Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 25 martie 2009 - Strasbourg

1. Deschiderea şedinţei

PREZIDEAZĂ: DL PÖTTERING
Preşedinte

(Şedinţa a fost deschisă la ora 09.10)

2. Rezultatele Consiliului European (19-20 martie 2009) (dezbatere)

  Preşedintele − Doamnelor şi domnilor, am luat notă de situaţia politică internă din Republica Cehă. Aş dori ca, în numele dumneavoastră, al tuturor, să afirm că acest lucru nu ar trebui să afecteze munca preşedinţiei cehe şi că trebuie să avem voinţa de a asigura continuarea acesteia. Îl susţinem pe prim-ministrul ceh, preşedintele Consiliului European, în eforturile sale de a face un succes din Preşedinţia Cehă.

Aş dori – şi cred că pot să spun acest lucru în numele tuturor – să-l încurajez pe preşedintele Consiliului European să continue procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona în ţara sa şi în alte ţări unde încă este nevoie să se facă anumite lucruri. Lucrăm de 10 ani la acest tratat pentru reformarea Uniunii Europene, de când s-au luat deciziile de la Nisa, şi dorim să putem face paşii finali dificili astfel încât acesta să poată intra în vigoare, sperăm, la începutul anului 2010. Avem nevoie de Tratatul de la Lisabona pentru o mai mare democraţie, pentru ca Uniunea Europeană să aibă o mai mare libertate de acţiune şi să fie mai transparentă.

(Aplauze)

Următorul punct pe ordinea de zi este reprezentat de declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei privind concluziile Consiliului European din 19-20 martie 2009.

  Mirek Topolánek, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului – (CS) Doamnelor şi domnilor, aş dori să vă urez tuturor bun venit cu ocazia prezentării raportului ordinar al preşedintelui Consiliului European, în urma reuniunii la nivel înalt a Consiliului de primăvară. În primul rând, trebuie să îmi cer scuze pentru că nu pot să rămân până la sfârşitul dezbaterii, ca de obicei. Dl Vondra, viceprim-ministru, mă va înlocui în partea a doua a şedinţei, după discursurile reprezentanţilor partidelor. Motivul pentru care trebuie să mă întorc la Praga, după cum a precizat deja dl Hans-Gert Pöttering, este blocajul fără precedent din partea socialiştilor cu care ne-am confruntat pe durata preşedinţiei şi despre care am fost destul de deschis. Dacă guvernul cade, în mod categoric preşedinţia nu va fi ameninţată, iar faptul că socialiştii nu au ţinut seama că Republica Cehă se află la preşedinţia Consiliului European şi au refuzat până şi cea mai simplă cooperare va afecta în special democraţia socială. Preşedinţia nu ar trebui să aibă de suferit din această cauză, deoarece sunt convins că tot ceea ce am afirmat acum, în discursul de deschidere în Parlamentul European, referitor la felul în care ar trebui să încercăm să moderăm discuţia şi să obţinem un compromis, este ceva ce cu siguranţă am reuşit. Consiliul de primăvară dovedeşte acest lucru. În ţara mea, se obişnuieşte ca atunci când cineva vorbeşte, ceilalţi să nu îl întrerupă, însă se pare că obiceiurile sunt destul de diferite aici.

Permiteţi-mi să încep – referindu-mă strict la concluziile Consiliului European – cu motivul pentru care mă aflu de fapt aici azi şi pentru care luăm anumite măsuri în Consiliul European. Însă înainte de a merge mai departe aş dori să fac anumite comentarii cu privire la reuniunea tripartită la nivel înalt cu partenerii sociali, care a precedat reuniunea Consiliului. Participarea a fost destul de numeroasă. În afară de mine şi de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, au mai participat şi următorii doi prim-miniştri, dl Reinfeldt din Suedia şi dl Zapatero din Spania, iar în urma reuniunii m-am simţit foarte încurajat şi am fost foarte surprins de consensul dintre partenerii sociali, nu doar în ceea ce priveşte obiectivele preşedinţiei, dar, în general, în ceea ce priveşte soluţiile pentru şomajul în creştere, situaţie cauzată de criza financiară globală.

Dacă este cineva interesat, voi vorbi mai pe larg despre reuniunea tripartită, însă ceea ce vă pot spune acum este am căzut de acord asupra a trei principii de bază: o mai mare flexibilitate pe piaţa muncii, împreună cu o mai mare mobilitate a forţei de muncă, şi eforturi mai mari pentru dezvoltarea nivelurilor de educaţie şi a aptitudinilor în rândul forţei de muncă, astfel încât aceasta să poată fi incorporată pe piaţa muncii etc. Consiliul European de primăvară a fost de fapt a doua reuniune a şefilor de stat şi de guvern pe care am organizat-o, dar, cu toate acestea, a fost prima reuniune formală propriu-zisă la nivel înalt. Subiectul care a atras cel mai mult atenţia a fost, bineînţeles, găsirea unei soluţii pentru a rezolva criza economică actuală. Resping complet afirmaţiile cum că nu facem nimic în sensul unor măsuri mai de substanţă. Voi cita o cifră: 400 de miliarde de euro. Aceste 400 miliarde de euro reprezintă 3,3% din PIB-ul UE şi un pas fără precedent şi, împreună cu stabilizatorii automaţi pe care îi are UE şi pe care nu îi au, spre exemplu, SUA, consider că exemplul pe care l-a citat azi José Manuel Barroso este foarte informativ. Un lucrător concediat de la Saab în Suedia se bucură de standarde sociale total diferite faţă de cele ale unui lucrător concediat de la General Motors undeva în Chicago, iar în aceste două cazuri, guvernele au abordări complet diferite, deoarece stabilizatorii automaţi multiplică cele 400 de miliarde de euro într-o sumă substanţial mai mare şi ne oferă un avantaj incontestabil asupra SUA în această privinţă. Sprijinul fundamental pentru acord din partea celor 27 de state membre confirmă validitatea Strategiei de la Lisabona, având în vedere că reprezintă unul dintre cei patru piloni pe care se sprijină, de fapt, întreaga strategie.

Gordon Brown a fost aici ieri şi a avut ocazia să explice clar abordarea celor 27 de state membre, mandatul reuniunii la nivel înalt G20 şi ceilalţi trei piloni de facto ai strategiei. Am fost de acord că toate măsurile pe termen scurt trebuie să fie temporare, iar noi ni le imaginăm în acest mod. S-au confirmat priorităţile pe termen mediu şi lung şi obiectivele Strategiei de la Lisabona, iar măsurile pe termen scurt trebuie să urmeze aceeaşi linie. Aş dori să spun că Consiliul European a fost mai mult sau mai puţin îngrozit de ceea ce a afirmat Secretarul Trezoreriei SUA, Timothy Geithner, referitor la măsurile permanente. America nu doar că repetă greşelile din anii '30 sub forma unor pachete masive de stimulente, a tendinţelor protecţioniste şi a apelurilor la protecţionism, a campaniei „Buy American” şi altele. Combinaţia acestor paşi şi – ceea ce e şi mai rău – iniţiativa de a-i transforma în măsuri permanente, reprezintă un drum spre iad. Ar trebui să aruncăm o privire în cărţile de istorie, care în mod evident s-au umplut de praf. Consider că succesul cel mai mare al dezbaterilor din cadrul Consiliului de primăvară este respingerea acestui drum şi a acestei viziuni înguste. Resping categoric afirmaţiile preşedintelui Partidului Socialist European, Poul Nyrup Rasmussen, conform cărora Consiliul European a făcut prea puţine pentru a combate criza şi că aşteptăm ca SUA să ne salveze. Nu doar calea luată de SUA este discreditată de istorie, dar, de asemenea, după cum am spus mai devreme, nivelul securităţii sociale şi dispoziţiile generale legate de nevoile sociale pentru oamenii de rând sunt surprinzător de diferite în SUA şi au un nivel vizibil mai mic. Calea SUA este periculoasă, deoarece americanii vor avea nevoie de bani lichizi ca să îşi finanţeze pachetele de stimulente sociale şi îi vor obţine uşor, dat fiind că există oricând cineva care să dorească să cumpere obligaţiuni emise de SUA. Însă lichidităţile de pe piaţă sunt expuse astfel la risc, deoarece se scot banii lichizi de pe piaţa financiară globală, astfel încât vânzarea altor obligaţiuni, eventual a celor europene şi, cu siguranţă, a celor poloneze, cehe şi poate şi a altora, va fi problematică pentru că nu vor exista bani lichizi în sistem. Această abordare provoacă îngrijorare şi, după părerea mea, va fi un subiect de discuţie în cadrul reuniunii la nivel înalt a G20. Reuniunea la nivel înalt a G20 va reprezenta doar una dintre ocaziile pe care le vom avea pentru a discuta pe această temă. Discuţia ar putea continua apoi în cadrul reuniunii informale la nivel înalt a celor 27 de state membre cu administraţia SUA şi cu Barack Obama, la Praga. Sunt ferm convins că, împreună cu SUA, vom găsi o abordare comună, deoarece cu siguranţă nu dorim o confruntare între SUA şi Europa. În lumea de azi – iar criza ne-a demonstrat încă o dată acest lucru – nicio economie nu există în izolare, iar nivelul interconectivităţii este foarte ridicat, ceea ce înseamnă că, pe timp de criză, problemele ne afectează pe toţi şi le putem rezolva doar dacă acţionăm împreună.

Al doilea pilon al acordului, în ceea ce priveşte căutarea unei soluţii pentru criza actuală, este pregătirea pentru reuniunea la nivel înalt a G20. Documentele întocmite de Gordon Brown şi de administraţia sa sunt excelente şi aţi avut ocazia să vă familiarizaţi cu ele ieri. Abordarea bazată pe trei piloni presupune o soluţie pentru sectorul financiar şi pachete de stimulente financiare, care reglementează şi – aş spune – corectează defectele sistemului şi regenerează comerţul global, ceea ce înseamnă presiuni pentru reluarea discuţiilor de la Doha în cadrul OMC. Această abordare coincide întocmai cu structura specifică a soluţiei înaintate de Consiliul European, care a câştigat consimţământul unanim. De asemenea, aş dori să aplaud acordul pentru faptul că, în sfârşit, am oferit o sumă concretă în ceea ce priveşte creşterea resurselor disponibile ale Fondului Mondial Internaţional şi am stabilit această obligaţie specifică la 75 de miliarde de euro. Cele 27 de state membre au o poziţie unitară, o singură voce şi un obiectiv comun înainte de G20. Consider că acesta este cel mai mare succes dintre toate, deoarece întreaga reuniune la nivel înalt a Consiliului European a fost un test al unităţii europene, al solidarităţii europene, al valorilor europene şi al pieţei interne unice europene. Dacă oricare dintre aceste elemente ar cunoaşte un regres, atunci am ieşi slăbiţi din această criză. Din contră, cred că, dacă am respecta aceste atribute fundamentale, atunci am ieşi din criză mai puternici decât la început. Nu există niciun motiv pentru a fi pesimişti înaintea discuţiilor G20, după cum se teme dl Rasmussen. Consider că am înţeles cu toţii necesitatea de a acţiona în solidaritate şi de a coopera, după cum a confirmat Graham Watson din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa.

Criza actuală, aşa cum ştim cu toţii, este o criză de încredere. Prin urmare, al treilea domeniu cheie pentru rezolvarea acesteia este restabilirea încrederii. Nu este de ajuns numai să se verse bani în sistem. Am încercat şi această soluţie, dar băncile tot nu oferă credite. Băncile trebuie să înceapă să acorde împrumuturi, însă nu o vor face dacă nu au încredere. Banii lichizi de care ele dispun nu au soluţionat problema. Încrederea nu poate fi nici decretată, nici cumpărată. În sensul restabilirii încrederii, am făcut un pas înainte pentru consolidarea ei, prin dublarea cadrului garantat pentru ţările din afara zonei euro la 50 de miliarde de euro, în cazul în care este nevoie. Am fost de acord până şi asupra acestui lucru. De asemenea, am fost de acord că trebuie evitată o abordare identică pentru toate cazurile şi că trebuie adoptate soluţii pentru fiecare situaţie în parte, pentru fiecare bancă şi ţară, considerând că în acest moment abordarea uniformizată este periculoasă. Pieţele sunt agitate, reacţionează imediat, în mod excesiv şi negativ, la fiecare semnal. Prin urmare, avem nevoie de o mai bună reglementare. Aş dori să subliniez că „o mai bună reglementare” poate însemna introducerea unei reglementări acolo unde până în prezent nu a existat niciuna. Şi aici intraţi dumneavoastră în scenă, doamnelor şi domnilor deputaţi ai Parlamentului European. Am dori să ajungem la un acord – şi există motive să credem că vom reuşi – privind actele legislative care, în esenţă, ne vor îndeplini viziunea şi ideile referitoare la o mai bună reglementare a agenţiilor de rating, a solvabilităţii companiilor de asigurări, a cerinţelor de capital ale băncilor, a plăţilor transfrontaliere, a banilor electronici şi altele. Aş fi încântat dacă aţi putea aproba aceste reglementări în timpul sesiunii şi dacă acestea ar putea intra în vigoare pentru a fi puse imediat în aplicare. Salut călduros, aşa cum facem cu toţii, raportul Larosière, care cuprinde o secţiune analitică excelentă şi o secţiune de punere în aplicare foarte instructivă, iar în acest sens Consiliul European a ajuns la concluzii clare. Poate cea mai importantă sarcină a Consiliului European de primăvară a fost să evalueze progresele înregistrate până în prezent în punerea în aplicare a planului de relansare, astfel cum a fost stabilit de Consiliu în decembrie. Acest aspect stârneşte, pe nedrept după părerea mea, cel mai mult zgomot şi cele mai multe critici. Se spune că planul este deficient, lent şi deloc ambiţios. Aş dori să clarificăm lucrurile. Am menţionat deja suma de 400 de miliarde de euro, adică 3,3% din PIB, nefiind incluse aici fondurile pentru recapitalizarea băncilor şi garanţiile care se ridică la mai mult de 10% din PIB, această sumă fiind tot ceea ce UE îşi poate permite în momentul de faţă. Acest lucru va avea totuşi un impact asupra Pactului de stabilitate şi de creştere şi un impact foarte important asupra datoriei publice şi a felului în care se vor aranja lucrurile în perioada ulterioară, cu alte cuvinte, după încetarea crizei, pentru a mă exprima mai simplu. Consider că până şi cele cinci miliarde de euro care au fost în sfârşit aprobate şi care reprezintă doar o mică parte a sumei enorme de 400 de miliarde de euro, sunt rezultatul unor negocieri foarte dificile, care afectează multe ţări. Aceasta, în primul rând, deoarece o sumă de bani nu reprezintă o măsură anticriză, dacă ea nu este utilizată în perioada 2009-2010. De asemenea, este adevărat că nu există niciun sistem transparent pentru evaluarea proiectelor, nicio listă adecvată cu aceste proiecte şi că unele lucruri lipsesc, iar din unele avem prea mult. În urma unor negocieri complexe, am ajuns în sfârşit la un acord, iar Preşedinţia Cehă a jucat evident un rol dominant în această privinţă, în sensul că a obţinut acordul pentru aprobarea celor cinci miliarde de euro şi trimiterea banilor spre dumneavoastră, în Parlamentul European, ca să îi puteţi gestiona.

Planul de relansare are, bineînţeles, un aspect comunitar, în legătură cu care aproximativ 30 de miliarde de euro sunt disponibili în momentul de faţă, precum şi un aspect naţional, în legătură cu care fiecare stat membru din cadrul planului pune în aplicare propriile stimulente fiscale. După părerea mea, aspectul cheie convenit de Consiliul European este validitatea Pactului de stabilitate şi de creştere. Dacă dorim să ieşim din această criză şi să avem o Uniune intactă, nevătămată şi revigorată, atunci trebuie să ne respectăm propriile reguli. După părerea mea, ar fi o mare greşeală crearea de noi pachete fără a se asigura faptul că toate procedurile naţionale şi comunitare au fost demarate, că ştim care va fi impactul acestora şi dacă a fost sau nu a fost nevoie de mai multe măsuri de stimulare fiscală, lucru cu care Consiliul European chiar a fost de acord. Dacă este absolut necesar, Consiliul European va lua măsuri suplimentare, însă în acest punct nu ştim dacă acestea trebuie sau nu trebuie adoptate, dat fiind că nimeni nu ştie când va depăşi criza momentul critic sau când va lua sfârşit. Ar fi complet absurd să luăm măsuri suplimentare fără a cunoaşte efectul celor luate până acum prin cele 400 miliarde de euro sub formă de stimulente fiscale. Planul este ambiţios, diversificat şi cuprinzător, şi va oferi soluţii diferite pentru problemele legate de creştere şi de locurile de muncă, în funcţie de situaţia din fiecare ţară, precum şi pentru problemele legate de situaţia economică, bineînţeles.

A doua temă majoră a Consiliului European a fost problema climei şi a energiei. Am înregistrat progrese semnificative, atât în ceea ce priveşte securitatea energetică, cât şi în ceea ce priveşte protecţia climei. Mai mult decât orice altceva, securitatea energetică este una dintre principalele priorităţi ale preşedinţiei, iar necesitatea acesteia a fost demonstrată în ianuarie. Criza gazului nu a fost rezolvată. O criză a gazului poate să fie declanşată mâine, poimâine, într-o lună, anul viitor, în orice moment. Dovada constă în faptul că până şi pachetul anticriză în valoare de cinci miliarde de euro este destinat, în principal, dacă nu în totalitate, interconexiunilor dintre ţările europene şi include o gamă foarte largă de mecanisme şi proiecte care au ca scop reducerea dependenţei de o rută unică de aprovizionare. Am stabilit că un mecanism anticriză pentru gestionarea unei crize de aprovizionare trebuie să fie gata înainte de iarna următoare, pentru a putea face faţă oricărei probleme care s-ar putea ivi. Este mai mult decât evident că avem nevoie de un astfel de mecanism. Acest lucru a devenit evident în ianuarie, în special în Slovacia şi Bulgaria, dar şi într-o serie de alte ţări.

Dezbaterea privind clima: au început deja discuţiile şi pregătirile pentru conferinţa de la Copenhaga. Atât Danemarca, în calitate de ţară gazdă, cât şi Suedia, aflată la preşedinţie, vor rezolva această problemă, iar Preşedinţia Cehă lucrează deja intensiv în acest sens. Încercăm să găsim o poziţie comună la nivel european. Începem negocierile cu principalii actori, fără care succesul Conferinţei de la Copenhaga nu poate fi asigurat. Printre aceştia se numără SUA şi, bineînţeles, Japonia, China şi India, precum şi alte state mari şi poluatori la scară largă. Cea mai intensă dezbatere – şi aş dori să ating pe scurt acest subiect – a gravitat în jurul chestiunii dacă ar trebui să stabilim acum nu doar mecanismele, dar şi procentele de contribuţie a ţărilor UE, la nivel individual, la pachetul de finanţare pe care îl asigurăm pentru a veni în ajutorul ţărilor în curs de dezvoltare, ţările terţe, pentru ca acestea să îşi îndeplinească obligaţiile în cadrul luptei privind protecţia climei. Am luat decizia corectă. În situaţia în care negociem cu toţi actorii principali, care momentan acţionează mai mult prin vorbe decât prin fapte, o astfel de decizie ar fi o tactică greşită şi nu ar fi deloc bine dacă noi înşine am stabili bariere şi limite pe care ceilalţi nu le-ar respecta. Poziţia de negociere ar fi mult mai bună dacă am avea mână liberă, iar acest lucru a fost stabilit de ţările care au depus de fapt ultima propunere, şi anume Suedia, Danemarca, Ţările de Jos, Marea Britanie şi Polonia. Bineînţeles că, în ceea ce priveşte abordarea poloneză, respectăm interesele ţărilor care sunt mai degrabă precaute faţă de acest mecanism, precum şi interesele ţărilor care joacă un rol principal în problemele legate de schimbările climatice. Toate ţările, inclusiv cele care văd în această problemă o prioritate absolută, au fost de acord că încă trebuie să găsim mecanismul, cheia şi formularea efectivă a acestuia, cu suficient timp înaintea Conferinţei de la Copenhaga.

Al treilea domeniu se referă la relaţiile externe. Consiliul European a aprobat oficial iniţiativa Parteneriatului estic, care se adaugă politicii externe sau politicii pentru vecinătatea imediată. Având în vedere că la nord suntem înconjuraţi de aisberguri, iar la vest de Oceanul Atlantic, vecinii noştri trăiesc în sud şi în est şi, prin urmare, aici se află ţările care ne-ar putea ameninţa atât economia, cât şi situaţia socială şi securitatea. Parteneriatul estic a fost un obiectiv al preşedinţiei cehe şi sunt încântat că acesta a fost aprobat printr-un angajament ferm de 600 de milioane de euro. Aş dori să anticipez întrebările referitoare la participarea Belarusului. Avem în vedere acest lucru. Belarus a înregistrat unele progrese, iar ridicarea interdicţiei de acordare a vizelor pentru membrii regimului se prelungeşte. În acest moment, uşa este deschisă pentru Belarus, însă nu s-a luat nicio decizie. Dacă statele membre nu ajung la un acord în această privinţă şi nu există nicio decizie din partea tuturor celor 27 de state membre, atunci pur şi simplu preşedintele Lukashenko nu va fi invitat, cu toate că atât opoziţia, cât şi statele vecine ne recomandă să îl invităm. Consider că aceasta este o întrebare la care nu pot să răspund, dacă ar fi să mi-o adresaţi la momentul de faţă, şi de aceea o anticipez.

Am informat Consiliul European cu privire la reuniune şi la reuniunea informală la nivel înalt cu preşedintele Obama, din 5 aprilie, în legătură cu îndeplinirea altor priorităţi, în mod special relaţiile transatlantice. Nu au fost finalizate încă detaliile organizatorice, însă veţi fi cu toţii informaţi în detaliu cu privire la acestea. Reuniunea la nivel înalt se organizează în jurul a trei mari domenii tematice: discuţiile cu privire la reuniunea la nivel înalt a G20, cooperarea referitoare la energie şi climă, domenii în care UE doreşte să rămână un actor cheie, aşa cum sunt şi SUA, şi relaţiile externe şi zona geostrategică de la Marea Mediterană până la Marea Caspică, adică Afganistan, Pakistan, situaţia din Iran şi, bineînţeles, Orientul Mijlociu. Reuniunea la nivel înalt cu SUA este importantă, însă în mod clar ar trebui să evităm aşteptările exagerate, deoarece nu este vorba despre venirea lui Mesia. SUA au o serie de probleme interne care trebuie rezolvate şi tocmai de aceea este un lucru pozitiv faptul că Barack Obama va vorbi la Praga despre perspectiva sa fundamentală referitoare la acest an, prin care va dori, bineînţeles, să trimită un mesaj cetăţenilor UE cu privire la principalele poziţii şi principalele obiective ale noi administraţii a SUA.

Au mai existat şi alte aspecte în cadrul Consiliului European în legătură cu care sunt gata să vă răspund. Dacă am uitat ceva, voi reveni în discuţia care va urma după discursurile liderilor de partid. Probabil nu ne vom mai întâlni în această formulă, deoarece sunteţi pe punctul de a vă lansa campania electorală, însă aş fi foarte bucuros dacă aţi rezista tentaţiei de a o lansa acum, aici. Sper că lupta pentru locurile din Parlamentul European va fi una dreaptă şi că vă veţi întâlni din nou, după alegeri, şi vă veţi continua activitatea.

  Preşedintele − Vă mulţumesc, dle preşedinte în exerciţiu al Consiliului European, pentru determinarea cu care continuaţi activitatea preşedinţiei în ciuda situaţiei dificile din ţara dumneavoastră.

  José Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei − (FR) Dle Preşedinte, dle preşedinte în exerciţiu al Consiliului, doamnelor şi domnilor, ultimul Consiliu European a avut rezultate practice.

Aş dori să îmi exprim aprecierea faţă de Preşedinţia Cehă şi, în special, faţă de prim-ministrul Topolánek, care a condus cu o mână fermă discuţiile, transformându-le în obiective concrete. Rezultatele se pot vedea: o serie de decizii importante în sine, dar şi decizii care spun multe despre determinarea Europei la momentul actual. Realitatea deciziilor noastre arată realitatea unităţii noastre şi disipează aşteptările pesimiste care, încă o dată, s-au dovedit a fi inexacte. Mă voi concentra asupra aspectelor economice; prim-ministrul Topolánek a menţionat majoritatea acestor probleme, prin urmare nu este necesar să le mai menţionăm încă o dată pe toate.

În primul rând, Consiliul a susţinut propunerea Comisiei de a aloca cinci miliarde de euro proiectelor energetice strategice şi internetului de bandă largă. Acordul la care s-a ajuns în cadrul Consiliului European reflectă în mod clar determinarea UE de a folosi toate instrumentele de care dispune şi de a face tot posibilul pentru a nu permite crizei să ne pună în pericol obiectivele pe termen lung, în special în ceea ce priveşte securitatea energetică şi lupta împotriva schimbărilor climatice.

A doua decizie majoră a fost dublarea sumei maxime de ajutor acordate pentru balanţele de plăţi ale statelor membre: cele 50 de miliarde de euro reprezintă un angajament foarte puternic. Dovedesc că solidaritatea nu este un cuvânt lipsit de semnificaţie, chiar şi în perioadele dificile.

Într-adevăr, cel mai bun mod pentru ca europenii să pună capăt crizei şi să restabilească condiţii de creştere economică este să îşi coordoneze poziţiile, să acţioneze împreună şi să se susţină reciproc.

A treia decizie majoră arată că Uniunea contribuie pe deplin la efortul de a rezolva criza pe plan mondial. Stimulentele bugetare acordate economiei europene, dacă includem aici şi stabilizatorii automaţi, ajung la aproape 4% din PIB-ul european. În plus, am adăugat – pe durata Consiliului European – angajamentul de a susţine FMI cu un maximum de 75 de miliarde de euro. Uniunea îşi îndeplineşte în totalitate rolul care îi revine, atât prin combaterea crizei, cât şi prin introducerea unui program de reforme ambiţioase de reglementare, orientate spre viitor.

Într-adevăr, Uniunea Europeană a stabilit un exemplu de unitate şi de capacitate de lider care, dacă este urmat, va deschide calea pentru mai multe soluţii cu acoperire largă la nivel internaţional. Dezbaterea pe care am avut-o ieri cu prim-ministrul britanic, Gordon Brown, este o dovadă clară în acest sens. Uniunea Europeană se apropie de reuniunea la nivel înalt de la Londra, care are o ordine de zi solidă şi consistentă, bazată pe patru piloni: stimulente bugetare substanţiale şi coordonate, un program ambiţios în materie de reglementare, un mesaj puternic împotriva oricărei forme de protecţionism şi un angajament susţinut faţă de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, în special pentru societăţile cele mai defavorizate din lume.

Aceasta este ordinea de zi a unui lider, iar eu consider că este totuşi important să subliniem că – având în vedere că acest lucru nu a fost evident de la început – poziţia statelor membre care vor participa la reuniunea la nivel înalt de la Londra şi poziţia Comisiei reprezintă de fapt mesajul întregii Uniuni a celor 27, care doresc să îşi menţină poziţia de lider, precum şi să introducă o nouă abordare la nivel internaţional. Aceasta nu este o ordine de zi tehnocratică. Provocarea este reintroducerea în sistemul economic şi, în special, în sistemul financiar global, a valorilor etice fără care economia de piaţă nu poate funcţiona. Oamenii trebuie reaşezaţi în centrul economiei globale. Suntem în favoarea economiilor deschise şi competitive, dar în cadrul cărora pieţele servesc cetăţenii. Mai mult, de aceea susţin propunerea ambiţioasă a dnei Merkel de a crea o cartă pentru o economie durabilă. Aceasta subliniază că suntem în favoarea unei economii sociale de piaţă.

Şi Consiliul European a privit dincolo de criză. În domeniul relaţiilor externe, salut susţinerea celor 27 de state membre faţă de propunerile Comisiei de a dezvolta Parteneriatul estic, pe care vom avea ocazia să îl analizăm mai detaliat pe durata reuniunii la nivel înalt pe această temă, din 7 mai. Colaborând cu Uniunea pentru Mediterana, dispunem acum de un cadru coerent pentru politica de vecinătate, care este fără îndoială una dintre principalele priorităţi ale relaţiilor externe ale Uniunii.

Preşedintele Comisiei − Dle Preşedinte, trebuie să menţinem ritmul în proiectele legate de redresarea economică; cele cinci miliarde de euro sunt o urgenţă reală. Este vorba de o investiţie critică în aceste vremuri dificile. Ştim cu toţii că lipsa creditelor a avut un impact direct asupra proiectelor strategice. Există unele provocări, reprezentate în special de posibilitatea îngheţării relaţiilor din domeniul petrolului şi gazelor. Acest lucru a oprit investiţiile în energiile regenerabile. De asemenea, a pus în aşteptare cercetările privind tehnologiile curate. Prin urmare, avem nevoie de un răspuns european clar.

Ştiu că Parlamentul s-a angajat să înainteze repede cu acest dosar şi sper că propria dumneavoastră examinare a propunerilor vă va permite să începeţi negocieri rapide cu Consiliul, astfel încât acestea să fie transformate în reglementări până în mai.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul pachetului de măsuri existente şi viitoare privind sistemul financiar. Parlamentul şi Consiliul trebuie să asigure acordul în primă lectură pentru aceste măsuri, înainte de alegeri, astfel încât să se trimită un mesaj puternic că UE ştie ce are de făcut pentru a restabili ordinea în sistemul financiar.

Acesta este un element cheie pentru restabilirea încrederii şi, din acest motiv, Comisia va continua să adopte propunerile astfel cum au fost stabilite în comunicarea sa din 4 martie 2009 privind fondurile speculative şi fondurile de capital privat, privind remunerarea directorilor executivi şi modalităţile de a da urmare ideilor stabilite în raportul grupului la nivel înalt pe care l-am constituit sub conducerea dlui de Larosière. De fapt, acest raport a avut parte de o primire călduroasă în cadrul Consiliului European şi a fost considerat în unanimitate baza viitoarelor activităţi. Sunt mulţumit de acest rezultat.

De asemenea, trebuie să continuăm consolidarea activităţii de coordonare. Coordonarea este răspunsul – coordonarea şi punerea în aplicare. Orientările pe care le-am stabilit cu privire la activele toxice şi susţinerea sectorului automobilelor sunt folosite deja în direcţionarea cât mai eficace a acţiunilor statelor membre.

Momentan, ne aflăm în faza de punere în aplicare a planului de redresare, iar Comisia îşi va intensifica activitatea prin monitorizarea felului în care stimulentele naţionale anunţate sunt puse în practică. Dispunem de anumite instrumente. Avem şi instrumentele Strategiei de la Lisabona care rămân în vigoare. Vom analiza îndeaproape diferitele măsuri luate la nivel naţional pentru abordarea crizei şi pentru stimularea cererii, pentru a vedea ce putem învăţa şi în ce fel putem fi de folos.

Acelaşi spirit ar trebui să ne inspire în pregătirile pentru reuniunea la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă. Am mai spus deja acest lucru în cadrul Parlamentului: această criză cauzează adevărate dificultăţi, iar impactul său se poate observa cel mai bine pe piaţa muncii.

Şomajul creşte şi, cel mai probabil, va continua să crească. Aceasta este principala mea preocupare şi cred că ar trebui să reprezinte şi principala preocupare în Europa. Lucrătorii din întreaga Europă trebuie să ştie că liderilor europeni le pasă. De aceea, reuniunea specială la nivel înalt consacrată ocupării forţei de muncă, de la începutul lunii mai, este atât de importantă: pentru a realiza un bilanţ al impactului pe care l-au avut până în prezent măsurile de redresare, pentru a vedea ce funcţionează şi ce nu funcţionează, pentru a face schimb de cele mai bune practici şi pentru a ne pune de acord asupra măsurilor suplimentare necesare.

Trebuie să ne asigurăm că sunt mobilizate toate instrumentele la nivel local, regional, naţional şi comunitar pentru a amortiza impactul crizei şi pentru a pregăti populaţia pentru locurile de muncă ale viitorului. În special, trebuie să facem tot posibilul pentru a completa acţiunea statelor membre prin intermediul Fondului social european şi al Fondului european de ajustare la globalizare.

După cum ştiţi, Consiliul European a decis ca reuniunea la nivel înalt să aibă loc sub formă de troică. Pentru a fi deschis şi sincer cu dumneavoastră – după cum am fost întotdeauna – am fost dezamăgit de această decizie. Aş fi preferat ca toate cele 27 state membre să dedice timpul necesar pentru a discuta împreună care este cea mai bună cale de urmat cu privire la ceea ce, la urma urmelor, este principala problemă a cetăţenilor europeni în această criză: situaţia ocupării forţei de muncă.

Bineînţeles, ştim că majoritatea instrumentelor se află la nivel naţional, însă acesta nu ar trebui să fie un motiv pentru ca liderii europeni să nu discute la nivel european despre felul în care îşi pot coordona acţiunile. De asemenea, ştim că atunci când luăm decizii referitoare la sectorul financiar sau atunci când adoptăm un plan de redresare, acestea sunt implicit şi măsuri care influenţează ocuparea forţei de muncă.

Însă consider că subiectul ocupării locurilor de muncă în sine merită atenţie din partea liderilor europeni. În orice caz, Comisia este complet mobilizată şi pregătită să transmită un mesaj puternic la 7 mai 2009. Personal, consider că această reuniune la nivel înalt, care va avea loc sub formă de troică, ar trebui să fie deschisă pentru ca toţi prim-miniştrii care doresc să participe să aibă posibilitatea să facă acest lucru.

Aş dori să vă spun că, aşa cum a precizat şi prim-ministrul Topolánek, chiar înainte de Consiliul European am avut o discuţie foarte importantă cu partenerii sociali, împreună cu prim-ministrul Suediei, dl Reinfeldt, şi cu prim-ministrul Spaniei, dl Zapatero. Cred că am văzut dorinţa partenerilor sociali de a stabili o legătură cu noi. Este important să transmitem acest mesaj tuturor europenilor şi, în special, tuturor lucrătorilor din Europa, şi anume faptul că şi la nivel european suntem interesaţi de dialogul social.

Am invitat partenerii sociali să vină la Comisie. Am organizat o reuniune în cadrul colegiului Comisarilor şi sunt decis să colaborez în continuare cu partenerii sociali, cu Parlamentul European, cu guvernele din Europa, cu preşedinţia, bineînţeles, dar şi cu Comitetul Regiunilor şi cu Comitetul Economic şi Social, deoarece cred într-adevăr că, pentru a face faţă acestei probleme a ocupării forţei de muncă, avem nevoie de o mobilizare la nivel european, nu doar a guvernelor şi a instituţiilor europene, ci şi a partenerilor sociali şi a întregii societăţi.

Sunt convins că ar trebui să luăm în considerare toate opţiunile posibile. De aceea, Comisia va depune eforturi speciale în următoarele săptămâni pentru a colabora cu toţi partenerii noştri şi aş aprecia foarte mult participarea deplină a deputaţilor europeni şi a Parlamentului ca instituţie. Aveţi o mulţime de cunoştinţe despre munca pe teren.

Pe scurt, a fost un Consiliu European în cadrul căruia s-au luat decizii foarte importante privind problemele economice şi financiare – acestea sunt rezultate foarte concrete. Însă nu este în niciun caz sfârşitul unui proces. Trebuie să menţinem avântul acestuia. Trebuie să fim deschişi la orice am avea de făcut în faţa unei crize care va avea un impact mai mare în special asupra aspectelor sociale. Este important să ne păstrăm determinarea şi ca prin coordonare şi punere în aplicare Europa să poată răspunde provocărilor interne şi să aibă o contribuţie importantă la răspunsul global la această criză de dimensiuni foarte mari.

(Aplauze)

  Joseph Daul, în numele Grupului PPE-DE – (FR) Dle Preşedinte, dle Topolánek, dle Barroso, doamnelor şi domnilor, după ce încă de la începutul crizei ne-am condus partenerii americani şi restul lumii într-o reformă ambiţioasă, dar necesară, a pieţelor financiare, vinerea trecută, Europa a stabilit o foaie de parcurs pentru reuniunea G20 din 2 aprilie.

În cursul dezbaterii de ieri privind G20, unele state membre au fost de părere că nu este de ajuns ceea ce s-a stabilit; altele au spus că este prea mult. Realitatea este că, în crizele succesive pe care tocmai le-am experimentat, Europa a fost prezentă, s-a autocoordonat, a lucrat ca o echipă.

Repet: în situaţia de criză pe care o experimentăm, la care se adaugă toate problemele globale – energie, schimbări climatice, afaceri externe, securitate şi apărare – soluţiile naţionale nu mai sunt adecvate. Dacă până şi prim-ministrul britanic, pe care l-am ascultat ieri, preamăreşte virtuţile Uniunii Europene, declarându-se, citez, „mândru să fiu britanic şi mândru să fiu european”, sunt sigur de convingerea mea.

Decizia Consiliului European de săptămâna trecută de a crea un fond de 50 de miliarde de euro pentru a ajuta statele membre care nu sunt în zona euro în această perioadă dificilă este un lucru bun, având în vedere că tot ceea ce afectează pe unul dintre noi, ne afectează pe toţi. Acesta este sensul integrării europene. Adăugate la cele 400 de miliarde de euro ale planului european de redresare economică, aceste credite vor ajuta la restabilirea condiţiilor de creştere economică, la crearea bunăstării şi, în cele din urmă, a locurilor de muncă. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul pachetului de cinci miliarde de euro pe care am hotărât să îi investim pentru a susţine proiectele din domeniul energiei, măsurile legate de internet şi altele.

Invit Consiliul să facă tot posibilul pentru a se asigura că, până la sfârşitul acestei legislaturi, se ajunge la un acord privind principalele trei probleme care se află în prezent pe ordinea de zi: agenţiile de rating al creditelor, directivele privind cerinţele de reglementare în materie de fonduri proprii şi Directiva Solvabilitate II. În ceea ce priveşte ultimul text, Consiliul trebuie să îşi intensifice eforturile pentru a se asigura că acesta poate fi adoptat în primă lectură, în aprilie.

Doamnelor şi domnilor, nu mai avem nevoie de alte măsuri economice socialiste. Avem nevoie de mai multe locuri de muncă, iar acest pachet de măsuri va permite crearea lor. Mai mult, observ cu interes că nici măcar un lider european de stânga sau de dreapta nu a susţinut măsurile socialiste la Bruxelles săptămâna trecută. Mi se confirmă astfel sentimentul că nu există întotdeauna coerenţă între ceea ce afirmă în prezent preşedintele Grupului Socialist din Parlamentul European şi ceea ce fac guvernele care sunt conduse de socialişti şi, dle Schulz, încă mai trebuie să duceţi muncă de lămurire pentru a vă convinge prietenul politic, pe dl Steinbrück, să devină mai social.

Aş dori să menţionez, de asemenea, pregătirile pentru Conferinţa de la Copenhaga din decembrie şi să solicit preşedinţiei cehe să elaboreze propuneri privind mecanismele financiare internaţionale, până în iunie. În ceea ce priveşte pachetul energetic şi privind schimbările climatice, Europa a dat tonul şi nu trebuie să îşi piardă avantajul. Schimbările climatice nu vor aştepta sfârşitul crizei. Prin urmare, este responsabilitatea noastră să ne convingem partenerii să ni se alăture în combaterea schimbărilor climatice şi să adopte obiectivul de reducere cu 30% a emisiilor de CO2.

Se pare că Barack Obama s-a decis să accepte ajutorul pe care i l-am oferit, hotărându-se să pună în aplicare un sistem de comercializare a cotelor de emisii în Statele Unite. În încheiere, doresc să îmi exprim satisfacţia că, în sfârşit, Europa îşi ia în serios vecinii din est, prin adoptarea unui parteneriat strategic cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Acest parteneriat va reprezenta un plus foarte util pentru activitatea Adunării EURONEST, o iniţiativă care a venit din partea grupului meu şi care va deveni realitate prin acordul tuturor grupurilor parlamentare, începând cu următoarea legislatură.

Pe de altă parte, este timpul ca Uniunea pentru Mediterana, care a fost stabilită vara trecută, să îşi mute secretariatul la Barcelona şi să lucreze la proiecte concrete. Cele 27 state membre au cerut acest lucru săptămâna trecută; ne aşteptăm să avem o foaie de parcurs în iunie.

  Martin Schulz, în numele Grupului PSE – (DE) Dle Preşedinte, dle Topolánek, consider că este remarcabil faptul că vă aflaţi aici. Acest lucru vă face onoare în circumstanţele dificile în care vă aflaţi. Faptul că vă sunteţi aici în această dimineaţă dovedeşte faptul că sunteţi un luptător, însă trebuie să înţelegeţi şi mai bine mandatul de preşedinte în exerciţiu al Uniunii Europene. Dacă aţi venit aici ca să ne implicaţi în politica internă cehă, atunci să nu fiţi surprins dacă vom discuta despre politica internă cehă. Cu toate acestea, după părerea mea, vă aflaţi aici în calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului European, de aceea nu reuşesc să înţeleg comentariul referitor la blocajul creat de social-democraţi.

(Aplauze)

În orice caz, guvernul dvs. a fost răsturnat de două voturi ale Partidului Civil Democrat şi de două voturi ale Verzilor. Cum rămâne deci cu blocajul din partea propriului partid?

Ieri, am auzit discursul unui şef de guvern european care, în calitate de gazdă a reuniunii la nivel înalt a G20 de săptămâna viitoare, a afirmat opusul a ceea ce aţi spus dumneavoastră aici, în calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului. Ceea ce a afirmat Gordon Brown ieri este opusul a ceea ce aţi spus dumneavoastră aici. Aţi spus că, din punct de vedere istoric, calea adoptată de SUA este una greşită. Asta aţi afirmat în urmă cu câteva momente. Aţi spus că Geithner a ales calea greşită, care duce spre iad. Acesta nu este nivelul la care Uniunea Europeană poate lucra cu SUA. Nu reprezentaţi Consiliul Uniunii Europene, ci vă reprezentaţi pe dumneavoastră. Aceasta este marea greşeală pe care o faceţi.

(Aplauze)

Înţeleg acum şi de ce lumea ne-a spus la început că este greu să iniţiem un dialog cu această persoană. Nu, dle preşedinte în exerciţiu, aceasta este o modalitate de a duce Uniunea Europeană pe o cale fără ieşire.

Preşedintele Comisiei a spus ceva foarte important azi. A spus că ar fi o greşeală gravă refuzarea reuniunii sociale la nivel înalt, respectiv reuniunea la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă. Într-o perioadă în care milioane de persoane din Europa sunt îngrijorate din cauza locurilor lor de muncă, într-o perioadă în care băncile şi companiile de asigurări sunt salvate de la faliment, inclusiv în SUA, prin fonduri publice în valoare de miliarde sau chiar mii de miliarde, pe care le descrieţi ca fiind calea spre iad, într-o situaţie în care lumea ştie că în cele din urmă trebuie să plătească din impozite, fie ele în euro sau în coroane; într-o astfel de situaţie, Consiliul European transmite acestor cetăţeni că nu ne interesează probleme lor legate de locurile de muncă. Nu avem timp pentru aşa ceva. Acesta e un semnal fatal. Este semnalul greşit.

De aceea spun, dle preşedinte al Comisiei, că sfaturile dumneavoastră pentru preşedinţia Consiliului nu sunt de ajuns. Noi nu ne dorim o troică; dorim o discuţie deschisă pentru toată lumea. Ar trebui ca reuniunea la nivel înalt să fie reconvocată, astfel încât
şefii de stat şi de guvern să îşi poată asuma responsabilitatea şi să discute situaţia ocupării forţei de muncă în Europa, la începutul lunii mai.

(Aplauze)

Dle Topolánek, doresc să vă fac trei recomandări din punctul nostru de vedere, de care vă rog să ţineţi seama în zilele următoare: dacă forţaţi guvernele Uniunii Europene să mobilizeze 1,5% din produsul lor intern brut în 2009 şi 1% în 2010, sub formă de pachete în vederea abordării situaţiei economice pe termen scurt, iar până acum, dacă am înţeles eu bine, patru ţări îndeplinesc aceste specificaţii, atunci acest lucru nu este de ajuns şi, în calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului, este de datoria dumneavoastră să vă asiguraţi că statele membre îşi onorează angajamentele autoimpuse.

În al doilea rând, vă rog să reconvocaţi reuniunea socială la nivel înalt. Arătaţi publicului european că politica de ocupare a forţei de muncă şi iniţiativele de protecţie a locurilor de muncă se află în centrul acţiunii guvernamentale.

În al treilea rând, vă rog să vă asiguraţi că, în Consiliu, domneşte în sfârşit claritatea în legătură cu ceea ce se va întâmpla după alegeri în ceea ce priveşte aspectele instituţionale. Personal, îmi pare rău pentru dumneavoastră. Ştiu că aţi susţinut ratificarea Tratatului de la Lisabona, însă ştiu şi că propriul preşedinte vă pune piedici şi că s-a făcut tot posibilul pentru a nu vă permite să treceţi tratatul de Senat. Suntem aici să vă ajutăm. Acolo unde putem, vom vorbi cu senatorii din Partidul Democrat Civic şi vom încerca să îi convingem să accepte procesul de ratificare. Nu vă faceţi probleme, suntem alături de dumneavoastră şi vom face tot ce putem.

Cu toate acestea, există încă o problemă foarte distinctă: în cele din urmă, trebuie să ne spuneţi pe ce bază doriţi să acţionaţi. Pe baza Tratatului de la Nisa, care este în vigoare, sau pe baza Tratatului de la Lisabona, care nu este în vigoare? Dacă doriţi să începeţi cu Nisa şi apoi să adăugaţi puţin din Lisabona, să ştiţi că nu aşa se procedează. De aceea, în ceea ce ne priveşte, pot afirma următoarele: suntem absolut de acord cu consultarea după alegerile europene, însă numai după ce Parlamentul European a fost convocat. Nu sunt pregătit să fiu consultat după 7 iunie, până când Parlamentul nu va fi fost convocat oficial pentru prima şedinţă. Trebuie să putem cere încă un minim respect instituţional. Aşadar, dle Topolánek, nu uitaţi aceste trei puncte şi abia apoi veţi recâştiga câte ceva din consideraţia noastră.

(Aplauze)

  Graham Watson, în numele Grupului ALDE – Dle preşedinte, există într-adevăr multe probleme, dar avem şi o definiţie amuzantă a recesiunii. De exemplu, atunci când mergi la bancomat ca să scoţi bani şi apare un mesaj care te anunţă: „Fonduri insuficiente” – iar tu nu ştii dacă este vorba despre fondurile tale sau ale băncii!

(Râsete)

În ciuda tuturor avertismentelor sumbre referitoare la rupturi şi conflicte, acest Consiliu European a elaborat un pachet pozitiv şi doresc să felicit Preşedinţia Cehă pentru această realizare.

Avem un angajament pentru mai mulţi bani de la FMI, o promisiune de ajutor pentru economiile europene cele mai afectate şi un acord privind progresul supravegherii europene asupra sistemului financiar. Toate acestea sunt binevenite. Şi mi-a făcut în special plăcere să văd că Consiliul a salvat pielea dlui Barroso, transformând cinci miliarde de euro necheltuite într-un plan de redresare. Investiţiile în transport, infrastructură şi internet de bandă largă vor crea locuri de muncă în acest moment şi vor pregăti Europa pentru viitor. Între timp, banii care merg la gazoductul Nabucco va reduce dependenţa energetică îngrijorătoare faţă de Rusia.

Avem nevoie de o asigurare clară din partea preşedintelui în exerciţiu că bani din fondul de cinci miliarde de euro vor ajunge într-adevăr la acest proiect, dar şi că investiţiile în infrastructurile de aprovizionare cu gaze nu vor înlocui cercetarea în domeniul energiilor regenerabile. Creşterea economică ecologică este în continuare esenţială pentru securitatea cetăţenilor, în prezent şi în viitor, la fel ca şi principiile cuprinse în Strategia de la Lisabona: flexisecuritatea, economia bazată pe cunoaştere, regulamente privind ocuparea forţei de muncă adecvate acestui scop – acestea sunt esenţiale pentru o economie competitivă şi pentru o piaţă unică de succes. Este meritul Consiliului faptul că limbajul protecţionist din trecut nu i-a umbrit concluziile.

În ceea ce priveşte acordul aparent, priorităţile statelor membre încă prezintă unele diferenţe. Pe de o parte, sunt aceia care se concentrează asupra unor reglementări robuste la nivel internaţional, iar, pe de altă parte, sunt aceia care pun accentul pe un pachet solid de stimulente. Aceasta este o alegere falsă. Bineînţeles că avem nevoie de structuri de supraveghere care să fie bine reglementate, însă avem nevoie şi de măsuri anticiclice pentru a putea face faţă realităţii recesiunii. Pe termen lung şi pe termen scurt: trebuie abordate amândouă aspectele.

Liderii noştri trebuie să fie clari în acest sens la reuniunea la nivel înalt a G20. Dacă nu putem cădea de acord asupra cauzei noastre comune, atunci nu putem spera să ne folosim de forţa noastră comună. America va participa la G20 cu propria ordine de zi. Noi trebuie să venim cu a noastră şi împreună să ajungem la o înţelegere care să ne convină tuturor.

Dle preşedinte în exerciţiu, în cadrul Consiliului de săptămâna trecută abia aţi atins subiectul temeiului juridic pe care se va forma următoarea Comisie, şi acum nu doar Irlanda este puţin probabil să ratifice Tratatul de la Lisabona. Prin urmare, vă solicit insistent să convocaţi liderii Consiliului, ai Comisiei şi ai Parlamentului înainte de plenara din mai, pentru a stabili cu certitudine juridică modalitatea de compunere a Parlamentului şi a Comisiei.

Există un moment, dle preşedinte în exerciţiu, în celebra melodie Má Vlast a lui Smetana, când violoncelul şi fagotul merg în crescendo, de la adâncimi sinistre pentru a atinge o notă aparent imposibil de înaltă. Acel moment a trecut pentru guvernul dumneavoastră. Pentru Europa, el urmează să vină. Aveţi grijă ca dificultăţile interne să nu vă epuizeze forţele.

(Aplauze)

  Adam Bielan, în numele Grupului UEN – (PL) Dle preşedinte, voi începe prin a-l felicita pe prim-ministrul Topolánek pentru excelenta pregătire a reuniunii europene la nivel înalt şi pentru ceea ce până acum a însemnat o preşedinţie foarte bună. În urmă cu câteva luni, mulţi politicieni se îndoiau că o ţară mică din Europa Centrală şi de Est va reuşi să ducă povara preşedinţiei Uniunii Europene. Dl Topolánek şi întregul său cabinet au demonstrat că se poate. Vă felicit încă o dată, iar în ceea ce priveşte momentele dificile cauzate de problemele interne, sper că veţi putea să le rezolvaţi şi că veţi pregăti şi următoarea reuniune la nivel înalt de peste trei luni.

Cu toate acestea, dat fiind că suntem între prieteni, trebuie să fim sinceri. Aş dori să vorbesc despre mai multe aspecte legate de reuniunea la nivel înalt pe care le găsesc problematice, deşi criticile mele nu se adresează dlui Topolánek personal.

Voi începe cu sprijinul legat de Parteneriatul estic. O sumă de 600 milioane de euro a fost pusă la dispoziţie în acest scop pentru cinci ani, însă ştim că din acestea numai 350 de milioane de euro sunt bani noi. Împreună, aceasta înseamnă abia 20 de milioane de euro anual pentru fiecare ţară care participă la proiect. Oare este suficient pentru ca UE să îşi consolideze influenţa în regiune? Deoarece vorbim despre partenerii noştri estici, aş dori să vă întreb: ce s-a hotărât referitor la problema vizelor pentru aceştia? Am impresia că nu s-a hotărât absolut nimic. De fapt, s-a luat decizia de a refuza orice fel de cooperare în acest domeniu. Trebuie să ne punem întrebarea dacă dorim să îi descurajăm sau să îi încurajăm pe vecinii noştri estici să lucreze cu noi? Se pare că unele state membre, pentru a nu se pune rău cu Rusia, încearcă să slăbească ideea de parteneriat estic.

Putem vedea piedicile din acelaşi motiv pentru care avem în vedere construirea gazoductului Nabucco. Alocarea sumei de 200 de milioane de euro pentru acest proiect, ale cărui costuri de construcţie sunt estimate la 8 miliarde de euro, provoacă doar un zâmbet de compătimire din partea partenerilor noştri. Ar trebui să ne amintim că, din motive care ţin de propria securitate energetică, noi ar trebui să fim cei mai interesaţi de construirea unei conducte pentru transportarea combustibilului din regiunea Bazinului Mării Caspice în Europa, iar această conductă nu ar trebui să depindă de voinţa Kremlinului.

În cadrul reuniunii la nivel înalt, au fost de asemenea alocate cinci miliarde de euro pentru pachetul anticriză. O parte a acestor bani vor ajunge la proiecte energetice de mari dimensiuni, inclusiv 330 de milioane de euro care vor ajunge în ţara mea, în Polonia. Din păcate, a fost adoptată o condiţie care este foarte greu de îndeplinit, şi anume că banii trebuie cheltuiţi până la sfârşitul anului viitor. Aceşti bani au devenit bani virtuali, deoarece, având în vedere ritmul de absorbţie a fondurilor UE de guvernul polonez, există posibilitatea ca banii să nu fie cheltuiţi şi, prin urmare, să nu mai fie disponibili. Prin urmare, propun prelungirea perioadei de disponibilitate a acestor fonduri.

Dacă tot vorbesc despre reuniunea la nivel înalt, aş dori şi să rezum reuniunea informală anticriză la nivel înalt care a avut loc recent la Bruxelles şi care a fost o iniţiativă a dlui Topolánek. Participanţii la această reuniune au respins în unanimitate protecţionismul economic. Între timp, în urmă cu câteva zile, s-a dovedit că rezoluţiile adoptate în cadrul reuniunii la nivel înalt nu înseamnă mare lucru, având în vedere că Renault, concernul auto francez, a anunţat că îşi mută producţia din Slovenia înapoi în Franţa. Din păcate, aceasta demonstrează că, în perioadă de criză, principiul comunitar fundamental al solidarităţii lasă locul egoismului economic. Fac apel la dl Topolánek pentru a pune capăt acestui lucru.

  Claude Turmes, în numele Grupului Verts/ALE – Dle Preşedinte, cred că doar istoria va spune dacă reuniunea la nivel înalt de săptămâna trecută a fost una importantă. În această dimineaţă, aş dori să trag un semnal de alarmă. Ne aflăm într-un moment de criză a sistemului, iar aceasta poate să se transforme rapid într-o criză a societăţii.

În anii '30, Roosevelt a câştigat bătălia politică împotriva fasciştilor; Europa a pierdut-o. Deci de ce a câştigat Roosevelt? A câştigat deoarece s-a bucurat până şi de încrederea acelor cetăţeni americani care şi-au pierdut o bună parte din veniturile economice în timpul crizei economice din anii '30. Care sunt cele patru elemente ale încrederii pe care a câştigat-o Roosevelt?

Primul a fost re-reglementarea. Roosevelt a atacat în forţă oligopolurile, marile companii din SUA, şi a re-reglementat economia. Acest lucru este exact ceea ce trebuie să facem în cadrul G20 la Londra. Chiar dacă Gordon Brown este campionul dereglementării, poate aceasta ne arată că pot avea loc schimbări.

În al doilea rând, consolidarea structurii sociale. Programul lui Roosevelt a fost: în primul rând, redistribuirea bogăţiei, precum şi impozitarea bogaţilor şi bani pentru cei săraci; şi, în al doilea rând, un program impresionant pentru tinerii din SUA. Ce le oferim noi tinerilor la nivel european, astfel încât să nu îşi acorde votul fasciştilor la alegerile europene? În al treilea rând – iar Martin a ridicat această problemă – cea mai mare greşeală a reuniunii la nivel înalt a fost reducerea importanţei reuniunii sociale la nivel înalt din mai. Singura metodă prin care societatea rămâne unită depinde de funcţionarea multiplicatorilor acesteia, aşa că trebuie să promovăm şi să extindem sfera reuniunii din mai. De asemenea, trebuie să invitaţi la discuţii toate ONG-urile de mediu, ONG-urile pentru dezvoltare şi ONG-urile sociale care pregătesc, împreună cu societatea şi cu cetăţenii, schimbările de care avem nevoie în societate.

A patra idee a lui Roosevelt au fost investiţiile economice. Bătălia a fost în esenţă pierdută aici, deoarece abia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial motorul economic a început să funcţioneze din nou în SUA. Nu ne dorim să intrăm în război. Războiul pe care trebuie să îl câştigăm azi este cel împotriva planetei. Războiul nostru îl reprezintă investiţiile verzi – în acest domeniu trebuie să câştigăm războiul. Prin urmare, există două probleme.

Prima este că avem nevoie de euro-obligaţiuni verzi. În afară de cele cinci miliarde de euro, trebuie să depunem o cantitate maximă de bani la Banca Europeană de Investiţii, pentru a avea un avantaj în domeniul energiei regenerabile şi al eficienţei. Al doilea aspect: trebuie să implicăm oraşele din Europa. Cetăţenii europeni nu locuiesc în Marea Nordului, în zonele de depozitare a CO2; acolo nu puteţi câştiga voturi. Trebuie să câştigăm oraşele europene – şi pe cetăţenii din aceste oraşe – printr-un program urban inteligent. Aceasta înseamnă câştigarea economiei şi câştigarea inimilor cetăţenilor europeni.

  Vladimír Remek, în numele Grupului GUE/NGL – Doamnelor şi domnilor, este general cunoscut faptul că trebuie să găsim o cale pentru a rezolva criza care afectează Europa şi alte zone ale lumii la ora actuală. Este de necontestat faptul că eforturile noastre trebuie să includă consolidarea încrederii şi susţinerea stabilităţii financiare, după cum a afirmat şi Consiliul European. Cu toate acestea, problema este cine poate restabili încrederea şi cum poate fi aceasta restabilită. Dacă lăsăm această sarcină în principal în seama celor care au contribuit la actuala criză prin lăcomia lor fără limite şi dacă nu încercăm să îi susţinem pe aceia care creează valori, dar care nu reuşesc să influenţeze fie acţiunile firmelor, fie economia generală, atunci viitorul va fi sumbru. După părerea mea, punctele în care Consiliul se referă la nevoia de a aborda impactul social al crizei sunt deci extrem de importante. Creşterea bruscă a şomajului reprezintă o problemă, iar măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru prevenirea pierderii locurilor de muncă sunt extrem de importante pentru angajaţi. Dacă se acordă ajutor numai celor mai mari întreprinderi şi managerilor acestora, atunci nu putem fi entuziasmaţi de plan. Aplaud efortul de concentrare asupra sporirii securităţii energetice şi asupra conectării reţelelor electrice din Europa şi salut accentul general pus pe dezvoltarea infrastructurii din acest domeniu. Mai mult decât orice altceva, aceasta este o modalitate de a susţine ocuparea forţei de muncă şi de a asigura beneficii în viitor. Cu siguranţă ne vom confrunta cu mai multe momente critice, iar criza actuală ne oferă şi posibilitatea de a ne pregăti pentru acestea. După părerea mea, susţinerea reînnoită pentru rolul de neînlocuit al energiei nucleare este un lucru bun, în ciuda punctelor de vedere diametral opuse privind această formă de energie, chiar şi în cadrul grupului politic din care fac parte.

Aş dori să mai fac un comentariu în legătură cu Parteneriatul estic. General vorbind, bineînţeles că sunt în favoarea celei mai extinse cooperări internaţionale posibile, însă aici putem vedea o încercare clară – şi una care este, cu atât mai mult, formulată special în acest sens – de a aduce statele fostei Uniuni Sovietice mai aproape de UE şi de a le îndepărta de Rusia. Prin urmare, punem bazele unei sfere de influenţă, iar, prin aceasta, noi înşine facem un lucru pentru care îi criticăm aspru pe ceilalţi.

  Hanne Dahl, în numele Grupului IND/DEM – (DA) Dle Preşedinte, săptămâna trecută s-a afirmat în EU Observer că Jacques Delors a avut o viziune pesimistă în ceea ce priveşte viitorul zonei euro. Aşadar, unul dintre campionii euro îşi exprimă îngrijorarea faţă de UE şi de euro în perioada de dinaintea recentei reuniuni la nivel înalt. El a afirmat, printre altele, că este îngrijorat de lipsa de voinţă pentru a curăţa sectorul financiar şi pentru a introduce noi reguli care să îl reglementeze. Până acum nu am avut motive să fiu de acord cu dl Delors, însă în acest caz trebuie să spun că, din păcate, are toate motivele să fie îngrijorat. Concluziile reuniunii în acest sens sunt foarte vagi. De-a lungul crizei, am interpelat în mod repetat Comisia cu privire la dorinţa sa de a reglementa şi controla sectorul financiar. Comisia nu are intenţia să facă aşa ceva. Continuă să invoce dreptul pieţei interne de a guverna orice eveniment.

De asemenea, dl Delors a mai spus ceva care, pentru o eurosceptică cum sunt eu, dă aproape o senzaţie de déjà vu în legătură cu argumentele pe care le-am enumerat într-o ocazie precedentă. A spus că economiile din Europa sunt prea diferite pentru euro. Bingo, dle Delors! Exact aşa şi sunt. Moneda unică este o parte a problemei, nu o parte a soluţiei. Europa are nevoie de o reglementare comună solidă a sectorului financiar, însă, în acelaşi timp, are nevoie de un grad mare de flexibilitate atunci când este vorba despre politica economică prin care se va aborda cel mai bine criza în fiecare ţară, în mod individual.

  Jana Bobošíková (NI) – (CS) Doamnelor şi domnilor, salut faptul că, săptămâna trecută, Consiliul a amânat revizuirea nerealistei Strategii de la Lisabona. De asemenea, salut amânarea luării unei decizii în ceea ce priveşte finanţarea acţiunilor legate de climă. În acest context, doresc să aplaud declaraţia preşedintelui Comisiei, José Manuel Barroso, care a afirmat că UE nu ar trebui să îşi asume niciun angajament privind problemele climatice, dacă alte ţări, în special SUA şi China, nu procedează la fel. Aş dori să subliniez că conducătorii celor 27 de state membre şi Comisia au ajuns la aceste concluzii foarte raţionale într-o situaţie în care UE se confruntă cu o creştere bruscă a şomajului şi cu un declin al economiei, iar Tratatul de la Lisabona nu a fost aprobat. Toate acestea arată clar că Tratatul de la Lisabona este complet inutil în adoptarea acelor decizii fundamentale care sunt în mod evident bune pentru cetăţenii statelor membre. Tratatul este total superfluu, iar acest lucru a fost dovedit de măsurile raţionale curente luate de Consiliul European sub Preşedinţia Cehă, măsuri care se bazează pe cadrul actual al tratatelor.

Ieri, guvernul prim-ministrului ceh şi al preşedintelui Consiliului, Mirek Topolánek, a pierdut un vot de încredere. Aş dori să subliniez, pentru toţi aceia dintre dumneavoastră care aţi avut aroganţa ca, aici, în acest Parlament, să catalogaţi acţiunea parlamentului ceh drept iresponsabilă, că această decizie a fost una democrată, luată de un parlament ales în mod democratic, al unui stat membru suveran. Nu guvernul Republicii Cehe prezidează UE, ci Republica Cehă însăşi, pe ai cărei cetăţeni am onoarea să îi reprezint aici. Ştiu că ţara mea are un sistem administrativ şi democratic suficient de solid pentru a-şi îndeplini fără echivoc sarcinile la nivel comunitar.

În urma căderii guvernului Topolánek, preşedintele Václav Klaus are cel mai puternic mandat politic din Republica Cehă. După cum aţi putut să vă convingeţi în Parlament, domnul Klaus este un om de stat cu puternice sentimente democratice, care înţelege integrarea europeană nu ca pe o stradă cu sens unic controlată de elitele politico-birocratice, ci ca pe un proces complex care va avea succes numai dacă este rezultatul voinţei poporului. Doamnelor şi domnilor, în urmă cu câteva săptămâni, preşedintele Klaus ne-a spus clar că nu a văzut nicio alternativă la statutul de membru UE pentru Republica Cehă. Mai mult, majoritatea cetăţenilor cehi consideră că statutul de membru UE al ţării lor aduce avantaje. Prin urmare, toate preocupările legate de lipsa de responsabilitate a Republicii Cehe sunt total inutile.

