Stenograma dezbaterilor

Marţi, 3 februarie 2009 - Strasbourg

1. Deschiderea şedinţei

PREŞEDINTE: DL BIELAN
Vicepreşedinte

(Şedinţa a fost deschisă la ora 9.05 a.m.)

2. Depunerea documentelor a se vedea procesul-verbal

3. Dezbateri asupra cazurilor de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept (anunţarea propunerilor de rezoluţie depuse) a se vedea procesul-verbal

4. Combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile (dezbatere)

  Preşedintele . - Urmează pe ordinea de zi raportul A6-0012/2009 al doamnei Angelilli, din partea Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, privind o propunere de recomandare a Parlamentului European adresată Consiliului privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile [2008/2144 (INI)].

  Roberta Angelilli , raportoare. - (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să încep prin a le mulţumi colegilor mei pentru excelenta lor colaborare care ne-a permis să elaborăm un text, în opinia mea, extrem de satisfăcător. De asemenea, le sunt recunoscătoare tuturor ONG-urilor şi instituţiilor care ne-au urmărit îndeaproape munca. Preţioasele lor sugestii au ameliorat prezentul raport.

Am pornit cu două obiective principale: primul era de a verifica cu atenţie în ce măsură decizia-cadru din 2003 este implementată în cele 27 state membre, iar cel de-al doilea era de a propune îmbunătăţiri acolo unde este necesar. Decizia-cadru trebuie actualizată pentru a creşte nivelul de protecţie a minorilor în contextul apariţiei unor noi şi perturbatoare cazuri de exploatare legate de noile tehnologii.

Prima dintre priorităţile identificate este lupta împotriva turismului sexual care se dezvoltă într-o măsură îngrijorătoare, în parte din cauza costurilor mai scăzute de călătorie. Din acest punct de vedere, cooperarea extrateritorială ar trebui îmbunătăţită şi ar trebui solicitat statelor membre să renunţe la principiul dublei criminalităţi pentru delicte cu privire la exploatarea şi abuzul în ceea priveşte copiii.

În al doilea rând, grooming-ul, adică manipularea psihologică on-line pentru acostarea copiilor în scopuri sexuale, ar trebui considerat delict în toate statele membre.

În al treilea rând, statele membre ar trebui să aibă obligaţia de a-şi transfera între ele informaţiile din dosarele penale legate de condamnări pentru abuz sexual. Scopul acestei măsuri este de a elimina categoric posibilitatea ca persoanele care se fac vinovate de abuz sexual să ocupe posturi care implică contactul cu copiii.

Una dintre propunerile care trebuie implementate cât mai repede cu putinţă este lansarea sistemului de alertă rapidă pentru copiii dispăruţi. Acest sistem a fost deja testat şi implementat, şi, cu toate că a fost aplicat numai de către un număr mic de state membre şi numai la nivel de probă, a dat rezultate excelente. De aceea trebuie extins la toate cele 27 state membre. De fapt, trebuie să ne amintim că în Europa, în fiecare an, dispar fără urmă mii şi mii de copii.

Aş dori să subliniez un alt aspect: în general, autorităţile legislative naţionale trebuie să se angajeze să îmbunătăţească protecţia copiilor victime în timpul investigaţiilor şi înainte şi după orice proces în care sunt implicaţi copii. Această măsură va împiedica ca aceşti copii să devină de două ori victime, în primul rând victime ale violurilor şi apoi victime ale mijloacelor de informare în masă sau ale sistemului legal.

În cele din urmă, am subliniat necesitatea criminalizării urgente a căsătoriilor forţate, dintre care majoritatea afectează copiii.

În încheiere, domnule Preşedinte, consider că este important să li se ceară tuturor statelor membre să ratifice cât mai repede cea mai recentă Convenţie a Consiliului Europei cu privire la protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzului sexual. Aceasta este convenţia din octombrie 2007, reperul care reprezintă documentul cel mai inovator şi actualizat în ceea ce priveşte protecţia copilului.

  Jacques Barrot , vicepreşedinte al Comisiei. −(FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori în primul rând să-i mulţumesc doamnei Angelilli pentru raportul său deosebit. Aş dori, de asemenea, să-i mulţumesc pentru modul în care a lucrat cu Comisia pe marginea unui subiect delicat, sensibil care este atât de important pentru noi.

Copiii sunt vulnerabili şi au dreptul la protecţie pentru a le asigura o dezvoltare armonioasă. Abuzul sexual şi diversele tipuri de exploatare, în special pornografia infantilă, sunt delicte josnice cu efecte adânci şi de lungă durată asupra tinerelor victime.

Este un fenomen îngrozitor ale cărui proporţii sunt necunoscute. După unele surse, între 10 şi 20% din copiii europeni au suferit o formă sau alta de agresiune sexuală.

Uniunea Europeană s-a înarmat cu legislaţie în ceea ce priveşte această problemă. Decizia-cadru din 2004 stabileşte un nivel minim de armonizare a legislaţiilor naţionale cu privire la criminalizare şi jurisdicţie. În ciuda informaţiilor incomplete, Comisia a constatat, într-un raport din 2007, că decizia-cadru a fost, în general, implementată satisfăcător. Cu toate acestea, măsurile amintite anterior nu sunt suficiente.

Dezvoltarea internetului contribuie la proliferarea unor noi ameninţări pentru copiii noştri. Pornografia infantilă este una dintre acestea şi există şi altele, cum ar fi acostarea copiilor, la care s-a referit doamna Angelilli. Turismul sexual în statele terţe în scopul abuzării copiilor este o realitate, în timp ce nu rareori abuzurile sunt comise de indivizi condamnaţi în alte statele membre.

Statele membre nu sunt mulţumite. La sfârşitul anului 2007, acestea au negociat cu Consiliul Europei o convenţie care să introducă un standard ridicat de protecţie. În primul an, 20 dintre cele 27 state membre au semnat această convenţie.

Cu toate acestea, Parlamentul nu este încă mulţumit, aşa cum dovedeşte raportul doamnei Angelilli. Parlamentul cere o mai bună implementare şi, în special, o ameliorare substanţială a cadrului european, cu o serie de aspecte care să consolideze lupta împotriva acestor delicte.

Trebuie să spun că nici eu nu sunt mulţumit. Am anunţat o revizuire a legislaţiei europene existente pe această temă şi în martie voi înainta o propunere spre aprobarea Comisiei. Vreau să aduc în discuţie un text ambiţios care să se ocupe nu numai de punerea în aplicare a legii, dar şi de protecţia victimelor şi de prevenţie.

Sugestiile raportului ne vor ajuta să implementăm această propunere. Cea mai mare parte a raportului ar trebui să se regăsească în noua decizie-cadru, dar, dacă acest lucru se dovedeşte imposibil din motive tehnice sau legale, vom încerca să identificăm cele mai potrivite instrumente pentru a implementa toate propunerile care nu sunt incluse în această decizie-cadru. Vom vedea dacă există posibilitatea unor iniţiative politice, în special dialogul cu statele terţe, sau de a institui nişte instrumente financiare, cum este cazul programelor existente.

Iat-o. Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, sunt plăcut impresionat de dorinţa Parlamentului de a continua adoptarea unor mecanisme de „alertă în caz de răpire” în fiecare stat membru.Trebuie să spun că la ultima întâlnire a miniştrilor afacerilor interne şi de justiţie am susţinut ferm necesitatea de a furniza fiecărui stat membru un sistem de „alertă în caz de răpire”. Bineînţeles, pentru a fi pe deplin eficiente, aceste sisteme trebuie să fie legate între ele.

Aş dori să mulţumesc încă o dată Parlamentului European pentru angajamentul său ferm. Îi mulţumesc, de asemenea, doamnei Angelilli, care, indiscutabil, ne-a înaintat un raport excepţional.

  Lissy Gröner , raportoare pentru aviz a Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen. - (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, noua propunere introdusă de Comisie este necesară în mod urgent. Membrii Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen au întrebări şi sugestii specifice în legătură cu această propunere. Este esenţial să depăşim constrângerile Programului Daphne şi să introducem iniţiative legislative în domeniul pornografiei infantile. Desigur, această responsabilitate revine şi utilizatorilor, dar statele trebuie să ia măsuri. De exemplu, consider că Europol este un instrument important care, combinat cu o reţea eficientă de experţi şi o unitate specială ai cărei membrii să fi fost instruiţi în aceste domenii specifice, poate fi folosit pentru combaterea pornografiei şi prostituţiei infantile. De asemenea, trebuie să rezolvăm problema extrateritorialităţii printr-o abordare europeană comună.

Avem nevoie de mai multe informaţii de bază sub forma unor studii concrete asupra situaţiei sociale a victimelor, deoarece membrii familiei se fac adeseori responsabili de abuz şi de plasarea copiilor pe net. Este important să facem progrese concrete în acest domeniu.

Sper că Comisia este pregătită să coopereze strâns cu Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen pentru a putea rezolva aceste probleme împreună.

  Edit Bauer, în numele grupului PPE-DE. - Domnule preşedinte, raportul Europol privind crima organizată din 2006 stabileşte că avantajele oferite de internet în materie de tehnologia informaţiei şi comunicării sunt benefice crimei organizate.În acest sens, copiii sunt fără îndoială grupul cel mai vulnerabil. Potrivit experţilor, 90% dintre copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani folosesc chat-ul pe internet. În afară de colegii de clasă şi de jocuri, aceştia folosesc reţele cu „utilizator necunoscut” prin chat room-uri pe site-uri web, care reprezintă locuri ideale de contact pentru pedofilii care folosesc identităţi false pentru a atrage victimele potenţiale.

Potrivit Internet Watch Foundation, care a prelucrat peste 30000 de rapoarte în 2006, 91% dintre victime aveau sub 12 ani. Optzeci la sută erau fete, iar domeniile care prezentau abuzuri împotriva copiilor erau peste 3000. În plus, 55% dintre domeniile care prezentau abuzuri împotriva copiilor era găzduite în Statele Unite, 28% în Rusia şi numai 8% în Europa. Ar fi adecvat ca pe agenda întâlnirii UE - SUA să se înscrie cooperarea în domeniul închiderii site-urilor web prin care se fac abuzuri împotriva copiilor.

Suntem martorii unei reţele internaţionale bine pusă la punct de pedofili şi crimă organizată legată de industria sexului, aşa cum a precizat doamna Angelilli. Pe de altă parte, cooperarea internaţională a autorităţilor legislative este limitată. Este aproape incredibil că lipsesc încă opt ratificări în cazul Protocolului opţional la Convenţia privind drepturile copilului, cu privire la vânzarea copiilor, prostituţia şi pornografia infantilă; patru în cazul Protocolului de la Palermo, care este documentul de bază pentru cooperare internaţională în domeniul combaterii traficului de persoane. Aproape jumătate dintre statele membre nu au ratificat încă Convenţia Consiliului Europei cu privire la criminalitatea informatică.

Sunt multe de făcut în acest domeniu. De aceea, este timpul să trimitem Consiliului un mesaj clar şi hotărât în scopul revizuirii deciziei-cadru a Consiliului de combatere a exploatării sexuale a copiilor şi pornografiei infantile.

  Inger Segelström , din partea grupului PSE. - (SV) Domnule preşedinte, domnule comisar Barrot, doamnelor şi domnilor, aş dori să încep prin a-i mulţumi doamnei Angelilli şi tuturor celorlalţi vorbitori pentru cooperarea lor deosebit de constructivă. Vă amintiţi cu siguranţă cât de puţin s-a făcut la începutul prezentei legislaturi, dar problema drepturilor copilului a luat o nouă turnură în urmă cu un an, odată cu strategia privind copiii. Decizia pe care trebuie să o luăm acum priveşte dreptul copilului de a fi protejat împotriva abuzurilor sexuale şi combaterea pornografiei infantile.

Desigur, sunt foarte mulţumit de cele trei propuneri acceptate de Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne şi care sper că vor fi reţinute prin vot astăzi. Prima propunere constă în a considera drept copil persoanele cu o vârstă sub 18 ani. Este foarte important să putem proteja atât tinerele fete cât şi tinerii băieţi împotriva delictelor sexuale, abuzului sexual şi exploatării sexuale pe întreg teritoriul UE.

A doua propunere este de a proteja copiii împotriva turismului sexual prin criminalizarea delictelor sexuale de către toate statele membre atât pe teritoriul UE, cât şi în afara lui. Asta ar însemna că cei care săvârşesc astfel de delicte nu vor mai putea să practice turismul sexual şi să exploateze copiii cei mai săraci sau tinerii din alte ţări pentru că la întoarcerea în ţară, indiferent de statul UE în cauză, îi aşteaptă condamnarea şi pedeapsa.

A treia propunere constă în faptul că ar trebui să abordăm serios problema internetului şi, împreună cu cele mai mari companii de credit, să dezvoltăm mijloacele tehnice, cu ajutorul băncilor şi birourilor de schimb, a furnizorilor de servicii de Internet şi de motoare de căutare şi, bineînţeles, cu ajutorul industriei de voiaj, să închidem sistemele de plată atunci când plata se realizează pentru delicte sau contravenţii sexuale sau pentru exploatarea sexuală a copiilor şi tinerilor. Peste tot unde oamenii se străduiesc să închidă site-uri web întâlnim aceleaşi opinii, şi anume că un copil este mai important decât confidenţialitatea şi că abuzul împotriva copiilor şi tinerilor trebuie raportat.

Odată cu prezentul raport, putem sta liniştiţi la gândul că aici, în Parlament, am făcut primul pas pentru respectarea drepturilor copilului şi atunci când vom obţine un nou Tratat de la Lisabona, drepturile copilului vor constitui o bază legală şi un scop în cadrul UE şi nu este niciodată prea devreme pentru a întreprinde acest lucru. Vă mulţumesc.

  Alexander Alvaro , din partea grupului ALDE. - (DE) Domnule preşedinte, domnule vicepreşedinte al Comisiei, aş dori să mulţumesc raportoarei pentru eforturile şi iniţiativa sa în ceea ce priveşte acest raport. Protejarea copiilor în timpul utilizării internetului de către aceştia şi combaterea pornografiei infantile sunt două dintre problemele cele mai urgente pe care trebuie să le abordăm. Pentru mine este foarte important să ne asigurăm că această decizie-cadru privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile oferă un nivel mai mare de protecţie. Abuzul împotriva copiilor care au loc pe internet nu poate fi abordat decât ca o iniţiativă comună la nivel european, deoarece internetul nu se supune graniţelor naţionale.

Consider că în prezentul raport există trei puncte care trebuie îmbunătăţite. În primul rând, trebuie menţinut un echilibru între siguranţa copiilor şi protecţia datelor personale. Trebuie luate în considerare nu numai datele personale ale copiilor, dar şi datele personale ale persoanelor şi conţinutul relevant în scopul de a asigura această protecţie copiilor. Pe lângă crearea de delicte penale pentru utilizatorii şi furnizorii de pornografie infantilă, trebuie mai întâi să identificăm persoanele din spatele acestor activităţi îngrozitoare şi să le arestăm. Nu putem combate cu succes acest abuz decât smulgând răul din rădăcină. De asemenea, trebuie să identificăm persoanele care oferă celorlalţi aceste servicii, aceste activităţi criminale oribile şi care profită de pe urma lor.

Pe lângă criminalizarea delincvenţilor, aşa cum se descrie în raportul doamnei Angelilli, trebuie, de asemenea, să sensibilizăm persoanele care se ocupă de copii şi să explicăm riscurile pe care le implică folosirea internetului. Trebuie să ne concentrăm asupra dezvoltării de noi metode tehnologice şi stabilirii principiului confidenţialităţii din concepţie. Mai mult, trebuie să promovăm schimbul de informaţii şi experienţă între autorităţile individuale din statele membre. Autorităţile pentru protecţia datelor din statele membre pot fi intermediari importanţi în acest sens. Numai o abordare atotcuprinzătoare va fi eficientă.

Cu toate acestea, nu sunt de acord cu transformarea furnizorilor de servicii internet în prelungiri ale agenţiilor responsabile cu aplicarea legii. O soluţie mult mai bună este implementarea unor acorduri care să permită furnizorilor de servicii internet să colaboreze cu agenţiile responsabile cu aplicarea legii pe bază de voluntariat, cum se întâmplă deja.

Pornografia infantilă sub toate formele este nici mai mult nici mai puţin decât o crimă împotriva umanităţii. Trebuie să facem toate eforturile pentru a o combate. Trebuie să ne asigurăm că statele membre cooperează cu noi şi că noi, cei din Parlament, mergem în aceeaşi direcţie. De aceea, membrii Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa vor sprijini raportul doamnei Angelilli.

  Bogusław Rogalski , din partea grupului UEN. - (PL) Domnule preşedinte, cu toate că sistemele legale ale statelor membre prevăd sancţiuni contra exploatării sexuale a copiilor şi pornografiei infantile, este totuşi necesar să creştem gradul de protecţie a copiilor noştri.

Trebuie subliniat că utilizarea noilor tehnologii de către copii, în special internetul, implică riscul de a intra în contact cu potenţiali autori de delicte sexuale. În faţa acestui pericol, statele membre trebuie determinate să blocheze accesul la site-urile internet care conţin pornografie infantilă. Aceasta trebuie să fie o obligaţie legală.

De asemenea, este absolut necesar să efectuăm o campanie la nivel european pentru a sensibiliza părinţii şi adolescenţii cu privire la riscurile pornografiei infantile pe internet. Sprijinirea victimelor acestei afaceri reprobabile şi a familiilor acestora este, de asemenea, un aspect important. Adesea, acestora nu li se oferă ajutor. Este obligaţia noastră de a oferi cea mai bună protecţie posibilă copiilor noştri.

  Jean Lambert , din partea grupului Verts/ALE. - Domnule preşedinte, aş dori să-i mulţumesc doamnei Angelilli pentru acest raport. Aş repeta ceea ce a spus colega noastră, doamna Bauer, că statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru semnarea şi ratificarea convenţiilor şi protocoalelor care lipsesc în prezent . Dacă dorim un cadru comun şi o abordare comună, acestea sunt puncte de referinţă care transmit mesajul că statele membre sunt şi ele preocupate în legătură cu aceste aspecte. Cred că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot face şi ar fi interesant de ştiut de ce anumite state membre nu au aderat încă la convenţiile şi protocoalele relevante.

Salutăm abordarea bazată pe respectarea drepturilor a prezentului raport, pe care aş dori să o văd continuată. Aş dori să ne îndepărtăm de ideea că aceasta este numai o problemă de justiţie penală. În fond este vorba de drepturile şi protecţia copiilor şi tinerilor. Avem nevoie de măsuri clare pentru a sprijini copiii care au fost victime - fie prin proceduri legale, unde evident problema cea mai importantă este aflarea adevărului, dar nu într-un mod care să îi facă pe aceşti copii mai traumatizaţi decât la începutul procesului, fie prin efortul colectiv de identificare a copiilor.

Cu toate acestea, protecţia trebuie să implice copiii înşişi. Ar trebui să încurajăm utilizarea corectă a internetului în rândul copiilor şi înţelegerea pericolelor şi a aspectelor la care trebuie să fie atenţi astfel încât şi ei să joace un rol activ în combaterea acestor delicte.

Intenţionăm să susţinem anumite amendamente astăzi, în special acolo unde considerăm că există unele principii cărora le aducem atingere pe propriul risc - cum ar fi dubla criminalizare şi confidenţialitatea în anumite profesii - şi câteva în privinţa cărora considerăm că unele concepte ar avea nevoie să fie definite mai clar. Cu toate acestea, în general susţinem prezentul raport şi aşteptăm cu nerăbdare evoluţia acestuia.

  Eva-Britt Svensson , din partea grupului GUE/NGL. - (SV) Grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică sprijină prezentul raport. Exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă sunt delicte oribile, ale căror prevenţie necesită cooperare internaţională. Copiii sunt abuzaţi fiind forţaţi să pozeze în contexte sexuale, fotografiaţi sau filmaţi şi postaţi pe internet. Aceste filme şi imagini pot fi văzute peste tot în lume, aşadar este nevoie de intensificarea cooperării internaţionale pentru a opri aceste abuzuri. Ştim că există legături strânse între comerţul cu sclavi sexuali şi exploatarea sexuală a copiilor. Naţiunile Unite estimează că 85% dintre victimele comerţului cu sclavi sexuali sunt copii cu vârste sub 18 ani.

Nu ştim câţi copii sunt vânduţi şi cumpăraţi ca nişte bunuri pentru a fi exploataţi sexual, dar ştim că sunt mulţi şi ştim că fiecare copil afectat de acest fenomen este prea mult. Adulţii trebuie să-şi asume responsabilitatea de a proteja copiii noştri de acest fenomen, unul dintre cele mai grave infracţiuni la care poate fi supus un copil.

În această dezbatere, nu trebuie să uităm că multe dintre delictele împotriva copiilor sunt comise în familie sau de către persoane din cercul de prieteni ai familiei şi de aceea este important să ne asigurăm că există alte persoane adulte la care copilul poate apela dacă are nevoie de ajutor.

Toate formele de abuz sexual împotriva copiilor sunt criminale şi trebuie considerate astfel în toate statele membre. Toţi indivizii care comit delicte sexuale împotriva copiilor trebuie pedepsiţi, indiferent dacă delictul a fost comis pe teritoriul UE sau în afara acestuia.

  Johannes Blokland , din partea grupului IND/DEM. - (NL) Aş dori să o felicit pe doamna Angelilli pentru raportul său lucid. Este evident că exploatarea sexuală a copiilor trebuie să ia sfârşit. Creşterea explozivă a activităţilor criminale pe internet necesită o abordare coordonată.

Ar trebui totuşi să fim atenţi când vine vorba de a recomanda sentinţe detaliate pentru astfel de abuzuri la nivel european. Statele membre însăşi vor trebui să facă toate eforturile pentru a penaliza abuzurile de mijloacele media moderne. Pornografia infantilă pe internet va trebui reglementată prin codurile penale ale statelor membre. În paralel cu interdicţia de a practica propria meserie, Consiliul ar trebui să se angajeze pentru eliminarea lacunelor din reţeaua legală, astfel încât exploatarea şi transmiterea pe internet să nu se mute în statele unde nu există legislaţie adecvată. Aş fi dorit să aud părerea Comisiei asupra posibilităţii de a discuta aceste aspecte cu statele care nu sunt membre ale UE, dar, din păcate, Consiliul este absent astăzi.

Mai mult, aş dori să susţin consolidarea cooperării cu Europol şi Eurojust. Lupta împotriva reţelelor internaţionale de pornografie infantilă trebuie să fie prioritară în organizaţiile acestora, pentru că, într-adevăr, acest lucru serveşte scopului de a adopta măsuri potrivite în afara Uniunii Europene.

Dacă suntem de acord asupra faptului că exploatarea sexuală a copiilor este indezirabilă, sugerez să discutăm, de asemenea, exploatarea adulţilor. Iniţiativele de a reduce prostituţia la evenimentele mari, cum ar fi campionatele de fotbal şi Jocurile Olimpice, merită mai mult sprijin din partea Parlamentului.

  Roberto Fiore (NI). - (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, organizaţiile de pedofilie sunt o ameninţare pentru cetăţeni şi, în consecinţă, ar trebui tratate la fel ca mafia sau organizaţiile teroriste, cu legi speciale, severe.

Este o ruşine că mii de oameni au fost acuzaţi de acte legate de pornografia infantilă şi nu au petrecut nici măcar o zi la închisoare. Aş dori, de asemenea, să-i amintesc raportorului, doamna Angelilli, a cărei muncă de calitate am apreciat-o cu toţii, că anul trecut în oraşul dumneaei a fost un caz numit „Floarea de lotus”, care a implicat 200 de copii romi. La închiderea cazului, aceşti copii au dispărut pur şi simplu; nimeni nu ştie dacă de fapt aceştia nu s-au întors în taberele unde a avut loc abuzul.

De aceea toate statele membre trebuie să fie vigilente, trebuie introdusă o legislaţie specială, iar acestei ruşini, acestei ameninţări oribile la adresa societăţii, trebuie să i se răspundă cu legi speciale şi extrem de severe.

  Kinga Gál (PPE-DE). - (HU) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, această Cameră dezbate astăzi un subiect care revoltă, pe bună dreptate, orice om de bună credinţă. Condamnăm fenomenul şi credem că astfel de traume li se pot întâmpla numai copiilor altora. Cu toate astea, toţi copiii sunt în pericol, pe măsură ce numărul victimelor exploatării sexuale a copiilor şi ale pornografiei infantile creşte. Aşadar, trebuie să luptăm cu toate mijloacele disponibile pentru a preveni astfel de acte. Trebuie să ne asigurăm că sancţiunile prevăzute de sistemele legale naţionale sunt aplicate eficient şi că practica de zi cu zi reflectă aceste eforturi. Statele membre trebuie să facă tot posibilul pentru a elimina în totalitate cererea de astfel de servicii.

Trebuie să fim deosebit de vigilenţi în ceea ce priveşte provocarea constantă reprezentată de utilizarea în acest sens a noilor tehnologii on-line - camere web, telefoane mobile şi în special, folosirea internetului. Introducerea tehnologiilor care blochează accesul poate fi o modalitate de a face acest lucru, pe lângă sensibilizarea familiilor şi a copiilor cu privire la pericole. În orice caz, trebuie subliniat că acestea sunt delicte grave şi că, pentru a le detecta, este esenţial să îndepărtăm orice obstacol din calea schimbului de dosare penale între statele membre pentru a permite crearea unor baze de date centralizate care să cuprindă informaţii cu privire la delincvenţi.

Consider că este foarte important, absolut esenţial, ca statele membre să ratifice documentele internaţionale existente, şi ca acestea să fie implementate eficient. Trebuie să ne asigurăm că siguranţa copiilor devine o problemă centrală în statele membre ale UE. Excelentul raport al doamnei Angelilli contribuie la acest efort şi îl vom sprijini prin votul nostru. Vă mulţumesc.

  Iratxe García Pérez (PSE). - (ES) Domnule preşedinte, exploatarea sexuală este o realitate suportată de băieţi şi fete din întreaga lume, din moment ce există o ofertă de exploatare sexuală a copiilor, în special în ţările sărace şi o cerere de pornografie infantilă pe internet şi de turism sexual din partea ţărilor bogate.

Prin această recomandare, susţinem luarea unor măsuri reale: cerem armonizarea la nivel european a diferenţelor existente în ceea ce priveşte vârsta de consimţământ; pedepse mai aspre pentru abuzul sexual; şi programe şi sisteme mai puternice de intervenţie naţională. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra statelor membre pentru ca - aşa cum a făcut Spania, în afara transpunerii deciziei-cadru a Consiliului în ceea ce priveşte acest aspect - să putem dezvolta şi implementa planuri de acţiune în care sunt implicate grupuri de interes, inclusiv programe de sensibilizare şi de mobilizare socială, fără a neglija cooperarea internaţională.

În cele din urmă, aş dori să mă alătur celor care solicită statelor membre să semneze, să ratifice şi să aplice toate convenţiile internaţionale relevante pentru a putea garanta respectarea drepturilor minorilor.

  Siiri Oviir (ALDE). - (ET) Domnule preşedinte, domnule vicepreşedinte al Comisiei, doamnă Angelilli, doamnelor şi domnilor, dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei şi comunicării a creat un nou canal unde delincvenţii îşi pot comite şi prezenta crimele. Delictele care fac obiectul raportului au fost discutate în diverse forumuri globale şi europene.

În 2003, Consiliul Uniunii Europene a promulgat o rezoluţie-cadru cu caracter obligatoriu privind exploatarea sexuală a copiilor şi lupta împotriva pornografiei infantile, iar conţinutul acestei rezoluţii a fost în prezent integrat în mare parte în sistemele legale ale statelor membre. Cu toate acestea, în legătură cu dezvoltarea rapidă a domeniului IT, aceasta trebuie adusă la zi şi, bineînţeles, fără întârziere. Mă bucur că o nouă rezoluţie-cadru modernizată va fi finalizată în curând de către comisie.

Toate statele membre trebuie să definească conceptul de „pornografie infantilă” şi să declare ca delict acostarea sexuală a copiilor pe internet. Hărţuitorii care operează pe internet sunt greu de prins, dar nu imposibil. În acelaşi timp, mai multe legi naţionale constrâng supravegherea. Astfel, supravegherea nu poate fi folosită în cazul delictelor secundare, iar protecţia datelor constituie, de asemenea, de multe ori un obstacol.

În ţara mea de origine au fost cazuri, chiar recente, în care un minor s-a sinucis din cauza acţiunilor unui hărţuitor de pe internet. Au fost astfel de cazuri şi în alte state membre. Trebuie să putem să ne protejăm copiii înainte ca aceştia să devină victime. Trebuie să existe o toleranţă zero faţă de pedofilie şi pornografia infantilă în Uniunea Europeană. Trebuie să realizăm acest lucru.

  Salvatore Tatarella (UEN). - (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, exploatarea sexuală a copiilor este o problemă oribilă. Este o ruşine a lumii în care trăim şi un semn grav al declinului nostru.

În ultimul timp s-a observat o creştere bruscă din cauza răspândirii vertiginoase a internetului şi a tehnologiilor noi şi sofisticate la care sunt expuşi copiii şi la care aceştia au acces fără nici o limită, regulă, control sau pedeapsă. Acestea sunt necesare mai mult ca niciodată în prezent şi trebuie aplicate într-o manieră din ce în ce mai eficientă şi exemplară.

Excelentul raport al doamnei Angelilli, pentru care o felicit din toată inima, şi recomandările specifice pe care Parlamentul le va face Comisiei, indică şi sugerează măsuri care pot într-adevăr să stopeze extinderea pornografiei infantile, manipulării copiilor on-line, turismului sexual şi tuturor formelor de abuz împotriva copiilor.

Date recente îngrijorătoare, inclusiv un studiu ONU despre violenţa împotriva copiilor, arată că exploatarea sexuală a copiilor se dezvoltă rapid şi că, împreună cu traficul de persoane, acesta devine una dintre sursele majore de profitşi unul dintre delictele care se dezvoltă cel mai repede la nivel transnaţional, cu un profit anual de aproximativ 10 miliarde USD.

Potrivit unor estimări a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, peste 12 milioane de oameni sunt victime ale muncii forţate, dintre care peste 1 milion sunt implicaţi în exploatare sexuală, iar între 45% şi 50% sunt copii.

  Luca Romagnoli (NI). - (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, propunerea de recomandare a Parlamentului European adresată Consiliului privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile în general este cerută de dezvoltarea clară a noilor tehnologii de telecomunicaţii.

Formele de acostare în scopuri sexuale (grooming) on-line a copiilor s-au înmulţit cu siguranţă, dar aş dori să profit de această ocazie pentru a denunţa, de asemenea, exploatarea imaginii femeii. În majoritatea statelor UE este promovată o imagine adesea dezgustătoare a feminităţii, în care scopul comercial este urmărit nu numai într-un mod vulgar, dar cu un real dispreţ faţă de demnitatea femeii, ca să nu mai vorbim despre folosirea publicităţii subliminale şi a programelor de televiziune - în special în ţara mea.

Sunt de acord cu raportorul că Decizia-cadru 2004/68 a Consiliului ar trebui modernizată pentru a creşte nivelul de protecţie a copiilor şi pentru a combate mai eficient exploatarea sexuală în general. Ratificarea Convenţiei Consiliului Europei este la fel de importantă, dar nu trebuie să ne oprim aici: trebuie, de asemenea, să criminalizăm acostarea on-line în scopuri sexuale a copiilor şi să insistăm pentru cooperarea transfrontalieră în acest domeniu.

După părerea mea, statele membre ar trebui să fie obligate să facă schimb cu informaţiile conţinute în dosarele penale legate de abuzul sexual - şi cred că sistemul ECRIS este categoric un pas înainte în acest sens - pentru a-i împiedica pe cei care au comis anumite delicte să aibă contact cu copii şi astfel să ameliorăm protecţia victimelor, nu numai în timpul investigaţiilor, dar şi după terminarea proceselor.

Aş dori să închei subliniind faptul că formele de exploatare a copiilor nu se rezumă din păcate la abuzul sexual şi aş dori să văd un angajament mai puternic din partea instituţiilor noastre în celelalte domenii.

  Manolis Mavrommatis (PPE-DE). - (EL) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, în primul rând aş dori să o felicit pe doamna Angelilli pentru munca excepţională pe care a depus-o într-un domeniu atât de sensibil care ne priveşte pe toţi. Exploatarea sexuală a copiilor este un fenomen care continuă să şocheze societatea în statele membre ale Uniunii Europene şi în afara Uniunii. Pornografia infantilă pe internet este o problemă care se agravează dacă ne gândim că, între 1997 şi 2007, numărul site-urilor web care arată exploatarea sexuală a copiilor a crescut cu o mie la sută. Cooperarea mai bună cu sectorul privat ar putea aduce o contribuţie eficientă la limitarea numărului de site-uri web care găzduiesc pornografia infantilă. De exemplu, am putea promova cooperarea cu unele companii de carduri de credit pentru a lupta împotriva pornografiei infantile pe internet la nivel european folosind sistemele lor de plată pentru site-urile comerciale care vând fotografii cu copii.

Mai mult, noul program comunitar pentru protejarea copiilor care folosesc internetul va contribui la promovarea unui mediu on-line mai sănătos. Convenţia Consiliului Europei semnată de 20 de state membre ale Uniunii Europene este primul document legal internaţional care califică diversele forme de exploatare sexuală a copiilor drept delicte. Pentru a face faţă acestui fenomen în mod eficient, statele membre trebuie să criminalizeze toate formele de constrângere a copiilor să ia parte la activităţi sexuale. În cele din urmă, consider că este foarte important să ţinem seama de dosarele penale ale pedofililor şi să le interzicem acestora accesul la slujbe sau muncă voluntară care îi aduc în contact direct cu minori.

  Katalin Lévai (PSE). - (HU) Vă mulţumesc, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, în întreaga lume aproximativ 40 milioane de copii cu vârste sub 12 ani sunt victime ale unei forme de violenţă. Date fiind noile tehnologii şi în special, dezvoltarea constantă a internetului şi noile metode on-line folosite de către pedofili, creşterea nivelului de protecţie a copiilor este de maximă importanţă. Potrivit Eurobarometrului, 74% dintre minori folosesc zilnic internetul, şi deci foarte mulţi dintre aceştia sunt expuşi unor elemente violente sau pornografice.

Pentru o protecţie eficientă aş dori să recomand introducerea aşa-numitelor pachete gratuite de informaţii pentru familii în Europa. Acestea sunt deja folosite la scară largă de către anumiţi furnizori de servicii de internet şi cred că şi alţii pot deveni parteneri în acest efort. Pachetele oferă informaţii despre patru subiecte de siguranţă de bază - siguranţă şi comunicare, divertisment, descărcare şi violenţa virtuală şi, într-o manieră ludică, oferă familiilor ajutorul necesar pentru folosirea în siguranţă a internetului. Recomand, de asemenea, ca aceste pachete să conţină un browser de internet gratuit, uşor de utilizat de către copii, care ar putea servi drept filtru web pentru a proteja copiii de conţinutul indezirabil de pe internet. Trebuie să ne asigurăm că copiii noştri sunt în siguranţă nu numai pe internet, ci şi în instituţiile publice şi private. De aceea, este de maximă importanţă ca orice persoană a cărei slujbă implică un contact regulat cu copii să fie obligată să raporteze orice situaţie în care s-a produs un abuz sexual. Vă mulţumesc.

  Cristian Silviu Buşoi (ALDE). - Exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă sunt delicte foarte grave. Deşi legislaţia în multe ţări ale Uniunii Europene este destul de severă, mai sunt încă multe măsuri care trebuie luate pentru a asigura o protecţie adecvată copiilor. Ar trebui ca toate statele membre să ratifice convenţia Consiliului Europei şi să pună în aplicare în totalitate decizia-cadru pentru a exista la nivelul Uniunii Europene o abordare unitară.

Materialele ilegale privind abuzul asupra copiilor ar trebui îndepărtate de pe internet la sursă, site-urile ar trebui blocate de furnizori iar revizuirea legislaţiei Telecom pe care o dezbatem acum în Parlamentul European împreună cu Consiliul şi Comisia, e o bună oportunitate pentru a îmbunătăţii legislaţia.

Persoanelor care au săvârşit abuzuri sexuale ar trebui sa li se interzică posibilitatea de a desfăşura activităţi profesionale care implică contactul cu copiii, iar centrele speciale de copii orfani ar trebui supravegheate cu mai multă atenţie de autorităţile locale.

În final, Cred că Comisia Europeană şi statele membre ar trebui să susţină financiar şi logistic campaniile destinate părinţilor şi copiilor.

  Andrzej Tomasz Zapałowski (UEN). - (PL) Domnule preşedinte, sunt încântat că Parlamentul a luat în serios problema combaterii exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile. Sunt mulţumit în special pentru că până acum multe grupuri de stânga din Europa au luptat deschis pentru cea mai mare libertate sexuală posibilă, fără a da atenţie consecinţelor acestor acţiuni cu privire la copii. S-au făcut chiar încercări de formare a unor partide politice ale pedofililor. Acest lucru trebuie să sperie orice cetăţean decent al Uniunii Europene. Proporţiile acestui fenomen sunt imense, aşa cum putem vedea numai răsfoind zilnic ziarele.

Profit de această discuţie pentru a atrage atenţia asupra violării drepturilor copiilor şi asupra exploatării sexuale a copiilor imigranţilor din afara Europei. Faptul că acest lucru este admisibil în ţările de origine reprezintă o problemă, dar când trăiesc în ţările Uniunii Europene aceştia trebuie să se conformeze strict legislaţiei în vigoare sau să părăsească Europa. Nu pot exista legi separate pentru popoarele tradiţionale ale Europei şi pentru imigranţi. Acest lucru este valabil pentru toate aspectele vieţii.

  Jaroslav Zvěřina (PPE-DE). - (CS) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aceasta este fără îndoială o problemă importantă care necesită cooperarea eficientă a tuturor statelor membre. Aş dori să subliniez că protejarea copiilor împotriva abuzului într-o societate modernă a scăzut din multe puncte de vedere. Motivele sunt diverse, de la colapsul familial şi numărul din ce în ce mai mare de copii crescuţi în familii cu un singur părinte la mobilitatea sporită a cetăţenilor şi răspândirea tehnologiilor moderne de informare. De aceea susţin cu convingere prezentul raport.

Consider că educaţia sexuală deschisă a copiilor este importantă pentru prevenirea abuzului sexual, dar aceasta ar trebui să se adreseze şi părinţilor, educatorilor şi lucrătorilor din domeniul social şi din domeniul sănătăţii. Este important ca toate părţile să fie sensibilizate cu privire la astfel de delicte, în primul rând prin informarea lor în legătură cu existenţa acestora, pentru a putea demasca agresorii potenţiali şi pentru a preveni abuzul.

Aş dori să vă atrag atenţia asupra faptului că delincvenţii care se fac vinovaţi de delicte sexuale împotriva copiilor au o rată crescută de recidivă. Dintr-un anumit punct de vedere, se aplică aici zicala nemţească „einmal ist keinmal”. Cu toate acestea, dacă cineva comite un astfel de delict de două sau de mai multe ori, ar trebui să putem să-l împiedicăm să recidiveze. În astfel de cazuri, ar trebui luate atât măsuri terapeutice, cât şi diverse măsuri preventive, în special interdicţia de a lucra cu copii şi adolescenţi. Din moment ce se pot scurge perioade lungi de timp între un delict şi altul, informaţiile despre tendinţele de a comite un astfel de delict ar trebui ţinute la dosar pe termen lung. Aş recomanda, de asemenea, verificarea antecedentelor persoanelor care doresc să lucreze ca profesori, antrenori şi supraveghetori pentru a identifica delictele sexuale comise în trecut.

Din experienţa mea, cei care se fac vinovaţi de delicte sexuale împotriva copiilor încearcă adesea să se sustragă interdicţiilor de a lucra cu copiii folosind diverse vicleşuguri, inclusiv identităţi false, pentru a încerca să obţină din nou accesul la victime. Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană le oferă o mai mare libertate de a face acest lucru.

  Proinsias De Rossa (PSE). - Domnule preşedinte, aş dori să-i mulţumesc doamnei Roberta Angelilli pentru excelentul său raport.

Exploatarea sexuală a copiilor este o crimă împotriva celor mai vulnerabili din societatea noastră şi de aceea sunt şocat că şapte state membre ale Uniunii Europene încă nu au semnat Convenţia Consiliului Europei; de altfel, opt dintre aceste state nu au ratificat Protocolul opţional la Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului privind vânzarea copiilor, prostituţia şi pornografia infantilă.

Adevărul este că internetul oferă acum noi posibilităţi pentru aceste delicte şi de aceea cred că este obligatoriu să insistăm ca folosirea internetului pentru pornografia infantilă şi pentru acostarea în scopuri sexuale a copiilor să fie calificate drept delicte. Nu este îndeajuns ca statele să spună că este dificil să realizeze acest lucru. Trebuie să cooperăm şi să ne coordonăm eforturile pentru a ne asigura că putem să facem acest lucru. Într-adevăr, în toate statele membre ar trebui să fie posibil ca orice cetăţean sau persoană care trăieşte în Uniunea Europeană şi care a comis un delict în afara Uniunii Europene să fie adus în faţa tribunalelor noastre.

  Eoin Ryan (UEN). - Domnule preşedinte, aş dori, de asemenea, să o felicit pe doamna Angelilli pentru raportul său foarte bun. Cred că vom sprijini cu toţii un astfel de raport.

Aşa cum s-a mai spus, este o crimă şi orice persoană care atacă sau compromite un copil în orice fel trebuie tratată ca un infractor. Din păcate, acest lucru se întâmplă pe internet. Internetul este un instrument minunat, o sursă minunată de informaţii pentru noi toţi şi este un fenomen care va face parte din viaţa noastră pe viitor. Cu toate acestea, există persoane care vânează copiii şi care vor folosi internetul pe cât posibil pentru a face rău copiilor.

Aproximativ 8 din 10 copii din Uniunea Europeană folosesc internetul şi cred că trebuie să avem grijă de protecţia copiilor cei mai vulnerabili împotriva agresiunilor, acostării în scopuri sexuale şi hărţuirii. Trebuie să promovăm sensibilizarea publicului şi siguranţa on-line, în special în rândul copiilor, dar şi în rândul părinţilor, astfel încât aceştia să ştie exact ce se întâmplă şi ce se poate face pe internet.

Cred că statele membre ar trebui să lucreze împreună pentru a introduce o reţea de puncte de contact pentru public unde cetăţenii să poată raporta conţinuturile şi comportamentele ilegale şi dăunătoare. Este important ca atât părinţii, cât şi copiii să se simtă în siguranţă folosind internetul şi să aibă un punct de contact unde să poată raporta orice infracţiune. Pentru a-i trage la răspundere pe cei care se fac vinovaţi de acostare în scopuri sexuale şi pornografie on-line, trebuie să vedem aceste lucruri ca atare. Acestea sunt delicte şi trebuie tratate în consecinţă.

  Carlos Coelho (PPE-DE). - (PT) Domnule preşedinte, domnule Barrot, doamnelor şi domnilor: decizia-cadru din 2003 a căutat să limiteze diferenţele legislative între statele membre în ceea ce priveşte combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile. În acest scop, a adoptat un cadru comun de prevederi pentru a reglementa, printre altele, criminalizarea, sancţiunile aplicabile şi protecţia şi asistenţa victimelor. Consider că este regretabil că unele state membre trebuie încă să adopte măsurile necesare pentru implementarea acestei decizii-cadru, deşi termenul limită pentru adoptarea acestor măsuri a fost deja depăşit.

Este esenţial ca toate statele membre să criminalizeze toate tipurile de abuz sexual împotriva copiilor şi ca toţi cetăţenii europeni care comit un delict sexual împotriva copiilor în orice ţară de pe teritoriul Uniunii Europene sau în afara acestuia să facă obiectul unei legislaţii uniforme extrateritoriale, aplicabilă în toată Uniunea. Este important ca autorii unor astfel de delicte să nu scape de aplicarea legii. Susţin, de asemenea, revizuirea deciziei-cadru astfel încât aceasta să garanteze cel puţin acelaşi nivel de protecţie ca şi Convenţia Consiliului Europei din 2007. Este regretabil că unele state membre nu au semnat încă această Convenţie.

De asemenea, este important să consolidăm această decizie-cadru în raport cu cele mai recente progrese tehnologice din domeniul comunicării. Copiii utilizează din ce în ce mai mult internetul, care a devenit unul dintre instrumentele preferate ale delincvenţilor potenţiali sau reali, în special prin acostare în scopuri sexuale şi acostarea frauduloasă a copiilor în scopurile ilegale la care a făcut deja referire doamna Angelilli. Profit de această ocazie pentru a felicita raportorul pentru excelenta sa lucrare şi pentru raportul pe care ni l-a prezentat.

Sunt conştient de complexitatea şi dificultatea acestei lupte, dar cred că este posibil să combatem exploatarea sexuală a copiilor printr-o acţiune armonizată şi printr-un efort comun. Accentul trebuie pus pe prevenţie, prin promovarea campaniilor care să sensibilizeze părinţii şi copiii cu privire la riscurile pornografiei infantile, în special pe internet şi, mai ales, la riscurile de exploatare sexuală în cadrul chat room-urilor şi forumurilor on-line.

  Mieczysław Edmund Janowski (UEN). - (PL) Domnule preşedinte, poetul Zbigniew Herbert a spus „Trebuie să învăţăm să spunem »nu« (...) »nu«este o parte de vorbire foarte importantă. Este dezacordul cu răul”. Astăzi trebuie să spunem „nu” violării drepturilor fundamentale ale copiilor, „nu” violenţei şi exploatării sexuale a copiilor, „nu” depravării şi pornografiei pe internet şi „nu” turismului sexual.

Îi mulţumesc deci doamnei Angelilli pentru prezentul raport. Am ridicat eu însumi de multe ori această problemă. În acest domeniu este nevoie de măsuri profilactice şi preventive. Este esenţial ca atât copiii, cât şi părinţii şi persoanele care au grijă de copii să fie sensibilizaţi cu privire la pericole. Descoperirea rapidă a delictului şi aplicarea strictă a pedepselor sunt imperative. Este nevoie de cooperarea mijloacelor de informare în masă. Aceste măsuri trebuie să se aplice în întreaga lume, deoarece în unele state există organizaţii care pun sub semnul întrebării penalizarea raporturilor sexuale cu copii. Într-adevăr, există chiar noţiuni înşelătoare despre aşa-numita „pedofilie bună”. Nu trebuie să rămânem indiferenţi la degradarea copiilor noştri sau la durerea şi umilirea lor. Aceasta este o ruşine a timpurilor în care trăim.

  Marie Papayotopoulos-Cassiotou (PPE-DE). - (EL) Domnule vicepreşedinte, recomandarea prezentată atât de bine astăzi de către doamna Angelilli şi sprijinită de colegii mei se adresează în special Consiliului. Cu toate acestea, din moment ce aţi spus că veţi prezenta propria propunere în martie, aş dori să vă rog ca această propunere să fie în armonie cu numeroase politici ale Uniunii Europene şi să nu vizeze o singură direcţie. Această propunere va trebui să prevadă criminalizarea, măsuri stricte şi cooperarea cu Europol, a cărui convenţie este prima care a menţionat traficul de persoane. Să nu uităm că, în afară de ameninţările, violenţa, înşelăciunea şi abuzul de persoane întreţinute, în special în familie, avem de-a face, de asemenea, cu exploatarea care rezultă din promovarea deliberată, în principal a persoanelor care se află la o vârstă la care nu se pot apăra. Mă refer la traficul cu minori abandonaţi care a luat naştere pe internet şi când spun internet nu mă refer doar la World Wide Web şi la chatroom-urile pe care copiii le pot accesa de acasă, ci şi la multe alte mijloace, inclusiv telefoanele mobile pe care copiii le pot folosi, şi de aceea trebuie să includem prevederi pentru toţi parametrii.

Când vorbim de delicte, trebuie să ne gândim, de asemenea, la situaţia din instituţiile de corecţie şi închisori. Dacă scădem numărul de persoane din astfel de instituţii, avem un risc crescut pentru astfel de fenomene. Este nevoie şi de prevederi care să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale victimelor. Trebuie să protejăm victimele şi familiile acestora, dat fiind faptul că violenţa din partea agresorilor se răspândeşte şi că mijloacele folosite de aceştia sunt mai puternice decât mijloacele de apărare disponibile victimelor, pentru că sunt în mare parte economice. Am deci încredere că noua dumneavoastră propunere va prezenta un nivel mai mare de protecţie pentru minori şi mijloace extrem de specifice în acest sens.

  Urszula Gacek (PPE-DE). - (PL) Domnule preşedinte, raportul doamnei Angelilli va ajuta toţi părinţii să-şi protejeze copiii împotriva pedofililor care dau târcoale pe internet. Trebuie să ne amintim că sprijinul pe care îl primim sub formă de filtre şi furnizori de servicii de monitorizare pe internet nu ne scuteşte, ca părinţi, de obligaţia de a ne proteja şi avertiza copiii.

Trăiesc într-un sat mic, unde oamenii se cunosc între ei şi sunt interesaţi de ce se petrece în jurul lor. Un străin trezeşte interesul. Într-un sat mic din sudul Poloniei ar fi dificil ca cineva să ia contact cu copiii fără să se facă remarcat, dar mă aventurez să spun că tocmai în astfel de locuri calme şi sigure din Europa, când părinţii citesc liniştiţi ziarul sau se uită la televizor, un străin nedorit se află în dormitorul copiilor lor şi a luat contact cu ei pe internet. Suntem neputincioşi ca părinţi? Nu, nu suntem. Copiii noştri sunt poate mai pricepuţi în utilizarea noilor tehnologii. Poate că e greu să îi îndepărtăm de la calculator.

Dragi părinţi, faceţi ceva acum pentru a vă proteja copiii. Amintiţi-le ceva ce şi noi am fost învăţaţi, şi anume: „nu vorbiţi cu străinii”. Este un mesaj atât de simplu. Astăzi, străinii în cauză nu stau la pândă în faţa şcolii cu o pungă de bomboane, ci intră în chat room-uri pe internet şi îşi caută victimele acolo.Aceştia sunt mai periculoşi pentru că nu îi vedem atunci când trec fără dificultate din dormitorul unui copil în altul. Ar trebui să ne învăţăm copiii să nu vorbească cu străinii şi să le închidă uşa în nas şi pe internet.

PREZIDEAZĂ: DNA KRATSA-TSAGAROPOULOU
Vicepreşedintă

  Mairead McGuinness (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, există atât consens politic în această privinţă, încât faptul că se întâmplă atât de puţine lucruri în statele membre pare ciudat.

Concentrarea atenţiei asupra internetului este, fără îndoială, foarte importantă, dar oferă impresia că această chestiune ar fi una nouă, când ştim foarte bine că este vorba de o problemă foarte veche, care a fost bine ascunsă. S-a întâmplat nu numai în afara şcolilor cu dulciuri, dar şi în case, în biserici şi în spitale, în toate statele membre.

Internetul a aruncat lumină asupra acestei părţi foarte întunecate a societăţii, cu care ne luptăm, cu care ne luptăm din greu. Este obligatoriu ca statele membre să-şi ia în serios cuvintele frumoase despre protecţia copiilor, în aceeaşi măsură în care şi noi am vorbit foarte mult în Parlament despre modul în care preţuim şi protejăm copiii, în timp ce, de fapt, acţiunile noastre sunt adeseori mult mai puţin ferme decât cuvintele puternice pe care le rostim.

Am menţionat faptul că uneori casa este cel mai periculos loc pentru copii. Am avut un caz recent în Irlanda care a demonstrat acest lucru. Aş dori, de asemenea, să adaug faptul că cei care consideră că oraşele mici, în care toată lumea se cunoaşte, reprezintă locuri sigure pentru copii, trebuie sa mai reflecteze asupra acestui lucru. În oraşele mici, oamenii închid de multe ori ochii fiindcă nu doresc să vorbească despre informaţiile neconfirmate pe care le deţin, şi, probabil, le este teamă să le transmită autorităţilor.

Acesta este un lucru asupra căruia trebuie să reflectăm şi despre care trebuie să fim pregătiţi să vorbim, fiindcă tăcerea împiedică creşterea copiilor şi aduce mari prejudicii copiilor care se află în această situaţie. Invit guvernul irlandez să propună proiecte legislative privind o gamă largă de măsuri în vederea protejării copiilor împotriva abuzurilor sexuale. De asemenea, consider că trebuie să ne îndreptăm atenţia către Constituţie, care pune familia înaintea drepturilor copilului. Aceste două elemente nu ar trebui să fie în contradicţie: ambele merită să fie protejate prin Constituţie.

  Colm Burke (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, salut această dezbatere şi, conform proiectului de rezoluţie, încurajez toate statele membre ale UE să semneze şi să ratifice Convenţia Consiliului Europei cu privire la protecţia copiilor împotriva exploatării şi a abuzului sexual. De asemenea, îndemn toate statele membre ale UE să semneze Protocolul opţional la Convenţia cu privire la drepturile copilului privind vânzarea copiilor, prostituţia şi pornografia infantilă.

Convenţia Consiliului Europei este primul instrument juridic internaţional care clasifică diferitele forme de abuz sexual asupra copiilor drept infracţiuni, inclusiv abuzurile comise cu utilizarea forţei, a constrângerii sau a ameninţărilor, chiar şi în cadrul familiei. Cu toate acestea, şapte state membre nu au semnat încă Convenţia, iar opt state membre trebuie să ratifice Protocolul opţional al Naţiunilor Unite.

Internetul este din ce în ce mai utilizat de către infractorii potenţiali şi reali care comit infracţiuni sexuale cu copii ca un instrument de abuz sexual ale cărui victime sunt copii, în special prin acostare în scopuri sexuale şi pornografie infantilă.

Deşi accept faptul că legislaţia penală irlandeză care protejează copiii împotriva abuzurilor şi a exploatării sexuale este destul de completă, cu toate acestea, îndemn guvernul irlandez să prezinte cât mai curând posibil proiecte legislative actualizate, pentru a face faţă proliferării noilor metode prin care copiii pot fi supuşi abuzurilor sexuale.

  Marusya Ivanova Lyubcheva (PSE). - (BG) Raportul doamnei Angelilli este foarte actual şi important. Trăim intr-o lume în care riscurile pentru copii şi adolescenţi sunt în continuă creştere.

Exploatarea copilului, inclusiv exploatarea sexuală a copiilor, reprezintă una dintre cele mai grave tare ale societăţii. Lupta împotriva acestui fenomen necesită multe eforturi comune şi integrarea măsurilor, a metodelor şi a resurselor. Măsurile juridice şi punitive, precum incriminarea exploatării sexuale, sunt foarte importante, în special legislaţia privind tehnologiile internet utilizate împotriva celor mai bune interese ale copiilor.

De altfel, nu putem permite ignorarea faptului că prevenirea acestui fenomen face parte din lupta împotriva sa: educarea copiilor şi a părinţilor în legătură cu felul în care se poate evita să se intre în contact cu acest fenomen şi cu persoanele implicate; limitarea tuturor tipurilor de publicitate care provoacă o sexualitate deschisă şi agresivă; existenţa unei preocupări mai mari în diferite instituţii pentru copiii care devin adeseori victime ale violenţei sexuale; integrarea eforturilor de prevenire a traficului cu copii, unul dintre motivele esenţiale ale traficului fiind chiar exploatarea sexuală; şi constituirea de reţele alcătuite din structuri guvernamentale şi neguvernamentale pentru a contrabalansa acest fenomen.

  Marios Matsakis (ALDE). - Doamnă preşedintă, este de-a dreptul de neconceput şi ruşinos faptul că, în secolul 21, nivelul de cooperare dintre diferitele servicii dintr-un stat, dar şi cooperarea între statele membre, în ceea ce priveşte abuzurile sexuale comise asupra copiilor, nu sunt aşa cum ar trebui. Felicit atât comisarul cât şi raportoarea pentru discursul lor atât de clar şi pentru accentuarea necesităţii unor îmbunătăţiri concrete.

Le solicit în continuare să numească în mod public acele state membre care nu au o legislaţie corespunzătoare în această privinţă. Una dintre măsurile pe care le sugerez spre analiză este stabilirea unei liste publice paneuropene, sau, şi mai bine, internaţionale, a celor care au comis infracţiuni de natură sexuală împotriva copiilor. Propun ca această listă să fie permanentă, fără posibilitatea ca numele cuiva să fie şters de pe listă decât în cazul în care există o hotărâre judecătorească care abrogă condamnarea iniţială. O infracţiune de natură sexuală împotriva unui copil aduce daune permanente victimei şi ar trebui să permită şi etichetarea permanentă a infractorului. Aceasta ar constitui o măsură suplimentară de pedepsire, dar ar funcţiona şi ca măsură preventivă.

  Ewa Tomaszewska (UEN). - (PL) Doamnă preşedintă, 20 de state membre au semnat Convenţia Consiliului Europei, primul document juridic internaţional care defineşte exploatarea sexuală a copiilor drept infracţiune.

Progresul ştiinţei şi tehnologiei, precum şi cel al noilor metode de comunicare, în special internetul şi telefonia mobilă, au scos la iveală o nouă metodă de a ademeni copiii în vederea exploatării sexuale, precum şi o nouă modalitate de distribuire a pornografiei infantile. Introducerea pedepselor pentru acest gen de activitate în cadrul legislaţiei penale din toate statele membre este esenţială. Cu toate acestea,nu este suficientă introducerea responsabilităţii penale pentru asemenea acte. O altă necesitate imperioasă constă în stabilirea de sisteme care să prevină situaţiile care prezintă un posibil pericolul de exploatare sexuală a unui copil, precum prin educarea părinţilor şi a copiilor şi identificarea organizaţiilor pedofile active pe internet.

Mulţumesc doamnei Angelilli pentru raportul foarte important şi foarte bine pregătit.

  Miroslav Mikolášik (PPE-DE). - (SK) Sunt de acord cu acest proiect de recomandare trimis de către Parlamentul European Consiliului. Protecţia copilului trebuie să reprezinte întotdeauna o chestiune prioritară în toate statele Uniunii Europene, deoarece copiii sunt cel mai vulnerabil grup al societăţii. Armonizarea legislaţiilor ar aduce o contribuţie importantă în prevenirea infracţiunilor de acest tip şi ar face mai eficientă pedepsirea infractorilor în toate statele membre. Ulterior, legislaţia armonizată poate preveni turismul sexual cu copii, care persistă în Uniunea Europeană din cauza legislaţiilor diferite.

De asemenea, protecţia copilului este necesară în ceea ce priveşte accesul copiilor la internet, unde sunt expuşi diferitelor tipuri de informaţii, inclusiv unor posibile abuzuri de către pedofili şi acostării pe internet în scopuri sexuale. Abuzul sexual comis asupra copiilor şi pornografia infantilă contravin codului internaţional al drepturilor copilului adoptat de ONU, precum şi drepturilor umane fundamentale.

  Rovana Plumb (PSE). - Exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă reprezintă un fenomen foarte grav, aflat pe un trend ascendent, a cărui combatere se poate face prin intermediul legii, inclusiv prin campanii de sensibilizare. Ca mamă şi ca reprezentant al unui stat aflat pe primele locuri în ceea ce priveşte găzduirea site-urilor cu conţinut pornografic, consider că statele membre ale Uniunii au nevoie de legi clare prin care pornografia infantilă să fie interzisă pe internet, iar furnizorii de servicii de internet să fie obligaţi să blocheze accesul publicului la site-urile ce postează astfel de imagini.

Întrucât accesarea şi difuzarea materialelor cu conţinut pornografic nu sunt condiţionate de timp şi loc, apreciez oportună înfiinţarea la nivel european a unei unităţi distincte pentru combaterea pornografiei şi prostituţiei infantile şi propun ca statele membre şi Comisia să susţină financiar campanii de informare şi sensibilizare.

  Zuzana Roithová (PPE-DE). - (CS) Doamnă preşedintă, salut acest raport cu două rezerve. În primul rând, nu consider că trimiterea în justiţie a părinţilor care îşi obligă copiii să încheie căsătorii forţate este eficientă. În mod realist, este imposibilă dovedirea acestui lucru într-o familie în care există dreptul excepţional de a nu spune nimic. În al doilea rând, dispoziţia referitoare la confidenţialitatea profesională predominantă ar necesita o elaborare mai detaliată. Lăsând la o parte aceste rezerve, solicit statelor membre, Consiliului şi Comisiei, inclusiv Preşedinţiei cehe, să actualizeze de urgenţă legislaţia naţională şi europeană relevantă şi să ratifice acordurile internaţionale în vederea combaterii eficiente a pedofiliei. Trebuie stabilită cât mai curând posibil o bază de date a pedofililor la nivel european, în vederea prevenirii angajării acestor persoane în domeniul educaţiei sau al serviciilor destinate copiilor în alte state membre. Limita de vârstă pentru infracţiunea de natură sexuală ar trebui, de asemenea, armonizată. Aş dori, de asemenea, să subliniez faptul că statele membre trebuie să finanţeze dezvoltarea şi extinderea programelor care să ajute părinţii să îşi protejeze copiii de acostarea prin internet în scopuri sexuale.

  Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. −(FR) Doamnă preşedintă, cred că această dezbatere a arătat angajamentul unanim al Parlamentului European referitor la protecţia copilului.

Încerc sa fiu cât mai clar cu putinţă: Aş dori să subliniez faptul că o să analizăm decizia-cadru referitoare la protecţia copilului. Dorim să îmbunătăţim conţinutul acesteia pentru a aduce protecţia copilului în Uniunea Europeană la nivelul celor mai înalte standarde internaţionale, în special la nivelul noii Convenţii a Consiliului Europei din 2007, şi a celor mai bune practici naţionale.

În ceea ce priveşte cercetările penale, propunerea legislativă va include noi infracţiuni penale pentru a aborda noile forme de abuz care sunt facilitate de noile tehnologii. Desfăşurarea cercetărilor şi aducerea acuzaţiilor vor fi facilitate. Nu voi mai insista asupra acestui aspect. Cât despre sprijinirea victimelor, le vom facilita accesul la justiţie.

Mai mult, şi în special, vom organiza prevenirea prin gestionarea infractorilor pe baza unei diagnoze individuale şi a unei evaluări a riscurilor pentru fiecare infractor în parte. În plus, vom încerca să prevenim şi să reducem la minimum riscurile de a repeta o infracţiune şi să introducem măsuri pentru a asigura eficienţa maximă a mecanismelor de siguranţă pe întreg teritoriul Uniunii. În această privinţă, sistemul ECRIS, care va permite schimbul de informaţii în ceea ce priveşte cazierul judiciar, va fi foarte valoros.

Am primit şi întrebări privind extrădarea. Vom profita de această ocazie pentru a propune măsuri mai restrictive la acest nivel, pentru a putea trimite în justiţie infracţiunile de exploatare sexuală comise în ţări terţe de cetăţeni ai statelor membre UE, chiar dacă ţara terţă în care s-a comis infracţiunea nu poate să facă acest lucru.

Acestea sunt planurile actuale. Evident, doamna Angelilli, că vom urmări atent toate recomandările din raportul dumneavoastră atunci când vom dezvolta această directivă-cadru.

Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aş dori, de asemenea, să spun Parlamentului că un cadru juridic bun nu este suficient. Trebuie să avem şi instrumentele necesare. De aceea, încercăm să construim, la nivel european, în jurul Europol, o platformă care să poată fi folosită pentru a centraliza informaţiile colectate în statele membre şi pentru a distribui rapoarte şi statistici de la platformele naţionale. Câteva dintre statele UE au asemenea platforme, dar acum, la nivelul Comunităţii, este necesar să asigurăm că toată lumea poate avea acces la aceste informaţii. În această privinţă, Uniunea Europeană poate oferi valoare adăugată, cu condiţia să reuşim să construim această platformă în jurul Europol.

Aş dori, de asemenea, să adaug că mai avem un instrument în care am mare încredere, altfel spus, grupul public-privat informal creat de Comisie, care a introdus o coaliţie financiară europeană împotriva imaginilor comerciale cu pornografie infantilă. În faţa creşterii de patru ori a numărului de site-uri între 2003 şi 2007, suntem nevoiţi să implicăm sectorul privat, deoarece acesta controlează o mare parte a infrastructurilor IT. În special, trebuie mobilizaţi furnizorii de acces internet. Acest lucru este esenţial.

Coaliţia va reuni toţi actorii implicaţi: organizaţii neguvernamentale, bănci, companii care eliberează cărţi de credit, organizaţii de plăţi on-line, furnizori de servicii de internet şi alţi operatori privaţi prezenţi pe internet. Se vor stabili localizarea şi confiscarea profiturilor obţinute din activităţi infracţionale. Acesta reprezintă un element major în vederea stopării unui număr de practici comerciale abuzive, precum pornografia infantilă.

Acesta este, pe scurt, răspunsul meu, doamnă preşedintă, dar vom avea ocazia de a reveni asupra acestei chestiuni esenţiale. Aş dori să adaug faptul că, săptămâna trecută, am avut o foarte frumoasă zi a protecţiei datelor. Pe parcursul acestei zile, tinerii au trimis avertizări remarcabile către alţi tineri pentru a fi atenţi atunci când folosesc internetul.

Vă daţi seama că, în prezent, există un număr din ce în ce mai mare de mecanisme de monitorizare pe care familiile le pot utiliza pentru a asigura siguranţa copiilor atunci când aceştia folosesc internetul. Nu susţin că lucrurile sunt perfecte, dar se depun mari eforturi şi, bineînţeles, trebuie să mobilizăm întreaga comunitate internet.

Doresc să subliniez conceptul de „alertă de răpire”, deoarece acesta nu s-a regăsit în multe discursuri. Este foarte important ca Parlamentul să încurajeze statele membre, aşa cum a făcut în Declaraţia sa din 2 septembrie 2008, să se doteze cu sisteme de avertizare şi să încheie acorduri de cooperare pentru a realiza mecanisme transfrontaliere de angajare.

În plus, am creat o linie bugetară foarte generoasă pentru a încuraja statele membre să creeze aceste mecanisme, sau, cel puţin, să stabilească legături între ele pentru a gestiona „alertele de răpire”. Ştim că o „alertă de răpire” poate fi foarte eficientă dacă este activată imediat. Acum, în faţa Parlamentului European, aş dori să subliniez, în special caracterul îngrozitor al răpirilor de copii, de multe ori efectuate în scop pornografic.

Aş dori să mulţumesc din nou Parlamentului European pentru sprijinul acordat în lupta pentru protecţia copilului. Aş dori, de asemenea, să adaug faptul că am luat notă de discursurile privind protecţia datelor pe parcursul procedurilor juridice care implică copii. Nu mai pot continua, dar aş vrea să subliniez faptul că în martie, vom încerca să oferim Uniunii Europene un cadru juridic exemplar în conformitate cu cele mai riguroase standarde privind protecţia copilului.

  Roberta Angelilli, raportoare. - (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aş dori să mulţumesc încă o dată colegilor deputaţi pentru opiniile lor şi pentru sprijinul arătat pe parcursul dezbaterii, şi, în concluzie, aş dori să mulţumesc în special Comisiei Europene pentru colaborarea sa activă. Îi datorez domnului Barrot o deosebită recunoştinţă, chiar din această dimineaţă domnia sa a arătat o voinţă politică şi legislativă extrem de puternică în ceea ce priveşte protecţia copilului. Domnia sa a furnizat multe idei asupra cărora merită să reflectăm şi, mai presus de toate, angajare practică.

Aş dori să folosesc această oportunitate pentru a puncta câteva chestiuni suplimentare. În primul rând, există o lipsă a datelor. De prea multe ori nu avem suficiente date, statistici, care sunt indispensabile ca bază pentru activitatea noastră de o mai bună monitorizare, o mai bună înţelegere şi, bineînţeles, de combatere mai eficientă a abuzurilor comise asupra copiilor. Această lipsă de date este o problemă recurentă, dar consider că este important să o subliniez, deoarece este o problemă pe care trebuie să o rezolvăm.

În ceea ce priveşte protecţia datelor, unele state membre au ridicat această problemă şi Comisarul le-a dat deja un răspuns foarte aplicat. Aş dori să subliniez faptul că sunt conştientă de protecţia datelor şi că nu consider că există un conflict între viaţa privată şi protecţia copilului dacă, bineînţeles, instituţiile îşi îndeplinesc atribuţiile şi dacă toată lumea, de la furnizori până la poliţişti, respectă normele.

Mai mult, aş vrea să subliniez faptul că copiii sunt, de fapt, cei care au cea mai mare nevoie de intimitate şi protecţie a datelor. Domnul Barrot a menţionat şi acest lucru: de multe ori, în decursul procedurilor juridice, atunci când izbucneşte un scandal în care victima este, din nefericire, un copil, tocmai acel copil exploatat devine subiect pentru mijloacele de informare în masă, fără nicio formă de protecţie, şi adaug că toate acestea fără nicio urmă de compasiune pentru imaginea sau pentru intimitatea lor, toate acestea cu scopul de a creşte indicele privind audienţa pentru televiziuni şi de a vinde mai multe ziare. Aş dori să adaug şi faptul că niciun copil nu este în afara acestor pericole, iar copiii singuri şi copiii romi sunt adesea cei mai vulnerabili.

Voi încheia, doamnă preşedintă, spunând că este nevoie, în mod evident, de eforturi semnificative la nivel cultural şi politic şi că aceste eforturi trebuie făcute de familii, şcoli şi mijloacele de informare în masă. Se pot face multe în ceea ce priveşte autoreglementarea, dar fără instrumente juridice obligatorii importante, evident că nu putem combate cazurile de exploatare în spatele cărora se află nu numai persoane, ci şi adevărate organizaţii criminale.

  Preşedinta. - Dezbaterea s-a încheiat.

Votarea va avea loc astăzi.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Corina Creţu (PSE), în scris. - (RO) Una din caracteristicile abuzării sexuale a minorilor este rapida dezvoltare a fenomenului cu ajutorul Internetului, ceea ce face tot mai dificila combaterea sa. Blocarea accesului la site-urile ce propagă pornografia infantilă trebuie să devină o obligaţie juridică. Într-adevăr, acostarea copiilor în scopuri sexuale trebuie considerată infracţiune.

E nevoie sa fim mult mai atenţi la riscul ca noile tehnologii să fie folosite de pedofili, în condiţiile în care copiii utilizează din ce în ce mai mult internetul. Nu poate decât să ne îngrijoreze decalajul care există între generaţii din punctul de vedere al utilizării internetului şi, implicit, al controlului accesului copiilor la site-uri cu grad ridicat de risc.

Este foarte importantă comunicarea dintre şcoală şi familie pentru a educa copiii să identifice situaţiile de risc şi să reacţioneze, motiv pentru care sunt utile programe speciale de informare şi educare, o strategie europeană de combatere a abuzului sexual şi cooperarea mai intensă între statele membre pentru constituirea unei reţele poliţieneşti transnaţionale de contracarare a pornografiei şi prostituţiei infantile, reţea care să gestioneze inclusiv o bază de date cu persoanele vinovate de astfel de fapte.

Din perspectiva cooperării europene, este regretabilă lentoarea cu care este ratificată Convenţia Consiliului Europei din 2007.

  Louis Grech (PSE), în scris. - Raportul recunoaşte faptul că violarea demnităţii copilului este o încălcare gravă a drepturilor omului precum şi un act condamnabil, care, din nefericire, nu este abordat uniform pe teritoriul UE. Este supărător faptul că unele state membre nu au implementat toate convenţiile internaţionale relevante pentru protecţia copilului. Îndemn Comisia să folosească toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a face presiuni asupra acestor state pentru a intra în conformitate.

Pentru a combate pornografia infantilă, UE trebuie să aplice o legislaţie dură, dar şi să iniţieze proiecte educaţionale care să informeze oamenii cu privire la acest subiect. Soluţiile tehnice existente de protecţie a copiilor ar trebui promovate în rândurile părinţilor, în special instrumentele software care sunt uşor de utilizat şi sunt disponibile gratis sau la un preţ modic.

Barierele reduse de intrare şi riscurile minime facilitează intrarea organizaţiilor criminale în spaţiul virtual. Pentru a face faţă acestei noi ameninţări, trebuie să armonizăm legislaţia, să intensificăm aplicarea sa şi să consolidăm cooperarea în activitatea poliţienească. Mai mult, legislaţia UE ar rezolva doar parţial problema, din moment ce această chestiune are o dimensiune globală şi, prin urmare, necesită un cadru global pentru a aplica legea la nivel internaţional. În această privinţă, îndemn UE să preia iniţiativa.

  Tunne Kelam (PPE-DE), în scris. - Exploatarea de orice natură a copiilor este inacceptabilă. Fiind viitorul oricărei societăţi, copiii sunt, în acelaşi timp, cel mai vulnerabil grup al acesteia. Protecţia copiilor împotriva oricărui tip de abuz, în special, împotriva riscurilor de abuz sexual este, prin urmare, datoria prioritară a politicienilor.

Salut călduros raportul cuprinzător care invită toate statele membre să abordeze această problemă cu cea mai mare seriozitate.

Sprijin invitaţia adresată celor şapte state membre care nu au semnat încă Convenţia Consiliului Europei cu privire la protecţia copiilor împotriva exploatării şi a abuzului sexual. Mă alătur, de asemenea, invitaţiei adresate tuturor statelor membre de a semna, ratifica şi implementa toate convenţiile internaţionale în vederea protejării copiilor noştri.

Cu toate acestea, semnarea şi ratificarea convenţiilor nu reprezintă decât furnizarea cadrului pentru îmbunătăţire. Este nevoie de acţiuni concrete ca urmare a dovezilor din ce în ce mai numeroase de exploatare sexuală a copiilor. Copiii trebuie să crească într-un mediu sigur, de care părinţii sunt responsabili în primul rând. Îndemnând statele membre să-şi coordoneze acţiunile, sprijin, de asemenea, ideea de a înfiinţa un sistem de alertă pentru copiii dispăruţi, care ar îmbunătăţi cooperarea la nivel european în acest domeniu.

  Marianne Mikko (PSE), în scris. - (ET) Copiii au nevoie de grija şi de protecţia noastră ca legislatori. Este foarte important ca cele şapte state membre şi statele învecinate să semneze Convenţia Consiliului Europei cu privire la protecţia copiilor împotriva exploatării şi a abuzului sexual. Punerea în aplicare a deciziei-cadru a Consiliului este, de asemenea, foarte importantă.

Celor care au căzut victimă a abuzului la o vârstă fragedă trebuie să li se garanteze protecţie deplină pe parcursul investigaţiei, înainte şi după procedurile juridice. Mecanismele de protecţie a victimei precum prevederea unei asistenţe adecvate familiilor victimelor şi tratarea victimelor ca victime deosebit de vulnerabile trebuie imediat puse în aplicare.

Trebuie să creştem nivelul de protecţie. Ceea ce se întâmplă acum pe internet a întrecut orice limită. Adesea, copiii nu înţeleg gravitatea şi consecinţele unei situaţii. Ceea ce pare de multe ori un joc poate duce la vătămare psihologică pe viaţă.

De aceea, trebuie să interzicem chat-urile şi forumurile internet şi să solicităm ca folosirea unor asemenea metode să fie considerată o infracţiune. Trebuie neapărat să facem acest lucru.

Este de datoria noastră să protejăm copiii de o lume care îi poate distruge. Trebuie să ţinem persoanele care au comis infracţiuni de natură sexuală departe de copii şi trebuie să luăm măsurile necesare pentru a asigura acest lucru.

  Katrin Saks (PSE), în scris. - (ET) Estonia este una dintre ţările în care se desfăşoară în prezent procesul de consolidare a pedepselor împotriva celor care au comis infracţiuni împotriva copiilor. Cu toate acestea, astfel se luptă împotriva consecinţelor.

Pentru a preveni infracţiunile, trebuie să promovăm educaţia în domeniul internetului, care trebuie să includă şi informarea oamenilor cu privire la riscuri. Lumea calculatoarelor este, din nefericire, tocmai domeniul în care părinţii nu au reuşit să-şi ghideze copiii.

Pentru a preveni infracţiunile, trebuie să creştem nivelul de sensibilizare. Studiul Eurobarometrului din 2008 arată că un procent mare de părinţi nu acordă atenţie activităţilor copiilor pe internet. Eu, de exemplu, reprezint o ţară în care rata de utilizare a internetului este printre cele mai mari din UE, iar neglijenţa părinţilor este la fel de mare. Şi anume, 60% dintre aceştia nu sunt îngrijoraţi că copiii lor ar putea deveni victime ale hărţuirii; 47% nu sunt preocupaţi de faptul că copiii lor văd materiale pornografice sau care implică violenţă; 62% nu sunt preocupaţi de faptul că copiii lor pot divulga date personale.

Este foarte important ca părinţii să fie informaţi şi ca programe de sensibilizare a copiilor să fie lansate pe internet, deoarece doar 10% din copiii (estonieni) susţin că au cerut ajutorul părinţilor lor în legătură cu incidentele neplăcute pe care le-au experimentat pe internet.

5. Sancţiuni la adresa angajatorilor de resortisanţi din ţările terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (dezbatere)

  Preşedinte. - Următorul punct este raportul (A6-0026/2009) elaborat de Claudio Fava privind sancţiunile la adresa angajatorilor de resortisanţi ai ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală.

  Claudio Fava, raportor. - (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, patru minute vor fi suficiente pentru a rezuma munca de doi ani - care a fost dificilă, dar, sper, folositoare, care a implicat Parlamentul, alături de Comisie, cu propunerea sa, şi Consiliul. Esenţa acestei lucrări a fost pregătirea unei directive care să stabilească, pentru prima dată, sancţiuni pentru angajatorii care profită de pe urma muncii ilegale a imigranţilor.

Consider că am reuşit să schimbăm esenţa acestei directive, care s-a limitat doar la combaterea imigraţiei ilegale. Textul de compromis convenit cu Consiliul prevede, de asemenea, o anumită protecţie pentru acei imigranţi obligaţi să muncească ilegal, care sunt adesea ţinuţi ostatici de către organizaţii criminale. Altfel, doamnă preşedintă, ar fi existat riscul de a-i pedepsi de două ori, atât ca muncitori exploataţi, adeseori obligaţi să accepte condiţii de muncă indecente, cât şi ca imigranţi ilegali care trebuie repatriaţi, cu interdicţia de repatriere care, în multe state, înseamnă ani şi ani.

În acest context, am prevăzut la articolele 7 şi 14 ca, în cazurile în care sunt implicaţi minori, exploatare gravă sau trafic de persoane, statele membre sunt obligate să stabilească norme în vederea eliberării de permise de şedere temporare, a căror valabilitate poate fi prelungită până când remuneraţia este achitată cuvenită. Ne-ar fi plăcut ca această posibilitate să fie extinsă în cazul tuturor imigranţilor ilegali, însă acest lucru este împiedicat de Directiva privind returnarea, adoptată anul trecut. Nu m-am aflat printre aceia care au susţinut-o.

Cu toate acestea, am reuşit să introducem o normă care permite statelor membre să aplice imigranţilor măsuri mai favorabile în ceea ce priveşte eliberarea permiselor de şedere. În opinia mea, articolul 10 reprezintă articolul cheie. Pentru prima dată, se prevăd sancţiuni penale pentru cele mai grave cazuri, inclusiv acelea în care lucrătorii legali sunt minori.

Consider că sancţiunile suplimentare stabilite la articolul 8 sunt importante. Acestea includ retragerea licenţelor, închiderea punctelor de lucru în cazurile deosebit de grave şi excluderea de la ajutoarele de stat provenite din fonduri europene. Altfel, ne-am face vinovaţi de o ipocrizie ieşită din comun: am pedepsi angajatorii pe de o parte, acordându-le însă subvenţii generoase pe de altă parte.

Consider că este esenţial că am reuşit să includem o definiţie a remuneraţiei care echivalează plata care îi revine unui imigrant ilegal cu cea a unui lucrător legal, fără nicio discriminare.

Am inclus în domeniul de aplicare al directivei şi agenţiile de ocupare temporară a forţei de muncă. În unele state, cum este şi statul din care provin, aceste organizaţii, în special, sunt cele care recrutează cel mai uşor lucrători ilegali, în condiţii de exploatare extrem de gravă. Gândiţi-vă doar la cazurile în care au fost angajaţi lucrători ilegali în agricultură, care au fost foarte numeroase.

Am solicitat, cu succes, ca sindicatele să poată reprezenta imigranţii în cauzele administrative şi civile. Textul menţiona iniţial terţe părţi în general, însă acum menţionează sindicatele.

Avem nevoie de o perioadă de adaptare pentru a vedea cum funcţionează şi, de aceea, am solicitat Comisiei să raporteze Parlamentului şi Consiliului, la trei ani de la intrarea în vigoare a directivei, în special cu privire la normele privind inspecţiile, permisele de şedere, sancţiunile şi subcontractarea.

În ceea ce priveşte subcontractarea, articolul 9, care a făcut obiectul unei dezbateri între Parlament şi Consiliu, precum şi în cadrul Consiliului, raportorul ar fi dorit să extindă răspunderea juridică asupra întregului lanţ de contractare, după cum propusese iniţial Comisia. Consiliul şi Parlamentul, sau mai degrabă o parte a Parlamentului, au fost în favoarea excluderii totale a subcontractării, însă am ajuns la o soluţie de compromis pe care o consider viabilă: dubla răspundere juridică, care nu ar trebui să ne împiedice să legiferăm din nou asupra acestei chestiuni pe viitor. De aceea, mâine, în numele meu şi al celorlalţi raportori alternativi, cărora le mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-au acordat pe parcursul acestor doi ani, voi solicita Consiliului să adauge o declaraţie textului de compromis pe care îl vom vota, în acest sens dispoziţiile articolului 9 nu aduc atingere niciunei acţiuni legislative viitoare cu privire la subcontractare.

În concluzie, doamnă preşedintă, consider că această directivă ne permite să preconizăm o Europă în care imigraţia a devenit în sfârşit o problemă de responsabilitate colectivă şi de drepturi recunoscute, nu doar de norme împotriva imigranţilor.

  Jacques Barrot, vicepreşedintele Comisiei. − (FR) Doamnă preşedintă, doresc, bineînţeles, să mulţumesc domnului Fava şi Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne.

S-au depus eforturi majore de către diversele părţi pentru încheierea unui acord în primă lectură şi, având în vedere larga majoritate în favoare, în cadrul Comisiei LIBE de acum câteva zile şi în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi înainte de Crăciun, consider că vom reuşi.

Fireşte, acest text nu îndeplineşte în totalitate ambiţiile iniţiale. Cu toate acestea, Comisia poate sprijini acest compromis fără ezitare. Această directivă ne permite să introducem un instrument eficient, un cadru comun de descurajare a angajării muncitorilor resortisanţi ai ţărilor terţe care se află într-o situaţie de şedere ilegală.

