că membrii gospodăriei și își distribuie resursele în mod egal, poate crea un ciclu de dependență; insistă asupra faptului că sprijinul pentru venitul minim ar trebui acordat după evaluarea individuală a mijloacelor, pentru a asigura protecția și independența financiară a fiecărei persoane care nu dispune de resurse suficiente și îndeplinește criteriile de eligibilitate; invită statele membre să pună în aplicare soluții care să faciliteze primirea de sprijin pentru venit de către membrii individuali ai gospodăriei; constată că abordarea care ia în considerare gospodăria are un efect negativ asupra independenței economice a femeilor, ceea ce poate duce la violență economică de gen și poate limita posibilitățile femeilor de a scăpa de violența și abuzurile de gen; este preocupat de faptul că pragurile de vârstă care impun solicitanților să aibă cel puțin 18 de ani pot limita accesul adulților tineri la sprijin și îi pot împiedica să devină independenți;

11. consideră că accesul la venitul minim trebuie să fie efectiv, egal și universal pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente și care îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite de statele membre, pentru a le permite să trăiască în demnitate; reamintește că venitul minim ar trebui să facă parte din scheme mai ample de sprijin pentru venit, completate sau combinate cu prestații în natură, cum ar fi accesul la bunuri și servicii esențiale și de facilitare legate în special de alimentație, îngrijirea copiilor, educație și formare, sănătate, locuințe, îngrijire pe termen lung, transport, energie, comunicații digitale și participarea la activități sportive sau socioculturale, pentru a asigura incluziunea socială a beneficiarilor; subliniază că sprijinul pentru venit trebuie să țină seama de nevoile specifice ale persoanelor și de inegalitățile intersecționale, cum ar fi cele legate de familiile monoparentale, persoanele cu dizabilități și copiii aflați în întreținere; insistă asupra faptului că ajutorul pentru acoperirea cheltuielilor legate de dizabilități și sprijinul activ pentru ocuparea unui loc de muncă sunt complementare venitului minim și că nu ar trebui să îl înlocuiască pe celălalt;

12. este preocupat de faptul că criteriile de eligibilitate care necesită o adresă permanentă, un cont bancar sau perioade disproporționate de ședere legală pot restricționa accesul la sistemele de venit mediu și pot forța grupurile defavorizate să ajungă în sărăcie, inclusiv cetățenii străini, romii și persoanele fără adăpost; invită statele membre să se asigure că sistemele de venit minim oferă o acoperire completă și eficace persoanelor care nu dispun de resurse suficiente și care îndeplinesc criteriile de eligibilitate și să elimine obstacolele, în special pentru grupurile defavorizate;

13. este preocupat de problema nivelurilor scăzute de utilizare a sprijinului pentru venitul minim în statele membre; invită statele membre să sensibilizeze publicul cu privire la sistemele de venit minim, la criteriile de eligibilitate și la drepturile și obligațiile aferente și să combată stigmatizarea; invită statele membre să conceapă proceduri de depunere a cererilor simplificate și ușor de înțeles pentru a accesa sistemele de venit minim, a elimina barierele administrative inutile și a oferi soluții online și offline, cum ar fi un punct unic de contact, îndrumare umană personalizată din partea responsabililor de caz desemnați, programări fizice și digitale cu furnizorii de servicii publice, ghișee unice și asistență tehnică pentru solicitanți și beneficiari; subliniază că un mod eficient pentru furnizorii de servicii sociale și administrațiile publice, în cooperare cu părțile interesate relevante, să remedieze problema utilizării reduse este să identifice în mod proactiv persoanele care au nevoie de ajutor și să le informeze că au dreptul de a primi un venit minim, precum și să le acorde asistență în procesul de depunere a cererilor pentru a se asigura că prestațiile sunt acordate fără probleme;

14. subliniază că decalajul digital trebuie luat în considerare atunci când se furnizează informații cu privire la eligibilitate și la conceperea și administrarea procedurilor de depunere a cererilor, cât și pe toată durata acordării prestațiilor; subliniază valoarea adăugată a asistenței prin intermediul instrumentelor online, dar subliniază că doar instrumentele digitale nu vor depăși barierele structurale, cum ar fi lipsa accesului la hardware informatic, a unei conexiuni la internet sau a competențelor digitale; este îngrijorat de potențialele probleme pe care le ridică decalajul digital, în special pentru persoanele în vârstă, persoanele fără adăpost, persoanele care locuiesc în zone îndepărtate și persoanele de etnie romă; reamintește că este esențial să existe posibilitatea unor programări fizice cu furnizorii de servicii publice pentru a furniza aceste servicii în mod adecvat tuturor persoanelor care nu dețin resurse suficiente;

