Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 25 martie 2009 - Strasbourg

7. Stadiul relaţiilor transatlantice în urma alegerilor din Statele Unite (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă raportul (A6-0114-2009) elaborat de dl Millán Mon, în numele Comisiei pentru afaceri externe, privind stadiul relaţiilor transatlantice în urma alegerilor din SUA [2008/2199(INI)].

  Francisco José Millán Mon, raportor− (ES) Domnule preşedinte, în primul rând, aş dori să le mulţumesc raportorilor alternativi, în special dlui Severin, dlui Lambsdorff şi dlui Lagendijk, precum şi Comisiei pentru afaceri externe şi raportorilor pentru aviz, dl Garcia-Margallo şi dna Quisthoudt-Rowohl. Le mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-au oferit la întocmirea acestui raport referitor la relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.

Astfel am reuşit să întocmim un raport bazat pe un consens larg cu privire la un subiect important. Raportul asupra căruia ne vom exprima voturile mâine reprezintă, aşadar, un mesaj puternic şi convingător din partea Parlamentului European, transmis într-un moment cât se poate de adecvat. Motivul pentru care afirm că este vorba despre un subiect important este acela că, în mod cert, Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt doi actori foarte importanţi pe scena mondială, care trebuie să lucreze împreună, deoarece au în comun multe principii şi valori, dar şi multe interese.

Principalul mesaj al acestui raport transmite ideea că ne aflăm într-un moment prielnic pentru consolidarea relaţiilor transatlantice. Acest fapt se bazează pe trei argumente. Primul dintre acestea este reprezentat de noua administraţie a Statelor Unite, care este pragmatică şi care cunoaşte faptul că nicio ţară nu poate face faţă singură problemelor globale şi de la care publicul din Europa, dar şi din întreaga lume, are mari aşteptări. Al doilea argument îl reprezintă o Uniune Europeană mai puternică, având o capacitate mai mare de a acţiona pe plan extern decât Uniunea Europeană din 1995, când s-a stabilit Noua Agendă Transatlantică; în plus, în curând, UE se va putea baza şi pe dispoziţiile Tratatului de la Lisabona referitoare la politica externă şi apărare. Cel de al treilea argument este reprezentat de un nou context care aduce noi provocări la nivel global, din care acum fac parte, alături de problemele militare, criza economică şi schimbările climatice.

În încercarea de a rezolva aceste probleme noi, cooperarea cu Uniunea Europeană va aduce mari beneficii Statelor Unite. Relaţiile transatlantice trebuie consolidate pe două planuri: pe plan instituţional şi pe plan fizic, prin cooperare efectivă. Trebuie să folosim Tratatul de la Lisabona pentru a consolida structurile instituţionale: organizarea a două reuniuni anuale la nivel înalt, nu doar a unuia singure, la care să participe noul preşedinte permanent al Consiliului European; crearea unui consiliu politic transatlantic, în cadrul căruia să se întâlnească, trimestrial, Înaltul Reprezentant – şi vicepreşedinte al Comisiei – şi secretarul de stat american; îmbunătăţirea dialogului dintre autorităţile legiuitoare prin crearea unei adunări transatlantice; precum şi îmbunătăţiri aduse Consiliului Economic Transatlantic. Toate aceste îmbunătăţiri vor oferi posibilitatea unei coordonări mai intense şi mai eficiente; aceste aspecte ar trebui cuprinse într-un nou acord de asociere transatlantică, iar negocierile ar trebui să fie demarate în momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Cel de-al doilea obiectiv al raportului constă în consolidarea cooperării efective. Acest lucru presupune stabilirea unei agende în vederea abordării în comun a mai multor probleme şi conflicte, precum şi în vederea rezolvării unor chestiuni bilaterale. Pentru a putea stabili o astfel de agendă comună, Consiliul şi Comisia ar trebui să mărească frecvenţa contactelor cu noul guvern de la Washington în următoarele luni. Aşadar, sunt mulţumit de reuniunea la nivel înalt de la Praga, care va avea loc la 5 aprilie, şi la care va participa şi preşedintele Obama, aşa cum se menţionează în amendamentul depus de grupul din care fac parte.

În raport sunt enumerate câteva probleme globale pentru care Statele Unite şi Uniunea Europeană ar trebui să încerce să găsească o abordare comună: de exemplu criza economică, un multilateralism eficace, care să includă puterile emergente, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, schimbările climatice, promovarea drepturilor omului etc. De asemenea, raportul menţionează câteva probleme regionale pentru rezolvarea cărora ar trebui să acţionăm în mod coordonat; aceste probleme sunt reprezentate de conflicte precum cel din Orientul Mijlociu şi de programele nucleare aflate în desfăşurare în Iran şi Afganistan; relaţiile cu Rusia, precum şi cu ţările din America Latină sunt de asemenea menţionate. Dezarmarea şi securitatea sunt alte domenii în care este nevoie de o coordonare îmbunătăţită, incluzând aici şi lupta împotriva ameninţării teroriste reale, care ar trebui să se desfăşoare respectând întocmai legislaţia internaţională şi drepturile omului.

Doamnelor şi domnilor, raportul se referă şi la anumite probleme bilaterale în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne, inclusiv la problema vizelor. De asemenea, acesta pune accentul pe nevoia ca parteneriatul transatlantic să se bucure de o largă susţinere din partea societăţii civile, în special din partea tinerilor. În raport se vorbeşte şi despre relaţiile comerciale şi economice, insistându-se asupra faptului că trebuie să facem progrese în ceea ce priveşte integrarea pieţei transatlantice. Referitor la aceste teme, am inclus mai multe sugestii din partea Comisiei pentru afaceri economice şi monetare şi din partea Comisiei pentru afaceri externe.

Doamnelor şi domnilor, în concluzie: consider că dacă acest raport va fi adoptat mâine, Parlamentul va transmite un mesaj clar. Noi milităm pentru relaţii consolidate între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, inclusiv la nivel instituţional. Consider că această consolidare va fi benefică pentru ambele părţi, dar şi pentru întreaga comunitate internaţională.

  Alexandr Vondra, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului − Domnule preşedinte, îmi cer scuze că am întârziat puţin din cauza participării la reuniunea Conferinţei preşedinţilor de comisii. De fapt, astăzi de dimineaţă am sosit de la Washington. Aş dori să vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la această dezbatere importantă şi binevenită pe tema relaţiilor transatlantice şi aş dori să îi mulţumesc în special domnului raportor Millán Mon pentru raportul valoros şi cuprinzător pe care l-am citit cu mare interes în timpul călătoriei. În raport sunt menţionate multe aspecte cu care preşedinţia şi Consiliul pot fi de acord.

Indiferent de apartenenţa noastră politică, cu toţii cunoaştem faptul că relaţiile transatlantice sunt vitale pentru viitorul nostru, pentru viitorul Europei. Timp de şaizeci de ani, solidul parteneriat transatlantic a reprezentat forţa principală care a militat pentru pace, stabilitate şi prosperitate în Europa şi America de Nord şi, de asemenea, în întreaga lume. Îndrăznesc să spun că acestea nu sunt doar fapte istorice. Această agendă este cea mai adecvată şi pentru secolul 21. Relaţiile transatlantice ne permit să obţinem împreună rezultate pe care niciunul dintre parteneri nu le-ar putea realiza singur. Aş dori să îl citez pe vicepreşedintele Joe Biden în prima sa vizită la Munchen, atunci când a afirmat că America are nevoie de Europa şi Europa are nevoie de America. Cred că putem înţelege pe deplin sensul acestei afirmaţii. Dacă ne vom pune de acord, vom putea stabili agenda globală. Dacă nu ne vom putea pune de acord, va fi dificil să stabilim orice fel de agendă de lucru, aşadar, parteneriatul transatlantic ne permite să obţinem împreună rezultate pe care nu le-am putea obţine în mod individual.

Alegerile prezidenţiale din Statele Unite din noiembrie, anul trecut, au generat în Europa un val de entuziasm, de aşteptări şi de interes fără precedent. Acest lucru s-a datorat faptului că pe europeni îi interesează cine este ales preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Preşedintele Obama a propus o nouă abordare a problemelor cu care ne confruntăm. Mulţi europeni au fost atraşi de această schimbare, precum şi de ideea schimbării în sine. Acum există aşteptări mari de ambele părţi ale Atlanticului. Aceste aşteptări reprezintă o ocazie de colaborare reciprocă într-un moment în care o astfel de colaborare este foarte necesară. Însă aşteptările trebuie tratate cu grijă, deoarece nimic nu ar dăuna mai mult relaţiilor transatlantice decât speranţele neîndeplinite – şi cu cât aşteptările sunt mai mari, cu atât mai greu este să le îndeplineşti.

Noua administraţie a debutat în forţă. Aşa cum era de aşteptat, agenda preşedintelui s-a concentrat în mare parte pe criza economică şi financiară. Deciziile imediate referitoare la închisoarea de la Guantanamo – vorbeam despre această problemă cu doar câteva săptămâni în urmă – asumarea unui nou angajament de implicare în problemele din Orientul Mijlociu, precum şi organizarea conferinţei referitoare la Afganistan, care va avea loc la 31 mai la Haga, au fost foarte încurajatoare. Toate aceste iniţiative reprezintă răspunsul la solicitările multor europeni.

Dialogul cu Statele Unite a fost revigorat. În urma contactelor avute de mine cu membrii noii administraţii, inclusiv în urma întâlnirilor cu vicepreşedintele Biden şi cu doamna secretar de stat Clinton, care au avut loc aici, la Bruxelles, este clar că Statele Unite doresc să adopte o altă atitudine faţă de Uniunea Europeană şi de partenerii noştri. Salut abordarea pragmatică ce a caracterizat aceste prime întâlniri.

Deşi schimbarea atitudinii este importantă, desigur că aceasta nu aduce de la sine rezultate concrete. Dacă vom lucra împreună într-un mod constructiv, trebuie să ne revizuim priorităţile de politică şi să reevaluăm principiile de funcţionare ale parteneriatului transatlantic. Raportul dumneavoastră reprezintă o contribuţie valoroasă la acest proces. Acesta este, desigur, un proces care a fost demarat de UE anul trecut, când miniştrii de externe au purtat discuţii referitoare la relaţiile transatlantice în cadrul a două întruniri informale desfăşurate la Avignon şi Marsilia. Cred că ar trebui să mulţumim preşedinţiei franceze pentru această iniţiativă, dar şi Portugaliei, care a avut, de asemenea, o contribuţie importantă. Acesta este un proces care va trebui dezvoltat în următoarele luni. Întrunirea informală a şefilor de state şi guverne cu preşedintele Statelor Unite la Praga, săptămâna viitoare, va constitui o oportunitate excelentă în acest sens. Relaţia transatlantică este amplă şi variată şi include un anumit număr de politici. Nu pot vorbi despre toate aceste politici, dar aş dori să subliniez acele politici pe care noi am dori să le aducem în discuţie în cadrul întrunirii de la Praga.

În primul rând, securitatea energetică şi schimbările climatice. Aceste probleme interconectate se află în atenţia multor europeni. Securitatea energetică reprezintă o prioritate majoră care trebuie rezolvată cu ajutorul unei strategii cuprinzătoare, care să includă eficientizarea consumului de energie şi promovarea surselor regenerabile de energie, precum şi diversificarea resurselor, a surselor şi a rutelor energiei. Acolo unde este posibil şi necesar, UE şi Statele Unite trebuie să coopereze în aceste domenii şi să promoveze o agendă comună. În ceea ce priveşte clima, anul acesta va fi decisiv. Conferinţa ONU privind schimbările climatice, care va avea loc la sfârşitul lunii decembrie la Copenhaga, reprezintă o ocazie istorică de a revizui şi extinde aplicarea obiectivelor internaţionale obligatorii pentru a putea face faţă schimbărilor climatice.

Înainte de această conferinţă, UE şi-a stabilit obiective ambiţioase în ceea ce priveşte problemele legate de energie şi de schimbările climatice. Declaraţiile şi angajamentele asumate de preşedintele Obama referitoare la schimbările climatice indică o modificare semnificativă a modului de abordare, însă mai sunt multe de făcut de acum încolo. Desigur, sprijinul Statelor Unite în legătură cu această problemă este vital, însă nu suficient. Trebuie să ne asigurăm şi sprijinul altor state în curs de dezvoltare mai avansate, cum ar fi China.

În al doilea rând, criza economică şi financiară. Actuala criză este gravă şi s-a extins la nivel global, de aceea este nevoie de un răspuns puternic la toate nivelurile şi în toată lumea. UE şi SUA au o responsabilitate specială în acest context, atât în ceea ce priveşte măsurile pe care le iau pe plan intern, cât şi în ceea ce priveşte coordonarea internaţională. Trebuie să cooperăm cu SUA pentru a ne asigura că reacţionăm în mod coordonat la actuala criză mondială şi la problemele financiare. Trebuie să colaborăm cu SUA pentru a rezolva problema supravegherii sistemului financiar şi a reformei instituţiilor financiare internaţionale. De asemenea, trebuie să ne coordonăm politicile în vederea creşterii economice şi a numărului locurilor de muncă. Trebuie să ne asigurăm că abordările pe care le alegem sunt compatibile şi nu cauzează denaturarea concurenţei pe piaţa transatlantică. Multe dintre aceste acţiuni vor avea loc în cadrul unor grupuri precum G8 şi G20, în special în timpul reuniunii la nivel înalt a G20 de la Londra, cu care preşedintele Obama îşi va începe vizita în Europa. Însă este clar faptul că relaţia transatlantică va reprezenta baza stabilirii agendei globale.

În al treilea rând, Afganistanul reprezintă o problemă majoră atât pentru Europa, cât şi pentru SUA. Aceasta este o problemă comună – atacurile teroriste, atât din Statele Unite, cât şi din Europa, îşi au originile în această zonă. Toţi liderii politici europeni au de înfruntat o misiune importantă şi dificilă: aceea de a le explica cetăţenilor lor că propria lor securitate trebuie apărată în Kabul. De asemenea, Afganistanul a reprezentat principalul subiect de discuţie în cadrul întrunirii informale dintre troica UE şi vicepreşedintele Biden, care a avut loc la Bruxelles, la 10 martie. Vicepreşedintele şi-a exprimat speranţa că Afganistanul va rămâne printre principalele subiecte de pe agenda UE. Acesta a afirmat clar că Statele Unite nu doresc doar sprijinul nostru pentru susţinerea strategiei generale aplicate în Afganistan, ci şi implicarea noastră concretă, prin resurse concrete. Cunoscând faptul că securitatea cetăţenilor afgani reprezintă o preocupare majoră, ne-am asumat răspunderea de a spori efectivele noastre de poliţie din Afganistan. Alături de misiunile civile EUPOL, este nevoie şi de poliţie militară, de aceste „forţe de jandarmerie” despre care vorbim. În acest sens, trimiterea de instructori de jandarmerie în zonă, drept contribuţie a UE la misiunea desfăşurată de NATO, este o opţiune pe care preşedinţia a discutat-o cu trimisul special pentru Pakistan şi Afganistan, recent numit, şi cu trimişi din ţările UE. De exemplu, m-am întâlnit cu Pierre Lellouche din Franţa şi suntem în discuţii pe acest subiect şi cu Dick Holbrooke. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că sunt create toate condiţiile pentru organizarea alegerilor prezidenţiale în Afganistan, astfel încât acestea să fie un succes, şi trebuie să ţinem cont şi de circumstanţele regionale, în special prin oferirea de asistenţă suplimentară în vederea dezvoltării unui guvern civil viabil în Pakistan. Aşadar, această chestiune regională este foarte importantă şi vom ţine cont şi de acest aspect, alături de circumstanţele naţionale şi globale.