Comisia va fi vigilentă în ceea ce priveşte inspecţiile. Textul de compromis recomandă inspecţii calitative, mai bine orientate, aşa încât rămâne de văzut în anii următori dacă aceste criterii calitative au fost folosite şi dacă obligaţia statelor membre de a identifica în mod regulat sectoarele cu risc de muncă ilegală pe teritoriul propriu s-au dovedit cu adevărat eficiente. Acesta este obiectivul nostru pentru a combate angajarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi într-o situaţie de şedere ilegală şi mai ales pentru a impune sancţiuni angajatorilor care profită de pe urma acestor persoane. Analiza punerii în aplicare a dispoziţiilor referitoare la inspecţii va reprezenta, prin urmare, o prioritate a Comisiei în cadrul rapoartelor sale viitoare privind punerea în aplicare a acestei directive.

În plus, există desigur rezultate pozitive care decurg din acest compromis, în special consensul privind problema dificilă a subcontractării. Am remarcat că domnul Fava se aştepta la o declaraţie din partea Consiliului şi a Parlamentului. Personal, nu văd niciun dezavantaj.

Comisia este mulţumită de faptul că directiva recomandă sancţiuni penale pentru cazurile deosebit de grave, pentru care aceste sancţiuni sunt atât necesare, cât şi adecvate. Acestea sunt necesare pentru a consolida factorul de prevenire, întrucât, în cazurile cele mai grave, sancţiunile administrative nu sunt suficiente pentru a intimida angajatorii lipsiţi de scrupule. Ele sunt potrivite în cadrul unui instrument care doreşte să se ridice la înălţimea ambiţioasei politici europene de combatere a imigraţiei ilegale. În acest context, Comisia apreciază faptul că incriminarea angajatorilor victimelor traficului a fost reintrodusă în ultima versiune a textului de compromis.

Doamna preşedintă, doamnelor şi domnilor, această directivă reprezintă un pas important în combaterea imigraţiei ilegale. Directiva vizează practicile angajatorilor lipsiţi de scrupule, în timp ce protejează lucrătorii migranţi care, de cele mai multe ori, cad victimă în asemenea cazuri.

Această directivă trebuie adoptată şi pusă în aplicare rapid. Comisia va susţine şi va contribui la acest proces prin organizarea de reuniuni periodice ale experţilor din statele membre în timpul fazei de transpunere, pentru a discuta toate problemele care ar putea apărea. Aceasta reprezintă un instrument important, iar Comisia va întreprinde toate acţiunile necesare pentru a se asigura că este folosită în mod eficient.

Doresc să mulţumesc Parlamentului, domnului Fava şi Comisiei LIBE.

  Edit Bauer, raportorul pentru avizul Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale. - (SK) Se speră că legiferarea împotriva angajatorilor care recrutează migranţi ilegali din ţări terţe va fi un instrument de reducere a accentuării migraţiei ilegale. Cu toate acestea, pe de altă parte, se pot decela şi efecte pozitive în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de concurenţă şi consider, de asemenea, că acest lucru va contribui la combaterea traficului de persoane.

Există şi păreri conform cărora această legislaţie nu va aduce valoare adăugată. Cum încă nu există un asemenea instrument legislativ la nivelul Comunităţii, pentru anumite state membre, valoarea adăugată este importantă, în timp ce pentru altele, care au deja o legislaţie în acest domeniu, valoarea adăugată ar putea să nu fie atât de evidentă.

Dezbaterile cu Comisia şi Consiliul cu privire la posibile compromisuri s-au concentrat asupra anumitor zone problematice. În primul rând: chestiunea răspunderii juridice a contractorului pentru obligaţii ce decurg din legislaţia privind subcontractarea, în legătură cu care proiectul de propunere limitează răspunderea juridică la acţiunile subcontractorilor direcţi. În al doilea rând: metodele prin care se asigură proceduri eficiente prin care imigranţii ilegali pot primi salariile datorate, domeniu în care am urmat principiul nediscriminării şi am căutat o modalitate de a oferi asistenţă disponibilă imigranţilor ilegali şi de a le oferi instrumente care să îi ajute să fie remuneraţi chiar şi după reîntoarcerea în ţara natală. În al treilea rând: efectul posibil de amânare a execuţiei returnării unui imigrant ilegal până în momentul în care persoana respectivă îşi primeşte salariul. În legătură cu acest aspect aş dori să menţionez că executarea unei asemenea hotărâri ar submina în mod considerabil şi ar contraveni obiectivului legislaţiei propuse. Şi, în final, problema inspecţiilor a fost lăsată în responsabilitatea statelor membre, având în vedere că inspectorii de muncă joacă un rol esenţial în punerea în aplicare a legislaţiei.

În acest proiect există, fără îndoială, păreri diferite cu privire la modul de soluţionare a acestei probleme, precum şi a altora. Se va lua o decizie privind o parte dintre acestea atunci când vor trebui puse în aplicare. Doresc să închei mulţumindu-i domnului Fava, Comisiei şi preşedinţiei franceze pentru integrarea cu succes a compromisurilor.

  Esther de Lange, raportoare pentru avizul Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen. −(NL) Şi eu doresc să mulţumesc raportorului pentru activitatea sa, fără a omite, cu toate acestea, eforturile raportorului alternativ al Grupului Partidului Popular European (Creştini Democraţi) şi al Democraţilor Europeni, domnul Busuttil şi ale raportoarei pe afaceri sociale, doamna Edit Bauer. Până la urmă, doar mulţumită eforturilor dumnealor, compromisul recent încheiat îşi îndeplineşte misiunea, şi anume, aceea de a elimina perspectiva unui loc de muncă ca stimulent al imigraţiei ilegale, penalizând lucrătorii care se află în situaţie de şedere ilegală în Uniunea Europeană.

Contrar a ceea ce unele părţi din acest Parlament au încercat să realizeze în primă instanţă, această legislaţie nu a devenit un instrument de legalizare ulterioară a imigranţilor ilegali. Într-adevăr, dezbaterea cu privire la migraţia legală se desfăşoară în altă parte. În calitate de raportoare a Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen, consider totuşi că ar trebui să se acorde mai multe importanţă aspectelor referitoare la egalitatea de gen atunci când abordăm această categorie de persoane care se află într-o situaţie de şedere ilegală în Uniunea Europeană şi, aşa cum s-a afirmat deja, cad victime exploatării.

Estimările referitoare la numărul de persoane din ţări terţe care se află în situaţie de şedere ilegală în Uniunea Europeană nu sunt exacte şi variază între 4,5 şi 8 milioane. Mai mult, aceste estimări nu indică procentul de bărbaţi şi femei din acest total şi nici nu oferă o perspectivă asupra problemelor de gen cu care sunt confruntate femeile care se află în situaţie de şedere ilegală. Doresc să vă atrag atenţia asupra faptului că femeile care se află în situaţie de şedere ilegală sunt foarte vulnerabile şi se află adeseori la limita muncii forţate, a traficului de persoane şi a violenţei. Această situaţie necesită, prin urmare, educarea specifică în cadrul organismelor care se ocupă de aceste probleme.

Cu toate acestea, ca întotdeauna, acest lucru implică o monitorizare eficientă. Mă bucur că s-a renunţat la nivelul de monitorizare arbitrar de 10% care a fost sugerat iniţial şi că a fost inclusă în textul de compromis o abordare privind riscurile. Rapoartele din ziarul belgian De Standaard din vara trecută referitoare la casele de sclavi din anumite ambasade din Bruxelles, aflate în apropierea clădirii Berlaymont, dovedesc că aceste scenarii nu sunt deplasate. Doresc, prin urmare, să spun Comisiei Europene că rezultatele se vor vedea după. Asumaţi-vă responsabilitatea de a analiza în mod critic modalităţile în care statele abordează această legislaţie şi dacă o aplică în mod eficient.

  Simon Busuttil, în numele Grupului PPE-DE. - (MT) Doamnă preşedintă, această lege este probabil una dintre primele care abordează în mod direct fenomenul migraţiei ilegale prin folosirea unor instrumente legislative, iar acum se poate spune că această lege este în sfârşit realitate. Aveam mare nevoie de această lege şi, prin urmare, sunt foarte mulţumit că am reuşit să ajungem la un compromis excelent în acest domeniu. Ce am realizat concret prin această lege? Ceea ce am făcut a fost să atacăm una dintre sursele principale care motivau oamenii să apeleze la migraţie ilegală. Am atacat stimulentul. La ce fel de stimulent ne referim? O persoană care trăieşte, de exemplu, în Africa ar putea să îşi rişte viaţa pentru a călători în altă ţară, crezând că ar putea găsi de lucru aici, chiar dacă şi sub o formă ilegală. De acum înainte, trimitem mesajul clar că angajarea ilegală nu va mai fi tolerată şi, prin urmare, nu are sens să străbaţi Europa, având impresia greşită că aici sunt locuri de muncă. De acum înainte, acest lucru va fi absolut imposibil. Aşa cum a spus şi vorbitorul anterior, este important ca aceste instrumente să nu fie folosite pentru a reglementa situaţii nelegale, dar ar trebui să servească drept mesaj clar: angajarea ilegală nu mai poate fi tolerată. Acest lucru se aplică prin măsuri şi sancţiuni concrete: financiare, administrative şi chiar penale. Aceste servesc, de asemenea, la transmiterea mesajului fără echivoc către angajatori, a mesajului că nu va mai fi tolerată recrutarea de lucrători fără permis. Vă mulţumesc.

  Stavros Lambrinidis, în numele Grupului PSE. - (EL) Doamnă preşedintă, am reuşit aici, în cadrul Parlamentului European, să schimbăm în mod radical obiectivul directivei care face subiectul dezbaterii de azi. În special Claudio Fava merită felicitările noastre în această privinţă. În primul rând, am reuşit să introducem dispoziţia privind plata obligatorie a remuneraţiei scadente imigranţilor ilegali care sunt expulzaţi. În al doilea rând, am contribuit la asigurarea prevederii unor sancţiuni penale mai riguroase şi obligatorii pentru angajatorii imigranţilor în condiţii de trai neacceptabile. În al treilea rând, am apărat dreptul sindicatelor şi al altor organisme de a iniţia acţiuni în instanţă în numele imigranţilor, şi, în al patrulea rând, am impus dreptul de acordare a permiselor de reşedinţă de scurtă sau lungă durată imigranţilor ilegali care dau în vileag organizaţii criminale. Cu alte cuvinte, tratăm în sfârşit imigranţii ilegali ca pe nişte fiinţe umane, fără a legaliza, în acelaşi timp, imigraţia ilegală, fapt pentru care susţinem acest compromis.

Cu toate acestea, există încă o incongruenţă periculoasă între abordarea pe care poliţia continuă să o adopte faţă de imigraţia ilegală şi realitatea din multe state membre. De aceea, aplicarea directivei va necesita şi o atenţie sporită. Ar putea conduce la trimiterea a mii de imigranţi ilegali în sărăcie, spre o viaţă de ghetou şi crimă, deşi, în mod evident, nu putem şi nu dorim să îi expulzăm, aceşti imigranţi ilegali ar putea rămâne fără un loc de muncă. În cazul în care, de fapt, numeroşi imigranţi ilegali ocupă în momentul de faţă locuri de muncă pe care europenii nu le doresc, ar trebui să dezbatem acum în această cameră, în sfârşit, normele comune referitoare la imigraţia legală în Europa şi punerea în legalitate a acestor persoane, şi nu noi norme de expulzare a acestora.

În cele din urmă, lupta absolut necesară împotriva pieţei muncii la negru nu implică, în mod evident, numai imigranţii ilegali; se referă, în special, la imigranţii legali, se referă la milioanele de cetăţeni europeni ale căror drepturi în domeniul muncii sunt încălcate de angajatori în fiecare zi, se referă la faptul că legislaţia muncii este încălcată fără vreun control sau vreo sancţiune materială. Prin urmare, în opinia mea, această directivă ar trebui să aibă ca bază juridică procesul general de combatere a muncii nedeclarate în Europa, nu problema particulară a imigraţiei. Vizarea imigranţilor de fiecare dată când ceva nu merge bine în Europa este foarte periculoasă pentru coeziunea socială din statele noastre. În mod evident, imigraţia ilegală trebuie combătută la rândul său, însă nu putem demoniza persoanele care fug de condiţiile mizere din propria ţară în speranţa unei vieţi mai bune.

  Jeanine Hennis-Plasschaert, în numele Grupului ALDE. - (NL) Timp de mulţi ani, Uniunea Europeană a trebuit să se confrunte cu prezenţa a milioane de imigranţi ilegali pe teritoriul său, iar presiunea pentru găsirea unei soluţii este în creştere. Această presiune este considerabilă, pe bună dreptate. Într-adevăr, dacă dorim să adoptăm o politică gestionabilă şi fiabilă în domeniul migraţiei, în cadrul căreia refugiaţii să aibă dreptul la protecţie şi prin care să creăm oportunităţi transparente pentru migraţia legală, atunci este necesară o abordare care să ţină cont de toţi factorii de descurajare şi încurajare care conduc la imigraţie ilegală.

Vara trecută, Consiliul şi Parlamentul au încheiat un acord privind ceea ce este cunoscut ca Directiva privind returnarea, care se concentrează în special asupra imigranţilor ilegali, în timp ce astăzi noi abordăm problema angajatorilor care nu ezită să angajeze imigranţi ilegali. Aceasta reprezintă nu numai un factor semnificativ de stimulare a imigraţiei ilegale, dar şi generează, negreşit, cazuri de abuz şi exploatare gravă.

Importanţa unei politici europene armonizate este, în opinia mea, incontestabilă. De fapt, atunci când frontierele interne nu mai există, statul membru A poate să fie extrem de preocupat, însă dacă statul membru B nu abordează decât superficial, în cazul în care o face în vreun fel, angajarea imigranţilor ilegali, atunci statul membru A nu rămâne decât o voce în deşert.

După un debut destul de lent, avem în acest moment, în urma unor negocieri intense cu Consiliul, un compromis care mie mi se pare acceptabil şi doresc să mulţumesc raportorului pentru modul său de lucru constructiv şi pragmatic. Acesta a reprezentat o abordare nouă, ceea ce nu se poate spune despre o serie din colegii săi deputaţi care insistă acum, cu orice preţ, asupra anexării acestei declaraţii scrise, un spectacol pentru Bühne, care nu aduce nimic bun imaginii Parlamentului European. Grupul meu o va accepta şi pe aceasta.

Mai mult, ar trebui să fie clar că, odată ce directiva a fost adoptată, responsabilitatea de a trece la acţiune revine statelor membre. Ar trebui să fie clar faptul că nici Comisia Europeană, nici Parlamentul European nu au la dispoziţie o baghetă magică atunci când este vorba de hotărâre sau punere în aplicare. Consiliul s-a opus categoric introducerii unui procentaj obligatoriu de inspecţii şi acesta este locul în care de obicei rezidă problema, după cum au susţinut mai mulţi deputaţi, precum şi comisarul. Tot ce pot face în acest moment este să vă îndemn să transformaţi această constrângere în realitate pentru a asigura că nu ne preocupăm încă o data doar cu cuvinte goale pe hârtie, întrucât, într-adevăr, nimeni nu profită de acestea.

Propunerea este încă un pas în direcţia corectă atunci când este vorba de desăvârşirea unei politici complete în domeniul migraţiei. Mai avem însă un drum lung de parcurs, prin urmare, acum trebuie să perseverăm. În legătură cu aceasta, doresc să pun întrebarea de un milion de dolari care s-a aflat astăzi pe buzele tuturor: de ce nu este prezent Consiliul la această dezbatere? Acest lucru este, din punctul meu de vedere, inacceptabil.

  Zdzisław Zbigniew Podkański, în numele Grupului UEN. - (PL) Doamnă preşedintă, Uniunea Europeană nu face faţă imigraţiei ilegale. Sunt multe dovezi în acest sens şi am văzut acest lucru şi în cadrul expunerii de motive a domnului Fava unde am citit, printre altele, că „se estimează că există între 4,5 şi 8 milioane de imigranţi ilegali în cadrul UE, o cifră care creşte constant, în special datorită accesului facil la muncă ilegală”. Însuşi faptul că se folosesc cifre de la 4,5 la 8 milioane demonstrează că nu suntem capabili să definim cu precizie anvergura acestei probleme. Cu toate acestea, migraţia economică priveşte, de asemenea, multe din statele membre, în special pe acelea care au aderat recent.

În prezent, milioane de polonezi şi de cetăţeni ai altor state se deplasează în interiorul UE către vechile state membre. Aceşti cetăţeni se confruntă cu aceleaşi probleme şi se află în aceeaşi situaţie ca migranţii din ţări terţe. Aceasta pentru că munca ilegală reprezintă exploatarea lucrătorilor, refuzându-le în acelaşi timp dreptul la asigurările de sănătate sau la pensii, exploatarea tinerilor şi chiar traficul de persoane. Putem învinge acest fenomen numai dacă există sancţiuni juridice severe şi dacă le folosim în mod unitar.

  Jean Lambert, în numele Grupului Verts/ALE. - Doamnă preşedintă, apreciem în mod deosebit atât activitatea domnului Fava în cadrul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, cât şi cea a doamnei Bauer în cadrul Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale. Consider că în cadrul Parlamentului trebuie să ne obişnuim cu procedura de cooperare consolidată pentru măsurile care stabilesc legătura concretă între ocuparea forţei de muncă şi migraţie.

După cum s-a spus deja, acest element trebuie să facă parte din politica comună a Uniunii Europene privind imigraţia, care să abordeze factorul de stimulare reprezentat de perspectiva unui posibil loc de muncă, deseori în cadrul economiei informale şi în rândurile lucrătorilor vulnerabili şi neorganizaţi. Cu toate acestea, aceasta se poate aplica şi în cazurile în care există posturi libere autentice, care nu pot fi ocupate prin apelul la forţa de muncă naţională şi în care statele membre nu eliberează suficiente permise de muncă sau unde există o birocraţie prea lentă care nu are capacitatea de a răspunde suficient de rapid cererilor de intrare pe piaţa muncii. Mai este o problemă care trebuie rezolvată în ceea ce priveşte persoanele pentru care returnarea în ţările de origine nu este posibilă, de exemplu în Zimbabwe, şi care sunt adeseori fără acoperire juridică şi, prin urmare, trebuie să găsească o soluţie pentru a rămâne în viaţă.

Majoritatea statelor membre au deja, la nivel teoretic, măsuri funcţionale pentru a gestiona situaţia migraţiei ilegale şi am crede că acest lucru reprezintă un angajament de acţiune concretă. Cu toate acestea, propunerile Comisiei privind inspecţiile din documentul original au fost atenuate, iar Parlamentul a trebuit să lupte pentru a obţine chiar şi ceea ce este prevăzut în prezent la articolul 15. Se speră că aceste inspecţii nu se vor concentra exclusiv pe firmele de mici dimensiuni, ci vor aborda şi o parte din companiile mai mari care, în ceea ce priveşte activităţile necalificate sau slab calificate, se bazează în mare măsură pe lucrători vulnerabili. Acesta este motivul pentru care problema răspunderii juridice a subcontractorilor a fost extrem de importantă pentru Parlament. O parte dintre deputaţi, printre care mă număr şi eu, consideră că avem din nou o variantă atenuată a propunerii originale a Comisiei.

Au existat persoane care au menţionat chestiunea permiselor de reşedinţă, în cazul cărora statele membre pot decide să ofere această posibilitate în cazurile de o gravitate deosebită în care au fost depuse plângeri. Presupun că acesta reprezintă un pas înainte, cel puţin faţă de nivelul la care se aflau anumite state membre.

Una dintre chestiunile care ne preocupă pe mulţi dintre noi este aceea a remuneraţiei - în cazurile în care nu se poate determina care a fost lungimea contractului de muncă - precum şi cele privitoare la plata asigurărilor şi impozitelor naţionale, despre care ştim că pentru mulţi dintre lucrătorii vulnerabili sunt deduse din pachetul salarial, dar nu sunt neapărat vărsate autorităţilor.

Pentru mulţi dintre noi, problema plăţii pentru munca depusă este o chestiune de principiu; companiile şi economiile au tras foloase, iar această măsură legislativă nu are ca scop pedepsirea migranţilor ilegali. De asemenea, dacă privim această directivă ca parte a unei politici globale, plata muncii prestate reprezintă o parte componentă a unui proces durabil de returnare a migranţilor, întrucât aceştia se vor întoarce cu sumele câştigate.

Nu avem nicio garanţie că statele membre se vor asigura că aceste persoane sunt plătite. Avem asigurarea că vor exista mecanisme prin care să se facă cereri, dar nu şi că banii vor fi plătiţi. Prin urmare, nu există nicio garanţie că plata va fi făcută. Poate există concepţia că aceste persoane îşi încearcă norocul şi că există un risc, dar dacă ne îndreptăm atenţia către chestiuni legate de demnitatea umană şi locul pe care acest proces îl ocupă în cadrul obiectivelor generale ale politicii comune privind imigraţia, aceasta reprezintă o problemă serioasă.

Prin urmare, pentru grupul meu politic, în cazul acestei propuneri, echilibrul dintre inspecţii şi remuneraţii nu mai este clar, iar alte aspecte au fost atenuate. Nu avem sentimentul că statele membre demonstrează un angajament puternic şi, prin urmare, nu vom susţine această propunere.

  Giusto Catania, în numele Grupului GUE/NGL. - (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, există între patru şi jumătate şi opt milioane de cetăţeni extracomunitari în situaţie de şedere ilegală în Europa - acestea sunt cifrele oferite de Comisie.

Acesta este un număr neglijabil: doar cu puţin peste 1% din populaţia Uniunii Europene. Avem de-a face în mod clar cu o problemă care a fost exagerată. Este vorba de lucrători care prestează servicii utile, cum ar fi serviciile cu caracter personal sau în domeniul industriei turismului şi, în marea lor majoritate, aceştia au fost absorbiţi de piaţa muncii. Este vorba de lucrători care sunt utili economiei noastre, însă ei sunt exploataţi - exploataţi pentru a reduce costurile cu mâna de lucru şi pentru a îmbogăţi angajatorii lipsiţi de scrupule. Este vorba de lucrători care adeseori acceptă locuri de muncă care nu sunt ocupate de cetăţenii UE.

Avem nevoie de aceste persoane, însă ele au intrat în Europa în mod ilegal, din simplul motiv că nu există nicio cale legală pentru aceasta. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu covârşitoarea majoritate a cetăţenilor aflaţi acum în situaţie de şedere legală, însă care au intrat în mod ilegal în Uniunea Europeană.

Era nevoie de o altă măsură: una care să reglementeze situaţia acestor milioane de persoane. Era nevoie de o măsură care să le elibereze de sclavie, şantaj şi exploatare. În schimb, avem o directivă care reia lucrurile din punctul în care le-a lăsat Directiva privind returnarea. În primul rând am decis cu privire la procedurile de expulzare; acum, decidem cu privire la zona potenţială în care pot avea loc expulzări şi specificăm chiar cine va plăti pentru aceste expulzări. Prin această directivă, cei exploataţi plătesc mai scump decât exploatatorii. Din păcate, nu există nicio dispoziţie pentru o măsură generală de intrare în legalitate, nici măcar pentru cei care îşi anunţă statutul din proprie iniţiativă sau care îşi denunţă exploatatorii sau infracţiunea comisă. Aceste persoane trec direct din situaţia de a fi exploataţi către cea de a fi expulzaţi.

Aveam nevoie de ceva diferit. Aveam nevoie de o măsură în favoarea intrării în legalitate şi nu de incriminarea celor care se află în prezent în situaţie de şedere ilegală. Aveam nevoie de o măsură care să combată xenofobia. Chiar ieri, ministrul italian de interne a declarat în mod explicit: „Trebuie să acţionăm dur împotriva imigranţilor ilegali”; cu alte cuvinte, trebuie să acţionăm dur împotriva celor vulnerabili. Consider că prin această directivă nu facem decât să protejăm acest tip de atitudine xenofobă.

Avem nevoie de imigranţi în cadrul Uniunii Europene, chiar Comisia o spune: 50 de milioane până în anul 2060, deoarece ne aflăm în plină criză demografică, însă nu facem nimic pentru a-i ajuta să aibă acces în UE. În schimb, armonizăm sistemul de expulzare, iar astăzi decidem să îi expulzăm pe cei care se află în situaţie de şedere ilegală, chiar dacă aceştia sunt lucrători care au fost deja absorbiţi de piaţa muncii din Europa.

Consider că efectele acestei directive vor fi devastatoare, deoarece îi va determina atât pe imigranţi, cât şi piaţa muncii, să se adâncească şi mai mult în zona ilegalităţii şi va creşte numărul de cazuri de exploatare de către angajatori lipsiţi de scrupule.

  Nigel Farage, în numele Grupului IND/DEM. - Doamnă preşedintă, imigraţia ilegală reprezintă o problemă, iar aceasta este amplificată de libera circulaţie a persoanelor. Cu toate acestea, prezentul val de nelinişte care se răspândeşte rapid prin Marea Britanie este, bineînţeles, generat de migraţia legală şi de propriile norme ale Uniunii Europene.

Timp de 20 de ani, sindicatele britanice seduse de Jacques Delors au crezut că Uniunea Europeană le serveşte interesele. Acum au înţeles în sfârşit şi şi-au dat seama că guvernul britanic este incapabil de a pune pe primul plan interesele britanice.

Mi-e teamă că lucrurile se vor înrăutăţi semnificativ. În momentul în care demarăm o serie de proiecte cu o masivă investiţie publică, cum sunt Jocurile Olimpice şi clădirile de locuinţe finanţate de comunităţile locale, mii de lucrători europeni vor profita de pe urma acestora. Locurile de muncă britanice pentru lucrătorii britanici nu pot fi garantate cât timp suntem în UE. Perspectiva ca contribuabilii britanici să finanţeze lucrători străini este, sincer, inacceptabilă.

Cu toate acestea guvernul îşi menţine poziţia, susţinând că Uniunea Europeană este un lucru minunat. Ei bine, nu e surprinzător, nu-i aşa? Lordul Mandelson primeşte în continuare 78000 GBP pe an de la Comisia Europeană şi, bineînţeles, va primi o pensie în doar câţiva ani de acum înainte - dacă nici acesta nu mai este un conflict de interese...

Marea preocupare este acum dacă extrema dreaptă xenofobă va profita de situaţie. Nu dorim nici acest lucru. Noi, cei din cadrul UKIP, la alegerile europene ne vom prezenta în faţa poporului britanic cu o agendă politică non-rasistă, spunând că este momentul să punem interesele britanice pe primul plan. Nu suntem protecţionişti, însă solicităm bun simţ. Dorim să ne controlăm frontierele şi să hotărâm cine trăieşte, munceşte şi se stabileşte în ţara noastră.

  Andreas Mölzer (NI). - (DE) Doamnă preşedintă, peste tot în lume speranţa obţinerii unei slujbe bine plătite reprezintă un stimulent foarte puternic. În special în momentele dificile din punct de vedere economic, economia neagră începe să se dezvolte, ceea ce determină, bineînţeles, mulţi oameni să îşi rişte vieţile în căutarea ţării făgăduinţei. Este important să transmitem clar că munca ilegală nu va mai fi tolerată.

Cu toate acestea, recentul raport privind drepturile fundamentale ale omului ridică o serie de probleme în acest sens. Raportul indică faptul că încălcarea regulilor de acces ale UE va fi recompensată, întrucât imigranţii vor beneficia de o protecţie superioară celei oferite cetăţenilor Europei, ale căror identitate şi armonie socială sunt ameninţate de imigraţia în masă. Imigraţia ilegală va fi banalizată dacă, pe viitor, fiecare imigrant ilegal este privit pur şi simplu ca o persoană fără permis valabil de muncă.

Cu toate acestea nu trebuie să uităm faptul că migranţii fără permise de reşedinţă vor trebui expulzaţi în cele din urmă. Este important să renunţăm la stimulente, cum ar fi intrarea în legalitate în masă şi perspectiva unui loc de muncă. În plus, trebuie să negociem acorduri eficiente de expulzare cu ţările de origine. De asemenea, organizaţia de securizare a frontierelor FRONTEX trebuie să fie în cele din urmă extinsă astfel încât să poată fi desfăşurată în mod eficient.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE). - Directiva actuală contribuie la consolidarea politicii comune referitoare la imigraţia ilegală şi este un prim pas înspre combaterea angajărilor ilegale prin impunerea de sancţiuni financiare angajatorilor. Reamintesc însă că toate statele membre au o legislaţie naţională având ca obiect munca ilegală şi sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor. Aplicarea acestor legi contribuie şi la descoperirea angajării de imigranţi ilegali.

De aceea, cred că este important să avem reglementări adecvate dar, este şi mai important ca statele membre să asigure aplicarea cu stricteţe a acestor reglementări. Sunt binevenite în textul final prevederile referitoare la sancţiunile proporţionale cu numărul de angajaţi ilegali, precum şi la aplicarea de amenzi mai reduse în cazul în care angajatorul este o persoană fizică iar angajatul furnizează servicii personale sau ajutor casnic şi nu se constată condiţii de muncă abuzive.

Negocierile dintre Parlamentul European şi Consiliu au condus la clarificarea noţiunii de subcontractor care poate fi tras la răspundere, precum şi la cuantumul plăţilor retroactive ce urmează să fie efectuate de către angajator. Sunt convins că aplicarea directivei va îmbunătăţii situaţia respectării preferinţei comunitare la efectuarea angajărilor.

De asemenea, consider că aplicarea acestei directive ar trebui să constituie un motiv în plus pentru ca statele membre să elimine restricţiile de pe piaţa muncii pentru cetăţenii europeni, având în vedere că limitarea posibilităţii de a angaja imigranţi ilegali va crea noi oportunităţi de recrutare a propriilor cetăţeni ai Uniunii.

  Inger Segelström (PSE). - (SV) Doresc să încep prin a-i mulţumi lui Claudio şi tuturor celorlalţi care au făcut ca acest raport să devină posibil. În dezbaterile anterioare privind viitoarea politică privind azilul, refugiaţii şi migraţia, ne-am concentrat în special asupra acelora care locuiesc aici în mod ilegal, sunt bine educaţi şi cărora li se permite să vină aici sau asupra acelora care sunt doar săraci şi doresc să-şi sprijine familia şi să poată veni aici.

Acum plasăm responsabilitatea asupra angajatorilor care angajează persoane fără acte. Nu ar fi existat atâtea persoane fără acte aici dacă nu am fi avut în permanenţă angajatori iresponsabili care să îi plătească şi să îi exploateze. Mie personal mi se pare foarte corect să se impună sancţiuni şi să se introducă o solicitare de informaţii pentru angajatori, iar dacă un angajator a exploatat pe cineva, remuneraţia trebuie plătită chiar şi după ce acea persoană a plecat acasă.

Cu toate acestea, există o propunere în privinţa căreia aş fi votat împotrivă dacă nu ar fi existat un vot în comisie, şi anume aceea că majoritatea introduce norme mai puţin stricte pentru ocuparea forţei de muncă în domeniul serviciilor personale. Pentru mine, aceasta reprezintă o chestiune de egalitate, deoarece femeile sunt cele care au muncit în domeniul serviciilor personale pe salarii mici. Această categorie s-a confruntat cu mai multe dificultăţi decât cei din anumite locuri de muncă unde existau câţiva angajaţi, dar consider că acesta este un prim pas.

Am regretat când am văzut astăzi la ştiri că guvernul conservator suedez are o părere negativă asupra raportului, care vizează susţinerea întreprinderilor responsabile şi incriminarea celor iresponsabile care exploatează lucrătorii fără acte.

Pentru a încheia, sunt, bineînţeles, îngrijorată cu privire la avizele pe care le-am primit din partea sindicatelor cu privire la raport. Sper că vom putea soluţiona aceste chestiuni înainte de a lua o decizie. Tuturor angajatorilor trebuie să li se aplice aceleaşi norme, precum răspunderea comună în ceea ce priveşte contractele de muncă, în caz contrar, vom include fisuri în legislaţie şi vom încuraja înşelătoria.

  Ignasi Guardans Cambó (ALDE). - (ES) Doamnă preşedintă, cea mai bună metodă de a proteja o formă de imigraţie controlată, care se poate gestiona în societatea noastră, atât în termeni economici cât şi în termeni sociali, este combaterea ocupării forţei de muncă ilegale.

Aceasta nu înseamnă că ar trebui să luptăm împotriva imigranţilor ilegali înşişi, din moment ce fiecare dintre aceştia are propria poveste, ci mai degrabă împotriva fenomenului de imigraţie ilegală ca singura modalitate de a justifica şi sistematiza cu adevărat imigraţia controlată, în special în vremurile de azi.

Bineînţeles, acest lucru ar trebui făcut nu numai prin intermediul celor care caută de lucru, ci şi prin intermediul celor care oferă locuri de muncă. Lupta împotriva imigraţiei ilegale nu poate fi purtată numai în staţiile de metrou din Londra sau Madrid, ci şi în departamentele de resurse umane ale multor companii care angajează lucrători ilegali pentru a-i exploata şi a-i priva de drepturi.

Prin urmare, acesta este motivul pentru care îmbrăţişăm în întregime această directivă. Este o directivă care oferă un context obligaţiilor angajatorilor şi, bineînţeles, sancţiunile care trebuie impuse angajatorilor care exploatează lucrătorii fără drepturi.

Este o directivă echilibrată. Raportorul trebuie felicitat pentru compromisul echitabil la care a ajuns şi bunul echilibru realizat în această privinţă.

Aş dori să subliniez acele articole care protejează drepturile lucrătorilor care au fost exploataţi. Acestea protejează lucrătorii astfel încât aceştia din urmă să poată denunţa situaţia în case se află. Îi protejează garantându-le că pot solicita remuneraţia care li se cuvine, fără ca acest lucru să conducă, bineînţeles, la câştigarea dreptului de a rămâne. Cu toate acestea, orice activitate care a fost efectuată ilegal, fără asigurare naţională şi fără plată, va fi, bineînţeles, remunerată indiferent de statutul de angajat al lucrătorului care a muncit în mod ilegal.

Evident, sancţiunile sunt adecvate şi proporţionale. Acordul privind subcontractarea, la care raportorul s-a referit deja în discursul său, este foarte important. Este foarte important în practică şi acesta este subiectul discuţiei noastre.

O ultimă menţiune: consider că pentru această directivă perioada de transpunere de 24 de luni este prea mare. Îmi dau seama că aceasta nu poate fi schimbată, dar 24 de luni reprezintă o perioadă prea lungă şi ar trebui scurtată dacă este posibil.

PREZIDEAZĂ: DNA MORGANTINI
Vicepreşedinte

  Ewa Tomaszewska (UEN). - (PL) Dnă preşedintă, angajarea resortisanţilor ţărilor terţe care se află ilegal în Uniunea Europeană face imposibilă concurenţa loială şi, de asemenea, privează angajaţii respectivi de o protecţie adecvată.

Mă gândesc în primul rând la condiţii de muncă sigure şi protecţie socială, în cazul unui accident la locul de muncă. Numărul de imigranţi ilegali în UE este estimat la 4,5 - 8 milioane de persoane, aceştia lucrând îndeosebi în sectorul construcţiilor, agriculturii, turismului, hotelier şi al serviciilor. Există cazuri de muncă forţată, în condiţii de exploatare şi muncă a copiilor. Angajările fără forme legale joacă un rol semnificativ în reducerea standardelor de ocupare a forţei de muncă.

Acesta reprezintă motivul pentru care dreptul sindicatelor de a reprezenta interesele acestor lucrători este atât de important. Cel care decide să angajeze o persoană care se află pe teritoriul ţării în mod ilegal este angajatorul, drept pentru care acesta este cel care ar trebui să fie sancţionat pentru încălcarea legii. Este necesară acţiunea coordonată a tuturor ţărilor membre din UE pentru combaterea fiecărui aspect al angajării fără forme legale.

  Mary Lou McDonald (GUE/NGL). - Dnă preşedintă, există o nevoie urgentă de a proteja lucrătorii de exploatare în aceste vremuri de dificultăţi economice, iar problema de a ne asigura că termenii şi condiţiile lucrătorilor europeni nu se înrăutăţesc sistematic prin exploatarea lucrătorilor migranţi vulnerabili nu are răspuns. Responsabilitatea în această privinţă aparţine în întregime guvernelor şi autorităţilor statelor membre.

Deşi statele membre trebuie să ia măsuri pentru a reglementa imigraţia, regret profund faptul că baza legală a prezentei propuneri este lupta împotriva imigraţiei ilegale. Adevărata luptă este împotriva angajatorilor exploatatori şi necinstiţi, iar ceea ce este necesar în acest moment este un program care să sprijine lucrătorii, nu unul împotriva imigranţilor.

Imperativul politic şi economic trebuie să fie oprirea exploatării imigranţilor aflaţi în situaţie de şedere nereglementată, sancţionarea angajatorilor necinstiţi, nu folosirea lucrătorilor ca ţapi ispăşitori sau incriminarea acestora, fie că sunt migranţi sau nu. Folosirea sancţiunilor penale din prezenta propunere nu ar trebui să fie de competenţa UE, iar aceia care pledează pentru expulzarea lucrătorilor emigranţi ca soluţie împotriva exploatării se înşeală. Prezenta directivă nu conduce la echilibru.

  Johannes Blokland (IND/DEM). - (NL) Au trecut deja doi ani de când comisarul Frattini a prezentat planurile de combatere a muncii nereglementate care garantează un flux constant de lucrători cu şedere nereglementată care intră în Uniunea Europeană pentru a munci. Această situaţie este degradantă şi trebuie să înceteze.

Dnă preşedintă, cu toate acestea, nu sunt de acord cu raportorul în ceea ce priveşte problema implicării Uniunii Europene în legislaţia penală. Nu sunt în favoarea includerii legislaţiei penale în cadrul mandatului european. În schimb, ceea ce este necesar aici este o metodă deschisă de coordonare. Prin urmare, sunt încântat de faptul că propunerea de compromis modificată este prudentă cu privire la aplicarea legislaţiei penale. Sancţiunile financiare sunt suficiente pentru a stimula atenţia în selectarea lucrătorilor. Sper că inspectarea întreprinderilor va încuraja statele membre să recurgă la legislaţia penală.

  Philip Claeys (NI). - (NL) Este binevenit faptul că va fi introdusă o directivă care va sancţiona angajatorii de imigranţi ilegali. Se spune, pe bună dreptate, că posibilitatea găsirii unui loc de muncă în Uniunea Europeană este un factor de atracţie pentru imigraţia ilegală. Cu toate acestea, ar trebui să fim consistenţi şi să combatem, de asemenea, ceilalţi factori care atrag imigranţii. Cel mai important dintre aceşti factori este impunitatea cu ajutorul căreia străinii pot veni în Europa în mod ilegal. Există, de fapt, state membre care recompensează străinii ilegali, un caz în discuţie fiind regularizările în masă din Spania, Italia şi Belgia, printre altele.

Există, de asemenea, ipocrizia aşa-numitelor regularizări individuale pe motive umanitare. Numai în anul precedent au existat nu mai puţin de 12 000 într-o ţară atât de mică precum Belgia. Imigranţii ilegali ar trebui deportaţi, nu regularizaţi, fiindcă fiecare imigrant ilegal atrage o multitudine de imigranţi noi. Fiecare stat membru care îi regularizează face acest lucru în numele celorlalte state membre. Prin urmare, nu este suficient să oprim angajatorii. Trebuie să abordăm imigraţia ilegală în întregul său context.

  Carlos Coelho (PPE-DE). - (PT) Dnă preşedintă, dle Barrot, doamnelor şi domnilor, în această şedinţă plenară am adoptat câteva măsuri menite să creeze o politică privind imigraţia coerentă şi integrată. Această politică comună trebuie, în primul rând, să implice canalele legale în materie de imigraţie, precum şi integrarea acestor imigranţi în societăţile gazdă. În acest sens, am adoptat în urmă cu două luni Directiva privind cartea albastră şi Directiva privind o procedura unică de solicitare a unui permis unic în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă în UE.

În acelaşi timp, trebuie să combatem imigraţia ilegală în mod eficient, precum şi toate formele de criminalitate care sunt asociate acesteia. Această iniţiativă doreşte să combată factorii de atracţie ai imigraţiei ilegale în spaţiul european şi să pună capăt exploatării lucrătorilor ilegali. Este important ca cei care încearcă să intre în spaţiul european cu price preţ, uneori cu preţul vieţii, să înţeleagă că există o singură cale posibilă: imigraţia legală, cu toate drepturile şi oportunităţile inerente acesteia. S-a estimat că există între 5 şi 8 milioane de imigranţi cu şedere nereglementată în Uniunea Europeană; un număr semnificativ au locuri de muncă cu nivel scăzut de calificare şi slab remunerate şi, în unele cazuri, sunt sever exploataţi. Îl felicit pe raportor, dl Fava, şi mai ales pe colega mea, dna Bauer, pentru munca depusă şi compromisul la care au ajuns.

Prin urmare, sunt de acord cu combaterea muncii ilegale în cadrul Uniunii Europene. Intenţia prezentei directive este de a se asigura că toate statele membre sunt în măsură să introducă sancţiuni similare împotriva angajării de imigranţi ilegali şi să le pună în aplicare în mod eficient. Va fi posibilă stabilirea a trei tipuri de sancţiuni: financiare, administrative şi penale, în funcţie de gravitatea încălcării. De asemenea, angajatorilor li se va cere să ia măsuri preventive şi să verifice statutul în materie de imigrare al acestor persoane, pentru a evita angajarea lucrătorilor care se află în Uniune în mod ilegal.

  Wolfgang Kreissl-Dörfler, (PSE). - (DE) Dnă preşedintă, în primul rând, aş dori să-l felicit pe colegul meu, Claudio Fava, pentru acest raport şi pentru faptul că s-a ajuns la un acord în reuniunea trilaterală. Bineînţeles, este întotdeauna posibil să cerem mai mult şi să realizăm mai mult. Cu toate acestea, faptul că s-a recunoscut în cadrul Uniunii Europene că imigranţilor ilegali care sunt prinşi trebuie, de asemenea, să li se acorde drepturi şi trebuie să fie protejaţi împotriva exploatării, reprezintă un important pas înainte.

Bineînţeles, aceasta trebuie să facă parte dintr-o politică globală privind migraţia şi imigraţia. Nimeni nu contestă acest lucru. Cu toate acestea, există un aspect pe care nu îl înţeleg. Deşi Verzii - Jean Lambert nu se mai află aici - sau cei de stânga din aşa-numita aripă comunistă, precum Giusto Catania, susţin că nu funcţionează, că nu s-a ajuns din nou la nimic, că nimic nu poate fi de ajutor, aş dori să spun că nu este benefic să promiţi o masă cu patru feluri de mâncare persoanelor care trăiesc în aceste situaţii dificile şi apoi să nu reuşeşti să le oferi pâinea cea de toate zilele. Acest lucru este plin de laşitate şi nu este util. Trebuie să mă întreb ce vor de fapt Verzii dacă votează întotdeauna împotriva măsurilor care ar îmbunătăţi situaţia acestor persoane. Am văzut deja acest lucru în cazul multor rapoarte şi acţiuni.

De asemenea, nu există niciun impediment care să împiedice statele naţionale să stabilească controale adecvate, să impună amenzi şi să interzică accesul întreprinderilor care angajează imigranţi ilegali la subvenţii şi la fondurile naţionale şi ale UE.

Aş dori să văd aceeaşi abordare severă pe care o folosesc uneori statele membre în cazul imigranţilor ilegali fiind aplicată şi autorilor de evaziuni fiscale şi acelora care lucrează pe piaţa la negru. Bineînţeles, trebuie să vorbim cu colegii noştri din parlamentele naţionale pentru a-i încuraja să solicite să li se acorde imigranţilor ilegali drepturile asupra cărora s-a decis aici. Există, desigur, un aspect de care putem fi siguri. În cazul în care o persoană este angajată ilegal deoarece nu mai poate supravieţui în propria ţară, aceasta nu are opţiunea de a merge la poliţie şi de a spune că este exploatată. În acelaşi fel, o femeie care a fost violată nu poate raporta infracţiunea. În ambele cazuri, aceste persoane ştiu că dacă apelează la autorităţi vor fi deportate.

Acesta este motivul pentru care vom vota în favoarea prezentului raport. Acesta reprezintă primul pas în direcţia cea bună.

  Alexander Alvaro (ALDE). - (DE) Dnă preşedintă, dle vicepreşedinte al Comisiei, cred că ceea ce a spus dl Kreissl-Dörfler este corect. Aş dori să-i mulţumesc dlui Fava pentru acest raport şi pentru munca excelentă pe care a depus-o.

Raportul evidenţiază în mod clar că ambele părţi implicate în angajarea fără forme legale trebuie să fie trase la răspundere în mod egal, ceea ce va crea un echilibru juridic. Angajarea fără forme legale trebuie pedepsită şi interzisă în toate statele membre.

Angajatorii trebuie responsabilizaţi pentru menţinerea acestei interdicţii, dar este şi sarcina autorităţilor competente să monitorizeze respectarea interdicţiei şi să impună sancţiuni. Cel mai important aspect este protejarea de exploatare a persoanelor din cadrul acestor relaţii de muncă.

Stabilirea sancţiunilor legale reprezintă, cu siguranţă, un pas înainte. Cu toate acestea, autorităţile trebuie să pună în aplicare mai multe controale şi să-i urmărească penal pe aceia care comit infracţiuni. Raportul este un compromis între Consiliu şi Parlamentul European şi specifică standarde minime.

Cu toate acestea, perspectiva ca statele membre să întărească sau să slăbească cerinţele nu reprezintă o sursă de inspiraţie. Noi am făcut primul pas înainte. Acum ar trebui să parcurgem restul drumului împreună. Cred că pot spune, cel puţin din partea mea şi a unei părţi a grupului meu, dacă nu a majorităţii, că putem sprijini acest raport cu bună credinţă.

  Kyriacos Triantaphyllides (GUE/NGL). - (EL) Dnă preşedintă, directiva pe care o examinăm se referă la unul dintre aspectele fundamentale ale dezvoltării si durabilităţii economice a ţărilor noastre. Se referă la munca fără forme legale, care adeseori duce la reducerea salariilor şi a veniturilor la bugetul de stat, cu toate dificultăţile concomitente legate de asigurarea beneficiilor, precum şi reducerea funcţionării statului social. Acest lucru privează lucrătorii de accesul la asistenţa socială şi alte tipuri de asigurări, la pensii şi chiar la organismele responsabile pentru protejarea condiţiilor care primează la locul acestora de muncă.

Din păcate, angajarea fără forme legale face parte din sistemul actual, ceea ce a dus la o criză economică mondială pe care trebuie să o rezolvăm prin mijloace care vor proteja nu numai măsurile terapeutice, ci şi pe cele corective, fapt ce va proteja prosperitatea pe termen lung. Astfel, considerăm că lupta împotriva angajării fără forme legale nu poate fi examinată într-o manieră fragmentată. Măsurile propuse pentru a asigura o abordare umană a imigranţilor nu ne satisfac. Să ne ocupăm de acest lucru, prin urmare, nu să le transformăm în probleme duplicate.

  Panayiotis Demetriou (PPE-DE). - (EL) Dnă preşedintă, raportorul Claudio Fava şi raportorii alternativi merită cu adevărat felicitările noastre sincere. Ei au reuşit să realizeze un compromis excepţional cu Consiliul, bineînţeles, cu ajutorul dlui vicepreşedinte Barrot, pe care îl felicit, de asemenea. În cele din urmă, directiva privind impunerea de sancţiuni celor care angajează imigranţi ilegali a ajuns la stadiul final de aprobare. Cred că, astfel cum este formulată acum, directiva va servi în mod eficient obiectivului de combatere a angajării de imigranţi ilegali. Aceasta este pentru prima dată când Uniunea Europeană îşi îndreaptă atenţia în direcţia bună, către persoanele care exploatează imigranţi ilegali, către angajatorii care încalcă legea. În sfârşit, angajarea imigranţilor ilegali a fost incriminată. Sunt sigur că sancţiunile penale şi de altă natură prevăzute de directivă vor constitui un factor temut de descurajare, ceea ce va contribui la limitarea şi prevenirea exploatării de neacceptat a imigranţilor ilegali. Directiva prevede sancţiuni multiple, echilibrate şi realiste. Sunt încrezător în faptul că acestea se vor dovedi eficiente. În ciuda faptului că imigranţii ilegali sunt trataţi drept victime şi protejaţi de această directivă, ei primesc, în acelaşi timp, un mesaj descurajator prin faptul că nu va mai fi uşor pentru aceştia să găsească un loc de muncă şi, în consecinţă, că nu va mai exista un factor de atracţie în obţinerea unui loc de muncă, chiar şi în condiţii nefavorabile. Cu toate acestea, trebuie luate măsuri speciale de sprijin pentru acei imigranţi ilegali care se află deja în Uniunea Europeană. În ţara mea, Cipru, unde imigraţia ilegală este o problemă majoră, angajările fără forme legale au fost incriminate cu mult timp în urmă. Bineînţeles, acest lucru nu a eliminat complet angajările fără forme legale, dar le-a limitat. Cu toate acestea, cu ajutorul sancţiunilor multiple prezentate în directivă şi introducerea sistemului de inspecţii la angajatori, problema angajării imigranţilor ilegali şi a imigraţiei ilegale în general va fi, cu siguranţă, atenuată.

  Catherine Boursier (PSE). - (FR) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aş dori să-i mulţumesc dlui Fava pentru munca remarcabilă pe care a depus-o în ultimele luni pentru a produce acest text echilibrat.

Nu a fost o sarcină uşoară, iar calea a fost presărată cu capcane. Cu toate acestea, cred că rezultatele sunt pozitive şi am să menţionez trei puncte în particular.

Sancţiunile se aplică aici angajatorului contravenient, în timp ce migrantul este considerat ca fiind victima. În afara penalităţilor financiare, sunt recomandate sancţiuni penale pentru contravenienţii recidivişti, traficul de persoane sau exploatarea minorilor. Eu cred că sancţiunile penale sunt esenţiale şi cred, de asemenea, că depinde de noi să ne asigurăm că sunt efectuate controale regulate pentru ca prezenta directivă să fie eficientă.

Un alt punct pozitiv de menţionat este plata automată a lucrătorilor pentru salariile restante. În cele din urmă, asociaţiile şi sindicatele susţin apărarea intereselor lucrătorilor care locuiesc într-o ţară în mod ilegal, astfel încât să poată raporta un angajator necinstit fără a se teme de o ulterioară urmărire penală.

Bineînţeles, ca şi în cazul multor alte texte, am fi putut face mai mult, dar ne putem oare asuma riscul de a pune în pericol poziţia de compromis, în condiţiile în care acest text va permite deja progrese majore în apărarea lucrătorilor şi a demnităţii acestora?

Trebuie să sprijinim o abordare echilibrată în privinţa migraţiei şi să recunoaştem că imigraţia pentru muncă este mai mult decât necesară şi va creşte în viitor, având de vedere previziunile demografice.

În acest context este esenţial, prin urmare, să declarăm că modelul pe care îl dorim este unul în care lucrătorii imigranţi sunt priviţi ca fiind lucrători cu drepturi depline, care se bucură de aceleaşi drepturi ca lucrătorii din statele membre.

Prin urmare, trebuie să ne mobilizăm pentru a apăra aceste drepturi şi acesta este motivul pentru care cred că ar trebui să sprijinim acest raport, deoarece este un pas decisiv pentru introducerea unor standarde minime şi în combaterea muncii nereglementate şi a exploatării lucrătorilor migranţi.

  Olle Schmidt (ALDE). - (SV) Ştim că din ce în ce mai multe persoane se ascund în cadrul graniţelor UE. Ştim că, în viitorul apropiat, UE va avea nevoie de un număr crescând de lucrători imigranţi. Ştim, de asemenea, că în fiecare săptămână mii de persoane încearcă să găsească o viaţă mai bună în Europa. Mulţi dintre aceştia îşi pierd viaţa în drum spre continentul nostru. Ştim că multe persoane fără documente sunt exploatate şi trăiesc în condiţii mizere. Acest lucru nu este demn de Uniunea Europeană. Valorile universale pe care UE doreşte să le răspândească în toată lumea includ dreptul fiecărei persoane la o viaţă demnă. Aici există un paradox ruşinos.

Este rezonabil ca UE să aibă o politică comună privind azilul şi migraţia, dar acest lucru nu trebuie să însemne că acele ţări care doresc să adopte măsuri mai drastice şi să vâneze persoanele în diferite moduri ar trebui să fie cele care iau deciziile. Acest lucru ar reduce şansele de a găsi o viaţă decentă în Europa. În acelaşi timp, este important ca angajatorii necinstiţi, care exploatează oamenii aflaţi într-o poziţie vulnerabilă, să ştie că pedeapsa şi sancţiunile pot fi impuse oriunde în UE.

Admit că raportul este un act de echilibrare dificil şi pot să simpatizez cu argumentele dlui Catania în ceea ce priveşte rezerva sa. Cu toate acestea, compromisul este un pas în direcţia cea bună, chiar dacă am anumite păreri în ceea ce priveşte, de exemplu, limita obligaţiilor de raportare ale angajatorului.

Aş dori să-i comunic dnei Segelström că în Suedia nu avem un guvern conservator. Avem un guvern format din patru partide, cu puternice elemente liberale.

  Maria da Assunção Esteves (PPE-DE). - (PT) Raportul Fava introduce progresul şi umanizarea în legislaţia privind imigraţia. Acesta ne pune la dispoziţie reasigurarea morală pe care ne-o datorăm nouă înşine de la directiva privind returnarea. Interdicţia generală în privinţa angajării imigranţilor ilegali evită nu numai ilegalitatea endemică a imigraţiei, dar, mai presus de toate, evită potenţialul de exploatare şi de a profita de pe urma suferinţei umane care, în general, însoţeşte acest tip de muncă.

Primul punct esenţial în privinţa raportului Fava este contestarea şcolii de gândire privind imigraţia ilegală, care se mulţumeşte cu o facilă, dar inacceptabilă condamnare a imigranţilor, în loc să stabilească un răspuns sistemic care consideră statul şi angajatorul responsabili în mod egal. Până în acest moment, principalul eşec al politicii privind imigraţia a fost lipsa unui răspuns echitabil la situaţia îngrozitoare a imigranţilor ilegali, greutatea sistemului juridic căzând asupra lor, statutul lor fiind de inculpaţi, mai degrabă decât de victime.

Al doilea punct esenţial în privinţa acestui raport este faptul că aduce în arena publică europeană etica responsabilităţii împărţite între stat şi întreprinderi. Obligativitatea angajatorilor de a efectua controale amănunţite prin verificarea statutului de rezident al lucrătorului este valoroasă prin faptul că acordă o competenţă sectorului privat; ceva ce Uniunea Europeană nu a încercat foarte des. Noi salutăm această competenţă, deoarece apărarea legalităţii şi eticii publice aparţine nu numai statului, ci tuturor. Prin urmare, raportul pune bazele unei noi metode politice pe care alte rapoarte ar trebui să o urmeze.

Al treilea punct şi cel mai important este separarea crucială a obligativităţii de a plăti remuneraţia de aceea a problemei legalităţii reşedinţei. Aceasta constituie o declaraţie simplă a preceptului moral universal care afirmă că umanitatea este mai importantă decât regulile sistemului legal şi are prioritate faţă de acestea.

Prin urmare, felicitări, dle Fava.

  Javier Moreno Sánchez (PSE). - (ES) Dnă preşedintă, în primul rând aş dori să-i mulţumesc raportorului nostru, Claudio Fava, pentru efortul depus în atingerea unei poziţii comune cu Consiliul; rezultatul include multe îmbunătăţiri sugerate de parlamentul nostru.

Prin intermediul prezentei directive demonstrăm încă o dată angajamentul nostru de a dezvolta o politică comună în materie de migraţie pe baza unei abordări globale. Scopul prezentei directive este clar: combaterea grupurilor de tip mafiot, sancţionarea angajatorilor fără scrupule şi protejarea imigranţilor exploataţi care nu au nicio formă de protecţie socială.

Dorim să vedem dispariţia salariilor sub limita subzistenţei, care sunt nedrepte pentru imigranţi şi, mai mult, distorsionează salariile medii, mai ales în sectoare precum cel al construcţiilor, agriculturii, serviciilor casnice şi hoteliere.

Aceste măsuri necesită mult curaj şi voinţă politică, deoarece există multe interese mascate şi mulţi bani care circulă în economia subterană. Mai ales în aceste timpuri grele, este mai important ca niciodată să gestionăm fluxurile de migraţie în mod inteligent şi cu generozitate, dar în mod responsabil.

Ar fi uşor să cedăm tentaţiei de a nu încerca să ţinem sub control economia subterană. Nu putem să ignorăm şi să lăsăm fără apărare împotriva condiţiilor de lucru care sunt la limita sclaviei aproximativ 8 milioane de imigranţi ilegali.

Doamnelor şi domnilor, dacă dorim ca prezenta directivă să fie eficientă, trebuie să existe inspecţii riguroase şi sancţiuni economice, inclusiv sancţiuni penale în cazurile cele mai grave, care vor acţiona ca un factor de descurajare asupra angajatorilor.

În felul acesta vom reuşi să reducem piaţa economiei subterane şi să punem capăt factorului de atracţie al migraţiei reprezentat de posibilitatea de a muncii fără forme legale. Trebuie să arătăm în mod clar că munca reglementată este singura modalitate de a munci în Europa. Din această cauză, vrem să avansăm pe calea unei abordări globală şi, dle comisar Barrot, invităm Comisia să introducă noile „cărţi albastre” pentru toate celelalte tipuri de angajare, cât mai repede cu putinţă.

  Marek Aleksander Czarnecki (ALDE). - (PL) Rezultatul accesului uşor la munca fără forme legale este faptul că există câteva milioane de imigranţi ilegali în Uniunea Europeană. Angajările fără forme legale, adeseori în condiţii de exploatare, duc la reducerea nivelului salarial în sectorul respectiv şi, de asemenea, periclitează concurenţa între întreprinderi. Mai mult, lucrătorii neînregistraţi nu beneficiază de drepturile la asigurare de sănătate sau pensie. Prin urmare, este esenţial să stabilim mecanismele care vor permite lucrătorilor exploataţi să depună plângeri împotriva angajatorilor lor, personal sau prin reprezentarea de către o terţă parte.

De asemenea, am să vă atrag atenţia asupra faptului că directiva ar trebui să includă în domeniul de aplicare şi lucrătorii care sunt rezidenţi legali în UE, mai ales cetăţenii statelor membre care au aderat la UE în 2004 şi 2007 şi care fac încă obiectul dispoziţiilor tranzitorii, care restricţionează accesul acestora la munca reglementată.

  Marie Panayotopoulos-Cassiotou (PPE-DE). - (EL) Dnă preşedintă, dle vicepreşedinte al Comisiei, propunerea de astăzi face parte dintr-o încercare generală de a găsi o soluţie la politica privind imigraţia în Uniunea Europeană care, bineînţeles, trebuie să acceptăm toţi că nu este complet onestă. Nu este onestă fiindcă noi încercăm să corectăm anumite aspecte ale acestei politici, prin intermediul cărţii albastre, prin decizia de a îndepărta lucrătorii ilegali, cu decizia de astăzi de a pedepsi angajatorii imigranţilor ilegali, dar acestea sunt doar câteva aspecte ale problemei pe care încercăm să o corectăm.

Bineînţeles, nu putem să înţelegem cum este posibil ca lucrătorul ilegal să accepte un loc de muncă, iar persoana care l-a angajat şi care acoperă costurile de şedere şi de trai ale acestuia este cea sancţionată. Este o contradicţie logică pe care trebuie să o acoperim cu condiţiile impuse de un loc de muncă decent. Legislaţia tuturor celor 27 de state membre interzice munca nereglementată şi nedeclarată, mai ales datorită absurdităţii duble pe care o întâlnim aici sub forma intrării ilegale în statul membru şi a exploatării ilegale. În consecinţă, această problemă este una complicată şi compromisul la care s-a ajuns are, desigur, o multitudine de lipsuri. Un astfel de aspect este cel al angajaţilor care sunt folosiţi în principal de persoane, să spunem, în scopuri caritabile şi, bineînţeles, aceştia lucrează dar, în acelaşi timp, găsesc o modalitate de trai. Ce se va întâmpla cu aceştia? Cum vor trăi aceştia în continuare în cadrul ilegalităţii lor forţate, având în vedere că ţările vecine nu au acceptat returnarea imigranţilor?

  Donata Gottardi (PSE). - (IT) Dnă preşedintă, comisar, doamnelor şi domnilor, după cum bine ştim toţi în această Cameră, compromisurile trebuie analizate prin separarea argumentelor pro şi contra şi ajungând la o hotărâre generală care înglobează constrângerile şi contextul legislativ şi politic.

În ceea ce priveşte sfera ocupării forţei de muncă, un element proeminent al directivei care va fi supusă la vot mâine, hotărârea noastră este favorabilă în privinţa mai multor aspecte. Unele puncte pozitive includ introducerea unei definiţii a remunerării care face posibilă comparaţia cu relaţiile reglementate de ocupare a forţei de muncă; reducerea procedurilor impuse de sancţiunile privind munca de îngrijire şi casnică; şi corelarea şi consolidarea dispoziţiilor comunitare care protejează victimele traficului şi exploatării, în special a minorilor. De asemenea, este important angajamentul de a nu considera dispoziţia privind subcontractarea drept precedent.

Există în continuare anumite îndoieli în privinţa răspunderii lanţului de angajatori şi în privinţa dificultăţilor cu care se confruntă lucrătorii legat de primirea plăţilor care li se datorează înainte de a părăsi ţara. Chestiunea nu este vagă în totalitate, dar, din moment ce prezenta directivă este strâns legată de directiva privind returnarea, nu se poate face nimic în ceea ce priveşte situaţia lucrătorilor ilegali şi angajatorilor care nu au reuşit să găsească căi legale de ocupare a forţei de muncă.

Faptul că subliniez câteva riscuri nu îmi diminuează convingerea că vom hotărî să adoptăm acest document la prima lectură: riscul ca activitatea Parlamentului să continue să fie supusă presiunii din partea guvernelor naţionale şi riscul să consolidăm faţa de „mamă vitregă rea” a Europei.

  Patrick Gaubert (PPE-DE). - (FR) Dnă preşedintă, această propunere de directivă este de o importanţă majoră pentru combaterea imigraţiei ilegale şi a fost esenţială în introducerea unei politici comune privind imigraţia. Toţi suntem conştienţi că munca nedeclarată este factorul principal de atracţie pentru mii de bărbaţi şi femei care trec frontierele noastre în fiecare zi, în căutarea unui loc de muncă decent şi a unei modalităţi de a-şi hrăni familiile.

În realitate, aceştia găsesc adeseori angajatori care se folosesc şi abuzează de situaţia lor fragilă şi ignoranţa lor în privinţa drepturilor pe care le au, pentru a-i exploata şi a-i folosi ca forţă de muncă ieftină. Aceasta este ceea ce astăzi numim sclavie modernă.

Nu trebuie să ascundem faptul că acest fenomen implică persoane, fie că sunt cetăţeni europeni sau persoane dintr-o terţă ţară, care muncesc şi au o situaţie de şedere normală, dar care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, întrucât aceasta face parte din cadrul luptei împotriva imigraţiei ilegale.

Nu este cazul să aruncăm vina asupra bărbaţilor şi femeilor care adeseori sunt de bună-credinţă, dar sunt victime ale reţelelor sau angajatorilor necinstiţi. Scopul acestui text trebuie să fie tocmai acela de a proteja aceste persoane vulnerabile şi de a se asigura că drepturile acestora de bază, fundamentale sunt respectate; acesta este exact obiectivul declarat şi ambiţia compromisului obţinut.

Nu trebuie să presupunem că toţi angajatorii sunt necinstiţi şi, bineînţeles, nu ar trebui să tratăm pe cineva care angajează cu bună-credinţă o persoană, crezând că are drept de muncă şi de şedere legal, în acelaşi mod ca pe aceia care încearcă să exploateze situaţia unor astfel de persoane.

Trebuie să fim fermi, să transmitem un mesaj clar. Avem nevoie de dispoziţii curajoase, aplicate cu conştiinciozitate. Adoptarea acestui text va transmite, într-adevăr, două semnale clare. Primul este către angajatori, pentru a le spune că nu vor mai putea să abuzeze de această forţă de muncă vulnerabilă şi aceştia vor fi, în consecinţă, descurajaţi cu adevărat să recruteze un imigrant ilegal. Al doilea semnal este pentru miile de imigranţi ilegali potenţiali care vor fi descurajaţi de condiţiile riguroase de ocupare a forţei de muncă din Europa.

Mulţumirile mele tuturor raportorilor alternativi şi raportorului şi, precum mulţi alţii, sper că acest text va fi pus în aplicare în curând pentru combaterea imigraţiei ilegale şi, prin urmare, promovarea imigraţiei...

(Preşedinta i-a retras cuvântul)

  Genowefa Grabowska (PSE). - (PL) Dnă preşedintă, aş dori să încep prin a-l felicita pe raportor. Sunt conştientă că nu a fost o sarcină uşoară obţinerea unei soluţii de compromis care să ţină seama de interesele de pe piaţa naţională a muncii şi în acelaşi timp să protejeze imigranţii împotriva exploatării. Cu siguranţă, dl Fava merită felicitări.

M-am deplasat în Italia, la Foggia, de îndată ce au fost descoperite aşa-numitele lagăre de muncă. În ultima se aflau atât cetăţeni ai Uniunii cât şi imigranţi ilegali care locuiau şi îşi desfăşurau activitatea în condiţii îngrozitoare. Nu pot să uit condiţiile în care locuiau şi munceau aceştia. Într-adevăr, adeseori au murit în urma înfometării şi tratamentului crud şi inuman. Salut cu căldură prezenta directivă, deoarece va aduce în sfârşit relaţiile de muncă la un nivel civilizat. Aceasta reprezintă o victorie împotriva angajatorilor avari, a urmăririi profitului, a forţei de muncă ieftine şi adeseori chiar gratuită şi a exploatării imigranţilor ilegali de către aceştia.

Pentru a intra în vigoare, prezenta directivă trebuie pusă în aplicare de către toate statele membre. În mod paradoxal, conform legislaţiei interne a acestora, munca nereglementată este considerată ca fiind o acţiune sancţionabilă şi o infracţiune. Cu toate acestea, legea nu se aplică. În consecinţă, trebuie să depunem toate eforturile pentru a pune în aplicare prezenta directivă. Trebuie să existe toate mecanismele legale necesare pentru ca astfel de cazuri nefericite să nu mai aibă loc.

Aş dori acum să mă adresez membrilor britanici ai acestei Camere şi să le solicit să transmită angajatorilor din ţara lor că munca nereglementată constituie o infracţiune. Nu vă plângeţi că Uniunea...

(Preşedinta i-a retras cuvântul)

  Jörg Leichtfried (PSE). - (DE) Dnă preşedintă, cel mai important rezultat al acestui raport este faptul că nu vor fi sancţionaţi numai resortisanţii ţărilor terţe angajaţi fără forme legale, ci şi angajatorii acestora. Trebuie să fim conştienţi - şi acest aspect reprezintă într-adevăr o infracţiune - de faptul că aceste persoane sunt exploatate chiar şi într-o confederaţie progresivă de state, precum Europa. Cineva obţine un profit bun de pe urma acestora. Aceştia nu au dreptul la îngrijire medicală sau pensii şi trăiesc cu teama constantă că vor fi prinşi şi trimişi înapoi în ţara lor de origine.

Din acest motiv, cred că un alt punct foarte important îl reprezintă oportunitatea ca în viitor să impunem sancţiuni pentru angajatorii care exploatează imigranţi ilegali. În opinia mea, este nevoie urgentă de măsuri cum sunt amenzile, răspunderea pentru costurile deportării, retragerea fondurilor publice sau a sprijinului, chiar şi închiderea temporară sau permanentă a întreprinderii, pentru a produce o modificare a situaţiei. Inspecţiile periodice şi eficiente efectuate de fiecare stat membru în parte sunt, bineînţeles, esenţiale în această privinţă, împreună cu posibilitatea de a solicita să fie plătite retrospectiv impozitele şi contribuţiile de asigurări sociale.

O Europă în care unele persoane sunt exploatate de către altele nu este o Europă cu adevărat socială. Consider că prezenta directivă reprezintă un pas în direcţia bună. Aş dori să-i mulţumesc raportorului pentru extraordinara sa activitate. Cu toate acestea, acesta nu trebuie să fie în niciun caz ultima măsură pe care o luăm.

  Daciana Octavia Sârbu (PSE). - Consider că această iniţiativă legislativă este binevenită în contextul în care la nivelul Uniunii Europene forţa de muncă din ţări terţe reprezintă un procent deloc neglijabil iar imigraţia clandestină este un fenomen îngrijorător. Subliniez în acest sens necesitatea stabilirii unui cadru legislativ care să permită o definire mai clară a sancţiunilor împotriva angajatorilor de imigranţi din ţări terţe, fără permis de şedere în Uniunea Europeană, având în vedere faptul că munca la negru reprezintă un fenomen alarmant la nivel european, iar exploatarea forţei de muncă imigrantă este o realitate.

De asemenea, trebuie să conştientizăm faptul că o serie de angajatori îşi sporesc profitul prin angajarea de imigranţi fără acte, eschivându-se astfel de la plata asigurărilor sociale sau a impozitelor către stat şi trebuie să ne asigurăm că acest tip de comportament este pedepsit ca atare.

De aceea, este obligatoriu ca fiecare stat în parte să ia măsuri de combatere a angajărilor la negru, să ofere mai multă protecţie imigranţilor şi să organizeze inspecţii periodice, mai ales în sectoarele de activitate unde se presupune că sunt angajaţi imigranţi ilegali. Este de dorit ca accesul la piaţa muncii europene să se facă în mod controlat şi drepturile imigranţilor să fie respectate; de aceea, cerem ca statele membre să ia toate măsurile necesare pentru a asigura o cooperare mai eficientă şi a facilita schimbul de informaţii între diferitele autorităţi naţionale implicate.

  Yannick Vaugrenard (PSE). - (FR) Dnă preşedintă, aş dori în primul rând să îl felicit pe dl Fava pentru excelenta muncă depusă, care va permite adoptarea unei directive care prevede sancţiuni pentru cei care angajează lucrători fără drept de şedere reglementat.

Cu toate acestea, aş dori să vă atrag atenţia asupra complexităţii situaţiei actuale. Trebuie să elaborăm o legislaţie care să egaleze această complexitate.

Pe întreg teritoriului Uniunii Europene, cei care fac comenzi recurg la o cascadă de subcontractări, folosind subcontractori din statele membre fără să ştie dacă angajaţii lucrează sau nu în mod legal. A fost propus un amendament care ar verifica legalitatea situaţiei celor angajaţi. De ce nu a fost inclus?

De asemenea, se stipulează faptul că principalul contractor este responsabil pentru plata salariilor, dar numai în cazul care acesta a ştiut că subcontractorii angajează imigranţi ilegali. Ei bine, nu veţi găsi pe nimeni care face o comandă şi care îşi va recunoaşte vina în mod spontan.

În cele din urmă, cea mai bună directivă din lume poate să fie eficientă numai în cazul în care este însoţită de mecanisme de verificare reale. Am putea îmbunătăţi aceste verificări în cazul în care am avea mai mulţi inspectori de muncă în fiecare ţară europeană, cu un rol mai amplu.

Este esenţial să concepem un arsenal legal mai riguros cât mai curând posibil, astfel încât cei care fac comenzi să fie declaraţi în întregime responsabili în cazul în care subcontractorul încalcă legea.

Nu trebuie să închidem ochii la practicile bine cunoscute din anumite sectoare economice care sunt în complicitate cu activităţile reţelelor organizate de imigraţie ilegală.

  Richard Falbr (PSE). - (CS) Dnă preşedintă, în contextul acestui raport, aş dori să vă atrag atenţia asupra unei probleme urgente care a apărut în ceea ce priveşte criza actuală. În unele ţări - inclusiv a mea - suntem martorii disponibilizării în masă a lucrătorilor agenţiei, a căror majoritate a venit în ţara noastră din Europa de Est şi din ţările asiatice. Aceştia au devenit lucrători ilegali. După disponibilizare, au rămas fără mijloace de existenţă, devenind astfel pioni în mâinile aşa-numiţilor „antreprenori” care i-au supus la o exploatare şi mai rea decât au făcut-o agenţiile. În acelaşi timp, aş dori să reiterez volumul neadecvat de resurse umane neadecvate pe care îl au la dispoziţie inspectoratele de muncă în multe dintre statele membre. Nimic nu se va schimba în cazul în care nu instituim o reţea de inspectori cu formare completă şi dotare corespunzătoare, care să înţeleagă legislaţia muncii şi să cunoască directivele europene.

În timp ce instituţiile europene au căzut acum de acord asupra anumitor standarde privind întreprinderile, de obicei există proteste în rândul statelor membre de fiecare dată când este făcută cea mai mică încercare de a întreprinde ceva similar în domeniul legislaţiei sociale. Trimiterea la tradiţie, subsidiaritate şi alte aspecte asemănătoare, în situaţia în care lucrătorii din Uniunea Europeană sunt supuşi la o exploatare fără limite, este ridicolă şi ipocrită. Din acest motiv, salut orice încercări de a urmări pe cale penală şi de a-i sancţiona pe cei care angajează imigranţi ilegali şi îi mulţumesc dlui Fava.

  Corina Creţu (PSE). - Munca la negru în Uniunea Europeană se concentrează în domeniile ce presupun muncă necalificată, construcţii, agricultură, curăţenie, hoteluri şi restaurante, sectoare care folosesc într-o măsură îngrijorătoare forţă de muncă angajată ilegal. Mai ales în timpuri de criză, angajatorii sunt tentaţi, pentru aşi menţine profitul sau pur şi simplu pentru a supravieţui pe piaţă, să încerce eludarea legii şi să apeleze la lucrători angajaţi ilegal.

Documentul de azi reprezintă un pas spre diminuarea fenomenului muncii la negru care are atâtea implicaţii negative în plan fiscal şi social. E foarte bine că sancţionăm angajarea ilegală a resortisanţilor din ţările terţe, dar să nu uităm că acelaşi flagel îi afectează şi pe concetăţenii noştri din ţările mai puţin dezvoltate ale Uniunii Europene. Românii se confruntă şi ei cu numeroase abuzuri din partea angajatorilor în cadrul Uniunii Europene.

Referitor la textul raportului, ar fi de dorit, în opinia mea, o mai mare severitate în ceea ce priveşte pedepsirea intermediarului de pe piaţa forţei de muncă.

  Sebastiano Sanzarello, raportorul pentru aviz al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală. - (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am impresia că ne ocupăm de acest subiect într-un moment de sensibilitate deosebită.

Criza economică mondială a condus sau este pe cale să conducă ţările care se confruntă cu cea mai rea criză spre folosirea muncii ilegale, care aproape întotdeauna implică imigranţi ilegali, mai ales în anumite sectoare, printre care au fost menţionate construcţiile, agricultura şi altele. Acest lucru încurajează imigraţia ilegală, având ca rezultat tragediile cu care ne confruntăm. În consecinţă, nu este surprinzător faptul că imigraţia ilegală a crescut enorm, iar în această după-amiază şi mâine ne vom ocupa în cadrul acestei Camere de problemele din Lampedusa şi alte ţări învecinate.

Prin urmare, această măsură vine exact la momentul potrivit. Consider, prin urmare, că sancţiunile prevăzute pentru angajatori vor acţiona cu siguranţă ca un factor de descurajare suplimentar, deoarece există deja sancţiuni pentru munca fără forme legale, mai ales cea care implică imigranţi ilegali. Aceste sancţiuni vor descuraja şi mai mult angajatorii să angajeze lucrători.

Am aflat că există 8 milioane de rezidenţi ilegali care muncesc fără forme legale; trebuie să presupunem că îndată ce aceste măsuri vor intra în vigoare, vom avea 8 milioane de imigranţi ilegali pe străzi şi va trebui să ne ocupăm de aceştia. Cred că aceasta este o problemă pe care trebuie să începem să o recunoaştem, fiindcă în caz contrar cei care supravieţuiesc ilegal, dar totuşi supravieţuiesc, vor fi raportaţi ca fiind fără şedere reglementată de către angajatorii lor, care nu vor mai putea să le ofere un loc în care să locuiască şi vom avea o problemă enormă cu 8 milioane de persoane în Europa pe care va trebui să le expulzăm şi să le ajutăm. Cred că acesta este un subiect care trebuie abordat în avans - am să închei, fiindcă văd că mi s-a încheiat timpul alocat. Trebuie să analizăm cu atenţie problema angajării temporare de lucrători, mai ales în agricultură, şi trebuie să eliminăm birocraţia pentru a facilita incluziunea şi acceptarea acestora.

  Zuzana Roithová (PPE-DE). - (CS) Dnă preşedintă, angajarea fără forme legale afectează nu numai cinci până la zece milioane de persoane, ci, în special pe aceia care îi angajează. Spre deosebire de autorul acestui raport, eu cred că această problemă afectează nu numai migranţii ilegali din ţările terţe, ci, de asemenea, milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene care lucrează ocazional pentru salarii care nu sunt impozitate şi din care angajatorii nu deduc contribuţiile de asigurări. Creşterea muncii nereglementate subminează serios concurenţa economică. O soluţie eficientă pe care statele membre o au la dispoziţie ar fi reducerea presiunii fiscale pentru ocuparea forţei de muncă. Cu toate acestea, sprijin de asemenea, această propunere a Comisiei de a armoniza sancţiunile pentru angajatori, deoarece cred că sancţiuni unitare destinate angajatorilor în caz de recidivă vor restricţiona disponibilitatea muncii nereglementate şi, prin urmare, numărul de migranţi ilegali. De asemenea, va reduce amploarea excluderii sociale şi, într-o anumită măsură, exploatarea cetăţenilor din ţări terţe. Cu toate acestea, preconizez probleme în atribuirea sarcinii de verificare a dreptului de şedere al lucrătorilor în responsabilitatea angajatorilor.

  Janusz Onyszkiewicz (ALDE). - (PL) Dnă preşedintă, aş dori să revin la problema sancţiunilor împotriva angajatorilor ai căror subcontractori angajează lucrători ilegali. Sunt foarte îngrijorat în privinţa acestei dispoziţii, fiindcă un angajator nu are nicio modalitate de a verifica dacă subcontractorul angajează astfel de persoane sau nu. În cazul în care angajatorul are cea mai mică bănuială că aceasta este situaţia, ce acţiune ar trebui să întreprindă atunci acesta? Ar trebui să raporteze situaţia la poliţie sau să denunţe contractul? Dacă denunţă contractul, angajatorul riscă să fie dat în judecată şi atunci va fi necesar să justifice motivele pentru denunţarea contractului. Angajatorul nu va fi în poziţia de a furniza probe relevante. Prin urmare, aş dori să-mi reafirm îndoiala profundă în legătură cu această dispoziţie. Este foarte posibil să se dovedească nefolositoare. Alternativ, există posibilitatea de a fi folosită pentru a sancţiona angajatorii într-o manieră nedreaptă şi nejustificabilă.

  Colm Burke (PPE-DE). - Dnă preşedintă, salut raportul deoarece trebuie să subliniem şi să combatem această problemă a angajatorilor care exploatează imigranţi ilegali. Constituenţii au făcut demersuri, astfel că salut măsurile luate în această privinţă.

Există numeroase consecinţe nefavorabile, inclusiv exploatarea imigranţilor prin insuficienţa sumelor plătite sau, în unele cazuri, prin neplată. Acest lucru creează o presiune negativă asupra salariilor lucrătorilor cu statut de şedere legal şi distorsionarea concurenţei între întreprinderile care se supun legislaţiei referitoare la ocuparea forţei de muncă şi acelea care o încalcă.

În concluzie, în cazul în care încercăm să punem capăt acestei practici în statele membre, trebuie să transmitem faptul că aceasta nu este numai o chestiune privind drepturile lucrătorilor, ci şi una privind concurenţa.

  Genowefa Grabowska (PSE). - (PL) Dnă preşedintă, aş dori să închei comentariul făcut în intervenţia mea principală şi să explic ceea ce am dorit să transmit deputaţilor din Regatul Unit care reclamă faptul că prezenta directivă este intervenţionistă şi este de natură să intervină în afacerile interne ale statelor membre. De fapt, aceasta mai degrabă va reglementa lucrurile, decât să intervină.

Am dorit să le spun deputaţilor Regatului Unit care şi-au exprimat nemulţumirile că ar trebui să-i abordeze pe angajatorii din ţara lor de origine pentru a se asigura că drepturile imigranţilor sunt respectate şi că persoanele aflate ilegal pe teritoriul Regatului Unit nu sunt angajate. După aceea vom putea să cădem cu toţii de acord că aceasta este o directivă bună.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE). - (PL) S-a sugerat că migraţia ar putea fi una din modalităţile de diminuare a consecinţelor nefavorabile ale crizei demografice. Este foarte important să încurajăm cetăţenii ţărilor terţe să intre pe teritoriul Uniunii pentru a se angaja. Cu toate acestea, suntem interesaţi numai de cei cu statut de şedere legal şi de munca reglementată. Lucrătorii străini ilegali înseamnă pierderi bugetare şi denaturează concurenţa sănătoasă între întreprinderi. Angajatorii beneficiază cel mai mult de pe urma eforturilor lucrătorilor ilegali. Aceştia pot procura cu uşurinţă forţă de muncă ieftină. Străinii din ţările terţe sunt angajaţi cu precădere în cele mai grele şi mai slab plătite locuri de muncă. Deoarece se află într-o situaţie dificilă, aceştia sunt gata să facă orice le cere angajatorul. Cel din urmă exploatează adeseori disperarea acestora. Nu numai că aceste persoane sunt plătite insuficient, dar aceştia lucrează, de asemenea, fără niciun fel de protecţie socială sau asigurare de sănătate şi sunt sub ameninţarea constantă de a fi expulzaţi din ţara în care se află. Uniunea ar trebui să faciliteze ocuparea unui loc de muncă pentru imigranţi şi ar trebui să acţionăm în consecinţă. Mă gândesc, de exemplu, la locurile de muncă din Polonia pentru cetăţenii Ucrainei.

  Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. −(FR) Dnă preşedintă, cred că această interesantă dezbatere, pentru care le mulţumesc tuturor vorbitorilor, a arătat că există un acord foarte larg în Parlament în privinţa necesităţii de a ne concentra asupra celor care angajează şi, adeseori, exploatează imigranţii ilegali.

Aş atrage atenţia Parlamentului asupra faptului că evaluarea impactului efectuată de Comisie arată că sancţiunile actuale nu au reuşit să garanteze respectarea normelor. Directiva a îmbunătăţit această situaţie prin obligarea statelor membre de a introduce sancţiuni echivalente şi de a se asigura de punerea eficientă în aplicare a acestora. La începutul acestei sesiuni, am subliniat, de asemenea, faptul că inspecţiile pe care statele membre vor trebui să le efectueze vor fi monitorizate de către Comisie.

