Dezbateri

Joi, 12 martie 2009 - Strasbourg

10. Explicaţii privind votul (continuare)

Explicaţii orale privind votul (continuare)

- Propunere de rezoluţie (B6-0135/2009)

  Daniel Hannan (NI) – Domnule preşedinte, tibetanii, ca toate naţiunile, aspiră să trăiască în conformitate cu propriile legi şi sub conducerea propriului lor popor, iar prin negarea aspiraţiilor lor naţionale, guvernul chinez foloseşte o serie de argumente în legătură cu abolirea feudalismului şi combaterea sclaviei şi a superstiţiilor.

În definitiv, este o versiune a ceea ce Engels numea „falsă conştiinţă”: ei cred că tibetanii nu înţeleg prea bine problema şi, prin urmare, nu ar trebui să le fie permisă o democraţie în toată regula.

Rog membrii acestei adunări să se gândească la ironia asemănării dintre acest argument şi cel care a fost afişat în urma voturilor împotrivă ale francezilor, olandezilor şi irlandezilor. Din nou în această Cameră, am tot auzit că nu s-a înţeles corect despre ce era vorba, că de fapt au votat în legătură cu altceva – împotriva domnului Chirac sau împotriva aderării Turciei sau împotriva liberalismului anglo-saxon – şi că nu înţeleseseră problema şi că trebuia să fie informaţi mai bine.

Cred că persoanele, fie din Tibet sau din alte naţiuni ale Uniunii Europene, înţeleg care le sunt dorinţele şi că ar trebui să li se permită să şi le exprime prin procesul electoral. Ştiu că devin la fel de plictisitor ca şi Cato cel Bătrân, însă şi lui i s-a dat ascultare până la urmă şi voi repeta, aşa cum am făcut-o în fiecare discurs, că ar trebui să avem un referendum asupra Tratatului de la Lisabona. Pactio Olisipiensis censenda est!

Explicaţii scrise privind votul

- Raport: Pia Elda Locatelli (A6-0067/2009)

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris – (IT) Domnule preşedinte, Italia suferă din cauza unui adevărat exod al intelectualilor. Această emigrare în masă a cercetătorilor, an după an, devine o tendinţă bine definită. Câştigătorul premiului Nobel pentru medicină, Renato Dulbecco, a afirmat că cei care doresc să facă muncă de cercetare pleacă aşa cum au făcut-o şi în trecut şi din aceleaşi motive. Aceştia pleacă pentru că nu există perspective de carieră, salarii convenabile sau fonduri pentru cercetare, iar uşile centrelor de cercetare sunt închise întrucât, pe lângă lipsa de fonduri, le lipseşte organizarea pentru primirea noilor grupuri şi pentru dezvoltarea de noi idei.

Cercetătorii italieni pleacă din cauza lipsei unei infrastructurii, mai ales în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, din cauza lipsei fondurilor, a salariilor derizorii şi a unui sistem de selecţie care descurajează cei mai buni candidaţi şi răsplăteşte recomandările. Pleacă şi se plâng, deoarece pregătirea de bază oferită de universităţile noastre este excelentă. Însă lipsesc toate celelalte.

Sunt de acord că statele membre trebuie să asigure recrutarea deschisă, transparentă şi pe bază de concurs a cercetătorilor, în funcţie de merite ştiinţifice. Meritele ar trebui măsurate în funcţie de excelenţă în domeniul ştiinţific şi de producţia ştiinţifică (publicaţii). Însă şi alte aspecte importante ar trebui să conteze ca merite în cariera unui cercetător: capacitatea de a inova, abilităţile de coordonare a cercetării, abilităţile de instruire şi de monitorizare şi capacitatea de a colabora cu industria.

  Nicodim Bulzesc (PPE-DE) în scris. − Am votat favorabil această propunere de rezoluţie pentru că sunt de acord cu ideea că Europa are nevoie de un număr mai mare de cercetători. Acest raport este foarte important pentru că, printre altele, îndeamnă statele membre să îmbunătăţească oportunităţile de carieră existente pentru tinerii cercetători, de exemplu printr-o mai bună finanţare şi printr-o promovare bazată pe realizări, cum ar fi capacitatea de inovare, stagiile în întreprinderi etc., mai degrabă decât pe vechime.

  Avril Doyle (PPE-DE), în scris −Raportul deputatei Locatelli face parte dintr-o evaluare a Strategiei de la Lisabona în scopul de a face economia Europei cea mai competitivă din lume până în anul 2010, iar aspectul principal al acesteia este poziţia cercetătorilor în Europa. Au fost identificate patru domenii prioritare în care progresul este esenţial şi anume:

- recrutarea deschisă şi portabilitatea subvenţiilor,

- asigurările sociale şi pensiile,

- condiţiile de angajare şi de lucru atractive şi

- instruirea şi abilităţile cercetătorilor;

Aceste domenii ţin de mobilitatea, transparenţa, publicitatea şi sprijinul acordat cercetătorilor şi potenţialilor cercetători. Înglobarea educaţiei, a inovaţiei şi a cercetării într-o politică de sprijin coerentă reprezintă o parte esenţială a unei economii funcţionale a cunoaşterii. Eforturile noastre de a combate „exodul intelectualilor” şi de a stabili o „reţea a intelectualilor” vor fi intensificate de propunerile care minimizează obstacolele birocratice şi care măresc sprijinul asigurărilor sociale pentru cercetători. În calitate de raportor UE ETS, ştiu prea bine cât este de important rolul cercetării şi nevoia de a stimula talentul şi minţile disponibile pentru a rezolva gravele provocări climatice cu care ne confruntăm. Sunt încântată să confirm apariţia unei Alianţe a Inovaţiei între universităţile UCD şi TCD din Irlanda, un bun exemplu de investiţie în cercetătorii aflaţi la început de carieră.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris – (PT) În ciuda evenimentelor recente care arată clar faptul că Strategia neo-liberală de la Lisabona este unul dintre instrumentele responsabile pentru înrăutăţirea situaţiei economice şi sociale din Uniunea Europeană, raportul insistă asupra aplicării acesteia, cu care nu suntem de acord.

Cu toate acestea, există aspecte pozitive în raport, aspecte pe care le susţinem, mai ales în legătură cu satisfacerea nevoilor cercetătorilor, cu drepturile acestora în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi asigurările sociale, cu reîntregirea familiei, cu drepturile cercetătoarelor şi accesul tinerilor cercetătorilor la finanţări şi cu solicitarea de finanţări mai mari pentru cercetare şi cu implicarea unui număr mai mare de cercetători.

Însă nu este clar cum va garanta strategia europeană pentru cercetare propusă drepturi egale în toate statele membre şi acces universal la parteneriatul european pentru cercetători pentru toţi cercetătorii, mai ales pentru cei tineri, şi mai ales în ţări precum Portugalia, care nu este un factor principal în luarea deciziilor politice într-o Uniune Europeană care este din ce în ce mai mult condusă de marile puteri. Din acest motiv, ne-am abţinut de la votarea acestui raport.

  Adam Gierek (PSE), în scris – (PL) Domnule preşedinte, o carieră academică depinde de mobilitate? Într-o anumită măsură depinde. S-ar putea spune că mobilitatea, mai ales în cazul tinerilor cercetătorilor, poate avea o influenţă semnificativă asupra realizărilor lor viitoare. Acest lucru se datorează faptului că facilitează accesul la noi informaţii şi că le permite cercetătorilor să depăşească limitările mediului în care au fost educaţi. Însă asta nu este tot. O carieră academică începe devreme, în gimnaziu, unde tinerii pun bazele culturii lor generale, mai ales în matematică şi ştiinţe.

Următoarea etapă implică învăţământul superior şi studiile universitare şi doctorale. În fazele iniţiale ale carierei academice a unui tânăr, şi aici vorbesc din proprie experienţă, mobilitatea, accesul uşor la instalaţiile de cercetare şi un subiect interesant şi promiţător cercetat sub supravegherea unor cercetători de seamă sunt mai importante pentru aceşti tineri, mai importante decât viitoarea lor pensie.

Astfel, cel mai important pas către obţinerea unui personal pentru cercetare implică pregătirea condiţiilor propice pentru astfel de studii, în cadrul Institutului European de Tehnologie sau al infrastructurii europene de cercetare, de exemplu, incluzând sprijinul oferit prin intermediul bursele doctorale care sunt disponibile studenţilor UE şi din ţări terţe şi care sunt promovate în mod extensiv. Condiţiile pe care le oferim, în ceea ce priveşte stabilitatea familială şi profesională, vor hotărî dacă tinerii vor intra în instituţii industriale sau academice şi dacă se vor întoarce în ţările de unde provin sau dacă vor călători mai departe odată ce şi-au obţinut doctoratul.

  Adrian Manole (PPE-DE), în scris − În drumul spre cercetare al unui student, mobilitatea fizică trebuie promovată ca fiind o experienţă educativă care nu poate fi înlocuită de mobilitatea virtuală. Trebuie să ne asigurăm că minţile cele mai strălucite au parte de un capital adecvat şi de resursele umane care să le sprijine. Pentru unii, aceasta ar putea însemna accesarea resurselor de dincolo de graniţele ţării de origine.

Beneficiile (de ex. valoarea adăugată) asociate cu mobilitatea studenţilor, a profesorilor şi a cercetătorilor trebuie promovate şi făcute cunoscute. Barierele administrative şi structurale trebuie să fie eliminate; ar trebui să fie disponibile burse şi împrumuturi pentru studenţi şi cercetători, pe lângă alte măsuri stimulative atât pentru indivizi, cât şi pentru instituţii.

Este necesar ca politica de internaţionalizare să ia în considerare: importanţa crucială a cercetătorilor cu experienţă internaţională; oportunităţi lingvistice reale; nevoia de a oferi tuturor studenţilor viitori cercetători posibilitatea de a obţine un număr de credite de limbi străine, fără deosebire de specializare; calitatea bună şi informarea lor privind oportunităţile de studiu şi de cercetare în străinătate.

  Athanasios Pafilis (GUE/NGL), în scris – (EL) Raportul privind parteneriatului european pentru cercetători caută să sporească competitivitatea UE faţă de alte centre imperialiste, să limiteze „exodul” de cercetători şi să atragă cercetători din ţările în curs de dezvoltare.

Acesta promovează libera circulaţie a cercetătorilor între state, între sectorul privat şi cel public, între companii, centre de cercetare şi universităţi, o mai mare coeziune între sectorul privat şi cel public în domeniul cercetării, subjugarea absolută a ştiinţei cerinţelor tehnologice temporare ale pieţei şi orientarea cercetătorilor către cercetarea aplicată, recunoscându-se experienţa anterioară de cercetător în cadrul unei corporaţii drept calificare formală.

Introducerea „formularelor de cercetare” pentru selectarea cercetătorilor dintr-o anumită instituţie ştiinţifică sau universitate dintr-un alt stat membru şi mobilitatea cercetătorilor şi a personalului senior de conducere vor ajuta marile companii să selecteze pe cei mai buni dintre cei mai buni cercetători şi să atragă personal pentru companiile lor, ceea ce le va spori profitabilitate(condiţii flexibile de angajare, muncă neplătită, scutire de la contribuţiile la asigurări). Aceste aranjamente cuprind şi studenţii doctoranzi, care desfăşoară cea mai mare parte a activităţilor de cercetare.

Am votat împotriva acestui raport deoarece cercetătorii trebuie să lucreze în condiţii de angajare stabile, în instituţii care nu concurează pentru „supremaţie”, ci care cooperează pentru a dezvolta ştiinţa şi pentru a deservi necesităţile celor „de jos” şi nu plutocraţia şi profitul marilor companii.

  Teresa Riera Madurell (PSE), în scris – (ES) Pentru a compensa lipsa personalului din domeniul cercetării, este necesar să se faciliteze întoarcerea cercetătorilor europeni care lucrează în afara graniţelor Uniunii Europene şi intrarea oamenilor de ştiinţă din ţările terţe care doresc să lucreze în UE.

