Stenograma dezbaterilor

Luni, 23 martie 2009 - Strasbourg

24. Lupta contra practicilor de mutilare genitală a femeilor în UE (prezentare succintă)

  Preşedintele – Următorul punct pe ordinea de zi este raportul (A6-0054/2009) elaborat de dna Muscardini, în numele Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe, referitor la lupta contra practicilor de mutilare sexuală a femeilor în UE [2008/2071(INI)].

  Cristiana Muscardini, raportoare – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, cred că este deosebit de oportună participarea dlui comisar Michel la dezbaterea noastră. După cum ştim, domnia sa acordă o mare atenţie problemelor legate de drepturile omului şi de tragediile din Africa. De fapt, prezenţa dlui Michel îmi dă speranţe că şi Comisia va lua în serios o problemă care nu numai că afectează în prezent 28 de ţări africane şi mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi din ţările învecinate, ci reprezintă o problemă dureroasă chiar în cadrul Uniunii Europene.

Imigraţia în masă care a avut loc în ultimii ani a adus această tragedie în ţările UE. Zeci de mii de fete şi de tinere sunt zilnic expuse riscului de a suferi din cauza unei practici groaznice care le provoacă un rău ireversibil din punct de vedere fizic, dar şi traume psihologice extrem de grave. Din acest motiv - deşi Parlamentul a condamnat deja această practică cu mai multe ocazii în anii trecuţi şi a oferit chiar şi finanţări prin programul DAPHNE pentru derularea a 14 proiecte destinate luptei împotriva mutilării genitale a femeilor - discutăm astăzi din nou pe marginea acestui subiect, pentru că fenomenul, din păcate, nu a scăzut în intensitate, ci are o tendinţă de creştere.

Trebuie să avem curajul să adoptăm o metodă serioasă, mai adecvată de prevenire, prin campanii culturale care să le facă să înţeleagă pe femeile imigrante, dar şi pe taţii acestor fete, că respectarea unui ritual tribal care nu are nimic în comun cu religia nu reprezintă o cale spre integrare şi nici nu creează un viitor pentru fiicele lor.

Gândiţi-vă la o fată care merge la o şcoală franceză, italiană sau belgiană şi care, după ce a socializat cu colegii ei, nu se mai încadrează dintr-o dată în normalitate şi este forţată să treacă printr-o tragedie care o va marca pe viaţă. Această fată nu este mutilată doar fizic, ci îi este şi imposibil să reia o relaţie normală cu alte persoane; se simte inferioară, diferită, iar în societatea noastră nu îi dorim pe cei care sunt diferiţi. Vrem oameni care, indiferent de religie, culoarea pielii sau originea geografică, pot conlucra pentru a construi o Europă mai bună, mai aproape de cetăţenii săi.

Din acest motiv, dle preşedinte, dle comisar, noi, ca membri ai Parlamentului - şi aş vrea să le mulţumesc tuturor colegilor mei din comisie care m-au ajutat să elaborez acest raport - vrem ca legile tuturor statelor membre să fie armonizate, astfel încât mutilarea genitală a femeilor să fie calificată drept infracţiune. Nu vrem propuneri paliative precum „înţeparea”. Vrem ca femeile să fie cu adevărat egale cu bărbaţii; nu vrem ritualuri de iniţiere, ci integrare reală. Vrem ca ONG-urile să-şi poată desfăşura activitatea, vrem o politică de prevenire care implică asociaţiile femeilor imigrante, vrem să pedepsim pe oricine care încearcă să mutileze fete şi să le atragă într-o spirală perversă a disperării şi a marginalizării.

Raportul acoperă multe domenii şi cred că membrii au avut ocazia să îl examineze şi să-l evalueze. Cred că ar trebui să ne alăturăm cu toţii acestui apel către o Europă conştientă de ceea ce vrea, apel care să combine eforturile a trei instituţii privind combaterea acestei atrocităţi care încalcă drepturile omului.

