Stenograma dezbaterilor

Luni, 23 martie 2009 - Strasbourg

17. Un an de la Lisabona: parteneriatul UE-Africa în practică (dezbatere)

  Preşedintele – Următorul punct pe ordinea de zi este raportul (A6-0079/2009) elaborat de doamna Martens, în numele Comisiei pentru dezvoltare, intitulat „La un an după Lisabona: parteneriatul Africa-UE în practică” [2008/2318(INI)].

  Louis Michel, membru al Comisiei – (FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş vrea să mulţumesc mai întâi Comisiei pentru dezvoltare şi raportorului acesteia, dna Martens, pentru acest raport, care realizează o primă evaluare a Parteneriatului strategic Africa-UE, la un an după reuniunea la nivel înalt de la Lisabona.

Observ cu mare satisfacţie aspectele pozitive subliniate de acest raport şi progresele făcute în cursul unui an, perioadă relativ scurtă pentru un exerciţiu atât de extins şi, mai presus de toate, ambiţios din punct de vedere politic. Pentru a menţiona doar unul dintre aceste progrese, în după-amiaza aceasta a avut loc o întâlnire între Delegaţia ad-hoc a Parlamentului pentru relaţiile cu Parlamentul Panafrican al Uniunii Africane şi Comisia ad-hoc al Parlamentului Panafrican al Uniunii Africane pentru relaţiile cu Parlamentul European privind rolul parlamentelor în punerea în aplicare şi monitorizarea strategiei Africa-UE.

Aceasta este în sine un rezultat concret. Ia naştere o nouă arhitectură instituţională între cele două continente şi vreau să îi felicit pe cei doi preşedinţi pentru munca depusă.

Nu voi elabora pe marginea aspectelor pozitive ale raportului Martens, ci aş vrea să ating trei puncte cheie pe care le evidenţiază raportul în ceea ce priveşte îmbunătăţirea parteneriatului dintre UE şi Uniunea Africană. Primul punct se referă la rolul parlamentelor. Ştiţi cât de multă încredere am în rolul parlamentelor, atât în calitate de actori, cât şi în calitate de atenţi observatori ai procesului democratic. Aceasta este dubla calitate în care Parlamentul European şi cel Panafrican sunt invitate să ia parte la Parteneriatul strategic Africa-UE.

Vă pot asigura, aşadar, de tot sprijinul meu în ceea ce priveşte propunerile enunţate în propunerea comună a Parlamentului European şi a Parlamentului Panafrican şi reluate în raport. Acestea constau în primul rând în participarea la nivel corespunzător la grupurile comune de experţi, în legătură cu cele patru parteneriate tematice care vă privesc. În al doilea rând, implicarea în întocmirea rapoartelor anuale de activitate. În al treilea rând, participarea la grupul operativ comun şi, în al patrulea rând, participarea preşedinţilor la reuniunea la nivel înalt Africa-Uniunea Europeană.

Aş putea adăuga că unele dintre aceste propuneri s-au concretizat deja sau sunt în curs de concretizare. În ceea ce priveşte societatea civilă şi actorii nestatali, sunt mai convins decât oricine altcineva de faptul că principala provocare pentru 2009 constă în grăbirea obţinerii de rezultate concrete înainte de evaluarea intermediară planificată pentru toamna anului 2009 şi în îndeplinirea dezideratului privind crearea unui parteneriat centrat pe persoanele din afara instituţiilor.

În acest context, actorii nestatali sunt chemaţi să joace un rol important, acela de a face parte din grupurile comune de experţi pentru fiecare dintre cele opt parteneriate tematice. De partea europeană a fost instituit primăvara trecută un grup de coordonare a societăţii civile, pentru a monitoriza şi a participa la punerea în aplicare a parteneriatului. Şi de partea africană a fost creat recent un grup de coordonare a societăţii civile, sub egida Consiliului Economic, Social şi Cultural al Uniunii Africane.

Reprezentanţii societăţii civile europene şi africane ar trebui să se reunească într-un forum la sfârşitul lunii aprilie 2009, pentru a elabora propuneri concrete de aderare la Troica ministerială Africa/Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte parteneriatele strategice, mai ales cel în materie de guvernanţă şi drepturile omului, salut orientarea Parlamentului către o noţiune de guvernare foarte dragă mie: buna exercitare a funcţiilor executive şi a puterilor conferite de dreptul public de către un stat imparţial şi capabil să răspundă nevoilor şi aspiraţiilor cetăţenilor săi.

În acest scop, aşadar, am înfiinţat acum doi ani secţiunea pentru guvernanţă în valoare de 2,7 miliarde de euro pentru toate ţările ACP. Această abordare se bazează pe trei principii: dialog, stimularea reformelor şi asumarea acestora de către ţara parteneră. Cu toate acestea, raportul exprimă îndoieli şi preocupări, mai ales în privinţa profilurilor de guvernanţă: elaborarea, utilizarea şi posibilul impact negativ al acestora asupra Mecanismului african de evaluare reciprocă.

Aş vrea să vă amintesc faptul că profilurile de guvernanţă care acoperă toate dimensiunile acestora, respectiv dimensiunea, politică, economică, socială, instituţională, de mediu şi aşa mai departe, au fost doar punctul de pornire şi nu au dirijat în niciun fel programarea acestei secţiuni.

Mai mult decât atât, rezultatele şi concluziile acestei analize au fost discutate cu guvernul ţării partenere în timpul dialogului pentru programare. Pe baza acestora, guvernul a fost încurajat să îşi explice propriul plan de reformă sau, după caz, să îl completeze ori să îl detalieze; să demonstreze relevanţa, ambiţia şi credibilitatea acestor reforme pe baza a trei criterii de evaluare, care au permis apoi determinarea nivelului de stimulare financiară pentru fiecare ţară. În acest context, o atenţie deosebită a fost acordată ţărilor care au aderat la Mecanismul african de evaluare reciprocă şi care au efectuat evaluarea, arătându-şi dorinţa de a continua în aceeaşi direcţie. Acest exerciţiu a evidenţiat puternic contextele foarte diferite din fiecare ţară; nevoile respective de reformă, precum şi diferitele capacităţi de elaborare şi de propunere a unui plan de guvernanţă. A fost nevoie, aşadar, de flexibilitate şi pragmatism în alocarea fondului de stimulare a guvernanţei. În ianuarie 2009, Comisia a publicat un raport interimar privind situaţia fondului de stimulare şi l-a trimis tuturor instituţiilor Uniunii Europene, pentru a servi scopurilor pertinente.