Aş dori, de asemenea, să mulţumesc încă o dată dlui Fava şi Parlamentului pentru faptul că au făcut posibil acest compromis. Mie mi se pare că este un prim pas bun.

Aş evidenţia, de asemenea, că prezenta directivă face parte din cadrul politicii comune a Uniunii Europene în materie de imigraţie. Bineînţeles, trebuie să combatem imigraţia ilegală şi traficul de persoane. Acesta este subiectul de care ne ocupăm astăzi, dar trebuie să subliniem, de asemenea, beneficiile imigraţiei legale. În afară de cele două propuneri prezentate în octombrie 2007 privind cartea albastră pentru lucrătorii migranţi cu înaltă calificare şi permisul unic, referitoare la drepturile migranţilor, Comisia va prezenta în primăvara anului 2009 alte trei proiecte de directive privind imigraţia legală, care vizează stabilirea de norme comune pentru lucrătorii sezonieri, care sunt, în general, mai puţin calificaţi, pentru persoanele transferate în cadrul întreprinderilor lor şi pentru stagiarii remuneraţi.

Aş adăuga că, în conformitate cu angajamentul său faţă de Parlamentul European şi în cadrul pregătirii şi punerii în aplicare a programului de la Stockholm, Comisia va examina dacă există necesitatea unei legislaţii pentru alte categorii de lucrători migranţi.

Aceasta este tot. Am considerat că este necesar să încadrez prezenta propunere de directivă în contextul general al Pactului privind imigraţia şi azilul. Am dorit să îl aduc în atenţia Parlamentului pentru a demonstra că dorinţele dumneavoastră vor fi puse în aplicare. Vă mulţumesc, de asemenea, pentru calitatea acestei dezbateri.

  Claudio Fava, raportor. - (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, salut observaţiile şi speranţele comisarului. Parlamentul a spus, cred, destul de clar - şi nu numai astăzi - că sunt necesare măsuri privind imigraţia legală, iar imigraţia trebuie să fie abordată într-un context general, care nu caută numai să producă măsuri punitive împotriva imigraţiei ilegale.

Avem restanţe la acest capitol şi, bineînţeles, nu suntem mulţumiţi că tratatele nu autorizează acest Parlament să intre într-o procedură de codecizie cu Consiliul privind imigraţia legală. Baza legală care ne constrânge acum să discutăm doar despre legislaţia pentru combaterea imigraţiei este frustrantă şi pentru mine, dar este baza legală pe care trebuie să o respectăm.

Afirmând acest lucru, consider că raportul de astăzi a introdus articole care protejează cu adevărat drepturile lucrătorilor străini, chiar dacă aceştia sunt imigranţi ilegali. Mă gândesc la permisul de şedere temporară pentru minorii care au fost exploataţi. Mă gândesc la plata remuneraţiei: se specifică în mod expres, în sfârşit, că remuneraţia nu poate fi mai mică decât cea recunoscută de către lege pentru toţi ceilalţi cetăţeni europeni. Mă gândesc la rolul organizaţiilor sindicale care, pentru prima dată, pot apăra şi reprezenta lucrătorii străini, chiar şi pe cei cu şedere nereglementată, în cazuri civile şi administrative.

Consider că acestea sunt motive pentru care putem vorbi despre drepturi recuperate, un pas înainte şi nu înapoi, şi o directivă care abordează un subiect dificil şi sensibil, dar cu un sens al echilibrului la care acest Parlament este deosebit de atent.

  Preşedinta. - Dezbaterea s-a încheiat.

Votarea va avea loc miercuri, 4 februarie 2009.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Carl Lang (NI), în scris. - (FR) Acest raport are mai multe merite.

Primul este acela că se doreşte a fi informativ: înregistrează datele alarmante cu privire la imigraţia ilegală în Europa, imigraţie estimată, conform cifrelor Comisiei, între 4,5 şi 8 milioane de persoane. De asemenea, identifică acele sectoare ale economiei în care se concentrează preponderent munca ilegală, şi anume, construcţiile, agricultura, de curăţenie, hotelier şi alimentaţie.

Al doilea merit al acestuia este acela că intensifică lupta împotriva muncii nedeclarate, în special cu opţiunea aplicării de sancţiuni financiare şi penale pentru angajatorii lucrătorilor ilegali.

Din păcate, raportul are multe limite. Nu menţionează nimic despre ce fel de măsuri ar trebui luate pentru a stăvili aceste fluxuri intermitente de imigraţie ilegală. Nu ia în considerare nici măcar reintroducerea verificărilor la frontierele interne.

Într-un moment de criză atât socială, cât şi economică şi de creştere masivă a şomajului, prima cerinţă a ţărilor din Uniune este de a-şi proteja propriile locuri de muncă. Pentru a face acest lucru, este esenţial să introducem politici naţionale şi europene de protecţie socială. Locurile de muncă din Franţa trebuie să fie destinate francezilor, în timp ce locurile de muncă din Europa sunt destinate europenilor. Aplicarea principiilor de preferinţe şi protecţie naţionale şi europene reprezintă o condiţie esenţială pentru recuperarea economică şi socială în statele din Uniunea Europeană.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE-DE), în scris. – Nici utilitatea, nici oportunitatea măsurilor pentru sancţionarea celor care angajează imigranţi ilegali nu pot fi puse la îndoială. Statul pe care îl reprezint face mai puţin obiectul unor preocupări deosebite în această privinţă, pentru că este deocamdată mai degrabă un stat de tranzit pentru imigraţia ilegală.

În acelaşi timp, trebuie să fim conştienţi de riscurile viitoare la care suntem expuşi. În ceea ce priveşte raportul, salut propunerea de eliminare a procentului de controale obligatorii pe care doreşte Comisia sa îl impună. Acest procent este exagerat şi nu ar avea ca efect decât birocraţie şi cheltuieli publice imense şi fără niciun efect.

  Maria Petre (PPE-DE), în scris. – Doresc mai întâi sa-l felicit pe raportor pentru munca depusă. După cum bine ştim, în Uniunea Europeană lucrează între 4,5 şi 8 milioane de imigranţi ilegali în sectoare precum construcţiile, agricultura, turismul.

Salut faptul că directiva prevede sancţiuni penale împotriva angajatorilor pentru infracţiuni repetate, angajarea unui număr mare de persoane care se află într-o situaţie neregulamentară, dacă angajatul este victima traficului cu fiinţe umane şi acest fapt este cunoscut angajatorului, sau dacă angajatul este minor.

De asemenea, este necesar ca statele membre să stabilească un mecanism care să ofere posibilitatea imigranţilor ilegali de a depune o plângere în cazul în care aceştia sunt, de exemplu, victimele unor practici de exploatare.

Trebuie să avem în vedere faptul că persoanele aflate în situaţie de şedere ilegală şi-au părăsit ţările de origine pentru a asigura familiilor lor un viitor mai bun. Copiii sunt lăsaţi în număr tot mai mare - unii fără supraveghere, alţii pe seama bunicilor şi a vecinilor, dar şi în instituţii de plasament.

În cazul în care aceşti copii îşi însoţesc părinţii, trebuie să le oferim şansa să aibă acces la sistemul de învăţământ şi de protecţie socială din Uniunea Europeană, chiar dacă se află într-o situaţie de şedere ilegală.

  Nicolae Vlad Popa (PPE-DE), în scris. – Raportul redactat de Claudio Fava face parte din pachetul de măsuri privitoare la combaterea imigraţiei ilegale prin descurajarea angajării acestora. Din păcate, raportorul a insistat prea mult pe măsuri care vizau sancţionarea angajatorilor şi a susţinut extinderea drepturilor imigranţilor ilegali.

Întrucât este foarte important să păstrăm un echilibru în privinţa sancţiunilor aplicabile angajatorilor, prin amendamentele depuse am încercat să nuanţez acele prevederi din raport care au sancţiuni prea dure la adresa angajatorilor şi care ar fi putut lăsa loc la interpretări care ar genera abuzuri împotriva acestora.

Totodată, trebuie acordată o atenţie deosebită situaţiei umanitare a acestor imigranţi. De aceea, este foarte important să încurajăm statele membre să aplice sancţiuni penale în cazuri grave cum ar fi cel în care angajatorul ştie că angajatul este victima traficului cu fiinţe umane. În plus, obligaţiile de verificare şi notificare stabilite de raport în sarcina angajatorilor au un adevărat rol de responsabilizare a acestora în această problemă stringentă cu care ne confruntăm din ce în ce mai des în UE.

  Bogusław Rogalski (UEN), în scris. - (PL) Statele membre ar trebui să coopereze îndeaproape pentru combaterea imigraţiei ilegale prin consolidarea acţiunii împotriva muncii nereglementate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Unul din factorii principali care încurajează imigranţii ilegali să vină în UE este posibilitatea ocupării unui loc de muncă fără a fi necesar să-şi reglementeze statutul legal. Acţiunea împotriva imigraţiei ilegale şi a şederii ilegale ar trebui să constituie un factor de descurajare.

Cu toate acestea, directiva privind combaterea imigraţiei ilegale ar trebui să se aplice fără a aduce atingere legislaţiei naţionale care interzice angajarea cetăţenilor unei terţe ţări care sunt rezidenţi legali pe teritoriul statelor membre, dar care lucrează încălcând statutul lor de rezidenţi autorizaţi.

În cazul în care angajatorul este persoană fizică, ar trebui luată în considerare, de asemenea, reducerea sancţiunilor financiare pentru angajatorii resortisanţilor ţărilor terţe.

Definiţiile, metodele şi standardele comune în domeniul combaterii imigraţiei ilegale sunt sine qua non în procesul de creare a unei politici europene comune privind migraţia.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. - (PL) Doamnelor şi domnilor, aş dori să încep prin a le mulţumi tuturor acelora care au fost implicaţi în elaborarea directivei.

Statisticile referitoare la numărul de lucrători fără şedere reglementată din Uniune sunt alarmante. Fără îndoială, este necesară o cooperare strânsă pentru combaterea imigraţiei ilegale. Abordarea muncii nereglementate este o prioritate în strategia UE în materie de imigraţie.

Proiectul de directivă are anumite lacune. Ar putea avea un domeniu de aplicare mai larg şi să includă cetăţenii cu şedere reglementată pe teritoriul UE, dar care sunt angajaţi în condiţii nefavorabile. De asemenea, ar fi benefic să lărgim definiţia de angajator pentru a include agenţiile de muncă temporară, precum şi agenţii de plasare a forţei de muncă. În ciuda lipsurilor sale, proiectul dezbătut merită laude.

Este adevărat că angajatorii poartă responsabilitatea muncii nereglementate. Directiva impune angajatorilor obligaţii administrative suplimentare şi prevede o serie de sancţiuni diferite pentru neîndeplinirea acestor obligaţii. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că directiva are ca scop numai sancţionarea angajatorilor.

Aş dori să precizez că principalul nostru obiectiv este să punem capăt situaţilor în care persoanele sunt exploatate la locul de muncă. Trebuie să facem să fie imposibil ca persoanele să fie angajate în condiţii fără demnitate şi inumane, private de drepturi şi prestaţii sociale de bază. Cred că directiva în cauză este esenţială pentru a obţine armonizarea minimă a dispoziţiilor care interzic munca nereglementată. De asemenea, am încredere că aceste dispoziţii vor fi puse în aplicare în mod eficient de statele membre.

PREZIDEAZĂ: DL VIDAL QUADRAS
Vicepreşedinte

6. Votare

  Preşedinte. - Vom trece la vot acum.

(Pentru rezultate şi alte detalii privind votul: a se vedea procesele-verbale)

6.1. Extinderea Acordului CE/Statele Unite ale Americii de cooperare științifică și tehnologică (A6-0006/2009, Angelika Niebler) (vot)

6.2. Reînnoirea Acordului de cooperare CE/Rusia în domeniul științei și tehnologiei (A6-0005/2009, Angelika Niebler) (vot)

6.3. Spaţiile naturale din Europa (A6-0478/2008, Gyula Hegyi) (vot)

- Înainte de votare:

  Gyula Hegyi, raportor. − Domnule preşedinte, întrucât nu am avut o dezbatere plenară legată de acest punct şi nu a existat nicio posibilitate de depunere a amendamentelor ca urmare o votului din Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, aveţi de ales între a avea încredere în raportor - adică în mine - sau a respinge întreaga rezoluţie. După părerea mea nu este un sistem bun, dar este instrumentul de care dispunem în acest moment.

Multe aspecte ale Directivei Natura 2000 ar trebui oricum redeschide în viitorul apropiat şi sperăm ca actul legislativ să acopere şi spaţiile naturale, dând posibilitatea următoarei adunări să exploateze în continuare acest subiect frumos. Sper ca rezoluţia mea să devină o bază pentru acţiunile legislative ulterioare, acordând membrilor posibilitatea de a-i aduce îmbunătăţiri în viitor.

6.4. Cerere de ridicare a imunităţii lui Miloslav Ransdorf (A6-0008/2009, Aloyzas Sakalas) (vot)

6.5. O agendă pentru viitorul durabil al aviaţiei generale şi de afaceri (A6-0501/2008, Luís Queiró) (vot)

6.6. Achiziția înainte de comercializare: încurajarea inovaţiei pentru asigurarea unor servicii publice durabile de înaltă calitate în Europa (A6-0018/2009, Malcolm Harbour) (vot)

6.7. A doua revizuire strategică a politicii energetice (A6-0013/2009, Anne Laperrouze) (vot)

6.8. Nediscriminarea pe criterii de gen şi solidaritatea între generaţii (A6-0492/2008, Anna Záborská) (vot)

- Înainte de votare:

  Zbigniew Zaleski (PPE-DE). - (ES) Domnule preşedinte, aş dori să fac o mică observaţie lingvistică şi poate semantică.

– (PL) Paragraph A(PL) Punctul A conţine formularea „..luând în considerare diversitatea modelelor familiale ale secolului XXI...” redată în alte limbi prin „a także uznając różnorodność wzorców rodziny... „...en reconnaissant la diversité de schémas familiaux...” ...Anerkennung der Vielfalt der Familienmodels...”. Dacă această formulare trebuie înţeleasă ca acceptare a diversităţii alături de modelul unei familii unisexuale, dacă într-adevăr aceasta a fost intenţia doamnei Záborská, atunci voi vota împotrivă. Ar fi binevenită o clarificare asupra faptului dacă este vorba pur si simplu despre constatarea că astfel de modele au fost observate sau dacă este vorba despre recunoaşterea şi acceptarea lor. Trebuie să înţelegem ce anume votăm.

  Anna Záborská, raportor. − (SK) Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi domnule Zaleski. Desigur, în acest context recunoaştem alte modele.

  Preşedinte. − Prin urmare este clar, domnule Zaleski: constatăm că există.

6.9. Combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile (A6-0012/2009, Roberta Angelilli) (vot)

7. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale ale votului

- Raport: Gyula Hegyi (A6-0478/2008)

  Zuzana Roithová (PPE-DE). - (CS) Spaţiile naturale şi diversitatea lor reprezintă un dar şi o comoară care trebuie ocrotite de umanitate nu doar în Uniunea Europeană. Eforturile Uniunii Europene vor rămâne ineficiente atâta timp cât nu oprim distrugerea pădurilor tropicale, infestarea apelor din Asia, Africa şi America, atâta timp cât nu transmitem o educaţie eficientă privind răspunderea noastră comună de a proteja natura împotriva umanităţii pe întreaga planetă, iar acest raport, pe care l-am susţinut si eu azi, va deveni doar o altă bucată de hârtie.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE). - (PL) Domnule preşedinte, dacă dorim să oprim procesul accelerat de pierdere a biodiversităţii, este esenţial să protejăm pădurile sălbatice ale Europei şi masele de ape. Pentru ca acţiunile noastre comune să fie eficiente, este esenţială în primul rând elaborarea de definiţii univoce ale spaţiilor naturale şi localizarea lor exactă pe harta Comunităţii.

Este, de asemenea, esenţial să dezvoltăm o strategie bazată pe analize ale riscului şi ale proceselor implicate în degradarea spaţiilor naturale, efectuate de experţi. Acest aspect se referă, în special, la invazia speciilor străine care concurează cu cele indigene, precum şi la impactul schimbărilor climatice actuale.

O altă problemă-cheie este turismul în cel mai larg sens al său. Mă refer, în special, la implicaţiile turismului nedurabil sau chiar agresiv. Dacă vrem să sensibilizăm cetăţenii Comunităţii cu privire la aceste probleme, este important să lansăm campanii de informare, să alocăm fonduri speciale în cadrul instituţiilor locale care deţin autoritatea şi să sprijinim iniţiativele eficiente.

  Miroslav Mikolášik (PPE-DE). - Domnule preşedinte, aş dori să-l felicit pe Gyula Hegyi pentru dosarul său şi cercetarea aprofundată.

În acest moment al schimbărilor climatice planetare şi al problemelor de mediu, este evident că trebuie să abordăm chestiunea spaţiilor naturale europene. Cred că este important să coordonăm o strategie pentru protecţia şi restaurarea ţinuturilor noastre sălbatice atât de preţioase. Avem o obligaţie faţă de natură să folosim pământul în mod corespunzător.

În propria mea ţară, Slovacia, o creştere a populaţiei de cari a obligat serviciile parcului naţional în regiunea Tatra Mare să folosească pesticide pentru a combate natura corozivă a insectelor. Aceste pesticide conţin însă cipermetrină chimică care adesea distruge sănătatea vegetaţiei şi implică riscuri grave pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor din regiune.

Aşa cum noi trebuie să găsim o soluţie mai bună pentru a combate această explozie dramatică a populaţiei de insecte în Slovacia, este necesar ca în întreaga Europa să fie găsite modalităţi eficiente pentru protejarea ţinuturilor noastre naturale şi sălbatice. Îndemn Parlamentul European să acţioneze în mod responsabil şi rapid pentru a proteja spaţiile naturale care au mai rămas.

- Raport: Malcolm Harbour (A6-0018/2009)

  Zuzana Roithová (PPE-DE). - (CS) Domnule preşedinte, sunt încântată să sprijin raportul privind achiziţiile înainte de comercializare, având în vedere că minimizează considerabil riscurile investiţiilor în inovaţie. Este un aspect foarte important pe timp de recesiune. Succesul achiziţiilor înainte de comercializare va permite instituţiilor publice să colaboreze pentru dezvoltarea de noi produse în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor publice. Considerăm că astfel va creşte interesul întreprinderilor mici şi mijlocii de a propune soluţii inovatoare pentru îmbunătăţirea calităţii transportului public, a serviciilor de îngrijire medicală, pentru reducerea consumului de energie în clădirile publice şi pentru protejarea cetăţenilor de ameninţările legate de securitatea lor, fără a le fi însă încălcată intimitatea. Această nouă abordare va ajuta sectorul public european să trateze sarcini publice fundamentale fără ajutor din partea statului şi, în acelaşi timp, va creşte potenţialul inovator al firmelor europene. Prin acest raport am transmis un semnal puternic Comisiei Europene, care ar trebui să se grăbească şi să adopte unele modificări legislative specifice.

- Raport: Anne Laperrouze (A6-0013/2009)

  Jan Březina (PPE-DE). - (CS) Domnule preşedinte în exerciţiu, aş dori sa-mi exprim părerea cu privire la separarea sistemelor de producere şi de transport ale gazelor în legătură cu legislaţia adoptată. Procedura de certificare propusă pentru ţările terţe pare a fi o soluţie rezonabilă. Este prima dată când UE a acordat atenţie siguranţei energetice în contextul pieţei gazelor. Ca răspuns la criza gazelor prin care am trecut, este necesar să accelerăm construirea de gazoducte alternative către Europa, care să nu depindă de Rusia. Principalele proiecte de infrastructură, cum ar fi gazoductul Nabucco, care ar trebui să lege regiunea caspică de Europa, nu pot exista fără întreprinderi la scară largă, integrate verticală şi investiţiile acestora. Este greu de crezut însă că acestea vor investi dacă sunt ameninţate de riscul separării şi, prin urmare, de o poziţie economică slăbită. Soluţia pe care ar putea-o aplica Parlamentul European este să stabilească o excludere de la separare pentru noua infrastructură, până în momentul în care va exista un randament al investiţiilor. Nu ştiu dacă am epuizat toate posibilităţile pe care ni le oferă această legislaţie.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE). - (PL) Domnule preşedinte, politica energetică comună este în momentul de faţă una dintre cele mai mare provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană. Răspunsul nostru trebuie să se bazeze pe solidaritate.

Suntem cu toţii conştienţi de faptul că Rusia rămâne unul dintre cei mai importanţi, dar si mai dificili parteneri comerciali ai noştri. Faptul că Rusia este principala noastră sursă de aprovizionare cu gaz nu trebuie, însă, să însemne că se poate bucura de un tratament special. Raportorul sugerează relaxarea politicii Uniunii faţă de Federaţia Rusă. Consider că trebuie să urmăm o politică onestă, dar strictă faţă de un partener comercial care foloseşte materiile prime energetice ca o armă prin care exercită presiuni politice.

S-a subliniat faptul că diversificarea surselor de energie este una dintre aspectele fundamentale în domeniul siguranţei energetice. Un mod de abordare a acestui aspect ar fi să scăpăm de dependenţa faţă de materiile prime ale Rusiei. Construirea gazoductului Nabucco şi exploatarea altor surse de energie reprezintă paşii întreprinşi în această direcţie.

  Jim Allister (NI). - Domnule preşedinte, încă o dată ne-am lăudat în acest Parlament cu convingerile noastre ecologiste, vorbitorii s-au întrecut în a împinge cât mai sus obiectivele nerealiste pentru energia provenită doar din surse regenerabile şi obiectivele privind reducerea emisiilor de CO2 - totul cu convingerea că prin eforturile noastre insignifiante, dar costisitoare vom salva planeta.

Da, trebuie să folosim şi să promovăm sursele de energie durabile, dar urmărirea a ceea ce pentru cei mai mulţi s-a transformat într-o dogmă, oarbă la ideea de costuri sau viabilitate, trebuie temperată de realitate, inclusiv de realitatea că schimbările climatice nu sunt ceva nou, ci survin la intervale ciclice, precum şi de realitatea că, în timp ce noi ne impunem aceste obiective, fabricanţii se orientează tot mai mult către zone în care nu se lovesc de astfel de restricţii. Într-o zi va trebui să justificăm propriile obiective în care UE excelează.

  Johannes Lebech (ALDE). - (DA) Domnule preşedinte, am votat în favoarea raportului doamnei Laperrouze, dar am votat, de asemenea, în favoarea unui număr de amendamente care pun toate sub semnul întrebării energia nucleară ca sursă energetică a viitorului. Ele au fost respinse. Votând în favoarea întregului raport, susţin multe din elementele bune pe care le conţine, dar recunosc şi faptul că majoritatea persoanelor văd energia nucleară ca parte a combinaţiei de resurse energetice fără emisii de CO2 a Europei.

Totuşi, încă am sentimentul că nu aceasta este soluţia pentru viitor. Soluţia pentru viitor este o investiţie masivă în energia regenerabilă şi o dezvoltare a energiei regenerabile.

  Danutė Budreikaitė (ALDE). - (LT) Sunt de acord cu dispoziţiile celei de-a doua revizuiri strategice a politicii energetice europene, dar aş dori să menţionez şi câteva aspecte legate de criza gazelor. Actuala criză a gazelor dintre Ucraina şi Rusia, care din nefericire nu este prima, a afectat 15 ţări central-europene şi balcanice. Nu am văzut cifre care să arate volumul pierderilor economice suferite de ţările afectate, dar aş dori să subliniez pierderile morale şi de valoare. Cum ar trebui să se simtă cetăţenii europeni când conflictul evident politic dintre Ucraina şi Rusia ruinează economia UE, securitatea energetică, stabilitatea politică, iar statele UE sunt incapabile să ia măsuri? Mă refer la intenţia Slovaciei şi a Bulgariei de a repune în funcţiune centrale nucleare sigure care fuseseră închise, intenţie susţinută de mulţi parlamentari. Atunci când dezbatem orice act legislativ comunitar, inclusiv orice act legislativ în materie de energie, subliniem că cel mai important este consumatorul, cu alte cuvinte un nespecialist. Când vom începe să acordăm atenţie unui nespecialist - cetăţeanului Uniunii Europene?

  Avril Doyle (PPE-DE). - Domnule preşedinte, pentru mulţi colegi obiectivul de reducere cu până la 95% a emisiilor de CO2 până în 2050 poate părea extrem, dar dacă acceptăm - şi personal accept - evaluarea ştiinţifică aşa cum a fost prezentată de ultimul raport IPCC, acest nivel de reducere este necesar dacă vrem să menţinem încălzirea globală la pragul de 2°C.

În al doilea rând, deşi am votat împotriva unei serii de amendamente legate de energia nucleară din cauza preocupării mele actuale privind fisiunea nucleară, nu am nicio problemă cu cercetările legate de chestiuni de siguranţă sau noi generaţii de energie nucleară. Ca mulţi alţii, privesc şi mă întreb dacă fisiunea nucleară va deveni vreodată realitate.

Al treilea punct pe care as dori să-l abordez este preocuparea mea pentru situaţia din Irlanda şi lipsa unei separări reale şi transparente a proprietăţii în cadrul reţelei noastre de distribuţie a energiei, care rămâne un obstacol major în calea investiţiilor altor producători, în special ale acelora ce folosesc combustibili alternativi, consecinţa fiind că în Irlanda costurile electricităţii sunt dintre cele mai ridicate din Europa.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). - Domnule preşedinte, această problemă a preţurilor ridicate la electricitate din Irlanda a fost abordată de un coleg al nostru, fost membru al acestei Camere, Simon Coveney, şi sperăm că s-a bucurat de succes.

Am votat în favoarea acestui raport pentru că abordează probleme sensibile cum ar fi eficienţa şi securitatea energetică legate de agenda de lucru privind schimbările climatice. Mă preocupă energia nucleară, la fel ca mulţi oameni din Irlanda, dar cred ca trebuie să recunoaştem faptul că, atunci când interconexiunile funcţionează, este foarte posibil ca energia folosită să provină din sectorul nuclear. Prin urmare, da, avem nevoie de cercetare în domeniul siguranţei eliminării deşeurilor nucleare şi al noilor dezvoltări ale acestei tehnologii, pentru a spori siguranţa şi securitatea în acest sector.

În absenţa unei astfel de abordări, rămân îngrijorat şi am votat în conformitate cu aceste îngrijorări legate de raportul în chestiune. În special regret respingerea amendamentului 37, pentru că, după părerea mea, reflecta în mod corect multe dintre preocupările acestei instituţii.

- Raport: Luís Queiró (A6-0501/2008)

  Nirj Deva (PPE-DE). - Domnule preşedinte, am fost încântat să pot susţine raportul domnului Luís Queiró privind proporţionalitatea şi subsidiaritatea în cazul aeroporturilor mici. Am încercat mereu să folosim aceeaşi măsură pentru toate politicile din UE, dar UE trebuie să recunoască că fiecare stat membru necesită soluţii diferite, în funcţie de circumstanţele locale. Raportul domnului Queiró a abordat problema pe deplin.

Există aeroporturi mici, există aeroporturi de dimensiuni medii şi există mari aeroporturi internaţionale. Nu dorim ca Uniunea Europeană să devină o imensă structură de aeroporturi. Acest raport este echilibrat şi reprezintă modul în care ar trebui să abordăm problema infrastructurii noastre în viitor. Acesta este unul dintre motivele pentru care sunt foarte reticent în a sprijini în propria mea circumscripţie din sud-estul Angliei o a treia pistă la Heathrow, când am putea avea o structură mai bună pentru Kent într-un nou aeroport în estuarul Tamisei.

- Raport: Anna Záborská (A6-0492/2008)

  Zita Pleštinská (PPE-DE). - (SK) În practică se poate observa că procedura prevăzută la articolul 45 alineatul (2) are deficienţe grave. În afară de faptul că raportorul este singurul care poate dezbate subiectul în şedinţa plenară, acestuia nu i se dă posibilitatea de a discuta propuneri individuale de amendamente care sunt problematice în raportul respectiv.

Nu am votat pentru propunerea de modificare a grupului Verzilor pentru că în două puncte noua propunere exprimă rezerve cu privire la propunerea Preşedinţiei cehe. Cum însă aceasta nu este poziţia oficială a Consiliului, astfel de recomandări sunt premature şi adesea contraproductive.

Dacă vrem ca viaţa profesională să fie compatibilă cu viaţa de familie, atunci cariera profesională trebuie să se afle pe picior de egalitate cu activităţile nesalariate şi care au loc în contextul solidarităţii între generaţii. Sunt convins că raportul aduce noi stimulente pentru eliminarea discriminării multiple cu care se confruntă bărbaţii şi femeile care decid în mod liber să se îngrijească de cei apropiaţi şi dragi lor.

Aş dori să subliniez efortul depus de Anna Záborská, dar regret faptul că din cauza proceselor procedurale nu am votat proiectul de raport al domniei sale.

  Zuzana Roithová (PPE-DE). - (CS) Domnule preşedinte, mă distanţez de modificările anunţate anterior ale raportului Záborská privind nediscriminarea bazată pe gen şi solidaritatea între generaţii. O societate europeană matură trebuie să înveţe să vadă în grija permanentă pentru copii şi alte persoane dependente o alternativă pe deplin apreciabilă la o viaţă profesională. Propunerea din partea Verzilor care atacă această abordare a Preşedinţiei cehe şi o numeşte reacţionară, este, după părerea mea, greşită şi imatură, deşi din nefericire a fost votată de membri ai PE. Departe de a fi o retrogradare reacţionară a femeii la un rol subordonat bărbaţilor, reprezintă o modalitate de a reabilita familia în cadrul societăţii, acordând drepturi egale şi bărbaţilor. În ziua de azi şi bărbaţii împing cărucioare şi au grijă de copii în spital. Acei bărbaţi şi acele femei care şi-au dedicat o parte a vieţii pentru a avea grijă de un copil sau de părinţi infirmi depun o muncă socială importantă care, pe viitor, nu trebuie considerată o ocupaţie inferioară. Salut faptul că această abordare se numără printre priorităţile Preşedinţiei cehe. Scopul nostru trebuie să fie crearea de condiţii, pentru ca un bărbat sau o femeie care decide să urmeze această cale să nu sufere discriminare pe piaţa muncii şi să aibă la dispoziţie o serie de opţiuni pentru a echilibra viaţa de familie şi viaţa profesională în conformitate cu principiile flexisecurităţii. Trebuie să consolidăm instituţia parentală şi, prin urmare, flexisecuritatea dintre generaţii, în loc să o şubrezim prin obstacole impuse de legislaţia muncii. Prejudecăţile din ultimul secol adâncesc criza demografică. Raportul Záborská a reprezentat un pas în direcţia bună şi mă opun versiunii modificate care a fost adoptată.

  Miroslav Mikolášik (PPE-DE). - (CS) La fel, doresc să-mi exprim susţinerea deplină a doamnei Záborská care a prezentat raportul din proprie iniţiativă, raport care într-adevăr abordează şi subliniază nevoia unei solidarităţi între generaţii între membri familiei. Nu este vorba doar de grija pentru generaţiile mai tinere, noii sosiţi în familie. În multe cazuri trebuie să rezolvam şi problemele îngrijirii membrilor mai în vârstă ai aceleiaşi familii.

Consider că Preşedinţia cehă a înţeles corect gravitatea situaţiei demografice actuale - şi există, de asemenea, beneficii economice care trebuie luate în considerare - şi resping poziţia Verzilor, care în mod destul de greşit au prezentat o propunere de modificare ce devalorizează această intenţie corectă. Susţin pe deplin raportul doamnei Záborská.

La momentul votului asupra raportului final, aparatul meu de vot nu a funcţionat. Am fost în favoarea poziţiei susţinute de doamna Záborská.

  Ivo Strejček (PPE-DE). - Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru răbdare şi indulgenţă. Permiteţi-mi să profit de această ocazie pentru a explica de ce am votat împotriva Verzilor şi a amendamentului lor. Nu vreau să votez împotriva Preşedinţiei cehe.

Prima mea observaţie este că Preşedinţia cehă nu solicită o schimbare anume în aşa-numitele obiective de la Barcelona, ci o deschidere a dezbaterii privind o posibilă şi viabilă revizuire a obiectivelor. A doua observaţie este că, în mod evident, există diferite condiţii sociale, culturale şi economice care cu greu pot face posibilă realizarea obiectivelor de la Barcelona de o manieră generală şi uniformă pe tot teritoriul UE. În al treilea rând, raportul nu ia în considerare anumiţi factori, cum ar fi libertatea fiecărei familii sau interesele copiilor. În final, dar nu în ultimul rând, obiectivele de la Barcelona sunt greu de atins şi pentru că, pe bună dreptate, îngrijirea copiilor se află în totalitate în mâinile guvernelor naţionale.

  Philip Claeys (NI). - (NL) Şi eu am avut intenţia de a vota în favoarea raportului Záborská pentru că, în linii mari, este un raport imparţial care nu alunecă în clişeele tradiţionale ale corectitudinii politice când este vorba de probleme cum ar fi discriminarea, sau ce se înţelege prin asta.

Amendamentul depus de Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, în cazul căruia am votat împotrivă, a anulat complet, de fapt, raportul şi conţine un număr de elemente foarte discutabile, inclusiv atacul la adresa Preşedinţiei cehe şi ideea nejustificată conform căreia creşterea copiilor acasă ar avea ca efect confirmarea unui rol. Este un argument foarte şubred, dar aparent orice soluţie poate rezolva problema şi poate justifica orice dezbatere, poate a furniza argumente reale pentru o chestiunea ca remunerarea părinţilor care stau acasă.

  Ewa Tomaszewska (UEN). - (PL) Domnule preşedinte, am votat în favoarea raportului doamnei Záborská, în special pentru că recunoaşte munca efectuată în cămine de către femei. Munca legată de creştere, îngrijire, educare şi formare trebuie apreciată corect. În definitiv, atunci când această muncă este desfăşurată în afara domiciliului, este recunoscută şi inclusă în calcularea PIB-ului. Gary Becker, câştigător al premiului Nobel, se referă la importanţa contribuţiei economice aduse de persoanele care îndeplinesc sarcini domestice la progresul economic al societăţii ca întreg. Cât despre definiţia familiei, în poloneză acest termen se referă la o uniune capabilă să procreeze şi nu include uniunile între persoanele de acelaşi sex.

  Astrid Lulling (PPE-DE). - (DE) Domnule preşedinte, am votat în favoarea raportului Záborská, la care s-au opus Verzii introducând o discuţie alternativă. Sunt de părere că pe baza valorilor comune pe care le împărtăşim în Europa, trebuie să le asigurăm în special femeilor care îşi întemeiază o familie posibilitatea de a alege dacă vor să înceteze complet să muncească sau doresc să muncească doar cu jumătate de normă după naştere, pentru a se ocupa de copilul lor. Personal am fost foarte norocoasă că mama mea a putut face asta şi trebuie să spun că am avut numai de câştigat.

Dacă mama mea ar fi avut ghinionul să divorţeze după douăzeci de ani de căsătorie, s-ar fi aflat într-o situaţie dificilă, pentru că nu ar fi primit niciun ajutor social, mai ales la o vârstă înaintată. De patruzeci de ani mă lupt pentru ca femeile care aleg să se dedice familiilor şi copiilor lor să nu fie discriminate şi să nu se pună într-o situaţie greşită făcând această alegere. Nu pot vota în favoarea unei ideologii care vrea să încredinţeze statului copiii şi adulţii, din leagăn până în mormânt.

Regret că raportul Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen a fost respins. Majoritatea membrilor care au votat împotrivă au făcut un deserviciu femeilor, familiei şi societăţii.

  Nirj Deva (PPE-DE). - Domnule preşedinte, îmi exprim recunoştinţa faţă de Anna Záborská pentru acest raport. Deşi grupul din care fac parte are unele obiecţii cu privire la el, doamna Anna Záborská a adus în discuţie un aspect de o importanţă fundamentală pentru UE.

Populaţia UE este în scădere vertiginoasă. În multe state membre, rolul femeilor în consolidarea familiilor nu este recunoscut ca o contribuţie la PIB-ul lor naţional. Femeile şi mamele sunt parte integrantă a vieţii active în societatea noastră şi în circumscripţia mea din sud-estul Angliei sunt multe milioane de femei care se ocupă de copiii lor. Contribuţia lor la PIB-ul britanic şi la bunăstarea propriei mele regiuni este esenţială pentru ţara noastră.

Cred că pentru prima dată în Uniunea Europeană, raportul în chestiune recunoaşte această contribuţie. Trebuie să încurajăm Parlamentul ca pe viitor să analizeze aceste probleme în detaliu, astfel încât să ajungem la egalitate şi solidaritate între sexe.

- Raport: Roberta Angelilli (A6-0012/2009)

  Jim Allister (NI). Domnule preşedinte, azi dezbatem şi deplângem exploatarea sexuală a copiilor. Teoretic fiecare vorbitor care ia parte la dezbatere a condamnat pe bună dreptate activităţile de pedofilie şi abuzul pornografic în care sunt implicaţi copiii. La fel, folosirea în astfel de scopuri a internetului a atras mânia multora.

Şi totuşi, este dezamăgitor faptul că, în ciuda unei asemenea unanimităţi, mai multe state membre nu au atins acelaşi nivel de incriminare în ceea ce priveşte abuzul asupra copiilor. Acostarea în scopuri sexuale, abuzul sexual şi pornografia infantilă nu ar trebui să existe nicăieri în UE şi nu ar trebui să tolerăm niciun fel de manifestare de acest gen. Tăcerea e cel mai bun prieten al pedofiliei. Am văzut-o în biserici, familii şi comunităţi în care au fost închişi ochii, ceea ce a condus la unele dintre scandalurile la care asistăm în unele state membre.

  Zuzana Roithová (PPE-DE). - (CS) Domnule preşedinte, mă bucur că am ocazia de a sprijini raportul chiar acum, dar ar trebui să adaug la comentariile mele anterioare faptul că şapte ţări nu au aderat încă la Convenţia Consiliului Europei sau la Protocolul opţional al ONU, ambele conţinând instrumente moderne de combatere a traficului de copii, a prostituţiei şi a pornografiei. Îmi pare rău că trebuie să spun că este şi cazul ţării mele, Republica Cehă, care, desigur, doreşte să combată aceste fenomene mai eficient, dar pentru o lungă perioadă de timp s-a ocupat de problema integrării răspunderii penale a persoanelor juridice în legislaţia sa. Traficul de copii este, desigur, organizat de aceste persoane juridice care obţin profituri imense. Fac apel, prin urmare, la Preşedinţia cehă pentru a se asigura că această problemă internă va fi rezolvată şi că va servi drept exemplu pentru alte state membre ale UE.

Explicaţii scrise privind votul

- Raport: Angelika Niebler (A6-0006/2009)

  David Casa (PPE-DE), în scris. −− Astfel de acorduri sunt esenţiale în procesul de consolidare a legăturilor dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Când competiţia de pe noile pieţe emergente este în continuă creştere, este esenţial să fim stăpâni pe situaţie, şi cred că acest raport exprimă chiar acest sentiment.

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE), în scris. − Am votat în favoarea raportului Niebler întrucât cooperarea dintre UE şi SUA în domeniul ştiinţific şi tehnologic este extrem de necesară. Acordul transatlantic trebuie să impulsioneze atât SUA, cât şi Comunitatea Europeană să obţină avantaje reciproce ca urmare a progreselor ştiinţifice şi tehnice realizate prin intermediul programelor de cercetare. Acordul va permite schimbul de idei şi transferul de know-how în beneficiul comunităţii ştiinţifice, al industriei şi al cetăţenilor. Subliniez că SUA este un lider mondial în domeniul ştiinţei şi tehnologiei.

Trebuie să remarcăm faptul că acordul se bazează pe principiile de avantaj reciproc, promovează participarea la activităţile de cooperare, cum ar fi apeluri coordonate pentru propuneri de proiecte comune, acces la programele şi activităţile celeilalte părţi. Se promovează principiile protejării eficiente a proprietăţii intelectuale şi partajării echitabile a drepturilor de proprietate intelectuală. Propunerea prevede, de asemenea, misiuni ale experţilor şi oficialilor UE, ateliere de lucru, seminarii şi reuniuni organizate în Comunitatea Europeană şi în Statele Unite.

Îmi exprim speranţa că acest acord va contribui şi la succesul Strategiei de la Lisabona, care vizează o Europă a cunoaşterii. După crearea Institutului European de Tehnologie, cooperarea transatlantică în domeniul ştiinţei şi tehnologiei va căpăta noi valenţe.

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris. − Doamna Niebler a prezentat raportul referitor la a treia extindere a acordului UE-Statele Unite, care sprijină decizia Consiliului privind extinderea acordului pentru cooperare ştiinţifică şi tehnologică între Comunitatea Europeană şi Guvernul Statelor Unite ale Americii. Sunt fericit că pot sprijini această măsură care reprezintă un acord benefic pentru ambele părţi, de promovare a cunoaşterii ştiinţifice şi a progresului tehnologic.

  Daniel Petru Funeriu (PPE-DE), în scris. − Extinderea acordului de cooperare ştiinţifică şi tehnologică dintre UE şi SUA este, fără îndoială, un aspect pozitiv pentru cercetarea europeană. Ceea ce demonstrează şi votul favorabil.

Totuşi, experienţa arată încă o dată că cele mai fructuoase colaborări ştiinţifice au loc când doi cercetători din două instituţii colaborează la un proiect conceput şi finanţat în comun. De aceea, pentru a aduce mai multă substanţă cooperării ştiinţifice cu SUA, solicit Comisiei să stabilească în mod explicit instrumente de finanţare simple, orientate către proiecte ale granturilor de cercetare comună între cercetători din SUA şi UE. Este binevenită includerea explicită în acord a unor domenii cum ar fi biomedicina, nanotehnologia şi cercetarea spaţială. As dori să vad incluse şi alte domenii de vârf cum ar fi cercetarea celulelor stem. Faptul că există aspecte etice justificate în legătură cu unele domenii de cercetare ar trebui să constituie un imbold la reflecţie comună asupra acestor aspecte, şi nu o barieră în calea progresului ştiinţific comun.

În special datorită granturilor Consiliului European pentru Cercetare, UE devine din ce în ce mai atractivă pentru cercetătorii americani. UE dispune acum de instrumentele necesare pentru a promova mobilitatea ştiinţifică pe un termen mai lung înspre Europa şi trebuie să acţioneze astfel încât UE să realizeze un câştig intelectual net.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE), în scris. − Extinderea acordului de cooperare ştiinţifică şi tehnologică cu Statele Unite este confirmarea nevoii de colaborare şi de schimburi reciproc avantajoase dintre UE şi SUA în toate domeniile de vârf ale cercetării şi inovării.

Includerea în acord a domeniilor spaţial şi de securitate reprezintă un pas important pe calea consolidării relaţiilor transatlantice, obiectiv prioritar al Grupului PPE-DE. Această cooperare trebuie să îmbrace şi formele colaborării civil-militare, în domeniile de interes comun, inclusiv în domenii de pionierat, cum sunt noile tehnologii spaţiale, nanotehnologiile şi cercetarea în domeniul apărării.

Sunt convins că această colaborare va duce la îmbunătăţirea rezultatelor activităţilor desfăşurate pe staţia spaţială internaţională, precum şi în domeniul sensibil al sateliţilor de comunicaţii. De asemenea, consider că este importantă colaborarea cu ţările terţe, şi în special cu Rusia, mai ales în proiectele de tip GPS-Glonass-Galileo.

De rezultatele benefice în domeniul civil sau în domeniul militar cu aplicaţie în cel civil obţinute de una dintre părţi trebuie să beneficieze toţi cei interesaţi, deoarece pentru cetăţenii lumii contemporane siguranţa şi securitatea reprezintă o preocupare primordială, iar împărtăşirea acestor reuşite este nu numai o dovadă de încredere reciprocă şi parteneriat, ci şi garanţia că aceste rezultate nu vor fi folosite decât în beneficiul umanităţii.

  Mairead McGuinness (PPE-DE), în scris. − Doresc să se ia act de faptul că sprijin acest raport în favoarea extinderii acordului CE SUA de cooperare ştiinţifică şi tehnologică.

Însă aparatul meu de vot nu a funcţionat, prin urmare aş dori să înregistrez votul meu în favoarea raportului, pentru a fi consemnat.

  Tobias Pflüger (GUE/NGL), în scris. − (DE) Am votat împotriva raportului Angelikăi Niebler privind extinderea acordului de cooperare ştiinţifică şi tehnologică dintre Comunitatea Europeană şi Guvernul Statelor Unite ale Americii (A6-0006/2009).

Conţinutul acordului extins diferă de acordul anterior prin adăugarea secţiunilor privind cercetarea spaţială şi cercetarea în domeniul securităţii. Având în vedere faptul că atât SUA, cât şi UE intenţionează în mod explicit să folosească spaţiul în scopuri militare, precum şi faptul că ambele părţi definesc securitatea în primul rând în termeni militari, este rezonabil să presupunem că acordul de cooperare va servi şi scopurilor militare.

Cooperarea în domeniile ştiinţei şi cercetării este extrem de importantă. Totuşi, trebuie folosită în scopuri civile. Mă opun oricărui uz militar.

  Lydie Polfer (ALDE), în scris. - (FR) Am votat pentru acest raport care propune reînnoirea acordului din decembrie 1997, reînnoit pentru prima dată în 2003, care le va permite celor două părţi să continue, să îmbunătăţească şi să-şi intensifice cooperarea în domenii ştiinţifice şi tehnologice de interes comun.

Această colaborare va aduce beneficii reciproce ca urmare a progresului ştiinţific şi tehnic realizat de programele noastre de cercetare respective. Se va produce, de asemenea, un transfer de cunoştinţe de care vor profita companiile noastre şi cetăţenii noştri.

Această cooperare face parte din politica europeană privind cercetarea şi dezvoltarea tehnică, politică ce reprezintă o parte atât de importantă a legislaţiei europene. Ne va permite consolidarea bazelor ştiinţifice şi tehnice ale industriei europene şi promovarea competitivităţii ei internaţionale crescânde.

  Zuzana Roithová (PPE-DE), în scris. − (CS) Astăzi nu am votat în favoarea raportului privind continuarea cooperării ştiinţifice şi tehnice dintre UE şi SUA. Şi asta în ciuda faptului că nivelul de investiţii efectuat de UE şi SUA în acest domeniu este unul dintre cele mai ridicate din lume şi multe institute ştiinţifice interconectate promovează progresul tehnic şi ştiinţific în lume şi contribuie la rezolvarea anumitor probleme mondiale. Pe termen lung aş critica însă refuzul Comisiei şi al Consiliului de a ajunge la un acord cu SUA în ceea ce priveşte principiile etice fundamentale pentru ştiinţă şi cercetare. Mă îngrijorează faptul că, din nou, acest acord nu conţine astfel de dispoziţii. Este o dovadă de iresponsabilitate faţă de umanitate şi demonstrează o lipsă de respect faţă de acei oameni de ştiinţă care se ghidează voluntar după o serie de principii etice, în timp ce alţii le ignoră. Acest lucru se aplică în special biotehnologiei.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. - (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, am votat pentru raportul Niebler privind extinderea acordului CE/SUA de cooperare ştiinţifică şi tehnologică. Acordul de cooperare ştiinţifică şi tehnologică a intrat în vigoare acum mai mult de 10 ani şi a fost deja reînnoit o dată, după primii cinci ani. Sunt total de acord cu faptul că acordul trebuie extins din nou, pentru a continua astfel încurajarea cooperării ştiinţifice şi tehnologice cu Statele Unite, în domenii prioritare comune care aduc beneficii socio-economice ambelor părţi.

Sunt mulţumit, de asemenea, că teoretic termenii acordului sunt identici cu cei semnaţi anterior, cu excepţia câtorva modificări tehnice. În cele din urmă, salut adăugarea la acordul CE/SUA a cercetării spaţiale şi a sectorului securităţii.

  Flaviu Călin Rus (PPE-DE), în scris. − Am votat raportul referitor la propunerea de decizie a Consiliului privind extinderea Acordului de cooperare ştiinţifică şi tehnologică dintre Comunitatea Europeană şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, deoarece consider că orice cooperare pe palierul ştiinţific poate conduce la noi descoperiri, care la rândul lor pot sprijini dezvoltarea şi evoluţia omului. Având în vedere că SUA reprezintă unul dintre cei mai importanţi vectori de la nivel mondial, în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică, consider că extinderea conlucrării pe palierul ştiinţific cu această ţară va fi benefică pentru orice stat al Uniunii Europene.

- Raport: Angelika Niebler (A6-0005/2009)

  Šarūnas Birutis (ALDE), în scris. - (LT) Reînnoirea acordului pentru alţi cinci ani ar fi benefică pentru ambele părţi, permiţând continuarea cooperării dintre Rusia şi Comunitatea Europeană în domeniul ştiinţei şi tehnologiei.

Cum conţinutul acordului reînnoit va fi identic cu cel al acordului care expiră la 20 februarie 2009, nu are niciun sens continuarea discuţiilor privind reînnoirea acestui acord în maniera obişnuită.

Având în vedere avantajele ambelor părţi în accelerarea reînnoirii acordului, se propune o procedură într-un singur pas (o singură procedură şi un singur act, legate de semnarea şi formarea acordului). Ambele părţi ale acordului se străduiesc să asigure cooperarea continuă (în special implementarea unor astfel de activităţi în care trebuie să fie implicate părţi terţe, în conformitate cu acordul de cooperare). Sunt întru totul de acord cu această propunere.

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE), în scris. − Am votat în favoarea raportului Niebler întrucât cooperarea dintre UE şi Rusia în domeniul ştiinţific şi tehnologic este necesară. Acordul UE-Rusia trebuie să impulsioneze atât Comunitatea Europeană, cât şi Rusia să obţină avantaje reciproce ca urmare a progreselor ştiinţifice şi tehnice realizate prin intermediul programelor de cercetare.

Acordul va permite schimbul de idei şi transferul de know-how în beneficiul comunităţii ştiinţifice, al industriei şi al cetăţenilor. Constat că acest acord se bazează pe principii similare cu cel încheiat între UE şi SUA în acelaşi domeniu, ştiinţific şi tehnologic.

Trebuie să remarcăm faptul că acordul se bazează pe principiile de avantaj reciproc, promovează participarea la activităţile de cooperare, precum „apeluri coordonate pentru propuneri de proiecte comune, acces la programele şi activităţile celeilalte părţi”.

Se promovează principiile protejării eficiente a proprietăţii intelectuale şi partajării echitabile a drepturilor de proprietate intelectuală. Propunerea prevede, de asemenea, misiuni ale experţilor şi oficialilor UE, ateliere de lucru, seminarii şi reuniuni organizate în Comunitatea Europeană şi în Rusia. În Anul European al Creativităţii şi Inovării, sperăm că acest acord va contribui la eficientizarea parteneriatului strategic dintre UE şi Rusia.

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris. −− Doamna Niebel a prezentat raportul privind reînnoirea acordului existent dintre CE şi Rusia privind cooperarea în ştiinţă şi tehnologie. Colaborarea şi activităţile paşnice între Rusia şi UE sunt benefice progresului cunoaşterii ştiinţifice şi al cercetării şi mă bucur că pot susţine această măsură.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE), în scris. − Reînnoirea acordului de parteneriat pentru cooperare ştiinţifică şi tehnologică cu Rusia este un pas important în normalizarea şi consolidarea relaţiilor dintre UE şi Federaţia Rusă, dincolo de tensiunile existente în ultima perioadă.

Cu toate acestea, normalitatea relaţiilor de colaborare în aceste domenii nu este suficientă. UE şi Rusia trebuie să găsească în primul rând o modalitate de consolidare a relaţiilor de parteneriat şi de colaborare în politicile de securitate şi, în primul rând, în politica de securitate energetică. Recenta criză a gazului ne-a demonstrat necesitatea tratării cu seriozitate şi unitate a problemei dependenţei Uniunii Europene de furnizorii săi de resurse.

De asemenea, să nu uităm criza din Georgia care, pentru un timp, a pus în pericol întreaga arhitectură europeană de după încheierea Războiului Rece.

În faţa tuturor provocărilor globalizării şi ale crizei mondiale, Rusia este un actor important, care nu poate fi exclus sau ignorat de la masa negocierilor. Dar Federaţia Rusa trebuie să respecte aceste acorduri, precum şi regulile normale internaţionale.

Fac un apel la CE şi la Preşedinţia cehă să găsească cât mai curând modalităţi concrete de rezolvare a acestor probleme, atât în beneficiu propriu, respectiv al cetăţenilor europeni, cât şi al ţărilor terţe partenere (Ucraina, Republica Moldova).

  Mairead McGuinness (PPE-DE), în scris. − As dori să notez că sprijin acest raport referitor la acordul dintre UE şi Rusia privind cooperarea în ştiinţă şi tehnologie.

Însă aparatul meu de vot nu a funcţionat, prin urmare aş dori să înregistrez votul meu în favoarea raportului, pentru a fi consemnat.

  Miroslav Mikolášik (PPE-DE), în scris. −− Am votat în favoarea cooperării ştiinţifice şi tehnice dintre Comunitatea Europeană şi Rusia pentru că este necesar să construim relaţii de vecinătate ferme, stabile şi sincere cu Federaţia Rusă. Cooperarea ştiinţifică şi tehnologică reprezintă, după părerea mea, un mijloc excelent pentru construirea unei astfel de relaţii. Comunitatea Europeană, ca şi Rusia, a înregistrat progrese ştiinţifice semnificative care pot fi benefice pentru ambele părţi. Comunitatea poate profita cu siguranţă de pe urma unei astfel de cooperări, realizând şi perfecţionându-şi propriile proiecte ştiinţifice şi tehnologice. Aş sublinia însă că pentru stabilirea unor relaţii de vecinătate sincere este nevoie să existe disponibilitate şi seriozitate şi de cealaltă parte.

Ultimele câteva zile au demonstrat lipsa de seriozitate a Rusiei ca partener comercial. Acţiunile Federaţiei Ruse au cauzat o criză a gazelor în multe ţări ale Uniunii Europene, iar acest lucru a reprezentat o ameninţare directă la adresa economiilor statelor membre, evidenţiind neajunsurile unei dependenţe energetice de Rusia. Sper că în interesul unei bune cooperări în domeniul ştiinţific şi tehnic, astfel de evenimente nu se vor mai repeta în viitor.

  Zuzana Roithová (PPE-DE), în scris. − (CS) Aşa cum am votat împotriva acordului cu SUA, am votat şi împotriva raportului privind acordul dintre UE şi Rusia privind cooperarea ştiinţifică şi tehnică. Motivele au fost aceleaşi. Mă îngrijorează faptul că nu conţine un capitol dedicat unui acord privind limitele etice comune ale cercetării. Regret faptul că atât Comisia, cât şi Consiliul subestimează acest aspect primordial al cercetării şi nici măcar nu încearcă să redacteze un astfel de acord. E ca şi cum nu ar fi conştienţi de faptul că mai mult decât oriunde altundeva, limitele etice îşi au un loc în ştiinţă, unde precauţiile preliminare sunt atât de necesare. Cel puţin în cazul ştiinţei şi al cercetării finanţate din fonduri publice, un acord internaţional privind principiile etice ar fi total adecvat în cadrul unui astfel de acord de cooperare.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. - (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, am votat pentru raportul doamnei Niebler referitor la reînnoirea acordului UE/Rusia privind cooperarea ştiinţifică. Este într-adevăr esenţial să reînnoim acest acord elaborat cu guvernul sovietic în urmă cu mulţi ani. Cooperarea dintre Uniunea Europeană şi Rusia a avut rezultate excelente datorită faptului că ambele părţi şi-au unit forţele pentru realizarea obiectivului unic de ameliorare a bunăstării generale.

De aceea salut iniţiativa doamnei Niebler şi subliniez importanţa continuităţii şi constanţei relaţiilor diplomatice dintre UE şi Rusia pentru menţinerea echilibrului geopolitic internaţional.

  Peter Skinner (PSE), în scris. − Există mai multe motive pentru care acest acord consolidează piaţa internă a UE şi cooperarea în standarde precum şi menţinerea protecţiei consumatorilor.

Primul dintre ele este că ştiinţa este o disciplină globală şi progresele pe care le putem împărtăşi conduc la creşterea volumului activităţii umane. Beneficiile pe care le putem câştiga sunt în general şi în particular pozitive.

Fie că este vorba de industria maşinilor care se străduieşte să reducă emisiile sau de universităţi care creează legături strategice, succesul promovării acestui acord este măsurabil.

Consumatorii sunt la rândul lor beneficiarii indirecţi, minţile cele mai strălucite fiind solicitate pentru a crea o mai mare încredere în răspunsurile la preocupările noastre comune.

  Daniel Strož (GUE/NGL), în scris. − (CS) Deşi poate părea că adoptarea proiectului de decizie a Consiliului privind încheierea acordului (de reînnoire a Acordului privind cooperarea ştiinţifică şi tehnică dintre Comunitatea Europeană şi Rusia) nu este decât o formalitate de o importanţă secundară, nu cred că aşa stau lucrurile. Devine din ce în ce mai evident că Rusia trebuie să fie un partener strategic pentru UE, în loc să fie condamnată etern şi văzută ca o sperietoare. De aceea trebuie să salutăm orice pas în direcţia cooperării dintre UE şi Rusia la diferite niveluri şi sub diferite forme. Ne putem aştepta, de asemenea, ca această cooperare cu Rusia să joace un rol foarte important şi evident pozitiv în grava criză economică actuală. Rusia nu poate fi separată de Europa. Aparţine Europei, fie că ne place sau nu, şi cooperarea cu ea poate deveni foarte curând de o importanţă vitală pentru Europa.

- Raport: Gyula Hegyi (A6-0478/2008)

  John Attard-Montalto (PSE), în scris. − Când vorbim despre spaţiile naturale, în realitate ne referim la un mediu natural în care nu au pătruns activităţi umane semnificative, cu alte cuvinte la zone virgine. Spaţiile naturale se pot referi atât la uscat cât şi la mare.

Există două abordări diferite: una se referă la conceptul de conservare şi cealaltă la cel de prezervare. Sunt două noţiuni distincte. Prima poate fi descrisă ca „folosirea adecvată a naturii”, cea din urmă ca „protejarea naturii de utilizare”. Consider că prezervarea şi conservarea sunt distincte, dar aplicarea lor depinde de zona specifică. De exemplu, Europa este prea mică pentru a avea zone în care accesul să fie interzis cetăţenilor săi . Pădurile acoperă aproximativ o treime din zona de uscat, din care doar 5% pot fi descrise ca spaţii naturale.

Cele mai multe zone de spaţii naturale din Europa sunt protejate prin Natura 2000. Aceasta este o reţea europeană care acoperă deja cele mai valoroase şi mai diversificate zone din punct de vedere biologic din UE . Acesta este motivul pentru care sunt de acord cu faptul că nu avem nevoie de o legislaţie nouă în ceea ce priveşte spaţiile naturale, din moment ce majoritatea sunt acoperite de Natura 2000. Este totuşi important să identificăm spaţiile naturale în funcţie de spaţii naturale forestiere, de apă dulce sau marină.

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris. −(IT) Am votat în favoarea raportului. Există mai multe motive pentru care Europa ar trebui să fie interesată de protejarea spaţiilor naturale. În primul rând, acestea funcţionează ca refugii şi rezerve genetice pentru multe specii care nu pot supravieţui în condiţii care sunt chiar şi uşor modificate. Există, de asemenea, multe specii care nu au fost încă descoperite şi descrise. Cele mai multe dintre acestea trăiesc în soluri sau lemn putrezit şi sunt foarte sensibile la schimbări. Aceste zone nepoluate sunt ideale pentru studierea schimbărilor naturale şi a evoluţiei naturii. În acelaşi timp, aceste zone sunt extrem de vulnerabile la impactul schimbărilor climatice cauzate de oameni în afara lor.

Apoi există multe motive etice pentru prezervarea spaţiilor naturale în Europa. Avem obligaţia morală de a ne asigura că generaţiile viitoare se vor putea bucura şi vor putea profita de spaţiile naturale protejate din Europa. Dezvoltarea turismului durabil este utilizat ca un mijloc de a atribui o valoare economică spaţiilor naturale şi de a promova conservarea lor.

De aceea este important să se elaboreze recomandări adecvate pentru a ajuta statele membre să găsească cea mai bună cale de a garanta protecţia actualelor şi potenţialelor zone protejate în cadrul Natura 2000 precum şi a spaţiilor naturale şi a proceselor lor naturale.

  Nicodim Bulzesc (PPE-DE), în scris. − Am votat în favoarea acestui raport pentru că sunt de acord că trebuie neapărat să începem localizarea ultimelor spaţii naturale din Europa. Desigur, acest lucru nu poate fi făcut înainte de a defini spaţiile naturale. De aceea îndemn Comisia Europeană să acţioneze în această direcţie. Sunt, de asemenea, de acord cu ideea că ar trebui să promovăm un turism durabil în aceste zone şi să învăţăm administratorii siturilor cum să prezerve şi să protejeze spaţiile naturale.

Prin urmare, mă alătur solicitării celui mai important ONG din domeniu şi solicit Comisiei Europene să elaboreze câteva linii directoare în ceea ce priveşte prezervarea spaţiilor naturale în Europa.

  Martin Callanan (PPE-DE), în scris. − Acest raport indică faptul că şi cele mai izolate zone din Europa sunt accesibile Europei. Ideea de spaţii naturale presupune că acestea nu sunt atinse de omenire - adică nici de UE. Totuşi, date fiind diversele presiuni asupra mediului, Comisia a propus măsuri destinate protejării şi îngrijirii regiunilor celor mai îndepărtate şi izolate din Europa.

Prin urmare susţin în general acest raport, cu condiţia ca statele membre să îşi menţină rolul proeminent în gestionarea, desemnarea şi protejarea spaţiilor naturale.

Sunt întrucâtva sceptic în ceea ce priveşte valoarea unei strategii comunitare privind spaţiile naturale, dat fiind faptul că gestionarea UE în ceea ce priveşte agricultura şi pescuitul s-a dovedit a fi dezastruoasă. Este esenţial ca UE să acţioneze ca un mediator şi un depozitar al celor mai bune practici în acest proces, altfel toată ideea de la baza măsurilor propuse ar fi afectată.

În ciuda acestor rezerve, regiunea mea din nord-estul Angliei este binecuvântată cu zone izolate de o frumuseţe naturală covârşitoare şi în mare parte neatinse de oameni. De aceea sprijin acest raport.

  David Casa (PPE-DE), în scris. − Natura 2000 a făcut multe pentru protejarea mediului nealterat şi virgin. Acest raport subliniază importanţa unor astfel de proiecte şi împărtăşesc pe deplin opinia raportorului că trebuie folosite multe resurse pentru a asigura protecţia acestor zone. Este important să localizăm aceste zone, pentru că ar putea fi prea târziu dacă amânăm acest proces.

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris. − Raportul din proprie iniţiativă al domnului Hegyi subliniază importanţa protejării spaţiilor naturale din Europa prin aplicarea directivelor în vigoare, propunând o definiţie a „spaţiilor naturale” ca zone încă neatinse, precum şi ca „zone în care activităţile umane sunt minime”.

Raportul este binevenit, unele aspecte rămân însă neclare; de exemplu, dacă sunt discutate spaţiile naturale existente sau potenţialele spaţii naturale viitoare. De asemenea, aş dori să ştiu dacă există spaţii naturale care în prezent nu sunt enumerate ca situri Natura 2000, dar ar putea fi luate eventual în considerare în cadrul acestui raport.

Zonele care necesită o considerare specifică în cadrul Natura 2000 se încadrează în competenţele diferitelor direcţii generale ale Comisiei. Apreciez munca depusă de diferitele departamente şi diferitele lor mandate, dar în acelaşi timp consider că creşterea nivelului de cooperare şi de coerenţă ar putea ameliora semnificativ protecţia asigurată de siturile Natura 2000. Sunt bucuros să sprijin raportul domnului Hegyi, dar regret că din cauza aplicării articolului 45 alineatul (2) nu mi s-a oferit posibilitatea de a-l dezbate.

  Edite Estrela (PSE), în scris. - (PT) Am votat pentru raportul Hegyi pentru că am convingerea că este necesar să îmbunătăţim protejarea şi promovarea spaţiilor naturale din Europa.

Ca urmare a presiunilor de mediu ce rezultă din secole de activitate umană, astăzi spaţiile naturale acoperă doar 46% din suprafaţa pământului.

Cred că este de datoria Comisiei să elaboreze recomandări pentru statele membre, care trebuie să includă realizarea unei hărţi şi a unei strategii pentru spaţiile naturale europene.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. − (PT) Am votat în favoarea acestui raport pentru că trebuie să protejăm natura, dar prin intervenţie umană. Pădurile acoperă în acest moment 33% din suprafaţa ţărilor Spaţiului Economic European, adică 185 de milioane de hectare. Numai aproximativ 9 milioane de hectare (5% din suprafaţa totală de pădure) sunt considerate „spaţii naturale”. Aceste zone, împreună cu fauna şi flora ce le alcătuiesc şi ecosistemele din care fac parte, se află într-o stare naturală. Aceste spaţii naturale ar trebui să aibă parte de condiţii de protecţie eficiente şi specifice, având în vedere că alcătuiesc rezerve genetice şi refugii pentru multe specii care nu ar putea supravieţui în condiţii chiar şi doar uşor modificate, fiind vorba în special de mamifere mari, cum ar fi ursul brun, lupul şi râsul.

Avem obligaţia morală de a ne asigura că generaţiile viitoare se vor putea bucura şi vor putea profita de spaţiile naturale ale Europei. Dezvoltarea turismului durabil poate fi folosit ca un mijloc de a conferi valoare economică spaţiilor naturale şi de a sprijini conservarea lor, prin încurajarea oamenilor obişnuiţi să descopere valoarea ascunsă a naturii fără a o deteriora. Turismul durabil consolidează acceptabilitatea politicilor de conservare pentru că turiştii înţeleg necesitatea protejării ca rezultat al propriei lor experienţe şi în acelaşi timp contribuie la susţinerea economică a spaţiilor naturale, ceea ce poate însemna locuri de muncă pentru localnici.

  Duarte Freitas (PPE-DE), în scris. - (PT) În prezent, spaţiile naturale ale Europei sunt reduse la o fracţiune din ceea ce erau în trecut, astfel protecţia lor este o prioritate.

Prin urmare, acestea trebuie să se afle în centrul politicii europene de biodiversitate şi reţeaua Natura 2000 trebuie să ia în considerare aceste zone pentru a asigura cea mai bună utilizare a serviciilor de ecosistem pe care le oferă.

Aprob raportul Hegyi în speranţa că spaţiile naturale europene pot fi prezervate mai bine pentru ca generaţiile viitoare să se poată bucura de ele.

  David Martin (PSE), în scris. − Sprijin acest proiect care subliniază necesitatea protejării celor 46% din suprafaţa pământului care reprezintă spaţiile naturale şi care nu au fost alterate în mod semnificativ de activitatea umană.

  Luís Queiró (PPE-DE), în scris. - (PT) Apuse sunt vremurile în care istoria umanităţii era povestea supravieţuirii în faţa adversităţii naturii. În zilele noastre, deşi încă mai trebuie să ne protejăm de natură şi atacurile sale, a devenit necesar să protejăm natura de dominaţia şi prezenţa umană. Trebuie să facem asta pentru noi înşine: pentru interesul pe care îl avem de a prezerva bogăţia biodiversităţii şi pentru nevoia noastră de a proteja planeta pe care ni s-a oferit şansa să trăim. Eforturile depuse pentru prezervarea spaţiilor naturale în Europa şi, foarte specific, în cele mai izolate regiuni unde o astfel de diversitate este atât de importantă trebuie înţelese pe baza acestor precepte. Aceleaşi precepte cer ca intervenţiile şi reglementările să fie echilibrate şi luate în considerare. Dacă vrem să promovăm o nouă modalitate de utilizare a zonelor rurale, nu trebuie să intensificăm activităţile umane întreprinse în zonele respective la niveluri care nu pot fi suportate. Protejarea spaţiilor naturale, mai ales acolo unde coexistă cu activităţile umane, trebuie să însemne promovarea echilibrului, prezervării şi durabilităţii. Nu trebuie să impunem sarcini intolerabile asupra vieţii rurale sau să determinam oamenii să abandoneze zone deja sărăcite.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. - (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, votez pentru raportul Hegyi privind spaţiile naturale din Europa. Consider că Uniunea Europeană trebuie să manifeste un interes mai mare faţă de spaţiile naturale, pentru că acestea acţionează ca refugii şi rezervaţii pentru multe specii care nu pot supravieţui în condiţii modificate. Mai mult, motivele etice care stau la baza acestei decizii nu trebuie să fie uitate.

Noi, cetăţenii Europei, avem obligaţia morală de a ne asigura că generaţiile viitoare se vor bucura de spaţiile naturale protejate din Europa. De aceea aplaud iniţiativa domnului Hegyi destinată promovării dezvoltării turismului durabil, un indicator real al valorii economice a spaţiilor naturale.

  Flaviu Călin Rus (PPE-DE), în scris. − Am votat acest raport deoarece, sunt de părere că Europa trebuie să-şi protejeze spaţiile naturale şi să contribuie la menţinerea parcurilor naţionale pe care le are. Conform raportului „Spaţiile naturale din Europa”, există 10 parcuri naţionale în mai multe zone ale Europei. Menţinerea şi protejarea parcurilor naţionale înseamnă şi protejarea speciilor de animale şi păsări care trăiesc în aceste zone.

Având în vedere că unele dintre aceste specii sunt pe cale de dispariţie, consider că Uniunea Europeană trebuie să se implice activ în dezvoltarea de programe, prin intermediul cărora să sprijine revigorarea acestor specii şi repopularea anumitor zone unde, din păcate, anumite specii de animale şi plante au dispărut.

În aceeaşi ordine de idei, cred că se impun: o analiză mai atentă în ceea ce priveşte defrişările din zonele nedeclarate parcuri naţionale şi dezvoltarea de proiecte concrete referitoare la reîmpădurirea zonelor defrişate. În ceea ce mă priveşte, sprijin cu tărie orice proiect de acest fel şi doresc să-l felicit pe raportor.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. − (PL) Termenul de spaţii naturale se referă la un mediu natural care nu a fost alterat în mod semnificativ de activitatea umană. Chiar şi acum, 46% din suprafaţa pământului este clasată ca spaţii naturale.

Există o diferenţă între noţiunile de conservare şi protejare. Prima implică o utilizare adecvată a naturii. Cea din urmă implică protejarea naturii împotriva exploatării. În opinia mea, natura trebuie protejată, dar prin acţiune umană. Europa este prea mică pentru a le interzice cetăţenilor săi accesul în anumite teritorii. Teritoriile în chestiune sunt de valoare excepţională şi specială. Fapt care poate fi exploatat într-un mod care nu aduce prejudicii mediului, prin dezvoltarea de noi produse în domeniul turismului.

În acelaşi timp, aceste teritorii sunt foarte vulnerabile la impactul schimbărilor de mediu cauzate de oameni. Este de datoria noastră morală să ne asigurăm că generaţia viitoare va putea vedea şi bucura de spaţiile naturale adevărate din Europa. Dezvoltarea turismului durabil se poate dovedi a fi o modalitate de a beneficia de importanţa economică a spaţiilor naturale şi de a dobândi resurse pentru protecţia lor.

În Europa a luat naştere o iniţiativă interesantă care corelează programele destinate spaţiilor naturale şi turismului durabil. Mă refer la Fundaţia PAN Parks al cărei scop este dezvoltarea turismului durabil în acele ţinuturi.

Nu este necesară introducerea unei noi legislaţii referitoare la spaţiile naturale, dar Comisia Europeană ar trebui să elaboreze recomandări adecvate pentru a se asigura că statele membre ale UE vor primi asistenţă în ceea ce priveşte cele mai bune modalităţi de protejare a spaţiilor naturale prezente şi potenţiale, care ar putea fi incluse în reţeaua Natura 2000.

- Raport: Luís Queiró (A6-0501/2008)

  Martin Callanan (PPE-DE), în scris. − În ultimii ani, aviaţia generală şi de afaceri a fost ramura din sectorul aviatic care s-a dezvoltat cel mai rapid. Aeroporturile din circumscripţia mea din nord-estul Angliei, cum ar fi Newcastle şi Durham Tees Valley sunt foarte populare printre piloţii amatori şi, din ce în ce mai mult, printre oamenii de afaceri. De aceea este un subsector care are nevoie de sprijin şi reglementare rezonabilă.

Sunt impresionat de angajamentul Comisiei de a respecta principiul proporţionalităţii în reglementarea aviaţiei generale şi de afaceri. Această propunere se detaşează semnificativ de multe propuneri precedente legate de transport şi este binevenită, deşi trebuie să fim atenţi pentru a ne asigura că sectorul în chestiune poate înregistra mai departe creşteri într-o manieră durabilă fără o povară administrativă oneroasă, care mult prea adesea a caracterizat propunerile Comisiei.

Inevitabil, pe termen scurt acest sector va cunoaşte şi el un declin din cauza crizei economice care se adânceşte. Totuşi, aviaţia generală şi de afaceri contribuie în mod semnificativ la creşterea economică, mai ales la nivel regional, aşa cum putem dovedi noi, în nord-estul Angliei.

Am votat în favoarea acestui raport.

  David Casa (PPE-DE), în scris. −Sunt de acord cu raportorul în privinţa necesităţii de a accentua importanţa colectării de date, a reglementării proporţionale, a capacităţii aeroporturilor şi a spaţiului aerian şi a durabilităţii mediului, recunoscând în acelaşi timp importanţa uneia dintre industriile care se dezvoltă cel mai rapid în timpurile noastre. Facem apel pentru stabilirea unui echilibru al aspectelor menţionate, pentru a nu obstrucţiona afacerile şi pentru a le asigura durabilitatea.

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris. − Deputatul Queiró a răspuns comunicării Comisiei „O agendă pentru viitorul durabil al aviaţiei generale şi de afaceri” şi a evidenţiat mai multe domenii în care consideraţiile politice privind sectorul transportului aerian necomercial din aviaţia generală şi de afaceri au un impact suplimentar. De un interes deosebit sunt extinderea competenţei Comisiei la domenii de securitate şi siguranţă şi impactul asupra sectorului iniţiativelor Comunităţii, cum ar fi Cerul unic european şi sistemul de gestionare a traficului aerian.

O preocupare principală o reprezintă garantarea siguranţei şi garantarea faptului că preocupările legate de mediu sunt respectate de către sector într-o manieră responsabilă, prin reducerea atât a poluării fonice cât şi a volumului de emisii generate. Atât rata de creştere în acest sector, cât şi diversitatea sa îl transformă într-un sector care pe viitor va avea nevoie de reglementare. Această comunicare indică drumul care trebui urmat pentru o politică viitoare.

  Jörg Leichtfried (PSE), în scris. − (DE) Am votat împotriva raportului lui Luís Queiró privind viitorul aviaţiei generale şi de afaceri.

Este incontestabil că numărul zborurilor generale şi de afaceri a crescut semnificativ şi că, prin urmare, impactul asupra mediului s-a accentuat proporţional.

Cu toate acestea, după părerea mea, investiţiile pentru dezvoltarea aeroporturilor este o abordare greşită, pentru că nu va conduce decât la o cerere şi mai mare de călătorii şi la creşterea traficului aerian. Trebuie să găsim alternative pentru ca nivelul traficului aerian să nu ia amploare şi poluarea să se menţină în limite rezonabile.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE), în scris. − Aviaţia generală şi de afaceri este un sector în plină dezvoltare, caracterizat printr-un grad sporit de adaptabilitate şi flexibilitate, aspecte aflate în disonanţă cu marea rigiditate de care dau dovadă în special marile aeroporturi. Din acest motiv, susţin recomandările colegului Luís Queiró referitoare la aplicarea consecventă a principiilor proporţionalităţii şi subsidiarităţii în acest sector, de la caz la caz, cu condiţia respectării tuturor cerinţelor legate de securitate şi de siguranţă.

Fac apel la toate statele membre să ia în considerare toate recomandările Comisiei şi raportorului, în special în ceea ce priveşte eficientizarea şi optimizarea capacitaţilor aeroportuare, nu numai în ceea ce priveşte aeroporturile mari, cât mai cu seama în ceea ce priveşte aeroporturile regionale şi locale.

De altfel, în calitate de raportor pe pachetul Cerul Unic European II şi extinderea competenţelor EASA, am ţinut cont de necesitatea ca acest segment al sectorului aviatic să beneficieze de toate condiţiile de care are nevoie pentru a-i asigura o dezvoltare durabilă, atât în beneficiul industriei de profil cât şi, în ultimă instanţă, în beneficiul pasagerilor.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. − (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, am votat în favoarea raportului domnului Queiró privind o agendă pentru un viitor durabil al aviaţiei generale şi de afaceri. Suntem desigur avertizaţi că avem nevoie de o nouă politică europeană referitoare la aviaţia generală şi de afaceri.

Şi asta pentru că cifra de afaceri a companiilor din sectorul aviatic civil a crescut în mod constant. Într-adevăr, s-a estimat că numărul pasagerilor care vor folosi aviaţia de afaceri s-ar putea dubla în următorii aproximativ zece ani. Mai mult, avantajele aduse de acest tip de aviaţie pentru economie şi bunăstarea socială în ansamblu, trebuie, de asemenea, să fie recunoscute.

De aceea, salut raportul colegului meu şi sper ca potenţialul unui sector care se bucură de o creştere remarcabilă să poată fi exploatat pe deplin în viitor.

- Raport: Malcolm Harbour (A6-0018/2009)

  John Attard-Montalto (PSE), în scris. − Sectorul public a fost îngreunat de metodele tradiţionale de achiziţii de servicii în domeniul cercetării şi dezvoltării. Acest lucru poate fi modificat prin ceea ce este cunoscut ca achiziţii înainte de comercializare. Achiziţia înainte de comercializare este o abordare specială pentru sectorul public în scopul promovării cercetării şi dezvoltării.

UE are nevoie de o strategie de inovare mai amplă. Iar ceea ce numim achiziţii înainte de comercializare trebuie văzute ca parte din strategie. Acest lucru este esenţial pentru consolidarea capacităţii de inovaţie a Uniunii şi pentru îmbunătăţirea serviciilor publice pentru cetăţenii europeni. Sectorul public din SUA cheltuieşte 50 de miliarde de dolari pentru achiziţii în domeniul cercetării şi dezvoltării. Europa cheltuieşte 2,5 miliarde de dolari. Este evident de ce achiziţiile înainte de comercializare sunt cruciale pentru a ajuta sectorul public din Europa să facă faţă principalelor provocări cu care se confruntă.

Una dintre problemele existente în Europa este lipsa unei viziuni asupra modului de optimizare a achiziţiilor în domeniul cercetării şi inovaţiei. Problema este rezultatul a ceea ce se numeşte dezvoltare exclusivă. Companiile care au dezvoltat un produs sau un serviciu pentru un organism public nu îşi pot folosi rezultatele pentru alţi clienţi. Achiziţiile înainte de comercializare vor rezolva această anomalie. Vor permite o abordare specifică care implică împărţirea riscurilor şi a beneficiilor. Fapt care va duce la o dezvoltare rentabilă de soluţii inovatoare.

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris. − (IT) Mulţumesc, domnule preşedinte. Voi vota pentru. Consider că achiziţiile înainte de comercializare pot fi foarte avantajoase pentru inovaţie şi că pot oferi servicii publice actualizate de cea mai bună calitate în Uniunea Europeană.

Nu doar atât. Contractele de achiziţii înainte de comercializare oferă şanse majore întreprinderilor mici şi mijlocii, atât în raport cu sectorul contractelor de achiziţii publice, cât şi cu experienţa şi dezvoltarea lor globală. Într-adevăr, prin natura lor, sunt mai accesibile întreprinderilor mici şi mijlocii decât tradiţionalele mari contracte financiare.

Cu toate acestea, mă tem că propunerea nu va avea succes în a atrage întreprinderile mici şi mijlocii decât în condiţiile în care modul de funcţionare a unor astfel de contracte este clarificat, mai ales într-un context transfrontalier, şi doar dacă sunt oferite clarificări suplimentare privind anumite aspecte procedurale, inclusiv dispoziţiile referitoare la ajutorul de stat şi proprietatea intelectuală, pentru a se crea astfel un mediu stabil şi transparent pentru organismele şi întreprinderile publice.

  Martin Callanan (PPE-DE), în scris. − Acest raport îndeamnă la reflecţie: după toate discuţiile despre agenda Lisabona şi transformarea Europei în cea mai competitivă economie din lume până la anul, am fost şocat când am citit că sectorul public american cheltuieşte 50 de miliarde de dolari pe an pentru achiziţii în domeniul cercetării şi dezvoltării.

Această sumă este de douăzeci de ori mai mare decât cea alocată în Europa şi reprezintă aproximativ jumătate din decalajul total dintre SUA şi Europa în materie de investiţii în cercetare şi dezvoltare.

Salut raportul colegului meu, Malcom Harbour, care a stabilit modalităţile prin care Europa poate începe să reducă respectivul decalaj de productivitate. Cheia acestui proces se află în titlu: încurajarea inovaţiei.

După părerea mea, cea mai bună metodă pentru ca aspiraţiile acestui raport să devină realitate este să garantăm faptul că Europa încurajează inovaţia şi dezvoltarea tehnologică, în loc să ridice obstacole normative în calea acestora.

Având în vedere importanţa achiziţiilor publice în promovarea şi susţinerea noilor tehnologii, am sprijinit acest raport. Sper ca principiile sale să fie de folos autorităţilor locale din regiunea mea din nord-estul Angliei.

  David Casa (PPE-DE), în scris. − Sunt de acord cu raportorul în ceea ce priveşte importanţa inovaţiei, în special în sectoarele în care inovaţia este esenţială, cum ar fi sănătatea, îmbătrânirea şi securitatea. Achiziţiile înainte de comercializare reduc riscul comiterii de greşeli şi, prin urmare, trebuie folosite ca mijloc de inovaţie.

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris. − Colegul meu, domnul Harbour, a prezentat un raport din proprie iniţiativă privind încurajarea inovaţiei pentru asigurarea unor servicii publice durabile de înaltă calitate în Europa. Accesul corect şi echitabil la astfel de servicii este esenţial pentru buna funcţionare a pieţei libere. Această comunicare abordează problema fazei de cercetare şi dezvoltare (C&D) a unui produs înainte de comercializare.

