Stenograma dezbaterilor

Marţi, 13 ianuarie 2009 - Strasbourg

1. Deschiderea şedinţei

PREZIDEAZĂ: Edward McMILLAN-SCOTT
Vicepreşedinte

(Şedinţa a fost deschisă la ora 09.00.)

2. Depunerea documentelor: a se vedea procesul-verbal

3. Dezbateri asupra cazurilor de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept (anunţarea propunerilor de rezoluţie depuse): a se vedea procesul-verbal

4. Coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (dezbatere)

  Preşedintele. −Următorul punct pe ordinea de zi este raportul dlui Wolf Klinz, în numele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, referitor propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (reformare) (COM(2008)0458 – C6 0287/2008 – 2008/0153(COD) (A6-0497/2008).

  Wolf Klinz, raportor. – (DE) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, Comisia Europeană şi-a prezentat în iulie 2008 propunerea de revizuire a actualei directive privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), asigurând astfel baza dezbaterii de azi. Trebuie să respectăm un calendar extrem de ambiţios dacă dorim să fim siguri că vom reuşi să revizuim până la sfârşitul acestei legislaturi parlamentare Directiva OPCVM care este în vigoare în forma sa iniţială din 1985.

Scopul clar al acestor reforme a fost de a îmbunătăţi competitivitatea sectorului fondurilor de investiţii din Europa, de a-i permite acestuia să îşi diminueze costurile, de a dezvolta şi de a utiliza economii de scară, de a ne asigura că toţi furnizorii de fonduri au într-adevăr acces la toate pieţele Uniunii Europene şi de a realiza toate aceste lucruri fără a reduce gradul de protecţie a investitorilor: din contră, am dorit să sporim nivelul de protecţie acordată investitorilor. Cu alte cuvinte, am avut un program foarte ambiţios şi trebuie să mărturisesc că apreciez extrem de mult faptul că am reuşit să finalizăm acest proiect într-o perioadă atât de scurtă, în colaborare cu toate instituţiile implicate.

Fondurile de investiţii oferă micilor investitori opţiunea de a investi sume mici de capital într-un portofoliu diversificat, administrat în mod profesionist. În trecut, organismele de plasament colectiv în valori mobiliare din Europa s-au dovedit a fi o poveste de mare succes. Plasamentele colective în valori mobiliare nu sunt vândute numai în Europa, ci, într-o măsură demnă de luat în seamă, sunt exportate în regiuni din afara spaţiului Uniunii Europene, în special în America de Sud şi Asia, unde sunt foarte apreciate. De aceea, un aspect important al revizuirii directivei a fost să ne asigurăm de faptul că nu vom afecta statutul acestor OPCVM.

Directiva OPCVM a fost anterior modificată de două ori şi Comisia a abordat prezenta revizuire cu la fel de mare atenţie. De asemenea, Comisia a desfăşurat un proces de consultare, a prezentat o carte verde şi o carte albă şi a derulat dezbateri detaliate cu toată părţile implicate în această piaţă. În cadrul acestei revizuiri, Comisia a propus un total de şase măsuri care ar trebui să ajute la atingerea obiectivelor menţionate anterior.

Acestea sunt: unu, introducerea unui paşaport al societăţilor de administrare; doi, facilitarea fuziunii transfrontaliere a fondurilor pentru a reduce numărul de fonduri oferite în Uniunea Europeană şi pentru a rezolva astfel dezechilibrul curent dintre Europa şi Statele Unite în special; trei, posibilitatea de a înfiinţa structuri de tip „master-feeder”, cu alte cuvinte, opţiunea de a investi un fond în alt fond de tip „master”, care va administra investiţiile; patru, elaborarea unui document informativ scurt, de numai două pagini, cunoscut sub numele de informaţii de bază pentru investitori, conţinând cele mai importante informaţii pentru micii investitori; cinci, simplificarea procedurii de notificare pentru a se sigura faptul că, dacă un fond solicită autorizarea într-o ţară în care nu este încă autorizat, acest lucru nu are ca rezultat de facto o nouă reautorizare; şi, în cele din urmă, consolidarea cooperării în materie de supraveghere.

Sectorul fondurilor nu a scăpat neafectat de criza financiară. S-au înregistrat ieşiri semnificative de capital, iar în aceste condiţii este absolut vital să luăm decizii în cel mai scurt timp posibil pentru a consolida credibilitatea fondurilor şi pentru a ne asigura de faptul că micii investitori nu îşi pierd încrederea în aceste instrumente de investiţii.

Aş dori să închei cu două observaţii concludente. În primul rând, Comisia a înfiinţat un grup prezidat de Jacques de Larosière pentru examinarea problemei supravegherii în Europa. Sper ca propunerile şi concluziile elaborate de acest grup să fie adoptate de Comisie şi să beneficieze de un tratament favorabil. În al doilea rând, în special în cazul fuziunii transfrontaliere a fondurilor, există încă diferenţe în ceea ce priveşte tratamentul fiscal al fuziunilor transfrontaliere şi al fuziunilor naţionale. Şi în acest caz, apelăm la Comisie pentru a ne asigura de faptul că este aplicat acelaşi tratament pentru ambele situaţii.

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Domnule preşedinte, îmi face plăcere să anunţ susţinerea Comisiei pentru modificările aduse propunerii OPCVM IV de către Parlament. Acest lucru va facilita adoptarea modificărilor OPCVM IV într-o singură lectură. Un astfel de rezultat va reprezenta o măsură binevenită pentru pieţele fondurilor din UE care s-au confruntat recent cu multe provocări dificile.

Propunerea adoptată de Comisie în iulie anul trecut este rezultatul unui proces consultativ minuţios. Acesta a început înainte de criza financiară. Procesul stabileşte o serie de obiective clare pentru îmbunătăţirea funcţionării Directivei OPCVM. Ţinând cont de aceste considerente, Comisia a dorit să simplifice şi să stimuleze vânzările transfrontaliere de OPCVM, să ofere administratorilor de fonduri instrumente eficiente pentru majorarea fondurilor acestora şi pentru a beneficia de economiile de scară. Cu toate acestea, a fi competitiv nu este totul. Comisia a dorit, de asemenea, să stabilească reguli eficiente cu privire la informarea investitorilor, pentru a se asigura de faptul că orice persoană care doreşte să îşi investească economiile într-un OPCVM primeşte informaţii esenţiale, clare şi inteligibile înainte de a lua o decizie.

Îmi face plăcere să observ că obiectivele stabilite în propunerea Comisiei au fost atinse. Parlamentul şi Consiliul au adaptat propunerea Comisiei cu privire la fuziuni, structuri „master-feeder”, notificarea fondului şi informaţiile de bază pentru investitori, dar obiectivele ambiţioase stabilite de Comisie în propunerea sa iniţială au fost pe deplin respectate.

Comisia este foarte încântată de rezultatul procesului de codecizie cu privire la capitolele propunerii sale din luna iulie. În ceea ce priveşte subiectul paşaportului societăţilor de administrare, care a devenit o parte importantă a propunerii, iniţial, la momentul adoptării acesteia, Comisia a avut temeri serioase cu privire la impactul potenţial negativ pe care un astfel de paşaport pregătit insuficient l-ar putea avea asupra micilor investitori şi investitorilor în valori mobiliare care îşi plasează banii în fonduri OPCVM.

Privind în urmă, sunt convins că decizia noastră de a consulta Comitetul autorităţilor europene de reglementare a valorilor mobiliare (CESR) cu privire la aceste aspecte a fost una corectă. Acest lucru a ajutat Parlamentul şi Consiliul să elaboreze dispoziţii solide care să protejeze interesele deţinătorilor de unităţi. Iată singura observaţie cu privire la paşaportul societăţilor de administrare.

Am realizat multe din iulie 2008 şi până acum. Recomandarea CESR a asigurat baza unui set exhaustiv de dispoziţii care clarifică respectarea responsabilităţilor, asigură un flux informaţional complet şi sprijină cooperarea şi suportul necesare autorităţilor din statele membre ale UE. Acest lucru este valabil pentru toate etapele: autorizarea iniţială, supravegherea continuă şi aplicarea normelor. Comisia poate aproba acum textul de compromis.

Dar munca noastră în această privinţă nu se termină aici. Succesul paşaportului societăţilor de administrare depinde de abilitatea noastră de a gestiona o serie de probleme complexe rămase, cum ar fi managementul riscurilor prin măsuri de nivelul 2. Această sarcină ne va oferi ocazia să abordăm deficienţe ale sistemului de management al riscurilor care au apărut recent într-o serie limitată de cazuri.

Comisiei i-au fost impuse termene limită foarte strânse pentru prezentarea acestor măsuri. Ne-am exprimat temerile cu privire la fezabilitatea acestor termene limită. Vom avea nevoie de timp şi de resurse pentru a pregăti aceste măsuri cu atenţie, pentru a ne consulta cu părţile interesate şi pentru a le adopta. Comisia va încerca să lanseze acest proces în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, vom avea nevoie de întreaga cooperare activă a tuturor actorilor, inclusiv a acestui Parlament, pentru a ne putea achita la timp de sarcina impusă.

Aş dori să mulţumesc călduros domnului raportor Wolf Klinz şi să-mi exprim aprecierea şi admiraţia pentru gestionarea eficientă a acestui dosar de către Parlament. Toate cele trei instituţii pot fi mulţumite de consensul la care s-a ajuns în numai câteva luni. Aţi demonstrat astfel că Europa poate acţiona rapid pentru a aduce îmbunătăţiri utile reglementărilor. Acum trebuie să continuaţi pe baza acestei realizări şi să finalizaţi ambiţiosul program de punere în aplicare a legislaţiei.

Voi încheia prin două declaraţii pe care Comisia doreşte să le facă cu privire la adoptarea acestui raport.

În primul rând, cu privire la problema impozitării fuziunilor transfrontaliere. Comisia va examina impactul negativ potenţial pe care sistemele fiscale naţionale îl pot avea asupra fuziunilor transfrontaliere şi va folosi fondurile proprii după adoptarea dispoziţiilor propuse. Comisia va examina în special cazurile potenţiale de consecinţe fiscale adverse pentru investitori.

Cu privire la supraveghere, eu am susţinut întotdeauna cu tărie necesitatea de a consolida cooperarea în materie de supraveghere. În Directiva Solvabilitate II şi în modificările aduse directivei privind cerinţele de capital, Comisia a înaintat, la recomandarea mea, propuneri de consolidare a cooperării în materie de supraveghere. Aşadar, sunt absolut de acord cu necesitatea progresului în această privinţă. Prin urmare, pentru a asigura consistenţa şi coerenţa tuturor reglementărilor din sectorul financiar, Comisia, pe baza concluziilor raportului Larosière, este de acord să examineze necesitatea consolidării dispoziţiilor acestei directive cu privire la acordurile de cooperare în materie de supraveghere.

  Jean-Paul Gauzès, raportor pentru aviz din partea Comisiei pentru afaceri juridice. −(FR) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, permiteţi-mi, în primul rând, să salut remarcabila activitate a domnului raportor Wolf Klinz care a reuşit să întrunească un acord larg în cadrul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare şi să negocieze un compromis absolut satisfăcător cu Preşedinţia.

În momentul în care i s-a solicitat avizul, Comisia pentru afaceri juridice şi-a făcut cunoscute punctele de vedere şi acestea au fost luate în considerare. Directiva OPCVM iniţială a reprezentat cheia dezvoltării fondurilor de investiţii europene. În iunie 2007, activele administrate de către OPCVM reprezentau 6 000 miliarde de euro, iar OPCVM acopereau aproximativ 75% din piaţa fondurilor de investiţii din Uniunea Europeană. Garanţiile interne oferite de OPCVM explică de ce aceste fonduri sunt recunoscute de investitorii din afara graniţelor Europei. Cu toate acestea, reglementările trebuie modificate pentru a promova dezvoltarea acestor fonduri.

Modificările aduse în 2001 au deschis noi domenii de investiţii pentru OPCVM, dar au lăsat în urmă o serie de obstrucţii. Cartea verde a condus la o dezbatere publică. În 2005, aceasta a fost urmată de o carte albă.

Astăzi, putem saluta evoluţia majoră în ceea ce priveşte eficienţa reprezentată de propunerea în cauză. Cel mai important progres este recunoaşterea paşaportului european al societăţilor de administrare. Dispoziţiile propuse vor permite implementarea acestui paşaport al societăţilor de administrare, garantând în acelaşi timp o protecţie adecvată pentru investitori. Acesta este un paşaport complet şi îl primim cu braţele deschise. Măsurile de supraveghere pe care le cuprinde vor acţiona cu siguranţă în mod eficient pentru înlăturarea tuturor dubiilor care ar fi putut fi exprimate.

De asemenea, propunerea aduce îmbunătăţiri importante de natură tehnică în ceea ce priveşte, de exemplu, notificările, fuziunile transfrontaliere şi gruparea fondurilor pe baza structurilor de tip „master-feeder”. Armonizarea obţinută astfel va garanta şi condiţii echitabile concurenţiale în cadrul Uniunii Europene, dar, după cum s-a exprimat şi domnul raportor, cu condiţia luării de măsuri la nivel fiscal pentru eliminarea distorsiunilor.

  Astrid Lulling, în numele Grupului PPE-DE. – (FR) Domnule preşedinte, domnule comisar, mai mult ca oricând am sentimente contradictorii cu privire la directiva pe care Parlamentul se pregăteşte să o voteze. Este adevărat că domnul raportor Klinz lucrează de mulţi ani la acest dosar şi că a negociat cu pricepere, mai ales în timpul trialogului. La fel de adevărat este şi faptul că directiva va aduce o evoluţie importantă în materie de funcţionare a pieţei interne şi de administrare a activelor financiare, aceste progrese fiind întâmpinate în mod favorabil de sectorul fondurilor de investiţii din Europa. Problema este însă că dezbaterile şi discuţiile din Consiliu şi Parlament nu au fost niciodată complet libere, de vreme ce rezultatul era cunoscut dinainte: pentru anumiţi actori, introducerea paşaportului european al societăţilor de administrare a reprezentat un lucru esenţial, care trebuia realizat cu orice preţ.

În principiu, nu ar mai fi nimic de spus; paşaportul se poate apăra singur. Cu toate acestea, introducerea paşaportului societăţilor de administrare trebuie să fie însoţită de garanţiile necesare, în special cu privire la supravegherea fondurilor, deoarece acesta duce la disocierea funcţiilor în afara graniţelor. Observ cu regret să sistemul implementat nu este numai complicat, dar lasă loc pentru diverse interpretări. Există riscul ca acesta să se confrunte cu dificultăţi practice care vor aduce prejudicii sectorului fondurilor de export din Europa, mai ales în cazul exportului în ţări terţe.

Într-adevăr, am observat că poziţia mea este minoritară, deşi nu mă simt deloc stânjenită de acest lucru. În vremuri normale, aş fi fost tentată să susţin că numai practica poate genera concluzii definitorii în această privinţă, pentru a se putea decide cine are dreptate. Cei care au încredere în capacitatea de adaptare a operatorilor de pe piaţă sau cei care insistă asupra unei abordări mai prudente? Nu exclud posibilitatea succesului, dar acesta nu este totuşi garantat. Ţinând cont de ultimele evoluţii, mai ales de scandalul Madoff şi de implicaţiile sale pentru sectorul de administrare a fondurilor financiare colective, este puţin probabil să putem sta liniştiţi.

Scepticismul meu este înlocuit acum de îngrijorare. Sectorul fondurilor de investiţii nu va fi scutit de efectele crizei financiare; acum ştim acest lucru. Anumite întrebări fundamentale trebuie, poate, formulate. În această criză profundă, luarea de decizii care reduc responsabilităţile părţilor interesate sau presupun cooperarea perfectă a autorităţilor de reglementare poate duce într-adevăr la discordanţe.

Aceasta este părerea mea: directiva în discuţie provine dintr-o altă eră, anterioară crizei. Este marcată de o anumită nonşalanţă. De fapt, sistemul financiar se confruntă cu o criză de încredere fundamentală şi de durată şi părţi întregi din arhitectura acestuia trebuie regândite. Să nu uităm că principala datorie a fondurilor de pe piaţa monetară este protecţia investitorului prin diversificarea riscurilor şi prin stabilirea de reguli stricte. Dacă votăm textul în această formă, fără să ştim exact spre ce ne îndreptăm, vom lăsa impresia că nu s-a întâmplat nimic. Această negare a realităţii nu poate avea efecte pozitive, prin urmare mă voi abţine, deşi am semnat modificările de compromis negociate cu Consiliul. În condiţiile de faţă, am sentimentul că îmbunătăţirile aduse au prea puţină importanţă faţă de întrebările principiale pe care tocmai le-am prezentat.

  Donata Gottardi, în numele Grupului PSE. – (IT) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, ne pregătim să votăm o nouă directivă cu privire la organismele de plasament colectiv în valori mobiliare. Această directivă a fost şi va continua să fie una extrem de importantă.

Lucrurile s-au schimbat atât de rapid de la adoptarea primei directive care datează deja de un sfert de secol, încât acum trebuie să coordonăm actele cu putere de legi şi actele administrative, după cum o spune şi titlul directivei, şi să solicităm o actualizare radicală care să ţină seama de noile cerinţe: acestea trebuie privite atât din perspectiva unei mai mari fluidizări şi mobilităţi, cât şi din cea a unei mai bune supravegheri şi a unui control sporit.

Activitatea Comisiei pentru afaceri economice şi monetare s-a desfăşurat în spiritul unei cooperări excelente, datorită atitudinii pozitive a Consiliului şi a domnului raportor, căruia nu îi pot mulţumi îndeajuns, probabil pentru că am realizat că abordăm un domeniu strâns legat de criza financiară şi că trebuie să oferim urgent răspunsuri adecvate şi în timp real. Cred că în acest moment este important să rezumăm câteva dintre punctele asupra cărora am ajuns la o înţelegere şi, sper, la rezultate benefice. Menţionez aici cazul societăţilor de administrare, în special în ceea ce priveşte identificarea legii aplicabile, şi anume legea statului membru în care se află fondul sau în care a fost înfiinţată societatea de administrare, pentru a face un pas înainte către un sistem de supraveghere mai clar, mai sigur şi mai eficient. De asemenea, este cazul acordului cu privire la măsurile de nivel 2, pe care Comisia trebuie să le adopte neapărat până în iulie 2010.

Acest lucru este valabil şi în privinţa înţelegerii care face ca societăţile de administrare să fie responsabile de proceduri, mecanisme şi nume de contact care permit clienţilor şi investitorilor să obţină informaţii specifice, inclusiv atunci când este vorba de depunerea unor reclamaţii, în cazul în care societatea de administrare nu este rezidentă a respectivului stat membru. Trebuie să privim cu optimism atât posibilitatea de a consolida şi mai mult cooperarea în materie de supraveghere, prin acorduri bilaterale şi multilaterale între autorităţile competente din statele membre cu privire la OPCVM şi societăţi de administrare, cât şi acordul referitor la fuziuni şi structuri de tip „master-feeder”, care deschide posibilitatea activării pe întreaga piaţă internă. Cu toate acestea, persistă încă diferenţe de opinie cu privire la calendarul procedurii de notificare, deoarece ne-am fi dorit şi ne dorim în continuare ca acesta să fie mai lung şi mai adecvat, aşa cum a stabilit Consiliul.

În cele din urmă, aş dori să menţionez evoluţia înregistrată în privinţa prospectului şi a informaţiilor de bază pentru investitori pentru protecţia consumatorului, cu observaţia că, şi în această privinţă, ne-am fi dorit ca o copie fizică a prospectului să fie pusă în circulaţie în mod automat, dată fiind dimensiunea sa redusă, şi nu exclusiv la cerere. În concluzie, consider că ar trebui să existe un acord larg cu privire la necesitatea de a finaliza acest dosar în primă lectură.

  Olle Schmidt, în numele Grupului ALDE. – (SV) Domnule preşedinte, domnule comisar, aş dori să încep prin a-i mulţumi colegului meu din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, domnul Klinz, pentru activitatea sa excepţională. În contextul agitat din această toamnă, domnul raportor a reuşit să ajungă la un compromis rezonabil, după cum s-a arătat deja. Chiar dacă nu ar exista o criză financiară, aceste probleme ar rămâne dificil de abordat. Ştiu prea bine acest lucru, deoarece am fost responsabil de orientarea cu privire la OPCVM în 2001.

Scopul fondurilor OPCVM nu este numai acela de a crea o piaţă a fondurilor mai bună şi mai vastă, ci şi de a oferi o piaţă deschisă şi prietenoasă pentru consumatori. În mare măsură, acest scop a fost atins. Multe dintre obstacole au fost eliminate în 2001. Aş dori să vă reamintesc că nici atunci nu a fost prea simplu. Ne aflam înainte de procesul Lamfalussy. Cu toate acestea, mai rămân câteva obstacole, de care ne ocupăm în acest moment. Va exista o ameliorare la nivel de marketing. Va exista o mai bună protecţie a investitorilor. Fuzionarea fondurilor şi structurile de tip „master-feeder” vor deveni posibile, iar cooperarea dintre autorităţile de supraveghere va fi consolidată, aspect care a fost menţionat şi de domnul comisar.

Normele cu privire la paşaportul societăţilor de administrare au reprezentat un subiect sensibil. Am auzit deja observaţii în această privinţă. Suntem conştienţi de diferenţele de opinie existente. Cu toate acestea, consider că propunerea actuală este una bună. Concurenţa şi deschiderea sunt întotdeauna binevenite într-o piaţă bine organizată.

Un alt subiect important a fost reprezentat de informaţiile de bază pentru investitori, care înlocuiesc prospectul simplificat. Trebuie atins un echilibru între informaţiile relevante şi eficacitate. Prea multe informaţii nu fac bine, dar nici prea puţine. Chestiunea limbii este, desigur, una sensibilă, dar consider că trebuie să avem curajul să abordăm şi această problemă dacă dorim să înregistrăm un progres în privinţa comerţului transfrontalier. Şi în acest domeniu este necesar un echilibru rezonabil.

După cum a devenit clar în această toamnă, Europa are nevoie de o piaţă financiară care funcţionează eficient. OPCVM au deschis drumul şi au devenit o marcă comercială de succes, respectată şi în afara graniţelor Europei. Să protejăm această realizare, aşa cum se doreşte şi prin prezenta propunere.

  Eoin Ryan, în numele Grupului UEN. – Domnule preşedinte, doresc să încep prin a-l felicita pe domnul raportor Klinz pentru raportul său excelent. Domnul Klinz a lucrat extrem de intens pentru a ajunge la un compromis acceptabil şi îl felicit pentru această reuşită.

În momentul în care va intra în vigoare, Directiva OPCVM revizuită va ajuta la reducerea birocraţiei împovărătoare şi a costurilor inutile.

În timpul negocierilor de compromis, au fost recunoscute anumite temeri specifice ale unor state membre, ceea ce a permis elaborarea unei propuneri solide, cu o largă susţinere. Consider că această directivă nu îi protejează numai pe consumatori, ci este benefică şi pentru investitori. După cum s-a mai spus deja, o piaţă deschisă este un lucru bun şi se poate dovedi un lucru şi mai bun dacă ea este şi bine reglementată.

Revizuirea Directivei OPCVM reprezintă o recunoaştere în plus a faptului că pieţele financiare de azi sunt atât de integrate, încât avem nevoie de norme şi standarde comune pentru reglementarea şi funcţionarea eficientă a sectorului de servicii financiare globale. Acest lucru nu este recunoscut numai în Europa, ci şi la nivel global, pe măsură ce traversăm un context financiar fără precedent. Este foarte important să colaborăm la nivel global pentru a încerca să rezolvăm problemele apărute.

Voi spune că ziua de azi reprezintă o ocazie imensă: sărbătorim aniversarea de 10 ani a monedei euro, care serveşte ea singură drept exemplu al importanţei cooperării economice. Este un lucru bun că propria mea ţară, Irlanda, face parte din zona euro, deoarece actuala monedă a reprezentat o sursă de stabilitate pentru Irlanda şi pentru alte ţări într-un moment dificil fără precedent şi în timpul actualei recesiuni globale. Dacă Irlanda nu s-ar fi aflat în zona euro, ne-am regăsi probabil în situaţia nefericită a Islandei, ceea ce nu este însă cazul.

Aş dori să amintesc unor membri irlandezi din această cameră - de apartenenţă Sinn Féin în special - că dacă ar fi reuşit să îşi impună punctul de vedere, nu ne-am fi aflat în zona euro. La vremea respectivă, aceştia au descris procesul ca fiind un pas înapoi. Irlanda nu ar fi inclusă în uniunea monetară, iar situaţia sa economică ar fi la fel de proastă ca cea a Islandei.

Aş dori să le amintesc celor care s-au opus proiectului european în Irlanda că multe ţări din lume se folosesc acum de respingerea de către Irlanda a Tratatului de la Lisabona şi exploatează confuzia cu privire la repercusiunile posibile sau percepute ale acesteia pentru a câştiga contracte noi în detrimentul Irlandei. Din punct de vedere economic, Irlanda trebuie să rămână în centrul decizional al Europei, unde ne-am aflat mereu şi unde ne dorim ca Irlanda să rămână.

  John Purvis (PPE-DE). - Domnule preşedinte, pe fondul controverselor din jurul problemei reglementării sectorului de servicii financiare şi al impulsului pripit de a ne îndrepta către o suprareglementare, acesta este un exemplu binevenit de reglementare rezonabilă, adecvată şi calculată a acestui sector. Domnul Klinz şi domnul comisar au lucrat excelent şi susţin cu entuziasm acest raport şi revizuirea propusă.

OPCVM reprezintă o parte vitală a sectorului administrării investiţiilor din Europa şi, da, şi din Scoţia. Aceste organisme reprezintă un vehicul important de economisire pentru cei care vor să economisească şi pentru investitori, nu numai în Europa, ci şi în întreaga lume. Imitarea este cu siguranţă un compliment suficient şi, chiar şi în SUA, OPCVM reprezintă un model la care se aspiră. Domnul Klinz a introdus multe dintre elementele pe care eu le consider vitale, cum ar fi diversificarea în produse de investiţii noi şi tehnici care oferă garanţii rezonabile la un nivel acceptabil. Cel mai important lucru este să realizăm economii de scară mai mari în Europa. Multe dintre OPCVM din Europa sunt prea mici şi prea multe la număr, prin urmare trebuie să facilităm fuziunile. Personal, mi-aş fi dorit să văd un progres şi mai mare în această privinţă şi să permitem organismelor OPCVM cu diferite obiective de investiţii să poată fuziona mai simplu, cu condiţia ca investitorul să fie protejat şi informat în mod adecvat cu privire la aceste modificări.

În al treilea rând, paşaportul societăţii de administrare este o dispoziţie nouă importantă care va permite realizarea de economii de scară mai mari, creşterea eficienţei şi reducerea birocraţiei. Aceste aspecte nu pot fi decât în interesul investitorului. Revizuirea va fi, prin urmare, benefică pentru sector, dar, chiar şi mai important, va fi benefică pentru investitori şi pentru persoanele care doresc să economisească, nu numai în Europa, ci în întreaga lume. Susţin cu entuziasm raportul domnului Klinz şi revizuirea Directivei OPCVM.

  Pervenche Berès (PSE). – (FR) Domnule preşedinte, domnule Klinz, vă mulţumesc pentru activitatea, angajamentul şi aptitudinile dumneavoastră de negociator. OPCVM reprezintă într-o anumită măsură o marcă comercială a pieţelor financiare din Europa; sunt un produs de export bun. Cu toate acestea, există dezechilibre în Uniunea Europeană, deoarece este vorba de un domeniu în care există ţări producătoare şi ţări consumatoare şi, în consecinţă, strategii diferite de abordare.

Unul dintre obiectivele revizuirii directivei în cauză este organizarea, în aceste condiţii, a funcţionării efective a unei pieţei interne a OPCVM. În acest moment se impun patru întrebări: prima, care a fost deja formulată în această dezbatere, este evident problema paşaportului societăţii de administrare şi l-am auzit pe domnul comisar vorbind despre temerea sa de a avea un paşaport slab pregătit. Cu toate acestea, domnule comisar, trebuie să existe voinţa de a pregăti acest paşaport: uneori am avut impresia că domnul comisar nu este foarte hotărât în această privinţă. Prin urmare, sunt mulţumită de negocierile care au început la iniţiativa Parlamentului şi a Consiliului pentru a ne asigura că, în momentul revizuirii Directivei OPCVM, vom adopta un paşaport al societăţii de administrare real, care să permită pieţei interne a Uniunii Europene să funcţioneze în condiţii normale.

A doua observaţie are legătură cu problema rezervelor. Dacă, în momentul revizuirii Directivei privind cerinţele de capital, vom solicita băncilor să deţină 5% din securitizările pe care le plasează pe piaţă, va trebui să armonizăm imediat, în condiţii similare, obligaţiile legate de rezerve în sectorul OPCVM, pentru că riscurile identice trebuie să conducă la norme identice.

A treia observaţie are legătură cu problema supravegherii. Nu cred că există cineva aici care să pună la îndoială hotărârea noastră de îmbunătăţi condiţiile de supraveghere. La iniţiativa domnului Preşedinte Barroso, aşteptăm cu toţi rezultatele grupului de lucru condus de Jacques de Larosière. Consider că miza este prea mare şi că nu mai putem aştepta prea mult punerea în aplicare a rezultatelor acestui grup de lucru. Aceasta va avea un impact asupra condiţiilor de organizare a supravegherii între părţile interesate, cu alte cuvinte producătorii şi consumatorii de OPCVM. Prin urmare, trebuie să definim problemele legate de supraveghere în acest domeniu.

Ultima mea observaţie este legată de regimurile fiscale. Domnul raportor a menţionat aceste probleme, iar domnul comisar şi-a asumat un angajament în acest sens. În spatele problemei regimurilor fiscale există un protecţionism mascat, pe care dorim să îl denunţăm şi să îl contracarăm. În acest scop, Comisia trebuie să adopte iniţiative prin care regimul fiscal să permită cu adevărat libera circulaţie a produselor OPCVM, fără protecţionism.

  Margarita Starkevičiūtė (ALDE). – (LT) Aş dori să subliniez şi eu activitatea excelentă a domnului raportor şi capacitatea sa de a ajunge la un compromis convenabil. Cu toate acestea, ca şi alţi vorbitori, am şi eu anumite îndoieli. Acestea sunt legate de dispoziţia ca statele membre ale UE să pregătească toate documentele aferente activităţii de investiţii, după cum se menţionează în document, „într-o limbă uzuală în mediul financiar internaţional”, ceea ce înseamnă limba engleză.

Mă exprim în favoarea creării unei oportunităţi pentru companii de a-şi reduce costurile, care nu vor fi reglementate în detaliu, dar administratorii de fonduri cu o singură limbă, în cazul de faţă vorbitorii de limbă engleză, nu ar trebui să aibă prioritate şi nici să beneficieze de un avantaj concurenţial. De asemenea, ar trebui să evităm crearea de incertitudini juridice.

Cum îşi poate apăra un consumator drepturile dacă documentul poate da naştere unor interpretări ambigue în ceea ce priveşte responsabilitatea societăţii financiare? Mă declar în favoarea definirii clare a responsabilităţii societăţii financiare şi a condiţiilor concurenţiale pe care trebuie să le respecte aceste societăţi.

  Marek Aleksander Czarnecki (ALDE). – (PL) Îmbunătăţirea eficienţei mecanismelor prin care funcţionează OPCVM ar trebui să fie, în opinia mea, o prioritate în activitatea Parlamentului. Pentru a spori beneficiile şi concurenţa în sectorul fondurilor din Europa, costurile pentru investitori trebuie restricţionate, garantându-li-se însă acelaşi nivel ridicat de protecţie. Sunt de acord cu domnul raportor că prospectul existent ar trebui înlocuit cu un document liber care să conţină informaţii de bază pentru investitori.

Extrem de importantă este şi continuarea elaborării directivei în domeniul impozitării fuzionărilor de fonduri, pentru a înlătura barierele fiscale. Mai mult, ca şi domnul raportor, sunt de părere că utilizarea practică a paşaportului societăţilor de administrare, prin care se intenţionează să se acorde acestora dreptul de a oferi servicii de administrare a portofoliului de grup în întreaga Uniune Europeană, ar contribui la crearea unei adevărate pieţe comune în sectorul fondurilor.

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Domnule preşedinte, îmi exprim din nou aprecierea şi admiraţia pentru gestionarea eficientă a acestui dosar de către Parlament. Acesta este rezultatul unui consens atins într-un timp extrem de scurt.

După cum s-a spus deja, dosarul nu este încă încheiat; sunt încă multe lucruri de făcut la nivelul 2. Statele membre vor avea şi sarcina de a transpune acest nou set de norme, la nivelul 1 şi nivelul 2, înainte de vara lui 2011. Vor trebuie stabilite mecanisme de cooperare între organismele naţionale de supraveghere. Acestea sunt esenţiale pentru o bună funcţionare a paşaportului societăţilor de administrare.

Vă pot asigura că, pentru a facilita acest progres şi pentru a pune în aplicare aceste modificări extrem de necesare în sectorul fondurilor din UE, Comisia se va achita pe deplin de responsabilităţile care îi revin.

  Wolf Klinz, raportor. – (DE) Domnule preşedinte, în primul rând sunt de acord cu domnul comisar că, într-adevăr, problema nu se încheie aici. Trebuie să începem acum punerea în aplicare a reglementărilor, iar unul dintre motivele pentru care am stabilit termene limită relativ strânse pentru Parlament şi Consiliu este acela că dorim să ne asigurăm că nu trebuie să aşteptăm prea mult această punere în aplicare. Trebuie să menţinem un ritm alert întrucât observăm că pieţele se modifică într-un ritm ameţitor şi, dacă rămânem mereu în urma acestora, nu vom putea să ne atingem obiectivele pe deplin sau poate deloc.

Dezbaterea de astăzi arată că avem o susţinere largă transpartinică pentru compromisul negociat aici. Recunosc că doamna Lulling vede lucrurile puţin diferit în această privinţă, dar am încredere în faptul că viitorul va demonstra ca nefondată temerea sa că poziţia deţinută de Luxemburg ca unul dintre principalele centre ale fondurilor de investiţii poate fi afectată; din contră, cred că această nouă directivă OPCVM poate deschide oportunităţi pentru acest centru financiar.

Doamna Berès are perfectă dreptate: aici este vorba despre crearea în sfârşit a unei pieţe interne reale pentru sectorul fondurilor de investiţii. Acest sector este o ilustrare a faptului că, deşi vorbim despre o piaţă internă, în multe situaţii nu avem încă o astfel de piaţă. Acest lucru este crucial. Nimeni nu contestă că directiva va conduce la un nivel complet nou şi ambiţios de cooperare, inclusiv între organisme de supraveghere, dar oricum trebuie să atingem acest obiectiv. Şi în alte domenii organismele de supraveghere trebuie să colaboreze mai strâns şi mai constructiv şi să manifeste o mai mare încredere reciprocă decât în trecut. Dacă Directiva OPCVM poate oferi un mic impuls pentru a încuraja această cooperare, atunci, în opinia mea, acesta este un lucru bun.

Măsurile de nivel 2 la care s-a referit domnul comisar sunt numeroase şi trebuie abordate într-un cadru restrâns de timp; este adevărat, dar cu toţii avem interesul ca acest lucru să se realizeze.

Nu am ajuns însă la capătul drumului: sectorul în sine trebuie să îşi facă temele. Comisia, dar şi Parlamentul, au decis în mod deliberat să nu ridice deloc problema prelucrării fondurilor, pentru că lucrăm pe baza ipotezei că sectorul îşi va respecta promisiunea de a se ocupa în mod autonom de această problemă, fără presiuni legislative. Se lucrează deja de multă vreme la acest lucru şi încă nu avem ceva palpabil de prezentat. Sper că în curând vom putea veni cu ceva concret, în caz contrar nu vom avea de ales şi vom lua măsuri suplimentare în viitorul apropiat.

În concluzie, aş dori să mulţumesc nu numai Comisiei, ci şi în mod special Consiliului, pentru cooperare şi pentru susţinerea activă pe care au oferit-o. De asemenea, sunt recunoscător tuturor reprezentanţilor celorlalte grupuri, în special doamnei Berès, doamnei Gottardi, domnului Gauzès şi doamnei Lulling care, după cum am văzut şi azi, şi-a apărat cu tărie interesele, dar s-a arătat complet dispusă să ajungă la un compromis acolo unde este posibil. Vă mulţumesc.

  Preşedintele. −Dezbaterea este închisă.

Votul va avea loc în scurt timp.

(Şedinţa a fost suspendată la ora 09:40 şi reluată la ora 10:00.)

PREZIDEAZĂ: DL PÖTTERING
Preşedinte

5. Şedinţă solemnă şi dezbatere - A ZECEA ANIVERSARE A MONEDEI EURO

  Preşedintele. – Următorul punct pe ordinea de zi este adunarea solemnă şi dezbaterea privind cea de-a zecea aniversare a monedei unice euro.

(Film)

Domnule Juncker, domnule Giscard d’Estaing, domnule Trichet, domnule Almunia, doamnă Berès, doamnelor şi domnilor,

la întâi ianuarie 2009 am sărbătorit cea de-a zecea aniversare a monedei noastre, euro. Astăzi, în cadrul Parlamentului European sărbătorim una dintre cele mai importante şi istorice decizii adoptate de Uniunea Europeană până în prezent. Într-o Uniune Europeană care se apropia din ce în ce mai mult din punct de vedere economic, crearea monedei unice euro era o evoluţie logică pentru consolidarea pieţei comune şi pentru simplificarea comerţului pe piaţa internă; dar chiar şi aşa, atunci când monedele a 11 state suverane au fost înlocuite cu moneda unică acum zece ani, exista un grad mare de scepticism privind succesul monedei unice planificate. Introducerea acesteia a necesitat curaj şi hotărâre.

După zece ani, observăm nu numai că lumea are încredere în euro la fel ca în monedele utilizate înainte în zona euro, ci şi că euro a adus, fără îndoială, avantaje considerabile pentru oamenii şi afacerile din Uniunea Europeană.

Zona euro a devenit o zonă de stabilitate economică. Având în vedere dimensiunea economiei din zona euro şi faptul că majoritatea schimburilor sale comerciale sunt interne, zona euro s-a dovedit a fi mult mai bine dotată pentru a rezista şocurilor economice decât erau statele membre şi monedele lor naţionale.

În special în ultimele luni ale crizei financiare globale, euro s-a dovedit a fi un factor stabilizator important: moneda unică ne-a protejat de cele mai nefavorabile efecte ale celei mai grave crize financiare din anii 1930 până în prezent.

Fără Banca Centrală Europeană şi Sistemul European al Băncilor Centrale care să acţioneze ca un factor stabilizator, situaţia în Uniunea Europeană ar fi fost mult mai gravă toamna trecută.

Să luăm de exemplu Irlanda, o ţară care a fost extrem de afectată de criza financiară: statutul său de membru al uniunii monetare a protejat-o de o criză de proporţii şi mai mari.

Uniunea monetară reprezintă un pas ireversibil promiţător către o integrare economică şi politică mai profundă; înseamnă apartenenţa la o „uniune cu un scop comun”. Ca o familie, toţi membrii din zona euro vorbesc unii cu alţii şi adoptă abordarea cea mai bună spre avantajul tuturor.

Totuşi, crearea monedei euro nu a fost doar o decizie cu efecte economice şi financiare; ea a transmis de asemenea un semnal foarte clar că Uniunea Europeană este capabilă să pună în aplicare decizii cu un impact puternic pentru a construi un viitor comun prosper.

Astăzi, moneda unică este privită de către mulţi cetăţeni din zona euro ca unul dintre cele mai pozitive rezultate ale integrării europene. Pentru a ne asigura că acest lucru nu se va schimba, trebuie să menţinem stabilitatea monedei noastre comune: este singura posibilitate de a ne asigura că moneda euro va continua să fie şi în viitor un factor stabilizator şi un punct de stabilitate într-o lume agitată.

În prezent, mai mult de jumătate dintre statele membre ale Uniunii Europene au introdus moneda euro. Acum câteva zile, am primit Slovacia ca al 16-lea membru al zonei euro şi sunt convins că în momentul în care vom sărbători din nou moneda euro vor exista şi mai mulţi membri. Obiectivul trebuie să fie adoptarea monedei unice de către toate statele membre ale Uniunii Europene, pe baza criteriilor de stabilitate.

Sunt convins că această extindere pas cu pas va contribui la consolidarea întregii zone euro, fiind în acelaşi timp un simbol al unui viitor european comun paşnic, în special pentru tinerii din Uniunea Europeană.

Fostul preşedinte al Franţei, Valery Giscard d’Estaing, se află printre noi astăzi şi este binevenit. Alături de fostul cancelar al Germaniei, Helmut Schmidt, de fostul prim-ministru al Luxemburgului, Pierre Werner, şi de alţii, domnia sa este unul dintre arhitecţii monedei noastre unice. Bine aţi venit, domnule Giscard d’Estaing.

(Aplauze)

Sunt de acord cu Helmut Kohl, care, împreună cu François Mitterrand, Jacques Delors şi alţii – tocmai l-am văzut pe Jacques Santer în filmul prezentat – a contribuit la introducerea finală a monedei euro, atunci când a spus în 1998 că „...o monedă este bineînţeles un mijloc de plată. Dar o monedă reprezintă mult mai mult decât atât. Are legătură cu identitatea culturală şi este o măsură a stabilităţii politice... Imaginaţi-vă ce realizare minunată este faptul că în Uniunea Europeană..., cu toată inteligenţa, creativitatea şi varietatea noastră colorată şi în ciuda tuturor dificultăţilor..., milioane de oameni dintre noi au aceeaşi monedă.”

În numele Parlamentului European aş dori să mulţumesc tuturor arhitecţilor monedei euro şi tuturor persoanelor care au pregătit drumul pentru aceasta, în special Băncii Centrale Europene, preşedintele său actual Jean-Claude Trichet şi regretatului său predecesor Willem Duisenberg pentru realizările lor istorice. Importanţa Băncii Centrale Europene pur şi simplu nu poate fi supraestimată.

(Aplauze)

Mulţumirile noastre se îndreaptă de asemenea în special către Alexandre Lamfalussy, preşedintele Institutului Monetar European, cu care ne-am întâlnit ieri seară şi care participă la un colocviu acum.

Parlamentul European şi comisia sa responsabilă pentru aceste aspecte, Comisia pentru afaceri economice şi monetare, prezidată în acel moment de Karl von Wogau şi apoi de Christa Randzio-Plath, au reprezentat de asemenea o forţă motrice în acest proiect istoric de-a lungul anilor, care a dus de la şarpele monetar la crearea monedei unice. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Comisia pentru afaceri economice şi monetare în componenţa sa actuală, prezidată de Pervenche Berès, căreia îi suntem recunoscători pentru ideea acestei sărbătoriri.

De la lansarea monedei euro acum zece ani, Banca Centrală Europeană şi Eurogrupul au cultivat o relaţie din ce în ce mai strânsă cu Parlamentul European. Aş dori să mulţumesc călduros preşedinţilor celor două instituţii, domnului Juncker în calitatea sa de preşedinte al Eurogrupului şi preşedintelui Băncii Centrale Europene, domnul Trichet, pentru excelenta lor cooperare cu Parlamentul European.

Cu ocazia celei de-a zecea aniversări, îi dorim monedei noastre unice, euro, mulţi ani de succes şi un viitor comun strălucit pentru continentul nostru european.

  Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene. −(FR) Domnule Preşedinte, domnule Giscard d’Estaing, domnule Juncker, doamnelor şi domnilor, sunt extrem de onorat şi îmi face o deosebită plăcere să particip la această ceremonie de sărbătorire a monedei euro, una dintre principalele realizări ale Europei.

Jean Monnet, fondatorul Europei, spunea cândva: „Atunci când o idee se potriveşte cu necesităţile momentului, ea nu mai aparţine persoanelor care au inventat-o şi este mai puternică decât cei care o controlează” şi a adăugat: „nu există idei premature, există momente oportune pe care trebuie să ştii cum să le aştepţi”.

De-a lungul deceniilor, moneda unică europeană a fost o idee pe care doar câţiva o împărtăşeau. Mult mai mulţi se gândeau că introducerea monedei unice nu avea să se întâmple niciodată sau că era sortită eşecului. Astăzi, moneda unică este o realitate pentru 329 de milioane de cetăţeni europeni. Cândva, crearea monedei euro va fi văzută ca o etapă decisivă în lungul drum către o uniune şi mai strânsă a popoarelor Europei.

Nu pot să nu mă gândesc la fondatorii Europei – Robert Schuman, Walter Hallstein, Alcide de Gasperi, Pierre Werner, Sicco Mansholt şi Paul-Henri Spaak – care, după cum am putut vedea acum câteva minute, au fost vizionarii cărora le datorăm existenţa Uniunii Europene.

Îmi aduc aminte, de asemenea, de oamenii de stat, conducătorii de stat şi de guvern care au fost europeni hotărâţi, convinşi şi curajoşi şi care sunt astăzi reprezentaţi de domnul Valéry Giscard d’Estaing. Fără aceştia, moneda euro nu ar exista.

De la introducerea monedei euro, cetăţenii europeni au cunoscut un nivel de stabilitate a preţurilor pe care puţine state din zona euro îl atinseseră înainte. Această stabilitate a preţurilor este un avantaj pentru toţi cetăţenii europeni. Protejează veniturile şi economiile, ajută la reducerea costului de finanţare şi încurajează investiţiile, crearea de locuri de muncă şi prosperitatea pe termen mediu şi lung. Moneda unică este un factor de dinamism în economia europeană. A mărit transparenţa preţurilor, a consolidat comerţul şi a promovat integrarea financiară.

(DE) Ultimele luni au demonstrat un alt avantaj al monedei euro. Criza financiară a arătat că, în momente de turbulenţe, este mai bine să te afli pe un vapor mare şi sigur decât într-o barcă mică. Am fi putut noi oare în Europa să acţionăm la fel de rapid, decisiv şi consistent fără o monedă unică care să ne lege între noi? Am fi putut noi oare să ne protejăm monedele naţionale de impactul crizei financiare? Putem fi mândri de modul în care au răspuns parlamentele, guvernele şi băncile centrale ale Europei. Împreună, am arătat că Europa poate adopta decizii chiar şi în circumstanţe dificile.

(Aplauze)

Datorăm succesul istoric al monedei euro nu numai hotărârii şi perseverenţei liderilor vizionari – pe care i-am menţionat – ci şi colaborării eficiente dintre instituţiile europene.

Parlamentul European a avut un rol crucial în faza de pionierat. Parlamentul a fost prima instituţie din Europa care a făcut propuneri pentru moneda unică, încă din anul 1962. În ultimii zece ani, de la înfiinţarea Băncii Centrale Europene, instituţiile noastre au menţinut un dialog foarte strâns şi fructuos. Acest dialog a implicat peste 50 audieri ale membrilor Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene în Parlament şi în cadrul comisiilor menţionate de Preşedinte. Dialogul dintre Parlament şi Banca Centrală Europeană este foarte important în ceea ce priveşte răspunderea, permiţând Băncii Centrale Europene să-şi explice deciziile şi acţiunile publicului general prin intermediul reprezentanţilor săi aleşi.

În primii săi ani de existenţă, moneda euro a trebuit să înfrunte trei încercări majore: crearea unei bănci centrale solide şi credibile, crearea unei noi monede stabile şi inspirarea încrederii. Aceste provocări au fost depăşite cu succes şi moneda euro este astăzi bine stabilită. Acesta este un moment de sărbătoare şi, după cum am spus, sunt extrem de emoţionat. Dar nu este momentul să ne complăcem în această situaţie. Provocări curente sunt la uşă şi se vor ivi altele noi. Succesul continuu al Uniunii Monetare Europene depinde de cum sunt abordate aceste provocări.

Aş dori să menţionez trei dintre ele.

Mai întâi, criza financiară. Criza a dezvăluit puncte slabe fundamentale în sistemul financiar global. Avem un rol extrem de activ în eforturile globale de abordare a acestor puncte slabe şi în reformularea cadrului instituţional şi de reglementare.

În al doilea rând, uniunea monetară. Soliditatea monedei unice se sprijină pe doi piloni: o politică monetară orientată spre stabilitatea preţurilor şi o serie de politici economice solide – care apără în foarte mare măsură Eurogrupul, domnule prim-ministru. Provocările speciale de pe frontul economic includ implementarea fermă şi credibilă a Pactului de stabilitate şi de creştere, eforturi constante pentru a face economiile noastre mai productive şi mai dinamice, precum şi evitarea divergenţelor competitive majore în zona euro.

În al treilea rând, extinderea. Atunci când am început acum zece ani, eram 11 ţări. Acum suntem 16 ţări în zona euro. Acest lucru spune multe despre efortul istoric depus. Gestionarea extinderii în cel mai bun mod posibil este o provocare extrem de entuziasmantă şi de solicitantă pentru noi toţi, în special pentru Comitetul Executiv şi pentru Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Moneda euro este o realizare istorică. Ceea ce este cel mai important astăzi este responsabilitatea noastră pentru viitor. Se ivesc noi provocări. Dacă aceste provocări sunt abordate cu cea mai mare luciditate şi îndrăzneală, acestea pot genera ideile puternice la care se refera Jean Monnet şi care ne-au făcut să avansăm atât de departe pe calea stabilităţii şi prosperităţii în Europa.

  Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogrupului. −(FR) Domnule Preşedinte, domnule Giscard d’Estaing, domnule Trichet, domnule Almunia, doamnelor şi domnilor, în ultimii 50 de ani Europa şi-a dovedit adesea capacitatea de a-şi stabili obiective foarte ambiţioase şi de a dezvolta spiritul şi hotărârea necesare pentru punerea în practică a ambiţiilor pe care pune mare preţ.

Uniunea Europeană este în sine cel mai bun exemplu al acestui lucru, împreună cu piaţa internă şi extinderea, cu alte cuvinte, împreună cu reînnoirea legăturilor dintre geografia şi istoria Europei şi împreună cu Uniunea Economică şi Monetară, a cărei a zecea aniversare o sărbătorim astăzi.

Calea care a dus la crearea Uniunii Economice şi Monetare şi introducerea monedei noastre unice a fost lungă şi naşterea Uniunii Economice şi Monetare după impulsul iniţial al raportului Werner din 1970 demonstrează acest lucru. A fost un proces lung care a inclus şarpele monetar, Sistemul Monetar European, crearea ECU în 1979, planul Delors din 1989, Tratatul de la Maastricht din 1992, „nu”-ul danez şi „da”-ul francez, care la acel moment era considerat neimportant, fără a uita criza din anul 1993 din Sistemul Monetar European. Călătoria a avut dificultăţile şi şocurile sale.

În acel moment, multe persoane criticau moneda unică şi în lumea politică şi în cea academică, fără a menţiona numărul mare de bănci centrale care aveau impresia că Uniunea Economică şi Monetară nu ar putea sau nu ar trebui să fie creată şi că, dacă totuşi acest lucru avea să se întâmple, moneda unică ar fi slabă şi fără viitor.

Este important pentru mine să profit de cea de-a zecea aniversare a acestui eveniment cheie al integrării europene pentru a aduce un omagiu, la rândul meu, acelor persoane care au creat moneda euro, cum sunt Pierre Werner, Helmut Kohl, François Mitterrand, Jacques Delors, Valéry Giscard d’Estaing şi alţii. Aş dori, încă o dată, să le aplaud viziunea, hotărârea şi angajamentul infailibil faţă de Europa. Cei pe care i-am menţionat şi mulţi alţii care i-au însoţit nu şi-ar fi putut imagina succesul rapid al proiectului lor politic. Începând de la 1 ianuarie anul acesta, 16 state membre participă la Uniunea Economică şi Monetară, iar euro este moneda utilizată de aproape 330 de milioane de cetăţeni europeni. Moneda euro a devenit prin urmare simbolul cel mai tangibil al integrării europene. Ca simbol tangibil recunoscut în toată lumea, euro este o măsură a stabilităţii. Îşi protejează cetăţenii de cele mai grave consecinţe ale crizei economice. După zece ani, trebuie să recunoaştem că moneda euro este un succes indiscutabil. Nu trebuie să uităm că aniversările au valoare doar dacă sunt punţi spre viitor, deoarece trebuie să recunoaştem că, în ciuda indulgenţei noastre colective atunci când ne felicităm, adevăratele teste în ceea ce priveşte coeziunea şi coerenţa monedei euro ne aşteaptă de-acum încolo. Anul acesta, 2009, va fi un an extrem de dificil pentru economiile din zona euro şi pentru cetăţenii europeni şi vom avea de înfruntat multe provocări, atât pe plan intern, cât şi extern.

Pe plan intern, guvernele din zona euro vor trebui să acţioneze împreună pentru a limita efectele crizei economice şi pentru a investi în bazele structurale ale economiei, astfel încât să construiască o punte către lumea post-criză. Situaţiile excepţionale necesită măsuri excepţionale. Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că moneda euro, acest ecran de protecţie pe care l-am construit în jurul economiilor noastre, nu ne-a căzut pur şi simplu în braţe. Economiile din zona euro sunt mai bine protejate împotriva evoluţiilor economice negative deoarece apartenenţa la zona euro este o marcă de certificare a calităţii, care spune că membrii săi au capacitatea reală de a pune în practică politici macroeconomice prudente şi politici bazate pe creştere durabilă şi prosperitate pentru cetăţenii acesteia. Protecţia oferită de moneda euro este prin urmare direct legată de credibilitatea noastră, care se bazează pe abilitatea de a pune în practică politici de acest gen. Această credibilitate este baza beneficiilor pe care Uniunea Economică şi Monetară şi noi trebuie să le menţinem pentru a continua să beneficiem de avantajele monedei unice.

Pe plan extern, trebuie să învăţăm lecţiile politice oferite de criza financiară şi economică internaţională. Există o legătură cauzală directă între criza actuală, care îşi are originea în Statele Unite, şi persistenţa unor dezechilibre majore mondiale. Lipsa transparenţei, a responsabilităţii şi a integrităţii suficiente în sectorul financiar a fost prin urmare un catalizator al crizei. Restaurarea stabilităţii în sectorul financiar şi în economia reală la scară mondială implică o reformă profundă a sistemului financiar şi eliminarea dezechilibrelor majore din cadrul consumului global şi al economisirii globale. Această echilibrare solicită cooperarea activă a economiilor puternice din America, Asia şi Europa. În ciuda progresului evident, imaginea internaţională a monedei euro rămâne prea des excesiv de fragmentată şi interesele naţionale prevalează prea des asupra interesului comun, împiedicând zona euro să-şi asume pe deplin responsabilitatea politică care corespunde importanţei sale economice şi să obţină toate avantajele economice care derivă din Uniunea Economică şi Monetară. Uniunea Economică şi Monetară este, bineînţeles, un proiect economic, dar este înainte de toate un proiect politic. Prin urmare, trebuie să profităm de al doilea deceniu de existenţă a monedei euro pentru a definitiva Uniunea Economică şi Monetară consolidându-i organismele politice, atât pe plan intern, cât şi extern.

  Joaquín Almunia, membru al Comisiei. −(ES) Domnule Preşedinte, domnule prim-ministru, domnilor preşedinţi de comisie, doamnelor şi domnilor, sunt convins că mă alătur părerilor majorităţii acestei camere atunci când spun că, la zece ani de la lansare, eu, în calitate de cetăţean european, sunt mândru de succesul monedei euro.

Aş dori să felicit Parlamentul pentru iniţiativa de a celebra cea de-a zecea aniversare a monedei noastre unice aici, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European desfăşurate la Strasbourg.

Moneda euro şi Uniunea Economică şi Monetară au fost un succes, fără îndoială. De-a lungul acestor zece ani, moneda euro a adus multe avantaje tuturor membrilor zonei euro şi continuă să o facă şi astăzi, în mijlocul unei profunde crize economice şi financiare.

În scurta sa existenţă de zece ani, moneda euro a dobândit o reputaţie binemeritată de forţă şi stabilitate. Euro este cea de-a doua monedă a lumii datorită rolului său în economia internaţională şi este deja comparabil sub anumite aspecte cu dolarul ca instrument de comerţ şi mijloc de plată în finanţele internaţionale.

Mai presus de toate însă, moneda euro face parte din viaţa de zi cu zi a 330 de milioane de oameni din 16 ţări ale Uniunii Europene. Purtăm toţi în portofele acest simbol al unei identităţi europene comune: deoarece euro, în afara faptului că este o monedă, este un element central al proiectului nostru european, amintindu-ne într-un mod tangibil despre beneficiile procesului de integrare care a început cu peste jumătate de secol în urmă.

Moneda euro ne-a oferit niveluri scăzute ale inflaţiei şi rate mici ale dobânzilor, datorită unui cadru macroeconomic orientat către stabilitate. Moneda euro a dat un impuls evident comerţului şi investiţiilor în statele membre ale zonei euro. Moneda euro a facilitat, de asemenea, crearea a 16 milioane de locuri de muncă în ultimii zece ani în zona euro, de trei ori mai mult decât în deceniul anterior.

Moneda euro a încurajat integrarea financiară şi dezvoltarea unei pieţe unice; a protejat membrii din zona euro de turbulenţele externe; a fost şi continuă să fie un pol de stabilitate, nu numai pentru economia europeană, ci şi pentru economia globală.

Criza este, fără îndoială, o piatră de încercare pentru moneda euro. Totuşi, cei care consideră că Uniunea Economică şi Monetară nu este pregătită pentru a face faţă consecinţelor acestei crize se înşeală profund. Dimpotrivă, dacă moneda unică nu ar exista, efectele adverse ale crizei ar fi mult mai mari.

Multe state membre s-ar confrunta acum cu o mare volatilitate a ratelor lor de schimb şi ar putea chiar suferi atacuri speculative asupra monedelor lor. Diferenţa de randament a titlurilor datoriilor lor publice ar fi mult mai mare decât în prezent şi marjele lor de combatere a crizei prin stimulente fiscale ar fi mai reduse.

Pactul de stabilitate şi de creştere, reformat în 2005, a încurajat guvernele să-şi pună în ordine finanţele publice, ducând în 2007 la cel mai scăzut deficit bugetar din ultimii 25 ani, care le permite acum să facă faţă crizei dintr-o poziţie mai bună.

Pe parcursul acestei crize, acţiunile Băncii Centrale Europene au consolidat reputaţia solidă pe care aceasta o câştigase în primii ani de existenţă a Uniunii Economice şi Monetare.

Adoptând în mod decisiv măsurile necesare şi dând un exemplu în cooperarea cu celelalte bănci centrale din ţări industrializate, Banca Centrală Europeană a fost ghidul nostru în toată această perioadă şi a contribuit în mod substanţial la prevenirea unui imens colaps financiar.

Situaţia economică nu este aşa cum sperasem în acest moment în care sărbătorim aniversarea monedei euro, dar evenimentele evidenţiază mai mult ca oricând avantajele Uniunii Economice şi Monetare. Pentru ţările care încă nu au aderat la zona euro, aceasta este o opţiune din ce în ce mai atractivă, după cum s-a demonstrat săptămâna trecută în Bratislava, când am primit Slovacia ca cel mai nou membru al familiei monedei euro – cel de-al 16-lea.

Comisia şi Parlamentul European trebuie să continue să lucreze cu statele membre, cu Eurogrupul, cu Banca Centrală Europeană şi cu comunitatea internaţională pentru a ne plasa economiile pe calea reluării creşterii durabile.

În acest sens, recomandările Comisiei din raportul prezentat acum câteva luni privind primii zece ani de Uniune Economică şi Monetară, dezbătut recent de Parlament, sunt la fel de valabile sau chiar şi mai valabile astăzi decât erau primăvara trecută.

O mai mare vigilenţă bugetară, extinderea acesteia la alte aspecte macroeconomice, legătura dintre politicile macroeconomice şi reforma structurală, imaginea externă a monedei euro şi mai buna guvernare a Uniunii Economice şi Monetare sunt şi trebuie să fie în continuare temele principale pe care se bazează cel de-al doilea deceniu de existenţă a monedei euro, cu cel puţin la fel de multe succese ca primul.

Domnule Preşedinte, aş dori să închei aducând un omagiu viziunii şi ambiţiei părinţilor monedei euro, a căror imaginaţie şi acţiune hotărâtă ne-a lăsat moştenire o monedă de care toţi europenii pot fi mândri. Trebuie să protejăm baza acestui succes.

Criza a deschis un nou capitol pentru economia globală, în care Uniunea Economică şi Monetară trebuie să continue să aibă un rol relevant în serviciul intereselor şi al ambiţiilor comune ale tuturor europenilor.

  Valéry Giscard d’Estaing, fost preşedinte al Republicii Franceze. −(FR) Domnule Preşedinte, domnule Juncker, domnule Trichet, doamnelor şi domnilor, toată lumea implicată în crearea monedei europene vă este recunoscătoare dumneavoastră, domnule Preşedinte, şi dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, pentru această iniţiativă extrem de binevenită de a celebra cea de-a zecea aniversare a creării monedei euro.

Sunt unul dintre oamenii care cred că este mai bine să evităm numărul din ce în ce mai mare de astfel de ceremonii, dar aceasta de astăzi se justifică deoarece marchează cea mai mare contribuţie la integrarea europeană de la alegerea Parlamentului European prin sufragiu universal în 1979. Am parcurs cu siguranţă o cale lungă şi poate această întrunire plăcută, prietenoasă, nu prezintă întregul tabloul.

Aş dori să aduc un omagiu tuturor celor care au stabilit ruta acestui parcurs şi celor care au urmat-o. Îi putem găsi originea îndepărtată în raportul primului-ministru al Luxemburgului, Pierre Werner, predecesorul dumneavoastră, în 1970. Criza monetară din anii de după 1970 şi fluctuaţia monetară au fost însă elementele care au declanşat acţiuni în acest domeniu. Atâta timp cât ratele de schimb valutar erau fixe, sistemul monetar nu ne-a împiedicat încercarea de a crea o piaţă comună. Totuşi, în momentul în care ele au început să fluctueze, a apărut această problemă.

După încercările eşuate de a crea un şarpe monetar, elanul puternic din Franţa şi Germania din perioada 1975-1980 a dus la reuniunea de la Bremen, în nordul Germaniei, şi la decizia de a crea un sistem monetar european şi de a introduce ecu, precursorul monedei euro. Această mişcare s-a bucurat de susţinerea şi sprijinul partenerilor noştri din ţările Benelux şi Italia.

După o perioadă de activitate redusă între anii 1980 şi 1988, procesul a primit un nou imbold cu crearea de către Consiliu a comisiei prezidate de Jacques Delors, care a avut drept rezultat semnarea Tratatului de la Maastricht.

Să-i salutăm deci pe pionierii care au fost implicaţi în această activitate, după cum aţi fost implicat recent şi dumneavoastră, domnule Preşedinte, ca şi prietenul meu, cancelarul Helmut Schmidt şi secretarul său de stat, Manfred Lahnstein; Bernard Clappier, guvernatorul Banque de France din acel moment şi coautor al Declaraţiei Robert Schuman din 1950; Alexandre Lamfalussy, care ne-a pus la dispoziţie experienţa sa extraordinară, aproape unică, pe parcursul lucrărilor comisiei privind Uniunea Monetară Europeană, pe care am înfiinţat-o alături de Helmut Schmidt pentru a relansa proiectul; Jacques Delors, preşedintele Comisiei Europene, care a preluat ştafeta; şi, nu în ultimul rând, negociatorii şi semnatarii Tratatului de la Maastricht care au redactat un text excelent, care practic nu a mai fost modificat de atunci, conduşi de cancelarul Helmut Kohl şi de preşedintele François Mitterrand, a căror hotărâre trebuie menţionată în mod special, împreună cu ceilalţi colegi ai lor. Astăzi trebuie să le mulţumim tuturor.

Cu această ocazie a celei de-a zecea aniversări, sărbătorită în momente de criză, ce putem spune în sprijinul monedei euro? Ce cuvinte alese putem utiliza la toasturile noastre de aniversare? Înainte de toate, succesul monedei euro a depăşit aşteptările, nu numai ale opozanţilor, bineînţeles, ci şi pe cele ale susţinătorilor acesteia. Nu voi intra în detalii deoarece am la dispoziţie doar cinci minute. În timpul convorbirilor mele cu cei mai eminenţi experţi monetari în perioada 1995 - 2000, aceştia erau sceptici în ceea ce priveşte introducerea monedei euro şi succesul acesteia.

În zece ani, moneda euro a devenit moneda numărul doi în lume şi, după cum tocmai s-a menţionat, una dintre monedele cele mai respectate. Buna sa gestionare a furnizat un scut de protecţie împotriva crizei şi o platformă pentru o creştere neinflaţionistă. Fără existenţa monedei euro, Europa continentală ar fi în prezent răvăşită de tornada monetară, care ar adânci criza economică.

Ne aşteptăm ca politica monetară să încerce să diminueze, în limita forţei monedei, impactul de depreciere al crizei şi să pregătească drumul pentru întoarcerea la creşterea neinflaţionistă, de care nu ne apropiem încă, moment până la care deficitele publice apreciabile şi nivelul datoriei declanşate de criză ar trebui să fi fost eliminate. În acest sens, avem încredere în conducerea şi în personalul Băncii Centrale Europene, care şi-au demonstrat experienţa considerabilă încă de la începutul crizei. Le respectăm, de asemenea, hotărârea şi independenţa.

Aş dori să închei cu două remarci. Trebuie să fim atenţi să nu dăm monedei euro o dimensiune globală, care ne-ar flata orgoliul, dar ar multiplica riscurile cu care ne confruntăm. Euro este moneda Europei şi trebuie să exprime cultura sa diferită, promovând un model raţional şi stabil printre celelalte monede ale lumii.

În final, nu cred că publicul general va trebui să aştepte prea mult pentru ca reglementarea bancară să fie restaurată în zona euro. Cred că putem solicita Băncii Centrale Europene să realizeze acest proces de restaurare a ordinii şi să supervizeze punerea sa în aplicare, în conformitate cu articolul 106 alineatul (5) din Tratatul de la Maastricht. Într-adevăr, avem nevoie de un elan puternic, de experienţă şi de un calendar pentru decizii pe care Banca Centrală Europeană l-ar putea redacta şi pe care Consiliul de Miniştri pentru zona euro, prezidat de dumneavoastră, domnule Juncker, l-ar putea apoi adopta şi pune în aplicare.

Voi încheia, domnule Preşedinte, spunând că simbolul integrării reprezentat de succesul monedei euro trebuie să ne dea curajul de a face următorul pas în crearea acestei Europe din ce în ce mai unite, aşa cum se recomandă în diferite tratate şi pe care dorim să o realizăm. Haideţi să contracarăm inevitabilul eşecului cu energia succesului. Acest succes poartă astăzi minunatul nume al monedei euro.

(Aplauze)

  Pervenche Berès, preşedinta Comisiei pentru afaceri economice şi monetare. – (FR) Domnule Preşedinte, moneda euro este rezultatul de succes al unei viziuni şi voinţe politice, nu produsul pieţei. Ea demonstrează ceea ce Europa poate realiza atunci când toate forţele sunt unite.

Doresc, bineînţeles, să salut şi să mulţumesc pe această cale în numele nostru, în numele copiilor noştri şi în numele tuturor celorlalţi, fondatorilor şi arhitecţilor acestui succes: Pierre Werner, care este printre noi, cancelarului Helmut Schmidt, preşedintelui Giscard d’Estaing, preşedintelui Comisiei Europene, Jacques Delors, cancelarului Helmut Kohl, preşedintelui François Mitterrand, baronului Alexandre Lamfalussy, lui Tommaso Padoa-Schioppa, Philippe Maystadt şi tuturor celorlalţi pe care nu i-am menţionat. Aş dori, de asemenea, să aduc un omagiu acţiunilor predecesorilor dumneavoastră, domnule Preşedinte, acţiunilor predecesorilor mei, cum ar fi Karl von Wogau, care este încă alături de noi, şi Christei Randzio-Plath, care este de asemenea alături de noi astăzi. Acţiunile acestui Parlament au avut un rol crucial în sensul că, în momentul de trecere la moneda euro, nu eram preocupaţi doar de transferurile conturilor în bănci, ci şi de cetăţenii noştri, pentru ca aceştia să se poată adapta, obişnui şi să poată adopta această nouă monedă care avea să fie a lor. Cred, de asemenea, că această acţiune a instituţiei noastre trebuie reamintită şi trebuie să i se acorde preţuirea pe care o merită.

Sunt de asemenea încântată de faptul că această ceremonie poate avea loc aici, în Parlamentul European, căminul democraţiei pentru toţi cetăţenii Europei. La urma urmei, moneda euro este prioritatea noastră numărul unu şi apoi a băncilor. Ea este cu siguranţă preocuparea europenilor, după cum au plăcerea de a ne spune. Anumite guverne ezită în ceea ce priveşte crearea de simboluri ale Europei. Totuşi, europenii înşişi au adoptat moneda euro ca simbol al apartenenţei la Uniunea Europeană.

Bineînţeles, nu utilizăm toţi moneda euro. Am fost 11 la început şi acum suntem 16. Ne aşteptăm la aderarea altor state. Totuşi, am impresia că această criză face ca anumite ţări să fie tentate să se gândească mai bine dacă ar trebui să aparţină sau nu zonei euro. Cred că acest lucru este cea mai bună dovadă a succesului nostru. Europa progresează în cele mai multe cazuri demonstrându-şi eficienţa şi, cu această ocazie care marchează cea de-a zecea aniversare a euro, putem vedea în mod clar că evaluarea monedei euro este în mare parte una pozitivă. Anumite ţări care ezitau la început ar putea bate acum la porţile zonei euro. Nu putem decât să le încurajăm să facă acest lucru în condiţiile tratatului, care nu au fost revizuite niciodată şi care sunt condiţii utile ce permit Europei să progreseze economic şi monetar pe baza a doi piloni de consolidare şi extindere.

Totuşi, o aniversare este şi un moment în care trebuie să privim spre viitor. Moneda euro, care a fost îmbogăţită de aceşti ultimi zece ani, trebuie acum să deschidă noi domenii de dezvoltare, şi nu acestea nu au fost deloc abordate, ci pentru că, pur şi simplu, încă mai sunt multe de făcut în acest sens.

În ceea ce priveşte cooperarea economică, Jean-Claude Juncker a descris criza prin care trecem. Nu este o situaţie normală. În contextul crizei actuale ştim cu toţii că, dacă am fi progresat în uniunea economică la fel de repede cum am progresat în uniunea monetară, am fi fost într-o situaţie mult mai bună astăzi. Haideţi să învăţăm prin urmare ceva din această situaţie. Nu este normal să ne axăm pe balanţele deficitului bugetar şi nu pe calitatea cheltuielilor publice. Guvernele trebuie să înveţe să discute împreună despre politicile lor economice. Nu este normal ca statele membre să împrumute la rate ale dobânzii atât de diferite când au aceeaşi monedă şi aceeaşi rată a dobânzii stabilită de Banca Centrală Europeană.

Acest lucru este valabil şi atunci când este vorba despre supervizarea pieţelor financiare. Preşedintele Giscard d’Estaing a menţionat articolul 105 alineatul (6), care este platforma noastră comună şi care ne permite să progresăm. Cred că una dintre lecţiile acestei crize este faptul că ea ne arată practic faptul că Banca Centrală Europeană va trebui să aibă un rol de supervizare. Nu dorim să separăm supervizarea pieţelor financiare de supervizarea macroprudenţială. Totuşi, pentru a realiza acest lucru, va trebui, ca lideri politici, să reflectăm la obţinerea unui echilibru. Dacă Banca Centrală Europeană doreşte consolidarea responsabilităţilor sale, va trebui să arătăm cum trebuie stabilit în viitor echilibrul instituţional în ansamblu.

Aş dori să fac o precizare finală privind rolul internaţional al monedei euro. Sunt de acord că nu trebuie să cerem privilegiul exorbitant de a fi moneda de rezervă. Totuşi, nu este normal pentru noi nici să creăm în zece ani moneda euro şi apoi, la zece ani de la trecerea la moneda euro, să fim încă pasivi în arena internaţională şi vocea puternică a monedei euro să nu se audă mai clar în procesul de restaurare a unui echilibru în sistemul monetar global.

În final, consider că moneda euro este mult mai mult decât o simplă monedă. De aceea, euro este un aspect important pentru acest Parlament. Este un instrument în slujba cetăţenilor noştri care trec prin criza cea mai profundă din ultima perioadă. Prin urmare, trebuie să utilizăm această creaţie minunată, acest simbol al Europei, pentru a ne ajuta cetăţenii să depăşească această criză în cele mai bune condiţii.

  Werner Langen, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare. – (DE) Domnule Preşedinte, zece ani de existenţă a monedei euro sunt într-adevăr un motiv de sărbătoare. Oricine ar fi spus acum zece ani că moneda euro se va dezvolta atât de splendid cum a făcut-o ar fi fost luat în derâdere. Multe persoane au contribuit la acest succes şi îmi amintesc de multe voci sceptice – euro era numit copil prematur şi proiect neviabil – dar astăzi ştim că a fost un proiect la care au contribuit multe persoane. Antevorbitorul meu ni i-a reamintit pe toţi cei care au contribuit la acest lucru, pietrele de hotar, sistemul monetar european, care a fost un acord cu Banca Centrală Europeană de a crea rate centrale, raportul Delors, care a prevăzut introducerea uniunii monetare în trei etape, Tratatul de la Maastricht – la numai doi ani de la căderea Zidului – şi perioadele de tranziţie. Multe persoane au contribuit la succesul de astăzi al proiectului monedei europene.

În calitate de preşedinte al comisiei, doamna Berès a spus deja că în această perioadă, în special din 1994 când a început punerea în aplicare a Tratatului de la Maastricht şi până în 2002, Parlamentul a cooperat activ la introducerea bancnotelor şi a monedelor, prin multe rapoarte, discuţii, avize şi propuneri, şi aş dori să mulţumesc în mod special celor doi preşedinţi de comisie din acel moment, domnul von Wogau şi doamna Randzio-Plath, care au reprezentat de asemenea Parlamentul în lume şi au dat acestui proiect, creat iniţial de guverne, sprijinul parlamentar de care avea nevoie. Lucrăm şi astăzi, sub conducerea doamnei Berès în calitate de preşedinte, pentru acelaşi tip de reprezentare.

La 18 noiembrie, Parlamentul a adoptat, cu o largă majoritate, un raport în care descriem succesele, riscurile şi problemele şi aş dori să menţionez doar câteva aspecte în plus faţă de ceea ce a spus doamna Berès.

Moneda euro a fost un mare succes şi este un proiect unic: o politică monetară centrală gestionată de Banca Centrală Europeană şi politici bugetare şi financiare locale. Este important ca pe viitor legătura dintre aceste două niveluri de responsabilitate din Pactul de stabilitate şi de creştere să fie menţinută şi în vremuri de criză. Fără acest Pact de stabilitate şi de creştere, fără o coordonare mai puternică a politicii bugetare şi financiare, moneda euro s-ar confrunta pe viitor cu riscuri ce pot fi evitate. În acest sens, fac apel în special la statele membre din zona euro, dar şi la întreaga Uniune Europeană, pentru a lua mai în serios decât în trecut această disciplină, această cooperare coordonată, în ceea ce priveşte anumite aspecte.

Moneda euro a diminuat inflaţia în mod considerabil, creând astfel încredere şi stabilitate, şi a devenit a doua cea mai deţinută monedă de rezervă într-o perioadă de timp mai scurtă decât se aştepta. Moneda euro a crescut presiunea pentru o reformă structurală în statele membre şi, de aceea, chiar în epoca globalizării, a devenit un „program de pregătire” pentru întreprinderi şi naţiuni. Instituţiile din zona euro – câteva au fost menţionate de antevorbitorul meu – Consiliul Ecofin, Eurogrupul şi multe alte instituţii au creat condiţiile necesare împreună cu Comisia şi cu Banca Centrală Europeană, deoarece acestea funcţionau deja, deoarece fuseseră puse în practică, deoarece funcţionau independent pentru a reacţiona în mod rapid, fiabil şi corect în contextul crizei economice.

Am văzut că moneda euro acţionează ca o pârghie pentru crearea unei pieţe financiare europene. Concluzia politică a acestor succese comune este că state cu o monedă comună şi cu o piaţă internă comună au atins un nivel unic de integrare care va asigura pace şi prosperitate.

Totuşi, nu putem considera că moneda euro este un bun garantat şi pe viitor. Există numeroase solicitări specifice şi cereri pentru a lua riscurile în serios: distanţarea economiilor naţionale, care este asociată cu riscuri considerabile legate de creşterea salariilor şi de deficitele bugetare, nu trebuie să fie ascunsă la această aniversare.

Un aspect total diferit este evoluţia variată a ratelor dobânzii pentru obligaţiunile guvernamentale. Vedem în prezent marja ratei dobânzii, care a scăzut fără îndoială, crescând din nou, aducând posibilitatea unor noi probleme în acest sens pentru statele membre din zona euro.

Aş dori să reamintesc Parlamentului că, în special în legătură cu extinderea zonei euro, nu se pot conferi rabaturi speciale şi că toate statele care sunt membre ale zonei euro pot şi trebuie să respecte aceste condiţii ale Tratatului de la Maastricht.

Moneda euro a fost bine primită de public. A câştigat încrederea lumii. A trecut de primul test şi a avut o contribuţie unică la integrarea permanentă a naţiunilor noastre în Europa. Şi de acest lucru putem fi cu toţii mândri. Vă mulţumesc.

(Aplauze)

  Jean-Paul Gauzès, în numele Grupului PPE-DE. – (FR) Domnule Preşedinte, domnule Giscard d’Estaing, domnule Juncker, domnule Trichet, domnule Almunia, doamnelor şi domnilor, au fost menţionate deja multe aspecte importante.

În zece ani, moneda euro a devenit un puternic simbol al Europei. Totuşi, ideea că Europa ar putea crea o monedă unică, ale cărei baze au fost aşezate în special prin acordul de la Bremen privind sistemul monetar din 1978 şi prin crearea ecu, a fost primită în acel moment cu scepticism de pieţe şi de principalele autorităţi monetare din afara Europei. Ar trebui să le mulţumim călduros şi să felicităm toate persoanele care au luat această decizie şi ale căror nume au fost menţionate aici.

Crearea monedei euro este cea mai bună dovadă că Europa este capabilă, atunci când există voinţă politică, de a lua decizii pe termen lung pentru un viitor comun prosper. Această aniversare ne transmite deci un mesaj de speranţă pentru epoca actuală, deosebit de potrivit.

