Stenograma dezbaterilor

Luni, 23 martie 2009 - Strasbourg

19. Responsabilitatea socială a întreprinderilor subcontractante în lanţul de producţie (prezentare succintă)

  Preşedintele – Următorul punct pe ordinea de zi este raportul (A6-0065/2009) elaborat de domnul Lehtinen, în numele Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, referitor la responsabilitatea socială a întreprinderilor subcontractante în lanţul de producţie [2008/2249(INI)].

  Lasse Lehtinen, raportor − (FI) Dle preşedinte, dle comisar, lanţurile de subcontractare sunt un lucru obişnuit în afaceri. Acestea contribuie la organizarea eficientă şi flexibilă a activităţii. Sunt esenţiale pentru ca piaţa internă să funcţioneze corect şi constituie o reţea economică şi logistică necesară.

Cu toate acestea, în scopul garantării viabilităţii pieţelor şi a protecţiei consumatorilor, este esenţial să folosim legislaţia pentru a stabili responsabilităţile cheie ale contractanţilor şi ale subcontractanţilor. În acest raport, Comisia este îndemnată să stabilească un instrument juridic precis de determinare a responsabilităţii contractanţilor la nivel european, respectând în acelaşi timp diferitele sisteme juridice existente în statele membre şi principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

În opt state membre legislaţia în această direcţie este deja în vigoare, însă trebuie să putem reglementa relaţiile dintre lanţurile de subcontractare şi la nivelul Comunităţii. Problemele europene comune trebuie rezolvate prin reguli comune. Altfel, ţările care nu au reglementat acest domeniu de afaceri pot distorsiona concurenţa în detrimentul celorlalţi.

Aceasta nu constituie, prin urmare, o problemă legată doar de protecţia lucrătorilor, ci şi de punere la adăpost a competitivităţii companiilor care respectă regulile. Cu alte cuvinte, ţine de prevenirea economiei gri. Atâta timp cât lanţurile de subcontractare reprezintă un mod mascat de a păstra un nivel scăzut al salariilor şi de a evita plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale, povara va cădea pe umerii contribuabilului şi ai companiilor concurente, în majoritate întreprinderi mici şi mijlocii. La rândul lor, subcontractanţii, în multe cazuri firme mici, au nevoie de reguli clare atunci când lucrează pentru contractanţi foarte mari.

Am văzut deja în ce fel sistemele adaptate fiecărei ţări pot acţiona şi ca forţe preventive. Pragul de neglijare a obligaţiilor angajatorilor va fi mai înalt în condiţiile în care oamenii se pot aştepta să fie pedepsiţi pentru activităţi ilicite.

Este în interesul tuturor europenilor să respecte condiţii minime privind ocuparea forţei de muncă şi reguli clare. În aceste condiţii, forţa de muncă se poate muta cu încredere dintr-o ţară în alta, întreprinderile pot avea încredere în contracte, iar consumatorii pot fi siguri că preţul unui produs sau al unui serviciu este cel corect şi a fost determinat în mod transparent. Nu este o coincidenţă faptul că raportul vorbeşte în mod special despre responsabilitatea socială a întreprinderilor.

  Louis Michel, membru al Comisiei – (FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Comisia salută acest raport.

Oricât de importantă ar fi subcontractarea pentru sporirea productivităţii şi a competitivităţii, recunoaştem întrutotul necesitatea unor măsuri eficiente de garantare a faptului că aceasta nu încurajează şi nu facilitează nerespectarea condiţiilor de muncă, mai ales în cazul unor lanţuri lungi de subcontractare. Sunt necesare pedepse corespunzătoare, eficiente şi disuasive de garantare a faptului că subcontractanţii îşi respectă integral obligaţiile legale şi contractuale, mai ales în ceea ce priveşte drepturile lucrătorilor. O mai mare transparenţă în procesul de subcontractare va duce la o mai bună protecţie generală a drepturilor lucrătorilor, o chestiune care este şi va rămâne foarte importantă pentru Comisie, după cum ştiţi.

În timp ce aş putea fi de acord cu principiul general pe care îl enunţaţi, conform căruia problemele europene necesită soluţii europene, aş fi mai prudent în ceea ce priveşte concluzia expusă în paragraful 14 al raportului, şi anume faptul că problema poate fi rezolvată doar printr-un instrument juridic precis care introduce responsabilitatea solidară la nivel european.