  Maria Martens , raportoare – (NL) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, discutăm raportul „La un an după Lisabona: parteneriatul Africa-UE în practică”, adică punerea în aplicare a Strategiei comune Africa-UE pentru dezvoltarea Africii, astfel cum s-a stabilit cu ocazia reuniunii la nivel înalt UE-Africa din decembrie 2007.

Reuniunea la nivel înalt a fost o ocazie extrem de importantă. A fost, de fapt, prima dată când Uniunea Europeană şi Uniunea Africană au pus împreună bazele unei strategii fundamentate pe valori şi principii comune şi pe respect reciproc, prima dată când s-a căzut de acord pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului împreună şi pentru găsirea de soluţii la provocările comune în domenii precum securitatea, migraţia şi clima.

Suntem cu toţii conştienţi de criticile din propriile noastre ţări, unde oamenii se întreabă dacă are sens să continuăm să investim bani în Africa, mai ales în aceste vremuri de criză economică. Aş vrea să subliniez încă o dată cât de importante continuă să fie eforturile noastre pentru dezvoltarea Africii, această afirmaţie fiind valabilă pentru ambele continente. Dl comisar Michel a pus punctul pe i când a spus, în cadrul unei reuniuni pe această temă organizată cu puţin timp în urmă: cu cât există mai multă sărăcie, cu atât există mai multă instabilitate. Acest lucru este important şi din punct de vedere al tendinţelor demografice. În scurt timp, Africa va avea 20% din populaţia lumii, iar Europa doar 5%. Avem probleme comune, înfruntăm provocări comune. Când oamenilor le lipsesc oportunităţile în Africa, este normal că le vor căuta în Europa. Africa merită sprijinul nostru şi nu numai din acest motiv.

Astăzi, discutăm punerea în aplicare a strategiei convenite şi avem un plan de acţiune. Trebuie să continuăm să acţionăm împreună pentru a realiza strategia şi planul de acţiune. Sunt mulţumită de rezultatele obţinute până acum în legătură cu parteneriatele. În rapoartele mele anterioare mi-am exprimat întotdeauna preocuparea legată de lipsa unul rol clar, specific pentru parlamente în ceea ce priveşte punerea în aplicare a unei strategii comune. În 2007, Parlamentul Panafrican şi Parlamentul European au emis o declaraţie comună care rezumă ceea ce implică acest lucru. O voi citi acum în engleză.

raportoare − „Ca instituţii care reprezintă voinţa oamenilor, parlamentele noastre trebuie să se asigure că nevoile acestora sunt satisfăcute, că preocupările lor sunt ascultate de decidenţi şi că dorinţele lor se reflectă în politicile propuse de instituţiile care îi guvernează. Parlamentele noastre au de jucat un rol esenţial în modelarea dezbaterii privind priorităţile comune pentru viitorul continentelor noastre; acestea reflectă diversele curente de opinie din societăţile noastre şi sunt, prin urmare, locul în care trebuie să se desfăşoare dezbaterea, în care punctele de vedere divergente pot fi reconciliate şi unde se pot căuta compromisuri.” -

, raportoare – (NL) Sunt, prin urmare, mulţumită că în această reuniune am căzut de acord asupra rolului parlamentelor. S-a ajuns la acest acord şi datorită dlui Gahler, datorită colegilor noştri din Parlamentul Panafrican şi tuturor celor implicaţi. Acest rol se referă la participarea la grupul de experţi în legătură cu cele opt parteneriate şi cu grupul operativ de coordonare. Parlamentele îşi vor exprima părerile în rapoartele anuale de activitate, iar preşedintele Parlamentului European şi cel al Parlamentului Panafrican vor fi invitaţi să îşi expună viziunile în cadrul reuniunilor la nivel înalt din Africa. Acesta este un amănunt important.

Voi încheia cu încă o întrebare pentru dl comisar. Ştim că definiţiile ODA vor fi din nou, în scurt timp – în luna aprilie – pe ordinea de zi a convorbirilor EU-SADC şi că va fi implicată Comisia Europeană. Ne poate spune dl comisar care este viziunea sa cu privire la această discuţie şi care va fi contribuţia Comisiei Europene?

  Filip Kaczmarek, în numele Grupului PPE-DE – (PL) Dle preşedinte, politica de dezvoltare, unul dintre cele mai importante domenii de politică a UE, are ca scop rezolvarea problemelor globale. Din fericire şi nu sub nicio formă accidental, prima strategie de parteneriat comun a fost creată pentru Africa şi implica Africa.

Unul dintre motivele care justifică importanţa deosebită a politicii de dezvoltare este faptul că a devenit un instrument de politică bazată pe experienţele anterioare. În acest context, scopul fundamental al cooperării pe probleme de dezvoltare este contracararea proceselor şi mecanismelor din trecut. Jomo Kenyatta, părintele independenţei keniene, a descris acest lucru într-un mod intens, deşi simplu. Ştiu că acest citat faimos îi este cunoscut dlui comisar. Cu o anumită ocazie, dl Kenyatta a spus: „Când au sosit misionarii, africanii aveau pământul, iar misionarii aveau Biblia. Ei ne-au învăţat să ne rugăm cu ochii închişi. Când i-am deschis, ei aveau pământul, iar noi aveam Biblia.”