Trebuie să menţionăm, totuşi, că printre cetăţenii europeni existau până nu demult percepţii amestecate privind moneda euro. Pentru cei care călătoresc, avantajul unei monede unice era evident. Pentru cei care nu călătoresc, moneda euro era asociată cu creşterea preţurilor. Studiile au arătat de fapt că, în multe ţări, inflaţia era simţită, chiar dacă cifrele oficiale arătau că stabilitatea monetară fusese asigurată în special datorită acţiunii Băncii Centrale Europene. Realitatea este că anumite persoane au profitat în mod evident de moneda euro pentru a rotunji anumite preţuri şi probabil consumatorii nu erau destul de vigilenţi.

Atunci când moneda euro s-a apreciat faţă de dolar, am auzit de asemenea comentarii de la anumiţi fabricanţi care produc în mare parte în zona euro, dar vând în afara acestei zone. Banca Centrală Europeană a avut partea ei de critici, care nu au pus în discuţie independenţa acesteia, ci mai degrabă politica privind ratele dobânzii, care păreau a fi prea ridicate.

Astăzi, criza a schimbat multe dintre aceste percepţii. Înţelegem cu toţii că moneda euro este un factor determinant în ceea ce priveşte diminuarea repercusiunilor europene ale unei crize importate din Statele Unite. Banca Centrală Europeană a fost cu siguranţă banca centrală cea mai receptivă. Deciziile sale extrem de pertinente au fost salutate de toată lumea. Care ar fi fost situaţia dacă diferitele state membre ar fi trebuit să-şi apere fiecare moneda individuală? Devalorizările ar fi fost inevitabile şi nu am fi putut evita o criză monetară.

Rezultatele binevenite ale monedei euro trebuie să ne încurajeze să continuăm şi să extindem coordonarea politicilor economice şi să respectăm principiile Pactului de stabilitate şi de creştere. Este adevărat în prezent că pot fi şi poate ar trebui acceptate excepţii, dar acestea pot fi doar temporare, iar obiectivul unor finanţe publice echilibrate trebuie menţinut. Finanţe publice şi politici economice de înaltă calitate sunt de fapt, pe termen lung, mai necesare ca oricând. Sunt garanţia eficacităţii, a competitivităţii şi a creşterii. Sunt o condiţie pentru soliditatea monedei noastre, moneda euro.

  Robert Goebbels, în numele Grupului PSE. – (FR) Domnule Preşedinte, în aceste momente de nesiguranţă este important să se poată conta pe ceva cu o valoare fiabilă: moneda euro. Deoarece am avut un oarecare rol ca membru al Consiliului Ecofin în perioada de pregătire a viitoarei monede unice, am putut vedea îndoielile de ambele părţi şi precauţia statelor membre, care a transformat în final Eurogrupul într-un forum mai puternic de cooperare înainte de vreme. Mai mult, două dintre cele mai mari realizări ale Europei au fost obţinute prin hotărârea câtorva state de a lua măsuri pentru a face integrarea o realitate pentru toţi cetăţenii europeni. Mă refer la Acordul Schengen privind libera circulaţie a europenilor, pus în practică la iniţiativa a cinci state: Franţa, cu preşedintele Mitterrand, Germania, cu cancelarul Kohl, şi ţările Benelux. Elveţia s-a alăturat acum spaţiului Schengen, dar britanicii şi irlandezii evită încă o Europă a cetăţenilor.

Preşedintele Mitterrand şi cancelarul Kohl au fost de asemenea arhitecţii politici ai monedei euro, deşi au existat şi multe alte persoane care au sprijinit acest succes monetar, începând cu Jacques Delors. Prima lecţie pe care aş dori să o extrag din acest proces este că toţi cei care doresc o Europă mai bună nu trebuie să se teamă de acţiunea interguvernamentală, în special dacă există o coaliţie de state care vor cu adevărat ca Europa să progreseze. Tratatul de la Prüm, împotriva formelor grave de criminalitate, este un exemplu al acestei cooperări consolidate pozitive pentru Europa. Într-un moment în care Tratatul Constituţional este un proiect „mort şi îngropat”, ca urmare a votului împotrivă al unei coaliţii stranii de forţe politice nu numai din Franţa, ci şi din Ţările de Jos, şi când partea de legislaţie indigestă cunoscută sub numele de Minitratatul de la Lisabona este blocată în Irlanda şi posibil şi în Republica Cehă, ar trebui să demonstrăm că Europa încă funcţionează bazându-se pe un domeniu imens de cooperare consolidată.

În orice caz, atractivitatea monedei euro rămâne intactă. După Slovenia, ni s-a alăturat de curând şi Slovacia. Alte ţări sunt îngrijorate de faptul că nu pot beneficia şi mai mult de scutul de protecţie furnizat de euro. Chiar şi în Regatul Unit există voci care chestionează splendida izolare a ţării în faţa colapsului lirei, care a decăzut de la statutul de monedă de rezervă mondială la o monedă de nivel mediu în mai puţin de un secol. Datorită acţiunilor consecvente ale lui Wim Duisenberg, Jean-Claude Trichet şi ale altora, euro a devenit a doua monedă de rezervă a lumii în zece ani. Bineînţeles, dolarul rămâne regele tranzacţiilor globale, oferind încă o investiţie sigură, dar datoriile colosale acumulate de Statele Unite prin finanţarea stilului lor de viaţă de către restul lumii vor sădi din ce în ce mai mult sămânţa îndoielii privind abilitatea puterii economice numărul unu de a-şi onora angajamentele. De fapt, lumea financiară se îndreaptă spre un duopol euro/dolar. Orice duopol monetar trece în general prin ajustări de paritate care au adesea loc brusc. În aceste vremuri de recesiune pe scară largă, lumea are nevoie de stabilitate şi de noi certitudini. Moneda euro va avea un rol cheie în această nouă stabilitate. Banca Centrală Europeană (BCE) a făcut ceea ce era de făcut având în vedere criza financiară globală „fabricată în SUA”.

După cum a spus Jacques Delors, moneda euro este scutul care protejează întreaga Europă, dar ea nu a stimulat suficient economia europeană până acum. Banca Centrală Europeană se ocupă doar de politica monetară. La urma urmelor, Comisia este doar un consultant de primă clasă, care face sugestii în general utile, dar jucătorii economici reali rămân statele care, din nefericire, acţionează într-o manieră dezorganizată. Deşi armonizarea efectivă a puterii economice cumulate a 27 state ar putea face minuni, Eurogrupul, în ciuda eforturilor lăudabile ale lui Jean-Claude Juncker, rămâne încă doar un grup de discuţii informal. În primăvara anului 1999, am asistat la încercarea făcută în cadrul Eurogrupului de câţiva miniştri de finanţe, inclusiv Oskar Lafontaine, Dominique Strauss-Kahn, Carlo Ciampi şi alţii, pentru stabilirea unei cooperări economice şi monetare între Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană. Wim Duisenberg a pus punctul pe i: „nu va exista niciodată o coordonare ex-ante cu Banca Centrală Europeană, deoarece va trebui întotdeauna să reacţionaţi ex-post la deciziile noastre.” Motivul acestei situaţii este evident: Banca Centrală Europeană este şi va rămâne independentă în aplicarea politicii sale monetare, dar independenţa nu înseamnă o interzicere a dialogului constructiv între instituţii responsabile de apărarea intereselor şi a destinului comun al 500 de milioane de europeni. Nimic nu împiedică statele să se organizeze mai bine pentru a obţine o coordonare adecvată a politicilor lor economice, înăuntrul Uniunii Europene, dar şi, în special, în reprezentarea Europei pe plan extern, după cum tocmai a concluzionat atât de corect Jean-Claude Juncker.

  Wolf Klinz, în numele Grupului ALDE. – (DE) Domnule Preşedinte, domnule Giscard d’Estaing, domnule Juncker, domnule Trichet, domnule Almunia, doamnelor şi domnilor, mi se pare extrem de regretabil că relativ puţini membri se află aici astăzi pentru această şedinţă solemnă, pentru că este vorba cu adevărat de celebrarea unui eveniment istoric. Am auzit deja de la diferiţi antevorbitori cât de mult scepticism exista atunci când moneda euro a fost introdusă. Exista impresia că provocările logistice implicate de introducerea a miliarde de bancnote şi monede erau imposibil de gestionat şi că ideea de a combina o politică monetară comună cu politici fiscale separate în statele membre era văzută nu numai ca o provocare majoră, ci şi ca ceva pur şi simplu imposibil.

Astăzi, faptele ne arată că lucrurile nu stau aşa. Uniunea monetară europeană este o realitate; moneda euro există de zece ani. Face parte dintr-un mic miracol politic şi, o dată în plus, cuvintele lui Walter Hallstein, primul preşedinte al Comisiei, s-au dovedit a fi adevărate: „Cine nu crede în minuni în afacerile europene nu este realist.”

Îndoielile cetăţenilor, dintre care mulţi, din multe state membre, credeau iniţial că moneda euro avea să aibă drept rezultat o creştere uriaşă a preţurilor, au dispărut acum. Moneda euro a fost acceptată acum şi primită chiar cu entuziasm de mulţi cetăţeni. A devenit un identificator european vizibil: în afara imnului şi a steagului, este unul dintre puţinele simboluri pe care îl avem astăzi.

Cred că se poate spune că în primii ani ai Băncii Centrale Europene, Europa şi economia europeană navigau pe ape relativ liniştite, prin urmare băncii i-a fost destul de uşor să urmeze o politică de stabilitate. Chiar şi aşa, merită semnalat că rata medie a inflaţiei din primii zece ani de monedă euro a fost de aproximativ 2%, cu alte cuvinte, mai mult sau mai puţin ţinta pe care o stabilise chiar Banca Centrală Europeană. Marca germană, pe de altă parte, care era întotdeauna dată ca exemplu în ceea ce priveşte stabilitatea, avusese o rată medie a inflaţiei de 3% în cei 50 de ani de existenţă. Se poate spune, prin urmare, că Banca Centrală Europeană a funcţionat foarte bine.

Totuşi, acum, în aceste vremuri de criză, Banca Centrală Europeană îşi arată adevărata sa forţă şi calitate. Are un rol extrem de important aici. S-a dovedit a fi independentă, eficientă şi încrezătoare în sine şi acţionează hotărât şi rapid. A devenit un exemplu pentru anumite bănci centrale, atât din ţările europene care nu fac încă parte din zona euro, cât şi în afara Europei. A dovedit în mod clar Rezervei Federale în Statele Unite că poate urma o politică de succes, nu în ciuda independenţei sale, ci mai ales pentru că este independentă din punct de vedere politic şi nu se supune instrucţiunilor mai multor guverne.

Ştim acum că, în prezent, după ce sectoarele bancare din statele membre au fost aduse sub o umbrelă protectoare, statele membre se află în curs de elaborare a mai multor planuri de stimulare economică pentru a absorbi impactul negativ al crizei financiare asupra economiei reale. Acest lucru va presupune alte provocări pentru Banca Centrală Europeană, deoarece există riscul ca diferenţele de abordare să distorsioneze concurenţa şi ca nivelul de convergenţă care, în parte, există acum între membrii zonei euro, să se piardă şi să existe evoluţii din ce în ce mai divergente. Acest lucru trebuie contracarat, de aceea este atât de crucial şi important ca Pactul de stabilitate şi de creştere să nu fie subminat sau eliminat. Dimpotrivă: trebuie să ne asigurăm că acesta rămâne valabil. De aceea, este de important, de asemenea, ca reformele structurale necesare pe care Comisia şi Banca Centrală Europeană le-au solicitat în mod repetat în trecut să fie urmate de fiecare stat membru în parte.

Banca Centrală Europeană va dobândi o nouă sarcină în anii următori. Criza ne-a învăţat că avem nevoie de o anumită supervizare europeană a pieţei financiare şi acesta este un domeniu în care Banca Centrală Europeană poate deţine un rol major. A semnalat că, în principiu, este dispusă să introducă un anumit sistem central european de supervizare analog Sistemului European al Băncilor centrale. Rolul internaţional al monedei euro trebuie să fie consolidat în continuare. Zona euro trebuie să vorbească cu o singură voce şi să fie reprezentată ca o singură unitate în organizaţii internaţionale cum sunt Fondul Monetar Internaţional şi OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică).

Este adevărat că o monedă unică fără o politică economică fiscală unică este şi va continua să fie o întreprindere riscantă. Aceasta nu este o bagatelă. Uniunea Europeană se confruntă încă cu câteva provocări majore: ne confruntăm cu niveluri ridicate şi, din păcate, în creştere, ale şomajului, cu schimbări demografice, presiuni migratorii, sărăcie crescândă în anumite sectoare ale societăţii şi cu o concurenţă mai acerbă în contextul globalizării. Zona euro va putea să înfrunte aceste provocări doar dacă politicile economice ale statelor membre sunt legate mai strâns între ele. Numirea unui preşedinte al zonei euro a fost primul pas în această direcţie, dar acesta este doar primul pas: mai sunt încă multe de făcut.

  Cristiana Muscardini, în numele Grupului UEN. – (IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, după zece ani, spaţiul tot mai mare creat de moneda euro în comerţul internaţional şi utilizarea sa ca monedă de rezervă arată că euro a devenit un punct de referinţă mondială. Euro a garantat stabilitatea monetară şi a ajutat la integrarea economiilor statelor membre care l-au adoptat, în ciuda anumitor erori de apreciere care au creat probleme cetăţenilor atât din cauza ratelor de schimb reale între monedele naţionale şi moneda euro, cât şi din cauza puţinelor verificări realizate ulterior cu privire la preţurile bunurilor şi serviciilor.

Moneda euro a fost creată fără a fi impusă din afară şi fără războaie de cucerire sau hegemonii politice. A fost rezultatul unei uniuni libere a 11 state care au crezut în crearea unei Uniuni Economice şi Monetare, aşa cum a fost aceasta prevăzută în tratate, ca un pas esenţial în încercarea de a obţine uniunea politică care din nefericire tot nu se vede încă.

Anumite probleme înregistrate se datorează ineficienţelor unui sistem care nu era pregătit pentru activitatea de gestionare a celuilalt mare fenomen asociat; mă refer la ritmul crescut al internaţionalizării şi la marile schimbări în modul în care comerţul se desfăşoară la nivel internaţional. Moneda euro a făcut posibilă înfruntarea unei serii de dificultăţi, dintre care cea mai gravă este criza financiară din prezent, şi ne-a protejat de presiunile mari care au afectat pieţele. Dacă nu ar fi existat moneda euro, am fi repetat experienţa din 1992, la un nivel mai grav.

Marcăm această a zecea aniversare primind călduros intrarea Slovaciei, cea de-a 16-a ţară care a aderat la zona euro. Măsurile introduse de Banca Centrală Europeană (BCE) şi de Comisie pentru a combate criza actuală au acţionat ca un tampon şi ca o formă de limitare, dar susţinem în continuare, după cum am făcut adesea în şedinţele Parlamentului, că ni se pare de neconceput să avem o politică monetară deconectată de politica economică. Într-adevăr, situaţia actuală este oarecum anormală: 16 state membre cu monedă unică, 27 politici economice naţionale coordonate de Comisie cât de bine poate şi 11 state membre cu monedele lor naţionale.

Coordonarea unei politici monetare cu o politică economică ce nu există nu este cu siguranţă ceva facil de realizat, dar dacă instituţiile responsabile pentru politicile economice din ţările noastre nu comunică cu băncile centrale şi cu Banca Centrală Europeană, care trebuie să coordoneze toate aceste politici şi viceversa, Uniunea Europeană va întâmpina noi dificultăţi în confruntarea comună a crizei actuale şi a provocărilor continue pe care lumea externă şi globalizarea ni le pun în cale.

Sperăm ca evenimentele recente să convingă oamenii despre nevoia de a face faţă schimbării în Europa, readucând economia reală în centrul preocupărilor şi asigurând o mai bună coeziune şi legătură între Banca Centrală Europeană şi instituţiile europene responsabile pentru stabilirea strategiei politice şi de planificare. Criza recentă a energiei ne-a arătat de asemenea că o politică economică comună privind principalele aspecte strategice este de interes vital pentru public şi nu poate fi amânată. Dacă există voinţă politică, introducerea unei asemenea politici va fi facilitată de puterea crescândă a monedei euro.

  Alain Lipietz, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Domnule Preşedinte, domnule Giscard d’Estaing, domnule Juncker, domnule Trichet, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori să vă reamintesc că, în anul 1992, atunci când era încă extrem de nesigur că Franţa va vota în favoarea Tratatului de la Maastricht, Jacques Delors a vorbit adunării generale a partidului ecologist francez reuşind să obţină procentul de 1% sau 2% care lipsea.

Ne-a spus: „Votaţi pentru moneda euro, apoi vom avea o Europă politică, deoarece dacă nu creăm o Europă politică pentru a controla Europa, oamenii nu o vor accepta; nu o vor accepta niciodată.” Nu ne-a convins. Tratatul de la Maastricht a fost aprobat, dar nu a fost creată nicio Europă politică. Aceasta este exact problema cu care ne confruntăm astăzi.

De ce eram împotriva monedei euro în acel moment? Existau două motive principale. Mai întâi, credeam că Europa avea să fie târâtă de criteriile Maastricht în cel puţin cinci ani de politică de recesiune prociclică şi, în al doilea rând, consideram că modul în care politica monetară fusese încorporată în politica economică generală de Tratatul de la Maastricht nu era satisfăcător. De dragul independenţei Băncii Centrale Europene, am separa politica monetară de restul politicilor.

Trebuie să spun destul de sincer că, deşi încă nu sunt convins de Tratatul de la Maastricht astăzi, ca şi toţi ceilalţi ecologişti, sunt oarecum atras de schimbările pe care le-au suferit legislaţia şi aplicarea Uniunii Economice şi Monetare.

Au avut loc trei schimbări majore. Mai întâi, stabilitatea preţurilor a fost stabilită la un nivel ceva mai scăzut, dar aproape de 2%. Această ţintă poate părea puţin absurdă. În prezent, când lumea este ameninţată de deflaţie şi situaţia este agravată de tendinţa anumitor ţări de a reduce în grabă rata TVA-ului ca parte a unei politici keyneziene, este evident că stabilirea acestei ţinte de 2% nu se mai face doar de dragul spectacolului. Dacă nu menţinem această ţintă de 2%, riscăm să ni se impună rate ale dobânzii foarte ridicate.

Cea de-a doua reformă majoră este bineînţeles reforma Pactului de stabilitate şi de creştere realizată în 2005, care ne permite astăzi să avem o politică contraciclică menită să combată criza.

Cea de-a treia mare transformare este schimbarea modului de lucru în practică. Acest dialog permanent, după cum a fost subliniat încă o dată în această reuniune a Parlamentului, între domnul Trichet, domnul Almunia, domnul Juncker şi domnul Barroso este, strict vorbind, contrar Tratatului de la Maastricht. Privesc această formă de cooperare dintre domnul Trichet şi domnul Almunia, de exemplu, ca fiind echivalentul celei dintre domnul Bernanke şi domnul Paulson, care este o evoluţie pozitivă şi de dorit. Ce trebuie făcut prin urmare? Tot ce aş putea spune este că trebuie să aplicăm în mod corespunzător elementele pozitive ale Tratatului de la Maastricht.

Avem o problemă reală în ceea ce priveşte definirea ratei de schimb valutar, care a fost menţionată de câteva ori de către predecesorii mei. Sarcina de a stabili rata de schimb îi revine Consiliului. Trebuie să găsim mijloacele pentru a ne asigura că rata de schimb stabilită de Consiliu pentru Europa nu este derivată aleatoriu din rata dobânzii aleasă de Banca Centrală Europeană, ci că ea reflectă în mod corespunzător o politică industrială. Trebuie să găsim instrumentele adecvate pentru acest lucru.

În al doilea rând, obiectivul Băncii Centrale Europene este nu numai menţinerea unei rate apropiate de 2%, ci şi de a aplica politica Europei şi prin aceasta mă refer la strategiile de la Lisabona şi Gothenburg. Trebuie să avem o politică în materie de refinanţare şi de rescontare a datoriilor private de către Banca Centrală Europeană, în conformitate cu strategiile de la Gothenburg şi Lisabona.

În final, după cum s-a menţionat deja, trebuie să existe supervizare la nivel european, iar Banca Centrală Europeană este cea mai în măsură să îndeplinească această funcţie.

  Ilda Figueiredo, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Este regretabil că nu profităm de această şansă pentru a examina în profunzime consecinţele implementării politicilor neoliberale şi monetariste – utilizând moneda euro ca scuză – care au contribuit la situaţia socială gravă din prezent şi la creşterea inegalităţii, a ratei şomajului, a muncii precare şi prost plătite şi a sărăciei.

Este inacceptabil că ne agăţăm de dogme ideologice, cum sunt stabilitatea preţurilor şi criteriile iraţionale ale Pactului de stabilitate şi de creştere, care sunt folosite drept pretext pentru a urmări privatizarea şi a elibera statul de responsabilitatea pentru funcţiile sociale. Această abordare implică de asemenea ideea unui stat minimal şi o mai mare eficienţă a sectorului privat, cu scopul de a impune acceptarea aşa-numitei reduceri a salariilor, care are drept rezultat în prezent creşteri mici, nominale, ale salariilor şi chiar o reducere a salariilor reale, după cum o demonstrează în mod regretabil cazul portughez.

Nu putem fi de acord cu falsa independenţă a Băncii Centrale Europene, care amână la nesfârşit deciziile de a reduce rata dobânzii şi care menţine moneda euro supraevaluată doar pentru a proteja ţările cu economii mai dezvoltate şi grupurile economice şi financiare mai puternice, înrăutăţind astfel greutăţile economiilor mai fragile şi ale persoanelor cu resurse financiare mai mici.

Această politică a Băncii Centrale Europene a avut drept rezultat contracţia economiei europene, demonstrând în mod clar necesitatea unor reduceri şi mai mari ale ratelor dobânzii de referinţă. Pe măsură ce puterea de cumpărare a lucrătorilor şi a pensionarilor a scăzut în ultimii zece ani, profiturile grupurilor economice şi financiare au atins nivelul maxim din ultimii 30 ani, având drept rezultat bucuria şi satisfacţia la care am asistat în această sală. Chiar şi acum, în situaţia de criză pe care au cauzat-o, aceste grupuri continuă să naţionalizeze daunele pentru a privatiza apoi profiturile, în timp ce lucrătorii, micro-întreprinzătorii şi întreprinzătorii mici, pensionarii şi şomerii suferă consecinţele crizei, având dreptul, în cel mai bun caz, doar la nişte resturi. Priviţi ce se întâmplă în sectorul financiar, unde anumite bănci şi-au mărit diferenţele de randament ale titlurilor de mai multe ori de la începutul crizei financiare şi unde marja percepută s-a dublat în interval de un an, penalizând creditul nou şi mai mult.

Insistăm prin urmare asupra nevoii urgente de a ne rupe în mod corespunzător de aceste politici neoliberale şi monetariste, punând punct Pactului de stabilitate, paradisurilor fiscale şi falsei independenţe a Băncii Centrale Europene. Insistăm prin urmare asupra nevoii de a mări semnificativ bugetul Uniunii Europene în baza unei juste distribuţii a veniturilor şi averilor, pentru a crea o politică reală de coeziune economică şi socială şi pentru a respinge măsurile care sunt similare, cu alte cuvinte măsurile de tip „scapă cine poate”, permiţându-le celor bogaţi să devină şi mai bogaţi celor săraci să devină şi mai săraci, după cum o demonstrează clar inegalităţile şi disparităţile din ce în ce mai mari dintre economiile din zona euro.

Insistăm, prin urmare, asupra nevoii de a susţine producţia, microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii; de a promova servicii publice de calitate; de a facilita creditarea şi de a îmbunătăţi puterea de cumpărare a familiilor, şi nu numai a celor mai defavorizate, ci şi a claselor de mijloc; de a crea mai multe locuri de muncă şi de a reduce sărăcia şi mizeria a milioane de cetăţeni din ţările noastre.

PREZIDEAZĂ: DL ONESTA
Vicepreşedinte

  Nigel Farange , în numele Grupului IDN/DEM. - Domnule preşedinte, bucuraţi-vă din plin de cea de-a zecea aniversare a euro, fiindcă mă îndoiesc că va exista şi o a douăzecea. Ceea ce am văzut în această dimineaţă ne aduce aminte de vremurile sovietice. Vă amintiţi de planurile cincinale care erau prezentate drept succese chiar înainte de lansarea acestora şi de vremurile când se vorbea mult despre recoltele-record şi cifrele de producţie fantastice ale tractoarelor? La fel ca în acele zile, în această dimineaţă am ascultat o pleiadă de birocraţi nealeşi, îmbătrâniţi, vorbindu-ne despre succesul fabulos al întregii poveşti. Toate acestea sunt amăgiri.

Ideea că BCE şi-a îndeplinit rolul cu succes este surprinzătoare. Banca Centrală Europeană a mărit rata dobânzii exact în iulie anul trecut, în plin declin al pieţelor şi pe fondul reducerii substanţiale a ratelor dobânzii în restul lumii. Desigur, aceste lucruri nu mă miră, deoarece euro nu înseamnă altceva decât impunerea voinţei clasei politice asupra popoarelor Europei. Ţin să vă amintesc că doar două ţări – Danemarca şi Suedia – au organizat un referendum pentru introducerea monedei euro şi ambele au votat „nu”, acel banal cuvânt pe care toată lumea încearcă să-l evite pe cât posibil.

Zona euro nu a fost pusă la încercare până acum, însă va fi în curând. Spania se confruntă cu probleme economice. Italia n-ar fi trebuit să adere niciodată la zona euro, după cum au afirmat economiştii germani la acea vreme, însă, după părerea mea, ar trebui să ne îndreptăm atenţia asupra situaţiei din Grecia. Mii de tineri au ieşit în stradă să protesteze, cerând guvernului să ia măsuri, să reducă ratele dobânzii, solicitând intervenţia guvernului în vederea devalorizării. Însă guvernul elen este imobilizat în cămaşa de forţă a euro. Nu poate face nimic. Viitoarele alegeri generale din Grecia nu vor putea schimba situaţia în niciun fel. Din moment ce oamenii au fost privaţi de posibilitatea de a-şi decide viitorul prin vot, mă tem că violenţa devine singura alternativă logică.

Prin introducerea monedei euro, aţi reuşit să împingeţi popoarele într-o capcană economică, iar pentru a ieşi din aceasta, va fi nevoie de mult curaj şi de o conducere eficientă; altfel, consecinţa inevitabilă va fi prăbuşirea economiei. Puteţi lansa proteste şi insulte dacă doriţi, dar nu uitaţi că Marea Britanie, aflată în afara zonei euro, a fost capabilă să devalorizeze, să reducă substanţial ratele dobânzilor. Noi am reuşit să facem ceea ce era necesar. Râdeţi în continuare dacă simţiţi nevoia, dar aţi observat că azi dimineaţă obligaţiunile din Grecia se tranzacţionau pe piaţă cu 233 de puncte de bază peste nivelul obligaţiunilor din Germania? Îmi dau seama că mulţi dintre cei prezenţi în această sală nu prea înţeleg ce înseamnă asta, iar cei care înţeleg vor face tot posibilul să ignore acest lucru. Puteţi continua să vă ascundeţi capul în nisip, dacă doriţi; puteţi ignora ceea ce se întâmplă pe pieţe, însă, cu timpul, pieţele se vor întoarce împotriva dumneavoastră.

  Roger Helmer (NI). - Domnule preşedinte, în ultimii 200 de ani au existat cel puţin şase încercări de a crea monede unice sau mecanisme ale cursurilor de schimb fixe. Toate au eşuat, provocând daune celor implicaţi, iar cu euro se întâmplă acelaşi lucru. Dezechilibrele prezise de mult de către sceptici încep să se facă simţite. Competitivitatea Italiei este la pământ. Experienţa Spaniei este precum a taurului în coridă: mândru şi puternic la început şi zăcând în nisip, rănit de moarte, la sfârşit. Tulburările recente din Grecia au legătură evidentă cu şomajul, rezultat ca urmare a supraaprecierii euro. Diferenţa de randament a obligaţiunilor emise de Grecia şi Germania au atins niveluri fără precedent - peste 200 de puncte de bază.

Pieţele speculează pe marginea prăbuşirii euro. În Marea Britanie, putem să respirăm uşuraţi că ne-am păstrat moneda naţională şi că nu suntem legaţi de locomotiva ruginită a zonei euro. La mulţi ani, euro!

  Preşedintele – Dezbaterea este închisă.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Richard Corbett (PSE), în scris. – A zecea aniversare de la votul asupra propunerii prezentate Parlamentului, în numele Consiliului de Miniştri, de către Gordon Brown (preşedinte al Consiliului la acea vreme), privind blocarea cursurilor de schimb la nivelul din acea zi şi crearea monedei euro, este un prilej de a celebra zece ani de succes, stabilitate şi soliditate a uneia dintre cele două monede de referinţă pe plan mondial.

Criza economică actuală ar fi fost însoţită de turbulenţe pe pieţele monetare dacă ar fi existat încă peseta, lira, drahma ş.a.m.d., ca monede separate care ar fi generat fluctuaţii ameţitoare ale cursurilor de schimb. Moneda unică a fost o ancoră de stabilitate pentru ţările din zona euro, lucru demonstrat de traiectoriile divergente ale Islandei şi Irlandei.

Aniversarea reprezintă, de asemenea, o ocazie de a dezbate dacă viitorul economic pe termen lung al Marii Britanii este condiţionat de aderarea la zona euro. Desigur, Marea Britanie se poate descurca pe termen scurt rămânând în afara acesteia, însă, pe termen lung, riscăm să pierdem mult: firmele noastre sunt dezavantajate pe piaţa europeană din cauza costurilor de conversie şi de acoperire a riscurilor, cu care nu se confruntă şi concurenţii lor de pe această piaţă; în plus, investitorii străini pe piaţa europeană vor prefera zona monetară cu cea mai mare acoperire.

  Konstantinos Droutsas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Şedinţa solemnă a Parlamentului European, marcând cea de-a zecea aniversare a Uniunii Economice şi Monetare (UEM), pe fondul unei grave crize a sistemului capitalist, are loc după ce Parlamentul a adoptat o serie de rezoluţii şi rapoarte pe aceeaşi temă şi reprezintă o nouă încercare de a îndulci pilula amară a politicii antipopulare şi antisindicale a UE care, în urma prăbuşirii socialismului, a continuat până la Tratatul de la Maastricht, considerat un adevărat atac la adresa drepturilor şi libertăţilor în domeniul muncii.

UEM, înfiinţarea Băncii Centrale Europene şi lansarea monedei euro constituie verigi indispensabile în lanţul restructurărilor capitaliste favorizate de capital, având ca scop apărarea împotriva revendicărilor lucrătorilor şi protejarea rentabilităţii prin intensificarea exploatării claselor muncitoare şi populare.

Argumentele referitoare la stabilitatea preţurilor, reducerea inflaţiei şi protejarea economiilor de riscuri şi crize s-au dovedit a fi învechite. UEM protejează profiturile monopolurilor şi facilitează privatizarea şi fuziunea.

În ultima decadă, veniturile lucrătorilor s-au redus, relaţiile dintre partenerii sociali s-au înrăutăţit, drepturile de asigurări sociale au dispărut, iar serviciile de sănătate şi educaţie s-au deteriorat, devenind bunuri privatizate.

Lucrătorii nu sunt de acord cu strada europeană cu sens unic şi cu susţinătorii acesteia, resping Strategia şi Tratatul de la Lisabona şi luptă împotriva UEM şi chiar a UE, sprijinind puterea socială şi economia socială.

  Zbigniew Krzysztof Kuźmiuk (UEN), în scris. – (PL) În cadrul dezbaterii despre euro, aş dori să atrag atenţia asupra a trei aspecte negative ale existenţei sale.

În primul rând, încă de la introducerea euro, adică din 2002 până în 2007 inclusiv, cele trei state membre din afara zonei euro (Anglia, Suedia şi Danemarca) au cunoscut o dezvoltare mai accelerată decât statele membre ale zonei euro. Venitul naţional brut din aceste trei ţări a crescut cu un ritm aproape dublu faţă de media înregistrată în zona euro, iar nivelul şomajului a fost mai redus.

În al doilea rând, măsurile de combatere a efectelor actualei crize financiar-economice sunt fără îndoială mai eficiente în aceste ţări decât în zona euro. Băncile centrale din Anglia, Suedia şi Danemarca au redus rapid şi în mod evident ratele dobânzilor, asigurând în acelaşi timp necesarul de lichiditate pentru băncile comerciale. De asemenea, s-ar părea că politica fiscală practicată în aceste ţări va fi mai eficientă decât cea existentă în zona euro.

În al treilea rând, noile state membre care vor adera la zona euro vor trebui să îndeplinească o serie întreagă de criterii monetare şi fiscale cu doi ani înainte de aderare. Câteva dintre aceste criterii se contrazic unele pe altele, ca de exemplu necesitatea participării la MCS II – şi, prin urmare, necesitatea menţinerii cursului de schimb al monedei naţionale faţă de euro în cadrul unui interval de fluctuaţie de ± 15% – şi, în acelaşi timp, menţinerea unui nivel redus al ratei inflaţiei. Contracararea presiunii devalorizării asupra monedelor naţionale implică necesitatea intervenţiei băncilor centrale, ceea ce înseamnă punerea în circulaţie a unor sume mai mari în monedă naţională, iar aceasta atrage în mod evident creşterea presiunii inflaţioniste. Din moment ce Comisia îşi propune să încurajeze noile state membre, ar trebui să aibă în vedere eliminarea acestei inconsecvenţe evidente.

  Sirpa Pietikäinen (PPE-DE), în scris. –(FI) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, Uniunea Economică şi Monetară a început la 1 ianuarie 1999, 11 state membre ale UE adoptând moneda unică la aceeaşi dată. Euro a împlinit 10 ani la 1 ianuarie 2009. În acelaşi timp, Slovacia a devenit a şaisprezecea ţară care a adoptat euro.

După cum a afirmat domnul Juncker în discursul domniei sale către Parlament, euro este fără nicio îndoială o „ancoră de stabilitate”. Aceasta a fost o constatare dureroasă pentru ţările care au rămas în afara zonei euro.

Deşi cea de-a zecea aniversare a euro este umbrită de griji cu privire la o posibilă adâncire a recesiunii, sunt încrezător în capacitatea zonei euro de a depăşi această criză. Totuşi, pentru aceasta va fi nevoie de eforturi considerabile din partea Uniunii. Conform ultimelor estimări, efectul pachetului de stimulare aprobat se va situa cu mult sub valoarea de 1,5% din produsul intern brut din zona euro. Conform estimărilor actuale, se va situa în jurul valorii de 0,6%. Sunt necesare măsuri de stimulare suplimentare.

Succesul euro este incontestabil, însă nu ar fi fost posibil dacă nu s-ar fi depus eforturi susţinute. Acum trebuie să consolidăm rolul Europei în supravegherea pieţelor financiare şi să respectăm principiile de bază şi criteriile Uniunii Economice şi Monetare.

  Zita Pleštinská (PPE-DE), în scris. – (SK) La 1 ianuarie 2009, euro a devenit moneda oficială a Slovaciei. Începând cu acea dată, crucea dublă reprezentată pe trei culmi de deal de pe steagul slovac a apărut la rândul său pe monedele de un euro şi doi euro, fiind pusă în circulaţie în toată zona euro.

Acea zi a reprezentat un moment istoric pentru Slovacia, iar noi, slovacii, suntem mândri că ţara noastră a fost prima din fostul bloc socialist care a introdus moneda euro în anul simbolic al aniversării a 10 ani de la crearea zonei euro.

Îmi exprim aprecierea pozitivă pentru faptul că actualul guvern slovac a respectat angajamentul asumat de Mikuláš Dzurinda, al cărui cabinet a adoptat, în toamna anului 2004, un plan de înlocuire a coroanei slovace cu moneda unică europeană, stabilind ca dată ţintă începutul lui 2009.

De asemenea, se cuvine să adresez aici, în cadrul PE, mulţumiri cetăţenilor slovaci, deoarece aceştia, în calitate de protagonişti ai reformelor „Dzurinda”, dificile, dar necesare, au perseverat, permiţând Slovaciei să devină o ţară europeană de succes.

De la 1 ianuarie 2009, euro va stabili punţi între Slovacia şi Uniunea Europeană în fiecare zi.

La revedere, coroană, bun venit, euro.

  Nicolae Vlad Popa (PPE-DE), în scris. – Introducerea, în urmă cu 10 ani, a monedei unice EURO a marcat desăvârşirea unui proces ale cărui implicaţii depăşesc cu mult sfera economicului, definitivarea Uniunii Economice şi Monetare demonstrând angajamentul statelor membre de a asigura atât unitatea economică, cât şi politică a UE.

Succesul monedei euro reprezintă, aşadar, reuşita demersului construirii unei entităţi menite să asigure promovarea la nivel internaţional a valorilor europene şi afirmarea Uniunii Europene ca principalul actor în relaţiile comerciale şi financiare din economia mondială.

Consider că avantajele oferite de adoptarea monedei unice euro - legate de stabilitatea macroeconomică, reducerea semnificativă a variaţiei preţurilor, promovarea creării de locuri de muncă şi susţinerea creşterii productivităţii, toate pe fondul sporirii rezistenţei la şocurile externe - justifică depunerea tuturor eforturilor din partea noilor state membre şi, în special, a României, pentru a îndeplini cât mai rapid criteriile de convergenţă şi a se integra în zona euro.

  Richard Seeber (PPE-DE), în scris. – (DE) Încă de la lansarea euro, la 1 ianuarie 1999, moneda unică s-a dovedit a fi, în multe privinţe, un factor important în stabilitatea economiei UE. Moneda unică este, în primul rând, forţa motrice a schimburilor economice europene: dispariţia cursurilor de schimb în ţările din zona euro este un beneficiu important şi vizibil pentru cetăţeni, încurajând totodată mobilitatea în UE.

În afară de avantajele evidente, euro s-a dovedit a fi o ancoră de stabilitate în contextul crizei financiare. Doar o monedă unică folosită de mai multe state membre şi economii naţionale este în măsură să atenueze efectele dramatice ale crizei economice. Uniunea monetară permite aplicarea pârghiilor macroeconomice la nivel internaţional şi adoptarea de măsuri eficiente împotriva crizei financiare.

În cele din urmă, totuşi, euro este şi un simbol al integrării europene şi al drumului îndelungat pe care popoarele Europei l-au străbătut deja împreună. Uniunea monetară este următorul pas logic după uniunea economică, pregătind, de asemenea, terenul pentru o integrare europeană mai profundă.

  Iuliu Winkler (PPE-DE), în scris. – În urmă cu aproape un an, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la crearea Băncii Centrale Europene (BCE) și crearea Uniunii Economice și Monetare (UEM), arătam că: ”La 10 ani de existenţă, rezultatele obţinute de către UEM constituie succese indubitabile”.

Cred în actualitatea acestei aprecieri, după cum sunt convins de importanța solidarității pe care statele membre trebuie să o manifeste în acțiunea lor comună pentru a combate efectele crizei financiare și a diminua efectele negative ale crizei economice globale. Europa se află în cea mai precară situație economică de la sfârșitul celui de al doilea război mondial. În acest context, aniversarea celor 10 ani de la introducerea monedei euro trebuie să ne readucă în atenție marile proiecte ale construcției europene.

Introducerea monedei unice europene, ca și crearea UEM, au fost decizii comune realizate prin coordonare și solidaritate în jurul valorilor europene. De acest fel de atitudine avem nevoie şi în acest an pentru crearea şi implementarea cu succes a unor măsuri anticriză. Competitivitatea europeană trebuie menţinută în eurozonă și trebuie sporită în statele membre care se pregătesc pentru aderarea la zona euro, iar interesele divergente ale membrilor UEM trebuie să fie subordonate interesului economic comun al UE.

PREZIDEAZĂ: DNA ROURE
Vicepreşedintă

  Preşedintele . - Următorul punct pe ordinea de zi este votarea.

(Pentru detalii despre rezultatul votului, a se vedea procesul-verbal)

6. Votare

6.1. Acord între Comunitatea Europeană şi Statele Unite ale Americii privind cooperarea în materie de reglementare a siguranţei aviaţiei civile (A6-0468/2008, Paolo Costa) (vot

6.2. Regimul comun de comercializare a ovalbuminei și lactalbuminei (Versiune codificată) (A6-0510/2008, Diana Wallis) (vot)

6.3. Regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, divizărilor, divizărilor parţiale, cesionării de active şi schimburilor de acţiuni între societăţile din diferite state membre, şi transferului sediului social (Versiune codificată) (A6-0511/2008, Diana Wallis) (vot)

6.4. Adaptarea regimului lingvistic aplicabil recursurilor formulate împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene (A6-0508/2008, Costas Botopoulos) (vot)

6.5. Relaţiile comerciale şi economice cu Balcanii de Vest (A6-0489/2008, Bastiaan Belder) (vot)

6.6. Politica agricolă comună şi siguranţa alimentară mondială (A6-0505/2008, Mairead McGuinness) (vot)

6.7. Perspectivele de dezvoltare a dialogului civil în cadrul Tratatului de la Lisabona (A6-0475/2008, Genowefa Grabowska) (vot)

  Christopher Beazley (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, se pare că în acest moment avem cam multe voturi prin apel nominal, ceea este puţin obositor pentru cei care au probleme cu terminalul, printre care mă număr. Ar fi posibil să votez anticipat „da” pentru toate propunerile şi să solicit un tehnician?

6.8. Transpunerea, punerea în aplicare şi executarea Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori şi a Directivei 2006/114/CE privind publicitatea înșelătoare și comparativă (A6-0514/2008, Barbara Weiler) (vot)

6.9. PCP şi gestionarea pescuitului pe baza ecosistemelor (A6-0485/2008, Pedro Guerreiro) (vot)

6.10. Directiva cadru referitoare la utilizarea durabilă a pesticidelor (A6-0443/2008, Christa Klaß) (vot)

6.11. Introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare (A6-0444/2008, Hiltrud Breyer) (vot)

6.12. Coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (A6-0497/2008, Wolf Klinz) (vot)

6.13. Finanțele publice în UEM - 2007 şi 2008 (A6-0507/2008, Donata Gottardi) (vot)

⁂

  Reinhard Rack (PPE-DE). – (DE) Doamnă preşedintă, aş dori să formulez următoarea solicitare: atunci când au loc şedinţe solemne în această sală, se instalează o cameră video în mijlocul zonei fotoliilor. Nu este întotdeauna comod pentru operatori să lucreze în zona respectivă; în plus, prezenţa unei camere video în zona de lucru reprezintă, în orice caz, o problemă pentru membri. Ar fi cu putinţă să nu se modifice repartizarea locurilor, în cazul în care se doreşte menţinerea camerelor video în această zonă? Altfel, ar fi neapărat nevoie ca cineva să propună o soluţie tehnică mai bună.

  Preşedintele . - Vom consulta autorităţile competente.

  Christopher Heaton-Harris (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, am tot încercat, pe parcursul procedurii de vot, să îi fac semn cu mâna unui aprod de şedinţă pentru a da explicaţii privind votul, însă, din moment ce dumneavoastră aţi coordonat procedura în mod atât de strălucit şi s-a terminat atât de repede, niciun aprod nu a reuşit să ajungă la mine. Ţin în mână o foaie de hârtie, solicitând permisiunea de a prezenta două explicaţii orale privind votul asupra rapoartelor McGuinness şi Breyer. V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi permite acest lucru.

  Avril Doyle (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, vă rog să-mi permiteţi să vă adresez aceeaşi solicitare.

7. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

- Raport: Bastiaan Belder (A6-0489/2008)

  Carlo Fatuzzo (PPE-DE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, îmi face o deosebită plăcere pentru mine să iau cuvântul în această sală de şedinţe a Parlamentului, în prezenţa reprezentanţilor aleşi din toate cele 27 de state membre. Rareori mi se oferă o astfel de ocazie de a vorbi în faţa unui public atât de numeros.

Aş dori să folosesc acest prilej pentru a explica de ce am votat în favoarea raportului Belder referitor la relaţiile comerciale şi economice cu Balcanii de Vest. Mă declar fără rezerve în favoarea adoptării de măsuri de către Uniunea Europeană pentru a facilita integrarea acestor ţări în Uniune. În opinia mea, este important ca sprijinul economic acordat până acum să crească şi consider că ar trebui să facem posibilă intensificarea relaţiilor dintre ţările balcanice şi Europa, dezvoltarea turismului şi crearea de condiţii de trai mai bune pentru cetăţenii din Balcani de toate vârstele.

- Raport: Mairead McGuinness (A6-0505/2008)

  Marian Harkin (ALDE). - Doamnă preşedintă, în primul rând, aş dori să semnalez faptul că am apăsat pe butonul greşit când am votat raportul McGuinness. De fapt, sunt complet în favoarea acestui raport referitor la siguranţa alimentară; voi consulta ulterior serviciul tehnic.

Sunt de acord în special cu ideea că trebuie să adaptăm PAC pentru a face faţă preocupărilor legate de securitatea alimentară şi nevoii de politici stabile pentru agricultori, în vederea pregătirii pentru viitor. Deşi nu putem avea siguranţă absolută, în mod cert trebuie să avem o oarecare stabilitate.

În plus, sunt de acord cu ideea că piaţa, singură, nu poate asigura securitatea venitului pentru producători şi sprijin propunerea de a realiza o evaluare detaliată a impactului, mai ales în ceea ce priveşte implicaţiile pentru securitatea alimentară. Dacă avem în vedere propuneri specifice formulate de UE vizând, de pildă, protecţia plantelor, este necesară o evaluare detaliată a impactului acestei politici, luând în considerare securitatea alimentară în momentul realizării unei astfel de evaluări.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, aş dori să le mulţumesc colegilor pentru sprijinul acordat acestui raport şi lui Marian Harkin pentru cuvintele sale de susţinere.

Raportul reflectă clar poziţia Parlamentului în ceea ce priveşte politica agricolă, atât la nivel european, cât şi la nivel global. De o importanţă specială este faptul că raportul îndeamnă la o reorientare asupra politicii agricole în ţările în curs de dezvoltare, prin acordarea de asistenţă pentru producerea de alimente la nivel local. Cred că suma de 1 miliard EUR, pe care Uniunea Europeană o va aloca în acest scop, este un pas în direcţia cea bună.

În mod evident, mi-am susţinut propriul raport. Cred că este un proiect pentru viitor, reflectând poziţia acestei Camere în ceea ce priveşte agricultura. Deşi dezbaterea despre securitatea alimentară nu mai figurează în agenda politică, situaţia în care, zilnic, 30 000 de copii mor de foame, nu a dispărut.

  David Sumberg (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, vă sunt recunoscător pentru că mi-aţi acordat şansa de a explica de ce m-am abţinut de la votul privind raportul McGuinness. Acesta tratează o chestiune foarte importantă pentru Uniunea Europeană: necesitatea absolută de a asigura aprovizionarea alimentară pentru cei care se confruntă cu foamea sau pentru cei care nu beneficiază de o aprovizionare corespunzătoare cu alimente. Nimeni nu ar putea obiecta, şi, desigur, nici eu nu obiectez împotriva acestei măsuri. Însă, după părerea mea, neajunsul acestui raport constă în faptul că abordează politica agricolă comună fără a lua în discuţie necesitatea urgentă de reformă şi de continuare a reformei acestei politici.

Nu apără bine interesele cetăţenilor europeni; nu apără bine interesele agricultorilor britanici. Până când această povară nu va fi ridicată de pe umerii contribuabililor europeni, ne vom confrunta cu dificultăţi. Recunosc, obiectivele raportului sunt juste, însă mă tem că eşuează lamentabil în abordarea problemei de fond.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE). – (PL) Ţin să îmi exprim sprijinul deplin pentru majoritatea propunerilor şi declaraţiilor din raportul McGuinness, care tocmai a fost adoptat. Pe piaţa globală se vor manifesta din ce în ce mai des fluctuaţii bruşte ale preţurilor alimentelor, ceea ce va avea consecinţe negative.

Creşterile de preţuri sunt resimţite, îndeosebi, de familiile cu venituri reduse, care cheltuiesc sume importante din bugetul lor pentru alimente. Cei care au cea mai mare nevoie de ajutor sunt aceşti oameni lipsiţi de mijloace, atât din ţările în curs de dezvoltare, cât şi din Uniunea Europeană. Sunt de acord cu adaptarea politicii agricole comune la noile condiţii, în scopul soluţionării problemelor legate de securitatea alimentară; tocmai de aceea ar trebui să ne opunem înlăturării instrumentelor de gestionare a pieţelor şi reducerii nivelului cheltuielilor UE legate de agricultură în următoarele perspective financiare.

Ar fi binevenită înfiinţarea unui organism internaţional de supraveghere a preţurilor produselor agricole şi a factorilor de producţie a acestora, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, în vederea monitorizării acestor date la scară mondială şi a soluţionării eficiente a fluctuaţiilor. Cred că ar trebui luată în considerare, de asemenea, stabilirea unui sistem de depozitare a proviziilor alimentare la nivel mondial.

  Syed Kamall (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, vă mulţumesc pentru ocazia de a explica de ce m-am abţinut, la rândul meu, de la votul privind acest raport.

Consider că majoritatea celor prezenţi în această sală de şedinţe, indiferent de culoarea politică, sunt de acord cu faptul că securitatea alimentară este foarte importantă. Problema este că nu suntem de acord asupra definiţiei acestui concept. Pentru mulţi dintre noi, securitatea alimentară înseamnă asigurarea de provizii alimentare suficiente pentru popoarele globului, indiferent de regiune. Pentru alţii, este o scuză pentru protecţionism. Aceştia înţeleg prin securitate alimentară alimente produse exclusiv în UE pentru europeni. „Producţia locală” este o expresie pe care o întâlnesc foarte des. Constat că unii se folosesc de pretextul securităţii alimentare pentru a descuraja importurile din restul lumii, condamnând astfel exporturile de calitate ridicată din multe ţări mai modeste şi condamnând la sărăcie mulţi agricultori din aceste ţări.

A spune că politica agricolă comună ar trebui să fie elementul cheie al securităţii alimentare este o afirmaţie uluitoare care trebuie condamnată.

  Christopher Heaton-Harris (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, sunt de acord cu toate comentariile exprimate de stimatul meu coleg, dl Syed Kamall, în legătură cu această chestiune. M-am abţinut ca urmare a instrucţiunilor partidului din care fac parte, însă este bine ştiut că securitatea alimentară este o temă extrem de importantă pentru noi toţi; de aceea, mă preocupă modul în care această instituţie tratează o astfel de problemă.

În acest raport specific – pentru care, probabil, am votat cu toţii – se menţionează problema cu care ne-am fi putut confrunta dacă am fi votat directiva referitoare la produsele fitosanitare. Tocmai am subminat securitatea alimentară europeană. La circa trei minute după ce am votat acest raport, practic, ne-am asigurat că agricultorii noştri nu vor putea produce în viitor suficientă hrană pentru continentul nostru. Acest lucru mi se pare bizar. Este o ruşine că nimeni nu pare să citească unele dintre rapoartele examinate în această instituţie.

  Avril Doyle (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, una din marile preocupări şi unul din elementele cheie ale securităţii alimentare globale este asigurarea unei producţii suficiente, durabile, şi, bineînţeles, a unei securităţi alimentare în aşa-numita lume dezvoltată, precum ţările din UE, pentru a putea exporta producţia excedentară, fără a concura pe pieţele mondiale pentru alimente, provocând astfel o creştere a preţurilor în acele regiuni care nu dispun de clima, solul, cunoştinţele şi investiţiile necesare pentru a produce alimente pe cont propriu.

Trebuie să fim foarte atenţi la politicile pe care le adoptăm, pentru a ne asigura că putem răspunde necesităţii unei producţii alimentare durabile nu doar pe plan ecologic, ci şi pe plan global.

  Peter Baco (NI). – (SK) Am votat în favoarea raportului referitor la politica agricolă comună şi securitatea alimentară globală, deoarece abordează aspecte prioritare pe care le-am ridicat frecvent în Parlamentul European.

Primul aspect implică reducerea costurilor de producţie, ceea ce va conduce la creşterea competitivităţii globale. Al doilea aspect constă în reducerea volatilităţii pieţelor alimentare, în special prin sporirea stocurilor. Al treilea aspect se referă la oprirea declinului prestigiului social al agriculturii prin sensibilizarea publicului asupra rolului unic şi de neînlocuit al acesteia. Al patrulea aspect este legat de încetarea aplicării aleatorii a politicii agricole comune (PAC) prin implementarea unei organizări sistemice a acestei politici, orientată către obiective pe termen lung. Al cincilea şi ultimul aspect implică oprirea declinului agriculturii în noile state membre, cauzat de principiile discriminatorii ale PAC, încurajând totodată în mod semnificativ valorificarea potenţialului agricol în aceste noi state membre.

- Raport: Genowefa Grabowska (A6-0475/2008)

  David Sumberg (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, acest raport tratează chiar problema de fond a Uniunii Europene. Se pare că nu facem altceva decât să alocăm mai mulţi bani în încercarea de a convinge publicul să voteze nefericitul Tratat de la Lisabona. Cetăţenii irlandezi, care au avut ocazia să se exprime prin vot, au transmis un mesaj cât se poate de clar, respingându-l, iar cetăţenii britanici, dacă ar avea o asemenea şansă – şi ar fi trebuit să aibă, deoarece guvernul laburist le-a făcut o astfel de promisiune cu ocazia ultimelor alegeri generale – aceştia ar respinge, de asemenea, tratatul în mod categoric.

Acest mesaj ar trebui să răsune clar în toată Uniunea Europeană, aşa s-ar cuveni: cetăţenii nu doresc acest tratat. Cetăţenii sunt împotriva sporirii puterii la Bruxelles şi Strasbourg. Aceştia doresc ca propriile lor guverne şi propriile organe legislative să ia deciziile care îi afectează. Atâta timp cât acest mesaj nu va fi transmis, vom continua să risipim în continuare banii contribuabililor, obligând cetăţenii să voteze sub pretextul că, de fapt, îi convingem să îşi schimbe părerea. Nu vor face acest lucru.

  Marian Harkin (ALDE). - Doamnă preşedintă, în primul rând aş dori să afirm că acest raport este excelent. Mereu discutăm despre legătura dintre UE şi cetăţenii acesteia, precum şi despre faptul că un proiect UE nu se poate realiza fără implicarea cetăţenilor UE.

Exisă două tipuri de democraţie: cea reprezentativă, care există în acest Parlament, şi cea participativă, despre care este vorba în acest raport. Totuşi, este important să înţelegem că dialogul civil are două laturi, fiind reciproc. Prin urmare, preocupările şi ideile formulate de cetăţeni trebuie luate în considerare de către instituţiile UE. Cred că un exemplu ilustrativ în acest sens ar fi cele un milion de semnături pentru invalidare şi documentul pe care îl dezbatem în acest moment în Parlament.

Nu sunt de acord cu ultima intervenţie deoarece consider că, dacă Tratatul de la Lisabona va fi aprobat, ne-ar oferi şansa de a stabili punţi de legătură mult mai semnificative între UE şi cetăţenii săi. Rolul nostru în această sală de şedinţe este să ne asigurăm că Tratatul de la Lisabona va funcţiona eficient dacă va fi aprobat.

  Daniel Hannan (NI). - Doamnă preşedintă, din titlul acestui raport se pot desprinde multe concluzii: „Perspective de dezvoltare a dialogului civil în cadrul Tratatului de la Lisabona.” Treceţi cu vederea ultima parte, din moment ce se pare că este necesar să se reamintească periodic în această sală că Tratatul de la Lisabona nu a intrat în vigoare. A fost respins de trei ori în toate formele sale de către 55% dintre alegătorii francezi, 62% dintre olandezi şi 54% dintre irlandezi.

Observaţi, mai degrabă, partea titlului care trimite cu gândul la Ministerul Iubirii orwellian: „Perspective de dezvoltare a dialogului civil”. S-ar putea ca interpretarea acestor cuvinte de către alegătorii de rând, neiniţiaţi în tainele limbajului Uniunii Europene, să nu coincidă cu interpretarea noastră, a membrilor Parlamentului, şi anume: creare a unui buget de propagandă în încercarea de a convinge cetăţenii să se răzgândească.

Trebuie să spun că resursele monetare ale Băncii Centrale Europene nu vor reuşi să convingă cetăţenii să accepte o idee intrinsec greşită.

Dialogul, prin definiţie, presupune două părţi. UE trebuie să fie capabilă să primească şi să transmită în egală măsură. Aceasta înseamnă că tratatul trebuie supus unui referendum. Pactio Olisipiensis censenda est!

  Syed Kamall (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, vă mulţumesc pentru ocazia de a explica modul în care am votat în legătură cu acest raport.

Citind titlul acestuia, „Dialog civil în cadrul Tratatului de la Lisabona”, mi-am amintit de o frază a lui Mahatma Gandhi. Fiind întrebat ce crede despre civilizaţia occidentală, acesta a răspuns că „ar fi o idee bună”. Aşadar, citind acest titlu, „Dialog civil în cadrul Tratatului de la Lisabona”, m-am gândit: „nu-i aşa că ar fi o idee bună”? Ce bine ar fi fost să avem un dialog civil! Ce bine ar fi fost să avem într-adevăr un dialog care implică două părţi! Într-una din intervenţiile anterioare, s-a afirmat că dialogul este în mare măsură un proces bilateral, însă, dacă luăm ca exemplu unele organizaţii ale societăţii civile, finanţate pentru a promova Tratatul de la Lisabona, nu vedem altceva decât organizaţii dedicate în totalitate promovării acestui tratat cu o bază nedemocratică. Oare câte dintre organizaţiile care sunt împotriva tratatului vor beneficia de finanţare sau de promovare? Nu există un dialog bilateral, de aceea cetăţenii UE, atunci când au ocazia şi sunt consultaţi cu privire la Tratatul de la Lisabona, îl vor respinge.

- Raport: Pedro Guerreiro (A6-0485/2008)

  Syed Kamall (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, vă mulţumesc pentru răbdarea dumneavoastră. Îmi propusesem să vorbesc despre aceasta, însă astăzi am prea multe de spus şi sunt copleşit de toate procedurile de vot care s-au desfăşurat azi în Parlament. Da, pentru politica comună a pescuitului; da, să vorbim despre dezvoltarea durabilă – însă cele două propuneri sunt în esenţă contradictorii. Dacă se doreşte abordarea unei politici comune a pescuitului, trebuie să se abordeze drepturile de proprietate şi soluţiile bazate pe piaţă. Luaţi ca exemplu ţările în care pescarilor li se acordă drepturi negociabile, care se transmit din generaţie în generaţie. Aceasta este cea mai bună cale de a asigura durabilitatea stocurilor de peşte, nu metoda artificială comunistă în care se controlează pescuitul prin planificare centralizată. De aceea asistăm la epuizarea stocurilor de peşte, iar în cele din urmă vom avea cu toţii de suferit.

  Preşedintele . – Declar şedinţa suspendată. Vom reveni la explicaţiile privind voturile după şedinţa solemnă.

PREZIDEAZĂ: DL PÖTTERING
Preşedinte

8. Şedinţă solemnă – Letonia

  Preşedintele . −Domnule preşedinte al Republicii Letonia, distins domn Valdis Zatlers, ne face o deosebită plăcere să vă urăm bun venit astăzi, în cadrul primei dumneavoastră vizite la Parlamentul European. Aş dori să încep prin a vă mulţumi pentru faptul că, în calitate de preşedinte al unui stat care a devenit relativ recent membru al Uniunii Europene, aţi acceptat invitaţia de a vă adresa Parlamentului European în această zi în care sărbătorim a zecea aniversare a monedei noastre unice, euro. Ziua de astăzi este o premieră în toate sensurile, fiindcă astăzi, imnul european a fost intonat pentru prima oară cu ocazia întâmpinării unui oaspete în plenul Parlamentului European.

(Aplauze)

V-aş ruga să-mi permiteţi să profit de această ocazie pentru a sublinia încă o dată importanţa istorică a extinderii Uniunii Europene în 2004. A fost nevoie de peste 60 de ani pentru ca ţara dumneavoastră să revină într-o Europă liberă şi democratică, iar continentul nostru să se unifice.

Astăzi trăim în pace, libertate şi democraţie. Cetăţenii noştri se bucură de perspective pe care înaintaşii noştri le-ar fi putut doar visa. Ar trebui şi s-ar cuveni să ne bucurăm de acest lucru.

Este adevărat că, în prezent, Uniunea Europeană se confruntă cu dificultăţi noi şi grave. Chiar şi cetăţenii letoni au simţit aceasta destul de clar, de exemplu, ca urmare a crizei financiare, care a lovit din plin şi ţara dumneavoastră, domnule preşedinte. Criza gazului dintre Rusia şi Ucraina constituie, de asemenea, un motiv îndreptăţit de îngrijorare pentru cetăţenii Letoniei.

Însă tocmai în astfel de vremuri de criză înţelegem mai bine valoarea calităţii de membru al Uniunii Europene, bazată pe principiul solidarităţii între popoarele acesteia. Tocmai în astfel de vremuri de criză simţim cu toţii nevoia de comunitate şi cooperare între ţările noastre şi instituţiile europene.

Împreună suntem mai puternici, împreună ne putem apăra mai bine interesele şi valorile în întreaga lume. Acesta este încă un motiv pentru care Parlamentul European speră că Tratatul de la Lisabona, care conferă Uniunii Europene competenţe sporite pentru a depăşi aceste dificultăţi, va intra în curând în vigoare.

În acest sens, alegerile europarlamentare programate să se desfăşoare în iunie anul acesta sunt extrem de importante, deoarece dorim să promovăm în continuare succesul proiectului de pace şi unificare europeană, împreună, într-o Uniune Europeană democratică, având un Parlament European cu puteri de codecizie în aproape orice domeniu.

Sper cu adevărat că cetăţenii Letoniei – şi cei ai tuturor statelor membre ale Uniunii Europene – vor înţelege că votul lor este important deoarece le conferă puteri europene de codecizie, şi, astfel, vor participa în număr mare la vot cu ocazia viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European.

Domnule preşedinte, îmi face o deosebită plăcere să vă invit acum să vă adresaţi Parlamentului European. Încă o dată, permiteţi-mi să vă urez un călduros bun venit la Parlamentul European.

(Aplauze)

  Valdis Zatlers, preşedinte al Letoniei. – (LV) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, îi mulţumesc Preşedintelui pentru cuvintele sale amabile şi pentru invitaţia domniei sale de a mă adresa reprezentanţilor aleşi ai naţiunilor europene. Sunt onorat de un asemenea prilej. Îmi face o deosebită plăcere să mă adresez plenului Parlamentului European în limba mea maternă, cu atât mai mult cu cât au trecut cinci ani de când letona a devenit una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Vă vorbesc astăzi într-un moment când mandatul primilor membri ai Parlamentului European din Letonia se apropie de sfârşit. Vă mulţumesc că v-aţi îndeplinit responsabilităţile cu cinste.

Dragi prieteni, acest an, 2009, este extrem de important pentru Letonia. Se împlinesc cinci ani de când Letonia a aderat la Uniunea Europeană şi la NATO. Dobândirea calităţii de membru al acestor organizaţii internaţionale a devenit un obiectiv strategic pentru Letonia după restaurarea independenţei, în 1991. Letonia şi-a exprimat clar dorinţa de a face parte din structurile economice şi de securitate europene şi transatlantice. Extinderea familiei naţiunilor europene democratice în prima decadă a secolului al XXI-lea a generat cele mai dinamice schimbări din Europa de la crearea Uniunii Europene. Acestea au fost schimbări importante. Structurilor europene li s-au alăturat naţiuni care fuseseră izolate cu forţa vreme îndelungată, deşi valorile care constituie nucleul Uniunii Europene îşi au rădăcinile istorice în aceste naţiuni.

La 18 noiembrie anul trecut, Letonia a celebrat a nouăzecea aniversare de la proclamarea republicii. Acea aniversare a fost deosebit de importantă pentru poporul nostru, afirmând încă o dată voinţa noastră neclintită de a trăi într-o naţiune independentă, liberă şi democratică. În actul de proclamare a Republicii Letoniei din 1918 apare următorul text: „Toţi cetăţenii, indiferent de etnie, sunt îndemnaţi să îşi ofere sprijinul în vederea garantării tuturor drepturilor umane în Letonia, care va fi o naţiune democratică şi legitimă, unde nu va exista loc pentru asuprire şi nedreptate...”. Sunt foarte mândru de aceste cuvinte. Cu treizeci de ani înainte de adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Republica Letonia şi-a exprimat devotamentul faţă de valorile şi principiile sale fundamentale.

Letonia a simţit dintotdeauna o afinitate cu Europa şi valorile acesteia, chiar şi în lunga perioadă în care Letonia şi alte naţiuni din Europa Centrală şi de Est s-au aflat sub influenţa unui stat în care multe valori erau filtrate printr-o prismă ideologică specială. Era pace în ţările din blocul de est, dar era pacea unei curţi de închisoare, care a fost instaurată cu ajutorul tancurilor, al represiunii şi al ameninţărilor. Anul trecut, doamnelor şi domnilor, filmul lui Edvīns Šnore, „A Soviet Story”, v-a amintit atât dumneavoastră, cât şi întregii Europe, de brutalitatea ideologiei totalitare. Deşi avem rădăcini istorice comune, destinele noastre au urmat traiectorii diferite. Trebuie să privim în trecut pentru a ne putea înţelege reciproc şi a păşi împreună către viitor. De aceea aş dori să adresez mulţumiri Parlamentului European pentru declaraţia adoptată la 22 septembrie anul trecut, prin care data de 23 august era proclamată Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului. Această declaraţie le aminteşte popoarelor Europei de evenimentele tragice din istoria Letoniei şi a Europei în general.

Astăzi, aş dori să-mi îndrept atenţia către perioada mai recentă a istoriei. Anul acesta se împlinesc cinci ani de când Letonia a devenit membru al Uniunii Europene şi al NATO. Ce a însemnat pentru Letonia această perioadă? Ce a avut de câştigat naţiunea noastră? Care au fost realizările sale şi care sunt dificultăţile cu care ne vom confrunta în viitor? În primul rând, aspiraţia de a face parte din Europa a încurajat consolidarea democraţiei în societatea noastră şi a contribuit la dezvoltarea instituţiilor democratice. Prin aderarea la Uniunea Europeană, Letonia a demonstrat hotărârea luată pentru propriul destin, hotărârea de a-şi clădi viitorul pe o bază a identităţii europene şi a valorilor noastre comune: libertate şi democraţie, responsabilitate, stat de drept şi drepturi umane, egalitate, toleranţă şi prosperitate. În al doilea rând, calitatea de membru al Uniunii Europene a contribuit la îmbunătăţirea climatului de investiţii în Letonia. „Banii europeni”, după cum sunt cunoscute fondurile structurale europene, au contribuit substanţial la dezvoltarea economiei letone. În al treilea rând, ne putem bucura de privilegiile liberei circulaţii a persoanelor. Libera circulaţie în spaţiul Schengen a devenit un obicei şi o evidenţă; a învăţa, a munci şi a acumula experienţă în alte state membre ale Uniunii Europene a devenit atât de firesc. În al patrulea rând, libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor a generat noi oportunităţi de afaceri. Fiecare antreprenor şi consumator îşi poate desfăşura activitatea într-un mediu liber, fără graniţe şi fără taxe vamale. Pentru ţara noastră, a cărei piaţă internă are dimensiuni reduse, acest lucru are o importanţă deosebită. În al cincilea rând, şi cel mai important, vocile poporului leton se fac auzite în Europa, iar vocile europene se fac auzite în lume. Putem să ne mândrim că avem la dispoziţie un mecanism de colaborare atât de unic, care ne permite tuturor să căutăm împreună soluţii active pentru problemele globale, schimbările climatice şi demografice, consolidarea securităţii energiei, problemele generate de emigrare, iar, în cazul crizei financiare, să găsim soluţii la nivel mondial. Letonia dispune acum de noi instrumente politice şi economice, însă trebuie remarcat faptul că responsabilitatea naţiunii noastre în ceea ce priveşte viitorul comun al Europei, o responsabilitate în faţa tuturor popoarelor Europei, a crescut, de asemenea, în mod semnificativ.

Contemplând realizările noastre din trecut, trebuie să avem o perspectivă critică şi să recunoaştem în acelaşi timp greşelile care s-au comis. După aderarea la Uniunea Europeană, guvernul leton s-a lăsat captivat de satisfacţia „lucrului bine făcut”; îşi atinsese scopul. Nu am recunoscut că ne aflam abia la început şi nu la sfârşitul procesului. Uniunea Europeană oferă multe oportunităţi, însă fiecare naţiune şi fiecare societate în parte trebuie să le valorifice pe cont propriu. Letonia nu a profitat de toate oportunităţile; nu întotdeauna am dat dovadă de înţelepciune în aplicarea politicii de coeziune sau în valorificarea oportunităţilor financiare care ne-au fost oferite. Instituţiile noastre naţionale au fost nevoite să se adapteze condiţiilor din Uniunea Europeană. Nu am fost suficient de hotărâţi în ceea ce priveşte adoptarea euro, aceasta fiind una din cele mai mari greşeli comise în procesul de integrare monetară, fapt care este dureros de evident în prezent, în contextul crizei financiare.

Cu toate acestea, chiar şi cei mai fervenţi eurosceptici trebuie să admită că, în ansamblu, prezenţa Letoniei în Uniunea Europeană a fost pozitivă. Oare mai doreşte cineva din Letonia întoarcerea la o Europă în care să existe bariere vamale între naţiuni? Nu! Oare mai doreşte cineva să aştepte la rând la graniţă pentru a intra într-o ţară vecină? Nu! Mai doreşte cineva să se întoarcă la timpurile în care existau restricţii asupra liberei circulaţii a lucrătorilor, asupra educaţiei acestora şi a acumulării de experienţă? Bineînţeles că nu! Chiar şi euroscepticii se vor obişnui în curând cu lucrurile pozitive, devenind doar sceptici.

Doamnelor şi domnilor, deteriorarea situaţiei sistemului financiar şi a economiei din ultimele luni a schimbat în mod ireversibil rolul şi importanţa guvernelor naţionale în cadrul proceselor economice. Până acum, pieţele financiare se puteau dezvolta liber. Eram convinşi că legile pieţei se vor dovedi a fi suficient de eficiente pentru a încuraja dezvoltarea economică. Credeam că piaţa singură este capabilă să readucă situaţia la normal, şi aşa se şi întâmplă de fapt: piaţa se reglează singură. Totuşi, ceea ce putem observa în această criză globală este că sistemele noastre financiare şi economiile noastre sunt afectate de această piaţă, şi, cel mai important, că oamenii au de suferit de pe urma crizei. Cursul evenimentelor de la sfârşitul anului trecut ne-a arătat că este esenţial ca guvernele naţionale să îndeplinească un rol mai activ în procesul economic. Abordarea precedentă, caracterizată de indiferenţă la adresa gestionării economice, a fost iresponsabilă. Din nefericire, ne-am trezit prea târziu. Suficient de târziu pentru a descoperi obstacolul la orizont – strâmtoarea financiară – însă fără a mai putea să îl evităm.

În această situaţie, este necesară o abordare complexă la nivel naţional, european şi global. La nivel global, sunt esenţiale acţiuni coordonate pentru a relansa creşterea economică. Acest lucru va fi posibil numai prin elaborarea unor noi structuri şi mecanisme ale sistemului financiar. Este esenţial ca acest sistem să fie strict monitorizat, însă fără a se limita în acelaşi timp iniţiativa sau procesele pieţei. Cea mai dificilă problemă va fi atingerea acestui echilibru perfect. La nivel european, avem un avantaj semnificativ: acela de a putea aplica măsuri coordonate, de a fi uniţi în acţiune şi de a obţine o soluţie durabilă. Suntem de acord cu planul de relansare economică al Comisiei Europene. Este un pas important pentru a ieşi din actuala strâmtoare financiară.

Voi comenta mai pe larg soluţiile la nivel naţional. Criza financiară globală a lovit şi Letonia. Există un curent de gândire care consideră că în Letonia se desfăşoară în prezent una din cele mai spectaculoase operaţiuni de salvare a unui sistem financiar din istoria contemporană a Europei. În acest moment, în Letonia se elaborează măsuri de stimulare a economiei pentru a stabiliza situaţia financiară şi economică, rapid şi eficient. Este o sarcină dificilă, însă vom reuşi să depăşim această criză doar prin stabilirea unui plan clar, nu prin confundarea soluţiilor pe termen scurt cu viziunea dezvoltării economice pe termen lung.

La sfârşitul anului trecut, şase partide politice reprezentate în parlamentul leton, atât de la guvernare, cât şi din opoziţie, au fost de acord să adopte o poziţie comună de sprijinire a planului de stabilizare economică elaborat de guvernul leton. Acest acord prevede acordarea unei atenţii speciale faţă de monitorizarea folosirii împrumuturilor primite de Letonia. Planul defineşte priorităţile pe termen mediu pentru economia Letoniei: ajutoare pentru exporturi, încurajarea concurenţei libere şi corecte, o reducere semnificativă a deficitului de cont curent în balanţa de plăţi şi introducerea euro în 2012. Aderarea la zona euro a devenit unul din obiectivele strategice cele mai importante pentru ţara noastră. Este important ca Letonia să nu fie lăsată singură în această situaţie. Pentru a depăşi această perioadă dificilă, primim sprijin nu numai din partea organismelor financiare internaţionale, ci şi din partea instituţiilor Uniunii Europene şi a naţiunilor Europei. Letonia este recunoscătoare pentru această dovadă de solidaritate.

Doamnelor şi domnilor, fiecare extindere a adus nu doar noi state membre în Uniunea Europeană, ci a contribuit şi la diversificarea programului acesteia, inclusiv în ceea ce priveşte politica externă. Aderarea Letoniei la Uniunea Europeană a avut loc în perioada în care politica europeană de vecinătate, obiectivele, principiile şi mecanismele de aplicare ale acesteia se aflau în curs de elaborare. De atunci, s-a înregistrat o creştere deosebită a activităţii de politică externă a Uniunii Europene în ceea ce priveşte vecinii săi din est. Acest lucru fost posibil datorită angajamentului şi a experienţei noilor state membre. Letonia a privit întotdeauna relaţiile cu statele vecine într-o dimensiune amplă şi va continua să îndeplinească un rol activ în stabilirea şi aplicarea acestei politici în viitor.

Această politică nu priveşte doar relaţiile Uniunii Europene cu anumite state, mai precis, cu acelea cu care are frontiere terestre sau maritime comune. În contextul acestei politici, trebuie să ne concentrăm asupra rolului şi poziţiei Uniunii Europene în lume. Împreună cu alte naţiuni care împărtăşesc aceleaşi valori, Letonia a încurajat activ o implicare mai profundă a Uniunii Europene în relaţiile cu vecinii săi din est. S-a propus o nouă iniţiativă politică, „Parteneriatul estic”, a cărei misiune este remodelarea politicii europene de vecinătate şi adaptarea acesteia la caracteristicile specifice ale acestei regiuni, permiţând astfel ca procesul să devină mai activ, mai cutezător şi mai ambiţios. Letonia ia notă cu entuziasm de propunerile Comisiei Europene în această direcţie. În practică, Parteneriatul estic trebuie să consolideze atât relaţiile politico-economice dintre Uniunea Europeană şi statele din această regiune, cât şi cooperarea reciprocă dintre statele respective. În dezvoltarea Parteneriatului estic, trebuie să se acorde atenţie principiului diferenţierii, evaluării individuale şi atitudinii faţă de fiecare partener în parte. Fiecare dintre aceste state îşi urmează propria traiectorie de dezvoltare. Există ţări care sunt hotărâte să devină membre ale Uniunii Europene şi ţări care şi-au stabilit alte obiective pentru propria dezvoltare. Politica noastră va avea succes doar dacă vom avea o strânsă colaborare cu statele din această regiune, contribuind la obţinerea înţelegerii acolo unde va fi nevoie. De asemenea, cu ocazia vizitei mele în statele din Asia Centrală în octombrie anul trecut, când am vizitat Kazahstan, Uzbekistan şi Turkmenistan, am primit semnale pozitive pentru extinderea şi consolidarea cooperării. Letonia va fi continuare un susţinător activ al politicii europene de vecinătate şi va îndeplini un rol activ în aplicarea acesteia. Fiecare naţiune europeană îşi are propria experienţă istorică şi propriile mijloace pentru a contribui la proiectul nostru comun în beneficiul Uniunii Europene. Contribuţia specifică a Letoniei la dimensiunea estică este încrederea reciprocă reflectată în relaţiile noastre bilaterale, care îşi au rădăcinile într-o perioadă istorică comună, precum şi abilităţile generate de această încredere. Letonia are datoria de a se folosi de aceste circumstanţe speciale care ar putea dispărea în următorii zece ani. După mai multe decade, pentru ţările estice, Letonia nu va mai fi poarta de acces spre Europa, ci doar un stat membru al Uniunii Europene. Profitând de aceste avantaje, Letonia va menţine un dialog politic activ în vederea promovării unei mai bune înţelegeri a Uniunii Europene şi a valorilor acesteia în ţările vecine, contribuind astfel la clarificarea obiectivelor politicii europene de vecinătate şi a celor ale Parteneriatului estic. Acest lucru presupune avantaje reciproce, oferindu-ne şansa de a afla care este percepţia statelor vecine asupra relaţiilor viitoare cu Uniunea Europeană. Sunt convins că interesele Europei ar fi cel mai bine servite dacă Parteneriatul estic ar fi iniţiat cât mai devreme, în timpul preşedinţiei cehe.

Doamnelor şi domnilor, chestiunea securităţii energiei a devenit recent un subiect de actualitate, în primele zile ale preşedinţiei cehe. Criza economică şi financiară este ciclică în felul său. Cu toate acestea, problemele legate de securitatea energetică şi de sursele de energie durabilă figurează permanent pe agenda politică europeană şi mondială, devenind din ce în ce mai urgente. Securitatea energetică are o dimensiune externă pronunţată, ceea ce înseamnă că nu poate fi abordată în afara contextului mondial. Evenimentele recente din Ucraina şi conflictul din Georgia dovedesc acest lucru. Chiar cu puţin timp în urmă, statele membre ale Uniunii Europene considerau că problema energiei trebuie rezolvată la nivel naţional, nu european. Evenimentele de anul trecut din sectorul energetic, întreruperile periodice ale aprovizionării cu energie, reducerea resurselor energetice şi volatilitatea preţurilor au contribuit la cristalizarea unui acord între statele membre ale Uniunii Europene privind necesitatea unei politici energetice comune. La răscrucea dintre energie şi politică, sarcina noastră principală este asigurarea aprovizionării energetice în mod constant, suficient, economic, durabil şi ecologic.

