Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 4 februarie 2009 - Strasbourg

1. Deschiderea şedinţei

PREZIDEAZĂ: DL. PÖTTERING
Preşedinte

(Şedinţa a fost deschisă la ora 9.00)

2. − Continuări ale rezoluţiilor Parlamentului: consultaţi procesul-verbal

3. − „2050: viitorul începe azi – recomandări pentru o viitoare politică integrată pentru protecția mediului în UE” (dezbatere)

  Preşedintele. −Următorul subiect este raportul (A60495/2008) întocmit de domnul Florenz în numele Comisiei temporare pentru schimbările climatice din 2050: viitorul începe astăzi – recomandări pentru o viitoare politică integrată privind schimbările climatice în UE [2008/2105(INI)].

  Karl-Heinz Florenz, raportor (DE) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, în primul rând aş dori să îi salut în special pe colegii mei membri care au lucrat preţ de mai multe luni la acest raport privind clima. Vă sunt foarte recunoscător pentru modul corect şi cooperant în care aţi lucrat împreună cu mine la întocmirea acestui raport.

Dezbaterea într-un comitet pe orizontală a fost ceva nou. Nu am purtat discuţii cu grupuri de experţi, ci doar cu persoane din sectorul transportului şi, aşa cum se cuvenea, cu persoane din sectorul economic şi bineînţeles cu persoane din sectorul energetic. De-a lungul acestui proces, a fost evident că primele ore şi zile ale dezbaterii au fost oarecum mai dure datorită noutăţii acestui subiect. Profit de acest prilej pentru a mulţumi încă o dată Preşedintelui şi bunului meu prieten, dl. Sacconi, care a prezidat de o manieră excelentă şi corectă.

Realizarea pe care am remarcat-o până în prezent, este în special aceea că această cooperare pe orizontală aduce cu sine o mare oportunitate, iar pentru următoarea structură a Parlamentului ar trebui să ne asigurăm că există o mai bună comunicare interpersonală şi că nu avem doar grupuri care se contrazic reciproc.

Acesta a fost principalul avantaj al acestei comisii. Am invitat experţi de mare clasă, cum ar fi câştigătorul Premiului Nobel pentru pace, Rajendra Pachauri şi experţi în ştiinţe, cercetare şi, desigur, în politică. Astăzi avem în sfârşit un rezultat palpabil care ne demonstrează că raportul s-a dovedit a fi pozitiv.

Este binecunoscut faptul că interdicţiile, sancţiunile şi renunţările duc la reuşite nesemnificative. În schimb, trebuie să încurajăm schimbările de opinie, precum şi inovarea şi motivarea. Scopul nostru trebuie să fie acela ca inginerii Europei să se trezească în fiecare dimineaţă cu plăcerea de a încerca să construiască maşini care să funcţioneze mai eficient în aşa fel încât materiile prime din lumea copiilor noştri să fie utilizate în mod considerabil mai bine şi mai eficient.

Raportul este de asemenea onest. Am afirmat că nu avem arme avansate. Nu există niciun buton pe care să-l apăsăm la Bruxelles, în Bali sau în Polonia în decembrie; în schimb, avem o multitudine de măsuri. Şi exact în acest lucru constă oportunitatea: oportunitatea de a face oamenii să înţeleagă că ei înşişi sunt responsabili de o treime din această schimbare climatică, de exemplu, ca o consecinţă a faptului că îşi încălzesc locuinţele. Noi toţi purtăm responsabilitatea ca cetăţeni pentru o treime, inclusiv ca o consecinţă a mobilităţii şi a tot ce implică aceasta, în vreme ce industria este responsabilă de asemenea de o treime. Raportul ne este prin urmare adresat tuturor. Aceasta este partea cea mai bună a lui. Nu trebuie căutat un personaj negativ; suntem cu toţii îndemnaţi să participăm la discuţii inovatoare. Acest aspect mă mulţumeşte în special.

Este clar de asemenea că raportul este echilibrat şi aş dori să subliniez încă o dată acest lucru, deoarece nu reprezintă programele niciunui partid. Şi nici nu denigrează vreun domeniu. În schimb, precizăm că în anumite domenii prezintă mai multe oportunităţi, în vreme ce în alte domenii, mai puţine. Din acest motiv, raportul arată de asemenea că scopul său final este acela de a arăta calea şi de a ghida ulterior– în special în Europa, deoarece în Europa există un număr ridicat de tehnologii de mediu, comparabil ca volum cu industria de automobile europeană. Acest număr va creşte şi trebuie să lucrăm în această direcţie pentru a aduce inovații.

Tocmai spuneam că ar trebui să ne implicăm cetăţenii în aşa fel încât să poată interveni în propriile lor case. În acest sens, politicile locale, camerele de comerţ şi industrie şi asociaţiile profesionale pot conduce la rezultate considerabile în ceea ce priveşte motivarea şi furnizarea de informaţii.

Daţi-mi voie să concluzionez prin a vă aminti că numeroasele beneficii pe care le-am demonstrat în prezentul raport ar trebui să ne facă să înţelegem că oportunităţile constau în inovare şi nu în recesiune. Dacă înţelegem acest lucru, înseamnă că a meritat să ne asumăm această sarcină.

  Preşedintele. − Vă mulţumesc foarte mult pentru efortul pe care l-aţi depus domnule Florenz şi pentru raport.

  Martin Bursík, Preşedintele în exerciţiu al Consiliului. −Domnule Preşedinte, este o plăcere să mă aflu aici şi să vă împărtăşesc câteva gânduri referitoare la acest an important care urmează. În primul rând, daţi-mi voie să felicit Comisia temporară pentru schimbări climatice pentru toată munca pe care a depus-o încă de la înfiinţare din aprilie 2007: dezbateri, conferinţe, rapoarte, rezoluţii, schimburi de opinii cu terţe persoane. Eforturile sale neobosite au contribuit enorm la conturarea poziţiei UE cu privire la schimbările climatice.

Ultima rezoluţie, „2050: viitorul începe astăzi – recomandări pentru o viitoare politică integrată pentru protecţia mediului în UE”, care a fost adoptată de Comisia temporară pentru schimbări climatice la 2 decembrie 2008 şi pe care o veţi adopta prin această perioadă de sesiune, va asigura din nou o bază extrem de utilă în contextul discutării opţiunilor pentru un acord de climat post-2012 şi pentru aprofundarea politicilor UE privind climatul.

După cum ştiţi, lucrările de pe durata Preşedinţiei se vor concentra pe procesul internaţional de negociere. Legat de acest aspect, astăzi voi părăsi Strasburgul şi voi zbura către Delhi pentru a purta discuţii cu guvernul indian şi cu reprezentanţii Indiei. Peste două săptămâni va avea loc o întâlnire UE-Africa în Nairobi, Kenia, şi am contactat deja administraţia americană, lucru pe care îl voi menţiona în cele ce urmează.

Prin adoptarea pachetului legislativ privind climatul şi mediul la sfârşitul anului 2008, UE trimite un semnal politic foarte puternic tuturor partenerilor noştri din lume. Prin adoptarea acestui pachet peste câteva luni, UE va demonstra că angajamentul său, cât şi poziţia de lider în lupta globală împotriva schimbărilor climatice, sunt la fel de puternice ca întotdeauna. Într-adevăr, UE va fi prima regiune din lume care se va angaja unilateral pentru reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020.

După cum ştiţi, începând cu 2013, pachetul climatic şi energetic permite reforma UE-ETS (Schema de comercializare a emisiilor Uniunii Europene), stabileşte limitele emisiilor în afara Schemei emisiunilor Uniunii Europene, stimulează captarea şi depozitarea tehnologică de dioxid de carbon şi susţine creşterea desfăşurarea de produse regenerabile.

În ceea ce priveşte ETS, se va stabili un singur plafon UE cu traiectorie liniară descendentă, se va introduce treptat licitaţia ca metodă de alocare a indemnizaţiilor şi de raportare a monitorizării, iar verificările vor fi intensificate. Însă desigur, UE a afirmat în repetate rânduri că nu va cădea la înţelegere pentru 20% – dorim să obţinem 30% – şi, prin urmare, sperăm să avem un acord global ambiţios şi cuprinzător la Copenhaga.

Până la conferinţa de la Copenhaga mai sunt doar 10 luni. La conferinţa privind climatul care a avut loc la Poznan în decembrie 2008, s-a convenit asupra unui program de lucru pentru 2009, cu paşi bine stabiliţi către Copenhaga. Decizia de la Poznan privind operaţionalizarea Fondului de adaptare reprezintă un important pas înainte în negocierile privind blocul de construire a finanţării – unul dintre elementele cheie al oricărui acord global cuprinzător.

De asemenea, masa rotundă ministerială de la Poznan a confirmat voinţa comună atât a statelor dezvoltate, cât şi a statelor în curs de dezvoltare, de a găsi un răspuns eficient convenit la nivel global pentru schimbările climatice periculoase pentru perioada post-2012. Acesta presupune continuarea eforturilor de mitigare, acţiuni de adaptare şi mijloace financiare şi tehnologice care să facă un astfel de răspuns operaţional.

Poznan a transmis de asemenea mesajul că actuala criză financiară nu trebuie percepută drept un obstacol în continuarea acţiunilor referitoare la schimbările de climat, ci, din contră, drept o oportunitate în plus de a atinge o transformare profundă a sistemului nostru economic şi de tranziţie fermă către o economie cu emisii reduse.

Preşedinţia Cehiei intenţionează să fructifice astfel de realizări importante şi să continue eforturile la nivel internaţional către succesul acordului de la Copenhaga din decembrie 2009.

La 2 martie 2009, Consiliul de mediu, mai apoi Consiliul ECOFIN şi Consiliul European din primăvară, vor constitui primele oportunităţi pentru continuarea elaborării poziţiei UE în acest sens, pe baza comunicării Comisiei pentru atingerea unui acord cuprinzător la Copenhaga privind schimbările climatice, pe care l-am primit cu o săptămână în urmă şi datorită contribuţiei dumneavoastră.

Pe lângă viziunea împărtăşită privind acţiunea pe termen lung pentru tehnologia de mitigare şi adaptare, identificarea mijloacelor corespunzătoare de finanţare eficientă a politicilor pe termen lung privind climatul, vor fi esenţiale pentru viitoarele deliberări ale UE. În acest context, nu pot decât să reiterez apelul Comisiei pentru schimbări climatice la adresa Comisiei şi a statelor membre de a adopta, la nivel bilateral în negocierile pentru acordul post-2012, rolul de mediator între poziţiile statelor dezvoltate, pentru a asigura succesul negocierilor privind climatul prin intermediul unui echilibru de interese ce îi implică pe toţi marii emitenţi de gaze cu efect de seră”.

UE continuă de asemenea să se angajeze în cooptarea activă a principalilor parteneri de negociere şi a principalelor economii emergente, dar şi cu noua Administraţie a Statelor Unite. Am discutat telefonic cu Carol Browner, asistentul preşedintelui pentru schimbările energetice şi climatice. I-am făcut o propunere preliminară pentru o întâlnire la nivel înalt cu reprezentanţii Statelor Unite şi cu Comisia UE – Comisarul Dimas – Preşedinţia Cehiei şi viitoarea Preşedinţie suedeză (adică Troika) la începutul lui martie, probabil la 2 sau 6 martie.

Am afirmat că UE ar dori să colaboreze cât mai îndeaproape posibil cu Statele Unite referitor la evoluţia şi înlănţuirea pieţelor cu emisii. Înţelegem că membrul Congresului, dl Waxman a precizat că va încerca să implementeze legislaţia privind sistemul plafon şi comercializare prin comitetul său la sfârşitul lunii mai. Acesta este un răspuns foarte încurajator din partea Statelor Unite ca reacţie la activităţile Uniunii Europene.

Contăm de asemenea pe Parlamentul European pentru asigura că vocea UE este mai bine auzită şi apreciem foarte mult eforturile susţinute pe care le-aţi depus în trecut. Nu pot decât să vă încurajez să continuaţi pe această cale şi vă doresc succes în acest nou an.

  Stavros Dimas , comisar. −(EL) Domnule Preşedinte, onoraţi membri ai Parlamentului European, raportul final al Comisiei temporare pentru schimbări climatice al cărui raportor este domnul Florenz, are ţeluri ambiţioase şi acoperă un spectru larg de aspecte ce confirmă astfel importanţa considerabilă pe care Parlamentul European o acordă problemei schimbărilor de climat. Aş dori să felicit Comisia temporară pentru schimbări climatice şi în special pe raportorul Florenz, pentru activitatea excepţională.

Anul trecut, prioritatea noastră a fost pachetul de măsuri privind schimbările climatice şi energetice. Eforturile noastre au fost răsplătite şi astăzi ne putem mândri cu acest pachet foarte important de acte legislative. Anul acesta ne vom concentra în cadrul Uniunii Europene, în special asupra pregătirii măsurilor de implementare a acestui pachet. La nivel internaţional, prioritatea noastră vor fi negocierile asupra schimbărilor climatice, care se vor intensifica înaintea conferinţei Naţiunilor Unite de la Copenhaga şi, aşa cum aminteam, președinția Cehiei acordă o deosebită importanţă acestor negocieri, motiv pentru care a planificat o serie de întâlniri şi negocieri bilaterale şi multilaterale. Raportul dumneavoastră survine astfel la momentul oportun. Înainte de Copenhaga trebuie să ne adunăm toate forţele şi să cooperăm în aşa fel încât, ţinând cont de rolul special al Europei, să obţinem cel mai bun rezultat posibil.

Sunt încântat că raportul dumneavoastră, conform analizei Comisiei, subliniază că criza economică şi financiară nu ar trebui folosită ca o scuză pentru amânarea acţiunilor referitoare la schimbările climatice. Suntem de acord de asemenea că luarea de măsuri pentru soluţionarea schimbărilor climatice face parte din soluţia la criza economică pe care o traversăm astăzi.

Cu pachetul de măsuri privind schimbările climatice şi energetice, Europa se îndreaptă acum către o economie cu emisii de dioxid de carbon reduse. În acelaşi timp, acest lucru va contribui la limitarea dependenţei Europei de energia importată, ceea ce reprezintă un beneficiu la fel de important, aşa cum ne-a demonstrat recenta criză a gazelor naturale. Prin implementarea ţintei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% sau cu 30% şi cu condiţia ca celelalte state dezvoltate să accepte aceste reduceri în cadrul acordului internaţional, ne vom afla cu siguranţă în poziţia cea mai ambiţioasă a oricărui stat sau grup de state. Dorim să dăm un exemplu pentru restul lumii, ceea ce va da un impuls pozitiv negocierilor internaţionale.

Înainte să ne concentrăm dezbaterile pe negocierile internaţionale, aş dori să comentez pe scurt un aspect care a fost subliniat pe bună dreptate în raport. Raportul conţine propuneri valoroase privind măsurile care se impun pentru o utilizare mai eficientă a resurselor naturale, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru economisirea energiei.

Anul trecut, Comisia a făcut un prim pas în această direcţie, prin aprobarea unui plan de acţiune pentru producţia şi consumul sustenabile. Recent, după măsurile menite să completeze pachetul de măsuri privind schimbările climatice şi energetice, acţiunile de raţionalizare a energiei s-au intensificat. Cu toate acestea, mai rămân multe de făcut în domeniul utilizării durabile a resurselor naturale şi, desigur, potenţialul de eficientizare a utilizării energiei este uriaş. Un exemplu grăitor este propunerea prezentată recent de Comisie, referitor la eficienţa energiei clădirilor. Acest sector reprezintă ţinta mai multor acţiuni, deoarece prezintă beneficii semnificative atât în ceea ce priveşte economisirea de energie şi protejarea climei, cât şi prin crearea de locuri de muncă şi prin contribuţia la dezvoltarea inovaţiei tehnologice.

Astăzi, mai mult decât oricând, trebuie să întărim şi să consolidăm economiile prin măsuri care să grăbească adoptarea şi utilizarea de tehnologii pure, care vor conduce la crearea de locuri de muncă pure. În acelaşi timp, se vor crea oportunităţi importante pentru comerţul nostru extern, deoarece pieţele tehnologiilor pure sunt în expansiune rapidă. Acestea fiind spuse, în luna decembrie a anului trecut, Comisia a propus, printre altele, acţiuni specifice în cadrul Planului european de redresare economică.

În ceea ce priveşte negocierile internaţionale privind schimbările climatice, pachetul de măsuri privind schimbările climatice şi energetice ne-a întărit indubitabil argumentele şi eforturile pentru convingerea partenerilor noştri internaţionali şi convingerea că adoptarea de măsuri eficiente nu este doar necesară, cât şi fezabilă. Desigur, nu există niciun dubiu că negocierile internaţionale vor fi foarte dificile, în parte din cauza complexităţii lor. Totuşi, am convingerea că se va ajunge la un acord la Copenhaga. Suntem capabili şi trebuie să ajungem la un acord. Nu mai este timp de pierdut. Este o chestiune de voinţă politică şi cred că voinţa există.

În prezent, pe măsură ce se intensifică negocierile internaţionale, Comisia a adoptat săptămâna trecută un comunicat care include punctele sale de vedere asupra celor mai importante aspecte ale negocierilor. În primul rând, se face apel la statele dezvoltate de a continua să joace rolul de leader. Dinspre Statele Unite sosesc mesaje pozitive deoarece, aşa cum a menţionat mai devreme ministrul ceh, Preşedintele Obama a promis că Statele Unite se vor implica activ în negocierile internaţionale. Acesta a anunţat de asemenea că în Statele Unite va fi aplicată a schemă de comercializare a gazului cu efect de seră prin care se vor face reduceri de 80% până în 2050, prin comparaţie cu 1990.

Acestea sunt semnale pozitive, însă dorim să le vedem puse în practică rapid, de fapt chiar de anul acesta, deoarece dorim să ajungem la un acord la Copenhaga la sfârşitul acestui an, iar Statele Unite au o datorie şi, conform anunţului Preşedintelui Obama, vor trebui să aducă o contribuţie decisivă, împreună cu Uniunea Europeană, în aşa fel încât să putem ajunge cu toţii la un acord la Copenhaga. Desigur, salutăm dezbaterea care va avea loc în Statele Unite, care va conduce la adoptarea altor măsuri decisive pentru combaterea schimbărilor climatice. Un element grăitor îl reprezintă recentele măsuri anunţate pentru maşini.

Comunicarea făcută de Comisia Europeană confirmă ţinta privind reducerea emisiilor cu 30% la nivel colectiv în statele dezvoltate şi defineşte conceptul de comparabilitate a efortului. Comparabilitatea va avea o importanţă decisivă, atât în atingerea ţintelor de mediu, cât şi în asigurarea de termeni corecţi de competiţie. Comisia a propus o serie de criterii de definire a comparabilităţii.

În ceea ce priveşte statele în curs de dezvoltare, deşi nu sunt necesare eforturi similare ca tip şi conţinut cu cele ale statelor dezvoltate, este totuşi important să se asigure că acestea vor continua să întreprindă acţiuni pentru ca dezvoltarea economică de care au nevoie să fie cu un conţinut mai redus de dioxid de carbon. Pentru a atinge obiectivul de a nu depăşi 20C în 2050, statele în curs de dezvoltare vor trebui să reducă rata de creştere a emisiilor lor cu 15% până la 30% sub valorile pe care le-ar fi înregistrat altfel dacă nu ar fi depus niciun efort să le reducă până în 2020. Desigur, efortul care trebuie făcut la nivel individual de fiecare stat în curs de dezvoltare, va depinde de nivelul de dezvoltare economică şi de resursele acestora. Aceasta înseamnă, în mod evident, că vom aştepta mai mult de la economiile cu dezvoltare rapidă, decât de la celelalte.

Ştim cu toţii că nu vom atinge rezultatele dorite la Copenhaga dacă nu reuşim să creştem investiţiile şi să asigurăm mai multă finanţare pentru reducerea emisiilor şi adaptare. Desigur, o parte a investiţiilor necesare, chiar şi în statele în curs de dezvoltare, va veni din sectorul privat din diferitele state, în vreme ce aproximativ o treime, conform estimărilor Comisiei, va veni de pe piaţa emisiilor de dioxid de carbon. În plus, o parte trebuie să fie din funduri publice şi trebuie să găsim modalităţi de a asigura aceste fonduri publice. Astăzi, în plină recesiune, nu va fi un subiect uşor de dezbătut.. Trebuie însă să fim pregătiţi şă ne expunem argumentele în această dezbatere, ţinând cont că lipsa acţiunii are un cost mult mai mare decât costul oricărei măsuri.

În final, comunicarea Comisiei subliniază importanţa pieţei de dioxid de carbon şi crearea, între statele OCDE, a unor sisteme compatibile de comerţ până în 2015, în vreme ce, pentru statele mai avansate ca dezvoltare, se propune o dată ulterioară înainte de 2020.

Acestea sunt principalele mesaje formulate în comunicarea Comisiei şi sunt foarte interesat să aud părerile dumneavoastră cu privire la acestea. Negocierile internaţionale vor urma rapid şi vom avea nevoie de efortul dumneavoastră diplomatic intens în acest an. Salut contribuţia dumneavoastră referitoare la acest efort major.

  Romana Jordan Cizelj, în numele Grupului PPE-DE. – (SL) Schimbarea climatică reprezintă un domeniu vast şi sunt de acord cu raportorul atunci când susţine că, în calitate de membri ai Comisiei temporare pentru schimbări climatice, trebuie să găsim mijloace inovatoare care să poată cuprinde întreaga amploare şi conţinutul acestui domeniu. Totuşi, acum că activitatea noastră s-a încheiat, pot să confirm faptul că am avut într-adevăr suficiente ocazii să schimbăm opinii şi puncte de vedere diferite şi să înaintăm diferite propuneri pentru acţiuni viitoare. Discuţiile noastre au fost destul de dinamice, tocmai datorită diversităţii punctelor de vedere exprimate. Prin urmare, raportul reprezintă un spectru larg de opinii şi oferă un număr de propuneri bune, permiţându-ne în acelaşi timp să ne coordonăm eforturile din comisiile permanente cu privire la formularea de politici sectoriale. Personal, consider că ar fi o idee bună dacă am continua să urmăm această metodă specifică.

Desigur, domeniile menţionate anterior, cum ar fi energia, transportul şi industria, s-au dovedit cele mai bune oportunităţi pentru acţiune, însă alte domenii s-au dovedit de asemenea importante şi aici mă refer la agricultură, la creşterea bovinelor, silvicultura durabilă, tehnologiile de informare şi comunicare şi politica UE de dezvoltare privind ţările lumii a treia.

Tranziţia noastră către o societate cu emisii reduse va fi desigur posibilă dacă continuăm să investim în cercetare, dacă accelerăm ritmul dezvoltării şi inovaţiei şi dacă urmărim celelalte obiective definite în strategia de la Lisabona. Totuşi, doar aceste lucruri nu sunt suficiente. Trebuie să ne schimbăm şi stilurile de viaţă, însă nu vom putea face acest lucru decât dacă oamenii vor crede în valoarea protejării mediului. În acest sens, trebuie să realizăm mult mai mult atunci când vine vorba despre campanii de informare şi de responsabilizare.

De asemenea, sunt de acord cu comentariile făcute în legătură cu corelaţia dintre criza financiară şi schimbările climatice. Totuşi, chiar şi aceasta reprezintă o oportunitate, iar teama că schimbările climate ar putea trece pe plan secund în detrimentul crizei financiare sunt nejustificate, deoarece măsurile pe care le-am adoptat pentru redresarea economiei trebuie concepute în aşa fel încât să promoveze o dezvoltare durabilă, nu doar cheltuielile consumatorilor.

Obiectivul nostru fiind limitarea creşterii temperaturii globale, trebuie desigur să lucrăm la un nivel internaţional. Astfel, Europa trebuie să stabilească un dialog cu ţările dezvoltate, pe care să îl aprofundeze, deoarece trebuie să reducem şi să eliminăm împreună povara emisiilor istorice, iar în acelaşi timp să acordăm atenţie ţărilor în curs de dezvoltare şi celor mai sărace, permiţându-le să adopte dezvoltarea de durată, chiar dacă acesta se va face la un preţ mai mare.

În concluzie, aş dori să îl felicit pe raportor, domnul Karl-Heinz Florenz, pentru viziunea deschisă pe care a avut-o cu privire la munca noastră.

  Dorette Corbey, în numele Grupului PSE. – (NL) În primul rând, aş dori să îi ofer călduroasele mele mulţumiri domnului Florenz, pentru deplina dedicare şi determinare cu care a scris acest raport. După părerea mea, a devenit un raport atotcuprinzător, cu aproape 200 de recomandări şi care într-adevăr merită dezbătut. Conţine numeroase recomandări utile care ar putea reprezenta o sursă de inspiraţie pentru viitorul Parlament, pentru parlamentele naţionale şi pentru autorităţile locale.

Aş dori să menţionez cinci teme centrale care sunt esenţiale pentru grupul nostru. În primul rând, acest raport recunoaşte faptul că schimbările climatice sunt complexe, afectând toate sectoarele, nu doar industria, transporturile şi energia, pentru care deja am stabilit un set de reguli, dar şi agricultura, sănătatea, ştiinţa şi tehnologia, TIC, educaţia, folosirea solului, apei şi terenurilor. Toate aceste domenii merită întreaga noastră atenţie şi o soluţie care să dea rezultate.

În al doilea rând, politica privind clima ar trebui să înglobeze o dimensiune socială şi să dea dovadă de solidaritate. Trebuie să ridicăm problema ocupării forţei de muncă, a aspectelor legate de venituri şi a deficitului de energie. Trebuie să cunoaştem modul în care vor fi plătite noile tehnologii şi cine va suporta aceste costuri. Vrem să ştim câte locuri de muncă vor fi create şi dacă vor exista pierderi în rândul acestora. Dorim introducerea unor programe de reinstruire pentru specialiştii care lucrează la întocmirea sondajelor privind tehnologia verde. Fără o dedicare socială maximă, este extrem de dificil să se menţină sprijinul politic pentru politica privind clima.

Cea de-a treia temă centrală are legătură cu criza economică, unde avem din nou nevoie de o soluţie cuprinzătoare. Green New Deal a devenit un concept căruia noi îi garantăm întregul nostru sprijin. Sunt necesare investiţii considerabile. Intervenţiile de susţinere a băncilor şi companiilor ar trebui să aibă cel puţin o componentă durabilă. Ar trebui să se acorde o mai mare prioritate investiţiilor în case şi apartamente din Europa de Est, deoarece acestea vor fi în beneficiul ocupării forţei de muncă, al siguranţei energetice şi al climei.

Cea de-a patra temă centrală este reprezentată de agricultură. De regulă, acesta nu este un aspect pe care îl aducem în discuţie în momentul în care vorbim despre climă. Astăzi, însă, demonstrăm că este de fapt necesar şi s-a dovedit a fi un subiect controversat.. S-a pus îndelung problema dacă agricultura trebuie să aibă obiective obligatorii şi am convenit să acordăm importanţă acestui aspect. Este, de asemenea, clar că agricultura nu reprezintă doar probleme, ci oferă şi soluţii. O agricultură puternică, amenajarea eficientă a teritoriului şi o folosire corectă a biomasei pot contribui la reducerea gazelor cu efect de seră.

În sfârşit, a cincea temă centrală se referă la implicarea oamenilor, proces care necesită transparenţă furnizarea de informaţii. Dacă dorim să ne schimbăm comportamentul de consum, trebuie să ştim exact produsele care generează niveluri ridicate ale gazelor cu efect de seră şi ar trebui să ne adaptăm tiparele de consum în funcţie de aceasta. Desigur, nu este simplu, însă problema schimbărilor climatice – aşa cum sublinia şi domnul Florenz cu puţin timp înainte – nu poate fi rezolvată cu câteva trucuri tehnice. Trebuie să încercăm, cu orice preţ, să implicăm cât mai mulţi oameni în provocările majore cu care ne confruntăm. În acest sens, iniţiativele locale sunt foarte valoroase: audituri energetice gratuite pentru case, transport public mai bun şi producţii alimentare locale şi regionale. Împreună, putem realiza foarte mult.

Datorită acestui set de măsuri este, de asemenea, loc pentru optimism. Gazele cu efect de seră pot fi reduse, ceea ce duce la inovare, creştere economică, o mai bună aprovizionare cu energie, o mai bună producţie alimentară, mai multe locuri de muncă şi o climă mai stabilă. Sunt îndatorată tuturor membrilor, care şi-au adus contribuţia la aceasta.

  Chris Davies, în numele grupului ALDE. – Domnule Preşedinte, în mijlocul acestei dezbateri se află o problemă evidentă pe care însă nu dorim să o identificăm. Nu există în fapt nicio referinţă la aceasta în raportul de faţă, iar în strategia cuprinzătoare a Comisiei se regăseşte doar o menţiune fugară pentru ca la Copenhaga să se ajungă la un acord privind schimbările climatice. Problema în cauză este cea a creşterii populaţiei într-un ritm nemaiîntâlnit şi nesustenabil. Pe parcursul vieţii multora dintre cei prezenţi aici, populaţia planetei se va fi triplat. Este în continuă creştere, cu un ritm de 200 000 în fiecare zi: 80 de milioane pe an.

De ce are China nevoie în fiecare săptămână de o nouă centrală pe cărbune? Deoarece populaţia ţării a cunoscut mai mult decât o dublare în ultimii 50 de ani, este într-o continuă dezvoltare rapidă, cererea de energie creşte odată cu aceasta, iar populaţia chineză vrea ceea ce noi avem în Occident şi au tot dreptul la aceasta. Ministrul de resort va zbura chiar astăzi în India, unde creşterea numărului populaţiei este şi mai rapidă, şi ei recurgând la cărbune pentru a-şi asigura alimentarea cu energie.

Însă această planetă are resurse finite. Trebuie să încetinim şi să inversăm creşterea populaţiei, iar acest lucru trebuie făcut exclusiv prin metode non-coercitive şi nu trebuie să uităm niciodată într-un mod arogant că aceia dintre noi din ţările dezvoltate contribuim mult mai mult la schimbările climatice decât cei din ţările în curs de dezvoltare.

Fondul ONU pentru populaţie afirmă că un număr de 380 de femei rămân însărcinate în fiecare minut al zilei, iar pentru jumătate dintre acestea nu este o sarcină pe care o planificaseră. Contracepţia trebuie să fie la îndemâna fiecăruia. Femeile trebuie să aibă control asupra vieţii lor reproductive, lucru preferat alternativei unui avort periculos.

Resursele medicale au nevoie de îmbunătăţiri pentru ca femeile să poată amâna în siguranţă naşterea până la o vârstă mai înaintată, dar, mai ales, această problemă trebuie să se afle ca subiect pe agenda politică. Refuzul nostru de a o plasa acolo este o mare nebunie. Familii de peste tot ar trebui să discute despre această problemă. Guvernele ar trebui să stabilească obiective care să vizeze stabilitatea populaţiei ori reducerea acesteia. Recunoaşterea importanţei cruciale a creşterii demografice reprezintă cheia rezolvării acestui subiect şi nu vom reuşi să facem faţă schimbărilor climatice sau să obţinem o dezvoltare durabilă dacă nu realizăm acest lucru.

  Liam Aylward, în numele grupului UEN. – Domnule Preşedinte, aş dori şi eu să îl felicit pe domnul Florenz pentru efortul şi angajamentul de care a dat dovadă în elaborarea acestui raport şi, desigur, pentru abilitatea dumnealui de a asculta şi de a înţelege numărul mare de opinii diferite şi diversificate.

În calitatea noastră de legiuitori, este esenţial ca în mijlocul unei masive căderi economice să ne ocupăm de găsirea unor rezultate pentru tehnologia bazată pe energie ecologică. Putem deveni lideri mondiali în domeniul divers al energiei regenerabile, care ar trebui să creeze o strategie puternică, eficientă şi coordonată – care să includă guverne, ONG-uri, mediul academic, companii, deschizători de drumuri –nu în vederea unor discuţii, ci a unor soluţii. Este necesar să reducem birocraţia şi să susţinem IMM-urile şi dezvoltatorii de tehnologie.

Piaţa există. Cadrul legal este clar. Am stabilit obiectivele pentru energia regenerabilă. Cu toate că fondurile sunt limitate, acestea sunt cruciale pentru dezvoltarea tehnologică şi pentru menţinerea expertizei. Va trebui ca băncile şi organismele de finanţare să îşi asume riscuri pentru noi întreprinderi în domeniul tehnologiei ecologice. Dacă ne ridicăm la nivelul dorit, va fi un câştig pe termen lung. Vom avea locuri de muncă şi bunăstare. Pe de altă parte, dacă batem pasul pe loc în acest timp preţios, vom pierde teren, iar alte ţări vor fi mai mult decât pregătite să umple golurile.

De exemplu, Irlanda ar putea deveni pentru tehnologia bazată pe valurile oceanice ceea ce Finlanda reprezintă pentru tehnologia telefoanelor mobile. Deţinem un potenţial irefutabil datorită climatului şi poziţiei geografice din Atlantic. Avem tehnologia brevetată. Avem expertiză în domeniu, precum şi cadrul juridic general. Piaţa este clar definită, deci este o ocazie extraordinară pentru crearea de locuri de muncă, reducerea preţurilor la energia electrică, siguranţa energetică şi reducerea emisiilor de carbon, ca să nu mai vorbim de veniturile din brevete.

Ceea ce trebuie să facem acum este să ne sprijinim companiile, care lucrează de peste un deceniu pentru a ajunge în acest punct. Ele şi-au asumat riscul, iar noi trebuie să le susţinem prin alocarea de fonduri mărite. În acest stadiu, amânările ar fi în defavoarea noastră. Tehnologia ecologică reprezintă viitorul. Acum avem ocazia, deci să ne folosim de ea.

  Rebecca Harms, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Domnule Preşedinte, aş dori să îi mulţumesc şi eu domnului Floretz, în special pentru răbdarea sa în timpul negocierilor. Lungimea raportului este dovada numărului foarte mare de probleme cu care a trebuit să ne confruntăm.

Totuşi, aş dori să pun sub semnul întrebării sustenabilitatea acordului semnalat la începutul anului prin intermediul acestui raport. Îmi amintesc foarte bine Conferinţa internaţională de la Poznań privind clima, precum şi rolul foarte slab pe care l-au jucat europenii acolo, deoarece erau preocupaţi să îşi reducă promisiunile şi afirmaţiile ambiţioase, făcute în cadrul rundei internaţionale de negocieri de la Bali, iar, în contextul crizei economice şi financiare care urma să se declanşeze, erau ocupaţi cu transferarea politicii privind clima la un nivel prioritar inferior.

Consider că anul viitor va fi decisiv în legătură cu întrebarea care se pune, şi anume dacă suntem cu adevărat pregătiţi, aşa cum susţinem în momentul de faţă, să ajustăm tipul de economie cu care noi, cei din naţiunile industriale, ne-am obişnuit pe baza cunoştinţelor noastre despre schimbările climatice. Cred că încă nu a fost luată decizia care să stabilească dacă vom parcurge calea dezvoltării durabile sau nu.

La Poznań, Ban Ki-Moon şi Achim Steiner au recomandat cu tărie ca toate măsurile adoptate de statele membre în planurile lor de stimulare a economiei şi în pachetele de salvare a băncilor să fie combinate cu programe care să combată sărăcia în ţările în curs de dezvoltare şi groaznicele consecinţe ale schimbărilor climatice din aceste ţări, precum şi cu măsuri pentru un nivel de protecţie climatică foarte ambiţios şi pentru o nouă politică energetică.

Înţeleg că orice legislaţie la nivel european cu privire la această problemă va pune baze noi. Nu este deloc sigur că Europa îşi va găsi drumul spre o societate modernă reprezentată prin eficienţă energetică şi energii regenerabile. Acum, la fel ca înainte, totul depinde de următoarea decizie: continuăm cu vechiul amestec de cărbune şi energie nucleară sau luăm calea unor noi proiecte ambiţioase? Sper că vom continua să abordăm această problemă la fel de constructiv, precum în cadrul Comisiei temporare privind schimbările climatice, deşi nu sunt convinsă că acest lucru se va întâmpla.

  Jens Holm, în numele Grupului GUE/NGL. – (SV) În sfârşit, după mai bine de optsprezece luni de muncă, suntem pe punctul de a lua o decizie privind această rezoluţie referitoare la climă. Aş dori să menţionez, în special, trei aspecte.

Obiectivele de reducere a emisiilor pe termen lung: la punctul 3, cerem reducerea emisiilor în UE cu o valoare între 25% şi 40% până în 2020 şi cu cel puţin 80% până în anul 2050. Acesta reprezintă un lucru benefic şi arată că impunem cerinţe mai ridicate decât cele din pachetul UE privind clima, elaborat anul trecut.

De asemenea, cerem să se adopte măsuri în ceea ce priveşte industria cărnii. Potrivit raportului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), „Umbra lungă a şeptelului” (Livestock’s Long Shadow), industria cărnii este responsabilă pentru 18% din emisiile de la nivel mondial. Aceasta este un aspect pe care îl notăm în acest raport şi cerem o reducere în consumul de carne. Este o decizie curajoasă şi, într-o anumită măsură, una istorică din partea acestui Parlament, care, de regulă, preferă să susţină subvenţii pentru această industrie, însă este păcat că Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) şi al Democraţilor Europeni, în special, doresc să voteze pentru înlăturarea acestor cerinţe. În acelaşi sens în care trebuie să reducem consumul de combustibil, ar trebui să îndrăznim să spunem că actualul consum de carne, în creştere, nu este sustenabil.

Permiteţi-mi, de asemenea, să vă reamintesc că industria cărnii reprezintă, de fapt, principala cauză pentru distrugerea pădurii tropicale amazoniene, ca rezultat al creării atât a păşunilor pentru animale, cât şi a pământului pentru producţia de furaje. O cantitate mare din aceste furaje este exportată în Europa sub formă de soia, lucru care nu poate fi susţinut pe termen lung.

Industria constructoare de maşini este o altă problemă acută. Între 1990 şi 2005, emisiile produse de industria europeană de transport au crescut cu 32%. Este necesară o investiţie masivă în transportul în comun şi în alte forme ecologice de transport. Autovehiculele care folosesc combustibil fosil trebuie înlocuite cu autovehicule electrice şi poate în viitor chiar cu vehicule care funcţionează cu combustibil pe bază de hidrogen. Trebuie să ne întrebăm dacă situaţia care prezintă toate aceste forme de transport este una sustenabilă. Nu ar trebui, în schimb, să încurajăm producţia locală şi consumul?

În sfârşit, aş dori să transmit o avertizare în legătură cu amendamentele 12 şi 28, care impun o creştere a energiei nucleare. Dacă vor fi adoptate, grupul meu se află în imposibilitatea de a susţine această rezoluţie. Aşadar, vă rog să votaţi împotriva amendamentelor 12 şi 28. Vă mulţumesc foarte mult.

  Johannes Blokland, în numele Grupului IND/DEM. – (NL) Dat fiind faptul că o parte semnificativă a Europei Occidentale este cuprinsă în prezent de o răceală foarte puternică, o dezbatere pe tema încălzirii globale apare poate într-un moment oarecum neprielnic. Totuşi, după cum sugerează şi titlul acestui raport, în această dezbatere privim problemele pe termen lung. În consecinţă, nu trebuie să fim prea afectaţi de evenimentele de scurtă durată. Raportul final al domnului Florenz s-a dovedit a fi unul bine gândit şi solid şi care transmite un mesaj puternic.

Pentru a reduce şi a preveni efectele negative ale schimbărilor climatice este necesar să se acţioneze puternic pe o arie extinsă. Avem nevoie de obiective bine structurate pentru perioada dintre 2020 şi 2050. Nici măcar o singură parte a societăţii nu trebuie să se sustragă de la eforturile necesare. În zilele premergătoare conferinţei de la Copenhaga, va trebui să ne păstrăm ambiţia, susţinută de o gamă vastă de măsuri, acest raport aducând o contribuţie deosebit de valoroasă în acest sens.

  Roger Helmer (NI). – Domnule Preşedinte, acum 500 de ani a existat un consens printre învăţaţi care susţineau că pământul este plat. S-au înşelat. În anii 1970, după trei decenii de răcire globală, s-a format un consens în rândul oamenilor de ştiinţă care afirmau că ne confruntăm cu o nouă eră glaciară. S-au înşelat. În anul 1999, toată lumea a crezut că virusul anului 2000 (Y2K) va genera un dezastru global provocând căderea sistemelor informatice din întreaga lume. Sistemele militare aveau să dea greş, comerţul urma să se întrerupă, iar aeronavele să se prăbuşească. S-au înşelat. Nu s-a întâmplat absolut nimic.

În prezent, ni se spune că există un consens în ceea ce priveşte catastrofa încălzirii globale ca rezultat al acţiunilor umane. Această informaţie este, de asemenea, eronată şi nici nu reprezintă o părere generală. Mitul acestui consens este un triumf propagandist al alarmiştilor, însă repetate studii atât ale literaturii ştiinţifice, cât şi ale oamenilor de ştiinţă care studiază fenomenele climatice relevă o paletă largă de opinii asupra ambelor părţi ale dezbaterii, dintre care un număr mare sunt de părere că „juraţii încă deliberează”.

Este adevărat că pământul s-a încălzit într-o mică măsură, deşi încet şi intermitent în ultimii 150 de ani, însă acest fapt este în întregime conform ciclurilor climatice naturale bine stabilite şi de lungă durată, care ne-au dat Epoca romană caldă, Perioada Medievală Caldă şi Mica Eră Glaciară. Există dovezi clare că în timp ce lumea s-a încălzit vag, şi alte corpuri din sistemul solar s-au încălzit. Calotele glaciare de pe Marte s-au micşorat, însă nimeni nu îşi imaginează că ar fi de vină emisiile industriale sau vehiculele 4X4.

Acum suntem pregătiţi să cheltuim sume de bani inimaginabile pentru găsirea unor măsuri de atenuare care pur şi simplu nu vor da rezultate şi care, prin distrugerea economiei noastre, ne vor consuma fondurile necesare pentru rezolvarea problemelor ecologice cu adevărat importante. Aşa cum a remarcat jurnalistul britanic Christofer Booker, panica atribuită fenomenului de încălzire globală reprezintă cea mai mare desprindere de realitate în masă din istoria umanităţii.

  Pilar del Castillo Vera (PPE-DE). – (ES) Domnule Preşedinte, în primul doresc să îi mulţumesc domnului Florenz pentru munca depusă şi, desigur, preşedintelui comisiei şi tuturor coordonatorilor şi membrilor comisiei, de asemenea.

Acest raport reprezintă încă o exprimare a ceea ce a devenit o îngrijorare permanentă a Uniunii Europene, şi anume schimbările climatice şi consecinţele acestora.

Ultimul set de măsuri constă din pachetul recent aprobat privind energia. Raportul pe care îl discutăm astăzi reflectă aceeaşi abordare pentru combaterea schimbărilor climatice şi aceeaşi îngrijorare arătate de către Uniunea Europeană.

Raportul pe care îl avem în faţă este, după cum s-a menţionat deja, un set de recomandări. Este un şir cuprinzător de diferite măsuri şi recomandări care conţin la rândul lor diverse „foi de parcurs” pentru sectoare variate, inclusiv piscicultură, agricultură, hidrologie, silvicultură şi aşa mai departe. Toate aceste „foi de parcurs” conduc în aceeaşi direcţie, însă va fi necesară elaborarea de măsuri pentru fiecare în parte.

Cu toate acestea, mă voi limita la ceea ce cred că reprezintă principiul de bază necesar pentru a avea un efect. Confruntaţi cu schimbările climatice, trebuie să ne îmbunătăţim eficienţa; în ceea ce mă priveşte, acesta trebuie să fie principiul de bază din spatele tuturor măsurilor adoptate.

Îmbunătăţirea eficienţei înseamnă să acordăm prioritate inovaţiilor tehnologice; înseamnă sublinierea obiectivelor de eficienţă atunci când acordăm ajutor şi subvenţii; înseamnă sublinierea obiectivelor de eficienţă atunci când acordăm anumite facilităţi fiscale şi aşa mai departe. Singurul mod în care putem fi cu adevărat eficienţi este prin îmbunătăţirea eficienţei.

  Guido Sacconi (PSE). – (IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, membrii care luat cuvântul înaintea mea au demonstrat foarte bine modul în care am reuşit să reunim opinii foarte diverse, care au fost unificate într-un proiect comun.

În raportul Florenz, care merită recunoaştere pentru succesul de care s-a bucurat în atingerea acestui consens prin ascultarea cu atenţie a tuturor punctelor de vedere, este în final vorba despre reconversia energiei şi despre o schimbare generală a sistemelor de producţie, a stilurilor de viaţă şi a consumului. Aceasta este mai mult decât o afirmaţie filozofică şi suntem conştienţi că nu va fi un drum uşor de parcurs, însă preconizează o apropiere realizată în stadii. De exemplu, în moştenirea pe care o lăsăm următorului Parlament există indicaţii cu privire la ceea ce considerăm că ar trebui să reprezinte priorităţi de acţiune în următorul mandat parlamentar, în perioada premergătoare reuniunii de la Copenhaga şi după acestea.

Cu toate acestea, doresc să mă axez pe conţinut. În primul rând, simt că este de datoria mea să îi mulţumesc secretariatului, pionul cheie în această activitate. Deţin unele statistici privind activitatea noastră, iar pentru a vă oferi o idee despre cât de important a fost rolul secretariatului, trebuie să spun doar că a organizat opt sesiuni tematice cu şaizeci dintre cei mai mari experţi mondiali.

Acum, doresc, în special, să fac un apel care exprimă speranţele mele pentru noul Parlament. Domnule Preşedinte Pöttering, chiar dumneavoastră v-aţi exprimat credinţa că riscul pe care şi-l asumă această comisie va merita - chiar dacă, la drept vorbind, nu toată lumea din acest Parlament a fost de acord cu aceasta acum 18 luni când a fost creat. Aţi apelat la Parlament în două ocazii diferite, exprimându-vă sprijinul pentru acest subiect şi pentru sarcina pe care o avem de îndeplinit, deci dacă îmi permiteţi mă voi adresa direct. Ar fi păcat ca următorul Parlament să nu creeze un instrument asemănător în următorul mandat, nu în ultimul rând deoarece multe parlamente naţionale şi guverne şi-au restructurat activitatea, considerând schimbările climatice un domeniu distinct. În consecinţă, sper că următorul Parlament nu va reveni la o compartimentare strictă, în care domenii legate între ele sunt separate în comisii diferite, dar care, aşa cum am sugerat, se va pregăti pentru drumul lung care trebuie parcurs spre o economie bazată pe un consum de carbon mai scăzut.

  Vittorio Prodi (ALDE). – (IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să îi mulţumesc domnului Florenz pentru activitatea depusă.

În sfârşit, vom vota acest raport, care reprezintă 18 luni de muncă, depusă de Comisia temporară privind schimbările climatice. Personal, consider că acest raport constituie un succes, chiar dacă unul modest. Este un succes, deoarece Parlamentul a arătat că este una dintre cele mai interactive instituţii, dotându-se cu un instrument ad-hoc – Comisia temporară – pentru a strânge informaţii şi idei despre o problemă care ne afectează pe toţi şi impactului căreia trebuie să îi facem faţă împreună, atât acum, cât şi în viitor. Şi este un succes modest, deoarece în ciuda tuturor eforturilor noastre, a calităţii participării şi a studiilor efectuate, rezultatului încă îi lipseşte acel ecou pe care o astfel de rezoluţie ar trebui să îl aibă.

Aşa cum am spus în repetate rânduri, problema schimbărilor climatice este una urgentă şi gravă şi necesită instrumente eficiente şi cu obiective clare. Motivul cheie pentru care am înfiinţat această comisie a fost acela de a obţine o tranziţie între politicile care au fost mereu tratate separat. Sper ca această tranziţie să continue şi în următorul Parlament şi că acesta va continua să se implice în negocierile de la Copenhaga.

Este nevoie de un consens la nivel global, iar pentru a-l atinge trebuie să avem ceva de oferit, în special ţărilor în curs de dezvoltare. În momentul de faţă, condiţiile de egalitate care ar convinge aceste ţări să îmbrăţişeze politica în cauză încă lipsesc. Este, oarecum, prea eurocentric şi prea compartimentat. Este vorba despre o schimbare a stilului de viaţă. Din punct de vedere politic, trebuie să facem propuneri care să fie axate în primul rând pe această politică, iar apoi pe o dematerializare progresivă a modului nostru de viaţă, dat fiind faptul că altfel, această abordare nu va fi sustenabilă.

  Alessandro Foglietta (UEN). – (IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, complimentele mele preşedintelui Florenz. Îl numesc preşedinte din stimă şi consideraţie faţă de angajamentul de care a dat mereu dovadă în relaţia cu Parlamentul.

Pentru adoptarea pachetului privind clima şi energia, Uniunea Europeană s-a dotat cu un cadru legislativ care oferă acreditările necesare pentru asumarea unui rol principal. Deschiderea de care noua administraţie a Statelor Unite ale Americii a dat dovadă recent ne dă speranţa unui viitor angajament împărtăşit cu Statele Unite pentru stoparea consecinţelor schimbărilor climatice.

Cu toate acestea, succesul deplin al acestei iniţiative va fi determinat de implicarea economiilor tuturor ţărilor în curs de dezvoltare, precum China şi India. După cum a arătat ministrul mediului din China la întâlnirea cu delegaţia Comisiei temporare privind schimbările climatice, acest lucru va fi posibil doar cu sprijinul ferm oferit de ţările mai bogate, sub forma unor resurse financiare adecvate pentru a încuraja dezvoltarea durabilă.

În acest sens, s-au realizat progrese prin conferinţa de la Poznań şi prin hotărârea de a pune în aplicare fondul de ajustare, cât şi prin alocarea a 50 de milioane de euro ţărilor în curs de dezvoltare în scopul cercetării şi al dezvoltării tehnologice, pentru a susţine evoluţia la nivel global a tehnologiilor ecologice.

Trebuie să ne asigurăm de faptul că întâlnirea de la Copenhaga va marca o schimbare majoră în sensul unui parteneriat realizabil, prin care economii mai puternice să creeze un fond care va garanta un flux continuu de finanţări pentru dezvoltarea durabilă în ţările aflate în curs de dezvoltare. Singurul mod prin care vom reuşi să apărăm mediul de efecte ireversibile este prin angajamente realizate la nivel internaţional cu implicarea ţărilor în curs de dezvoltare şi protejând în acelaşi timp competitivitatea companiilor europene de efectele şi costurile socioeconomice pe care le au acţiunile de dumping de mediu asupra pieţei internaţionale.

  Caroline Lucas (Verts/ALE). – Domnule Preşedinte, doresc să îi mulţumesc şi eu domnului Florenz pentru raport, însă consider că, în contextul tuturor felicitărilor adresate raportorului şi comisiei pentru munca depusă, trebuie să conştientizăm prezenţa unor realităţi dure: UE încă reacţionează târziu şi realizează puţin.

Nu mă aştept la aprecieri pentru ce voi afirma, însă trebuie să măsurăm progresul Uniunii Europene prin ceea ce trebuie făcut şi nu raportându-ne la ceea ce fac alte ţări. Continuăm să dăm greş din acest punct de vedere.

Greşim prin faptul că nu aducem suficientă ambiţie în această dezbatere. Ultimele date arată că este nevoie să reducem emisiile cu circa 9% în fiecare an. Obiectivele stabilite în acest raport şi în pachetul Uniunii Europene privind clima pur şi simplu nu sunt suficient de ambiţioase.

Greşim prin faptul că nu acordăm acestei dezbateri caracterul de urgenţă necesar. În cazul în care în următorii opt până la zece ani nu vom fi aproape de a avea o economie cu zero emisii de carbon, vom pierde ocazia de a stopa cel mai mare pericol în materie de schimbări climatice.

Greşim prin faptul că nu suntem constanţi. Astăzi vorbim despre resurse regenerabile şi eficienţă energetică, în timp ce ieri o majoritate din Parlament a adoptat raportul Laperrouze, care susţinea cu mândrie rolul cărbunelui în Europa.

Dăm greş, deoarece transmitem mesajul că dezbaterea asupra schimbărilor climatice tratează doar renunţarea la o serie de lucruri şi nu demonstrarea faptului că ne descurcăm fără ele. Trebuie să ne îmbunătăţim calităţile de adevăraţi lideri politici şi să arătăm că acţiunile orientate către schimbările climatice ne vor asigura o mai bună calitate a vieţii. Nu este vorba despre o încercare deja sortită eşecului, ci despre posibilitatea unui viitor mai atrăgător şi mai pozitiv decât cel de astăzi.

Prin urmare, vă recomand ideea adoptării unui nou plan ecologic pentru Europa, ca o modalitate de a aborda atât criza economică, cât şi criza climatică, prin investiţii majore în eficienţa energetică şi în resurse regenerabile, creând astfel milioane de noi locuri de muncă în Europa.

Totuşi, nu este vorba despre iniţierea unei creşteri economice orientată într-o direcţie de rutină („business as usual”), ci despre o tranziţie, de care este urgentă nevoie, spre o Europă bazată nu pe un consum în continuă creştere de resurse naturale, ci spre o economie stabilă de stat. Nu mai este vorba despre o creştere agregată a cantităţii, ci despre o reală dezvoltare a calităţii. Este imperativ ca această dezbatere să fie demarată, iar UE se află pe o poziţie foarte bună pentru a lua iniţiativa.

  Roberto Musacchio (GUE/NGL). – (IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, doresc să îl felicit pe domnul Florenz pentru un rezultat foarte bun al activităţii depuse. Acest raport este un tribut adus nelipsitei sale prezenţe şi constantei atenţii şi colaborări,

care reflectă contribuţia pe sa la activitatea comisiei, prezidată cu pricepere de către domnul Sacconi. De asemenea, a privit problemele în profunzime, a dezbătut şi mai ales a contribuit la rolul Parlamentului în adoptarea acestui pachet privind clima. Domnule Preşedinte Pöttering, v-aş îndemna să aveţi în vedere modul în care munca noastră poate şi trebuie să continue în zilele premergătoare întâlnirii de la Copenhaga.

Pentru moment, în ceea ce priveşte raportul Florenz, consider că ar fi o greşeală să îl dezechilibrăm prin ceea ce, la momentul actual, reprezintă amendamente ideologice asupra problemei energiei nucleare. Acestea sunt lipsite de raţiune şi nu există decât în mintea iniţiatorilor, modificând poziţia noastră comună. Totuşi, aş dori să îi rog pe colegii mei să nu piardă din vedere includerea unui amendament pe care l-am depus privind relaţia dintre schimbările climatice şi apă. Consider că este un domeniu valoros în lumina atenţiei din ce în ce mai mari de care se bucură din partea unor organizaţii internaţionale, precum Grupul interguvernamental privind schimbările climatice şi Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, care au evidenţiat acest domeniu ca fiind decisiv pentru viitor şi, de asemenea, având în vedere Forumul mondial al apei, care urmează să aibă loc la Istanbul.

  Jim Allister (NI). – Domnule Preşedinte, doresc să îmi exprim preocuparea şi prudenţa în această dezbatere frenetică privind schimbărilor climatice, în special, deoarece ar putea afecta producţia alimentară. Ni se comunică faptul că populaţia globului va creşte până la 9 miliarde până în anul 2050, deci producţia alimentară trebuie să se majoreze, în consecinţă. În ciuda acestui fapt, în pachetul propus privind schimbările climatice, există cerinţe de reducere a emisiilor, care, dacă sunt îndeplinite, vor reduce producţia alimentară când prezintă cea mai mare necesitate.

Mă refer în mod deosebit la obiectivele privind metanul şi oxidul de azot şi la asaltul asupra consumul de carne şi lactate. Obiectivele de reducere urmărite nu vor putea fi atinse fără diminuări substanţiale ale producţiei alimentare. Fiind în situaţia de a alege între a hrăni populaţia globului şi a bifa căsuţele referitoare la corectarea schimbărilor climatice, mă tem că mă situez de partea bunului simţ şi a necesităţii.

  John Bowis (PPE-DE). – Domnule Preşedinte, deoarece acum ne apropiem de reuniunea de la Copenhaga, raportul excelent al onorabilului meu prieten reprezintă - îndrăznesc să spun - o bună „foaie de parcurs” sau chiar o „hartă a drumurilor” care ne ghidează spre destinaţie.

Cele 20 de procente până în anul 2020 reprezintă un început, însă doar atât. Totalitatea măsurilor climatice adoptate ar fi putut fi, probabil, mai eficiente, însă au fost un punct de plecare, un pas înainte. Acum, date fiind schimbările din administraţia Statelor Unite ale Americii, nu mai putem să ne ascundem în spatele refuzului SUA de a coopera. Odată cu instalarea preşedinţiei lui Barack Obama, avem oportunitatea să încetăm schimbul de vorbe şi să începem un schimb de idei. Am fost anunţaţi că va avea loc o întâlnire la 6 martie 2008.. În săptămâna care va urma acestei întâlniri, vom reveni aici şi sper că vom avea o declaraţie din partea Consiliului cu privire la rezultatele întrunirilor de la Washington. Având cooperarea Statelor Unite, putem stabili acum obiectivul de 30% şi chiar mai mult.

Trecem acum la proiectarea ecologică, conştientizând faptul că înseamnă, aici ca în alte locuri, oportunităţi extraordinare în ceea ce priveşte inovaţiile şi locurile de muncă. Trebuie să trecem la transporturi navale şi emisii agricole. Comisarul s-a referit la nevoia urgentă de comunicare cu ţările cu venituri reduse, aflate în curs de dezvoltare. Acestea vor fi distruse, însă nu sunt responsabile de această problemă. Insulele se vor scufunda sub valuri; malaria, bolile respiratorii, cancerul de piele şi problemele de vedere afectează deja populaţia. Agricultura va fi distrusă. Aceste ţări trebuie să acţioneze, însă au nevoie de ajutorul nostru.

Desigur că oamenii de ştiinţă se pot înşela, la fel cum pot şi politicienii, fapt demonstrat de Mbeki în problema cu SIDA. S-ar putea să mă înşel cu privire la posibila epidemie de gripă. S-ar putea să mă înşel cu privire la impactul probabil cauzat de încălzirea globală. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor de ştiinţă poate avea dreptate, la fel cum poate avea dreptate şi majoritatea politicienilor. Iar dacă nu vom reuşi să acţionăm în aşa fel încât să împiedicăm producerea acestora, atunci vom fi culpabili pentru ambele probleme.

PREZIDEAZĂ: DOAMNA ROURE
Vicepreşedintă

  Riitta Myller (PSE). – (FI) Doamnă preşedintă, iniţiativa Social Democraţilor de a înfiinţa Comisia temporară pentru schimbările climatice în primăvara anului 2007, a dat acum roade. Rezultatele negocierilor şi discuţiilor din interiorul grupurilor reprezintă un plan de acţiune emergent, ambiţios şi pe termen lung, menit să reducă schimbările climatice. Aş dori să îmi exprim sincerele mulţumiri pentru aceasta atât raportorului Karl-Heinz Florenz, cât şi raportorilor din toate celelalte grupuri, aflaţi sub aripa dânsului care au colaborat admirabil pentru acest proiect.

Mulţi sunt sceptici în ceea ce priveşte aportul adus de Comisia pentru schimbările climatice la lucrările Parlamentului. Putem observa, în prezent, beneficiul de a avea membri ai Parlamentului care privesc problemele din perspective diferite, dar care lucrează împreună şi ascultă în acelaşi timp părerile celor mai mari experţi ai lumii.. Aşa cum se poate vedea, acest lucru duce la rezultate verosimile.

De asemenea, sunt sigur că însăşi existenţa Comisiei şi munca depusă, au contribuit separat la introducerea rapidă şi fără piedici a pachetului climatic, în luna decembrie a anului trecut.. În plus, susţin cu tărie apelul făcut de către domnul Guido Sacconi, preşedintele Comisiei, la dresa Parlamentului format după alegeri de a aborda această chestiune şi de-a se asigura că este cea mai solidă abordare a unor probleme care privesc schimbările climatice.

Uniunea Europeană a considerat mult timp că este nevoie de acţiuni pentru combaterea schimbărilor climatice, însă ne-au lipsit instrumentele financiare. Fondul Climatic, care a fost propus recent şi în contul căruia vor fi încasaţi bani din licitaţiile pentru comerţul de emisii, este o iniţiativă importantă căreia îi doresc numai succese în viitor. Avem nevoie de aceasta pentru a aduce schimbarea în structura industrială şi pentru a ne putea atinge cu adevărat scopul cu această idee ecologică nouă.

  Lena Ek (ALDE). – (SV) Acest raport promite foarte mult, cuprinzând practic fiecare problemă menţionată în dezbaterea climatică, pe parcursul ultimilor doi ani sau mai bine. Cu toate acestea, sunt de părere că acestei lucrări îi lipseşte forţa, impactul şi imboldul de care este de fapt nevoie pentru a porni pe linia politică pe care am iniţiat-o în Europa, privind problemele climatice.

Nu sunt propuse măsuri de protejare a pământului şi solului. Din punct de vedere al resurselor hidrologice, există un întreg pachet de propuneri pe Forumul Mondial al Apei, care ar fi putut fi incluse. Cu privire la eficienţa energiei, există opţiuni care nu au fost incluse în domenii în care avem posibilitatea de a lua decizii în Parlament Folosirea combustibililor alternativi este, de asemenea, tratată cu mult prea multă reţinere. În domeniul sănătăţii, unul extrem de important, raportul se concentrează pe strângerea datelor şi pe controlul muşcăturilor de ţânţar, când în Europa este nevoie de decizii strategice majore pentru a face faţă efectelor schimbărilor climatice asupra sănătăţii oamenilor.

Şi aici există opţiuni. În această privinţă trebuie să venim cu mai multe soluţii de dezvoltare şi locuri de muncă.. Desigur, posibilitatea de a crea locuri de muncă în Europa există, deoarece este nevoie de ele.

Trebuie să ancorăm măsurile în politica economică. În câteva săptămâni, Consiliul Miniştrilor se va întruni pentru a discuta finanţarea deciziilor care vor fi luate la Copenhaga - decizii extrem de importante pe care noi, cei din Parlament, le-am fi putut influenţa într-o mare măsură. Fără această ancorare în politica economică şi în cea a muncii şi dezvoltării, există riscul ca acest raport să devină efemer, un document drăguţ căruia îi lipseşte însă energia şi hotărârea de care este nevoie atunci când este vorba despre astfel de probleme.

  Bogdan Pęk (UEN). – (PL) Doamnă preşedintă, mă simt ca şi cum m-aş afla la conferinţa inaugurală a unei religii nou fondate, o religie falsă, plină de falşi profeţi şi false idei.

Tocmai acele puteri politice care încearcă să reducă drastic emisiile de dioxid de carbon, lucru care nu prezintă nicio bază ştiinţifică şi care trebuie plătită cu preţul unei dezvoltări umane limitate, sunt cele responsabile pentru această criză. Vina pentru această situaţie aparţine celor care, pe drumul spre progres al societăţii, urmăresc să construiască un guvern global care include exact acele organisme care vor obţine profituri imense din comerţul cu dioxid de carbon, îndoctrinându-i pe oamenii de rând cu ameninţări privind schimbările climatice.

Trebuia să creăm o bază pentru dezvoltare în domeniul energiei. Pentru a supravieţui şi a se dezvolta, omenirea are nevoie de surse noi şi puternice de energie, iar Europa are nevoie de echilibru şi autonomie în ceea ce priveşte proviziile sale energetice. Nu înţelegeţi acest lucru? Creând ceea ce a fost aprobat astăzi, reduceţi şansele Europei de a concura cu restul lumii.

  Dimitrios Papadimoulis (GUE/NGL). – (EL) Doamnă preşedintă, raportul Florenz susţine evaluările făcute de oamenii de ştiinţă şi împărtăşeşte într-o mare măsură îngrijorările cetăţenilor. Reprezintă un pas înainte în ceea ce priveşte pachetul de măsuri energetice aprobat de Consiliu în luna decembrie, însă trebuie să depăşim faza evaluărilor şi să trecem la măsuri specifice, regulamente, programe, deoarece schimbările climatice şi consecinţele acestora se fac simţite acum şi nu mai încape timp de amânare.

Trebuie să avem grijă să nu lăsăm problema energiei nucleare, care este irelevantă pentru prezentul raport, să se insinueze în raport prin amendamente abile,, aşa cum unele guverne caută să facă. Trebuie să ne asigurăm că acest raport, fără schimbări care îi modifică echilibrul, convinge Consiliul şi Comisia să facă încă un pas înainte şi să nu folosească criza economică drept scuză pentru a subestima eforturile făcute până în momentul de faţă. Criza economică şi politica de mediu pot merge mână-n mână pentru a ne oferi un rezultat pozitiv atât în ceea ce priveşte mediul, cât şi crearea de locuri de muncă.

  Urszula Krupa (IND/DEM). – (PL) Doamnă preşedintă, obiectivul principal al politicilor de protecţie a mediului, foarte asemănător cu obiectivul pachetului de măsuri energetice şi politici climatice care implică reduceri drastice ale emisiilor de gaze cu efect de seră, este controlul şi schimbarea economiilor naţionale în ceea ce în trecut numeam economie planificată centralizat. Conceptul abstract de influenţă umană asupra climatului nostru vine să limiteze dezvoltarea, inclusiv folosirea combustibililor fosili şi să introducă tehnologii periculoase precum CCS care, în cazul Poloniei, va face dificilă exploatarea resurselor noastre naturale, inclusiv a surselor bogate de energie geotermală.

Acum când industria Poloniei a fost închisă ca urmare a eforturilor sale de a satisface cerinţele Uniunii Europene, se fac încercări nu doar pentru a-i forţa pe polonezi să emigreze, ci şi pentru a se asigura că cei care rămân devin săraci ca urmare a impunerii celor mai mari preţuri de energie din toate statele membre. Mai rămâne o întrebare retorică: este obiectivul principal al politicii Uniunii Europene falimentarea compatrioţilor mei şi ştergerea Poloniei de pe harta Europei?

  Irena Belohorská (NI). – (SK) Doamnelor şi domnilor, aş dori să încep prin a-i mulţumi raportorului Florenz pentru acest raportul excelent şi cuprinzător. Acoperă toate aspectele importante ale vieţii sociale care se răsfrâng asupra creşterii drastice a schimbărilor climatice. Este timpul să pregătim măsurile necesare în contextul european.

În calitate de doctor, sunt interesat în special de schimbările din domeniul sănătăţii, precum creşterea numărului de îmbolnăviri asociate zonelor tropicale. Trebuie să avem în vedere acest lucru atunci când sprijinim industria farmaceutică, proiectăm spitale şi facilităţi pentru tratament cu spitalizare, în instruirea cadrelor medicale şi, mai presus de toate, în sensibilizarea sistematică a opiniei publice. Întrucât aceste boli sunt rar întâlnite în această parte a lumii, putem presupune că vor lua un curs mult mai dramatic.

Situaţia din agricultură şi asigurarea hranei suficiente pentru consum vor deveni de asemenea o chestiune foarte serioasă. Sunt convinsă că acest raport prezintă mult mai multă importanţă decât alte rapoarte din proprie iniţiativă şi că va constitui o bază solidă pentru viitoarele parlamente care vor avea de-a face cu impactul actual al schimbărilor climatice.

  Avril Doyle (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, timpul alocat discursului s-a terminat şi ştim ce trebuie să facem, cel puţin cei care acceptă teoriile revizuite de colegii noștri privind cauzele încălzirii globale fără precedent şi impactul decisiv asupra tuturor aspectelor de biodiversitate, în special asupra celor mai sărace şi mai populate regiuni din lume. Prietenilor mei sceptici la schimbările climatice, le pot spune că trebuie luat în considerare principiul preventiv. Le-aş recomanda acest principiu.

Aş dori să-i mulţumesc d-lui Karl-Heinz Florenz pentru raportul său. Contribuie la suma noastră de cunoştinţe, reprezentând opiniile orizontale ale unui număr de comisii din această Cameră, cu o singură omisiune gravă – aceea a Comisiei pentru pescuit, având în vedere importanţa decisivă a creşterii acidulării mărilor şi oceanelor ca urmare a sporirii emisiilor de CO2 în atmosferă.

Am o singură întrebare pentru comisarul Dimas: în urma acordului nostru la prima lectură a raportului referitor la revizuirea sistemului EU-ETS de acum şase luni, ar putea comisarul să indice astăzi exact ce program de lucru se pregăteşte pentru deciziile comisiei, în special timpul şi implicarea acestui Parlament şi a persoanele interesate?

În concluzie, obiectivul nostru trebuie să fie reducerea cu cel puţin 30% a emisiilor de CO2 până în anul 2002, ca parte a acordului global post - 2012, cu o scădere de cel puţin 80% până în anul 2050 – acest obiectiv fiind mai important. Rezultatul eforturilor noastre diplomatice privind clima din următoarele opt luni va scrie istoria generaţiilor următoare şi, în calitate de lideri politici în comunităţile noastre şi în mod colectiv, nu putem să ne încălcăm responsabilitatea.

Domnule comisar, pachetul climatic şi energetic trebuie să fie însoţit de fonduri reale, iar noi aşteptăm reuniunea la nivel înalt din luna martie - peste şase săptămâni – pentru ca cei 27 lideri ai noştri de stat şi guvern să-şi transmită mesajul şi să nu ne dezamăgească, pe noi, cetăţenii Uniunii Europene, şi comunităţile cele mai sărace şi mai vulnerabile din lume la schimbările climatice.

  Linda McAvan (PSE). – Doamnă preşedintă, întrucât acesta reprezintă finalul lucrărilor Comisiei temporare privind schimbările climatice, aş dori să-i mulţumesc în primul rând domnului Karl-Florenz pentru munca depusă, dar şi propriului meu grup, Grupul Socialist - Riitta Myller, Dorette Corbey şi preşedintelui nostru, Guido Sacconi. Toţi au făcut o treabă excelentă oferind o bază utilă pentru lucrările viitorului Parlament.

Raportul pe care-l avem de parcurs este lung; exprimă multe puncte de vedere. Aş dori să subliniez doar unul atins deja de unii şi anume, legătura importantă pe care trebuie s-o facem între locurile de muncă şi abordarea schimbărilor climatice, şi între ieşirea din criza economică şi abordarea schimbărilor climatice. Deoarece, dacă nu corelăm aceste lucruri şi nu obţinem dreptul la programe de redresare economică, oamenii vor începe să spună - şi deja spun asta - că povestea cu schimbarea climatică era perfectă pe timp de creştere economică, dar ne putem permite să facem toate aceste investiţii acum.

Trebuie să ne susţinem punctul de vedere cu insistenţă, aşa cum au făcut-o cei de aici, că nu ne putem permite să nu facem acele investiţii. Consider că cei care au vorbit despre falimentarea propriilor ţări prin această practică se înşeală profund. Ţările lor vor intra în faliment dacă nu investim în forme de energie regenerabilă şi dacă nu ne reducem dependenţa de energie din surse nesigure de combustibili fosili. Aşadar trebuie să soluţionăm cu succes acest pachet de măsuri.

Preşedintele Obama a făcut deja această legătură în discursul său despre programul de redresare economică pentru Statele Unite şi, la rândul nostru, trebuie să procedăm la fel. Dorette Corbey a vorbit despre ce putem face în ceea ce priveşte măsurile de eficienţă energetică. În circumscripția mea electorală Yorkshire, constat deja investiţii considerabile în tehnologii regenerabile, în măsuri de eficienţă energetică în diferite companii. Acum avem în plan dezvoltarea captării şi stocării de carbon pentru multe dintre centralele noastre energetice şi principalele industrii. Acest lucru va crea noi locuri de muncă şi de asemenea ne va ajuta să reducem emisiile, ceea ce, bineînţeles, reprezintă obiectivul muncii noastre de până acum.

  Johannes Lebech (ALDE). – (DA) Doamnă preşedintă, aşa cum am prevăzut şi în raport, combaterea schimbărilor climatice trebuie să pună stăpânire pe întregul nostru mod de gândire atunci când lucrăm în domenii legislative precum agricultura, pescuitul, construcţiile, dezvoltarea şi politicile externe. Politica climatică nu poate exista în mod independent, ci trebuie integrată în toată legislaţia noastră.

Şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene au decis aproape acum doi ani că Uniunea Europeană trebuie să preia conducerea pentru a garanta un acord mondial privind clima la Copenhaga. Nu a mai rămas prea mult timp. Am adoptat deja în Parlament pachetul nostru de măsuri legislative privind clima în cadrul Uniunii Europene. Ar fi putut să fie mai ambiţios, însă este adoptat, iar acum trebuie să susţinem negociatorii europeni pentru a le da posibilitatea să-şi atingă obiectivul ambiţios la Copenhaga. Pachetul de măsuri legislative se întinde până în 2020, dar în acest raport subliniem necesitatea de a începe să planificăm încă de pe acum ceea ce se va întâmpla după 2020. Şi de acest lucru trebuie să ţină cont guvernele Uniunii Europene. Trebuie să gândim în perspectivă. Criză financiară nu ne uşurează deloc misiunea, însă trebuie să privim această criză ca pe o provocare dinamică. Haideţi să folosim această criză ca pe o oportunitate de demarare a dezvoltării atât de necesare de energie regenerabilă şi de tehnologii de economisire a energiei. Haideţi mai bine să creăm noi locuri de muncă în sectorul industriilor ecologice de viitor, decât să protejăm locurile de muncă din industriile învechite ale trecutului.

În încheiere, sunt bucuros să observ că se pune accentul pe necesitatea ratificării Tratatului de la Lisabona, întrucât UE trebuie să îşi facă un obiectiv precis din combaterea schimbărilor climatice la nivel internaţional în conformitate cu Tratatul de la Lisabona.

  Inese Vaidere (UEN). – (LV) Doamnelor şi domnilor, elaborarea unei politici climatice este foarte importantă atât din punct de vedere ecologic cât şi din perspectiva necesităţii modernizării sectorului energetic. Trebuie să salutăm modul în care s-au luat în considerare progresele de la Kyoto în cazul acelor ţări care au redus emisiile cu mai mult de 20% din anul 1990, precum şi efectul sistării aprovizionării cu energie de la Ignalina din Lituania şi Letonia, prin oferirea posibilităţii compensării, însă fiecare stat membru trebuie să pregătească o strategie clară de eficienţă energetică. Cotele suplimentare în cazul industriei îngreunează obţinerea finanţării, chiar dacă favorizează competitivitatea. Salut planul de simplificare a procedurilor de obţinere a finanţării din partea Uniunii Europene şi de mărire a termenului de creditare al Băncii Europene de Investiţii, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Pentru ca obiectivele din anul 2020 să poată fi îndeplinite, trebuie să creăm un sistem eficient de stimulente la nivelul Uniunii Europene, pentru a sprijini întreprinderile şi persoanele care folosesc sau introduc resursele de energie regenerabile. Acest lucru poate fi realizat prin suportarea centralizată a unei părţi din cheltuielile pe care aceste schimbări le implică. Comisia trebuie să lucreze activ pentru a garanta că restul lumii urmează exemplul nostru şi pentru a face tehnologiile noastre accesibile în ţările în curs de dezvoltare. Vă mulţumesc.

  Bairbre de Brún (GUE/NGL). – (GA) Doamnă preşedintă, salut raportul final şi detaliat al domnului Florenz şi al Comisiei temporare pentru schimbări climatice.

Schimbările climatice reprezintă o provocare asupra ideilor noastre privind transportul, utilizarea terenurilor, gestionarea deşeurilor, activităţile de construcţie şi folosirea energiei. Nu ţările în curs de dezvoltare au creat condiţiile care ne duc la stricăciuni ireversibile, însă ele sunt cele care suferă cel mai mult. Europa trebuie să acţioneze precum un deschizător de drumuri şi să îşi asume responsabilitatea pentru măsurile realiste necesare la nivel internaţional.

Forţele care nu sunt atât de progresive au încercat să folosească regresul economic drept scuză pentru a nu-şi îndeplini angajamentele necesare privind schimbările climatice. Acest lucru este complet lipsit de perspective.