Politica bazată pe experienţele anterioare nu este însă unicul motiv pentru implicarea Europei în probleme legate de dezvoltare. Există şi motive mai pragmatice. Africa rămâne cel mai sărac continent din lume. Cu toate acestea, pentru prima dată în 30 de ani, trece printr-o perioadă de creştere economică. În orice caz, am putea adăuga că această creştere economică este mai mare decât în Europa. Există, bineînţeles, ţări africane care, ca urmare a activităţii unor guverne inepte, au ajuns chiar să îşi distrugă propriile economii. În general, putem spune că Africa este un continent cu potenţial neexploatat. Sunt încântat că UE ajută la revitalizarea şi la activarea acestui potenţial.

De aceea, unul dintre obiectivele strategiei este asigurarea unui dialog şi a unei cooperări mai extinse, în alte domenii decât cele care ţin în mod clasic de problemele de dezvoltare. Strategia acoperă o gamă largă de politici, inclusiv cele privind securitatea, energia şi schimbările climatice. Este îngrijorător totuşi că s-a progresat foarte puţin în majoritatea acestor domenii. Trebuie să admitem, de asemenea, faptul că anumite state membre ale UE nu au demonstrat acelaşi angajament faţă de parteneriatul cu Africa. Sunt convins că al doilea an de parteneriat va fi unul mai bun şi că vom reuşi să ne atingem obiectivele mai rapid.

  Alain Hutchinson, în numele Grupului PSE – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, de un an ne felicităm pentru evoluţia acestui nou proces, de încheiere a acestui nou acord între Uniunea Europeană şi Africa. În aceste condiţii, permiteţi-mi, dle comisar, să fiu mai puţin rezervat decât de obicei. Consider că acum, cu ocazia primei aniversări a acestui acord, trebuie făcută o serie de constatări.

În Africa, totul lipseşte. Lipsesc managerii, medicii, profesorii şi personalul tehnic. Aici, se vorbeşte despre imigrare controlată şi, cu toate acestea, nu am luat încă măsurile necesare pentru a permite diasporei, de exemplu, să se pună la dispoziţia statelor din care provine. Africa nu reuşeşte nici măcar să-şi hrănească populaţia. Aici, reînnoim subvenţiile la exportul de produse agricole şi promovăm biocombustibilii, ceea ce duce la uriaşe monoculturi în Africa.

Acolo, totul se distruge în continuare, sărăcia se răspândeşte, bolile omoară şi apa lipseşte. Aici, vorbim mult, facem promisiuni, dezbatem şi votăm rezoluţii; însă ce se întâmplă practic cu popoarele din Africa? Eu consider - asemenea dumneavoastră, şi ştiu că sunteţi ferm convinşi de acest lucru - că este timpul să unim parlamentele acestor ţări şi astfel să le unim popoarele. Cred că niciun demers între Uniunea Europeană şi Africa nu va reuşi atâta timp cât rămânem la nivelul politicienilor şi tehnicienilor. Popoarele Africii trebuie unite, iar acest lucru trebuie înfăptuit prin parlamentele acestora.

Sunt încântat să aud că se doreşte dezvoltarea acestei relaţii speciale la nivel parlamentar. Cu toate acestea, am reţineri, dle comisar, deoarece chiar înainte de această dezbatere am avut o lungă discuţie cu colega dvs., dna Ashton, cu privire la Acordurile de parteneriat economic. În mod ciudat, este aproape imposibil de obţinut o implicare a parlamentelor ţărilor partenere în aceste acorduri. Nu reuşim să convingem o parte din această Cameră şi nici Comisia de faptul că ar fi absolut necesar ca parlamentele acestor ţări să-şi spună mai întâi cuvântul, înainte să ne cereţi nouă, Parlamentului European, opinia cu privire la aspecte care vor afecta în mod direct vieţile oamenilor care trăiesc acolo. În aceste condiţii, sper că lucrurile se vor schimba în această privinţă.

De asemenea, cred că este important - din fericire, şi dvs. aţi evidenţiat acest lucru - să implicăm ONG-urile şi societatea civilă africană mult mai mult şi mult mai bine în acest proces; am menţionat şi diaspora, însă aceasta are legătură cu noi, cei din UE. Nu ştiu ce s-a făcut în mod concret în această privinţă însă, în orice caz, consider că orice ar fi, acordă şanse de succes procesului pe care l-aţi demarat.

  Toomas Savi, în numele Grupului ALDE – Dle preşedinte, anul 2007 a fost, din păcate, al doilea an la rând când contribuţiile ţărilor dezvoltate la asistenţa oficială pentru dezvoltare au scăzut. Sunt, aşadar, bucuros că raportoarea a reiterat necesitatea de a îndemna statele membre ale Uniunii Europene să îşi respecte angajamentele.

Consider că statele membre ar trebui să revizuiască asistenţa pe care o oferă în prezent ţărilor vizate, întrucât graficul intermediar din 2008 privind evoluţia Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului indică faptul că Africa Subsahariană este singura regiune care se află cu mult în urmă faţă de progresul aşteptat. Aş dori să folosesc această oportunitate pentru a încuraja statele membre să îşi sporească contribuţia acordată Africii Subsahariene, care este cea mai puţin dezvoltată regiune din lume. De asemenea, ţările vizate nu sunt întotdeauna foarte receptive faţă de natura condiţionată a asistenţei UE. Ar trebui să continuăm eforturile de implicare mai intensă a acestor ţări.

Criza economică globală este o povară pentru noi toţi, însă nu trebuie să uităm sau să ignorăm faptul că ţările cel mai puţin dezvoltate sunt şi cele mai vulnerabile acum. Mai mult decât atât, dată fiind situaţia de stagnare din Africa, Europa este din ce în ce mai intimidată de fluxul de imigranţi care ar putea deveni istovitor pentru sistemul de asigurări sociale. Este mult mai înţelept să încercăm să contribuim la rezolvarea problemelor oamenilor din ţările în curs de dezvoltare înainte ca acestea să se transforme în preocupări pe care trebuie să le abordăm aici, în Europa.

