Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 22 aprilie 2009 - Strasbourg

4. Agenţiile de rating al creditelor - Obligaţiile de raportare şi întocmire a documentaţiei necesare în cazul fuziunilor şi divizărilor - Exercitarea activității de asigurare și de reasigurare (reformare) (dezbatere)

  Preşedinta – Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea comună privind:

- raportul (A6-0191/2009) dlui Gauzès, în numele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind agenţiile de rating al creditelor (COM(2008)0704 – C6-0397/2008 – 2008/0217(COD)),

- raportul (A6-0247/2009) dnei Weber, în numele Comisiei pentru afaceri juridice, referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivelor 77/91/CEE, 78/855/CEE şi 82/891/CEE ale Consiliului şi a Directivei 2005/56/CE privind obligaţiile de raportare şi întocmire a documentaţiei necesare în cazul fuziunilor şi divizărilor (COM(2008)0576 – C6-0330/2008 – 2008/0182(COD)), şi

- raportul (A6-0413/2008) dlui Skinner, în numele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, referitor la propunerea modificată de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (reformare) (COM(2008)0119 – C6-0231/2007 – 2007/0143(COD)).

  Jean-Paul Gauzès, raportor. − (FR) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, raportul privind agenţiile de rating care mi-a fost încredinţat a fost deosebit de interesant de întocmit, şi sunt încântat, mai presus de toate, că am reuşit să ajungem la un acord cu Consiliul şi cu Comisia, astfel încât acest raport are o şansă să fie adoptat în primă lectură.

Analiza diverselor cauze ale crizei financiare a arătat că este nevoie urgentă să se adopte legislaţie în domeniul agenţiilor de rating. Propunerea de regulament prezentată de Comisie a fost foarte atent analizată de Parlament, pentru a se asigura că legislaţia europeană este în acelaşi timp exemplară, eficientă şi pragmatică.

Recentele concluzii ale summit-ului G20 au întărit şi mai mult această convingere. Compromisul la care au ajuns Comisia, Preşedinţia UE şi Parlamentul respectă liniile directoare urmărite de Parlament cu privire la punctele esenţiale ale acestui regulament: sfera de aplicare, ratingurile statelor terţe şi prevenirea conflictelor de interese.

Totuşi, mai presus de toate, sunt încântat că acest text a reuşit să pună bazele unei supravegheri europene în spiritul concluziilor cuprinse în raportul grupului de Larosière. Într-adevăr, Parlamentul a păstrat ideea conform căreia CESR ar trebui să fie unicul punct de intrare pentru înregistrarea agenţiilor. Ştiam că, dat fiind stadiul actual al legislaţiei, nu se putea face mult mai mult, dar acţionând în acest fel am pus bazele viitoarei supravegheri europene.

În lunile următoare Comisia va propune o iniţiativă legislativă care va permite implementarea liniilor directoare ale raportului de Larosière, astfel încât să se creeze o supraveghere europeană eficientă şi coordonată.

Ca măsură cu caracter temporar, şi în aşteptarea iniţiativei legislative a Comisiei, regulamentul va fi întocmit sub coordonarea CESR de către un colegiu alcătuit din reprezentanţi ai autorităţilor competente din statele membre, forţa juridică a deciziilor fiind garantată de autoritatea competentă a locului unde îşi are sediul agenţia.

Aş dori să subliniez astăzi aprecierea deosebită a Parlamentului, pe parcursul celei de a doua etape de negocieri, pentru atitudinea foarte constructivă şi foarte cooperantă a Preşedinţiei cehe. Astfel, prin discuţii inteligente, am reuşit să elaborăm o serie de norme care ar trebui să permită asigurarea acestei transparenţe necesare şi remedierea problemelor şi a disfuncţionalităţilor cauzate de absenţa legislaţiei în domeniul agenţiilor de rating.

Acest rezultat este prin urmare pe deplin satisfăcător şi din acest motiv va fi prezentat mâine Parlamentului un amendament general, cuprinzând textul asupra căruia s-au pus de acord Comisia, Parlamentul şi Preşedinţia cehă – adică toate statele membre.

Cred că, în acest fel, Parlamentul European, Comisia şi Preşedinţia vor fi dovedit că, atunci când se confruntă cu o criză de o amploare fără precedent, instituţiile europene sunt foarte puternice. Sper că, în acelaşi spirit, vom reuşi să adoptăm şi celelalte prevederi ale acestui pachet financiar, şi mai ales modificarea directivei referitoare la cerinţele privind capitalul din sectorul bancar, cunoscută şi sub numele de Basel II.

În această perioadă în care europenii pun la îndoială eficienţa Europei, mi se pare vital să putem demonstra că Europa este capabilă să înfrunte criza.

  Renate Weber, raportoare. − Cred că ne aflăm într-un moment în care trebuie să facem cât mai mult pentru a menţine în viaţă societăţile comerciale europene şi, mai ales, să găsim acele stimulente care să le facă să fie afaceri de succes, capabile să ofere cât mai multe locuri de muncă. O astfel de iniţiativă este cu atât mai importantă acum, în perioada de criză pe care o traversăm. Salut propunerea Comisiei pentru o directivă care să simplifice procedurile de raportare în cazul fuziunilor şi divizărilor, pentru că obiectivul acesteia este reducerea cu 25% a costurilor administrative ale companiilor europene până în 2012, scopul fiind tocmai întărirea competitivităţii lor.

Raportul pe care l-am redactat şi pe care îl vom vota mâine este pe linia de gândire a Comisiei şi urmăreşte în mod deosebit câteva aspecte: în primul rând, reducerea obligaţiilor de raportare în cazul fuziunilor şi divizărilor, în aşa fel încât să ofere statelor membre şi companiilor mai multă flexibilitate în a decide ce rapoarte au cu adevărat nevoie în fiecare situaţie în parte. Totodată, se urmăreşte să se înlăture prevederile care duc în prezent la o dublă raportare, provocând astfel costuri care nu sunt necesare. În al treilea rând, este vorba de adaptarea regulilor privind publicarea şi informarea la noile realităţi din domeniul folosirii Internetului, pentru utilizarea deplină a acestor noi modalităţi de comunicare, dar şi pentru a transmite un mesaj privind protejarea mediului. Să nu uităm că măsurile prevăzute de directivele astăzi în vigoare pentru informarea acţionarilor au fost gândite în urmă cu 30 de ani şi nu au mai fost adaptate la posibilităţile tehnologice actuale. Doresc să mulţumesc mult shadow-raportorilor pentru colaborarea strânsă pe care am avut-o şi pentru susţinerea lor pe parcursul acestui proces de elaborare a raportului şi doresc să mulţumesc şi reprezentanţilor Consiliului şi Comisiei pentru disponibilitatea şi deschiderea lor pe parcursul acestor ultime luni.

Pe 7 aprilie COREPER a ajuns la un acord privind întregul pachet de compromis negociat cu Parlamentul în vederea adoptării unei directive privind fuziunile şi divizările în primă lectură şi dorim ca acest lucru să se întâmple, tocmai de aceea, mai multe amendamente au fost depuse pentru votul de mâine din plenară, preluând compromisul la care am ajuns cu ocazia trialogului informal. Chestiunile care au reprezentat o preocupare majoră pentru unele state membre, precum publicarea în ziarele locale sau copiile pe suport de hârtie, folosirea Internetului, au fost rezolvate şi reprezentanţii grupurilor politice şi-au dat acordul pe aceste amendamente. În ce priveşte publicarea informaţiilor în ziarele locale, ea va continua să fie posibilă în acele state membre care vor considera acest lucru necesar. Privind copiile pe suport de hârtie, regula este că ele nu vor mai fi necesare dacă acţionarii au posibilitatea să descarce şi să listeze documentele, dar statele membre pot prevedea ca societăţile comerciale să pună la dispoziţie aceste documente la biroul lor pentru a fi consultate.