Achiziţiile înainte de comercializare reprezintă o abordare specifică pentru ca sectorul public să se lanseze în C&D în scopul stimulării inovaţiei, pentru a asigura servicii publice durabile de înaltă calitate în Europa. Serviciile publice în chestiune acoperă îngrijirea medicală, educaţia, securitatea, schimbările climatice şi eficienţa energetică, toate reprezentând chestiuni care aduc beneficii întregii societăţi. Adoptarea acestei strategii va permite dezvoltarea rentabilă şi cu o valoare adăugată sporită de soluţii noi şi inovatoare şi, prin urmare, susţin această propunere.

  Małgorzata Handzlik (PPE-DE), în scris. − (PL) În Europa achiziţiile publice în domeniul cercetării şi dezvoltării reprezintă un procent nesemnificativ din totalul achiziţiilor publice. Europa nu apare într-o lumină favorabilă nici în comparaţie cu Statele Unite, al căror sector public alocă 50 miliarde de dolari anual pentru achiziţiile publice în domeniul cercetării şi dezvoltării, o sumă de 20 de ori mai mare decât suma cheltuită în Europa. Ceea ce este regretabil, dacă vrem să ne consolidăm potenţialul inovator.

Merită să notăm că multe dintre produsele şi serviciile disponibile la ora actuală nu ar fi existat dacă nu ar fi fost angajate resurse publice. Sistemele de navigaţie prin satelit GPS şi tehnologia materialelor semiconductoare nu sunt decât două exemple.

Europa trebuie să facă progrese tehnice în multe domenii, cum ar fi sănătatea, creşterea durabilă şi securitatea. Pentru multe dintre domeniile acestea nu există încă soluţii comerciale sau, dacă există, necesită cercetări şi dezvoltări suplimentare. Achiziţiile înainte de comercializare sunt o modalitate de a elimina decalajul dintre cererea şi oferta sectorului public, oferind autorităţilor publice posibilitatea de a îmbunătăţi serviciile pe care le furnizează.

Achiziţiile înainte de comercializare reprezintă, de asemenea, o oportunitate importantă pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Potenţialul inovator al acestora din urmă este enorm şi, datorită angajării de resurse publice, li se dă ocazia de a dezvolta şi de a vinde soluţiile propuse şi altor clienţi.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. − (IT)Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, salut cu căldură raportul domnului Harbour privind achiziţiile înainte de comercializare: încurajarea inovaţiei pentru asigurarea unor servicii publice durabile de înaltă calitate în Europa. Pentru Uniunea Europeană este extrem de important să găsească modalitatea adecvată de a se confrunta cu provocările sociale pentru a garanta ameliorări considerabile în furnizarea serviciilor publice.

Din această perspectivă, achiziţiile înainte de comercializare pot contribui la eliminarea decalajului dintre cerere şi ofertă în sectorul achiziţiilor publice. Sunt de acord cu raportorul când subliniază necesitatea educării consumatorilor cu privire la modul de abordare a inovaţiei în contractele de achiziţii publice, având în vedere că este vorba de o profesie înalt calificată care necesită persoane foarte bine formate.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. − (PL) Avem de-a face cu achiziţii înainte de comercializare atunci când sectorul public face comenzi în domeniul cercetării şi dezvoltării, sprijinind astfel inovaţia şi asigurând durabilitatea şi înalta calitate a serviciilor publice.

Achiziţiile înainte de comercializare sunt de o importanţă covârşitoare în termeni de consolidare a potenţialului inovator din întreaga Uniune Europeană, de ameliorare a serviciilor publice furnizate direct cetăţenilor, precum şi de eliminare a decalajului dintre cerere şi ofertă în sectorul public.

Un exemplu de soluţie dezvoltată pe baza achiziţiilor publice este sistemul de navigare GPS.

În Statele Unite, fondurile alocate comenzilor în domeniul cercetării şi inovaţiei sunt de douăzeci de ori mai mari decât cele alocate în Uniunea Europeană.

Pentru IMM-uri, achiziţiile publice reprezintă o bună ocazie de a câştiga experienţă. Contractele de achiziţii publice înainte de comercializare sunt avantajoase pentru întreprinderile mai mici, pentru că de multe ori acestea nu îndeplinesc condiţiile pentru achiziţiile publice comerciale obişnuite.

Europa ar trebui, în cel mai scurt timp, să elaboreze soluţii ample pentru a îmbunătăţi utilizarea achiziţiilor înainte de comercializare, nu doar de către autorităţile naţionale, dar şi de către autorităţile locale şi regionale.

  Marian Zlotea (PPE-DE), în scris. − În primul rând, aş dori să îl felicit pe dl Harbour pentru raportul întocmit, pentru modul în care acesta reflectă munca Comisiei IMCO. Adoptarea acestui raport din proprie iniţiativă al dlui Harbour va duce la o stimulare a inovaţiei în cercetare şi dezvoltare în cadrul Uniunii Europene. Trebuie să profităm de avantajul pe care îl va aduce o politică în domeniul achiziţiei înainte de comercializare. Se întrevăd oportunităţi substanţiale pentru IMM-uri în domeniul achiziţiilor publice, achiziţia înainte de comercializare fiind mai uşor accesibilă decât contractele de achiziţii de mare anvergură.

Trebuie să luam exemplul SUA şi să punem un accent mai mare pe achiziţia de servicii de cercetare şi dezvoltare; trebuie să definim un instrument politic favorabil achiziţiei înainte de comercializare pentru a stimula baza inovatoare a UE. În momentul de faţă, societăţile care au dezvoltat un produs sau un serviciu pentru un organism public nu sunt capabile să reutilizeze constatările lor pentru alţi potenţiali clienţi, ajungându-se la apariţia unor obstacole financiare în calea achiziţionării de soluţii concurente. Achiziţiile înainte de comercializare permit dezvoltarea rentabilă a unor soluţii inovatoare..

- Raport: Anne Laperrouze (A6-0013/2009)

  Jan Andersson, Göran Färm, Anna Hedh şi Inger Segelström (PSE), în scris. − (SV) Am decis să votăm împotriva raportului doamnei Laperrouze deoarece considerăm că raportul final este neechilibrat şi încalcă dreptul statelor membre de a decide dacă vor sau nu să folosească, să dezvolte şi să investească în energia nucleară. Suntem în favoarea cercetării comune în domeniul siguranţei nucleare, de exemplu, dar considerăm că, în mai multe cazuri, raportul sprijină mult prea mult energia nucleară. Astfel de decizii trebuie luate la nivelul statelor membre.

Mai mult, în general suntem în favoarea investiţiilor în infrastructura energetică, dar suntem sceptici cu privire la susţinerea tuturor proiectelor şi investiţiilor pe care raportul ar dori să le sprijine. Pentru a putea sprijini o astfel de poziţie ne-am fi dorit să vedem criterii mai clare, în special având în vedere dezbaterea privind Nord Stream.

  John Attard-Montalto (PSE), în scris. − În primul rând, Europa trebuie să depună toate eforturile pentru a-i ajuta pe membrii săi în eforturile de a găsi petrol şi gaze. Este probabil că Malta are rezerve de combustibili fosili sub fundurile marine. Nu poate fi efectuată o exploatare completă din cauza problemelor de pe linia mediană dintre Malta şi vecinii săi nord-africani. Aceasta nu ar trebui să fie o problemă bilaterală, dar este şi în interesul Europei să găsească o soluţie în numele statelor membre.

Problema energiei nucleare a revenit în prim plan. Există avantaje şi dezavantaje. Dezbaterea privind problema nucleară nu se încheie niciodată. Nu putem ignora posibilitatea evaluării acestei resurse de energie.

Am informaţii potrivit cărora Malta consideră posibilitatea importului de energie generată de centralele nucleare din Franţa. Această energie ar ajunge în Malta sub formă de electricitate şi aspectele negative legate de centralele nucleare nu ar fi o problemă. Energia generată ar fi mai ieftină decât cea provenită din gazoductele din Sicilia. Malta nu ar fi nevoită să suporte cheltuielile de capital necesare construirii unei centrale electrice.

  Liam Aylward (UEN), în scris. − Salut alocarea de către Uniunea Europeană în această săptămână a 100 de milioane de euro pentru construirea de noi reţele de electricitate între Coasta de Est a Irlandei şi Ţara Galilor.

Acest proiect nou face parte din pachetul de stimuli economici de 3.5 miliarde de euro anunţat săptămâna trecută la Bruxelles de Comisia Europeană. Acesta va ajuta la construirea de reţele energetice mai moderne care, pe viitor, vor proteja pe deplin securitatea aprovizionării cu energie în Irlanda.

Uniunea Europeană va acorda, de asemenea, sprijin financiar noilor proiecte din domeniul energiei alternative, inclusiv în sectorul energiei eoliene.

Ca membru al Comisiei pentru mediu a Parlamentului European, am asistat la amplificarea disputelor cu privire la aprovizionarea cu energie.

Trebuie să medităm cu toţii la ceea ce se întâmplă de câteva săptămâni în legătură cu alimentarea UE cu energie provenind din Rusia via Ucraina.

Realitatea este că în UE trebuie să eliminăm dependenţa absolută de aprovizionarea cu energie din Rusia. Trebuie să dezvoltăm alte sectoare energetice.

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris. −(IT) Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Votez pentru. Consider că formele de energie regenerabilă, cum ar fi energia solară şi eoliană, energia hidroelectrică sau geotermică, biomasa sau resursele marine pot fi cele mai importante surse de energie pentru Uniunea Europeană. Acestea pot ajuta la stabilizarea preţurilor şi stopează creşterea dependenţei energetice.

Prin urmare este foarte importantă elaborarea unei politici energetice europene care să permită o trecere semnificativă la tehnologii energetice eficiente cu emisii reduse de carbon şi să acopere nevoile noastre energetice. Dacă eficienţa energetică şi economia de producere a energiei continuă să fie o prioritate, corelate cu dezvoltarea permanentă a surselor de energie regenerabilă, cred ca ar trebui să fie posibil să facem faţă nevoilor noastre energetice folosind surse cu emisii scăzute până în 2050. De asemenea, sunt de acord cu importanţa unei abordări sistematice bazate pe sinergiile dintre diferite sectoare. Pe scurt, pe termen lung provocările climatice şi energetice la nivel european şi mondial reprezintă o ocazie deosebită pentru încurajarea de noi modele de afaceri în toate sectoarele economice, în scopul stimulării inovaţiei şi al încurajării iniţiativelor antreprenoriale care iau în considerare aspectele legate de mediu.

  Šarūnas Birutis (ALDE), în scris. −(LT) Nu avem o politică energetică europeană unică. Fiecare stat îşi apără propriile interese. Alte 5 miliarde de euro au fost alocate conexiunilor energetice din UE şi internetului în bandă largă. Este un eveniment istoric pentru că, pentru prima data în istoria UE, Comisia Europeană a dezbătut bugetul din nou şi a propus un asemenea proiect. Acest lucru este deosebit de important pentru Lituania căci, până în prezent, nu este conectată energetic nici cu Suedia, nici cu Polonia şi este o insulă energetică. Legăturile energetice nu reprezintă investiţii care aduc multe recompense financiare. De aceea, astfel de proiecte esenţiale trebuie finanţate din fonduri comunitare. Astăzi, Lituania cumpără gaz cu aproximativ 500 de dolari, în timp ce alte state membre, care sunt mai îndepărtate de Rusia decât Lituania, plătesc mai puţin. Am avea mult de câştigat dacă am da dovadă de solidaritate şi am lua o poziţie comună în abordarea problemei preţurilor cu Gazprom.

  David Casa (PPE-DE), în scris. − Cele trei obiective majore - securitatea aprovizionării şi solidaritatea între statele membre; combaterea schimbărilor climatice; reafirmarea obiectivului „de trei ori 20” pentru 2020 şi obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu între 50% şi 80%până în 2020; şi creşterea economică a UE; obţinerea celor mai bune preţuri evitând în acelaşi timp volatilitatea acestora - sunt de o importanţă capitală atunci când discutăm despre politica energetică europeană. Trebuie să analizăm politica pe care o vor avea sursele de energie descentralizate şi să încurajăm, de asemenea, noi tipuri de energie regenerabilă.

  Giles Chichester (PPE-DE), în scris. − Împreună cu colegii mei conservatori britanici salutăm abordarea strategică privind furnizarea de energie, aşa cum este prezentată de raportul Laerrouze privind a doua revizuire strategică a politicii energetice.

Am votat împotriva referinţelor la Tratatul de la Lisabona, conformându-ne politicii noastre constante de a ne opune acestui tratat. Totuşi, pentru că există referinţe la Tratatul de la Lisabona împotriva cărora nu am putut vota, am decis ca la votul final să ne abţinem.

  Dragoş Florin David (PPE-DE), în scris. − Am votat în favoarea raportului doamnei Laperrouze, cu privire la analiza strategică a situaţiei energetice din UE, deoarece el prevede că viitoarea politică energetică a UE ar trebui să includă planuri de acţiune în caz de urgenţă, realizarea de proiecte privind diversificarea surselor de aprovizionare şi noi obiective privind schimbările climatice.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. - (PT) Am votat împotriva acestui raport pentru că nu suntem de acord cu multe dintre propunerile expuse, deoarece se bazează integral pe concurenţa liberă şi liberalizarea pieţelor într-un sector strategic în care existenţa politicilor publice şi a proprietăţii publice ale principalelor mijloace de producţie energetică este esenţială.

Totuşi am votat în favoarea mai multor propuneri. De exemplu, suntem la rândul nostru preocupaţi de siguranţa combustibililor fosili, cum ar fi petrolul şi gazele, de expunerea raportorului cu privire la improbabilitatea ca producţia mondială să depăşească 100 de milioane de barili pe zi (în prezent 87 de milioane), în condiţiile în care necesarul în 2030 este estimat la 120 de milioane pe zi, precum şi de riscul unei crize majore în următorii zece ani.

De asemenea, suntem de acord cu nevoia de intensifica cercetarea în domeniul energiei, în special în ceea ce priveşte transmutarea deşeurilor nucleare şi fuziunea nucleară.

Cu toate acestea, ne opunem încercărilor de plasare a unor grupuri economice din Uniunea Europeană în poziţii de forţă în raport cu companiile publice din ţările terţe, precum şi împotriva folosirii acestui raport în scopul apărării Tratatului de la Lisabona şi a apelului pentru ratificarea acestuia.

  Glyn Ford (PSE), în scris. − Am votat în favoarea raportului Laperrouze privind a doua revizuire strategică apoliticii energetice în ciuda entuziasmului său debordant (din punctul meu de vedere) pentru energia nucleară. Nu sunt în favoarea unei închideri premature a centralelor nucleare, dar entuziasmul meu în ceea ce priveşte centralele noi este foarte limitat. În regiunea mea, sud-estul Angliei, avem posibilitatea să construim un baraj mareic peste Severn care, cu mult mai puţine potenţiale efecte negative asupra mediului, ar produce cât două centrale nucleare şi ar furniza într-o manieră „verde” 5% din nevoile energetice ale Marii Britanii.

Am votat, de asemenea, în favoarea amendamentului 22 al Verzilor care subliniază întârzierea şi costurile uriaşe ale proiectului energetic de fuziune ITER. Nu am fost în favoarea amplasării acestui proiect în Europa deoarece gazda plăteşte o parte disproporţionată din bugetul total. Am fost astfel în favoarea Japoniei, care a dorit să găzduiască acest elefant alb. Se dovedeşte că am avut dreptate mult mai devreme decât aş fi crezut.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. - (FR) Toată lumea este conştientă că energia este o provocare majoră pentru statele membre. Este foarte bine cunoscut faptul că prin economisirea energiei, ameliorarea eficienţei energetice, cercetarea în domeniul energiilor regenerabile rentabile şi a noilor tehnologii în transport şi diversificarea aprovizionării se poate determina o reducere a dependenţei statelor membre. Nu punem sub semnul întrebării necesitatea unei cooperări sau chiar organizarea, la nivel interguvernamental, pentru solidaritate între statele membre.

În realitate însă, după cum reiese din raport, se pare că elaborarea unei strategii energetice sau securitatea aprovizionării sunt mult mai puţin importante decât introducerea unei politici energetice unice sau introducerea unei reţele unice pentru gaz şi electricitate sub egida unui singur organ european de reglementare pentru fiecare sector. Or, alegerile, nevoile, posibilităţile şi capacităţile statelor sunt foarte diferite.

Această problemă sensibilă este într-adevăr strategică şi, ca atare, nu trebuie să depindă decât de decizia suverană a statelor în conformitate cu interesele lor. Obiectivul urmărit este însă, repet, o creştere a puterii birocraţiei de la Bruxelles. De la explozia preţurilor la electricitate până la tăierea regulată a energiei, am văzut la ce ne putem aştepta din partea ei.

Acestea sunt motivele pentru care am votat împotrivă.

  Marie Anne Isler Béguin (/ALE), în scris. - (FR) Raportul sugerează din nou opţiunea nucleară în condiţiile în care această energie nu este competitivă şi uraniul este obţinut în condiţii periculoase care dau naştere la discriminări etnice şi au un impact inacceptabil asupra sănătăţii.

Din cauza problemei încălzirii globale carbonul nu poate fi considerat drept „componentă tranzitorie”.

Cred că „diversificarea resurselor energetice ale UE” este legată de exploatarea resurselor fosile din Marea Caspică. Zăcămintele de petrol şi gaz din regiunea Kashagan exercită presiune asupra populaţiilor şi a resurselor de mediu: extragerea petrolului bogat în sulfuri ameninţă sănătatea populaţiei şi a biodiversităţii.

Diversificarea aprovizionării cu energie presupune existenţa unor gazoducte şi conducte de petrol pentru transportarea resurselor către EU. Proiectele TBC şi Nabucco afectează stabilitatea politică a vecinilor noştri. Avem obligaţia de a nu permite ca nevoile noastre energetice să le ameninţe stabilitatea. Populaţiile din Caucazul de Sud trebuie să se bucure de un avantaj economic şi social în urma extragerii energiei de pe teritoriile lor.

În Africa, producţia de energie solară destinată satisfacerii nevoilor noastre trebuie să fie retribuită corespunzător.

De ce nu se spune în raport că energiile regenerabile şi economisirea de energie sunt soluţiile pentru viitor? În starea actuală, votez împotriva raportului.

  Ona Juknevičienė (ALDE), în scris. −(LT) Pentru a garanta securitatea energetică comunitară este necesară o piaţă energetică comună a UE, în care să fie integrate toate statele membre, mai ales regiunea Baltică. Dependenţa ţărilor din această regiune de Rusia, ca singur furnizor de resurse energetice, stă în calea securităţii energetice nu doar pentru ţările în cauză, ci pentru întreaga Comunitate. Prin urmare, este necesară conectarea ţărilor baltice la reţelele UE prin proiecte de prioritate şi suficient de bine finanţate de UE. Diversificarea surselor energetice şi a furnizorilor nu poate rămâne o problemă pentru ţările membre. Trebuie să fie decisă la nivel comunitar. De aceea sprijin în mod deosebit raportoarea în ceea ce priveşte solicitarea adresată Comisiei de „a pregăti un plan strategic european care să stabilească investiţiile pe termen lung care ar satisface nevoile viitoare de producţie de energie electrică precum şi linii directoare concrete pentru investiţiile în energia nucleară”. Având în vedere că sectorul construcţiilor a fost afectat în mod deosebit de grav de criza economică, situaţie întâlnită şi în Lituania, apelul raportoarei pentru „eforturi mai mari pentru rezolvarea problemei eliminării definitive a tuturor tipurilor de deşeuri radioactive şi mai ales foarte radioactive” devine foarte relevantă odată cu închiderea centralei nucleare de la Ignalina.

Acordurile de parteneriat şi cooperare (în special cu Rusia) trebuie să fie un mijloc de a proteja interesele statelor membre ale UE şi statele membre ale UE trebuie să adere la principiile de solidaritate şi unitate în discuţiile cu furnizorii de energie din ţările terţe. Doar o Europă unită poate fi puternică şi competitivă într-o epocă a globalizării accelerate.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE), în scris. − Securitatea energetica a Uniunii Europene revine periodic in actualitate, din ce in ce mai pregnant, semnaland clar existenta unei probleme adanci si nerezolvate. Criza recenta a gazului a demonstrat ca este absolut necesar ca Statele Membre sa actioneze unitar, la nivelul Comunitatii, si sa manifeste solidaritate atat in situatii de criza cat si in abordarea si implementarea de solutii comune reciproc avantajoase.

Aflata la granita de est a UE, Romania este constienta atat de riscurile cat si de avantajele pe care le confera aceasta pozitie geo-strategica si, din acest motiv, Romania sustine si promoveaza, pe de o parte, construirea de rute de transport alternative pentru energie, in primul rand Gazoductul Nabucco, dar, pe de alta parte, sustine procesul de clarificare si de intarire a relatiilor de parteneriat cu Rusia, actor major pe scena internationala, si nu numai in acest sector delicat al aprovizionarii cu resurse energetice.

In acest sens, recomandarile raportoarei referitoare la Southern Europe Corridor, la Nabucco in particular, interconectarea retelelor de gaz si electricitate pe axa Nord Sud prin Europa de Sud Est trebuie luat in considerare si puse in aplicare cat mai rapid.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. −(DE)Criza gazelor prin care tocmai am trecut a demonstrat clar încă o dată cât de importantă este pentru UE o aprovizionare energetică sigură, viabilă şi ieftină. Este regretabil că energia nucleară este deodată promovată ca „nefiind dăunătoare mediului” în cadrul dezbaterii pe tema energetică şi că sunt deodată reactivaţi reactorii care au ajuns la capătul vieţii utile şi pentru a căror închidere s-au cheltuit milioane în subvenţii. Acesta este probabil rezultatul faptului că UE a ignorat disputa gazelor şi a lăsat statele membre estice să se descurce. Aceasta este o lecţie pentru viitor. Trebuie să reducem consumul de energie, deşi criticii se îndoiesc că introducerea obligatorie a becurilor destinate economisirii de energie va avea vreun succes, şi trebuie să facem presiuni pentru utilizarea de forme alternative de energie. Totuşi, acest lucru nu se va întâmpla niciodată atâta timp cât bugetul se concentrează pe energie nucleară şi noile tehnologii energetice vor fi marginalizate.

Deşi consideraţiile referitoare la securitatea aprovizionării energetice a UE sunt importante, nu trebuie să aibă drept rezultat sprijinirea aderării Turciei la UE din motive de politică energetică. Chiar dacă Turcia nu devine membru, conductele de petrol plănuite vor putea în continuare să treacă prin Turcia şi va fi în continuare posibil să implementăm proiectele de infrastructură pentru gaze.

  Antonio Mussa (UEN), în scris. −(IT) Am apreciat foarte mult munca doamnei Laperrouze şi am votat în favoarea adoptării raportului. Sper doar că ideile şi indicaţiile furnizate în raport vor fi evaluate adecvat de către Comisie şi interpretate în cel mai pozitiv şi mai larg mod posibil.

De aceea sper că niciun obstacol nu va încetini definirea cât mai rapidă a proiectelor privind infrastructurile şi că acestea vor fi evaluate în conformitate cu priorităţile care privesc doar timpurile de dezvoltare, structura financiară, proviziile disponibile şi relaţia dintre susţinerea publică şi angajamentul sectorului privat.

În această privinţă, prezentarea propunerilor Comisiei pentru planul european de redresare, care prevăd un sprijin financiar pentru anumite proiecte, neglijează zona mediteraneană prin excluderea conductelor de gaze naturale Algeria-Sardinia-Italia (inclusiv porţiunea din Italia) din proiecte europene de prioritate maximă.

Încă sper că în cadrul diversificării surselor şi rutelor de aprovizionare putem face progrese graduale, exploatând noile oportunităţi pentru a demara proiecte de infrastructură, acolo unde aceasta lipseşte.

Sper că mecanismul solidarităţii nu va permite distorsiuni ale pieţei şi nu va da naştere la proceduri excesiv de costisitoare. Sper că această Cartă Energetică va putea juca un rol fundamental împreună cu extinderea comunităţii energetice, în special în legătură cu ţările de tranzit, inclusiv în domeniul surselor de energie regenerabilă.

  Luís Queiró (PPE-DE), în scris. -(PT) Contextul în care se ia în considerare o strategie pe termen lung are o influenţă decisivă asupra rezultatului analizei şi conţinutului propunerilor. Dezbaterea privind revizuirea strategică a politicii energetice nu este o excepţie. În acest context există totuşi indicatori care se repetă, arătând o situaţie mai curând permanentă decât tranzitorie. Aceşti indicatori includ dependenţa energetică (fie că este vorba de Rusia, fie de principalele ţări producătoare de petrol) şi consecinţele ei; creşterea costurilor energetice fie din cauza creşterii preţurilor datorită creşterii cererii mondiale, fie din cauza scăderii puterii de cumpărare a statelor sărăcite în urma unei crize economice grave; şi consecinţele pentru mediu, la diferite niveluri, ale consumului global de energie în creştere continuă, pe care criza economică e puţin probabil să îl reducă. Toţi aceşti factori subliniază necesitatea unei abordări strategice bazată pe mai puţină dependenţă şi, ca rezultat, pe o diversitate mai mare (fie a furnizorilor, fie a energiei consumate); eficienţă mai mare; un efort susţinut de cercetare în domeniul energiei alternative; o integrare mai mare; şi, în acelaşi timp, dezvoltarea capacităţilor de producţie la nivel local - în special a acelora care folosesc surse alternative de energie. Aceasta este o provocare imensă, dar este o problemă strategică pe care nu o putem ignora.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. −(IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, am votat în favoarea raportului doamnei Laperrouze privind a doua revizuire strategică a politicii energetice. Sunt de acord cu faptul că trebuie să stabilim o bază solidă pentru viitorul politicii energetice europene, destinată realizării obiectivelor de securitate a alimentării, de combatere a schimbărilor climatice şi de creştere economică a Uniunii Europene.

La fel ca raportoarea, subliniez că este important să realizăm instituţia unui fond european, care să garanteze riscurile necomerciale ale anumitor proiecte pentru producţia şi transportul de energie care afectează Europa, pentru a încuraja astfel investiţiile în toate reţelele.

  Peter Skinner (PSE), în scris. − UE are planuri ambiţioase în pofida riscului ca resursele să devină din ce în ce mai limitate pe măsură ce cererea de energie din întreaga lume este în creştere. În ceea ce priveşte menţinerea securităţii actuale a aprovizionării şi dezvoltarea de energie eficientă, care să nu fie bazată pe carbon, soluţiile nu se exclud reciproc.

Siguranţa mediului şi evitarea sărăciei energetice în rândul oamenilor, în special în sud-estul Angliei unde oamenii trăiesc din venituri fixe, sunt obiective la fel de importante.

Acesta este motivul pentru care sprijin un complex de soluţii tehnice în ceea ce priveşte aprovizionarea energetică a UE. Sunt de acord cu faptul că trebuie să fim precauţi în legătură cu industria nucleară, din punctul de vedere al securităţii, dar în acelaşi timp consider că ne oferă un grad de siguranţă: renunţarea acum la acest proces ar fi catastrofală pentru mulţi dintre alegătorii mei cu venituri fixe.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. −(NL) Raportul privind a doua revizuire strategică a politicii energetice conţine mult prea puţine elemente de coeziune. După părerea mea, angajamentul total de a realiza o economie bazată pe eficienţă energetică trebuie să fie prioritatea politicii energetice europene. Ar trebui să se acorde o prioritate absolută reducerii consumului de energie în vederea realizării obiectivelor privind schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, inovaţia, crearea de locuri de muncă şi competitivitatea. De altfel, o astfel de abordare este o modalitate foarte eficientă şi ieftină de a menţine o aprovizionare continuă cu energie. După cum s-a afirmat deja, creează un uriaş număr de locuri de muncă, atât pentru lucrătorii înalt calificaţi, cât şi pentru cei necalificaţi.

Politica energetică europeană trebuie să ţină cont de evoluţia variabilă a modului în care energia este produsă şi consumată, acordând o atenţie deosebită viitorului. Sistemele energetice descentralizate trebuie combinate cu surse de energie regenerabilă. Alături de eficienţa energetică, măsurile de economisire a energiei sunt de o importanţă majoră. De acea, în industria construcţiilor trebuie să insistăm atât pe izolare, cât şi pe alte măsuri. În acest raport importanţa energiei nucleare este supraestimată. Chiar dacă ar acoperi aproximativ o treime din cererea totală de electricitate, nu reprezintă decât 6% din cererea totală de energie. În acest context aş dori să va amintesc că încă nu avem o soluţie durabilă pentru problema deşeurilor (foarte) radioactive.

  Catherine Stihler (PSE), în scris. − Problema independenţei energetice în Europa ar trebui să ocupe un loc mai important în agenda politică. Necesitatea unor definiţii clare a sărăciei energetice în Uniunea Europeană este, de asemenea, importantă. Este nevoie în acelaşi timp să fim mai uniţi atunci când ne gândim la cum putem utiliza economia verde pentru a ieşi din actuala criză financiară prin crearea de locuri de muncă, precum şi să asigurăm UE independenţa energetică de care avem nevoie. Trebuie să fie abordată problema unei investiţii în reţeaua UE.

  Konrad Szymański (UEN), în scris. −(PL) Raportul doamnei Lapperouze privind a doua revizuire strategică a politicii energetice conţine un punct care pledează pentru construcţia gazoductului South Stream. Acesta este un proiect-soră a gazoductului North Stream, care face imposibilă implementarea proiectului Nabucco. Gazoductul South Stream consolidează poziţia Rusiei în ceea ce priveşte aprovizionarea cu surse de energie şi, prin urmare, nu poate fi considerat ca un proiect menit să asigure diversificarea în acest domeniu.

- Raport: Anna Záborská (A6-0492/2008)

  Jan Andersson, Göran Färm, Anna Hedh şi Inger Segelström (PSE), în scris. −(SV) Suntem foarte critici la adresa raportului doamnei Záborská şi am intenţionat să votăm împotrivă, considerând că este foarte ostil la adresa femeilor. În loc să lucreze, femeile trebuie să aibă grijă de casă, de copii şi de cei în vârstă. S-a întâmplat să nu mai fie nevoie să votăm împotriva rezoluţiei, pentru că rezoluţia de modificare din partea Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană a fost aprobată.

Deşi în cele din urmă am decis să susţinem rezoluţia, nu am fost de acord sau am fost reticenţi cu unele formulări, de aceea nu ne-a fost foarte clar cum ar trebui să votăm.

Ca social democraţi suedezi, considerăm că dreptul de muncă trebuie să se aplice tuturor. Iar societatea trebuie să asigure instrumentele şi condiţiile care să le permită femeilor să lucreze, element care reprezintă o precondiţie pentru emanciparea lor. Un sistem bine pus la punct pentru îngrijirea copiilor şi asistenţă pentru cei în vârstă este, de asemenea, o precondiţie pentru ca femeile să poată lucra. Desigur, trebuie să existe solidaritate între generaţii, dar această solidaritate nu trebuie să aibă ca rezultat obligarea femeilor de a sta acasă pentru a îngriji copiii şi pe cei în vârstă.

Considerăm că rezoluţia adoptată de majoritate trimite un mesaj clar Preşedinţiei cehe, prin care se arată că obiectivul de a aşeza îngrijirea la domiciliu a copiilor şi a bătrânilor pe picior de egalitate cu munca nu este doar demodat, dar şi extrem de ostil femeilor.

  Robert Atkins (PPE-DE), în scris. −Împreună cu colegii mei conservatori britanici susţinem unele dintre principiile generale enunţate în acest raport, inclusiv sprijinirea celor care îşi asumă sarcina îngrijirii, a echilibrului muncă-viaţă şi a concediului parental.

Totuşi, din cauza anumitor referinţe din acest raport, legate în special în legătură cu Directiva privind timpul de lucru, am ales să ne abţinem.

  John Attard-Montalto (PSE), în scris. −Este un fapt că în strategia de la Lisabona, conceptul de „muncă” se referă la o activitate salariată. Conceptului de „muncă” trebuie să i se dea o interpretare mai largă. Există activităţi efectuate atât de bărbaţi, cât şi de femei, care nu pot fi calificate drept activităţi salariate formale, dar nimeni nu poate nega că aceste activităţi constituie o muncă. De exemplu, munca voluntară, domestică şi de familie reprezintă aspecte ale conceptului, dar nu se încadrează în definiţia tradiţională a activităţii salariate.

Definiţia muncii în zilele noastre are un caracter mult prea economic. Multe persoane de ambele sexe au în grijă persoane care depind de ele şi, cu toate acestea, aportul unei astfel de activităţi este ignorat de statisticienii care analizează gradul de ocupare a forţei de muncă. După părerea mea, munca domestică înseamnă producţie gospodărească şi trebuie să constituie o parte importantă din statisticile referitoare la producţia economică a unei ţări.

Fapt neluat în considerare atunci când se calculează bunurile şi serviciile care alcătuiesc PIB-ul unei ţări. Rezultatul este că femeile, care sunt responsabile în cea mai mare parte de producţia gospodărească, sunt subestimate în ceea ce priveşte contribuţia lor. Dat fiind numărul de ore de muncă în producţia gospodărească, trebuie să acceptăm că acest aspect trebuie luat în considerare atunci când calculăm producţia totală a unei ţări.

  Adam Bielan (UEN), în scris. −(PL) Am votat în favoarea raportului doamnei Záborská. Consider că femeile care se îngrijesc de gospodării şi îşi cresc copiii nu ar trebui să fie discriminate pe piaţa muncii. Creşterea copiilor şi administrarea unei gospodării sunt activităţi ignorate. Nu se bucură de prestigiu şi totuşi este o muncă depusă în interesul întregii comunităţii. În Polonia aproximativ şase milioane de femei sunt casnice. În consecinţă, politica UE trebuie să definească noţiunea de muncă astfel încât să acorde o serie de concesii femeilor care îşi întrerup cariera profesională, femeilor care se dedică familiilor lor precum şi femeilor care se consacră familiilor fiind în acelaşi timp active pe piaţa muncii.

  Šarūnas Birutis (ALDE), în scris. −(LT) În Europa, rata ocupării forţei de muncă pentru femei cu copii este de doar 62,4%, în timp ce pentru bărbaţi este de 91,4%. Mai mult, 76,5% din lucrătorii cu jumătate de normă sunt femei. Servicii improprii, salarii mici, integrarea târzie pe piaţa muncii, proceduri lungi în cazul lucrului pe perioade determinate şi stimulente insuficiente pentru cuplurile tinere - acestea sunt câteva dintre motivele pentru care oamenii aleg să se căsătorească şi să aibă copii mai târziu. Solicit statelor UE să adopte dispoziţii astfel încât costurile concediului de maternitate să nu fie acoperite doar de angajator, ci şi de societate, şi pentru ca părinţilor să li se ofere mai multe oportunităţi pentru o muncă flexibilă, iar instituţiilor de îngrijire a copiilor mai multe oportunităţi pentru orare flexibile, astfel încât atât femeile, cât şi bărbaţii să poată găsi un echilibru mai bun între viaţa de familie şi viaţa profesională.

  Proinsias De Rossa (PSE), în scris. −Susţin acest raport care se concentrează pe diferitele aspecte ale discriminării directe şi indirecte care afectează bărbaţii şi femeile care se ocupă de persoanele aflate în grija lor. Susţine ideea că o mai bună înţelegere a relaţiei dintre activitatea profesională (muncă plătită) şi obligaţiile familiale (muncă neplătită) este esenţială pentru a spori independenţa economică a femeilor şi ca urmare a egalităţii de gen.

În zilele noastre, activitatea nesalariată a femeilor şi a bărbaţilor care, de exemplu, îşi educă copiii, se îngrijesc la domiciliu de cei în vârstă, asigură solidaritatea între generaţii şi lucrează pentru binele comun, nu este încă considerată o activitate economică.

Raportul face apel la statele membre să ia măsuri destinate recunoaşterii nu numai a formelor tradiţionale de activităţi salariate, ci şi a altor forme diverse cum ar fi munca voluntară, domestică şi de familie, să stabilească modul în care acestea vor fi incluse în sistemele naţionale de conturi ale statelor membre, precum şi să evalueze impactul lor asupra PIB-ului.

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris. −Deputata Záborská a prezentat un raport care propune o definiţie a termenului „muncă” care să includă munca nemonetară şi informală, care extinde conceptul la recunoaşterea muncii care nu este bazată pe piaţă sau neremunerată. În ciuda prevalenţei acestei forme de muncă în toate statele membre, rar se întâmplă ca aceasta să fie luată în considerare de evaluările statistice ale forţei de muncă, care o subanalizează, o apreciază greşit şi nu o recunosc. Cel puţin femeile care sunt mame cu normă întreagă trebuie creditate în scopul contribuţiei la pensii.

Am votat în favoarea acestui raport în ciuda unor îndoieli şi îngrijorări cu privire la orientarea generală a raportului.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. -(PT) Am votat în favoarea acestei poziţii alternative prezentate de Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, pentru că îmbunătăţeşte propunerea raportorului, chiar dacă sunt unele părţi cu care nu suntem total de acord.

Este un domeniu în care politicile publice legate în mod intrinsec de realizarea egalităţii de gen sunt esenţiale. Este esenţial să dispunem de servicii publice şi ca fiecare să aibă acces la servicii de calitate, indiferent de poziţia financiară sau de sex şi fără să sufere niciun fel de discriminare. Acest lucru presupune servicii publice de îngrijire medicală gratuite sau aproape gratuite şi de calitate, la fel ca educaţie publică gratuită pentru toată lumea.

Este, de asemenea, esenţial, să creăm şi să menţinem instituţii de îngrijire medicală de calitate şi accesibile, cu orare de funcţionare care să răspundă nevoilor părinţilor şi copiilor, precum şi instituţii de bună calitate şi accesibile de îngrijire a bătrânilor şi a persoanelor aflate în întreţinere. Toate aceste lucruri sunt esenţiale pentru a garanta condiţii de viaţă mai bune şi pentru a facilita accesul femeilor pe piaţa muncii şi la activităţi remunerate, astfel încât acestea să poată fi independente financiar, aspect fundamental pentru emanciparea femeilor.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. - (FR) Expunerea de motive a doamnei Záborská ne arată că obiectivului raportului domniei sale este justa recunoaştere socială şi economică a anumitor activităţi care nu pot clasificate ca făcând parte din piaţa formală a muncii. Altfel spus, vorbim în primul rând despre educaţia copiilor şi, în societatea noastră care îmbătrâneşte, de grija pentru persoanele dependente. Acest lucru trebuia spus pentru că nu este deloc evident şi nu reiese nici din titlul raportului care vorbeşte despre discriminare, nici dintr-o primă lectură a textului scris într-un stil uneori bizar.

Pe scurt, textul vorbeşte pe bună dreptate despre recunoaşterea de către societate, despre includerea în cifrele naţionale a tuturor acestor bogăţii create, deşi invizibile, despre libertatea de a alege şi chiar despre acordarea de drepturi personale la asigurare socială şi pensie ale acelora care aleg să se dedice familiei decât unei cariere.

Este totuşi regretabil faptul că doamna Záborská nu a mers până la capătul raţionamentului său şi a uitat că singura soluţie într-adevăr capabilă să asigure atât libertatea de a alege, cât şi relansarea natalităţii prin eliberarea de constrângerile financiare, este salariul parental propus de ani de zile de Frontul Naţional.

  Jörg Leichtfried (PSE), în scris. −(DE) Am votat în favoarea raportului Záborská privind înlăturarea discriminării.

Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a realiza egalitatea de gen.

Pe de o parte, bărbaţii trebuie să fie implicaţi mai mult în treburile gospodăreşti şi creşterea copiilor, pe de altă parte, femeilor trebuie să li se dea posibilitatea să urmeze o carieră complet independentă. Totuşi este important să nu pierdem nicio clipă din vedere bunăstarea copiilor şi să punem la dispoziţia părinţilor instituţii adecvate şi accesibile de îngrijire a copiilor.

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris. −(SV) Egalitatea şi tratamentul egal pe piaţa muncii şi în orice alt domeniu se înţelege de la sine într-o democraţie. În această privinţă raportoarea are, fără îndoială, dreptate.

Totuşi, ca de obicei, se pare că măsurile propuse pentru corectarea lipsurilor noastre în materie de drepturile omului şi democraţie încearcă să mărească puterea politică a UE în detrimentul statelor membre. Mereu are loc un atac la principiul subsidiarităţii. În practică, acest raport propune ca UE să îşi asume responsabilitatea pentru politicile sociale ale statelor membre şi să legifereze cu privire la aspecte care sunt strâns legate de politica pieţei muncii. Există şi formulări care deschid calea către o politică fiscală comună. Toate acestea sunt exemple de chestiuni politice în care statele membre ar trebui să deţină controlul.

Ca urmare, în ciuda câtorva intenţii bune, am votat atât împotriva raportului din proprie iniţiativă, cât şi împotriva propunerii alternative de rezoluţie.

  Thomas Mann (PPE-DE), în scris. −(DE) Raportul Záborská arată limpede că pentru femei, hotărârea de a lucra sau nu reprezintă în continuare o alegere între două alternative inegale.

Sunt de acordul cu faptul că activităţile desfăşurate atât de bărbaţi, cât şi de femei, în gospodărie, creşterea copiilor şi îngrijirea celor mai în vârstă sau a rudelor cu handicap, trebuie să se bucure de o recunoaştere mai bună şi să fie mai bine plătite. Economia gospodărească merită un rol mai important decât cel ce i se acordă în prezent. Acest angajament trebuie luat în considerare în special de politicile naţionale de securitate socială şi de pensii.

Este corect că s-a ridicat problema „solidarităţii între generaţii”. Sprijinim responsabilitatea socială faţă de cei în vârstă şi nu vom permite ca grupuri întregi să fie discriminate şi excluse. Valoarea acestui efort de integrare se ridică la aproape o treime din venitul naţional al Germaniei. Acest exemplu ar trebui să devină abordarea acceptată în întreaga Europă.

Trebuie, de asemenea, să recunoaştem contribuţia persoanelor în vârstă de peste 50 de ani la binele comun. Pensionarii mai tineri se găsesc acum într-o situaţie dificilă pentru că şi-au încheiat activitatea profesională prea devreme, de cele mai multe ori pentru că au fost obligaţi să o facă. Avem nevoie de mai multe locuri de muncă destinate persoanelor mai în vârstă. Experienţa lor, cunoaşterea lor detaliată şi disponibilitatea lor de a încerca lucruri noi le asigură o poziţie bună pe piaţa muncii.

  David Martin (PSE), în scris. −Sprijin acest raport care apără drepturile lucrătorilor în ceea ce priveşte concediul parental şi de îngrijire, făcând un apel la nediscriminarea celor care au în grijă alte persoane şi la recunoaşterea muncii pe care o depun.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. −(DE) În loc de a fixa cote care pot da naştere cu uşurinţă sentimentelor de invidie şi resentiment, ar fi mai potrivit să acordăm sprijin pentru tinerele femei în a alege anumite studii sau anumite cariere pentru a descuraja concentrarea pe profesii tipice pentru femei. Dacă o femeie alege siguranţa unei munci în echipă sau în cadrul familiei în locul unui rol managerial stresant şi individualist, trebuie să acceptăm acest lucru. Salarii egale pentru muncă egală este un lucru mult aşteptat. Dacă nu implementăm acest lucru, atunci toate încercările de acordare a concediului de paternitate sau parental vor eşua din cauza realităţilor financiare.

Părinţii singuri sunt cei mai expuşi riscului sărăciei şi societatea ar trebui să dea dovadă de mai multă solidaritate în această privinţă. O altă problemă constă în faptul că, adesea, munca efectuată de femei, cum ar fi gospodăria, creşterea copiilor sau îngrijirea rudelor, nu este considerată a fi o muncă adevărată. Trebuie să aducem schimbări în acest domeniu. Dacă vrem să mai avem viaţă de familie, trebuie să introducem ore de muncă care să corespundă nevoilor unei familii, dar UE se opune. Nu este suficient să facem apel la solidaritatea între generaţii. Trebuie să o punem în practică. Raportul de azi pare să fie un pas în direcţia bună, motiv pentru care am votat în favoarea lui.

  Teresa Riera Madurell (PSE), în scris. −(ES) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie depusă de Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană ca o alternativă la raportul doamnei Záborská pentru că abordează mai bine problemele reale care există încă în ceea ce priveşte crearea unei egalităţi adevărate între femei şi bărbaţi, recunoaşterea schimbărilor suferite de modelul familiei, reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie şi măsurile pozitive pentru acţiune pe care noi, socialiştii, le-am susţinut mereu.

Nu putem perpetua stereotipurile şi nici nu ne putem rezolva probleme economice obligând femeile să stea acasă şi să aibă grijă de copii şi persoane în vârstă, aşa cum se afirmă în raportul doamnei Záborská, care prezintă femeile ca „potenţiale mame” care procreează şi aduc pe lume copii pe care îi cresc împreună cu taţii.

Prin votul meu aş dori, de asemenea, să transmit un mesaj clar Preşedinţiei cehe care, după cum a arătat în programul pentru aceste şase luni, intenţionează la rândul ei să promoveze imaginea femeii-casnice încurajând multe femei active să renunţe la carierele lor pentru a avea grijă de familii. Am impresia că Preşedinţia cehă nu înţelege în toate semnificaţiile lui termenul de „egalitate între femei şi bărbaţi”. Sper că în şase luni să îi putem oferi o explicaţie.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. −(IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, votez în favoarea raportului doamnei Záborská privind solidaritatea între generaţii. Consider că noţiunea de „muncă” aşa cum este ea exprimată în mod obişnuit de Uniunea Europeană nu acoperă în mod adecvat toate categoriile. Discriminarea femeilor şi a bărbaţilor care aleg în mod liber să îi îngrijească pe cei care nu se pot îngriji singuri sau să crească generaţiile viitoare este acum anacronică şi demodată.

De aceea, sunt de acord cu raportoarea când afirmă necesitatea esenţială de a transforma conceptul de muncă în unul durabil şi de a recunoaşte munca neplătită întreprinsă de femei şi bărbaţi în scopul solidarităţii dintre generaţii.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. −(PL) Un raport privind nediscriminarea de gen şi solidaritatea între generaţii a fost adoptat azi în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg.

Solidaritatea între generaţii este una dintre soluţiile structurale cheie pentru modelul social european. Statele membre sunt hotărâte să ia măsuri pentru a elimina barierele care împiedică accesul femeilor pe piaţa muncii în condiţii egale cu cele de care se bucură bărbaţii. În cooperare cu statele membre şi partenerii sociali, Comisia Europeană ar trebui să revizuiască strategiile politice destinate reconcilierii vieţii de familie cu cea profesională.

Indicatorii referitori la ocuparea forţei de muncă de către femei confirmă faptul că în multe aspecte legate de activitatea profesională există multe diferenţe între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte reconcilierea vieţii private cu cea profesională. În conformitate cu obiectivele strategiei de la Lisabona, statele membre se angajează să găsească locuri de muncă pentru 60% dintre femeile apte să muncească.

Comisia trebuie să îşi prezinte poziţia privind noua directivă referitoare la drepturile specifice şi protecţie în ceea ce priveşte reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională în familiile în care unii membri au nevoie de îngrijire. Mă gândesc, de exemplu, la familiile cu copii, persoane în vârstă sau persoane cu handicap.

  Anna Záborská (PPE-DE), în scris. −(SK) Raportul din proprie iniţiativă are în vedere îmbunătăţirea situaţiei existente în ceea ce priveşte evaluarea rolului femeilor în solidaritatea dintre generaţii - îngrijirea copiilor, a persoanelor în vârstă şi a persoanelor aflate în întreţinere din familie. Raportul pe care l-am prezentat este cu adevărat revoluţionar pentru că, pentru prima dată, o iniţiativă a Parlamentului a solicitat recunoaşterea contribuţiei „invizibile” a femeilor la sistemul financiar şi la PIB.

Raportul a fost aprobat în unanimitate de Comisia pentru drepturile femeilor. Nici chiar grupul Verzilor nu a votat împotrivă. Azi, aceeaşi deputaţi au prezentat o rezoluţie alternativă, fără a propune o eventuală consultare în prealabil. Întregul spectru de stânga din Parlamentul European a votat pentru rezoluţia alternativă. Desprind două concluzii. În primul rând, stânga a arătat că nu respectă munca Comisiei pentru drepturile femeilor şi egalitate de gen, deşi pretinde că îi recunoaşte importanţa. În al doilea rând, stânga a stârnit îndoieli referitoare la problema egalităţii şi a nediscriminării dintre femei şi bărbaţi, creând suspiciunea că pentru stânga această problemă serveşte doar ca propagandă pentru media.

Am votat împotriva acestei rezoluţii. Cu siguranţă reprezintă un pas în direcţia greşită. Deşi conţine paragrafe din raportul meu original, arată că stânga nu respectă munca a milioane de femei din UE. Autorii rezoluţiei au arătat că sunt încă ancoraţi în ideologii învechite care şi-au pierdut validitatea. Mai mult, într-un mod fără precedent, rezoluţia pune sub semnul întrebării Preşedinţia cehă pentru simplul motiv că a propus unele discuţii privind obiectivele de la Barcelona.

- Raport: Roberta Angelilli (A6-0012/2009)

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris. −(IT) Vă mulţumesc, domnule Preşedinte. Am votat pentru. Sunt foarte îngrijorat în legătură cu faptul că pornografia infantilă pe internet este un fenomen care se răspândeşte din ce în ce mai mult şi mai ales că implică copii din ce în ce mai mici. Exploatarea sexuală a minorilor şi pornografia infantilă reprezintă o violare gravă a drepturilor omului.

Consider, prin urmare, că este important ca în cadrul cooperării internaţionale să intensificăm măsurile care trebuie luate pentru a filtra şi închide site-urile web care conţin pornografie infantilă, astfel încât furnizorii de servicii de internet să fie obligaţi să blocheze astfel de site-uri criminale.

Totuşi, în ciuda faptului ca sistemele juridice ale statelor membre prevăd sancţiuni şi un nivel destul de crescut de protecţie împotriva exploatării sexuale, a abuzului asupra copiilor şi a pornografiei infantile, trebuie să mărim nivelul de protecţie a copiilor şi din perspectiva dezvoltării constante a noilor tehnologii, în special a internetului, precum şi a utilizării de noi forme de abordare on-line a copiilor de către pedofili.

Pe scurt, trebuie să punem la punct campanii de sensibilizare pentru părinţi şi adolescenţi privind pericolele pornografiei infantile pe internet şi în special riscul exploatării sexuale în camere de chat si pe forumuri de pe internet.

  Adam Bielan (UEN), în scris. −(PL) Am votat în favoarea raportului discutat şi aş dori să o felicit pe doamna Angelilli pentru abordarea unui subiect pe cât de important, pe atât de dificil. Pornografia infantilă este o problemă globală care ia amploare. Trebuie depuse toate eforturile pentru a o combate la nivel internaţional. Forţele de poliţie ale diferitelor state membre ar trebui să facă schimb de informaţii şi să coopereze pentru a preveni cât mai multe astfel de infracţiuni. As dori, de asemenea, să subliniez nevoia de a dezvolta metode eficiente de ajutorare a copiilor care au fost victime ale pedofiliei.

  Šarūnas Birutis (ALDE), în scris. −(LT) După părerea mea, toate ţările UE ar trebui să trateze ca infracţiuni penale relaţiile sexuale cu copii sub 18 ani în care s-a folosit forţa, violul sau ameninţarea. Exploatarea evidentă a încrederii copiilor prin folosirea unei poziţii de autoritate împotriva lor sau a influenţei asupra lor, inclusiv în cadrul familiei, şi abuzul care violează situaţia unui copil, în special cu un handicap psihic sau fizic, trebuie, de asemenea, tratate ca infracţiuni penale.

Ţările UE trebuie să solicite furnizorilor de servicii de internet blocarea accesului la site-uri web care promovează relaţiile sexuale cu copii, iar băncile şi alte companii de cărţi de credite trebuie să blocheze plăţile către site-uri web care conţin pornografie infantilă.

  Nicodim Bulzesc (PPE-DE), în scris. − Am votat favorabil acest raport deoarece sunt de acord că statele membre trebuie „să incrimineze toate tipurile de abuzuri sexuale asupra copiilor”, inclusiv manipularea şi acostarea copiilor pe internet în scopuri sexuale („grooming”).

Persoanele condamnate pentru infracţiuni de natură sexuală trebuie să fie împiedicate să intre în contact cu copiii prin natura locului de muncă sau prin intermediul unor activităţi voluntare care implică un contact periodic cu copiii. Statele membre sunt obligate să se asigure că solicitanţilor unor anumite locuri de muncă în care se lucrează cu copii li se verifică cazierul judiciar, inclusiv prin stabilirea unor reguli sau orientări clare pentru angajatori cu privire la obligaţiile ce le revin în această privinţă.

  Martin Callanan (PPE-DE), în scris. −Adesea, UE doreşte să întreprindă acţiuni comune acolo unde lucrurile ar trebui lăsate la competenţa statelor membre. În acest caz, totuşi, consider că putem într-adevăr schimba lucrurile dacă acţionăm împreună.

Flagelul pornografiei şi al abuzului sexual asupra copiilor este o problemă serioasă care afectează societatea noastră, care distruge vieţile celor mai vulnerabili şi a celor care au nevoie de cea mai mare protecţie.

Dată fiind natura UE şi a liberei circulaţii a persoanelor, este vital să folosim toate mijloacele de care dispunem pentru a combate aceste crime bolnave indiferent de locul comiterii lor. În special este important ca informaţiile despre infractori să fie coordonate şi actualizate în mod regulat.

Trebuie să îmbunătăţim cooperarea cu ţările terţe astfel încât cetăţenii UE care ies din UE pentru a comite crime sexuale împotriva copiilor să poată fi identificaţi, opriţi, puşi sub urmările şi extrădaţi după caz. Rolul mondial al UE oferă o oportunitate importantă de promovare a valorilor noastre în ţări şi regiuni în care drepturile copiilor nu sunt foarte bine protejate.

De aceea am votat în favoarea acestui raport.

  Charlotte Cederschiöld, Christofer Fjellner, Gunnar Hökmark şi Anna Ibrisagic (PPE-DE), în scris. −(SV) Delegaţia conservatorilor suedezi în cadrul Parlamentului European a votat azi pentru raportul (A6-0012/2009) doamnei Angelilli (Uniunea pentru Europa a Grupurilor Naţionale, Italia) privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile. Lupta împotriva difuzării pornografiei infantile trebuie să devină o prioritate. În această privinţă, cooperarea europeană trebuie să îşi asume diferite roluri. De aceea noi, conservatorii, am votat în favoarea acestui raport.

Totuşi, în acelaşi timp, am vrea să subliniem că nu împărtăşim opinia raportoarei cu privire la două dintre multele propuneri care au fost prezentate. Spre deosebire de raportoare, nu credem că trebuie să compromitem secretul profesional impus anumitor categorii profesionale, cum ar fi avocaţii, preoţii şi psihologii.

Credeam, de asemenea, că proprietarul unui site internet nu este strict responsabil de toate discuţiile purtate pe site, inclusiv de discuţiile private în camere de chat închise. În ciuda obiectivului, nu putem cere tuturor proprietarilor de site-uri internet să monitorizeze toate discuţiile private care se poartă pentru a fi astfel capabili să garantăm legalitatea site-ului în conformitate cu această propunere. Ar trebui, în schimb, să ne concentrăm asupra unor metode mai eficiente de combatere a reţelelor care difuzează pornografie infantilă şi care nu au consecinţe atât de grave asupra integrităţii simplilor utilizatori de internet.

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE), în scris. − Am votat în favoarea raportului Angelilli, deoarece cred că apărarea drepturilor copiilor trebuie să fie o prioritate pentru UE şi pentru statele sale membre. Legislaţia împotriva exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile trebuie să fie actualizată pentru a ţine seama de dezvoltarea noilor tehnologii, în special a internetului, precum şi de utilizarea unor noi forme de manipulare şi acostare a copiilor de către pedofili.

Consider că instituţiile UE şi ale statelor membre trebuie să se concentreze în special asupra creşterii capacităţii instituţionale de combatere a acestor infracţiuni.

Infracţionalitatea fiind transnaţională, UE trebuie să dezvolte o reţea transnaţională de combatere a acestei infracţionalităţi. În acest sens, susţin ideea ca EUROPOL să înfiinţeze o unitate specifică însărcinată cu combaterea pornografiei şi prostituţiei infantile, alcătuită din experţi specializaţi în probleme specifice. Această unitate trebuie să colaboreze eficient cu autorităţile poliţieneşti ale statelor membre şi ale statelor terţe, competente în materie.

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris. −Suport pe deplin raportul din proprie iniţiativă al doamnei Angelilli şi recomandarea adresată Consiliului privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile. Poziţiile comune anterioare nu au fost încă implementate în toate statele membre, în schimb ameninţarea reprezentată de progresul tehnologic la adresa siguranţei copiilor continuă să se amplifice. Acest raport ar actualiza şi consolida măsurile existente de combatere a acestor comportamente odioase şi le defineşte ca infracţiuni penale, care trebuie pedepsite prin lege. Implementarea raportului doamnei Angelilli va determina creşterea protecţiei copiilor în legătură cu aceste practici abuzive, ca răspuns la evoluţia tehnologică, vizând, în special, practica sinistră a „acostării în scopuri sexuale”.

Alte propuneri importante includ controlul transfrontalier al persoanelor condamnate pentru abuz sexual, pentru a le împiedica să obţină un loc de muncă în alte state membre în locuri în care ar avea contact direct cu copii, precum şi o protecţie sporită a victimelor în timpul anchetelor şi al proceselor.

Internetul este o parte esenţială a societăţii noastre interconectate. Copiii sunt mai experţi în calculatoare ca niciodată, dar, cu această instrucţie şi încredere sporite, pericolele reprezentate de persoane fără scrupule nu le sunt evidente nici lor, nici părinţilor mai puţin instruiţi. Aceste propuneri de bun simţ sunt destinate protejării celor mai vulnerabili membri ai societăţii noastre.

  Edite Estrela (PSE), în scris. - (PT) Am votat în favoarea raportului Angelilli privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile deoarece consider că este esenţial să actualizăm mijloacele de combatere a tuturor formelor de exploatare a copiilor, pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a copiilor în Uniunea Europeană.

De aceea susţin recomandările prezentului raport, în special propunerea de incriminare în toate statele membre a tuturor infracţiunilor sexuale ale căror victime sunt copiii, sporirea supravegherii şi a monitorizării noilor forme de abordare a minorilor, în special pe internet, şi crearea sistemului de alertă în caz de dispariţie a unui copil pentru a ameliora cooperarea la nivel european.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. - (FR) Abuzul sexual ale cărui victime sunt copiii şi pornografia infantilă sunt infracţiuni deosebit de odioase care, în epoca internetului şi a turismului sexual necesită o legislaţie mai dură, o cooperare mai strânsă între serviciile poliţieneşti şi juridice şi ameliorarea sprijinului acordat victimelor. Raportul doamnei Angelilli merită susţinerea noastră.

Totuşi, aş vrea să subliniez faptul că în afară de dezvoltările tehnologice care oferă perverşilor multe posibilităţi de a-şi satisface viciile, trebuie să recunoaştem că decadenţa morală şi degradarea valorilor sunt alte motive care explică de ce acest tip de infracţiuni a luat o amploare atât de mare.

În urmă cu doar 30 de ani, în numele unei aşa-numite liberalizări a moravurilor, al unei satisfaceri a plăcerilor tuturor şi al dezvoltării pseudo-personale a individului începând de la vârste fragede, o anumită tendinţă politică a promovat activitatea sexuală a minorilor, inclusiv în coloanele ziarului Le Monde, organ al stângii de salon. Dacă acest argument nedemn a fost, să sperăm, respins, autorii lui continuă să predice şi tendinţa lor politică continuă să dea lecţii fără să-şi admită măcar o clipă vinovăţia.

În cele din urmă, aş dori să ştiu de ce singurul drept care nu le este recunoscut copiilor în cele mai multe dintre statele membre, este dreptul de a se naşte.

  Pedro Guerreiro (GUE/NGL), în scris. -(PT) Aşa cum s-a menţionat în prezenta propunere de recomandare a Parlamentului European adresată Consiliului, Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale (Convenţia CoE) - semnată deja de 20 de ţări membre ale Uniunii Europene, este primul instrument juridic internaţional care clasifică drept infracţiuni diversele forme de abuz sexual asupra minorilor, inclusiv abuzul comis, inter alia, folosind forţa, coerciţia sau ameninţările, chiar şi în cadrul familiei.

În acest context, Parlamentul face apel la statele membre care încă nu au semnat, ratificat sau aplicat toate convenţiile internaţionale relevante, începând cu convenţia CoE, să facă acest lucru. Printre alte recomandări, Parlamentul invită statele membre să-şi amelioreze legislaţia şi cooperarea în acest domeniu, să garanteze faptul că orice infracţiune sexuală împotriva copiilor cu o vârstă sub 18 ani este clasificată drept exploatare a minorilor în toată UE şi să incrimineze toate formele de abuz sexual asupra copiilor.

Indiferent de analizele necesare şi deciziile suverane ale fiecărei ţări în ceea ce priveşte deciziile Parlamentului, suntem de acord cu ideea de bază a rezoluţiei care vizează protejarea copiilor şi apărarea drepturilor acestora.

  Jens Holm, Erik Meijer, Esko Seppänen şi Eva-Britt Svensson (GUE/NGL), în scris. −Exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă sunt crime abominabile, iar cooperarea internaţională este necesară pentru a le stopa. Prin urmare, am votat în favoarea raportului Angelilli. Totuşi, există aspecte ale raportului pe care nu le susţinem, cum ar fi crearea unei legislaţii penale uniforme, extrateritoriale, aplicabile în toată UE, precum şi definirea la nivel comunitar a ceea ce trebuie considerat infracţiune şi circumstanţe agravante.

  Jörg Leichtfried (PSE), în scris. −(DE) Am votat în favoarea raportului Angelilli privind exploatarea sexuală a copiilor şi a pornografiei infantile.

În zilele noastre este mai important ca niciodată ca dezvoltarea şi integritatea copiilor să fie protejate în orice mod posibil. Din moment ce în cele mai multe familii ambii părinţi lucrează, bunicii nu pot avea grijă de copii şi internetul este adesea sigurul mijloc de divertisment, amploarea riscului fiind de necontestat.

  Kartika Tamara Liotard (GUE/NGL), în scris. −Exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă sunt crime abominabile şi cooperarea internaţională este necesară pentru a le opri. De aceea votez în favoarea raportului Angelilli. Totuşi, există aspecte ale raportului pe care nu le susţinem, cum ar fi crearea unei legislaţii penale uniforme, extrateritoriale, aplicabile în toată UE, precum şi definirea la nivel comunitar a ceea ce trebuie considerat infracţiune şi circumstanţe agravante.

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris. −(SV) Infracţiunile sexuale împotriva copiilor şi pornografia infantilă sunt printre cele mai odioase infracţiuni de care se fac vinovaţi oamenii. Acestea sunt infracţiuni care ar trebui să se pedepsească cu sancţiuni severe sau îngrijire de specialitate, dacă făptaşul este bolnav mintal.

Raportul propune multe măsuri constructive pentru a ameliora modul de abordare a acestor probleme sociale abominabile. Statele membre sunt chemate să ratifice şi să implementeze toate convenţiile internaţionale din acest domeniu, ele ar trebui să primească ajutor pentru a-şi ameliora legislaţia în acest domeniu şi turismul sexual cu copii trebuie să fie incriminat în toate statele membre. Aceasta este viziunea mea asupra UE ca o uniune a valorilor. Susţin multe din punctele conţinute în raport şi am votat în favoarea lui în multe voturi individuale.

Cu toate acestea, raportul urmăreşte şi armonizarea legislaţiei criminale în UE şi stabilirea unui sistem de măsuri preventive care ar fi finanţate din fonduri UE, în ciuda faptului că aceasta este o problemă globală care ar trebui reglementată prin convenţii şi acorduri la nivelul ONU. E dificil să ignorăm senzaţia ca, încă o dată, avem de-a face cu un exemplu de folosire cinică a unei probleme sociale îngrozitoare pentru a consolida poziţia UE în detrimentul independenţei statelor membre. Legislaţia penală este o parte crucială a competenţei unui stat suveran. De aceea am votat împotriva acestui raport ca întreg.

  Adrian Manole (PPE-DE), în scris. − Am votat în favoarea raportului doamnei Angelilli privind exploatarea sexuală a copiilor, pentru că această temă se referă la unul dintre cele mai sordide acte anti-umanitare, care trebuie să fie sancţionate prin măsuri luate de toate statele membre.

În România, cunoaşterea acestui fenomen prezintă încă multe necunoscute, avem puţine date privind amploarea sa, de aceea consider că adoptarea raportului va contribui la extinderea campaniilor de informare, atenţionare şi prevenire asupra abuzului sexual al copilului, extinderea numărului şi ariei acţiunilor pentru depistarea minorelor exploatate sexual, acordarea de servicii de reabilitare şi, ulterior, realizarea de controale periodice privind situaţia acestora, precum şi perfecţionarea sistemului de înregistrare şi monitorizare a cazurilor de exploatare sexuală infantilă.

De asemenea, consider ca minorii victime ale traficului trebuie să beneficieze de servicii specializate în cadrul unor centre de tranzit, asistenţă si reabilitare la nivelul tuturor statelor membre.

  David Martin (PSE), în scris. −Susţin acest raport care face apel la cele trei sate care nu au implementat încă decizia-cadru a Consiliului privind combaterea exploatării sexuale a copiilor. Susţin creşterea nivelului de protecţie a copiilor în special pe internet şi pe alte tehnologii în curs de dezvoltare.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. −(DE) În timp ce Parlamentul European discută despre o mai bună protecţie a copilului, lumea islamică merge în direcţia opusă. Cel mai înalt reprezentant al clericilor islamici din Arabia Saudită a descris fete cu vârste între 10 şi 12 ani ca fiind „bune de măritat” şi a cerut legiferarea căsătoriilor între copii. Din cauza imigranţilor islamici, acest lucru are un impact şi asupra Europei şi trebuie să fim pregătiţi pentru o asemenea eventualitate.

Copiii noştri trebuie să se bucure de cea mai bună protecţie. Pentru că în cazul infractorilor sexuali a căror ţintă sunt copiii rata recidivei este foarte mare, trebuie să punem la punct un registru european al numelor potenţialilor infractori sexuali, al pedofililor şi al persoanelor cu probleme comportamentale relevante. Trebuie să combatem mai eficient violenţa împotriva copiilor şi orice formă de abuz asupra copiilor şi să înăsprim pedepsele pentru contact sexual cu copii şi posesie de materiale pornografice cu copii. Am votat în favoarea raportului Angelilli pentru că va ameliora protecţia copiilor noştri.

  Seán Ó Neachtain (UEN), în scris. −(GA) Ne aflăm în „era digitală”, prin urmare tehnologia informaţiei evoluează şi se propagă în Uniunea Europeană. Desigur, există avantaje majore legate de această tehnologie şi facilităţile pe care le oferă din punct de vedere al locurilor de muncă, al educaţiei, al vieţii sociale şi al cercetării. Ceea ce nu înseamnă însă că putem ignora pericolele legate de această tehnologie.

Există o libertate specială asociată internetului - o libertate fără limite fizice sau practice. Această libertate poate fi un lucru bun, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, însă poate fi folosită şi pentru exploatarea sexuală a copiilor şi pentru pornografia infantilă.

Nimic nu este mai important decât sănătatea, bunăstarea şi viitorul copiilor noştri. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i proteja. De aceea sunt fericit să susţin raportul doamnei Angelilli şi o felicit pentru munca depusă.

  Dimitrios Papadimoulis (GUE/NGL), în scris. - (EL) Am votat în favoarea raportului Angelilli privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile pentru că cere respectarea de către toate statele membre - fapt care ar trebui să se înţeleagă de la sine - a legislaţiei internaţionale în vigoare şi o revizuire a deciziei-cadru a Consiliului, în scopul îmbunătăţirii protecţiei copiilor la nivel european.

Statisticile Naţiunilor Unite sunt dramatice. Marea majoritate a victimelor traficului de persoane în scopul exploatării sexuale sunt copii şi adolescenţi. Este necesară cooperarea internaţională pentru o combatere integrată a tuturor acestor crime şi toate statele membre ar trebui să ia măsuri pentru ca făptuitorii să fie aduşi în faţa justiţiei.

  Maria Petre (PPE-DE), în scris. − Am votat raportul Angelilli pentru că avem nevoie de o acţiune RAPIDĂ şi EFICIENTĂ de combatere a cauzelor, dar mai ales a efectelor, exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile.

Copiii noştri sunt din ce în ce mai singuri pentru că noi suntem din ce în ce mai ocupaţi. Astfel, devin victimele unor tentaţii periculoase. Angajamentele CE, prin vocea comisarului Barrot, ne dau garanţia că din martie vom avea un cadru juridic exemplar.

  Lydie Polfer (ALDE), în scris. - (FR) Am votat pentru acest raport destinat adaptării şi consolidării deciziei-cadru din 2004, obiectivul fiind protejarea copiilor de exploatarea sexuală şi violenţă. Dată fiind în special dezvoltarea tehnologiilor (mai ales a internetului), rezultă că pragul de protecţie prevăzut în decizia-cadru trebuie să fie ridicat. Ademenirea copiilor în scopuri sexuale trebuie considerată o infracţiune. Cooperarea între statele membre trebuie consolidată în ceea ce priveşte schimbul de informaţii despre cazierele penale legate de condamnări pentru abuz sexual, astfel încât cei condamnaţi pentru astfel de infracţiuni să nu poată exersa o profesie care presupune contactul direct cu copiii. De asemenea, trebuie ameliorată protecţia victimelor.

  Nicolae Vlad Popa (PPE-DE), în scris. − Am votat în favoarea raportului de iniţiativă al dnei Roberta Angelilli care s-a preocupat de combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile, punând accentul pe măsurile preventive care trebuie avute în vedere de către statele membre când elaborează cadrul legislativ împotriva exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile.

Raportul trage şi un semnal de alarmă cu privire la aplicarea deficitară a deciziei-cadru existente, dar şi a instrumentelor internaţionale, în special a Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale la care România este parte din 2007, solicitându-se totodată integrarea unor noi infracţiuni de natură sexuală. Statele membre trebuie să încurajeze victimele exploatării sexuale să se adreseze forţelor de ordine şi instanţelor de judecată competente în materie penală şi civilă şi trebuie să responsabilizeze şi să informeze atât reprezentanţii legali ai minorilor, cât şi personalul care intră în contact direct cu minorii, asupra pericolelor referitoare la manipularea şi acostarea copiilor pe internet în scopuri sexuale.

Toate aceste pericole pot fi limitate prin înfiinţarea unor organe naţionale de control şi prin cooperarea cu furnizorii de servicii de Internet pentru stoparea site-urilor web sau a materialelor ce vizează pornografia infantilă.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. −(IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, votez în favoarea raportului doamnei Angelilli privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi pornografia infantilă. Condamnarea acestor practici nu este încă suficientă pentru eradicarea acestei violări grave a drepturilor omului.

Este îngrijorător faptul că nu toate statele membre s-au conformat prescripţiilor Deciziei-cadru a Consiliului 2004/68/JHA din 22 decembrie 2003. Această decizie, printre altele, trebuie să fie actualizată pentru a creşte nivelul de protecţie a copiilor şi din perspectiva dezvoltării noilor tehnologii, în special a internetului şi a folosirii noilor forme de abordare on-line a copiilor de către pedofili.

Sunt întru totul de acord cu raportoarea, care ne-a oferit un raport detaliat şi constructiv care reflectă o excelentă cunoaştere la nivel de expert a problemelor.

  Daciana Octavia Sârbu (PSE), în scris. − Pornografia în rândul copiilor este un subiect sensibil, care ar trebui să fie mereu în atenţia autorităţilor europene şi naţionale. Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să pedepsească dur orice fel de abuzuri sexuale în rândul copiilor şi orice fel de acostare pe internet a copiilor.

Este salutară decizia Parlamentului European de a solicita statelor membre să se angajeze ferm în combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor, mai ales având în vedere vulnerabilitatea la abuzuri a copiilor care folosesc chat-ul sau forumuri online.

În acest sens, este esenţială o colaborare eficientă între autorităţile naţionale şi furnizorii de servicii de internet, în scopul de a limita accesul copiilor la site-uri cu caracter pornografic, dar şi pentru a bloca accesul copiilor la site-urile web care fac reclamă la posibilitatea comiterii de infracţiuni cu caracter sexual. Se recomandă crearea unor sisteme naţionale de reabilitare psihică a persoanelor care au săvârşit infracţiuni de natură sexuală, dar şi a celor care au suferit abuzuri sexuale.

Subliniez faptul că fiecare stat membru în parte trebuie să aibă în evidenţă persoanele care au săvârşit abuzuri sexuale asupra copiilor şi să împiedice angajarea acestora în medii în care se lucrează cu copii.

  Bart Staes (/ALE), în scris. −(NL) Am votat cu hotărâre în favoarea raportului privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile. Este incontestabil că acostarea (abordarea copiilor în scopuri sexuale) şi camerele de chat pedofile trebuie să fie pasibile de sancţiuni. În plus, infracţiunile împotriva copiilor ar trebui să intre în legislaţia penală extrateritorială. Uniunea Europeană ar trebui, de asemenea, să poată folosi bugetul general pentru a finanţa programele de intervenţie ale UE în scopul prevenirii recidivei în cazul infractorilor sexuali. Sprijinim, de asemenea, propunerea conform căreia Comisia, împreună cu marile companii de cărţi de credite, vor acţiona în sfera tehnică a problemei, blocând sau închizând sistemele de plată pe internet ale site-urile web care vând pornografie infantilă.

În cele din urmă, solicit celor şapte state membre care nu au semnat încă Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzului sexual, să semneze cât mai curând. Lucru valabil şi pentru cele opt state membre care nu au ratificat încă Protocolul opţional din 2000 privind traficul de copii, prostituţia infantilă şi pornografia infantilă al Convenţiei Naţiunilor Unite pentru drepturile copilului.

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. - (EL) Forţele politice care sprijină barbarismul imperialist, războiul, furtul resurselor producătoare de bogăţii şi exploatarea oamenilor sunt toate elemente responsabile pentru infracţiunile zilnice care sunt comise împotriva a milioane de copii din lume. Sunt responsabile de milioanele de copii înfometaţi, subnutriţi, care sunt forţaţi să muncească şi care trăiesc dincolo de limita sărăciei în ţările „vestului civilizat”, de milioanele de copii care sunt victimele exploatării sexuale şi de înflorirea industriei pornografice infantile care generează profituri de peste 3 miliarde de euro doar de pe internet.

Măsurile penale propuse în raport nu vor putea proteja copiii, pentru că nu pot aborda cauza principală care a dat naştere corupţiei şi depravării în proporţii care nu cunosc precedent: profitul şi sistemul capitalist exploatator profund putrezit. Nici măsurile precum abolirea principiului non bis in idem, monitorizarea discuţiilor şi intervenţia arbitrară a autorităţilor judiciare în domeniul internetului, nu pot contribui în mod eficient la protecţia copiilor. Dimpotrivă, experienţa a arătat că acolo unde au fost adoptate astfel de măsuri, de cele mai multe ori ca excepţie în numele combaterii crimelor care provoacă protestul şi respingerea generale, scopul este câştigarea de teren astfel ca mai târziu să poată fi folosite pentru restrângerea drepturilor personale şi a libertăţilor democratice.

  Lars Wohlin (PPE-DE), în scris. - (SV) Am votat împotriva raportului privind armonizarea legislaţiei penale UE în legătură cu infracţiunile sexuale împotriva copiilor. Sunt în favoarea unei cooperări strânse în cadrul UE pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile, dar cred că legea penală ar trebui să fie o chestiune naţională.

  Anna Záborská (PPE-DE), în scris. - (SK) Protejarea copiilor şi a tinerilor de abuzul sexual este o chestiune importantă şi, într-adevăr, o problemă a timpurilor noastre.

Am susţinut mereu întâietatea drepturilor părinţilor în creşterea copiilor dar în cazul acesta şi statul trebuie să protejeze copiii şi adolescenţii. Această protecţie nu se aplică doar în cazul internetului. Se aplică şi în cazul publicităţii media, care ar trebui să fie decentă şi să respecte valorile morale şi nu ar trebui să afecteze dreptul copiilor la inocenţă.

Părinţii joacă un rol special în protejarea copiilor de abuzuri sexuale. Declaraţia universală a drepturilor omului afirmă în mod clar, la articolul 26.3, că „părinţii au dreptul de a alege educaţia pe care vor să o dea copiilor lor”. Educaţia dată de părinţi include educaţia privind folosirea responsabilă a mijloacelor media. Însă părinţii nu îşi pot îndeplini mereu rolul educaţional dacă nu au suficient timp pentru a se dedica familiei şi copiilor lor. Statul ar trebui să le acorde părinţilor acest timp liber. Internetul nu va putea înlocui niciodată dialogul dintre părinţi şi copii. Un joc pe calculator nu poate înlocui o discuţie cu bunica. Joystick-ul nu este echivalentul unei ore petrecute cu bunicul în garaj.

Familia naturală este spaţiul de protecţie a copiilor şi părinţii sunt primii lor protectori. De acea, în Slovacia am iniţiat un proiect dedicat în primul rând părinţilor: „Ştii unde este copilul tău acum?”

  Marian Zlotea (PPE-DE), în scris. − Într-o societate civilizată, trebuie să punem mai presus de toate siguranţa copiilor noştri. Exploatarea sexuală reprezintă violarea dreptului copilului la îngrijire şi la protecţie. Exploatarea sexuală lasă cicatrice psihologice şi uneori chiar fizice asupra copiilor, reducând speranţele acestora de a trăi o viaţă demnă.

As vrea să întăresc ideea dnei raportor Angelilli că decizia-cadru aflată în vigoare din 2004 ar trebui să fie actualizată. Salutăm decizia conform căreia actualizarea trebuie făcută în sensul creşterii nivelului protecţiei copiilor, mai ales în privinţa noilor ameninţări reprezentate de internet şi alte noi sisteme de comunicare. Statele membre trebuie să se asigure că legislaţia va fi modificată astfel încât site-urile cu conţinut criminal să fie blocate.

Trebuie să încurajăm cooperarea între statele membre pentru a stopa infracţionalitatea în acest domeniu, pentru a combate în mod activ pornografia infantilă şi alte mijloace de exploatarea sexuală comercială a minorilor. Avem nevoie de o strategie cuprinzătoare la nivel internaţional, de cooperare atât diplomatică cât şi administrativă pentru a ne asigura că legislaţia se aplică în beneficiul copiilor. Trebuie să oferim protecţie victimelor abuzurilor. Stop turismului sexual!

8. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal

(Şedinţa a fost suspendată la ora 1 p.m. şi reluată la 3 p.m.)

PREZIDEAZĂ: DL PÖTTERING
Preşedinte

9. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei anterioare consultaţi procesul-verbal

10. Continuări ale avizelor şi rezoluţiilor Parlamentului a se vedea procesul-verbal

11. Repatrierea şi reinstalarea deţinuţilor de la Guantanamo - Presupusa folosire a unor ţări europene de către CIA pentru transportul şi deţinerea ilegală de prizonieri (dezbatere)

  Preşedinte. −Următorul punct de discuţie constă din declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei cu privire la întoarcerea şi repatrierea deţinuţilor din centrul de detenţie de la Guantánamo, precum şi la presupusa folosire de către CIA a ţărilor europene pentru transportul şi detenţia ilegală de prizonieri.

  Alexandr Vondra , preşedintele în exerciţiu al Consiliului. −Domnule Preşedinte, sunt conştient de faptul că problema Guantánamo este un subiect de preocupare majoră pentru Parlament. De asemenea, sunt conştient de faptul că Parlamentul, prin diversele rezoluţii adoptate din 2002, şi-a exprimat opinia în mod clar cu privire la această problemă. Prin urmare, cred că aţi întâmpinat în mod favorabil, la fel cum a procedat şi Consiliul, decizia preşedintelui Obama de a închide Guantánamo în termen de un an de zile. Preşedinţia şi-a exprimat acest punct de vedere printr-o declaraţie făcută la scurt timp după ce preşedintele Obama a semnat Decretele prezidenţiale. Miniştrii au întâmpinat în mod favorabil această decizie, în cadrul ultimei întâlniri a Consiliului pe tema Afaceri generale şi externe, după cum probabil ştiţi deja.

Preşedintele Obama şi-a anunţat, de asemenea, hotărârea de a suspenda judecarea cauzelor de către comisiile militare, de a reafirma Convenţia de la Geneva, de a pune capăt programului de detenţii secrete şi de a întrerupe tehnicile extreme de interogare. Aceste binevenite dezvoltări ne vor da posibilitatea de a consolida şi mai mult cooperarea transatlantică în sfera combaterii terorismului.

Desigur, decizia de a închide Guantánamo este în primul rând responsabilitatea Statelor Unite. Totuşi, dat fiind interesul nostru comun în combaterea terorismului şi în afirmarea drepturilor omului şi a statului de drept, miniştrii participanţi la şedinţa Consiliului de săptămâna trecută au discutat modalităţile prin care statele membre ar putea oferi asistenţă practică Statelor Unite şi, mai ales, dacă ar putea accepta foşti deţinuţi.

În decretul său prezidenţial de închidere a centrului de detenţie de la Guantánamo, preşedintele Obama a dispus să se elaboreze un raport asupra situaţiei tuturor deţinuţilor.Acesta este în curs de elaborare. Se are în vedere repatrierea deţinuţilor pentru aceia dintre ei care vor fi eliberaţi ca urmare a acestui raport. Problema acceptării de către statele membre a foştilor deţinuţi este o decizie naţională. Totuşi, săptămâna trecută s-a convenit că ar fi de dorit să se dea un răspuns politic comun şi că posibilitatea unei acţiuni europene coordonate ar putea fi exploatată mai în detaliu.

Acest subiect dă naştere unui număr de probleme politice, juridice şi de securitate care implică o analiză şi de o consultare mai aprofundată şi care – acest aspect fiind, de asemenea, foarte important – vor necesita implicarea Ministerelor de Justiţie şi de Afaceri Interne din statele membre. Acest proces este abia la început şi Consiliul va reveni asupra acestei probleme de îndată ce unele dintre aceste aspecte au fost clarificate în detaliu. Acesta este un subiect asupra căruia COPS (Comitetul politic şi de securitate) desfăşoară lucrări, acestea având loc chiar şi în momentul de faţă, de exemplu.

Înţeleg pe deplin interesul continuu al Parlamentului, aşa cum rezultă din propunerea de rezoluţie care a fost prezentată în cadrul acestei şedinţe şi pe care am citit-o. Aş dori să vă asigur că Preşedinţia va trata cu deosebită atenţie această problemă şi vă va ţine la curent cu privire la rezultatul discuţiilor viitoare din Consiliu şi la orice alte evenimente.