Din păcate, în circumscripţia mea electorală, ministrul mediului, Sammy Wilson, este unul dintre acei politicieni cu o viziune limitată care nu înţeleg realităţile ştiinţifice şi practice ale schimbărilor climatice. Sper ca ministrul să îşi schimbe atitudinea şi să abordeze această problemă care reprezintă deja o prioritate pentru restul Europei.

  Kathy Sinnott (IND/DEM). – Doamnă preşedintă, avem un plan ambiţios. Un plan care nu are de-a face cu nimic altceva decât salvarea lumii: o sarcină importantă la momentul propice. Atunci când domnul Florenz a prezentat pentru prima dată Comisiei proiectul de raport, întâiul său apel la acţiune ne amintea că noi, oamenii, suntem protectorii creaţiei. Această afirmaţie simplă a fost prima atacată şi eliminată. Dar ce a fost atât de inacceptabil pentru Comisie? Cuvântul „creaţie”. De ce? Deoarece creaţia are un creator.

Nu mă interesează cum a fost creat universul, sau în ce interval de timp. Lucrul important pentru mine este că există un Dumnezeu şi că noi suntem păstrătorii care trebuie, aşa cum prevede Amendamentul 22, să protejeze creaţia. Aşadar, după cum am spus, ne aflăm astăzi aici pentru a ne asuma misiunea de a salva lumea, stabilind un curs de acţiune care necesită cooperarea şi sacrificiul fiecăruia oriunde în lume, o misiune care, pentru a reuşi, are nevoie de cooperarea vânturilor, apei şi a soarelui. Chiar ştiind acest lucru, considerăm în acelaşi timp, aşa cum am procedat în trecut în cazul altor mari provocări, că suntem în stare să facem faţă provocărilor mari şi urgente de care s-a lovit umanitatea fără ajutor divin. Ei bine, tot ce pot să spun este: succes în continuare şi să ne ierte Dumnezeu.

  Jerzy Buzek (PPE-DE). – (PL) Doamnă preşedintă, aş dori de asemenea să-l felicit şi să-i mulţumesc domnului Florenz pentru raportul său excelent. Nu vreau să vorbesc în detaliu despre acest raport. Părerea mea este că pur şi simplu trebuie adoptat.

Aş dori să revin la subiectul pachetului privind schimbările climatice care a fost adoptat în luna decembrie, şi să subliniez că Uniunea Europeană are un pachet cu adevărat foarte bine echilibrat, care nu implică nicio ameninţare la adresa economiei. De-a lungul numeroaselor luni de discuţii pe acest subiect, au fost aduse modificări substanţiale acestui pachet. Aceasta a fost realizarea noastră cea mare.. Acum aş dori să menţionez că, după părerea mea, acestea sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană. Prima sarcină pe care o avem de îndeplinit este finanţarea corespunzătoare a pachetului pe care l-am aprobat, precum şi finanţarea pe care a menţionat-o domnul Florenz în raport.

Anul trecut am fost raportor pentru planul SET şi am discutat în principal despre faptul că noile tehnologii, care ar putea introduce inovaţie şi un nou stimul economic în sectorul economiei europene, trebuie să fie în primul rând finanţate la nivelul Uniunii Europene. De aceea, am dorit să-l felicit sincer pe comisarul Dimas, în numele Comisiei, pentru decizia de a aloca 3,5 miliarde Euro din fondurile nefolosite pentru investiţii în cercetare în domeniul tehnologiei energetice, lucru care ar ajuta şi la protejarea mediului. Domnule comisar, este o decizie excelentă. Acum trebuie s-o examinăm rapid în Parlament. Aş dori să revin acum la ministrul Bursik: de asemenea, Consiliul trebuie să examineze rapid această decizie iniţială a Comisiei Europene.

Un alt aspect foarte important este faptul că trebuie să ne bazăm munca pe un acord global. Aceasta este premisa din spatele raportului domnului Florenz. Negocierile bilaterale dintre cele două ţări - Polonia şi Danemarca—gazdele convenţiilor COP 14 şi COP 15, nu sunt suficiente. Trebuie să contribuim cu toţii şi acest lucru îi include atât pe diplomaţii europeni, cât şi pe reprezentanţii preşedinţiei cehe. Diplomaţii noştri trebuie să fie implicaţi în negocierile desfăşurate în întreaga lume, întrucât fără acest acord global, pachetul nostru şi raportul domnului Florenz vor fi lipsite de sens. Acestea sunt cele mai importante aspecte pentru noi astăzi.

  Catherine Guy-Quint (PSE). – (FR) Doamnă preşedintă, domnule comisar, domnule preşedinte în exerciţiu al Consiliului, doamnelor şi domnilor, raportul întocmit de către colegul nostru, domnul Florenz, rezumă perfect rezultatele deliberărilor noastre de lungă durată privind această problemă importantă a încălzirii globale.

Cu toţii ştim că planurile care urmează să fie implementate sunt uriaşe şi că, în plus, trebuie să avem mijloacele necesare schimbării culturii de dezvoltare nestăvilită prin promovarea schimbărilor în economie.

Acum problema o reprezintă găsirea modalităţii de implementare a tuturor recomandărilor din raport. Trebuie să găsim urgent mijloace să combatem încălzirea globală. Bugetul actual al Uniunii Europene nu este suficient pentru a atinge obiectivele conexe; nici nu vom putea soluţiona această problemă majoră a finanţării prin apel la bugetele naţionale sau fonduri private.

Comisia europeană estimează că este necesară o investiţie anuală de 175 de miliarde de Euro pentru a combate încălzirea globală. Cu un buget de 76 de miliarde de Euro, suntem mult prea departe de obiectivul propus. Prin urmare, Comisia va elabora un inventar al instrumentelor existente, însă elaborarea propunerilor pentru cadrul financiar viitor va avea o amploare remarcabilă.

Pentru a optimiza toate acţiunile noastre referitoare la această criză a schimbării climatice, avem nevoie de noi resurse pentru a crea un fond european pentru schimbarea climatică, care poate fi finanţat de sistemul de schimb de cote de emisii şi care va fi folosit pentru a susţine adaptarea, atenuarea, consumul durabil şi eficienţa energetică şi prin urmare, o mare parte trebuie dedicată celor mai sărace ţări.

Acest lucru necesită curaj politic din partea Consiliului, Comisiei şi membrilor acestui Parlament, dar este o condiţie necesară, esenţială dacă planeta doreşte să-şi asume această provocare.

Nu va exista viitor pentru civilizaţia noastră dacă noi europenii, nu vom lua măsuri de impunere a autodisciplinei pentru conservarea climei noastre. Este un act politic major, un act politic care este esenţial pentru a oferi continentului nostru şi altora un viitor stabil…

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Holger Krahmer (ALDE). – (DE) Doamnă preşedintă, aş dori să-i mulţumesc foarte mult domnului Florenz pentru raportul său, care, din păcate, nu s-a bucurat de un mare succes, în parte probabil din cauza faptului că a fost discutat foarte mult în umbra pachetului legislativ privind schimbarea climatică.

Trebuie să facem faţă consecinţelor schimbării climatice; nu există niciun dubiu în acest sens. Doar mijloacele alese de acest raport nu le pot susţine în totalitate. În primul rând, ar fi corect ca Uniunea Europeană să ia primele măsuri în scopul protejării climei, dar nu este avantajos să se precipite fără implicarea partenerilor. Faptul că Europa este deschizătoare de drumuri, nu este de ajuns pentru a convinge restul lumii.. O abordare mai viabilă trebuie să implice naţiunile industriale şi cel puţin China, India şi Brazilia, altfel economia Europei va rămâne pe nedrept supraîncărcată fără a vedea niciun efect măsurabil asupra emisiilor globale de CO2. În al doilea rând, cu nivelul nostru actual de cunoştinţe, energiile regenerabile nu pot înlocui complet sursele de energie fosilă. La nivel politic poate fi motivant să soliciţi acest lucru, dar nu este realist. Voinţa politică, oricât de mare ar fi, nu va anula nicio lege fizică. În al treilea rând, biocombustibilii sunt consideraţi alternative favorabile pentru mediu. Efectele negative adverse asupra preţului alimentelor, care creşte datorită acestor biocombustibili şi pădurilor tropicale defrişate, nu sunt încă sub control. În al patrulea rând, un mijloc de mobilitate care să protejeze resursele pe termen lung este un obiectiv rezonabil. Oferirea de stimulente poate ajuta la îndeplinirea acestui obiectiv. Cu toate acestea, trebuie să luăm în considerare în ce măsură intervenţia din partea statului merge prea departe şi când putem pretinde că avem cunoştinţele pe care nu le avem astăzi.

În acest moment nimeni nu ştie ce tehnologii vor satisface cel mai bine nevoile individuale de mobilitate peste 50 de ani şi cu siguranţă politicienii nu au idee în măsură mai mare decât inginerii în această privinţă.

Cu toate că intenţiile de început au fost bune, ceea ce rămâne, din păcate, este un raport scris plin de optimism irealist, cu apeluri la morală şi degete acuzatoare. Din păcate, liberalii germani nu-şi pot oferi sprijinul în acest caz.

  Bogusław Rogalski (UEN). – (PL) Doamnă preşedintă, va dura o bună perioadă de timp până când politicienii vor înţelege că nu arderea cărbunelui, ci activitatea solară, e cea care cauzează fenomenul de schimbare climatică. Va dura chiar mai mult până când vom convinge de acest adevăr societăţile îndoctrinate de propaganda agresivă cu privire la mediul înconjurător.

Climatul Pământului este influenţat de evenimentele care au loc în spaţiu, prin urmare, trebuie să admitem că încercările omului de a-l influenţa sunt sortite eşecului. Pământul a trecut prin nenumărate perioade de încălzire globală si creşteri ale concentraţiei de dioxid de carbon în atmosferă. Totuşi, încălzirea globală a început întotdeauna cu vreo zece secole sau mai bine înaintea oricărei creşteri a nivelului de dioxid de carbon. În timpul unei perioade care implica scăderi dramatice ale temperaturii, răcirea climei nu a fost niciodată oprită de faptul că, în acel moment, aerul conţinea până la 10% sau chiar mai mult dioxid de carbon, în comparaţie cu nivelul de astăzi.

Dacă am admite acest lucru, omenirea ar economisi miliarde de dolari renunţând la activităţi fără rost.. Banii economisiţi ar putea fi folosiţi în lupta împotriva sărăciei şi pentru tehnologii noi. În cazul în care nu e clar despre ce este vorba, totul se reduce la bani şi la comerţul cu emisii. Bravo. Ce mutare climatică magistrală.

  Derek Roland Clark (IND/DEM). – Doamnă preşedintă, în jurul acestei presupuse încălziri globale s-a format o limită mistică a unui crez religios.. Omul de ştiinţă în probleme de mediu a avut o zi de teren, însă lumea naturală se supune legilor fizicii şi chimiei, materii pe care le-am predat timp de 39 de ani.

Teoria încălzirii globale a aruncat dioxidul de carbon, care este un constituent natural al atmosferei, în postura unui gaz demonic. Are un uşor efect de captare a energiei în jurul planetei, dar cum? Trebuie desenat un grafic care să arate în ce condiţii poate dioxidul de carbon cauza încălzirea.

Este vorba oare de un grafic aritmetic – trebuie să adopt un limbaj tehnic– unde creşterea egală a dioxidului de carbon provoacă o creştere egală a încălzirii? Este vorba oare de un grafic exponenţial –progresiv- unde dioxidul de carbon în cantităţi suplimentare cauzează o creştere tot mai mare a încălzirii globale? Sau este un grafic logaritmic, unde cantităţile suplimentare de dioxid de carbon cauzează tot mai puţină încălzire suplimentară, devenind în cele din urmă o linie plană?

Suspectez ca este vorba de ultimul grafic, iar Centrul Hadley, principala autoritate din Regatul Unit în acest domeniu, a confirmat că este vorba de ultimul tip de grafic. Aproape am intrat în linie dreaptă, dacă nu cumva suntem deja acolo. Dioxidul de carbon suplimentar nu va mai avea niciun efect. Problema nu mai există.

  Anders Wijkman (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, aş dori să îi mulţumesc domnului Florenz. Acesta este un raport bogat, conţinând număr mare de propuneri concrete. Se face un apel specific la folosirea de pachete stimulative peste tot în lume cu scopul de a promova energia nepoluantă şi tehnologiile ecologice, subliniind astfel originea comună a crizei financiare şi a crizei climatice– utilizarea nesustenabilă a resurselor.

Cu toate că susţin raportul, ca şi Caroline Lucas, aş fi preferat sa văd mai multă atenţie acordată celor mai recente semne, care ne arată că schimbarea climatică este mai rapidă si mai serioasă decât am crezut acum câţiva ani – contrar a ceea ce au afirmat câţiva colegi, în special domnul Helmer. Fiindcă a venit vorba, un screening recent a mai mult de 900 de articole cu privire la climă din ziare ştiinţifice –examinare inter pares - a arătat că niciunul din ele nu pune la îndoială principalul obiectiv al IPPC.

Ceea ce mă preocupă în mod special, nu sunt emisiile de dioxid de carbon în sine, ci mecanismele de reacţie pozitive care au loc în sistemul planetar în momentul de faţă, precum acidificarea oceanelor, reducerea coeficientului de reflexie a suprafeţei selenare şi posibilele scurgeri de metan din dezgheţarea tundrei. Aceşti factori vor accelera încălzirea.. Putem controla emisiile, dar nu putem controla aceşti factori.

Acesta este principalul motiv pentru care, în opinia mea, reducerea emisiilor trebuie să fie mult mai ambiţioasă în viitorul apropiat decât s-a discutat în prezent în cadrul UE şi de către ONU.

Legat de asta, ţinta de 2°C trebuie să fie revizuită, iar concentraţiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse, nu să continue să crească. De aceea, unii dintre noi susţinem foarte puternic ţinta de 350 ppm. Acest aspect al problemei este amintit în treacăt în raport. Mi-ar fi plăcut să fi fost la baza raportului. Cred că, peste doar câţiva ani de acum înainte, observaţiile pe care le-am menţionat vor fi în centrul dezbaterilor.

În ultimul rând, permiteţi-mi să subscriu la afirmaţiile domnului Guido Sacconi. În ciuda neajunsurilor sale, o comisie temporară a fost cea mai bună modalitate de a trata o problemă orizontală ca aceasta. Sper ca următorul Parlament să se folosească de experienţa noastră şi să trateze schimbarea climatică şi dezvoltarea durabilă în acelaşi mod.

  Katerina Batzeli (PSE). – (EL) Doamnă preşedintă, domnule comisar, suntem cu toţii de acord că întâlnirea de la Copenhaga trebuie să fie una încununată de succes, deoarece sunt în joc atât credibilitatea lumii politice cât şi supravieţuirea generaţiilor următoare. Propunerile noastre trebuie să se axeze pe dezvoltare, locuri de muncă şi solidaritate: cele trei cuvinte cheie care vor marca viitorul generaţiilor următoare. Ce se cere de la noi în prezent? Este nevoie de responsabilitate şi putere de decizie pentru a asigura un capital adecvat acestui plan de dezvoltare major, privind schimbările climatice, în direcţia unor noi acorduri dinamice de dezvoltare, complet diferite de acordurile de comerţ restrictive şi care să le suplinească şi să le înlocuiască pe acestea.

Cu toate acestea, tacticile folosite trezesc o oarecare îngrijorare şi trebuie ca, în primul rând, să convingem societatea în general, iar mai apoi să continuăm într-un ritm dinamic, să integrăm anumite sectoare de producţie în acest salt imens făcut deja de agricultură: de aceea trebuie să reţinem că, agricultura a fost deja inclusă în proiectul de lege privind reducerea emisiilor cu 10% până în 2020, că există deja propuneri importante în cadrul PAC pentru practici agricole ecologice şi că acordurile internaţionale privind agricultura trebuie să fie reciproce pentru toţi partenerii internaţionali.

Domnule comisar, modelul alimentar este legat în mod direct de modelul climatic, iar tot ce trebuie să facem este să convingem cu conştiinciozitate societatea însăşi. Odată cu schimbările climatice apare şi o participare democratică mai largă a societăţii, care trăieşte prin prisma unor valori culturale diferite.

  Lambert van Nistelrooij (PPE-DE). – (NL) Trebuie să menţionez că am lucrat cu mare plăcere împreună cu domnul Florenz şi cu ceilalţi membri ai comisiei temporare. Am aşezat fundaţia de care aveam disperată nevoie pentru o politică ce va fi mai integrată şi mai ambiţioasă în viitor, şi care se poate baza pe o susţinere largă, chiar şi aici în Parlament, în cadrul legal al obiectivului 20-20-20.

Răspunsul stă în a obţine o economie „verde” şi în a asigura caracterul durabil al companiilor, al gospodăriilor şi al guvernului. Întreprinzătorii care caută susţinere pentru o astfel de abordare – dezvoltarea iniţiativelor sustenabile pentru această tehnologie ecologică – încă se confruntă cu un număr mare de impedimente.. Dacă doresc să obţină calificări pentru lucrători, se lovesc de politici separate pe grade şi categorii diferite. Acest raport necesită o abordare integrată care să fie menţinută şi din punct de vedere teritorial. Dacă nu vom face acest lucru, vom pierde orice şansă in final.

Din fericire, amendamentul propus de mine privind aplicarea sistemului de dezvoltare la nivelul regiunilor şi a oraşelor, a fost adoptat. Săptămâna viitoare, 150 de oraşe vor semna, în clădirile Parlamentului, un acord formal stabilit între primari şi Comisie.. Ei vor urmări concluziile acestui raport, aproape de cetăţeni şi de companii. După părerea mea, aceasta este abordarea corectă şi în concluzie se poate baza pe sprijinul meu. Totuşi, sunt împotriva abordării prea simpliste a problemelor sectorului agricol, aşa cum este formulată în paragraful 189. Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) şi cel al Democraţilor Europeni nu sunt împotriva consumului de carne, şi pe bună dreptate. În consecinţă, ne vom opune acestui paragraf.

În final, doresc să solicit Comisiei ca, pe viitor, să adopte o abordare mai integrată şi să reducă la minimum compartimentarea. În tandem cu Parlamentul putem face un pas important, aducând la un numitor comun legislaţia, o politică stimulativă şi dinamizarea la nivel descentralizat. Se pot realiza foarte multe în acest sens.

  Inés Ayala Sender (PSE). – (ES) Doamnă preşedintă, în primul rând, vreau să îi mulţumesc domnului Florenz pentru generozitatea şi receptivitatea arătate şi de asemenea, tuturor grupurilor care au luat parte la acest exerciţiu politic şi la această dezbatere pe tema problemelor de fond şi a viitorului. Partea bună este că am beneficiat de informaţii şi clarificări, având acum curajul necesar, dublat de prudenţă, pentru a iniţia, în paralel, alte acţiuni legislative importante, tot de mare risc, cum sunt pachetul de legi privind schimbările climatice, politica privitoare la vehicule, Strategia Lisabona şi la alte sectoare cum sunt energia, transportul, industria şi turismul.

Sunt de părere că a fost un exerciţiu bun şi, mai mult decât atât, o modalitate de a păşi ireversibil în secolul 21 şi, aşa cum a afirmat şi domnul comisar, o modalitate de a da un exemplu care să devină regulă în viitor.

Acest exerciţiu a fost un exemplu de comparaţie şi generozitate venit la momentul oportun, într-un timp de criză încărcată cu puternice riscuri sociale şi cu posibilitatea protecţionismului şi a unui pas înapoi. În plus, există o imensă incertitudine care arată cât de importantă este siguranţa. Totuşi, trebuie să privim şi spre viitor.

Este începutul unei noi epoci pentru Statele Unite, aşa cum s-a spus, şi sperăm ca, după ratificarea Tratatului de la Lisabona, la care ne aşteptăm să se întâmple în curând, să putem spune acelaşi lucru şi pentru Uniunea Europeană.

De asemenea, lucru extrem de important, este o nouă eră reprezentată prin riscuri dar şi prin oportunităţi importante în domenii şi politici majore. Această situaţie este valabilă pentru ţări ca Brazilia, China şi Rusia, marile puteri emergente, şi pentru regiuni importante precum America de Sud şi ţările în curs de dezvoltare, în special din Africa.

Consider că este un pas decisiv către un nou model de dezvoltare şi de creştere economică şi socială, însă este nevoie de durabilitate şi reducerea impactului unor astfel de acţiuni. Cu toate acestea, domnule comisar, doamnă preşedintă, încă ne confruntăm cu provocarea de a transmite aceste idei cetăţenilor.

Aş dori să închei prin a sublinia paşii făcuţi în direcţia introducerii sistemelor de alimentare cu apă în caz de secetă, cât şi pentru punerea în practică a sistemelor mobile de alimentare raţională, pe care cred că...

(Vorbitorul a fost întrerupt de către preşedinte)

  Markus Pieper (PPE-DE). – (DE) Doamnă preşedintă, raportul domnului Florenz conţine, într-adevăr, un număr semnificativ de sugestii bune. Un aspect pozitiv al dezbaterii cu privire la climă este acela că va acţiona ca un catalizator pentru tranziţia spre epoca energiei regenerabile. Acest lucru este demonstrat foarte clar în raport, împreună cu multe oportunităţi privitoare la dezvoltarea economică şi a noilor tehnologii.

Cu toate acestea, consider că este regretabil că am exclus zone largi ale ştiinţei. Studiile şi oamenii de ştiinţă care abordează subiectul schimbărilor climatice într-un mod mai puţin sumbru sau chiar pozitiv, sunt pur şi simplu ignorate. Aplicaţii corespunzătoare au fost refuzate de către majoritate şi asta a fost tot.. Ştiinţa reprezintă doar ceea ce se potriveşte conceptului politic. Această mentalitate nu va da roade, deoarece ştiinţa nu permite să fie manipulată. Astfel, în final, raportul se va lovi, din păcate, de eşec.

Orice persoană care, plecând de la această premisă, cere o reducere a nivelului de bioxid de carbon cu 80% sau mai mult, periclitează economia şi realizările sociale. În acelaşi timp, oricine solicită abandonarea energiei nucleare închide în mod conştient ochii în faţa realităţii. Oricine pretinde standarde calculate pentru toate sferele vieţii umane, nu înţelege ideea fundamentală de libertate. Oricine cere noi legi pentru folosirea solului şi a agriculturii, abuzează de dezbaterea privitoare la climă, cu scopul de a pune în practică sancţiuni pe care oricum doreau să le aplice, dar care nu au nicio legătură cu schimbările climatice. Şi oricine pretinde îmbrăcăminte de protecţie împotriva efectelor climei creează intenţionat o stare de anxietate.

Sper că aceste ideologii radicale şi nepotrivite nu vor fi incluse în raport. Doar atunci va fi posibil să susţin acest raport, deoarece protecţia mediului înconjurător este extrem de importantă pentru mine, în special în situaţia în care este dublată de realizări sociale şi competitivitate economică.

  Matthias Groote (PSE). – (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, Comisia temporară privind problemele climatice şi-a îndeplinit foarte bine îndatoririle. Astăzi avem în faţă raportul final care urmează a fi supus la vot. Acest lucru demonstrează că noi, în calitate de membri ai Parlamentului European, luăm în considerare viitoarea politică privind clima şi măsurile ce trebuie luate cu privire la adaptarea la schimbările climatice.

Sper că, atunci când următoarea sesiune legislativă va ajunge la final, noi, cei din Parlament, vom reuşi, la rândul nostru, să ajungem la un acord cvasi-general, astfel încât să putem pune în practică ceea ce s-a documentat în acest raport. În plus, prin intermediul metodei de lucru a comisiei, acest raport a reuşit atingerea unui punct de vedere comun pe orizontală. Trebuie să menţionez că ar fi indicat să păstrăm această metodă şi în următorul mandat parlamentar, aşa cum a sugerat adineauri domnul Sacconi.

Lupta împotriva schimbărilor climatice nu poate fi purtată doar de către Europa, ci trebuie să atragem de partea noastră şi alte continente şi ţări. Şi în acest sens, Comisia şi-a îndeplinit atribuţiile, deoarece noi, ca membri ai Parlamentului, am fost primii care ne-am manifestat intenţia aplicării unei abordări diplomatice cu privire la problemele legate de climă şi aş dori să subliniez încă o dată acest lucru în această Cameră.

Dacă vorbim despre măsuri de adaptare, atunci vorbim implicit despre sponsorizări. În această privinţă aş dori, încă o dată, să apelez la celelalte două instituţii, Comisia şi Consiliul, pentru a oferi prioritate maximă acestei chestiuni în următorul raport financiar de perspectivă.

Putem adopta rapoarte din cele mai grozave, însă dacă nu există finanţare pentru aceste măsuri atunci raportul nu va avea niciun rezultat. Ar fi indicat, de asemenea, să evaluăm încă o dată gradul în care măsurile financiare pe care le-am pus deja în practică au efect şi vă rog să rezumăm toate aceste informaţii într-un audit.

  Zita Pleštinská (PPE-DE). – (SK) Doamnelor şi domnilor, deoarece Uniunea Europeană are ambiţia de a deveni lider în lupta internaţională împotriva încălzirii globale, nu trebuie să formuleze doar ţinte de protecţie a climei, ci trebuie să le şi transpună prin măsuri politice. Raportul transversal al domnului Florenz confirmă faptul că lupta împotriva schimbării climatice trebuie să se bazeze pe o abordare orizontală şi să se ţină cont de ea în toate reglementările legale.

Apa joacă un rol central în schimbarea climatică. Trebuie să realizăm că schimbarea climatică asupra regimului apei poate provoca un efect de domino şi poate avea un impact asupra multor sectoare ale economiei. Problemele globale referitoare la apă cresc în permanenţă, necesitând o politică coordonată de gestionare a apei din partea statelor membre şi introducerea de principii de mediu într-o gospodărire integrată a resurselor de apă.

Trebuie să iniţiem programe pentru crearea de instalaţii de stocare a apei pluviale din zonele forestiere, agricole şi urbane prin instrumente legislative şi prin măsuri investiţionale şi non-investiţionale care vor contribui în mod esenţial la stocarea apei pluviale în zonele rurale.. Până acum apa pluvială era privită ca apă reziduală, care trebuia îndepărtată cât de repede posibil. Noua abordare privind apa se bazează pe principiul conform căruia apa pluvială este cheia către viaţă. Sunt încântată că va fi introdusă de un grup de experţi format din oameni de ştiinţă cehi şi slovaci. Este o abordare interesantă, domnule ministru Bursík. Cred că vă va câştiga sprijinul.

Nu este posibil să avem un mod de viaţă durabil fără contribuţii din sectorul economic, ştiinţific, mass-media, al voluntariatului şi din partea cetăţenilor privaţi. Este important să nu renunţăm în cazul unei astfel de probleme complexe. Ne aflăm în faţa unei provocări şi trebuie să acţionăm acum, deoarece acţiunile noastre de astăzi ne vor hotărî viitorul. Scopul nostru central trebuie să fie acela de a nu priva generaţiile viitoare de elementele esenţiale ale vieţii, pe care le-am primit de la Dumnezeu.

Vom învinge în competiţia globală doar dacă vom putea aduce pe piaţă tehnologii eficiente, inovatoare şi inteligente într-un mod transparent şi fără obstacole birocratice. Vom învinge doar dacă vom da „undă verde” tuturor soluţiilor progresiste din Europa.

  Justas Vincas Paleckis (PSE). – (LT) Îl felicit pe raportor şi pe toţi cei care gândesc la fel, cei care luptă împotriva ameninţării aduse de schimbarea climatică. Locuitorii Lituaniei şi ai celorlalte ţări baltice aşteaptă cu nerăbdare o reţea de energie electrică europeană. Dacă nu va fi creată în câţiva ani, discuţiile despre siguranţa energetică nu vor rămâne nimic mai mult decât simple discuţii. Cererea de mărire a fondului structural referitor la banii folosiţi pentru încălzirea locuinţelor cu mai multe apartamente, este foarte importantă. Miracolele se întâmplă rar. Cu toate acestea, prelungirea duratei de funcţionare a centralei nucleare Ignalina, un miracol la care încă se mai speră în Lituania, ar reduce poluarea şi ar permite PIB-ului să rămână la valoarea de 4-5% anual, ceea ce este deosebit de necesar unui stat atât de afectat şi prejudiciat de criza economică. Confruntat cu criza, un număr crescând de cetăţeni UE se gândeşte mai mult la supravieţuire decât la stoparea schimbării climatice, însă, dacă am fi în stare să renunţăm la felul nostru risipitor de viaţă şi să devenim mai calculaţi, am salva şi mediul şi planeta de la supraîncălzire şi ne-am şi umple buzunarele. Făcând economii stricte zi de zi, când ne folosim de resurse şi renunţând la drumurile scurte cu maşina, putem economisii aproximativ 1000 EUR pe an.

  Françoise Grossetête (PPE-DE). – (FR) Doamnă preşedintă, poate că s-a spus despre acest raport că este redundant după votul din decembrie anul trecut pentru pachetul privind schimbarea energetică şi climatică. Cu toate acestea, acest raport are meritul de a fi un foarte bun rezumat a ceea ce trebuie să luăm în considerare în vederea combaterii schimbării climatice, şi aş dori să profit de această ocazie pentru a-l felicita pe raportorul Karl-Heinz Florenz, care a dat dovadă de atâta viziune prin elaborarea acestui raport.

Haideţi să trecem dincolo de graniţele discuţiei. Haideţi să ne asigurăm că statele membre îşi iau un angajament solid. Sunt de acord cu colegii mei care au scos în evidenţă necesitatea unui buget care să corespundă ambiţiilor noastre. După povestea de succes a pachetului privind schimbarea energetică şi climatică sub preşedinţia franceză, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ajunge la un acord internaţional satisfăcător la Copenhaga.

Există totuşi un aspect care ar trebui să ne îngrijoreze. 2009 este an european electoral, când se va schimba Comisia Europeană. Suntem extrem de îngrijoraţi să citim declaraţiile făcute de preşedintele Republicii Cehe, care susţine că încălzirea globală nu există.

Chiar dacă are dreptate, întregul nostru plan de combatere a schimbării climatice este un răspuns la criza economică gravă pe care o traversăm în aceste momente. Diminuarea resurselor energetice, nevoia de siguranţă energetică, defrişarea, sufocarea marilor oraşe care reprezintă căminul majorităţii populaţiei, necesitatea, prin urmare, de a folosi un transport durabil, foametea fără margini din întreaga lume şi nevoia de a hrăni planeta; toate acestea sprijină soluţiile propuse de combatere a schimbării climatice.

Păşim în era dezvoltării durabile, a celei de-a treia revoluţii industriale, care este un mare câştig pentru cercetare, inovaţie, ocuparea forţei de muncă şi pentru competitivitate în afacerile noastre. Cât despre eficienţa energiei, aceasta ar trebui să facă deja parte din toate planurile de redresare, deoarece se bazează pe tehnologii inovatoare. Este un mod de reducere a facturilor la energie, care va plăcea consumatorilor. Reducând consumul de energie fosilă, Uniunea Europeană recâştigă mai multă independenţă şi emite mai puţin dioxid de carbon, şi aceasta presupune mii de locuri noi de muncă.

Da, lupta împotriva schimbării climatice este unul dintre răspunsurile la criza economică. Va deveni un răspuns prin dezvoltarea unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon, cu sprijinul comunităţilor locale, oamenilor de afaceri, de ştiinţă şi a tuturor cetăţenilor.

  Silvia-Adriana Ţicău (PSE). - Raportul prezintă atât date ştiinţifice, cât şi recomandări pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, referindu-se atât la adaptare, cât şi la reducerea cauzelor care conduc la acestea. Lupta împotriva schimbărilor climatice nu este doar o obligaţie pentru a asigura viitorul generaţiilor viitoare, ci şi o oportunitate pentru relansarea economiei mondiale.

Solicit ca importanţa eficienţei energetice să fie reflectată şi în bugetul comunitar şi în instrumentele financiare disponibile. Eficientizarea transportului prin utilizarea sistemelor inteligente de transport, promovarea transportului feroviar şi naval, asigurarea intermodalităţii şi investiţii în maşini mai ecologice vor permite reducerea emisiilor produse de acest sector.

Am recomandat dezvoltarea tipurilor de turism mai ecologice, cum ar fi turismul sportiv sau turismul cultural şi subliniez faptul că destinaţiile turistice de excelenţă ar trebui să fie acelea care respectă şi protejează mediul. Consider că trebuie avută în vedere crearea unui fond internaţional pentru plantarea arborilor pe suprafeţele de pământ neutilizate.

Închei spunând că este nevoie de activităţi de cercetare în cadrul ştiinţei medicale şi sectorului farmaceutic în vederea fabricării de medicamente şi vaccinuri ce vor fi disponibile pentru toată populaţia afectată de anumite boli, la un preţ accesibil.

  Etelka Barsi-Pataky (PPE-DE). – (HU) Doamnă preşedintă, astăzi schimbarea climei şi transportul sunt inseparabile, pe câtă vreme, în acelaşi timp, mobilitatea noastră câştigată cu greu şi supravegheată îndeaproape, libertatea de mişcare a oamenilor, bunurilor şi a capitalului, poate fi continuată în viitor doar dacă facem schimbări şi ne hotărâm să luăm măsuri ferme în această privinţă. În calitate de lider al celei de-a cincea teme cheie, transportul, în cadrul Comisiei temporare privind schimbările climatice, încurajez adoptarea şi transpunerea simultană a unui pachet cuprinzător.

De ce este nevoie? În primul rând mediul economic trebuie transformat, urmărind un scop dublu: unu la mână, să sprijine ecoinovarea prin intermediul impozitelor şi achiziţiilor publice, doi la mână, să aplice efectiv principiul „poluatorul plăteşte”. Ecoinovarea este necesară în tehnologia vehiculelor motorizate pentru a dezvolta carburanţi alternativi pentru acel sector, pentru soluţii inteligente de transport şi pentru sisteme de management logistic. Principiul „poluatorul plăteşte”trebuie aplicat tuturor vehiculelor atât în comercializarea certificatelor de emisii cât şi în încorporarea costurilor externe.

Fiecare iniţiativă pe care am lansat-o trebuie accelerată. Nu este suficient să vorbim despre aceste lucruri: trebuie să le transformăm în realitate. Cam ce fel de lucruri de exemplu? Un spaţiu aerian comun european, un cer unic european şi sistemele noastre de management. Acestea trebuie transpuse eficient deoarece vom putea reglementa cu succes industria şi consumul odată ce ne vom fi îndeplinit propriile sarcini.

Mai presus de toate trebuie să ne ocupăm de oraşele noastre şi de celelalte zonele dificile. Până la urmă aceasta este poate cea mai dificilă sarcină. Trebuie să încurajăm o nouă cultură a transportului şi trebuie să tindem spre o utilizare mult mai eficientă a instrumentelor pe care le avem momentan la dispoziţie. Am dori să-i mulţumim domnului Karl-Heinz Florenz, deoarece prin acest raport avem acum un itinerar credibil, cu multe trepte de parcurs, ce constituie baza de pe care putem începe transpunerea scopurilor noastre şi pe care putem sta cu îndrăzneală la masa negocierilor de la Copenhaga, cerându-le tuturor să ni se alăture.

  Adam Gierek (PSE). – (PL) Doamnă preşedintă, în preambulul raportului domnului Florenz, pe care îl discutăm astăzi, acesta se referă la raportul său anterior privind faptele ştiinţifice din spatele schimbării climatice Din păcate nu am găsit fapte în acel raport, ci doar credinţa în infailibilitatea rapoartelor GIEC. Nici rezoluţia prezentă, nici cea din mai 2008 nu pot legitimiza astfel în niciun fel deciziile politice ale Comisiei Europene, deoarece acestea sunt lipsite de o abordare obiectivă, ştiinţifică. Doar un model coerent al schimbărilor climatice, care ţine cont de toate variabilele, precum impactul gazelor cu efect de seră, particulele suspendate şi, mai presus de toate, activitatea solară, ar putea constitui o justificare pentru aceste decizii.

Raportul, care conţine informaţii unilaterale ce subliniază mecanismele ipotetice din spatele încălzirii globale, precum emisiile de CO2, ignoră nevoia luptei internaţionale împotriva impactului adevărat al schimbării climatice. Comisia temporară privind schimbările climatice şi-a concentrat atenţia, într-o manieră neechilibrată, asupra problemei reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, şi a menţionat doar în trecere lupta împotriva impactului adevărat al schimbării climatice.

  Agnes Schierhuber (PPE-DE). – (DE) Doamnă preşedintă, comisari, doamnelor şi domnilor, în primul rând doresc de asemenea să-i mulţumesc raportorului care a încercat într-adevăr să realizeze cât de mult a fost posibil pentru noi toţi.

Agricultura este afectată în mod special de schimbarea climatică, deoarece produsele ei sunt obţinute în aer liber. Ne gândim la secetă şi deşertificare, precum cele din sudul Italiei de exemplu, sau la alte fenomene meteorologice extreme, precum la averse neaşteptate de ploaie şi grindină sau inundaţii, care deseori afectează mijloacele de viaţă ale fermierilor.

Agricultura este deseori descrisă ca fiind marea cauză a schimbării climatice. În jur de 10% din gazele mondiale cu efect de seră sunt produse în agricultură, cele mai multe dintre ele fiind cu toate acestea de origine naturală, precum metanul.

Din contră, după părerea mea, agricultura deschide calea spre lupta împotriva schimbării climatice. Aş dori să susţin următoarele pe baza unui studiu din 2008 din Austria: prin plante, precum iarba, porumbul şi cerealele, şi pământ, agricultura şi silvicultura consumă şi absorb considerabil mult mai multe gaze cu efect de seră decât produc. Conform studiului din 2008, emisiile din agricultură şi silvicultură de aproximativ 8 milioane de tone echivalent al CO2 pe an se compară în total cu un efect de absorbţie de 58 de milioane de tone CO2 sau echivalenţi ai CO2. Acestea arată că agricultura nu ar trebui descrisă ca un duşman al mediului. Chiar din contră. Şi iată mai multe cifre: din 1990, agricultura din Austria şi-a redus emisiile de CO2 cu 1,3 milioane de tone.

Energia este un alt domeniu important în care agricultura contribuie la lupta împotriva schimbării climatice. Agricultura din Austria consumă de exemplu aproximativ 2,2% din energia generată. Procentul de energie regenerabilă este de 23%, din care o mare parte aparţine de asemenea agriculturii.

În sfârşit aş dori să spun următorul lucru. O mare importanţă trebuie...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Satu Hassi (Verts/ALE). – (FI) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aş dori să-i mulţumesc sincer domnului Florenz pentru munca excelentă pe care a depus-o în calitate de raportor. Cea mai mare provocare a noastră de acum este să instituim următorul tratat internaţional privind mediul. Cele două probleme de primă dificultate ale acestui tratat sunt ţintele de reducere a emisiilor a diferite ţări şi felul cum ţările industrializate vor contribui la finanţarea investiţiilor de temperare a climei în ţările în curs de dezvoltare. În ambele probleme Uniunea Europeană trebuie să-şi propună scopuri mai mari, cu toate că în teorie putem fi mândri de faptul că am fost întotdeauna în frunte în ceea ce priveşte protecţia climei mondiale.

Ultima cercetare sugerează că o reducere de 30% a emisiilor până în 2020 nu va fi suficientă - ţintele trebuie să fie mai severe. Iar în ceea ce priveşte finanţarea măsurilor climatice în ţările în curs de dezvoltare, regret că în noua sa comunicare Comisia a mai făcut încă observaţii foarte generale şi nu a propus modele suficient de concrete.

În contexte diferite, incluzând dezbaterea asupra pachetului climatic, am arătat în Parlament că suntem pregătiţi să contribuim în mod semnificativ la efortul de a reduce emisiile în ţările în curs de dezvoltare. Acesta este unul din acele domenii, în care UE ar trebui de asemenea să-l încurajeze pe noul preşedinte al Statelor Unite să adopte o linie nouă. Până acum Statele Unite nu au spus nimic despre cât de pregătite sunt pentru a sprijini ţintele de reducere a emisiilor în ţările în curs de dezvoltare. Protejarea climei poate fi realizată, măsurile trebuie să fie însă rapide şi consecvente.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, aş dori să-i mulţumesc raportorului. Voi fi foarte precisă în legătură cu agricultura şi cu două paragrafe din raport, despre care cred că nu sunt necesare. Poate că raportul ar fi mai bun fără ele. Acestea sunt foarte specifice în ceea ce priveşte consumul de carne şi nu cred că aceste paragrafe îşi găsesc locul în raport.

Următorul paragraf privind raţiile de hrană ignoră realitatea cercetărilor care au avut loc de-a lungul multor ani în multe state membre, încercând să realizeze exact ce scrie în acest paragraf, ceea ce înseamnă că paragraful este depăşit în ceea ce priveşte realitatea.

Unul dintre domeniile despre care cred că trebuie îmbunătăţit este comunicarea felului cum fermierii şi cei care utilizează solul pot lucra pământul într-un mod care este mai „prietenos climatic”. Cred că cercetătorii au eşuat să colaboreze cu fermierii, şi este necesar să depunem un efort mai mare în legătură cu extinderea serviciilor pentru a putea transmite mesajul, a încuraja şi nu a obliga.

  Marusya Ivanova Lyubcheva (PSE). – (BG) Doamnelor şi domnilor, în mod evident schimbarea climatică se află în centrul atenţiei politicii europene, şi nu numai.

Nici o singură ţară, cât nici o uniune nu poate trata separat şi independent provocările schimbării climatice. De aceea trebuie să integrăm politicile atât pe plan orizontal cât şi vertical. Politica, legislaţia şi finanţele trebuie să conlucreze. Raportul furnizează o platformă fantastică în acest sens.

Aş dori să atrag atenţia asupra a două fapte fără de care nu suntem capabili să ne facem treaba în avantajul luptei împotriva schimbării climatice. Ştiinţa: în raport se acordă o atenţie deosebită noilor tehnologii, însă trebuie să vorbim mai mult despre ştiinţă şi să ţintim spre investiţii în ştiinţă prin care trebuie găsite soluţii. Fără de aceasta suntem lăsaţi pradă banalităţii şi nimicurilor.

Cercetarea ştiinţifică reprezintă baza noastră. Noile tehnologii dezvoltate de afaceri şi de ştiinţă în tandem reprezintă viitorul nostru. Fac apel la investirea în ştiinţă şi la desemnarea schimbării climatice ca prioritate însemnată pentru toate programele ştiinţifice UE.

  Danutė Budreikaitė (ALDE). – (LT) În lupta împotriva schimbării climatice trebuie să acordăm mare importanţă sectorului de transport, care emite în prezent aproape o treime din emisiile UE de CO2. Sectorul de transport trebuie să reducă emisiile de CO2 cu 20% până în 2020. Urmărind aceste scopuri este esenţial să aplicăm un pachet stabil de măsuri ale politicii de transport, care ar include ecoinovaţii, impozitarea emisiilor deCO2, schimbări în obiceiurile de condus şi de utilizare a maşinii şi alte măsuri. Aş dori să atrag atenţia asupra faptului că în unele state membre TVA-ul a crescut din cauza crizei financiare şi a recesiunii economice, şi a apărut situaţia în care oamenii consideră că este mai ieftin să călătorească cu maşina deoarece tarifele pentru transportul în comun sunt mari.. Din acest motiv aş dori să îndemn statele să aplice măsuri de stimulare fiscală şi să încurajeze oamenii să folosească transportul în comun. Este de asemenea important să încurajăm călătoria cu trenul investind în dezvoltarea infrastructurii feroviare. Permiteţi-mi să vă reamintesc că la distanţe de peste un kilometru trenul emite în medie de trei ori mai puţin CO2 decât o maşină şi de 8 ori mai puţin decât un avion.

  Marie Anne Isler Béguin (Verts/ALE). – (FR) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, putem să ne felicităm pentru largul consens de aici, în ciuda acestui fapt rămânem izolaţi: domnule comisar pentru mediu, domnilor miniştri de mediu, cât de important este mediul pentru Comisie şi pentru Consilii şi guverne? Ştim cât de important.

Eu însămi nu am fost de loc în favoarea instituirii acestei comisii, deoarece cred că nu există nimic mai potrivit pentru a izola ceva, decât crearea unei noi comisii. În Franţa vorbim despre o „comisie Theodule”.

Mă gândesc la viitorul acestui raport din punct de vedere al integrării sale în politicile europene. Aş dori doar să le reamintesc membrilor din 1992 că fusese întocmit un raport excelent despre dezvoltarea durabilă. Abia fusese adoptat – mai mult, în unanimitate – şi acest raport excelent a fost îngropat complet. Dacă l-am fi introdus în politicile europene poate nu ne-am fi aflat acum aici.

Aş dori să mă adresez raportorului, care neagă faptul că prezintă un proiect politic. Domnule Florenz, dumneavoastră prezentaţi un proiect politic, deoarece acesta reprezintă o reorientare completă a politicilor europene referitor la agricultură, pescuit şi transport. Deci, da, trebuie să fim mai ambiţioşi şi aşteptăm rezultatele.

  Herbert Reul (PPE-DE). – (DE) Doamnă preşedintă, a lua în serios consecinţele schimbării climatice înseamnă ascultarea tuturor diverselor părţi ale dezbaterii, inclusiv pe cea a ştiinţei. Am avut o mulţime de experţi în comisie, este adevărat. Cu toate acestea, aceştia au reprezentat din păcate doar un punct de vedere. Nu am avut ocazia să ascultăm toate părţile dezbaterii. Cred că acest lucru a fost o greşeală.

Am avut la dispoziţie o schiţă iniţială a raportului domnului Florenz, care a fost considerabil mai bună decât cea care se află astăzi în faţa noastră, pe care se va baza decizia noastră. Multe dintre sugestiile care sunt incluse sunt bune, dar, din punctul meu de vedere, multe dintre ele sunt greşite. Nu are nici un sens să recurgem în mod constant la noi regulamente şi la noi măsuri. Singura soluţie este să spunem „da” inovaţiilor şi cercetării. Soluţia stă în asumarea responsabilităţii individuale şi nu în regulamente de stat în creştere. Există numeroase regulamente fără sens, precum obligativitatea ţinerii unui registru contabil, prevenirea şi sancţionarea consumului de carne, defăimarea agriculturii şi multe altele. Din punctul meu de vedere acesta este un drum greşit de parcurs şi din acest motiv sunt de părere că raportul în cauză este problematic aşa cum se prezintă în acest moment.

  Martin Bursík, Preşedintele în exerciţiu al Consiliului. − ?Doamnă preşedintă, am înţeles că distinşii membri ai Parlamentului vorbesc în limba lor maternă. Nu am nici un dubiu asupra faptului că interpreţii vorbesc engleză de o mie de ori mai bine decât mine, prin urmare, dacă îmi permiteţi, voi vorbi în cehă şi voi încerca să reacţionez la această dezbatere în Parlamentul European.

(CS) Aş dori să-mi exprim aprecierea faţă de profunzimea discuţiei în Parlamentul European, faţă de abordarea sa practică şi de asemenea faţă de atitudinea responsabilă a membrilor Parlamentului. Există cam şapte puncte ale discuţiei, pe care aş dori să le sesizez. În primul rând aş dori să subliniez rolul Grupului Interguvernamental pentru Evoluţia Climatului deoarece în unele discursuri descoperirile GIEC au fost puse sub semnul întrebării. După părerea mea, rapoartele trimestriale, emise de GIEC privind fapte materiale legate de schimbarea climatică şi de adaptări şi temperări, au în jur de 1200 până la 1400 de pagini, cuprinzând o muncă ştiinţifică nespus de detaliată completată de referiri la literatură ştiinţifică relevantă, reprezintă într-o anumită măsură un dezavantaj. Cu toate acestea, mai târziu se compilează un rezumat al acestor rapoarte ce ajunge să fie un „rezumat pentru factorii politici de decizie”, care este de 20 de pagini şi care nu mai include nici un fel de referiri. După părerea mea, multe interpretări greşite apar de la faptul că noi, în calitate de factori politici de decizie, nu avem timp - şi îmi prezint scuzele dacă acesta nu este cazul dumneavoastră - să citim acele 1200 sau 1500 de pagini. Este important să subliniez că GIEC nu doar că a obţinut Premiul Nobel, ci în cadrul conferinţei asupra climei de la Bali cele 192 de state participante au căzut de acord că acesta este cea mai cuprinzătoare şi de cea mai înaltă calitate resursă ştiinţifică, cea mai consistentă informaţie pe care o avem la dispoziţie pentru a decide dacă şi cum să reacţionăm la schimbarea climatică. Acesta a fost punctul de vedere a 192 de reprezentanţi naţionali şi acesta este şi răspunsul meu la unele sugestii privind alarmarea, o problemă cu care m-am obişnuit în ţara mea.

După părerea mea, avem un foarte bun punct de plecare în 2009. Pe de o parte vorbim din nou printr-o singură voce ca Uniune Europeană. Valoarea imensă a acestui lucru mi-a fost adusă acasă la Bali. Am reuşit să realizăm un progres considerabil în negocierile cu partenerii noştri G77 şi cu alte economii şi noi am fost de fapt sigura economie globală majoră,care a făcut presiuni pentru adoptarea unei ţinte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30% până în 2020. A doua speranţă de la începutul acestui an o reprezintă schimbarea din Statele Unite, pe care au menţionat-o mulţi dintre dumneavoastră. Felul în care văd eu problema este că undeva la Copenhaga există o cameră cu în jur de 200 de încuietori pentru uşa sa. Dacă reuşim să deschidem toate acele încuietori, atunci vom încheia un nou acord global asupra protecţiei climei care să fie valabil începând cu 2013. Părerea mea este că acum am descuiat prima încuietoare, care este Uniunea Europeană. A doua încuietoare în serie este Statele Unite şi de aceea punem atât de mult accentul pe stabilirea de contacte cât mai repede posibil cu noua administraţie americană şi planificăm o vizită comună în Troika împreună cu preşedinţia suedeză, care urmează, şi cu comisarul pentru mediu Stavros Dimas. Şi acesta este răspunsul meu faţă de comentariul domnului Jerzy Buzek, în alte cuvinte, nu intenţionăm să conducem negocierile internaţionale noi singuri. În nici un caz. Intenţionăm să coordonăm negocierile. Danemarca este în mod evident extrem de interesată de succesul conferinţei de la Copenhaga.. În sesiunile ministeriale cu uşile închise ale Consiliului European de Primăvară, intenţionăm să raportăm progresul negocierilor bilaterale privind acordul internaţional asupra schimbării climatice. Vom încerca de asemenea să definim împreună o strategie viitoare despre cum să coordonăm negocierile internaţionale cu implicarea, bineînţeles, a diplomaţilor. La aceasta se mai adaugă faptul că vom negocia adaptările, care vor fi tema principală a Consiliului informal de Primăvară de la Praga.

Următorul punct al răspunsului meu este legat de faptul că am ajuns la un punct de legătură interesant, deoarece eforturile UE spre o politică ambiţioasă şi activă privind schimbarea climatică s-au lovit dintr-o dată de efectele crizei financiare şi economice. În acest context văd ca pe un lucru pozitiv faptul că vocile, care cer amânarea ţintelor noastre de lungă durată privind schimbarea climatică sunt rare. Dimpotrivă, marea majoritate a vocilor - şi de aici din Parlamentul European, pentru care sunt foarte recunoscător – ne cer să ne folosim de această coincidenţă şi să o luăm ca pe o oportunitate, întrucât ar oferi o strategie „cu şase câştiguri−−”, în alte cuvinte o strategie „câştig, câştig, câştig, câştig, câştig, câştig”, deoarece dacă economiile în parte sunt pregătite să răspundă crizei financiare şi economice prin investiţii - şi chiar şi cei mai conservatori economişti sunt pregătiţi să accepte excepţii - atunci acest lucru reprezintă o oportunitate de a transforma economia noastră actuală într-o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon şi să sprijinim tehnologiile moderne ecologice. De ce cele şase „câştiguri”? Deoarece vom economisi bani cu energia prin măsuri de economisire a energiei. Deoarece ne vom reduce dependenţa de energia importată, pentru că vom reduce consumul de resurse naturale neregenerabile, deoarece vom crea noi locuri de muncă - şi nu uitaţi că diferitele planuri din cadrul Europei pentru a răspunde la criza financiară şi politică vor crea noi posibilităţi de angajare direct în zona „locurilor de muncă ecologice” şi în jurul noilor ecotehnologii pentru resurse regenerabile de energie şi pentru economisirea de energie - şi în acelaşi timp vom reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Din aceste motive, preşedinţia cehă vede situaţia de faţă ca pe o posibilitate excepţională pentru schimbarea paradigmelor comportamentale şi pentru direcţionarea economiei spre o mai mare durabilitate. Cea mai mare oportunitate de schimbare a economiei se află în piaţa mondială pentru carbon. În comparaţie cu politica de mediu din anii 1970, când ne-am bazat pe interdicţii şi hotărâri judecătoreşti de interzicere şi am adoptat o aşa-zisă politică de „capăt al conductei”, acum ne aflăm în 2009 şi facem de departe mai mult uz de instrumentele financiare pentru a ajuta mediul. După părerea mea, faptul că pachetul climă-energie include un nou sistem de comercializare a certificatelor de emisii bazat pe licitaţii, pune la dispoziţie o fundaţie excelentă pentru crearea unei pieţe mondiale de carbon. Haideţi să luăm în considerare această ambiţie. În 2013 vor avea loc în mod treptat licitaţii referitoare la energia electrică, iar până în 2015 dorim să vedem o piaţă mondială de carbon la un nivel OCDE. De aceea monitorizăm îndeaproape dezvoltările din SUA şi cum va arăta procesul pentru adoptarea sistemului de limitare şi comercializare „cap and trade” în Congresul american.

Alt punct, pe care aş dori să-l menţionez, este rolul resurselor regenerabile de energie şi al economisirii de energie. În cadrul negocierilor noastre cu ţările în curs de dezvoltare trebuie să oferim ceva, trebuie să le oferim acestor ţări dezvoltare economică, dar în acelaşi timp trebuie să oferim acel tip de dezvoltare, care va asigura îndeplinirea ţintelor identificate de GIEC şi adoptate de noi, în calitate de politicieni. Iar în acest caz resursele regenerabile de energie vor juca un rol cheie indiscutabil, deoarece avem două opţiuni posibile. Există miliarde de oameni fără acces la curent electric, dar cu o dorinţă disperată de a avea curent electric, pur şi simplu pentru că reprezintă o perspectivă atât de atrăgătoare pentru consumatori, şi o aspiraţie de care nimeni nu poate fi învinuit. Realitatea este că aceşti oameni va trebui fie să se mute la oraş pentru curent electric, care este distribuit la modul actual convenţional – surse larg centralizate, reţele de distribuţie, o povară pentru mediu – fie curentul electric va veni la ei, în locurile unde trăiesc de generaţii şi unde îşi pot continua modul tradiţional de viaţă în armonie cu natura. A doua opţiune va fi posibilă doar prin electricitate regenerabilă descentralizată. Cu alte cuvinte, noi, cei care dezvoltăm tehnologia pentru resurse regenerabile de energie în Europa, facem acest lucru nu doar pentru ţările dezvoltate, ci şi pentru a mări numărul instalaţiilor în toată lumea, pentru a reduce investiţiile şi pentru a face aceste tehnologii accesibile oamenilor din ţările în curs de dezvoltare. Aceasta este o sarcină politică enormă pe care trebuie s-o înfruntăm în legătură cu ţările în curs de dezvoltare.

Aş dori să închei prin a vă asigura că preşedinţia cehă are ambiţii cu adevărat mari în ceea ce priveşte realizarea unui progres în negocierile privind schimbarea climatică. Vom prelua conducerea negocierilor internaţionale şi ne vom ocupa intens de această problemă. Aş dori de asemenea să vă asigur de consecvenţa preşedinţiei cehe, iar dacă primul ministru al Republicii Cehe i-a luat apărarea în această dezbatere de la Parlamentul European preşedintelui ceh Klaus, atunci, în ceea ce priveşte schimbarea climatică şi politica privind schimbarea climatică, trebuie să mă distanţez de la aceste afirmaţii şi de poziţia preşedintelui ceh. Doresc să vă asigur că poziţia preşedinţiei cehe este stabilită de guvernul ceh. Vă îndemn să ţineţi minte că în ciuda oricăror afirmaţii pe care le veţi mai auzi poate de-a lungul preşedinţiei cehe – deoarece preşedintele nostru se pregăteşte şi de o vizită în SUA – politica privind clima este formulată de guvernul ceh şi că suntem uniţi în punctul nostru de vedere şi că lucrăm în troikă împreună cu Comisia şi cu preşedinţia suedeză ce va urma. Cu aceasta se încheie declaraţia mea. Aş dori să vă mulţumesc din nou foarte mult pentru discuţia foarte productivă, practică şi, mai presus de toate, responsabilă în cadrul acestei onorabile adunări.

  Stavros Dimas, comisar −Doamnă preşedintă, de asemenea abia aşteptăm să continuăm să lucrăm îndeaproape cu preşedinţia cehă, cu guvernul ceh şi în mod deosebit cu domnul ministru Martin Bursík. Sunt sigur că în timpul primului semestru al anului 2009 vom avansa cu negocierile în mod considerabil.

Aş dori să le mulţumesc tuturor vorbitorilor din discuţia de astăzi pentru contribuţiile pozitive.

După cum indică titlul raportului dumneavoastră, ce se va întâmpla cu clima mondială în 2015 şi după aceea depinde de modul cum decide comunitatea internaţională să acţioneze acum. Un lucru rămâne vital, şi anume clădirea pe fundaţia sfatului ştiinţific solid pe care îl avem la dispoziţie, şi insistarea ca negocierile să fie ghidate de ştiinţă. Trebuie să comunicăm unui public mai larg descoperirile ştiinţifice, şi să îmbunătăţim conştientizarea consumatorilor referitoare la impacturile gazelor cu efect de seră asupra modului de viaţă şi a modelelor de consum.

O conştientizare crescută trebuie totuşi să fie însoţită de stimulenţi economici puternici pentru ca afacerile să reducă emisiile de gaze cu efect de seră din bunurile şi serviciile pe care le furnizează. Tranziţia către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon este necesară la scară mondială, şi poate fi realizată doar printr-o acţiune cuprinzătoare şi integrată care să se adreseze emisiilor din toate sectoarele.

Doar fiind ambiţioşi acum putem ţinem uşa deschisă pentru a stabiliza concentraţiile de gaze cu efect seră la nivele scăzute, în cazul în care GIEC va indica pe viitor că acest lucru este necesar. Împreună cu Comisia sunt convins că jucaţi de asemenea un rol semnificativ în replicarea acestor mesaje importante.

2009 va fi un an crucial pentru negocierile privind schimbarea climatică globală. Pentru Comisie, anul 2009 va fi un an al punerii în aplicare: lucrăm la o hartă cu drumurile de parcurs în vederea punerii în aplicare. Există în jur de 15 măsuri pe care trebuie să le trecem prin comitologie; în Schema revizuită de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) există o listă de termene limită pe care le vom respecta: lista sectoarelor referitoare la scurgerile de carbon de exemplu să fie gata până în decembrie 2009. La 30 martie 2009 va avea loc o mare întrunire a părţilor interesate. Greul lucrărilor va fi realizat pe timpul verii şi, până la sfârşitul lui 2009, vom fi finalizat această listă.

Regulile armonizate privind licitarea ar trebui să fie gata până în iunie 2010. În februarie va avea loc o mare întrunire a părţilor interesate, iar toate aceste termene limită şi programe de lucru vă stau la dispoziţie. Însă 2009 va fi, după cum am zis, un an crucial pentru negocierile privind schimbarea climatică globală.

În cadrul Conferinţei privind Schimbarea Climatică de la Copenhaga din decembrie se aşteaptă să se ajungă la un acord la nivel internaţional asupra altor acţiuni internaţionale de abordare a schimbării climatice. Totuşi, o înţelegere la Copenhaga nu este în nici un caz o garanţie: mai rămâne multă muncă de făcut.

Schimbarea climatică şi pachetul energetic ne-au dat un avans în această tranziţie şi ne-au furnizat o bază excelentă pentru a demonstra că o politică ambiţioasă privind clima nu este doar posibilă, ci şi benefică economiilor şi societăţilor noastre la scară largă. Comunicarea de la Copenhaga reprezintă baza pentru continuarea elaborării poziţiilor Uniunii Europene privind acele elemente cheie, dându-ne posibilitatea să ne menţinem la conducere şi să ajutăm la obţinerea succesului în negocierile de la Copenhaga.

Este clar că provocarea pe care o reprezintă schimbarea climatică nu poate fi rezolvată fără creşterea finanţării şi investirii în tehnologia nepoluantă, precum şi fără măsuri de adaptare la impacturile inevitabile ale schimbării climatice. S-a estimat că sumele necesare ţărilor în curs de dezvoltare se ridică la 120-150 miliarde EUR anual în 2020.

Până în 2020 această finanţare poate veni în mare parte de la gospodăriile din sectorul privat din ţările în curs de dezvoltare. De exemplu, cea mai mare parte a reducerilor din sectorul energiei va veni de la îmbunătăţirile eficienţei care îşi vor amortiza costurile. Acestea pot fi susţinute parţial de înţelegeri internaţionale de împrumut în vederea mobilizării finanţelor private internaţionale.

O altă latură importantă a finanţării suplimentare şi a investiţiei va fi mobilizată prin piaţa carbonului, ambele din profitul viitoarei licitaţii cu certificate de emisii şi prin creditele de carbon conform Mecanismului dezvoltării non-poluante (CDM). Prin pachetul său privind clima şi energia Uniunea Europeană a creat până în 2020 o cerere semnificativă de credite CDM. Probabil că acesta va da un impuls amplasării de tehnologii nepoluante în ţările în curs de dezvoltare.

Cu toate acestea, cu cât sunt mai sărace ţările în curs de dezvoltare, cu atât vor necesita asistenţă financiară publică suplimentară din partea ţărilor dezvoltate. Fără această asistenţă nu vor fi capabile să-şi reducă suficient emisiile de gaze cu efect de seră. Fără această asistenţă cei mai săraci şi mai vulnerabili vor suferi consecinţele schimbării climatice. Fără această asistenţă nu va fi nici o înţelegere la Copenhaga.

Întrebarea este: cum putem să ne asigurăm că aceste fluxuri financiare publice suplimentare vor fi previzibile, vor fi cheltuite transparent şi eficient, şi că participările la acele fluxuri vor fi împărţite pe plan internaţional?

Pe lângă contribuţiile noastre aduse negocierilor Naţiunilor Unite, observăm că în multe colţuri ale lumii se instituie pieţe de carbon urmând succesul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii al Uniunii Europene. Australia a anunţat elementele cheie ale sistemului său. În toamna lui 2008, la scurt timp după alegerea sa, preşedintele american Obama a reiterat scopul de a crea o piaţă de carbon la nivelul Statelor Unite.

Împreună, aceste sisteme comerciale ar putea forma nucleul unei viitoare pieţe mondiale în dezvoltare de carbon. După cum am subliniat deja, provocarea Uniunii Europene de acum o reprezintă facilitarea dezvoltării unor astfel de pieţe de carbon legate între ele până în 2015, în mod deosebit între ţările OCDE.

În Comunicarea de la Copenhaga Comisia a pus aceste întrebări prezentând propuneri concrete – propuneri care nu sunt doar ambiţioase, ci şi realiste, şi care vor aduce o contribuţie semnificativă la succesul de la Copenhaga, de care planeta noastră are neapărată nevoie.

Permiteţi-mi să concluzionez prin a profita de această ocazie pentru a-i mulţumi Comisiei temporare privind schimbările climatice, domnului Florenz şi Parlamentului pentru sprijinul lor convingător privind propunerile noastre şi pentru seriozitatea şi viteza cu care au tratat pachetul.

(Aplauze)

  Karl-Heinz Florenz, raportor – (DE) Doamnă preşedintă, domnule Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, sunt foarte încântat că, în etapele finale ale acestei Comisii temporare, această problemă a fost tratată cu atâta interes, şi pentru aceasta sunt foarte recunoscător. Aş dori de asemenea să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la această dezbatere şi tuturor celor care au lucrat cu noi. Am realizat o hartă cu drumurile de parcurs care să ne ducă la Copenhaga, care conţine bineînţeles stâlpi de indicaţie a direcţiei, ca de altfel şi semne de stop şi indicatoare de circulaţie nerestricţionată, dar şi indicatoare care arată drumurile dificile care urmează. Despre acestea am discutat astăzi aici.

Sunt încântat că au existat comentarii critice, pe unele dintre ele putem să le preluăm. Sugestia domnului Holm adresată cetăţenilor Europei de a nu mai consuma carne este, îmi pare rău că spun asta, destul de ridicolă, însă noi toţi avem părerile noastre. În cele din urmă rezultatul va fi unul de succes, iar toată lumea va fi contribuit la asta. Încă o dată, vă mulţumesc sincer.

  Preşedintele. – Dezbaterea se închide.

Votarea va avea loc astăzi.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Constantin Dumitriu (PPE-DE), în scris. – Stimaţi colegi, în ultimele luni am văzut ce înseamnă o economie globală afectată de o criză fără precedent, criza creditelor. În egală măsură, se fac simţite însă şi criza climatică, cea alimentară şi socială.

În România ne-am confruntat în ultimii ani cu scăderi ale producţiei datorită unor cauze externe precum inundaţiile, seceta, gripa aviară, la care s-au adăugat în ultimele luni problemele de natură economică. În contextul crizei financiare ne va fi din ce în ce mai greu să acoperim de la bugetul de stat pagubele produse de inundaţii sau secetă. Pe tot parcursul activităţii mele în Comisia de Agricultură, am susţinut ideea constituirii unor mecanisme de intervenţie la nivel comunitar de sine stătătoare, independente de valoarea plafoanelor naţionale.

Cred, de asemenea, că într-o confruntare de asemenea proporţii trebuie să acordăm prioritate investiţilor în tehnologiile curate şi în energia regenerabilă. Acestea sunt o soluţie pentru criza climatică şi, în acelaşi timp, pentru relansare economică prin crearea de noi locuri de muncă. Ca parte a mandatului nostru european, avem datoria de a convinge guvernele noastre să investească mai mult în inovaţie şi în tehnologii noi legate de mediu.

  Gábor Harangozó (PSE), în scris – Abordând tema schimbării climatice în aceste momente de plină frământare financiară şi de încredere scăzută în sistemele economice, poate să pară pentru mulţi o greşeală în sensul stabilirii priorităţilor. Este scump să devenim „verzi”, iar eforturile necesare restructurării fundamentale a multor sectoare în vederea atingerii scopurilor ambiţioase sunt colosale.

În ciuda acestui fapt există multe posibilităţi de a fi prins în investiţii şi politici „verzi”, ca elemente favorizând redresarea şi stabilitatea economică. Dezvoltarea unei economii cu emisii reduse este o provocare autentică, cu care nu ne putem permite să nu avem de-a face. Avem nevoie de ţinte ambiţioase însă şi fezabile,, trebuie să nu fim temători să mergem pe calea unei revoluţii industriale inevitabile. Pentru a asigura redresarea economică şi condiţii mai bune de viaţă pentru cetăţenii noştri, este necesară o abordare complexă şi ambiţioasă, care să hrănească inovaţia şi dezvoltarea de noi locuri de muncă şi de afaceri în cadrul tehnologiilor „verzi”.

În sfârşit sunt necesare bineînţeles mijloace financiare suficiente pentru a face investiţiile necesare în inovaţiile „verzi” şi, în mod evident, aceste costuri nu pot pur şi simplu fi făcute pe cheltuiala altor politici vitale comunitare, care nu pot suporta povara schimbării climatice fără resurse financiare suplimentare.

  Gyula Hegyi (PSE), în scris. – (HU) Una dintre consecinţele cele mai serioase pe termen lung ale schimbării climatice este reducerea resurselor de apă proaspătă şi creşterea lipsei de apă potabilă curată. Nu se exagerează când se spune că apa va fi cel mai important bun strategic al secolului 21. Politica europeană de protecţie a mediului trebuie să fie aplicată de aceea mai riguros decât s-a făcut până acum pentru protejarea pânzei freatice, prevenirea poluării apei şi solului şi sprijinirea tratării potrivite a habitatelor apelor naturale şi artificiale.

Perioadele alternative de inundaţii şi secetă, precum şi condiţiile meteorologice extreme, necesită o mai bună gospodărire a apei pluviale. Apă inutilă - aşa ceva nu există, există doar apă defectuos gospodărită. În următorul ciclu parlamentar şi cu noul buget, Uniunea Europeană trebuie să asigure ca disponibilitatea de fonduri semnificative pentru prevenirea inundaţiilor, protecţia pânzelor freatice, creşterea zonelor urbane de apă proaspătă şi a programelor de tratare a apei reziduale. Resursele de apă ale Ungariei sunt excelente, iar inginerii unguri hidrotehnicieni efectuează o muncă nemaipomenită de aproape 200 de ani. Din aceste motive sunt sigur că ţara mea va juca un rol activ şi constructiv în elaborarea unei politici europene unitare a apei.

  Zbigniew Krzysztof Kuźmiuk (UEN) , în scris – (PL) Luând cuvântul în timpul acestei dezbateri privind politica de protecţie a climei până în 2050, aş dori să vă atrag atenţia asupra următoarelor aspecte.

În primul rând, dacă Statele Unite şi ţările din Asia de sud-est nu se alătură programului menit să reducă emisiile de dioxid de carbon, arătând la fel de mult angajament ca Uniunea Europeană, atunci efortul financiar enorm implicat şi consecinţa inevitabilă a unei creşteri economice mai lente în cadrul Uniunii Europene va fi un preţ foarte mare de plătit pentru o uşoară reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Uniunea Europeană este responsabilă pentru numai 14% din emisiile globale, în timp ce SUA şi ţările din Asia de sud-est produc aproape 80%.

În al doilea rând, angajamentul unor ţări de a reduce fiecare în parte emisiile de dioxid de carbon cu 20% până în 2020, împreună cu necesitatea de a cumpăra permise de emisii, vor duce la o creştere importantă a preţurilor pentru electricitate şi căldură pentru consumatorii individuali şi la costuri chiar şi mai mari pentru sectorul industrial, mai ales în noile state membre, precum Polonia, unde sectorul energetic se bazează pe cărbune. Prin urmare, multe sectoare industriale, care au un nivel crescut de consum de energie electrică ar putea fi închise în acele ţări, atrăgând după sine o serie de repercusiuni sociale.

În sfârşit, reducerile emisiilor de dioxid de carbon realizate de noile state membre şi de Polonia în special, ar trebui luate în calcul. În Polonia, restructurarea decisivă a economiei între 1990 şi 2005, a condus la reduceri cu aproximativ 30% ale emisiilor de dioxid de carbon. Acesta a avut un cost social foarte scump, iar şomajul a rămas la peste 20% pentru mulţi ani în timpul acestei perioade.

  Adrian Manole (PPE-DE), în scris. – Consider că raportul dlui Florenz „2050: viitorul începe azi – recomandări pentru o viitoare politică integrată pentru protecţia mediului în UE” era oportun şi necesar, având în vedere efectele observate şi anticipate aduse de către schimbările climatice.

România este una dintre primele ţări europene care a semnat Protocolul de la Kyoto, prin care şi-a asumat angajamentul său de a sprijini lupta împotriva schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu 8% până în anul 2012.

Sunt convins de necesitatea acestor măsuri, deşi, în comparaţie cu multe alte ţări europene, România are emisii scăzute de gaze cu efect de seră. Atât agricultura, cât şi fondul forestier românesc pot juca un rol important în lupta cu schimbările climatice, puternic resimţite în ultimii ani mai ales prin inundaţii şi prin temperaturi ridicate şi secete prelungite. Aceste fenomene afectează atât productivitatea agricolă şi forestieră, cât şi valoroase habitate şi ecosisteme.

Este de aşteptat ca agricultura şi silvicultura să continue să aducă o importantă contribuţie la combaterea efectelor produse de schimbările climatice, prin realizarea împăduririlor în vederea absorbţiei şi a retenţiei gazelor cu efect de seră, şi utilizarea biomasei ca sursă de energie regenerabilă.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE), în scris. – Uniunea Europeană şi-a asumat un rol major în efortul de găsire a unui compromis pentru adoptarea unui acord global post-Kyoto şi este posibil ca, împreună cu noua administraţie americană, să se găsească o modalitate concretă de realizare a acestui acord.

Măsurile concrete de combatere a efectelor schimbărilor climatice reprezintă tot atâtea oportunităţi de dezvoltare socio-economică durabilă şi de creare de noi locuri de muncă. Ele se adresează în special sectoarelor noi şi dinamice, cu potenţial major de creştere, în care nu s-au făcut suficiente investiţii până în prezent. Aceste măsuri, pe lângă efectul benefic în lupta împotriva schimbărilor climatice, vor avea efecte pozitive şi în atenuarea efectelor crizei economico-financiare şi vor putea determina, pe termen lung, scăderea dependenţei Uniunii Europene de importurile de energie.

Vorbim aici despre investiţii accelerate şi noi în infrastructurile de transport, în energiile regenerabile, în biotehnologii, în colectarea şi reciclarea deşeurilor, în energia nucleară, în reabilitarea termică a locuinţelor.

Reîmpăduririle şi măsurile împotriva fenomenului de deşertificare pot determina rezultate spectaculoase pe termen mediu.

  David Martin (PSE), în scris – Salut raportul Florenz privind schimbarea climatică, care intenţionează să formuleze politici pentru menţinerea încălzirii globale sub 2° în comparaţie cu perioadele preindustriale. Accept cu bucurie în special apelul la o îmbunătăţire cu 20% a eficienţei energiei, apelul la ţinte cu caracter obligatoriu pentru agricultură şi necesitatea creării unui Fond Climatic European.

Aceste propuneri plus măsurile adoptate deja de UE ne situează într-o poziţie de putere pentru a argumenta în favoarea acţiunii globale privind schimbarea climatică la reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga.

  Péter Olajos (PPE-DE), în scris – (HU) Doresc să-l felicit pe domnul Florenz pentru raport, care este un material ca pregătire pentru Conferinţa de la Copenhaga, care va avea loc la sfârşitul anului.

Consider că observaţia potrivit căreia criza economică şi financiară şi criza schimbării climatice au aceleaşi rădăcini, este foarte importantă. Din acest motiv, ieşirea din aceste crize este de asemenea aceeaşi. Pentru a atenua şi stopa consecinţele acestor crize este nevoie de inovaţie cuprinzătoare şi de schimbare de paradigmă în toate spaţiile vitale.

Sunt de acord cu domnul comisar Dimas că cheltuielile trebuie acoperite în primul rând din comerţul cu dioxid de carbon, în al doilea rând din investiţiile făcute de companii private şi în al treilea rând din stimulente de la stat.

Toată lumea este în căutarea reuşitelor, a căilor de stimulare a ocupării forţei de muncă, a pornirii motorului economiei globale pe cât de repede posibil şi a opririi schimbării climatice. Conceptul cunoscut sub numele de „New Deal Verde” a fost pronunţat de Secretarul General ONU, domnul Ban Ki-moon. În esenţă înseamnă că stimulentele economice globale trebuie să devină parte din investiţia în tehnologiile ecologice. Noua logică a organizării economice bazate pe inovaţii în ecotehnologie, care se bucură de sprijinul pieţelor internaţionale de capital, este de asemenea o trăsătură fundamentală a programului preşedintelui american Barack Obama.

Inovaţiile din tehnologia industrială viitoare şi verde vor înviora eficienţa statului şi a economiei, vor mări interesul jucătorilor economici, şi vor creşte sensibilitatea consumatorilor la fluctuaţiile preţurilor şi a costurilor referitor la produsele şi serviciile oferite.

  Rovana Plumb (PSE), în scris. – Raportul reprezintă, prin cele 12 puncte, un ghid clar de acţiune în viitor. Dar pentru a putea acţiona la nivel local, naţional, regional, global trebuie să avem sprijinul cetăţenilor bine informaţi.

Conform Eurobarometrului special din primăvara 2008 privind „schimbările climatice”, cca. 41% dintre europeni se declară slab informaţi cu privire la cauzele, consecinţele şi modalităţile de combatere a schimbărilor climatice. În România, peste 65% dintre cetăţeni nu sunt informaţi.

