Stenograma dezbaterilor

Joi, 5 februarie 2009 - Strasbourg

11.2. Situaţia refugiaţilor birmani în Thailanda

  Preşedintele: - Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea a şase propuneri de rezoluţii referitoare la situaţia refugiaţilor birmanezi din Thailanda.⁽¹⁾

  Erik Meijer, autor. −(NL) Dnă preşedintă, Birmania este recunoscută ca fiind o dictatură militară violentă în care un grup de profitori a reuşit să rămână la putere timp de mulţi ani. Opresiunea şi sărăcia au determinat mulţi oameni să fugă din ţară sau, cel puţin, să încerce să fugă.

Diversitatea etnică a Birmaniei justifică şi reîntăreşte această dictatură. În multe zone, minorităţile etnice sunt majoritare. Acestea caută să obţină autonomia şi organizează proteste împotriva dictaturii centrale. Liderii militari consideră că dictatura este necesară pentru a menţine unitatea acestei ţări şi pentru a înăbuşi acţiunile rebelilor. Sunt mai interesaţi de teritorii, decât de oamenii care le locuiesc. Prin importantele concesionări de exploatare acordate companiilor străine, se iau sursele de venit ale locuitorilor indigeni, natura şi mediul înconjurător fiind grav afectate în cadrul procesului.

Nevoia de a părăsi ţara este întărită şi de faptul că nu se acordă atenţia cuvenită celor aparţinând majorităţii regionale. Regimul este determinat să elimine grupurile care creează probleme, fie prin uciderea acestora, fie prin alungarea acestora din ţară. Mulţi dintre cei vizaţi încearcă să fugă pe mare în bărci improvizate, existând riscul de a se îneca. Mulţi dintre refugiaţi au trecut graniţa în Thailanda, ţara vecină: conform estimărilor, aproximativ două milioane şi jumătate de persoane au fugit din Birmania în ultimii 25 de ani, iar zeci de mii dintre aceştia cărora li s-a refuzat intrarea au rămas fără adăpost în ţinutul nimănui, de-a lungul frontierei.

Din păcate, sentimentele de empatie sau solidaritate cu refugiaţii sunt şi mai puţin prezente în Asia de Sud-Est, în comparaţie cu Europa. Adesea, refugiaţii sunt trimişi înapoi la casele lor, deşi aceasta înseamnă o moarte sigură. Opinia publică se arată prea puţin interesată de aceste aspecte, chiar dacă este vorba de oameni de aceeaşi religie, cum este cazul bărcilor cu refugiaţi musulmani care au ajuns în Indonezia venind din Birmania.

De asemenea, guvernele din zonă acordă prioritate relaţiilor de bună vecinătate cu colegii lor din statele aflate sub regimuri dictatoriale, în loc să facă presiuni pentru o ameliorare a situaţiei. Unele state din Europa au tendinţa să adopte o atitudine similară şi se poate vedea impactul dezastruos al acestei poziţii asupra Asiei. Este un alt motiv pentru care ar trebui să cerem ţărilor asiatice să găsească o soluţie.

  Charles Tannock, autor. −Dnă preşedintă, acest caz prezintă situaţia minorităţii dintr-o ţară în care minorităţile sunt, în cel mai bun caz, marginalizate şi, în cel mai rău caz, maltratate. Poporul Rohingya a avut de suferit o dublă discriminare timp de mulţi ani. Fiind de religie musulmană, li se refuză dreptul de a-şi practica credinţa în mod liber, un drept pe care noi, în UE, îl considerăm fundamental, iar moscheile lor au fost devastate şi desecrate. Ca minoritate etnică, poporului Rohingya i se refuză în mod sistematic drepturile civile pe care noi, cei din restul lumii, le considerăm inerente: dreptul la căsătorie, dreptul la liberă circulaţie, dreptul de a fi recunoscuţi ca cetăţeni ai ţării în care trăiesc şi dreptul la educaţie.

Contemplându-ne propriile realizări în domeniul respectării drepturilor omului, noi, cei din UE, tindem să uităm că multe popoare din lume nu se pot bucura nici de cele mai fundamentale drepturi. Noi, cei din cadrul acestei adunări, suntem conştienţi de situaţia generală a cetăţenilor din Birmania, dar de la revolta călugărilor budişti din 2007, această ţară a dispărut treptat din conştiinţa publică.