Un alt compromis important este cel privind data implementării directivei care va fi 30 iunie 2011, ca în propunerea Comisiei. Statele membre vor avea, de asemenea, posibilitatea să decidă care sunt consecinţele în cazul unei întreruperi temporare accesului la Internet, ca urmare a unor probleme tehnice. O modificare substanţială se referă la fuziunile şi diviziunile simplificate, când nu va mai fi nevoie de adunări pentru aprobarea lor. Numai prin aceste proceduri simplificate se estimează că se vor economisi circa 154 de milioane de euro în fiecare an, aşa încât merită să adoptăm în primă lectură această directivă.

  Peter Skinner, raportor. − Dnă preşedintă, m-aţi prins uşor nepregătit, deoarece nu văzusem modificarea substanţială a programului de astăzi, dar sunt foarte recunoscător pentru şansa de a mă adresa Camerei cu privire la o problemă foarte importantă legată de sectorul serviciilor financiare, mai precis domeniul asigurărilor şi reasigurărilor, cu privire la ceea ce am făcut cu raportul privind directiva Solvabilitate II şi la modul în care, în cele din urmă, l-am adus acum în faţa Parlamentului, pentru a stabili ceea ce eu cred că va fi o bază foarte concretă de reglementare în cadrul Uniunii Europene.

Este, desigur, ceva la care revenim. A existat directiva Solvabilitate I, şi îi sunt recunoscător dlui Ettl pentru că am discutat-o anterior în Parlament într-o anumită măsură şi am reuşit să stabilim o bază de plecare. Dar acum trebuie să modernizăm, şi domeniul asigurărilor se numără printre sectoarele de servicii financiare care trebuie să fie în avangarda schimbării. Având în vedere criza financiară şi tot ceea ce a adus aceasta, este clar că sectorul asigurărilor nu poate fi lăsat aşa cum este.

Există câteva măsuri în raportul privind directiva Solvabilitate II care cred că au contribuit la transformarea acestuia în unul dintre cele mai importante rapoarte, care va fi un lider mondial în acest domeniu. Printre acestea se numără problema gestionării riscului. Cred că nu mai este suficient ca autorităţile de reglementare să bifeze căsuţe pentru a stabili dacă sectorul pe care trebuie să-l supravegheze şi să-l protejeze în numele consumatorului face ceea ce trebuie. Este esenţial ca activitatea cotidiană a societăţilor de asigurare şi reasigurare să fie efectiv supravegheată, gestionată şi monitorizată de autorităţi de reglementare pentru o perioadă de timp.

Numai şi numai prin acest proces vom reuşi să stabilim o formă corectă şi adecvată de reglementare. Este vorba despre raportările societăţilor comerciale: da, acestea vor face anumite lucruri pentru a informa autorităţile de reglementare despre ceea ce fac, dar acestea din urmă vor trebui să se implice. Iar în cele 27 de state membre: nu norme separate pentru fiecare stat membru, în funcţie de ceea ce acesta poate aplica din reglementarea respectivă, ci într-adevăr statele vor aplica o formulă standard de reglementare pe tot teritoriul Uniunii Europene, ceea ce va duce, într-adevăr, la mai buna platformă de protecţie a consumatorului pe care o aşteptăm.

În mod similar, societăţile comerciale vor reuşi să realizeze economii de scară ca urmare a acestei reglementări, deoarece acum ele vor raporta numai într-un singur sens către fiecare autoritate de reglementare. Ce anume produc, ce au de spus, ce fac şi cum raportează, nu doar unei singure autorităţi de reglementare, ci chiar unui colegiu de astfel de autorităţi, mai ales pentru grupuri, pentru că, întrucât societăţile de asigurări depăşesc frontierele, este acum important ca autorităţile de reglementare să facă echipă şi să lucreze împreună pentru a garanta că sunt implementate nivelurile adecvate de raportare, de cifre şi de informaţie furnizată, pentru a asigura cea mai bună protecţie a pieţelor.

În timpul discuţiilor cu Consiliul, Parlamentul a identificat unele strategii interesante şi uneori poate chiar deliberate de a mişca industriile naţionale într-un fel sau altul, astfel încât nu pot pretinde că acesta nu a fost un dosar foarte dificil de negociat cu Consiliul; a fost. Parlamentul a împins Consiliul să progreseze în mod semnificativ. L-a împins mai departe decât cred că îşi propusese şi dorea de fapt să meargă Consiliul sub ultimele două preşedinţii, de aceea sunt foarte mândru şi mulţumit că am lucrat cu echipa pe care o am pentru a reuşi să facem Consiliul să acţioneze.

Din păcate, nu vom avea genul de sprijinire a grupului la care ne-am gândit iniţial, dar, pentru că putem introduce o clauză de revizuire în această directivă, vom putea reveni la sprijinirea grupului şi, după trei ani de la introducerea acestei directive speciale, sper – şi aştept ca dl comisar să-mi spună că şi dânsul anticipează o astfel de acţiune – să putem readuce într-un fel sau altul sprijinirea grupului, în special pentru a răspunde aspectului economic al acestei abordări speciale.

Dorim o reglementare bazată pe gradul de risc şi pe principii, dar şi una care să susţină capacitatea sectorului şi care să promoveze cele mai bune instincte ale autorităţilor de reglementare pe teritoriul Uniunii Europene şi în afara acesteia. Voi încheia cu această observaţie. Trebuie, de asemenea, să testăm autorităţi de reglementare din alte părţi ale lumii şi să recunoaştem numai sisteme de la ţară la ţară. Sper că dl comisar va fi de acord cu mine în această privinţă.

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei. − Dnă preşedintă, dezbaterea de astăzi are loc într-un moment în care ne confruntăm cu cea mai mare provocare la adresa economiei europene din epoca modernă. Este nevoie de o acţiune urgentă: o acţiune fermă, precisă şi cuprinzătoare pentru a restabili încrederea, creşterea şi locurile de muncă şi pentru a repara sistemul financiar, pentru a reconstrui stabilitatea pe viitor, pentru a promova comerţul şi investiţiile şi pentru a ne proteja mai bine cetăţenii – pe scurt, pentru a construi un sistem financiar eficient şi stabil.

Pe baza comunicării Comisiei de la începutul lunii martie, Consiliul European de primăvară a stabilit un plan puternic al UE de acţiune pentru viitor – o strategie care să vizeze lacunele de reglementare din sectorul financiar, să restabilească stimulentele şi să reformeze sistemul de supraveghere pentru a-l adapta pieţei financiare unice a UE. În câteva săptămâni, Comisia va prezenta opiniile sale cu privire la construirea unui cadru de supraveghere ultramodern în Europa. Acestea vor fi discutate de şefii de stat sau de guvern în iunie. Comisia este gata să propună măsuri concrete în toamnă.

În mod clar, pentru problemele globale sunt necesare soluţii globale. Iniţiativa UE de a se pune de acord asupra unui răspuns global coordonat la criza financiară a fost foarte reuşită. La reuniunea de la Londra, liderii G20 şi-au asumat angajamente importante de a se ocupa de punctele slabe ale sistemului financiar într-o manieră coordonată, pentru a construi împreună un nou sistem financiar, apărând în acelaşi timp o economie deschisă, globală.

Situaţia din sectorul financiar al UE este gravă. Dar s-au făcut deja multe, şi îmi face plăcere să observ că Parlamentul European, Comisia şi Consiliul au reacţionat rapid şi au colaborat îndeaproape pentru a face faţă crizei. Suntem pe cale să încheiem cu succes adoptarea a trei măsuri cheie: în primul rând, regulamentul privind agenţiile de rating al creditelor; în al doilea rând, reformarea directivei Solvabilitate II, precum şi, în al treilea rând, revizuirea directivelor a treia şi a şasea în materie de drept al societăţilor comerciale în privinţa fuziunilor şi divizărilor.

În primul rând, acordul obţinut asupra regulamentului privind agenţiile de rating al creditelor va ajuta la rezolvarea uneia dintre problemele care au contribuit la această criză şi va crea astfel perspective de restabilire a încrederii în piaţă. Propunerea adoptată de Comisie în luna noiembrie a anului trecut stabileşte câteva obiective clare de îmbunătăţire a integrităţii, a transparenţei, a responsabilităţii şi a bunei administrări a agenţiilor de rating al creditelor. Esenţa propunerii iniţiale se regăseşte în acest regulament, care va asigura în special independenţa analitică a agenţiilor de rating al creditelor, integritatea procesului de rating şi o gestionare corespunzătoare a conflictelor de interese preexistente în procesul de rating. În plus, va fi implementat un regim cuprinzător de supraveghere. Autorităţile de reglementare europene vor supraveghea comportamentul agenţiilor de rating al creditelor şi vor adopta măsuri de implementare acolo unde va fi necesar.