În concluzie, aş dori să subliniez pentru preşedintele Sudeten German Landsmannschaft (Asociaţia germanilor sudeţi), dl Posselt, care a deplâns în mod public căderea miniştrilor Vondra şi Schwarzenberg şi care a solicitat Republicii Cehe să instituie un guvern puternic pro-european, faptul că Republica Cehă nu este Protectoratul Boemiei şi Moraviei, ci un stat suveran în care miniştrii sunt numiţi de preşedintele Republicii Cehe, iar autoritatea guvernului provine de la un parlament ales de cetăţenii cehi.

  Preşedintele − Dnă Bobošíková, democraţia mai înseamnă şi faptul că toţi democraţii se pot exprima cu privire la procedurile din toate ţările Uniunii Europene şi din lume. Şi aceasta înseamnă democraţie.

  Mirek Topolánek, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului – (CS) Ca să fiu sincer, presupun că retorica preelectorală se face deja simţită. Haideţi să încercăm să privim aceste probleme cu seriozitate şi să găsim calea acordului între cele 27 de state, fiecare dintre ele având propria istorie şi fiecare prezentând alte simptome ale crizei financiare actuale sau un impact diferit asupra economiei reale. Dacă nu putem cădea de acord asupra unei abordări comune, atunci nu va conta cine ce poziţie a avut când a început această problemă pentru că toţi vom plăti preţul prin generarea unui efect de domino. Acesta este punctul numărul unu.

Nu am criticat abordarea Statelor Unite doar de dragul de a critica, ci mai degrabă pentru că am dorit să subliniez atuul pe care îl are UE. Acest atu constă într-un program social amplu, care ne oferă posibilitatea de a evita investirea unor asemenea sume colosale pentru stabilizarea socială a unor oameni care au probleme. Acest sistem chiar funcţionează. Una dintre sarcinile majore este menţinerea acestui sistem operaţional şi garantarea pentru cetăţenii UE a aceloraşi standarde sociale cu care aceştia erau obişnuiţi înainte de criză. Cred că, fără îndoială, aceasta nu este o sarcină uşoară şi ea va presupune costuri mari. Am decis luarea unor măsuri foarte concrete, iar cifrele precum 5,50 sau 75 de miliarde de euro demonstrează, după părerea mea, angajamentul clar al Consiliului European de a răspunde într-un mod concret situaţiei actuale, nu doar printr-un cadru legislativ sau altul, ci prin nişte paşi concreţi.

Este o diferenţă mare între a spune cuvinte mari la colţ de stradă şi a le pune în practică. Acum, scopul nostru comun este să punem în aplicare toţi paşii despre care am vorbit deja, să îi transpunem în practică şi să vedem după aceea care sunt reacţiile. Nimeni nu ştie clar – iar eu pot să afirm cu toată seriozitatea că nici măcar macro-economiştii nu au nici cea mai vagă idee – care ar putea fi efectele acestor paşi. Totuşi, ştim sigur că cineva va trebui să plătească pentru această operaţiune de salvare şi pentru întreaga petrecere. Ar fi cât se poate de iresponsabil din partea noastră să nu luăm în considerare perioada de după, chiar dacă nu ştim cât timp va mai dura această situaţie, şi să nu ne gândim la cine va plăti pentru tot, la ce efecte va avea criza asupra zonei euro şi asupra Pactului de stabilitate şi creştere şi ce şanse va da ea unor ţări, precum a mea, de a adera la zona euro şi de a adopta moneda europeană. Nu voi reacţiona la comentariile liderului de partid, dl Schulz. Berlusconi a făcut acest lucru înaintea ultimelor alegeri şi nu doresc sub nicio formă să repet greşeala lui. Cred că este inutil să reacţionezi în faţa anumitor atacuri. Oricum, este imposibil ca doar imprimeriile de bancnote să fie singurele care profită de pe urma crizei. Acesta nu ar fi un lucru bun.

Mă voi referi acum la reuniunea la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă. Am propus un format complet Consiliului European, bineînţeles. Eu şi José Manuel Barroso am împărtăşit această idee pentru că simţim aceeaşi nevoie de a aduce partenerii sociali la masa discuţiilor, la un nivel mai înalt decât cel tripartit, şi de a discuta împreună cu ei problemele privind ocuparea forţei de muncă, aplicarea diferitelor pachete legislative naţionale, efectul asupra ocupării forţei de muncă şi următorii paşi pe care trebuie să-i facem pentru a proteja cetăţenii europeni de impactul crizei. Decizia ca această reuniune la nivel înalt să fie o troică nu ne-a aparţinut nouă. Înţeleg temerile exprimate de mulţi şefi de stat sau de guvern şi eu însumi am fost total de acord cu un format complet. Pe de altă parte, nu ar trebui să uităm că este vorba doar o reuniune informală la nivel înalt, ale cărei concluzii nu au caracter obligatoriu. Din acest punct de vedere, formatul restrâns ar putea constitui un avantaj, din moment ce recomandările reuniunii informale la nivel înalt pot fi prezentate cu ocazia reuniunii obişnuite a Consiliului, care va avea loc în luna iunie, şi unde acestea ar putea fi aprobate fără echivoc. După părerea mea, aceasta nu este o greşeală atât de gravă şi nu este nevoie să o transformăm într-o problemă politică. Cel mai important lucru este că am avut curajul de a convoca această reuniune la nivel înalt, că am invitat partenerii sociali, că o vom pregăti împreună cu aceştia pe termen lung – înaintea reuniunii la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă se vor organiza trei mese rotunde la Stockholm, Madrid şi Praga – şi că vom încerca să ajungem la concluzii valoroase pentru reuniunea Consiliului din luna iunie.

Tratatul de la Lisabona. Îmi voi permite să fac o glumă astăzi. Cred că numărul de telefon la care trebuie să suni pentru a pune întrebări privind viitorul Tratatului de la Lisabona nu mai este cel al Biroului Guvernului şi al prim-ministrului Topolánek, ci mai degrabă cel al Parlamentului şi al lui Jiří Paroubek. Trebuie să spun că responsabilitatea de a face ca situaţia să avanseze revine acelora care au creat această situaţie. Fac tot posibilul, bineînţeles, să mă asigur că îmi respect angajamentul, astfel încât să nu fiu nevoit să îmi şterg semnătura de pe piatra din faţa mănăstirii Sfântul Ieronim din Lisabona.

Mă voi referi acum la Comisie. În cadrul reuniunii la nivel înalt a Consiliului din luna decembrie s-a luat o decizie clară şi suntem conştienţi de complexitatea situaţiei. Trebuie să spun că ambiţia noastră este aceea de a ajunge la un acord politic cu ocazia Consiliului European din iunie. Bineînţeles că ne vom consulta cu dumneavoastră: este esenţial să purtăm discuţii cu Parlamentul European. În acest context, dacă există destul interes din partea Parlamentului European, luăm în calcul chiar şi posibilitatea de a amâna cu o săptămână Consiliul din iunie, cu scopul de a prelungi perioada noastră de dezbateri de la 10 la 17 zile. Cred că 17 zile ne-ar fi suficiente pentru dezbateri. Consultările sunt esenţiale, dar înainte de a lua o decizie oficială, va fi bineînţeles necesar să stabilim dacă procedăm conform Tratatului de la Nisa sau conform Tratatului de la Lisabona, având în vedere că acest lucru ne va permite să anticipăm ce formă va lua acordul, dacă numărul de ţări va fi acelaşi, dacă toate vor avea un comisar etc. Trebuie să luăm în considerare rezultatele alegerilor europene şi tot ce pot să spun este că vom acţiona în conformitate cu procedura standard aprobată, dat fiind că ne aflăm într-un fel de vid legislativ şi într-o situaţie care trebuie soluţionată la nivel politic şi practic.

Referindu-mă acum la discuţiile ulterioare referitoare la chestiuni legate de legislaţie contra măsuri de stimulare. Am spus deja în introducere că, după părerea mea, UE a adoptat abordarea corectă neoptând pentru o soluţie sau alta, spunând doar că am salvat sectorul bancar, iar acum nu ne rămâne decât să-l curăţăm. Comisia a întocmit un plan privind evaluarea activelor toxice (evaluări de impact) şi modalitatea de a face faţă problemei. După părerea mea, singura modalitate de a încuraja încrederea în sectorul bancar, dar şi încrederea sectorului bancar, este să curăţăm aceste bănci. Republica Cehă şi Suedia ştiu cum să facă acest lucru, iar Secretarul Trezoreriei americane şi-a prezentat propriul plan pentru SUA. După părerea mea, aceasta este singura opţiune pentru a face faţă acestei situaţii. Am menţionat deja pachetele de stimulente. Cel de-al doilea pilon al acestei structuri este reglementarea, care este parţial în mâinile noastre. Acest lucru este menţionat parţial şi în raportul Larosière, care este un foarte bun instrument de lucru. Va presupune reglementarea fondurilor speculative şi fondurilor de capital privat şi, evident, va reglementa problema sectorului offshore. Se vede clar progresul important pe care l-am înregistrat cu privire la această chestiune şi ne pregătim în ceea ce priveşte aceste probleme pentru o posibilă nouă criză. Nu suntem presaţi de timp pentru a veni de la o zi la altă cu noi reglementări. Suntem însă într-o cursă contra cronometru pentru a limita orice posibile viitoare probleme.

S-a discutat de asemenea şi despre rolul FMI. Am stabilit că FMI ar trebui să fie sponsorul acestor viitoare soluţii, dar problema nu rezidă în faptul că am avea un număr mic de instituţii cu atribuţii restrânse. Problema este dacă actorii importanţi de pe piaţa financiară globală vor respecta aceste instituţii, dat fiind că în trecut nu s-a întâmplat acest lucru. Oricum, aceasta este o dezbatere fundamentală şi va fi tratată ca atare şi de către G20: acceptarea rolului consolidat al FMI, al Băncii Mondiale şi al OCDE în sistemul instituţiilor financiare internaţionale pe plan global şi respectarea acestor instituţii şi a soluţiilor lor.

Cred că ar fi bine să spun câte ceva şi despre Parteneriatul estic. Ieri am avut o nouă întâlnire cu preşedintele Yushchenko şi salut acest acord, precum şi semnarea acordului dintre Comisia Europeană şi Ucraina. Acesta marchează un pas important în stabilizarea situaţiei. Recent am fost in Azerbaidjan, unde am purtat discuţii cu preşedintele Aliyev. UE trebuie să rămână un fel de far pentru aceste ţări. Nu este vorba despre ridicarea de noi bariere, ci despre faptul că UE are o misiune, iar misiunea sa este de a lărgi zona de securitate, zona de libertate, zona de prosperitate şi zona de solidaritate. Aici nu sunt graniţe şi prin această afirmaţie nu spunem că aceste state vor deveni membre ale UE mâine, poimâine sau în viitor. Dacă acest far nu mai luminează, dezvoltarea din aceste ţări nu va mai fi sub controlul nostru. Trebuie să chemăm aceste ţări la masa discuţiilor, să le oferim cetăţenilor lor posibilitatea de a călători fără restricţii, să le oferim cooperare economică, să le punem la dispoziţie schimburi între instituţiile de învăţământ şi şcoli şi o mai bună guvernare. Cred că aceasta este obligaţia noastră şi, în acest sens, Parteneriatul estic oferă mărturia clară a faptului că suntem pe drumul cel bun. Ca răspuns la cele afirmate de dl Bielan, aş spune că obţinerea celor 600 de milioane de euro care au fost aprobate reprezintă deja un succes major. Nu am fost toţi de acord, nu putem vorbi de o aprobare unanimă, putem vorbi mai degrabă de gradul maxim de compromis pe care l-ar fi putut accepta cele 27 de state membre.

În concluzie, aş dori să mai adaug câteva cuvinte despre impactul social. În acest sens, trebuie să mă întorc la reuniunea tripartită şi să aplaud rolul ambilor parteneri sociali. Nu am discutat despre câţi bani le vom da oamenilor. Am discutat despre cum să-i pregătim pentru această situaţie şi pentru o altă potenţială situaţie de acest tip pe viitor, prin consolidarea competenţelor, încurajarea educaţiei şi prin sprijinirea IMM-urilor care participă la crearea majorităţii locurilor de muncă. În prezent, bineînţeles, costul muncii scade, pentru că dorim ca oamenii să îşi poată păstra locul de muncă cât mai mult timp posibil, întrucât reinserţia lor este de câteva ori mai costisitoare decât menţinerea lor pe piaţa muncii.

Referitor la mobilitatea forţei de muncă. Aştept cu nerăbdare dezbaterile din parlamentele naţionale şi, în special, din parlamentul ţării mele, cu privire la ce fel de modificări vrem să aducem dreptului muncii pentru a obţine o mai mare flexibilitate şi mobilitate a forţei de muncă. Aceasta este o barieră în calea unei soluţii. Este necesar să asigurăm creşterea rapidă a numărului locurilor de muncă şi o soluţie rapidă pentru situaţia dificilă în care se află nişte oameni care nu au nicio vină.

În final, aş dori să spun câte ceva despre reuniunea la nivel înalt UE-SUA. Apreciez foarte mult că, după reuniunea G20 din Londra şi după reuniunea la nivel înalt de la Strasbourg-Kehl, administraţia americană condusă de Barack Obama va veni la Praga. Acest fapt are o enormă valoare simbolică pentru noi şi îl vom invita la Praga şi pe Preşedintele Parlamentului, pentru că simt o oarecare dezamăgire a acestuia faţă de faptul că preşedintele american nu a mai reuşit să viziteze Parlamentul European. Nu vom avea prea mult timp la dispoziţie pentru discuţii, dar, după părerea mea, trebuie să ştim ce doresc Statele Unite, ce ne dorim noi şi să ajungem apoi la un acord. În mod cert, nu dorim să ridicăm noi bariere – la urma urmei, acesta este scopul principal al civilizaţiei euro-atlantice, ca întreg.

Aş dori să spun câteva cuvinte şi despre remarcile dnei Bobošíková. Administraţia cehă gestionează situaţia foarte bine până acum. Pur şi simplu, nu pot să accept faptul că am putea face orice fel de gafă la nivel de organizare, că am putea eşua în a gestiona una dintre cele mai încărcate preşedinţii din ultimii ani, pentru că ne-am confruntat în mod repetat cu o serie de probleme care ar fi fost greu de prevăzut pentru oricine. Cu siguranţă, nivelul nostru de flexibilitate, de creativitate, abilitatea de a răspunde, de a acţiona şi de a căuta compromisuri nu merită să fie criticate atât de dur. Situaţia actuală în care se află Republica Cehă, după adoptarea unei moţiuni de cenzură, a mai fost întâlnită în Danemarca şi Italia, în timp ce în Franţa a avut loc o schimbare de guvern, deşi acest lucru s-a întâmplat în urma unor alegeri. Nu văd situaţia într-o lumină atât de proastă şi pot să vă asigur că Preşedinţia Cehă nu va suferi în niciun fel din cauza aceasta şi că noi toţi, cei care suntem responsabili de gestionarea ordinii de zi a UE, vom face, fără îndoială, exact ce trebuie făcut.

  Preşedintele − Vă mulţumesc, dle Preşedinte în exerciţiu al Consiliului European. Vă dorim să reuşiţi să vă îndepliniţi în totalitate sarcina de preşedinte în exerciţiu al Consiliului European şi să faceţi tot posibilul pentru a ajunge şi în ţara dumneavoastră la un acord privind Tratatul de la Lisabona. Cu aceste urări de bine, vă mulţumim că aţi fost prezent aici în această dimineaţă.

  Timothy Kirkhope (PPE-DE) – Dle Preşedinte, doresc să îmi exprim susţinerea pentru felul impresionant în care Preşedinţia Cehă a tratat unele dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă Europa. De la criza economică şi financiară la securitatea energetică şi schimbările climatice, preşedinţia a fost fermă şi clară în obiectivele sale şi a oferit Europei o conducere clară în vremuri de încercare.

În special, prim-ministrul Topolánek a demonstrat evidente aptitudini de lider, mai ales în ceea ce priveşte atenţionările referitoare la protecţionism. Atunci când unii au cochetat cu ideea de a ridica bariere care să dăuneze comerţului, Preşedinţia Cehă s-a pronunţat clar şi invariabil pentru un comerţ deschis şi, în mod decisiv, pentru nevoia vitală de a susţine piaţa unică. La începutul acestei luni, dl Topolánek a spus că protecţionismul este întotdeauna dăunător, iar în cazul UE, acesta este ilogic. Trebuie să învăţăm lecţia în urma crizei şi să spunem „nu” izolării, „nu” protecţionismului şi „da” cooperării.

Domnia sa a avut atâta dreptate când ne-a reamintit tuturor de principiul fundamental care stă la baza UE. Această sinceritate este opusul discursului ipocrit şi egoist rostit ieri de prim-ministrul britanic în această sală. Discursul dlui Brown a fost o lungă hiperbolă, însă, ciudat, nu a menţionat lucrul cel mai important, şi anume că, sub conducerea sa, Marea Britanie va trece prin cea mai lungă şi cea mai profundă recesiune dintre toate naţiunile industrializate. Şi-a ignorat rolul avut în punerea în practică şi în operarea unui cadru financiar de reglementare fundamental eronat. A ignorat povara enormă a datoriei pe care a pus-o pe umerii britanicilor.

Europa nu are nevoie de prelegeri din partea guvernului britanic despre ce trebuie făcut pentru a ieşi din criză. Acum, Europa şi comunitatea internaţională trebuie să se mişte repede pentru a restabili încrederea în sistemele noastre financiare, pentru a asigura o funcţionare corespunzătoare a sistemului bancar în care persoanele fizice, dle Schulz, şi oamenii de afaceri pot avea încredere şi pentru a determina băncile să ofere din nou împrumuturi pentru a creşte încrederea. Nu trebuie să renunţăm la principiile comerţului liber şi la piaţa unică şi am toată încrederea că preşedinţia va continua să lucreze intens pentru a atinge aceste obiective vitale.

  Poul Nyrup Rasmussen (PSE) – Dle Preşedinte, cu doar o săptămână înaintea Consiliului European, am cerut Consiliului, aici, în Parlamentul European, să convină asupra unor orientări clare şi a unor măsuri concrete în vederea protejării forţei de muncă şi a creării de oportunităţi pentru noi locuri de muncă. Consiliul este astăzi un Consiliu al tăcerii şi un Consiliu al iluziilor. Îmi pare rău, dar nu am văzut nicio măsură concretă. Am înţeles, cinci miliarde de euro, dar ce reprezintă ele? Reprezintă 0,04% din produsul intern brut al Uniunii. Investiţiile în internetul de bandă largă sunt bune, însă să nu îmi spuneţi că acestea au vreun efect real în diminuarea căderii libere a numărului locurilor de muncă cu care ne confruntăm în prezent.

Nu aţi înţeles că această criză este o recesiune foarte profundă şi serioasă. Afacerile o cer, lucrătorii o cer, noi o cerem: faceţi mai mult! FMI a propus ca anul acesta şi anul viitor să investiţi 2% din PIB. Dle Barroso, aţi spus că ne descurcăm bine; investim 3,3%. Aşa aţi spus în urmă cu două săptămâni, dar acum procentul a crescut la 4%. Mă întreb: cum este posibil? Ei bine, calculul este simplu. Şomajul este în creştere: când cheltuielile cu prestaţiile de şomaj cresc, vor creşte şi stimulentele financiare. Presupun că atunci când numărul şomerilor va ajunge la 25 de milioane în Europa, veţi sta mândri aici şi veţi spune că stimulentele noastre se ridică acum la 5% din PIB. Vă rog, nu putem să procedăm astfel. Nu puteţi să procedaţi astfel. Avem nevoie de investiţii reale.

Dle Barroso, Paul Krugman a spus că Europa asigură mai puţin de jumătate din stimulentele reale comparativ cu ceea ce oferă americanii. Apelez la dumneavoastră: vă rog ca, de fiecare dată când creşte şomajul, să nu le spuneţi oamenilor că faceţi mai multe pentru că statele membre plătesc mai multe ajutoare de şomaj. Ceea ce trebuie să le spuneţi oamenilor este că v-aţi angajat într-un nou plan de redresare. Vă mulţumesc pentru ce aţi spus azi când v-aţi exprimat dorinţa ca acest Consiliu pentru ocuparea forţei de muncă din 7 mai să fie un adevărat Consiliu pentru ocuparea forţei de muncă. Suntem de partea dumneavoastră şi vă vom susţine.

Ar trebui să ne uităm la preşedintele Sarkozy din Franţa şi să ne aducem aminte că nu a existat o limită a numărului de reuniuni extraordinare la nivel înalt pe care acesta le-a organizat pe durata preşedinţiei franceze. Acum s-a propus ca această reuniune la nivel înalt din 7 mai să se reducă la o troică.

Această criză a şomajului nu va dispărea pentru că refuzăm să avem mai multe reuniuni. Criza va fi în continuare aici. De aceea, fac apel la dumneavoastră: avem un plan de redresare; el este bine documentat. Ştiu că preşedintele Comisiei este conştient de acest lucru şi sunt convins că atunci când ne vom aşeza şi vom sta de vorbă, împreună vom reuşi să facem mai mult decât am făcut până acum. Este vorba despre destinul eforturilor economice, monetare şi sociale ale Uniunii Europene.

Aşadar, mai spun o dată: dle preşedinte al Comisiei, permiteţi-ne să organizăm la 7 mai o reuniune la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă în sensul cel mai serios, cuprinzător şi bine planificat. Dacă puteţi face asta, vom fi de partea dumneavoastră.

(Aplauze)

  Silvana Koch-Mehrin (ALDE) – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, Uniunea Europeană s-a dovedit a fi norocoasă în criza financiară şi economică, iar Preşedinţia Cehă a făcut o treabă bună până în prezent.

Dimensiunea şi cauzele cele mai profunde ale crizei financiare şi economice globale dovedesc că gestionarea macroeconomică globală a pieţelor financiare şi a cadrelor juridice care li se aplică trebuie să fie revizuite – la nivel naţional, în UE şi în întreaga lume. Legislaţia în materie de supraveghere trebuie modificată, iar măsurile preventive pentru gestionarea situaţiilor de criză trebuie îmbunătăţite. Legislaţia care reglementează sectorul financiar ar trebui să aibă un efect de atenuare şi nu de intensificare a ciclurilor economice. Cu toate acestea, o mai mare reglementare nu înseamnă neapărat o mai bună reglementare; avem nevoie de reglementarea adecvată.

Criza dramatică de pe pieţele financiare internaţionale şi schimbările pe care aceasta le-a cauzat reprezintă o provocare la adresa ordinii economice liberale. Deciziile greşite ale guvernelor în domeniul politicii economice şi financiare, supravegherea financiar neadecvată din partea guvernelor şi prăbuşirea evidentă a unei serii de bănci sunt motive pentru a solicita un sistem financiar reformat şi nu un sistem economic nou. Independenţa Băncii Centrale Europene şi abordarea acesteia faţă de stabilitatea monetară sunt adecvate şi şi-au dovedit eficacitatea.

De asemenea, s-a dovedit cât de importantă este piaţa comună pentru prosperitate şi stabilitate în Europa. Piaţa internă joacă un rol central în reducerea şi atenuarea recesiunii în Europa. Statele membre trebuie să adopte măsuri rapide şi temporare, destinate să susţină economia reală, deoarece ştim că UE poate crea prosperitate dacă va continua dezvoltarea pieţei interne, însă nu şi dacă acordă subvenţii.

Prin urmare, Uniunea Europeană trebuie să depună în continuare eforturi consistente pentru a finaliza piaţa internă şi pentru a oferi un cadru concurenţial care să funcţioneze. Cu toate acestea, este evident că încă nu am trecut testul. Uniunea Europeană nu trebuie să renunţe la principiile sale. Nu trebuie să ne întoarcem la concepţiile învechite, la protecţionism, la o politică de compartimentare sau la o cursă a subvenţiilor. Preşedinţia Cehă susţine acest lucru şi sper că ne putem baza în continuare pe aceasta.

  Inese Vaidere (UEN) – (LV) Doamnelor şi domnilor, aş dori să mulţumesc preşedinţiei cehe pentru faptul că, sub conducerea sa, Consiliul a făcut un pas important spre conştientizarea problemelor reale şi spre soluţionarea acestora. Aş dori să subliniez câteva domenii în care trebuie să ne continuăm eforturile. În primul rând, crearea de noi locuri de muncă şi protejarea acestora, insistând mai puţin pe problemele legate de asistenţa socială şi mai mult pe investiţiile în infrastructură şi în redresarea mediului de afaceri, astfel încât aceste locuri de muncă să poată fi create. În al doilea rând, băncile au primit un ajutor financiar generos pentru a reinstaura stabilitatea sistemului financiar, însă nu se grăbesc să ia măsuri în ceea ce priveşte împrumuturile. În această privinţă, este nevoie atât de orientări europene, cât şi de măsuri proactive din partea guvernelor naţionale, pentru ca băncile să fie conştiente de sarcinile lor în acest moment şi pentru a se asigura că acestea reîncep să acorde împrumuturi pentru întreprinderi şi pentru persoanele fizice deopotrivă. În al treilea rând, fondurile structurale sunt de fapt singura sursă de fonduri a întreprinderilor care va permite activităţii antreprenoriale să se redreseze şi, pe de o parte, trebuie să dezvoltăm atât accesibilitatea la aceste fonduri, cât şi sfera lor de aplicare, iar, pe de altă parte, trebuie să reducem piedicile birocratice şi să mărim intervalul de timp acordat pentru obţinerea de fonduri. Vă mulţumesc pentru atenţie.

  Ian Hudghton (Verts/ALE) – Dle Preşedinte, prim-ministrul britanic, Gordon Brown, doreşte să credem că, dintr-odată, este mândru de unitatea Uniunii Europene şi că ţările UE sunt mai puternice şi mai sigure împreună. El afirmă acum că trebuie intensificată reglementarea sistemului bancar, că trebuie să ne ocupăm de paradisurile fiscale şi că FMI trebuie reformat.

Dl Brown nu mai are niciun pic de credibilitate. Modul său de gestionare a economiei britanice este unul aflat sub semnul neglijenţei şi al catastrofei. Gordon Brown este unul dintre arhitecţii actualei crize economice, nu unul dintre salvatorii lumii. A sprijinit o reglementare minimă, ceea ce este o cauză directă a problemelor din sistemul bancar.

Impactul recesiunii se simte, bineînţeles, în lumea întreagă. Guvernul descentralizat al Scoţiei face tot ceea ce puterile sale limitate îi permit pentru a împiedica producerea efectelor celor mai nefaste, reducând povara fiscală asupra întreprinderilor prin diminuarea impozitelor, accelerând procesul de investiţii în proiecte de infrastructură şi acordând prioritate formării profesionale şi programelor de dezvoltare a abilităţilor pentru a ajuta oamenii să îşi găsească un loc de muncă.

Scoţia are resurse energetice bogate şi un potenţial uriaş de dezvoltare a surselor de energie regenerabile, precum energia eoliană, valurile şi energia mareomotrică. Sprijinul UE pentru dezvoltarea producerii şi distribuirii energiilor curate va ajuta nu doar economia scoţiană, dar va avea şi alte avantaje, dragi colegi europeni, contribuind la securitatea energetică şi la atenuarea schimbărilor climatice. Sper că nu va trece mult timp până Scoţia va putea juca un rol mult mai activ şi mai constructiv la nivel mondial, ca un stat membru obişnuit, independent, al Uniunii Europene.

  Gabriele Zimmer (GUE/NGL) – (DE) Dle Preşedinte, mă surprinde că preşedintele în exerciţiu al Consiliului, care ieri a pierdut un vot de încredere în parlamentul său, este atât de dur faţă de politica eşuată din trecut. El a afirmat că drumul pe care au mers SUA a fost discreditat de istorie. A dorit să spună clar că, pe vreme de criză, nu ar trebui să ne bazăm pe stimulentele sociale şi a declarat public că nu ar trebui să îi obligăm pe managerii de la AIG să restituie primele primite. Cu toate acestea, domnia sa a declarat, de asemenea în mod public, că responsabilitatea pentru criza financiară şi pentru criza economică poate fi limitată la acţiunile trecute ale SUA şi că nu trebuie să se angajeze într-o autocritică şi să se întrebe dacă strategia de comercializare, presiunea concurenţială şi globalizarea scăpată de sub control a însăşi UE nu au avut contribuţia lor la criză.

După părerea mea, acest lucru reiese clar din fragmentele relevante ale concluziilor reuniunii la nivel înalt, în care se afirmă că, în cazul crizei actuale, Strategia reînnoită de la Lisabona, inclusiv actualele orientări integrate, rămân cadrul efectiv de stimulare a creşterii şi a ocupării forţei de muncă. Se observă foarte clar în documentele de referinţă că, bineînţeles, trebuie să existe o legătură cu abordarea unor finanţe publice durabile şi, în cadrul acestei legături, cu continuarea reformei pensiilor. Acest lucru mă surprinde. De altfel, s-a ajuns la concluzia că o continuare a reformei pensiilor este legată de continuarea procesului de privatizare a sistemului de pensii şi de o creştere a procentului de asistenţă pentru persoanele în vârstă acoperit de capital.

Din nou, aceasta vine să întărească două cauze decisive ale actualei crize financiare şi economice, şi anume încrederea acordată pieţelor financiare, deşi criza a fost declanşată de turbulenţele de pe pieţele financiare, şi adâncirea suplimentară a diviziunilor sociale, în special. Cu toate acestea, tocmai explozia capitalului lichid a dus la această divizare socială, la o divizare creată prin distribuţia veniturilor. Aici ar trebui să se aplice măsurile de remediere. În consecinţă, nu reuşesc să înţeleg de ce Comisia şi Consiliul nu au reuşit să adopte rectificările corespunzătoare pe durata discuţiilor din cadrul reuniunii la nivel înalt.

Atunci când se vorbeşte despre Strategia de la Lisabona, trebuie să se facă referire şi la Cartea albă privind politica serviciilor financiare 2005-2010, care se bazează pe integrarea pieţei europene a serviciilor financiare în piaţa globală a serviciilor financiare şi pe articolele corespunzătoare din Tratatele de la Nisa şi Lisabona care, pe de o parte, interzic orice formă de restricţie a liberei circulaţii a capitalurilor, iar, pe de altă parte, împing instituţiile financiare să pună în aplicare un flux liber de servicii financiare. Aceasta reprezintă o contradicţie flagrantă cu orice formă de luptă împotriva cauzelor crizei.

  Johannes Blokland (IND/DEM) – (NL) Dle Preşedinte, prin Strategia de la Lisabona ne asigurăm că Europa poate continua să concureze cu restul lumii din punct de vedere economic. Evident, acest lucru este posibil doar dacă participăm efectiv cu toţii şi dacă asigurăm un mediu bun de viaţă, inclusiv în ţările în curs de dezvoltare.

Acordul la care s-a ajuns în timpul reuniunii la nivel înalt a UE de săptămâna trecută nu este suficient de solid pentru a stimula o nouă economie, orientată spre durabilitate. Criza economică, criza de mediu şi criza energetică necesită o nouă abordare, iar această abordare presupune investiţiile necesare. Uniunea Europeană trebuie să preia iniţiativa în acest sens. Ne-am aşteptat la un acord de finanţare în urma înţelegerilor referitoare la climă de la Bali şi Poznań. Este îngrijorător faptul că nu s-a ajuns la niciun astfel de acord în cadrul reuniunii la nivel înalt a UE, în urma negocierilor prelungite dintre miniştrii mediului şi finanţelor. Unde este statutul de lider al UE când vine vorba de finanţarea concretă? Punerea pe plan secundar a surselor de finanţare a planurilor legate de climă pentru ţările în curs de dezvoltare reprezintă o gravă subminare a acordurilor privind clima. Nu acesta este spiritul de conducere de care este nevoie înainte de Copenhaga.

  Andreas Mölzer (NI) – (DE) Dle Preşedinte, din păcate, marea viziune europeană a făcut ca Bruxelles-ul să devină surd şi orb în faţa numeroaselor evoluţii nedorite din UE. Pe măsură ce criza se desfăşoară, cetăţenii încep să plătească preţul acesteia; pentru cotiturile neoliberale greşite luate în anii precedenţi sau pentru pregătirile slabe ale extinderii spre est, pentru care se pare că sunt acum blocaţi într-un credit ipotecar. Nici aderarea Turciei, care este ca şi decisă, nu va aduce cu sine securitatea energetică necesară; din contră, va aduce doar instabilitate politică, islamism şi o gaură de miliarde de euro în bugetul nostru.

UE trebuie să se emancipeze în cadrul următoarei reuniuni financiare la nivel înalt a G20 de la rolul de vasal pe care l-a jucat până acum în faţa politicii SUA şi să pună în aplicare reguli stricte şi un control riguros. Refuzul de lungă durată al Washingtonului de a se angaja în orice fel de reglementare a titlurilor financiare explozive a reprezentat piatra de temelie pentru actuala dilemă financiară.

Pe durata crizei trebuie să se facă reduceri. Există destul loc pentru economii, de exemplu în ceea ce priveşte dezvoltarea necontrolată a agenţiilor UE. Majorarea fondului de criză poate fi un prim pas; avem nevoie de mult mai multe planuri în cazul în care o ţară dă faliment şi avem nevoie de noi concepte pentru numărul enorm de probleme sociale care sigur vor apărea, la fel de sigur cum spunem amin la sfârşitul unei rugăciuni.

  Werner Langen (PPE-DE) – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să felicit Preşedinţia Cehă. În ciuda problemelor interne considerabile, a reuşit să înainteze cu ordinea de zi a UE în timpul celei mai grave crize economice şi financiare din ultimele decenii. Aceste felicitări sunt însoţite de cererea ca Preşedinţia Cehă să îşi încheie mandatul la fel de bine şi de orientat ca până acum.

Când îl ascult pe preşedintele Grupului Socialist, am impresia că mă aflu pe altă planetă. Îl elogiază pe dl Brown care, înainte să devină prim-ministru a fost ministru al finanţelor şi, prin urmare, responsabil pentru politica financiară şi pentru condiţiile-cadru ale Uniunii Europene şi ale Regatului Unit. S-a spus aici în nenumărate ocazii că doar o schimbare de atitudine din partea Regatului Unit ne va permite să introducem măsurile de reglementare necesare. Cum poate cineva care a împiedicat această măsură timp de un deceniu să fie declarat azi salvatorul nostru? Nu înţeleg acest lucru.

Criticile prim-ministrului ceh la adresa politicii SUA de a creşte masa monetară sunt justificate din toate punctele de vedere. Problemele nu pot fi rezolvate prin aceleaşi mijloace care au stat la baza crizei, şi anume o creştere excesivă a masei monetare şi un trai bazat prea mult pe credite. Traiul din credite este problema.

Prin urmare, prima prioritate este aducerea sub control a crizei de pe piaţa financiară, schimbarea dezechilibrelor globale, abordarea comună a sarcinilor care se impun în ceea ce priveşte protecţia climei şi lupta împotriva sărăciei şi punerea în aplicare a unei noi etici în lume bazate pe economia socială de piaţă. Dacă reuşim să facem acest lucru în aceste vremuri de criză, atunci Preşedinţia Cehă ne va fi îndeplinit în totalitate aşteptările, indiferent de ce se întâmplă cu Tratatul de la Lisabona şi de situaţia internă din Republica Cehă.

  Libor Rouček (PSE) – (CS) Doamnelor şi domnilor, preşedintele în exerciţiu al Consiliului, Mirek Topolánek, şi-a început discursul azi, în cadrul Parlamentului European, printr-un atac la adresa social-democraţiei. Aş dori să spun cât de tipic şi de caracteristic este acest lucru pentru guvernul său. În loc să încerce să ajungă la un acord, cooperare sau compromis în aspecte legate de gestionarea UE, prim-ministrul Topolánek a încercat şi continuă să încerce să ajungă la dispute şi conflicte. Aceste caracteristici şi această incapacitate de cooperare sunt cauzele reale pentru căderea guvernului. Aş dori să vă amintesc că nu opoziţia a determinat căderea guvernului, ci deputaţii din partidul aflat la guvernare şi cei ai partenerului de coaliţie, Partidul Verde.

Cu toate acestea, nu doresc să insist asupra politicii interne cehe. Aş dori numai să îi reamintesc Republicii Cehe de responsabilităţile sale faţă de Uniune şi de cetăţenii UE, dat fiind că deţine preşedinţia. Încă mai avem multe de făcut. Criza economică şi financiară a fost menţionată, bineînţeles. La Praga se va organiza o reuniune la nivel înalt Europa-SUA. Avem o şansă istorică ideală de a colabora cu partenerii noştri din SUA în ceea ce priveşte toate problemele legate de lumea globalizată de astăzi, de la economie şi mediu până la rezolvarea conflictelor din Orientul Mijlociu, Afganistan etc.

În concluzie, aş dori să mai fac un comentariu legat de Tratatul de la Lisabona. Social-democraţii cehi au susţinut întotdeauna Constituţia Europeană, precum şi ratificarea Tratatului de la Lisabona. Aşa s-a întâmplat în parlamentul ceh şi aşa se va întâmpla în senatul ceh, odată ce tratatul va fi supus votului. Am încredere că Partidul Democrat Civic, indiferent de poziţia sa, va continua să fie la fel de constructiv şi de proeuropean şi va susţine acest document.

  Margarita Starkevičiūtė (ALDE) – (LT) De fiecare dată când discutăm despre încă o reuniune la nivel înalt a şefilor de stat şi de guvern pentru a rezolva problemele economice, recunoaştem că rezultatele obţinute sunt bune, dar, din păcate, rămânem în urma evenimentelor, iar mecanismul de punere în aplicare a acestor decizii este neclar.

Ce trebuie să facem pentru a evita aceste probleme?

În primul rând, ţările trebuie să evalueze efectul integrării în propria politică economică naţională. Acum deciziile sunt adesea luate în baza trecutului istoric, a comportamentului nostru în situaţii de criză. Din păcate, trăim într-o Uniune Europeană integrată, cu o piaţă comună, iar, de cele mai multe ori, toate aceste decizii nu reuşesc să aibă efectul pe care l-au avut odată.

În al doilea rând, trebuie să se creeze un fel de cadru instituţional temporar pentru mecanismul de punere în aplicare a deciziilor. Să aşteptăm până va fi ratificat Tratatul de la Lisabona? Vieţile oamenilor nu aşteaptă, deciziile trebuie să fie luate azi. Este evident că trebuie să existe o mai bună coordonare între ţările din zona euro şi cele aflate în afara acesteia. Cum putem realiza acest lucru? Consider că un mecanism pentru o cooperare mai strânsă s-ar putea baza pe aşa-numitul mecanism al ratei de schimb sau ERM II. Aceasta ne-ar ajuta să aducem mai aproape cele două Europe, noua Europă şi vechea Europă, şi să găsim un consens.

  Mirosław Mariusz Piotrowski (UEN) – (PL) Dle Preşedinte, pe durata recentei reuniuni europene la nivel înalt s-au abordat mai multe subiecte. Unul dintre acestea a fost problema Parteneriatului estic şi rutele alternative pentru aprovizionarea cu gaz. S-a decis ca, pentru moment, să se aloce mici sume pentru aceste obiective, dar, fără îndoială, s-a făcut un pas în direcţia bună. Europa se confruntă cu o mare criză economică şi trebuie să caute modalităţi eficace pentru a ieşi din aceasta. Cu toate acestea, nu trebuie să ne îndepărtăm de la principiul director al solidarităţii. Ar trebui să fim sensibili în special la problemele noilor state membre.

Deşi în cadrul reuniunii la nivel înalt s-au discutat probleme legate de schimbările climatice, în practică se poate vedea că tocmai acest proiect pseudoştiinţific extrem de scump este marginalizat din cauza crizei care ne-a afectat. Mijloacele financiare destinate acestui scop ar trebui deviate spre o luptă eficace şi unită împotriva efectelor crizei. Situaţia internă din Republica Cehă nu ar trebui să influenţeze în niciun fel acest aspect.

  Rebecca Harms (Verts/ALE) – (DE) Dle Preşedinte, am fost încântată să îl văd aici, în plen, în această dimineaţă, pe dl Vondra şi sunt încântată de semnalul venit de la preşedinţie prin care ne anunţă că îşi va continua activitatea. După părerea mea, i-am face Europei un deserviciu, mai ales în aceste timpuri de criză, dacă nu contribuim cu toţii şi nu ajutăm Preşedinţia Cehă să funcţioneze. Din ceea ce am auzit din partea Republicii Cehe, guvernul va rămâne în funcţie şi la conducere, deoarece majoritatea care s-a unit ieri nu este de ajuns pentru a susţine un nou guvern. Cred că, pe timp de criză, acest tip de stabilitate, prin care înţeleg solidaritate cu Preşedinţia Cehă, este indispensabil. De asemenea, solicit unei serii de ţări din vestul Europei, precum Franţa, să îşi ţină în frâu răutatea faţă de est, deoarece ultima dată criza europeană a fost cauzată de referendumul din Franţa.

Aş dori să văd mai multe acţiuni curajoase de lider în ceea ce priveşte problema climei şi implicare în domeniile în care este nevoie. Trebuie să îndrăznim să încercăm ceva nou, dacă dorim să progresăm în contextul acestei crize. Onorabilul meu prieten a avut dreptate; trăim din credite. Însă trăim din credite şi în ceea ce priveşte mediul şi clima. Am risipit fără limită resursele. Nu gestionăm în mod durabil economia. ONU, Ban Ki-moon, Banca Mondială, toţi ne spun că acţiunile care au loc în prezent în China, care au loc în Coreea de Sud, unde mai mult de jumătate din programele naţionale economice pe termen scurt sunt destinate protecţiei climei şi dezvoltării durabile, sunt alegerea corectă şi acestea sunt viitorul. Din păcate, Consiliul European nu a adunat atâta curaj până în prezent. Din păcate, consider că nu trebuie să dăm vina doar pe Republica Cehă.

  Preşedintele − Vă mulţumesc, dnă Harms. Aveţi întru totul dreptate. Cu toţii suntem păcătoşi – unii mai mult decât alţii.

  Mary Lou McDonald (GUE/NGL) – Dle Preşedinte, în mijlocul acestei crize economice, o criză concepută şi promovată prin politici eşuate la nivel naţional şi comunitar, protejarea actualelor locuri de muncă şi crearea altora noi trebuie să reprezinte prioritatea absolută. Hemoragia locurilor de muncă trebuie oprită. Pentru acest lucru va fi nevoie de intervenţia proactivă a guvernelor statelor membre.

Teologia pieţei libere nu trebuie să fie o piedică în a face ceea ce este bine pentru lucrători. Reglementarea minimă a pieţelor financiare a reprezentat întotdeauna un drum spre escrocherii şi corupţie. Liberalizarea obsesivă şi privatizarea serviciilor publice se vor sfârşi, de asemenea, în lacrimi.

Aşadar, ceea ce trebuie să reţinem este că trebuie să învăţăm o lecţie în urma acestei veritabile crize economice? Aceasta este întrebarea. Dacă da, atunci necesitatea schimbării fundamentale în politica UE şi, bineînţeles, în Tratatele UE, este peremptorie şi ar trebui să se afle pe ordinea de zi a deliberărilor Consiliului UE. Tratatul de la Lisabona este o poveste depăşită. Este o cartă pentru politicile eşecului. Avem nevoie de un nou tratat pentru vremuri noi.

  Paul Marie Coûteaux (IND/DEM) – (FR) Dle Preşedinte, concluziile preşedinţiei de la ultimul Consiliu sunt demne de presa umoristică. Ele seamănă cu o declaraţie de victorie a unor armate aflate în derivă de peste tot. Au calitatea patetică a unor asemenea declaraţii, afirmând în mod repetat că, odată cu sfârşitul crizei, UE va construi o economie mai puternică pentru viitor şi insistând asupra Strategiei de la Lisabona, care, de fapt, a deraiat complet de pe şine.

Rezultă că, pe măsură ce se închid în turnurile lor de sticlă, eurocraţii, eurofilii şi ultraeuropenii de toate felurile sfârşesc prin a nu mai avea nicio legătură cu realitatea. Toată lumea este conştientă că zona euro a fost prima care a intrat în recesiune deoarece a înregistrat cea mai mică rată a creşterii din lume din ultimii opt ani. De asemenea, zona euro a fost şi cea care a întâmpinat cele mai mari greutăţi în ceea ce priveşte competitivitatea sa şi situaţia ocupării forţei de muncă. Mai presus de toate, din cauza tendinţei generale de deposedare a naţiunilor de mecanismele lor naturale de apărare, zona euro este cea mai slab pregătită pentru a reacţiona.

De fapt, singurul merit al crizei este acela că va trezi populaţiile îmbătate cu facilităţile aşteptărilor financiare şi cu propaganda antinaţională. Doar statele membre vor avea instrumentele legitime necesare pentru orice acţiune cu efecte ample şi ele vor trebui să îndepărteze lanţurile puse de UE şi de euro dacă se doreşte ca asemenea acţiuni să aibă loc. Cel puţin în ceea ce priveşte poporul francez, devine din ce în ce mai clar faptul că nu va exista siguranţă fără Franţa, nu va exista o Franţă fără politica franceză şi nici o politică franceză fără suveranitatea naţională şi populară.

  Roberto Fiore (NI) – (IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, mi se pare că în centrul acestei dezbateri rămâne doctrina conform căreia băncile ar trebui să rămână punctul central al economiei şi că procesul globalizării ar trebui, de asemenea, să fie o parte fundamentală a viitorului nostru economic.

Această doctrină este total greşită. Ar trebui să ne întoarcem la viziunea economică tradiţională a societăţilor noastre, care prevede dreptate socială şi o producţie reală. Din moment ce toţi mâncăm, mergem la culcare seara şi ne îmbrăcăm, ar trebui să ne concentrăm activităţile şi eforturile pe intensificarea procesului agricol, pe construcţia de locuinţe şi pe procesul de producţie şi artizanat.

Fără această nouă viziune, vom intra într-o criză perpetuă în care cametele băncilor vor continua să controleze populaţia, iar nedreptatea va fi un aspect central al vieţii noastre.

  Jana Hybášková (PPE-DE) – (CS) Dle Preşedinte, nici măcar nu ştiu cui mă adresez, având în vedere că Preşedinţia Cehă nu face niciun efort pentru a fi prezentă. Felicitările mele pentru rezultatele reuniunii la nivel înalt. Creşterea resurselor FMI, dublarea fondului de criză, Parteneriatul estic, ajutorul pentru infrastructura strategică şi ajutorul pentru proiectul Nabucco, toate contribuie la îndeplinirea „celor trei E” ai preşedinţiei cehe. Este păcat că s-a rămas în urmă cu pregătirile pentru Copenhaga şi că Preşedinţia Cehă nu s-a folosit de activitatea noastră în ceea ce priveşte pachetul climă-energie.

Cu toate acestea, nu ne ocupăm de niciuna dintre aceste probleme la momentul actual. Preşedinţia dumneavoastră, la fel ca guvernul dumneavoastră, reprezintă o politică a unui dublu standard. În Europa pozaţi în calitate de europeni înţelegători şi de mari integratori, însă acasă vorbiţi despre cum vă veţi afirma şi vă referiţi la Tratatul de la Lisabona ca şi cum ar fi doar o bucată de hârtie. Nu aţi reuşit să vă integraţi propriul guvern. Alegerea lui Václav Klaus ca preşedinte ţine, de asemenea, de politica standardelor duble. Scopul a milioane de cehi şi moravi este de a consolida legăturile noastre cu vestul Europei, ceea ce ne va ajuta să depăşim cele mai grave crize. Acest scop nu poate fi atins fără ratificarea Tratatului de la Lisabona. Tratatul este grav ameninţat în momentul de faţă, iar, într-o anumită măsură, aceasta este şi responsabilitatea dumneavoastră. Dacă veţi continua să guvernaţi sub orice formă, ar trebui să vă pronunţaţi clar în favoarea ratificării. În Republica Cehă există elite sociale şi politice care doresc ratificarea şi care sunt gata să susţină pe oricine va realiza acest lucru. Propriul meu partid, Partidul Democrat European, va face tot ce poate în favoarea ratificării.

A doua omisiune serioasă este euro. Puteţi participa la reuniunea la nivel înalt a G20 şi puteţi reprezenta Europa în cadrul acesteia. Este important ca Europa să îşi apere măsurile de reglementare în faţa SUA şi nu doar să cedeze unei politici ce presupune pachete exagerate de stimulente care pot duce la hiperinflaţie. Este important să existe o Comisie europeană a valorilor mobiliare şi să se menţină Pactul de stabilitate. Cu toate acestea, acelaşi lucru este valabil şi pentru noi în Republica Cehă, iar partidul dumneavoastră ne-a ţinut departe de zona euro timp de mai mulţi ani.

Dle Topolánek, măsurile propuse sunt excelente. În prezent, ele sunt numai propuneri. După cum a spus dna Merkel, ceea ce contează este punerea în aplicare. Avem nevoie de voinţa politică şi de unitatea care ne vor permite să transformăm acest lucru în realitate. Aţi vorbit despre o criză a încrederii. Cu aceasta ne confruntăm acum. Finalizaţi Tratatul de la Lisabona, schimbaţi-vă poziţia faţă de euro şi facilitaţi absorbţia rapidă a resurselor structurale. În caz contrar, vă va fi dificil să reprezentaţi 60 până la 70% dintre cehi şi moravi, care nu doresc să negocieze cu Europa în termeni inegali, dar care doresc să locuiască în Europa într-un mod normal.

  Jan Andersson (PSE) – (SV) Dle Preşedinte, există o problemă care preocupă un număr mare de cetăţeni europeni în acest moment. Este vorba despre creşterea şomajului şi despre diviziunile tot mai mari pe care acesta le cauzează. Cetăţenii trebuie să fi fost extrem de dezamăgiţi de rezultatele celei mai recente reuniuni la nivel înalt. În cadrul acesteia nu s-a stabilit absolut nicio strategie pentru rezolvarea problemei creşterii şomajului. Se afirmă că s-a făcut deja ceea ce trebuia făcut. De asemenea, se afirmă că reuniunea care trebuia să aibă loc la începutul lunii mai nu va mai fi o reuniune la nivel înalt. Va fi o troică. Acesta este un semn clar pentru cetăţeni că liderii UE nu văd ocuparea forţei de muncă şi combaterea şomajului ca pe o prioritate.

Parlamentul European nu este implicat deloc – cu o lună înainte de alegerile europarlamentare. Dl Barroso a invitat la discuţii azi, însă concluziile Consiliului nici măcar nu menţionau Parlamentul European.

Aş dori să spun, pe scurt, câte ceva despre stabilizatorii automaţi. General Motors, Statele Unite şi Suedia au fost menţionate în dezbaterea de azi. Este adevărat că noi, în Suedia, avem un sistem mai bun de asigurări sociale, însă rata de rambursare a scăzut de la 80%. Lucrătorii din domeniul auto care devin şomeri vor primi în prezent o plată compensatorie în jur de 50 - 60% din salariu. Prin urmare, lucrurile nu mai stau chiar aşa de minunat.

În cele din urmă, aş dori să spun câteva cuvinte despre mobilitate. Mobilitatea este importantă în cadrul UE, dar la fel este şi lupta împotriva protecţionismului. Cu toate acestea, Comisia şi Consiliul trebuie să îşi asume responsabilitatea şi să asigure aplicarea plăţii egale pentru munca egală peste tot în Europa. Atunci vom putea acţiona pentru a promova o mai mare mobilitate şi pentru a combate protecţionismul.

  Sophia in 't Veld (ALDE) – (NL) Dle Preşedinte, s-au spus multe despre suma de bani pe care trebuie să o punem într-adevăr deoparte pentru a combate această criză economică. Am putea discuta acest subiect ore în şir. Consider că este de asemenea necesar să ţinem seama de generaţiile viitoare şi să nu lăsăm rezolvarea tuturor problemelor în seama lor. Pe lângă acest lucru, problema pe ce cheltuim aceşti bani este poate şi mai importantă. Mă îngrijorează când văd reacţia reflexă de a arunca încă o dată bani pe vechile industrii şi tehnologii, într-o încercare de a sprijini industriile suferinde.

De asemenea, se remarcă faptul că, în concluziile Consiliului, secţiunile privind criza economică, energia şi durabilitatea sunt pur şi simplu tratate ca două probleme distincte, când, de fapt, a sosit timpul ca acestea să fie tratate împreună. Nu aş dori să fiu la fel de pesimistă cum a fost dl Turmes mai devreme, însă acum este momentul să investim în noi tehnologii şi în cunoaştere. Este intolerabil să vărsăm miliarde în industria automobilelor şi să fim nevoiţi să apelăm la economii când este vorba de educaţie. Cu siguranţă, nu am procedat deloc bine.

Un alt punct sunt soluţiile pentru ţările din estul Europei şi pentru cele care nu fac parte din zona euro. Într-un fel, aceste ţări au fost dezamăgite, menţionându-se o sumă de 50 de miliarde de euro. Mă întreb dacă Consiliul şi Comisia au în vedere şi opţiunea unei aderări accelerate la zona euro pentru acele ţări care nu sunt încă membre, având în vedere că stabilitatea şi forţa acestor ţări sunt în interesul întregii Europe.

În sfârşit, mă preocupă folosirea limbajului naţionalist şi tendinţa tuturor liderilor naţionali de a înclina spre soluţii care pun interesele naţionale pe primul loc. Cu toţii trebuie să luăm în serios extrema dreaptă şi cu toţii trebuie să ne asigurăm că ne ocupăm de acest aspect înainte de alegeri.

  Seán Ó Neachtain (UEN) – (GA) Dle Preşedinte, aş dori să îmi ofer sprijinul şi felicitările pentru grupul liderilor europeni care s-au întâlnit săptămâna trecută.

În ceea ce priveşte Irlanda, este foarte clară concluzia că dorim să obţinem ajutorul Uniunii Europene în această ţară. Economia noastră era puternică, însă a fost slăbită, la fel ca economiile din întreaga lume în momentul actual. Suntem conştienţi că vom ieşi din această criză dacă vom acţiona împreună, iar cea mai mare provocare cu care se confruntă Europa în prezent este cooperarea şi consolidarea unităţii economice pe care o avem, astfel încât să ne putem ajuta reciproc – şi nu să slăbim Uniunea, aşa cum s-a sugerat. De asemenea, este clar că, acum mai mult decât niciodată, este nevoie de normele fundamentale stabilite în Tratatul de la Lisabona. După cum spune un vechi proverb irlandez: „nu există forţă fără unitate”.

  Jean-Luc Dehaene (PPE-DE) – (NL) Dle Preşedinte, cu ocazia fiecărei reuniuni europene la nivel înalt ne putem într-adevăr plânge de faptul că dimensiunea europeană nu se manifestă suficient în procesul de luare a deciziilor. Şi eu m-am aşteptat la o dimensiune cu adevărat europeană în abordarea crizei. Acestea fiind spuse, totuşi, în vremurile prezente este mai important să punem în aplicare ceea ce am hotărât decât să insistăm asupra unor planuri suplimentare, în timp ce uităm să facem ce am decis. Din acest motiv, cred că noi, cei din Parlament, împreună cu Consiliul şi Comisia, trebuie să acordăm prioritate punerii efective în aplicare a ce am hotărât deja. În această privinţă, sunt complet de acord cu abordarea Comisiei.

De asemenea, trebuie să dovedim că suntem într-adevăr uniţi în ceea ce priveşte abordarea globală a crizei şi sper că atât la Copenhaga, cât şi la reuniunea G20, Europa va fi capabilă să vorbească într-adevăr cu o singură voce. Cu toate acestea, pentru a putea vorbi cu o singură voce, trebuie să ne asigurăm că nu punem în pericol realizările noastre pe plan intern, că piaţa internă va rămâne într-adevăr o piaţă internă fără protecţionism intern şi că vom consolida moneda unică. Trebuie să învăţăm lecţiile trecutului şi să creştem finanţarea pentru Banca Centrală Europeană, asigurând şi fonduri pentru a putea totuşi acţiona la o dimensiune europeană. Trebuie să ne asigurăm şi că extinderea are într-adevăr loc şi că ne arătăm solidari faţă de noile state membre în aceste timpuri dificile. De aceea există Uniunea Europeană. Solidaritatea cu ţările mai slab dezvoltate trebuie de asemenea să facă parte din abordarea globală a Uniunii Europene.

Voi încheia prin a spune câteva cuvinte despre Tratatul de la Lisabona. Noi, adică Parlamentul, trebuie să ne precizăm foarte clar poziţia. Trebuie să ştim sigur ce se va întâmpla imediat după alegerile europene. Totuşi, acest lucru presupune ca Parlamentul să adopte într-adevăr o singură poziţie şi din acest motiv nu pot deloc să înţeleg opinia Biroului, conform căreia nu este nevoie să dezbatem rapoartele privind poziţiile din această Cameră. Solicit insistent să revizuim această opinie pentru a putea să negociem cu Consiliul în baza unei poziţii luate de Parlament.

  Riitta Myller (PSE) – (FI) Dle Preşedinte, cea mai bună modalitate de a îmbunătăţi securitatea energetică în Europa este să creştem eficienţa energetică şi să folosim surse de energie regenerabilă. Toate statele membre trebuie să investească în aceste domenii şi trebuie să facă acest lucru imediat, altfel nu vom atinge obiectivele propriului pachet climatic.

În plus, acest tip de investiţii este special adaptat vremurilor noastre. Dacă investim în eficienţa energetică şi în energia regenerabilă creăm, aşa cum s-a afirmat aici de mai multe ori, locuri de muncă durabile şi, astfel, punem bazele unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Avem acum nevoie de acţiuni reale. Din păcate, reuniunea la nivel înalt nu a reuşit să convingă oamenii de acest lucru. În concluzie, fiecare tratament propus pentru criza economică ar trebui să aibă ca scop prevenirea atingerii momentului critic al încălzirii globale. Acesta trebuie să fie rezultatul reuniunii ţărilor G20. Atunci când Europa va vorbi cu o singură voce, Statele Unite ale Americii vor adopta acelaşi obiectiv.

  Olle Schmidt (ALDE) – (SV) Dle Preşedinte, Zidul Berlinului a căzut în urmă cu aproape 20 de ani. În situaţia economică dificilă actuală, am reuşit încă o dată să vedem construirea unui nou zid în Europa, de data aceasta fiind vorba de unul economic. Nu trebuie să permitem acest lucru!

În ciuda faptului că s-au alocat resurse suplimentare pentru a ajuta ţările aflate în dificultate, gradul de angajament al liderilor UE pare să fie diferit. Este îngrijorător faptul că Renault îşi mută producţia din Slovenia în Franţa. Nu trebuie să permitem ca spectrul protecţionismului să facă ravagii încă o dată. Costul în cazul care eşuăm, încă o dată, să menţinem Europa unită este mult prea mare. Istoria îi va pedepsi pe cei care eşuează în îndeplinirea responsabilităţilor lor. Prin urmare, ieri m-am bucurat să aud mesajul clar al lui Gordon Brown în care a afirmat că „nu vă vom întoarce spatele!”. Acelaşi lucru trebuie să fie valabil şi în cazul preşedintelui Sarkozy.

Avem toate motivele să salutăm propunerea grupului de Larosière. Este o propunere echilibrată care presupune că UE va evita suprareglementarea, dar că supravegherea pieţelor financiare va fi semnificativ consolidată. Banca Centrală Europeană va avea un rol mult mai important. Autorităţile naţionale de supraveghere vor beneficia de o mai bună şansă de a se autocoordona şi de a schimba informaţii. Politica trebuie să fie adecvată chiar şi pe timp de criză. Răspunsul nostru în vremurile dificile nu trebuie să fie propunerea unor reglementări care pun piedici în loc să fie de ajutor.

  Charles Tannock (PPE-DE) – Dle Preşedinte, declaraţia Consiliului privind Parteneriatul estic este binevenită. În calitate de raportor privind dimensiunea estică a politicii europene de vecinătate, susţin relaţiile mai strânse cu cele şase ţări din est. Anunţarea celor 600 de milioane de euro pentru Parteneriatul estic este o veste excelentă şi salut propunerea de finanţare prin Instrumentul european de vecinătate şi parteneriat pentru îmbunătăţirea securităţii energetice a UE, prin intermediul unor instalaţii mai bune de depozitare a petrolului şi a gazelor şi prin construirea unor noi gazoducte.

De asemenea, Consiliul sprijină pe bună dreptate adunarea parlamentară nou creată, EURONEST, care va încuraja rezolvarea conflictelor îngheţate, precum Nagorno-Karabakh şi conflictul transnistrean. Cu toate acestea, Parteneriatul estic nu trebuie folosit pentru a înfrâna ambiţiile de aderare ale ţărilor îndreptăţite în mod evident să solicite acest statut, şi anume Ucraina şi Moldova.

De asemenea, Consiliul a decis pe bună dreptate să dubleze pachetul de asistenţă destinat ţărilor afectate financiar din afara zonei euro şi care se află în estul Europei, de la 25 de miliarde de euro la 50 de miliarde de euro. Această măsură va ajuta ţări precum Ungaria şi Letonia să se stabilizeze. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm nici de Ucraina, care trece printr-o gravă criză financiară. Un colaps bancar în Ucraina ar putea avea consecinţe catastrofice contagioase în alte ţări din Europa de Est, precum şi în Italia şi în Austria, ale căror bănci sunt cel mai expuse pieţei ucrainene.

În sfârşit, deşi accept în totalitate dreptul Turciei şi Rusiei de a deveni observatori în cadrul EURONEST, niciuna dintre aceste ţări nu ar trebui să folosească această poziţie în scopul propriei politici externe. Membrii EURONEST sunt state suverane şi au dreptul de a decide asupra propriilor aspiraţii euro-atlantice. Sugestia ministrului afacerilor externe rus, Sergei Lavrov, că Parteneriatul estic este o metodă a UE de a-şi extinde sfera de influenţă în străinătate este absurdă. Un asemenea limbaj ţine de Machtpolitik practicată în perioada Războiului Rece, şi nu de diplomaţia modernă. Dacă e cineva care caută o sferă de influenţă, acel cineva e Rusia, după cum reiese în urma războiului din vara trecută împotriva Georgiei şi a destabilizării politice intermitente a unor ţări precum Ucraina sau statele baltice.

  Proinsias De Rossa (PSE) – Dle Preşedinte, vă felicit pentru pronunţarea numelui meu destul de dificil.

Conservatorii de aici şi din statele membre sunt ca nişte copii neastâmpăraţi. După ce au protestat ani de zile, solicitând dereglementarea băncilor şi a sistemului financiar paralel, sunt pregătiţi acum să accepte o reglementare puternică – însă numai dacă pretindem că aceasta a fost tot timpul ideea lor. Cu toate acestea, ei solicită încă în mod pueril dereglementarea pieţei muncii, flexibilitate – prin care se înţelege lipsa protecţiei, a securităţii şi diminuarea prestaţiilor sociale. Aceasta, dragi prieteni, este o reţetă pentru a intensifica un incendiu forestier incontrolabil.

Preşedintele în exerciţiu, dl Topolánek, a ales Suedia pentru comparaţia cu SUA. De ce nu Republica Cehă? De ce nu Irlanda? Răspunsul este simplu: guvernul irlandez distruge serviciile de sănătate, educaţie, îngrijire a copiilor şi de formare profesională. În Irlanda se adânceşte sentimentul de insecuritate, şomajul creşte – când oamenilor ar trebui să li se garanteze locurile de muncă – şi nu se ia nicio măsură pentru a ajuta întreprinderile mici să supravieţuiască. Consider că trebuie să aibă loc o schimbare de guvern în Irlanda şi o schimbare de atitudine în Consiliul European. Permiteţi-ne să avem la 7 mai o reuniune la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă pentru toate statele membre.

  Marco Cappato (ALDE) – (IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, ironia sorţii este că acest stadiu al dezbaterilor are loc în absenţa preşedintelui în exerciţiu al Consiliului, care ar fi trebuit să fie aici cu noi; dl Topolánek nu este aici. Cu toate acestea, ieri a avut loc dezbaterea privind strategia şi viitorul Europei în vederea reuniunii G20 cu un alt preşedinte, care, din contră, a trebuit să solicite să fie invitat şi a fost invitat, nu este clar pe ce motive, în afara motivului evident dat de rolul pe care îl joacă statul său naţional.

De ce încep cu aceste remarce, probabil neplăcute? Deoarece criza economică şi financiară cu care se confruntă Europa este şi o criză instituţională şi aceasta reiese clar din faptul că preşedintele în exerciţiu al Consiliului a trebuit să plece la jumătatea şedinţei din cauza problemelor politice interne ale ţării sale. Acelaşi lucru se poate observa şi în cazul crizei economice; şi anume că răspunsul a fost doar unul naţional, nu a existat un răspuns din partea Europei, niciun răspuns european, nici măcar din punct de vedere bugetar. Este foarte bine să cităm cele 400 de miliarde de euro, însă ştim că aceşti bani sunt luaţi aproape în totalitate din bugetele naţionale. Dle preşedinte Barroso, consider că nu aţi făcut destul în ultimii ani pentru a informa guvernele şi statele naţionale că există o altă Europă, care face mai mult decât să coordoneze statele; că Uniunea însăşi are o funcţie politică.