  Jacques Barrot , vicepreşedinte al Comisiei. −(FR) Domnule Preşedinte, îi urez un cald bunvenit dlui Vondra şi mă bucur să mă aflu la unison cu spusele dumnealui, fiind evidentă necesitatea cooperării îndeaproape a Comisiei cu Preşedinţia în privinţa acestei probleme dificile.

Aş dori în mod special să îi ofer, la rândul meu, sprijinul dnei Ferrero-Waldner care, în ultimul moment, nu a mai putut participa la întâlnirea noastră din această seară. Prin urmare, voi vorbi atât în numele dumneaei, cât şi în numele meu.

Comisia a primit în mod foarte favorabil iniţiativele luate de preşedintele Obama după învestitura sa. Acum sunt îndeplinite toate condiţiile pentru relansarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Europa, iar Comisia va depune eforturi importante pentru a revitaliza acest parteneriat.

Cel mai elocvent exemplu de schimbare de orientare a Statelor Unite este intenţia acestui stat de a lua în considerare problemele de drepturile omului cu privire la tratamentul acordat suspecţilor de terorism. Apreciem faptul că preşedintele Obama doreşte să închidă cât mai repede centrul de detenţie de la Guantánamo şi, în acelaşi timp, să stabilească contactul cu lumea islamică şi să confirme angajamentul Statelor Unite în procesul de pace din Orientul Mijlociu.

Remarcăm, de asemenea, cu satisfacţie alte trăsături la fel de importante ale ordinelor semnate în data de 22 ianuarie, anume închiderea închisorilor secrete ale CIA, interzicerea totală a folosirii torturii şi a tratamentelor crude, inumane sau degradante, precum şi suspendarea judecării cauzelor de către tribunalele militare.

Uniunea Europeană menţine un dialog politic activ cu Statele Unite în care, desigur, dăm prioritate promovării drepturilor omului la nivel mondial. De asemenea, ne alăturăm Statelor Unite în lupta împotriva ameninţării teroriste, dar întotdeauna în conformitate cu obligaţiile noastre din domeniul drepturilor omului.

Detenţia fără judecare preliminară a prizonierilor la Guantánamo timp de câţiva ani a oferit un pretext grupărilor teroriste care încearcă să se radicalizeze şi să recruteze noi membri. Uniunea Europeană şi-a manifestat deja opoziţia faţă de Guantánamo. Parlamentul dumneavoastră, Parlamentul European, a solicitat în nenumărate rânduri închiderea acestui centru, deoarece lupta împotriva terorismului trebuie să fie dusă în conformitate cu dreptul internaţional. În lupta împotriva terorismului, este important să se respecte drepturile omului nu numai ca o chestiune de principiu, ci şi pentru a combate radicalizarea la nivel mondial. Suntem de părere că trebuie să fie respectate drepturile conferite prin legislaţia internaţională tuturor deţinuţilor. Cu excepţia conflictelor armate, persoanele nu ar trebui deţinute în mod arbitrar şi ar trebui să aibă dreptul la un proces cinstit şi legal. Am ridicat aceste probleme în cadrul dialogului politic cu Statele Unite. Parlamentul European a jucat un rol important în conştientizarea acestei probleme.

Aş adăuga, în conformitate cu cele spuse de Dl Vondra, că autorităţile americane ar trebui să reanalizeze cazul fiecăruia dintre deţinuţii de la Guantánamo. Un grup de lucru, condus de procurorul general şi compus din secretarii de stat pentru apărare şi securitate internă şi din oficialităţi de nivel înalt şi-a demarat deja lucrările.

Preşedintele Obama a anunţat că se vor face noi eforturi diplomatice pentru găsirea unei soluţii pentru problema Guantánamo.

În cadrul ultimului Consiliu al miniştrilor afacerilor externe din data de 26 ianuarie, conform raportului dnei Ferrero-Waldner, a avut loc o scurtă discuţie despre Guantánamo. Câteva state membre şi-au exprimat dorinţa de a stabili un cadru comun pentru o abordare concertată din partea Uniunii Europene, deşi într-o primă fază, dle Vondra, statele membre vor trebui să decidă, în fiecare caz separat, cu privire la răspunsul la cererile emise de către Statele Unite.

În strânsă colaborare cu Secretariatul Consiliului, am propus să analizăm mai în detaliu aceste aspecte. Examinăm şi aspecte legate de modalitatea în care ţări terţe ar putea primi foşti deţinuţi. Chiar dacă deţinuţii eliberaţi ar trebui, în principiu, să se întoarcă în ţările lor de origine, unii dintre deţinuţii care este posibil să fie puşi în libertate nu se pot întoarce în ţara lor de teama persecuţiilor, torturii sau tratamentelor inadecvate.

Laolaltă cu Statele Unite, dorim să analizăm îndeaproape cu ce ar putea ajuta Uniunea Europeană pentru a strămuta aceste persoane într-un loc sigur. Totuşi, aceste cazuri speciale vor prezenta aspecte delicate, complicate, care trebuie luate în calcul anticipat. Principiul nu se va schimba niciodată: trebuie să facem orice se impune pentru a garanta respectarea deplină a drepturilor omului. În toate aceste situaţii, dorim să adoptăm o atitudine pozitivă şi constructivă faţă de noua administraţie a Statelor Unite. În acelaşi timp, trebuie să luăm toate măsurile pentru a ne asigura că abordarea Uniunii Europene respectă obligaţiile asumate de noi cu privire la drepturile omului, precum şi propria noastră legislaţie.

Această abordare nu va fi nici uşoară şi nici rapidă. Ne vom confrunta cu chestiuni dificile care vor necesita o acţiune concertată a statelor membre pentru a se ajunge la o soluţie coerentă din partea Uniunii Europene. Vom face tot ceea ce ne va sta în putere pentru a contribui la dezbaterea privitoare la măsurile practice care trebuie adoptate la nivelul Comunităţii.

În prezent, SUA nu a făcut nicio cerere oficială. După cum a spus dna Ferrero-Waldner în repetate rânduri, este necesară o cooperare pozitivă. Trebuie să lucrăm împreună cu statele membre pentru a realiza acest lucru.

La următorul Consiliu pentru Justiţie şi Afaceri Interne din data de 26 februarie, vom face apel la statele membre să adopte o atitudine concertată şi s-ar putea, de asemenea, să folosim precedentul soluţiei utilizate în momentul în care palestinienii au fost aduşi în Europa imediat după evenimentele de la Biserica Naşterii Domnului din 2002.

Comisia doreşte, desigur, să le asiste pe statele membre care decid să primească foşti deţinuţi de la Guantánamo pe teritoriul lor. Evident, va rămâne totuşi la latitudinea acelor state membre să definească statutul foştilor deţinuţi care sunt, de asemenea, cetăţeni ai unor state terţe şi care, în principiu, ar putea fi transferaţi pe teritoriul acestora.

Fiecare caz va fi analizat separat, luându-se în calcul situaţia fiecărei persoane, precum şi considerentele umanitare şi implicaţiile de securitate. Decizia de a primi şi de a conferi un statut rămâne în final la latitudinea fiecărui stat membru. Această abordare trebuie totuşi să facă parte dintr-un cadru comun, în măsura posibilului.

Domnule Preşedinte, aceasta este ceea ce am dorit să menţionez, atât personal cât şi în numele dnei Ferrero-Waldner. Mă întrebam dacă ar trebui în acest moment să fac o declaraţie despre transportul şi detenţia ilegală de prizonieri în zona Europei. Atunci voi continua şi voi face o declaraţie care, deşi relativ scurtă, va răspunde la multe dintre întrebările Parlamentului.

Aceasta se referă la folosirea de către CIA a ţărilor europene pentru transportul şi detenţia ilegală a prizonierilor. Direcţia adoptată de Comisie încă de la început se bazează pe trei idei: în primul rând, combaterea terorismului trebuie făcută astfel încât drepturile fundamentale să fie pe deplin respectate; în al doilea rând, adevărul, oricare ar fi acesta, trebuie să fie scos la iveală; în al treilea rând şi cel mai important din punctul meu de vedere, acest tip de acte trebuie preîntâmpinate pe viitor.

Comisia şi-a exprimat în mod repetat opinia că practicile cunoscute sub numele de transfer extraordinar şi detenţie secretă sunt o violare a drepturilor fundamentale garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului şi de Carta drepturilor fundamentale.

Comisia a declarat, de asemenea, că este esenţial ca statele membre implicate să efectueze anchete extinse, independente, imparţiale pentru stabilirea adevărului, oricare ar fi acesta. Aceasta este o obligaţie pozitivă ce rezultă din Convenţia europeană a drepturilor omului. Trebuie menţionat că în câteva state membre au fost demarate deja anchete.

Cât despre ipotezele privitoare la detenţiile secrete în Polonia, Comisia le-a scris autorităţilor poloneze de câteva ori. Deoarece mi s-au încredinţat responsabilităţi cu privire la probleme de “justiţie, libertate şi securitate”, eu însumi le-am scris autorităţilor poloneze în data de 28 mai 2008, evidenţiind importanţa unor anchete adecvate.

Ca urmare a acestei scrisori, în august 2008, asistentul procurorului general m-a informat că începuse în sfârşit o anchetă penală şi că mă va informa asupra rezultatelor acesteia.Cred că acesta este un mare pas înainte.

De asemenea, m-am adresat şi României cu privire la problema detenţiilor secrete. În iunie 2008, primul-ministru al României mi-a trimis raportul eliberat de comisia de anchetă a Senatului. După mai multe contacte, autorităţile române au decis să efectueze anchete suplimentare pentru a analiza informaţiile prezentate în cel de-al doilea raport al dlui Marty, care a fost ales raportor de către Consiliul European.

Numai o astfel de abordare, care pune accent pe nevoia de a efectua o anchetă adecvată la nivel naţional, ne va permite să avansăm. Uniunea şi Comisia nu au nici puterea, nici resursele pentru a putea înlocui statele membre în această sarcină de aflare a adevărului. Numai instrumentele şi resursele de anchetă ale statelor membre vor fi suficiente pentru această sarcină.

Evident, Comisia, iar aici îmi voi lua un angajament faţă de dumneavoastră, speră că aceste investigaţii se vor finaliza şi vor face posibilă, acolo unde este cazul, determinarea persoanelor răspunzătoare şi, acolo unde este cazul, asigurarea unor despăgubiri victimelor.

Pe lângă solicitările adresate statelor membre de a efectua investigaţii, una dintre contribuţiile practice ale Comisiei, ca urmare a Rezoluţiei Parlamentului European din 2 februarie 2007, a constat în clarificarea definiţiei “aeronavelor de stat” şi, în timpul mandatului meu de Comisar pentru transporturi, am prezentat o comunicare despre aviaţia civilă şi de afaceri care a lămurit lucrurile.

Parlamentul a solicitat, de asemenea, o evaluare a legislaţiei naţionale împotriva terorismului. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra situaţiei actuale, Comisia a trimis un chestionar statelor membre cu privire la eficienţa măsurilor de combatere a terorismului şi la relaţia dintre acestea şi drepturile fundamentale. Comisia a primit răspunsuri de la 27 de state membre, iar documentul care conţine aceste răspunsuri va fi publicat în următoarele şase luni. În acest moment este nevoie să se prezinte sub lumina adevărului toate aceste răspunsuri.

Vi le înmânez, dle Preşedinte; Am folosit ceva timp din timpul acordat, doamnelor şi domnilor, însă este adevărat că, fiind vorba de o sferă în care Uniunea are puteri limitate, Comisia a făcut eforturi pentru dezvăluirea adevărului şi pentru promovarea respectarea drepturilor fundamentale. Nu pot spune decât un singur lucru şi prin acesta îmi iau un angajament personal. Desigur, voi veghea în continuare ca întregul adevăr să iasă la iveală, mai presus de toate, astfel încât să putem fi siguri că astfel de acţiuni regretabile nu se vor mai repeta.

  Alexandr Vondra , preşedintele în exerciţiu al Consiliului. −Domnule Preşedinte, mă aşteptam la două aspecte diferite: pe de o parte, Guantánamo, iar pe de alta, detenţiile şi transferurile secrete. După cum ne-am putut da seama cu toţii, în timpul primelor sale zile de mandat, preşedintele Obama a luat trei decizii. Despre prima dintre ele v-am vorbit deja, şi anume Guantánamo, dar au mai existat două la fel de importante.

În primul rând, a pus capăt programului de detenţii secrete al CIA. A dispus ca, pe viitor, toţi deţinuţii SUA să fie înregistraţi la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. Adoptând această decizie, a abordat o problemă care preocupa atât Consiliul, cât şi Parlamentul European.De aceea Consiliul a întâmpinat extrem de favorabil şi această decizie. Sunt sigur că este întâmpinată la fel de favorabil şi de Parlament.

Preşedintele Obama a pus capăt şi folosirii tehnicilor extreme de interogare ale CIA. Anchetatorii SUA nu se mai pot baza pe opiniile juridice cu privire la tortură şi la alte tehnici de interogare elaborate după 9/11. Această decizie este importantă. Uniunea Europeană s-a angajat să interzică în mod absolut tortura şi tratamentele crude, inumane şi degradante.

Cu privire la a treia decizie, preşedintele Obama a dispus, de asemenea, revizuirea politicilor privitoare la transfer pentru a se asigura că acestea sunt în concordanţă cu obligaţiile de drept internaţional asumate de SUA.În viitor, politicile nu trebuie – citez – “să aibă ca rezultat transferul indivizilor către alte naţiuni pentru a fi supuşi torturii sau altor asemenea activităţi în scopul sau având ca efect subminarea sau sustragerea de la angajamentele sau obligaţiile SUA de a asigura un tratament uman indivizilor care sunt în custodia şi sub controlul său”.

Considerăm că aceste decizii, adoptate simultan cu decizia de a închide Guantánamo, pe care am menţionat-o deja, vor întări şi mai mult cooperarea cu SUA în ceea ce priveşte combaterea terorismului. Cred că acest lucru poate reinstaura şi un climat mai favorabil în relaţiile transatlantice şi că poate răspunde sentimentelor care au fost exprimate foarte pregnant de Parlament, precum şi de o parte importantă a opiniei publice din Europa.

Cred că în această privinţă putem fi cu toţii de acord, încă de la început, asupra unui punct: contextul discuţiei de astăzi s-a schimbat extrem de mult. De asemenea, sunt conştient că presupusa folosire de către CIA a ţărilor europene pentru transportul şi detenţia ilegală a prizonierilor a fost o sursă de intensă preocupare pentru mulţi membri ai Parlamentului. Aţi urmărit aceste aspecte îndeaproape şi prin activităţile comisiei temporare.

Poziţia Parlamentului a fost clar exprimată în rezoluţia dumneavoastră din februarie 2007. Vreau să subliniez faptul că în ceea ce priveşte combaterea terorismului, Consiliul şi-a reiterat întotdeauna angajamentul în acest sens, folosind toate mijloacele disponibile, deoarece terorismul în sine reprezintă o ameninţare la adresa sistemului de valori bazat pe statul de drept.

Consiliul a declarat în repetate rânduri că existenţa unor unităţi secrete de detenţie, unde persoanele deţinute sunt ţinute într-un vid juridic, nu este în conformitate cu legislaţia internaţională umanitare şi cea privind drepturile omului. Aceasta rămâne în continuare opinia noastră, în legătură cu care ne-am asumat un angajament, dar schimbarea de context reprezentată de situaţia actuală din SUA semnifică faptul că aş dori, de asemenea, să ne concentrăm în principal asupra viitorului. Să ne uităm înainte, nu înapoi. Consiliul întâmpină cu bucurie recenta decizie a preşedintelui SUA în această privinţă.

Comunitatea transatlantică este o comunitate cu valori comune şi trebuie să rămână ca atare dacă suntem capabili să ne apărăm interesele în lume. Nu există nicio îndoială că drepturile omului şi susţinerea statului de drept în combaterea terorismului aparţin acestei moşteniri comune.

  Hartmut Nassauer , în numele grupului PPE-DE. - (DE) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, prizonierii de la Guantánamo ar trebui acceptaţi în Uniunea Europeană? Aceasta este întrebarea pe care trebuie să ne-o punem astăzi. Răspunsul va depinde de considerentele după care alegem să ne ghidăm.

Unii oameni emit ipoteza că prizonierii au fost torturaţi. Acesta este un motiv pentru a îi accepta, în conformitate cu dictatele umanităţii. Fără nicio îndoială, tortura este cea mai inumană şi degradantă practică. Dacă aceşti oameni au fost torturaţi, atunci ei au dreptul la compasiunea noastră, indiferent de acuzaţiile individuale care le-au fost aduse. Totuşi, este acesta singurul aspect pe care trebuie să îl luăm în considerare?

Spre exemplu, mulţi dintre oamenii care sunt sau au fost încarceraţi în Guantánamo au fost in tabere de antrenament pentru terorişti în Afganistan după 11 septembrie. Aceştia nu erau turişti care doreau să cunoască frumuseţea ţării, ci potenţiali terorişti. Avem datoria de a îi proteja pe cetăţenii Europei de potenţialii terorişti.

Din nefericire, tortura se practică peste tot în lume şi o condamnăm în mod constant. Însă nu mergem atât de departe încât să spunem că oricine a fost torturat are dreptul de a fi acceptat în Europa. Nu am făcut încă acest lucru din motive întemeiate. În schimb am cântărit această opţiune în raport cu nevoia de securitate în Uniunea Europeană. De asemenea, trebuie să facem acest lucru şi în cazul de faţă. Trebuie să ne asigurăm că potenţialii terorişti nu se stabilesc în Europa şi, prin urmare, evaluând această problemă, aş dori să văd că i se acordă prioritate nevoii de securitate înainte de orice alte considerente.

  Martin Schulz, în numele grupului PSE. - (DE) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, colegul meu Claudio Fava va vorbi în numele grupului nostru despre aspecte referitoare la zborurile CIA şi la această parte a discuţiei. Mă voi concentra asupra problemelor legate de închiderea centrului de la Guantánamo şi voi începe prin a-îi răspunde lui Hartmut Nassauer.

Este adevărat că cerinţele de securitate ale oamenilor din Uniunea Europeană reprezintă un standard faţă de care trebuie să ne măsurăm acţiunile. Totuşi, aş dori să încep cu o întrebare: Ce ne afectează mai mult securitatea? Oare teama de a accepta deţinuţi de la Guantánamo aici, deoarece sunt consideraţi ca reprezentând un risc la adresa securităţii după ce sunt eliberaţi? Sau – ceea ce este mai probabil – faptul că existenţa acestui centru, care funcţionează împotriva legislaţiei internaţionale şi încalcă drepturile omului, este motivul de bază din spatele unui val de furie copleşitoare resimţită de milioane de oameni de pe întreg globul? Aceasta deoarece aşa-numita lume vestică, care într-adevăr fost provocată într-un mod fără precedent de evenimentele din 11 septembrie, era, într-o oarecare măsură, incapabilă să influenţeze ceea ce s-a petrecut şi, prin urmare, a trebuit să accepte faptul că un preşedinte al Statelor Unite ale Americii a încălcat unele drepturi fundamentale ale omului prin faptul că a considerat că acesta este răspunsul adecvat la provocare.

Cred că acest lucru a contribuit în mod semnificativ la lipsa din ce în ce mai mare de securitate din lume decât dacă am afirma acum, când un alt preşedinte vrea să îi redea ţării sale măreţia de odinioară, făcând din Statele Unite un simbol al apărării drepturilor fundamentale în lume, decât dacă noi, europenii, am afirma acum că nu vrem să avem nimic de-a face cu aceasta, trebuie să decideţi singuri ce o să faceţi în această privinţă.

Am transmite mesajul că o confederaţie de state precum Uniunea Europeană, care crede că este şi chiar este o comunitate guvernată de lege, vrea să se eschiveze de la responsabilităţile sale folosind acest argument în momentul în care este oprită o situaţie ilegală. Nu ne putem aştepta ca cetăţenii noştri să accepte că acesta este un risc de securitate. Acesta este mesajul greşit. Acest lucru este dezastruos, deoarece comportamentul nostru este mai negativ decât al unor persoane care, asemenea lui Barack Obama, se duc acolo şi spun că în ciuda tuturor riscurilor pe care şi le asumă, în ciuda opoziţiei armatei, în ciuda opoziţiei din SUA, deoarece şi persoanele de acolo spun „lăsaţi-i în Guantánamo, nu îi aduceţi aici, aici reprezintă un risc mai mare”, care spun că în ciuda acestei opoziţii, există o putere simbolică care rezultă din faptul că un preşedinte nou revine la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, ceea ce include drepturile celor care nu au arătat ei înşişi nicio consideraţie pentru drepturile fundamentale ale omului.Dacă nu l-am ajuta în această situaţie ar fi un lucru greşit şi ar merge cel puţin împotriva percepţiei pe care o are grupul meu cu privire la sarcina Uniunii Europene, care este aceea de a se asigura că această comunitate guvernată de lege pe care am creat-o intern este exportată ca aspect al politicilor internaţionale.

Putem face aceasta doar când contribuim în mod credibil, în limitele noastre, la asigurarea faptului că drepturile fundamentale ale fiecărui om au prioritate. Guantánamo este un loc al ruşinii. Guantánamo este un loc al torturii. Din acest motiv demonstrează şi faptul că însăşi confederaţia statelor vestice nu poate pretinde că practică ceea ce propovăduieşte, şi anume, lucrul cel mai important din toate, că demnitatea omului este inviolabilă. Acesta este primul articol din Carta drepturilor fundamentale. Carta nu statuează că această inviolabilitate poate fi redusă. Sentimentul superiorităţii noastre asupra filosofiei teroriste are de-a face cu faptul că spunem că le vom garanta acestor oameni până şi drepturile lor fundamentale, acestor oameni care vor să le refuze altora aceste drepturi, prin acţiunile lor.

Din acest motiv, consider că putem aduce o contribuţie mai importantă la securitatea mondială dacă Guantánamo este închis, dacă îl susţinem pe Barack Obama şi dacă jucăm un rol activ în cazul în care administraţia SUA ne va solicita acest lucru şi dacă putem colabora cu guvernul pentru a crea un proces de acceptare a acestor persoane, decât dacă am propovădui un fals concept de securitate care, dle Nassauer, ar putea fi implementat numai dacă poliţia şi serviciile secrete şi-ar face datoria. Nu este vorba de posibilitatea de a se mişca în Europa în mod liber şi fără a fi supravegheaţi în cazul persoanelor care vor ieşi din Guantánamo. Aspectul legat de securitate este important, însă în acest caz, trebuie să li se acorde o prioritate mai mare drepturilor fundamentale.

(Aplauze)

PREZIDEAZĂ: DL SIWIEC
Vicepreşedinte

  Graham Watson, în numele Grupului ALDE. – Domnule preşedinte, atunci când senatorul Obama a devenit preşedintele Obama, am răsuflat cu toţii uşuraţi. Axa răului, schimbarea de regim, războiul împotriva terorii: cetăţenii europeni doresc ca aceste eufemisme să fie consfinţite în istorie, alături de oamenii care le-au inventat.

Dar este nevoie de mult curaj pentru a se desprinde de trecut şi a reveni la statul de drept, aşa că îl felicit pe noul preşedinte. Acesta a avut dreptate să condamne simularea înecului ca mijloc de tortură, să pună capăt proceselor militare eronate din golful Guantánamo şi să îşi facă cunoscută hotărârea de a închide complet centrul în termen de un an. Salut faptul că astăzi Preşedinţia Consiliului a garantat faptul că Statele Unite au renegat toate practicile meschine care i-au defăimat guvernul în ultimii ani, inclusiv tortura în ţările terţe şi extrădarea extraordinară, pentru a pune capăt axei inegalităţii.

Cu toate acestea, Europa nu poate să nu acţioneze, să ignore situaţia şi să spună că aceste lucruri sunt numai la latitudinea Americii. Nu dispunem de dezbaterea deschisă şi de schimbarea colectivă a voinţei pe care le permit democraţia americană. Cu toate acestea, prea adesea, statele membre din Uniunea noastră au fost complice la acţiunile administraţiei Bush. Cel de-al 43-lea preşedinte ne-a învăţat următoarele: în administrarea justiţiei internaţionale, mentalitatea de a acţiona independent se sondează cu un eşec.

Astfel, provocarea de la Guantánamo, problema celor 245 de suspecţi care se află în afara sistemului de justiţie, nu este o problemă care trebuie soluţionată numai de America. Este o dilemă pe care trebuie să o soluţionăm împreună. Statele Unite trebuie să urmărească în justiţie suspecţi acolo unde există dovezi şi potrivit statului de drept. America trebuie să elibereze suspecţii împotriva cărora nu există suficiente dovezi şi să-i apere dacă există posibilitatea ca aceştia să fie supuşi torturii acasă.

Dar cum rămâne cu cei care sunt eliberaţi, care nu constituie o ameninţare, dar care nu doresc sa rămână într-o ţară care i-a trimis la închisoare pe nedrept? Dacă este solicitată, Europa nu ar trebui să le ofere acestor câtorva cetăţeni drepturile şi libertăţile pe care nicio altă ţară nu le-ar oferi? Nu putem căuta la nesfârşit echilibrul între afirmaţia Consiliului conform căreia statele membre individuale trebuie să hotărască şi voinţa declarată a Consiliului legată de o poziţie europeană coordonată. Europa trebuie să se exprime unilateral şi să joace un rol în oprirea acestui afront la adresa justiţiei. Mulţi dintre noi au criticat America în trecut pentru eşecul său de a lucra cu ceilalţi. Am avut dreptate, dar acum ni s-ar putea solicita ajutorul şi ar fi greşit să spunem „nu”.

  Konrad Szymański, în numele Grupului UEN. – (PL) Domnule preşedinte, conform interpretării conservatoare standard a dreptului internaţional centrul de la Guantánamo trebuie să fie închis imediat şi necondiţionat. Cu toate acestea, după evenimentele de la 11 septembrie, nimic nu mai este standard. De aceea, chiar şi preşedintele Obama care doreşte atât de mult schimbarea se confruntă cu o problemă serioasă legată de situaţia persoanelor deţinute în prezent la Guantánamo. Aceştia nu sunt deţinuţi obişnuiţi. Fiecare a noua persoană din cele eliberate de la Guantánamo a reluat imediat activităţile teroriste. Astfel, aş recomanda precauţie atunci când se oferă sfaturi Statelor Unite şi statelor membre ale Uniunii Europene.

În această privinţă, trei lucruri sunt absolut sigure. Fără îndoială, suntem obligaţi să ne îndepărtăm cetăţenii şi rezidenţii din centru. De asemenea, trebuie să izolăm în mod efectiv persoanele care reprezintă o ameninţare gravă. În plus, ar trebui să revizuim Convenţia de la Geneva cu scopul de a găsi un răspuns potrivit la problema armatelor teroriste fără stat. Din păcate, niciuna dintre aceste probleme nu au fost abordate în mod corespunzător în proiectul de rezoluţie.

  Kathalijne Maria Buitenweg, în numele Grupului Verts/ALE. – (NL) Domnule preşedinte, grupul meu salută observaţiile făcute de ministrul Vondra în legătură cu centrul de la Guantánamo. Se pare că, în principiu, Uniunea Europeană caută un răspuns comun, iar preşedinţia cehă ne va ajuta în această privinţă. Locul exact în care vor fi mutaţi deţinuţii este încă la latitudine naţională, dar se pare că, în principiu, Europa va răspunde pozitiv la solicitarea din partea SUA. Parlamentul va fi mulţumit în această privinţă deoarece în 2006 le-am solicitat statelor membre ale UE să insiste în mod proactiv asupra reintegrării foştilor deţinuţi, inclusiv în Uniunea Europeană.

Întrebarea mea adresată Consiliului este următoarea: sunteţi pregătiţi să acţionaţi în mod proactiv? Aţi întreba acum SUA cine sunt deţinuţii? Aţi întreba cu privire la situaţia lor şi la ceea ce se va întâmpla cu ei, pentru a face demersurile necesare? Totuşi, sunt mulţumită de această atitudine pozitivă, care sper că va pune capăt încălcărilor drepturilor omului la care au fost expuse aceste persoane.

Domnule preşedinte, chiar dacă acest lucru este minunat pentru centrul de la Guantánamo, care este un simbol, nu trebuie să uităm că există şi alte închisori cu privire la care ar trebui să ne exprimăm o opinie. De exemplu, îmi vine în minte Bagram de lângă Kabul, unde se află deţinute 600 - 700 persoane. Solicit Consiliului şi Comisiei să se asigure şi de închiderea acestor închisori.

Deşi am fost mulţumită de observaţiile legate de centrul de la Guantánamo, sunt puţin dezamăgită de CIA. Apreciez că, mai presus de toate, Consiliul doreşte să privească înainte, nu înapoi. Înţeleg foarte bine acest lucru deoarece dacă privim înapoi vedem un mare dezastru. Ar fi prea simplist să spunem că, deoarece SUA au acum un preşedinte nou, putem aplica din nou aceleaşi standarde pentru toată lumea şi uităm de propria situaţie şi trecem cu vederea ajutorul pe care l-am acordat unui guvern despre care acum spuneţi că a acţionat incorect.

  Gabriele Zimmer, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Domnule preşedinte, grupul meu, Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, a solicitat chiar de la început închiderea centrului de detenţie de la Guantánamo. Contrar tuturor principiilor legale, fundamentale şi relevante şi acordurilor internaţionale, oamenii au fost ţinuţi prizonieri şi au fost torturaţi timp de mai mulţi ani, refuzându-li-se dreptul la un proces echitabil. Drepturile lor umane fundamentale au fost ignorate. Chiar puterea care încearcă să apere drepturile omului, democraţia şi libertatea în întreaga lume a fost cea care a încălcat drepturile fundamentale în acest caz şi şi-a creat propria zonă nelegiferată pentru acest război împotriva terorii. Acest lucru este inacceptabil!

A fost important ca Parlamentul European să repete constant solicitarea de închidere a bazei de la Guantánamo pentru o perioadă îndelungată. Cu toate acestea, acum că un guvern nou a spus că îşi va schimba politica, noi europenii începem să ne îndoim de ceea ce am solicitat noi înşine. Ezităm şi începem o perioadă ruşinoasă de târguieli. Consider că această abordare este cinică.

Ce s-a întâmplat cu apelul nostru cu privire la universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului? Nu putem spune cu adevărat că dorim să predicăm un lucru şi să facem altul. Nu poate fi adevărat că, într-o anumită măsură, dorim să justificăm şi să acceptăm acest centru ruşinos. Nu putem considera apărarea drepturilor omului drept un principiu important atunci când o solicităm din partea celorlalţi şi nu facem nimic pentru a o promova noi înşine.

Solicit statelor membre să îşi precizeze clar poziţia, dar afirm, de asemenea, în numele grupului meu, că închiderea centrului de detenţie de la Guantánamo reprezintă doar primul pas. De asemenea, trebuie eliminată baza militară a SUA de la Guantánamo.

  Nils Lundgren, în numele Grupului IND/DEM. – (SV) Probabil resimţim cu toţii un sentiment puternic de uşurare cu privire la evenimentele din Statele Unite. Se aseamănă cu situaţia de la sfârşitul anilor 1950, când poporul american şi sistemul american au dat dovadă de capacitatea de a înlătura doctrina McCarthy. Acum dă dovadă de aceeaşi capacitate, alegând un preşedinte nou care, în prima zi a mandatului, a afirmat că Guantánamo ar trebui închis. Slavă Domnului.

Bineînţeles, a fost greşită reţinerea celor suspectaţi de terorism sau alte infracţiuni. Aceştia trebuie judecaţi şi achitaţi sau condamnaţi, eliberaţi sau pedepsiţi. Cei care nu sunt condamnaţi trebuie consideraţi inocenţi. Dacă încă îi suspectăm, datoria serviciilor de securitate este să urmărească acest lucru la o dată ulterioară. Mi se pare greu de înţeles de ce persoanele care nu au putut fi condamnate nu pot rămâne în Statele Unite, dar bineînţeles, ţările europene ar trebui să fie pregătite să le primească... Vă mulţumesc pentru că mi-aţi acordat ocazia de a vorbi.

  Koenraad Dillen (NI). - (NL) Oricine manipulează principiile statului de drept utilizează metodele celor pe care pretinde că îi combate statul de drept. Închiderea închisorii de la Guantánamo, unde dreptul la a fi apărat, aşa cum îl cunoaştem noi în lumea occidentală, nu este garantat, este un lucru bun. Nu este nevoie să ofer detalii pentru că acest lucru a fost subliniat anterior în repetate rânduri. Faptul că preşedintele Bush, prin politica sa aspră, a reuşit să protejeze poporul american împotriva repetării evenimentelor de la 11 septembrie nu schimbă foarte mult lucrurile.

O democraţie trebuie să respecte statul de drept în orice situaţie şi în întreaga lume, dar democraţia ar trebui să ia în considerare şi modalităţi ferme prin care se poate proteja împotriva extremiştilor religioşi care urmăresc distrugerea societăţii noastre deschise. Acesta este un aspect care nu se regăseşte în proiectele de documente pe care le avem în faţă.

În cele din urmă, nu trebuie să avem în vedere numai Guantánamo. Cuba, ţara în care se află enclava golfului american de la Guantánamo, este ea însăşi o mare închisoare în care mii de prizonieri politici nevinovaţi sunt privaţi de orice perspectivă a unui proces echitabil sau rapid. Acelaşi lucru este valabil şi pentru principalul nostru partener comercial, China, pe care uneori o trecem cu vederea când vine vorba de drepturile omului.

  Nils Lundgren (IND/DEM). – Domnule preşedinte, aş dori să întreb de ce domnului Schulz i s-a permis să depăşească cu mult timpul de vorbire – dar celorlalţi nu. De ce?

  Preşedintele. −Preşedintele Parlamentului European, dl Pöttering, a prezidat reuniunea când a luat cuvântul dl Schulz, deci aceasta este o întrebare pentru dl Pöttering. Nu înţeleg ce legătură are cu faptul că eu sunt preşedinte. Ar trebui să adresaţi întrebarea din nou când va prezida dl Pöttering.

  Urszula Gacek (PPE-DE). – Domnule preşedinte, ce vom face cu foştii deţinuţi din centrul de la Guantánamo? Cum realizăm echilibrul potrivit între asigurarea securităţii cetăţenilor UE şi găsirea unui loc în care să se stabilească foştii deţinuţi?

În primul rând, să clarific faptul că eu nu mă refer la deţinuţii consideraţi periculoşi, ci la cei consideraţi ca fiind necorespunzători pentru a fi judecaţi de către Statele Unite şi trebuie să ne amintim că aceştia sunt încă foarte numeroşi. Dar, în opinia mea, chiar şi cei achitaţi şi consideraţi ca fiind lipsiţi de risc reprezintă încă un risc.

Temerile noastre sunt legitime deoarece, potrivit Pentagonului, s-a raportat în prezent că 61 de foşti deţinuţi achitaţi şi eliberaţi ulterior sunt implicaţi în activităţi teroriste. Unul dintre aceştia este vicepreşedintele organizaţiei al-Qaida din Yemen şi altul şi-a dat foc.

Ieri, preşedintele Obama a declarat la televiziunea publică că nu poate fi sigur dacă deţinuţii achitaţi şi eliberaţi nu vor constitui o ameninţare la adresa securităţii. Ni se poate cere să ne asumăm acest risc în UE? Cred că ni se poate cere acest lucru, dar trebuie să avem dreptul de a hotărî dacă acest risc este acceptabil sau nu pentru noi.

Disponibilitatea de a accepta foşti deţinuţi diferă în funcţie de statul membru. Subliniez faptul că hotărârea de a accepta deţinuţi trebuie să aparţină statelor membre. UE nu poate obliga un stat membru să facă acest lucru, dar hotărârea nu poate fi luată nici izolat. Având în vedere libertatea de circulaţie de care ne bucurăm în Europa, mai ales în Europa fără graniţe a zonei Schengen, hotărârea statelor membre de a le permite deţinuţilor din golful Guantánamo să se stabilească în ţara lor are implicaţii nu numai pentru securitatea statului membru în cauză, ci şi pentru cea a vecinilor acestuia. Prin urmare, solicităm ca la luarea acestor hotărâri să existe o consultare cu alţi membri UE.

  Claudio Fava (PSE). - (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, închiderea centrului de la Guantánamo ne permite să rectificăm o încălcare care a reprezentat o ruşine pentru dreptul internaţional şi, mai presus de toate, nu a adus niciun beneficiu războiului împotriva terorismului.

Cu toate acestea, astăzi nu este suficient să salutăm hotărârea preşedintelui Obama. Acum este timpul să ne asumăm răspunderea, care aparţine şi Europei şi statelor membre. Parţial, Guantánamo este consecinţa tăcerii Europei şi a colaborării dintre multe din guvernele noastre în cadrul sistemului de extrădare. În ultimii ani, guvernele au afirmat, pe de o parte, că Guantánamo trebuie închis şi, pe de altă parte, şi-au trimis ofiţerii de poliţie acolo pentru a interoga deţinuţii. Vorbim despre răspunderi care au fost negate atunci când acest Parlament a investigat cazul, dar care au fost recunoscute şi verificate în ultimii doi ani.

Februarie 2008: Londra îşi cere scuze pentru zborurile CIA; unele avioane au utilizat baze britanice, a afirmat Secretarul de afaceri externe, Miliband, în contradicţie cu ce a declarat Tony Blair cu trei ani mai înainte, susţinând că nu s-a petrecut nimic ilegal pe teritoriul britanic. Decembrie 2008: guvernul spaniol condus de dl Aznar a ştiut că numeroase zboruri CIA au survolat spaţiul aerian spaniol şi au utilizat aeroporturi spaniole. Aceste informaţii au fost scoase la iveală de un document secret publicat de El País, care s-a dovedit a fi adevărat. Ministrul de externe de atunci, Josep Piqué, care a recunoscut utilizarea aeroporturilor spaniole, a spus că nu ştia ce s-a întâmplat după aceea la Guantánamo. Poate a crezut că este un parc de distracţii. În octombrie 2008, am aflat că în Portugalia, ministrul de externe, dl Amado, a recunoscut că fostul guvern de centru­dreapta al dlui Barroso a pus la dispoziţie, în cunoştinţă de cauză, aeroporturile portugheze şi spaţiul aerian portughez pentru zborurile ilegale ale CIA. Dl Amado a spus: „Nu am vorbit despre acest lucru pentru a nu tulbura liniştea instituţiilor europene”. Ne întrebăm: cum rămâne cu dreptul cetăţenilor de a fi informaţi? Sau ne imaginăm că nici dl Barroso nu ştia de obscenitatea civilă şi juridică reprezentată atunci şi acum de Guantánamo?

Aceasta este ideea, domnule preşedinte, şi acum mă apropii de final: în ultimii ani am dat dovadă de multe intenţii bune şi de multă ipocrizie, nu în ultimul rând în privinţa lucrurilor pe care Consiliul le-a lăsat nespuse în aceşti ani. Acum doi ani, Parlamentul a adresat 46 de recomandări Consiliului. Ne-am fi aşteptat ca cel puţin unele dintre aceste recomandări să fie luate în considerare şi examinate în mod corespunzător, ca cel puţin unele dintre recomandări să primească răspuns. Din acest motiv, considerăm că dacă ajutăm la închiderea centrului de la Guantánamo şi ne asumăm răspunderea colectivă, cea a Europei cu cele 27 de state membre, am putea, chiar dacă în mică măsură, să compensăm pentru tăcerea noastră colectivă.

  Sarah Ludford (ALDE). – Domnule preşedinte, fără îndoială, principala răspundere pentru închiderea centrului de la Guantánamo şi pentru reintegrarea deţinuţilor aparţine guvernului american. Cu toate acestea, Europa trebuie să recunoască o realitate politică: Statele Unite nu pot face acest lucru singure. Ne-am exprimat bunăvoinţa faţă de preşedintele Obama şi angajamentul faţă de relaţiile transatlantice. Aceasta trebuie să cuprindă oferirea de asistenţă practică.

Există şi alte motive pentru care statele membre ale UE ar coopera la închiderea închisorii. În primul rând, există argumentul umanitar, pe care nu este nevoie să îl detaliez, de a-i salva pe aceşti oameni de la iadul în care au trăit timp de şapte ani. În al doilea rând, credibilitatea Europei: am solicitat SUA să închidă Guantánamo, acum trebuie să ajutăm la realizarea acestui lucru. În al treilea rând, propriul nostru interes de a pune capăt unui simbol puternic care acţionează ca pretext pentru recrutarea de terorişti şi pentru radicalism şi, în ultimul rând, răspunderea morală de care vorbea Claudio Fava.

Cu toate acestea, cred că va fi vorba de extrădare şi de un acord între guvernele europene pentru o a doua propunere de rezoluţie peste două săptămâni. Astfel, susţin cu convingere rezoluţia comună pe care am stabilit-o în cadrul grupurilor şi în cadrul spectrului politic şi sper ca mâine să primim un vot hotărât. Presupunând că Grupul ALDE îmi acceptă propunerea, nu vom depune şi nici nu vom susţine vreun amendament la această rezoluţie.

Vreau doar să amintesc unele aspecte. În primul rând, referitor la declaraţiile cu privire la 61 de deţinuţi eliberaţi care s-au implicat în acţiuni teroriste: avocaţii care cunosc problema susţin că aceste lucruri sunt în mare măsură neîntemeiate. Se cunoaşte cazul a două persoane implicate în terorism. Alte cazuri se referă, de exemplu, la cele opt persoane din Albania care au dat interviuri în mijloacele de informare în masă; aşa-numiţii cetăţeni britanici „Tipton Three” care au făcut un film în care critică Guantánamo. Aceste lucruri nu înseamnă „revenirea la terorism”.

În cele din urmă, referitor la probleme de securitate: acestea trebuie discutate, dar se înaintează soluţii credibile, iar avocaţii se pot implica în acestea.

  Mirosław Mariusz Piotrowski (UEN). – (PL) Domnule preşedinte, după ce Barack Obama a fost ales preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi după ce a semnat documentul cu privire la viitoarea închidere a centrului de detenţie de la Guantánamo, în cadrul acestei Camere s-a resimţit un entuziasm nepotrivit. Membrii Comisiei temporare pentru afacerile CIA, care a fost dizolvată, au luat cuvântul. Aş aminti Camerei că această comisie nu a reuşit să stabilească nimic, deşi i-a fost greu să îşi exprime furia şi să condamne tipurile de aşa-zisă extrădare extraordinară.

Acum ştim deja că noul preşedinte cunoaşte caracterul grav al problemei. Acesta şi-a modificat poziţia din timpul campaniei electorale şi imediat după ce a fost investit a emis un regulament care prelungeşte perioada de utilizare a metodelor de eradicare a teroriştilor folosite până acum.

Ne dăm seama că pentru numeroase state ale Uniunii Europene, inclusiv pentru Polonia, este imposibil să accepte terorişti arestaţi. Cu toate acestea, statele membre ale Uniunii şi Parlamentul nostru, în loc să critice şi să slăbească frontul în războiul împotriva terorii, ar trebui să coopereze cu Statele Unite şi să preia o parte din răspunderea combaterii acestui fenomen. Trebuie să mai amintesc încă o dată Camerei că terorismul este o ameninţare globală care îi afectează şi pe cetăţenii Uniunii.

  Cem Özdemir (Verts/ALE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, centrul de detenţie de la Guantánamo a devenit simbolul dispreţului pentru drepturile omului şi statul de drept. Noul preşedinte american, Barack Obama, a transmis un mesaj hotărât şi foarte important, dând dispoziţia închiderii tribunalelor militare de la Guantánamo şi promiţând închiderea centrului în interval de un an.

Cu toate acestea, nu doar Statele Unite ale Americii şi-au pierdut credibilitatea ca urmare a dispreţului pentru drepturile omului în războiul împotriva terorii. Guvernele noastre europene nu pot să nege responsabilitatea, aşa cum a stabilit în raportul din februarie 2007 Comisia temporară a Parlamentului European pentru presupusa utilizare de către CIA a statelor europene pentru transportul şi detenţia ilegală a prizonierilor. Acest lucru duce la expunerea standardelor duble a numeroase ţări din Uniunea Europeană, care solicită pe bună dreptate ca statele candidate să susţină drepturile omului, dar ele însele le încalcă în cadrul Uniunii Europene.

De asemenea, Uniunea Europeană are răspunderea de a juca un rol activ în găsirea unei soluţii comune pentru toţi prizonierii care nu mai sunt suspecţi şi care nu se pot întoarce în ţările de origine. Acest lucru se aplică în special Germaniei, care poate şi trebuie să ajute la facilitarea acceptării refugiaţilor. Nu trebuie să repetăm greşeala pe care am făcut-o în cazul turcului german din Bremen, Murat Kurnaz, care şi-a petrecut pe nedrept patru ani în golful Guantánamo.

Noul început de la Washington ne oferă ocazia de a trimite un semnal clar că drepturile omului nu trebuie subminate în războiul împotriva terorii.

  Willy Meyer Pleite (GUE/NGL). – (ES) Domnule preşedinte, sper şi doresc ca declaraţia preşedintelui Obama cu privire la închiderea centrului de detenţie de la Guantánamo să prefigureze o schimbare a politicii externe americane.

Sper că aceasta va însemna respingerea unei politici care a răspuns terorii prin teroare şi crimei prin crimă şi care, în cele din urmă, a călcat în picioare dreptul internaţional.

Aceasta este speranţa şi dorinţa mea. Problema Uniunii Europene este că numeroase state europene au respectat politica anterioară a preşedintelui Bush de a răspunde crimei prin crimă şi torturii prin tortură. Şi ele au fost complice ale acestei politici. De aceea, comisia de anchetă a zborurilor CIA nu şi-a putut finaliza lucrul: au existat guverne europene care şi-au ascuns acţiunile ruşinoase, cele ale politicii externe a preşedintelui Bush. De aceea, trebuie să insistăm ca acestea să fie trase la răspundere. Poporul american a făcut acest lucru prin alegeri.

De asemenea, sper ca preşedintele Obama să dea dovadă de curaj şi să aducă în faţa justiţiei demnitarii care au torturat şi au reţinut persoane ilegal deoarece, doamnelor şi domnilor, pentru prizonierii de la Guantánamo există doar o singură soluţie legală. Dacă există dovezi împotriva oricăruia dintre ele, aceste persoane ar trebui judecate. Însă dacă nu există dovezi, ei trebuie eliberate. Demnitarii din administraţia SUA trebuie să-şi asume răspunderea pentru persoanele care au fost reţinute ilegal.

Astfel se procedează în ţara mea şi în orice democraţie care se bazează în mod fundamental pe drepturile democratice. Vă mulţumesc.

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Domnule preşedinte, cred că rolul nostru nu este de a acţiona ca o piaţă de desfacere pentru politica arbitrară pe care, din păcate, Statele Unite ale Americii au urmărit-o în mod deliberat în acest domeniu. Această politică nu corespunde principiilor noastre occidentale comune şi este urmărită într-un domeniu ales în mod cinic, care este o reminiscenţă a perioadei coloniale. Aici nu există stat de drept: nici în dreptul din Cuba, care, aşa cum a spus dl Dillen, pe bună dreptate, nu acordă protecţie indivizilor, nici în dreptul american, nici în moştenirea noastră comună a dreptului internaţional.

În termeni juridici, cred că problema este clară. Dacă există acuzaţii în temeiul dreptului comun împotriva unora dintre prizonieri, aceştia ar trebui judecaţi printr-un proces corespunzător. Dacă, de exemplu, se suspectează că au organizat atacurile de la 11 septembrie, ar fi trebuit să fie informaţi acum şapte ani despre acuzaţiile care li se aduc, să aibă acces la avocaţi şi să se înfăţişeze înaintea instanţelor americane. Nu se duce lipsă de aceste lucruri în Statele Unite ale Americii.

Dacă alţii sunt consideraţi a fi prizonieri de război în urma intervenţiei aliate din Afganistan, aceştia trebuie reţinuţi în condiţiile prevăzute de legislaţia cu privire la război până la încetarea oficială a ostilităţilor.

Dacă există deţinuţi care nu se încadrează în niciuna dintre aceste două categorii, aceştia ar trebui eliberaţi şi trimişi acasă.

Am auzit că unii pot fi periculoşi, dar, dacă eu personal aş fi fost deţinut timp de şapte ani în izolare completă, chiar dacă la început nu aş fi fost potenţial periculos, în mod sigur aş fi devenit astfel în cele din urmă. Consider că aceasta este situaţia celor mai multe persoane de aici.

Dacă unii nu doresc să plece acasă, le pot cere azil politic temnicerilor. Acestea sunt lucrurile pe care am dorit să le spun şi, în trecere, vreau să-i mulţumesc domnului Barrot pentru investigaţiile sale. În timp, acest efort se va dovedi a fi cea mai bună analiză a transferurilor ilegale de prizonieri.

  Carlos Coelho (PPE-DE). – (PT) Domnule preşedinte, domnule Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, domnule Barrot, doamnelor şi domnilor, această Cameră a solicitat în repetate rânduri închiderea centrului de detenţie din golful Guantánamo. Ni s-au alăturat celelalte două instituţii: Comisia şi Consiliul. Acum că s-a luat o hotărâre, să menţinem o poziţie fermă. Îl felicităm din toată inima pe preşedintele Obama pentru decizia sa pe care a justificat-o prin nevoia de a le conferi din nou Statelor Unite autoritatea morală de care se bucuraseră în trecut în lume.

Să clarificăm lucrurile: decizia administraţiei Bush de a deschide centrul de detenţie din golful Guantánamo, precum şi programul de „extrădări extraordinare” a fost o lovitură pentru această autoritate morală. Scopul nu justifică mijloacele. Nu este acceptabilă încălcarea dreptului internaţional, practicarea torturii, deschiderea închisorilor secrete sau dispariţia prizonierilor. În statele guvernate de principiul statului de drept, prizonierii sunt aduşi în faţa justiţiei şi au dreptul de a se apăra. Administraţia Bush a greşit atunci când a comis aceste abuzuri, la fel ca şi complicii săi, prin aplauzele prefăcute sau prin tăcerea ruşinată.

Dacă Statele Unite solicită ajutorul Uniunii Europene, acesta nu trebuie refuzat – dar, de fapt, aşa cum a spus dl Barrot – cu condiţia să nu ignorăm siguranţa cetăţenilor, dar fără a folosi acest lucru drept pretext pentru a nu colabora. De asemenea, avem nevoie de colaborarea Statelor Unite pentru a clarifica abuzurile care au fost comise în Europa, pentru a investiga cine a fost responsabil şi pentru a garanta că aceleaşi crime nu se vor repeta în viitor. De asemenea, trebuie să întrebăm statele membre şi instituţiile europene ce au făcut pentru punerea în aplicare a recomandărilor adoptate de acest Parlament în februarie 2007 şi, acolo unde este cazul, să le cerem să explice de ce nu au făcut acest lucru.

Întrucât dl Fava a făcut aici referire la preşedintele Barroso, cred că îi datorăm mulţumiri deoarece, spre deosebire de Consiliu, care s-a opus, a minţit şi a ascuns informaţii faţă de această Cameră, Comisia Europeană a adoptat o atitudine loială şi a colaborat pe deplin la investigaţiile noastre.

  Jan Marinus Wiersma (PSE). – (NL) Preşedintele Obama s-a ţinut de cuvânt. Una dintre primele sale acţiuni politice a fost închiderea centrului de detenţie de la Guantánamo, fapt ce ne încântă. Mai degrabă, este vorba de anunţarea închiderii centrului de la Guantánamo, deoarece noul guvern american se confruntă cu sarcina dificilă de a găsi o soluţie pentru deţinuţii care se află încă acolo.

În primul rând, statutul lor trebuie identificat şi ar trebui stabilit dacă pot fi eliberaţi cu toţii fără riscuri. Au fost închişi ilegal de către administraţia Bush care a încălcat în mod clar dreptul internaţional. De aceea, este în primul rând o problemă a acestor state americane, care trebuie soluţionată de Washington. În prezent, încă nu este clar dacă SUA vor solicita ajutor din partea ţărilor europene şi a Uniunii Europene şi ar fi o speculaţie să anticipăm prea mult evenimentele.

De asemenea, îndrăznesc să nu fiu de acord cu membrii care consideră că ar trebui deja să ne luăm angajamente pe baza presupunerii că Uniunea Europeană are obligaţia morală de a face acest lucru deoarece este posibil ca unele ţări să fi fost implicate în transportul de deţinuţi către Guantánamo. Acest fapt se bazează numai pe presupuneri. Nu am putut să dovedim niciodată că acest lucru este adevărat şi nici nu ştim ce ţări au fost implicate în acest transport, deci consider că nu am avea argumente solide dacă ne-am baza argumentul pentru primirea deţinuţilor pe acest lucru şi mă bucur că nu a fost luată această măsură în rezoluţie.

În mod evident, nu trebuie să excludem posibilitatea ca SUA să solicite acest lucru şi sunt de acord cu opinia preşedintelui grupului în această privinţă. Dacă se solicită acest lucru, va fi nevoie în mod sigur să răspundem pozitiv pe baza considerentelor dreptului internaţional, dar şi pe baza nevoii Uniunii Europene de a răspunde în mod umanitar într-o astfel de situaţie.

  Ignasi Guardans Cambó (ALDE). – (ES) Domnule preşedinte, Guantánamo este o problemă care nu a fost creată de Uniunea Europeană. Este o problemă care, în mod sigur, nu ar exista dacă Uniunea Europeană – alături de condamnarea sa în repetate rânduri – ar fi respins-o cu adevărat şi nu în mod pasiv şi uneori activ, colaborând chiar la existenţa acestei găuri negre a dreptului internaţional. Cu toate acestea, este clar că nu am creat-o noi înşine. Totuşi, avem în mod sigur datoria de a coopera pentru a pune capăt acestei situaţii. Aceasta este o datorie clară pe care trebuie să o îndeplinim.

Nu există nicio îndoială cu privire la faptul că fiecare caz trebuie soluţionat în mod individual. Prizonierii de la Guantánamo nu pot fi trataţi ca o turmă nediferenţiată. Acestea sunt persoane cu drepturi, dar şi cu propriile istorii personale. Unii dintre ei sunt infractori şi trebuie judecaţi ca atare; unii sunt nevinovaţi şi, fără îndoială, unii sunt potenţial periculoşi.

Conform valorilor şi principiilor sale, precum şi conform generozităţii sale, Uniunea Europeană se poate implica prin elaborarea unui răspuns care va ajuta la soluţionarea acestei probleme, respectând în acelaşi timp propriile noastre reguli.

  Hélène Flautre (Verts/ALE). – (FR) Domnule preşedinte, potrivit informaţiilor din partea CIA şi a ONG-urilor, 728 de prizonieri au traversat spaţiul teritorial portughez între 2002 şi 2006 în drum spre Guantánamo. Care sunt cifrele pentru Spania, Italia sau alte state membre?

După ce a eşuat în preluarea conducerii împotriva scutirii de la dreptul internaţional în lupta împotriva terorismului, Uniunea încearcă acum să urmeze angajamentele preşedintelui Obama.

Acest lucru explică de ce există încă o atitudine timidă din partea membrilor de încurajare a statelor membre să primească deţinuţii nevinovaţi care nu se pot întoarce în ţările lor de origine de teama torturii. Acest lucru nu se realizează din solidaritate, nici din caritate, nici chiar din generozitate, ci doar pentru a respecta angajamentele noastre internaţionale.

Dincolo de mesajul trimis de preşedintele Obama, va putea Europa să se ridice, nu numai să investigheze, să direcţioneze şi să-şi asume răspunderea, dar şi să pună capăt complicităţii sale ilegale la extrădarea extraordinară? Europa va putea să îşi reformeze controlul propriilor sale servicii secrete? Uniunea va putea să reabiliteze victimele prin intermediul proceselor legale şi al compensaţiei?

Salut declaraţia domnului Barrot în privinţa atingerii acestor scopuri. Cu toate acestea, trebuie să spun că, în timp ce descoperim tot mai multe despre lucrurile ţinute în secret de fostul prim-ministru al Portugaliei între 2002 şi 2004, rezultatele iniţiativelor sale în calitate de preşedinte al Comisiei Europene pentru a scoate Uniunea din această zonă gri a ilegalităţii rămân complet necunoscute pentru noi.

(Preşedintele a întrerupt vorbitorul)

  Jas Gawronski (PPE-DE). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, sunt mulţumit că a fost recunoscut ca fiind adecvată atitudinea ţărilor europene care acceptă prizonieri din Guantánamo, o idee care, în mod ciudat, lipsea din rezoluţia originală a grupului meu. Sunt complet de acord cu domnii Schulz şi Watson.

Primul punct al rezoluţiei menţionează schimbările importante din politica Statelor Unite cu privire la legislaţia umanitară. Văd unele schimbări, în mod sigur în privinţa tonului, dar şi o continuitate considerabilă a politicii „detestatului” preşedinte Bush, având în vedere că preşedintele Obama nu a abandonat programul extrădărilor extraordinare şi al închisorilor CIA din străinătate. Spun aceste lucruri pentru a fi luate în considerare de preşedinţia cehă, care se pare că are o idee diferită. Nu doresc ca persoanele entuziasmate de politica lui Obama să sufere o dezamăgire timpurie.

Propaganda antiamericană, deja activă prin comisia CIA acum doi ani, a revenit în întrebarea orală cu privire la zborurile CIA din Europa. Vă voi da un singur exemplu: într-un considerent, este expusă existenţa unei organizaţii CIA secrete din Polonia. Faptul că există o organizaţie CIA într-o ţară precum Polonia nu trebuie să fie surprinzător – ar fi ciudat dacă nu ar exista – dar cred că semnatarii întrebării nu sunt de acord cu faptul că această organizaţie este secretă. Aceştia şi-ar dori ca serviciile secrete să nu acţioneze în secret, ci să acţioneze deschis, iar avioanele CIA să aibă afişată sigla „CIA” ca şi cum ar fi British Airways sau Air France. Din nou, mă tem că vor fi dezamăgiţi: nici chiar Obama nu ar merge atât de departe.

  Stavros Lambrinidis (PSE). – (EL) Domnule preşedinte, închisoarea inumană de la Guantánamo nu ar fi trebuit deschisă niciodată. Cel puţin poate părea acum că este închisă, dar trebuie temperate felicitările pentru preşedintele Obama dacă se dovedesc adevărate afirmaţiile din presa americană cu privire la menţinerea practicii inacceptabile a răpirilor secrete, a interogărilor şi a detenţiei în ţările terţe. Din păcate, în această privinţă, Europa este şi ea responsabilă referitor la lupta împotriva terorismului. Un motiv foarte serios de îngrijorare este faptul că singurul parlament naţional care a invitat Parlamentul European să prezinte concluziile şi recomandările Comisiei sale pentru CIA este Congresul american. Niciun guvern european, niciun parlament naţional nu ne-a invitat să facem acest lucru. Le invităm să facă acest lucru chiar şi acum, pentru ca acest tip de practici ilegale să nu se mai repete.

  Marco Cappato (ALDE). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, Statele Unite au creat problema Guantánamo, iar un preşedinte american se pregăteşte să o rezolve. Trebuie să ştim dacă Uniunea Europeană va avea puterea şi competenţa de a juca un rol în această problemă.

Uniunea Europeană trebuie să colaboreze. Statele noastre membre trebuie să primească prizonierii, precum uigurii, fără a ceda presiunilor din partea Chinei. Dacă nu facem acest lucru, riscăm să nu avem niciun rol în procesul închiderii centrului de la Guantánamo.

Acesta ar putea fi începutul unor noi demersuri în vederea dezvăluirii adevărului, responsabilitatea guvernelor noastre naţionale – de exemplu, guvernul portughez, sub conducerea preşedintelui Barroso – şi responsabilitatea noastră cu privire la faptul că propunerea de exilare a lui Saddam Hussein a fost abandonată. Această propunere era singura alternativă la război, iar guvernele noastre, inclusiv Statele Unite, au abandonat-o.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE). – (ES)Domnule preşedinte, existenţa centrului de la Guantánamo a fost posibilă, printre alţi factori, datorită acordului secret şi complicităţii dintre numeroase ţări europene, printre care şi Spania. Nu se admite să spunem acum că această problemă nu ne priveşte. Cu atât mai puţin, nu putem afirma că închiderea bazei de la Guantánamo şi consecinţele care decurg din aceasta reprezintă exclusiv problema guvernului american.

Timp de ani de zile, aeronavele serviciilor secrete americane au survolat Europa în siguranţă, transportând deţinuţii, în timp ce noi am închis ochii. De aceea, ar trebui să ne asumăm răspunderea şi nu doar să solicităm închiderea imediată a centrului de la Guantánamo, ci şi să acceptăm unii dintre prizonieri, care, neputând să se întoarcă în ţările lor sau să rămână în Statele Unite, solicită să fie primiţi de alte ţări, printre care şi ţările europene.

Portugalia a promis deja că va face acest lucru, ceea ce consider că se datorează parţial unui anumit sentiment de responsabilitate şi vină. Spania este cel puţin la fel de vinovată şi, prin urmare, profit de această ocazie pentru a solicita guvernului spaniol să primească o parte din aceste persoane, să îşi asume acest angajament, aşa cum a făcut Portugalia şi aşa cum ne-au solicitat numeroase organizaţii. Subliniez că aceasta nu este doar datoria noastră morală, ci şi responsabilitatea noastră politică.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE). - Combaterea terorismului este prioritatea zero a societăţii contemporane, însă, în numele acestui deziderat s-au comis erori şi s-au luat decizii controversate. Închiderea închisorii de la Guantanamo, o pată pe obrazul lumii civilizate în ultimul deceniu, este o decizie justă şi de importanţă majoră. Normal ar fi ca această măsură să fie continuată de rezolvarea de către Statele Unite a situaţiei persoanelor aflate în acest moment în închisoare. Dar, Uniunea Europeană şi Statele Unite au fost şi sunt campioni ai respectării drepturilor omului şi ai respectării demnităţii umane şi trebuie să coopereze pentru îndreptarea erorilor.

Cred că înainte de a pune problema primirii în Europa a prizonierilor, este absolut necesară punerea la dispoziţie a tuturor informaţiilor legate de posibile activităţi teroriste în care aceştia au fost implicaţi sau de posibila lor apartenenţă la o grupare teroristă. Se impune o verificare amănunţită a acestor informaţii, precum şi o evaluare obiectivă a eventualelor repercusiuni pe care le-ar putea avea prizonierul la întoarcerea în statul de rezidenţă. Este absolut necesară o cerere oficială a Statelor Unite şi cred că decizia de primire a prizonierilor în Europa trebuie să aparţină statelor membre, iar cele care iau această decizie trebuie să ţină cont şi de faptul că-şi iau aceste responsabilităţi în numele Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte menţionarea României de către comisarul Barrot, s-au emis acuzaţii fără nicio bază în trecut. Cu toate acestea, România a răspuns la toate cererile instituţiilor europene, a primit comisia CIA şi a pus la dispoziţie toate informaţiile. Parlamentul român a efectuat o anchetă şi a pus rezultatele la dispoziţia celor interesaţi. Cred că este absolut suficient, cred că pentru acuzaţiile nefondate complet care s-au adus, România a dat suficiente răspunsuri.

  Wolfgang Kreissl-Dörfler, (PSE). – (DE) Domnule preşedinte, nu există îndoieli că SUA sunt responsabile de Guantánamo. Cu toate acestea, este o dovadă de solidaritate să îl ajutăm şi să îl susţinem pe Barack Obama să revină la statul de drept internaţional atunci când ne va solicita acest lucru. De exemplu, am în vedere uigurii care nu se pot întoarce în China. Cu toate acestea, trebuie să ţinem cont de persoanele care au petrecut cinci sau şapte ani la Guantánamo. Nu putem hotărî dacă ei doresc sau nu să locuiască în SUA. Aceasta este alegerea lor. De exemplu, oraşul Munchen şi uigurii care locuiesc acolo ar fi pregătiţi să îi accepte pe aceşti uiguri şi să îi susţină pentru ca ei să treacă peste experienţele traumatizante.

Cu toate acestea, trebuie clarificat un lucru. Nu este acceptabil ca ministrul de interne bavarez, Joachim Hermann, să afirme: „Probabil toţi deţinuţii de la Guantánamo au comis o infracţiune”. În acest caz, trebuie să se aplice dreptul la prezumţia de nevinovăţie. În calitate de şef al unei autorităţi poliţieneşti, acest ministru trebuie să-şi dea demisia. Instruim poliţia din alte ţări să introducă tocmai acest drept la prezumţia de nevinovăţie în activitatea sa şi să nu dea ordine premature de a trage. Ar trebui să ne gândim cu atenţie la acest lucru.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE). – (FI) Domnule preşedinte, Guantánamo şi închisorile sale secrete nu ar fi trebuit să fie înfiinţate, înainte de toate. Statelor Unite le revine răspunderea principală de a închide centru de detenţie şi de tratamentul ulterior al prizonierilor, dar, din motive şi considerente umanitare legate de drepturile omului, aceştia trebuie primiţi în statele membre. Fiecare stat membru va hotărî în funcţie de propriile legi dacă îi va primi sau nu.

În acelaşi timp, doresc să reamintesc grupului de milioanele de refugiaţi din întreaga lume şi de taberele de refugiaţi în care oamenii au trăit ani de zile. Privim în altă parte; ne întoarcem spatele. Din păcate, gândirea proactivă cu privire la drepturile omului este selectivă în UE.

  Elmar Brok (PPE-DE). – (DE) Domnule preşedinte, domnule vicepreşedinte al Comisiei, domnule Preşedinte în funcţie al Consiliului, în mai 2006 am vizitat Guantánamo împreună cu dl Mann şi dl Elles. Am afirmat foarte clar că înfiinţarea centrului de la Guantánamo reprezintă o încălcare a dreptului internaţional şi a drepturilor omului.

Noul cancelar german de atunci, dna Merkel, a afirmat, de asemenea, acest lucru în prezenţa preşedintelui Bush cu ocazia primei sale vizite la Washington, solicitând în acelaşi timp eliberarea dlui Kurnaz. Consider că decizia preşedintelui Obama este una bună şi că va ajuta la restabilirea credibilităţii Statelor Unite ale Americii şi a lumii occidentale în general. Din acest motiv, trebuie să subliniem că problema credibilităţii are o mare importanţă politică.

În acelaşi timp, trebuie să lăsăm clar faptul că prizonierii de acolo nu trebuie priviţi drept susţinători paşnici ai drepturilor omului şi că ei trebuie judecaţi pe acest temei. Pe parcursul acestei dezbateri, am avut uneori o impresie destul de diferită. Trebuie să ne asigurăm că Statele Unite ale Americii îşi asumă responsabilitatea principală în această situaţie şi acest lucru explică de ce nu poate accepta mulţi dintre aceşti prizonieri. De asemenea, ţările de origine ale acestor persoane trebuie să explice de ce nu doresc să îi accepte sau prizonierii trebuie să dovedească faptul că nu se pot întoarce în ţările de origine pentru că ar deveni victime ale unor persecuţii grave.

După ce vor avea loc aceste lucruri, putem să începem să ne gândim dacă Uniunea Europeană ar trebui să accepte anumiţi prizonieri. Totuşi, acest lucru va fi posibil numai după examinarea individuală a gradului de risc pe care îl reprezintă fiecare persoană. Această investigaţie trebuie să aibă loc nu numai la nivel naţional, deoarece graniţele deschise din cadrul Comunităţii Europene presupun că trebuie să aplicăm standarde europene la evaluarea riscului la adresa securităţii pe care îl pot reprezenta aceste persoane.

Cineva a vorbit astăzi despre refugiaţi. Aceştia nu sunt refugiaţi. Sunt prizonieri şi trebuie să dovedim că nu sunt periculoşi dacă nu dorim să ne asumăm riscuri iresponsabile. Cred că ar trebui să asigurăm ca aceste persoane care au o legătură cu statele noastre membre ar trebui acceptate, cum e cazul dlui Kurnaz în Germania sau al celor nouă persoane în Marea Britanie. În total, cred că au fost primite 60 de persoane în Uniunea Europeană şi nu trebuie să uităm acest lucru.

  Ana Maria Gomes (PSE). – Domnule preşedinte, Portugalia a solicitat de urgenţă un acord UE cu privire la reintegrarea persoanelor de la Guantánamo, ceea ce reprezintă un act strategic pentru solidaritatea transatlantică precum şi un gest umanitar faţă de persoanele care nu mai sunt suspecte şi care au îndurat detenţie, tortură şi au fost private de justiţie. Cu toate acestea, este şi datoria celor 14 state membre ale UE care s-au înţeles în secret cu administraţia Bush în privinţa subcontractării torturii la Guantánamo şi la închisorile secrete, aşa cum a arătat acest Parlament. Răspunderea Europei pentru încălcarea statului de drept şi a drepturilor omului nu poate fi înlăturată.

Preşedintele Barroso a afirmat că nu are cunoştinţă despre cooperarea oferită de guvernul său pentru transferul de prizonieri la Guantánamo şi în legătură cu închisorile secrete, însă nimeni nu crede că armata, poliţia, serviciile secrete şi administraţia sa au fost atât de incompetente încât să permită ca SUA să abuzeze în mod sistematic de spaţiul aerian, cel naval şi de teritoriul portughez.

Pentru a clarifica acest aspect, dl Barroso va face publice notele reuniunilor dintre consultanţii săi diplomatici şi dna Condoleezza Rice din perioada când era prim-ministru? Dl Barroso va face public avizul juridic pe care l-a solicitat consilierului său juridic, dl Carlos Blanco de Morais, pentru a impune norme specifice de navigaţie pentru navele care se apropie de vasele militare americane care transportă prizonieri în spaţiul maritim portughez?

  Panayiotis Demetriou (PPE-DE). - (EL)Domnule preşedinte, poziţia Parlamentului European cu privire la Guantánamo a fost stabilită într-o rezoluţie specială în 2006. Centrul de la Guantánamo nu ar fi trebuit creat niciodată şi trebuie să fie închis. Poziţia Parlamentului European cu privire la terorism este la fel de clară. Dorim să combatem terorismul prin toate mijloacele legale; nu dorim să combatem terorismul încălcând drepturile omului şi dreptul internaţional. Este adevărat că Statele Unite şi-au asumat cea mai mare parte a sarcinii în lupta împotriva terorismului. Cu toate acestea, au făcut şi greşeli foarte mari. Crearea centrului de la Guantánamo a fost o mare greşeală. Modul în care au fost trataţi deţinuţii a fost, de asemenea, o mare greşeală. De asemenea, modul în care au fost transportaţi a fost greşit. Aceste lucruri au fost spuse în cadrul acestui Parlament. Ceea ce este important acum este că preşedintele Obama a luat decizia corectă de a închide această închisoare a ruşinii, iar această decizie este favorabilă Americii şi coincide cu istoria Americii şi a comunităţii internaţionale în general.

Cum este implicată Uniunea Europeană? Uniunea Europeană este implicată în sensul că doreşte să susţină şi să ajute la punerea în aplicare a acestei decizii corecte a preşedintelui Obama. Totuşi, Uniunea Europeană trebuie să facă acest lucru cu o condiţie: să nu pună în pericol siguranţa cetăţenilor săi. Aceasta este o cerinţă esenţială şi astfel, în luarea oricărei decizii, statele membre trebuie să ţină cont de acest aspect.

  Javier Moreno Sánchez (PSE). – (ES) Domnule Romeva, nu fiţi îngrijorat: guvernul spaniol va coopera, aşa cum a făcut întotdeauna. Doresc să vă amintesc că, în această privinţă, ministrul spaniol de externe, Miguel Ángel Moratinos, a fost primul care s-a prezentat în faţa comisiei de investigaţie şi a fost cel care a răspuns la toate întrebările, inclusiv cele adresate de dumneavoastră.

De ceva timp, în acest Parlament am denunţat tortura şi tratamentul inuman, umilitor la care s-a recurs la baza militară de la Guantánamo în numele luptei împotriva terorismului internaţional. Astfel, salutăm decizia preşedintelui Obama de a suspenda procesele timp de patru luni şi intenţia acestuia de a închide permanent închisoarea în interval de un an.

Cu toate acestea, chiar dacă responsabilitatea îi aparţine guvernului american, Uniunea Europeană nu poate ignora problema, ci ar trebui să-şi ofere asistenţa pentru a garanta închiderea centrului de detenţie.

De asemenea, ar trebui să evaluăm posibilitatea de a primi prizonieri care provin din ţările unde nu se asigură respectarea drepturilor omului dacă Statele Unite ne-ar cere acest lucru.

În acest caz, va trebui să prezentăm un răspuns european comun, la care va participa guvernul spaniol, respectând în acelaşi timp cadrul juridic internaţional şi evaluând, de la caz la caz, situaţia juridică a fiecărui cetăţean, a fiecărui deţinut – originea sa, natura detenţiei sale şi situaţia sa.

  Bogusław Sonik (PPE-DE). – (PL) Domnule preşedinte, teroriştii au declarat civilizaţiei noastre un război crud, sângeros şi intransigent. Aceştia doresc să distrugă lumea noastră, care se bazează pe respectarea drepturilor omului şi pe devotamentul faţă de libertate. Atacurile de la 11 septembrie au demonstrat că teroriştii sunt pregătiţi să recurgă la orice tip de mijloace. Statele Unite s-au angajat să apere lumea liberă în numele nostru, al tuturor. Cooperarea strânsă dintre Europa şi Statele Unite oferă singura speranţă de succes şi de distrugere a reţelelor teroriste. Europa trebuie să se simtă responsabilă pentru războiul împotriva terorismului mondial.

Este adevărat că apărătorii drepturilor omului au atras atenţia asupra încălcării acestor drepturi şi asupra recurgerii la metode umilitoare în timpul interogatoriilor de la Guantánamo. De multe ori aceste metode au ajuns până la tortură. Este adevărat, de asemenea, că a fost atrasă atenţia asupra luării în custodie publică fără proces şi fără dreptul la apărare. Nu poate fi utilizat niciun mijloc considerat inadmisibil în temeiul convenţiilor internaţionale încheiate.

Preşedintele nou ales al Statelor Unite a emis deja un regulament care interzice utilizarea torturii în timpul audierilor persoanelor suspectate de activităţi teroriste. Este corect şi potrivit să interpretăm acest lucru ca fiind o victorie pentru toţi cei care au ridicat un semnal de alarmă în această privinţă. Totuşi, în temeiul aceluiaşi regulament, va fi încă posibilă răpirea teroriştilor şi reţinerea lor pentru perioade scurte în ţări de tranzit. Pe scurt, a crescut respectul pentru demnitatea prizonierilor dar, în acelaşi timp, posibilitatea paralizării efective a activităţilor teroriste trebuie să rămână, pentru că altfel ne-am afla în pericol de a deveni neajutoraţi.

De asemenea, aş dori să atrag atenţia Camerei asupra faptului că pe aceeaşi insulă pe care se află centrul de detenţie de la Guantánamo prizonierii politici sunt reţinuţi în condiţii de detenţie care încalcă orice standard imaginabil. Aceste persoane au fost condamnate la mulţi ani de închisoare deoarece au îndrăznit să se opună propagandei comuniste a tiranului Fidel Castro.

Naţiunea cecenă a fost exterminată chiar înaintea ochilor noştri. Din câte ştiu, Parlamentul European nu a creat o comisie specială care să se ocupe de acest aspect. Statele Unite au recunoscut că recurgerea la tortură este inadmisibilă, la fel şi existenţa închisorilor secrete. Această afirmaţie ar trebui să pună capăt dezbaterii asupra închisorilor secrete şi zborurilor de tranzit.

PREZIDEAZĂ: DL MAURO
Vicepreşedinte

  Ria Oomen-Ruijten (PPE-DE). – (NL) Domnule preşedinte, lupta împotriva terorismului trebuie să constituie un efort comun la care trebuie să contribuie toate democraţiile. Cu alte cuvinte, nu doar Europa, ci şi Statele Unite, precum şi alţii.

Guantánamo nu-şi găseşte locul într-un stat constituţional deoarece într-un stat constituţional un suspect, chiar şi un terorist, are dreptul la protecţie şi la un proces echitabil pe baza valorilor pe care le împărtăşim cu toţii.

Apreciez decizia preşedintelui Obama de a închide centrul de la Guantánamo, însă nu se concepe ca această problema să fie plasată în principal Europei. La urma urmei, persoanele de la Guantánamo sunt prizonieri şi problema trebuie tratată cu seriozitate. Putem fi de ajutor, dar dacă oferim ajutor, dacă nu există o altă cale, acest lucru este posibil doar pe baza unei decizii europene, unor standarde europene care trebuie stabilite de comun acord. Trebuie să recunoaştem în mod clar că aceasta rămâne o problemă americană la rezolvarea căreia am putea oferi o mână de ajutor chiar şi pentru faptul că drepturile omului sunt esenţiale pentru noi.

  Ioannis Varvitsiotis (PPE-DE). – (EL) Domnule preşedinte, decizia noului preşedinte al Statelor Unite de a închide centrul de detenţie de la Guantánamo a fost una dintre primele sale acţiuni importante şi pozitive şi o salut cu căldură. Cu toate acestea, preşedintele Obama nu a revocat dreptul CIA de a aresta persoanele suspectate de activităţi teroriste pe teritoriu străin şi de a le transfera la centrele provizorii de detenţie. Acest lucru este foarte îngrijorător şi trebuie exprimat într-o rezoluţie comună. Cu toate acestea, rezoluţia comună a celor două partide principale din Parlamentul European nu menţionează nimic despre acest lucru şi, prin urmare, sunt obligat să votez împotriva acestei rezoluţii comune.

  Genowefa Grabowska (PSE). – (PL) Domnule preşedinte, sunt convinsă că rezoluţia noastră cu un pronunţat caracter umanitar va ajuta la reducerea animozităţii dintre Europa şi lumea islamică. Solicit adoptarea acesteia, având în vedere şi situaţia concetăţeanului meu care a devenit victimă a războiului împotriva terorii, războiul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Mă refer la un cetăţean polonez în vârstă de 42 de ani care a fost răpit. Acesta a fost reţinut la graniţa dintre Afganistan şi Pakistan. Lucra acolo ca geolog. De atunci a fost reţinut în această zonă. Familia sa a declarat că ştie că Piotr nu este o figură importantă în lumea politicii la nivel înalt, dar are încredere că se va face tot posibilul pentru a-l elibera.

Prin aceasta, fac apel ca ameliorarea relaţiilor cu lumea islamică să fie utilizată şi pentru protejarea şi apărarea cetăţenilor noştri. Să dăm cu toţii dovadă de solidaritate şi să acţionăm în numele cetăţenilor Uniunii Europene care sunt maltrataţi, deţinuţi, răpiţi sau ţinuţi în lagăre.

  Marie Anne Isler Béguin (Verts/ALE). – (FR) Domnule preşedinte, am luptat cu toţii pentru închiderea centrului de la Guantánamo şi salutăm cu toţii decizia preşedintelui Obama de a închide această închisoare a ruşinii.

Nu ar trebui să fim întrebaţi acum cu privire la acceptarea deţinuţilor de la Guantánamo. În calitate de europeni, fideli valorilor legate de apărarea drepturilor omului, trebuie să ne asumăm răspunderea, datoria de a accepta aceşti foşti deţinuţi.

Au existat declaraţii în presă, şi acum mă adresez Consiliului, conform cărora anumite state membre nu doresc să îi primească. Astfel, aş dori să solicit Consiliului şi în special statelor membre reticente să accepte să primească aceşti deţinuţi pe teritoriile lor.

De asemenea, aş dori să vă spun, doamnelor şi domnilor, că cel mai rău lucru pe care l-am putea face ar fi să lăsăm ca avântul dat de închiderea centrului de la Guantánamo să dispară pentru că Europa nu a fost pregătită să acţioneze.

  Colm Burke (PPE-DE). - Domnule preşedinte, având în vedere că numeroase state membre ale UE au fost complice în procesul de extrădare extraordinară, consider că ţările din UE, inclusiv Irlanda, au răspundere colectivă de a accepta un anumit număr de deţinuţi cu risc scăzut de la Guantánamo din partea SUA pentru a se reintegra în cadrul UE.

Ministrul de justiţie irlandez, Dermot Ahern, a declarat că o astfel de acceptare este condiţionată de obţinerea aprobării UE, dar nu este necesar ca Irlanda să aştepte o directivă comunitară pentru a primi deţinuţi de la Guantánamo. Putem stabili noi înşine să semnăm un acord bilateral cu SUA, aşa cum a făcut Portugalia.

Miniştrii irlandezi de justiţie şi de externe nu au adoptat aceeaşi poziţie în această privinţă, întrucât se pare că ministrul Ahern nu este pregătit să meargă la fel de departe ca ministrul Martin în ceea ce priveşte integrarea deţinuţilor. Legat de acest aspect, este necesară o conducere coezivă din partea guvernului irlandez. În spiritul cooperării transatlantice şi pentru a lua parte la combaterea terorismului internaţional, Irlanda ar trebui să joace un rol în asistarea administraţiei SUA la închiderea centrului de la Guantánamo.

  Ioan Mircea Paşcu (PSE). – Domnule preşedinte, UE solicită de mult timp închiderea bazei de la Guantánamo. Astăzi, această decizie a fost luată de noua administraţie a SUA şi se aşteaptă ca ţările UE să dea dovadă de solidaritate, preluând aceşti prizonieri. Cu toate acestea, unii consideră că o astfel de solidaritate ar trebui manifestată în special de ţările menţionate anterior în presă pentru a fi găzduit centre secrete de detenţie ale CIA.

Aş dori să subliniez încă o dată faptul că astfel de presupuneri nu au fost susţinute de dovezi, nici când au fost făcute, nici după aceea. Acest lucru este valabil şi pentru dl Mate, care nu a reuşit să aducă dovezi în sprijinul acuzaţiilor sale în această Cameră. În plus, nici anchetele interne nu au adus dovezi în sprijinul acuzaţiilor. Folosindu-ne de faptul că oamenii nu-şi mai aduc aminte că aceste dovezi nu au apărut nu constituie o dovadă în prezent. Nu poate fi decât o manipulare cinică în scopuri obscure.

  Zuzana Roithová (PPE-DE). – (CS) Domnule preşedinte, întreaga lume salută planul lui Barack Obama de a închide centrul de la Guantánamo deoarece este un simbol al tratamentului inuman al oamenilor – chiar dacă sunt terorişti nemiloşi sau suspecţi de cele mai grave crime. Unii dintre ei nici măcar nu au fost acuzaţi şi judecaţi echitabil. Gestul lui Obama a fost foarte popular, iar acum acesta hotărăşte ce va face cu aceste persoane. În primul rând, ar trebui să convingă Congresul să modifice legea astfel încât prizonierii să poată fi transferaţi pe teritoriu american şi pentru ca unii să primească o identitate nouă. Este o chestiune extrem de delicată: după ce au fost eliberaţi, 60 de prizonieri de la Guantánamo au reluat activităţile teroriste şi astfel, fiecare caz trebuie examinat individual. Negocierile preşedinţiei cehe cu privire la o soluţie pentru Guantánamo sunt o ocazie de a sublinia faptul că dialogul dintre SUA şi Europa referitor la schimbările totalitarei „insule a libertăţii” începe cu drepturile omului şi nu doar cu drepturile omului pentru prizonierii de la baza americană. Mai presus de toate, acest dialog ar trebui să cuprindă eliberarea prizonierilor politici din Cuba precum şi libertatea de exprimare şi de circulaţie pentru cetăţenii cubanezi nevinovaţi.