Trebuie să recunoaştem că Uniunea Europeană a avut doar un succes parţial în această privinţă. Referitor la unele aspecte, ca de exemplu dezvoltarea unor sisteme energetice ecologice, ne-am stabilit obiective ambiţioase la nivel european, pe care acum trebuie să le îndeplinim. În schimb, în ceea ce priveşte alte probleme, precum sursele energetice la nivel european şi crearea unei pieţe energetice comune, suntem abia la început de drum. Evenimentele din ultimele zile, care au condus la întreruperea aprovizionării cu gaze naturale din Rusia, ne-au permis să înţelegem necesitatea găsirii unei soluţii la nivel european în cel mai scurt timp. Cu toţii avem responsabilitatea de a sprijini acest acord pentru a crea o piaţă energetică europeană cu adevărat integrată şi diversificată. Nu trebuie să permitem ca determinarea noastră să se topească odată cu zăpada de primăvară. Problema securităţii energetice poate fi rezolvată cu succes numai printr-un dialog activ cu statele de tranzit şi cele furnizoare de resurse energetice. Uniunea Europeană deţine instrumentele de politică externă pentru a rezolva această problemă. Responsabilitatea noastră este să le folosim.

De asemenea, trebuie să depunem eforturi considerabile în ceea ce priveşte integrarea pieţei energetice baltice în pieţele energetice scandinave şi ale Europei Centrale. În regiunea baltică, integrarea este superficială. Deşi comerţul şi transportul în această regiune cunosc o dezvoltare rapidă, piaţa energetică este în stagnare. În această direcţie, Comisia Europeană a avut realizări remarcabile. Iniţiativa acesteia de îmbunătăţire a securităţii şi solidarităţii în domeniul energetic include, de asemenea, dezvoltarea planului de interconexiune a pieţei energetice baltice. Acest lucru va permite o integrare progresivă a statelor baltice în piaţa energetică europeană comună. Consider că implicarea Suediei în discuţiile strategice privind regiunea Mării Baltice este demnă de toată stima. Suedia va avea în curând ocazia să îşi concretizeze participarea pe durata preşedinţiei sale, în a doua jumătate a acestui an. Sunt convins că regiunile puternice de la Marea Mediterană până la Marea Baltică vor contribui la o Uniune Europeană puternică.

Doamnelor şi domnilor, obiectivul iniţial al Uniunii Europene – securitatea şi bunăstarea popoarelor Europei – nu s-a modificat. Totuşi, mediul în care trebuie atinse aceste obiective a cunoscut modificări. Economia globală a devenit mult mai interdependentă decât cu jumătate de secol în urmă. În acelaşi timp, noi operatori economici puternici şi-au făcut apariţia pe scena mondială. Pentru a nu avea de pierdut în această luptă competitivă la nivel global, singura speranţă este ca Uniunea Europeană să întreprindă acţiuni coerente, chibzuite şi, cel mai important, comune. Numai împreună vom putea îndeplini promisiunile de securitate şi bunăstare pentru cetăţenii noştri. Numai astfel vom putea realiza obiectivul pentru care au votat cetăţenii noştri, pentru a sprijini participarea noastră la Uniunea Europeană.

Parlamentul European a demonstrat deja că are o viziune amplă asupra viitorului Uniunii Europene, ceea ce este valabil mai ales în cazul abordării uniforme şi echilibrate a politicii de extindere a Uniunii. Creşterea dinamică a Europei a oferit acestui continent şansa de a concura pe piaţa globală. Această creştere reflectă potenţialul Europei, care trebuie valorificat pentru ca Uniunea să devină, chiar peste câteva decenii, un partener economic egal pentru economiile cu o dezvoltare rapidă din Asia şi America Latină. Dumneavoastră, în calitate de reprezentanţi ai naţiunilor Europei, aleşi pe cale democratică, sunteţi cei care simţiţi din plin responsabilitatea privind acest proces. De asemenea, este imposibil să supraestimăm importanţa contribuţiei Parlamentului European la promovarea proiectului european în rândul cetăţenilor şi la sporirea legitimităţii democratice acestuia. În viitor, rolul Parlamentului European va creşte în importanţă.

Este esenţial să fim uniţi în multiformitatea şi diversitatea noastră. Este important să lucrăm în continuare la îmbunătăţirea Uniunii Europene, aceasta fiind o sarcină care trebuie asumată de toţi europenii. Aceasta este responsabilitatea noastră comună faţă de Europa. Este esenţial să evităm fragmentarea Uniunii Europene. Statele membre trebuie să caute soluţii şi să evite dezvoltarea unei abordări „cu mai multe viteze” a proiectului european. Acordul la care Consiliul a ajuns luna trecută, referitor la promovarea Tratatului de la Lisabona, este binevenit. Tratatul de la Lisabona este condiţia legală preliminară pentru funcţionarea eficientă a Uniunii Europene în viitor. Doar prin aplicarea principiilor Tratatului de la Lisabona vom putea să valorificăm potenţialul pozitiv pe care îl oferă noua Europă unită. Cât de eficient va funcţiona în practică acest tratat depinde de voinţa politică a statelor membre şi a instituţiilor, precum şi de capacitatea acestora de a se uni pentru a atinge obiectivele Europei.

Doamnelor şi domnilor, până în 2004, obiectivul Letoniei a fost aderarea la Uniunea Europeană. Începând de la acea dată, obiectivele ţării noastre au fost stabilite în concordanţă cu obiectivele Europei. Nu ne mai putem considera şi percepe separat de Europa. Putem defini şi realiza obiectivele Letoniei numai dacă acestea se încadrează în viziunea europeană comună a viitorului. La rândul lor, obiectivele Europei pot fi atinse dacă sunt în concordanţă cu viziunea fiecărui stat membru. Uniunea Europeană a fost construită şi trebuie consolidată pe baza unor valori comune. Doar prin discuţie deschisă se pot discerne acele valori pe care le împărtăşim cu toţii. Doar prin unanimitate putem stabili care sunt valorile pe care le vom situa alături de cele pe care s-a clădit Uniunea Europeană. Definirea valorilor europene şi iniţierea discuţiilor pe marginea acestora este sarcina tuturor politicienilor, dar mai ales a liderilor europeni.

Să privim spre viitor. Cum îmi imaginez Uniunea Europeană şi Letonia în viitorul mai îndepărtat, ca de exemplu, în 2015? Lumea economică post-criză se va fi grupat în câteva centre de putere economică. Unul dintre acestea va fi Uniunea Europeană. Europa va avea voinţa şi capacitatea de a fi unită, fiindcă numai astfel ne vom putea îndeplini sarcinile. Ba mai mult, Uniunea Europeană va continua să fie deschisă tuturor europenilor care îi acceptă valorile. Această unitate în diversitate va fi esenţială pentru creşterea importanţei rolului Europei în lume. Uniunea Europeană se va extinde, însă nu îşi va pierde capacitatea de acţiune eficientă. Uniunea Europeană va putea să îşi apere securitatea şi să asigure un climat de stabilitate în ţările vecine. Educaţia şi cultura vor fi punţile care vor uni experienţele diferite ale statelor membre ale Uniunii Europene, iar aceasta va permite Europei să îşi recupereze locul de frunte pe plan mondial în sfera ştiinţei şi culturii. Vor înceta să mai existe naţiuni europene vechi şi tinere, mici şi mari. În Europa, naţiunile vor fi judecate în funcţie de realizările lor, nu pe baza unor criterii geografice sau geopolitice. Europa va fi unită, iar această unitate va fi asigurată de regiuni puternice, care, pe de o parte, îşi vor apăra interesele proprii, iar pe de altă parte vor colabora îndeaproape cu celelalte regiuni, generând astfel o reţea de bunăstare şi dezvoltare în toată Europa. Fiecare naţiune va contribui la această dezvoltare în funcţie de propriile resurse şi de experienţa specifică.

Care va fi rolul Letoniei în Uniunea Europeană a anului 2015? În acel moment, Letonia va fi depăşit cu bine criza economică. Capitala Letoniei, Riga, va fi unul din centrele prospere ale regiunii economice baltice. Economia Letoniei va fi mai echilibrată, mai competitivă şi mai transformată din punct de vedere structural. În 2015, pentru prima oară în istoria statului independent, Letoniei i se va încredinţa sarcina de a rezolva probleme la nivel european şi mondial în calitate de stat membru aflat la preşedinţia Uniunii Europene. Contribuţia noastră faţă de Europa se va concretiza prin relaţiile noastre privilegiate cu naţiunile din Parteneriatul estic. Letonia şi regiunea noastră vor fi o punte către est, la fel cum statele mediteraneene vor uni ambele ţărmuri ale acestei mări. Viziunea noastră pentru o Europă deschisă şi experienţa noastră în materie de integrare vor accentua caracterul deschis al Europei.

Doamnelor şi domnilor, nu mai este mult până în 2015; doar şase ani ne mai despart de acest moment. Cu un secol în urmă, poetul leton Rainis a scris: „Ceea ce se schimbă, dăinuie.” Acestea sunt vorbe înţelepte chiar şi astăzi. Sunt convins că Europa se va schimba sub aspect material. Va deveni mai puternică din punct de vedere al economiei, bunăstării şi cooperării. Îşi va consolida sistemul de valori. Europenii vor fi mândri să trăiască în Europa şi să aparţină propriei naţiuni în acelaşi timp. Unitate în diversitate, dezvoltare, menţinerea valorilor şi responsabilitatea fiecărui cetăţean faţă de propria sa naţiune şi faţă de întreaga familie europeană, aceasta este Europa viitorului.

Doamnelor şi domnilor, dezvoltarea şi prosperitatea Europei sunt etalonul succesului nostru, criteriul de judecată al activităţii noastre, sunt responsabilitatea noastră. Vă invit, în calitatea dumneavoastră de membri ai Parlamentului European, să încurajaţi înţelegerea europenilor cu privire la obiectivele noastre comune şi la modul în care acestea vor afecta existenţa fiecărui european în propria ţară. Sprijinul cetăţenilor europeni pentru ideea europeană este cea mai solidă garanţie pentru viitorul Europei. Vă mulţumesc, doamnelor şi domnilor, pentru activitatea dumneavoastră din această sesiune. Vă doresc succes în activitatea dumneavoastră din viitor şi la următoarele alegeri europarlamentare.

  Preşedintele . −Domnule Preşedinte, aş dori să vă mulţumesc în numele Parlamentului European pentru discursul dumneavoastră, pentru curajul dumneavoastră european şi determinarea dumneavoastră europeană. Ne-am bucurat, desigur, să ascultăm cuvintele dumneavoastră de apreciere pentru Parlamentul European, şi pe bună dreptate.

Îmi amintesc foarte clar că, în perioada negocierilor de aderare din a doua jumătate a anilor '90, Letonia, Lituania şi Slovacia fuseseră iniţial excluse din proces. Parlamentul European a fost cel care a solicitat guvernelor includerea Letoniei, Lituaniei şi a Slovaciei în aceste negocieri. Ca urmare, Letonia, Lituania şi Slovacia au avut posibilitatea să devină membre ale Uniunii Europene la 1 mai 2004.

Aţi abordat chestiunea energiei şi vă voi răspunde pe scurt în această privinţă. Avem un comisar foarte responsabil, un concetăţean al dumneavoastră, Andris Piebalgs, care s-a descurcat admirabil săptămâna trecută şi în timpul disputei gazului cu Rusia şi Ucraina, însă mai ales cu Rusia. În prezenţa preşedintelui său, aş dori să-i mulţumesc lui Andris Piebalgs pentru activitatea desfăşurată.

(Aplauze)

Domnule Preşedinte, aş dori să formulez, în încheiere, următoarele remarci: aţi vorbit despre procesul de învăţare al dumneavoastră şi al Letoniei, ceea ce este, desigur, adevărat. Totuşi, chiar şi statele care au făcut parte din Comunitatea Europeană, din Uniunea Europeană încă de la început au de învăţat de la dumneavoastră şi din experienţele dumneavoastră istorice. Dacă suntem dispuşi să ne ascultăm unii pe alţii şi să învăţăm unii de la alţii, atunci vom fi mai bine pregătiţi. Pe baza valorilor noastre comune suntem puternici, democratici şi liberi. Vă mulţumesc, domnule preşedinte Zatlers, a fost o plăcere să vă primim aici astăzi. Vă mulţumesc.

(Aplauze)

PREZIDEAZĂ: DNA ROURE
Vicepreşedintă

9. Explicaţii privind votul (continuare)

- Raport: Christa Klaß (A6-0443/2008)

  Zuzana Roithová (PPE-DE). – (CS) Doamnă preşedintă, consider că este binevenit compromisul care va forţa guvernele ţărilor UE să redacteze un calendar şi să întocmească planuri de acţiune pentru a reduce riscurile folosirii pesticidelor. Restricţiile privind pulverizarea aeriană, precum şi definirea unor zone tampon pentru protejarea apei potabile şi a organismelor acvatice, vor fi, cu siguranţă, întâmpinate cu bucurie de cetăţenii UE. Eu am votat pentru aceasta directivă, deoarece corespunde cu punctul meu de vedere referitor la protecţia sănătăţii.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, eu am votat în favoarea acestui compromis, deoarece mi se pare logic să beneficiem de o utilizare durabilă a pesticidelor. Cred că problema reală constă în existenţa unor reguli atât de diferite în cadrul statelor membre: unele ţări aplică procese de instruire şi formare a operatorilor într-un mod foarte strict şi, prin urmare, obţin rezultate bune în utilizarea durabilă a pesticidelor, însă nu toate ţările procedează astfel. Consider că această reglementare va impune adoptarea unor standarde mai înalte în toată Uniunea Europeană. Acest fapt este benefic atât pentru cei care efectuează pulverizarea pesticidelor, cât şi pentru cei care intră în contact cu ele.

Cred că discutăm aici despre un pachet foarte sensibil şi, prin urmare, am fost foarte bucuros să-l susţin şi o felicit pe raportoare.

  Avril Doyle (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, şi eu am susţinut acest vot. Nu există dubii asupra faptului că avem nevoie de un sistem de reglementare a pesticidelor. Acest lucru nu este supus controversei. Raportul Klaß extinde măsurile de control şi limitează utilizarea produselor fitosanitare la utilizarea de bază.

Interesant este faptul că, deşi a existat o dezbatere intensă pe tema pericole şi riscuri, referitoare la raportul Breyer, întotdeauna am considerat că această problemă trebuie tratată mai degrabă din perspectiva utilizării efective decât a introducerii pe piaţă, cu alte cuvinte, exact ceea ce face acest raport. O gamă largă de produse pot fi periculoase, dacă sunt ignorate instrucţiunile privind manipularea şi utilizarea lor. Prezenţa în sine a acestor produse pe piaţă nu prezintă un risc pentru consumatori, mediul înconjurător sau pentru utilizator. Pesticidele sunt periculoase numai dacă utilizatorul nu ştie ce face, dacă echipamentul de aplicare este defect, dacă este ignorat mediul acvatic, dacă substanţele sunt depozitate necorespunzător sau dacă nu fac parte dintr-un plan de management integrat al pesticidelor. Conceptul de reducere cantitativă a utilizării necesită o gestionare atentă, deoarece ar putea duce la pulverizarea mai puţin frecventă a unor pesticide în concentraţie mai mare.

În final, aceste substanţe trebuie utilizate în cea mai mică măsură posibilă, după cum ştie fiecare fermier.

- Raport: Hiltrud Breyer (A6-0444/2008)

  Zuzana Roithová (PPE-DE). – (CS) Doamnă preşedintă, aş dori să răspund din nou la dezbaterea plenară de ieri. Am sprijinit noua reglementare, deoarece, în opinia mea, aceasta constituie un instrument în căutarea unor alternative noi şi mai sigure pentru protecţia fitosanitară. Consider că recunoaşterea reciprocă a pesticidelor aprobate în funcţie de zonele geografice constituie o realizare pozitivă pentru Parlament. Întocmirea unei liste de substanţe interzise este, de asemenea, un pas înainte - acestea includ substanţele carcinogene, genotoxice, precum şi substanţele cu efecte neurotoxice şi imunotoxice - şi se bazează pe cunoştinţe ştiinţifice. După cum a menţionat comisarul ieri, se pare că aceasta este aplicabilă numai pentru un procent relativ mic de substanţe care mai sunt folosite în prezent. Aş dori să menţionez că trebuie să aplicăm cu stricteţe aceste cerinţe şi pentru produsele importate. Domnule comisar, aş fi dorit, de asemenea, să-mi exprim opinia referitor la alte rapoarte, dar nu am avut dreptul la cuvânt. Aceste rapoarte au fost deja utilizate în scopuri explicative sau au fost dezbătute deja aici, deci presupun că vor fi adoptate în forma lor scrisă.

  Diana Wallis (ALDE). - Doamnă preşedintă, aş dori să fac o mărturisire. Încă de mic copil, am urât o legumă: mazărea. Însă am ghinionul să reprezint cea mai mare zonă cultivatoare de mazăre din Marea Britanie, deci am o oarecare problemă cu raportul Breyer. Sunt de acord cu obiectivele acestui raport. Sunt de acord cu obiectivele legislaţiei de promovare a sănătăţii mediului şi a sănătăţii noastră ca persoane, însă aceasta pune într-un potenţial pericol un imens sector agricol din regiunea mea.

După multă reflecţie, m-am abţinut, însă aş dori să precizez că, în opinia mea, procedura noastră legislativă este deficitară în această privinţă. În final, am avut atât de multe informaţii la dispoziţie - contradictorii si diferite - încât eu şi mulţi alţii, cred, am fi considerat binevenită posibilitatea unei proceduri în am treia lectură sau a uneia de conciliere, pentru a ne asigura că am protejat toate interesele implicate.

  Marian Harkin (ALDE). - Doamnă preşedintă, şi eu consider că această decizie este una dificilă. Am considerat că, în linii generale, raportul a fost bine echilibrat şi constructiv şi, cu siguranţă, a fost menit să asigure un nivel înalt de protecţie pentru sănătatea oamenilor, a animalelor şi pentru mediu.

Totuşi, mă îngrijorează situaţia în care noi decidem aprobarea unei anumite substanţe, bazându-ne pe faptul că această substanţă reprezintă un pericol sau nu, însă nu luam în considerare posibila expunere. Cred că avem nevoie de evaluări ale impactului pe baze ştiinţifice.

Una dintre preocupările mele este legată de faptul că, atunci când discut cu cetăţenii despre UE, una dintre problemele pe care ei o abordează în mod constant este aceea că legislaţia UE nu este întotdeauna proporţională. Deşi cred că acest raport este flexibil, consider că am fi avut nevoie de mai multă flexibilitate şi, în mod hotărâtor, am avea nevoie de mai multe dovezi ştiinţifice în sprijinul acestui caz. Desigur, există principiul precauţiei şi ar trebui să ţinem cont de el, însă deciziile trebuie, de asemenea, să se bazeze pe dovezi şi mi-ar fi plăcut să existe mai multe dovezi în acest caz.

  Neena Gill (PSE). - Doamnă preşedintă, utilizarea efectivă şi eficientă a pesticidelor reprezintă o necesitate. În timp ce protecţia mediului înconjurător şi salvgardarea sănătăţii publice sunt intrinsec legate, consider că trebuie să echilibrăm nevoile consumatorilor şi ale producătorilor. Deşi consider binevenite obiectivele raportului Breyer de a reduce birocraţia, nu pot să sprijin acest raport.

M-am întâlnit cu mulţi experţi, fermieri şi reprezentanţi ai NFU, din circumscripţia mea din West Midland, care au rezerve cu privire la efectele acestui raport asupra productivităţii culturilor agricole. Le împărtăşesc preocuparea. Cea mai mare îngrijorare a mea constă în faptul că nu a fost realizată o evaluare de impact de către Comisie şi că nu există indicii clare cu privire la efectele acestui raport asupra agriculturii.

În condiţiile în care preţurile pentru alimente cresc în toată lumea, nu cred că este momentul potrivit să introducem măsuri ce ar putea avea efecte adverse asupra producţiei de alimente. De aceea, delegaţia din care fac parte a introdus un amendament pentru o evaluare a impactului minuţioasă, care a fost mult întârziată.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, ca şi alţi colegi, aş dori să menţionez că acesta a fost un dosar foarte dificil. În timp ce Diana Wallis şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la culturile de mazăre, vă puteţi imagina că, în Irlanda, cartofii sunt, cu siguranţă, în meniul nostru şi pe ordinea de zi. În linii generale, însă, consider că textul votat reprezintă o propunere şi un pachet mai bun decât cele iniţiale - şi îi felicit pe cei care au lucrat la elaborarea lor.

Permiteţi-mi să spun câteva cuvinte referitoare la acest lucru şi apoi voi încheia prin a vorbi despre principalul element al discuţiei. Consider că ne aflăm într-un moment în care fermierii ar trebui să facă lobby pe lângă industria agrochimică pentru găsirea unor alternative mai sigure care să le permită să continue producţia alimentară şi cred că acest lobby necesită la fel de multă energie ca şi până acum.

În ceea ce priveşte importul de alimente, Comisia ar trebui să ia în considerare preocuparea reală a fermierilor şi producătorilor din UE că li se va interzice utilizarea anumitor substanţe, în timp ce ţările din lumea a treia vor continua să le folosească. Avem nevoie de o explicaţie pentru acest fapt, pentru ca fermierii să poată fi de acord cu noi.

  Ashley Mote (NI) - Doamnă preşedintă, am votat împotrivă, pentru simplul motiv că propunerea a fost forţată să intre în vigoare de Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi de comisari. Raportorii s-au lăudat ieri cu standardizarea, deşi aceasta este, după cum se pretinde, o uniune a diversităţii. Dacă ar exista un singur domeniu în care să fie nevoie de discernământ, discreţie şi diversitate, probabil acesta ar fi acel domeniu.

Această problemă este, în esenţă, de ordin agricol, însă comisarul danez pentru agricultură a fost de negăsit şi aceasta este o ruşine. Motivul a fost, desigur, un conflict de interese, deoarece Danemarca nu reuşeşte să-şi proceseze apa potabilă după ce este extrasă din sol.

Fermierii din zona mea se simt total dezamăgiţi şi chiar insultaţi de faptul că aici se fac presupuneri că ei nu ar şti ce fac şi că ar fi nevoie să li se spună ce şi cum. În fond, aţi mai adăugat încă un grup la cele din Marea Britanie care detestă intervenţia Uniunii Europene.

  Avril Doyle (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, au fost făcute afirmaţii exagerate şi s-au exprimat temeri referitoare la acest raport de către toate părţile. A fost greu să distingem faptele de ficţiune şi să luăm o decizie privind votul.

Deşi înţeleg preocupările din industria fructelor moi, industria cartofilor şi ale cultivatorilor de cereale din Irlanda, care au discutat cu mine despre acest lucru, am sprijinit compromisul. Consider că îmbunătăţirile realizate au meritat sprijinul nostru, deşi încă mai am câteva preocupări. Am sprijinit acest vot, deoarece, în opinia mea, cel mai rău rezultat ar fi ca acest raport să fie înaintat spre conciliere. Derogarea pentru o perioadă de cinci ani, care poate fi reînnoită, dacă este necesar, în cazul proiectelor pentru protecţia fitosanitară, reprezintă o importantă plasă de siguranţă şi încurajează industria agrochimică să cerceteze şi să producă alternative.

  Syed Kamall (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, consider că, atunci când vorbim despre proiectul european, în esenţă, totul ţine de dialectică. Noi vorbim despre democraţie, cu toate acestea ignorăm voinţa democratică, aşa cum a fost ea exprimată în referendumurile din Franţa, Ţările de Jos şi Irlanda. Vorbim despre siguranţa alimentelor şi, cu toate acestea, votăm un raport care are potenţialul de a submina producţia de alimente în Uniunea Europeană. Vorbim despre ajutorarea cetăţenilor şi a fermierilor din ţările mai sărace, cu toate acestea, drept rezultat al acestui vot, va exista un apel la interzicerea importurilor de la fermierii care folosesc pesticide ce sunt interzise acum în Uniunea Europeană.

Am o rugăminte pentru colegii mei din Parlament şi din Comisie: vă rog, să ne gândim, pe viitor, la consecinţele nedorite ale legislaţiei noastre. Sunt de acord cu doamna Wallis în ceea ce priveşte observaţia referitoare la procesul legislativ şi că ar fi fost necesară o a treia lectură. Sunt de acord că decizia a fost pripită şi, cred că suntem cu toţii de acord că nu a fost efectuată o evaluare suficientă a impactului pe baze ştiinţifice. Să ne asigurăm că acest lucru nu se va întâmpla din nou.

  Christopher Heaton-Harris (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, am încercat să subminez compromisul prin votul împotriva unor părţi ale acestui raport. Vă voi explica motivul prin lecturarea unei scrisori primite de la James Mowbray, fermier din apropierea Skegness, în regiunea mea.

El spune: „Am fost implicat personal în aplicarea produselor de protecţie a culturilor timp de 40 de ani. Am aplicat întotdeauna produsele luând în considerare alte fiinţe umane şi mediul natural. Nu am provocat daune sănătăţii mele sau mediului înconjurător. De aceea, mă deranjează că posibila retragere a multor produse, inclusiv a fungicidelor triazolice, se bazează pe argumente cel puţin neştiinţifice şi va diminua viabilitatea afacerii mele şi va reduce disponibilitatea alimentelor produse în gospodării”.

Am primit aceste observaţii de la domnul Mowbray şi, fără exagerare, de la sute de alte persoane, de la Empire World Trade, cu sediul în Spalding, Lincolnshire, de la John Manby din partea Parker Farms, Leicester, de la John Clark din Nottinghamshire, de la Jonathan Reading şi vă pot cita sute de alte nume. De aceea, am votat pentru a submina acest compromis.

  Kathy Sinnott (IND/DEM). - Doamnă preşedintă, deoarece acest vot s-a încheiat şi au fost prezentate argumentele, aş dori să readuc în discuţie un subiect care a fost dezbătut aici şi cadrul comisiei. Acesta se referă la neîncrederea vizibilă în fermieri şi la presupunerea multora că fermierii sunt oarecum duşmanii sănătăţii şi ai mediului înconjurător. Din experienţa mea, acesta este opusul adevărului. Fermierii din Irlanda sunt şi au fost supraveghetorii care, timp de mii de ani, au protejat şi au conservat mediul înconjurător, păstrându-l viu, curat şi productiv. De asemenea, fermierii sunt baza sănătăţii noastre. Ei produc hrana sănătoasă care este baza sănătăţii noastre. V-aş recomanda să vă reînnoiţi încrederea în fermierii noştri care se străduiesc să ne hrănească în situaţii foarte dificile şi în condiţii caracterizate de vreme nefavorabilă, de atacuri ale dăunătorilor şi, desigur, de politica UE.

Explicaţii în scris ale voturilor

- Raport: Paolo Costa (A6-0468/2008)

  John Attard-Montalto (PSE), in scris. −Tocmai am votat un acord privind siguranţa în aviaţia civilă. Deşi călătoria cu avionul este unul din cele mai sigure moduri de a călători, niciodată nu pot fi luate măsuri care să fie prea sigure.

Legată de această discuţie este cea referitoare la securitate. De la atacul îngrozitor asupra celor două turnuri gemene, au fost adoptate nenumărate măsuri de securitate. La fel ca în cazul problemei de siguranţă, nu poate fi vorba niciodată de prea multă securitate. Într-adevăr, atunci când ne simţim prea în siguranţă, teroarea loveşte din nou.

Desigur, trebuie să găsim un echilibru între libertăţile şi drepturile civile şi măsurile de securitate; totuşi, când facem alegerea, trebuie să stabilim priorităţi. De exemplu, foarte mulţi au fost împotriva divulgării listelor de pasageri în temeiul principiului protecţiei datelor. Dar, cu siguranţă, asemenea măsuri de securitate vor permite efectuarea unor analize amănunţite, care nu pot fi efectuate la frontieră.

Ne aflăm într-o nouă eră. Civili nevinovaţi sunt transformaţi în ţinte şi civilii din anumite ţări sunt preselectaţi în mod intenţionat. În aceste circumstanţe, nu ne aşteptăm ca aceste ţări să se abţină de la întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea intereselor cetăţenilor lor.

  Dragoş Florin David (PPE-DE), în scris. − Am votat în favoarea acestui raport deoarece şi industria aviaţiei din Romania va beneficia în mod direct. Acordul negociat reflectă în linii mari structura unui acord clasic în domeniul siguranței aviației; acordul se bazează pe încrederea reciprocă în sistemele părților și pe compararea diferențelor de reglementare. Acesta cuprinde obligații și metode de cooperare între autoritățile importatoare și cele exportatoare. Cu toate acestea, modalitățile de atingere a acestui obiectiv, și anume cooperarea și acceptarea reciprocă a rezultatelor certificării în domeniul navigabilității și întreținerii sunt stabilite în anexele la acord, în timp ce în acordurile clasice acest tip de măsuri sunt, în mod normal, stabilite în acorduri separate cu caracter neobligatoriu la nivel de autoritate aviatică civilă. Anexele reflectă, în linii mari, conținutul normelor comunitare de punere în aplicare în materie de navigabilitate (Regulamentul nr. 1702/2003 al Comisiei) și întreținere (Regulamentul nr. 2042/2003 al Comisiei) care urmează să fie modificate de către părți prin intermediul unei decizii a Comitetului bilateral de supraveghere.

  Pedro Guerreiro (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acordurile în domeniul aviaţiei dintre Comunitatea Europeană şi Statele Unite (SUA) îşi au originea şi se bazează pe liberalizarea transportului aerian.

Aceste acorduri, încheiate la nivelul UE (sau, mai bine spus, de către Comunitatea Europeană - singurul organism cu personalitate juridică - şi de piaţa unică a Comunităţii, pe care intenţionează să o liberalizeze în totalitate), vor prevala asupra oricăror acorduri bilaterale încheiate între diverse state membre şi SUA.

Ca şi în alte rezoluţii, adoptate anterior de Parlamentul European, am dori să subliniem că suntem, cu siguranţă, primii interesaţi de asigurarea „unui nivel înalt al siguranţei aviaţiei civile” şi a măsurilor „de reducere la minimum a responsabilităţilor economice ale industriei aviaţiei şi ale operatorilor în urma dublării supravegherii reglementare”. Totuşi, trebuie să prezervăm două aspecte importante: (1) obiectivul şi presupusa bază a acestor procese nu trebuie să constea în crearea şi facilitarea condiţiilor de sporire a liberalizării transportului aerian prin armonizarea standardelor; (2) aceste procese nu trebuie să promoveze armonizarea prin coborârea standardelor şi a regulilor, în special în cazurile în care siguranţa, reducerea sarcinilor şi liberalizarea fiind amestecate, prevalează profitul şi concentrarea.

Noi considerăm că transportul aerian trebuie apărat în calitate de serviciu public, furnizat de companiile publice din fiecare ţară, care garantează calitate şi siguranţă în serviciile oferite cetăţenilor.

  Jörg Leichtfried (PSE), în scris. −(DE) În principiu, sunt de acord cu raportul lui Paolo Costa referitor la aviaţia civilă.

Este important ca UE şi SUA să convină asupra unei abordări comune prin intermediul acestui acord. Totuşi, este vital pentru acest parteneriat ca noi să fim parteneri şi în realitate, nu doar pe hârtie. Trebuie să găsim criterii acceptabile pentru ambele părţi.

În cazul nerespectării acordului de către UE sau SUA, va fi indispensabilă o modificare revocabilă.

  Bogusław Liberadzki (PSE), în scris – (PL) Am votat în favoarea raportului privind propunerea de decizie a Consiliului privind semnarea unui acord între Comunitatea Europeană şi Statele Unite ale Americii privind cooperarea în materie de reglementare a siguranţei aviaţiei civile (A6-0468/2008). Sunt de acord cu propunerea raportorului de a încheia acest acord.

Consider că obiectivele acestui acord, mai cu seamă facilitarea comercializării bunurilor şi serviciilor acoperite de acord, reducerea la maximum a dublării evaluărilor, testelor şi controalelor la cele pentru diferenţe semnificative de reglementare şi utilizarea sistemului de certificare de către oricare dintre părţi pentru verificarea conformităţii cu cerinţele celeilalte părţi, sunt obiective justificate.

Sper că încrederea reciprocă în sistemele celeilalte părţi va favoriza implementarea acestui acord.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE), în scris. − În calitate de raportor al Parlamentului European pentru dosarul legislativ referitor la extinderea competenţelor Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA), salut acordul negociat cu Statele Unite privind facilitarea acceptării reciproce a certificatelor din domeniul siguranţei în aviaţia civilă.

Acest acord reprezintă un pas important în extinderea cooperării transatlantice, care este un obiectiv prioritar al Grupului PPE-DE. Se instituie astfel premise solide pentru întărirea schimburilor comerciale şi de servicii în sectorul aviaţiei civile între Uniunea Europeană şi Statele Unite, ceea ce avantajează fără îndoială partea europeană. Acordul oferă garanţii sporite în ceea ce priveşte siguranţa, precum şi consolidarea compatibilizării produselor, componentelor şi aeronavelor la exigenţele sporite ale protecţiei mediului. Putem spera, în aceste condiţii, la o viitoare extindere a principiilor „Cerului Unic European” la scară transatlantică, precum şi la extinderea cooperării în domeniul cercetării şi al implementării noilor tehnologii în domeniu, prin colaborarea între SESAR şi NextGen.

Consider că acordul va permite, pe termen lung, extinderea reciproc avantajoasă a cadrului de cooperare dintre EASA şi FAA, beneficiarii direcţi fiind, fără îndoială, companiile aeriene, industria aviatică şi, mai cu seamă, pasagerii.

  Luís Queiró (PPE-DE), în scris. – (PT) Viitorul politicii externe în domeniul transporturilor presupune existenţa unor bune relaţii între Comunitatea Europeană şi Statele Unite. Prin urmare, unul din punctele fundamentale ale acestui acord de cooperare privind reglementarea siguranţei în aviaţia civilă îl constituie încrederea reciprocă în sistemele ambelor părţi şi compararea diferenţelor de reglementare. Obiectivul acestui acord constă în facilitarea comerţului cu bunuri şi servicii în sectorul aviatic, prin limitarea pe cât posibil a evaluărilor, testelor şi controalelor duble la diferenţele semnificative de reglementare dintre cele două părţi. Prin urmare, credem că va fi creat un cadru care va funcţiona fără întrerupere zi de zi şi care va permite ca problemele tehnice, întâmpinate în implementarea sa, să fie soluţionate prin intermediul unui sistem de cooperare şi consultare continuă. Acest acord reprezintă încă un pas fundamental pentru dimensiunea externă a politicii europene în domeniul transporturilor, de aceea am votat în favoarea acestui raport.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aş dori să declar că am votat în favoarea raportului dlui Costa referitor la semnarea unui acord între Comunitatea Europeană şi Statele Unite ale Americii privind cooperarea în materie de reglementare a siguranţei aviaţiei civile, conform propunerii de decizie a Consiliului.

Sunt de acord cu raportorul în privinţa faptului că Parlamentul trebuie să susţină încheierea acordului, deoarece acesta va facilita, cu siguranţă, comerţul de bunuri şi servicii între părţile în sectorul de navigabilitate şi mentenanţă, evitând dublarea redundantă a evaluărilor şi controalelor privind respectarea reglementărilor în materie de siguranţă, care până acum erau repetate, chiar dacă erau foarte asemănătoare. Consider însă că regulamentul ar trebui aplicat provizoriu la început, astfel încât să putem identifica orice dificultăţi practice şi de implementare şi să le eliminăm înainte de aprobarea finală.

- Raport: Diana Wallis (A6-0511/2008)

  Dragoş Florin David (PPE-DE), în scris. − Am votat in favoarea acestui raport pentru o mai buna legiferare in domeniul juridic al societatiilor in cadrul uniunii.

  Nicolae Vlad Popa (PPE-DE), în scris. − Am votat in favoarea raportului privind regimul fiscal comun care se aplica fuziunilor, divizarilor, divizarilor partiale, cesionarii de active sau schimburilor de actiuni intre societatile din diferite state membre intrucat aceste operatiuni juridice aducand modificari fundamentale statutului juridic al societatilor comerciale iar Uniunea Europeana trebuie sa ia masurile necesare pentru a asigura o reglementare unitara, armonizata dar si eficienta.

In calitate de jurist am sustinut si voi sustine si in continuare in Parlamentul European toate eforturile de armonizare si codificare la nivel european a normelor din domeniul fiscal, economic, de drept civil si penal.

- Raport: Costas Botopoulos (A6-0508/2008)

  Dragoş Florin David (PPE-DE), în scris. − Am votat în favoarea acestui raport deoarece Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță nu conține nicio dispoziție privind limba de procedură care trebuie utilizată în cadrul procedurilor de recurs (împotriva deciziilor Tribunalului Funcției Publice) şi nu există, de fapt, un articol echivalent articolului 110 din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție.

- Raport: Bastiaan Belder (A6-0489/2008)

  Adam Bielan (UEN), în scris. – (PL) Doamnă preşedintă, ulterior ultimului conflict armat din Balcani, statele europene au făcut declaraţii contradictorii pe marginea acestui subiect. Totuşi, prin implicarea sa activă în situaţia existentă, UE a confirmat că Peninsula Balcanică este o regiune importantă pentru noi şi că face parte integrantă din Europa. Prin urmare, suntem obligaţi să sprijinim aceste ţări în eforturile lor de a atinge stabilitatea şi o democraţie deplină. Am sprijinit raportul Belder, deoarece acesta relevă nevoia de a ajuta statele balcanice şi de a le trata, în acelaşi timp, ca parteneri individuali şi independenţi.

Mai mult, este de apreciat că raportul subliniază nevoia de a stabili o politică energetică comună. Este nevoie urgentă de diversificarea surselor, această măsură fiind benefică nu numai pentru UE, ci şi pentru întreaga Europă.

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris. −Raportul dlui Belder ia în considerare situaţia actuală a relaţiilor comerciale şi economice ale Uniunii Europene cu această regiune din ce în ce mai stabilă, în care multe state şi-au depus candidatura pentru a deveni state membre ale UE. Rolul UE, în calitate de partener principal al acestei zone în menţinerea relaţiilor comerciale şi economice, promovând în acelaşi timp o pace stabilă şi durabilă, este unul foarte important.

Puterea UE, în calitate de partener economic, dar şi de model pentru o societate civilă puternică, pentru un guvern şi instituţii dinamice, ar trebui folosită pentru a promova dezvoltarea regiunii. O abordare din trei perspective şi diferenţiată, ce ia în considerare diferenţele relative dintre ţările din regiune, precum şi acordurile de asociere şi sprijinul viitor acordat, reprezintă o modalitate clară de tratare a problemelor de subdezvoltare şi de sprijinire a unei cooperări economice regionale şi internaţionale intense.

În scopul consolidării unei păci durabile şi al promovării idealurilor pe care le împărtăşim cu toţii, susţin raportul dlui Belder.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Ştiu că raportul Belder tratează numai problema relaţiilor economice şi comerciale cu statele balcanice de vest şi nevoia evidentă de asistenţă din partea Uniunii Europene pentru reconstrucţia lor în domeniile economic, legal, politic şi social.

Cu toate acestea, sunt surprins că, în pofida declaraţiei că această asistenţă, precum şi procesul de aderare trebuie să fie diferenţiate şi adaptate pentru fiecare ţară în parte, raportul nu ia în considerare situaţia specifică din fiecare ţară. Serbia, de exemplu, nici nu este menţionată.

Mai presus de toate, acest Parlament, întotdeauna prompt în condamnarea încălcărilor drepturilor omului în lumea întreagă sau în solicitarea introducerii clauzelor „privind drepturile omului” în acordurile de cooperare internaţională, a dat lovitura de graţie, prin votarea unui raport privind regiunea balcanică, fără să menţioneze măcar o dată situaţia dramatică şi inadmisibilă a populaţiei sârbe din Kosovo, care a devenit proscrisă pe pământul istoric al strămoşilor ei. În acelaşi timp, Parlamentul se felicită pentru sutele de milioane de euro acordate autorităţilor care au provocat, organizat sau tolerat această situaţie.

  Vural Öger (PSE), în scris. −(DE) Consolidarea relaţiilor economice cu Balcanii de Vest este de o importanţă majoră atât pentru UE, cât şi pentru statele din această regiune. De aceea, salut faptul că Parlamentul European lucrează intens asupra acestui aspect şi că am adoptat raportul Belder astăzi. Având în vedere că viitorul statelor din Balcanii de Vest depinde de UE, apropierea lor din punct de vedere economic şi politic de UE este foarte importantă. Pentru a apropia aceste state de UE pe termen lung, trebuie adoptate măsuri de dezvoltare a economiilor lor de piaţă şi a cooperării regionale.

De aceea, semnalele constructive şi pozitive din partea Parlamentului European sunt, de asemenea, importante. Este în interesul UE să promoveze crearea stabilităţii politice, a siguranţei juridice şi, prin urmare, a condiţiilor cadru pentru investiţii străine în aceste state. Raportul Belder subliniază faptul că nivelul relaţiilor economice depinde de progresul realizat de fiecare ţară în parte. Mai mult, UE ar trebui să aibă drept obiectiv diversificarea economiilor naţionale ale statelor din Balcanii de Vest. Toate aceste aspecte importante sunt reflectate în raport. Sunt convins că o dezvoltare pozitivă a relaţiilor economice dintre UE şi Balcanii de Vest ar fi benefică pentru toate ţările de pe continent şi aştept cu nerăbdare implementarea propunerilor noastre.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, eu am votat în favoarea raportului dlui Belder privind relaţiile comerciale şi economice cu Balcanii de Vest.

Sunt de acord cu colegul meu că Uniunea Europeană joacă un rol important în procesul de regenerare economică şi politică a statelor din Balcanii de Vest, pentru ca acestea să poată deveni membre ale Uniunii Europene, în primul rând, prin stabilizarea situaţiei politice şi, în al doilea rând, din punct de vedere economic şi comercial.

Cu toate acestea, aş dori să subliniez că este necesar ca UE să desfăşoare o analiză amănunţită a situaţiei, din punctul de vedere al respectării drepturilor omului şi al principiilor democratice în cadrul fiecărui stat. Fac referire, în special la Croaţia şi la numeroşii expaţi italieni care continuă să fie discriminaţi în această ţară, în pofida cererii oficiale de aderare la UE a Croaţiei. Acest aspect nu corespunde, în opinia mea, cu situaţia din Serbia, ţară căreia i-a fost acordat, recent, statutul de candidat potenţial şi faţă de care UE ar trebui să fie mai deschisă decât până acum.

  Flaviu Călin Rus (PPE-DE), în scris. − Am votat acest raport privind relatiile comerciale si economice cu Balcanii de Vest, deoarece propunerea de rezolutie a Parlamentului European include si avizul Comisiei de afaceri externe si cel al Comisiei de dezvoltare regionala (A6-0489/2008) din care fac parte.

Cresterea si dezvoltarea economica in Regiunea Balcanilor de Vest va oferi premisele unor parteneriate constructive cu state membre din Estul UE, in concluzie si cu Romania.

Totodata, racordarea politicii economice si comerciale a tarilor din Balcanii de Vest la politica Uniunii Europene va mentine acordurile de stabilizare si asociere dintre UE si aceste tari.

Am votat acest raport, deoarece o stabilitate economica poate aduce si o stabilitate politica acestei zone mult incercate de-a lungul timpului.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE), în scris. –(PL) UE ar trebui să facă uz de toate mijloacele posibile pentru a motiva regiunea Balcanilor de Vest să desfăşoare reforme esenţiale. Extinderea cooperării economice regionale, precum şi perspectiva aderării în calitate de membru pentru statele din această regiune par a fi deosebit de importante în acest context. Contactele economice complexe şi stabile dintre anumite state ar duce la o integrare economică specifică ce ar contribui, cu siguranţă, la limitarea pericolului de conflicte pe viitor. O perspectivă realistă asupra calităţii de membru poate, de asemenea, să prevină acest lucru. Statele balcanice au făcut paşi uriaşi în procesul de apropiere de UE, însă perspectiva aderării va încuraja, cu siguranţă, aceste state să-şi continue eforturile de integrare în Comunitate.

Totuşi, aş dori să subliniez că, pe lângă instrumentele de sprijin economic, iniţiativele de integrare a societăţii balcanice în UE sunt la fel de importante. De aceea, introducerea schimbărilor, care ar trebui să fie cât mai vaste şi să faciliteze libertatea de mişcare a persoanelor, este foarte importantă, la fel cum este şi sprijinul acordat tinerilor din această regiune. Numai atunci când cetăţenii din regiunea Balcanilor vor simţi că au drepturi egale cu ceilalţi cetăţeni ai Europei, vom putea spune că am obţinut succesul dorit.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. −(NL) Sunt de acord în totalitate cu cele menţionate de dl Belder şi cu recomandările sale pentru îmbunătăţirea relaţiilor comerciale şi economice cu regiunea Balcanilor de Vest. UE joacă un rol cheie în reabilitarea acestei regiuni. Acordurile de stabilizare şi asociere, preferinţele comerciale şi asistenţa tehnică şi financiară sunt cei trei piloni de bază prin intermediul cărora UE speră să aducă stabilitatea în această regiune. Este adevărat că nivelul de dezvoltare şi de adoptare a acquisului comunitar nu este acelaşi în toate ţările acestei regiuni şi, prin urmare, deşi există o strategie unică, este necesară alegerea unor abordări specifice, care trebuie adaptate nevoilor în cauză. Albania nu este Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina nu este Kosovo.

Progresul negocierilor de aderare (sau deschiderea lor în cazul potenţialelor ţări candidate) cu statele din Balcanii de Vest ar trebui, desigur, să depindă de conformitatea completă cu criteriile de la Copenhaga şi de respectul necondiţionat faţă de principiile democraţiei şi ale drepturile omului. Trebuie să fie clar, însă, că toate aceste ţări au un viitor în UE şi calitatea lor de membru va garanta faptul că acele conflicte îngrozitoare, care au caracterizat această regiune timp de secole, fac acum parte din trecut.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. – (PL) Uniunea Europeană a jucat un rol extrem de important în procesul de reconstrucţie economică şi politică a ţărilor din fosta Iugoslavie. În acelaşi timp, şi-a asumat o responsabilitate enormă cu privire la întreaga regiune a Balcanilor de Vest. Prin urmare, UE se confruntă, în prezent, cu sarcina dificilă de a reconstrui întreaga regiune.

UE a devenit partenerul comercial principal al tuturor ţărilor din Balcanii de Vest. Cei mai importanţi trei piloni ai acestei colaborări sunt: acordurile de stabilizare, preferinţele comerciale şi suportul tehnic şi financiar. Procesul de stabilizare ar trebui, mai întâi de toate, să fie direcţionat spre îmbunătăţirea standardului de viaţă şi spre asigurarea unei dezvoltări economice permanente în statele balcanice. Totuşi, în acţiunile sale, UE ar trebui să ia în considerare calitatea de membru a unor ţări din UE şi statutul celorlalte, în calitate de potenţiale candidate.

Este dificil să nu fiu de acord cu raportorul în privinţa faptului că o condiţie de bază pentru dezvoltarea ţărilor în discuţie este apartenenţa în calitate de membru la Organizaţia Mondială a Comerţului (Croaţia, Albania şi fosta Iugoslavie sunt deja membre). În scopul integrării complete în sistemul mondial de comerţ, este esenţial ca Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Muntenegru să devină membre ale OMC.

Deşi este de apreciat progresul înregistrat în modernizarea regiunii, ar trebui urmărită integrarea completă a statelor din Balcanii de Vest în sistemul economic al UE.

- Raport: Mairead McGuinness (A6-0505/2008)

  Jan Andersson, Göran Färm, Anna Hedh, Inger Segelström şi Åsa Westlund (PSE), în scris. −(SV) Raportul privind politica agricolă comună şi siguranţa alimentară mondială analizează aspecte importante precum consecinţele creşterii preţurilor la hrană în ţările sărace şi în cele bogate şi importanţa asigurării accesului la hrană pentru toţi.

Noi, social-democraţii suedezi, am decis să votăm împotriva raportului, deoarece acesta conţine exprimări problematice referitoare la politica agricolă. Printre altele, am dori să vedem o reducere a proporţiei din bugetul UE alocate politicii agricole, păstrarea şi dezvoltarea eco-condiţionalităţii şi adaptarea sistemului la piaţă. Raportul nu respectă aceste puncte de vedere şi, prin urmare, noi votăm împotrivă.

  Liam Aylward (UEN), în scris. −Asigurarea unei rezerve durabile de hrană este una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm. Această provocare va continua să se acutizeze, pe măsură ce populaţia lumii se extinde. Rata actuală de creştere a populaţiei este de peste 70 de milioane pe an. Aceasta înseamnă ca va trebui să furnizăm hrană pentru 70 de milioane de oameni în plus în fiecare an. Cum vom face faţă acestei situaţii, când peste 850 milioane de oameni din lume sunt subnutriţi?

În timp ce asigurarea unor rezerve durabile de hrană este una dintre cele mai mari provocări pentru noi, UE este una dintre cele mai mari poveşti de succes din prezent, deoarece a adus pacea, stabilitatea şi prosperitatea în regiune. UE este cel mai mare donator de fonduri din cadrul asistenţei oficiale pentru dezvoltare (ODA) şi un model de cooperare internaţională şi poate utiliza această experienţă la nivel global.

UE nu îşi poate permite să urmeze politici cu un scop îngust. Aşa cum averile internaţionale sunt strâns legate între ele, există din ce în ce mai multă suprapunere la nivelul domeniilor de politică. Raportul confirmă acest fapt şi recunoaşte că standardele înalte ale UE şi experienţa sa bogată în domeniul agriculturii poate avea o valoare mai însemnată pentru rezolvarea problemei securităţii alimentare globale, inclusiv prin acordarea unor fonduri pentru îngrăşăminte şi seminţe din soiuri cu productivitate mare, precum şi prin instruire şi asistenţă practică pentru fermieri şi producătorii de alimente.

  Niels Busk şi Anne E. Jensen (ALDE), în scris. −(DA) Anne E. Jensen şi Niels Busk au votat în favoarea raportului din proprie iniţiativă elaborat de dna McGuiness referitor la politica agricolă comună şi siguranţa alimentară mondială, deoarece cea mai mare parte a raportului este excelentă şi se poate vota doar pentru sau împotrivă. Totuşi, noi nu putem susţine punctele 63 şi 64 care pun la îndoială comerţul liber cu produse agricole. Sprijin cu tărie comerţul liber şi credem că este corect să lucrăm pentru a crea contextul în care comerţul cu produse agricole se bazează pe principiile pieţei libere.

  Ole Christensen, Dan Jørgensen, Poul Nyrup Rasmussen, Christel Schaldemose şi Britta Thomsen (PSE), în scris. −(DA) Membrii danezi ai Grupului Socialist din Parlamentul European au votat împotriva raportului din proprie iniţiativă referitor la politica agricolă comună şi siguranţa alimentară mondială, deoarece raportul se opune liberalizării politicii agricole şi critică regulile UE referitoare la restricţiile privind pesticidele. Noi considerăm că este necesar să existe un acces echilibrat la rezerva de hrană globală, însă la aceasta nu va contribui nici menţinerea, nici extinderea asistenţei agricole din partea UE.

  Konstantinos Droutsas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Problema globală a hranei este mai degrabă în creştere, decât în scădere, şi afectează toate clasele populare, nu numai pe cele din ţările mai slab dezvoltate, ci şi pe cele din ţările mai dezvoltate.

Principala cauză a acestei situaţii constă în faptul că principalul criteriu în producţia agricolă şi a hranei este profitul şi nu cerinţele globale privind hrana.

Comercializarea alimentelor pe pieţele internaţionale a dus la creşteri în spirală a preţurilor şi, prin urmare, la creşterea în spirală a profiturilor companiilor multinaţionale producătoare de alimente, la o reducere perceptibilă a producţiei rurale şi a rezervelor de hrană globală şi la o creştere a numărului de persoane subnutrite.

Pentru a soluţiona această situaţie inacceptabilă, care condamnă un miliard de oameni la subnutriţie şi foamete, raportul se limitează la nişte liste de dorinţe care sunt anulate de insistenţa de a respecta aceeaşi politică: sprijin pentru politica agricolă comună, revizuirile şi „bilanţul de sănătate” al acesteia, încheierea negocierilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, decuplarea subvenţiilor de producţie şi producerea continuă de biocarburanţi, sub pretextul protejării mediului şi al folosirii pământului pe care s-ar putea produce hrană.

Raportul tratează foarte puţin principiile suveranităţii şi securităţii alimentare şi dreptul la autonomia alimentară.

Membrii Parlamentului European din cadrul Partidului Comunist din Grecia au votat împotriva raportului deoarece, în pofida concluziilor şi „dorinţelor” pe care le exprimă, acesta sprijină politica antipopulară şi promonopol care condamnă din ce în ce mai multe persoane la subnutriţie şi foamete.

  Lena Ek (ALDE), în scris. −(SV) Este important să combatem şi să diminuăm foametea. În această privinţă, salut conţinutul raportului din proprie iniţiativă al dnei McGuiness referitor la politica agricolă comună şi siguranţa alimentară mondială.

Cu toate acestea, am ales să mă abţin, deoarece raportul a fost extrem de protecţionist pe alocuri. Subvenţionarea şi regularizarea agriculturii interne nu promovează scopul nostru de a avea o Uniune Europeană deschisă, sigură şi întreprinzătoare, care respectă mediul înconjurător. O piaţă globală mai liberă pentru produsele agricole ar facilita dezvoltarea agriculturii în ţările sărace. Vedem acest lucru întâmplându-se în regiuni mari din Africa, în special.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Noi suntem de acord cu diverse aspecte evidenţiate de raport, în special cu:

- faptul că schimbarea politicii a rezultat în pierderea unor potenţiale oportunităţi pe piaţă pentru producătorii UE şi a dus la dependenţa sporită de hrana importată din afara Uniunii Europene, produsă conform unor standarde de producţie foarte diferite, ceea ce dezavantajează produsele agricole din UE;

- preocuparea că majorările dramatice ale costurilor pentru produsele agricole ar putea avea drept rezultat un grad de utilizare mai mic şi o reducere a producţiei, ceea ce va exacerba criza alimentară în Europa şi în lume;

- nevoia de instrumente politice destinate prevenirii unor fluctuaţii de preţuri atât de mari şi dăunătoare;

- preocuparea privind creşterea gradului de concentrare al pieţei în sectorul de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare, care a determinat dezvoltarea monopolurilor şi nevoia de soluţii alternative în negocierea cu vânzătorii cu amănuntul, în favoarea micilor fermieri.

totuşi, există şi aspecte cu care noi nu putem fi de acord:

- orientarea sporită a politicii agricole comune către piaţă şi devalorizarea suveranităţii alimentare, accentul fiind pus numai pe siguranţa alimentară, uitând că aceasta este dificil de realizat în lipsa suveranităţii alimentare.

Din acest motiv ne-am abţinut.

  Duarte Freitas (PPE-DE), în scris. – (PT) Raportul McGuinness tratează o problemă care, în opinia mea, este strategică: siguranţa alimentară şi importanţa unei agriculturi europene puternice şi competitive într-o lume globalizată.

Ulterior recentei crize a preţurilor produselor alimentare, siguranţa alimentară trebuie să reprezinte o prioritate pentru UE. Deşi pe termen scurt nu este prevăzută o altă criză alimentară, este posibil ca aceasta să aibă loc în viitor, dacă avem în vedere efectele negative ale schimbării climei asupra producţiei agricole şi creşterea continuă a cererii.

Având în vedere că, probabil, ţările în curs de dezvoltare nu vor putea produce hrană în cantităţi suficiente pentru a acoperi nevoia populaţiilor lor în creştere, ţărilor industrializate le va reveni sarcina importantă de a produce şi exporta hrană.

Prin urmare, politica agricolă comună trebuie să devină o prioritate europeană şi să formeze baza politicii europene privind siguranţa alimentară, dat fiind faptul că, într-o perioadă de criză economică şi financiară, acest lucru este mai important ca niciodată.

  Jeanine Hennis-Plasschaert, Jules Maaten, Toine Manders şi Jan Mulder (ALDE), în scris. −(NL) Delegaţia Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie din Ţările de Jos (VVD) a votat în favoarea raportului McGuinness privind politica agricolă comună şi siguranţa alimentară mondială, deşi nu este de acord cu anumite părţi ale acestui raport. Delegaţia VVD ar fi dorit să vadă că acest raport precizează cu claritate faptul că barierele comerciale cu care se confruntă ţările în curs de dezvoltare ar trebui retrase progresiv în mod reciproc. De asemenea, ar fi dorit ca acest raport să pledeze în favoarea unei proceduri speciale, mai rapide, pentru autorizarea produselor cisgenice. Acestea încă se mai află sub incidenţa aceloraşi proceduri ca şi produsele biotehnologice obişnuite, în pofida faptului că ele utilizează materiale genetice din cadrul aceloraşi specii.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. −Raportul McGuinness tratează aspecte de o importanţă globală imensă. În doi ani preţurile alimentelor au crescut, la nivel mondial, cu peste 80% şi rezervele de cereale au atins un nivel periculos de scăzut. Presiunea asupra rezervelor globale de hrană vine, de asemenea, din surse relativ noi, precum tendinţa de utilizare sporită a biocarburanţilor. Salut abordarea generală din acest raport şi, în consecinţă, am votat în favoarea acestuia.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE), în scris. −(FI) Doamnă preşedintă, am votat în favoarea adoptării raportului dnei McGuinness, însă aş dori să atrag atenţia, în special, asupra următoarelor aspecte.

Pentru prima dată din anii '70, ne confruntăm cu o criză alimentară globală acută. Această criză a început, de fapt, înaintea actualei crize economice globale, când preţurile mondiale pentru grâu şi porumb au crescut într-o perioadă foarte scurtă. Criza alimentară şi-a schimbat denumirea în criză economică, însă, din păcate, nu a dispărut. Este înspăimântător să ne gândim că, şi înainte de problemele cauzate de criza alimentară actuală, în jur de un miliard de oameni din lumea întreagă sufereau de foame şi subnutriţie cronice.

Siguranţa alimentară - accesul la o rezervă suficientă, sigură şi nutritivă de hrană - trebuie să devină acum o prioritate politică cheie atât aici, cât şi oriunde altundeva. Nu putem tolera o situaţie în care, în timp ce foametea mondială creşte şi preţul hranei este majorat, noi, în Europa, încetinim agricultura în mod drastic şi din cele mai ciudate motive. În Finlanda, ca şi în alte state membre, oamenii trebuie să aibă dreptul de a desfăşura activităţi agricole profitabile atât acum, cât şi pe viitor.

Industria alimentară are un impact enorm asupra ocupării forţei de muncă, deoarece asigură locuri de muncă pentru mai mult de patru milioane de oameni din Europa. Se estimează că întregul lanţ alimentar din Finlanda oferă locuri de muncă pentru aproximativ 300 000 de oameni, care reprezintă 13% din forţa de muncă angajată. În mod incontestabil, locurile de muncă ale acestor oameni trebuie protejate pe timpul actualei crize alimentare şi economice.

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris. −(SV) Este interesant faptul că Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală nu a ales să includă în raportul său o problemă cheie propusă de Comisia pentru dezvoltare, şi anume: „solicită Consiliului şi Comisiei să acorde, cooperând îndeaproape cu ţările ACP, prioritate aspectului impactului asupra ţărilor ACP al subvenţiilor UE la exportul de produse agricole ale Uniunii şi să se angajeze să ofere răspunsuri concrete şi durabile pentru evitarea dumping-ului în conformitate cu angajamentele asumate în materie.”

Totuşi, în raport este specificat faptul că UE a tratat elementele din politica agricolă a UE ce pot distorsiona comerţul şi pot avea un impact negativ asupra fermierilor din ţările în curs de dezvoltare. Raportul reclamă că ţările nemembre ale UE produc alimente conform unor standarde de producţie foarte diferite, prin urmare, expunând produsele agricole din UE la condiţii inegale de concurenţă.

Aceste două reclamaţii din cadrul raportului sunt, cel puţin, contradictorii şi nu reprezintă un aspect cu care ar fi de acord toate forţele politice din UE. În acest caz, este posibil ca nici propunerea Comisiei pentru dezvoltare să nu fie inclusă în textul raportului?

De asemenea, raportul se pronunţă împotriva reducerilor subvenţiilor pentru agricultură şi se opune oricărei reforme a politicii agricole comune. Mai mult decât atât, propune o politică de informare a cetăţenilor despre politica agricolă comună, pe care eu o percep drept propagandă politică pentru un sistem foarte controversat, în special în ţara mea.

Prin urmare, am votat împotriva acestui raport.

  Luís Queiró (PPE-DE), în scris. – (PT) Majorarea recentă neobişnuită a preţurilor la hrană a determinat, pe bună dreptate, o discuţie privind politicile agricole, siguranţa şi dezvoltarea alimentară. Însă, în mod regretabil, problema comerţului internaţional lipseşte deseori din aceste dezbateri, ducând prin urmare la căutarea unor soluţii ce ignoră potenţialul pozitiv pe care îl poate avea consumul mondial crescut.

Deşi, iniţial, această inflaţie a preţurilor la alimente reprezintă o ameninţare cu foametea pentru ţările şi populaţiile fără resurse şi presupune o creştere a ajutoarelor umanitare, ulterior, ea stimulează o sporire globală a capacităţii de producţie alimentară şi o dezvoltare a comerţului global. Aceasta este o oportunitate pentru populaţiile agricole din lume, de care ar trebui să se profite la maxim.

În ceea ce priveşte Europa şi politica agricolă comună, adaptarea noastră la acest nou context mondial - cu un potenţial pentru o creştere mai lentă decât cea preconizată - nu ar trebui să aibă loc cu preţul protecţionismului şi al barierelor comerciale sau al distorsionării pieţei. Profitabilitatea pe termen mediu sau lung a agriculturii europene şi dezvoltarea rurală ar trebui să reprezinte criteriile utilizate în politica agricolă comună şi în reforma sa.

  Zuzana Roithová (PPE-DE), în scris. – (CS) Acest raport pare a fi, mai curând, un mijloc de apărare a politicii agricole comune actuale decât o privire de ansamblu asupra siguranţei alimentare într-o lume înfometată. În pofida acestui fapt, am sprijinit raportul, deoarece acesta atrage atenţia asupra importanţei asigurării accesului la finanţare pentru fermierii din ţările în curs de dezvoltare, astfel încât ei să poată moderniza producţia agricolă şi să crească productivitatea şi calitatea hranei pe care o produc. Regret faptul că acest raport a acordat puţină atenţie riscurilor cumpărării pământurilor din cele mai sărace ţări ale lumii în scopul cultivării celor mai ieftine alimente şi al exportării lor în restul lumii, cu preţul dezvoltării economice şi al nevoilor populaţiilor locale din ţările ce suferă de criza alimentară cronică.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am votat în favoarea raportului dnei McGuinness privind politica agricolă comună şi siguranţa alimentară mondială.

Împărtăşesc îngrijorările exprimate de colega mea şi atrag atenţia asupra nevoii, mai urgente ca niciodată, de adoptare a unor măsuri adecvate pentru a le garanta tuturor cetăţenilor accesul la o hrană sănătoasă şi nutritivă, indiferent dacă sunt rezidenţi ai Uniunii Europene sau din alte părţi ale lumii. Doresc să subliniez că eforturile noastre trebuie privite dintr-o perspectivă pe termen mediu şi lung şi nu trebuie concentrate numai pe termen scurt.

Nu va fi suficient să alocăm fonduri substanţiale pentru ţările sărace şi în curs de dezvoltare, decât dacă acestea sunt însoţite de un angajament serios din partea ţărilor industrializate de a înlătura speculaţiile privind preţurile pentru alimentele de bază, pe care le-am văzut recent, şi de a introduce acorduri internaţionale care să ţină cont de situaţiile diferite din ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Altfel, negocierile care deja au fost întrerupte vor avea, în continuare, puţine şanse de succes.

  Catherine Stihler (PSE), în scris. −Problema PAC şi a siguranţei alimentare globale este importantă. Noi trebuie să ne asigurăm că ne îndeplinim rolul nostru în cadrul UE, având grijă ca persoanelor care suferă de foame în lumea întreagă să li se ofere hrană. Este o ruşine faptul că există oameni care mor de foame în această lume din cauza lipsei noastre de coordonare politică.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. – (PL) Scopul politicii agricole comune nu constă numai în creşterea productivităţii agricole şi asigurarea unei dezvoltări raţionale a producţiei agricole prin utilizarea optimă a factorilor de producţie, în special a forţei de muncă, ci şi în asigurarea unui standard adecvat de viaţă pentru populaţiile rurale, garantarea siguranţei alimentare şi asigurarea unor preţuri rezonabile la alimente pentru consumatori.

Accesul la rezerve suficiente de alimente sigure şi nutritive este, în prezent, o prioritate politică cheie la nivelul UE şi la nivel mondial.

Este deranjant faptul că preţurile la alimente sunt mai mari decât în anii precedenţi şi că rezervele mondiale de alimente au scăzut până la un nivel critic. Există pericolul ca, în situaţia de criză financiară, ţările dezvoltate să nu-şi onoreze obligaţiile de ajutorare a ţărilor în curs de dezvoltare.

Este necesară adoptarea unor acţiuni pe termen mediu şi lung de salvgardare a producţiei alimentare mondiale şi de sprijin al populaţiilor cel mai serios afectate din punctul de vedere al nevoilor nutriţionale de bază.

Cea mai mare provocare, în prezent, este de a dezvolta o politică agricolă şi alimentară care să acopere nevoile populaţiei mondiale în creştere, care, conform estimărilor, va creşte cu 40% până în anul 2050, în timp ce cererea de hrană la nivel mondial se va dubla în aceeaşi perioadă.

Dezvoltarea unei politici care va asigura fermierilor obţinerea unui venit decent din producţia alimentară reprezintă un aspect politic cheie. Aceasta are o importanţă fundamentală din punctul de vedere al salvgardării producţiei alimentare. Dacă piaţa nu poate să asigure acest obiectiv, el ar trebui realizat prin intermediul unei politici adecvate.

  Glenis Willmott (PSE), în scris. −−Delegaţia laburistă va vota în favoarea raportului privind PAC şi siguranţa alimentară mondială, în pofida unor rezerve puternice privind poziţia adoptată referitoare la PAC.

Noi nu suntem de acord cu rolul proeminent atribuit PAC în asigurarea siguranţei alimentare şi nici cu critica adusă reformei PAC, care a înregistrat o trecere de la producţia cantitativă la cea calitativă, făcându-se aluzie la faptul că aceasta ar fi subminat siguranţa noastră alimentară. Considerăm că este necesar să modernizăm politica noastră agricolă şi nu să ne întoarcem la politica bazată pe producţie care a încurajat supraproducţia masivă şi distorsionarea pieţelor, subminând abilitatea altor ţări de a produce şi comercializa bunuri agroalimentare.

Totuşi, considerăm că raportul aduce în discuţie multe aspecte foarte importante ale problemei siguranţei alimentare globale, precum recunoaşterea importanţei siguranţei alimentare în calitate de prioritate politică cheie pentru UE, solicitarea unui nivel mai mare de colaborare la nivel global, solicitarea mai multor investiţii în ţările în curs de dezvoltare în scopul dezvoltării capacităţii lor de producţie şi cererea ca agricultura să fie plasată în centrul agendei de dezvoltare a UE. Toate aceste puncte sunt importante în egală măsură şi ne solicită să privim dincolo de viziunea îngustă a celor care au folosit acest aspect drept justificare pentru o PAC mai intervenţionistă şi protecţionistă şi să aprobăm raportul.

- Raport: Genowefa Grabowska (A6-0475/2008)

  Jan Andersson, Göran Färm şi Åsa Westlund (PSE), în scris. −(SV) Noi, social-democraţii suedezi, am votat în favoarea raportului dnei Grabowska referitor la perspectivele de dezvoltare a dialogului civil în cadrul Tratatului de la Lisabona. Consolidarea dialogului cu societatea civilă este important pentru crearea unei Uniuni Europene care să asculte şi să reprezinte punctele de vedere ale cetăţenilor săi. De asemenea, suntem de acord cu solicitările din raport ca lucrările din Consiliu să fie mai deschise, pentru ca societatea civilă să poată participa la dialog într-un mod semnificativ.

Totuşi, am dori să specificăm că, din punctul nostru de vedere, este greşit ca bisericilor şi comunităţilor religioase să le fie atribuit un statut special în rândul organizaţiilor societăţii civile. Bisericile şi comunităţile religioase ar trebui să participe la dialogul cu instituţiile Uniunii în acelaşi mod ca şi celelalte organizaţii.

  Adam Bielan (UEN), în scris. – (PL) Doamnă preşedintă, orice iniţiativă, menită să aducă mai aproape cetăţenii de instituţiile care acţionează în numele lor, ar trebui sprijinită. Totuşi, trebuie să ne asigurăm că iniţiativa propusă nu va fi transformată, prin impulsul propriu, într-o altă instituţie. Eu aprob raportul, deoarece fiecare pas întreprins pentru a aduce cetăţenii mai aproape de autorităţile care iau decizii în numele lor este un pas către o democraţie mai bună şi mai transparentă. Totuşi, aş dori să subliniez faptul că, la fel ca în cazul fiecărui dialog, şi în cel privind Tratatul de la Lisabona ar trebui luată în considerare opinia fiecărei părţi.

  Martin Callanan (PPE-DE), în scris. −Acest raport face referire la Tratatul de la Lisabona, care, permiteţi-mi să vă reamintesc, nu este în vigoare. Prin urmare, este destul de prezumţios, să nu spunem arogant, să invocăm Tratatul de la Lisabona de parcă ar fi deja un fapt real.

În caz că aţi uitat: Tratatul de la Lisabona a fost desfiinţat de voinţa poporului irlandez. Irlandezii au stopat proiectul deoarece şi-au dorit o altfel de Europă. Votând astfel, populaţia Irlandei a vorbit, de asemenea, în numele tuturor cetăţenilor din fiecare stat membru, inclusiv în numele meu, cărora guvernele le-au refuzat un referendum.

Irlanda a fost forţată să organizeze al doilea vot, însă este puţin probabil ca poporul irlandez să accepte să fie tratat cu atâta lipsă de respect.

Pe viitor, ar trebui să evităm să ne discredităm prin discutarea unor scenarii ipotetice ca Tratatul de la Lisabona. Acest lucru serveşte doar la expunerea indiferenţei arogante a UE faţă de opinia democratică.

Eu am votat împotriva acestui raport.

  Koenraad Dillen (NI) , în scris. −(NL) Poate că trăiesc pe altă planetă, însă îmi aduc aminte că olandezii şi francezii au respins Constituţia Europeană într-un referendum democratic în 2005. Acea constituţie este dată uitării, cel puţin, dacă ne numim democraţi. Tratatul de la Lisabona, care nu este decât o versiune modificată a Constituţiei, a avut aceeaşi soartă, fiind respins într-un referendum democratic de către poporul irlandez.

Cu toate acestea, Europa refuză să accepte opinia poporului şi doreşte să bage Constituţia pe gâtul europenilor, pe uşa din spate, pretinzând că situaţia este roz şi vorbind despre un aşa-numit „dialog cu cetăţenii în cadrul Tratatului de la Lisabona” cu cel mai mare cinism.

Acesta trebuie să fie un „dialog cu cetăţenii”, „o cultură puternică a consultării şi a dialogului”, raportoarea, în cinismul său, citând încă o dată articolul 10 din Tratatul privind Uniunea Europeană: „Fiecare cetăţean are dreptul de a participa la viaţa democratică a Uniunii”. Acest lucru poate fi adevărat, însă Europa nu ţine cont de vocea democratică a poporului.

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris. −Raportul dnei Genowefa Grabowska prevede mecanisme sporite de participare şi modele de dialog civil în cadrul Uniunii Europene. Raportul face referire la prăpastia dintre membrii Uniunii şi relaţia pe care aceştia o au cu instituţiile care îi deservesc. Recunoaşte nevoia de a spori dialogul civil, în vederea păstrării angajamentului de a îndeplini obiectivele proiectului european.

Recenta respingere a Tratatului de la Lisabona în Irlanda a fost cauzată, parţial, de diferenţele dintre perceperea Uniunii şi realitatea din Uniune. Abordarea lipsei generalizate de informaţii reprezintă un pas cheie spre realizarea unui parteneriat democratic adevărat. Esenţială pentru această propunere este insistenţa ca dialogul să fie reciproc, ca opiniile exprimate trebuie să fie luate în considerare şi respectate.

În acest raport, dna Grabowska subliniază că transparenţa şi caracterul reprezentativ sunt componente esenţiale ale dialogului civil activ şi ale unei democraţii participative adevărate. Un Consiliu mai deschis şi accesibil, o cooperare interinstituţională sporită şi mai integrată, o utilizare mai bună a resurselor noi de media ca mijloace de legătură cu cetăţenii şi de acordare a asistenţei pentru instituţiile societăţii civile vor contribui la apropierea Europei de cetăţenii săi. Din aceste motive sprijin raportul dnei Grabowska.

  Bairbre de Brún şi Mary Lou McDonald (GUE/NGL), în scris. −Noi sprijinim orice efort de a acorda cetăţenilor, comunităţilor şi organizaţiilor societăţii civile un cuvânt de spus în ceea ce priveşte procesele de luare a deciziilor politice, inclusiv în cadrul UE.

Totuşi, nu considerăm că Tratatul de la Lisabona reprezintă un progres real în acest domeniu. În plus, considerăm că, pentru ca Iniţiativa Cetăţenilor propusă să aibă sens, Comisia ar trebui să-şi asume, din punct de vedere legal, obligaţia de a întocmi o carte albă prin care să ofere un răspuns la propunere sau să prezinte baza juridică din tratat în temeiul căreia nu se poate întreprinde nicio acţiune.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acesta este încă un raport orientat împotriva majorităţii din Parlamentul European, prin efortul de a încerca să „vândă” proiectul Tratatului de la Lisabona cu orice preţ, o sarcină care nu s-a dovedit a fi uşoară, având în vedere rezultatele referendumurilor anterioare. Aceste eforturi repetate au, cel puţin, un merit: ele demonstrează clar cât de dificil şi chiar dureros este pentru susţinătorii tratatului să găsească argumente pentru a-l promova.

Nu există niciun fel de propagandă – şi acesta este subiectul raportului – care poate ascunde natura antidemocratică a insistenţei liderilor UE de a forţa desfăşurarea unui alt referendum în Irlanda, pentru a impune tratatul propus. Noi nu împărtăşim punctul de vedere limitat al celor care consideră că dezvoltarea „dialogului civil” sau a „iniţiativei cetăţeanului” este suficientă pentru a contracara natura unei propuneri care împiedică cetăţenii fiecărui stat membru să îşi definească viitorul colectiv şi care insistă asupra unor măsuri care au drept rezultat locuri de muncă nesigure, un program de muncă prelungit, concedieri mai uşor de făcut şi privatizarea serviciilor publice.

Nu există nicio propagandă care să poată ascunde conţinutul neoliberal, federalist şi militarist al acestui proiect de tratat. Din această cauză am votat împotrivă.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Raportul dnei Grabrowska recomandă dialogul permanent dintre toate instituţiile europene şi „reprezentanţii” societăţii civile, pentru a defini politicile şi a întocmi legislaţia la nivel UE, cu alte cuvinte, o organizare formală şi obligatorie a „democraţiei” participative la nivel de Uniune.

Problema este că „democraţia” participativă nu este decât un paravan pentru cei care resping democraţia adevărată: permite restricţionarea dialogului la cele mai active organizaţii, care rar sunt cele mai reprezentative, şi pare că testează părerile cetăţenilor în avans, pentru a putea să refuze consultarea lor într-un mod adecvat mai târziu.

Dacă Europa Bruxelles-ului doreşte să îşi asculte cetăţenii, ar trebui să ia în considerare refuzul de către francezi şi olandezi al Constituţiei europene şi să abandoneze Tratatul de la Lisabona, care nu este decât o copie a Constituţiei. Dacă ar fi luate în considerare sondajele de opinie, aşa cum doreşte raportorul, ar trebui oprite negocierile pentru aderarea în calitate de membru a Turciei, deoarece majoritatea cetăţenilor Europei sunt împotrivă. Dacă este corect să respectăm principiul că deciziile trebuie luate cât mai aproape de cetăţeni, atunci Europa ar trebui să înceteze să ne mai conducă viaţa de zi cu zi. Atunci ar avea credibilitate când ar vorbi despre democraţie.

  Anna Hedh (PSE), în scris. −(SV) Eu am votat în favoarea raportului dnei Grabowska referitor la perspectivele de dezvoltare a dialogului civil în cadrul Tratatului de la Lisabona. Consider că este important să consolidăm dialogul cu societatea civilă, pentru a crea o Uniune Europeana care ascultă şi reprezintă părerile cetăţenilor săi. De asemenea, sunt de acord cu solicitarea, exprimată în raport, ca lucrările Consiliului să fie mai deschise, pentru a permite societăţii civile să participe la dialog într-un mod semnificativ. Cu toate acestea, consider că includerea Tratatului de la Lisabona nu a fost necesară, deoarece acesta nu mai este relevant după votul „împotrivă” în cadrul referendumului din Irlanda.

De asemenea, este greşit ca bisericilor şi comunităţilor religioase să li se acorde un statut special printre organizaţiile societăţii civile. Bisericile şi comunităţile religioase ar trebui să participe la dialogul cu instituţiile Uniunii în acelaşi mod ca şi celelalte organizaţii.

  Jörg Leichtfried (PSE), în scris. −(DE) Sunt de acord cu raportul referitor la perspectivele de dezvoltare a dialogului civil în cadrul Tratatului de la Lisabona.

Consider că dialogul civil este foarte important, pentru ca cetăţenii UE să poate pătrunde în esenţa domeniilor de activitate ale reprezentanţilor lor aleşi.

Aş dori să subliniez observaţia referitoare la faptul că dialogul dintre UE şi cetăţenii săi ar trebui să fie un dialog reciproc, deoarece nu este suficient doar să ne informăm ţările din care provenim cu privire la implementarea proiectelor; trebuie, de asemenea, să ne ascultăm cetăţenii şi să le luăm în serios opiniile.

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris. −(SV) Tratatul de la Lisabona nu a fost adoptat. A fost respins de către participanţii la votul din Irlanda, într-un referendum, şi, prin urmare, trebuie considerat mort. Ceea ce a fost, în esenţă, acelaşi proiect de tratat, fusese deja respins în cadrul referendumurilor din Franţa şi Ţările de Jos.

Cu toate acestea, majoritatea federalistă din Parlamentul European nu este dispusă să asculte, insistând, în schimb, asupra unei Uniuni guvernate, chiar într-o măsură mai mare, la nivel supranaţional, în pofida faptului că cetăţenii săi şi-au exprimat scepticismul în cadrul multiplelor referendumuri şi că, dacă li s-ar oferi posibilitatea, şi-ar manifesta scepticismul în şi mai multe ţări.