Cu privire la supraveghere, eu am susţinut întotdeauna cu tărie necesitatea de a consolida cooperarea în acest sens. Aşadar, sunt în totalitate de acord că este nevoie de progres în acest domeniu esenţial. Prin urmare, pentru a asigura consistenţa şi coerenţa tuturor reglementărilor din sectorul financiar, Comisia, pe baza recomandărilor raportului de Larosière, este de acord să analizeze necesitatea consolidării dispoziţiilor acestui regulament cu privire la sistemul de supraveghere.

În privinţa tratamentului ratingurilor creditelor emise în ţări terţe, rezultatul summit-ului G20 a schimbat situaţia globală. Toţi membrii G20 au fost de acord cu reglementarea agenţiilor de rating al creditelor prin introducerea unei înregistrări obligatorii şi a unui sistem de supraveghere. De aceea sunt de acord cu soluţia adoptată în urma negocierilor dintre Consiliu şi Parlament cu privire la tratamentul ratingurilor emise în ţări terţe.

Îmi face plăcere să observ că obiectivele ambiţioase stabilite în propunerea Comisiei au fost păstrate. Comisia este foarte mulţumită de rezultatul procesului de codecizie.

Îmi voi îndrepta acum atenţia spre directiva Solvabilitate II. Doresc să mulţumesc raportorului, dl Skinner, şi Parlamentului pentru munca depusă şi pentru disponibilitatea lor de a face concesii, astfel încât să se ajungă la un acord în lectură unică cu privire la acest subiect important. Un astfel de rezultat va fi foarte bine primit de sectorul asigurărilor din UE, de supraveghetori şi acţionari în general.

Totuşi, trebuie să recunosc că sunt dezamăgit de anumite aspecte ale compromisului. Renunţarea la sistemul de sprijinire a grupului, pe care îl consider unul dintre cele mai inovative aspecte ale propunerii Comisiei, înseamnă că nu vom putea moderniza – atât cât am fi vrut – măsurile de supraveghere pentru asiguratorii şi reasiguratorii care operează pe o bază transfrontalieră.

De asemenea, sunt în continuare îngrijorat de faptul că unele dintre amendamentele privind tratamentul riscului acţiunilor ar putea duce la introducerea unui regim imprudent pentru investiţii în capitaluri pe baza gradului de risc. Acesta este mai ales cazul amendamentelor care introduc aşa-numita abordare bazată pe durată ca opţiune posibilă pentru un stat membru. Comisia va fi deosebit de atentă pentru a se asigura că măsurile în curs de implementare propuse în acest sens sunt în mod prudent sănătoase.

Totuşi, Comisia va susţine acordul dintre Parlament şi Consiliu, dacă acesta este aprobat prin votul dumneavoastră. Actualul regim de solvabilitate are o vechime de peste 30 de ani. Directiva Solvabilitate II va introduce un regim bazat pe riscul economic, care va aprofunda integrarea pieţei de asigurări a UE, va îmbunătăţi protecţia titularilor de poliţe de asigurare şi va creşte competitivitatea asigurătorilor din UE.

Aşa cum a fost recent confirmat de CEIOPS în raportul privind lecţiile învăţate ca urmare a crizei financiare, avem nevoie de directiva Solvabilitate II mai mult decât oricând, ca un prim răspuns la actuala criză financiară. Avem nevoie de reglementări care să ceară societăţilor comerciale să-şi gestioneze corect riscurile, care să sporească gradul de transparenţă şi să garanteze faptul că autorităţile de supraveghere colaborează şi îşi coordonează mai eficient activităţile. Directiva Solvabilitate II va pune bazele unui regim în domeniul asigurărilor care poate servi drept model pentru reforme similare la nivel internaţional.

Introducerea unei clauze de revizuire care menţionează în mod explicit regimul de sprijinire a grupului va permite Comisiei să revină asupra acestei teme. Mă aştept ca progresele înregistrate în diferite domenii, legate de recomandările raportului de Larosière, să fi creat un mediu mai favorabil pentru reformele legate de cooperarea transfrontalieră dintre supraveghetorii din ţara de origine şi cei din ţara gazdă.

Îmi voi îndrepta acum atenţia asupra raportului elaborat de doamna Weber. Datorită muncii eficiente a raportorului, dna Weber, s-a putut ajunge la un compromis privind obligaţiile de raportare simplificată şi întocmire a documentaţiei necesare în cazul fuziunilor şi divizărilor societăţilor comerciale pe acţiuni, care va menţine o parte foarte importantă din potenţialul de economisire al propunerii iniţiale a Comisiei, care se ridică la 172 milioane EUR pe an.

Evaluările şi studiile desfăşurate în contextul reducerii obligaţiilor administrative arată că legislaţia în materie de societăţi comerciale este unul dintre cele mai încărcate domenii ale legislaţiei UE. Din diverse motive, obligaţiile administrative lovesc întreprinderile mici şi mijlocii mai puternic decât pe cele mai mari. Un raport al experţilor din 2007 estimează că întreprinderile mici cheltuiesc de 10 ori mai mult decât cele mari pentru a-şi îndeplini obligaţiile impuse prin lege. De zece ori, repet. În acelaşi timp, micile afaceri sunt coloana vertebrală a economiei noastre europene, şi ele se confruntă în prezent cu o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic.

În actuala situaţie economică dificilă şi solicitantă nu ne putem permite astfel de impedimente. Trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a reduce povara ce apasă asupra societăţilor noastre comerciale. În rezoluţia sa din 12 decembrie 2007, Parlamentul European a salutat hotărârea Comisiei de a atinge obiectivul reducerii cu 25% a obligaţiilor administrative ale întreprinderilor la nivelul UE şi la nivel naţional până în 2012 şi a subliniat că va analiza propunerile legislative din această perspectivă. Astăzi, la numai şapte luni de la prezentarea propunerii de către Comisie, sunt foarte mulţumit de acest compromis, chiar dacă în propunerea sa iniţială Comisia mergea şi mai departe. Aştept ca Parlamentul să aprobe acest compromis, care va aduce rapid beneficii importante pentru societăţile comerciale, în special pentru IMM-uri. Şi nu ar trebui să ne oprim aici. Simplificarea şi reducerea birocraţiei inutile va rămâne în centrul preocupărilor Comisiei.

  Gay Mitchell, raportor pentru Comisia pentru afaceri economice şi monetare. − Dnă preşedintă, nu vreau să mă adresez cuiva în mod special. Cred că directiva Solvabilitate II, reglementarea şi agenţiile de rating al creditului (CRAs) sunt toate foarte relevante şi foarte importante, dar noi trebuie să construim o remiză de pompieri şi să stingem flăcările. Cred că am intrat prea mult în detalii spunând: oh, vom construi această remiză de pompieri cândva, în viitor.

Nu pot să cred că, dacă Preşedintele Sarkozy ar fi încă Preşedintele Consiliului European, am continua să avansăm cu paşi de melc. Preşedinţia cehă este o mare dezamăgire, iar Preşedintele Republicii Cehe în mod special este o mare dezamăgire.

V-aş spune că, dacă Preşedinţia cehă, sau succesorii săi, nu sunt în măsură să-şi îndeplinească atribuţiile, acest lucru demonstrează că avem într-adevăr nevoie de Lisabona: avem într-adevăr nevoie de o conducere permanentă a Uniunii Europene.

Oamenii caută speranţă; caută informaţii despre redresare. Există cineva în această Cameră care chiar crede că, dacă Jacques Delors era Preşedintele Comisiei, am avansa cu aceşti paşi de melc? Este vremea acţiunii şi a guvernării, şi nu avem parte de acţiune sau de guvernare, iar aceasta este o problemă care trebuie pusă aici, în această dimineaţă.