În al patrulea rând, un răspuns multilateral va fi crucial pentru a putea trata problema riscului de răspândire a armelor de distrugere în masă. Atât UE, cât şi SUA şi-au exprimat îngrijorarea tot mai accentuată în ceea ce priveşte activităţile nucleare întreprinse mai ales de Iran, precum şi în ceea ce priveşte nerespectarea de către acest stat a obligaţiilor în domeniul nuclear. Împreună, UE şi SUA trebuie să se asigure că dezvoltarea tehnologiei nucleare se limitează la scopuri legitime, civile. Cel mai bun mod de a obţine acest lucru este prin stabilirea unor reguli ferme, internaţionale şi obligatorii, susţinute de mecanisme de verificare credibile. În acelaşi timp, UE şi SUA sunt pregătite să se implice, alături de Iran, în acţiuni constructive pentru a rezolva această problemă, dar şi alte probleme curente din regiunea respectivă.

O altă provocare căreia trebuie să îi facem faţă acum constă în modul în care vom conlucra pentru a consolida aplicarea în practică a multilateralismului bazat pe reguli şi pe valorile noastre comune. Sunt multe lucruri pe care le putem face împreună. Sunt de acord cu afirmaţia preşedintelui Obama, împărtăşită atât de secretarul de stat Clinton, cât şi de vicepreşedintele Biden, că orice alegere între securitate şi idealuri este o alegere falsă. În acest sens, salut intenţia preşedintelui Obama de a închide închisoarea de la Guantanamo.

De asemenea, salutăm angajamentul preşedintelui Obama de a se implica în rezolvarea conflictului arabo-israelian, inclusiv numirea lui George Mitchell în funcţia de trimis special în regiune. Pacea durabilă, spre care aspiră israelienii, cât şi palestinienii, este de o importanţă vitală pentru oamenii din regiunea respectivă şi rămâne unul dintre principalele obiective atât ale UE, cât şi ale SUA. Un acord de pace ar aduce beneficii sporite, dar şi o mai bună înţelegere între Occident şi lumea islamică.

Am citit cu interes numeroasele recomandări incluse în raportul dumneavoastră referitoare la structura instituţională a relaţiilor transatlantice. Sunt foarte de acord cu faptul că legăturile instituţionale dintre UE şi SUA ar trebui să reflecte importanţa acestei relaţii. Iniţiativa luată de Preşedinţia Cehă este un exemplu bun în acest sens. Încă de la început, ne-am implicat alături de Statele Unite şi de noua administraţie la toate nivelurile. Peste zece zile, preşedinţia îl va întâmpina pe preşedintele Obama la Praga în cadrul reuniunii informale la nivel înalt la care vor participa şefii de stat şi de guvern ai statelor membre ale UE. Aşa cum am spus, aceasta va reprezenta o ocazie de evaluare a anumitor aspecte ale relaţiei transatlantice şi de confirmare a dorinţei noastre de cooperare. Aceste discuţii vor continua, de exemplu, prin organizarea regulată de reuniuni informale între miniştrii de externe ai UE şi ministrul de externe al Statelor Unite. De asemenea, consider că un rol important l-ar putea avea stabilirea unor legături permanente şi mai apropiate între Parlamentul European şi Congresul Statelor Unite.

Sunt recunoscător acestui Parlament pentru sprijinul său neîntrerupt acordat dezvoltării relaţiei transatlantice şi în special pentru raportul elaborat de dumneavoastră. Anul acesta avem o nouă oportunitate de a dezvolta această relaţie. Pentru această preşedinţie şi pentru Consiliu, parteneriatul transatlantic a avut întotdeauna o importanţă strategică pentru Europa ca întreg.

Vă asigur că Preşedinţia Cehă face toate demersurile necesare pentru a se asigura că acest parteneriat rămâne în centrul amplei noastre strategii externe şi că va juca un rol determinant în abordarea numeroaselor provocări şi probleme cu care ne confruntăm în prezent la nivel global.

  Benita Ferrero-Waldner, comisar − Domnule preşedinte, relaţiile UE-SUA au avut parte de un început pozitiv sub administraţia preşedintelui Obama. În cadrul Comisiei, cu toţii depunem eforturi pentru a contribui la această agendă comună revigorată. Bazându-mă şi pe acest considerent, apreciez faptul că această dezbatere a fost organizată într-un moment foarte oportun. Mă bucur să constat că Parlamentul şi Comisia par să aibă păreri comune referitoare la multe dintre priorităţile prezentate aici.

Aşteptăm cu interes stabilirea unui program de lucru UE-SUA cât mai complet. Pentru început, voi face referire la lista de priorităţi imediate, însă aş dori, de asemenea, să atrag atenţia asupra două aspecte referitoare la structurile instituţionale UE-SUA. În primul rând, consider că stabilirea unei legături mai strânse între legiuitorii din UE şi SUA este de o importanţă vitală pentru un parteneriat transatlantic de succes. În al doilea rând, voi face o apreciere a recomandărilor din raport referitoare la revizuirea generală a Noii Agende Transatlantice din 1995.

Asemenea colegilor mei, am avut deja întrevederi cu doamna secretar de stat Clinton cu diverse ocazii şi am discutat cu vicepreşedintele Biden de curând, cu ocazia vizitei sale la Bruxelles. Un lucru este clar: administraţia SUA va căuta parteneri de încredere în vederea rezolvării problemelor globale şi regionale, iar Europa este considerată un astfel de partener. Trebuie să profităm de această ocazie.

Însă, în acelaşi timp, se aşteaptă ca Uniunea Europeană să aducă „produse concrete” specifice – nu în ultimul rând referitoare la subiecte delicate, precum Afganistan şi închiderea penitenciarului de la Guantanamo. În acest sens, trebuie să ne stabilim poziţii clare bazate pe interesele noastre comune şi să vorbim cu o singură voce. Daţi-mi voie să fiu clară: această prietenie transatlantică esenţială nu este o stradă cu un singur sens. Europa şi Uniunea Europeană trebuie să îşi aducă propria lor contribuţie.

Astfel, o Uniune Europeană puternică va fi un partener important pentru SUA în abordarea provocărilor mondiale. Consider că, pentru început, ar trebui să ne concentrăm asupra unui număr limitat de priorităţi.

Situaţia foarte dificilă a economiei mondiale stă, desigur, la baza tuturor acţiunilor noastre. Obiectivul principal îl reprezintă o mai bună colaborare între Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi ceilalţi jucători importanţi în domeniul politicilor macroeconomice şi al reformării reglementărilor din domeniul financiar. Avem nevoie de o mai bună coordonare pentru a înregistra progrese în ceea ce priveşte cererea şi ocuparea forţei de muncă, iar noi trebuie să ne asigurăm că politicile noastre se sprijină reciproc şi nu denaturează comerţul. De ambele părţi ale Atlanticului, trebuie să se reziste tentaţiei de a aplica elemente protecţioniste. Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii trebuie să colaboreze îndeaproape pentru a implementa rezultatele reuniunii la nivel înalt a G20 care va avea loc săptămâna viitoare, inclusiv pentru a găsi abordări compatibile în vederea reformării reglementărilor din sectorul financiar. Ultimul Consiliu European de la Bruxelles a făcut un pas important în acest sens.

De asemenea, trebuie să ne ocupăm de economia transatlantică, ce reprezintă jumătate din producţia şi comerţul mondial. Raportul dumneavoastră pune accentul într-un mod corespunzător pe această chestiune. Ar trebui să sprijinim Consiliul Economic Transatlantic (CET) pentru a lua măsuri mai eficiente de înlăturare a barierelor create de reglementările restrictive şi pentru a promova creşterea economică, adoptând în acelaşi timp o viziune strategică. CET – aşa cum este denumit – ar trebui să poată discuta, de exemplu, modalităţi de evitare a politicilor de stimulare a economiei naţionale în defavoarea altor economii în planurile de naţionale de redresare.

Referitor la schimbările climatice: pentru prima oară în zece ani, politicile UE şi SUA încep să găsească un numitor comun. Ar trebui să ne concentrăm pe încheierea unui acord la Copenhaga, în decembrie. Împreună, trebuie să conducem prin exemplu, pentru a include şi China şi India într-un acord multilateral şi pentru a lansa o piaţă integrată a carbonului ca parte a viitoarei pieţe globale. Atât UE, cât şi SUA trebuie să promoveze mesajul că tehnologiile ecologice şi eficiente şi „slujbele verzi” pot contribui la redresarea economică. Preşedintele Obama a atras deja atenţia asupra acestui aspect. Aceasta înseamnă, de asemenea, o coordonare cât mai strânsă a programelor noastre de cercetare în domeniul energiei şi consolidarea dialogului referitor la securitatea energetică – aşa cum a afirmat şi preşedintele nostru.

În ceea ce priveşte asistenţa externă şi politicile de dezvoltare, atât preşedintele Obama, cât şi doamna secretar de stat Clinton au subliniat importanţa acestora ca parte a unei politici externe cuprinzătoare. Aceasta joacă un rol major în consolidarea poziţiei Uniunii Europene ca cel mai mare donator de ajutor internaţional din lume. Trebuie să solicităm reluarea implicării SUA în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi să relansăm dialogul UE-SUA în materie de cooperare în vederea dezvoltării, concentrându-ne asupra unor probleme precum eficacitatea ajutoarelor şi coerenţa politicilor.

Economia este primul subiect pe agenda preşedintelui Obama, însă SUA a evaluat destul de repede principalele probleme de politică externă.

Referitor la Afganistan şi Pakistan: noua administraţie este de acord cu faptul că este necesară abordarea unei politici mai cuprinzătoare – eforturile militare trebuie să fie susţinute de eforturi civile. Noua politică a SUA pune accentul pe capacitatea de reconstrucţie cu ajutorul civililor şi pe o abordare regională bazată pe alinierea Pakistanului la politicile pe termen lung ale UE. Contribuţia Comisiei la eforturile din Afganistan constă în sprijinul acordat pentru instruirea forţelor de poliţie, pentru reforma sistemului judiciar şi pentru promovarea mijloacelor alternative de trai în zonele rurale, spre exemplu în vederea combaterii culturilor de plante folosite pentru droguri. De asemenea, am primit semnale clare privind sprijinul acordat de SUA – inclusiv din partea vicepreşedintelui Biden însuşi – pentru munca noastră activă de pregătire în vederea unei posibile misiuni UE de supraveghere a alegerilor electorale din Afganistan, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor de siguranţă. În prezent, analizez posibilitatea de a aloca fonduri suplimentare pentru aceste domenii. Am discutat recent această problemă şi cu Richard Holbrooke, trimisul special pentru Afganistan şi Pakistan. Aşteptăm cu interes participarea la conferinţa regională de la Haga şi, de asemenea, la conferinţa despre Pakistan din Tokyo.

De asemenea, am solicitat încă de la început Statelor Unite o implicare mai mare în rezolvarea problemelor din Orientul Mijlociu. Am fost încurajaţi de prezenţa doamnei secretar de stat Clinton la Conferinţa de la Sharm el-Sheik, dar şi de implicarea activă a acesteia în primul cvartet, prin prezenţa domniei sale. Trebuie discutat despre cum putem implica noul guvern israelian – şi, sperăm noi, şi noul guvern palestinian de uniune naţională – în elaborarea unei soluţii bazate pe existenţa a două state. Suntem încurajaţi de dorinţa administraţiei Obama de a se implica în problemele din restul regiunii, inclusiv din Siria. De asemenea, trebuie să colaborăm cu SUA în ceea ce priveşte implicarea noastră în Iran – aşa cum s-a menţionat anterior – pentru a preveni proliferarea armelor nucleare în zonă, consolidând programele de recompensare, dar şi măsurile de sancţionare.

De asemenea, UE joacă un rol principal şi în zona vecinătăţii estice. Vom colabora cu SUA în vederea promovării reformelor democratice şi orientate către piaţă din regiunea respectivă, inclusiv prin intermediul noului parteneriat estic, care urmăreşte obiective de asociere politică şi integrare economică şi care a fost încheiat cu şase state din vecinătatea estică.

Vom discuta acum mai mult ca oricând cu SUA despre modul în care trebuie abordaţi partenerii strategici cum ar fi Rusia şi China, precum şi America Latină. Pe plan imediat, doresc să mă asigur că întâlnirea dintre reprezentanţii UE şi preşedintele Obama, care va avea loc la Praga la 5 aprilie, va marca un progres tangibil în relaţiile noastre, concentrându-se deja asupra rezultatelor concrete. Acest lucru va constitui punctul de pornire pentru o reuniune de succes la nivel înalt între UE-SUA, ce va avea loc la Washington, probabil în luna iunie.

De asemenea, în luna iunie vom stabili o agendă transatlantică reînnoită şi un program sustenabil de cooperare practică între UE şi SUA.

  Albert Deß, raportor pentru avizul Comisiei pentru comerţ internaţional − (DE) Domnule preşedinte, domnule preşedinte în exerciţiu al Consiliului, doamnă comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori să încep prin a-i mulţumi domnului raportor Millán Mon pentru elaborarea acestui excelent raport, în care au fost atinse toate punctele referitoare la stabilirea unor relaţii transatlantice echitabile. Acest proiect de rezoluţie referitoare la situaţia relaţiilor transatlantice după alegerile din SUA demonstrează cât de importante sunt aceste relaţii.

Conform statisticilor Comisiei, aproape 14 milioane de locuri de muncă, atât în UE, cât şi în SUA, depind de aceste relaţii transatlantice economice şi de investiţii. Sper ca noul preşedinte al Statelor Unite, aşa cum a afirmat în discursul rostit la Berlin în iulie 2008, înainte de alegeri, să acorde o deosebită atenţie acestor relaţii. Aşa cum a spus la momentul respectiv, pentru America nu există un partener mai bun decât Europa.