Soarta cutremurătoare a prea puţin cunoscutului popor Rohingya, în special a refugiaţilor care fug pe mare în bărci şi care fac obiectul acestei rezoluţii, ne-a trezit din nou atenţia asupra regimului despotic din Birmania, o ţară de altfel foarte bogată, ca potenţial uman. Brutalitatea juntei militare contrastează enorm cu acţiunile Thailandei, care şi-a declinat doar parţial, în opinia mea, responsabilitatea pentru refugiaţii aparţinând Rohingya, afirmând că majoritatea acestora sunt mânaţi doar de interese economice, ceea ce mi se pare a fi foarte puţin probabil, şi trimiţându-i înapoi. Thailanda trebuie să îşi ia mai în serios rolul de forţă de stabilitate şi umanitate în regiune.

În schimb, ne putem aştepta la foarte puţine de la brutalii lideri militari birmanezi, care au rămas fără reacţie la apelurile noastre timp de atâţia ani. Sper ca dispreţul juntei de generali pentru opinii civilizate să se întoarcă într-o zi şi să îi bântuie, de preferat în faţa unui tribunal penal internaţional, de îndată de Birmania se va elibera de tiranie.

  Marios Matsakis, autor. −Dnă preşedintă, regimul brutal la putere în Birmania a făcut ca mii de civili să părăsească, în mod constant, ţara în căutarea unui viitor mai sigur şi a unui vieţi mai bune în ţara vecină, Thailanda, sau via Thailanda, în alte ţări din Asia de Sud-Est.

Printre aceşti oameni neajutoraţi se numără şi comunitatea indigenă Rohingya din vestul Birmaniei care, în ultimii ani, au fost victimele epurării etnice derulate de guvernul birmanez. Din păcate, autorităţile thailandeze nu au oferit refugiaţilor asistenţa umanitară pe care ar fi meritat-o. În schimb, se pare că aceştia au fost persecutaţi cu înverşunare. Facem apel la guvernul thailandez să respecte drepturile omului în ceea ce priveşt refugiaţii birmanezi şi să îi trateze cu respect, compasiune, demnitate şi omenie.

Această rezoluţie îmi oferă ocazia de a menţiona cazul scriitorului australian de origine cipriotă, Harry Nicolaides, care a fost condamnat la trei ani de închisoare în Thailanda pentru presupuse insulte la adresa familiei regale într-o carte scrisă în 2005. Dl Nicolaides preda limba engleză la o universitate din Thailanda la acea vreme şi în cartea sa a făcut o referire anonimă la un membru al familiei regale thailandeze, iar lucrarea incriminată este, în mod clar, o ficţiune.

Pe durata procesului său, dl Nicolaides a fost nevoit să defileze în faţa mass-mediei internaţionale în lanţuri şi a relatat reporterilor că a fost supus la chinuri de neimaginat. Dl Nicolaides şi-a cerut scuze în faţa familiei regale şi a făcut apel la o amnistiere regală.

Credem că scriitorul australian a fost supus îndeajuns unor pedepse şi maltratări de către autorităţile thailandeze, care au instrumentat acest caz fără tact şi în mod inadecvat şi solicităm acestora şi familiei regale să procedeze imediat la eliberarea dlui Nicolaides şi să permită reîntoarcerea acestuia în Australia. O atitudine contrară ar fi neînţeleaptă, regretabilă şi dăunătoare pentru Thailanda.

  Marcin Libicki, autor. – (PL) Dnă preşedinte, astăzi vorbim despre Sri Lanka, Birmania şi Thailanda. Cu ocazia altor sesiuni am vorbit şi despre alte ţări. Totuşi, de fiecare dată este vorba de războaie civile fără sfârşit, crime şi încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului.

Nu vom putea pune capăt acestor crime atroce, dacă nu recunoaştem că există forţe politice şi interese externe fără scrupule în spatele acestor războaie. Aceste războaie nu ar putea dura la nesfârşit în ţările mai sărace, care nu şi-ar putea permite deloc un astfel de „lux”, dacă nu ar exista interese externe în spatele acestora.

De aceea, trebuie să facem două lucruri pentru a pune capăt stării de fapt. În primul rând, trebuie să identificăm interesele şi forţele politice implicate şi, prin metode politice, să le cerem să înceteze. În al doilea rând, trebuie să creăm o forţă militară expediţionară, poliţienească şi militară care să ia măsuri preventive acolo unde metodele politice nu dau niciun rezultat. Uniunea Europeană are capacitatea de a face acest lucru.