  Louis Michel, membru al Comisiei – (FR) Dle preşedinte, aş vrea să-i mulţumesc dnei Muscardini pentru discursul domniei sale, atât în numele meu, cât şi în numele colegului meu, întrucât cred că a atins un subiect tragic şi scandalos în acelaşi timp. Aş vrea în special să-i mulţumesc pentru raportul excelent privind această problemă majoră a luptei împotriva mutilării genitale a femeilor în Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a denunţat în mod foarte clar, atât în cadrul Uniunii, cât şi în ţările terţe, natura inacceptabilă a practicilor tradiţionale care subminează în mod grav dreptul fundamental al femeilor şi al tinerelor la respectul pentru integritatea lor fizică şi mentală. Este evident că suntem în totalitate de acord cu raportul. Credem că toate statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să ia măsuri severe. Aş spune că ar trebui luate măsuri mult mai severe pentru a pune capăt acestor practici, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi în ţările terţe, deoarece este absolut inacceptabil şi incredibil că acestea încă mai au loc în Uniunea Europeană. De asemenea, trebuie să ne asigurăm, în cadrul dialogurilor politice pe care le menţinem cu ţările terţe, că acestea înţeleg întrutotul poziţia noastră. Aş vrea să mă îndepărtez pentru un moment de text pentru a spune că vă pot asigura că această problemă se află întotdeauna pe ordinea de zi în toate dialogurile politice pe care le avem cu ţările în curs de dezvoltare.

Chiar de curând, preşedintele Compaoré al Burkina Faso mi-a telefonat şi mi-a spus că erau pe cale să adopte o lege care interzice aceste practici, deşi acesta nu va fi un lucru uşor de realizat. Ar trebui subliniat faptul că încă există anumite clanuri şi triburi care continuă această practică şi că acesta este un subiect destul de sensibil în respectiva ţară, însă chiar dorea să progreseze şi cred că acesta este lucrul cel mai important.

De asemenea, şi ştiţi acest lucru, Comisia eliberează în mod periodic fonduri comunitare pentru a susţine proiecte, în Europa şi în ţările terţe, destinate prevenirii şi eradicării mutilării genitale a femeilor şi ajutorării victimelor şi tinerelor aflate în pericol.

În Europa, principalul nostru instrument este programul DAPHNE III, care susţine organizaţiile non-guvernamentale europene şi instituţiile publice şi autorităţile locale şi regionale în lupta împotriva mutilării genitale a femeilor. De la lansarea sa în 1997, DAPHNE a cofinanţat 14 proiecte dedicate în mod special acestei probleme, furnizând o sumă totală de cca 2,4 milioane de euro. Proiectele DAPHNE ne-au permis să punem în aplicare programe de instruire şi de sprijin comunitare, să desfăşurăm campanii de sensibilizare, să analizăm legislaţia naţională, să adunăm informaţii şi statistici, să dezvoltăm instrumente şi să stabilim bune practici care să fie folosite de actorii prezenţi la faţa locului şi să recomandăm direcţii de politică decidenţilor europeni şi naţionali.

Suntem în mod evident hotărâţi să sprijinim în continuare astfel de acţiuni şi să continuăm să tratăm această problemă în Uniunea Europeană, nu numai în contextul prevenirii violenţei şi sprijinirii victimelor, ci şi în domeniile imigraţiei, azilului şi justiţiei penale.