Dat fiind că preşedintele Topolánek a vorbit despre extinderea Parteneriatului estic la Belarus, voi încheia prin a menţiona numele Yana Paliakova, care a fost împinsă la sinucidere de autorităţile din acest stat, pentru a sublinia faptul că aceste parteneriate ar trebui să aibă mai mult în vedere legea, democraţia şi libertatea şi nu doar încheierea unor afaceri cu dictaturi de cea mai joasă speţă.

  Marian-Jean Marinescu (PPE-DE) - Concluziile Consiliului sunt în concordanţă cu situaţia de criză pe care o traversează statele membre.

Trebuie să apreciem ca extrem de pozitiv acordul privind proiectele energetice şi pentru internetul de bandă largă. Includerea între aceste proiecte a gazoductului Nabucco şi a interconexiunilor între statele membre, aşa cum sunt cele dintre România, Ungaria şi Bulgaria, pot conduce la evitarea unei crize similare celei din ianuarie 2009.

Utilizarea surselor de energie din zona Mării Caspice şi exploatarea la maximum a poziţiei strategice a Mării Negre sunt o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene. Politicile dezvoltate în cadru parteneriatului estic trebuie obligatoriu să includă la maxim posibil exploatarea acestor zone în beneficiul Uniunii Europene.

M-a surprins faptul că recomandările Consiliului ECOFIN nu au ţinut cont de măsurile pe care noul guvern din România le-a anunţat prin programul de guvernare şi a început să le pună în aplicare prin adoptarea bugetului pe 2009.

Descentralizarea în scopul întăririi autonomiei locale, dirijarea resurselor către investiţii în domeniile prioritare precum infrastructura sau energia, în scopul prezervării şi creării de locuri de muncă, sunt două dintre măsurile deja demarate de guvernul român. Se pot adăuga reducerea prin alocaţiile bugetare a cheltuielilor, precum şi instituirea ca prioritate a reformei sistemului de educaţie.

Punerea în practică a propunerilor incluse în programul de redresare economică al Consiliului, în special în ceea ce priveşte devansarea alocării resurselor din cadrul programelor europene şi aprobarea unor ajutoare de stat mai ales în domeniul auto, ar constitui un real sprijin pentru diminuarea la maxim a efectelor crizei, nu numai în România, ci în foarte multe dintre statele Uniunii Europene.

  Adrian Severin (PSE) – Dle Preşedinte, criza cu care ne confruntăm nu este o criză în sistem, ci este o criză a sistemului; o criză a sistemului economic, precum şi o criză a democraţiei. Aceasta nu a afectat doar creditele financiare, ci şi creditele sociale. Putem observa deja pe străzile oraşelor noastre europene semne care ne avertizează cu privire la neîncrederea şi neliniştea la nivel social, care ar putea duce la o revoltă politică şi socială.

Prin urmare, se impune o reuniune la nivel înalt a Uniunii Europene, care să ducă la un pact european privind ocuparea forţei de muncă. O reuniune socială la nivel înalt ar trebui să stabilească, printre altele, că acele întreprinderi care concediază angajaţi nu ar trebui să ofere dividende, că întreprinderile transnaţionale trebuie să negocieze nu doar cu sindicatele naţionale, ci şi cu sindicatele europene, şi că nu poate exista rentabilitate economică fără solidaritate socială.

Această criză globală este agravată de o criză a integrării europene. Există state membre care găzduiesc economia întreprinderilor-mamă şi state membre care găzduiesc economia filialelor. Primele sunt membre ale zonei euro, iar ultimele nu fac parte din această zonă. Programele de facilitare a stabilizării şi a integrării celor din urmă sunt esenţiale pentru supravieţuirea celor dintâi. Uniunea Europeană nu poate supravieţui în contextul unor noi linii de demarcare.

  Zbigniew Zaleski (PPE-DE) – (PL) Dle Preşedinte, putem să vorbim selectiv despre reuniunea la nivel înalt din perspectiva a două scări temporale. Scara temporală mai lungă presupune măsuri strategice, în care aş include problema partenerilor noştri estici, inclusiv Belarus. Cred că acest lucru este justificat şi va fi benefic pentru UE, pentru vecinii noştri din Est, precum şi pentru relaţiile viitoare cu Rusia. Sprijinul financiar este esenţial şi chiar dacă ar putea întâmpina critici în aceste vremuri de criză, sunt convins că merită să investim în afacerile estice. Dacă strategia estică are succes, atunci UE va dovedi că este un actor important pe scena politică globală. Nu mă gândesc la UE ca la o organizaţie, ci mai degrabă la faptul că efectele unei acţiuni comune vor susţine oportunitatea unei integrări europene ulterioare.

A doua dimensiune se limitează la prezent şi, prin urmare, la criză; printre altele, un simptom al acesteia sunt pierderile de locuri de muncă şi neputinţa financiară a cetăţenilor. Nu există un singur leac universal pentru aceasta, ci doar strategia extinsă a guvernelor, iar UE ar trebui să fie atentă la nevoile întreprinderilor mici şi mijlocii. Aceasta din cauză că, în primul rând, dacă pe timpul crizei lucrătorii îşi pierd doar locurile de muncă, antreprenorii care sunt în dificultate îşi pot pierde locurile de muncă, angajaţii şi întreaga afacere. Cei care deţin o mică afacere sunt cei mai flexibili şi se vor descurca probabil cel mai bine în situaţia dificilă curentă şi, deoarece reprezintă ponderea cea mai mare a forţei economice europene, pot influenţa întreaga economie.

Dle Barroso, în cazul în care colapsul financiar se transformă în depresie psihică, atunci ne vom afla în mijlocul unei crize reale. Atâta timp cât motivaţia şi voinţa oamenilor de a face ceva sunt încă vii, va exista întotdeauna şansa ca lucrurile să se îmbunătăţească, iar măsurile UE în acest sens reprezintă un element foarte important, pentru care suntem responsabili. Doresc tuturor un succes deplin în această privinţă.

  Edite Estrela (PSE) – (PT) Răspunsul reuniunii la nivel înalt nu a fost suficient de ambiţios. Unde este angajamentul ferm de eradicare a paradisurilor fiscale şi a centrelor financiare offshore? Unde este decizia de a conferi un caracter moral salariilor directorilor din sistemul bancar? Dle preşedinte Barroso, este corect să spunem că bogaţii ar trebui să plătească pentru criză, deoarece ei au cauzat-o.

În ceea ce priveşte reuniunea la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă, aceasta nu poate fi o reuniune restrânsă, deoarece ocuparea forţei de muncă nu este o problemă minoră; este o problemă majoră care afectează indivizi şi familii. Nu aceasta este calea de a restabili încrederea oamenilor.

În final, am auzit pe cineva spunând că nu are nevoie de propuneri socialiste. Aceasta este o declaraţie arogantă. Dacă apărătorii doctrinei neoliberale ar fi ascultat avertizările socialiştilor, nu ne-am fi aflat acum în această criză. Oare nu vor învăţa niciodată? Dacă nu au priceput gravitatea şi profunzimea crizei şi dacă nu au priceput care au fost cauzele ei, atunci mă aştept la ce e mai rău. Mă tem că această criză va continua mulţi ani, iar noi nu ne dorim acest lucru.

  Tunne Kelam (PPE-DE) – Dle Preşedinte, consider că rezultatul încurajator la care a ajuns Consiliul este că 27 de state membre pot acum să meargă la reuniunea G20 având o poziţie comună. Aceasta este o realizare majoră şi se cuvine să îl felicităm pe prim-ministrul Topolánek pentru rolul său constructiv în cadrul Consiliului. Pot să îi împărtăşesc opinia conform căreia succesul Consiliului a constat în refuzul UE de a urma calea mai uşoară a subvenţiilor masive şi a naţionalizărilor.

Regretabila criză a guvernului ceh lasă Comisiei şi preşedintelui Barroso o responsabilitate sporită de a ghida Comunitatea afară din criză, asigurând coerenţă şi stabilitate. În acelaşi timp, Comisia trebuie să ofere mai multe mecanisme flexibile în vederea folosirii oportune a sumelor suplimentare decise de Consiliu. Procedurile de punere în aplicare pot fi prea stângace şi pot necesita mult timp. Este foarte important să adaptăm condiţiile-cadru pentru întreprinderile mici şi pentru inovaţie. Acum este într-adevăr momentul să investim mai mult în cercetare, educaţie şi formare profesională.

Cu toate acestea, depresiunea economică nu este un moment bun pentru depresia morală. De obicei, o criză deschide posibilităţi de reformă. De fapt, criza financiară îşi are originea în criza valorilor, astfel încât redresarea trebuie să înceapă prin consolidarea valorilor comune, în primul rând cu un angajament mai puternic de solidaritate. Şi, cel mai important, criza nu este o scuză pentru protecţionism. Din contră, suntem obligaţi să acţionăm împreună, având convingerea că, prin sprijinul reciproc şi prin angajamentul faţă de reforme în spiritul Strategiei de la Lisabona, criza va face Europa mai puternică.

  Csaba Sándor Tabajdi (PSE) – (HU) Dle Preşedinte, Comisia Europeană şi Consiliul au reuşit, în ciuda forţelor potrivnice, să păstreze unitatea Uniunii Europene. Această reuniune la nivel înalt a fost o reuşită: a protejat piaţa unică, s-a pronunţat împotriva protecţionismului iminent şi, nu în ultimul rând, a oferit un nou ajutor statelor membre din Europa Centrală şi de Est, care se luptă cu mari dificultăţi.

Aş dori în primul rând să îi mulţumesc dlui preşedinte Barroso, deoarece ajutorul financiar din regiune a fost dublat, fiind mărit cu 50 de miliarde de euro. Prim-ministrul Ungariei a sugerat în urmă cu un an crearea unui sistem de supraveghere pentru pieţele financiare şi pentru sistemul bancar, iar în cadrul acestei reuniuni la nivel înalt s-a luat în cele din urmă o decizie de principiu.

Încă o dată, reuniunea la nivel înalt a subliniat faptul că băncile-mamă sunt responsabile pentru filialele lor, după cum a subliniat şi colegul meu, Adrian Severin, şi s-a făcut de asemenea un pas înainte foarte important în ceea ce priveşte securitatea energetică.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE-DE) – (LT) În primul rând, aş dori să îmi exprim aprecierea şi să îi mulţumesc prim-ministrului Mirek Topolánek; înţelegem cu toţii foarte bine ce înseamnă să deţii preşedinţia Uniunii Europene şi ce înseamnă să deţii această preşedinţie într-o perioadă de criză financiară globală şi de recesiune economică. Prin urmare, doresc sincer mult succes Republicii Cehe, pentru a putea rezolva noi provocări şi pentru a putea conduce Uniunea Europeană până la mijlocul acestui an.

Consiliul European de la Bruxelles: azi, mulţi dintre noi repetă cifre, care reflectă acorduri încheiate de Consiliul European, ca o mantră. Cinci miliarde de euro pentru proiecte energetice strategice şi pentru internet de bandă largă. 50 de miliarde de euro pentru statele membre ale Uniunii Europene din afara zonei euro pentru plăţi şi pentru a echilibra balanţa de plăţi. 75 de miliarde de euro pentru Fondul Monetar Internaţional. 600 de milioane de euro pentru Parteneriatul estic. Din cele cinci miliarde de euro menţionate, 175 de milioane de euro vor ajunge la podul energetic care leagă Suedia de statele baltice, care au fost până acum o insulă separată de piaţa energetică a Uniunii Europene. Oare este prea mult sau prea puţin? Oare paharul este pe jumătate plin sau pe jumătate gol? În circumstanţe normale, aş aprecia rezultatele şi acordurile obţinute de Consiliul European ca fiind satisfăcătoare. Bineînţeles, ne-am aşteptat la mai mult, bineînţeles, ne-am aşteptat să se adopte un plan mai bun de finanţare pentru redresarea economică europeană. Cu toate acestea, având în vedere toate manifestările şi declaraţiile naţionaliste şi protecţioniste, consider că acordul la care s-a ajuns este fără îndoială o bună expresie de solidaritate şi aş dori ca acesta să fie un punct de plecare, un bun început pentru activitatea viitoare.

  Antolín Sánchez Presedo (PSE) – (ES) Dle Preşedinte, dle Barroso, numai o Europă unită care acordă prioritate creşterii economice mondiale şi ocupării forţei de muncă va putea conduce o acţiune internaţională în vederea redresării economice, va putea consolida măsurile de prevenire a crizei şi gestionarea crizei, va putea îmbunătăţi reglementarea sistemelor financiare şi va putea susţine ţările cele mai vulnerabile în cursul primei crize globale.

G20 reprezintă majoritatea populaţiei (două din trei persoane) şi 90% din activitatea economică mondială. Responsabilitatea acestui grup este să asigure un triplu răspuns comun, eficace şi durabil pentru a stimula cererea şi economia reală prin investiţii viitoare, pentru a restabili acordarea de împrumuturi şi pentru a promova o reglementare şi o supraveghere financiară internaţională puternică, prin care să se asigure transparenţă, stabilitate şi stimulente adecvate, care elimină riscurile sistemice şi garantează că nu ne vom întoarce în punctul de plecare.

Avem nevoie de o nouă ordine economică şi de un nou sistem global de guvernare pentru secolul 21, care să corecteze cauzele şi dezechilibrele de la baza crizei şi care să promoveze dezvoltarea durabilă prin promovarea unei economii deschise bazate pe solidaritate.

  Péter Olajos (PPE-DE) – (HU) Salut decizia Consiliului în ceea ce priveşte poziţia care urmează a fi prezentată la reuniunea la nivel înalt a G20. Sunt mulţumit că liderii noştri politici au recunoscut că măsurile de abordare a crizei globale şi lupta împotriva schimbărilor climatice sunt strâns legate.

Scopul planului de dezvoltare „Noua ordine ecologică”, prezentat de prim-ministrul Gordon Brown şi de preşedintele Barack Obama, este de a conecta stimulentele economice cu investiţiile de mediu şi cu ajutorul pentru dezvoltarea eficienţei energetice şi a tehnologiilor ecologice.

Cu toate acestea, nu împărtăşesc opinia Consiliului conform căreia progresul în punerea în aplicare a programului european de stimulente economice, acceptat în decembrie, este satisfăcător. Cu toate că va trece destul timp până vom resimţi efectele sale pozitive asupra economiei, fără îndoială că pachetul bugetar la scară largă, care reprezintă 3,3% din PIB-ul UE – adică mai mult de 400 de miliarde de euro – va genera noi investiţii şi va crea noi locuri de muncă.

Cu toate acestea, programul a avut doar o contribuţie foarte mică în procesul de transformare a UE într-o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Deşi vorbim emfatic de îmbunătăţirea eficienţei energetice şi de economisirea de energie, se acordă tot mai multă atenţie şi fonduri furnizorilor de energie, pentru a diversifica rutele de aprovizionare şi pentru a promova interesele energetice ale UE în raport cu ţările terţe.

Cu siguranţă, trebuie să dezvoltăm infrastructura energetică, însă nu în detrimentul reducerii consumului. Uniunea Europeană continuă să îşi asume un rol de lider în cadrul acordului global privind clima de la Copenhaga. Totuşi, în acest scop, avem nevoie urgentă să ajungem la un acord privind dezvoltarea pieţei globale a dioxidului de carbon, privind compensaţiile pentru ţările în curs de dezvoltare, privind ajutorul tehnologic şi dezvoltarea capacităţilor, şi trebuie să clarificăm în cele din urmă principiile de repartizare a sarcinilor între statele membre.

  Dariusz Rosati (PSE) – Dle Preşedinte, doresc să încep prin a mulţumi preşedinţiei cehe pentru reuniunea de succes la nivel înalt. Consider că reuniunea a produs o serie de decizii importante, însă în acelaşi timp cred că avem nevoie de mai mult şi că trebuie să ne mişcăm mai repede.

În ceea ce priveşte prezentarea noastră la reuniunea G20 la Londra, peste o săptămână, am impresia că încă suntem prea integraţi pentru a acţiona singuri şi prea divizaţi pentru a acţiona împreună. Există trei mari priorităţi asupra cărora ar trebui să ne concentrăm.

Prima reprezintă, bineînţeles, locurile de muncă. Milioane de persoane din Europa se tem că îşi vor pierde locul de muncă şi, sincer, nu înţeleg poziţia preşedintelui francez de a se opune reuniunii la nivel înalt: în acest moment avem nevoie de o reuniune la nivel înalt în adevăratul sens al cuvântului.

În al doilea rând, sunt bucuros că am reuşit să eliminăm – cel puţin parţial – tendinţele protecţioniste. Cu toate acestea, ele există încă şi cred că solidaritatea este răspunsul.

Al treilea punct: cheia este restabilirea încrederii în pieţe. Nici măcar nu sunt de părere că există prea puţini bani pe piaţă; cred că există suficienţi bani. Problema este transformarea acestor bani în cerere efectivă, iar pentru ca aceasta să aibă loc, trebuie să restabilim încrederea în rândul gospodăriilor şi al întreprinderilor.

  Mario Mauro (PPE-DE) – (IT) Dle Preşedinte, dle preşedinte Barroso, doamnelor şi domnilor, problema combinaţiei măsurilor de ajutor, a stimulentelor şi a măsurilor de reglementare este una dintre întrebările majore de pe agenda internaţională. Se aşteaptă ca tensiunile existente, care reflectă diferitele strategii adoptate de marile economii pentru a aborda criza, să sfârşească printr-un fel de rezoluţie în cadrul reuniunii la nivel înalt a G20.

Nu este un secret, în realitate, că Washingtonul insistă pe necesitatea unui angajament colectiv ulterior în vederea adoptării unor măsuri naţionale de a stimula cererea şi de a relansa economia, în timp ce în cadrul Comisiei, la Bruxelles, predomină convingerea că s-au întreprins toate acţiunile utile şi necesare în acest sens şi că a sosit timpul să aşteptăm să vedem rezultatele măsurilor antirecesiune luate de guvernele statelor membre.

De asemenea, nu este niciun secret că europenii cred că acum trebuie să ne concentrăm pe obiectivul restabilirii credibilităţii, a stabilităţii şi a fiabilităţii pieţelor financiare, prin adoptarea unor dispoziţii mai stricte de reglementare şi a unor sisteme mai efective de monitorizare a sectorului bancar şi de credite, în timp ce la Washington predomină argumentele în favoarea prudenţei, bazate pe ideea unei reforme incisive a cadrului de reglementare şi a mecanismelor de supraveghere.

Ca să fiu sincer, nu cred că este util să punem în opoziţie aceste soluţii. În schimb, ar trebui să găsim o combinaţie a celor două abordări, iar în acest sens, mai presus de toate, trebuie să se impună viziunea europeană, ca metodă pentru care Comisia este garant, chiar profet. Nu am nicio îndoială, dle preşedinte Barroso, că sunteţi omul potrivit care să materializeze speranţele noastre şi să ne scoată din abis.

  Katrin Saks (PSE) – (ET) În cadrul Consiliului s-au luat decizii cu privire la mai multe probleme importante. Proiectele legate de energie şi de internetul de bandă largă, precum şi decizia de a mări fondul de ajutor pentru ţările est-europene sunt un semn bun.

Cu toate acestea, din punctul meu de vedere, un semn a ce a realizat sau nu a realizat Consiliul European este ceea ce prim-ministrul nostru a spus când s-a întors în Estonia, şi anume că Europa se întoarce la valorile sale fundamentale. Domnia sa făcea referire la faptul că Europa începea să îşi piardă interesul faţă de pachetele suplimentare de stimulente şi că există semne ale unei întoarceri spre politicile bugetare conservatoare. În calitate de reprezentant al unui partid ultra-liberal, opinia sa nu este surprinzătoare, însă reflectă o problemă mai generală, şi anume că liderii guvernelor care provin din anumite medii ideologice nu sunt pregătiţi să ia măsuri curajoase care necesită viziune şi nici să pună în aplicare măsuri care ar putea intra în conflict cu convingerile lor ideologice.

Cu câteva zile înainte de reuniunea Consiliului European, Paul Krugman, câştigătorul Premiului Nobel, a spus că pachetul de stimulente al Uniunii Europene poate nu este de ajuns. S-ar putea să avem nevoie nu de 400 de miliarde, ci de 500 de miliarde în acest an şi s-ar putea să fie nevoie de un total de 3 000 de miliarde. Prin urmare, avem nevoie de o acţiune unită şi de o abordare proactivă, nu de o mână invizibilă.

  José Manuel García-Margallo y Marfil (PPE-DE) – (ES) Dle Preşedinte, dle preşedinte al Comisiei, voi începe prin a-mi exprima preocuparea că reuniunea la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă, care va avea loc în mai, a fost înlocuită cu o reuniune sub formă de troică, oricât de deschisă ar fi aceasta. Consider că această decizie ne duce înapoi în 1996, când politicile de ocupare a forţei de muncă erau considerate ca fiind politici care ţin exclusiv de competenţa statelor membre.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte politica monetară, eu, împreună cu întregul meu grup, mă pronunţ pentru o independenţă radicală a Băncii Centrale, însă independenţa nu echivalează cu imunitatea la critici.

Aş dori să spun în acest moment că aş fi vrut ca Banca Centrală Europeană să fi fost mai curajoasă în reducerea ratei dobânzilor, având în vedere impactul acestora asupra exporturilor europene, iar, în acest sens, Banca ar fi trebuit să fie mai generoasă în stabilirea termenelor de rambursare a împrumuturilor acordate: Rezerva Federală acordă împrumuturi pe trei ani; în schimb, împrumuturile acordate de Banca Centrală sunt numai pe şase luni.

Încă o dată, aş dori să fac un comentariu legat de politica monetară: sper ca planurile de salvare a entităţilor financiare şi eventualele planuri de achiziţionare a activelor toxice sau depreciate nu se vor traduce în avantaje competitive pentru băncile care primesc ajutor în comparaţie cu cele care au avut un comportament mai prudent şi care nu au nevoie de ajutor.

În ceea ce priveşte stimulentele fiscale, în cursul dimineţii am avut o dezbatere importantă. Este suficient? Este prea puţin? Statele Unite fac mai mult decât facem noi? Indiferent de concluzia acestei dezbateri, cu siguranţă suntem martorii celui mai mare pachet de stimulente pe care l-a văzut generaţia noastră din 1929 încoace.

Aceasta ne obligă să coordonăm acţiunile întreprinse de ambele părţi ale Atlanticului, iar această coordonare trebuie să fie mult mai apropiată cu privire la două aspecte: încheierea Rundei Doha, trimiterea unui semnal împotriva protecţionismului în întreaga lume şi, în al doilea rând, o examinare comună a dezechilibrelor mondiale, care stau la baza acestei crize.

În ceea ce priveşte Pactul de stabilitate, observ câteva contradicţii în poziţia Comisiei. Datoriile de azi sunt impozitele de mâine, iar Comisia ar trebui să garanteze că măsurile naţionale iau în considerare Strategia de la Lisabona şi nu pun în pericol sustenabilitatea finanţelor. În acest scop, planurile trebuie monitorizate cu cea mai mare atenţie pentru a recâştiga poziţia corectă a acelor ţări – inclusiv a ţării mele, dat fiind că sunt spaniol – care au deviat spre o situaţie de deficit excesiv.

Dle Preşedinte, vă mulţumesc pentru că aţi fost generos cu timpul pe care mi l-aţi acordat, lucru de care, bineînţeles, mi-am dat seama.

  Preşedintele − Stimate domn, suntem împotriva inflaţiei monetare şi suntem, de asemenea, împotriva inflaţiei de timp acordat pentru intervenţii.

  Pierre Pribetich (PSE) – (FR) Dle Preşedinte, în 22 de pagini de concluzii ale Consiliului European, doar o frază foarte scurtă abordează problema viitorului industriei automobilelor şi a unei politici industriale europene. Este acesta un răspuns practic la aşteptările a 12 milioane de lucrători din sector şi la preocupările a 6% dintre populaţia activă a Uniunii Europene? Este acesta un răspuns pe măsura mizei? Nu există nicio propunere pentru un plan european, nicio perspectivă pentru industria automobilelor şi nici voinţă pentru a coordona politicile naţionale.

La 19 noiembrie 2008, am luat cuvântul în această sală, în numele delegaţiei socialiste franceze, pentru a interpela toate părţile europene responsabile interesate. Mi-am exprimat dorinţa pentru un new car deal (o nouă ordine în industria auto) şi pentru o politică industrială bazată pe solidaritate, structurată, rapidă şi eficientă, pe termen scurt, mediu şi lung, care să asigure un răspuns coordonat din partea statelor membre şi a Uniunii.

Patru luni mai târziu, în urma unei rezoluţii comune a mai multor grupuri, punem din nou accent pe viitorul industriei automobilelor. Ce vă opreşte să reacţionaţi, să acţionaţi, să abordaţi această provocare înainte să fie prea târziu? Nu sunt retoric, dle Topolánek, ci fac apel la acţiune.

  Harlem Désir (PSE) – (FR) Dle Preşedinte, este greu să nu ne ascundem dezamăgirea la finalul acestei reuniuni la nivel înalt.

Dacă automulţumirea şi ficţiunea ar fi instrumente de relansare economică, atunci am putea spune că această reuniune a fost un succes. Ştiu că economia se bazează în mare măsură pe psihologie şi de aceea trebuie să încercăm să recâştigăm încrederea, dar, în cele din urmă, în contextul în care criza se înrăutăţeşte în aşa măsură încât toate statele membre sunt pe punctul de a intra în recesiune, iar şomajul creşte dramatic, să auzi Consiliul declarând că se arată încrezător în perspectivele pe termen lung şi mediu ale economiei UE şi că este hotărât să facă tot posibilul pentru a stimula ocuparea forţei de muncă şi creşterea, este totuşi un lucru surprinzător.

Hotărât să facă ce anume? Ordinea de zi pentru acest Consiliu a fost deja expurgată de orice fel de propunere care ar putea avea legătură cu ocuparea forţei de muncă. Această chestiune a fost amânată pentru luna mai. La urma urmei, reuniunea la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă din luna mai a fost transformată sub acest Consiliu într-o simplă reuniune sub formă de troică. Se pare că preşedintele Sarkozy a fost cel care a reuşit să convingă celelalte state membre că nu este nevoie de propuneri care să transforme ocuparea forţei de muncă într-o prioritate a operaţiunilor Uniunii Europene. Acest lucru aminteşte de o excludere voluntară care fusese deja cerută în prealabil de către alte guverne, de către un guvern britanic conservator, pentru întreaga componentă legată de ocuparea forţei de muncă din tratatele europene.

Iar astăzi, dl Sarkozy solicită o excludere voluntară de la politicile de ocupare a forţei de muncă. Ar fi îngrijorător dacă această abordare ar contamina toate statele membre. Nu sunt foarte surprins că instituţia dumneavoastră, dle Barroso, care a lăsat deoparte într-o formă sau alta agenda socială europeană în timpul mandatului său, care a creat o excludere voluntară de la priorităţile sociale şi de la cele privind ocuparea forţei de muncă ale Uniunii Europene, a cedat acceptând acel ordin care tocmai a fost dat de un membru al majorităţii dumneavoastră, a conservatorilor din Partidul Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, dar cred că acest lucru este ruşinos şi că, atunci când vine vorba de coordonarea nu doar a politicilor de relansare, ci şi a acelora privind ocuparea forţei de muncă, lucrătorii sunt cei care vor plăti în ultimă instanţă preţul pentru această non-Europă.

Tot de domeniul ficţiunii sunt şi aceste 400 de miliarde de euro pe care le adăugaţi, din moment ce este vorba nu doar de nota pentru planurile naţionale de relansare, ci, mai ales, de o notă pentru politici care nu sunt nici măcar politici naţionale de relansare, ci faimoşii stabilizatori economici, respectiv creşterea cheltuielilor sociale legate de creşterea şomajului. Aţi mai pus, îndureraţi, alte cinci miliarde pe masă.

Iată de ce cred că, dimpotrivă, avem nevoie acum de un plan adevărat de relansare, precum cel iniţiat de Statele Unite, care a pus peste 780 de milioane de dolari pe masă, şi de o coordonare a eforturilor în vederea sprijinirii lucrătorilor pentru a face faţă crizei. De asemenea, avem nevoie şi de cerere, care este un alt factor ce se va dovedi mult mai eficient decât automulţumirea în ceea ce priveşte relansarea creşterii şi restabilirea încrederii şi a dinamicii economiei noastre.

  Elmar Brok (PPE-DE) – (DE) Dle Preşedinte, dle preşedinte în exerciţiu al Consiliului, dle preşedinte al Comisiei, veţi vedea că a fost mai bine să mă aşez aici.

În primul rând, spre deosebire de dl Schulz, aş dori să spun că Preşedinţia Cehă, sub prim-ministrul Topolánek, a fost până acum o preşedinţie excelentă.

(Aplauze)

Sunt mândru că aceasta a fost şi este prima preşedinţie a unei foste ţări din Pactul de la Varşovia şi ea merită toată susţinerea posibilă pentru faptul că simbolizează unitatea în Europa.

Al doilea punct pe care doresc să îl subliniez este că acum ne aflăm într-o situaţie dificilă în legătură cu Tratatul de la Lisabona. Aş dori să susţin cererea comună pe care au prezentat-o şi au negociat-o în mod responsabil prim-ministrul Topolánek şi liderul opoziţiei, dl Paroubek, deoarece problemele de politică internă nu pot influenţa soarta întregii Europe.

Ultimul comentariu este adresat dlui Schulz: Gordon Brown a împiedicat reglementarea pieţelor financiare şi Gordon Brown şi ministrul german pentru ocuparea forţei de muncă, dl Scholz din SPD, împiedică un compromis între directiva privind orele de lucru şi rezoluţia Parlamentului European. Dl Schulz nu ar trebui să încerce să ne spună că este singurul care militează pentru o Europă socială. Din contră.

  Silvia-Adriana Ţicău (PSE) - Criza economică afectează grav întreprinderile europene şi pe cetăţenii europeni. Economiile statelor membre înregistrează un declin semnificativ, IMM-urile se desfiinţează, iar angajaţii îşi pierd locurile de muncă.

Am transmis dlui Preşedinte Barroso, împreună cu alţi colegi, o scrisoare cu privire la situaţia angajaţilor din industria metalurgică din România şi Franţa, care intră în şomaj tehnic cu plata a 70% din valoarea salariului, şi am cerut regândirea condiţiilor de acces la Fondul Social European şi la Fondul European pentru Adaptare la Globalizare, pentru a-i sprijini mai mult pe angajaţii ce sunt grav afectaţi de criza economică şi de pierderea locurilor de muncă.

Uniunea Europeană are nevoie de dezvoltare economică, cetăţenii europeni au nevoie de locuri de muncă şi de salarii decente. Planul european de redresare economică din noiembrie 2008 a rămas doar o declaraţie. Din păcate, eficienţa energetică, care poate crea locuri de muncă, nu se regăseşte în regulamentul din luna ianuarie.

  Paul Rübig (PPE-DE) – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, doresc şi eu să felicit Preşedinţia Cehă. Înţelegerea de ieri privind roamingul a fost senzaţională, iar cetăţenii Europei au de câştigat în urma acesteia.

A fost stabilit pachetul pentru energie şi gaze şi, după părerea noastră, o serie de alte puncte au fost negociate excepţional de Preşedinţia Cehă. Acelaşi lucru se aplică şi pentru motivarea cetăţenilor europeni, în special pe timp de criză, pentru a-i lăuda pe aceia care depun un efort supraomenesc. De aceea ar trebui să îl susţinem şi pe comisarul Kovács pentru a depune mai multe propuneri privind amortizarea regresivă. Dacă presupunem că până în 2030 vom investi mai mult de o mie de miliarde de euro pentru a construi noi centrale, atunci trebuie să începem de azi. Aceasta ar genera locuri de muncă şi creştere economică.

  Alojz Peterle (PPE-DE) – (SL) În primul rând, aş dori să ofer sincere complimente preşedintelui în exerciţiu al Consiliului pentru succesul înregistrat de Preşedinţia Cehă, în circumstanţe extrem de dificile.

Am auzit nişte cuvinte foarte dure azi, însă sunt ferm convins că cetăţenii Uniunii Europene nu sunt atât de interesaţi de cât de mult vom vira la stânga sau la dreapta, ci sunt interesaţi în ce măsură vom acţiona în spiritul european, adică ce putem realiza dacă lucrăm împreună în mod eficient.

Ne confruntăm cu două sarcini, în special: să arătăm sensibilitate socială şi solidaritate faţă de cei mai afectaţi şi, în acelaşi timp, să investim în mijloacele care ne pot ajuta cel mai bine să ieşim din criză. Criza ar trebui să fie folosită drept catalizator pentru restructurarea economică, şi nu doar pentru industria automobilelor. Criza economică ne-a arătat că avem nevoie urgentă de o mai bună coordonare a politicilor economice şi de instituţii comunitare mai puternice, aşa cum prevede Tratatul de la Lisabona.

În acest spirit, salut propunerile constructive prezentate în raportul de Larosière în ceea ce priveşte instituţiile financiare.

  Christian Rovsing (PPE-DE) – (DA) Dle Preşedinte, aş dori să spun câteva cuvinte referitoare la subvenţiile mari care sunt acordate întreprinderilor care s-ar putea să nu supravieţuiască. Nu are niciun sens să cerem unui număr de lucrători să rămână într-o întreprindere sau să le plătim salariile cu bani publici dacă întreprinderea se va închide ulterior. Aceştia ar trebui să aibă şansa de a continua cu un curs de formare profesională sau să se mute într-o întreprindere care are şanse de supravieţuire. În ceea ce priveşte industria automobilelor, consider că am acordat prea puţină importanţă dezvoltării unor tipuri de maşini complet noi, maşini care funcţionează cu hidrogen, cu baterii şi cu pile de combustie. Consider că o proporţie mare a forţei de muncă ar putea fi transferată în astfel de domenii, în care ar avea un loc de muncă şi peste 10 ani.

  Alexandr Vondra, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului− Dle Preşedinte, permiteţi-mi să fac un scurt rezumat din perspectiva Consiliului şi a preşedinţiei cehe.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului - (CS) Cred că ne aflăm acum la jumătatea conceptuală a preşedinţiei cehe − şi aş vrea să le mulţumesc acelora dintre dumneavoastră – care nu sunt deloc puţini la număr – care şi-au exprimat aprecierea pentru activitatea noastră de până acum. Bineînţeles, apreciem faptul că ni se arată respect pentru munca depusă constant – şapte zile pe săptămână, 20 de ore pe zi – şi pentru ceea ce am reuşit să obţinem cu ocazia Consiliului European de săptămâna trecută. Deciziile pe care le-am luat cu această ocazie sunt fundamentale şi importante. Aş dori să le spun un singur lucru acelora dintre dumneavoastră care aveţi dubii sau întrebări specifice. Acordaţi timp acestor decizii şi măsuri pentru a produce efecte, permiteţi-le să îşi arate eficienţa odată ce devin operaţionale, pentru că eu cred cu tărie că ele sunt puternice, au un scop şi vor produce rezultate pe măsură ce ne vom adânci în lupta cu cea mai mare criză economică care a afectat vreodată UE.

Deciziile actuale privind cele cinci miliarde de euro destinate proiectelor energetice şi internetului de bandă largă sunt importante. Sunt importante în contextul crizei gazelor, pentru că astfel arătăm că UE este capabilă să acţioneze repede şi să răspundă la nevoile multor ţări europene. Decizia privind cele 25 de miliarde de euro pentru mărirea limitei de asistenţă acordată ţărilor membre UE care au probleme este de asemenea foarte importantă. Decizia privind cele 75 de miliarde de euro pe care o ducem cu noi la reuniunea G20 de la Londra oferă, de asemenea, un semnal clar că UE este pregătită să îşi asume responsabilitatea în reformarea instituţiilor financiare globale. De asemenea, aş vrea să subliniez ceva ce a fost deja menţionat de unii dintre dumneavoastră în afara contextului reuniunii Consiliului European, iar acest lucru este munca intensă care a fost depusă în ultimele săptămâni cu privire la o serie de propuneri legislative. Toate aceste lucruri nu au fost o întâmplare, iar mulţumită eforturilor constante depuse de Consiliu sub Preşedinţia Cehă, am reuşit să ajungem la un acord în cadrul trialogurilor privind propunerile fundamentale de reformă. Pachetul energetic privind piaţa internă energetică de gaz şi electricitate, pachetul aviatic privind revizuirea legislaţiei referitoare la Cerul Unic European, pachetul legislativ cu privire la transportul rutier care modernizează accesul pe piaţa transportului rutier, inclusiv problema delicată a cabotajului, regulamentul privind roamingul, precum şi pachetul legislativ privind pesticidele pot fi considerate rezultate concrete ale activităţii desfăşurate în ultimele două - trei luni. De asemenea, aş dori să mulţumesc Parlamentului European, pentru că toate acestea sunt rezultatul eforturilor noastre, ale Comisiei şi ale Parlamentului European.

Un alt exemplu: au avut loc negocieri privind reducerea cotelor de TVA pentru anumite sectoare care presupun muncă manuală foarte solicitantă sau presupun muncă manuală într-o mare proporţie, negocieri care au durat mai bine de 10 ani, fără niciun fel rezultat. Dar sub conducerea ministrului de finanţe ceh s-a ajuns la un acord în cadrul Ecofin, confirmat cu ocazia Consiliului European. Mulţi dintre dumneavoastră se întreabă cum vom aborda problema şomajului. Aş vrea să subliniez încă o dată ceea ce prim-ministrul ceh a afirmat deja aici: există un acord între preşedinţie şi Comisie, iar în data de 7 mai va avea loc o reuniune la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă, în formatul convenit cu ocazia Consiliului European. Reuniunea la nivel înalt va veni cu sugestii de măsuri concrete pentru Consiliul European din iunie. Acest lucru înseamnă că vor avea loc discuţii ulterioare.

În multe dintre comentariile dumneavoastră v-aţi arătat îngrijorarea cu privire la problema deschiderii UE. Aş dori să subliniez faptul că, sub preşedinţia noastră, cu ocazia celei de-a cincea aniversări al celui mai mare val de extindere a UE, în colaborare cu Comisia Europeană, s-a organizat la Praga o conferinţă cu titlul „Cinci ani mai târziu”. Fără îndoială, conferinţa a demonstrat prin cifre reale colectate de experţi în economie că extinderea a fost probabil cel mai de succes proiect din istoria modernă a UE şi că aceşti cinci ani arată clar că extinderea a adus beneficii atât vechilor state membre, cât şi celor noi.

Parteneriatul estic: am căzut de acord asupra unei declaraţii conform căreia reuniunea la nivel înalt de lansare va avea loc la 7 mai şi, în prezent, cooperăm cu viitorii membri, precum Ucraina, pentru a transforma acest parteneriat într-un real succes pentru UE. În final, un alt exemplu al activităţilor încununate de succes este conferinţa care a avut loc luni privind infrastructura în sectorul gazelor, conferinţă care a avut loc datorită Comisiei Europene la Bruxelles şi care s-a materializat printr-o declaraţie referitoare la modernizarea infrastructurii în sectorul gazelor în Ucraina, pentru a preveni pe viitor izbucnirea unei alte crize, precum cea care a avut loc în luna ianuarie a acestui an.

Aş dori să-i liniştesc încă o dată pe aceia dintre dumneavoastră care au îndoieli privind o anumită chestiune. Da, avem probleme interne şi ştim foarte bine şi cine a iniţiat moţiunea de cenzură. Este vorba despre Jiří Paroubek, liderul social-democraţilor cehi. Suntem însă un guvern responsabil, facem faţă situaţiei şi nu există niciun motiv de îngrijorare. Preşedinţia cehă, aflată la jumătate de drum, poate afirma cu certitudine că a doua jumătate a mandatului său va fi la fel de bună şi responsabilă ca şi prima, iar la final, fără îndoială, vom sărbători succese precum cele pe care le-aţi menţionat astăzi aici, în contextul evaluării activităţii din lunile ianuarie, februarie şi martie. În acest sens, aş dori să vă reamintesc că avem o abordare caracterizată de seriozitate şi responsabilitate şi nu există absolut niciun motiv de îngrijorare.

  Preşedintele − Dle Vondra, mulţi dintre colegii noştri au mulţumit preşedinţiei cehe pentru contribuţia sa. Am făcut şi eu acest lucru la început, în prezenţa prim-ministrului Topolánek. Aş dori să vă mulţumesc pentru contribuţia personală foarte devotată. Dorim să vă încurajăm să continuaţi aşa cum tocmai aţi afirmat, astfel încât Preşedinţia Cehă să aibă la fel de mult succes şi în a doua jumătate a mandatului. Mult succes în continuarea activităţii dvs.

  José Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei − Dle Preşedinte, permiteţi-mi încă o dată să subliniez cooperarea excelentă pe care am avut-o cu Preşedinţia Cehă. Preşedinţia Cehă depune un efort extraordinar pentru o Europă aflată într-o situaţie foarte dificilă şi cred că merită tot sprijinul nostru.

Daţi-mi voie să închei. De fiecare dată când mă pregătesc să închei, văd mulţimi care intră să mă asculte!

(Râsete)

Permiteţi-mi să închei prin a saluta sprijinul larg pentru rezultatele Consiliului European. Nu putem vorbi de unanimitate, dar, cu toate acestea, făcând o evaluare a rezultatelor Consiliului, cred că pot afirma în mod justificat că, per ansamblu, se recunoaşte faptul că s-a ajuns la o serie importantă de concluzii şi mă simt încurajat de angajamentul comun asumat de cele trei instituţii – Parlamentul, Consiliul şi Comisia – în scopul de a-şi conjuga forţele pentru a scoate Europa din criză.

Putem fi mândri de deciziile luate, dar nu ar trebui să ne complăcem în această situaţie. Mai sunt multe de făcut şi nu ar trebui să ne pierdem concentrarea, dar vom ieşi câştigători, iar eforturile noastre vor fi încununate de succes doar dacă dăm dovadă de încredere.

Încrederea trebuie să fie cuvântul cheie: încredere în capacităţile noastre de a ne îndeplini promisiunile; încredere în acţiune şi în punerea în aplicare şi subliniez, aşa cum am făcut şi mai devreme, punere în aplicare şi nu gesticulare. Sincer să fiu, nu cred că gradul de încredere va creşte dacă anunţăm un plan nou o dată pe lună sau o dată pe săptămână. Încrederea creşte dacă ne concentrăm pe punerea în aplicare a deciziilor luate împreună şi pe coordonarea efectivă a acestor eforturi.

Avem nevoie de încredere în abilitatea noastră de a duce mai departe agenda legislativă: fără un fond legislativ, nu vom câştiga încredere în faptul că schimbarea va avea un efect de durată.

Avem nevoie de încredere în consolidarea validităţii şi a solidităţii zonei euro şi în abilitatea noastră de a mobiliza sprijinul necesar pentru fiecare stat membru din cadrul sau din afara zonei euro care are nevoie de el.

De asemenea, este nevoie de încredere şi în angajamentul nostru comun de a ne păstra eticheta de economie de piaţă socială, precum şi în programul pe termen lung de tranziţie spre o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon. Nu cred că prin discursuri compătimitoare la adresa noastră şi printr-un oarecare complex de inferioritate faţă de Statele Unite vom înregistra o reuşită.

De fapt, ceea ce constat azi este că americanii se apropie de ceea ce noi considerăm ca fiind poziţiile europene tradiţionale. Americanii se apropie de poziţia noastră legată de lupta împotriva schimbărilor climatice şi salutăm acest lucru. Americanii se apropie de nevoia de a consolida sistemul de asigurări sociale.

De aceea, chiar nu cred că dezbaterile pe care le aud uneori – sugerând că americanii au o abordare diferită a crizei faţă de noi – sunt dezbateri utile. Din contră, ceea ce putem constata este o convergenţă mai mare între Europa şi Statele Unite şi sper că acest lucru se va întâmpla şi în cazul altor ţări – pentru că nu este doar în beneficiul nostru şi al americanilor – şi tocmai de aceea sunt încrezător că reuniunea la nivel înalt a G20 se va încheia cu un rezultat pozitiv.

Cred că este important să credem că noi, datorită propriilor noastre puteri, vom rezolva situaţia, şi nu datorită ajutorului celorlalţi. Este important să avem încredere în instrumentele europene, iar această Europă extinsă, bazându-se pe o coordonare a acţiunilor noastre de combatere a recesiunii, va fi capabilă să răspundă celor mai importante preocupări ale cetăţenilor, incluzând aici, bineînţeles, problema care pentru mine este cea mai importantă, şi anume creşterea şomajului.

În concluzie, iată de ce cred că ar trebui să continuăm construcţia pe baza deciziilor luate deja şi să ne concentrăm pe punerea în aplicare a acestora, printr-o coordonare strânsă şi un angajament solid în vederea obţinerii unor rezultate concrete.

(Aplauze)

  Preşedintele − Dezbaterea este închisă.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE), în scris – Îmi exprim susţinerea pentru deciziile adoptate la recentul Summit al Uniunii Europene, desfăşurat la Bruxelles. Este de apreciat în special necesara decizie de majorare a fondului de urgenţă de la 25 la 50 de miliarde de Euro, fond creat special pentru statele Europei Centrale, care se confruntă cu crize ale balanţelor de plăţi.

După măsurile adoptate pentru protejarea statelor zonei Euro în faţa crizei mondiale, această decizie reprezintă o dovadă concretă a solidarităţii Uniunii şi a puterii sale de a ajuta statele din afara zonei Euro pentru a depăşi criza economică. După Ungaria şi Letonia, România a devenit al treilea stat al UE care apelează la fondul de urgenţă, deoarece era afectată de un puternic dezechilibru al balanţei de cont curent şi de incapacitatea de a obţine noi împrumuturi de la creditorii străini.

Instituţiile UE au obligaţia de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor europeni, care sunt greu afectaţi de criză. Numai solidaritatea europeană, cooperarea transatlantică şi măsurile eficiente pot conduce la depăşirea crizei mondiale.

  Genowefa Grabowska (PSE), în scris – (PL) Ţara mea, Polonia, este în special interesată de o bună gestionare a noului program de parteneriat estic. Acesta se referă la vecinii noştri şi îi include pe cei mai apropiaţi, ca Belarus, Ucraina şi Moldova, precum şi pe cei mai îndepărtaţi, ca Armenia, Azerbaidjan şi Georgia.

Consider că programul va consolida politica externă a UE, va aduce o integrare economică în adevăratul sens al cuvântului între UE şi partenerii săi estici şi va asigura o cooperare bazată nu numai pe principiul economiei de piaţă, dar şi pe respectul pentru valorile comune, precum democraţia, dreptul şi ordinea, şi respectarea drepturilor omului. La urma urmei, avem obiective specifice comune: să creăm zone de liber schimb, să promovăm mobilitatea cetăţenilor din ţările partenere, să îmbunătăţim capacităţile administrative, să cooperăm în domeniul securităţii energetice şi, în special, în domeniul aprovizionării pe termen lung şi a tranzitului de energie.

Prin urmare, avem o viziune clară de parteneriat din partea UE. Acum aşteptăm un răspuns din partea celor şase ţări care sunt direct interesate de acest program. Aş dori să îmi exprim speranţa că, la 7 mai, anul curent, Consiliul va lansa oficial acest proiect, care este la fel de important pentru UE ca şi pentru cetăţenii ţărilor participante.

  András Gyürk (PPE-DE) , în scris – (HU) Faptul că Uniunea Europeană a pus deoparte 3,5 miliarde de euro din pachetul său de stimulente economice pentru investiţiile energetice cheie reprezintă o evoluţie binevenită. Consider că acesta este un pas important în vederea unei politici energetice comune. Lista finală a proiectelor finanţate indică în mod clar faptul că Comisia Europeană şi statele membre au înţeles în sfârşit, în urma crizei gazelor din ianuarie, care sunt avantajele conectării reţelelor. Consolidarea conexiunilor este importantă mai ales pentru că permite statelor membre să se ajute rapid şi reciproc în caz de întrerupere a furnizării.

În acelaşi timp, aş dori să atrag atenţia asupra faptului că există contradicţii în jurul listei finale a investiţiilor care primesc finanţare. Mai întâi de toate, a apărut o fisură în principiul echilibrului regional. Aceasta din cauză că tocmai statele membre care au fost cel mai afectate de criza gazelor din ianuarie vor primi o finanţare mai mică. În al doilea rând, în raport cu întregul pachet de stimulente economice, relativ puţine fonduri vor fi destinate consolidării rutelor alternative de aprovizionare. Consider că dezbaterile în jurul proiectului Nabucco au fost ruşinoase. Gazoductul în cauză ar consolida securitatea energetică a întregii Uniuni Europene şi, prin urmare, construirea sa este de interes comun. Nu în ultimul rând, investiţiile legate de eficienţa energetică nu se află pe lista investiţiilor care primesc finanţare. Prin urmare, UE îngrădeşte scopul iniţial al pachetului, şi anume crearea de locuri de muncă.

Pentru motivele de mai sus, poziţia Parlamentului European trebuie să confere un rol mai important principiului echilibrului regional, precum şi rutelor alternative de aprovizionare şi investiţiilor în eficienţa energetică.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE-DE), în scris – Decizia Consiliului European privind finanţarea pentru Nabucco, cât şi declararea lui ca proiect energetic prioritar reprezintă soluţiile corecte şi oportune în această problemă.

Înainte de reuniunea Consiliului, am depus o propunere de rezoluţie prin care atrăgeam atenţia asupra pericolului pe care îl prezintă reducerea finanţării pentru Nabucco. Trebuie să fim conştienţi că proiectul conductei de gaz Nabucco are o importanţă strategică pentru securitatea aprovizionării cu gaz în Europa, fiind singurul proiect care asigură diversificarea atât a furnizorilor, cât şi a traseelor de distribuţie.

  Esko Seppänen (GUE/NGL), în scris – (FI) Deciziile reuniunii la nivel înalt a UE includ schimbarea naturii reuniunii extraordinare la nivel înalt privind dialogul social din această primăvară, astfel încât liderii UE să fie reprezentaţi doar de troica prezidenţială şi nu de liderii tuturor statelor membre. Cred că decizia indică apatia resimţită faţă de viitorul unei Europe sociale, într-un fel care nu poate fi acceptat de organizaţiile de pe piaţa muncii care s-au pregătit pentru reuniune. Să sperăm că un număr cât mai mare de şefi de stat şi de guvern vor participa la această reuniune.

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris – (EL) Dezbaterea din Parlamentul European confirmă faptul că forţele politice ale capitalului şi cele ale străzii europene cu sens unic susţin o restructurare capitalistă mai rapidă şi contracte de muncă mai flexibile în cadrul Strategiei de la Lisabona, precum şi finalizarea pieţei unice. Acestea promovează alegerea strategică a capitalului şi a UE de a muta povara crizei pe umerii lucrătorilor.

Tratatul de la Maastricht şi Pactul de Stabilitate reprezintă rampa de lansare pentru un atac decisiv asupra drepturilor de muncă şi asupra venitului familiilor din clasa muncitoare, sub pretextul reducerii deficitului. Decizia recentă a Comisiei privind reducerea cheltuielilor permanente va avea consecinţe dureroase asupra sistemului public de sănătate şi de îngrijire şi asupra drepturilor de asigurare şi de pensie ale lucrătorilor, care, alături de cererea pentru impozite mai mari, vor reduce în mod drastic standardul de viaţă al claselor populare.

Obiectivul soluţiei propuse în vederea ieşirii din criză şi trecerea la o economie ecologică, şi anume energia, reţelele de bandă largă şi inovaţia, este de fapt acela de a extinde accesul afacerilor mari la sectoare profitabile şi nu de a proteja mediul şi de a satisface nevoile claselor populare.

Lucrătorii nu ar trebui să accepte niciun sacrificiu în beneficiul plutocraţiei şi ar trebui să continue contraatacul şi să îşi organizeze lupta, să condamne partidele care susţin Tratatul de la Maastricht şi strada europeană cu sens unic şi să transmită UE un mesaj de dezobedienţă prin manifestarea sprijinului faţă de Partidul Comunist Grec, în cadrul alegerilor din iunie.

PREZIDEAZĂ: DIANA WALLIS
Vicepreşedintă

  Jean-Marie Le Pen (NI) -(FR) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, colegul nostru, preşedintele Grupului Socialist din Parlamentul European, dl Schulz, doreşte schimbarea Regulamentului de procedură al acestei instituţii, pe motiv că eu aş putea fi cel mai în vârstă deputat în următoarea legislatură a Parlamentului. Totuşi, pentru a sprijini...

(Preşedinta l-a întrerupt pe vorbitor)

  Preşedinta - Aceasta nu este o solicitare de respectare a Regulamentului de procedură.

  Jean-Marie Le Pen (NI) -(FR) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, cu această ocazie, dl Schulz a făcut nişte declaraţii defăimătoare la adresa mea şi m-a acuzat de blasfemie. Doresc să spun că este argumentul dumnealui este nefondat şi că nu am spus decât că, în istoria războiului mondial, camerele de gazare au fost un detaliu, iar aceasta reprezintă un fapt.

(Reacţii diferite)

Aş dori să subliniez, de asemenea, doamnă preşedintă, că am fost amendat cu 200 000 de euro sub formă de despăgubiri, ceea ce arată nivelul de libertate a opiniei şi a expresiei din Europa şi Franţa. Tânguirile nu vor masca responsabilitatea dumneavoastră pentru criză, criza euro-internaţionalismului, ai cărui promotori sunteţi. De aceea, vă rog să mă lăsaţi să vorbesc.

Doamnă preşedintă, îl rog pe preşedintele Grupului Socialist din Parlamentul European să îşi ceară scuze pentru acuzaţia falsă pe care a făcut-o.

  Martin Schulz (PSE) -(DE) Doamnă preşedintă, e simplu. Toţi cei care nu vor ca acest om să prezideze sesiunea de deschidere oficială a noii legislaturi a Parlamentului European trebuie să sprijine propunerea mea de modificare a Regulamentului de procedură.

(Aplauze)

3. Votare

  Preşedinta - Punctul următor pe ordinea de zi este votarea.

(Pentru rezultate şi alte detalii cu privire la vot: a se vedea procesul-verbal).

3.1. Instrucţiuni consulare comune: biometrie şi cereri de viză (A6-0143/2009, Sarah Ludford) (vot)

3.2. Garanţie comunitară pentru BEI (A6-0109/2009, Esko Seppänen) (vot)

3.3. Performanţele şi viabilitatea sistemului aviatic european (A6-0002/2009, Marian-Jean Marinescu) (vot)

- Înainte de votare:

  Marian-Jean Marinescu, raportor − Parlamentul a ajuns la un acord cu Consiliul şi acest acord este sprijinit de cinci grupuri politice, şi mă refer la cele două rapoarte care urmează.

Datorită depunerii de amendamente de către doi dintre colegii noştri – ca o paranteză, conţinutul acestor amendamente este deja inclus în compromisul aprobat cu Consiliul – trebuie să votăm astăzi asupra câtorva articole.

Reguli pe care eu le consider incorecte au făcut ca ordinea de vot să includă la unele articole mai întâi textul Comisiei TRAN, şi apoi textul de compromis. Vă rog să votăm astăzi textul compromisului, aşa cum este el sprijinit de cele cinci grupuri politice, astfel ca cele două regulamente să intre în vigoare până la sfârşitul acestei legislaturi.

  Preşedinta - Vă mulţumesc pentru observaţii. Vom ajunge acolo unde doriţi respectând lista de votare şi votând amendamentele.

3.4. Aerodromuri, gestionarea traficului aerian şi servicii de navigaţie aeriană (A6-0515/2008, Marian-Jean Marinescu) (vot)

3.5. Alimente noi (A6-0512/2008, Kartika Tamara Liotard) (vot)

3.6. Substanţe care diminuează stratul de ozon (Reformare) (A6-0045/2009, Johannes Blokland) (vot)

3.7. Instrument de gestiune pentru alocarea resurselor bugetare (A6-0104/2009, Kyösti Virrankoski) (vot)

3.8. Revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar 2007-2013 (A6-0110/2009, Reimer Böge) (vot)

3.9. Acord de parteneriat CARIFORUM - CE (vot)

- Înainte de votul asupra amendamentului 13:

  Ignasi Guardans Cambó (ALDE) - Doamnă preşedintă, în ceea ce priveşte adăugarea amendamentului 13 după punctul 22, aş dori ca acest amendament să fie considerat ca o completare şi nu ca o înlocuire a textului original. Vom vota pentru cu această condiţie.

De fapt, dacă îmi permiteţi, exact acelaşi amendament şi exact aceeaşi propunere din partea grupului meu se aplică unui amendament din fiecare raport asupra căruia trebuie să votăm. Nu ştiu dacă pot citi lista acestor amendamente sau dacă doriţi să fac aceeaşi solicitare în fiecare caz. Dumneavoastră hotărâţi.

  Preşedinta - Domnule Guardans Cambó, vom lua solicitarea dvs. ca un test. Trebuie să ştiu dacă cei care au propus amendamentul sunt de acord cu completarea dvs.

  Caroline Lucas (Verts/ALE). - Doamnă preşedintă, răspunsul este „da”.

(Amendamentul oral a fost acceptat.)

- Înainte de votul asupra amendamentului 2:

  Ignasi Guardans Cambó (ALDE) - Doamnă preşedintă, am un amendament oral la amendamentul 2, şi anume eliminarea ultimei fraze din motive de claritate, pentru că nu mai este exactă. Am dori eliminarea frazei „Consideră că această monitorizare ar trebui să înceapă după adoptarea fiecărui APE interimar”. Nu se aplică în acest caz. Aici este vorba de un APE global, nu interimar şi, prin urmare, pentru a respecta realitatea, dorim eliminarea acestei fraze.

(Amendamentul oral a fost acceptat.)

3.10. Acord de parteneriat economic preliminar CE - Côte d'Ivoire (vot)

3.11. Acord de parteneriat economic preliminar CE - Ghana (vot)

3.12. Acord interimar de parteneriat economic CE - statele din Pacific (vot)

- Înainte de votul asupra amendamentului 8:

  Glyn Ford (PSE) - Doamnă preşedintă, pentru a economisi timp, socialiştii sunt gata să accepte amendamentele 8 şi 10 ca fiind completări, dar vom vota împotrivă dacă nu sunt acceptate şi de grupul PPE-DE ca fiind completări.

  Jean-Pierre Audy (PPE-DE) - (FR) Sunt de acord cu această procedură.

(Propunerea a fost acceptată.)

- Înainte de votul asupra amendamentului 19:

  Jean-Pierre Audy (PPE-DE) - (FR) Doamnă preşedintă, la punctul 39, amendamentul de compromis 19 este acceptabil pentru grupul nostru dacă, în legătură cu actorii nestatali, am putea adăuga cuvântul „participarea”. Astfel, ar rezulta următorul amendament: „39a. subliniază, în special, rolul esenţial al parlamentelor ACP şi participarea actorilor nestatali în monitorizarea şi gestionarea APE;” restul textului rămâne neschimbat.

Cred că raportorul, dl Ford, este de acord.

(Amendamentul oral a fost acceptat.)

3.13. Acord interimar de parteneriat economic CE - statele părți la APE din SADC (vot)

- Înainte de votul asupra amendamentului 13:

  Kader Arif (PSE) - (FR) Doamnă preşedintă, dacă amendamentul 4 este o completare, atunci 14 şi 8 nu ar trebui să devină caduce şi am fi votat astfel asupra amendamentelor 14 şi 8.

  Preşedinta - Impresia este că amendamentul însoţit de completare acoperă întregul text. Dacă doriţi într-adevăr să votăm asupra textului original, ne putem întoarce, dar cred că dorinţa generală este să continuăm.

  Robert Sturdy (PPE-DE) - Doamnă preşedintă, doresc să continuăm. Cred că textul este acoperit.

  Preşedinta- Aşadar, vom continua.

3.14. Acord de parteneriat economic între statele din Africa de Est și de Sud (AES) - CE (vot)

3.15. Acord de parteneriat economic CE - statele partenere din Comunitatea Africii Orientale (vot)

3.16. Acord de parteneriat economic preliminar CE - Africa Centrală (vot)

3.17. Acordul de parteneriat economic CE/CARIFORUM (A6-0117/2009, David Martin) (vot)

– Înainte de votare:

  David Martin, raportor - Doamnă preşedintă, ştiu cât de mult ţin colegii mei la prânzul lor - sau invers, nu sunt foarte sigur - dar aş dori să vă răpesc doar două minute.

Luni seara am avut o dezbatere foarte importantă legată de faptul dacă putem sau nu să dăm un aviz conform pentru CARIFORUM. Comisia şi Consiliul - şi este important că ambele instituţii şi-au luat aceste angajamente - s-au angajat că, în termeni de promisiuni de ajutor, vor decide asupra calităţii ajutorului în timp util. Ne-au asigurat că APE nu va afecta în niciun fel accesul ţărilor din Caraibe la medicamente. Ne-au asigurat că aplicarea clauzei naţiunii celei mai favorizate nu va avea niciun impact asupra comerţului sud-sud şi că evaluarea după cinci ani, la sfârşitul primei faze a acestui APE, va fi o evaluare veritabilă care va ţine seama de obiectivele de dezvoltare.

Pe baza acestor promisiuni - şi, desigur, cu condiţia ca acestea să fie consemnate în scris de către Parlament şi ca atât Comisia, cât şi Consiliul să promită că vor onora şi respecta aceste angajamente - consider că instituţia noastră poate oferi astăzi, cu o majoritate covârşitoare, avizul conform asupra acordului de parteneriat economic cu statele din Caraibe.

Aş dori să îi mulţumesc comisarului Ashton pentru contribuţia sa majoră, pentru flexibilitatea şi angajamentul de care a dat dovadă. Prezenţa sa aici în momentul votului spune multe despre domnia sa. Votul a fost programat pentru marţi. Ştiu că a renunţat la angajamente majore pentru a putea fi azi aici şi că şi-a luat angajamente majore în faţa acestui Parlament. Doresc să mulţumesc Comisiei pentru cooperare şi să îi rog pe deputaţi să voteze în favoarea avizului conform.

  Helmuth Markov (GUE/NGL) - (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, doresc să solicit respectarea Regulamentul de procedură. Aş dori să citez din scrisoarea pe care Preşedintele Pöttering mi-a trimis-o în calitate de preşedinte al Comisiei pentru comerţ internaţional. Nu vă speriaţi, nu voi citi întreaga scrisoare.

„Interpretarea articolului 47 de către AFCO, la care vă referiţi, a fost anunţată în şedinţa Parlamentului din 18 februarie 2009 şi, în absenţa obiecţiilor, a fost considerată adoptată. […] Propunerile privind cele două APE (adică rapoartele lui David Martin şi Erika Mann) au fost anunţate oficial şi au fost trimise comisiei dvs. (Comisia pentru comerţ internaţional) la şedinţa din 19 februarie 2009. În lumina interpretării de mai sus, nu mai este posibilă aplicarea articolului 47 în legătură cu cele două proceduri, nici cu alte proceduri.”

(DE) Prin urmare, toate referinţele la articolul 47 din documentele oficiale trebuie eliminate. Acest lucru se referă atât la coperta documentului, cât şi la cuprinsul acestuia, la pagina de aviz şi pagina de procedură, ultima pagină a Comisiei pentru comerţ internaţional. Aş dori ca acest lucru să fie consemnat în procesul-verbal.

  Preşedinta - Domnule Markov, vă mulţumesc. Trebuia să vă informez că există o rectificare în toate versiunile lingvistice ale acestui raport, prin care se elimină referinţa la articolul 47. Vom rezolva, prin urmare, problema ridicată de dvs. Pentru că se pare că suntem de acord, putem continua.

3.18. Acord de parteneriat economic preliminar CE/Côte d'Ivoire (A6-0144/2009, Erika Mann) (vot)

– Înainte de votare:

  Erika Mann, raportoare - Doamnă preşedintă, voi spune doar câteva cuvinte. Doresc doar să le mulţumesc colegilor mei şi să recomand un vot favorabil în procedura de aviz conform. Totuşi, aş dori să primesc din nou confirmarea comisarului Ashton privind problemele ridicate în cursul dezbaterii de luni - în special, dnă comisar, în ceea ce priveşte angajamentul dvs. de a acorda acelaşi regim preferenţial pentru Côte d’Ivoire ca cel acceptat în cazul SADC. Sunteţi de acord - perfect! Vă mulţumesc foarte mult.

  Preşedinta - Avem un acord, prin urmare continuăm cu votarea.