Modul de lucru demonstrat de majoritatea federalistă din Parlamentul European arată ce fel de dialog civil îşi doreşte. Ei doresc să asculte numai acele părţi ale societăţii civile care fac parte din tiparul federalist.

În afara procedurii legislative, raportul prezentat nouă nu este foarte impresionant. Punctul 9 din raport susţine că toate instituţiile UE ar trebui să păstreze registre actualizate ale tuturor organizaţiilor non-guvernamentale relevante. Aceasta presupune o sporire inutilă a birocraţiei care nu va duce nicăieri. În plus, la punctul 11 din raport se vorbeşte despre promovarea activă a unui punct de vedere european în rândul cetăţenilor UE. Cum ar putea fi definit acest „punct de vedere european”?

Cu toate acestea, cel mai negativ aspect din raport îl constituie apelul exprimat la punctul 22 de a oferi asociaţiilor şi organizaţiilor societăţii civile europene un temei juridic comun la nivelul UE. Această propunere reprezintă încă un pas spre construirea unui stat UE.

Prin urmare, am votat împotriva acestui raport.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. −(DE) Poate părea foarte frumoasă discuţia despre o dezbatere publică privind Tratatul de la Lisabona, în toate limbile. În pofida tuturor manevrelor de camuflaj, oamenii au înţeles foarte bine că un tratat care se aseamănă în proporţie de 95% cu Constituţia UE respinsă nu este o soluţie genială, deşi UE încearcă să îl reprezinte astfel.

De asemenea, este interesant că, având în vedere că dorim să desfăşuram acest dialog în toate limbile, nu suntem nici măcar în poziţia de a ne asigura că preşedinţia Consiliului deţine un site web integrat disponibil în cele mai vorbite limbi ale Uniunii, şi anume engleza, franceza şi germana. De asemenea, probabil, părem ridicoli în faţa cetăţenilor noştri în proslăvirea noilor iniţiative civile prevăzute în Constituţie, ca pas spre o mai mare democraţie, având în vedere că referendumurile sunt repetate până când este obţinut rezultatul dorit de UE. Deoarece această iniţiativă poate fi încă o pură campanie pro-Constituţia UE, pentru care au fost cheltuiţi deja destui bani, am votat împotriva raportului Grabowska.

  Nicolae Vlad Popa (PPE-DE), în scris. − Am votat favorabil acest raport întrucât în Europa societatea civilă joacă un rol important în procesul de integrare europeană, transmiţând instituţiilor europene opiniile şi solicitările cetăţenilor Uniunii.

Pentru ca Uniunea Europeană să-şi realizeze scopurile şi obiectivele politice sunt necesare o dezbatere publică mai amplă, un dialog civil mai eficient şi o dezvoltare a conştiinţei politice, elemente recunoscute în acest raport.

De asemenea, raportul evidenţiază importanţa expertizei pe care societatea civilă o pune la dispoziţia instituţiilor şi subliniază rolul şi semnificaţia funcţiilor de informare şi de sensibilizare pe care le are dialogul civil.

Îmi exprim speranţa că iniţiativele existente ale UE, care urmăresc o implicare sporită a societăţii civile în procesul integrării europene, vor continua şi pe viitor. Mă refer aici la iniţiative precum Europe by Satellite, Agora cetăţenilor şi forumurile tematice pentru cetăţeni.

Sper ca acest raport să stimuleze Consiliul Uniunii Europene în sensul facilitării şi simplificării accesului la lucrările sale, aceasta reprezentând o condiţie de bază pentru iniţierea unui veritabil dialog cu societatea civilă.

  Zuzana Roithová (PPE-DE), în scris. – (CS) Doamnelor şi domnilor, salut faptul că raportul atrage atenţia asupra nevoii de dialog civil într-o perioadă în care ţările europene trec printr-o criză democratică. Oamenii fie nu înţeleg, fie nu sunt interesaţi de subiecte care nu au legătură cu grijile lor de zi cu zi. Prezenţa scăzută a alegătorilor la alegerile europene este o consecinţă logică a faptului că cetăţenii europeni nu ştiu ce contribuţie pozitivă ar putea avea legislaţia europeană pentru ei şi nu cred că votul lor poate avea vreo influenţă. Este puţin cunoscut faptul că Tratatul de la Lisabona consolidează democraţia participativă. Sunt de acord cu dna Grabowska, că statele membre ar trebui să ofere mai mult sprijin fundamental organizaţiilor non-guvernamentale. Cu toate acestea, este necesar să ne asigurăm că ele sunt reprezentative şi transparente. Am sprijinit raportul şi pentru că îi solicită Comisiei să publice listele organizaţiilor non-guvernamentale care au aplicat propunerile acesteia în timpul pregătirilor legislative. Acest lucru va reduce, cu siguranţă, anonimitatea în cadrul întregului proces şi va face ca organizaţiile non-guvernamentale să devină mai reprezentative. De asemenea, din punctul meu de vedere, campania electorală pentru Parlamentul European le oferă o oportunitate excelentă membrilor Parlamentului European de a explica ce decizii luăm la Strasbourg, cum participă societatea civilă în activitatea noastră şi cum va putea să participe după adoptarea Tratatului de la Lisabona.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. – (PL) Tratatul de la Lisabona acordă dialogului cu cetăţenii statutul unui imperativ. Acesta are un caracter obligatoriu pentru toate politicile şi sferele de activitate ale UE.

Succesul dialogului depinde de caracterul reprezentativ şi, prin urmare, de angajamentul puternic al entităţilor cheie. Autorităţile naţionale, regionale şi locale ar trebui să utilizeze metoda dialogului, astfel încât cetăţenii să poată experimenta democraţia participativă în practică.

Trebuie să admitem că Uniunea Europeană are multe de făcut în domeniul comunicării şi, în special, în domeniul dialogului cu cetăţenii.

Cetăţenii UE trebuie să se asigure că nu vor fi luate decizii la nivel european fără implicarea lor şi că, prin votul în cadrul alegerilor, ei vor influenţa cu adevărat forma acestor decizii.

Eu sprijin întru totul apelul raportoarei de a încuraja promovarea iniţiativelor în domeniul dialogului cu cetăţenii.

  Charles Tannock (PPE-DE), în scris. −Este prematur să discutăm despre ce se va întâmpla după ce va intra în vigoare Tratatul de la Lisabona. Tratatul este în suspensie şi încă mai este posibil să fie respins prin vot a doua oară de către cetăţenii irlandezi într-un nou referendum anul acesta.

În acest caz, nu ar trebui să ne comportăm de parcă Tratatul de la Lisabona ar fi deja în vigoare. Făcând acest lucru, suntem acuzaţi de aroganţă şi lipsă de respect pentru procesul democratic, care trebuie încheiat într-un fel sau altul.

În plus, nu aprob cheltuirea fondurilor UE pentru promovarea Tratatului de la Lisabona prin intermediul dialogului civil sau prin orice alte metode. Noi dispunem de o mass-media liberă şi de democraţii puternice în statele membre şi suntem capabili să conducem această dezbatere conform propriilor condiţii, fără ca lucrurile să fie influenţate de Comisie. De fapt, în ţara mea, Marea Britanie, încercările Comisiei de a promova, în continuare, integrarea UE tind să fie contraproductive.

Eu, ca şi alţi conservatori britanici, doresc să văd că Uniunea Europeană se îndreaptă în altă direcţie, făcând mai puţin şi mai bine.

Prin urmare, am votat împotriva acestui raport.

  Frank Vanhecke (NI), în scris. −(NL) Raportul Grabowska este încă un exemplu al modului scandalos în care acest Parlament tratează principiile pe care susţine că le serveşte. „Dialogul cu cetăţeanul în cadrul Tratatului de la Lisabona”: ce glumă bună! Tratatul de la Lisabona, care este fosta constituţie europeană deghizată, a fost expediat la maculatură în cadrul referendumurilor din Ţările de Jos şi Franţa, şi, ulterior, în Irlanda. Alte ţări nici nu îndrăznesc să organizeze un referendum.

Dacă Europa doreşte un dialog cu cetăţeanul, ar trebui să înceapă prin respectarea democraţiei. Dacă rezultatul unui referendum nu este pe placul nomenclaturilor eurocratice, acest lucru nu înseamnă neapărat că publicului participant la vot îi lipsesc neuroni. Este adevărat tocmai contrariul! În orice caz, am votat cu hotărâre împotriva acestui raport. Nec spe, nec metu sau fără speranţă sau frică.

  Anna Záborská (PPE-DE), în scris. – (FR) Autorităţile europene trebuie să fie deschise la dialog şi cooperare cu cetăţenii şi organizaţiile societăţii civile. Oricine poate contribui la binele comun.

Cu toate acestea, anumitor grupuri de interese, lobby-uri care nu reprezintă binele comun, nu ar trebui să li se permită să se infiltreze în procesul legislativ sub pretextul dialogului cu societatea civilă. Accesul la dialog trebuie să fie echitabil.

Insist ca dialogul să aibă loc, în special, cu asociaţiile care reprezintă vocea celor mai sărace persoane şi familii. Lupta împotriva sărăciei extreme şi a inechităţilor sociale nu va avea un succes prea durabil fără un dialog permanent cu familiile şi persoanele care trăiesc sărăcia extremă în viaţa de zi cu zi. Acest dialog este dificil, dar reprezintă o necesitate. Autorităţile europene, naţionale, regionale şi locale nu pot alege calea cea mai uşoară, când noi construim o societate inclusivă şi o Europă pentru toţi. În ceea ce priveşte cele mai bune practici, ar trebui să acordăm recunoaşterea cuvenită activităţii Comitetului Economic şi Social European şi a Mişcării Internaţionale ATD – Fourth World care, începând cu anul 1989, au organizat sesiuni europene ale universităţilor din lumea a patra, care au permis existenţa unui dialog structurat între reprezentanţii autorităţilor şi oamenii care au trăiesc în condiţii de sărăcie extremă.

- Raport: Barbara Weiler (A6-0514/2008)

  Gerard Batten (IND/DEM), în scris. −M-am abţinut de la acest vot, deoarece, deşi eu şi Partidul Independenţei din Marea Britanie sprijinim, în totalitate, egalitatea între bărbaţi şi femei, în Marea Britanie există deja o legislaţie privind egalitatea, care poate fi modificată sau îmbunătăţită, atunci când este necesar, de către propriul nostru parlament responsabil şi ales în mod democratic. UE este antidemocratică şi subdemocratică şi nu este protectoarea legitimă a drepturilor nimănui.

  Sylwester Chruszcz (UEN), în scris. – (PL) Eu sprijin raportul Weiler şi îmi exprim susţinerea pentru măsurile menite să transpună directiva privind combaterea practicilor comerciale neloiale ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii pe piaţa internă. Ideea creării unei liste negre de practici comerciale neloiale, nu numai pentru relaţiile comercianţi – consumatori, ci şi pentru relaţiile între comercianţi, este lăudabilă. De asemenea, sprijin mecanismele de monitorizare şi asigurare a punerii în aplicare a reglementărilor legale privind protecţia consumatorului împotriva practicilor neloiale şi iniţiativa de a crea o bază de date publică privind măsurile naţionale adoptate în transpunerea Directivei privind combaterea practicilor comerciale neloiale. Din punctul de vedere al consumatorului polonez şi european, iniţiativa este valoroasă.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Noi ne-am abţinut de la votul pentru raportul Weiler referitor la protecţia consumatorilor şi a companiilor împotriva practicilor neloiale şi a publicităţii înşelătoare, deoarece avem critici importante privind acest raport.

Prima este că legislaţia europeană privind aceste probleme este prezentată ca directivă, cu alte cuvinte, statele membre sunt relativ libere în ceea ce priveşte resursele pe care le utilizează pentru a îndeplini obiectivele ce le-au fost trasate. Dorinţa de uniformitate a raportoarei, atât în esenţă, cât şi sub forma legislaţiei naţionale, va rămâne la stadiul de dorinţă, dacă nu va exista o intervenţie inacceptabilă din partea Uniunii Europene în sistemele juridice şi administrative ale statelor membre, fără niciun beneficiu real pentru consumatori.

Al doilea comentariu se referă la faptul că principala valoare adăugată pe care Uniunea Europeană o aduce în aceste zone constă în ajutorul acordat în soluţionarea disputelor transfrontaliere. Această problemă nu a fost soluţionată în mod adecvat nici în textele aplicabile actuale, nici în cele solicitate.

Principalele obiective ale acestei legislaţii nu ar trebui să constea în existenţa lor în sine, ci în a proteja consumatorii şi companiile.

  Małgorzata Handzlik (PPE-DE), în scris. – (PL) Directiva privind practicile comerciale neloiale şi Directiva privind publicitatea înşelătoare şi comparativă au o semnificaţie imensă în ceea ce priveşte sporirea încrederii consumatorilor şi o mai mare securitate juridică pentru comercianţii de pe piaţa internă. Acest lucru are o semnificaţie aparte pentru tranzacţiile transfrontaliere, care sunt din ce în ce mai comune pe piaţa europeană. Autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor încă mai întâmpină dificultăţi în întreprinderea de acţiuni corespunzătoare în ţara ţintă, în cazul acestor tranzacţii.

Transpunerea, punerea în aplicare şi asigurarea respectării acestor directive sunt esenţiale pentru atingerea obiectivelor lor. Din păcate, multe state membre nu şi-au îndeplinit această obligaţie, ceea ce nu contribuie la construirea unor relaţii corespunzătoare între comercianţi şi consumatori.

În 2007, Comisia Europeană a folosit pentru prima dată sistemul „EU Sweep” ca instrument pentru a verifica şi pentru a asigura respectarea punerii în aplicare a legislaţiei privind protecţia consumatorului în ceea ce priveşte site-urile companiilor aeriene. Au fost constatate neregularităţi în 43,6% dintre site-urile scanate, ceea ce nu face decât să confirme necesitatea unei monitorizări mai intense în legătură cu asigurarea respectării dispoziţiilor existente.

Salut iniţiativa Comisiei de creare a unei baze de date publice privind măsurile naţionale adoptate pentru transpunerea acestor directive.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. −UE a înregistrat progrese semnificative în îmbunătăţirea drepturilor consumatorilor. Este dezamăgitor faptul că unele state membre încă nu au transpus Directiva privind practicile comerciale neloiale; Parlamentul a lansat astăzi un mesaj clar cu privire la faptul că aceste state membre ar trebui să rezolve neajunsurile respective.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. −(DE) Am adoptat o directivă UE privind protecţia consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale şi publicităţii înşelătoare în anul 2005. Cu toate acestea, încă mai refuzăm să protejăm cetăţenii de apelurile telefonice primite de pe internet, de apeluri telefonice publicitare nedorite şi de restul înşelătoriilor. Companiile care înşeală se ascund în spatele căsuţelor poştale, al oamenilor-paravan şi îşi schimbă numele.

Dacă sunt prinse, acestor companii le sunt aplicate amenzi ridicol de mici, care nu au niciun efect de intimidare. Este necesară mărirea drastică a amenzilor, în special a celor pentru încălcări repetate. Este important pentru clienţii care au fost înşelaţi să poată solicita o despăgubire, altfel nu îi ajutăm deloc. Schimbările planificate vor îmbunătăţi situaţia pentru consumatori, din această cauză am votat în favoarea raportului.

  Zuzana Roithová (PPE-DE), în scris. – (CS) Salut dezbaterea asupra raportului referitor la transpunerea, aplicarea şi asigurarea respectării Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor pe piaţa internă faţă de consumatori şi ale Directivei 2006/114/CE privind publicitatea înşelătoare şi comparativă. Aceste directive formează baza protecţiei consumatorilor în UE, iar ele trebuie aplicate în mod consecvent în statele membre, în special în cazul cumpărăturilor pe internet. Piaţa internă nu trebuie să fie fragmentată, iar comercianţii şi consumatorii trebuie să se supună aceloraşi reguli şi să fie protejaţi, indiferent de statul membru în care vând sau cumpără. Trebuie să vă atrag atenţia asupra faptului că unele state membre, inclusiv Republica Cehă, au întârziat în transpunerea directivelor respective în legislaţia lor naţională. Acum, cel mai important este dacă autorităţile naţionale de supervizare le vor impune comercianţilor ce desfăşoară practici incorecte să aplice aceste reguli. Reducerile din perioada de după Crăciun reprezintă o oportunitate excelentă pentru verificare. De asemenea, este necesar ca instituţiile europene să acorde sprijin, pentru o mai bună colaborare, consiliilor naţionale ale audiovizualului care monitorizează conformitatea cu directivele referitoare la mass-media şi este în interesul nostru ca supervizarea să aibă loc în mod consistent pe teritoriul întregii UE.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, votez în favoarea raportului dnei Weiler referitor la transpunerea, aplicarea şi asigurarea respectării Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi ale Directivei 2006/114/CE privind publicitatea înşelătoare şi comparativă.

Sunt ferm convins că punerea în aplicare adecvată a directivei va permite publicului să fie pe deplin informat asupra drepturilor sale. Extinderea drepturilor consumatorilor, prin intermediul Directivei privind practicile comerciale neloiale, trebuie susţinută prin măsuri necesare pentru facilitarea exercitării acestor drepturi.

Sunt de acord cu raportoarea, atunci când susţine că transpunerea, aplicarea şi asigurarea respectării directivelor privind combaterea practicilor comerciale neloiale şi a publicităţii înşelătoare comparative au o importanţă fundamentală pentru atingerea obiectivelor trasate în directive, în special în ceea ce priveşte diversele metode şi sisteme de aplicare şi implementare utilizate de statele membre, complexitatea anumitor concepte juridice conţinute în directive, cantitatea şi natura exhaustivă a standardelor naţionale ce guvernează practicile comerciale neloiale şi publicitatea înşelătoare şi, de asemenea, domeniul complex de aplicare al directivei. În final, sunt încântată de iniţiativa colegei mele, al cărei obiectiv îl constituie reglementarea legală a unui subiect de o importanţă uriaşă pentru Comunitate.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. – (PL) Susţin, cu siguranţă, raportul Barbarei Weiler referitor la transpunerea, aplicarea şi asigurarea respectării Directivei privind practicile comerciale neloiale pe piaţa internă şi a Directivei privind publicitatea înşelătoare şi comparativă.

Problema publicităţii înşelătoare şi comparative în tranzacţiile dintre comercianţi a fost reglementată prin introducerea unei singure directive consolidate. Problema practicilor comerciale neloiale în relaţiile comercianţi – consumatori a fost reglementată de Directiva 2005/29/CE.

Directivele au fost întocmite pentru a spori încrederea consumatorilor (protecţia oferită lor a crescut, datorită întocmirii unei „liste negre” de practici comerciale care ar trebui interzise şi a unei armonizări mai bune a protecţiei consumatorilor împotriva practicilor neloiale) şi pentru a acorda o mai mare securitate juridică pentru comercianţi.

Poate fi atins un nivel mai înalt de protecţie, dacă dispoziţiile directivei vor fi însoţite de măsuri legale ce permit asigurarea efectivă a respectării lor. Prin urmare, statele membre trebuie să îşi examineze sistemele juridice şi să sporească claritatea procesului de transpunere.

Schimbările introduse trebuie sprijinite prin proceduri clare pentru punere în aplicare şi măsuri eficiente de remediere, care vor acorda consumatorilor dreptul de a pretinde despăgubiri pentru pierderile suferite de pe urma practicilor comerciale neloiale, proceduri cum ar fi mecanismele de monitorizare a protecţiei consumatorilor în legătură cu site-urile companiilor aeriene, utilizate pentru prima dată în 2007. Ar trebui luată în considerare desfăşurarea unor campanii de informare şi a unor campanii pentru îmbunătăţirea nivelului de instruire al consumatorilor pe tema drepturilor consumatorilor şi a utilizării lor.

- Raport: Pedro Guerreiro (A6-0485/2008)

  Jan Andersson, Göran Färm, Anna Hedh, Inger Segelström şi Åsa Westlund (PSE), în scris. −(SV) Noi, social-democraţii suedezi, am votat împotriva raportului referitor la abordarea ecosistemică în gestionarea pescuitului. Noi considerăm că raportul nu specifică clar că politica în domeniul pescuitului trebuie stabilită în baza criteriilor de mediu şi de dezvoltare durabilă, ca punct de pornire. În plus, raportul se concentrează prea mult pe împiedicarea reformelor necesare privind politica în domeniul pescuitului şi protejează interesele industriei pescuitului pe scară largă.

  Duarte Freitas (PPE-DE), în scris. – (PT) Pe scurt, acest raport din proprie iniţiativă al Parlamentului European are drept scop integrarea cerinţelor comunitare privind conservarea mediului marin în politica comună în domeniul pescuitului (CFP), unul dintre obiectivele operaţionale ale acesteia fiind implementarea treptată a unei abordări ecosistemice în gestionarea pescuitului.

Punctele fundamentale ale acestui raport, pe care aş dori să le evidenţiez, constau în faptul că se consideră că sistemul actual de capturi totale admisibile şi de cote nu serveşte scopului CFP reformat, dovedindu-se inadecvat atât pentru sectorul piscicol al Comunităţii, cât şi pentru conservarea stocurilor de peşti.

Ar trebui stabilite urgent sisteme alternative de gestionare şi, în acest context, consider că UE ar trebui să se grăbească să discute abordări alternative, având în vedere că unele, cum ar fi gestionarea bazată pe drepturile de pescuit (de exemplu), sunt fundamentale în ţări ca Statele Unite, Noua Zeelandă, Norvegia şi Islanda, toate având o tradiţie puternică şi un potenţial crescut în sectorul piscicol.

Reformularea planului de regenerare pentru merluciu şi crevete este un alt punct fundamental care ar trebui avut în vedere.

Eu am votat în favoarea acestui raport.

  Pedro Guerreiro (GUE/NGL), în scris. – (PT) Deşi nu sunt de acord cu întregul conţinut al rezoluţiei adoptate, aceasta conţine o serie de obiective şi principii importante care ar trebui să prevaleze într-o politică în domeniul pescuitului.

Va fi îndeosebi de importantă reafirmarea şi apărarea acestor obiective şi principii după cum a făcut-o Partidul Comunist Portughez - PCP - în mod consecvent), multe dintre acestea nefiind respectate de politica comună în domeniul pescuitului (deşi unele sunt incluse în aceasta), atunci când Comisia Europeană anunţă ca va prezenta, în luna aprilie a anului viitor, o carte verde privind viitorul politicii comune în domeniul pescuitului, indicând o posibilă reformă a acestei politici în 2012.

Având în vedere obiectivele şi intenţiile care au fost stabilite de Comisia Europeană şi de alte instituţii UE cu privire la viitorul industriei piscicole, acest sector din Portugalia - care trece printr-o criză profundă, din cauza politicilor oneroase urmate timp de decade la nivel naţional şi comunitar - ar trebui să fie alert şi să se mobilizeze împotriva unor măsuri noi şi mai oneroase. Dacă vor fi adoptate şi aplicate, aceste măsuri vor aduce distrugerea unei mari părţi din acest sector strategic, cu consecinţe negative pentru Portugalia.

O asemenea politică nu este o concluzie de la sine înţeleasă.

Există politici alternative pentru industria piscicolă din Portugalia.

Acestea sunt politici propuse şi apărate de PCP atât la nivel naţional, cât şi în Parlamentul European.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. −Eu am votat în favoarea raportului dlui Guerreiro. Raportul observă corect că politica UE în domeniul pescuitului ar trebui să promoveze modernizarea şi dezvoltarea durabilă a industriei piscicole, salvgardând viabilitatea şi sustenabilitatea socio-economică a resurselor piscicole, garantând aprovizionarea cu peşte pentru public şi securitatea şi suveranitatea alimentară, păstrarea locurilor de muncă şi a condiţiilor de trai îmbunătăţite pentru pescari. Toate acestea constituie opusul a ceea ce a realizat CFP în ultimele trei decade şi, prin urmare, eu sprijin repatrierea gestionării pescuitului.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, eu am votat în favoarea raportului dlui Guerreiro privind CFP (politica comună în domeniul pescuitului) şi abordarea ecosistemică în gestionarea pescuitului. Este extrem de important să nu confundăm politica maritimă cu cea piscicolă: sunt totalmente de acord cu raportorul în această privinţă.

O politică în domeniul pescuitului trebuie să se bazeze pe principiul că există o interdependenţă între bunăstarea comunităţii piscicole şi sustenabilitatea ecosistemelor din care aceasta face parte integrantă, în special prin recunoaşterea naturii specifice şi a importanţei pescuitului de coastă la scară redusă şi a pescuitului artizanal.

De asemenea, sunt de acord cu afirmaţia colegului meu referitoare la faptul că sarcina principală şi cea mai importantă în domeniul gestionării pescuitului, ca activitate care implică exploatarea resurselor regenerabile, este de a controla (în mod direct sau indirect) efortul piscicol total pentru a garanta capturi maxime sustenabile. Dacă adoptăm această abordare, vom face încă un pas spre realizarea obiectivelor stabilite de Uniunea Europeană.

- Raport: Christa Klaß (A6-0443/2008)

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Şi în acest caz, compromisul final a luat în cele din urmă în considerare criticile pe care le-am făcut cu privire la propunerea iniţială, în special cu privire la indicatorii şi ţintele de reducere, măsurile şi calendarul de reducere a riscurilor şi pericolelor asociate cu pesticidele şi dependenţa de pesticide. După părerea noastră, este mai rezonabil să nu fie cuantificate aceste obiective încă de la început, pentru a nu crea mai multe obstacole pentru agricultura la scară redusă.

De asemenea, este binevenit faptul că scutirea de la inspecţia obligatorie a echipamentului şi accesoriilor incluse în propunerea iniţială a Comisiei este menţinută şi că s-a renunţat la inspecţia obligatorie a orice, inclusiv a echipamentelor şi accesoriilor utilizate de fermele mici familiale.

Noi considerăm că această diferenţiere - în practică şi în principiu - între fermele de familie şi sectorul agricol intensiv ar trebui să fie prezentă în toate deciziile. Întâmplător, ar trebui să se ţină cont, întotdeauna, de faptul că nu fermele mici de familie şi metodele non-intensive de producţie au cauzat ESB, criza dioxinelor, a nitrofuranilor şi alte dezastre alimentare...

De aceea, am votat în favoarea compromisului.

  Duarte Freitas (PPE-DE), în scris. – (PT) Sunt de acord cu raportoarea şi o felicit pentru raportul final.

Intrarea în vigoare a acestei directive va fi extrem de importantă în ceea ce priveşte presiunea în creştere pentru modificarea urgentă a politicii de reducere a riscurilor generate de pesticide care, în UE, a fost caracterizată de o anumită lipsă de informare şi de inspectare a practicilor şi a produselor. Pentru a proteja sănătatea umană şi mediul, este vital să contribuim la schimbarea abordării privind pesticidele agricole.

Acest document este fundamental, deoarece stabileşte reguli pentru informarea şi instruirea persoanelor care folosesc pesticidele şi solicită inspectarea echipamentelor. De asemenea, interzice pulverizarea aeriană (permisă numai în cazuri de absolută necesitate şi acolo unde nu există alternative). Un alt aspect pozitiv este posibilitatea ca fiecare stat membru să definească domeniile de protecţie şi cele de risc.

  Robert Goebbels (PSE), în scris. – (FR) Eu m-am abţinut de la votul pentru „pachetul referitor la pesticide”, pentru a protesta împotriva acestei metode antidemocratice de înaintare a compromisurilor către Parlamentul European, negociate în trialoguri informale între Consiliu, Comisie şi reprezentanţii Parlamentului European, care se bazează exclusiv pe compromisurile la care s-a ajuns în cadrul unei singure comisii parlamentare. De fapt, prin evitarea unei dezbateri democratice adecvate în primă lectură, nu numai că este anulat dreptul fiecărui membru de a face modificări, dar această situaţie produce o legislaţie europeană concepută în dezacord cu transparenţa democratică.

În plus, legislaţia adoptată în final este, în multe privinţe, excesivă, birocratică şi contraproductivă.

  Eija-Riitta Korhola (PPE-DE), în scris. −(FI) Doamnă preşedintă, eu consider că rapoartele adoptate referitoare la pesticide şi produsele fitosanitare reprezintă cea mai bună realizare a noastră, sunt realiste şi productive şi, de aceea, le-am acordat sprijinul meu.

Deşi, chiar spre sfârşitul şedinţei plenare, unii membri au înaintat amendamente care, după părerea lor, ar fi asigurat faptul că legislaţia se bazează pe dovezi ştiinţifice mai puternice, acordând în acelaşi timp unor state membre individuale posibilitatea de derogare, pentru majoritatea membrilor a fost clar că ar fi nepotrivit să începem să tratăm cu lipsă de respect rezultatele negocierilor dintre Parlament şi Consiliu, chiar dacă amendamentele erau justificate.

Raportul privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare a încins spiritele. Interesele şi abordările naţionale contradictorii şi lipsa acordului în Consiliu au fost reflectate în dispoziţia Parlamentului. Dezbaterea a fost aprigă şi în cadrul grupului nostru. Cu toate acestea, feedback-ul din partea factorilor interesaţi din acest sector a demonstrat că legislaţia este consecventă şi va permite realizarea obiectivelor stabilite de UE pentru acest domeniu, protejând în acelaşi timp mediul şi sănătatea publică.

  Carl Lang (NI), în scris. – (FR) Studiile de impact realizate de institutele şi centrele tehnice franceze demonstrează că proiectul de revizuire a directivei europene privind pesticidele ar putea duce la dispariţia de pe piaţă a multor produse.

Este important ca acest proiect să le ofere fermierilor din Uniune mijloace de protecţie a culturilor lor. Fără aceasta, producţia agricolă ar putea să scadă în mod considerabil şi ar putea exista un impact semnificativ asupra producţiei zootehnice.

Sectoare agricole întregi ar putea fi condamnate în Franţa şi în Europa şi ar fi ameninţat însuşi rolul agriculturii, care constă în hrănirea cetăţenilor noştri cu produse sănătoase şi diversificate.

Fără a pune la îndoială nevoia de a proteja consumatorii şi utilizatorii, noua reglementare nu trebuie să ameninţe inovaţia sau diversitatea în ceea ce priveşte substanţele chimice. Prin urmare, trebuie să includă imediat soluţii alternative.

Aceasta este singura soluţie pentru evitarea migraţiei unei mari cantităţi din producţia agricolă, a locurilor de muncă şi a bunăstării aferente.

Confruntându-ne cu aceste provocări cruciale pentru fermieri, în calitate de producători de legume, fructe şi cereale, trebuie să rămânem vigilenţi în ceea ce priveşte reformele actuale şi măsurile întreprinse pentru implementarea lor la nivel naţional.

  Astrid Lulling (PPE-DE), în scris. −(DE) Eu am votat în favoarea ambelor compromisuri la care s-a ajuns în cadrul trialogului dificil de negociere dintre Parlament, Consiliu şi Comisie.

Pesticidele sunt de neevitat în agricultura modernă. Ele garantează utilizarea optimă a terenurilor agricole în Europa, asigurând prin urmare un standard înalt al producţiei alimentare.

Desigur, sunt mulţumit de faptul că s-a ţinut cont de rezoluţia mea adoptată în noiembrie, cu privire la faptul că trebuie să se acorde o atenţie deosebită autorizării pesticidelor toxice pentru albine, pentru a ne asigura că pesticidele care s-au dovedit periculoase pentru acestea nu vor fi autorizate.

Obiectivul este eficienţa, adică atât cât este necesar şi cât mai puţin posibil. Reducerea lineară a numărului de produse ar fi o nebunie. Fermierii au nevoie de suficiente produse diversificate, chiar şi numai pentru a evita rezistenţa la acumulare.

Desigur, mă îngrijorează în continuare efectele reale ale reglementării agriculturii, viticulturii şi horticulturii în ceea ce priveşte aprovizionarea lor cu pesticide şi preţurile şi încă nu cunoaştem impactul asupra sectoarelor industriale afectate. O evaluare de monitorizare este indispensabilă aici.

Sunt încântat de faptul că Luxemburgul se află acum în aceeaşi zonă cu Belgia şi Germania, fiind posibil pentru fermieri şi viticultori să utilizeze aceleaşi produse de ambele părţi ale graniţei. Problema Franţei trebuie soluţionată cu înţelegere.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, eu am votat în favoarea raportului prezentat de dna Klaß referitor la directiva-cadru privind utilizarea durabilă a pesticidelor. Sunt de acord în totalitate cu adoptarea directivei Parlamentului European şi a Consiliului.

Scopul directivei este de a reduce impactul pesticidelor asupra sănătăţii umane şi a mediului. Prin urmare, reducerea cantitativă a utilizării pesticidelor ar trebui să reprezinte unul dintre scopurile practice ce urmează a fi atins, în special, prin stabilirea unor ţinte şi prin implementarea planurilor de acţiune naţionale. Controalele ar trebui să fie mult mai restrictive pentru a proteja la maximum sănătatea publică. De asemenea, consider că etichetele ataşate acestor produse ar trebui să fie clare şi inteligibile pentru toţi, astfel încât să fie cunoscute efectele asociate utilizării fiecărui element în parte.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. −(NL) În cadrul dezbaterii de ieri am menţionat că găsesc onorabil compromisul actual şi că Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană din Parlamentul European îl va susţine. Cu toate acestea, aş dori să evidenţiez faptul că, pentru a ajunge la un consens cu lobby-ul agricol şi cu industria pesticidelor, a trebuit să facem câteva concesii. Încă regret faptul că am renunţat la obiectivul de 50%.

Drept rezultat, totul depinde de ambiţia fiecărui stat membru. Este foarte posibil ca statele membre să nu fie prea ambiţioase, ceea ce ar putea duce la prea multe rezerve. În plus, rezultatul obţinut în legătură cu stabilirea zonelor tampon la marginea cursurilor de apă a fost moderat. Acest aspect este, de asemenea, lăsat în seama statelor membre. O distanţă minimă stabilită la nivel european ar fi fost de preferat, din punctul de vedere al mediului şi al sănătăţii publice. Cu toate acestea, aspectul pozitiv constă în faptul că locurile publice frecventate de grupuri vulnerabile (parcurile, spaţiile sportive şi recreaţionale, şcolile etc.) vor fi protejate mai bine. Acestui sector i s-a acordat deja atenţie în Flandra şi acum urmează să-i fie acordată atenţie de către toate guvernele din Europa.

- Raport: Hiltrud Breyer (A6-0444/2008)

  Martin Callanan (PPE-DE), în scris. −Această legislaţie poartă marca UE - este un caz clasic de folosire a unor mijloace disproporţionate pentru a soluţiona o problemă de mică dificultate. Efectul său asupra activităţilor din domeniul agriculturii şi horticulturii din nord-estul Angliei, regiunea pe care o reprezint, va fi considerabil.

Fără nicio îndoială, întreprinderile comerciale vor renunţa la locuri de muncă şi chiar vor înceta relaţiile comerciale. Cu siguranţă, fermierii noştri, deja supuşi unor numeroase obligaţii, se vor confrunta cu şi mai multă birocraţie. Fără nicio îndoială, producţia agricolă va scădea. Prin urmare, faptul că dezbatem şi problema siguranţei alimentare globale în această săptămână este de-a dreptul ironic. Pesticidele sunt esenţiale pentru cultivarea hranei şi ele sunt deja supuse unui regim de siguranţă sever.

Nimeni nu contestă importanţa protecţiei mediului, însă această legislaţie este lipsită de echilibru. Este excesiv de prescriptivă şi lipsită de flexibilitate. Comisia nu a reuşit să realizeze un studiu de evaluare a impactului suficient de cuprinzător şi de actualizat.

Din aceste motive am votat împotriva propunerii prezentate.

  Charlotte Cederschiöld, Christofer Fjellner, Gunnar Hökmark şi Anna Ibrisagic (PPE-DE), în scris. −(SV) Astăzi am votat în favoarea raportului dnei Breyer referitor la introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare. Reglementarea menită să îmbunătăţească atât siguranţa alimentară, cât şi impactul produselor fitosanitare asupra mediului, este corectă şi importantă.

De la prima lectură în Parlamentul European, analizele au demonstrat că ar exista riscul ca reglementarea să fie extrem de vastă şi lipsită de flexibilitate şi ar putea să facă imposibilă cultivarea la scară comercială a culturilor comune (morcovul şi ceapa, de exemplu) în Suedia. Nu ajută cu nimic faptul că evaluările de impact ale reglementărilor diferă în ceea ce priveşte concluziile importante, de exemplu, cele ale Inspectoratului suedez pentru produse chimice şi ale echivalentului său britanic, Direcţia de securitate a pesticidelor. Noi regretăm faptul că în a doua lectură în Parlament nu a existat posibilitatea de a vota pentru clarificarea acestui aspect, însă, în acelaşi timp, am dori să subliniem că textul adoptat conţine îmbunătăţiri faţă de cel adoptat în primă lectură în Parlament.

Am fi dorit să vedem că acordul dintre Parlamentul European şi Consiliu este luat în considerare, ceea ce ar avea efectul de clarificare a reglementării, astfel încât utilizarea periculoasă să fie interzisă mai clar, în timp ce protecţia plantelor necesară, responsabilă şi sigură - care riscă acum să fie interzisă - să fie permisă în continuare.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Compromisul la care a ajuns Parlamentul European reprezintă o renunţare la propunerile maximaliste referitoare la eliminarea substanţelor active, în special la implicaţiile negative pe care aceste propuneri le-ar fi avut în ceea ce priveşte insecticidele şi pesticidele. Acest lucru este valabil, în special, în ţări ca Portugalia, în care recoltele de fructe şi legume, cartofi şi măsline sunt afectate grav de dăunători şi de anumite boli, ca nematodul lemnului de pin şi cancerul de scoarţă şi unde, din cauza lipsei unei campanii eficiente de protecţie a plantelor, aceşti dăunători şi boli produc daune serioase, în special în fermele familiale.

Deşi noi avem multe dubii în privinţa anumitor aspecte ale compromisului, ca, de exemplu, problemele referitoare la metodele non-chimice de control şi prevenire şi la combaterea dăunătorilor şi gestionarea culturilor, considerăm că este corect să se aplice principiul recunoaşterii reciproce a autorizaţiilor pentru produsele fitosanitare şi crearea unor zone ce cuprind regiuni cu tipuri de soluri şi caracteristici climatice asemănătoare.

Totuşi, insistăm asupra faptului că este necesar ca studiile să ne ofere o imagine corectă a consecinţelor acestor măsuri asupra productivităţii şi, prin urmare, asupra venitului fermierilor, astfel încât aceste costuri să poată fi suportate de întreaga societate, având în vedere că discutăm despre cerinţe privind siguranţa alimentară şi cea a mediului.

  Glyn Ford (PSE), în scris. −Eu am votat împotriva amendamentelor la raportul Breyer. A existat un grad de panică inutilă creată în Marea Britanie cu privire la acest raport, prevestind „sfârşitul agriculturii convenţionale, aşa cum o ştim”. Aceasta nu este poziţia adoptată de fermierii din alte state membre.

Cu toate acestea, impactul real este neclar, având în vedere neputinţa de a efectua o evaluare satisfăcătoare a impactului propunerii în forma sa actuală. Prin urmare, eu sprijin ideea derogării după 2015, când autorizaţiile actuale expiră, în cazul în care vreun stat membru este îngrijorat cu privire la disponibilitatea unor pesticidele cu efecte semnificative asupra recoltelor.

  Duarte Freitas (PPE-DE), în scris. – (PT) Acest document va contribui la armonizarea legislaţiei privind pesticidele.

Eu sunt de acord cu raportul adoptat, în special deoarece aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a autorizaţiilor pentru produsele fitosanitare va pune capăt dezechilibrului concurenţial care există între diverse state membre (cu pieţe de mărimi diferite) şi va reduce, în mod special, preocupările cu privire la siguranţa alimentară şi a mediului. Crearea a trei zone care să includă regiuni cu tipuri de sol şi caracteristici climaterice asemănătoare este foarte benefică. Ar exista riscul grupării împreună a unor situaţii total diferite.

Problema substanţelor perturbatoare pentru sistemul endocrin are, după părerea mea, o bază fundamentală: textul propus se bazează pe o opinie ştiinţifică. Problema substanţelor perturbatoare pentru sistemul endocrin este că, spre deosebire de substanţele cancerigene sau mutagene, ele nu au parametri toxicologici, însă produc o varietate de efecte, începând cu dereglări hormonale minore şi până la malformaţii genitale şi/sau cancer.

Este important să reglementăm substanţele care au un efect advers demonstrat asupra sănătăţii umane.

Reglementarea are o bază legală triplă (agricultura, piaţa internă şi sănătatea publică), ceea ce, în opinia mea, este un lucru pozitiv.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. −(DE) În ultimii ani, Uniunea a crescut în mod constant valorile limită şi, prin urmare, o reducere era de mult timp aşteptată. Faptul că pesticide extrem de dăunătoare pentru sănătate vor fi interzise constituie un progres, deşi s-a efectuat prea puţină cercetare în acest sens. Utilizarea cumulativă a pesticidelor, la care se recurge pentru a depăşi valorile limită specificate, încă mai reprezintă o cauză de îngrijorare. Ştim încă prea puţine despre posibilele interacţiuni şi specificaţiile legale în acest domeniu sunt depăşite.

Măsura în care documentaţia şi trasabilitatea sunt realmente eficace poate fi pusă la îndoială. Scandalurile privind carnea din ultimii ani demonstrează cât este de uşoară falsificarea etichetelor. În final, dar nu în ultimul rând, deşi impunem producătorilor şi fermierilor noştri specificaţii cu privire la pesticide, importăm produse din ţări cu cerinţe mai relaxate în acest domeniu. Episodul cu jucăriile chinezeşti ar trebui să fie o lecţie pentru noi. Reglementările planificate constituie un pas în direcţia corectă, de aceea am votat în favoarea lor, însă este nevoie de mult mai mult.

  Bill Newton Dunn (ALDE), în scris. −Eu am votat împotriva concluziilor şi recomandărilor trialogului dintre Consiliu, Comisie şi Parlament, deoarece:

- această legislaţie urmează a fi adoptată într-o prea mare grabă, deoarece atât Parlamentul, cât şi Comisia îşi vor încheia mandatul în această vară, ceea ce nu reprezintă, însă, un motiv suficient pentru a elabora legi în grabă;

- nu a fost realizată o evaluare a impactului propunerilor;

- recomandările nu se bazează pe principii ştiinţifice solide, ci mai mult pe temeri emoţionale legate de cauzele dispariţiei alarmante a albinelor la nivel mondial sau de sănătatea umană;

- fermierii pe care îi reprezint în Lincolnshire şi East Midlands m-au rugat în unanimitate să votez împotriva propunerilor şi, întrucât ei sunt oameni practici care ne cultivă hrana, opiniile lor ar trebui respectate.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, eu am votat în favoarea raportului prezentat de dna Breyer referitor la introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare. Sunt de acord cu obiectivele şi scopurile care constau în asigurarea unui nivel înalt de protecţie pentru sănătatea umană şi pentru mediu.

Uniunea Europeană a pus întotdeauna un accent deosebit pe subiectele referitoare la mediul înconjurător şi această reglementare este încă o strategie menită să atingă acest scop. De asemenea, sunt convins că este corect să prevedem reducerea la minimum a experienţelor pe animale, efectuarea lor numai în caz de necesitate absolută şi promovarea utilizării metodelor alternative, astfel încât animalele să fie scutite de suferinţa inutilă.

  Brian Simpson (PSE), în scris. −Eu am decis să votez împotriva acestui raport din două motive.

În primul rând, trebuie să le oferim fermierilor instrumentele de care au nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea şi această propunere le va limita într-o mare măsură capacităţile, în special în cazul fermierilor care lucrează într-un climat umed şi au nevoie de pesticide pentru a-şi proteja recoltele şi mijloacele de trai. Nu am auzit de niciun fermier care doreşte în mod neapărat să folosească pesticide, însă acestea constituie o parte esenţială în procesul de asigurare a hranei pentru populaţia noastră la un preţ suportabil.

În al doilea rând, nu a fost realizat un studiu de evaluare a impactului acestei legislaţii, ceea ce mi se pare de neacceptat, din cauza implicaţiilor grave pe care aceasta le-ar putea avea asupra sectorului agricol.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. −(NL) Am menţionat, în cadrul dezbaterilor de ieri, că, în opinia mea, actualul compromis este unul onorabil şi că Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană din Parlamentul European îl va susţine. Cu toate acestea, aş dori să evidenţiez faptul că, pentru a ajunge la un consens cu lobby-ul agricol şi cu industria pesticidelor, a trebuit să facem câteva concesii. Indiferent din care unghi ar fi privită problema, în ceea ce priveşte criteriile de referinţă s-a ajuns la un rezultat mai slab, în comparaţie cu poziţia Parlamentului European în primă lectură.

Au fost create, în mod expres, opţiuni de derogare pentru 12 substanţe. Şi noi am avut rezerve cu privire la abordarea zonală. Considerăm că ideea creării a trei zone pe un teritoriu atât de vast este problematică, deoarece circumstanţele de mediu din cadrul acestor zone pot varia enorm. Aspectul pozitiv, însă, constă în faptul că baza legală este întemeiată pe agricultură, piaţa internă şi sănătatea publică, preocupării pentru sănătatea publică fiindu-i acordată prioritate în considerentele relevante şi în articolul 1. De asemenea, criteriile de referinţă pentru substanţele care product efecte inacceptabile asupra albinelor sunt completări binevenite. Cerinţa de a înlocui mai repede produsele periculoase cu alternative sigure a fost, de asemenea, respectată. Deşi rezultatul ar fi putut fi mai bun, am votat un compromis acceptabil.

  Catherine Stihler (PSE), în scris. −Eu am fost dezamăgită de faptul că poziţia comună a fost amendată. Aş prefera poziţia comună, deoarece aceasta ar oferi un echilibru mai bun între sănătatea publică şi producţia alimentară.

  Glenis Willmott (PSE), în scris. −Lipsa în continuare a unei evaluări complete a impactului înseamnă că Partidul Laburist din cadrul Parlamentului European nu va putea sprijini compromisul negociat între Consiliu şi raportorul Parlamentului European, deoarece nu există niciun indiciu clar cu privire la impactul acestuia asupra producţiei alimentare.

Membrii laburişti ai Parlamentului European şi-ar dori existenţa unor pesticide mai bune şi mai sigure, însă avem, de asemenea, responsabilitatea faţă de producători şi consumatori de a şti cu siguranţă care ar fi eventualele efecte ale actualei propuneri asupra producţiei agricole şi asupra preţurilor la alimente.

Deşi, cu siguranţă, compromisul nu va avea efectele catastrofale prezise de anumite grupuri, incertitudinea este destul de mare, motiv pentru care EPLP nu-l va putea sprijini.

- Rapoarte: Christa Klaß (A6-0443/2008), Hiltrud Breyer (A6-0444/2008)

  Liam Aylward, Brian Crowley, Seán Ó Neachtain şi Eoin Ryan (UEN), în scris. −Ne-am abţinut astăzi de la votul privind legislaţia referitoare la protecţia plantelor.

Este un vot foarte dificil. Am fost implicaţi în toate etapele negocierilor intense privind acest pachet controversat, până în acest punct.

În cadrul acestei legislaţii, accentul este pus pe sănătate şi pe legătura dintre substanţele chimice şi cancer. Fermierii sunt afectaţi în mod direct din cauza contactului direct. Deşi acest pachet caută să limiteze disponibilitatea substanţelor cancerigene, statele membre pot permite introducerea pe piaţă a anumitor substanţe dacă există o ameninţare serioasă la adresa sănătăţii plantelor. Propunerea caută să protejeze albinele şi să reducă birocraţia în autorizarea substanţelor. Printr-o retragere treptată a substanţelor până în 2016, vom obliga industria să găsească produse eficiente şi sigure din punct de vedere biologic.

Nu putem vota în favoarea acestei legislaţii. În pofida cererilor repetate pentru efectuarea unei evaluări de impact mai recente, Comisia nu a prevăzut niciun astfel de studiu. Noi nu putem să emitem legi fără niciun fel de baze! Produsele vor fi interzise în baza unor pericole potenţiale şi nu a unor riscuri ştiinţifice, care s-ar baza pe utilizare şi expunere. În plus, definiţia termenului de „perturbator al sistemului endocrin” nu a fost agreată la nivel ştiinţific şi am depus amendamente pentru a aştepta opinia experţilor Comisiei privind această problemă.

  Michel Teychenné (PSE), în scris. – (FR) Prin acest raport care limitează producţia şi vânzarea pesticidelor şi prin textul ce îl însoţeşte şi stabileşte cadrul pentru utilizarea lor, Europa a obţinut, în sfârşit, standarde exemplare pentru pesticide. Raportul lui Hiltrud Breyer urmează direcţia corectă. Deşi permite introducerea produselor cu risc scăzut pe piaţă, interzice 22 substanţe considerate foarte nocive.

Dacă sperăm să avem o agricultură raţională la nivel mondial, trebuie să salutăm acest pas înainte făcut de Uniunea Europeană. Forţa agriculturii europene, care utilizează din abundenţă produsele fitosanitare, nu va fi slăbită. Totuşi, prin intermediul acestor texte, UE va avea cea mai riguroasă legislaţie în lupta împotriva pesticidelor toxice.

- Raport: Wolf Klinz (A6-0497/2008)

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris. −Regimul legislativ pentru fondurile de investiţii paneuropene, organismele de plasament colective în valori mobiliare transferabile (OPCVM), a fost supus unei revizuiri importante. Aceste organisme sunt formate din scheme colective de investiţii, care, după ce au obţinut o autorizaţie într-un stat membru, pot utiliza acest „paşaport” pe întreg teritoriul Uniunii, fără a fi necesară examinarea suplimentară. În această perioadă de nesiguranţă financiară generalizată, reglementarea tranzacţiilor financiare trebuie aplicată în mod corect şi consecvent pentru a spori încrederea în acest sector.

Raportul lui Wolf Klinz propune introducerea „paşapoartelor” pentru societăţile de administrare (SA) care sunt angajate de promotorii fondurilor OPCVM. Această propunere permite administrarea transfrontalieră a fondurilor fără condiţia actuală indispensabilă de înfiinţare a unor companii de administrare complet operaţionale. Este vital să fie disponibili suficienţi administratori de fonduri pentru a supraveghea în mod adecvat paşapoartele societăţilor de administrare.

Dl Klinz a prezentat un document de compromis pe care îl pot sprijini.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. – (PL) OPCVM (organismele de plasament colectiv în valori mobiliare) sunt fonduri de investiţii armonizate care investesc în conformitate cu anumite politici de investiţie definite. Directiva-cadru OPCVM, la care face referire raportul Klinz, asigură transparenţa costurilor - şi ceea ce este deosebit de important în timpul crizei economice şi financiare în UE - un nivel înalt de protecţie a investitorului. Directiva stabileşte cerinţele de bază privind organizarea, administrarea şi supravegherea fondurilor de investiţii.

Este adevărat că, în comparaţie cu piaţa americană, fondurile europene de investiţii sunt caracterizate prin dimensiunile mici, o consecinţă a acestui fapt fiind costurile înalte pentru investitori. Prin urmare, există nevoia de a revizui pachetul OPCVM, de a-l adapta la nevoile investitorului şi de a asigura competitivitatea industriei fondurilor europene.

Schimbările propuse de raportor constau, în primul rând, în introducerea unor noi dispoziţii privind fuziunea fondurilor (respectiv ca acestea să fie tratate ca fuziuni domestice şi să păstreze neutralitatea fiscală), introducerea unui document care să ofere informaţii de bază pentru investitor (înlocuind prospectul simplificat) şi simplificarea procedurii existente de notificare prin utilizarea schimbului de informaţii direct între autorităţile de reglementare.

- Raport: Donata Gottardi (A6-0507/2008)

  Jan Andersson, Göran Färm şi Åsa Westlund (PSE), în scris. −(SV) Noi sprijinim raportul, deoarece considerăm că finanţele publice durabile sunt foarte importante. Totuşi, suntem împotriva formulării de la punctul 8, care susţine că trebuie introdusă o reducere progresivă şi accentuată a sarcinii fiscale asupra salariilor şi pensiilor de nivel mediu şi redus, prin deduceri fiscale, rate de impozitare revizuite şi compensarea piedicilor fiscale. Noi considerăm că aceste aspecte nu ar trebui tratate la nivelul UE, ci ar trebui decise de statele membre.

  Konstantinos Droutsas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Raportul privind finanţele publice în Uniunea Economică şi Monetară (UEM) adoptă decizii antimuncitoreşti luate de Consiliu şi Comisie, menite să consolideze competitivitatea monopolurilor în scopul salvgardării profiturilor de capital şi să mute povara crizei capitaliste profunde pe umerii muncitorilor.

Este consolidat cadrul antipopular conturat de UE prin intermediul Pactului de stabilitate şi al Strategiei de la Lisabona pentru statele membre, în special cele din cadrul UEM, pentru a exercita politica financiară.

Parlamentul European, ca şi Comisia, încearcă să împiedice tendinţele centrifuge şi logica „fiecare pentru el” prin solicitarea unui grad mai mare de dedicaţie pentru finalizarea pieţei interne, armonizarea fiscală şi consolidarea concurenţei şi a regulilor pieţei.

Criticile referitoare la faptul că sumele uriaşe, puse la dispoziţie pentru a face faţă crizei, nu ajung la întreprinderile mici şi mijlocii, nemaivorbind de muncitori, ne pot înşela. Modelele învechite şi nereuşite de intervenţie a statului, în vederea acoperirii deficienţelor de pe piaţă, reprezintă nişte iluzii şi o încercare de a dezorienta muncitorii prin căutarea acceptului social pentru un sistem corupt.

Singura soluţie pentru muncitori este de a lupta pentru puterea mişcării populare şi pentru ca economia populară să răstoarne barbarismul capitalist.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Este destul de interesant că raportul recunoaşte faptul că analiza situaţiei finanţelor publice în 2007 şi în prima parte a anului 2008 „dovedeşte clar o schimbare a tendinţei economice şi perspectiva iminentă a unei încetiniri a economiei şi a creşterii, însoţite de menţinerea unei rate mai mici a inflaţiei şi de creşterea disparităţilor în materie de venituri”.

Totuşi, pentru a rezolva această criză, se prezintă, în esenţă, aceleaşi soluţii care au cauzat şi situaţia actuală, în loc să profite de această oportunitate pentru a propune schimbări ale politicilor neoliberale şi monetariste care au contribuit la crearea situaţiei grave actuale de creştere a inegalităţii, a şomajului, a muncii nesigure şi prost plătite şi a sărăciei.

Prin urmare, se insistă asupra stabilităţii preţurilor şi a Pactului de stabilitate şi de creştere, deşi cu un oarecare grad de flexibilitate, şi asupra Strategiei de la Lisabona, care, după cum ştim, a fost utilizată drept pretext pentru a continua privatizarea şi pentru a lua statului responsabilitatea pentru funcţiile sociale. Această abordare implică, de asemenea, şi ideea de stat minimal şi de eficienţă crescută a sectorului privat, cu scopul de a impune acceptarea unei aşa-numite restricţii salariale care, de fapt, are drept rezultat pierderea puterii de cumpărare a salariilor.

Din această cauză am votat împotrivă.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Ceea ce înţeleg eu din raportul dnei Gottardi referitor la finanţele publice este că nu s-a învăţat nicio lecţie de pe urma crizei mondiale.

Dna Gottardi califică drept „deficienţe ale pieţei” şi „supervizare insuficientă” ceea ce reprezintă, în realitate, un eşec al unui sistem ce ne-a fost impus timp de ani de zile: cel al dereglementării, al filozofiei extreme a pieţei libere la nivel mondial, al financializării absurde a economiei, în care piaţa conduce şi se autoreglementează. Cosmetizările vagi stabilite în cadrul reuniunii G20 sau la Bruxelles nu vor schimba în mod fundamental situaţia. Trebuie să analizăm critic dogmele economice cărora încă ne mai supunem. Criza ne-a demonstrat că libertatea totală de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalului şi oamenilor nu conduce la prosperitate, ci la o catastrofă. De asemenea, ne-a demonstrat că statul-naţiune constituie nivelul adecvat şi eficace pentru decizii, acţiuni şi reacţii, chiar dacă dl Sarkozy a considerat ca trebuie să fie însoţit peste tot de dl Barroso pentru a-i face pe oameni să creadă că Uniunea Europeană a fost utilă în această situaţie.

În acest context, sfaturile bune ale raportoarei privind administrarea finanţelor publice şi apelul dumneaei la respectarea Pactului de stabilitate şi de creştere nu ne sunt utile, din păcate.

  Mary Lou McDonald (GUE/NGL), în scris. −Noi considerăm binevenite unele dintre elementele pozitive ale acestui raport şi, în special, recunoaşterea nevoii de a distribui sarcinile mai corect, a importanţei cheltuielilor publice şi a unei guvernări economice sigure. Cu toate acestea, eu m-am abţinut de la vot, din cauza aderării raportului la Strategia deficitară de la Lisabona, a accentului pe competitivitate, a sprijinului acordat conceptului de flexisecuritate şi a ameninţării implicite la adresa schemelor de pensii şi a sistemului de sănătate şi de îngrijire pe termen lung sub pretextul „reformei structurale”.

10. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal

(Şedinţa a fost suspendată la ora 13.00 şi reluată la ora 15.00)

PREZIDEAZĂ: DL VIDAL-QUADRAS
Vicepreşedinte

11. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei anterioare: consultaţi procesul-verbal

12. Elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre (dezbatere)

  Preşedintele. −Următorul punct pe ordinea de zi este raportul (A6-0500/2008) elaborat de domnul Coelho, în numele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, referitor la propunerea de regulament al Parlamentul European şi a Consiliului de modificare a Regulamentul (CE) al Consiliului nr. 2252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre (COM(2007)0619 – C6-0359/2007 – 2007/0216(COD)).

  Carlos Coelho, raportor. −(PT) Domnule preşedinte, domnule Barrot, doamnelor şi domnilor, propunerea pe care o discutăm astăzi are menirea de a modifica regulamentele aprobate în 2004 care au ameliorat şi armonizat regulamentele de securitate referitoare la protecţia paşapoartelor şi a documentelor de călătorie ale cetăţenilor Uniunii Europene împotriva utilizării frauduloase, introducând în acelaşi timp elemente de identificare biometrică. Spre deosebire de procedura din 2004, este vorba acum despre codecizie. Doresc să mulţumesc preşedinţiei franceze şi comisarului Barrot pentru angajamentul enorm pe care şi l-au asumat în acest caz pentru a ajunge la un acord în primă lectură. Aş dori de asemenea să mulţumesc raportorilor alternativi pentru activitatea şi cooperarea acestora, indispensabile pentru obţinerea acestui rezultat.

Această soluţie era necesară, dacă ne gândim că acest regulament a intrat în vigoare în 2004 şi, începând din iunie anul curent cel târziu, toate statele membre trebuiau să colecteze amprentele copiilor la naştere. Totuşi, conform studiilor existente ca rezultat al proiectelor pilot organizate în diferite state membre, colectarea este foarte dificilă, iar amprentele copiilor care nu au împlinit încă şase ani nu sunt extrem de fiabile. Este adevărat că legislatura naţională ar putea crea derogări de la această obligaţie. Totuşi, acest lucru ar însemna că până la vârsta limită pentru care a fost acordată scutirea respectivă pot fi emise numai paşapoarte temporare. Ar fi o sarcină excesivă pentru părinţi să trebuiască să obţină un paşaport pentru fiecare dintre copii de fiecare dată când doresc să călătorească în afara spaţiului Schengen.

Am reuşit prin urmare să ajungem la un acord care prevede o perioadă de patru ani în care vârsta limită va fi stabilită la 12 ani, cu o clauză derogatorie care ar permite statelor care au adoptat deja legislaţia care consacră o limită mai mică să aplice această dispoziţie, cu condiţia ca limita să nu fie mai mică de şase ani. Era aşteptată, de asemenea, o clauză de revizuire, având în vedere rezultatele studiului pe care l-am solicitat Comisiei cu privire la credibilitatea amprentelor copiilor, care să stipuleze că limita de vârstă limită va fi stabilită în mod definitiv şi armonizată pentru toate statele membre peste patru ani.

A fost introdusă o a doua derogare referitoare la persoanele care, din diferite motive, nu pot fizic furniza amprente. Recomandarea Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, „o persoană - un paşaport” a fost acceptată, de asemenea. După cum a spus Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor, este un avantaj în plus în lupta împotriva traficului cu copii.

Pentru a proteja copiii, am obţinut de asemenea un acord interinstituţional semnat de cele trei instituţii, pentru a obţine o poziţie comună privind adoptarea regulilor necesare pentru protejarea copiilor împotriva răpirii şi traficului. Iniţiativa respectivă ar trebui introdusă de Comisie în cadrul domeniului de drept civil corespunzător.

Trebuie să mărturisesc că ne confruntăm cu problema competenţei reduse a Uniunii în acest sens: emiterea paşapoartelor este o prerogativă naţională şi Uniunea Europeană poate interveni doar în ceea ce priveşte consolidarea elementelor biometrice în paşapoarte şi documente de călătorie pentru ameliorarea securităţii acelor documente în cadrul controlului la frontieră.

Trebuie să spun că am stabilit reguli care apără exercitarea competenţei comunitare, determinând ce tip de date vor fi incluse – amprente şi fotografii – şi limitele privind utilizarea acestora. Acestea pot fi utilizate doar în scopurile prevăzute de acest regulament – controlul la frontieră – şi pentru verificarea autenticităţii documentului şi confirmarea că persoana care îl poartă asupra sa este sau nu purtătorul său legitim.

Am ajuns la un acord de asemenea în privinţa a două studii: unul privind aşa-numitele „documente necesare pentru obţinerea paşaportului”, pentru a garanta că documentele care permit emiterea paşapoartelor merită aceeaşi încredere ca şi paşaportul pe care dorim să-l protejăm şi altul referitor la analizarea corespondenţei datelor la controlul de frontieră, pentru a putea studia rata de respingere falsă. Ca rezultat al acelor studii şi având în vedere clauza de revizuire de patru ani, la un moment dat, modificările necesare ar trebui introduse printr-o procedură de codecizie, fără a uita că este importantă consultarea Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, o regulă care nu a fost din păcate luată în considerare la redactarea prezentei propuneri.

  Jacques Barrot, vicepreşedintele Comisiei. −(FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori mai întâi să mulţumesc preşedintelui Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne. Doresc, de asemenea, să mulţumesc călduros raportorului Carlos Coelho pentru acest report remarcabil şi pentru cooperarea excelentă pe care a avut-o cu Comisia în ceea ce priveşte acest aspect delicat şi sensibil.

Propunerea Comisiei este de a introduce excepţii armonizate de la cerinţa de a preleva amprente pentru ca toţi cetăţenii europeni să beneficieze de un tratament egal. În plus, Comisia a dorit să protejeze copiii de traficul de fiinţe umane făcând ca principiul recunoscut pe plan internaţional „o persoană - un paşaport” să fie obligatoriu din punct de vedere juridic.

Salut eforturile Parlamentului European de a ajunge la un acord asupra acestei propuneri în primă lectură cu privire la inserarea amprentelor în paşapoartele emise de statele membre până la 28 iunie 2009 cel târziu. Dacă nu s-ar fi ajuns la un acord, toată lumea ar fi fost obligată să furnizeze amprente, inclusiv nou-născuţii, de fiecare dată când călătoreau în străinătate cu un paşaport. Prin urmare, doresc să exprim satisfacţia Comisiei cu privire la propunerea de compromis negociată. Acum, Comisia va lucra la raportul solicitat şi cerut de Parlamentul European cât mai eficient posibil. Nu cred că este nevoie să continui. Voi asculta acum cu interes contribuţiile membrilor şi mulţumesc din nou raportorului dumneavoastră, Carlos Coelho, care a desfăşurat o activitate excelentă.

  Urszula Gacek, în numele Grupului PPE-DE. – Domnule preşedinte, sprijin cu plăcere propunerile prezentate astăzi.

Consider că există o nevoie urgentă de a crea un set comun de standarde pentru verificarea datelor biometrice. Poate colegii nu cunosc faptul că în prezent există mari discrepanţe între ţări în ceea ce priveşte gradul de rigurozitate la verificarea fotografiilor din paşapoarte, de exemplu. Multe ţări solicită ca cetăţenii care fac cerere pentru paşaport să se prezinte personal, împreună cu documentele şi fotografiile, şi în aceste cazuri ofiţerii de la biroul emitent al paşaportului pot vedea dacă acea persoană seamănă cu fotografiile prezentate.

Totuşi, în anumite ţări – poate în special în Regatul Unit – cererile prin poştă sunt norma şi autenticitatea fotografiei este confirmată doar de un „profesionist” care cunoaşte solicitantul de cel puţin doi ani. Lista persoanelor eligibile pentru a face acest lucru în Regatul Unit asigură o lectură destul de interesantă. Această verificare poate fi realizată de opticianul sau dentistul dumneavoastră, dar şi de un fotograf profesionist sau de un angajat al serviciului de pompieri – prin aceasta nu doresc să dau dovadă de lipsă de respect faţă de membrii acestor profesiuni.

De asemenea, este interesant că reguli destul de laxe de verificare există şi în Statele Unite. Verificările fotografiilor de paşapoarte pentru persoanele care le solicită pentru prima oară pot fi realizate în aşa-numitele „instalaţii acceptabile”. În realitate, acestea se referă la personalul de la poşta locală. Pare incredibil pentru o ţară atât de preocupată de securitate, ai cărei cetăţeni călătoresc fără viză în Europa, să aibă un asemenea sistem de verificare.

Deci, pentru ca paşapoartele să fie sigure, trebuie cu adevărat să utilizăm cât mai multe date biometrice fiabile, şi anume amprentele. Trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că agenţia responsabilă pentru prelevarea şi verificarea acestora respectă aceleaşi standarde, nu numai în Uniunea Europeană, ci şi în naţiunile ale căror cetăţeni călătoresc fără viză în Europa, să ne asigurăm că şi ei întrunesc aceleaşi condiţii exigente ca şi cetăţenii noştri aici în Europa.

  Martine Roure, în numele Grupului PSE. – (FR) Domnule preşedinte, atunci când regulamentul privind elementele de securitate şi integrarea elementelor biometrice în paşapoartele europene a fost adoptat în 2004, statele membre nu au prevăzut nicio derogare de la obligaţia de a furniza amprente. Experienţa curentă arată că tehnologia existentă nu garantează că amprentele copiilor care nu au împlinit 12 ani sunt destul de fiabile pentru a putea fi utilizate ca element de securitate în paşapoarte. Salut prin urmare compromisul la care au ajuns statele membre de a stabili 12 ani ca limită de vârstă pentru prelevarea datelor biometrice, compromis care include o clauză de revizuire în trei ani. În ceea ce ne priveşte, am acceptat această derogare pentru statele membre care au adopta deja legislaţia pentru copiii care au împlinit şase ani.

Utilizarea acestor date ar fi acceptabilă numai dacă ar fi oferit cu adevărat protecţie copiilor noştri. Ceea ce încă nu este cazul. Rămânem, totuşi, deschişi la orice modificări pozitive în ceea ce priveşte tehnologia din acest domeniu. Prioritatea noastră este garantarea siguranţei copiilor noştri care călătoresc singuri pentru a evita răpirile şi traficul cu copii. Integrarea acestor date în paşapoarte dă un fals sentiment de securitate, deoarece nu împiedică trecerea frontierei de către un copil fără consimţământul părinţilor. Compromisul la care s-a ajuns cu statele membre va permite Comisiei să prezinte un raport privind condiţiile pentru minorii care călătoresc singuri în afara frontierelor externe. Acest raport va permite astfel propunerea de iniţiative care vor garanta o abordare europeană a regulilor ce protejează minorii care trec graniţele externe ale statelor membre.

Pentru a încheia, datele biometrice din paşapoarte trebuie să fie utilizate doar pentru a verifica autenticitatea unui document şi utilizarea datelor cu caracter personal sensibile cum sunt elementele biometrice este acceptabilă doar dacă este coroborată cu reguli stricte în materie de protecţie a datelor.

  Gérard Deprez, în numele Grupului ALDE. – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori mai întâi să-l felicit pe raportorul nostru, Carlos Coelho, şi preşedinţia franceză anterioară care, după cum era de aşteptat, nu se află printre noi, pentru facilitarea unui acord în primă lectură. A fost necesară voinţa de a face acest lucru plus abilitatea de a accepta compromisul necesar. Aş dori să-l felicit în mod special pe domnul Coelho, raportorul nostru, pentru că expunerea sa de motive, pe care îmi invit colegii să o citească, este un mic giuvaer de inteligenţă şi abilitate politică.

O analiză adecvată a textului pe care îl aveţi pe masă va dezvălui un principiu major, care este de asemenea principiul revoluţionar al acestui raport. Acest principiu revoluţionar nu are nimic de-a face cu datele biometrice. Acest lucru s-a decis în 2004. Principiul este „un paşaport - o persoană”. Acest lucru pune problema copiilor şi vârsta la care pot fi prelevate amprentele acestora. Haideţi să nu ascundem faptul că a fost extrem de dificil să se ajungă la un compromis. Unii, ca şi domnul Coelho la început, doreau ca această vârstă să fie cea mai mică posibil, pentru a le oferi copiilor protecţie cât mai devreme posibil. Totuşi, acest lucru ar necesita date biometrice fiabile, care nu pot fi garantate deocamdată. În cele din urmă s-a ajuns la următorul compromis: amprentele copiilor sunt obligatorii începând cu vârsta de 12 ani. Statele care le prelevează mai devreme pot continua să facă acest lucru încă patru ani, dar în niciun caz limita de vârstă nu poate fi mai mică de şase ani; în anii următori, Comisia va raporta în ceea ce priveşte evaluarea sistemului aplicat şi, dacă este cazul, acest lucru fiind inclus în text, va introduce modificările necesare. Prin urmare, trebuie să sperăm într-un progres major al tehnologiei, deoarece idealul protecţiei copiilor ar fi să avem date biometrice fiabile şi comparabile cât mai curând posibil. Având în vedere acest lucru, putem preciza că suntem de acord cu acest text, pe care îl salut încă o dată, şi felicit raportorul, Comisia, pentru propunerea sa iniţială, şi Consiliul, pentru spiritul său de compromis.

  Roberta Angelilli, în numele Grupului UEN. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să încep prin a felicita raportorul pentru excelenta sa activitate. În calitate de raportor pentru strategia Uniunii Europene privind drepturile copilului, este de datoria mea să subliniez anumite puncte importante din raportul domnului Coelho, chiar dacă alţi colegi au făcut deja acest lucru.

În primul rând, principiul garantării unei abordări comune a regulamentelor care protejează copiii care trec graniţele noastre externe este extrem de binevenit.

În al doilea rând, principiul „un paşaport - o persoană” este important, deoarece leagă direct datele biometrice de deţinătorul documentului. Acest lucru elimină toate procedurile utilizate în prezent care permit adăugarea copiilor pe paşapoartele părinţilor. Această practică face mult mai dificilă şi lipsită de fiabilitate verificarea identităţii copilului, facilitând răpirea copiilor implicaţi în dispute şi comerţul şi exploatarea copiilor.

În al treilea rând, raportul prevede prezentarea de către Comisie a unui raport care va analiza fezabilitatea tehnică a utilizării amprentelor pentru a identifica copii care nu au împlinit 12 ani. Este extrem de important lucrul la ameliorarea sistemului şi la asigurarea fiabilităţii acestuia, în special pentru protecţia copilului.

Voi încheia spunând că, după părerea mea, va fi extrem de utilă pe viitor identificarea celor mai sofisticate, adecvate şi sigure metode tehnice de înregistrare şi, astfel, de certificare categorică a identităţii şi a vârstei unui copil cât mai repede posibil, dacă se poate chiar de la naştere.

  Tatjana Ždanoka, în numele Grupului Verts/ALE. – Domnule preşedinte, mai întâi aş dori să-i mulţumesc domnului Coelho pentru activitatea sa excelentă. Deşi avem cu toţii opinii politice diferite, domnia sa a făcut tot posibilul pentru a se ajunge la un compromis.

Grupul Verts/ALE se opune vehement introducerii extensive a biometricii până când necesitatea acesteia va fi dovedită cu siguranţă absolută. Considerăm că aceasta are implicaţii cruciale în ceea ce priveşte siguranţa datelor cu caracter personal şi drepturile fundamentale. Am votat împotriva biometricii în cazul vizelor. Suntem de asemenea împotriva biometricii în cazul paşapoartelor europene. Vedem propunerea curentă ca pe o modalitate posibilă de stabilire a unor limite pentru amprentarea oamenilor pentru un document de călătorie. De aceea, suntem mulţumiţi că s-a ajuns la un compromis cu Comisia şi Consiliul, că a fost stabilită limita de vârstă de 12 ani pentru statele membre în care amprentarea copiilor nu are loc şi că a fost stabilită limita de vârstă de şase ani pentru alte state membre.

Aş dori să subliniez încă o dată că sprijinul nostru pentru dispoziţiile privind limitele de vârstă nu înseamnă că suntem pentru amprentarea în sine. Credem cu tărie că biometrica în cazul paşapoartelor poate fi utilizată doar pentru verificarea autenticităţii documentului sau a identităţii deţinătorului. Utilizarea acestor date în alte scopuri, cum este aplicarea legii, nu este nici legitimă, nici proporţională. Nu putem fi de acord cu principiul că oricine deţine paşaportul european este un suspect obişnuit, ale cărui amprente trebuie stocate. Aceasta este poziţia noastră, dar aş dori să subliniez încă o dată faptul că îl felicităm pe domnul Coelho, Comisia şi Consiliul pentru acest compromis.

  Sylvia-Yvonne Kaufmann, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Domnule preşedinte, nu sunt în favoarea amprentării la copii mici sau chiar bebeluşi. Copiii trebuie să fie scutiţi de necesitatea de a furniza amprente biometrice pentru paşapoarte. Prin urmare, este corectă prevederea unei scutiri pentru copii în acest sens. Încă nu există cunoştinţe sigure privind utilizarea amprentelor biometrice ale copiilor care nu au împlinit 12 ani. Principala ambiguitate se referă la cât de mult timp sunt fiabile amprentele prelevate de la copiii în creştere. Dacă am utiliza doar aceste date, am putea obţine exact efectul invers, şi anume mai puţină securitate, în loc de mai multă securitate. Este prin urmare disproporţională colectarea şi utilizarea datelor a căror fiabilitate nu poate fi garantată cu certitudine absolută.

Compromisul la care s-a ajuns cu Consiliul reflectă aceste preocupări şi, datorită insistenţei Parlamentului şi datorită activităţii excelente a raportorului, s-a stabilit o limită de vârstă de 12 ani pe o perioadă de tranziţie de patru ani, timp în care se va realiza un studiu amplu pentru a cerceta fiabilitatea datelor biometrice ale copiilor. Din nefericire, compromisul furnizează de asemenea excepţii pentru statele membre care au deja legi care permit prelevarea de amprente de la copiii care nu au împlinit 12 ani. Prin urmare, este chiar şi mai important să stabilim în mod expres pe parcursul compromisului la care s-a ajuns că actul juridic european privind elementele de securitate şi datele biometrice în paşapoarte şi documente de călătorie nu poate fi folosit în niciun caz ca temei juridic de recurs pentru a stabili baze de date care conţin aceste date la nivel naţional.

  Gerard Batten, în numele Grupului IND/DEM. – Domnule preşedinte, sunt extrem de încântat să spun că Regatul Unit este exclus din acest regulament, deoarece nu face parte din spaţiul Schengen. Totuşi, guvernul britanic a declarat că se va menţine în linia regulamentului pentru a se asigura că documentele emise în Marea Britanie nu sunt considerate de clasa a doua. Acest lucru implică faptul că propunerile în cauză sunt considerate a fi de clasa întâi şi că guvernul va fi angajat de substanţa regulamentului în orice caz.

Dar, după cum arată raportul de faţă, sunt abordate tot felul de întrebări privind autenticitatea datelor biometrice şi verificarea acestora. Ce fel de documente de bază sunt utilizate la identificarea iniţială a solicitantului şi cum se poate şti cu siguranţă că acestea sunt autentice? Odată emis un paşaport, acesta nu poate fi prea util decât dacă datele conţinute pot fi comparate cu identitatea deţinătorului într-o bază de date de identitate naţională sau centralizată.

Raportul recunoaşte că ar trebui să existe mijloace de stocare extrem de sigure pentru păstrarea unor informaţii de acest gen, dar ştim cu toţii din experienţă că în Marea Britanie nu există un astfel de mijloc extrem de sigur pentru stocarea acestor date. Informaţii personale şi extrem de sensibile pentru practic milioane de persoane au fost pierdute sau dezvăluite din bazele de date guvernamentale în ultimii ani. Toată lumea în Regatul Unit ştie că informaţiile lor personale nu sunt sigure în mâna guvernului nostru.

Prezentul raport nu vorbeşte despre fiabilitatea datelor biometrice în sine. De fapt, încercarea de înscriere a biometricii de către Serviciului britanic de paşapoarte din 2004 a arătat o rată de eşec de 1 din 3 pentru recunoaşterea facială, 1 din 5 pentru amprente şi 1 din 20 pentru scanarea irisului. Identificarea biometrică este o idee atractivă, dar nu este un mecanism infailibil, după cum ne putem da seama cu toţii. Partidul Independent britanic va vota prin urmare împotriva acestui raport.

  Philip Claeys (NI). – (NL) Domnule preşedinte, după părerea mea, raportorul are perfectă dreptate atunci când atrage atenţia asupra unui număr de puncte care reies în mare parte din faptul că prelevarea, procesarea şi compararea datelor biometrice pentru paşapoarte sunt progrese relativ recente. Ar fi prin urmare raţional să revizuim întreaga procedură, după cum a fost sugerat, peste trei ani.

De asemenea, este extrem de importantă introducerea unui grad de armonizare cu privire la manipularea datelor biometrice, deoarece un lanţ nu este mai puternic decât veriga sa cea mai slabă. Teoretic, abolirea graniţelor interne în Uniunea Europeană ar fi trebuit să aibă drept rezultat o mai bună supraveghere a graniţelor externe, dar, în realitate, este evident că sistemul continuă să prezinte puncte vulnerabile destul de vizibile. Reţelele criminale internaţionale, traficanţii de droguri şi imigranţii ilegali au beneficiat toţi de pe urma acestor puncte vulnerabile. Dacă dorim un sistem de supraveghere la frontieră mai eficient, este în orice caz momentul ca datele biometrice să facă parte în mod eficient din acest sistem.