15. constată că activitatea de îngrijire informală poate duce la o pierdere de venituri, la agravarea diferențelor de remunerare și de pensii între femei și bărbați, la sărăcia în rândul persoanelor în vârstă și la feminizarea sărăciei; insistă că ar trebui apreciată munca de îngrijire neremunerată, că ar trebui recunoscute competențele îngrijitorilor și că ar trebui încurajată distribuirea egală a responsabilităților de îngrijire, așa cum o subliniază Strategia privind serviciile de îngrijire; încurajează ferm statele membre să își îmbunătățească sistemele de protecție socială și serviciile publice, în special îngrijirea copiilor și îngrijirea pe termen lung, astfel încât persoanele care desfășoară activități casnice neremunerate, majoritatea fiind femei, să nu se confrunte cu sărăcia și excluziunea socială și, prin urmare, să nu fie obligate să se bazeze pe protecția socială, inclusiv pe venitul minim;

16. consideră totuși că sistemele de venit minim nu ar trebui să înlocuiască sistemele publice de îngrijire adecvate și nici să descurajeze femeile să se reintegreze pe piața muncii și să primească o compensație echitabilă pentru munca lor; subliniază că dacă nu sunt concepute în mod corespunzător, sistemele de venit minim pot consolida stereotipurile de gen și pot îngreuna participarea femeilor pe piața forței de muncă;

17. subliniază că doar sistemele de venit minim nu pot scoate oamenii din sărăcie; consideră că este esențial ca ajutorul pentru venit și venitul minim să nu contribuie la dependența socială și că acestea trebuie mai degrabă combinate cu stimulente și cu măsuri de sprijin, favorabile și active pe piața forței de muncă pentru a-i (re)integra pe cei care pot munci, pentru a rupe cercul vicios al sărăciei și al dependenței de sprijinul public pentru persoane și familiile lor; invită statele membre să integreze sistemele de venit minim într-o strategie proactivă de incluziune, care să aibă în centrul său participarea socială și pe piața muncii și bunăstarea cetățenilor; subliniază necesitatea atât a unor politici generale, cât și a unor măsuri specifice care să le permită celor apți de muncă să aibă locuri de muncă stabile, de înaltă calitate și sigure, care să asigure un acces efectiv, egal și universal la serviciile sociale și publice pentru toți, în special în domeniul educației, al sănătății și al locuințelor, și care să includă oportunități de învățare și de angajare oferite de actorii economiei sociale, cum ar fi întreprinderile sociale de inserție profesională;

18. invită statele membre să ia măsuri care să prevină situația în care beneficiarii sunt obligați să accepte locuri de muncă de slabă calitate; este de părere că sărăcia persoanelor încadrate în muncă trebuie abordată de urgență prin salarii decente, pentru a se asigura că munca este remunerată și pentru a preveni necesitatea de a se baza pe sisteme de venit minim; recunoaște, cu toate acestea, că primirea unui salariu nu ar trebui fie automat o condiție de ineligibilitate pentru sistemele de venit minim dacă salariul nu asigură o viață demnă și că ar trebui luate în considerare situații specifice atunci când se stabilește accesul la venitul minim;

19. evidențiază că locurile de muncă durabile și de calitate sunt esențiale pentru reducerea sărăciei; accentuează, în acest context, importanța stimulării creșterii economice stabile, a investițiilor și a creării de locuri de muncă de calitate; invită statele membre să pună în aplicare măsuri de politică pentru a-i (re)integra pe cei care pot munci pe piața forței de muncă, inclusiv prin asigurarea unor stimulente suficiente, cum ar fi educația de înaltă calitate, formarea profesională, oportunitățile de recalificare și perfecționare, promovarea ocupării formale a forței de muncă și combaterea muncii nedeclarate, precum și prin implicarea angajatorilor pentru a spori menținerea și promovarea locurilor de muncă; invită statele membre să completeze aceste măsuri cu servicii de sprijin, cum ar fi consilierea, coaching-ul personalizat și asistența în căutarea unui loc de muncă, inclusiv programe speciale pentru persoanele care nu urmează un program de educație, de ocupare a unui loc de muncă sau de formare profesională, pentru șomerii de lungă durată și pentru lucrătorii slab calificați, precum și pentru dezvoltarea competențelor orientate spre viitor în vederea tranziției ecologice și digitale; invită statele membre să ia în considerare combinarea sprijinului pentru venitul minim cu veniturile obținute din muncă ca o măsură de eliminare treptată pentru a sprijini beneficiarii atunci când aceștia intră sau revin pe piața muncii, astfel încât să evite să fie afectate de sărăcia persoanelor încadrate în muncă; își exprimă îngrijorarea cu privire la practica din unele întreprinderi de a angaja doar beneficiari de venit minim atât timp cât există sprijin public;