Sensibilizarea populaţiei prin campanii de educaţie şi conştientizare desfăşurate în domeniile vieţii cotidiene reprezintă un pas esenţial în această direcţie. Comisia şi statele membre trebuie să finanţeze campanii de conştientizare a cetăţenilor, să creeze condiţii pentru formarea de noi cariere adaptate provocărilor specifice pieţei muncii determinate de schimbările economice structurale, care sunt accelerate prin schimbările climatice şi efectele acestora.

În contextul crizei economice, UE trebuie să se angajeze politico-financiar în domeniile-cheie de susţinere şi dezvoltare de tehnologii „curate” pentru combaterea schimbărilor climatice, susţinerea măsurilor de adaptare transfrontaliere, creşterea eficienţei energetice şi asistenţa în caz de dezastre, conform principiului UE al solidarităţii. Toate acestea înseamnă crearea de locuri de munca „verzi” în întreprinderi noi şi competitive.

  Flaviu Călin Rus (PPE-DE), în scris. – Domnilor colegi, orice dezbatere despre climă, ecosistem, energie, este extrem de importantă, deoarece orice schimbare majoră a acestora poate afecta viaţa pe pământ. Indiferent de tipurile de cauze sau de argumentele ştiinţifice ale diferitelor grupuri de cercetători, un lucru este cert, şi anume acela că ne confruntăm cu un fenomen de încălzire globală. Acest raport amplu şi consistent, alături de toate informaţiile utile şi valoroase pe care le oferă, ne îndeamnă la formularea următoarei întrebări: Ce putem face pentru noi şi pentru generaţiile viitoare?

În acest context referitor la modificările climatice, consider că există trei tipuri de proiecte, pe care statele membre ale UE ar trebui să le dezvolte şi să le susţină cu prioritate:

1. proiecte referitoare la politici unitare de gestionare cât mai eficientă a energiei şi de găsire a unor soluţii de diminuare a poluării, în special în ceea ce priveşte zonele şi parcurile industriale.

2. proiecte referitoare la finanţarea cercetării ştiinţifice, în măsură să dezvolte tehnologii nepoluante.

3. proiecte care să sprijine imediat acţiuni concrete de refacere a ecosistemului atât la nivel european, cât şi în orice altă zonă a lumii.

  Daciana Octavia Sârbu (PSE), în scris. – Uniunea Europeană şi-a asumat rolul de lider în lupta împotriva schimbărilor climatice, iar o strategie pe termen lung de gestionare eficientă a resurselor naturale va asigura o economie globală cu emisii reduse de dioxid de carbon.

Această strategie trebuie să se bazeze pe principiul solidarităţii pentru a obţine un echilibru între ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare care au nevoie de susţinere în reducerea vulnerabilităţii faţă de efectele negative ale schimbărilor climatice. Încălzirea globală se traduce prin sărăcie, produse alimentare insuficiente şi resurse energetice limitate. Este bine ştiut faptul că petrolul nu mai reprezintă o sursă de energie suficient de puternică pentru a acoperi cererea care se estimează să crească cu cel puţin 60% până în anul 2030. Găsirea de surse alternative şi utilizarea raţională a resurselor existente este o provocare cu care Uniunea se va confrunta pe viitor. Agricultura este unul dintre domeniile cele mai expuse la schimbările climatice din cauza dependenţei sale de condiţiile meteorologice.

Ţinând cont de faptul că acest sector asigură resursele de hrană ale populaţiei globului, gestionarea durabilă a solului şi a resurselor de apă, precum şi protejarea pădurilor şi a biodiversităţii, vor trebui să se afle pe agenda strategiei pe termen lung de contracarare a efectelor încălzirii globale.

  Richard Seeber (PPE-DE), în scris – (DE) Europa şi lumea întreagă se confruntă în prezent cu provocări considerabile. Criza pieţei de capital nu este singura problemă presantă. Trebuie să iniţiem de asemenea pe cât de repede se poate un program durabil de combatere a schimbării climatice. O asociaţie economică şi politică la fel de vastă precum Uniunea Europeană, care este capabilă să se organizeze ca partener conducător în lupta împotriva schimbării climatice.

Primul pas a fost deja făcut în acest sens – Uniunea a stabilit deja ţintele climatice obligatorii, iar prin adoptarea în decembrie 2008 a pachetului privind schimbarea climatică are la dispoziţie multe măsuri adecvate în curs de protecţie a climei. Acum prioritatea de vârf trebuie să fie încheierea unui acord internaţional la Copenhaga, evitându-se în acelaşi timp regresul industrial şi poverile nenecesare asupra economiei europene. În schimb ar trebui să sporim investiţiile şi cercetarea în tehnologia verde. În acest fel Europa poate avansa, şi nu doar în zona mediului, ci şi în zona economică.

  Theodor Dumitru Stolojan (PPE-DE), în scris. – Uniunea Europeană a devenit principalul actor care face paşi concreţi în adoptarea de politici care răspund provocării globale generate de schimbările climatice.

Politica europeană în acest domeniu poate deveni mai eficientă la nivel global şi în interiorul UE în măsura în care: a) efortul european este susţinut de efortul celorlalte ţări puternic industrializate din afara UE, precum cel al unor ţări cum sunt China, India, Brazilia, Rusia etc.; b) dezvoltarea energiei nucleare este încurajată şi nu descurajată, cel puţin în următorii 30-40 de ani, până când tehnologiile privind valorificarea resurselor regenerabile vor fi puse la punct, iar costurile vor permite comercializarea fără subvenţii; c) Comisia Europeană va susţine mai puternic proiectele pentru economisirea energiei şi obţinerea de energie din biomasă, inclusiv transferul de tehnologii, în ţările membre ale UE mai puţin dezvoltate şi cu un potenţial agricol ridicat.

România va continua dezvoltarea programului nuclear de producere a energiei electrice. Totodată, va moderniza termocentralele pe cărbune şi va intensifica eforturile pentru producerea de energie pe bază de biomasă. În acest sens, avem nevoie de parteneriate cu statele membre şi solicităm accelerarea demersului Comisiei Europene pentru simplificarea procedurilor de angajare a fondurilor europene.

  Csaba Sándor Tabajdi (PSE), în scris – (HU) Investiţiile verzi trebuie să joace un rol cheie în pachetele de stimulare economică de stat, menite să contracareze efectele negative ale crizei economice internaţionale. Aceste investiţii, care vor fi folosite pentru a exploata mai eficient resursele de energie regenerabile, pentru a modera consumul de energie şi pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră, nu oferă doar avantaje economice, dar şi beneficii sociale importante. Este în interesul Ungariei ca statele membre UE să se coordoneze şi să-şi consolideze în mod reciproc eforturile în această privinţă. Când stabilim ţinte ecologice trebuie să fim de asemenea atenţi la capacităţile economice şi sociale ale statelor membre UE. Trebuie să stabilim numai ţinte care pot fi atinse, ţinând cont de efectele lor asupra crizei economice. Aceste ţinte pot fi atinse doar dacă societatea se arată solidară. Activitatea guvernamentală nu este de ajuns ca să se întâmple acest lucru; este necesară de asemenea o schimbare treptată a atitudinii în societate. Recomandările concrete de acţiune din raportul Florenz, precum sprijinul pentru construirea de energie zero, case „pasive”, crearea unui fond european care să sprijine cercetarea resurselor de energie regenerabilă, legarea reţelelor de energie la nivel european şi creşterea conştientizării printre cetăţenii UE şi în special printre copii, toate acestea contribuie la schimbarea atitudinii sociale.

În plus, trebuie să facem tot posibilul să ne asigurăm că păstrăm cadrul tehnologic al Europei în progresele de protecţie a mediului din secolul 21 şi că transformăm acest lucru într-un avantaj economic şi social. Date fiind bunurile agricole remarcabile ale Ungariei, s-ar putea deschide posibilităţi serioase în generarea de energie din biomasă sau în reutilizarea deşeurilor de plante şi animale, produselor reziduale inadecvate pentru alte utilizări comerciale, sub formă de biogaz.

PREZIDEAZĂ: DOAMNA WALLIS
Vicepreşedintă

4. Priorităţile luptei împotriva bolii Alzheimer (declaraţie scrisă): consultaţi procesul-verbal

⁂

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL). – (SV) Acum sper că toţi membrii Parlamentului vor putea asculta. În timpul sesiunii parţiale din ianuarie, am adoptat cu unanimitate de voturi o rezoluţie referitoare la Cornul Africii.

Aceasta conţinea un punct care susţinea faptul că Dawit Isaak ar trebui să fie eliberat. Dawit Isaak este în prezent extrem de bolnav şi pe această cale aş dori să îl rog pe domnul preşedinte să se adreseze în scris autorităţilor eritreene.

Veştile cu privire la starea sănătăţii sale au fost confirmate de numeroase surse şi au fost prezentate astăzi de mass-media din Suedia. Situaţia este extrem de gravă şi disperată şi aş dori doar să vă readuc la cunoştinţă faptul că Dawit Isaak este un ziarist cu cetăţenie suedeză şi eritreană care a fost închis fără a fi judecat începând din anul 2001. Problemele sale de sănătate sunt atât de grave în acest moment încât este ţinut în arest într-un spital militar şi mă tem pentru viaţa acestuia.

Fac apel pentru sprijinirea demersurilor de eliberare ale lui Dawit Isaak.

(Aplauze)

  Preşedinte. -Doamnă Svensson, pot confirma faptul că preşedintele va adresa scrisoarea, în consecinţă.

5. Votare

  Preşedinte. -Următorul punct este votul. (Pentru rezultate şi alte detalii cu privire la vot, a se vedea procesul-verbal.)

5.1. 1 − „2050: viitorul începe azi – recomandări pentru o viitoare politică integrată pentru protecția mediului în UE” (A6-0495/2008, Karl-Heinz Florenz) (vot)

(Şedinţa a fost suspendată la ora 11.55 urmând sesiunea formală.)

PREZIDEAZĂ: DOMNUL PÖTTERING
Preşedinte

6. Şedinţă solemnă - Autoritatea Palestiniană

  Preşedinte. Doamnelor şi domnilor, doresc să îi transmit astăzi, cu bucurie şi emoţie, un mesaj de bun venit lui Mahmoud Abbas, Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene. Domnule preşedinte, vă urăm un călduros mesaj de bun venit la Parlamentul European.

(Aplauze)

L-am invitat de asemenea şi pe preşedintele israelian, Shimon Peres. Din păcate, din cauza serbărilor ocazionate de celebrarea celor 60 de ani de existenţă a poporului israelian, întâlnirea stabilită nu a mai putut avea loc. Sperăm ca vizita preşedintelui Peres să aibă loc cât mai curând posibil.

Domnule preşedinte, nu este pentru prima dată când vizitaţi Parlamentul European. Vă urez bine aţi venit aici la Strasbourg într-un moment extrem de dificil pentru Orientul Mijlociu şi, în special, pentru poporul dumneavoastră, cel palestinian. Îmi aduc aminte de ultima noastră întâlnire în Orientul Mijlociu, care a avut loc acum aproape doi ani - la sfârşitul lunii mai 2007 - în Gaza. M-aţi primit în cartierul oficial al Autorităţii Naţionale Palestiniene. Nu voi uita niciodată acea întâlnire având în vedere faptul că situaţia era extrem de tensionată. În acel moment, purtaţi discuţii pe teme spinoase cu scopul de a salva guvernul de unitate naţională, pe care îl constituiserăţi cu efort şi grijă. Din păcate, după zece zile, o ruşinoasă lovitură a ruinat acele eforturi.

Astăzi aţi venit direct de la Cairo, cu oprire la Paris în scopul unei întrevederi cu Preşedintele Franţei. În ultimele câteva zile, au avut loc discuţii foarte promiţătoare la Cairo cu privire la formarea guvernului palestinian de consens naţional.

Referitor la tragedia din Fâşia Gaza, Parlamentul European este îngrijorat pentru soarta poporului palestinian a cărui suferinţă este vizibilă. Parlamentul European nu rămâne impasibil la aceste suferinţe. Am cerut o încetare imediată a ostilităţilor. Am denunţat faptul că atât forţele armate din Hamas, cât şi civilii şi organizaţiile umanitare internaţionale au oferit un răspuns disproporţionat la această situaţie. Am decis, de asemenea, să denunţăm provocările şi atacurile cu rachete ale Hamas, care în mod regretabil - şi denunţăm acest lucru - au continuat să ţintească Israelul în ciuda acordului de încetare a focului. Acestea trebuie să înceteze.

(Aplauze)

Doamnelor şi domnilor, aş dori să felicit personalul Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Ajutorarea Refugiaţilor Palestinieni (UNRWA) pentru exemplarul curaj şi sacrificiu cu care şi-au dus la îndeplinire sarcinile şi cu care continuă să le ducă la îndeplinire. În numele Parlamentului European, le mulţumim acestor reprezentanţi ai Naţiunilor Unite cu cea mai mare sinceritate.

(Aplauze)

Solicităm ca negocierile de pace să fie reluate cât mai repede posibil, fiindcă suntem convinşi că pentru stingerea conflictului israeliano-palestinian nu este îndeajuns o soluţie militară. Ca participanţi politici, avem obligaţia şi răspunderea de a face tot ceea ce putem pentru a ajuta popoarele din Orientul Mijlociu să trăiască în pace. O condiţie preliminară pentru restabilirea păcii între Israel şi Palestina o reprezintă reconcilierea intrapalestiniană. Parlamentul European sprijină necondiţionat continuarea tratativelor de pace purtate, în special, de Egipt, în vederea susţinerii eforturilor de constituire a unui guvern palestinian de consens naţional. Doar un astfel de guvern va fi în măsură să asigure unitatea necesară a poporului palestinian.

(Aplauze)

Susţinem şi sperăm ca un astfel de guvern să respecte principiile fundamentale ale procesului de pace, să renunţe la violenţe şi să desfăşoare cu încredere tratativele de pace cu Israelul. Uniunea Europeană este pregătită să conlucreze cu un astfel de guvern.

Angajamentul noului preşedinte american, Barack Obama şi numirea lui George Mitchell ca trimis special în Orientul Mijlociu sunt semne pozitive. Hotărârea Uniunii Europene - şi pe această cale afirm că sunt bucuros de prezenţa aici, alături de noi, a comisarului responsabil, doamna Ferrero-Waldner împreună cu colegul ei - de a acorda o deosebită atenţie problemelor politice şi economice din această zonă, precum şi dorinţa politică a numeroşi parteneri arabi reliefează faptul că este posibilă o reluare şi o încheiere cu succes a procesului de pace în baza rezoluţiei Naţiunilor Unite şi a iniţiativei arabe pentru pace.

Domnule preşedinte Abbas, suntem bucuroşi că sunteţi alături de noi astăzi şi afirm aceasta în numele Parlamentului European şi, în mod special, în nume personal. Avem un deosebit respect şi recunoştinţă pentru tot ce faceţi în circumstanţele cele mai grele cu putinţă. Avem încredere în dumneavoastră, pentru că sunteţi o persoană de mediere, care urmăreşte reconcilierea şi desigur pacea. Vă dorim succes.

Acum vă invit la tribună să luaţi cuvântul pentru a transmite mesajul dumneavoastră Parlamentului European. Domnule preşedinte Mahmoud Abbas, vă urăm un călduros mesaj de bun venit la Parlamentul European.

(Aplauze)

  Mahmoud Abbas, Preşedintele Autorităţii Palestiniene (traducere în limba română după transcrierea traducerii în limba engleză din limba arabă). -În numele Domnului binevoitor şi milostiv. Excelenţa Voastră, domnule Pöttering, Preşedinte al Parlamentului European, doamnelor şi domnilor, membri ai Parlamentului European, în primul rând aş dori să îi mulţumesc Excelenţei Sale, domnul Pöttering, Preşedinte al Parlamentului European, şi dumneavoastră pentru şansa pe care mi-aţi oferit-o de a vorbi cu ocazia acestei Adunări din luna august.

Am venit la dumneavoastră direct din Palestina, a cărui populaţie se află în suferinţă în urma uneia dintre cele mai lungi ocupaţii militare din istoria modernă. Palestina a fost profund afectată de cea mai violentă, înfricoşătoare şi îngrozitoare agresiune militară, o agresiune care a afectat viaţa copiilor, femeilor şi bătrânilor, precum şi căminele, mijloacele de existenţă, gospodăriile, fabricile şi şcolile acestora. Această agresiune militară a afectat apa potabilă, sistemele de canalizare şi electricitate, precum şi spitalele, utilităţile, drumurile şi podurile.

Da, războiul israelian a afectat în primul rând mijloacele de existenţă ale poporului meu, infrastructura şi viitorul poporului meu, precum şi viitorul statului palestinian pentru care am luptat mult împreună şi pentru a cărui restabilire continuăm să luptăm.

Aţi fost martori, alături de restul lumii, la arderea şi risipirea rămăşiţelor pământeşti ale copiilor. Aţi auzit strigătele bărbaţilor, implorarea copiilor şi femeilor care şi-au pierdut cei mai mulţi membri ai familiilor lor. Da, aţi văzut-o pe acea mamă care a fost ucisă în timp ce îşi ţinea copiii în braţe. Aţi văzut acel tată care şi-a pierdut cei cinci copii din cauza atacurilor cu rachete şi fata Balousha care dormea lângă surorile ei şi s-a trezit în sunetul exploziilor care le-au ucis pe toate şi sutele de copii ale căror case au fost dărâmate, prăbuşindu-se peste ei.

Aţi văzut şi şcoala Al-Fahura care era considerată un loc sigur de locuitorii din Jabalia şi în care se aflau refugiaţi nevinovaţi a căror viaţă a fost curmată de explozia bombelor, astfel rezultând mai mult de 40 de morţi. Aceşti oameni aveau familii, aveau nume, aveau o viaţă de trăit, ambiţii şi speranţe. În plus, s-au înregistrat peste 100 de răniţi.

Prin uciderea acestor oameni nevinovaţi s-au distrus valorile conştiinţei umane, principiile Naţiunilor Unite şi datoria de a asigura pacea şi securitatea internaţională. De asemenea, vă amintiţi că nici sediul central al Organizaţiei Naţiunilor Unite, şcolile, clinicile, depozitele de alimente şi medicamente ale acesteia nu au fost ferite de acest război îngrozitor dus împotriva poporului nostru paşnic şi puternic din Gaza.

Am venit la dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, direct din Palestina cu intenţia de a vă prezenta întrebarea unui băiat pe nume Luay care şi-a pierdut vederea din cauza atacurilor cu bombe. M-a întrebat cine ar mai putea reda ochilor lui lumina speranţei, lumina vieţii şi poporului său speranţa libertăţii şi a păcii.

Da, doamnelor şi domnilor, acolo s-au petrecut scene de groază. Aceasta este consecinţa războiului care a dus la pieirea a peste 1 400 de martiri, la peste 5 000 de răniţi, majoritatea fiind civili nevinovaţi, dintre care cei mai mulţi sunt copii, femei şi bătrâni. Aproape 500 de răniţi se află încă în stare critică şi mor în fiecare zi. În plus, trebuie ţinut cont şi de numărul mare de pagube înregistrate, peste 4 000 de case de şi clădiri distruse şi aproximativ 20 000 de alte locuinţe.

Aceasta înseamnă că aproape 90 000 de persoane au rămas fără casă şi au fost strămutaţi. În plus faţă de distrugerile la scară largă ale sistemelor de electricitate, de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, în plus faţă de distrugerile provocate drumurilor şi utilităţilor vitale, clădirilor publice şi private, acest război israelian a distrus realizările obţinute prin trudă şi suferinţă de poporul nostru palestinian, de sutele de mii de palestinieni care au trudit toată viaţa şi au pierdut fructul muncii lor. Războiul a distrus, de asemenea, şi realizările obţinute timp de peste 15 ani de Autoritatea Naţională Palestiniană.

O mare parte din această infrastructură şi multe utilităţi au fost realizate prin contribuţia ţărilor dumneavoastră şi a altor ţări prietene.

Iată imaginea efectelor acestui război. Totul se întâmplă în fiecare zi în paralel cu un alt tip de agresiune asupra pământului nostru, a fermierilor şi a economiei noastre naţionale în teritoriile palestiniene de pe malul de vest al Iordanului.

Înfiinţarea de noi aşezări de către statul Israel nu s-a terminat deloc. Politicile de populare a acestei zone au dus la continuarea construcţiei zidului de separare, dar şi la creşterea numărului de blocaje rutiere, puncte de control şi bariere care asediază oraşele, satele şi micile orăşele ori taberele de refugiaţi de pe malul de vest, inclusiv în Ierusalim.

Dimpotrivă, solicitările pentru înfiinţarea de noi aşezări au crescut de 17 ori în ultimul an, în comparaţie cu anul anterior întrunirii de la Anapolis. Numărul punctelor de control a crescut de la 580 la 660.

Incursiunile militare nu au încetat, aşa cum nu au încetat nici arestările zilnice şi chiar asasinarea unor cetăţeni; agresiunile din partea coloniştilor şi incursiunile lor armate, ori incendierea unor case, aşa cum s-a întâmplat în Hebron, Nablus şi în alte zone; sau atacurile teroriste împotriva fermierilor, conduse de colonişti, în perioada de recoltare a măslinelor, moment considerat de către poporul nostru un simbol al păcii şi al vieţii, nu numai sursa de existenţă pentru zeci de mii de familii palestiniene.

Această imagine tragică a incursiunilor şi agresiunilor israeliene pe malul de vest al Iordanului, inclusiv în Ierusalimul de est, ne confirmă nouă şi întregii lumi, că toate acestea reprezintă o agresiune împotriva întregului popor palestinian, a viitorului său şi a dreptului său legitim la statutul de naţiune. Este o agresiune şi un război împotriva viitorului păcii şi eforturilor susţinute ale comunităţii internaţionale pentru aplicarea ei.

Acest embargo nedrept împotriva oamenilor noştri din Gaza şi războiul împotriva lor au reprezentat doar un episod dintr-o serie continuă de măsuri care au avut drept scop separarea Fâşiei Gaza de restul teritoriilor palestiniene ocupate, dar şi marginalizarea provinciei şi marginalizarea tuturor locuitorilor noştri din Gaza, împiedicându-i să îşi atingă ţelul cel mai profund: încetarea ocupaţiei, obţinerea libertăţii şi a dreptului la autodeterminare şi punerea bazelor unui stat palestinian independent în teritoriile ocupate în 1967, cu capitala la Ierusalim. Faptele sunt confirmate de politica de escaladare a colonizării, în ciuda tuturor eforturilor şi a înţelegerilor, inclusiv a Raportului George Mitchell din 2001, ultimul în această serie fiind acordul de la Anapolis, prin care poporului palestinian i se promitea că va avea un stat al său la sfârşitul anului 2008. Totuşi, punctul culminant al acordului de la Anapolis a fost un război distrugător în Gaza şi un război în scopul colonizării pe malul de vest, inclusiv în Ierusalim.

Lumea întreagă a declarat că Anapolis a reprezentat eşecul soluţiilor unilaterale şi militare. Noi am mai declarat că Israelul ar trebui obligat să pună capăt acţiunilor de colonizare, pentru a pune bazele unui proces politic care să ducă la încheierea ocupaţiei şi împlinirea dreptului la o soluţie bazată pe existenţa a două state – un stat palestinian şi un stat evreu. Totuşi, realitatea ne demonstrează că Israelul este în continuare guvernat de o mentalitate militară, favorabilă colonizării, chiar dacă liderii săi vorbesc despre soluţia celor două state.

Nu trebuie să tratăm Israelul ca şi cum ar fi un stat care nu poate fi tras la răspundere, care se află deasupra legilor internaţionale. Trebuie să punem capăt unor astfel de practici şi trebuie să-i tragem la răspundere pe liderii israelieni pentru încălcarea legilor internaţionale şi umanitare.

(Aplauze)

În acelaşi timp, dorim să subliniem că succesul operaţiunilor de ajutorare şi asistenţă, dar şi relocarea familiilor ale căror locuinţe au fost distruse necesită ridicarea embargoului, deschiderea punctelor de control şi a graniţelor, dar şi obligarea Israelului la respectarea Acordului privind deplasarea şi trecerea graniţelor de către cetăţenii palestinieni, semnat în 2005, fapt care va înlesni fluxul ajutoarelor, echipamentelor şi materialelor necesare pentru reconstrucţie şi pentru transferul normal al bunurilor şi al persoanelor. Este vorba despre toate punctele de trecere din Gaza - şi nu doar de cel din Rafah - şi ne referim de asemenea la libertatea de mişcare în zona de vest şi în coridoarele de securitate dintre zona de vest şi Gaza, pentru a sublinia unitatea pământului palestinian şi a economiei sale.

În legătură cu aceasta, aş dori să îmi exprim aprecierea faţă de eforturile UNRWA (Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni) pentru eforturile sale continue de ajutorare a poporului nostru, în ciuda tuturor obstrucţiilor şi a obstacolelor cu care s-a confruntat. Solicit din partea organizaţiei dumneavoastră şi a altor organizaţii, să susţină eforturile agenţiei în toate domeniile sale de activitate.

Reconcilierea naţională şi numirea unui guvern de reconciliere naţională constituie una dintre priorităţile noastre. Am deschis poarta către această reconciliere care va pune capăt diviziunii şi revoltelor, dar şi apelurilor pentru separarea dintre Gaza şi teritoriile de pe malul de vest. Am tras un semnal de alarmă, căci nu trebuie să cădem în cursă, aşa cum doreşte Israelul.

Aşadar, la începutul lunii iunie am solicitat un dialog necondiţionat. Am acceptat documentul de lucru propus de Egipt. Uşile noastre sunt în continuare deschise; nu vom permite divizarea poporului nostru şi a unităţii sale geografice; vom continua eforturile susţinute pentru contracararea oricărei încercări de separare.

Cunoaştem intenţiile şi planurile forţelor din regiune şi curentele care susţin şi încurajează separarea. Aceste forţe împiedică aplicarea soluţiei egiptene, care ar pune capăt luptelor şi divizărilor interne. Această soluţie este susţinută la nivelul lumii arabe de către Liga Arabă şi rezoluţia Consiliului de Securitate nr. 1860, la proiectul căreia am participat personal, alături de miniştrii din ţările arabe şi europene. Aş dori să subliniez că vom continua să depunem eforturi în vederea atingerii ţelului nostru suprem şi anume acela de a găsi o soluţie în sprijinul cauzei arabo-palestiniene, deoarece acest status quo face ca viitorul să fie incert, iar poporul nostru să fie în continuare victima politicilor de război, agresiune şi extremism.

Odată ce vom realiza un guvern de reconciliere naţională, bazat pe un program susţinut de lumea arabă şi forurile internaţionale, acest lucru ne va permite să coordonăm atât activitatea punctelor de trecere, cât şi eforturile de reconstrucţie, în beneficiul poporului nostru şi al pregătirilor pentru alegerile prezidenţiale şi legislative.

Sper că voi primi sprijinul dumneavoastră şi sper, de asemenea, că ne veţi ajuta în organizarea şi monitorizarea acestor alegeri, aşa cum s-a întâmplat în 1996 şi 2006. Sperăm de asemenea să putem conta pe sprijinul dumneavoastră pentru eliberarea preşedinte Consiliului legislativ şi a tuturor parlamentarilor care au fost arestaţi şi care sunt încă prizonieri în Israel.

(Aplauze)

Esenţa conflictului din regiunea noastră o reprezintă ocupaţia israeliană. Este un conflict între speranţele şi aspiraţiile poporului nostru, care doreşte să se elibereze de sub această ocupaţie şi încercarea Israelului de a distruge aceste aspiraţii şi, în acelaşi timp, de a pune piedici eforturilor internaţionale îndreptate spre formarea unui stat palestinian prin mijloace paşnice.

Poporul nostru priveşte spre dumneavoastră şi spre toate naţiunile iubitoare de pace şi de dreptate şi vă adresează următoarele cuvinte: a venit timpul ca întreaga comunitate internaţională să îşi asume responsabilităţile legale, politice şi morale, pentru a-i asigura protecţia internaţională corespunzătoare şi pentru a-i permite să scape de această ocupaţie şi să trăiască în pace şi libertate. Aş dori acum să subliniez din nou solicitarea noastră şi a dumneavoastră de a se trimite forţe internaţionale pentru protejarea poporului nostru.

Am aflat despre eforturile depuse de organismele internaţionale şi lumea arabă pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza. Este adevărat că aceste eforturi ar trebui puse în practică – şi asta cât mai curând posibil, pentru ca poporul nostru să îşi redobândească speranţa şi încrederea, dar ne întrebăm cât timp i se va mai da mână liberă Israelului pentru a distruge valorile şi infrastructura aparţinând poporului arab.

Aşadar, comunitatea internaţională trebuie să împiedice repetarea acelor evenimente din trecut şi ar trebui, de asemenea, să ceară Israelului să stopeze politicile sale distructive. Aş dori să adresez din nou mulţumiri Comisiei Europene pentru ajutorul dat la reconstrucţia structurilor şi a instituţiilor Autorităţii Palestiniene. Aş dori să subliniez că negocierile serioase şi complete nu pot continua dacă nu se stopează definitiv colonizarea – inclusiv aşa-numita extindere naturală – şi toate blocajele şi toate tipurile de embargo din partea aşezărilor evreieşti.

Aş dori să vă asigur că toate realizările Guvernului palestinian, legate de întărirea păcii, a ordinii publice şi stabilităţii nu pot fi ignorate de niciuna dintre părţile implicate. Israelul ar trebui să respecte calendarul stabilit şi ar trebui să înceteze subminarea eforturilor Guvernului palestinian prin raiduri şi arestări. Ar trebui, de asemenea, să respecte statutul legal şi de securitate al Autorităţii palestiniene şi, pe lângă aceasta, să permită guvernului să pună în practică proiectele sale economice vitale, fără a mai folosi pretexte de ordin geografic sau de altă natură.

Nu mai putem negocia sfârşitul ocupaţiei. Avem nevoie de o încheiere totală a ocupaţiei - adică a pământului ocupat de la 5 iunie 1967, aşa cum s-a menţionat în foaia de parcurs. Nu ne putem întoarce la negocieri care se referă doar la probleme parţiale şi subsidiare, în timp ce nu se găseşte o soluţie pentru principala cauză - sfârşitul ocupaţiei - şi are loc o escaladare a colonizării, menită să întărească şi să adâncească această ocupaţie, iar 1100 de palestinieni sunt arestaţi. Doar în acest mod, procesul de pace îşi va putea recâştiga credibilitatea cu privire la poporul nostru şi locuitorii întregii zone, în ansamblu.

Este necesară, doamnelor şi domnilor, reconstrucţia Fâşiei Gaza, dar şi reconstrucţia procesului de pace.

Aceasta este responsabilitatea noastră comună. Europa, care a susţinut în trecut - şi continuă să susţină - principiile securităţii şi justiţiei în regiunea noastră şi în lume, trebuie să îşi afirme cu tărie, mai mult ca niciodată, rolul într-un parteneriat solid şi clar cu Administraţia Preşedintelui Obama, cu Grupul celor patru (SUA, Rusia, UE şi ONU) şi cu comunitatea internaţională. Alegerea Preşedintelui Obama şi intenţiile sale declarate, alături de iniţiativa sa de numire a d-lui George Mitchell ca trimis special, sunt iniţiative încurajatoare care vor facilita drumul spre negociere şi întregul proces politic.

Aş dori să afirm cu toată sinceritatea, că decizia noastră, ca popor arab, este de a pune în practică iniţiativa arabă de pace – iniţiativa arabă de pace ce face parte din foaia de parcurs şi care a devenit o iniţiativă de pace islamică la care au subscris 57 de ţări musulmane. Această iniţiativă ar trebui aplicată în totalitate.

Aşa cum am mai afirmat, iniţiativa face parte din foaia de parcurs adoptată de Consiliul de Securitate, conform Rezoluţiei 1515. Nu putem alege, selecta după bunul plac şi negocia fundamentul acesteia, bazat pe legislaţia internaţională. Este ultima şansă a noastră pentru o pace reală şi justă în regiune. Toate părţile implicate, în special Israelul şi Grupul celor patru, ar trebui să recunoască deschis şi sincer acest lucru.

Trebuie să subliniem că iniţiativa arabă de pace a devenit şi o iniţiativă islamică. Este o iniţiativă care reclamă pământul pentru pace. De îndată ce Israelul se va retrage din toate teritoriile ocupate, 57 de ţări arabe şi musulmane îşi vor manifesta dorinţa de normalizare a relaţiilor cu Israelul. Aceasta este o şansă istorică care nu trebuie ratată.

Doamnelor şi domnilor, scenele de moarte şi distrugere au zguduit conştiinţa şi sentimentele a milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv din ţările europene prietene. Poporul nostru apreciază această conştiinţă umană vie, dar trebuie să subliniem, în această privinţă, faptul că locuitorii Palestinei nu îşi vor pierde voinţa de libertate şi de viaţă. Ei aşteaptă susţinerea dumneavoastră în lupta pentru obţinerea libertăţii şi independenţei, pentru a-şi putea construi viitorul şi pentru a le asigura copiilor lor dreptul la o viaţă sigură, la şcoală şi la un viitor strălucit în ţara lor - această ţară care merită viaţă şi securitate.

Doamnelor şi domnilor, marele nostru poet palestinian, Mahmoud Darwish a spus de mai multe ori: „Merită să trăieşti pentru acest pământ.” În acest sens, aş dori să îmi exprim mulţumirile şi recunoştinţa faţă de dumneavoastră, în numele poporului acestui mare poet, pentru găzduirea acestei comemorări. Acest poet este simbolul patriotismului palestinian. El este poetul umanităţii.

Lui Mahmoud Darwish îi spun: „Poemul tău, care încă nu a fost scris, despre copiii din Gaza, despre suferinţa şi speranţele lor, va fi scris de un poet ridicat dintre acei copii care ţi-au păstrat spiritul viu, aşa cum tu le-ai păstrat vie cauza şi micile lor vise.” Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze îndelungate)

  Preşedintele. – Domnule Preşedinte Abbas, aş dori să vă mulţumesc mult, în numele Parlamentului European, pentru că aţi venit aici, la Strasbourg şi v-aţi adresat nouă. Acum, avem sarcina de a lucra împreună pentru pace. Noi, membrii Uniunii Europene şi ai Parlamentului European, dorim să fim mesageri sinceri ai păcii. Dorim ca poporul israelian şi poporul palestinian să trăiască în cadrul unor graniţe sigure. Punctul nostru de pornire este păstrarea demnităţii umane. Fetele palestiniene depun acelaşi efort la şcoală ca şi fetele israeliene. Băieţilor israelieni le place să joace fotbal la fel de mult ca şi băieţilor palestinieni. Trebuie să vină momentul pentru o coexistenţă paşnică, aşa cum se întâmplă în Europa. Aceasta este dorinţa noastră pentru Orientul Mijlociu. Vă dorim, domnule Preşedinte Abbas, numai succese în efortul depus pentru realizarea păcii. Un stat palestinian sigur şi un stat israelian sigur, iar acest comentariu se adresează Israelului, nu trebuie să rămână o viziune de viitor. Ea trebuie să devină realitate şi trebuie să se întâmple în timpul vieţii noastre. Dacă dorim cu adevărat ca acest lucru să se împlinească, vom fi capabili să îl realizăm.

(Aplauze)

Domnule Preşedinte, aş dori să vă mulţumesc. Dacă situaţia o va permite, ne vom revedea în 23 şi 24 februarie. Biroul Adunării Parlamentare euro-mediteraneene m-a invitat să fac o vizită în Palestina şi Israel. Voi conduce o delegaţie care se va deplasa în Gaza şi vom vizita, de asemenea, zone din sudul Israelului. Dacă programul dumneavoastră vă va permite şi sper că acest lucru va fi posibil, ne vom întâlni la Ramallah. Desigur, voi face o vizită şi la Ierusalim.

Dorim să fim de ajutor – iar această dorinţă vine atât din raţiune, cât şi din inimă – pentru a face posibilă pacea între Israel şi Palestina, între Palestina şi Israel, în Orientul Mijlociu.

Domnule Preşedinte Abbas, dorim să vă mulţumim pentru activitatea dvs. susţinută şi vă încurajăm să continuaţi pe drumul spre reconciliere, compromis şi pace. Dorim să vă mulţumim pentru vizita făcută la Parlamentul European.

(Aplauze)

PREZIDEAZĂ: DNA WALLIS
Vicepreşedintă

  Urszula Gacek (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, acum patru luni un inginer polonez a fost răpit în Pakistan. Este deţinut de răpitorii talibani, care ameninţă că îl vor executa astăzi, dacă cererile lor nu sunt îndeplinite. Fac apel la această Cameră pentru a susţine guvernele polonez şi pakistanez, în eforturile de a avea succes în eliberarea conaţionalului meu.

7. Votare (continuare)

7.1. Sancţiuni la adresa angajatorilor de resortisanţi din ţările terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (A6-0026/2009, Claudio Fava) (vot)

– Înainte de vot:

  Claudio Fava , raportor. – (IT) Doamnă preşedintă, cu permisiunea dumneavoastră, aş dori să solicit Consiliului, cu susţinerea altor grupuri parlamentare, să anexeze la directivă următoarea declaraţie oficială şi, ca urmare, să amânăm votul cu privire la rezoluţia legislativă. Voi da citire declaraţiei care sper că va fi anexată:

‘ Parlamentul şi Consiliul European afirmă că regulile de subcontractare convenite în baza articolului 9 din această Directivă nu vor prejudicia alte prevederi privitoare la acest subiect care urmează a fi adoptate prin viitoarele instrumente legislative.”

  Martin Bursík, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. –Doamnă preşedintă, preşedinţia ia notă de declaraţia propusă. Totuşi, trebuie să îi informăm pe membrii Parlamentului European că ea nu îşi poate asuma angajamente în numele Consiliului, fără a se consulta în prealabil cu acesta.

  Claudio Fava, raportor. – (IT) Doamnă preşedintă, înţeleg că trebuie să aibă loc o întâlnire oficială între Consiliu şi Comitetul reprezentanţilor permanenţi. Solicit preşedinţiei să propună oficial ca această declaraţie să fie anexată şi, din acest motiv, solicit ca votul asupra rezoluţiei să fie amânat până la următoarea sesiune plenară, pentru a permite Consiliului să desfăşoare consultările oficiale.

(Parlamentul a aprobat amânarea votului)

7.2. Soluționarea problemei eficienței energetice prin tehnologiile informației și comunicațiilor (vot)

7.3. Repatrierea şi reinstalarea deţinutilor din Gantanamo (vot)

8. Explicaţii privind votul

⁂

  Reinhard Rack (PPE-DE). – (DE) Doamnă preşedintă, în timpul ultimei şedinţe oficiale, am întrebat dacă nu cumva se poate înlesni folosirea camerei de filmat prin păstrarea unui loc gol. Astăzi am constatat că lucrurile nu s-au schimbat. Camera nu era îndreptată spre mine, ci spre Generalul Morillon, iar apoi spre domnul Grosch. Poate că vom găsi soluţia pentru ca atât activitatea cameramanului, cât şi a noastră să se poată desfăşura mai firesc.

  Preşedintele. – Vă mulţumesc, domnule Rack, vom reaminti acest lucru serviciului administrativ.

Explicarea orală a votului

– Raport: Karl-Heinz Florenz (A6-0495/2008)

  David Sumberg (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, în cele din urmă am votat pentru acest raport, deoarece, în general, suntem în favoarea protejării mediului. Aceasta este o nobilă tradiţie pentru partidul din care fac parte - Partidul Conservator din Regatul Unit - dar cred că trebuie să menţionez două condiţii în acest sens. Prima se referă la faptul că nu putem aplica o politică eficientă în privinţa schimbărilor climatice decât dacă toată lumea se raliază la aceasta. Ar fi doar o pierdere de timp dacă doar Uniunea Europeană, sau orice ţară în parte, ar aplica o anumită politică. Aşadar, trebuie să implicăm şi ţările din Asia.

A doua problemă se referă la faptul că, în timpurile acestea nesigure pe care le trăim, politica pe care urmează să o aplicăm în privinţa schimbărilor climatice trebuie să fie temperată de nevoia de securitate energetică. Ne confruntăm cu o situaţie în care, în lumea de astăzi, toate ţările noastre au nevoie de resurse energetice la îndemână. Această condiţie trebuie să constituie principala noastră preocupare, deoarece, fără aceasta, economiile, bunăstarea şi siguranţa socială a locuitorilor planetei nu vor putea fi susţinute.

  Bogdan Pęk (UEN). - (PL) Doamnă preşedintă, aş dori să îmi exprim punctul de vedere cu privire la subiectul acestei directive. Am votat împotriva directivei, deoarece sunt profund convins că este extrem de periculoasă şi constituie o ameninţare la adresa dezvoltării Europei. Problema evidentă a nevoii protejării eficiente a mediului se împleteşte cu o idee total ipocrită, anume că oamenii pot influenţa schimbările ciclice ale climei.

Tocmai această parte, adică problema reducerii emisiilor de dioxid de carbon, reprezintă secţiunea cea mai importantă din acest document. Sumele enorme de bani, estimate la sute de miliarde, care urmează să fie cheltuite pentru acest obiectiv, vor fi risipite lamentabil, când, în schimb, ele ar putea fi folosite pentru a garanta cu adevărat securitatea mediului şi cea energetică în Europa. Aceasta este o soluţie jalnică şi total nefericită.

  Avril Doyle (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, mai multe paragrafe şi secţiuni din Raportul Florenz, în special paragraful 190, se referă la contribuţia agriculturii la schimbările climatice. Deşi reducerea sau menţinerea la nivelul actual al folosirii îngrăşămintelor pe suprafeţele cultivate reprezintă o opţiune în majoritatea statelor UE şi aduce beneficii economice şi asupra schimbărilor de climă – meritând, după părerea mea, o susţinere mult mai mare – dezbaterile şi cercetările din domeniul agricol se referă în special la cantitatea de metan şi oxid de azot provenit de la rumegătoare.

Deşi s-au realizat progrese în domeniu, nu sunt de acord ca statele membre să fie nevoite să respecte ţinta de reducere a emisiilor în sectoarele necomerciale, prin reducerea obligatorie a cirezilor de vite din Europa. Să nu uităm că tot ce nu producem aici, în Europa, vom importa. S-a demonstrat că un kilogram de carne de vită produs în Brazilia produce emisii de bioxid de carbon de şase ori mai mari decât un kilogram de carne de vită produs în Irlanda.

  Leopold Józef Rutowicz (UEN). – (PL) Doamnă preşedintă, economia europeană este cel mai mare importator de combustibili fosili. Creşterea preţului la acest tip de combustibili, datorită creşterii cererii şi costurilor crescute de extracţie, poate avea un impact negativ semnificativ asupra calităţii vieţii cetăţenilor noştri şi poate determina o scădere a competitivităţii economiei Uniunii Europene.

Eforturile de economisire a energiei şi de introducere a unor surse curate de energie, care să producă energie la un preţ stabil şi relativ scăzut ar putea contracara această tendinţă. Utilizarea cercetărilor ştiinţifice şi folosirea lor pentru găsirea unor soluţii tehnologice vor duce automat la reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Totuşi, răspândirea unor teorii controversate şi teama produsă de informaţiile cu privire la dioxidul de carbon nu au o valoare adăugată şi îngreunează procesul tehnic şi material de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, ca şi restricţionarea folosirii combustibililor fosili în scopul producerii de energie.

Susţin toate activităţile tehnice şi ştiinţifice menite să ducă la reducerea folosirii combustibililor fosili. Totuşi, din nefericire, nu pot fi de acord cu teoriile exprimate în raportul domnului Florenz. Nu susţin acest raport.

  Zuzana Roithová (PPE-DE). – (CS) Doamnă preşedintă, aş dori să îi mulţumesc domnului Karl Florenz pentru efortul depus şi pentru modul democratic în care a coordonat Comitetul temporar pentru schimbările climatice. Deşi raportul lui iniţial a fost mai bun decât această variantă de compromis, eu am votat totuşi pentru. S-au exprimat o gamă largă de opinii în discuţia noastră directă, oficială, de astăzi, unele dintre ele critice, dar toate împărtăşind opinia că schimbările climatice sunt o realitate a prezentului şi că, fără niciun dubiu, la nivelul actual de civilizaţie, putem influenţa această situaţie şi putem conveni asupra unor măsuri eficiente. Niciunele dintre acestea nu sunt remedii universale şi toate trebuie aplicate pe toate continentele. Sunt de părere că preşedinţia cehă, în ciuda opiniilor categorice ale preşedintelui ceh, va reuşi să convingă partea americană să adopte o poziţie nouă, activă.

  Hynek Fajmon (PPE-DE). – (CS) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am votat împotriva Raportului Florenz. Adoptarea acestui raport ar fi o idee proastă pentru cetăţenii Uniunii Europene. Clima pământului s-a schimbat, se schimbă şi va continua să se schimbe, indiferent dacă dorim sau nu. Această situaţie nu va fi influenţată în niciun fel de acţiunile absurde pe care UE şi le impune în acest domeniu. În raportul Florenz se afirmă că măsurile dictate de schimbările climatice, adoptate de UE în 2007, sunt insuficiente şi că trebuie intensificate. Nu sunt de acord cu această părere. Cât timp UE reprezintă singura parte a lumii care îşi reduce emisiile de dioxid de carbon, ţinta reducerii emisiilor la nivel global nu va fi atinsă niciodată. Tot ce vom reuşi va fi o relocare a multora dintre marile companii industriale din Europa, astfel încât se vor pierde multe locuri de muncă. Autorii raportului doresc să schimbe totul în Europa, de la meniuri până la turism, turismul social devenind scopul principal. Chiar şi Mao Tse Dung ar fi mândru de o asemenea revoluţie culturală în care tot ce este vechi este aruncat şi înlocuit cu ceva nou. Niciun om raţional nu ar fi de acord cu o asemenea abordare, astfel încât am votat împotriva ei.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE). – (PL) Doamnă preşedintă, deşi 70% din suprafaţa pământului este reprezentată de apă, rezervele noastre de apă, mai ales de apă potabilă, se reduc într-un ritm înfricoşător. Zone din ce în ce mai întinse ale planetei sunt ameninţate de pierderea resurselor de apă. Cu cât creşte mai mult rata de dezvoltare, cu atât creşte mai mult şi cererea de apă. Cercetările arată că, pe măsură ce comunităţile umane devin mai bogate, cererea de apă creşte. Nu poate exista progres fără apă.

Multe regiuni ale lumii se află pe marginea prăpastiei. Menţinerea unui status quo privitor la managementul apei ar putea duce la situaţia în care accesul la apă ar crea nu numai conflicte, ci chiar şi războaie. Situaţia materială a ţărilor şi nu capacităţile militare pe care acestea le deţin vor determina succesul unora sau al altora. Lipsa de apă va duce, peste foarte scurt timp, la o criză alimentară.

Avem nevoie de o politică integrată, corespunzătoare, care să ajute la păstrarea şi refacerea rezervelor noastre de apă. Trebuie să raţionalizăm folosirea apei.

  Ivo Strejček (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, permiteţi-mi să explic motivul pentru care am votat împotriva Raportului Florenz cu privire la schimbările climatice.

Politicile privitoare la schimbările climatice se bazează, în mare parte, pe ideologii alarmiste. Dovezile schimbărilor climatice sunt controversate. Ipotezele care acuză omul de aceste schimbări sunt şi ele, cel puţin discutabile. Omul este prezentat drept o creatură care dăunează mediului, fără să aibă nicio contribuţie benefică. Nu sunt de acord cu această opinie.

Conţinutul raportului este consecinţa directă a unei ideologii ecologiste la modă, care afirmă că trebuie să punem natura şi planeta pe primul plan, că nu putem avea grijă de oameni, de nevoile şi interesele lor.

Puţinele amendamente aduse raportului, care solicită eforturi mai mari în direcţia dezvoltării energiei nucleare, susţinând avansul fuziunii nucleare, nu pot minimaliza impactul negativ al acestora asupra întregii economii şi a agriculturii europene. Am votat împotriva raportului, deoarece el este un proiect care va duce la apariţia unor probleme politice profunde. În loc să propunem idei care nu interesează pe nimeni, ar trebui să avem grijă de oameni şi de nevoile lor.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, am susţinut acest raport, în principal pentru că paragrafele cu privire la care mi-am exprimat o oarecare îngrijorare au fost fie anulate, fie modificate astfel încât le-am considerat potrivite. Ele se legau mai exact de producţia de produse de la animalele domestice. Aş dori să subliniez faptul că UE şi-a redus considerabil producţia de produse de la animalele domestice, datorită reformelor aplicate politicilor agricole comune (PAC) din trecut, că acum suntem importatori de carne de vită şi că această carne de vită se produce în alte regiuni, cu toate îngrijorările referitoare la schimbările climatice care decurg de aici.

Această situaţie ne arată cât de important este să existe un consens global asupra acestei probleme şi că, deşi Europa este o deschizătoare de drumuri, trebuie să insistăm pentru ca şi alţii să ne urmeze exemplul, deoarece nu vom reuşi decât să ne facem nouă înşine rău, dacă vom fi percepuţi drept singurii care se ridică la înălţimea aşteptărilor.

În final, susţin ideea din acest raport asupra stabilirii unui anumit an pentru strângerea de informaţii şi rezolvarea problemei schimbărilor climatice, astfel încât omenirea să ne urmeze exemplul. Deja se fac paşi importanţi în această direcţie.

  Nirj Deva (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, am votat pentru acest raport, deoarece, pentru prima dată, simt că Uniunea Europeană se sincronizează cu SUA. Preşedintele Obama a fost ales pentru că a afirmat că mediul va ocupa primul loc în programele sale.

Dar nu ştiu dacă cetăţenii pe care îi reprezint vor accepta ideea că putem schimba ceva. Chiar dacă Statele Unite şi Uniunea Europeană acţionează concertat pentru limitarea emisiilor de carbon, trebuie să ţinem seama de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu facem suficiente eforturi pentru ca ţările emergente, precum India şi China, să facă acelaşi lucru – prin transfer de tehnologie şi prin ajutorarea poporului indian şi a poporului chinez, găsind cele mai moderne tehnologii cu emisii scăzute de carbon, pe care să le putem exporta, ajutând la realizarea unor parteneriate cu aceste ţări. Adevărul este că, chiar în acest moment, China acţionează la maximum producţia termocentralelor pe cărbuni, cu emisii intensive de carbon, la fiecare două săptămâni. Aşadar, cum ne putem fi de ajutor, prin limitarea acestei situaţii, fără susţinerea unui transfer de tehnologie?

  Daniel Hannan (NI). – Doamnă preşedintă, constatăm din nou că Uniunea Europeană trăieşte într-o lume virtuală – o lume care există doar în rezoluţiile Parlamentului, în comunicatele Comisiei şi în comunicatele de presă ale Consiliului.

Condamnăm încălzirea globală şi totuşi peregrinările noastre lunare între Bruxelles şi Strasbourg generează sute de mii de tone de gaze cu efect de seră. Ne prefacem că ne preocupă folosirea raţională a pământului şi totuşi, politica agricolă comună încurajează tăierea gardurilor vii, folosirea fertilizanţilor pe bază de substanţe chimice şi aruncarea surplusului pe pieţele vulnerabile din lumea a treia. Propovăduim conservarea şi totuşi, politicile comune de pescuit au creat o calamitate ecologică, distrugând ceea ce ar fi trebuit să fie o resursă regenerabilă majoră.

Stimaţi colegi, nu credeţi că alegătorii noştri au observat acest lucru? Vă imaginaţi că, asemenea demonului diabolic despre care vorbea Descartes, puteţi manipula realitatea prin controlul propriilor lor percepţii? Realitatea este că alegătorii noştri ne-au înţeles intenţiile demult şi tocmai de aceea, cu orice ocazie, votează „nu”. Dacă sunteţi de părere că greşesc, dovediţi-mi acest lucru. Organizaţi un referendum cu privire la Tratatul de la Lisabona: Pactio Olisipiensis censenda est.

– Raport: Claudio Fava (A6-0026/2009)

  Zuzana Roithová (PPE-DE). – (CS) Deşi am votat pentru Raportul Fava, am unele rezerve serioase privind titlul directivei care cuprinde sancţiuni împotriva companiilor care angajează emigranţi ilegali din ţări terţe. Este o ipocrizie atunci când economia subterană cuprinde, la rândul ei, milioane de muncitori, comercianţi, ajutoare domestice şi alte categorii de europeni, iar armonizarea sancţiunilor ar trebui să se aplice pentru munca pe piaţa neagră, indiferent de unde provine angajatul respectiv.

  Emine Bozkurt (PSE). – (NL) Delegaţia Partidului Laburist olandez susţine obiectivele acestei directive şi anume de a penaliza angajarea imigranţilor ilegali în scopul descurajării muncii la negru, acesta fiind unul dintre factorii care atrag imigranţii ilegali şi, în acelaşi timp, de a preveni şi monitoriza exploatarea imigranţilor.

În ciuda unor elemente pozitive cuprinse în acest compromis, ne-am simţit obligaţi să votăm împotriva raportului, din mai multe motive. Iniţial, erau incluse responsabilităţi pentru toţi cei implicaţi, mergând până la antreprenorul principal. Din nefericire, această clauză nu a fost menţinută în formula de compromis dintre Consiliu şi Parlament, fiind acum limitată la prima etapă de selectare a forţei de muncă sau subcontractare. O asemenea viziune este contraproductivă şi încurajează şi mai mult atragerea de forţă de muncă din afara Uniunii, pentru evitarea responsabilităţilor sociale.

Mai mult, documentul nu garantează că imigranţii vor fi protejaţi, iar angajatorii vor fi pedepsiţi dacă încalcă regulile. Imigranţii nu vor avea dreptul la salariile restante în caz de deportare şi nici nu li se va permite să îşi aştepte plata acestora în Uniunea Europeană. Şansele ca ei să îşi primească banii după deportare sunt nule. Asta înseamnă că imigranţii ilegali care devin victime ale exploatării şi doresc să lupte pentru drepturile lor nu au practic nicio şansă.

  David Sumberg (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, m-am abţinut la acest vot important din actuala sesiune a Parlamentului. Desigur, nu susţin venirea imigranţilor ilegali în ţările noastre, pentru a ocupa locurile de muncă ale celor care şi-au plătit impozitele şi obligaţiile de-a lungul timpului, dar consider că responsabilitatea ar trebui să revină, în principal, nu angajatorilor, ci guvernelor naţionale din fiecare ţară în parte. Prin această abţinere, am şansa de a-mi afirma oficial părerea că actualul guvern britanic a eşuat lamentabil în încercarea de a impune, în ţara noastră, o politică responsabilă privind imigrarea – o politică a imigrării, prin care să fie înregistraţi cei care intră în ţară şi cei care ies din ţară, care să asigure un tratament corect atât pentru cei care intră în ţară legal, cât şi pentru imigranţii ilegali şi, mai presus de orice, o politică prin care să se menţină bunele relaţii rasiale şi intercomunitare, bazate pe încrederea poporului britanic în echilibrul corect şi just între imigranţi, rezidenţi şi cei care părăsesc ţara..

⁂

  Francesco Enrico Speroni (UEN). – (IT) Doamnă preşedintă, doresc să ridic o problemă referitoare la ordinea de zi, deoarece, după câte înţeleg, nu s-a votat Raportul Fava. Nu văd cum putem să dăm explicaţii despre modul de vot, din moment ce votul nu a avut loc.

  Preşedintele. – Am votat raportul, nu s-a trecut la votul final, astfel încât se poate ca parlamentarii să dorească să îşi exprime opinia cu privire la votul iniţial.

⁂

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE). – (PL) Doamnă preşedintă, criza demografică este una dintre cele mai grave provocări cu care se va confrunta Uniunea Europeană în viitorul apropiat. Rata scăzută a natalităţii şi speranţa medie de viaţă crescută înseamnă că societatea noastră îmbătrâneşte. Între timp, un grup din ce în ce mai redus de cetăţeni trebuie să plătească costurile aferente.

Lipsa cererii pentru anumite locuri de muncă înseamnă că se angajează imigranţii ilegali, deoarece costurile implicate de plata serviciilor acestora sunt mult mai reduse. Angajarea ilegală ar trebui pedepsită, iar consecinţele ei negative ar trebui să se reflecte, în primul rând, asupra angajatorilor şi abia după aceea să îi afecteze pe muncitorii respectivi.

Directiva stabileşte cerinţele administrative ce trebuie îndeplinite de către angajatori. Totuşi, aceste cerinţe nu ar trebui să fie exagerate, deoarece ele ar putea avea un impact negativ asupra situaţiei persoanelor intrate legal în Uniunea Europeană şi care deţin permise de muncă valabile. Obligaţia de a verifica actele imigranţilor i-ar putea descuraja pe patroni să angajeze străini şi, drept rezultat, ar duce la scăderea semnificativă a ratei angajărilor şi ar afecta piaţa muncii.

  Philip Claeys (NI). – (NL) Voi vota în favoarea Raportului Fava, deşi acesta este, desigur, departe de perfecţiune. În orice caz, aş dori să îmi exprim susţinerea pentru această directivă, care are drept scop punerea în discuţie a imigraţiei ilegale.

Cu siguranţă, acesta este doar vârful aisbergului, deoarece ar trebui să punem în discuţie şi problema traficanţilor, a reţelelor care sponsorizează imigranţii ilegali şi, desigur, chiar guvernele statelor membre care oferă o justificare legală străinilor sosiţi în număr mare în mod ilegal. La urma urmelor, tocmai această exceptare de la rigorile legii este una dintre problemele cele mai grave în toată această discuţie despre imigraţia ilegală. Străinii care pătrund ilegal pot organiza ce proteste vor, pot emite pretenţii, pot face petiţii, fără riscul de a fi prinşi sau de a fi trimişi înapoi în ţara de origine. Ar trebui adoptată o politică eficientă de returnare a acestora, care să fie respectată punct cu punct.

  Daniel Hannan (NI). – Doamnă preşedintă, dreptul de a stabili cine are dreptul să treacă graniţele şi să se stabilească pe teritoriul unui stat este un atribut clar al statului respectiv. Sunt ani buni de când acest Parlament încearcă să legifereze acest atribut de statalitate pentru Uniunea Europeană, fără consimţământul alegătorilor şi, după cum se poate constata din rezultatele referendumurilor din Franţa, Olanda şi Irlanda, în pofida opoziţiei active din partea alegătorilor. Problema imigraţiei ilegale ar trebui să fie o prerogativă naţională, iar problema sancţiunilor împotriva patronilor care angajează imigranţii ilegali ar trebui, categoric, să fie rezervată statelor membre.

Dacă Uniunea Europeană doreşte să îşi extindă jurisdicţia în acest domeniu ar trebui ca, mai întâi, să îşi asigure consimţământul sincer al locuitorilor pentru baza legală a acestor acţiuni. Asta înseamnă că Tratatul de la Lisabona trebuie supus unui referendum. Pactio Olisipiensis censenda est.

  Nirj Deva (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, aceasta este o lege îngrozitoare. Este îngrozitoare, pentru că incriminează angajatorul şi nu incriminează imigrantul ilegal. Este un nonsens. Astfel se va crea un sentiment de ameninţare la nivelul angajatorilor, ori de câte ori urmează să angajeze pe cineva. Vă puteţi imagina ce se va întâmpla atunci când un potenţial angajator se va afla faţă în faţă cu un potenţial angajat şi va începe să îi pună întrebări extrem de delicate?

În plus, asta nu are nicio legătură cu Uniunea Europeană. Această problemă ar trebui să fie de interes pentru legislaţia naţională şi pentru guvernele naţionale – pentru ca parlamentele naţionale din statele membre să decidă pe cine doresc să accepte şi pe cine nu doresc să accepte în ţările lor. Incriminarea angajatorilor din ţările noastre, într-un moment de agravare a recesiunii, este absurdă. Această lege nu ar trebui să vadă niciodată lumina zilei.

– Moţiunea: B6-0062/2009 (Eficienţa Energiei)

  Zuzana Roithová (PPE-DE). – (CS) Uniunea Europeană poate observa acum primele rezultate ale politicii comune a energiei. Licitaţiile ETC vor fi demarate în anul 2015, iar programele legate de energia regenerabilă au început deja. Numai adoptarea Tratatului de la Lisabona va permite o administrare mai eficientă a priorităţilor europene în domeniul energiei, priorităţi care sunt, acum,în plină schimbare. Cea mai importantă, acum, este independenţa politică. Aprovizionarea cu energie nu trebuie să fie o sursă de şantaj politic. A doua prioritate este sporirea cantităţii de energia obţinută din surse ecologice şi regenerabile. Acesta este motivul pentru care aceste tehnologii, dar şi energia nucleară, cu problemele sale legate de siguranţa în exploatare şi de reziduuri, trebuie, de asemenea, să fie avute în vedere în momentul finanţării cercetării ştiinţifice. Cel mai important lucru pe care l-a demonstrat această dezbatere este acela că trebuie să căutăm modalităţi de reducere a consumului şi să dovedim mai mult respect pentru resursele naturale. Dar, toate acestea încep cu educarea copiilor noştri.

  Syed Kamall (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, ţin minte că un lector universitar mi-a spus, pe când eram studentă la master, că tehnologia oferă multe soluţii, dar că, dacă vrei să realizezi ceva, de cele mai multe ori, ai nevoie de voinţă politică şi managerială pentru a-ţi atinge scopurile.

Iată că problema aceasta revine în discuţie în Parlamentul European. Discutăm despre schimbările climatice şi eficienţa energiei. Dar, să nu uităm că lucrările Parlamentului sunt mutate de la Bruxelles la Strasburg de 12 ori pe an, ca să nu mai vorbim de clădirile suplimentare pe care le deţinem la Luxemburg. Acest lucru presupune nu numai costuri suplimentare de 200 de milioane de euro pe an pentru contribuabilii europeni dar şi emisia a 192 000 de tone de dioxid de carbon – echivalentul a 49 000 de baloane cu aer cald. Este, deci, timpul ca politicienii din acest Parlament să nu se mai aprindă vorbind despre problemele de eficienţă a energiei şi de schimbare climatică, să renunţe la ipocrizie şi să închidă Parlamentul din Strasburg.

  Francesco Enrico Speroni (UEN). – (IT) Doamnă preşedintă, sunt conducător auto şi m-am săturat de persecuţia la care este supusă această categorie în mod constant. Unele propuneri din acest raport sunt exemple tipice ale acestei persecuţii, motiv pentru care am votat împotriva lui.

  Nirj Deva (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, am susţinut acest raport cu reticenţă, dar aş fi preferat să nu fi votat pentru. Asta pentru că nu putem obţine eficienţă fără competiţie. Competiţia este principalul stimulent al eficienţei pe orice piaţă – fie ea a energiei sau de alt fel – iar noi folosim în întreaga Europă un instrument – tehnologia – pentru a stimula o piaţă eficientă a energiei.

Fără îndoială, eficienţa energiei ar trebui să fie stimulată prin competiţie în Uniunea Europeană. Dacă am fi procedat astfel şi dacă am fi căutat modalităţi de a concura pentru sporirea eficienţei energiei, am avea cea mai eficientă piaţă de energie din lume. De aceea am spus că am votat pentru această moţiune cu reticenţă.

–Moţiunea: RC-B6-0066/2009 (Deţinuţii din Guantanamo)

  David Sumberg (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, înainte să ne luam rămas-bun de la Guantanamo, ca urmare a deciziei acestui Parlament şi a hotărârii executive a preşedintelui Statelor Unite – o combinaţie imorală de manifestări nedisimulate ale puterii – permiteţi-mi să subliniez două lucruri:

In primul rând, Guantanamo a fost înfiinţată pentru protejarea tuturor cetăţenilor noştri. Din punctul de vedere al Statelor Unite, acest lucru a funcţionat. Nu a mai existat niciun act de terorism pe teritoriul Statelor Unite după 11 septembrie. Să salutam recordul stabilit în această privinţă de Preşedintelui George W. Bush, acum, la retragerea sa din funcţie. Ştiu că astfel am rostit erezia supremă în acest Parlament, însă acesta este adevărul.

In al doilea rând, să nu uităm că, în ciuda uşurinţei cu care am dat sfaturi americanilor, rămâne să vedem cum va acţiona Europa acum pentru a împărţi cu ei povara reprezentată de o parte din aceşti deţinuţi şi pentru a ne proteja poporul împotriva unor viitoare atacuri teroriste. Nu mă aştept la o reacţie promptă în acest sens.

  Jim Allister (NI) . – Doamnă preşedintă, dornic, ca întotdeauna,să nu scape nicio ocazie, Parlamentul European le cere astăzi, ţărilor membre să îşi deschidă larg braţele pentru a-i primi pe deţinuţii din închisoarea Guantanamo, în aceeaşi zi în care serviciile de securitate au dezvăluit faptul că Mullah Sakir, care a fost eliberat anul trecut, se află acum sub înalta comandă a Al-Quaida şi conduce atacuri împotriva trupelor britanice şi a celor NATO, în Afganistan. Chiar în această zi, noi declarăm că uşile UE sunt larg deschise pentru asemenea activişti terorişti. Am înnebunit? Reţineţi, odată ce sunt lăsaţi să intre şi primesc acte de cetăţeni, astfel de oameni au totală libertate de mişcare prin toate statele membre ale UE. Sper că cei care au votat pentru această nebunie vor şti ce să facă atunci când totul va eşua.

  Zuzana Roithová (PPE-DE). – (CS) Doamnă preşedintă, permiteţi-mi să explic de ce m-am abţinut de la votul pentru moţiunea cu privire la închiderea închisorii Guantanamo. Discuţia de ieri a arătat că toată lumea primeşte cu bucurie acest plan popular sau populist al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, dar noi nu putem face mai mult. Moţiunea conţine opinii pentru care nu deţinem suficiente evaluări sau informaţii verificate. Ieri, am alocat trei ore de dezbateri aprinse locului în care ar trebui să meargă prizonierii şi cei ale căror fapte nu au fost încă probate. În mod evident soluţia trebuie să vină de la Congresul Statelor Unite şi de la guvernele individuale ale unor ţări europene, însă ea nu depinde de Parlamentul European. În consecinţa, nu am votat pentru această moţiune.

  Philip Claeys (NI) . – (NL) Deşi moţiunea cu privire la Guantanamo conţine un număr de elemente care confirmă fundamentele înseşi ale statului de drept, nu sunt mulţumit, desigur, de subtextul acestui document, anume că deţinuţii din închisoarea Guantanamo ar fi un fel de victime demne de compasiunea noastră. Aceşti oameni nu sunt tocmai uşi de biserică. Sunt oameni suspectaţi de acte de terorism, dar,pentru ale căror fapte lipsesc probele concludente.

Statele membre ar trebui să facă aranjamentele necesare pentru acceptarea deţinuţilor din închisoarea Guantanamo. Cel puţin asta susţine moţiunea. Acesta este un lucru cel puţin problematic. Chestiunea fundamentalismului Islamic radical este, în viziunea mea, îndeajuns de însemnată în Europa şi ea dovedeşte existenţa unui anumit nivel de obtuzitate a celor care doresc o luptă contra terorismului, dar care, în acelaşi timp, deschid larg porţile unor oameni suspectaţi de legături cu Al-Quaida, Talibanii şi grupuri asociate acestora.

  Daniel Hannan (NI) . – Doamnă preşedintă, ani de-a rândul, acest Parlament a criticat Statele Unite pentru suspendarea libertăţilor cetăţeneşti, fapt inerent menţinerii centrului de detenţie de la Guantanamo. Printre vocile care şi-au exprimat îngrijorarea, s-a aflat şi a mea.

Am acceptat – spre deosebire de alte persoane din Parlament – faptul că aceste probleme erau dificile şi sensibile. O parte din deţinuţi au fost eliberaţi, doar ca sa fie recapturaţi pe fronturile din Afganistan. Unul dintre aceştia s-a aruncat în aer într-o piaţă din Irak, omorând zeci de oameni. Cu toate acestea, unele principii sunt absolute si nu ar trebui să fie sacrificate în favoarea caracterului expeditiv al soluţiei oferite. Un astfel de principiu este acela conform căruia nimeni nu poate fi reţinut fără a fi acuzat de un act ilegal.

Stimaţi colegi, am prefaţat fiecare dintre moţiunile noastre cu privire la Guantanamo cu declaraţii de susţinere. Am vorbit şi am pledat ca prieteni ai Statelor Unite. Ei bine, acum avem şansa să facem ceea ce am promis. Administraţia Statelor Unite ne cere sprijinul pentru îndeplinirea a ceea ce solicităm de multă vreme. A nu răspunde acestei cereri, ar însemna să dăm dovadă de răutate, inconsecvenţă şi ipocrizie şi să ne subminăm propriile eforturi.

  Syed Kamall (PPE-DE) . – Doamnă preşedintă, aceia dintre noi care credem în libertate, drepturile individuale şi statul de drept, am încercat, ani la rândul, să îi convingem pe prietenii noştri americani să închidă Guantanamo Bay sau centrul de detenţie de acolo. Deci, ţara care se consideră liderul lumii libere, nu poate sa lase deoparte acele valori, atunci când situaţia o cere, în ciuda îngrijorării sale de înţeles pentru propria siguranţă.

Acum, când Preşedintele Obama a anunţat închiderea Guantanamo Bay, ar trebui să acordăm tot sprijinul posibil. Cu toate acestea, nu Uniunea Europeană este cea care trebuie să decidă cine poate intra în ţările Uniunii Europene. Decizia trebuie sa aparţină statelor membre; să cerem, prin urmare, ţărilor membre să contribuie, şi ele, la sprijinirea prietenilor noştri americani, în aceste momente. Ei şi-au demonstrat voinţa şi ne-au ascultat. Este timpul să îi ascultăm şi noi, aşa cum elita politică europeană ar fi trebuit să îi asculte pe alegatori atunci când, la referendum după referendum, aceştia au respins Tratatul de la Lisabona. Este timpul să ascultăm vocile care contează.

  Nirj Deva (PPE-DE) . – Doamnă preşedintă, Magna Carta si Habeas Corpus stau la temelia Constituţiei Statelor Unite ale Americii. De asemenea, ele reprezintă principiile fundamentale pe baza cărora au fost scrise legile ţării mele. Nu poţi învinui şi închide pe cineva fără a-l pune sub acuzare şi fără a-l judeca. Totuşi, l-am condamnat, ani la rândul, pe Preşedintele Bush pentru ce a făcut cu Guantanamo Bay. Acum suntem în situaţia în care Preşedintele Obama a hotărât, în mod foarte corect, sa desfiinţeze acest loc.

Dacă preşedintele american în exerciţiu a ascultat ce aveam de spus, este, cu siguranţă, de datoria noastră să încurajăm statele membre să preia povara aliaţilor noştri americani. Dar, aceasta nu este o problemă pe care Parlamentul European poate să o dicteze altor parlamente. Rămâne la latitudinea parlamentelor naţionale să decidă dacă este în interesul lor să îi ajute pe americani în momentele lor de dificultate..

Explicaţii scrise privitoare la vot.

– Raport: Karl-Heinz Florenz (A6-0495/2008)

  Šarunas Birutis (ALDE) , în scris. – (LT) Europa are nevoie de o politică strategică energetică unică, capabilă să asigure folosirea eficientă a resurselor şi să reducă la minim impactului asupra mediului înconjurător.

Uniunea Europeană şi statele membre trebuie să asigure dezvoltarea infrastructurii energetice a Europei, un imperativ în încercarea noastră de a diversifica resurselor energetice ale UE şi de a reduce dependenţa de combustibilii fosili.

Astăzi, în UE, cea mai mare parte din energia folosită şi din cantitatea de dioxid de carbon emisă – aproximativ 40% din cantitatea totală de CO2 emis - sunt puse pe seama încălzirii clădirilor. Există, în special în acest domeniu, multe posibilităţi de reducere a consumului de energie.

Sunt de acord cu propunerea raportorului de a organiza o campanie de informare a cetăţenilor, la nivel naţional, menită să sporească folosirea eficientă a energiei. În timpul acestei campanii, proprietarilor de caselor şi apartamente li se vor efectua termografii ale locuinţelor şi li se vor oferi informaţii legate de eficienţa cu care folosesc energia, precum şi recomandări referitoare la finanţări pentru eventualele lucrări de modernizare, prin intermediul microcreditelor. Nivelul redus de eficientă energetică reprezintă un neajuns al clădirilor din era post-sovietică şi mulţi proprietari nu ştiu cum şi prin ce mijloace să economisească energia. Cred că este necesar să mărim până la 15% subvenţia acordată din Fondurile Structurale ( în prezent ea este de 3% ) pentru renovarea locuinţelor.

  John Bowis (PPE-DE), în scris. Conservatorii britanici salută sfera largă de acoperire a raportului Comisiei Temporare asupra Problemelor Climatice. Credem că raportul aduce o contribuţie semnificativă la această dezbatere, care va conduce la un acord internaţional efectiv asupra schimbările climatice la Copenhaga, în 2009. Susţinem în special obiectivul ambiţios al ţintelor de reducere a emisiilor pe termen mediu şi lung, promovarea energiei regenerabile şi a eficienţei sporite a energiei şi apelul făcut pentru o abordare sustenabilă a exploatării forestiere, a pădurilor tropicale şi a despăduririlor. Suntem, de asemenea, de părere că o economie bazată pe un consum redus de dioxid de carbon va stimula inovaţiile, ceea ce va duce la crearea de noi afaceri competitive şi de noi locuri de muncă în domeniul energiilor regenerabile şi al tehnologiei şi proiectelor ecologice.

Cu toate acestea, nu putem fi de acord cu afirmaţia că Politica Europeană de Securitate şi Politica Europeană de Securitate şi Apărare joacă un rol în abordarea efectelor schimbărilor climatice.

De asemenea, ne opunem cu tărie trimiterilor la Tratatul de la Lisabona, îndeosebi celor care sugerează că Uniunea Europeană nu are încă suficiente competenţe în domeniul schimbărilor climatice. Suntem siguri că UE dispune de toată autoritatea care îi este necesară pentru a ajuta popoarele Europei să conlucreze pentru a rezolva şi pentru a se impune, prin puterea exemplului propriu, în problema schimbărilor climatice.

  Nicodim Bulzesc (PPE-DE), în scris. − Am votat favorabil raportul Florenz deoarece sunt de acord cu recomandările făcute pentru viitoarea politică integrată a protecţiei mediului.

Acest raport solicită Comisiei să monitorizeze îndeaproape şi să analizeze cele mai recente rezultate ale cercetărilor ştiinţifice în scopul de a aprecia, în special, dacă obiectivul UE de 2ºC şi-ar atinge cu adevărat scopul de a evita schimbările climatice periculoase.

Totodată, subliniază importanţa stabilirii, de către UE şi celelalte state industrializate ca şi grup, a unui obiectiv pe termen mediu de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 25%-40% până în 2020, precum şi a unui obiectiv pe termen lung de reducere a emisiilor cu cel puţin 80% până în 2050, comparativ cu anul 1990, continuând să se acorde atenţie scopului de a limita creşterea temperaturii globale medii la 2ºC peste nivelurile preindustriale, obţinând, astfel, o probabilitate de 50% de a realiza acest obiectiv.

  David Casa (PPE-DE) , în scris. Acesta este un raport deschizător de drumuri şi care transmite un mesaj clar către toată lumea, de a acţiona acum, până nu este prea târziu. Nu putem să ne asumăm riscuri acolo unde este vorba despre prezervarea naturii şi a umanităţii. Este nevoie de o politică unită, pentru evitarea acţiunilor redundante şi este necesar să ne armonizăm obiectivele şi strategiile. Uniunea Europeană ar trebui să îşi asume rolul principal în lupta împotriva schimbărilor climatice, iar acest raport reprezintă un pas semnificativ în această direcţie. Dreptul la viaţă, siguranţă, sănătate, educaţie şi protecţie a mediului sunt drepturi fundamentale şi este datoria noastă să le protejăm, pentru generaţiile viitoare. Suntem deja conştienţi de pagubele enorme cauzate de schimbările climatice şi este de datoria noastră să reducem aceste daune, cât mai mult posibil.