  Catherine Stihler, autor. −Dnă preşedintă, tratamentul şi discriminarea la care este supusă comunitatea Rohingya ne cutremură pe noi toţi. Ca minoritate musulmană în Birmania budistă, aceasta nu este recunoscută ca una din minorităţile etnice ale Birmaniei. Nu au parte decât de foarte puţine drepturi legale, după cum o subliniază şi amendamentul 3 redactat de Glenys Kinnock, se confruntă cu o sărăcie impusă, li se refuzul dreptul la cetăţenia birmaneză, nu au dreptul la liberă circulaţie, sunt impozitaţi în mod arbitrar, li se confiscă pământurile şi li se refuză dreptul de a se căsători.

Nu este de mirare că mulţi dintre aceştia încearcă să părăsească Birmania, neavând nicio altă şansă. Relatările şocante despre o mie de cetăţeni aparţinând comunităţii Rohingya care au navigat în bărci timp de 12 zile şi care, în loc să fie adăpostiţi la loc sigur de autorităţile thailandeze care i-au descoperit, au fost tractaţi şi apoi lăsaţi în voia sorţii în apele internaţionale fără echipament de navigaţie, apă sau alimente, sunt revoltătoare pentru oricine mai păstrează o urmă de decenţă umană.

Chiar ieri, într-un articol din The Guardian, au fost evidenţiate şi alte incidente. Cel mai recent caz se referă la 220 de bărbaţi care au fost descoperiţi de pescarii din zonă plutind într-o barcă deschisă. Aceşti refugiaţi pretind că au fost reţinuţi de autorităţile thailandeze pe o insulă îndepărtată timp de două luni şi că au fost bătuţi înainte de a fi forţaţi să intre în bărci şi lăsaţi în voia sorţii.

Trebuie examinate abuzurile şi lipsa unor acţiuni coordonate la nivel internaţional pentru a ajuta comunitatea Rohingya. Thailanda trebuie să îşi asume şi ea anumite responsabilităţi. Prim-ministrul thailandez trebuie să ia măsuri. Problema abuzurilor comise de oficialităţile thailandeze trebuie tratată cu cea mai mare atenţie. Guvernul thailandez trebuie să ratifice convenţia ONU privind statutul refugiaţilor şi protocolul din 1967. După cum a spus şi Joel Chamy, vicepreşedinte al Refugees International din Washington, comunitatea Rohingya are nevoie de protecţie şi azil.

Thailanda nu s-a arătat dispusă să le ofere, iar problema nu va dispărea de la sine. Există rapoarte în curs referitoare la tratamentul aplicat refugiaţilor birmanezi de către autorităţile din Malaezia. Mulţi dintre refugiaţi sunt vânduţi ca sclavi, femeile şi copii sunt forţaţi să devină sclavi sexuali, iar bărbaţii sunt vânduţi ca mână de lucru pe vasele de pescuit. Unii dintre peştii capturaţi de aceştia ar putea ajunge chiar pe mesele europenilor. Sper ca astăzi să tragem un semnal de alarmă cu privire la situaţia refugiaţilor birmanezi şi, în special, a comunităţii Rohingya.

  Raül Romeva i Rueda, autor. −(ES) Acum două săptămâni, am avut ocazia de a vizita Birmania şi frontiera acesteia cu Thailanda. Acolo am văzut cu ochii mei nedreptatea cu care tratăm unele zone ale lumii în termeni politici şi de mass-media.

De cele mai multe ori, nu ne mişcă decât titlurile de primă pagină. Ceea ce am văzut în Birmania, şi care nu mai ţine capul de afiş al presei, este o dramă foarte puţin diferită de cele care ne-au făcut să ne mobilizăm în cazuri similare.

Avem de-a face cu exemple foarte clare de persecuţie, tortură, reţinere ilegală, viol şi alte atrocităţi comise de junta militară birmaneză. Una dintre cele mai regretabile acţiuni recente a fost adoptarea unei aşa-numite constituţii care încalcă chiar şi principiile democratice de bază şi asigură impunitatea totală pentru toate actele pe care tocmai le-am menţionat.