Notăm în prezenta propunere de rezoluţie faptul că, şi pentru Europa, acesta este cel mai important parteneriat strategic. Într-adevăr, acest parteneriat reprezintă o precondiţie, în special în contextul actual dominat de criza financiară şi economică mondială, pentru a rezolva problemele globale. Totuşi, precondiţia pentru un parteneriat transatlantic viabil este aceea ca America să recunoască preocupările justificate ale Europei referitoare la comerţul transatlantic.

Uniunea Europeană are anumite standarde foarte ridicate, de exemplu în ceea ce priveşte protecţia consumatorului, bunăstarea animalelor şi protecţia mediului. Am dori ca aceste standarde să fie respectate şi de produsele furnizate de către SUA în Europa. Sper ca noul preşedinte şi noua administraţie să introducă aceste standarde în SUA. Atunci nici noi nu vom mai avea niciun fel de problemă.

Sunt convins că această propunere de rezoluţie va fi adoptată mâine, deoarece cred că ea conţine toate elementele necesare unor bune relaţii.

  José Manuel García-Margallo y Marfil, raportor pentru avizul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare − (ES) Domnule preşedinte, aş dori să încep prin a-i mulţumi domnului raportor pentru munca depusă pentru a prezenta astăzi plenului un raport complet, riguros şi extrem de oportun.

Preşedinţia şi comisarul au făcut referire la următoarele întruniri pe care le vom avea, începând cu cea de la Londra, urmată de reuniunea de la Praga, unde Uniunea Europeană şi Statele Unite vor începe o nouă relaţie, în urma alegerii preşedintelui Obama.

Aş dori să fac referire la raportul întocmit de către Comisia pentru afaceri economice şi monetare, care a elaborat o lucrare excelentă, adoptată în unanimitate, şi care vizează obiectivele prezentate în continuare.

Primul obiectiv este să ne revenim după criză. Fie ne revenim împreună, fie nu ne revenim deloc. În acest moment, suntem martori la acordarea celor mai mari pachete fiscale de care a beneficiat generaţia noastră după criza din 1929. Acestea vor avea un impact major şi vor genera costuri mai mici pentru contribuabili dacă vom reuşi să ne coordonăm eforturile.

Cel de-al doilea obiectiv constă în reforma arhitecturii financiare instituţionale – care s-a dovedit a fi neviabilă în contextul crizei actuale – şi în reintroducerea transparenţei pentru produse, societăţi şi pieţe. Fie facem aceasta împreună, fie nu vom reuşi. Aşa cum ne-a amintit şi comisarul, împreună reprezentăm cel mai mare bloc economic din lume şi împărtăşim – aşa cum a afirmat şi domnul raportor – valori care ne vor permite această apropiere.

Cel de al treilea obiectiv îl reprezintă integrarea pieţelor financiare pentru a putea face faţă concurenţei din partea pieţelor emergente. Pentru a putea face acest lucru, este necesară apropierea pieţelor de reglementare, ceea ce va permite să se pună în practică principiul recunoaşterii reciproce şi al supravegherii în condiţii mai bune de către autorităţile de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului.

Comisarul a făcut referire şi la cel de al patrulea obiectiv, pe care l-a formulat mai bine decât aş putea-o face eu: trebuie să rezistăm împreună tentaţiei politicilor de protecţionism şi ar fi o idee bună să adoptăm o poziţie comună referitoare la Runda Doha.

Doamnă comisar, un ultim punct, dar la fel de important, îl reprezintă rezolvarea dezechilibrelor globale care au constituit, în mare parte, cauza crizei.

Trebuie să creăm un nou sistem monetar internaţional şi ar fi păcat dacă, nereuşind să ajungem la o înţelegere cu aliatul nostru principal, vocile noastre s-ar pierde într-o dezbatere la nivel global.

  José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, în numele Grupului PPE-DE – (ES) Domnule preşedinte, parteneriatul dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană se bazează în mod fundamental pe valori şi pe un potenţial economic enorm.

Produsul însumat al celor două regiuni atinge 23 de miliarde de euro, reprezentând 60% din produsul intern brut mondial. Împreună, cele două regiuni reprezintă 60% din comerţul mondial şi au reuşit să mobilizeze 75% din investiţiile nete globale.

Raportul riguros şi echilibrat prezentat de către domnul raportor Millán Mon nu putea veni într-un moment mai potrivit – aşa cum tocmai a afirmat şi domnia sa – care coincide cu prima vizită a preşedintelui recent ales al Statelor Unite în Europa, pentru a participa la reuniunea G20, la aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea NATO şi la reuniunea extraordinară la nivel înalt dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Uniunea Europeană şi Statele Unite trebuie să îşi poată consolida poziţia de lider bazându-se pe trei aspecte care, în opinia mea, trebuie reînnoite.

În primul rând, trebuie să protejăm principiile şi valorile care dau forţă acestei alianţe transatlantice.

În al doilea rând, în cadrul dialogului transatlantic, avem nevoie de obiective mai ambiţioase în ceea ce priveşte chestiunile la care au făcut referire atât domnul raportor, cât şi doamna comisar: Iran, Irak, Orientul Mijlociu, Afganistan etc.

În al treilea rând, ar trebui să încercăm să lansăm un nou dialog referitor la aspectele strategice legate de probleme globale precum combaterea sărăciei, securitatea alimentară şi energetică, combaterea schimbărilor climatice etc.

Domnule preşedinte, este foarte clar faptul că Europa pe care noi dorim să o vedem ca „o putere" nu va putea să se izoleze de Statele Unite, ci doar să colaboreze cu acestea, ca doi parteneri care împărtăşesc o anumită viziune asupra lumii, anumite valori şi care se respectă reciproc.

Domnule preşedinte, acest lucru nu înseamnă că Uniunea Europeană trebuie să emită un cec în alb: aceasta trebuie să îşi apere opiniile atunci când este cazul, de exemplu opiniile referitoare la pedeapsa cu moartea, la Curtea Penală Internaţională, la Protocolul de la Kyoto, la închisoarea de la Guantanamo şi la legile cu efect extrateritorial, iar Statele Unite vor trebui să respecte Uniunea Europeană ca pe un factor de stabilitate şi de echilibru global.

Domnul preşedinte, noul secretar de stat, Hillary Clinton, a rezumat foarte bine această idee – şi sunt pe punctul de a încheia – când a afirmat, în faţa Comisiei senatoriale pentru relaţii externe: „America nu poate rezolva singură problemele cele mai presante, iar lumea nu le poate rezolva fără America”.

  Adrian Severin, în numele Grupului PSE – Domnule preşedinte, Statele Unite ale Americii au nevoie de State Unite ale Europei care să fie puternice. Uniunea Europeană are nevoie de o Uniune Americană solidă. Împreună, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană pot asigura securitatea şi stabilitatea mondială şi pot oferi un model de ordine globală.

Acest raport nu vorbeşte doar despre consolidarea relaţiilor transatlantice, ci şi despre echilibrarea acestora. De o parte şi de cealaltă a Atlanticului există anumite asimetrii care afectează în mod negativ cooperarea transatlantică. De aceea, consolidarea politică a Uniunii Europene este esenţială în vederea unei cooperări viitoare cu Statele Unite. Acest lucru va permite o împărţire mai echilibrată a sarcinilor referitoare la respectarea responsabilităţilor pe plan internaţional ce revin ambelor părţi.

Este nevoie ca între aceşti doi parteneri strategici să existe relaţii mai puternice şi mai bine structurate, relaţii care trebuie instituţionalizate. Raportul discutat astăzi vorbeşte de un parteneriat strategic îmbunătăţit, precum şi de procesul necesar pentru a obţine acest rezultat. În conformitate cu aceste principii, trebuie să încercăm să stabilim un veritabil organism transatlantic confederativ între noi şi Statele Unite ale Americii.

În acelaşi timp, consolidarea parteneriatului strategic transatlantic ar trebui să ne ofere o nouă ocazie de a îmbunătăţi cooperarea cu cel de-al treilea jucător principal din emisfera nordică, şi anume Rusia. Relaţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană nu trebuie văzute ca o alianţă transatlantică împotriva Rusiei, ci ca un punct de plecare pentru stabilirea unei formule de cooperare trilaterală în vederea menţinerii securităţii şi stabilităţii la nivel global.

În încheiere, prioritatea noastră nu constă în a ne exprima aşteptările într-un mod prin care să ne minţim singuri, ci să construim pornind de la presupuneri realiste referitoare la rezultatele unei cooperări dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, mărindu-ne, în acelaşi timp, capacitatea de a atinge aceste rezultate. Bazându-ne pe aceste argumente, sprijinim recomandările raportului. Permiteţi-mi, într-o notă personală, să mulţumesc domnului Millán Mon pentru modul minunat în care ne-a oferit cooperarea sa pentru a ne ajuta să formulăm aceste recomandări.

  Sarah Ludford, în numele Grupului ALDE – Domnule preşedinte, aş dori să vorbesc despre problemele referitoare la justiţie şi securitate incluse în acest raport, nu pentru că nu aş fi interesată de aspectele economice, ci pentru că nu am la dispoziţie decât trei minute.

În mod evident, cooperarea transatlantică este vitală pentru combaterea terorismului şi a infracţiunilor majore, dar aceasta trebuie să respecte în totalitate legislaţia – internă şi internaţională – şi drepturile fundamentale. Totuşi, în ceea ce priveşte partajarea datelor, trebuie să existe un cadru juridic robust şi obligatoriu pentru protejarea acestora.

Dovada cea mai clară a schimbării modului de abordare al preşedintelui Obama o reprezintă intenţia de a închide închisoarea de la Guantanamo. Acest lucru este foarte îmbucurător, iar Parlamentul a invitat statele membre să răspundă pozitiv la o solicitare formală din partea Statelor Unite ale Americii de transferare a aproximativ 60 de deţinuţi cu risc minim sau fără risc, care nu vor fi puşi sub acuzare. Această solicitare a fost formulată oficial săptămâna trecută, cu ocazia vizitei efectuate de către vicepreşedintele Barrot şi de ministrul Langer, şi sper să vedem cât de curând un rezultat în acest sens. Înţeleg că partea americană doreşte să transfere o parte dintre deţinuţi, printre care şi 17 uiguri.

De asemenea, ar fi bine ca preşedintele Obama să acţioneze mai departe în direcţia ordinelor executive date în ianuarie şi să anunţe închiderea tuturor centrelor de detenţie ale CIA şi să pună capăt practicii de „extrădare extraordinară”. Dezvăluirea în totalitate a celor întâmplate în ultimii şapte ani şi jumătate, inclusiv utilizarea condamnabilă a practicilor de tortură, este necesară pentru a ne asigura că aceste lucruri nu se vor mai repeta şi, mai ales, că nu se va repeta complicitatea Europei.

Acest raport, care adoptă un amendament pe care eu l-am depus, îndeamnă noua administraţie a Statelor Unite să ratifice şi să acceadă la Statutul Curţii Penale Internaţionale. Acest lucru ar consolida cu siguranţă Curtea. De asemenea, abolirea pedepsei cu moartea de către Statele Unite ar putea fi un exemplu mondial.

Intrarea imediată în vigoare a acordurilor încheiate între UE şi SUA referitoare la extrădare şi asistenţă juridică vor sprijini cooperarea în domeniul dreptului penal şi vor ajuta la eliminarea zonei gri care a făcut posibile zborurile legate de cazurile de extrădări extraordinare. Însă această cooperare nu poate fi posibilă decât cu condiţia aplicării unui tratament corect. Cunosc cazul unui alegător care se află în proces de extrădare şi condamnare într-o închisoare de maximă securitate, deoarece a pătruns în sistemul computerizat al Pentagonului. Faptul că a reuşit acest lucru este alarmant, însă el este pasionat de calculatoare, nu terorist, şi suferă de sindromul Asperger. SUA ar trebui să renunţe la cererea de extrădare şi să permită judecarea acestei persoane, dacă este cazul, pe teritoriul Marii Britanii.

La final, aş dori să abordez subiectul amendamentului depus de Grupul ALDE referitor la jocurile de noroc online. Este important să găsim o soluţie rapidă pentru această problemă care implică, din partea SUA, practici de interzicere şi urmăriri judiciare care îi afectează doar pe operatorii europeni de jocuri de noroc pe internet, implicaţi în procese ilegale şi selective. SUA afirmă în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului că toate pariurile pe internet sunt interzise pe teritoriul Statelor Unite, însă acest lucru nu este adevărat. Site-urile pentru pariuri pe curse de cai, localizate pe teritoriul SUA, precum şi loteriile oficiale de stat sunt tolerate, însă doar furnizorii străini sunt urmăriţi în justiţie.

Nu sunt pasionată de jocurile de noroc prin internet – acest fenomen mi se pare, dimpotrivă, îngrijorător – însă tratamentul discriminatoriu care sfidează regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului nu îşi are locul într-un parteneriat transatlantic sănătos. De asemenea, acest lucru este valabil şi pentru vize, aşadar sper că eliminarea obligativităţii vizelor va fi valabilă cât mai curând pentru toţi cetăţenii UE.

  Konrad Szymański, în numele Grupului UEN – (PL) Domnule preşedinte, probabil că nu există nicio problemă internaţională importantă pe care să o putem rezolva singuri. Nu vorbesc doar de Iran, Irak sau Afganistan. Înseşi principiile ordinii internaţionale sunt zdruncinate de terorismul internaţional. Convenţiile de la Geneva trebuie reformulate pentru a răspunde mai bine ameninţărilor care nu sunt asociate cu un anumit stat.

În ciuda declaraţiilor optimiste, viitorul Alianţei Nord-Atlantice se află astăzi sub semnul întrebării. Dacă alianţa va rămâne garanţia securităţii noastre, statele europene trebuie să îşi reînnoiască angajamentele politice şi militare. Totuşi, cooperarea dintre cele două părţi ar trebui să se bazeze pe considerente pragmatice – trebuie să admitem că America reprezintă un model de democraţie diferit, însă în aceeaşi măsură valid, şi să fim moderaţi atunci când dăm sfaturi referitoare la legislaţia internaţională, la Curtea Penală Internaţională sau la pedeapsa cu moartea.