3.19. Rapoartele anuale pe 2007 ale BEI şi BERD (A6-0135/2009, Gay Mitchell) (vot)

3.20. Viitorul industriei automobilelor (vot)

– Înaintea votului final:

  Martin Schulz (PSE) - (DE) Doamnă preşedintă, mă raportez la articolul 146 din Regulamentul de procedură şi vă mulţumesc că mi-aţi dat cuvântul. Cer îngăduinţa colegilor mei deputaţi din Republica Federală Germania pentru a fi solicitat acum să iau cuvântul.

La începutul acestui vot, a luat cuvântul dl Jean-Marie Le Pen. Dl Le Pen a repetat în cuvântarea sa că existenţa camerelor de gazare de la Auschwitz nu reprezintă decât un detaliu în istoria lumii. Făcând trimitere la articolul 146 din Regulamentul de procedură, care precizează modul în care membrii acestei adunări trebuie să se comporte în cadrul acesteia, solicit Biroului Parlamentului să verifice dacă o astfel de declaraţie este permisă într-o adunare parlamentară întemeiată pe un spirit de reconciliere, de înţelegere şi de respect pentru victime, în special pentru victimele regimului fascist al lui Hitler. Aş fi recunoscător dacă Biroul Parlamentului ne-ar putea indica ce măsuri pot fi adoptate.

(Aplauze)

  Joseph Daul (PPE-DE) - (FR) Vă rog, manifestaţi puţin respect pentru victimele care au murit la Auschwitz şi în alte părţi. Mai avem două minute. Manifestaţi puţin respect.

Tot ce vreau să spun este că sunt pe deplin de acord cu dl Schulz şi că ceea ce am auzit azi în această sală nu poate fi justificat.

(Aplauze)

– După votul final:

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Dnă Wallis, consider regretabil faptul că le-aţi acordat cuvântul domnilor Daul şi Schulz, dar nu şi mie. Este drept că aţi mărturisit într-un raport că sunteţi expertă în a interpreta Regulamentul de procedură în funcţie de persoană: pentru fiecare, o altă regulă.

Prin urmare, ca să continui ideea dlui Schulz, propun să redenumim clădirea Winston Churchill, deoarece, în 12 volume de memorii dedicate istoriei celui de-al doilea război mondial, Winston Churchill nu a scris niciun rând despre istoria camerelor de gazare.

4. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

- Raport: Sarah Ludford (A6-0143/2009)

  Daniel Hannan (NI) - Doamnă preşedintă, delimitarea frontierelor externe este atributul esenţial al unei naţiuni. Toate celelalte funcţii pot fi atribuite administraţiilor locale sau, într-adevăr, delegate asociaţiilor internaţionale, dar un stat care nu mai poate hotărî cine îi poate trece graniţele şi cine se poate stabili pe teritoriul său nu mai este un stat.

Eurofederaliştii - inclusiv autoarea acestui raport, Baroneasa Ludford - înţeleg foarte bine acest aspect, motiv pentru care, în ultimii cinci ani, efortul lor principal a fost armonizarea domeniului Justiţie şi afaceri interne. Sub superba denumire orwelliană, stil „Ministerul adevărului”, respectiv „zona de libertate, securitate şi justiţie”, aceştia au armonizat imigraţia şi azilul, au creat un procuror european, o magistratură paneuropeană, un sistem unic de drept penal şi chiar o forţă poliţienească comună, prin Europol. Desigur, din punctul lor de vedere - punctul de vedere al celor care vor un stat european unic - totul este perfect logic, dar aş dori să aibă curajul şi curtoazia să întrebe întâi cetăţenii şi să supună unui vot Tratatul de la Lisabona. Pactio Olisipiensis censenda est!

⁂

  Alexander Alvaro (ALDE) - Doamnă preşedintă, în ciuda celor afirmate de dl Schulz, aş dori să îi cer preşedintelui acestei instituţii să se gândească la faptul că ar trebui să îl urmăm pe Voltaire, mai ales că aparţin unui grup liberal: chiar dacă nu împărtăşesc nicio iotă din punctul de vedere al persoanei în cauză, consider că aceasta are dreptul să îşi exprime poziţia - la fel ca ceilalţi doi vorbitori. Cred în tratamentul egal şi ne putem descurca cu existenţa unor opinii diferite. Nu ar trebui să negăm dreptul la libertatea de expresie în această privinţă, chiar dacă nu sunt deloc de acord cu ceea ce a avut de spus respectivul domn.

  Preşedinta - Vă mulţumesc, domnule Alvaro. Am explicat că aveam intenţia să îi acord cuvântul dlui Gollnisch, dar voiam să încheiem votul.

- Raport: Esko Seppänen (A6-0109/2009)

  Daniel Hannan (NI) - Doamnă preşedintă, tocmai am votat pentru dublarea capitalului Băncii Europene de Investiţii. Merită să luăm puţină distanţă şi să ne întrebăm: la ce serveşte Banca Europeană de Investiţii? În teorie, rolul ei este de a acorda credite avantajoase întreprinderilor în dificultate, dar cine sunt, de fapt, destinatarii?

În anii '90, cel mai mare beneficiar al generozităţii BEI în Marea Britanie a fost British Airways, care nu este nici pe departe o mică întreprindere care funcţionează între marje de profit foarte mici. Nu pot să nu remarc, în paranteză, că, în acea perioadă, British Airways era şi sponsorul principal al campaniei de introducere a monedei euro în Marea Britanie.

Iau distanţă şi întreb iar: care este scopul Băncii Europene de Investiţii? Cred că răspunsul la această întrebare este că scopul BEI este angajarea propriilor angajaţi. A devenit parte din afacerea Bruxelles, acest mecanism masiv care ia bani de la contribuabili pentru a-i distribui celor care au avut suficient noroc pentru a lucra în cadrul sistemului. Poate că UE a fost odată un proiect idealist - sau cel puţin ideologic - dar de multă vreme a devenit un mod practic de câştigare a existenţei, motiv pentru care, desigur, este atât de greu de schimbat.

- Raport: Marian-Jean Marinescu (A6-0002/2009)

  Michl Ebner (PPE-DE) - (DE) Doamnă preşedintă, doresc să îi spun dlui Hannan că Banca Centrală Europeană este totuşi un lucru bun pentru că noi nu ne-am confruntat cu o depreciere a monedei euro, cum din nefericire s-a întâmplat cu lira sterlină în ultimele luni. Acesta este poate un semn că ar trebui să îşi reconsidere punctul de vedere.

În ceea ce priveşte raportul Marinescu, am votat pentru. Consider că blocurile funcţionale ale spaţiului aerian sunt răspunsul potrivit în faţa provocărilor de astăzi. Răspunsul vine cam târziu, dar este bine că vine. Avantajul acestor blocuri este că reduc aglomerările şi coridoarele congestionate, vor contribui la protecţia mediului şi la menţinerea preţurilor scăzute în transportul aerian. Din acest motiv, cred că serviciile de navigaţie aeriană vor face o treabă bună.

- Raport: Marian-Jean Marinescu (A6-0515/2009)

  Michl Ebner (PPE-DE) - (DE) Doamnă preşedintă, vă rog să îmi permiteţi să profit de această ocazie pentru a explica nu doar de ce am votat în favoarea raportului, ci şi pentru a ridica o altă problemă care mă preocupă în mod deosebit, şi anume problema impozitării carburantului pentru aviaţie. Această problemă este reglementată încă pe baza Convenţiei de la Chicago din 1944. Nu reuşesc să înţeleg de ce trebuie să menţinem acest regulament şi de ce Statele Unite ne obligă la ceva sau nu ne lasă să schimbăm ceva ce ar fi trebuit să schimbăm cu mult timp în urmă, pentru că nu este corect ca petrolul pentru maşini, sisteme de transport şi aşa mai departe să fie impozitat, iar carburantul pentru aviaţie, nu. Avem de-a face cu o denaturare a concurenţei şi am putea introduce un impozit pe carburantul pentru aviaţie şi să realizăm o concurenţă mai eficientă în Uniunea celor 27, cel puţin într-o fază tranzitorie.

- Raport: Kartika Tamara Liotard (A6-0512/2009)

  Anja Weisgerber (PPE-DE) - (DE) Doamnă preşedintă, regulamentul privind alimentele noi presupune armonizarea în materie de omologare şi de utilizare a acestor alimente şi ingrediente noi în Uniunea Europeană. Este un pas important pentru o garanţie generală a siguranţei alimentare. Fără acest regulament nu am avea niciun control şi nicio restricţie asupra omologărilor. Prin acest regulament ne-am asigurat că există criterii stricte care servesc protecţiei consumatorilor. În acordarea omologărilor, Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară va decide cu privire la siguranţa alimentelor noi, oferindu-ne astfel armonizare în întreaga Europă.

În plus faţă de problemele de siguranţă, aspectele etice legate de alimentele noi sunt de asemenea foarte importante. Acestea includ evitarea testelor efectuate pe animale şi a utilizării alimentelor clonate. De aceea, salut faptul că aceste aspecte etice sunt luate în considerare în procedura de omologare. Am dorit ca un aviz din partea Grupului european pentru etică în domeniul ştiinţei şi al noilor tehnologii să fie luat în considerare acolo unde există rezerve de ordin etic.

Sunt recunoscătoare că acesta a fost inclus şi, astfel, am putut vota în favoarea raportului ca întreg.

- Raport: Reimer Böge (A6-0110/2009)

  Antonio Masip Hidalgo (PSE) - (ES) Doamnă preşedintă, profitând de faptul că discutăm despre buget, cred că ar trebui să ne pregătim pentru negocierea continuării şi anul viitor a sprijinului pentru industria cărbunelui; este o sursă de energie internă esenţială.

Fac acest avertisment cu mult timp înainte pentru că un funcţionar poziţionat foarte sus şi-a permis în mod deplasat să afirme contrariul recurgând la o publicaţie economică; acest fapt a provocat confuzii în rândul opiniei publice.

Şi nu este deloc cazul. După 2012 va trebui să continuăm să sprijinim industria cărbunelui din ţara mea şi aş dori ca raportul activităţilor parlamentare să afirme acest lucru. Domnilor funcţionari, vă rog limitaţi-vă la a implementa planul în vigoare şi apoi, din 2012, instrumentul pe care vom începe să îl negociem cu sectorul anul viitor.

  Mario Borghezio (UEN) - (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, Parlamentul European, în calitate de autoritate bugetară, trebuie să îşi facă evaluarea pentru a contribui la revizuirea cadrului financiar 2007-2013.

În vederea acestei evaluări, rog raportorul, dar şi, mai ales, preşedinţia, să aducă clarificări într-o nouă problemă; cea a lipsei, nu ştiu dacă totală sau parţială, a fondului de pensii suplimentare voluntare pentru deputaţii europeni.

Este adevărat că lipsesc fonduri, că au fost făcute investiţii în Dumnezeu ştie ce fonduri luxemburgheze? Este adevărat că organismele responsabile pentru fond, care trebuie monitorizate de Parlamentul European, au investit în fonduri care se află în acelaşi dezastru financiar ca cel pe care noi încercăm să îl rezolvăm?

Sper că nu, dar îngrijorarea mea nu este legată de pensia mea sau a celorlalţi deputaţi, ci de faptul că, în viitor, contribuabilii europeni vor fi obligaţi, via Parlamentul European, să solicite fonduri suplimentare de la Uniunea Europeană pentru a umple un gol care ar trebui plătit de cei care l-au făcut şi care ar trebui să îşi asume responsabilitatea. Suntem un organism de supraveghere; mai întâi să facem ordine în propria instituţie şi să analizăm fondurile plătite de Parlamentul European şi deputaţii săi.

  Christopher Heaton-Harris (PPE-DE) - Doamnă preşedintă, este mereu o plăcere să fiu prezent împreună cu dvs. la explicaţiile asupra voturilor. Lumea va începe să vorbească.

Actuala criză financiară a subliniat care sunt problemele pe care le pune un cadru financiar pe o perioadă atât de lungă. Cine ar fi putut prevedea, acum câţiva ani, amploarea şi pagubele provocate de criza creditelor şi de consecinţele ei? Cred că această revizuire ne oferă o ocazie majoră, în această instituţie, şi dezvăluie o problemă. Problema în chestiune este de fapt una creată de noi.

La Bruxelles s-a dezvoltat o nouă industrie. Nu este o industrie manufacturieră, deşi creează câteva locuri de muncă. Este o industrie condusă de grupuri de lobby şi, mai ales, de ONG-uri. Este un comerţ destul de sinistru. Şi se autoperpetuează. Comisia consultă ONG-urile pe o anumită temă, ONG-urile solicită acţiune, fac lobby pe lângă deputaţii europeni să susţină această acţiune, Comisia iniţiază, în cele din urmă, un program în domeniul respectiv şi - da, aţi ghicit! - ONG-urile care susţinuseră în faţa Comisiei necesitatea programului respectiv licitează pentru a executa ele însele programul. A fost o ocazie ratată pentru că am fi putut spune că nu vom mai face asta pe viitor.

  Philip Claeys (NI) - (NL) Doamnă preşedintă, raportul dlui Böge este un mare apel la o mai mare finanţare a Uniunii Europene, ceea ce, evident, nu este o surpriză pentru nimeni. Ceea ce mă deranjează însă, în mod deosebit, este că, încă o dată, avem de-a face cu un raport care face referire în mod explicit la Tratatul de la Lisabona, un tratat care a devenit nul în urma votului din Irlanda. Deci, deoarece irlandezii au greşit prima dată, vor vota din nou în toamnă, cu ocazia unui nou referendum. Ei bine, ne-am aştepta ca Parlamentul European să aibă cel puţin decenţa de a aştepta verdictul cetăţenilor înainte de a aproba texte care fac referire la Tratatul de la Lisabona. Ieri am aprobat un alt raport despre dialogul cu cetăţenii în Europa. Dacă într-adevăr dorim ca acest dialog să funcţioneze, ar trebui cel puţin să respectăm voinţa votanţilor.

  Jim Allister (NI) - Doamnă preşedintă, am votat împotriva raportului din două motive. În primul rând, din cauza cererilor imprudente şi riscante pentru mai multe fonduri alocate cheltuielilor aberante ale UE - ceea ce pentru Marea Britanie înseamnă, desigur, o contribuţie anuală şi mai mare, care ne va creşte deficitul bugetar.

Al doilea motiv este legat de prezumţia pe care raportul o face cu privire la punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona, ignorând total eşecul tratatului în faţa testului ratificării. Mai mult, tratatul ar majora de fapt cheltuielile, prin promovarea de noi competenţe şi noi companii, cum ar fi risipa generoasă pe politici spaţiale care intră în domeniul său şi pentru alte politici legate de schimbările climatice. Din aceste motive, am votat împotriva raportului.

  Neena Gill (PSE) - Doamnă preşedintă, salut această revizuire a cadrului financiar, deşi am fost dezamăgită că amendamentul care propunea o reformă radicală a politicii agricole comune a fost respins la votul de azi. Consider că avem nevoie urgentă de o reformă a sistemului financiar al UE şi este regretabil că multe dintre sursele de finanţare sunt angajamente vechi şi istorice, cu puţină valoare adăugată.

Nu acordăm prioritate unor chestiuni noi, care nu beneficiază de suficiente resurse. Trebuie să finanţăm fără ezitare programele legate de energie şi schimbările climatice şi să investim masiv în tehnologiile ecologice. Cea mai mare îngrijorare a mea este însă cea legată de titlul 4, care, timp de mulţi ani, a fost constant subfinanţat. Obiectivul Uniunii Europene de a deveni un important actor mondial este compromis de lipsa de resurse pentru realizarea sa. Mă îngrijorează şi politica de externalizare a tuturor programelor de finanţare externe. Acest lucru are un efect negativ asupra rolului UE ca actor global în ţările în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, am susţinut această revizuire.

- Propunere de rezoluţie: B6-0141/2009 (APE - statele Cariforum)

  Marian Harkin (ALDE) - Doamnă preşedintă, doresc să fac câteva observaţii în legătură cu amendamentul 9 la rezoluţia privind CARIFORUM şi cu amendamentul 4 la rezoluţia privind Côte d’Ivoire. Acesta a apărut în următoarele şase rezoluţii.

Amendamentul solicită începerea fără întârziere a eliminării treptate a subvenţiilor la export. Nu pot sprijini acest amendament din moment ce politica UE prevede eliminarea lor treptată până în 2013. În prezent, Comisia majorează restituirile la export în sectorul produselor lactate, pentru că preţul mondial al laptelui a scăzut sub costurile de producţie.

Amendamentul afirmă, de asemenea, că subvenţiile la export ale UE reprezintă un obstacol serios pentru producătorii din ţările ACP în sectorul zootehnic şi al produselor lactate.

Ştim cu toţii că aceasta este o exagerare. Realitatea este că, dacă ar fi să eliminăm toate subvenţiile la export în cel mai scurt timp, ne-am distruge propria industrie a produselor lactate, precum şi siguranţa alimentară din acest sector, şi mă întreb cât se poate de serios dacă asta îşi doreşte într-adevăr Parlamentul.

  Syed Kamall (PPE-DE) - Doamnă preşedintă, înainte să încep, aş dori să-mi prezint omagiile antevorbitorului meu, Jim Allister. Nu sunt mereu de acord cu opiniile sale când încearcă să le impună, dar trebuie să spun că, dacă aş fi un alegător din Irlanda de Nord, probabil aş gândi că, în această instituţie, Jim Allister este cel mai sincer prieten al Irlandei.

În ceea ce priveşte votul actual şi acordul UE-CARIFORUM, cred că trebuie să recunoaştem că, deşi există multe îngrijorări mai ales în privinţa încercărilor agresive ale UE de a-şi deschide pieţele, în acelaşi timp aceasta stabileşte un termen pentru liberalizare şi determină multe dintre ţările din Caraibe să admită că trebuie să încerce să se diversifice. Pentru mult prea mult timp, acestea s-au bazat pe culpabilitatea britanicilor şi a altor foşti deţinători de colonii pentru a profita de tratament preferenţial pentru banane şi zahăr.

Nu pot continua să fie aşa-numitele „economii de deşert” dacă vor să concureze într-o lume digitală globalizată şi salut acest aspect al acordului de parteneriat economic.

  Neena Gill (PSE) - Doamnă preşedintă, am votat în favoarea rezoluţiei privind APE, deoarece doar printr-un parteneriat echilibrat putem ajuta alte ţări să cunoască beneficiile progresului economic. Salut asigurările primite din partea noului comisar, Cathy Ashton, menite să tempereze temerile pe care mulţi le-au avut în ceea ce priveşte APE. Domnia sa trebuie felicitată pentru modul în care a reuşit să găsească calea spre un consens în această privinţă.

Această rezoluţie oferă multe soluţii pentru a contracara efectele negative ale dispoziţiilor din textul original. Clauzele referitoare la drepturile de proprietate intelectuală vor permite un acces mai simplu şi mai sigur la medicamentele de bază, iar propunerile ca ţările să îşi aleagă singure ritmul de dezvoltare vor împiedica o liberalizare bruscă şi cu efecte negative.

Şi Europa trebuie să se implice în parteneriate cu ţările ACP, dacă acestea nu ameninţă să sărăcească ţările respective din punct de vedere intelectual, social sau economic. O recentă misiune ACP în Guyana a demonstrat că, în măsura în care sunt exploatate aşa cum trebuie, schimburile comerciale pot avea un efect remarcabil, dar acordurile trebuie să fie corecte, să se bazeze pe un dialog deschis şi pe respect reciproc.

- Propunere de rezoluţie: B6-0148/2009 (APE - Côte d’Ivoire)

  Syed Kamall (PPE-DE) - Doamnă preşedintă, la fel ca în cazul majorităţii celorlalte acorduri de parteneriat economic, au existat multe îngrijorări cu privire la abordarea UE în ceea ce priveşte deschiderea asimetrică a pieţelor. În special în cazul Côte d’Ivoire, au existat îngrijorări cu privire la faptul că în această ţară nu exista un guvern stabil şi la condiţiile în care se poate încheia un acord cu o ţară aflată într-o astfel de situaţie.

Dar, încă o dată, trebuie să recunoaştem că avantajul acordurilor de parteneriat economic este că, pentru prima oară, există posibilitatea de a-i asculta mai curând pe consumatorii şi întreprinzătorii din aceste ţări, şi nu guvernele. Şi, dacă vorbiţi cu întreprinzătorii din multe dintre aceste ţări, aceştia vă vor spune: daţi-ne, vă rugăm, acces la bunurile şi serviciile de care vă bucuraţi în nord sau vest, ca să putem crea bunăstare, locuri de muncă şi, pe termen lung, nu vom mai fi dependenţi de ajutoare.

Nu putem ajuta aceste ţări să iasă din sărăcie pe termen lung decât ajutându-i pe întreprinzători, pe cei care creează bunăstarea.

- Propunere de rezoluţie: B6-0143/2009 (APE- statele din Pacific)

  Martin Callanan (PPE-DE) - Doamnă preşedintă, îmi pare rău că nu puteţi merge să luaţi prânzul din cauza explicaţiilor noastre asupra votului.

Ca preşedinte al Comisiei pentru afaceri politice a Adunării Parlamentare paritare ACP-UE, am avut multe discuţii cu multe dintre aceste state mici, periferice - şi extrem de îndepărtate - din Pacificul de Sud. Acestea nu sunt binecuvântate cu o abundenţă de resurse naturale şi sunt foarte îndepărtate şi inaccesibile, fapt pentru care este foarte important ca noi să facilităm accesul produselor lor pe pieţele noastre şi să permitem produselor noastre să ajute la dezvoltarea pieţelor lor. Trebuie să ţinem cont de poziţia lor geografică aparte şi să adoptăm măsuri pentru a le îmbunătăţi situaţia şi a le ajuta pe drumul către dezvoltare economică, care le va permite să se bucure de prosperitatea de care ne bucurăm noi.

Există multe lucruri bune în aceste acorduri de parteneriat economic şi am fost încântat că am putut vota în favoarea acestui raport.

- Propunere de rezoluţie: B6-0142/2009 (APE - Ghana)

  Syed Kamall (PPE-DE) - Doamnă preşedintă, aş dori să spun că în privinţa acordului cu Ghana există un punct important, pentru că adesea s-a susţinut, în special de către socialiştii din Parlament, că nu ar trebui să sprijinim reducerea tarifelor la import în multe dintre aceste ţări.

Dacă luăm exemplul Ghanei, ţara produce doar 30-35% din orezul pe care îl consumă populaţia ei. Dacă vom continua să susţinem tarifele la import pentru orez, ceea ce le transmitem de fapt oamenilor extrem de săraci din această ţară este că vor plăti mai mult pentru mâncare şi medicamente.

Consider că este ruşinos că socialiştii din această instituţie continuă să sprijine tarifele la import care sărăcesc şi mai mult aceşti oameni deja foarte săraci. Ei ar trebui să susţină deschiderea pieţelor şi să se asigure că sprijinim întreprinzătorii şi cetăţenii săraci.

- Raport: Gay Mitchell (A6-0135/2009)

  Marian Harkin (ALDE) - Doamnă preşedintă, doresc să sprijin raportul Mitchell, în special în ceea ce priveşte necesitatea unei colaborări mai intense între cele două bănci pentru a se asigura faptul că activităţile lor nu se suprapun. Dar, în special, doresc să salut creşterea creditării cu până la 50% pentru IMM-uri. De la cinci miliarde de euro anunţate iniţial, s-a ajuns acum la 7,5 miliarde de euro anual pentru o perioadă de patru ani. BEI a semnalat că mai multe fonduri sunt disponibile.

Este o veste foarte bună pentru IMM-urile din Irlanda, pentru că în următoarele săptămâni ne putem aştepta la investiţii de 300 de milioane de euro în IMM-uri. Este esenţial ca banii să ajungă cât mai repede la IMM-uri - acest lucru a fost deja menţionat de un antevorbitor - deoarece acestea se află într-o situaţie grea şi multe dintre ele nu mai pot aştepta.

- Propunere de rezoluţie: RC-B6-0152/2009 (Viitorul industriei automobilelor)

  Martin Callanan (PPE-DE) - Doamnă preşedintă, m-am ocupat intens de industria automobilelor când am avut şansa de a fi raportor alternativ pentru raportul Sacconi privind emisiile de CO2 generate de autovehicule şi atunci am realizat mai mult ca oricând imensa valoare strategică şi comercială pe care ne-o oferă industria automobilelor în Europa. Şi spun asta mai ales ca reprezentant din nord-estul Angliei, unde avem uzina de producţie Nissan în Washington, în Tyne şi Wear, cea mai productivă şi eficientă uzină de maşini din Europa.

Dar, în ultimii zece ani, industria automobilelor a fost asaltată de foarte multe norme, reglementări şi sarcini suplimentare venite din această instituţie. Este mai mult decât ironic să vedem acum Comisia deplângând starea financiară jalnică în care se află această industrie. Cu toate acestea, nu cred că răspunsul este protecţionismul, nu în ultimul rând pentru că multe alte industrii ar aştepta ajutor financiar de la contribuabili.

Doresc să menţionez, în special, acţiunile destul de scandaloase ale preşedintelui Sarkozy în Franţa, care a oferit ajutor de stat propriilor întreprinderi în schimbul asigurării explicite din partea acestora că îşi vor retrage producţia din alte state membre. Este o cale nefastă către protecţionism, care, în final, nu va ajuta pe nimeni.

  Christopher Heaton-Harris (PPE-DE) - Doamnă preşedintă, după cum vedeţi, colegii mei sunt geloşi pe relaţia noastră, motiv pentru care, în această după-amiază, s-au erijat în rolul de doamne de companie. Cuvintele mele sunt, sper, în asentimentul dvs.

Cu toţii ştim că industria automobilelor se confruntă cu probleme financiare grave. Acestea sunt prezentate zilnic în ziarele noastre naţionale. În regiunea pe care o reprezint, la Burnaston, în Derby, există o mare fabrică Toyota, unde s-au aplicat deja diferite măsuri de reducere a costurilor pentru a se adapta la noul mediu financiar. În noua circumscripţie parlamentară excelentă din Daventry se află uzina McClaren de motoare de precizie pentru Formula 1, care are peste 600 de angajaţi.

Prin urmare, toţi cunoaştem sau reprezentăm o anume parte a industriei automobilelor şi cunoaştem astfel şi problemele financiare care există în acest sector. Dar am reuşit să le încolţim prin adoptarea de regulament după regulament după regulament în vremurile bune, fără să ne gândim că ar putea veni timpuri mai puţin productive. Industria maşinilor nu se poate adapta reglementărilor pe le-am introdus.

Vă mulţumesc pentru timpul suplimentar acordat. Ştiu că scurta introducere m-a costat, probabil, câteva secunde.

  Preşedinta - Şi aţi reuşit să vorbiţi şi de Daventry. Cred că dvs. şi cei doi colegi ai dvs. îmi sunteţi datori cu un prânz după asta.

  Syed Kamall (PPE-DE) - Doamnă preşedintă, împreună cu cei doi colegi ai mei am fi foarte fericiţi să vă oferim un prânz, deşi nu cred să vă încânte compania noastră mai mult decât discursurile pe care le ţinem.

Cunoaştem cu toţii problemele grave cu care se confruntă în acest moment multe industrii când încearcă să obţină credite. Există multe întreprinderi viabile care, înainte de această criză a creditelor, ar fi făcut profituri imense. Este vorba mai curând de accesibilitatea creditelor decât de orice alte probleme grave legate de modelul lor de afaceri. Pe de altă parte, există o multitudine de companii care, timp de mulţi ani, au fost foarte aproape de eşec, dar au fost susţinute prin ajutor de stat sau au înregistrat pierderi.

Să ne uităm la exemplul Americii, unde s-au acordat ajutoare câtorva dintre cei mai ineficienţi producători, producători care nu au ţinut cont de vremuri. Să nu repetăm aceeaşi greşeli acordând ajutoare de stat unor companii care, pe termen lung, nu au niciun viitor viabil. Trebuie, desigur, să ne asigurăm că avem locuri de muncă viabile pe termen lung, dar trebuie să ne asigurăm că nu susţinem întreprinderi falimentare.

  Neena Gill (PSE) - Doamnă preşedintă, nu este nicio surpriză pentru dvs. că am votat în favoarea raportului privind viitorul industriei automobilelor, o industrie discreditată uneori de unii, dar care, pentru mine, reprezintă un sector esenţial al regiunii din care provin, West Midlands.

În Europa, aceasta reprezintă 20% din sectorul de producţie. Cred că această industrie este un model pentru modul în care se poate transforma un sector, după cum am putut constata cu ocazia recentei vizite la Jaguar Land Rover în Castle Bromwich, unde am fost sincer impresionată de gândirea progresistă a sindicatelor şi de parteneriatul lor cu conducerea pentru a asigura o cercetare şi dezvoltare continuă în domeniul vehiculelor ecologice.

De asemenea, am îndemnat Comisia să aprobe sprijinul acordat de guvernul Marii Britanii industriei automobilelor şi salut faptul că acest lucru s-a şi întâmplat. Dar avem nevoie şi de reglementări şi principii mai bune pentru viitoarea legislaţie a UE în materie de autovehicule.

În această perioadă de criză economică, avem nevoie de o abordare globală a industriei. Componentele maşinilor sunt la fel de importante ca industria de automobile însăşi, prin urmare trebuie să garantăm şi viitorul lanţului de aprovizionare. Săptămâna trecută am vizitat fabrica de cauciucuri Michelin din Stoke şi, iarăşi, am fost impresionată de fondul pentru cercetare şi dezvoltare şi de eforturile depuse pentru îmbunătăţirea eficienţei cauciucurilor, în vederea asigurării durabilităţii sociale şi de mediu. Nu prea are sens să protejăm marile industrii fără să sprijinim, în acelaşi timp, întreprinderile mici care fac parte din lanţul de aprovizionare.

Explicaţii scrise privind votul

- Raport: Sarah Ludford (A6-0143/2009)

  Guy Bono (PSE), în scris - (FR) Am votat în favoarea acestei recomandări, prezentată de un membru britanic al Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Baroneasa Ludford, privind Instrucţiunile consulare comune: elemente biometrice de identificare şi cererile de viză.

Acest acord în a doua lectură ne permite să confirmăm dorinţa noastră de a introduce datele biometrice în sistemul european de informaţii privind vizele. Datorită instrucţiunilor consulare comune, avem în sfârşit o garanţie că toate statele membre vor elibera vize pentru cetăţenii din aproape 100 de ţări pe baza unor criterii şi caracteristici asemănătoare.

Acest text are meritul de a introduce măsuri fundamentale pentru protecţia cetăţenilor europeni, precum şi prevederi prin care se asigură respectul vieţii private şi al datelor cu caracter personal pentru cetăţenii din ţările terţe.

  Andreas Mölzer (NI), în scris - (DE) Datele biometrice reduc riscul de falsificare a paşapoartelor şi a documentelor de călătorie şi contribuie, astfel, la combaterea crimei organizate şi a imigraţiei ilegale. Totuşi, acest lucru este valabil doar dacă datele biometrice sunt înregistrate corect. Dar se pare că există încă unele probleme. Este firesc să apară îndoieli legate de această tehnologie, când piraţii informatici se laudă pe internet cât de uşor pot fi falsificate amprentele din formularele de înregistrare germane şi subliniază că, în cazul în care cărţile de identitate se reduc la dimensiunea cărţilor de credit, fotografiile pot fi prelucrate digital, făcând recunoaşterea biometrică mai dificilă. În orice caz, trebuie garantată protecţia datelor pentru cetăţenii obişnuiţi atunci când se folosesc datele biometrice. În acest sens, sunt de acord cu obiectivele acestui raport.

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) După ce am analizat cu atenţie recomandările pentru a doua lectură, referitoare la elementele de identificare biometrice şi cererile de viză în ceea ce priveşte instrucţiunile consulare comune, am decis să votez pentru. Consider, într-adevăr, că obiectivele din raportul dnei Ludford - menite să faciliteze organizarea, primirea şi prelucrarea cererilor de vize - sunt lăudabile.

- Raport: Esko Seppänen (A6-0109/2009)

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Nu pot susţine pe deplin raportul dlui Seppänen privind acordarea unei garanţii comunitare pentru Banca Europeană de Investiţii pentru pierderile rezultate din împrumuturi şi garanţii la împrumuturi acordate unor proiecte din afara Comunităţii, dar nici nu intenţionez să votez împotrivă. Prin urmare, am ales să mă abţin.

- Raport: Marian-Jean Marinescu (A6-0002/2009)

  John Attard-Montalto (PSE), în scris - Deşi Malta şi Gozo sunt cel mai mic stat din UE din punct de vedere teritorial, deţin controlul asupra unui spaţiu aerian vast. Cred că este important să abordăm problema performanţei şi a viabilităţii sistemului de aviaţie. Aşa cum a subliniat Comisia pentru transport şi turism, cea mai eficace şi mai operativă cale de a crea cerul unic european este printr-o abordare de sus în jos. Totuşi, pentru că un consens politic pentru o astfel de abordare nu a fost niciodată posibil, trebuie să accelerăm procesul iniţiat deja pe baza abordării de jos în sus.

Trebuie să ne asigurăm că reforma prevăzută a Eurocontrol va avea loc înainte de intrarea în vigoare a acestui regulament. De asemenea, trebuie să depunem eforturi în vederea coerenţei dintre crearea cerului unic şi faza de dezvoltare a SESAR (programul de cercetare ATM privind cerul unic european).

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris - (IT) Sprijin raportul Marinescu pentru că politica de extindere a UE, împreună cu o politică activă de vecinătate, a extins piaţa europeană a aviaţiei la 37 de ţări.

Extinderea pieţei unice în domeniul aviaţiei transformă UE într-un actor global. Iniţiativa legată de cerul unic european a fost lansată în 2000 şi a introdus managementul traficului aerian în politica comună de transport. Competitivitatea industriei europene de transport aerian are nevoie de o abordare integrată: o viziune comună, obiective şi tehnologii bazate pe un cadru de reglementare solid.

În acest sens, Comisia a înaintat un pachet de propuneri, unele dintre acestea putând fi totuşi îmbunătăţite, cum ar fi garantarea independenţei funcţionale pentru autorităţile naţionale de supraveghere şi intensificarea implicării tuturor părţilor. Cooperarea la nivel politic, social şi tehnic este esenţială pentru realizarea obiectivelor cerului unic european.

La fel ca raportorul, consider că atenţia Comisiei trebuie îndreptată în primul rând către fixarea de obiective cuantificabile şi realizabile la nivel comunitar. Aceste obiective trebuie să abordeze toate domeniile sensibile, cum ar fi siguranţa, mediul, capacitatea şi rentabilitatea.

  Guy Bono (PSE), în scris - (FR) Am votat în favoarea raportului privind performanţa şi viabilitatea sistemului aviatic european, prezentat de colegul meu român, dl deputat Marinescu.

Acest text face parte din pachetul „Cerul unic II” şi vizează îmbunătăţirea performanţei sistemului aviatic european.

Raportul face posibil răspunsul la mai multe preocupări: preocupările legate de mediu, prin aplicarea de măsuri care să conducă la o reducere a emisiilor de CO2; preocupările de ordin operaţional, prin raţionalizarea traficului ca rezultat al sporirii capacităţilor şi al planificării optimale a rutelor aeriene; şi, în final, preocupările care privesc siguranţa cetăţenilor europeni, prin îndemnul la cooperare şi coordonare între diferiţii actori.

Continuare a pachetului „Cerul unic I”, acest raport are meritul de a prezenta o viziune dinamică a actualelor provocări, propunând soluţii pe termen lung pentru modificarea eficace a sectorului aviatic.

  Nicodim Bulzesc (PPE-DE), în scris − Am votat favorabil raportul colegului meu, dl Marian-Jean Marinescu, deoarece acest pachet legislativ este menit să îmbunătăţească performanţa şi viabilitatea sistemului aviatic european: reglementarea mai eficientă va conduce la zboruri mai scurte, întârzieri mai reduse şi un consum mai scăzut de combustibil.

  Jörg Leichtfried (PSE), în scris - (DE) Votez în favoarea performanţei şi a viabilităţii sistemului european de aviaţie. Managementul traficului aerian a fost inclus în politica comună de transport încă din 2004, pe baza regulamentului privind cerul unic european. Ca urmare a extinderii, piaţa aviaţiei europene s-a extins la 37 de ţări şi a transformat UE într-un actor mondial. Prin urmare, era absolut necesară o actualizare care să reflecte noua situaţie.

Unul dintre elemente principale ale cerului unic european este crearea de blocuri aerospaţiale funcţionale (BAF), bazate mai curând pe fluxurile de trafic decât pe frontierele naţionale. Astfel ar fi posibilă reducerea numărului de blocuri şi centre de control de la 60, în prezent, la 15-20.

Acest lucru este important nu doar pentru că ar corespunde conceptului de Europa unită, ci şi pentru că este o modalitate de a economisi timp, bani şi combustibil. În medie, fiecare zbor a fost în trecut cu 49 de km mai lung decât ar fi fost necesar, din cauza fragmentării spaţiului aerian. Comisia estimează o reducere între 7 şi 12% a emisiilor de CO2. Blocurile aerospaţiale funcţionale sunt esenţiale pentru că permit integrarea sistemelor de control al traficului aerian din diferite state membre într-un singur sistem de transport european. De asemenea, trebuie introdus un coordonator BAF, în conformitate cu modelul coordonatorilor TEN.

  David Martin (PSE), în scris - Sprijin recunoaşterea faptului că trebuie îmbunătăţită eficienţa zborurilor şi că trebuie reduse întârzierile în traficul aerian, elemente conţinute în acest raport. Salut introducerea obiectivelor de performanţă pentru managementul traficului aerian, menit să ofere o reţea de aviaţie mai eficientă pentru a proteja mediul şi progresul economic.

  Nicolae Vlad Popa (PPE-DE), în scris − Am votat în favoarea raportului redactat de Marian-Jean Marinescu care are în vedere îmbunătăţirea performanţei şi a viabilităţii sistemului aviatic european.

Datorită iniţiativei „cerul unic european” piaţa aviatică comună a crescut şi s-a dezvoltat în ultimii ani. Însă au existat progrese foarte mici în eficienţa generală a configurării şi a utilizării structurii rutelor europene şi, prin urmare, utilizatorii spaţiului aerian şi călătorii suportă costuri inutile.

Apreciez propunerile Comisiei care vizează stabilirea unor obiective de performanţă obligatorii pentru furnizorii de servicii de navigaţie aeriană, o funcţie europeană pentru gestionarea reţelei în vederea asigurării convergenţei reţelelor naţionale şi termene clare pentru statele membre, în scopul ameliorării performanţelor.

Îl felicit pe Marian-Jean Marinescu pentru redactarea acestui raport.

Apreciez propunerile raportorului referitoare la dezvoltarea unei iniţiative privind o abordare la nivelul întregului sistem în domeniul siguranţei, pentru a menţine siguranţa şi durabilitatea transportului aerian.

Susţin iniţiativa raportorului care are în vedere deplina transparenţă a tarifelor - costurile stabilite ar trebui să fie conforme cu criteriile de convergenţă bazate pe sistemul de îmbunătăţire a performanţelor

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat în favoarea raportului Marinescu privind performanţa şi viabilitatea sistemului aviatic european.

Împărtăşesc părerea raportorului referitoare la nevoia de a revizui cadrul legislativ al iniţiativei privind cerul unic european, pentru că, de la lansarea ei în 2000, aceasta nu a dat rezultatele scontate; mă refer, în special, la ameliorarea eficienţei zborurilor, la reducerea costurilor şi la defragmentare, precum şi la deficienţele generale care încă mai există în sistemul de transport aerian. Din nefericire, aceste deficienţe au ca urmare costuri mari în termeni de bani, timp şi combustibil pentru cei care folosesc cerul unic european.

Consider, de asemenea, că avem nevoie de o revizuire a legislaţiei în conformitate cu propunerile Comisiei, care vizează, printre altele, independenţa autorităţilor naţionale de supraveghere, armonizarea cerinţelor de siguranţă, o regiune unică europeană de informaţii privind zborurile şi, nu în cele din urmă, o intensificare a implicării partenerilor sociali în abordarea sistemului. Spun asta pentru că, după părerea mea, doar printr-un consens larg inclusiv la nivel primar pot fi depăşite actualele obstacole tehnice şi politice pentru a realiza obiectivele ambiţioase ale acestei iniţiative.

  Carl Schlyter (Verts/ALE), în scris - (SV) Raportul subliniază faptul că un sistem integrat va oferi o siguranţă sporită şi o utilizare mai eficientă a spaţiului aerian şi, ca urmare, va reduce timpii de aşteptare. În acelaşi timp, sistemul se bazează pe presupunerea că traficul aerian va creşte constant; cu toate acestea, votez în favoarea raportului, deoarece aspectele pozitive predomină. Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană va lua o atitudine energică împotriva traficului aerian prin alte mijloace, de exemplu prin propuneri pentru diferite obligaţii de transport şi de mediu.

- Raport: Marian-Jean Marinescu (A6-0515/2008)

  Jaromír Kohlíček (GUE/NGL), în scris -(CS) Cerul unic european este o încercare a statelor europene de a exploata într-un mod mai eficient capacitatea spaţiului aerian pentru aviaţia civilă. În 2000 a apărut prima încercare de creare de blocuri aerospaţiale funcţionale individuale deasupra Europei, care să fie controlate în comun. Republica Cehă a aderat la Convenţia privind managementul traficului aerian la înălţime medie deasupra Europei Centrale şi, la acea vreme, am fost raportor pentru convenţie în parlamentul ceh. În calitate de raportor, dl Marinescu afirmă într-unul din rapoartele sale că aceste tratate nu au reuşit să îşi atingă scopul. Tratatul pentru care am fost raportor a fost respins cu acordul diferitelor partide pe motiv că este caduc. În cadrul celui de-al şaselea program-cadru a fost inaugurat un program amplu pentru dezvoltarea controlului traficului aerian din toată Europa, sub numele SESAR, iar rezultatele acestui proiect vor fi puse în funcţiune gradual, începând din 2014. Rapoartele care privesc iniţiativa cerului unic european urmează, deci, acelaşi calendar. În afară de presiunea pentru liberalizarea serviciilor din sectorul în chestiune (transportul aerian), Grupul GUE/NGL este foarte critic cu privire la stabilirea priorităţilor din rapoarte, care acordă o importanţă majoră rentabilităţii operaţionale şi nu siguranţei.

De asemenea, nu suntem de acord cu concentrarea exclusivă pe managerii traficului aerian, având în vedere că modificările îi vor afecta pe toţi cei care lucrează în controlul traficului aerian. Şi, în cele din urmă, este necesar ca, înainte ca modificările să fie introduse, să aibă loc consultări ample cu reprezentanţii angajaţilor.

  Jörg Leichtfried (PSE), în scris - (DE) Votez în favoarea raportului privind aerodromurile, gestionarea traficului aerian şi serviciile de navigaţie aeriană.

Gestionarea traficului aerian a fost inclusă în politica comună de transport încă din 2004, pe baza regulamentului privind cerul unic european. Ca urmare a extinderii, piaţa aviaţiei europene s-a extins la 37 de ţări şi a transformat UE într-un actor mondial. Prin urmare, era absolut necesară o actualizare care să reflecte noua situaţie.

Al doilea raport din pachet extinde aria de aplicare prin armonizarea controlului aerodromurilor şi al operatorilor acestora. Aerodromurile austriece intră sub incidenţa acestei noi norme.

Ceea ce este pozitiv, mai ales în perioadă de criză economică, este că o serie de amendamente propuse în Parlament permit plata în avans pentru investiţiile în infrastructură acolo unde sunt disponibile surse de investiţii suplimentare faţă de taxele plătite de utilizatori, cu respectarea unor condiţii stricte. Acest fapt va contribui în mod semnificativ la ieşirea din această criză economică.

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, sprijin raportul dlui Marinescu privind aerodromurile, gestionarea traficului aerian şi serviciile de navigaţie aeriană, deoarece se încadrează în cadrul mai larg al iniţiativei cerului unic european, pentru care mi-am afirmat deja susţinerea.

Sunt de acord cu raportorul că este necesar să introducem un sistem armonizat de norme la nivel european pentru a aborda provocările viitoare de pe piaţa aviaţiei, în special în ceea ce priveşte siguranţa aeriană. În prezent, există numeroase diferenţe între procedurile de siguranţă aplicate de diferite state, diferenţe care ar trebui eliminate ţinând cont de propunerile Comisiei, în special cele referitoare la responsabilităţile Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (EASA), care constituie în mod evident un instrument important pentru îmbunătăţirea siguranţei transportului aerian în Europa.

Doresc însă să mă alătur dlui Marinescu şi să subliniez necesitatea de a asigura proporţionalitatea în ceea ce priveşte aceste măsuri, prin păstrarea expertizei şi a cunoştinţelor locale, precum şi nevoia de a garanta cooperarea dintre EASA şi Eurocontrol pentru a evita birocraţia excesivă şi dublarea inutilă a sarcinilor şi a responsabilităţilor.

- Raport: Kartika Tamara Liotard (A6-0512/2008)

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris - (IT) Sunt în favoarea propunerii Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 258/97 privind alimentele noi şi ingredientele alimentare noi în scopul de a simplifica şi centraliza procedurile de autorizare a noilor alimente şi de introducere a acestora pe piaţă.

Introducerea noului regulament va proteja consumatorii prin stabilirea unui nivel ridicat de siguranţă alimentară şi de protecţie a mediului şi a sănătăţii animale, respectând în acelaşi timp principiul precauţiei, astfel cum a fost stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare.

Propunerea Comisiei doreşte să facă procedura de autorizare mai eficace şi mai transparentă şi să o implementeze într-un mod corespunzător. Acest lucru va contribui la o mai bună punere în aplicare a regulamentului şi va acorda consumatorilor mai multă putere şi mai multe opţiuni pentru că vor avea mai multe informaţii la dispoziţie.

  Edite Estrela (PSE), în scris - (PT)Am votat în favoarea rezoluţiei legislative a Parlamentului European referitoare la propunerea de regulament a Parlamentului European şi a Consiliului privind alimentele noi, deoarece aceasta simplifică procedura de autorizare a noilor alimente şi de introducere a acestora pe piaţă. În acelaşi timp, procedura de autorizare devine, astfel, mai eficientă şi mai transparentă, consumatorii având şanse mai mari de a alege în cunoştinţă de cauză.

Trebuie subliniat faptul că noile alimente pot fi introduse pe piaţă doar dacă sunt sigure pentru consumatori şi nu îi induc în eroare pe aceştia. Mai mult, în cazul în care alimentele noi sunt menite să înlocuiască un alt aliment, acestea nu pot fi inferioare din punct de vedere nutriţional.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris - (PT)Am votat în favoarea acestui raport, deoarece acesta adoptă o atitudine pozitivă asupra problemei alimentelor noi şi nu susţine cele mai rele propuneri venite din partea dreptei, care a insistat pe OMG.

Aşa cum am susţinut şi în Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală, organismele modificate genetic trebuie excluse, iar alimentele noi nu trebuie să prezinte niciun risc pentru sănătate sau să inducă în eroare consumatorii. De asemenea, atunci când sunt consumate ca alimente care le înlocuiesc pe altele, noile alimente nu pot fi dezavantajoase pentru consumator din punct de vedere nutriţional.

După părerea raportorului, obiectivele noului regulament privind alimentele noi sunt obţinerea unui nivel ridicat de siguranţă alimentară şi de protecţie a consumatorilor, a mediului şi a sănătăţii animale, respectând principiul precauţiei, astfel cum a fost stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare. Toate celelalte obiective au o importanţă secundară.

Mai mult, noile alimente nu trebuie să pună în pericol sau să înşele consumatorii. Atunci când noile alimente înlocuiesc alte alimente, acestea nu trebuie să fie inferioare din punct de vedere nutriţional pentru consumatori.

  Jörg Leichtfried (PSE), în scris - (DE) Votez în favoarea raportului Kartika Tamara Liotard privind o mai mare siguranţă a alimentelor noi.

Avem nevoie de cerinţe mai stricte pentru aprobarea noilor alimente, cum ar fi produsele din carne clonată şi utilizarea nanotehnologiilor.

Termenul „aliment nou” include acum numeroase alimente fabricate prin utilizarea de noi metode, reprezentate deocamdată doar în mod marginal pe piaţa europeană, precum şi produse pur şi simplu necunoscute consumatorilor europeni. Totuşi, acestea includ şi produse din animale clonate, efectele pe termen lung ale acestora nefiind aproape deloc cercetate la ora actuală. Peste 100 de cereri de aprobare de noi alimente au fost făcute din 1997 până în prezent şi peste 20 au fost aprobate.

Susţin un regulament separat pentru produsele provenite din animale clonate şi pentru suspendarea de noi aprobări până la intrarea în vigoare a acestuia. Alimentele care conţin nanomateriale trebuie interzise până la găsirea unei metode sigure de evaluare, care să ţină cont şi de bunăstarea animalelor. Dacă astfel de produse sunt introduse pe piaţă, acestea trebuie etichetate astfel încât toate informaţiile referitoare la originea lor să fie aduse în atenţia consumatorilor.

  Andreas Mölzer (NI), în scris - (DE) Trebuie să fie clar pentru toată lumea că documentele furnizate în procedurile de aprobare sunt de multe ori înfrumuseţate şi că nu există concluzii pe termen lung. Când auzim despre încercările atât de riguroase şi scrupuloase care, aparent, sunt făcute pentru a realiza un monopol de gene pentru seminţele modificate genetic, ar trebui să auzim alarma când este vorba de carne clonată.

În orice caz, efectele cărnii clonate, inclusiv interacţiunile cu furajele modificate genetic sau pesticidele şi radiaţia atomică nu pot fi prevăzute. În afară de aceasta, clonele sunt incompatibile cu legislaţia UE în materie de bunăstare a animalelor. În general, clonarea animalelor pentru producţia alimentară ar trebui respinsă dar, dacă este totuşi utilizată, atunci trebuie să existe o etichetare corespunzătoare, astfel încât cetăţenii să poată alege în cunoştinţă de cauză. Din aceste motive, am votat în favoarea raportului Liotard.

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat în favoarea propunerii dnei Liotard privind alimentele noi. Sunt de acord cu afirmaţia sa potrivit căreia trebuie să garantăm un nivel ridicat de siguranţă alimentară, de protecţie a consumatorilor, a mediului şi a bunăstării animale, ţinând cont în permanenţă de principiul precauţiei. De asemenea, doresc să afirm că este esenţial ca noile alimente să nu pună în pericol vieţile consumatorilor şi să nu îi inducă în eroare, deoarece sănătatea şi protecţia cetăţenilor ar fi grav ameninţate.

- Raport: Johannes Blokland (A6-0045/2009)

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris - (IT) Dacă Protocolul de la Montreal, intrat în vigoare acum 20 de ani şi semnat de 193 de naţiuni, nu ar fi interzis produsele care contribuie la diminuarea stratului de ozon, planeta Pământ ar fi fost pusă în faţa unui scenariu catastrofal.

Principalele substanţe responsabile de epuizarea ozonului atmosferic sunt hidrocarburile halogenate, produse chimice inventate în 1928 ca agenţi frigorifici. În anii 1980, când a fost descoperit stratul de ozon, cercetătorii au descoperit că aceşti compuşi chimici, practic inactivi la nivelul suprafeţei pământului, puteau interacţiona cu moleculele de ozon din atmosferă, distrugând stratul care acţionează ca un ecran de protecţie împotriva radiaţiilor UV atât de periculoase. Pentru a remedia această situaţie, Protocolul de la Montreal a fost semnat în 1987 şi a intrat în vigoare doi ani mai târziu.

Un lucru este sigur; am făcut tot ce ne-a stat în putinţă ca să facem aerul irespirabil. Progresul a jucat un rol important în această fază, oferindu-ne o serie de bunuri şi servicii care, în cursul ultimilor decenii, au contribuit la o deteriorare progresivă a condiţiilor climatice. Efectul de seră, gaura din stratul de ozon şi schimbările climatice nu sunt decât câteva dintre fenomenele care ar trebui să devină centrul preocupărilor noastre cât mai curând, deoarece afectează cetăţenii şi generaţiile viitoare din Europa. De aceea, susţin raportul.

  Šarūnas Birutis (ALDE), în scris - (LT) Am votat în favoarea acestui act legislativ, întrucât principalele obiective ale acestei revizuiri sunt simplificarea şi prezentarea regulamentului într-o nouă ediţie, precum şi reducerea sarcinilor administrative inutile, aplicând astfel obligaţia Comisiei de a realiza o mai bună legiferare, de a asigura respectarea Protocolului de la Montreal, modificat în 2007, de a se asigura că problemele care vor apărea în viitor vor fi rezolvate în sensul regenerării stratului de ozon şi de a evita efectele negative asupra sănătăţii oamenilor şi asupra ecosistemelor.

  Edite Estrela (PSE), în scris - (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei legislative a Parlamentului European referitoare la propunerea de regulament a Parlamentului European şi a Consiliului privind substanţele care diminuează stratul de ozon. Acest regulament revizuit este principalul instrument de care dispune Comunitatea pentru a asigura respectarea Protocolului de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon. Se asigură astfel nu doar o protecţie mai mare împotriva efectelor distructive ale radiaţiilor UV, ci şi o reducere a efectului de seră. Uniunea Europeană ar trebui să îşi menţină poziţia de lider în acest domeniu, aşa cum a făcut în trecut.

  Jörg Leichtfried (PSE), în scris - (DE) Votez în favoarea raportului privind substanţele care diminuează stratul de ozon.

Aceasta este o revizuire a regulamentului privind substanţele care distrug stratul de ozon, principalul instrument UE de transpunere a Protocolului de la Montreal, care cere eliminarea treptată a substanţelor care epuizează stratul de ozon. Obiectivul principal este respectarea dispoziţiilor Protocolului din 2007, garantând astfel că stratul de ozon se poate reface şi că sunt evitate efectele dăunătoare asupra sănătăţii oamenilor şi a ecosistemelor.

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat în favoarea raportului Blokland privind substanţele care diminuează stratul de ozon. Sunt de acord cu obiectivele proiectului de a proteja stratul de ozon stratosferic şi de a evita schimbările climatice, deoarece substanţele interzise nu au doar un important potenţial de distrugere a ozonului (ODP), ci şi un potenţial la fel de important de încălzire globală (GWP).

Mai mult, sunt de acord cu amendamentele depuse, care au ca scop îmbunătăţirea regulamentului în acest context, astfel încât UE să îşi poată fixa obiective mai ambiţioase şi să ia o poziţie de lider pe plan mondial.

  Flaviu Călin Rus (PPE-DE), în scris − Am votat Proiectul de rezoluţie legislativă a Parlamentului European referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind substanţele care diminuează stratul de ozon (reformare) [COM(2008)0505 – C6-0297/2008 – 2008/0165(COD], deoarece consider că trebuie diminuate şi chiar stopate emisiile de substanţe care distrug stratul de ozon, pentru dezvoltarea în condiţii normale a vieţii pe Pământ. Procedând în acest mod, ne facem datoria atât faţă de generaţia actuală, cât şi faţă de generaţiile viitoare.

- Raport: Kyösti Virrankoski (A6-0104/2009)

  Pedro Guerreiro (GUE/NGL), în scris - (PT) Fără a pune în discuţie nevoia de a ne asigura că resursele financiare ale Comunităţii sunt folosite în mod adecvat şi prompt (şi nu este cazul deloc), raportul cuprinde câteva observaţii cumva greşite şi foarte ambigue.

De exemplu, trebuie precizat că „puţinele” resurse sunt definite de UE. Mai exact, sunt impuse de aşa-numitele ţări care alcătuiesc „Scrisoarea celor şase” şi care stabilesc bugetul comunitar la aproximativ 1% din PIB.

De asemenea, trebuie precizat ce anume trebuie înţeles prin „priorităţi negative” şi „priorităţi pozitive”, altfel fiind imposibil să acceptăm principiul care susţine că aceste „priorităţi negative” trebuie „reprioritizate pentru a face loc priorităţilor cruciale”.

Dacă „priorităţi negative” înseamnă, de exemplu, aşa-numitele „noi priorităţi”, cum ar fi realizarea politicilor neoliberale din Strategia de la Lisabona, politicile de securitate ale „Fortăreţei Europa” sau militarizarea UE, atunci suntem perfect de acord. Totuşi, dacă acestea intră în categoria „priorităţi pozitive” şi „obiective generale multianuale şi strategice” (ceea ce sunt), atunci suntem într-un dezacord total.

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT)Am decis să mă abţin de la votul asupra raportului dlui Virrankoski privind metoda ABB-ABM ca instrument de gestiune pentru alocarea resurselor bugetare.

Sunt pe deplin de acord cu raportorul în ceea ce priveşte nevoia vitală de informaţii clare privind rezultatele obţinute şi resursele necesare în vederea obţinerii lor, precum şi nevoia ca cetăţenii să fie pe deplin informaţi cu privire la costurile politicilor Uniunii Europene. Totuşi, nu sunt convins că sistemul în chestiune poate rezolva această problemă şi, din acest motiv, nu voi vota nici pentru, nici împotrivă.

- Raport: Reimer Böge (A6-0110/2009)

  Richard James Ashworth (PPE-DE), în scris - Conservatorii britanici susţin raportul Böge şi salutăm, în special, propunerea raportorului de a face bugetul mai flexibil şi mai bine gândit pentru a putea face faţă oricăror schimbări. Considerăm că propunerea sa pentru o perspectivă financiară pe cinci ani va avea un efect pozitiv. Salutăm, de asemenea, recunoaşterea limitei de 1% din VNB şi subliniem că, dacă formula va reflecta VNB în scădere în statele membre, acest fapt se va răsfrânge în mod necesar şi asupra bugetului UE.

Totuşi, ne reiterăm rezervele în ceea ce priveşte Tratatul de la Lisabona, căruia ne opunem, şi propunerea de creştere a finanţării pentru PESC. Regretăm că raportorul nu a profitat de această ocazie pentru a reaminti Consiliului şi Comisiei de obligaţiile pe care le au, stabilite în acordul interinstituţional din 2006, de a justifica la timp şi în mod corespunzător cheltuirea banilor UE în conformitate cu acordurile comune de gestionare.

  John Attard-Montalto (PSE), în scris - Revizuirea pe termen mediu a cadrului financiar 2007-2013 nu este nici practică, nici realistă, din cauza incertitudinii legate de procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona, de încheierea actualei legislaturi parlamentare, de rezultatul alegerilor europene, şi de stabilirea noii componenţe a Comisiei în actualul context economic.

Sunt pe deplin de acord că o revizuire ambiţioasă a bugetului ar trebui să fie o prioritate pentru noul Parlament şi pentru noua Comisie.

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris - (IT) Votez pentru.

Viitorul instituţional al Uniunii Europene a fost relansat de Consiliul European din iunie 2007, când 27 de state membre au hotărât organizarea unei conferinţe interguvernamentale pentru a elabora proiectul unui nou tratat, pe baza proiectului de constituţie. Dacă procedurile de ratificare vor decurge conform planului, noul tratat ar putea intra în vigoare la mijlocul lui 2009, în aceeaşi perioadă cu alegerile europene. Dacă procesul de ratificare este stopat, consecinţele pentru proiectul european nu pot fi prevăzute. Prin urmare, procesul de revizuire trebuie să ţină cont de acest context.

Dacă este respectat calendarul stabilit în concluziile Consiliului European, intrarea în vigoare a noului tratat, alegerea noului Parlament (iunie 2009) şi numirea noii Comisii ar trebui să aibă loc în a doua jumătate a lui 2009, caz în care dezbaterea interinstituţională cu privire la revizuire poate fi amânată, pentru a nu crea confuzii.

Consider că acest Parlament a investit mult prin activitatea Comisiei temporare pentru provocări politice şi mijloacele bugetare ale Uniunii extinse 2007-2013, precum şi prin bugetele anuale şi lucrările legislative aferente. Prin urmare, raportul INI, o moştenire a actualului Parlament, trebuie să reflecte succesul obţinut până acum, dar şi să sublinieze deficienţele care încă mai există.

  Katerina Batzeli (PSE), în scris - (EL) Revizuirea pe termen mediu a cadrului financiar 2007-2013 a fost considerată un compromis în cadrul deciziei din 2005 şi poate fi considerată necesară în actuala situaţie de criză economică. Totuşi, în nicio situaţie, nu poate fi folosită ca pretext pentru redistribuirea resurselor între statele membre şi politici, cum ar fi politicile pentru fondurile structurale şi politica agricolă comună, politici care, printre altele, asigură coeziunea, ocuparea forţei de muncă, convergenţa teritorială şi activarea cheltuielilor din sectorul public şi privat.

Prioritatea noastră trebuie să fie consolidarea şi ameliorarea gestionării politicilor actuale, cum ar fi politicile pentru fondurile structurale, care au fost şi ele întârziate din lipsă de fonduri şi, evident, promovarea investiţiilor în creşterea economică ecologică, care va conferi actualelor politici comunitare o nouă dimensiune.

Totuşi, ceea ce trebuie evitat şi nu poate fi acceptat este introducerea de noi politici pentru protejarea mediului şi a climei şi a unor politici destinate rezolvării crizei economice fără o creştere a resurselor bugetului comunitar, care a rămas neschimbat chiar şi după ultima extindere a UE. Europa trebuie să îndrăznească să îşi majoreze resursele alocate politicilor comunitare unice şi să nu se mulţumească cu redistribuirea de resurse între vechile şi noile politici.

  Charlotte Cederschiöld, Christofer Fjellner, Gunnar Hökmark şi Anna Ibrisagic (PPE-DE), în scris -(SV) Am votat în favoarea raportului referitor la revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar 2007-2013, deoarece acesta îndeamnă la mai multă transparenţă şi la o legătură mai clară între priorităţile stabilite şi rezultate.

Spre deosebire de cele afirmate în raport, noi considerăm că modelul de 1% este unul bun. Credem că restricţiile bugetare sunt de o importanţă majoră.

  Pedro Guerreiro (GUE/NGL), în scris - (PT)Acesta este un important raport din proprie iniţiativă al Parlamentului, care vizează o dezbatere nu doar a cadrului financiar multianual actual, ci mai ales a celui viitor. Raportul ridică un număr mare de întrebări care nu pot fi abordate în această explicaţie a votului.

După cum am spus, deşi într-un mod foarte moderat, raportul face unele observaţii relevante, care sunt în acord cu ceea ce noi spunem de multă vreme: actualul buget comunitar este mai mic decât ceea ce este necesar şi, în fiecare an, sume semnificative rămân nealocate (aproximativ 29 de miliarde între 2007 - 2009). Totuşi, cei responsabili, şi anume Comisia Europeană, Parlamentul şi Consiliul ca autorităţi bugetare, ascund această situaţie. De aceea, Parlamentul nu poate refuza să îşi asume responsabilitatea.

Parlamentul subliniază, de asemenea, că „politicile suplimentare nu ar trebui să modifice echilibrul dintre principalele categorii ale actualului CFM şi nici să pună în pericol priorităţile existente”, deşi a eliminat - datorită votului nostru împotrivă - referinţa la cele „două politici principale de la titlurile 1b şi 2”, respectiv convergenţa şi agricultura şi pescuitul. Pe de altă parte, a subliniat „noile priorităţi”: cu alte cuvinte, obiectivele neoliberale ale Strategiei de la Lisabona (inclusiv aşa-numitele „parteneriate public-privat”), „schimbările climatice” şi militarizarea UE.

  Luca Romagnoli (NI), în scris -(IT) Am votat împotriva raportului dlui Böge referitor la revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar 2007-2013.

Sunt dezamăgit că nu au fost adoptate toate noile programe legate de cadrul financiar multianual 2007-2013, în special în ceea ce priveşte programul Galileo, căruia nu i-au fost alocate fonduri suficiente, şi programul-cadru privind drepturile fundamentale şi justiţia. Ar fi fost necesar un angajament mai mare pentru ca acestea să poată fi adoptate în timp util.

Consider, de asemenea, că Parlamentul trebuie să exercite un control mai strict asupra bugetului Uniunii Europene prin verificări mai frecvente şi mai severe, pentru a se asigura că banii publici sunt gestionaţi în mod corespunzător.

- Propunere de rezoluţie: B6-0141/2009 (APE - statele Cariforum)

  Bruno Gollnisch (NI), în scris - (FR) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, nu am votat pentru niciunul dintre textele privind noile acorduri de parteneriat cu statele din Africa, Caraibe şi Pacific, cele mai sărace ţări din lume.

Votul nostru nu este împotriva acestor ţări, care merită o cooperare adecvată şi o politică de dezvoltare care să le ajute în a scoate populaţia din sărăcie, teritoriile din situaţia deplorabilă şi economiile din dificultate. Aceste ţări merită, de asemenea, relaţii comerciale care să ţină cont de situaţiile lor individuale, dar şi de interesele noastre şi, mai ales, ale regiunilor noastre cele mai periferice, care sunt ignorate în politicile noastre.