  Esther de Lange (PPE-DE). – (NL) Domnule preşedinte, aş dori să mulţumesc şi eu raportorului, colegul meu, domnul Coelho, pentru contribuţia sa. A reuşit deja să ajungă la un compromis cu Consiliul şi Comisia în primă lectură şi sprijin cu tărie acest compromis, inclusiv principiul „un paşaport - o persoană”. Totuşi, aş dori să analizez acest aspect mai în detaliu.

Acest principiu ar trebui să ofere mai multă protecţie împotriva infracţiunilor cum sunt traficul cu copii şi răpirea copiilor, deoarece fiecare copil ar trebui să aibă propriul paşaport cu un cip care conţine datele sale biometrice. Bineînţeles, acest lucru va avea un preţ. Acest lucru va fi cu siguranţă valabil în statele membre care au permis până acum includerea copiilor în paşapoartele părinţilor. În Ţările de Jos, costul maxim al unui paşaport este peste 48 EUR şi costul includerii unui copil pe paşaportul părintelui este 8,50 EUR. Pentru o familie cu trei copii acest lucru va reprezenta prin urmare dublarea costului obţinerii paşapoartelor, de la 120 EUR în prezent la peste 240 EUR. Bineînţeles, fiecare părinte ar plăti fericit acea sumă dacă ar contribui la siguranţa copilului său. Totuşi, nu este oare adevărat că, dacă poţi răpi un copil, este posibil să faci rost şi de paşaportul acestuia? După aplicarea regulamentului modificat, nu va mai fi posibilă includerea copiilor pe paşapoartele părinţilor. Totuşi, includerea unui copil pe paşaportul părintelui nu serveşte în anumite cazuri interesului siguranţei copilului, deoarece ne indică ce părinte are custodia copilului? Cum va fi posibilă atunci realizarea unor verificări eficiente asupra autorităţii părinteşti?

Peste trei ani, Comisia Europeană va trebui să analizeze necesitatea unui regulament suplimentar, de exemplu norme comunitare privind trecerea frontierei de către copii. În prezent, statele membre au opinii încă destul de împărţite în ceea ce priveşte acest aspect. Solicit Comisiei să utilizeze revizuirea respectivă pentru a analiza dacă şi cum introducerea unui singur paşaport per persoană a contribuit la diminuarea numărului de răpiri de copii. A produs compromisul actual efectul dorit sau a dus doar la anumite efecte secundare care necesită rezolvare?

Domnule comisar, siguranţa copiilor noştri necesită atenţia noastră permanentă. Astăzi facem un pas special. Dacă va fi necesară realizarea altor paşi pe termen mediu, veţi beneficia cu siguranţă de sprijinul creştin-democraţilor din acest Parlament.

  Stavros Lambrinidis (PSE). – (EL) Domnule preşedinte, faptul că părerea Parlamentului a prevalat astăzi asupra încercărilor Consiliului de a introduce înregistrările datelor biometrice pentru copii de şase ani este o victorie pentru principiul fundamental conform căruia datele cu caracter personal pot fi prelevate doar dacă se poate dovedi că este necesar, proporţionat şi, bineînţeles, util să se realizeze acest lucru, principiu care mă tem că a fost în mod frecvent ignorat de Consiliu şi Comisie în ultimii ani în iniţiativele lor legislative.

În cazul paşapoartelor şi al amprentelor copiilor, bineînţeles, copiii au nevoie de propriile paşapoarte cu elemente de identificare biometrice în efortul de a preveni răpirile, pornografia infantilă şi traficul de copii.

În acelaşi timp, totuşi, este bineînţeles ilegală colectarea de astfel de elemente de identificare, dacă acestea nu sunt necesare. În ceea ce priveşte amprentele, avem studii care arată că acestea nu sunt aproape deloc utile pentru copiii de şase ani. Amprentele lor se schimbă atât de rapid, încât paşapoartele şi elementele de recunoaştere aferente acestora sunt inutile.

Prin urmare, astăzi, Parlamentul a obţinut un echilibru. Parlamentul solicită un studiu serios din partea Comisiei pentru a vedea când pot fi cu adevărat copiii protejaţi utilizând amprentele acestora şi va permite prelevarea lor doar la vârste la care ştim sigur că acest lucru este posibil.

Pentru a încheia, în orice caz, în ceea ce priveşte elementele de identificare biometrice din paşapoarte, am spus „da” recunoaşterii titularului, „da” identificării titularului, „da” confirmării faptului că paşaportul nu a fost falsificat, dar am spus „nu” creării de fişiere cu date electronice privind milioane de cetăţeni inocenţi.

  Marek Aleksander Czarnecki (ALDE). – (PL) Introducerea paşapoartelor cu elemente biometrice de identificare a titularului este un răspuns la apelurile de angajare în lupta împotriva falsificării documentelor, terorismului şi imigraţiei ilegale. Prin urmare, este deosebit de importantă asigurarea unui nivel ridicat de încredere în procesul de prelevare a datelor biometrice şi de creare a unor standarde de bază comune privind colectarea de date, într-un mod care să garanteze securitatea şi fiabilitatea acestora.

Mă raliez propunerii raportorului pentru realizarea unei analize privind diferenţele dintre statele membre în domeniul documentelor care trebuie prezentate pentru obţinerea unui paşaport. Şi aceasta deoarece, în mod normal, securitatea acestor documente este mai scăzută decât nivelul aplicat la emiterea paşapoartelor biometrice. Astfel, există riscul ca acestea să fie falsificate mult mai uşor.

  Bogusław Rogalski (UEN). – (PL) Domnule preşedinte, armonizarea prevederilor referitoare la standardele de securitate, coroborate cu introducerea elementelor de identificare biometrice, ar trebui să aibă un efect benefic asupra verificării documentelor în timpul inspectării acestora şi este, prin urmare, un element în lupta împotriva falsificării. Aceşti factori sunt la rândul lor o garanţie a unei lupte mai eficiente împotriva criminalităţii, terorismului şi imigraţiei ilegale.

Având în vedere lipsa unor teste corespunzătoare cu privire la utilizarea noilor tehnologii, statele membre ar trebui să-şi introducă propriile cerinţe în domeniul protejării drepturilor cetăţenilor. Trebuie stabilită o limită de vârstă mai mare pentru copiii care trebuie să fie titulari de paşaport şi, de asemenea, cazurile în care un paşaport unic este emis unui titular şi copilului său (copiilor săi) fără să conţină date biometrice ar trebui să fie eliminate. Situaţiile de acest gen pot favoriza traficul cu copii, deoarece verificarea identităţii copilului este îngreunată. Pentru a împiedica acest tip de procedură, fiecare persoană ar trebui să deţină propriul paşaport.

În final, aş dori să subliniez că, pentru a asigura securitatea titularilor de paşapoarte şi de alte documente de identitate, trebuie introdus un nivel ridicat de discreţie privind procesul de prelevare a datelor biometrice.

  Adamos Adamou (GUE/NGL). – (EL) Domnule preşedinte, este o realitate că regulamentul de modificare pe care ni se cere să-l aprobăm va aduce poate o ameliorare în anumite state membre în care elemente biometrice de identificare sunt prelevate chiar şi de la bebeluşi şi va împiedica temporar anumite state membre să supună unor asemenea proceduri persoanele care nu au împlinit 12 ani şi care, în prezent, nu sunt obligate în niciun caz în anumite ţări să călătorească cu un paşaport personal.

Trebuie să evaluăm excepţiile propuse pe baza motivelor reale de adoptare a acestora, având în vedere faptul că, în ciuda limitei de vârstă pentru prelevarea elementelor de identificare biometrice, la un anumit moment vom putea fi toţi, fără excepţie, înregistraţi electronic.

Regulamentele de genul acesta menţin în special şi instituţionalizează şi mai mult utilizarea metodelor de înregistrare a datelor cetăţenilor pretutindeni – şi a câtor cetăţeni inocenţi – şi conferă dreptul de a transfera datele noastre sensibile şi personale.

Prin urmare, este de datoria noastră de a reaminti cetăţenilor cărora le vom cere peste câteva luni să-şi reînnoiască votul în favoarea principiilor şi politicilor Uniunii Europene că nu suntem în favoarea unor asemenea măsuri.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Domnule preşedinte, teoretic, colectarea datelor biometrice este cu siguranţă unul dintre modurile de garantare a faptului că paşapoartele şi documentele de călătorie nu pot fi falsificate. Înainte de toate, să sperăm că noua tehnologie ne va ajuta în lupta împotriva crimei organizate şi avalanşei de imigranţi ilegali.

Totuşi, toate statele membre trebuie să înţeleagă în acest sens că agenţia Frontex trebuie acum modernizată în ceea ce priveşte finanţarea şi personalul pentru a putea funcţiona în mod cu adevărat eficient. Dacă nu există frontiere interne, cele externe trebuie protejate în mod corespunzător. Atunci când piraţii informatici se laudă pe internet cât de uşor este să falsifici amprentele din registrele germane şi subliniază că în cazul în care cărţile de identitate se reduc la dimensiunea cărţilor de credit, fotografiile sunt şi ele micşorate, făcând recunoaşterea biometrică mai dificilă, este suficient să începem să ne îndoim de această tehnologie.

Un lucru este sigur: dacă sunt utilizate date biometrice, protecţia datelor trebuie să fie garantată pentru noi, cetăţenii normali.

  Edit Bauer (PPE-DE). – (HU) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, înainte de toate aş dori să-i mulţumesc colegului meu, domnului Coelho, pentru activitatea sa excelentă. Aş dori să comentez doar un punct din raport.

Experienţa recentă a demonstrat că traficul de fiinţe umane şi, în special, traficul de copii atinge niveluri îngrijorătoare atât în interiorul Uniunii Europene, cât şi în afara acesteia. Prin urmare, consider că este un pas pozitiv înainte faptul că minorii vor putea pe viitor să treacă frontierele externe ale Uniunii Europene cu propriile paşapoarte. Din perspectiva traficului cu copii, acest lucru poate pe de o parte să ofere o mai mare securitate, dar, pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că un copil care are propriul document poate călători cu absolut oricine.

Consider regretabil faptul că propunerea comună nu a menţionat că paşapoartele minorilor ar trebui să conţină, în afara datelor acestora cu caracter personal, cele ale persoanei sau ale persoanelor care deţin răspunderea părintească pentru ei. Este adevărat că primul articol din propunere menţionează că un raport va fi prezentat de Comisie privind condiţiile pentru copiii care călătoresc singuri sau însoţiţi în afara graniţelor externe ale statelor membre şi că aceasta va face propuneri, după caz, privind protecţia copiilor care trec graniţele externe ale statelor membre.

Acest lucru oferă oportunităţi pentru viitor şi, prin urmare, solicit Comisiei ca, împreună cu toate organizaţiile implicate în acest aspect, cum sunt OSCE, OCDE, UNICEF, UNHCR, OIM şi nu în ultimul rând Europol, să evalueze în comun evoluţiile înregistrate şi să facă paşii necesari pentru a le oferi copiilor o protecţie mai eficientă. Experienţa a demonstrat că numărul de copii victime ale traficului uman creşte în mod constant.

  Armando França (PSE). – (PT) Domnule preşedinte, domnule Barrot, doamnelor şi domnilor, îi felicit pe domnul Coelho, pe doamna Roure şi pe ceilalţi membri pentru munca lor. În decembrie 2004, Consiliul a adoptat Regulamentul privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre. A trebuit acum să facem paşi noi spre combaterea răpirii şi a traficului cu copii.

Utilizarea de paşapoarte de către copii conform principiului „un paşaport - o persoană” poate fi un mijloc fundamental în câştigarea acestei bătălii dificile şi importante. În ţara mea, Portugalia, prelevarea amprentelor copiilor care au împlinit şase ani este deja o practică îndelungată, motiv pentru care poate nu am nicio obiecţie împotriva acesteia. Ca susţinător al cauzei europene, consider că este importantă existenţa unei armonizări în acest sens. Mă linişteşte să ştiu că statele membre care, ca şi Portugalia, au stabilit acum mult timp în urmă şase ca vârsta minimă pentru prelevarea de amprente, nu vor trebui să-şi modifice legislaţia naţională.

Trebuie să subliniez că securitatea paşapoartelor care este consolidată acum nu se termină odată cu existenţa unui paşaport. Paşaportul în sine corespunde unui nivel ridicat de securitate, începând cu depunerea documentelor necesare pentru emiterea paşapoartelor, urmată de prelevarea datelor biometrice, până la verificarea şi controlul corespondenţelor la punctele de frontieră. Prezentul raport este încă un pas în afirmarea drepturilor persoanelor şi în garantarea securităţii acestora.

  Mihael Brejc (PPE-DE). – (SL) Mă raliez raportului elaborat de domnul Coelho, care a redactat un text excelent, ca de obicei. Sunt de acord cu propunerile exprimate, inclusiv cu cea care se referă la principiul „un paşaport - o persoană”.

Totuşi, aş dori să aud ceea ce Comisia, în special, sau poate colegul meu, domnul Coelho, au de spus despre ceea ce trebuie făcut atunci când un copil călătoreşte singur, neînsoţit de părinţi, deoarece nu există o politică uniformă cu privire la ce documentaţie trebuie să poarte copiii care călătoresc asupra lor. Propunerea raportorului este ca numele persoanelor care deţin răspunderea părintească să fie imprimate pe paşaportul copilului. Totuşi, uneori, copiii călătoresc însoţiţi de alţi membri ai familiei şi pot, de fapt, chiar să locuiască cu aceştia şi aşa mai departe. Pe scurt, trebuie să fim rezonabil de flexibili în acest sens.

Pe de altă parte, îngrijorarea mea este că nimeni nu a discutat practicabilitatea călătoriei unui copil de şase ani neînsoţit. Poate fi posibil cu avionul (să nu discutăm acum posibilele traume pe care copilul – un băieţel sau o fetiţă de şase ani – le poate experimenta în avion), deoarece copilul poate fi însoţit până la avion, aşteptat la destinaţie şi predat unuia dintre părinţi, de exemplu, sau unei alte persoane. Totuşi, ce aranjamente ar fi pertinente atunci când copiii călătoresc cu trenul, autobuzul sau alte mijloace de transport public? Cum ar fi monitorizată călătoria în aceste cazuri? Dacă există părinţi care sunt destul de iresponsabili pentru a-şi trimite copiii în asemenea călătorii, cred că ar trebui să adoptăm o poziţie mai pozitivă în acest sens şi să spunem că nu li se permite copiilor să călătorească singuri la vârste atât de fragede. Acest lucru poate suna oarecum dur, dar, deoarece înainte s-a menţionat deja cât de preţioşi sunt copiii, aspectul răpirilor şi aşa mai departe, ar trebui de asemenea să adoptăm o atitudine mai îndrăzneaţă în acest sens.

Aş dori de asemenea să întreb Comisia cum stau lucrurile cu declaraţia comună a Consiliului şi Parlamentului European privind securitatea documentelor originale necesare pentru emiterea unei vize. Şi asta deoarece mă îngrijorează faptul că, dacă acest lucru este adevărat, sistemul dintr-un anumit stat membru ar putea permite existenţa abuzurilor la punctul de emitere. Aş adresa o întrebare finală Comisiei sau poate domnului Coelho: ce ar trebui să facem atunci când oamenii ajung la un punct de trecere a frontierei, dar datele din paşapoartele lor nu corespund cu cele existente în bazele de date oficiale? Cred că ar trebui să includem o instrucţiune în avantajul copilului sau, mai degrabă, al pasagerului.

  Wolfgang Kreissl-Dörfler (PSE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, mii de copii pe an cad victime traficanţilor de copii şi un număr şi mai mare sunt răpiţi. Un studiu actual arată că victimele acestor infracţiuni sunt minorii neînsoţiţi. De aceea, salutăm faptul că în modificările aduse regulamentului vechi, Comisia Europeană ia acum în considerare copiii. Atunci când solicităm ca aceştia să aibă datele biometrice incluse în paşapoarte de la o anumită vârstă, aceasta nu se datorează unei isterii în masă, pe care nu o împărtăşesc, ci faptului că dorim să le oferim copiilor noştri o protecţie mai bună. Totuşi, o asemenea protecţie poate fi oferită numai dacă fiecare copil are propriul paşaport care conţine datele sale biometrice şi numele persoanelor responsabile pentru el.

Ca în cazul oricăror prelevări de date, este deosebit de important pentru grupul meu să se garanteze cel mai înalt nivel de securitate posibil la prelevarea, stocarea şi procesarea datelor biometrice ale tuturor cetăţenilor; de asemenea, trebuie să putem întotdeauna urmări cine are acces la ce date. Regulamentele şi deciziile Consiliului referitoare la acest aspect prevăd mecanisme şi organisme de control foarte stricte pentru a preveni abuzul de date. Trebuie să menţionez că am mare încredere în autorităţile mele naţionale, spre deosebire de multe companii private, dintre care unele sunt capabile de a transmite date neprotejate terţilor prin subterfugii de securitate scandaloase şi să primească bani pentru acest lucru. De aceea este atât de important pentru autorităţile naţionale să capitalizeze credibilitatea dobândită şi să lucreze îndeaproape cu autorităţile de protecţie a datelor. Contrar celor întâmplate în cazul de faţă, acest lucru include onorarea de către Comisia Europeană a obligaţiilor sale legale de a consulta ofiţerii europeni de protecţie a datelor.

(PT) Aş dori să-l felicit pe prietenul meu Carlos Coelho pentru activitatea sa excelentă în cadrul acestui Parlament. Mulţumesc foarte mult.

  Dushana Zdravkova (PPE-DE) . – (BG) Mulţumesc, Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori să felicit raportorul, pe domnul Coelho, pentru echilibrul atins în acest raport între asigurarea unui nivel mai mare de securitate pentru documentele internaţionale de călătorie şi protejarea datelor cu caracter personal şi a integrităţii umane a cetăţenilor Uniunii Europene. Sugestiile făcute pentru ameliorarea unui anumit număr de cerinţe tehnice vor sprijini lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere, imigraţiei ilegale şi traficului de fiinţe umane. Pentru ţări de frontieră ca Bulgaria, expuse unei presiuni intense a fluxurilor migratorii şi a activităţilor crimei organizate internaţionale, introducerea rapidă şi de succes a noilor standarde va fi extrem de importantă în sensul protejării graniţelor externe ale Uniunii Europene.

Din nefericire, în ţara mea avem câteva cazuri serioase care implică dispariţia unor copii despre care nu se ştie încă nimic nici acum. De aceea, simt că acest raport furnizează orientări corecte pentru viitoarea evoluţie a standardelor pentru elementele de securitate şi biometrice din paşapoarte pentru cetăţenii cei mai tineri ai Europei. Introducerea principiului „un paşaport - o persoană” le va furniza un nivel şi mai ridicat de securitate atunci când vor călători în afara teritoriului Uniunii Europene. Propunerea de a introduce informaţii suplimentare în paşapoartele copiilor mai mici de 18 ani va limita oportunităţile pentru activităţile ilegale de trafic cu copii. Când este vorba despre aplicarea regulamentului în cadrul legislaţiilor lor naţionale, statele membre trebuie, în mod evident, să ia în considerare posibilele repercusiuni financiare pentru familiile numeroase. Acest lucru a fost menţionat de asemenea de câţiva antevorbitori. Libertatea de mişcare nu trebuie să fie restricţionată pentru acele familii din cauza faptului că trebuie să plătească sume importante pentru paşapoartele copiilor lor.

Pentru a încheia, în ceea ce priveşte aspectul liberei circulaţii a persoanelor în interiorul Uniunii Europene, cred că trebuie abolită limita privind vârsta la care persoanele au dreptul de a primi cartea de identitate, deoarece acest lucru va încuraja şi garanta de asemenea libera circulaţie a celor mai tineri cetăţeni ai Uniunii Europene.

  Genowefa Grabowska (PSE). – (PL) Domnule preşedinte, aş dori să încep prin a felicita raportorul şi să precizez că susţin raportul elaborat de domnia sa. Consider că raportul nu este doar important, ci şi bun. Poate voi începe cu afirmaţia care a fost făcută aici conform căreia paşaportul este un document emis de statele membre în conformitate cu regulamentele naţionale. Este adevărat că avem paşapoarte diferite, în afara coperţilor, dar este important să obţinem un echilibru între măsurile de securitate a acelor paşapoarte, pentru ca acestea să identifice un cetăţean al Uniunii Europene sau o altă persoană care intră pe teritoriul Uniunii Europene şi să reziste în acelaşi timp infracţiunilor, care implică în mare măsură paşapoartele, cum sunt imigraţia ilegală, terorismul, traficul cu copii sau falsificarea documentelor. Echilibrul a fost găsit, cred, în acest raport. Nu există indicaţii că restricţiile pe care le includem în raport vor influenţa sau restricţiona în vreun fel statele membre în ceea ce priveşte emiterea paşapoartelor.

Doresc să atrag atenţia asupra unui principiu la care mă raliez pe deplin: principiul „un paşaport - o persoană”. În ceea ce priveşte copiii, este un principiu bun, dar nu aş dori să fie o barieră financiară pentru părinţii care doresc paşapoarte individuale pentru copiii lor, dar care pot avea mijloace financiare limitate. Aş dori, de asemenea, să atrag atenţia asupra unui punct mai slab din raport, deşi raportorul l-a menţionat deja, şi anume faptul că tehnologiile moderne, netestate, trebuie să fie reevaluate şi este bine că peste trei ani vom putea să facem acest lucru. Pledez de asemenea pentru ca rolul Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor să fie luat totuşi în considerare. Această instituţie din cadrul Uniunii Europene trebuie să fie implicată mai mult în întreaga procedură şi pledez pentru acest lucru.

  Robert Evans (PSE). - Domnule preşedinte, aş dori să-i mulţumesc şi eu domnului Coelho. Acest raport este foarte important pentru viitorul Europei şi pentru cei 500 de milioane de cetăţeni ai săi: pentru siguranţa şi securitatea acestora, precum şi pentru măsurile antiterorism, printre altele. Dacă tehnologia există, după cum a spus doamna Zdravkova, ar trebui să o utilizăm.

Din punctul de vedere al copiilor, doamna Angelilli, domnul Lambrinidis şi alţii au menţionat că aceasta poate fi o armă vitală împotriva contrabandei cu copii, de exemplu.

Totuşi, punctul crucial se află cu adevărat în noul articol 3, care menţionează că scopul datelor biometrice este verificarea nu numai a autenticităţii documentului, ci şi a identităţii titularului prin intermediul unor elemente comparabile disponibile imediat. În prezent, multe ţări se bazează aproape exclusiv pe fotografii şi foarte mulţi oameni, aş sugera eu – poate şi dumneavoastră, domnule Preşedinte, şi chiar şi domnul Barroso – nu mai arată ca fotografiile din paşaport – mulţi dintre noi nici nu ar dori acest lucru! Prin urmare, consider că dacă există proceduri şi metode noi de identitate disponibile, trebuie să fim pregătiţi să le utilizăm.

În ceea ce îi priveşte pe doamna Gacek şi domnul Batten şi contribuţiile lor antibritanice de tip „atacă şi fugi” – spun asta deoarece dumnealor nu se află acum aici pentru a auzi răspunsul – aş sugera că sistemul Regatului Unit nu este probabil nici mai bun, nici mai prost decât multe altele din Uniunea Europeană. Avem verificări şi bilanţuri, dar putem face mai multe. Dacă noua tehnologie a secolului al XXI-lea este disponibilă, trebuie să fim pregătiţi pentru a o utiliza, după cum a spus doamna Grabowska acum câteva clipe, trebuie să fim pregătiţi să o modificăm permanent pentru a profita de facilităţile existente în cadrul Uniunii Europene.

  Milan Gaľa (PPE-DE). – (SK) Protejarea copiilor de infracţiuni precum răpirea şi traficarea necesită introducerea paşapoartelor pentru copii.

Principiul „un paşaport - o persoană” înseamnă că fiecărui copil care călătoreşte în afara Spaţiului Schengen i se va emite un paşaport. Noua metodă de identificare va simplifica controlul la frontiere. Instrumentele pentru protejarea copiilor de răpire vor include o linie telefonică de asistenţă europeană pentru raportarea copiilor dispăruţi, răpiţi sau exploataţi sexual, paşapoarte cu date biometrice şi sistemul paneuropean de alertă privind răpirea copiilor, care va fi lansat în curând.

Trebuie să acordăm atenţie asigurării unui grad ridicat de confidenţialitate în procesul de prelevare şi utilizare a datelor biometrice. Susţin părerea raportorului conform căreia trebuie realizat un studiu privind posibilele deficienţe ale sistemelor de identificare a amprentelor din statele membre ale Uniunii Europene. Ulterior va trebui avută în vedere introducerea unui sistem european comun pentru compararea amprentelor.

  Nicolae Vlad Popa (PPE-DE). - Îl felicit pe domnul Carlos Coelho pentru acest raport.

Salut această iniţiativă, care reprezintă un real progres înregistrat în urma Consiliului European de la Salonic, prin stabilirea unei legături între documentul de călătorie şi posesorul acestuia, şi prin adoptarea principiului "o singură persoană - un singur paşaport".

Doresc să subliniez trei aspecte importante.

În primul rând, este vorba de necesitatea de a adopta principiile şi excepţiile prevăzute în acest raport la rezultatele şi problemele apărute în practică. Aşadar, trebuie pus accentul pe termenul de revizuire de trei ani stabilit de către acesta ca termen în care atât statele membre, cât şi Comisia trebuie să încerce să identifice recomandările între principii teoretice şi impedimente practice.

În al doilea rând, o serioasă problemă se ridică în ceea ce priveşte securitatea datelor stocate şi protejarea identităţii posesorului.

În cele din urmă, aş vrea să atrag atenţia asupra necesităţii de a elabora principii comune în privinţa actelor necesare pentru eliberarea documentelor de călătorie sau a paşapoartelor, aceasta fază fiind esenţială atât pentru asigurarea securităţii bazelor de date, precum şi pentru prevenirea falsificării acestor documente.

  Martine Roure (PSE). – (FR) Domnule preşedinte, încă o secundă pentru a vă mulţumi, domnule Coelho, şi a vă spune că este o mare plăcere să lucrez cu dumneavoastră, aţi dat întotdeauna dovadă de mare abilitate, aveţi o adevărată capacitate de ascultare şi analiză şi datorită dumneavoastră am ajuns la acest rezultat.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE). - România a introdus începând de la 1 ianuarie 2009 utilizarea paşapoartelor biometrice. Acest tip de paşapoarte prezintă 50 de elemente de siguranţă şi cuprinde pentru prima dată în Uniunea Europeană atât elementul de identificare facial, cât şi cel al amprentelor digitale.

România a făcut astfel un pas important către intrarea în spaţiul Schengen, prevăzută pentru anul 2011. Introducerea paşapoartelor biometrice anulează ultima condiţie de fond a includerii României în programul Visa Waiver. În consecinţă, refuzul scutirii românilor de vize pentru Statele Unite se bazează de acum înainte doar pe motive subiective şi sper ca Statele Unite să ia în considerare acest lucru.

Felicit încă o dată raportorul pentru că aduce regulamentului îmbunătăţiri importante, în special crearea unui sistem european uniform pentru verificarea compatibilităţii dintre elementele biometrice şi datele stocate în cip.

  Silvia-Adriana Ţicău (PSE). - Armonizarea la nivel european a standardelor de securitate pentru paşapoartele biometrice este o extindere a prevederilor acquis-ului Schengen. Regulamentul prevede obligaţia generală de furnizare a amprentelor, care sunt stocate pe un cip fără contact în paşaport.

Susţin excepţiile privind furnizarea amprentelor în cazul copiilor sub 12 ani şi solicit revizuirea şi armonizarea legislaţiilor naţionale specifice.

Consider că prelucrarea datelor din paşapoartele biometrice trebuie să se facă cu respectarea legislaţiei comunitare privind protecţia datelor cu caracter personal şi a vieţii private. Comisia şi statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a garanta acest lucru privind prelucrarea datelor din paşaportul biometric, atât la frontieră, cât şi în procesul de întreţinere a bazelor de date aferente, în situaţia în care legislaţia naţională prevede acest lucru.

Atrag însă atenţia că limitarea valabilităţii unui paşaport biometric pentru persoanele ale căror amprente sunt indisponibile, temporar sau permanent, la 12 luni sau mai puţin, face viaţa persoanelor cu dizabilităţi mai dificilă şi rog Comisia să reevalueze textul aferent.

  Marios Matsakis (ALDE). - Domnule preşedinte, niciun cetăţean care respectă legea nu trebuie să fie îngrijorat de verificarea identităţii sale sau a copiilor săi. Salut prin urmare utilizarea datelor biometrice în cazul paşapoartelor şi al altor documente.

Am dorit doar să menţionez un punct de referinţă viitoare. Este o realitate că niciun element biometric nu rămâne la fel din copilărie până la maturitate, cu excepţia unuia singur: amprentarea ADN. Acesta rămâne aceeaşi de la concepţie până la moarte şi chiar şi după. Este posibilă astăzi identificarea cuiva chiar şi la mulţi ani după moarte, obţinând o mostră mică din oseminte. Tehnologia de amprentare ADN este în prezent rapidă, ieftină şi poate fi realizată asupra câtorva celule doar, care pot fi obţinute dintr-o mostră de mucoasă bucală sau de la o picătură de sânge extrasă de exemplu din cordonul ombilical.

Prin urmare, susţin că în viitor ar trebui să luăm în considerare amprentarea ADN ca singura modalitate de identificare biometrică – care este garantată a rămâne la fel pentru fiecare persoană – pentru toţi cetăţenii europeni.

  Hubert Pirker (PPE-DE). – (DE) Domnule preşedinte, îi mulţumesc lui Carlos Coelho şi îl felicit pentru acest raport. Am fi fost cu toţii dezamăgiţi dacă raportul său ar fi fost sub valoarea nominală, deoarece ne-am obişnuit deja cu cele mai înalte standarde de calitate din partea domniei sale. Personal, mi-a plăcut faptul că domnul Carlos Coelho a evidenţiat în mod clar de la început că raportul său se referă la securitatea copiilor. Putem obţine această securitate emiţând paşapoarte sigure şi prelevând amprente pentru a ne asigura că este posibilă verificarea faptului că persoana care trece frontiera este chiar persoana din paşaport.

Prin urmare, este vorba despre un obiectiv care poate fi utilizat pentru a obţine securitate pentru copii. Faptul că acum discutăm dacă amprentele trebuie prelevate la şase ani sau la doisprezece ani este o chestiune tehnică, nu o chestiune de perspectivă. Nu aş avea nicio problemă în ceea ce priveşte prelevarea amprentelor de la vârsta de şase ani, deoarece este vorba despre copii şi securitatea acestora. Pentru mine, este de la sine înţeles că trebuie respectate legile privind protecţia datelor. Nici nu ar trebui să discutăm acest lucru. Este de datoria statului constituţional controlarea acestui fapt. Dacă ajungem să avem paşapoarte sigure şi sunt respectate legile privind protecţia datelor, atunci Uniunea Europeană va fi făcut un pas decisiv înainte în ceea ce priveşte interesele copiilor şi împotriva traficului şi a contrabandei cu copii.

  Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. −(FR) Domnule preşedinte, cred că întregul Parlament apreciază activitatea domnului Coelho şi calităţile sale şi aş dori să mă alătur aprecierii doamnei Roure.

Aş dori să spun, în spiritul celor precizate de Gérard Deprez, că trebuie să ne îndreptăm spre date biometrice din ce în ce mai fiabile, din ce în ce mai comparabile, care ne-ar permite să utilizăm cât mai bine cele mai sofisticate tehnologii pentru a asigura securitatea în acest spaţiu liber în care locuim. De aceea am programat această întâlnire. Salut prin urmare faptul că Parlamentul s-a angajat de asemenea în acest efort de a face identificarea copiilor mai sigură, lucru necesar pentru siguranţa acestora.

Am fost întrebat dacă avem deja dovezi că aceste procese sunt eficace. Aş spune că doar atunci când va fi implementat, vom putea să verificăm în mod adecvat eficacitatea sistemului, dar, a priori, totul sugerează că o mai mare securitate va fi obţinută printr-o mai bună identificare a copiilor care călătoresc singuri. În orice caz, nu putem să nu luăm acest obiectiv major în considerare. Voi oferi Parlamentului mai multe răspunsuri la mai multe întrebări.

În primul rând, trebuie să spun că, în propunerea sa, Comisia a subliniat întotdeauna principiul protecţiei datelor. Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a fost consultată în privinţa propunerii de bază şi aceasta a făcut remarci pe care Comisia le-a luat în considerare. Aş dori să menţionez, de asemenea, că în ceea ce priveşte elementele de identificare, standardele sunt armonizate cu standardele ICAO (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale), lucru care, după cum s-a mai spus, va facilita dialogul cu Statele Unite.

Apoi, aş dori să vă reamintesc că, în ceea ce priveşte paşapoartele copiilor, există, bineînţeles un cost financiar pentru familii, dar aceasta ţine de competenţa statelor membre şi aş dori să evidenţiez că, pentru călătoriile în spaţiul Schengen, cartea de identitate este suficientă. Paşaportul este necesar doar pentru a călători în afara Uniunii Europene.

Pentru a încheia, aş dori să confirm că un studiu comparativ va fi realizat de Comisie cu privire la regulile existente în statele membre pentru minorii care călătoresc singuri. La momentul oportun, vom propune adoptarea măsurilor necesare de către Consiliu pentru protejarea mai eficace a copiilor şi pentru prevenirea traficului cu copii. Este extrem de evident că acest studiu este, pe bună dreptate, dorit de Parlament şi, bineînţeles, mă angajez să mă asigur că personalul serviciilor de care mă ocup îl elaborează în cele mai bune condiţii şi în cel mai scurt timp posibil.

Atât am avut de spus şi mulţumesc din nou Parlamentului pentru contribuţia sa extrem de constructivă la legislaţia europeană.

  Carlos Coelho, raportor. – (PT) Domnule preşedinte, dacă a reieşit un lucru din dezbatere, acela este faptul că există o oarecare îngrijorare privind combaterea eficace traficului de fiinţe umane – şi în special a traficului cu copii – în rândul majorităţii membrilor acestui Parlament. Aceasta este obiectivul cel mai important al măsurii pe care o vom adopta şi sunt încântat de faptul că aproape toţi vorbitorii au menţionat acest lucru.

Aş dori să mulţumesc încă o dată tuturor raportorilor alternativi pentru colaborarea acestora; şi nu este o simplă laudă. Trebuie spus că doamna Roure, colega mea, a avut un rol crucial pentru ajungerea la un acord, la care au contribuit foarte mult şi comisarul Barrot şi preşedinţia franceză. Doresc să îi mulţumesc în special comisarului Barrot pentru disponibilitatea Comisiei de a oferi sprijinul instituţional necesar pentru revigorarea luptei împotriva traficului cu copii, ca şi pentru disponibilitatea acesteia de a colabora la cele trei studii pe care le-am solicitat: privind fiabilitatea amprentelor copiilor, documentele necesare pentru obţinerea paşaportului şi rata de respingere falsă, care sunt unele dintre preocupările pe care le avem cu privire la punerea în aplicare a acestor reguli.

În încheiere, domnule Preşedinte, mă voi referi la problema ridicată de domnul Brejc: a întrebat dacă putem spune că emiterea paşapoartelor este sigură. Să fiu pe deplin sincer, trebuie să spun că acest lucru diferă de la ţară la ţară. Unele ţări au sisteme mai riguroase decât altele şi acest lucru este un alt motiv pentru care studiul privind documentele necesare pentru obţinerea paşaportului este extrem de important. Ştiu că Europa nu are jurisdicţie în acest domeniu – emiterea paşapoartelor este o prerogativă naţională – şi de aceea am fost extrem de mulţumit atunci când comisarul Barrot a fost de acord cu colaborarea Comisiei la studiul privind documentele necesare pentru obţinerea paşaportului. Nu are sens să avem paşapoarte care sunt foarte sigure dacă această securitate poate fi sabotată pe parcursul procesului de emitere. Nu este vorba despre impunerea unor măsuri statelor membre, ci despre schimbul de bune practici, de natură să garanteze că paşaportul european este o realitate sigură la graniţele noastre externe. Vă mulţumesc tuturor pentru colaborare.

  Preşedintele. −Dezbaterea este închisă.

Votul va avea loc mâine, miercuri, la orele 12.00.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Siiri Oviir (ALDE), în scris. – (ET) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, adoptarea acestui regulament este un pas important spre obţinerea unor documente de călătorie mai sigure pentru cetăţenii Uniunii Europene. Drept rezultat, până la 29 iunie 2009 ar trebui să existe o legătură clară în cadrul Uniunii Europene între paşaport şi titularul acestuia, lucru care va reprezenta un pas important către protejarea paşapoartelor împotriva fraudei.

Salut în mod deosebit punerea în practică a principiului „un paşaport - o persoană”, care face posibilă ameliorarea securităţii călătoriilor, în special pentru copii, şi obstrucţionează acţiunile persoanelor implicate în traficarea şi răpirea copiilor. Este lăudabil că această cerinţă va fi acum aplicată în toate statele membre. În Estonia, ea este în vigoare încă din anul 2000.

În afara documentelor sigure de călătorie, poliţiştii de frontieră din statele membre au un rol important şi trebuie să fie din ce în ce mai atenţi la inspectarea persoanelor minore care călătoresc cu sau fără însoţitor şi trec graniţele externe ale Uniunii Europene, la fel ca şi în cazul adulţilor.

Securitatea documentelor de călătorie nu se limitează cu siguranţă la paşapoarte şi întregul proces este la fel de important. Prin urmare, nu are rost să se consolideze securitatea paşapoartelor dacă nu se acordă atenţie şi restului ochiurilor din lanţ.

Consider că, în afara garantării unor documente mai sigure, Comisia Europeană ar trebui să aibă în vedere adoptarea unei abordări comune la nivelul Uniunii Europene pentru a înlocui diferitele reguli pentru protecţia copiilor care trec graniţele externe ale Uniunii Europene, aflate în prezent în vigoare în cele 27 de state membre.

  Daciana Octavia Sârbu (PSE), în scris. – Ameninţările teroriste au adus cu sine necesitatea introducerii unor elemente suplimentare de securitate şi biometrice care să asigure o protecţie sporită a pasagerilor care călătoresc în Uniunea Europeană. Elementele cele mai importante ale propunerii de regulament sunt combaterea traficului de copii prin introducerea principiului „o persoană-un paşaport”, precum şi introducerea derogărilor privind prelevarea amprentelor de la copii sub 12 ani. Cu toate acestea, legislaţia anumitor state membre prevede furnizarea amprentelor digitale de la copiii sub 12 ani, însa aceasta va fi posibilă doar pe o perioadă tranzitorie de 4 ani, vârsta limită neputând totuşi depăşi 6 ani. Anumite studii pilot realizate de statele membre au demonstrat că amprentele copiilor sub vârsta de 6 ani nu sunt de calitate bună, acestea putându-se schimba în timpul creşterii. Prin fixarea unei vârste limită, riscul apariţiei unei erori de identificare a persoanei prin prelevarea amprentelor este mai scăzut, iar posibilitatea traficului de copii este îngreunată. Nevoia de protecţie a călătorilor a devenit tot mai evidentă după evenimentele de la 11 septembrie 2001, însă creşterea gradului de protecţie a securităţii trebuie să fie însoţită de o asigurare a drepturilor şi demnităţilor pasagerilor, aşa cum este stipulat de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

13. Accesul publicului la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (dezbatere)

  Preşedintele. −Următorul punct pe ordinea de zi este raportul (A6-0459/2008) elaborat de domnul Cappato, în numele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, referitor la accesul publicului la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei [punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001].

  Marco Cappato, raportor. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, acesta este un report despre situaţia accesului public la documentele Uniunii Europene şi o oportunitate de a formula anumite sugestii. În scurtul timp pe care îl avem la dispoziţie, doresc să ridic trei probleme importante.

Prima se referă la Consiliu. Guvernele din cadrul Uniunii Europene se întrunesc în cadrul Consiliului cu puteri de legiferare, iar acesta, ca orice adunare cu puteri de legiferare, ar trebui să fie obligat să-şi facă publice lucrările şi deciziile. Doresc să subliniez acest lucru în mod special deoarece au fost depuse amendamente de către Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni pentru un vot divizat asupra anumitor puncte. Sper ca voturile divizate să nu elimine părţi semnificative din raport. De exemplu, punctul 3 din raport solicită adoptarea de acţiuni ca urmare a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cazul înaintat de Maurizio Turco, un membru al Parlamentului European din Partidul Radical, care a câştigat o cauză la Curtea de Justiţie privind publicarea deciziilor juridice luate de serviciile juridice ale instituţiilor europene şi privind obligaţia de a dezvălui identitatea membrilor delegaţiilor statelor membre în cadrul Consiliului. Avem dreptul să ştim cine votează în Consiliu şi cum. Sper, prin urmare, că nu va vota nimeni împotriva punctului 3 sau a punctului 9, care solicită informaţii despre ceea ce se întâmplă în cadrul Coreper, Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi, şi solicită ca acesta să facă publice documentele întrunirilor sale şi să nu clasifice toate documentele privind politica internaţională ca documente diplomatice. Acest aspect este extrem de important!

Cealaltă problemă pe care doresc să o ridic se referă la Parlament, deoarece trebuie să fim primii care ne facem publică activitatea. Noi, italienii radicali, îl numim „registrul public al reprezentanţilor aleşi”, cu alte cuvinte un registru în care putem găsi toate informaţiile despre activităţile membrilor Parlamentului European: cine este prezent, cine este absent, cum votează şi, bineînţeles, cu cât sunt plătiţi. Aveţi grijă, totuşi, şi spun acest lucru pentru că o cerere a fost depusă pentru un vot divizat şi asupra punctului 5, ar fi o greşeală să credem că dacă menţinem o parte din aceste informaţii confidenţiale – mă adresez aici doamnei Cederschiöld, care ştiu că este preocupată de acest aspect – nu ne vom expune în realitate şi mai mult atacurilor agresive, demagogice, asupra membrilor Parlamentului European. Ştim că anumiţi colegi au filmat alţi membri ai Parlamentului European, spionându-şi deci colegii. Modul de rezolvare a acestui aspect este nu numai prin simpla împiedicare a acestuia, ci prin publicarea întregii noastre activităţi, zădărnicind planurile persoanelor care doresc să se uite pe gaura cheii şi difuzând activitatea comisiilor parlamentare, reuniunile şi toate procedurile acestui Parlament pe internet.

A treia problemă pe care doresc să o ridic se referă la formatele documentelor, deoarece Grupul PPE-DE a solicitat, de asemenea, un vot divizat asupra punctului 7 referitor la acest aspect. În acest punct, solicităm ca documentele să fie create, din punct de vedere tehnologic, utilizând procesoare de texte cu sursă deschisă, un multilingvism eficace şi tehnologii care permit persoanelor cu handicap să obţină acces la informaţii şi documente. Sper că nimeni din acest Parlament nu este împotriva accesului multilingv cu sursă deschisă, utilizând tehnologii care facilitează accesul peroanelor cu handicap, deoarece acesta este un aspect esenţial pentru o parte a cetăţenilor Uniunii Europene.

Ştim că s-a propus din partea Comisiei o reformă a regulamentelor noastre şi vom trata acest aspect în raportul Cashman, dar această hotărâre este prima noastră oportunitate de a stabili anumite puncte de referinţă pentru Parlament. Sper că oportunitatea nu va fi irosită şi că toate aspectele cruciale pe care m-am gândit să le menţionez în acest raport nu vor fi în zadar.

  Margot Wallström, vicepreşedintă a Comisiei. −Domnule preşedinte, aş dori să încep mulţumindu-vă pentru un raport foarte bine redactat şi interesant şi felicit raportorul. Acest subiect este important şi preţios, în special în contextul revizuirii Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 şi având în vedere modificările pe care Tratatul de la Lisabona – dacă intră în vigoare – le va aduce în ceea ce priveşte aceste aspecte importante.

Raportul se referă în principiu la punerea în aplicare a Regulamentului 1049/2001 şi, de aceea, permiteţi-mi să încep reamintind unul dintre elementele pozitive ale punerii în aplicare a acestui regulament, deoarece, după cum arată datele cantitative şi după cum recunoaşte raportul Parlamentului, instituţiile Uniunii Europene au acordat accesul la un număr mai mare de documente, înregistrând în acelaşi timp o reducere a numărului şi a ratei de respingere.

Ne angajăm să sporim în continuare transparenţa şi deschiderea. Bineînţeles, anumite recomandări din raport merg mult mai departe de aplicarea Regulamentului 1049/2001 în 2006 şi unele dintre acestea nu sunt legate direct de activităţile Comisiei, după cum tocmai s-a spus.

Raportul se referă la un număr de aspecte referitoare la deschiderea şi comunicarea cu cetăţenii şi salut în special acest lucru ca o contribuţie valoroasă la reflecţia generală asupra transparenţei, comunicării şi sferei de acoperire.

Permiteţi-mi să menţionez pe scurt câteva dintre recomandările şi principiile care stau la baza acestora, deoarece ele merită să fie luate în considerare.

În ceea ce priveşte cauza Turco, vă asigur că această hotărâre judecătorească este luată pe deplin în considerare de Comisie. După cum s-a menţionat, se referă în principal la nevoia unei deschideri mai mari în ceea ce priveşte acţiunea Consiliului în capacitatea sa legislativă, dar se aplică şi Comisiei şi tuturor instituţiilor, iar Comisia se asigură că fiecare solicitare de acces este evaluată cu atenţie de la caz la caz în funcţie de parametrii stabiliţi de Curtea de Justiţie.

În al doilea rând, propunerea de a stabili reguli comune privind procedurile administrative necesită mai multă reflecţie, deoarece multe dintre aceste proceduri sunt foarte specifice ca natură şi, în anumite cazuri, unice pentru fiecare instituţie. Aceasta înseamnă că vom avea nevoie de mai mult timp pentru a vedea cum se poate realiza acest lucru.

Recomandarea de a fuziona Regulamentul nr. 1049/2001 şi Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 354/83 privind deschiderea arhivelor istorice este destul de complexă dintr-un motiv special, întrucât articolul 255 din Tratatul CE şi Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 nu se aplică tuturor instituţiilor şi organismelor. Acest lucru s-ar putea schimba de asemenea dacă şi când Tratatul de la Lisabona intră în vigoare, deoarece prin acesta se va extinde dreptul de acces la documente către toate instituţiile şi organismele. De aceea nu este atât de uşor să fie fuzionate aceste două regulamente, sfera lor de acoperire fiind diferită.

La remarca critică a ombudsmanului cu privire la registrele publice ale Comisiei, aş dori să vă asigur că luăm această remarcă în serios. După cum ştiţi, avem un registru public de documente care este în funcţiune din iunie 2002 şi, de atunci, Comisia a creat şi un registru dedicat procedurilor de comitologie şi un registru privind grupurile de experţi. Facem întotdeauna tot ce ne stă în putinţă pentru a ne moderniza sistemele interne de IT.

Acest lucru, din nefericire, nu se va întâmpla peste noapte, întrucât necesită multă muncă. Avem întotdeauna în vedere necesitatea de a mări acoperirea registrului public şi sper că îmi cunoaşteţi şi angajamentul personal în acest sens. Recunoaştem că încă mai trebuie să extindem acoperirea registrelor noastre publice şi ne confirmăm angajamentul de a dezvolta registrele publice în sensul unei mai mari transparenţe.

Rezoluţia vizată se referă la aspectele gestionării documentelor, la un portal comun şi la proiectul Trans-Jai. Comisia sprijină ideea creării unui portal comun pentru a facilita accesul cetăţenilor la documentele legislative. Cred că acest lucru ar implica o metodologie comună şi trebuie să studiem toate consecinţele practice ale acesteia asupra identificării şi referinţelor documentelor. Am dori să vedem un portal care să implice disponibilitatea completă a documentelor publice pentru fiecare instituţie, prin urmare suntem gata să lucrăm împreună cu dumneavoastră în acest sens.

În ceea ce priveşte proiectul Trans-Jai, revin la ceea ce am spus într-un răspuns în octombrie, şi anume că se aşteaptă deschiderea acestuia pentru publicul larg în anul 2010.

Permiteţi-mi, de asemenea, să comentez aspectul schimbului de informaţii între instituţii. Înţeleg ceea ce se doreşte aici şi ceea ce urmăriţi, dar aş dori să vă reamintesc că între instituţiile noastre am stabilit deja o metodă de lucru în ceea ce priveşte schimbul de informaţii confidenţiale deţinute de Comisie şi aceasta este reglementată în una dintre anexele la acordul-cadru. Ar trebui de asemenea să avem în vedere că problema schimbului de informaţii între instituţii nu se referă la accesul public şi considerăm că acest aspect ar trebui tratat separat, după cum se întâmplă în prezent.

Acest raport şi această dezbatere constituie, de asemenea, contribuţii apreciate şi de valoare pentru un alt moment când le putem discuta la o scară mai largă. Sunt recunoscătoare pentru eforturile Parlamentului de a menţine aspectul transparenţei şi al deschiderii pe poziţii prioritare ale agendei Uniunii Europene. Vom reveni la multe dintre aceste aspecte în viitorul foarte apropiat, de exemplu în timpul reuniunii mixte a Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne cu parlamentul ceh de săptămâna viitoare, la care voi avea plăcerea să particip şi apoi în doar câteva săptămâni, când vom trata aspectul important al revizuirii Regulamentului 1049/2001.

Consider că discuţiile nu trebuie să se încheie aici. Trebuie să fim deschişi în ceea ce priveşte transparenţa şi să ne gândim la ceea ce putem face în mod proactiv în afara cadrului legislaţiei formale, ca de exemplu ameliorarea registrelor, o mai mare uşurinţă de utilizare şi accesibilitate, diseminarea activă şi publicarea mai rapidă a documentelor. Ceea ce am făcut personal anul trecut a fost publicarea registrului corespondenţei mele personale direct pe web. Sunt sigur că şi dumneavoastră aveţi idei şi exemple similare în legătură cu ce se poate face dacă există voinţă în acest sens. Prin urmare, haideţi să facem acest lucru.

  Luis Herrero-Tejedor, în numele Grupului PPE-DE. – (ES) Domnule preşedinte, domnule Cappato, raportul dumneavoastră este plin de intenţii bune, dovada cea mai clară a acestora fiind faptul că nu a fost considerată necesară nicio modificare a acestuia de către Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne.

Dumneavoastră aţi introdus 18 amendamente la propriul raport. Aceste amendamente au dat raportului o latură radicală – ca să mă exprim în termeni generali – şi m-au făcut să am îndoieli foarte serioase.

Aş diviza în patru grupuri diferite amendamentele propuse de dumneavoastră – amendamente propuse de dumneavoastră înşivă, aş dori să subliniez – la un raport care iniţial a primit sprijinul tuturor grupurilor. Mai întâi, unele dintre acestea sunt imposibile; faceţi nişte sugestii care sunt imposibile. De exemplu, domnule Cappato, unele dintre sugestiile dumneavoastră nu au nicio bază juridică încă: până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, va fi imposibilă armonizarea regulilor diferitelor instituţii. Comisarul Wallström tocmai a spus ceva similar. De asemenea, solicitaţi ca anul 2009 să fie declarat Anul European al Transparenţei, dar aţi întârziat, nu mai este timp. Unele dintre sugestiile dumneavoastră sunt prin urmare imposibile.

În al doilea rând, unele dintre sugestiile dumneavoastră nu sunt recomandabile. De exemplu, solicitaţi transparenţă la reuniunile grupurilor politice. Acest lucru nu va funcţiona. Există nevoia de confidenţialitate, deoarece confidenţialitatea este un bun politic. Dacă doresc să nu fiu de acord cu partidul meu şi să-mi menţin opoziţia, vreau să fac acest lucru în spatele uşilor închise: aceasta nu înseamnă lipsă de transparenţă. Trebuie să existe transparenţă în cadrul organismelor publice, dar nu în cadrul partidelor, confidenţialitatea dezbaterilor acestora trebuind garantată. Prin urmare, nu pot fi de acord cu dumneavoastră asupra acestui punct.

Câteva dintre celelalte afirmaţii ale dumneavoastră, domnule Cappato, sunt incorecte. De exemplu, afirmaţi că 90% din activitatea legislativă este realizată prin intermediul comitologiei. Aceasta este o exagerare îndrăzneaţă, domnule Cappato. În plus, comitologia are standardele sale proprii de transparenţă implicită. Dacă introducem mai multe mecanisme, mai multă birocraţie şi mai multe controale, vom obţine exact opusul a ceea ce dorim să realizăm: transparenţa, care este strâns legată de simplitate.

În cele din urmă – înainte ca Preşedintele să mă avertizeze, deoarece mă apropii deja de finalul timpului care mi-a fost alocat – unele dintre sugestiile dumneavoastră nu sunt necesare. De exemplu, înţeleg că este de-a dreptul minunat şi atractiv pentru opinia publică să se vorbească despre transparenţa activităţilor membrilor, pentru a putea vedea dacă participă la şedinţele plenare. Se poate vedea deja acest lucru, domnule Cappato. Se poate vedea, de asemenea, dacă aceştia participă la reuniunile comisiilor; există procese-verbale pentru fiecare reuniune, la care toţi cetăţenii au acces. Indemnizaţiile membrilor Parlamentului European sunt de asemenea publice. Cu alte cuvinte, este perfect posibil ca cetăţenii să obţină acces la aceste informaţii.

Înţeleg, prin urmare, că este minunat din perspectiva opiniei publice şi dă bine să susţinem transparenţa, dar trebuie să vă daţi seama că aceasta înseamnă asigurarea faptului că lucrurile sunt văzute exact cum sunt în realitate şi în cazul în care contribuim la distorsionarea modului în care sunt văzute lucrurile, domnule Cappato, nu contribuim la transparenţă. Vă mulţumesc pentru generozitate, domnule Preşedinte.

  Michael Cashman, în numele Grupului PSE. – Domnule preşedinte, mulţumesc, Marco, pentru un raport foarte bun, dar, din nefericire, trebuie să fiu de acord cu alte persoane din acest Parlament că ai depăşit competenţele existente – şi ştiu de ce.

Antevorbitorul meu a spus că unele recomandări sunt imposibile. Dacă nu cerem imposibilul, cum vom obţine vreodată schimbarea?

Dar, bineînţeles, ţi-ai depăşit competenţa. Nu vom difuza discuţiile grupurilor politice. Faptul că membrii Parlamentului European publică pe site-urile lor web sau prin intermediul Serviciului de Informaţii al Parlamentului ce fac şi unde merg nu înseamnă că desfăşoară o activitate eficace; nu înseamnă că sunt buni parlamentari.

Regulamentul se referă la accesul la toate documentele deţinute, primite sau elaborate de cele trei instituţii atunci când acţionează în capacitatea lor legislativă. La acest aspect trebuie să revenim. Trebuie să definim ce reprezintă „capacitatea legislativă”. Trebuie să analizăm cum a funcţionat regulamentul până acum şi să-l ameliorăm. Doresc să realizez acest lucru în comun cu toţi actorii implicaţi şi am plăcerea de a primi aici pe ministrul suedez, Cecilia Malmström, care a lucrat la început la acest subiect. Cu toţii dorim să progresăm în ceea ce priveşte accesul publicului la documente.

De ce? Pentru că recunoaştem că multă lume îşi dă seama că există situaţii, în special în Consiliu, după cum aţi exemplificat, în care miniştrii lor, miniştrii lor naţionali, sunt implicaţi, dar modul lor de argumentare şi voturile exprimate rămân secrete. Odată dezvăluit acel element de secret şi prezentând modul în care votează de fapt miniştrii statelor membre, aceştia vor fi consideraţi răspunzători acasă, în statele lor membre, şi dintr-o dată cetăţenii naţionali se simt conectaţi la toate activităţile europene.

Deci, Marco ai mers mai departe decât competenţa alocată, în special cu acest vis pe care îl ai. Dacă nu ai fi declarat că eşti un italian radical, nu aş fi ştiut niciodată acest lucru din raport, dar faptul că te aştepţi ca partidele politice să-şi difuzeze dezbaterile interne – acest lucru nu se va întâmpla şi, într-adevăr, după cum a spus antevorbitorul meu, tot ceea ce faci este să expui diviziunea existentă, mai degrabă decât să reafirmi faptul că ne aflăm aici deoarece credem într-o Europă răspunzătoare în faţa cetăţenilor săi. De aceea va fi dificilă redactarea listei de votare. Inima mea este alături de tine, dar trebuie să-mi urmez raţiunea.

  Alexander Alvaro, în numele Grupului ALDE. – (DE) Domnule preşedinte, bine aţi venit, doamnă comisar, mâine vom vota raportul pregătit de colegul meu, domnul Cappato, privind accesul public la documente. Domnul Cashman, un coleg foarte bun şi în mod normal incredibil de eficient, a subliniat deja că cel mai important lucru este ca publicului să i se permită accesul la documentele discutate şi decise aici.

L-am putea acuza pe domnul Cappato, cum au făcut domnul Herrero-Tejedor şi domnul Cashman, că şi-a depăşit competenţa. Aceasta este fără îndoială o chestiune de interpretare şi în acest caz nu se justifică pe deplin. Aspectul conform căruia, în principiu, întrunirile de grup ar trebui difuzate sau nu este cu siguranţă ceva ce se poate discuta. Ideea este, prin urmare, dacă am avea dreptul, de exemplu, să desfăşurăm o asemenea întrunire privată la solicitarea majorităţii membrilor grupului, deoarece există cu siguranţă anumite aspecte sensibile – după cum ştim cu toţii de la propriile noastre întruniri – care trebuie clarificate între noi înainte de a le face publice. După părerea mea, este normal să ne spălăm rufele murdare acasă, nu pe stradă.

Aş putea adăuga, de asemenea, că acest exemplu arată că partidele politice – nu grupurile de partide în acest caz – au întotdeauna un anumit interes în publicul general atunci când le convine acest lucru. Altfel, conferinţele de partid nu ar fi difuzate atât de masiv. În mod interesant, nimeni nu se plânge că anumite conferinţe de partid cu discuţii destul de aprinse au putut fi difuzate integral.

Consider că pot spune, prin urmare, că domnul Cappato a redactat un text bun, deşi – după cum ne-am obişnuit – alte grupuri pot face sugestii de ameliorare. În anumite cazuri, aceste sugestii sunt cu adevărat atât de bune încât trebuie să fie luate în considerare.

În comparaţie cu oricare altă instituţie, Parlamentul mai poate fi considerat încă lider în sensul transparenţei şi, prin urmare, nu l-aş face prioritatea mea numărul unu, devreme ce, cu privire la accesibilitatea documentelor şi la transparenţa şedinţelor sale şi a activităţilor membrilor săi, suntem mai deschişi decât orice alt parlament naţional. Asta nu înseamnă că nu este loc de mai bine, inclusiv în alte instituţii, în special în Consiliu, ai cărui reprezentanţi, din păcate, nu se află acum aici. Domnul Cashman tocmai a spus că trebuie să ştim cine a luat ce decizie şi cum pentru a putea determina răspunderea pentru acţiunile politice.

Este chiar şi mai importantă furnizarea accesului la documentele redactate în cadrul procedurii de comitologie, de exemplu. Un exemplu specific este Regulamentul privind lichidele în bagajele de mână, a cărui anexă nu a fost accesibilă pentru cetăţeni şi nici pentru parlamentari. Cerinţa transparenţei nu a fost introdusă în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene fără un motiv întemeiat, şi anume de a oferi oamenilor şansa de a înţelege activităţile politice, pentru a putea determina cui îi revine răspunderea şi pentru a permite poate ulterior luarea unor decizii diferite la alegeri.

Vă mulţumesc foarte mult pentru timpul suplimentar acordat, domnule Preşedinte. Succes, Marco. Îţi voi fi alături la votare mâine şi consider că vom ajunge la o concluzie satisfăcătoare.

  Ryszard Czarnecki, în numele Grupului UEN. – (PL) Domnule preşedinte, dacă Uniunea Europeană există pentru cetăţeni mai degrabă decât pentru eurocraţi, atunci trebuie bineînţeles să fie mai transparentă, la fel ca şi activităţile organismelor Uniunii Europene. Doar atunci poate Uniunea să câştige credibilitatea pe care a lăsat-o în mod neglijent la o parte. De exemplu, credibilitatea sa a fost deteriorată de încercarea de a forţa adoptarea Tratatului Constituţional şi de lipsa organizării referendumurilor naţionale. De aceea, este corectă solicitarea ca toate dezbaterile Consiliului, deoarece acestea decid soarta Europei, să fie accesibile cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Totuşi, aceste dezbateri nu includ dezbaterile grupurilor politice.

Este de asemenea important ca Parlamentul, Consiliul şi Comisia Europeană să adopte aceleaşi principii pentru acordarea accesului la documente, pentru a nu rămâne izolate în spaţiul informaţional şi de IT. Consider că acest raport este un pas semnificativ spre transparenţă. Totuşi, sunt convins că în ceea ce priveşte anumite aspecte, poate duce lucrurile cu un pas prea departe. Chiar şi tovarăşul Lenin spunea cândva că uneori trebuie să facem doi paşi înainte pentru a face acel pas înapoi. Raportorul ar trebui să nu piardă acest lucru din vedere.

  Eva-Britt Svensson, în numele Grupului GUE/NGL. – (SV) Domnule preşedinte, raportul redactat de domnul Cappato indică faptul că există probleme majore cu privire la accesul la documentele Uniunii Europene. Susţin propunerea raportorului pentru introducerea de îmbunătăţiri cu privire la raportul anual. Susţin, de asemenea, amendamentele depuse de raportor. Presupun, pe lângă aceasta, că Parlamentul va vota în favoarea principiului real al accesului public în cadrul viitoarei procedurii de vot asupra raportului domnului Cashman referitor la Regulamentul privind accesul public.

În ceea ce priveşte raportul anual, aş dori să subliniez în mod special faptul că este complet inacceptabil ca accesul public să nu fie garantat în ceea ce priveşte dreptul derivat, care include 90% din actele juridice cu forţă obligatorie adoptate în fiecare an de instituţiile Uniunii Europene. Participarea membrilor la activitatea Parlamentului şi toate circumstanţele financiare legate de numirea lor în Parlament trebuie să fie, de asemenea, complet transparente. Sprijin propunerea unui registru public combinat.

Pentru a încheia, aş dori să menţionez că accesul sporit al publicului nu este o cerinţă populistă, ci una democratică.

PREZIDEAZĂ: DL MAURO
Vicepreşedinte

  Nils Lundgren, în numele Grupului IND/DEM. – (SV) Domnule preşedinte, într-o democraţie, transparenţa este un concept de onoare. În ţările democratice, cetăţenii îşi aleg guvernanţii prin vot. Aceştia din urmă numesc funcţionari publici responsabili cu aplicarea deciziilor democratice. Ar fi, deci, absurd ca reprezentanţii aleşi şi funcţionarii desemnaţi să aibă dreptul de a împiedica accesul alegătorilor la informaţii. Faptul că acest lucru se întâmplă, totuşi, are două explicaţii. Prima ar fi o reminiscenţă din societatea predemocratică în care oamenii erau consideraţi supuşii conducătorilor nealeşi. Supuşii nu aveau dreptul să se amestece în activitatea conducătorului. A doua explicaţie ar fi că unele situaţii, precum securitatea naţiunii, respectarea integrităţii cetăţenilor, secretele de afaceri, influenţa pe piaţă şi alte considerente similare impun excepţii de la regula transparenţei.

Prima explicaţie este complet irelevantă în prezent. Autorităţile nu trebuie, în calitatea pe care o deţin, să împiedice accesul cetăţenilor la informaţii. Totuşi, a doua explicaţie este logică şi implică un exerciţiu de echilibrare foarte dificil. Aceste exigenţe legitime de a găsi echilibrul corect sunt, din nefericire, de multe ori folosite de autorităţi pentru a menţine opţiunea de confidenţialitate.

UE nu are o tradiţie strălucită în ceea ce priveşte transparenţa. În „copilăria” şi „adolescenţa” sa, UE a fost aproape total secretă, chiar şi cu privire la numerele de telefon interne ale Comisiei. UE a început prin a fi şi continuă să fie o ligă elitistă, deşi s-au realizat progrese importante: Codul de conduită din 1993, acceptarea cererilor Asociaţiei Jurnaliştilor din Suedia în 1998 şi Regulamentul din 2001.

Constat, cu o oarecare mândrie, că ţara mea, Suedia, are cea mai lungă tradiţie istorică în materie de transparenţă statutară. Acesta a fost motivul pentru care statul suedez s-a implicat în cauza Turco, determinând Curtea Europeană de Justiţie să anuleze decizia Consiliului şi a Tribunalului de Primă Instanţă vara trecută. Acesta a fost încă un pas de îndepărtare faţă de liga elitistă, însă drumul stabilirii unei transparenţe democratice în UE este lung. Există o puternică rezistenţă internă faţă de acest lucru. Prin urmare, raportul dlui Cappato ar trebui să fie pe deplin sprijinit de Parlament, ceea ce ar fi încă un pas pe drumul acela lung.

  Luca Romagnoli (NI). – (IT) Domnule preşedinte, stimaţi colegi, voi vorbi doar câteva secunde pentru a-mi exprima acordul cu mare parte din raportul dlui Cappato. Nici nu aş putea fi de altă părere, deoarece cred că am fost singurul membru al Parlamentului de naţionalitate italiană care a încercat să facă publică o listă cu prezenţele şi numărul de întrebări ridicate de către delegaţia italiană în Parlament. Am înregistrat toate aceste informaţii, în fiecare an, într-o broşură care conţine bilanţul activităţilor mele parlamentare.

Aş fi mai mulţumit dacă, de exemplu, presa italiană, care adesea ne arată cu degetul, ar publica informaţii care, fără a avea nimic senzaţional, ar constitui elemente indicative pentru a ilustra tipul activităţilor desfăşurate de un deputat italian în incinta Parlamentului. Ar fi mult mai bine dacă acest lucru ar pune în evidenţă faptul că activităţile noastre, dacă sunt bine realizate, sunt independente de partidele politice din care facem parte, în sensul că încercăm să aducem servicii întregului sistem.

Îmi exprim sprijinul faţă de iniţiativa dlui Cappato. Voi vota „da” pentru aproape toate propunerile din raport.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE). - Uniunea Europeană este fondată pe principiul transparenţei, la care face referire Tratatul Uniunii Europene în articolul 1 şi articolul 6, precum şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în articolul 41.

Europa a promovat de la început luarea deciziilor într-un mod cât mai transparent şi cât mai aproape de cetăţean. Parlamentul European, prin natura lui, este primul care promovează accesul publicului la procesul decizional, opiniile diferite asupra lucrărilor legislative sau nelegislative contribuind la creşterea încrederii cetăţenilor europeni în instituţiile europene.

În acest moment, accesul publicului la documentele instituţiilor europene este destul de bun. Este evident însă că legislaţia europeană din 2001, care reglementează acest drept de acces, trebuie adusă la zi.

Parlamentul a cerut Comisiei încă din 2006 să prezinte propuneri de modificare a regulamentului, formulând mai multe recomandări:

- toate documentele care servesc la elaborarea actelor juridice să fie direct accesibile publicului şi

- înfiinţarea unui punct unic de acces la documentele care servesc la elaborarea legislaţiei.

Comisia a ţinut cont de aceste recomandări, care au fost, de altfel, incluse în noua propunere de regulament din 2008.

Pe parcursul procesului decizional părţile se confruntă cu opinii diverse, câteodată contradictorii. Negocierile conduc la cea mai bună decizie acceptabilă pentru toţi. Cetăţeanul european trebuie să fie informat despre tot parcursul care a condus la adoptarea deciziilor, pentru că aceste decizii îi afectează viaţa în mod direct.

  Marianne Mikko (PSE). – (ET) Doamnelor şi domnilor, democraţia este bazată pe transparenţă şi deschidere. Acesta este un lucru deosebit de important acum, în apropierea alegerilor parlamentare programate în iunie.

Simplificarea mediului web va contribui la creşterea participării la vot cu ocazia acestor alegeri. Dacă le oferim cetăţenilor informaţii clare despre activităţile reprezentanţilor şi funcţionarea Parlamentului European în general, vom reuşi să stârnim interesul persoanelor de toate vârstele pentru munca noastră. Iniţiativa e-Parlament este foarte binevenită.

Pe baza criteriilor de căutare, cetăţenii ar trebui să dispună de toate informaţiile despre activitatea unui reprezentant. Sunt de acord cu raportorul că cetăţenii ar trebui să aibă acces şi la activităţile desfăşurate în comisii şi delegaţii, în afară de cele din plen. Cetăţenii trebuie să aibă posibilitatea de a înţelege pe deplin activităţile noastre.

De asemenea, susţin ideea creării unui registru comun de informaţii şi documente. Este important ca cetăţenii să poată monitoriza procedurile care îi interesează şi să aibă acces la toate documentele dintr-un singur loc. Crearea unui portal comun necesită timp, însă ar trebui să facem progrese în acea direcţie. Aceasta este şi va fi calea pe care o vom urma. Sunt în favoarea raportului Cappato.

  Marian Harkin (ALDE). - Domnule preşedinte, aş dori să-l felicit pe colegul meu, Marco Cappato, pentru raportul său. Este important că îl dezbatem aici în Parlament.

Când ne referim la responsabilitate şi transparenţă, trebuie să începem prin a da exemplu noi înşine şi mă refer la toate instituţiile UE. Sunt de acord, în ansamblu, cu acest raport. Am doar una sau două obiecţii. De exemplu, trebuie să ne asigurăm că, dacă oferim informaţii despre activitatea deputaţilor, de pildă, acestea sunt inteligibile. În caz contrar, riscăm să pierdem din vedere ceea ce este cu adevărat important. Prin aceasta vreau să spun că volumul nostru de activitate este foarte amplu. Nu înseamnă doar prezenţa în comisii sau în plen. Informaţiile referitoare la activităţile deputaţilor ar trebui să includă toate activităţile. Altfel, anumite lucrări foarte importante care nu se desfăşoară în Parlament ar putea să fie omise deoarece ar fi invizibile.

În legătură cu intervenţia colegului meu, dl Romagnoli, aş dori să remarc faptul că activităţile sale pozitive nu au fost comentate de mass-media fiindcă doar cei care nu îşi îndeplinesc datoria sunt protagoniştii ştirilor.

În cele din urmă, consider că problema de fond este că ar trebui să existe transparenţă atunci când acţionăm în calitate de legiuitor. Sunt de acord cu Michael Cashman că toţi cetăţenii ar trebui să ştie cum votează miniştrii lor în Consiliu. Este un lucru esenţial. Altfel, facem jocul celor care dau vina pe Bruxelles de câte ori ceva nu merge bine într-un stat membru.

  Hans-Peter Martin (NI). – (DE) Domnule preşedinte, presupun că experienţa mea este foarte similară cu cea a milioane de europeni. Doamnă comisar, mi-am început mandatul în acest Parlament în 1999, cu acelaşi entuziasm debordant de care continuaţi să daţi dovadă şi dumneavoastră. După aceea, am făcut ceea ce fac mulţi cetăţeni: am vrut să aflu câteva informaţii, şi anume: cum se iau deciziile? Unde se duc banii? Cine îi primeşte? Din ce în ce mai mulţi alegători mi s-au adresat, plângându-se de faptul că nu ştiu cum stau lucrurile în UE. Şi eu am avut aceeaşi experienţă. Din nefericire, atunci ne dăm seama că dincolo de multe măsuri se află intenţia de ascunde iresponsabilitatea care continuă să existe în instituţiile noastre, inclusiv atribuirea neclară a puterilor legislative. Pot doar să vă încurajez să vă păstraţi convingerile, ajungând mai departe de raportul Cappato şi făcând posibil accesul la aceste informaţii esenţiale. Aceasta ar fi o realizare şi spun acest lucru după 10 ani.

  Carlos Coelho (PPE-DE). – (PT) Domnule preşedinte, doamnă Wallström, doamnelor şi domnilor deputaţi, principiul transparenţei este un principiu fundamental al Uniunii Europene: consolidează natura democratică a instituţiilor noastre şi facilitează participarea cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor, asigurând astfel o legitimitate mai mare a autorităţilor publice, sporindu-le eficacitatea şi responsabilitatea faţă de cetăţeni. Sprijin principiul conform căruia toate instituţiile democratice au datoria de a se asigura că activitatea, documentele şi deciziile acestora sunt accesibile publicului. Accesul la documente este un element esenţial al necesităţii de cooperare leală între instituţiile europene.

În timpul investigaţiei activităţilor CIA în Europa, am criticat aspru Consiliul deoarece a violat această cooperare leală prin impunerea de restricţii – totale şi parţiale – asupra accesului la documente fundamentale. Tocmai din acest motiv am aplaudat, de asemenea, decizia Curţii de Justiţie privind cauza Turco, care a statuat că există, în principiu, o obligaţie de a divulga avizele Serviciului Juridic al Consiliului referitoare la procesul legislativ. Acele avize ar putea fi indispensabile pentru a înţelege direcţia adoptată în procesul de luare a deciziilor.

Sunt de acord că ar trebui să se continue revizuirea Regulamentului din 2001, nu doar pentru a soluţiona deficienţele detectate pe parcurs, ci şi pentru a incorpora cea mai recentă jurisprudenţă, mai ales decizia luată în cauza Turco. Cu toate acestea, este evident că trebuie să respectăm temeiul juridic existent. Unele din propunerile raportorului merg mult mai departe de limitele temeiului juridic, după cum au menţionat deja domnii Herrero şi Cashman.

Există, de exemplu, norme lipsite de temei juridic ce vizează parlamentarii naţionali. În decizia privind cauza Turco, Curtea de Justiţie admite ea însăşi că aplicarea regulamentului menţionat trebuie să respecte un echilibru între riscurile asociate divulgării şi servirea interesului public prin facilitarea accesului la acel document. În anumite cazuri, propunerile domnului Cappato, în opinia mea, pun în pericol acest echilibru.

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE). - Aş dori să subliniez faptul că, dacă iniţial domnul Cappato a avut o iniţiativă cu o largă susţinere, cele 18 amendamente introduse ulterior au dus la o pierdere a sprijinului iniţial.

Susţin totuşi faptul că accesul publicului la documentele Parlamentului, Consiliului şi ale Comisiei este esenţial pentru apropierea Uniunii Europene de cetăţean. Subliniez în primul rând necesitatea publicării documentelor principale din cadrul procedurii comitologiei.

În al doilea rând, consider că pe site-ul Parlamentului European, la fişa personală cu activităţile fiecărui eurodeputat, ar fi bine să se publice şi amendamentele depuse de către deputat în comisiile parlamentare din care face parte. Cetăţeanul trebuie să vadă clar ce amendamente a depus eurodeputatul în procesul decizional european, alături de rapoarte, rezoluţii, discursuri în plen.

În al treilea rând, Consiliul European, atunci când acţionează ca instituţie colegislativă alături de Parlament, ar trebui să îşi publice dezbaterile, aşa cum Parlamentul şi le publică pe ale sale. Consiliul ar trebui să dea dovadă de transparenţă, publicându-şi dezbaterile încă de pe acum, înainte ca Tratatul de la Lisabona să îl oblige la aceasta.

  Ewa Tomaszewska (UEN). – (PL) Domnule preşedinte, drepturile civile includ dreptul la informaţii cu privire la activităţile reprezentanţilor aleşi de societate care îndeplinesc funcţii publice importante. Acest lucru este valabil mai ales în cazul instituţiilor Uniunii Europene, inclusiv Consiliul, ale cărui documente sunt mult mai greu accesibile. Programele de informare disponibile pe internet ar trebui să fie uşor de folosit şi să permită persoanei interesate să identifice cu uşurinţă documentul căutat. Însă, deşi multe persoane au acces la internet în prezent, acest lucru nu este valabil pentru toată lumea. Avem nevoie de publicaţii care să poată fi consultate în biblioteci şi rezumate care să fie mai accesibile persoanelor care nu sunt obişnuite cu lectura. Cu toate acestea, trebuie să vedem dacă este necesară publicarea transcrierilor integrale ale discuţiilor grupurilor politice.

  Charlotte Cederschiöld (PPE-DE). – (SV) Domnule preşedinte, transparenţa a cunoscut o schimbare profundă în UE – şi sunt convinsă că doamna comisar va fi de acord în această privinţă – de la punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 şi de la apariţia site-urilor web.

Aş dori să subliniez, de asemenea, că, în opinia mea, Comisia şi doamna comisar au avut contribuţii extrem de pozitive şi constructive în acest sens în ultimii ani. Încă de la început, aceasta nu a fost o sarcină uşoară, însă cred că în ultimii ani cooperarea s-a dovedit a fi foarte constructivă, iar pentru acest lucru meritaţi aprecieri pozitive. Toată lumea îşi arată mereu nemulţumirea faţă de Comisie, însă nu cred că aceasta este complet justificată în toate privinţele.

Evident, nu putem tolera situaţia în care legislaţia din domeniul justiţiei şi al afacerilor interne să nu fie transparentă în ceea ce priveşte justificările sale. Dl Alvaro are absolută dreptate în această privinţă. Lucrul acesta este, desigur, imposibil. Totuşi, a ajunge la situaţia extremă în care un funcţionar sau un membru al Parlamentului depune zilnic un raport cu privire la activităţile sale este complet iraţional. În cele din urmă, aceştia ar petrece jumătate din zi la întocmirea unui astfel de raport.

În încheiere, aş dori să-mi exprim sprijinul pentru raportul dlui Cappato, cu condiţia ca acesta să se concretizeze într-un text legislativ simplu şi clar, care nu va conduce la sporirea birocraţiei.

  Bogusław Rogalski (UEN). – (PL) Domnule preşedinte, presupunând că în sistemele democratice, bazate pe statul de drept, ar trebui să existe obligaţia de a publica prevederile obligatorii pentru cetăţeni, ar fi bine să ne asigurăm că activităţile instituţiilor sunt transparente şi deschise. În practică, şedinţele şi dezbaterile organelor legislative democratice, precum şi voturile acestora, ar trebui, acolo unde este posibil, să fie transparente, iar proiectele legislative ar trebui să fie accesibile publicului. Din nefericire, modul în care Consiliul acţionează adesea face dificilă asocierea dintre un document şi o procedură, ceea ce ulterior împiedică accesul cetăţenilor la aceste documente.

După cum ştim, internetul are un rol extrem de important, permiţând cetăţenilor să consulte documentele UE. Prin urmare, avem nevoie de un singur portal UE, care să faciliteze accesul la documente, proceduri şi instituţii. Ar trebui să definim normele comune de aplicare a procedurilor administrative, precum şi de depunere, clasificare, înregistrare şi diseminare a documentelor. Parlamentul trebuie să fie un exemplu pentru celelalte instituţii.