  Armando França (PSE). – (PT) Este evident că trebuie să aplaudăm decizia preşedintelui Obama: decizia de a închide închisoarea din golful Guantánamo, de a interzice tortura şi interogatoriile ilegale şi de a suspenda procesele militare.

Cu toate acestea, pot să-mi asigur colegul, care nu mai este prezent aici, că Portugalia şi guvernul socialist al Portugaliei nu se simt vinovaţi. Guvernul socialist al Portugaliei nu a colaborat cu administraţia Bush: dimpotrivă. Administraţia portugheză – guvernul portughez – prin iniţiativa ministrului Amado, a deschis chiar acum posibilitatea şi obligaţia Uniunii Europene şi a altor ţări democrate de a accepta şi primi prizonieri de la centrul Guantánamo care nu au fost acuzaţi. Acesta este lucrul care contează cu adevărat şi care trebuie înfăţişat ca exemplu de urmat pentru celelalte state membre ale UE. De asemenea, este important ca rezoluţia să fie adoptată mâine de toate partidele din această Cameră, pentru ca unitatea să confere mai multă forţă deciziei.

  Charles Tannock (PPE-DE). – Domnule preşedinte, crearea centrului de detenţie din golful Guantánamo a fost necesară la acel moment. Închiderea acestuia este acum problema Statelor Unite. Nu sunt de acord cu implicarea statelor membre ale UE în inevitabilele complicaţii legale şi în povara impusă asupra serviciilor noastre de securitate de a primi prizonieri care nu sunt cetăţeni ai UE şi care au fost desemnaţi anterior drept combatanţi inamici.

Nu regret faptul că au fost reţinuţi cei mai periculoşi terorişti care doreau să ne distrugă modul de viaţă atunci când s-a dovedit acest lucru. Cu toate acestea, unul dintre principalele neajunsuri ale centrului de la Guantánamo a fost că a împiedicat orice proceduri legale obişnuite împotriva celor deţinuţi aici. În cele din urmă, procesele penale obişnuite sunt singura cale de a soluţiona statutul prizonierilor de la Guantánamo care nu sunt resortisanţi ai UE.

Întrucât deţinuţii de la Guantánamo au fost capturaţi de Statele Unite, America are răspunderea judecării lor în propriile instanţe sau a transportării acestora în ţările de origine dacă sunt găsiţi nevinovaţi. Dacă preşedintele Obama are intenţii serioase cu privire la închiderea centrului de la Guantánamo, decizie pe care o salut, şi cu privire la protejarea Americii şi a aliaţilor săi, atunci aceasta ar trebui să fie politica sa.

  Alexandru Nazare (PPE-DE). - Înainte de toate, indiferent de substanţa şi rezultatul discuţiilor despre aşa-numitele închisori CIA, aş vrea să salut preocuparea membrilor Parlamentului European şi a cetăţenilor europeni pentru riguroasa respectare a drepturilor omului, indiferent de context.

Tortura este inacceptabilă şi nu există vreo circumstanţă excepţională care să suspende acest adevăr. Mă văd totuşi nevoit sa fac nişte observaţii atâta timp cât numele României este amintit în continuare în acest context. Îmi amintesc faptul că, până acum, nu ne-au fost oferite acuzaţii fără să fie susţinute şi de dovezi. Raportul Martin este cel mai bun exemplu al acestei abordări; conţine acuzaţii pe cât de controversate, pe atât de nefundamentate la adresa României.

Aş dori să semnalez acest precedent pentru modul în care au fost formulate acuzaţiile la adresa României, pentru că poate să aducă atingere imaginii şi altor state europene. Repet, este inacceptabil ca numele unor state membre, precum România, să fie vehiculate gratuit şi susţinut în contextul acestei dezbateri.

  Reinhard Rack (PPE-DE). – (DE) Domnule preşedinte, sunt de acord cu toţi vorbitorii care doresc să se asigure că Europa îşi face datoria umanitară, în special prin susţinerea acelor persoane care au fost denunţate în ciuda faptului că nu au fost găsite dovezi împotriva lor. Acestea sunt cazuri clasice de azil.

Cu toate acestea, aş dori să solicit statelor membre să nu încerce să facă acest lucru singure şi aş dori să subliniez în mod deosebit acest lucru. Europa trebuie să înveţe să vorbească cu o singură voce şi să adopte acţiuni concertate. Acest lucru ne-ar permite să răspundem preocupărilor noii administraţii americane şi să ne menţinem propria imagine a unei Uniuni Europene cu valori comune care ne obligă să adoptăm acţiuni comune.

  Ville Itälä (PPE-DE). – (FI) Domnule preşedinte, împărtăşim dorinţa comună de a închide centrul de detenţie de la Guantánamo şi acum avem o ocazie perfectă de a face acest lucru, întrucât noul preşedinte al Statelor Unite a arătat că doreşte acelaşi lucru.

Bineînţeles, principala răspundere aparţine Statelor Unite, dar sper că UE poate constitui un front unit şi că statele membre vor da dovadă de solidaritate şi flexibilitate astfel încât să primească aceşti prizonieri în propriile închisori, în cazul în care este posibil acest lucru şi coincide cu propriile condiţii în această privinţă.

Ne-am alăturat luptei antiteroriste pentru a apăra drepturile omului. Acum trebuie să ajutăm Statele Unite să apere drepturile omului.

  Zbigniew Zaleski (PPE-DE). – (PL) Doamnelor şi domnilor, problema cuprinde două aspecte. Pe de o parte, este vorba de poziţia juridică. Consider că cetăţenii unei ţări ar trebui să fie primiţi din nou în ţara lor de origine. Poate ar fi posibil să se ofere un program umanitar în cazurile în care există anumite impedimente, precum persecuţiile politice. De asemenea, aş dori să subliniez foarte clar că, deşi Portugalia sau alte ţări sunt de acord să primească 20 de astfel de prizonieri, acest lucru nu înseamnă că aceste persoane doresc să rămână în Portugalia sau în altă ţară. Uniunea constituie acum un întreg şi astfel, această problemă trebuie luată în considerare. În cele din urmă, trebuie utilizate procedurile corespunzătoare pentru ca aceste persoane să nu mai fie etichetate ca fiind suspecte sau periculoase. Dacă nu vor fi eliberate de acest stigmat, nimeni nu va dori să le accepte. Aceasta este o problemă gravă care necesită atenţie. Voi încheia afirmând că problema priveşte în primul rând Statele Unite ale Americii.

  Alexandr Vondra, preşedintele în exerciţiu al Consiliului. −Domnule preşedinte, mai întâi aş dori să vă mulţumesc pentru această dezbatere. Consider că a fost foarte utilă. Dacă aţi audiat dezbaterea cu ocazia ultimei reuniuni a Consiliului de la prânz, aţi observat o voinţă similară de a soluţiona problema, dar şi o recunoaştere a complexităţii problemei pe care o discutăm. Aceasta are o dimensiune morală şi politică, dar şi una juridică şi de securitate.

Suntem cu toţii de acord că decizia preşedintelui Obama de a închide centrul de la Guantánamo a fost una importantă şi corectă, pe care o apreciem şi o salutăm cu toţii. Însă acum, când discutăm despre consecinţele acesteia şi despre ce putem face pentru a ne exprima solidaritatea – şi interesul nostru este de a acţiona în acord transatlantic – ne dăm seama, bineînţeles, că este vorba de o problemă complexă. Martin Schulz a spus că nu putem combate terorismul şi, în acelaşi timp, intra în conflict cu privire la drepturile fundamentale. Are perfectă dreptate, dar Hartmut Nassauer a spus că există două dimensiuni: una este cea morală, iar cealaltă este legată de securitate. Şi el are dreptate şi de aceea miniştrii de justiţie şi de externe trebuie să discute şi despre acest aspect. Din perspectivă politică, nu este doar o chestiune de morală şi problema nu trebuie rezolvată nici dintr-un sentiment de vinovăţie. În mod sigur, este mult mai complexă.

Graham Watson a vorbit despre nevoia de a aborda problema în comun. Din nou, acesta are dreptate, dar, în acelaşi timp – deoarece este vorba şi de aspectul juridic şi de problema competenţei – nu putem obliga statele membre să invite la cerere deţinuţii de la Guantánamo. Dacă ar fi să rezolvăm această problemă prin hotărârea de a-i invita pe aceşti deţinuţi în casele noastre – imaginaţi-vă dacă ne-am asuma răspunderea ministrului de interne – probabil ne-am gândi de două ori la modul de soluţionare a acestei probleme. În mod sigur, nu cred că aceasta trebuie soluţionată de Consiliu şi de statele membre ca un aspect de negociere – în niciun caz. Nu se pune problema să ne spălăm fără să ne udăm. La baza problemei se află pur şi simplu faptul că decizia de a închide Guantánamo este, bineînţeles, responsabilitatea principală a Statelor Unite, ţara care a construit baza militară. Însă avem – şi trebuie să avem – bunăvoinţa de a exprima solidaritate şi de a coopera la soluţionarea problemei.

Există, de asemenea, dezbaterea tactică. Ar trebui să ne oferim noi din proprie iniţiativă sau trebuie să aşteptăm până va fi formulată o cerere? Însă, în situaţia în care primim o cerere, trebuie să fim pregătiţi să acţionăm. De aceea, Consiliul a început să dezbată serios această problemă începând cu ziua ulterioară deciziei preşedintelui Obama. Cred că nu trebuie să subestimăm problema securităţii – aşa cum aţi subliniat – deoarece unii dintre deţinuţii care au fost eliberaţi s-au implicat din nou în activităţi teroriste, iar un bărbat, Said al-Shihri, este acum vicepreşedintele grupării Al-Qaida din Yemen. Astfel, SUA trebuie să înceapă procesul serios al identificării acestor persoane, iar noi trebuie să rupem relaţiile cu acestea.

Din punct de vedere juridic, cred că trebuie să fim conştienţi de faptul că decizia cu privire la primirea străinilor în statele membre UE este de competenţa naţională a statelor membre. Acesta este un nivel. Cu toate acestea, la al doilea nivel se află acordul conform căruia trebuie să colaborăm în vederea unui cadru european în care să integrăm deciziile naţionale. Atât acordul de la Schengen, cât şi cel de la Dublin solicită o abordare europeană deoarece decizia statelor membre individuale va afecta într-o anumită măsură securitatea fiecărui stat membru. Astfel, există un imperativ intern pentru o abordare coordonată.

În plus, UE analizează posibilitatea de a asista SUA în privinţa integrării şi reabilitării foştilor deţinuţi în ţări terţe.

Unii au ridicat problema rapidităţii: putem acţiona mai rapid decât o facem acum? Cred că trebuie să fim conştienţi de faptul că discuţia se află abia la început. Nu a trecut decât o săptămână. Întrebările la care trebuie găsit un răspuns sunt foarte complexe şi este nevoie de un anumit timp, deşi chiar preşedintele Obama a solicitat revizuirea dosarelor prizonierilor şi a stabilit termenul de un an pentru închiderea centrului de la Guantánamo. Nu trebuie să ne aşteptăm din partea Consiliului să rezolve aceste probleme complexe în câteva zile.

În plus, trebuie să avem în vedere faptul că responsabilitatea principală pentru Guantánamo aparţine SUA. Deşi statele membre îşi exprimă disponibilitatea de a colabora într-o abordare coordonată, problema are o dimensiune bilaterală, precum şi una multilaterală. Nu se cunoaşte încă poziţia clară a statelor membre respective cu privire la reintegrarea deţinuţilor. Întâlnirea dintre miniştrii de justiţie şi de interne, care va avea loc în cursul acestei luni, va fi foarte utilă în această privinţă. Între timp, coordonatorul antiterorist, Gilles de Kerchove, lucrează la diferite documente care propun opţiuni.

Acesta este rezumatul meu cu privire la Guantánamo, care a ocupat cea mai mare parte a timpului. Referitor la celalalt aspect, al luării ilegale în custodie publică, problema preferată a dlui Fava, voi repeta ce au spus în repetate rânduri predecesorii mei: afirmaţia a privit implicarea serviciilor naţionale de informaţii; supravegherea acestor servicii reprezintă responsabilitatea statelor membre individuale, iar Consiliul nu are nicio putere de acţiune.

  Jacques Barrot, vicepreşedintele Comisiei. −(FR) Domnule preşedinte, Comisia împărtăşeşte în general opiniile exprimate de dl Vondra.

Totodată, aş dori să subliniez că, în urma acestei lungi dezbateri, ne aflăm într-un moment hotărâtor. Este un punct crucial al luptei împotriva terorismului. De acum înainte, trebuie să încercăm să purtăm această luptă cu o autoritate morală restabilită pentru întreaga comunitate occidentală, respectând totodată valorile şi drepturile fundamentale.

Astfel, Europa trebuie să conducă întreaga comunitate internaţională spre o voinţă de a combate terorismului, în spiritul aceloraşi valori fundamentale care au dus la iniţierea acestei lupte. Este un moment decisiv, iar declaraţia Parlamentului este extrem de utilă în această privinţă, deoarece presupune că toate statele membre doresc să participe la această schimbare fundamentală.

Cu toate acestea, este adevărat că Statele Unite au principala răspundere. Ele trebuie să verifice statutul fiecărui deţinut înainte de a face o solicitare oficială de transfer către un stat membru al UE. Aceasta este condiţia esenţială. Statele Unite trebuie să ne trimită o cerere clară şi motivată pentru fiecare caz în parte. Acest lucru este absolut esenţial.

Bineînţeles, în cele din urmă este la latitudinea fiecărui stat membru să decidă dacă doreşte să primească un fost deţinut de la Guantánamo, dar dezbaterea a arătat că, în mod evident, se recomandă cooperarea la nivel european.

Coordonarea va fi avantajoasă în ceea ce priveşte stabilirea statutului juridic al foştilor deţinuţi şi, de asemenea, va fi necesară protejarea statelor membre în cazul cererilor diplomatice sau de alt tip din partea ţărilor de origine ale acestor deţinuţi. Va fi necesară coordonarea pentru a încuraja statele membre, mai ales, aşa cum a spus dl Nassauer, cele preocupate în legătură cu ordinea publică şi cu securitatea.

În cele din urmă, o abordare europeană coordonată ar putea să ne ofere o influenţă mai mare în negocierile cu Statele Unite cu privire la accesul la documente şi la procesele de transfer. Astfel, am putea oferi asistenţă financiară pentru a facilita primirea în unele state membre.

În prezenţa domnului Vondra, voi afirma că vom colabora îndeaproape cu preşedinţia cehă. Cu dl de Kerchove, ne aflăm, de asemenea, în procesul de redactare a documentului de studiu care va servi ca bază pentru discuţia care se va desfăşura cu ocazia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 26 februarie.

De asemenea, voi adăuga că, fără îndoială, vom profita de vizita la Washington a dlui Langer, preşedintele Consiliului miniştrilor de interne, pentru a ridica toate problemele legate de închiderea bazei de la Guantánamo împreună cu colegii noştri americani.

Acum trebuie să abordăm foarte serios această problemă şi să facem pregătirile juridice pentru a răspunde de la caz la caz solicitării americane. Acest aspect trebuie tratat cu foarte mare seriozitate, luând în considerare această voinţă de cooperare pozitivă în această nouă luptă împotriva terorismului, care va cuprinde respectarea valorilor fundamentale care ne unesc şi care trebuie să unească întreaga comunitate mondială.

Vă mulţumesc.

  Preşedinte. − În temeiul articolului 103 alineatul (3) din Regulamentul de Procedură, am primit trei propuneri de rezoluţie⁽¹⁾ cu privire la Guantánamo. Propunerea de rezoluţie cu privire la presupusa folosire a unor ţări europene de către CIA pentru transportarea şi reţinerea ilegală de prizonieri va fi notificată ulterior.

Dezbaterea este închisă.

Votarea cu privire la Guantánamo va avea loc miercuri, 4 februarie 2009, iar votarea cu privire la presupusa folosire a unor ţărilor europene de către CIA pentru transportarea şi reţinerea ilegală de prizonieri va avea loc pe parcursul sesiunii următoare.

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE), în scris. – Decizia preşedintelui american Barack Obama de a închide închisoarea de la Guantanamo are o însemnătate simbolică pentru întreaga lume democratică. Acest gest demonstrează că războiul antiterorist, care se poartă pentru apărarea valorilor democratice occidentale, nu trebuie să neglijeze tocmai aceste valori.

Terorismul trebuie combătut cu energie, dar drepturile omului trebuie respectate întotdeauna. Chiar şi oamenii suspectaţi de comiterea unor infracţiuni grave au dreptul să fie judecaţi în mod corect, de un tribunal imparţial, pe baze legale clare şi să fie pedepsiţi proporţional cu crimele lor.

Sunt total nefondate speculaţiile care menţionează numele României în legătură cu închisorile secrete ale CIA. Nimeni nu a putut dovedi existenţa lor în România. România este un aliat loial al SUA în cadrul NATO şi în lupta împotriva terorismului, în primul rând în Afganistan. Dar atât autorităţile, cât şi opinia publică din România susţin cu tărie respectarea drepturilor omului. După ce au suferit abuzurile ocupaţiei sovietice şi ale dictaturii comuniste, cetăţenii României dezaprobă orice încălcări ale drepturilor omului.

  Pedro Guerreiro (GUE/NGL), în scris. – (PT) Deciziile recente ale guvernului Statelor Unite nu au făcut decât să confirme – ca şi cum acest lucru ar fi fost necesar – ceea ce fusese denunţat cu mult timp în urmă: existenţa unei reţele de răpiri, tortură şi luare ilegală în custodie publică, sponsorizată de SUA.

Aceste decizii nu trebuie să servească drept o muşamalizare a răspunderii Statelor Unite şi a guvernelor ţărilor din Uniunea Europeană pentru încălcările sistematice ale dreptului internaţional şi ale drepturilor fundamentale ale omului.

Ca şi înainte, trebuie să solicităm să se pună pe deplin capăt acestor practici josnice şi să se investigheze adevărul, inclusiv culpa guvernelor UE cu privire la utilizarea spaţiului lor aerian şi a teritoriului lor pentru a reţine şi transfera ilegal deţinuţi către, de exemplu, baza militară de la Guantánamo. Acest lucru se impune şi mai mult în lumina rapoartelor potrivit cărora operaţiunile clandestine ale SUA, numite „extrădări extraordinare” – cu alte cuvinte, reţinerea şi transportarea ilegală de cetăţeni – nu au fost puse la îndoială de noua administraţie a SUA.

În consecinţă, ne opunem oricărui acord între state sau între Statele Unite şi UE cu privire la „transferul prizonierilor” deţinuţi la Guantánamo. Acest lucru nu înseamnă că deciziile şi cererile exprimate liber de indivizi, în mod specific cele de azil în Portugalia, nu pot fi luate în considerare într-un cadru de respect faţă de suveranitatea naţională, Constituţia portugheză şi dreptul internaţional, inclusiv dreptul la azil.

  Esko Seppänen (GUE/NGL), în scris. – (FI)Uniunea Europeană s-a dovedit a fi o comunitate apatică, într-un mod de neînţeles atunci când nu a luat nicio măsură diplomatică fermă în contextul organizaţiilor internaţionale pentru a condamna, în temeiul drepturilor omului, activităţile ilegale în care erau implicate Statele Unite ale Americii.

Măsura luată de noul preşedinte arată că această activitate este considerată ilegală şi inacceptabilă din punct de vedere etic şi moral. Ţine de angajamentul UE faţă de activităţile ilicite ale Americii, conform măsurilor fostului preşedinte american şi, în ochii cetăţenilor liberi ai UE, acest lucru înseamnă că UE şi-a pierdut credibilitatea şi respectul. Uniunii Europene ar trebui să îi fie ruşine pentru că nu a acţionat.

(1) A se vedea procesul-verbal.

12. Situaţia preocupantă din centrele de reţinere a imigranţilor, în mod special în insulele Mayotte şi Lampedusa (dezbatere)

  Preşedinte. − Următorul punct îl constituie declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei cu privire la situaţia îngrijorătoare din centrele de detenţie pentru imigranţi, mai ales în insulele Mayotte şi Lampedusa.

  Alexandr Vondra , Preşedintele în exerciţiu al Consiliului. −Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru că mi-aţi oferit ocazia de a vorbi despre situaţia imigrării şi a centrelor de detenţie situate în Uniunea Europeană, dintre care aţi subliniat două în mod deosebit, Mayotte şi Lampedusa. Sunt conştient de interesul deosebit pe care l-aţi manifestat faţă de aceste centre, de diferitele vizite întreprinse de unii dintre dumneavoastră şi de preocupările pe care le-aţi exprimat cu privire la condiţiile din unele dintre aceste centre.

Aş dori să încep prin a sublinia două principii fundamentale care se află în centrul dezbaterii de astăzi. Primul este necesitatea, în cazul resortisanţilor ţărilor terţe care au nevoie de protecţie internaţională, unei respectări depline a angajamentelor pe care le-am asumat, astfel cum sunt consfinţite în diferite instrumente internaţionale. Al doilea este respectarea deplină a drepturilor omului şi a demnităţii migranţilor şi a membrilor familiilor lor.

Suntem foarte conştienţi de presiunea exercitată de migranţii care pătrund în Uniunea Europeană, precum şi de cei care solicită azil aici. Această presiune este considerabilă mai ales de-a lungul graniţelor sudice şi estice ale Uniunii.

Am răspuns prin dezvoltarea, în ultimii 10 ani, a unei politici comunitare eficiente în domeniul azilului şi al migraţiei. Cu toate acestea, creşterea semnificativă a nivelului de nou-veniţi subliniază necesitatea consolidării şi dezvoltării continue a acestei politici.

Trebuie să facem acest lucru la nivel intern pentru a ne stabili propriile standarde şi norme comune în domeniul azilului şi al migraţiei, dar trebuie să acţionăm şi la nivel extern, în parteneriat cu ţările de origine şi de tranzit, pentru a gestiona mai eficient fluxurile migratorii.

Toate părţile au de câştigat în urma acestei abordări. Dezvoltarea şi conturarea unei politici comunitare privind azilul şi migraţia depinde şi de contribuţia dvs. Sunt recunoscător Parlamentului pentru contribuţia sa pozitivă şi sunt sigur că putem colabora în mod constructiv la continuarea dezvoltării acestui important domeniu politic.

Aţi menţionat în mod deosebit situaţia insulelor Mayotte şi Lampedusa. Ar trebui să avem în vedere distincţia dintre cele două tipuri de fluxuri migratorii din aceste două cazuri. Fluxurile migratorii din insulele Lampedusa şi Mayotte pot fi caracterizate drept mixte: unii dintre resortisanţii în cauză ai ţărilor terţe au solicitat protecţie internaţională, iar alţii se încadrează în mod evident în categoria imigranţilor economici.

În privinţa primei categorii – cei care solicită protecţie internaţională – aş dori să atrag atenţia asupra existenţei unor standarde minime pentru protecţia solicitanţilor de azil, stabilite de Directiva 2003/9/CE, care a fost adoptată în 2003. Această directivă a fost transpusă deja în legislaţia naţională a statelor membre, iar Comisia trebuie să se asigure că prevederile stabilite de această directivă sunt aplicate pe deplin şi în mod corespunzător.

În decembrie 2008, Comisia a prezentat Parlamentului European şi Consiliului o propunere de modificare şi actualizare a acestei directive. Întrucât aici se aplică procedura de codecizie, Parlamentul European va fi implicat pe deplin în negocierile cu privire la această nouă propunere. În curând, Consiliul va începe să examineze această nouă propunere şi este pregătit pentru o colaborare strânsă cu dvs.

Onorabilii membri trebuie să fie conştienţi de faptul că, în cazul specific al teritoriului francez de peste mare al insulei Mayotte, nu se aplică legislaţia comunitară.

În privinţa celei de-a doua categorii – alţi resortisanţi ai ţărilor terţe care au pătruns ilegal pe teritoriul unui stat membru – autorităţile competente ale statelor membre au dreptul să îi reţină pe cei care se încadrează în această categorie înainte de adoptarea unei decizii de returnare şi/sau în vederea aplicării acesteia. Luarea în custodie publică se poate dovedi a fi singura opţiune în situaţiile în care este necesară identificarea resortisanţilor ţărilor terţe care nu au documente de călătorie.

Până acum, legislaţia şi practicile legate de luarea în custodie publică în statele membre au variat considerabil. Directiva recent adoptată a Parlamentului European şi a Consiliului privind standardele şi procedurile comune pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală a introdus principii şi reguli specifice cu privire la luarea în custodie publică şi astfel, de mult timp se încearcă stabilirea unui cadru juridic comun în acest domeniu.

Această directivă precizează în mod clar că luarea în custodie publică în scopul îndepărtării poate fi utilizată numai atunci când nu se pot aplica măsuri mai puţin coercitive într-un caz concret şi numai din motive specifice, foarte limitate. În plus, directiva prevede că luarea în custodie publică se efectuează pentru o perioadă cât mai scurtă cu putinţă, necesită o decizie scrisă, menţionându-se motivele de fapt şi de drept şi face obiectul unui control judiciar la intervale regulate. De asemenea, trebuie subliniat că directiva prevede limite superioare clare de luare în custodie publică şi motivele pentru care – în anumite cazuri specifice limitate – se poate prelungi o perioadă de luare în custodie publică, dar nu mai mult de un termen maxim.

În privinţa condiţiilor de luare în custodie publică, directiva precizează clar că luarea în custodie publică se efectuează, în general, în centre specializate de cazare – sau, în orice caz, separat de deţinuţii obişnuiţi – şi că drepturile deţinuţilor – mai ales cei cu un statut vulnerabil, inclusiv minorii şi familiile – trebuie respectate.

În ceea ce priveşte returnarea imigranţilor ilegali, directiva recent adoptată a Parlamentului European şi a Consiliului privind standardele şi procedurile comune pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală este deja în vigoare. Prevederile sale trebuie transpuse acum de statele membre în legislaţia naţională în termen de doi ani.

Acest cadru juridic global subliniază angajamentul nostru puternic de a garanta că resortisanţii ţărilor terţe aflaţi în custodie publică cu scopul îndepărtării sunt trataţi în mod uman şi demn şi că drepturile lor fundamentale sunt respectate pe deplin. De asemenea, prin legislaţia recent adoptată, acesta stabileşte standarde adoptate de comun acord cu privire la politica returnării.

Acest cadru nu coincide doar cu principiile pe care le-am enunţat la începutul discursului, ci, de fapt, le conferă forţă juridică. Astfel, politica noastră privind azilul şi migraţia îşi are rădăcina în statul de drept. Aceasta asigură respectarea drepturilor omului şi a demnităţii persoanelor.

  Jacques Barrot, vicepreşedintele Comisiei. −(FR) Domnule preşedinte, aşa cum tocmai a subliniat dl Vondra, acum avem într-adevăr un cadru legal care începe să se afirme. Acesta şi-a făcut simţită prezenţa mai întâi prin intermediul Directivei privind repatrierea, primul document orizontal de armonizare a standardelor de repatriere din statele membre. Aceasta integrează în legislaţia comunitară prevederile aplicabile ale Convenţiei europene a drepturilor omului, iar punerea în aplicare a acesteia va permite aplicarea mecanismelor comunitare de control în vederea verificării conformităţii cu acquis-ul comunitar.

Totuşi, ştiu că unii dintre dvs. consideraţi că această directivă nu este suficientă. Însă pentru mine, aceasta constituie o resursă comunitară de control care poate fi utilizată pentru a verifica conformitatea cu acquis-ul comunitar. Bineînţeles, prin monitorizarea punerii sale în aplicare – şi voi aminti că limita de timp pentru transpunere este 24 decembrie 2010 – Comisia va asigura respectarea strictă a principiilor fundamentale în ceea ce priveşte respectarea drepturilor migranţilor şi va evalua în special impactul prevederilor cu privire la luarea în custodie publică.

Am afirmat că voi monitoriza îndeaproape transpunerea pentru a garanta că niciun stat membru nu o foloseşte drept pretext pentru a prelungi perioadele de luare în custodie publică la care aderă în prezent. Altele, care aveau o perioadă nelimitată de luare în custodie publică, vor trebui să respecte limitele de timp prevăzute de directivă.

Al doilea text pe care ne bazăm acţiunile este cel adoptat de comisari la 3 decembrie 2008 cu privire la condiţiile referitoare la locuinţă pentru solicitanţii de azil. Sper, domnule Deprez, că acest text ar putea fi examinat în viitorul apropiat de Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne pentru a progresa cu toţii în privinţa acestei noi politici în domeniul azilului.

Aş dori să subliniez că acest text cuprinde reguli clare cu privire la luarea în custodie publică, care respectă pe deplin drepturile fundamentale, limitând luarea în custodie publică la cazurile excepţionale. Bineînţeles, aici este vorba despre solicitanţii de azil. În al doilea rând, ia în considerare în mai mare măsură nevoile solicitanţilor de azil vulnerabili şi le va facilita accesul la piaţa locurilor de muncă. Astfel, acum avem un cadru legal care, desigur, trebuie pus în aplicare.

Acum voi aborda aspectele pe care Parlamentul a dorit să le discute în această dezbatere. Comisia este conştientă de situaţia dificilă cu care se confruntă autorităţile italiene în privinţa sosirilor în masă de imigranţi şi solicitanţi de azil pe coastele sudice ale acestei ţări, mai ales în Lampedusa. Până acum, Italia a putut să ofere acces la teritoriul său, salvând vieţile a numeroşi migranţi, introducând în acelaşi timp o procedură care poate fi utilizată pentru a examina cererile de azil în condiţii corespunzătoare. De asemenea, Comisia subliniază că Italia a recunoscut nevoia de protecţie internaţională în jumătate din cazurile individuale, arătând astfel că, în cadrul acestor fluxuri, există şi solicitanţi de azil pe lângă imigranţii ilegali.

Timp de mai mulţi ani, Comisia a găsit resursele financiare pentru a susţine anumite state membre, inclusiv Italia. Aceasta a fost situaţia măsurilor de urgenţă în cadrul proiectului Prezidium şi a Fondului european pentru refugiaţi. În plus, acum câteva săptămâni, Comisia a aprobat un ajutor de urgenţă de 7 milioane de euro.

Dacă Italia consideră necesar, Comisia este pregătită să examineze o nouă cerere pentru ajutor de urgenţă din bugetul pentru 2009 pentru a îmbunătăţi structurile de recepţie de la Lampedusa, în Sicilia şi pe continent, sporind astfel capacitatea autorităţilor italiene de a examina situaţiile individuale ale migranţilor în condiţii corespunzătoare. Voi merge în curând la Lampedusa, precum şi în Malta, pentru a examina situaţia pe teren.

De asemenea, ştiu că una dintre soluţiile cheie este stabilirea unui cadru solid de cooperare cu Libia, principala ţară de tranzit pentru rutele de migrare din Africa de Est. Mă bazez pe eforturile dnei Ferrero-Waldner în vederea obţinerii unui rezultat rapid ca urmare a negocierilor în curs. Aceasta este, într-adevăr, una dintre soluţii şi dacă aceste negocieri nu vor fi finalizate, va fi foarte dificil să soluţionăm toate problemele cu care ne confruntăm.

Acum voi vorbi despre Mayotte. În timp ce Directiva privind repatrierea cuprinde reguli specifice legate de condiţiile de luare în custodie publică, punând accentul în mod deosebit pe minori şi familii, aceste reglementări comunitare nu se aplică în prezent pe teritoriul insulei Mayotte. Uniunea Europeană recunoaşte teritoriul insulei Mayotte ca fiind francez, dar acesta are statutul unei ţări sau teritoriu de peste mare, şi nu al unei regiuni ultraperiferice. Astfel, legislaţia privată nu se aplică, deşi este adevărat că Franţa trebuie să ţină cont de observaţiile şi solicitările Consiliului Europei şi cred că autorităţile franceze examinează în prezent alte condiţii de recepţie în Mayotte. Având în vedere aceste lucruri, este adevărat că legislaţia europeană nu se poate aplica în mod corespunzător, întrucât legislaţia Uniunii nu este direct aplicabilă într-un teritoriu care nu este regiune ultraperiferică.

Acestea sunt observaţiile pe care am dorit să vi le împărtăşesc. Din nou, aş dori să asigur Parlamentul că acord întreaga atenţie condiţiilor de primire a imigranţilor ilegali, în special a solicitanţii de azil, aceste probleme constituind o prioritate pentru mine. De aceea voi întreprinde aceste vizite pentru a observa starea de fapt pe teren.

În orice caz, doresc să mulţumesc Parlamentului pentru că a deschis această dezbatere.

  Margie Sudre, în numele Grupului PPE-DE. – (FR) Domnule preşedinte, domnule comisar, domnule Vondra, doamnelor şi domnilor, Parlamentul nostru se mândreşte cu apărarea continuă a respectării demnităţii umane în orice circumstanţă, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile în care sunt deţinuţi imigranţii ilegali.

Mă voi concentra asupra cazului centrului de detenţie administrativă din Mayotte, ale cărui probleme le cunosc foarte bine. Diferenţele dintre nivelurile de trai şi de dezvoltare economică şi socială dintre insulele acestui arhipelag din Oceanul Indian îi determină pe mulţi locuitori din Comore să traverseze cei 70 de kilometri care îi separă de Mayotte, care este un departament francez, aşa cum aţi spus, domnule Barrot şi, în calitate de teritoriu francez de peste mări, nu este teritoriu european.

Persoanele care au reşedinţa ilegală pe insula Mayotte reprezintă 30% din populaţie. Da, aţi auzit bine, am spus 30% din populaţie. Este un procent care, din fericire, nu se regăseşte în ţările europene. În mod evident, acest lucru are un impact semnificativ asupra societăţii din Mayotte şi reprezintă o sursă de dificultăţi serioase în ceea de priveşte infrastructura şi serviciile publice, infracţiunile şi munca ilegală.

Autorităţile franceze sunt conştiente de aceste dificultăţi. Tocmai s-au finalizat lucrările de renovare a actualului centru de detenţie pentru a îmbunătăţi semnificativ condiţiile de viaţă ale deţinuţilor. În afara acestor măsuri temporare, guvernul francez a mai hotărât să construiască un nou centru de detenţie, cu o capacitate mai adecvată şi în conformitate cu standardele naţionale. Deschiderea acestuia este prevăzută pentru iunie 2011.

Europa tocmai a adoptat norme comune pentru a prelua o parte a imigraţiei mondiale legale, dar nu ar trebui să omitem faptul că anumite regiuni se confruntă cu situaţii extreme. Stigmatizarea centrului de detenţie de la Mayotte nu va aduce o soluţie mai rapidă sau mai eficientă din moment ce presiunea migraţiei supune insula unei astfel de tensiuni.

Întrucât Mayotte este pe punctul de a lua decizii istorice legate de viitorul său, pentru a deveni un departament francez de peste mare şi pentru a se alătura apoi Comunităţii prin dobândirea statutului de regiune ultraperiferică a Uniunii, consider că locuitorii insulei au mai multă nevoie de ajutorul decât de criticile noastre.

  Claudio Fava, în numele Grupului PSE. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, „Pentru a contracara imigraţia ilegală, trebuie să fim nemiloşi. Imigranţii vin pentru că le este uşor să pătrundă acolo şi pentru că nimeni nu îi trimite înapoi, dar tocmai din acest motiv am hotărât să schimbăm situaţia”: acestea sunt cuvintele ministrului italian de interne, dl Maroni. Pare o parodie a unei politici şi totuşi este politica guvernului italian. Mi se pare clar că, în această politică, există un dispreţ inerent pentru ceea ce discutăm aici şi pentru normele pe care ni le oferă Uniunea Europeană.

Astăzi am vorbit despre închiderea centrului de la Guantánamo. Cred că trebuie să vorbim numaidecât despre închiderea centrului de la Lampedusa: despre Centrul de şedere temporară şi asistenţă din Lampedusa, astfel cum a fost descris în ultimele luni, şi anume ca o închisoare în aer liber. Preşedinţia a amintit în mod just cadrul legal la care a făcut referire şi dl Barrot – utilizarea măsurilor coercitive numai în cazuri excepţionale, luarea în custodie publică numai pe motive foarte clare şi pentru o perioadă cât mai scurtă de timp – un cadru legal care este încălcat în fiecare zi la Lampedusa, atât din punctul de vedere al fondului, cât şi al formei.

Multe din persoanele care se află la Lampedusa sunt solicitanţi de azil. Consiliul a amintit standardele minime prevăzute de o directivă privind solicitanţii de azil adoptată în 2003; aceste reguli sunt încălcate atât din punctul de vedere al fondului, cât şi al formei. De multe ori se ajunge la 180 de zile de luare în custodie publică, inclusiv pentru cei care doresc să se refugieze de persecuţii politice sau de război. Bineînţeles, toate acestea constituie acte de barbarism legal care, totuşi, se măsoară prin cifrele făcute cunoscute nouă de ziare. În 2008, 1200 de persoane au murit încercând să traverseze Mediterana. Dintre cei care au supravieţuit, mulţi au trecut prin chinurile de la Lampedusa.

De aceea, domnule vicepreşedinte, vă invit să vizitaţi Lampedusa, aşa cum aţi promis, să vă duceţi cât mai repede acolo şi, dacă îmi permiteţi să vă fac o sugestie, să vă anunţaţi vizita în ultimul moment. Altfel, vor aranja Centrul ca o sală de bal şi vă vor face să vă imaginaţi că acesta este centrul de detenţie despre care vorbim în această seară.

  Jeanine Hennis-Plasschaert, în numele Grupului ALDE. – (NL) Ştirile legate de tragediile care au loc la graniţele noastre externe sunt clare. Situaţia a devenit de ceva timp foarte urgentă. Din când în când Consiliul a semnalat acest lucru – dar numai pe hârtie. Cu tot respectul, domnule Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, suntem recunoscători pentru contribuţia dvs., dar am mai discutat şi înainte despre aceste lucruri. Doar s-a discutat şi nu s-a luat nicio măsură. Este aproape o ironie că săptămâna aceasta vom vota raportul Roure. Acest raport cuprinde constatările noastre în urma vizitelor în locurile problematice, inclusiv Lampedusa. Uniunea Europeană nu este la înălţime.

Am dori să ştim, domnule Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, dacă aţi citit măcar rapoartele noastre interimare? Tampere, programul de la Haga, Pactul francez privind imigraţia şi azilul şi, în curând, programul de la Stockholm: toate aceste cuvinte frumoase sunt în puternic contrast cu realitatea. La urma urmei, această realitate ne demonstrează că Uniunea Europeană mai are o cale lungă până la asumarea responsabilităţilor sale. Lipsa de solidaritate este şocantă. Nimeni, nicio singură persoană din acest Parlament nu sugerează că aceasta este o sarcină uşoară. Bineînţeles, este dificil să facem faţă în mod corespunzător valurilor mari de imigranţi şi de solicitanţi de azil, dar acesta nu este un lucru nou.

Revizuirea instrumentelor existente este în curs de desfăşurare, dar deja mă îndoiesc că se vor înregistra rezultatele dorite. Consiliul are tendinţa să renunţe în momentele cruciale, aşa cum ştim din experienţă. În timp ce, în teorie, statele membre urmăresc o armonizare mai cuprinzătoare, în practică acestea iau decizii care au exact efectul contrar. Astfel, cel mai mare numitor comun pare dintr-o dată să fie minim, sau cel puţin aceasta a fost experienţa mea în ultimii cinci ani. Şi acest lucru este destul de diferit de aplicare.

Aşa cum am mai declarat astăzi într-o altă dezbatere, trebuie să fie clar că nici Comisia Europeană, nici Parlamentul European nu au baghete magice la dispoziţie pentru că, la urma urmei, Consiliul şi statele membre vor trebui să ia măsuri în acest domeniu.

  Cristiana Muscardini, în numele Grupului UEN. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, regret că din motive electorale, dl Fava a fost obligat să spună o serie de lucruri care nu sunt adevărate.După campania electorală, i le voi aduce în atenţie. Totuşi, acesta este atât de interesat de problema de la Lampedusa încât a părăsit deja Camera – o Cameră care trebuie să-şi exprime recunoştinţa pentru primirea generoasă făcută în ultimii ani de cetăţenii din Lampedusa.

În schimb, trebuie să subliniem întârzierea Uniunii Europene în soluţionarea numeroaselor probleme legate de imigraţia ilegală şi în alocarea de sprijin şi ajutor ţărilor în situaţie de risc cu graniţe externe. Unele ţări nu au dat dovadă de primirea făcută de Italia miilor de persoane disperate care au riscat să se înece în mare, din cauza traficanţilor de fiinţe umane şi a indolenţei a numeroase guverne non-europene care nu au respectat şi nu au semnat acordurile pentru controlul imigraţiei ilegale. Solicităm ca asistenţa financiară specifică să fie transferată direct către persoanele care trăiesc în zone de graniţă şi care sunt mai expuse la nivel geografic sosirii imigranţilor ilegali. De asemenea, asistenţa poate fi acordată prin crearea de zone libere, ceea ce ar duce la investirea de resurse şi la scutiri fiscale, care nu va fi luată în considerare în acordurile cu privire la Pactul de stabilitate.

  Monica Frassoni, în numele Grupului Verts/ALE. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, domnule comisar, reiese clar din discursurile dvs. că legislaţia internaţională şi cea comunitară sunt încălcate în fiecare zi în Lampedusa. Cu toate acestea, toate declaraţiile dvs. rămân formale şi reflectă doar nişte dorinţe care nu vor fi urmate de acţiuni. Mă tem că acest lucru se aplică mai ales declaraţiei dvs., domnule Vondra.

Mă întreb dacă Uniunea Europeană deţine vreun mijloc de a pune capăt acestei situaţii: este vorba despre luarea ilegală în custodie publică, condiţiile aberante de detenţie sunt evidente şi există riscul ca dreptul la azil să fie practic eliminat. Uniunea Europeană este singura organizaţie, iar domnul Barrot ştie foarte bine acest lucru, care poate scoate Italia şi alte ţări din această situaţie.

De aceea, domnule comisar, sunt foarte îngrijorată cu privire la anunţul acordării de noi fonduri Italiei fără a pune condiţii. Cum vor fi cheltuiţi aceşti bani? Comisarul este conştient că monitorizarea – cu alte cuvinte catalogarea – foarte criticată a romilor de anul trecut a primit sprijin financiar din partea Europei? Acest lucru este inclus în comunicatele dvs. de presă. De aceea, ce fel de încredere putem avea în astfel de acţiuni?

  Giusto Catania, în numele Grupului GUE/NGL. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, ieri dl Maroni a anunţat că trebuie să fim nemiloşi cu imigranţii ilegali, dar de zile şi luni, dl Maroni a acţionat cu cruzime faţă de migranţii al căror statut este neregulat.

Spun aceste lucruri deoarece situaţia urgentă din Lampedusa, aşa-numita urgenţă de la Lampedusa care durează de 10 ani – de aceea mi se pare că este un pleonasm să o numim urgenţă – a fost dorită şi creată de guvernul italian. De fapt, alegându-l pe dl Maroni, guvernul a decis să nu mai permită migranţilor să părăsească Lampedusa. În centrul de şedere temporară au existat cel puţin 1800 de persoane închise acolo fără ca guvernul să dispună transferul niciuneia dintre ele. Acestea sunt deţinute în condiţii atât de inumane şi degradante încât centrul a explodat într-o adevărată urgenţă democratică.

Consider că aceasta este adevărata situaţie urgentă din Lampedusa, cu alte cuvinte, necesitatea de a stabili un fel de zonă juridică liberă, un loc în care migranţii să intre şi să fie deportaţi fără a se examina individual fiecare caz în parte. Potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, 75% dintre cei care sosesc pe mare în Italia şi obţin dreptul la azil îl solicită. Astfel, dacă practicile domnului Maroni ar fi puse în aplicare, probabil migranţii nu ar avea drept de azil deoarece ar fi imediat deportaţi direct din Lampedusa, în conformitate cu cerinţele guvernului italian.

Din acest motiv există o adevărată situaţie de urgenţă, cauzată de politica guvernului italian. Doamnă Muscardini, cetăţenii din Lampedusa au devenit conştienţi de acest lucru. Astfel, au organizat o grevă generală împotriva guvernului, împotriva politicii sale privind imigraţia, pentru ca centrul de expulzare imediată din acel loc – centrul de identificare şi expulzare – să nu fie deschis. De asemenea, i-au solicitat guvernului italian să îşi modifice poziţia cu privire la centrul de şedere temporară.

Intenţia comisarului Barrot de a vizita Lampedusa este o idee bună şi apreciez acest lucru. Am pregătit un dosar, pe care l-am trimis domnului Barrot. În următoarele zile, grupul meu va organiza, de asemenea, o delegaţie care va vizita Lampedusa.

  Johannes Blokland, în numele Grupului IND/DEM. – (NL) Acum doi sau trei ani, în 2005 şi 2006, o delegaţie a Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a vizitat mai multe centre pentru refugiaţi. După Lampedusa, au fost vizitate locuri precum Insulele Canare, Olanda şi Polonia. Rapoartele cu privire la aceste vizite au produs dezbateri aprinse, iar Parlamentul a îndemnat Consiliul şi Comisia să ia măsuri.

Azi dimineaţă, am discutat propunerea de a aborda munca ilegală în absenţa Consiliului. Intervalul în care statele membre trebuie să transpună aceste directive în legislaţie este de doi ani. Totuşi, problema imigraţiei este una urgentă, iar o perioadă de doi ani este prea lungă. Dezbatem problema privind Lampedusa de trei ani şi de fiecare dată discutăm despre măsuri de contracarare a imigraţiei ilegale. Totuşi, se pare că în urma fiecărei măsuri, după o mică reducere, se înregistrează o creştere a numărului de imigranţi. Este şocant că situaţia recepţiei imigranţilor de la Lampedusa trebuie discutată din nou în acest mod. Rapoartele Parlamentului cu privire la situaţia recepţiei imigranţilor par a fi complet ineficiente. Astfel, solicit Preşedinţiei Consiliului să o considere prioritară.

Înţeleg că în 2007 au sosit peste 12 000 de imigranţi la Lampedusa, iar această cifră a crescut la peste 30 000 în 2008. Centrul de detenţie nu a fost construit pentru a face faţă acestei capacităţi. Ştim acest lucru de trei ani. Vechea bază a OTAN este în curs de reconstrucţie pentru a adăposti mai mulţi imigranţi, dar aceasta nu este o soluţie potrivită. Aş dori să ştiu ce va face Consiliul pentru a sprijini iniţiativele italiene legate de facilităţi mai bune de recepţie. Ar putea oare Frontex să se ocupe de această problemă, iar celelalte state membre sunt pregătite să sprijine Italia la nivel financiar şi prin echipamente?

Aseară, la ştirile de la ora 8, întreaga Olandă a aflat care este situaţia de la Lampedusa, dar acum porţile au fost din nou închise pentru jurnalişti şi ONG-uri. Solicit ca Italia să fie deschisă şi transparentă cu privire la tratamentul imigranţilor de la Lampedusa.

  Koenraad Dillen (NI). - (NL) De ani de zile, toată lumea cunoaşte problemele legate de Lampedusa. În ultimii ani, navele răsturnate în care se aflau solicitanţi de azil nefericiţi înainte de a ajunge pe coastele europene au reprezentat o situaţie frecventă. Zeci de mii de persoane încearcă să ajungă în Europa, ademenite de traficanţi imorali de persoane care sunt pregătiţi să aducă în Europa vânători de averi economice în schimbul unor uriaşe sume de bani.

Am de gând să vorbesc deschis atunci când spun că situaţia din Lampedusa este în primul rând rezultatul eşecului politicii europene privind imigraţia şi nu ar trebui pusă pe seama autorităţilor locale italiene sau a populaţiei din Lampedusa. Europa ar trebui să îndrăznească să trimită mesaje clare deoarece situaţiile disperate necesită măsuri disperate. Ar trebui luate măsuri stricte împotriva traficanţilor de persoane şi nicio pedeapsă nu ar fi suficient de severă. Acestea ar trebui coroborate strâns cu o politică strictă privind azilul, care să demonstreze restului lumii că Europa îşi protejează graniţele în mod hotărât.

Europa ar trebui să urmeze exemplul elveţienilor, care acum doi ani au hotărât să restricţioneze condiţiile legale privind imigraţia şi azilul. Este singura modalitate de a trimite traficanţilor de persoane şi vânătorilor de averi economice un mesaj clar că Europa este pregătită să îşi protejeze graniţele pentru a evita catastrofele sociale. Numai astfel, o dezbatere precum cea pe care o purtăm astăzi se va dovedi a fi de prisos pe viitor.

  Stefano Zappalà (PPE-DE). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, nimic din ce se discută în această Cameră nu mă mai surprinde. Cu toate acestea, o persoană care a declarat în iulie anul trecut, referitor la acelaşi subiect, că îi este ruşine că este cetăţean italian nu ar avea de ales decât să facă afirmaţiile pe care le-a făcut acum dl Fava. Îmi pare rău că nu se află aici. Ar fi interesant de ştiut câte voturi câştigă în acest oraş şi câţi alegători reprezintă.

Cu toate acestea, domnule preşedinte, cu această ocazie, unele persoane au spus unele lucruri stupide şi în necunoştinţă de cauză. Sper şi cred că, într-adevăr, comisarul Barrot va efectua o vizită timpurie în Malta, Lampedusa şi în alte locuri şi îşi va da seama că este greşit să nu existe o politică a Comunităţii Europene în acest domeniu deoarece adevărul, domnule Barrot şi domnule Vondra, este tocmai acesta: nu există o politică comunitară. Care este consecinţa acestui fapt? Că unor persoane ignorante li se poate permite să atace lucruri care de fapt sunt realităţile tragice la care sunt expuşi cetăţenii, indivizii şi, în primul rând, guvernele naţionale.

Cred că este important să ştim nişte cifre. În 2007, în Lampedusa au sosit aproximativ 11 000 de migranţi. În 2008, au sosit de trei ori mai mulţi, aproximativ 31 000. Nu este adevărat că numărul solicitanţilor de azil a coincis cu numărul total; aceştia au constituit aproximativ o zecime din total. Două mii de migranţi au sosit numai în cele trei zile dintre 26 şi 28 decembrie, adică de Sf. Ştefan şi imediat după Crăciun. Au fost examinate 76 de cereri în 3 zile. Din aceste 76 de cereri de azil, 36 au primit un răspuns pozitiv, 3 au fost suspendate şi restul ... Termin imediat, domnule preşedinte. După afirmaţiile care au fost făcute, trebuie să aveţi răbdare. Apoi doamna Frassoni va răspunde când doriţi, când vi se pare potrivit şi în orice circumstanţe; nu este nicio problemă.

Acum contează doar faptele adevărate: Lampedusa, Malta şi alte centre poartă o povară teribilă. Cetăţenii nu sunt supăraţi pe guvernul italian. Sunt supăraţi pentru că nu mai pot îndura această situaţie. Astfel, acest Parlament, în loc să acuze autorităţile legitime care fac tot ce pot, ar trebui mai degrabă să încerce să determine Uniunea Europeană să îşi îndeplinească obligaţiile.

  Martine Roure (PSE). – (FR) Domnule preşedinte, din 2005, am fost foarte afectaţi de situaţia dezastruoasă a migranţilor deţinuţi pe insula Lampedusa, care sunt în număr cu mult în exces faţă de adevărata sa capacitate de primire.

Situaţia este dificilă pentru această mică insulă, care numai în 2008 a trebuit să facă faţă unui număr de aproximativ 31 700 de imigranţi. Aceste fluxuri masive au fost ţinute sub control în ultimii ani deoarece aceşti migranţi au fost trimişi către alte centre de pe teritoriul italian.

Aceste transferuri au fost întrerupte în urma unei decizii luate de ministrul de interne şi suntem martorii unei deteriorări grave a situaţiei. Cu toate acestea, proiectul Presidium, care este gestionat în comun de ministrul de interne, de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi şi de Crucea Roşie italiană şi finanţat parţial de Uniune, a devenit un exemplu de bună gestionare a recepţiei migranţilor. Decizia de a pune capăt transferurilor către Italia creează o adevărată problemă de acces la procedurile de azil.

În privinţa insulei Mayotte, din 2007, ştim că a fost depăşită capacitatea nominală a centrului Pamandzi. A fost făcut cunoscut faptul că 204 persoane, în general minori, erau adăpostiţi acolo, în timp ce capacitatea maximă este de 60 de persoane.

Condiţiile actuale sunt catastrofale: oamenii dorm pe podea; nu se distribuie aşternuturi şi nici articole de toaletă, iar bărbaţii, femeile şi copiii sunt nevoiţi să folosească aceleaşi grupuri sanitare. Condiţiile de detenţie sunt degradante şi aduc un afront demnităţii umane.

Într-adevăr, presiunea migraţiei este resimţită mai puternic în aceste teritorii, dar demnitatea fiecărei persoane trebuie garantată şi fiecare caz ar trebui investigat în conformitate cu legea. S-a declarat deja că, în mod inevitabil, avem nevoie de o adevărată politică europeană privind imigraţia şi azilul şi de solidaritate la nivelul Uniunii.

De câţiva ani, solicităm acest lucru Parlamentului European şi de aceea, dorim să apelăm din nou la Consiliu.

  Roberta Angelilli (UEN). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, domnule comisar, sunteţi o persoană foarte sensibilă şi de aceea vă invit, şi astfel, mă asociez altor membri, să mergeţi la Lampedusa şi vă rog să faceţi acest lucru fără o notificare prealabilă, pentru a afla personal cât de dificilă este gestionarea unei astfel de situaţii de urgenţă.

Aceasta este situaţia unei insule de doar câţiva kilometri pătraţi unde mii şi mii de oameni debarcă în mod continuu de mulţi ani – şi, în această perioadă, guvernele de stânga şi de dreapta s-au succedat unele după altele. Unele dintre aceste persoane mor în timpul călătoriei din cauza condiţiilor inumane la care sunt supuse de către traficanţii de persoane lipsiţi de scrupule. Astfel, ce ar trebui să facem: să ignorăm regulile? Pentru a iniţia o posibilă repatriere sau pentru a verifica dacă au statutul de refugiat politic sau dacă trebuie să li se acorde azil politic, aceste persoane trebuie identificate, ceea ce necesită timp. Dar să lăsăm demagogia la o parte! Italia plăteşte preţul în privinţa răspunderii extrem de mari, care nu coincide cu sprijinul, atât financiar cât şi legislativ, acordat de Uniunea Europeană.

  Nils Lundgren (IND/DEM) . – (SV) Din nefericire, nicio ţară din lume nu poate avea o imigraţie fără restricţii. Diferenţele dintre ţări sunt prea mari şi de aceea ne confruntăm cu problemele despre care vorbim. Cei care vin se prezintă de obicei ca fiind solicitanţi de azil. Când se întâmplă acest lucru, trebuie să menţinem statul de drept. Aceste persoane trebuie tratate ca cetăţeni liberi şi cu respect. Trebuie să le protejăm drepturile omului în timp ce se examinează dacă sunt solicitanţi de azil sau nu. Discuţia pe care o avem acum mi se pare foarte ciudată.

De ce ar trebui să obligăm persoanele care sosesc pe insula Lampedusa să rămână aici mereu? Aşa cum a spus vorbitorul anterior, dacă, de exemplu, există un aflux mare de persoane într-un orăşel din sudul Suediei, nu ne aşteptăm ca ele să rămână acolo. În general, acestea vor fi redistribuite pe întreg teritoriul ţării în timpul examinării juridice a situaţiei fiecăreia. Acelaşi lucru trebuie făcut în Italia.

  Maddalena Calia (PPE-DE). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, lupta împotriva imigraţiei ilegale, având în vedere amploarea şi consecinţele sale, este o problemă care trebuie soluţionată la nivel comunitar, întrucât numai Uniunea Europeană are influenţa politică necesară pentru a identifica soluţii eficiente şi pentru a controla fenomenul. Niciun stat individual, care acţionează pe cont propriu, nu poate atinge rezultatele necesare.

În timp ce aşteaptă ca Europa să-şi pună în aplicare strategiile, guvernul italian continuă în mod hotărât să lucreze la Pactul european privind imigraţia şi azilul, adoptat de Consiliul European în octombrie 2008, şi la Directiva privind returnarea din decembrie 2008. Acestea reprezintă eforturi importante, atât la nivel intern, cât şi internaţional.

La nivel intern, au existat multe critici, după părerea mea nedrepte, ale propunerii ministrului de interne Maroni legate de un Centru de identificare şi expulzare pe insulă pentru a pune în aplicare, pentru cazuri specifice, o politică de repatriere directă. Această opţiune nu compromite drepturile fundamentale ale imigranţilor ilegali, ale refugiaţilor şi ale solicitanţilor de azil, aşa cum au susţinut mai multe partide. Pentru a dovedi acest lucru, voi cita numai câteva cifre care au fost oferite cu privire la Lampedusa: în ianuarie 2009 au fost examinate 76 de cereri; dintre acestea, 36 au fost acordate, trei au fost amânate şi 37 au fost refuzate. Pe de altă parte, toţi solicitanţii de azil au fost transferaţi de pe insulă către centrele din Trapani, Bari şi Crotone. Cu alte cuvinte, cei care îndeplinesc condiţiile sunt acceptaţi.

La nivel internaţional, parlamentul italian se află în prezent în procesul de ratificare a acordului cu Libia, al cărui articol 19 prevede în mod expres că trebuie instituit un sistem mai eficient de control la frontierele continentale ale Libiei în vederea prevenirii imigraţiei ilegale. În plus, miniştrii Maroni şi Frattini s-au întâlnit săptămâna trecută cu autorităţile din Tunisia pentru a încerca să încheie un acord cu privire la readmisie, o condiţie esenţială pentru o returnare durabilă. Conceptul care trebuie acceptat aici în Parlament, aşa cum a spus şi vicepreşedintele Barrot, este că trebuie să fim foarte hotărâţi în privinţa imigraţiei ilegale dar, în acelaşi timp, trebuie să fim primitori şi să-i sprijinim pe cei care se integrează şi contribuie la dezvoltarea socială şi economică a ţărilor noastre.

  Wolfgang Kreissl-Dörfler, (PSE). – (DE) Domnule preşedinte, domnule Barrot, salut faptul că doriţi să vizitaţi Lampedusa, dar vă recomand să mergeţi cât mai repede şi fără o notificare prealabilă, altfel vi se va înfăţişa ceva fals. Când am efectuat vizita, tabăra fusese evacuată, iar deţinuţii fuseseră înlocuiţi de manechine. Ar trebui să mergeţi cât mai repede, înainte ca dl Berlusconi şi dl Maroni să transforme Lampedusa în noul Alcatraz al Europei şi să continue să ţină acolo cetăţenii în captivitate.

Bineînţeles, Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de solidaritate. Trebuie să stabilim cote pentru refugiaţii care sunt repartizaţi în diferitele state membre şi care includ şi refugiaţii care trec prin „frontiera verde”. Aceştia sunt în număr destul de mare.

Situaţia de aici – şi am vizitat numeroase tabere – este îngrozitoare şi complet inumană. Dl Berlusconi susţine că pot merge cu toţii la o bere când vor. Aceasta arată nivelul de inteligenţă al acestui om, adică total inexistent. Doresc să precizez foarte clar aceste lucruri.

Persoanele ca domnul Maroni susţin că trebuie să fim duri şi să aplicăm în deplinătate legea şi apoi se duc să se roage la Vatican duminică pretinzând că sunt buni catolici. Această abordare cu două feţe nu mai este acceptabilă. Trebuie să sprijinim celelalte state membre, precum Malta, Grecia şi Italia, dar nu pe aceşti ipocriţi. Nu ar trebui să îi ajutăm.

  Mario Borghezio (UEN). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, Europa trebuie să hotărască: doreşte o imigraţie reglementată sau invazia şi exploatarea criminală a imigranţilor ilegali? Guvernul italian a făcut alegerea corectă: să reţină imigranţii ilegali în Lampedusa şi, în acelaşi timp, să renegocieze acorduri de repatriere cu ţările din care provin.

Totuşi, acest lucru necesită mijloace adecvate, iar Europa nu trebuie doar să discute, să critice sau să privească problema de la distanţă. În mod sigur, Europa trebuie să vină către Lampedusa şi să sprijine ţara noastră şi pe cei care menţin direcţia Maroni cu privire la această problemă. Astăzi, 120 de imigranţi ilegali se întorc în Tunisia din Lampedusa, ceea ce nu a fost făcut de guvernele anterioare deoarece imigranţii trebuiau să fie luaţi înapoi – stimulând astfel infractorii mafiei care fac aceste călătorii posibile şi apoi le exploatează în scopul traficului ilegal de persoane.

Un specialist anti-mafia precum dl Fava ar trebui să înţeleagă acest lucru, nu este greu, chiar şi el ar trebui să înţeleagă. Direcţia Maroni este aprobată de Malta, Grecia şi Cipru şi de cei care locuiesc în apropierea graniţei sudice a ţării noastre. Toţi solicitanţii de azil şi toţi minorii au fost deja transferaţi către centrele adecvate. Ceea ce s-a spus este fals. Dacă dna Roure doreşte să plece la Lampedusa mâine dimineaţă, nu va găsi acolo niciun minor, iar dacă citeşte ziarele italiene, va descoperi că dl Maroni a fost cel care a expus traficul cu organe: copiii obişnuiau să dispară de la Lampedusa atunci când aveam un guvern de stânga la guvernare în ţară. Maroni a expus aceste fapte. Astfel, mesajul este clar: oamenii trebuie să pătrundă în Europa numai pe cale legală, nu prin bărci ale mafiei şi prin intermediul traficanţilor ilegali.

  Paul Rübig (PPE-DE). – (DE) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, trebuie să dăm prioritate tratamentului atent al refugiaţilor. În Europa, cunoaştem cu toţii conceptul de educaţie obligatorie. Trebuie să începem prin a le permite persoanelor care sunt izolate aici să beneficieze de o educaţie corespunzătoare. Sunt necesare de urgenţă învăţarea limbilor şi formarea profesională, alături de oportunitatea de a învăţa despre cultura europeană, pentru ca timpul petrecut în aceste centre de detenţie să nu fie irosit, dar în schimb îi ajutăm pe oameni să se ajute. Acesta ar trebui să fie obiectivul nostru principal.

Poate vom putea include o măsură pregătitoare în buget pentru a ne permite să le oferim acestor persoane posibilităţi educaţionale. Acestea au venit în Europa din disperare şi ar trebui să le putem oferi un cadru de bază pentru a le permite să se realizeze în ţările de origine şi să joace un rol activ în promovarea democraţiei şi a libertăţii.

  Simon Busuttil (PPE-DE), – (MT). M-a bucurat să îl aud pe comisarul Barrot spunând că are planuri să viziteze Malta şi îl asigur pe comisar că nu va avea probleme în a-i găsi pe imigranţi în centrele din Malta, din simplul motiv că Malta nu poate pur şi simplu să îi ia pe aceşti imigranţi şi să îi transfere în alt loc şi parţial, de aceea situaţia din ţara mea este atât de dificilă. Domnule preşedinte, duminica trecută a sosit pe coastele noastre o barcă având 260 de imigranţi. Pentru ca domnul comisar să înţeleagă mai bine lucrurile, această cifră este echivalentă cu 39 000 de imigranţi care ar sosi într-o zi în Franţa sau în Italia. Pentru a situa faptele într-un context mai clar pentru ministrul Vondra, această cifră este echivalentă cu 7 000 de imigranţi care ar sosi într-o zi în Republica Cehă. Această cifră nici nu se poate compara cu cele 2 000 de persoane care au sosit în Lampedusa de Crăciun! Astfel, într-un caz atât de delicat ca acesta, nu este nevoie să criticăm autorităţile ţării, ci trebuie să ne exprimăm solidaritatea pentru a pune capăt acestui flux şi pentru a diminua povara. Vă mulţumesc.

  Roberto Fiore (NI). - (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş vrea să vă amintesc ce doreşte populaţia din Lampedusa. În acest moment, aceasta protestează şi aproape întreaga populaţie a manifestat zilele trecute pe străzile insulei deoarece este împotriva centrului de şedere temporară şi a centrului de identificare şi expulzare, care este ultima idee. Acesta din urmă trebuia să fie creat pe o insulă care, să ne amintim, are 11 kilometri lungime şi 3 kilometri lăţime: este un spaţiu ridicol având în vedere miile de imigranţi care vor sosi acolo în următoarele câteva luni.

Acum câteva zile, când a avut loc evadarea bruscă şi neaşteptată a 1 000 de imigranţi din centrul de şedere temporară, mă aflam pe insulă şi am observat consternarea şi teama oamenilor care locuiesc acolo şi care nu mai doresc să fie martorii unor astfel de evenimente. Aceasta este o insulă care a supravieţuit din pescuit şi turism şi care asistă la distrugerea propriei economii de către o politică oarbă privind imigraţia.

  Reinhard Rack (PPE-DE). – (DE) Domnule preşedinte, am ascultat foarte atent această dezbatere şi am rămas aici de la început până la final, spre deosebire de numeroşi vorbitori din grup.

Am observat un lucru, şi anume că peste jumătate din dezbatere a fost dedicată politicii interne italiene. Aceasta este o preocupare legitimă, dar sugerez ca dezbaterea să se desfăşoare în primul rând la Roma şi nu aici la Parlamentul European. Aici discutăm o problemă europeană şi ar trebui să mai includem un aspect în plus în discuţie. Foarte puţine discursuri au făcut referire la faptul că problema nu vizează numai refugiaţii, solicitanţii de azil şi imigranţii economici care vin în Europa, ci este legată, într-o mare măsură, şi de eradicarea crimei organizate.

Niciuna dintre persoanele care vin în Lampedusa sau în Malta nu au făcut rost singure de o barcă. Acestea vin aici pentru că sunt ademenite de organizaţiile de crimă organizată şi au plătit sume foarte mari de bani.

  Alexandr Vondra, Preşedintele în exerciţiu al Consiliului. −Domnule preşedinte, aş dori să vă mulţumesc pentru o dezbatere foarte constructivă şi utilă. Sunt lucruri pe care Consiliul le poate face; există alte lucruri pe care Consiliul nu are obligaţia să le facă sau care nu intră în incidenţa competenţelor sale.

Să încep cu cele negative – limitările. Aşa cum s-a spus deja, nu este de competenţa Consiliului să monitorizeze punerea în aplicare a legislaţiei comunitare de către statele membre; aceasta este competenţa Comisiei, iar colegul meu, comisarul Barrot, a menţionat acest lucru şi colaborăm îndeaproape cu Comisia în numeroase privinţe.

De asemenea, nu este de competenţa Consiliului să pună în aplicare prevederile naţionale ale statelor membre. S-au spus multe lucruri în această dezbatere referitor la ţările cele mai implicate: Italia şi Franţa. Pe de altă parte, avem cu siguranţă voinţa şi instrumentele pentru a acţiona, iar Consiliul este dispus să ia măsuri pe viitor. Cred că suntem cu toţii de acord – v-am ascultat cu atenţie deoarece vorbeaţi despre nevoia suplimentară de a ameliora acţiunile UE în domeniul politicii privind migraţia şi azilul – că s-au luat multe măsuri anul trecut şi cred că suntem cu toţii recunoscători preşedinţiei franceze pentru că a luat iniţiativa de a promova Pactul european privind imigraţia şi azilul, care menţionează în mod specific anumite instrumente de solidaritate. Acum este momentul să îl punem în aplicare pas cu pas. În mod sigur Parlamentul, împreună cu Consiliul şi Comisia, vor avea posibilitatea de a colabora în această privinţă. Pot doar să vă promit că preşedinţia noastră, precum şi preşedinţia următoare – deoarece acest aspect nu va fi soluţionat în următoarele săptămâni – va lucra foarte mult în această privinţă.

Există aspecte strategice. Există şi aspecte care au necesitat reacţii mai imediate, precum reducerea riscului crizei umanitare şi a impactului negativ. Provin din Republica Cehă, care nu se află în atenţia presei, dar şi noi am avut experienţele noastre: după divizarea Cehoslovaciei în 1992, a existat un aflux masiv – sute de mii – de persoane de etnie romă din Slovacia pe teritoriul ceh. Poate că nu se compară cu situaţia din Malta, care înţeleg că este foarte dificilă, dar cred că toată lumea din UE are anumite experienţe în această privinţă şi, fără îndoială, trebuie să colaborăm.

  Jacques Barrot, vicepreşedintele Comisiei. −(FR) Domnule preşedinte, aşa cum a spus dl Vondra, prim-ministrul adjunct, Comisia trebuie să se asigure că se aplică regulile. Cu toate acestea, domnule Vondra, statele membre trebuie, de asemenea, să coopereze şi cred că prin intermediul Pactului privind imigraţia şi azilul şi prin dinamismul preşedinţiei dvs., împreună, vom obţine rezultate bune.

Pe parcursul acestei dezbateri, am observat nerăbdarea membrilor, dar trebuie menţionat că punerea în aplicare a pactului se află abia la început şi, aşa cum tocmai am spus, cadrul legal începe să se contureze şi poate fi folosit ca punct de sprijin. Fără îndoială, trebuie să ne folosim de acesta pentru a elabora o politică comunitară privind azilul şi o politică comunitară privind imigraţia.

Europa trebuie să dea dovadă de mai multă solidaritate. Tocmai l-am ascultat pe dl Busuttil şi este adevărat că, atunci când se confruntă cu afluxul de imigranţi şi solicitanţi de azil, statele membre precum Malta se află în situaţii extrem de dificile. Europa trebuie să stabilească ce fel de solidaritate este necesară. Acest lucru este absolut esenţial.

De asemenea, aş dori să precizez că încercăm să oferim cât mai mult ajutor posibil prin intermediul Fondului european pentru refugiaţi. Cu toate acestea, aş dori să-i spun doamnei Frassoni că probabil s-a comis o eroare, întrucât Fondul european pentru returnare nu poate fi utilizat în niciun caz pentru înregistrarea romilor. Acest lucru nu este posibil. Fondul nu este destinat acestui scop. În orice caz, când mă voi duce la Lampedusa şi în Malta, voi examina modul în care este utilizat ajutorul financiar pe care îl acordăm statelor membre.

Astfel, aş dori să vă spun că vom acorda o atenţie deosebită acestui aspect. În cele din urmă, avem un cadrul legal solid care ne va asigura o libertate mult mai mare de acţiune decât anterior cu privire la condiţiile de recepţie. De asemenea, sper că o Europă mai unită va permite ameliorarea situaţiei acestor imigranţi, în special acestor solicitanţi de azil care merită întreaga noastră atenţie.

Aş dori să îi răspund doamnei Sudre, întrucât a oferit o explicaţie foarte bună a situaţiei extrem de îngrijorătoare din insula Mayotte. Ceea ce a spus este corect: autorităţile franceze ne-au informat că în 2010 se va deschide un nou centru cu 140 de locuri. Mai presus de toate, aceleaşi autorităţi sunt în curs de negociere cu autorităţile din Comore în vederea încheierii unui acord cu privire la circulaţie şi migraţie, deoarece presiunea migraţiei de pe această insulă trebuie redusă.

În termeni generali, trebuie să spun că avem nevoie de o politică de parteneriat cu ţările de origine. Domnule Vondra, aceasta este condiţia pe care trebuie să o îndeplinim dacă dorim să reducem presiunea exercitată de migraţie asupra unora dintre statele membre, care cauzează probleme pentru unele dintre ele. Cu toate acestea, cred că dacă Uniunea Europeană poate fi foarte unită, am putea găsi un răspuns la nevoia unei gestionări mai concertate a fluxurilor migratorii. Acest lucru va fi, fără îndoială, în avantajul acestor bărbaţi şi femei, pe care nu trebuie să îi uităm şi care se află într-o situaţie foarte dificilă.

  Preşedintele. − Dezbaterea este închisă.

PREZIDEAZĂ: DNA WALLIS
Vicepreşedintă

13. Timpul afectat întrebărilor (întrebări adresate Comisiei)

  Preşedinta. − Următorul punct este Timpul afectat întrebărilor (B6-0006/09).

Următoarele întrebări sunt adresate Comisiei.

Partea întâi

Întrebarea nr. 33 adresată de Armando França (H-1067/08)

Subiect: Proceduri de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii în domeniul apărării şi securităţii

Pieţele europene ale armelor sunt fragmentate şi prin urmare, au suferit efecte economice adverse din anii 1990. În ultimii 20 de ani, cheltuielile privind apărarea în Europa au fost reduse la jumătate, iar vânzările, ocuparea forţei de muncă şi investiţiile legate de cercetare şi tehnologie s-au redus. Cu toate acestea, chiar şi cele mai mari state membre se confruntă cu dificultăţi în a face faţă sarcinilor financiare impuse de costul dezvoltării unor noi sisteme de arme.Reorganizarea forţelor armate de la sfârşitul războiului rece a determinat reducerea numerică a stocurilor de echipament convenţional de apărare, dar a creat şi noi cerinţe în ceea ce priveşte calitatea.

Comisia nu consideră că ţările care sunt în principal cumpărătoare, precum Portugalia, se află într-o situaţie dezavantajată deoarece ultima propunere nu reuşeşte să instituie un sistem de compensaţii prin care statele membre ar putea să garanteze veniturile industriale, de natură civilă sau militară, în domeniul achiziţiilor de echipament de apărare? Este dispusă să permită un sistem de compensaţii?

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Acum o lună, Parlamentul a adoptat o rezoluţie cu privire la o propunere de directivă privind achiziţiile de echipament în domeniile apărării şi securităţii. Acest lucru înseamnă că propunerea a trecut cu succes de prima lectură şi va fi adoptată în curând de Consiliu.

Noua directivă reprezintă un pas important în vederea instituirii unei pieţe europene comune în domeniul apărării. Va introduce norme corecte şi transparente de achiziţii, aplicabile pe întreg teritoriul Uniunii. Acestea vor spori deschiderea pieţelor în domeniul apărării dintre statele membre, spre avantajul tuturor. Industriile europene vor obţine o piaţă internă mult mai extinsă şi vor deveni mai competitive; eficienţa forţele noastre armate va creşte, ceea ce va ajuta la ameliorarea capacităţilor de apărare ale Europei; şi nu în ultimul rând, contribuabilii vor beneficia de mai multă eficienţă în domeniul cheltuielilor publice.

Unul dintre aspectele controversate din timpul dezbaterii cu privire la directivă a fost „compensaţiile” – cu alte cuvinte, compensaţia economică pentru achiziţiile în domeniul apărării de la furnizori străini. Unele dintre statele membre au propus includerea în directivă a unui sistem de compensaţii care le va permite garantarea acestor venituri industriale legate de investiţiile în domeniul apărării.

Compensaţiile au drept scop dezvoltarea industriei statului membru care achiziţionează echipament de apărare peste hotare. Astfel, pot determina denaturarea pieţei interne şi pot implica discriminări faţă de companiile din alte state membre pe baza naţionalităţii furnizorului. Tratatul CE interzice discriminarea pe motiv de naţionalitate, iar o directivă, în calitate de legislaţie secundară, trebuie să respecte Tratatul.

Serviciul juridic al Consiliului a confirmat în avizul său din 28 octombrie 2008 că, citez, „măsurile restrictive de achiziţie concepute să promoveze industria internă nu respectă principiile generale ale Tratatului CE”. Prin urmare, compensaţiile privind achiziţiile în domeniul apărării pot fi permise numai dacă sunt necesare pentru protejarea intereselor de bază legate de securitate sau dacă sunt justificate pe baza unei exigenţe imperative de interes general. Spre deosebire de acestea, interesele economice nu sunt suficiente. Marea majoritate a statelor membre şi a Parlamentului au fost de acord cu această evaluare.

Astfel, nu a existat doar o obligaţie legală, ci şi un consens politic de a nu accepta în cadrul directivei compensaţii în scopul dezvoltării industriilor naţionale. Prin urmare, nici Comisia, în cadrul propunerii acesteia, nici co-legislatorii, şi anume Consiliul şi Parlamentul European, nu au inclus norme specifice privind compensaţiile în textul Directivei privind apărarea.

Cu toate acestea, Directiva privind apărarea oferă alternative la compensaţii. Statele membre care sunt în principal cumpărători de echipament de apărare încearcă de obicei să îşi justifice dorinţa de a obţine compensaţii fie prin nevoia de securitate a aprovizionării, fie prin necesitatea de a deschide pieţe în domeniul apărării pentru IMM-urile lor. Directiva privind achiziţiile publice în domeniul apărării va răspunde acestor preocupări. Pe de o parte, permite autorităţilor contractante să le solicite ofertanţilor obligaţii specifice pentru a îndeplini cerinţele lor legate de securitatea aprovizionării. Pe de altă parte, aceasta cuprinde prevederi cu privire la subcontractare, prin care li se poate cere ofertanţilor să îşi deschidă lanţurile de aprovizionare concurenţei din întreaga UE şi facilitează accesul IMM-urilor, deoarece acest lucru va contribui la reconcilierea intereselor legitime de securitate şi economice ale statelor membre care fac achiziţiile şi se va evita necesitatea de a recurge la compensaţii.

  Armando França (PSE). – (PT) Îi sunt recunoscător domnului comisar pentru răspunsul complet pe care l-am primit. Cu toate acestea, aş dori să subliniez preocuparea mea, care este legată şi de situaţia de criză cu care ne confruntăm astăzi, aşa cum ştim cu toţii, precum şi de faptul că ne aflăm într-un an electoral, ceea ce poate contribui, în mare măsură, la diminuarea interesului şi la lipsa de entuziasm în acest domeniu.

Cu toate acestea, domnule comisar, am obligaţia să vă aduc la cunoştinţă faptul că nu trebuie să uităm aspectul esenţial din punctul nostru de vedere, şi anume să prevenim ca ţările cumpărătoare, precum Portugalia şi altele, să se afle în poziţie dezavantajată.

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Sunt de acord cu aceste consecinţe politice şi mă regăsesc în faptul că ne aflăm într-un an electoral. Cu toate acestea, aşa cum ştie onorabilul membru, în cadrul acestei directive, care a trecut prin întreg procesul, au fost examinate aceste probleme şi s-a ajuns la consensul ca statele membre şi Parlamentul European să nu urmeze această cale.

Diferitele grupuri de lucru au dezbătut intens problema, însă consensul, din motivele pe care le-am subliniat în răspunsul meu oficial, a fost de a nu urma calea sugerată de onorabilul membru. Din motivele pe care le-am menţionat anterior, aş adopta o atitudine pozitivă cu privire la realizările noastre în urma acestor compromisuri, acestea fiind în interesul tuturor economiilor europene.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). – Aş dori să continui referindu-mă la prima parte a întrebării şi să ridic problema contractelor publice în general şi cea a licitaţiilor restrânse, despre care numeroase persoane susţin că reprezintă sau determină un raport extrem de slab între costuri şi rezultate. Poate Comisia, la un moment dat – poate nu acum – va aborda această problemă, în special în circumstanţele economice mai limitate cu care se confruntă numeroase din statele noastre membre şi va examina din nou problema contractelor şi a licitaţiilor şi, în special, a licitaţiilor restrânse.

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. −Aşa cum ştie şi dna McGuinness, cu ocazia reuniunii Consiliului European din decembrie anul trecut, şefii de stat europeni au fost de acord că se poate aplica o perioadă mai scurtă pentru a obţine licitaţii în 2009 şi 2010. De fapt, aceasta coincide cu flexibilitatea oferită în directivele existente deoarece, în circumstanţele economice dificile cu care se confruntă toate economiile europene, şefii de stat s-au gândit că aceasta este calea potrivită, care este permisă în cadrul directivelor existente.

Sunt conştient de problemele pe care statele membre le-au ridicat cu privire la licitaţiile restrânse, dar noi revizuim periodic directivele în domeniul achiziţiilor publice şi mă voi asigura că observaţiile doamnei McGuinness vor fi integrate în sistem.

  Preşedintele. − Întrebarea nr. 34 adresată de David Martin (H-0013/09)

Subiect: Relaţiile comerciale dintre UE şi Israel

În lumina acţiunilor militare continue din fâşia Gaza, a recurgerii excesive şi disproporţionate la forţă de către Israel şi în lumina miilor de victime civile şi a asasinării cetăţenilor palestinieni nevinovaţi, în ce mod are de gând Comisia să-şi revizuiască relaţiile comerciale cu Israelul?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Comisia a condamnat foarte hotărât violenţele din Gaza. Criza dovedeşte încă o dată că nu există o soluţie militară pentru conflictul israelo-palestinian. Numai negocierile cu angajamentul deplin al părţilor pot genera o soluţie durabilă.

Comisia salută recenta încetare a ostilităţilor din Gaza. Este esenţial ca toate părţile să facă din actuala încetare a focului o stare permanentă prin punerea în aplicare a Rezoluţiei 1860 a Consiliului de Securitate al ONU. O serie de aspecte trebuie să fie abordate fără întârziere, în special redeschiderea tuturor intrărilor şi ieşirilor din Gaza, oprirea susţinută a atacurilor cu rachete împotriva Israelului şi un mijloc eficient de a preveni contrabanda cu arme către Gaza.

Acum că se pare că ostilităţile au încetat, va fi important să reluăm cât mai repede discuţiile care vizează un proces global de pace. UE a solicitat partenerilor săi ajutorul pentru a continua procesul de pace. Prioritatea imediată a Comisiei este de a reduce suferinţele umanitare ale populaţiei din Gaza. Relaţiile comerciale dintre UE şi Israel vor continua. Izolarea, sancţiunile sau orice altă formă de boicotare ar afecta negativ discuţiile şi negocierile care au drept scop găsirea unei soluţii durabile la conflict. În plus, în timp ce sunt direcţionate asupra intereselor israeliene, acestea se vor dovedi a fi dăunătoare pentru Teritoriul Palestinian Ocupat, care depinde din punct de vedere economic de Israel, în calitate de destinaţie principală pentru exporturile sale şi pentru ocuparea forţei sale de muncă.

  David Martin (PSE). – Aş dori să îi mulţumesc domnului comisar pentru răspunsul său şi să salut faptul că a reiterat condamnarea acţiunilor Israelului pe care a făcut-o Comisia. Însă, domnule comisar, toate acordurile noastre comerciale conţin o clauză legată de drepturile omului. La fel ca mulţi dintre alegătorii mei, eu nu înţeleg cum, în ciuda faptului că o ţară recunoaşte că recurge la acţiuni militare disproporţionate împotriva unei populaţii civile – îşi ia în mod deliberat drept ţinte şcoli, sediile organizaţiilor internaţionale paşnice şi neutre – tot nu credem că şi-a încălcat clauzele legate de drepturile omului. Când va avea loc o încălcare a drepturilor omului dacă nu în aceste circumstanţe?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Trebuie să spun că întreaga noastră politică legată de această etapă a conflictului din Israel/Palestina constă în accentul pe care îl pune Comisia pe ajutorul umanitar şi ajutorarea populaţiei din Gaza, iar toate celelalte întrebări vor fi examinate mai târziu. Politica noastră comercială nu se va schimba, iar evoluţiile ulterioare depind de circumstanţe.