Ceea ce propuneţi sunt acorduri care confirmă normele sacrosancte ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, al cărei scop este să introducă aceste ţări în globalizarea ultraliberală. Le condamnaţi să îşi exporte culturile, ceea ce le înfometează, şi la exploatarea bogăţiilor lor de către companii multinaţionale, care, de mult timp, nu sunt în serviciul niciunei ţări individuale, ci sunt fără de ţară, anonime, urmărindu-şi doar propriile interese financiare.

Aceste ţări au dreptul de a alege gradul de deschidere a frontierelor şi de liberalizare a economiilor lor. De ce să nu alegem o altă cale: cea a protecţionismului rezonabil şi a relaţiilor care aduc beneficii reciproce pentru că se bazează pe reciprocitate. Este calea pe care o solicităm din partea Franţei şi a Europei.

  Filip Kaczmarek (PPE-DE), în scris - (PL) Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la acordul de parteneriat economic dintre CE şi Cariforum. Afirmaţiile potrivit cărora s-au făcut presiuni asupra ţărilor din Caraibe pentru a le forţa să semneze acordul sunt false. Am putut observa acest lucru când am participat la prima reuniune a Adunării Parlamentare paritare ACP-UE cu ţările din regiunea Caraibelor.

Reprezentanţii negociatorilor şi ai autorităţilor ţărilor din Caraibe au afirmat fără echivoc că au semnat acordul din voinţa lor liberă şi din convingerea că acesta este benefic pentru toate părţile. Erau într-adevăr conştienţi de o anumită presiune, dar este vorba de presiunea timpului, care a afectat toate părţile la acord. În plus, necesitatea semnării de noi acorduri de parteneriat economic a fost rezultatul unor decizii luate independent de Uniunea Europeană. Şi apoi, de ani de zile, acesta este un lucru cunoscut.

  David Martin (PSE), în scris - Salut promisiunea de flexibilitate făcută de Comisie în vederea trecerii de la APE interimare la cele finale şi promisiunea că negocierile vor fi determinate de preocupările legate de dezvoltare.

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat împotriva propunerii de rezoluţie referitoare la Acordul de parteneriat economic între statele Cariforum, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte.

Consider că APE trebuie să sprijine dezvoltarea durabilă în statele din Africa, Caraibe şi Pacific, să le încurajeze să participe în comerţul internaţional şi să îşi diversifice economia. Totuşi, nu cred că acordul în chestiune se află în direcţia bună, deoarece nu ajută ţările în chestiune să creeze o economie autonomă, capabilă să se susţină singură, fără să depindă de ajutorul venit din exterior.

În plus, după părerea mea, instrumentele stabilite în acord nu ajută nici autorităţile, nici sectorul privat local în a participa, ceea ce înseamnă că aceste părţi nu vor fi suficient de implicate în procesul de dezvoltare a regiunilor lor.

  Kathy Sinnott (IND/DEM), în scris - Este foarte important ca acordurile APE să ţină cont de nevoile particulare ale fiecărei ţări ACP. Din acest motiv, am votat împotriva acestui acord. Acordul de parteneriat economic cu CARIFORUM a fost discutat aici, în timp ce parlamentelor naţiunilor CARIFORUM nu li s-a dat încă voie să discute această chestiune. Din respect pentru aceste parlamente, consider că trebuie să amânăm adoptarea rezoluţiei în cauză.

Este important, de asemenea, să notăm că guvernele ACP au fost presate de Comisia Europeană să semneze acordurile interimare înainte de expirarea datei de renunţare.

Este foarte important ca aceste probleme să fie analizate cu atenţie şi dezbătute de fiecare stat ACP înainte de a fi aprobate de UE.

  Margie Sudre (PPE-DE), în scris - (FR) În conformitate cu APE, zahărul şi bananele provenite din ţările ACP nu vor putea fi introduse pe pieţele din regiunile ultraperiferice franceze timp de zece ani, interval care poate fi reînnoit, pentru a prezerva producţia acestor doi piloni ai agriculturii de peste mări.

Clauza de salvgardare specifică, ce permite ca importurile să fie blocate dacă afectează sau denaturează piaţa regiunilor ultraperiferice franceze, necesită clarificări suplimentare pentru a reduce perioada de punere în aplicare.

Apelurile lansate de Parlament au permis astfel ca cererile din partea acestor regiuni să fie luate în considerare în timpul negocierilor.

Actorii socio-profesionali din regiunile respective simt că sunt penalizaţi prin constrângeri legate de producţie care sunt conforme cu standardele europene şi care îi fac mai puţin competitivi decât concurenţii lor direcţi. Îi înţeleg, dar îi încurajez, totuşi, să se angajeze pe deplin într-un proces de cooperare cu vecinii lor ACP, pentru a dezvolta relaţii complementare şi de sprijin în jurul unor obiective comune.

Regiunile respective ar avea totul de câştigat dacă ar adopta o poziţie de egalitate cu concurenţii lor, mai curând decât să încremenească rigid într-o poziţie defensivă. Acest lucru este valabil cu condiţia ca Uniunea Europeană să garanteze într-adevăr funcţionarea unor metode adecvate de monitorizare şi de arbitrare, pentru a preveni orice fel de concurenţă neloială.

- Propunere de rezoluţie: B6-0148/2009 (APE - Côte d’Ivoire)

  Philip Claeys (NI) , în scris - (NL) Acest Parlament doreşte să abordeze problema vizelor de lucru pentru locuitorii din Côte d’Ivoire, valabile 24 de luni, în cadrul negocierilor privind acordul de parteneriat economic preliminar cu Côte d’Ivoire. Ivorienii care intră în această categorie ar putea lucra apoi ca îngrijitori sau în profesii asemănătoare. Din orice perspectivă aţi privi, acest lucru nu este decât un al alt canal pentru imigraţie ceea ce, din punctul meu de vedere, este un motiv suficient pentru a vota împotriva acestei rezoluţii. Europa are deja milioane de şomeri şi un import suplimentar de forţă de muncă din afara Uniunii nu ar face decât să înrăutăţească problemele deja existente. Profesiunile în chestiune pot fi exercitate foarte bine de lucrătorii noştri.

  Hélène Goudin şi Nils Lundgren (IND/DEM), în scris - (SV) Credem că principala noastră contribuţie la promovarea dezvoltării constante în cele mai sărace ţări ale lumii este deschiderea pieţelor UE pentru importurile din aceste părţi ale lumii. Ajutorul trebuie iniţiat şi hotărât de fiecare stat membru în parte, şi nu de UE, atunci când este considerat compatibil cu dorinţa de amplificare a comerţului liber. Dacă UE insistă totuşi în acordarea şi controlarea ajutorului, în nici un caz acesta nu trebuie condiţionat de comerţul cu ţările care îl primesc. Pot fi acceptabile dispoziţiile menite să protejeze pentru o perioadă tranzitorie industriile sensibile din ţările în curs de dezvoltare. Totuşi, în principiu, trebuie să evităm toate reglementările protecţioniste care riscă să compromită accesul liber pe piaţă.

Aceste principii ne-au călăuzit în adoptarea unei poziţii cu privire la prezenta propunere de rezoluţie în legătură cu acordurile comerciale pe care le pregăteşte Comisia.

Ne opunem formulărilor regretabile care au ca unic scop consolidarea influenţei Parlamentului European în politica comercială. Cu toate acestea, am ales să votăm în favoarea tuturor rezoluţiilor, deoarece acestea ilustrează importanţa continuării comerţului liber într-o perioadă în care tendinţele protecţioniste par să se contureze tot mai puternic.

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la Acordul de parteneriat economic preliminar dintre Côte d’Ivoire, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele ei membre, de cealaltă.

Sunt de acord că o uniune vamală între ţările din Africa de Vest poate fi foarte benefică pentru Côte d’Ivoire, care este liderul economic şi comercial din acea zonă: mai mult, întrucât comerţul interregional reprezintă doar o mică parte din comerţul total al Côte d’Ivoire, este de dorit o creştere a legăturilor comerciale regionale în scopul de a asigura, pe termen lung, o creştere economică sustenabilă şi susţinută.

Este de dorit, de asemenea, ca Uniunea Europeană să ofere mai mult sprijin tehnic şi administrativ în Côte d’Ivoire, pentru a se asigura că economia acestei ţări este aptă să exploateze toate avantajele derivate din acordul preliminar de parteneriat economic.

- Propunere de rezoluţie: B6-0142/2009 (APE - Ghana)

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat împotriva raportului dlui Fjellner referitor la încheierea unui Acord de parteneriat economic preliminar între Ghana, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte.

Şi aceasta deoarece consider că un astfel de acord cu Ghana ar putea ameninţa coeziunea şi ar slăbi integrarea regională a ECOWAS, pe care ar trebui să o sprijinim, având în vedere că are un potenţial foarte mare de a produce efecte pozitive pentru economia locală pe termen mediu şi lung, prin posibilităţile mai mari de participare a organismelor locale.

  Kathy Sinnott (IND/DEM), în scris - Este deosebit de important ca acordurile APE să ia în considerare nevoile particulare ale fiecărei ţări ACP. Din acest motiv, am votat împotriva acestui acord. Fiecare ţară ACP are nevoi diferite şi multe dintre ele ar prefera să nu negocieze chestiuni legate de drepturile de proprietate intelectuală şi de problemele din Singapore. Multe dintre aceste naţiuni îşi doresc, de asemenea, consolidarea dispoziţiilor legate de securitatea alimentară şi de industria emergentă. În cele din urmă, aceste acorduri au nevoie de o clauză de revizuire care să prevadă o evaluare a impactului dezvoltării durabile şi posibilitatea de a modifica acordul pe baza rezultatelor acestei evaluări. Trebuie să ne asigurăm că aceste acorduri realizează într-adevăr ce este mai bun pentru nevoile fiecăreia dintre aceste ţări şi trebuie să evităm orice presiune asupra lor pentru a le forţa să semneze acorduri care nu corespund nevoilor lor.

- Propunere de rezoluţie: B6-0144/2009 (APE - SADC)

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat împotriva propunerii de rezoluţie privind un Acord de parteneriat economic interimar între Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi statele părţi la APE din SADC, pe de altă parte.

Nu cred că acordul de parteneriat economic a adus multe avantaje celor care exportă din ţările ACP în Uniunea Europeană, deoarece acordurile comerciale de la Cotonou au expirat la începutul lui 2008, chiar dacă bunurile din ţările ACP pot intra pe piaţa UE fără să fie supuse tarifelor vamale sau cotelor.

În special, acordul nu contribuie la promovarea dezvoltării autonome a acestor state şi nici la dezvoltarea acelor competenţe care, în viitor, le permit ţărilor în chestiune să continue să se dezvolte fără ajutor din exterior. Mai mult, am sentimentul că, de multe ori, aceste acorduri nu respectă condiţiile de bună guvernare, transparenţă a poziţiilor politice şi respect pentru drepturile omului, fapt care face ca daunele aduse populaţiei acestor state să fie mai mari decât ajutorul pe care îl primesc.

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris - (EL) Într-un moment de criză a capitalismului şi de dezvoltare a imperialismului, UE depune eforturi pentru a consolida poziţia monopolurilor europene şi pentru a dobândi noi poziţii pe piaţa mondială. UE foloseşte o combinaţie de intervenţii imperialiste deschise în întreaga lume, prin mijloace militare şi nemilitare şi intervenţie economică a monopolurilor în comerţul internaţional şi în tranzacţiile economice.

Acordurile interimare de parteneriat economic sunt cea mai sălbatică formă de parteneriat pe care UE a pretins-o de la ţările în curs de dezvoltare. Scopul lor este de a impune puterea capitalului şi supraexploatarea forţei de muncă şi a resurselor producătoare de bunăstare. Prin clauze opresive se urmăreşte liberalizarea pieţelor şi privatizarea tuturor serviciilor, în special în domeniul energiei, al distribuţiei apei, al sănătăţii, educaţiei şi culturii.

Cazul Comunităţii pentru dezvoltare a sudului Africii (SADC) şi al Pieţei Comune a Africii de Est şi de Sud (COMESA) sunt tipice. Divide et impera. Cu alte cuvinte, presiune şi constrângere din partea UE pentru acceptarea calendarelor şi a conţinutului acordurilor, cu acorduri separate şi clauze diferite pentru fiecare ţară.

Votăm împotriva acordurilor de parteneriat economic interimare pentru că acestea sunt semnate în avantajul profiturilor capitalismului şi în detrimentul oamenilor. Dovedesc, încă o dată, că comerţul global sub suveranitatea imperialismului şi a monopolurilor nu poate fi desfăşurat pe bază de beneficii reciproce.

- Propunere de rezoluţie: B6-0145/2009 (APE - Statele din Africa de Est şi de Sud)

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat împotriva propunerii de rezoluţie referitoare la acordul interimar de stabilire a unui cadru pentru un Acord de parteneriat economic între statele din Africa de Est şi de Sud, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte.

Sunt convins că acest acord de parteneriat economic nu este potrivit pentru a realiza obiectivul de promovare a dezvoltării ţărilor implicate, pentru că există chestiuni controversate care trebuie încă abordate şi rezolvate, cum ar fi clauza naţiunii celei mai favorizate şi tarifele la export, care nu încurajează crearea unei pieţe reale, capabile să aducă avantaje pentru populaţiile implicate.

- Propunere de rezoluţie: B6-0146/2009 (APE - Statele partenere din Comunitatea Africii Orientale)

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat împotriva propunerii de rezoluţie referitoare la acordul de stabilire a unui cadru pentru un Acord de parteneriat economic între Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi statele partenere din Comunitatea Africii Orientale, pe de altă parte.

Consider că dezvoltarea unei veritabile pieţe regionale şi interregionale în aceste ţări este importantă pentru a crea condiţiile pentru o creştere economică durabilă care să nu depindă în întregime de ajutorul extern: totuşi, acest acord nu creează condiţiile necesare pentru ca acest lucru să fie posibil, având în vedere că, în multe cazuri, măsurile avute în vedere prevăd o implicare redusă a autorităţilor şi a sectorului privat local.

Mai mult, în ciuda existenţei unor mecanisme de control, nu cred că aceste ţări îndeplinesc condiţiile unei bune guvernări, ale transparenţei poziţiilor politice şi ale respectării drepturilor omului, fără de care există mai curând riscul de a afecta majoritatea populaţiei acestor ţări decât de a le acorda un ajutor real.

- Propunere de rezoluţie: B6-0147/2009 (EPA - Africa Centrală)

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie privind Acordul preliminar de parteneriat economic între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Africa Centrală, pe de altă parte.

Sunt convins că acordul de parteneriat economic preliminar a creat avantaje foarte mari pentru exportatorii din ţările Africii Centrale, mai ales de la expirarea acordului de la Cotonou în ianuarie 2008, prin creşterea şanselor lor de a exporta în Uniunea Europeană. Acordurile generale de parteneriat economic trebuie considerate, în orice caz, ca fiind mai curând complementare, şi nu alternative la acordurile încheiate în baza Agendei de dezvoltare de la Doha, în privinţa cărora solicităm reluarea cât mai rapidă a negocierilor.

Sunt de acord şi cu stabilirea unor perioade de tranziţie pentru întreprinderile mici şi mijlocii în scopul de a le acorda suficient timp pentru a se adapta schimbărilor rezultate din acord şi, în general, salut sprijinul ce va fi acordat IMM-urilor de către statele în chestiune.

- Raport: David Martin (A6-0117/2009)

  Marie-Arlette Carlotti (PSE), în scris - (FR) De ani de zile, alături de colegii noştri africani, noi, socialiştii, ne-am unit forţele pentru a transforma APE în instrumente veritabile de dezvoltare.

Am purtat negocieri dure şi decise cu Comisia, pentru a obţine acorduri corecte care să promoveze Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.

Am realizat acest lucru optând pentru o regionalizare selectivă, realizată de ţările ACP însele.

Am realizat acest lucru onorând angajamentele asumate în privinţa asistenţei comerciale promise în 2005, mai curând decât „dând iama” în FED.

În mare măsură, lupta noastră a dat astăzi roade, deoarece comisarul pentru comerţ şi-a asumat un angajament în numele Comisiei Europene, în legătură cu:

- obiectivul crucial de a dezvolta acordurile

- renegocierea punctelor contencioase ale acordurilor pe baza unei abordări deschise şi flexibile

- securitatea alimentară şi protejarea industriilor sensibile din ţările ACP.

Ne-am fi dorit, desigur, mai multe garanţii în ceea ce priveşte modul în care parlamentele naţionale şi Adunarea ACP-UE vor fi implicate în monitorizarea implementării acestor acorduri.

Totuşi, progresele făcute în doar câteva săptămâni sunt considerabile.

Recunosc acest lucru.

Intenţionez, în orice caz, să urmăresc îndeaproape procesul de implementare.

Deci nu va exista niciun „cec în alb”: m-am abţinut de la vot.

  Richard Corbett (PSE), în scris - Azi am putut vota în favoarea aprobării de către Parlament a APE şi a APE interimare doar datorită asigurărilor şi acţiunilor noului comisar, Cathy Ashton, şi pentru că guvernele ţărilor implicate privesc acest lucru ca pe un pas înainte, deşi nu suficient.

Acordurile de parteneriat economic trebuie să devină instrumente de reducere şi eradicare a sărăciei, care să cuprindă, în acelaşi timp, obiectivele dezvoltării durabile şi integrarea graduală a ţărilor ACP în economia mondială.

Trebuie să ne asigurăm că acordurile comerciale pe care le încheiem cu ţările ACP sunt în interesul lor şi, mai ales, că sunt încheiate ca instrumente pentru dezvoltare.

  Mikel Irujo Amezaga (Verts/ALE), în scris - (ES) Am votat împotriva rapoartelor privind APE cu insulele din Caraibe şi împotriva acordului interimar cu Côte d’Ivoire, printre altele. Parlamentul a votat pentru acordul interimar cu Côte d’Ivoire, de exemplu; aceasta este o ţară afectată de conflicte interne şi fără un guvern legitim.

În aceste condiţii, pur şi simplu nu cred că este cel mai bun moment pentru a încheia un acord internaţional cu consecinţe pe termen lung. Sub presiunea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Uniunea Europeană s-a retras din acordurile de cooperare cu ţările ACP şi le-a înlocuit cu acorduri de parteneriat economic cu ţări individuale, afectând, în multe cazuri, puterea regiunilor.

Primele acorduri, impuse de Europa, au fost aspru criticate de ONG-urile şi de investigatorii din aceste ţări, iar Parlamentul le-a revizuit astăzi.

  Glenys Kinnock (PSE), în scris - Mi-am dat acordul pentru acordul de parteneriat economic cu CARIFORUM şi pentru acordul interimar cu Côte d’Ivoire ca răspuns la garanţiile date de comisarul Ashton în această săptămână.

Din momentul în care comisarul Ashton l-a înlocuit pe comisarul Mandelson a avut loc o schimbare de stil şi de ton şi acum primim semnale clare că a avut loc şi o schimbare de substanţă.

În cazul acordurilor cu CARIFORUM, comisarul a dat asigurări clare raportorului David Martin referitor la preocuparea acestuia legată de accesul la medicamente de bază, de clauza de revizuire şi de flexibilitate în privinţa modului în care va acţiona clauza NCF.

Înainte de a da un aviz conform acordului cu Côte d’Ivoire, ni s-au dat asigurări clare şi neechivoce că această ţară este liberă să preia tot ce doreşte din orice alt APE. Este semnificativ faptul că, în cazul APE încheiat cu SADC, s-a convenit asupra revizuirii unui număr de clauze contencioase. Acestea includ protejarea industriilor emergente, posibilitatea de a introduce noi taxe la export pentru sprijinirea dezvoltării industriale şi cote la export.

Deciziile pe care le-am luat nu au fost uşoare, dar au fost luate după o examinare atentă a angajamentului care garantează că acordurile de parteneriat economic pot fi un instrument pentru dezvoltare şi pot reflecta parteneriatul nostru şi respectul reciproc faţă de ACP.

  Bernard Lehideux (ALDE), în scris - (FR) Poziţia noastră referitoare la acordul de parteneriat economic este încă una critică. Credem că negocierile au avut un început foarte prost, într-o lipsă totală de respect pentru situaţiile specifice ale partenerilor noştri. De asemenea, suntem convinşi în continuare că nu ar trebui să grăbim negocierile şi, mai ales, că nu trebuie să le impunem reforme bruşte care s-ar putea dovedi dezastruoase pentru coeziunea socială şi pentru economiile lor.

Totuşi, votul nostru ţine cont de poziţiile încurajatoare adoptate de comisarul Ashton în sesiunea plenară de luni, 23 martie. Acesta este motivul pentru care ne-am abţinut şi nu am votat împotrivă, cum am fi făcut cu siguranţă în urmă cu doar câteva săptămâni.

Cu toate acestea, abţinerea noastră este un avertisment. Intenţionăm să evaluăm acţiunea comisarului pe bază de dovezi şi nu dorim să acordăm un cec în alb pentru viitor.

  David Martin (PSE), în scris - Asigurările care mi-au fost date în ceea ce priveşte medicamentele de bază, clauza de revizuire şi flexibilitatea cu privire la modul de funcţionare a clauzei naţiunii celei mai favorizate m-au determinat să sprijin acest raport, pentru care am fost raportor. Raportul trebuie să găsească un echilibru între asigurarea unui parteneriat corect pentru UE şi garantarea faptului că dezvoltarea este parte integrantă a acordului, astfel încât statele Cariforum să poată prospera şi beneficia de avantajele unui comerţ echitabil cu UE.

  Rovana Plumb (PSE), în scris − Am votat acest raport cu convingerea că prin avizul conform acordat de PE pentru Acordul de parteneriat economic (APE) dintre ţările CARIFORUM, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, se va garanta:

– materializarea angajamentelor în domenii care încă nu sunt reglementate în cadrul economiei şi pieţei unice a CARICOM sau care nu sunt aplicate pe deplin, printre care se numără serviciile financiare, alte servicii, investiţiile, concurenţa, achiziţiile publice, comerţul electronic, proprietatea intelectuală, libera circulaţie a mărfurilor şi mediul, va fi amânată până la finalizarea economiei şi pieţei unice în aceste domenii;

– crearea unui mecanism de monitorizare independent în cadrul statelor CARIFORUM, dotat cu resursele care se impun pentru efectuarea analizei necesare în vederea stabilirii gradului de îndeplinire a obiectivelor de către APE;

– stabilirea şi alocarea din timp de cote echitabile din resursele Ajutorului pentru comerţ; aceste fonduri reprezintă resurse suplimentare, nu doar o simplă restructurare a finanţării prin FED,

– că respectă priorităţile CARIFORUM şi că plata lor se face la timp, este previzibilă şi în concordanţă cu calendarele de executare a planurilor strategice de dezvoltare naţionale şi regionale; aceste fonduri se utilizează în mod eficient pentru a compensa pierderile din veniturile vamale;

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat în favoarea recomandării dlui Martin privind acordul de parteneriat economic dintre CE şi CARIFORUM. Într-adevăr, Parlamentul European are obligaţia de a încheia acest acord, cu condiţia ca atât Comisia, cât şi Consiliul să fie de acord cu revizuirea acestor acorduri o dată la cinci ani, ca clauza naţiunii celei mai favorizate să fie eliminată pentru Uniunea Europeană şi, cel mai important, ca diferitele sume destinate ajutorului pentru comerţ să fie definite şi alocate cu promptitudine.

- Raport: Erika Mann (A6-0144/2009)

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am decis să mă abţin de la votul privind propunerea de recomandare a dnei Mann cu privire la acordul de parteneriat economic preliminar dintre CE şi Côte d’Ivoire. Nu sunt de acord cu mai multe puncte ale propunerii. Pe de altă parte, scopurile şi obiectivele pe care aceasta le urmăreşte sunt lăudabile; de aceea, nu doresc să votez împotriva acestei recomandări.

- Raport: Gay Mitchell (A6-0135/2009)

  Alessandro Battilocchio (PSE), în scris - (IT) Am votat în favoarea raportului.

Este pentru prima dată când Parlamentul a elaborat un raport unic cu privire la activitatea Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Cele două bănci finanţează constant operaţiuni în aceleaşi regiuni geografice din afara Uniunii Europene, de exemplu în Europa de Est, Caucazul de Sud, Rusia, Balcanii de Vest şi Turcia.

Cooperarea dintre cele două bănci a crescut la nivel regional şi, prin urmare, modul în care aceasta se concretizează diferă în funcţie de zona în chestiune. În ţările în care au loc operaţiuni obişnuite, există trei tipuri diferite de cooperare între BEI şi BERD: Memorandumul de Înţelegere în Europa de Est, metoda aplicată în Balcanii de Vest şi metode flexibile de cooperare.

Aceasta nu este un o evoluţie satisfăcătoare. O revizuire completă ar fi mai utilă pentru a analiza modul în care cooperarea dintre cele două bănci şi alte părţi relevante poate fi îmbunătăţită, ţinând cont de interesele UE şi de ţările beneficiare. În plus, divizarea activităţilor şi a cooperării dintre cele două instituţii nu poate fi gestionată la nivel regional sau prin trasarea unei linii între operaţiunile de împrumut în sectorul public şi cel privat.

  Luca Romagnoli (NI), în scris - (IT) Am votat împotriva raportului dlui Mitchell privind rapoartele anuale pe 2007 ale Băncii Europene de Investiţii şi ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Decât să vorbim despre cooperarea dintre bănci şi alte părţi interesate, cred că ar fi mai indicat să ne asigurăm că sunt efectuate verificări înainte, în timpul şi după acordarea finanţării, pentru că ambele bănci au acordat împrumuturi semnificative în 2007. Acordarea de sprijin financiar fără implicarea societăţii civile din ţările în chestiune nu face decât să înrăutăţească situaţia acestora, în loc să o îmbunătăţească.

În acest sens, salut propunerea dlui Mitchell ca, anual, Comisia să adreseze rapoarte Parlamentului şi Consiliului cu privire la evaluarea impactului operaţiunilor financiare. Totuşi, acest element nu este suficient pentru a mă determina să votez în favoarea raportului.

- Propunere de rezoluţie: RC-B6-0152/2009 (Viitorul industriei automobilelor)

  Guy Bono (PSE), în scris - (FR) Am votat în favoarea acestei rezoluţii comune privind viitorul industriei automobilelor.

Acest text subliniază nevoia de a defini la nivel european o politică clară şi coerentă care să facă faţă crizei care afectează toate statele membre ale UE. Se estimează că 12 milioane de locuri de muncă din Europa sunt afectate direct sau indirect de industria automobilelor. Vânzările scad, stocurile cresc şi anunţurile de concedieri se multiplică. Nu există soluţii magice pentru dezastrul social care se produce; doar măsurile coordonate pot salva sectorul.

De aceea am votat în favoarea acestei rezoluţii comune, care îndeamnă autorităţile europene să colaboreze cu statele membre pentru a introduce măsuri care vor face posibil să garantăm competitivitatea viitoare a industriei de automobile europene şi ocuparea constantă a forţei de muncă în acest sector.

Cu toate acestea, rezoluţia a apărut cam târziu şi nu satisface toate aşteptările. Prin urmare, dezbaterea este departe de a se fi încheiat şi promite să fie energică, mai ales dacă luăm în calcul actualele chestiuni sociale care sunt în joc şi nevoia reafirmată pentru o Europă socială care îşi protejează cetăţenii.

  Nicodim Bulzesc (PPE-DE), în scris − Am votat această rezoluţie cu privire la viitorul industriei automobilelor deoarece solicită iniţiative coerente şi coordonate ale statelor membre UE pentru industria europeană a automobilelor şi solicită crearea unui cadru european de acţiune veritabil.

  Edite Estrela (PSE), în scris - (PT)Am votat în favoarea propunerii comune de rezoluţie privind viitorul industriei automobilelor. Deoarece UE este cel mai mare producător de autovehicule şi deoarece industria de automobile este unul dintre cei mai mari angajatori privaţi, este esenţial să sprijinim acest sector pentru a putea reacţiona la actuala criză financiară şi economică.

De aceea, sprijin o acţiune politică coordonată la nivel european pentru a încuraja adoptarea de măsuri de sprijin pentru industrie, cum ar fi: asigurarea accesului la credite pentru producătorii şi furnizorii de autovehicule; stimularea cererii pentru vehicule noi, inclusiv acordarea de stimulente pentru a renunţa la maşinile vechi şi pentru a cumpăra maşini „ecologice”; sprijinirea financiară a lucrătorilor calificaţi prin utilizarea Fondului de ajustare la globalizare şi a Fondului social european; şi încurajarea cercetării şi a investiţiilor.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris - (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei privind industria automobilelor, dar nu am uitat că cei care pretind azi că vor să o salveze sunt adevăraţii responsabili pentru acest dezastru.

Sunt responsabili pentru extinderea unei economii globalizate acţionate doar de finanţe, deconectate de realitate, în care garantarea profiturilor imense ale acţionarilor ia locul strategiei industriale şi unde acţiunile cresc ca urmare a anunţurilor privind planurile sociale, în timp ce patronii, care nu întotdeauna sunt foarte capabili, îşi acordă prime şi paraşute de aur. Ei au creat acest sistem, în care locurile de muncă şi salariile lucrătorilor au devenit singurele variabile instabile. Ei sunt responsabili de sărăcirea gospodăriilor care afectează grav cererea, făcând imposibilă ieşirea din acest cerc vicios.

Chiar şi acum, când sunt în joc sute de mii de locuri de muncă, Comisia recită dogma concurenţei, obstrucţionând măsurile naţionale menite să prevină pierderea locurilor de muncă şi solicitând explicaţii din partea Renault pentru a se asigura că o creştere a producţiei într-o fabrică nu este rezultatul relocării operaţiunilor.

Măcar dacă aţi fi arătat aceeaşi indignare când întreprinderile europene se mutau în întreaga lume, în căutare de costuri mici şi de o legislaţie socială practic inexistentă.

Este momentul unei schimbări de politică - pentru binele Europei şi, mai ales, pentru binele europenilor.

  Małgorzata Handzlik (PPE-DE), în scris (PL) Industria automobilelor este într-o situaţie extrem de dificilă din cauza actualei crize economice. Previziunile pentru anul acesta nu sunt deloc optimiste. Indică în continuare o scădere a vânzărilor la maşinile noi.

Comisia Europeană şi Parlamentul European consideră că industria ar trebui să se descurce în mare măsură singură în această criză. Industria este cea care, în special, trebuie să găsească un răspuns la problemele structurale legate de eficienţa producţiei şi de utilizarea producţiei de energie, astfel încât să amelioreze competitivitatea şi stabilitatea pe termen lung.

Acţiunile întreprinse de UE şi de statele membre pot numai sprijini acţiunile întreprinse de către producători. Acest lucru este adevărat în special pentru măsurile care vizează restabilirea accesului la finanţare în condiţii rezonabile, stimularea cererii pentru vehiculele noi, menţinerea standardelor de calificare şi protejarea locurilor de muncă, precum şi reducerea costurilor sociale.

Mai multe ţări au adoptat planuri pentru a ajuta sectorul de automobile dar, după cum a observat Comisia, aceste planuri trebuie să fie în acord cu legislaţia UE şi cu principiile predominante privind concurenţa, în special cu principiile privind acordarea ajutorului de stat, astfel încât să nu bulverseze funcţionarea pieţei interne a UE. Toate măsurile legate de finanţare, impozitare sau scoatere din uz trebuie, în plus, să sprijine şi să accelereze transformările tehnologice din sector, în special în domeniul eficienţei consumului de combustibil al motoarelor şi al reducerii emisiilor.

  Marine Le Pen (NI), în scris - (FR) Parlamentul European va aproba dictatele Comisiei Europene, care se opune cu înverşunare oricărui efort al statelor membre de a-şi proteja industriile naţionale de automobile.

Oamenii trebuie să înţeleagă că politica ultraliberală a Comisiei şi a Parlamentului este un mijloc fantastic de a accelera relocarea întreprinderilor franceze către state mai „viabile” din punct de vedere economic.

Într-o perioadă în care în industria de automobile şi în sectoarele subcontractante mii de locuri de muncă sunt ameninţate direct, această alegere antinaţională este obscenă din punct de vedere moral şi suicidară din punct de vedere economic.

Acele state membre care acordă sprijin unei astfel de distrugeri industriale şi sociale vor trebui să răspundă pentru acţiunile lor în faţa lucrătorilor şi a familiilor acestora, care sunt victimele directe ale orbirii lor ideologice.

  Luís Queiró (PPE-DE), în scris - (PT)Având în vedere importanţa industriei automobilelor pentru economia europeană, angajamentul guvernelor europene şi al Uniunii Europene ca atare de a acţiona în raport cu situaţia actuală este de înţeles. Ele speră că această criză este temporară şi luptă pentru a se asigura de acest lucru, încercând să prevină consecinţele crizei, care ar face ca această industrie să fie irecuperabilă. Această preocupare are sprijinul nostru. Totuşi, trebuie să existe unele măsuri de protecţie. Obiectivul principal este protejarea locurilor de muncă, dar în realizarea lui trebuie respectat obiectivul ultim de garantare a supravieţuirii industriilor viabile. Ceea ce înseamnă că investiţiile masive din acest sector trebuie utilizate pentru a-l actualiza, a-l moderniza şi a-l pregăti pentru o concurenţă crescândă. Ideea că ar fi posibil, sau chiar de dorit, să izolăm şi să protejăm de concurenţă un sector economic, în condiţiile în care această concurenţă este sănătoasă şi corectă, este o eroare economică şi o decepţie politică.

În ciuda eşecurilor, depăşirea crizei din industria automobilelor, şi criza în general, precum şi pregătirea pentru următoarea etapă se află în centrul Strategiei de la Lisabona: mai multă concurenţă, mai multă inovaţie, mai multe locuri de muncă. Trebuie să ajutăm industria automobilelor să se refacă, dar nu trebuie să reinventăm roata.

  Peter Skinner (PSE), în scris - Producţia de maşini din UE depinde de satisfacerea unor standarde care pot facilita norme de mediu mai stricte. Aceasta nu este în contradicţie cu ideea unei industrii competitive, ci mai curând o contribuţie la chiar supravieţuirea sa. Există multe instrumente europene care pot fi folosite pentru a ajuta industria automobilelor şi, în special, lucrătorii din acest domeniu. Printre acestea se numără fondurile alocate pentru formarea de-a lungul vieţii.

Este esenţial să dispunem de forţa de muncă potrivită care crede într-un viitor al producţiei durabile. Ştiu că producţia de maşini din sud-estul Angliei are acum ocazia de a profita de facilităţile financiare care pot promova producţia de maşini ale viitorului. Trebuie să existe un echilibru între acestea şi condiţiile sociale şi de mediu.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris - (NL)Politicienii ecologişti sunt convinşi că nu putem separa criza economică de cea de mediu. Pentru a putea ajuta la refacerea economiei, avem nevoie de o „nouă înţelegere” bazată pe principii ecologice. Sectorul de automobile dispune de un potenţial enorm de orientare într-o direcţie ecologică. Însă, pentru a exploata acest potenţial, guvernele trebuie să oblige şi să ajute producătorii de maşini să investească în inovaţie. O majoritate din cadrul acestei instituţii a hotărât că Uniunea Europeană trebuie să pompeze o sumă substanţială în industria automobilelor. Acordarea unui cec în alb nu este însă o soluţie. Nu trebuie să subvenţionăm tehnologii vechi care trebuie scoase din circulaţie. Dimpotrivă, trebuie să acţionăm pentru a obliga producătorii de maşini să investească în inovaţie. Astfel, viitorul sectorului este asigurat şi li se face un mare bine milioanelor de europeni care lucrează în industria automobilelor.

Grupul Verzilor / Alianţa Liberă Europeană a propus ca banii să fie alocaţi numai cu condiţia ca industria automobilelor să îşi îmbunătăţească substanţial nivelurile de performanţă în materie de mediu. Transportul este responsabil de aproximativ o treime din totalul emisiilor de CO2 din UE. Am votat împotriva celei mai mari părţi din rezoluţie pentru că nu a stipulat ameliorarea performanţei în materie de mediu ca precondiţie pentru acordarea de fonduri publice.

5. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal

(Şedinţa a fost suspendată la ora 14.15 şi reluată la ora 15.05.)

PREZIDEAZĂ: DL MAURO
Vicepreşedinte

6. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei anterioare: consultaţi procesul-verbal

7. Stadiul relaţiilor transatlantice în urma alegerilor din Statele Unite (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă raportul (A6-0114-2009) elaborat de dl Millán Mon, în numele Comisiei pentru afaceri externe, privind stadiul relaţiilor transatlantice în urma alegerilor din SUA [2008/2199(INI)].

  Francisco José Millán Mon, raportor− (ES) Domnule preşedinte, în primul rând, aş dori să le mulţumesc raportorilor alternativi, în special dlui Severin, dlui Lambsdorff şi dlui Lagendijk, precum şi Comisiei pentru afaceri externe şi raportorilor pentru aviz, dl Garcia-Margallo şi dna Quisthoudt-Rowohl. Le mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-au oferit la întocmirea acestui raport referitor la relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.

Astfel am reuşit să întocmim un raport bazat pe un consens larg cu privire la un subiect important. Raportul asupra căruia ne vom exprima voturile mâine reprezintă, aşadar, un mesaj puternic şi convingător din partea Parlamentului European, transmis într-un moment cât se poate de adecvat. Motivul pentru care afirm că este vorba despre un subiect important este acela că, în mod cert, Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt doi actori foarte importanţi pe scena mondială, care trebuie să lucreze împreună, deoarece au în comun multe principii şi valori, dar şi multe interese.

Principalul mesaj al acestui raport transmite ideea că ne aflăm într-un moment prielnic pentru consolidarea relaţiilor transatlantice. Acest fapt se bazează pe trei argumente. Primul dintre acestea este reprezentat de noua administraţie a Statelor Unite, care este pragmatică şi care cunoaşte faptul că nicio ţară nu poate face faţă singură problemelor globale şi de la care publicul din Europa, dar şi din întreaga lume, are mari aşteptări. Al doilea argument îl reprezintă o Uniune Europeană mai puternică, având o capacitate mai mare de a acţiona pe plan extern decât Uniunea Europeană din 1995, când s-a stabilit Noua Agendă Transatlantică; în plus, în curând, UE se va putea baza şi pe dispoziţiile Tratatului de la Lisabona referitoare la politica externă şi apărare. Cel de al treilea argument este reprezentat de un nou context care aduce noi provocări la nivel global, din care acum fac parte, alături de problemele militare, criza economică şi schimbările climatice.

În încercarea de a rezolva aceste probleme noi, cooperarea cu Uniunea Europeană va aduce mari beneficii Statelor Unite. Relaţiile transatlantice trebuie consolidate pe două planuri: pe plan instituţional şi pe plan fizic, prin cooperare efectivă. Trebuie să folosim Tratatul de la Lisabona pentru a consolida structurile instituţionale: organizarea a două reuniuni anuale la nivel înalt, nu doar a unuia singure, la care să participe noul preşedinte permanent al Consiliului European; crearea unui consiliu politic transatlantic, în cadrul căruia să se întâlnească, trimestrial, Înaltul Reprezentant – şi vicepreşedinte al Comisiei – şi secretarul de stat american; îmbunătăţirea dialogului dintre autorităţile legiuitoare prin crearea unei adunări transatlantice; precum şi îmbunătăţiri aduse Consiliului Economic Transatlantic. Toate aceste îmbunătăţiri vor oferi posibilitatea unei coordonări mai intense şi mai eficiente; aceste aspecte ar trebui cuprinse într-un nou acord de asociere transatlantică, iar negocierile ar trebui să fie demarate în momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Cel de-al doilea obiectiv al raportului constă în consolidarea cooperării efective. Acest lucru presupune stabilirea unei agende în vederea abordării în comun a mai multor probleme şi conflicte, precum şi în vederea rezolvării unor chestiuni bilaterale. Pentru a putea stabili o astfel de agendă comună, Consiliul şi Comisia ar trebui să mărească frecvenţa contactelor cu noul guvern de la Washington în următoarele luni. Aşadar, sunt mulţumit de reuniunea la nivel înalt de la Praga, care va avea loc la 5 aprilie, şi la care va participa şi preşedintele Obama, aşa cum se menţionează în amendamentul depus de grupul din care fac parte.

În raport sunt enumerate câteva probleme globale pentru care Statele Unite şi Uniunea Europeană ar trebui să încerce să găsească o abordare comună: de exemplu criza economică, un multilateralism eficace, care să includă puterile emergente, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, schimbările climatice, promovarea drepturilor omului etc. De asemenea, raportul menţionează câteva probleme regionale pentru rezolvarea cărora ar trebui să acţionăm în mod coordonat; aceste probleme sunt reprezentate de conflicte precum cel din Orientul Mijlociu şi de programele nucleare aflate în desfăşurare în Iran şi Afganistan; relaţiile cu Rusia, precum şi cu ţările din America Latină sunt de asemenea menţionate. Dezarmarea şi securitatea sunt alte domenii în care este nevoie de o coordonare îmbunătăţită, incluzând aici şi lupta împotriva ameninţării teroriste reale, care ar trebui să se desfăşoare respectând întocmai legislaţia internaţională şi drepturile omului.

Doamnelor şi domnilor, raportul se referă şi la anumite probleme bilaterale în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne, inclusiv la problema vizelor. De asemenea, acesta pune accentul pe nevoia ca parteneriatul transatlantic să se bucure de o largă susţinere din partea societăţii civile, în special din partea tinerilor. În raport se vorbeşte şi despre relaţiile comerciale şi economice, insistându-se asupra faptului că trebuie să facem progrese în ceea ce priveşte integrarea pieţei transatlantice. Referitor la aceste teme, am inclus mai multe sugestii din partea Comisiei pentru afaceri economice şi monetare şi din partea Comisiei pentru afaceri externe.

Doamnelor şi domnilor, în concluzie: consider că dacă acest raport va fi adoptat mâine, Parlamentul va transmite un mesaj clar. Noi milităm pentru relaţii consolidate între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, inclusiv la nivel instituţional. Consider că această consolidare va fi benefică pentru ambele părţi, dar şi pentru întreaga comunitate internaţională.

  Alexandr Vondra, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului − Domnule preşedinte, îmi cer scuze că am întârziat puţin din cauza participării la reuniunea Conferinţei preşedinţilor de comisii. De fapt, astăzi de dimineaţă am sosit de la Washington. Aş dori să vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la această dezbatere importantă şi binevenită pe tema relaţiilor transatlantice şi aş dori să îi mulţumesc în special domnului raportor Millán Mon pentru raportul valoros şi cuprinzător pe care l-am citit cu mare interes în timpul călătoriei. În raport sunt menţionate multe aspecte cu care preşedinţia şi Consiliul pot fi de acord.

Indiferent de apartenenţa noastră politică, cu toţii cunoaştem faptul că relaţiile transatlantice sunt vitale pentru viitorul nostru, pentru viitorul Europei. Timp de şaizeci de ani, solidul parteneriat transatlantic a reprezentat forţa principală care a militat pentru pace, stabilitate şi prosperitate în Europa şi America de Nord şi, de asemenea, în întreaga lume. Îndrăznesc să spun că acestea nu sunt doar fapte istorice. Această agendă este cea mai adecvată şi pentru secolul 21. Relaţiile transatlantice ne permit să obţinem împreună rezultate pe care niciunul dintre parteneri nu le-ar putea realiza singur. Aş dori să îl citez pe vicepreşedintele Joe Biden în prima sa vizită la Munchen, atunci când a afirmat că America are nevoie de Europa şi Europa are nevoie de America. Cred că putem înţelege pe deplin sensul acestei afirmaţii. Dacă ne vom pune de acord, vom putea stabili agenda globală. Dacă nu ne vom putea pune de acord, va fi dificil să stabilim orice fel de agendă de lucru, aşadar, parteneriatul transatlantic ne permite să obţinem împreună rezultate pe care nu le-am putea obţine în mod individual.

Alegerile prezidenţiale din Statele Unite din noiembrie, anul trecut, au generat în Europa un val de entuziasm, de aşteptări şi de interes fără precedent. Acest lucru s-a datorat faptului că pe europeni îi interesează cine este ales preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Preşedintele Obama a propus o nouă abordare a problemelor cu care ne confruntăm. Mulţi europeni au fost atraşi de această schimbare, precum şi de ideea schimbării în sine. Acum există aşteptări mari de ambele părţi ale Atlanticului. Aceste aşteptări reprezintă o ocazie de colaborare reciprocă într-un moment în care o astfel de colaborare este foarte necesară. Însă aşteptările trebuie tratate cu grijă, deoarece nimic nu ar dăuna mai mult relaţiilor transatlantice decât speranţele neîndeplinite – şi cu cât aşteptările sunt mai mari, cu atât mai greu este să le îndeplineşti.

Noua administraţie a debutat în forţă. Aşa cum era de aşteptat, agenda preşedintelui s-a concentrat în mare parte pe criza economică şi financiară. Deciziile imediate referitoare la închisoarea de la Guantanamo – vorbeam despre această problemă cu doar câteva săptămâni în urmă – asumarea unui nou angajament de implicare în problemele din Orientul Mijlociu, precum şi organizarea conferinţei referitoare la Afganistan, care va avea loc la 31 mai la Haga, au fost foarte încurajatoare. Toate aceste iniţiative reprezintă răspunsul la solicitările multor europeni.

Dialogul cu Statele Unite a fost revigorat. În urma contactelor avute de mine cu membrii noii administraţii, inclusiv în urma întâlnirilor cu vicepreşedintele Biden şi cu doamna secretar de stat Clinton, care au avut loc aici, la Bruxelles, este clar că Statele Unite doresc să adopte o altă atitudine faţă de Uniunea Europeană şi de partenerii noştri. Salut abordarea pragmatică ce a caracterizat aceste prime întâlniri.

Deşi schimbarea atitudinii este importantă, desigur că aceasta nu aduce de la sine rezultate concrete. Dacă vom lucra împreună într-un mod constructiv, trebuie să ne revizuim priorităţile de politică şi să reevaluăm principiile de funcţionare ale parteneriatului transatlantic. Raportul dumneavoastră reprezintă o contribuţie valoroasă la acest proces. Acesta este, desigur, un proces care a fost demarat de UE anul trecut, când miniştrii de externe au purtat discuţii referitoare la relaţiile transatlantice în cadrul a două întruniri informale desfăşurate la Avignon şi Marsilia. Cred că ar trebui să mulţumim preşedinţiei franceze pentru această iniţiativă, dar şi Portugaliei, care a avut, de asemenea, o contribuţie importantă. Acesta este un proces care va trebui dezvoltat în următoarele luni. Întrunirea informală a şefilor de state şi guverne cu preşedintele Statelor Unite la Praga, săptămâna viitoare, va constitui o oportunitate excelentă în acest sens. Relaţia transatlantică este amplă şi variată şi include un anumit număr de politici. Nu pot vorbi despre toate aceste politici, dar aş dori să subliniez acele politici pe care noi am dori să le aducem în discuţie în cadrul întrunirii de la Praga.

În primul rând, securitatea energetică şi schimbările climatice. Aceste probleme interconectate se află în atenţia multor europeni. Securitatea energetică reprezintă o prioritate majoră care trebuie rezolvată cu ajutorul unei strategii cuprinzătoare, care să includă eficientizarea consumului de energie şi promovarea surselor regenerabile de energie, precum şi diversificarea resurselor, a surselor şi a rutelor energiei. Acolo unde este posibil şi necesar, UE şi Statele Unite trebuie să coopereze în aceste domenii şi să promoveze o agendă comună. În ceea ce priveşte clima, anul acesta va fi decisiv. Conferinţa ONU privind schimbările climatice, care va avea loc la sfârşitul lunii decembrie la Copenhaga, reprezintă o ocazie istorică de a revizui şi extinde aplicarea obiectivelor internaţionale obligatorii pentru a putea face faţă schimbărilor climatice.

Înainte de această conferinţă, UE şi-a stabilit obiective ambiţioase în ceea ce priveşte problemele legate de energie şi de schimbările climatice. Declaraţiile şi angajamentele asumate de preşedintele Obama referitoare la schimbările climatice indică o modificare semnificativă a modului de abordare, însă mai sunt multe de făcut de acum încolo. Desigur, sprijinul Statelor Unite în legătură cu această problemă este vital, însă nu suficient. Trebuie să ne asigurăm şi sprijinul altor state în curs de dezvoltare mai avansate, cum ar fi China.

În al doilea rând, criza economică şi financiară. Actuala criză este gravă şi s-a extins la nivel global, de aceea este nevoie de un răspuns puternic la toate nivelurile şi în toată lumea. UE şi SUA au o responsabilitate specială în acest context, atât în ceea ce priveşte măsurile pe care le iau pe plan intern, cât şi în ceea ce priveşte coordonarea internaţională. Trebuie să cooperăm cu SUA pentru a ne asigura că reacţionăm în mod coordonat la actuala criză mondială şi la problemele financiare. Trebuie să colaborăm cu SUA pentru a rezolva problema supravegherii sistemului financiar şi a reformei instituţiilor financiare internaţionale. De asemenea, trebuie să ne coordonăm politicile în vederea creşterii economice şi a numărului locurilor de muncă. Trebuie să ne asigurăm că abordările pe care le alegem sunt compatibile şi nu cauzează denaturarea concurenţei pe piaţa transatlantică. Multe dintre aceste acţiuni vor avea loc în cadrul unor grupuri precum G8 şi G20, în special în timpul reuniunii la nivel înalt a G20 de la Londra, cu care preşedintele Obama îşi va începe vizita în Europa. Însă este clar faptul că relaţia transatlantică va reprezenta baza stabilirii agendei globale.

În al treilea rând, Afganistanul reprezintă o problemă majoră atât pentru Europa, cât şi pentru SUA. Aceasta este o problemă comună – atacurile teroriste, atât din Statele Unite, cât şi din Europa, îşi au originile în această zonă. Toţi liderii politici europeni au de înfruntat o misiune importantă şi dificilă: aceea de a le explica cetăţenilor lor că propria lor securitate trebuie apărată în Kabul. De asemenea, Afganistanul a reprezentat principalul subiect de discuţie în cadrul întrunirii informale dintre troica UE şi vicepreşedintele Biden, care a avut loc la Bruxelles, la 10 martie. Vicepreşedintele şi-a exprimat speranţa că Afganistanul va rămâne printre principalele subiecte de pe agenda UE. Acesta a afirmat clar că Statele Unite nu doresc doar sprijinul nostru pentru susţinerea strategiei generale aplicate în Afganistan, ci şi implicarea noastră concretă, prin resurse concrete. Cunoscând faptul că securitatea cetăţenilor afgani reprezintă o preocupare majoră, ne-am asumat răspunderea de a spori efectivele noastre de poliţie din Afganistan. Alături de misiunile civile EUPOL, este nevoie şi de poliţie militară, de aceste „forţe de jandarmerie” despre care vorbim. În acest sens, trimiterea de instructori de jandarmerie în zonă, drept contribuţie a UE la misiunea desfăşurată de NATO, este o opţiune pe care preşedinţia a discutat-o cu trimisul special pentru Pakistan şi Afganistan, recent numit, şi cu trimişi din ţările UE. De exemplu, m-am întâlnit cu Pierre Lellouche din Franţa şi suntem în discuţii pe acest subiect şi cu Dick Holbrooke. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că sunt create toate condiţiile pentru organizarea alegerilor prezidenţiale în Afganistan, astfel încât acestea să fie un succes, şi trebuie să ţinem cont şi de circumstanţele regionale, în special prin oferirea de asistenţă suplimentară în vederea dezvoltării unui guvern civil viabil în Pakistan. Aşadar, această chestiune regională este foarte importantă şi vom ţine cont şi de acest aspect, alături de circumstanţele naţionale şi globale.

În al patrulea rând, un răspuns multilateral va fi crucial pentru a putea trata problema riscului de răspândire a armelor de distrugere în masă. Atât UE, cât şi SUA şi-au exprimat îngrijorarea tot mai accentuată în ceea ce priveşte activităţile nucleare întreprinse mai ales de Iran, precum şi în ceea ce priveşte nerespectarea de către acest stat a obligaţiilor în domeniul nuclear. Împreună, UE şi SUA trebuie să se asigure că dezvoltarea tehnologiei nucleare se limitează la scopuri legitime, civile. Cel mai bun mod de a obţine acest lucru este prin stabilirea unor reguli ferme, internaţionale şi obligatorii, susţinute de mecanisme de verificare credibile. În acelaşi timp, UE şi SUA sunt pregătite să se implice, alături de Iran, în acţiuni constructive pentru a rezolva această problemă, dar şi alte probleme curente din regiunea respectivă.

O altă provocare căreia trebuie să îi facem faţă acum constă în modul în care vom conlucra pentru a consolida aplicarea în practică a multilateralismului bazat pe reguli şi pe valorile noastre comune. Sunt multe lucruri pe care le putem face împreună. Sunt de acord cu afirmaţia preşedintelui Obama, împărtăşită atât de secretarul de stat Clinton, cât şi de vicepreşedintele Biden, că orice alegere între securitate şi idealuri este o alegere falsă. În acest sens, salut intenţia preşedintelui Obama de a închide închisoarea de la Guantanamo.

De asemenea, salutăm angajamentul preşedintelui Obama de a se implica în rezolvarea conflictului arabo-israelian, inclusiv numirea lui George Mitchell în funcţia de trimis special în regiune. Pacea durabilă, spre care aspiră israelienii, cât şi palestinienii, este de o importanţă vitală pentru oamenii din regiunea respectivă şi rămâne unul dintre principalele obiective atât ale UE, cât şi ale SUA. Un acord de pace ar aduce beneficii sporite, dar şi o mai bună înţelegere între Occident şi lumea islamică.

Am citit cu interes numeroasele recomandări incluse în raportul dumneavoastră referitoare la structura instituţională a relaţiilor transatlantice. Sunt foarte de acord cu faptul că legăturile instituţionale dintre UE şi SUA ar trebui să reflecte importanţa acestei relaţii. Iniţiativa luată de Preşedinţia Cehă este un exemplu bun în acest sens. Încă de la început, ne-am implicat alături de Statele Unite şi de noua administraţie la toate nivelurile. Peste zece zile, preşedinţia îl va întâmpina pe preşedintele Obama la Praga în cadrul reuniunii informale la nivel înalt la care vor participa şefii de stat şi de guvern ai statelor membre ale UE. Aşa cum am spus, aceasta va reprezenta o ocazie de evaluare a anumitor aspecte ale relaţiei transatlantice şi de confirmare a dorinţei noastre de cooperare. Aceste discuţii vor continua, de exemplu, prin organizarea regulată de reuniuni informale între miniştrii de externe ai UE şi ministrul de externe al Statelor Unite. De asemenea, consider că un rol important l-ar putea avea stabilirea unor legături permanente şi mai apropiate între Parlamentul European şi Congresul Statelor Unite.

Sunt recunoscător acestui Parlament pentru sprijinul său neîntrerupt acordat dezvoltării relaţiei transatlantice şi în special pentru raportul elaborat de dumneavoastră. Anul acesta avem o nouă oportunitate de a dezvolta această relaţie. Pentru această preşedinţie şi pentru Consiliu, parteneriatul transatlantic a avut întotdeauna o importanţă strategică pentru Europa ca întreg.

Vă asigur că Preşedinţia Cehă face toate demersurile necesare pentru a se asigura că acest parteneriat rămâne în centrul amplei noastre strategii externe şi că va juca un rol determinant în abordarea numeroaselor provocări şi probleme cu care ne confruntăm în prezent la nivel global.

  Benita Ferrero-Waldner, comisar − Domnule preşedinte, relaţiile UE-SUA au avut parte de un început pozitiv sub administraţia preşedintelui Obama. În cadrul Comisiei, cu toţii depunem eforturi pentru a contribui la această agendă comună revigorată. Bazându-mă şi pe acest considerent, apreciez faptul că această dezbatere a fost organizată într-un moment foarte oportun. Mă bucur să constat că Parlamentul şi Comisia par să aibă păreri comune referitoare la multe dintre priorităţile prezentate aici.

Aşteptăm cu interes stabilirea unui program de lucru UE-SUA cât mai complet. Pentru început, voi face referire la lista de priorităţi imediate, însă aş dori, de asemenea, să atrag atenţia asupra două aspecte referitoare la structurile instituţionale UE-SUA. În primul rând, consider că stabilirea unei legături mai strânse între legiuitorii din UE şi SUA este de o importanţă vitală pentru un parteneriat transatlantic de succes. În al doilea rând, voi face o apreciere a recomandărilor din raport referitoare la revizuirea generală a Noii Agende Transatlantice din 1995.

Asemenea colegilor mei, am avut deja întrevederi cu doamna secretar de stat Clinton cu diverse ocazii şi am discutat cu vicepreşedintele Biden de curând, cu ocazia vizitei sale la Bruxelles. Un lucru este clar: administraţia SUA va căuta parteneri de încredere în vederea rezolvării problemelor globale şi regionale, iar Europa este considerată un astfel de partener. Trebuie să profităm de această ocazie.

Însă, în acelaşi timp, se aşteaptă ca Uniunea Europeană să aducă „produse concrete” specifice – nu în ultimul rând referitoare la subiecte delicate, precum Afganistan şi închiderea penitenciarului de la Guantanamo. În acest sens, trebuie să ne stabilim poziţii clare bazate pe interesele noastre comune şi să vorbim cu o singură voce. Daţi-mi voie să fiu clară: această prietenie transatlantică esenţială nu este o stradă cu un singur sens. Europa şi Uniunea Europeană trebuie să îşi aducă propria lor contribuţie.

Astfel, o Uniune Europeană puternică va fi un partener important pentru SUA în abordarea provocărilor mondiale. Consider că, pentru început, ar trebui să ne concentrăm asupra unui număr limitat de priorităţi.

Situaţia foarte dificilă a economiei mondiale stă, desigur, la baza tuturor acţiunilor noastre. Obiectivul principal îl reprezintă o mai bună colaborare între Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi ceilalţi jucători importanţi în domeniul politicilor macroeconomice şi al reformării reglementărilor din domeniul financiar. Avem nevoie de o mai bună coordonare pentru a înregistra progrese în ceea ce priveşte cererea şi ocuparea forţei de muncă, iar noi trebuie să ne asigurăm că politicile noastre se sprijină reciproc şi nu denaturează comerţul. De ambele părţi ale Atlanticului, trebuie să se reziste tentaţiei de a aplica elemente protecţioniste. Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii trebuie să colaboreze îndeaproape pentru a implementa rezultatele reuniunii la nivel înalt a G20 care va avea loc săptămâna viitoare, inclusiv pentru a găsi abordări compatibile în vederea reformării reglementărilor din sectorul financiar. Ultimul Consiliu European de la Bruxelles a făcut un pas important în acest sens.

De asemenea, trebuie să ne ocupăm de economia transatlantică, ce reprezintă jumătate din producţia şi comerţul mondial. Raportul dumneavoastră pune accentul într-un mod corespunzător pe această chestiune. Ar trebui să sprijinim Consiliul Economic Transatlantic (CET) pentru a lua măsuri mai eficiente de înlăturare a barierelor create de reglementările restrictive şi pentru a promova creşterea economică, adoptând în acelaşi timp o viziune strategică. CET – aşa cum este denumit – ar trebui să poată discuta, de exemplu, modalităţi de evitare a politicilor de stimulare a economiei naţionale în defavoarea altor economii în planurile de naţionale de redresare.

Referitor la schimbările climatice: pentru prima oară în zece ani, politicile UE şi SUA încep să găsească un numitor comun. Ar trebui să ne concentrăm pe încheierea unui acord la Copenhaga, în decembrie. Împreună, trebuie să conducem prin exemplu, pentru a include şi China şi India într-un acord multilateral şi pentru a lansa o piaţă integrată a carbonului ca parte a viitoarei pieţe globale. Atât UE, cât şi SUA trebuie să promoveze mesajul că tehnologiile ecologice şi eficiente şi „slujbele verzi” pot contribui la redresarea economică. Preşedintele Obama a atras deja atenţia asupra acestui aspect. Aceasta înseamnă, de asemenea, o coordonare cât mai strânsă a programelor noastre de cercetare în domeniul energiei şi consolidarea dialogului referitor la securitatea energetică – aşa cum a afirmat şi preşedintele nostru.

În ceea ce priveşte asistenţa externă şi politicile de dezvoltare, atât preşedintele Obama, cât şi doamna secretar de stat Clinton au subliniat importanţa acestora ca parte a unei politici externe cuprinzătoare. Aceasta joacă un rol major în consolidarea poziţiei Uniunii Europene ca cel mai mare donator de ajutor internaţional din lume. Trebuie să solicităm reluarea implicării SUA în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi să relansăm dialogul UE-SUA în materie de cooperare în vederea dezvoltării, concentrându-ne asupra unor probleme precum eficacitatea ajutoarelor şi coerenţa politicilor.

Economia este primul subiect pe agenda preşedintelui Obama, însă SUA a evaluat destul de repede principalele probleme de politică externă.

Referitor la Afganistan şi Pakistan: noua administraţie este de acord cu faptul că este necesară abordarea unei politici mai cuprinzătoare – eforturile militare trebuie să fie susţinute de eforturi civile. Noua politică a SUA pune accentul pe capacitatea de reconstrucţie cu ajutorul civililor şi pe o abordare regională bazată pe alinierea Pakistanului la politicile pe termen lung ale UE. Contribuţia Comisiei la eforturile din Afganistan constă în sprijinul acordat pentru instruirea forţelor de poliţie, pentru reforma sistemului judiciar şi pentru promovarea mijloacelor alternative de trai în zonele rurale, spre exemplu în vederea combaterii culturilor de plante folosite pentru droguri. De asemenea, am primit semnale clare privind sprijinul acordat de SUA – inclusiv din partea vicepreşedintelui Biden însuşi – pentru munca noastră activă de pregătire în vederea unei posibile misiuni UE de supraveghere a alegerilor electorale din Afganistan, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor de siguranţă. În prezent, analizez posibilitatea de a aloca fonduri suplimentare pentru aceste domenii. Am discutat recent această problemă şi cu Richard Holbrooke, trimisul special pentru Afganistan şi Pakistan. Aşteptăm cu interes participarea la conferinţa regională de la Haga şi, de asemenea, la conferinţa despre Pakistan din Tokyo.

De asemenea, am solicitat încă de la început Statelor Unite o implicare mai mare în rezolvarea problemelor din Orientul Mijlociu. Am fost încurajaţi de prezenţa doamnei secretar de stat Clinton la Conferinţa de la Sharm el-Sheik, dar şi de implicarea activă a acesteia în primul cvartet, prin prezenţa domniei sale. Trebuie discutat despre cum putem implica noul guvern israelian – şi, sperăm noi, şi noul guvern palestinian de uniune naţională – în elaborarea unei soluţii bazate pe existenţa a două state. Suntem încurajaţi de dorinţa administraţiei Obama de a se implica în problemele din restul regiunii, inclusiv din Siria. De asemenea, trebuie să colaborăm cu SUA în ceea ce priveşte implicarea noastră în Iran – aşa cum s-a menţionat anterior – pentru a preveni proliferarea armelor nucleare în zonă, consolidând programele de recompensare, dar şi măsurile de sancţionare.

De asemenea, UE joacă un rol principal şi în zona vecinătăţii estice. Vom colabora cu SUA în vederea promovării reformelor democratice şi orientate către piaţă din regiunea respectivă, inclusiv prin intermediul noului parteneriat estic, care urmăreşte obiective de asociere politică şi integrare economică şi care a fost încheiat cu şase state din vecinătatea estică.

Vom discuta acum mai mult ca oricând cu SUA despre modul în care trebuie abordaţi partenerii strategici cum ar fi Rusia şi China, precum şi America Latină. Pe plan imediat, doresc să mă asigur că întâlnirea dintre reprezentanţii UE şi preşedintele Obama, care va avea loc la Praga la 5 aprilie, va marca un progres tangibil în relaţiile noastre, concentrându-se deja asupra rezultatelor concrete. Acest lucru va constitui punctul de pornire pentru o reuniune de succes la nivel înalt între UE-SUA, ce va avea loc la Washington, probabil în luna iunie.

De asemenea, în luna iunie vom stabili o agendă transatlantică reînnoită şi un program sustenabil de cooperare practică între UE şi SUA.

  Albert Deß, raportor pentru avizul Comisiei pentru comerţ internaţional − (DE) Domnule preşedinte, domnule preşedinte în exerciţiu al Consiliului, doamnă comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori să încep prin a-i mulţumi domnului raportor Millán Mon pentru elaborarea acestui excelent raport, în care au fost atinse toate punctele referitoare la stabilirea unor relaţii transatlantice echitabile. Acest proiect de rezoluţie referitoare la situaţia relaţiilor transatlantice după alegerile din SUA demonstrează cât de importante sunt aceste relaţii.

