Preşedintele. − Doamnelor şi domnilor, in cadrul Conferinţei preşedinţilor mi s-a solicitat să fac o declaraţie în legătură cu evenimentele din Orientul Mijlociu. Dezbaterea va avea loc miercuri după-amiază, în prezenţa Preşedintelui Consiliului Uniunii Europene, ministrul de externe ceh, Karel Schwarzenberg. Menţionez aceasta pentru că situaţia nu era foarte clară. Am depus multe eforturi, iar domnul Preşedinte s-a arătat foarte interesat să se afle aici, deşi în aceeaşi zi va pleca în Africa de Sud, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp. Cu această ocazie doresc să adresez sincere mulţumiri Preşedinţiei cehe.
Doamnelor şi domnilor, în timpul acestei sesiuni plenare de început de an, în Orientul Mijlociu încă mor oameni.
Personal, şi sunt sigur că acest lucru este valabil pentru cei mai mulţi dintre noi, imaginile transmise la televizor îmi trezesc un dureros sentiment de déjà vu.
În numele Parlamentului European, doresc să-mi exprim regretul profund faţă de escaladarea conflictului din fâşia Gaza dintre Israel şi mişcarea Hamas.
Declar categoric: este inacceptabil ca populaţia să sufere, ca violenţa să continue şi să se tragă asupra angajaţilor Naţiunilor Unite. Cât de departe trebuie să ajungă spirala violenţei până să se instaureze raţiunea şi bunul simţ?
Violenţa trebuie să înceteze imediat de ambele părţi. Lansarea de rachete asupra oraşelor israeliene de către Hamas este complet inacceptabilă şi merită criticată dur. Nu trebuie să uităm că mişcarea Hamas a fost cea care a încălcat acordul de încetare a focului. Nu trebuie însă trecută cu vederea nici proporţionalitatea mijloacelor utilizate ca răspuns.
Toţi oamenii din Orientul Mijlociu trebuie trataţi în mod egal. Dreptul inalienabil al unui stat de a se proteja nu justifică acţiunile violente, a căror principală consecinţă este suferinţa populaţiei civile.
Persoanele din fâşia Gaza trebuie să primească urgent ajutor. Un palestinian valorează la fel de mult ca un israelian sau un european sau un american - toţi oamenii de pe această planetă sunt egali. Nu trebuie să permitem o agravare a situaţiei umanitare!
În calitate de politicieni responsabili, trebuie să fim pregătiţi pentru a contribui în mod decisiv la găsirea rapidă a unei soluţii de durată pentru această spirală a violenţei.
În opinia mea, orice încercare de a reduce securitatea la aspecte pur militare este sortită eşecului. Prin urmare, nu poate exista o soluţie exclusiv militară pentru problema din Orientul Mijlociu. Într-un final trebuie găsită o soluţie politică. Ceea ce este cel mai important, vom învăţa ceva din eşecul abordării anterioare. Prin urmare, trebuie luate măsuri nu doar aplicabile, ci mai ales durabile.
În ultimele zile am avut contacte telefonice cu Preşedintele israelian, Shimon Peres, cu Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Salam Fayyad, cu Preşedintele Parlamentului Israelian, Dalia Itzik, şi, desigur, cu Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate Comună al UE, Javier Solana, care se află de ceva vreme în regiune.
Am luat, de asemenea, legătura cu Vicepreşedintele Adunării Parlamentare Euro-mediteraneene, deoarece, în prezent, sunt Preşedintele respectivei Adunări, cu Preşedintele Parlamentului Iordanian, Abdel Hadi Al-Majali, cu Preşedintele Camerei Deputaţilor din Italia, Gianfranco Fini, şi cu Preşedintele Parlamentului Marocan, Mustapha Mansouri.
În aceste discuţii, am subliniat în permanenţă faptul că Parlamentul European susţine integral cerinţele formulate de Consiliul de Miniştri în numele Uniunii Europene şi confirmate prin rezoluţia Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 8 ianuarie 2009.
Este deprimant faptul că această rezoluţie obligatorie a Consiliului de Securitate, de la care americanii s-au abţinut pentru a putea fi pusă în aplicare, este încălcată de părţile conflictuale, în speţă Israel şi Hamas.
Trebuie semnat un acord de încetare a focului imediat şi permanent. Acesta trebuie realizat cu medierea Egiptului şi cu implicarea tuturor părţilor interesate. Trebuie asigurat accesul imediat şi liber la ajutoarele umanitare, iar Agenţia Naţiunilor Unite pentru Ajutor şi Reconstrucţie (UNRWA) trebuie să îşi poată continua nestingherită activităţile umanitare. Şi mai vreau să adaug: nu doar trei ore pe zi!