Bineînţeles, ştiu că vi se pot furniza informaţii detaliate referitor la anchetele care au fost lansate cu privire la posibila încălcare a drepturilor omului şi la infracţiunile comise pe parcursul acestui conflict. Comisia urmăreşte îndeaproape aceste anchete şi, la finalizarea acestora, va lua o decizie, va urmări în continuare evoluţiile şi va lua hotărârile următoare.

  Preşedintele. − Numeroase persoane au solicitat întrebări suplimentare legate de această întrebare.În temeiul Regulamentului nostru, pot accepta doar două şi, prin urmare, voi avea în vedere cine şi când le-a adresat, precum şi echilibrul politic. Astfel, voi accepta întrebările suplimentare din partea dlui Allister şi a dlui Rack.

  Jim Allister (NI). – Domnule comisar, aş dori să salut încurajarea privind continuarea relaţiilor comerciale, aş dori să vă încurajez să nu fiţi intimidat de uriaşa propagandă anti-israeliană şi aş dori să solicit Comisiei să aibă în vedere că, ţinând cont de faptul că Israelul este una dintre puţinele democraţii din regiune, este important să nu fie ostracizat sau alienat, ceea ce nu ar promova deloc pacea. De asemenea, astfel de acţiuni nu ar corespunde cu toleranţa de care UE a dat dovadă faţă de numeroasele regimuri despotice din întreaga lume.

  Reinhard Rack (PPE-DE). – (DE) Salut faptul că Uniunea Europeană îşi ia angajamentul umanitar de a-i ajuta pe cei care suferă în fâşia Gaza. De asemenea, salut faptul că am condamnat ceea ce reprezintă probabil o reacţie disproporţionată din partea Israelului şi am indicat în mod corect că nu acesta este modul de garantare a păcii deoarece, dimpotrivă, pune pacea în pericol. Cu toate acestea, ar trebui să găsim timp să explicăm, în numele Uniunii Europene, că oamenii din interiorul fâşiei Gaza au comis acte violente ilegale care au un impact direct şi fatal asupra locuitorilor din Israel. Aş fi încântat dacă Uniunea Europeană ar putea oferi un răspuns echilibrat în această privinţă.

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Vă pot asigura de faptul că întotdeauna Comisia încearcă să fie echilibrată. Având în vedere că şi colegii mei, comisarii Michel şi Ferrero-Waldner, au condamnat atacurile asupra Israelului, ei au condamnat ambele tabere pentru că au recurs la instrumente violente şi la violenţă. Încercăm să adoptăm o poziţie echilibrată şi să examinăm toate aspectele acestui conflict foarte complex.

  Preşedintele. − Întrebarea nr. 35 adresată de Boguslaw Sonik (H-0029/09)

Subiect: Programul de siguranţă a internetului

Decizia nr. 1351/2008/CE⁽¹⁾ a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 a stabilit unui program comunitar multianual privind protecţia copiilor care utilizează internetul şi alte tehnologii de comunicare. În conformitate cu această decizie, Comisia are obligaţia să întocmească programe anuale de lucru ca parte a Programului pentru un internet mai sigur, care este conceput să promoveze o utilizare mai sigură a internetului şi a noilor tehnologii de comunicare. Având în vedere ameninţările pe care le presupune accesul nelimitat la aceste tehnologii şi informaţii, trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor şi tinerilor. Programul, care se va desfăşura între 1 ianuarie 2009 şi 31 decembrie 2013, are un buget de 55 milioane EUR.

Comisia va oferi detalii precise cu privire la planul de acţiune şi la costurile de punere în aplicare a Programului pentru un internet mai sigur din următorii ani? Cine este eligibil să candideze pentru a participa la program? Cum şi pentru ce activităţi vor fi cheltuite fondurile Programului pentru un internet mai sigur?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Programul pentru un internet mai sigur, predecesorul programului care este acum în curs de lansare, a fost considerat un adevărat succes. Comisia este convinsă că şi următorul program va fi un succes.

Programul pentru un internet mai sigur este o iniţiativă pan-europeană unică prin care UE doreşte să combată conţinutul ilegal şi comportamentele dăunătoare din mediul on-line şi să sporească gradul de conştientizare cu privire la siguranţa copiilor în mediul on-line, în rândul publicului european. Acesta facilitează acţiunile şi iniţiativele naţionale în mod coordonat.

Aşa cum a subliniat onorabilul membru, noul Program pentru un internet mai sigur, care se va desfăşura timp de cinci ani, din 2009 până în 2013, are un buget total de 55 de milioane EUR şi va fi pus în aplicare prin programe anuale de lucru. Programul de lucru pentru anul 2009 este în prezent supus consultării dintre serviciile Comisiei. Apoi, Comisia va încerca să obţină opinia favorabilă a Comitetului de gestionare a programului. În continuare, acest document va fi încărcat în registrul de comitologie pentru a-i permite Parlamentului European să-şi exercite dreptul de control în interval de 30 de zile, care ar trebui să aibă loc între sfârşitul lui martie şi începutul lui aprilie. Programul de lucru defineşte criteriile de conţinut şi bugetul orientativ pentru cererile de propuneri care vor fi lansate în 2009.

Cererile de propuneri vor fi deschise tuturor persoanelor juridice stabilite în statele membre. De asemenea, vor fi deschise persoanelor juridice stabilite în statele membre AELS care sunt părţi contractante la acordul SEE – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. În plus, sunt deschise tuturor persoanelor juridice stabilite în alte ţări cu condiţia semnării unui acord bilateral.

Programul de lucru pentru 2009 este primul din cele cinci, deci va constitui baza pentru activităţile care se vor desfăşura pe întreaga durată a programului. Potrivit proiectului actual, priorităţile sale sunt de a responsabiliza şi proteja copiii, prin introducerea de noi acţiuni şi prin continuarea acţiunilor începute în cadrul programului anterior „Safer Internet Plus”, prin asigurarea de activităţi de sensibilizare, prin linii telefonice de asistenţă şi linii de urgenţă din statele membre, prin consolidarea coordonării la nivel european, precum şi prin asigurarea optimizării raportului costuri-rezultate, obţinând un impact maxim cu resursele financiare disponibile, şi anume 11 milioane de euro pe an.

  Bogusław Sonik (PPE-DE). – (PL) Doamnă preşedintă, domnule comisar, salut cu căldură această iniţiativă importantă. Aş dori să adresez o singură întrebare. Programul se referă la noţiunea creării unor puncte speciale de contact în fiecare ţară, care vor ajuta la coordonarea programului. Domnul comisar are informaţii suplimentare în această privinţă şi care sunt planurile exacte?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Din păcate, nu deţin informaţii detaliate cu privire la punctele de contact, dar ştiu în general că aceste lucruri sunt stabilite în statele membre şi depind foarte mult de structura guvernului şi de structurile de conducere.

Ştiu unde se va amplasa acest punct de contact în ţara mea, dar în acest moment nu am o listă cu locaţiile punctelor de contact din celelalte ţări.

Bineînţeles, vă pot oferi detaliile necesare dacă sunteţi interesat.

  Jörg Leichtfried (PSE). – (DE) Pericolele pe care le presupune internetul se schimbă în mod constant şi am văzut că internetul a trecut de la versiunea 1.0 la versiunea 2.0, dacă ne putem exprima astfel. Pe scurt, acest lucru înseamnă că totul a devenit mult mai interactiv. Au fost cazuri în care tinerii au fost impulsionaţi să se sinucidă de către platformele web şi comunităţile web de acest tip.

Acum întrebarea este următoarea: Consideraţi că, în general, aceste evoluţii sunt un lucru pozitiv sau negativ? Situaţia va deveni mai periculoasă sau mai puţin periculoasă? Dacă devine mai periculoasă, care sunt planurile Comisiei referitor, în special, la această schimbare din domeniul internetului?

  Paul Rübig (PPE-DE). – (DE) Problema este cheltuirea corespunzătoare a 55 de milioane EUR. Vă puteţi imagina să le acordăm sume mici întreprinderilor mici şi mijlocii doar pentru a face programe mai bune, să stabilim clasificări ale programelor pentru tineri, pentru ca aceştia să decidă dacă sunt interesaţi sau nu de program şi, la fel ca şi în cazul filmelor, să publicăm o limită de vârstă care arată dacă conţinutul este recomandabil şi că există o anumită limită de vârstă? Vă puteţi imagina alocarea fondurilor pentru programe în acelaşi mod ca în cazul programului Eurostars?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Pericolele pe care le implică internetul şi dezvoltarea acestuia constituie un aspect foarte important. Ştim cu toţii ce noutate este internetul în lumea noastră şi cât de exponenţial s-a dezvoltat în ultimii câţiva ani. Astfel, atât aspectele pozitive, cât şi cele negative sunt foarte noi pentru societate şi pentru structurile de conducere.

Bineînţeles, structurile de conducere, inclusiv instituţiile europene, trebuie să evalueze în mod corespunzător toate ameninţările posibile şi sunt convins că acestea fac acest lucru. Programul pentru un internet mai sigur constituie unul dintre răspunsurile la ameninţările care au fost deja identificate. O altă ameninţare care a fost deja identificată este reprezentată de atacurile informatice şi de diferite încercări de atacuri şi blocaje prin internet. Există mulţi infractori care utilizează internetul, iar agenţiile de aplicare a legii sunt implicate în mod activ în abordarea acestor posibile ameninţări.

Astfel, consider că una dintre priorităţile principale ale guvernelor – şi ale instituţiilor europene – este de a reacţiona în mod adecvat; în acest sens, „adecvat” înseamnă că nu ar trebui să restricţionăm avantajele enorme pe care internetul le oferă tuturor utilizatorilor.

Cu toate acestea, în timp ce toate aspectele diferite legate de ameninţările şi posibilităţile oferite de dezvoltare – şi reacţiile adecvate faţă de acestea – constituie mai mult o problemă pentru specialiştii în domeniu, ele sunt şi în interesul tuturor utilizatorilor de internet. Pot să vă asigur că, în prezent, Comisia şi serviciile sale relevante monitorizează intens situaţia.

În privinţa participării la program, Comisia a stabilit că poate exista o mare varietate de posibili candidaţi, inclusiv întreprinderi mici şi mijlocii, şi că aceste întreprinderi sunt în special furnizori ai acestor tipuri de servicii. De aceea, cred că şi aceste întreprinderi vor avea de câştigat.

Dacă am înţeles bine întrebarea legată de posibilitatea ca generaţiile mai tinere să participe la program, nu vă pot oferi acum un răspuns concret, dar Comisia este foarte deschisă în privinţa implicării unui număr cât mai mare de participanţi în program. Cu toate acestea, astăzi nu vă pot oferi un răspuns concret legat de participarea tinerilor.

Partea a doua

  Preşedinte. − Întrebarea nr. 36 adresată de Ingeborg Gräßle (H-1043/08)

Subiect: Consilierul special Richard Boomer şi platoul Heysel

De la 1 aprilie 2006, Richard Boomer, un întreprinzător belgian în domeniul imobiliar, lucrează în calitate de consilier special al comisarului Kallas în probleme imobiliare. Contractul său a fost prelungit.

Ce l-a determinat pe comisar să-i prelungească contractul? Ce decizii ale comisarului au fost influenţate de dl Boomer? La care reuniuni interne ale Comisiei a participat dl Boomer de la prelungirea contractului?

Se pare că acum un alt întreprinzător belgian în domeniul imobiliar încearcă să exercite presiune pentru ca anumite birouri ale Comisiei să fie situate pe platoul Heysel din Bruxelles. Comisia se va pronunţa cu privire la acest platou? Care este calendarul pentru luarea deciziilor? Când se vor anunţa rezultatele concursului pentru arhitecţi pentru Rue de la Loi?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Cunosc foarte bine această întrebare, la care am răspuns deja în repetate rânduri. În primul rând, trebuie să spun că dl Richard Boomer nu este un investitor imobiliar, aşa cum se afirmă în întrebare. Toate informaţiile despre acesta sunt disponibile pe site-ul web. A fost consilierul meu special de la 1 aprilie 2006 şi mandatul său a fost reînnoit în 2008 pentru perioada 1 aprilie 2008 - 31 martie 2009.

Atribuţiile sale în calitate de consilier special sunt următoarele: consilierea vicepreşedintelui însărcinat cu administraţia, auditul şi prevenirea fraudei în ceea ce priveşte politica imobiliară; ameliorarea relaţiilor cu autorităţile competente din Bruxelles şi Luxemburg; optimizarea eficienţei investiţiilor care vor fi efectuate de Comisie.

Trebuie să spun că ne-a oferit expertiză valoroasă, cunoscând starea de fapt din domeniul imobiliar din Bruxelles sau Belgia, deşi nu atât de bine pe cea din Luxemburg. Consultanţa sa a fost utilă şi trebuie să precizez că şi liniile directoare în domeniul politicii imobiliare în cadrul Comisiei sunt foarte clare. Definiţia sa legată de politica imobiliară se încadrează în competenţa Direcţiei Generale Personal şi administraţie, sub autoritatea vicepreşedintelui însărcinat cu administraţia. Această politică este pusă în aplicare de Oficiul pentru Infrastructură şi Logistică Bruxelles (pentru Bruxelles) şi de Oficiul pentru Infrastructură şi Logistică Luxemburg (pentru Luxemburg). În calitatea sa de consilier special, dl Boomer, precum toţi consilierii speciali de la Comisie, oferă consultanţă cu privire la politica şi perspectivele unei baze pe termen lung în domeniile prevăzute de mandatul său. Nu joacă niciun rol în procesul decizional sau în procedurile de gestionare de la baza acestuia, precum, de exemplu, achiziţionarea de clădiri sau suspendarea unui contract de închiriere pe termen lung.

În ceea ce priveşte cea de-a treia întrebare, legată de un întreprinzător belgian necunoscut în domeniul imobiliar, Comisia nu are cunoştinţă de presiunile sugerate de onorabilul membru.

Cu privire la ultima întrebare – cea mai importantă – îmi face plăcere să informez onorabilul membru că, într-o comunicare privind politica sa imobiliară de la 5 septembrie, Comisia Europeană şi-a anunţat public hotărârea de a păstra o prezenţă simbolică puternică în centrul zonei europene, dezvoltând în paralel până la trei locaţii suplimentare în afara acestei zone. Această politică facilitează asigurarea celei mai bune valori adăugate pentru utilizarea banilor publici şi reduce presiunile legate de nivelul ridicat al preţurilor în cadrul zonei europene. În conformitate cu această politică, în iunie 2008 Comisia a publicat o cerere de informaţii adresată pieţei pentru a cunoaşte mai bine posibilităţile existente de dezvoltare a unei locaţii în afara zonei europene începând cu anul 2014. Cererea a fost făcută cu o transparenţă totală, prin publicarea în Jurnalul Oficial. Comisia a primit nouă oferte şi în prezent efectuează examinarea tehnică a acestora.

Comisia doreşte să asigure onorabilii membri că alegerea locaţiei, care se va face în 2009, se va baza pe examinarea atentă a avantajelor fiecărei oferte, în urma unor proceduri clare, urmărind interesele Comisiei Europene şi ţinând cont de banii contribuabililor. Până la luarea acestei decizii, Comisia nu se va pronunţa asupra niciuneia dintre ofertele care au fost examinate.

Privind întrebarea legată de data anunţării rezultatelor pentru concursul arhitecţilor pentru Rue de la Loi, Comisia poate menţiona numai că această întrebare nu este de competenţa Comisiei Europene, ci trebuie adresată primăriei regiunii capitalei Bruxelles, care a lansat acest concurs în domeniul planificării urbanistice. Potrivit informaţiilor disponibile Comisiei Europene, rezultatul final se aşteaptă în primăvara lui 2009.

Regret faptul că răspunsul a fost atât de lung, dar detaliile erau esenţiale.

  Ingeborg Gräßle (PPE-DE). – (DE) Domnule comisar, îmi face întotdeauna o mare plăcere să vă ascult şi să discut cu dvs. despre diferite aspecte. Am obţinut o diagramă care arată parcursul profesional al consilierului dvs. special. Aş dori să vă întreb cum vă asiguraţi că nu apar conflicte de interes. Una dintre persoanele care joacă un rol în noile oferte ale dvs. apare în această diagramă. Este o persoană care a avut o relaţie profesională îndelungată cu consilierul dvs. special. Cum vă asiguraţi că nu apar conflicte de interese?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Aşa cum am spus, probabil cunoaşte mulţi oameni. Sunt absolut convins că nu există niciun conflict de interese. El nu şi-a exprimat nicio sugestie cu privire la viitoarele noastre decizii politice.

Sunt absolut sigur că veţi auzi când se va lua această decizie. Au fost sugerate nouă locaţii, dar nu ştiu unde se află acestea. Am citit în ziar despre unele sugestii. Puteţi verifica după aceea şi astfel, veţi înţelege mai bine de ce s-a luat o anumită decizie. Până acum nu este nimic clar, deci sunt foarte interesat să văd toate aceste propuneri.

Consilierul meu a examinat această problemă din toate unghiurile şi sunt absolut sigur că nu există niciun conflict de interese şi, mai ales, că nu joacă niciun rol în acest proces decizional.

  Markus Pieper (PPE-DE). – (DE) Aş dori să mai adresez o întrebare. Înţelegem că în prezent se caută locaţii în afara zonei europene. Cu toate acestea, consider că se utilizează venituri fiscale europene şi că Parlamentul European ar trebui să fie implicat într-un proces transparent.

Întrebarea mea este următoarea. Aşa cum aţi spus, domnule comisar, nouă entităţi şi-au exprimat deja interesul în această cerere de informaţii şi în prezent sunt în curs de evaluare. Cu toate acestea, au fost introduse modificări specifice de utilizare într-o locaţie, platoul Heysel. Cum se potrivesc informaţiile pe care tocmai ni le-aţi oferit cu ceea ce se pregăteşte deja la această locaţie? Am dori nişte informaţii mai specifice, mai ales referitoare la data la care vom fi informaţi despre stadiul global şi referitoare la procedură.

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Veţi fi informaţi în mod detaliat despre procedura completă şi aceasta poate fi examinată. Va fi o decizie foarte clară şi transparentă. Motivul pentru care căutăm aşa-numitele „locaţii suplimentare” în afara cartierului european este tocmai pentru că dorim o utilizare mai eficientă a banilor.

Dacă toate serviciile noastre se concentrează în Cartierul european, acest lucru le oferă investitorilor imobiliari ocazia de a cere preţuri foarte ridicate, ceea ce am observat deja în repetate rânduri. Astfel, a devenit o necesitate să avem alte locaţii, mai ales pentru a reduce costurile. Aceasta este ideea principală.

Deja avem unele clădiri şi locaţii în afara Cartierului european. Avem clădiri în Beaulieu, pe Rue de Genève, precum şi în alte locuri. Suntem interesaţi să căutăm. Am solicitat să se propună 70 000m2 şi apoi vom examina toate posibilităţile.

Aţi menţionat Heysel. Am citit despre acest lucru în ziare. Nu ştiu nimic despre Heysel. Dar de când am citit în ziare, am fost abordat de câţiva politicieni belgieni care mi-au înfăţişat aspectele pozitive şi negative ale locaţiei, dar aceasta nu a fost considerată niciodată drept o opţiune preferată. Nu s-a hotărât nimic. Este un întreg proces.

Locaţia clădirilor este un subiect de mare interes pentru politicienii belgieni şi de la Bruxelles, iar regiunea Bruxelles este, de asemenea, interesată să avem o locaţie în afara Cartierului european, deci vom lua această decizie.Avem o comisie de evaluare care în prezent examinează propunerea şi după aceea se va înfăţişa înaintea consiliului OIB şi mai târziu înaintea Comisiei. Va fi un proces transparent. Totuşi, sugerez să nu ne implicăm în dezbaterile şi interesele interne ale Belgiei.

  Preşedintele. − Întrebarea nr. 37 adresată de Liam Aylward (H-1052/08)

Subiect: Falsificarea bancnotelor şi monedelor euro

Comisia ar putea furniza informaţii cu privire la situaţia actuală legată de falsificarea bancnotelor şi monedelor euro, precum şi o analiză a măsurilor luate de UE în vederea combaterii fraudei prin falsificare?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Comunitatea Europeană a elaborat o serie de acţiuni pentru a proteja moneda euro împotriva falsificării, dar pentru a răspunde întrebării dvs. legate de situaţia luptei împotriva falsificării, vă pot spune următoarele:

În 2008, potrivit unor cifre publicate de Banca Centrală Europeană, au fost scoase din circulaţie un număr de 666 000 de bancnote euro false – deci puţin peste 600 000 comparativ cu cele 20 de miliarde de bancnote euro autentice: această cifră nu este prea alarmantă. La nivel istoric, bancnota de 50 de euro a fost cea mai falsificată, dar în a doua jumătate a lui 2008 – pentru prima dată – cea mai falsificată bancnotă a fost cea de 20 de euro.

În ceea ce priveşte monedele euro, în 2008 a fost scos din circulaţie un număr de 100 095 de monede false, ceea ce reprezintă o scădere cu 7% comparativ cu 2007, iar moneda de doi euro a fost întotdeauna cea mai falsificată.

Deci acest proces este monitorizat îndeaproape. Rolurile sunt împărţite. Banca Centrală Europeană este responsabilă cu coordonarea combaterii falsificării bancnotelor euro. Comisia, în special serviciul OLAF, se ocupă de falsificarea monedelor.

Adevărata aplicare a legii are loc la nivelul statelor membre, dar coordonarea este efectuată de Banca Centrală Europeană. Avem un Centru tehnic şi ştiinţific, care efectuează analiza şi clasificarea monedelor proaspăt contrafăcute.

Este important să menţionăm că Europolul joacă un rol esenţial în combaterea falsificării banilor. Astfel, aceasta este situaţia legată de falsificarea bancnotelor şi monedelor euro.

  Liam Aylward (UEN). – Domnule comisar, în timp ce aţi putea indica în răspunsul dvs. că aceasta este o problemă minoră în contextul global al lucrurilor, cu toate acestea primesc destul de multe plângeri din partea întreprinderilor mici, potrivit cărora situaţia devine din ce în ce mai dificilă pentru ele şi se confruntă cu tot mai multe probleme.

Pentru a aborda problema falsificării, consider că este extrem de important să beneficiem de o cooperare maximă între poliţie, Banca Centrală Europeană, la care aţi făcut deja referire, şi Comisia Europeană.

Aţi putea să-mi prezentaţi situaţia actuală cu privire la acest nivel de cooperare şi să-mi spuneţi dacă apreciaţi că acest nivel de cooperare este suficient de bun şi de puternic?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Sunt direct responsabil cu OLAF, iar OLAF este responsabil, aşa cum am menţionat, de monedele false. Nu am fost informat că nu ar exista o bună cooperare între statele membre şi instituţiile europene, inclusiv Europol, unde am fost şi unde am văzut tehnologia detectării bancnotelor şi monedelor false.

Astfel, consider că situaţia este mai mult sau mai puţin satisfăcătoare, comparativ cu alte câteva domenii în care cooperarea nu este atât de bună. Însă în domeniul falsificării, Comisia nu a fost informată că există o problemă legată de cooperarea dintre Europol şi agenţiile naţionale de aplicare a legii. Dimpotrivă, Europol are acolo specialişti de la agenţiile naţionale de aplicare a legii şi aceştia colaborează împreună pentru a combate falsificarea banilor.

  Manolis Mavrommatis (PPE-DE). – (EL) Doamnă preşedintă, domnule comisar, odată cu aniversarea a zece ani a monedei euro în această perioadă de criză economică globală, aş dori să întreb Comisia dacă are de gând să solicite Băncii Centrale Europene să aprobe bancnotele de un euro şi de doi euro deoarece acestea sunt principalele monede falsificate, cazul cel mai recent fiind cel al lirei turceşti care, aşa cum ştiţi, seamănă cu moneda de doi euro şi astfel, continuă să fie falsificată.

  Gay Mitchell (PPE-DE). – Aş dori să îi mulţumesc comisarului pentru răspunsurile sale şi să îl întreb dacă, în cazul în care ar exista trei falsificatori de bani – „A” care acţionează în Germania, „B” care acţionează în Irlanda şi „C” care acţionează în Slovacia – fiecare ar primi aceeaşi pedeapsă dacă ar fi prinşi falsificând bani?

Să reformulez – există vreun stimulent pentru ca falsificatorii de bani să îşi desfăşoare activitatea într-un anumit stat şi nu în altul deoarece pedepsele de acolo sunt mai puţin severe? În Statele Unite, falsificarea de bani este o infracţiune gravă. Adoptăm aceeaşi atitudine în Uniunea Europeană?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −În primul rând, cunosc foarte bine problema lirei turceşti.Nu este o întrebare pentru Banca Centrală Europeană, ci chiar eu, în timpul unei vizite în Turcia, am abordat această problemă împreună cu membrii guvernului turc, care au promis să retragă treptat această monedă şi să o modifice pentru a nu mai semăna atât de mult cu monedele europene. Cel puţin s-a promis acest lucru. Se întâmpla acum doi ani şi această problemă nu a mai fost ridicată, deci probabil procesul este în curs.

În privinţa cooperării, la începutul lui 2009, s-a organizat o operaţiune amplă împotriva falsificatorilor împreună cu autorităţile italiene, deci cooperarea funcţionează.

În ceea ce priveşte sentinţele instanţelor, aceasta este o problemă a sistemului judecătoresc naţional şi este mai degrabă o întrebare pentru colegul meu, dl Barrot, dar nu am auzit niciodată ca Uniunea Europeană să lanseze o iniţiativă pentru a armoniza aceste pedepse. Cu toate acestea, ştiu din ţara pe care o cunosc cel mai bine, precum şi din alte ţări, că falsificarea de bani constituie peste tot o infracţiune gravă.

Bineînţeles, aşa cum am spus, există o cooperare extinsă între agenţiile de aplicare a legii în privinţa luptei împotriva persoanelor implicate în astfel de activităţi dar, din câte ştiu, nu există o iniţiativă de a armoniza această legislaţie în întreaga Europă.

  Preşedinte. − Întrebarea nr. 38 adresată de Gay Mitchell (H-1071/08)

Subiect: Utilizarea eficientă a bugetului UE

Odată cu intrarea în vigoare a bugetului UE pentru 2009, cum va continua Comisia să se asigure că banii contribuabililor din UE sunt utilizaţi cu o eficienţă maximă, iar risipa este minimă?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Fără îndoială, aş putea vorbi cel puţin o oră despre aceste probleme. Acţiunile în acest domeniu se reflectă în procesul continuu de descărcare de gestiune şi în numeroasele comunicări ale Comisiei, în numeroasele rezoluţii privind descărcarea de gestiune şi în numeroasele discursuri din cadrul Comisiei pentru control bugetar. Aşadar, mai întâi vă pot asigura că ne ocupăm foarte serios de aceste aspecte şi că situaţia se ameliorează.

Sistemul este următorul. Autoritatea bugetară, care este Parlamentul, autorizează Comisia să utilizeze banii, iar aceşti bani pot fi folosiţi pentru a pune în aplicare politicile comunitare. Există un program special de cheltuieli, care are propriul temei juridic. Parlamentul, de asemenea, concepe acest temei juridic, astfel încât regulile sunt stabilite de autoritatea bugetară în privinţa bugetului.

Apoi urmează execuţia, care cuprinde diferite niveluri. Bineînţeles, unul dintre acestea este Comisia, care este principalul actor responsabil cu execuţia bugetului. Activităţile noastre de îmbunătăţire a guvernării financiare se reflectă în rapoartele noastre anuale de activitate, iar Curtea de Conturi a apreciat că acestea se ameliorează tot mai mult şi că reflectă mai adecvat situaţia.

Aceasta este partea internă. O altă parte este legată de sistemele de control şi audit, care au fost, de asemenea, consolidate în ultimii ani, de exemplu în politicile interne în domeniul cercetării, unde am crescut numărul de angajaţi responsabili cu controlul şi auditul. În această parte este important, de asemenea, să existe o gestionare comună. Depinde foarte mult şi de contribuţia şi de eforturile statelor membre de a-şi reduce erorile şi de a evita utilizarea necorespunzătoare a banilor. Şi în acest domeniu se înregistrează progrese. A fost introdus un instrument complet nou – aşa-numitul rezumat anual al tuturor rapoartelor agenţiilor de plată. Acestea au fost analizate atent pentru prima oară anul trecut şi acum se efectuează din nou acest lucru.

Astfel, situaţia se ameliorează. Raportul Curţii de Conturi, care a fost, de asemenea, modificat în mare măsură de la începutul perioadei noastre, determină acum schimbările. Această determinare a schimbărilor arată, de asemenea, faptul că lucrurile s-au ameliorat. Astfel, banii europeni sunt gestionaţi destul de rigid – chiar prea rigid în anumite domenii. Putem arăta ceea ce s-a făcut. Dar putem, de asemenea, să spunem că lucrurile sunt departe de a fi perfecte. Acesta este un mecanism uriaş care trebuie să funcţioneze în mod omogen. Potrivit estimărilor Curţii de Conturi, în majoritatea domeniilor, 98% dintre toate tranzacţiile se desfăşoară fără erori. În cadrul fondurilor structurale este vorba de aproximativ 90%, deci marea majoritate a tranzacţiilor nu conţin erori şi toate erorile vor fi corectate. Numărul deciziilor de corectare a erorilor legate de fondurile structurale a crescut foarte mult în această perioadă. Bineînţeles, vă pot oferi foarte multe cifre dacă este necesar. Acestea sunt câteva date orientative, dar în mod clar, nu acoperă întreg răspunsul la întrebarea simplă: „Cum gestionaţi bugetul european?”

  Gay Mitchell (PPE-DE). – Domnul comisar este conştient de faptul că, potrivit afirmaţiei Curţii de Conturi, au existat erori inacceptabile cu privire la cheltuieli în cinci din cele şapte domenii politice acoperite de bugetul de 140 de miliarde EUR? Este adevărat, lucrurile s-au îmbunătăţit: auditorii au estimat că cel puţin 12% din Fondul de coeziune nu ar fi trebuit plătit anul trecut şi a fost redus la 11% anul acesta – aceasta este o îmbunătăţire. Însă 11% reprezintă 462 de milioane EUR. Domnul comisar consideră că acest lucru este acceptabil?

În alte domenii politice – agricultură, mediu, ajutor extern, dezvoltare şi extindere, cercetare, energie şi transport, educaţie şi cetăţenie – rata erorilor (folosesc termenul de „eroare”) a fost între 2% şi 5%, iar auditorii au observat că a existat o rată „disproporţionat” (acesta este cuvântul lor) de mare a erorilor pentru dezvoltarea rurală, care acum reprezintă 20% din cheltuielile agricole şi este în creştere.

Acesta este un dezastru, domnule comisar! Ne putem aştepta ca această situaţie să se îmbunătăţească?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Bineînţeles că trebuie să se îmbunătăţească, dar trebuie să înţelegeţi că se produc şi erori. De exemplu, procentul de 12% pentru anul trecut se bazează pe eşantioane luate de Curtea de Conturi, utilizând o metodologie absolut corectă. Aceste eşantioane se ridică la 63 de milioane EUR. Toate aceste eşantioane au fost corectate, recuperate şi au fost furnizate documentele necesare. Prin urmare, problema procentului de 12% din 2006 este soluţionată.

Erorile nu sunt o risipă de bani: erorile sunt erori care trebuie corectate. Toate cifrele sunt disponibile din partea Comisiei pentru control bugetar, pentru acţiunile în scopul recuperării banilor plătiţi în mod necorespunzător.

De exemplu, anul acesta, Fondul de Dezvoltare Regională a decis recuperarea a aproximativ 2,3 miliarde EUR de la statele membre – cu condiţia să nu existe alte corectări, dar acesta este un proces în privinţa căruia am fost mult mai stricţi anul trecut decât înainte; cu toate acestea, trebuie să înţelegeţi că se produc şi erori.

Între timp, Curtea de Conturi a înaintat această descărcare de gestiune, acest raport. Pe baza acestui raport, au înaintat cele două cazuri către OLAF pentru o anchetă suplimentară – un caz a fost închis şi altul este în curs de investigare. Acestea sunt cazurile posibile de fraudă. Trebuie să spun că această situaţie nu este atât de rea, deşi trebuie să ne asigurăm, desigur, că banii sunt utilizaţi în mod corespunzător în orice domeniu.

  Justas Vincas Paleckis (PSE). – Domnule comisar, ca urmare a crizei financiare, în semn de solidaritate, salariile miniştrilor, parlamentarilor, membrilor Parlamentului European şi ale altor demnitari au fost reduse cu 10%, 15% sau 20% în unele ţări ale UE.

Susţineţi această idee? Ştiu că este complicată punerea în aplicare a acestei măsuri, dar măcar teoretic, aţi pune în aplicare o astfel de idee în cadrul Comisiei Europene?

  Silvia-Adriana Ţicău (PSE). - Având în vedere că eficienţa energetică este unul din domeniile prioritare pentru redresarea economică a Uniunii şi pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, consider necesară înfiinţarea unui Fond european pentru eficienţă energetică şi pentru energie regenerabilă care să mobilizeze fondurile publice şi private pentru implementarea proiectelor specifice pe teritoriul Uniunii Europene. Acesta ar fi un model de eficienţă al utilizării banului public european. Doresc să întreb Comisia care este punctul de vedere.

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Nu cunosc poziţia Parlamentului cu privire la salarii. Această chestiune este legată de deschiderea Statutului funcţionarilor, care este o problemă foarte complicată. La început, Comisia a hotărât să nu deschidă Statutul funcţionarilor, ci să determine acest mecanism să funcţioneze bine. Până acum, având în vedere complexitatea deschiderii Statutului funcţionarilor, nimeni nu a sugerat redeschiderea acestuia.

Bineînţeles, dacă propunem acest lucru, trebuie să negociem cu partenerii noştri sociali, sindicatele. Bineînţeles, putem negocia cu acestea sau le putem adresa aceste întrebări, însă există puţine şanse de deschidere a Statutului funcţionarilor înainte de terminarea mandatelor Parlamentului şi Comisiei.

În ceea ce priveşte fondurile, nu am înţeles întrebarea. Sugeraţi fuzionarea tuturor fondurilor? Puteţi repeta întrebarea?

  Silvia-Adriana Ţicău (PSE). - Propun crearea unui Fond european destinat eficienţei energetice, însă pentru proiecte puse în aplicare în cadrul Uniunii Europene. Cred că ar fi foarte util pentru dezvoltarea economică durabilă a Uniunii Europene.

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Aceasta este o problemă foarte amplă. Pot transmite întrebarea colegilor.

Noi, împreună cu Parlamentul, întrebăm statele membre dacă aceşti bani – aceste 5 miliarde EUR – pot fi puşi la dispoziţie doar pentru eficienţa energetică. Până acum, aceasta a fost o dezbatere foarte aprinsă în Consiliu.

Există unele posibilităţi de a sprijini eficienţa energetică prin fondurile de coeziune. Însă instituirea unui fond nou va da naştere, probabil, la numeroase dezbateri foarte lungi. Nu ştiu cât de bună este această idee deoarece energia încă nu intră sub incidenţa competenţelor Comunităţii – este o problemă strict naţională.

Văzând ce se întâmplă cu aceste 5 miliarde EUR, nu sunt foarte entuziasmat de cooperarea dintre statele membre în privinţa instituirii diferitor instrumente financiare. Bineînţeles, pot doar să susţin această idee.

  Preşedinte. − Întrebarea nr. 39 adresată de Manuel Medina Ortega (H-1036/08)

Subiect: Acordurile cu ţările din Comunitatea Andină

Având în vedere problemele instituţionale cu care se confruntă în prezent Comunitatea Andină, Comisia consideră că mai este posibil un acord comun cu această comunitate sau crede că acordurile individuale cu unul sau mai mulţi membri CAN ar fi mai realizabile?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Vă mulţumesc pentru această oportunitate de a aborda problema foarte interesantă a politicii noastre externe cu privire la Comunitatea Andină.

Negocierile de la o regiune la alta cu Comunitatea Andină au intrat într-un impas vara trecută din cauza incapacităţii Comunităţii Andine de a cădea de acord asupra poziţiilor comune de negociere în anumite domenii comerciale. Aceste diferenţe reflectă, într-o anumită măsură, abordările diferite ale diferitelor ţări din regiune cu privire la politicile economice şi comerciale.

În ciuda eforturilor întreprinse de unele ţări din Comunitatea Andină pentru a depăşi acest impas, Comisia a putut observa că nu mai exista un consens cu privire la continuarea negocierilor. În aceste condiţii şi fără a renunţa la obiectivul pe termen mediu de a realiza o asociere între Comunitatea Andină şi Uniunea Europeană, Comisia a propus Consiliului un nou format dublu de negocieri, care a fost aprobat de Consiliu la 19 ianuarie.

În primul rând, şi cu scopul de a menţine şi consolida relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Andină, Comisia propune îmbogăţirea şi actualizarea dialogului politic şi a acordului de cooperare din 2003.

În al doilea rând, Comisia propune negocierea acordului comercial multipartit în afara cadrului Comunităţii Andine cu acele ţări care sunt pregătite şi capabile să se angajeze în negocieri comerciale ambiţioase, cuprinzătoare şi compatibile cu OMC. Bineînţeles, toate sunt invitate.

Ţinând cont de discrepanţele dintre ţările din Comunitatea Andină în privinţa părţii comerciale a acordurilor de asociere, Comisia consideră că abordarea propusă este cea mai potrivită pentru a ne permite o continuare pragmatică şi constructivă, continuând în acelaşi timp să susţinem Comunitatea Andină şi integrarea andină.

  Manuel Medina Ortega (PSE). – (ES) Domnule preşedinte, sunt de acord cu dvs. când spuneţi că aceasta este metoda cea mai potrivită. Mi-am petrecut ultimele zile în Republica Bolivia şi am urmărit zilnic evenimentele de acolo.

Întrebarea specifică pe care doresc să v-o adresez este următoarea: când mă aflam acolo, s-a ridicat obiecţia că aceste acorduri ar putea să contravină Acordului de la Cartagena – acordul pe care se bazează Comunitatea Andină – şi că este posibil să fie necesară modificarea acestui acord.

În prezent, Comisia îmi poate spune dacă acordurile pot fi încheiate fără a modifica textul fundamental al Comunităţii Andine?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Consider că această întrebare este destul de dificilă. Din câte am citit în aceste note, cred că, pe baza acestui acord al Comunităţii Andine, este posibilă continuarea procesului, dar aş fi bucuros să vă dau informaţii mai detaliate prin intermediul serviciilor noastre.

  Reinhard Rack (PPE-DE). – (DE) Parlamentul European a trecut la un alt nivel în privinţa relaţiei cu America Latină deoarece acum există relaţii reciproce între Parlamentul European şi aproape toate parlamentele din America Latină, inclusiv Parlamentul andin, prin intermediul EuroLat. Această revenire susţinută, pragmatică la relaţii bilaterale este într-adevăr abordarea corectă sau ar trebui să încercăm să stabilim un dialog intensiv cu America Latină în mod global şi să luăm în considerare numai anumite cerinţe specifice în contextul dispoziţiilor speciale?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Da, fără îndoială aceasta este abordarea Comisiei. Întotdeauna am susţinut acordurile între organizaţiile multilaterale şi suntem mereu conştienţi de pericolele negocierilor bilaterale, care pot duce foarte uşor la confuzii.

Sunt foarte mulţumit că mi s-a solicitat să merg la Barbados să semnez un Acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi 14 ţări din regiunea Caraibelor. Aceasta a fost o realizare foarte mare. A încurajat şi a intensificat foarte mult comerţul dintre aceste ţări şi a fost salutat ca un pas foarte constructiv. Aşadar, vom încerca, fără îndoială, să adoptăm o abordare multilaterală.

  Preşedinte. − Întrebarea nr. 40 adresată de Avril Doyle (H-1045/08)

Subiect: Înlăturarea Organizaţiei Mujahedinii Poporului din Iran de pe lista de terorişti a UE

La 4 decembrie 2008, Tribunalul de Primă Instanţă (TPI) a anulat Decizia Consiliului din 15 iulie 2008 de a menţine Organizaţia Mujahedinii Poporului (MPI) pe lista de terorişti a UE.

Verdictul a evidenţiat că dreptul MPI la apărare şi protecţie judiciară efectivă a fost încălcat de Consiliu, care nici nu a reuşit să dovedească faptul că MPI a fost implicată în activităţi teroriste. Verdictul a mai subliniat că dosarul trimis de guvernul francez nu s-a bazat pe „dovezi concludente şi credibile” şi că se referea la indivizii suspecţi că sunt membri ai MPI şi nu la MPI propriu-zisă.

Această sentinţă este ultima dintre cele şase hotărâri ale Înaltei Curţi şi ale Curţii de Apel din Marea Britanie, precum şi ale TPI în favoarea MPI, toate subliniind că MPI nu este implicată în acţiuni teroriste şi că nu are de gând să se implice în acţiuni teroriste.

Care este poziţia Comisiei, care ar trebui să protejeze statul de drept în această privinţă?

Ce rol are Comisia în asigurarea unui proces corespunzător şi a unei justiţii naturale pentru orice organizaţie care se află în această poziţie?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Aşa cum ştiţi cu toţii, Uniunea Europeană condamnă terorismul sub toate formele şi crede cu convingere că lupta împotriva terorismului trebuie să respecte drepturile omului pentru a fi eficientă şi credibilă.

Sancţiunile împotriva teroriştilor sunt aplicate în contextul politicii externe şi de securitate comună, iar Comisia are în vedere deciziile luate în unanimitate de statele membre în Consiliu. Astfel, Comisia cunoaşte foarte bine faptul că, în hotărârea sa din 4 decembrie 2008, Tribunalul de Primă Instanţă a anulat Decizia Consiliului din 15 iulie 2008, prin care Organizaţia Mujahedinii Poporului din Iran (MPI) se număra printre organizaţiile teroriste.

Tribunalul a argumentat că nu a fost respectat dreptul MPI la apărare şi protecţie judiciară efectivă. În special, motivele pentru care organizaţia se afla pe listă nu au fost comunicate înainte de pronunţarea deciziei. Astfel, organizaţia nu a avut ocazia să-ţi facă cunoscute opiniile înainte de luarea unei decizii. În aplicarea acestei hotărâri, Consiliul a adoptat, la 26 ianuarie 2009, o nouă listă de persoane şi entităţi supuse măsurilor restrictive aplicate organizaţiilor teroriste, iar Organizaţia Mujahedinii Poporului din Iran nu se afla pe acea listă.

În această privinţă, este important de menţionat că, într-un apendice din 23 octombrie 2008, Curtea Europeană de Justiţie a confirmat faptul că procedura actuală de întocmire a listei organizaţiilor teroriste, aşa cum este aplicată de Consiliu în cazul sancţiunilor care nu se bazează pe sancţiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite, respectă drepturile omului ale persoanelor şi organizaţiilor în cauză. Aceasta cuprinde o procedură în care ambele părţi sunt audiate, motivele includerii pe listă sunt oferite în prealabil, iar persoana sau entitatea în cauză îşi poate face cunoscute opiniile.

  Avril Doyle (PPE-DE). – Aş dori să îi mulţumesc domnului comisar. Într-adevăr, când am depus această întrebare la 17 decembrie 2008, nu puteam şti despre veştile bune care aveau să urmeze cu ocazia Reuniunii miniştrilor de externe de la 26 decembrie.

Doresc să subliniez că eu condamn terorismul sub toate formele lui. Însă, în acelaşi timp, trebuie să vă întreb dacă este acceptabil ca un Consiliu de Miniştri să refuze în mod consecvent să susţină statul de drept şi dacă poate ignora hotărârile Tribunalului de Primă Instanţă.

În cele din urmă, Comisia a primit vreo reacţie – oficială sau nu – din partea regimului iranian actual de la decizia Miniştrilor europeni de externe din 26 ianuarie 2009?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Aşa cum am spus, a fost decizia Consiliului, iar acum Curtea de Justiţie a arătat care au fost neajunsurile acestei decizii. Presupun că atât Consiliul, cât şi celelalte instituţii europene vor respecta deciziile Curţii.

Curtea de Justiţie a afirmat că decizia nu îndeplinea cerinţele de fond şi de procedură, iar Consiliul a urmat această decizie. Acest lucru a fost discutat la Consiliul Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE), iar Consiliul a decis să nu menţină această organizaţie pe noua listă de organizaţii teroriste adoptată la 26 ianuarie 2009.

Însă nu am fost informat de eventuale reacţii din partea guvernului iranian. Dimpotrivă, colegii afirmă că nu există reacţii din partea guvernului iranian.

Consider că aceste proceduri vor ajuta la abordarea tuturor nuanţelor procesului de întocmire a listelor cu terorişti sau organizaţii teroriste şi va crea posibilitatea de a oferi contraargumente. Acesta mi se pare un progres.

  Andreas Mölzer (NI). - (DE) Fără îndoială, lista terorii a fost întocmită pe baza unor informaţii care nu sunt întotdeauna de încredere. În urma înlăturării Organizaţiei Mujahedinii Poporului din Iran (MPI) de pe lista terorii, există planuri de a efectua o revizuire şi o actualizare generală a listei UE a terorii?

  Siim Kallas, membru al Comisiei. −Bineînţeles, această listă este revizuită în permanenţă. Dacă un stat membru sugerează o altă abordare, pentru înlăturarea unei entităţi de pe listă sau adăugarea uneia, acesta este cu siguranţă un motiv de a revizui această listă. Astfel, este vorba de un proces dinamic: lista nu este fixă. Trebuie să existe motive pentru orice abordare nouă, dar aceasta poate fi revizuită dacă apar motive noi.

  Preşedintele. − Întrebarea nr. 41 adresată de Seán Ó Neachtain (H-1049/08)

Subiect: Viitoarele relaţii dintre UE şi Islanda

Islanda este membru AELS, majoritatea relaţiilor economice dintre UE şi Islanda sunt reglementate de acordul SEE, Islanda este membru asociat al acordului Schengen şi are numeroase alte legături comerciale, economice şi sociale cu UE. Impactul crizei financiare a dat naştere la discuţii cu privire la posibilitatea ca Islanda, chiar dacă rămâne în afara UE, să se alăture zonei euro. Ce impact ar avea o astfel de acţiune asupra relaţiilor dintre UE şi Islanda, − în special în domeniul cooperării în materie de mediu şi maritime/în domeniul pescuitului? − Comisia Europeană are instituite prevederi pentru a face faţă unei astfel de situaţii? Este posibil ca acest fapt, dacă va avea loc, să fie urmat de acorduri similare cu alte state din afara UE?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Fără îndoială, acesta este un aspect care a stârnit discuţii extinse pe care nu le-am fi anticipat acum un an. Nu ne-am fi imaginat să discutăm despre potenţialele schimbări radicale ale relaţiilor dintre UE şi Islanda. Întrebarea este ce impact ar avea adoptarea monedei euro de către Islanda – fără ca Islanda să adere la UE – asupra relaţiilor dintre UE şi Islanda.

Trebuie mai întâi să subliniez că în prezent, în timpul dezbaterii noastre, în Islanda are loc o dezbatere intensă cu privire la relaţiile acesteia cu UE, inclusiv cu privire la problema aderării la Uniunea Europeană. Comisia urmăreşte îndeaproape această dezbatere.

Problema candidării Islandei la statutul de membru al UE este în întregime decizia populaţiei islandeze şi, în cazul în care Islanda îşi va depune candidatura, Comisia şi statele membre vor acţiona în conformitate cu procedurile prevăzute de Tratat. Vă pot asigura că această candidatură va fi tratată în mod corespunzător.

În privinţa întrebării specifice legate de adoptarea monedei euro de către Islanda fără ca aceasta să adere la UE, desigur, Islanda poate lua o astfel de decizie în mod unilateral, dar trebuie precizat că opinia fermă a Comisiei, precum şi cea a Băncii Centrale Europene este că aderarea unilaterală la euro nu este o opţiune politică recomandabilă pentru Islanda. O astfel de acţiune nu ar avea un impact pozitiv asupra relaţiilor dintre UE şi Islanda.

Islanda este un candidat potenţial la statutul de membru al UE, prin urmare Islanda ar trebui să urmărească integrarea monetară pe termen lung prin intermediul monedei euro numai în contextul unei perspective de aderare la UE. Acest lucru înseamnă că Islanda ar trebui să adopte moneda euro numai după aderarea la UE, după ce îndeplineşte condiţiile prevăzute de Tratat.

  Seán Ó Neachtain (UEN). – (GA) Domnule comisar, referitor la observaţiile dvs. legate de solicitarea Islandei de a deveni membru al Uniunii Europene, dacă ar fi făcută o astfel de solicitare – având în vedere caracterul urgent al situaţiei economice – Uniunea Europeană ar avea un sistem accelerat sau o procedură accelerată de punere în aplicare a unei astfel de solicitări? Cum ar putea Uniunea să soluţioneze rapid o astfel de cerere, dacă este posibil acest lucru?

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Nu cred că Islanda ar putea beneficia de tratament preferenţial. În trecut, am purtat negocieri cu ţări care acum sunt state membre ale Uniunii Europene şi acum purtăm negocieri cu state care ar dori să adere la Uniunea Europeană: trebuie să adoptăm o atitudine egală – trebuie să fie la fel pentru toată lumea. Negocierile vor fi la fel ca şi în cazul altor ţări candidate. Nu cred că este posibilă adoptarea unei proceduri accelerate pentru aceste negocieri.

Dacă Islanda este destul de pregătită pentru a deveni membru al UE este o altă problemă. Nu ştiu în ce măsură a adoptat deja o legislaţie similară cu cea a Uniunii Europene, pentru că acesta este un aspect esenţial.

În orice caz, sunt sigur că statele membre vor fi de acord că poziţia adoptată trebuie să fie corectă şi egală pentru toţi posibilii candidaţi. Aceasta este opinia mea. În Comisie nu s-a discutat niciodată despre un tratament preferenţial sau despre o procedură accelerată.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Dacă Islanda aderă la UE sau la zona euro, cum intenţionează Comisia să prevină ca economia şi sistemul financiar islandez, care se află în situaţie critică, să nu pună în pericol stabilitatea monedei euro sau chiar să o destabilizeze complet?

  Avril Doyle (PPE-DE). – În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru pescuit, aş dori să-l rog pe domnul comisar să detalieze asupra modului în care statutul de membru al UE va afecta Acordul de cooperare în materie de pescuit dintre UE şi Islanda.

  Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei. −Ambele întrebări sunt destul de specifice. Din nou, trebuie să subliniez poziţia de bază potrivit căreia aceste negocieri trebuie să fie aceleaşi ca şi în cazul altor state membre.

Însă, desigur, Islanda are o populaţie inferioară a 300 000 de locuitori, deci este o ţară mică şi nu va reprezenta o povară prea mare pentru economia europeană. Cred că ideea de bază este că şi-ar aduce contribuţia, deci este o economie care poate depăşi actualele dificultăţi.

Cred că statele membre vor urmări îndeaproape procesul şi îi vor solicita mai întâi să îşi revizuiască sistemul. Aceasta este principala cerinţă, iar apoi se poate pune problema contribuţiei pe care o poate aduce Islanda la economia Uniunii.

În privinţa acordului în materie de pescuit, aceasta este din nou o întrebare foarte specifică. Totuşi, îmi amintesc că este un aspect care a fost menţionat de câteva ori în negocierile anterioare de extindere.

Cred că problema pescuitului va fi cea mai complicată în negocierile cu Islanda, întrucât are privilegii destul de mari care, fără îndoială, vor fi contestate de unele state membre. Cred că acesta va fi elementul cheie al negocierilor viitoare.

Nu ştiu în ce măsură acordul existent este aplicabil sau potrivit pentru viitoarele relaţii dintre Islanda şi alte state membre ale UE. Totuşi, făcând parte din această comisie, ştiţi că acesta a fost un subiect foarte aprins în negocierile dintre Norvegia şi unele state membre. Cu toate acestea, cred că, cel puţin astăzi, nimeni nu poate spune exact ce promisiuni sau preocupări vor exista în acest domeniu specific.

  Preşedinte. − Vă mulţumesc, domnule comisar, şi vă mulţumesc că ne-aţi răspuns la atâtea întrebări în această seară.

Întrebarea nr. 50 adresată de Marian Harkin (H-1073/08)

Subiect: Raportul demografic

În noiembrie 2008 Comisia Europeană şi-a publicat Raportul demografic, care a subliniat provocările cu care se va confrunta Europa în deceniile următoare ca urmare a îmbătrânirii populaţiei. Raportul a recunoscut că aceste provocări vor necesita o varietate de reacţii politice, inclusiv întărirea solidarităţii dintre generaţii în ceea ce priveşte asistenţa pe termen lung, o mai bună recunoaştere a personalului de îngrijire calificat şi, cel mai important, mai mult sprijin pentru membrii familiei care oferă îngrijire.

În decembrie 2008, Comisia a publicat Raportul cu privire la restructurarea în Europa, care a evidenţiat, de asemenea, aceste provocări demografice şi a subliniat că rata de creştere potenţială a Europei ar putea să scadă într-o perioadă în care vor fi necesare resurse suplimentare semnificative pentru a satisface nevoile unui număr tot mai mare de persoane în vârstă, cărora trebuie să li se asigure pensii adecvate şi îngrijiri pe termen lung.

Având în vedere că membrii familiei care oferă îngrijiri sunt şi vor continua să fie o parte inerentă şi indispensabilă a sistemului nostru social şi de îngrijiri medicale, Comisia poate să prezinte măsurile pe care le-a luat în vederea dezvoltării unor răspunsuri politice la aceste provocări, în special în privinţa acordării unui sprijin sporit rudelor care oferă îngrijiri?

  Vladimír Špidla, membru al Comisiei. −(CS) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, în cadrul agendei sociale reînnoite, adoptate în iulie 2008, Comisia s-a angajat să sprijine nevoile unei populaţii în curs de îmbătrânire. Problema unei societăţi europene în curs de îmbătrânire impune o serie de măsuri strategice, începând cu evaluarea reformelor necesare din sistemul sanitar şi de pensii pentru a satisface nevoile unei populaţii în curs de îmbătrânire şi având în vedere durabilitatea fondurilor publice de susţinere a cercetării în moduri în care tehnologia informaţiei poate contribui la ameliorarea stării de sănătate şi a condiţiilor de viaţă ale persoanelor în vârstă.

În prezent, Comisia finalizează Proiectul de raport comun privind protecţia socială şi incluziunea socială 2009, care va trimite un semnal clar privind nevoia de a asigura un caracter adecvat şi durabil pe termen lung al veniturilor, de a eficientiza asigurarea de asistenţă medicală şi de a reduce inegalităţile în domeniul sănătăţii. De asemenea, va răspunde provocărilor cu care se confruntă unele state membre în domeniul pensiilor, asistenţei medicale şi îngrijirilor pe termen lung. Acestea sunt descrise în sondajele anexate ale fiecărei ţări în parte.

Statele membre au autoritatea de a lua decizii în privinţa politicilor de sprijinire a celor care îşi îngrijesc în mod informal membrii familiei. Cu toate acestea, Comisia poate acţiona ca un catalizator al schimbării pentru a sprijini eforturile statelor membre. În cadrul metodei deschise de coordonare în domeniul protecţiei sociale şi incluziunii sociale, Comisia face eforturi de a încuraja statele membre să adopte politici care sprijină membrii familiei.

În raportul comun pentru 2008, Comisia şi statele membre subliniază importanţa politicilor cu privire la personalul informal de îngrijire, inclusiv o serie de măsuri precum posibilităţile de formare şi consiliere, serviciile de îngrijire şi de cazare temporară, concediile pe motiv de îngrijiri şi o protecţie socială adecvată pentru personalul informal de îngrijire. În plus, Comisia sprijină crearea acestor politici la nivel naţional prin intermediul studiilor şi conferinţelor în acest domeniu.

  Marian Harkin (ALDE). – Vă mulţumesc pentru răspuns, domnule comisar. Vorbiţi despre nevoile unei populaţii în curs de îmbătrânire. Bineînţeles, asigurarea îngrijirilor este una dintre ele. Aţi menţionat reforma sistemului de pensii şi mă bucur să aud acest lucru deoarece persoanele care renunţă la muncă, de multe ori pentru a îngriji copii sau bătrâni, nu plătesc contribuţii sociale adecvate şi de multe ori, personalul de îngrijire este cel care nu primeşte pensii adecvate.

Aţi menţionat că rudele care oferă îngrijiri provin din interiorul statelor membre şi sunt de acord cu acest lucru. De asemenea, în răspunsul dvs. aţi menţionat că Fondul Social European ar putea fi folosit pentru formarea profesională. Aş dori să vă rog să furnizaţi mai multe detalii în această privinţă.

În cele din urmă, personalul de îngrijire lucrează: ei sunt lucrători neplătiţi. Mă interesează opinia dvs. legată de modul în care priviţi personalul de îngrijire din această perspectivă, în cadrul capitolului legat de ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, care este propria dvs. Direcţie Generală.

  Vladimír Špidla, membru al Comisiei. −(CS) În fiecare caz, în elaborarea tuturor documentelor Comisiei, suntem conştienţi că, odată cu o populaţie în curs de îmbătrânire, tot mai multe persoane se vor implica în îngrijirea unei persoane dependente. În aceeaşi măsură, se menţine o politică absolut clară privind egalitatea de gen, deoarece unul dintre riscurile dezvoltării neplanificate este că femeile sunt cele care preiau răspunderea, într-o măsură mult mai mare, pentru membrii familiei aflaţi în suferinţă care, de cele mai multe ori, sunt persoane foarte în vârstă. În ceea ce priveşte finanţarea acestor persoane, aceasta este o problemă a statelor membre. Statele membre pot elabora cele mai variate scheme pentru a-i sprijini pe cei care îngrijesc persoane dependente, iar majoritatea statelor membre au o astfel de schemă.

Întrucât aţi menţionat Fondul Social European, aş spune că este de înţeles că acesta nu poate asigura finanţarea îngrijirilor persoanelor dependente, dar poate dezvolta şi ajuta la dezvoltarea unei game largi de programe importante pentru personalul de îngrijire. Formarea, pe care am menţionat-o deja, se concentrează mai ales asupra faptului că, dacă dorim să îngrijim o persoană apropiată şi cu care avem o legătură emoţională, în ciuda eforturilor şi bunăvoinţei noastre, de fapt îngrijirea unei alte persoane este, într-un fel, un domeniu specializat. Prin urmare, este o idee foarte bună ca aceste persoane să dobândească unele cunoştinţe şi o experienţă de bază, deoarece rezultatele sunt benefice şi pentru ele: contribuie nu numai la ameliorarea standardului de îngrijire, dar sarcina lor devine simţitor mai uşoară. Acesta este unul dintre motivele pentru care adoptăm această poziţie.

De asemenea, aş dori să subliniez un lucru care nu a fost menţionat, dar pe care îl avem în vedere, şi anume abuzul sau maltratarea persoanelor în vârstă. În majoritatea cazurilor, este evident că abuzul nu se datorează unui defect general de caracter al persoanelor responsabile, ci de multe ori, se datorează unei erori situaţionale. Sarcina este pur şi simplu prea dificilă şi persoanele respective nu pot face faţă. Dorim să luăm măsuri şi în această privinţă, prin intermediul Fondului Social European.

  Preşedinte. − Întrucât autorul nu este prezent, întrebarea nr. 51 va fi omisă.

Vom trece la întrebarea următoare, care a fost adresată de dl Crowley, dar dl Ryan îl va înlocui.

Întrebarea nr. 52 adresată de Brian Crowley (H-1056/08)

Subiect: Sărăcia în Uniunea Europeană

Solidaritatea este un punct de referinţă al Uniunii Europene, iar valorile comune ale acesteia cuprind investirea în oameni, stimularea egalităţii şanselor şi combaterea sărăciei. În acest scop, Comisia poate să sublinieze care sunt modalităţile viitoare de a asigura că planurile la nivel european de combatere a sărăciei pot fi integrate în politicile naţionale?

  Vladimír Špidla, membru al Comisiei. −(CS) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, odată cu introducerea strategiei de la Lisabona, Uniunea Europeană a stabilit un obiectiv ambiţios: să reducă în mod semnificativ sărăcia până în 2010. De atunci, Uniunea a instituit instrumente pentru a atinge acest obiectiv. Metoda deschisă de coordonare în domeniul protecţiei sociale şi al integrării sociale a ajutat la consolidarea luptei împotriva sărăciei şi excluderii sociale şi a susţinut eforturile statelor membre.

Această cooperare dintre statele membre a dat rezultate foarte bune. Voi menţiona trei exemple: în prezent există 22 de state membre care şi-au stabilit o cifră ţintă pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor; cetăţenii şi întreprinderile sunt implicate foarte strâns în strategiile naţionale de combatere a sărăciei; iar strategiile de integrare socială au fost încorporate în numeroase domenii politice: ocuparea forţei de muncă, educaţie şi formare profesională, sănătate şi locuinţe. Astfel, toate politicile relevante au fost integrate în lupta împotriva excluderii sociale.

Agenda socială revizuită pe care a adoptat-o Comisia la 2 iulie 2008 stabileşte şapte domenii prioritare de activitate, inclusiv lupta împotriva sărăciei şi excluderii sociale. Agenda socială revizuită propune, în egală măsură, consolidarea metodei deschise de coordonare. Planul european de stimulare a creşterii şi dezvoltării, care a fost înaintat şefilor de stat şi de guvern cu ocazia summitului european din decembrie 2008, are drept scop abordarea impactului crizei financiare şi economice, precum şi consolidarea reformelor care sunt deja în curs în domeniul de aplicare al strategiei de la Lisabona pentru creştere şi dezvoltare.

De asemenea, Comisia s-a angajat să monitorizeze în mod regulat impactul social al crizei financiare şi economice din statele membre şi măsurile luate la nivel naţional. Acest instrument de monitorizare a impactului social al crizei trebuie publicat trimestrial şi, bineînţeles, se va concentra în principal asupra celor mai vulnerabile grupuri.

De asemenea, Comisia va continua să coopereze cu statele membre pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a recomandărilor sale adoptate în octombrie 2008 cu privire la integrarea activă a persoanelor celor mai îndepărtate de piaţa muncii. În special, scopul acestei recomandări este de a creşte eficienţa schemelor salariului minim, care încă nu sunt suficient de dezvoltate în numeroase state membre. Cu alte cuvinte, este esenţial să se permită fiecărui cetăţean să atingă un nivel de trai decent, mai ales pe parcursul crizei actuale.

De asemenea, aş dori să vă amintesc că anul 2010 va fi Anul european al luptei împotriva sărăciei şi a excluderii sociale. Se va concentra asupra următoarelor aspecte: susţinerea respectării drepturilor şi oportunităţilor persoanelor excluse la nivel social pentru a se reintegra activ în societate; accent asupra responsabilităţii fiecărui membru al societăţii în lupta împotriva sărăciei; extinderea metodelor încercate şi testate în domeniul integrării sociale; consolidarea angajamentului principalilor actori politici.

Cred că măsurile pe care le-am menţionat dovedesc faptul că Europa încearcă mereu, în mod concret, să vină în întâmpinarea nevoilor celor mai vulnerabile grupuri, în special în situaţia economică actuală. Sper că statele membre vor răspunde pozitiv la solicitarea Comisiei de a soluţiona consecinţele sociale ale crizei. În acest scop, acestea pot utiliza instrumentele comunitare disponibile, în special Fondul Social European şi Fondul european de ajustare la globalizare.

  Eoin Ryan, autor. −Aş dori să îi mulţumesc domnului comisar pentru răspunsul său foarte cuprinzător. În ceea ce priveşte grupurile vulnerabile, având în vedere situaţia economică cu care ne confruntăm în prezent şi creşterea nivelului şomajului, unul dintre grupurile vulnerabile îl reprezintă, fără îndoială, tinerii.

De multe ori, în perioade dificile din punct de vedere economic, tinerii recurg din păcate la consumul de droguri. Este posibil ca Fondul Social European să fie utilizat în mod direcţionat pentru a ajuta tinerii, având în vedere problemele pe care aceştia le cauzează nu doar pentru ei, ca indivizi, ci şi pentru familiile şi comunităţile lor şi dat fiind efectul foarte grav pe care îl poate avea acest lucru asupra comunităţilor, pe lângă sărăcie şi dificultăţi?

Mă întreb dacă acest fond ar putea fi direcţionat şi către acest grup vulnerabil

  Vladimír Špidla, membru al Comisiei. −(CS) Strategia Comisiei, chiar în această situaţie economică dificilă, este de a se ocupa de orice discriminare, orice încălcare a principiului egalităţii şanselor. Bineînţeles, ştiţi foarte bine că legislaţia europeană permite acţiunile pozitive, adică acţiunile direcţionate către grupurile care se află într-o situaţie foarte dificilă. În general, Comisia, în propunerile sale adresate Parlamentului, facilitează sau – dacă propunerile sunt aprobate – doreşte să faciliteze utilizarea Fondului Social European şi a Fondului de globalizare. În general, pot afirma că în termeni de reglementări, de structură, nu există obstacole în faţa direcţionării unui procent important din aceste resurse către tineri. Acest lucru depinde de deciziile sponsorilor proiectelor individuale, de comunităţile locale şi de deciziile la nivel naţional. Rămâne o întrebare deschisă dar, în principiu, nu există obstacole în faţa utilizării eficiente a resurselor în beneficiul tinerilor sau altor grupuri care se află într-o situaţie deosebit de dificilă.

  Preşedinte. − Timpul afectat întrebărilor s-a încheiat.

Întrebările care, din lipsă de timp, nu au primit nici un răspuns vor primi răspunsuri scrise (consultaţi Anexa).

(Reuniunea a fost suspendată la ora 19.30 şi reluată la ora 21.00)

PREZIDEAZĂ: DL DOS SANTOS
Vicepreşedinte

(1) JO L 348, 24.12.2008, p. 118.

14. Protecția minorităților naționale tradiționale, etnice și imigrante în Europa (dezbatere)

  Preşedinte. −Punctul următor este dezbaterea privind întrebarea orală adresată Comisiei referitoare la protecţia minorităţilor tradiţionale naţionale, etnice şi imigrante în Europa, adresată de Csaba Sándor Tabajdi, Hannes Swoboda, Jan Marinus Wiersma, Véronique De Keyser, Katrin Saks şi Claude Moraes, în numele Grupului Socialist din Parlamentul European (O-0002/2009 - B6-0005/2009).

  Csaba Sándor Tabajdi (PSE), autor. – (HU) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, există mai mult de 300 de minorităţi naţionale şi etnice şi comunităţi lingvistice diferite care trăiesc pe continentul european. Dintre cetăţenii celor 27 de state membre ale UE, aproximativ 15% sunt membri ai unei minorităţi naţionale tradiţionale sau ai unei comunităţi de imigranţi. În timp ce obiectivul Uniunii Europene este păstrarea diversităţii culturale, limbile şi grupurile minoritare se confruntă cu ameninţarea extincţiei sau asimilării. Comunităţile de imigranţi în creştere constantă se confruntă cu o criză a integrării; gândiţi-vă numai la revoltele din suburbiile franceze, de la periferia Parisului, la atacurile teroriste de la Londra sau la tensiunile etnice din Ţările de Jos.

Este Uniunea Europeană credibilă când condamnă încălcarea drepturilor omului şi ale minorităţilor în ţări terţe? Factorii de decizie ai UE abordează în mod adecvat problemele minorităţilor naţionale şi etnice în ţările potenţial candidate din Balcanii de Vest, în timp ce unele state membre nu pot face acest lucru pe plan intern şi, de fapt, practicile lor sunt diametral opuse acestei politici? Cei care nu pot şi nu sunt dispuşi să abordeze aceste chestiuni, care-şi îngroapă capul în nisip, se joacă cu viitorul Europei.

Dezbaterea de astăzi a fost precedată de voci îngrijorate, anumite persoane afirmând că acest aspect este prea sensibil. Într-adevăr, această chestiune este una foarte sensibilă. Ce ar deveni Uniunea Europeană dacă am dezbate numai chestiuni care nu lezează niciun interes? Nu putem ascunde aceste probleme sub covor! Cetăţenii Europei se aşteaptă să le oferim răspunsuri veridice. La nivel local, regional, naţional şi comunitar,Uniunea Europeană trebuie să garanteze drepturile minorităţilor indigene şi tradiţionale, ale romilor, precum şi ale altor câteva milioane de persoane care au un statut de minoritar şi nu au un stat independent, cum sunt catalanii, bascii, scoţienii, bretonii, alsacienii, corsicanii, galii, minorităţile maghiare din România, Slovacia şi Serbia şi alte comunităţi naţionale.

Subsidiaritatea şi autonomia, împărţirea puterii şi luarea în comun a deciziilor sunt valori fundamentale ale Uniunii Europene. Este foarte important să se stabilească forme de luare în comun a deciziilor, autoguvernare şi autonomie pe bază de acorduri între majorităţi şi minorităţi, respectându-se în acelaşi timp suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor membre. În ceea ce priveşte persoanele care aparţin unor minorităţi de imigranţi dintr-un stat, trebuie să-i ajutăm să se integreze cât mai deplin posibil, iar la rândul lor, minorităţile de imigranţi trebuie să arate cel mai înalt grad de respect pentru limba şi obiceiurile statului în cauză. Dacă Parlamentul European doreşte într-adevăr să devină un centru de putere, atunci trebuie să abordeze aceste chestiuni sensibile.

  Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. −(FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, dle Tabajdi, respectul pentru minorităţi este un principiu esenţial între condiţiile care trebuie îndeplinite înainte ca un nou stat să poată adera la Uniune. Criteriile de la Copenhaga vizează în mod specific candidaţii pentru aderarea la Uniune.

Respectarea drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor, inclusiv respectarea principiului nediscriminării este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii. Cu toate acestea, Uniunea nu deţine atribuţii generale în sfera protecţiei drepturilor minorităţilor. Este responsabilitatea autorităţilor naţionale să asigure această protecţie, în conformitate cu acordurile lor constituţionale şi angajamentele internaţionale.

În plus, aspectul organizării instituţionale sau al autonomiei minorităţilor intră în atribuţiile statelor membre. În mod similar, fiecare stat membru poate decide să semneze sau să ratifice Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale şi Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, care constituie două instrumente majore introduse de Consiliul Europei.

Prin urmare, Uniunea nu are atribuţii să adopte, astfel cum sugerează întrebarea, standarde de stabilire a unei legislaţii generale pentru protecţia minorităţilor şi mecanisme de inspecţie. Cu toate acestea, Uniunea poate adopta măsuri privind unele aspecte din sfera atribuţiilor sale, cu efect pozitiv asupra situaţiei persoanelor care aparţin minorităţilor.

De exemplu, Comisia urmăreşte o politică de combatere a discriminării pe criterii de rasă, origine etnică sau religie. Acest lucru va asigura punerea în aplicare a unei legislaţii comunitare în domeniu şi punerea în aplicare a directivei care completează această legislaţie.

Adoptarea Deciziei-cadru privind lupta împotriva rasismului şi a xenofobiei la 28 noiembrie reprezintă un exemplu suplimentar. Prin intermediul acestei decizii-cadru, Uniunea contribuie la îmbunătăţirea situaţiei persoanelor din cadrul minorităţilor, atunci când acestea suferă de pe urma anumitor tipuri de comportament. Uniunea a luat măsuri, de asemenea, cu privire la situaţia minorităţii rome.

Integrarea imigranţilor este un o problemă importantă şi în creştere pentru statele membre ale Uniunii Europene. În 2005, Comisia a înaintat un Program comun pentru integrare, care constituie directiva-cadru pentru o abordare comună a integrării în Uniunea Europeană. În plus, Uniunea a alocat un buget de 825 milioane EUR pentru perioada 2007-2013, pentru punerea în aplicare a Fondului european pentru integrarea resortisanţilor ţărilor terţe.

În 2009 vor apărea trei noi iniţiative din partea Comisiei: cea de-a treia ediţie a Manualului privind integrarea, Forumul european privind integrarea, care va implica în continuare societatea civilă în realizarea scopului activităţii noastre şi un site privind integrarea, care va funcţiona ca portal unic pentru informare privind integrarea şi va promova schimbul de bune practici între părţi interesate din domeniul integrării.

Rolul Uniunii Europene în domeniul multilingvismului nu este de a înlocui acţiunea statelor membre, ci mai degrabă de sprijini şi completa această acţiune. Politica Comisiei Europene privind multilingvismul include limbile regionale, precum şi limbile vorbite de minorităţi.

Respectarea diversităţii lingvistice şi culturale este unul dintre elementele esenţiale ale Uniunii Europene. Respectarea diversităţii lingvistice şi culturale face acum parte din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede la articolul 22: „Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică”.

Cea mai recentă comunicare a Comisiei, adoptată în septembrie 2008, stipulează, de asemenea, că fiecare din multitudinea de limbi, vorbită fie la nivel naţional, regional, fie de către minorităţi sau imigranţi, aduce ceva în plus la cultura noastră comună. Instrumentele principale aflate la dispoziţia Uniunii în acest domeniu sunt programele de finanţare, în special Programul de învăţare de-a lungul vieţii 2007-2013.

În cele din urmă, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene este un instrument foarte valoros, pe care îl utilizăm pentru a culege date utile pentru dezvoltarea şi punerea în aplicare a tuturor instrumentelor şi a acestor politici comunitare. Ca urmare a solicitării Parlamentului European adresate Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale, care, vă reamintesc, are sediul la Viena, programul de activitate pentru 2009 al agenţiei include elaborarea unui raport comparativ privind situaţia referitoare la discriminarea pe criterii etnice şi rasiale în Uniunea Europeană. Acesta ne va permite să actualizăm raportul privind rasismul, care a abordat anul 2007.

Aceasta este ceea ce vă pot aduce la cunoştinţă. Cu alte cuvinte, nu avem baza legală pentru organizarea protecţiei minorităţilor. Acest aspect intră în atribuţiile statelor membre, cu toate că Uniunea trebuie să evite, evident, orice discriminare faţă de cetăţenii care aparţin unei minorităţi.

  Rihards Pīks, în numele Grupului PPE-DE. – (LV) Vă mulţumesc, dle preşedinte. Dl Tabajdi şi-a asumat o sarcină grea - aceea de a încerca să definească şi să clasifice comunităţi de persoane care s-au format în diferite moduri istorice şi care, în număr mai mare sau mai mic, trăiesc în state care, în esenţă, au o origine etnică sau lingvistică diferită. După cum ştim, de-a lungul secolelor, în Europa, frontierele şi numele ţărilor s-au schimbat adesea, atât ca rezultat al războaielor, cât şi atunci când statele s-au unit sau s-au divizat, când s-au format sau s-au prăbuşit imperii şi, adesea, când oamenii, fără a-şi schimba locul în care trăiau, au devenit supuşii unui rege diferit sau rezidenţi ai unei ţări diferite. Similar, migraţia a avut loc atât la nivel individual, cât şi prin deplasarea unor întregi comunităţi etnice. Noi am moştenit rezultatele acestora. Fără îndoială, în prezent orice persoană rezidentă în Uniunea Europeană merită o viaţă demnă de o fiinţă umană, precum şi şanse egale. Ce putem numi astăzi cu adevărat minoritate, în sensul atribuit în prezent, iar statele pot cădea de acord şi pot elabora criterii uniforme? Acest lucru este important, având în vedere că în prezent se conturează o nouă migraţie: atât migraţia internă din cadrul Uniunii Europene, cât şi migraţia din ţări din afara UE. Se pare că în primul rând această problemă trebuie abordată de toţi specialiştii, cercetătorii, etnografii şi lingviştii, iar apoi probabil că politicienii pot avea ultimul cuvânt. În cazul în care politicienii demarează lucrurile, vom fi imediat martorii subiectivismului şi egoismului politic, mai ales că se apropie alegerile. Vă mulţumesc.

  Katalin Lévai, în numele Grupului PSE. – (HU) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, peste 45 de milioane de persoane aparţinând unui număr de 57 de minorităţi diferite trăiesc în Uniunea Europeană şi în alte ţări europene. În prezent, când fantoma rasismului bântuie Europa, când şovinismul majorităţii din statele naţionale este vizibil în creştere, atingând dimensiuni de neconceput în Europa Centrală şi de Est, nu mai putem ascunde sub covor politicile privind minorităţile. După cum am aflat - de asemenea, de la dl comisar - UE nu deţine încă un ansamblu de reglementări privind protecţia identităţii minorităţilor, care să se aplice în toate statele membre. Problema minorităţilor intră în atribuţiile statelor membre şi, prin urmare, aceste comunităţi trebuie, în cea mai mare parte, să fie mulţumite cu ceea ce pot negocia cu propriile guverne. Numărul total de cetăţeni din statele membre din Europa Centrală şi de Est care aparţin diferitelor comunităţi minoritare naţionale este în mod semnificativ mai mare decât în Europa de Vest, iar problemele acestora sunt, de asemenea, mai complexe. Pentru ca nu numai minorităţile naţionale, ci orice persoană care aparţine unor naţiuni efectiv minoritare în UE să se simtă ca acasă în Europa, legislaţia europeană trebuie să creeze cadrul legal prin norme juridice cuprinzătoare pentru protecţia minorităţilor.

Trebuie să creăm un tip de structuri politice care să nu vizeze exclusivitatea, ci care să împartă domeniile de responsabilitate. Pe măsură ce acest model va deveni realitate în întreaga Uniune Europeană, minorităţile naţionale vor avea un statut mai bun şi vor obţine şanse noi privind protecţia limbii şi culturii lor. În această privinţă, ratificarea Tratatului de la Lisabona are o importanţă covârşitoare, având în vedere că două dintre articolele acestuia, mulţumită activităţii guvernului maghiar, includ drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor. Acceptarea tratatului ar constitui un mare pas înainte în istoria Uniunii Europene. Criza economică din prezent nu avantajează minorităţile, deoarece alimentează conflicte şi stă la baza demagogiei de extremă dreapta. Europa nu-şi poate permite, mai ales în acest moment, să nu asculte vocile minorităţilor. Nu poate abandona minorităţile pe timp de criză.

  Henrik Lax, în numele Grupului ALDE. – (SV) Este foarte binevenită dezbaterea la nivel european cu privire la situaţia diferitelor grupuri minoritare. O opinie comună privind drepturile şi obligaţiile care ar trebui să se aplice minorităţilor naţionale, etnice sau lingvistice, imigranţilor şi persoanelor apatride ar aduce beneficii acestor grupuri şi întregii Uniuni Europene, în multe moduri. Aproape o zecime dintre cetăţenii UE aparţin unei minorităţi naţionale, lingvistice sau etnice. O parte, asemeni mie, în calitate de finlandez vorbitor de suedeză, este tratată bine. Alţii sunt discriminaţi sau dezavuaţi. Este important ca minorităţile naţionale istorice să se poată vedea ca membri deplini ai Uniunii. UE are nevoie de sprijinul minorităţilor sale şi nu trebuie să neglijeze acordarea şansei de a participa activ la luarea deciziilor şi la efortul de a asigura un viitor comun sigur şi armonios.

Este clar că nu se pot aplica aceleaşi reguli minorităţilor naţionale ca cele pentru minorităţile de imigranţi. Imigranţii necesită sprijin special, care să-i ajute să se integreze în noile lor ţări. Apatrizii reprezintă o chestiune separată şi trebuie încurajaţi prin toate mijloacele disponibile să solicite cetăţenie în ţara lor gazdă.

De asemenea, UE are nevoie de o opinie comună privind problemele minorităţilor, pentru a se putea apăra şi a apăra statele membre împotriva presiunilor şi provocărilor externe, în care drepturile minorităţilor sunt utilizate ca arme pentru a semăna dezbinare şi a crea confuzie. Implicarea şi propaganda Rusiei în Estonia şi Letonia, de exemplu, reprezintă un exemplu care dă de gândit. Nu trebuie să punem arme în mâinile celor care vor să ne facă rău.

Europa are nevoie de un forum reprezentativ pentru minorităţi, care să funcţioneze ca organism consultativ cu privire la aspectele abordate de Parlamentul European şi Consiliul Europei. Ar fi, de asemenea, important ca acestei comisii parlamentare să i se acorde responsabilitate explicită pentru aspecte referitoare la minorităţi. Parlamentul ar trebui să aprobe o declaraţie privind drepturile minorităţilor.

În cele din urmă, aş dori să adresez o întrebare specifică: Este pregătită Comisia să-şi asume responsabilitatea pentru iniţierea unei dezbateri europene cu privire la minorităţi şi să promoveze activ tratamentul echitabil al minorităţilor din Uniune, nu numai diversitatea lingvistică, care este utilizată adesea ca mod de a ignora grupurile minoritare? (Aplauze)

  Jan Tadeusz Masiel, în numele Grupului UEN. – (PL) Dle preşedinte, dle comisar, unele grupuri minoritare au fost prezente în statele membre de secole, în timp ce altele au sosit relativ recent.

Romii sunt unul dintre grupurile minoritare tradiţionale care au fost prezente în ţările Uniunii practic de când există înregistrări. Regret să spun că în ţara mea, Polonia, deşi romii nu sunt discriminaţi, gradul de integrare a acestora lasă mult de dorit. Şi ei împărtăşesc acest punct de vedere. Consider că romii necesită mai mult sprijin din partea statului. În special, au nevoie de asistenţă în domeniul formării profesionale şi al educaţiei, în general.

Statele membre ar trebui să deţină rolul principal cu privire la integrarea acestui grup minoritar şi a altora. Cu toate acestea, o legislaţie comună a Uniunii ne-ar fi de ajutor în acest scop. Mă gândesc în special la definirea drepturilor şi responsabilităţilor noilor sosiţi din state islamice, care întâmpină dificultăţi să se integreze în Europa.

  Mikel Irujo Amezaga, în numele Grupului Verts/ALE. – (ES) Dle preşedinte, aş dori să-mi exprim recunoştinţa profundă pentru munca dlui Tabajdi de elaborare şi depunere a acestei întrebări orale pe care o dezbatem aici astăzi şi, de asemenea, pentru munca uriaşă de elaborare a rezoluţiei, pe care, în mod regretabil, nu o dezbatem, dar pe care, fără îndoială, o vom putea discuta în următoarele şedinţe plenare.

Această rezoluţie este necesară deoarece este clar că trebuie să găsim un nivel minim de protecţie pentru grupurile minoritare din Uniunea Europeană, lucru care nu există în prezent.