Femeile continuă să fie subreprezentate în majoritatea domeniilor ştiinţei şi tehnologiei şi în funcţii de responsabilitate. Este deci important, după părerea mea, să invităm statele membre să asigure un mai bun echilibru de gen în organismele responsabile cu angajarea şi promovarea personalului de cercetare. Este esenţial ca procesul de selectare şi de promovare să devină deschis şi transparent.

Pentru a crea o piaţă unică a locurilor de muncă pentru cercetători, sunt importante şi definirea şi stabilirea unui model unic european de carieră în domeniul cercetării şi introducerea unui sistem integrat de informaţii despre oferte de angajare şi contracte de stagiatură în domeniul cercetării, în toată UE.

În ceea ce priveşte îmbunătăţirea mobilităţii, aş vrea să subliniez că este crucial să se introducă o politică de acordare a vizelor specială, mai rapidă şi mai puţin birocratică, pentru a facilita schimburile cu oameni de ştiinţă din ţări terţe, inclusiv din cele cu care există deja o colaborare ştiinţifică intensă, aşa cum este cazul anumitor ţări din America Latină.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat în favoarea raportului doamnei Locatelli privind un parteneriat european pentru cercetători. Ca lector universitar, înţeleg că Europa are nevoie de mai mulţi cercetători pentru a-şi îmbunătăţi productivitatea şi competitivitatea, mai ales în lumina concurenţei din partea altor mari economii la nivel mondial, precum cea a Statelor Unite şi a Japoniei, cât şi a altor economii în curs de dezvoltare, precum India şi China. Aşadar, din acest motiv sunt de acord cu solicitarea pe care raportorul a adresat-o statelor membre, aceea de a asigura o recrutare a cercetătorilor deschisă, transparentă, bazată pe concurs şi pe meritele ştiinţifice.

- Raport: Toine Manders (A6-0051/2009)

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat pentru.

Noile tehnologii ne-au transformat astăzi viaţa, iar activităţile destinate timpului liber nu sunt o excepţie de la acest proces.

Jocurile video sunt astăzi o activitate preferată de destindere a tinerilor din Europa şi de mai departe. Multe jocuri video sunt destinate de fapt adulţilor, cu conţinut care este în multe cazuri nepotrivit pentru copii.

Ţinând cont deci de comunicarea Comisiei din 22 aprilie 2008 privind protecţia consumatorilor, mai ales a minorilor, în ceea ce priveşte utilizarea jocurilor video, există o necesitate urgentă de a se reglementa etichetarea şi de a folosi măsuri precum punerea la dispoziţie a unui „buton roşu” sau a sistemului on-line PEGI, inclus în Programul european pentru un internet mai sigur.

Este important, de asemenea, ca statele membre să continue să lucreze colaborând îndeaproape pentru a promova protecţia copiilor şi pentru a ajuta industria să dezvolte sisteme care servesc acestui scop.

Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că pentru a realiza acest obiectiv trebuie să câştigăm şi sprijinul producătorilor şi, mai presus de toate, al părinţilor, care sunt instrumentele de control primare în cadrul familiei.

  Glyn Ford (PSE), în scris −Am votat în favoarea raportului Manders privind protecţia consumatorilor, în special a minorilor, în ceea ce priveşte utilizarea jocurilor video. Am votat cu o oarecare reţinere. Pericolul constă în faptul că o preocupare justificabilă în unele cazuri se transformă într-o „panică morală” care este intenţionat disproporţionată în raport cu dimensiunea problemei. Nu susţin neapărat să mergem şi mai departe decât până acum.

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris −(SV) Acest raport conţine o întreagă serie de cerinţe pe care ar trebui să le îndeplinească statele membre pentru a limita folosirea nocivă a jocurilor video: şcolile ar trebui să informeze copiii şi părinţii privind avantajele şi dezavantajele jocurilor video; părinţii ar trebui să ia măsuri pentru a evita consecinţele negative atunci când copiii lor joacă jocuri video; statele membre ar trebui să cerceteze valoarea introducerii unui „buton roşu” care urmează a fi instalat pe dispozitivele de joc şi computere pentru a bloca accesul la anumite jocuri; ar trebui desfăşurate campanii naţionale de informare pentru consumatori; proprietarii internet-cafe-urilor ar trebui să împiedice copiii să joace jocuri destinate adulţilor; ar trebui introdus un cod special de conduită, paneuropean, pentru distribuitorii şi pentru producătorii de jocuri video; şi statele membre ar trebui să introducă legislaţie civilă şi penală privind distribuirea de jocuri violente pentru televizor, video şi calculatoare.

Jocurile video pentru minori sunt asociate multor probleme culturale şi sociale tulburătoare. Însă, tocmai din acest motiv, statele membre trebuie să ajungă la soluţii care se potrivesc propriei culturi şi propriilor valori, pentru a avea o bază democratică în cadrul populaţiei statelor membre. Mustrările din partea instituţiilor UE au aproape efectul opus.

Este importantă şi capacitatea statelor membre de a găsi diferite moduri de a înainta în această privinţă, pentru a ne îmbogăţi experienţa şi cunoştinţele în acest domeniu.

Din aceste motive, am votat împotriva acestui raport în votarea finală.

  Miroslav Mikolášik (PPE-DE), în scris – (SK) Doamnelor şi domnilor, aş vrea să vorbesc despre industria jocurilor video, care are venituri anuale de aproape 7,3 miliarde EUR. Deoarece jocurile video devin din ce în ce mai populare atât în rândul copiilor, cât şi al adulţilor, este important să existe o dezbatere politică despre cadrul de reglementare a acestora. Există unele jocuri video care ajută la dezvoltarea dexterităţii şi la obţinerea de cunoştinţe esenţiale pentru viaţa din secolul XXI. Totuşi, aş vrea să subliniez că jocurile video violente care sunt destinate adulţilor pot avea efecte negative, mai ales asupra copiilor.

Este deci de datoria noastră să protejăm consumatorii, mai ales copiii. Copiilor nu ar trebui să li se permită să cumpere jocuri video care nu sunt destinate categoriei lor de vârstă. Introducerea sistemul paneuropean de informaţii cu privire la jocuri, care clasifică jocurile în funcţie de vârstă, a contribuit la sporirea transparenţei în cumpărarea jocurilor pentru copii, însă distribuitorii încă nu au destule informaţii despre efectele nocive ale jocurilor video asupra copiilor. În acest moment, este esenţial să fie cunoscute aceste efecte negative asupra copiilor şi este necesară cooperarea producătorilor, a distribuitorilor, a organizaţiilor consumatorilor, a şcolilor şi a familiilor. Statele membre trebuie să introducă măsuri care vor împiedica copiii să cumpere jocuri video destinate categoriilor de vârste mai mari. În acelaşi timp, salut propunerea Comisiei Europene şi a Consiliului privind regulile de etichetare a jocurilor video şi crearea unui cod de conduită voluntar pentru jocurile video interactive destinate copiilor.

  Nicolae Vlad Popa (PPE-DE), în scris − Am votat în favoarea raportului de iniţiativă al dlui Toine Manders, care tratează cu o deosebită atenţie tematica jocurilor video.

Piaţa jocurilor video este o piaţă de dimensiune mondială, aflată în continuă expansiune. Însă jocurile video nu se mai adresează demult numai copiilor, întrucât tot mai multe dintre acestea sunt concepute special pentru adulţi. Tocmai de aceea conţinutul multor jocuri este nepotrivit şi poate chiar periculos pentru copiii noştri.

Este adevărat că jocurile video pot fi utilizate în scopuri educative, dar numai cu condiţia ca acestea să fie utilizate conform destinaţiei lor pentru fiecare segment de vârstă. De aceea, trebuie să acordăm o atenţie deosebită sistemului PEGI pentru clasificarea jocurilor. Versiunea PEGI Online vine în ajutorul părinţilor şi al minorilor, oferind atât sfaturi referitoare la protecţia minorilor, cât şi informaţii diverse cu privire la jocurile online.

Raportul subliniază şi necesitatea ca statele membre să asigure măsuri adecvate de control privind achiziţiile online ale jocurilor video, pentru a împiedica astfel accesul minorilor la jocuri cu un conţinut nepotrivit vârstei, destinat adulţilor sau altui segment de vârstă. Raportorul propune, de asemenea, crearea unui „buton roşu” care să dea posibilitatea părinţilor de a dezactiva un joc cu un conţinut nepotrivit vârstei sau de a restricţiona accesul minorilor între anumite ore.<

  Zuzana Roithová (PPE-DE), în scris – (CS) În ciuda avertismentelor din partea experţilor, părinţii subestimează efectul jocurilor pe calculator asupra dezvoltării personalităţii copiilor lor. Între timp, copiii şi tinerii sunt expuşi ore în şir efectelor conţinutului agresiv sau sexual din jocurile pentru calculator. Copiii imită jocurile, ceea ce poate duce la rezultate tragice. Infractorii viitorului vor fi doar rezultatul influenţei jocurilor agresive asupra comportamentului, psihologiei şi obiceiurilor care se manifestă târziu.

Susţin deci crearea unui cod etic pentru distribuitorii şi producătorii de jocuri video.

În opoziţie cu raportorul, bineînţeles, cred că nu avem nevoie numai de regulamente comune voluntare, ci şi de regulamente obligatorii în UE. Deci, cu această rezervă, am votat în favoarea raportului.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat în favoarea raportului Manders privind protecţia consumatorilor, în special a minorilor, în ceea ce priveşte utilizarea jocurilor video. Cred că jocurile video sunt foarte importante din motive educaţionale. Există, totuşi, o mulţime de programe destinate adulţilor care se caracterizează prin utilizarea aproape gratuită a violenţei. Din acest motiv, trebuie să oferim o protecţie corespunzătoare copiilor, inclusiv prin împiedicarea accesului acestora la conţinutul potenţial nociv, destinat unui grup diferit de vârstă. În cele din urmă, cred că standardizarea etichetării jocurilor video va duce la o mai bună înţelegere a sistemelor de etichetare şi, în acelaşi timp, se va promova funcţionarea eficientă a pieţei interne.

- Raport: Luca Romagnoli (A6-0090/2009)

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat pentru.

Israelul este un partener important pentru Uniunea Europeană în Orientul Mijlociu şi în contextul politicii europene de vecinătate.

Un acord privind serviciile aeriene la nivel comunitar ar stabili condiţii de egalitate pentru toţi operatorii de transport aerian comunitari şi isrealieni şi ar permite pasagerilor din toate statele membre să beneficieze de condiţii asemănătoare şi de o concurenţă sporită între operatori. Acestea pot duce la servicii aeriene mai multe, mai ieftine şi mai bune între UE şi Israel.

Este de datoria UE să asigure punerea în aplicare a standardelor comune compatibile cu legislaţia europeană în relaţiile sale cu partenerii mediteraneeni. Acest lucru este posibil numai printr-un acord global negociat la nivel comunitar, care face posibilă cooperarea în domeniul reglementării sau cel puţin recunoaşterea reciprocă a standardelor şi procedurilor aeriene.

Prin urmare, privesc negocierea globală cu Israel ca pe un pas fundamental înainte, către continuarea dezvoltării relaţiilor UE-Israel în domeniul aerian şi către extinderea spaţiului aerian comun în zona Euromed. Încheierea acordului va determina creşterea oportunităţilor de dezvoltare economică şi socială atât pentru operatorii de transport aerian, cât şi pentru pasageri.

  Chris Davies (ALDE), în scris −Nu înţeleg cum un Parlament care a solicitat ridicarea embargoului pe care Israelul l-a impus Fâşiei Gaza poate să fi votat astăzi în favoarea unui raport al cărui scop este intensificarea cooperării cu această ţară.

Marţea trecută a fost o zi normală la punctele de trecere spre Gaza. Israelul a permis trecerea unei cantităţi limitate de alimente, câteva produse de igienă, o anumită cantitate de ulei de gătit şi de motorină, un total de 110 de camioane - deşi UNRWA spune că Fâşia Gaza are nevoie de 500 de camioane de provizii în fiecare zi.