Banca Europeană de Investiţii ar putea face mult mai mult. Uniunea Europeană şi instituţiile sale, împreună cu ţări precum China, ar putea face mult mai mult. Nu suntem în anul 1937. Atunci nu aveam instituţiile sau capacitatea de rezolvare a problemelor pe care le avem astăzi. Acum avem astfel de instituţii, în cadrul şi în afara Uniunii Europene – un număr mic de instituţii care pot colabora. Ceea ce ne lipseşte este conducerea. Să-l aducem înapoi pe Preşedintele Sarkozy, sau pe cineva ca dânsul, şi să asigurăm astfel Comisiei o conducere adecvată, să dăm oamenilor speranţă şi să începem să vorbim despre acea redresare. Nu văd aceste lucruri venind dinspre Consiliul European şi ar fi momentul ca ele să vină.

  Sharon Bowles, raportor pentru avizul Comisiei pentru afaceri juridice. − Dnă preşedintă, salut acordul pentru directiva Solvabilitate II şi, la fel ca alţii, regret amânarea sprijinirii grupului pentru o revizuire ulterioară şi incapacitatea finală a Consiliului de a analiza împreună cu noi modalităţi de a o face să funcţioneze, ţinând cont de unele îngrijorări bine justificate. Atât în Comisia pentru afaceri juridice, cât şi în Comisia pentru afaceri economice şi monetare, am urmărit ce se întâmplă cu mişcarea capitalului în perioade dificile pentru grup, cum ar fi ameninţarea insolvabilităţii, şi cu siguranţă nu este atât de simplă cum susţine Comisia sau cum au prezentat-o reprezentanţii sectorului de asigurări.

Totuşi, există instrumente care ar putea duce la atingerea obiectivului şi am recomandat măsuri de nivel 2, dar acum trebuie să căutăm pentru viitor modalităţi de maximizare a utilizării sigure şi economice a capitalului în cadrul unui grup. Sper că statele membre se vor ridica la înălţimea provocării în ceea ce priveşte căutarea unor soluţii mai bune de lichidare.

Îndreptându-mi acum atenţia spre unele lucruri din pachet, modificările aduse articolului 27 specificau că autorităţile de supraveghere trebuie să aibă o expertiză şi o capacitate relevante. Am elaborat amendamentul iniţial în parte gândindu-mă la raportul privind viaţa echitabilă, dar în contextul crizei financiare acesta are o rezonanţă mai mare şi am obţinut introducerea unor prevederi similare în cerinţele de capital şi în propunerile de rating al creditelor.

Trebuie să fie foarte clar că o abordare bazată pe gradul de risc nu este o opţiune simplă. Înţelegerea corectă a modelelor şi a principalelor supoziţii ar trebui să fie o modalitate mai riguroasă de supraveghere decât bifarea de căsuţe. Testele de stres trebuie să treacă dincolo de zona confortabilă a supoziţiilor, iar factorii de corelare ar trebui să fie revizuiţi în mod constant şi activ.

Supravegherea grupului a devenit acum un proces incluziv, nu de tipul ,,câştigătorul ia totul” pentru supraveghetorul grupului, deşi în cele din urmă trebuie să existe responsabilitate într-un singur punct final. Rolul CEIOPS a crescut şi merită subliniat faptul că discuţia din jurul directivei Solvabilitate II a fost cea care a condus la planificarea iniţială a creşterii rolurilor comisiilor de nivel 3. Important este că s-a clarificat şi faptul că nu trebuie să existe conflicte între mandatul unui supraveghetor naţional şi rolul acestuia în cadrul CEIOPS.

Aceste modificări au fost oarecum anticipative la momentul adoptării lor, cu ceva timp în urmă, dar şi-au demonstrat valoarea pe măsură ce criza financiară s-a adâncit. Aşa cum a spus raportorul, echipa Parlamentului s-a descurcat bine şi în contextul directivei Solvabilitate II; Preşedinţia cehă de asemenea.

  Karsten Friedrich Hoppenstedt, în numele Grupului PPE-DE. – (DE) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, raportorul a prezentat deja ambele aspecte criticabile şi aspectele pozitive ale rezultatului obţinut cu privire la directiva Solvabilitate II. Putem spune, cred, că acesta reprezintă un progres semnificativ în direcţia transformării sectorului european de asigurări într-unul funcţional pe viitor, chiar şi în perioade de criză. De asemenea, cred că, aşa cum s-a spus deja, este clar care sunt aspectele criticabile, respectiv cele legate de supravegherea grupului. Mai sunt, desigur, multe de făcut în sfera combinată a supravegherii grupului şi a sprijinirii acestuia. Totuşi, în timpul unei crize, când fluxurile de capital nu sunt aşa cum ar fi de aşteptat, este normal să existe o nevoie de a recupera în acest domeniu şi, de asemenea, de a manifesta înţelegere pentru ţările care se confruntă cu dificultăţi.

Am discutat şi o altă problemă esenţială, dat fiind faptul că în Uniunea Europeană există 500 de milioane de consumatori, care sunt toate şi persoane asigurate, cu „risc al acţiunilor”. Industria, economia şi statele membre au şi ele opinii clare despre subiect. Am fost nevoiţi să acceptăm un compromis cu privire la acest aspect, lucru care poate fi reflectat şi în analiza la un moment dat conform unui sistem de revizuire a clauzelor. Important este că putem spune că Uniunea Europeană a transmis un semnal în sensul că Europa se mişcă, că este capabilă să acţioneze. Cred că Statele Unite, China şi celelalte ţări care lucrează la aceste aspecte prudenţiale şi pregătesc sisteme mai bune pentru viitor în aceste circumstanţe speciale au recunoscut şi ele acest semnal. Acesta este unul dintre aspectele importante.

De asemenea, aş dori să reiterez foarte clar următoarele lucruri cu privire la trecut. Patru preşedinţii au fost implicate, inclusiv cea actuală. Negocierile au variat foarte mult, desigur şi sub influenţa presiunii din partea respectivelor state membre, dar am obţinut un rezultat. Acesta este un aspect.

Al doilea este că am colaborat cu sectorul european al asigurărilor şi că studiile de impact asupra domeniilor individuale au fost foarte importante în această privinţă. De ce? Din cauza necesităţii de a implica sectorul asigurărilor în găsirea unei căi spre această soluţie, dată fiind complexitatea sistemului şi a subiectului. Dacă ţinem cont de faptul că 1 400 de societăţi comerciale au participat la ultimul studiu de impact – atât mari, cât şi mici, întrucât scopul nu este degajarea pieţei, ci implicarea tuturor actorilor în interesul consumatorilor – atunci acesta a fost un mare succes. Împreună cu echipa de negociere pentru directiva Solvabilitate II, am refuzat să ne lăsăm intimidaţi de vreo sursă de presiune şi am stabilit în schimb un parcurs clar în interesul consumatorilor, al sectorului asigurărilor şi, mai presus de toate, al obligaţiilor noastre în calitate de parlamentari.

  Gianni Pittella, în numele Grupului PSE. – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, cred că este clar pentru toată lumea că ciclul de dezvoltare s-a încheiat, un ciclu care în ultimii ani a scos la lumină dezechilibrele şi contradicţiile unui anumit mod de a înţelege globalizarea: o globalizare ultraliberală, care a beneficiat în prea multe cazuri de slăbiciunea instituţiilor şi a considerat politica un impediment, o problemă de care trebuia să se elibereze.

Acum este tocmai sarcina politicii să restabilească încrederea cetăţenilor în contextul crizei economice profunde pe care o traversăm. Pentru a face acest lucru, politica trebuie să preia conducerea, indicând perspectivele şi obstacolele care trebuie depăşite. Trebuie să remediem contradicţia dintre creşterea rapidă a pieţei mondiale şi slăbiciunea instituţiilor capabile să contrabalanseze şi să controleze puterea excesivă a economiei financiare.

Reglementarea agenţiilor de rating reprezintă un important pas înainte în acest sens. Am lucrat la acest dosar în calitate de raportor alternativ pentru Grupul Socialist din Parlamentul European, în strânsă colaborare cu Jean­Paul Gauzès, autorul raportului, pe care îl felicit cu sinceritate.