Conform statisticilor Comisiei, aproape 14 milioane de locuri de muncă, atât în UE, cât şi în SUA, depind de aceste relaţii transatlantice economice şi de investiţii. Sper ca noul preşedinte al Statelor Unite, aşa cum a afirmat în discursul rostit la Berlin în iulie 2008, înainte de alegeri, să acorde o deosebită atenţie acestor relaţii. Aşa cum a spus la momentul respectiv, pentru America nu există un partener mai bun decât Europa.

Notăm în prezenta propunere de rezoluţie faptul că, şi pentru Europa, acesta este cel mai important parteneriat strategic. Într-adevăr, acest parteneriat reprezintă o precondiţie, în special în contextul actual dominat de criza financiară şi economică mondială, pentru a rezolva problemele globale. Totuşi, precondiţia pentru un parteneriat transatlantic viabil este aceea ca America să recunoască preocupările justificate ale Europei referitoare la comerţul transatlantic.

Uniunea Europeană are anumite standarde foarte ridicate, de exemplu în ceea ce priveşte protecţia consumatorului, bunăstarea animalelor şi protecţia mediului. Am dori ca aceste standarde să fie respectate şi de produsele furnizate de către SUA în Europa. Sper ca noul preşedinte şi noua administraţie să introducă aceste standarde în SUA. Atunci nici noi nu vom mai avea niciun fel de problemă.

Sunt convins că această propunere de rezoluţie va fi adoptată mâine, deoarece cred că ea conţine toate elementele necesare unor bune relaţii.

  José Manuel García-Margallo y Marfil, raportor pentru avizul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare − (ES) Domnule preşedinte, aş dori să încep prin a-i mulţumi domnului raportor pentru munca depusă pentru a prezenta astăzi plenului un raport complet, riguros şi extrem de oportun.

Preşedinţia şi comisarul au făcut referire la următoarele întruniri pe care le vom avea, începând cu cea de la Londra, urmată de reuniunea de la Praga, unde Uniunea Europeană şi Statele Unite vor începe o nouă relaţie, în urma alegerii preşedintelui Obama.

Aş dori să fac referire la raportul întocmit de către Comisia pentru afaceri economice şi monetare, care a elaborat o lucrare excelentă, adoptată în unanimitate, şi care vizează obiectivele prezentate în continuare.

Primul obiectiv este să ne revenim după criză. Fie ne revenim împreună, fie nu ne revenim deloc. În acest moment, suntem martori la acordarea celor mai mari pachete fiscale de care a beneficiat generaţia noastră după criza din 1929. Acestea vor avea un impact major şi vor genera costuri mai mici pentru contribuabili dacă vom reuşi să ne coordonăm eforturile.

Cel de-al doilea obiectiv constă în reforma arhitecturii financiare instituţionale – care s-a dovedit a fi neviabilă în contextul crizei actuale – şi în reintroducerea transparenţei pentru produse, societăţi şi pieţe. Fie facem aceasta împreună, fie nu vom reuşi. Aşa cum ne-a amintit şi comisarul, împreună reprezentăm cel mai mare bloc economic din lume şi împărtăşim – aşa cum a afirmat şi domnul raportor – valori care ne vor permite această apropiere.

Cel de al treilea obiectiv îl reprezintă integrarea pieţelor financiare pentru a putea face faţă concurenţei din partea pieţelor emergente. Pentru a putea face acest lucru, este necesară apropierea pieţelor de reglementare, ceea ce va permite să se pună în practică principiul recunoaşterii reciproce şi al supravegherii în condiţii mai bune de către autorităţile de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului.

Comisarul a făcut referire şi la cel de al patrulea obiectiv, pe care l-a formulat mai bine decât aş putea-o face eu: trebuie să rezistăm împreună tentaţiei politicilor de protecţionism şi ar fi o idee bună să adoptăm o poziţie comună referitoare la Runda Doha.

Doamnă comisar, un ultim punct, dar la fel de important, îl reprezintă rezolvarea dezechilibrelor globale care au constituit, în mare parte, cauza crizei.

Trebuie să creăm un nou sistem monetar internaţional şi ar fi păcat dacă, nereuşind să ajungem la o înţelegere cu aliatul nostru principal, vocile noastre s-ar pierde într-o dezbatere la nivel global.

  José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, în numele Grupului PPE-DE – (ES) Domnule preşedinte, parteneriatul dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană se bazează în mod fundamental pe valori şi pe un potenţial economic enorm.

Produsul însumat al celor două regiuni atinge 23 de miliarde de euro, reprezentând 60% din produsul intern brut mondial. Împreună, cele două regiuni reprezintă 60% din comerţul mondial şi au reuşit să mobilizeze 75% din investiţiile nete globale.

Raportul riguros şi echilibrat prezentat de către domnul raportor Millán Mon nu putea veni într-un moment mai potrivit – aşa cum tocmai a afirmat şi domnia sa – care coincide cu prima vizită a preşedintelui recent ales al Statelor Unite în Europa, pentru a participa la reuniunea G20, la aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea NATO şi la reuniunea extraordinară la nivel înalt dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Uniunea Europeană şi Statele Unite trebuie să îşi poată consolida poziţia de lider bazându-se pe trei aspecte care, în opinia mea, trebuie reînnoite.

În primul rând, trebuie să protejăm principiile şi valorile care dau forţă acestei alianţe transatlantice.

În al doilea rând, în cadrul dialogului transatlantic, avem nevoie de obiective mai ambiţioase în ceea ce priveşte chestiunile la care au făcut referire atât domnul raportor, cât şi doamna comisar: Iran, Irak, Orientul Mijlociu, Afganistan etc.

În al treilea rând, ar trebui să încercăm să lansăm un nou dialog referitor la aspectele strategice legate de probleme globale precum combaterea sărăciei, securitatea alimentară şi energetică, combaterea schimbărilor climatice etc.

Domnule preşedinte, este foarte clar faptul că Europa pe care noi dorim să o vedem ca „o putere" nu va putea să se izoleze de Statele Unite, ci doar să colaboreze cu acestea, ca doi parteneri care împărtăşesc o anumită viziune asupra lumii, anumite valori şi care se respectă reciproc.

Domnule preşedinte, acest lucru nu înseamnă că Uniunea Europeană trebuie să emită un cec în alb: aceasta trebuie să îşi apere opiniile atunci când este cazul, de exemplu opiniile referitoare la pedeapsa cu moartea, la Curtea Penală Internaţională, la Protocolul de la Kyoto, la închisoarea de la Guantanamo şi la legile cu efect extrateritorial, iar Statele Unite vor trebui să respecte Uniunea Europeană ca pe un factor de stabilitate şi de echilibru global.

Domnul preşedinte, noul secretar de stat, Hillary Clinton, a rezumat foarte bine această idee – şi sunt pe punctul de a încheia – când a afirmat, în faţa Comisiei senatoriale pentru relaţii externe: „America nu poate rezolva singură problemele cele mai presante, iar lumea nu le poate rezolva fără America”.

  Adrian Severin, în numele Grupului PSE – Domnule preşedinte, Statele Unite ale Americii au nevoie de State Unite ale Europei care să fie puternice. Uniunea Europeană are nevoie de o Uniune Americană solidă. Împreună, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană pot asigura securitatea şi stabilitatea mondială şi pot oferi un model de ordine globală.

Acest raport nu vorbeşte doar despre consolidarea relaţiilor transatlantice, ci şi despre echilibrarea acestora. De o parte şi de cealaltă a Atlanticului există anumite asimetrii care afectează în mod negativ cooperarea transatlantică. De aceea, consolidarea politică a Uniunii Europene este esenţială în vederea unei cooperări viitoare cu Statele Unite. Acest lucru va permite o împărţire mai echilibrată a sarcinilor referitoare la respectarea responsabilităţilor pe plan internaţional ce revin ambelor părţi.

Este nevoie ca între aceşti doi parteneri strategici să existe relaţii mai puternice şi mai bine structurate, relaţii care trebuie instituţionalizate. Raportul discutat astăzi vorbeşte de un parteneriat strategic îmbunătăţit, precum şi de procesul necesar pentru a obţine acest rezultat. În conformitate cu aceste principii, trebuie să încercăm să stabilim un veritabil organism transatlantic confederativ între noi şi Statele Unite ale Americii.

În acelaşi timp, consolidarea parteneriatului strategic transatlantic ar trebui să ne ofere o nouă ocazie de a îmbunătăţi cooperarea cu cel de-al treilea jucător principal din emisfera nordică, şi anume Rusia. Relaţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană nu trebuie văzute ca o alianţă transatlantică împotriva Rusiei, ci ca un punct de plecare pentru stabilirea unei formule de cooperare trilaterală în vederea menţinerii securităţii şi stabilităţii la nivel global.

În încheiere, prioritatea noastră nu constă în a ne exprima aşteptările într-un mod prin care să ne minţim singuri, ci să construim pornind de la presupuneri realiste referitoare la rezultatele unei cooperări dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, mărindu-ne, în acelaşi timp, capacitatea de a atinge aceste rezultate. Bazându-ne pe aceste argumente, sprijinim recomandările raportului. Permiteţi-mi, într-o notă personală, să mulţumesc domnului Millán Mon pentru modul minunat în care ne-a oferit cooperarea sa pentru a ne ajuta să formulăm aceste recomandări.

  Sarah Ludford, în numele Grupului ALDE – Domnule preşedinte, aş dori să vorbesc despre problemele referitoare la justiţie şi securitate incluse în acest raport, nu pentru că nu aş fi interesată de aspectele economice, ci pentru că nu am la dispoziţie decât trei minute.

În mod evident, cooperarea transatlantică este vitală pentru combaterea terorismului şi a infracţiunilor majore, dar aceasta trebuie să respecte în totalitate legislaţia – internă şi internaţională – şi drepturile fundamentale. Totuşi, în ceea ce priveşte partajarea datelor, trebuie să existe un cadru juridic robust şi obligatoriu pentru protejarea acestora.

Dovada cea mai clară a schimbării modului de abordare al preşedintelui Obama o reprezintă intenţia de a închide închisoarea de la Guantanamo. Acest lucru este foarte îmbucurător, iar Parlamentul a invitat statele membre să răspundă pozitiv la o solicitare formală din partea Statelor Unite ale Americii de transferare a aproximativ 60 de deţinuţi cu risc minim sau fără risc, care nu vor fi puşi sub acuzare. Această solicitare a fost formulată oficial săptămâna trecută, cu ocazia vizitei efectuate de către vicepreşedintele Barrot şi de ministrul Langer, şi sper să vedem cât de curând un rezultat în acest sens. Înţeleg că partea americană doreşte să transfere o parte dintre deţinuţi, printre care şi 17 uiguri.

De asemenea, ar fi bine ca preşedintele Obama să acţioneze mai departe în direcţia ordinelor executive date în ianuarie şi să anunţe închiderea tuturor centrelor de detenţie ale CIA şi să pună capăt practicii de „extrădare extraordinară”. Dezvăluirea în totalitate a celor întâmplate în ultimii şapte ani şi jumătate, inclusiv utilizarea condamnabilă a practicilor de tortură, este necesară pentru a ne asigura că aceste lucruri nu se vor mai repeta şi, mai ales, că nu se va repeta complicitatea Europei.

Acest raport, care adoptă un amendament pe care eu l-am depus, îndeamnă noua administraţie a Statelor Unite să ratifice şi să acceadă la Statutul Curţii Penale Internaţionale. Acest lucru ar consolida cu siguranţă Curtea. De asemenea, abolirea pedepsei cu moartea de către Statele Unite ar putea fi un exemplu mondial.

Intrarea imediată în vigoare a acordurilor încheiate între UE şi SUA referitoare la extrădare şi asistenţă juridică vor sprijini cooperarea în domeniul dreptului penal şi vor ajuta la eliminarea zonei gri care a făcut posibile zborurile legate de cazurile de extrădări extraordinare. Însă această cooperare nu poate fi posibilă decât cu condiţia aplicării unui tratament corect. Cunosc cazul unui alegător care se află în proces de extrădare şi condamnare într-o închisoare de maximă securitate, deoarece a pătruns în sistemul computerizat al Pentagonului. Faptul că a reuşit acest lucru este alarmant, însă el este pasionat de calculatoare, nu terorist, şi suferă de sindromul Asperger. SUA ar trebui să renunţe la cererea de extrădare şi să permită judecarea acestei persoane, dacă este cazul, pe teritoriul Marii Britanii.

La final, aş dori să abordez subiectul amendamentului depus de Grupul ALDE referitor la jocurile de noroc online. Este important să găsim o soluţie rapidă pentru această problemă care implică, din partea SUA, practici de interzicere şi urmăriri judiciare care îi afectează doar pe operatorii europeni de jocuri de noroc pe internet, implicaţi în procese ilegale şi selective. SUA afirmă în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului că toate pariurile pe internet sunt interzise pe teritoriul Statelor Unite, însă acest lucru nu este adevărat. Site-urile pentru pariuri pe curse de cai, localizate pe teritoriul SUA, precum şi loteriile oficiale de stat sunt tolerate, însă doar furnizorii străini sunt urmăriţi în justiţie.

Nu sunt pasionată de jocurile de noroc prin internet – acest fenomen mi se pare, dimpotrivă, îngrijorător – însă tratamentul discriminatoriu care sfidează regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului nu îşi are locul într-un parteneriat transatlantic sănătos. De asemenea, acest lucru este valabil şi pentru vize, aşadar sper că eliminarea obligativităţii vizelor va fi valabilă cât mai curând pentru toţi cetăţenii UE.

  Konrad Szymański, în numele Grupului UEN – (PL) Domnule preşedinte, probabil că nu există nicio problemă internaţională importantă pe care să o putem rezolva singuri. Nu vorbesc doar de Iran, Irak sau Afganistan. Înseşi principiile ordinii internaţionale sunt zdruncinate de terorismul internaţional. Convenţiile de la Geneva trebuie reformulate pentru a răspunde mai bine ameninţărilor care nu sunt asociate cu un anumit stat.

În ciuda declaraţiilor optimiste, viitorul Alianţei Nord-Atlantice se află astăzi sub semnul întrebării. Dacă alianţa va rămâne garanţia securităţii noastre, statele europene trebuie să îşi reînnoiască angajamentele politice şi militare. Totuşi, cooperarea dintre cele două părţi ar trebui să se bazeze pe considerente pragmatice – trebuie să admitem că America reprezintă un model de democraţie diferit, însă în aceeaşi măsură valid, şi să fim moderaţi atunci când dăm sfaturi referitoare la legislaţia internaţională, la Curtea Penală Internaţională sau la pedeapsa cu moartea.

  Joost Lagendijk, în numele Grupului Verts/ALE – (NL) Domnule preşedinte, suntem pe cale să stabilim noi relaţii între Uniunea Europeană şi Statele Unite. Ştim cu toţii cât de grav au fost afectate aceste relaţii de cei opt ani de mandat ai lui George W. Bush la Casa Albă. De aceea, un număr mare de europeni au fost încântaţi de alegerea preşedintelui Obama şi de promisiunile acestuia referitoare la abordarea anumitor probleme într-o manieră total diferită. Raportul domnului Millán Mon aduce în discuţie toate aceste aspecte. Un exemplu în acest sens îl reprezintă abordarea comună a problemelor legate de schimbările climatice şi de criza financiară şi economică. Există şi alte exemple, precum necesitatea unei noi strategii în Afganistan şi Pakistan, precum şi închiderea închisorii de la Guantanamo. Această ultimă problemă a fost una dintre erorile care a afectat foarte mult autoritatea morală a Statelor Unite la nivel mondial. La fel şi problemele legate de tortură şi extrădare. Preşedintele Obama intenţionează să pună punct acestor tipuri de practici, lucru salutat cu căldură de grupul meu.

Mai există o decizie, poate mai puţin evidentă, însă care, în opinia mea, este de asemenea ruşinoasă şi care trebuie abrogată cât mai curând posibil. Mă refer aici la refuzul Statelor Unite de a coopera cu Curtea Penală Internaţională de la Haga. Mai rău, Congresul SUA s-a răzbunat adoptând Legea imunităţii militarilor americani la o lună după înfiinţarea Curţii Penale Internaţionale în iulie 2002.

Ce prevede, mai exact, această lege? Legea interzice instituţiilor şi cetăţenilor SUA să coopereze sau să ofere informaţii Curţii Penale Internaţionale. Îi obligă pe cetăţenii americani să obţină o garanţie internaţională de imunitate înainte de a participa la operaţiuni ale Naţiunilor Unite. Cu alte cuvinte, face imposibilă acuzarea acestora. Ţările care au un acord cu Curtea Penală Internaţională pot fi sancţionate din această cauză, iar Statele Unite chiar pune în practică aceste sancţiuni. În final, fac referire şi la chestiunea care a generat o serie de dezbateri în ţara mea natală, Olanda, şi anume faptul că legea respectivă îi conferă preşedintelui SUA toate mijloacele necesare – respectiv opţiunea de a folosi toate mijloacele necesare – pentru eliberarea oricărei membru al personalului american reţinute de Curtea Penală Internaţională. De aceea, noi, în Olanda, am numit această lege „Legea pentru invadarea oraşului Haga”.

Am putea să facem multe glume pe marginea acestui subiect, aşa cum, de altfel, am şi făcut, şi pe bună dreptate. Însă acest lucru poate determina subestimarea situaţiei. Această lege a fost o reacţie antagonică şi foarte simbolică din partea preşedintelui Bush la înfiinţarea Curţii Penale Internaţionale. Acum avem nevoie de o reacţie la fel de simbolică, dar, sper eu, foarte prietenoasă, din partea preşedintelui Obama. Îl îndemn să abroge această lege şi să coopereze cu instituţia Curţii Penale Internaţionale şi invit Comisia şi Consiliul să aducă în atenţia preşedintelui această problemă, în cadrul reuniunii de săptămâna viitoare.

  Jiří Maštálka, în numele Grupului GUE/NGL – (CS) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, am citit raportul cu mare interes şi pot afirma cu sinceritate că mi-a provocat o anumită confuzie. Raportul conţine 61 de puncte, este exhaustiv, însă opac. Nu tratează corespunzător sau nu conţine deloc aspecte legate de problemele care afectează oamenii obişnuiţi din Republica Cehă şi din Europa. Nu am găsit nicio opinie clară referitoare la criza economică mondială şi la abordarea UE şi a SUA în acest sens. Nu am găsit nicio părere referitoare la războiul purtat fără succes de unele state ale UE împreună cu SUA în Afganistan. Poziţia exprimată în raport este în mod nejustificat circumspectă. Ce se doreşte prin îndemnul de „a propune un nou concept strategic”? Afirmaţia „salută numirea lui Richard Holbrook ca trimis special unic pentru regiunea Pakistan-Afganistan” este complet nepotrivită într-un raport de acest gen şi nu reprezintă nimic mai mult decât o manifestare de servilism în cadrul unui grup restrâns de politicieni care au luat decizia de a bombarda Iugoslavia acum 10 ani. De asemenea, lipseşte cu desăvârşire un punct de vedere clar referitor la planul de a construi, în Europa Centrală, componente pentru sistemul naţional de apărare anti-rachetă al SUA, care, apropo, a devenit mărul discordiei în relaţiile internaţionale şi care a determinat un program de militarizare în spaţiu.

Deşi conţine o îndepărtare notabilă de la politica standardelor duble în relaţia cu Europa de Est şi pune un mare accent pe legislaţia internaţională, raportul apare în ansamblu ca un document de apărare pentru Înaltul Reprezentant al UE, Javier Solana. A fost un lucru bine făcut şi nu este nevoie de schimbări fundamentale. Documentul include solicitări de înfiinţare a două noi organisme UE-SUA şi o propunere în acest sens. După părerea mea, creaţiile literare de acest gen nu ar trebui supuse atenţiei Parlamentului European. În schimb, avem nevoie de o rezoluţie referitoare la modul de rezolvare a principalelor probleme care afectează lumea în prezent.

  Bastiaan Belder, în numele Grupului IND/DEM – (NL) Domnule preşedinte, sunt în asentimentul spiritului raportului întocmit de dl Millán Mon în ceea ce priveşte importanţa unei relaţii transatlantice sănătoase între UE şi Statele Unite. Domnia sa are dreptate când face referire la valori politice şi sociale comune.

Însă, pe lângă această laudă, aş avea de făcut şi câteva comentarii. Consider că este păcat că domnul raportor menţionează doar în treacăt, la punctul 35, o abordare comună transatlantică în ceea ce priveşte China. Nu există propuneri specifice tocmai în acest moment de criză globală şi în apropierea reuniunii la nivel înalt a G20 de la Londra, unde toată atenţia se va îndrepta asupra rezervelor financiare şi a puterii Beijingului. Este adevărat, la punctul 47, domnul raportor subliniază interesele comerciale comune transatlantice, ca, de exemplu, consolidarea drepturilor de proprietate intelectuală. Însă cum rămâne cu aspectele de interes comun, precum China, domnule Millán Mon?

Cel de-al doilea comentariu al meu se referă la perspectiva asupra multilateralismului, o idee care a fost profesată atât de des în cadrul acestui plen. Doar Statele Unite, bazându-se pe voinţa politică şi pe posibilităţile militare pe care le posedă, sunt dispuse şi capabile să asigure stabilitatea şi securitatea globală. Haideţi să facem o scurtă comparaţie cu Europa. Sarcina Europei constă doar în sprijinirea Washingtonului într-un mod responsabil şi pe care acesta să se poată baza. Pentru mine, aceasta este adevărata cooperare transatlantică, deoarece, în timp ce Statele Unite nu au nevoie de Europa, noi trebuie să conştientizăm faptul că Europa are nevoie de America mai mult decât are aceasta are nevoie de noi. Haideţi să ţinem cont de acest lucru.

  Jana Bobošíková (NI) – (CS) Doamnelor şi domnilor, îl felicit pe domnul Millán Mon pentru un raport folositor şi inspirat referitor la stadiul relaţiilor transatlantice. Deoarece nu avem timp pentru o analiză detaliată, aş dori să mă rezum la câteva comentarii. În primul rând, textul rezoluţiei, la litera B, nu ar trebui să afirme cu atâta siguranţă că Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare. Încă nu ştim acest lucru. În al doilea rând, în secţiunile în care se vorbeşte corect despre nevoia de reformă a sistemului financiar internaţional, a Băncii Mondiale şi a FMI, lipseşte cerinţa referitoare la reforma şi reglementarea strictă a agenţiilor de rating. Aceste agenţii au acordat băncilor şi companiilor de asigurări un rating pozitiv maxim Triplu A chiar şi atunci când acestea erau pline de active toxice, de facto în situaţii de faliment, plătindu-şi în schimb directorii cu miliarde. În al treilea rând, la punctul 24, se face o referire la un raport privind tendinţele la nivel global pe o perioadă până în anul 2025, bazat pe raportul înaintat de 16 agenţii de presă din SUA. Aş dori să remarc faptul că asemenea analize au fost efectuate şi în Rusia şi China, însă raportul nu ia suficient mult în considerare aceste documente. Oricum, ar trebui să se acorde mai multă atenţie Chinei. Aş dori să subliniez faptul că, aşa cum preciza ziarul Financial Times săptămâna trecută, cele mai mari trei bănci din lume, în funcţie de capitalizarea pieţei, aparţin Chinei. PIB-ul Chinei se apropie de cel al SUA. UE ar trebui să îşi adapteze poziţia în consecinţă. În al patrulea rând, punctele 31 şi 32 prezintă o serie de planuri concrete referitoare la Rusia. Se vorbeşte despre nevoia unei cooperări constructive, însă, la punctul 33, UE şi SUA sunt invitate să elaboreze o strategie comună privind şase ţări din fosta Uniune Sovietică, în care se vorbeşte limba rusă şi unde există şi populaţie de etnie rusă. Doamnelor şi domnilor, conform acestui raport, această strategie va fi implementată fără implicarea Federaţiei Ruse. Dacă va fi aşa, mă tem că, din păcate, nu discutăm despre o cooperare constructivă, ci despre stabilirea bazelor pentru o serie de conflicte, iar eu sper că nu se doreşte acest lucru.

  Elmar Brok (PPE-DE) – (DE) Domnule preşedinte, doamnă comisar, domnule preşedinte în exerciţiu al Consiliului, doamnelor şi domnilor, Uniunea Europeană şi statele sale membre, precum şi Statele Unite ale Americii reprezintă forţe ale libertăţii şi democraţiei. Ele pun mare preţ pe valori, poate mai mult decât orice altă ţară de pe această planetă.

Statele Unite au dovedit, încă o dată, prin alegerile recente, că au o capacitate de reînnoire şi de revigorare în acest proces bazat pe valori şi democraţie. Pe fondul actualei ordini mondiale, în contextul crizei creditelor, este extrem de important ca europenii să colaboreze mai strâns cu americanii şi să ne interconectăm interesele, deoarece doar aşa putem stabili anumite standarde şi putem consolida relaţiile dintre statele noastre.

De aceea, consider raportul domnului Millán Mon extrem de important în această conjunctură. Trebuie să ne străduim să avansăm în privinţa Consiliului Economic Transatlantic şi să aplicăm o politică prin care să eliminăm barierele comerciale netarifare, pentru a ne putea asigura că avem interese interconectate, că avem o piaţă transatlantică şi că, în baza acestor fapte, relaţiile politice dintre cele două părţi devin tot mai strânse.

Trebuie să subliniem faptul că acest lucru nu va putea fi posibil decât prin implicarea parlamentelor, deoarece numai cu ajutorul lor majoritatea reglementărilor pot fi adaptate în mod corespunzător, şi că acest proces, precum şi propunerile referitoare la Dialogul transatlantic al legislatorilor şi la Adunarea transatlantică sunt de o importanţă majoră.

Pe lângă aceasta, este extrem de important faptul că dezvoltăm astăzi strategii pe termen lung, că ne aflăm în postura de a face planuri comune şi că ambele părţi ştiu care vor fi interesele noastre comune peste 10 sau 20 de ani, astfel încât politica noastră practică să se poată baza pe acestea. De asemenea, consider că acest lucru va putea constitui pentru Preşedinţia Cehă un punct de pornire pentru sublinierea acestei idei în cadrul întrunirii cu partea americană din 5 aprilie, astfel încât să obţinem o legătură şi mai strânsă între interesele noastre.

Aş dori să adaug un ultim comentariu: planurile noastre vor prinde contur doar dacă Uniunea Europeană va fi un partener mai puternic şi mai credibil, dacă va dispune de documente precum Tratatul de la Lisabona şi dacă va dobândi libertate de acţiune în politica externă. De aceea, aş dori să vă solicit să ne protejăm interesele în acest moment şi să ne amintim că trebuie să facem aceşti paşi, astfel încât să putem intra într-un parteneriat veritabil, de la egal la egal, cu Statele Unite ale Americii.

  Erika Mann (PSE) – Domnule preşedinte, aş dori să rostesc câteva cuvinte despre relaţia noastră economică. Aş dori să mulţumesc colegului meu, domnul Millán Mon, pentru acest excelent raport.

Trebuie să ne reamintim ce anume dorim să obţinem. Ceea ce vreau să spun este că Parlamentul European, sprijinit mult mai târziu de Consiliu şi Comisie, a fost cel care a venit cu ideea de a intra într-o relaţie economică mai puternică şi de a crea o piaţă transatlantică. Ideea unei pieţe transatlantice a fost urmată de Consiliul Economic Transatlantic (CET). Fiecare dintre aceste iniţiative poate supravieţui dacă există un sprijin susţinut oferit de ambele părţi. Instalarea unui nou guvern în Statele Unite nu înseamnă automat faptul că vom avea parte de un sprijin susţinut din partea Consiliului Economic, deoarece suntem ocupaţi cu această criză economică şi financiară gravă.

De aceea, îndemn atât Comisia, cât şi Consiliul, să se asigure că CET va primi tot sprijinul necesar, deoarece acesta nu este acordat în mod automat.

Aş dori să vă amintesc trei puncte din agendă care sunt de o foarte mare importanţă şi pentru care trebuie să găsim o rezolvare. Unul dintre acestea este reprezentat de disputele de natură comercială. Acest subiect este încă foarte vast, însă aş dori să mă opresc asupra unui caz important, şi anume cazul Airbus-Boeing, care a fost supus atenţiei Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi care a fost amânat în mod constant. Vă îndemn să găsim o soluţie. Această problemă nu se află pe agenda CET, însă trebuie să găsim cât mai curând o soluţie, altfel vom întâmpina dificultăţi într-un sector major.

În al doilea rând, aş dori să vă rog să vă asiguraţi că vom avea, în sfârşit, un program bine stabilit şi că vom beneficia de transparenţă în ceea ce priveşte tipurile de subiecte care vor fi dezbătute în cadrul CET. Am solicitat acest lucru de mai multe ori. Ştiu că de acest aspect se ocupă Consiliul, însă tot nu am înregistrat progrese. Am dori să aflăm cât mai curând părerea ambelor părţi referitoare la siguranţa containerelor. Acest lucru a fost convenit în cadrul ultimei şedinţe a CET, însă va fi nevoie să urmărim în continuare acest subiect.

Ideea finală pe care aş dori să o exprim este următoarea: în ceea ce priveşte industriile energointensive, asiguraţi-vă că veţi supune atenţiei Consiliului Economic Transatlantic ideea de a stabili împreună un standard de referinţă. Numai aşa se pot rezolva problemele din domeniul industriilor energointensive.

PREZIDEAZĂ: DL DOS SANTOS
Vicepreşedinte

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE) – Domnule preşedinte, săptămâna viitoare, preşedintele Statelor Unite, domnul Obama, va călători în Europa în cadrul primei sale vizite peste ocean pentru a îşi demonstra angajamentul faţă de o alianţă transatlantică şi faţă de un dialog comun.

Alegerea preşedintele Obama a adus speranţa şi schimbarea, nu numai în Statele Unite, ci şi în întreaga lume şi, de asemenea, în Europa. Este imperativ ca UE să creeze reţele de comunicare pentru a menţine un dialog puternic cu Statele Unite pe diferite teme de maximă importanţă, cum ar fi conflictul din Orientul Mijlociu, criza economică şi schimbările climatice. Aceste probleme sunt globale şi, de aceea, ele trebuie discutate în cadrul unei cooperări internaţionale care să implice Statele Unite, Uniunea Europeană, statele europene, China, India şi toate statele lumii.

  Bogusław Rogalski (UEN) – (PL) Domnule preşedinte, alegerile prezidenţiale din Statele Unite au adus o nouă eră în istoria relaţiilor cu SUA şi o nouă eră în această ţară însăşi. Sper ca pentru Statele Unite aceasta să fie o schimbare evolutivă şi nu una revoluţionară.

Totuşi, sunt îngrijorat de straniile şi din ce în ce mai strânsele relaţii dintre Statele Unite şi Rusia, cu preţul acordurilor internaţionale încheiate cu unele state din Europa, cum ar fi Polonia sau Republica Cehă, spre exemplu în privinţa construirii scutului antirachetă, în care caz Statele Unite şi-au încălcat angajamentele anterioare asumate faţă de aceste ţări. Haideţi să ne aducem aminte de vize, pe care Statele Unite încă le mai solicită unor state membre. Aceasta nu ar trebui să se întâmple în relaţiile transatlantice dintre UE şi SUA.-

Consolidarea cooperării transatlantice trebuie să reprezinte o chestiune de importanţă specială în lupta împotriva terorismului, care, mai presus de toate, trebuie să se bazeze pe respectul dreptului internaţional. După cum a afirmat Barack Obama: „Nicio naţiune, oricât ar fi de mare sau de puternică, nu poate face faţă acestor provocări de una singură”. Haideţi să nu uităm acest lucru acum, în această adunare, deoarece adesea se lasă impresia că Uniunea Europeană va fi în stare să facă faţă singură acestei provocări globale.

  Zbigniew Zaleski (PPE-DE) – (PL) Domnule preşedinte, în documentul său, colegul nostru, dl Millán Mon, şi, de asemenea, comisarul şi ministrul, au prezentat posibile soluţii, strategii şi obiective care ar trebui să ne călăuzească în cooperarea noastră cu America. Aş dori să revin asupra unui alt gând şi să vi-l împărtăşesc şi dumneavoastră.

Cred că sloganul electoral al lui Barack Obama – „Schimbarea de care avem nevoie” – ne priveşte şi pe noi, europenii. Mă gândesc la o schimbare a atitudinii noastre faţă de SUA. Pe de o parte, admirăm bogăţia, economia, ştiinţa, filmul, muzica şi libertatea acestei societăţi tinere din punct de vedere istoric. Pe de altă parte, există respingere şi chiar ostilitate, în special din partea multor membri din aripa stângă, faţă de politica americană, de religiozitatea americană şi de capitalismul american. Paradoxal, Rusia este un prieten constant, orice ar face, în ciuda celor mai grave atacuri, cum ar fi uciderea ziariştilor, iar America este un partener care poartă hainele duşmanului, un duşman care, este adevărat, a ajutat la eliberarea Europei de nazişti şi care nu a fost obligat să facă astfel de sacrificii, ci le-a făcut din proprie voinţă. America este percepută ca un duşman care a ajutat la reconstrucţia Europei, dar, în ciuda acestui fapt, ea nu şi-a câştigat titlul de partener permanent în coaliţie.

Vorbesc deci despre a aplica standarde şi judecăţi adecvate, bazate pe bunul simţ, şi nu pe o singură ideologie considerată corectă şi justă, de parcă am fi un ecou care se întoarce de la Moscova. Orice este rău sau greşit cu privire la SUA trebuie să fie evaluat în consecinţă, dar şi tot ceea ce este bun şi ne-ar putea ajuta la realizarea obiectivelor UE ar trebui să fie apreciat. Cooperarea trebuie să se bazeze pe realităţi şi, în acelaşi timp, pe o voinţă stabilă de a rezolva problemele împreună. Multele declaraţii, aplauze, amendamente şi toate rezoluţiile propuse de stânga în ultimii patru ani şi la care am avut ocazia de a fi martor aveau de multe ori la bază o atitudine negativă, generalizată, nu în mod necesar susţinută de fapte. Permiteţi-mi să mai afirm un ultim lucru, domnule preşedinte – Barack Obama a devenit preşedinte numai prin voinţa naţiunii, o naţiune care merită să se lucreze cu ea, o naţiune care protejează valori care sunt importante şi pentru noi.

  Libor Rouček (PSE) – (CS) Doamnelor şi domnilor, Europa şi SUA se confruntă cu o serie întreagă de probleme şi provocări globale: criza financiară şi economică, problemele încălzirii globale, terorismul, proliferarea armelor nucleare, problemele nerezolvate şi conflictele din Orientul Mijlociu, Irak şi Afganistan, precum şi multe alte probleme. Nici UE şi nici SUA nu pot rezolva oricare dintre aceste probleme fără cooperarea necesară, cum ar fi cooperarea strategică, şi fără un parteneriat strategic precum cel despre care s-a vorbit deja aici. Un parteneriat bazat pe valori împărtăşite: libertate, drepturile omului şi drepturile civile, democraţia, idealuri care şi-au demonstrat valoarea pe parcursul ultimilor 60 de ani.

Odată cu sosirea noii administraţii în SUA, şi-a făcut apariţia o enormă voinţă de cooperare. Cu câteva săptămâni în urmă, unii dintre noi au avut ocazia să facă o vizită la Washington şi să vorbească nu numai cu subsecretarii de la Departamentul de stat, ci şi cu omologii noştri din Congres, din Senat şi din diverse instituţii ştiinţifice. Există aici voinţa de a coopera, de a face lucruri împreună şi de a rezolva problemele în comun. Aşadar, doresc la rândul meu să dau curs apelului adresat deputaţilor europeni de a intra într-o cooperare mai strânsă şi mai intensă cu omologii lor din SUA.

Totuşi, cooperarea strategică dintre Europa şi SUA nu ar trebui să se întoarcă împotriva ţărilor terţe, împotriva unor parteneri precum Rusia sau China. De exemplu, problema dezarmării sau a controlului armelor nucleare nu poate fi rezolvată fără cooperarea Rusiei. De aceea salut, spre exemplu, revigorarea discuţiilor pe marginea tratatului START şi, de asemenea, salut discuţiile cu partenerii noştri ruşi privitoare la problema scutului antirachetă al SUA din Europa. Toate acestea sunt importante. Aş dori să închei urându-i preşedinţiei cehe succes în viitoarea reuniune la nivel înalt de la Praga şi mulţumindu-i dlui Millán Mon pentru acest raport.

  Ignasi Guardans Cambó (ALDE) – (ES) Domnule preşedinte, Gordon Brown a afirmat într-un discurs ţinut în Statele Unite, la Washington - fiind primul lider european care a ţinut un discurs în această capitală - că nu au mai existat în memoria politică momente în care Europa să fie atât de binevoitoare faţă de Statele Unite. Cu siguranţă, acest lucru este adevărat. Nu a existat niciodată atât de mult pro-americanism, atât de mult americanism, putem spune, în cadrul societăţilor noastre ca întreg şi, desigur, şi în rândul elitelor noastre politice, culturale şi sociale în ansamblu.

Ar trebui să profităm de acest fapt. Este un sentiment comun, care trece dincolo de simpatia personală faţă de noul guvern şi care se combină cu o vastă agendă comună pe care putem lucra, care se află aici şi care este foarte bine explicată în raportul pe care îl vom vota mâine.

Totuşi, este de asemenea foarte important să fim conştienţi de faptul că, deşi împărtăşim multe lucruri, interesele noastre nu sunt întotdeauna aceleaşi şi că, prin urmare, în anumite sfere, ca prieteni care acum îşi vorbesc unul altuia faţă în faţă, privindu-se în ochi şi având posibilitatea de a lucra împreună, există domenii în care continuăm să avem opinii diferite. Acest lucru este adevărat mai ales fiindcă servim societăţi diferite şi vorbesc aici în mod specific despre sferele economice şi comerciale; aici există probleme încă nerezolvate, care vor trebui soluţionate folosindu-se cea mai bună cooperare posibilă, dar fără să uităm poziţia fiecăreia dintre părţi.

În acest context, Uniunea Europeană trebuie să fie autocritică cu privire la ceea ce ar trebui să facă şi cu privire la ceea ce ar trebui să îmbunătăţească pentru a fi credibilă. Ştim că odată ce Tratatul de la Lisabona va fi adoptat, vom avea instrumente mai clare şi vom fi capabili să le punem în aplicare. Începând din acest moment, totuşi, trebuie să realizăm că dacă dorim să câştigăm respectul Statelor Unite şi să apărem pe radarul lor, trebuie de asemenea să ne reformăm propriul nostru mod de operare.

  James Elles (PPE-DE) – Domnule preşedinte, cred că avem în faţă un raport foarte important, dat fiind faptul că raportorul nostru, Francisco Millán Mon, a putut face ca acest raport să treacă de Comisia pentru afaceri externe întrunind aproape unanimitatea. Nu am ştiut acest lucru în trecut: toate grupurile s-au pus într-adevăr de acord pentru a arăta că sunt în favoarea unui parteneriat transatlantic mai puternic. Într-adevăr, am notat că, în acest raport, acum, pentru prima dată, numim parteneriatul cu SUA cel mai strategic parteneriat pe care îl avem. Mai avem o mulţime de alte parteneriate, dar acesta este pentru noi, cei din Uniunea Europeană, parteneriatul cheie.

Aşa cum s-a menţionat mai devreme, se simte un ton nou, dar cred şi că acesta este tonul americanilor, care se uită la ceea ce poate face Europa pentru a fi un partener în sistemul global, şi atunci trebuie să ne gândim cu ce vom fi în stare să contribuim la acest proces.

Cred că punctul principal din cadrul dezbaterii aţi fost dumneavoastră, doamnă comisar, când aţi spus că ceea ce căutăm noi este un dialog mai strategic, abilitatea de a ne concentra asupra tendinţelor pe termen lung, aşa cum face raportul NIC 2025; să fim capabili să ne uităm în viitor, pentru a vedea că putem împărtăşi o analiză comună, că suntem capabili să întreprindem împreună o acţiune comună ca rezultat al acestor lucruri. Cred că este nevoie ca aceste lucruri să fie create în Uniunea Europeană, poate prin susţinerea de către noi a bugetului pe anul 2010, pentru a putea să ne formulăm propria gândire pe termen lung, în cadrul Comisiei sau chiar în Parlament, cu privire la tendinţele pe termen lung menţionate în raportul NIC.

În acest proces, va trebui să găsim o modalitate de a stabili condiţii egale pentru implicarea europenilor şi a americanilor în aceste dezbateri. În ultimii cinci ani, am văzut un influx uriaş de „think tank”-uri americane în Bruxelles, spunându-ne ce trebuie să facem cu privire la aspecte punctuale din cadrul politicilor, dar există prea puţini europeni la Washington care să le poată comunica americanilor care sunt ideile noastre cu privire la configurarea politicii europene. Trebuie să ne concentrăm pe acest lucru, pentru a furniza inputul bugetar corect în vederea obţinerii tipului de impact dorit, astfel încât să ne bucurăm de o contribuţie egală în cadrul discuţiilor noastre transatlantice.

  Ana Maria Gomes (PSE) – Domnule preşedinte, salvat din cenuşa lăsată de administraţia Bush prin alegerea preşedintelui Obama, parteneriatul transatlantic nu mai este suficient pentru rezolvarea principalelor provocări cu care s-a confruntat omenirea, însă rămâne necesar.

Europa trebuie să profite de această ocazie şi să formuleze împreună cu SUA strategia de ieşire din criza globală curentă, reafirmând cu tărie accesul pus pe siguranţa oamenilor – şi aceasta nu înseamnă numai reformarea sistemului financiar internaţional, ci şi reglementarea întregului proces de globalizare şi investiţii într-o economie durabilă la scară globală.

Avem nevoie de o Europă mai puternică şi mai implicată pentru a îl ajuta pe Obama să închidă Guantánamo, să pună capăt existenţei închisorilor secrete, să definească o strategie alternativă pentru provocările din domeniul securităţii din Afganistan, Pakistan, Iran şi Sudan şi să instaureze justiţia şi pacea pentru israelieni şi arabi.

Avem nevoie de o Europă mai puternică şi de un parteneriat veritabil cu Statele Unite pentru a atinge Obiectivele de dezvoltare ale mileniului. Numai dacă avem o Uniune Europeană capabilă să îşi împartă sarcinile şi să îşi asume responsabilităţile globale, o Uniune Europeană care nu este doar suma componentelor sale, numai atunci vom fi luaţi în serios la Washington, vom fi capabili să influenţăm politicile administraţiei Obama şi vom fi în postura de a putea crea parteneriatul transatlantic veritabil de care lumea are încă nevoie.

  István Szent-Iványi (ALDE) – (HU) În discursul ţinut de Barack Obama la Berlin, anul trecut, acesta a declarat că America nu are un alt partener mai bun în lume decât Europa. Este timpul să declarăm şi noi acelaşi lucru, şi anume că nu avem un alt partener mai bun sau mai important la nivel mondial decât Statele Unite ale Americii. Trebuie să ne căutăm aliaţi printre aceia cu care împărtăşim valori şi interese comune şi nu printre aceia care sunt foarte departe de noi.

Europa nu are o altă alternativă la relaţiile transatlantice. Întregul Occident se confruntă cu provocări majore: terorismul internaţional, proliferarea armelor, schimbările climatice şi criza economică. În faţa acestora, putem reuşi să obţinem rezultate favorabile numai dacă rămânem împreună.

Cu privire la criza economică, observăm că tentaţia protecţionismului se face simţită în fiecare ţară. Şi în Statele Unite, de vreme ce, aşa cum ştim, s-a anunţat iniţierea unui program „Cumpără ce e american”. Trebuie să acţionăm concertat împotriva protecţionismului, pentru că, în final, protecţionismul nu ne protejează, ci dăunează tuturor.

Mari speranţe vor exista după prima vizită a dlui Obama şi după primul tur european pe care îl va face domnia sa. Ne aşteptăm ca reuniunea la nivel înalt a G20 să pună bazele unui răspuns instituţional comun şi să creeze regulile comune care ne vor da posibilitatea să învingem criza economică mondială.

Ambiţia Europei este de a fi un actor internaţional important. Tratatul de la Lisabona creează bazele instituţionale pentru aceasta, însă nimic nu poate avea loc fără voinţă politică. Trebuie să ne asumăm un rol mai important în viaţa internaţională, pentru că numai astfel ne vom putea atinge ambiţiile.

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE) - Îl felicit pe dl Francisco José Millán Mon pentru excelentul raport referitor la relaţiile transatlantice.

Ca membri ai Parlamentului European, trebuie să insistăm ca Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii să dezvolte o strategie comună privind cele şase state din estul Europei, respectiv Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus, vizate de politica europeană de vecinătate, pentru a ajunge la rezultate concrete şi durabile în implementarea noului parteneriat estic şi în sinergia Mării Negre. Apreciez includerea în raport a amendamentului meu pe această temă şi le mulţumesc colegilor mei pentru susţinerea acestei idei.

De un interes deosebit este, între altele, şi propunerea raportorului de eliminare a vizelor pentru toţi cetăţenii europeni care vor să călătorească în Statele Unite. Toţi cetăţenii europeni trebuie să fie trataţi în mod egal. Este inacceptabil ca o parte dintre cetăţenii Uniunii Europene să fie trataţi ca cetăţeni de mâna a doua.

Subliniez progresele concrete şi importante realizate în scopul scutirii de vize, ca de exemplu introducerea în România din ianuarie 2009 a noilor paşapoarte biometrice dotate cu cipuri care stochează datele personale ale cetăţenilor, având 50 de elemente de siguranţă, cu 18 mai multe decât paşapoartele actuale, dar consider că paşapoartele biometrice nu trebuie să fie o condiţie eliminatorie pentru intrarea în programul de scutire de vize.

Includerea tuturor statelor Uniunii Europene în programul „Visa Waiver” trebuie să fie o prioritate în dialogul Comisiei Europene cu Statele Unite ale Americii.

  Józef Pinior (PSE) – (PL) (microfonul era iniţial oprit) (...) după cum preşedintele Barack Obama îşi intitula mesajul la reuniunea la nivel înalt a G20 de la Londra. Criza economică a devenit o provocare pentru întreaga lume, dar este şi o ocazie de a adânci şi de a reformula relaţiile transatlantice. Raportul dlui Mon indică aspectele strategice ale parteneriatului dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite. Raportul constituie o mărturie a importanţei pe care Parlamentul European o acordă relaţiilor transatlantice.

Acest nou capitol în relaţiile dintre UE şi SUA ar trebui de asemenea folosit pentru îmbunătăţirea activităţii instituţiilor UE în Statele Unite. Mă gândesc la instituţiile europene, la universităţile europene şi la fundaţiile europene. Acesta este momentul în care ne putem reformula parteneriatul, pentru ca Europa să poată arăta la Washington şi în toată America potenţialul Uniunii Europene din ziua de astăzi, potenţialul ştiinţei, al culturii şi al civilizaţiei europene. Ar trebui să profităm de faptul că Statele Unite au un nou preşedinte – un preşedinte care prezintă America aşa cum Europa a văzut-o întotdeauna, ca un simbol al democraţiei şi al libertăţii.

  Toomas Savi (ALDE) – Domnule preşedinte, preşedintele Obama a afirmat: „America nu are un alt partener mai bun decât Europa”. Cred că vorbesc în numele multora dintre noi atunci când afirm că această relaţie este reciprocă. Alegerea preşedintelui Obama a deschis un nou capitol în relaţiile transatlantice, care suferiseră numeroase regrese. În calitate de vicepreşedinte al Delegaţiei pentru relaţiile cu Canada, am fost chiar martor, la un moment dat, la o situaţie în care Canada a acţionat ca mediator între Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Al doilea aspect pe care doresc să îl prezint este următorul: salut angajamentul preşedintelui Obama de a folosi o abordare diplomatică în cazul relaţiilor cu Republica Islamică Iran. Totuşi, ca susţinător al Prietenilor Iranului Liber, sper că opoziţia democratică din Iran va fi şi ea implicată. Negocierile cu Iranul trebuie să fie transparente din toate punctele de vedere. Această nouă eră în relaţiile dintre UE şi SUA se va extinde, sperăm, şi asupra relaţiilor SUA cu ţările terţe. Marile aşteptări ale Europei de la preşedintele Obama trebuie acum să fie sprijinite de acţiune.

  Alojz Peterle (PPE-DE) – (SL) Noua agendă transatlantică a fost nouă în 1995. Multe lucruri s-au schimbat de atunci şi până în prezent, de aceea avem nevoie de un nou acord de parteneriat.

Au trecut douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului, iar acel eveniment a fost urmat de extinderea istorică a Uniunii Europene. În timpul acestei perioade am fost martorii evoluţiei tragice a terorismului şi a noilor ameninţări la adresa păcii din regiune. Mai mult, am devenit conştienţi de schimbările climatice şi ne-am confruntat cu crize financiare, economice şi energetice. Ar fi util să analizăm situaţia de după căderea comunismului şi să luăm în considerare situaţia globală, acordând o mai mare atenţie interdependenţei actorilor globali. Parteneriatul nostru strâns cu SUA ar trebui dezvoltat în contextul noilor provocări şi al noilor perspective.

Nu ne confruntăm doar cu o criză financiară sau economică. Ne confruntăm şi cu o criză de conducere la nivel mondial. Trebuie să avansăm simultan pe un număr mare de fronturi. Nu vom reuşi să reformăm sistemul financiar internaţional decât dacă există un progres în procesul Doha şi decât dacă înregistrăm mai multe succese în lupta pentru pace şi în eradicarea sărăciei.

Dacă vorbim despre un multilateralism eficient, acesta trebuie dezvoltat într-un mod din care să ieşim cu toţii învingători. „Da, putem!”.

În acest spirit, sunt în favoarea unor consultări politice regulate între cei doi parteneri şi, mai ales, în favoarea consolidării dimensiunii parlamentare a cooperării prin crearea unei Adunări transatlantice. În ceea ce priveşte raportul, sunt foarte bucuros de accentul care s-a pus pe eliminarea restricţiilor privitoare la investiţii şi la serviciile financiare transatlantice.

În concluzie, salut şi voinţa exprimată în raport pentru o mai strânsă colaborare cu privire la programele spaţiale, mai ales între Agenţia Spaţială Europeană şi NASA. Aceasta nu înseamnă că vreau să devin astronaut, ci că mă interesează noile tehnologii.

  Helmut Kuhne (PSE) – (DE) Domnule preşedinte, marea majoritate a cetăţenilor din Uniunea Europeană şi probabil majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană, şi mai mult ca sigur majoritatea celor prezenţi în Parlament, sperau în noiembrie ca Barack Obama să fie ales preşedinte. Acesta este un lucru bun, chiar dacă, probabil, s-a strecurat puţin scepticism în unele dintre discursurile rostite în cadrul acestei dezbateri cu privire la faptul dacă acest lucru a fost până la urmă pozitiv sau nu.

Desigur că Europa trebuie să îşi reprezinte în mod conştient poziţia în viitor, însă timpul comentariilor maliţioase la adresa Statelor Unite a trecut, deoarece nu mai putem pune totul, în mod convenabil, pe seama lui George Bush, iar acest lucru înseamnă o sarcină nouă pentru noi. Politica privitoare la relaţiile transatlantice venită din partea Uniunii Europene, din partea acestui Parlament, nu mai poate consta din lansarea de cereri către Statele Unite; acum, trebuie să răspundem şi noi concret, prin aspectele cu care vrem să contribuim la eficientizarea acestui parteneriat.

Să luăm de exemplu Afganistanul, care a fost menţionat de câţiva deputaţi. Ce vrem să facă Uniunea Europeană pentru a îmbunătăţi şi a consolida misiunile de poliţie, pentru a înainta în direcţia asistenţei civile şi a reconstrucţiei civile în această ţară? Aceasta ar fi misiunea noastră, ca Uniune Europeană; NATO se poate ocupa de latura militară. Acesta este un fapt care trebuie discutat în mod concret. Ce avem de oferit?

  Janusz Onyszkiewicz (ALDE) – (PL) Domnule preşedinte, la cincizeci de ani de la război, fundamentele concepţiilor despre securitate în Europa de Vest sunt reprezentate de o alianţă cu Statele Unite şi de principiul conform căruia securitatea este indivizibilă, securitatea Statelor Unite fiind direct legată de securitatea Europei. Se pare că sfârşitul Războiului Rece şi amânarea pe termen nelimitat, să sperăm, a unui potenţial conflict major în Europa, încă mai necesită ca acest principiu să nu fie discreditat. Dimpotrivă, acesta ar trebui reafirmat cu convingere şi ar trebui să reprezinte fundamentul concepţiei noastre privitoare la securitatea comună.

În al doilea rând, aş dori să mă refer la cele afirmate de domnul Kuhne cu câteva momente în urmă. Statele Unite au pus capăt perioadei de acţiune politică unilaterală şi sunt gata de a dialoga cu Europa şi de a lua decizii comune în parteneriat cu Europa. Întrebarea este: suntem noi oare pregătiţi pentru asta? Suntem pregătiţi să fim un partener de încredere pentru aplicarea acestor decizii luate în comun?

  Tunne Kelam (PPE-DE) – Domnule preşedinte, domnul Millán Mon a prezentat un raport important, de excelentă calitate. Acum întrebarea este cum să îl punem în aplicare fără să pierdem timpul.

Criza economică mondială oferă o ocazie favorabilă şi practică pentru ca cele mai importante două democraţii ale lumii să îşi unească forţele pe baza valorilor comune şi a sistemelor economice similare, deoarece mai mult de jumătate din PIB-ul mondial este produs de Statele Unite şi de UE la un loc. Domnul Severin a notat foarte bine reciprocitatea strategică, întrucât Europa are nevoie de State Unite ale Americii puternice, iar SUA, la rândul lor, au nevoie de o Europă puternică. Dacă aceşti doi parteneri îşi pot coordona mai bine şi mai eficient activităţile, acest fapt va exercita un efect pozitiv profund asupra stabilităţii mondiale, precum şi cu privire la multe probleme regionale specifice.

Da, mai mult interes pentru Europa, mai multă flexibilitate şi deschidere oferite de noua administraţie SUA: aceste aspecte reprezintă o ocazie binevenită, care trebuie folosită. Însă este necesar să avem tot timpul în minte faptul că relaţiile cu SUA continuă să rămână parteneriatul strategic cel mai important al UE. Dar nu este acum momentul să facem declaraţii; este timpul acţiunilor, iar raportul evidenţiază trei priorităţi concrete. Solicităm un acord privitor la agenda comună care trebuie să conţină obiectivele pe termen scurt şi lung referitoare la problemele globale şi regionale. Solicităm înlocuirea relaţiei care durează de 14 ani cu un nou parteneriat transatlantic, care ar trebui să includă şi un Consiliu Economic, şi, de asemenea, îndemnăm la crearea unui Consiliu Politic Transatlantic, precum şi la îmbunătăţirea relaţiilor parlamentare sub forma unei adunări transatlantice.

  Martí Grau i Segú (PSE) – (ES) Domnule preşedinte, alegerea preşedintelui Obama a inaugurat un moment istoric pentru Statele Unite, a cărui importanţă deosebită este resimţită şi împărtăşită în toată Europa.

Preşedintele Obama se află astăzi exact pe aceeaşi lungime de undă cu Europa, din punctul de vedere al acţiunii politice bazate pe cuvinte cheie cum ar fi „reconstrucţia” şi „redresarea”.

Discursul prezentat ieri de prim-ministrul Gordon Brown în Parlamentul European reprezintă o dovadă clară a înţelegerii reciproce care există în momentul de faţă. Fără nicio îndoială, pentru punerea în practică a acestor noţiuni – „reconstrucţie” şi „redresare”- merită să utilizăm tot spiritul de conducere proactiv existent, în perspectiva actualei crize, intenţionând să dezvoltăm ca răspuns la aceasta o economie verde, în care creşterea şi protecţia mediului să nu mai fie două noţiuni opuse, ci să se completeze reciproc în mod armonios.

De asemenea, încercăm să asigurăm şi „reconstrucţia” şi „redresarea” punţilor dintre Europa şi Statele Unite, care au fost afectate în ultimii zece ani.

Revenirea Statelor Unite la multilateralism este un semn foarte bun pentru Europa şi face ca obiectivele noastre privind asigurarea păcii, justiţiei şi a prosperităţii la nivel mondial să fie mai viabile. Totuşi, ultimii ani au cauzat o breşă între societăţile civile de pe cele două ţărmuri ale Atlanticului.

Noi, instituţiile europene, ar trebui să favorizăm interacţiunile dintre toate tipurile dintre organizaţii, mediul academic, mediile de comunicare şi actorii activi în sfera socială pentru a ne asigura că această breşă se poate remedia.

  Luís Queiró (PPE-DE) – (PT) Spre deosebire de doamna Gomes, care a vorbit acum câteva momente şi a afirmat că relaţiile transatlantice au renăscut odată cu alegerea preşedintelui Obama, cred că ideea privitoare la sfârşitul acestei relaţii a fost în mod clar exagerată. Acest raport dovedeşte încă o dată acest lucru şi, pentru aceasta, îl felicit pe raportor.

Timp îndelungat, Europa şi Statele Unite au fost aliaţi de importanţă vitală pentru prosperitate, dezvoltare şi globalizare. Pentru mult timp, Europa şi Statele Unite au făcut faţă unor provocări comune şi chiar unor duşmani comuni, deşi unii, mai ales de pe malul estic al Atlanticului, ar ezita să recunoască aceasta. Multă vreme, atât europenii, cât şi americanii au ştiut ce trebuie făcut pentru a răspunde nevoilor unei lumi care continuă să fie nedreaptă, inegală şi periculoasă şi care se află acum în criză globală.

Totuşi, această criză nu trebuie să ne tragă înapoi, nici să ne slăbească fermitatea diplomatică sau angajamentele politice şi militare ce ne revin în calitate de aliaţi, nici nu trebuie să ne facă să întoarcem spatele economiei colective sau să permitem reapariţia protecţionismului, care ar fi fatal pentru revigorarea economiilor noastre.

Aflate la mila unei economii care a fost deschisă la scară globală, Europa şi Statele Unite au acum aliaţi puternici precum Japonia, India, Brazilia şi diferite ţări din Asia.

În ciuda actualei crize, există multe naţiuni în lume care încă mai privesc spre ţările noastre şi speră ca într-o zi să poată trăi asemenea nouă. Pentru toate aceste naţiuni, Europa şi Statele Unite trebuie să redevină alianţa care conduce, împarte şi globalizează economia prosperităţii.

Şi din acest motiv viitoarea reuniune la nivel înalt a G20 este foarte importantă, nu numai fiindcă este o ocazie de a afla cine se află cel mai aproape de Barack Obama, ci şi pentru că este o ocazie de a dovedi că putem oferi răspunsuri şi iniţiative: vom coopera cu noile puteri în privinţa reformelor necesare, dar trebuie să fim conştienţi că numai modelul economic bazat pe forţa creativă a umanităţii va permite obţinerea bunăstării – vorbesc despre bunăstare, nu despre lăcomie – dezvoltarea, crearea de locuri de muncă şi depăşirea crizei.

Domnule preşedinte, nu există o altă cale, dacă vrem o soluţie de durată, dacă vrem să creăm noi locuri de muncă sau să fim solidari cu cei aflaţi la nevoie în aceste momente dificile.

  Dushana Zdravkova (PPE-DE) – (BG) Doamnă comisar, aş dori să îi mulţumesc raportorului, domnului Millán Mon, pentru raportul său cuprinzător şi pentru poziţia sa finală exprimată cu privire la anularea regimului vizelor.

La patru ani de la începerea negocierilor privitoare la eliminarea vizelor între SUA şi Uniunea Europeană, 80 de milioane de cetăţeni din statele membre încă mai trebuie să stea la coadă şi să solicite o viză americană pe paşapoartele lor. În ciuda faptului că s-au obţinut rezultate semnificative până în acest moment, administraţia SUA refuză să facă pasul final şi să aplice principiul reciprocităţii şi asupra celor cinci state membre rămase şi să le includă în programul de ridicare a vizelor (Visa Waiver).

În rezoluţia noastră din 22 mai 2008, am îndemnat la finalizarea - înainte de alegerile europene din iunie - a negocierilor privind includerea tuturor statelor membre în programul de ridicare a vizelor. Lipsa unor progrese în această privinţă, până în acest moment, este îngrijorătoare, la fel ca şi numeroasele indicaţii din presă că nu va exista o reală schimbare în politica SUA.

De asemenea, aş dori să subliniez vizita la Washington făcută săptămâna trecută de comisarul Barrot, unde au continuat negocierile privitoare la ridicarea vizelor. Încă nu este clar care vor fi rezultatele specifice care vor fi obţinute ca urmare a acestei vizite. Mă tem că, indiferent de eforturile depuse de Comisie, obiectivele pe care ni le propunem nu vor fi atinse până la sfârşitul acestui mandat parlamentar.

Totuşi, doresc să menţionez că, din nefericire, unele dintre acţiunile întreprinse în mod individual de statele membre mai degrabă îi ajută pe partenerii noştri americani să nu vadă Uniunea Europeană ca pe un întreg sudat. De aceea, profit de această ocazie pentru a îndemna toate guvernele europene să îşi schimbe politica şi să întreprindă paşii necesari, oferind un sprijin real reprezentanţilor Comisiei Europene.

Pe lângă aceasta, fac apel la toţi colegii mei deputaţi să susţină declaraţia care a fost iniţiată de unii colegi, printre care mă număr şi eu, în favoarea ridicării vizelor de către Statele Unite pentru cetăţenii tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

  Urszula Gacek (PPE-DE) – Domnule preşedinte, alegerea preşedintelui Obama a fost întâmpinată cu entuziasm atât în SUA, cât şi în Europa, dar se aşteaptă multe de la cel de-al 44-lea preşedinte al SUA. El se confruntă cu un număr de provocări pe care niciodată vreun lider pe timp de pace al acestei naţiuni nu le-a avut de înfruntat. Pe plan intern, el se confruntă cu o criză financiară şi economică ce se manifestă în căderea liberă a pieţelor financiare, aceasta având impact asupra economiei mondiale şi neexistând nicio perspectivă imediată de rezolvare a respectivei situaţii. El s-a angajat să găsească o soluţie pentru Afganistanul cel atât bântuit de războaie şi pentru efectele pe care acest stat le propagă şi în Pakistan. Obama se confruntă şi cu pericolul unui Iran care este din ce în ce mai aproape de a deveni o putere nucleară.

Credem într-o relaţie transatlantică puternică, bazată pe valorile noastre comune: democraţia şi economia de piaţă liberă. Mă voi referi acum la priorităţile stabilite de preşedintele Obama şi de noua sa administraţie. Nu suntem ofensaţi dacă SUA consideră că unele dintre scopuri sale pot fi atinse prin cooperarea dintre SUA şi Rusia. Europa îi întinde mâna Americii. Cu doar câteva săptămâni în urmă, în această adunare, ne-am declarat disponibilitatea de a conlucra pentru închiderea penitenciarului de la Guantánamo Bay şi pentru relocarea foştilor deţinuţi.

Statele membre din fostul bloc comunist au o recunoştinţă specială faţă de Statele Unite. Am fost integraţi în comunitatea transatlantică cu câţiva ani înainte de a deveni membri UE. În ceea ce o priveşte, Polonia şi-a manifestat această recunoştinţă prin voinţa de a susţine SUA oricând este necesar, inclusiv prin angajamentul militar din Irak şi Afganistan. Fac apel la noua administraţie să nu considere că acest sprijin este de la sine înţeles. O nouă generaţie de polonezi a crescut în democraţie şi a uitat repede această datorie de recunoştinţă. În realizarea scopurilor sale mai ample, SUA nu ar trebui să uite că aceşti aliaţi loiali au sensibilităţi, mai ales când se apasă butonul de resetare SUA - Rusia.

  Geoffrey Van Orden (PPE-DE) – Domnule preşedinte, doresc să rostesc câteva cuvinte pline de precauţie, mai ales cu privire la noua administraţie Obama. În ultimii 60 de ani, Statele Unite au avut o gamă întreagă de atitudini privitoare la integrarea europeană. Desigur, perspectiva SUA este o perspectivă din exterior şi poate considera chiar - în mod eronat, consider eu – că acest proces este similar propriei experienţe istorice a Americii. Aceasta este şi perspectiva încurajată de tendinţa federalistă dominantă în instituţiile UE. Pericolul este că interlocutorii americani acceptă povestea europeană ca un fapt, mai degrabă decât ca o poveste prezentată sub forma unui documentar, însă plin de conţinut înşelător şi ficţional.

SUA ar trebui să înţeleagă că mulţi dintre noi cred că UE se îndreaptă în direcţia greşită şi că aspiraţia sa de a crea un stat numit Europa nu reflectă dorinţele cetăţenilor noştri, ataşaţi pe drept cuvânt de suveranitatea naţiunilor noastre şi de dreptul de a îşi alege sau revoca guvernele.