Nu a fost permisă trecerea hârtiei de scris pentru şcoli, a hainelor, a mobilei, a echipamentelor electrice şi a materialelor pentru reconstrucţie. Gaza a fost făcută una cu pământul şi Israelul nu permite reconstruirea acesteia. Nenorocirea continuă.

Preşedintele nostru a făcut vizite, Javier Solana a făcut vizite, parlamentarii au făcut vizite, deputaţii au făcut vizite, chiar şi Tony Blair a făcut vizite. Toţi au solicitat să se pună capăt suferinţei şi totuşi Israelul nu a făcut nicio schimbare.

Nu era momentul să sprijinim acest raport.

  Proinsias De Rossa (PSE), în scris −Am votat împotriva acestui raport care urmăreşte stabilirea unui spaţiu aerian comun cu Israelul. În ciuda celor care susţin contrariul, acesta nu este numai un raport tehnic. Mai degrabă, UE, fiind cel mai mare partener comercial al Israelului, prin semnarea unui acord privind spaţiul aerian comun îi va oferi o bogată recompensă comercială.

Însă,având în vedere evenimentele recente din Gaza, în cursul cărora au fost ucişi cu brutalitate şi fără discriminare civili şi a fost rasă de pe faţa pământului infrastructura Gazei, nimicindu-se efectiv miliarde din sprijinul european pentru dezvoltare, în contextul deciziei Parlamentului European din luna decembrie a anului trecut de a amâna intensificarea relaţiilor UE cu Israelul, şi ţinând cont de lipsa permanentă de respect a rezoluţiilor Naţiunilor Unite şi de extinderea aşezărilor pe Malul de Vest şi Ierusalim, şi având în vedere vizita mea recentă în Gaza în cursul căreia am văzut la faţa locului că Israelul pur şi simplu nu a ridicat asediul Gazei pentru a permite trecerea convoaielor umanitare,

cred că este absolut nepotrivită aprobarea acestui acord de către Parlament. Acordul comercial special cu Israelul ar trebui suspendat până când acesta se va conforma normelor privind drepturile omului şi se va angaja în negocieri constructive şi fundamentale cu vecinii săi, pentru a pune în aplicare soluţia bilaterală a conflictului.

  Mairead McGuinness (PPE-DE), în scris −M-am abţinut de la votul final asupra acordului CE-Israel privind serviciile aeriene, în semn de protest faţă de criza continuă din Palestina. Cred că nu se cuvine să intensificăm relaţiile cu Israelul până când acesta va face eforturi conjugate pentru a uşura suferinţa rezidenţilor palestinieni şi se va angaja într-un dialog politic susţinut pentru a se ajunge la o soluţie bilaterală pentru problemele din regiune.

  Athanasios Pafilis (GUE/NGL), în scris – (EL) Considerăm că este inacceptabil din partea noastră să dezbatem şi din partea Parlamentului European să propună un acord cu Israelul privind crearea unui spaţiu aerian comun între UE şi Israel, în timp ce uciderea poporului palestinian în războiul sângeros dezlănţuit împotriva sa de către guvernul israelian în Fâşia Gaza este încă recentă.

Propunerea unui astfel de acord confirmă răspunderea penală a UE care, prin poziţia sa ipocrită de neutralitate, practic recompensează şi consolidează Israelul şi noul război pe care l-a iniţiat şi care a cauzat un imens dezastru umanitar printre palestinieni, moartea a mai bine de 1300 de palestinieni, din care marea majoritate erau civili, copii şi femei, rănirea a peste 5000 persoane şi distrugerea totală a infrastructurii civile din Gaza, inclusiv a şcolilor şi a clădirilor Naţiunilor Unite.

De asemenea, susţine intenţia Israelului de a dărâma zeci de case în Ierusalimul de Est, dezrădăcinând peste 1000 de palestinieni în altă încercare de a izgoni poporul palestinian din Ierusalim şi făcând şi mai dificilă găsirea unei soluţii pentru Orientul Mijlociu.

Astfel de acţiuni sprijină în general politica imperialistă din zonă, care face parte din tiparele imperialiste ale UE, ale Statelor Unite şi ale NATO din Orientul Mijlociu în general. Totuşi, oamenii sunt din ce în ce mai solidari şi intensifică lupta de partea poporului palestinian pentru un stat palestinian independent, teritorial unit în cadrul graniţelor din 1967, cu capitala în Ierusalimul de Est.

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Domnule preşedinte, am votat în favoarea raportului meu privind spaţiul aerian comun cu Israel. Ar fi de prisos să repet aici motivele care au dus la votul meu pentru. Nici nu mai încape îndoială că acestea sunt şi motivele care se regăsesc chiar în raport.

- Propunere de regulament (C6-0081/2009)

  Catherine Stihler (PSE), în scris −Am votat împotrivă din cauza naturii precare a efectivelor; ar trebui interzis pescuitul tonului roşu până la recuperarea acestora.

- Propunere de rezoluţie (B6-0140/2009)

  Proinsias De Rossa (PSE), în scris −Susţin cu fermitate această rezoluţie care solicită un armistiţiu imediat între armata din Sri Lanka şi Tigrii Tamili, pentru a permite populaţiei civile să părăsească zona operaţiunilor militare. Aceasta condamnă toate actele de violenţă şi de intimidare care împiedică civilii să părăsească zona de conflict. Condamnă şi atacurile asupra civililor, după cum a demonstrat grupul internaţional de criză. Ambele tabere trebuie să respecte legile internaţionale privind ajutorul umanitar şi trebuie să ajute populaţia civilă atât în zona operaţiunilor militare, cât şi în zona sigură. Parlamentul European este îngrijorat şi în legătură cu rapoartele privind supraaglomerarea extremă şi condiţiile proaste din taberele de refugiaţi stabilite de guvernul Sri Lankăi. Am cerut să li se acorde organizaţiilor umanitare naţionale şi internaţionale, precum şi jurnaliştilor accesul neîngrădit în zona operaţiunilor militare şi în taberele de refugiaţi şi invităm guvernul Sri Lankăi să coopereze cu ţările şi cu organizaţiile de întrajutorare care sunt dispuse şi capabile să evacueze civilii.

  Jean Lambert (Verts/ALE), în scris −Salut rezoluţia de astăzi privind Sri Lanka. Ceea ce se întâmplă în nordul ţării este o tragedie, în mare parte ascunsă de ochii lumii, deoarece organizaţiilor umanitare şi jurnaliştilor nu li s-a permis accesul liber pentru a vedea ce se întâmplă, ci trebuie să se bazeze mai mult pe informaţiile partizanilor. Chiar şi înainte de acţiunea militară a guvernului, a fost imposibilă organizarea unei dezbateri deschise, din cauza hârţuirii politice şi a presei.

Nu poate exista o soluţie militară pe termen lung pentru conflict, ci doar o soluţie politică, care recunoaşte drepturile tuturor persoanelor de pe insulă. Trebuie să se declare un armistiţiu imediat de ambele părţi, pentru uşurarea enormei suferinţe a oamenilor. Dacă interesele tamililor sunt pe primul plan, aşa cum susţin ambele tabere, de ce este necesară continuarea suferinţei? Care este scopul acesteia în găsirea unei soluţii pe termen lung? Negocierile pentru pace trebuie să implice toate părţile. Canalele vor fi deschise pentru dialog, dacă ambele tabere doresc acest lucru. Însă trebuie pus capăt violenţei şi represiunii şi să se pună în aplicare în mod activ instrumentele de apărare a drepturilor omului şi supremaţia legii, dacă se doreşte ca oamenii să aibă încredere în rezultat. Comunitatea internaţională este gata să contribuie, atât la uşurarea imediată a suferinţei, cât şi pe termen lung.

  Erik Meijer (GUE/NGL), în scris – (NL) La 9 septembrie 2006, 5 februarie 2009 şi aseară am dezbătut în această adunare conflictul permanent şi fără speranţă dintre tamili şi sinhalezi de pe insula Sri Lanka. Am participat la toate aceste dezbateri. Astfel, am solicitat întotdeauna să nu se ia partea niciuneia dintre tabere în acest conflict, ci să ne jucăm rolul în de a convinge ambele tabere să cadă de acord în privinţa unui tratat de pace. În orice caz, un astfel de tratat trebuie să aibă ca rezultat o regiune tamilă autonomă în nord-estul ţării.

Aseară, domnul Tannock şi domnul Van Orden au susţinut contrariul. Ei s-au referit la atrocităţile comise de mişcarea de rezistenţă tamilă şi vor să ofere tot sprijinul posibil guvernului sinhalez. Această atitudine trece cu vederea faptul că ambele tabere folosesc o violenţă de neacceptat şi că guvernul a fost cel care a întrerupt procesul de pace stabilit de norvegieni.

Mă bucur că astăzi a fost adoptată o rezoluţie care înglobează majoritatea amendamentelor propuse de domnul Evans şi care solicită sprijin umanitar, mediere şi o rezolvare paşnică a conflictului.

  Tobias Pflüger (GUE/NGL), în scris −(DE) Armata din Sri Lanka acţionează cu o severitate de o brutalitate extremă în războiul său împotriva Tigrilor Tamili (LTTE) fără a ţine cont absolut deloc de civili. Civilii sunt ucişi sau răniţi permanent în atacurile acestei armate. Sute de mii sunt închişi şi mulţi nu au acces la ajutoare umanitare. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a descris-o ca pe una dintre cele mai catastrofice situaţii pe care le-a întâlnit vreodată.

Este necesară o încetare imediată a luptelor de ambele părţi, atât cea a armatei Sri Lankăi, cât şi cea a LTTE. Toate organizaţiile şi guvernele internaţionale ar trebui să solicite acest lucru.

În Comisia pentru afaceri externe, conservatorul britanic Charles Tannock, reprezentând Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democraţii) şi Democraţii Europeni, a câştigat acordul pentru solicitarea sa de „armistiţiu temporar”. Astfel s-ar fi susţinut politica brutală de război a guvernului din Sri Lanka şi s-ar fi dat undă verde atacurilor asupra civililor.

Am votat în favoarea rezoluţiei, deoarece, din fericire, majoritatea în Parlamentul European, inclusiv Grupul PPE-DE, nu a urmat în cele din urmă politica inumană a domnului Tannock şi a conservatorilor britanici şi a votat în favoarea solicitării unui armistiţiu imediat.

Punând LTTE pe lista UE a organizaţiilor teroriste, UE s-a plasat de o parte a conflictului şi a dat LTTE undă verde de facto pentru a continua focul. Drept urmare, negocierile care erau în curs la momentul respectiv, sub medierea norvegiană, au eşuat dezastruos şi au putut fi continuate doar cu mare dificultate în afara UE.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, sunt de acord cu propunerea de rezoluţie referitoare la deteriorarea situaţiei umanitare din Sri Lanka, deci am votat pentru adoptarea acesteia. În opinia mea, dată fiind situaţia de urgenţă a cca 170000 civili care sunt prinşi în zona operaţiunilor militare dintre armata din Sri Lanka şi forţele Tigrilor eliberării Tamilului Eelam (LTTE), fără a avea acces la ajutoare umanitare minime, este necesar un armistiţiu temporar imediat între armată şi Tigri, pentru a permite populaţiei civile să părăsească zona de luptă. Cred, de asemenea, că ar trebui să li se permită organizaţiilor umanitare naţionale şi internaţionale să între în zona operaţiunilor militare.

- Raport: Vincenzo Aita (A6-0086/2009)

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat pentru. Aşa cum spune vechiul proverb indian, nu moştenim pământul de la părinţii noştri; îl împrumutăm de la copiii noştri. Terenurile agricole din sudul Europei se află în stare critică. Suferă o presiune crescândă asupra mediului, cu consecinţe negative precum tulburarea echilibrului hidrogeologic, creşterea nivelului mării şi salinizarea rezultantă a solului, pierderea terenului cultivabil, reducerea biodiversităţii şi o mai mare vulnerabilitate la foc, boli ale plantelor şi animalelor.

Aşadar, este clar că una dintre priorităţile agriculturii trebuie să fie întocmirea unui plan de acţiune comun, mai ales prin programe care au ca scop prevenirea deteriorării şi protejarea terenului cultivabil.