Cele mai importante puncte ale regulamentului sunt rezultatul implicării Parlamentului pe parcursul negocierilor dificile cu Consiliul. Mă refer la realizări concrete, cum ar fi obligaţia agenţiilor de a se înregistra pe teritoriul european, previzionarea şi responsabilitatea civilă, dublul sistem de siguranţă pentru aprobarea notelor provenite din ţări terţe, şi mai ales la posibilitatea ca acest regulament să intre repede în vigoare şi nu peste doi ani, cum au solicitat iniţial guvernele naţionale.

Totuşi, regulamentul are şi o importantă valoare simbolică. De fapt, reglementăm un sector care, la fel ca alte sectoare – mă gândesc, de exemplu, la fondurile speculative – a beneficiat în ultimii ani de un vid legislativ total. Rezultatele acestui mod de auto-reglementare sunt vizibile pentru toată lumea şi sunt dramatice. Acum este momentul să construim cu curaj o nouă structură a pieţelor financiare. Trebuie să fim conştienţi de faptul că în acest sector, mai mult decât în altele, dle comisar, nu este suficientă acţiunea individuală a guvernelor naţionale!

Din acest motiv, am un sentiment de regret, în ciuda rezultatului excelent obţinut, pentru că s-a ratat o oportunitate; din cauza opoziţiei statelor membre – pentru care Consiliul are o responsabilitate importantă – nu a existat voinţa de a introduce în text o prevedere referitoare la un organism european de supraveghere unic pentru sectorul de rating. O solicitare oficială în acest sens a fost transmisă Parlamentului, dar absenţa voinţei politice şi a realismului au împiedicat până în prezent susţinerea acesteia. Cu privire la acest punct, Parlamentul continuă să-şi demonstreze capacitatea de a privi în viitor şi sper ca guvernele naţionale să facă acelaşi lucru.

  Wolf Klinz, în numele Grupului ALDE. – (DE) Dnă preşedintă, deficienţele agenţiilor de rating al creditelor care au precedat criza au făcut ca reglementarea acestor agenţii să fie inevitabilă. Obiectivele prezentului regulament privind înregistrarea agenţiilor de rating sunt, încă o dată, transparenţa, o bună calitate garantată, o concurenţă mai mare, depăşirea conflictelor de interese şi, în consecinţă, o mai bună protecţie a investitorilor. Obţinerea unui acord nu a fost o sarcină uşoară. Poziţiile iniţiale ale Comisiei, Parlamentului şi Consiliului au fost foarte diferite dar, în ansamblu, aceste obiective sunt acum în mare parte atinse. Un lucru pozitiv este faptul că va exista o singură categorie de rating. Categoriile 1 şi 2 în scopuri de reglementare şi în alte scopuri vor fi de domeniul trecutului. Conflictele de interese au fost depăşite: nu vor exista servicii de consultanţă complementare activităţilor de rating al creditului. Agenţiile de rating al creditului din ţările din afara Uniunii Europene vor avea posibilitatea să intre pe piaţa europeană şi să opereze aici prin intermediul unui sistem de echivalare care implică o certificare – lucru important pentru agenţiile mici – sau prin intermediul sistemului de aprobare – care poate fi folosit de agenţiile mari.

Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare (CESR) va avea un rol esenţial în înregistrarea şi supravegherea agenţiilor de rating al creditului. Cu toate acestea, remarc şi o serie de puncte slabe în acest dosar şi în Regulament. Mă tem că, în practică, oportunităţile de a intra pe piaţa europeană vor fi îngreunate de toate aceste reguli şi cerinţe. Aceste cerinţe sunt poate prea restrictive şi ele ar putea determina izolarea pieţei europene, ducând astfel la protecţionism pe uşa din spate – ceea ce ar fi un lucru negativ. Sper că temerile mele se vor dovedi neîntemeiate.

Normele noastre de guvernare internă merg până foarte departe – prea departe, de fapt. Ele sunt aproape distructive. Nu există reguli comparabile în nicio altă reglementare a UE. Ar fi fost mai bine dacă am fi definit principii clare şi am fi lăsat responsabilitatea pentru implementarea şi dezvoltarea acestor principii în grija societăţilor comerciale.

În sfârşit, în opinia mea, nu am avansat deloc în direcţia desfiinţării oligopolurilor. Va trebui să suportăm mulţi ani de concurenţă deficitară.

  Cristiana Muscardini, în numele Grupului UEN. – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, criza economică este departe de a se fi terminat, deşi participarea la zona euro a dat Europei o anumită stabilitate. Fondul Monetar Internaţional estimează costul crizei financiare la 4 000 de miliarde de USD, din care două treimi pot fi atribuite băncilor.

Sunt multe obiective de atins: restabilirea încrederii, susţinerea creşterii şi protejarea locurilor de muncă. Toate acestea pot fi realizate numai printr-o politică economică în măsură să vindece sistemul, dar Europa nu are încă o politică economică! În ciuda propunerilor G20 de la Londra de a da un nou impuls sistemului de creditare, există încă o serioasă lipsă de norme clare – lucru pe care îl spunem de ani de zile – pentru gestionarea pieţei financiare, pentru operatorii săi, pentru produsele oferite şi pentru derivate.

Pieţele ar trebui să fie supuse reglementării şi supravegherii, mai ales în sectorul financiar, care, necontrolat, a deschis calea spre o escaladare fără precedent a îndatorării. Ce este de făcut cu această datorie imensă construită pe acordarea de credite fără garanţii? Ar trebui ştearsă? Ar trebui inclusă într-un mecanism de curăţare implementat de bănci? Ar trebui să se interzică pe viitor tranzacţiile cu derivate OTC şi să se ceară băncilor să finalizeze contractele derivate pe care le au odată pentru totdeauna?

Avem nevoie de răspunsuri precise, de noi linii de credit destinate întreprinderilor mici şi mijlocii şi deponenţilor, pentru a preveni relocări necontrolate şi pentru a realinia normele OMC la situaţia reală. Dacă nu vorbim despre normele comerţului internaţional nu rezolvăm nimic: aceasta înseamnă că, în faţa acestei crize sistemice trebuie să reformăm sistemul, redând politicii acel rol de lider care a lipsit de prea multe ori, reîndreptându-ne atenţia spre economia reală şi abandonând narcoticele uşoare ale finanţelor virtuale!

  Alain Lipietz, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, mai întâi aş dori să spun că sunt în totalitate de acord cu ceea ce a spus dl Mitchell în discursul său. Nu suntem punctuali; nu suntem rapizi. Totuşi, aş vrea să-i spun că este important să nu facă aceeaşi greşeală în privinţa preşedintelui francez pe care francezii o fac uneori în privinţa dlui Brown. Discursurile despre acţiune nu garantează eficienţa acţiunii.

În privinţa crizei însăşi, este clar că, pentru noi, criza nu a debutat cu aspectul financiar. Ea îşi are rădăcinile în domeniile social şi ecologic. Acestea fiind spuse, ea se combină cu ciclul financiar, adică atunci când acest ciclu evoluează bine, ne asumăm riscuri, iar când nu mai evoluează bine, ne spunem că ar putea fi înţelept să reglementăm puţin lucrurile.

Acum suntem în etapa în care trebuie să reglementăm – şi trebuie să reglementăm foarte serios. Este necesară reglementarea la nivelul pieţei unice, ceea ce înseamnă că avem nevoie de o reglementare mult mai centralizată la nivel european. Aceasta ne ghidează în alegerea voturilor noastre. Suntem pe deplin de acord cu raportul Gauzès şi cu progresul pe care îl aduce. Sunt ani de când solicităm o reglementare şi o supraveghere mai centralizată la nivel european şi considerăm prima etapă care s-a realizat cu CESR pe deplin adecvată.

Totuşi, în ciuda eforturilor dlui Skinner – şi cu privire la acest aspect criticile noastre coincid cu cele ale dlui Mitchell – regretăm că guvernele nu au înţeles. Nu suntem de acord cu compromisul propus şi care respinge sistemul de sprijinire a grupului. Cred că o astfel de metodă va duce la alte dezastre.

Prin urmare vom vota împotriva raportului Skinner – nu împotriva muncii dlui Skinner însuşi, ci împotriva compromisului impus de guverne.