Voi lăsa din nou textul la o parte pentru un moment. Trebuie să vă spun că sunt oarecum şocat de un anumit fel de laşitate din partea guvernelor noastre şi a unor politicieni care consideră acest lucru ca făcând parte din cultură şi, prin urmare, ca fiind de neatins. Îmi pare rău: de la cei care vin în Europa ar trebui să ne aşteptăm cel puţin să se conformeze regulilor în vigoare. Consider că nu poate exista justiţie care să funcţioneze în două ritmuri; nu poate exista conceptul de două viteze diferite. Acest lucru nu are niciun efect asupra capacităţii unei ţări europene de a primi imigranţi, chiar dimpotrivă. Aceasta este o dezbatere la care am asistat eu însumi în ţara mea în trecut. Trebuie să spun că sunt şocat că unii oameni, sub pretextul respectării culturii imigranţilor, refuză practic să pedepsească acest lucru. Cred că dacă vrem cel puţin să lămurim această problemă în Europa, trebuie să ajungem în stadiul în care pedepsim aceste practici. Trebuie să avem acest curaj politic şi nu cred că ar limita capacitatea unei ţări de a-i primi pe imigranţi dacă ar fi să spunem: „Aceasta este constituţia noastră, acestea sunt regulile noastre, acestea sunt valorile noastre umane şi trebuie să le respectaţi. Dacă nu le respectaţi, veţi acţiona în afara legii şi veţi fi pedepsiţi.” Aici închid paranteza, însă sunt bucuros că am spus aceste lucruri, pentru că sunt la fel de iritat ca şi dumneavoastră în această privinţă.

În contextul ajutoarelor externe acordate ţărilor terţe, Comisia aplică, de asemenea, trei politici privind lupta împotriva mutilării genitale a femeilor. Mai întâi, după cum v-am spus, integrează aspectele privind emanciparea femeilor, drepturile şi sănătatea acestora în orice dialog politic şi strategic pe care îl poartă cu guvernele partenere.

În al doilea rând, susţine acţiunile care vizează şi promovează o legislaţie naţională mai bună, precum şi crearea de politici naţionale adecvate pentru promovarea şi pentru protejarea drepturilor femeilor şi pentru interzicerea tuturor practicilor dăunătoare.

În al treilea rând, susţine iniţiative care au ca scop consolidarea domeniului de acţiune a liderilor politici, împreună cu campanii de sensibilizare orientate spre toate sectoarele societăţii. Programul multianual de la Haga, care cuprinde diversele acţiuni care vor fi derulate pentru dezvoltarea domeniului justiţiei, libertăţii şi securităţii, se încheie în 2010. Vom prezenta noul program de la Stockholm 2010-2014 într-o comunicare în primăvara lui 2009. Vă pot confirma că acest program va acorda o mare importanţă aspectelor privind protecţia drepturilor fundamentale şi a victimelor, inclusiv promovarea şi protecţia drepturilor copilului şi femeilor.

Deşi Comisia nu a elaborat încă o strategie specifică pentru combaterea mutilării genitale a femeilor, suntem hotărâţi să sprijinim în continuare acţiunile care vizează prevenirea acesteia şi intenţionăm să ridicăm pe mai departe această problemă în cadrul politicilor interne şi externe ale Uniunii.

  Preşedintele – Prezentarea s-a încheiat.

Votul va avea loc marţi, 24 martie 2009.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Véronique Mathieu (PPE-DE), în scris – (FR) În fiecare an în Europa, 180 000 de femei imigrante suferă sau sunt în pericol de a suferi mutilare genitală. Este important să nu uităm că aceste mutilări constituie o încălcare a drepturilor omului, cu consecinţe fizice şi psihologice foarte grave. Aceste practici nu pot fi justificate în temeiul tradiţiilor culturale sau religioase. Pentru a le pune capăt, statele membre trebuie să impună respectarea interdicţiei stabilite în dreptul penal al acestora, iar practicarea mutilării trebuie să fie considerată o infracţiune. În acelaşi timp, victimele reale sau potenţiale trebuie să aibă acces la asistenţă juridică şi medicală.

UE trebuie să îşi intensifice sprijinul acordat acelor ONG-uri care fac o treabă remarcabilă la faţa locului în domeniile prevenirii şi asistenţei. La nivel naţional şi european, campaniile specifice de informare şi educare ar elimina tabuurile asociate cu aceste practici şi în acelaşi timp ar informa familiile asupra consecinţelor penale ale acestor mutilări. Este, aşadar, important ca UE să trateze această problemă prin definirea unor acţiuni preventive comune de interzicere a practicării mutilării în UE şi prin includerea acestei interdicţii în toate acordurile de cooperare încheiate cu ţările terţe. Mutilarea genitală este o problemă socială care ne priveşte pe toţi.