  Joost Lagendijk, în numele Grupului Verts/ALE – (NL) Domnule preşedinte, suntem pe cale să stabilim noi relaţii între Uniunea Europeană şi Statele Unite. Ştim cu toţii cât de grav au fost afectate aceste relaţii de cei opt ani de mandat ai lui George W. Bush la Casa Albă. De aceea, un număr mare de europeni au fost încântaţi de alegerea preşedintelui Obama şi de promisiunile acestuia referitoare la abordarea anumitor probleme într-o manieră total diferită. Raportul domnului Millán Mon aduce în discuţie toate aceste aspecte. Un exemplu în acest sens îl reprezintă abordarea comună a problemelor legate de schimbările climatice şi de criza financiară şi economică. Există şi alte exemple, precum necesitatea unei noi strategii în Afganistan şi Pakistan, precum şi închiderea închisorii de la Guantanamo. Această ultimă problemă a fost una dintre erorile care a afectat foarte mult autoritatea morală a Statelor Unite la nivel mondial. La fel şi problemele legate de tortură şi extrădare. Preşedintele Obama intenţionează să pună punct acestor tipuri de practici, lucru salutat cu căldură de grupul meu.

Mai există o decizie, poate mai puţin evidentă, însă care, în opinia mea, este de asemenea ruşinoasă şi care trebuie abrogată cât mai curând posibil. Mă refer aici la refuzul Statelor Unite de a coopera cu Curtea Penală Internaţională de la Haga. Mai rău, Congresul SUA s-a răzbunat adoptând Legea imunităţii militarilor americani la o lună după înfiinţarea Curţii Penale Internaţionale în iulie 2002.

Ce prevede, mai exact, această lege? Legea interzice instituţiilor şi cetăţenilor SUA să coopereze sau să ofere informaţii Curţii Penale Internaţionale. Îi obligă pe cetăţenii americani să obţină o garanţie internaţională de imunitate înainte de a participa la operaţiuni ale Naţiunilor Unite. Cu alte cuvinte, face imposibilă acuzarea acestora. Ţările care au un acord cu Curtea Penală Internaţională pot fi sancţionate din această cauză, iar Statele Unite chiar pune în practică aceste sancţiuni. În final, fac referire şi la chestiunea care a generat o serie de dezbateri în ţara mea natală, Olanda, şi anume faptul că legea respectivă îi conferă preşedintelui SUA toate mijloacele necesare – respectiv opţiunea de a folosi toate mijloacele necesare – pentru eliberarea oricărei membru al personalului american reţinute de Curtea Penală Internaţională. De aceea, noi, în Olanda, am numit această lege „Legea pentru invadarea oraşului Haga”.

Am putea să facem multe glume pe marginea acestui subiect, aşa cum, de altfel, am şi făcut, şi pe bună dreptate. Însă acest lucru poate determina subestimarea situaţiei. Această lege a fost o reacţie antagonică şi foarte simbolică din partea preşedintelui Bush la înfiinţarea Curţii Penale Internaţionale. Acum avem nevoie de o reacţie la fel de simbolică, dar, sper eu, foarte prietenoasă, din partea preşedintelui Obama. Îl îndemn să abroge această lege şi să coopereze cu instituţia Curţii Penale Internaţionale şi invit Comisia şi Consiliul să aducă în atenţia preşedintelui această problemă, în cadrul reuniunii de săptămâna viitoare.

  Jiří Maštálka, în numele Grupului GUE/NGL – (CS) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, am citit raportul cu mare interes şi pot afirma cu sinceritate că mi-a provocat o anumită confuzie. Raportul conţine 61 de puncte, este exhaustiv, însă opac. Nu tratează corespunzător sau nu conţine deloc aspecte legate de problemele care afectează oamenii obişnuiţi din Republica Cehă şi din Europa. Nu am găsit nicio opinie clară referitoare la criza economică mondială şi la abordarea UE şi a SUA în acest sens. Nu am găsit nicio părere referitoare la războiul purtat fără succes de unele state ale UE împreună cu SUA în Afganistan. Poziţia exprimată în raport este în mod nejustificat circumspectă. Ce se doreşte prin îndemnul de „a propune un nou concept strategic”? Afirmaţia „salută numirea lui Richard Holbrook ca trimis special unic pentru regiunea Pakistan-Afganistan” este complet nepotrivită într-un raport de acest gen şi nu reprezintă nimic mai mult decât o manifestare de servilism în cadrul unui grup restrâns de politicieni care au luat decizia de a bombarda Iugoslavia acum 10 ani. De asemenea, lipseşte cu desăvârşire un punct de vedere clar referitor la planul de a construi, în Europa Centrală, componente pentru sistemul naţional de apărare anti-rachetă al SUA, care, apropo, a devenit mărul discordiei în relaţiile internaţionale şi care a determinat un program de militarizare în spaţiu.

Deşi conţine o îndepărtare notabilă de la politica standardelor duble în relaţia cu Europa de Est şi pune un mare accent pe legislaţia internaţională, raportul apare în ansamblu ca un document de apărare pentru Înaltul Reprezentant al UE, Javier Solana. A fost un lucru bine făcut şi nu este nevoie de schimbări fundamentale. Documentul include solicitări de înfiinţare a două noi organisme UE-SUA şi o propunere în acest sens. După părerea mea, creaţiile literare de acest gen nu ar trebui supuse atenţiei Parlamentului European. În schimb, avem nevoie de o rezoluţie referitoare la modul de rezolvare a principalelor probleme care afectează lumea în prezent.

  Bastiaan Belder, în numele Grupului IND/DEM – (NL) Domnule preşedinte, sunt în asentimentul spiritului raportului întocmit de dl Millán Mon în ceea ce priveşte importanţa unei relaţii transatlantice sănătoase între UE şi Statele Unite. Domnia sa are dreptate când face referire la valori politice şi sociale comune.

Însă, pe lângă această laudă, aş avea de făcut şi câteva comentarii. Consider că este păcat că domnul raportor menţionează doar în treacăt, la punctul 35, o abordare comună transatlantică în ceea ce priveşte China. Nu există propuneri specifice tocmai în acest moment de criză globală şi în apropierea reuniunii la nivel înalt a G20 de la Londra, unde toată atenţia se va îndrepta asupra rezervelor financiare şi a puterii Beijingului. Este adevărat, la punctul 47, domnul raportor subliniază interesele comerciale comune transatlantice, ca, de exemplu, consolidarea drepturilor de proprietate intelectuală. Însă cum rămâne cu aspectele de interes comun, precum China, domnule Millán Mon?

Cel de-al doilea comentariu al meu se referă la perspectiva asupra multilateralismului, o idee care a fost profesată atât de des în cadrul acestui plen. Doar Statele Unite, bazându-se pe voinţa politică şi pe posibilităţile militare pe care le posedă, sunt dispuse şi capabile să asigure stabilitatea şi securitatea globală. Haideţi să facem o scurtă comparaţie cu Europa. Sarcina Europei constă doar în sprijinirea Washingtonului într-un mod responsabil şi pe care acesta să se poată baza. Pentru mine, aceasta este adevărata cooperare transatlantică, deoarece, în timp ce Statele Unite nu au nevoie de Europa, noi trebuie să conştientizăm faptul că Europa are nevoie de America mai mult decât are aceasta are nevoie de noi. Haideţi să ţinem cont de acest lucru.

  Jana Bobošíková (NI) – (CS) Doamnelor şi domnilor, îl felicit pe domnul Millán Mon pentru un raport folositor şi inspirat referitor la stadiul relaţiilor transatlantice. Deoarece nu avem timp pentru o analiză detaliată, aş dori să mă rezum la câteva comentarii. În primul rând, textul rezoluţiei, la litera B, nu ar trebui să afirme cu atâta siguranţă că Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare. Încă nu ştim acest lucru. În al doilea rând, în secţiunile în care se vorbeşte corect despre nevoia de reformă a sistemului financiar internaţional, a Băncii Mondiale şi a FMI, lipseşte cerinţa referitoare la reforma şi reglementarea strictă a agenţiilor de rating. Aceste agenţii au acordat băncilor şi companiilor de asigurări un rating pozitiv maxim Triplu A chiar şi atunci când acestea erau pline de active toxice, de facto în situaţii de faliment, plătindu-şi în schimb directorii cu miliarde. În al treilea rând, la punctul 24, se face o referire la un raport privind tendinţele la nivel global pe o perioadă până în anul 2025, bazat pe raportul înaintat de 16 agenţii de presă din SUA. Aş dori să remarc faptul că asemenea analize au fost efectuate şi în Rusia şi China, însă raportul nu ia suficient mult în considerare aceste documente. Oricum, ar trebui să se acorde mai multă atenţie Chinei. Aş dori să subliniez faptul că, aşa cum preciza ziarul Financial Times săptămâna trecută, cele mai mari trei bănci din lume, în funcţie de capitalizarea pieţei, aparţin Chinei. PIB-ul Chinei se apropie de cel al SUA. UE ar trebui să îşi adapteze poziţia în consecinţă. În al patrulea rând, punctele 31 şi 32 prezintă o serie de planuri concrete referitoare la Rusia. Se vorbeşte despre nevoia unei cooperări constructive, însă, la punctul 33, UE şi SUA sunt invitate să elaboreze o strategie comună privind şase ţări din fosta Uniune Sovietică, în care se vorbeşte limba rusă şi unde există şi populaţie de etnie rusă. Doamnelor şi domnilor, conform acestui raport, această strategie va fi implementată fără implicarea Federaţiei Ruse. Dacă va fi aşa, mă tem că, din păcate, nu discutăm despre o cooperare constructivă, ci despre stabilirea bazelor pentru o serie de conflicte, iar eu sper că nu se doreşte acest lucru.

  Elmar Brok (PPE-DE) – (DE) Domnule preşedinte, doamnă comisar, domnule preşedinte în exerciţiu al Consiliului, doamnelor şi domnilor, Uniunea Europeană şi statele sale membre, precum şi Statele Unite ale Americii reprezintă forţe ale libertăţii şi democraţiei. Ele pun mare preţ pe valori, poate mai mult decât orice altă ţară de pe această planetă.

Statele Unite au dovedit, încă o dată, prin alegerile recente, că au o capacitate de reînnoire şi de revigorare în acest proces bazat pe valori şi democraţie. Pe fondul actualei ordini mondiale, în contextul crizei creditelor, este extrem de important ca europenii să colaboreze mai strâns cu americanii şi să ne interconectăm interesele, deoarece doar aşa putem stabili anumite standarde şi putem consolida relaţiile dintre statele noastre.

De aceea, consider raportul domnului Millán Mon extrem de important în această conjunctură. Trebuie să ne străduim să avansăm în privinţa Consiliului Economic Transatlantic şi să aplicăm o politică prin care să eliminăm barierele comerciale netarifare, pentru a ne putea asigura că avem interese interconectate, că avem o piaţă transatlantică şi că, în baza acestor fapte, relaţiile politice dintre cele două părţi devin tot mai strânse.

Trebuie să subliniem faptul că acest lucru nu va putea fi posibil decât prin implicarea parlamentelor, deoarece numai cu ajutorul lor majoritatea reglementărilor pot fi adaptate în mod corespunzător, şi că acest proces, precum şi propunerile referitoare la Dialogul transatlantic al legislatorilor şi la Adunarea transatlantică sunt de o importanţă majoră.

Pe lângă aceasta, este extrem de important faptul că dezvoltăm astăzi strategii pe termen lung, că ne aflăm în postura de a face planuri comune şi că ambele părţi ştiu care vor fi interesele noastre comune peste 10 sau 20 de ani, astfel încât politica noastră practică să se poată baza pe acestea. De asemenea, consider că acest lucru va putea constitui pentru Preşedinţia Cehă un punct de pornire pentru sublinierea acestei idei în cadrul întrunirii cu partea americană din 5 aprilie, astfel încât să obţinem o legătură şi mai strânsă între interesele noastre.

Aş dori să adaug un ultim comentariu: planurile noastre vor prinde contur doar dacă Uniunea Europeană va fi un partener mai puternic şi mai credibil, dacă va dispune de documente precum Tratatul de la Lisabona şi dacă va dobândi libertate de acţiune în politica externă. De aceea, aş dori să vă solicit să ne protejăm interesele în acest moment şi să ne amintim că trebuie să facem aceşti paşi, astfel încât să putem intra într-un parteneriat veritabil, de la egal la egal, cu Statele Unite ale Americii.

  Erika Mann (PSE) – Domnule preşedinte, aş dori să rostesc câteva cuvinte despre relaţia noastră economică. Aş dori să mulţumesc colegului meu, domnul Millán Mon, pentru acest excelent raport.

Trebuie să ne reamintim ce anume dorim să obţinem. Ceea ce vreau să spun este că Parlamentul European, sprijinit mult mai târziu de Consiliu şi Comisie, a fost cel care a venit cu ideea de a intra într-o relaţie economică mai puternică şi de a crea o piaţă transatlantică. Ideea unei pieţe transatlantice a fost urmată de Consiliul Economic Transatlantic (CET). Fiecare dintre aceste iniţiative poate supravieţui dacă există un sprijin susţinut oferit de ambele părţi. Instalarea unui nou guvern în Statele Unite nu înseamnă automat faptul că vom avea parte de un sprijin susţinut din partea Consiliului Economic, deoarece suntem ocupaţi cu această criză economică şi financiară gravă.

De aceea, îndemn atât Comisia, cât şi Consiliul, să se asigure că CET va primi tot sprijinul necesar, deoarece acesta nu este acordat în mod automat.

Aş dori să vă amintesc trei puncte din agendă care sunt de o foarte mare importanţă şi pentru care trebuie să găsim o rezolvare. Unul dintre acestea este reprezentat de disputele de natură comercială. Acest subiect este încă foarte vast, însă aş dori să mă opresc asupra unui caz important, şi anume cazul Airbus-Boeing, care a fost supus atenţiei Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi care a fost amânat în mod constant. Vă îndemn să găsim o soluţie. Această problemă nu se află pe agenda CET, însă trebuie să găsim cât mai curând o soluţie, altfel vom întâmpina dificultăţi într-un sector major.

În al doilea rând, aş dori să vă rog să vă asiguraţi că vom avea, în sfârşit, un program bine stabilit şi că vom beneficia de transparenţă în ceea ce priveşte tipurile de subiecte care vor fi dezbătute în cadrul CET. Am solicitat acest lucru de mai multe ori. Ştiu că de acest aspect se ocupă Consiliul, însă tot nu am înregistrat progrese. Am dori să aflăm cât mai curând părerea ambelor părţi referitoare la siguranţa containerelor. Acest lucru a fost convenit în cadrul ultimei şedinţe a CET, însă va fi nevoie să urmărim în continuare acest subiect.

Ideea finală pe care aş dori să o exprim este următoarea: în ceea ce priveşte industriile energointensive, asiguraţi-vă că veţi supune atenţiei Consiliului Economic Transatlantic ideea de a stabili împreună un standard de referinţă. Numai aşa se pot rezolva problemele din domeniul industriilor energointensive.

PREZIDEAZĂ: DL DOS SANTOS
Vicepreşedinte

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE) – Domnule preşedinte, săptămâna viitoare, preşedintele Statelor Unite, domnul Obama, va călători în Europa în cadrul primei sale vizite peste ocean pentru a îşi demonstra angajamentul faţă de o alianţă transatlantică şi faţă de un dialog comun.