  Wiesław Stefan Kuc, în numele Grupului UEN – (PL) Dle preşedinte, dle comisar, discutăm din nou despre Africa în Parlamentul European. Astăzi, nu vorbim despre război, drepturile omului sau ajutorul pentru ţările în curs de dezvoltare. În schimb, încercăm să rezumăm situaţia actuală a parteneriatului dintre Africa şi Uniunea Europeană. Din păcate, acest parteneriat este practic inexistent.

Ca să fim cinstiţi, avem aspiraţii destul mari cu privire la înţelegerea şi cooperarea dintre Uniunea Africană, Parlamentul Uniunii Africane şi Comisia Uniunii Africane. Cu toate acestea, Africa continuă să fie cel mai sărac continent de pe planetă, unde oamenii au cea mai scăzută speranţă de viaţă din lume, unde există foamete şi boli cu o răspândire fără precedent, în timp ce nivelul educaţiei şi serviciilor sanitare este aproape inexistent,, în special în zonele urbane sărace şi în sate.

Impactul pozitiv al Uniunii Africane asupra situaţiei economice este atât de mic încât, în realitate, este o simplă organizaţie fictivă, care nu are nicio influenţă în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor de zi cu zi. Este o organizaţie de politicieni, prin intermediul căreia aceştia participă la viaţa politică globală. Africa este un continent bogat în resurse naturale, care sunt folosite de întreaga lume. Acest lucru nu a avut însă niciun efect pozitiv în privinţa nivelului de trai al populaţiei sau a reducerii sărăciei. Diverse organizaţii încearcă să rezolve problema sărăciei, însă progresul este cu greu vizibil. Raportoarea, dna Martens, a afirmat în mod clar acest lucru.

Chiar nu ştim cum să ajutăm Africa, iar raportul nu oferă o soluţie. Să ne aducem aminte cum, în decurs de câteva zile, Kenya, dintr-o ţară paşnică, a devenit o baie de sânge. Cum putem garanta faptul că asistenţa financiară acordată de diverse ţări este distribuită corespunzător? Aceasta este o chestiune pe care am discutat-o acum câteva luni. Am vorbit şi despre măsurile pe care le ia China. Oare a găsit China calea cea bună? Ar trebui să cercetăm această cale cu atenţie.

  Luisa Morgantini, în numele Grupului GUE/NGL – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, strategia comună UE-Africa reprezintă în primul şi în primul rând o mare provocare, o ocazie pentru noi să arătăm că suntem capabili să ne examinăm dintr-o perspectivă nouă, pe noi înşine şi politicile noastre. Cred că încă trebuie să medităm cu atenţie asupra relaţiilor dintre cele două continente şi a strategiilor noastre de dezvoltare.

Acesta este un proces de durată; nu ne putem aştepta să rezolvăm totul dintr-o dată şi este şi un demers foarte complicat însă, în primul rând, după părerea mea, acesta trebuie să fie un proces participativ, conturat de jos în sus: un parteneriat între egali.

Reuniunea la nivel înalt de la Lisabona nu a reuşit să realizeze întrutotul acest lucru, poate din cauza faptului că a fost perfectat în grabă şi nici Uniunea Europeană, nici Uniunea Africană nu au dorit sau nu au putut să confere un rol structural parlamentelor şi societăţii civile, în Africa sau în Europa. Se împlineşte un an de la reuniunea la nivel înalt şi, după cum evidenţiază în mod clar raportul Martens, Parlamentul nostru, Parlamentul Panafrican şi societatea civilă nu au nici la ora actuală o influenţă în determinarea strategiei.

Este deci vital, nu în ultimul rând pentru a îndeplini Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în materie de combatere a sărăciei şi a bolilor şi de dezvoltare a agriculturii şi a educaţiei, ca aceste aspecte să fie incluse, împreună cu alte probleme care au fost ridicate, de la deşertificare la schimbările climatice şi energie.

Prin urmare, este esenţial ca parteneriatul democratic să fie deschis publicului, pentru acesta în totalitate şi să nu fie limitat doar la guverne şi comisii. Noi, Parlamentul European, ne-am intensificat relaţiile cu Parlamentul Panafrican şi nu încape nicio îndoială că aceşti paşi înainte au avut un impact pozitiv asupra strategiei comune UE-Africa.

În 2007, a apărut însă o serie de îndoieli cu privire la finanţare. Se vor găsi oare fondurile pentru punerea în aplicare a acestei strategii comune? Care este viitorul statelor ACP şi al Acordului de la Cotonou? Care va fi relaţia noastră cu organizaţiile internaţionale - Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi OMC? Haideţi să conlucrăm pentru a face aceste instituţii mai democratice.

În încheiere, cred că ar trebui să prindem curaj şi să continuăm demersul nostru, deoarece Africa, după cum am aflat în ultimii ani, este un continent bogat în resurse umane şi economice; un adevărat partener. Este extraordinar de văzut, şi dl comisar Michel, pe care îl cunosc bine, este conştient de acest lucru, că există o mare bogăţie şi nu doar moarte, distrugere şi război, deşi trebuie, bineînţeles, să depunem mari eforturi pentru a institui pacea şi democraţia.

  Bastiaan Belder, în numele Grupului IND/DEM – (NL) Dle preşedinte, mai întâi aş vrea să-i mulţumesc raportoarei, dnei Martens, pentru acest raport consistent. Este bine că Parlamentul nu doar salută anunţarea unui parteneriat, ci şi monitorizează într-adevăr rezultatele concrete ale acestuia. De aceasta are nevoie Africa: bazele unui parteneriat de succes cu Africa necesită o bună guvernanţă şi respectarea drepturilor omului. Acestea sunt aspecte esenţiale pe un continent unde primarii pot răsturna preşedinţi şi unde un alt preşedinte şi-a schilodit propria populaţie pentru a anihila opoziţia.. Consiliul şi Comisia ar trebui să le considere prioritare.