  Avril Doyle (PPE-DE). - Domnule preşedinte, am ascultat cu atenţie intervenţia raportorului. Există două categorii referitoare la această chestiune: accesul la informaţii privind activitatea legislativă a UE şi accesul la documente din afara sferei legislative. În ceea ce priveşte prima categorie, sprijin ceea ce se numeşte transparenţa activă, având ca model libertatea de informare şi, bineînţeles, un număr foarte limitat de reuniuni secrete şi documente interne la nivelul Consiliului. Cred că ar trebui să ştim cum votează miniştrii noştri, pentru ca aceştia să îşi asume responsabilitatea, punând capăt astfel tendinţei de a da vina pe Bruxelles, care există în parlamentele naţionale. De asemenea, sunt în favoarea facilitării accesului la listele de prezenţă şi vot în timpul lucrărilor parlamentare la toate nivelele.

Suntem aleşi de cetăţeni pentru a ne îndeplini datoria şi este drept să fim răspunzători faţă de aceştia. Pe de altă parte, a sugera că toate grupurile politice sau reuniunile de partid trebuie deschise publicului este o absurditate evidentă şi o formulă perfectă pentru bulversarea ordinii de zi. Nu mi-e teamă de transparenţă. Ne îndeplinim cu cinste datoria în calitate de politicieni şi trebuie să susţinem demnitatea profesiei noastre.

  Carlo Fatuzzo (PPE-DE). – (IT) Domnule preşedinte, stimaţi colegi, sunt absolut sigur că raportul dlui Cappato a evitat cu atenţie să aducă atingere dreptului funcţionarilor publici care se preocupă de protecţia vieţii private şi de nevoia de a menţine confidenţialitatea cu privire la anumite situaţii de această natură. Acesta este, desigur, un motiv important pentru a sprijini raportul, însă aş dori să împrăştii grijile unora dintre noi, care se tem că este încălcat dreptul nostru la libertatea de acţiune şi la protecţia vieţii private.

Să ne uităm, de pildă, la ceea ce se întâmplă atunci când administraţia publică doreşte să afle ceea ce fac cetăţenii. Nu putem avea niciun secret: în unele state membre, sunt interceptate chiar şi apelurile telefonice private dintre soţ şi soţie, dintre părinţi şi copii ş.a.m.d. Nu trebuie să ne temem absolut deloc de faptul că cetăţenii vor şti exact cum se fac legile şi cum se iau deciziile la nivelul Comisiei sau al Consiliului, ceea ce este valabil şi în cazul deciziilor legislative luate de Parlament. Salut această iniţiativă.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE). – (PL) Claritatea şi transparenţa ar trebui să stea la baza activităţilor instituţiilor Uniunii Europene. Numai prin atingerea unui nivel durabil de transparenţă, activităţile noastre vor deveni mai uşor de înţeles pentru cetăţeni şi, astfel, mai aproape de aceştia. Criza instituţională cu care se confruntă Uniunea ne arată toate consecinţele adoptării unei abordări greşite a acestei probleme. După părerea mea, tocmai această atitudine lipsită de considerare faţă de cetăţenii Uniunii Europene a stat la baza eşuării reformelor constituţionale şi a eşecului ratificării Tratatului de la Lisabona în Franţa, Ţările de Jos şi Irlanda.

Prin urmare, ar trebui să desprindem învăţămintele corecte şi să ţinem seama de faptul că acceptarea socială a activităţilor Uniunii Europene ar trebui să fie prioritatea noastră fundamentală. Pentru a obţine această acceptare, cetăţenii ar trebui să fie la curent cu activităţile noastre, cu modul nostru de operare şi, în cele din urmă, cu deciziile pe care le luăm. Avem nevoie de o sursă clară, coerentă şi inteligibilă de informare asupra activităţilor tuturor instituţiilor Uniunii Europene. Locul Parlamentului European este, desigur, în fruntea acestei schimbări, fiind instituţia cea mai apropiată de cetăţenii Uniunii Europene. Ar trebui să ne amintim că Uniunea a fost creată tocmai pentru cetăţeni.

  Margot Wallström, vicepreşedintă a Comisiei. −Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru această dezbatere şi discuţie. Cred că este dificil să fac o sinteză, în care, probabil, aş repeta ceea ce unii dintre dumneavoastră au afirmat, şi anume că acesta este un element esenţial în orice democraţie.

Prefer să îl privesc din perspectiva cetăţenilor: dreptul acestora de a şti ceea ce se petrece şi de a avea acces la informaţii şi documente, pentru ca apoi să poată face o alegere informată. Ne aşteaptă un an crucial, deoarece pe 7 iunie cetăţenii Europei îşi vor exprima votul. Desigur, este absolut esenţial ca aceştia să aibă acces la informaţii.

Încă mai suntem condiţionaţi de diferenţele istorice dintre culturile şi opiniile noastre despre ceea ce trebuie publicat sau nu. Cred că, în unele cazuri, aceasta este încă o problemă. În ţara mea există o foarte lungă tradiţie a principiului deschiderii şi accesului la documente, în timp ce în alte state membre situaţia a fost contrară: documentele sunt iniţial secrete şi doar cele desecretizate prin decizie ar trebui făcute publice. Cred că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a aborda şi rezolva această problemă. Cred că raportul a arătat, de asemenea, toate conexiunile şi interconexiunile dintre toate aceste chestiuni şi trebuie să îl privim dintr-o perspectivă politică.

Din nou, avantajul Tratatului de la Lisabona este că, de fapt, va extinde dreptul la informaţie şi acces la documente, în speranţa că se va pune capăt jocului de aruncare a vinei, oferindu-ne totodată şansa de a urmări dezbaterile din cadrul Consiliului European. Dl Cashman şi alţi colegi au menţionat acest lucru şi cred că el este foarte important pentru noi toţi.

Sper că ştiţi că puteţi conta pe sprijinul meu pentru continuarea zilnică a eforturilor de convingere a Comisiei în vederea îmbunătăţirii accesului la documente. Putem urmări activitatea noastră din comisii; ne putem îmbunătăţi activitatea pe baza registrelor şi a mai multor propuneri formulate de dl Cappato, care ne sunt de folos. Cred că ar trebui menţinută presiunea asupra Comisiei, însă, aţi arătat, de asemenea, că acest lucru este valabil şi pentru Parlament. Şi acesta se poate îmbunătăţi, devenind mai deschis şi mai transparent. Bineînţeles, aceasta contribuie la consolidarea democraţiei în Europa. Vom avea ocazia de a ne ocupa de acest aspect în timpul pregătirilor pentru alegerile PE. Acesta va fi unul din testele fundamentale pentru noi toţi.

Vă mulţumesc mult pentru discuţie; vom reveni în curând la aceasta, atunci când vom dezbate Regulamentul (CE) nr. 1049/2001.

  Marco Cappato, raportor. – (IT) Domnule preşedinte, stimaţi colegi, aş dori să-i adresez calde mulţumiri doamnei comisar. Nu am menţionat acest lucru mai devreme, însă raportul admite faptul că a existat o îmbunătăţire în accesul efectiv, în răspunsurile pozitive la cererile de acces la documente. Am încercat să subliniez, de fapt, necesitatea, ca să spun aşa, a unei schimbări de mentalitate, a unei paradigme în care informaţia este deja concepută pentru a fi făcută publică din momentul producerii.

Dnă Cederschiöld, nu doresc sporirea birocraţiei generată de necesitatea de a relata şi publica totul, ci crearea unui sistem care să faciliteze nu doar accesul la un anumit document, atunci când este solicitat, ci şi accesul la informaţie din momentul în care aceasta este produsă, bineînţeles, respectând confidenţialitatea în legătură cu grupurile politice şi cu şedinţele acestora. Această remarcă se adresează atât dnei Doyle, cât şi dlui Herrero, care a plecat.

În raport este vorba despre disponibilitatea mai mare şi mai facilă a informaţiei, ceea ce, desigur, nu înseamnă că grupurile nu vor mai putea să organizeze reuniuni cu uşile închise. Nu este vorba de impunerea unei obligaţii absolute şi ideologice tuturor şedinţelor, ci despre asigurarea unei infrastructuri corespunzătoare în caz de necesitate. Nu cred că afirmaţiile dlui Herrero, referitoare la disponibilitatea completă a informaţiilor despre prezenţe, voturi ş.a.m.d. sunt valabile. Nu este adevărat. Procesele-verbale sunt disponibile pentru fiecare comisie, iar informaţiile se pot reconstitui doar prin cercetarea fiecărei şedinţe în parte.

Chiar eu am fost victima unei astfel de încercări. Într-un ziar italian a apărut o pagină cu titluri mari, afirmând că eu am lipsit cel mai mult dintre toţi, doar fiindcă începusem activitatea la jumătatea mandatului, iar calculele ziariştilor s-au bazat pe acele câteva luni, comparând prezenţele din cei trei ani precedenţi. Prin acest exemplu se ilustrează necesitatea ca noi să fim cei care pun la dispoziţie informaţiile, permiţând o transparenţă maximă, în scopul evitării manipulărilor şi abuzului de acele informaţii.

Sunt pe deplin conştient că demnitatea activităţii unui parlamentar nu rezidă exclusiv în prezenţe şi absenţe, dar nu pot înţelege de ce ar trebui să fim noi cei care ar ascunde pe jumătate aceste informaţii, generând prin aceasta cele mai cumplite şi demagogice manipulări. Sper, deci, că asupra acestui aspect, precum şi asupra accesului la informaţii pentru persoanele cu handicap – nu înţeleg de ce grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni au cerut un vot separat – sper cu adevărat că nu vor exista surprize în ultimul moment, deoarece aceasta este o chestiune de maximă importanţă pentru toţi. Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru înţelegerea dumneavoastră.

  Preşedintele . −Dezbaterea este închisă.

Votul va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2009, la ora 12.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  John Attard-Montalto (PSE), în scris. – Referitor la ultimul aspect, nu este cazul tuturor comisarilor şi este de regretat faptul că în prezent nu suntem în postura de a publica informaţii cu privire la alte fonduri primite. Totuşi, există o concepţie greşită asupra veniturilor noastre.

În primul rând, în prezent, toţi membrii Parlamentului European primesc acelaşi salariu ca membrii parlamentelor naţionale. Aceasta înseamnă că delegaţia malteză la PE primeşte un onorariu egal cu cel al membrilor care îndeplinesc aceeaşi funcţie atât la Bruxelles, cât şi în Malta.

Poate ar fi bine ca atât comisarii, cât şi parlamentarii să completeze anual declaraţii financiare auditate referitoare la totalitatea veniturilor pe care le percep. Publicul ar trebui să aibă acces la aceste declaraţii. Cred că sugestia aceasta ar putea fi punctul de echilibru dintre două aspecte importante: protecţia informaţiilor şi transparenţa.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE), în scris. – (FI) Domnule preşedinte, sunt de acord cu multe din chestiunile abordate în acest raport, pe care îl vom vota marţi. În viitor, Consiliul va trebui să se asigure că toate dezbaterile, documentele şi informaţiile sale sunt accesibile publicului.

De asemenea, sprijin propunerea din raport conform căreia ar trebui să existe mai multe informaţii pe website-ul Parlamentului referitoare la activităţile şi prezenţa membrilor.

14. Contractele de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii (dezbatere)

  Preşedintele. − Următorul punct pe ordinea de zi este raportul (A6-0415/2008) elaborat de dl Lambsdorff, în numele Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind coordonarea procedurilor de atribuire a anumitor contracte de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii în domeniile apărării şi securităţii (COM(2007)0766 – C6-0467/2007 – 2007/0280(COD)).

  Alexander Graf Lambsdorff, raportor. – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, în lumea întreagă există în prezent 13 misiuni UE care contribuie la promovarea păcii şi stabilităţii. Nouă misiuni şi-au încetat deja activitatea. În multe din aceste operaţiuni, forţele armate din statele membre, care adesea includ ofiţeri de poliţie, intervin în medii dificile. În acelaşi timp, ştim cu toţii că există în continuare multe zone de conflict, fiind mai probabil ca solicitările pentru intervenţii europene pe plan internaţional să crească, nu să se reducă; din nefericire, ştim şi că noi, europenii, rareori ne aflăm într-o situaţie care să ne permită desfăşurarea misiunilor aşa cum ar trebui de fapt, adică având la dispoziţie echipamente optime şi în condiţii de interoperabilitate şi redizlocare strategică. Trebuie să obţinem toate acestea; este o datorie faţă de soldaţii şi agenţii noştri de poliţie care participă la operaţiuni în lumea întreagă. Totuşi, acest obiectiv este încă departe de a fi realizat.

Unul dintre motive ar fi piaţa fragmentată a echipamentelor de apărare. Cele 27 de state membre sunt angajate în 89 de programe de cercetare, unele din acestea chiar identice. În SUA există doar 29. Cooperarea dintre statele membre este insuficientă în ceea ce priveşte dezvoltarea de produse. Sunt preferaţi aşa-numiţii furnizori tradiţionali în locul celor netradiţionali, dar poate mai eficienţi, şi dorim ca acest lucru să se schimbe.

Bunuri şi servicii în valoare de circa 91 de miliarde EUR sunt achiziţionate anual pe piaţa europeană a echipamentelor de apărare. Din acestea, în medie, doar 13% sunt oferite spre licitaţie la nivel european. În partea de jos a clasamentului, în cazul acesta, aş putea adăuga, se află Germania, cu doar circa 2%. Rezultatul este că piaţa internă a produselor din domeniul apărării nu funcţionează. Multe inovaţii importante din această industrie de înaltă tehnologie nu se pot folosi, forţele armate nu dispun de cele mai performante echipamente, iar banii contribuabililor sunt risipiţi. Ca urmare, produsele inovatoare din domeniul apărării devin din ce în ce mai scumpe, în timp ce bugetul apărării rămâne acelaşi sau chiar este redus. În această situaţie, se vede clar că nu este vorba despre majorarea cheltuielilor pentru armament, ci despre cheltuirea mai înţeleaptă a fondurilor existente. Aceasta este soluţia. Este datoria noastră faţă de contribuabili.

Aşadar, într-un raport din 2005, acest Parlament a invitat Comisia să prezinte o directivă privind acest sector. Comisia a prezentat o astfel de directivă, de comun acord cu Parlamentul şi Consiliul. A fost important pentru noi, dar şi pentru mine, ca raportor, că preşedintele Sarkozy a menţionat explicit piaţa europeană a echipamentelor de apărare în discursul domniei dale despre priorităţile preşedinţiei franceze. Prin aceasta, a devenit clar că Parlamentul, Consiliul şi Comisia vor colabora în acest sens, unindu-şi eforturile. Acordul în primă lectură este rezultatul acestei voinţe politice comune. Mâine, sperăm că împreună vom stabili bazele unui nou cadru juridic european, care va asigura o reală deschidere a pieţei şi o mai mare transparenţă şi concurenţă în ceea ce priveşte achiziţionarea.

De asemenea, trebuie să privim această directivă în context. În luna decembrie, am adoptat cu succes Directiva privind transferul produselor din domeniul apărării în interiorul Comunităţii. Directiva supusă dezbaterii astăzi este al doilea element esenţial al pachetului legislativ privind echipamentele de apărare europene. Deşi cele două directive sunt teoretic independente, în practică se completează reciproc. Acesta este un alt motiv pentru care mâine este foarte importantă finalizarea pachetului legislativ privind echipamentele de apărare. În mod evident, acesta nu va revoluţiona piaţa peste noapte, însă este un pas important în direcţia cea bună, contribuind la un progres substanţial al politicii europene în domeniile securităţii şi apărării.

Aş dori să le mulţumesc sincer colegilor mei, raportorii alternativi Charlotte Cederschiöld, Barbara Weiler şi Gisela Kallenbach, pentru cooperarea acestora loială, uneori critică, dar întotdeauna constructivă. De asemenea, doresc să adresez mulţumiri Consiliului şi Comisiei. Toţi cei implicaţi au dat dovadă de o îmbinare uimitoare de voinţă politică, profesionalism şi disponibilitate de compromis.

Cu toţii avem faţă de cetăţeni datoria de a adopta politici constructive pentru Europa. Sper că mâine vom îndeplini această obligaţie, în sfera competenţei noastre, prin adoptarea acestui pachet. Ca o paranteză, ar fi trebuit ca această dezbatere să aibă loc la Bruxelles, nu la Strasbourg. Vă mulţumesc.

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Domnule preşedinte, mai întâi, aş dori să prezint scuze pentru vocea mea slabă, datorită unei răceli foarte puternice.

Sunteţi pe punctul de a vota propunerea de directivă privind achiziţionarea de echipamente din domeniile apărării şi securităţii, depusă de către Comisie în decembrie 2007, ca parte integrantă a pachetului de măsuri în domeniul apărării. Această propunere este un important pas înainte pentru stabilirea unei pieţe comune europene a apărării, ceea ce reprezintă o contribuţie la politica de securitate şi apărare a Uniunii. Cu alte cuvinte, această directivă este un instrument politic extrem de important, care va contribui la consolidarea capacităţilor de apărare ale Europei, la eficientizarea cheltuielilor publice şi la întărirea securităţii cetăţenilor noştri.

Procesul de negociere asupra propunerii a beneficiat de o strânsă cooperare între Parlament, Consiliu şi Comisie. Aşadar, aş dori să îi adresez calde mulţumiri raportorului, dl Lambsdorff, pentru activitatea sa intensă şi eficientă în vederea realizării acestui acord cu Consiliul în primă lectură. Aş dori să le mulţumesc şi raportorilor alternativi pentru cooperarea lor constructivă. De asemenea, aş dori să felicit atât preşedinţia franceză, cât şi pe cea slovenă, pentru felul în care au coordonat cu succes negocierile în Consiliu. În cele din urmă, aş dori să mulţumesc preşedinţiei cehe pentru angajamentul de a finaliza acest dosar.

Comisia salută textul pe care îl dezbatem acum. Noua directivă este adaptată achiziţiilor din domeniile apărării şi securităţii. Acesta va oferi autorităţilor contractante flexibilitatea necesară pentru negocierea contractelor care sunt adesea deosebit de complexe şi delicate. De asemenea, le va permite să invoce clauze specifice de securitate pentru a proteja informaţii clasificate şi să asigure securitatea aprovizionării. Directiva devine astfel un instrument de care statele membre se pot folosi pentru achiziţiile publice în domeniul apărării fără a-şi pune în pericol interesele de securitate.

Noua directivă se va aplica şi în cazul achiziţiilor sensibile în domeniul securităţii nemilitare. Această abordare este în concordanţă cu mediul strategic actual, în care ameninţările transnaţionale şi noile tehnologii au estompat limita dintre securitatea militară şi nemilitară, internă şi externă. Achiziţiile publice nu pot trece cu vederea aceste evoluţii: în situaţiile în care, de exemplu, echipamentele pentru forţele de poliţie au caracteristici similare celor din domeniul apărării, este logic să se aplice aceleaşi reguli de achiziţie.

Toate acestea vor aduce avantaje importante: noua directivă va permite statelor membre să limiteze recurgerea la derogarea prevăzută de articolul 296 din Tratatul CE la cazuri excepţionale. Astfel, principiile pieţei interne se vor aplica, cel puţin, unor părţi importante din pieţele de apărare şi securitate din Europa. Norme corecte şi transparente privind achiziţiile se vor aplica în întreaga Uniune, permiţând companiilor să liciteze mai uşor în alte state membre. Industriile europene vor beneficia de o piaţă „internă” mult mai amplă, cu campanii de producţie mai lungi şi economii de scară. La rândul său, acest lucru va diminua costurile, conducând la reducerea preţurilor.

În cele din urmă, vom obţine o mai mare deschidere a pieţelor, în beneficiul tuturor: industriile vor deveni mai competitive, forţele armate vor valorifica mai bine fondurile, iar contribuabilii vor beneficia de o eficienţă sporită în cheltuielile publice. Acesta este, de asemenea, rezultatul activităţii şi efortului dumneavoastră. Aşadar, permiteţi-mi să vă mulţumesc şi să vă felicit încă o dată.

  Charlotte Cederschiöld, în numele Grupului PPE-DE. – (SV) Domnule preşedinte, o piaţă europeană a produselor din domeniul apărării nu se poate crea peste noapte; totuşi, raportorul a stabilit o cooperare bazată pe încredere, care ne-a permis, împreună cu Consiliul, şi în special cu Comisia, să facem un prim pas foarte important. De acum, produsele din domeniul apărării vor respecta în mod clar regulile de bază ale pieţei interne, ceea ce ar trebui să contribuie la reducerea preţurilor. Odată cu sporirea deschiderii pieţei, sporeşte şi competitivitatea europeană şi eficienţa producţiei de echipamente.

Guvernul francez merită, de asemenea, aprecieri pozitive pentru rolul său constructiv, însă raportorul, dl Lambsdorff, a fost, desigur, cel mai important contribuitor. As dori să adresez mulţumiri, de asemenea, industriei apărării pentru contribuţia valoroasă care a sporit flexibilitatea. Multe elemente din Directiva din 2004 privind achiziţiile au fost menţinute. În acelaşi timp, sunt respectate interesele de securitate naţională şi condiţiile speciale de aprovizionare şi protecţia informaţiilor, de exemplu. Aplicarea articolului 296 este în continuare prevăzută de actuala legislaţie, însă abuzul este limitat. Şi acest lucru ar trebui apreciat de industrie, care, desigur, va continua să îşi exercite influenţa asupra aplicării directivei, precum şi asupra dezvoltării de noi practici.

În Parlament, suntem mulţumiţi de modul în care Consiliul a venit în întâmpinarea propunerii noastre referitoare la valorile limită şi transparenţa, pentru a da doar câteva exemple din numeroasele succese ale Parlamentului European, ale Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor şi ale raportorului. Personal, sunt mulţumită că a fost posibilă rezolvarea aspectelor celor mai controversate referitoare la legislaţia CE în vigoare. Dacă Parlamentul, după cum sper şi cred, va acorda un sprijin larg acestui raport, atunci se va face un pas important şi logic în direcţia cea bună.

Sincere mulţumiri tuturor colegilor deputaţi şi altor părţi interesate care au contribuit la acest proces constructiv şi entuziasmant.

  Barbara Weiler, în numele Grupului PSE. – (DE) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, la sfârşitul anului trecut au apărut în presă unele titluri remarcabile, afirmând că „lumea se reînarmează”, „comerţul cu arme înfloreşte”, „industria echipamentelor pentru apărare – preţuri ridicate, lipsă de concurenţă”, discutând şi despre cazuri de corupţie în Germania şi în alte ţări ale Uniunii Europene. Noi, social-democraţii, suntem absolut împotriva acestui fel de cursă pentru înarmare, a acestei creşteri a fluxului de armament, precum şi a atitudinii laissez-faire faţă de corupţie. Suntem de acord cu colegii noştri naţionali asupra acestui aspect.

Obiectivele pachetului legislativ, cu aceste două directive privind transferul şi achiziţia pe care le dezbatem astăzi, vor garanta că nu este vorba doar de competitivitate, ci şi de stoparea cheltuirii ineficiente a banilor contribuabililor pentru producerea de echipamente de apărare şi de prevenirea corupţiei. Aceste motive sunt suficient de întemeiate pentru ca social-democraţii să accepte rezultatul.

Va exista un cadru juridic european de atribuire a contractelor de achiziţii publice de bunuri şi servicii în domeniile apărării şi securităţii, va exista o cooperare mai strânsă între statele membre, altfel spus, nu vor mai fi suprapuneri inutile, companiile de arme nu vor putea înşela statele, iar în ansamblu va exista mai multă concurenţă şi mai puţine excepţii în temeiul articolului 296.

Pentru noi, deputaţii, pentru toate grupurile, cred, a fost important să introducem Directiva privind căile de atac, adică directiva pregătită de dl Fruteau. Pentru Consiliu, nu a fost chiar atât de limpede. Pentru noi a fost important să se prevadă sancţiuni în caz de corupţie, mergând până la excluderea din contracte. Cred că este o noutate pentru această industrie, care a fost răsfăţată până acum.

Totuşi, a fost, de asemenea, important pentru noi ca rezultatele să fie viabile în toate cele 27 de state membre. Chiar dacă numai şase sau şapte dintre acestea produc arme pe cont propriu, iar alte câteva participă la comerţ, este important ca toate cele 27 de state să ne urmeze. Am reuşit să atingem acest obiectiv. Nu sunt sigură dacă totul va merge precum ne imaginăm şi, prin urmare, am introdus menţiunea că Parlamentul doreşte să aibă în continuare un anumit control. Dorim să fim informaţi, nu doar în mod automat de către Comisie, ci să primim informaţii despre rezultatele şi transpunerea acestui pachet de directive.

În viitor, când piaţa internă europeană va fi şi mai consolidată, dobândind puteri europene, după cum are în vedere dl Sarkozy, atunci, Parlamentul European, în calitate de instituţie aleasă a Europei, va trebui să se implice în desfăşurarea unui veritabil control, care există deja în parlamentele naţionale, însă nu şi în Parlamentul European. În orice caz, aceasta este o sarcină pentru viitor. În Germania, de exemplu, am avut de suferit datorită producerii de echipamente de apărare şi creşterii preţurilor. Proiectul nostru, Eurofighter, este extraordinar de scump, poate chiar cel mai scump, şi sunt convinsă că fiecare stat membru are experienţe similare.

În cele din urmă, nu simt nevoia să adresez mulţumiri. Cooperarea a fost constructivă şi rezultatele sunt, mai presus de toate, semnificative. Cu toate acestea, aş dori să afirm deschis că procedura parlamentară a fost intolerabilă. Parlamentul nu ar trebui să aibă ca obiect de activitate ajungerea la compromisuri cu Consiliul şi Comisia în primă lectură. De aceea, această procedură trebuie să fie o excepţie absolută în viitor. De fapt, ea nu a fost necesară pentru acest pachet legislativ. Ar trebui să ne apărăm opiniile şi, imediat după vot, să eliminăm acest tip de procedură pentru activitatea neparlamentară.

  Cristian Silviu Buşoi, în numele Grupului ALDE. – Domnule preşedinte, aş dori, mai întâi, să-l felicit pe colegul meu, dl Lambsdorff, pentru raportul său excelent. Ştiu că s-a dedicat acestui proiect foarte important. Cred că este crucial să se creeze o piaţă comună a armamentului şi să se stabilească un cadru juridic în acest sens pentru a dezvolta în continuare politica europeană de securitate şi apărare (PESA).

De asemenea, consider că este o realizare importantă faptul că principiile tratatului, în special transparenţa, nediscriminarea şi deschiderea, vor fi aplicate pe piaţa securităţii şi apărării; după cum s-a afirmat deja, acest lucru va avea ca rezultat îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor în domeniul apărării.

Propunerea Comisiei, precum şi raportul dlui Lambsdorff au reuşit să stabilească un set de norme privind contractele de achiziţii în domeniile securităţii şi apărării, care permit funcţionarea corespunzătoare a pieţei comune de armament.

Aş dori să menţionez cel puţin două îmbunătăţiri importante atât pentru furnizori, cât şi pentru autorităţile contractante, având ca scop protejarea securităţii UE şi a statelor membre. În primul rând, prevederile referitoare la securitatea aprovizionării, şi anume furnizarea de informaţii despre ofertanţi şi subcontractanţi către autorităţile contractante şi asumarea de angajamente de către ofertanţi cu privire la securitatea aprovizionării. Pe de altă parte, ofertanţii sunt, de asemenea, protejaţi prin introducerea procedurii de revizuire, care garantează corectitudinea procesului de atribuire şi absenţa discriminării.

Propunerea sporeşte transparenţa în procedura de lucru, iar statele membre nu ar trebui să aibă rezerve în această privinţă, deoarece interesele acestora de securitate sunt protejate, în special prin menţinerea derogărilor de la dezvăluirea de informaţii atunci când interesele de securitate sunt în joc.

În concluzie, aş dori să subliniez faptul că este foarte important pentru noi să existe o piaţă comună europeană în domeniul apărării. În acelaşi timp, când discutăm acest aspect – piaţa europeană comună în domeniul apărării – sau dacă discutăm aspecte mai delicate, precum compensările din viitor, ar trebui să luăm în considerare interesele strategice şi situaţia concretă a fiecărui stat membru.

  Mieczysław Edmund Janowski, în numele Grupului UEN. – (PL) Domnule preşedinte, domnule comisar, domnul Lambsdorff a realizat un raport excelent. Felicitări. Cheltuirea banilor publici a creat întotdeauna controverse, mai ales în cazul achiziţionării de armament pentru forţele armate sau de apărare. Este vorba de mari sume de bani şi trebuie să alegem fabricanţii şi furnizorii de servicii cei mai buni, mai degrabă decât soluţia cea mai ieftină. Avem nevoie de calitate superioară la preţuri rezonabile.

De asemenea, trebuie să luăm în considerare meticulozitatea acestei activităţi şi calitatea materialelor folosite, precum şi probleme specifice, ca de exemplu confidenţialitatea, chiar menţinerea secretului, mai ales cu privire la chestiuni esenţiale. Aceste aspecte sunt, de asemenea, legate de problemele compensării şi asigurării unui randament al investiţiilor. Cred că va trebui să revenim asupra acestei teme. Consider că poziţia prezentată în propunerea de directivă este corectă. În opinia mea, soluţiile propuse vor spori eficienţa sistemului european de licitaţii publice în domeniul apărării. Merită să primească avizul nostru favorabil.

  Gisela Kallenbach, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Domnule preşedinte, aş dori să îi mulţumesc raportorului pentru cooperarea sa constructivă, deoarece datorită criticilor justificate asupra procedurii în primă lectură, cooperarea a fost, în realitate, condiţia prealabilă pentru ca vocea Parlamentului să fie clar auzită în trialog.

Decizia noastră de astăzi se bazează pe un compromis privind un obiect al comerţului pentru care piaţa anterioară a fost limitată la doar câteva state membre. A fost o experienţă cu adevărat interesantă pentru mine să observ susţinătorii înfocaţi ai pieţei interne şi ai concurenţei ridicând brusc obstacole pentru a putea utiliza în continuare mecanismele naţionale de luare a deciziilor şi de izolare. Nu au reuşit, ceea ce este un lucru pozitiv.

Care a fost motivul? Acest lucru s-a datorat faptului că o concurenţă mai puternică în comerţul cu echipamente de apărare va avea ca rezultat o îndepărtare de dictarea preţurilor şi posibilitatea ca banii publici destinaţi acestui scop să fie limitaţi şi folosiţi mai eficient. Acelaşi lucru este valabil şi pentru reducerea corupţiei. Este o datorie faţă de cetăţeni. De asemenea, în mod evident, se vor aplica condiţiile clare de licitare, ceea ce va genera o mai mare transparenţă cu privire la atribuirea de contracte, oferind în sfârşit IMM-urilor o şansă reală de a intra pe piaţă. Ba mai mult, toate portiţele posibile pentru evitarea procesului de licitare au fost limitate şi orice devieri avute în vedere trebuie să fie stabilite în prealabil împreună cu Comisia. Trocul, care s-a practicat pe scară largă, deşi până acum a fost interzis prin lege, nu a fost autorizat de această directivă. În cele din urmă, căile de atac se pot folosi acum pentru prima oară.

Sperasem că le vom putea europeniza şi mai mult, prin reducerea valorilor limită şi obţinerea unei mai mari transparenţe, însă acesta este deja un pas important în direcţia cea bună şi aştept cu nerăbdare transpunerea acestor măsuri.

  Tobias Pflüger, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Domnule preşedinte, această directivă face parte din pachetul legislativ din domeniul apărării, al cărui context este, citez, „strategia pentru o industrie europeană de apărare mai puternică şi mai competitivă”. Principala linie directoare, ca în multe alte cazuri, este liberalizarea pieţei şi pentru produsele din domeniul apărării, adică arme, iar cu armele se ucide şi se poartă războaie. Scopul acestei directive este îmbunătăţirea eficienţei şi competitivităţii industriei de armament în UE. Dl Swoboda a vorbit clar în dezbaterea anterioară, afirmând că este nevoie de ameliorarea condiţiilor iniţiale pentru industria europeană de armament, având în vedere concurenţa, mai ales cea din Statele Unite.

În 2005, statele membre ale UE au devenit, împreună, pentru prima oară, primul exportator de arme din lume. Din totalul exporturilor, 70% provin din cele patru mari naţiuni: Franţa, Germania, Marea Britanie şi Italia. Principalii importatori sunt statele din Orientul Mijlociu. Preocuparea noastră nu ar trebui să fie eficientizarea industriei armelor, ci mai degrabă dezarmarea, şi, spre deosebire de industria de armament, pentru aceasta nu există nicio directivă. Este foarte clar despre ce este vorba de fapt.

  Andreas Schwab (PPE-DE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să adresez, de asemenea, sincere mulţumiri raportorului din partea Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, dar şi Subcomisiei pentru securitate şi apărare, preşedintelui acesteia şi autorului avizului privind raportul Lambsdorff, prietenului meu Karl von Wogau.

Nu este vorba aici despre exporturile de arme către state din afara pieţei interne europene, ci doar despre modul în care vânzarea şi comerţul cu arme în interiorul acestei pieţe, adică în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, pot deveni mai eficiente din punct de vedere al costurilor şi performanţei. Consider că este foarte binevenit faptul că Parlamentul a adoptat o poziţie comună în acest sens, deoarece, ca urmare, cetăţenii vor fi cei care vor face economii substanţiale într-o piaţă cu o cifră anuală de 70 de miliarde EUR şi, prin urmare, pot primi un fel de dividend al păcii.

Acest proiect – este o dezamăgire că astăzi sunt prezenţi atât de puţini reprezentanţi din Consiliu – şi această decizie sunt extrem de binevenite, având în vedere discuţiile extrem de dificile dintre statele membre în trecut. Oricât de mult aş fi de acord cu opinia privind dificultăţile întâlnite în trialog, cum au menţionat social-democraţii, trebuie să spun că într-o zi vom realiza prin aceasta un obiectiv de referinţă în politica europeană de apărare. Sunt şi mai dezamăgit că atât de puţini colegi deputaţi sunt prezenţi pentru această decizie.

Astăzi dimineaţă am celebrat 10 ani de la adoptarea euro. Sper că peste câţiva ani vom sărbători şi această zi ca fiind un moment de referinţă în cooperarea europeană dintre statele membre în domeniul apărării şi al politicii externe şi de securitate, pentru că în viitor, în principiu, va exista situaţia în care, indiferent de condiţiile pe care le stabilim în propriul stat membru, acestea să se aplice automat în toate celelalte state membre. Acest lucru presupune o mare doză de încredere pe care statele membre încep să fie dispuse să o acorde. Sunt foarte recunoscător pentru aceasta.

Totuşi, aş dori să mulţumesc şi Comisiei, care a lucrat cu multă energie la această directivă, depăşind opoziţia statelor membre şi încercând să ajute Parlamentul în mod constructiv să găsească o cale de ieşire din subramurile încâlcite ale legislaţiei privind achiziţiile publice. Aceste aspecte pozitive au fost deja menţionate, inclusiv îmbunătăţirile care vor fi aduse legislaţiei achiziţiilor, şi nu este cazul să repet aceste lucruri.

Cu această a doua parte a pachetului pentru crearea unei veritabile pieţe interne europene a produselor din domeniul apărării, am atins cu adevărat un obiectiv de referinţă în această direcţie. Aceasta consolidează, de asemenea, capacitatea autonomă a Uniunii Europene de a reacţiona la crizele internaţionale, dl von Wogau dedicându-se în mod special acestui proiect în cadrul Subcomisiei pentru securitate şi apărare. Dacă este posibilă, după cum s-a descris, o operaţiune autonomă a Uniunii Europene în Africa, sub conducerea unui general irlandez, având un vicecomandant polonez şi fiind alcătuită din trupe provenind din 15 state membre, atunci lucrul acesta demonstrează cât de departe a ajuns Uniunea Europeană în construirea forţei de apărare europene. Trebuie să continuăm în această direcţie. Vă mulţumesc mult.

  Joel Hasse Ferreira (PSE). – (PT) Domnule preşedinte, în primul rând, aş dori să adresez mulţumiri raportorului, dl Lambsdorff şi raportorilor alternativi, în special dnei Weiler.

Stimaţi colegi, consider că este esenţial progresul pe calea integrării pieţelor naţionale de apărare şi chiar pe calea coordonării strategice a producţiei acestora. Trebuie să avansăm, ţinând seama de precauţiile şi elementele specifice necesare, către aplicarea regulilor esenţiale ale pieţei interne în industriile de apărare, sporind transparenţa în organizarea proceselor de licitare şi atribuire a contractelor la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Însă, în acelaşi timp, trebuie să contribuim la crearea condiţiilor care să permită creşterea competitivităţii echipamentelor şi produselor europene pe pieţele mondiale.

Domnule comisar McCreevy, mi se pare important că prin această directivă se poate garanta o îmbunătăţire a cadrului juridic referitor la contractele publice în domeniile apărării şi securităţii. Trebuie să se continue procesul de construire a pieţei interne, respectându-se totodată drepturile şi interesele statelor membre, în special în domeniul securităţii; mă refer, în special, la acele state în care se fabrică armament, muniţii şi echipamente de apărare şi securitate, precum ţara mea.

Domnule preşedinte, aş sublinia, de asemenea, prevederile care permit simplificarea accesului pe această piaţă a întreprinderilor mici şi mijlocii, în mod specific prin îmbunătăţirea regulilor de subcontractare. Evidenţiez, în egală măsură, perspectiva unui impact mai amplu şi mai profund asupra sistemului industrial, pentru a crea o adevărată piaţă europeană a industriilor de apărare. Acest lucru ar putea contribui la consolidarea cercetării şi dezvoltării, nu numai în aceste industrii, ci şi într-un ansamblu de industrii europene care depind de dezvoltarea acestora.

În încheiere, cred că s-ar putea menţiona legătura evidentă dintre industriile de apărare şi politicile externe ale Uniunii. În orice caz, ca replică la un discurs anterior, aş dori să citez un dicton clasic roman: „dacă doriţi pace, pregătiţi-vă pentru război”. În Uniunea Europeană, care este aproape o superputere pacifistă, aceste industrii sunt denumite „industrii de apărare”, nu „industrii de război”, fiindcă dorim pacea, nu războiul. Este un motiv în plus pentru care avem nevoie de aceste industrii de apărare.

  Janusz Onyszkiewicz (ALDE). – (PL) Domnule preşedinte, Statele Unite cheltuiesc circa 500 de miliarde USD pentru apărare. Uniunea Europeană cheltuieşte puţin peste 200 de miliarde în acelaşi domeniu. Însă, întrebarea este dacă, în schimbul acestor 200 de miliarde, capacităţile militare ale Uniunii Europene reflectă cu adevărat această investiţie, precum în cazul Statelor Unite. Când am fost ministru al apărării, la o întâlnire cu reprezentanţi ai industriei, le-am spus că eram ministrul responsabil de apărarea naţională, nu de apărarea industrială. Cred că tipul de directivă despre care discutăm astăzi, şi pentru care doresc să îi adresez mulţumirile şi recunoştinţa mea dlui Lambsdorff, va conduce la folosirea mult mai atentă şi mai rezonabilă a marilor sume de bani cheltuite pentru apărare, iar capacităţile militare ale Uniunii Europene vor reflecta nivelul cheltuielilor pentru apărare.

  Angelika Beer (Verts/ALE). – (DE) Domnule preşedinte, stimaţi colegi, aş dori să subliniez încă o dată că discutăm despre un pachet de măsuri: rezoluţia din decembrie şi dezbaterea de astăzi. Doar atunci când sunt privite împreună, regulamentul privind transferul produselor din domeniul apărării în interiorul Comunităţii şi directiva privind achiziţiile, acestea capătă sens.

Am elaborat avizul Comisiei pentru afaceri externe. Obiectivul nostru politic central a fost ca, odată cu armonizarea industriei europene de armament şi liberalizarea acesteia în interiorul UE, să se aplice măsuri de control mai dure cu privire la problema exporturilor în afara UE. Dacă tot se vor menţiona aspectele negative, atunci ar trebui menţionate şi cele pozitive. La ultima sa întâlnire de la sfârşitul anului trecut, Consiliul, sub preşedinţia franceză, a adoptat un cod de conduită ca instrument juridic cu caracter obligatoriu. Este un lucru pozitiv pe care Parlamentul l-a solicitat în repetate rânduri.

Prin urmare, aş dori să subliniez încă o dată că această armonizare pe care o considerăm justă – şi nu numai armonizarea, ci şi dezvoltarea unui mecanism de sancţionare care să fie folosit dacă directiva nu va fi respectată – se află acum sub controlul statelor şi al Parlamentului. Vom urmări cu mare interes nu doar armonizarea, ci şi acest proces.

  Jacques Toubon (PPE-DE). – (FR) Domnule preşedinte, aş dori să sprijin aceeaşi poziţie exprimată de dl Schwab acum câteva clipe. Aş spune că adoptarea acestei directive, astăzi, este o decizie importantă pe care o datorăm eforturilor remarcabile ale raportorului nostru, dl Lambsdorff, ale raportorului alternativ, Charlotte Cederschiöld, căreia îi mulţumesc, şi, bineînţeles, ale preşedinţiei franceze care, la sfârşitul anului trecut, a depus eforturi considerabile pentru a se ajunge la un compromis.

De fapt, astăzi asistăm la finalizarea unui ciclu extraordinar de rapid, cu o durată de câteva luni, cuprinzând atât directiva privind piaţa internă a produselor de apărare, adoptată în decembrie, Codul de conduită în materie de exporturi, care a devenit lege în acelaşi moment, cât şi această directivă care presupune concilierea articolului 296 din tratat cu normele comune privind contractele publice. De fapt, tot acest pachet legislativ, ca să spunem aşa, ne angajează în ceea ce voi numi „comunitarizarea” economiei apărării. Aceasta ar putea părea o ameninţare la adresa preocupării pentru suveranitate sau chiar a caracteristicilor politicii de apărare. În realitate, se traduce printr-o dorinţă de integrare a suveranităţilor statale.

De altfel, acelaşi lucru se va constata în materie de justiţie. Pe întreaga durată a preşedinţiei franceze, încă din timpul preşedinţiilor portugheze şi slovene, s-au realizat progrese deosebite într-un domeniu în care, de asemenea, suveranităţile naţionale doreau să împiedice orice acord sau cooperare.

De fapt, stimaţi colegi, adoptarea unui astfel de text, în opinia mea, contribuie la epuizarea dezbaterii ideologice asupra naturii şi formei proiectului european. Este un spaţiu şi o putere care va fi din ce în ce mai recunoscută în materie de apărare şi politică externă.

  Geoffrey Van Orden (PPE-DE). - Domnule preşedinte, noi, conservatorii britanici, suntem, în general, susţinători puternici ai pieţelor deschise, însă, după cum au confirmat unii colegi, efectul fundamental al acestui raport este mai degrabă consolidarea PESA şi a integrării UE, nu beneficiile economice. În mod cert, nu are nicio legătură cu consolidarea capacităţilor de apărare.

Constat că ar putea exista unele beneficii marginale prin facilitarea accesului Marii Britanii pe pieţele altor state europene în materie de achiziţii în domeniul apărării. Însă pentru alţii, accesul pe piaţa britanică, având cele mai mari cheltuieli pentru apărare, este mult mai avantajos şi, apropo, Marea Britanie are deja cea mai deschisă piaţă de achiziţii pentru apărare din Europa.

Un motiv de preocupare este faptul că, în conformitate cu normele propuse, un guvern sau o companie care a realizat investiţii majore în cercetarea şi dezvoltarea din domeniul apărării nu îşi mai poate recupera investiţia în faza dezvoltării şi a producţiei. Contractele de dezvoltare vor fi deschise concurenţei europene, ceea ce va priva guvernul naţional de mijloacele de protejare a proprietăţii intelectuale şi a oportunităţilor de locuri de muncă sau exporturi. Cercetarea şi dezvoltarea vor stagna.

Mai există şi alte motive de preocupare, însă trebuie să spun că acest raport nu este neapărat necesar din punct de vedere al apărării, al industriei sau, desigur, al economiei.

  Ioan Mircea Paşcu (PSE). – Domnule preşedinte, directiva privind achiziţiile în domeniul apărării este un pas important atât spre PEEA, cât şi spre PESA. Recunosc dificultăţile reconcilierii principiilor pieţei libere cu inevitabila discreţie aferentă contractelor de apărare şi a normelor comune referitoare la atribuirea contractelor publice cu practicile specifice privind contractele de apărare.

Acest set foarte complex de reglementări trebuie, desigur, să treacă testul practicii, deoarece asocierea forţată a unor elemente adverse precum transparenţa şi confidenţialitatea, caracterul comun şi individualitatea, va necesita monitorizarea constantă şi hotărârea de a sancţiona orice încercare individuală de a favoriza un element faţă de altul, într-un efort continuu de a menţine un echilibru între aceste patru elemente.

Funcţionarea corespunzătoare va fi atât o funcţie, cât şi o reflectare a hotărârii organismelor UE de a arbitra această piaţă europeană recent creată şi a adevăratei voinţe a susţinătorilor apărării naţionale şi a statelor membre din spatele acestora de a respecta şi de a juca conform noilor reguli.

În ceea ce priveşte compensarea, pentru ţări precum România, aceasta este, cel puţin pentru moment, un mecanism important care asigură supravieţuirea industriei noastre de apărare.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE). - Unitatea şi securitatea europeană au fost puse în această perioadă din nou în pericol, având în vedere atât criza economică financiară, cât şi criza energetică. S-a demonstrat din nou că numai prin unitate şi prin solidaritate se poate face faţă cu succes problemelor majore din lumea contemporană.

Introducerea de reguli comune şi transparente pentru achiziţiile de pe piaţa produselor destinate securităţii şi apărării reprezintă un pas important în întărirea politicii europene pentru securitate. Este şi o modalitate specifică economiei de piaţă pentru ca industria europeană de profil să facă faţă cu succes competiţiei cu marii actori internaţionali, în special cu Statele Unite.

Este nevoie de crearea cât mai rapidă a unui regim comunitar solid privitor la securitatea informaţiei şi trebuie instituit un control adecvat al exporturilor de produse şi echipamente din domeniul securităţii şi apărării către ţările terţe. Ratificarea şi intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va permite instituirea cooperării structurate permanente în domeniul politicii de securitate, esenţială pentru viitorul Uniunii.

  Bogusław Rogalski (UEN). – (PL) Încă din anii '90, a fost clar că fragmentarea pieţelor europene de apărare a avut consecinţe economice negative. În ultimii 20 de ani, cheltuielile în domeniul apărării au fost reduse, generând scăderi ale cifrei de afaceri şi ale angajărilor, precum şi reduceri ale investiţiilor în domeniul cercetării şi al noilor tehnologii militare.

În prezent, chiar şi marile state membre au dificultăţi de finanţare a noilor sisteme de apărare. Ar trebui să fie creată o bază europeană tehnologică şi industrială pentru a dezvolta capacităţile fundamentale de apărare ale statelor membre. Primul pas este crucial pentru a înfrunta dificultăţile globale în domeniul apărării.

De asemenea, este importantă armonizarea cadrului juridic european, care va permite statelor membre să aplice dispoziţiile comunitare fără a aduce atingere propriilor interese de apărare. Nu ar trebui să uităm un element important, şi anume introducerea unei proceduri de control, care ar avea ca scop garantarea protecţiei juridice eficiente a ofertanţilor, ar spori transparenţa şi ar preveni discriminarea în timpul procesului de achiziţie.

  Emmanouil Angelakas (PPE-DE). – (EL) Domnule preşedinte, aş dori să îi felicit, la rândul meu, pe raportorul principal, domnul Lambsdorff şi pe raportorii alternativi pentru importanta muncă realizată.

Principala caracteristică a pieţei europene este fragmentarea care domină la nivel naţional. Exporturile de produse din sectoarele apărării şi securităţii sunt supuse sistemelor naţionale de acordare a licenţelor, care diferă în ceea ce priveşte procedura, scopul şi termenele limită.

Această nouă legislaţie promovează transparenţa şi pune bazele creării pieţei deschise unice europene a echipamentelor de apărare, care este, de asemenea, un factor important în consolidarea politicii europene de securitate şi apărare.

Un alt aspect important este existenţa prevederilor esenţiale cu privire la securitatea aprovizionării şi a informaţiei. Invocarea articolului 296 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a fost, de asemenea, clarificată, fiind acum limitată la derogările prevăzute în tratat, precum a solicitat Curtea Europeană de Justiţie.

În încheiere, aş dori să subliniez că este importantă existenţa aranjamentelor flexibile care consolidează rolul întreprinderilor mici şi mijlocii, care, în unele state membre, formează un sector în care sunt angajaţi mii de lucrători.

  Nickolay Mladenov (PPE-DE). - Domnule preşedinte, aş dori, de asemenea, să îl felicit pe dl Lambsdorff pentru raportul excelent pe care l-a realizat şi, bineînţeles, pe raportorii alternativi, în special pe dna Cederschiöld, însă v-aş ruga să-mi permiteţi să subliniez o observaţie a dlui Toubon: contribuţia extraordinară a preşedinţiei franceze la realizarea acordului asupra acestei directive.

Sper că atunci când vom reveni la aceasta, peste câţiva ani, vom realiza că n-ar fi trebuit să ne fie teamă să vorbim despre o piaţă europeană a echipamentelor de apărare datorită unei pieţe europene comune. Este în interesul comun de apărare a Europei şi în interesul comun al Europei să existe mai multă concurenţă.

Permiteţi-mi să evidenţiez un aspect al acestei directive de maximă importanţă pentru multe state membre. Este vorba despre textul privind subcontractarea. Sunt foarte mulţumit că acordurile la care s-a ajuns cu Consiliul şi Comisia asupra textului privind subcontractarea au reflectat în mare măsură ceea ce a susţinut Parlamentul, şi anume o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte subcontractarea; în al doilea rând, apreciez faptul că nu există discriminare pe criterii naţionale în procesul de selecţionare a subcontractanţilor şi, în cele din urmă, că autorităţile naţionale pot permite contractanţilor să subcontracteze până la 30% din contractele acestora.

Aceasta este în interesul unificării industriilor noastre la nivel european.

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Domnule preşedinte, aş dori să le mulţumesc tuturor participanţilor la dezbatere. În mod evident, acest text este un compromis şi, ca urmare, nu poate cuprinde toate sugestiile formulate în vederea îmbunătăţirii sale. Totuşi, în acelaşi timp, Parlamentul are multe motive de satisfacţie.

În primul rând, Parlamentul a invitat Comisia să propună această directivă în rezoluţia sa din 17 noiembrie 2005 în Cartea Verde privind achiziţiile publice în domeniul apărării. Aşadar, este în mare măsură, propunerea Parlamentului.

În al doilea rând, şi chiar mai important, textul actual a beneficiat enorm de contribuţiile dumneavoastră pe parcursul procedurii. Un număr foarte mare de amendamente din raportul Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor au fost incluse, în special cu privire la sferă de aplicare, dispoziţii referitoare la căile de atac şi transparenţă.

Comisia poate accepta toate aceste amendamente şi, prin urmare, sprijină textul. Suntem convinşi că această directivă va face o diferenţă şi va contribui la o veritabilă piaţă europeană a apărării. Să recunoaştem, cu doar cinci ani în urmă, ideea creării acestei pieţe cu instrumentele comunitare era o simplă ficţiune pentru mulţi dintre noi, însă astăzi a devenit realitate. Ar trebui să nu ratăm această oportunitate.

PREZIDEAZĂ: DNA ROURE
Vicepreşedintă

  Alexander Graf Lambsdorff, raportor. – (DE) Doamnă preşedintă, doresc să îl atenţionez pe colegul meu, dl Van Orden, că nu este susţinut decât de extrema stângă germană. Domnului Pflüger, de stânga, doresc să îi spun că va înţelege mai bine problema dacă va arunca o privire pe legislaţie. Nu este vorba despre exporturi, ci despre piaţa internă europeană.

De altfel, este corect ceea ce a spus dna Weiler. Dumneaei a declarat că aceste produse sunt scumpe pentru că nu există concurenţă. Da, când nu există concurenţă, produsele sunt scumpe. Sperăm că vom asigura o concurenţă mai mare pe piaţa internă europeană. Cu siguranţă acest lucru nu va ieftini produsele, dar cel puţin va face ca preţul lor să fie unul mai rezonabil. Aceasta este o şansă importantă, o şansă de a deschide noi pieţe pentru industrie şi o şansă de a pătrunde şi pe aceste pieţe pentru întreprinderile mijlocii. Totuşi - iar acest lucru este destul de important - este vorba şi o şansă de transparenţă şi, deci, de o şansă pentru numeroase organizaţii non-guvernamentale şi pentru societatea civilă, care va putea supraveghea mai bine modul de structurare a pieţei şi evenimentele din cadrul acesteia.

Doresc să le mulţumesc în mod expres domnilor Mladenov şi Toubon pentru faptul că au amintit eforturile deosebite depuse pentru realizarea acestui proiect. În esenţă, acest proiect priveşte cel de-al doilea pilon, respectiv consolidarea politicii europene de securitate şi apărare, folosind un instrument al primului pilon, în speţă o directivă privind piaţa internă. Fără minunata activitate a preşedinţiei franceze, care a fost un mediator între statele membre - o sarcină extrem de dificilă - demersul nu ar fi reuşit niciodată.

Trebuie să extindem aceste oportunităţi. Va fi o şansă pentru Europa politică. Va fi o şansă pentru Politica Externă şi de Securitate Comună şi o şansă pentru o Europă a valorilor şi a păcii. Este o şansă de care trebuie să profităm.

  Tobias Pflüger (GUE/NGL). – (DE) Doamnă preşedintă, doresc să formulez o cerere în temeiul articolului 145 din Regulamentul de procedură. Dacă cineva emite remarci ce privesc personal un vorbitor, acesta poate răspunde pe scurt.

Vă veţi putea da seama relativ rapid de cine sunt extremiştii în această situaţie, dacă ne uităm la esenţa problemei. Este vorba despre un extremism al pieţei, evident în acest domeniu. Am spus că o industrie de apărare mai eficientă la nivelul Uniunii Europene ar avea, desigur, un impact asupra exporturilor de arme. Nimeni nu poate nega acest lucru. Cine sugerează altceva are o fixaţie asupra Uniunii Europene.

  Preşedintele. – Dezbaterea s-a încheiat.

Votul va avea loc mâine.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Bogdan Golik (PSE), în scris. – (PL) Doresc să subliniez importanţa propunerii de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind coordonarea procedurilor de atribuire a anumitor contracte de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii în domeniile apărării şi securităţii, pe care o susţin întru totul.

Directiva deschide drumul către asigurarea de criterii transparente pentru achiziţiile publice din domeniul securităţii şi apărării, fără discriminări împotriva ofertanţilor din alte state membre UE, garantând totodată şi securitatea acestor ţări. Din acest motiv este atât de important să se poată invoca acea clauză din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene care stipulează că se acceptă nerespectarea prevederilor sale dacă acest lucru este necesar pentru a proteja interesele esenţiale ale unui stat membru al UE.

Producţia comună, cumpărările comune şi achiziţiile publice vor creşte şansele de succes ale Politicii Europene de Securitate şi Apărare, în special având în vedere echipamentele mai avansate şi, deci, mai costisitoare. Propunerea de directivă, pe care o susţin, reprezintă un pas pozitiv în direcţia deschiderii pieţelor statelor membre ale UE şi a reducerii rivalităţii din sector între ţările ce ar putea utiliza soluţii comune şi rentabile.

În acelaşi timp, doresc să-mi exprim rezervele în legătură cu prioritatea standardelor examinate pe parcursul procesului de elaborare a specificaţiilor tehnice pentru achiziţia echipamentelor de apărare. Ministerele de apărare trebuie să fie responsabile pentru stabilirea priorităţilor de punere în aplicare.

În plus, am observat că din această propunere lipseşte orice referinţă către Codul de bune practici în lanţul de aprovizionare al Agenţiei Europene de Apărare, cod aplicat de furnizori. Prin urmare, nu este clar dacă acest criteriu trebuie luat în continuare în calcul la selectarea furnizorilor.

  Dushana Zdravkova (PPE-DE), în scris. – (BG) Consider cu tărie că apărarea şi securitatea sunt extrem de importante pentru fiecare stat membru, însă sunt prioritare în faţa tuturor celorlalte domenii din punct de vedere al interesului fiecărui cetăţean al Uniunii Europene, precum şi al industriei de apărare din Europa.

Nu mai e nevoie să menţionez că se va aplica în continuare opţiunea de derogare de la această directivă. Din acest motiv, este indispensabil ca statele membre să îşi îmbunătăţească legislaţia privind achiziţiile publice în domeniul securităţii naţionale. De asemenea, ele trebuie să profite de posibilitatea prevăzută la articolul 296 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, cu condiţia exclusivă de a garanta un nivel similar de transparenţă, răspundere, concentrare pe rezultate şi eficienţă, inclusiv un mecanism adecvat pentru soluţionarea disputelor.

Doresc să menţionez că o directivă, indiferent cât de cuprinzătoare şi specifică este, nu poate înlocui necesitatea ca industria de apărare a UE şi, în general, industria sa de securitate să aibă o viziune clară. Lipsa oricărei viziuni şi strategii nu poate fi compensată prin reguli şi excepţii care vor determina ţările să „trişeze" pentru a-şi proteja interesele private, comerţul en-gros sau en-detail, în funcţie de dimensiunile industriei lor de apărare. Din acest motiv trebuie concepută o strategie în acest domeniu, care să menţină principiile europene.

15. Timpul afectat întrebărilor (întrebări adresate Comisiei)

  Preşedintele. – Urmează timpul afectat întrebărilor (B6 0001/2009).

Vom analiza o serie de întrebări adresate Comisiei.

Partea întâi

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 30, adresată de Colm Burke (H-0992/08)

Obiect: Zece ani de existenţă a euro

Având în vedere recentele serbări ce au marcat cea de-a zecea aniversare a adoptării euro, poate Comisia să comenteze în legătură cu principalele lecţii învăţate din punct de vedere al coordonării politicii fiscale în zona euro, în special având în vedere recenta criză financiară şi economică?

  Joaquín Almunia, membru al Comisiei. −Deşi experienţele de coordonare bugetară au fost în general pozitive, se pot trage o serie de învăţăminte. Analiza primilor zece ani susţine ideea de creştere a eficacităţii supravegherii bugetare în perioadele favorabile. De asemenea, evidenţiază necesitatea de a soluţiona probleme mai diversificate, ce pot afecta stabilitatea macroeconomică a unui stat membru şi funcţionarea uniunii economice şi monetare în ansamblu.

Coordonarea politicilor fiscale ar trebui să îndrume mai bine comportamentul bugetar naţional la nivelul întregului ciclu - atât în perioadele favorabile, cât şi în cele nefavorabile. Trebuie monitorizată mai atent evoluţia datoriei publice şi trebuie consolidate obiectivele bugetare pe termen mediu, pentru soluţionarea obligaţiilor implicite. Toate aceste tipuri de evoluţii implică o supraveghere bugetară sporită.

Supravegherea trebuie, însă, sporită, şi pentru a se ţine cont de evoluţiile din statele membre ce pot afecta durabilitatea bugetară, precum creşterea deficitelor de cont curent, divergenţele inflaţionale persistente, divergenţele persistente în evoluţia costurilor unitare cu forţa de muncă sau direcţiile de creştere neechilibrată.

Supravegherea trebuie să se bazeze pe instrumentele existente. Instrumentele cheie pentru supravegherea politicilor fiscale şi pentru coordonarea politicilor economice sunt precizate în mod clar în tratat şi în Pactul de stabilitate şi de creştere.

Recenta adoptare a planului european de relansare economică de către Comisie pe 26 noiembrie anul trecut este un eveniment de pionierat în ceea ce priveşte guvernarea şi coordonarea bugetară.

Acesta evidenţiază rolul catalizator al Comisiei în ceea ce priveşte politicile de stabilizare economică de urgenţă pe termen scurt. Pe baza propriei noastre evaluări economice, Comisia a elaborat rapid un răspuns economic cuantificat şi bine susţinut pentru recesiunea economică. Acţiunea rapidă a Comisiei este un răspuns la pericolele clare ale politicilor economice naţionale, mai cuprinzătoare decât oricând, la această răscruce de drumuri.

Planul de relansare recunoaşte separarea inerentă a sarcinilor integrate în cadrul de politică economică al UE. Din moment ce statele membre sunt responsabile pentru politica bugetară, Comisia stabileşte un obiectiv global pentru stimularea fiscală suplimentară, luând în calcul volumul necesar pentru impulsionarea economiei UE la nivel global.

Statele membre îşi pot stabili în mod liber dimensiunea şi structura stimulentelor fiscale proprii. Apar provocări în materie de coordonare şi supraveghere a punerii în aplicare a măsurilor naţionale. Comisia şi Consiliul ECOFIN vor monitoriza împreună punerea în aplicare a măsurilor naţionale, în conformitate cu principiile prevăzute în planul de relansare.

Privind înainte, o implementare judicioasă a cadrului de supraveghere fiscală va stabiliza aşteptările privind viitoarele evoluţii fiscale. Aceasta va asigura păstrarea poziţiilor durabile, împreună cu consolidarea cadrelor şi reglementărilor bugetare naţionale şi cu punerea în aplicare a reformelor ce stopează creşterea cheltuielilor pentru vârsta a treia.

Vor fi limitate, deci, efecte adverse ale aşteptărilor de creştere a deficitelor şi datoriilor privind primele de risc şi consumul şi investiţiile private.

  Colm Burke (PPE-DE). – Domnule comisar, apreciez foarte mult răspunsul dvs. Având în vedere că avem o politică monetară comună, dar ţinând cont şi de problemele curente, vedeţi un rol sporit pentru Eurogrup, respectând, însă, politicile fiscale din statele individuale? Consideraţi că punerea în aplicare sau adoptarea Tratatului de la Lisabona va afecta în vreun fel acest domeniu în ceea ce priveşte impozitarea? Consider că este important să colaborăm. Ce noi moduri de stimulare a economiilor statelor UE aveţi în vedere?

  Joaquín Almunia, membru al Comisiei. −Care este rolul Eurogrupului? După cum ştiţi, Eurogrupul este în prezent un organism informal şi va rămâne aşa şi după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Astfel, Eurogrupul nu poate adopta decizii formale, chiar dacă acestea se referă doar la membrii zonei euro ce fac parte din Consiliul Ecofin.

În ultimii trei sau patru ani, de la începutul preşedinţiei lui Jean-Claude Juncker, respectiv din ianuarie 2005, Eurogrupul a îmbunătăţit conţinutul agendei de discuţii. Membrii Eurogrupului, împreună cu Comisia şi BCE, discută această supraveghere bugetară accentuată şi supravegherea economică mai cuprinzătoare pe care le-am menţionat în observaţiile mele introductive. Eurogrupul discută frecvent şi alte probleme privind rolul extern al euro şi dimensiunea externă a zonei euro.

Problemele fiscale, după cum ştiţi foarte bine, sunt un subiect extrem de delicat. În conformitate cu prezentul tratat, dar şi conform Tratatului de la Lisabona în viitor, deciziile fiscale necesită unanimitate la nivelul UE şi eu nu prevăd niciun fel de modificări în cadrul de luare a deciziilor în viitorul apropiat.

  Jörg Leichtfried (PSE). – (DE) Stimate comisar, mă interesează următoarea problemă. În ultimii zece ani, Eurogrupul a înregistrat un succes imens şi, în special în timpul celei mai recente crize, şi alte ţări şi-au exprimat dorinţa de a se alătura grupului. Comisia se gândeşte deja ce state pot deveni membre în viitor? Există alte ţări interesate să se alăture zonei euro pentru că au înţeles că merită să fie membre?

  Nils Lundgren (IND/DEM). – (SV) Mai întâi, aş dori să adresez următoarea întrebare: dacă succesul din ultimii zece ani a fost atât de mare, de ce Italia şi Grecia, spre exemplu, au o rată a bonurilor de trezorerie cu câteva procente mai mare decât cea a Germaniei?

În al doilea rând, de ce rata dobânzii pe zece ani în Suedia este cu 0,4% mai mică decât cea a Germaniei, iar cea a Finlandei, cu 0,6% mai mare, când ambele sunt ţări bine gestionate?

  Joaquín Almunia, membru al Comisiei. −După cum ştiţi, Slovacia s-a alăturat zonei euro în acest an, la 1 ianuarie, deci în prezent 16 din cele 27 de state membre ale UE participă complet la UEM şi au aceeaşi monedă. Cine va urma? Nu este de competenţa Comisiei să răspundă la această întrebare. Candidaţii ce doresc să se alăture zonei euro trebuie să solicite acest lucru. În prezent, ştim ce state membre UE doresc să se alăture zonei euro cât mai curând, însă, din păcate, ele nu îndeplinesc toate criteriile cerute de tratat - statele baltice, Ungaria şi altele - şi ştim că există două state membre ale UE, respectiv Marea Britanie şi Danemarca, ce deţin o clauză de neparticipare care le permite să fie excluse de la responsabilitatea tuturor statelor membre de a se pregăti şi de a-şi pregăti economiile pentru a se alătura într-o zi zonei euro.

Nu ştiu ce stat se va alătura primul zonei euro, după Slovacia. Poate unul din cele două state membre cu clauză de neparticipare. Este posibil ca în următoarele luni, Danemarca, de exemplu, să decidă renunţarea la clauza de neparticipare şi să solicite să se alăture zonei euro. De fapt, Danemarca îndeplineşte toate criteriile pentru a se alătura zonei euro conform tratatului, însă acest lucru trebuie decis de autorităţile daneze, de parlamentul danez şi, poate, de cetăţenii danezi într-un referendum.

În această dimineaţă sărbătorim cea de-a zecea aniversare a euro. Sunt sigur că în următorii zece ani toate - sau aproape toate - statele membre ale UE se vor alătura zonei euro, deoarece, în această dificilă perioadă de criză economică, au crescut considerabil avantajele de a fi membru al zonei euro. Cei care nu s-au alăturat încă zonei euro îşi dau seama că avantajele sunt mult mai mari şi mult mai importante decât responsabilităţile sau dificultăţile cu care se vor confrunta în calitate de membri ai zonei euro.

În ceea ce priveşte observaţiile dvs., în locul dvs. nu aş argumenta împotriva zonei euro din punctul de vedere al ratelor dobânzii. Vedeţi ce s-a întâmplat cu rata dobânzii din Danemarca în această perioadă de criză. Danemarca nu este membră a zonei euro, însă moneda ei este corelată cu euro, iar banca centrală din acest stat urmează îndeaproape deciziile Băncii Centrale Europene. Pieţele nu recompensează statele din afara zonei euro. Din contră, le impun prime de risc mai ridicate.

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 31, adresată de Paulo Casaca (H-1016/08)

Obiect: Colapsul preţurilor la produsele lactate pe piaţa UE

Conform unui document de lucru al Comisiei din 21 noiembrie 2008 privind monitorizarea tendinţelor preţurilor, anexat la comunicarea privind preţurile alimentelor în Europa (p. 9), între octombrie 2007 şi octombrie 2008 preţul untului pe piaţa UE s-a redus cu 30%, în timp ce preţul laptelui praf a scăzut cu 40%. Ambele preţuri par, deci, să coboare fără încetare, către nivelurile de intervenţie.

Comisia crede că, având în vedere aceste tendinţe ale pieţei, conţinutul propunerii sale elaborate acum un an în legătură cu creşterea cotelor de lapte, aprobată de Parlament şi Consiliu, trebuie menţinută nemodificată?

Comisia este de părere că limitele existente conform normelor actuale în ceea ce priveşte intervenţia pentru laptele praf şi unt sunt suficiente pentru a preveni consecinţe dezastruoase pentru veniturile fermierilor într-o regiune precum insulele Azore, unde activitatea acestora depinde integral de piaţa produselor lactate precum cele menţionate?

  Mariann Fischer Boel, membră a Comisiei. −Voi începe prin a descrie situaţia de acum câţiva ani. Ne amintim cu toţii că sectorul produselor lactate era foarte stabil, cu foarte puţine fluctuaţii de preţuri, însă în ultimii ani situaţia s-a modificat dramatic. În primul rând, în 2007, îmi amintesc foarte clar că în august şi septembrie s-au înregistrat creşteri enorme ale preţurilor la produsele lactate, iar apoi, anul trecut, preţurile au scăzut la fel de mult sau poate chiar mai mult, astfel încât, în prezent, ele sunt foarte apropiate de cele de intervenţie şi, în unele părţi ale Europei, chiar sub nivelul de intervenţie.

Pot asigura membrii Parlamentului că sunt foarte preocupată de deteriorarea rapidă a pieţei europene a produselor lactate. Am stabilit măsuri de protecţie, ce pot fi activate, pentru a susţine sectorul produselor lactate şi am început deja să le punem în aplicare.

Spre deosebire de situaţia normală, unde regimul de depozitare privată pentru unt se activează în mod normal la 1 martie, am decis să activăm regimul la 1 ianuarie, ceea ce înseamnă că este eligibilă şi producţia din decembrie. Alte instrumente de susţinere a sectorului produselor lactate sau a pieţei lactatelor într-un mod eficient sunt cumpărările de intervenţie sau acordarea de restituiri la export.

În ceea ce priveşte sistemul de intervenţie care începe în martie - acoperind, deci, şi producţia din februarie - untul şi laptele praf degresat se pot cumpăra până la sfârşitul lui august. Mai întâi, pentru cantităţi fixe la preţuri fixe, apoi printr-un sistem de ofertare în caz că este necesar.

Doresc să vă reamintesc şi situaţia din 2007. Cred că toţi ne amintim de reacţia imediată şi rapidă observată de Parlamentul European, de Consiliu, de statele membre, care a exercitat presiuni enorme asupra mea pentru a creşte imediat cotele şi, astfel, pentru a relaxa situaţia preţurilor de consum.

Doresc să fiu foarte clară astăzi, să încerc să elimin neînţelegerile care circulă privind faptul că creşterea cotelor de lapte este de vină pentru preţurile foarte reduse ale produselor lactate din ziua de astăzi. Realitatea este că, în pofida creşterii cu 2% a cotei, care s-a produs după luna aprilie a acestui an, producţia de lapte a scăzut de fapt. Acest lucru se vede acum, pentru că o creştere a cotelor reprezintă o posibilitate de producţie pentru statele membre sau pentru fermieri, dar cu siguranţă nu este o obligaţie. Aceasta arată în mod clar că producătorii de produse lactate reacţionează la semnalele pieţei.

Prin urmare, modificările relativ reduse pe care le-am observat la sistemul de cote nu pot să explice sub nicio formă volatilitatea actuală a pieţei. Cererea redusă exprimată de consumatori este probabil o reacţie la preţurile ridicate de anul trecut, când consumatorii au încercat sau au dorit să se îndepărteze de produsele lactate de înaltă calitate, cu preţ ridicat. Apoi, desigur, există problema climatului economic din aceste zile. Din acelaşi motiv, este important să nu ne păcălim singuri crezând că putem decide pentru întregul sector prin gestionarea pieţei lactatelor la nivel microeconomic. Concluzia trebuie să fie că sistemul de cote nu a putut asigura stabilitatea pieţei.

În ceea ce priveşte problema din Azore, autorităţile portugheze au făcut tot posibilul pentru a solicita cote de lapte crescute pentru acestea, întrucât Insulele Azore par a fi extrem de competitive, iar creşterea producţiei pare să le avantajeze. Sunt aproape sigur că aceste cote mai mari şi renunţarea ulterioară la sistemul de cote vor avantaja sectorul lactatelor din Azore. Cred că aşa vor sta lucrurile, deşi aceste frumoase insule sunt destul de departe, iar laptele trebuie transportat între nouă insule.

În încheiere, asigur Parlamentul că voi gestiona instrumentele politicii pentru lactate într-un mod responsabil, pentru a asigura o plasă eficientă de siguranţă pentru sectorul lactatelor.

  Paulo Casaca (PSE). – (PT) Vă mulţumesc pentru clarificări, doamnă comisar. Regret că nu vă pot împărtăşi optimismul în ceea ce priveşte modul în care aceste creşteri ale nivelurilor permise de producţie vor avantaja producţia din Azore.

Vă pot asigura că aceste efecte au un impact profund asupra veniturilor fermierilor din Regiunea Autonomă Azore şi, cu siguranţă, şi din alte părţi ale Europei. Conform unei reviste de săptămâna aceasta, se estimează o scădere cu peste 60% a preţului laptelui praf pe piaţa mondială, în comparaţie cu nivelul din august 2007. Aceste măsuri nu au avut încă niciun impact, însă sper ca efectele lor să se facă observate în curând. Din acest motiv, doamnă comisar, vă solicit să vă concentraţi întreaga atenţie pe această situaţie.

  Mariann Fischer Boel, membră a Comisiei. −Ştiţi, desigur, că mă bucură întotdeauna să port un dialog şi o discuţie cu dvs. în legătură cu importanţa sectorului agricol şi cu insulele Azore.

Ne aflăm astăzi într-o situaţie extrem de dificilă pentru piaţă. Acesta nu este doar cazul insulelor Azore, ci este chiar situaţia generală din întreaga Europă. Preţurile scad la un nivel pe care nu ni l-am fi imaginat în urmă cu doar şase luni. Pot doar să vă asigur - şi cred că aveţi încredere în capacitatea mea de a găsi soluţiile potrivite la momentul potrivit - că acesta este modul în care vom gestiona sistemul în această situaţie.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). – La mulţi ani, stimate comisar, deşi veştile privind sectorul lactatelor nu sunt bune.

Aş dori să vă întreb în mod explicit, doamnă comisar - pentru că aţi făcut referire la o parte din factorii ce au dus la căderea preţurilor - dat fiind că nu ştim cu exactitate nici de ce preţurile au crescut atât de brusc, există o analiză detaliată privind motivul scăderii bruşte? Aveţi încredere că reformele aferente bilanţului de sănătate sunt suficiente, luând în calcul această nesiguranţă? În ultimul rând, o plasă de siguranţă este suficientă dacă distrugem încrederea producătorilor, iar aceştia reduc producţia de lapte, aşa cum se întâmplă acum?

  Mariann Fischer Boel, membră a Comisiei. −În primul rând, cred că situaţia preţurilor foarte reduse la lapte este provocată de mai multe cauze.

Cauza principală este, poate, faptul că piaţa rusă este extrem de importantă pentru Uniunea Europeană şi, recent, în sectorul economic rus a avut loc o devalorizare considerabilă, ceea ce înseamnă că preţurile au crescut enorm pentru consumatorii ruşi. Nu cunosc cifrele exacte, dar devalorizarea este de cel puţin 50%. Prin urmare, au scăzut brusc posibilităţile de a ne putea vinde produsele în Rusia. În plus, după cum am spus deja, se manifestă consecinţa preţurilor ridicate înregistrate în 2007. O parte din populaţie a renunţat oarecum la produsele lactate, având în vedere preţul acestora, şi, evident, nu şi-a reconsiderat decizia. Apoi, există situaţia de astăzi, cea a nesiguranţei din situaţia economică generală.

Dna McGuinness a întrebat dacă suntem de părere că este suficient de bine ceea ce am făcut prin bilanţul de sănătate. Problema este că acest bilanţ de sănătate nu începe până la 1 ianuarie 2010, când vor fi disponibile diferitele instrumente pentru susţinerea diferitelor sectoare. Am observat, pe parcursul discuţiilor, că ne confruntăm cu noi provocări şi am rezervat fonduri modulate pentru acele noi provocări. Însă acestea nu sunt în vigoare în 2009. Din acest motiv am propus Parlamentului European, Consiliului şi Consiliului Ecofin să cheltuiască o parte din aşa-zisa sumă nefolosită - un total de 5 miliarde de euro de la agricultură, iar pentru politica de dezvoltare rurală este nevoie de 1,5 miliarde euro - acum, în 2009. Parlamentul şi Consiliul vor decide dacă se poate cheltui o parte din aceşti bani.

Dacă vă amintiţi de lista noilor provocări, era menţionat şi sectorul produselor lactate. Prin urmare, sper că se va ajunge la un acord în Parlament şi că se va decide ca o parte din aceşti bani să fie folosită, nu exclusiv, dar şi pentru provocările cu care se confruntă sectorul lactatelor.

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 32, adresată de Johan Van Hecke (H-1018/08)

Obiect: Microcreditele

În mai 2008, comisarul Mariann Fischer Boel a propus realocarea finanţării UE folosită anterior pentru subvenţiile de export, pentru susţinerea preţurilor şi pentru transformarea excedentelor în microcredite, astfel încât să li se poată oferi fermierilor din ţările în curs de dezvoltare posibilitatea de a achiziţiona seminţe şi îngrăşăminte. Microcreditele sunt, desigur, un ajutor important pentru combaterea sărăciei şi un instrument pentru realizarea obiectivelor mileniului. În aprilie 2008, printr-o declaraţie scrisă, Parlamentul a solicitat eliberarea mai multor resurse pentru proiectele de microcredite.

Ce măsuri a luat Comisia până acum în urma acelei propuneri?

  Jim Allister (NI). – Nu este normal ca după persoana ce adresează întrebarea să se preia două întrebări suplimentare şi nu am indicat, chiar la începutul întrebării adresate comisarului, că am o întrebare suplimentară?

De ce nu mi s-a solicitat intervenţia?

  Preşedintele. – Domnule Allister, nu am ştiut că aveaţi de pus o întrebare. Dacă aş fi ştiut, v-aş fi dat cuvântul.

  Jim Allister (NI). – Cu tot respectul, echipa dvs. a arătat că s-a observat solicitarea mea. Deci, dacă echipa dvs. a ştiut acest lucru, şi dvs. aţi ştiut.

De ce nu aţi fost informată?

  Preşedintele. – Îmi pare rău, conform celor spuse de echipa mea, nimeni nu v-a văzut.

  Louis Michel, membru al Comisiei. – (FR) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, discuţiile dintre Parlament şi Consiliu privind adoptarea regulamentului de instituire a asistenţei alimentare pentru Europa au condus la decizia de a nu utiliza fondurile disponibile în cadrul titlului 2 din buget pentru finanţarea acestui mecanism, contrar propunerii Comisiei. Cu toate acestea, Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului adoptat la 16 decembrie 2008 prevedea un buget de 1 miliard de euro în cadrul titlului 4 din buget pentru perioada 2008-2010. Acesta va fi folosit pentru finanţarea măsurilor de susţinere a agriculturii şi securităţii alimentare în statele în curs de dezvoltare care sunt cele mai afectate de criza alimentară. În multe dintre aceste măsuri este prezent microcreditul, precum şi alte instrumente de consolidare a producţiei agricole şi rurale. Parlamentul va avea dreptul de a examina programarea activităţilor finanţate prin acest mecanism, conform prevederilor regulamentului de comitologie. Vă pot spune că în februarie se va prezenta un pachet iniţial de aproximativ 300 milioane euro, care implică 24-25 de state, în timp ce planul general de utilizare a întregului mecanism va fi prezentat de către Comisie şi va fi adoptat până la 1 mai 2009.