Alegerea preşedintele Obama a adus speranţa şi schimbarea, nu numai în Statele Unite, ci şi în întreaga lume şi, de asemenea, în Europa. Este imperativ ca UE să creeze reţele de comunicare pentru a menţine un dialog puternic cu Statele Unite pe diferite teme de maximă importanţă, cum ar fi conflictul din Orientul Mijlociu, criza economică şi schimbările climatice. Aceste probleme sunt globale şi, de aceea, ele trebuie discutate în cadrul unei cooperări internaţionale care să implice Statele Unite, Uniunea Europeană, statele europene, China, India şi toate statele lumii.

  Bogusław Rogalski (UEN) – (PL) Domnule preşedinte, alegerile prezidenţiale din Statele Unite au adus o nouă eră în istoria relaţiilor cu SUA şi o nouă eră în această ţară însăşi. Sper ca pentru Statele Unite aceasta să fie o schimbare evolutivă şi nu una revoluţionară.

Totuşi, sunt îngrijorat de straniile şi din ce în ce mai strânsele relaţii dintre Statele Unite şi Rusia, cu preţul acordurilor internaţionale încheiate cu unele state din Europa, cum ar fi Polonia sau Republica Cehă, spre exemplu în privinţa construirii scutului antirachetă, în care caz Statele Unite şi-au încălcat angajamentele anterioare asumate faţă de aceste ţări. Haideţi să ne aducem aminte de vize, pe care Statele Unite încă le mai solicită unor state membre. Aceasta nu ar trebui să se întâmple în relaţiile transatlantice dintre UE şi SUA.-

Consolidarea cooperării transatlantice trebuie să reprezinte o chestiune de importanţă specială în lupta împotriva terorismului, care, mai presus de toate, trebuie să se bazeze pe respectul dreptului internaţional. După cum a afirmat Barack Obama: „Nicio naţiune, oricât ar fi de mare sau de puternică, nu poate face faţă acestor provocări de una singură”. Haideţi să nu uităm acest lucru acum, în această adunare, deoarece adesea se lasă impresia că Uniunea Europeană va fi în stare să facă faţă singură acestei provocări globale.

  Zbigniew Zaleski (PPE-DE) – (PL) Domnule preşedinte, în documentul său, colegul nostru, dl Millán Mon, şi, de asemenea, comisarul şi ministrul, au prezentat posibile soluţii, strategii şi obiective care ar trebui să ne călăuzească în cooperarea noastră cu America. Aş dori să revin asupra unui alt gând şi să vi-l împărtăşesc şi dumneavoastră.

Cred că sloganul electoral al lui Barack Obama – „Schimbarea de care avem nevoie” – ne priveşte şi pe noi, europenii. Mă gândesc la o schimbare a atitudinii noastre faţă de SUA. Pe de o parte, admirăm bogăţia, economia, ştiinţa, filmul, muzica şi libertatea acestei societăţi tinere din punct de vedere istoric. Pe de altă parte, există respingere şi chiar ostilitate, în special din partea multor membri din aripa stângă, faţă de politica americană, de religiozitatea americană şi de capitalismul american. Paradoxal, Rusia este un prieten constant, orice ar face, în ciuda celor mai grave atacuri, cum ar fi uciderea ziariştilor, iar America este un partener care poartă hainele duşmanului, un duşman care, este adevărat, a ajutat la eliberarea Europei de nazişti şi care nu a fost obligat să facă astfel de sacrificii, ci le-a făcut din proprie voinţă. America este percepută ca un duşman care a ajutat la reconstrucţia Europei, dar, în ciuda acestui fapt, ea nu şi-a câştigat titlul de partener permanent în coaliţie.

Vorbesc deci despre a aplica standarde şi judecăţi adecvate, bazate pe bunul simţ, şi nu pe o singură ideologie considerată corectă şi justă, de parcă am fi un ecou care se întoarce de la Moscova. Orice este rău sau greşit cu privire la SUA trebuie să fie evaluat în consecinţă, dar şi tot ceea ce este bun şi ne-ar putea ajuta la realizarea obiectivelor UE ar trebui să fie apreciat. Cooperarea trebuie să se bazeze pe realităţi şi, în acelaşi timp, pe o voinţă stabilă de a rezolva problemele împreună. Multele declaraţii, aplauze, amendamente şi toate rezoluţiile propuse de stânga în ultimii patru ani şi la care am avut ocazia de a fi martor aveau de multe ori la bază o atitudine negativă, generalizată, nu în mod necesar susţinută de fapte. Permiteţi-mi să mai afirm un ultim lucru, domnule preşedinte – Barack Obama a devenit preşedinte numai prin voinţa naţiunii, o naţiune care merită să se lucreze cu ea, o naţiune care protejează valori care sunt importante şi pentru noi.

  Libor Rouček (PSE) – (CS) Doamnelor şi domnilor, Europa şi SUA se confruntă cu o serie întreagă de probleme şi provocări globale: criza financiară şi economică, problemele încălzirii globale, terorismul, proliferarea armelor nucleare, problemele nerezolvate şi conflictele din Orientul Mijlociu, Irak şi Afganistan, precum şi multe alte probleme. Nici UE şi nici SUA nu pot rezolva oricare dintre aceste probleme fără cooperarea necesară, cum ar fi cooperarea strategică, şi fără un parteneriat strategic precum cel despre care s-a vorbit deja aici. Un parteneriat bazat pe valori împărtăşite: libertate, drepturile omului şi drepturile civile, democraţia, idealuri care şi-au demonstrat valoarea pe parcursul ultimilor 60 de ani.

Odată cu sosirea noii administraţii în SUA, şi-a făcut apariţia o enormă voinţă de cooperare. Cu câteva săptămâni în urmă, unii dintre noi au avut ocazia să facă o vizită la Washington şi să vorbească nu numai cu subsecretarii de la Departamentul de stat, ci şi cu omologii noştri din Congres, din Senat şi din diverse instituţii ştiinţifice. Există aici voinţa de a coopera, de a face lucruri împreună şi de a rezolva problemele în comun. Aşadar, doresc la rândul meu să dau curs apelului adresat deputaţilor europeni de a intra într-o cooperare mai strânsă şi mai intensă cu omologii lor din SUA.

Totuşi, cooperarea strategică dintre Europa şi SUA nu ar trebui să se întoarcă împotriva ţărilor terţe, împotriva unor parteneri precum Rusia sau China. De exemplu, problema dezarmării sau a controlului armelor nucleare nu poate fi rezolvată fără cooperarea Rusiei. De aceea salut, spre exemplu, revigorarea discuţiilor pe marginea tratatului START şi, de asemenea, salut discuţiile cu partenerii noştri ruşi privitoare la problema scutului antirachetă al SUA din Europa. Toate acestea sunt importante. Aş dori să închei urându-i preşedinţiei cehe succes în viitoarea reuniune la nivel înalt de la Praga şi mulţumindu-i dlui Millán Mon pentru acest raport.

  Ignasi Guardans Cambó (ALDE) – (ES) Domnule preşedinte, Gordon Brown a afirmat într-un discurs ţinut în Statele Unite, la Washington - fiind primul lider european care a ţinut un discurs în această capitală - că nu au mai existat în memoria politică momente în care Europa să fie atât de binevoitoare faţă de Statele Unite. Cu siguranţă, acest lucru este adevărat. Nu a existat niciodată atât de mult pro-americanism, atât de mult americanism, putem spune, în cadrul societăţilor noastre ca întreg şi, desigur, şi în rândul elitelor noastre politice, culturale şi sociale în ansamblu.

Ar trebui să profităm de acest fapt. Este un sentiment comun, care trece dincolo de simpatia personală faţă de noul guvern şi care se combină cu o vastă agendă comună pe care putem lucra, care se află aici şi care este foarte bine explicată în raportul pe care îl vom vota mâine.

Totuşi, este de asemenea foarte important să fim conştienţi de faptul că, deşi împărtăşim multe lucruri, interesele noastre nu sunt întotdeauna aceleaşi şi că, prin urmare, în anumite sfere, ca prieteni care acum îşi vorbesc unul altuia faţă în faţă, privindu-se în ochi şi având posibilitatea de a lucra împreună, există domenii în care continuăm să avem opinii diferite. Acest lucru este adevărat mai ales fiindcă servim societăţi diferite şi vorbesc aici în mod specific despre sferele economice şi comerciale; aici există probleme încă nerezolvate, care vor trebui soluţionate folosindu-se cea mai bună cooperare posibilă, dar fără să uităm poziţia fiecăreia dintre părţi.

În acest context, Uniunea Europeană trebuie să fie autocritică cu privire la ceea ce ar trebui să facă şi cu privire la ceea ce ar trebui să îmbunătăţească pentru a fi credibilă. Ştim că odată ce Tratatul de la Lisabona va fi adoptat, vom avea instrumente mai clare şi vom fi capabili să le punem în aplicare. Începând din acest moment, totuşi, trebuie să realizăm că dacă dorim să câştigăm respectul Statelor Unite şi să apărem pe radarul lor, trebuie de asemenea să ne reformăm propriul nostru mod de operare.

  James Elles (PPE-DE) – Domnule preşedinte, cred că avem în faţă un raport foarte important, dat fiind faptul că raportorul nostru, Francisco Millán Mon, a putut face ca acest raport să treacă de Comisia pentru afaceri externe întrunind aproape unanimitatea. Nu am ştiut acest lucru în trecut: toate grupurile s-au pus într-adevăr de acord pentru a arăta că sunt în favoarea unui parteneriat transatlantic mai puternic. Într-adevăr, am notat că, în acest raport, acum, pentru prima dată, numim parteneriatul cu SUA cel mai strategic parteneriat pe care îl avem. Mai avem o mulţime de alte parteneriate, dar acesta este pentru noi, cei din Uniunea Europeană, parteneriatul cheie.

Aşa cum s-a menţionat mai devreme, se simte un ton nou, dar cred şi că acesta este tonul americanilor, care se uită la ceea ce poate face Europa pentru a fi un partener în sistemul global, şi atunci trebuie să ne gândim cu ce vom fi în stare să contribuim la acest proces.

Cred că punctul principal din cadrul dezbaterii aţi fost dumneavoastră, doamnă comisar, când aţi spus că ceea ce căutăm noi este un dialog mai strategic, abilitatea de a ne concentra asupra tendinţelor pe termen lung, aşa cum face raportul NIC 2025; să fim capabili să ne uităm în viitor, pentru a vedea că putem împărtăşi o analiză comună, că suntem capabili să întreprindem împreună o acţiune comună ca rezultat al acestor lucruri. Cred că este nevoie ca aceste lucruri să fie create în Uniunea Europeană, poate prin susţinerea de către noi a bugetului pe anul 2010, pentru a putea să ne formulăm propria gândire pe termen lung, în cadrul Comisiei sau chiar în Parlament, cu privire la tendinţele pe termen lung menţionate în raportul NIC.

În acest proces, va trebui să găsim o modalitate de a stabili condiţii egale pentru implicarea europenilor şi a americanilor în aceste dezbateri. În ultimii cinci ani, am văzut un influx uriaş de „think tank”-uri americane în Bruxelles, spunându-ne ce trebuie să facem cu privire la aspecte punctuale din cadrul politicilor, dar există prea puţini europeni la Washington care să le poată comunica americanilor care sunt ideile noastre cu privire la configurarea politicii europene. Trebuie să ne concentrăm pe acest lucru, pentru a furniza inputul bugetar corect în vederea obţinerii tipului de impact dorit, astfel încât să ne bucurăm de o contribuţie egală în cadrul discuţiilor noastre transatlantice.

  Ana Maria Gomes (PSE) – Domnule preşedinte, salvat din cenuşa lăsată de administraţia Bush prin alegerea preşedintelui Obama, parteneriatul transatlantic nu mai este suficient pentru rezolvarea principalelor provocări cu care s-a confruntat omenirea, însă rămâne necesar.

Europa trebuie să profite de această ocazie şi să formuleze împreună cu SUA strategia de ieşire din criza globală curentă, reafirmând cu tărie accesul pus pe siguranţa oamenilor – şi aceasta nu înseamnă numai reformarea sistemului financiar internaţional, ci şi reglementarea întregului proces de globalizare şi investiţii într-o economie durabilă la scară globală.

Avem nevoie de o Europă mai puternică şi mai implicată pentru a îl ajuta pe Obama să închidă Guantánamo, să pună capăt existenţei închisorilor secrete, să definească o strategie alternativă pentru provocările din domeniul securităţii din Afganistan, Pakistan, Iran şi Sudan şi să instaureze justiţia şi pacea pentru israelieni şi arabi.

Avem nevoie de o Europă mai puternică şi de un parteneriat veritabil cu Statele Unite pentru a atinge Obiectivele de dezvoltare ale mileniului. Numai dacă avem o Uniune Europeană capabilă să îşi împartă sarcinile şi să îşi asume responsabilităţile globale, o Uniune Europeană care nu este doar suma componentelor sale, numai atunci vom fi luaţi în serios la Washington, vom fi capabili să influenţăm politicile administraţiei Obama şi vom fi în postura de a putea crea parteneriatul transatlantic veritabil de care lumea are încă nevoie.

  István Szent-Iványi (ALDE) – (HU) În discursul ţinut de Barack Obama la Berlin, anul trecut, acesta a declarat că America nu are un alt partener mai bun în lume decât Europa. Este timpul să declarăm şi noi acelaşi lucru, şi anume că nu avem un alt partener mai bun sau mai important la nivel mondial decât Statele Unite ale Americii. Trebuie să ne căutăm aliaţi printre aceia cu care împărtăşim valori şi interese comune şi nu printre aceia care sunt foarte departe de noi.

Europa nu are o altă alternativă la relaţiile transatlantice. Întregul Occident se confruntă cu provocări majore: terorismul internaţional, proliferarea armelor, schimbările climatice şi criza economică. În faţa acestora, putem reuşi să obţinem rezultate favorabile numai dacă rămânem împreună.

Cu privire la criza economică, observăm că tentaţia protecţionismului se face simţită în fiecare ţară. Şi în Statele Unite, de vreme ce, aşa cum ştim, s-a anunţat iniţierea unui program „Cumpără ce e american”. Trebuie să acţionăm concertat împotriva protecţionismului, pentru că, în final, protecţionismul nu ne protejează, ci dăunează tuturor.

Mari speranţe vor exista după prima vizită a dlui Obama şi după primul tur european pe care îl va face domnia sa. Ne aşteptăm ca reuniunea la nivel înalt a G20 să pună bazele unui răspuns instituţional comun şi să creeze regulile comune care ne vor da posibilitatea să învingem criza economică mondială.