Atunci când până şi organizaţiile umanitare şi Naţiunile Unite trebuie să-şi înceteze activitatea fiindcă părţile aflate în conflict nu le respectă neutralitatea, s-a ajuns la un punct inacceptabil în ceea ce priveşte dreptul internaţional şi umanitatea.
Cea de-a treia cerinţă este intensificarea procesului de pace. Singura bază viabilă pentru pacea permanentă este şi rămâne existenţa a două state suverane, Israel şi Palestina, cu graniţe fixe.
Uniunea Europeană, împreună cu membrii Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, cu partenerii arabi moderaţi şi cu toţi participanţii la conflict, trebuie să contribuie la o reluare rapidă a negocierilor pentru pace, sub egida Naţiunilor Unite. O soluţie completă necesită însă reconciliere şi, în special, reconciliere între facţiunile palestiniene.
Astăzi trebuie să analizăm metoda pe care am folosit-o până în prezent în aşa-numitul "proces de pace". Până acum câteva săptămâni, puteam spune că ne aflăm pe drumul cel bun cu negocierile, în pofida binecunoscutului mediu dificil şi a progresului aproape imperceptibil. Comunitatea internaţională şi în principal noi, Uniunea Europeană, am susţinut aceste negocieri printr-un angajament puternic şi am acordat ajutoare financiare pentru a asigura condiţiile de bază pentru crearea unui stat palestinian.
A fost însă acest angajament suficient de puternic din punct de vedere politic? Trebuie să ne punem această întrebare. Între timp, ne aflăm din nou în proces de escaladare. Este de înţeles faptul că, în momentele de gestionare a crizelor, tindem să gândim pe termen scurt. De fapt, avem nevoie imediat de un acord de încetare a focului şi de o retragere completă a forţelor israeliene, conform solicitărilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.
Experienţa ultimelor decenii ne-a învăţat că pacea în Orientul Mijlociu nu poate să pornească exclusiv din regiunea respectivă. Este, însă, adevărat că nu va fi posibilă fără reconcilierea părţilor aflate în conflict.
Prin urmare, comunitatea internaţională trebuie să fie pregătită pentru a promova mai mult ca oricând pacea în Orientul Mijlociu, astfel încât evenimentele nefericite din ultimele decenii să nu rămână experienţe nefericite şi pentru viitor.
Forţele internaţionale pot şi trebuie să contribuie la asigurarea unui acord de încetare a focului. Prin urmare, trebuie să depunem cu toţii eforturi pentru succesul planului franco-egiptean de instituire a unui mecanism internaţional pentru asigurarea graniţelor Gaza. Desigur, acesta va depinde de încetarea contrabandei cu arme şi rachete în fâşia Gaza. Uniunea Europeană a anunţat deja, în strategia sa de acţiune, la începutul procesului de la Annapolis, că este pregătită să se implice de această manieră.
Voi sublinia însă un aspect: utilizarea forţelor europene şi internaţionale de securitate nu poate să garanteze un acord de încetare a focului pe termen scurt. Ea trebuie să urmărească un obiectiv politic clar de creare a încrederii necesare pentru încheierea negocierilor de pace, prin garantarea securităţii atât pentru israelieni, cât şi pentru palestinieni. Aceasta înseamnă că, prin mobilizarea unor trupe, care este posibilă doar deţinând un mandat solid, va creşte influenţa politică în toate aspectele, în vederea găsirii unei soluţii paşnice.
Nu avem nevoie doar de angajamentul repetat pentru pace pe care l-am formulat atât de des în trecut ca obiectiv. Nu avem nevoie doar de voinţa de a ne facem un scop din pace, ci şi de a realiza-o efectiv, înainte ca ura acumulată de-a lungul timpului să escaladeze şi să degenereze într-o conflagraţie.
În încheiere, aş dori să vă reamintesc că 2008 a fost Anul European al Dialogului Intercultural. De asemenea, aş dori să vă reamintesc câte eforturi a depus Parlamentul European pentru a transforma acest an într-unul al speranţei şi că stabilim priorităţi politice pentru a arăta că conflictul culturilor nu se datorează unei legi a naturii.
Reacţiile mondiale la războiul din Gaza arată cât de repede pot fi distruse încercările de dialog intercultural de realitatea imaginilor pe care le vedem zilnic la ştiri. Ceea ce este mai rău este faptul că această realitate se află în mâinile unor extremişti şi fundamentalişti al căror scop nu este pacea, ci acela de a continua spirala confruntării.
Violenţa generează şi mai multă violenţă. Acest concept nu poate fi repetat suficient de des. Dialogul şi negocierile sunt singura cale de a ieşi din această criză. Ele nu sunt neapărat obiective în sine, însă trebuie urmărite asiduu, astfel încât populaţia din Israel şi Palestina să trăiască în siguranţă, în pace şi cu respect pentru demnitatea proprie.