Stenograma dezbaterilor

Luni, 12 ianuarie 2009 - Strasbourg

22. PCP şi gestionarea pescuitului pe baza ecosistemelor (prezentare succintă)

  Preşedintele. – Următorul subiect este raportul (A6-0485/2008) domului Guerreiro, în numele Comisiei pentru pescuit, privind PCP şi gestionarea pescuitului pe baza ecosistemelor [2008/2178(INI)].

  Pedro Guerreiro , raportor. – (PT) Această comunicare a Comisiei ridică o serie de probleme, ca parte a dezbaterii privind o posibilă reformă a politicii comune în domeniul pescuitului până în 2012.

Raportul meu, adoptat de Comisia pentru pescuit a Parlamentului, indică o serie de factori pe care îi considerăm importanţi în contextul acestei dezbateri.

Pescuitul este o activitate fundamentală în garantarea alimentaţiei şi supravieţuirii oamenilor şi acesta este obiectivul primordial al oricărei politici a pescuitului.

În acest context, trebuie să subliniem importanţa pescuitului în apele din ZEE a fiecărui stat membru, pentru păstrarea suveranităţii şi independenţei, mai ales în domeniul hranei.

Politica comună în domeniul pescuitului (PCP) ar trebui să promoveze modernizarea şi dezvoltarea sustenabilă a industriei pescuitului, păstrarea viabilităţii socioeconomice a acesteia şi menţinerea stocurilor de peşti, suveranitatea şi siguranţa alimentară şi, de asemenea, păstrarea locurilor de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale pescarilor.

Prin urmare, luând în considerare propriile sale obiective, PCP nu trebuie să se subordoneze politicilor comunitare definite anterior.

Cu alte cuvinte, politica în domeniul pescuitului nu poate să fie o politică destinată oceanelor sau mediului marin.

Întrucât pescuitul este o activitate care exploatează o resursă care se auto-regenerează, prima şi cea mai importantă sarcină în managementul exploatărilor piscicole este controlul efortului total de pescuit, astfel încât să se garanteze o producţie sustenabilă maximă.

O politică a pescuitului trebuie să pornească de la premisa interdependenţei dintre bunăstarea comunităţilor de pescari şi sustenabilitatea ecosistemelor din care acestea fac parte, mai ales prin recunoaşterea caracteristicilor specifice şi a importanţei pescuitului costier la scară mică şi artizanal.

Aplicarea unei abordări de tip ecosistem pentru gestionarea resurselor marine necesită, în mod obligatoriu, acţiuni multidisciplinare şi intersectoriale care să includă diversele măsuri care au un impact asupra ecosistemelor marine, mai detaliate şi mai avansate decât cele adoptate în domeniul pescuitului.

Propunerea unei analize bazate pe ecosistem pentru evaluarea resurselor de pescuit trebuie să se bazeze pe date ştiinţifice şi nu pe presupuneri ce pornesc de la idei preconcepute.

Trebuie să recunoaştem că există diferenţe semnificative între diversele zone marine şi resursele aferente fiecăreia dintre ele, între diversele flote şi tehnologii utilizate şi între efectele acestora asupra ecosistemelor, diferenţe care impun măsuri de gestionare diversificate a exploatărilor piscicole, specializate şi adaptate fiecărui caz în parte, incluzând la nevoie oferirea de compensaţii pentru pescari pentru consecinţele socioeconomice suportate.

În vederea garantării sustenabilităţii resurselor, a activităţii de pescuit şi a comunităţilor locale în cauză, credem că este vital ca statele membre să îşi exercite suveranitatea asupra celor 12 mile de ape teritoriale şi că aria corespunzătoare ZEE a regiunilor celor mai îndepărtate să fie considerată zonă de acces exclusiv.

În acest context, există unele dubii asupra propunerilor privind accesul la resurse destinat promovării unui sistem de cote individuale transferabile, care ar avea consecinţe în termeni de concentrare a activităţii de pescuit şi a însuşirii individuale a drepturilor de pescuit.

De asemenea, trebuie menţionat că o politică de încurajare a casării fără discriminare a vaselor care nu ia în considerare caracteristicile specifice ale flotelor, resurselor, nevoilor de consum ale fiecărui stat membru, precum şi impactul socioeconomic este inadecvată şi nejustificată.

În ultimul rând, doresc să subliniez că declinul pronunţat al veniturilor din industrie nu provine doar din restricţiile aplicate activităţii de pescuit, ci şi din stagnarea/scăderea preţului de vânzare la prima mână, însoţită de creşterea preţurilor de producţie (motorină şi benzină).

  Androulla Vassiliou , membră a Comisiei. −Domnule Preşedinte, Comisia salută raportul prezentat şi sprijinul acordat perspectivelor noastre privind abordarea din punctul de vedere al ecosistemelor.