Printre abordările problemei degradării solului trebuie să existe o strategie de conservare a solului prin concentrarea unei mai mari atenţii asupra întreţinerii sistemelor de irigaţii folosite în agricultură şi asupra programelor de împădurire. Tehnicile de cultivare a terenurilor uscate, rotaţia culturilor, folosirea genotipurilor adecvate şi controlarea evapotranspiraţiei sunt, de asemenea, foarte importante.

În plus, trebuie să oferim programe de instruire şi de perfecţionare pentru cei care lucrează în sector şi pentru publicul larg, cu dublul scop de a căuta soluţii specifice şi de a sensibiliza utilizatorii în legătură cu nevoia unei utilizări durabile a resurselor naturale şi a pământului.

  Constantin Dumitriu (PPE-DE), în scris − Deteriorarea solului este o problemă care nu poate fi ignorată şi mă bucură iniţiativa unui raport dedicat în mod special combaterii acestui fenomen. Agricultura este cea mai bună metodă pentru a stopa acest fenomen, atâta timp cât însă aceasta se face cu respectarea caracteristicilor pedoclimatice.

Aşa cum am subliniat, însă, şi prin amendamentele depuse şi acceptate la Comisia pentru agricultură, cred că acest raport trebuie să fie valabil pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Din păcate, schimbările climatice şi deteriorarea solului nu mai sunt fenomene izolate, iar abordarea noastră trebuie să fie una coerentă pe tot cuprinsul Uniunii, în baza principiului solidarităţii.

Aşa cum subliniază şi raportorul, avem nevoie nu doar să recunoaştem această problemă a deteriorării solurilor, ci şi să alocăm resursele financiare necesare pentru combaterea efectelor negative. Mă bucur că prin Planul European de Relansare Economică sunt prevăzute 500 de milioane de euro pentru acţiuni ce privesc adaptarea la noile provocări ale schimbărilor climatice, însă acestea sunt acţiuni pe termen scurt. Consider că Uniunea Europeană are nevoie de o strategie integrată, susţinută financiar, pentru a acţiona pentru prevenirea şi combaterea efectelor schimbărilor climatice, în particular a deteriorării solului.

  Edite Estrela (PSE), în scris – (PT) Am votat în favoarea propunerii de Rezoluţie a Parlamentului European referitoare la problema deteriorării terenurilor agricole din Europa de sud, deoarece cred că orientările politicii agricole comune trebuie să includă instrumente destinate combaterii efectelor schimbărilor climatice şi protejării solului.

Trebuie să subliniez importanţa creării unui Observator European al Secetei şi consolidarea reacţiei coordonate a UE la incendii.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris – (PT) Abordarea Grupului Partidului Popular European (Creştini-Democraţi) şi al Democraţilor Europeni de a respinge mai multe propuneri prezentate de acest raport pentru a determina acceptarea propunerii alternative a acestuia, pe care noi o respingem, este regretabilă. În ciuda mai multor neconformităţi, suntem de acord cu multe aspecte din raportul propus, mai ales în legătură cu faptul că agricultura este cel mai bun mijloc de a preveni deteriorarea solului şi că necesită o strategie bine gândită pentru menţinerea acestei activităţi. De asemenea, considerăm că este vitală contribuţia populaţiei agricole la combaterea deşertificării şi rolul crucial al producătorilor în conservarea păturii vegetale a regiunilor afectate de secete persistente. De asemenea, suntem de acord cu afirmaţia privind contribuţia negativă la eroziunea solului a agriculturii intensive, promovată într-o mare măsură de agroindustrie, prin transformarea pământului în teren neproductiv.

Cu toate acestea, credem că raportul ar fi trebuit să meargă mai departe, atribuind responsabilităţi politicilor agricole şi guvernelor UE, precum cel al Portugaliei, deoarece aceste politici sunt cele care au încurajat supraexploatarea solului şi a apei şi au cauzat dezastre ecologice. Credem că aceste probleme pot fi depăşite încă prin detaşarea de aceste politici agricole. Sprijinim canalizarea sprijinului acordat agriculturii către producţie, permiţând creşterea producţiei agroalimentare a ţărilor precum Portugalia şi, în general, modernizarea sectorului primar al acesteia.

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris −(SV) Acest raport, care nu face parte din niciun proces legislativ, recomandă, printre altele, o politică forestieră comunitară, un fond UE specific pentru finanţarea acţiunilor preventive în legătură cu schimbările climatice şi un observator al secetei şi al fenomenelor similare finanţat de UE.

Credem că responsabilitatea ecologică în ceea ce priveşte terenul agricol trebuie să revină, în primul şi în primul rând, statelor membre. Nu există niciun motiv pentru care să declarăm statele membre neputincioase în acest mod şi în acest domeniu.

Ca de obicei, Partidul Independenţă şi Democraţie observă că în această situaţie, din fericire, Parlamentul European nu deţine puterea de codecizie în materie de politică agricolă comunitară. În mod contrar, UE ar cădea în capcana protecţionismului şi a subvenţiilor din ce în ce mai mari acordate diverselor interese speciale din agricultură.

Am votat împotriva acestui raport.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE), în scris − Schimbările climatice accelerează fenomenele de degradare a solului şi de deşertificare, în special în Statele din sud-estul Europei, inclusiv în România. Este motivul pentru care aceste fenomene trebuie abordate coordonat, printr-o revizuire consistentă a politicilor agricole şi prin schimbul de experienţe şi de bune practici între Statele Membre, sub coordonarea Comisiei Europene.

Sunt convins că există numeroase exemple de management eficient al solului şi al apei, precum şi de utilizare a unor culturi agricole rezistente, care pot regenera solul. Există institute de cercetare specializate în domeniu, unul dintre ele chiar în judeţul pe care îl reprezint, Dolj, din România. Împărtăşirea acestor experienţe, precum şi extinderea aplicării lor în zonele afectate de deşertificare, poate determina redarea terenurilor degradate circuitului agricol şi, în consecinţă, revigorarea producţiei. De altfel, proiectul-pilot propus pentru bugetul comunităţii pe anul 2009 este o oportunitate în acest sens. Susţin propunerea raportorului de instituire a unui Centru European de Monitorizare a Secetei.

Fac apel la Comisia Europeană să trateze cu maximă responsabilitate această problematică în cadrul reformei PAC şi să pună la dispoziţia Statelor Membre un set eficient de instrumente financiare care să sprijine combaterea deşertificării, pentru asigurarea unei agriculturi durabile şi a siguranţei alimentare pentru cetăţenii europeni.

  Alexandru Nazare (PPE-DE), în scris − Salut raportul colegului nostru care tratează un subiect extrem de important din punct de vedere social şi economic. Deteriorarea solului afectează viaţa oamenilor din regiunile respective, dar şi potenţialul de dezvoltare economică. În România am văzut în ultimii ani pagubele pe care le poate provoca acest fenomen: case distruse şi oameni rămaşi fără mijloacele de bază pentru asigurarea subzistenţei, reducerea cu până la 30-40% a producţiei agricole, o regiune sudică în pericol de deşertificare.

Impactul economic al acestui fenomen este de necontestat: scăderea veniturilor cetăţenilor care locuiesc în regiunile afectate, creşterea preţurilor la alimente. De aceea, Uniunea Europeană are obligaţia, în baza principiului solidarităţii, să contribuie la combaterea acestui fenomen şi sprijinirea celor afectaţi. Aşa cum am propus şi prin declaraţia scrisă nr. 21/2009, depusă împreună cu colegii mei, UE are nevoie de un mecanism financiar special pentru prevenirea şi combaterea efectelor schimbărilor climatice. Un mecanism financiar flexibil, care să permită deblocarea fondurilor în cel mai scurt timp şi care să fie însoţit de o strategie pe termen mediu şi lung şi de planuri de acţiune care să ia în considerare impactul diferit al schimbărilor climatice asupra regiunilor din UE.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, salut raportul domnului Aita privind ameninţarea deteriorării terenurilor agricole din UE şi reacţia prin instrumente politice agricole comunitare.

Într-adevăr, aprob scopul raportului, acela de a marca puncte de interes, idei şi propuneri practice care să fie luate în considerare în timp util, în vederea formulării unei strategii comune pentru recuperarea, conservarea şi îmbunătăţirea solurilor agricole. Dată fiind criza actuală, trebuie evidenţiat faptul că protecţia solului este un mijloc de a proteja potenţialul nostru de producţie, care are o importanţă politică şi strategică, prin menţinerea echilibrului import-export, prin asigurarea unui anumit grad de autonomie şi prin negocierea flexibilă în forumuri multilaterale.

- Propunere de rezoluţie (B6-0110/2009)

  Glyn Ford (PSE), în scris −În aceste vremuri de criză financiară şi economică, este important să menţinem şi să consolidăm drepturile lucrătorilor, pentru a ne asigura că urmările crizei nu îi vor afecta pe cei mai slabi. Ar fi mult prea uşor să se întâmple acest lucru dacă nu ne asigurăm că echilibrul de forţe nu va ajunge să favorizeze angajatorii şi să defavorizeze angajaţii. Prin urmare susţin această rezoluţie. Mi-aş dori doar să aibă mai multă putere.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat pentru propunerea de rezoluţie referitoare la participarea angajaţilor în companiile cu statut european. De asemenea, trebuie să facilităm dialogul constructiv între instituţii şi angajaţi, în lumina recentelor hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie. Mai mult decât atât, sunt de acord cu punctul care se referă la nevoia Comisiei de a evalua problemele transfrontaliere privind guvernanţa corporativă, legislaţia fiscală şi participarea financiară a angajaţilor în cadrul programelor de deţinere de acţiuni legate de această consultare.

- Propunere de rezoluţie (B6-0112/2009)

  Nicodim Bulzesc (PPE-DE), în scris − Am votat favorabil această propunere de rezoluţie pentru că susţin această iniţiativă care solicită elaborarea de către statele membre a unor mecanisme de cooperare pentru prevenirea efectelor dăunătoare asupra familiilor, în special asupra copiilor, cauzate de despărţirea de părinţi precum şi de distanţele ce îi separă de aceştia.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris – (FR) Acest text despre copiii migranţilor, lăsaţi în ţările de origine, descrie situaţia acută a copiilor lăsaţi în voia sorţii sau cu terţi mai mult sau mai puţin bine intenţionaţi, ameninţaţi cu maltratarea sau expuşi problemelor psihice sau problemelor care ţin de educaţie, socializare şi aşa mai departe.

Acest lucru demonstrează că imigraţia este o dramă umană care generează situaţii inumane.

Trebuie făcut totul pentru a rectifica situaţia, pentru a promova unitatea familiilor în mediile familiale culturale şi sociale.

Într-un cuvânt, iar aceasta este singura soluţie, trebuie făcut totul pentru a inversa fluxurile de imigrare, pentru a-i convinge pe cei tentaţi să-şi părăsească ţara să rămână, pentru a promova dezvoltarea şi pentru a asigura reunirea familiilor doar în ţările de origine.

Astfel ar trebui folosite resursele pe care le-aţi dedicat „importării” sau aclimatizării în Europa a persoanelor care sunt atrase de mirajele pe care le întreţineţi.

  Carl Lang şi Fernand Le Rachinel (NI), în scris – (FR) Este cunoscut faptul că Europa vrea să aibă grijă de tot şi să fie peste tot. Prin această rezoluţie referitoare la copiii migranţilor lăsaţi în ţara de origine, Parlamentul European a ajuns la apogeul nebuniei cu propuneri care nu sunt numai demagogice, ci au ca scop şi transformarea statelor membre în părţi culpabile.

Ni se spune că Uniunea a acordat insuficientă atenţie fenomenului copiilor lăsaţi în ţările lor atunci când migrează părinţii. Statele membre ar trebui să implementeze măsuri care să aibă drept scop îmbunătăţirea situaţiei acestor copii care rămân în ţările de origine şi să le garanteze o dezvoltare normală, în ceea ce priveşte educaţia şi viaţa lor socială. Este ca şi cum am trăi într-un vis! După măsurile care încurajau reîntregirea familiilor în ţările care i-au primit şi dreptul de rezidenţă pentru familii, acum este timpul măsurilor pentru copiii care nu emigrează.