20. subliniază că societățile favorabile incluziunii trebuie încurajate prin combaterea excluziunii sociale și a discriminării, promovând în același timp justiția socială, ocuparea forței de muncă de înaltă calitate și îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă, prin intermediul dialogului social și prin furnizarea de servicii sociale accesibile abordabile și universal accesibile, cum ar fi asistența medicală și educația, precum și prin sisteme solide de protecție socială; invită Comisia și statele membre să își intensifice eforturile pentru a realiza o convergență socială și economică ascendentă, pentru a contracara inegalitățile crescânde din interiorul și dintre statele membre și pentru o mai mare solidaritate; accentuează că veniturile minime, indemnizațiile de șomaj, salariile minime și pensiile stabilite la un nivel adecvat pot contribui la realizarea acestor obiective;

21. invită Comisia și statele membre să implice partenerii sociali și părțile interesate relevante, inclusiv organizațiile societății civile, persoanele care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială și/sau reprezentanții acestora, în elaborarea și punerea în aplicare a recomandării Consiliului din 30 ianuarie 2023 și a sistemelor naționale de venit minim, în vederea îmbunătățirii și, dacă este necesar, a extinderii acoperirii, absorbției, accesibilității și adecvării sistemelor de protecție socială; solicită, în acest context, o formare adecvată și o creștere a numărului de asistenți sociali și de alți furnizori de servicii sociale din statele membre, pentru a le permite să lucreze în condiții optime și să ofere sprijin și asistență personalizată celor care nu dispun de resurse suficiente;

22. subliniază necesitatea dezvoltării unui sistem puternic și eficient de monitorizare și evaluare pentru sisteme de venit minim în statele membre, bazat pe obiective și date cantitative precise, precum și pe informații calitative, care ar trebui să implice părțile interesate relevante, cum ar fi beneficiarii, persoanele expuse riscului de sărăcie sau care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială, precum și organizațiile societății civile, astfel încât să se asigure un impact real pe teren; subliniază importanța unor sisteme naționale cuprinzătoare de monitorizare și raportare cu privire la sistemele de venit minim, care să țină seama de alte mecanisme de protecție socială și de măsuri de politică socială din statele membre respective; subliniază, în plus, necesitatea de a asigura o coordonare și un schimb de informații suficiente între autoritățile competente din statele membre, în special cele responsabile de protecția socială și de serviciile publice de ocupare a forței de muncă;

23. subliniază faptul că beneficiarilor de venit minim garantat care nu pot munci, nu pot găsi un loc de muncă sau nu fac parte din forța de muncă trebuie să li se ofere posibilitatea de a fi incluși în societate și de a contribui la aceasta prin mijloace neeconomice, cum ar fi educația, formarea și voluntariatul, participarea civică și angajamentul social pe bază de voluntariat;

24. invită statele membre, pentru a asigura o ocupare a forței de muncă durabilă, decentă și de înaltă calitate, să pună rapid în aplicare Directiva (UE) 2022/2041 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană[26], inclusiv prin consolidarea rolului negocierii colective și al dialogului social, în strânsă cooperare cu partenerii sociali, și prin luarea de măsuri adecvate pentru a garanta tuturor un salariu corect și echitabil, acordând o atenție deosebită femeilor, pentru a elimina diferențele de remunerare între femei și bărbați;

25. invită Comisia să utilizeze programele relevante ale UE pentru a sprijini și monitoriza punerea în aplicare de către statele membre a politicilor active pe piața muncii, inclusiv în cadrul planurilor naționale de redresare și de reziliență, pentru a asigura și a facilita (re)integrarea pe piața muncii;

26. subliniază importanța unor sisteme eficiente de soluționare a litigiilor la toate nivelurile și invită statele membre să asigure și să faciliteze accesul la justiție pentru solicitanții și beneficiarii de venit minim, astfel încât dreptul la recurs să fie garantat și ușor accesibil tuturor;

27. invită Comisia să ia măsuri care să vizeze schimbul de bune practici între statele membre și între acestea, în special în ceea ce privește romii, persoanele care trăiesc în sărăcie, femeile și alte grupuri defavorizate;

28. invită Comisia să pună la dispoziția statelor membre mai multe resurse flexibile care să contribuie la reducerea ratei șomajului în rândul tinerilor care trăiesc în UE și al grupurilor defavorizate, cum ar fi romii, persoanele cu dizabilități și alte comunități excluse;

29. subliniază necesitatea de a crea oportunități, în special în zonele defavorizate, prin incubatoare, programe de ucenicie, ateliere și alte sisteme locale de creare de locuri de muncă, pentru a încuraja integrarea participanților și a grupurilor-țintă pe piața muncii;

30. încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

 

Ultima actualizare: 10 februarie 2023
Aviz juridic - Politica de confidențialitate