Când mă refer la buna guvernanţă, mă gândesc şi la rolul Chinei, care este menţionată doar în trecere în această rezoluţie. Mă uimeşte faptul că nu se aduce nicio critică în legătură cu consecinţele uneori dezastruoase ale implicării Chinei în Africa. Uniunea Europeană ar putea să înveţe o lecţie din cele 2 miliarde de euro pe care Fondul de dezvoltare China - Africa le-a investit în Africa. Faptul că Beijingul investeşte şi în ţări precum Zimbabwe spune totul despre contribuţia Chinei la asigurarea pe termen lung a democraţiei şi a bunei guvernanţe în Africa.

De asemenea, aş dori să-i adresez raportoarei un comentariu. În paragraful 46, dumneaei se referă la securitatea şi suveranitatea alimentară. Cred că ceea ce lipseşte în această rezoluţie este o expunere cât de scurtă a unei probleme care a existat de mai mulţi ani, şi anume închirierea sau chiar cumpărarea de către societăţi sau state din afara continentului a unor mari suprafeţe de teren agricol, recolta mergând către investitorii străini şi nu în beneficiul populaţiei locale subnutrite. Astfel de situaţii sunt cu adevărat supărătoare. În plus, aceste investiţii nu creează locuri de muncă. Este păcat că rezoluţia nu abordează această problemă aparte, căreia astăzi i se acordă din nou foarte multă atenţie în mass-media.

  Michael Gahler (PPE-DE) – (DE) Dle preşedinte, în calitate de preşedinte al Delegaţiei ad-hoc pentru relaţiile cu Parlamentul Panafrican, aş vrea să profit de această ocazie pentru a mulţumi celor, mulţi la număr, care s-au implicat. Mai întâi, aş dori să îi mulţumesc dnei Maria Martens, care a pregătit un raport excelent privind progresele făcute în legătură cu strategia UE-Africa adoptată. În al doilea rând, aş vrea să mulţumesc instituţiilor care s-au implicat. Am reuşit, în cadrul unui dialog multilateral la care au participat şase interlocutori, să ajungem la un acord între cele două parlamente. Ambele comisii au căzut de acord, după cum au făcut-o şi cele două parlamente şi cele două consilii. În ceea ce priveşte Consiliul, aş vrea să menţionez mai ales departamentul juridic, care este întotdeauna deosebit de important în astfel de chestiuni, unde poziţiile sunt adeseori divergente. Cu toate acestea, ca urmare a primei întruniri de la Adis Abeba, am reuşit, în cursul celei de-a doua întruniri de astăzi, să punem în aplicare şi să cădem în sfârşit de acord cu privire la ceea se fusese hotărât referitor la implicarea celor două parlamente.

Aş vrea să comentez asupra celor spuse de dl Hutchinson. Ce se întâmplă de fapt? Într-adevăr, se întâmplă multe nenorociri în Africa. Cu toate acestea, şi poate că este o coincidenţă, impresia mea este că, din momentul adoptării acestei strategii comune, Africa a început să reacţioneze diferit la loviturile de stat. În Mauritania, Guineea, Guineea-Bissau şi Madagascar, Africa a reacţionat prin suspendarea statutului de membru al acestor ţări. Acest lucru nu s-a întâmplat în trecut. Atunci, acestea ar fi fost ignorate.

În această privinţă, aş vrea să adaug şi faptul că noi, ca guverne europene, ar trebui să ţinem seama de aceste lucruri. Dacă acest parteneriat se bazează pe valori comune, atunci şi europenii trebuie să reacţioneze odată cu africanii când se întâmplă ceva rău în Africa. De aceea sunt încrezător cu privire la faptul că dacă, în calitate de parlamente, ne vom implica mai mult în punerea în aplicare a acestei strategii în viitor, vom putea aduce un plus de valoare acestui parteneriat.

  Ana Maria Gomes (PSE) – (PT) Doresc să o felicit pe dna Martens pentru acest raport important şi să subliniez cât este de important rolul acestui Parlament în monitorizarea punerii în aplicare a strategiei comune Africa-UE şi a planului de acţiune respectiv.

Unii paşi importanţi au fost deja făcuţi în ceea ce priveşte câteva dintre cele opt parteneriate ale acestei strategii, în special formarea de grupuri comune de experţi şi de echipe de implementare şi începerea dialogului în contextul acestor parteneriate.

Totuşi, regret faptul că, la sfârşitul primului an, unele parteneriate sunt încă la etapa de definire a metodelor de lucru şi nu au fost stabilite obiective măsurabile, termene sau alocări de bugete.

Sper că următorul raport de activitate anual va fi mai concret decât primul în prezentarea rezultatelor şi în indicarea pachetelor financiare. Este extrem de important să fim vigilenţi în ceea ce priveşte onorarea angajamentelor luate de Uniunea Europeană şi de statele membre, în scopul de a alege spre îndeplinire Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că recesiunea globală, care ne afectează pe toţi, nu afectează în mod disproporţionat ţările şi popoarele din Africa, acestea fiind deja cele mai vulnerabile.

Dezvoltarea şi guvernanţa democratică în Africa trebuie să facă parte din strategia de ieşire din criză pentru noi toţi. În această privinţă, avem nevoie şi de progrese semnificative în toate parteneriatele, inclusiv în cele care sunt mai sensibile din punct de vedere politic, aşa cum este cazul guvernanţei şi drepturilor omului.

Rolul Parlamentului European în acest proces trebuie să fie susţinut prin conferirea oficială de funcţii de monitorizare şi prin implicarea acestuia în activitatea echipelor de implementare a strategiei. Este, de asemenea, vital să se asigure implicarea în acest proces a reprezentanţilor societăţile civile atât din Europa, cât şi din Africa, în special a parlamentelor naţionale, a ONG-urilor şi a mijloacelor de informare în masă.