Problema imigraţiei nu va fi rezolvată în acest fel. Logica este eronată. Nu copiii care rămân în urmă ar trebui ajutaţi; familiile şi populaţiile din aceste ţări ar trebui ajutate şi încurajate să stea acasă.

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris −(SV) Pe măsură ce barierele graniţelor UE dispar, cresc ocaziile de a căuta un loc de muncă în alt stat membru al UE decât cel de domiciliu. Este un pas pozitiv, care oferă oamenilor şansa de a face ceva ei înşişi pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de trai şi condiţiile familiilor lor.

Raportorul admite acest lucru, însă alege cu obstinaţie să se concentreze asupra aspectelor negative pe care le poate presupune absenţa unui părinte care caută un venit în străinătate.

Cred că nu este rezonabil ca Parlamentul European să conducă politica socială şi educativă a fiecărui stat membru în modul intrusiv propus. Trebuie să ne arătăm respectul pentru statele membre şi adunările lor alese în mod democrat şi să avem încredere în ele că vor avea grijă singure de propriii cetăţeni şi de bunăstarea acestora.

Prin urmare, am votat împotriva acestei rezoluţii.

  Alexandru Nazare (PPE-DE), în scris − Am votat în favoarea acestei rezoluţii a Parlamentului European pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor care sunt lăsaţi în ţara de origine de părinţii lor plecaţi la muncă în străinătate.

Doresc, însă, să subliniez că luarea unui angajament în acest sens nu este suficientă. Avem nevoie de măsuri concrete care să asigure dezvoltarea normală a copiilor din punctul de vedere al sănătăţii, educaţiei şi vieţii sociale a acestor copii şi care să garanteze integrarea cu succes a acestora în societate şi, mai târziu, pe piaţa muncii.

De exemplu, autorităţile naţionale trebuie să dezvolte o serie de programe educaţionale specifice pentru a trata această problemă, iar beneficiarii unor astfel de programe ara trebui să fie nu numai copiii, ci şi părinţii lor migranţi. Aceştia trebuie şi ei implicaţi în programe de informare şi responsabilizare prin care să fie informaţi cu privire la efectele negative pe care plecarea lor la muncă în străinătate le are asupra vieţii de familie şi, în special, asupra copiilor lor. <

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, ca urmare a întrebării orale a domnului Andersson, voi vota pentru propunerea de rezoluţie referitoare la copiii migranţilor. Într-adevăr, migraţia forţei de muncă a crescut constant în ultimele decenii şi majoritatea migranţilor Europei - 64 milioane - trăiesc în Europa. Mai mult decât atât, cred că migraţia poate avea un impact pozitiv asupra gospodăriilor din ţara de origine, deoarece prin banii trimişi şi prin alte canale se reduce sărăcia şi se sporesc investiţiile în capital uman. Deci sunt de acord că trebuie să cerem statelor membre să ia măsuri pentru a îmbunătăţi situaţia copiilor lăsaţi de părinţii lor în ţara de origine şi să li se asigure dezvoltarea normală din punctul de vedere al educaţiei şi al vieţii sociale.

  Flaviu Călin Rus (PPE-DE), în scris − Am votat propunerea de rezoluţie a Parlamentului European referitoare la copiii migranţilor, care sunt lăsaţi în ţara de origine, deoarece consider că situaţia acestor copii trebuie îmbunătăţită substanţial. Fiecare copil are dreptul la o familie întregită şi la educaţie, pentru a se putea dezvolta armonios. Consider că trebuie să-i sprijinim pe aceşti copii, deoarece şi ei reprezintă viitorul Europei şi al Uniunii Europene.

  Catherine Stihler (PSE), în scris −Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a ajuta copiii imigranţilor să îşi dezvolte potenţialul de care dispun şi să prospere în noul lor mediu.

- Propunere de rezoluţie (B6-0104/2009)

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris −(SV) Partidul Independenţă şi Democraţie este dispus să accepte viitoare extinderi ale Uniunii Europene. Însă, este extraordinar de important ca ţările candidate de facto să îndeplinească cerinţele stabilite şi să fie state absolut democratice guvernate de normele de drept privind aderarea. Trebuie îndeplinite criteriile de la Copenhaga, iar legislaţia asupra căreia cădem de acord nu trebuie numai introdusă, ci şi susţinută în practică şi trebuie garantată siguranţa legală.

Cele trei state despre care am discutat azi au cu siguranţă potenţialul de a deveni state membre în viitor, însă este important să nu fim indulgenţi în privinţa cerinţelor. Experienţa ne arată că progresul este cel mai rapid înainte să se iniţieze negocierile pentru aderare şi continuă mai lent în timpul negocierilor, mai ales dacă aceste negocieri sunt percepute ca îndreptându-se către un rezultat favorabil.

  Zita Pleštinská (PPE-DE), în scris – (SK) Am votat pentru rezoluţia referitoare la raportul de ţară pentru 2008 privind Croaţia şi sunt încântată că această rezoluţie a fost adoptată în Parlamentul European de o mare majoritate.

Rezoluţia laudă bunele rezultate obţinute de Croaţia în 2008 prin adoptarea legilor şi realizarea reformelor necesare pentru obţinerea statutului de membru al UE. Aceste rezultate trebuie susţinute în mod constant prin adoptarea şi punerea în aplicare a reformelor.

Cred că disputa frontalieră dintre Slovenia şi Croaţia se va rezolva cu succes datorită implicării personale a comisarului Rehn, spre satisfacţia ambelor părţi, astfel încât să se poată înainta rapid cu procedura de negociere pentru aderare. Bineînţeles, pentru un rezultat încununat de succes este necesar un consens şi în special bunăvoinţa guvernelor Sloveniei şi Croaţiei pentru a găsi o soluţie satisfăcătoare şi durabilă.

Nu trebuie să ne gândim doar la Croaţia în ceea ce priveşte această rezoluţie. Nu trebuie să uităm rolul de pionier al Sloveniei, care a iniţiat într-o măsură semnificativă procesul proeuropean în Balcani. Slovenia a fost prima ţară din Balcani care a aderat la UE şi la zona Schengen, a devenit membră a zonei euro şi este un exemplu pentru alte ţări balcanice.

Cred că negocierile de aderare cu Croaţia se vor finaliza până la sfârşitul anului 2009.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, nu sunt de acord cu propunerea de rezoluţie referitoare la progresul Croaţiei şi am votat împotriva acesteia. Aşa cum am spus de multe ori în faţa acestei adunări, nu cred că Croaţia a făcut destule progrese. Să înapoieze ceea ce au furat de la refugiaţii din Istria şi din Dalmaţia începând din 1947. Doar atunci vom putea discuta despre aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană. Dacă disputa privind proprietăţile celor expulzaţi din Istria, Rijeka şi Dalmaţia nu va fi rezolvată definitiv, dialogul dintre cele două popoare va fi practic imposibil.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE), în scris – (PL) Apreciez toate eforturile, inclusiv cele făcute atât de Croaţia, cât şi de Uniunea Europeană, pentru a consolida relaţiile existente între cei doi parteneri. Aş încuraja continuarea colaborării şi rezolvarea comună a problemelor existente, mai ales având în vedere faptul că guvernul croat doreşte să abordeze atât problemele interne, cât şi bilaterale cu care se confruntă în prezent. În spiritul solidarităţii europene, fără diferenţe sau bariere, ar trebui să-i ajutăm în acest efort.

- Propunere de rezoluţie (B6-0105/2009)

  Edite Estrela (PSE), în scris – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie a Parlamentului European referitoare la raportul de progrese pentru 2008 privind Turcia. Dată fiind încetinirea procesului de reformă a Turciei, guvernul turc trebuie să demonstreze voinţa politică de a continua procesul de reformă la care s-a angajat în 2005, către o societate mai democratică şi pluralistă.

  Jens Holm şi Eva-Britt Svensson (GUE/NGL), în scris −Suntem în favoarea aderării Turciei la Uniunea Europeană, dat fiind faptul că ţara îndeplineşte criteriile de la Copenhaga şi că aderarea are sprijinul populaţiei turce. Regretăm, totuşi, faptul că nu am putut vota în favoarea raportului privind progresul Turciei, care s-a votat azi. Raportul cuprinde, din nefericire, atât lipsuri grave, cât şi revendicări adresate greşit. De exemplu, în alineatul (20) se fac revendicări neraţionale unui partid democrat. În alineatul (29), Turcia este încurajată să coopereze îndeaproape cu FMI, iar în alineatul (31) se spune că ţara este obligată să semneze acorduri de liber schimb cu ţări terţe. Raportul nu face referinţă în mod suficient la încălcarea drepturilor omului sau la situaţia critică a minorităţilor naţionale, mai ales a curzilor. Genocidul armean nu este menţionat deloc, fapt care diferenţiază acest raport de rezoluţiile anterioare ale Parlamentului.

  Marine Le Pen (NI), în scris – (FR) Încă o dată, Parlamentul, într-un mod absolut ipocrit, a adoptat o rezoluţie prin care cere guvernului turc să arate voinţa politică de a-şi continua reformele.

Adevărul este că vă doriţi, cu orice preţ şi împotriva dorinţei europenilor, să continuaţi negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, în ciuda refuzului continuu al Turciei de a recunoaşte Ciprul şi în ciuda faptului că reformele democratice au ajuns într-un punct mort.

Ar fi trebuit să-i oferiţi Turciei un parteneriat privilegiat, însă pentru a face acest lucru aţi fi fost nevoiţi să admiteţi că Turcia nu este un stat european şi că, prin urmare, nu are loc în Uniunea Europeană.

Este timpul să respectăm părerea europenilor, care sunt majoritatea împotriva acestui proiect hotărâtor prin consecinţele sale şi pentru oprirea odată pentru totdeauna a negocierilor de aderare cu Turcia.

Vă amintesc solemn că într-un moment în care naţiunile Europei se luptă cu reţelele fundamentaliste şi în care în Franţa principiul secularismului este ameninţat de ascensiunea islamismului militant chiar pe teritoriul nostru, este deosebit de periculoasă continuarea negocierilor de aderare cu o naţiune care este, fără dubii, respectabilă, însă a cărui guvern apără un Islam radical.

  Fernand Le Rachinel (NI) , în scris – (FR) Ca şi rapoartele anterioare privind Turcia, cel al doamnei Oomen-Ruijten nu pune la îndoială teoria Euro-Bruxelles conform căreia „Turcia trebuie să adere la Uniunea Europeană”. Astfel, domnul Sarkozy, trădând încă o dată promisiunile sale electorale, a deschis două capitole ale negocierilor de aderare în timp ce prezida instituţiile europene.

Însă popoarele noastre resping includerea acestei ţări asiatice cu o populaţie care a devenit 99% musulmană de la genocidul armean şi dispariţia celorlalte comunităţi creştine. Această ţară este condusă de un partid islamist, iar armata sa ocupă teritoriul Republicii Cipru, un stat membru al Uniunii Europene. De asemenea, ne aduc aminte că, de-a lungul secolelor, turcii au reprezentat ameninţarea principală a Europei. Abia în secolul XIX au reuşit grecii, românii, bulgarii şi sârbii să înlăture jugul otoman.

Încăpăţânarea eurocraţilor de a încerca să facă intrarea Turciei în Europa, ca şi încăpăţânarea lor de a impune Tratatul de la Lisabona, arată natura antidemocrată şi antieuropeană a Europei de la Bruxelles. La 7 iunie, popoarele noastre vor avea şansa de a-şi exprima voinţa de a construi o nouă Europă: o Europă a naţiunilor europene, liberă şi suverană.

  Kartika Tamara Liotard şi Erik Meijer (GUE/NGL), în scris – (NL) În acest Parlament există trei puncte de vedere privind viitoarea aderare a Turciei la UE.

Primul, susţinut de fostul preşedinte al SUA, George W. Bush, este acela că aderarea este de dorit întrucât Turcia poate furniza foarte multă forţă ieftină de lucru şi soldaţi şi este un membru loial al NATO.