Ambiţia Europei este de a fi un actor internaţional important. Tratatul de la Lisabona creează bazele instituţionale pentru aceasta, însă nimic nu poate avea loc fără voinţă politică. Trebuie să ne asumăm un rol mai important în viaţa internaţională, pentru că numai astfel ne vom putea atinge ambiţiile.

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE) - Îl felicit pe dl Francisco José Millán Mon pentru excelentul raport referitor la relaţiile transatlantice.

Ca membri ai Parlamentului European, trebuie să insistăm ca Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii să dezvolte o strategie comună privind cele şase state din estul Europei, respectiv Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus, vizate de politica europeană de vecinătate, pentru a ajunge la rezultate concrete şi durabile în implementarea noului parteneriat estic şi în sinergia Mării Negre. Apreciez includerea în raport a amendamentului meu pe această temă şi le mulţumesc colegilor mei pentru susţinerea acestei idei.

De un interes deosebit este, între altele, şi propunerea raportorului de eliminare a vizelor pentru toţi cetăţenii europeni care vor să călătorească în Statele Unite. Toţi cetăţenii europeni trebuie să fie trataţi în mod egal. Este inacceptabil ca o parte dintre cetăţenii Uniunii Europene să fie trataţi ca cetăţeni de mâna a doua.

Subliniez progresele concrete şi importante realizate în scopul scutirii de vize, ca de exemplu introducerea în România din ianuarie 2009 a noilor paşapoarte biometrice dotate cu cipuri care stochează datele personale ale cetăţenilor, având 50 de elemente de siguranţă, cu 18 mai multe decât paşapoartele actuale, dar consider că paşapoartele biometrice nu trebuie să fie o condiţie eliminatorie pentru intrarea în programul de scutire de vize.

Includerea tuturor statelor Uniunii Europene în programul „Visa Waiver” trebuie să fie o prioritate în dialogul Comisiei Europene cu Statele Unite ale Americii.

  Józef Pinior (PSE) – (PL) (microfonul era iniţial oprit) (...) după cum preşedintele Barack Obama îşi intitula mesajul la reuniunea la nivel înalt a G20 de la Londra. Criza economică a devenit o provocare pentru întreaga lume, dar este şi o ocazie de a adânci şi de a reformula relaţiile transatlantice. Raportul dlui Mon indică aspectele strategice ale parteneriatului dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite. Raportul constituie o mărturie a importanţei pe care Parlamentul European o acordă relaţiilor transatlantice.

Acest nou capitol în relaţiile dintre UE şi SUA ar trebui de asemenea folosit pentru îmbunătăţirea activităţii instituţiilor UE în Statele Unite. Mă gândesc la instituţiile europene, la universităţile europene şi la fundaţiile europene. Acesta este momentul în care ne putem reformula parteneriatul, pentru ca Europa să poată arăta la Washington şi în toată America potenţialul Uniunii Europene din ziua de astăzi, potenţialul ştiinţei, al culturii şi al civilizaţiei europene. Ar trebui să profităm de faptul că Statele Unite au un nou preşedinte – un preşedinte care prezintă America aşa cum Europa a văzut-o întotdeauna, ca un simbol al democraţiei şi al libertăţii.

  Toomas Savi (ALDE) – Domnule preşedinte, preşedintele Obama a afirmat: „America nu are un alt partener mai bun decât Europa”. Cred că vorbesc în numele multora dintre noi atunci când afirm că această relaţie este reciprocă. Alegerea preşedintelui Obama a deschis un nou capitol în relaţiile transatlantice, care suferiseră numeroase regrese. În calitate de vicepreşedinte al Delegaţiei pentru relaţiile cu Canada, am fost chiar martor, la un moment dat, la o situaţie în care Canada a acţionat ca mediator între Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Al doilea aspect pe care doresc să îl prezint este următorul: salut angajamentul preşedintelui Obama de a folosi o abordare diplomatică în cazul relaţiilor cu Republica Islamică Iran. Totuşi, ca susţinător al Prietenilor Iranului Liber, sper că opoziţia democratică din Iran va fi şi ea implicată. Negocierile cu Iranul trebuie să fie transparente din toate punctele de vedere. Această nouă eră în relaţiile dintre UE şi SUA se va extinde, sperăm, şi asupra relaţiilor SUA cu ţările terţe. Marile aşteptări ale Europei de la preşedintele Obama trebuie acum să fie sprijinite de acţiune.

  Alojz Peterle (PPE-DE) – (SL) Noua agendă transatlantică a fost nouă în 1995. Multe lucruri s-au schimbat de atunci şi până în prezent, de aceea avem nevoie de un nou acord de parteneriat.

Au trecut douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului, iar acel eveniment a fost urmat de extinderea istorică a Uniunii Europene. În timpul acestei perioade am fost martorii evoluţiei tragice a terorismului şi a noilor ameninţări la adresa păcii din regiune. Mai mult, am devenit conştienţi de schimbările climatice şi ne-am confruntat cu crize financiare, economice şi energetice. Ar fi util să analizăm situaţia de după căderea comunismului şi să luăm în considerare situaţia globală, acordând o mai mare atenţie interdependenţei actorilor globali. Parteneriatul nostru strâns cu SUA ar trebui dezvoltat în contextul noilor provocări şi al noilor perspective.

Nu ne confruntăm doar cu o criză financiară sau economică. Ne confruntăm şi cu o criză de conducere la nivel mondial. Trebuie să avansăm simultan pe un număr mare de fronturi. Nu vom reuşi să reformăm sistemul financiar internaţional decât dacă există un progres în procesul Doha şi decât dacă înregistrăm mai multe succese în lupta pentru pace şi în eradicarea sărăciei.

Dacă vorbim despre un multilateralism eficient, acesta trebuie dezvoltat într-un mod din care să ieşim cu toţii învingători. „Da, putem!”.

În acest spirit, sunt în favoarea unor consultări politice regulate între cei doi parteneri şi, mai ales, în favoarea consolidării dimensiunii parlamentare a cooperării prin crearea unei Adunări transatlantice. În ceea ce priveşte raportul, sunt foarte bucuros de accentul care s-a pus pe eliminarea restricţiilor privitoare la investiţii şi la serviciile financiare transatlantice.

În concluzie, salut şi voinţa exprimată în raport pentru o mai strânsă colaborare cu privire la programele spaţiale, mai ales între Agenţia Spaţială Europeană şi NASA. Aceasta nu înseamnă că vreau să devin astronaut, ci că mă interesează noile tehnologii.

  Helmut Kuhne (PSE) – (DE) Domnule preşedinte, marea majoritate a cetăţenilor din Uniunea Europeană şi probabil majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană, şi mai mult ca sigur majoritatea celor prezenţi în Parlament, sperau în noiembrie ca Barack Obama să fie ales preşedinte. Acesta este un lucru bun, chiar dacă, probabil, s-a strecurat puţin scepticism în unele dintre discursurile rostite în cadrul acestei dezbateri cu privire la faptul dacă acest lucru a fost până la urmă pozitiv sau nu.

Desigur că Europa trebuie să îşi reprezinte în mod conştient poziţia în viitor, însă timpul comentariilor maliţioase la adresa Statelor Unite a trecut, deoarece nu mai putem pune totul, în mod convenabil, pe seama lui George Bush, iar acest lucru înseamnă o sarcină nouă pentru noi. Politica privitoare la relaţiile transatlantice venită din partea Uniunii Europene, din partea acestui Parlament, nu mai poate consta din lansarea de cereri către Statele Unite; acum, trebuie să răspundem şi noi concret, prin aspectele cu care vrem să contribuim la eficientizarea acestui parteneriat.

Să luăm de exemplu Afganistanul, care a fost menţionat de câţiva deputaţi. Ce vrem să facă Uniunea Europeană pentru a îmbunătăţi şi a consolida misiunile de poliţie, pentru a înainta în direcţia asistenţei civile şi a reconstrucţiei civile în această ţară? Aceasta ar fi misiunea noastră, ca Uniune Europeană; NATO se poate ocupa de latura militară. Acesta este un fapt care trebuie discutat în mod concret. Ce avem de oferit?

  Janusz Onyszkiewicz (ALDE) – (PL) Domnule preşedinte, la cincizeci de ani de la război, fundamentele concepţiilor despre securitate în Europa de Vest sunt reprezentate de o alianţă cu Statele Unite şi de principiul conform căruia securitatea este indivizibilă, securitatea Statelor Unite fiind direct legată de securitatea Europei. Se pare că sfârşitul Războiului Rece şi amânarea pe termen nelimitat, să sperăm, a unui potenţial conflict major în Europa, încă mai necesită ca acest principiu să nu fie discreditat. Dimpotrivă, acesta ar trebui reafirmat cu convingere şi ar trebui să reprezinte fundamentul concepţiei noastre privitoare la securitatea comună.

În al doilea rând, aş dori să mă refer la cele afirmate de domnul Kuhne cu câteva momente în urmă. Statele Unite au pus capăt perioadei de acţiune politică unilaterală şi sunt gata de a dialoga cu Europa şi de a lua decizii comune în parteneriat cu Europa. Întrebarea este: suntem noi oare pregătiţi pentru asta? Suntem pregătiţi să fim un partener de încredere pentru aplicarea acestor decizii luate în comun?

  Tunne Kelam (PPE-DE) – Domnule preşedinte, domnul Millán Mon a prezentat un raport important, de excelentă calitate. Acum întrebarea este cum să îl punem în aplicare fără să pierdem timpul.

Criza economică mondială oferă o ocazie favorabilă şi practică pentru ca cele mai importante două democraţii ale lumii să îşi unească forţele pe baza valorilor comune şi a sistemelor economice similare, deoarece mai mult de jumătate din PIB-ul mondial este produs de Statele Unite şi de UE la un loc. Domnul Severin a notat foarte bine reciprocitatea strategică, întrucât Europa are nevoie de State Unite ale Americii puternice, iar SUA, la rândul lor, au nevoie de o Europă puternică. Dacă aceşti doi parteneri îşi pot coordona mai bine şi mai eficient activităţile, acest fapt va exercita un efect pozitiv profund asupra stabilităţii mondiale, precum şi cu privire la multe probleme regionale specifice.

Da, mai mult interes pentru Europa, mai multă flexibilitate şi deschidere oferite de noua administraţie SUA: aceste aspecte reprezintă o ocazie binevenită, care trebuie folosită. Însă este necesar să avem tot timpul în minte faptul că relaţiile cu SUA continuă să rămână parteneriatul strategic cel mai important al UE. Dar nu este acum momentul să facem declaraţii; este timpul acţiunilor, iar raportul evidenţiază trei priorităţi concrete. Solicităm un acord privitor la agenda comună care trebuie să conţină obiectivele pe termen scurt şi lung referitoare la problemele globale şi regionale. Solicităm înlocuirea relaţiei care durează de 14 ani cu un nou parteneriat transatlantic, care ar trebui să includă şi un Consiliu Economic, şi, de asemenea, îndemnăm la crearea unui Consiliu Politic Transatlantic, precum şi la îmbunătăţirea relaţiilor parlamentare sub forma unei adunări transatlantice.

  Martí Grau i Segú (PSE) – (ES) Domnule preşedinte, alegerea preşedintelui Obama a inaugurat un moment istoric pentru Statele Unite, a cărui importanţă deosebită este resimţită şi împărtăşită în toată Europa.

Preşedintele Obama se află astăzi exact pe aceeaşi lungime de undă cu Europa, din punctul de vedere al acţiunii politice bazate pe cuvinte cheie cum ar fi „reconstrucţia” şi „redresarea”.

Discursul prezentat ieri de prim-ministrul Gordon Brown în Parlamentul European reprezintă o dovadă clară a înţelegerii reciproce care există în momentul de faţă. Fără nicio îndoială, pentru punerea în practică a acestor noţiuni – „reconstrucţie” şi „redresare”- merită să utilizăm tot spiritul de conducere proactiv existent, în perspectiva actualei crize, intenţionând să dezvoltăm ca răspuns la aceasta o economie verde, în care creşterea şi protecţia mediului să nu mai fie două noţiuni opuse, ci să se completeze reciproc în mod armonios.

De asemenea, încercăm să asigurăm şi „reconstrucţia” şi „redresarea” punţilor dintre Europa şi Statele Unite, care au fost afectate în ultimii zece ani.

Revenirea Statelor Unite la multilateralism este un semn foarte bun pentru Europa şi face ca obiectivele noastre privind asigurarea păcii, justiţiei şi a prosperităţii la nivel mondial să fie mai viabile. Totuşi, ultimii ani au cauzat o breşă între societăţile civile de pe cele două ţărmuri ale Atlanticului.

Noi, instituţiile europene, ar trebui să favorizăm interacţiunile dintre toate tipurile dintre organizaţii, mediul academic, mediile de comunicare şi actorii activi în sfera socială pentru a ne asigura că această breşă se poate remedia.

  Luís Queiró (PPE-DE) – (PT) Spre deosebire de doamna Gomes, care a vorbit acum câteva momente şi a afirmat că relaţiile transatlantice au renăscut odată cu alegerea preşedintelui Obama, cred că ideea privitoare la sfârşitul acestei relaţii a fost în mod clar exagerată. Acest raport dovedeşte încă o dată acest lucru şi, pentru aceasta, îl felicit pe raportor.

Timp îndelungat, Europa şi Statele Unite au fost aliaţi de importanţă vitală pentru prosperitate, dezvoltare şi globalizare. Pentru mult timp, Europa şi Statele Unite au făcut faţă unor provocări comune şi chiar unor duşmani comuni, deşi unii, mai ales de pe malul estic al Atlanticului, ar ezita să recunoască aceasta. Multă vreme, atât europenii, cât şi americanii au ştiut ce trebuie făcut pentru a răspunde nevoilor unei lumi care continuă să fie nedreaptă, inegală şi periculoasă şi care se află acum în criză globală.

Totuşi, această criză nu trebuie să ne tragă înapoi, nici să ne slăbească fermitatea diplomatică sau angajamentele politice şi militare ce ne revin în calitate de aliaţi, nici nu trebuie să ne facă să întoarcem spatele economiei colective sau să permitem reapariţia protecţionismului, care ar fi fatal pentru revigorarea economiilor noastre.

Aflate la mila unei economii care a fost deschisă la scară globală, Europa şi Statele Unite au acum aliaţi puternici precum Japonia, India, Brazilia şi diferite ţări din Asia.

În ciuda actualei crize, există multe naţiuni în lume care încă mai privesc spre ţările noastre şi speră ca într-o zi să poată trăi asemenea nouă. Pentru toate aceste naţiuni, Europa şi Statele Unite trebuie să redevină alianţa care conduce, împarte şi globalizează economia prosperităţii.