  Sahra Wagenknecht, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, la fel ca siguranţa publică, justiţia sau protecţia mediului, stabilitatea pieţelor financiare este un bun public şi, prin urmare, ar trebui să se afle sub supraveghere publică. În definitiv, am văzut deja ce s-a întâmplat: oricine lasă reglementarea pieţelor financiare la latitudinea marilor bănci, a societăţilor de asigurări, a fondurilor speculative şi a agenţiilor de rating al creditelor din sectorul privat se expune riscului de a vedea sume gigantice speculate prin alte părţi în căutarea profitului maxim şi, în cele din urmă, populaţia obligată să achite nota de plată pentru pierderi.

Criza a demonstrat foarte clar că auto-reglementarea voluntară a eşuat, şi totuşi Comisia nu a abandonat încrederea în aceasta. În loc să interzicem produsele financiare riscante şi să impunem sectorului financiar reguli clare, actorilor privaţi le va fi în continuare permis să decidă ei înşişi ce riscuri să îşi asume şi cum vor fi acestea evaluate. Credem că acest lucru este iresponsabil.

Acum a devenit clar că, fiind interesate de profit, agenţiile de rating al creditelor au subestimat sistematic riscurile produselor financiare structurate, punând astfel în mişcare comerţul cu împrumuturi nerecuperabile. Prin urmare, acţiunea potrivită ar fi oprirea completă a încredinţării gestionării riscului unor actori privaţi, orientaţi spre profit, şi de a înfiinţa o agenţie europeană de rating al creditelor care să ofere o opinie independentă cu privire la calitatea diverselor valori mobiliare. Comisia trebuie măcar să ia in considerare această soluţie.

Raportul Gauzès solicită în mod justificat ca ratingul datoriei publice să fie considerat bun public şi prin urmare să fie efectuat de actori publici. Totuşi, de ce ar trebui restricţionat acest principiu la datoria publică?

De asemenea, în cazul planificatei directive Solvabilitate II, Comisia şi raportorul apără conceptul eşuat de auto-reglementare. De exemplu, grupurilor de asigurări li se va permite să recurgă la modele interne de evaluare a riscului pentru calcularea cerinţelor de capital şi de solvabilitate. Timpul va arăta dacă autorităţile de supraveghere ale statelor membre au o capacitate suficientă de înţelegere a acestor modele. În ceea ce mă priveşte, mă îndoiesc.

Mai mult, atât cerinţa privind capitalul minim, cât şi cerinţa privind solvabilitatea capitalului sunt mult prea scăzute şi trebuie majorate substanţial. Întrucât acest lucru ar putea pune probleme unor bănci sau societăţi de asigurări, sugerăm ca această majorare de capital să îmbrace forma unor participaţii guvernamentale, care să permită exercitarea unei influenţe corespunzătoare asupra politicii respectivei societăţi. O astfel de naţionalizare parţială ar fi un prim pas curajos spre reorientarea sectorului financiar către binele comun.

Pe termen mai lung, întregul sector financiar ar trebui mutat oricum în domeniul public, întrucât numai naţionalizarea poate garanta că acest sector îşi îndeplineşte obligaţiile publice în loc să se autodistrugă în căutarea unor profituri din ce în ce mai mari pe pieţele financiare de nivel mondial. Era şi timpul să fie trase nişte concluzii din dezastrul provocat.

  Godfrey Bloom, în numele Grupului IND/DEM. – Dnă preşedintă, am lucrat 40 de ani în domeniul serviciilor financiare, astfel încât cred că ştiu unele lucruri despre ceea ce vreau să spun aici.

Daţi-mi voie să spun câte ceva despre UK Financial Services Authority (FSA), pentru a ne lămuri cu privire la modul în care se comit greşelile. FSA din Marea Britanie are un regulament de o jumătate de milion de cuvinte. Nimeni nu îl înţelege – FSA cel mai puţin dintre toţi. FSA îşi interpretează propriul regulament în secret; păstrează amenzile pe care le aplică pentru a-şi umfla propriile salarii şi pensii; nu există nicio instanţă de recurs. I-am scris comisarului McCreevy cu privire la acest subiect şi la faptul că face inutile articolele 6 şi 7 din propriul său Act privind drepturile omului. Nu există nicio instanţă de recurs. Nu există nicio cale legală de atac în cazul în care se comite o eroare. Populaţiei i s-a creat impresia că, dacă o reglementare are o ştampilă FSA pe ea, aceasta nu poate fi greşită. Nu există conceptul de caveat emptor.

Acum aceasta va fi, se pare, subordonată unui fel de supraveghetor european, format, fără îndoială, din birocraţi ignoranţi, gospodine scandinave, mafioţi bulgari şi cioplitori români. Sincer, cred că vă veţi înţelege foarte bine unii cu alţii.

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Dnă preşedintă, rapoartele dlui Gauzès privind agenţiile de rating, cel al dnei Weber privind obligaţiile de raportare şi întocmire a documentaţiei necesare în cazul fuziunilor şi divizărilor şi cel al dlui Skinner privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare şi reasigurare conţin prevederi care sunt fără îndoială utile, dar care nu pot fi descrise ca fiind măsuri de combatere a crizei financiare. Criza cu care ne confruntăm este în mod clar la o scară complet diferită şi nu poate fi soluţionată doar prin intermediul acestor măsuri tehnice şi excepţionale.

Ce ar trebui să facem pentru a soluţiona această criză foarte gravă? În primul rând, trebuie rupte legăturile cu dogmele pe baza cărora aţi funcţionat până în prezent, respectiv acele dogme care cred în generozitatea diviziunii internaţionale a muncii, a liberei circulaţii a persoanelor, a bunurilor şi a capitalului.

Trebuie să renunţăm la libera circulaţie a bunurilor, care i-a adus pe lucrătorii europeni în situaţia de a concura împotriva unor lucrători din ţări care, precum China comunistă, sunt un paradis pentru cea mai cinică formă de capitalism, în care lucrătorii nu au dreptul la grevă, la libertatea de asociere, nici pensii adecvate sau protecţie socială, şi unde aceştia câştigă salarii ridicol de mici. Oricum, China nu este singurul stat în această situaţie.

Trebuie să renunţăm la libera circulaţie a persoanelor, care ne-a determinat, care v-a determinat, să acceptaţi şi chiar să recomandaţi, ca unică modalitate de înlocuire a generaţiilor viitoare, o politică de imigrare în masă, ale cărei consecinţe dezastruoase le putem observa foarte bine astăzi.

În sfârşit, trebuie să renunţăm la libera circulaţie a capitalului, care a fost factorul declanşator al crizei, întrucât a permis crizei de pe piaţa ipotecilor pe locuinţe din SUA – o criză în totalitate conjuncturală, care ar fi trebuit să se limiteze la piaţa SUA – să contamineze treptat toate economiile noastre şi să ne ruineze deponenţii, lucrătorii şi angajatorii.

Apoi, trebuie să eliberăm întreprinderile mici şi mijlocii de constrângerile fiscalităţii şi ale birocraţiei excesive; este nevoie de reguli simple pentru ca valorile monetare să corespundă efectiv cu ceea ce există în materie de bunuri industriale sau servicii; şi trebuie lansată o politică de investiţii, dar trebuie să fie una viabilă. Acestea sunt doar câteva măsuri esenţiale, pe care ne-ar plăcea să le vedem adoptate în cele din urmă de guvernele statelor membre în contextul acelor politici naţionale care şi-au demonstrat capacitatea superioară de reacţie.

  John Purvis (PPE-DE). - Dnă preşedintă, sunt încântat că directiva Solvabilitate II a ajuns în cele din urmă la momentul adoptării deciziei. Dl Skinner şi raportorii săi alternativi au dat dovadă de o răbdare şi o rezistenţă exemplare în procesul de obţinere a acesteia. Regret, la fel ca ceilalţi, că sprijinirea grupului este exclusă, dar, sincer, nu sunt surprins, date fiind circumstanţele actuale febrile. Trebuie să muncim intens pentru a realiza un sistem de grup care să funcţioneze pentru şi într-o piaţă europeană cu adevărat unică a asigurărilor, care să fie valabil şi pentru statele terţe – nu ne mai putem permite alte eşecuri de tip AIG.