  Charlotte Cederschiöld, Christofer Fjellner, Gunnar Hökmark şi Anna Ibrisagic (PPE-DE), în scris (SV) Am votat astăzi în favoarea raportului care tratează viitoarea politică integrată a Uniunii Europene privind schimbările climatice. Totuşi, în legătură cu aceasta, am dori să subliniem faptul că veniturile obţinute din perceperea taxelor de poluare ar trebui să revină statelor membre.

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE), în scris. − Am votat în favoarea raportului „2050: viitorul începe azi – recomandări pentru o viitoare politică integrată pentru protecţia mediului în UE” deoarece schimbările climatice pot produce dezastre ireversibile, iar epoca energiei fosile ieftine este pe cale de a lua sfârşit.

De aceea, UE în colaborare cu partenerii săi strategici trebuie să facă toate eforturile pentru a reduce dependenţa actuală de combustibili fosili şi pentru a spori semnificativ ponderea energiei regenerabile.

Prin investiţii corespunzătoare, eficienţa energetică a economiei europene trebuie să crească, iar emisiile de gaze poluante cu efect de seră trebuie reduse cu peste 25%, în următorii 12 ani.

UE trebuie să aplice cu hotărâre acţiunile necesare pentru realizarea obiectivelor pentru 2050: mai puţine emisii de gaz cu efect de seră, 60% energii regenerabile şi eficienţă energetică.

Anul European al Creativităţii şi Inovării poate constitui un reper major în acest sens, subliniind importanţa fundamentală a investiţiilor în cercetarea ştiinţifică şi în noile tehnologii.

  Konstantinos Droutsas (GUE/NGL), în scris (EL) Schimbările climatice sunt rezultatul exploatării iresponsabile a resurselor naturale de către agenţii economici, în scopul obţinerii de profit.

UE consideră că lucrătorii, modul de viaţă şi obiceiurile de consum ale acestora sunt de vină. Uniunea doreşte să pună lupul paznic la oi acordând responsabilitatea limitării schimbărilor climatice chiar celor care provoacă aceste schimbări: companiilor monopoliste şi multinaţionalelor. Prelucrarea energiei, a apei, a lemnului a deşeurilor şi producţia agricolă sunt acum privatizate şi concentrate în mâinile câtorva multinaţionale, în numele mediului înconjurător. Funcţionarea neîngrădită a „pieţei libere”, liberalizarea pieţelor şi restructurările capitaliste reprezintă nucleul măsurilor propuse în raportul Parlamentului European.

Acordurile UE cu ţările lumii a treia cer liberalizarea pieţelor şi a serviciilor publice din toate aceste sectoare. Sunt incluse o serie de obiective ca, de exemplu, cel legat de biogazul care distruge păduri uriaşe. Sunt promovate transformările şi este oferit sprijin culturilor agricole individuale, distrugându-se astfel biodiversitatea.

Protecţia mediului este folosită chiar ca pretext pentru intervenţiile imperialiste, în conformitate cu „doctrina Solana”.

Economia ecologică promovată de către UE şi SUA oferă o cale de manifestare a dorinţei de acumulare de capital, de protejare a profiturilor companiile monopoliste şi de sporire a exploatării lucrătorilor şi a resurselor naturale. Nu numai că această abordare nu rezolvă nimic; dimpotrivă, ea exacerbează problema schimbărilor climatice.

  Edite Estrela (PSE) , în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului Florenz privind „2050: Viitorul începe azi – recomandări pentru o viitoare politică integrată pentru protecţia mediului”, deoarece oferă Uniunii Europene, statelor membre şi cetăţenilor acestora o serie de propuneri care vizează reduceri ambiţioase ale gazelor cu efect de seră pe teritoriul Uniunii Europene.

Aş vrea să accentuez că problema schimbărilor climatice necesită o abordare transversală la toate nivelurile în serviciul politicilor publice şi că investiţiile în tehnologii ecologice reprezintă, de asemenea, o urmare a crizei economice actuale, în sensul că vor duce la crearea de noi locuri de muncă.

Consider că raportul final al Comisiei temporare pentru schimbările climatice, a cărei membră am fost, reprezintă o contribuţie importantă în lupta împotriva schimbărilor climatice şi demonstrează necesitatea de a se ajunge la un acord internaţional în cadrul conferinţei de la Copenhaga ce va avea loc la sfârşitul anului.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL) , în scris. – (PT) Raportul nu ridică problema esenţială privind cauzele abuzului din mediul înconjurător, şi anume, natura prădătoare a capitalismului. Raportul încearcă doar să împartă responsabilitatea între toate părţile implicate, pentru a justifica propuneri care se bazează esenţial pe liberalizarea pieţelor, costurile fiind suportate de clienţi şi lucrători.

Deşi textul final, aprobat în şedinţă plenară, este mai rezervat decât propunerea originală şi are unele aspecte pozitive, nu suntem de acord cu alte chestiuni, şi anume, acelea în care protecţia mediului este folosită ca scuză pentru o nouă ocazie de a impune ofensiva ideologică, a pasa responsabilitatea oamenilor de rând şi lucrătorilor şi a comercializa acţiunile de mediu pentru a obţine profit de pe urma lor.

Astfel, am votat pentru anumite propuneri, inclusiv cele înaintate de grupul nostru, care caută să amelioreze conţinutul raportului, dar ne-am văzut nevoiţi să respingem încercările de a comercializa orice este esenţial vieţii umane, inclusiv aerul pe care îl respirăm.

  Glyn Ford (PSE) , în scris. – Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care planeta se confruntă în prezent. Sunt şi eu în favoarea becurilor electrice eficiente din punct de vedere energetic, însă acest lucru, să fim oneşti, nu este de ajuns. Trebuie să ne mobilizăm cu toţii şi să facem schimbări mult mai drastice şi dramatice în stilul nostru de viaţă şi în vieţile noastre.

Am fost de curând întrebat, la o întâlnire publică în Cheltenham, în circumscripţia din care provin, care mi se pare cel mai important lucru care ar putea fi făcut pentru a combate încălzirea globală şi schimbările climatice. Răspunsul meu a fost clar: ratificarea Tratatului de la Lisabona. Fără o Uniune Europeană puternică şi influentă, competentă în materie de politică externă şi de securitate comună, nu cred că vom reuşi să convingem Statele Unite, Japonia, China şi India să adopte măsurile necesare.

Susţinerea şi încurajarea unei Uniuni Europene puternice şi unite va contribui mai mult la combaterea schimbărilor climatice decât o pot face milioane de becuri electrice eficiente din punct de vedere energetic.

  Duarte Freitas (PPE-DE) , în scris. – (PT) Prezentul raport întruneşte poziţiile mai multor grupuri politice şi grupuri de interese, pe baza celor mai recente şi fiabile date ştiinţifice. Prin urmare, documentul este, fără îndoială foarte aprofundat, extins, de ultimă oră şi relevant.

Sunt de acord cu raportul în ansamblu, dar am votat împotriva referirilor mai directe la impactul creşterii animalelor asupra schimbărilor climatice. Agricultura nu trebuie ostracizată. În schimb, trebuie încurajate producerea şi consumul de produse locale, deoarece transportul acestora permite reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Pe de altă parte, am votat în favoarea referirilor la problemele cu care se confruntă agricultura ca urmare a schimbărilor climatice, deoarece consider că regiunilor celor mai sever afectate ar trebui să li se acorde compensaţii în consecinţă. În ceea ce priveşte acelaşi subiect al adaptării la schimbările climatice, sunt de acord cu punerea urgentă în aplicare a Directivei-cadru privind protecţia solului. De asemenea, politica de coeziune, de protecţie a apei şi programul Natura 2000 trebuie adaptate pentru a face faţă impactului prezis.

Recent, am votat în favoarea referirilor la necesitatea de a evita uzarea excesivă a mecanismelor de flexibilitate ale protocolului de la Kyoto, deoarece Europa trebuie să reducă drastic emisiile de gaze, dacă doreşte să-şi păstreze rolul principal în negocierile internaţionale şi să se asigure de semnarea unui acord global la Copenhaga.

  Jaromir Kohlicek (GUE/NGL) , în scris. – (CS) Schimbările globale reprezintă un fapt dovedit. Totuşi, unii oameni de ştiinţă îşi exprimă îndoiala asupra acestui fenomen. De asemenea, efectul activităţilor omului, considerate chiar şi în acest raport ca fiind principala cauză a schimbărilor climatice, este pus la îndoială de către unii oameni de ştiinţă. În orice caz, cele 22 de capitole ale raportului oferă o redare aprofundată a problemei din perspectiva majorităţii experţilor la nivel mondial. În ceea ce priveşte capitolele individuale, capitolul despre energie este oarecum incomplet. Raportul afirmă în mod corect că combustibilii fosili sunt o resursă finită, dar nu se reuşeşte să abordeze problema principală, şi anume, asigurarea cantităţii suficiente de energie în situaţia în care, în anul 2030, consumul global va creşte într-adevăr cu 60%.

Este, aşadar, evident că va fi nevoie de un efort susţinut pentru construcţia de centrale nucleare în viitorul foarte apropiat. În prezent, aceasta este singura sursă recunoscută de energie pură care poate fi produsă pe scară largă, dar are oponenţi din punct de vedere ideologic, chiar şi în cadrul Parlamentului European. Până când fuziunea termonucleară nu va fi bine stăpânită, nu va exista o alternativă pentru energia nucleară, atunci când va fi nevoie de o sursă de energie pură. În acest sens, sunt de acord cu cele prezentate în raport.

  Marie Noëlle Lienemann (PSE), în scris. – (FR) Raportul Florenz stabileşte o listă foarte detaliată de măsuri care trebuie luate pentru a combate schimbările climatice şi a dezvolta politici de susţinere. Totuşi, acesta prezintă lipsuri structurale în ceea ce priveşte reorientarea vitală şi de dorit a Uniunii Europene.

Principalele deficienţe sunt de natură financiară.

Deşi este luată în considerare crearea unei taxe pe emisiile de carbon, analiza şi aplicarea unei astfel de taxe, precum şi a unei compensaţii sistematice de carbon per produs nu sunt incluse în Planul de acţiune pentru 2009-2014. Cu toate acestea, este un element esenţial.

Nu a fost menţionată nicio cifră de buget pentru activităţile şi proiectele vizate şi definitive, pentru infrastructura publică sau politicile industriale inovatoare, pentru dezvoltarea regională, ajutorul acordat autorităţilor locale sau pentru cercetare şi dezvoltare.

În ceea ce priveşte industria, trimiterea la „instrumentele legislative” nu este suficientă.

De asemenea, înfiinţarea unui Fond european pentru climă se află sub rezerva cerinţei de „a lăsa piaţa să decidă asupra tehnologiilor care ar trebui folosite...”

Prin urmare, nici nu va favoriza o viziune pe termen lung, nici nu va trezi un interes general. Este absurd.

De aceea, este necesar ca UE să adopte măsuri urgente în privinţa taxei pe emisiile de carbon, a ajutorului public pentru susţinerea unui nou acord ecologic şi a bugetului comunitar pentru prevenirea schimbărilor climatice.

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris. – (SV) Nu există niciun dubiu: clima se schimbă. Cu toate acestea, nu este sigur dacă acest lucru este în primul rând sau în mare măsură rezultatul activităţilor omului sau este în primul rând sau în mare măsură o parte a unui proces natural. Există încă o mare incertitudine cu privire la ce se întâmplă şi ce măsuri trebuie luate în această privinţă. Dar tocmai această incertitudine indică, de exemplu, că ar trebui să întreprindem primele acţiuni în direcţia diminuării emisiilor de bioxid de carbon în atmosferă. Aceasta explică de ce, cu o ocazie anterioară, am votat în favoarea propunerii de a reduce aceste emisii cu până la 20% până în 2020.

În acest moment, Comisia temporară a Parlamentului European privind schimbările climatice a înaintat un raport privind modul în care Uniunea Europeană trebuie să acţioneze în legătură cu schimbările climatice. Raportul este foarte extins. Dă impresia că deputaţii implicaţi au ca scop satisfacerea intereselor particulare, cum ar fi agricultura şi turismul. În acelaşi timp, în raport se solicită mai multe fonduri şi mecanisme noi, iar, în practică, propune măsuri importante pentru o economie planificată, centralizată, cu campanii de propagandă, în şcoli şi în centrele de recreare după orele de curs, care să fie controlate de la Bruxelles.

Raportul se situează atât de departe de problemele-cheie încât mă văd obligat să votez împotrivă. Nu putem continua să votăm în favoarea oricărui act propus, doar pentru a ne arăta îngrijorarea, nesiguranţa şi dorinţa de a acţiona în ceea ce priveşte schimbările climatice.

  David Martin (PSE), în scris. – Susţin acest raport care reconfirmă angajamentul pe termen scurt al UE de a reduce emisiile de carbon cu 30% până în 2020 în cazul unui acord internaţional. Acest raport susţine, de asemenea, obiectivul inclus în foaia de parcurs de la Bali, şi anume că ţările industrializate ar trebui să reducă emisiile cu 80% până în anul 2050. Salut acest raport care îndeamnă Comisia şi Consiliul să adopte un rol de conducere la următoarele negocieri post-Kyoto ce vor avea loc la Copenhaga şi care solicită instituirea unor standarde minime de eficienţă energetică în UE pentru clădiri noi şi clădiri renovate. Raportul invită ECONFIN să introducă cote reduse de TVA pentru energia regenerabilă şi produsele cu un consum energetic scăzut.

Susţin ideea ce a solicita stimulente economice, cum ar fi un sistem de comercializare a cotelor de emisii de carbon, pentru ca ţările să-şi protejeze pădurile tropicale, precum şi măsuri de eficienţă energetică care să fie adoptate la nivel local şi regional pentru a combate penuria energetică.

  Iosif Matula (PPE-DE), în scris. − Prin adoptarea acestui raport, Uniunea Europeană dovedeşte că se implică activ în combaterea efectelor negative pe care le generează schimbările climatice. Încălzirea globală reprezintă una dintre cele mai delicate probleme cu care se confruntă întreaga planetă şi de aceea necesită un efort comun din partea tuturor ţărilor. Cele peste 150 de recomandări incluse în acest raport acoperă majoritatea ariilor care pot fi îmbunătăţite pentru atingerea obiectivului european de reducere a creşterii temperaturii la 2 grade C.

Pentru asigurarea atingerii acestui obiectiv, este necesară implicarea activă a tuturor oamenilor şi educarea corectă a acestora în spiritul protejării mediului şi responsabilităţii faţă de generaţiile viitoare.

Planul european de redresare economică susţine lupta împotriva încălzirii globale prin alocări de fonduri pentru dezvoltarea de tehnologii inovatoare, dar şi prin modalităţi de îmbunătăţire a eficienţei energetice. Prin investiţii în cercetare şi inovare se pot dezvolta tehnologii curate, ca răspuns la provocările pe care le ridică schimbările climatice.

Consider că măsurile propuse sunt realizabile şi pot fi implementate pe termen mediu şi lung. Chiar dacă majoritatea ţărilor se confruntă cu o serie de probleme economice şi financiare, o atenţie deosebită trebuie acordată stopării efectelor negative ale schimbărilor climatice.

  Mary Lou McDonald (GUE/NGL), în scris. – Am fost foarte încântată să susţin raportul final al Comisiei temporare privind schimbările climatice.

Raportul de astăzi al domnului Florenz se bazează pe principii ştiinţifice şi prezintă provocările cu care se confruntă societatea noastră în diverse domenii, cum ar fi transportul, amenajarea teritoriului, gestionarea energiei şi a deşeurilor. Criza economică actuală nu ar trebui folosită drept scuză pentru a reveni la angajamentele anterioare privind schimbările climatice. Unele forţe în favoarea unui progres mai lent au încercat să folosească această criză economică drept scuză pentru a-şi ignora angajamentele necesare privind schimbările climatice. Acest gest nu ar trebui privit doar ca un truc cinic, venind de la forţe total dezinteresate de problema schimbărilor climatice, ci şi ca un mod foarte îngust de a vedea lucrurile.

În ceea ce priveşte energia nucleară, resping în mod expres noţiunea că aceasta ar avea vreun rol de jucat în economia ecologică de mâine şi din viitorul îndepărtat. Irlanda trebuie să rămână o insulă neimplicată în acţiuni nucleare.

Sursele de energie ecologică şi regenerabilă ar trebui să fie baza aprovizionării noastre cu energie şi nu soluţia periculoasă şi de scurtă durată pe care ne-o oferă energia nucleară.

  Miroslav Mikolášik (PPE-DE), în scris. – (SK) Vă doresc o zi bună tuturor. Susţin raportul în totalitate şi aş dori să vă mulţumesc, domnule Florenz, pentru acest raport detaliat privind viitoarea politică a Uniunii Europene privind schimbările climatice. Este cumplit că schimbările climatice globale influenţează şi vor continua să influenţeze mediul în care trăim şi, prin urmare, sănătatea şi societatea noastră. Avem deci datoria de a ajunge la o înţelegere asupra unei politici care va ajuta la reducerea factorilor ce contribuie la o viitoare catastrofă.

De la decizia Parlamentului, în aprilie, de a înfiinţa Comisia temporară privind schimbările climatice, negocierile privind asistenţa în integrarea acţiunilor europene într-un context global au avut succes. Cu toate acestea, trebuie să persistăm în a ne arăta preocuparea faţă de obiectivele de reducere, consumul de energie şi rolul agriculturii. Prin cooperare, este posibil să reuşim să reducem emisiile de carbon şi să încetinim procesul de încălzire globală în Europa şi peste tot în lume.

Aşa cum a spus domnul Florenz, există mai multe modalităţi de a aborda schimbările climatice, dar ştim că este corect să începem cu îmbunătăţirea eficienţei şi a modului de gestionare a resurselor. Schimbările climatice globale ne distrug mediul în care trăim, modul nostru de viaţă şi oportunităţile viitoarelor generaţii. Trebuie să facem tot posibilul pentru a încetini acest proces sau chiar pentru a-l opri. Vă mulţumesc tuturor.

  Jan Mulder (ALDE), în scris. – (NL) – Deşi acest raport a beneficiat de susţinerea mea pe parcursul votului final, acest lucru nu mă împiedică să exprim obiecţii serioase în legătură cu unele secţiuni ale lui. Nu consider culturile agricole destinate producţiei animaliere drept un factor al schimbărilor climatice. De asemenea, nu consider necesară introducerea unei directive europene privind solul pentru a rezolva problema schimbărilor climatice.

  Alexandru Nazare (PPE-DE), în scris. – (RO) În actualul climat economic, a devenit din ce în ce mai dificilă finanţarea investiţiilor în tehnologie ecologică şi energie verde, care sunt atât de necesare în lupta împotriva încălzirii globale. Din această cauză, mă alătur colegilor mei care sprijină acest raport şi propun măsuri de creştere a investiţiilor „inteligente”, care reprezintă o soluţie nu numai pentru schimbările climatice, ci şi pentru criza financiară, deoarece oferă posibilitatea de generare de noi locuri de muncă.

O astfel de măsură este reglementarea proiectului Comisiei, dezbătut în Parlament, care stipulează că statele membre pot finanţa, cu fonduri structurale şi de coeziune, programe de lucrări publice, la scară largă, de renovare rezidenţială. Acestea pot aduce numeroase beneficii. De exemplu, familiile cu venituri mici pot primi asistenţă financiară pentru a-şi moderniza sistemele de încălzire şi a se putea bucura de scăderi substanţiale ale plăţilor de întreţinere. În plus, această măsură va contribui la reducerea dependenţei energetice a Europei, care este o prioritate, în lumina recentei crize de energie prin care a trecut de curând Europa.

  James Nicholson (PPE-DE), în scris. – Acest raport tratează probleme-cheie legate de schimbările climatice, cum ar fi reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră, promovarea de surse de energie regenerabilă şi îmbunătăţirea eficienţei energetice.

În prezent, ne confruntăm cu situaţia în care efectele schimbărilor climatice şi ale încălzirii globale încep să se facă simţite mai repede decât ne imaginam. Din acest motiv, este necesar ca politica de protecţie a mediului să rămână una dintre cele mai importante priorităţi ale UE şi ale statelor membre.

Odată cu adoptarea pachetului climatic şi energetic adoptat în luna decembrie, UE a preluat un rol de conducere clar în ceea ce priveşte legislaţia mediului înconjurător şi se află în poziţia de a încuraja ţările din afara Europei să îi urmeze exemplul şi de a promova politici menite să abordeze schimbările climatice.

Nu ne putem permite să ignorăm acest aspect şi să aşteptăm cincizeci de ani ca să vedem care ar putea fi consecinţele.

  Rovana Plumb (PSE), în scris. − Am votat acest raport deoarece el constituie „foaia de parcurs în 12 puncte de acţiune” a viitoarei politici integrate pentru protecţia mediului.

În raport se subliniază importanţa de a stabili de către UE şi celelalte state industrializate ca şi grup, a unui obiectiv pe termen mediu de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) cu 25-40% până în 2020 şi, pe termen lung, cu 80% până în 2050 comparativ cu anul 1990.

Pentru a atinge aceste obiective şi pentru adaptarea la schimbările climatice trebuie asigurate fonduri de cca. 175 milioane euro/an la nivelul UE. Aceasta impune crearea unui fond climatic, alimentat din veniturile provenite din schema de comercializare a emisiilor şi/sau a unor fonduri private corespunzătoare în statele membre pentru asigurarea finanţării unei politici viitoare referitoare la climă, investiţiile şi solidaritatea pe care le va presupune.

O atenţie deosebită trebuie acordată cercetării pentru a se asigura suport ştiinţific dezvoltării şi implementării tehnologiilor „curate”. Trebuie folosită politica de mediu, ca şansă a strategiei de adaptare la efectele schimbărilor climatice, aplicată corect şi intersectorial, la contracararea efectelor crizei, prin crearea de noi locuri de muncă „verzi” în întreprinderi competitive.

  Zdzisław Zbigniew Podkański (UEN), în scris. – (PL) Până în prezent, pe parcursul a diverse perioade legislative, au fost aduse în discuţie treisprezece hotărâri ale Parlamentului European pe tema schimbărilor climatice. În ciuda eforturilor Comisiei şi ale Parlamentului, această problemă continuă să fie un subiect controversat. Raportul domnului Florenz nu schimbă poziţia celor care nu sunt convinşi de influenţa decisivă a activităţii umane asupra schimbărilor climatice care au fost, timp de milioane de ani, expuse doar legilor naturii.

O altă problemă priveşte ideea unei politici integrate pentru toate ţările europene. Nu se poate vorbi despre o abordare integrată, având în vedere că raportul nu face referire la situaţiile specifice ale noilor state membre sau, mai important, la eforturile pe care le-au făcut începând cu anul 1989 pentru a reduce poluarea şi emisiile de gaze cu efect de seră. Fiind diferite, ţările au dreptul să îşi propună obiective diferite. Fiecare stat trebuie să aibă dreptul de a alege ce tehnologie să folosească pentru a obţine energie. În ceea ce priveşte recomandările Comisiei de a stabili un plafon obligatoriu de 20% pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, se pare că nu este complet nefondată suspiciunea că energia scumpă şi străină ar fi promovată în mod discret.

  Lydie Polfer (ALDE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului Florenz. Este o lucrare excelentă, deoarece detaliază o serie largă de măsuri care trebuie luate în diferite domenii cum ar fi energia, biocombustibilii, eficienţa energetică, mobilitatea, turismul, agricultura şi creşterea animalelor, protecţia solului şi gestionarea apei, teme viitoare, educaţia şi instruirea.

Excelenta lucrare a Comisiei temporare pentru schimbările climatice propusă la data de 25 aprilie 2007 este vizionară şi propunerile sale pentru combaterea schimbărilor climatice merită sprijinul tuturor celor implicaţi în viaţa politică, economică şi socială.

  Luís Queiró (PPE-DE), în scris. – (PT) Dezbaterea asupra viitoarei politici integrate a Europei asupra schimbărilor climatice acoperă o gamă largă de subiecte şi ar trebui să ne ghideze în căutarea de soluţii rezonabile, fezabile, ştiinţifice. O dezbatere bigotă, care respinge orice altă ştiinţă, exceptând versiunea oficială ce ignoră nevoia de cercetare şi se lipseşte de incertitudinile cercetării ştiinţifice, transformă ştiinţa în dogmă, iar dogma nu este de niciun folos celor care iau decizii politice.

Prin urmare, prioritatea noastră trebuie să fie concentrarea pe producerea diversificată şi eficientă de energie şi un consum care să ne reducă dependenţa şi să garanteze calitatea vieţii pe care o dorim pentru toţi, atât în Europa, cât şi în afara ei.

Ne confruntăm, aşadar, cu o imensă provocare ştiinţifică, în care autorităţile publice au datoria de a prioritiza investiţiile în cercetare şi dezvoltare şi, de asemenea, în particular, în măsura în care sunt şi operatori de piaţă, de a stimula crearea de pieţe profitabile pentru mai multe produse eficiente din punct de vedere energetic. Schimbările climatice ne obligă să facem un pas înainte în ceea ce priveşte dezvoltarea şi nu un pas înapoi. Haideţi să facem acest efort.

  Peter Skinner (PSE), în scris. - Plafoanele stabilite de UE pentru atingerea unei reduceri de comun acord sunt vitale dacă ne dorim o schimbare în bine a mediului în care trăim.

Am votat în favoarea îmbunătăţirii structurii acestei coordonări, prin folosirea unei varietăţi de surse – inclusiv efectele benefice ale producerii neprimejdioase de energie nucleară – toate acestea fiind revizuite ţinând cont de recomandările inspectoratelor naţionale şi de schimbările tehnologice.

Pentru că acordarea de fonduri este necesară, am votat şi pentru folosirea câştigului provenit din licitaţii în cadrul sistemului ETS pentru acoperirea costurilor oricăror schimbări necesare. Acestea includ şi investiţiile în noua tehnologie.

Un plan de comerţ al emisiilor în domeniul aviaţiei ar putea fi o bună soluţie, deşi este posibil să aibă doar un efect marginal.

  Catherine Stihler (PSE), în scris. – Dezbaterea asupra unei politici integrate a schimbărilor climatice este esenţială dacă ne dorim o reducere cu 50% a emisiilor de carbon până în anul 2050.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. – (PL) Am votat pentru adoptarea raportului domnului Florenz intitulat „2050: viitorul începe azi – Recomandări pentru viitoarea politică integrată a UE asupra schimbărilor climatice.” Acest raport a fost întocmit de către Comisia temporară pentru schimbările climatice, care a fost înfiinţată în iunie 2007.

Raportul cuprinde o listă clară de recomandări privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon, care trebuie să fie pusă în aplicare de către organismele Comunităţii (în special de către Comisia Europeană) şi de către statele membre. Pentru a atinge aceste obiective, vor fi necesare şi acţiunile la nivel local.

Schimbările climatice sunt bruşte şi au consecinţe negative grave. UE şi statele industrializate ar trebui să urmărească reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu valori cuprinse între 25% şi 40% până în 2020 şi, pe termen lung, să încerce reducerea emisiilor cu 80% până în 2050, faţă de valorile din 1990.

Alte recomandări conţinute de raport includ parteneriatul şi cooperarea în domeniul producţiei de energie solară, urmărind ca ţările din bazinul mediteranean să obţină un nivel zero de consum de energie netă în noile clădiri rezidenţiale până în 2015 şi în toate clădirile noi până în 2020, cu opţiunea de a extinde acest obiectiv pe termen lung şi de a include în proiect şi clădirile renovate. Planurile includ şi crearea unei comunităţi europene de energie regenerabilă, cu scopul de a susţine activităţile de cercetare şi dezvoltare pentru a dezvolta noi tehnologii revoluţionare.

  Thomas Ulmer (PPE-DE), în scris. – (DE) M-am abţinut să votez raportul asupra schimbărilor climatice. Aceasta nu înseamnă că întregul raport mi se pare nepotrivit. În orice caz, a combinat informaţii ştiinţifice corecte cu polemici false. Toată lucrarea întocmită de comisie a fost părtinitoare şi nu a reflectat o gamă largă de opinii ştiinţifice. Nu se poate realiza un raport echilibrat cu această structură. Din păcate, acest tip de abordare a fost tot mai des întâlnită în preajma alegerilor europene.

– Raport: Claudio Fava (A6-0026/2009)3-179-500

  Guy Bono (PSE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului Fava pentru directiva privind sancţiunile împotriva angajatorilor emigranţi ilegali.

Potrivit cifrelor Comisiei, între 4,5 şi 8 milioane de cetăţeni din lumea a treia trăiesc ilegal în Uniunea Europeană şi sunt, astfel, ţintele preferate ale angajatorilor fără scrupule, care beneficiază de munca ilegală.

Este de maximă importanţă pentru noi să atragem atenţia asupra acestor practici, nedemne de o Europă unde respectul pentru drepturile fundamentale ale omului trebuie aplicat în cazul fiecărei persoane. A venit momentul în sfârşit să accentuăm responsabilitatea pe care o poartă cei care profită de aceşti oameni foarte vulnerabili. Trebuie să oprim abuzurile asupra acestor victime prin stigmatizarea imigranţilor ilegali. Cu privire la aceste măsuri pentru care se pledează aici, nu este de ajuns penalizarea patronilor necinstiţi, ci şi apărarea unui anumit număr de drepturi sociale, cum ar fi dreptul de a fi reprezentat de un sindicat.

În orice caz, nu ar trebui să ne bucurăm de victorie înainte de vreme, pentru că ameninţarea cu sancţiuni nu este de ajuns, avem nevoie de instrumente legale de control. Doar atunci vom putea pune în aplicare o politică de imigrare eficientă.

  Charlotte Cederschiöld, Christofer Fjellner, Gunnar Hökmark şi Anna Ibrisagic (PPE-DE), în scris. (SV) Parlamentul European a votat în favoarea raportului (A6-0026/2009), al domnului Fava (Grupul Socialist din Parlamentul European, IT), cu privire la consecinţele asupra angajatorilor de imigranţi ilegali din lumea a treia care trăiesc în UE.

Având în vedere că raportul însărcinează statele membre cu responsabilitatea de a impune sancţiuni conform codului penal, Partidul Conservator suedez a decis să nu îi ofere sprijinul.

  Gérard Deprez (ALDE), în scris. – (FR) Susţin raportul Fava, pe care îl vom folosi pentru a impune pedepse mai aspre angajatorilor care se folosesc de munca ilegală.

Amenzile trebuie să includă costurile returnării lucrătorilor în ţara de origine şi plata datoriilor (salarii, taxe şi contribuţii la asigurările sociale). Alte sancţiuni propuse se referă la neacordarea de subvenţii publice până la închiderea temporară sau permanentă.

Să accentuăm trei puncte-cheie din sistem: în primul rând, semnalul trimis angajatorilor fără scrupule sau celor necinstiţi prin impunerea de sancţiuni penale în cele mai grave cazuri de exploatare a muncii ilegale, cum ar fi angajarea de minori în condiţii de muncă neadecvate sau atunci când lucrătorul este victima traficului de persoane. În al doilea rând, posibilitatea de a include dispoziţii mai puţin severe pentru persoanele private în cazul în care condiţiile de muncă sunt în regulă. În ultimul rând, răspunderea companiilor implicate în lanţul de contractare, dacă poate fi dovedit că ştiau despre angajarea de imigranţi ilegali de către subcontractant.

În final, să nu uităm că aici este vorba despre standarde minime (fiecare stat este liber să crească sancţiunile împotriva angajatorilor, precum şi protecţia imigranţilor ilegali) şi că există o clauză de revizuire la fiecare trei ani, care permite reajustarea obiectivelor în funcţie de experienţele avute.

  Constantin Dumitriu (PPE-DE), în scris. − Raportul elaborat de colegul nostru este un prim pas spre combaterea angajărilor ilegale şi reducerea unuia din cele mai grave fenomene ale criminalităţii transfrontaliere. Dacă până acum politicile statelor s-au axat mai degrabă pe cum să împiedici emigranţii ilegali să pătrundă pe piaţa muncii, de data aceasta atacăm problema la rădăcină prin sancţionarea angajatorilor care profită de vulnerabilitatea emigranţilor ilegali.

Mare parte din aceşti angajaţi activează în sectorul agricol şi sunt nenumărate cazuri în care condiţiile pe care aceştia trebuie să le suporte sunt inumane, de multe ori fără a fi plătiţi. Reglementările pe care le propunem nu doar că vor sancţiona angajatorii, ci vor asigura şi că muncitorii îşi primesc plăţile restante. Aveam nevoie de astfel de prevederi care să stabilească norme unitare la nivel comunitar pentru penalizarea angajatorilor întrucât, în cele mai multe cazuri, acest fenomen este alimentat de reţele transnaţionale ale traficanţilor de carne vie.

Nu trebuie să interpretăm acest raport ca pe o închidere a graniţelor Uniunii, ci doar ca pe o întărire a principiului preferinţei comunitare. Având în vedere profilul demografic al majorităţii statelor membre, trebuie să menţinem deschise graniţele pieţei muncii cu condiţia însă ca fluxul de muncitori să fie unul legal şi adaptat nevoilor comunitare.

  Patrick Gaubert (PPE-DE), în scris. – (FR) Sunt încântat de adoptarea, de către o foarte mare majoritate, a proiectului de directivă, care are o importanţă fundamentală în combaterea imigrării ilegale şi joacă un rol esenţial în aplicarea unei politici comune în domeniul imigrării globale.

Locurile de muncă ilegale reprezintă principala sursă de atracţie pentru acele mii de bărbaţi şi femei care ne trec graniţele în fiecare zi, imaginându-şi că vor găsi un loc de muncă decent pentru a-şi întreţine familiile. În realitate, ei devin doar sclavii unor patroni care îi folosesc şi abuzează de vulnerabilitatea lor şi de faptul că nu-şi cunosc drepturile, pentru a-i exploata şi a-i folosi drept mână de lucru ieftină.

Această directivă trimite un dublu mesaj: unul cu privire la angajatorii frauduloşi care nu vor mai putea abuza de situaţie fără să se teamă de pedeapsă, iar celălalt cu privire la potenţialii imigranţi ilegali care vor fi descurajaţi de condiţiile mai stricte de acces la locurile de muncă legale.

Compromisul negociat cu Consiliul este satisfăcător şi nu putem decât spera că această directivă va fi pusă în aplicare cât mai curând de către statele membre, pentru a pune capăt acestei situaţii de vulnerabilitate în care se află mii de oameni în Europa.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Nu putem decât să susţinem interdicţia generală a angajării de lucrători ilegali cu scopul de a descuraja imigrarea ilegală. De asemenea, nu putem decât susţine cu tărie sancţiunile împotriva angajatorilor care recurg la acest tip de mână de lucru, de obicei pentru a abuza de aceasta, şi care nu sunt altceva decât negustori de sclavi ai zilelor noastre.

În orice caz, am nişte rezerve. Încă o dată, Uniunea Europeană profită de un caz bazat pe dreptul comunitar (principalul pilon) pentru a-şi extinde competenţele cu privire la armonizarea dreptului penal al statelor membre, cu notabila excepţie a Irlandei şi a Marii Britanii însă, a căror neutralitate este recunoscută de tratate.

Îmi amintesc apoi ce s-a întâmplat în Franţa ca urmare a unei greve într-un restaurant select din Neuilly preferat de preşedintele Sarkozy: patronii au pretins a fi victimele unei pieţe de muncă prea rigide sau protectorii unei forţe de muncă pe care o plăteau cu salariul minim legal, şi astfel a devenit uşor pentru imigranţii ilegali să obţină statut legal prin muncă – o situaţie pe care această directivă o va consolida prin promiterea regularizării celor care îşi reclamă patronul.

Mă tem că, în realitate, în ţări atât de permisive în această privinţă precum Franţa, toate acestea nu vor limita fluxul de imigranţi ilegali.

  Carl Lang (NI), în scris. – (FR) Acest raport are diverse merite.

Primul ar fi că are un obiectiv educaţional. Atrage atenţia asupra creşterii alarmante a imigraţiei ilegale în Europa, emigraţie cu valori estimate între 4,5 şi 8 milioane potrivit cifrelor Comisiei, şi specifică sectoarele economiei în care se concentrează predominant forţa de muncă ilegală: construcţii, agricultură, servicii de curăţenie, hoteluri şi restaurante.

Al doilea merit este faptul că intensifică lupta împotriva lucrului suplimentar sub forma unui al doilea serviciu, mai ales prin introducerea de pedepse financiare şi penale pentru angajatorii de imigranţi ilegali.

Din nefericire, limitele acestui raport sunt destul de numeroase. Nu menţionează nimic despre măsurile de stopare a acestor fluxuri intermitente de imigraţie ilegală. Restabilirea controalelor la graniţele interne nici măcar nu este adusă în discuţie.

Mai mult, în vreme de criză economică şi socială şi de creştere acută a şomajului, statele din Uniunea Europeană trebuie în primul rând să protejeze locurile de muncă, prin urmare aplicarea politicilor naţionale şi europene de protecţionism social este esenţială. Trebuie rezervate locuri de muncă pentru francezi în Franţa şi pentru europeni în Europa. Trebuie aplicate principiile de preferinţă naţională şi europeană şi de protecţie, precum şi condiţii esenţiale pentru refacerea economică şi socială a ţărilor din Uniunea Europeană.

  Jörg Leichtfried (PSE), în scris. – (DE) Votez în favoarea raportului lui Claudio Fava asupra sancţiunilor împotriva angajatorilor de resortisanţi ilegali originari din ţări terţe.

Trebuie să punem punct angajărilor de imigranţi ilegali, atât pentru a-i proteja împotriva exploatării, cât şi pentru a preveni deteriorarea economiei ţării în chestiune.

Cel mai important lucru este ca cei sancţionaţi să nu fie lucrătorii din ţările terţe, ci angajatorii, care se află într-o poziţie mult mai avantajoasă.

  David Martin (PSE), în scris. – Susţin introducerea şi consolidarea sancţiunilor împotriva angajatorilor de rezidenţi resortisanţi ilegali. Acest raport include norme minime pentru sancţionarea penală a angajatorilor, iar sectoarele de activitate care trebuie inspectate sunt cele care sunt mai predispuse la astfel de abuzuri, deşi în Scoţia suntem deja protejaţi prin Actul privind imigrarea, azilul şi naţionalitatea, ce datează din 2006.

  Lydie Polfer (ALDE), în scris. – (FR) Am votat pentru proiectul de directivă, care abordează pericolul tot mai răspândit al imigrării ilegale, ce duce adesea la exploatare. Există de fapt între 4,5 şi 8 milioane de imigranţi ilegali în Uniunea Europeană, care lucrează în construcţii, agricultură, hoteluri şi alte sectoare. Trebuie să consolidăm lupta împotriva imigrării ilegale prin introducerea de diverse tipuri de sancţiuni împotriva angajatorilor de imigranţi ilegali la nivel european.

În fapt, trebuie să încurajăm companiile să aibă un mai mare simţ al responsabilităţii şi să contribuie astfel la combaterea imigrării ilegale.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Sunt încântat că o mare majoritate a Parlamentului European a adoptat astăzi proiectul de directivă ce vizează impunerea de sancţiuni împotriva angajatorilor de imigranţi ilegali.

Această directivă „a sancţiunilor” este în acord cu strategia UE de combatere a imigrării ilegale, care include „cartea albastră”, promovând imigrarea selectivă şi directiva de „reîntoarcere”.

Lucrul suplimentar sub forma unui al doilea serviciu reprezintă un pericol pentru economia europeană, cu atât mai mult pe fondul crizei economice actuale.

Se pare că UE încă reprezintă un „eldorado” pentru mulţi imigranţi ilegali; ei găsesc adesea aici un loc de muncă şi o calitate a vieţii pe care nu le pot găsi în propria ţară.

Se estimează că există între 4,5 şi 8 milioane de resortisanţi din ţări terţe care trăiesc ilegal în UE, de obicei lucrând în construcţii, agricultură, activităţi menajere şi hoteluri. Fac munci prost plătite adesea la graniţa exploatării.

Angajatorii fără scrupule profită de aceşti lucrători ilegali, care acceptă să lucreze pentru salarii extrem de mici şi în condiţii periculoase.

Mulţumită votului de astăzi, angajarea de lucrători ilegali îi va costa scump pe angajatori de acum înainte şi ar putea chiar să îi trimită la închisoare.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului domnului Fava ce prevede sancţiuni împotriva angajatorilor de rezidenţi resortisanţi ilegali din ţări terţe. Împărtăşesc îngrijorarea raportorului în ceea ce priveşte consecinţele sociale ale acestui fenomen şi condiţiile de exploatare în care lucrează aceşti imigranţi.

Angajatorii fără scrupule profită de imigranţii ilegali, folosindu-i pentru slujbe prost plătite şi fără calificare, pe care nimeni nu le doreşte. Mai mult, munca ilegală ar trebui considerată un rău social, deoarece poate duce la scăderea salariilor şi a calităţii condiţiilor de muncă, precum şi la deteriorarea competitivităţii. De aceea salut iniţiativa domnului Fava, ce urmăreşte protejarea drepturilor acestor oameni vulnerabili.

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Propunerea Comisiei pentru o directivă şi raportul legat de aceasta, întocmit de Parlamentul European pe tema impunerii de sancţiuni împotriva angajatorilor de rezidenţi resortisanţi originari din lumea a treia reprezintă un monument de ipocrizie şi înşelăciune. Adevăratul obiectiv nu este acela de a impune sancţiuni împotriva angajatorilor care exploatează în mod barbar lucrătorii imigranţi; dimpotrivă, este acela de a pedepsi, aresta şi deporta în mod violent imigranţii în ţara lor de origine. Este una dintre seriile de măsuri din politica UE anti-imigrare, astfel cum este exprimată în „Pactul de Imigrare” şi continuă notoria „directivă a ruşinii” ce propune 18 luni de detenţie pentru imigranţii „ilegali”, deportarea lor şi o interdicţie de 5 ani de a intra pe teritoriul UE.

De fapt, propunerea acestei directive, împreună cu raportul Parlamentului European, care continuă aceeaşi direcţie, intensifică măsurile represive împotriva imigranţilor, stabileşte metodica excluderii lor sociale şi facilitează o şi mai sălbatică exploatare a lor de către interesele capitaliste.

Partidul Comunist Grec votează atât împotriva raportului, cât şi a propunerii de directivă a Comisiei.

Susţine cererile juste ale imigranţilor, legalizarea lor, abolirea muncii la negru şi nedeclarată, o creştere a plăţilor şi salariilor, plata egală pentru o zi egală de muncă şi protecţia totală a drepturilor civile şi sociale.

– Propunere de rezoluţie: (B6-0062/2009)

  Edite Estrela (PSE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie privind soluţionarea problemei eficienţei energetice prin tehnologii informaţionale şi de comunicare (TIC), deoarece consider că TIC joacă un rol crucial în îmbunătăţirea eficienţei energetice şi ar putea avea drept rezultat economisirea estimativă a mai mult de 50 milioane de tone de dioxid de carbon în fiecare an.

Statele membre trebuie să folosească la maxim potenţialul oferit de TIC pentru a atinge obiectivele stabilite de pachetul climatic şi energetic de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20%, de a creşte proporţia de energie derivată din surse regenerabile cu 20% şi de a obţine o îmbunătăţire cu 20% a eficienţei energetice în Uniunea Europeană până în anul 2020.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport întocmit de un membru de naţionalitate cehă al acestei Camere din grupul nostru politic, deoarece credem că abordează un subiect de maximă importanţă: soluţionarea problemei eficienţei energetice prin tehnologii informaţionale şi de comunicare (TIC). Aceste tehnologii pot reprezenta stimulente ale productivităţii, creşterii şi reducerii de costuri care duc la competiţie, dezvoltare durabilă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor din UE. De aceea suntem de acord cu propunerea de a sugera viitoarei conduceri a Consiliului că ar trebui să considere problema TIC şi importanţa lor în combaterea şi adaptarea la schimbările climatice una dintre priorităţile lor.

Mai credem că este important să se facă mai multe eforturi la fiecare nivel decizional pentru a folosi toate instrumentele financiare disponibile pentru iniţierea şi preluarea unor noi soluţii tehnologice bazate pe TIC, care să crească eficienţa energetică.

De asemenea, având în vedere faptul că se întârzie adoptarea unei abordări sistematice a unor soluţii TIC inteligente, este important să se atragă atenţia asupra acestora, punând accentul mai ales pe reducerea emisiilor generate de dezvoltarea oraşelor şi municipiilor, mai ales prin dezvoltarea inteligentă a construcţiilor, iluminatului stradal şi a reţelelor de transmisie şi distribuţie şi prin mai buna organizare a transportului public.

  Mieczysław Edmund Janowski (UEN) , în scris. – (PL) Susţin propunerea de rezoluţie cu privire la obţinerea eficienţei energetice prin tehnologii de informare şi comunicare.

TIC ar trebui să devină soluţia viitorului pentru practic orice tip de instalaţie consumatoare de energie, ajutând la economisirea semnificativă a consumului de energie. Dacă nu sunt luate măsuri în acest sens, e posibil să se înregistreze o creştere semnificativă a cererii de energie, în următorii ani (aproximativ 25% pe parcursul a patru ani).

Cele mai mari economii ar fi posibile în sectorul ce se ocupă cu producţia şi furnizarea de electricitate. Eficienţa ar trebui să crească cu aproximativ 40% în domeniul producţiei de energie şi cu aproximativ 10% în domeniul distribuţiei de energie. TIC contribuie şi la o mai bună gestionare a reţelei de energie, cât şi la facilitarea integrării de surse regenerabile de energie. Datorită aplicării TIC, vor fi posibile economii semnificative referitor la încălzire, aer condiţionat şi iluminatul clădirilor. Toate acestea vor contribui la o reală reducere a emisiilor de dioxid de carbon, atât în termeni de unităţi de energie, cât şi la scară globală.

Aceste tehnologii, inclusiv componentele lor, la fel ca şi sistemele nanoelectrice, şi multe alte abordări tehnologice moderne (de exemplu, fotonica), ajută la creşterea competiţiei şi creează noi oportunităţi pentru afaceri şi pentru piaţa de muncă.

Creşterea eficienţei energetice implică reducerea consumului de energie pe parcursul fazelor de producţie, transmisie şi distribuţie, cât şi pentru consumatorul final.

Având în vedere că acest rezultat poate fi obţinut prin schimbări tehnologice şi comportamentale, ca şi prin schimbări economice, urmărindu-se ca nivelul confortului şi al serviciilor să rămână intact, tehnologiile moderne TIC trebuie implementate la scară cât mai largă.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. – (IT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie cu privire la obţinerea eficienţei energetice prin tehnologii informaţionale şi de comunicare.

Aş propune, de fapt, ca pe lângă ţinta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020, să ne angajăm să îmbunătăţim eficienţa energetică cu 20% pe parcursul aceleiaşi perioade. Din acest motiv susţin propunerea înaintată, care urmăreşte să atragă atenţia, de exemplu cu ajutorul proiectelor demonstrative, asupra importanţei tehnologiilor informaţionale şi de comunicare pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice în economia UE. Aceste tehnologii stimulează creşterea productivităţii şi a dezvoltării, cât şi reducerea costurilor, ceea ce rezultă în competitivitate, dezvoltare durabilă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor europeni.

  Flaviu Călin Rus (PPE-DE), în scris. − Am votat rezoluţia Parlamentului European referitoare la soluţionarea problemei eficienţei energetice prin tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor, deoarece sunt convins că aceste tehnologii pot oferi soluţii viabile la această problemă.

Eficienţa energetică e o temă foarte importantă, deoarece ştim bine că rezervele naturale, pe baza cărora se obţine energie, sunt din ce în ce mai puţine, urmând a se epuiza la un moment dat. Prin urmare consider că orice tehnologie prin intermediul căreia se obţine eficienţă energetică este un aspect benefic, de care poate profita întreaga societate.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE), în scris. (PL) Problema siguranţei energiei în Uniunea Europeană a fost adusă în discuţie în acest Parlament de multe ori, mai ales de către reprezentanţii noilor state membre.

Criza care a afectat, în ultimele săptămâni, multe dintre statele membre, a demonstrat cât de real este pericolul debranşării de la alimentarea cu gaz, şi cât de nepregătiţi suntem pentru a suporta consecinţele acestui lucru.

Europa trebuie să înceapă să fie mai solidară în gândire şi acţiuni. Trebuie să construim o infrastructură de transmisie adecvată, să creăm mecanisme de sprijin pentru ţările care nu au rezerve de materii prime şi să diversificăm sursele din care le obţinem. Trebuie să urmărim găsirea unor surse alternative de gaz şi să creăm un sistem de economisire a energiei şi de eficientizare a consumului de gaz.

Sunt conştient că aceste puncte au fost deja aduse în discuţie de nenumărate ori în trecut, dar la ce bun dacă am rămas la nivel de schiţă?

  Catherine Stihler (PSE), în scris. – Importanţa eficienţei energetice şi contribuţia ei la atingerea ţintelor noastre în combaterea schimbărilor climatice nu pot fi subestimate. Programele de eficienţă energetică au potenţialul de a crea locuri de muncă.

–Propunere de rezoluţie: (RC-B6-0066/2009)

  Guy Bono, (PSE) , în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestei rezoluţii privind reîntoarcerea şi reintegrarea deţinuţilor din centrul de detenţie Guantánamo.

Mi se pare că Europa nu poate decât să-l felicite pe preşedintele Obama pentru decizia de a închide centrul de detenţie, un lucru pe care mulţi dintre noi l-au cerut timp de mai mulţi ani. Astfel, aceasta mi se pare o bună ocazie de a răspunde la cererea SUA prin înaintarea unei poziţii comune, în conformitate cu valorile Uniunii Europene.

Este esenţial să punem ordine în propria ogradă, înăuntrul graniţelor noastre, şi să atragem atenţia ţărilor europene care au permis CIA să transfere în secret prizonieri, asupra responsabilităţilor lor.

  Niels Busk, Anne E. Jensen şi Karin Riis-Jørgensen (ALDE), în scris. – (DA) Membrii Parlamentului European din Partidul Liberal Danez au votat împotriva paragrafului 4 al propunerii de rezoluţie privind întoarcerea şi restabilirea deţinuţilor din centrul de detenţie Guantánamo, deoarece considerăm că este dreptul absolut al fiecărui stat membru să decidă dacă doreşte să accepte deţinuţi din Guantánamo, în cazul în care administraţia SUA ar solicita acest lucru.

Suntem, bineînţeles, de părere că statele membre ar trebui să se consulte reciproc cu privire la posibilele efecte asupra siguranţei publice pe teritoriul UE, în cazul în care statele membre doresc să accepte deţinuţi.

  Martin Callanan (PPE-DE), în scris. – Pentru mulţi dintre membrii Parlamentului European, existenţa închisorii din golful Guantánamo a devenit un ghimpe de folosit împotriva Americii. Personal, sunt recunoscător că Statele Unite şi-au asumat din nou responsabilitatea disproporţionată de a proteja Europa de terorism.

Totuşi, sunt de acord cu închiderea centrului de detenţie Guantánamo. Şi asta nu pentru că nu consider că teroriştii violenţi nu trebuie închişi, ci dimpotrivă. Dar e clar că probleme legale privind detenţia combatanţilor inamici trebuie rezolvate, şi cel mai bun mod de a face asta este prin închiderea taberei X-Ray.

Oricât aş admira şi susţine America, trebuie spus că deţinuţii de la Guantánamo sunt responsabilitatea Americii, şi nu a noastră. Au fost capturaţi şi arestaţi sub comandă americană şi prin urmare, trebuie judecaţi şi deţinuţi pentru posibile ofense împotriva Americii, în conformitate cu codul penal american şi pe teritoriul american.

Nu susţin ideea că statele membre ale UE trebuie să preia responsabilitatea pentru aceşti terorişti extrem de periculoşi. Totuşi, nu cred nici că UE ar trebui să recomande statelor membre ce să facă în această privinţă.

Aşadar, m-am abţinut să votez această rezoluţie.

  David Casa (PPE-DE), în scris. – Trebuie să fim foarte atenţi atunci când luăm decizii ca cea propusă de această rezoluţie. Nu putem să deschidem braţele şi să primim pur şi simplu orice deţinut eliberat din Guantánamo. Deşi trebuie să ne asigurăm că deţinuţii sunt trataţi cu demnitate, trebuie să fim siguri că sunt nevinovaţi în afara oricărui dubiu înainte să luăm vreo decizie. Orice decizii întâmplătoare ar putea fi dezastruoase dacă nu suntem extrem de atenţi.

  Chris Davies (ALDE), în scris. – Deşi aprob decizia de a închide Guantánamo, sunt îngrijorat de dorinţa ţărilor europene de a accepta foşti deţinuţi care ar putea păstra legături teroriste. Dată fiind politica de liberă circulaţie a persoanelor pe teritoriul UE, acţiunile unei singure ţări europene ar putea avea repercusiuni pentru celelalte într-o perioadă în care deja ne confruntăm cu probleme complexe de terorism. Mai mult, abilitatea noastră de a deporta un posibil terorist este constrânsă de convenţii internaţionale (cum ar fi ECHR), a cărei revizie este întârziată.

  Proinsias De Rossa (PSE), în scris. – Susţin această rezoluţie care felicită decizia preşedintelui Obama de a închide centrul de detenţie din golful Guantánamo şi celelalte decizii importante ale acestuia în legătură cu această situaţie; Aminteşte că Statele Unite trebuie să poarte principala responsabilitate pentru închiderea acestui centru, inclusiv viitorul deţinuţilor săi; Totuşi, cere statelor membre, în spiritul tratamentului corect şi uman pentru toţi şi reconsolidând codul penal internaţional, să răspundă pozitiv oricărei cereri a SUA de a ajuta restabilirea deţinuţilor din golful Guantánamo pe teritoriul Uniunii Europene.

În orice caz, sunt foarte îngrijorat de rapoarte ce susţin că administraţia Obama va păstra practica de extrădare.

  Edite Estrela şi Armando França (PSE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie comună privind posibilitatea primirii de deţinuţi din Guantánamo care nu au fost acuzaţi de ofense, deoarece considerăm cooperarea UE esenţială pentru consolidarea dreptului internaţional şi a respectului pentru drepturile omului, şi asigurarea că deţinuţii din Guantánamo beneficiază de un tratament corect şi imparţial.

De aceea privim iniţiativa guvernului portughez şi dorinţa de colaborare cu administraţia SUA în procesul închiderii centrului de la Guantánamo ca pe un exemplu demn de urmat de celelalte state membre, pentru a susţine Statele Unite în rezolvarea acestei probleme complexe, pe fundalul respectului pentru drepturile omului şi al prevederilor dreptului internaţional.

  Vasco Graça Moura (PPE-DE), în scris. – (PT) Am votat împotriva acestei propuneri de rezoluţie comună. Având în vedere punctele D (articolul trei) şi F ale acestei rezoluţii, consider inacceptabil ca UE să încurajeze statele membre să se pregătească pentru a accepta prizonieri eliberaţi din Guantánamo ca răspuns la o sugestie demagogică şi nechibzuită a ministrului portughez de externe.

De fapt, nu ar trebui să fim de acord sub nici o formă ca statele membre UE să accepte deţinuţi consideraţi a fi potenţiale ameninţări (articolul D); şi n-ar trebui să uităm precedentele celor 61 de foşti deţinuţi care au fost implicaţi în terorism de la data eliberării lor (articol F).

Cum este imposibil să facem diferenţa între aceia care reprezintă o posibilă ameninţare şi cei care nu, este evident că trebuie aplicat principiul precauţiei, nu doar în contextul REACH.

  Pedro Guerreiro (GUE/NGL) , în scris. – (PT) Deşi propunerea de rezoluţie comună include anumite puncte pe care le considerăm pozitive, mai ales unde susţine că „principala responsabilitate pentru întreg procesul de închidere al centrului de detenţie Guantánamo şi pentru viitorul deţinuţilor săi revine Statelor Unite”, nu clarifică termenii în care trebuie să privim situaţia umanitară extrem de serioasă, în chestiune.

Aşa cum am subliniat anterior, ne opunem oricărui acord între ţări sau între Statele Unite şi Uniunea Europeană cu privire la transferul prizonierilor deţinuţi la Guantánamo. Asta nu înseamnă că deciziile şi cererile exprimate liber de către indivizi, în special cele pentru azil în Portugalia, nu trebuie analizate pe fundalul respectului pentru suveranitatea naţională, pentru Constituţia Republicii Portugheze şi pentru dreptul internaţional.

Totuşi, rezoluţia: nu denunţă faptul că detenţia şi transportul ilegal de cetăţeni nu au fost luate în considerare de către noua administraţie SUA, şi ignoră complet nevoia de a descoperi tot adevărul despre violarea dreptului internaţional şi a drepturilor omului, comisă ca parte a aşa-numitului „război împotriva terorii”, inclusiv responsabilităţile guvernelor mai multor ţări UE privind folosirea teritoriului lor pentru extrădarea şi transportul prizonierilor deţinuţi ilegal.

  Ona Juknevičienė (ALDE), în scris. – (LT) Felicit şi susţin cu multă căldură decizia preşedintelui american Barack Obama de a demara închiderea centrului de detenţie de la Guantánamo. Acesta este un pas important către un nou început în politica Statelor Unite. Sunt convinsă că toate statele membre vor susţine astfel de politici ale SUA şi vor răspunde apelului la cooperare al preşedintelui Obama, sau vor contribui la rezolvarea problemei prizonierilor eliberaţi, dacă preşedintele va cere asta. Totuşi, am votat împotriva articolului din rezoluţie care cere statelor membre să „fie pregătite să accepte prizonieri din Guantánamo”, deoarece consider că această chestiune trebuie hotărâtă independent de fiecare ţară din Comunitate. Nu am nici un dubiu că fiecare dintre ele, aflată în faţa faptului, va răspunde pozitiv şi îşi va oferi ajutorul administraţiei SUA. În orice caz, asta va rămâne la alegerea lor, a bunăvoinţei lor şi a respectului pentru normele legale umanitare şi internaţionale.

  Athanasios Pafilis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Deputaţii Parlamentului European din partea Partidului Comunist Grec au votat împotriva acestei propuneri de rezoluţie comună întocmită de partidele politice din Parlamentul European, care cere eliberarea imediată a deţinuţilor arestaţi arbitrar şi reţinuţi de SUA la baza din Guantánamo şi închiderea imediată şi definitivă a bazei pe care o menţin de asemenea ilegal pe teritoriul cubanez, împotriva voinţei poporului cubanez şi a guvernului acestuia.

De fapt, rezoluţia cere un proces corect pentru orice persoană împotriva căreia SUA consideră că are dovezi, cerând statelor membre să accepte deţinuţi în închisorile lor, în contextul unei lupte comune împotriva terorismului duse de către UE şi SUA. Acceptarea procesului şi sentinţei deţinuţilor ar însemna batjocură şi complicitate, având în vedere torturile medievale prin care au trecut deţinuţii, şi deci credibilitatea unor astfel de dovezi după ani de prizonierat în condiţii inumane.

Felicitările de care este înconjurat preşedintele Obama îi fac pe oameni să îşi creeze iluzii despre politica imperialistă. În ce priveşte această problemă, decizia privind Guantánamo menţine posibilitatea pentru CIA de a ‘ridica suspecţi terorişti’ şi de a-i transporta în închisori secrete.

  Tobias Pflüger (GUE/NGL), în scris. – (DE) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie comună a Parlamentului European privind reîntoarcerea şi restabilirea deţinuţilor de la Guantánamo, deoarece salut acceptarea prizonierilor de către ţările UE. Multe dintre ţările Uniunii Europene poartă responsabilitatea cu privire la Guantánamo deoarece, de exemplu, au permis reguli prea lejere cu privire la transportul ilegal de prizonieri.

Totuşi, raportul conţine câteva puncte cu care îmi e greu să fiu de acord.

Practicile de tortură din Guantánamo şi, în special, tortura prin sufocare cu apă, nu sunt considerate tortură, ci sunt numite „tehnici dure de interogare care au ajuns până la tortură şi tratament crud sau inuman”.

În plus, amendamentele stabilite de către Grupul Confederal al Stângii Unite Europene şi Stânga Verde Nordică şi Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, care cereau ca toate taberele secrete de prizonieri să fie închise, dreptul la compensaţii al victimelor şi o anchetă asupra violării drepturilor omului în legătură cu Guantánamo, au fost respinse.

  Luís Queiró (PPE-DE), în scris. – (PT) Dificultatea Europei de a face faţă deciziei de închidere a centrului de la Guantánamo ilustrează prăpastia dintre intenţii bazate pe principii valide şi realitate, care este suprasaturată de dificultăţi.

Închiderea centrului de la Guantánamo este o veste bună ca atare, precum şi în plan simbolic. În orice caz, închiderea nu rezolvă problema pentru care această facilitate a fost creată - şi care nu a avut soluţie – şi anume, modalitatea de a gestiona o ameninţare care afectează siguranţa naţională şi internaţională, care este marcată de caracteristici complet diferite de cele ale combatanţilor inamici tradiţionali, pentru care dreptul internaţional a fost conceput şi este pregătit.

În loc de simpla cooperare în cazul unei posibile acceptări a foştilor prizonieri de la Guantánamo – o măsură care ar putea fi necesară, dar trebuie să ţină cont de o serie de limitări – Europa, Statele Unite şi comunitatea internaţională trebuie să coopereze pentru găsirea unei soluţii legale stabile şi de durată pentru provocarea cauzată de combatanţi terorişti internaţionali. Fără acest lucru, Guantánamo va fi urmat de o altă soluţie ineficientă.

Cât despre acceptarea de foşti deţinuţi, nu doar că ar trebui să existe o coordonare la nivel european, dar ar fi recomandabil să nu fie primiţi cei cărora, în alte circumstanţe, nu li s-ar fi acordat viză, din motive de securitate. Criteriile adoptate ar trebui să fie bunăvoinţa şi precauţia.

  Luca Romagnoli (NI), în scris. – (IT) Am votat împotriva propunerii de rezoluţie comună privind reîntoarcerea şi restabilirea deţinuţilor de la centrul Guantánamo. Personal, sunt ferm convins că responsabilitatea întregului proces de închidere a centrului şi a viitorului deţinuţilor aparţine exclusiv şi în întregime Statelor Unite ale Americii.

Mai mult, nu sunt de acord cu afirmaţia făcută în rezoluţie, ce susţine că responsabilitatea privind respectul pentru dreptul internaţional şi drepturile fundamentale aparţine tuturor ţărilor democratice, şi în special Uniunii Europene. Nu ne putem amesteca într-o problemă în care doar guvernul Statelor Unite are competenţa să facă asta. Pe scurt, din motivele enumerate mai sus, mă opun unei posibile introduceri de prizonieri de la Guantánamo în Uniunea Europeană.

  Catherine Stihler (PSE), în scris. – Toate statele membre ale UE trebuie să îşi aducă propria contribuţie în a face posibilă închiderea facilităţii de la Guantánamo. Nu are rost să cerem americanilor să închidă centrul, ceea ce face acum preşedintele american, dacă nu suntem dispuşi să ne asumăm o parte din responsabilitate.

  Andrzej Jan Szejna (PSE), în scris. – (PL) Am primit cu bucurie vestea că Barack Obama a decis închiderea facilităţii de la Guantánamo. Pe parcursul campaniei electorale, domnul Obama subliniase că închiderea acestei închisori notorii va fi o prioritate.

Problema reîntoarcerii şi a restabilirii deţinuţilor de la Guantánamo ar putea fi un semn al unei importante schimbări în politica SUA, într-o direcţie bună, şi anume, către respectarea drepturilor fundamentale, precum şi către dreptul umanitar şi internaţional. Acum, fiecare prizonier ar trebui să fie judecat în cadrul unui proces. Dacă sunt găsiţi vinovaţi, ar trebui să îşi ispăşească pedeapsa într-o închisoare din Statele Unite. Cei care nu au fost acuzaţi şi sunt de acord să fie repatriaţi ar trebui trimişi în ţările lor de origine cât mai curând posibil. Prizonierii care nu pot fi trimişi în ţara de origine din cauza unui risc de tortură sau persecuţie, ar trebui să rămână în Statele Unite şi să primească protecţie umanitară şi compensaţii. În prezent, sunt în jur de 242 prizonieri reţinuţi la Guantánamo. Unii dintre ei se află acolo numai din cauză că nu există o ţară sigură în care să se poată întoarce. Aceşti oameni nu au fost acuzaţi de nicio crimă.

Lupta împotriva terorismului este, şi rămâne, o prioritate în politica externă atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru Statele Unite. Totuşi, trebuie să accentuăm că întotdeauna trebuie să meargă mână în mână cu respectul pentru drepturile fundamentale şi principiile legale.

9. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal

(Şedinţa a fost suspendată la ora 13.20 şi a continuat la 15.00.)

PREZIDEAZĂ: DOAMNA ROTHE
Vicepreşedintă

10. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei anterioare

(Procesul-verbal al şedinţei precedente a fost aprobat)

  Nils Lundgren (IND/DEM). – Doamnă preşedintă, la un punct de pe ordinea de zi, fac referire la articolul 142 alineatul (2) literele (a) şi (b) din Regulamentul de procedură cu privire la alocarea timpului de luare a cuvântului. Ieri, când discutam subiectul închisorii Guantánamo, aici în plen, eu şi alţi câţiva vorbitori am fost întrerupţi brutal, în momentul în care am depăşit timpul de luare a cuvântului cu câteva secunde. Acest tratament sever a fost impus de către domnul Pöttering şi domnul Siwiec, vicepreşedintele care l-a înlocuit mai târziu, după-amiază.

Pe de altă parte, domnului Schulz, liderul Grupului Socialist, i s-a permis de către domnul Pöttering să depăşească timpul de luare a cuvântului cu mai mult de un minut. Cu toate acestea, nici nu aş îndrăzni să insinuez că acest lucru s-a întâmplat pentru că domnul Pöttering şi domnul Schulz sunt amici - alte Kameraden cum s-ar spune în limba germană - dar observ un model repetitiv în acest caz. Colegii de la grupurile mari, care exprimă mesajul politic pe care preşedintele vrea să îl audă, sunt trataţi cu multă generozitate. Colegii de la grupurile mai mici, care exprimă mesajul politic pe care preşedintele nu vrea să îl audă, sunt trataţi cu mare parcimonie. Consider că este o încălcare a Regulamentului de procedură, unde se stipulează în mod clar modul în care trebuie să fie alocat timpul de luare a cuvântului.

Aş dori să îi reamintesc domnului Pöttering şi tuturor vicepreşedinţilor săi că -

(Preşedintele l-a informat pe vorbitor că şi-a depăşit timpul de luare a cuvântului)

Am fost trimis aici pentru a apăra principiul subsidiarităţii şi suveranitatea ţărilor membre, iar preşedintele şi vicepreşedinţii acestui Parlament nu au dreptul de a încerca în vreun fel să reducă la tăcere vocea a 15% din electoratul suedez.

  Preşedintele. -Domnule Lundgren, vă întrerup discursul. Aţi depăşit timpul de luare a cuvântului cu mai mult de jumătate. Am luat la cunoştinţă ceea ce aţi spus. Consider că este evident pentru toată lumea.

  Nils Lundgren (IND/DEM). – Doamnă preşedintă, îmi permiteţi să vă reamintesc că acest lucru nu i s-ar fi întâmplat domnului Schulz. Pe dumnealui nu l-aţi fi întrerupt. Aceasta este marea diferenţă. Dar mi-aţi dovedit punctul de vedere - vă mulţumesc foarte mult.

  Preşedintele. -Domnule Lundgren, sunt sigură că vă înşelaţi. Voi nota ceea ce aţi declarat şi va apărea în procesul-verbal. De asemenea, ar fi indicat să se discute în Birou problema tratamentului diferenţiat, care este parţial dependent de perioada de timp disponibilă.

11. Kosovo (dezbatere)

  Preşedinte. − Următorul subiect este declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei privind situaţia din Kosovo.

  Hannes Swoboda (PSE). – (DE) Doamnă preşedintă, discutăm astăzi despre Kosovo pe fondul unui raport foarte detaliat al domnului Lagendijk, raportorul, care este, desigur, legat de declaraţiile din partea Comisiei şi a Consiliului.

În acest caz, raportorul nu are alocat un timp oficial de luare a cuvântului, ceea ce cred că este o situaţie revoltătoare. În cazul în care raportorul ar fi trebuit să prezinte doar un raport de iniţiativă luni seara, acesta ar fi beneficiat de patru minute. Consider că acest lucru este nedrept. Prin urmare, aş solicita Biroului să analizeze dacă unei persoane care a lucrat luni de zile în calitate de raportor al Comisiei pentru afaceri externe nu ar trebui să îi fie, de asemenea, alocat un timp oficial de luare a cuvântului.

În prezent, doamna Kallenbach i-a cedat acestuia perioada de timp alocată domniei sale, ca dovadă de solidaritate cu un coleg de la Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană. Poate că ar fi posibil, doamnă preşedintă, în cazul în care acest lucru este de competenţa dumneavoastră, să îi acordaţi doamnei Kallenbach un minut conform procedurii „catch-the-eye”. Cu toate acestea, v-aş ruga să reflectaţi cu atenţie asupra acestui lucru. Trebuie să găsim un alt aranjament în acest tip de caz.

  Preşedintele. - Cu siguranţă, este adevărat că ar trebui abordată problema fundamentală. În ceea ce priveşte această situaţie specifică, recomand doamnei Kallenbach să solicite acest minut conform procedurii „catch-the-eye”, deoarece lucrurile ar fi mult mai simple.

  Alexandr Vondra, Preşedintele în exerciţiu al Consiliului. - Doamnă preşedintă, sunt recunoscător pentru această oportunitate de a realiza un bilanţ al celor mai recente evoluţii din Kosovo. Peste două săptămâni - la data de 17 februarie 2009 - Kosovo va sărbători prima aniversare a declaraţiei sale de independenţă, iar această dezbatere survine, cu siguranţă, la timp. De atunci, Kosovo a adoptat o constituţie şi un cadru juridic;i instituţional complet nou. Declaraţia de independenţă a creat o nouă situaţie şi noi provocări pentru comunitatea internaţională şi pentru Uniunea Europeană, în special.

Diferitele opinii ale statelor membre, ca reacţie la declaraţia de independenţă, nu subminează în niciun fel obiectivele de ansamblu ale politicii Uniunii. Ne păstrăm angajamentul de a sprijini dezvoltarea economică şi politică din Kosovo, în cadrul obiectivului general de a asigura stabilitatea pe termen lung pentru întreaga regiune a Balcanilor.

În cazul Kosovo, acest lucru înseamnă în special, consolidarea statului de drept, respectarea drepturilor omului şi protecţia minorităţilor, precum şi încurajarea dezvoltării economice şi eforturi pentru protecţia patrimoniului cultural şi religios al Kosovo.

De asemenea, acest lucru mai presupune continuarea perceperii Kosovo în cadrul mai larg stabilit pentru Balcanii de Vest, la reuniunea la nivel înalt de la Salonic din 2003. Politica de sprijinire a unei perspective europene pentru toate ţările din Balcanii de Vest, agreată cu această ocazie, a fost reafirmată de atunci, cel mai recent de către Consiliu, în cadrul reuniunii sale din 8 decembrie 2008.

Dovada angajamentului nostru continuu constă în numirea rapidă la începutul anului trecut a lui Pieter Feith în funcţia de reprezentant special al UE, cu sediul la Priština şi veţi avea şansa să îl întâlniţi foarte curând în cadrul Comisiei pentru afaceri externe. Sarcina domniei sale şi cea a echipei din subordine este aceea de a oferi sprijin valoros pe teren, pentru a ne ajuta să ne îndeplinim împreună toate obiectivele politice.

Mai recent, EULEX, cea mai ambiţioasă misiune PESA civilă de până în prezent, şi-a început mandatul la începutul lunii decembrie 2008. Principalul său scop este acela de a asista şi sprijini autorităţile din Kosovo în domeniul statului de drept, în special pentru dezvoltarea poliţiei, justiţiei şi administraţiei vamale.

Principala noastră provocare în lunile următoare va fi să ne intensificăm angajamentul în Kosovo, în special prin trecerea la deplina desfăşurare a EULEX. Suntem destul de realişti să conştientizăm faptul că anul 2009 va aduce, în egală măsură, dificultăţi şi obstacole.

Instituţiile din Kosovo se confruntă, de asemenea, cu multe provocări în punerea în aplicare a angajamentelor lor de dezvoltare a unui Kosovo democratic şi stabil din punct de vedere multietnic. Asistenţa comunităţii internaţionale este esenţială în cazul în care Kosovo va reuşi să se integreze pe deplin cu restul regiunii.

Comisia a anunţat că, pe parcursul acestui an, va prezenta un studiu care examinează modalităţile de continuare a dezvoltării politice şi socioeconomice în Kosovo. Acest lucru a fost salutat de către Consiliu, ar trebui să ofere noi oportunităţi şi se va construi pe ceea ce a fost deja realizat, cu ajustări în funcţie de experienţa noastră din următoarele câteva luni.

Situaţia din zona de nord a Kosovo va continua, cu siguranţă, să fie dificilă în lunile care vor veni şi va necesita o atenţie deosebită. Cele mai recente focare de violenţă etnică din Mitrovica de la începutul lunii ianuarie a acestui an au fost destul de grave, dar au fost stinse. Este deosebit de încurajator faptul că autorităţile de la Priština au acţionat cu o reţinere rezonabilă. Totuşi, aceste incidente reprezintă o reamintire constantă a riscului de destabilizare în acea regiune. Vom continua să monitorizăm situaţia îndeaproape, mai ales în zona de nord a ţării.

Preşedinţia este recunoscătoare pentru interesul constant din partea deputaţilor europeni şi pentru sprijinul dumneavoastră în

ceea ce priveşte rolul Uniunii Europene în regiune. În ceea ce mă priveşte, salut rezoluţia propusă, care a fost prezentată în această perioadă de sesiune. Este încurajator faptul că Parlamentul este în măsură să îşi dovedească sprijinul vast pentru eforturile noastre în această regiune şi pentru angajamentul Uniunii de a stabiliza Kosovo în cadrul regiunii extinse.

Această Preşedinţie este hotărâtă să vă ţină la curent, atât prin intermediul discuţiilor periodice de aici din plen, precum şi prin intermediul unor rezumate mai detaliate din partea comisiilor. În această primăvară planificăm diferite activităţi, printre altele, dedicarea întrunirii Gymnich de la sfârşitul lunii martie subiectului reprezentat de Balcanii de Vest. De asemenea, sunt la curent cu faptul că Pieter Feith se va întâlni cu Comisia AFET săptămâna viitoare şi va fi în măsură să ofere informaţii actualizate cu privire la ultimele evoluţii de pe teren.

  Meglena Kuneva, comisar. -Doamnă preşedintă, la doar un an de la declaraţia de independenţă, situaţia din Kosovo şi din întreaga regiune a Balcanilor de Vest este, în general, stabilă şi sub control, în ciuda producerii unor incidente.

Prezenţa Uniunii Europene în Kosovo se materializează progresiv, fiind preluată de la ONU. Reprezentantul special al UE are sediul la Priština, iar misiunea UE de sprijinire a supremaţiei legii (EULEX) se desfăşoară pe întreg teritoriul Kosovo şi va fi complet operaţională la sfârşitul lunii martie.

Un Kosovo stabil şi multietnic reprezintă o prioritate pentru Uniunea Europeană. Cel mai bun mod pentru ca în Kosovo să se facă progrese spre integrarea europeană este să se creeze o societate democratică şi multietnică, cu respectarea deplină a statului de drept, care să coopereze paşnic cu vecinii săi şi să contribuie la stabilitatea regională şi europeană. Acest aspect include măsuri pe scară largă pentru a proteja viitorul tuturor comunităţilor din Kosovo, creând astfel o bază pentru dezvoltarea economică şi politică durabilă.

Raportul intermediar prezentat de Comisie în noiembrie 2008 a fost considerat de către autorităţi drept o evaluare obiectivă şi corectă a ceea ce a fost realizat şi a provocărilor viitoare. Autorităţile din Kosovo s-au angajat să lucreze şi să coopereze cu Comisia pentru îndeplinirea acestor provocări. Alocăm fonduri semnificative regiunii Kosovo, prin intermediul Instrumentului de asistenţă pentru preaderare (IPA), ca parte din totalul garanţiei de 1,2 miliarde de euro agreată în cadrul conferinţei finanţatorilor din iulie 2008.