Unul din mesajele principale transmise de Comisie în comunicare este că, în timp ce exploatările piscicole depind de ecosisteme marine sănătoase, gestionarea acestora nu poate prelua şi rolul de gestionare a oceanelor în mod independent. Ecosistemele marine sănătoase pot fi protejate doar printr-o politică care implică toate sectoarele care au impact asupra acestor ecosisteme.

Din acest motiv, Comisia consideră politica maritimă şi, în special, pilonul ecologic al acesteia, Directiva privind strategia maritimă, ca aspect esenţial în implementarea unei abordări din punctul de vedere al ecosistemului. Această abordare va oferi industriei pescuitului asigurări asupra faptului că orice fel de impact uman asupra ecosistemelor marine, nu doar cel al pescuitului, este abordat în mod coerent şi proporţional cu importanţa acestuia. Aceasta este, de asemenea, ideea generală a raportului şi apreciem acordul dumneavoastră asupra acestui aspect.

Subliniez că acest lucru nu înseamnă subordonarea unei politici faţă de alta ci că, prin această abordare, stabilim o ierarhie între, de exemplu, Directiva privind strategia maritimă şi politica comună a pescuitului.

Directiva privind strategia maritimă este utilă politicii comune a pescuitului prin faptul că este instrumentul integrativ necesar pentru protejarea pe viitor a bazei de resurse de pescuit, iar politica comună a pescuitului contribuie la Directiva privind strategia maritimă prin implementarea măsurilor de gestionare necesare pentru sprijinirea obiectivelor privind existenţa ecosistemelor marine sănătoase.

După cum s-a afirmat în raport, satisfacerea nevoilor de hrană, protejarea industriilor pescuitului şi a comunităţilor de pescari, precum şi menţinerea sustenabilităţii ecosistemelor marine nu sunt ireconciliabile. Dimpotrivă, există, pe termen lung, o sinergie a acestor obiective.

Raportul implică mai multe aspecte privind instrumentele specifice de utilizat în viitor. Acestea sunt aspecte importante şi pertinente, ce vor fi abordate în cadrul dezbaterii privind reforma politicii comune a pescuitului. Deci, nu voi comenta aceste aspecte aici.

Totuşi, voi sublinia că există o serie de aspecte asupra cărora este posibil să nu fim de acord. S-a afirmat că pescarilor afectaţi de planuri şi măsuri de gestionare privind protejarea ecosistemelor trebuie să li se acorde subvenţii sau compensaţii. Nu considerăm că subvenţionarea directă reprezintă un pas înainte, ci că soluţia este sprijinirea industriei pentru a fi mai rezistentă din punct de vedere economic şi sprijinirea comunităţilor costiere în vederea diversificării activităţilor economice.

S-a afirmat, de asemenea, că repopularea cu ajutorul acvaculturii poate fi un instrument de refacere a stocurilor de peşti. Deşi aceasta poate fi o opţiune validă în câteva, puţine cazuri specifice, nu credem că aceasta este o metodă de evoluţie în general. Stocurile de peşti trebuie să fie recreate prin gestionarea corespunzătoare a impactului uman asupra ecosistemelor marine, incluzând aici atât impactul pescuitului, cât şi al altor sectoare.

Vom reveni la o dezbatere mai detaliată privind instrumentele de gestionare a exploatărilor piscicole în contextul dezbaterii şi elaborării reformei politicii comune a pescuitului, pornind de la publicarea unei Cărţi verzi în aprilie. Între timp, mulţumesc Parlamentului pentru sprijinirea abordării noastre, aşa cum a reieşit din prezentul raport.

  Preşedintele. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc marţi, la ora 12.

Declaraţie scrisă (în conformitate cu articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Daciana Octavia Sârbu (PSE), în scris. – Stocurile de peşte existente în apele Uniunii Europene este în continuă descreştere atât datorită pescuitului excesiv şi al echipamentelor necorespunzătoare utilizate, cât şi din cauza impactului pe care îl au alte sectoare asupra vieţii marine biologice, în special turismul. O cercetare ştiinţifică care să identifice factorii ce influenţează ecosistemele marine, inclusiv impactul schimbărilor climatice, va asigura posibilitatea determinării evoluţiei resurselor piscicole şi luarea de măsuri de precauţie care să prevină epuizarea rapidă şi continuă a rezervelor de peşti.

Întrucât pescuitul este o activitate esenţială pentru garantarea hranei şi a supravieţuirii oamenilor, managementul durabilităţii resurselor piscicole devine fundamentală în contextul deteriorării biodiversităţii marine. Din acest motiv, componentele sociale, economice şi de mediu trebuie luate în considerare în toate iniţiativele de dezvoltare sustenabilă a zonelor de coastă din Uniunea Europeană.