Comisia se declară în favoarea dezvoltării instituţiilor de microcreditare şi microfinanţare la un nivel mai general. Pe lângă creditare, acestea din urmă oferă o gamă largă de servicii financiare, inclusiv produse de economisire, produse de asigurări, transferuri monetare şi sisteme de plată. Comisia are obligaţia de a facilita accesul persoanelor celor mai defavorizate şi al celor cu venituri mici la aceste servicii financiare. Ea consideră că bariera cea mai puternică împotriva dezvoltării sistemelor financiare pentru cei mai defavorizaţi nu este lipsa finanţării, ci mai degrabă lipsa capacităţii instituţionale şi tehnice. Din acest motiv, Comisia îşi concentrează eforturile pe consolidarea puterilor instituţionale ale operatorilor de microfinanţare. În plus, acolo unde accesul la capital se dovedeşte a fi o limitare semnificativă pentru instituţiile de microfinanţare, de exemplu în cazul în care o instituţie de microfinanţare doreşte să-şi dezvolte serviciile în zonele rurale, Comisia poate finanţa necesităţile capitale ale acestor instituţii prin instituţii financiare specializate, precum Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), folosind credite pentru a acorda împrumuturi sau pentru contribuţii la capital. În anumite cazuri, în cazul înfiinţării unor noi instituţii de microfinanţare, Comisia poate decide şi să furnizeze finanţare pentru aceste noi entităţi, prin ONG-uri specializate. În plus, pe baza acestor avantaje comparative, BEI gestionează operaţiunile de microfinanţare în cadrul general al mecanismelor finanţate prin bugetul UE, respectiv FEMIP (Fondul euromediteranean pentru investiţii şi parteneriat) în cazul regiunii mediteraneene sau prin intermediul Fondului european de dezvoltare, care este mecanismul de investiţii pentru statele din Africa, zona Pacificului şi Caraibe.

  Johan Van Hecke (ALDE). – (NL) Domnule preşedinte, toţi cei de aici am salutat decizia de a aloca 1 miliard de euro pentru cei mai săraci fermieri din statele care au fost cele mai afectate de criza alimentară, însă, personal, regret că nu a avut succes propunerea Comisiei de a folosi în acest scop fondurile neutilizate de la agricultură, din cauza presiunii unor state membre şi a unei părţi din Parlament.

După cum a spus comisarul, Comisia acordă o mare importanţă microcreditelor ca instrument eficient de combatere a sărăciei, însă, recent, s-au ridicat o serie de întrebări şi critici, în speţă asupra accesibilităţii acestora. Populaţia consideră că acesta este un instrument urban la care zonele rurale nu au acces.

Întrebarea pe care o adresez Comisiei este următoarea: s-a realizat o evaluare globală a acestui instrument?

  Louis Michel. – (FR) Desigur, după cum am spus, lucrăm la elaborarea mecanismului ce ne va permite utilizarea imediată a resurselor financiare alocate acestui scop.

Din punctul meu de vedere, nici natura acestor fonduri, nici originea lor nu prezintă o problemă din punctul de vedere al capacităţii. Este clar că, inclusiv în cazul proiectelor rurale, nu va exista nicio problemă. Prin urmare, nu trebuie să vă faceţi griji în acest sens; nu ar trebui să existe dificultăţi şi, în orice caz, preocuparea pe care aţi exprimat-o va fi tratată pe larg, după cum veţi putea vedea, în primul pachet, care va apărea la finalul lui februarie, dar şi în planul general, care va fi disponibil cel târziu la 1 mai.

  Jörg Leichtfried (PSE). – (DE) Am o singură întrebare scurtă. Aţi avut în vedere posibilitatea instituirii anumitor controale asupra acestor microcredite pentru a încuraja populaţia să se axeze pe comerţul echitabil sau pe culturile organice şi consideraţi că acest fel de controale ar fi utile? Sau sunteţi de părere că nu contează dacă se implementează sau nu cerinţe de acest gen?

  Louis Michel. – (FR) Evident, nu mă pot implica în managementul direct al statelor în curs de dezvoltare. Acestea au de regulă politici extrem de fragile în aceste privinţe. Cred că am înţeles esenţa întrebării dvs. şi consider că, în principiu, abordarea pe care o sugeraţi pare promiţătoare. Înţeleg ce anume speraţi să obţineţi în acest mod. Voi încerca să analizez din nou problema şi să încerc să o integrez în discuţiile curente, apoi să apelez la dvs. pentru a vedea cum putem soluţiona situaţia.

Probabil vă gândiţi la stimulente ce ne-ar putea oferi posibilitatea să direcţionăm anumite politici mai mult către fermele familiale mici şi aşa mai departe. Consider că, într-o serie de state în curs de dezvoltare, agricultura organică este fără îndoială o opţiune, dacă s-ar putea crea sectoare. Aceasta este, însă, doar o idee de-a mea. Dacă putem crea un sector într-o ţară cu excedent de producţie agricolă la un moment dat, aceasta ar reprezenta, desigur, o diversificare interesantă, cu valoare adăugată ridicată. Oricum, îmi dau seama că sugestia dvs. este utilă şi vă promit că vă voi implica, astfel încât să puteţi colabora cu echipa mea, pentru a vedea cum integrăm propunerea în discuţiile noastre.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). - Este preocupat comisarul în legătură cu faptul că problema securităţii alimentare globale, care face parte din această întrebare, nu mai este pe prima pagină a agendei politice din cauza crizei economice globale? Ce măsuri ia Comisia pentru a se asigura că acestei probleme i se acordă atenţia cuvenită, având în vedere că, zilnic, 30 000 de copii mor de foame?

  Louis Michel. – (FR) Câteodată mă surprind unele întrebări; şi nu fiindcă nu am vorbi despre aceste lucruri şi nu am lucra cu ele în fiecare zi. Întrebarea dvs. pleacă de la premisa că Comisia nu se arată interesată să continue o activitate care, de fapt, în mare măsură a fost iniţiată de către ea, cu ajutorul şi susţinerea Parlamentului.

Puteţi sta liniştită; trebuie să vă spun că aceasta este o problemă interesantă, deoarece faptul că preţurile au scăzut de la criza alimentară de acum câteva luni îi poate face pe unii să creadă că problema s-a rezolvat. Deşi au scăzut, preţurile nu vor reveni la nivelul relativ redus la care se aflau înainte. Aveţi, deci, dreptate să subliniaţi acest aspect şi să arătaţi că încă există criză alimentară şi că aceasta va rămâne o problemă timp de mulţi ani. Puteţi să fiţi sigură că voi monitoriza foarte îndeaproape acest subiect; nu vom uita.

Partea a doua

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 33, adresată de Marian Harkin (H-0970/08)

Obiect: Reforma bugetară

Rezultatele consultării publice a Comisiei cu tema „Reforma bugetului - o schimbare pentru Europa” au solicitat Comisiei să accentueze eficienţa şi eficacitatea în elaborarea bugetului, prin creşterea transparenţei şi a accesului publicului la acesta. Pe lângă aceasta, recenta publicaţie a raportului Curţii de Conturi din 2007 a prezentat diverse recomandări din punct de vedere al echilibrului costuri/riscuri, al monitorizării şi raportării, al simplificării instrumentelor şi al îmbunătăţirii informaţiilor şi controlului asigurat de statele membre. Comisia poate formula observaţii cu privire la măsurile pe care le va lua pentru a aborda principalele rezultate ale consultării publice şi ale raportului Curţii de Conturi din punctul de vedere al creşterii performanţei şi al reducerii la minimum a sarcinilor administrative?

  Dalia Grybauskaitė, membră a Comisiei. −Am două întrebări astăzi în legătură cu reforma bugetară, una mai generală şi alta mai specifică, privind problemele agricole. Mă bucură faptul că am cel puţin două întrebări, pentru că am solicitat un interes mai mare din partea Parlamentului.

Ca răspuns la prima întrebare, aceasta este mai generală şi se referă mai mult la elaborarea bugetului european şi la eficienţa acestui proces. O parte din consultarea publică s-a axat în mod specific pe realizarea unei elaborări mai eficiente, mai rapide, mai simple şi mai transparente a bugetului european. Consultarea publică a solicitat vehement creşterea eficienţei şi eficacităţii bugetului european, în special prin simplificarea şi proporţionalitatea bugetului şi controlului administrativ.

În acest context, s-au identificat o serie de aspecte, dintre care o parte deja capătă contur la nivelul Comisiei. Printre aceste iniţiative deja puse în aplicare se află Iniţiativa europeană în materie de transparenţă. Graţie acestei iniţiative, Comisia a furnizat deja un prim răspuns la necesitarea de sporire a deschiderii şi a accesibilităţii bugetului.

Câteva alte probleme menţionate în consultare merită toată atenţia noastră. Prima este integrarea cheltuielilor în prezent extrabugetare - aşa-numita bugetizare a fondurilor. Astfel s-ar dezvolta, evident, sinergiile, legitimarea şi simplificarea administrativă, dar nu am înregistrat prea mare succes de-a lungul anilor în acest sens. Ştiţi acest lucru în legătură cu unele fonduri. Responsabilităţile statelor membre sunt un alt element important. Este important să consolidăm în continuare responsabilităţile statelor membre, care gestionează peste 80% din bugetul european, în special în domeniile care fac obiectul gestionării comune. Responsabilităţile trebuie alocate într-o manieră mai clară între statele membre şi Comisie. Sperăm că această situaţie se va îmbunătăţi parţial, odată cu aplicarea Tratatului de la Lisabona.

Al treilea element este rigiditatea bugetului nostru. Bugetul european actual este încă destul de rigid, negocierile pentru mecanismul alimentar sau planul european de relansare, în special în mediul actual, fiind doar câteva exemple recente. Apoi, există probleme privind aprovizionarea cu gaze în Europa, pentru că nu putem livra sau stabili un acord între statele membre pentru a investi în viitoare proiecte, precum interconectările sau stocarea gazelor. Acest lucru arată din nou cât de mult trebuie să investim în capacităţile operaţionale de reacţie ale bugetului european.

Cel de-al treilea grup de probleme care au fost menţionate în consultări priveau reducerea la minimum a sarcinii administrative. Comisia a realizat deja o serie de angajamente. În planul de acţiune către un cadru integrat de control intern, Comisia s-a angajat să formuleze propuneri pentru reguli simplificate privind aspectele de eligibilitate a costurilor. Aceasta implică şi extinderea utilizării sumelor forfetare sau a ratelor fixe, când este cazul. În recenta sa comunicare privind riscul tolerabil, Comisia propune redefinirea sistemului de control din punctul de vedere al obiectivelor de risc şi al unui nivel acceptabil de eroare. Sperăm să ne bucurăm de susţinerea Parlamentului în aceste discuţii politice şi, ulterior, în cadrul negocierilor cu Consiliul.

Comisia speră să obţină sprijinul Parlamentului în general, pentru raţionalizarea şi simplificarea elaborării bugetului şi pentru examinarea viitoarei legislaţii. Vă mulţumesc pentru întrebări. Aceasta este de regulă cea mai puţin atractivă întrebare pe care o primim, fiindcă este tratată uneori drept prea tehnică. Indiferent cât de bune sunt deciziile politice luate, orice politică bună poate eşua dacă nu avem suficiente mecanisme de elaborare.

  Marian Harkin (ALDE). – Vă mulţumesc pentru răspunsul cuprinzător, doamnă comisar. Aţi vorbit despre responsabilitatea statelor membre. Puteţi specifica ce progrese s-au înregistrat în simplificarea bazei de calcul pentru costurile eligibile şi utilizarea mai extinsă a plăţilor cu sume forfetare, în special în domeniul fondurilor structurale?

Cea de-a doua întrebare se referă la documentul de consultare în sine şi la răspunsul în mare măsură negativ dat agriculturii. Analizând documentul de consultare, acesta enumeră provocările viitorului, precum diversitatea, progresul ştiinţific şi tehnic, economia bazată pe cunoaştere, modificările climatice, securitatea energetică, dar nu menţionează siguranţa alimentară. Deci, răspunsul negativ dat agriculturii este influenţat în mod necorespunzător chiar de acest document?

  Silvia-Adriana Ţicău (PSE). - Aş dori să menţionez faptul că anul 2009 este anul inovării şi creativităţii.

De asemenea, avem o altă prioritate, şi anume schimbările climatice, şi nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv în Planul european de redresare economică, necesitatea finanţării infrastructurilor prioritare, precum cele de energie şi cele pentru transport, reprezintă o prioritate.

Cum se reflectă acestea în reforma bugetară?

  Dalia Grybauskaitė, membră a Comisiei. −Deci, încă trei întrebări.

În legătură cu fondurile structurale şi ceea ce facem deja: În cadrul negocierilor cu Parlamentul privind bugetul pe 2009, am stabilit deja şi am declarat că vom accelera absorbţia şi vom flexibiliza procesul de luare a deciziilor pentru statele membre, inclusiv în ceea ce priveşte modul de utilizare a fondurilor structurale. Acest lucru este inclus şi în planul nostru de recuperare. Este important şi estimăm că ne va ajuta să accelerăm utilizarea fondurilor structurale de aproximativ 6 miliarde de euro doar în anul 2009. Aceasta este obligaţia noastră faţă de Parlament, asupra căreia am convenit în cadrul Consiliului şi cu statele membre, care au susţinut aceste eforturi.

Prin urmare, de la Comisie au trecut mai departe două pachete de modificări de reglementări, care sper că se află deja undeva în Parlament, cel puţin în Comisia pentru politică şi planificare regională, şi în Consiliu, iar noi sperăm ca acestea să fie adoptate foarte repede, pentru ca statele membre să le poată utiliza.

În legătură cu siguranţa alimentară şi relaţiile PAC: Întrebarea dvs. e foarte interesantă şi îmi pot imagina ce întrebări voi primi de la alţi membri. Este o întrebare foarte sensibilă privind PAC în general. Am primit numeroase critici în cadrul procesului de consultare privind calitatea PAC, îndreptate nu împotriva politicii, ci a calităţii şi capacităţii de a reacţiona şi de a ajuta în timp util.

Politica este destul de costisitoare prin simpla ei natură şi în acest fel a fost percepută de majoritatea participanţilor. Desigur, aveţi absolută dreptate, considerăm că în viitorul apropiat şi pe termen scurt această politică se va schimba, pentru a se investi mai mult în aspecte de mediu şi de sănătate, inclusiv în siguranţa alimentară. Probabil acesta este felul în care vom vedea viitorul pe termen lung.

Desigur, nu totul a corespuns dorinţelor tuturor participanţilor. Am încercat să fim cât mai obiectivi. Am publicat toate materialele de consultare. Acest lucru s-a discutat la conferinţa din noiembrie condusă de Preşedintele Barroso şi toate documentele vor fi publicate, inclusiv investigaţiile noastre privind sugestiile provenite de la centrele de cercetare, toate materialele de consultare şi rezumatul nostru. Deci, documentele sunt publice; sunt disponibile. Nu reprezintă încă opinia noastră. Am încercat să fim obiectivi şi să nu ne raliem unei opinii, ci am dorit să vedem reacţia publicului. Am vrut să vă oferim o opinie obiectivă privind felul în care suntem văzuţi din exterior, cu politicile sau bugetul nostru, şi pentru a putea utiliza aceasta în vederea pregătirii ulterioare a deciziei politice.

În legătură cu cea de-a treia întrebare privind priorităţile, aveţi absolută dreptate. Toată lumea discută acest subiect. Ştim ce trebuie să facem. Statele membre ştiu, guvernele ştiu, dar nu se ajunge întotdeauna la un acord atunci când este vorba de bani. Negocierile privind finalizarea bugetului se axează de regulă pe negocierile pentru o returnare corectă. Cine returnează însă acelaşi lucru? În special acum, pe parcursul acestei recesiuni economice - când există asemenea probleme grave cu energia şi cu exteriorul - în special acum trebuie să ne concentrăm din nou şi să nu uităm că scopul strategic, pe care trebuie să îl urmărim cu toţii, Comisia şi dvs., este acela de a elabora documentul strategic privind reforma bugetară.

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 34 adresată de Mairead McGuinness (H-0996/08)

Obiect: Reforma bugetară a UE

Comisia este mulţumită de felul în care recenta consultare publică „Reforma bugetului - o schimbare pentru Europa” reflectă opinia majorităţii cetăţenilor europeni; sau „unicul mesaj” emis de „sute de voci” reflectă într-adevăr întreaga opinie privind UE?

Care sunt principalele concluzii la care se poate ajunge şi care sunt modificările majore la nivelul cheltuielilor UE în viitor, conform opiniei Comisiei?

Mai exact, care vor fi principalele reforme în ceea ce priveşte cheltuielile agricole, conform aşteptărilor Comisiei?

  Dalia Grybauskaitė, membră a Comisiei. −Întrebarea mi-a fost adresată punându-se accentul pe rezultatul agricol al consultărilor agricole, dar a inclus şi alte elemente mai generale, deci aş dori să încep cu o serie de observaţii generale.

În ceea ce priveşte consultările lansate, am fost foarte mulţumiţi pentru că a fost prima dată în istoria Europei când dezbaterea s-a desfăşurat atât de deschis, cu participarea tuturor celor capabili şi interesaţi. Ne-au ajutat mult ONG-urile, guvernele, centrele de cercetare, societatea civilă, iar acest lucru a fost şi va fi foarte util pentru noi.

Consultarea reflectă, desigur, o gamă foarte variată de opinii şi perspective ce nu se pot reduce la unul sau două mesaje particulare, dar contribuţia a avizat în mare măsură abordarea generală a Comisiei privind reforma bugetară, în vederea unei viziuni strategice care să maximizeze valoarea adăugată europeană pentru fiecare euro cheltuit din bugetul european. Acestea oferă criterii pentru definirea noţiunii şi a opiniilor privind găsirea unui echilibru între stabilitatea şi responsivitatea bugetului european.

Mulţi participanţi sunt de acord că bugetul a evoluat semnificativ în timp, dar doar puţini sunt complet mulţumiţi de structura sa actuală. Consultările stabilesc un sens al priorităţilor din punctul de vedere al provocărilor la care trebuie să răspundă Europa, în capul listei aflându-se modificările climatice şi competitivitatea globală.

Contribuţiile propun de asemenea o gamă de posibile reforme ce privesc politicile specifice de cheltuieli, sistemul financiar şi modul de elaborare a bugetului. Pe siturile web ale Comisiei sunt disponibile informaţii mai detaliate, după cum am menţionat deja.

În final, în ceea ce priveşte agricultura, consultarea arată un consens relativ privind necesitatea unei reforme suplimentare pentru PAC. Unii consideră că este mai bine să se continue reforma de-a lungul aceloraşi direcţii ca şi bilanţul de sănătate anterior sau revizuirea intermediară, alţii sunt în favoarea unor modificări mai radicale. Majoritatea participanţilor accentuează necesitatea de transformare a PAC sau de concentrare pe competitivitatea agriculturii europene, pe răspunsul la modificările climatice, siguranţa alimentară şi cerinţele de calitate, precum şi pe alte obiective de mediu. Opiniile privind natura şi dimensiunea modificării necesare sunt, însă, diferite.

Aşteptările Comisiei privind principalele domenii de cheltuieli, în special în agricultură, depind de activitatea continuă bazată pe consultare, evaluare tehnică, contribuţii ştiinţifice şi discuţii de politică sectorială. Acestea vor face parte din răspunsul politic ce va urma ulterior în acest an. Atunci, Comisia va elabora documentul strategic şi sper ca, în colaborare cu dvs., să ne putem îndeplini împreună sarcinile.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). – Vă mulţumesc, domnule comisar, nu doar pentru răspuns, ci şi pentru comentariile dvs. în legătură cu declaraţia lui Marian Harkin privind securitatea alimentară. Consider că piaţa prezintă o mare lacună.

Doresc să vă atrag atenţia în legătură cu raportul pe care l-am elaborat şi care a fost votat astăzi în Parlament de către o majoritate covârşitoare de persoane ce susţin PAC şi rolul acesteia pentru securitatea alimentară globală, dar şi asupra discuţiei purtate în legătură cu scăderea veniturilor din activităţile de lăptărie. Trebuie să îi trezim la realitate pe cei ce sugerează reforme drastice. Vorbim aici mâncarea pentru cetăţenii Europei şi despre veniturile celor care locuiesc în mediul rural şi îl gestionează. Doresc să reţineţi acest lucru pe măsură ce avansăm.

  Göran Färm (PSE). – (SV) Doresc să adresez comisarului o scurtă întrebare. Am luat parte la excelenta conferinţă a Comisiei din decembrie, privind revizuirea intermediară a bugetului. În această conferinţă, comisarul a ţinut un excelent discurs proactiv privind importanţa emiterii de propuneri de amendamente. Există, însă, zvonuri, ce susţin că nu va exista nicio propunere privind revizuirea intermediară a bugetului până după alegerile pentru Parlamentul European şi după alegerile federale germane din septembrie. Întrebarea mea este simplă: comisarul va emite o propunere de revizuire intermediară a bugetului înaintea verii sau nu va face acest lucru până după alegerile federale germane?

  Justas Vincas Paleckis (PSE). – (LT) Doamnă comisar, doresc să vă mulţumesc pentru răspunsurile precise şi deschise şi să spun că discuţiile privind reformele bugetare se desfăşoară de ceva mai mult de un an. Cum influenţează criza financiară aceste discuţii? Aş dori să ştiu şi dacă se vor căuta alte modalităţi pe parcursul reformei bugetare, astfel încât în viitor să putem evita crizele financiare precum cea de acum?

  Dalia Grybauskaitė, membră a Comisiei. −În ceea ce priveşte un control în funcţie de situaţia reală, sunt complet de acord că toate deciziile pe care le vom lua, în special cele strategice, trebuie să fie foarte responsabile din punct de vedere politic. Nu trebuie să le schimbăm pe cele bune, ci să scăpăm de cele vechi sau nu foarte eficiente.

În ceea ce priveşte revizuirea intermediară, cred că există o neînţelegere. Nu ni s-a solicitat niciodată să elaborăm o revizuire intermediară a bugetului european. Ni s-a cerut să elaborăm documentul complet de reformă bugetară până la finalul anului 2009 şi noi vom fi cei care vom decide momentul - unde este mai corespunzător din punct de vedere politic sau unde putem obţine un răspuns mai eficient şi eficace. Personal, aş fi dorit să fie elaborat mai devreme - poate în primăvară. Trebuie, însă, realizat un control serios în funcţie de situaţia reală, pentru că vor avea loc alegerile, poate ratificarea Tratatului de la Lisabona etc. Nu trebuie să irosim o propunere bună şi să lăsăm ca aceasta să fie umbrită de evenimentele operaţionale. Să îl lăsăm pe Preşedintele Barroso să decidă data finală, noi suntem pregătiţi, iar Comisia este gata de lucru.

(LT) Domnule Paleckis, întrebările dvs. sunt într-adevăr foarte importante, foarte profunde, aş spune chiar atât de profunde şi importante încât nici întregul buget european nu ar putea da un răspuns. Întrebările dvs. sunt într-adevăr strategice, având în vedere că niciun buget nu ar putea reacţiona eficient, acum sau în viitor, la o criză financiară precum cea de acum.

Bugetul european reprezintă doar 1% din produsul intern brut, dar criza financiară a fost provocată nu de o lipsă de bani, ci mai degrabă din cauza unor probleme de supervizare, din cauza globalizării sistemului financiar, a monopolizării acestuia şi din multe alte motive.

Bugetul european, la fel ca bugetul unei organizaţii internaţionale de dimensiuni foarte reduse, are, desigur, o anumită gamă de instrumente, dar nu este unul de mari dimensiuni. Această gamă nu este formată în principal din finanţe sau bani efectivi, ci mai degrabă din reglementări, măsuri de control, recomandări, inclusiv în domeniul politicii macroeconomice. Acest lucru este probabil chiar mai important decât suma de bani pe care o avem efectiv sau pe care o putem injecta.

În prezent există Fondul de ajustare la globalizare, instrumentul de flexibilitate şi altele, însă acestea nu sunt chiar eficiente sau eficace. Chiar din acest motiv, în cadrul planului de relansare, Comisia a propus investirea celor 5 miliarde de euro în modificări structurale strategice asupra interconexiunilor energetice şi a altor proiecte de infrastructură energetică, iar până în prezent statele nu s-au arătat foarte grăbite şi doritoare să discute această problemă.

Criza în sine arată că sunt foarte importante investiţiile în proiecte energetice strategice şi alte proiecte europene strategice comune. Sper cu tărie ca această criză să fie una din lecţiile pe care Europa să le ia foarte în serios. De asemenea, sper că ea va contribui la concentrarea şi viitoarea utilizare a bugetului european în scopuri mai profitabile, deoarece acesta este prea mic pentru a acoperi şi rezolva toate problemele.

Prin urmare, nu este uşor să vă dau un răspuns la aceste întrebări foarte generale, dar, după cum am menţionat, sper că această situaţie de criză la nivel mondial şi recesiunea economică, care se poate observa acum la nivel european, vor ajuta politicienii să investească mai mult în strategia europeană.

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 35, adresată de Seán Ó Neachtain (H-0972/08)

Obiect: Infracţiunile cibernetice

Ca urmare a progresului tehnologic şi a creşterii numărului de utilizatori ai internetului, asigurarea siguranţei pe internet este din ce în ce mai dificilă. Ce face Comisia pentru a lupta împotriva criminalităţii cibernetice la nivelul UE?

  Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) Doamnă preşedintă, pentru a răspunde la întrebarea domnului Ó Neachtain, Comisia urmează de mulţi ani o politică pentru combaterea criminalităţii cibernetice, în strânsă colaborare cu statele membre şi cu alte instituţii ale Uniunii Europene.

Există patru moduri în care Comisia ajută la combaterea criminalităţii cibernetice: încurajând cooperarea între statele membre, facilitând parteneriatele publice-private, dezvoltând diferite instrumente legale şi, în ultimul rând, implicându-se în colaborarea cu statele din afara Uniunii.

Comunicarea din 2007 intitulată „Către o politică generală de luptă împotriva criminalităţii cibernetice” a oferit Comisiei posibilitatea de a promova schimbul de informaţii în domeniul criminalităţii cibernetice între autorităţile executive ale statelor membre, la nivel bilateral sau prin Europol.

Statele membre trebuie să stabilească puncte permanente de contact prin care alte state membre să poată solicita asistenţă sau informaţii. Comisia a contribuit şi la elaborarea concluziilor Consiliului privind strategia de combatere a criminalităţii cibernetice, adoptată în noiembrie anul trecut.

Această strategie propune o serie de măsuri ce au ca scop consolidarea colaborării dintre statele membre, pentru a combate infracţiunile precum pornografia infantilă, terorismul, atacurile asupra sistemelor informatice şi frauda. Trebuie stabilită o platformă pentru raportarea infracţiunilor detectate online, pentru a centraliza contravenţiile cibernetice, astfel încât acestea să poată fi colaţionate de Europol.

În acelaşi timp, Comisia dezvoltă o politică de parteneriat între autorităţile de punere în aplicare a legii şi sectorul privat, pentru a lua măsuri împotriva criminalităţii cibernetice.

Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne din 8 decembrie 2008 a emis recomandări privind cooperarea publică-privată împotriva criminalităţii cibernetice. Comisia doreşte să înfiinţeze şi o coaliţie financiară europeană împotriva imaginilor comerciale cu pornografie infantilă. Scopul acestei coaliţii constă în a uni eforturile diferitelor organisme publice şi private pentru a combate producţia, distribuţia şi vânzarea de imagini cu pornografie infantilă pe internet.

În final, Comisia a jucat un rol important în elaborarea legilor ce prevăd standarde minime pentru armonizarea legislaţiei penale aplicabile. Acesta este cazul Deciziei-cadru 2005/222/JHA privind atacurile împotriva sistemelor informatice şi al Deciziei cadru 2004/68/JHA privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile.

Comisia caută acum o metodă de actualizare şi punere în aplicare a acestor instrumente.

Voi încheia spunând că trebuie să reţinem că internetul este o reţea informatică globală. Uniunea Europeană nu o poate reglementa singură. Din acest motiv, Comisia speră să încurajeze colaborarea internaţională în acest domeniu, iar anul acesta va organiza o întâlnire cu organizaţiile internaţionale şi agenţiile UE pentru a încerca să coordoneze respectivele activităţi ale acestor organisme.

Acesta este răspunsul meu adresat domnului Ó Neachtain.

  Seán Ó Neachtain (UEN). – (GA) Doamnă preşedintă, doresc să mulţumesc comisarului pentru acest răspuns. Doresc să vă adresez o întrebare suplimentară, domnule comisar. În ceea ce priveşte hărţuirea sau denigrarea cibernetică, care afectează în principal tineretul ce foloseşte situri sociale precum Bebo şi Facebook, denigrarea sau hărţuirea împotriva tineretului de pe aceste situri trebuie să înceteze. Ce intenţionează Uniunea Europeană să facă pentru a se asigura că se va acorda o atenţie mai mare acestei hărţuiri?

  Silvia-Adriana Ţicău (PSE). - Aş dori să întreb ce măsuri are în vedere Comisia pentru ca statele membre să adopte Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, care este planul de acţiuni pe care îl are în vedere Comisia pentru îmbunătăţirea şi lupta împotriva criminalităţii informatice şi, de asemenea, ce măsuri aveţi în vedere privind interoperabilitatea semnăturii electronice?

  Den Dover (PPE-DE). – Aş dori să salut răspunsul comisarului şi, de asemenea, să îl rog să se asigure că se va ţine în permanenţă cont de drepturile omului în acest domeniu. Altfel spus, sunt în favoarea eliminării criminalităţii cibernetice, dar putem să ne asigurăm că firmele de internet, împreună cu autorităţile poliţiei şi alte organisme, nu sunt foarte severe în cazul populaţiei ce foloseşte internetul pentru propria plăcere?

  Jacques Barrot. – (FR) Doamnă preşedintă, aveţi dreptate şi voi răspunde imediat întrebării dvs. privind drepturile omului şi lupta împotriva criminalităţii cibernetice. Într-adevăr, trebuie să fim foarte atenţi pentru a ne asigura că în procesul de combatere a criminalităţii cibernetice se vor respecta drepturile omului; voi merge mai departe şi voi spune că trebuie să garantăm respectul pentru drepturile omului.

În cadrul programului multianual de la Stockholm, care se derulează între 2010 şi 2014, vom introduce un întreg subcapitol privind combaterea criminalităţii cibernetice, care, după cum i-am spus şi îi spun din nou domnului Ó Neachtain, va avea scopul de a înfiinţa un centru de observaţie în cadrul Europol, care să ne permită o coordonare mai bună a monitorizării instituţiilor naţionale responsabile cu supervizarea siturilor suspecte, de unde se distribuie pornografie infantilă unui public vulnerabil. Aveţi dreptate; trebuie să aflăm şi în ce mod sunt atraşi tinerii pe anumite situri şi expuşi pericolului de a fi atacaţi de creatorii acestor situri şi de vizitatorii lor. Aceasta este ceea ce vă pot spune. Doresc să repet că acest lucru reprezintă o strategie completă ce se va desfăşura într-un mod mai orientat decât în trecut, având în vedere că riscurile implicate de internet au fost înţelese mult mai bine.

De asemenea, am mari speranţe în legătură cu coaliţia financiară europeană împotriva imaginilor comerciale cu pornografie infantilă. Vom reuni diferitele organisme publice sau private, pentru a rezolva problema producerii, distribuţiei şi vânzării de imagini cu pornografie infantilă pe internet şi de asemenea pentru a încerca să localizăm şi să capturăm infractorii. Dacă ajungem la un acord privind finanţarea în cadrul procedurii de comitologie, sper că vom lansa această coaliţie în februarie 2009. Îi mulţumesc Parlamentului pentru tot sprijinul pe care îl va putea da în acest sens.

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 36, adresată de Liam Aylward (H-0978/08)

Obiect: Ameninţările teroriste

Am văzut atacurile teroriste de anul trecut din noiembrie din Mumbay, unde au fost puse în pericol vieţile multor cetăţeni UE. Având în vedere atentatele cu bombe din Madrid şi Londra din 2004 şi, respectiv, 2005, este clar că UE este ameninţată de atacuri similare. Comisia poate să ne spună ce anume se face pentru a consolida şi accentua schimbul de informaţii dintre forţele de poliţie ale statelor membre, pentru a răspunde acestor atacuri?

  Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) Doamnă preşedintă, îi voi răspunde domnului Aylward. Soluţia pentru a combate în mod eficace terorismul şi alte forme de infracţiuni este să ne asigurăm că persoanele potrivite au acces la informaţiile potrivite la momentul potrivit, ceea ce reprezintă o provocare uriaşă la nivelul Uniunii Europene.

Am încercat să promovăm şi să facilităm un schimb eficace de informaţii între forţele de poliţie ale diferitelor state membre. Decizia-cadru din 18 decembrie 2006, cunoscută şi ca decizia suedeză, pe care toate statele membre a trebuit să o pună în aplicare până la jumătatea lui decembrie 2008, adică foarte recent, creează un cadru juridic comun pentru schimbul rapid de informaţii între autorităţile executive ale statelor membre.

Această decizie-cadru stipulează că, atunci când forţa de poliţie a unui stat membru primeşte o solicitare, aceasta trebuie gestionată folosind acelaşi criterii precum cele aplicate solicitărilor naţionale. Acesta este un mod de abordare a problemei.

Un alt exemplu este Decizia „Prüm” a Consiliului din 23 iunie 2008, ce stabileşte un mecanism detaliat pentru schimbul de diferite tipuri de date, inclusiv amprente, profiluri de ADN şi informaţii aferente înregistrării vehiculelor, toate acestea ducând la investigaţii penale încununate de succes.

Conform deciziei Consiliului, statele membre îşi acordă reciproc acces limitat la bazele de date ADN şi de amprente, pentru a verifica eventualele corespondenţe. Acest lucru este foarte util, deoarece respectiva decizie a Consiliului propune schimbul extrem de eficace de informaţii referitoare la profilurile de ADN şi la amprente.

Şi Europol joacă un rol esenţial. Sistemul informaţional al Europol permite statelor membre să afle dacă autorităţile executive ale altor state membre deţin informaţii necesare la nivel operaţional. Desigur, pentru ca Europol să îşi poată îndeplini atribuţiile, statele membre trebuie să contribuie în mod satisfăcător la acest sistem.

Este de la sine înţeles că acum trebuie să planificăm noi măsuri de partajare a informaţiilor în cadrul următorului program de cinci ani ce va urma programului Haga. Acest program pe cinci ani va trebui să garanteze o abordare coordonată, coerentă, privind partajarea informaţiilor şi trebuie să integreze o strategie a Uniunii Europene privind managementul informaţiilor. Desigur, însă, partajarea informaţiilor ridică şi preocupări privind protecţia datelor cu caracter personal.

Strategia trebuie să permită o abordare globală a partajării informaţiilor, care să răspundă necesităţilor poliţiei şi să fie bazată pe interoperabilitatea sistemelor IT.

Acesta este răspunsul meu pentru dl Aylward.

  Liam Aylward (UEN). – Doresc să îi mulţumesc comisarului pentru răspuns. Într-o foarte scurtă întrebare suplimentară, ce face Uniunea Europeană pentru a confisca proprietăţile teroriştilor din Uniune şi poate comisarul să arate câte birouri de confiscare a proprietăţilor teroriştilor funcţionează în prezent în Uniunea Europeană?

  Avril Doyle (PPE-DE). – Aş dori ca domnul comisar să ne spună dacă toate cele 27 de state membre cooperează pe deplin în ceea ce priveşte schimbul de informaţii între forţele de poliţie. În caz contrar, ce state adoptă o strategie diferită? Guvernul irlandez a cerut o clauză de neparticipare în acest sens?

  Paul Rübig (PPE-DE). – (DE) Domnule comisar, doresc să vă întreb dacă există o politică de securitate şi siguranţă în ceea ce priveşte ameninţările teroriste împotriva centralelor nucleare.

  Jacques Barrot. – (FR) Suntem în prezent implicaţi într-un studiu privind confiscarea proprietăţilor generate de această activitate ilegală. În particular, judecătorul Jean-Louis Bruguière a primit sarcina de a monitoriza programul de urmărire a finanţărilor în scopuri teroriste SWIFT. Constatările sale vor fi disponibile în curând. Uniunea Europeană a beneficiat de pe urma informaţiilor furnizate de programul de urmărire a finanţărilor în scopuri teroriste, iar judecătorul Bruguière a verificat dacă totul s-a făcut în conformitate cu reglementările de protecţie a datelor. Pot spune că, pe termen lung, acest lucru ne va ajuta să confiscăm proprietăţile unor persoane care au realizat profituri ilegale.

În ceea ce priveşte partajarea informaţiilor, v-am spus deja că sistemul informaţional Europol ar putea fi mult mai eficace dacă statele membre ar furniza informaţii cu mai multă încredere şi transparenţă. Vom lucra în acest sens. Într-adevăr, cimentarea acestei încrederi între diferitele agenţii de informaţii din statele membre este una dintre principalele mele preocupări, astfel încât să putem asigura un schimb mai eficace de informaţii. Nu am auzit nimic în legătură cu o clauză de neparticipare în acest domeniu. Cred că am răspuns mai mult sau mai puţin la întrebările dvs.

În ceea ce priveşte ameninţările ce planează asupra centralelor nucleare, Comisia a propus şi un text care să permită o supraveghere mai bună a infrastructurii cheie, care, evident, include şi centralele nucleare.

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 37, adresată de Armando França (H-0979/08)

Obiect: Politica de imigrare a UE

Dat fiind că politica de imigrare UE ar trebui să aibă un element umanitar major şi să garanteze respectul pentru drepturile omului; că ar trebui să contribuie la promovarea măsurilor de integrare, nu a celor represive, precum şi la promovarea altor măsuri similare, cu scopul de a realiza echilibrul între drepturile şi obligaţiile imigranţilor şi cele ale cetăţenilor şi de a încuraja colaborarea între statele membre şi între acestea din urmă şi ţările de origine; că ar trebui să promoveze soluţii care să consolideze dialogul intercultural şi respectul pentru diferenţe, pentru minorităţi şi libertate şi, în timp ce Republica Franceză a semnat deja protocoale cu diferite ţări africane, respectiv Congo-Brazzaville, Tunisia, Benin, Insulele Mauritius, Senegal şi Gabon, în vederea încurajării dezvoltării şi a posibilităţilor de imigrare legală, ce susţinere a asigurat Comisia acelor state membre ce doresc să iniţieze astfel de procese?

  Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) Ca răspuns la întrebarea domnului França, Abordarea globală a migraţiei, adoptată de Uniunea Europeană în 2005, a avut ca scop furnizarea unui răspuns mai adecvat la provocările ridicate de migraţie pentru UE în ansamblul său. Această abordare globală se bazează pe îmbunătăţirea dialogului şi cooperării cu statele terţe, în toate aspectele ce privesc migraţia, pentru a construi un parteneriat în vederea unei mai bune gestionări în materie de migraţie.

Pentru a da un conţinut practic Abordării globale a migraţiei, Comisia susţine iniţiativele de colaborare cu statele din afara Uniunii, în domeniul migraţiei şi azilului. Printre acestea se numără programul Aeneas, care a finanţat peste 100 de proiecte din 2004 până în 2006 sau programul de migraţie şi azil ce i-a urmat, căruia i s-a alocat un buget de 205 milioane euro pentru perioada 2007-2010.

Din iniţiativele alese în contextul unei cereri anuale de propuneri, multe sunt prezentate şi puse în aplicare de către statele membre în colaborare cu ţări din afara Uniunii. Iată un exemplu: pe baza unui program Aeneas, Comisia finanţează un proiect hispano-marocan de gestionare a imigraţiei sezoniere între provinciile Ben Slimane (Maroc) şi Huelva (Spania). Acest program susţine şi colaborarea între Spania şi Columbia pentru dezvoltarea migraţiei circulare. În mod similar, am finanţat întoarcerea temporară în Capul Verde a cetăţenilor acestui stat cu studii superioare care locuiesc în Portugalia, în vederea informării şi pregătirii potenţialilor emigranţi din ţara lor de origine. Pe lângă aceste măsuri, instrumentele geografice financiare precum Fondul european de dezvoltare şi Instrumentul european de vecinătate şi parteneriat contribuie la asigurarea unei expresii practice pentru Abordarea globală a migraţiei. De exemplu, Comisia Europeană a susţinut recent crearea Centrului de informare şi gestionare a migraţiei din Mali, un proiect în care sunt foarte implicate o serie de state membre.

În plus, ca parte a abordării globale, Comisia a propus noi instrumente pentru a încuraja parteneriatul cu statele din afara Uniunii şi pentru a dezvolta sinergii mai mari între acţiunea Comunităţii şi cea a statelor membre. Acum avem parteneriatul de mobilitate, un nou instrument introdus de Uniunea Europeană, în prezent la nivel pilot. Aceste parteneriate de mobilitate sunt un mijloc de dezvoltare a dialogului şi colaborării între Uniune şi state din afara acesteia, în domeniile migraţiei legale, al dezvoltării şi cel al prevenirii şi reducerii imigraţiei ilegale. Am semnat primele parteneriate cu Capul Verde şi cu Republica Moldova, detaliind oferte specifice de colaborare. De exemplu, în cadrul parteneriatului cu Capul Verde, Portugalia a propus semnarea unui nou protocol care să extindă sfera de aplicare a protocolului existent în ceea ce priveşte migraţia lucrătorilor din Capul Verde către Portugalia. Alte instrumente disponibile sunt profilurile de migraţie, care constau în analize ale situaţiei migraţiei într-o anumită ţară şi în platforme de colaborare care să unească, în statul terţ respectiv, reprezentanţii naţionali şi principalii furnizori de finanţare implicaţi în domeniul migraţiei. Am instalat o platformă de colaborare în Etiopia, la iniţiativa Marii Britanii, şi planificăm o alta pentru Africa de Sud.

În ultimul rând, Fondul pentru integrare şi Fondul pentru returnare pot, desigur, să ajute statele membre să introducă în ţările din afara Uniunii măsuri pentru pregătirea plecării, să ajute potenţialii emigranţi să-şi găsească de lucru în ţara de destinaţie şi să le faciliteze integrarea civică şi culturală sau, dimpotrivă, să introducă măsuri de susţinere pe termen scurt pentru cei care se întorc în ţara de origine.

Aceasta este situaţia, domnule França, am vrut să vă ofer o serie întreagă de exemple, dar, cel mai important, aş dori să vă spun că sunt complet convins că Europa trebuie să gestioneze fluxurile de migraţii prin această abordare globală ce corelează migraţia cu dezvoltarea şi face posibil o gestionare concertată autentică în materie de migraţie. Consider că aceasta este direcţia pe care trebuie s-o urmăm şi care va transforma gestionarea în materie de migraţie din Europa într-un exemplu pe care să-l urmeze întreaga lume.

  Armando França (PSE). - (PT) Domnule Barrot, sunt de acord cu dvs.; sunt de acord cu nemulţumirile dvs. De fapt, trebuie să ne nemulţumească toate aceste măsuri, care au o sferă largă.

Adevărul este că imigraţia ilegală în Europa continuă. Traficul de fiinţe umane continuă. Există zone în care există foarte multă imigraţie, în special zona Mediteranei şi cea de intrare în Italia. Franţa a propus un set de importante acorduri de cooperare bilaterală, dar alte state membre nu au făcut acest lucru. Comisia trebuie să continue, fără a-şi pierde entuziasmul pentru această politică de cooperare şi ajutor pentru statele membre...

(Preşedintele a întrerupt vorbitorul)

  Colm Burke (PPE-DE). - Domnule preşedinte, întrebarea se referă la faptul că politica UE prezintă un element umanitar important şi garantează respectul pentru drepturile omului. Recent, în Irlanda, o persoană a fost deportată chiar dacă fiicele sale urmau să fie supuse mutilării organelor genitale.

Comisia a încurajat statele membre să adopte o poziţie comună în această privinţă? În unele state din Europa încă nu este ilegal, iar Comisia ar încuraja statele membre să adopte o poziţie comună în gestionarea acestei chestiuni extrem de dificile?

  Jacques Barrot. – (FR) În primul rând aş dori să îl asigur pe domnul França că, desigur, voi face tot posibilul pentru a dezvolta abordarea globală prin parteneriate de mobilitate între Uniune ca un întreg şi ţările din afara acesteia. Aveţi dreptate, unele state membre au încheiat acorduri bilaterale, însă acest lucru ar trebui să fie valabil pentru întreaga Europă şi aţi avut dreptate să subliniaţi pericolele imigrării ilegale, provocate de organizarea defectuoasă a migraţiilor legale.

Apoi, cazul menţionat de dvs., domnule Burke, este un caz ce arată în mod clar de câtă înţelepciune este nevoie în politica pentru returnare. Nu se poate pune problema ca persoanele să se întoarcă în statele din afara Uniunii, dacă viaţa sau persoana lor se află în pericol. Prin urmare, trebuie să aplicăm în mod înţelept această politică.

Nu doresc să revin la Directiva privind returnarea. Aceasta a ridicat controverse, însă, dacă este transpusă corect în statele membre, ne va oferi posibilitatea de a monitoriza într-o anumită măsură modul de gestionare a acestor politici de returnare.

Intenţionez, în orice caz, să urmăresc îndeaproape acest subiect.

  Preşedintele. – Întrebările care, din lipsă de timp, nu au primit nici un răspuns vor primi răspunsuri scrise (consultaţi Anexa).

Partea a treia

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 51, adresată de Emmanouil Angelakas (H-0983/08)

Obiect: Deschiderea profesiilor „închise”

În urmărirea obiectivului pieţei unice, acela al liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor, Comisia încurajează deschiderea profesiilor „închise” în acele state membre în care este cazul, ceea ce, în general, reprezintă un pas în direcţia cea bună.

Există cazuri în care profesiile închise ar putea rămâne închise, dacă vor servi cu succes societăţii ca un întreg, furnizând servicii fără a crea probleme? Care sunt posibilele repercusiuni negative ale deschiderii unor profesii închise? Comisia a efectuat studii privind impactul asupra comunităţilor locale, în special în regiunile cu proprietăţi specifice (de exemplu, zonele de munte şi insulele etc.)?

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −În primul rând, doresc să clarific faptul că Comisia nu urmăreşte deschiderea profesiilor închise ca obiectiv general. În contextul politicii sale interne de piaţă, consideră, însă, că necesitatea legitimă ca statele membre să reglementeze anumite activităţi trebuie reconciliată cu necesitatea de a asigura libera circulaţie a lucrătorilor la nivel european.

Este de la sine înţeles că o calitate mai bună şi o gamă mai variată de opţiuni pentru serviciile profesionale trebuie să aibă un efect pozitiv asupra întregii economii UE. În acest scop, Directiva privind serviciile obligă statele membre să verifice dacă legislaţia lor naţională conţine cerinţe privind anumite profesii (de exemplu, restricţii cantitative şi teritoriale), pentru a evalua adecvarea acestora în lumina condiţiilor stabilite prin jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie. Până la 28 decembrie 2009, statele membre trebuie să prezinte Comisiei raportul lor privind rezultatele acestei verificări şi exerciţiul de evaluare. Aceasta le va da posibilitatea să identifice posibilele repercusiuni negative ale deschiderii anumitor profesii închise şi să justifice orice restricţii.

Pe baza acestor rapoarte naţionale, Comisia şi toate statele membre vor efectua procesul de evaluare reciprocă şi vor examina şi discuta modificările introduse în legislaţia statelor membre, precum şi cerinţele ce ar trebui menţinute. La 28 decembrie 2010, Comisia va prezenta un raport succint Parlamentului European şi Consiliului privind rezultatele acestui proces de evaluare reciprocă. Evident, în acest context se vor discuta cerinţele ce trebuie luate în calcul la reglementarea specifică a profesiilor. În plus, în vederea asigurării funcţionării pieţei interne, se vor deschide proceduri de încălcare a dreptului comunitar atunci când se constată că reglementările naţionale impun restricţii discriminatorii sau neproporţionale în domeniul profesiilor reglementate, în ceea ce priveşte, de exemplu, accesul la proprietate, incompatibilităţile sau tarifele obligatorii.

Într-un final, activitatea Comisiei în domeniul concurenţei caută să stimuleze modelele corespunzătoare de revizuire a reglementărilor profesionale existente în fiecare stat membru, conform celor două rapoarte ale Comisiei privind concurenţa în serviciile profesionale. Autorităţile naţionale de concurenţă sunt invitate să verifice, ţinând seama de normele în materie de concurenţă, dacă o reglementare a definit în mod clar atât un obiectiv de interes public, cât şi mijlocul cel mai puţin restrictiv de atingere a acelui obiectiv.

  Emmanouil Angelakas (PPE-DE). – (EL) Doamnă preşedintă, domnule comisar, înţeleg că Comisia este preocupată de crearea unei pieţe interne unice şi de libera circulaţie a lucrătorilor.

Pe de altă parte, există anumite profesii pe care le-am numit „închise” şi care pot fi exercitate doar după achitarea unei taxe. Mă refer la licenţele de taxi, care sunt costisitoare în multe state membre ale Uniunii Europene şi la profesia de farmacist, care este exercitată conform unor norme demografice şi de distribuţie. Aş dori să ascult părerile comisarului în legătură cu acest subiect.

  Paul Rübig (PPE-DE). – (DE) Sunteţi de părere că reglementările regionale şi cunoştinţele locale trebuie să fie o cerinţă de bază pentru a asigura desfăşurarea corespunzătoare a acestor profesii?

  Avril Doyle (PPE-DE). – Nu sunt sigură dacă agenţii de pariuri sunt incluşi în aceste profesii, dar cu siguranţă aceasta este o problemă din punct de vedere al pieţei unice şi al liberei circulaţii a serviciilor. Unde ajungem cu această dezbatere? Ştiu că au fost implicate birourile Comisiei şi încă primesc destul de multe plângeri în acest sens. În al doilea rând, în legătură cu directiva privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi întregul domeniu al evaluării reciproce la care s-a referit comisarul, există posibilitatea să apară probleme? Comparăm două elemente similare dacă deschidem profesiile dintr-un stat membru către altul?

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Membrii care au dezbătut acest subiect au atins două probleme separate. Una este sfera de aplicare a Directivei privind serviciile; cealaltă este reglementarea calificărilor profesionale. Directiva privind serviciile se referă la toate serviciile din Uniunea Europeană cu anumite excepţii. Domnul Angelakas a adresat întrebarea privind farmaciştii. Probabil ştie deja că se desfăşoară unele proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva unor state membre în acest domeniu.

În ceea ce priveşte problema evaluării reciproce necesare conform Directivei privind serviciile, fiecare stat membru trebuie să îşi analizeze toate reglementările şi regulamentele înainte de 28 decembrie a.c., după care se va desfăşura o evaluare reciprocă, pentru a vedea ce este proporţional şi ce nu.

Problema ridicată de doamna Doyle este cea a infracţiunilor referitoare la jocurile de noroc. Probabil domnia sa ştie că, în prezent, există, sub o formă sau alta, o serie de acţiuni ce vizează cel puţin 15 state membre. Există jurisprudenţă în acest domeniu. Jocurile de noroc sunt un serviciu ce intră în sfera de aplicare a directivei, ca oricare altul, iar aceste subiecte trebuie abordate. Există diferite faze ale procedurilor împotriva statelor membre în acest domeniu. Suntem copleşiţi de numeroase alte posibile cazuri de încălcare a dreptului comunitar în acest domeniu.

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 52, adresată de Georgios Papastamkos (H-0984/08)

Obiect: Agenţiile de rating al creditului

comisarul responsabil cu piaţa internă şi serviciile, dl Charlie McCreevy, a declarat recent următoarele în legătură cu reglementarea agenţiilor de rating al creditului. „Doresc ca Europa să joace un rol principal în acest sector. Această propunere merge mai departe decât regulile ce există în orice altă jurisdicţie. Aceste reguli sunt necesare pentru a restabili încrederea pieţei în agenţiile de rating din UE.”

Ne va spune Comisia de ce nu a propus adoptarea unui cadru de reglementare mai exigent înainte de criza financiară?

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Comisia a urmărit îndeaproape activitatea agenţiilor de rating al creditului (ARC) în ultimii ani. În urma rezoluţiei Parlamentului European privind agenţiile de rating al creditului din februarie 2004, Comisia a analizat cu atenţie ce măsuri legislative sunt necesare pentru a reglementa activităţile acestor agenţii.

Conform recomandării primite de la Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare (CESR) din martie 2005, Comisia a adoptat în 2006 o comunicare privind agenţiile de rating al creditului. În această comunicare, Comisia a conchis că diferite directive privind serviciile financiare, combinate cu auto-reglementarea agenţiilor de rating al creditului, pe baza Codului de conduită IOSCO, precum şi metodele pentru ARC pot furniza un răspuns satisfăcător la principalele preocupări ridicate în legătură cu aceste agenţii. Se declară că această abordare ar necesita o monitorizare continuă a evoluţiilor din partea Comisiei.

În plus, Comisia a solicitat CESR să monitorizeze conformitatea cu Codul IOSCO şi să elaboreze un raport anual. În acelaşi timp, Comisia a indicat în comunicare că poate avea în vedere propunerea unei acţiuni legislative dacă se constată că respectarea regulilor UE sau a Codului IOSCO este nesatisfăcătoare sau dacă apar noi circumstanţe, inclusiv probleme grave de eşec al pieţei sau modificări semnificative ale modului în care sunt reglementate agenţiile de rating al creditului în alte părţi ale lumii.

Criza financiară a pus ARC într-o nouă lumină. Din august 2007, pieţele financiare din întreaga lume au avut de suferit din cauza unei crize de încredere. Această criză financiară este un fenomen complex ce implică mulţi factori. Agenţiile de rating al creditului sunt aproape de originea problemelor apărute în cazul pieţelor de credite sub-prime. Criza a evidenţiat performanţe slabe ale agenţiilor de rating al creditului. O explicaţie poate fi găsită în modul nesatisfăcător în care agenţiile şi-au soluţionat conflictele de interese, lipsa de calitate a metodologiilor emise, insuficienta transparenţă a activităţilor lor sau guvernarea internă necorespunzătoare a agenţiilor.

Criza creditelor sub-prime a demonstrat că este necesară o consolidare semnificativă a cadrului de funcţionare al agenţiilor de rating al creditului. Din acest motiv, în iunie 2008 am anunţat că Comisia va lua măsuri de reglementare în acest domeniu, iar la 12 noiembrie 2008, colegiul a adoptat propunerea ce acoperă activitatea de reglementare a agenţiilor de rating al creditului, cu acordul Parlamentului şi al Consiliului.

  Georgios Papastamkos (PPE-DE). - (EL) Doamnă preşedintă, domnule comisar, aţi declarat personal, ca răspuns la o întrebare a mea în 2006, că, în linie cu recomandările Comitetului autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare, Comisia nu va introduce noi propuneri legislative în sectorul agenţiilor de rating al creditului.

Criza financiară masivă s-a produs, iar acum ne spuneţi că avem nevoie de un cadru legislativ mai strict. Într-adevăr, este nevoie de un cadru de reglementare mai strict. Întrebarea mea este: recunoaşteţi că reflexele de reglementare ale Comisiei au fost slabe în această privinţă?

  Eoin Ryan (UEN). – Ştiu că Comisia a emis propuneri privind agenţiile de rating al creditului şi alte iniţiative referitoare la instabilitatea pe pieţele financiare, pentru a se asigura că nu se va produce o criză similară în ceea ce priveşte ARC, schemele de garantare a depozitelor şi balanţa de plăţi a statelor membre.

Pot să vă întreb ce propuneri are în plan Comisia pentru a încuraja creşterea şi competitivitatea economiei reale, în special în sectorul IMM-urilor, care este deosebit de important acum, când din ce în ce mai multe economii europene trec printr-o perioadă de recesiune?

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Pentru a îi răspunde domnului Papastamkos, mă voi referi la raportul din 2005. Am spus la acel moment că vom supraveghea activităţile agenţiilor de rating al creditului, iar în 2007, când criza creditelor sub-prime a ajuns la apogeu, m-am întâlnit cu agenţiile de rating al creditului şi ne-am exprimat nemulţumirea privind felul în care îşi desfăşuraseră activităţile.

Persoana care adresează întrebarea ştie că în decembrie 2007 am scris CESR şi ESME pentru a primi recomandări suplimentare privind ceea ce trebuie făcut în legătură cu anumite domenii. Am clarificat în cadrul unor discursuri şi comentarii de la acel moment că păstrarea status quo-ului nu era doar o opţiune.

Prin urmare, am prezentat propunerea Comisiei în 2008, iar subiectul este dezbătut acum în Parlament şi în Consiliul de Miniştri. Cred că în trecut, în contextul revizuirii activităţilor agenţiilor de rating al creditului, am clarificat faptul că vom lua în considerare problema în lumina unor circumstanţe în schimbare. Şi, după cum a spus o persoană din secolul trecut, mult mai celebră ca mine, când faptele se schimbă, şi noi ne schimbăm. Aceasta s-a întâmplat.

Domnul Ryan, în legătură cu ceea ce vom face în domeniile de reglementare financiară la care s-a făcut aluzie - propunerile privind agenţiile de rating al creditului şi directiva privind cerinţele de capital - a adresat o întrebare legitimă: ce face Uniunea Europeană pentru a soluţiona problemele economiei reale, pentru că, deşi modificările la nivelul reglementărilor financiare au fost, evident, realizate la timp în domeniile în care existau lacune, acest lucru nu va stimula şi relansa economia europeană.

Domnul Ryan ştie că în ultimele luni Comisia a coordonat abordarea stimulentului financiar adoptată de Consiliul European la întâlnirea sa din decembrie. Desigur, alocarea propriilor stimulente financiare încă rămâne prerogativa statelor membre, dacă ele consideră acest lucru adecvat, pentru că aceste subiecte rămân prerogativele guvernelor statelor membre. Dar, răspunzând la acel pachet de stimulente, Comisia a angajat şi o serie de finanţări şi a coordonat, cu acordul altor jucători europeni, modul de relansare a situaţiei acolo.

Îmi amintesc că înainte de aceasta am adoptat la nivelul Comisiei unele iniţiative ce ar putea contribui la stimularea activităţilor de mici dimensiuni în sectorul IMM-urilor - de exemplu Actul privind întreprinderile mici sau Statutul societăţii private europene - şi sperăm că acestea vor contribui la dezvoltarea generală a economiei în Uniunea Europeană.

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 53, adresată de Gay Mitchell (H-0990/08)

Obiect: Criza financiară

Ţinând seama de actuala criză financiară, Comisia a modificat regulile pieţei interne pentru ca statele membre să poată lua mai uşor măsuri de protecţie pentru economia şi industria lor?

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −În aceste vremuri de criză financiară şi recesiune economică, guvernele europene şi instituţiile europene trebuie să dea dovadă de hotărâre şi flexibilitate, după cum a menţionat Preşedintele Barroso în prefaţa la recent adoptatul plan european de relansare economică.

Pentru a demonstra această flexibilitate, Comisia va pune în aplicare, de exemplu, un pachet de simplificare, pentru a accelera procesul decizional privind ajutorul de stat, pentru a permite utilizarea unor proceduri accelerate în achiziţiile publice din 2009 şi 2010 pentru toate proiectele publice importante şi va solicita ca statele membre să ia măsuri corective în cazul oricărui deficit excesiv în termene coerente cu proiectul de relansare economică, pentru ca economiile să se poată ajusta.

Această flexibilitate nu înseamnă însă că Comisia a modificat sau va modifica regulile pieţei interne. Trebuie aplicată în continuare o abordare modernizată a politicilor stabilite în examinarea pieţei unice din noiembrie 2007, după cum s-a prevăzut.

Raportul de progres din 16 decembrie 2008 intitulat „Examinarea pieţei unice: încă un an” evidenţiază o serie de măsuri recent adoptate, ce vor contribui la crearea condiţiilor de relansare a economiei europene. Acestea includ, în principal, drepturi contractuale mai mari, pentru a spori încrederea consumatorilor, costuri şi sarcini administrative reduse, precum şi un statut unic pentru IMM-uri. De asemenea, este evident că trebuie să restructurăm cadrul european de reglementare şi supervizare, pentru a reduce la minimum riscul de viitoare crize.

De-a lungul anului, am colaborat cu Parlamentul şi Consiliul, printre altele, pentru a creşte protecţia pentru depozitarii bancari, pentru a convinge băncile şi alte instituţii financiare să nu îşi asume riscuri excesive în viitor şi pentru o reglementare mai bună a agenţiilor de rating al creditului. Adoptarea şi implementarea rapidă a acestor propuneri este esenţială. Trebuie să demonstrăm că Europa poate furniza răspunsuri concrete.

În următoarele luni, Comisia va formula într-o manieră cuprinzătoare modul în care cadrul actual de reglementare şi supervizare trebuie supus unor viitoare reforme, pentru a reinstaura stabilitatea şi încrederea. Trebuie să depunem eforturi pentru realizarea unui sistem mai stabil, care să furnizeze oportunităţi pentru comerţ, hedging, diversificare şi combaterea riscului, pentru alocarea resurselor şi mobilizarea economiilor. Printre altele, aceasta implică o colaborare şi o coordonare mai bună între organismele naţionale de reglementare şi supervizare, precum şi evitarea oricărui protecţionism.

Pentru a stimula creşterea economică de durată, trebuie să reducem costul capitalului şi să dezvoltăm alocarea acestuia. Cu siguranţă, va fi necesară o consolidare suplimentară a pieţei interne.

Desigur, această flexibilitate nu implică modificarea principiilor pieţei unice. Dimpotrivă: într-un moment de recesiune financiară economică, guvernele europene şi instituţiile europene trebuie să adere ferm la principiile pieţei unice. Este esenţial ca orice măsuri de soluţionare a crizei să fie orientate de libertăţile fundamentale şi de principiile non-discriminării şi proporţionalităţii. De exemplu, s-a creat deja un cadru pentru planurile naţionale de salvare, pentru a preveni extinderea oricăror efecte negative ale acţiunilor naţionale necoordonate.

Trebuie menţinute şi protejate condiţiile echitabile de acţiune ce a fost atât de utile pentru consumatorii şi companiile din statele membre, începând cu 1992. Acest lucru este esenţial, deoarece orice măsură ce ar submina piaţa unică poate agrava impactul crizei financiare asupra economiei lărgite.

  Gay Mitchell (PPE-DE). – Sper că starea comisarului se va ameliora. Doresc să îi mulţumesc comisarului pentru răspuns şi să îi spun că mă bucură să aud că nu se va reinstala protecţionismul, pentru că, astfel, nu ar exista o relansare economică. Va exista o relansare în Europa.

Pot să îi solicit comisarului să vorbească despre această relansare? Cel mai încurajator lucru pe care l-am auzit în ultima vreme au fost comentariile preşedintelui Trichet din presa de astăzi, în care susţinea că este posibil ca relansarea să vină în 2010. Pot să îi solicit comisarului să înceapă să vorbească despre viitor, astfel încât să nu ne pierdem speranţa şi, de asemenea, să vorbească despre şansele ca Europa să devină mai competitivă, în timpul acestei crize?

  Brian Crowley (UEN). - Doamnă preşedintă, doresc să îi mulţumesc comisarului pentru răspuns şi să îi recomand pentru gât o picătură de whisky, cu apă fierbinte şi o felie de lămâie.

În ceea ce priveşte răspunsul dvs. şi în special în legătură cu planurile de relansare economică şi aşa mai departe, în ultimele luni s-a arătat că acţiunile coordonate sunt singurul răspuns ce poate soluţiona criza financiară actuală. Întrebarea pe care doresc s-o adresez este dacă s-au realizat planuri sau contacte iniţiale cu viitoarea administraţie americană - administraţia Obama - pentru a vedea ce acţiuni coordonate sunt necesare la nivel financiar?

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Sunt de acord cu dl Mitchell că protecţionismul nu este soluţia. Sunt sigur că multe state membre văd probabil o oportunitate în stabilirea de măsuri protecţioniste, însă voi spune două lucruri în acest sens.

În primul rând, vom fi vigilenţi în aplicarea legislaţiei UE, pentru a preveni orice măsuri contrare regulilor Uniunii Europene.

În al doilea rând, doresc să le spun acelor state membre: dacă oamenii cred în această abordare particulară, consider, şi cred că şi dl Mitchell este de aceeaşi părere, că acest lucru ar prelungi durata recesiunii economice. Au existat mereu diferenţe de opinie în legătură cu această abordare şi, probabil, mulţi membri ai acestui Parlament nu sunt de acord cu mine sau cu dl Mitchell.

De asemenea, sunt de acord cu dl Mitchell în legătură cu faptul că ar trebui echilibrate toate aceste discuţii negative privind recesiunea economică, cu realism şi fără un pesimism exagerat. Mi-e teamă că în lumea în care trăim - indiferent dacă este statul membru pe care îl cunoaştem cel mai bine sau alte state membre - întotdeauna a existat o predispoziţie poate exagerată către aspectele negative ale recesiunii economice. Acum trebuie să echilibrăm acest aspect cu realism, pentru că previziunile economice şi oamenii trebuie să fie realişti. Trebuie atins un echilibru între pesimismul exagerat şi realism. Încrederea este un lucru foarte fragil, poate dispărea într-o secundă şi se poate recăpăta foarte greu.

Din acest motiv salut comentariile preşedintelui Băncii Centrale Europene din ziarele de astăzi, privind situaţia în următorii doi ani. După cum am spus, trebuie să existe acest echilibru, iar populaţia trebuie să ştie unde el se poate realiza.

Dl Crowley a adresat o întrebare legitimă privind măsurile ce trebuie luate pentru a discuta aceste aspecte economice şi financiare cu administraţia SUA. În Statele Unite există un protocol foarte strict, după cum probabil ştiţi cu siguranţă, chiar şi pentru persoanele care se află în administraţia de tranziţie. Acest protocol este păstrat cu sfinţenie.

Imediat ce se va instala noua administraţie, vom lua legătura cu noul secretar de finanţe. Deja există numeroase forumuri în care discutăm problema, precum Consiliul Economic Transatlantic, dialogul pe tema reglementării pieţei financiare, care se desfăşoară permanent. De îndată ce noua administraţie Obama se va instala săptămâna viitoare, vom lua legătura cu omologii noştri în această privinţă.

  Preşedintele. – Întrebările care, din lipsă de timp, nu au primit nici un răspuns vor primi răspunsuri scrise (consultaţi Anexa).

(Şedinţa a fost suspendată la ora 19.30 şi reluată la ora 21.00.)

PREZIDEAZĂ: Diana WALLIS
Vicepreşedintă

16. Pachetul de produse farmaceutice (dezbatere)

  Preşedintele. −Următorul punct pe ordinea de zi este declaraţia Comisiei asupra pachetului privind produsele farmaceutice.

  Günter Verheugen, vicepreşedinte al Comisiei. – (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, propunerile privind aşa-zisul pachet farmaceutic pe care le prezint în această seară, la solicitarea Parlamentului, au o temă comună. Intenţia pachetului este să consolideze drepturile, necesităţile şi interesele pacienţilor din sistemele noastre sanitare.

Din punctul nostru de vedere, pacienţii nu sunt doar subiectul serviciilor disponibile din partea furnizorilor de îngrijiri medicale sau subiectul intereselor financiare ale industriei farmaceutice. Pacienţii sunt cetăţeni responsabili pentru care sănătatea este bunul cel mai de preţ şi care au dreptul să beneficieze de cele mai bune şi mai sigure tratamente şi medicamente. Pacienţii fac obiectul politicii sanitare.

Totuşi, sănătatea sau refacerea sănătăţii nu este doar un drept. Aceasta implică, de asemenea, o obligaţie de a se îngriji mâncând sănătos, având un stil de viaţă sănătos şi jucând un rol activ în tratamentul pe care-l urmează, dacă este necesar un tratament.

Propunerea noastră pentru monitorizarea mai eficientă a efectelor reale ale medicamentelor aprobate, de exemplu, presupune acest tip de implicare activă din partea pacienţilor. Dacă pacienţii nu notifică autorităţile cu privire la anomalii legate de medicamentele pe care le-au luat, procesul de monitorizare va fi o pierdere de timp.

Aceasta se aplică, de asemenea, şi în cazul medicamentelor contrafăcute. Pacienţii pot şi trebuie, în viitor, să se asigure că nu iau medicamente false, verificând dacă toate caracteristicile de siguranţă care vor fi necesare pe ambalajele viitoare figurează în realitate la locul potrivit. Dacă suntem convinşi că pacienţii activi, informaţi joacă un rol esenţial în îngrijirea sănătăţii, în monitorizarea medicamentelor şi în prevenirea răspândirii contrafacerilor, este greu de înţeles de ce pacienţii nu au acces la informaţii despre cele mai importante medicamente. Din acest motiv, pachetul farmaceutic constă din următoarele patru părţi: o comunicare politică şi trei propuneri legislative asupra monitorizării siguranţei medicamentelor, asupra medicamentelor contrafăcute şi asupra informării pacientului.

Numărul în creştere rapidă al medicamentelor false ne obligă să acţionăm. Numărul medicamentelor contrafăcute confiscate la graniţele externe ale UE a crescut de aproximativ patru ori între 2005 şi 2007. Dacă nu acţionăm acum, primele decese vor apărea mai devreme sau mai târziu. Problema a afectat, de asemenea, lanţul legal de aprovizionare cu medicamente. Am descoperit medicamente false la diferite niveluri ale lanţului de aprovizionare. Fiecare caz individual implică mii de pachete şi, prin urmare, mii de pacienţi sunt supuşi unui risc potenţial. În viitor, pacienţii din Europa trebuie să poată avea încredere completă în calitatea medicamentelor pe care le obţin de la furnizorii legali, precum farmaciile.

Prin urmare, propunerile noastre sunt următoarele: mai întâi, reglementări clare pentru toţi cei implicaţi în lanţul legal de aprovizionare; în al doilea rând, supravegherea mai strictă a medicamentelor în tranzit sau pentru export; în al treilea rând, cele mai noi caracteristici de siguranţă pentru medicamentele care sunt supuse în mod special riscului, inclusiv un sigiliu, o caracteristică de identificare şi un cod de bare pentru a asigura trasabilitatea completă pentru fiecare pachet; şi, în al patrulea rând, reglementări pentru monitorizarea siguranţei substanţelor active.

În cursul elaborării propunerii, a reieşit o neînţelegere pe care doresc să o clarific odată pentru totdeauna. Singurul obiectiv al propunerii este să îmbunătăţească siguranţa pacientului. Propunerea nu intenţionează să prevină o formă specifică de distribuire a medicamentelor, precum comerţul paralel. Sectorul în cauză este responsabil pentru o campanie de informare agresivă. În acest caz, puteţi s-o numiţi aproape o campanie de dezinformare. Totuşi, doresc să clarific încă o dată, comerţul paralel în medicină este o activitate permisă de Tratatul UE şi va rămâne aşa. Comercianţii în paralel trebuie să respecte noile cerinţe de siguranţă, la fel ca şi ceilalţi participanţi din lanţul de aprovizionare. Nimeni nu beneficiază de tratament preferenţial şi nimeni nu este dezavantajat.

Propunerea legislativă privind vigilenţa în farmacologie, cu alte cuvinte asupra monitorizării medicamentelor aprobate, va îmbunătăţi siguranţa pacienţilor şi va reduce povara administrativă. Acesta este un bun exemplu al modului în care reducerea birocraţiei poate conduce la o siguranţă crescută. Acest deziderat va fi realizat prin clarificarea responsabilităţilor şi prin raportarea mai eficientă a obligaţiilor. În plus, producătorii trebuie să implementeze un sistem de monitorizare eficient. Accesul la nivel comunitar la informaţii despre efectele secundare nedorite sau necunoscute anterior va facilita gestionarea riscului la nivelul Comunităţii.

În sfârşit, pachetul farmaceutic include o propunere pentru informarea îmbunătăţită a pacienţilor. Ştiu că aceasta e o problemă foarte controversată asupra căreia am reflectat cu multă atenţie în acest Parlament şi sper că vom reuşi să discutăm acest subiect în mod calm şi obiectiv, fără a recurge la polemică.

Pacienţii au dreptul la informare şi acesta se aplică în special când este vorba de medicamente. Sănătatea este unul dintre bunurile noastre cel mai de preţ, dacă nu cel mai important. Importanţa sănătăţii va continua să crească într-o societate care îmbătrâneşte. Într-o societate democratică, este prin urmare evident că pacienţii trebuie să primească informaţii complete despre problemele care le afectează sănătatea.

Trebuie să precizez foarte clar, şi acesta este într-adevăr un principiu fundamental al unei societăţi democratice, că nu trebuie să explicăm şi să justificăm faptul că persoanele trebuie să primească informaţii. În schimb, trebuie să explicăm şi să justificăm situaţiile în care cetăţenii nu sunt informaţi.

Pacienţii caută deja informaţii în mod activ. Cu toţii am întâlnit această situaţie printre prieteni, cunoştinţe sau chiar membri ai familiei, atunci când o persoană grav bolnavă sau rudele şi prietenii acesteia caută cu disperare, şi în multe cazuri aceste persoane sunt într-adevăr disperate, informaţii despre disponibilitatea unui medicament sau tratament mai bun.

Prima sursă de informaţii consultată este internetul. Găsesc informaţii din alte părţi ale lumii şi nu pot stabili dacă acestea sunt informaţii de promovare a produsului sau informaţii factuale. După părerea mea, această situaţie este nu numai neplăcută, ci şi intolerabilă.

Prin urmare, doresc să subliniez că situaţia curentă nu îndeplineşte cerinţele pacienţilor pentru informaţii de înaltă calitate. De asemenea, este o situaţie care cauzează discriminare. Persoanele care înţeleg limba engleză şi pot utiliza internetul au acces la informaţii care nu sunt disponibile pentru persoanele care nu înţeleg limba engleză şi nu pot utiliza internetul. Acestea sunt în general persoane în vârstă şi este foarte important pentru acestea să obţine informaţii factuale.

Aşa cum stau lucrurile acum în Europa, dacă un medicament este de provenienţă americană, informaţiile sunt disponibile şi dacă este de provenienţă europeană, informaţiile nu sunt disponibile. Motivele noastre se bazează pe faptul că interzicerea reclamei la medicamentele eliberate exclusiv pe bază de reţetă nu trebuie în niciun caz flexibilizată şi că există o diferenţă semnificativă între informaţii şi reclamă. Propunerea noastră este, prin urmare, ca unele informaţii să fie puse la dispoziţie şi, în special, informaţiile care au fost analizate de autorităţi şi care pot fi găsite, de exemplu, pe prospectele medicamentelor. În al doilea rând, aceste informaţii trebuie publicate pe internet numai sub formă de răspunsuri în scris la întrebări specifice sau în publicaţii medicale specificate de statele membre.

În al treilea rând, trebuie respectate criterii stricte de calitate şi, în al patrulea rând, statele membre trebuie să implementeze mecanisme de monitorizare eficiente. Informaţiile trebuie monitorizate înainte de publicare. Excepţii de la această regulă vor fi permise doar în contextul sistemelor eficiente.

Doresc să explic că există, bineînţeles, o zonă gri cu privire la informarea pacientului şi reclama la produse medicale. Pacienţii individuali nu pot vedea prin această zonă gri în care informaţii de toate tipurile sunt puse la dispoziţie prin toate tipurile de mijloace de comunicare în masă, acestea din urmă asumându-şi responsabilitatea editorială. Adesea, aceste informaţii sunt controlate de părţile interesate, ca să mă exprim cu prudenţă, şi cititorii nu pot identifica sursa informaţiilor sau partea interesată implicată.

Voi colabora cu mijloacele de comunicare în masă şi cu industria farmaceutică pentru a formula un cod de conduită şi pentru a ne asigura astfel că vom pune capăt acestei practici foarte îndoielnice. Totuşi, pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să găsim o soluţie mai bună şi mai modernă la problema informării pacientului.

Acest pachet conţine propuneri foarte actuale şi avansate. Pachetul formulează concluziile evidente din importanţa crescândă pe care cetăţenii o acordă întrebărilor care privesc propria lor sănătate. Sper că voi avea sprijinul Parlamentului European pentru acest pachet. Vă mulţumesc foarte mult.

  John Bowis, în numele Grupului PPE-DE. – Doamnă preşedintă, întâmpin cu foarte mare bucurie declaraţia comisarului şi în special tonul de deschidere al acesteia, când s-a făcut referire la pacienţi ca elemente centrale ale acestei chestiuni. Tocmai trec prin Parlament un raport asupra sănătăţii transfrontaliere şi pentru aceasta siguranţa pacienţilor este fundamentală. Dacă mă pot exprima astfel, mi-aş fi dorit ca acesta să vină mai devreme astfel încât am fi putut să completăm pachetul dumneavoastră, împreună cu alte măsuri care vizează îngrijirea sănătăţii examinate de Parlament. Acest lucru nu va fi posibil, dar cel puţin ne-am pus în mişcare.

Poate puteţi menţiona cel puţin unuia dintre colegii dumneavoastră că am dori să vedem că pachetul de siguranţă include şi o parte despre rănile cauzate de ace nesterilizate.

Însă acum ne îndreptăm atenţia asupra a trei elemente la care v-aţi referit. V-aţi referit, pe drept cuvânt, la informarea pacienţilor şi aţi insistat asupra detaliilor acesteia. Cred că pacienţii, şi în special pacienţii cu boli precum maladiile neurodegenerative, sunt foarte nerăbdători să vadă că aceste informaţii pentru pacienţi ajung într-un mod care nu este cu siguranţă reclamă, ci le oferă încredere în faptul că ceea ce au citit – fie pe internet, pe ambalaj sau în reclame sau anunţuri, să spunem – sunt informaţii de bună credinţă şi de încredere. În prezent, pacienţii nu pot face acest lucru şi sunt, după cum spuneţi, supuşi riscului.

Al doilea punct la care doresc să mă refer este contrafacerea. Contrafacerea este unul dintre flagelurile zilelor noastre Una este să ai un ceas sau o haină de firmă contrafăcută, însă mult mai grav este un medicament contrafăcut. Dacă un medicament este contrafăcut, pacienţii sunt supuşi riscului şi pot deceda din cauza acestuia. După cum am auzit, cifrele – 2,5 milioane de cutii pe an confiscate la graniţele UE – a crescut mult în ultimii doi ani, faţă de 2005-2007, şi alarmant este că aceste produse sunt din ce în ce mai frecvente în farmacii şi nu pe internet.