Este de înţeles de ce oamenii fug de această situaţie, aşa cum a făcut comunitatea Karen de mai mulţi ani şi, conform textului rezoluţie de azi, aşa cum face şi comunitatea Rohingya, membrii acesteia căutând refugiu în Thailanda.

În această privinţă, am observat cu ocazia vizitei mele că atât Thailanda, cât şi comunitatea internaţională au adoptat o atitudine îngrijorător de submisivă faţă de junta militară din Birmania. De exemplu, multe asociaţii ale avocaţilor, partide de opoziţie, refugiaţi sau prizonieri politici ne-au atenţionat cu privire la cumplitele consecinţe care s-ar putea abate asupra poporului birmanez în cazul în care comunitatea internaţională şi, în special, Uniunea Europeană sprijină şi aprobă alegerile de faţadă care urmează să fie organizate de SPDC în 2010. Ne-au avertizat că acestea nu ar face decât să dea mână liberă juntei pentru a comite o gamă largă de crime care ar face obiectul impunităţii.

Grupurile politice şi etnice care se opun juntei sunt foarte bine organizate şi au redactat o constituţie alternativă, care se apropie mai mult de principiile pe care afirmăm că le apărăm în Uniunea Europeană. De aceea, ar fi o greşeală din partea noastră să îi lăsăm pe aceşti oameni în voia sorţii, ceea ce ne-ar face complici, fie activi, fie pasivi, la dictatura din Birmania.

  Giovanna Corda, în numele grupului PSE. – (FR) Dnă preşedintă, dnă comisar, stimaţi colegi, ieri am văzut nişte imagini cu refugiaţii Rohingya din Birmania. Ceea ce caracterizează viaţa la bordul acestor bărci improvizate este suferinţa umană.

După o scurtă perioadă de detenţie, navele thailandeze i-au ghidat pe refugiaţi în afara apelor sale teritoriale şi i-au lăsat pradă disperării. Şi totuşi, Thailanda vrea să pară primitoare cu refugiaţii şi solicitanţii de azil. Mai mult, ca vecin direct al Birmaniei, Thailanda este la curent cu condiţiile inumane de viaţă datorate juntei, ceea ce îi determină pe mulţi birmanezi să emigreze, riscându-şi vieţile şi încercând să traverseze pe mare, ceea ce eu aş numi o traversare a morţii.

Facem apel la Thailanda şi celelalte ţări din ASEAN să caute o soluţie viabilă la situaţia refugiaţilor şi, în special, a comunităţii Rohingya, despre care vorbim azi.

Cerem, de asemenea, Thailandei să ratifice Convenţia ONU din 1951 privind refugiaţii şi Protocolul din 1967.

  Urszula Krupa, în numele grupului IND/DEM. – (PL) Dnă preşedintă, problema încălcării drepturilor omului în Birmania a fost discutată de mai multe ori în timpul acestei legislaturi parlamentare.

Birmania, o ţară faimoasă pentru templele sale budiste care abundă în obiecte din aur, este şi o închisoare pentru mii de birmanezi. Aceştia trăiesc sub unul din cele mai ample regimuri politice din lume, de sub dominaţia căruia încearcă să scape îndreptându-se spre SUA, Australia, Canada, ţările Europei sau vecinii lor imediaţi. După adoptarea mai multor rezoluţii prin care se cere eliberarea a mii de prizonieri politici, inclusiv a multor lideri ai opoziţiei, printre aceştia numărându-se şi un fost laureat al premiului Nobel, precum şi după proteste din partea organizaţiilor internaţionale împotriva recrutării copiilor din Birmania, care sunt mai apoi obligaţi să muncească şi cărora nu li se acordă îngrijirea adecvată, discutăm astăzi despre problema încălcării drepturilor omului.

Încercând să scape de acest iad birmanez, mii de oameni – membri ai minorităţii musulmane – au fost capturaţi în bărcile lor navigând în apele teritoriale thailandeze, au fost forţaţi să intre în apele internaţionale şi au fost lăsaţi fără echipament de navigaţie sau alimente, iar unii dintre aceştia au fost chiar aruncaţi în închisori.