În 2008, Instrumentul de asistenţă pentru preaderare a sprijinit proiecte în valoare de 185 milioane de euro în Kosovo, o creştere de trei ori mai mare faţă de anul precedent. Vom aloca o nouă tranşă de 106 milioane de euro în 2009. Gestionarea acestei finanţări rămâne în responsabilitatea exclusivă a Biroului de legătură al Comisiei noastre de la Priština, care este acum pe deplin operaţional cu toate sistemele de control instaurate şi preia sarcinile de la Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie.

Comisia salută proiectul de rezoluţie care a fost discutat astăzi aici, în Parlamentul European. Sunt abordate multe probleme asupra cărora suntem de acord ca fiind de o importanţă vitală, cum ar fi conservarea patrimoniului cultural din Kosovo, îmbunătăţirea capacităţii administraţiei publice, o mai bună integrare între comunităţi, importanţa educaţiei multietnice şi situaţia critică a familiilor de rromi din taberele de refugiaţi contaminate cu plumb din partea de nord.

Comisia tratează aceste probleme cu deosebită consideraţie. Probabil că aş putea să spun câteva cuvinte despre fiecare, pe rând.

Începând din anul 2004, Comisia a finanţat reconstrucţia siturilor de patrimoniu religios şi cultural – cu un program în valoare de 10 milioane de euro – cu implicarea strânsă a Consiliului Europei. În anii 2008 şi 2009 se continuă finanţarea, cu 2,5 milioane de euro mai mult pentru proiectele viitoare. Considerăm că acesta reprezintă un aspect foarte important al reconcilierii şi am sprijinit baza de date a patrimoniului cultural din Kosovo. Cimitirele ar putea fi, de asemenea, incluse în această dezbatere, pentru a se asigura restaurarea şi conservarea lor corespunzătoare.

Aş dori să exprim recunoştinţa noastră faţă de Parlamentul European pentru suma suplimentară de 3 milioane de euro alocată bugetului pe 2008 al UE, pentru reconstrucţia patrimoniului cultural din zonele afectate de război din Balcanii de Vest. Comisia a alocat jumătate din această sumă - 1,5 milioane de euro - pentru Kosovo, într-un proiect comun cu Ministerul Culturii, în oraşul multietnic Prizren.

Suntem recunoscători pentru suplimentarea sumei de la această linie bugetară, care este, de asemenea, alocată în bugetul din acest an. Prin intermediul Instrumentului de preaderare din 2007, Comisia pune în aplicare proiecte pentru a facilita întoarcerea şi reintegrarea persoanelor strămutate intern şi a refugiaţilor în Kosovo, pentru o sumă totală de 3,3 milioane de euro. S-au avut în vedere mai multe finanţări - 4 milioane de euro în cadrul Instrumentului de preaderare din 2008, precum şi 2 milioane de euro în cadrul Instrumentului de preaderare din 2009. De asemenea, aceste fonduri vor contribui la îmbunătăţirea capacităţii locale de a reintegra repatriaţii în mediul local, social şi economic.

Subiectul egalităţii între femei şi bărbaţi deţine, de asemenea, o pondere mare pe ordinea noastră de zi. Comisia a oferit asistenţă tehnică pentru Agenţia de egalitate între sexe din Kosovo. De asemenea, a sprijinit activităţile mai multor ONG-uri locale care lucrează în domeniul egalităţii între sexe şi a drepturilor femeilor, prin intermediul Instrumentului european pentru democraţie şi drepturile omului.

În ceea ce priveşte capacitatea administraţiei publice, Comisia monitorizează aplicarea strategiei şi a planului de acţiune de reformă a administraţiei publice kosovare. Am făcut presiuni pe lângă autorităţi cu privire la urgenţa adoptării Legii privind funcţia publică. De asemenea, cooperăm cu Institutul de administraţie publică din Kosovo, datorită implicării noastre în înfiinţarea şcolii regionale de administraţie publică. Se acordă o atenţie deosebită Ministerului administraţiei locale, cu un proiect de sprijin de aproximativ 1 milion de euro.

Comisia depune eforturi semnificative pentru a sprijini reformarea sistemului de învăţământ din Kosovo. Asistenţa noastră financiară este cuprinzătoare. Scopul său este acela de a îmbunătăţi atât condiţiile materiale, cât şi calitatea predării la ciclurile primare, secundare şi terţiare şi în sectorul şcolilor profesionale, precum şi acela de a consolida aspectele multiculturale ca o condiţie de bază pentru reconciliere.

În urma conferinţei finanţatorilor din luna iulie, Banca Mondială a instituit un fond fiduciar susţinut de mai mulţi finanţatori pentru sectorul social extins, inclusiv educaţia. Comisia este printre principalii contribuitori la acest fond, alocând 5 milioane de euro. În total, asistenţa UE pentru educaţie în Kosovo în perioada 2006-2010, se ridică la 30,5 milioane de euro. Deschiderea unui colegiu universitar european multietnic va primi sprijinul nostru, o dată ce toate părţile locale interesate vor ajunge la o înţelegere pentru a transforma acest efort într-un proiect durabil.

Problema familiilor de rromi din taberele de refugiaţi contaminate cu plumb din partea de nord reprezintă un motiv de serioasă îngrijorare. Comisia acordă în mod activ asistenţă în găsirea unei soluţii durabile şi rapide, acceptată de toate părţile implicate. Am solicitat în mod repetat tuturor părţilor implicate să se abţină de la politizarea acestei probleme şi să acţioneze numai în interesul familiile de rromi.

În cele din urmă, Kosovo beneficiază, de asemenea, de programele noastre cu beneficiari multipli, acoperind Balcanii de Vest şi Turcia, care finanţează procesul de înregistrare civilă a populaţiei de rromi. Sprijinul nostru pentru rromii din Kosovo include, de asemenea, educaţia. Împreună cu Consiliul Europei, sprijinim educaţia de calitate pentru copiii rromi, inclusiv în limba lor maternă.

În opinia mea, toate acestea sunt în concordanţă cu propunerile dumneavoastră. Le mulţumesc tuturor stimaţilor membri ai acestui Parlament pentru atenţie şi aştept cu nerăbdare întrebările dumneavoastră.

  Doris Pack, în numele Grupului PPE-DE. – (DE) Doamnă preşedintă, aş dori să felicit raportorul şi raportorul fictiv, deoarece consider că împreună am elaborat o rezoluţie foarte bună.

Această rezoluţie face apel la Consiliu şi Comisie să asigure că se conlucrează în Kosovo, că EULEX acţionează împreună cu Înaltul Reprezentant al UE şi că sunt create sinergii în interesul vieţii economice şi sociale din Kosovo, care are nevoie de îmbunătăţire.

Misiunea EULEX trebuie să se asigure, de asemenea, că acele cauze din instanţe care se judecă de câţiva ani sunt abordate şi, în final, soluţionate. Există încă multe atrocităţi care încă nu au fost dezvăluite şi aduse în faţa unei instanţe. Combaterea corupţiei în Kosovo este, de asemenea, importantă, deoarece există încă mulţi infractori în libertate, care rămân nepedepsiţi.

În plus faţă de ceea ce s-a spus deja, Uniunea Europeană trebuie să ia în considerare nu numai luarea de măsuri pe scară largă, ci, de asemenea, să se concentreze mai mult pe viaţa de zi cu zi a oamenilor de acolo şi a oportunităţilor pentru proiectele locale care implică cetăţenii. Acest lucru este foarte important.

În final, trebuie să facem apel la guvernul din Kosovo pentru a începe punerea în aplicare în mod practic a acestei constituţii, care include planul Martti Ahtisaari. Locuitorii din Kosovo trebuie să devină conştienţi, în viaţa lor de zi cu zi, că toţi trăiesc împreună. În plus, sârbii, albanezii şi toate celelalte minorităţi din Kosovo trebuie să fie considerate drept cetăţeni cu drepturi egale.

Guvernul din Kosovo trebuie, de asemenea, să depună eforturi pentru continuarea programului de descentralizare. Mă declar totodată în favoarea instituirii unui colegiu european multietnic, care ar reprezenta o altă instituţie comună, alături de Universitatea din Priština şi de Universitatea din Mitrovica, care să se concentreze asupra unui viitor comun.

În plus, aş dori ca Serbia să conştientizeze în sfârşit faptul că sârbii din Kosovo nu vor să fie încurajaţi să nu ia parte la guvernare. Acestora trebuie să li se permită să ia parte la guvernare, la lucrările parlamentare şi la viaţa civilă. Aceasta este singura modalitate în care Kosovo se va dezvolta.

  Csaba Sándor Tabajdi , în numele Grupului PSE. – (FR) Doamnă preşedintă, mă adresez în numele Grupului Socialist din Parlamentul European. Putem confirma că situaţia din Kosovo se îmbunătăţeşte. Suntem recunoscători Preşedinţiei cehe şi Comisiei pentru buna lor cooperare. Sunt total de acord cu doamna Pack cu afirmaţia prin care misiunea EULEX reprezintă o provocare majoră pentru politica europeană de securitate şi apărare, una dintre cele mai mari provocări din întreaga istorie a Uniunii Europene ca o comunitate bazată pe domnia legii.

Este un lucru bun că există deja o bază legală, ca urmare a declaraţiei preşedintelui Consiliului de Securitate, care a fost salutată de către guvernul sârb. A existat un acord tacit din partea Chinei şi Rusiei, care anterior au respins orice soluţionare a conflictului.

Este esenţial ca EULEX să coopereze bine cu partidele implicate din Kosovo. Nu trebuie să repetăm greşeala comisă de MINUK, care a risipit mulţi bani şi i-a îndepărtat pe locuitorii din Kosovo. Doamna Pack a abordat, de asemenea, acest subiect. Este foarte important să se clarifice împărţirea competenţelor, pe de o parte, între guvernul şi parlamentul din Kosovo şi EULEX, pe de altă parte.

Nu putem să ne asumăm responsabilitatea pentru dezvoltarea regiunii Kosovo. Prezenţa EULEX în partea de nord a regiunii Kosovo este foarte importantă pentru a evita divizarea teritorială. În cele din urmă, aplicarea în totalitate a prevederilor constituţiei, în conformitate cu planul Ahtisaari, reprezintă un aspect esenţial pentru minorităţi.

  Johannes Lebech , în numele Grupului ALDE. – (DA) Doamnă preşedintă, în primul rând aş dori să îmi exprim mulţumirea profundă faţă de această propunere de rezoluţie şi să îi mulţumesc domnului Lagendijk pentru eforturile depuse. Rezultatul este un text bine echilibrat şi la obiect care, în acelaşi timp, reuşeşte să abordeze toate problemele importante. Prin intermediul acestei rezoluţii, noi, cei din Parlamentul European, transmitem în primul rând un semnal locuitorilor din Kosovo şi celor din altor ţări din Balcanii de Vest, şi anume: „nu aţi fost uitaţi, sunteţi o parte din Europa”. Acestea nu sunt doar cuvinte goale, fără niciun sens real. Misiunea EULEX, cea mai extinsă misiune sub egida politicii europene de securitate şi apărare de până în prezent, este deja în curs de desfăşurare. Este îmbucurător faptul că misiunea este sprijinită de ONU şi că acoperă întreaga ţară.

Prin intermediul rezoluţiei noastre, noi, cei din Parlamentul European, sprijinim regiunea Kosovo în această misiune. Evidenţiem, de asemenea, domeniile în care statele membre ale UE pot să sprijine această regiune. Acest lucru se leagă de ajutorul special oferit pentru instituirea administraţiei publice, consolidarea societăţii civile şi pentru proiectele educaţionale. Atunci când evidenţiem domeniile în care liderii kosovari trebuie să mai facă demersuri de îmbunătăţire, spre exemplu în privinţa protecţiei minorităţilor, facem acest lucru pentru că vorbim serios atunci când afirmăm că vom fi alături de Kosovo în eforturile sale de a institui o societate democratică. O societate democratică cu respectarea minorităţilor şi coexistenţă paşnică cu ţările vecine. Acest aspect nu este legat numai de viitorul Kosovo, ci şi de viitorul întregii regiuni a Balcanilor şi al Europei ca un întreg. Traseul de urmat este unul lung şi dificil. Există o singură cale şi aceasta este prin intermediul UE şi al integrării totale şi complete a regiunii Kosovo, precum şi a restului teritoriilor din Balcanii de Vest în cadrul cooperării europene.

  Ryszard Czarnecki, în numele Grupului UEN. – (PL) Doamnă preşedintă, păcatul originar care a fost comis atunci când această nouă ţară, Kosovo, a luat naştere, implică sentimentul, preponderent în rândul minorităţii sârbe din Kosovo şi Metochia, precum şi în Serbia însăşi, că noul stat şi întreaga majoritate musulmană sunt împotriva sârbilor. Acest lucru trebuie să fi avut un impact asupra relaţiilor dintre Belgrad şi Priština şi cu siguranţă şi asupra relaţiilor dintre locuitorii din Kosovo şi sârbii din enclavele etnice sârbe.

În cazul în care nu sunt respectate drepturile culturale, educaţionale şi religioase ale minorităţii sârbe, nu doar relaţiile bilaterale dintre Kosovo şi Serbia şi cele din alte părţi ale Balcanilor vor deveni mai dificile, dar şi calea Prištinei către statutul de membru al Uniunii Europene va fi mai lungă.

Sunt de acord cu afirmaţiile onorabilului domn Lebech care a luat cuvântul înaintea mea. Guvernul kosovar trebuie să înţeleagă că respectarea drepturilor minorităţilor reprezintă un standard european. Trebuie să aderăm în mod strict la aceste principii şi, în acest scop, să fim vigilenţi faţă de partenerii noştri din Kosovo.

  Joost Lagendijk, în numele grupului Verts/ALE. – (NL) A trecut aproape un an până când EULEX a putut să îşi pună în aplicare mandatul original. Ar fi de bun augur să ne reamintim în prezent ce implica acest mandat.

EULEX, cea mai mare misiune europeană de până în prezent – după cum a fost numită anterior de cineva – a avut drept scop dezvoltarea şi implicarea activă pe tot teritoriul Kosovo, atât la nord, cât şi la sud de râul Ibar. EULEX trebuia, de asemenea, să se ocupe de trei domenii: vamal, poliţienesc şi jurisdicţional, iar în mod esenţial, nu trebuia să existe nicio – şi insist, nicio – relaţie de ambiguitate între EULEX, pe de o parte, şi UNMIK, din cadrul ONU, pe de altă parte. Să nu mai vorbim de faptul că activităţile EULEX ar avea ca rezultat divizarea acestei ţări în nord şi sud. În niciun caz nu s-a dorit acest lucru.

Pentru o foarte lungă perioadă de timp, părea că ar fi fost imposibil să se pună în aplicare mandatul iniţial din cauza blocajului notoriu din Consiliul de Securitate. De fapt, abia din luna noiembrie a anului trecut, pare că lucrurile merg, până la urmă, pe un făgaş aşteptat. Este o situaţie bună - pe parcursul a două sau trei luni, activităţile se desfăşoară în mod normal - pentru a realiza un bilanţ şi a vedea dacă lucrurile funcţionează sau, permiteţi-mi să mă exprim în termeni mai prevăzători, pentru a vedea dacă lucrurile par a funcţiona.

Poliţia kosovară este încântată de cooperarea excelentă pe care o are cu EULEX. Birourile vamale sunt, în sfârşit, înfiinţate şi funcţionează din nou, mai ales în partea de nord din Kosovo, după ce fuseseră incendiate anul trecut de sârbii kosovari. În cele din urmă, s-a dat startul extrem de numeroaselor procese rămase pe rol în domeniile corupţiei şi violenţei interetnice, ceea ce demonstrează încă o dată faptul că activităţile EULEX sunt în interesul tuturor comunităţilor, nu doar al albanezilor sau al sârbilor.

Ceea ce sper, într-adevăr, este că progresul înregistrat de EULEX în ultimele două luni va fi susţinut într-un mod pozitiv. Mai sper, de asemenea, sincer că Belgradul îşi va da seama că abordarea actuală de cooperare constructivă cu Uniunea Europeană este de departe mai eficientă decât încercarea de a rescrie mereu istoria. Mai presus de orice, îmi doresc ca autorităţile kosovare să reuşească să gestioneze aceste numeroase probleme cu care încă se mai confruntă. Pe termen lung, vor fi eradicate corupţia, precum şi crima organizată, care sunt în continuare deosebit de răspândite în Kosovo. În cele din urmă, Kosovo va deţine o rezervă durabilă de energie, bazată pe legislaţia UE, iar economia kosovară va înflori, în cele din urmă.

Kosovo este un stat independent şi, indiferent dacă acest Parlament agreează sau nu acest lucru, nu există cale de întoarcere. Noi, Uniunea Europeană, avem de câştigat din dezvoltarea regiunii Kosovo într-un stat viabil. Acesta este motivul pentru care suntem acolo şi pentru care este necesar să rămânem acolo.

  Tobias Pflüger, în numele Grupului GUE/NGL –(DE) Doamnă preşedintă, grupul pe care îl reprezint, Grupul Confederal al Stângii Unite Europene / Stânga Verde Nordică, respinge rezoluţia care a fost depusă privind Kosovo. Majoritatea statelor membre, însă nu toate, au recunoscut statutul Kosovo, încălcând dreptul internaţional. Grupul pe care îl reprezint insistă că toate directivele care se referă la Kosovo trebuie să fie aliniate dreptului internaţional şi trebuie să fie în acord cu toate părţile implicate, inclusiv cu Serbia. Recunoaşterea provinciei Kosovo a creat un precedent dezastruos, care este urmat acum de alte regiuni precum Oseţia de Sud şi Abhazia.

UE a lansat misiunea EULEX în Kosovo. Grupul GUE/NGL respinge această misiune, deoarece se bazează pe recunoaşterea ţinutului Kosovo, încălcând dreptul internaţional şi creând de aceea ceva asemănător unui protectorat UE. EULEX are, şi voi cita,„anumite responsabilităţi executive”.Aceasta înseamnă că oficialii EULEX pot anula rezoluţii simple luate de autorităţile kosovare. Misiunea EULEX include de asemenea 500 de poliţişti responsabili de combaterea insurecţiilor. La 26 ianuarie, EULEX şi KFOR au organizat un exerciţiu comun pentru combaterea insurecţiilor. Acest fapt indică din păcate strânsa cooperare care există între UE şi NATO în Kosovo.

În acelaşi timp, Uniunea Europeană şi alte organizaţii promovează reconstrucţia economică neo-liberală în Kosovo, însă aceasta nu reprezintă ceea ce doresc localnicii. Din acest motiv, solicităm soluţii care sunt în conformitate cu dreptul internaţional şi un vot clar împotriva misiunii UE, EULEX. Dacă vrem într-adevăr să-i susţinem pe localnici, misiunea EULEX nu ne va permite să facem acest lucru.

  Bastiaan Belder, în numele Grupului IND/DEM. –(NL) Acum două luni, când am fost în vizită de lucru în Kosovo, am înţeles de ce multora le este greu să înţeleagă prezenţa internaţională în acea ţară. În plus, am impresia că diferitele nivele nu au conlucrat întotdeauna atât de bine.

Instituţiile europene nu ar trebui să dea pur şi simplu

din umeri. Suntem prinşi în această poveste. Prin intermediul misiunii EULEX, Europa este responsabilă pentru situaţia de la faţa locului. EULEX ar trebui să adopte o poziţie mai hotărâtă şi să sprijine autorităţile kosovare dacă poate, chiar dacă acest lucru este solicitat sau nu.

Aş dori să subliniez două lucruri. În primul rând, insist ca statele membre care încă nu au recunoscut statutul Kosovo, să îşi reconsidere poziţia. Nu există cale de întoarcere pentru Kosovo în cadrul graniţelor Serbiei. În al doilea rând, solicit un plan general pentru Balcanii de Vest, care trebuie să funcţioneze la un nivel concret cu toate celelalte ţări implicate în sprijinirea lor de a fi pregătite pentru aderarea la Uniunea Europeană. Acesta este angajamentul Europei privind Balcanii de Vest.

  Bernd Posselt (PPE-DE). – (DE) Doamnă preşedintă, în calitate de raportor fictiv al Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, aş dori să-l felicit pe domnul Lagendijk pentru excelentul său text. Sprijinim programul de reformă din Serbia şi respectăm, bineînţeles, mica minoritate de state membre UE care nu au recunoscut statutul Kosovo în conformitate cu dreptul internaţional.

Totuşi, dorim să-i descurajăm pe cei care ar crede

că această desfăşurare a evenimentelor poate fi schimbată. Trei sferturi din membrii acestei Camere au votat în favoarea recunoaşterii provinciei Kosovo. Comisia s-a declarat de asemenea în favoare, împreună cu 23 din 27 de state membre, toate ţările G7, patru din şase foste republici iugoslave şi cu trei din cele patru ţări vecine ale Kosovo.

Acest fapt demonstrează că dezvoltarea de faţă este ireversibilă. De aceea este important să privim către viitor, care implică numeroase riscuri. Primul risc major este divizarea ţinutului Kosovo. Până acum fosta Iugoslavie a fost divizată de-a lungul graniţelor fostelor republici sau de-a lungul graniţelor interne ale regiunilor autonome. Dacă harta va trebui să fie redesenată, de exemplu în Mitrovica, rezultatul ar fi, de exemplu, acela că albanezii din valea Presevo din Serbia, populaţia regiunii Sandzak a Novi Pazar şi alţii ar începe să se întrebe unde ar trebui să se afle graniţele. Acest fapt ar da curs unei situaţii foarte periculoase.

Din acest motiv, urmarea planului Ahtisaari are sens,

deoarece respectă fostele graniţe interne ale Iugoslaviei, în timp ce asigură protecţie comună şi extinsă pentru minorităţi. Protecţia pentru minorităţi oferită de fostul plan Ahtisaari, care acum este inclus în constituţia kosovară, reprezintă cel mai cuprinzător program de protecţie din lume. Sârbii din Kosovo ar trebui să profite de această oportunitate şi să se folosească de această protecţie a minorităţilor.

Domnule Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, ştiţi că eu însumi provin dintr-o minoritate care a fost cândva forţată să se adapteze scopurilor altora. Sârbii din Kosovo trebuie să garanteze că vor evita o astfel de situaţie. Celălalt pericol care ameninţă Kosovo este cel al haosului şi al corupţiei. În acest caz, pot spune doar că trebuie să consolidăm EULEX, deoarece UNMIK nu a fost soluţia, ci, de fapt o parte a problemei.

  Hannes Swoboda (PSE). – (DE) Doamnă preşedintă, colegul meu Joost Lagendijk se află în aceeaşi situaţie precum Kosovo. Dumnealui există, însă nu este recunoscut de toată lumea drept raportor, cu toate că de fapt, este un raportor. În acest context, aş dori să-i mulţumesc mult, împreună cu domnul Tabajdi, pentru raport.

Bineînţeles că nu am făcut atât de multe progrese cu recunoaşterea provinciei Kosovo precum ar fi dorit mulţi oameni, inclusiv cei din Kosovo. Trebuie să recunoaştem că acest lucru a reprezentat o situaţie dureroasă pentru Serbia. Nu ar trebui să punem paie pe foc, ci să facem în schimb orice efort necesar pentru a garanta un proces paşnic. Sunt foarte încântat de faptul că liderii Serbiei, în ciuda număratelor lor cuvinte dure de la început, au încercat să legalizeze şi să neutralizeze situaţia pentru a da misiunii EULEX o şansă. I-aş întreba pe toţi cei care se opun misiunii EULEX în ce situaţie s-ar afla sârbii şi celelalte minorităţi din ţinut dacă misiunea EULEX nu ar exista?

Punctul de vedere al minorităţii sârbe sau al Serbiei de a condamna misiunea EULEX este un nonsens. Consider că condamnarea misiunii EULEX din partea cuiva de aici din Parlament care sprijină Serbia, este un lucru pur şi simplu grotesc. Totuşi este adevărat că există câteva întrebări care rămân fără răspuns. Liderii politici din Kosovo trebuie să facă un efort pentru a rezolva problemele. Una dintre sarcinile şi cererile noastre reprezintă transpunerea tuturor aspectelor planului Ahtisaari, pe care le vom vota mâine ca parte din această rezoluţie.

În cele din urmă, trebuie să promovăm integrarea întregii regiuni. Bineînţeles, toate ţările vor trebui să-şi facă temele. Cu toate acestea, cu cât progresul făcut de Serbia şi Macedonia este mai mare în procesul de integrare, cu atât mai repede vom putea să rezolvăm problema Kosovo şi celelalte probleme deschise legate de aceasta. Doar integrarea tuturor ţărilor din regiune va crea condiţiile necesare ţinutului Kosovo pentru o dezvoltare paşnică.

  Annemie Neyts-Uyttebroeck (ALDE). – (NL) Deoarece toţi cei care au luat cuvântul sunt familiarizaţi, foarte familiarizaţi sau extrem de familiarizaţi cu situaţia din Kosovo, nu este nevoie să dezvolt subiectul mai departe pentru a încerca să ne convingem de gradul de familiarizare cu situaţia.

În primul rând, trebuie să ne bucurăm de faptul că primul an de independenţă al provinciei Kosovo s-a

sfârşit cu bine până la urmă şi chiar mai bine decât ar fi crezut mulţi. Aş dori de asemenea să-mi exprim bucuria şi satisfacţia faţă de faptul că misiunea

EULEX s-a pus în sfârşit în mişcare, graţie bunăvoinţei multora şi a competenţei din cadrul Consiliului de Securitate ONU. Multe vor depinde de succesul acestei misiuni EULEX, deoarece Kosovo a fost protectorat timp de zece ani înainte să devină independent. Ceea ce contează în acest moment, este să ghidăm cu toţii Kosovo spre maturitate.

  Sylwester Chruszcz (UEN). – (PL) Doamnă preşedintă, o decizie unilaterală luată de comunitatea albaneză a avut drept rezultat separarea provinciei sârbe Kosovo de Serbia. Personal, consider această mişcare ca pe o încălcare fără precedent a dreptului internaţional. Mai mult, această decizie a avut repercusiuni suplimentare, după cum au arătat evenimentele din anul trecut din Caucaz.

Aş dori să vă reamintesc că Naţiunile Unite nu au recunoscut decizia luată de albanezii kosovari. Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU 1244 rămâne valabilă. De aceea, doresc să vă atenţionez împotriva luării vreunei decizii înainte ca Tribunalul Penal Internaţional de la Haga să hotărască asupra acestei probleme. Abia atunci vom cunoaşte statutul legal real al provinciei care, conform dreptului internaţional, este încă parte integrantă a Republicii Serbia.

Aş dori să vă atrag atenţia asupra dramaticei situaţii cu care încă se înfruntă comunitatea sârbă în autoproclamata Republică Kosovo. Haideţi să admitem deschis că decizia luată de anumite state membre ale Uniunii Europene de a recunoaşte acea ţară a fost o greşeală fatală. Este destul de simplu: Kosovo aparţine Serbiei.

  Erik Meijer (GUE/NGL). – (NL) De când Kosovo şi-a anunţat aproape acum un an independenţa, Uniunea Europeană a fost divizată fără speranţă pe această temă. Grecia este indecisă, în timp ce Spania, România, Slovacia şi Cipru resping această independenţă din motive interne. Proiectul comun EULEX cu care Uniunea Europeană speră să câştige influenţă în Kosovo pare să fie mai degrabă un instrument care să ascundă această divizare internă, decât orice altceva.

Poate că EULEX este benefică Uniunii Europene, se poate spune însă acest lucru şi despre Kosovo? Populaţia din Kosovo râvneşte să adere curând la Uniunea Europeană şi să devină stat membru cu drepturi egale. După aproape un secol de subjugare de către Serbia, cu siguranţă că nu îşi doreşte alte noi intervenţii din exterior. Un proiect precum EULEX poate că ar fi fost util pentru o scurtă perioadă de timp, în primele luni din 2008, pentru a evita haosul de orice fel. Această fază însă a fost depăşită. Implicarea târzie a EULEX creează foarte mult impresia că Uniunea Europeană ar dori foarte mult să transforme Kosovo într-un protectorat, cu prezenţă militară şi influenţă administrativă, cum a fost înainte cazul în Bosnia-Herţegovina, unde această politică a avut prea puţin succes.

Pentru a asigura provinciei Kosovo un viitor paşnic şi armonios, este necesar să fie implicate nu doar prezentul guvern şi partidele de la guvernare. Forţe importante reprezintă mişcarea pentru autodeterminarea Vetëvendosje din sud, care consideră că iniţiativa UE este un colonialism fără sens şi reprezentanţi ai sârbilor din municipiile de la nord de râul Ibar, care fac tot ce le stă în putinţă pentru a menţine legătura cu Serbia. Fără aceste critici la adresa EULEX, nu vom avea o soluţie pe termen lung. Viitorul ţinutului Kosovo este mai bine deservit prin compromisuri interne larg acceptate, decât prin expunerea demonstrativă a puterii Uniunii Europene.

  Patrick Louis (IND/DEM). – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, acum zece ani, NATO a bombardat Belgradul, indiscutabil pentru a-şi sărbători a cincizecea aniversare şi pentru a-şi redefini sfera de competenţă, care este restricţionată de Convenţia de la Washington. Aceste bombardamente au fost executate prin încălcarea dreptului internaţional, adică, fără niciun acord prealabil din partea ONU.

Acum un an, a fost declarată unilateral independenţa provinciei Kosovo de către Priştina într-un dispreţ strigător la cer faţă de suveranitatea Republicii Federale Iugoslavia, ale cărei suveranitate şi integritate teritorială au fost totuşi reiterate de către Rezoluţia Consiliului de Securitate 1244.

Astăzi, misiunea europeană EULEX, în asociere cu experţii americani, speră ca Kosovo să devină un stat bazat pe domnia legii. Dacă situaţia nu ar fi atât de cumplită, atunci ar fi chiar amuzant să ne întrebăm cum poate fi obţinut un astfel de fruct din astfel de origini.

Între timp, solicităm din partea acestei misiuni să asigure că minoritatea naţională sârbă este respectată şi apreciată pe pământul strămoşilor săi. Considerăm că acesta este un bun început pentru reinstaurarea statului de drept.

  Anna Ibrisagic (PPE-DE). – (SV) M-am născut în Balcani. Am urmărit problemele din Kosovo prin contact nemijlocit la sfârşitul anilor 1980. Am văzut cum Slovenia şi Croaţia au devenit state independente şi au trecut prin experienţa războiului la începutul anilor 1990. Eu personal am trecut prin războiul din Bosnia şi în sfârşit am părăsit ţara ca refugiat. Ştiu că este foarte uşor să începi un război, însă ştiu de asemenea că este mult mai greu să instaurezi pacea şi să restabileşti încrederea reciprocă a oamenilor.

Kosovo se află acum într-o situaţie care va fi decisivă

pentru generaţiile viitoare ale acelei regiuni, mai precis în ceea ce priveşte această problemă a restabilirii încrederii între diferitele grupuri etnice. Sunt bucuroasă că domnul Lagendijk a fost atât de clar în rezoluţia sa despre faptul că ar trebui să încheiem discuţiile despre independenţa ţinutului Kosovo şi despre conflictele din jur.

Timpul şi energia noastră ar trebui puse acum în discuţie pentru a vedea cum vom consolida drepturile egale ale tuturor popoarelor de a trăi în pace, de a lucra la crearea unui viitor mai bun pentru Kosovo. Trebuie să ne concentrăm asupra protecţiei efective a minorităţilor şi asupra îmbunătăţirii situaţiei economice şi combaterii corupţiei larg răspândite şi crimei organizate.

Toată lumea din Kosovo ar trebui să ia drept sarcină personală acordarea de ajutor în vederea opririi violenţei între grupurile etnice. Curţile de justiţie ar trebui să asigure că se vor judeca crimele de război. Unii dintre membrii acestui Parlament regretă prezenţa şi implicarea UE în Kosovo, însă aceia dintre noi care au trecut prin războaiele din Balcani regretă faptul că Uniunea Europeană nu s-a implicat mai clar cât şi mai vast.

Există încă o mulţime de lucruri care trebuie efectuate şi care vor necesita timp, însă până la urmă este vorba despre restabilirea încrederii între popoare, astfel încât generaţiile viitoare să aibă şansa să fie educate, să trăiască şi să lucreze împreună în pace, respectând-şi reciproc diferenţele. Asta implică de fapt întreaga idee europeană.

(Aplauze)

  Libor Rouček (PSE). – (CS) Aş dori să menţionez pe scurt rolul Serbiei în mod particular. În ciuda unei situaţii interne dificile, guvernul sârb a adoptat o abordare foarte constructivă şi responsabilă faţă de desfăşurarea misiunii EULEX în Kosovo. Într-un acord cu ONU, a facilitat de asemenea numirea unui oficial senior de poliţie de naţionalitate sârbă în cadrul forţelor de ordine din Kosovo. Cred cu tărie că aceasta este calea pentru atingerea treptată a integrării sârbilor din Kosovo şi a altor minorităţi în viaţa politică, economică şi socială a Kosovo. În acest context, aş dori de asemenea să-l invit pe Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene să dea asigurări că autorităţile kosovare acordă suficientă atenţie dezvoltării multilaterale în regiunea Mitrovica. În plus, sunt de aceeaşi părere cu Anna Ibrisagic, că acum este necesar să se acorde mult mai multă atenţie decât înainte situaţiei economice şi de securitate, precum şi dezvoltării economice din Kosovo.

  Nicholson of Winterbourne (ALDE). – Doamnă preşedinte, aş dori să-i mulţumesc domnului Lagendijk, ale cărui abilităţi politice deosebite au produs o minunată rezoluţie pe baza căreia să lucrăm.

Îi mulţumesc în mod deosebit pentru acceptarea paragrafului 26, asupra căruia doresc să atrag atenţia ministrului şi Comisiei. În acest caz, remarcăm neobişnuita sănătate şubredă a 1500 de rromi, care locuiesc în preajma unui mine de plumb şi care se află acolo de nouă ani printr-o decizie greşită a ONU. Accept întru totul că, după cum a spus ministrul Vondra, acest fapt poate nu este de competenţa Uniunii Europene. Cu toate acestea, mulţumesc echipei Comisiei pentru alegerea acestui subiect imediat ce am pus problema şi pentru vizitarea şi perceperea daunelor provocate de nivelele de plumb. Aceşti oameni au cantităţi monstruoase de plumb în sânge, daună ireversibilă, au nevoie să fie relocaţi imediat şi urgent şi au nevoie de tratament medical.

Domnule ministru Vondra, aţi promis să ţineţi la curent acest Parlament. Pot să vă rog, în calitate de Preşedinte în exerciţiu, să acordaţi acestei probleme profunda dumneavoastră atenţie şi să îmi spuneţi cu ce vă ocupaţi.

  Alojz Peterle (PPE-DE). – (SL) Felicit sincer raportorul şi raportorii grupurilor pentru excelentul raport. Scopul acestuia este de a contribui la viitoarea stabilizare şi normalizare a provinciei Kosovo.

Succesele provinciei Kosovo din ultimul an au reconsolidat

speranţele noastre referitoare la posibilitatea unei coexistenţe multietnice şi multiculturale în Kosovo. Aspiraţiile europene referitoare nu doar la Kosovo, ci la toate statele din Balcanii de Vest, pot deveni realitate, doar dacă această condiţie esenţială este îndeplinită.

Am făcut progrese, un progrese semnificativ în acest sens, iar acum este necesar să continuăm acest progres. Salut în mod particular faptul că eforturile EULEX ajută de asemenea la normalizarea situaţiei din Kosovo. Salut instituirea recentă a forţelor de securitate kosovare şi participarea unui părţi din comunitatea sârbă în cadrul forţelor de ordine din Kosovo. Dacă vrem să progresăm mai repede, trebuie să acţionăm pe frontul politic, economic, social şi pe alte fronturi şi trebuie să fim atenţi mai ales la ce se întâmplă pe plan local, unde problema coexistenţei este cel mai sensibilă. Trebuie să sprijinim proiectele care consolidează coexistenţa interetnică şi cooperarea. În acest sens, salut intenţia Comisiei Europene de a angaja toate mijloacele care-i stau la dispoziţie pentru a progresa. De exact acest lucru are nevoie Kosovo.

  Richard Howitt (PSE). – Doamnă preşedintă, salut dezbaterea de astăzi şi rezoluţia ca pe următorul pas către normalizarea relaţiilor între Uniunea Europeană şi Kosovo, la un an după declararea independenţei.

Este important de subliniat că cei precum domnul Van Orden şi domnul Tannock din partea conservatorilor britanici, care se opun mişcării, s-au dovedit că nu au avut dreptate, acum cu 54 de ţări – inclusiv 22 din propriile noastre state membre europene - oferind recunoaştere legală, iar misiunea noastră UE de stat de drept a fost desfăşurată cu acordul Serbiei. Într-adevăr, tot timpul am dezbătut faptul că rezolvarea problemei Kosovo este de folos aspiraţiilor UE ale Serbiei, iar astăzi repetăm faptul că le dorim să reuşească.

Ieri, misiunea de justiţie UE a deschis primul proces împotriva crimelor de război în Kosovo. Astăzi, Alteţa Sa Regală, Prinţesa Anna a Marii Britanii este în vizită la o şcoală pentru copii cu dizabilităţi din Gjilan, Kosovo. Desigur, ambele evenimente demonstrează angajamentul Europei de a nu uita niciodată nedreptăţile trecute şi de a face eforturi în prezent pentru un viitor mai bun pentru toţi.

  Ria Oomen-Ruijten (PPE-DE). – (NL) În primul rând, aş dori să-l felicit pe domnul Lagendijk pentru această rezoluţie imparţială şi să profit de această ocazie pentru a-i mulţumi doamnei Pack, deoarece dumneaei şi delegaţia sa, au depus eforturi considerabile şi utile în acest domeniu.

Obiectivele UE sunt clare: Kosovo nu trebuie să devină o gaură neagră. Responsabilitatea primară pentru acest fapt se află la autorităţile kosovare. Populaţia trebuie să câştige încredere nu doar în guvern, ci şi în sistemul juridic. Corupţia şi crima subminează statul. Femeile şi minorităţile trebuie de asemenea complet implicate.

O a doua responsabilitate se află, după părerea mea, la

ţările vecine, în mod particular la autorităţile sârbe. Un dialog constructiv şi o cooperare regională se află în interesul tuturor din acea regiune.

În cele din urmă, Uniunea Europeană are de asemenea o responsabilitate mare de susţinut. Prin intermediul EULEX, Uniunea Europeană are aspiraţii înalte. Este bine că a început acum munca adevărată. Următorii doi ani vor confirma dacă EULEX poate continua într-adevăr să provoace ceva pe termen lung. Sper foarte mult să fie aşa.

Stabilitatea, reconcilierea şi dezvoltarea statului de drept în Kosovo sunt de mare importanţă pentru kosovari şi pentru toate minorităţile etnice din Kosovo, dar se află şi în interesul Uniunii Europene. Eficienţa ajutorului trebuie să fie supremă în acest sens. Doamna Pack şi cu mine am vizitat Kosovo cu puţin timp în urmă. Nu există lipsă de ajutor, însă probabil poate fi coordonată chiar mai mult şi mai eficient..

  Adrian Severin (PSE). – Doamnă preşedintă, de câte recunoaşteri are nevoie un stat pentru a fi independent? Nu aceasta este întrebarea, deoarece calitatea recunoaşterilor contează mai mult decât cantitatea. O declaraţie de autodeterminare nu duce la independenţă, dacă statul în cauză nu este recunoscut de către cei faţă de care doreşte autodeterminarea.

Independenţa unui stat nu este reală atâta timp cât Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite nu acceptă acest fapt. În plus, un stat nu este independent dacă nu este capabil să ofere tuturor comunităţilor care trăiesc pe teritoriul său, o perspectivă corectă de integrare organică într-o societate civică şi multiculturală şi dacă nu se poate susţine şi guverna singur.

Din aceste motive, planul Athisaari a eşuat. De asemenea, nu este o soluţie să ne interesăm de status quo ante – ar trebuie să trecem mai departe. În acest sens, Uniunea Europeană şi membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite trebuie să convoace o conferinţă internaţională care să găsească o soluţie durabilă pentru siguranţa democratică, echilibrul geostrategic şi stabilitatea economico-socială în Balcanii de Vest. În acest cadru, Kosovo ar trebui să fie pus înapoi pe calea legalităţii internaţionale, iar regiunea ar trebui să primească o hartă exactă de parcurs pentru integrarea sa în UE.

Din păcate, raportul Lagendijk nu explorează astfel de căi, abandonând astfel orice apropiere realistă de un viitor mai bun. De aceea, social democraţii români vor fi obligaţi să voteze împotriva acestui raport.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE). - În conformitate cu prevederile dreptului internaţional şi având în vedere rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU 1244 din 1999, Kosovo nu poate fi considerat un stat. Sunt cinci state membre ale Uniunii care nu au recunoscut independenţa unilateral declarată a Kosovo. Dar Kosovo este o realitate şi trebuie să o tratăm ca atare.

Stabilitatea în Balcanii de Vest, regiunea cu cele mai multe şanse de a se alătura Uniunii în viitorul apropiat este vitală. De aceea, Uniunea trebuie să joace rolul principal în gestionarea situaţiei delicate din zonă. Misiunea EULEX care şi-a atins deja capacitatea iniţială de operabilitate este un prim pas important în această direcţie, deoarece este nevoie de asistenţă şi coordonare pentru a asigura, în primul rând, un climat de cooperare interetnic care să permită reîntoarcerea la un nivel de viaţă normal.

Trebuie asigurată protecţia tuturor minorităţilor din Kosovo, inclusiv a minorităţii sârbe, trebuie întărite instituţiile pentru a evita haosul şi a asigura o dezvoltare stabilă, trebuie restituite proprietăţile şi asigura dreptul la întoarcere al refugiaţilor. Instrumentele financiare de care Uniunea dispune, în special instrumentul de preaderare, trebuie folosite pentru a facilita dezvoltarea socio-economică, creşterea transparenţei şi reconcilierea între comunităţile etnice. Kosovo nu trebuie, în niciun caz, să fie izolat de procesele europene. Trebuie să se bucure de perspectiva europeană în context regional. Trebuie să aplicăm aceleaşi standarde în toată regiunea. Ceea ce se cere altor ţări din zonă trebuie să se aplice şi pentru Serbia şi Kosovo.

Este nevoie ca Uniunea Europeană să insiste pentru reluarea dialogului dintre Pristina şi Belgrad. Consider că actuala formă a rezoluţiei nu reflectă tot spectrul de poziţii din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene faţă de Kosovo. De aceea, delegaţia României din Grupul PPE-DE, cu excepţia reprezentanţilor de naţionalitate maghiară, va vota împotriva acestei rezoluţii.

  Csaba Sógor (PPE-DE). – (HU) Serbia a trebuit să fie bombardată pentru a transmite mesajul: drepturile minorităţilor trebuie respectate. A fost o lecţie dură. În loc să acorde autonomie ţinutului Kosovo, a trebuit să accepte independenţa Kosovo. Kosovo reprezintă de asemenea un avertisment pentru statele membre UE. Fiecare stat membru trebuie să asigure că minorităţile etnice tradiţionale din cadrul teritoriului său trăiesc în siguranţă şi se simt ca acasă. Minorităţile mulţumite sunt fundaţia cea mai solidă pentru securitatea, suveranitatea şi dezvoltarea economică a unei ţări. La 17 februarie 2008, am participat personal la festivităţile oficiale de la Priştina care marcau declararea independenţei Kosovo. Sper să fi fost capabil să mă asigur de asemenea că autonomia culturală şi teritorială a minorităţii sârbe este recunoscută în cadrul teritoriului kosovar. Albanezilor kosovari li s-a dat ocazia favorabilă unei soluţii în stil european. Serbia mai are încă o şansă: Vojvodina. Statele membre UE pot face de asemenea eforturi în vederea garantării autonomiei culturale sau teritoriale minorităţilor etnice trăind în cadrul teritoriilor lor. Ar fi jenant dacă anumite state membre UE ar rămâne din acest punct de vedere în urmă cu Kosovo şi Serbia.

  Victor Boştinaru (PSE). - Ca parlamentar, membru al Delegaţiei pentru Europa de sud-est, mă aşteptam să aud, în numele valorilor noastre comune, pe care cu mândrie le numim „valori europene”, că, Parlamentul European şi Comisia Europeană cer cu toată forţa şi autoritatea, partidelor politice din Kosovo să se deschidă pentru reprezentarea multietnică şi că orice progres viitor în relaţiile Kosovo cu Uniunea Europeană depinde de o asemenea evoluţie.

Mă aşteptam ca acest raport să ne spună că modelul pe care UE, cu banii contribuabililor europeni, de altfel, urmăreşte să-l construiască în Kosovo, este unul cu adevărat, multietnic, multicultural, multiconfesional şi nu unul segregat. În discuţiile noastre cu parlamentarii din Kosovo ni s-a spus că, deocamdată, acest model nu poate fi aplicat.

Vă întreb şi închei, dacă acest model nu poate fi aplicat în Kosovo, dacă valorile noastre europene nu au loc în Kosovo, care este atunci modelul pe care Comisia Europeană îl aplică?

  Gisela Kallenbach (Verts/ALE). – (DE) Doamnă preşedintă, aş dori să-i mulţumesc domnului Lagendijk, precum şi Comisiei pentru afaceri externe, pentru că au asigurat prin această rezoluţie şi această dezbatere ca subiectul Kosovo să rămână pe ordinea de zi. Părerea mea este că poporul kosovar a meritat într-adevăr acest lucru, în urma eşecului Uniunii Europene din anii 1990.

Avem de plătit o datorie acolo şi anume să le acordăm un ajutor cât mai susţinut cetăţenilor din Kosovo şi întregii regiuni în drumul lor către Uniunea Europeană. În acest sens, prioritatea numărul unu o reprezintă condiţiile preliminare în vederea îmbunătăţirii dezvoltării economice, deoarece fără acestea, neliniştea socială nu poate fi exclusă.

Aş dori să solicit Comisiei să se folosească de influenţa sa pentru a garanta că acordul CEFTA este transpus într-adevăr de către toate statele semnatare. Aş dori de asemenea să rog Consiliul să asigure că statele membre tratează problema repatrierii forţate a celor ce solicită azil într-un mod delicat.

  Alexandru Nazare (PPE-DE). - EULEX este cea mai mare operaţiune civilă lansată prin politica europeană de securitate şi apărare. Aş vrea să subliniez faptul că dintre cei 1900 de angajaţi internaţionali, 200 sunt jandarmi şi poliţişti români. România participă astfel la EULEX pentru că este de datoria Bucureştiului să sprijine partenerii din Uniunea Europeană, chiar dacă uneori nu e de acord cu deciziile unei majorităţi a acestora.

România nu a recunoscut independenţa statului Kosovo din motive care ţin, printre altele, de evitarea legitimizării oricăror mişcări separatiste. O soluţie negociată între Belgrad şi Pristina, eventual confederativă, ar fi fost preferabilă situaţiei actuale. Cu toate acestea, în condiţiile date important este ca Uniunea Europeană să-şi ducă la capăt cu succes misiunea. Trebuie, însă, evitată situaţia în care implicarea Uniunii se prelungeşte la nesfârşit. Kosovo nu trebuie să devină un protectorat al Uniunii Europene, ci trebuie ajutat să se autosusţină.

Acest lucru este important atât pentru Kosovo, cât şi pentru Uniunea Europeană, mai ales în contextul crizei economice actuale şi a resurselor limitate de care dispunem.

Prezidează dl COCILOVO
Vicepreşedinte

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE). - Sunt de acord cu multe din ideile exprimate aici, dar problema este mult mai complexă. România are dreptate când apreciază că temeiul juridic al declarării unilaterale a independenţei Kosovo este foarte îndoielnic întrucât, în dreptul internaţional, minorităţile nu au drepturi colective, nu au dreptul la autodeterminare şi la secesiune. Drepturi au persoanele, subliniez acest lucru, aparţinând minorităţilor naţionale.

Secesiunea Kosovo şi recunoaşterea statalităţii sale de către alte ţări a creat un precedent periculos care a fost urmat, după doar câteva luni, de recunoaşterea unilaterală de către Rusia a independenţei regiunilor separatiste Oseţia de Sud şi Abhazia. În aceste două cazuri, premierul Putin a invocat clar modelul Kosovo. Mişcările separatiste din regiuni precum Kashmir, Nagorno-Karabah, Transnistria, Crimeea, nordul Ciprului etc., au afirmat, imediat, că aceste regiuni sunt la fel de îndreptăţite la independenţă ca şi Kosovo.

Consider că, pe viitor, Uniunea Europeană şi statele sale membre trebuie să susţină cu consecvenţă principiul integrităţii teritoriale a tuturor statelor şi să descurajeze activ tendinţele separatiste. Uniunea Europeană trebuie să facă eforturi deosebite pentru stabilizarea întregii regiuni a Balcanilor de Vest şi pentru concretizarea perspectivelor europene.

  Miloš Koterec (PSE). – (SK) Kosovo există ca fapt acceptat de unii, dar de alţii nu. Chiar dacă majoritatea statelor membre este în favoarea independenţei sale sau i-a recunoscut independenţa, există cinci state membre care nu au procedat astfel - fără a mai menţiona Consiliul de Securitate al ONU.

Dacă ne dorim ca rezoluţia să influenţeze politica externă a Uniunii Europene, aceasta trebuie să aibă un efect unificator. Dacă arătăm că politica noastră externă comună a fost impusă cu majoritate de voturi, fie în Consiliu, fie în Parlamentul European, aceasta va fi contraproductivă pentru unitatea Uniunii. Să căutăm o soluţie unitară şi nu să impunem decizii care în cel mai bun caz sunt ambigue sau chiar confuze şi neglijente în formulare.

  Charles Tannock (PPE-DE). – Domnule Preşedinte, graba internaţională de a recunoaşte Kosovo a fost, după părerea mea, greu de înţeles. Au existat numeroase dispute mai vechi de rezolvat care au meritat mai mult eforturile UE: Caşmir, de exemplu, sau Taiwan ori chiar Somaliland în Cornul Africii.

Declaraţia de independenţă a Kosovo a creat, de asemenea, o „schismă” în rândul statelor membre. În niciun caz, Kosovo nu poate face parte din Uniunea Europeană sau din Organizaţia Naţiunilor Unite atâta timp cât unele state membre nu îi recunosc suveranitatea. De asemenea, precedentul cazului Kosovo a provocat indignarea Rusiei şi recunoaşterea ca state în vara anului trecut a regiunilor Abhazia şi Osetia de Sud din Georgia.

Oamenii din diverse părţi din fosta Iugoslavie au desigur dreptul să trăiască în pace şi prosperitate. Noi, cei din Uniunea Europeană, avem o datorie morală de a le acorda ajutor, însă această asistenţă nu ar trebui să fie pe o perioadă nedeterminată. Trebuie să vedem reforme efective în Kosovo, eforturi reale de a combate crima organizată şi traficul de persoane, precum şi o protecţie adecvată şi şanse egale pentru minorităţi, cum ar fi minoritatea sârbă.

Comisia şi Consiliul trebuie să rămână într-o stare de vigilenţă şi să insiste asupra înregistrării unui progres tangibil.

  Ingeborg Gräßle (PPE-DE). – (DE) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, Comisia pentru control bugetar îşi permite să adreseze câteva cuvinte în legătură cu politica externă la nivel înalt. Am stabilit că în Kosovo - al treilea stat care primeşte cel mai mult ajutor din partea Uniunii Europene - există cazuri de corupţie extrem de îngrijorătoare, cu consecinţe grave asupra certitudinii bugetului nostru şi asupra intereselor financiare ale Comunităţii.

Există un raport final din partea grupului de acţiune al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a biroului anti-fraudă al Comisiei şi Guarda di Finanza. Acest raport final nu a fost încă pus în aplicare. Acesta datează de la sfârşitul lunii iunie 2008 şi prezintă cazuri grave de corupţie în care sunt implicate fonduri europene. Aşteptăm o explicaţie.

Acest raport final este cu adevărat un raport final. Nu există nicio structură de monitorizare. În prezent, nu ne reprezintă nimeni interesele în această chestiune. Şi din acest punct de vedere, aş dori să invit Comisia să numească pe cineva, în cele din urmă. EULEX în sine nu poate desfăşura această activitate. De asemenea, mă opun situaţiei în care continuăm să găsim scuze pentru starea incertă a acestui stat.

  Alexandr Vondra, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. −Domnule Preşedinte, în primul rând aş dori să vă mulţumesc pentru iniţierea acestei dezbateri. Cred că a fost mişcarea potrivită, pentru a folosi prilejul primei aniversări a Declaraţiei de independenţă a Kosovo, care va avea loc în curând. Cred că este o mişcare oportună, în special în contextul crizei economice actuale, deoarece poate exista pericolul unei dispariţii de pe ecranul radarului nostru, în timp ce noi purtăm în continuare responsabilitatea finalizării acestei misiuni: nu doar în Kosovo, ci şi în spaţiul mai larg al Balcanilor de Vest. Presupun că ce aţi spus aici mulţi dintre dumneavoastră – ca Hannes Swoboda şi alţii – merită o atenţie deosebită. Cred că poziţia Consiliului este exact aceeaşi.

Ne aşteaptă multe provocări. Aş dori să subliniez cei mai importanţi trei piloni ai politicii noastre faţă de Kosovo. Primul este caracterul indivizibil şi stabilitatea Kosovo. Al doilea este descentralizarea şi egalitatea de şanse pentru toate minorităţile de acolo. Al treilea pilon – şi probabil cel mai important şi cel mai provocator – este implicarea Kosovo în perspectiva regională şi europeană: cooperarea regională în Balcanii de Vest. Cu siguranţă, într-o bună zi ar trebui să aducem Kosovo mai aproape de procesul de stabilizare şi de asociere, însă în continuare rămân multe de făcut, şi nu este niciun secret că, în anumite aspecte, va fi greu de obţinut unitate în cadrul Consiliului.

Cred că obiectivul nostru ar trebui să fie acela de a ne concentra mai degrabă asupra viitorului decât asupra trecutului şi într-adevăr apreciez declaraţiile celor care au procedat astfel. Desigur, dialogul cu Serbia privind aspectele practice nerezolvate trebuie să se desfăşoare în deplină transparenţă şi într-un mod foarte intens, însă consider că pentru noi principiul călăuzitor ar trebui să fie realismul.

Situaţia economică şi îmbunătăţirea acesteia este de o importanţă vitală pentru obţinerea stabilităţii, prin urmare, gestionarea şi mobilizarea cu eficienţă a propriilor resurse ale Kosovo reprezintă o condiţie sine qua non în acest caz, la fel ca buna administrare şi mobilizarea resurselor internaţionale. De asemenea, un element important îl constituie lupta împotriva corupţiei şi existenţa unui proces transparent de privatizare.

Cred că sprijinul Parlamentului pentru EULEX are un rol foarte important în acest caz. Permiteţi-mi să îl felicit pe Joost Lagendijk pentru activitatea pe care a desfăşurat-o. A fost un lucru excelent. Când am citit textul, personal nu am avut nicio o plângere, deşi probabil ar trebui să fiu puţin atent: cunoaştem cu toţii situaţia economică din Kosovo şi penuriile energetice din Kosovo şi din Balcani, în general. Producţia de lignit şi de energie electrică reprezintă una dintre puţinele lor oportunităţi de a construi o economie durabilă şi de a integra această economie în regiune. Da, preocupările ecologice sunt importante, însă expansiunea viitoarei stabilităţi economice este la fel de importantă.

Unii dintre dumneavoastră aţi menţionat situaţia familiilor de rromi în minele din Trebca. Ştim cu toţii că aceasta este o situaţie dezastruoasă şi sunteţi desigur la curent cu activitatea Comisiei în acest domeniu. O delegaţie condusă de Pierre Morel a vizitat zona în luna decembrie şi membrii acesteia s-au oferit să se întâlnească cu şefii taberelor de rromi din Trebca. Nu există o soluţie simplă. Ştim că există o ofertă ca aceştia să se mute în afara zonei, însă pentru moment nu sunt pregătiţi să facă asta. De fapt, refuză acest lucru, deci şi în acest caz mai sunt multe de făcut. Cred că întâlnirea de săptămâna viitoare cu Pieter Feith, care este şi el implicat în acest caz, va fi o ocazie pentru avansarea discuţiilor.

Încă o dată, vă mulţumesc foarte mult. Cred că am avut o dezbatere foarte utilă şi sper că Parlamentul va continua să ne sprijine toate eforturile în Kosovo şi în regiune.

  Meglena Kuneva, comisar −Domule Preşedinte, Comisia îl felicită pe dl Lagendijk şi salută rezoluţia acestuia: se prevede o mai mare implicare din partea Kosovo în acest proces continuu de a aduce regiunea mai aproape de Europa.

Comisia a stabilit un mod eficient de cooperare cu toţi factorii locali care acţionează în Kosovo, inclusiv EULEX şi reprezentantul special al Uniunii Europene. Vom continua această cooperare. Este singura modalitate prin care activitatea noastră în Kosovo poate da roade. Până acum buna cooperare s-a dovedit esenţială pentru menţinerea păcii în zonă.

Comisia a finanţat un proiect de 7 milioane de euro privind statul de drept, care cuprinde şi o componentă de 1 milion de euro pentru combaterea corupţiei. Pentru a fi mai clari, în decembrie 2008, am oferit răspunsuri detaliate şi complete la toate întrebările care i-au fost adresate, atât verbal, cât şi în scris, dlui Bösch, preşedintele Comisiei pentru control bugetar. Aceste răspunsuri au clarificat aspectele menţionate în legătură cu finanţarea europeană şi modul în care aceasta a fost gestionată în Kosovo. De asemenea, membrii au fost informaţi cu privire la sistemele de gestiune financiară şi control aplicate în prezent de către Comisie.

De atunci, nu am mai primit nicio solicitare de informaţii. Le putem oferi membrilor copii ale materialelor trimise Comisiei pentru control bugetar, în cazul în care doresc.

Aş dori să mă refer la observaţia dnei Kallenbach privind Acordul de Liber Schimb Central European (CEFTA). Sperăm că îmbunătăţirea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo poate permite integrarea Kosovo în CEFTA. Comisia va depune toate eforturile pentru a facilita acest lucru.

Există multe aspecte importante subliniate în rezoluţie, precum protejarea patrimoniului cultural al Kosovo, îmbunătăţirea capacităţii administraţiei publice, o mai bună integrare a tuturor comunităţilor din Kosovo, necesitatea unui sistem de învăţământ multietnic şi situaţia familiilor de rromi din taberele de refugiaţi contaminaţi cu plumb, aflate în partea de nord. Comisia intenţionează să urmărească aceste aspecte prin intermediul instrumentelor existente şi în cooperare cu alţi donatori.

Vom emite studiul privind Kosovo ca parte componentă a pachetului de extindere în toamnă. Sunt convinsă că acesta va cuprinde numeroase idei pentru a asigura în continuare o puternică ancorare a Kosovo în perspectiva europeană, împreună cu întreaga regiune a Balcanilor de Vest.

  Preşedinte. − Am primit o propunere de rezoluţie⁽¹⁾[articolul 103 alineatul (2) din Regulamentul de procedură].

Dezbaterea se încheie.

Votul va avea loc joi, 5 februarie 2009.

(1) A se vedea procesul-verbal.

12. Efectele crizei financiare asupra industriei de automobile (dezbatere)

  Preşedinte. – Următorul punct îl constituie declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei privind impactul crizei financiare asupra industriei de autovehicule.

  Alexandr Vondra, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. −Domnule Preşedinte, cred că trecem acum la o problemă extrem de importantă. În noile împrejurări, aceasta trebuie cu adevărat discutată. Încă o dată, suntem recunoscători pentru această oportunitate de a discuta despre efectul actualei crize economice şi financiare asupra industriei de autovehicule.

Aşa cum mulţi dintre dumneavoastră urmăriţi îndeaproape în circumscripţiile dumneavoastră, industria de autovehicule reprezintă un factor cheie pentru întreaga economie europeană. De-a lungul anilor, am promovat competitivitatea acestui sector, prin constituirea unei pieţe auto unice europene şi prin susţinerea unei concurenţe mai echitabile în comerţul cu ţările terţe. Mai recent, ne-am concentrat pe reducerea emisiilor provenite de la autoturisme pentru a combate poluarea atmosferică şi schimbările climatice. În toate aceste domenii, Parlamentul ne-a oferit susţinerea sa constantă.

Graţie acestor eforturi şi, în special, rezistenţei şi adaptabilităţii industriei europene de autovehicule, autoturismele europene sunt astăzi printre cele mai bune, cele mai inovatoare şi cele mai competitive, precum şi cele mai sigure, cele mai puţin poluante şi cele mai ecologice din lume. Ar trebui să fim mândri de recordul Europei.

Cu toate acestea, în ciuda rezistenţei şi ca urmare a unor factori în mare parte în afara controlului său, sectorul auto european a fost afectat puternic de criza economică globală. Aceste dificultăţi au fost deja vizibile în noiembrie anul trecut, când Consiliul a convenit asupra unei abordări bazate pe promovarea unor automobile şi mai durabile şi mai puţin poluante, a unor ţinte realiste pentru producători şi a unor stimulente eficiente pentru impulsionarea cererii.

În această scurtă perioadă, situaţia s-a înrăutăţit. Industria a raportat că anul trecut în Uniunea Europeană s-au vândut cu 8% mai puţine automobile decât în anul anterior, dacă se compară 2008 cu 2007. Este posibil ca situaţia să rămână la fel de nefavorabilă - dacă nu şi mai gravă - în 2009, afectând nu doar producătorii de automobile, ci şi întregul lanţ de aprovizionare din industria auto.

La 16 februarie a avut loc o întâlnire între miniştri şi prietenul meu, Günter Verheugen, comisar şi vicepreşedinte al Comisiei, pentru a discuta anumite probleme concrete cu care se confruntă industria de automobile. Ei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la dificultăţile existente în prezent, care pun în pericol un număr considerabil de locuri de muncă şi au subliniat importanţa pe care o acordă viitorului acestei industrii.

Desigur, responsabilitatea pentru a răspunde acestor provocări revine în primul rând sectorului auto ca atare. Este necesar ca industria să fie încurajată să întreprindă toate acţiunile necesare pentru a rezolva problemele structurale, precum supracapacitatea şi lipsa investiţiilor în tehnologii noi.

Totuşi, importanţa acestei industrii pentru economia europeană şi faptul că acest sector este afectat deosebit de puternic de criza actuală înseamnă că este necesar un anumit tip de sprijin public. Acest lucru se reflectă în Planul european de redresare economică aprobat de Consiliul European în decembrie anul trecut, precum şi în programele naţionale ale statelor membre. Desigur, nu putem permite ca acest sprijin pe termen scurt să submineze competitivitatea pe termen lung a industriei. Prin urmare, este necesar să se pună accent pe inovare.

Statele membre sunt de acord că sprijinul public pentru industria de autovehicule trebuie să fie precis şi coordonat. De asemenea, acesta trebuie să respecte anumite principii cheie, precum concurenţă loială şi pieţe deschise. Nu ar trebui să fie o cursă pentru subvenţii şi nu ar trebui să conducă la denaturări ale pieţei. Pentru a realiza acest lucru, statele membre şi-au confirmat disponibilitatea de a coopera îndeaproape cu Comisia în ceea ce priveşte măsurile adoptate la nivel naţional atât pe partea de cerere, cât şi pe partea de ofertă. La rândul său, Comisia s-a angajat să ofere un răspuns rapid în cazurile în care este necesar să reacţioneze.

La nivel mai general, preşedinţia Consiliului sprijină pe deplin Comisia în legătură cu necesitatea înregistrării unui progres rapid pentru punerea în aplicare a Planului european de redresare economică. De asemenea, Comisia a fost invitată să examineze, împreună cu Banca Europeană de Investiţii, modul în care se poate îmbunătăţi şi mai mult utilizarea împrumuturilor avute în vedere pentru acest sector, pentru a obţine disponibilitate rapidă, finanţarea proiectelor şi acordarea anticipată a împrumuturilor, fără discriminare între producători şi statele membre.

În ceea ce priveşte mediul global, este evident necesară iniţierea unui dialog timpuriu cu noua administraţie din Statele Unite, precum şi cu alţi parteneri internaţionali.

Preşedinţia cehă este hotărâtă să promoveze această politică generală de sprijinire a industriei auto, cu respectarea principiilor şi parametrilor pe care i-am menţionat. Există deja o gamă variată de instrumente comunitare care pot avea un rol în acordarea acestui sprijin, nu în ultimul rând în domeniul noilor tehnologii, de exemplu în ceea ce priveşte dezvoltarea de autovehicule ecologice. Este necesară explorarea la maximum şi punerea în practică a întregului potenţial al tehnologiilor de propulsie inovatoare şi durabile din punct de vedere al protecţiei mediului – pile de combustie, energie hibridă, electrică, solară.

Pe de altă parte, există, de asemenea, instrumente pregătite şi disponibile imediat, cum ar fi, programele de reînnoire a parcului auto. Aceste instrumente pot combina impulsul de cerere de noi autovehicule cu externalităţi pozitive în domeniul securităţii transportului, reducerii emisiilor şi altele. În prezent, există mai multe state membre care utilizează deja acest instrument. Prin urmare, Preşedinţia ar dori să solicite Comisiei să prezinte imediat o propunere privind încurajarea, în mod coordonat, a reînnoirii parcului auto european prin reciclarea şi recuperarea vehiculelor, pe baza analizei impactului acestor programe în diverse state membre. Obiectivul nostru este acela de a avea o propunere din partea Comisiei înainte de Consiliul European din primăvară, în contextul evaluării Planului de redresare, şi pentru a putea discuta acest aspect în cadrul Consiliului Competitivitate din luna martie. Acesta va fi condus de colegul meu, Martin Říman şi de vicepreşedintele Comisiei, Günter Verheugen. Aceste programe pot oferi o stimulare importantă a cererii pentru industria de autovehicule la nivel comunitar şi, de asemenea, ar trebui să asigure condiţii echitabile de concurenţă pe piaţa internă. Aş dori să subliniez a doua parte a propoziţiei, şi în contextul actual.

Pentru a rezuma: nu este vorba doar de susţinerea unui sector cheie al economiei noastre, ci şi de o abordare de care urmează să beneficiem cu toţii pe termen lung.

  Günter Verheugen, Vicepreşedinte al Comisiei. −(DE) Domnule Preşedinte, domnule preşedinte în exerciţiu al Consiliului, doamnelor şi domnilor, domnul Vondra tocmai v-a informat cu privire la rezultatul discuţiilor pe care le-am purtat cu miniştrii responsabili de industria auto, la data de 16 ianuarie. Nu pot decât să confirm tot ce s-a spus, deşi aş dori, de asemenea, să recomand o anumită precauţie. În acest moment, trebuie să fim atenţi să nu creăm speranţe sau aşteptări la care nu putem răspunde. Permiteţi-mi să vă prezint câteva detalii privind poziţia actuală a industriei europene de autovehicule.

Experienţa arată că autovehiculele reprezintă un indicator timpuriu al tendinţelor economice. Prin urmare, nu a fost o surpriză faptul că, după scăderea dramatică a cererii de vehicule cu care ne-am confruntat vara trecută, a urmat un declin economic în toate celelalte sectoare ale economiei. Care este explicaţia?

Scăderea cererii este un simptom al lipsei de încredere în direcţia în care se îndreaptă economia. În această privinţă, consumatorii nu se comportă altfel decât întreprinderile. În vremuri de incertitudine economică, atunci când oamenii nu ştiu ce urmează să li se întâmple, îşi păstrează banii. Într-o gospodărie privată, achiziţia unui nou autovehicul este cea mai mare investiţie pentru un număr de ani. Totuşi, este ceva care poate fi amânat, întrucât, desigur, o maşină europeană poate întotdeauna să mai ţină încă un an.

Toată lumea ştie că situaţia se va îmbunătăţi fundamental numai atunci când se revine la încrederea generală şi convingerea în tendinţele de ansamblu ale economiei. Acest lucru înseamnă că măsurile pe care le-am instituit împreună în Europa pentru a combate această criză generală sunt absolut vitale.

Aş dori să ofer câteva cifre suplimentare pentru a demonstra importanţa acestor măsuri. În industria europeană de autovehicule lucrează 12 milioane de persoane, direct şi indirect. Acestea reprezintă 6% din numărul total de locuri de muncă din Uniunea Europeană. Este cel mai important sector al economiei din punctul de vedere al exporturilor europene. Cel mai mare surplus la export îl reprezintă autovehiculele.

În 2007, am produs 19,6 milioane de autovehicule în Europa. Anul trecut, această cifră a fost cu aproximativ un milion mai redusă şi va scădea din nou semnificativ în anul 2009. În prezent, există stocuri de 2 milioane de vehicule nevândute. Industria de autovehicule este industria din Europa care investeşte cea mai mare parte din cifra de afaceri în cercetare şi dezvoltare. În medie, producătorii de autovehicule investesc 4% în cercetare şi dezvoltare. Această cifră se compară cu o medie de numai 2% pentru companiile europene, în general. În termeni simpli, este o industrie esenţială pentru Europa.

Criza economică a afectat această industrie în fiecare sector simultan. Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată - este pentru prima dată - şi trebuie să vă mărturisesc faptul că opinia publică se gândeşte numai la automobile. Situaţia vehiculelor comerciale este mult mai dramatică. În acest caz, comenzile noi în întreaga Uniune Europeană au ajuns practic la zero şi acest lucru se întâmplă tocmai în momentul în care există o capacitate de producţie de aproximativ 40 000 de vehicule comerciale pe lună.

Impactul negativ asupra situaţiei ocupării locurilor de muncă este imposibil de evitat şi aceasta din două motive principale. Am stabilit că există o supracapacitate a autovehiculelor în Uniunea Europeană. Industria în sine admite o supracapacitate de 20%. Există persoane care afirmă că aceasta este şi mai ridicată. Totuşi, 20% este o cifră foarte mare şi, dacă o comparăm cu numărul de persoane care lucrează în acest sector, ne referim la aproximativ peste 400 000 de locuri de muncă. Nu există absolut nicio îndoială asupra faptului că producătorii de autovehicule din Europa se vor angaja, în acest an de criză economică, într-un proces de punere în aplicare accelerată a măsurilor de restructurare care au fost planificate de mai multă vreme. Voi sublinia acest aspect foarte clar: nu există nicio garanţie că, la sfârşitul acestui an, vom continua să avem toate centrele de producţie pe care le avem în acest moment în Europa. Există o mare probabilitate ca, până la sfârşitul anului, o serie întreagă din aceste centre de producţie să nu mai funcţioneze. Nu există nici măcar garanţia că, până la sfârşitul anului, vor mai fi pe piaţă toţi producătorii europeni.

Există o presiune foarte puternică asupra industriei de autovehicule din partea concurenţei internaţionale. Ca legiuitori europeni, am intensificat această concurenţă şi mai mult prin impunerea unor cerinţe considerabile asupra industriei europene de autovehicule în anii care urmează. Acestei industrii i se solicită să întreprindă acţiuni considerabile în domeniul inovaţiei. Pentru ca dna Harms să nu mă mai critice imediat, aş dori să clarific faptul că nu condamn acest lucru - cred că este oportun şi corect. Nu îmi reproşaţi că descriu faptele aşa cum sunt. Eu nu critic; doar constat cum stau lucrurile. Legislaţia noastră a determinat o creştere considerabilă a preţului autovehiculelor europene şi, în anii următori, acestea vor deveni şi mai scumpe. Efectele principale sunt următoarele: creşterea presiunii concurenţei, creşterea presiunii costurilor şi creşterea necesităţii ca aceste companii să obţină o mai mare productivitate. Aceasta este singura modalitate de a supravieţui situaţiei competitive actuale.

Ştim cu toţii ce înseamnă o mai mare productivitate în industria de autovehicule. În orice caz, nu are un impact pozitiv asupra numărului de locuri de muncă. Aceasta este realitatea situaţiei actuale.

În prezent, prin politica noastră urmărim două obiective în acelaşi timp. În primul rând, traversarea acestei crize de către industria europeană - şi subliniez fiecare cuvânt în parte - scopul fiind acela de a nu pierde niciun producător european, acolo unde este posibil. Nici măcar unul. Al doilea obiectiv este acela de a creşte competitivitatea industriei europene de autovehicule pe termen lung şi de a face din Europa în mod durabil prima regiune din lume în domeniul producţiei de autovehicule.

În ceea ce priveşte măsurile referitoare la primul dintre aceste obiective, am făcut tot ce era posibil. Am acordat acces la finanţare industriei europene de autovehicule, care a fost afectată deosebit de puternic de criza creditelor. Anul acesta, Banca Europeană de Investiţii (BEI) pune la dispoziţia acestei industrii 9 miliarde de euro şi trebuie să vă spun că, în prezent, nu are niciun sens să se solicite mai mult. Având în vedere baza de capital a BEI, nu mai pot fi disponibile sume suplimentare. Nouă miliarde de euro sunt deja pregătite.

Prin eforturile susţinute ale colegei mele, comisarul Kroes, în prezent, controlul ajutorului de stat are o formă flexibilă şi am modificat normele în aşa fel încât statele membre să aibă mult mai multe posibilităţi de a reacţiona rapid şi precis în cazurile individuale în care este nevoie de asistenţă. Prin urmare, Comisia îşi asumă rolul pe care l-a dobândit prin lege, adică acela de a se asigura că aceste măsuri nu conduc la denaturări ale concurenţei şi nu pun în pericol obiectivele politicii noastre. În acest sens, aş dori să ofer un singur exemplu. Este absolut evident faptul că se poate permite acordarea de ajutor filialelor europene ale companiilor americane numai în cazul în care este clar că ajutorul în cauză serveşte exclusiv la păstrarea locurilor de muncă din Europa.

Am aplicat o serie de măsuri pentru a favoriza modernizarea stocului de autovehicule de pe drumurile europene, prin intermediul cărora am urmărit, în acelaşi timp, să obţinem un impact pozitiv asupra mediului. Nu toate statele membre vor utiliza sistemul de plată a unor prime de casare, dar cele care vor proceda astfel vor respecta principiile convenite, adică aceste măsuri nu trebuie să creeze discriminări faţă de alţi producători. Pentru a mai oferi un exemplu, statele membre nu pot spune: „îţi voi da o primă dacă renunţi la maşina ta veche, dar numai dacă noua maşină este una germană”, dacă locuieşti în Germania, sau una franceză sau cehă. Pur şi simplu acest lucru nu este posibil.

Totuşi, este posibil - şi aş dori să încurajez acest lucru - să existe o legătură între obiectivele de mediu şi aceste prime de casare. Cu alte cuvinte, de exemplu, acestea se vor plăti numai dacă noua maşină achiziţionată îndeplineşte anumite standarde privind emisiile. După câte ne putem da seama, acest sistem de prime funcţionează bine şi are efectele pozitive dorite.

Există o singură modalitate de a repune în funcţiune piaţa vehiculelor comerciale. Primele de casare, după cum vă puteţi imagina, nu sunt posibile în acest sector. În primul rând, este necesar să se acorde acces la finanţare întreprinderilor mici şi mijlocii din acest sector. Şi facem acest lucru. De asemenea, este necesar ca în cazul în care sunt investiţi bani publici să ne asigurăm că se acordă prioritate achiziţionării de vehicule comerciale ecologice, de exemplu în cazul serviciilor de transport public sau al altor servicii publice în care sunt necesare vehicule. Am realizat deja toate acestea.

Pe termen lung - şi am discutat deseori despre acest lucru în această Cameră - este necesar să se aplice recomandările din procesul CARS 21, şi anume, pentru a asigura viitorul industriei europene de autovehicule prin intermediul unor eforturi sporite în domeniul inovaţiei, al cercetării şi dezvoltării, astfel încât maşina europeană a viitorului să fie prima maşină din lume nu doar în ceea ce priveşte standardul de tehnologie, finisare şi siguranţă, ci şi în legătură cu eficienţa consumului de carburant - adică un consum redus - şi respectarea mediului - adică emisii reduse. Industria europeană ne susţine în acest demers şi noi sprijinim proiectele care fac parte din pachetul de stimulare a economiei europene, după cum ştiţi cu toţii.