  Zbigniew Krzysztof Kuźmiuk (UEN) - (PL) Dle preşedinte, aş dori să atrag atenţia asupra a trei aspecte din această dezbatere. Mai întâi, în decembrie 2007, Parlamentul European a adoptat o nouă strategie UE-Africa, care viza asigurarea egalităţii între cele două părţi. Motorul acestei strategii era reducerea sărăciei în ţările africane. Cu toate acestea, anul trecut nu s-a progresat prea mult în această privinţă.

În al doilea rând, criza economică şi financiară care persistă ar putea înrăutăţi, din păcate, situaţia cu care se confruntă ţările africane. Cele mai importante instituţii financiare ale lumii au emis următoarele previziuni pentru 2009. FMI estimează că PIB-ul global va scădea cu 1%, în timp ce Banca Mondială estimează o scădere de 2%. OMC prevede o scădere a valorii comerţului la scară globală de până la 9%. Va fi prima dată când se întâmplă acest lucru în ultimii 50 de ani. Conform FMI, criza cu care se confruntă cele mai dezvoltate ţări se va extinde şi la ţările în curs de dezvoltare, inclusiv la cele din Africa, iar şomajul în creştere şi sărăcia ar putea cauza tulburări civile şi, în anumite cazuri, ar putea duce şi la război.

Sper că, având în vedere criza şi repercusiunile acesteia, care vor continua să se facă simţite în următorii ani, strategia de cooperare UE-Africa va fi modificată corespunzător, pentru a preveni astfel de tulburări civile sau poate chiar un conflict armat cauzat de criza economică globală.

  Juan Fraile Cantón (PSE) – (ES) Dle preşedinte, la Lisabona, în decembrie 2007, şefii de stat sau de guvern ai Uniunii Europene au adoptat strategia comună Africa-UE şi primul plan de acţiune pentru punerea în aplicare a acesteia.

Au existat trei aspecte care au determinat această strategie. Primul a fost faptul că, pe continentul african, procesele de pace şi consolidarea treptată a sistemelor democratice coexistă cu conflictele persistente, precum cel din Darfur, cu sărăcia extremă şi cu înmulţirea situaţiilor precum valurile masive de imigranţi ilegali.

Al doilea este faptul că Africa Subsahariană este cea mai săracă regiune de pe planetă. Populaţia are o speranţă de viaţă foarte mică, nivel scăzut de educaţie şi de alfabetizare, iar creşterea demografică este însemnată. Trei sute de milioane de oameni trăiesc cu mai puţin de 1 euro pe zi.

Al treilea este faptul că Africa este focarul marilor pandemii, locul în care trăiesc peste două treimi din persoanele infectate cu SIDA şi locul unde 90% dintre decese sunt cauzate de malarie.

În anul care a trecut am progresat foarte puţin în ceea ce priveşte obiectivele pe care ni le-am fixat şi, având în vedere că planul de acţiune se extinde până în 2010, trebuie să acţionăm imediat în două domenii importante. Mai întâi, trebuie să cooperăm cu privire la guvernanţa democratică, întărirea instituţiilor şi intensificarea rolului societăţii civile, cu atenţie deosebită pentru politicile privind egalitatea între sexe. În al doilea rând, trebuie să cooperăm pentru satisfacerea nevoilor sociale elementare, în lupta împotriva foametei şi în lansarea de programe de dezvoltare pentru educaţie şi sănătate şi pentru accesul la resurse de bază, precum apa.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE) – (PL) Dle preşedinte, parteneriatul despre care discutăm astăzi este răspunsul la nevoile Africii, deoarece oferă sprijin pentru procesul de democratizare în ţările africane şi pentru drepturile omului şi, în acelaşi timp, asigură o implicare puternică, bilaterală, în lupta împotriva schimbărilor climatice şi în domeniul securităţii energetice.

Astăzi, ţinând cont de creşterea nivelului de co-dependenţă şi de responsabilitatea comună la nivel global, avem nevoie şi de angajamentul partenerilor potenţial mai slabi. Să luăm drept exemplu lupta împotriva schimbărilor climatice. Deşi contribuie cel mai puţin la poluarea atmosferei, Africa resimte cel mai puternic repercusiunile poluării. De aceea trebuie să includem ţările africane în lupta împotriva schimbărilor climatice, mai ales în ceea ce priveşte folosirea pe scară cât mai largă a surselor de energie regenerabilă, care sunt la îndemâna acestor ţări.

Anumite ţări şi-au propus să atragă ţările africane în sfera lor de influenţă. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Africa nu are nevoie să fie controlată. În schimb, are nevoie de ajutorul şi de sprijinul nostru. În acelaşi timp, ar trebui să tratăm Africa şi ca un partener egal, nu doar ca pe un simplu beneficiar de ajutor financiar. O relaţie pe picior de egalitate stimulează un grad ridicat de angajament.

  Louis Michel, membru al Comisiei – (FR) Dle preşedinte, aş vrea să le mulţumesc vorbitorilor.

Sunt bucuros că primele rezultate au stârnit satisfacţie, însă nu mai încape vorbă că nu este nici pe departe destul. Trebuie să înţelegem că structurile există doar de un an şi că ar trebui să trecem la etapa următoare în 2009.

Accept ideile principale ale diferitelor discursuri, problemele care au fost ridicate corespunzând perfect convingerilor mele. Este clar că nu poate exista niciun progres atâta timp cât nu există proprietate, după cum spuneau dl Hutchinson şi dna Morgantini. Este la fel de evident faptul că rolul parlamentelor naţionale şi cel al societăţii civile sunt extrem de importante.