Al doilea este acela că aderarea Turciei va fi întotdeauna nedorită, deoarece ţara este considerată ca fiind asiatică, islamică, prea mare şi prea periculoasă.

Noi şi grupul nostru am susţinut dintotdeauna un al treilea punct de vedere, acela că trebuie să i se permită Turciei să adere dacă se doreşte. Acest lucru este important pentru mulţimea de europeni de origine turcă.

Înainte să ajungem însă la această etapă, ţara trebuie să devină o adevărată democraţie, fără prizonieri politici, fără interzicerea mijloacelor de informare în masă şi fără partide politice proscrise. Trebuie să i se acorde limbii curde drepturi egale în administraţie, educaţie şi mijloace de informare, înaltul plafon electoral de 10% pentru parlament trebuie abolit, iar sud-estului curd trebuie să i se acorde autonomia într-un stat descentralizat. Genocidul armean din 1915 nu trebuie să mai fie negat, la fel cum nici germanii nu ar putea nega genocidul evreilor dintre anii 1938 şi 1945. Raportul doamnei Oomen-Ruijten este mult prea slab în această privinţă. Din acest motiv, ne pare rău, însă trebuie să votăm „nu”.

  Jules Maaten (ALDE) , în scris – (NL) Alineatul (45) din raportul doamnei Oomen-Ruijten susţine că ar trebui extinse negocierile de aderare ale UE cu Turcia. Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie din Olanda (VVD) are mari obiecţii în această privinţă. În opinia VVD, Turcia a făcut progrese prea mici în ultimii ani, deci nu există motive pentru grăbirea negocierilor.

VVD crede că, de fapt, Turcia trebuie să îşi ia mai întâi o serie de angajamente ferme. Dacă Turcia nu le îndeplineşte până la sfârşitul acestui an, VVD este de opinie că negocierile de aderare trebuie suspendate. Suntem de părere că nu este momentul să trimitem Turciei semnale pozitive. Mai degrabă, este timpul ca Turcia să transmită semnale pozitive către UE.

În ciuda opoziţiei noastre ferme în legătură cu alineatul (45), delegaţia VVD a decis să voteze „da” pentru raport ca întreg, dat fiind că suntem de acord totuşi cu restul textului.

  Yiannakis Matsis (PPE-DE) , în scris – (EL) Am votat în favoarea raportului doamnei Oomen-Ruijten ca întreg. Însă aş vrea să afirm expres că nu sunt de acord, nu îmi asum obligaţii în temeiul acestuia şi am votat împotriva amendamentului 9 la alineatul (40) din textul care a fost propus iniţial de Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană şi completat de raportor. Amendamentul are următorul conţinut: „cu excepţia derogărilor temporare tranzitorii” (care se referă la derogările temporare tranzitorii de la cele patru libertăţi fundamentale ale UE) şi este anexat textului final. În explicaţia votului meu, aş vrea să clarific faptul că nu îmi asum obligaţii în temeiul acestuia şi, ca atare, nu aprob amendamentul în cauză, deoarece consider că întrerupe procesul soluţionării în mod democratic şi european a problemei Ciprului.

  Alexandru Nazare (PPE-DE), în scris − Am sprijinit acest raport care descrie comprehensiv relaţia Turciei cu UE şi procesul necesar obţinerii statutului de membru.

Şi eu, ca şi cei pe care îi reprezint, susţin ferm candidatura Turciei la UE şi asta nu doar datorită bunelor relaţii dintre ţările noastre. Credem sincer că Uniunea are un potenţial de transformare imens. Aşa cum cetăţenii statelor est-europene o pot confirma, obţinerea unei perspective europene certe schimbă radical atât discursul public intern, cât şi opţiunile de politică externă ale unei ţări.

Sunt convins că, o dată ce statutul de membru al Turciei va deveni o chestiune de „când”, şi nu de „dacă”, tensiunile care alimentează polarizarea socială actuală vor putea fi mai uşor rezolvate. Tocmai de aceea, UE trebuie să dea Turciei un semnal clar privind o finalizare a procedurii sale de aderare într-un orizont de timp rezonabil, acest lucru constituind un impuls necesar pentru procesul de reformă şi pentru cooperarea pe dosare de interes comun.

Pe de altă parte, această realitate nu schimbă faptul că, până atunci, UE aşteaptă de la autorităţile turce să îşi asume constant şi fără echivoc rolul de partener şi de viitor membru al UE, inclusiv în relaţiile sale cu actori din Orientul Mijlociu şi Eurasia.

  Rovana Plumb (PSE), în scris − Ca social-democrată, am votat favorabil acest raport pentru a susţine Turcia în procesul de aderare şi solicit Comisiei şi Consiliului UE accelerarea procesului de negociere, incluzând deschiderea capitolului Energie mai ales în condiţiile actuale ale crizei economice şi ţinând seama de rolul important pe care îl poate juca Turcia prin contribuţia sa la securitatea energetică a Europei.

Salut, de asemenea, adoptarea în mai 2008 de către parlamentul turc a pachetului de măsuri privind ocuparea forţei de muncă, menit să promoveze oportunităţi de angajare pentru femei, tineri şi persoane cu handicap, deşi îmi exprim îngrijorarea faţă de situaţia nefavorabilă a pieţei forţei de muncă, care oferă locuri de muncă pentru numai 43% din populaţia activă, şi în mod special îngrijorarea faţă de scăderea ratei generale de angajare a femeilor.

Susţin solicitările adresate guvernului turc de a lua în continuare măsuri tangibile pentru consolidarea rolului femeilor în sectorul politic, economic şi financiar, de exemplu prin măsuri temporare pentru asigurarea unei implicări active a acestora în politică.<

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat împotriva raportului privind progresul Turciei pentru anul 2008. Există prea multe probleme nerezolvate pentru ca să afirmăm că s-au făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte negocierile de aderare care au început acum aproape patru ani. Mă refer la situaţia populaţiei curde, la pedeapsa capitală, care încă este în vigoare în Turcia şi la aspectele culturale şi religioase care trebuie clarificate. Acestea nu pot fi tratate sub nicio formă superficial.

  Renate Sommer (PPE-DE) , în scris −(DE) Salut majoritatea clară în favoarea rezoluţiei referitoare la Turcia. Trebuie să transmitem clar guvernului turc faptul că stagnarea procesului de reformă care durează de ani are consecinţe.

Libertatea de expresie şi libertatea presei, mai ales, au suferit eşecuri grave. Acest lucru este evident mai ales din comportamentul guvernului turc faţă de Doğan Media Group. Amenzile nimicitoare date în temeiul unei aşa-zise evaziuni fiscale sunt disproporţionate şi sunt echivalente cu cenzurarea mijloacelor de informare în masă.

Nu s-au făcut progrese privind libertatea religioasă, în ciuda noii legi privind fundaţiile. Minorităţile religioase continuă să fie discriminate şi hărţuite. Sunt bucuroasă că propunerea mea de a invita Turcia să-şi retragă planurile de expropriere a Mănăstirii Sf. Gabriel din Tur Abdin a fost inclusă în propunerea de rezoluţie.

De asemenea, cerem ca Turcia să respecte standardele ecologice şi de mediu ale UE şi drepturile celor afectaţi în legătură cu barajele din cadrul proiectului Anatoliei de sud-est.

În loc să facă paşi spre îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, Turcia se îndepărtează de valorile noastre fundamentale. Guvernul turc vrea oare cu adevărat să aşeze republica pe o nouă temelie democratică? Procedura juridică împotriva partidului AK şi misterioasele proceduri ale anchetei Ergenekon prezintă imaginea unei societăţi adânc divizate, care nu doreşte şi nici nu poate să facă faţă provocărilor pe care le prezintă Uniunea Europeană. Este deci timpul, în sfârşit, să vorbim clar în special despre un parteneriat privilegiat între UE şi Turcia.

  Geoffrey Van Orden (PPE-DE), în scris −Deşi susţin motivaţia principală a acestui raport, mă opun lipsei de echilibru în privinţa problemei specifice a Ciprului. Mă opun cu fermitate amendamentelor 14 şi 15, care sunt îndreptate exclusiv împotriva Turciei în privinţa mai multor aspecte, inclusiv îndeplinirea obligaţiilor internaţionale şi nu lansează niciun apel echivalent la acţiune sau angajament din partea autorităţilor greceşti sau greco-cipriote. În timpul fazei Comisiei, amendamentul meu care respingea ideea conform căreia problema Ciprului se va rezolva prin acţiunile unilaterale ale Turciei nu a fost acceptat. Am solicitat Consiliului - ca un pas preliminar - să concretizeze angajamentul său din 26 aprilie 2004 de a pune capăt izolării comunităţii turco-cipriote. Totuşi, fără a-mi abandona rezervele, am votat în favoarea raportului.

- Propunere de rezoluţie (B6-0106/2009)

  Athanasios Pafilis (GUE/NGL), în scris – (EL) Partidul Comunist Grec a votat împotriva propunerii de rezoluţie referitoare la Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. A votat în mod repetat împotriva integrării Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei şi a altor ţări în UE din aceleaşi motive pentru care se opune integrării Greciei.

Propunerea de rezoluţie solicită ca integrarea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în UE să fie accelerată, pentru a putea fi transformată din protectorat SUA/NATO în protectorat Euro/SUA/NATO şi anexată rapid la UE. Partidele Noua Democraţie, PASOK, SYRIZA şi LAOS sunt de acord cu această direcţie generală, „neînţelegerile” dintre acestea concentrându-se pe dilema numelui Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, şi au votat împotriva raportului, ceea ce este negativ în ceea ce priveşte poziţia grecilor, deoarece solicită acestora să nu blocheze integrarea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în UE.

Partidul Comunist Grec a votat împotriva tuturor rapoartelor relevante, deoarece consideră că problema numelui se înscrie în intervenţiile imperialiste mai generale din Balcani şi în lupta dintre puterile imperialiste. De aceea, a luat poziţie faţă de inviolabilitatea graniţelor şi faţă de faptul că nu există revendicări neluate în seamă sau de altă natură. Nu există minoritate etnică macedoneană. Cuvântul Macedonia este un termen geografic. Partidele Noua Democraţie, PASOK, SYRIZA şi LAOS, subscriindu-se filosofiei europene a căii cu sens unic, ascund de popoarele din Balcani expedientele politice ale UE, care tratează minorităţile în funcţie de interesele sale.

Partidul Comunist Grec susţine lupta anti-imperialistă, solidară, a popoarelor din Balcani şi opoziţia faţă de politica USA/NATO/UE.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat împotriva propunerii de rezoluţie referitoare la progresele realizate de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei în 2008. Am ajuns în punctul în care trebuie să decidem dacă creăm o piaţă unică extinsă, pentru care trebuie, bineînţeles, să stabilim reguli clare, sau dacă dorim să creăm o Europă care să fie expresia unei identităţi unice, puternice şi suverane. Din acest motiv, pe baza elementelor enumerate în propunerea de rezoluţie, despre care cred că sunt insuficiente, mă opun raportului.

- Raport: Annemie Neyts-Uyttebroeck (A6-0112/2009)

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE), în scris − Consider că instituţiile UE trebuie să sprijine în continuare Tribunalul Penal Internaţional de la Haga. Acest tribunal a judecat mulţi criminali de război, dar în acelaşi timp trebuie să avem în vedere şi semnificaţia mai largă a deciziilor sale, aceea de a contribui la procesul de reconciliere între popoarele din Balcanii de Vest.

Atrag atenţia asupra faptului că unele inculpări sau hotărâri emise de Tribunalul de la Haga au fost considerate ca fiind controversate în diferite regiuni din Balcanii de Vest. Din aceste reacţii pot fi reţinute învăţăminte care fac parte din moştenirea Tribunalului. Aceste reacţii subliniază, în acelaşi timp, necesitatea existenţei unei Camere de Apel şi a unui program de informare a opiniei publice.

Să nu uităm, însă, că mulţi alţi criminali de război nu au fost încă judecaţi. Instituţiile UE trebuie să sprijine anchetele efectuate la nivel naţional în statele din Balcanii de Vest. Consiliul UE trebuie să stabilească norme clare de evaluare a performanţei sistemului judiciar în statele regiunii, după încheierea mandatului Tribunalului Internaţional.