În final, permiteţi-mi să vă spun că rezultatul cel mai important al discuţiilor cu statele membre a fost acela că ne-am asumat cu toţii angajamentul de a preveni apariţia unei curse de protecţionism în Europa. O asemenea cursă de protecţionism ar conduce la pierderi ale statelor membre cu o situaţie financiară mai slabă şi ar afecta foarte grav existenţa unei solidarităţi sociale în Europa.

Un alt lucru pe care îl putem face în vederea stimulării cererii şi sprijinirii şi dirijării industriei de autovehicule pentru a traversa această criză este acela de a ne asigura că nu sunt încălcate nici condiţiile de concurenţă la nivel internaţional. Aceasta este o întrebare care trebuie adresată Statelor Unite, în special. Vom vedea ce măsuri va lua preşedintele Obama pentru a contracara criza din industria americană de autovehicule. În acest sens, aş dori să subliniez faptul că o prăbuşire a producătorilor americani de autovehicule nu este în interesul Europei. Dacă se întâmplă acest lucru, consecinţele pentru Europa ar fi catastrofale. Cu toate acestea, de asemenea, nu este în interesul nostru ca SUA să instituie o politică prin care industria sa de autovehicule să fie favorizată în detrimentul concurenţilor din alte părţi ale lumii. Sper că vom avea ocazia să discutăm cu calm despre aceste aspecte cu prietenii noştri americani.

Industria europeană de autovehicule nu se duce de râpă. Se află într-o situaţie dificilă, însă convingerea noastră fermă este aceea că industria este destul de capabilă şi puternică pentru a traversa această situaţie dificilă şi pentru a continua ca, în viitor, să joace un rol important în crearea şi garantarea de locuri de muncă şi de prosperitate în Europa.

  Jean-Paul Gauzès, în numele Grupului PPE-DE. – (FR) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, mă tem că, din păcate, mesajul pe care tocmai l-am primit nu poate fi cu siguranţă un mesaj de speranţă menit să redea încrederea. Domnule comisar, sunt de acord cu penultima dumneavoastră afirmaţie cu privire la ce ar trebui să fie industria de autovehicule. Din păcate, mă tem că propunerile formulate nu sunt satisfăcătoare şi, în special, încurajează unele state membre să se descurce singure, în cazul în care Europa nu este în măsură să coordoneze acţiunile.

Ce aşteptări au cetăţenii noştri acum? Ei au aşteptări mari din partea Europei, cu siguranţă mult prea mari, însă se aşteaptă ca noi să facem altceva. În industria de autovehicule, aşa cum aţi spus, lucrează 12 milioane de persoane din Uniunea Europeană şi acest sector reprezintă 10% din PIB. În Franţa, aceasta înseamnă 2,5 milioane de locuri de muncă sau 10% din salariaţi şi 15% din cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare.

În prezent, industria de autovehicule trece printr-o criză fără precedent, caracterizată printr-o scădere a cererii, o necesitate de finanţare nu doar pentru producători şi subcontractori, ci şi pentru consumatori şi o provocare concurenţială structurală pentru companiile care se confruntă cu o concurenţă în continuă creştere la nivel mondial. Dacă nu m-aş teme să fiu incorect din punct de vedere politic, aş adăuga că la această situaţie contribuie şi cerinţele impuse industriei de autovehicule şi încurajarea de a nu folosi vehicule.

Un răspuns coordonat la nivel european este esenţial şi urgent pentru a prelua şi consolida acţiunile deja întreprinse de diverse guverne. În prima fază, este esenţial ca sistemul bancar să acorde credite în mod normal industriei de autovehicule, adică la rate şi în condiţii normale şi în volume care corespund necesităţilor acestei industrii. În ciuda eforturilor BEI, ştim că deocamdată creditarea nu şi-a reluat cursul normal. Prin urmare, Europa ar trebui să ofere un răspuns semnificativ.

În al doilea rând, nu este vorba doar de limitarea impactului crizei, ci şi de asigurarea unui nou viitor pentru industria de autovehicule. O politică industrială adevărată este fundamentală. Trebuie să intrăm în lumea de mâine şi să parcurgem mai rapid etapele necesare pentru a proteja mediul şi a răspunde cerinţelor dezvoltării durabile, în special. Trebuie să dezvoltăm o cultură science-fiction. Este imperios necesar ca efortul de inovare să nu se realizeze în detrimentul crizei şi ca sprijinul public să stimuleze acţiunile în acest domeniu.

  Guido Sacconi, în numele Grupului PSE. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să le mulţumesc domnilor Vondra şi Verheugen pentru promptitudinea cu care au făcut aceste declaraţii. Trebuie să mărturisesc, în cea mai mare parte le împărtăşesc îngrijorarea şi sunt de acord cu abordarea realistă pe care o propun.

În cele din urmă, suntem cu toţii conştienţi de situaţia în care ne aflăm. Am văzut o estimare conform căreia, în general, în industria de autovehicule s-ar putea pierde 2 milioane de locuri de muncă pe parcursul anului, cea mai mare parte a acestora provenind din sectorul componentelor. Suntem martorii unei contradicţii extraordinare. Pe de o parte, avem un parc de vehicule publice şi private - aşa cum aţi spus, pe bună dreptate - care este foarte învechit şi cu niveluri ridicate de emisii, iar, pe de altă parte, cererea a scăzut dramatic, dacă nu s-a prăbuşit cu totul.

Prin urmare, salut în mod deosebit planul de redresare aprobat de Comisie, care a încercat să folosească toate instrumentele pe care le are la dispoziţie, deşi ştim că acestea sunt limitate şi înţelegem motivele pentru acest lucru. Există o necesitate reală de a acţiona cu adevărat anticiclic pentru a stimula cererea şi a-i oferi un sprijin puternic, în concordanţă cu obiectivele ecologice la care am lucrat din greu în ultimele câteva luni.

Şi ce se întâmplă? În fapt, fiecare ţară acţionează independent. Unele intervin, altele nu fac nimic; de exemplu, ţara mea nu a luat nicio măsură până acum. Unele fac ceva, altele, altceva. Totuşi, sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie să depunem un efort înainte de Consiliul Concurenţei din primăvară pentru a creşte la maximum coordonarea, cel puţin la nivel de principii, corelând, de exemplu, programele de reînnoire a parcului auto cu anumite obiective privind emisiile. Cred că Franţa a găsit o soluţie bună de a varia prima acordată cumpărătorilor în funcţie de nivelul emisiilor produse de autovehiculul achiziţionat. Cred că acest lucru va crea o situaţie avantajoasă pentru toate părţile, în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, inovarea, competitivitatea şi mediul.

  Patrizia Toia, în numele Grupului ALDE. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, criza din industria de autovehicule s-a răspândit asupra întregului sector, afectând industriile auxiliare, alte sectoare asociate, reţelele comerciale şi, astfel, serviciile, şi creează perspective îngrozitoare în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă.

După părerea mea, scăderea dramatică a înmatriculărilor din ultima vreme - în unele state membre, luna aceasta, au scăzut cu 33% sau cu 20% şi tot aşa - arată că această criză nu se înregistrează într-un sector învechit din punct de vedere tehnologic, nici nu este o criză internă provocată de erori de management la o companie sau alta. Este o criză de sistem şi, ca atare, trebuie gestionată de urgenţă şi în mod decisiv de instituţiile europene.

Au fost propuse unele soluţii, însă important este modul în care acestea pot fi realizate, resursele care pot fi folosite şi perspectivele de inovare existente. Desigur, trebuie să sprijinim cererea; consumul este singura cale de redresare. Totuşi, în timp ce aplicăm această măsură pe termen mediu de sprijinire a consumului, cred că trebuie să subliniem faptul că avem nevoie de o susţinere imediată a creditării pentru a reîncepe producţia, a plăti materialele şi a păstra angajaţii, în ciuda scăderii comenzilor şi a cererii.

Creditul este, deci, răspunsul, dar, aşa cum spuneam, contează modul de realizare. Şi eu solicit o iniţiativă mai puternică din partea Europei; este important ca instituţiile europene să transmită un mesaj clar. Statele Unite acţionează, aşa cum procedează şi unele ţări europene, şi sper că ţara mea va trece de la propuneri generice la măsuri practice, însă sper să existe o acţiune mai puternică la nivel european atât în cadrul, cât şi în afara planului de redresare, deoarece cred şi i-am explicat comisarului, pe larg, că soarta marilor firme europene este soarta noastră comună. Marii producători europeni nu ar trebui să se confrunte cu o concurenţă pe piaţa comună, sub forma unui ajutor de stat de diverse tipuri sau a unor condiţii speciale, ci ar trebui să vadă un răspuns din partea unei Europe puternice, hotărâte şi coordonate, din moment ce succesul pieţei europene de autovehicule se va măsura prin capacitatea noastră de a face faţă concurenţei globale.

Mai este şi celălalt aspect, menţionat de dl Sacconi şi pe care aş dori să îl subliniez încă o dată: acest sprijin nu este ajutor sau, mai rău, scutire de obligaţii, care menţine situaţia anterioară, ci este un stimulent pentru competitivitatea viitoare a sectorului, în ceea ce priveşte inovarea, producţia ecologică şi tehnologiile care respectă mai mult mediul şi siguranţa pasagerilor şi a transportului.

  Guntars Krasts, în numele Grupului UEN. – (LV) Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În producţia de autovehicule, la fel ca în sectorul construcţiilor, resursele s-au concentrat pe o creştere viitoare rapidă, însă dezvoltarea în acest domeniu a fost şi continuă să fie strâns legată de disponibilitatea creditului. Prin urmare, criza financiară a afectat deosebit de puternic producţia de autovehicule. Stabilizarea sectorului va fi posibilă numai după normalizarea activităţii de creditare a băncilor şi, la rândul său, acest lucru este legat de depăşirea crizei financiare. Nu am nicio îndoială că această criză financiară va determina corecţii semnificative asupra structurii viitoare a pieţei auto. În acest moment, sarcina noastră nu este aceea de a păstra locurile de muncă existente, ci de a păstra competitivitatea viitoare a sectorului european de autovehicule şi astfel sprijinul public pentru sectorul auto ar trebui corelat cu două obiective principale: reducerea dependenţei de petrol şi de fluctuaţiile de preţuri asociate cu aceasta şi îmbunătăţirea semnificativă a indicatorilor de mediu şi a reducerilor de emisii. Aceste sarcini se suprapun. În principiu, acestea sunt, de asemenea, importante pentru economia europeană, în general, pentru a reduce riscul ca o creştere a preţurilor la petrol, după depăşirea crizei, în parte datorită reluării achiziţionării de automobile, să împiedice procesul comun de redresare economică. Vă mulţumesc.

  Rebecca Harms, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Domnule preşedinte, din punctul meu de vedere, prima prioritate ar trebui să fie corelarea gestionării crizei economice cu provocarea globală reprezentată de criza climatică. Am face o mare greşeală dacă, prin măsurile noastre economice, am urmări obiective legate de protecţia climei şi securitatea energetică la fel de puţin ambiţioase ca acelea prevăzute în reglementarea privind CO2 pentru automobile.

Nu trebuie să repetăm greşeala de a acorda atenţie şoaptelor nepotrivite din industria de autovehicule. În acest sens, putem vedea greşeala comisă iarna trecută oriunde ne uităm. Aceleaşi grupuri care ne-au oprit să punem în aplicare reglementarea ambiţioasă privind CO2 pentru automobile au rămas acum cu stocuri uriaşe de vehicule mari consumatoare de combustibil, pe care nu le mai pot vinde. Am convingerea că adevăratul nostru obiectiv ar trebui să fie acela de le explica producătorilor faptul că viitorul autovehiculelor constă în modele de mici dimensiuni, eficiente şi ecologice şi că trebuie să depunem toate eforturile pentru a promova aceste modele, împreună cu măsuri de stimulare. De asemenea, trebuie să clarificăm gradul în care pot fi realizate de fapt inovaţiile, cum ar fi motoarele electrice. Totuşi, acest lucru este posibil numai printr-un plan coordonat care ţine seama de politica energetică.

Ceea ce aş dori foarte mult să subliniez din declaraţia unui vorbitor anterior din partea Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, şi este ceva cu care sunt total de acord, este faptul că sunt absolut convins că, dacă ne concentrăm numai pe autovehicule, fără a fi conştienţi, în acelaşi timp, de modul în care trebuie să restructurăm sectorul transporturilor şi de modul în care sectorul de transport public va arăta în următorii zece ani, ne vom îndepărta foarte mult de ceea ce trebuie să realizăm. Şi în acest mod se poate garanta şi crea un număr mare de locuri de muncă. Sugerând faptul că se produc nu numai automobile, ci şi autobuze şi garnituri de tren, comisarul Verheugen a făcut o observaţie importantă.

Aşadar, trebuie să vedem dincolo de ziua de astăzi şi să planificăm şi să promovăm sistemele de transport orientate către viitor, acum.

  Roberto Musacchio, în numele Grupului GUE/NGL. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, a devenit clar faptul că această criză financiară s-a agravat, devenind o criză economică gravă, iar în prezent chiar o criză socială.

Putem observa acest lucru în sectorul de automobile, în care, şi aici sunt de acord cu dl Sacconi, putem presupune că sunt în pericol peste 2 milioane de locuri de muncă. Există pericolul ca această criză să conducă la concedieri, în special, în rândul celor mai vulnerabili, adică al lucrătorilor în vârstă şi al celor fără contracte pe durată nedeterminată. Este nevoie de o acţiune rapidă şi fermă. Avem la dispoziţie asistenţă, însă trebuie să decidem - şi îi spun asta comisarului cu toată sinceritatea - dacă sprijinul trebuie coordonat la nivel european sau nu, aşa cum par să propună anumite state mai mari.

Aş susţine că este necesară o coordonare la nivel european şi că aceasta ar trebui direcţionată în două domenii: inovaţia, în legătură cu pachetul privind schimbările climatice şi, dacă îmi permiteţi să repet, cu regulamentul Sacconi privind emisiile, şi domeniul social. Am convingerea că nu ar trebui concediat niciun lucrător, de la contractorul cu vechime la cel temporar. Prin renunţarea la lucrători, nu se poate realiza inovaţie.

În acest sens, Fondul european de ajustare la globalizare ar trebui, de asemenea, adaptat;la fel şi Fondul Social European - de ce nu? - care se referă, în prezent, la crearea de noi locuri de muncă, dar care ar trebui să încerce să evite concedierile. Prin urmare, forţa de muncă trebuie să îşi recapete locul central în Europa, pentru a-şi îndeplini rolul cuvenit de fondatoare a democraţiei.

  Patrick Louis, în numele Grupului IND/DEM. – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, suntem conştienţi de cauzele structurale ale crizei din sectorul de autovehicule şi al subcontractorilor. Acest sector, aşa cum a fost cazul agriculturii sau textilelor, suferă din cauza dumpingului şi a relocărilor sociale, ecologice şi fiscale.

Ce avem de gând să facem când americanii, pe fondul scăderii dolarului, îşi vând autovehiculele 4x4, mari consumatoare de combustibil, subvenţionate şi foarte promovate pe piaţa noastră, care este, de asemenea, asediată şi cu vehicule de calitate inferioară din Turcia, India şi China?

Există o soluţie. Trebuie să reinstituim tarifele externe comune, abrogate prin acordurile de la Maastricht. Numai taxele compensatorii la graniţele Uniunii Europene pot restabili un schimb internaţional echitabil şi veritabil. Să îndrăznim să luăm măsurile impuse de bunul simţ, înainte de a fi prea târziu. Cu toate acestea, aşa cum ştiţi, Protocolul 27 şi articolul 63 din Tratatul de la Lisabona interzic strict orice protecţie vamală a pieţei europene.

Doamnelor şi domnilor, să fim consecvenţi. Să nu mai preţuim cauze care sunt în detrimentul nostru. Să îngropăm definitiv acest tratat dăunător şi să nu mai facem pe pompierii piromani.

  Karsten Friedrich Hoppenstedt (PPE-DE). – (DE) Domnule preşedinte, în primul rând, aş dori să îi mulţumesc preşedinţiei, dar şi Comisiei, pentru declaraţiile foarte clare cu privire la această situaţie. Împărtăşesc optimismul comisarului Verheugen şi cred că industria de autovehicule a resimţit semnalele perioadei actuale şi va găsi soluţii de viitor pentru multe alte domenii.

Desigur, trăim, totuşi, în lumea reală şi, după o scădere cu 5% a producţiei de vehicule anul trecut, în 2009 industria preconizează un declin de încă 15%. Aceasta este cea mai mare scădere din Uniunea Europeană din 1993 şi va însemna cu 3,8 milioane de vehicule mai puţin decât în 2007. Este important să conştientizăm faptul că, pentru fiecare loc de muncă păstrat în industria de autovehicule, există alte cinci slujbe în domenii şi industrii conexe care depind de acesta. Rezultă că, bineînţeles, criza financiară are un impact deosebit de puternic asupra sectorului de autovehicule, întrucât afectează atât producătorii în sine, cât şi consumatorii. Ambele categorii au nevoie acută de îmbunătăţirea accesului la credite. S-a subliniat deja că industria de autovehicule are acces la 9 miliarde de euro din partea Băncii Europene de Investiţii. Cu toate acestea, atât producătorii, cât şi furnizorii au nevoie de creditare suplimentară pentru a-şi finanţa afacerile şi acest lucru este valabil şi pentru consumatori, dacă trebuie să îşi finanţeze achiziţia de automobile. Prin urmare, trebuie să „călcăm acceleraţia” pentru a încuraja puternic cererea, deoarece înmatriculările de automobile europene au scăzut cu 19% în trimestrul al patrulea din 2008, în timp ce înmatriculările de vehicule comerciale s-au redus cu 24%.

Până acum în această criză, băncile au fost susţinute cu miliarde de euro pentru a salva întregul sistem. Cu toate acestea, în general, băncile care sprijină industria de autovehicule nu au fost luate în calcul. Până acum, aceste instituţii nu au acces la ajutor de stat. În Europa, aşa cum s-a întâmplat înainte în Statele Unite, industria de autovehicule a trebuit să rezerve miliarde de euro pentru soldurile reziduale de conturi de leasing neacoperite. Aceste pierderi - în special, având în vedere cele 2 milioane de vehicule de pe stoc - se bazează pe scăderi semnificative în valoarea contabilă a vehiculelor în leasing, care conduc astfel la probleme şi în această privinţă. Cu alte cuvinte, este nevoie de o acţiune foarte rapidă pentru a le oferi acestor bănci o „ancoră de salvare”, aşa cum s-a procedat deja pentru alte bănci din sistem.

  Stephen Hughes (PSE). – Domnule preşedinte, Nissan a anunţat pierderea a 1 200 de locuri de muncă la uzina din Sunderland, în circumscripţia mea din nord-estul Angliei. Acestea reprezintă aproape un sfert din forţa sa de muncă şi lor li se adaugă un număr încă necunoscut de slujbe din lanţul de aprovizionare.

Uzina Nissan din Sunderland este recunoscută pe scară largă drept cea mai productivă din Europa. Dacă uzina cu cea mai mare productivitate din Europa trebuie să concedieze un sfert din forţa sa de muncă, atunci să ne ajute Dumnezeu când această criză îi va lovi din plin pe cei mai puţin productivi.

În zonă a fost constituit un grup de acţiune de redresare, din care fac parte toţi factorii regionali importanţi. Măsurile pe care le au în vedere - asistenţă în căutarea unui loc de muncă, formare profesională şi recalificare, înfiinţarea de mici întreprinderi, asistenţă pentru liberi profesionişti - se încadrează perfect pentru a beneficia de sprijin din partea Fondului european de ajustare la globalizare. Salut propunerile Comisiei de a simplifica acest fond. Este necesară o simplificare de urgenţă a acestuia şi o mobilizare la scară mare, ca parte din răspunsul coordonat la nivel european la criza din industria de automobile.

Anul trecut a fost folosită numai o mică parte din acest fond. Să nu îl lăsăm să se acumuleze. Să îl „punem la treabă” pentru ca oamenii să aibă de lucru.

PREZIDEAZĂ: DL MARTÍNEZ MARTÍNEZ
Vicepreşedinte

  Josu Ortuondo Larrea (ALDE). – (ES) Domnule preşedinte, spre deosebire de multe altele, industria de automobile nu funcţionează pe baza speculaţiilor, ci mai de grabă în nişte marje subtile care se transformă în profit doar dacă sunt vândute multe bucăţi.

Desigur, autovehiculele sunt o sursă semnificativă de gaze cu efect de seră, dar la fel de adevărat este că industria auto, împreună cu industriile ajutătoare, este responsabilă pentru 10% din PIB-ul european şi asigură 12 milioane de locuri de muncă reprezentând 6% din ocuparea forţei de muncă din Uniune.

Din acest motiv este un sector deosebit de important pentru bunăstarea cetăţenilor noştri. Nu îl putem lăsa în voia sorţii şi a regulilor dure şi rapide ale cererii şi ofertei; acestea sunt chiar motivele pentru care avem acum această criză în sectorul financiar şi, în consecinţă, în toate celelalte sectoare, inclusiv industria de automobile.

Trebuie să căutăm soluţii de sprijin care să respecte principiul liberei concurenţe în Uniunea Europeană şi care oferă ajutorul necesar pentru salvarea acestui sector de producţie. Pentru aceasta avem nevoie de un cadru european care să asigure armonizarea în toate statele membre. Un ajutor de mai multe milioane de dolari a fost deja aprobat în Statele Unite şi în alte locuri. Mai mult, unele ţări şi-au adaptat ratele de schimb şi au introdus alte mecanisme pentru a deveni competitive pe pieţele noastre.

De aceea, nu trebuie să ne îngrijoreze ce spune restul lumii, ci mai degrabă să adoptăm măsurile necesare fără a mai întârzia.

  Michael Cramer (Verts/ALE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, vom reuşi să luptăm împotriva schimbărilor climatice şi să restructurăm economia mondială doar dacă le abordăm împreună. Avem nevoie de un Nou Acord.

Criza din industria de autovehicule nu este o criză pur economică. Prăbuşirea producătorilor de autovehicule este tot rezultatul filozofiei lor din ultimii ani: mai mare - mai rapid – mai greu. Până acum câteva luni în urmă, General Motors, Daimler şi alte companii de acest fel se concentrau asupra autovehiculelor cu consum ridicat de combustibil, în timp ce serviciile lor de marketing considerau că SUV-urile sunt noile maşini de oraş. Ignorau pur şi simplu schimbările climatice. Acest lucru s-a întors împotriva lor acum.

Dacă trebuie să punem la dispoziţie banii a miliarde de contribuabili, condiţiile trebuie să fie clare. Companiile de autovehicule trebuie să folosească banii pentru a trece la o gamă de produse mai mici, mai eficiente, la alte variante pentru sistemele de propulsie – nu numai pentru mediu, nici doar pentru climă, ci, mai ales, pentru siguranţa pe termen lung a sute de mii de locuri de muncă.

Vă voi da un exemplu din Germania, ţara mea natală, despre cum să nu procedăm. Dacă directorul executiv al Deutsche Bank, Josef Ackermann, decide să renunţe la maşina sa a treia, a patra sau a cincea, veche de nouă ani şi să-şi cumpere un nou Porsche Cayenne, el va primi 4 000 EUR. Acest lucru nu are nici caracter social, nici ecologic. Este pur şi simplu o nebunie. Nu trebuie să acceptăm acest lucru.

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL). – (SV) Asemenea multor ţări, Suedia, de unde provin, depinde puternic de industria de autovehicule. Volvo şi Saab sunt mărci binecunoscute. Industria suedeză de autovehicule, precum restul industriei de autovehicule, a fost puternic afectată de criză. Mai mulţi factori au contribuit la această criză, dar un factor special este eşecul în a schimba producţia cu destul timp înainte. Este necesară trecerea la o producţie de maşini mai mici, mai ecologice şi cu consum mai redus de energie.

UE a cerut de multă vreme flexibilitate unilateral din partea muncitorilor. Eu şi Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică solicităm impunerea cerinţei de flexibilitate şi din partea conducerii marilor întreprinderi. Lipsa de flexibilitate şi noua gândire au contribuit, de fapt, la criza pe care o vedem în industria de automobile şi în alte industrii.

În sfârşit, aş dori să spun că industria de automobile este un loc de muncă important, adesea predominant masculin, şi are sprijinul nostru deplin. Am încredere că UE va arăta acelaşi grad de angajament când va fi vorba de o criză şi de recesiune în ceea ce am putea considera locuri de muncă pentru femei.

  John Whittaker (IND/DEM). – Domnule preşedinte, aţi fi putut ghici ce vor spune aceste rapoarte. Avem o problemă şi Uniunea Europeană trebuie să-şi spună părerea. Trebuie să dea impresia că este la conducere pentru a rezolva problema. Aşa că avem un Plan european de redresare economică din care face parte industria de automobile. Dar în realitate fiecare producător va avea grijă de el însuşi cât va putea de bine şi fiecare ţară se va îngriji de producătorii săi cât poate de bine.

Există, desigur, posibilitatea acordării unui anumit sprijin, un sprijin financiar pentru industria de automobile şi alte sectoare pentru a păstra capitalul intact şi pentru a menţine experienţa intactă. Dar acest lucru poate fi decis doar la nivel naţional, pentru că sprijinul – în afara celui acordat de Banca Europeană de Investiţii, menţionat de domnul Verheugen – poate fi oferit doar de contribuabilii naţionali.

Există totuşi un lucru pe care Uniunea Europeană îl poate face constructiv în acest caz, cel puţin până la încheierea recesiunii, şi anume să elimine restricţiile de mediu pentru producătorii de automobile. Industria are deja probleme grave. Aceste restricţii de mediu şi alte restricţii standard fac autovehiculele mai scumpe. Ajutaţi astfel la distrugerea completă a unei industrii şi aşa într-o situaţie critică.

  Malcolm Harbour (PPE-DE). – Domnule preşedinte, ieri, în oraşul meu natal, Birmingham, s-a desfăşurat o întâlnire la nivel înalt privind criza din industria de automobile. Mi-a părut rău că nu am putut să fiu acolo pentru că mi-am început activitatea în industria de automobile cu 40 de ani în urmă. Am trecut prin multe crize, dar niciuna ca aceasta.

Nu a existat niciodată o situaţie în care vânzările să scadă atât de repede. Vreau să le spun colegilor mei din Grupul Verzilor că dacă merg şi se uită la maşinile nevândute, vor constata că modelele cele mai mici, mai uşoare şi mai ecologice se regăsesc acolo într-o proporţie mai mare. Acesta nu este un eşec al modelelor de afaceri: este un eşec al întregului sistem economic.

Una din datele statistice prezentate la întâlnirea noastră la nivel înalt – a profesorului David Bailey de la Şcoala de Afaceri din Birmingham – estimează că în ultimele şase luni unui număr de 300 000 de consumatori din Regatul Unit i s-a refuzat cererea de credit pentru maşină. Acum unora dintre ei poate că acestea le-ar fi fost oricum refuzate, dar acesta este natura situaţiei cu care ne confruntăm.

În ceea ce priveşte unele din lucrurile despre care am discutat - şi sunt întru totul de acord cu ce a spus Stephen Hughes despre Nissan şi el îi cunoaşte foarte bine – putem face ceva la nivel naţional şi european pentru a ajuta industria în acest proces de restructurare. Este cu mult mai bine să ajutăm industria să îşi menţină pe statele de plată pe oamenii de bază şi să-i recalifice decât să-i lase să plece şi ulterior să-i reangajeze.

Avem stimulente pentru a investi în acele maşini noi pe care doamna Harms şi alţii le doresc. Faptul că Verzii vorbesc despre automobilele electrice ca reprezentând o soluţie arată cât de puţin informaţi sunt despre lumea reală – acestea sunt la cel puţin 10 ani distanţă şi ştim cu toţii acest lucru.

Problema, de fapt, este să readucem cumpărătorii şi cererea înapoi în economie. Trebuie să abordăm problema creditelor; trebuie să ajutăm cumpărătorii publici să revină pe piaţă să cumpere autobuze ecologice, camioane ecologice, autovehicule ecologice - de fapt, vor exista lucruri care vor fi puse în aplicare. Nu dorim o cursă competiţională între companii. Domnul Vondra a fost cât se poate de clar că aceasta este o piaţă unică şi nu dorim activităţi competitive acolo.

Dar, mai presus de orice, trebuie să recunoaştem că dealerii de maşini trebuie să fie acolo pe piaţă să vândă şi să se ocupe de maşini.

Ultimul punct este pentru dumneavoastră, domnule comisar, şi aţi vorbit mai devreme despre doamna Kroes care lucrează la acest lucru: vă rog să îi transmiteţi doamnei Kroes să retragă de pe agendă această propunere total nedorită şi destabilizatoare de a schimba întreaga structură a contractelor dealerilor. Nimeni nu a cerut aşa ceva şi nu ne dorim acest lucru.

  Monica Giuntini (PSE). Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, am auzit angajamentele asumate de Consiliu şi Comisie, dar v-aş reaminti că scăderea totală a vânzărilor în acest sector în 2008 a fost de 8%. În prezent, există mii de muncitori care şi-au pierdut locurile de muncă şi se bazează pe ajutorul de şomaj. Domnul Sacconi ne-a oferit o statistică mai devreme.

Aceasta nu se referă doar la marile firme de autoturisme, ci la toate afacerile asociate industriei de automobile. Mă gândesc la Toscana, de unde provin. După cum spuneam recent, în conformitate cu Asociaţia Europeană a Furnizorilor de Piese Auto, una din zece companii se va afla în pericol de faliment în următoarele luni. De aceea, cred că este necesară o intervenţie rapidă, sigură şi realistă şi ştiu că domnul Verheugen va fi atent şi solidar.

Nu avem timp de pierdut, domnule comisar. Coordonarea între ţările europene este esenţială; altfel, ne expunem riscului de a sfârşi printr-o serie de măsuri necorelate care nu vor da rezultat, nici pentru economia UE, nici în ceea ce priveşte ajutorul pentru muncitori.

Trebuie să avem stimulente coordonate la nivel european, precum cele menţionate de domnul Sacconi, care permit investiţia în automobile ecologice şi sprijin pentru cercetare şi noi tehnologii. Trebuie să acţionăm imediat pentru a revizui criteriile Fondului european de ajustare la globalizare care trebuie folosit pentru a sprijini muncitorii europeni şi cred că sunt necesare finanţări suplimentare de la…

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Ivo Belet (PPE-DE). – (NL) Domnule comisar, salvarea industriei europene de automobile ameninţă să degenereze într-o cronică anti-europeană. Fiecare stat membru îşi face propriul joc şi lansează măsuri de sprijin naţional. Există state membre – după cum ştiţi mai bine decât noi – care promit credite ieftine producătorilor de automobile, cu condiţia ca aceşti producători să cumpere piese de la furnizorii locali din acea ţară. Aceasta, desigur, este o totală nebunie şi este bine că aţi afirmat aici cu câteva minute în urmă că nu veţi tolera acest lucru şi că intenţionaţi să suprimaţi aceste practici.

Producătorii au nevoie astăzi – după cum a declarat deja domnul Harbour – de măsuri imediate şi de sprijin investiţional în viitor pentru noile autovehicule ecologice şi hibride. Acesta este un lucru bun, dar nu rezolvă problemele actuale. De aceea, este o veste foarte bună şi o rază de speranţă iniţiativa pe care o anunţă preşedinţia cehă astăzi, aici, înaintea viitoarei reuniuni la nivel înalt de primăvară, şi anume o propunere de punere în aplicare a unei măsuri pe tot cuprinsul Europei care să ofere un stimul dramatic achiziţionării de autovehicule ecologice.

În plus – şi acest lucru nu este o noutate – este nevoie de credite noi şi garanţii la credite pentru producătorii de autovehicule. Banca Europeană de Investiţii a eliberat o sumă de bani considerabilă, dar este nevoie de mai mult pentru a depăşi aceste vremuri grele. În multe cazuri, companiile la care ne referim sunt IMM-uri din sectorul de aprovizionare care au nevoie de credite acum pentru a supravieţui.

Într-o notă relativ distinctă, domnule comisar, trebuie să exploatăm această criză ca pe o ocazie de a forţa în sfârşit progresul în domeniul taxei auto. De ani de zile dezbatem propunerea Comisiei de adaptare a taxei auto.

A venit în sfârşit momentul să facem transferul pe tot cuprinsul Uniunii Europene şi să transformăm definitiv taxa auto într-un sistem în care acei consumatori care optează pentru autovehicule ecologice sunt recompensaţi pentru că procedează astfel.

  Mia De Vits (PSE). – (NL) Industria de automobile este un sector foarte important pentru forţa de muncă din Belgia. În şi în jurul fabricii Opel din Anvers, Belgia, în prezent sunt în pericol 2 700 de locuri de muncă. Deciziile se iau la Detroit şi toate fabricile Opel se confruntă cu o supraproducţie. Desigur, autorităţile competente sunt gata să intervină cu pachete de salvare care constau în ajutor de la stat şi garanţii bancare.

Totuşi, pentru a ne asigura că acest ajutor este eficient, recomand cu putere Comisiei Europene azi, reprezentată de domnul comisar Verheugen şi colega sa doamna Kroes, să ne aşezăm la masă cu autorităţile şi fabricile implicate pentru a asigura un număr maxim de locuri de muncă la nivel european şi să garantăm o abordare coordonată la nivel european înainte de 17 februarie, ziua în care se va lua decizia la Detroit. Acest lucru trebuie făcut, după cum aţi spus şi dumneavoastră, pentru a preveni o cursă între statele membre de instituire a protecţionismului.

  Marie-Noëlle Lienemann (PSE) . – (FR) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, trebuie să revigorăm marile politici industriale care au stat la baza constituirii Uniunii Europene. A fost cazul cărbunelui şi oţelului.

Forţa acestor politici rezidă în faptul că ele au constituit instrumente de modernizare – cum trebuie să fie decarbonizarea sectorului automobilelor – în acelaşi timp fiind politici sociale pentru sprijinirea, apărarea, pregătirea şi protecţia angajaţilor. De aceea, aş dori să vă supun atenţiei patru propuneri.

În primul rând, constituirea unui Fond european de sprijin pentru angajaţii din sectorul de automobile care să depăşească Fondul de modernizare, pentru că este important să păstrăm angajaţii în companii în aceste perioade cruciale sprijinind nivelul lor de remunerare în caz de şomaj parţial şi sprijinind calificarea lor în interiorul companiei. Nu putem să ne mulţumim cu recalificarea ipotetică a angajaţilor care au fost concediaţi.

În al doilea rând, trebuie să creăm o agenţie pentru inovaţii şi să accelerăm finanţarea cercetării şi dezvoltării pentru a avansa foarte repede şi pentru a acoperi deficitul tehnologic dintre autovehiculele ecologice şi cele sigure.

În al treilea rând, să accelerăm reînnoirea vehiculelor aflate în circulaţie. Primele din programul de reînnoire a parcului auto pot fi eficiente. Ele trebuie să se armonizeze la nivelul Uniunii Europene pentru a evita efectele unei concurenţe nesănătoase.

Cu toate acestea, aş dori să închei cu acest punct. Înţeleg perfect înţelesul cuvântului concurenţă, dar este necesar, de asemenea...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Preşedintele. − Doamnelor şi domnilor, acum este momentul ca preşedintele să primească cereri suplimentare de luare a cuvântului, dar avem o problemă, întrucât mulţi membri au cerut să ia cuvântul. De aceea, voi respecta cu stricteţe decizia Biroului de a da cuvântul unui număr de cinci membri. Ei vor fi întrerupţi automat de îndată ce minutul acordat fiecăruia expiră.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE-DE). - Din dezbaterile privind criza industriei de automobile şi din deciziile care vor urma nu trebuie să lipsească problemele producătorilor de componente auto. Aceştia au fost, la rândul lor, atinşi de criză ca urmare a efectului de domino, pentru că depind de întreruperile de producţie ale beneficiarilor.

În România există, de exemplu, peste 400 de companii care produc componente auto şi care au avut în 2008 o cifră de afaceri cumulată de 8 miliarde de euro. Trei sferturi dintre aceste companii sunt mici şi produc, de obicei, pentru un singur beneficiar. Aşadar, resimt extrem de dur efectele crizei. În aceste condiţii, sunt nevoite să recurgă la concedieri sau să găsească soluţii ca reducerea timpului de lucru sau concedii fără salarii. La fel de grav afectaţi sunt şi producătorii de anvelope.

Ţinând cont de numărul mare de angajaţi din cadrul acestor companii, consider că se impune includerea producătorilor de componente auto şi anvelope în orice viitoare formulă de susţinere economică în contextul crizei.

  Matthias Groote (PSE). – (DE) Domnule preşedinte, domnul comisar Verheugen tocmai ne-a prezentat cât de dramatice sunt cifrele şi care este situaţia actuală pe piaţa de autovehicule. Aşadar, evenimentele dramatice necesită o acţiune armonizată. În 2006, noi, cei din Parlamentul European, am lansat un raport din proprie iniţiativă privind armonizarea taxei pe autovehicule, despre care speram că va fi stabilită în funcţie de emisiile de bioxid de carbon şi de consum. Consider că acesta ar fi un program economic prin care Consiliul, în unanimitate – întrucât acest aspect trebuie decis în unanimitate – ar arăta cum taxele pentru autovehicule pe bază de consum pot fi aduse la un numitor comun.

Despre ceea ce spunea colega mea, doamna De Vits, adică despre General Motors, aş dori să întreb Comisia dacă şi-a luat măsuri de precauţie în eventualitatea colapsului companiei-mamă. Într-un astfel de caz, ar acţiona Comisia în mod armonios pentru a găsi o soluţie europeană pentru filialele General Motors?

  Zbigniew Krzysztof Kuźmiuk (UEN). – (PL) Domnule preşedinte, aş dori să vă atrag atenţia asupra a trei aspecte în cadrul acestei dezbateri.

Guvernele statelor membre europene acordă producătorilor de autovehicule un sprijin financiar substanţial care se ridică la zeci de miliarde de euro. Guvernul german, pe lângă sprijinirea producătorilor germani, a decis să ajute utilizatorii de vehicule. Oricine decide să-şi trimită maşina la cimitirul de maşini va primi 2 500 de euro.

Comisia Europeană, care, până acum, a monitorizat strict îndeplinirea normelor de acordare a ajutorului de stat companiilor, s-a grăbit să-şi dea acordul în toate aceste cazuri, în general, adaptându-şi deciziile la decizii anterioare ale guvernelor statelor membre în cazul acestor aspecte.

Fără a pune la îndoială principiile care stau la baza deciziei de a sprijini industria de autovehicule din Europa, aş dori să vă reamintesc încă o dată cât de dureros de nedreaptă a fost decizia Comisiei Europene, şi anume rambursarea ajutorului de stat acordat de către guvernul polonez şantierelor navale poloneze. Ca urmare a acestei decizii, circa 50 000 de locuri de muncă sunt desfiinţate în sectorul construcţiilor navale poloneze, în timp ce peste zece mii de locuri de muncă se vor pierde în industriile conexe în perioada următoare.

  Zita Pleštinská (PPE-DE). – (SK) Domnule comisar Verheugen, Comisia Europeană trebuie să întreprindă măsuri concrete pentru a redresa industria de automobile. Mai mult decât orice, trebuie să prevenim denaturarea pieţei interne. Măsurile de protecţie propuse de unele state nu reprezintă o cale de rezolvare a crizei actuale. Cer Comisiei să prezinte cât mai curând cu putinţă măsuri pentru un program european de reînnoire a parcului auto.

Domnule Vondra, aştept din partea Consiliului ca statele membre la reuniunea Consiliului European din luna martie să aprobe un program de reînnoire a parcului auto care va stimula direct puterea de cumpărare a consumatorilor care intenţionează să-şi ia maşini noi.

Cred cu tărie că dacă UE doreşte să fie cel mai mare exportator de autovehicule şi, în acelaşi timp, doreşte să fie lider mondial în lupta împotriva schimbărilor climatice, atunci trebuie să ajute industria de autovehicule, care este cel mai mare investitor privat în cercetare şi dezvoltare. Prin finanţarea cercetării şi dezvoltării, prin sprijinirea investiţiilor...

  Ivo Strejček (PPE-DE). – Domnule preşedinte, am ascultat cu atenţie dezbaterea şi nu voi scoate în evidenţă nimic nou. Aş vrea doar să subliniez câteva observaţii care s-au făcut şi care, după părerea mea, ar trebui să fie un corolar al întregii dezbateri.

Mă refer la cuvintele domnului Vondra, că trebuie să luăm în considerare o concurenţă loială şi să evităm denaturarea pieţei, şi la observaţiile comisarului, că trebuie să fim corecţi şi să nu creăm speranţe false. Mai presus de orice, domnule comisar, vă mulţumesc că aţi spus că trebuie să le permitem producătorilor să fie mai flexibili prin reducerea reglementărilor, a legislaţiei şi a birocraţiei exorbitante.

  Preşedintele. − Acordaţi-mi 30 de secunde să explic regula stabilită de Birou, pentru că recunosc că este cât se poate de dezagreabil pentru membri să ceară cuvântul şi să nu li se acorde.

Biroul a decis ca timpul fundamental pentru dezbateri este cel desemnat membrilor care vorbesc folosind timpul alocat diferitelor grupuri parlamentare. În consecinţă, în procedura „catch-the-eye”, se dă cuvântul unui număr de cinci membri, câte un minut fiecare, în ordine, de la grupul cel mai mare la cel mai mic. Cu toate acestea, dacă sunt şase cereri şi avem şase minute la dispoziţie, pot fi ascultaţi cu toţii. Timpul acordat poate fi extins la şase, posibil, chiar şapte minute. Cu toate acestea, în acest caz, 12 membri au solicitat să ia cuvântul. Doar cinci dintre ei au primit dreptul la cuvânt, aşa cum a stabilit Biroul la acest punct din dezbatere. Clarific acest aspect pentru a fi luat în consideraţie în situaţiile viitoare.

Domnul Vondra are acum cuvântul pentru a răspunde din partea Consiliului diferitelor discursuri. Domnule ministru, aveţi cuvântul.

  Alexandr Vondra, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – Domnule preşedinte, aş dori să le mulţumesc membrilor pentru o dezbatere foarte utilă. Consiliul apreciază toate contribuţiile dumneavoastră la această dezbatere şi va încerca să facă tot posibilul pentru a-şi îndeplini rolul, împreună cu Comisia, în rezolvarea cât mai multor probleme din industria de automobile.

Nu există nicio îndoială că ar trebui să existe câteva măsuri pe termen scurt şi acestea sunt deja aplicate la nivelul statelor membre. Deci cred că suntem de acord că aceste măsuri trebuie să fie susţinute financiar în mod realist, ca şi în alte privinţe. Ele trebuie direcţionate, eficientizate şi, mai ales, trebuie îndeplinite într-un mod care să fie compatibil cu normele stricte privind ajutorul de stat în conformitate cu dreptul comunitar. V-am informat, de exemplu, despre iniţiativele cu privire la programul de reînnoire a parcului auto; deci, este într-adevăr important ca măsurile întreprinse să fie în conformitate cu normele privind concurenţa şi ajutorul de stat şi evită denaturarea pieţei unice.

Al doilea punct pe care doresc să îl exprim este acela că trebuie să reţinem faptul că industria europeană de automobile este lider mondial – suntem exportatori, cei care producem maşini – şi, din acest punct de vedere, trebuie să ţinem seama de necesitatea menţinerii eficienţei pe termen lung, precum şi a competitivităţii acestei industrii. Deci, măsurile întreprinse trebuie să îndeplinească anumite criterii în ceea ce priveşte viabilitatea pe termen lung şi competitivitatea industriei europene, inclusiv investiţia în inovaţie şi autovehicule ecologice etc.

Prin urmare, Consiliul depune toate eforturile necesare ca toate eforturile pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică şi inovaţii în industria de automobile, dar şi măsurile pe termen scurt din acest raport să fie pe deplin coerente cu obiectivele generale ale Strategiei de la Lisabona.

Cel de-al treilea punct se referă la faptul că trebuie să urmărim evoluţiile din afara Europei. Suntem conştienţi cu siguranţă de caracterul structural şi profund al crizei din sectorul autovehiculelor din SUA şi de faptul că producătorii americani se află într-o situaţie mult mai nefavorabilă decât cei europeni. Deci este evident – şi Günter Verheugen a menţionat acest lucru – că Statele Unite nu pot permite ca industria de automobile să moară pur şi simplu, pentru că nu ar fi în beneficiul nostru.

Dar trebuie să lucrăm pe plan politic cu partenerii noştri, în special în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, pentru a asigura menţinerea pe cât posibil a unor condiţii echitabile de concurenţă. Acelaşi lucru se aplică şi celorlalţi producători de automobile şi industrii din Asia. Urmărim, de asemenea, evoluţiile din Coreea şi Japonia etc.

În prezent, suntem în perioada premergătoare Consiliului Competitivitate, care se va desfăşura la începutul lunii martie, şi sperăm să obţinem o decizie de înaltă calitate şi, desigur, consensuală pentru Consiliul European de primăvară care se va ocupa, în principal, de aspectele economice.

  Günter Verheugen, Vicepreşedinte al Comisiei. – (DE) Domnule preşedinte, sunt de acord cu ceea ce mulţi vorbitori au spus, în special doamna Harms. Măsurile pe termen scurt pe care le stabilim acum nu trebuie sub nicio formă să contravină obiectivelor noastre pe termen lung. Acesta este lucrul cel mai important.

Întrucât aţi fost atât de amabil, şi eu voi fi amabil şi voi spune ceva ce vă va face plăcere şi pe care l-am mai spus în 2006, şi anume că viitorul industriei europene de autovehicule va fi unul ecologic sau această industrie nu va avea un viitor în Europa. Daţi-mi voie să clarific acest lucru. Oamenii pot discuta dacă alegerea modelelor realizate de producătorii europeni, în special cei germani, este răspunzătoare de criza în care ne aflăm. Nu ştiu. Au existat autovehicule ecologice în trecut, precum şi modele cu consum redus – gândiţi-vă la modelul Smart de la Mercedes, care a dus la pierderi de miliarde pentru companie. De aceea, lucrurile nu sunt doar albe sau negre, cum aţi putea crede. Din punct de vedere al protecţiei mediului, alegerea modelelor a fost clar greşită, iar faptul că lucrurile se schimbă acum, pe timp de criză, nu înseamnă că va fi mai uşor, dar nici nu schimbă faptul că această transformare este necesară şi trebuie să se petreacă repede. Asupra acestui punct suntem complet de acord.

O barieră tarifară împotriva maşinilor din SUA, domnule Louis, este categoric ceva ce nu vom introduce. Dacă este ceva ce nu vom face, acesta este acel lucru. Autovehiculele americane nu joacă un rol real pe piaţa europeană, în timp ce maşinile europene joacă un rol important pe piaţa americană. Dacă există o voce aici, în Parlamentul European, care ne cere să protejăm piaţa de maşinile americane, mi-e teamă că va fi o voce în Congresul american de la Washington care va susţine că trebuie să-şi protejeze piaţa de maşinile europene. Poziţia noastră n-ar arăta prea bine într-o astfel de situaţie. Vă cer cu toată seriozitatea să nu mai luaţi în calcul această idee.

Nu pot decât să sprijin de deplin cele spuse de domnul Groote cu privire la taxa auto. M-am gândit că observaţiile critice la adresa acestui subiect în mod deosebit erau valabile. Reformularea taxei auto conform unui principiu bazat pe emisiile de CO2 este un subiect impus de Comisie de ceva timp şi mă întristează faptul că avansul înregistrat în această problemă a fost atât de lent.

Domnule Groote, veţi înţelege că nu pot exprima niciun punct de vedere public cu privire la problema pe care aţi ridicat-o la General Motors şi Opel. Trebuie să vă mulţumiţi cu ceea ce voi spune, şi anume că urmărim îndeaproape această evoluţie şi suntem în discuţii cu toate părţile relevante.

Aş mai dori să îi fac pe cei care, pe bună dreptate, au pus un accent deosebit pe problema ocupării forţei de muncă să realizeze faptul că, de fapt, Comisia deja a prezentat o propunere privind transformarea Fondului european de ajustare la globalizare într-un instrument mai flexibil şi mai eficient. Dacă propunerile Comisiei s-ar aplica şi transpune urgent– şi eu aş emite o cerinţă presantă pentru ca dumneavoastră cu toţii să faceţi acest lucru – am putea fi în situaţia de a furniza ajutor, în special, pentru muncitorii temporari din industria de autovehicule şi muncitorii necalificaţi, care în final sunt primii pe marginea prăpastiei.

Regulile pentru primele din programul de reînnoire a parcului auto – acest aspect a fost discutat în repetate rânduri şi aş vrea să îl mai spun încă o dată – sunt clar definite. Nu poate exista nicio reglementare europeană care să forţeze fiecare stat membru să participe la acest program. Este absolut imposibil. În acelaşi mod, nu poate exista nicio reglementare europeană conform căreia nivelul primei să fie acelaşi pretutindeni. Valorile de referinţă trebuie stabilite la nivel european şi acesta este cazul. Am convenit asupra acestui lucru la întâlnirea din 16 ianuarie, de la Bruxelles.

În final, aş dori să evidenţiez, încă o dată, ceea ce mulţi dintre dumneavoastră aţi spus, şi anume că trebuie să ne gândim dincolo de industria de autovehicule când discutăm despre actuala criză. Este, de fapt, absolut corect să spunem că trebuie identificate sistemele de trafic inteligente, sistemele inteligente de management al traficului, soluţiile inovatoare de ultimă generaţie pentru tranzitul viitor personal şi în masă şi poate că această criză oferă posibilitatea de a înainta aceste soluţii cu mai multă forţă. Personal, indiferent de situaţie, aş dori foarte mult să văd acest lucru petrecându-se.

  Christoph Konrad (PPE-DE). – (DE) Domnule preşedinte, tocmai aţi făcut o declaraţie despre decizia Biroului, explicând de ce sistemul de dezbatere „catch-the-eye” a fost schimbat. În acest sens, aş vrea să protestez oficial împotriva acestei schimbări. Această procedură a fost introdusă pentru a da energie dezbaterilor noastre, pentru a genera dialog cu Comisia şi pentru a consolida cultura dezbaterii. Ceea ce a decis acum Biroul este complet contraproductiv şi aş dori să vă rog să ridicaţi această problemă la Conferinţa Preşedinţilor şi să răspundeţi acestui protest.

  Presedintele. − Da, domnule Konrad, desigur că aveţi tot dreptul şi noi luăm act de protestul dumneavoastră. Cu toate acestea, aparţineţi unui grup deosebit de responsabil în această Cameră şi veţi înţelege că ceea ce nu se poate întâmpla este ca membrii individuali să dispună de mai mult timp decât grupurile. Grupurile au o răspundere statutară de a participa la dezbateri.

Biroul a luat această decizie în unanimitate. Consider că este o decizie de bun simţ, tocmai pentru a împiedica membrii care nu au fost delegaţi de grupurile lor de a vorbi după aceea – pentru că grupul nu doreşte ca ei să vorbească în acel moment. De aceea, timpul a fost restricţionat: cinci minute pentru cinci luări de cuvânt, în ordine de la grupul cel mai mare la cel mai mic, asigurându-se în acelaşi timp ca nu toţi vorbitorii să fie de aceeaşi naţionalitate.

Asta s-a decis. Desigur, această regulă poate fi schimbată. În cazul în care Conferinţa Preşedinţilor propune o schimbare de procedură Biroului, acesta o va lua în considerare cu toată grija cuvenită. Vă mulţumesc foarte mult pentru contribuţia dumneavoastră, domnule Konrad; a fost bine înregistrată.

Dezbaterea se încheie.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  John Attard-Montalto (PSE), în scris. – Aş dori să atrag atenţia asupra faptului că în insulele malteze criza economică în industria de autovehicule este combinată din cauza unei grave erori administrative. În Malta autovehiculele sunt supuse unei taxe de înmatriculare împovărătoare, pentru care guvernul colectează şi TVA. Acum s-a stabilit că guvernul îşi însuşea banii de la miile de proprietari de autovehicule, ceea ce nu trebuia să se întâmple. Guvernul refuză să restituie banii miilor de proprietari de vehicule care au plătit sume substanţiale când nu trebuia.

Guvernul Maltei pretinde că rambursarea se va ridica la milioane de euro. Tocmai de aceea guvernul are o datorie şi o obligaţie de a returna taxele impuse în mod necorespunzător. Este o eroare atât de gravă încât, dacă s-ar fi întâmplat în oricare alt stat membru al UE, guvernul ar fi fost forţat să demisioneze. În Malta, guvernul n-a avut nici măcar decenţa să îşi asume răspunderea şi să le ceară scuze miilor de maltezi şi gozitani care au fost afectaţi. Se puteau găsi soluţii prin oferirea de reduceri proprietarilor acestor autovehicule la aspecte, precum licenţele anuale. Se pare că guvernul este surd la orice asemenea sugestie.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE-DE), în scris. – Dacă privim Uniunea Europeană ca pe un organism viu, atunci industria europeană a autovehiculelor este coloana sa vertebrală. Reprezintă 3% din PIB-ul UE şi generează un surplus comercial de 35 miliarde de euro. 2008 a fost însă un an greu pentru aceasta industrie, în condiţiile în care în prima jumătate a anului vânzările de maşini au scăzut datorită creşterii preţului la carburanţi, iar în a doua jumătate au scăzut cu 19,3% ca urmare a crizei financiare.

Nu sunt singurele dificultăţi cu care se confruntă acest sector. În perioada 2009 – 2015, sectorul auto trebuie să îndeplinească noi standarde pentru emisiile poluante, economia carburantului ş.a.m.d., iar toate acestea adaugă miliarde de euro la costurile industriei.

Cifrele de mai sus sunt relevante şi pentru că industria auto asigură veniturile a peste 12 milioane de familii. O slujbă la o companie auto ţine încă 4 la furnizori şi alte 5 în sectoarele conexe şi vânzări. Este deci limpede că sănătatea acestui sector al economiei europene este vitală pentru economia UE în general. În aceste condiţii, intervenţia rapidă şi coordonată a guvernelor şi instituţiilor europene este absolut necesară (programele de returnare a maşinilor vechi contra unei reduceri consistente la achiziţionarea uneia noi, ajutoare financiare etc.).

  Elisa Ferreira (PSE), în scris. – (PT) Criza financiară a paralizat creditele; a afectat afacerile şi familiile; iar cererea a scăzut dramatic, cu consecinţe dezastruoase pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă.

O astfel de situaţie justifică măsuri excepţionale, în special în cazul sectoarelor strategice, cum ar fi producerea de automobile, care reprezintă 6% din numărul locurilor de muncă.

Chiar şi aşa, aproape întregul Plan european de redresare economică, pentru care am onoarea de a fi raportorul Parlamentului, se bazează în întregime pe iniţiativele naţionale. În realitate, cum poate Comisia să garanteze că este prezentă verificând coordonarea şi că ţările nu încep un război al măsurilor de sprijin? Ce mecanisme există pentru a asigura locurile de muncă în ţările care nu au structura financiară care să garanteze locurile de muncă vitale pentru ele? Pentru unele ţări, industria textilă sau cea de produse electronice poate fi la fel de importantă precum cea de autovehicule. Ce acţiuni pot fi preconizate? Va fi Comisia mai vigilentă cu privire la rolul industriei europene în supravieţuirea Europei?

Există limite cu privire la ce putem spera de la Banca Europeană de Investiţii. Vom avea oare un buget egal cu provocările cu care se confruntă Europa?

  Krzysztof Hołowczyc (PPE-DE), în scris. – (PL) Economia Uniunii Europene este recunoscută drept cea mai mare putere economică din lume. Pe de-o parte acest lucru ne face răspunzători în mod deosebit pentru orice măsură întreprinsă în ceea ce priveşte piaţa noastră internă. Pe de altă parte, o economie globală, cu Uniunea în cea mai importantă poziţie, are consecinţe specifice. Una din aceste consecinţe este aceea că este foarte greu să se definească producătorii de autovehicule care sunt cu adevărat europeni. Numeroasele fuziuni de companii, crearea grupurilor de producţie globale şi prezenţa, de câteva zeci de ani, a companiilor americane şi asiatice pe piaţa internă a Uniunii Europene au pus bazele unui sector european de producţie autovehicule diversificat şi competitiv.

Pare corect că eforturile noastre de a crea un plan european de redresare economică trebuie să fie conduse mai întâi de principiile pieţei libere şi competitivităţii.

Mai trebuie să ne amintim că industria de autovehicule, care a fost atât de rău afectată de criza financiară, este una din numeroasele legături din lanţul economiei europene. Acest fapt ne determină să adoptăm planul de acţiune propus de preşedinţie, şi anume acela de a pregăti o abordare generală, implicând toate părţile interesate de pe piaţa internă.

Această abordare ar trebui să stimuleze cererea, ceea ce determină starea economiei. Mecanismul de furnizare a ajutorului ar trebui să mai uzeze şi de banii din fondurile destinate investiţiilor direcţionate în domeniul inovaţiilor tehnologice, în conformitate cu orientările de îmbunătăţire a siguranţei rutiere şi protecţiei mediului.

  Alexandru Nazare (PPE-DE), în scris. – (RO) Criza economică a avut un impact puternic asupra industriei de automobile, un sector ce are o contribuţie semnificativă la PIB-ul multor state europene. Chiar dacă UE nu dispune de mecanisme de intervenţie directe, statelor membre trebuie să li se permită să adopte măsurile necesare pentru a preveni colapsul unei industrii de care depind locurile de muncă a mii de cetăţeni europeni. Şi industria de autovehicule din România a fost grav afectată de criză. Este suficient să menţionez cazurile Dacia Renault, care îşi restrânge activitatea, şi Ford, care a solicitat sprijin din partea statului român.

Situaţia gravă la nivel european impune aplicarea imediată a măsurilor potrivite. Nu mă refer, în acest caz, la măsuri protecţioniste, care denaturează piaţa, ci la măsuri care oferă oportunităţi egale fiecărei industrii europene şi le permit angajaţilor din această industrie să îşi păstreze locurile de muncă.

Nu este suficient să luăm măsuri pe plan naţional, întrucât trebuie să acţionăm şi la nivel european. Planul de redresare economică permite ca acest lucru să se întâmple pentru că propune noi reglementări în privinţa creditelor în sistemul bancar european, ceea ce facilitează accesul la credit. Este, de asemenea, important ca schemele de ajutor de stat, pe care statele membre le aplică, să poată fi accesate rapid şi uşor. Acesta este un aspect cheie pentru investitorii strategici, precum cei din industria de automobile.

13. Protecţia consulară a cetăţenilor din Uniunea Europeană în ţările terţe (dezbatere)

  Preşedinte. – The next item is the Council and Commission statements on consular protection of citizens of the European Union in third countries.

  Alexandr Vondra, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. -Domnule preşedinte, această dezbatere privind protecţia consulară este, încă o dată, una oportună. O serie de evenimente petrecute în ultimii câţiva ani au evidenţiat importanţa cooperării consulare între statele membre ale UE. De la Liban în 2006 şi Ciad până la recentele evenimente din Mumbai – toate au demonstrat riscurile în continuă creştere la care sunt expuşi cetăţenii Uniunii când călătoresc în străinătate. Expunerea la aceste riscuri este şi mai sporită, întrucât un număr tot mai mare de persoane profită de călătoriile la preţuri reduse pentru a vizita regiuni mai îndepărtate ale lumii.

Prin urmare, cooperarea între statele membre în acest domeniu este importantă. Oferă servicii mai bune şi un nivel sporit de asistenţă consulară. Aceasta este în beneficiul direct al cetăţenilor UE.

Tratatele ne oferă bazele acestei cooperări. Articolul 20 prevede clar şi citez: „Orice cetăţean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei ţări terţe în care nu este reprezentat statul membru al cărui resortisant este, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat. Statele membre stabilesc între ele normele necesare şi angajează negocierile internaţionale necesare în vederea asigurării acestei protecţii.”

Normele menţionate la acest articol sunt prevăzute într-o decizie care a fost adoptată în 1995. Această decizie specifică faptul că asistenţa acordată într-o ţară terţă poate fi solicitată din partea unui alt stat membru decât cel propriu, cu condiţia ca acolo să nu existe o reprezentanţă permanentă accesibilă sau un consul onorific disponibil, care să aibă competenţă în astfel de probleme.

În practică, acest lucru înseamnă că un consul căruia i se solicită asistenţă de către cetăţeanul unui alt stat membru trebuie să refuze o astfel de asistenţă dacă autorităţile (consulat sau ambasadă) acelui cetăţean sunt şi ele reprezentate.

Decizia din 1995 este o decizie între statele membre, care reflectă faptul că asistenţa şi protecţia consulară sunt responsabilităţi exclusiv naţionale şi că relaţiile consulare sunt reglementate, în principal, de Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare.

Normele de cooperare în acest domeniu reflectă, de asemenea, faptul că asistenţa şi protecţia consulară sunt privite diferit în diverse state membre. Unele, de exemplu, consideră că reprezintă un drept fundamental al tuturor cetăţenilor. Altele consideră că reprezintă un serviciu asigurat de stat. De aceea, tratatul se referă la protecţia consulară ca la „o îndreptăţire” şi nu un „drept”.

De la criza Jolo din 2000, cooperarea consulară s-a dezvoltat în continuare pentru a include aspecte ale managementului de criză. Atacurile teroriste din SUA au arătat că şi ţărilor terţe cu o infrastructură sofisticată le este greu să acţioneze în condiţii extreme.

În consecinţă, statele membre au elaborat linii directoare pentru a gestiona astfel de crize. Deşi nu sunt obligatorii, acestea au fost folosite eficient într-o serie de ocazii şi au fost îmbunătăţite în lumina experienţei.

Recent, Consiliul a dezvoltat conceptul de „stat-pilot”. Acesta înseamnă că, în cazul unui incident semnificativ, mai ales într-o ţară în care puţine state membre sunt reprezentate, unul sau două state membre pot prelua conducerea în coordonarea acţiunii în probleme de protecţie şi evacuare.

De asemenea, a fost sporită cooperarea cu unele ţări din afara Uniunii, de exemplu SUA, cu care avem consultări anuale pe probleme consulare. Norvegia, Elveţia şi Canada au cooperat, de asemenea, cu Uniunea Europeană în cazul unor incidente specifice, de exemplu în timpul crizelor din Liban, Ciad şi Mumbai.

Comisia şi Secretariatul Consiliului sunt, de asemenea, parte a cooperării consulare europene. Cu mai mulţi ani în urmă, Secretariatul Consiliului a înfiinţat un forum securizat pe internet prin intermediul căruia autorităţile consulare fac schimb de informaţii despre probleme, cum ar fi actualizarea recomandărilor de călătorie. În plus, Consiliul a pus la dispoziţia statelor membre un sistem sofisticat de teleconferinţă care a fost utilizat pe scară largă în timpul crizelor consulare.

Cu circa trei ani în urmă, a fost stabilită o platformă de schimb de informaţii şi coordonare politică de acţiune la nivelul UE. Această platformă se numeşte Înţelegeri privind coordonarea situaţiilor de criză (CCA). Principalii doi actori ai CCA sunt, după cum urmează: în primul rând preşedinţia, asistată de Secretariatul Consiliului şi de Comisie, decide dacă să declanşeze intervenţia CCA; în al doilea rând, COREPER II este „platforma de acţiune” responsabilă de coordonarea acţiunii statelor membre sau de pregătirea oricăror decizii care ar putea fi necesare la nivelul UE.

Principalul instrument operaţional este Centrul comun de situaţii al UE (SITCEN) din cadrul Secretariatului Consiliului. SITCEN oferă sprijin logistic şi informaţional.

În plus, preşedinţii succesive au organizat exerciţii periodice de gestionare a crizelor consulare, care s-au dovedit deosebit de valoroase. Un program european de pregătire consulară a fost lansat la finele lui 2008 în vederea îmbunătăţirii cooperării dintre funcţionarii consulari, atât din capitale, cât şi de la faţa locului. De asemenea, se studiază posibilitatea utilizării în comun a consulatelor.

Există, desigur, mai multe lucruri care se pot face. Periodic, se discută multe alte probleme, de exemplu condiţiile din penitenciare, răpirea copiilor de către unul din părinţi şi politica de informare consulară. Dar trebuie să acceptăm şi realitatea că, în timp ce aşteptările şi cererile cetăţenilor cresc continuu, resursele pentru autorităţile consulare sunt întotdeauna limitate. Sprijinul pentru o îmbunătăţire a cooperării în domeniul consular nu se potriveşte întotdeauna cu bugete adecvate la nivel naţional. Să facem ceva aproape imposibil rămâne o provocare.

Experienţa arată că se apreciază cooperarea în domeniul consular şi că există o serie de cazuri în care putem fi încântaţi de rezultatele obţinute. Evacuarea cu succes a peste 20 000 de cetăţeni europeni din Liban în 2006 constituie doar un exemplu. Preşedinţia s-a angajat să ducă această muncă mai departe şi aş dori să mulţumesc Parlamentului pentru sprijinul său.

  Günter Verheugen, vicepreşedinte al Comisiei. – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, îl înlocuiesc, astăzi, pe colegul meu comisarul Jacques Barrot, care ar fi dorit să fie personal aici, dar are un angajament instituţional la care trebuie să participe.

În conformitate cu articolul 20 din Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, orice cetăţean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei ţări terţe în care nu este reprezentat statul membru al cărui resortisant este, de protecţie din partea autorităţilor consulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat.

De asemenea, articolul 20 prevede că statele membre trebuie să stabilească între ele normele necesare în vederea asigurării acestei protecţii. Domnul Vondra a prezentat deja acest lucru. În acest sens, statele membre au introdus mecanisme de coordonare pentru protecţia consulară, în special, prin linii directoare stabilite în 2006 şi 2008, care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar care ajută misiunile să realizeze cooperarea la faţa locului.

În plus, articolul 20 al Tratatului privind Uniunea Europeană obligă misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre să îşi aprofundeze cooperarea.

În decembrie 2008, Consiliul a convenit liniile directoare privind punerea în aplicare a conceptului de stat-pilot în domeniul consular. În conformitate cu aceste linii directoare, în cazul unei viitoare crize majore cu consecinţe asupra protecţiei consulare în ţara terţă în discuţie, un stat membru va fi numit „stat-pilot” şi îşi va asuma responsabilitatea pentru protecţia cetăţenilor UE în numele celorlalte state membre. Statul-pilot va coordona toate măsurile aplicate de statele membre la faţa locului şi este responsabil să se asigure că toţi cetăţenii UE beneficiază de sprijin. Oricine este îndreptăţit la protecţie consulară din partea propriilor state membre are dreptul să solicite asistenţă statului-pilot.

Acest aspect este menit să faciliteze cooperarea între statele membre la faţa locului, ideea fiind că acestea vor pune la dispoziţie resurse suplimentare sub formă de personal, finanţare, echipament şi echipe medicale. De asemenea, statului-pilot i se va da responsabilitate pentru coordonarea şi conducerea măsurilor de acordare de asistenţă, reunire a oamenilor şi, acolo unde este necesar, evacuare a cetăţenilor către o destinaţie sigură, cu sprijinul celuilalt stat membru afectat. Cu toate acestea, statele membre trebuie să stabilească ce înseamnă exact formularea „în care nu este reprezentat statul membru”, în conformitate cu articolul 20 din Tratatul CE. Acest caz ar trebui să acopere situaţiile în care un cetăţean european, din orice motiv, nu este capabil să ajungă la o misiune a statului său membru. Statele membre lucrează în prezent la întocmirea unor criterii comune pentru acest lucru.

Aşadar, aceasta este situaţia pe hârtie. Faptul că realitatea practică poate fi destul de diferită este ceva pentru care doar puţini membri ai acestei Camere pot depune mărturie. Am văzut pe lista vorbitorilor că domnul Guardans Cambó, domnul Karim şi doamna Mann intenţionează să ia cuvântul despre această problemă. Ei ne vor spune cu siguranţă din experienţa lor din Mumbai, din decembrie anul trecut. Am senzaţia că, deşi doar trei state membre nu au ambasadă în New Delhi şi doar şapte nu menţin consulate în Mumbai, a fost totuşi foarte dificil – şi voi exprima acest lucru cu multă grijă – pentru ca cetăţenii europeni afectaţi să obţină protecţie adecvată.

Evidenţiez acest lucru acum pentru că este, desigur, corect să învăţăm din experienţe ca aceasta. Având în vedere această experienţă, Comisia consideră că mai este încă mult de făcut pentru a fi siguri că cetăţenii Uniunii Europene îşi pot cere – în totalitate şi în viaţa reală – dreptul garantat în conformitate cu articolul 20 din Tratatul CE. Cetăţenii se aşteaptă ca Uniunea Europeană să adauge valoare pentru protecţia lor într-o ţară terţă. Protecţia oferită de misiunile diplomatice şi consulare nu se limitează, în cele din urmă, la situaţii de criză, ci acoperă furnizarea de asistenţă în situaţii de zi cu zi.

Comisia propune, printre altele, îmbunătăţirea informaţiilor transmite cetăţenilor UE – am propus deja ca textul articolului 20 să fie tipărit pe fiecare paşaport şi afişat pe panouri în aeroporturi şi agenţii de voiaj şi, de asemenea, lucrăm la un site web pentru protecţie consulară împreună cu Secretariatul General al Consiliului, care va conţine o listă actualizată a ambasadelor şi consulatelor statelor membre în ţări terţe.

Ca parte a misiunii sale de a oferi cetăţenilor UE informaţii mai bune despre ce înseamnă statutul de cetăţean al Uniunii pentru ei, Comisia este gata să abordeze fiecare problemă pe care cetăţenii o aduc în atenţia sa şi să facă tot ce îi stă în putinţă să pună în aplicare drepturile de protecţie la care cetăţenii UE sunt îndreptăţiţi în conformitate cu articolul 20.

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona ar oferi un temei juridic clar pentru prevederile legale ale UE în acest domeniu. Noua formulare a articolului 20 din Tratatul CE (articolul 23 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) permite adoptarea de directive care să „stabilească măsurile de coordonare şi de cooperare necesare pentru a facilita această protecţie”. Aceasta înseamnă că în viitorul apropiat Comisia poate prezenta propuneri legislative pentru acest domeniu.

  Ioannis Varvitsiotis, în numele Grupului PPE-DE. – (EL) Domnule preşedinte, salut această dezbatere şi mulţumesc atât Consiliului, cât şi Comisiei pentru informaţiile şi prezentarea oferite. Am fost raportor al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne în legătură cu Cartea verde privind protecţia diplomatică şi consulară a cetăţenilor Uniunii în ţările terţe şi de aceea sunt în continuare interesat de evoluţiile din acest sector.

La momentul respectiv, am susţinut că articolul 20 trebuie aplicat mai pe larg şi trebuie să includă mai multe drepturi pentru cetăţenii europeni, pentru că acest lucru ar consolida conceptul unei naţionalităţi europene şi ar demonstra în termeni practici avantajele oferite de Uniunea Europeană zilnic şi, în final, ar consolida solidaritatea europeană.

Recentul atac terorist din Mumbai a demonstrat utilitatea şi necesitatea unei coordonări mai puternice pentru protecţia cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene în astfel de momente. Publicarea de către Consiliu, în decembrie anul trecut, a liniilor directoare privind punerea în aplicare a conceptului de stat-pilot în domeniul consular în cazul unei crize este un prim pas pozitiv şi conţine idei importante. Cu toate acestea, aşteptăm cu mare interes propunerile obligatorii din punct de vedere juridic.

Îmi dau seama că există dificultăţi practice uriaşe. Cu toate acestea, consider deosebit de important ca cetăţenii europeni care sunt martorii unei crize să fie informaţi care este statul-pilot. Nu cred că cele spuse până acum sunt satisfăcătoare. În orice caz, sunt de acord cu importanţa pe care preşedinţia franceză a acordat-o acestei probleme şi aştept ca iniţiativele să fie continuate şi de către preşedinţia cehă.

  Martine Roure, în numele Grupului PSE. – (FR) Domnule preşedinte, dreptul la protecţie consulară şi diplomatică este unul din pilonii cetăţeniei europene. Domnule ministru, aţi citat articolul 20 din Tratat. Este foarte clar. Fiecare cetăţean are dreptul la protecţie consulară. Nu este o opţiune, este un drept.

Evenimentele dramatice din Mumbai ne arată, de fapt, că acest drept este departe de a fi garantat. Nivelurile de protecţie diferă de la un stat membru la altul, având drept consecinţă discriminarea în ceea ce priveşte tratamentul cetăţenilor cărora nu li se dau niciodată informaţii despre consulatul pe care să îl contacteze în caz de nevoie. În mod clar, sprijinul financiar între statele membre lipseşte. Cetăţenii europeni care au pierdut tot trebuie adesea să se confrunte cu birouri consulare care refuză să suporte costurile financiare.

Statele membre au datoria de a pune capăt acestei situaţii. Este necesar să se elaboreze linii directoare obligatorii şi ca informaţiile să fie disponibile pentru cetăţeni. Uniunea trebuie să înceapă negocierile cu ţările terţe pentru a asigura protecţia diplomatică necesară.

Cu toate acestea, după cum aţi spus, domnule comisar, evenimentele din Mumbai au arătat, de asemenea, absenţa inacceptabilă a garantării protecţiei diplomatice pentru membrii Parlamentului European. Uniunea Europeană şi Comisia, în special, trebuie să negocieze fără întârziere şi am auzit cu toţii ce ne-aţi spus, domnule comisar, şi Consiliul trebuie să încheie acorduri ad-hoc cu ţări terţe pentru a asigura protecţie diplomatică specifică pentru membrii Parlamentului European. Măcar atât să facem.

  Ignasi Guardans Cambó, în numele Grupului ALDE. – (ES) Domnule preşedinte, astăzi, în Europa, cetăţenii pot călători fără a trece frontierele, pot vota într-un alt stat membru decât al lor, pot să încasa pensia şi pot beneficia de asigurări sociale în orice stat membru în care aleg să trăiască. Mai mult, forţele de poliţie cooperează unele cu altele. Un procuror din Stockholm poate aresta în Sevilia printr-un euro-mandat, fără a avea nevoie să se implice direct în procedurile locale.

Când se ajunge la mustrarea cetăţenilor pentru acţiunile lor, statele membre au fost dispuse să accepte suveranitatea. Cu toate acestea, pentru protecţia aceloraşi cetăţeni europeni în afara Uniunii Europene, este ca şi când ar călători cu maşina timpului; vor realiza că timpul nu s-a mişcat o dată ce au părăsit Uniunea.

În afara Uniunii, suntem doar 27 de state, 27 de administraţii, 27 de steaguri şi 27 de sisteme consulare sau în unele cazuri, nici măcar atât. Într-o criză, un cetăţean european îşi pierde statutul. Nu există cetăţenie europeană.

Cele 180 de milioane de europeni care călătoresc în jurul lumii află că li se poate asigura protecţia numai dacă devin din nou germani, spanioli, polonezi sau italieni. Ca europeni, ei nu există în afara Uniunii Europene. Aceasta este o neîmplinire gravă a tratatului şi, cu tot respectul, face declaraţia Consiliului de acum câteva minute un obiect de science-fiction.

Tot ce a spus Consiliul despre presupusa aplicare a articolului 20 din tratat, statul-pilot, conferinţe video şi centre comune este science-fiction pur în caz de urgenţă. În plus, după cum a spus domnul comisar, unii dintre noi au fost forţaţi să experimenteze această stare de fapt la prima mână.

Articolul 20 din tratat este ineficient: nu există protocoale de aplicare, nu există reglementări legale; nu există informaţii de niciun fel pentru cetăţeni; nu există consecinţe pentru cine desconsideră articolul.