De asemenea, nu este în interesul Statelor Unite nici ca angajamentul liber asumat al multor ţări europene de a se coaliza să fie uzurpat de o Uniune Europeană care are o altă viziune.

Trebuie să spun că am foarte mult respect pentru domnul Millán Mon şi că aprob multe dintre cele afirmate în raportul său, însă nu şi scopul său principal, care este să confere UE rolul de unic purtător de cuvânt în tratativele cu Statele Unite.

  Ioan Mircea Paşcu (PSE) – Domnule preşedinte, chiar dacă unitatea vestică ne-a ajutat să ne câştigăm independenţa şi a pus capăt Războiului Rece, în perioada în care ţările noastre au intrat în NATO şi în UE relaţiile transatlantice nu erau chiar în cea mai bună stare.

Criza actuală şi provocările ei comune – deteriorarea climatului de securitate, problemele comune precum energia, schimbările climatice, proliferarea nucleară şi noile centre de putere, problemele regionale cum ar fi Orientul Mijlociu, Afganistanul, Pakistanul, Iranul şi Africa – necesită o maximă intensificare a cooperării transatlantice.

În acest context, raportul aduce o contribuţie pozitivă, sugerând în primul rând moduri de instituţionalizare a acestor relaţii, de abordare în comun a problemei Rusiei şi a celor şase ţări din estul Europei, de creare a unei pieţe transatlantice unificate, de integrare treptată a pieţelor noastre financiare şi de extindere a programului de ridicare a vizelor asupra tuturor statelor UE.

Nu putem eşua. Costul pentru Occident ar fi pierderea iniţiativei în chestiunile mondiale, posibil pentru o perioadă îndelungată.

  Alexandru Nazare (PPE-DE) (RO) – Ţinând cont de evoluţiile ultimilor ani în Uniunea Europeană, la nivelul administraţiei americane, cât şi pe plan mondial, cred că acum este momentul să regândim parteneriatul transatlantic şi să îl adaptăm noilor realităţi.

În acest sens, salut raportul colegului meu, Millán Mon, şi îl felicit pe această cale. Acest raport coagulează într-un document extrem de util principalele priorităţi ale Europei în relaţia sa cu Statele Unite. Mă bucur, de asemenea, că şi amendamentele sugerate de mine au fost incluse în raport.

Câteva observaţii:

În primul rând, cooperarea în domeniul securităţii trebuie să continue. A venit momentul ca Europa să contribuie mai mult în teatrul din Afganistan, unde se duce un război crucial pentru viitorul regiunii. Aş dori să menţionez de asemenea că ţara mea, România, a acordat asistenţă eforturilor Statelor Unite atât în Irak, cât şi în Afganistan.

În al doilea rând, în dosarul energetic cred că este necesar un efort comun pentru coordonarea eforturilor de cercetare şi identificarea de surse noi nepoluante de energie.

În ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, consider oportună o abordare coerentă între Statele Unite şi Europa, pe de o parte, şi Rusia, pe de alta.

În final, aş vrea să salut propunerile deosebit de constructive de înfiinţare a unor organisme de consultare transatlantice, inclusiv în ceea ce priveşte politica externă şi de securitate.

  Luis Yañez-Barnuevo García (PSE) – (ES) Domnule preşedinte, ar trebui să strigăm: „Veşti bune! Veşti bune!”. Preşedintele Obama a înfăptuit un nou miracol, reuşind, după mulţi ani, să unească Parlamentul şi Uniunea Europeană în vederea atingerii unui obiectiv comun, care este consolidarea relaţiilor transatlantice.

Un moment similar a existat şi în trecut, când Bill Clinton şi Felipe González au semnat Agenda transatlantică, în 1995; în acel moment, exista mult optimism în ceea ce priveşte viitorul. Apoi au venit cei opt ani negri ai preşedinţiei Bush. El a divizat în mod fundamental guvernele Europei, dar şi opinia publică, însă într-o mai mică măsură. Administraţia sa a abandonat în permanenţă principii fundamentale pentru Uniunea Europeană, precum multilateralismul, susţinerea Naţiunilor Unite şi a ordinii de drept internaţionale.

Toate acestea se reconstruiesc acum şi avem speranţe bine fondate în legătură cu viitorul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite. De aceea îl felicit pe domnul Millán Mon pentru acest raport excelent, care vine într-un moment atât de potrivit pentru consolidarea relaţiilor dintre cele două continente.

  Íñigo Méndez de Vigo (PPE-DE) – (ES) Domnule preşedinte, aş dori să mă alătur şi eu exclamaţiei „Veşti bune!” a domnului Yañez-Barnuevo Garcia, deoarece cred că acest raport marchează un punct de cotitură în relaţiile cu Statele Unite.

O bună prietenă mi-a mărturisit recent că a fost în Statele Unite, unde a fost surprinsă de lipsa de cunoaştere referitoare la noile instituţii şi la noile proceduri create de Tratatul de la Lisabona.

Dacă ar trebui să laud ceva sau să dau un calificativ foarte favorabil unui aspect cuprins în excelentul raport elaborat de domnul Millán Mon, acest aspect ar fi următorul: faptul că plasează relaţiile transatlantice pe orbita Tratatului de la Lisabona şi că prezintă toate mecanismele majore furnizate de Tratatul de la Lisabona astfel încât Uniunea Europeană să poată menţine relaţii foarte apropiate cu Statele Unite.

Astfel, ni se conferă nouă, în calitate de europeni, instrumentele de care avem nevoie pentru a putea articula această dorinţă europeană, care era atât de necesară în trecut, este necesară astăzi şi, fără îndoială, va rămâne necesară şi în viitor.

Aş dori să îl felicit pe domnul Millán Mon pentru excelentul raport pe care l-a elaborat.

  Alexandr Vondra, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului − Domnule preşedinte, vă sunt recunoscător pentru toate contribuţiile şi comentariile din cadrul acestei dezbateri. Sunt bucuros că Parlamentul European, Comisia şi preşedinţia împărtăşesc în foarte mare măsură aceeaşi viziune asupra celor mai importante aspecte pentru dialogul strategic dintre UE şi SUA. Sunt mulţumit că am auzit opinii ce exprimau o susţinere puternică faţă de subiectele pe care le-am ales pentru prima noastră întâlnire informală cu preşedintele Obama, anume: în primul rând, securitatea energetică şi schimbările climatice; în al doilea rând, cooperarea economică; şi, în al treilea rând, cooperarea privitoare la securitate şi relaţii externe.

Am ascultat cu mare atenţie celelalte comentarii care au fost făcute, precum nevoia de a elabora o nouă agendă transatlantică, de a aprofunda cooperarea în domeniul asistenţei externe şi al politicii de dezvoltare, de a avea în vedere cooperarea în materie de justiţie şi afaceri interne, de a păstra traiectoria ascendentă pe care o urmează Consiliului Economic Transatlantic, de a explora posibilitatea creării Consiliului Politic Transatlantic etc. Vom lua în considerare aceste lucruri în cadrul pregătirii noastre pentru reuniunea ordinară la nivel înalt UE - SUA, care se va desfăşura în iunie.

Aceia dintre dumneavoastră care au ridicat şi alte chestiuni, cum ar fi eliminarea vizelor – deoarece nu toate statele UE iau parte la acest program – ar trebui să îşi reamintească modul în care, cu un an în urmă, ţara mea a condus eforturile întreprinse în această privinţă. Această problemă fost de asemenea tema unei dezbateri în Parlament, aşadar pot să vă asigur că vom continua să discutăm acest subiect cu guvernul american.

În concluzie, aş dori să adaug următoarele observaţii. Pare destul de clar faptul că noua administraţie americană a recepţionat multe dintre mesajele pe care le-am trimis pe parcursul ultimelor luni cu privire la relaţia transatlantică. Acum, ea ne răspunde. De exemplu, în acest moment ni se solicită să furnizăm o contribuţie strategică sporită cu privire la Afganistan. Este de asemenea clar că se aşteaptă ca această contribuţie strategică să fie însoţită de un angajament foarte practic, aşadar sper că vă veţi aduce aminte de aceasta când vom discuta despre contribuţia noastră practică la viitoarea misiune din Afganistan. Nu ar trebui ca acest lucru să ne surprindă, de vreme ce ne-am angajat într-o dezbatere profundă şi serioasă. Când preşedintele Obama a afirmat anul trecut la Berlin că America nu are un alt partener mai bun decât Europa nu făcea o declaraţie de principiu, ci invita astfel Europa să dovedească concret acest lucru.

În al doilea rând, este clar pentru noi toţi că provocările cu care ne confruntăm devin din ce în ce mai numeroase şi mai complexe. Revenind la unul din punctele precizate în introducerea mea, repet că atunci când UE şi SUA se vor pune de acord, vom putea ajuta la stabilirea agendei globale. Aceasta înseamnă şi să ne asumăm partea noastră de conducere şi să îi îndemnăm şi pe alţii să îşi ofere sprijinul şi mijloacele necesare în vederea atingerii scopurilor stabilite. Însă pentru a fi capabili de aceasta şi pentru a fi un partener credibil pentru SUA, UE trebuie să facă tot posibilul pentru a vorbi cu o singură voce.

Preşedinţia cehă va continua să se asigure că parteneriatul transatlantic rămâne unul din elementele fundamentale ale politicii externe a UE. Aştept cu nerăbdare dezvoltarea acestei relaţii şi pe mai departe, deoarece ne confruntăm împreună cu noi provocări, şi aştept cu nerăbdare continuarea cooperării cu Parlamentul pentru atingerea acestui scop.

  Benita Ferrero-Waldner, membră a Comisiei − Domnule preşedinte, după cum au spus şi alţii, această dezbatere a arătat că este vorba despre modul în care putem implementa cele mai importante aspecte, împreună cu un partener strategic de importanţă crucială, cum sunt Statele Unite ale Americii.

De vreme ce am făcut un număr de remarce foarte clare şi practice la început, voi prezenta acum numai câteva observaţii concrete.

În primul rând, rolul legiuitorilor în relaţiile dintre UE şi SUA şi cadrul instituţional al acestora sunt aspecte foarte importante. În principiu, susţinem fără echivoc crearea unor legături mai puternice între legiuitorii din UE şi SUA. Evident, imboldul iniţial pentru aceasta trebuie să vină de la legiuitorii înşişi. Ştiu că Parlamentul European este gata să dea acest imbold şi aceeaşi tendinţă trebuie să vină şi din partea Congresului. Totuşi, sugerez că ar merita şi ca legiuitorii UE să cultive contacte mai intense şi cu Senatul, care are un ciclu electoral mai lung, şi cu membrii Congresului, a căror expertiză sectorială ar putea face să avanseze agenda Consiliului Economic Transatlantic.

Tratatul de la Lisabona, în momentul intrării în vigoare, va conferi Parlamentului, aşa cum s-a mai spus, un rol mai important în modelarea dialogului UE - SUA, mai ales cu privire la probleme de reglementare; după cum s-a menţionat, think-tank-urile vor fi şi ele foarte importante nu numai din direcţia SUA către de noi, ci şi din direcţia UE către SUA.

Cu privire la instituţiile UE - SUA, aş dori să atrag atenţia, mai întâi, asupra faptului că agenda transatlantică trebuie să fie ghidată de substanţă mai degrabă decât de procese. Prin urmare, în cadrul primelor noastre întâlniri cu preşedintele Obama, aşa cum am spus mai înainte, va fi important să ne demonstrăm capacitatea de a ne concentra asupra rezultatelor.

Totuşi, am luat notă de îndemnul dumneavoastră de revizuire a obiectivelor curente fixate în cadrul noii agende transatlantice. Intenţionez să iniţiez o revizuire a structurilor, pentru a le oferi posibilitatea de a produce rezultate şi mai bune, iar Comisia va veni cu propunerile adecvate.

Permiteţi-mi de asemenea să abordez pe scurt şi chestiunea Consiliului Economic Transatlantic (TEC). Dl Verheugen a avut deja o întâlnire cu noul său omolog american, dl Froman, în data de 23 martie 2009. Problemele principale ale TEC sub noua administraţie sunt următoarele: în primul rând, revalorizarea aspectelor strategice de natură politică, simultan cu înlăturarea aspectelor mai tehnice de pe agendele reuniunilor la nivel înalt. În al doilea rând, orizontul calendaristic pentru un program de lucru viitor – aici, dl Verheugen doreşte să stabilească o perspectivă pe termen foarte lung, dar aceasta trebuie pusă în balanţă cu mandatul prezentei Comisii şi trebuie să avem rezultate pe termen scurt. Finalmente, cum să ne confruntăm cu presiunile făcute de statele membre – cărora le-am promis, însă nu le-am prezentat în mod concret – un program pe termen mediu – pentru a fi mai implicate în lucrările TEC.

În al doilea rând, aş dori să subliniez faptul că suntem o comunitate care împărtăşeşte valori comune cu Statele Unite, dar încă mai sunt lucruri care trebuie făcute. De aceea, va trebui să continuăm să încurajăm SUA să adere la convenţiile cheie ale Naţiunilor Unite în materie de drepturi ale omului, incluzând convenţiile privind discriminarea femeilor şi drepturile copilului, ca să nu menţionăm decât câteva dintre ele. Aceasta include poziţia noastră faţă de Curtea Penală Internaţională, aşa cum a fost ea exprimată de mai multe ori în cadrul discuţiilor cu administraţia Bush şi care va fi reiterată.

În al treilea rând, în ceea ce priveşte problema renunţării la vize şi a reciprocităţii regimului vizelor, pe care mulţi dintre dumneavoastră aţi menţionat-o: ştim că, graţie eforturilor susţinute depuse de statele membre şi de UE, şapte state membre au fost admise în cadrul programului de ridicare a vizelor în perioada noiembrie - decembrie 2008. Totuşi, există încă cinci state membre care nu se bucură de posibilitatea călătoriei fără viză în SUA. De aceea, vom continua să abordăm această problemă.

Vă pot spune că vicepreşedintele Barrot şi ministrul ceh Langer au ridicat din nou această problemă săptămâna trecută la Washington, iar partea americană a arătat în general înţelegere faţă de poziţia noastră, punând în acelaşi timp accent pe faptul că acţiunea guvernului federal se bazează pe cerinţe statutare, care stabilesc în mod clar cadrul viitoarelor extinderi ale programului şi care sunt monitorizate acum îndeaproape de către Congres. Ministrul Napolitano ne-a informat că un alt stat membru este foarte aproape de a fi inclus în programul de ridicare a vizelor.

Finalmente, în ceea ce priveşte Afganistanul: nu numai că am contribuit semnificativ în trecut, ci, aşa cum am spus mai înainte, suntem gata să contribuim la căutarea civililor şi vor exista unele finanţări suplimentare pe care le vom lua din bugetul pentru Asia pentru alegeri, pentru poliţie şi, cel mai probabil, pentru agricultură, deoarece este important să existe mijloace de trai alternative suplimentare.

Sunt întotdeauna deschisă faţă de noile idei şi un exemplu în acest sens, abordat în raportul dumneavoastră, ar fi să transformăm întâlnirea miniştrilor de externe într-un consiliu politic transatlantic, care să se concentreze mai mult asupra temelor strategice. După cum am spus şi mai înainte, intenţionăm să restructurăm agenda transatlantică existentă din această perspectivă, în contextul celei de-a 15-a aniversări a Noului acord transatlantic din 2010.

  Francisco José Millán Mon, raportor − (ES) Domnule preşedinte, în primul rând aş dori să îmi exprim mulţumirile pentru discursurile şi felicitările care mi-au fost adresate. Ceea ce eu consider a fi elementul cel mai important din această dezbatere este existenţa unui consens larg privind importanţa relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, precum şi asupra nevoii de a le consolida, nu numai printr-o agendă comună care să abordeze provocări şi conflicte grave, ci şi prin crearea de noi mecanisme instituţionale.

Cu o singură excepţie, nu am văzut obiecţii majore nici faţă de cele două reuniuni anuale la nivel înalt, nici faţă de crearea unui consiliu politic transatlantic şi, desigur, nici faţă de îmbunătăţirea sau ameliorarea nivelului dialogului dintre legiuitori, care se doreşte a deveni mai structurat, ca un fel de adunare transatlantică, aşa cum se recomandă în raport.

Cu privire la acest punct, salut faptul că doamna comisar crede că întărirea dialogului dintre legislaturi este foarte utilă şi că nici dumneaei, nici reprezentantul Consiliului nu se opun acestei consolidări a unor alte instituţii, care este necesară în mare parte, cred eu, în temeiul Tratatului de la Lisabona. Acest lucru este foarte de dorit şi benefic pentru ambele părţi.

Nu pot răspunde într-un minut la toate comentariile pe care le-am auzit, dar aş dori să afirm, cu privire la Rusia, că, după cum ştie domnul Severin, raportul recomandă o cooperare constructivă, desigur, fără a aduce atingere drepturilor omului şi dreptului internaţional. Există referiri explicite şi implicite la China, atunci când vorbesc despre implicarea noilor puteri emergente în guvernarea globală. Desigur – şi acesta este un comentariu care se referă în mare măsură şi la amendamentele pe care le-am primit, din fericire puţine la număr – raportul nu poate trata fiecare subiect.

În raport trebuie să existe priorităţi; este deja prea lung şi a prioritiza înseamnă a alege, a selecta şi, uneori, a renunţa la unele lucruri. Nu pot amesteca subiecte care sunt foarte importante cu altele care, deşi importante, sunt semnificative într-o proporţie mai mică. Raportul trebuie să poată fi citit cu uşurinţă. De aceea, după cum spunem noi în limba spaniolă, nu trebuie să „îţi cadă din mâini” când îl citeşti din cauză că este foarte greu.

Doamnelor şi domnilor, cooperarea cu Statele Unite este de o importanţă crucială; prim-ministrul Gordon Brown ne-a reamintit acest fapt ieri, aici. Cred că prin adoptarea acestui raport mâine, Parlamentul îşi va face datoria: aceea de a trimite semnalul pe care îl dorim şi de a milita pentru o relaţie strategică şi mai puternică cu Statele Unite. Raportul ne reaminteşte – iar domnul Elles a spus aceasta cu câteva minute în urmă – că cea mai importantă relaţie strategică pe care o are Uniunea Europeană este relaţia sa cu Statele Unite.

Sunt sigur, sper şi am încredere că Comisia şi Consiliul vor face tot posibilul în lunile şi săptămânile următoare, care sunt atât de semnificative, pentru a consolida această relaţie, inclusiv prin dimensiunea instituţională.

  Preşedintele. – Dezbaterea este închisă.

Votul va avea loc mâine.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Corina Creţu (PSE), în scris – Alegerea președintelui Barack Obama poate reprezenta începutul unei noi epoci în relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeana, cu condiţia ca ambele părţi să treacă de la bunele intenţii şi de la declaraţiile prietenoase la paşi mai concreţi pentru strângerea legăturilor şi pentru eficientizarea cooperării.

Criza economica şi contextul geostrategic actual impun o mai mare preocupare pentru îmbunătăţirea colaborării transatlantice, întrucât ne confruntam cu provocări comune grave. SUA şi UE sunt legate printr-un parteneriat fundamental pentru ambele părţi, care acoperă toate sferele de activitate, de la schimburile comerciale până la alianţa militară.

În aceste condiţii, consider imperios necesară eliminarea ultimelor discriminări ce există în relaţiile SUA-UE. Faptul că vizele pentru intrarea în SUA sunt încă obligatorii pentru cetăţenii din şase state membre ale Uniunii Europene trebuie să constituie o prioritate a dialogului Comisiei şi Parlamentului European cu autorităţile americane, pentru a se ajunge la un tratament egal al tuturor cetăţenilor din ţările UE, pe baza reciprocităţii depline. În acest sens, salut includerea în acest raport a solicitării adresate Statelor Unite de a ridica regimul de vize pentru cele şase ţări care nu au fost încă incluse în Programul de scutire de vize.

  Daniel Petru Funeriu (PPE-DE), în scris – „America nu are un alt partener mai bun decât Europa”, a declarat preşedintele Obama la Berlin în iulie 2008. Europa, la rândul său, nu are un alt partener mai bun decât America. Aceasta este principala concluzie şi mottoul care se pot desprinde din acest excelent raport.

În lumea secolului al 21-lea, Europa şi America se confruntă cu provocări comune, dar, în acelaşi timp, împărtăşesc aceleaşi valori şi luptă pentru aceleaşi idealuri. De aceea, toate recomandările din raport pentru a face să avanseze relaţia dintre UE şi SUA sunt nu numai binevenite, ci chiar foarte necesare.

Printre acestea, consider că adevărata cheie pentru asigurarea unor relaţii de durată şi a cooperării este reprezentată de contactele dintre oameni. De aceea, insist din nou şi acord toată susţinerea mea cu privire la îndemnul adresat administraţiei americane de a elimina în întregime vizele pentru cetăţenii UE, cât de curând posibil. Este de neacceptat faptul ca cetăţenii din cinci state membre ale UE să se mai confrunte încă cu obstacole şi să aibă nevoie de vize pentru a călători în America. Europa este o entitate unită şi la fel ar trebui să fie şi abordarea faţă de toţi cetăţenii săi şi faţă de drepturile şi libertăţile lor.

Lăsaţi oamenii să interacţioneze, cercetătorii să coopereze şi afacerile să găsească soluţii comune la criza economică actuală. Libertatea de mişcare dintre cele două continente a devenit astfel o urgenţă şi ar trebui să constituie deja un punct de discuţie prioritar în cadrul întâlnirii de la Praga din 5 aprilie 2009.

  Csaba Sógor (PPE-DE), în scris – În ultimii 18 ani, SUA au fost blamate de nenumărate ori – şi, poate, în cazul administraţiei republicane anterioare, cea a preşedintelui Bush, în multe ocazii acest blam a fost justificat.

Aş dori să vă reamintesc că, fără susţinerea şi implicarea americană, unele probleme de pe continentul european ar mai exista încă. Adesea, în perioada menţionată mai înainte, s-a dovedit că Uniunea Europeană poate deveni neputincioasă şi incapabilă să rezolve conflicte care au loc în curtea proprie, pe continentul nostru.

Fără implicarea americană şi fără acordul de la Dayton, poate că războiul din Bosnia ar mai fi continuat şi în ziua de azi. Şi sunt sigur că nu trebuie să insist prea mult asupra faptului că statutul provinciei Kosovo ar continua să fie neclar şi, prin urmare, foarte frustrant nu numai pentru locuitorii din Kosovo, ci şi pentru puterile europene, în egală măsură.

În ciuda multor deficienţe ale democraţiei americane, americanii au realizat ceva ce noi putem doar visa în acest moment: au un preşedinte de culoare. Îmi pun mari speranţe în relaţiile transatlantice şi sper în mod sincer că lucrurile se vor îmbunătăţi în folosul atât al UE, cât şi al SUA.

8. Acord comercial interimar cu Turkmenistan - Acord interimar cu Turkmenistanul (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea comună referitoare la:

- întrebările cu solicitare de răspuns oral adresate Consiliului de Jan Marinus Wiersma, Erika Mann, Daniel Caspary, Robert Sturdy, Cristiana Muscardini şi Eugenijus Maldeikis, în numele Grupului Socialist din Parlamentul European, al Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni şi al Grupului Uniunea pentru Europa Naţiunilor, cu privire la acordul comercial interimar dintre UE şi Turkmenistan (O-0024/2009 - B6-0019/2009);

- întrebările cu solicitare de răspuns oral adresate Comisiei de către Jan Marinus Wiersma, Erika Mann, Daniel Caspary, Robert Sturdy, Cristiana Muscardini şi Eugenijus Maldeikis, în numele Grupului Socialist din Parlamentul European, al Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni şi al Grupului Uniunea pentru Europa Naţiunilor, cu privire la acordul comercial interimar dintre UE şi Turkmenistan (O-0025/2009 - B6-0020/2009); şi

- raportul (A6-0085/2006) elaborat de domnul Caspary, în numele Comisiei pentru comerţ internaţional, referitor la propunerea de decizie a Consiliului şi a Comisiei privind încheierea acordului interimar privind comerţul şi aspectele legate de comerţ între Comunitatea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Turkmenistan, pe de altă parte [05144/1999 - C5-0338/1999 - 1998/0304(CNS)].

  Jan Marinus Wiersma, autor – (NL) Domnule preşedinte, este bine că dezbatem astăzi poziţia Parlamentului European privitoare la acordul comercial interimar cu Turkmenistanul, care este o chestiune ce nu a fost tratată cu prioritate de către Parlament şi Uniunea Europeană vreme îndelungată. Consiliul şi Comisia caută căi de progres în această problemă şi doresc ca Parlamentul European să îşi dea binecuvântarea sau un verdict pozitiv cu privire la realizarea acestui acord interimar, deoarece acesta ar putea ajuta la îmbunătăţirea relaţiilor cu Turkmenistanul.

Această chestiune nu a fost prioritară timp de multă vreme, din cauza unor anumite motive. Parlamentul, până în ziua de azi, a avut ezitări în a vota asupra acestui acord, deoarece suntem într-adevăr destul de nemulţumiţi de situaţia drepturilor omului în Turkmenistan, mai ales sub guvernarea fostului preşedinte/dictator Turkmenbashi, care a izolat ţara de restul lumii şi şi-a tratat poporul într-un mod inuman. Întrebarea este desigur dacă noul regim instalat la putere după moartea lui Turkmenbashi a adus vreo schimbare a acestei situaţii – şi aş dori să aud de la Consiliu şi de la Comisie ce schimbări şi ameliorări au observat de-a lungul ultimilor ani – şi dacă acesta este un motiv suficient ca acum să decidem să încheiem şi să semnăm acordul comercial.

Desigur, Comisia şi Consiliul au două argumente puternice pentru o reconsiderare a acestei chestiuni. Contextul strategic s-a schimbat. Ne uităm la Asia Centrală într-un mod diferit decât cu câţiva ani în urmă. Doamna comisar însăşi a depus multe eforturi în regiune, însă sunt de asemenea conştient de faptul că preşedinţia consideră că Uniunea Europeană nu trebuie să lase această regiune chinezilor sau ruşilor. Şi noi avem interese acolo, iar regiunea însăşi le recunoaşte. Nu cu mult timp în urmă am fost în Kazahstan şi se putea observa cu uşurinţă faptul că acolo există interesul de a avea relaţii mai bune cu Uniunea Europeană.

Al doilea argument important prezentat de Comisie este acela că, în momentul de faţă, nu avem nicio bază juridică solidă pe care să ne fondăm relaţiile cu Turkmenistanul. Încă ne mai prevalăm de un tratat care datează din vremea Uniunii Sovietice, iar acest lucru este inacceptabil. Fără un tratat mai bun, aşadar, nu putem crea un dialog decent privitor la drepturile omului.

Întrebarea rămâne nerezolvată – s-a îmbunătăţit oare situaţia drepturilor omului într-o atare măsură încât să putem face acest pas şi să recomandăm Parlamentului să aprobe acordul comercial? Cred că această întrebare nu şi-a găsit încă răspunsul complet şi aştept, de asemenea, şi reacţiile Comisiei şi ale Consiliului cu privire la acest lucru. Voi continua să am dubiile mele. Am discutat pe larg această problemă cu domnul Caspary din cadrul Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, care este raportorul pe această temă. Încă mai căutăm clarificări din partea Consiliului cu privire la un număr de puncte pe care le va menţiona şi dumnealui, şi anume situaţia mass-mediei din Turkmenistan, educaţia, accesul în penitenciare pentru reprezentanţii Crucii Roşii şi aşa mai departe. Credem că trebuie să existe o reală îmbunătăţire în aceste domenii, iar un acord comercial de acest tip, împreună cu un dialog pe tema drepturilor omului cu Turkmenistanul, vor ajuta la atingerea acestor obiective.

Mai doresc să menţionez un singur lucru la final, lucru care a fost de asemenea exprimat în mod clar în rezoluţia pe care am elaborat-o împreună cu Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi cu Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni. Dorim de asemenea o garanţie puternică: dacă suntem de acord să emitem un aviz pozitiv cu privire la acest acord comercial, atunci să existe şi o posibilitate de a reveni asupra problemei. Dorim să ne aflăm în postura în care, dacă ajungem în final la concluzia că metodele propuse de Comisie şi de Consiliu nu funcţionează şi situaţia drepturilor omului din Turkmenistan nu se ameliorează cu adevărat, atunci Parlamentul să poată cere Comisiei şi Consiliului să suspende tratatul. Dacă nu obţinem un angajament în acest scop, va fi foarte greu să îmi pot convinge propriul grup, în cadrul întâlnirii de grup din această seară, să voteze în favoarea acestui acord comercial. Probabil că vom propune o amânare a votului. Pentru noi este într-adevăr foarte important să obţinem angajamentul că, dacă situaţia din Turkmenistan se deteriorează sau nu se îmbunătăţeşte semnificativ, atunci vom putea avea o altă dezbatere cu privire la suspendarea acordului comercial. Parlamentul trebuie să aibă dreptul de a înainta o solicitare către Consiliu şi Comisie în acest sens.

PREZIDEAZĂ: DL MARTÍNEZ MARTÍNEZ
Vicepreşedinte

  Bogusław Rogalski, autor - (PL) Domnule preşedinte, problema ratificării acordului cu Turkmenistan reprezintă o problemă litigioasă din cauza violării principiilor democratice şi a drepturilor fundamentale ale omului în Turkmenistan. În pofida acestui fapt, trebuie să se poarte discuţii cu această ţară şi acordul trebuie semnat. În relaţiile cu Turkmenistanul trebuie să se acorde atenţie specială faptului că standardul de viaţă de acolo se va prăbuşi în cazul în care nu va exista cooperare economică între Uniunea Europeană şi Turkmenistan. Oricum, ratificarea acordului poate cu siguranţă să ajute la ridicarea standardului de viaţă al populaţiei.

Să ne aducem aminte că au apărut anumite semne sociale pozitive. Unul dintre aceste semnale îl constituie recenta adoptare de către Turkmenistan a legislaţiei care interzice munca copiilor. Desigur, Turkmenistanul încă mai trebuie să ratifice şi să implementeze multe dintre convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii - fără discuţie. Cu toate acestea, este deranjant faptul că schimbările sunt introduse într-un ritm mai lent decât ne aşteptasem. Numai câteva întreprinderi au fost privatizate, guvernul încă deţine controlul ferm asupra a numeroase sectoare economice, iar investiţiile străine directe au rămas la un nivel foarte scăzut. În ciuda faptului că Turkmenistanul deţine una dintre cele mai mari rezerve naturale de gaze şi este unul dintre cei mai mari exportatori de bumbac, aproximativ jumătate din populaţie - şi trebuie să ne amintim asta - trăieşte în sărăcie, în sărăcie extremă, aş putea adăuga. Sistemul politic nu este nici pe departe unul satisfăcător, în special în ceea ce priveşte represiunea continuă a partidelor politice, altele decât partidul de guvernământ, şi, de asemenea, represiunea diferitelor grupări religioase.

În ciuda tuturor acestor fapte, eu consider că acordul cu Turkmenistanul trebuie întocmit şi ratificat, deoarece numai discutând şi oferind un exemplu sigur putem ajuta această ţară, astfel ca pe viitor ea să se poată alătura, în cele din urmă, familiei ţărilor democratice.

  Robert Sturdy, autor - Domnule preşedinte, îmi cer scuze - nu mi-am dat seama că am avut timp alocat pentru dezbaterea acestui subiect. Aş dori doar să comentez asupra celor spuse de antevorbitorul meu. Cred că este important să sprijinim legislaţia menită să apropie Turkmenistanul de noi. Cât despre toate aceste ţări, trebuie să ne asigurăm că sunt sigure într-un mediu extrem de dificil.

În această privinţă, aş dori să-i mulţumesc lui Daniel Caspary, care a lucrat intens pentru a face ca legislaţia să fie adoptată. Ştiu că urmează să ia cuvântul într-un minut sau două, însă aş vrea să spun că el a lucrat în cadrul Comisiei pentru comerţ internaţional asupra acestei legislaţii în special.

Într-o perioadă în care lumea suferă de pe urma constrângerilor imense asupra serviciilor financiare şi a altor probleme, trebuie să garantăm securitatea acestor ţări şi să ne asigurăm că ele se vor alătura la actuala legislaţie propusă de către Daniel. Nu mai am nimic de adăugat şi îmi cer scuze pentru întârziere.

  Daniel Caspary, raportor - (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, de aproape trei ani dezbatem problema acordului interimar cu Turkmenistanul aici, în Parlamentul European. Aproximativ acum trei ani am ajuns la un punct în care Comisia pentru comerţ internaţional a adoptat un raport, însă acesta a fost respins de plen, unul dintre motive fiind acela că Consiliul şi Comisia au încetat să mai lucreze asupra acestei probleme, iar Parlamentul a spus că dacă cele două instituţii nu îşi continuă activitatea în acest sens, atunci nici noi nu mai avem de ce să continuăm.

Mă bucur în mod deosebit că astăzi ne aflăm într-o situaţie diferită, chiar dacă situaţia din Turkmenistan este încă departe de a ne întruni standardele. Drepturile omului sunt încă desconsiderate în numeroase zone şi încă se aduc numeroase critici justificate referitoare la lipsa structurilor democratice din această ţară. Libertăţile individuale sunt foarte restrânse. În această ţară, libertatea informaţiei lasă mult de dorit. În prezent, conform informaţiilor care ne-au parvenit de la organizaţiile neguvernamentale, se desfăşoară o campanie de înlăturare a antenelor satelit şi, astfel, de împiedicare a accesului la presa liberă.

Sistemul educaţional încă nu reuşeşte să se ridice la standardele pe care le dorim, pentru a educa într-o manieră modernă şi, mult mai important, într-o manieră bine informată în ceea ce priveşte principiile democraţiei şi drepturile omului. De asemenea, situaţia din închisori şi problema prizonierilor politici, precum şi cea privind accesul Crucii Roşii în aceste închisori sunt astăzi încă total nesatisfăcătoare şi neexplicate.

Pe de altă parte, există în continuare multe critici nejustificate. De-a lungul ultimilor ani, s-au înregistrat numeroase rapoarte false ale unor aşa-zise organizaţii neguvernamentale. Câteva organizaţii neguvernamentale mi-au dat impresia că militează, probabil, pentru companii din alte ţări, care au interesul să facă tot posibilul pentru a împiedica desfăşurarea discuţiilor dintre Uniunea Europeană şi Turkmenistan.

Impresia mea este că în spatele multor declaraţii şi al multor informaţii false scurse către Uniunea Europeană, a existat un interes deliberat în obstrucţionarea discuţiilor dintre Uniunea Europeană şi Turkmenisan. Mă gândesc aici la rapoartele conform cărora toate spitalele din ţară au fost închise, cu excepţia a două spitale din capitală, că toate bibliotecile, în afară de două, au fost închise, că a izbucnit ciuma din cauza condiţiilor medicale care, se spune, sunt înfiorătoare. Toate aceste rapoarte s-au dovedit a fi false.

Aşadar, care este problema principală? Este absolut imposibil să-ţi faci o imagine reală despre această ţară, în principal din cauză că guvernul nu ne permite să o privim cu atenţie şi din cauză că noi, Uniunea Europeană, nu avem, din nefericire, un birou extern care să acţioneze acolo în consecinţă.

Totuşi, observăm că noul preşedinte a iniţiat numeroase reforme. Strategia Uniunii Europene pentru Asia Centrală, adoptată cu ceva timp în urmă aici în Parlament, se concentrează pe ţările din Asia Centrală. Acest acord interimar ar putea fi un prim mic pas pentru a le arăta turkmenilor că preluăm conducerea dialogului, că stimulăm dialogul şi, de asemenea, că dorim să-i ajutăm să urmeze calea lentă - dar, sperăm, constantă - către drepturile omului şi democraţie.

Rezoluţia noastră, care a fost depusă aici în Parlament ca rezoluţie de către numeroase grupuri, abordează în mod clar multe dintre cauzele criticilor. De asemenea, aceasta abordează în mod clar unele dintre evenimentele pozitive pe care le putem vedea, dar ideea este că nu dorim să acordăm cecuri în alb şi în niciun caz nu vom compromite pentru Turkmenistan valorile pe care le considerăm importante; noi vrem să ne apărăm şi să ne menţinem valorile. De aceea, acordul de parteneriat şi cooperare nu ar trebui să fie o concluzie ştiută dinainte şi, aşa cum a spus antevorbitorul meu, Comisia şi Consiliul trebuie să facă declaraţii ferme referitoare la posibila suspendare a acordului interimar dacă Parlamentul va cere acest lucru la un moment dat, în viitor.

Parlamentul a adresat Comisiei şi Consiliului mai multe întrebări cu solicitare de răspuns scris. M-aş bucura dacă le-aţi putea examina şi dacă ne-aţi da răspunsuri foarte clare, astfel încât mâine să putem demara împreună lucrările cu privire la acest acord interimar.

  Alexandr Vondra, preşedinte în exerciţiu al Consiliului - Domnule preşedinte, salut, bineînţeles, interesul deputaţilor europeni cu privire la relaţia Uniunii Europene cu Turkmenistanul şi sunt încântat că am ocazia să răspund în numele Consiliului la diferitele întrebări şi probleme care au fost ridicate în Parlament.

Importanţa Turkmenistanului creşte în numeroase direcţii. Pentru o lungă perioadă de timp, a fost o ţară extrem de închisă. Însă, pe parcursul ultimilor doi ani, Turkmenistanul a întreprins o serie de paşi semnificativi pentru a se deschide lumii exterioare. Guvernul este din ce în ce mai deschis spre cooperare. Acest lucru se reflectă într-un efort mai susţinut de a lucra mai constructiv în cadrul strategiei Uniunii Europene pentru Asia Centrală.

În ciuda acestor schimbări, relaţia noastră contractuală cu Turkmenistanul a rămas neschimbată de 20 de ani. Aşa cum a declarat dl Wiersma, aceasta se bazează încă pe vechiul acord de cooperare comercială şi economică încheiat cu Uniunea Sovietică.

Pe fondul evoluţiilor pozitive din Turkmenistan, avem ocazia de a ne consolida relaţia bilaterală. Acordul interimar, care a fost semnat în anul 1999, aplică provizoriu părţile referitoare la comerţ din acordul de parteneriat şi cooperare, care, de asemenea, a fost semnat în anul 1999 şi pentru care rămân valabile ratificările a doar trei state membre.

Există multe aspecte ale relaţiilor Uniunii cu Turkmenistanul. Promovarea drepturilor omului şi a democraţiei se află, cu siguranţă, în centrul relaţiei bilaterale, deoarece acest principiu este esenţial în cadrul strategiei mai ample pentru Asia Centrală. Faptul că Turkmenistanul se află la graniţa cu Afganistanul face ca această ţară să aibă şi o importanţă strategică. În acelaşi timp, Turkmenistanul participă la reconstrucţia Afganistanului şi asigură cadrul logistic pentru operaţiunile şi activităţile multor state membre ale Uniunii Europene, în cadrul ISAF (survolări), precum şi pe bază bilaterală. Turkmenistanul are un rol crucial pentru securitatea regională şi în lupta împotriva traficului de droguri. Economia sa în dezvoltare furnizează oportunităţi pentru societăţile comerciale din cadrul Uniunii Europene. În plus, această ţară este un partener cheie în procesul de diversificare a relaţiilor Uniunii Europene în domeniul energiei şi al securităţii energetice. Toate acestea reprezintă aspecte importante pe care trebuie să le dezvoltăm în interesul nostru propriu.

Mai mult, de la alegerile prezidenţiale din februarie 2007, Turkmenistanul s-a angajat într-o serie de reforme semnificative, inclusiv schimbări constituţionale. Multe dintre noile prevederi din constituţie, precum şi alte reforme care au fost anunţate subliniază faptul că ţara se îndreaptă în direcţia cea bună, chiar dacă acesta este un proces de lungă durată şi încă mai sunt foarte multe de făcut.

Cu privire la problema drepturilor omului, Turkmenistanul s-a angajat în mod constructiv într-un dialog cu Uniunea Europeană cu privire la o gamă largă de probleme. Acest dialog s-a concretizat şi prin câteva progrese importante în această ţară. Au fost eliberaţi câţiva prizonieri politici şi s-a înregistrat o cooperare sporită cu Naţiunile Unite. De asemenea, Turkmenistanul a permis vizita raportorului Naţiunilor Unite pe probleme de libertate religioasă, a participat la evaluarea periodică a Naţiunilor Unite şi a permis înfiinţarea un centru ONU de diplomaţie preventivă la Ashgabat. În plus, s-au redus restricţiile pentru deplasări interne, a început un dialog cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), iar reforma educaţiei a restabilit învăţământul secundar cu o durată de zece ani şi învăţământul universitar cu o durată de cinci ani. Turkmenistanul a aderat la convenţii internaţionale cum ar fi cel de-al doilea Protocol opţional la Convenţia internaţională privind drepturile civile şi politice şi Convenţia privind drepturile politice ale femeii.

Toate acestea demonstrează faptul că Turkmenistanul progresează. Desigur, încă mai sunt multe de făcut în domeniul drepturilor omului şi al respectării statului de drept şi a democraţiei. Noi vom continua să facem presiuni în special pentru eliberarea tuturor prizonierilor politici, pentru asigurarea accesului liber al CICR la prizonieri, pentru eliminarea restricţiilor privind deplasările în străinătate şi pentru libertatea presei şi a societăţii civile.

Preşedinţia este convinsă că cea mai bună cale de a ne asigura că Turkmenistanul îşi îndeplineşte promisiunile cu privire la aceste probleme este o implicare constantă. Trebuie să putem desfăşura un dialog deschis şi, atunci când este nevoie, să transmitem mesaje clare, dacă ne dorim ca Turkmenistanul să se îndrepte în direcţia conformităţii depline cu standardele internaţionale.

Tocmai de aceea trebuie să ne îmbunătăţim relaţiile, instrumentele şi metodele proprii. Actuala înţelegere contractuală cu Turkmenistanul asigură doar un dialog bilateral rudimentar. Singurul dialog bazat pe un tratat constă într-o întâlnire a unui comitet comun la nivelul oficialilor, o dată pe an.

Acordul interimar ar plasa în centrul relaţiilor, drept element esenţial, drepturile omului şi, în consecinţă, ne-ar spori capacitatea de a influenţa progresele viitoare în acest domeniu în Turkmenistan. Odată intrat în vigoare, acordul de parteneriat şi cooperare (APC) ar asigura un veritabil dialog politic.

Strategia Uniunii Europene pentru Asia Centrală, adoptată în iunie 2007, stipulează că „pentru a intensifica relaţiile de cooperare cu statele Asiei Centrale, Uniunea Europeană va utiliza la maximum potenţialul acordurilor de parteneriat şi cooperare”. Astfel de acorduri există deja în cazul Kazahstanului, al Kârgâstanului şi al Uzbekistanului. Şi în cazul Tadjikistanului există în vigoare un acord interimar în aşteptarea ratificării şi intrării în vigoare a acordului de parteneriat şi cooperare.

Pentru implementarea cu succes a strategiei Uniunii Europene pentru Asia Centrală este important ca toate ţările Asiei Centrale să fie implicate, iar pentru aceasta este important să creăm condiţii şi pentru implicarea Turkmenistanului. Fără aceasta, implementarea obiectivelor şi a intereselor noastre în Asia Centrală ar fi foarte dificil de realizat.

Preşedinţia este convinsă că trebuie să stabilim acum cadrul juridic adecvat pentru relaţiile noastre cu Turkmenistanul, începând cu acordul interimar. Acest lucru ne va permite să valorificăm progresele care au loc în această ţară şi să ne consolidăm angajamentul mai amplu cu Asia Centrală.

Acordul interimar constituie cea mai eficace modalitate de a ne asigura de faptul că Turkmenistanul face progrese în diversele domenii cheie pe care le-am subliniat şi, nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept. Ştiu că dumneavoastră împărtăşiţi aceste obiective şi, de aceea, sper că putem conta pe sprijinul dumneavoastră pentru a continua acest demers.

  Benita Ferrero-Waldner, membră a Comisiei - (FR) Domnule preşedinte, stimaţi deputaţi, de la alegerea preşedintelui Berdymukhamedov, Turkmenistanul a intrat efectiv într-o nouă etapă a dezvoltării sale, iar câteva semnale de schimbare în bine au şi apărut.

Într-adevăr, noii conducători dau dovadă de o atitudine mult mai deschisă. De exemplu, au eliminat anumite restricţii privind libertatea de mişcare în interiorul ţării, au modificat constituţia în aşa fel încât să întărească rolul parlamentului, au creat un institut al democraţiei şi drepturilor omului, au găzduit la Ashgabat Centrul Naţiunilor Unite pentru Diplomaţie Preventivă şi, pentru prima dată, au autorizat observatori internaţionali să monitorizeze alegerile legislative care au avut loc în decembrie anul trecut. Mai mult, după cum ştiţi, priorităţile curente ale guvernului sunt reformele din sectorul educaţiei şi cel al sănătăţii.

În anul 2006, Parlamentul European a propus autorităţilor turkmene să întreprindă o serie de măsuri, astfel încât Parlamentul să poată aproba în cele din urmă acordul comercial interimar. Mai mult, în ultimii doi ani, de când noul preşedinte a fost ales, au fost adoptate câteva dintre măsurile propuse - nu doresc să le repet pe acelea menţionate de preşedintele în exerciţiu al Consiliului, în special pe acelea privitoare la CICR. De asemenea, au fost iniţiate reforme şi în domeniul educaţiei, prin modernizarea sistemului de predare, formarea în străinătate a profesorilor, extinderea ciclurilor de învăţământ şi introducerea internetului în şcoli.

Au fost eliberaţi câţiva prizonieri, inclusiv, de curând, Valery Pal, doamnelor şi domnilor, a cărui eliberare o cerusem noi. Mai mult decât atât, în septembrie 2008 - tot pentru prima dată - a fost acordat un permis de vizitator raportorului special al Naţiunilor Unite pentru libertatea religioasă şi de credinţă, care a concluzionat, citez: „indivizii şi comunităţile încă se confruntă cu o serie de dificultăţi, chiar dacă situaţia s-a îmbunătăţit mult din anul 2007”.

Lansarea de noi dialoguri structurate, cum ar fi cel pe care l-am auzit menţionat cu privire la drepturile omului, este un alt lucru pozitiv. Bineînţeles, puteţi fi siguri că, pe parcursul acestor întâlniri, vom aborda în continuare probleme de interes, şi anume situaţia prizonierilor politici, libertatea de întrunire şi de asociere, libertatea presei, libertatea cultelor şi drepturile minorităţilor şi, cu fiecare ocazie, vom accentua angajamentul nostru pentru respectarea drepturilor omului şi importanţa lor pentru dezvoltarea socială şi economică pe termen lung.

Parlamentul a amânat luarea unei decizii privind acordul interimar din cauza acestor temeri - care sunt chiar legitime - legate de situaţia din Turkmenistan. În principiu, împărtăşesc unele dintre aceste temeri şi, de asemenea, recunosc faptul că Turkmenistanul mai are multe de făcut până să întrunească pe deplin standardele internaţionale privind democraţia şi drepturile omului.

Dar, deşi are limitele ei, aceasta este totuşi o evoluţie pozitivă, care dovedeşte dorinţa de progres şi de deschidere către schimbare. Pentru noi, aceasta este o oportunitate pe care trebuie s-o exploatăm pentru a ne implica alături de autorităţile turkmene şi pentru a le încuraja. Sunt ferm convinsă că Uniunea Europeană trebuie să se implice şi pe viitor pentru a pregăti calea către evoluţii pozitive.

Punerea în aplicare a acordului comercial interimar, şi mă refer aici la prevederile legate de comerţ din acordul de parteneriat şi cooperare, ar constitui un prim pas pozitiv care ne-ar permite să ne implicăm mai mult alături de Turkmenistan şi să promovăm mai energic cooperarea, reforma şi modernizarea, per ansamblu. În plus, acordul interimar cuprinde o clauză esenţială referitoare la drepturile omului şi cunosc preocupările dumneavoastră legate de posibilitatea suspendării acordului.

În această privinţă, aş dori să subliniez faptul că articolul 1 din acordul comercial interimar şi articolul 2 din acordul de parteneriat şi cooperare cuprind clauze referitoare la respectarea principiilor democratice şi a drepturilor fundamentale ca elemente esenţiale ale fiecărui acord, însă, mai presus de toate, ambele acorduri conţin clauze care permit fiecărei părţi să ia măsurile corespunzătoare în eventualitatea încălcării grave a termenilor, şi aceasta chiar fără consultarea în prealabil a comitetelor comune, în cazuri de urgenţă specială.

Astfel, este posibilă suspendarea acordurilor în cazul unei încălcări stabilite, continue şi grave a clauzei privind drepturile omului. În mod clar însă, acordul comercial interimar nu este un remediu universal. În mod sigur, el nu va soluţiona toate problemele legate de drepturile omului în Turkmenistan, dar va ajuta la garantarea faptului că standardele internaţionale sunt respectate într-o mai mare măsură, în special în domeniul statului de drept şi al drepturilor omului.

Acestea sunt încă două motive importante pentru care trebuie să ne consolidăm relaţiile cu Turkmenistanul în vederea apărării intereselor proprii: securitatea şi energia. Într-adevăr, Turkmenistanul este situat la răscrucea dintre Europa şi Asia şi, printre alţii, Iranul şi Afganistanul se numără printre vecinii săi. Este important ca această ţară să fie neutră activ într-o regiune extrem de tensionată, pe punct de destabilizare.

În acest sens, lucrăm cu Turkmenistanul în domeniul gestionării graniţelor şi în lupta împotriva terorismului, a extremismului islamic, a traficului de droguri şi a traficului de fiinţe umane. Această colaborare este cu atât mai importantă în perspectiva angajamentului recent reînnoit al comunităţii internaţionale în Afganistan şi Pakistan şi, de fapt, foarte curând vor avea loc conferinţe regionale pe această temă la Haga şi Tokyo.

După cum ştim cu toţii, Asia Centrală ar putea juca un rol foarte important în ceea ce priveşte securitatea energetică. După schimbarea regimului din Turkmenistan, ne-am sporit cooperarea în acest domeniu. Uniunea Europeană face toate eforturile pentru construirea coridorului sudic de gaz, ca parte a unei politici mai vaste de diversificare a surselor noastre energetice şi a rutelor de tranzit. În mod clar, Turkmenistanul este esenţial pentru succesul acestui proiect.

În încheiere, relaţiile noastre cu Turkmenistanul trebuie modelate în măsura posibilului de valorile şi de interesele noastre. De aceea, rămân la convingerea că, prin angajarea Turkmenistanului, ne vom afla într-o poziţie mai bună de a ne prezenta argumentele în favoarea unei societăţi mai deschise în această ţară.

Vom continua să încurajăm autorităţile să progreseze în alte domenii, cum ar fi reforma codului penal şi civil, legislaţia privitoare la religie, libertatea presei, eliberarea prizonierilor politici, autorizarea observatorilor internaţionali de a pătrunde în închisori şi o prezenţă mai mare a organizaţiilor neguvernamentale în această ţară.

Pentru toate aceste motive, vă rog să aprobaţi acordul interimar cu Turkmenistanul.

  Preşedintele - Doamnă comisar, doamnelor şi domnilor, înainte de a acorda cuvântul altor vorbitori pentru această dezbatere, îmi voi permite - fiind responsabil de aspectele multilingvistice în cadrul Biroului Parlamentului - să vă citesc câteva sfaturi dintr-un pliant pregătit pentru noii membri ai Parlamentului European despre cum să vorbim astfel încât interpretarea să se realizeze corect şi astfel încât acest miracol, de necomparat şi fără precedent în nicio altă instituţie, să continue să funcţioneze zilnic.

Acestea nu sunt tăbliţele pe care Moise le-a coborât de pe munte, însă asta se spune aici: „Vorbiţi într-un ritm moderat, nu prea rapid. Vorbiţi în limba maternă, dacă acest lucru este posibil. Evitaţi să treceţi de la o limbă la alta în timp ce vorbiţi. A vorbi este mai bine decât a citi, însă, dacă nu există alternativă la citit, asiguraţi-vă că interpreţii au textul. Furnizaţi în mod clar referinţe la documente. Articulaţi în mod clar orice cifră care este menţionată. Explicaţi abrevierile pe care le folosiţi în discursul dumneavoastră. Reţineţi că glumele sunt dificil de tradus şi discutaţi cu interpreţii. De asemenea, atunci când prezidaţi o întrunire, aşteptaţi un moment înainte de a acorda cuvântul următorului vorbitor, pentru ca interpreţii să poată termina discursul şi să schimbe pe canalul corespunzător.”

Vă mulţumesc foarte mult pentru interpretare şi aş dori să profit de această ocazie pentru a felicita interpreţii, care fac posibilă munca noastră prin propria lor muncă, atât de complicată şi atât de eficace.

  Alexandru Nazare, în numele Grupului PPE-DE – Înainte de toate şi nu întâmplător în contextul acestei dezbateri, aş vrea să salut compromisul la care s-a ajuns la ultimul Consiliu European în ceea ce priveşte finanţarea gazoductului Nabucco.

Mă bucur că proiectul Nabucco a fost declarat proiect energetic prioritar şi că eforturile noastre, ale deputaţilor în Parlamentul European, în sprijinul acestui proiect au dat rezultate.

Dar, revenind la dezbaterea de astăzi, cred că este evident că printre preocupările noastre vis-a-vis de Turkmenistan se regăsesc două de importanţă egală: cooperarea economică, în speţă cea în zona hidrocarburilor, dar şi progresul social şi al drepturilor omului în această ţară, aşa cum menţiona şi doamna comisar.

Salut acest raport şi îl felicit pe dl Caspary.

Şi eu cred că acordul în dezbatere constituie un cadru mai bun de interacţiune cu Turkmenistanul decât cel actual. Atrag totuşi atenţia că nu este prea devreme să discutăm căile concrete de colaborare cu Turkmenistanul şi includerea sa în proiectele energetice ale Uniunii Europene. Ca mijloc de accelerare a cooperării economice între Uniune şi acest stat, acordul discutat astăzi este mai mult decât binevenit.

Înţelegem din acest raport că există o disponibilitate a autorităţilor de la Aşgabat de a negocia pe tematica drepturilor omului şi a libertăţilor civile. Din experienţa Uniunii de până acum ar trebui să fie evident că progresul pe aceste teme este cel mai repede atins atunci când face parte dintr-o discuţie mai largă, care să includă printre altele şi perspectiva unei cooperări economice de durată.

Politica energetică şi cea externă a Turkmenistanului sunt strâns legate. Putem să le abordăm în acelaşi timp, întărind cooperarea economică şi prin măsuri concrete şi menţinând un interes constant în zona drepturilor omului.

Salut criteriile de evaluare în ceea ce priveşte progresul Turkmenistanului, precum cele care privesc standardele Uniunii referitoare la proprietatea intelectuală. Mă întreb dacă nu ar fi util să avem unele similare şi pentru gradul de integrare economică, dar şi pe o durată mai lungă, realiste, sau unele care privesc progresul în sfera libertăţilor civile.

  Erika Mann, în numele Grupului PSE - Domnule preşedinte, le mulţumesc doamnei comisar şi domnului Vondra, reprezentând Consiliul, pentru explicaţiile dumnealor, însă am certitudinea că domniile lor au simţit că există încă o anumită ezitare din partea noastră în a le acorda sprijinul nostru deplin. Cred că acest lucru este uşor de înţeles, deoarece avem un caz foarte simplu în faţa noastră. Dificultatea apare din cauză că, în temeiul obligaţiilor noastre legale, Parlamentul va trebui să îşi dea avizul conform pentru acordul de parteneriat şi cooperare (APC), dar nu şi pentru acordul comercial interimar.

Din cauza acestui fapt, atunci când vine vorba despre acordul comercial interimar, în rezoluţie nu putem face altceva decât să subliniem punctele care ne interesează, să ne exprimăm îngrijorările şi să acordăm sprijinul nostru în legătură cu anumite teme; dar, din această cauză, Parlamentul şi în special grupul politic din care fac parte ezită să acorde sprijinul lor deplin pentru acordul comercial interimar.

Sper că puteţi înţelege acest lucru şi sper că veţi putea rezolva problema. Ştiu că din cauza procesului legal şi din cauză că deja aţi semnat baza juridică este foarte greu, dacă nu imposibil, să renegociaţi. Suntem pe deplin conştienţi de aceste lucruri, dar sunt convinsă că veţi găsi o formă de angajament şi vă veţi ocupa în continuare de dezvoltarea şi de explorarea bazelor juridice prin care ne puteţi ajuta să fim de partea dumneavoastră, deoarece recunoaştem cu toţii cât de important este Turkmenistanul, iar noi ne-am acordat deja sprijinul cu privire la alte acorduri. Aşadar, nu se pune problema că nu suntem pe deplin conştienţi de ceea ce s-a întâmplat şi nu poate fi vorba că nu suntem conştienţi de cât de important este Turkmenistanul, dar acesta este un caz extrem de problematic.

Aş vrea să mai analizaţi această chestiune şi, tocmai de aceea, vă rog în mod special să-mi faceţi o favoare: analizaţi punctul 11, unde ne exprimăm îngrijorarea cu privire la obligaţiile juridice şi la diferenţele dintre acordul comercial interimar şi acordul de parteneriat şi cooperare.

Vă rog să recunoaşteţi punctul 9 din rezoluţia noastră, care vorbeşte despre includerea clauzei drepturilor omului în acordul de parteneriat şi cooperare. Doamnă comisar, sunt conştientă de punctele pe care le-aţi ridicat şi am luat notă de acestea, însă sunt sigură că puteţi face ceva pentru a explora în continuare modalitatea prin care putem consolida acest punct specific.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru punctul 10, iar acesta este important şi pentru Consiliu. Am dori să vedem o clauză de revizuire. Ştiu că aceasta nu este inclusă, însă, din nou, vă rog să ne faceţi o favoare, analizaţi acest aspect şi vedeţi ce puteţi face atunci când continuaţi să negociaţi.

Dacă aţi putea face ceva şi în cazul punctului 8, acest lucru ne-ar ajuta şi mai mult; acesta are legătură cu monitorizarea pe care ne place întotdeauna să o avem şi pe care o solicităm în mod constant. Monitorizarea nu înseamnă că vrem să stăm la masa negocierilor. Am făcut acest lucru şi în alte circumstanţe, aşa că vă invit să analizaţi ce puteţi face în cazul de faţă, cum puteţi fi de ajutor în definirea a ceea ce înseamnă monitorizare, însă vă rog să ne faceţi o favoare şi să analizaţi situaţia.

Cred că aţi făcut o treabă excelentă. Toate punctele sunt acoperite în noul acord al Uniunii Europene cu Asia Centrală pentru secolul 21. Aţi acoperit chiar şi recomandarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM). Aţi acoperit problema drepturilor omului, aşa că sunt convinsă că veţi găsi un compromis, însă mai este nevoie de câteva eforturi.

  Hélène Flautre, în numele Grupului Verts/ALE - (FR) Domnule preşedinte, eu cred că trebuie să încercăm să nu ne amăgim singuri, ci să realizăm că, deşi Valery Pal a fost eliberat, guvernul turkmen va continua să răpească, să închidă şi să tortureze alte persoane în Turkmenistan pentru ceea ce acesta presupune a fi infracţiuni.

Cu toate că raportorul special al Naţiunilor Unite pentru libertatea religioasă şi de credinţă s-a deplasat în Turkmenistan, alţi nouă raportori speciali încă îşi aşteaptă permisele, iar aceştia sunt oameni care acoperă domenii importante cum ar fi tortura, apărarea drepturilor omului, independenţa sistemului judecătoresc, educaţia, sănătatea, libertatea de exprimare şi aşa mai departe.

Câteva discursuri par a fi cu adevărat exerciţii de autoconvingere. Continuăm să ne confruntăm cu unul dintre cele mai represive şi închise regimuri din lume, chiar dacă s-au înregistrat câteva progrese şi chiar dacă noi trebuie să găsim strategia corectă pentru a sprijini aceste progrese. Este important ca noi să nu fim nici naivi şi, evident, nici să cerem ca Turkmenistanul să devină un model de democraţie şi de respectare a drepturilor omului înainte de a ajunge în prealabil la un acord.

Aşadar, între aceste două extreme, ce ar trebui să facem? Propun pur şi simplu să concepem o politică externă reală şi să îndeplinim criteriile care sunt extrem de precise, măsurabile, realiste şi care sunt acelea ale Parlamentului European. Mă gândesc la permise de intrare pentru ONG-urile independente şi pentru raportorii speciali ai Naţiunilor Unite, precum şi pentru Crucea Roşie Internaţională. Ştim că negocierile sunt în desfăşurare, însă acestea nu s-au încheiat. Mă gândesc la realinierea sistemului educaţional la standardele internaţionale - proces care se află în desfăşurare, dar care este departe de a fi satisfăcător - la eliberarea tuturor prizonierilor politici şi la libertatea lor de mişcare - pe scurt, la drepturile umane elementare. Propunerea grupului meu este şi ambiţioasă şi realistă. Aceasta se poate reduce la o formulă simplă.

(Preşedintele a întrerupt vorbitoarea pentru a-i cere să vorbească mai rar, la solicitarea interpreţilor)

Nu ne putem sabota propria politică prin renunţarea la valorile noastre. Nu este vorba de a promova izolarea Turkmenistanului, ci de a ne implica într-un proces cu această ţară. Deci, cum vom face acest lucru? Ei bine, vom lua două creioane, unul în fiecare mână. Cu primul creion vom trasa o hartă a etapelor, care va fixa stadiile necesare pentru întrunirea criteriilor stabilite de Parlament. Aceste etape vor fi bifate, cu grafice de timp precise şi vor fi discutate în subcomisiile pentru drepturile omului organizate cu această ţară.

Odată ce am trasat această hartă a etapelor, cu cealaltă mână şi cu celălalt creion vom putea semna acordul interimar pe care îl avem în faţa noastră. Eu consider că, atunci când va veni timpul ca Comisia şi Consiliul să discute viitorul clauzelor drepturilor omului, este obligatoriu ca aceste clauze să fie sistematice şi să fie în mod sistematic însoţite de un mecanism de consultare care poate avea ca rezultat, dacă este necesar, suspendarea acordului.

  Preşedintele- Doamnă Flautre, preşedintele nu măsoară viteza cu care se exprimă vorbitorii. Preşedintele are în faţa sa o lumină de avertizare prin care interpreţii îi trimit un SOS când se opresc din interpretare din cauză că nu pot ţine ritmul cu vorbitorul. Eu nu măsor viteza nimănui. Mie mi se transmite acest semnal de urgenţă şi eu îl transmit mai departe deputaţilor, astfel încât toată lumea să poată urmări dezbaterea.

Vă mulţumesc, ca întotdeauna, pentru înţelegere.

  Helmuth Markov, în numele Grupului GUE/NGL -(DE) Domnule preşedinte, domnule preşedinte în exerciţiu al Consiliului, doamnă comisar, a trecut deja un an de când Parlamentul a spus foarte clar şi concis ce fel de progres este necesar pentru a putea accepta acordul comercial dintre Comunitatea Europeană şi Turkmenistan. Era vorba de cerinţe relativ uşor de satisfăcut: acces liber şi nestingherit pentru Crucea Roşie Internaţională, eliberarea prizonierilor politici şi a persoanelor care refuză serviciul militar din motive de conştiinţă, abolirea tuturor restricţiilor de deplasare în interiorul statului, acces mai uşor şi condiţii de lucru pentru organizaţiile neguvernamentale şi pentru agenţiile Naţiunilor Unite şi o reformă cuprinzătoare a sistemului de învăţământ. Recunosc că guvernul condus de preşedintele Berdymukhamedov a făcut progrese. Acest lucru este de necontestat. Totuşi, după părerea mea, acestea nu sunt deloc suficiente pentru ca noi să aprobăm acum acest acord. Atât dumneavoastră, domnule preşedinte în exerciţiu, cât şi dumneavoastră, doamnă comisar, aţi pierdut o foarte mare ocazie.

Eu nu împărtăşesc neapărat punctele dumnealor de vedere, însă, aşa cum au spus deputaţii social-democraţi, noi - Parlamentul - dorim o garanţie din partea dumneavoastră că, în cazul în care Parlamentul solicită suspendarea acestui acord comercial interimar, dumneavoastră veţi fi de acord cu solicitarea noastră. Domnul Vondra nu a spus absolut nimic despre acest lucru, iar dumneavoastră, doamnă comisar, ne-aţi explicat că este prevăzut în acord că această suspendare se poate realiza. Chestiunea fundamentală nu constă în faptul că este prevăzut că acest lucru se poate realiza; ideea este ca dumneavoastră să fiţi pregătiţi, în cazul în care Parlamentul va cere acest lucru, să fiţi de acord cu cererea noastră. Despre aceasta este vorba.