Şi din acest motiv viitoarea reuniune la nivel înalt a G20 este foarte importantă, nu numai fiindcă este o ocazie de a afla cine se află cel mai aproape de Barack Obama, ci şi pentru că este o ocazie de a dovedi că putem oferi răspunsuri şi iniţiative: vom coopera cu noile puteri în privinţa reformelor necesare, dar trebuie să fim conştienţi că numai modelul economic bazat pe forţa creativă a umanităţii va permite obţinerea bunăstării – vorbesc despre bunăstare, nu despre lăcomie – dezvoltarea, crearea de locuri de muncă şi depăşirea crizei.

Domnule preşedinte, nu există o altă cale, dacă vrem o soluţie de durată, dacă vrem să creăm noi locuri de muncă sau să fim solidari cu cei aflaţi la nevoie în aceste momente dificile.

  Dushana Zdravkova (PPE-DE) – (BG) Doamnă comisar, aş dori să îi mulţumesc raportorului, domnului Millán Mon, pentru raportul său cuprinzător şi pentru poziţia sa finală exprimată cu privire la anularea regimului vizelor.

La patru ani de la începerea negocierilor privitoare la eliminarea vizelor între SUA şi Uniunea Europeană, 80 de milioane de cetăţeni din statele membre încă mai trebuie să stea la coadă şi să solicite o viză americană pe paşapoartele lor. În ciuda faptului că s-au obţinut rezultate semnificative până în acest moment, administraţia SUA refuză să facă pasul final şi să aplice principiul reciprocităţii şi asupra celor cinci state membre rămase şi să le includă în programul de ridicare a vizelor (Visa Waiver).

În rezoluţia noastră din 22 mai 2008, am îndemnat la finalizarea - înainte de alegerile europene din iunie - a negocierilor privind includerea tuturor statelor membre în programul de ridicare a vizelor. Lipsa unor progrese în această privinţă, până în acest moment, este îngrijorătoare, la fel ca şi numeroasele indicaţii din presă că nu va exista o reală schimbare în politica SUA.

De asemenea, aş dori să subliniez vizita la Washington făcută săptămâna trecută de comisarul Barrot, unde au continuat negocierile privitoare la ridicarea vizelor. Încă nu este clar care vor fi rezultatele specifice care vor fi obţinute ca urmare a acestei vizite. Mă tem că, indiferent de eforturile depuse de Comisie, obiectivele pe care ni le propunem nu vor fi atinse până la sfârşitul acestui mandat parlamentar.

Totuşi, doresc să menţionez că, din nefericire, unele dintre acţiunile întreprinse în mod individual de statele membre mai degrabă îi ajută pe partenerii noştri americani să nu vadă Uniunea Europeană ca pe un întreg sudat. De aceea, profit de această ocazie pentru a îndemna toate guvernele europene să îşi schimbe politica şi să întreprindă paşii necesari, oferind un sprijin real reprezentanţilor Comisiei Europene.

Pe lângă aceasta, fac apel la toţi colegii mei deputaţi să susţină declaraţia care a fost iniţiată de unii colegi, printre care mă număr şi eu, în favoarea ridicării vizelor de către Statele Unite pentru cetăţenii tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

  Urszula Gacek (PPE-DE) – Domnule preşedinte, alegerea preşedintelui Obama a fost întâmpinată cu entuziasm atât în SUA, cât şi în Europa, dar se aşteaptă multe de la cel de-al 44-lea preşedinte al SUA. El se confruntă cu un număr de provocări pe care niciodată vreun lider pe timp de pace al acestei naţiuni nu le-a avut de înfruntat. Pe plan intern, el se confruntă cu o criză financiară şi economică ce se manifestă în căderea liberă a pieţelor financiare, aceasta având impact asupra economiei mondiale şi neexistând nicio perspectivă imediată de rezolvare a respectivei situaţii. El s-a angajat să găsească o soluţie pentru Afganistanul cel atât bântuit de războaie şi pentru efectele pe care acest stat le propagă şi în Pakistan. Obama se confruntă şi cu pericolul unui Iran care este din ce în ce mai aproape de a deveni o putere nucleară.

Credem într-o relaţie transatlantică puternică, bazată pe valorile noastre comune: democraţia şi economia de piaţă liberă. Mă voi referi acum la priorităţile stabilite de preşedintele Obama şi de noua sa administraţie. Nu suntem ofensaţi dacă SUA consideră că unele dintre scopuri sale pot fi atinse prin cooperarea dintre SUA şi Rusia. Europa îi întinde mâna Americii. Cu doar câteva săptămâni în urmă, în această adunare, ne-am declarat disponibilitatea de a conlucra pentru închiderea penitenciarului de la Guantánamo Bay şi pentru relocarea foştilor deţinuţi.

Statele membre din fostul bloc comunist au o recunoştinţă specială faţă de Statele Unite. Am fost integraţi în comunitatea transatlantică cu câţiva ani înainte de a deveni membri UE. În ceea ce o priveşte, Polonia şi-a manifestat această recunoştinţă prin voinţa de a susţine SUA oricând este necesar, inclusiv prin angajamentul militar din Irak şi Afganistan. Fac apel la noua administraţie să nu considere că acest sprijin este de la sine înţeles. O nouă generaţie de polonezi a crescut în democraţie şi a uitat repede această datorie de recunoştinţă. În realizarea scopurilor sale mai ample, SUA nu ar trebui să uite că aceşti aliaţi loiali au sensibilităţi, mai ales când se apasă butonul de resetare SUA - Rusia.

  Geoffrey Van Orden (PPE-DE) – Domnule preşedinte, doresc să rostesc câteva cuvinte pline de precauţie, mai ales cu privire la noua administraţie Obama. În ultimii 60 de ani, Statele Unite au avut o gamă întreagă de atitudini privitoare la integrarea europeană. Desigur, perspectiva SUA este o perspectivă din exterior şi poate considera chiar - în mod eronat, consider eu – că acest proces este similar propriei experienţe istorice a Americii. Aceasta este şi perspectiva încurajată de tendinţa federalistă dominantă în instituţiile UE. Pericolul este că interlocutorii americani acceptă povestea europeană ca un fapt, mai degrabă decât ca o poveste prezentată sub forma unui documentar, însă plin de conţinut înşelător şi ficţional.

SUA ar trebui să înţeleagă că mulţi dintre noi cred că UE se îndreaptă în direcţia greşită şi că aspiraţia sa de a crea un stat numit Europa nu reflectă dorinţele cetăţenilor noştri, ataşaţi pe drept cuvânt de suveranitatea naţiunilor noastre şi de dreptul de a îşi alege sau revoca guvernele.

De asemenea, nu este în interesul Statelor Unite nici ca angajamentul liber asumat al multor ţări europene de a se coaliza să fie uzurpat de o Uniune Europeană care are o altă viziune.

Trebuie să spun că am foarte mult respect pentru domnul Millán Mon şi că aprob multe dintre cele afirmate în raportul său, însă nu şi scopul său principal, care este să confere UE rolul de unic purtător de cuvânt în tratativele cu Statele Unite.

  Ioan Mircea Paşcu (PSE) – Domnule preşedinte, chiar dacă unitatea vestică ne-a ajutat să ne câştigăm independenţa şi a pus capăt Războiului Rece, în perioada în care ţările noastre au intrat în NATO şi în UE relaţiile transatlantice nu erau chiar în cea mai bună stare.

Criza actuală şi provocările ei comune – deteriorarea climatului de securitate, problemele comune precum energia, schimbările climatice, proliferarea nucleară şi noile centre de putere, problemele regionale cum ar fi Orientul Mijlociu, Afganistanul, Pakistanul, Iranul şi Africa – necesită o maximă intensificare a cooperării transatlantice.

În acest context, raportul aduce o contribuţie pozitivă, sugerând în primul rând moduri de instituţionalizare a acestor relaţii, de abordare în comun a problemei Rusiei şi a celor şase ţări din estul Europei, de creare a unei pieţe transatlantice unificate, de integrare treptată a pieţelor noastre financiare şi de extindere a programului de ridicare a vizelor asupra tuturor statelor UE.

Nu putem eşua. Costul pentru Occident ar fi pierderea iniţiativei în chestiunile mondiale, posibil pentru o perioadă îndelungată.

  Alexandru Nazare (PPE-DE) (RO) – Ţinând cont de evoluţiile ultimilor ani în Uniunea Europeană, la nivelul administraţiei americane, cât şi pe plan mondial, cred că acum este momentul să regândim parteneriatul transatlantic şi să îl adaptăm noilor realităţi.

În acest sens, salut raportul colegului meu, Millán Mon, şi îl felicit pe această cale. Acest raport coagulează într-un document extrem de util principalele priorităţi ale Europei în relaţia sa cu Statele Unite. Mă bucur, de asemenea, că şi amendamentele sugerate de mine au fost incluse în raport.

Câteva observaţii:

În primul rând, cooperarea în domeniul securităţii trebuie să continue. A venit momentul ca Europa să contribuie mai mult în teatrul din Afganistan, unde se duce un război crucial pentru viitorul regiunii. Aş dori să menţionez de asemenea că ţara mea, România, a acordat asistenţă eforturilor Statelor Unite atât în Irak, cât şi în Afganistan.

În al doilea rând, în dosarul energetic cred că este necesar un efort comun pentru coordonarea eforturilor de cercetare şi identificarea de surse noi nepoluante de energie.

În ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, consider oportună o abordare coerentă între Statele Unite şi Europa, pe de o parte, şi Rusia, pe de alta.

În final, aş vrea să salut propunerile deosebit de constructive de înfiinţare a unor organisme de consultare transatlantice, inclusiv în ceea ce priveşte politica externă şi de securitate.

  Luis Yañez-Barnuevo García (PSE) – (ES) Domnule preşedinte, ar trebui să strigăm: „Veşti bune! Veşti bune!”. Preşedintele Obama a înfăptuit un nou miracol, reuşind, după mulţi ani, să unească Parlamentul şi Uniunea Europeană în vederea atingerii unui obiectiv comun, care este consolidarea relaţiilor transatlantice.

Un moment similar a existat şi în trecut, când Bill Clinton şi Felipe González au semnat Agenda transatlantică, în 1995; în acel moment, exista mult optimism în ceea ce priveşte viitorul. Apoi au venit cei opt ani negri ai preşedinţiei Bush. El a divizat în mod fundamental guvernele Europei, dar şi opinia publică, însă într-o mai mică măsură. Administraţia sa a abandonat în permanenţă principii fundamentale pentru Uniunea Europeană, precum multilateralismul, susţinerea Naţiunilor Unite şi a ordinii de drept internaţionale.

Toate acestea se reconstruiesc acum şi avem speranţe bine fondate în legătură cu viitorul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite. De aceea îl felicit pe domnul Millán Mon pentru acest raport excelent, care vine într-un moment atât de potrivit pentru consolidarea relaţiilor dintre cele două continente.

  Íñigo Méndez de Vigo (PPE-DE) – (ES) Domnule preşedinte, aş dori să mă alătur şi eu exclamaţiei „Veşti bune!” a domnului Yañez-Barnuevo Garcia, deoarece cred că acest raport marchează un punct de cotitură în relaţiile cu Statele Unite.

O bună prietenă mi-a mărturisit recent că a fost în Statele Unite, unde a fost surprinsă de lipsa de cunoaştere referitoare la noile instituţii şi la noile proceduri create de Tratatul de la Lisabona.

Dacă ar trebui să laud ceva sau să dau un calificativ foarte favorabil unui aspect cuprins în excelentul raport elaborat de domnul Millán Mon, acest aspect ar fi următorul: faptul că plasează relaţiile transatlantice pe orbita Tratatului de la Lisabona şi că prezintă toate mecanismele majore furnizate de Tratatul de la Lisabona astfel încât Uniunea Europeană să poată menţine relaţii foarte apropiate cu Statele Unite.

Astfel, ni se conferă nouă, în calitate de europeni, instrumentele de care avem nevoie pentru a putea articula această dorinţă europeană, care era atât de necesară în trecut, este necesară astăzi şi, fără îndoială, va rămâne necesară şi în viitor.

Aş dori să îl felicit pe domnul Millán Mon pentru excelentul raport pe care l-a elaborat.

  Alexandr Vondra, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului − Domnule preşedinte, vă sunt recunoscător pentru toate contribuţiile şi comentariile din cadrul acestei dezbateri. Sunt bucuros că Parlamentul European, Comisia şi preşedinţia împărtăşesc în foarte mare măsură aceeaşi viziune asupra celor mai importante aspecte pentru dialogul strategic dintre UE şi SUA. Sunt mulţumit că am auzit opinii ce exprimau o susţinere puternică faţă de subiectele pe care le-am ales pentru prima noastră întâlnire informală cu preşedintele Obama, anume: în primul rând, securitatea energetică şi schimbările climatice; în al doilea rând, cooperarea economică; şi, în al treilea rând, cooperarea privitoare la securitate şi relaţii externe.

Am ascultat cu mare atenţie celelalte comentarii care au fost făcute, precum nevoia de a elabora o nouă agendă transatlantică, de a aprofunda cooperarea în domeniul asistenţei externe şi al politicii de dezvoltare, de a avea în vedere cooperarea în materie de justiţie şi afaceri interne, de a păstra traiectoria ascendentă pe care o urmează Consiliului Economic Transatlantic, de a explora posibilitatea creării Consiliului Politic Transatlantic etc. Vom lua în considerare aceste lucruri în cadrul pregătirii noastre pentru reuniunea ordinară la nivel înalt UE - SUA, care se va desfăşura în iunie.

Aceia dintre dumneavoastră care au ridicat şi alte chestiuni, cum ar fi eliminarea vizelor – deoarece nu toate statele UE iau parte la acest program – ar trebui să îşi reamintească modul în care, cu un an în urmă, ţara mea a condus eforturile întreprinse în această privinţă. Această problemă fost de asemenea tema unei dezbateri în Parlament, aşadar pot să vă asigur că vom continua să discutăm acest subiect cu guvernul american.

În concluzie, aş dori să adaug următoarele observaţii. Pare destul de clar faptul că noua administraţie americană a recepţionat multe dintre mesajele pe care le-am trimis pe parcursul ultimelor luni cu privire la relaţia transatlantică. Acum, ea ne răspunde. De exemplu, în acest moment ni se solicită să furnizăm o contribuţie strategică sporită cu privire la Afganistan. Este de asemenea clar că se aşteaptă ca această contribuţie strategică să fie însoţită de un angajament foarte practic, aşadar sper că vă veţi aduce aminte de aceasta când vom discuta despre contribuţia noastră practică la viitoarea misiune din Afganistan. Nu ar trebui ca acest lucru să ne surprindă, de vreme ce ne-am angajat într-o dezbatere profundă şi serioasă. Când preşedintele Obama a afirmat anul trecut la Berlin că America nu are un alt partener mai bun decât Europa nu făcea o declaraţie de principiu, ci invita astfel Europa să dovedească concret acest lucru.