În cel mai bun scenariu, consulii se ajută unul pe celălalt. Există bunăvoinţă, cum poate că a existat în secolul al XIX-lea, cum poate că a existat în Pekin în anii 1800. Situaţia este următoarea: există o cooperare între consulii care mai degrabă iau masa împreună decât o obligaţie de a servi în comun un cetăţean în ceea ce priveşte o prevedere a dreptului european.

Din acest motiv, Comisia Europeană are obligaţia, inclusiv înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi evident după aceea, de a aplica articolul 20, pentru a face cetăţenii europeni mândri de paşaportul lor şi pentru a se asigura că anumiţi funcţionari înţeleg că secolul al XIX-lea s-a terminat şi Europa există ori de câte ori un cetăţean european este în pericol la New Delhi, Beirut sau oriunde altundeva.

  Ryszard Czarnecki, în numele Grupului UEN. – (PL) Domnule preşedinte, aş dori să declar că nu împărtăşesc această poziţie extrem de critică faţă de propunerea făcută azi de vicepreşedintele Comisiei Europene, din partea Consiliului. Nu cred că este o problemă de a avea sau nu un tratat, ci mai de grabă dacă solidaritatea europeană este un concept care are importanţă doar în declaraţiile politice sau dacă este o practică politică specifică, una care se aplică cetăţenilor diferitelor state membre. Dacă cel din urmă este cazul, atunci tratatul nu este o cerinţă indispensabilă.

Pe perioada preşedinţiei slovene a Uniunii Europene, Franţa a reprezentat Uniunea Europeană în multe ţări cum ar fi în Asia, Africa şi America Latină, întrucât Slovenia nu avea ambasade în acele locuri. Sunt curios dacă cetăţenii sloveni, precum şi cei care trăiesc în statele membre mici ar primi acum asistenţă adecvată dacă ar aplica la consulatele franceze din acele ţări. Este o întrebare pertinentă.

Ar trebui să extindem conceptul de solidaritate europeană. Mi se pare că, în realitate, Tratatul de Lisabona nu este sine qua non.

  Irena Belohorská (NI). – (SK) În conformitate cu articolul 20 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, orice cetăţean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei ţări terţe, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice sau consulare, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat. Este important să subliniem necesitatea ca Uniunea să dezvolte cooperarea în ceea ce priveşte serviciile consulare în aceste scopuri.

Europenii sunt printre cele mai mobile societăţi din lume, cu aproape 9% din cetăţeni călătorind în ţări unde ţara lor natală nu are acest nivel de reprezentare. De exemplu, Slovacia, ţara pe care o reprezint în Parlamentul European, are o prezenţă consulară foarte slabă în America Centrală şi Latină, regiuni în care călătoresc mulţi din cetăţenii noştri. Trebuie să adaug că în ciuda obligaţiilor privind serviciile consulare, majoritatea europenilor nu-şi cunosc drepturile şi este trist faptul că şi angajaţii acestor organizaţii nu le cunosc.

Pentru a asigura o mai bună informare a oamenilor despre protecţia consulară, ar trebui să realizăm paşapoarte europene standard care să cuprindă un pasaj din articolul 20. Importanţa protecţiei consulare în ţări terţe a devenit evidentă în situaţii de criză, precum tsunamiul din 2004 sau conflictul libanez din 2006. Din cauza diferenţelor din reglementările consulare, cetăţenii UE trebuie să se descurce cu tot atâtea sisteme câte state membre există şi aceste sisteme pot avea forţă juridică şi domeniu variat. Recentele evenimente din Mumbai arată că avem un drum lung de parcurs în domeniul serviciilor consulare. Înfiinţarea de birouri europene mixte ar asigura coerenţă funcţională şi în acelaşi timp ar reduce costurile structurale al reţelelor diplomatice şi consulare administrate de statele membre.

PREZIDEAZĂ: DOMNUL DOS SANTOS
Vicepreşedinte

  Sajjad Karim (PPE-DE). – Domnule preşedinte, s-a spus deja că cetăţenii Uniunii călătoresc în mare măsură. Ei bine, în fiecare an se fac circa 180 de milioane de călătorii în afara Uniunii Europene, şi – teoretic – aceştia sunt protejaţi de articolul 20 aşa cum au afirmat deja comisarul şi preşedinţia Consiliului în această dezbatere.

În conformitate cu articolul 20, există o cerinţă pentru statele membre de a asigura asistenţă consulară doar cetăţenilor nereprezentaţi ai Uniunii Europene în aceleaşi condiţii ca propriilor cetăţeni Această diferenţă de abordare între statele membre este acceptată în planul de acţiune din 2007 şi 2009.

Desigur, trebuie să existe un criteriu privind momentul şi modul în care trebuie să fie implicate alte servicii consulare şi aceste criterii, de fapt, se împart în trei. Nu le voi trece în revistă, dar primele două sunt cât se poate de rezonabile. Cel de-al treilea formulează cerinţa ca respectivul cetăţean să-şi dovedească naţionalitatea fie prin paşaport, carte de identitate sau alt document, pentru a se putea asigura reprezentare diplomatică sau consulară.

Aici există o problemă serioasă, pentru că pentru orice european care evită o situaţie, este cât se poate de plauzibil să nu se afle în posesia unor astfel de documente.

Asistenţa este asigurată în caz de deces, accident grav, vătămare gravă, arest, detenţie, asistenţa furnizată victimelor unor infracţiuni violente şi eliberarea şi repatrierea cetăţenilor Uniunii aflaţi în suferinţă. Situaţiile acoperă un domeniu vast, dar nu exhaustiv. Trebuie să mai lucrăm în această direcţie.

Pentru a face posibile toate aceste lucruri, am auzit de conceptul stat-pilot, care va încerca să garanteze că toţi cetăţenii UE primesc asistenţă şi că va coordona statele membre.

În teorie arată bine, dar cu siguranţă nu am văzut punându-se aşa ceva în practică în Mumbai. Nu a existat un schimb real de informaţii şi experienţă, fără genul de cooperare la care mă aşteptam. În schimb am văzut doar concurenţă între statele membre, iar o centralizare sau consolidare suplimentară a serviciilor consulare riscă să îndepărteze flexibilitatea de care au nevoie misiunile în teren în condiţii de schimbări rapide.

  Erika Mann (PSE). – (DE) Domnule preşedinte, domnul Karim are perfectă dreptate. Problema stă în formulare, chiar în aspectele fundamentale ale articolului 20. Este necesar să luăm în considerare realitatea din teren. Bineînţeles că este. În primul rând că nu toate statele membre au protecţie consulară şi în multe cazuri oricâtă protecţie ar exista, aceasta este foarte limitată iar structurile de securitate sunt insuficiente chiar şi în cazul consulilor..

Şi în acest sens am avut o experienţă personală legată de consulul german, care însoţit de şoferul său, dar fără securitate, a condus noaptea pentru a-şi aduna colegii, pe drumuri care nu erau deloc sigure. Pur şi simplu, astfel de condiţii sunt inacceptabile. Nu poţi merge în ţări ca India sau America Latină – există multe alte ţări în care, precum în Mumbai, este necesară o prezenţă în locuri critice– şi să nu ai decât un personal redus şi structuri de securitate inadecvate. Schimbul de experienţă nu are loc, statele membre nu au acces la informaţii şi aşa mai departe. Ceea ce înseamnă că nu există o limită a restricţiilor şi nu este de mirare că statele membre nu sunt capabile să ofere gradul de protecţie pentru propriii cetăţeni sau pentru reprezentanţii oficiali la nivelul pe care aceştia l-ar dori.

De aceea este important ca membrii Consiliului şi ai Comisiei să efectueze o analiză atentă în cazul acestei probleme.Nu poţi ţine predici despre prezenţa peste tot în întreaga lume şi cum trebuie văzută Europa ca un partener global pentru ca apoi să nu reuşeşti să ai nici măcar o structură de securitate şi să nu fii în posesia unor sisteme de informaţii inteligente. Nu facem decât să acoperim de ridicol dacă nu ne analizăm propriile structuri şi dacă nu asigurăm nivelul necesar de protecţie suplimentară.

Astfel, v-aş oferi un sfat urgent şi anume că trebuie să faceţi o reevaluare amănunţită a structurilor şi să faceţi simulări aşa cum fac şi alte state, şi că nu trebuie să vă concentraţi doar pe capitalele cheie, pe metropole, să înţelegeţi că nu numai în aceste mega-state şi mega-oraşe aveţi nevoie de o reprezentare adecvată ci şi în celelalte oraşe mari ale lumii.

Mumbai se va repeta. Va exista un alt Mumbai, aşa cum dezastrele trecute s-au repetat. Vă rog să înţelegeţi acest lucru şi să fiţi pregătiţi pentru ele.

  Sarah Ludford (ALDE). – preşedinte. Domnul Guardans Cambó şi alţii precum domnul Karim şi doamna Mann au ilustrat diferenţa dintre retorică şi realitate. De fapt, nici măcar nu putem conveni asupra a ceea ce înseamnă articolul 20. Domnul ministru, vorbind în limba engleză, a spus că este doar o “îndreptăţire” nu un drept, în timp ce doamna Roure a citat în limba franceză, unde se spune “un droit”(„un drept.”) Cu siguranţă putem găsi termenul în Carta Drepturilor Fundamentale unde este consfinţit ca şi drept.

Categoric nu vom înregistra niciun progres, dacă nu se confirmă legal că este un drept cu caracter de obligativitate în privinţa deciziilor UE şi a standardelor comune şi dreptul de a contesta un refuz la protecţie în tribunale.

Ministrul amintea de co-locaţie ca fiind luată în considerare de oficialităţile consulare. Experienţa mea în domeniul politicii vizelor este că e ca şi cum ai împinge un bolovan pe deal în sus încercând să faci statele membre să co-abiteze.

Comisarul Verheugen s-a referit la măsurile practice ca fiind în curs de realizare. Dar acestea au fost promise încă din planul de acţiune din 2007: relaţii în paşapoarte, afişe, un site de Internet în curs de elaborare. Unde sunt toate acestea? Am căutat protecţie consulară pe site-ul Europa şi nu am găsit nimic.

Pe pagina de internet a Consiliului destinată călătoriilor, se spune „pagină în construcţie”, ceea ce cred că este o metaforă pentru faptul că ne dezamăgim cetăţenii prin faptul că nu reuşim să îndeplinim promisiunea privind cetăţenia europeană.

  Eoin Ryan (UEN). – Domnule preşedinte, cred că este foarte important – şi sunt de acord cu mulţi dintre ante-vorbitori – că cetăţenii UE vor să se simtă în siguranţă, iar eu cred că este o prioritate să ne ocupăm de securitatea cetăţenilor noştri atunci când se află dincolo de graniţele Uniunii Europene, mai ales în situaţii de criză ca cea din Mumbai.

Cred că este absolut esenţial pentru cetăţenii europeni să poată avea acces la informaţii în orice situaţie de criză, fie că este vorba despre o criză generală, fie despre o criză restrânsă şi situaţia trebuie să fie cu mult mai clară.

Mumbai este un exemplu bun despre cum nu funcţionează lucrurile. Sunt de acord cu ideea statului-pilot care a fost anunţată de curând. Cred că acest lucru este foarte important, însă e foarte clar în momentul de faţă că sistemul nu funcţionează. Cred că noi toţi trebuie să privim ca pe o prioritate pornirea? şi funcţionarea acestui sistem deoarece, aşa cum s-a mai spus, v-aţi simţi cu mult mai europeni dacă ambasada unui stat membru s-ar ocupa de dumneavoastră în cazul în care aţi avea probleme în Orientul Îndepărtat sau în America de Sud sau undeva în afara Uniunii Europene, şi cred că acest sentiment de apartenenţă la Europa este foarte important.

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor.)

  Luca Romagnoli (NI). Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, mobilitatea din ce în ce mai mare a cetăţenilor europeni presupune în mod clar o cooperare la nivelul consulatelor.

Propunerea Comisiei este binevenită, mai ales pentru că încearcă să simplifice procedurile privind acordarea de avansuri pecuniare pentru cetăţenii cu dificultăţi. Fără îndoială, dreptul la protecţie consulară este actualmente fragmentar şi inegal distribuit De multe ori, cetăţenia europeană nu există în străinătate şi cetăţenii îşi doresc să fie cetăţeni ai altei ţări sau ai Uniunii. Aş dori să văd că se fac apeluri la sentimentul de mândrie europeană nu doar atunci când este în avantajul instituţiilor, ci şi atunci când este în avantajul cetăţeanului, care poate fi în dificultate şi speră că această cetăţenie europeană îi poate fi în sfârşit de folos.

  Javier Moreno Sánchez (PSE). – (ES) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, protecţia consulară este o parte fundamentală a cetăţeniei europene. Cetăţenii vor să se simtă europeni când se află în interiorul Uniunii, dar şi când sunt în afara Europei. Vor ca Uniunea să răspundă nevoilor lor, mai ales în caz de urgenţă.

Uniunea nu a răspuns adecvat în Mumbai, aşa cum a mai fost cazul şi în alte situaţii de criză. Acordaţi-mi un minut să explic o idee, ce nu va fi un panaceu însă va oferi asistenţă reală cetăţenilor europeni aflaţi în terţe state.

Aş dori azi să reiterez propunerea de a înfiinţa o linie telefonică europeană gratuită pentru urgenţe. Acest număr care va fi tipărit în paşaport, împreună cu articolul 20, ar permite cetăţenilor să aibă acces, în limba lor maternă, la informaţii esenţiale privind consulatele statelor membre ale Uniunii care, subliniez, ar trebui să-i ajute.

Cetăţenii aşteaptă fapte şi nu doar vorbe din partea Uniunii..

  Gay Mitchell (PPE-DE). – Domnule preşedinte, când devenim membri ai Parlamentului, ni se eliberează un permis de trecere – asemeni multor altora care lucrează pentru instituţiile Uniunii. Mă întreb dacă preşedinţia şi Consiliul înţeleg lipsa de semnificaţie a acestui document în statele membre.

Am trecut printr-o situaţie extrem de dificilă în Olanda, când am revenit din Africa, unde am fost în interes de serviciu. Mai ştiu şi cazul unui alt membru – un membru britanic – care a avut probleme la Dublin. Trebuie neapărat să spunem propriilor state membre că acesta este un document de călătorie al Parlamentului, Comisiei şi Uniunii şi trebuie respectat pe deplin. Cei care se ocupă de aranjamentele de călătorie la aeroporturi şi porturi trebuie informaţi în detaliu cu privire la importanţa acestui document.

V-aş ruga să ridicaţi problema în cazul fiecărui stat membru şi să vă asiguraţi că este pusă în aplicare, pentru că acel tip de protecţie trebuie să se extindă şi asupra oficialităţilor şi membrilor Parlamentului care călătoresc în interes de serviciu.

  Kathy Sinnott (IND/DEM). – Domnule preşedinte, în calitate de membru al Parlamentului European am avut mai multe ocazii să iau legătura cu ambasade şi consulate referitor la persoane rănite, pierdute, tâlhărite sau răpite, sau dacă, în mod tragic, cineva a decedat. Sunt sigur că aceasta a fost experienţa multor altor membri ai Parlamentului European. Sunt încântat să vă spun, că acolo unde am avut de-a face cu ambasada irlandeză, munca şi cooperarea au fost excelente. Dar ţara mea nu este reprezentată în fiecare ţară şi a trebuit să ne bazăm pe ambasadele altor ţări europene.

Pot spune din experienţă doar şi fără a ne pierde în poveşti, că aş dori să văd mai multă coordonare, mai mult sprijin între ambasade în ţările mai mari care au ambasade şi consuli în aproape fiecare ţară, pentru a ajuta toate celelalte ambasade ale statelor membre cu componentele lor.

  Alexandr Vondra, preşedinte în exerciţiu al Consiliului.? – Domnule preşedinte, cred că a fost din nou o dezbatere foarte utilă. Înţeleg cât este de important pentru dumneavoastră în calitate de membri ai Parlamentului European pentru că este o problemă extrem de delicată, în care te confrunţi cu speranţele cetăţenilor tăi, care te vor alege în următoarele câteva luni. Aşa că înţeleg pe deplin problema pe care o analizaţi cu grijă şi pe care o abordaţi cu atâta rigurozitate critică.

Al doilea motiv pentru care înţeleg este pentru că vin dintr-un stat mediu ca mărime, Republica Cehă, care nu este o fostă putere imperialistă aşadar nu are ambasadă sau consulat în fiecare colţ al lumii. Deci ceea ce irlandezii şi alţii aşteaptă de la Uniunea Europeană este logic, cred.

Dar acum trebuie să vorbesc în numele Consiliului aşa că trebuie să respectaţi anumite aspecte legale pe care le avem la dispoziţie şi cert este că bugetul şi toate acele probleme sunt importante. Şi mai trebuie să fim capabili să recunoaştem şi să facem diferenţa între ceea ce este o problemă reală pe de-o parte, şi care este aspectul sau problema care necesită clarificare.

Eu nu am fost în Mumbai şi am ascultat foarte atent remarcile critice ale domnului Guardans Cambó şi ale altora care au luat parte la misiunea Parlamentului European în India la momentul în care s-a petrecut acest atac tragic. Când mă pregăteam pentru audierea specială de ieri, prima mea întrebare a fost: există un consulat spaniol în Mumbai? Nu am fost niciodată acolo, aşa că nu cunosc acest lucru personal. Am fost asigurat în repetate rânduri că spaniolii au consulat în Mumbai şi cei care au fost acolo ştiu acest lucru. Cred că era pur şi simplu o problemă de obligaţie oficială pentru germani de a-l asista pe domnul Guardans Cambó şi delegaţia sa, dacă cităm articolul 20 şi decizia în întregime.

După cum am fost informat, Spania a trimis un avion pentru a ajuta evacuarea cetăţenilor săi, după cum au procedat şi francezii şi germanii. Dintr-un motiv pe care nu-l înţeleg, domnul Guardans Cambó a refuzat oferta de a se întoarce cu avionul spaniol, în schimb a revenit cu cel francez.

Deci nu ştiu. Nu am decât informaţiile care sunt disponibile. În general cred că toţi împărtăşim părerea că este de dorit orice îmbunătăţire în cadrul legal, aşa că daţi-mi voie să vă informez cel puţin asupra unor activităţi parţiale ale preşedinţiei cehe de consolidare a protecţiei consulare în cadrul legal actual.

De exemplu, există un proiect privind includerea unui mesaj în paşapoartele naţionale care îi va informa pe deţinători că pot solicita protecţie consulară de la ambasada oricărui alt stat membru sau consulat dintr-o terţă ţară, cu condiţia ca ţara lor să nu fie reprezentată acolo. Deci aceasta este cel puţin o încercare de a clarifica situaţia respectivă.

În al doilea rând, preşedinţia va intensifica şi unifica folosirea documentelor de călătorie de urgenţă, ETD-urile ce pot fi emise de reprezentanţa oricărui stat membru către orice cetăţean al statului membru care şi-a pierdut sau căruia i s-a furat paşaportul.

În al treilea rând, preşedinţia va mai organiza două seminare consulare sau cursuri de pregătire pentru a contribui la formarea acestei echipe de protecţie consulară într-un mod cât mai practic şi eficient.

Aceste evenimente vor aborda sistemul CCA, simulând o criză consulară reală. Pregătirea va defini şi va efectua testări ale mecanismelor relevante în cadrul CCA, inclusiv cooperarea între toate autorităţile şi instituţiile implicate. Experţii îi vor învăţa pe participanţi, prin intermediul activităţilor practice, cum să se comporte şi cum să reacţioneze prompt într-o situaţie de presiune psihologică şi de timp extremă. Nu ştiu dacă acest lucru ne va amuza suficient înainte de alegeri, dar cel puţin este o contribuţie pe care o aducem în această problemă importantă.

  Günter Verheugen, Vicepreşedinte al Comisiei.- – Domnule preşedinte, Tratatele nu conferă putere de iniţiativă din partea Comisiei în domeniul protecţiei consulare. În limita puterilor sale limitate, Comisia încearcă să sporească, pe cât poate, eficienţa drepturilor cetăţeneşti la care cetăţenii europeni sunt îndreptăţiţi – a se vedea, de exemplu, planul de acţiune al Comisiei 2007-2009.

Repet, adoptarea Tratatului de la Lisabona va îmbunătăţi foarte mult această situaţie. Sper că doamna Sinnott, care ne-a împărtăşit experienţa sa, va folosi faptul că Tratatul de la Lisabona va schimba situaţia şi experienţa sa, pentru a ajuta la organizarea sprijinului acordat Tratatului de la Lisabona în Irlanda.

Evenimentele deplorabile din Mumbai arată că, deja astăzi, există clar o marjă uriaşă de îmbunătăţire dacă dorim să îndeplinim aşteptările legitime ale cetăţenilor europeni.

  Erika Mann (PSE). – Domnule Preşedinte, am doar o scurtă recomandare pentru Consiliu, apreciez foarte mult ce s-a spus, dar vă puteţi asigura că, odată prevăzută această simulare, invitaţi şi pe unii din cei care au fost de fapt în Mumbai, pentru că v-ar oferi o oarecare perspectivă?

  Preşedinte. – Dezbaterea se încheie.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură).

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (PSE), în scris. – (PL) Mobilitatea din ce în ce mai mare a cetăţenilor europeni ne cere să ne adaptăm principiile actuale de protecţie consulară pentru a avea în vedere noi circumstanţe. Cetăţenii UE trebuie să aibă acces la protecţie şi asistenţă din partea propriilor ţări, prin misiunile lor diplomatice şi consulate (articolul 3 al Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice şi articolul 1 al Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare) şi, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Maastricht, la protecţie consulară şi diplomatică suplimentară dincolo de graniţele Uniunii Europene, care reiese din statutul lor de cetăţeni europeni. În practică, acest lucru înseamnă că, în timp ce stă într-o ţară terţă în care statul membru al cărui cetăţean este nu are reprezentare, toţi cetăţenii UE au dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea oricărui alt stat membru, conform aceloraşi principii ca cetăţenii acelei ţări.

Din nefericire, situaţia critică din Mumbai ce a urmat după bombardamentele de anul trecut a scos în evidenţă neajunsurile multor birouri diplomatice în ceea ce priveşte aplicarea în practică a deciziilor Comunităţii privind securitatea cetăţenilor UE. Zeci de europeni, inclusiv delegaţia Parlamentului European care se afla în India în acel moment, s-au lovit de probleme administrative şi, în mod disproporţionat, de lungi perioade de aşteptare pentru primirea copiilor după documentele pierdute. Acest lucru a demonstrat că nu este uşor să implementezi conceptul solidarităţii europene.

Dreptul la protecţie consulară în terţe ţări este una din caracteristicile principale ale cetăţeniei Uniunii Europene. Statele membre trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru a asigura că se pune în aplicare în mod adecvat şi că se garantează tratament egal şi sprijinul tuturor cetăţenilor europeni.

  Toomas Savi (ALDE), în scris. – În conformitate cu articolul 20 al Tratatului prin care se înfiinţează Comunitatea Europeană, “fiecare cetăţean al Uniunii, pe teritoriul unei terţe ţări în care nu este reprezentat statul membru al cărui cetăţean este, trebuie să aibă dreptul la protecţie din partea autorităţilor diplomatice sau consulare ale statului membru, în aceleaşi condiţii ca naţionalii acelui Stat”.

La sfârşitul lui noiembrie, anul trecut, colegul nostru, Ignasi Guardans Cambó era în Mumbai în timpul atacurilor teroriste şi a fost martorul mai multor încălcări ale Tratatului de către diplomaţii unor state membre, întrucât se făceau diferenţieri şi discriminări împotriva cetăţenilor Uniunii Europene pe baza naţionalităţii lor.

Comportamentul diplomaţilor unor state membre din Mumbai nu numai că a încălcat drepturile cetăţenilor UE, ci a evidenţiat şi deficienţele din procesul de integrare al UE. De aceea, este de importanţă crucială pentru UE să investigheze acest caz particular şi să ia măsuri pentru a se asigura că astfel de situaţii nu vor reapărea.

Aş aprecia dacă Consiliul şi Comisia s-ar putea asigura că punerea în aplicare a articolului 20 al Tratatului este monitorizată îndeaproape şi că fiecare deviere este investigată în amănunt.

14. Timpul afectat întrebărilor (întrebări adresate Consiliului)

  Preşedintele. – Urmează timpul afectat întrebărilor (B6-0006/2009).

Următoarele întrebări au fost adresate Consiliului.

Întrebarea nr. 1 adresată de Marian Harkin (H-1034/08)

Subiect: IMM-urile

Având în vedere că economia este una din cele „3 E-uri” pe lista priorităţilor preşedinţiei cehe, ce paşi specifici va întreprinde Consiliul pentru a consolida încrederea întreprinderilor mici şi mijlocii în economia de piaţă în lumina actualei situaţii economice?

  Alexandr Vondra, preşedinte în exerciţiu al Consiliului.-– Daţi-mi voie să încep prin a spune că apreciez întrebarea despre IMM-uri, pentru că în timpul actualei crize economice afacerile mari şi companiile mari sunt întotdeauna suficient de puternice pentru a face presiuni pentru o oarecare uşurare a situaţiei lor, dar este cu mult mai greu pentru IMM-uri şi este nevoie cu siguranţă de o abordare sistemică.

La 1 decembrie 2008, după cum ştiţi, Consiliul a subscris la Planul European de Redresare Economică, care a fost prezentat de Comisie pe 26 noiembrie, 2008. Ca răspuns la criza financiară, Consiliul a suportat o stimulare echivalentă cu aproximativ 1,5% din produsul intern brut al UE pentru a redresa afacerile şi încrederea consumatorului. Mai mult, planul conţine măsuri specifice de sprijinire a IMM-urilor, cele mai importante fiind cele îndreptate spre îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru IMM-uri şi reducerea poverii administrative.

Consiliul a mai fost de acord că îmbunătăţirile condiţiilor cadru pentru afacerile europene, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, este esenţial pentru contracararea efectelor crizei în ce priveşte concurenţa şi pentru sprijinirea şi maximizarea creării de locuri de muncă.

Consiliul a mai adoptat două seturi de concluzii referitoare la acordarea de sprijin IMM-urilor, în contextul competitivităţii în ansamblu. În primul rând, concluziile care subscriu la propunerile de sprijin pentru IMM-uri prezentate în Comunicarea Comisiei cu titlul, după cum probabil ştiţi, „Gândiţi mai întâi la scară mică: o lege pentru afaceri mici pentru Europa”, această aşa numită SBA (Small Business Act), care include un plan de acţiune ce subliniază prioritatea măsurilor care necesită atenţie deosebită.

În al doilea rând, concluziile la Comunicarea Comisiei denumită „Către grupuri de nivel internaţional în Uniunea Europeană – punerea în aplicare a strategiei de inovare cu bază largă”. Deşi grupurile nu sunt menite exclusiv IMM-urilor, ele joacă un rol important în multe grupuri înfiinţate în toată UE.

La întâlnirea sa de la jumătatea lui decembrie 2008, Consiliul European a aprobat acest Plan European de Redresare Economică şi a sprijinit deplina punere în aplicare a planului de acţiune pentru Legea Afacerilor Mici. A sprijinit în mod specific creşterea intervenţiei Băncii Europene de Investiţii la 30 de miliarde de Euro pentru 2009-2010, în special pentru credite acordate IMM-urilor, care se ridică la peste 10 milioane Euro faţă de norma de creditare obişnuită pentru acest sector.

Consiliul a mai sprijinit o scutire temporară pe timp de doi ani dincolo de pragul de minimis al ajutorului de stat pentru o sumă de până la 50.000 Euro şi adaptarea cadrului de ajutorare de stat, după cum se cere pentru sporirea sprijinului pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri.

Consiliul a mai solicitat folosirea procedurilor accelerate pentru acordarea contractelor de achiziţii publice prevăzute pentru legislaţia CE, ca şi reducerea poverii administrative asupra afacerilor.

Preşedinţia cehă va continua să urmărească acest efort, pentru că economia noastră se bazează în mare parte pe IMM-uri, deci avem propria noastră experienţă în acest sens. De aceea, ambele Consilii ale Concurenţei de sub preşedinţia Republicii Cehe care vor urma– unul se va desfăşura curând, la începutul lui martie, cât şi cel neoficial de la Praga – vor aborda problema reducerii poverii administrative, dat fiind că noi suntem de părere că o reglementare mai bună este un factor important pentru îmbunătăţirea competitivităţii, în special pentru IMM-uri şi joacă un rol şi mai important în momente de criză economică.

În plus, preşedinţia va încerca să facă progrese în punerea în aplicare a planului de acţiune şi să situeze această politică a IMM-urilor în prim planul societăţii, ca şi să lege punerea în aplicare a planului de acţiune de programele naţionale de reformă ale tuturor statelor membre.

Preşedinţia va continua de asemenea cu un efort sporit să discute propunerile legislative referitoare la IMM-uri, cum ar fi reglementarea privind Statutul pentru o societate privată europeană, care va oferi IMM-urilor o formă de afacere care să le permită să beneficieze de potenţialul lor şi să se dezvolte prin activităţi transfrontaliere.

O altă propunere legislativă pe care trebuie s-o menţionez este directiva propusă pentru reducerea cotelor de TVA pentru servicii care presupun mână de lucru intensivă, despre care se va discuta la viitoarele Consilii ECOFIN.

În plus, Consiliul se va preocupa de revizuirea Directivei privind întârzierea efectuării plăţilor, care este în curs de pregătire şi care va asigura plata la timp a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru toate tranzacţiile de afaceri. Subliniez, este o problemă destul de importantă în situaţia de faţă.

  Preşedintele. – Dat fiind că am cam întârziat, propun Consiliului să răspundă la toate întrebările suplimentare împreună. După cum ştiţi, nu pot să accept decât două întrebări suplimentare pe lângă cele ale autorilor iniţiali. Acesta fiind cazul nostru, am selectat două din cele cinci întrebări înaintate pe baza criteriului selectării de grupuri politice şi naţionalităţi diferite. Membri selectaţi sunt Philip Bushill-Matthews şi Silvia-Adriana Ţicău

  Olle Schmidt, autor. De obicei folosesc propria limbă maternă, dar, cum îl înlocuiesc pe Marian Harkin, voi încerca într-o engleză stâlcită. Aceasta este o limbă comună în acest Parlament.

Domnule ministru, aţi menţionat povara administrativă şi ţelul de a o reduce cu 25% până în 2012. Chiar vi se pare un ţel ambiţios? N-am putea face mai mult, şi aţi putea fi mai exact asupra celor întreprinse până acum? Care vă sunt ţintele? N-aţi putea realiza o reducere cu 25% până în 2010, de exemplu? Asta ar fi într-adevăr ambiţios

  Philip Bushill-Matthews (PPE-DE). – Aţi menţionat revizuirea Directivei privind întârzierea efectuării plăţilor, care cred că este extrem de importantă. Totuşi, am fost îngrijorat că perioada de consultări pentru aceasta s-a încheiat la sfârşitul lui august, chiar înainte să lovească criza financiară. Dacă perioada de consultări ar fi fost extinsă, cred că am fi obţinut răspunsuri mai solide ca bază pentru o mai bună revizuire a Directivei. Merită să luăm în considerare deschiderea unei alte perioade scurte de consultări ca să obţinem cele mai actuale informaţii posibile, pe care s-ar putea baza revizuirea?

  Silvia-Adriana Ţicău (PSE). - Aş dori să întreb Consiliul referitor la planul european de redresare economică. Acest plan prevede o sumă de 30 de miliarde de euro pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Comisia ne-a informat că se vor acorda pe principiul „primul venit, primul servit”.

Doresc să întreb Consiliul ce măsuri ia pentru ca toate statele membre să-şi dezvolte programe naţionale pentru sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii, ca să poată accesa aceste fonduri?

  Alexandr Vondra, preşedinte în exerciţiu al Consiliului.-–Voi încerca. La prima întrebare referitoare la ţintele de reducere a poverii administrative, ţara mea, asemeni altor ţări cu păreri similare, a început deja acest proces cu ceva timp în avans. Alături de Olanda şi alte câteva ţări, avem o ţintă naţională de 20% reducere până în 2010. Va trebui să vedem dacă putem face mai mult până în 2012.

Comisia a anunţat o foaie de parcurs pentru sfârşitul lui ianuarie 2009, care să arate cum se asigură înaintarea tuturor propunerilor necesare pentru realizarea reducerii cu 25% a poverii administrative la nivelul Comunităţii înainte de finele lui 2009. Propunerile înaintate în acest domeniu în prima jumătate a acestui an vor primi răspuns de la Consiliu sub preşedinţia actuală, aşa încât ne vom ocupa de acest aspect. Vom evalua procesul în perioada Consiliului European de Primăvară. Sper că vom putea acţiona cât se poate de temeinic. Categoric asta este ceea ce doreşte preşedinţia să facă.

Cu privire la Directiva privind întârzierea efectuării plăţilor, Comisia intenţionează să publice propunerea la sfârşitul lunii februarie 2009. Preşedinţia va începe discutarea problemei la organismele pregătitoare ale Consiliului.

Ultima întrebare – la care am lipsit – era legată de Planul European de Redresare. Se referea exact la suma unui posibil împrumut de la BEI. Sper că IMM-urile vor putea să concureze cu celelalte industrii mari. Am avut o dezbatere substanţială cu privire la industria producătoare de autovehicule doar cu o oră în urmă, deci cu siguranţă cred că dorinţa generală este ca IMM-urile să fie capabile să beneficieze din asta.

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 2 adresată de Manuel Medina Ortega (H-1035/08)

Subiect: Motive pentru un nou acord comercial internaţional.

După oprirea negocierilor comerciale multilaterale de la Doha din vara trecută şi acordurile la care s-a ajuns de către Grupul celor 20 la întâlnirea la nivel înalt de la Wasington din noiembrie trecut, consideră Consiliul că are Uniunea Europeană motive să facă noi propuneri privind comerţul care să satisfacă ţările în curs de dezvoltare?

  Alexandr Vondra, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului? – Ca răspuns la întrebarea domnului Medina Ortega, care se referă la Organizaţia Mondială a Comerţului, cred că este o problemă importantă. Am citit cu toţii rapoartele – unii dintre noi au participat chiar activ – de la Forumul Economic Mondial din Davos, şi am ascultat recentele comentarii ale lui Pascal Lamz şi ale altora. Nu există nici o îndoială că există o teamă privind creşterea protecţionismului, aşa că suntem cât se poate de conştienţi cu privire la provocările cu care ne vom confrunta.

Aş dori să evidenţiez că pe 15 noiembrie anul trecut membri G20 au subliniat importanţa stabilirii modalităţilor pentru încheierea unui acord până la sfârşitul anului 2008, termen care a trecut deja. În acest context delegaţia membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, inclusiv a Comisiei Europene din partea UE, şi-au intensificat eforturile la Geneva pentru a da un impuls politic.

S-a lucrat foarte mult la asta iar efortul a condus la o nouă revizuire a textelor AGRI şi NAMA. În plus, în lumina actualei evoluţii politice şi economice, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, Consiliul Europei a declarat în concluziile sale că a subscris la obiectivul de a atingere a unui acord anul acesta, în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului privind modalităţile prin care runda Doha se poate finaliza cu un raport şi rezultat ambiţios, global şi echilibrat.

Consiliul şi Comisia erau pregătite pentru o participare constructivă a UE la discuţiile ministeriale, dacă şi când erau convocate. Cu toate acestea, pe 12 decembrie 2008, directorul general al OMC, Pascal Lamy, la o întrunire neoficială a şefilor de delegaţii, a arătat că nu va convoca miniştri pentru a finaliza modalităţile până la sfârşitul anului, deoarece nu există condiţiile necesare pentru o întâlnire ministerială de succes, în ciuda consultărilor intensive.

Ţelul Agendei de dezvoltare Doha (ADD) este de a realiza liberalizarea transparentă a comerţului la nivel multilateral ceea ce va aduce avantaje pe termen lung şi o creştere a economiei mondiale, în special pentru ţările în curs de dezvoltare, graţie caracterului orientat spre progres al acestei runde.

De aceea, în ciuda faptului că nu a fost posibilă nici o concluzie până la finele lui 2008, Consiliul rămâne pe deplin angajat în favoarea unui sistem comercial multilateral, ca şi la atingerea unui rezultat ambiţios, echilibrat şi cuprinzător pentru runda OMC Doha. Acest lucru este şi mai important având în vedere situaţia economică şi financiară actuală.

Deşi preşedinţia este pe deplin conştientă de obstacolele existente în calea încheierii cu succes a întregului proces, va căuta fără îndoială să pună în aplicare aceste angajamente lucrând la reînnoirea discuţiilor privind ADD de îndată ce condiţiile o vor permite. Va sprijini o activitate mai intensivă în cadrul agendelor OMC, în special în domeniile serviciilor şi TRIPS.

  Manuel Medina Ortega (PSE). – (ES) Vă mulţumesc domnule preşedinte în funcţie al Consiliului, pentru acel răspuns, pe care îl consider destul de cuprinzător. Aş dori, cu toate acestea, să amintesc Preşedintelui în exerciţiu al Consiliului că, în vara anului 2008, runda Doha era pe cale să încheie un acord, care însă nu s-a putut încheia pentru că unele ţări BRIC nu erau dispuse să facă nici un fel de concesii.

Având în vedere că ţările BRIC jucau un rol mai important la întâlnirea de la Washington, este posibil ca lipsa de dorinţă a acestor ţări de a face vreo concesie se datora sentimentului acestora că li se acordase o poziţie secundară, în timp ce la întâlnirea de la Washington li s-a acordat un rol prioritar. Are oare preşedinţia Consiliului vreo informaţie că ţările BRIC, ca o consecinţă a angajamentelor asumate la Washington, ar fi dispuse să adopte un rol mai activ şi să contribuie la succesul rezultatului rundei Doha?

  Syed Kamall (PPE-DE). – Mă întrebam, ca o completare la această întrebare, dacă, privind noile propuneri ale Uniunii Europene, sau eventuale propuneri noi cu care ar veni Uniunea Europeană, domnia sa este de acord că orice astfel de propunere trebuie să includă acţiuni de eliminare a inechităţilor politicii agricole comune astfel încât să putem debloca negocierile în NAMA şi ulterior să deblocăm negocierile privind serviciile, care justifică circa 70% din PIB-ul UE. Este de acord că a sosit momentul ca UE să-şi dovedească angajamentul în liberalizarea comerţului?

  Gay Mitchell (PPE-DE). - Aş dori să îl întreb pe domnul ministru dacă şi-a îndreptat atenţia asupra elementelor protecţioniste din planul de redresare din Statele Unite, în special modul în care au fost evidenţiate de membrii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului, şi dacă, în numele Consiliului, a comunicat Administraţiei americane îngrijorarea Uniunii Europene legat de acest lucru.

Asta nu e de bun augur pentru o nouă rundă Doha. Ar dori să primim asigurări de la domnia sa că îngrijorările noastre sunt comunicate înainte ca legislaţia necesară să fie adoptată de Congresul American?

  Alexandr Vondra, preşedinte în exerciţiu al Consiliului.- – Cred că ştim cu toţii unde este problema. Nu este la Uniunea Europeană. Cred că Uniunea Europeană este foarte mult în favoarea încheierii rundei Doha şi am făcut tot ce a fost necesar pentru asta în cursul anului trecut şi aproape, aproape că am reuşit.

Unde este atunci problema? Mai întâi trebuie să aşteptăm administraţia SUA, şi, în timp ce unele întâlniri au fost stabilite, altele sunt în curs de stabilire, şi rămâne de văzut dacă actuala administraţie americană va fi la fel de angajată în liberalizarea comerţului. Am putea avea unele îndoieli cu privire la o procedură accelerată în condiţiile actuale. O altă ţară cu care să discutăm acest lucru este India, care, după cum ştim, aşteaptă alegerile din primăvară.

Deci, ca reprezentant al Consiliului care provine dintr-o ţară mică sau medie, care în mod tradiţional are o economie deschisă, aş dori să promovez acest lucru şi aş vrea să vă spun că ţelul nostru primordial este să finalizăm această sarcină cu succes, cât de curând posibil, dar mi-e teamă că trebuie să fim şi realişti, şi nu vă pot promite planuri extravagante.

Scenariul optimist este acesta: un mesaj clar favorabil de la întâlnirea G20 care va avea loc la Londra la începutul lunii aprilie şi apoi îndeplinirea şi punerea în aplicare a angajamentului, care ar putea fi urmat de o întâlnire ministerială la Geneva în iunie sau iulie.

Ca modalităţi ar putea fi incluse agricultura şi NAMA (accesul pe piaţă non-agricolă). Aşa că sperăm cu toţii acest lucru. Vom munci din greu să facem acest lucru, dar vom vedea când ne vom întâlni aici, la finalul Preşedinţiei noastre dacă am avut succes sau nu.

  Preşedintele. – Întrebarea nr. 3 adresată de Silvia-Adriana Ţicău (H-1038/08)

Subiect: Măsuri de îmbunătăţire a eficientizării energetice a clădirilor.

Consiliul şi-a stabilit ca ţintă realizarea unei reducerii cu 20% a emisiilor de gaze şi o creştere de 20% la eficientizarea energetică până în 2020, cu circa 20% din energia folosită provenind din surse regenerabile. Patruzeci la sută din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră provine din clădiri. În noiembrie, Comisia a propus revizuirea directivei privind eficientizarea energetică a clădirilor.

Reţinând cât este de importantă pentru cetăţenii eficientizarea energetică a clădirilor, având în vedere potenţialul pentru reducerea facturilor lor la electricitate şi căldură, poate preciza Consiliul ce prioritate va fi acordată acestui domeniu în perioada ianuarie-aprilie 2009?

  Alexandr Vondra, preşedinte în exerciţiu al Consiliului.– -Aş dori să mulţumesc doamnei Ţicău pentru întrebarea extrem de oportună. Locuinţele sau problema creşterii eficientizării energetice cu 20% până în 2020, trebuie luată în considerare în mod serios.

Consiliul împărtăşeşte ideea că revizuirea proiectului de directivă privind eficientizarea energiei clădirilor este de importanţă fundamentală pentru realizarea ţintelor Comunităţii cu privire la creşterea eficienţei energiei, energia regenerabilă şi reducerea emisiilor de gaze şi a efectului de seră. Recenta criză a gazului a dezvăluit încă o dată cât de vulnerabilă este UE faţă de dependenţa de energie. Dacă am reuşi să îndeplinim ţelul ambiţios de reducere, fără a creşte riscurile de securitate a energiei, atunci va trebui să adoptăm o serie de măsuri pe termen scurt, mediu şi lung care să ne scadă dependenţa energetică.

Creşterea eficientizării energetice a clădirilor este, în mod categoric, printre cele mai importante. În consecinţă, preşedinţia a început să analizeze acest proiect de directivă la nivelul grupului de lucru. Aceasta ţintă a examinării este de a explora dificultăţile propunerii. Ne aşteptăm ca problema sferei de cuprindere a directivei să fie primul aspect adus în discuţie. Această problemă a sferei de cuprindere este cea mai importantă, nu numai legat de posibila economisire a energiei, dar şi în ce priveşte sarcina administrativă a gospodăriilor. De aceea, preşedinţia cehă va asigura continuarea eforturilor în mod intensiv în lunile ce vor veni. Port discuţii în mod regulat cu Martin Bursik, colegul meu din guvern şi din Ministerul Mediului, care prezidează Consiliul respectiv.

Consiliul va urmări îndeaproape activitatea pe această problemă în Comisia ITRE. Pentru informarea dumneavoastră Mă voi întâlni cu preşedintele Comisiei după această sesiune de întrebări. Preşedinţia este angajată să facă orice progrese posibile, pentru a adopta directiva rapid. În acest sens, intenţionează să transmită un raport vizând progresul către Consiliul TTE de la mijlocul lunii iunie. Adoptarea concluziilor Consiliului la cea de-a doua revizuire strategică a politicii energetice este prevăzută pentru primul Consiliu TTE, ce se va desfăşura pe 19 februarie, şi care va face subiectul primei întâlniri din martie a Consiliului European.

Se va acorda o atenţie deosebită recentei dispute asupra gazului între Ucraina şi Rusia şi consecinţelor acesteia. Se va ţine o dezbatere politică pe marginea proiectului de directivă al Consiliului privind rezerva de ţiţei. Deci, în general, Consiliul consideră important ca cea mai mare prioritate să fie acordată finalizării negocierilor cu Parlamentul European în ce priveşte pachetul legislativ referitor la cea de-a treia piaţă internă de energie în lunile care urmează. Consiliul îşi reaminteşte de asemenea că eficienţa energetică va fi abordată şi în legătură cu o problemă mai largă a securităţii energetice, cu protecţia mediului şi, într-adevăr în contextul examinării celei de-a doua revizuiri strategice a politicii energetice.

  Silvia-Adriana Ţicău (PSE). - Vreau să ştiţi că în raportul meu voi propune înfiinţarea unui Fond european pentru eficienţă energetică şi pentru energii regenerabile, care să ajute la mobilizarea fondurilor private, dar şi a fondurilor publice, pentru implementarea proiectelor de eficienţă energetică pe teritoriul Uniunii Europene şi doresc să am din partea Consiliului sprijin pentru această iniţiativă importantă.

  Zita Pleštinská (PPE-DE). – (SK) Eficienţa energetică a clădirilor poate duce direct la economii pentru consumatorii europeni. Văd o soluţie în introducerea pe scară largă a sistemelor inteligente de măsurare a consumului automat şi a sistemelor care transmit fotografii la minut privind consumul de energie, inclusiv cele pentru uz gospodăresc. Ce poate face Consiliul pentru punerea în aplicare a acestor soluţii? Ce date specifice credeţi că ar fi realiste? Poate Consiliul inspira Institutul European de Tehnologie din Budapesta să abordeze el însuşi problema eficientizării energetice a clădirilor?

  Colm Burke (PPE-DE) . – A existat vreo discuţie în Consiliu despre încercarea de a determina statele membre să furnizeze stimulente financiare pentru creşterea eficienţei energetice, în special pentru persoanele în vârstă? Pe de-o parte ar creşte eficienţa energetică, iar pe de altă parte ar asigura locuri de muncă.

  Alexandr Vondra , preşedintele în exerciţiu al Consiliului.- Împărtăşesc pe deplin opinia că eficientizarea energiei este un instrument important pentru a rezolva atât problemele de mediu cât şi nevoile securităţii energetice.

De fapt, tocmai am discutat despre acest lucru acasă – acum îmi voi părăsi rolul meu de preşedinte – şi la Praga avem în vedere două măsuri ca fiind într-adevăr importante. Şi celelalte sunt importante, dar fie pe termen lung, fie fără un astfel de impact uriaş. Una ar fi locuinţele şi eficientizarea energiei. Cea de-a doua este energia nucleară, dar ştiu că aceasta este o problemă delicată pentru unele state membre. Acelea sunt cele mai importante în combaterea schimbărilor climatice şi rezolvarea problemelor de securitate energetică. De aceea, găsirea instrumentelor adecvate pentru promovarea eficientizării energetice şi a locuinţelor este provocarea vremurilor noastre.

Aş dori să abordez problemele legate de finanţare. Fondul european de dezvoltare regională, aşa cum a fost propus de Comisie, poate fi folosit pentru găsirea de resurse pentru investiţii în locuinţe şi eficientizarea energiei, deci acesta ar fi un instrument ce va fi disponibil acum, de asemenea, în cadrul planului de redresare.

O altă posibilitate pentru ţări ca România – ştiu acest lucru din propria mea ţară – este de a folosi doar schema de comercializare a certificatelor de emisii prin furnizarea de stimulente economice, care este prevăzută în cadrul actualului Kyoto, deci se poate folosi venitul din această sursă.

Cred că avem instrumentele. Cu privire la această nouă directivă, vom considera că dezbaterea despre sfera de cuprindere a acesteia este cea mai importantă. Desigur, noi, în Republica Cehă, în cooperare cu viitoarea preşedinţie suedeză – pentru ei este o prioritate – vom încerca să facem tot ce putem şi să nu pierdem prea mult timpul.

  Preşedintele . – Întrebarea nr. 4 adresată de Colm Burke (H-1040/08)

Subiect: Energia, relaţiile externe şi economia sub preşedinţia cehă.

În lumina priorităţilor declarate ale preşedinţiei pe perioada mandatului, poate să ne specifice cum intenţionează să integreze cele trei priorităţi prin iniţiative concrete? Mă refer în mod specific la discuţii cu partenerii din est cu privire la coridoarele energetice strategice care ar putea servi la garantarea securităţii energetice a UE şi competitivităţii economice în viitor.

  Alexandr Vondra , preşedintele în exerciţiu al Consiliului. -Doresc să mulţumesc domnului Burke pentru întrebarea sa privind planurile coridorului de sud şi întâlnirile din timpul următoarei preşedinţii a Republicii Cehe. Ne vom asigura că acestea sunt cele trei priorităţi – energia, relaţiile externe şi economia – care sunt integrate pe deplin şi interconectate şi ne vom concentra pe iniţiative concrete; aceasta este una dintre ele. Se va concentra în mod deosebit pe obiectivul asigurării de livrări sigure de energie prin dezvoltarea unei game de relaţii în sectorul energiei cu terţe ţări şi regiuni şi prin vizarea unei mai mari diversificări a resurselor de energie, precum şi a rutelor de tranzit.

Preşedinţia intenţionează să ducă această muncă mai departe pe baza elementelor conţinute de comunicarea Comisiei la cea de-a doua revizuire strategică a politicii energetice. Consiliul va adopta o concluzie asupra acestei comunicări în februarie, iar securitatea energetică va constitui o ţintă specială pentru Consiliul European în primăvara lui 2009.

Ca parte a lucrărilor sale, este planificat un mare număr de întâlniri cu ţări terţe sau organizaţii din ţări terţe. Aceste întâlniri fie vor aborda exclusiv teme legate de energie, fie vor acoperi şi tema energiei printre alte probleme. În ceea ce priveşte discuţia specifică legată de coridoarele strategice energetice la care se referă onorabilul deputat, preşedinţia organizează următoarele întâlniri. Cele mai importante sunt, în primul rând, conferinţa privind investiţia internaţională în reţeaua ucraineană de tranzit a gazului, care va avea loc la Bruxelles pe 23 martie 2009. În al doilea rând, aşa numita întâlnire la nivel înalt pentru Coridorul Sudic pe care intenţionăm s-o planificăm împreună cu evenimentul Parteneriatului Estic la Praga, la începutul lunii mai. Scopul acestei întâlniri este de a lansa un dialog reciproc avantajos între UE şi între ţările de tranzit şi cele producătoare din regiunea caspică. Acest lucru ar trebui să conducă la o mai mare diversificare a rutelor de livrare a energiei, a furnizorilor şi a surselor, consolidându-se astfel securitatea energetică a UE. Unul dintre scopurile specifice este de a promova proiectul Nabucco.

Problema coridorului energetic strategic va fi de asemenea abordată la întâlnirea UE-Rusia, Consiliul permanent de parteneriat privind energia, care va fi şi ea organizată sub preşedinţia cehă, probabil în mai, doar pentru a da un impuls întâlnirii la nivel înalt dintre UE şi Rusia, pe care o planificăm pentru 23 mai 2009. Deci, importanţa coridoarelor strategice energetice la care s-au referit onorabilii deputaţi a fost clar subliniată la disputa ucrainiano-rusă privind gazele de la începutul lunii ianuarie.

În sesiunea sa extraordinară din 12 ianuarie 2009 pe acest subiect, Consiliul a adoptat măsuri ce vor fi luate pe termen scurt, mediu şi lung. Deci, preşedinţia va face eforturi pentru a se asigura că aceste măsuri se vor urmări în mod concret şi adecvat ca parte a priorităţii pe care o acordă problemei securităţii energetice.

  Colm Burke (PPE-DE). – Aş dori să mulţumesc Preşedintelui în exerciţiu pentru răspunsul său cuprinzător. De fapt această problemă a fost planificată înainte de apariţia disputei ucrainiano-ruse. Am avut o bănuială că va apărea la momentul la care a şi apărut. Aş dori să-l întreb: în cadrul Tratatului de la Lisabona, vorbeam de o politică energetică comună; dacă ar putea să ne prezinte, în calitate de preşedinte în exerciţiu, opiniile sale cu privire la îmbunătăţirea setului de măsuri pe care Tratatul de la Lisabona îl oferă pentru abordarea acestor provocări în viitor şi avantajele adoptării întregii abordări şi a Tratatului de la Lisabona.

  Justas Vincas Paleckis (PSE). – (LT) Vă mulţumesc pentru explicarea unui subiect foarte important. Doresc să întreb cum vede Republica Cehă, ţara la conducere, proiectul Nordstream care are atât aspecte pozitive cât şi negative, şi despre care ştim că există anumite îndoieli privind impactul său ecologic. Astfel, cum începeţi asigurarea preşedinţiei, cum evaluaţi acest proiect? Mulţumesc.

  Paul Rübig (PPE-DE). – (DE) M-ar interesa să aflu dacă există vreo iniţiativă în ECOFIN şi din partea comisarului Kovács de a iniţia o amortizare progresivă a taxelor la nivelul Europei pentru acele proiecte pe probleme energetice care sunt iminente, cum ar fi conducta Nabucco sau construirea de noi staţii de alimentare, pentru a crea stimulente şi astfel să ducă mai departe aceste iniţiative strategice.

  Alexandr Vondra , preşedintele în exerciţiu al Consiliului ?Toate aceste întrebări sunt despre probleme pe care le discutăm aproape zilnic. În privinţa Tratatului de la Lisabona, ştim cu toţii că prevede formule de solidaritate care ne ajută să aplicăm cadrul legal pentru o mai bună cooperare în domeniul energiei în interiorul UE. Acesta este un aspect.

În acelaşi timp, cred că ne-am însuşit unele lecţii în timpul actualei crize. Un aspect este solidaritatea ca slogan politic. Celălalt este nevoia de a reacţiona rapid în momente de criză şi de a răspunde, de exemplu, la o situaţie dificilă cum am avut în Bulgaria şi Slovacia în timpul crizei. Deci ne trebuie o îmbunătăţire a racordurilor în special în Europa Centrală şi de Est în domeniul furnizării de gaze. Avem nevoie de un compresor pe conductă care să fie capabil să inverseze fluxul. De exemplu, ţara mea îl are pentru că a modernizat şi investit, dar slovacii nu au făcut-o.

Ajung astfel la întrebarea dumneavoastră dacă există vreun program de investiţii care să acopere necesităţile pe termen scurt, sau mediu – există. De fapt, azi am avut câteva întâlniri atât cu preşedinţi Comisiilor pentru buget, industrie, cercetare şi energie, cât şi ai Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, pentru că rămân 5 miliarde de euro care nu au fost cheltuite anul trecut, şi s-a convenit în cadrul Planului european de redresare economică să alocăm aceşti bani pentru unele proiecte de infrastructură. În ceea ce priveşte propunerea Comisiei de luna trecută, 3,5 miliarde Euro din cele 5 vor fi alocate proiectelor de racordare ce pot fi realizate în următorii doi ani, 2009, 2010, în ceea ce priveşte racordările la gaze, racordările la reţeaua de electricitate şi racordarea gazelor la motoarele eoliene situate în nordul Europei.

Deci, da, există un plan, iar părerea mea privind Nord Stream este că există o dezbatere, ştim cu toţii acest lucru. Cred că o lecţie din criza actuală dintre Moscova şi Kiev este că trebuie să avem mijloacele pentru a face posibilă rezolvarea acestor probleme în caz că se repetă, atât în cazul Rusiei, cât şi al Ucrainei.

Există proiectul Nabucco, care ar trebui să poată aduce gaz în Europa şi din alte ţări decât Rusia, cu alte cuvinte bazinul caspic. Dar ar trebui de asemenea să fim capabili să diversificăm şi rutele gazului către Europa şi asta nu înseamnă doar o ţară. Cu privire la acest subiect, cred că Ucraina ne serveşte ca unic furnizor terestru.

Deci există o serie de îngrijorări cu privire la posibilul impact de mediu. Unele state membre ridică problema, aşadar nu mai e un secret, dar cred că într-un final trebuie să avem o diversificare atât a rutelor, cât şi a furnizorilor

  Preşedintele . – Întrebarea nr. 5 adresată de Avril Doyle (H-1044/08)

Subiect: Controlul tutunului şi încetarea fumatului

Convenţia-cadru a OMS privind controlul tutunului este primul acord internaţional privind sănătatea semnat şi ratificat de Uniunea Europeană şi toate statele membre, cu excepţia unuia, Republica Cehă. Cum Republica Cehă va conduce discuţiile cu privire la FCTC, care sunt planurile preşedinţiei cehe de a ratifica şi ea acest tratat?

  Alexandr Vondra , preşedintele în exerciţiu al Consiliului ?Mă uit la Avril Doyle şi mă întreb dacă la mine se referă cealaltă parte a acestei întrebări: ultima dată când am discutat acest lucru era în singurul loc din această clădire în care fumătorii înrăiţi pot fuma. Cred că aţi observat acest lucru, şi acesta este unul dintre motivele pentru care am acum obligaţia de a vă răspunde la întrebare. Mama mă sfătuia întotdeauna să spun adevărul în orice situaţie, aşa că acum am o dilemă: să citesc asta sau să spun ce cred.

Dar mă voi folosi de această ocazie pentru a începe de la nivel personal. Sunt membru al acelei minorităţi europene de 30%: sunt un fumător înrăit şi mă simt extrem de discriminat în această clădire. Fac apel la dumneavoastră ca persoană, nu ca membru al Consiliului, să ne asiguraţi condiţii mai bune pentru a ne continua obiceiul. Dar acum trebuie să răspund la această întrebare.

Întrebarea se referea la stadiul procesului de ratificare în Republica Cehă. Pot să vă asigur că procesul de ratificare a convenţiei-cadru în Republica Cehă este în curs de realizare. Este în curs de realizare din 2003, şi noua încercare de a găsi aprobarea în parlamentul ceh continuă. Noul ministru ceh al sănătăţii – care, asemenea predecesorului său, fumează - are o nouă propunere ce vizează reînnoirea ratificării şi o va înainta către procesul inter-agenţii, aşa încât va ajunge la Parlament cât de curând.

Procesul de ratificare va trebui să se încheie dacă se găsesc destule voturi în Parlament. În Senat, pot să vă asigur că acest lucru nu e uşor, dat fiind faptul că senatorii noştri călătoresc în Europa şi se confruntă cu aceeaşi problemă ca şi mine în această clădire. Dar sunt de părere că un singur lucru e important: ca legislaţia să fie pusă în aplicare pe deplin şi toate legile să rămână deci fidele angajamentelor care fac parte din convenţie.

În ceea ce priveşte abordarea noastră ca preşedinţie: următoarea întâlnire oficială a FCTC va fi a treia întâlnire a organismului internaţional de negociere pe tema unui protocol privind produsele din tutun comercializate ilegal. Aici, ţara mea, ca şi preşedinţia, este pe deplin angajată să lupte împotriva comerţului ilicit cu produse din tutun. Aceasta se va desfăşura între 28 iunie şi 5 iulie la Geneva, aşa că vom împărtăşi cumva cu prietenii noştri suedezi, pentru că acela este momentul când noi, cehii predăm preşedinţia prietenilor noştri de la Stockholm. Acesta este conţinutul răspunsului meu.

  Avril Doyle (PPE-DE). – Aş dori să-i mulţumesc preşedintelui în exerciţiu. Nu vreau să-l înnebunesc cu întrebarea mea. A fost înaintată totuşi în decembrie anul trecut.

Eu sunt împotriva fumatului, nu a fumătorilor. Cu toţii am convenit că au nevoie de tot sprijinul pe care îl pot obţine: terapii de substituţie a nicotinei etc. Dar trebuie să recunoaştem daunele pe care le provoacă fumatul pasiv celor cărora nu le place să fumeze, aşa că nu vă simţiţi luaţi în vizor la modul personal.

Îmi puteţi garanta că, înainte de sfârşitul preşedinţiei cehe, veţi ratifica convenţia-cadru – da sau nu? Ar fi extrem de important dacă mi-aţi putea furniza garanţii în acest sens. De fapt, ţigările sunt singurul produs legal pe rafturile magazinelor noastre care, dacă sunt folosite conform instrucţiunilor, omoară unul din doi consumatori. Sunt într-adevăr uimitoare.

  Mairead McGuinness (PPE-DE) . – Vă mulţumesc domnule preşedinte în exerciţiu, pentru onestitate. Aţi citat-o pe mama dumneavoastră – ei bine, în calitate tot de mamă, aş putea să vă rog să opriţi fumatul, deşi simpatizez cât se poate de mult cu situaţia dumneavoastră în clădire? Dacă aţi fi în Irlanda, aţi sta afară în frig.

Întrebarea mea este: aţi luat vreodată în considerare posibilitatea de a da un exemplu şi de a vă lăsa de acest obicei prost şi de a-i încuraja pe senatorii dumneavoastră să vă urmeze?

  Alexandr Vondra, preşedintele în exerciţiu al Consiliului.

Pentru a concluziona această dezbatere de seară destul de neobişnuită, mama mea a fumat când era însărcinată, şi iată-mă prim-ministru adjunct al Republicii Cehe, iar fratele şi sora mea sunt ambii într-o condiţie foarte bună. Soţia mea a fumat şi mai fumează încă. Avem trei nepoate, copii foarte deştepţi – deci acestea sunt părerile mele personale.

Am observat că această problemă atrage un interes deosebit în Irlanda, şi ştiu că acolo aţi adoptat deja măsurile. Data ratificării noastre este în mâna membrilor Parlamentului Ceh şi a Senatului. Parlamentul este suveran.

În prezent, depun eforturi în ţara mea pentru o ratificare cât mai rapidă a Tratatului de la Lisabona. Pe parcursul dezbaterii privind Lisabona, sunt adesea întrebat de către membrii Senatului dacă adoptarea Tratatului de la Lisabona va aduce cu sine păstrarea dreptului de a fuma în unele locuri publice.

Aşadar, am o dilemă. Ce este mai important: Tratatul de la Lisabona sau acest lucru? Dar vă pot asigura că guvernul va face tot ceea ce este necesar pentru a obţine ratificarea ambelor tratate. Am semnat ambele tratate, iar responsabilitatea guvernului este să facă tot ce îi stă în putinţă.

  Preşedintele. – Întrebările care nu au fost abordate din cauza lipsei de timp vor primi răspunsul în scris (a se vedea anexa).

  Preşedintele. – Acest lucru încheie capitolul întrebărilor adresate Consiliului.

(Şedinţa a fost suspendată la 7:15 p.m. şi reluată la ora 9.00 p.m.)

PREZIDEAZĂ: DL ONESTA
Vicepreşedinte

15. Consecinţele dramatice a trecerii furtunii „Klaus” în sudul Europei (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct este declaraţia Comisiei cu privire la consecinţele majore ale furtunii „Klaus” din sudul Europei.

  Androulla Vassiliou, comisar. −Dle Preşedinte, Comisia Europeană doreşte să îşi exprime întristarea pentru vieţile omeneşti curmate de furtuna Klaus şi transmite condoleanţe familiilor din Franţa, Italia şi Spania care i-au pierdut pe cei dragi. Aceasta este într-adevăr o tragedie umană, care a avut un impact devastator asupra vieţilor, gospodăriilor şi activităţilor oamenilor. Este, de asemenea, un dezastru ecologic.

Deşi furtuna a fost extrem de puternică, aceasta a afectat doar o fâşie îngustă de teritoriu, iar resursele naţionale au putut face faţă nevoilor de intervenţie rapidă cerute de situaţia de urgenţă.

Din acest motiv, Mecanismul comunitar de protecţie civilă nu a fost activat. Cu toate acestea, Centrul de monitorizare şi informare al Comisiei a fost în strânsă legătură cu statele membre afectate, încă din primele momente în care furtuna a fost prognozată.

Alte state membre erau la curent cu situaţia şi s-au pregătit pentru a acorda sprijin regiunilor afectate. De exemplu, Republica Cehă şi-a oferit ajutorul în mod spontan.

Comisia cooperează în prezent cu autorităţile din statele membre afectate pentru a identifica opţiunile de sprijin din partea UE. Posibilităţile pot include mobilizarea Fondului de Solidaritate al UE sau reprogramarea fondurilor structurale şi de dezvoltare rurală.

Furtuna Klaus este un semnal neplăcut care ne reaminteşte că dezastrele naturale reprezintă o ameninţare din ce în ce mai mare pentru toate statele membre ale UE. Inundaţii devastatoare au afectat Europa Centrală în 2000 şi 2002, Regatul Unit în 2007 şi România şi ţările vecine din UE anul trecut. Canicula din 2003 a făcut zeci de mii de victime. În 2003 şi 2007 incendii forestiere au făcut ravagii în Portugalia şi în Grecia. Aceste fenomene ne dau o idee despre modul în care schimbările climatice sunt de natură să afecteze viitorul UE, întrucât, pe măsură ce acestea se produc, ne putem aştepta la fenomene meteorologice extreme.

Statele membre şi Comunitatea Europeană trebuie să îşi unească forţele pentru a preîntâmpina dezastrele, pentru a limita efectele acestora şi pentru a îmbunătăţi capacitatea de reacţie a Uniunii în caz de dezastre.

Comisia va adopta în curând o comunicare privind „o abordare a Comisiei cu privire la preîntâmpinarea dezastrelor naturale şi a dezastrelor provocate de mâna omului”. Aşteptăm cu nerăbdare feedback-ul din partea Parlamentului cu privire la ideile enunţate.

Comisia ar dori, de asemenea, să sublinieze importanţa realizării unor progrese în revizuirea regulamentului privind Fondul de Solidaritate. Propunerea vizează reducerea timpilor de reacţie prin acordarea unor avansuri şi cuprinde criterii mai simple de activare a fondului, într-un interval de timp mai scurt. Deşi Parlamentul a susţinut în mare măsură propunerea Comisiei, nu s-au realizat progrese la nivelul Consiliului.

Aceste iniţiative contribuie la conturarea unei veritabile politici europene de gestionare a dezastrelor şi Comisia speră că Parlamentul European va continua să susţină eforturile sale privind îmbunătăţirea capacităţii UE de a reacţiona în cazuri de dezastre naturale sau provocate de mâna omului.

PREZIDEAZĂ: DNA KRATSA-TSAGAROPOULOU
Vicepreşedinte

  Christine De Veyrac, în numele grupului PPE-DE. – (FR) Doamnă preşedintă, vorbesc acum şi în numele colegului meu Alain Lamassoure. În noiembrie 1999, am luat cuvântul chiar în această sală de şedinţe, după furtuna care a făcut ravagii în sud-vestul Franţei, solicitând solidaritate europeană în cazurile în care dezastre naturale de mare amploare ne devastează ţările. Cu zece ani în urmă mi s-a spus că nu există un fond european pentru a-i ajuta pe concetăţenii noştri în astfel de momente dificile.

Din 1999, dezastrele naturale au continuat, din păcate, să facă victime şi să provoace distrugeri majore în Europa, însă măsurile UE s-au îmbunătăţit, din fericire, odată cu crearea, în 2002, a Fondului de Solidaritate, o iniţiativă a Comisiei şi a dlui Barnier. Acest Fond permite luarea unor măsuri rapide şi eficiente, într-un cadru flexibil.

În situaţia în care ne aflăm, consider că este necesar să mobilizăm acest fond pentru a sprijini regiunile afectate şi, în acest sens, susţin solicitările guvernului francez privind luarea acestei măsuri cât mai curând posibil. Dnă Vassiliou, am luat notă de dorinţa Comisiei de a accelera lucrurile. Există, într-adevăr, o nevoie urgentă la nivelul infrastructurii avariate.

De asemenea, există o nevoie urgentă în ceea ce priveşte pădurile. Aş dori să subliniez acest aspect, întrucât furtuna a devastat pădurea din sudul regiunilor Gironde şi Landes în proporţie de 60% - 70%, iar această pădure, una dintre cele mai mari din Europa, abia reuşise să se regenereze după pagubele provocate în 1996 şi 1999. După cum ştiţi, nu există nicio asigurare pentru acest tip de pagube, iar silvicultorii sunt în prezent lipsiţi de orice resurse financiare în faţa acestui dezastru. Trebuie să dăm dovadă de solidaritate şi să participăm la reconstruirea moştenirii naturale din acestor regiuni.

Înainte de a încheia, daţi-mi voie să îmi îndrept gândul spre victimele furtunii Klaus din Franţa, Spania şi Italia şi să îmi exprim solidaritatea faţă de familiile acestora.

  Kader Arif, în numele grupului PSE. – (FR) Doamnă preşedintă, stimată dnă Vassiliou, doamnelor şi domnilor, imaginile furtunii din 1999, tocmai amintită, care a afectat sud-vestul Franţei provocând pagube enorme, sunt încă întipărite în memoria noastră colectivă.

E puţin spus că Europa nu era pregătită să facă faţă, din nou, unei asemenea tragedii, atât de curând. Unii o consideră o lovitură a sorţii, însă eu o văd mai degrabă ca un exemplu teribil al schimbărilor climatice pe care tocmai le-aţi menţionat, dnă Vassiliou, şi pentru care noi propunem doar soluţii superficiale, în timp ce se cer, de fapt, măsuri urgente. Aceasta este o situaţie pe care trebuie să o abordăm cu responsabilitate. Din păcate, trebuie să fim pregătiţi pentru a înfrunta chiar şi mai multe dezastre naturale.

În acest an, pe 24 şi 25 ianuarie, furtuna Klaus care a lovit sudul Europei a ucis 11 oameni în Franţa, 14 în Spania şi 3 în Italia. Aceasta a provocat pagube semnificative, distrugând şcoli şi multe gospodării, privând mii de oameni de electricitate, încălzire, apă potabilă şi servicii telefonice şi aducând unele sectoare economice într-o situaţie critică, după cum este cazul industriei lemnului.

În afară de a-mi exprima solidaritatea faţă de familiile victimelor şi faţă de toţi cei afectaţi, precum şi sprijinul pentru consilierii locali, aş dori să profit de prilejul de a mă afla în faţa acestui forum pentru a face un apel Comunităţii Europene, deoarece, trebuie spus, acest gen de situaţie impune o reacţie la nivel european şi, înainte de toate, solidaritate europeană.

Este adevărat că în Franţa a fost declarată stare de dezastru natural, ceea ce va facilita ajutorarea victimelor, însă acest lucru nu reduce cu nimic necesitatea luării unor măsuri coordonate la nivel european, care să suplimenteze eforturile statelor membre de a proteja oamenii, mediul şi proprietăţile din localităţile şi regiunile afectate.

Practic vorbind, aceasta implică în primul rând centralizarea informaţiilor la nivel european, în vederea unei evaluări cu acurateţe a pagubelor. Ulterior, trebuie să eliberăm fondurile necesare pentru a sprijini autorităţile locale, aflate în faţa unor provocări imense. În special, ar trebui să sprijinim serviciile publice, care depun eforturi extraordinare şi de care avem nevoie urgentă pentru a remedia infrastructura şi echipamentele din sectorul energiei, al alimentării cu apă, al transportului şi telecomunicaţiilor, al sănătăţii şi educaţiei.

Dezastrele anterioare au arătat că este nevoie urgentă de măsuri europene şi ne-au permis să includem preîntâmpinarea riscurilor naturale printre obiectivele Fondului European de Dezvoltare Regională. De acum înainte, Europa trebuie să îşi demonstreze capacitatea de reacţie şi să îşi concretizeze solidaritatea în măsuri practice. De aceea sper, deşi tocmai aţi afirmat acest lucru, că Comisia va lua în considerare acest mesaj şi va mobiliza toate mijloacele necesare pentru a reacţiona faţă de această situaţie urgentă, cu precădere prin Fondul de Solidaritate al UE şi prin Instrumentul financiar pentru protecţie civilă.

În ultimul rând, în încheiere, aş dori să vă reamintesc că această furtună violentă, ca şi incendiile din Grecia din 2007, a demonstrat necesitatea unei forţe civile de protecţie, care să poată fi mobilizată în toate zonele de criză. Dnă Vassiliou, aş dori să ascult opinia dumneavoastră pe această temă, precum şi răspunsul dumneavoastră la solicitarea Parlamentului adresată prin rezoluţia din 27 aprilie 2006 privind crearea unui observator european al dezastrelor naturale, în scopul asigurării unei reacţii europene mai eficiente în astfel de cazuri nefericite.

  Jean Marie Beaupuy, în numele grupului ALDE. – (FR) Doamnă preşedintă, stimată dnă Vassiliou, pe 18 noiembrie anul trecut, chiar în acest loc am spus următoarele: „Nu ştim care va fi şi ce amploare va avea următorul dezastru, însă de un singur lucru putem fi siguri: că în curând se va produce un nou dezastru. Când va sosi acel moment, concetăţenii noştri, care de 50 de ani sunt martori la clădirea unei Europe ce pretinde a fi unită, vor veni şi ne vor întreba: «Ce aţi realizat?»” Repet, am spus acest lucru în noiembrie anul trecut, în această Cameră.

Chiar în această sală de şedinţe, în noiembrie 2006, am spus mai mult sau mai puţin acelaşi lucru. „Dacă există un domeniu în care toţi europenii aşteaptă reacţii eficiente din partea Comunităţii, acela este domeniul dezastrelor naturale de mare amploare”.

Am spus că oricine poate vedea acest lucru ori de câte ori au loc dezastre precum tsunami şi am continuat: „de aceea, împreună cu grupul meu, sunt în favoarea punerii în aplicare a unor măsuri preventive şi a stabilirii unei capacităţi care să permită o reacţie foarte rapidă la consecinţele tragediilor. În această privinţă, aş dori să atrag atenţia asupra calităţii raportului Barnier, care prezintă problema în mod corespunzător şi propune soluţii constructive atât din punctul de vedere al eficienţei, cât şi din punctul de vedere al subsidiarităţii. Doamnă Vassiliou, suntem în continuare entuziasmaţi de acest raport, deoarece cuprinde propuneri foarte practice şi concrete. Cuprinde chiar şi elemente bugetare şi explică modul în care 10% din Fondul de Solidaritate poate asigura finanţarea. Raportul explică în modul cel mai pragmatic maniera de colaborare cu părţile interesate din fiecare stat.

Cele douăsprezece propuneri din raportul Barnier ofereau toate instrumentele necesare pentru a lua măsuri la nivel european, astfel încât, cu câteva săptămâni înainte de alegerile din iunie, am fi avut o indicaţie suplimentară a utilităţii şi eficienţei adevăratei solidarităţi operaţionale europene.

Tocmai ne-aţi spus, dnă Vassiliou, că speraţi să primiţi sprijinul Parlamentului. Aţi avut şi încă aveţi acest sprijin. La ce vă referiţi când afirmaţi că problema o reprezintă Consiliul? Reprezentanţii Consiliul nu se află aici, în această seară. Sperăm că, dincolo de această dezbatere, Consiliul va asculta cu atenţie apelul nostru, care nu este un apel de ajutorare sau o altă expresie a uimirii faţă de recenta tragedie, ci un apel ca acesta să înţeleagă clar întrebarea pe care am pus-o recent: «Ce aţi realizat?»”

  Gérard Onesta, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Doamnă preşedintă, stimată dnă Vassiliou, doamnelor şi domnilor, aş dori să reflectăm un moment la natura exerciţiului din această seară. Impresia mea este că facem acest lucru des, prea des. De fiecare dată când are loc un dezastru, ne adunăm în această sală de şedinţe şi începem să ne lamentăm în cor, spunând că ceea ce se întâmplă este, evident, o tragedie şi ne plecăm capetele cu respect în faţa victimelor.

Bineînţeles, şi eu fac acest lucru alături de toţi ceilalţi, însă nu cred că rolul nostru se sfârşeşte aici. Poate că rolul nostru este, după cum afirma şi colegul meu, să stabilim planuri pentru viitor, deoarece vor fi şi alte dezastre ecologice. Am spus acest lucru şi în această dimineaţă, prin votul acordat raportului Florenz. După cum ştim, clima este din ce în ce mai instabilă. „Furtunile secolului” se produc acum la fiecare decadă şi, în curând, se vor produce în fiecare an. Dacă nu sunt furtuni, atunci sunt inundaţii, iar dacă nu sunt inundaţii, atunci sunt incendii forestiere grave.