Vinovaţii trebuie judecaţi şi pedepsiţi corect, individual, după faptele lor.

Dreptatea trebuie să fie aceeaşi pentru toţi.

  David Martin (PSE), în scris −Am votat în favoarea acestui raport care va asigura ca toţi cei care au comis crime de război în fosta Iugoslavie nu vor scăpa de justiţie. Susţin acest raport deoarece va extinde temporar cu doi ani TPI care îi urmăreşte în justiţie pe cei care au comis crime de război în fosta Iugoslavie, asigurând destul timp pentru finalizarea proceselor în curs.

- Propunere de rezoluţie (B6-0113/2009)

  Edite Estrela (PSE), în scris – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului European referitoare la apă, în lumina celui de-al cincilea Forum mondial privind apa, întrucât cred că trebuie să concepem urgent strategii globale privind furnizarea şi gestionarea apei, pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Acestea prevăd înjumătăţirea proporţiei de persoane fără acces la apă potabilă până în 2015.

Însă criza financiară globală înseamnă că statele membre trebuie să îşi sporească sprijinul destinat ţărilor cel mai puţin dezvoltate, prin ajutoare publice în favoarea dezvoltării şi cooperare pentru adaptarea la efectelor schimbărilor climatice şi atenuarea lor.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris – (PT) Nici apa nu poate scăpa zelului majorităţii Parlamentului European în domeniul privatizării şi liberalizării. Rezoluţia este corectă când afirmă, deşi la modul condiţional, că „apa este un bun comun al umanităţii şi că accesul la apă potabilă ar trebui să reprezinte un drept fundamental şi universal” şi că „că apa este considerată un bun public şi că ar trebui supusă controlului public”. Însă ceea ce urmează este grav şi inacceptabil. Aceasta declară că, deşi apa este supusă controlului public, gestionarea acesteia poate fi transferată „parţial sau total” sectorului privat. Acest lucru înseamnă supunerea controlului public a rolului de investitor în infrastructurile de colectare şi de furnizare, în timp ce se acordă sectorului privat rolul profitabil, adică rolul de a pune la plată consumatorii. Aceste experimente au fost deja realizate în mai multe ţări, mai ales în America Latină, unde preţurile au crescut exponenţial, iar calitatea a avut de suferit.

De asemenea, nu sunt de acord cu culpabilizarea agriculturii, cu faptul că agro-industria şi micii fermieri sunt trataţi la fel, astfel încât cei din urmă suferă din cauza preţurilor mari ale apei. În timp ce criza capitalistă se agravează, se pare că apa este un bun tentant care poate genera profitul atât de necesar capitalului. Continuăm să credem că apa trebuie să rămână exclusiv un bun public, atât în ceea ce priveşte colectarea, cât şi furnizarea.

  Eija-Riitta Korhola (PPE-DE), în scris −(FI) Domnule preşedinte, am votat în favoarea rezoluţiei domnului Berman pentru al cincilea Forum mondial privind apa. Forumul mondial privind apa se reuneşte o dată la trei ani şi va avea loc săptămâna viitoare la Istanbul. Aceasta este o ocazie pentru a discuta soluţiile din punctul de vedere al politicii globale pentru gestionarea apei şi a resurselor de apă şi pentru pregătirea lucrărilor preliminare pentru acestea.

Acum doi ani, eu însumi am realizat un proiect de raport privind gestionarea apei în ţările în curs de dezvoltare pentru Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE. După cum reiese şi din rezoluţia domnului Berman, gestionarea defectuoasă este în mare parte motivul pentru care situaţia apei în lume este atât de gravă. Sprijinul este necesar în principal pentru a intensifica luarea deciziilor şi cooperarea la nivel regional.

De asemenea, este evident că sectorul public nu poate contribui singur cu cele 49 miliarde USD pe an (până în 2015) estimate de Banca Mondială la dezvoltarea infrastructurii de furnizare a apei. Pentru a trata problemele alimentării cu apă, ar putea fi găsită o soluţie pentru a stabili fondurile necesare prin intermediul unui acord de parteneriat între sectorul public şi cel privat, mai ales pentru că întreprinderile de stat suferă din cauza lipsei de fonduri şi nu există nicio posibilitate de privatizare.

Nu ar trebui subestimată nici importanţa cercetării în găsirea unei soluţii pentru problemele legate de apă. Monitorizarea corespunzătoare şi investiţiile în resursele subterane de apă sunt, de asemenea, vitale. Ca şi energia, apa devine din ce în ce mai mult o chestiune politică şi se va da o luptă de proporţii pentru a asigura accesul la aceasta. Există o nevoie evidentă de a o transforma într-o prioritate politică înainte de a fi prea târziu.

  Kartika Tamara Liotard (GUE/NGL), în scris. – (NL) Am votat împotriva acestei rezoluţii în votarea finală. Am votat împotrivă nu pentru că raportul nu ar fi bun în general, ci pentru că unul din elementele sale era atât de important, după părerea mea, încât nu am putut să votez „da”. Apa nu este un bun comercial; este o nevoie primară a vieţii şi la care avem dreptul toţi.

Folosirea apei nu este o chestiune de alegere pentru fiinţele umane, este esenţială pentru a rămâne în viaţă şi, numai pentru acest motiv, nu se cuvine să o privim ca pe un bun comercial sau economic. Furnizarea apei trebuie să fie şi să rămână în mâinile sectorului public. Poziţiile anterioare luate de Parlamentul European au clarificat deja faptul că apa este un drept, iar formularea acestui raport ar atenua fermitatea acestora.

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris −(SV) Apa este necesară tuturor formelor de viaţă de pe Pământ. Cu toate acestea, responsabilitatea pentru protejarea accesului la acest bun absolut necesar nu aparţine doar UE. Prin cooperare internaţională în cadrul cooperării Naţiunilor Unite, ţările lumii pot căuta soluţii la problema îmbunătăţirii accesului la apă.

Deoarece propunerea raportorului merge într-o direcţie complet diferită, am ales să votez împotriva rezoluţiei.

  Rovana Plumb (PSE), în scris − O dezvoltare durabilă fără protejarea şi gestionarea corectă a resursei vitale APA nu poate fi concepută. Susţin cu toată convingerea punctele 15 şi 16 din rezoluţie pentru a veni în sprijinul autorităţilor publice locale în eforturile lor de realizare a unei gestionări eficiente, transparente şi reglementate a apei şi care să respecte obiectivele de dezvoltare durabilă, astfel încât să satisfacă nevoile populaţiei.

Mă alătur solicitării adresate Comisiei şi Consiliului de a recunoaşte rolul fundamental al autorităţilor locale în protecţia şi administrarea apei, pentru a le responsabiliza în ceea ce priveşte gestionarea sectorului apei, şi regret că programele de cofinanţare europeană nu valorizează mai mult competenţele colectivităţilor locale.

Pentru România, care în acest domeniu a obţinut perioada de tranziţie până în 2018, este esenţial ca investiţiile să fie accelerate mai ales acum, când populaţiile sărace sunt cele mai vulnerabile la schimbările climatice şi, de asemenea, cele mai puţin capabile de a se adapta la acestea.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la al cincilea Forum mondial privind apa, care va avea loc la Istanbul. Cred cu tărie că apa este una dintre bunurile comune ale umanităţii şi că ar trebui să fie considerată ca un drept fundamental şi universal. Mai mult decât atât, aş spune că apa ar trebui să fie proclamată proprietate publică şi supusă controlului public, chiar dacă este gospodărită integral sau parţial de sectorul privat. În sfârşit, sper că regimurile de subvenţii globale pentru distribuţia de apă, care slăbesc stimulentele pentru gestionarea eficientă a apei, generând o utilizare excesivă, vor fi abandonate, în vederea deblocării de fonduri care să fie alocate unor subvenţii destinate mai ales populaţiilor sărace şi rurale, în scopul garantării accesului convenabil la apă al tuturor la un preţ rezonabil.

  Catherine Stihler (PSE), în scris −Apa este o resursă preţioasă, iar accesul la apa potabilă în toată lumea trebuie să fie prioritar. În 2009, prea multe persoane din ţările în curs de dezvoltare nu au acces la apă potabilă. Trebuie să ne concentrăm eforturile în scopul ajutorării ţărilor şi comunităţilor din cele mai sărace părţi ale lumii pentru a le asigura accesul la această resursă.

  Gary Titley (PSE), în scris −Istoria este plină de războaie pentru accesul la pământ şi la petrol, însă mă tem că acestea vor părea nesemnificative în comparaţie cu posibilele conflicte viitoare pentru accesul la apă.

Apa este cea mai importantă resursă: viaţa este imposibilă fără ea. Şi totuşi chiar şi în ţările dezvoltate se pot observa grave crize ale apei. Consecinţele pentru ţările mai puţin dezvoltate sunt catastrofice.

Comunitatea internaţională trebuie să ia accesul la apă mult mai în serios înainte să fie prea târziu. După cum am văzut la Copenhaga săptămâna aceasta, schimbările climatice accelerează într-un ritm alarmant, ceea ce va determina exacerbarea crizele apei. Accesul la apă curată este un drept fundamental al omului, aşa că haideţi să realizăm o campanie de amploare în acest sens.

- Propunere de rezoluţie (B6-0114/2009)

  Proinsias De Rossa (PSE), în scris −Sprijin această rezoluţie care aduce recomandări specifice prin care se solicită Comisiei Europene să intensifice sprijinul acordat serviciilor de sănătate din Africa Subsahariană şi să revizuiască bilanţul finanţării din partea Comunităţii Europene în scopul acordării unei mai mari priorităţi sprijinirii sistemului sanitar.

Jumătate din populaţia Africii Subsahariene încă trăieşte în sărăcie. Într-adevăr, Africa este singurul continent care nu progresează în ceea ce priveşte Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), mai ales în ceea ce priveşte cele trei ODM care ţin de sănătate - mortalitatea infantilă, mortalitatea maternă şi lupta împotriva HIV/SIDA, tuberculozei şi malariei - care sunt cruciale pentru eradicarea sărăciei, însă în ritmul actual sunt cel mai puţin probabil realizabile până în 2015. Infrastructura de bază pentru îngrijirea sănătăţii are nevoie de un sprijin financiar stabil, de lungă durată dacă se doreşte atingerea ODM care ţin de sănătate. Într-adevăr, aceasta trebuie să includă accesul la servicii de sănătate privind viaţa sexuală şi reproducerea.

  Filip Kaczmarek (PPE-DE), în scris – (PL) Am votat pentru adoptarea rezoluţiei referitoare la abordarea problemei serviciilor de sănătate din Africa Subsahariană. Această parte a Africii nu se va putea dezvolta fără o îmbunătăţire reală a sănătăţii populaţiei sale. Lista de ameninţări la adresa sănătăţii din această regiune este extrem de lungă şi bine cunoscută, iar faptul că aceste ameninţări sunt reale este confirmat cel mai evident de speranţa de viaţă a populaţiei. Adesea, media speranţei de viaţă din anumite ţări este asemănătoare celei a Europei medievale. Este dureros, regretabil şi frustrant, însă ar trebui, de asemenea, să motiveze ţările dezvoltate şi bogate să ofere ajutoare mai dese şi mai eficiente. Este bine să fii implicat în proiecte care au ca scop salvarea de vieţi. Nimic nu este mai uman şi, în acelaşi timp, mai european. Să salvăm vieţile puse în pericol. Măcar atât putem face.

  Nils Lundgren (IND/DEM), în scris −(SV) Descrierea suferinţelor umane din Africa Subsahariană făcută de către raportor ne aminteşte în mod trist despre cât de importantă este continuarea şi intensificarea luptei împotriva sărăciei.

Propunerile prezentate de raportor sunt însă bazate în totalitate pe ideea că UE ar trebui să joace un rol principal în politica de ajutoare a statelor membre Noi, cei din Partidul Independenţă şi Democraţie, nu suntem de acord. UE nu trebuie să desfăşoare operaţiuni de întrajutorare şi nici nu ar trebui să influenţeze activitatea statelor membre în acest domeniu.