Mai mult, regret faptul că nu a fost posibilă realizarea unei reforme aprofundate a mecanismelor instituţionale care guvernează responsabilitatea Parlamentului privind politica de dezvoltare. Îmi aduc aminte că aţi solicitat dezbaterea documentelor de strategie de ţară nu numai aici, ci şi în parlamentele naţionale ale partenerilor. Consiliul European nu mi-a permis acest lucru, de aceea am trimis documentele de strategie de ţară adunării parlamentare comune. Astfel, le-aţi trimis mai departe parlamentelor Europei, însă toate acestea nu se întâmplă în virtutea vreunui regulament instituţional, după cum sincer mi-aş dori să fie cazul. Aş vrea să vă amintesc faptul că aceasta va continua să fie una dintre priorităţile mele absolute, deoarece am face progrese enorme dacă Fondu European de Dezvoltare ar fi inclus în buget. Cât timp acesta nu va fi inclus în buget, încă vom avea motive fictive să nu lăsăm Parlamentul să joace rolul pe care ar trebui să-l joace şi, drept rezultat, comisarul responsabil cu dezvoltarea va fi uneori lipsit de putere. Ar fi mult mai simplu dacă aş putea discuta priorităţile, programele şi proiectele aici, în Parlament; aş putea avansa, încurajat de această susţinere. Din păcate, acest lucru nu este posibil deocamdată. Să sperăm că vom ajunge acolo.

Nu vreau să omit aspecte care nu mi se par corecte nici mie. Aş vrea să vă amintesc faptul că anul trecut am cheltuit la nivel european contribuţia Comisiei şi a statelor membre, fiecare venind cu câte 46 de miliarde de euro. Cu toate acestea, avem cu 1,7 miliarde de euro mai puţin faţă de ceea ce s-a programat sau, dacă putem spune aşa, faţă de obiectivul care se stabilise. Nu sunt deloc mulţumit de acest lucru, pentru care cred că trebuie să luptăm în viitor. Parlamentul va trebui să fie un adevărat ambasador pentru acest mesaj şi să exercite presiune. Vom avea nevoie de toate forţele disponibile la nivel politic, pur şi simplu pentru a determina statele membre să îşi respecte angajamentele asumate în 2005. Nu va fi uşor. Îmi amintesc şi acum lupta care s-a purtat pentru miliardul necesar facilităţii pentru alimente. Nu a fost uşor, însă am obţinut condiţii bune. Am primit un miliard în plus, colectarea căruia s-a întins însă pe durata a trei ani, în loc de doi. Din fericire totuşi, proiectele merg înainte şi punerea în aplicare a acestora continuă cu rezultate pozitive. Prin urmare, sunt întrutotul de acord.

membru al Comisiei − Nu intenţionăm să redeschidem discuţia privind problemele CAD. Există câteva modificări în discuţie la scară mică, de exemplu, misiunile de menţinere a păcii.

membru al Comisiei − (FR) Nu avem, prin urmare, nicio intenţie să redeschidem această dezbatere. Mai mult decât atât, trebuie să spun că sunt foarte precaut. Nu sunt în mod special în favoarea redeschiderii acestei dezbateri, pentru că veţi vedea că anumite state membre participă la aceasta pentru a include cheltuieli de orice fel în bugetul aferent.

Trebuie să vă spun, dle Cook, că nu sunt de acord cu ceea ce se spune referitor la faptul că ne-am pierdut idealurile. Nu cred că este cazul nostru. Cred că este de ajuns să auziţi vocile din această Cameră ca să vă daţi seama că suntem încă extrem de dedicaţi apărării ţărilor în curs de dezvoltare. Nu este adevărat să se afirme că nu contribuim la soluţie. Evident, nu se poate ca noi să avem soluţii pentru toate, însă mă cutremur când mă gândesc cât de săracă ar fi lumea fără ajutorul european.

Nu este destul, sunt perfect de acord, însă reprezintă 57% din ajutorul acordat la scară mondială. Din păcate, nu cred că putem discuta acum despre acestea, însă a şti dacă ajutorul european din partea statelor membre sau a Comisiei îşi atinge încă scopurile sau este încă eficient, dacă este sau nu un mod bun de a face lucrurile, este o altă problemă. Mi-aş dori ca această dezbatere să reia chestiunea stabilirii sau nu a sprijinului bugetar şi a condiţiilor conexe, întrucât, asemeni dvs., sunt foarte nesigur în privinţa acestora din urmă.

Acestea fiind spuse, trebuie să ştim bine ce vrem. Dacă dorim să determinăm un guvern să se adreseze societăţii civile sau să determinăm populaţia, sau parlamentul în unele cazuri, să se implice, este necesar să acceptăm şi faptul că trebuie să impunem condiţii. Şi aceasta pentru că uneori nu este de ajuns să spui unui guvern „sperăm că veţi face asta”, să ţinem pledoarii impresionante sau pur şi simplu să facem sugestii prieteneşti. Problema condiţiilor - nu îmi place cuvântul condiţie şi prefer să vorbesc despre criterii - este încă importantă. Când vorbiţi, de exemplu, despre profil, cred că este încă normal să putem să formulăm unul. Acest profil nu a fost folosit pentru a stabili bugetul pentru iniţiativă. Este normal ca noi să analizăm profilurile de guvernanţă ale fiecărei ţări în condiţiile în care ne pregătim să le acordăm cu până la 25 sau chiar 30% mai multe stimulente financiare. Toate aceste dezbateri sunt încă deschise. Nu doresc să le închid, însă sper să putem face acest lucru la un moment dat.

Voi trece peste tot ce ţine de China. Evident, consider că este o discuţie bună. Cred, desigur, că ţările în curs de dezvoltare au dreptul să coopereze cu cine vor. Africa nu mai este teritoriul exclusiv al Europei şi acesta este un lucru foarte bun. Consider că este un aspect important.

Este, într-adevăr, recomandabil să punem la îndoială calitatea politicilor de dezvoltare stabilite între China şi Africa. Nu îi putem critica pentru acestea, însă ne putem pune întrebări. De exemplu, de câteva luni, primesc rapoarte privind contracte chineze încheiate în Republica Democrată Congo. Nu spun că acestea sunt contracte oneroase. Spun doar că există o întreagă serie de întrebări care merită răspunsuri. Momentan, ne ocupăm de găsirea de răspunsuri, mai ales în ceea ce priveşte garanţiile de stat, deoarece este vorba de un acord încheiat cu o întreprindere privată. De asemenea, avem de-a face cu numărul mare de împrumuturi comparate cu nişte cadouri, cu faptul că nu au fost acordate în urma unor licitaţii şi că este vorba despre aproape aceeaşi sumă cu datoria ţării faţă de Fondul Monetar European. Toate acesta sunt aspecte pentru care trebuie găsită o soluţie, însă nu prin denunţarea acestui tip de relaţie. Ţările africane au dreptul să încheie şi cu China acorduri de parteneriat. Nu voi reveni asupra acestui subiect.