În al treilea rând, v-aţi referit la vigilenţa farmacologică. Apreciem că 5% dintre toate spitalizările sunt cauzate de reacţii adverse la medicamente şi că acestea cauzează o cincime din decesele evitabile din spitale. De aceea, este foarte important să avem un pachet simplificat, mai fiabil şi în ceea ce priveşte vigilenţa farmacologică.

Dacă aplicăm aceste măsuri, atunci cred că raportul meu şi siguranţa pacienţilor pot merge mână în mână şi aceasta trebuie să fie prioritatea de pe agenda noastră din această seară, din perioada care a mai rămas din această legislatură şi din legislatura care va începe la sfârşitul verii.

  Dorette Corbey, în numele Grupului PSE. – (NL) Doamnă preşedintă, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, este bine că în această seară discutăm o nouă legislaţie în domeniul farmaceutic. De asemenea, doresc să mulţumesc comisarului Verheugen pentru că ne oferă această oportunitate.

Comisarul Verheugen a specificat în mod corect faptul că sunt necesare un număr de amendamente la legislaţie. Trebuie să ne concentrăm mai mult asupra siguranţei, asupra unor reguli mai bune privind informaţiile pentru pacienţi şi asupra măsurilor eficace împotriva medicamentelor contrafăcute. Doresc, de asemenea, să evidenţiez faptul că pacientul trebuie să joace rolul central în această privinţă.

Medicamentele sunt supuse supravegherii stricte, de aceea nu este posibilă intrarea pe piaţă a produselor expirate. Teste stricte sunt efectuate asupra medicamentelor înainte să ajungă pe piaţă, dar, odată ce acestea ajung pe piaţă se întâmplă extrem de rar să fie testate din nou. Supravegherea unui medicament este limitată odată ce acesta ajunge pe piaţă. Efectele secundare sunt raportate, dar există cercetări restrânse în ce priveşte eficacitatea medicamentelor. Legislaţia propusă ne oferă o oportunitate să aducem toate îmbunătăţirile necesare pe acest front.

De exemplu, medicaţia care scade colesterolul este administrată pe scară largă, deşi se cunosc puţine lucruri despre eficacitatea diferitelor produse şi foarte puţin, într-adevăr, se cunoaşte despre produsele cele mai eficace. Acelaşi lucru se aplică în cazul antidepresivelor şi al altor medicamente care au un impact asupra sănătăţii mintale a persoanelor. Ar fi o idee bună dacă industria farmaceutică ar trebui să efectueze cercetări mai extinse asupra eficacităţii şi efectelor secundare ale produselor acesteia. Testarea independentă este necesară în această privinţă.

Cu toţii ştim că informarea pacientului cu privire la medicamente este un subiect controversat. Orice urmăreşte programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din Statele Unite poate remarca ce probleme poate cauza aceasta. „Solicitaţi medicului medicamentul x pentru cancer la sân sau medicamentul y pentru cistită”. Până acum, publicitatea la medicamente a fost interzisă în Europa şi, în ceea ce mă priveşte, aşa ar trebui să şi rămână. Nu putem permite nimănui să ne oblige să acceptăm un diagnostic sau să luăm un anumit medicament.

Industria farmaceutică doreşte să informeze pacienţii cu privire la produsele sale şi crede că este cea mai în măsură să facă acest lucru. Îmi imaginez că acest lucru s-ar putea să fie normal, dar testarea independentă este, de asemenea, esenţială în acest caz. Propunerea legislativă relaxează regulile asupra circulaţiei informaţiilor pe internet şi în mijloacele tipărite de comunicare în masă. Aşa cum spune şi comisarul Verheugen, este vorba de o propunere modernă şi avansată. Trebuie să existe o linie de divizare clară între informaţii şi reclamă, iar pacienţii trebuie să aibă dreptul la informaţii de încredere. Din acest motiv, ar fi o idee bună să se colecteze informaţii într-o bază de date europeană, împreună cu informaţii comparative asupra efectelor şi efectelor secundare ale medicamentelor.

A treia propunere din pachet înăspreşte regulile destinate să prevină plasarea pe piaţă a medicamentelor contrafăcute. Acest obiectiv este legitim, deoarece, după cum a evidenţiat colegul meu, domnul Bowis, plasarea medicamentelor contrafăcute pe piaţă este un delict grav. Comisarul Verheugen are dreptate, de asemenea, să spună că acest fenomen nu este atât de mult o consecinţă a comerţului paralel, cât a diferitelor mecanisme la un loc, pe care trebuie să le examinăm. În perioada următoare trebuie să aprofundăm discuţia despre avantajele şi dezavantajele informaţiilor pentru pacienţi, despre medicamentele contrafăcute şi despre siguranţa pacientului, deoarece, în mod cert, aici avem de-a face cu o serie de îndatoriri publice. Industria are o responsabilitate, pacienţii îşi au partea lor de responsabilitate, la fel cum au şi autorităţile.

  Carl Schlyter, în numele Grupului Verts/ALE. – (SV) Doamnă preşedintă, doresc să mulţumesc domnului comisar pentru declaraţia sa. Cred că este bine să abordăm aspectele de mediu, de exemplu. Contaminarea cu produse farmaceutice este o problemă din ce în ce mai mare pentru lucrările de tratare.

Cu privire la reclamele pentru produse farmaceutice, consider că sunt adecvate cele mai dure restricţii posibile. Această problemă devine obositoare. Într-o seară, uitându-mă la televizor, am observat că un sfert din reclame se refereau la produse farmaceutice eliberate fără reţetă. Aş dori efectuarea unei evaluări a impactului de către Comisie pentru a vedea cât de mult sunt influenţate vânzările de reclamele la aceste produse farmaceutice. Este rezonabil să avem atât de multe reclame televizate la produse farmaceutice, chiar dacă vorbim despre medicamente care se eliberează fără reţetă?

În Suedia, am avut exemplul vaccinului Gardasil, care se încadrează cu greu în categoria vaccinurilor eliberate fără reţetă sau epidemiologice. Prin urmare, doresc să înăsprim legislaţia în acest domeniu.

În ceea ce priveşte contrafacerea medicamentelor, aceasta este legată probabil de sistemul nostru curent de brevetare. Există o diferenţă extrem de mare de preţ. Cred că o soluţie pentru orientarea îmbunătăţită a cercetării în direcţia necesităţilor de interes public ar fi probabil introducerea utilizării în măsură mai mare a fondurilor provenite din premii pentru produse farmaceutice. Pentru bolile tropicale neglijate, de exemplu – acesta fiind un domeniu unde nu există putere de cumpărare – s-ar putea găsi apoi medicamente noi. Aceasta ar permite într-o măsură mai mare efectuarea de cercetări în vederea producţiei de medicamente pentru grupuri sociale care nu au o putere mare de cumpărare.

Aş dori o analiză mai aprofundată a Comisiei asupra posibilităţilor de a utiliza într-o măsură mai mare fondurile din premii, prin care o persoană care dezvoltă un nou produs farmaceutic să primească o sumă unică. Producţia va fi astfel liberă de licenţă. Cred că în unele cazuri acesta ar putea fi un sistem mai bun pentru îmbunătăţirea cercetării şi, mai presus de toate, pentru eliminarea scopului contrafacerii de medicamente. Văd multe avantaje din a putea, dintr-o poziţie politică, să orientăm cercetarea spre rezolvarea unei probleme legate de boală în loc să tratăm simptomele timp de 30 de ani cu medicamente care sunt foarte profitabile pentru întreprinderile interesate.

În final, aş dori să mai adaug câteva cuvinte despre nanotehnologie. În medicină există nanoparticule, dar cunoaştem foarte puţine despre efectele lor toxicologice. Aş dori introducerea unor metode mai bune pentru investigarea toxicologiei nanoparticulelor.

  Irena Belohorská (NI). – (SK) Mulţi dintre noi vor vorbi probabil despre subsidiaritatea îngrijirii sănătăţii în legătură cu pachetul farmaceutic. Cu toate acestea, situaţia de pe piaţa farmaceutică arată că, pentru ca Europa să fie competitivă în cercetare şi dezvoltare, precum şi în distribuţie şi vânzarea de medicamente noi, este necesară cooperarea mai strânsă sau îmbunătăţită dintre statele membre.

Pacienţii trebuie să fie mai bine informaţi cu privire la medicamente şi, bineînţeles, cu privire la efectele lor nedorite, astfel încât să poată participa mai eficient la tratament. Din cauza finanţării limitate pentru cercetare şi dezvoltare farmaceutică în Europa, industria farmaceutică europeană nu poate concura cu America, Japonia sau Canada. Din această cauză, preţurile medicamentelor cresc disproporţionat pe pieţele europene.

Am discutat în mod repetat în Parlamentul European despre accesibilitatea insuficientă a anumitor medicamente, de exemplu cele pentru tratarea cancerului sau pentru aşa-numitele boli rare. Punem pacienţii care se află deja într-o situaţie dificilă în poziţia de cerşetori care trebuie să-şi găsească sponsori pentru a obţine un tratament. Preţul ridicat al multor medicamente forţează sectorul sanitar să caute alternative mai ieftine, cu alte cuvinte medicamente generice. Din păcate, exact acestea sunt cel mai des contrafăcute şi de cele mai multe ori nu conţin nicio substanţă activă cu excepţia zahărului şi a compuşilor tabletei.

Faptele menţionate anterior arată cât de important este facem schimb de opinii, să discutăm şi în cele din urmă să adoptăm un pachet farmaceutic complet care asigură tratarea pacienţilor cu medicamente de înaltă calitate şi rezonabile ca preţ. În acest context, aştept cu interes cooperarea eficientă cu raportorii numiţi pentru părţile specifice ale pachetului în cadrul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi protecţia consumatorului. Sunt de acord cu domnul comisar că medicamentele vândute pe internet pun în mare pericol siguranţa politicii farmaceutice.

  Anne Ferreira (PSE). – (FR) Doamnă preşedintă, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, este întotdeauna o surpriză pentru mine când problemele referitoare la sănătate sunt dezbătute de Direcţia Generală Întreprinderi şi Industrie. La citirea propunerilor asupra informării pacientului, totuşi, devine rapid evident faptul că, în afară de una sau două nuanţări, medicamentele sunt tratate ca şi cum ar fi orice alt produs de consum.

În legătură cu această problemă, cred că informaţiile furnizate de către industrie însăşi, altele decât etichetarea şi prospectele obligatorii, reprezintă reclamă, care, prin repetare, devine o valoare comercială competitivă.

Bineînţeles, Comisia poate prezenta anumite prevederi pentru a-şi defini propunerile şi ne poate spune în continuare că asociaţiile de pacienţi sunt cele care aşteaptă cu nerăbdare astfel de prevederi. Mulţi dintre noi nu se lasă însă înşelaţi de impactul acestei directive de „informare a pacientului” şi ştiu că aceasta nu va contribui în niciun fel la îmbunătăţirea în mod real a sănătăţii cetăţenilor europeni.

Putem fi siguri deja că, dacă textul ar fi adoptat, bugetul de marketing al industriei farmaceutice ar creşte rapid, fără îndoială pe seama cercetării. Deja, în prezent, un procent de 23% din cifra de afaceri este alocat pentru publicitate şi doar 17% pentru cercetare, şi dacă ne uităm la Statele Unite şi Noua Zeelandă, unde aceste informaţii publicitare sunt deja permite, putem observa că aceasta a dus la o creştere a numărului de reţete şi costuri medicale, fără nicio îmbunătăţire vizibilă în calitatea îngrijirii sănătăţii cetăţeanului. Din aceasta putem trage învăţăminte.

În final, doresc să închei prin a preciza că o soluţie modernă ar fi să avem mai multă încredere în profesioniştii din sistemul sanitar sau să-i instruim mai bine, astfel încât aceştia să poată oferi informaţii asupra tratamentelor şi medicamentelor eliberate pe bază de reţetă.

  Åsa Westlund (PSE). – (SV) Doamnă preşedintă, domnule comisar Verheugen, după cum aţi menţionat, acest pachet a fost un eveniment îndelung discutat înainte să fie inclus în agenda parlamentară. Probabil acest lucru nu este neobişnuit, deoarece produsele farmaceutice ne afectează pe toţi. Însă acestea afectează şi companii puternice cu interese mari, precum şi utilizarea veniturilor fiscale.

Am solicitat personal Comisiei să includă efectul produselor farmaceutice asupra mediului în informaţiile furnizate. Sunt foarte încântată că în propunerea Comisiei există referiri la acest aspect, care ar putea fi inclus în informaţiile care pot fi furnizate. Totuşi, cred că, de fapt, aceste informaţii ar putea fi obligatorii în momentul furnizării informaţiilor despre produsul farmaceutic.

Nu doresc să văd reclame pentru produsele farmaceutice eliberate pe bază de reţetă. Prin urmare, sunt încântată că Comisia pare să împărtăşească acest punct de vedere. Totuşi, la fel ca şi Comisia, sunt de părere că pacienţii şi publicul larg trebuie să aibă dreptul să primească informaţii corecte şi precise despre produsele farmaceutice. În mai multe cazuri, acest drept există deja. În Suedia, de exemplu, avem un sistem numit FASS. Este important ca cetăţenii obişnuişi să aibă posibilitatea de a găsi rapid informaţii fiabile, în special prin prisma faptului că există multe informaţii de-a dreptul înşelătoare, mai ales pe diferite grupuri de discuţii de pe internet, care sunt uşor de găsit dacă cineva este într-o situaţie vulnerabilă. Totuşi, exact cum a propus Comisia, este necesar ca informaţiile să fie monitorizate obiectiv, astfel încât să fie de încredere. Aceasta este partea din propunerea Comisiei asupra căreia am îndoieli. Va fi extrem de important să reglementăm modul în care aceste mijloace de informare pot şi trebuie stabilite, astfel încât să fie uşor accesibile, dar numai pentru cei care caută informaţii; informaţiile nu ar trebui să fie oferite persoanelor care nu le solicită, aşa cum se întâmplă în cazul reclamelor.

De asemenea, nu sunt sigură dacă este într-adevăr necesar să existe o reglementare totală a acestei probleme la nivelul UE. Pe scurt, acesta este un domeniu care este legat de serviciile sanitare şi de îngrijirea medicală, care trebuie să intre în principal în competenţa statelor membre. Prin urmare, prefer să fiu convinsă în mai mare măsură că reglementarea legislativă a acestei probleme la nivelul UE este într-adevăr necesară.

  Erna Hennicot-Schoepges (PPE-DE). – (FR) Doamnă preşedintă, am două întrebări pe care doresc să le adresez domnului comisar. Intenţionaţi să găsiţi un mod de a evita situaţia în care o revistă, distribuită gratuit în farmaciile din Germania şi finanţată în mod subtil de către industria farmaceutică, să fie afectată de această directivă?

Cealaltă întrebare este legată de numele medicamentelor în regiunile transfrontaliere. Numele sunt adesea diferite în pofida faptului că medicamentele conţin substanţe identice. Nu s-ar putea găsi o modalitate pentru a simplifica lucrurile pentru cei care locuiesc în regiunile transfrontaliere?

  Avril Doyle (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, salut declaraţia domnului comisar din această seară şi aştept cu interes să citesc în detaliu ce conţine cu exactitate acest pachet.

Acum câţiva ani a avut loc aici analiza legislaţiei privind produselor farmaceutice. Aceasta includea medicamentele veterinare, precum şi produsele farmaceutice umane. Mă întreb de au fost separate cele două în această etapă a procedurilor. Comisia va fi informată asupra interesul meu privind legislaţia asupra limitei maxime de reziduuri care intră în lanţul alimentar prin intermediul produselor farmaceutice veterinare. De ceva vreme am adresat critici referitoare la deficienţe grave din Directiva privind medicamentele veterinare.

Ar putea să comenteze domnul comisar asupra problemelor legate de interacţiunea medicamentelor, terapia cu mai multe medicamente şi rezistenţa la medicamente în legătură cu discuţia din această seară? Eu, ca şi alţii, cred că, în prezent, ar trebui să existe mult mai multe informaţii pentru pacient. Pacienţii nu ar trebuie să intre în „competiţie” – dacă acesta este cuvântul – cu ceea ce se găseşte pe internet, unde există uneori multă dezinformare. Aceştia ar trebuie să primească informaţii ştiinţifice examinate adecvate, direct de la sursă, împreună cu medicamentele de care au nevoie.

Sunt îngrijorată, de asemenea, de rolul companiilor farmaceutice în influenţarea medicilor în ceea ce priveşte eliberarea reţetelor. Domnule comisar, puteţi comenta, vă rog, asupra acestor aspecte?

  Günter Verheugen, vicepreşedinte al Comisiei. – (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, în răspuns la observaţiile doamnei Corbey, doresc să menţionez în primul rând că am autorizat o bază de date europeană cu medicamente eliberate exclusiv pe bază de reţetă acum câţiva ani. Construirea bazei de date se desfăşoară cu succes şi aceasta va fi disponibilă în viitorul apropiat.

Nu doar doamna Corbey, ci şi alţi membri ai Parlamentului au adresat această întrebare: este posibilă o distincţie clară între informaţii şi reclamă? Lăsaţi-mă să afirm în mod clar, încă o dată, opoziţia totală a Comisiei faţă de autorizarea reclamelor sau a publicităţii, sau oricum doriţi s-o numiţi, pentru medicamentele eliberate exclusiv pe bază de reţetă în Europa. Nu vom permite acest lucru în niciun caz. Totuşi, trebuie, de asemenea, să vă contrazic atunci când creaţi impresia că nu există nicio diferenţă între informaţii şi reclamă. Oricine spune că nu este posibil să se facă deosebirea între informaţii şi reclamă insultă sute de mii de jurnalişti care demonstrează în mod clar în fiecare zi prin munca lor din ziare, la radio sau la televiziune, că există o diferenţă între informaţii şi reclamă. Noile reglementări pe care le-am întocmit sunt atât de exacte şi precise încât nu se pune problema estompării liniei dintre informaţii şi reclamă. Informaţiile trebuie să se bazeze pe date care au fost deja autorizate de către autoritatea de aprobare. Acestea trebuie autorizate înainte de a fi publicate şi sunt supuse unor controale stricte de calitate. Chiar nu înţeleg cum poate crede cineva că acestea reprezintă reclamă.

Domnul Schlyter a evidenţiat aspectul referitor la vaccinuri. Trebuie să precizez în mod clar în acest moment că vaccinurile nu sunt, bineînţeles, disponibile în mod liber. Vaccinurile sunt în mod normal puse la dispoziţie cetăţenilor obişnuiţi de către autorităţile de sănătate publică, în contextul campaniilor de informare care urmăresc să asigure cea mai mare densitate de vaccinare posibilă. Aşa ar trebui să stea lucrurile, dar diferenţa dintre informaţii şi reclamă trebuie, bineînţeles, să fie luată în calcul în cazul vaccinurilor. Împărtăşesc în totalitate opinia dvs. în această privinţă. Problema medicamentelor contrafăcute nu este legată de proprietatea intelectuală. Medicamentele false nu sunt produse ca rezultat al unei dispute legate de proprietatea intelectuală. Medicamentele care sunt falsificate au fost deja aprobate, ceea ce înseamnă că orice probleme de proprietate intelectuală au fost rezolvate. Medicamentele contrafăcute sunt produse doar din pură lăcomie. Nu se pune problema încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. Acesta este pur şi simplu un delict. Falsificarea medicamentelor implică cel puţin vătămare corporală, dacă nu cumva tentativă de omor, dar nu are nimic de-a face cu chestiuni de proprietate intelectuală.

Aş dori să vă atrag atenţia asupra statisticilor elaborate de Agenţia Europeană pentru Medicamente care a investigat posibilele efecte ale informaţiilor îmbunătăţite pentru pacienţi. În Marea Britanie, 5% din persoanele care sunt spitalizate au ajuns în această situaţie din cauză că au luat medicamentul greşit, cu alte cuvinte, un medicament la care sunt alergici sau pe care nu ar fi trebuit să-l primească. Dintre toţi pacienţii aflaţi în spitale în Marea Britanie, 5% au fost spitalizaţi din cauză că au luat un medicament greşit. Ştim că, în 50% din cazuri, acest lucru ar fi putut fi evitat dacă pacientul ar fi fost informat despre natura medicamentului pe care l-a primit. Totuşi, aceste informaţii nu au fost disponibile pentru pacienţi. Utilizez acest argument ca răspuns pentru autorităţile sanitare din statele membre care nu sunt entuziaste cu privire la perspectiva unor pacienţi bine informaţi, deoarece cred că pacienţii bine informaţi sunt exigenţi şi vor solicita medicamente mai scumpe. Aceste statistici arată că informarea pacienţilor poate chiar să economisească bani.

Ca răspuns la întrebarea doamnei Hennicot Schoepges cu privire la broşurile şi revistele care sunt puse la dispoziţie gratuit, nu cred că este posibil ca legislatorii europeni să împiedice pe nimeni să distribuie broşuri gratuite. Aceasta se întâmplă în mai multe state membre. Totuşi, interdicţia asupra reclamelor se aplică şi acestor reviste şi broşuri. Mă gândesc, de exemplu, la binecunoscuta publicaţie Apothekenumschau din ţara mea natală. Aceste publicaţii nu au voie să conţină reclame pentru medicamente eliberate exclusiv pe bază de reţetă.

Am menţionat câte ceva despre zona gri, cu alte cuvinte, reclamele ascunse pe care le-aţi menţionat, de asemenea. Da, acestea există. Cunoaştem aceste practici şi propunerile noastre sunt destinate în mod specific să prevină aceste reclame ascunse care se regăsesc într-o serie de domenii.

În ce priveşte regiunile de frontieră, circumstanţele descrise sunt legate de faptul că există în continuare, mai presus de toate, obligativitatea aprobării medicamentelor la nivel naţional. Aprobarea la nivel european este excepţia, nu regula. Aceasta înseamnă că producătorilor li se aprobă medicamentele pe pieţe diferite din statele membre şi nimeni nu-i poate împiedica să înregistreze medicamentele cu nume diferite. Aici se află problema. Dacă un medicament are aprobare europeană, atunci acesta este disponibil în toată Europa, inclusiv în regiunile de frontieră, sub acelaşi nume de marcă.

Doamnă Doyle, nu cred că există o corespondenţă exactă în domeniile pe care le discutăm între medicamentele umane şi medicamentele veterinare. Cred că structurile sunt foarte diferite în aceste cazuri. De exemplu, animalele nu pot afla singure informaţii despre medicamente. Relaţia dintre cerere şi ofertă este foarte diferită. Totuşi, voi analiza cu plăcere această problemă în continuare. Aş dori, de asemenea, să atrag atenţia că, în ceea ce priveşte întrebarea legată de reziduuri, am emis o propunere cu mult timp în urmă, după cum ştiţi.

  Preşedintele. −Dezbaterea este închisă.

17. Substanţe şi preparate periculoase (diclormetan) (dezbatere)

  Preşedintele. −Următorul punct pe ordinea de zi este raportul elaborat de Carl Schlyter, în numele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 76/769/CEE a Consiliului privind introducerea pe piaţă şi utilizarea anumitor substanţe şi preparate periculoase (diclormetan) (COM(2008)0080 – C6-0068/2008 – 2008/0033(COD)) (A6-0341/2008).

  Carl Schlyter, raportor. – (SV) Doamnă preşedintă, aş fi dorit ca preşedinţia franceză să fi fost reprezentată aici în această seară, deoarece trebuie să spun că am colaborat extraordinar de bine. Fără dăruirea şi dorinţa acesteia de a găsi căi de urmat, nu am fi reuşit niciodată să ajungem la un acord. În timpul procesului, a existat întotdeauna o minoritate care să blocheze procesul din cauza unei probleme sau a alteia. Prin urmare, datorită colaborării foarte reuşite cu preşedinţia franceză, această legislaţie ia acum formă, ceea ce este foarte bine.

Tema discuţiei o reprezintă diclormetanul (DCM), un decapant pentru vopsele. Acesta este, de asemenea, o substanţă chimică industrială care este utilizată de fapt foarte mult în industria farmaceutică. În ceea ce priveşte utilizarea sa industrială, totuşi, este perfect posibilă protecţia lucrătorilor şi a mediului care intră în contact cu această substanţă chimică. Problemele apar în special atunci când substanţa este vândută consumatorilor. DCM este o substanţă chimică toxică cancerigenă, cu efect soporific şi efecte nocive asupra sănătăţii. Contaminarea se produce uşor. Până când ajungeţi să simţiţi mirosul DCM, aţi depăşit deja limita de siguranţă cu un factor de trei, ceea ce face foarte dificilă protecţia împotriva acestei substanţe. O modalitate de protecţie adecvată constă din mănuşi cu caracteristici foarte speciale care trebuie schimbate la fiecare trei ore. Trebuie purtat un echipament care costă de obicei aproximativ 2700 de euro şi este dotat cu un sistem de aerisire independent.

Faptul că această substanţă chimică este utilizată în prezent depinde foarte mult de faptul că este utilizată ilegal. Aceasta înseamnă că era, de asemenea, foarte important să se restricţioneze şi să se interzică utilizarea de către utilizatorii profesionali. De obicei, lucrătorii independenţi şi companiile care au doar câţiva angajaţi sunt cele care se ocupă de îndepărtarea graffitiurilor sau a vopselei. Echipamentul de protecţie este cel mai adesea lăsat acasă sau nu este disponibil deloc. Interzicerea acestei substanţe chimice este, prin urmare, într-un grad foarte mare, o problemă de protecţie a lucrătorului. Ştim că, în ţările în care este utilizat – adică 24 dintre cele 27 de state membre în prezent – DCM este foarte rar utilizat corect în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană. Cred că este suficient să citez din textul Asociaţiei Industriei Chimice din Germania, care menţionează că, deşi există aerisire corespunzătoare, vopselele sunt decapate în zone restricţionate, reziduurile de vopsea eliminate sunt colectate şi recipientele cu DCM sunt închise imediat, limita de expunere este totuşi depăşită în mod constant. De aceea, este necesar echipament de respiraţie autonom.

Cred că este de apreciat elaborarea acestei propuneri de către Comisie şi faptul că am ajuns la un compromis care, în practică, va interzice, de asemenea, utilizarea profesională, ţările având posibilitatea să obţină derogări naţionale. Totuşi, cei care obţin astfel de derogări trebuie să garanteze că cei care lucrează cu această substanţă chimică au echipament de protecţie adecvat, instruire corespunzătoare, cunosc alternativele şi trebuie să justifice cauza pentru care nu pot să utilizeze aceste alternative. Există într-adevăr alternative funcţionale disponibile în toate domeniile în care diclormetanul este utilizat în mod curent. Vorbim despre procentul de 5% utilizat în mod periculos, adică pentru decaparea vopselei. Restul de 95% din volumul de DCM este utilizat în industrie. Este bine că sporim protecţia lucrătorilor şi a mediului.

În general, sunt, de fapt, foarte satisfăcut de acordul obţinut. Acesta va îmbunătăţi capacitatea persoanelor de a decapa vopseaua în siguranţă, fără a fi expuse la substanţe chimice periculoase, cancerigene. Colegii mei din Parlament au contribuit la obţinerea acestui acord atât de rapid şi vă mulţumesc tuturor pentru aceasta şi pentru toţi raportorii alternativi care, ca şi mine, au reuşit să ajungă la un acord cu Consiliul. Acest lucru este de bun augur. Aceasta a fost, de fapt, ultima şansă înainte ca REACH să interzică substanţele într-un mod demodat. A fost, prin urmare, un final grandios al stilului vechi de politică referitoare la substanţele chimice şi, cu siguranţă, un final reuşit pentru că am reuşit să ajungem la un acord într-un mod atât de eficient.

Cu privire la DCM, există voci care argumentează că alternativele ar putea fi cel puţin la fel de periculoase, dacă nu şi mai periculoase, dar evaluările realizate de Comisie şi terţi au indicat clar că alternativele sunt mult mai puţin periculoase. Acum creăm o piaţă pentru alternative. Realitatea est că acele companii care sunt nemulţumite în prezent vor produce, în multe cazuri, şi substanţele alternative, în timp ce există şi companii mai mici care produc aceste substanţe. Este de apreciat faptul că acestea au acum şansa să exploateze avantajul competitiv de protecţie sporită a mediului pe piaţa internă. Ne îndreptăm spre un viitor mai sigur şi mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi în acest proces.

  Günter Verheugen, vicepreşedinte al Comisiei. – (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, doresc să încep prin a mulţumi raportorului, domnul Schlyter, pentru munca laborioasă la această propunere. Am ajuns în prezent la un compromis satisfăcător cu Consiliul, care poate fi acceptat în prima lectură.

Aici este vorba despre restricţionarea comercializării diclormetanului şi a utilizării acestuia în produsele de decapare a vopselei, pentru a reduce riscurile identificate în câteva studii majore efectuate în numele Comisiei. Nu există nicio îndoială că diclormetanul este periculos pentru sănătatea oamenilor, deoarece este foarte volatil. Această volatilitate cauzează formarea de vapori foarte concentraţi în atmosferă, care pot fi inhalaţi cu uşurinţă de către utilizatorii decapanţilor şi care au apoi un efect toxic direct asupra sistemului nervos central.

În condiţii de lucru sau de operare precare, acest fapt a condus sau a contribuit la accidente fatale în mai multe state membre. Majoritatea accidentelor şi deceselor au avut loc într-un mediu comercial şi profesional, în special ca rezultat al aerisirii inadecvate şi a neutilizării echipamentului personal de protecţie. Totuşi, consumatorii au fost şi ei implicaţi în accidente, deşi numărul de accidente raportate în acest caz este mult mai mic.

Propunerea Comisiei este destinată să reducă într-o măsură cât mai mare şi în măsura fezabilului riscurile presupuse de utilizarea acestei substanţe chimice periculoase. În versiunea modificată de Parlament şi Consiliu, vânzarea către consumatori de decapanţi care conţin diclormetan va fi interzisă complet. Ar trebui să existe, de asemenea, o interdicţie pentru consumatorii care utilizează această substanţă, deoarece aceştia nu dispun în general de echipament personal de protecţie şi nu pot fi instruiţi sau supravegheaţi pentru a se asigura că utilizează substanţa în siguranţă.

Comercializarea şi utilizarea diclormetanului de către profesionişti va fi supusă unei interdicţii generale. Totuşi, deoarece unele state membre cred că este esenţial ca profesioniştii să utilizeze în continuare această substanţă şi în viitor, aceste state membre vor avea opţiunea de a permite utilizarea substanţei respective în condiţii specifice stricte. Aceste state membre trebuie să impună norme şi reglementări specifice pentru autorizarea profesioniştilor care se încadrează în sistemele lor naţionale existente. Utilizatorii profesionişti vor primi autorizaţia doar după ce au urmat un curs de instruire. Cursul de instruire trebuie, printre altele, să furnizeze informaţii despre riscurile diclormetanului şi despre disponibilitatea unor substanţe alternative. Angajaţii şi lucrătorii independenţi trebuie să înlocuiască, de preferat, diclormetanul cu alte substanţe sau proceduri, ţinând seama de legislaţia relevantă privind siguranţa la locul de muncă.

Utilizarea decapanţilor de vopsea care conţin diclormetan va continua să fie permisă în incintele comerciale, cu condiţia ca toate măsurile necesare să fie luate pentru a menţine la minimum expunerea persoanelor care lucrează în aceste incinte. De exemplu, este esenţial să se verifice dacă există aerisire adecvată pentru a putea rămâne cât mai mult posibil în limitele locului de muncă. Trebuie implementate, de asemenea, măsuri pentru reducerea la minimum a evaporării din recipientele cu decapant. În plus, echipamentul respirator de protecţie trebuie purtat atunci când sunt depăşite limitele locului de muncă.

Domnul Schlyter recomandă să susţineţi textul de compromis negociat cu Consiliul. Şi eu cred că acest compromis reprezintă un echilibru bun. Prin urmare, în numele Comisiei, voi oferi sprijinul meu deplin pentru compromisul negociat.

  Erna Hennicot-Schoepges, în numele Grupului PPE-DE. – (FR) Doamnă preşedintă, mai întâi aş dori să mulţumesc raportorului şi să reiterez că am colaborat foarte bine pentru a ajunge la acest compromis, care se bucură de susţinerea Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni. Trebuie atrasă atenţia asupra faptului că diclormetanul este un produs foarte toxic şi că există soluţii alternative viabile şi sigure. Într-adevăr, nu putem nega pericolele – după cum aţi menţionat, domnule Verheugen – asociate cu utilizarea diclormetanului, în special dacă condiţiile de lucru nu garantează siguranţa utilizatorului. De multe ori, diclormetanul este utilizat de persoane care efectuează lucrări de reparaţii în locuinţele proprii. Aceştia îl consideră un produs excelent şi eficient, dar nu realizează că prin utilizarea acestuia într-un spaţiu închis riscă să-şi piardă cunoştinţa foarte rapid şi că există chiar riscul de deces, dacă nu se iau măsurile de precauţie necesare.

În mod contrar poziţiei extreme a unei interziceri totale, aşa cum a fost propusă de către raportor, compromisul la care am ajuns acum lasă statelor membre opţiunea de a oferi o excepţie pentru profesionişti şi uzul industrial, dar în condiţii clar definite. Acesta este un compromis valabil şi trebuie să recunoaştem că diclormetanul este responsabil pentru multe accidente. Regret, în plus, că avem foarte puţine informaţii despre accidentele produse la locul de muncă. Doresc să remarc, de asemenea, că o evaluare de impact a fost efectuată înainte de începerea lucrărilor Comisiei şi că concluziile acesteia au dat formă textului. Trebuie să ne asigurăm, totuşi, că informaţii foarte specifice sunt disponibile pentru acele persoane care pot fi tentate în continuare să utilizeze acest produs, deşi acum revine statelor membre responsabilitatea de a formula reguli clare şi de a aplica interdicţia generală de comercializare a acestui produs periculos pentru sănătate.

  Graham Watson, în numele Grupului ALDE. – Doamnă preşedintă, doresc să îl felicit pe raportorul Carl Schlyter şi pe raportorii alternativi pentru munca foarte minuţioasă şi profesională depusă în cadrul acestui dosar. Este o plăcere rară pentru mine în aceste zile să pot participa la dezbateri generate de lucrările comisiilor, în special în acest moment al zilei, sau mai bine spus în noaptea aceasta.

Nu am avut privilegiul să particip la dezbaterile comisiei, cu excepţia unei singure ocazii în care am dorit să mă asigur că colegii mei au înţeles importanţa votului pentru a susţine propunerile raportorului. Dar aceasta este o problemă importantă, într-adevăr o problemă de viaţă şi moarte, una care pentru mine are importanţă dublă, deoarece alegătorii din circumscripţia mea sunt foarte interesaţi de acest subiect.

Diclormetanul, după cum am auzit, este o substanţă cu un profil unic de periculozitate. Acesta este atât de volatil, încât inhalarea, chiar şi numai mirosul obişnuit al acestuia, se situează peste toate limitele de sănătate recunoscute. Este cancerigen şi poate cauza efecte nevrotice şi deteriorarea nervilor. La temperaturi normale, utilizarea acestuia cauzează evaporarea la niveluri periculoase. Pentru a lucra în siguranţă cu diclormetan este necesar un costum ermetic la un cost de aproximativ 2000 de euro, iar pentru protecţia pielii sunt necesare mănuşi la un preţ de 25 sau 30 de euro, care trebuie înlocuite la fiecare două sau trei ore.

Bineînţeles că nimeni nu face acest lucru, chiar dacă utilizatorii respectivi cunosc natura nocivă a substanţei. Nu există niciun mod eficient de a garanta utilizarea în siguranţă a diclormetanului pentru public. Şi, din cauză că DCM este toxic, raportorul şi comisia au dorit să-l interzică, chiar şi pentru utilizare profesională, pentru a preveni decesele. În ultimii opt ani, Comisia a înregistrat 18 decese din cauza utilizării acestor produse şi 56 de vătămări care nu s-au soldat cu decese. Sunt sigur că în realitate au existat mai multe accidente. Dar a existat un lobby industrial care a creat o minoritate de blocare în Consiliu şi, din acest motiv, raportorul şi comisia au fost de acord, cu ezitări, să permită statelor membre o derogare pentru utilizarea profesională.

Totuşi, am obţinut nu doar protecţia strictă pentru lucrătorii care utilizează DCM în mediu profesional, ci şi un angajament de control şi inspecţie din partea statelor membre. O interzicere completă a acestor produse există deja în Suedia, Danemarca şi Germania şi sper că niciun stat membru nu va solicita o astfel de derogare. Utilizarea industrială este un subiect diferit. Aceste produse pot fi utilizate în siguranţă la scară industrială, în condiţiile potrivite.

Unii colegi au argumentat că produsele respective ar trebui permise pentru utilizarea în vederea protecţiei patrimoniului cultural, pentru îndepărtarea vopselei de pe monumentele vechi fără deteriorarea acestora. Dar experţii au sugerat că aceasta nu este o idee bună şi, prin urmare, grupul meu nu va susţine niciun amendament prezentat în direcţia respectivă.

Am menţionat că am un interes electoral în această problemă. Am corespondat cu domnul comisar Verheugen timp de şapte ani asupra acestei probleme. De ce? Pentru că în circumscripţia mea electorală se află o companie numită Eco Solutions, care a dezvoltat o alternativă perfect sigură la diclormetan. Aceasta este o alternativă bazată pe apă, care are acelaşi efect, chiar dacă procesul durează puţin mai mult. Îmi pare rău să spun că singurul stat membru care a dus un lobby puternic pentru menţinerea utilizării diclormetanului a fost Marea Britanie, care, de asemenea, produce în cantităţi industriale multe astfel de substanţe.

Mi-a fost necesară o muncă de patru ani împreună cu comisarul Verheugen pentru supune atenţiei comitetului de experţi al Comisiei existenţa acestei alternative mai sigure pe bază de apă şi a fost nevoie de trei ani pentru ca această alternativă să fie recunoscută ca o tehnologie eficace şi utilizabilă. Însă sunt satisfăcut să spun că, la fel ca cele mai bune povestiri, aceasta are un final fericit. Diclormetanul nu va mai fi disponibil pe piaţă pentru alte utilizări decât cea industrială. Electoratul meu va deveni mai bogat cu noua tehnologie de care vorbeam şi toţi vor trăi până la adânci bătrâneţi datorită muncii excelente realizate de Carl Schlyter şi de colegii săi din Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.

  Jens Holm, în numele Grupului GUE/NGL. – (SV) Doamnă preşedintă, diclormetanul sau DCM este o substanţă chimică periculoasă care poate cauza cancer, pierderea vederii şi vătămarea gravă a unor organe precum inima, ficatul şi rinichii. DCM este utilizat în fabricarea produselor farmaceutice şi ca decapant de vopsea sau degresant, printre alte utilizări. Unele state membre, precum Suedia, Danemarca şi Austria, au introdus deja interdicţia pentru DCM.

Este foarte bine că problema DCM se află acum pe agendă. Este şi mai bine că acest acord va însemna o interzicere totală a DCM în ceea ce îi priveşte pe consumatorii obişnuiţi. Pentru aceasta, nu pot decât să aduc laude raportorului nostru, domnul Schlyter. Bună treabă, Carl!

Din păcate, lucrătorii din industria farmaceutică şi cei care lucrează la curăţarea pereţilor şi faţadelor vor continua să fie în pericol de a suferi efectele diclormetanului. Acest acord nu va însemna, îmi pare rău s-o spun, o interdicţie totală asupra utilizării profesionale a DCM. Acesta este un eşec grav, pentru care consider Comisia responsabilă în întregime. Această derogare, totuşi, a fost formulată astfel încât ceea ce sper a fi un număr mic de state membre care doresc să utilizeze DCM trebuie să garanteze că lucrătorii nu suferă în consecinţă. Responsabilitatea verificării revine astfel acelor ţări care doresc să utilizeze în mod limitat DCM, care trebuie să dovedească faptul că substanţa va fi utilizată în modul cel mai sigur posibil şi garantează protecţia lucrătorilor. În cele din urmă, această situaţie foarte acceptabilă.

În general, am ajuns la un acord bun. Aş dori să solicit Comisiei să se inspire din această decizie. Da, putem! Să trecem mai departe. Fac un apel la Comisie, vă rog, este posibil să ne oferiţi o indicaţie că, în viitor, vor exista mai multe interdicţii pentru substanţe periculoase precum coloranţii azoici cancerigeni, bisfenol A şi retardantul de flacără deca-BDE? Dacă UE nu poate să facă acest lucru, de ce nu permiteţi statelor membre individuale să facă un pas înainte şi să introducă propriile interdicţii? Dumneavoastră, în Comisie, aţi mers până într-acolo încât să forţaţi statele membre să ridice restricţiile pe care le aveau deja în unele cazuri. Ţara mea, Suedia, de exemplu, a fost forţată să accepte coloranţii azoici după aderarea la UE în 1995. Ca urmare a ameninţărilor din partea Comisiei cu începerea acţiunii juridice la Curtea Europeană de Justiţie, Suedia a început acum să permită utilizarea deca-BDE. Acest lucru este inacceptabil şi, mai mult decât oricând, nu este ecologic. Acesta nu este un mod de a conduce un program avansat de legislaţie a mediului. Stimată Comisie, domnule comisar Verheugen, vă rog să mă convingeţi că nu este aşa! Demonstraţi că argumentele referitoare la mediu au prioritate asupra solicitărilor pieţei în mai multe cazuri decât acest singur exemplu.

  Urszula Krupa, în numele Grupului IND/DEM. – Doamnă preşedintă, diclormetanul, care este disponibil pe piaţă şi este autorizat pentru utilizare obişnuită sub forma unor diferite produse comerciale, este utilizat pe scară largă în industria chimică, precum şi în industriile textilă şi farmaceutică. Diclormetanul este uşor absorbit de corpul uman, este foarte toxic şi cancerigen şi este responsabil pentru multe cazuri de otrăvire, inclusiv accidente fatale. Doar în Polonia, numărul de persoane expuse la acest agent chimic la locul de muncă este estimat la câteva mii. Deşi utilizarea industrială a substanţei chimice poate fi controlată eficient, utilizarea diclormetanului de către consumatorii individuali, sau chiar de către companiile profesionale, este inevitabil asociată cu un risc pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, nu doar din cauza faptului că nu există un mod de implementare a controalelor adecvate, ci şi din cauza costului ridicat de aplicare a măsurilor de protecţie.

Toate avertizările şi măsurile pentru a reglementa utilizarea diclormetanului s-au dovedit ineficiente, ţinând seama de toxicitatea ridicată şi de volatilitatea acestui compus chimic, de aceea este necesar să retragem complet diclormetanul de la utilizarea comercială pe scară largă. Factorii economici nu trebuie utilizaţi ca un motiv pentru menţinerea acestei otrăvi în utilizarea obişnuită. De asemenea, trebuie să evităm utilizarea intereselor industriilor care fabrică produse conţinând DCM ca un argument pentru a susţine utilizarea restricţionată comercială a diclormetanului. În ce priveşte utilizarea obişnuită a acestui compus, costul pentru societate depăşeşte cu mult orice beneficii materiale.

  John Bowis (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, sunt de acord cu ultima frază a domnului comisar, şi anume că putem saluta acest compromis şi, pe această bază, felicit raportorul şi raportorii alternativi pentru acest acord.

Pentru a se ajunge aici a fost străbătut un drum dificil. Iniţial, Comisia a înaintat o propunere de a interzice această substanţă pentru uzul individual – nu şi pentru uzul profesional – şi raportorul a prezentat aceste propuneri pentru a fi extinse la utilizarea profesională. Am ascultat părerile alegătorilor noştri, aşa cum a făcut Graham Watson. Acesta a discutat despre lobby-urile industriale. El s-a referit, de asemenea, la un lobby industrial din circumscripţia electorală a acestuia, care l-a convins cu succes în privinţa utilizării unei alternative. Ştim că 90% din decapanţii de vopsea utilizează DCM, astfel încât a trebuit să ţinem seama de echilibrarea acestei situaţii.

Nimeni dintre noi nu vrea să exagereze în descrierea pericolelor. Uneori, când ascultam în această seară vorbindu-se despre pericolele acestei substanţe, m-am mirat de ce suntem satisfăcuţi că lucrătorii industriali vor fi supuşi în continuare efectelor DCM, dar nu permitem profesioniştilor să utilizeze substanţa, conform regulilor şi sub strictă dirijare; şi cu toată îmbrăcămintea pe care Graham Watson o va pune la dispoziţia oamenilor, în viitor – aceste costume albe, sau orice sunt acestea, o eră spaţială adusă de Parlament – va veni.

Cred că DCM, printre multe alte substanţe, presupune un risc ridicat. Este o substanţă potenţial periculoasă. Există dovezi că au avut loc accidente şi că oameni au fost răniţi. Probabil este bine că acţionăm mai ferm decât în trecut. De aceea accept şi întâmpin cu reală satisfacţie compromisul care a fost obţinut. Acesta lasă uşa deschisă statelor membre care doresc şi care cred că este corect să continue sub reguli stricte care au fost stabilite pentru a permite profesioniştilor – şi numai profesioniştilor – să utilizeze această substanţă chimică pe lângă utilizarea industrială.

Dar, domnule comisar, acum aveţi o responsabilitate de a reveni asupra problemei şi de a verifica alternativele. Analizaţi alternativele care sunt disponibile: NMP este disponibil de 11 ani, dar abia acum s-a descoperit că este reprotoxic; există solvenţi inflamabili care pot cauza probleme de inhalare; există aşa-numitele substanţe care facilitează agresarea sexuală, considerate drept alternative sigure; există DBE, despre care nu se cunosc multe; şi există lămpi de sudură mai simple şi metode de sablare care pot fi utilizate, deşi aici apar praful şi alte probleme. Să revenim asupra problemei şi să investigăm amănunţit alternativele, astfel încât să fim cu adevărat siguri că oferim o alternativă mai sigură pentru alegătorii noştri. Dacă vom constata că unele dintre alternative nu sunt mai puţin periculoase, atunci sunt sigur că domnul comisar sau succesorii domniei sale ne vor spune acest lucru şi vor înainta o propunere – dacă nu, sunt sigur că o va face Carl Schlyter.

  Zuzana Roithová (PPE-DE). – (CS) Doamnă preşedintă, diclormetanul are efecte soporifice, cauzând leziuni ale sistemului nervos central şi pierderea cunoştinţei, precum şi efecte cardiotoxice. Dacă este utilizat greşit, există un risc direct de deces şi acest factor are implicaţii pentru terorism. Prin urmare, susţin o interdicţie asupra utilizării acestuia de către consumatorii obişnuiţi şi restricţii ferme în utilizarea profesională. Deoarece există substanţe de înălbire alternative şi posibil mai puţin toxice, după părerea mea nu este necesar să permitem excepţii. Totuşi, propunerea pe care o vom vota mâine va permite statelor membre să solicite Comisiei excepţii în cazuri justificabile, deşi în condiţii foarte stricte. Aş dori să ştiu modul în care Comisia sau oricine altcineva va evalua validitatea cererilor pentru excepţii şi modul în care se va monitoriza respectarea restricţiilor.

  Günter Verheugen, vicepreşedinte al Comisiei. – (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, doresc să încep prin a adresa câteva cuvinte domnului Watson. Aţi jucat un rol important în elaborarea acestei propuneri. În momentul în care mi-aţi spus personal despre problema pe care o aveaţi de câţiva ani cu Comisia, am realizat că există alternative la această substanţă şi sunt sigur că veţi fi de acord că de atunci şi până în prezent lucrurile s-au mişcat foarte rapid. Am instruit personal serviciile direcţiei generale de care mă ocup să prezinte propunerea, deoarece era clar pentru mine, în urma discuţiilor cu dumneavoastră, că există alternative. Am declarat cu altă ocazie în acest parlament şi aş dori ca domnul Holm în special să audă acest lucru, că deşi sunt comisarul care răspunde de întreprinderi şi industrie, nu cred că un produs industrial care este periculos ar trebui să rămână pe piaţă doar pentru că acesta poate fi utilizat pentru a câştiga bani. Sunt de părere că, atunci când există o alternativă care poate înlocui un produs industrial periculos, acesta ar trebui înlocuit. Acesta este principiul pe care l-am respectat atunci când am discutat şi adoptat REACH în acest Parlament. Toate substanţele la care v-aţi referit, domnule Holm, sunt acum reglementate de REACH.

Diclormetanul ar fi trebuit în mod normal să fie, de asemenea, acoperit de termenii REACH, dar din cauză că riscurile pentru sănătate sunt atât de evidente şi din cauză că au existat atât de multe probleme, am dat prioritate acestei substanţe. Este posibil să fie necesar să acţionăm în acelaşi mod în cazul altor substanţe, dacă riscurile pentru sănătate sunt la fel de evidente şi dacă nu putem aştepta până când procedura REACH foarte amănunţită şi solicitantă va fi finalizată.

Doresc să precizez clar, domnule Holm, că aş fi votat în favoarea unui compromis mult mai larg. Dacă Parlamentul ar fi ajuns la un acord cu Consiliul asupra interdicţiei utilizării comerciale a diclormetanului, aş fi votat în favoarea acestuia în această seară. Vă rog să nu consideraţi Comisia responsabilă pentru faptul că există câteva state membre care nu au dorit să meargă mai departe din motive pe care nu le cunosc. Acesta este motivul pentru care Comisia şi-a prezentat propunerea în modul în care a făcut-o, deoarece am dorit să prezentăm un text care avea o şansă de a fi acceptat; tocmai aşa s-a şi întâmplat.

Ultima mea remarcă priveşte comentariile făcute de domnul Bowis în legătură cu efectele toxice ale alternativelor. În cazul substanţelor chimice există întotdeauna problema determinării gradului de risc implicat. Studiile noastre minuţioase şi complete au arătat că niciuna dintre substanţele alternative aflate în prezent în vânzare nu au proprietăţile diclormetanului care sunt atât de periculoase, cu alte cuvinte efectul toxic direct asupra sistemului nervos central. Acesta apare doar în cazul diclormetanul şi nu la celelalte substanţe.

Cunoaştem foarte puţine accidente care au implicat substanţele alternative. Această situaţie este valabilă şi în ţările unde utilizarea diclormetanului fusese deja interzisă, precum Danemarca, Austria şi Suedia. Dacă situaţia se va schimba, Comisia o va investiga, bineînţeles şi, dacă este necesar, va propune măsuri care să reglementeze alte substanţe.

În sfârşit, aş dori să comentez asupra remarcilor făcute de domnul Holm, de care am uitat temporar, privind întrebarea dacă Comisia va forţa statele membre să abroge reglementările de mediu sau sănătate progresive, din cauză că acestea intră în conflict cu reglementările pieţei interne. Comisia nu va face acest lucru. Legislaţia curentă prevede explicit că statele membre au dreptul să adopte reglementări naţionale care diferă de cele ale pieţei interne, dacă acestea consideră că ele sunt necesare din motive de sănătate sau mediu.

Deoarece sunt responsabil pentru monitorizarea notificării acestor reglementări diferite, vă pot spune că Comisia acţionează pe baza unui principiu clar şi fără ambiguitate în acest caz. Luăm foarte în serios argumentele legate de îngrijirea sănătăţii şi de mediu prezentate de statele membre. Dacă acestea adoptă reglementări diferite din aceste motive, nu le forţăm să abroge reglementările sanitare şi de mediu. Dacă aveţi orice informaţie din ultimii ani pentru a vă susţine acuzaţia, aş dori să aflu mai multe detalii specifice, astfel încât să pot combate afirmaţia dumneavoastră. Cazul pe care l-aţi menţionat datează din 1995, ceea ce înseamnă că nu am avut nimic de-a face cu el.

  Carl Schlyter, raportor. – (SV) Doamnă preşedintă, aş dori să revin asupra celor spuse de domnul Watson. Şi dumnealui a avut rolul său. Deşi nu sunteţi un membru al comisiei noastre, aţi avut totuşi un impact asupra activităţii acesteia şi ne-aţi ajutat să ajungem la un compromis Bineînţeles, personalul care m-a ajutat să închei acest acord a jucat, de asemenea, un rol important.

Nu pot decât să repet cele spuse de domnul comisar Verheugen. Comisia s-a exprimat clar pe tot parcursul procesului, cel puţin faţă de mine, că dacă Consiliul şi Parlamentul ar fi ajuns la un compromis mult mai larg implicând o interdicţie totală, Comisia l-ar fi acceptat. Nu a existat nicio lipsă de transparenţă între Comisie şi mine în legătură cu această problemă.

Aş dori doar să vă ilustrez efectele acestei substanţe chimice. Dacă aş deschide un singur recipient de un kilogram aici, l-aş împrăştia peste bănci şi l-aş aplica, am depăşi oarecum limita de siguranţă în toată această încăpere extrem de mare. Atât de toxică este această substanţă chimică.

Pot încheia această dezbatere doar făcând apel la Comisie să se asigure, acum, că în ceea ce priveşte statele membre care solicită o derogare pentru uz profesional, derogarea respectivă este revocată dacă aceste reguli noi, mai stricte, sunt încălcate constant. Noi ştim, toată lumea ştie şi toate studiile arată că, dacă diclormetanul este utilizat corect astfel încât sănătatea lucrătorilor implicaţi să fie protejată, această substanţă nu este economică şi ecologică. Dacă produsul DCM este lăsat să se comporte conform condiţiilor unei pieţe corecte, adică dacă legislaţia este respectată, propria lipsă de competitivitate a acestuia va însemna abandonarea sa foarte rapidă în favoarea alternativelor. Voi profita de această oportunitate pentru a face apel la Comise să se asigure de respectarea reglementărilor. Dacă acest lucru este realizat, DCM se va retrage treptat şi suficient de rapid de pe piaţă.

  Preşedintele. −Dezbaterea s-a încheiat.

Votul va avea loc mâine.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Gyula Hegyi (PSE), în scris. – (HU) Odată cu decizia de astăzi, Parlamentul European restricţionează semnificativ utilizarea decapantului de vopsea cunoscut ca diclormetan. În calitate de raportor alternativ pentru Grupul Socialist din Parlamentul European, întâmpin cu bucurie decizia, pentru care am depus multe eforturi. În ultimii ani au existat multe decese ca o consecinţă a utilizării diclormetanului. Această substanţă extrem de volatilă este dăunătoare pentru sistemul nervos şi din acelaşi motiv este, de asemenea, cancerigenă. Victimele au fost în principal utilizatori individuali, cei care şi-au decorat singuri locuinţele şi decoratorii de locuinţe, deoarece la utilizarea în industrie sunt respectate anumite reglementări de siguranţă. Concentraţiile măsurate în anumite instalaţii industriale din Europa au fost atât de ridicate încât – în cazul expunerii prelungite – acestea ar cauza cancer la 10% dintre lucrători.

Conform textului de compromis care a fost adoptat, diclormetanul poate fi utilizat în viitor ca decapant doar în utilizarea industrială şi sub reglementări stricte de siguranţă. Consumatorii şi profesioniştii vor trebui să decapeze vopseaua nedorită utilizând una dintre substanţele chimice la fel de eficiente, dar care nu sunt nocive sau, de exemplu, prin decapare pirolitică/termică.

Cel mai important lucru este că utilizarea acestei substanţe cancerigene nu trebuie acceptată în zone publice închise precum centre comerciale şi pasaje subterane, deoarece vaporii produşi de substanţele volatile sunt mai grei decât aerul şi, prin urmare, măsurătorile au arătat că aceştia coboară la niveluri joase şi afectează în special copii. La adoptarea acestei decizii, grupul nostru politic a luat în considerare în mare măsură opinia sindicatelor implicate, deoarece, în cazul utilizării industriale, principala noastră preocupare este sănătatea lucrătorilor.

  Bogusław Rogalski (UEN), în scris. – (PL) Doamnă preşedintă, după cum ştim, multe substanţe chimice periculoase sunt autorizate pentru uz general, în ciuda ingredientelor periculoase pe care le conţin. Una dintre aceste substanţe este diclormetanul (DCM) care este utilizat în general pentru fabricarea de produse farmaceutice, solvenţi şi alte produse.

Aceasta este o substanţă foarte periculoasă pentru sănătatea umană, fiind clasificată drept cancerigenă. DCM afectează sistemul nervos şi cauzează vătămări grave organelor interne, care pot cauza în mod direct decesul.

Ţinând seama de frecvenţa respiratorie mai ridicată, copii sunt mai susceptibili la otrăvirea cu diclormetan, la fel ca şi persoanele cu boli cardiovasculare. De asemenea, este alarmant că au existat decese legate de otrăvirea cu diclormetan.

Ţinând seama de faptul că ştim de existenţa pe piaţă a unor produse care ar putea oferi o alternativă la produsele care conţin diclormetan, precum şi de faptul că anumite state membre au interzis utilizarea acestei substanţe, introducerea unei interdicţii totale a utilizării diclormetanului este esenţială.

Încă un argument în favoarea interzicerii DCM ar trebui să fie faptul că, aşa cum au arătat experţii, nu ne putem asigura că consumatorii vor utiliza în siguranţă DCM.

Propunerea Comisiei de a introduce instruirea cu privire la utilizarea produselor care conţin DCM pentru scopuri profesionale va costa aproximativ 1,9 miliarde EUR în primul an de implementare.

Retragerea DCM din circulaţia generală pare, prin urmare, să fie cea mai sensibilă şi mai responsabilă soluţie.

18. Autorizarea ratificării Convenției din 2007 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului (Convenția 188) (dezbatere)

  Preşedintele. −Următorul articol este raportul elaborat de Ilda Figueiredo, în numele Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, referitor la propunerea de decizie a Consiliului de autorizare a ratificării de către statele membre, în interesul Comunităţii Europene, a Convenţiei din 2007 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului (Convenţia 188) [COM(2008)0320 — C6-0218/2008 —2008/0107(CNS)] (A6-0423/2008).

  Ilda Figueiredo, raportoare. – (PT) Doamnă preşedintă, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, cu acest raport dorim să adoptăm propunerea de decizie a Consiliului asupra Convenţiei 188 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) privind munca în domeniul pescuitului, stabilind standarde internaţionale minime care trebuie respectate şi condiţii mai echitabile la nivel mondial. În acest mod vom remedia rata scăzută de ratificare a multor convenţii în domeniul muncii maritime.

Această convenţie, adoptată în iunie 2007, în sesiunea 96 a Conferinţei Internaţionale a Muncii, este destinată să stabilească standardele de muncă internaţionale minime în domeniul pescuitului şi să promoveze condiţii de viaţă şi de muncă decente pentru pescari. Convenţia acoperă, printre alte lucruri, condiţii legate de probleme importante precum sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, efectivul şi orele de odihnă, lista echipajului, repatrierea în caz de probleme, recrutarea, plasarea forţei de muncă şi asigurările sociale.

Profesioniştii din acest sector au aşteptat de mult timp adoptarea acestei Convenţii OIM privind munca în domeniul pescuitului deoarece consideră că ea reprezintă un pas înainte în acordarea importanţei cuvenite acestui sector strategic important, în care lucrează la nivel mondial 30 de milioane de bărbaţi şi femei.

În 2003, Biroul OIM şi constituenţii tripartiţi ai OIM trilaterale au început lucreze la elaborarea standardelor de muncă internaţionale actualizate şi complete pentru domeniul pescuitului, având ca obiectiv asigurarea unei protecţii adecvate pentru pescarii din toată lumea, ţinând seama de natura specială a sectorului şi de condiţiile de viaţă şi de muncă specifice. Luând în considerare faptul că acesta este un sector cu o rată mare de accidente mortale – la care contribuie niveluri grave de exploatare şi o lipsă de protecţie – este nevoie de protecţie specială.

Această convenţie revizuieşte, de asemenea, alte convenţii existente în acest domeniu, în special privind vârsta minimă, examinarea medicală a pescarilor, contractele de muncă şi locuirea la bordul navelor de pescuit. Ea este însoţită de o recomandare (nr. 199). Trebuie reţinut că această convenţie a devenit necesară după adoptarea Convenţiei consolidate a OIM privind munca în domeniul maritim în februarie 2006, care a exclus sectorul pescuitului din domeniul său de aplicare.

Prin urmare, solicităm să fie depuse toate eforturile pentru a ne asigura că diferitele state membre ratifică prompt convenţia, preferabil înainte de 2012, deoarece aceasta va intra în vigoare odată ratificată de către 10 din cele 180 de ţări membre ale OIM, opt dintre care trebuie să fie state costiere. Totuşi, este la fel de important ca prevederile acesteia să fie aplicate în zonele în care nu sunt încă în vigoare.

În final, aş dori să mulţumesc tuturor celor care au contribuit la formularea acestui raport, inclusiv colegului meu Willy Meyer, raportor pentru aviz din partea Comisiei pentru pescuit. Sper că toţi colegii mei îşi vor informa parlamentele şi guvernele naţionale, astfel încât această convenţie să poată fi ratificată cât mai curând posibil.

  Vladimír Špidla, membru al Comisiei. – (CS) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, pescuitul este prin natura sa cea mai globalizată dintre profesii şi una care înfruntă globalizarea cu toate forţele. Aproximativ 30 de milioane de persoane lucrează în acest domeniu, ele fiind expuse dificultăţilor şi pericolelor foarte diferite, în plus faţă de efectele globalizării. Conform statisticilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, o comparaţie a numărului de accidente mortale din industria pescuitului cu numărul de accidente mortale la locul de muncă în general arată că pescuitul este una dintre cele mai periculoase meserii din lume.

Toate instituţiile europene sprijină Programul pentru muncă decentă recunoscut în general. Comisia şi-a reafirmat angajamentul prin agenda socială reînnoită şi printr-un raport legat de Comunicarea privind munca decentă din 2006. O parte importantă a abordării Comisiei este sprijinul acesteia pentru standardele de muncă internaţionale. O îmbunătăţire generală a condiţiilor de siguranţă, îngrijire medicală şi protecţie legală în domeniul pescuitului, împreună cu niveluri de protecţie socială mai apropiate de cele de care se bucură alţi lucrători, pot fi obţinute doar dacă se depun eforturi pentru a stabili standarde minime la nivel global. În calitate de membri ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi cu sprijinul Comisiei, statele membre ale UE au contribuit pe cât de mult posibil la crearea unei convenţii actualizate şi oportune prin care aceste standarde internaţionale minime vor fi stabilite. Acestea pot fi suplimentate cu mecanisme de asigurare a armonizării şi cu mecanisme de asigurare a aplicării, precum inspecţiile în porturi străine sub rezerva anumitor condiţii. Convenţia şi recomandarea care nu este obligatorie legal au fost adoptate în iunie 2007 de către organismul director al Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Convenţia 188 modifică mai multe standarde anterioare ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii referitoare la pescari şi, când intră în vigoare, aceasta poate crea condiţii egale şi îmbunătăţite pentru toţi. Convenţia reglementează subiecte precum vârsta minimă, examinări medicale, locaţia echipajului, perioadele de odihnă, contractele de angajare, repatrierea, recrutarea şi locaţia lucrătorilor, plata, masa şi cazarea, îngrijirea medicală şi asigurările sociale. Unele părţi ale noii convenţii privesc coordonarea asigurării sociale şi acesta este un domeniu care intră exclusiv în competenţa Comunităţii. Consiliul trebuie să permită prin urmare statelor membre să ratifice aceste părţi ale convenţiei. Domeniile de competenţă partajată acoperă, de asemenea, mai multe teme diferite. Deoarece noile standarde ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii trebuie să intre în vigoare cât mai curând posibil, Comisia propune includerea în convenţie a unei provocări pentru statele membre, şi anume de a încerca să accelereze transmiterea documentelor de ratificare, astfel încât acestea să fie depuse nu mai târziu de 21 decembrie 2012. Această provocare va fi susţinută de o analiză a situaţiei ratificării efectuată de Consiliu înainte de ianuarie 2012.

  Iles Braghetto, în numele Grupului PPE-DE. – (IT) Doamnă preşedintă, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, aşa cum ştim şi cum s-a spus în această seară, Organizaţia Internaţională a Muncii consideră domeniul pescuitului a fi unul dintre cele mai periculoase medii de lucru. Numărul de decese se ridică în fiecare an la aproximativ 24 000 şi aceasta ne oferă o idee despre amploarea problemei. Acest domeniu necesită prin urmare reglementări care să acopere o arie largă şi legi internaţionale cuprinzătoare, capabile să asigure protecţia adecvată a condiţiilor de viaţă şi muncă ale pescarilor din toată lumea, care sunt adesea expuşi unor situaţii de exploatare dură.

Convenţia 188 asupra muncii în domeniul pescuitului este prin urmare o lege de importanţă fundamentală, care urmăreşte să stabilească un tratament identic în sector şi condiţii mai echitabile de concurenţă. După cum s-a menţionat deja, convenţia promovează condiţii demne de viaţă şi muncă pentru pescari, sănătate şi siguranţă la locul de muncă, perioade de odihnă adecvate, lista de echipaj, repatrierea, recrutarea, plata şi asigurările sociale.

Această dezbatere iniţială ne-a făcut să realizăm câte puncte comune există cu privire la importanţa acestei prevederi. Prin urmare, dorim să atragem atenţia asupra necesităţii urgente ca statele membre să ratifice convenţia, astfel încât aceasta să intre în vigoare cât mai curând posibil.

  Proinsias De Rossa, în numele Grupului PSE. – Doamnă preşedintă, sunt foarte încântată că pot vorbi despre acest subiect în această seară. Cred că munca unui pescar sau chiar şi a unei pescăriţe, dacă acestea există, este una dintre cele mai periculoase ocupaţii din lume. Cu siguranţă, doar în Irlanda, rar trece un an fără ca o navă de pescuit să nu fie pierdută pe mare şi mulţi pescari sunt răniţi în timpul lucrului.

Ca fost ministru al asigurărilor sociale din Irlanda, sarcina mea era să găsesc o modalitate prin care drepturile persoanelor care lucrează pe navele de pescuit să poată fi respectate. Acesta este un domeniu extrem de complex, unde problema se pune dacă cineva lucrează cu un „contract de muncă” sau cu un „contract pentru muncă” – diferenţa fiind între cei care lucrează ca angajaţi normali din punct de vedere fiscal şi astfel plătesc contribuţiile sociale angajatorului, respectiv comandantului navei, şi cei care câştigă o cotă din profitul de pe urma capturii, care nu sunt trataţi ca angajaţi normali. Dificultăţile de reconciliere a acestor poziţii sunt extrem de complexe. În calitate de ministru am reuşit să găsesc o reglementare europeană care rezolva problema pentru o scurtă perioadă, dar, din păcate, aceasta a fost ulterior contestată şi s-a considerat că nu se aplică precis la problemele în chestiune.

Importanţa existenţei unor standarde minime comune care sunt aplicate la nivel global se înţelege de la sine. Acestea includ standarde de sănătate şi siguranţă la bord, cazare, alimentaţie şi garantează într-adevăr că ratele minime de plată sunt aplicate, de asemenea, celor care sunt angajaţi şi că există o obligaţie pentru proprietarii şi comandanţii de navă să se asigure că contribuţiile angajaţilor sunt plătite în întregime.

Este important ca acestea să fie standarde minime globale, deoarece, din păcate, există o tendinţă descendentă în acest domeniu, ca şi în alte domenii, astfel încât aprobarea acestei convenţii cât mai curând posibil ar fi cu siguranţă un lucru pe care l-aş solicita insistent într-un stadiu iniţial. Cred că 2012 este departe şi că ar trebui să scurtăm acest termen limită cât mai mult posibil.

  Kathy Sinnott, în numele Grupului IND/DEM. – Doamnă preşedintă, este foarte important ca pescarii să beneficieze de condiţii de muncă rezonabile, sigure, în măsura în care le permite o ocupaţie cu risc ridicat precum pescuitul, şi care să ofere un venit decent care permite bărbaţilor şi femeilor care lucrează în acest domeniu să se întreţină pe ei şi familiile lor. Venitul trebuie să fie, de asemenea, o bază stabilă şi fiabilă pentru menţinerea comunităţilor noastre de coastă. De exemplu, comunităţile de coastă din circumscripţia mea electorală supravieţuiesc cu greu.

Întrebarea mea din cadrul acestei dezbateri este dacă ratificarea Convenţiei 188 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, prin care se extind reglementările şi politicile la cei care lucrează în pescuit, va reprezenta o promovare a activităţii pescarilor şi o protecţie pentru aceştia sau va fi un obstacol şi dacă această convenţie poate asigura sau nu condiţiile echitabile de tratament la nivel global de care industria noastră a pescuitului are nevoie pentru a supravieţui.

O delegaţie din Kenya mi-a spus despre o navă-fabrică japoneză care pescuieşte în apele lor şi ale vecinilor. Care sunt condiţiile în care muncesc lucrătorii de pe nava-fabrică? Din ce am auzit, cred că acestea nu erau prea bune. Ceea ce ştiu este că peştele prins nu ajunge pe masa locuitorilor din Africa, chiar dacă acesta provine din apele lor teritoriale. Când peştele respectiv este vândut pe piaţa internaţională, preţul acestuia atinge un nivel pe care Europa şi în special Irlanda nu-l pot concura.

Pescarii fără locuri de muncă din Irlanda nu primesc ajutor de şomaj şi aceasta creează dificultăţi mari. Prin urmare, dacă ratificarea va obţine o scădere semnificativă a deceselor înregistrate de lucrătorii din domeniul pescuitului, va garanta beneficii de asigurare socială pentru pescari şi beneficii sociale, precum îngrijirea medicală şi ajutorul de şomaj, atunci salut această convenţie şi încurajez ratificarea sa. Dacă aceasta promovează în continuare pescuitul ca o industrie viabilă pentru operatorii mici şi mijlociii, în special pentru vasele de pescuit familiale, atunci o pot susţine cu siguranţă, deoarece, în prezent, pescuitul este un domeniu periculos şi caracterizat de exploatare în multe părţi ale lumii – nu doar pentru peşti, ci şi pentru oameni. Poate convenţia să realizeze toate acestea? Vor fi toate aceste deziderate atinse? Aşa sper.

  Jean-Claude Martinez (NI). – (FR) Doamnă preşedintă, gestionarea sustenabilă a pescuitului înseamnă reglementarea eforturilor de pescuit, bineînţeles, dar trebuie să ia în calcul şi eforturile pescarilor. Pescuitul, după cum este de acord toată lumea, şi mai presus de toate pescuitul costier şi pescuitul oceanic, este cea mai dificilă ocupaţie din lume, chiar dacă nu mai suntem în perioada condiţiilor de pescuit ale bascilor şi islandezilor din secolul 19, care se îmbarcau în campanii lungi. Pescuitul rămâne o profesie foarte dură şi demnă de respect, în care se înregistrează 24 000 de decese în fiecare an.

Pescuitul este exemplul perfect de activitate globală datorită globalizării resursei, adică peştele, care nu ţine seama de graniţele naţionale; prin urmare, legile internaţionale sunt singurul răspuns adecvat. Deoarece munca pescarilor trebuie reglementată la nivel internaţional, legislatorul este, bineînţeles, Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) şi, în prezent, celebrăm a cinzecea aniversare a primelor convenţii de pescuit ale OIM privind vârsta minimă, controalele la angajare, examinările medicale şi cazarea. Convenţia de astăzi, Convenţia 188, va modifica, suplimenta şi revizui astfel convenţiile anterioare. Aceasta trebuie să fie ratificată cât mai curând posibil, înainte de 2012. Convenţia este un bun exemplu de gestionare comună a resurselor globale deţinute în comun de către părţi solidare, iar ratificarea sa este urgentă deoarece profesiunile maritime – docheri, pescari, marinari – în competiţia economică globalizată din prezent, sunt expuse la toate tipurile de abuz, exploatare şi trafic, chiar cazuri de sclavie, în numele reducerii costurilor, evident.

Protecţia legală este prin urmare vitală din punctul de vedere al sănătăţii, cazării, siguranţei, timpului de lucru, condiţiilor de trai, salariilor, îngrijirii medicale şi, astfel, din perspectiva contractelor de muncă şi a asigurărilor sociale. Stabilim aşadar în prezent un statut juridic minim pentru pescari şi, prin aceasta, creăm condiţii egale pentru toţi în vederea concurenţei globale.

Aceasta nu înseamnă neapărat mult pentru pescarii europeni care se bucură deja de aceste beneficii, dar pentru pescarii din restul lumii, din Peru, Asia sau Africa, este un mare pas înainte.

  Marie Panayotopoulos-Cassiotou (PPE-DE). – (EL) Doamnă preşedintă, cred că dezbaterea din această seară este foarte importantă deoarece, cu acordul Parlamentului European şi cu rezoluţia pe care îmi imaginez că o vom susţine unanim mâine, vom da din nou un impuls implementării agendei privind munca decentă pe care am susţinut-o cu toţii anul trecut. Convenţia 188 nu este nimic altceva decât o parte din aplicarea acestei agende în domeniul pescuitului, care nu a fost acoperit de un contract standard privind munca pe mare şi, după cum a menţionat antevorbitorul meu, este foarte importat să avem o acoperire minimă la nivel global şi în acest sector.

Ţările Uniunii Europene vor ratifica, îmi imaginez, această convenţie până în 2012, după cum este prevăzut. Opt state membre au ratificat-o deja, prin urmare convenţia va intra în vigoare şi toţi cei care locuim în zonele de coastă ne vom putea mândri cu faptul că pescarii noştri beneficiază de reglementările acesteia şi nu vor avea concurenţă din partea ţărilor terţe care pot acorda asistenţă socială pentru pescarii lor.

Aş dori să repet că Parlamentul a votat deja în favoarea protecţiei pentru femeile care lucrează în pescuit sau în activităţi legate de pescuit. Angajarea femeilor în pescuit, atât direct cât şi indirect, este foarte importantă, deoarece dacă femeile din zonele de coastă nu ar fi alături de pescari, aceste zone ar fi mult mai sărace şi mai puţin populate, deoarece necesităţile sunt asigurate de oameni, nu doar de texte legislative.

Prin urmare, contribuim la o cultură a zonelor de coastă, o cultură socială care va utiliza elementele culturale ale Europei legate de mare şi de zonele de coastă. De la sud la nord, fiecare zonă are specificul ei; totuşi, convenţia pe care o adoptăm pentru ratificare de către statele membre oferă acoperire pentru fiecare caz şi pentru toate necesităţile pescarilor.

În special, trebuie să susţinem măsuri pentru educaţia lor şi îngrijirea la o vârstă înaintată.

  Zuzana Roithová (PPE-DE). – (CS) Domnule comisar, ca şi colegii mei, membri ai Parlamentului, consider necesară adoptarea standardelor care vor asigura condiţii de muncă decente pentru angajaţii din industria pescuitului. Nu este posibil ca Uniunea Europeană, în secolul 21, să permită condiţii similare cu munca sclavilor în orice ramură de activitate. Apreciez faptul că amendamentele propuse au fost adoptate într-un format trilateral în care guvernele, angajatorii şi angajaţii elaborează un standard de muncă internaţional complet care ia în calcul natura specifică a acestei industrii. Latura pozitivă este că noul acord stabileşte o vârstă minimă, examinări medicale, perioade de odihnă şi asigurări sociale şi că se ocupă, de asemenea, de cazare, alimentaţie, siguranţă şi protecţia sănătăţii la locul de muncă. Toate aceste elemente vor conduce, fără îndoială, la condiţii de muncă decente pentru pescari şi la reducerea numărului de cazuri de răniri şi decese. Chiar dacă reprezint o ţară care nu are ieşire la mare, primesc cu încântare acest standard, îi susţin pe pescari şi le doresc ratificarea cât mai rapid posibil a acestei convenţii; şi nu doar pentru că-mi place peştele.

  Paulo Casaca (PSE). – (PT) Şi eu aş dori să-mi adaug susţinerea faţă de cele spuse de raportor, de domnul comisar şi de toţi colegii noştri, membri ai Parlamentului, care au salutat această iniţiativă a Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi care fac acum apel la toate statele membre să ratifice Convenţia 188.

Problema este că victimele dereglementării din domeniul pescuitului – această piaţă sălbatică fără frontiere, principii sau limite – nu sunt doar sustenabilitatea resursei reprezentate de peşte, ci şi pescarii înşişi. Protecţia pescarilor trebuie să devină o parte fundamentală a politicii comune în domeniul pescuitului, dacă nu chiar nucleul acesteia.

Aceasta este solicitarea mea fundamentală: să nu ne oprim la ratificarea acestei convenţii internaţionale, ci să punem protecţia pescarilor în centrul politicii comune în domeniul pescuitului.

  Vladimír Špidla, membru al Comisiei. – (CS) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, sper că-mi veţi acorda plăcerea de a nota argumentele exprimate în dezbatere, întrucât ele au evidenţiat, din foarte multe puncte de vedere, importanţa convenţiei dezbătute. Acestea evidenţiază, de asemenea, din la fel de multe puncte de vedere şi cu argumente profunde, importanţa convenţiei pentru viaţa de zi cu zi a pescarilor, al căror număr este de aproximativ 30 de milioane, aşa cum am menţionat în introducerea mea. Doamnelor şi domnilor, în opinia mea, procesul formal al acestei propuneri este clar. Următoarele noastre eforturi politice trebuie direcţionate către obţinerea ratificării cât mai curând posibil, deoarece termenul limită din propunerea Comisiei a fost stabilit pentru cel mai târziu posibil şi orice reducere a duratei ar fi, în opinia mea, un lucru bun. Aş dori să mulţumesc încă o dată raportoarei Ilda Figueiredo pentru munca pe care a depus-o şi să mulţumesc tuturor membrilor Parlamentului pentru sprijinul arătat faţă de această propunere.

  Ilda Figueiredo, raportoare. – (PT) Doresc să mulţumesc preşedintelui şi domnului comisar, precum şi tuturor membrilor care au luat cuvântul şi au susţinut ratificarea acestei convenţii. Sunt sigură că raportul va fi adoptat mâine de către Parlamentul European, contribuind astfel la ratificarea rapidă de către statele membre a Convenţiei 188, însoţită de Recomandarea 199, privind munca în domeniul pescuitului.

Aşa cum s-a menţionat aici, scopul nostru este ca aceasta să intre curând în vigoare, preferabil înainte de 2012, de aceea solicităm ratificarea acesteia de către toate statele membre. Aceasta va contribui semnificativ la obţinerea standardelor internaţionale minime care garantează condiţii de lucru mai bune, mai multă siguranţă şi mai puţine accidente mortale pe plan mondial pentru acest domeniu foarte periculos, dar strategic.

Convenţia va contribui, de asemenea, la recunoaşterea demnităţii pescarilor, a căror muncă este atât de dificilă, încât trebuie să se afle în centrul preocupărilor noastre.

  Preşedintele. −Dezbaterea s-a încheiat.

Votul va avea loc mâine.

19. Ordinea de zi a următoarei şedinţe: a se vedea procesul-verbal

20. Ridicarea şedinţei

(Şedinţa s-a încheiat la ora 22.45.)