Acesta este un domeniu în care, din nefericire, experienţele noastre sunt destul de deprimante. Este deci important să putem experimenta cu noi forme de ajutor. Ţara noastră, Suedia, caută în prezent soluţii noi şi interesante. În aceste momente este absolut greşit să privezi statele membre de posibilităţile de a căuta noi soluţii şi de a reforma politica de ajutoare. Responsabilitatea în ceea ce priveşte ajutoarele aparţine şi ar trebui să rămână o problemă a statelor membre.

Cooperarea internaţională în scopul căutării de soluţii pentru îmbunătăţirea îngrijirii sănătăţii în Africa Subsahariană ar trebui întreprinsă, în primul şi în primul rând, în cadrul Naţiunilor Unite, nu al UE.

Prin urmare, am votat împotriva acestei rezoluţii.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la ajutorul pentru dezvoltare acordat de CE în domeniul serviciilor sanitare în Africa Subsahariană. Ajutorul CE acordat sectorului sanitar nu a crescut din 2000 în proporţie cu ajutorul pentru dezvoltare, în ciuda angajamentelor luate de Comisie privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi criza sanitară din Africa Subsahariană. Din acest motiv, cred că este corect şi necesar să ne luăm un angajament comun pentru vedea rezultate mai bune în domeniul sanitar şi pentru a atinge obiectivele de dezvoltare privind sănătatea asupra cărora s-a căzut de acord la nivel internaţional.

- Propunere de rezoluţie (B6-0111/2009)

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la punerea în funcţiune a spaţiului unic de plăţi în euro (SEPA). Cred că este extrem de important să sprijinim crearea SEPA, care este supusă concurenţei eficiente şi în cadrul căruia nu va exista nicio distincţie între plăţile în euro transfrontaliere şi naţionale. În sfârşit, cred că, aşa cum s-a menţionat în propunere, Comisia ar trebui să fie invitată să stabilească o dată finală clară, corespunzătoare şi obligatorie, nu mai târziu de 31 decembrie 2012, pentru trecerea la produsele SEPA, dată după care toate plăţile în euro se vor face folosind standardele SEPA.

  Peter Skinner (PSE), în scris. −Grupul deputaţilor laburişti din Parlamentul European doreşte să vadă transformarea spaţiului unic de plăţi în euro într-un succes. Din acest motiv, nu putem sprijini amendamentele la acest raport, care prelungesc utilizarea comisionului interbancar multilateral. Acest comision nu este competitiv şi duce la creşterea costurilor pentru consumatori. Acest lucru ar slăbi impulsul obiectivului raportului de a asigura că piaţa unică elimină barierele şi reduce costurile. Nu am putut sprijini această rezoluţie în votarea finală, deoarece aceste amendamente au fost acceptate.

- Raport: Maria Eleni Koppa (A6-0062/2009)

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat pentru. Sprijin raportul doamnei Koppa privind importanţa parteneriatului strategic UE-Brazilia, întrucât partenerii împărtăşesc aceeaşi perspectivă globală pe baza legăturilor lor istorice, culturale şi economice. Împreună putem încuraja schimbările şi găsirea soluţiilor la nivel global, de exemplu, conlucrând îndeaproape în vederea promovării şi punerii în aplicare a obiectivele de dezvoltare pentru eliminarea sărăciei şi a inegalităţilor economice şi sociale la nivel mondial, prin intensificarea cooperării în domeniul ajutorului pentru dezvoltare, inclusiv cooperarea tripartită, şi cooperând în acelaşi timp în vederea combaterii terorismului internaţional, a traficului de stupefiante şi a criminalităţii.

Ţinând seama de rolul principal jucat de Brazilia în procesele de integrare din America Latină, de interesul UE de a intensifica dialogul cu această regiune şi de faptul că UE salută iniţiativele luate de Brazilia în vederea promovării integrării politice şi economice între ţările Americii Latine, suntem de acord că Brazilia merită să fie recunoscută ca principalul promotor al Uniuni a Naţiunilor Sud-Americane (UNASUR) stabilite recent.

De asemenea, trebuie să recunoaştem rolul de mediator al Braziliei în cadrul rezolvării conflictelor regionale în America Latină şi Caraibe, pe baza respectării principiilor suveranităţii naţionale, ale neamestecului şi ale neutralităţii, având un efect pozitiv asupra stabilităţii politice în regiune.

  Vasco Graça Moura (PPE-DE), în scris – (PT) Am votat în favoarea acestui raport. Brazilia a fost ultima ţară din BRIC care a participat la o reuniune la nivel înalt cu UE, care a avut loc în iulie 2007, în timpul preşedinţiei portugheze. Prin urmare, a fost o consecinţă naturală a relaţiilor permanente dintre Portugalia şi Brazilia. După cum s-a afirmat în cadrul acestei adunări din septembrie 2007, Brazilia este o ţară cu 200 milioane de locuitori care vorbesc una dintre cele mai vorbite limbi europene din lume, portugheza, şi ale cărei tradiţii istorice, culturale şi civilizaţie sunt strâns legate de tradiţiile europene. Diversele acorduri politice încheiate de-a lungul istoriei şi până astăzi dovedesc acest lucru. Această relaţie va ajuta la construirea altor relaţii cu America Latină.

Dat fiind potenţialul recunoscut al Braziliei şi performanţele sale economice şi politice actuale, la nivel regional şi global, acest parteneriat strategic nu trebuie considerat ca un obstacol viitor pentru alte parteneriate cu Mercosur. De fapt ar trebui salutat ca un exemplu, în care UE a obţinut consensul necesar privind interesele comerciale şi politice comune. Ar trebui menţionat că ambele părţi consideră esenţiale acţiunile multilaterale, bazate pe sistemul Naţiunilor Unite şi desfăşurate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

În sfârşit, trebuie să recunosc că sunt puţin curios în legătură cu viitorul obiectiv al protocoalele de cooperare asupra educaţiei şi culturii.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat în favoarea raportului doamnei Koppa privind parteneriatul strategic dintre Uniunea Europeană şi Brazilia. Rolul parteneriatului este extrem de important; ar trebui să ofere un avânt proaspăt încheierii acordului de asociere UE-Mercosur, care reprezintă în sine un obiectiv strategic al UE de consolidare a relaţiilor economice şi comerciale, cât şi de extindere a dialogului politic şi a cooperării între cele două regiuni. În plus, parteneriatul strategic ar trebui să fie un instrument de promovare a democraţiei şi a drepturilor omului, a statului de drept şi bunei guvernări la nivel mondial.

  Flaviu Călin Rus (PPE-DE), în scris − Am votat propunerea de recomandare a Parlamentului European adresată Consiliului privind parteneriatul strategic UE-Brazilia deoarece consider că acesta este benefic pentru ambele părţi şi poate contribui la dezvoltarea legăturii acestor două entităţi în scopul promovării binelui comun în ambele zone şi peste tot în lume.

- Raport: José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra (A6-0028/2009)

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris – (IT) Domnule preşedinte, am votat pentru. Dat fiind faptul că Mexicul şi UE au menţinut relaţii de cooperare încă din anii '70, sper ca acest parteneriat strategic să reprezinte un instrument de consolidare a cooperării dintre parteneri în forumurile internaţionale precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, OCDE, G20, G8 şi G5, în vederea căutării soluţiilor pentru criza financiară mondială şi în vederea formulării unui răspuns comun în sensul restabilirii încrederii în instituţiile financiare, în aceeaşi direcţie cu Declaraţia de la San Salvador.

Aşezarea geografică a Mexicului îi conferă o poziţie strategică de „pod” între America de Nord şi America de Sud şi între Caraibe şi Pacific. Se speră ca acest parteneriat strategic să poată instituţionaliza reuniunile anuale la nivel înalt dintre UE şi Mexic şi să poată da un nou avânt Acordului global UE-Mexic în diverse sfere politice, inclusiv drepturile omului, securitate, combaterea traficului cu stupefiante, mediu şi cooperarea în domeniul tehnic şi cultural.

În lumina Rezoluţiei Consiliului din 11 octombrie 2007 privind uciderea femeilor (feminicidul) în Mexic şi în America Centrală şi rolul Uniunii Europene în combaterea acestui fenomen, sperăm să se intensifice dialogul, să se consolideze cooperarea şi să se instaureze un schimb de bune practici.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, salut raportul domnului Salafranca Sánchez-Neyra privind parteneriatului strategic UE-Mexic. Este într-adevăr crucial ca acest parteneriat strategic să marcheze un salt calitativ în relaţiile dintre UE şi Mexic, atât la nivel multilateral, în ceea ce priveşte problemele de importanţă mondială, cât şi la nivel bilateral, prin dezvoltarea relaţiilor.

Din acest motiv sunt încrezător că acest acord va duce la o mai strânsă coordonare a poziţiilor adoptate cu privire la situaţiile de criză şi la chestiunile de importanţă mondială, pe baza intereselor şi preocupărilor comune. În cele din urmă, sper ca acest parteneriat să fie considerat ca o şansă de a dezbate modul în care clauza referitoare la drepturile omului şi democraţie, valori fundamentale în cadrul tuturor acordurilor şi pentru ambele părţi, să fie mai funcţională şi de a evalua respectarea sa, inclusiv prin dezvoltarea dimensiunii pozitive a respectivei clauze.

  Catherine Stihler (PSE), în scris −UE trebuie să manifeste un interes mai mare în ceea ce priveşte actele de violenţă din ce în ce mai numeroase în Mexic, generate de războaiele dintre traficanţii de droguri. Dublarea numărului de crime legate de traficul de droguri reprezintă o situaţie îngrijorătoare.

- Propunere de rezoluţie (RC-B6-0135/2009)

  Carl Lang (NI), în scris – (FR) Sentimentele demne de admiraţie exprimate de diferitele grupuri politice, cu excepţia remarcabilă a comuniştilor (şi pe bună dreptate), sunt un simplu ecou al corectitudinii politice manifestate din senin de hipioţii industriei internaţionale a divertismentului. Cauza Tibetului, adevărata luptă pentru eliberare, a fost în înăbuşită de europenii la modă, lipsiţi de spiritualitate. Este un exemplu foarte bun de ceea ce nu trebuie să se facă în politica internă şi internaţională.

Membrii doresc să condamne cu cea mai mare politeţe pretenţiile comuniştilor chinezi, în acelaşi timp declarându-se în favoarea autonomiei pentru o regiune care nu este Tibetul istoric. Ideea autonomiei pentru Tibet, calea „Salvaţi Tibetul”, reprezintă doar o lesă scuturată în faţa unei elite impotente şi a unui popor care a fost măcelărit atât spiritual, cât şi fizic.

Tibetul, ca şi celelalte naţiuni oprimate, arată ce se întâmplă când se instalează o dictatură comunistă, iar arma imigraţiei invazive este folosită pentru a preveni orice pas înapoi, fie la nivel politic, etnic, cultural sau spiritual.

Tibetul a pierdut fără dubii şansa de a-şi recăpăta suveranitatea, prin faptul că nu a continuat lupta armată după exilarea conducătorului său. Calea de urmat acum este cea a unei lupte pentru independenţă, pentru „Tibetul liber” şi nu una a sclaviei continuate sub masca unei „autonomii” de hârtie.

  Luca Romagnoli (NI), în scris – (IT) Domnule preşedinte, susţin din toată inima propunerea de rezoluţie referitoare la cea de-a cincizecea comemorare a revoltei tibetane şi dialogul dintre Dalai Lama şi guvernul chinez. Abuzul de putere, oriunde ar avea loc, trebuie să fie condamnat. Pe de altă parte, trebuie spus că guvernul chinez are obligaţia morală, printre altele, de a elibera imediat şi necondiţionat toate persoanele care au fost deţinute doar pentru că au participat la un protest paşnic şi de a da socoteală pentru toţi cei care au fost ucişi sau au dispărut şi pentru toţi cei deţinuţi, indicând natura acuzaţiilor care li se aduc.