De asemenea, aş dori să îi felicit pe raportorul Gauzès şi Consiliul pentru că au ajuns la o concluzie rezonabilă asupra regulamentului privind agenţiile de rating al creditelor. Evident, aceste agenţii au comis greşeli serioase şi o anumită formă de reglementare suplimentară era inevitabilă. Dar cine nu a făcut greşeli, până şi autorităţile de reglementare au greşit, şi putem fi siguri că în viitor acestea nu vor comite alte greşeli?

Am fost îngrijorat că găsirea rapidă şi ostilă a unui ţap ispăşitor în agenţiile de rating al creditelor va avea ca efect o reglementare excesiv de invazivă şi contraproductivă, cu o copleşitoare dimensiune eurocentrică, protecţionistă şi extrateritorială. Compromisul, şi mă bucur să văd acest lucru, a temperat într-o oarecare măsură aceste tendinţe, dar nu în măsura în care mi-aş fi dorit.

Ratingurile creditelor sunt o opinie – sunt opinii utile, ale experţilor, dar ele sunt doar opinii, astfel încât rămâne la latitudinea investitorilor asumarea întregii responsabilităţi pentru deciziile lor în materie de investiţii. Fără îndoială că toate aceste lecţii au fost acum învăţate într-un mod direct şi costisitor.

Mă bucur că scopul este limitat la ratingurile folosite pentru reglementare. Mă bucur să văd că am trecut de la echivalare şi aprobare, atunci când este vorba despre ratingurile unor state terţe, la echivalare sau aprobare. Ar putea însă dl comisar să confirme că aceasta înseamnă că investitorii pot încă să investească liber în acţiuni şi obligaţiuni în state terţe care nu sunt clasificate în Europa sau care nu au un statut echivalent?-

Trebuie să fim atenţi la consecinţele neintenţionate. Fără o evaluare prealabilă a impactului este aproape sigur că acestea vor apărea şi, de aceea, obligaţia de revizuire prevăzută la articolul 34 este de o importanţă vitală.

  Pervenche Berès (PSE). – (FR) Dnă  preşedintă, în ceea ce priveşte directiva Solvabilitate II, este vorba despre o reformă lansată cu mult timp înainte de criză, iar aceasta din urmă a aruncat o nouă lumină asupra ei. În calitate de legiuitori, am ezitat: era nevoie să se ajungă la acest acord în primă lectură?

În cele din urmă, hotărârea negociatorilor ne-a ajutat să ajungem la un compromis care, în opinia mea, are cel puţin două calităţi: în primul rând, obligă sectorul asigurărilor să-şi evalueze mai bine riscurile, un proces care până acum a implicat proceduri relativ învechite, fără îndoială nepotrivite pentru ceea ce a devenit sectorul asigurărilor; şi, în al doilea rând, evidenţiază nevoia unor proceduri de supraveghere adaptate la ceea ce au devenit societăţile de asigurări, atât din perspectiva multitudinii produselor şi ofertelor centrate pe consumator, cât şi din cea a organizării lor transnaţionale.

În calitate de legiuitori, am fost foarte atenţi să ţinem cont de realităţile acestei pieţe, adică de o piaţă în care, de exemplu, în anumite state există instrumente de asigurări de viaţă care reprezintă un segment important al acestui sector şi în care, în condiţiile crizei, a trebuit să ţinem cont de efectul pro-ciclic aplicat sectorului asigurărilor.

A trebuit să ne asigurăm şi că adoptarea acestei legislaţii nu va afecta structura pieţei asigurărilor şi, mai ales, că va permite asociaţiilor mutuale să ocupe un loc în cadrul acestei legislaţii. Totuşi, este destul de clar că aceasta este doar o etapă şi aş dori să menţionez şase puncte legate de acest sector şi la care va trebui să revenim şi să ne continuăm munca foarte curând.

Primul este, evident, adoptarea concluziilor raportului de Larosière şi nevoia de a ne asigura că există condiţii armonioase şi de egalitate între diferitele colegii ale autorităţilor de supraveghere şi, în acest scop, nevoia de a întări autoritatea europeană responsabilă cu monitorizarea societăţilor de asigurări.

Cel de-al doilea punct – menţionat de mulţi dintre colegii mei parlamentari – este implementarea acestui faimos instrument de sprijinire a grupului şi, cu privire la acest aspect, nu împărtăşesc opiniile dlui Lipietz. Desigur, am fi preferat să avem sprijinul pentru grup, dar ce este neclar în faptul că în prezent este dificil pentru ţări în care 80% sau 100% din sectorul asigurărilor se află în mâinile unor societăţi străine, fără nicio bază legală solidă, să accepte acest mecanism? Trebuie să progresăm în acest domeniu.

Cea de-a treia etapă, care urmează, este armonizarea între ceea ce facem noi aici şi ceea ce se întâmplă cu fondurile de pensii. Cum se poate să fim de acord că trebuie să îmbunătăţim solvabilitatea în domeniul asigurărilor, dar să nu ne adresăm aceeaşi întrebare în privinţa fondurilor de pensii? Aceasta este o provocare cu adevărat uriaşă.

Cea de-a patra sarcină viitoare vizează instituirea, crearea, stabilirea unui instrument de garantare a depozitelor, aşa cum avem astăzi în sectorul bancar, şi care încă lipseşte în cel al asigurărilor.

Cel de-al cincilea punct priveşte comercializarea produselor de asigurări şi garanţia că modalitatea în care intermediarii în asigurări oferă produse celor asiguraţi face posibilă satisfacerea intereselor acestora şi a obligaţiilor de protecţie.

În sfârşit, ultimul punct priveşte transpunerea, în acest sector, a ceea ce vom implementa pentru sectorul bancar, şi anume instrumente de reţinere în legătură cu securitizarea.

Pe această bază, sper că pe viitor vom fi capabili să învăţăm din lecţiile acestei crize, pentru a le garanta cetăţenilor europeni un sector al asigurărilor care să reprezinte pentru ei o garanţie reală a…

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Marielle De Sarnez (ALDE). – (FR) Dnă preşedintă, raportorii noştri nu sunt vinovaţi, dar cred că propunerile Comisiei au venit destul de târziu şi nu sunt potrivite pentru ceea ce s-a întâmplat. Pentru a evita o viitoare criză, trebuie în mod evident să fim mult mai ambiţioşi şi mai pro-activi.

În primul rând trebuie să fim mai ambiţioşi şi mai pro-activi în domeniul reglementării. Trebuie să ne armonizăm legislaţia şi cel mai puternic semnal ar fi, fără îndoială, acela de a ne dota cu o autoritate europeană de reglementare. Acesta este în cele din urmă modul de a face o declaraţie.

În privinţa agenţiilor de rating, trebuie să înfiinţăm agenţii europene a căror independenţă să fie garantată şi să punem capăt acestei afaceri scandaloase a agenţiilor care acordă ratinguri societăţilor care le plătesc.

În privinţa fondurilor speculative, trebuie să le reglementăm şi să instituim o formă de impozitare care să penalizeze toate tranzacţiile financiare pe termen scurt.

În sfârşit, referitor la paradisurile fiscale, trebuie adoptate câteva măsuri foarte simple. Trebuie să punem interdicţie de operare în Europa oricărei bănci care efectuează tranzacţii cu paradisurile fiscale şi care refuză să coopereze.

Aceasta este tot pentru moment. Totuşi, cred că trebuie să mergem mai departe, şi aş dori să sugerez aici două direcţii de acţiune. Prima este că trebuie, în opinia mea, să ne gândim la extinderea zonei euro şi la integrarea noilor membri. Acest gest politic ar fi probabil la fel de puternic ca reunificarea Germaniei la momentul respectiv, ar demonstra solidaritatea care există în Europa şi ar creşte influenţa Uniunii noastre.

În sfârşit, cea de-a doua este că trebuie să progresăm spre integrarea economică, bugetară şi monetară şi spre armonizarea impozitelor, aceasta fiind singura cale de a combate dumpingul fiscal în Europa.