În al doilea rând, este clar pentru noi toţi că provocările cu care ne confruntăm devin din ce în ce mai numeroase şi mai complexe. Revenind la unul din punctele precizate în introducerea mea, repet că atunci când UE şi SUA se vor pune de acord, vom putea ajuta la stabilirea agendei globale. Aceasta înseamnă şi să ne asumăm partea noastră de conducere şi să îi îndemnăm şi pe alţii să îşi ofere sprijinul şi mijloacele necesare în vederea atingerii scopurilor stabilite. Însă pentru a fi capabili de aceasta şi pentru a fi un partener credibil pentru SUA, UE trebuie să facă tot posibilul pentru a vorbi cu o singură voce.

Preşedinţia cehă va continua să se asigure că parteneriatul transatlantic rămâne unul din elementele fundamentale ale politicii externe a UE. Aştept cu nerăbdare dezvoltarea acestei relaţii şi pe mai departe, deoarece ne confruntăm împreună cu noi provocări, şi aştept cu nerăbdare continuarea cooperării cu Parlamentul pentru atingerea acestui scop.

  Benita Ferrero-Waldner, membră a Comisiei − Domnule preşedinte, după cum au spus şi alţii, această dezbatere a arătat că este vorba despre modul în care putem implementa cele mai importante aspecte, împreună cu un partener strategic de importanţă crucială, cum sunt Statele Unite ale Americii.

De vreme ce am făcut un număr de remarce foarte clare şi practice la început, voi prezenta acum numai câteva observaţii concrete.

În primul rând, rolul legiuitorilor în relaţiile dintre UE şi SUA şi cadrul instituţional al acestora sunt aspecte foarte importante. În principiu, susţinem fără echivoc crearea unor legături mai puternice între legiuitorii din UE şi SUA. Evident, imboldul iniţial pentru aceasta trebuie să vină de la legiuitorii înşişi. Ştiu că Parlamentul European este gata să dea acest imbold şi aceeaşi tendinţă trebuie să vină şi din partea Congresului. Totuşi, sugerez că ar merita şi ca legiuitorii UE să cultive contacte mai intense şi cu Senatul, care are un ciclu electoral mai lung, şi cu membrii Congresului, a căror expertiză sectorială ar putea face să avanseze agenda Consiliului Economic Transatlantic.

Tratatul de la Lisabona, în momentul intrării în vigoare, va conferi Parlamentului, aşa cum s-a mai spus, un rol mai important în modelarea dialogului UE - SUA, mai ales cu privire la probleme de reglementare; după cum s-a menţionat, think-tank-urile vor fi şi ele foarte importante nu numai din direcţia SUA către de noi, ci şi din direcţia UE către SUA.

Cu privire la instituţiile UE - SUA, aş dori să atrag atenţia, mai întâi, asupra faptului că agenda transatlantică trebuie să fie ghidată de substanţă mai degrabă decât de procese. Prin urmare, în cadrul primelor noastre întâlniri cu preşedintele Obama, aşa cum am spus mai înainte, va fi important să ne demonstrăm capacitatea de a ne concentra asupra rezultatelor.

Totuşi, am luat notă de îndemnul dumneavoastră de revizuire a obiectivelor curente fixate în cadrul noii agende transatlantice. Intenţionez să iniţiez o revizuire a structurilor, pentru a le oferi posibilitatea de a produce rezultate şi mai bune, iar Comisia va veni cu propunerile adecvate.

Permiteţi-mi de asemenea să abordez pe scurt şi chestiunea Consiliului Economic Transatlantic (TEC). Dl Verheugen a avut deja o întâlnire cu noul său omolog american, dl Froman, în data de 23 martie 2009. Problemele principale ale TEC sub noua administraţie sunt următoarele: în primul rând, revalorizarea aspectelor strategice de natură politică, simultan cu înlăturarea aspectelor mai tehnice de pe agendele reuniunilor la nivel înalt. În al doilea rând, orizontul calendaristic pentru un program de lucru viitor – aici, dl Verheugen doreşte să stabilească o perspectivă pe termen foarte lung, dar aceasta trebuie pusă în balanţă cu mandatul prezentei Comisii şi trebuie să avem rezultate pe termen scurt. Finalmente, cum să ne confruntăm cu presiunile făcute de statele membre – cărora le-am promis, însă nu le-am prezentat în mod concret – un program pe termen mediu – pentru a fi mai implicate în lucrările TEC.

În al doilea rând, aş dori să subliniez faptul că suntem o comunitate care împărtăşeşte valori comune cu Statele Unite, dar încă mai sunt lucruri care trebuie făcute. De aceea, va trebui să continuăm să încurajăm SUA să adere la convenţiile cheie ale Naţiunilor Unite în materie de drepturi ale omului, incluzând convenţiile privind discriminarea femeilor şi drepturile copilului, ca să nu menţionăm decât câteva dintre ele. Aceasta include poziţia noastră faţă de Curtea Penală Internaţională, aşa cum a fost ea exprimată de mai multe ori în cadrul discuţiilor cu administraţia Bush şi care va fi reiterată.

În al treilea rând, în ceea ce priveşte problema renunţării la vize şi a reciprocităţii regimului vizelor, pe care mulţi dintre dumneavoastră aţi menţionat-o: ştim că, graţie eforturilor susţinute depuse de statele membre şi de UE, şapte state membre au fost admise în cadrul programului de ridicare a vizelor în perioada noiembrie - decembrie 2008. Totuşi, există încă cinci state membre care nu se bucură de posibilitatea călătoriei fără viză în SUA. De aceea, vom continua să abordăm această problemă.

Vă pot spune că vicepreşedintele Barrot şi ministrul ceh Langer au ridicat din nou această problemă săptămâna trecută la Washington, iar partea americană a arătat în general înţelegere faţă de poziţia noastră, punând în acelaşi timp accent pe faptul că acţiunea guvernului federal se bazează pe cerinţe statutare, care stabilesc în mod clar cadrul viitoarelor extinderi ale programului şi care sunt monitorizate acum îndeaproape de către Congres. Ministrul Napolitano ne-a informat că un alt stat membru este foarte aproape de a fi inclus în programul de ridicare a vizelor.

Finalmente, în ceea ce priveşte Afganistanul: nu numai că am contribuit semnificativ în trecut, ci, aşa cum am spus mai înainte, suntem gata să contribuim la căutarea civililor şi vor exista unele finanţări suplimentare pe care le vom lua din bugetul pentru Asia pentru alegeri, pentru poliţie şi, cel mai probabil, pentru agricultură, deoarece este important să existe mijloace de trai alternative suplimentare.

Sunt întotdeauna deschisă faţă de noile idei şi un exemplu în acest sens, abordat în raportul dumneavoastră, ar fi să transformăm întâlnirea miniştrilor de externe într-un consiliu politic transatlantic, care să se concentreze mai mult asupra temelor strategice. După cum am spus şi mai înainte, intenţionăm să restructurăm agenda transatlantică existentă din această perspectivă, în contextul celei de-a 15-a aniversări a Noului acord transatlantic din 2010.

  Francisco José Millán Mon, raportor − (ES) Domnule preşedinte, în primul rând aş dori să îmi exprim mulţumirile pentru discursurile şi felicitările care mi-au fost adresate. Ceea ce eu consider a fi elementul cel mai important din această dezbatere este existenţa unui consens larg privind importanţa relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, precum şi asupra nevoii de a le consolida, nu numai printr-o agendă comună care să abordeze provocări şi conflicte grave, ci şi prin crearea de noi mecanisme instituţionale.

Cu o singură excepţie, nu am văzut obiecţii majore nici faţă de cele două reuniuni anuale la nivel înalt, nici faţă de crearea unui consiliu politic transatlantic şi, desigur, nici faţă de îmbunătăţirea sau ameliorarea nivelului dialogului dintre legiuitori, care se doreşte a deveni mai structurat, ca un fel de adunare transatlantică, aşa cum se recomandă în raport.

Cu privire la acest punct, salut faptul că doamna comisar crede că întărirea dialogului dintre legislaturi este foarte utilă şi că nici dumneaei, nici reprezentantul Consiliului nu se opun acestei consolidări a unor alte instituţii, care este necesară în mare parte, cred eu, în temeiul Tratatului de la Lisabona. Acest lucru este foarte de dorit şi benefic pentru ambele părţi.

Nu pot răspunde într-un minut la toate comentariile pe care le-am auzit, dar aş dori să afirm, cu privire la Rusia, că, după cum ştie domnul Severin, raportul recomandă o cooperare constructivă, desigur, fără a aduce atingere drepturilor omului şi dreptului internaţional. Există referiri explicite şi implicite la China, atunci când vorbesc despre implicarea noilor puteri emergente în guvernarea globală. Desigur – şi acesta este un comentariu care se referă în mare măsură şi la amendamentele pe care le-am primit, din fericire puţine la număr – raportul nu poate trata fiecare subiect.

În raport trebuie să existe priorităţi; este deja prea lung şi a prioritiza înseamnă a alege, a selecta şi, uneori, a renunţa la unele lucruri. Nu pot amesteca subiecte care sunt foarte importante cu altele care, deşi importante, sunt semnificative într-o proporţie mai mică. Raportul trebuie să poată fi citit cu uşurinţă. De aceea, după cum spunem noi în limba spaniolă, nu trebuie să „îţi cadă din mâini” când îl citeşti din cauză că este foarte greu.

Doamnelor şi domnilor, cooperarea cu Statele Unite este de o importanţă crucială; prim-ministrul Gordon Brown ne-a reamintit acest fapt ieri, aici. Cred că prin adoptarea acestui raport mâine, Parlamentul îşi va face datoria: aceea de a trimite semnalul pe care îl dorim şi de a milita pentru o relaţie strategică şi mai puternică cu Statele Unite. Raportul ne reaminteşte – iar domnul Elles a spus aceasta cu câteva minute în urmă – că cea mai importantă relaţie strategică pe care o are Uniunea Europeană este relaţia sa cu Statele Unite.

Sunt sigur, sper şi am încredere că Comisia şi Consiliul vor face tot posibilul în lunile şi săptămânile următoare, care sunt atât de semnificative, pentru a consolida această relaţie, inclusiv prin dimensiunea instituţională.

  Preşedintele. – Dezbaterea este închisă.

Votul va avea loc mâine.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Corina Creţu (PSE), în scris – Alegerea președintelui Barack Obama poate reprezenta începutul unei noi epoci în relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeana, cu condiţia ca ambele părţi să treacă de la bunele intenţii şi de la declaraţiile prietenoase la paşi mai concreţi pentru strângerea legăturilor şi pentru eficientizarea cooperării.

Criza economica şi contextul geostrategic actual impun o mai mare preocupare pentru îmbunătăţirea colaborării transatlantice, întrucât ne confruntam cu provocări comune grave. SUA şi UE sunt legate printr-un parteneriat fundamental pentru ambele părţi, care acoperă toate sferele de activitate, de la schimburile comerciale până la alianţa militară.

În aceste condiţii, consider imperios necesară eliminarea ultimelor discriminări ce există în relaţiile SUA-UE. Faptul că vizele pentru intrarea în SUA sunt încă obligatorii pentru cetăţenii din şase state membre ale Uniunii Europene trebuie să constituie o prioritate a dialogului Comisiei şi Parlamentului European cu autorităţile americane, pentru a se ajunge la un tratament egal al tuturor cetăţenilor din ţările UE, pe baza reciprocităţii depline. În acest sens, salut includerea în acest raport a solicitării adresate Statelor Unite de a ridica regimul de vize pentru cele şase ţări care nu au fost încă incluse în Programul de scutire de vize.

  Daniel Petru Funeriu (PPE-DE), în scris – „America nu are un alt partener mai bun decât Europa”, a declarat preşedintele Obama la Berlin în iulie 2008. Europa, la rândul său, nu are un alt partener mai bun decât America. Aceasta este principala concluzie şi mottoul care se pot desprinde din acest excelent raport.

În lumea secolului al 21-lea, Europa şi America se confruntă cu provocări comune, dar, în acelaşi timp, împărtăşesc aceleaşi valori şi luptă pentru aceleaşi idealuri. De aceea, toate recomandările din raport pentru a face să avanseze relaţia dintre UE şi SUA sunt nu numai binevenite, ci chiar foarte necesare.

Printre acestea, consider că adevărata cheie pentru asigurarea unor relaţii de durată şi a cooperării este reprezentată de contactele dintre oameni. De aceea, insist din nou şi acord toată susţinerea mea cu privire la îndemnul adresat administraţiei americane de a elimina în întregime vizele pentru cetăţenii UE, cât de curând posibil. Este de neacceptat faptul ca cetăţenii din cinci state membre ale UE să se mai confrunte încă cu obstacole şi să aibă nevoie de vize pentru a călători în America. Europa este o entitate unită şi la fel ar trebui să fie şi abordarea faţă de toţi cetăţenii săi şi faţă de drepturile şi libertăţile lor.

Lăsaţi oamenii să interacţioneze, cercetătorii să coopereze şi afacerile să găsească soluţii comune la criza economică actuală. Libertatea de mişcare dintre cele două continente a devenit astfel o urgenţă şi ar trebui să constituie deja un punct de discuţie prioritar în cadrul întâlnirii de la Praga din 5 aprilie 2009.

  Csaba Sógor (PPE-DE), în scris – În ultimii 18 ani, SUA au fost blamate de nenumărate ori – şi, poate, în cazul administraţiei republicane anterioare, cea a preşedintelui Bush, în multe ocazii acest blam a fost justificat.

Aş dori să vă reamintesc că, fără susţinerea şi implicarea americană, unele probleme de pe continentul european ar mai exista încă. Adesea, în perioada menţionată mai înainte, s-a dovedit că Uniunea Europeană poate deveni neputincioasă şi incapabilă să rezolve conflicte care au loc în curtea proprie, pe continentul nostru.

Fără implicarea americană şi fără acordul de la Dayton, poate că războiul din Bosnia ar mai fi continuat şi în ziua de azi. Şi sunt sigur că nu trebuie să insist prea mult asupra faptului că statutul provinciei Kosovo ar continua să fie neclar şi, prin urmare, foarte frustrant nu numai pentru locuitorii din Kosovo, ci şi pentru puterile europene, în egală măsură.

În ciuda multor deficienţe ale democraţiei americane, americanii au realizat ceva ce noi putem doar visa în acest moment: au un preşedinte de culoare. Îmi pun mari speranţe în relaţiile transatlantice şi sper în mod sincer că lucrurile se vor îmbunătăţi în folosul atât al UE, cât şi al SUA.