Nu împărtăşesc opinia comisarului Barrot legată de utilizarea pretextului lipsei de competenţă a Uniunii Europene în acest domeniu. Există o contradicţie evidentă între a menţiona criteriile de la Copenhaga, a menţiona un alt tip de legislaţie şi, în acelaşi timp - când, probabil, nu există interes sau când, probabil, unii nu au suficient curaj - a ne ascunde în spatele lipsei de competenţă pentru a nu face progrese, să spunem, în direcţia protejării grupurilor minoritare, deoarece, de fapt, ne confruntăm cu o dilemă eternă. Nu ne confruntăm cu o problemă, ci de fapt, cu o provocare pe care Uniunea Europeană trebuie să o rezolve, iar acest aspect trebuie privit ca atare.

  Kathy Sinnott, în numele Grupului IND/DEM. – Dle preşedinte, în fiecare stat membru al UE există grupări de persoane privite diferit din cauza unor caracteristici ca etnia, limba, modul în care se îmbracă, muzica pe care o cântă şi modul în care se roagă. Atunci când oamenii din ţara respectivă se angajează să respecte demnitatea înnăscută a oricărei persoane, aceste diferenţe sunt privite ca aducând un plus de valoare, iar persoanele sunt valorizate. De fapt, atunci când demnitatea persoanei este valorizată, nu privim minorităţile deloc într-un mod negativ. Cu toate acestea, în multe ţări acest respect este redus sau inexistent. Acest lucru conduce la discriminare, caz în care au loc abuzuri asupra minorităţilor, iar acestea sunt plasate în cele mai rele situaţii.

Noi insistăm în Acordul de la Copenhaga că o ţară care doreşte să adere la UE trebuie să aibă un minim de respect pentru orice persoană din interiorul frontierelor sale. Acest principiu este încălcat atunci când ignorăm aceste criterii şi permitem să devină membre unele ţări unde anumite persoane sunt marginalizate şi tratate neadecvat.

În Irlanda, de exemplu, mulţi copii şi adulţi cu invalidităţi erau instituţionalizaţi în cele mai rele condiţii în momentul aderării şi timp de mai mulţi ani după aderare.

În prezent, în ciuda introducerii criteriilor de la Copenhaga, există situaţii teribile similare pentru minorităţi vulnerabile, în ţări care au aderat recent la UE sau care plănuiesc să facă acest lucru. Criteriile de la Copenhaga au fost în mod clar ignorate în aceste cazuri, iar modul de tratament al minorităţilor nu a fost considerat un obstacol în calea aderării. Acest lucru invalidează scopul acestui acord. În cazul în care o ţară trebuie să îndeplinească criteriile de la Copenhaga în materie de tratament al persoanelor pentru a adera la UE, ar trebui să fie posibil să i se suspende apartenenţa atunci când nu le îndeplineşte.

  Sergej Kozlík (NI). – (SK) Abordăm problema minorităţilor etnice, însă acest lucru se referă în principal la minoritatea etnică maghiară, dle Tabajdi. Ungaria reprezintă într-adevăr un loc unde minorităţile etnice au fost eliminate complet în ultimii zeci de ani. Cuvintele fostului ombudsman pentru minorităţi din Ungaria, Jenö Kaltenbacha, confirmă acest lucru. Numărul de slovaci care trăiesc în Ungaria a scăzut de la peste 300 000 la 18 000 în timpul perioadei în cauză. Pentru minoritatea slovacă decimată, limba maghiara este utilizată exclusiv ca limbă de studiu în şcolile minorităţilor etnice din Ungaria. În acele şcoli limba slovacă se predă câteva ore pe săptămână.

Nu există răzbunare în Slovacia, iar pentru minoritatea maghiară care trăieşte în Slovacia, lucrurile stau incomparabil mai bine. În şcolile minorităţii maghiare limba de studiu este exclusiv maghiara. Limba slovacă se predă ca limbă suplimentară câteva ore pe săptămână. Slujbele religioase se desfăşoară numai în limba maghiară în toate comunităţile slovace din Ungaria şi acestea sunt oficiate exclusiv de preoţi maghiari. Pe de altă parte, numai preoţi maghiari oficiază în comunităţile maghiare din Slovacia.

Cu toate acestea, Parlamentul European nu acordă atenţie problemelor slovacilor, germanilor, sârbilor şi ale altor minorităţi oprimate din Ungaria. Există discuţii repetate privind probleme periferice ale minorităţii maghiare, pe care guvernul slovac le ia în considerare în prezent, în orice caz. Chiar astăzi, ca parte a acestui proces, a aprobat un amendament la legea învăţământului, care garantează că denumirile geografice vor fi tipărite în limba maghiară sau ucraineană în manualele pentru şcolile minorităţilor. Politicienii şi deputaţii maghiari sunt cei care, sub masca rezolvării problemelor etnice, lansează constant ideile lor privind soluţii de autonomie, inclusiv autonomie teritorială. Recent, preşedintele maghiar a făcut acest lucru în timpul unei vizite a omologului său român la Budapesta şi a fost întâmpinat de un refuz categoric. Astfel de atitudini trebuie demascate şi condamnate puternic, de asemenea, în cadrul Parlamentului European.

  Kinga Gál (PPE-DE). - (HU) Întrucât interesele oricăror alte minorităţi sociale protejate de reglementări împotriva discriminării sunt apărate puternic, protecţia juridică europeană, fără a menţiona voinţa politică, este reticentă în privinţa minorităţilor naţionale tradiţionale. Cu toate acestea, existenţa acestor minorităţi în Uniunea Europeană nu este o chestiune politică, ci o problemă reală - există milioane de persoane care trăiesc în UE şi nu sunt imigranţi. Aceştia trăiesc în cadrul statelor membre europene şi nu s-au deplasat niciodată de pe pământurile lor strămoşeşti. S-a întâmplat doar ca în cursul evenimentelor din secolul douăzeci, frontierele ţărilor lor să se deplaseze în jurul lor, lăsându-i în urmă, iar aceştia se confruntă de atunci cu dileme fără soluţie. Cum îşi pot păstra identitatea şi comunitatea, cum le pot furniza copiilor o perspectivă sigură a viitorului în secolul douăzeci şi unu? Trebuie să recunoaştem în cele din urmă că problemele acestor comunităţi nu pot fi rezolvate numai prin intermediul drepturilor universale ale omului sau prin reglementări împotriva discriminării. Aceste comunităţi solicită în mod îndreptăţit toate acele lucruri pe care, în cazul unor populaţii cu dimensiuni similare, Uniunea Europeană le consideră un drept al celor care fac parte dintr-o majoritate. Din acest motiv este necesară reglementarea din partea UE precum şi asistenţă din partea acesteia. Astfel de comunităţi au dreptul să considere, de exemplu, că autonomia, care a adus prosperitate şi dezvoltare minorităţilor din Tirolul de Sud, din Italia, le va furniza şi lor soluţia dorită.

Desigur, anumite forme de autonomie - inclusiv, posibil, autonomia teritorială - ar putea furniza un viitor pozitiv şi gestionabil unor astfel de comunităţi. Ar trebui să nu existe nicio mistificare în ceea ce priveşte astfel de comunităţi, ci trebuie discutat deschis, având în vedere că dacă o astfel de opţiune poate fi o soluţie favorabilă într-un stat membru, fără a aduce prejudicii integrităţii sale teritoriale, s-ar putea dovedi în mod similar o soluţie şi în alte state membre. Solicitările îndreptăţite ale acestor minorităţi, care se bazează pe principii fundamentale şi practici curente în Uniunea Europeană nu pot constitui subiecte tabu în UE în secolul douăzeci şi unu!

  Bárbara Dührkop Dührkop (PSE). – (ES) Dle preşedinte, este curios faptul că în fiecare mandat parlamentar am subliniat inexistenţa sau fragilitatea protecţiei juridice şi materiale a unui grup minoritar sau a altuia în cadrul statelor membre.

Având în vedere extinderea recentă către est, situaţia a devenit, inevitabil, mult mai complexă.

Europa a 27 de state are mai mult de 100 de grupuri,dacă adăugăm minorităţile etnice şi lingvistice la cele rezultate în urma imigraţiei mai recente. Trebuie menţionaţi - şi au fost menţionaţi - romii, un grup etnic care a trăit printre noi timp de secole. Acesta are caracteristici proprii şi suferă cele mai mari dezavantaje dintre toate grupurile minoritare de orice fel.

Dle comisar, dublarea eforturilor noastre de a obţine o integrare treptată, dacă nu chiar asimilarea acestor grupuri şi transformarea în realitate a unităţii în diversitate reprezintă o provocare majoră pentru Europa. Tratatul de la Lisabona nu face inutil referire, pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, la drepturile persoanelor care aparţin acestor minorităţi şi la valorile proprii acestora.

Fiecare grup social este diferit. Minorităţile istorico-lingvistice ale statelor membre şi dreptul recunoscut şi de necontestat al acestora de a se exprima în limba lor maternă are prea puţin sau chiar nu are nimic de-a face cu fluxurile de migraţie, care au propriile caracteristici de identificare.

Luăm ca punct de pornire Carta Europeană a limbilor minoritare şi regionale şi solicităm Fondului social european să acorde atenţie şi resurse grupurilor minoritare.

Anul 2008 ca An european al dialogului intercultural abia s-a încheiat şi cred că acest dialog se află abia la început. Consider că trebuie să profităm de acest impuls şi să continuăm extinderea acestui dialog pentru a crea mecanisme de control la nivel european cu scopul de a proteja grupurile minoritare.

Voi încheia în următoarea notă: în statele noastre membre avem obligaţia de a proteja şi de a păstra tradiţiile şi valorile Europei multiculturale care se naşte, iar datoria acestui parlament este de a stabili standarde de integrare într-un cadru european comun, care facilitează coexistenţa paşnică.

  István Szent-Iványi (ALDE). – (HU) Dle preşedinte, unul din zece cetăţeni europeni aparţine unei minorităţi naţionale. Mulţi dintre aceştia simt că sunt copii vitregi în propria casă. Ei se îndreaptă către Uniunea Europeană pentru a le garanta drepturile şi a contribui la îmbunătăţirea situaţiei lor. În termeni de drepturi ale omului, cea mai mare datorie a Uniunii Europene este în legătură cu protecţia minorităţilor. Cu toate că există temeiuri juridice pentru protecţia efectivă a minorităţilor, voinţa politică pentru afirmarea acestora este adesea insuficientă. Ratificarea Tratatului de la Lisabona ar putea îmbunătăţi situaţia, însă nu reprezintă o soluţie magică în sine. Este important ca instituţiile existente să funcţioneze efectiv şi, în special, ca profilul Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale, privind minorităţile, să fie consolidat. Diferitele minorităţi ar considera un semn favorabil cazul în care noua Comisie ar avea un comisar a cărui responsabilitate să fie exclusiv tratarea problemelor minorităţilor. Acest lucru ar transmite un semnal clar că membrii minorităţilor sunt, de asemenea, cetăţeni cu drepturi depline ai unei Europe unificatoare. Europa nu poate avea copii vitregi, având în vedere că într-un sens sau altul, toţi reprezentăm minorităţi.

  László Tőkés (Verts/ALE). – (HU) Dle preşedinte, salut cu recunoştinţă şi apreciere includerea pe ordinea de zi a protecţiei minorităţilor naţionale tradiţionale şi etnice, precum şi a imigranţilor în Europa. Consider dureros că, în absenţa sprijinului necesar din partea grupurilor politice, dezbaterea noastră comună de astăzi se încheie fără o decizie şi încă nu este posibil să se adopte un acord-cadru al UE privind protecţia minorităţilor. În ţările din fostul bloc comunist principiul neintervenţiei a deţinut supremaţia. Consider inacceptabil faptul că Uniunea Europeană lasă soluţia pentru problema minorităţilor în sfera de competenţă a fiecărui stat membru. Consider declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu de la Budapesta, prin care respinge solicitările îndreptăţite ale maghiarilor din Transilvania, care vizează drepturi colective şi autonomie, ca reprezentând rămăşiţe ale unei poziţii dictatoriale din timpul perioadei comunist-naţionaliste. Uniunea Europeană este casa comună a minorităţilor naţionale, etnice, precum şi religioase şi exact din acest motiv UE nu mai poate amâna furnizarea unei protecţii instituţionale, reglementate din punct de vedere juridic, pentru acestea.

  Patrick Louis (IND/DEM). – (FR) Dle preşedinte, culturile noastre includ statul de drept şi drepturile individuale, astfel încât este corect şi adecvat să apărăm drepturile unei persoane dintr-o minoritate, dar ar fi periculos să legiferăm drepturile minorităţilor nenaţionale ca şi comunităţi de sine stătătoare.

Pentru minorităţile nenaţionale, şi mă refer exclusiv la acestea, abordarea comunitară trebuie respinsă, deoarece va distruge inevitabil coeziunea multor naţiuni europene. Acolo unde există stat de drept, reglementarea modului în care oamenii trăiesc la un loc trebuie să rămână o atribuţie la nivel naţional. În această privinţă, în cazul în care majoritatea ar fi fost duşmanul minorităţii, atunci acest lucru ar fi pus în mod grav sub semnul întrebării democraţia respectivă.

Confruntaţi cu sărăcia sau pericolul, unele persoane îşi părăsesc ţara de origine, căutând un refugiu. Dreptul la azil este pentru oameni un mod de a-şi exprima votul, emigrând. Din fericire, a devenit un drept fundamental, dar, ca orice drept, reprezintă simultan şi o obligaţie. În această situaţie, obligaţia este de a accepta normele, limba şi obiceiurile ţărilor de destinaţie.

Dreptul la azil este un drept valoros, având în vedere că este un drept inerent fiinţei umane. Chiar dacă aparţii unei minorităţi, acest lucru nu justifică crearea unui drept al unei comunităţi. Loialitatea ultimă trebuie fie faţă de ţara în care te stabileşti. Este o iluzie să credem că juxtapunerea unor comunităţi tranzitorii, cu amintiri diferite, poate crea o ţară. În timp, acest lucru va crea numai un câmp de indiferenţă sau un câmp de luptă.

Trebuie ori să-ţi placă ţara de destinaţie, ori să pleci. Aceasta este obligaţia care se naşte din libertatea de a veni şi a pleca.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE). - Îmi exprim sprijinul pentru protecţia minorităţilor, respectarea culturii, a limbilor, a tradiţiilor şi obiceiurilor acestora. Cred că toate statele membre ar trebui să includă în legislaţia naţională, în diverse domenii, precizări referitoare la protejarea minorităţilor.

În acest sens, consider că România are o legislaţie deosebit de bine construită în acest domeniu şi poate constitui un exemplu pentru celelalte state membre. O probă a acestei afirmaţii o constituie chiar un onorabil membru al acestui Parlament pe care eu îl respect foarte mult, care s-a născut, a crescut şi a învăţat în mijlocul comunităţii maghiare din Transilvania iar acum reprezintă cu mult succes Ungaria în această casă. Protejarea minorităţilor nu trebuie însă să ducă la exagerări de tipul drepturi colective, promovarea autonomiei şi autodeterminării, inclusiv teritoriale.

De asemenea, nu cred că este benefică împărţirea minorităţilor în diverse categorii, deoarece, poate induce ideea că este nevoie de tratamente diferite pentru aceste categorii. Toţi cetăţenii trebuie trataţi egal, trebuie să aibă aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de comunităţile în cadrul cărora trăiesc. Descentralizarea şi autonomia locală în cadrul legilor naţionale răspund foarte bine la toate dorinţele cetăţenilor, indiferent de naţionalitate sau etnie. Nu este normal să aducem în discuţie concepte care nu sunt încă consacrate în dreptul internaţional actual şi care nu sunt acceptate la nivelul statelor şi nu este nevoie să reluăm prevederi ale Consiliului Europei.

O menţiune specială trebuie făcută pentru minoritatea rromă. Cred cu tărie că programe comune la nivelul Uniunii, în special în domeniul educaţiei, ar grăbi substanţial integrarea rromilor.

În final, îmi permit să reamintesc că orice naţiune, cât de mare ar fi ea, este o minoritate în comparaţie cu cei 500 de milioane de cetăţeni europeni.

  Monika Beňová (PSE). – (SK) Protecţia minorităţilor este incontestabil unul dintre cele mai importante principii, iar în ţara mea, Republica Slovacă, se garantează un standard excepţional de ridicat de protecţie pentru minorităţi. În cazul în care vorbim despre minorităţi etnice, se poate spune că acest standard este garantat, de asemenea, sub forma autonomiei culturale şi educaţionale, având în vedere că avem o universitate pentru cea mai mare minoritate etnică de la noi.

Cu toate acestea, mă opun fundamental deschiderii unei discuţii cu privire la autonomia teritorială, deoarece consider că este un aspect politic şi juridic foarte important şi, de asemenea, deoarece consider că este, în termeni umanişti, foarte sfâşietor. Ar putea provoca o enormă nefericire oamenilor. Deschiderea discuţiilor privind autonomia teritorială ar ameninţa, de asemenea, în mod fundamental, unitatea şi progresul de succes al Uniunii Europene.

Pentru a încheia, dle comisar, având în vedere că aţi vorbit despre respect - da, este într-adevăr corect ca majoritatea societăţii să afişeze cel mai mare respect pentru minorităţile sale, dar consider că minorităţile care funcţionează în mod sănătos ar trebui să manifeste un respect egal pentru respectiva societate.

  Tatjana Ždanoka (Verts/ALE). - Dle preşedinte, aş dori să mulţumesc dlui Tabajdi pentru munca sa excelentă. Este regretabil că nu putem încheia dezbaterea noastră cu o rezoluţie.

Sunt ferm convinsă că drepturile minorităţilor trebuie să devină o parte a acquis-ului comunitar. Din păcate, Comisia este foarte reticentă să sugereze orice fel de măsuri în acest domeniu. Trebuie să ne amintim că drepturile minorităţilor reprezintă o parte integrantă din drepturile omului şi, prin urmare, standardele noastre trebuie să fie cât mai ridicate posibil. Să nu uităm că respectul pentru minorităţi şi protecţia acestora reprezintă unul dintre criteriile de la Copenhaga. Comisia nici măcar nu aplică criteriile în mod corespunzător în timpul procesului de aderare.

Suntem pregătiţi să facem concesii, în speranţa că situaţia se va îmbunătăţi ulterior, însă după aderări, nu există încă instrumente de abordare a acestui aspect, după cum a subliniat şi comisarul Barrot luna trecută. Am elaborat un standard comun al Uniunii Europene în domeniul drepturilor minorităţilor, iar acesta reprezintă un imperativ absolut.

  Edit Bauer (PPE-DE). – (HU) Vă mulţumesc foarte mult, dle preşedinte. Există câteva teritorii politice în cadrul Uniunii Europene unde acţionează standarde duble. Criteriile de la Copenhaga privind drepturile minorităţilor se aplică ţărilor în curs de aderare - după cum aflat astăzi - dar nu există drepturi similare în dreptul comunitar. În cazul în care bogăţia Europei rezidă în culturile sale diverse şi nimeni nu doreşte să vadă cultura şi limba unei naţiuni mici dispărând, atunci minorităţile etnice au o şi mai mare nevoie de protecţie, inclusiv protecţie juridică. În noile state membre, protecţia aparentă pe care o conferea internaţionalismul socialist a dispărut, iar sentimentele naţionaliste s-au intensificat. În plus, apar adesea diverse forme de naţionalism opresiv în noile state membre, în special având în vedere că nici criteriile de la Copenhaga nu mai sunt obligatorii. Suntem adesea martorii intensificării unor eforturilor de asimilare - pretinse a fi în interesul minorităţii. Din păcate, acesta este un instrument politic utilizat adesea de partidele populiste pentru a îndrepta majoritatea împotriva minorităţii.

Stabilirea de standarde juridice interne pentru a proteja statutul juridic al minorităţilor este inevitabilă. Aceste standarde trebuie să respecte cele mai bune practici europene, consolidate pe baza diferitelor forme de autonomie care nu trebuie demascate ca un fel de crimă politică, nici respinse. În schimb, principiul subsidiarităţii ar trebui extins pentru a permite minorităţilor să ia decizii cu privire la propriile probleme. Poate că metoda coordonării deschise poate fi utilă în această privinţă, până la momentul în care va fi creată o bază juridică. Aş adresa următoarea întrebare dlui comisar: nu ar fi posibilă utilizarea acestei opţiuni, a acestei metode, pentru a oferi o soluţie pentru statutul juridic al minorităţilor? În cele din urmă, aş dori să-i mulţumesc dlui Tabajdi pentru munca sa excelentă în acest domeniu.

  Corina Creţu (PSE). - La nivel european există un set consistent de norme, criterii şi recomandări ce asigură protecţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi sunt destul de rare cazurile de încălcare a acestora în cadrul Uniunii Europene. România a recunoscut minorităţilor naţionale drepturi care depăşesc normele europene în materie, iar prezenţa parlamentarilor români de naţionalitate maghiară în acest for este o dovadă vie în acest sens.

Este esenţial pentru armonia interetnică în Europa ca drepturile omului să fie respectate, dar derapajele separatiste întemeiate pe exacerbarea drepturilor etnice trebuie stopate. Proiectul european este unul al integrării, nu al enclavizării pe criterii etnice.

Consider, de asemenea, că ar trebui să ne îndreptăm mai mult atenţia asupra situaţiei minorităţilor naţionale din ţările învecinate Uniunii, cu atât mai mult când e vorba de cetăţeni de naţionalitate identică unora din ţările membre. Un exemplu îl reprezintă românii din Ucraina, Serbia şi Republica Moldova, privaţi de drepturi elementare şi supuşi unui intens proces de deznaţionalizare.

  Josu Ortuondo Larrea (ALDE). – (ES) Dle preşedinte, în UE există câteva cazuri de limbi vorbite de grupuri europene istorice, care nu pot fi utilizate în dezbaterea din cadrul acestui parlament, având în vedere că nu sunt recunoscute ca limbi de stat. Aceasta este o pierdere pentru democraţia reprezentativă.

Unul dintre aceste cazuri este limba bască, euskera, care nu este o limbă minoritară, ci una oficială, cel puţin în zona sudică a Ţării Bascilor, care, în termeni administrativi, este clasificată ca parte a statului spaniol. Cu toate acestea, nu este valabil acelaşi lucru - şi vă rog, dle comisar, să nu luaţi personal acest lucru - în partea nordică a Ţării Bascilor, care este anexată statului francez, al cărui preşedinte a declarat în faţa Adunării ONU că a refuza respectul pentru identităţile şi limbile naţionale înseamnă a sădi seminţele umilinţei şi că, fără acest respect, nu va exista pace în lume. Cu toate acestea, nici limbii euskera, nici limbii bretone sau occitane nu li se acordă nici cel mai mic nivel de consideraţie, nici nu li se acordă sprijin pentru a asigura respectarea şi încurajarea utilizării lor.

De aceea solicit Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale să supravegheze şi să lucreze în vederea asigurării că în cadrul statelor membre nu există încălcări ale drepturilor oamenilor de a folosi limba lor maternă şi că nu există discriminare împotriva cetăţenilor lor şi că toate limbile materne sunt considerate oficiale în teritoriile respective.

(Vorbitorul a continuat în limba bască)

Eskerrik asko jaun-andreok zuen laguntzagatik Europako hizkuntza guztien alde.

  Daniel Petru Funeriu (PPE-DE). - Dle preşedinte, salut această dezbatere, cu atât mai mult cu cât istoria europeană arată că pe timp de criză tensiunile etnice pot aprinde situaţii de altfel stabile. Aş dori să cred că intenţia iniţiatorilor acestei dezbateri este de a sublinia valorile fundamentale generoase şi realităţile proiectului european, pentru că realităţile Uniunii Europene reprezintă într-adevăr cele mai bune standarde din lume pentru tratamentul minorităţilor. Prin urmare, trebuie să afirmăm deschis că această adunare nu acceptă şi nu va accepta acţiuni de divizare sau coborâre a standardelor pe care le-am menţionat.

După cum a subliniat dl comisar Barrot, în fiecare ţară din Uniune în parte, există un cadru legal clar şi, cel mai adesea, oficial, care asigură protecţia diversităţii culturale. Cu toate acestea, pentru durabilitatea societăţii noastre multi-etnice, mai există şi alte alternative în afara învăţământului superior? Exemplele din viaţa reală arată că soluţionarea aspectelor legate de învăţământ alimentează o dezvoltare comunitară puternică. Învăţământul este, prin natura sa, mai mult unificator decât divizor. De fapt, ne învaţă că toţi reprezentăm o minoritate pentru altcineva. Universitatea Babeş-Bolyai din România, din oraşul Cluj, din Transilvania, este un exemplu de universitate multiculturală care a fost menţionată de mai multe ori de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa drept exemplu pozitiv de excelenţă multiculturală şi interetnică.

Acolo unde este necesar, învăţământul superior în limba minorităţilor face parte din sistemul de învăţământ naţional. Permiteţi-mi să vă dau exemplul Universităţii Sapientia din România.

Totuşi, aceste exemple pozitive nu înseamnă că ne putem întoarce privirea şi trebuie să fim conştienţi că probabil cel mai controversat aspect se află în faţa noastră: soluţionarea situaţiei dificile a comunităţii rome din întreaga Europă. Opinia mea este că cel mai eficient mod de rezolvare a acestei probleme europene extrem de dificile, pe termen lung, este prin intermediul educaţiei. Aş dori foarte mult să asist la o dezbatere substanţială despre modul în care Europa intenţionează să obţină beneficii de pe urma sistemului unic de învăţământ, astfel încât să rămânem uniţi în diversitate.

  Silvia-Adriana Ţicău (PSE). - Consiliul Europei este instituţia care se ocupă cu respectarea drepturilor omului. Drepturile şi protecţia minorităţilor intră în competenţa statelor membre, conform principiului subsidiarităţii. Minorităţile tradiţionale şi etnice, minorităţile migrante şi imigranţii trebuie să respecte legislaţia naţională a statului membru de rezidenţă.

Consider că integrarea noilor minorităţi migrante nu trebuie să facă parte din politica comună în materie de imigrare pe care o elaborează în prezent Uniunea. Această politică poate fi definită doar în momentul în care, în interiorul Uniunii, dispar barierele existente pentru libera circulaţie a lucrătorilor ce provin din statele membre ce au aderat la Uniunea Europeană după 2004.

Protecţia minorităţilor migrante face parte din principiile promovate de Europa socială. Asigurarea condiţiilor echitabile de muncă pentru toţi cetăţenii europeni, indiferent de statul membru de origine, garantează acestora o viaţă decentă. Ca socialist european, susţin dezvoltarea unui cadru european pentru imigrarea legală dar militez, mai întâi, pentru respectarea principiilor de bază ale Uniunii Europene pentru toţi cetăţenii europeni.

  Csaba Sógor (PPE-DE). - (HU) Din păcate, proiectul de decizie de astăzi este adresat Parlamentului numai sub formă de întrebare. Reprezentanţii minorităţilor şi comunităţilor naţionale tradiţionale au încercat să convingă majoritatea prin mijloace parlamentare paşnice că ceea ce a fost bun pentru 14 state membre ale Uniunii Europene va fi bun pentru întregul teritoriul UE. Minorităţile naţionale tradiţionale s-au regăsit într-o ţară nouă fără vina lor, fără să se fi deplasat din patria lor de origine timp de secole. Nimeni nu le-a întrebat dacă au vrut să-şi schimbe naţionalitatea sau să adopte o nouă limbă oficială. Aceste minorităţi naţionale tradiţionale sunt cei mai loiali cetăţeni ai ţărilor respective. În ciuda războaielor, crizelor economice, luptelor politice interne şi asimilării, nu şi-au abandonat patria strămoşească, de durată şi totuşi nouă. Loialitatea lor a fost neîntreruptă. Exact din acest motiv este de neînţeles ca zeci de milioane de persoane din populaţiile puternice ale ţărilor mari să se teamă de câteva sute de mii sau, cel mult, o jumătate de milion de membri ai unei minorităţi.

Diferitele forme de autonomie din cadrul Uniunii Europene, cum ar fi autonomia teritorială şi culturală, rezultă în urma unei politici a consensului din partea majorităţii şi a minorităţii şi nu au slăbit puterea economică, politică sau socială a statului în cauză sau pe cea a Uniunii Europene. Ţara mea, România, există în forma curentă din 1920. În 1930 populaţia de pe acest teritoriu includea în proporţie de 28% persoane care nu erau de origine română. în prezent, această proporţie a scăzut la 10%. Mai există şi alte state membre, în afară de România, care se confruntă cu probleme similare. Există legi şi drepturi, însă punerea în aplicare a acestora nu poate fi garantată, chiar dacă diversitatea lingvistică, etnică şi regională reprezintă o valoare europeană. Prin urmare, este important să se elaboreze proiecte de orientări, pe baza unor exemple existente, de succes în UE, care să fie acceptabile pentru toţi şi să nu încalce integritatea teritorială a statului.

  Gábor Harangozó (PSE). – (HU) Vă mulţumesc foarte mult, dle preşedinte. Dle comisar, doamnelor şi domnilor, în primul rând aş dori să-mi exprim plăcerea de a saluta iniţiativa dlui Csaba Tabajdi care vizează să îmbunătăţească situaţia minorităţilor care trăiesc în Uniunea Europeană. Cu toate că exemple eminente dovedesc că minorităţile naţionale sunt privite ca o valoare şi o oportunitate în Uniunea Europeană, cum ar fi în Tirolul de Sud şi Insulele Åland, din păcate, în Europa de Est, întâlnim şi atitudinea opusă, uneori chiar în declaraţiile oamenilor politici. Tocmai din acest motiv avem urgent nevoie să contracarăm declaraţii care ar exclude definitiv şi pentru totdeauna solicitările de autonomie ale minorităţilor naţionale, prin trimitere la cerinţele stabilite de Uniunea Europeană. Prin urmare, este necesar să vorbim cu determinare şi să declarăm că minorităţile naţionale au dreptul la autonomie, ca exercitare a drepturilor minorităţilor la nivel comunitar şi că trebuie să garantăm aceste drepturi fundamentale, de asemenea, prin sistemul juridic al Uniunii Europene. Prin urmare, sprijin deplin elaborarea unor reglementări cuprinzătoare pentru protecţia drepturilor minorităţilor la nivel european. Vă mulţumesc foarte mult.

  Michl Ebner (PPE-DE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, astăzi este o ocazie foarte fericită, iar creditul pentru aceasta, împreună cu mulţumirile mele, se îndreaptă în special către dl Tabajdi, preşedinte al intergrupului şi campion al minorităţilor.

Astăzi folosesc limba italiană, care este limba statului, nu limba mea maternă. Fac acest lucru dintr-un motiv anume: un număr mare de minorităţi etnice din diferite ţări şi grupuri etnice trăiesc în Italia. Astăzi doresc să utilizez această demonstraţie - precum şi demonstrarea faptului că o minoritate etnică nu este o minoritate etnică numai în sine, ci trebuie să simtă solidaritate - pentru a da acestor minorităţi o voce aici în această Cameră. Doresc, de asemenea, să le transmit minorităţilor italiene care trăiesc în străinătate că nu ar fi avut altfel această posibilitate.

Dl Barrot a vorbit astăzi despre nediscriminare. Consider că nediscriminarea nu este suficientă, deoarece trebuie să obţinem drepturi egale, iar acestea vor veni numai când vom avea situaţii referitoare la minorităţi şi le vom oferi ajutor considerabil să obţină un nivel egal cu cel al majorităţii. Din acest motiv avem nevoie de discriminare pozitivă în anumite situaţii. Cred că aceasta este o idee nouă, o idee care trebuie urmărită.

Uniunea Europeană are competenţe. Făcând uz de articolele 21 şi 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi de articolul 2 din Tratatul de la Lisabona - să sperăm că acestea vor intra în vigoare cât mai curând posibil - alături de criteriile de la Copenhaga, precum şi de puţină flexibilitate şi imaginaţie legislativă, am putea realiza multe lucruri importante. Aş dori să menţionez în special articolul 2 din Tratatul de la Lisabona privind protecţia drepturilor persoanelor - iar în acest caz adresez mulţumiri speciale fostului ministru al afacerilor externe, dl Frattini, care a adus o contribuţie decisivă la includerea acestuia.

Sperăm că vor fi protejate drepturile grupurilor: acesta este obiectivul nostru. Având în vedere că există 168 de grupuri minoritare în Uniunea Europeană şi aproape 330 pe continentul european, 100 de milioane dintre concetăţenii noştri de pe acest continent se confruntă cu această situaţie. Noi am atins în Tirolul de Sud un nivel care, evident, poate fi îmbunătăţit, dar care este oricum foarte bun. Când aud din partea unor reprezentanţi în această Cameră sau membri ai unor populaţii majoritare că minorităţile lor sunt bine tratate, sunt cumva neîncrezător. Aş fi fost mai mulţumit în cazul în care reprezentanţi ai acestor minorităţi ar fi spus că sunt bine trataţi.

Noi, în Uniunea Europeană, trebuie să înţelegem că minorităţile reprezintă valoare adăugată, o punte între culturi, între popoare şi ţări. Trebuie să lucrăm pentru unitate în diversitate culturală.

  Katrin Saks (PSE). – (ET) Doamnelor şi domnilor, diversitatea lingvistică şi culturală pe care o valorizăm ca pe un bun al Uniunii Europene devine adesea o problemă la nivelul statelor membre, în special în zone în care frontierele s-au deplasat din cauza vicisitudinilor istoriei sau o minoritate a devenit majoritate, iar majoritatea a devenit minoritate, cum s-a întâmplat în Estonia, patria mea. În aceste cazuri, aceasta constituie într-adevăr o mare provocare pentru o singură ţară.

Cu toate acestea, la nivelul Uniunii Europene este foarte important să nu se aplice standarde duble. Criteriile de la Copenhaga, pe care antevorbitorii mei le-au menţionat deja în câteva dintre luările de cuvânt şi pe care noile state aderente trebuie să le îndeplinească, au fost deja discutate, dar suntem, de asemenea, conştienţi că aceleaşi criterii, aceleaşi cerinţe - de exemplu cerinţele privind învăţământul - nu sunt îndeplinite în multe dintre vechile state membre. Este important ca toate ţările să fie tratate în acelaşi mod, iar acele standarde minime să se aplice tuturor.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE-DE). - În primul rând, nu cred că Uniunea Europeană are nevoie de o politică comună în privinţa minorităţilor; drepturi egale datorăm tuturor cetăţenilor europeni, indiferent de etnie. Pe de altă parte, dacă semnatarii întrebării aflate în dezbatere îşi doresc o politică europeană în această privinţă, îi asigurăm că, de exemplu, legislaţia românească poate fi considerată un exemplu de bună practică.

România are poate cea mai generoasă şi mai modernă legislaţie la nivel european cu privire la minorităţile naţionale. Acestea se bucură de drepturi largi în domeniul politic şi social, identice cu cele ale tuturor cetăţenilor; minorităţile semnificative, cum este cea maghiară, beneficiază de educaţie în limba maternă la toate nivelurile; reprezentanţii minorităţilor au dreptul la locuri în Parlament, chiar dacă nu întrunesc voturile necesare. De altfel, partidul minorităţii maghiare care a fost invocat în această seară şi în dezbaterile de ieri seară, a făcut parte din Guvernul României în 12 din cei 19 ani de când România funcţionează ca stat democratic.

  Flaviu Călin Rus (PPE-DE). - Minorităţile de orice fel trebuie sprijinite atât pentru conservarea unei identităţi proprii, a valorilor, a tradiţiei şi a limbii, dar şi pentru dezvoltarea culturii acestora. Din punctul meu de vedere, România, ca stat unitar şi suveran, este un model în ceea ce priveşte respectarea drepturilor individuale ale membrilor oricărei minorităţi.

Apreciez demersul colegilor mei parlamentari, precum şi preocuparea lor permanentă referitoare la protecţia minorităţilor etnice, tradiţionale sau naţionale. Este un lucru firesc şi binevenit. Referitor însă la legătura majorităţi-minorităţi, doresc să fac cunoscute două aspecte: 1) consider că nu doar membrii unei minorităţi trebuie să se implice în astfel de demersuri, ci şi, în aceeaşi măsură, şi majorităţile trebuie să se preocupe de aspectele legate de minorităţi, tocmai pentru a susţine şi a proteja ceea ce numim „unitate în diversitate”, aspect care în România se întâmplă, şi 2) apreciez că, în egală măsură, şi minorităţile ar trebui să se preocupe de starea majorităţilor, deoarece aceste două entităţi formează, doar împreună, acel tot unitar care contribuie la dezvoltarea firească a oricărei societăţi.

  Nicodim Bulzesc (PPE-DE). - În contextul acestei dezbateri, aş vrea să fac o remarcă prin care să observ că minorităţile naţionale fac mult zgomot pentru că nu au argumente pentru toate drepturile pe care le pretind. Aş vrea să lansez o sintagmă în acest sens şi anume: „zgomotul nu face bine şi binele nu face mult zgomot”.

Legile Uniunii Europene nu pot apăra numai minorităţile şi dezavantaja comunităţile naţionale, pentru că dăm de discriminare pozitivă. Aş vrea să dau un exemplu în care realitatea infirmă ceea ce unii afirmă. Au afirmat unii că drepturile minorităţilor maghiare nu sunt respectate în domeniul educaţiei în România şi, deoarece provin din domeniul educaţiei, aş vrea să dau un exemplu că universităţi din România au standarde europene în domeniul tratării minorităţilor.

  Alexandru Nazare (PPE-DE). - În contextul acestei dezbateri, aş vrea să subliniez deteriorarea respectării drepturilor religioase ale românilor din Valea Timocului, Serbia. Vorbim aici despre o comunitate de peste 100 de mii de români.

Îmi exprim pe această cale îngrijorarea faţă de decizia primăriei oraşului Negotin, Serbia, de demolare a fundaţiei bisericii ortodoxe de limbă română, deşi preotFul Boian Alexandru a obţinut toate avizele necesare. Această biserică ar fi cea de-a doua pentru românii care trăiesc în Serbia. Pentru curajul de a o construi pe prima, preotul Boian Alexandru a fost condamnat la două luni cu suspendare. Subliniez faptul că Serbia s-a angajat, conform articolului 5 al Acordului de stabilizare şi asociere, să respecte drepturile omului şi protecţia minorităţilor etnice şi religioase.

Aş vrea să închei cu un citat dintr-o scrisoare a preotului Boian Alexandru, în speranţa că autorităţile sârbe nu vor demola această biserică unde se va sluji în română. Citez: „... să ne ajute şi pe noi să dobândim aceste drepturi în ţara noastră în care trăim, Serbia, să avem măcar numai biserica şi şcoala noastră şi să putem vorbi româneşte”.

  Adrian Severin (PSE). - Dle preşedinte, Uniunea Europeană nu are competenţe în privinţa statutului minorităţilor naţionale în statele membre. Cu toate acestea, acest lucru nu reprezintă o problemă, deoarece toate statele membre ale Uniunii Europene sunt membre şi în Consiliul Europei, organizaţie care are mijloacele şi experienţa pentru a aborda acest aspect. Duplicarea activităţii Consiliului Europei ar fi în detrimentul sferei de aplicare a activităţii noastre în ceea ce priveşte minorităţile şi ar crea numai confuzie şi frustrare.

În al doilea rând, sunt îngrijorat să constat că abordarea noastră privind minorităţile se concentrează prea mult asupra unor soluţii care ar fi fost probabil valabile acum zeci şi sute de ani. Cred că în acest domeniu, de asemenea, ar fi mai bine să ne dezvoltăm imaginaţia mai mult decât memoria.

În cele din urmă, în loc de abordarea repetată a unor domenii deja explorate, ar fi mai înţelept ca Uniunea Europeană să elaboreze un concept de protecţie transnaţională a drepturilor culturale pe un continent unde fiecare comunitate etno-culturală reprezintă, de asemenea, o minoritate.

  Dragoş Florin David (PPE-DE). - În actualul context mondial al globalizării şi al mobilităţii persoanelor, cred că ceea ce s-a vehiculat în seara aceasta referitor la autoritatea teritorială nu-şi are sensul. Cred că există peste un milion de români în Spania şi Italia şi nu văd de ce ar cere o autonomie teritorială în aceste ţări.

Cred că crearea unei comisii sau a unei subcomisii la nivelul Parlamentului European pentru observarea drepturilor minorităţilor ar fi o idee foarte bună şi care ar pune în practică o politică europeană la acest nivel, sau, până la urmă, dacă vreţi, anumite proceduri de respectare a drepturilor minorităţilor. Nu cred că România a refuzat vreodată o vizită a vreunui preşedinte din statele europene, lucru iarăşi care s-a vehiculat aici. Cred că România este un exemplu de bune practici pentru foarte multe dintre ţările Uniunii Europene.

  Iuliu Winkler (PPE-DE). - (HU) Dle preşedinte, vă mulţumesc foarte mult, minorităţile naţionale care trăiesc pe teritoriul Uniunii Europene îmbogăţesc UE. Parlamentul European trebuie să preia conducerea în ceea ce priveşte apărarea minorităţilor etnice, prin iniţierea de dezbateri privind statutul legal al minorităţilor. Parlamentul trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru elaborarea şi adoptarea unui regulament-cadru obligatoriu pentru toate statele membre. Un astfel de regulament-cadru va servi cu adevărat intereselor comunităţilor minoritare numai dacă - păstrând în minte principiul subsidiarităţii - dispoziţiile sale vor include faptul că adoptarea unor diferite forme de autonomie consolidate pe baza consensului între majoritate şi minorităţi reprezintă modul de acordare a unui statut corespunzător comunităţilor minoritare. Vă mulţumesc.

  Miloš Koterec (PSE). – (SK) Da, minorităţile trebuie respectate, iar drepturile lor trebuie garantate din punct de vedere legislativ de statele membre ale UE. Diversitatea culturală şi lingvistică trebuie păstrată, deoarece reprezintă baza unei funcţionări sănătoase a Uniunii. Cu toate acestea, nu vom permite grupurilor politice bazate pe o poziţie minoritară să ceară insistent drepturi legate de autonomie care pun sub semnul întrebării deseori integritatea teritorială a statelor, şi care, mai mult, adesea decurg dintr-un sentiment de nedreptate datorată hotărârilor luate în trecut.

Autonomia teritorială pe baze naţionaliste şi, mai mult, care nu se bazează pe omogenitate, dar care adesea abuzează din punct de vedere politic de statutul de minoritate al majorităţii persoanelor dintr-o anumită micro-regiune sau comunitate, este o ameninţare la adresa vieţii şi coexistenţei paşnice din Uniunea Europeană.

  Christopher Beazley (PPE-DE). – (FR) Domnule preşedinte, am două întrebări pentru dl comisar.

În timpul acestei dezbateri, mulţi membri şi colegi au vorbit despre standarde duble, despre obligaţii inegale privind statele membre noi şi vechi. Ce măsuri luaţi în privinţa statelor membre vechi, cu alte cuvinte în privinţa celor 15 state membre care nu respectă Acordul de la Copenhaga?

Cea de-a doua întrebare este despre minorităţile religioase, evreii şi musulmanii care trăiesc pe continentul nostru, în Uniunea noastră: ce măsuri ia Comisia pentru a le proteja credinţa, normele şi modul lor de viaţă?

  Csaba Sándor Tabajdi, autor. −(FR) Dle preşedinte, dle comisar, prima întrebare care necesită un răspuns este dacă problema minorităţilor naţionale intră exclusiv în sfera atribuţiilor naţionale sau nu.

Cred că nu, deoarece, dacă problema drepturilor omului nu este o problemă internă a statelor membre ale Uniunii Europene, atunci nu este nici problema drepturilor minorităţilor naţionale. Acest lucru, desigur, necesită clarificări. Iugoslavia a fost bombardată deoarece au fost încălcate drepturile cetăţenilor din Kosovo, deci de ce nu clarificăm această problemă?

În al doilea rând, de ce, înaintea aderării, situaţia din noile state membre era mai bună decât este în prezent?

În al treilea rând, dl Beazley a ridicat problema standardelor duble. Este adevărat că, în ciuda problemelor, situaţia comunităţii maghiare in România este mai bună. În România există probleme, însă situaţia este mai bună decât cea din Alsacia sau Bretania. De ce există standarde duble?

În al patrulea rând, să vorbim despre autonomia teritorială. În Insulele Åland din Finlanda şi în Tirolul de Sud din Italia, autonomia regională a stabilizat efectiv ţara. În Spania, sistemul regiunilor autonome este un foarte bun exemplu, în ciuda câtorva extremişti basci care merită condamnarea noastră.

În cele din urmă, dle preşedinte, trebuie să spunem că nediscriminarea şi tratamentul egal nu sunt suficiente pentru a compensa dezavantajele minorităţilor. La sfârşitul zilei, minorităţile mulţumite reprezintă factori ai stabilităţii în ţările Europei. După cum afirma întotdeauna Henrik Lax, „dacă o politică este realizată corect, se vor culege întotdeauna roade”. Aceasta este realitatea şi aş dori să vă mulţumesc pentru dezbatere.

  Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) Domnule preşedinte, am ascultat cu atenţie contribuţiile fiecăruia şi sunt mişcat de pasiunea care susţine o parte dintre aceste poziţii.

Dl Tabajdi tocmai a enumerat o mulţime de probleme. Sunt foarte conştient de faptul că aceste probleme există, dar trebuie să vă reamintesc din nou – cu părere de rău, dar nu am ce face – că protecţia grupurilor, a minorităţilor naţionale ca grupuri, nu intră în sfera de competenţă a UE, nici chiar în cea a Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale.

Cu toate acestea, la îndemnul meu, Agenţia va cerceta discriminarea etnică şi rasială când va actualiza raportul din 2007 privind rasismul, dar aş reitera faptul că tratatele nu acordă nicio competenţă în acest domeniu: nici Uniunii Europene, nici Comisiei şi nici Agenţiei.

A fost menţionată metoda deschisă de coordonare, însă şi această metodă impune să avem competenţa. Este destul de clar că, în cazul în care Consiliul şi-ar modifica poziţia, acest lucru ar putea deschide alte căi dar, deocamdată, noi înşine acordăm o atenţie specială luptei împotriva discriminării care poate afecta în special persoanele care aparţin unei minorităţi.

Trebuie să clarificăm lucrurile aici: avem instrumentele, la nivel comunitar, pentru a combate discriminarea. Articolul 13 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a constituit baza legală pentru două directive: Directiva de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, din 29 iunie 2000 şi Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forței de muncă, din 27 noiembrie 2000.

Prin urmare, din acel punct de vedere există într-adevăr o voinţă de a combate toate formele de discriminare împotriva cetăţenilor aparţinând grupurilor minoritare. Şi în afară de toate acestea, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale va efectua, la solicitarea mea, un studiu în profunzime asupra tuturor acestor forme de discriminare.

Acestea reprezintă cam tot ce pot spune. Nu pot merge mai departe, deoarece nu avem toate instrumentele juridice. Statele membre nu ne vor permite.

Acestea fiind spuse, poziţia romilor din Uniunea Europeană, de exemplu, este cu adevărat deplorabilă, iar integrarea acestora reprezintă o prioritate atât a Uniunii, cât şi a Comisiei, după cum s-a reiterat şi în cadrul Reuniunii europene la nivel înalt a romilor, din 16 septembrie, la care am participat cu dl Barosso şi dl Špidla. Ca urmare a acestei reuniuni la nivel înalt, dl Špidla va institui o platformă europeană privind romii. Această structură flexibilă ne va permite să fim la înălţimea provocărilor la nivelul UE. Cu toate acestea, trebuie să fim atenţi, de asemenea, deoarece, din punctul de vedere al Comisiei, o abordare etnică ar fi contraproductivă.

Doresc să închei spunând că am fost mişcat de ceea ce s-a afirmat aici. Este destul de clar că adevărata putere a Uniunii Europene rezidă în rezolvarea acestei probleme a conflictului între minorităţi şi majoritatea dintr-un anumit stat, dar este, de asemenea, adevărat că Uniunea Europeană este în prezent o federaţie de state naţionale, ceea ce înseamnă că ne este dificil să mergem mai departe.

Acestea fiind spuse, nimic nu împiedică schimbul informal de bune practici sau de cele mai bune practici între ţări. V-aţi referit chiar la bunele practici din anumite state membre mai noi ale Uniunii şi nu mă îndoiesc că astfel de bune practici pot fi considerate surse de inspiraţie pentru alte exemple similare.

Aceasta este tot ce am de spus, dle preşedinte, şi regret că nu vă pot oferi un răspuns mai bun, dar sunt, până la urmă, obligat să mă aliniez la ceea ce înseamnă în prezent Uniunea Europeană, cât timp rămâne valabil. Chiar şi aşa, aş sublinia încă o dată faptul că, în eventualitatea discriminării împotriva persoanelor care aparţin unui grup minoritar, puteţi fi sigur că voi rămâne ferm pe poziţie, deoarece intenţionez să asigur respectarea acestei nediscriminării care, sper, va fi instituţionalizată puternic de Carta Drepturilor Fundamentale, ca urmare a ratificării Tratatului de la Lisabona.

  Preşedinte. −Dezbaterea este închisă.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Genowefa Grabowska (PSE), în scris. – (PL) Nicio ţară europeană contemporană nu neagă drepturile minorităţilor. Conform motto-ului UE „Uniţi în diversitate”, construim o Europă multiculturală, o Europă în care minorităţile naţionale coexistă cu marile state monolitice şi se bucură de totalitatea drepturile lor politice şi civice. Se pare că Europa este în consens în această privinţă. În zilele noastre, oricine pune sub semnul întrebării drepturile minorităţilor cu siguranţă nu va reuşi în lumea politicii. Drepturile minorităţilor sunt înscrise în dreptul intern al fiecărui stat membru al UE şi confirmate, de asemenea, de multiple acorduri internaţionale.

Prin urmare, am fost uimit de decizia pronunţată de Curtea Administrativă Supremă din Lituania de la 30 ianuarie anul acesta. Conform deciziei, plasarea plăcuţelor cu nume de străzi în limba poloneză alături de alte plăcuţe cu nume de străzi în limba lituaniană contravenea legii. S-a dispus ca autorităţile din regiunea Vilnius să îndepărteze plăcuţele în limba poloneză în termen de o lună. Problema este în mod special sub semnul întrebării, deoarece etnia poloneză reprezintă 70% din populaţia din regiunea Vilnius, iar plăcuţe cu numele străzilor în limba poloneză se găsesc aproape peste tot. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că Lituania s-a angajat să respecte Carta europeană a autonomiei locale şi a ratificat în 1995 Convenţia-cadru europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale. Articolul 11 din aceasta din urmă prevede utilizarea limbilor minorităţilor inclusiv pe plăcuţele cu numele străzilor. Este greu de înţeles de ce Lituania, care este stat membru al UE de cinci ani, desconsideră standardele Uniunii şi nu garantează drepturile minorităţilor de pe teritoriul său.

  Iosif Matula (PPE-DE), în scris. – (RO) Domnule preşedinte, stimaţi colegi, vin dintr-o regiune de la graniţa româno-maghiară, din judeţul Arad, unde problemele privind minorităţile au fost depăşite de mult.

Aici, colegii și prietenii din copilărie care au urmat școala primară şi apoi studiile universitare în limba maghiară, folosesc astăzi şi limba maghiară în instituțiile în care lucrează.

Am condus județul Arad și regiunea vestică din România. În această zonă, a județelor Arad, Timiş şi Bihor din România, Csongrád şi Békés din Ungaria, românii împreună cu maghiarii au finalizat zeci de proiecte comune şi continuă altele, utilizând o singura limbă, europeană, pentru a rezolva probleme comune europene.

Îi invit pe toţi cei care doresc să cunoască personal modelul românesc de rezolvare a problemei minorităților, înainte de a se exprima în diverse foruri europene, să vadă la faţa locului care este realitatea.

  Andrzej Tomasz Zapałowski (UEN), în scris. –(PL) Drepturile minorităţilor naţionale din cadrul statelor membre UE constituie o problemă importantă în ceea ce priveşte drepturile omului. Cu toate acestea, în practică, problema este adesea exploatată în acţiuni cu scopul de a răspândi revizionismul în întreaga Europă şi de a aduce în discuţie frontierele.

Dreptul de a utiliza limba maternă a unei persoane şi dreptul de a păstra cultura tradiţională şi obiceiurile unei persoane sunt, fără îndoială, două dintre drepturile care trebuie protejate.

Recent au existat cazuri în Europa unde anumite minorităţi şi-au exprimat dorinţa de a se restitui anumite teritorii unei ţări faţă de care manifestă loialitate. Acest lucru provoacă o reacţiei a populaţiei majoritare. Au existat, de asemenea, cazuri în care minorităţile care numărau şapte milioane de persoane au fost ignorate şi li s-a refuzat statutul de minoritate. Acest lucru li s-a întâmplat, de exemplu, polonezilor din Germania. Germania încalcă astfel drepturile fundamentale ale minorităţilor.

Cazul persoanelor care au ajuns în ţările noastre din afara Europei este destul de diferit. În mod clar, aceste persoane au dreptul la propria lor cultură şi limbă. Cu toate acestea, nu îşi pot crea propriile lor zone speciale în care să transfere normele propriilor lor ţări de origine. În cazul în care doresc să trăiască printre noi, trebuie să fie pregătiţi să se integreze în ţările noastre şi să devină cetăţeni responsabili ai ţării unde s-au stabilit.

15. Drept de vot pentru persoanele care nu au cetăţenia Letoniei la alegerile locale (dezbatere)

  Preşedinte. −Următorul punct este dezbaterea privind întrebarea orală adresată Comisiei, privind dreptul de vot pentru persoanele care nu au cetăţenia Letoniei la alegerile locale, adresată de David Hammerstein, în numele Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Alexandra Dobolyi, în numele Grupului Socialist din Parlamentul European, Willy Meyer Pleite, în numele Grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică şi Marian Harkin, în numele Grupului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (O-0007/2009 - B6-0007/2009).

  David Hammerstein, autor. −(ES) Dle preşedinte, există un stat membru al Uniunii Europene care utilizează conceptul de „non-cetăţeni” pentru a desemna sute de mii de persoane care trăiesc în ţara respectivă. Marea lor majoritate s-au născut în acea ţară, lucrează în acea ţară dar, cu toate acestea, sunt calificaţi drept „non-cetăţeni”. Aceasta este o aberaţie în Uniunea Europeană.

Aceasta este o aberaţie deoarece Uniunea Europeană se bazează pe conceptul de nediscriminare, pe principiul egalităţii, care în prezent este negat în acea ţară: nu recunoaşte drepturile acelor persoane şi supune un grup discriminării istorice pur şi simplu pe baza originii etnice.Acest lucru nu este acceptabil.

Am examinat cazurile specifice în cadrul Comisiei pentru petiţii. Primul caz a fost cel al unui bărbat care a venit şi a spus „prima dată când am putut vota a fost în timpul studenţiei mele din Germania. Am putut vota în cadrul alegerilor locale germane, dar nu am putut face acest lucru în propria mea ţară, deoarece aceasta nu mă recunoaşte. Nu am alt paşaport. Nu am altă ţară. Am doar această ţară şi nu pot vota.” Acest lucru este o aberaţie.

Am întâlnit un alt caz în Comisia pentru petiţii privind un bărbat care a trecut examenul de limbă din Letonia, care cunoaşte toate legile şi căruia, cu toate acestea, nu i se acordă cetăţenia, deoarece statul consideră că – şi repet ce ne-a spus ambasadorul – „acest om nu este loial statului”. Cum este posibil acest lucru? Cum este posibil ca această situaţie să afecteze 20-25% din populaţia unui stat membru din cadrul Uniunii Europene?

Solicităm respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor şi sensibilizarea tuturor privind această situaţie, dat fiind faptul că unele ţări au aderat la Uniunea Europeană fără a îndeplini criteriile de la Copenhaga. De asemenea, solicităm să se exercite presiuni asupra Comisiei, deoarece, până în prezent, Comisia Europeană a dat dovadă doar de slăbiciune şi de o lipsă totală de interes sau preocupare.

  Alexandra Dobolyi, autor. −Dle preşedinte, este trist să constatăm că în zilele noastre, după aproape cinci ani de la extindere, există puţine dovezi că Letonia a demonstrat respect pentru cea mai mare minoritate a sa. Recomandările Parlamentului European şi ale altor nenumărate organizaţii instituţionale au fost complet ignorate.

O mare parte a populaţiei letone a fost îndepărtată de stat şi de instituţiile sale. Nu este de mirare că rata de naturalizare este redusă. Să transformi oamenii în străini şi să le emiţi un paşaport străin nu le inspiră sentimentul de a fi asociaţi cu statul. Aceştia nu sunt implicaţi. Nu iau decizii. Nu votează, nici măcar în acele oraşe în care ei reprezintă până la 40% din populaţie şi unde deciziile politice le afectează în mod direct viaţa.

Este această situaţie bună sau rea pentru Uniunea Europeană? Aceasta este întrebarea pentru Comisie şi pentru Consiliu. Democraţia nu poate prospera fără societatea civilă şi nu există societate civilă fără implicare. Participarea începe la nivelul comunităţii locale.

Aceşti oameni s-au născut în respectiva ţară sau şi-au petrecut o mare parte a vieţii lor acolo şi vorbim despre mai mult de 15% din populaţia Letoniei sau despre aproximativ 372 000 de persoane. UE trebuie să ia măsuri în numele lor. De ce nu ia Comisia măsuri în această privinţă? Cetăţenii altor state membre ale UE care locuiesc în Letonia pot vota şi pot participa la alegerile municipale şi europarlamentare, dar sute de mii de persoane care s-au născut în respectiva ţară sau care şi-au petrecut marea majoritate a vieţii lor acolo nu se bucură de acest drept.

Doresc să întreb Comisia şi Consiliul ce au întreprins pentru a aborda această problemă împreună cu autorităţile letone şi să solicit acestora să ia masuri în consecinţă, fără întârziere.

  Willy Meyer Pleite, autor. −(ES) Dle preşedinte, grupul meu, Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, nu a ezitat să adreseze Comisiei această întrebare orală când, în timpul mai multor sesiuni ale Comisiei pentru petiţii, am devenit conştienţi de situaţia în care se află mulţi dintre cetăţenii Letoniei.

Membri ai Comisiei, dle comisar, este inacceptabil să constatăm cazuri de segregare a cetăţenilor în Uniunea Europeană a secolului al XXI-lea. Acest lucru nu este în armonie cu Uniunea Europeană, cu principiile sau valorile acesteia. Într-un stat care face parte din Uniunea Europeană din 2004, cu o populaţie de aproape 2,5 milioane de locuitori, este în vigoare o lege care împiedică jumătate de milion de persoane, pur şi simplu, să-şi exercite drepturile lor de cetăţeni.

Aceste persoane sunt numite non-cetăţeni. Au un paşaport de culoare neagră şi din acel motiv ei sunt numiţi „negri” sau „vinete”. Sunt numiţi astfel chiar de administraţie, de stat, de guvern şi aceştia sunt cetăţenii care nu se bucură de dreptul lor legitim de a putea vota sau de a putea fi aleşi.

Considerăm că, prin urmare, Comisia Europeană ar trebuie să exercite o presiune considerabilă asupra guvernului pentru a împiedica nerespectarea de către acesta a numeroasele recomandări făcute de diferite instituţii, cum ar fi Comisia Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, Comisia Naţiunilor Unite pentru eliminarea discriminării rasiale, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Consiliul Congresului autorităţilor locale şi regionale din Europa, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei şi recomandări făcute chiar de acest Parlament în cadrul dezbaterii privind aderarea Letoniei, Rezoluţia din 11 martie, în care s-a stipulat clar că trebuie găsită o soluţie reală pentru problema segregării şi pentru problema acelor cetăţeni cărora li se cere să dovedească că s-au născut înainte de 1940. Acest lucru este, pur şi simplu inacceptabil.

Nu consider că ar trebui tolerat. Nu putem coexista în Uniunea Europeană în timp ce această situaţie continuă şi, prin urmare, considerăm că este foarte important ca autorităţile Uniunii Europene, Comisia şi noi toţi să prezentăm propuneri în acelaşi spirit pentru a pune capăt acestei situaţii.

În acest scop, grupul nostru aşteaptă propuneri concrete din partea Comisiei privind aspectele ridicate în aceste dezbateri. În ceea ce priveşte limba, suntem preocupaţi, de asemenea, de faptul că, potrivit noilor reglementări − şi au existat demonstraţii studenţeşti anul trecut − 60% din planul de învăţământ trebuie predat în limba letonă, drept urmare, creând o discriminare clară împotriva limbii ruse.

Parcă îmi amintesc că în timpul dictaturii lui Franco din ţara mea de origine, Spania, s-a interzis vorbirea limbii basce, catalane sau galiciene. Acele limbi au fost pur şi simplu interzise. Astăzi realitatea este că ele sunt co-oficiale. Cred că aceasta este o situaţie care ar trebui, de asemenea, să fie pusă în aplicare astfel încât, în cele din urmă, niciun cetăţean al Uniunii Europene să nu fie împiedicat să se exprime în limba sa maternă, în propria sa limbă, care ar trebui să aibă un statut oficial egal cu al oricărei alte limbi care poate fi folosită în acel stat.

Prin urmare, invit Comisia să acţioneze dinamic o dată pentru totdeauna astfel încât să împiedice segregarea care are loc într-o ţară membră a Uniunii Europene.

  Christopher Beazley (PPE-DE). – Dle preşedinte, în cadrul unei moţiuni de ordine, membrii aceste Camere vor avea puncte diferite de vedere asupra chestiunii dezbătute, dar dumneavoastră, în calitate de preşedinte, aveţi dreptul şi chiar datoria de a sfătui colegii în ceea ce priveşte modul de exprimare a acestor opinii pe care au dreptul să le exprime.

Cred că ultima afirmaţie a conţinut elemente care erau foarte aproape de a fi calomniatoare la adresa unui guvern al Uniunii Europene. Obiectez la adresa acestui lucru. Consider că, dacă ne uităm la Regulamentul nostru de procedură, conduita corespunzătoare pentru dezbateri în această Cameră nu permite membrilor utilizarea unui limbaj ca cel la care tocmai am asistat.

  Preşedinte. −Deoarece nu am interpretat cuvântul deputatului în maniera pe care tocmai aţi susţinut-o, nu am apelat la competenţele care îmi sunt conferite conform Regulamentului de procedură.

  Willy Meyer Pleite (GUE/NGL). – (ES) Dle preşedinte, dat fiind faptul că am fost menţionat, susţin fiecare cuvânt din cele pe care le-am adresat.

  Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) Dle preşedinte, a fost dat exemplul Spaniei, dar, de fapt, statul spaniol este cel care a abordat efectiv problema.

Comisia este conştientă de circumstanţele specifice în care se află minoritatea vorbitoare de limbă rusă din Letonia. S-au făcut mari eforturi ca parte a strategiei de pre-aderare pentru a promova naturalizarea şi integrarea acestor persoane, în conformitate cu recomandările Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ale Consiliului Europei.

Comisia a subliniat în mod repetat faptul că toate părţile implicate, inclusiv minorităţile însele, trebuie să contribuie la acest proces complex şi să vină cu soluţii.

În ceea ce priveşte problema specifică a participării persoanelor care nu sunt cetăţeni letoni la alegerile locale, tot ceea garantează Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene, în ceea ce priveşte drepturile electorale, este participarea cetăţenilor UE la alegerile europene sau municipale din statul lor membru de reşedinţă, chiar dacă aceştia nu sunt resortisanţi ai acelui stat.

Participarea la alegeri a persoanelor care nu sunt cetăţeni ai unei ţări a UE şi, prin urmare, nu sunt cetăţeni ai UE, nu este un aspect guvernat de dreptul comunitar.

Prin urmare, Comisia nu poate purta discuţii cu Letonia cu privire la problema participării acestor persoane la alegerile locale. Decizia privind astfel de probleme depinde de statele membre.

Înţeleg situaţia descrisă de co-autorii acestei întrebări orale, dar din nefericire, nu le pot oferi niciun alt răspuns, deci trebuie să lăsăm rezolvarea acestei probleme la latitudinea Letoniei, deoarece în această privinţă Uniunea nu are poziţia legală de a o rezolva.

  Rihards Pīks, în numele Grupului PPE-DE. – (LV) Vă mulţumesc domnule preşedinte, trebuie să vă reamintesc că în mica mea ţară, Letonia, sunt 2,3 milioane de locuitori, din care aproximativ 1,6 milioane sunt de origine etnică letonă. Cu toate acestea, în Letonia, educaţia primară se face de către stat şi administraţia locală în opt limbi minoritare, dintre care unele, cum ar fi români sau estonă, sunt minorităţi foarte mici. Când se vorbeşte despre non-cetăţenii vorbitori de limbă rusă, nu se poate folosi conceptul de „minoritate tradiţională”. În sensul ţărilor vest-europene, se poate spune că sunt noi veniţi sau imigranţi care, pe timpul ocupaţiei sovietice, au ajuns în Letonia şi s-au bucurat de multe privilegii. În primul rând, au avut privilegiul de a nu învăţa limba ţării şi a poporului către care au venit, ci de a vorbi doar limba rusă. Ţara mea a legiferat una dintre cele mai generoase legi de naturalizare din Europa, tocmai pentru a veni în întâmpinarea acestor persoane. În perioada de peste zece ani în care a fost în vigoare această lege, aproximativ 50% dintre non-cetăţeni au obţinut drepturi de cetăţenie. Cu toate acestea, când s-a efectuat, recent, un sondaj, la sfârşitul anului 2008, printre persoanele care nu s-au naturalizat, 74% nu doreau să obţină cetăţenia letonă. În al doilea rând, doar o treime dintre non-cetăţeni au folositdreptul de a se înregistra ca cetăţeni letoni născuţi după ce Letonia şi-a recâştigat independenţa – doar o treime. De ce se întâmplă acest lucru, nu ştiu. Dna Ždanoka, care a fost aleasă din Letonia şi care reprezintă cetăţenii letoni de origine rusă, nu ţine secret faptul că, după obţinerea dreptului de vot pentru non-cetăţeni, următorul pas ar fi acordarea statutului de a doua limbă de stat sau limbă oficială pentru limba rusă. Ce înseamnă acest lucru? În primul rând, acest lucru înseamnă păstrarea statului privilegiat al persoanelor care au venit în Letonia din Rusia şi în al doilea rând, ar însemna semnarea unei sentinţe [la moarte] pentru limba şi cultura letonă deoarece, în spatele vorbitorilor de limbă rusă, mai sunt încă 140 de milioane în Rusia, cu ambiţii naţionaliste crescânde. Acest lucru nu este posibil pentru limba letonă, aşa mici cum suntem, aşa puţini cum suntem. În cele din urmă, am aderat la Uniunea Europeană nu pentru a conserva societatea divizată creată de ocupaţia sovietică, ci pentru a o depăşi şi a ne păstra propria identitate. Vă mulţumesc.

  Proinsias De Rossa, în numele Grupului PSE. – Dle preşedinte, răspunsul comisarului Barrot a fost foarte dezamăgitor. M-aş fi aşteptat la un răspuns mai favorabil din partea dumnealui, în ciuda constrângerilor juridice conform cărora acţionează. Am crezut că ar fi putut spune că ar face tot ce ar fi posibil pentru a încuraja schimbarea în Letonia în spiritul principiului diversităţii al Uniunii Europene.

Eu sunt din Irlanda; Vorbesc limba engleză. Limba engleză este limba mea maternă, dar nu sunt englez: sunt irlandez. Realitatea este că Uniunea Europeană este alcătuită din multe state. Aproape toate statele noastre au minorităţi şi majorităţi care au o istorie legată de apartenenţa lor la un imperiu sau de existenţa lor ca imperiu sau colonie. A trebuit să facem faţă acestui lucru.

În cazul în care m-aş muta în Letonia şi aş trăi şi lucra acolo pentru o perioadă de timp, aş putea vota în cadrul alegerilor locale. Cu toate acestea, există sute de mii de persoane în Letonia care s-au născut acolo, dar care nu pot vota în cadrul alegerilor locale. Acest lucru este o nedreptate, dar – i-aş spune dlui Pīks – este şi auto-distructivă deoarece, pentru a depăşi greutăţile şi temerile, trebuie să-i facem pe toţi cetăţenii să se simtă bineveniţi în statele noastre. Trebuie să-i încurajăm să se implice din punct de vedere politic. Permiţând votul persoanelor în cadrul alegerilor locale i-am ajuta să se simtă ca făcând parte din comunitatea lor şi din procesul de administrare a propriilor lor comunităţi locale şi acest lucru ar ajuta la, după cum spun eu, la depăşirea barierelor.

Una dintre cele mai mari comunităţi migratoare din Irlanda este cea a britanicilor. Aceştia pot vota toţi în cadrul alegerilor locale din Irlanda. Nu pot vota toţi în cadrul alegerilor naţionale, deoarece nu toţi deţin cetăţenia irlandeză, dar toţi votează în cadrul alegerilor locale irlandeze şi aduc toţi o contribuţie foarte importantă la viaţa politică irlandeză. Deci, aş face apel la acele persoane din această Cameră care sunt din Letonia – şi din oricare alte state membre care au probleme cu minorităţile, sau chiar cu majoritatea – să ţină cont de faptul că, pentru a depăşi aceste obstacole şi pentru a depăşi teama, trebuie să-i facem pe aceşti oameni să se simtă bineveniţi şi să-i incorporăm în procesul nostru politic, nu să-i ţinem departe de el.

  Georgs Andrejevs, în numele Grupului ALDE. – Dle preşedinte, mai întâi de toate trebuie reamintit faptul că după 1945, în timp ce britanicii, francezii şi olandezii îşi eliberau coloniile, ruşii începeau să le ocupe. De asemenea, în 1949, când Convenţia de la Geneva a interzis stabilirea civililor în teritoriile ocupate, rusificarea Letoniei a fost intensificată şi a fost organizat un flux de două milioane de imigranţi de către autorităţile sovietice.

Prin urmare, se poate spune că, atunci când Republica Letonă şi-a redobândit independenţa în 1991, nou-veniţii erei sovietice locuiau în Letonia ilegal. Deci, cetăţenilor ruşi din zilele noastre li se acordă cetăţenie prin procesul de naturalizare ca act umanitar din partea guvernului leton şi nu ca un drept.

Conform Cartei Naţiunilor Unite, în mod normal legislaţia privind cetăţenia ţine de afacerile interne ale unei ţări şi nicio altă ţară nu se poate amesteca, nici chiar ONU. Prin urmare, poziţia autorităţilor letone privind posibilitatea acordării drepturilor de vot non-cetăţenilor este fermă şi neschimbată: dreptul de a vota face parte integrantă din cetăţenie.

O astfel de poziţie este, de asemenea, conformă dreptului şi practicii internaţionale. În acelaşi timp, Letonia, cu ajutor financiar considerabil din partea altor ţări – cu excepţia Rusiei – a făcut eforturi semnificative pentru a facilita procesul de naturalizare şi integrare a non-cetăţenilor din Letonia, scăzând procentul acestora la 16% la sfârşitul anului 2008.

Scopul nostru este să ne asigurăm că toţi locuitorii din Letonia pot solicita cetăţenie şi se pot bucura pe deplin şi efectiv de drepturile lor. Letonia urmăreşte să aibă cetăţeni cu drepturi depline, în loc să aibă non-cetăţeni cu multe drepturi.

Înţeleg că această poziţie a Letoniei contrazice politica publicată în ediţia rusească a Diplomatic Herald de dl Karaganov în 1992, precum şi pe susţinătorii săi de aici din Parlamentul European, dar nu vom renunţa niciodată să ne protejăm ţara împotriva acestor campanii de dezinformare.

  Ģirts Valdis Kristovskis, în numele Grupului UEN. – (LV) Dle comisar, doamnelor şi domnilor, legislaţia liberală a Letoniei a permis oricui să depună mărturie pentru loialitatea sa faţă de statul leton şi faţă de valorile democratice ale Occidentului. Drept rezultat, din 1993, numărul de non-cetăţeni a scăzut cu 59%. Majoritatea afacerilor statului leton aparţin antreprenorilor ruşi. Acestea sunt argumente care ne permit să respingem plângerile împotriva statului leton. În plus, merită să subliniem faptul că în Letonia există persoane care, ca membri ai grupului Interfront, au luptat împotriva independenţei statului leton, au îndemnat la conservarea imperiului acaparator care a fost URSS, încă neagă faptul ocupaţiei Letoniei, încă scuză crimele totalitariste sovietice din statele baltice şi care au votat împotriva calităţii de membru al UE şi al NATO a Letoniei. Este posibil ca aceste convingeri ale lor să fie un obstacol semnificativ în calea oricărei dorinţe de a obţine cetăţenia letonă. Prin urmare, să nu-i împiedicăm să trăiască în lumea valorilor lor trecute!

  Tatjana Ždanoka, în numele Grupului Verts/ALE. – Dle preşedinte, discutăm cazul Letoniei tocmai din cauză că este unic. Non-cetăţenii letoni nu sunt cetăţeni ai vreunui stat şi nu au niciun drept de a participa la orice alegeri. Toţi adulţii cu statutul de non-cetăţeni ai Letoniei erau rezidenţi permanenţi ai ţării la începutul anilor 1990. Ultima dată când au avut ocazia să se bucure de drepturile lor de vot a fost acum 19 ani, de ex. în martie 1990, când a fost ales Consiliul Suprem al Letoniei. Un an şi jumătate mai târziu, acelaşi consiliu şi-a privat o treime din proprii săi alegători de drepturile lor de vot. Acesta este un caz unic în istoria parlamentară.

Comisarul a vorbit doar despre integrarea non-cetăţenilor în societate şi despre naturalizarea lor. Cu toate acestea, o astfel de abordare pune lucrurile într-o ordine inversă: non-cetăţenii sunt deja o parte a societăţii – 32% dintre ei s-au născut pe plan local – şi pentru mulţi, procedura de solicitare a cetăţeniei a propriei lor ţări este umilitoare şi nu parcurg procesul de naturalizare din principiu.

Pentru elita politică letonă, privarea acestei părţi esenţiale a populaţiei minoritare de drepturile lor fundamentale reprezintă un instrument pentru păstrarea puterii. Aceştia se folosesc de vechea metodă „dezbină şi cucereşte” şi, prin urmare, Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri în numele non-cetăţenilor letoni.

Sunt convinsă că valorile fundamentale ale UE, cum ar fi nediscriminarea pe baza originii etnice şi democraţia participativă, trebuie să prevaleze în faţa competenţelor naţionale.

  Christopher Beazley (PPE-DE). – Dle preşedinte, am aflat în cadrul acestei dezbateri cum democraţia Letoniei, independenţa şi toate celelalte norme decente ale societăţii au fost zdrobite de două dictaturi criminale din ultimul secol. Letonia a fost invadată de Stalin, apoi de Hitler şi apoi din nou de Stalin. Populaţia letonă a fost apoi supusă întemniţării, deportărilor şi execuţiilor. Stalin a importat apoi nu numai vorbitori de limbă rusă, ci şi vorbitori de ucraineană şi bielorusă.

Noi toţi, inclusiv dna Ždanoka, l-am condamna în zilele noastre pe Stalin şi munca sa, dar ce facem în privinţa acestei probleme, dle comisar? Aţi afirma acum public, nu doar că nu aveţi dreptul juridic de a interveni, dar şi că toate statele membre ale Uniunii ar trebui să-şi respecte cerinţele juridice în ceea ce priveşte legislaţia electorală? Cred că este important, nu doar pentru Letonia, ci pentru toate ţările noastre.

Desigur că răspunsul este că dacă aveţi sentimente puternice faţă de acest lucru, ca acei numeroşi vorbitori de limbă rusă letoni care au obţinut cetăţenia letonă, ar trebui să luaţi cetăţenia acestei ţări de care sunteţi mândru, unde v-aţi născut şi unde trăiţi. Nu o respingeţi. Nu solicitaţi privilegii dacă nu vreţi să vă jucaţi rolul. Dumneavoastră puteţi obţine cetăţenie.

A existat un exilat palestinian care a obţinut cetăţenia letonă. Dacă acesta a putut învăţa limba, sunt sigur că şi acei letoni vorbitori de limbă rusă pot face acelaşi lucru. Desigur că ni se reaminteşte că marea majoritate au obţinut cetăţenia letonă. Dacă faceţi parte dintr-o ţară, cred că aveţi drepturi şi îndatoriri.

  Csaba Sándor Tabajdi (PSE). – (HU) Doresc să o felicit pe Alexandra Dobolyi şi pe colegii săi coautori. Aceasta este una dintre cele mai grave probleme în ceea ce priveşte drepturile omului din Uniunea Europeană de astăzi. Înţeleg toate rănile istorice ale prietenilor noştri letoni, de când au fost supuşi unei asimilări teribile în timpul erei sovietice, staliniste. Cunosc foarte bine această practică, dar nimic nu poate justifica răzbunarea istorică. I-aş sfătui pe prietenii mei letoni să urmeze exemplul Finlandei, care a fost oprimată de Suedia timp de secole şi totuşi Finlanda nu s-a răzbunat niciodată pe cetăţenii finlandezi vorbitori de limbă suedeză. Este imposibil să deportezi sau să asimilezi câteva sute de mii de oameni şi, prin urmare, trebuie să li se acorde drepturilor lor europene. Sunt foarte întristat de cuvintele dlui comisar Barrot, deoarece în loc ca UE să transmită un semnal clar că situaţia este de neconceput şi contrară valorilor fundamentale ale UE, dl Barrot ridică din umeri şi spune că Uniunea Europeană nu poate face nimic Ei bine, acest lucru este chiar trist. Trebuie găsit un compromis istoric între letonii majoritari şi minoritatea rusă. Aceasta este singura soluţie, nu există alta. Vă mulţumesc pentru atenţie.

  Inese Vaidere (UEN). – (LV) Doamnelor şi domnilor, toamna trecută am adresat o întrebare scrisă dnei comisar Ferrero-Waldner, în care îmi exprimam teama că privilegiul de a intra fără viză în Rusia acordat de aceasta non-cetăţenilor letoni din Letonia şi Estonia a avut un efect negativ asupra dorinţei lor de a deveni cetăţeni. Dna Ferrero-Waldner a fost de acord cu mine, dar astăzi, anumiţi deputaţi – autorii întrebărilor – afişează o lipsă totală de înţelegere a situaţiei Letoniei. Dacă mai adăugăm la drepturile non-cetăţenilor şi includem dreptul de a vota în alegerile locale, numărul de non-cetăţeni, care s-a înjumătăţit din 1995, nu va mai scădea în continuare, după toate probabilităţile. Legea cetăţeniei letone este una dintre cele mai generoase din Europa. Orice non-cetăţean poate obţine drepturi depline, inclusiv dreptul de a vota, dacă devine cetăţean leton. Non-cetăţenii letoni au apărut ca rezultat direct al ocupaţiei sovietice de 50 de ani. Anumite forţe politice, care susţin aşa-numita politică de protecţie a compatrioţilor Kremlinului, încă uneltesc, prin intermediul acestor persoane, să-şi crească propriul capital politic. Vă mulţumesc.

  Roberts Zīle (UEN). – (LV) Dle preşedinte, dle comisar, măsura în care această dezbatere îi interesează pe autorii întrebării poate fi văzută din faptul că niciunul dintre ei nu mai este în Cameră şi astfel ei nu vor fi auzit cele tocmai spuse de Inese Vaidere – şi anume că politica reală privind vizele a Rusiei nu a fost o armă folosită pentru a contribui la procesul de naturalizare din Letonia, ci pentru a obţine exact contrariul. Din păcate, sondajele opiniei publice confirmă faptul că majoritatea acestor persoane nu vor deveni niciodată patrioţi letoni, dar majoritatea sunt deja patrioţi ai altei ţări. Dacă ar fi obţinut atribuţii în administraţia locală, următorul pas ar fi fost, desigur, cererile de autonomie şi statutul oficial al limbii lor. Putem observa deja care ar fi fost următorii paşi, după cum arată evoluţia pe termen lung a situaţiei în locuri ca Abhazia şi Osetia de Sud – în aceste zone autonome se vor emite paşapoarte ruseşti. Vă mulţumesc.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE-DE). – (LT) În împrejurări normale, ar fi posibil să propunem ca rezidenţii permanenţi să participe la alegerile pentru consiliul local, dar ştim cu toţii prea bine că majoritatea non-cetăţenilor letoni ar putea fi cu greu descrişi ca ajunşi în ţară în condiţii normale. Sosirea lor este o consecinţă directă a ocupaţiei Letoniei pusă în aplicare de Uniunea Sovietică. Este şi rezultatul procesului de rusificare efectuat timp de cinci decenii, cu încălcarea normelor de drept internaţional. Toţi avem dreptul de a alege – să fim cetăţeni sau să fim loiali statului nostru, nu? Cu toate acestea, fiecare alegere are consecinţele sale şi din acest motiv ne putem învinovăţi doar pe noi înşine, nu statul care a acordat libertatea de alegere.

  Henrik Lax (ALDE). – (SV) Care sunt consecinţele ocupaţiei sovietice de cincizeci de ani pentru cetăţenii letoni? De ce o mare parte a populaţiei vorbitoare de limbă rusă nu doreşte să solicite cetăţenie? Care este rolul Rusiei în toate acestea? Letonia are nevoie de sprijinul nostru, nu de condamnarea noastră, pentru a-şi putea încuraja non-cetăţenii săi să solicite cetăţenie. Aş dori să adresez următoarea întrebare domnului Tabajdi: de ce s-ar răzbuna Finlanda pe Suedia şi ce legătură are acest lucru cu problema în cauză?

  Paul Rübig (PPE-DE). – (DE) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, este normal pentru cetăţenii Europei să ia parte la învăţământul obligatoriu. Acest lucru implică familiarizarea cu obiceiurile şi cultura ţării în care trăieşti, pentru a putea trăi acolo. Învăţământul obligatoriu implică învăţarea limbii ţării şi posibil a altor limbi. Constituie, de asemenea, baza formării profesionale şi arată cum s-a dezvoltat cultura ţării şi direcţia în care se îndreaptă. În plus, elevii învaţă despre istorie. Învăţământul obligatoriu, după cum este înţeles în prezent, ajută oamenii să trăiască împreună în armonie. Dacă trăieşti într-o ţară, este clar că trebuie să poţi înţelege limba acelei ţări. Acesta este scopul unui bun sistem de învăţământ obligatoriu. În sprijinul acestei afirmaţii, aş dori să spun că multe dintre problemele Europei ar putea fi rezolvate de dispoziţii eficiente privind învăţământul obligatoriu pentru toţi rezidenţii unei ţări.

  Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. −(FR) Dle preşedinte, am ascultat atent ambele părţi.

Este foarte greu, în acest context, pentru Comisie, să preia problema de la statul leton şi să o abordeze. Tot ce pot face în această situaţie este să-i încurajez să desfăşoare un dialog intern, care cred că ar fi de dorit. Din păcate, aceasta este tot ceea ce pot spune.

  Preşedinte. −Dezbaterea este închisă.

16. Ordinea de zi a următoarei şedinţei: consultaţi procesul-verbal

17. Ridicarea şedinţei

(Şedinţa a fost închisă la ora 22.55)