Le voi cere stimabililor mei prieteni, dacă vrem să ne luăm în serios, să nu aprobe acordul mâine, decât în cazul în care Comisia se declară de acord în scris şi acceptă să spună aici că cerinţa noastră va fi respectată. Acesta a fost un acord general care a fost cerut în ultimă instanţă, însă nu aţi spus nimic despre acest lucru. Trebuie să spun că am impresia că nu ne luaţi în serios. În cel mai rău caz ar fi trebuit prezentată o declaraţie de poziţie în această privinţă.

Aşadar, vă spun că, în aceste circumstanţe, nu este posibil acceptul pentru acest acord interimar. Sper că mâine vom confirma împreună această decizie, în unanimitate.

  David Martin (PSE) - Domnule preşedinte, asemenea celor doi antevorbitori, mi-este teamă că şi Comisia şi Consiliul au descris o imagine mai degrabă roz a situaţiei care există în prezent în Turkmenistan.

Poate că preşedintele actual este un pic mai bun decât preşedintele înlocuit în februarie 2007, însă este el destul de bun pentru ca noi să aprobăm un acord comercial interimar ca precursor pentru un acord de parteneriat şi cooperare? Aşa cum au spus dl Markov şi dna Flautre, în cadrul Comisiei pentru comerţ internaţional noi am stabilit cinci sarcini clare pentru Turkmenistan, pe care am dori să le vedem îndeplinite înainte de a ne da acordul.

În primul rând, am spus că Crucea Roşie Internaţională trebuie să aibă acces liber în Turkmenistan. Cu excepţia cazului în care Comisia şi Consiliul îmi pot spune altceva, înţeleg că, până acum, Crucea Roşie nu a putut vizita nicio închisoare şi niciun prizonier din Turkmenistan.

În al doilea rând, am spus că această ţară trebuie să îşi realinieze sistemul educaţional la standardele internaţionale. Consiliul are dreptate atunci când spune că s-a prelungit ciclul secundar de învăţământ cu un an, însă eu înţeleg că, în pofida îmbunătăţirilor minore din cadrul sistemului de învăţământ, această reformă nu se adresează masei turkmenilor, ci elitei, şi îi pregăteşte pe cei care doresc să lucreze în sectorul gazelor naturale şi al petrolului.

În al treilea rând, am cerut eliberarea tuturor prizonierilor politici. Unii au fost eliberaţi, dar nu mulţi, şi sunt realmente sute, dacă nu mii de prizonieri politici, care suferă în închisorile din Turkmenistan, încă în aşteptarea unui proces corect.

În al patrulea rând, am spus că dorim abolirea tuturor restricţiilor privind deplasarea în străinătate. Este interesant faptul că atât Consiliul, cât şi Comisia s-au concentrat pe problema deplasării în interiorul ţării. Noi am spus că trebuie să existe şi libertatea deplasării în străinătate. Această cerere nu a fost respectată.

În final, am spus că este nevoie să se asigure accesul liber pentru organizaţiile neguvernamentale independente, accesul liber pentru organismele Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, precum şi libertatea presei. Ei bine, nu există nicio libertate a presei, nu există acces liber pentru organizaţiile neguvernamentale şi, deşi unui inspector al Naţiunilor Unite pe probleme de toleranţă religioasă i s-a permis accesul, Turkmenistanul are cel mai mare şir de vizite cerute de Naţiunile Unite decât orice altă ţară din lume.

Este aceasta într-adevăr o ţară cu care noi putem lucra? Ei bine, bănuiesc că, în ceea ce priveşte majoritatea din acest Parlament şi din alte instituţii, răspunsul este clar da. De ce s-au schimbat lucrurile de când Comisia pentru comerţ a votat rezoluţia sa în anul 2007? Scepticii ar putea spune că datorită faptului că s-au descoperit în Turkmenistan gaze şi petrol, datorită faptului că vrem să construim o nouă conductă de gaze, datorită faptului că dintr-odată ne-am găsit în această ţară un interes strategic. Dacă aşa este, haideţi să nu ne prefacem că este vorba despre o ameliorare în ceea ce priveşte drepturile omului. Este vorba despre interesul propriu la nivel de Uniune Europeană.

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Søren Bo Søndergaard (GUE/NGL) – (DA) Domnule preşedinte, şi eu dezaprob în totalitate propunerea ca Parlamentul European să aprobe în mod necondiţionat acordul comercial cu Turkmenistanul, care este, până la urmă, subiectul nostru de discuţie. Putem să scriem ce dorim în justificarea noastră, însă, odată ce am apăsat butonul verde, nu vom mai putea controla problema dacă nu primim o garanţie din partea Comisiei că vom avea posibilitatea de a anula acordul.

Care este, de fapt, motivul pentru care să convenim asupra acordului cu Turkmenistanul? Am auzit despre tot felul de progrese şi este adevărat că dictatura a implementat într-adevăr câteva îmbunătăţiri şi a făcut o serie de promisiuni. Totuşi, după cum ne-a spus şi Amnesty International, aceste îmbunătăţiri au fost aplicate doar într-o măsură foarte restrânsă. Care este justificarea care s-a dat acestui fapt? Justificarea dată a fost aceea că absenţa unui acord nu a produs nici ea rezultate. După părerea mea, aceasta este o justificare absurdă, care invită în mod indirect toţi dictatorii să nu-şi piardă speranţa, pentru că noi vom ajunge la un moment dat să coborâm ştacheta. Consider că ar trebui să spunem clar că poate exista un preţ mult prea mare pentru gaze, iar dacă preţul gazelor depinde de acordul cu dictatura din Turkmenistan, atunci acel preţ este mult prea mare.

  Justas Vincas Paleckis (PSE) – (LT) Este de regretat faptul că nu se întrevăd încă efectele pozitive ale acţiunilor întreprinse de Uniunea Europeană şi de alte organizaţii internaţionale pentru apărarea drepturilor omului în Turkmenistan. Jurnaliştii şi apărătorii drepturilor omului din această ţară au fost reduşi la tăcere. Continuă violurile şi traficul cu femei şi copii.

Cu toate acestea, sunt convins că politica de suspendare a relaţiilor şi de izolare a Turkmenistanului nu este foarte profitabilă. Nu fiindcă această ţară este bogată în gaze, ci pur şi simplu pentru că numai promovarea legăturilor cu lumea exterioară poate duce la schimbare democratică.

Aşadar, sprijin poziţia Comisiei Europene şi acordul interimar, care poate fi suspendat, dacă este cazul, ca reacţie la evenimentele din această ţară. Fără îndoială, atitudinea Uniunii Europene cu privire la problema energiei în relaţiile cu Turkmenistanul nu ar trebui să fie una separată de orice modificări survenite în domeniul drepturilor omului.

  Charles Tannock (PPE-DE) – Domnule preşedinte, Turkmenistanul nu înseamnă doar petrol şi gaze. Aceasta nu înseamnă că resursele de hidrocarburi ale ţării nu sunt importante. De fapt, acestea au o valoare strategică vitală pentru Uniunea Europeană, dată fiind dorinţa Uniunii şi aparenta dorinţă a Turkmenistanului de a ieşi de sub umbrela Rusiei în ceea ce priveşte alimentarea cu energie.

Resursele de gaze extrem de mari şi accesibile ale Turkmenistanului sunt suficiente pentru a cere o relaţie mai apropiată cu Uniunea Europeană. Cu toate acestea, există şi alte motive pentru care eu cred că ar trebui să căutăm un acord comercial interimar cu Turkmenistanul. Această ţară reprezintă un prim exemplu de stat musulman paşnic şi stabil, cu un guvern secular angajat în combaterea terorismului islamic din Afganistan, unde avem un război în desfăşurare.

Desigur, există încă îngrijorări serioase cu privire la problema drepturilor omului, a democraţiei şi libertăţilor politice, însă aceste îngrijorări există şi în ceea ce priveşte Rusia şi China şi nu-mi aduc aminte ca socialiştii să fi ridicat recent această problemă în cazul dezbaterii privind Tibetul. Cu toate acestea, noi menţinem relaţii strategice cu aceste două ţări mari.

Vom încuraja în continuare schimbarea în Turkmenistan prin dialog şi parteneriat, nu prin izolare. Aşadar, sprijin în general relaţii mai bune între Uniunea Europeană şi ţările Asiei Centrale.

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Alessandro Battilocchio (PSE) – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, sper că această dezbatere asupra acordului interimar poate servi ca ocazie pentru a începe o examinare temeinică a situaţiei din Turkmenistan şi pentru a cere mai multe măsuri practice de îmbunătăţire a ceea ce este în prezent o stare de lucruri extrem de negativă.

De curând, guvernul de la Ashgabat a respins o serie de recomandări, inclusiv eliberarea prizonierilor politici, revizuirea cazurilor trecute de detenţie politică şi eliminarea interdicţiei de deplasare impusă în mod arbitrar activiştilor pentru drepturile omului. Până acum, fără ipocrizie spus, acesta este un stat închis activităţilor de monitorizare din partea organizaţiilor internaţionale, care, timp de zece ani, nu au reuşit să pătrundă în ţară. Jurnaliştii şi activiştii nu pot să lucreze liber şi toţi cei aflaţi în opoziţie sunt ameninţaţi zilnic.

Uniunea Europeană şi comunitatea internaţională cer acum o schimbare de atitudine cu privire la respectarea drepturilor omului; acordurile pur economice vor fi foarte greu de acceptat.

  Marie Anne Isler Béguin (Verts/ALE) – (FR) Domnule preşedinte, domnule ministru, doamnă comisar, cred că trebuie să încetăm să ne mai prefacem cu privire la această problemă.

În anul 2006, am făcut personal parte din delegaţia Parlamentului European care s-a deplasat în Turkmenistan şi, la acea vreme, am prezentat o serie de propuneri pe care dumneavoastră vi le-aţi asumat, doamnă comisar.

În mod clar, eu înţeleg argumentele dumneavoastră şi pe cele ale Consiliului, însă când compar ceea ce s-a propus cu raportul privind Asia Centrală - pentru care am votat favorabil chiar în această sală acum câteva luni, pe 20 februarie 2008, şi în care noi repetam cerinţele noastre cu privire la eliberarea prizonierilor, Crucea Roşie şi aşa mai departe - s-a înregistrat oare cu adevărat vreun progres? Nu.

Personal, când citesc „Raportul Turkmenistan”, de fapt citesc „Raportul Nabucco”, deoarece, la urma urmei, pe noi ne interesează energia şi gazele acestei ţări, a treia ca mărime din lume în ceea ce priveşte producţia de gaze. Mai mult decât atât, ştiu - pentru că ni s-a explicat bine acest lucru când am fost în Turkmenistan - că, dacă Uniunea Europeana nu este interesată de gazul turkmen, ţara are alţi clienţi, în special China. Aşa că haideţi să evităm să ne prefacem, haideţi să spunem lucrurilor pe nume...

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Christopher Beazley (PPE-DE) – Domnule preşedinte, doresc să îmi exprim acordul cu cele spuse de colegul meu, dr. Charles Tannock. Observaţiile sale de final, dacă nu ar fi fost întrerupt, vizau ideea că Uniunea Europeană trebuie încurajată - şi, într-adevăr, Comisia şi Consiliul ar trebui să finanţeze - conductele transcaspiene către Asia Centrală pentru a reduce pericolul de a depinde de o sursă de monopol şi astfel încât să putem evita posibilitatea de a cădea pradă obiectivelor de politică externă ale uneia dintre ţările noastre vecine.

  Preşedintele − Vă mulţumesc, domnule Beazley. Întotdeauna este important să ne alăturăm gândurilor domnului Tannock, care este mereu un element constructiv şi o sursă de inspiraţie pentru Parlament.

Acum are cuvântul ultimul vorbitor, domnul Martin.

Vom examina împreună cu Biroul dacă, în această secţiune, se poate acorda cuvântul vorbitorilor care au participat deja la dezbatere, pentru că, de obicei, aceştia nu fac altceva decât să redeschidă discuţia. Totuşi, în acest caz, am ajuns la cel de-al cincilea vorbitor şi cinci vorbitori au dreptul de a lua cuvântul: îi acord deci cuvântul domnului Martin.

  David Martin (PSE) – Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru că mi-aţi acordat cuvântul. Am dorit să revin deoarece vreau să pun o anumită întrebare Comisiei înainte ca reprezentantul acesteia să ia din nou cuvântul. Vreau să ştiu exact cum anume ar fi invocată şi implementată o clauză privind drepturile omului asupra căreia noi ne dăm acordul. Comisia ar fi cea care ar decide dacă s-au încălcat drepturile omului şi, dacă se decide astfel, Consiliul va aproba suspendarea acordului în unanimitate sau cu majoritate calificată? Cât de practică va fi într-adevăr o clauză privind drepturile omului? Avem clauze ale drepturilor omului în numeroase acorduri internaţionale şi până acum - cu excepţia dezbaterii următoare - abia am invocat vreuna dintre ele, una dintre rarele excepţii fiind Belarus.

  Alexandr Vondra, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului - Domnule preşedinte, consider că am avut o dezbatere utilă. Dezbaterea s-a concentrat în principal asupra problemei drepturilor omului şi acest lucru nu ne surprinde. Aş dori să accentuez încă o dată faptul că actuala clauză a drepturilor omului din cadrul acordului permite suspendarea acestuia în cazul încălcării drepturilor omului; referitor la suspendarea în sine, cred că, dacă situaţia din Turkmenistan se va deteriora, va trebui să luăm foarte în serios propunerile Parlamentului în acest sens.

Desigur, decizia finală va fi luată de către Consiliu, ţinând seama de toate măsurile restrictive, inclusiv posibilitatea suspendării, iar aici avem precedente privind alte câteva ţări din Asia Centrală.

Unii dintre noi am menţionat în treacăt şi cooperarea cu Crucea Roşie. Pentru noi nu este uşor să judecăm asupra cooperării dintre Crucea Roşie şi Turkmenistan pentru că Crucea Roşie aplică aici un principiu fundamental de discreţie. Aşadar, pe baza informaţiilor disponibile, trebuie să recunoaştem că mai este mult de făcut şi de îmbunătăţit, dar, în acelaşi timp, putem vedea lucruri pozitive şi progrese.

În general şi în încheiere, situaţia drepturilor omului din Turkmenistan lasă desigur mult de dorit, însă izolarea continuă nu este o opţiune. O abordare condiţionată legată de încheierea acordului interimar negociat cu 11 ani nu reprezintă un mijloc eficace de a asigura progresul în ceea ce priveşte drepturile omului şi democraţia.

Desigur, trebuie să ne angajăm într-un dialog cu Turkmenistanul asupra problemei drepturilor omului şi încercăm să facem acest lucru în prezent. Prim-ministrul ceh a fost de curând în Turkmenistan. La Ashgabat, domnia sa a avut cu preşedintele exact acest tip de conversaţie.

Preşedinţia este convinsă că acum există o şansă de cooperare cu Turkmenistanul şi că această abordare este singurul mijloc eficace de a stabili un dialog onest cu privire la probleme cum ar fi cea a drepturilor omului.

Niciunul dintre partenerii cheie ai Turkmenistanului - Rusia sau China, care în prezent îşi sporesc influenţa în regiune - nu sunt interesaţi să treacă aceste probleme pe primul loc în agendele lor.

Astfel că stabilirea unei relaţii contractuale adecvate începând cu acordul interimar reprezintă o etapă cheie într-o astfel de politică de cooperare. Un aviz negativ din partea Parlamentului ar dăuna dialogului emergent cu Turkmenistanul şi ne-ar submina posibilitatea de a asigura progresul în domenii importante cum ar fi respectarea drepturilor omului.

Drept urmare, aş încuraja Parlamentul, aşa cum a sugerat şi raportorul Daniel Caspary, să îşi ofere sprijinul deplin pentru încheierea acordului interimar.

  Benita Ferrero-Waldner, membră a Comisiei - Domnule preşedinte, Eleanor Roosevelt a spus cândva că, în loc de a blestema întunericul, cineva ar trebui să aprindă o lumânare. Acest lucru este valabil şi în cazul Turkmenistanului. Cu siguranţă, promovarea drepturilor omului şi sprijinirea democraţiei în această ţară trebuie să fie în continuare priorităţile noastre. Pe bună dreptate, mulţi dintre dumneavoastră aţi spus - de exemplu, doamna Flautre, care nu mai este aici - că schimbările sunt lente. Da, aşa este, dar sunt schimbări şi aceste schimbări trebuie recunoscute şi încurajate.

Aşa că trebuie să ajutăm Turkmenistanul să se ajute singur. Ca urmare, trebuie să ne implicăm într-un proces alături de această ţară, într-o manieră constructivă, continuă şi strategică. Trebuie să creăm un cadru adecvat pentru relaţiile noastre contractuale, însă acordul comercial şi de cooperare aflat în vigoare, atât de limitat, nu permite acest lucru.

De asemenea, daţi-mi voie să spun câteva cuvinte şi despre suspendarea sau posibila suspendare a acordului. După cum ştiţi şi după cum a spus şi preşedintele în exerciţiu, Consiliul este cel care decide asupra acestor chestiuni - în unanimitate, de altfel. Comisia poate face o propunere în acest sens.

Daţi-mi voie doar să vă amintesc că, după evenimentele din Andijan, de exemplu, Consiliul a decis impunerea de măsuri restrictive pentru Uzbekistan, inclusiv un embargo asupra armelor, precum şi restricţii de deplasare pentru oficialii uzbeci implicaţi în acele evenimente. În plus, au fost suspendate întâlnirile tehnice din cadrul acordului de parteneriat şi cooperare, precum şi reuniunile Comisiei de cooperare şi ale subcomisiilor. Aceste măsuri au fost revizuite în mod constant şi reînnoite sau modificate după caz, anual.

În această privinţă, în cazul în care ar apărea un incident similar - sau numai o deteriorare gravă - Consiliul ar putea lua măsuri similare sau ar putea chiar să ia în calcul suspendarea acordului, iar Comisia, cu siguranţă, ar lua în considerare toate opţiunile disponibile, inclusiv suspendarea.

Includerea în acordul de parteneriat şi cooperare a unei clauze specifice de suspendare referitoare la drepturile omului ar necesita modificarea acestuia. Din punctul nostru de vedere, acest lucru pare foarte dificil, deoarece ar implica redeschiderea negocierilor cu Turkmenistanul - care deja a semnat şi ratificat acordul de parteneriat şi cooperare în anul 2004 - precum şi cu statele membre ale Uniunii Europene, dintre care 12 au ratificat, de asemenea, acordul.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca o încălcare a drepturilor omului să conducă la suspendarea acordului de parteneriat şi cooperare, aş dori să reiterez faptul că atât acordul de parteneriat şi cooperare, cât şi acordul interimar conţin o clauză care declară drept element esenţial respectarea drepturilor omului - aşa cum am menţionat anterior foarte clar. Atât acordul de parteneriat şi cooperare, cât şi acordul interimar conţin o clauză în sensul că, dacă vreuna dintre părţi consideră că cealaltă parte nu şi-a îndeplinit o obligaţie conform acordului, aceasta poate lua măsurile corespunzătoare, chiar şi fără consultarea în prealabil a comitetului comun, în cazuri de urgenţă specială.

De asemenea, atât acordul de parteneriat şi cooperare, cât şi acordul interimar conţin o declaraţie comună care clarifică faptul că prin cazuri de urgenţă specială se înţeleg cazuri de încălcare materială a acordului de către oricare dintre părţi, ambele precizând faptul că o încălcare materială constă în violarea unui element esenţial.

Aşadar, o încălcare materială în cazuri de urgenţă le dă părţilor dreptul de a lua măsuri corespunzătoare. În opinia noastră, aceste măsuri ar putea include, de asemenea, suspendarea acordului. Deci, stimaţi domni parlamentari, vă invit din nou - aşa cum am făcut anterior - să vă daţi avizul conform pentru activarea acordului comercial interimar cu Turkmenistanul.

Din partea mea, sunt absolut de acord să îmi asum un angajament politic - din partea Comisiei - de a monitoriza dialogul privind drepturile omului şi de a raporta în mod regulat Parlamentului în acest sens. Acest fapt ar constitui în cadrul acordului comercial o etapă importantă pentru sporirea cooperării şi ne-ar duce mai aproape de o poziţie de egalitate între cadrul pentru dialog cu Turkmenistanul şi cele pe care deja le-am stabilit cu alte ţări din regiune. Să nu uităm nici acest lucru.

Numai prin angajament sporit vom fi capabili să influenţăm evoluţiile pozitive şi îmbunătăţirea situaţiei drepturilor omului.

PREZIDEAZĂ: DL DOS SANTOS
Vicepreşedinte

  Daniel Caspary, raportor − (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru dezbaterea de azi. Am progresat mult în această privinţă. Ţin să mulţumesc tuturor onorabililor mei prieteni care au lucrat cu mine în ceea ce priveşte această problemă pe parcursul ultimelor luni.

O anumită declaraţie de bază a Consiliului, stimate domnule Vondra, mi s-a întipărit în minte: cetăţenii din Turkmenistan nu vor învăţa cu siguranţă ce înseamnă democraţia şi drepturile omului de la China, Rusia sau de la Iran. De-a lungul ultimilor ani, Parlamentul a stabilit condiţii clare conform cărora putem conveni asupra acestui acord interimar, cel mai recent în cadrul raportului strategic pentru Asia centrală al dlui Özdemir.

Ar fi o concesie uriaşă făcută de Parlamentul European, dacă acum am ignora în esenţă specificaţiile pe care le-am stabilit cu aproximativ trei sau şase luni în urmă şi dacă, cu toate acestea, aprobăm raportul meu privind acordul interimar. Pe de altă parte, îmi este clar, de asemenea, că astăzi vorbim despre un acord interimar. Amânarea votului nu ar fi fost o idee bună. Îmi este clar, de asemenea, faptul că nu ar trebui să ne folosim de Turkmenistan şi de acordul interimar ca de un ostatic pentru a schimba raporturile de putere între instituţiile europene.

Îmi este clar şi faptul că s-ar stabili un precedent dacă Comisia şi Consiliul ar conveni asupra cerinţelor pe care mulţi dintre noi le-am formulat azi, deşi – şi spun acest lucru destul de clar – în opinia mea, aceste cerinţe ale Parlamentului sunt pe deplin justificate. Prin urmare, aştept – de preferinţă, în această seară – un angajament din partea Comisiei că, dacă această monitorizare arată că situaţia din Turkmenistan s-a deteriorat şi dacă Parlamentul adoptă o rezoluţie solicitând Comisiei să propună Consiliului suspendarea acestui acord interimar, Comisia va înainta Consiliului o propunere în acest sens. Cred că acest lucru ar trebui să fie posibil în cadrul acordurilor actuale.

Aş fi încântat dacă am primi, în orice caz, un angajament din partea Consiliului că va include şi discuta urgent această problemă în cadrul uneia dintre următoarele sale reuniuni, la propunerea Comisiei. Ambele instituţii pot oferi cu siguranţă aceste două angajamente fără să afecteze mecanismele generale de cooperare instituţională din cadrul Uniunii Europene. Aş fi foarte recunoscător dacă aţi putea face această declaraţie azi, sau cel târziu, înainte de votul de mâine. Nu am niciun interes în a recomanda onorabililor mei prieteni amânarea votului privind raportul meu înainte de votul de mâine.

  Preşedintele – Am primit două propuneri de rezoluţii, în conformitate cu articolul 108 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine.

9. Evaluarea semestrială a dialogului UE-Belarus (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei cu privire la evaluarea semestrială a dialogului UE - Belarus.

  Alexandr Vondra, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului − Domnule preşedinte, mulţumesc deputaţilor europeni pentru şansa de a prezenta o actualizare a informaţiilor privind progresele din Belarus şi, în special, de a informa cu privire la rezultatele discuţiei purtate în Consiliu lunea trecută pe această temă.

După cum mulţi dintre dumneavoastră ştiu, ca urmare a deciziei Consiliului din luna octombrie a anului trecut de a suspenda temporar şi parţial lista interdicţiilor de viză, am observat în Belarus o serie de evoluţii pozitive. Aş indica, în special, înregistrarea mişcării „Pentru Libertate” şi a Centrului pentru iniţiative privind Cernobâlul, tipărirea şi distribuirea de cotidiene independente, cum ar fi Narodnaya Volya sau Nasha Niva, masa rotundă privind reglementarea internetului, organizată cu reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, consultările în desfăşurare cu experţi OSCE/ODIHR pentru îmbunătăţirea legislaţiei electorale şi stabilirea Consiliilor consultative, inclusiv a unuia pe probleme de drepturi ale omului, care reuneşte reprezentanţi ai societăţii civile şi chiar ai opoziţiei.

Aceste măsuri, deşi pot părea relativ minore pentru unele persoane, sunt semnificative în contextul bielorus. Acest lucru a fost recunoscut de către unii reprezentanţi ai societăţii civile din Belarus.

Cu toate acestea, au existat, de asemenea, incidente care reprezintă cauza preocupării noastre. Importantei organizaţii neguvernamentale pentru drepturile omului, Viasna, i s-a interzis înregistrarea, există probleme cu acreditarea unora dintre mijloacele media independente şi, chiar dacă există mai puţină hărţuire decât înainte împotriva societăţii civile şi a activiştilor din opoziţie, detenţiile pe termen scurt continuă să existe. De asemenea, urmărim îndeaproape plângerile din partea opoziţiei privind „recrutarea forţată” în armată.

Nu putem nega deci faptul că imaginea este eterogenă. Cu toate acestea, suntem convinşi că există nevoia de a continua politica de angajare şi de susţinere a evoluţiilor pozitive. Aceasta ar trebui să fie calea de urmat în relaţiile noastre cu Belarus. Trebuie să avem în vedere interesele noastre strategice mai ample din regiune şi impactul crizei financiare atunci când reflectăm asupra direcţiei viitoare a politicii noastre.

Acestea au fost cerinţele care au stat la baza deciziei noastre din 16 martie. Această decizie, care prelungeşte cu un an măsurile restrictive, menţine suspendarea aplicării restricţiilor de călătorie impuse anumitor persoane oficiale din Belarus pentru o perioadă de nouă luni.

Revizuirea detaliată prevăzută la sfârşitul acestei perioade de nouă luni se va concentra asupra celor cinci domenii menţionate în concluziile Consiliului din octombrie 2008. Acestea sunt reforma electorală şi alte măsuri concrete pentru respectarea valorilor democratice, statul de drept, drepturile omului şi libertăţile fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare şi a presei şi libertatea de întrunire şi de asociere politică.

Credem cu tărie că această continuare a suspendării convenită săptămâna trecută ne va permite să urmărim şi pe viitor obiectivele politicilor noastre. Ne va furniza şansa de a continua cu partenerii noştri din Belarus progresele care ne preocupă în domeniul drepturilor omului. Lansarea de luna viitoare a unui dialog privind drepturile omului va fi deosebit de importantă.

În urma ridicării interdicţiei privind contactele politice bilaterale, a avut loc o serie de vizite la nivel înalt, inclusiv o troică ministerială la sfârşitul lunii ianuarie. Scopul acestor diverse contacte este să încurajăm Belarusul şi să creăm înţelegere în ceea ce priveşte diferenţele de la nivelul aşteptărilor. Sperăm ca dialogul să continue pe parcursul lunilor următoare.

Suntem convinşi că este necesar să fim constructivi în legătură cu Minskul. Rămânem realişti şi nu ne aşteptăm la schimbări dramatice. Transformarea necesită timp şi este în interesul nostru comun să profităm de fiecare şansă pentru a încuraja evoluţiile pozitive viitoare.

Este important că politica noastră de angajare a fost susţinută în mod deschis de reprezentanţii societăţii civile din Belarus, care, recent, au luat parte la o discuţie foarte utilă cu deputaţii acestui Parlament. De asemenea, menţinem contacte regulate cu reprezentanţii societăţii civile din Belarus şi intenţionăm să continuăm acest dialog, precum şi sprijinul nostru pentru societatea civilă şi presa independentă din Belarus.

Permiteţi-mi să închei cu câteva cuvinte privind Parteneriatul estic, care a fost susţinut săptămâna trecută de Consiliul European şi care va fi lansat în cadrul reuniunii la nivel înalt din mai. Belarus este una dintre cele şase ţări din cadrul Parteneriatului estic. Credem cu certitudine că Belarus ar trebui să se implice în această nouă iniţiativă încă de la început. Dar măsura participării sale la calea bilaterală va depinde de un număr de factori, în special de progresul în unele domenii la care tocmai m-am referit.

Mulţumesc susţinerii publice oferite de Parlament rezultatelor discuţiilor de lunea trecută din Consiliu. Este evident că revizuirea detaliată ce urmează a fi efectuată peste nouă luni va fi esenţială pentru orice decizii ulterioare şi va avea un rol important în ceea ce priveşte relaţiile noastre viitoare cu Belarus, în general. Consiliul este pregătit să continue să informeze Parlamentul cu privire la evoluţiile înregistrate şi salută şansa ca dvs. să contribuiţi în continuare la această dezbatere.

  Benita Ferrero-Waldner, membră a Comisiei − (FR) Domnule preşedinte, Belarusul se află la o răscruce.

Ne regăsim în pragul unei decizii a Consiliului de confirmare a suspendării temporare a interdicţiei de viză până la sfârşitul anului şi în perioada premergătoare adoptării unei rezoluţii de către Parlamentul European. Este timpul să efectuăm o revizuire iniţială a politicii noastre privind Belarusul, după o perioadă de şase luni de sancţiuni suspendate – din octombrie 2008 – şi să reflectăm la ce ne aşteaptă pe parcursul următoarelor nouă luni.

Personal, sunt convinsă că decizia de suspendare a sancţiunilor luată de Uniunea Europeană în octombrie anul trecut a fost cea corectă, şi, de fapt, această suspendare a dat naştere unui proces pozitiv.

Belarusul a luat măsuri care, fără îndoială, tind către o mai mare democraţie. Mă gândesc, în special, la revenirea la punctele de difuzare a presei a două ziare independente, la faptul că însăşi organizaţia dlui Milinkevici a fost legalizată în final, la cooperarea cu OSCE/ODIHR privind legislaţia electorală şi la diversele congrese ale partidelor de opoziţie sau ale ONG-urilor – cum ar fi Uniunea Polonezilor din Belarus – care au fost posibile. Indiscutabil, acest progres este limitat şi insuficient, dar el este fără precedent şi, în general, putem totuşi concluziona că s-au făcut progrese.

De aceea, această revizuire eterogenă a primit un răspuns eterogen din partea Uniunii Europene, prin decizia echilibrată luată în cadrul ultimei reuniuni CAGRE. Suspendarea sancţiunilor pentru o perioadă mai mare de timp ne permite menţinerea unui dialog, după cum societatea civilă însăşi ne-a solicitat în mod expres să procedăm, inclusiv în cadrul forumului ţinut la Parlamentul European, în data de 4 martie.

În acelaşi timp, menţinem instrumentul aflat la dispoziţia noastră, deoarece sancţiunile ar putea fi reintroduse la sfârşitul anului dacă considerăm că progresul făcut până atunci este insuficient, şi ne vom continua examinarea printr-o atenţie permanentă acordată situaţiei de pe teren în ceea ce priveşte realizarea de progrese în cele cinci domenii cheie identificate în concluziile CAGRE din octombrie, anul trecut. Mai mult, datorită delegaţiei noastre din Minsk, Comisia joacă un rol activ în analizarea situaţiei de pe teren.

Doamnelor şi domnilor, salut iniţiativa Parlamentului European de a trimite o delegaţie de membri ai Comisiei pentru afaceri externe şi ai Delegaţiei pentru Relaţiile cu Belarus a Parlamentului European, care vor călători la Minsk peste zece zile pentru a se întâlni cu autorităţile şi diversele părţi şi pentru a-şi face o idee asupra situaţiei pe teren.

Îmi voi trimite în acelaşi timp directorul responsabil pentru această regiune şi acesta va avea grijă să coopereze îndeaproape cu delegaţia Parlamentului European. Stabilirea unui nou dialog privind drepturile omului cu Belarusul este un alt pas înainte apreciabil, care ne va permite să ne structurăm mai bine cerinţele şi să conferim o mai mare profunzime discuţiilor noastre.

Prima sesiune a acestui dialog ar trebui să aibă loc în următoarele zile la Minsk, iar Uniunea Europeană va aborda toate problemele existente. Ne vom întâlni cu membri ai societăţii civile înainte şi după acest dialog, pentru a beneficia de expertiza lor.

Doamnelor şi domnilor, dezvoltarea relaţiilor noastre cu acest vecin situat în centrul Europei necesită timp pentru a reflecta asupra unui răspuns, inclusiv pe termen lung, la progresul realizat de Belarus. Un răspuns care ne permite să aducem Belarusul mai aproape de familia noastră europeană şi de valorile sale şi, pentru a realiza acest lucru, după cum a spus preşedintele nostru în exerciţiu, Consiliul European a luat vinerea trecută decizia de a admite Belarusul în cadrul Parteneriatului estic şi, mai precis, în cadrul componentei sale multilaterale, şi anume platformele. Acest parteneriat va oferi Belarusului şansa de a beneficia de susţinere nouă şi de a face schimb de reţele cu toţi vecinii săi, inclusiv în numele societăţii civile bieloruse, care doreşte să pună capăt izolării sale şi să ia parte la Forumul Societăţii Civile.

În ceea ce priveşte participarea Belarusului la componentele bilaterale ale Parteneriatului estic, textul propunerii Comisiei este lipsit de echivoc: dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre Uniunea Europeană şi Belarus este şi va rămâne dependentă de evoluţia situaţiei politice din această ţară.

În fine, în perspectiva crizei financiare şi economice care îi afectează grav şi pe toţi vecinii noştri din est, eu sunt personal în favoarea măsurilor de susţinere economică pentru Belarus. Un prim pas important a fost făcut de FMI, cu susţinerea activă a membrilor săi europeni, şi anume acordarea unui împrumut de două miliarde de dolari pentru abordarea efectelor imediate ale crizei, şi mă refer aici la problema balanţei de plăţi. Cea de-a doua etapă ar trebui să-i permită Belarusului să aibă acces la împrumuturile BEI şi la împrumuturi BERD mai substanţiale pentru a finanţa proiecte legate de reţelele transeuropene, ajutând de asemenea la diversificarea relaţiilor economice ale ţării.

În acelaşi timp, Comisia este în proces de consolidare a tehnicilor sale de dialog cu Belarus în sectoare de interes comun precum cel al energiei, transportului, vămilor, standardelor şi, pe termen lung, al economiei.

În încheiere, doamnelor şi domnilor, pentru consolidarea acestor dialoguri, săptămâna următoare Parlamentul va adopta o rezoluţie privind Belarusul, iar Comisia va acorda o atenţie deosebită recomandărilor dvs. Din partea mea, sper sincer că vom continua să cooperăm îndeaproape în lunile următoare, în cadrul evaluării situaţiei şi al dialogului cu Belarus, cu autorităţile sale şi cu societatea sa civilă, şi sper că acest prim pas ne va conduce la un angajament reciproc aprofundat bazat pe progrese concrete.

  Charles Tannock, în numele Grupului PPE-DE – Domnule preşedinte, relaţiile UE cu Belarusul sunt acum determinate de cerinţe pragmatice de ambele părţi. Anii de politică izolaţionistă nu au dus la niciun rezultat, după cum a realizat acum Consiliul, cu oarecare întârziere. Cu siguranţă că nu a făcut nimic pentru a slăbi puterea de care s-a bucurat ultimul dictator auto-izolaţionist al Europei, preşedintele Alexander Lukashenko.

Acum două săptămâni, aici la Strasbourg, am avut privilegiul de mă întâlni cu doi disidenţi importanţi din Belarus pentru a discuta progresele politice din ţara lor. Unul dintre ei, Alexander Kazulin, a fost eliberat recent ca prizonier politic, acesta fiind unul dintre motivele pentru care UE a început să-l privească pe Lukashenko într-o lumină mai favorabilă.

Dar represiunea politică rămâne încă o problemă gravă în Belarus. Prin urmare, rămâne sub semnul întrebării dacă această dezgheţare aparentă în relaţiile dintre UE şi Belarus va avea vreun rezultat, deoarece Lukashenko ar putea foarte bine juca un joc cu Rusia, în timp ce înclină mai mult spre UE. Dar o astfel de evoluţie este de preferat loialităţii noastre faţă de politica de boicot eşuată din ultimul deceniu.

Este esenţial ca Consiliul să menţină o abordare de tip recompensă-şi-pedeapsă faţă de Belarus: dacă Lukashenko primeşte imbolduri clare pentru reforma politică internă, el ar putea răspunde favorabil. Dar, deopotrivă, el trebuie să ştie că nu poate continua ca înainte şi că orice semn de autoritarism crescut şi de represiune va conduce la încetarea şi reducerea susţinerii de către UE a ambiţiilor Belarusului de a deveni membru al OMC. În această etapă, invitarea lui Lukashenko la Praga pentru reuniunea la nivel înalt de lansare a Parteneriatului estic, din luna mai, din cadrul căruia face parte şi Belarus, ar putea fi, din punctul meu de vedere, un pas exagerat. Trebuie să ne apropiem mai mult de angajamentele tangibile din partea regimului de a-şi schimba metodele.

Belarusul trebuie convins, de asemenea, că recunoaşterea regiunilor georgiene Abhazia şi Osetia de Sud drept state independente – după cum doar Rusia a procedat până în prezent – este inacceptabilă. Cred că Belarusul caută să se distanţeze de controlul Rusiei şi noi trebuie să profităm de această şansă. Fără îndoială, promovarea schimbării reale în Belarus solicită răbdare şi angajament din partea UE, dar merită să aspirăm la premiu – şi anume revenirea Belarusului în familia naţiunilor europene.

  Jan Marinus Wiersma, în numele Grupului PSE – (NL) Domnule preşedinte, şi noi suntem bucuroşi să susţinem continuarea politicii Uniunii Europene spre un dialog şi o cooperare mai strânsă cu regimul bielorus. Lucrăm în acest sens de aproximativ şase luni deja şi trebuie să vedem dacă aspiraţiile Uniunii Europene vor da roade în perioada următoare. Acest lucru nu schimbă faptul că vom continua să avem îndoieli referitoare la intenţiile unui guvern care nu este cunoscut pentru caracterul său democratic. Personal, am avut onoarea de a fi în contact cu regimul în mai multe rânduri şi, credeţi-mă, dl Lukashenko nu a devenit democrat peste noapte.

Faptul că domnia sa doreşte o mai mare colaborare cu Uniunea Europeană este legat de alţi factori, dar faptul că doreşte acest lucru este o şansă de care ne putem folosi pentru a face presiuni în vederea avansării pe calea aleasă acum prin luarea unor măsuri pozitive în domeniul drepturilor omului. Ca şi dl Tannock, cred că este încă prea devreme să speculăm dacă ar trebui recompensat cu Parteneriatul estic. Trebuie să realizăm încă un dialog real privind drepturile omului, iar încălcări ale drepturilor omului încă au loc.

Când vine vorba despre dialogul privind drepturile omului, credem că opoziţiei trebuie să i se permită să joace un rol deplin. În ultimii ani, am susţinut opoziţia în toate modurile, inclusiv prin acordarea a două premii Saharov. Minskul crede că nu este acceptabilă susţinerea în acest mod a opoziţiei. Cu toate acestea, există precedente: am fost implicat personal timp de şase sau şapte ani într-o încercare, alături de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi de Consiliul Europei, de realizare a unui dialog prin implicarea guvernului bielorus şi apoi a opoziţiei. Încercarea nu a avut succes, dar reprezintă un precedent pentru acest tip de reuniune.

Politica europeană pe care o dorim trebuie în mod clar să contribuie la o mai mare libertate şi deschidere. Punctele pe care le considerăm importante sunt menţionate şi în rezoluţia care este depusă în prezent. Dacă se fac progrese privind aceste puncte în următoarele luni, credem că pot fi ridicate şi alte restricţiile impuse de UE.

Există câteva puncte pe care aş dori să le mai adaug. În primul rând, credem că Comisia trebuie să ia în considerare şi faptul că în Belarus există atât foarte puţine informaţii despre Uniunea Europeană şi că o staţie de televiziune prin satelit nu va schimba acest lucru. Trebuie să se facă mai multe din partea ţării înseşi, în ţara însăşi. În al doilea rând, aş dori ca autorităţile de la Minsk să fie întrebate dacă nu este, în sfârşit, timpul să ridice toate restricţiile privind călătoriile copiilor afectaţi de dezastrul de la Cernobâl.

Comentariul meu final este de natură ceva mai personală. Noua situaţie nouă a produs, cel puţin, un rezultat, şi anume că, pentru prima dată în şase sau şapte ani, mi s-a acordat o viză de intrare, acest lucru facilitându-mi mie şi unei delegaţii ale Parlamentului deplasarea în Belarus timp de câteva săptămâni, o şansă pe care suntem bucuroşi că am primit-o.

  Janusz Onyszkiewicz, în numele Grupului ALDE – (PL) Când s-au ridicat sancţiunile împotriva Belarusului, am sperat că procesul de relaxare a sistemului va avansa. Se pare însă că acest lucru nu s-a întâmplat. Cei care au vorbit astăzi au menţionat deja acest lucru, dar aş dori să ne reamintim că nu a fost legalizat niciun alt partid politic, că nu s-a ridicat ameninţarea anulării înregistrării partidelor care există deja, că ziarelor cărora li s-ar fi putut acorda dreptul de distribuţie nu le-a fost acordat acest drept şi că atacurile online asupra paginilor de internet, precum cea a Radioului Europa Liberă, s-au reînnoit. Mai mult, preşedintele Lukashenko a hotărât să părăsească Minskul şi, astfel, vizita dnei Ferrero-Waldner nu a putut avea loc. Nu cred că acesta a fost un gest prietenesc şi nici nu arată faptul că preşedintele respectă şi înţelege semnificaţia contactelor cu Uniunea Europeană.

Este adevărat că preşedintele Lukashenko nu a recunoscut Abhazia şi Osetia, dar a vizitat Abhazia şi se pare că va urma o cooperare economică strânsă între aceşti doi parteneri – nu voi spune state, deoarece, desigur, pentru noi, Abhazia nu este un stat. În ceea ce priveşte opoziţia, preşedintele Lukashenko o numeşte a „cincea roată la căruţă” şi nu putem vedea niciun fel de disponibilitate de a o recunoaşte, după cum este cazul în fiecare ţară, drept un element important al opoziţiei politice.

Cu toate acestea, cred că ar trebui să menţinem un fel de dialog. Sunt de acord cu ceea ce a spus dl Tannock, că preşedintele Lukashenko nu ar trebui să fie prezent la Praga. Acest lucru ar fi clar exagerat. Ar trebui să utilizăm mai semnificativ şi mai eficient un alt instrument pe care îl avem la dispoziţie, şi anume un instrument financiar sub forma unei finanţări pentru dezvoltarea democratică şi economică. În acest sens, doresc să adresez o întrebare – nu ce sume au fost alocate, dar ce sume s-au cheltuit pentru susţinerea democraţiei în Belarus anul trecut şi în 2007, fără să includem sprijinul pentru radio?

  Konrad Szymański, în numele Grupului UEN – (PL) Doamnă comisar, experimentul cu suspendarea sancţiunilor împotriva Belarusului trebuie să continue, astfel încât să putem încerca fiecare posibilitate de dialog cu această ţară. Autorităţile bieloruse trebuie să fie însă conştiente de faptul că timpul alocat acestui experiment este limitat şi că nu vom aştepta la infinit cu propunerile noastre.

De asemenea, trebuie să fim foarte precauţi. Primele luni ne-au oferit doar o imagine vagă a intenţiilor autorităţilor de la Minsk. În acelaşi timp, represiunea continuă împotriva Asociaţiei Polonezilor din Belarus, preoţii catolici sunt expulzaţi, iar televiziunii Belsat, singura televiziune independentă care emite în Belarus, i-a fost refuzată înregistrarea unui sediu la Minsk. Acestea sunt cauze suficiente pentru a nu-l invita pe Alexander Lukashenko la reuniunea la nivel înalt a UE, ca răspuns la apelurile opoziţiei bieloruse.

  Jacek Protasiewicz (PPE-DE) – (PL) Domnule preşedinte, domnule prim-ministru, doamnă comisar, sunt de acord cu comisarul că decizia Consiliului de prelungire cu un an a sancţiunilor împotriva Belarus şi, simultan, suspendarea lor timp de nouă luni, a fost o soluţie raţională. Invităm Belarusul să coopereze cu noi, dar nu am uitat că este încă ultima ţară nedemocratică din Europa.

În ciuda schimbărilor pozitive care au avut loc recent în Belarus şi despre care ne-a vorbit dl Vondra, nu se poate spune că acolo se respectă drepturile fundamentale ale omului, cum ar fi libertatea de exprimare, dreptul de exprimare a orientărilor politice sau respectul pentru minorităţile naţionale şi religioase. În ciuda acestui lucru, noi oferim Belarusului participarea la Parteneriatul estic, deoarece credem că acest lucru va aduce beneficii, în primul şi în primul rând, cetăţenilor din Belarus.

Parteneriatul estic înseamnă şansa pentru vize mai ieftine, pentru o mai bună cooperare economică şi pentru susţinerea financiară a societăţii civile. Acestea sunt modalităţile prin care Belarus poate beneficia de noua politică, după atât de mulţi ani de izolare. Din punctul de vedere al costurilor, cu toate acestea, există fără îndoială un abuz cinic de bunăvoinţa noastră pentru a acorda credibilitate unei guvernări nedemocratice. Guvernul bielorus, care controlează principalele mijloace media şi care le utilizează nu pentru informare, ci pentru propagandă, anunţă deja triumfător că Uniunea Europeană acceptă „modelul bielorus”, în care democraţia şi libertatea pot fi restricţionate. Parlamentul trebuie să afirme fără lipsă de echivoc că bieloruşii au aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii altor ţări libere din Europa şi că acest lucru include dreptul de a demonstra liber în Minsk azi, cu ocazia sărbătoririi a 91 de ani de independenţă bielorusă. Participarea la Parteneriatul estic este destinată să-i ajute să conştientizeze aceste drepturi, iar dacă autorităţile bieloruse se opun acestui lucru, acestea nu vor putea să se bazeze pe parteneriatul şi pe relaţiile bune cu Vestul, în special nu la nivelul înalt pe care l-a menţionat dl Vondra şi, în special, nu când ne gândim la reuniunea la nivel înalt de la Praga din mai, care priveşte Parteneriatul estic.

Atâta timp cât activiştii politici rămân în stare de arest în Belarus, atâta timp cât tinerii activişti ai opoziţiei democratice sunt recrutaţi în mod forţat în armată şi atâta timp cât demonstraţiile sunt înăbuşite în forţă de către miliţie, iar jurnaliştii independenţi sunt amendaţi pentru cuvintele şi publicaţiile lor, liderii din Belarus nu au dreptul să se aştepte la parteneriat şi la o abordare conciliantă din partea liderilor europeni, a Consiliului, a Comisiei sau a Parlamentului.

  Justas Vincas Paleckis (PSE) – (LT) Belarus este situată în centrul Europei şi cred că ar trebui să fie interesată de relaţiile bune atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu cealaltă vecină a sa, Rusia. Participarea la programul de parteneriat al Uniunii Europene furnizează astfel de şanse.

Un Belarus independent, stabil, care face paşi spre democraţie, spre răspândirea drepturilor omului şi spre o economie de piaţă socială, este în interesul Uniunii Europene şi în special în interesul ţărilor din imediata vecinătate a Belarusului, Lituania, Letonia şi Polonia. Sunt convins că cetăţenii din Belarus doresc acest lucru din ce în ce mai mult.

Politica de izolare în ceea ce priveşte Belarusul este nejustificată şi acest lucru trebuie spus cu glas tare şi clar. Pe de altă parte, atâta vreme cât există restricţii cu privire la libertatea de exprimare şi de opinie, la activităţile partidelor şi ale opoziţiei, nu poate exista un dialog sau o înţelegere adevărată între Bruxelles şi Minsk.

Nu sunt sigur că a venit timpul să întindem covorul roşu la Bruxelles pentru toţi liderii din Belarus.

Belarus este singurul stat din Europa care încă desfăşoară execuţii, deşi numărul acestora, conform cifrelor furnizate de organizaţiile de apărare a drepturilor omului, a scăzut dramatic. Cred că toţi deputaţii din Parlamentul European, indiferent de grupul în care activează, sunt foarte nemulţumiţi de această situaţie şi ar solicita Minskului să abolească pedeapsa cu moartea cât mai devreme posibil.

Peste şapte ani, Belarus intenţionează să construiască o centrală nucleară relativ aproape de graniţa lituaniană. Doresc să vă reamintesc că Comisia Europeană s-a angajat să urmărească atent modul în care guvernul bielorus aderă la regulile IAEA şi ale altor organizaţii internaţionale şi să se asigure că centrala nucleară respectă cele mai noi cerinţe de siguranţă.

  Preşedintele – Următorul punct este perioada acordată procedeului „catch-the-eye”.

Am prea multe cereri de luare a cuvântului, iar multe dintre acestea vin din partea Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni. Voi acorda cuvântul doar pentru trei membri.

  Christopher Beazley (PPE-DE) – Domnule preşedinte, procedeul „catch-the-eye” convenit de Parlament nu stabileşte faptul că preşedintele poate selecta membrii în funcţie de grupul de care aparţin. Procedeul „catch-the-eye”, după cum îl înţeleg eu, există pentru ca fiecare membru individual să vă atragă atenţia dvs., preşedintele. Cred că este regretabil faptul că tocmai aţi spus că veţi acorda cuvântul doar pentru trei membri ai Grupului PPE-DE. Acest lucru nu este în conformitate cu Regulamentul de procedură.

  Preşedintele – Domnule Beazley, aceasta a fost procedura dintotdeauna şi va fi întotdeauna atâta vreme cât prezidez eu.

Deoarece există cereri simultane, deoarece aproape toţi deputaţii solicită să ia cuvântul în acelaşi timp – şi deoarece trebuie să mă limitez la cinci cereri de luare a cuvântului – nu pot prelungi această perioadă fără a interveni peste alte dezbateri. Mai mult, aceasta este practica urmată până acum şi să o schimbăm în acest moment ar însemna să creăm diferenţe faţă de şedinţele anterioare.

Domnule Beazley, solicitarea de respectare a Regulamentului de procedură a fost clarificată. Nu mai are rost să insistăm, deoarece nu vă voi acorda cuvântul. Nu vă voi acorda cuvântul. Solicitarea de respectare a Regulamentului de procedură fost clarificată.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE-DE) – (LT) Astăzi, cetăţenii din Belarus marchează Ziua Independenţei. Doresc să vă reamintesc că Belarus s-a proclamat republică la 25 martie 1918. Chiar acum, în timpul discuţiei noastre, în Minsk, în piaţa de vizavi de Academia de Ştiinţe, are loc o demonstraţie iniţiată de opoziţia democrată. Cinci mii de oameni s-au adunat în piaţă. Sper că nu se vor utiliza măsuri represive împotriva lor. Prin urmare, ca şi înainte, şi în special astăzi, doresc să îmi demonstrez solidaritatea cu toţi cetăţenii bieloruşi din întreaga lume, şi mai presus de toate, cu cetăţenii bieloruşi care s-au adunat într-una din pieţele Minskului, acei cetăţeni care preţuiesc spiritul de independenţă şi de libertate.

În ceea ce priveşte dialogul cu Belarus, acesta este necesar, dar nu cu orice preţ. Ceea ce putem face noi, Uniunea Europeană, fără a face concesii regimului, dar încurajând dialogul cu societatea civilă, este să rezolvăm problema preţului vizelor Schengen cât mai curând posibil. Viza Schengen, care costă 60 EUR, este o taxă prea scumpă pentru mulţi cetăţeni bieloruşi. Doresc să vă reamintesc că, pentru cetăţenii ruşi, viza Schengen este la jumătate de preţ.

  Czesław Adam Siekierski (PPE-DE) – (PL) Este important să lucrăm şi în continuare la construirea de noi relaţii între Uniunea Europeană şi Belarus. Fără îndoială că este necesară crearea unui mediu în care sunt respectate drepturile fundamentale ale cetăţenilor bieloruşi şi nu este acceptabil ca în prezent astfel de drepturi, cum ar fi libertatea de exprimare, libertatea de opinie sau dreptul la alegeri sau la o justiţie independentă, să nu fie respectate.

Prin urmare, sunt de acord cu filozofia de încurajare a Belarusului în vederea depunerii de eforturi de orientare spre democraţie şi sunt încântat de decizia de a include această ţară în noul program de consolidare a politicii est-europene a UE prin intermediul politicii europene de vecinătate. Cred că acest lucru va ajuta Belarus să obţină stabilitate şi securitate şi să ridice standardul de trai al cetăţenilor săi. Comunitatea ar trebui să continue acordarea ajutorului financiar celor defavorizaţi din regiune şi să intervină atunci când sunt încălcate drepturile cetăţenilor. Repet: să intervină atunci când încălcate drepturile cetăţenilor.

  Árpád Duka-Zólyomi (PPE-DE) – (HU) Politica europeană cu privire la problema Belarus a fost lipsită de ambiguitate. Drepturile omului şi procesul de democratizare au fost cele mai importante elemente. Nu am respins apropierea, dar condiţiile noastre au fost de asemenea lipsite de ambiguitate; astăzi însă, situaţia s-a schimbat semnificativ.

Este adevărat că activiştii politici bieloruşi şi experţii independenţi declară că regimul nu s-a modificat fundamental şi că s-au făcut doar schimbări estetice. Deşi au fost eliberaţi câţiva prizonieri politici, le-au luat locul alţii noi, iar tinerii activişti nu sunt întemniţaţi, ci trimişi în armată. Alte lucruri s-au schimbat, dar nu şi regimul.

Multe persoane din UE cred că succesul Parteneriatului estic depinde şi de Belarus. Bruxelles-ul trebuie să umple golul lăsat de nesiguranţa Ucrainei şi, în acest scop, chiar şi preşedintele Lukashenko s-ar putea dovedi acceptabil. Instituţiile UE au reuşit să-şi distrugă propriul set de condiţii. Activitatea Comisiei de-a lungul mai multor ani a fost demolată de o singură vizită a dlui Javier Solana. Preşedintele Lukashenko s-a gândit că este destul de puternic pentru a anula vizita dnei Ferrero-Waldner. În loc să accepte condiţiile, Minskul şi-a găsit un partener în amatorul de compromisuri Javier Solana.

  Elisabeth Schroedter (Verts/ALE) – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, doamnă comisar, domnule preşedinte în exerciţiu, v-am ascultat cu mare atenţie. Verzii sunt în favoarea dialogului, dar suntem în favoarea unui dialog critic, cu alte cuvinte nu un dialog al cărui scop este să fie placul unui dictator.

Dialogul trebuie folosit pentru a obţine progrese în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului din această ţară, astfel încât, de exemplu, Universitatea Europeană pentru Umanistică să se poată întoarce în mod legal sau astfel încât libertatea de expresie să nu mai fie restricţionată sau astfel încât demonstraţiile precum cea de azi să poată avea loc nestingherite. Dialogul trebuie să consolideze forţele democratice. Doar atunci el are sens. Dialogul nu ar trebui să înjunghie pe la spate forţele democratice. Problema drepturilor omului trebuie abordată ca problemă centrală în acest moment şi instrumentelor UE în materie de drepturi ale omului trebuie să li se permită accesul în Belarus.

Şi eu cred că un parteneriat este prematur. Fără a aduce atingere acestei idei, costurile vizei ar trebui reduse.

  Erna Hennicot-Schoepges (PPE-DE) – (FR) Domnule preşedinte, toate măsurile enumerate de Consiliu şi de comisar au fost aprobate, deoarece ele îmbunătăţesc situaţia oamenilor.

Cu toate acestea, este drept să-i permitem unui dictator să îşi ia locul în frunte? Nu este oare acesta un afront adus celor care, recent, au fost întemniţaţi din nou şi celor care sunt încă întemniţaţi? Doamnă comisar, domnule ministru, doresc să vă adresez o întrebare foarte directă: a existat cumva o oarecare presiune asupra autorităţilor europene din partea Belarusului, astfel încât această ţară să-şi asigure invitaţia la reuniunea la nivel înalt de la Praga, o invitaţie pe care o consider a fi disproporţionată şi inadecvată?

  Preşedintele – Doamnelor şi domnilor, deoarece a mai rămas puţin timp liber, pot da cuvântul altor câţiva vorbitori de pe listă. Acest lucru nu are nimic de-a face cu ce am spus mai devreme. Pur şi simplu, este vorba de o gestionare echilibrată pe care o practic întotdeauna în timpul perioadei alocate procedeului „catch-the-eye”.

  Alessandro Battilocchio (PSE) – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, (...) cu satisfacţie noua disponibilitate a Belarusului de a colabora cu Uniunea Europeană şi cu comunitatea internaţională. Suntem foarte precauţi în relaţiile noastre cu preşedintele Lukashenko, dar o nouă direcţie în acest domeniu este binevenită. Nu vom obosi în a accentua nevoia unei schimbări cuprinzătoare şi substanţiale în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului.

Pe de o parte, cred că Comisia ar putea solicita Minskului un comportament mai clar şi mai consistent: mă refer la situaţia zecilor de mii de copii care locuiesc cu familii europene câteva luni. Timp de mulţi ani, guvernul bielorus s-a comportat absurd, uneori de neînţeles, deseori anulând în ultimul moment vizitele copiilor, ofensând familiile gazdă şi jignindu-i în văzul tuturor încă o dată pe copiii care, adesea orfani în urma unui mediu familial complicat, erau afectaţi de întreaga situaţie. Permiteţi-ne să încercăm şi să ajungem la o schimbare, desigur, cât mai curând posibil.

  Zita Pleštinská (PPE-DE) – (SK) Slovacia sărbătoreşte astăzi 21 de ani de la demonstraţia lumânărilor din Bratislava. La 25 martie 1988, creştinii care demonstrau paşnic pentru o presă liberă şi pentru libertatea religiei au fost împrăştiaţi brutal de poliţie şi de armată. Demonstraţia lumânărilor a marcat începutul istoric al mult-aşteptatei libertăţi a Slovaciei şi, prin urmare, înţeleg bine temerile exprimate de colegii mei în ceea ce priveşte atitudinea schimbată a UE faţă de preşedintele Lukashenko.

Cred cu convingere că preşedintele Lukashenko nu ar trebui să vină la Praga. În baza experienţei mele personale cu regimul totalitar din Slovacia, nu cred că un lider totalitar este capabil să se transforme într-un democrat la minte şi în suflet. Acest lucru se poate întâmpla doar atunci când este motivat de raţiuni pragmatice pentru a proceda astfel. Doamnelor şi domnilor, ar trebui să ascultăm mai mult opoziţia bielorusă, pe Alexandr Milinkevich, şi doar dacă putem fi siguri că Belarus a devenit un stat democrat în mod real, ar trebui să eliminăm sancţiunile împotriva sa.

  Preşedintele – Dl Beazley este şi domnia sa pe listă, dar se pare că a părăsit sala, fiind supărat pe mine. Prin urmare, nu îi pot acorda cuvântul.

  Alexandr Vondra, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului − Domnule preşedinte, doresc să vă mulţumesc pentru toate contribuţiile dvs. d După am spus în remarcile mele introductive, în ultimele luni am văzut paşii făcuţi de autorităţile bieloruse şi care se îndreaptă spre aşteptările formulate în concluziile Consiliului din octombrie 2008. Aceşti paşi sunt semnificativi în contextul bielorus. În acelaşi timp, imaginea este eterogenă şi cred că dezbaterea de aici a confirmat acest lucru. Am dori să vedem făcuţi şi alţi paşi, cum ar fi schimbările în instanţele penale, legalizarea altor mijloace de comunicare şi a ONG-urilor în Belarus.

În cursul revizuirii viitoare a măsurilor restrictive, situaţia din Belarus şi paşii făcuţi de guvern vor fi luaţi în considerare. Vor fi evaluate progresele în domeniile enumerate în concluziile Consiliului din octombrie 2008; facem deja acest lucru în permanenţă şi discutăm progresele şi cu membrii opoziţiei – de exemplu, m-am întâlnit cu Alexander Kazulin în Praga chiar acum o săptămână.

În funcţie de progresele făcute spre democraţie, drepturile omului şi statul de drept, rămânem pregătiţi să ne aprofundăm relaţiile cu Belarus. Cred că putem oferi Belarusului imbolduri concrete în cadrul Parteneriatului estic şi nu numai.

Acum permiteţi-mi să revin la dezbaterea aprinsă de aici privind reuniunea la nivel înalt de lansare a Parteneriatului estic şi, în special, la nivelul participării Belarusului. Vă rog să ascultaţi cu atenţie: nu s-a luat încă nicio hotărâre în această problemă, care necesită consens în cadrul UE. Problema va fi abordată mai aproape de reuniunea la nivel înalt şi nu vreau să speculez în această etapă. Dar presiunea însăşi constă în faptul că nu s-a trimis încă nicio invitaţie.

Încă o dată, ţin să vă mulţumesc pentru această dezbatere interesantă şi pentru contribuţia dvs. valoroasă. Apreciem pe deplin interesul şi angajarea activă a Parlamentului European în privinţa Belarusului. De asemenea, suntem încurajaţi de susţinerea dvs. pentru politica UE de angajare într-un proces cu Belarusul. Belarusul este un vecin important al UE şi, prin urmare, progresele sale ne interesează pe toţi. Este important să trimitem un mesaj clar şi consistent Minskului şi sunt onorat că Parlamentul ne-a putut susţine în acest sens.

Angajarea este importantă, deoarece ne oferă cea mai bună modalitate de asigurare a tipului de schimbări pe care dorim să le vedem în Belarus şi care sunt importante pentru interesele la scară mai mare ale UE. După cum am spus în remarcile mele introductive, sunt pregătit să informez Parlamentul cu privire la evoluţiile înregistrate şi sunt sigur că acest lucru este valabil şi pentru preşedinţiile viitoare, nu în ultimul rând în ceea ce priveşte viitoare revizuire aprofundată convenită de Consiliu săptămâna trecută.

  Benita Ferrero-Waldner, membră a Comisiei − (FR) Domnule preşedinte, stimaţi deputaţi, voi fi din nou concisă.

După cum ştim, Belarus a făcut câteva progrese dar, fireşte, rămân multe de făcut. De asemenea, este clar că politica de izolare a Belarusului a ajuns la sfârşit şi că dialogul este singura modalitate eficace prin care putem influenţa viitorul democratic al acestei ţări.

Desigur, dnă Schroedter, acesta este un dialog critic; acest lucru este foarte clar. Uniunea Europeană s-a angajat în această privinţă să monitorizeze foarte îndeaproape progresele în ceea ce priveşte următoarele cinci probleme cheie: prizonierii politici, legislaţia electorală, libertatea presei, libertatea ONG-urilor şi libertatea de întrunire. Rapoarte regulate sunt şi vor fi elaborate de directorii noştri de misiune de la Minsk, iar dialogul privind drepturile omului va completa acest proces.

Fireşte, rămân alte probleme, nu în ultimul rând problema universităţii. Am solicitat evaluarea progreselor făcute în ceea ce priveşte cele cinci puncte menţionate anterior şi cred că acest lucru este unul necesar. De asemenea, este important să ne respectăm promisiunea făcută, şi anume aceea că dacă vedem că se fac progrese, atunci vom lua şi noi nişte primi paşi.

Din perspectiva noastră, acesta este un proces necesar, care este încă foarte tânăr şi care solicită atenţia noastră permanentă. În acest sens, este nevoie de monitorizare.

De asemenea, aş dori să spun în acest moment – şi sper că acest lucru este absolut real şi corect – că, între timp, s-au încheiat acorduri bilaterale între Belarus şi anumite ţări, în special Italia, privind chestiunile legate de copii. Cred că acest lucru este foarte important şi că putem observa progrese şi în acest caz.

În ceea ce priveşte eliberarea de vize, situaţia este la fel de clară. Statele membre individuale pot reduce costul vizelor pentru categorii specifice, inclusiv pentru cetăţeni. Cu toate acestea, un acord general de facilitare a vizei nu poate fi stabilit încă, deoarece acesta ar solicita punerea în aplicare a întregului Parteneriat estic sau a politicii de vecinătate.

În ultimul rând, privind problema energiei nucleare, vă pot spune că, în noiembrie anul trecut, o delegaţie a Comisiei s-a deplasat în Belarus. Am purtat un dialog cu privire la energie şi am făcut schimb de opinii privind problema siguranţei şi securităţii internaţionale la cel mai înalt nivel. Fireşte, vom menţine această poziţie.

  Preşedintele – Dezbaterea este închisă.

Votul va avea loc în următoarea mini-sesiune.

10. Conştiinţa europeană şi totalitarismul (dezbatere)

  Preşedintele – Următorul punct îl reprezintă declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei cu privire la conştiinţa europeană şi totalitarism.