Minoritatea etnică musulmană este, de asemenea, persecutată de regimul militar la putere în Birmania. Aceasta include refuzul acordării drepturilor cetăţeneşti, încarcerarea, accesul limitat la educaţie, bariere în calea căsătoriei, restricţii legate de libera circulaţie, precum şi distrugerea moscheilor, a bisericilor şi a altor lăcaşuri de cult. Deşi ar trebui să apreciem permisiunea acordată de autorităţile thailandeze refugiaţilor de a se adăposti temporar pe teritoriul acesteia, precum şi declaraţia prim-ministrului thailandez prin care se anunţa demararea unor investigaţii, evenimentele recente sunt, în mod evident, o încălcare clară a drepturilor omului de către autorităţile thailandeze.

Bineînţeles că vom susţine rezoluţia care, totuşi, nu rezolvă problema tragediilor umane din regiune, fondul conflictelor fiind reprezentat nu doar de regimul militar inuman şi de conflictele religioase, ci şi de interesele diferitelor forţe implicate. De aceea, este necesar să ne opunem mai eficient juntei militare şi tendinţelor separatiste ale grupurilor care îi persecutează pe cei aparţinând altor religii.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (PSE). – (PL) Dnă preşedintă, în ultimii ani, mii de birmanezi au părăsit Birmania de teama unor represiuni din partea regimului militar la putere şi datorită foametei, căutând să se refugieze în Thailanda sau în ţările vecine din Asia de Sud-est. Acesta este, în special, cazul minorităţii etnice Rohingya din vestul ţării. Acestora li se refuză în mod constant acordarea cetăţeniei, libertatea lor de exprimare şi de circulaţie sunt limitate şi li se refuză anumite drepturi elementare ale omului.

Problema refugiaţilor birmanezi are o dimensiune regională, iar ţările vecine, cum ar fi India, Bangladesh sau Indonezia, trebuie să conlucreze mai îndeaproape pentru a găsi soluţii şi pentru a oferi refugiaţilor un adăpost şi o îngrijire adecvată. Agenţiile internaţionale raportează cazuri de tratamente inumane aplicate refugiaţilor birmanezi şi deportarea lor brutală, ceea ce ar fi sinonimă cu condamnarea lor la o moarte sigură. Atunci când garda de coastă thailandeză a forţat o barcă cu o mie de refugiaţi să reintre în larg, fără alimente la bord, acesta a fost un act inuman care a dus la moartea mai multor refugiaţi.

În plus, acţiunile regimului militar birmanez şi actele de violenţă comise împotriva minorităţii Rohingya trebuie condamnate cu fermitate şi trebuie să se insiste în favoarea reinstaurării depline a drepturilor acestora.

  Justas Vincas Paleckis (PSE). – (LT) Există două faţete ale acestor evenimente tragice de la frontiera birmano-thailandeză. Este regretabil că autorităţile thailandeze au recurs la astfel de măsuri nejustificabile, cu atât mai mult cu cât Thailanda este recunoscută ca fiind un stat în care se respectă drepturile omului şi care oferă adăpost multor refugiaţi. Prim-ministrul a afirmat că aceste evenimente vor fi investigate şi că cei care au avut un comportament reprobabil faţă de refugiaţii birmanezi vor fi pedepsiţi. Să sperăm că aceste angajamente vor fi duse la bun sfârşit. Pe de altă parte, nu este pentru prima dată când discutăm despre comportamentul indecent şi inadmisibil al regimului din Birmania. Cred că Uniunea Europeană ar trebui să ia măsuri mai stricte în acest sens şi cu siguranţă că aşteptăm şi fapte, nu doar vorbe din partea puterilor mondiale. China, în special, trebuie să facă presiuni asupra Birmaniei pentru a respecta drepturile opoziţiei şi ale minorităţilor de acolo.

  Tunne Kelam (PPE-DE). – Dnă preşedintă, astăzi, această adunare a adoptat un raport privind normele minime de primire a solicitanţilor de azil. Acesta are relevanţă şi pentru ţări ca Birmania sau Thailanda. Ne aflăm astăzi, aici, în numele reprezentanţilor Parlamentului European, pentru a apăra drepturile minorităţii musulmane din Birmania.

Situaţia a devenit şocantă şi alarmantă, soldaţii thailandezi forţând refugiaţii birmanezi să iasă în larg în bărci fără motor; cel puţin 500 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa. Pentru Thailanda, relatările supravieţuitorilor sunt, cel puţin, incriminante. Să trimiţi refugiaţii înapoi în calea pericolului este îndeajuns de grav, dar să îi forţezi să plutească în derivă, pentru ca în final aceștia să moară, este mult mai grav. Alţii au ajuns să muncească ca sclavi în Thailanda.