Aceasta pare a fi şi tonul abordat de raport în paragraful 15, în care se solicită o evaluare de impact privind valoarea adăugată şi fezabilitatea unui astfel de instrument comunitar. În ceea ce priveşte solicitarea adresată Comisiei în paragraful 25, de a garanta respectarea prevederilor directivei privind detaşarea muncitorilor, aş vrea să evidenţiez faptul că am înfiinţat de curând un grup de lucru la nivel înalt în materie de detaşare a lucrătorilor. Acest grup de lucru este alcătuit din reprezentanţi ai statelor membre şi ai partenerilor sociali şi are ca scop îmbunătăţirea aplicării practice a directivei şi, mai ales, a cooperării administrative între statele membre. Prima reuniune a grupului va avea loc la data de 25 martie.

În această privinţă, aş vrea să menţionez un studiu intitulat „Răspunderea în procesele de subcontractare în sectorul european al construcţiilor” publicat în 2008 de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, care subliniază atât diferenţele majore dintre sistemele naţionale de răspundere solidară, cât şi nivelul acestora de eficienţă. Acest studiu a evidenţiat, de asemenea, faptul că se pare că nu există o soluţie universală şi a recomandat organizarea mai multor dezbateri şi efectuarea de studii, mai ales în ceea ce priveşte problemele transfrontaliere.

Problema pe care încercăm să o rezolvăm este una de natură socială, însă soluţia propusă are în mod clar implicaţii care depăşesc domeniul social. Trebuie, aşadar, să studiem în amănunt repercusiunile economice şi juridice ale acesteia.

Sunt în totalitate de acord că această problemă necesită o analiză mai aprofundată şi că, înainte de a prezenta proiecte legislative, trebuie să studiem cu atenţie diversele metode nelegislative de abordare a unora dintre problemele ridicate în raport, cu alte cuvinte: o mai bună cooperare şi coordonare între autorităţile naţionale, autorităţile de control şi alte autorităţi naţionale responsabile cu aplicarea legii; cunoaşterea bunelor practici în cadrul companiilor; orientări şi standarde actuale; iniţiative privind responsabilitatea socială; şi acorduri transnaţionale între companii, în care există deja prevederi inovatoare privind procedurile de evaluare a riscurilor şi monitorizarea subcontractanţilor.

  Preşedintele – Prezentarea s-a încheiat.

Votul va avea loc joi, 26 martie 2009.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Proinsias De Rossa (PSE), în scris – Răspândirea subcontractării în Europa a avut consecinţe de amploare pentru relaţiile de muncă. Nu se subcontractează doar mâna de lucru. Obligaţiile legale şi financiare asociate, precum respectarea nivelului de salarizare şi a condiţiilor de muncă şi plata impozitelor şi a contribuţiilor la asigurările sociale sunt externalizate, la rândul lor, subcontractanţilor şi agenţiilor de ocupare a forţei de muncă. Este îngrijorător faptul că subcontractarea poate fi folosită din ce în ce mai mult drept un mod de a reduce responsabilitatea socială directă.

Astfel, ideea „răspunderii solidare” este esenţială în scopul garantării responsabilităţii companiilor pentru practicile subcontractanţilor acestora. În mod evident, punerea în aplicare a obligaţiilor legale devine mai dificilă în cadrul lanţurilor lungi şi complexe de întreprinderi interconectate. Acest lucru este valabil mai ales în relaţiile transfrontaliere, unde pot fi stabilite diverse niveluri de contractanţi din diferite state membre, aflate sub incidenţa unor legislaţii diferite. Momentan, doar opt state membre dispun de o legislaţie naţională care acoperă responsabilitatea întreprinderilor subcontractante.

Susţin cu tărie acest raport avizat de Confederaţia Europeană a Sindicatelor, care invită Comisia să stabilească un instrument juridic comunitar precis de introducere a responsabilităţii solidare la nivel european şi care solicită, de asemenea, Comisiei să înceapă o evaluare a fezabilităţii unui instrument privind responsabilitatea la nivelul lanţurilor de subcontractanţi, ca un mod de sporire a transparenţei în procesul de subcontractare.