Dnă Morgantini, cred că aţi abordat câteva aspecte care au fost deja ridicate de dl Hutchinson. Cred că adevărata problemă va fi întotdeauna să ne asigurăm că relaţia dintre noi şi ţările în curs de dezvoltare este una de parteneriat veritabil. Cred că reuniunea la nivel înalt de la Lisabona a fost un pas înainte semnificativ, întrucât cel puţin am redactat bazele unei noi filosofii de parteneriat pe picior de egalitate în ceea ce priveşte drepturile şi responsabilităţile.

Cu toate acestea, este clar că nu ne-am atins încă scopul şi că acesta este unul dintre aspectele legate de proprietate şi, acolo unde este posibil, de sprijinul bugetar. Ţine de proprietate în ceea ce priveşte societatea civilă şi dezbaterea la nivel parlamentar. Cred că aveţi dreptate şi că acestea sunt domeniile asupra cărora trebuie să ne concentrăm.

Aţi adresat o altă întrebare care reprezintă o adevărată preocupare pentru mine şi care este, după părerea mea, un subiect esenţial de dezbatere. Aceasta a fost „cum putem obţine o mai bună armonizare: determinând oamenii să lucreze mai bine împreună, distribuind mai bine sarcinile, susţinând prin mijloace mai potrivite politica de dezvoltare globală între diverşii parteneri; care este rolul Băncii Mondiale, al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, al Fondului Monetar Internaţional, al Comisiei şi al tuturor donatorilor importanţi?”

Este adevărat că momentan, aşa cum s-a spus şi în altă întrunire, există suprapuneri şi reproduceri. Există chiar concurenţă, care nu este întotdeauna una utilă. Vă pot spune că s-au înregistrat progrese semnificative în ultimii doi ani, mai ales cu Banca Mondială. Vă pot spune că sunt relativ optimist la vederea noului mesaj, a noii strategii şi a noii filosofii pe care le reperez la Banca Mondială. Există, prin urmare, loc pentru un alt gen de cooperare; pentru o colaborare între diverşii parteneri, şi cred că aţi atins cu adevărat un subiect esenţial, pe care va trebui să-l examinăm cu atenţie sporită.

Bineînţeles, buna guvernanţă este un element major; este motivul pentru care am prevăzut elaborarea pachetului privind guvernanţa.

Dna Gomez a adus în discuţie subiectul important al efectelor crizei financiare asupra situaţiei economice şi sociale din ţările în curs de dezvoltare. Majoritatea experţilor sunt în prezent de acord când spun că va exista o scădere de cel puţin 2% a creşterii, ceea ce reprezintă cu până la 50 de milioane mai mulţi oameni săraci. Trebuie să fim foarte conştienţi de acest lucru.

În ceea ce ne priveşte, voi fi deja foarte mulţumit dacă statele membre îşi vor păstra promisiunile făcute în 2005. Vă asigur că va trebui să luptăm împreună din greu pentru a forţa statele membre să facă acest lucru.

În al doilea rând, pregătesc o comunicare, pachetul pentru aprilie pe care l-am promis, care abordează şi alte aspecte decât cel privind asistenţa publică pentru dezvoltare. Voi încerca să mobilizez o serie întreagă de secţiuni bugetare pentru politicile de dezvoltare ale Comisiei. Trebuie să vă spun că există câteva piste cu adevărat interesante. De asemenea, colaborez cu Banca Europeană pentru Investiţii la acest pachet, mai ales în ceea ce priveşte infrastructura de sprijin pentru a obţine o dezvoltare rapidă şi un impact destul de rapid. Voi veni în faţa Parlamentului cu acestea în aprilie. Aş vrea să spun că mai am încă un subiect foarte important de acoperit, şi anume rolul societăţii civile şi al parlamentelor naţionale.

Şi cu aceasta voi încheia. Dl Hutchinson a sugerat odată că ar putea fi desfăşurate nişte experimente cu membrii acestei Camere şi poate cu membrii parlamentelor statelor membre, care ar putea merge în ţările unde este posibil pentru a organiza dezbateri cu privire la documentele de strategie de ţară. Am avut ocazia să fac acest lucru în trei ţări diferite. Totul s-a desfăşurat foarte bine, însă este evident că acest lucru a fost posibil datorită faptului că în aceste trei ţări am beneficiat de sprijinul guvernelor respective, fără de care ar fi fost extrem de dificil. Consider, prin urmare, că aveţi dreptate: mobilizarea acţiunii parlamentare este cu siguranţă una dintre priorităţi. În orice caz, credeţi-mă că voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a garanta acest lucru.

  Maria Martens , raportoare – (NL) Dle preşedinte, de fapt nu mai am multe de adăugat. Aceasta este prima dezbatere despre punerea în aplicare a strategiei. Am făcut un prim pas, însă este abia începutul. Încă mai avem extraordinar de multe de făcut. Africa rămâne cel mai sărac continent. Cu toţii aţi evidenţiat care sunt preocupările noastre şi care sunt provocările cu care ne confruntăm, în ceea ce priveşte pacea şi securitatea, creşterea economică, buna guvernanţă, construirea de capacităţi sau rolul parlamentelor şi al societăţii civile. Dl comisar a făcut remarcile necesare în această privinţă.

Aş vrea să vă mulţumesc dumneavoastră, colegilor membri, dlui comisar şi colegilor noştri din Parlamentul Panafrican. Vom continua să urmărim acest proces.

  Preşedintele – Dezbaterea este închisă.

Votul va avea loc marţi, 24 martie 2009.