Prim-ministrul thailandez a promis că va avea loc o investigaţie, dar trebuie să îi oferim sprijin, pentru ca acesta să poată acţiona independent de forţele armate şi în conformitate cu normele internaţionale de conduită umană.

  Ewa Tomaszewska (UEN). – (PL) Dnă preşedintă, am dezbătut de multe ori în cadrul acestei adunări situaţia din Birmania. De aceea, nu trebuie să surprindă pe nimeni că populaţia birmaneză aflată în pericol recurge la astfel de încercări drastice de a scăpa, traversând Marea Andaman.

Cei care ajung pe coasta Thailandei sunt, deseori, trataţi într-un mod inuman. Sunt trimişi înapoi pe mare cu mâinile legate şi în bărci fără motor. 46 de membri ai minorităţii Rohingya au fost luaţi prizonieri de către Comandamentul de operaţiuni pentru securitate internă al Thailandei, după ce au ajuns pe insula Phrathong. Aceştia nu beneficiază de asistenţă juridică şi nu au nici acces la avocaţii care se ocupă de problemele refugiaţilor. Refugiaţii birmanezi au nevoie imediată de adăpost şi asistenţă umanitară.

  Mariann Fischer Boel, membru al Comisiei. −Dnă preşedintă, Comisia Europeană urmăreşte cu interes prioritar situaţia din Myanmar şi Thailanda, inclusiv recentele incidente în care refugiaţi din Bangladesh şi Myanmar au eşuat pe coastele Thailandei.

Thailanda adăposteşte aproximativ 140 000 de refugiaţi în nouă tabere situate de-a lungul frontierei. Mai mult de un milion de cetăţeni birmanezi constituie o parte importantă a forţei de muncă din Thailanda în sectorul agricol, textil şi turistic. Comunitatea Rohingya, care a ajuns pe mare în Thailanda, este parte a emigraţiei cu multe faţete, forţate sau voluntare, din Birmania. Mai mult, Thailanda trebuie să se ocupe şi de problemele altor refugiaţi, cum ar fi poporul Hmong din Laos.

Complexitatea acestor chestiuni necesită o soluţie politică, umanitară şi economică de amploare. Comisia poartă dezbateri intense cu comunitatea internaţională şi cu guvernul thailandez pentru a se găsi posibile soluţii în acest sens.

Recentele instabilităţi politice din Thailanda au întrerupt dialogul cu guvernul asupra acestor aspecte, dar nu este decât o situaţie temporară. Prin urmare, Comisia se aşteaptă ca iniţiativa UE care priveşte guvernul să se transforme într-o abordare constructivă.

La 29 ianuarie 2009, troica UE a transmis toate aceste preocupări autorităţilor thailandeze la nivel de ambasadori la Bangkok. Am salutat intenţia guvernului thailandez de a investiga în mod detaliat evenimentele petrecute şi de a face cunoscute constatările sale, solicitând guvernului să îi trateze pe cei care intră la bordul bărcilor în apele teritoriale thailandeze, în conformitate cu normele internaţionale umanitare şi normele privind drepturile omului.

Comisia apreciază intenţia guvernului thailandez de a permite accesul oficialilor din partea Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi la persoanele care sosesc la bordul bărcilor.

Comisia încurajează, de asemenea, guvernul thailandez să caute o cooperare regională care să implice şi Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, deoarece problema comunităţii Rohingya şi celelalte chestiuni legate de strămutare menţionate anterior necesită un răspuns amplu.

În concluzie, o soluţie viabilă nu poate fi obţinută prin consideraţii de securitate pe termen scurt, ci trebuie să aibă în vedere aspectele pe termen lung legate de situaţia politică, umanitară şi socio-economică.

În ciuda faptului că Thailanda nu a ratificat Convenţia din 1951 privind refugiaţii, guvernul regal din Thailanda a dat dovadă, în trecut, de preocupări de ordin umanitar. Comisia va continua să reamintească autorităţilor thailandeze că este necesară respectarea normelor internaţionale privind drepturile omului, ca precondiţie pentru găsirea unei soluţii.

  Preşedintele: - Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc la sfârşitul dezbaterilor.

(1) Vă rugăm să consultaţi procesul-verbal.