În faţa tuturor acestor probleme, ce face Europa? Consiliul, sunt conştient de aceasta, este incapabil să privească dincolo de orizontul naţional. Juxtapunerea a 27 de naţiuni nu creează încă premisa unui proiect de proporţii continentale. Suferim consecinţele acestui fapt de fiecare dată când se întâmplă o tragedie. Ni se spune să „facem apel la solidaritate”, însă pe ce fonduri ne bazăm? Îmi amintesc că atunci când am discutat, în Comisia pentru bugete, despre fondurile alocate fenomenelor climatice, vorbeam despre câteva zeci de milioane de euro. Doar această furtună a implicat costuri de 1,4 miliarde de euro. Câte poliţe de asigurare trebuie să mai plătim până să ne dăm seama că protecţia mediului şi a climei nu este o povară, ci o investiţie în viitor?

Chiar şi la ora actuală, continuăm să discutăm despre necesitatea mobilizării părţilor implicate europene în cazul unei tragedii. Însă îmi amintesc că am mai vorbit despre acest lucru aici, în această sală de şedinţe, după explozia de la uzina AZF din oraşul meu, din 2001. Spuneam atunci că trebuie să avem în vedere constituirea unei forţe europene de intervenţie, pentru a arăta că, în Europa, în cazul unei catastrofe umane, cuvântul „solidaritate” nu este doar un concept lipsit de sens, ci se referă la măsuri concrete. Ce s-a întâmplat, în toţi aceşti ani, cu această forţă europeană de intervenţie?

Mă aflam chiar în locuinţa mea din Toulouse, doamnelor şi domnilor, când s-a dezlănţuit furtuna. Acum ştiu ce dezastru ecologic major lasă în urmă. Dacă era ceva de învăţat, am aflat din propria experienţă, văzând pagubele produse casei mele, ţiglele smulse şi copacii dezrădăcinaţi. Prin urmare, acum ştiu prin ce au trecut aceste populaţii. într-o singură noapte, aceşti oameni şi-au văzut munca de-o viaţă complet distrusă.

Totuşi, atâta timp cât aici în Parlament, noi, dumneavoastră, dnă Vassiliou, membri ai Comisiei, precum şi cei absenţi în această seară, care ar fi trebuit să ocupe scaunele din păcate goale ale Consiliului, atâta timp cât nu realizăm că trebuie să punem la dispoziţie resurse bugetare reale pentru a combate dezastrele şi nu să ne mulţumim cu cuvinte goale, atâta timp cât nu implementăm solidaritatea europeană prin stabilirea unei forţe civile de intervenţie cu reacţie rapidă, la scară continentală, vom continua aici, tragedie după tragedie, să ne exprimăm doar lamentările.

Adevărata reacţie în faţa furtunii Klaus ar fi putut veni în această dimineaţă, cu ocazia pregătirilor pentru Copenhaga sau poate veni mâine, dnă Vassiliou, prin eliberarea, în cele din urmă, a fondurilor şi prin crearea acestei forţe civile de care este atâta nevoie la nivel european.

  Jean-Claude Martinez (NI). – (FR) Doamnă preşedintă, stimată dnă Vassiliou, furtuna numită „Klaus” în limba germană sau „Nicolas” în limba franceză a devastat opt „départements” din circumscripţiai mea din sud-vestul Franţei, cu precădere regiunea Landes, astfel având un impact preponderent asupra pădurii. La pământ zace echivalentul unei recolte de masă lemnoasă pentru şase ani, ceea ce înseamnă 50 de milioane de metri cubi de arbori doborâţi sau rupţi de vânt, pe o suprafaţă de 300000 de hectare.

Primul lucru care trebuie făcut este curăţarea pădurii, pentru a evita putrezirea lemnului. Îndepărtarea lemnului costă 5 10 euro pe metru cub, adică 500 de milioane pentru întreaga regiune, ceea ce înseamnă o sumă egală cu ajutorul pe care Franţa l-a acordat presei. În continuare, pădurea va trebui să fie resădită şi replantată, lăsând un gol de 20 de ani în industria lemnului. Această industrie se întinde de la tăietorii de lemne şi barurile frecventate de aceştia, la transportatori, pepinierişti, vânzători etc.

A doua industrie afectată este creşterea păsărilor, oilor şi vitelor. Au fost smulse acoperişuri, au fost ucise animale şi au fost distruse depozite de hrană pentru animale. Se poate vedea necesitatea unui fond de asigurări agricole împotriva riscurilor în materie de climă şi sănătate. Preşedinţia franceză a adus în discuţie acest lucru şi la fel ar trebui să procedeze şi preşedinţia cehă.

Există o a treia categorie de victime, care este pusă sub tăcere, nefiind niciodată menţionată: este vorba de persoanele în vârstă şi cele izolate din satele franceze, care nici la ora actuală nu au electricitate. Este necesar să creăm o strategie europeană „Vârsta a patra - clima”, similar strategiei „climă-energie”, în sensul că trebuie să abordăm impactul climei asupra milioanelor de persoane cu vârsta de peste 80 sau 85 de ani. Trebuie să creăm o economie modernă pentru vârsta a patra, pentru a ieşi din criză şi pentru a evita să devenim o Rwanda europeană geriatrică, spre care ne îndreptăm, să creăm o economie cu o industrie a construcţiilor modernă, cu cercetare în domeniul farmaceutic şi medical şi o nouă reţea pentru a evita să avem, în Europa, un sistem de îngrijire medicală în stil Gabon. Mai presus de orice, nu trebuie să permitem acestor incidente climatice să se joace de-a Darwin şi selecţia naturală, ci ar trebui să clădim o Europă în slujba vieţii.

  Maria Badia i Cutchet (PSE). – (ES) Doamnă preşedintă, stimată dnă comisar, doamnelor şi domnilor, în primul rând aş dori să mulţumesc dnei comisar pentru cuvintele de solidaritate.

După cum s-a spus deja, pe 24 şi 25 ianuarie câteva ţări din sudul Uniunii Europene au suferit de pe urma unei furtuni puternice, cu vânturi atingând viteze de aproape 200 km pe oră, în multe zone ale peninsulei iberice şi ploi care, în câteva ore, au atins aproximativ 30% din cantitatea anuală totală de precipitaţii.

Furtuna a provocat pagube enorme proprietăţilor, serviciilor şi utilităţilor publice, atât în comunităţile rurale cât şi în cele urbane, precum şi întreruperi de curent pe o arie întinsă. Totuşi, cea mai gravă consecinţă a fost pierderea celor 11 vieţi omeneşti în Spania, ca urmare a prăbuşirii zidurilor şi a accidentelor cauzate de rafalele puternice de vânt.

Unul dintre cele mai tragice evenimente a fost moartea a patru copii cu vârste între nouă şi doisprezece ani, în Sant Boi de Llobregat, în Catalunia, ucişi de vântul care a distrus sala de sport unde aceştia jucau baseball.

În afară de a deplânge pierderea acestor vieţi omeneşti, de neînlocuit şi de a ne exprima solidaritatea faţă de familiile îndurerate, Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri, aşa cum a procedat şi cu alte ocazii, prin mobilizarea Fondului de Solidaritate sau a unui alt fond mai adecvat, pentru a remedia pagubele materiale produse de acest dezastru natural.

Douăzeci de mii de hectare de pădure au fost afectate în Catalunia, din care 75% sunt grav sau foarte grav avariate. Se impune luarea unor măsuri pentru a reduce riscul unor viitoare incendii; evident, această sarcină trebuie îndeplinită înainte de venirea verii.

De asemenea, o cantitate mare de deşeuri diverse a ajuns în râuri, pârâuri şi alte cursuri de apă. Acestea pot bloca traseul apelor, existând riscul de inundaţii locale.

Având în vedere aceste efecte şi multe altele şi cunoscând că nu avem încă o evaluare finală a pagubelor materiale, pe care, desigur, Spania o va furniza împreună cu solicitarea de asistenţă adresată fondului, Comisia Europeană ar trebui, în opinia noastră, să ajute aceste regiuni să revină la normal. Aceasta ar suplimenta efortul public imens al statelor membre afectate şi ar prioritiza remedierea pagubelor majore, în scopul de a restabili cât mai curând condiţiile de viaţă şi stabilitatea economică în aceste zone. Regiunile afectate se confruntă cu un declin al activităţii economice, cu degradarea mediului înconjurător, cu pierderea producţiei agricole, cu închiderea multor companii, cu pierderi masive de arbori şi cu multe alte probleme.

Date fiind caracteristicile şi efectele furtunii, solicit Comisiei să pună la dispoziţie aceste fonduri cât mai curând posibil. Principalul scop al acestora este de a fi utilizate în situaţii de dezastre naturale cu repercusiuni grave asupra condiţiilor de viaţă, mediului şi economiei unui stat membru sau ale unei regiuni din Uniunea Europeană. Printre obiectivele operaţiunilor pentru care s-ar acorda subvenţii se numără reabilitarea infrastructurii, repararea echipamentelor de alimentare cu energie şi cu apă şi curăţarea zonelor afectate.

Dnă comisar, din aceste motive, solicit să mobilizaţi aceste fonduri cât mai curând posibil, imediat după primirea tuturor informaţiilor necesare.

  Anne Laperrouze (ALDE). – (FR) Doamnă preşedintă, după cum au amintit şi colegii mei, această furtună a avut urmări dezastruoase. Au fost înregistrate victime în Franţa şi în Spania, iar în această seară ne îndreptăm gândul spre acestea şi spre familiile lor. 200 000 de hectare de pădure au fost distruse în sud-vestul Franţei.

Practic, furtuna a devastat 60% din pădurea din Landes. 1,7 milioane de gospodării au rămas fără electricitate în timpul furtunii şi 3 200 dintre acestea, în Landes, încă sunt private de electricitate. Mii de oameni au fost afectaţi de întreruperea liniilor telefonice şi a alimentării cu apă. Multe şosele sunt încă impracticabile din cauza arborilor şi a stâlpilor de electricitate căzuţi, a inundaţiilor sau a alunecărilor de teren. Serviciile publice fac eforturi pentru a remedia situaţia cât mai rapid.

Deşi mă bucură faptul că guvernul francez s-a angajat în mod oficial să solicite finanţare de la acest fond, în beneficiul zonelor afectate din Franţa, mă întristează faptul că preşedinţia franceză nu a considerat necesar să insiste pentru revizuirea acestui fond.

După cum aţi spus şi dumneavoastră, dnă comisar şi colegi membri, acest fond este încă blocat de Consiliul de Miniştri. Din punctul de vedere al Parlamentului, scopul acestui fond este de a acoperi costurile oricărui dezastru natural major, care cauzează pagube semnificative populaţiei şi mediului, precum inundaţiile, incendiile şi seceta. Totuşi, extrapolând, noi vom include, de asemenea, fenomenele provocate de mâna omului, precum catastrofele cauzate de atacuri teroriste.

Parlamentul s-a declarat în favoarea reducerii pragului pentru asistenţă. Dacă ne întrebăm în ce măsură regiunile afectate îndeplinesc criteriile de activare a Fondului de Solidaritate, putem vedea că riscăm să ne situăm sub pragul daunelor. Totuşi, aceasta este o situaţie în care sunt implicate mai multe ţări. Prin urmare, consider că acest prag trebuie, de asemenea, revizuit, pentru a arăta că solidaritatea europeană este o realitate.

După cum aţi spus şi dumneavoastră, dnă comisar, şi după cum au subliniat şi colegii mei, astfel de evenimente se vor repeta ca urmare a schimbărilor climatice. Comisia a anunţat deja o comunicare privind adaptarea la schimbările climatice.

Este important ca de acum înainte, acest Fond de Solidaritate să constituie un veritabil instrument european de protecţie a cetăţenilor. Este momentul ca Europa să demonstreze că, în situaţii tragice, se află alături de cetăţenii săi pentru a-i proteja.

  Gilles Savary (PSE). – (FR) Doamnă preşedintă, în primul rând, aş dori, la rândul meu, să transmit condoleanţe şi să îmi exprim compasiunea în primul rând faţă de familiile îndurerate şi, de asemenea, faţă de toţi cei afectaţi, în special cei care la ora actuală sunt încă privaţi de electricitate, apă sau servicii publice.

Dnă comisar, v-am ascultat promisiunea privind consolidarea măsurilor de prevenire a situaţiilor de criză – şi vă dau dreptate în acest sens– însă problema din această seară, dacă o pot numi astfel, o reprezintă despăgubirile pentru ultima situaţie de criză.

Aceasta este cea de-a treia furtună catastrofică din ultimii 20 de ani. Prima, după cum vă amintiţi, a avut loc în iulie 1988, în Britania. Aceasta deţine încă recordul în ceea ce priveşte viteza vântului: peste 250 km/h. A doua a fost furtuna din 27 decembrie 1999, care a avut o amploare fără precedent. Pentru prima oară, aceasta a culcat la pământ majoritatea pădurilor noastre. A treia furtună a avut loc la 24 ianuarie 2009. Mi-o amintesc pentru că locuiesc în Gironde, foarte aproape de pădurile din Gironde.

Prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem este în ce constă valoarea adăugată a Uniunii Europene. În domeniul forestier situaţia este catastrofică şi ne îngrijorează faptul că există silvicultori care şi-au încetat activitatea, considerând că meseria lor nu mai este viabilă.

De aceea trebuie să punem în aplicare un plan, iar eu mă număr printre cei care, în urmă cu aproape 10 ani, erau în favoarea constituirii unei organizaţii comune de criză, astfel încât să putem comercializa toată cantitatea de lemn pusă pe piaţă mai degrabă involuntar, fără a afecta preţul: putem realiza acest lucru prin blocarea stocurilor furnizate din alte regiuni europene, prin finanţarea transportului şi prin replantarea rapidă a acestui teren; altfel, există posibilitatea ca acest lemn să cadă pradă speculaţiilor sau chiar să fie abandonat. Aceasta este o problemă care priveşte în mod direct Uniunea Europeană.

În al doilea rând, mă gândesc, de asemenea, la crescătorii de stridii. În prezent, această meserie se confruntă cu dificultăţi grave. Problemele au apărut în acest sector încă din 2002, după un alt dezastru, care nu a fost un dezastru natural, respectiv scufundarea navei Prestige, iar acum crescătorii de stridii din Bazinul Arcachon îşi pierd orice speranţă de redresare.

În ultimul rând, doresc mobilizarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene. Evident, susţin toate cele spuse de dna Laperrouze. Reprezentanţii Consiliului nu sunt astăzi prezenţi. Nu va fi afectat în niciun fel şi consider o mare dezamăgire faptul că a refuzat să modifice regula şi că acest fond este atât de dificil de mobilizat în prezent.

Vă întreb, de asemenea, dacă guvernul francez însuşi l-a mobilizat. Sunt unul dintre aceia care vor face tot posibilul pentru ca acest lucru să se întâmple, deoarece consider că este foarte important ca, cu doar câteva luni înainte de alegeri, cetăţenii noştri să ştie că există solidaritate europeană şi că Europa nu este dominată doar de principiul pieţei unice.

  Rosa Miguélez Ramos (PSE). – (ES) Doamnă preşedintă, dnă comisar, la data de 23 ianuarie mă aflam în Galicia când vânturi suflând cu viteze de aproape 200 km la oră au afectat regiunea: peste 40000 de hectare de pădure au fost devastate, dnă comisar.

Galicia are cea mai mare suprafaţă împădurită din Uniunea Europeană. Furtuna a lăsat în urmă sute de mii de arbori doborâţi, şosele blocate şi peste 500 de km de cabluri de joasă şi de înaltă tensiune prăbuşite, care încă nu au fost remediate în totalitate.

Peste 300000 de abonaţi, inclusiv eu, au fost privaţi de curent electric, în unele cazuri pentru mai multe zile, precum şi de servicii telefonice.

Furtuna a cauzat vătămări şi a avariat grav gospodării, infrastructuri, ferme, întreprinderi, fabrici, baze sportive, precum şi clădiri publice şi municipale.

Ca reacţie la efectele furtunii, cea mai gravă din istorie, guvernul Galiciei a permis alocarea rapidă a 17 milioane de euro pentru despăgubirea iniţială a celor afectaţi şi pentru subvenţionarea reparaţiilor.

După cum ştim, aşa cum s-a menţionat şi aici, la data de 26 ianuarie cele mai afectate 2 state membre, Franţa şi Spania au cerut ajutor din partea Uniunii Europene, pentru daunele cauzate de furtună. Întrucât, ca urmare a pagubelor suferite, acest dezastru poate fi definit drept dezastru extraordinar, în conformitate cu regulamentul în vigoare al Fondului de Solidaritate, guvernele celor două state membre au anunţat că au început demersurile privind solicitarea asistenţei din partea fondului.

Totuşi, dnă comisar, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul inundaţiilor recente din România, constatăm din nou că regulamentul cuprinde criterii atât de restrictive, încât nu permite încadrarea acestui dezastru în categoria celor cu gravitate ridicată.

Aş dori să reamintesc ceea ce aţi reamintit deja dumneavoastră şi ceilalţi membri, că la propunerea prezentată de Comisie în 2005, Parlamentul a emis, în 2006, un aviz în favoarea reformei privind regulamentul Fondului. De la acel moment, chestiunea a fost blocată la nivelul Consiliului, care a tergiversat reforma propusă timp de peste doi ani.

Dnă comisar, din aceste motive şi dat fiind faptul că acestea sunt nişte circumstanţe excepţionale şi că dezastrul a avut repercusiuni grave asupra condiţiilor de viaţă şi asupra stabilităţii economice din regiunile afectate, doresc să solicit activarea fondului, în spirit de solidaritate cu statele membre în cauză şi, în primul rând, cu cetăţenii afectaţi. Acestor state ar trebui să li se acorde asistenţă financiară, deoarece consider că, deşi suma implicată nu este foarte mare, aceasta ar fi o expresie directă, foarte necesară, a solidarităţii europene.

  Flaviu Călin Rus (PPE-DE). - Înainte de toate, doresc să îmi exprim solidaritatea faţă de familiile care au avut de suferit de pe urma acestui dezastru. Am văzut cu toţii care au fost consecinţele dramatice rezultate în urma trecerii furtunii Klaus şi, de asemenea, am văzut care au fost şi primele intervenţii la faţa locului, atât din partea statelor afectat, cât şi din partea altor state europene.

Deoarece vorbim mai mult despre efecte şi despre fonduri de ajutorare, doresc să întreb Comisia care sunt, de fapt, proiectele concrete în măsură să pună în aplicare mecanisme de prevenţie pentru astfel de cazuri pentru ca, cel puţin în viitor, să nu mai avem pierderi de vieţi omeneşti?

  Mairead McGuinness (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, permiteţi-mi să-mi exprim şi eu, în această seară, alături de ceilalţi colegi ai mei, compasiunea faţă de familiile profund afectate, în mod regretabil, de această furtună şi să îmi ofer susţinerea cu privire la apelurile pentru o mai mare flexibilitate a Fondului de Solidaritate.

Însă există, de asemenea, o problemă mai amplă, asupra căreia aş dori să vă atrag atenţia. Nu este la fel de gravă ca cea pe care o discutaţi aici, însă în toate statele membre se produc ocazional dezastre naturale şi mă gândesc acum la ţinuturile pe care le reprezint – Offaly, Laois şi Louth – unde au avut loc inundaţii foarte neobişnuite şi nespecifice sezonului. Un număr mic de familii, insuficient de mic pentru a fi remarcate, au fost semnificativ afectate şi vor suferi consecinţe importante. Poate că ar trebui să abordăm problema finanţării din perspectiva politicii de dezvoltare rurală sau a politicii agricole comune şi să constituim un fond de ajutorare destinat acestui tip de cazuri, care există şi pentru care este nevoie de asistenţă.

  Kathy Sinnott (IND/DEM). – Doamnă preşedintă, în discursul său de deschidere, dna comisar a menţionat câteva dezastre, printre care şi canicula din Franţa de acum câţiva ani, care a ucis între 12000 şi 14000 de oameni. În mod clar, nu a fost vorba de o furtună, de o inundaţie sau de un alt dezastru natural. Canicula a durat cinci-şase săptămâni, făcând victime pe întreg parcursul acestei perioade. Aproape toţi cei care i-au căzut victime au fost persoane în vârstă sau cu invalidităţi, aflate în centre de îngrijire ori în instituţii specializate sau lăsate pe cont propriu de familiile lor, în timp ce acestea erau plecate în concediu. Guvernul francez nu a rechemat, în niciun moment, familiile sau personalul specializat din concediu, după cum nu a mobilizat nici armata sau alte servicii de intervenţie. Pur şi simplu a lăsat oamenii să moară, săptămână de săptămână.

Am discutat despre acest incident cu multe persoane din Franţa, întrucât sunt implicată în proiectul privind salvarea persoanelor cu invalidităţi în situaţii de dezastre, finanţat de Comisie. A fost un scandal, însă un scandal ale cărei cauze nu le-a denunţat şi nu le-a identificat nimeni. Aş dori să solicit Comisiei să investigheze această situaţie, să investigheze numărul de victime şi să constate că Franţa nu a luat nicio măsură; totuşi, toamna, când toţi aceşti oameni erau deja înmormântaţi, în registrul serviciilor sociale figurau cu 14000 de persoane mai puţin.

  Androulla Vassiliou, comisar. −Doamnă preşedintă, pot să spun că toţi am avut parte, la un moment dat, de dezastre ecologice, naturale sau provocate de mână omului, în ţările noastre. De aceea împărtăşesc în totalitate sentimentele şi îngrijorarea dumneavoastră.

Până în momentul actual, Fondul de Solidaritate a acordat asistenţă unui număr de 20 de state membre, incluzând, de patru ori, Franţa Germania, Grecia, Cipru, Portugalia şi multe altele – în total 20 – însă cunosc şi împărtăşesc opinia dumneavoastră că ar trebui aduse îmbunătăţiri. Ar trebui să atribuim acestui fond un caracter şi mai practic şi să oferim şi mai multă asistenţă statelor membre. Vom continua să depunem eforturi în vederea aprobării acestor îmbunătăţiri de către Consiliu. Mă bucur că avem aprobarea Parlamentului în acest sens, fiindcă sprijinul dumneavoastră ne va fi de mare ajutor în eforturile noastre.

Aşa cum am afirmat în introducere, Comisia este total dedicată scopului de a sprijini Franţa şi Spania, afectate de furtuna Klaus şi va mobiliza toate instrumentele europene pertinente pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de acestea. Comisia este dispusă să examineze posibilitatea mobilizării Fondului de Solidaritate, însă, ca prim pas, este necesară o solicitare în acest sens din partea Franţei şi a Spaniei. Acestea au la dispoziţie 10 săptămâni pentru a depune solicitarea de asistenţă.

Deoarece am fost întrebată dacă avem în pregătire alte măsuri de îmbunătăţire a sistemului de solidaritate faţă de statele membre, în situaţii de dezastre naturale, aş dori să menţionez că, în afară de revizuirea Fondului de Solidaritate, vom face în curând o comunicare al cărei obiectiv este de a identifica măsurile care ar putea fi incluse într-o strategie comunitară privind preîntâmpinarea dezastrelor naturale şi a celor provocate de mâna omului.

Rezumând, Comisia este de părere că Fondul de Solidaritate reprezintă deja un instrument util, însă, desigur, există posibilităţi de îmbunătăţire şi vom continua să depunem eforturi în acest sens.

  Preşedinta. - Dezbaterea se încheie.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Zita Pleštinská (PPE-DE), în scris. – (SK) Furtuna Klaus s-a abătut asupra sud-vestului Europei în perioada 23 – 25 ianuarie, provocând pagube substanţiale. Pe durata furtunii, vântul a atins viteze de 194 km/h. Furtuna a cauzat moartea a 18 persoane în Spania, Franţa şi Germania, iar numărul acestora ar fi fost chiar mai ridicat dacă nu ar fi fost pune în funcţiune sisteme de alertă rapidă.

Din Slovacia am urmărit la televizor, cu un sentiment de profundă compasiune, tragedia petrecută în satul Sant Boi de Llobregat, unde patru copii şi-au pierdut viaţa, ca urmare a prăbuşirii acoperişului unei săli de sport. Aş dori să transmit sincere condoleanţe tuturor familiilor care şi-au pierdut membri.

Fondul Solidaritatea este un instrument util. Acesta a fost stabilit la nivelul UE după inundaţiile din august 2002. De asistenţă din partea fondului beneficiază statele membre şi statele în curs de aderare care au suferit dezastre naturale majore. Acest lucru este valabil în caz de dezastre care cauzează pagube estimate la mai mult de 0,6% din PIB-ul ţării afectate. După furtuna din noiembrie 2004, care a distrus 2,5 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, Slovacia a primit 5.667.578 EUR din acest fond.

Numărul dezastrelor creşte progresiv, ca urmare a schimbărilor climatice din Europa, forţându-ne să adoptăm reguli care să asigure nu numai acordarea rapidă şi flexibilă a asistenţei financiare în perioada imediat următoare dezastrului, ci şi implementarea unor măsuri de prevenire a dezastrelor naturale.

16. Folosirea uleiurilor uzate de PCB într-o uzină de reciclaj alimentar în Irlanda (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct este declaraţia Comisiei cu privire la folosirea uleiurilor reziduale cu PCB într-o uzină de reciclaj alimentar în Irlanda.

  Androulla Vassiliou, comisar. − Dnă preşedintă, Comisia este pe deplin conştientă de riscurile majore ale bifenililor policloruraţi (PCB) asupra sănătăţii umane şi asupra mediului.

Incidente precum cele din Belgia din 1999 şi din Irlanda de anul trecut au demonstrat încă o dată că PCB-urile, chiar şi în cantităţi mici, pot cauza contaminarea gravă a lanţului alimentar.

În ultimele trei decenii, UE a stabilit o legislaţie pentru a micşora cantitatea de PCB-uri şi de dioxine eliberată în mediul înconjurător, în scopul de a reduce expunerea umană şi de a proteja sănătatea umană şi mediul înconjurător.

Cu toate acestea, deoarece echipamentele cu conţinut de PCB au, în general, o durată de viaţă lungă, chiar şi după interzicerea PCB-urilor, în 1985, aceştia sunt încă utilizaţi în cantităţi semnificative şi reprezintă o sursă posibilă de expunere umană.

În mod special, Directiva privind eliminarea PCB-urilor, Directiva 96/59/CE din septembrie 1996, furnizează instrumentele corespunzătoare pentru a asigura eliminarea echipamentelor şi a deşeurilor cu conţinut de PCB cât mai curând posibil şi a echipamentelor de mari dimensiuni până la sfârşitul anului 2010.

Totuşi, rămân lacune considerabile în ceea ce priveşte implementarea întocmai a acestor legi. Comisia a fost nevoită să lanseze proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva majorităţii statelor membre, pentru nerespectarea obligaţiei de inventariere a echipamentelor de mari dimensiuni cu conţinut de PCB şi a uzinelor de eliminare a PCB-urilor.

Ca urmare a acestor proceduri, situaţia în ansamblu s-a îmbunătăţit. În prezent sunt deschise doar două astfel de dosare, care, la rândul lor, sunt pe punctul de a fi închise.

Toate statele membre şi-au comunicat planurile privind decontaminarea şi/sau eliminarea echipamentelor inventariate şi a PCB-urilor conţinute de acestea, precum şi planurile privind colectarea şi, ulterior, eliminarea echipamentelor cu conţinut de PCB mai mic de cinci decimetri cubi (conform Articolului 11 din directivă).

Totuşi, sunt necesare eforturi suplimentare. Pentru a asigura eficienţa planurilor de eliminare a PCB-urilor, statele membre trebuie să urmărească o mai bună implementare a legislaţiei existente cu privire la PCB-uri şi, în general, a legislaţiei europene în materie de deşeuri.

Comisia acordă o importanţă din ce în ce mai mare implementării corecte a legislaţiei UE în materie de deşeuri şi sprijină activ statele membre în efortul de a asigura o mai bună implementare a legislaţiilor naţionale din acest domeniu.

Regulamentul nr. 183/2005 privind igiena furajelor prevede cerinţe minime de igienă a furajelor, aplicate începând de la nivelul producţiei primare a furajelor (la nivel de fermă), la nivelul producţiei, prelucrării şi distribuţiei, până la hrănirea animalelor.

Operatorii din sectorul hranei pentru animale ar trebui să stabilească, să implementeze şi să menţină proceduri bazate pe principiile HACCP. Acesta presupun identificarea elementelor critice ale controalelor şi identificarea, inter alia, a unei eventuale contaminări chimice la utilizarea procedeului încălziri directe a materiilor furajere uscate.

Răspunderea pentru respectarea acestor cerinţe revine operatorilor din sectorul hranei pentru animale, deşi conformitatea măsurilor stabilite de aceşti operatori trebuie verificată de autorităţile competente ale statelor membre. În majoritatea cazurilor, acest lucru trebuie realizat printr-o vizită la faţa locului.

De asemenea, principiile generale privind organizarea controalelor oficiale, prevăzute în Regulamentul privind controalele oficiale în domeniul hranei pentru animale şi al produselor alimentare impun ca statele membre să asigure efectuarea unor controale periodice, în funcţie de riscuri şi cu o frecvenţă corespunzătoare. Aceste controale oficiale trebuie să includă controale ale activităţilor din sectorul hranei pentru animale.

Rolul Comisiei este definit în Articolul 45 din Regulamentul privind controalele oficiale în domeniul hranei pentru animale şi al produselor alimentare (CE) nr. 882/2004. Experţi din cadrul Comisiei efectuează audituri ale autorităţilor competente din statele membre, pentru a verifica dacă aceste controale se realizează în conformitate cu dreptul comunitar.

În baza acestui articol, în Irlanda a fost efectuat în 2008 un audit general la nivelul câtorva sectoare, urmând ca un raport să fie disponibil în curând. Lista entităţilor auditate este stabilită de comun acord între autorităţile naţionale competente şi auditorii din partea FVO.

Uzina menţionată în întrebare nu a fost printre cele supuse inspecţiei, în cadrul auditului general din 2008.

În cazul incidentului de contaminare cu dioxină din Irlanda, sursa contaminării a fost identificată a fi utilizarea de pesmet contaminat ca hrană pentru animale. Pesmetul a fost produs din deşeuri de brutărie (biscuiţi expiraţi), care au fost uscate prin procedeul încălzirii directe. În procedeul încălzirii directe, gazele de combustie vin în contact direct cu materia furajeră care trebuie uscată. Combustibilul utilizat era aparent contaminat cu ulei de transformator cu conţinut de PCB. Responsabilităţile aferente diverselor părţi implicate, de la producătorul de pesmet la furnizorul de combustibil etc. vor fi identificate printr-o anchetă legală, aflată în desfăşurare.

Aş dori să subliniez importanţa majoră a unei abordări cuprinzătoare în ceea ce priveşte clasificarea riscurilor, care să includă atât riscurile legate de natura materiei primite, în acest caz pesmetul, cât şi cele legate de procedeul în sine.

  Mairead McGuinness, în numele grupului PPE-DE. – Doamnă preşedintă, aş dori să mulţumesc Comisiei pentru declaraţia foarte detaliată în legătură cu acest subiect.

Cred că motivul pentru care dezbatem această temă în această seară este dorinţa de a învăţa din greşeli şi de a ne asigura că situaţia nu se va mai repeta. Dificultatea constă în faptul că, în 1999, când am descoperit o problemă în Belgia, am crezut, la momentul respectiv, că am înăsprit suficient regulile pentru a evita incidente ulterioare. Totuşi, iată situaţia în care ne aflăm! Cunoaştem consecinţele ineficienţei sistemului şi nu este vorba numai de pierderile financiare - deşi acest aspect este extrem de important pentru Uniunea Europeană, pentru trezoreria irlandeză, pentru contribuabili - ci şi de pierderea încrederii consumatorilor şi de daunele provocate sectorului irlandez de producţie alimentară, din punctul de vedere al pieţelor de desfacere.

Mă bucur că am realizat progrese şi că ne recâştigăm poziţia pe piaţa internaţională, însă sunt foarte conştientă de faptul că şi alţi fermieri din întreaga Uniunea Europeană se confruntă cu probleme din cauza situaţiei dificile din Irlanda. De aceea, consider că dezbaterea din această seară nu priveşte doar o problemă a Irlandei. În opinia mea, se poate vedea clar din declaraţia dumneavoastră că există posibilitatea ca această problemă care a apărut în Irlanda să se repete şi în alte state membre. De aceea, cred că acesta ar trebui să fie punctul de plecare al dezbaterii noastre.

Evident, acel ulei nu ar fi trebuit să ajungă în lanţul alimentar al animalelor. Ceea ce încercăm să aflăm este cum s-a întâmplat acest lucru şi – ceea ce spuneţi este corect – aceasta face obiectul unei anchete de poliţie cu elemente de extraneitate. Sper că vom putea reconstitui cu exactitate firul evenimentelor, pentru a evita o situaţie similară.

Însă situaţia ridică o altă întrebare, la care aţi făcut referire, respectiv cum rezolvăm problema deşeurilor sau a surplusului de alimente. Soluţia este, bineînţeles, reciclarea. Toată lumea este în favoarea reciclării, deoarece toţi dorim măsuri viabile şi prietenoase mediului. Însă aici există două probleme: în primul rând, problema reciclării uleiurilor – la care aţi făcut referire – căreia consider că trebuie să i se acorde mai multă atenţie nu numai în ceea ce priveşte PCB-urile, ci şi, într-o viziune mai generală, în ceea ce priveşte colectarea, distribuţia, manipularea etc. a uleiurilor reziduale, deşi, evident, există o preocupare specială pentru PCB-uri.

Referitor la surplusul de alimente – sau deşeul alimentar, cum este numit uneori – părerea mea este că utilizarea acestuia în lanţul alimentar al animalelor este o soluţie convenabilă, însă doresc să precizez foarte clar că, dacă nu putem garanta siguranţa acestui produs şi maniera în care este prelucrat şi manipulat, mă tem că va fi necesară interzicerea lui în lanţul alimentar.

Nu doresc să se întâmple acest lucru, însă nu doresc nici să se repete situaţia din Irlanda şi consecinţele ulterioare ale acesteia. Scopul nostru este ca acest surplus sau deşeu alimentar să fie folosit pentru că este un produs de calitate, nu pentru că lanţul alimentar al animalelor este un „cimitir radioactiv‟ – cred că aceasta este o precizare importantă.

De asemenea, trebuie să discutăm deschis şi despre întreaga problemă a amestecurilor furajere. Fermierii preferă că cumpere ingredientele şi să prepare ei înşişi amestecurile, în proporţiile stabilite de ei şi, în general, fermele mari sunt cele care procedează astfel. Acest lucru este acceptabil dacă avem metode ferme de control. Înţeleg că se fac verificări periodice, însă în acest caz este evident că au existat câteva scăpări la acest nivel. Într-adevăr, fermierii care au fost detectaţi şi au suferit consecinţele utilizării acestui produs m-au întrebat: „De ce nu a venit nimeni să verifice ce intră în incintele noastre‟?

În problema reglementării, sunt convinsă că operatorii autorizaţi din sectorul hranei pentru animale – industria hranei compuse pentru animale din Uniunea Europeană – sunt supuşi unor controale severe, impuse ca urmare a practicilor din trecut, care au determinat înăsprirea regulilor.

Am sentimentul că aplicăm măsuri mult prea stricte celor care respectă legea şi nu suntem vigilenţi cu cei ce sunt susceptibili de a o încălca. Nu privim dincolo de cadrul de reglementare. Există, poate, o tendinţă ca, după ce se bifează toate căsuţele, dosarele să fie adăugate la arhivă şi să nu se mai revină niciodată asupra lor.

Cred că este necesar să revizuim regulamentul. Revizuim regulamentul în sectorul financiar şi va trebui să îl revizuim şi în sectorul alimentar. Mai cred, de asemenea, că la nivelul fermelor, inspectorii sunt uneori priviţi ca inamicul lor numărul unu. De ce nu îi primesc fermierii pe inspectori ca pe nişte protectori ai afacerii lor?

Cred că, pe baza acestei experienţe, trebuie să schimbăm mentalitatea în întregul sector al lanţului alimentar. Salut în mod special anunţul Asociaţiei Fermierilor Irlandezi privind constituirea unei forţe speciale în sectorul alimentar. Este momentul ca fermierii să preia, într-o oarecare măsură, controlul asupra lanţului alimentar.

În ultimul rând, problema ingredientelor cu cost redus nu se încadrează în discuţia de azi, însă presiunea pusă asupra producătorilor de a reduce şi mai mult costurile reprezintă o parte a acestei probleme, care trebuie abordată.

  Proinsias De Rossa, în numele grupului PSE. – Doamnă preşedintă, aş dori să fac o serie de remarci în legătură cu această problemă şi permiteţi-mi să nu fiu întru totul de acord cu afirmaţia dnei McGuinness, cum că „aceasta nu este doar problema Irlandei‟. Este, fără îndoială, problema Irlandei. Acesta este cel mai recent scandal în domeniul riscurilor alimentare.

Protejarea sănătăţii umane trebuie să fie preocuparea principală în acest domeniu şi aici vorbim despre implementarea unei directive din 1996. Din păcate, Irlanda a fost unul dintre acele state membre care au fost forţate, prin ameninţări cu acţiuni în justiţie, să implementeze această directivă, cinci ani mai târziu, în 2001. Desigur, se pare că procesul implementării directivei este încă în desfăşurare, iar procedurile de inspectare pentru asigurarea respectării acesteia par să fie destul de neconsistente. Din ceea ce am citit, am înţeles că unul dintre elementele surprinzătoare este lipsa de informaţii despre ceea ce s-a întâmplat, cu exactitate, în acest caz de contaminare a cărnii de porc. Se pare că uzina respectivă, care a produs hrana pentru animale nu fusese inspectată de multă vreme.

De asemenea, trebuie să spun – şi sunt sigură că Guvernul ar fi surprins să mă audă spunând acest lucru – consider că întreruperea imediată a distribuţiei de carne de porc şi retragerea acesteia de pe rafturile magazinelor a fost, într-adevăr, decizia corectă. Desigur, acest lucru a prejudiciat mulţi producători şi măcelari nevinovaţi, care nu au încălcat legea. 90% din produse sau chiar mai mult nu erau deloc contaminate. Fabrica respectivă aproviziona doar în jur de 10 magazine, aşa că acesta a fost un pas important, însă a fost pasul corect. Cel mai important lucru este de a depune eforturi pentru a asigura că publicul şi consumatorii au certitudinea că alimentele pe care le cumpără în supermarketuri şi în magazine sunt sigure. În cazul în care nu luăm imediat măsuri drastice pentru a garanta acest lucru, consider că nu ne îndeplinim atribuţiile.

Aş dori să adresez două întrebări Comisarului. După cum am spus, vorbim aici despre implementarea directivei din 1996. Nu este acesta un argument pentru revizuirea acestei directive? Nu se poate spune că normele prevăzute în această directivă sunt necorespunzătoare în acest caz sau în general? Nu ar trebui să ne gândim mai serios la retragerea acestor PCB-uri mult mai rapid decât s-a avut în vedere, în special pentru că multe state membre au implementat directiva cu întârziere?

Cealaltă întrebare a mea se referă la planul de gestionare pe care Agenţia irlandeză pentru protecţia mediului l-a introdus cu întârziere în 2008, în care se vorbeşte despre codul de practici privind gestionarea PCB-urilor şi a echipamentelor cu conţinut de PCB aflate în uz. Ceea ce doresc să ştiu este dacă un cod de practici este, de fapt, în acord cu directiva. Nu ar trebui să urmărim o aplicare mai riguroasă a regulilor în ceea ce priveşte gestionarea PCB-urilor? Nu sunt pentru incriminarea oricărui caz de nerespectare a vreunei reguli, însă sunt de părere că, atunci când este vorba despre siguranţa alimentelor, ar trebui să se aplice sancţiuni penale celor care abuzează, din imprudenţă, de poziţia lor.

  Liam Aylward, în numele grupului UEN. – Doamnă preşedintă, industria irlandeză a cărnii de porc joacă un rol esenţial în sectorul agroalimentar din Irlanda. Această industrie este evaluată la aproximativ 1 miliard de euro şi asigură, în mod direct şi indirect, 10000 de locuri de muncă.

Pe fondul climatului economic actual şi al creşterii costurilor alimentelor, este esenţial să facem tot posibilul, în Irlanda, pentru a proteja sectorul irlandez al cărnii de porc, care funcţionează la standardele Uniunii Europene şi internaţionale cele mai înalte.

Detectarea unui nivel de dioxine peste pragul minim într-o mostră de grăsime de porc, în cadrul Programului naţional de monitorizare a reziduurilor, a permis depistarea rapidă a sursei de contaminare, dovedită a fi o anumită uzină de producţie de hrană pentru animale. Deşi orice caz de contaminare a alimentelor este întotdeauna regretabil, acest incident arată nivelul foarte înalt al controalelor de siguranţă aplicate de autorităţile irlandeze pentru a garanta integritatea lanţului alimentar. Cu alte cuvinte, aceste controale au fost eficiente.

Prin urmare, aş dori să laud competenţa şi rapiditatea măsurilor luate de Guvernul irlandez şi de Ministerul Agriculturii, cu privire la decizia de retragere completă a produselor. Acest lucru a fost bine primit de pieţele europene şi internaţionale şi, fără îndoială, de Comisia Europeană. A scos în evidenţă seriozitatea cu care Irlanda abordează problemele legate de siguranţa alimentelor şi a contribuit la menţinerea reputaţiei noastre de producători de produse alimentare de calitate, atât în ochii conaţionalilor noştri cât şi pe plan internaţional.

Consumatorii irlandezi au continuat să cumpere carne de porc imediat ce aceasta a fost din nou disponibilă pe rafturile supermarketurilor, iar comerţul a fost reluat rapid în majoritatea pieţelor europene şi internaţionale. Evident, sunt necesare demersuri suplimentare până la reluarea completă a comerţului, precum intensificarea campaniilor de marketing etc.

Aş dori să laud eforturile Comitetului pentru agricultură al Oireachtas (Parlamentul Irlandez) care a desfăşurat o anchetă amplă a incidentului dioxinei, ce a inclus o serie de audieri în care au fost implicate ministere, agenţii guvernamentale şi reprezentanţi ai industriei cărnii de porc. Mă bucur, de asemenea, că Ministerul Agriculturii desfăşoară o anchetă suplimentară, condusă de o persoană bine-cunoscută în cercurile europene, Profesorul Patrick Wall.

  Friedrich-Wilhelm Graefe zu Baringdorf, în numele grupului Verts/ALE. – (DE) Doamnă preşedintă, dnă Comisar, cel puţin în cazul Irlandei, problema a fost descoperită, ca urmare a inspecţiilor. Cu zece ani în urmă, incidentele din Belgia s-au întâmplat aproape unul după altul. În ambele cazuri, se vorbeşte despre producerea unor accidente, însă aceste accidente nu au fost niciodată dovedite. După 10 ani, dosarul a fost închis în Belgia. O persoană a primit o condamnare de un an şi jumătate, cu suspendare. Totuşi, nu este clar cum a ajuns substanţa în produse. Prin urmare, putem presupune în continuare că au fost amestecate în mod deliberat substanţe toxice în hrana pentru animale, pentru a reduce costurile de eliminare. Astfel, uleiul a fost diluat şi adăugat în hrana pentru animale. În ambele cazuri este vorba de ulei de transformator.

Atâta timp cât aceste accidente nu au fost reconstituite şi încă nu s-a dovedit că au fost rezultatul arderii, trebuie să prezumăm că şi în Irlanda a avut loc un act criminal prin care au fost amestecate aceste substanţe toxice, acest PCB. Aceasta înseamnă că trebuie să sporim frecvenţa inspecţiilor, astfel încât hrana animalelor să nu facă obiectul eforturilor criminale, sub impresia că aceasta este o metodă simplă de reducere a costurilor.

Din acest motiv, declaraţia deschisă pe care o vom adopta mâine aici reprezintă încă o ocazie de a nu ne concentra pe depistarea eforturilor criminale, ci pe creşterea frecvenţei inspecţiilor. În plus, riscurile nu trebuie evaluate doar în funcţie de uzinele implicate, ci şi în legătură cu cine se află la conducerea acestor uzine şi din ce surse dubioase este obţinut uleiul. Ştim cu ce fel de oameni avem de-a face aici, astfel că instituţiile trebuie să fie conştiente, în ceea ce priveşte inspecţiile, de faptul că aceştia reprezintă un risc mai mare şi, prin urmare, trebuie să fie supuşi unor inspecţii mai stricte.

  Bairbre de Brún, în numele grupului GUE/NGL. – (GA) Incidentul legat de nivelurile ridicate de dioxine din fabricile irlandeze creează mari dificultăţi economice fermierilor din nord şi din sud. Aceasta este o situaţie nefavorabilă în condiţiile dificile ale climatului economic actual. Datorită măsurilor rapide luate, piaţa poate avea certitudinea că produsele irlandeze din carne de porc sunt sigure. Cu toate acestea, nu ar trebui să-i lăsăm pe cei afectaţi să suporte singuri consecinţele. Ştiu că unele dintre aceste chestiuni economice privesc alţi comisari, însă este important să se pună în vedere următoarele aspecte.

Scopul Programului de retragere a cărnii de porc, anunţat de Guvernul Irlandez în decembrie 2008 a fost de a elimina de pe piaţă carnea de porc irlandeză contaminată. Cu toate acestea, se pare că acest program nu vizează cele 4000 de porcine contaminate trimise la unitatea de prelucrare a porcinelor Vion din Cookstown, Ţinutul Tyrone, din circumscripţia mea, în perioada 1 septembrie - 6 decembrie 2008.

Din fericire, putem să declarăm fără ezitare că produsele irlandeze din porc sunt sigure. Totuşi, dacă această fabrică nu este îndreptăţită la despăgubiri în cadrul mecanismelor de susţinere ale UE, există un pericol real ca aceasta să nu îşi mai poată continua activitatea.

UE trebuie să asigure că această unitate de prelucrare nu este lăsată să suporte consecinţele acceptării celor 4000 de porcine contaminate.

Dacă nu va fi îndreptăţită la despăgubirii în cadrul Programului de retragere a cărnii de porc convenit între Comisie şi Guvernul Irlandez, trebuie convenit un program similar între Comisie şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din cadrul Adunării din Belfast.

În spiritul solidarităţii, Uniunea Europeană ar trebui să aprobe co-finanţarea despăgubirilor necesare celor care au fost afectaţi. 2009 va fi un an dificil pentru toată lumea – să nu uităm circumstanţele excepţionale în urma cărora mulţi oameni din sectorul alimentar se află într-o situaţie dificilă pe care nu ei au creat-o.

Miniştrii Adunării din Belfast şi ai Guvernului Irlandez vor prevedea în curând o strategie la nivelul întregii insule, cu privire la sănătatea animalelor.

Trebuie să avem o abordare la nivelul întregii ţări, care să se meargă dincolo de sănătatea animalelor şi care să includă un singur cadru legislativ pentru întreaga insulă. Altfel spus, ar trebui gestionate şi implementate reglementări UE la nivelul întregii insule. Orice fermier irlandez ar beneficia de pe urma unei astfel de situaţii, iar lipsa repetiţiilor inutile ar creşte eficienţa în materie de monitorizare a reglementărilor UE.

  Kathy Sinnott, în numele grupului IND/DEM. – Dle Preşedinte, colega mea a făcut referire la canalele suspecte prin care PCB-urile au pătruns în lanţul alimentar, în Irlanda. Cred că situaţie este, poate, chiar mai gravă, dacă ne gândim la istoria PCB-urilor. Bifenilii policroruraţi există de aproape 100 de ani. Aceştia sunt fabricaţi de mâna omului şi încă de la început era evident că reprezentau un pericol foarte mare.

Mulţi ani au fost utilizaţi în condensatori, în sisteme hidraulice, la fabricarea lacurillor pentru pardoseli de lemn: în mod clar, nu dorim ca aceştia să se afle în lanţul alimentar. Însă de la începutul anilor 1900 până în 1966, când un om de ştiinţă suedez a stabilit efectiv pericolul acestora, oamenii credeau contrariul şi permiteau folosirea lor, chiar dacă au avut loc numeroase accidente industriale.

Însă chiar şi după ce ştiinţa şi-a spus cuvântul, PCB-urile nu au fost interzise în spaţii publice decât în anii 1970 – 1972; chiar şi după aceea, utilizarea lor era încă permisă, nefiind interzisă complet decât în anul 2000. Aşa că se utilizează o cantitate considerabilă de PCB, iar acest lucru se întâmplă de aproape 100 de ani de când am descoperit că există o problemă.

Astfel, în ciuda directivei Comisiei din 1996 care impune eliminarea PCB-urilor, iată că aceştia continuă să ridice probleme, în special în Belgia şi, recent, în Irlanda.

Însă am remarcat că oamenii din Irlanda sunt dezorientaţi un anumit lucru. Îmi amintesc de o vizită făcută unui măcelar, care pur şi simplu nu putea înţelege. Mi-a spus: am respectat toate condiţiile de trasabilitate. Ştim exact de unde provine acest ou, în ce zi a fost ouat şi, dacă ne străduim puţin, putem afla cu exactitate la ce fermă etc. Şi totuşi, chiar şi după ce am aflat sursa PCB-urilor, acest măcelar, care îşi procură singur toată carnea de porc, care avea toate codurile etc. a fost forţat să elimine şi să distrugă carnea de porc.

Nu înţeleg cum s-a întâmplat acest lucru, după toate eforturile depuse la nivelul Comisiei de mediu; aţi depus eforturi susţinute pentru a asigura trasabilitatea şi totuşi, în momentele dificile, sistemele respective nu au fost utilizate. Poate că au fost utilizate pentru a localiza fermele, însă nu pentru a reabilita reputaţia celor nevinovaţi, astfel că oamenii au avut de suferit din această cauză – şi ţara mea a avut de suferit, fiindcă nu doar aceste lanţuri de aprovizionare, ci întreaga ţară a fost discreditată.

Există dezorientare şi în alte privinţe. Vorbim astăzi, pe bună dreptate, despre PCB-uri şi despre dioxine, însă vom aştepta să mai treacă încă 100 de ani înainte de a ne da seama de legătura dintre dioxine şi incinerare? Lucrul pe care încerc în mod constant să-l realizez este să ţin dioxinele provenite din incinerare la distanţă de lanţul alimentar.

  Jim Allister (NI). – Doamnă preşedintă, mai multe ferme şi unităţi de prelucrare din circumscripţia mea se confruntă, fără vina lor, cu pierderi de milioane de lire, ca urmare a aprovizionării cu hrană pentru animale contaminată, cumpărată cu bună credinţă de la o fabrică unde s-a dat dovadă de nepăsare voită – cu atât mai puţin putem vorbi de bună practică. Nu este de mirare că există multă nemulţumire în rândul acelor electori afectaţi.

Doresc să adresez Comisarului o serie de întrebări. Dacă răspunsul la acestea nu este dat în această seară, aş dori să primesc un răspuns în scris, dacă este posibil.

În primul rând, care este istoricul acelei fabrici de reciclare furajelor, din punctul de vedere al regulamentelor UE? Există o lege de sine stătătoare, după cum s-a sugerat?

În al doilea rând, deţinea Millstream licenţă pentru utilizarea uleiului în cauză? Dacă răspunsul este negativ, statul membru nu avea responsabilitatea să asigure detectarea şi rezolvarea acestui caz de sfidare a cerinţelor elementare de reglementare?

În al treilea rând, aplica Millstream un plan de analiză a riscurilor şi de autocontrol bazat pe principiile HACCP, după cum prevede regulamentul privind igiena produselor alimentare?

În al patrulea rând, este Comisia mulţumită de nivelul şi de frecvenţa inspecţiilor şi de supravegherea impusă de statul membru în legătură cu această fabrică şi produsele sale, dată fiind obligaţia statului membru de a avea un plan de control oficial bazat pe analiza riscurilor? A fost vorba de neglijenţă din partea autorităţilor irlandeze în ceea ce priveşte aplicarea riguroasă a legislaţiei în materie de hrană pentru animale şi a cerinţelor privind siguranţa produselor alimentare?

În al cincilea rând, în circumscripţia mea, fabricile autorizate de prelucrare a hranei pentru animale trebuie să respecte controale şi standarde riguroase, în baza unor programe de asigurare a calităţii. De ce Millstream Recycling nu a fost supusă aceluiaşi nivel de examinare?

În al şaselea rând, s-a aplicat vreo procedură de auto-certificare a siguranţei fabricilor de prelucrare a hranei pentru animale şi, dacă da, de ce – întrucât astfel de proceduri sunt permise doar pentru operatorii de talie mică?

În ultimul rând, dacă-mi permiteţi, care este, cu precizie, baza juridică în temeiul căreia Comisia a acordat sume mari statului irlandez, din moment ce purtătorul de cuvânt al Comisiei a afirmat că nu există o astfel de bază juridică? Va exista o procedură de urmărire pentru a constata dacă statul membru respectiv şi-a încălcat obligaţiile prevăzute de dreptul comunitar?

  Maria Petre (PPE-DE). - E bine că putem dezbate în această seară pe baza declaraţiei pe care Comisia, dna comisar, deja a făcut-o privind folosirea uleiurilor uzate în prepararea nutreţurilor în Irlanda.

Aş vrea să extind un pic dezbaterea şi să vă spun că foarte multe state membre, şi voi vorbi acum despre România, au fost afectate de acest incident, sau mai corect spus, incidentul a afectat industria cărnii dar, mai ales, consumatorii. A afectat industria care a înregistrat pierderi importante într-un interval de timp foarte scurt şi consumatorii într-o perioadă care, cel puţin în România, este caracterizată de consumul important de carne de porc, ca urmare a modului tradiţional de celebrare a Crăciunului.

Singurul lucru care a funcţionat foarte bine a fost informarea autorităţilor sanitar-veterinare prin sistemul rapid european de alertă. Dincolo, însă, de această etapă toate informaţiile au intrat într-o cutie neagră. Ce cantitate de carne infestată a intrat, unde a fost distribuită, unde sunt preparatele, au fost întrebări cu răspunsuri parţiale, uneori chiar inexistente. Efectul? O reacţie de panică în rândul consumatorilor şi foarte multe pierderi ale producătorilor şi, în egală măsură, o capacitate destul de slabă a autorităţilor responsabile de a gestiona eficient asemenea incidente.

Avem, din punctul meu de vedere, cel puţin două probleme. Prima dintre ele, infestarea cu dioxină, ca urmare a utilizare a reziduurilor de uleiuri, dioxina fiind o substanţă care, ştim cu toţii, reprezintă un mare pericol fiind foarte toxică pentru organismul uman, chiar în cantităţi foarte mici. Ce facem ca asemenea incidente să nu se mai repete?

A doua problemă: cum creştem capacitatea de reacţie şi de acţiune a autorităţilor responsabile din statele membre în asemenea situaţii periculoase?

Sper, şi cu asta închei, că dezbaterea ne va oferi răspunsuri cel puţin la aceste două întrebări.

  Petya Stavreva (PPE-DE). – (BG) Dle Preşedinte, dnă Comisar, doamnelor şi domnilor, problema utilizării uleiurilor reziduale cu conţinut de bifenili policloruraţi la o fabrică de reciclare a deşeurilor alimentare a adus din nou în discuţie necesitatea garantării siguranţei produselor alimentare în Uniunea Europeană.

În primul rând, trebuie să subliniem faptul că la originea problemei nu se află o boală a animalelor, ci monitorizarea neadecvată a măsurilor stipulate cu privire la igiena şi siguranţa furajelor în Uniunea Europeană. În ciuda controalelor efectuate, un nivel ridicat de dioxină a fost descoperit abia în momentul în care aceasta a ajuns în carnea de porc. Întrebarea logică este: de ce acest lucru nu s-a întâmplat mai devreme?

Mulţi cetăţeni europeni îşi pun astăzi întrebarea dacă Uniunea Europeană dispune de legislaţia necesară care ar putea impune statelor membre să aplice măsuri adecvate de monitorizare a siguranţei furajelor cu care sunt hrănite animalele. Este necesar un răspuns urgent la această întrebare, luând în considerare faptul că neaplicarea normelor de siguranţă, chiar şi la o singură unitate de prelucrare a produselor alimentare poate avea consecinţe fatale şi poate cauza pierderi de sute de milioane de euro.

Aş dori să solicit Comisiei Europene să întreprindă măsurile necesare pentru intensificarea monitorizării, care reprezintă o parte integrantă a politicii Uniunii Europene privind protecţia consumatorului. Carnea de porc contaminată cu dioxină, provenită din Irlanda a ajuns şi în Bulgaria, ca şi în alte ţări europene. Totuşi, asemenea incidente nu mai trebuie permise pe viitor, întrucât preţul financiar şi social care trebuie plătit ulterior este extrem de mare.

În cele din urmă, aş dori să salut iniţiativa dnei McGuinness de a supune această chestiune examinării Comisiei.

  Elisabeth Jeggle (PPE-DE). – (DE) Doamnă Preşedinte, dnă Comisar, în această seară discutăm despre utilizarea uleiurilor reziduale cu conţinut de PCB la o fabrică irlandeză de reciclare a produselor alimentare. Mâine vom dezbate punerea pe piaţă şi utilizarea hranei pentru animale. Mâine vom observa că am realizat deja, împreună, o serie de măsuri importante şi oportune în acest sector. Totuşi, încă există probleme în acest domeniu. De aceea cele cinci întrebări adresate de dna McGuinness in discursul său oral trebuie tratate cu seriozitate şi trebuie să primească un răspuns pertinent.

Dnă Comisar, chiar şi dumneavoastră aţi menţionat deficienţele care încă există într-o serie de state membre, în ceea ce priveşte implementarea legislaţiei europene. Este adevărat că sectorul alimentar şi-a dovedit temeinic fiabilitatea în ultimii ani, însă anumite întreprinderi fie nu cunosc, fie nu doresc să cunoască riscurile. De asemenea, se pare că în multe state membre există încă posibilităţi considerabile de îmbunătăţire în ceea ce priveşte inspecţiile bazate pe evaluarea corespunzătoare a riscurilor.

Noi toţi – Parlamentul, fermierii, care sunt din ce în ce mai puţini şi consumatorii – aşteptăm o aplicare corespunzătoare a legislaţiei UE în materie de inspecţii efectuate în acest sens. Din acest motiv, sunt de părere că legislaţia generală privind produsele alimentare, igiena produselor alimentare şi a hranei pentru animale şi condiţiile de autorizare a fabricilor de reciclare trebuie reexaminate.

Într-adevăr, dorim să valorificăm surplusul de alimente. Eu, personal, doresc acest lucru şi nu doresc ca alimentele în surplus să fie distruse. Totuşi, trebuie asigurată trasabilitatea. Substanţele şi produsele nedorite trebuie excluse într-un mod sigur şi controlat. La autorizarea societăţilor din sectorul hranei pentru animale trebuie asigurată competenţa profesională a personalului în domeniul siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale.

Furajele reprezintă baza siguranţei produselor alimentare şi trebuie să existe certitudine în ceea ce îi priveşte pe fermieri, astfel încât consumatorii să aibă garanţia siguranţei alimentelor.

  James Nicholson (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, în primul rând doresc să spun că salut ocazia acestei dezbateri. Fermierii au simţit din plin cât de vulnerabili sunt în faţa actelor celorlalţi.

Vorbim despre un incident petrecut în Republica Irlanda, însă ironia este că uleiul rezidual presupus a fi cauza problemei a provenit iniţial din Irlanda de Nord. Însă problema s-a concretizat sub forma hranei compuse pentru animale, provenite din Republica Irlanda.

În ceea ce mă priveşte, problema care se ridică este aceea că fermierii din Republica Irlanda, fie că este vorba despre crescători de porci sau de vite, au fost despăgubiţi, ajutaţi şi sprijiniţi de Europa. În acest moment fermierii din Irlanda de Nord sunt lăsaţi de izbelişte, fără niciun ajutor sau sprijin. Unii fermieri din Irlanda de Nord au fost distruşi şi mulţi alţii sunt pe punctul de a-şi pierde fermele şi de a fi eliminaţi de pe piaţă, fără să aibă vreo vină. Aceştia nu au greşit cu nimic, nu au comis nicio ilegalitate şi trebuie să o spun direct acestei Camere şi Comisarului, în această seară, că, în ceea ce mă priveşte, fermierii din Irlanda de Nord sunt extrem de dezamăgiţi, nu numai de propriul nostru Minister al Agriculturii, DARD, după cum este cunoscut în Irlanda de Nord, ci în special de Ministru, care lasă impresia că este ineficient, slab şi incapabil să rezolve problema.

Ministrul Agriculturii din Republica Irlanda a arătat clar că se preocupă întâi de propriile interese. Înţeleg acest lucru. Permiteţi-mi să adresez Comisarului următoarea întrebare: veţi primi informaţii obţinute în urma unei anchete care ar trebui să fie desfăşurată de poliţie în ambele părţi ale frontierei? Veţi fi dispuşi să acţionaţi conform informaţiilor pe care le veţi primi şi veţi fi dispuşi să asiguraţi că fermierii din Irlanda de Nord vor beneficia de acelaşi sprijin ca şi fermierii din Republica Irlanda şi că aceştia nu vor fi dezavantajaţi financiar în niciun mod? Şi, în primul rând, şi cu aceasta închei, vă veţi asigura că o asemenea problemă nu va mai apărea niciodată? Toate acestea conduc la pierderea încrederii consumatorului şi, în primul rând, la distrugerea producătorului.

  Avril Doyle (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, aşa cum afirmă Comisarul, una dintre sursele expunerii umane la PCB este lanţul alimentar. Cu toate acestea, focul deschis şi fumatul reprezintă surse de expunere mult mai semnificative pentru un număr mult mai mare de oameni. Haideţi să păstrăm proporţiile, să ocolim isteria în această dezbatere şi, lăsând la o parte vehemenţa, să aruncăm mai multă lumină asupra problemei.

Sunt, într-adevăr, necesare cerinţe minime în materie de igiena hranei pentru animale şi acestea trebuie riguros respectate, însă ele trebuie însoţite de identificarea şi trasabilitatea completă a tuturor produselor din carne – nu numai din carne de vită, ci şi din carne de pasăre, din carne de porc şi din carne de oaie. Am prezentat propuneri de amendamente ale legislaţiei curente, pe care le vom discuta în curând în această Cameră.

Hrana pentru porci în cauză era, într-adevăr, contaminată prin pesmet, deoarece Millstream Recycling a folosit, neintenţionat, combustibil pentru a usca pesmetul pe care l-a cumpărat cu bună credinţă de la o societate cu care colabora de mulţi ani şi cu care nu avusese probleme anterior. În prezent poliţia desfăşoară o anchetă, iar societatea implicată cooperează îndeaproape în cadrul acesteia.

Aş dori să contrazic în totalitate afirmaţia dlui Allister, care susţinea că societatea a dat dovadă de nepăsare voită. Se va demonstra contrariul, aşa că ar trebuie să fim atenţi la afirmaţiile pe care le facem aici.

Cea mai mare problemă a fost că am fost nevoiţi să retragem şi să distrugem absolut toate produsele din carne de porc, chiar dacă s-a întâmplat pe termen scurt. Sursa de trai a multor fermieri irlandezi şi, cu siguranţă, reputaţia produselor alimentare irlandeze în străinătate au avut de suferit pentru că am avut o reacţie atât de disproporţionată, în condiţiile în care doar şase - şapte procente din fermele noastre de porci erau contaminate, întrucât sistemul irlandez de identificare şi trasabilitate a eşuat la nivelul abatoarelor. În Irlanda este obligatoriu ca toţi porcii să fie crotaliaţi sau marcaţi, însă dintr-un motiv sau altul, la nivelul abatoarelor nu am putut diferenţia porcii contaminaţi de marea majoritate a celor necontaminaţi.

Trebuie să examinăm acest aspect. Comisia trebuie să examineze întregul rol al identificării şi trasabilităţii şi, în primul rând, propun să aşteptăm rezultatul anchetei poliţiei, care cred că va surprinde pe toată lumea.

Societăţile implicate regretă nespus şi şi-au exprimat public regretul pentru pagubele provocate lanţului alimentar şi reputaţiei Irlandei, precum şi pentru pagubele economice provocate nenumăraţilor fermieri care au cumpărat produsele lor furajere excelente până la momentul respectiv. Acum şi-au reluat activitatea şi produc în continuare un ingredient excelent, aş putea spune, folosit de fermieri în amestecul furajer.

Acesta a fost un episod teribil. Nimeni nu ar fi dorit ca acesta să se întâmple.

  Mairead McGuinness (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, am încercat să nu-mi asum rolul de judecător şi de jurat în cazul cărnii irlandeze, deoarece nu acestea este scopul pentru care ne aflăm aici, în această seară, însă aş dori să adresez Comisarului trei întrebări: ce volum de PCB este încă în circulaţie; puteţi garanta că aceştia nu vor contamina lanţul alimentar în următoarele 23 de luni, în care sunt încă în curs de eliminare; va prezenta Comisia un raport referitor la situaţia implementării Regulamentului privind igiena produselor alimentare, pe care această Cameră ar dori să-l asculte?

Aş dori să îi semnalez dlui Jim Allister că aceasta este o problemă internaţională. După cum înţelegem, sursa contaminării – după cum a precizat, în mod corect, Jim Nicholson – a fost în afara graniţelor. De aceea nu sunt de acord cu Proinsias. Aceasta este o problemă europeană, deoarece comportă un element de extraneitate. Ceea ce s-a întâmplat în Irlanda se putea întâmpla în orice alt stat membru, deoarece – după câte înţeleg – există zeci de tone de PCB în circulaţie. Îl rog pe Comisar să clarifice acest aspect.

  Friedrich-Wilhelm Graefe zu Baringdorf (Verts/ALE) . – (DE) Dnă Preşedinte, dnă comisar, a investigat sau a reconstituit Comisia firul evenimentelor care au condus la producerea accidentului? Găsesc ridicolă ideea că arderea uleiului rezidual şi fumul care se infiltrează prin câteva firimituri de pâine ar putea fi cauza unei contaminări cu dioxină de asemenea proporţii, în condiţiile în care niveluri de dioxină de 200 de ori mai mari au fost detectate în carnea de porc – nu în hrana pentru animale, ci chiar în carnea de porc propriu-zisă. Până la proba contrarie, îmi voi menţine prezumpţia că acesta a fost un act deliberat.

Orice accident rutier este reconstituit şi se investighează cauzele producerii sale. Accidentul acesta – dacă a fost, într-adevăr, un accident – trebuie, la rândul lui, reconstituit şi trebuie să se cerceteze dacă acest tip de combustie şi fumul prin care trece hrana poate determina, într-adevăr, un nivel atât de ridicat de dioxină în carne. Ca practician, aş spune că orice afirmaţie în acest sens este o absurditate. Aici vorbim despre un act deliberat de mixare, comis în scopul de a ne transforma în depozite ale acestei otrăvi, care nu se dizolvă de la sine, ci se transmite din generaţie în generaţie.

  Jan Mulder (ALDE). – (NL) Aceasta este o dezbatere extrem de interesantă. Mi-e teamă că vom mai avea astfel de cazuri în viitor. Nu vom elimina niciodată complet comportamentul criminal şi tentativele de a profita de sistem.

Una dintre chestiunile care nu au fost discutate în această seară este sistemul de marcaje private. De ce Comisia nu încurajează mai mult industria să efectueze propriile inspecţii şi să realizeze marcaje private de calitate? Comisia ar putea spune în acest caz: „putem efectua verificări finale, însă, în primă fază, ţine de atribuţiile voastre să îi verificaţi pe colegii de breaslă şi să asiguraţi că asemenea lucruri nu se întâmplă. Dacă dezvoltaţi un sistem convenabil, îl vom încuraja şi îl vom recunoaşte‟. Părerea mea este că trebuie să încurajăm întâi nivelurile de jos, astfel încât să nu mai apară, pe viitor, practici de acest gen.

  Jim Allister (NI). – Doamnă preşedintă, nimeni nu contestă faptul că, aparent, uleiul provenea din Irlanda de Nord. Însă nu aceasta este problema.

Ceea ce este relevant este că Millstream a ales să achiziţioneze uleiul respectiv – pentru a-l utiliza la dispozitivul de uscare a furajelor şi a pesmetului; întrebarea este de ce a cumpărat astfel de ulei, indiferent de unde provenea?

De ce nu a fost acesta verificat de inspectorii statului şi de societatea însăşi? Utilizarea uleiului în circumstanţa respectivă era, după câte înţeleg, ilegală, constituind o încălcare a reglementărilor privind igiena produselor alimentare. Problema nu este de unde provenea uleiul, ci de ce a ajuns în acel loc şi de ce a fost folosită în scopul respectiv.

  Avril Doyle (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, afirmaţia dlui Graefe zu Baringdorf cum că ingredientul contaminat a fost adăugat în mod deliberat în hrana pentru animale este demnă de dispreţ şi nedemnă de un politician profesionist. Nu ar fi mai corect să aşteptăm rezultatele anchetei legale?

Societatea implicată, Millstream Recycling, cooperează îndeaproape cu autorităţile. Aceasta deţine toate documentele justificative care dovedesc că au achiziţionat uleiul respectiv de la o societate autorizată, furnizoare de ulei, din Dublin. Intenţia lor a fost de a achiziţiona combustibil lichid uşor, care este uleiul necesar pentru respectivul procedeu de uscare. Acesta i-a fost vândut de către o societate autorizată şi, din punctul lor de vedere, au achiziţionat combustibil lichid uşor reciclat; nu neagă, totuşi, faptul că a primit ulei de transformator cu conţinut de dioxine.

Autorităţile desfăşoară o anchetă în acest sens. Să aşteptăm finalizarea anchetei şi să nu ne lansăm în alegaţii, fiindcă vorbim despre o problemă serioasă, pe care nu o vom rezolva prin isterii şi reacţii exagerate.

  James Nicholson (PPE-DE). – Doamnă preşedintă, toată lumea este de acord – nimeni nu neagă – că, într-adevăr, uleiul provenea din Irlanda de Nord. Nu există îndoială în această privinţă. Însă, chiar în acest moment, opt fermieri din Irlanda de Nord îşi închid afacerile, ca şi alţi fermieri din Republica Irlanda. Aceştia au suferit la rândul lor, nu pot nega acest lucru. Însă aici nu este vorba despre o chestiune politică. Aceasta este o situaţie în care oameni obişnuiţi se află în impas, iar cei aflaţi în impas financiar sunt chiar fermierii noştri.

Adevărul este – şi trebuie să acceptăm acest lucru şi noi şi dumneavoastră, dnă Comisar – că au existat tone de carne de porc pentru care provenienţa nu a putut fi stabilită. Nimeni nu ştia de unde proveneau acestea, de la ce porci. Dnă Comisar, este timpul să introducem metode clare de identificare a provenienţei, deşi trebuia să facem demult acest lucru. Dacă am fi făcut acest lucru, cel puţin am fi ştiut în ce situaţie ne aflăm.

Nu vreau să atribui acestei probleme o dimensiune politică, fiindcă nu o consider o chestiune politică. Discut cu fermierii în fiecare zi şi unii dintre aceştia îşi vor pierde, cel mai probabil, fermele. Deci este o problemă serioasă. Îmi doresc să aflu concluzia finală a anchetei legale – dar nu vreau ca fermierii noştri să fie lăsaţi în voia sorţii şi să fie trădaţi. Vreau ca aceştia să fie protejaţi în mod corespunzător şi să beneficieze de acelaşi tratament şi de aceeaşi protecţie ca fermierii din Republica Irlanda.

  Androulla Vassiliou, Membră a Comisiei. −Doamnă preşedintă, am asistat la o discuţie aprinsă, în cursul căreia au fost adresate o mulţime de întrebări. Au fost făcute multe supoziţii, dar sunt de acord cu dna Doyle că trebuie să avem răbdare şi să aşteptăm finalizarea anchetei. Abia atunci vom fi în măsură să tragem concluzii şi să luăm decizii pentru viitor. Un lucru aş vrea să spun: s-au întâmplat incidente similare în Germania şi în Belgia, despre care s-a vorbit mult în toate statele membre – nu eram implicată la vremea respectivă, însă am auzit. M-aş fi aşteptat ca un stat membru prudent să ia măsuri de control mai riguroase. Dar chiar şi cu măsurile de control cele mai riguroase, acest lucru se poate întâmpla, fie prin comiterea unor fraude, fie din neglijenţă, fie din orice alt motiv. Responsabilitatea noastră este de a ne asigura că avem o legislaţie – pe care o consider mulţumitoare în prezent – şi de a ne asigura că statele membre respectă această legislaţie. Datoria noastră, a Comisiei, este de a exercita controlul şi de a asigura că statele membre îşi respectă obligaţia.

OAV-urile îşi efectuează inspecţiile, iar rapoartele lor sunt făcute publice, astfel că măsura în care legile noastre sunt respectate poate fi dedusă din aceste rapoarte, care sunt întocmite chiar pentru fiecare ţară în parte.

Mulţi dintre dumneavoastră aţi adus în discuţie trasabilitatea, care este, într-adevăr, unul dintre pilonii principali ai legislaţiei în domeniul alimentar şi care ţine de responsabilitatea operatorilor din sectorul alimentar; aceştia trebuie să poată indica de unde au cumpărat şi cui vând produsele. Cu toate acestea, nivelul de detaliere sau specificitate a metodelor de trasabilitate internă alese de operatorii din sectorul alimentar determină pierderea economică finală care va fi suportată de operatori în caz de retragere a produselor. În cazul de faţă, legea trasabilităţii din Irlanda impune numai menţionarea datei producţiei şi nu ferma de provenienţă a cărnii. Acesta a fost motivul pentru care a fost necesară retragerea tuturor produselor din carne, în cursul celor două luni. Dacă ar fi fost aplicate reguli de trasabilitate (care, desigur, ar fi costat mai mult), ar fi fost retrasă doar carnea identificată ca provenind din ferma respectivă. De aceea trebuie să se decidă: fie se acceptă cheltuieli mai mari şi se aplică reguli de trasabilitate mai eficiente, fie se fac cheltuieli mai mici şi, în final, se suportă pierderile.

S-a menţionat ajutorul acordat din partea Comisiei – deşi plata compensaţiilor nu este responsabilitatea mea, ci a Comisarului Fischer Boel – şi trebuie să spun că sumele furnizate în acest caz au fost plătite în baza aceleiaşi legi, atât în Republica Irlanda, cât şi Irlanda de Nord. Am aici câteva cifre. Comisia a introdus un program de asistenţă privind depozitarea privată pentru Irlanda de Nord, în baza căruia se pot depozita până la 15000 de tone, pe o perioadă de maxim şase luni. Bugetul pentru această măsură este de 6,9 milioane de euro. Un program similar de depozitare privată a fost adoptat, de asemenea, în Republica Irlanda. Conform acestui program, se pot depozita până la 30000 de tone, timp de maxim şase luni, în limitele unui buget maxim de 13,9 milioane de euro. În Republica Irlanda a existat de asemenea un program de eliminare a PCB-urilor, cofinanţat de Comunitate, în valoare de 20,6 milioane de euro. Comisia nu a efectuat plăţi direct fermierilor nici în Republica Irlanda, nici în Irlanda de Nord, fiindcă nu există nicio bază juridică pentru astfel de compensaţii.

Rezumând, aş spune că avem o legislaţie bună, însă pe viitor trebuie să fim vigilenţi. Trebuie să ne asigurăm că legile respective sunt aplicate de statele membre şi, în acest sens, avem nevoie de cooperarea statelor membre. În ceea ce priveşte Comisia, trebuie să continuăm efectuarea controalelor şi să ne asigurăm că statele membre respectă reglementările.

În pus, de îndată ce primim rezultatele cercetărilor şi ale anchetelor, putem concepe planuri pentru viitor. Dacă vom considera că există posibilităţi de îmbunătăţire a reglementărilor, nu vom ezita să facem acest lucru.

  Preşedinta. – Dezbaterea se încheie.

17. Ordinea de zi a următoarei şedinţe

18. Ridicarea şedinţei

(Şedinţa s-a încheiat la ora 10.45 )