Toate acestea sunt necesare, dar ceea ce aşteaptă cel mai mult cetăţenii noştri – şi sper să audă Comisia – este ca noi să reacţionăm la criză. Cetăţenii noştri încă aşteaptă un plan european real de redresare şi, de exemplu, un împrumut substanţial. Ei încă mai aşteaptă ca Europa să acorde un sprijin corespunzător IMM-urilor noastre, să planifice în mod real investiţii pentru viitor şi, mai presus de toate, să-i susţină pe toţi europenii afectaţi de criză. Mă gândesc la şomeri, la cei care lucrează cu normă parţială şi la familiile care se confruntă cu dificultăţi enorme în acest moment.

Acestea sunt, în opinia mea, urgenţele, şi în funcţie de aceste lucruri vor fi judecaţi în viitor liderii Europei.

  Ewa Tomaszewska (UEN). – (PL) Dnă preşedintă, introducerea directivei Solvabilitate II şi modificarea sistemului de desfăşurare şi supraveghere a activităţilor de asigurări care au fost pregătite în ultimii ani este o acţiune de mare importanţă, mai ales în vremuri de criză financiară. Eu am lucrat în domeniul sistemelor de pensii mai mulţi ani şi cunosc importanţa supravegherii financiare a fondurilor de pensii în legătură cu mobilitatea lucrătorilor şi necesitatea supravegherii transfrontaliere.

Atunci când încurajăm oamenii să fie mobili, trebuie să ne asigurăm că aceia care îşi schimbă ţara în care lucrează şi sistemul de pensii pot fi siguri că contribuţiile lor sociale sunt deduse în mod corespunzător şi depuse în conturile corecte, şi că siguranţa viitoarei lor pensii va creşte ca urmare a soluţiilor Comunităţii în domeniul principiilor aplicabile investiţiilor şi supravegherii fondurilor de pensii.

Felicit Comitetul European al inspectorilor pentru asigurări şi pensii ocupaţionale şi grupul său consultativ, la ale cărui lucrări am avut onoarea de a participa până în septembrie 2007, şi îl felicit pe raportor, dl Skinner.

  Mary Lou McDonald (GUE/NGL). - Dnă preşedintă, Raportul privind stabilitatea financiară globală al FMI estimează că această criză financiară va costa 4 miliarde de USD. Aceasta este o estimare care poate să crească. Această criză a fost provocată, aşa cum ştim cu toţii, de un fel de capitalism de tip cazino, un capitalism de cumetrie, şi un sector de servicii financiare care nu a făcut obiectul vreunei reglementări – sau a făcut obiectul unei reglementări blânde, cum se afirmă uneori în mod politicos.

Prăbuşirea acestora a avut efectul unei catastrofe pentru lucrătorii din Europa şi pentru familiile lor. Am fost uimită în timpul dezbaterii şi în privinţa rapoartelor care au fost întocmite, de modul foarte politicos în care tratăm acest scandal. Sunt uimită că grupul liberal şi cel creştin democrat sunt îngrijorate de supra-reglementare sau de faptul că protecţionismul ar putea fi introdus pe uşa din spate.

Adevărul este că răspunsul UE la criza financiară a fost lent şi minimalist. Adevărul este că avem nevoie de protecţionism, iar cei care trebuie protejaţi sunt lucrătorii şi economia reală. Mai trebuie să avem o dezbatere despre problema locurilor de muncă – deşi aceasta este ceea ce contează pentru cetăţeni – şi această instituţie rămâne legată de un sistem falimentar. Să recunoaştem acest lucru şi să fim radicali şi curajoşi.

PREZIDEAZĂ: DNA KRATSA-TSAGAROPOULOU
Vicepreşedintă

  Nils Lundgren (IND/DEM) . – (SV) Dnă preşedintă, o criză financiară globală zdruncină economia mondială, iar propunerile privind prevenirea repetării sale apar acum una după alta. Mai multă reglementare şi mai multă supraveghere sunt la modă. Desigur, punctul de pornire trebuie să fie totuşi întrebarea adresată nouă înşine cu privire la ce nu a funcţionat. Vă rog să îmi permiteţi să rezum cauzele în 50 de secunde.

Avem un capitalism fără proprietari. Societăţile financiare sunt conduse de funcţionari în măsură să conceapă sisteme care să le acorde prime şi pensii enorme atunci când profiturile cresc. Profiturile pot fi majorate pe termen scurt de către conducere, crescând nivelul de risc în cadrul societăţilor ca urmare a scăderii investiţiilor. Atunci când riscurile devin realitate, conducerea şi-a încasat banii, iar pierderile sunt suportate de ceilalţi.

Nu există niciun stimulent care să-i determine pe cei care ar putea schimba aceste politici să facă acest lucru. Oamenii care depun bani în bănci ştiu că există garanţii pentru depozite. Toată lumea ştie că cele mai multe bănci sunt prea mari pentru a li se permite să dea faliment. Ele vor fi salvate de contribuabili. Agenţiile de rating ştiu că nu vor primi de lucru dacă pun la îndoială solvabilitatea clienţilor lor. Politicile băncilor centrale şi ale ministerelor de finanţe se bazează pe ideea că baloanele nu trebuie sparte. Prin urmare ele vor deveni nerezonabil de mari.

Discutăm noi soluţii pentru aceste probleme? Nu, nu discutăm!

  Othmar Karas (PPE-DE). – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, criza economică şi financiară, cea mai gravă de la al doilea război mondial încoace, are un impact global. Nesiguranţa, nerăbdarea, neajutorarea şi neîncrederea sunt palpabile, după cum sunt şi lacunele din reglementările privind pieţele financiare. Suntem motivaţi de nevoia de a adopta răspunsuri comune la nivel european şi de a lua o iniţiativă globală. Realizarea nevoii de a crea „mai multă Europă" face posibile lucruri care au fost respinse şi împiedicate cu numai câteva luni în urmă de către membrii Comisiei şi ai Consiliului, atunci când ele au fost solicitate de Parlament.

Modelul nostru de economie socială de piaţă – cât mai multă piaţă posibil, reglementare cât este nevoie – oferă cadrul nu doar pentru reglementarea europeană, ci şi pentru cea globală. Acţiunile Uniunii Europene au fost încununate de succes, dar suntem încă departe de a le fi finalizat şi departe de a ne fi îndeplinit obiectivele. S-a încheiat încă o etapă şi următoarele capitole trebuie abordate sau finalizate fără întârziere. Numai determinarea şi curajul de a întreprinde acţiuni curajoase de reglementare la nivel european consolidează încrederea.

De asemenea, decidem astăzi – mult prea târziu – cu privire la acţiuni de reglementare pentru agenţiile de rating al creditului. Avem nevoie de înregistrare, avem nevoie de supraveghere, trebuie să ne ocupăm de incompatibilităţi. Adoptăm directiva Solvabilitate II – un lucru pe care ar fi trebui să-l facem chiar şi în absenţa unei crize a pieţei financiare. Directiva bancară este programată pentru adoptare în luna mai. Trebuie să eliminăm efectele pro-ciclice din sistemul actual de reglementare odată pentru totdeauna. Nu doar fondurile speculative, ci şi investiţiile de capital privat au nevoie de reglementare. Toate remuneraţiile cu o componentă de recompensă ar trebui să aibă şi o componentă de pierdere.

În Europa se discută mai puţin despre răspundere decât în Statele Unite, iar sistemul de supraveghere european încă nu este definitivat. Ar trebui să îl organizăm în conformitate cu Sistemul European al Băncilor Centrale şi să ne grăbim să adoptăm cât mai multe decizii cu putinţă până la vară. Vă invit să facem acest lucru.

  Robert Goebbels (PSE). – (FR) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, Parlamentul este pe cale să adopte norme de administrare a finanţelor internaţionale. Ele nu vor fi suficiente, deoarece este evident că nu există voinţă politică nici în Europa nici în Statele Unite pentru a elimina excesele speculaţiei pure, cum este, de exemplu, vânzarea în lipsă, vânzarea de bunuri pe care cineva nici măcar nu le deţine.

Criza financiară internaţională nu a început în insule. A început în Statele Unite şi s-a răspândit prin Londra în celelalte mari centre financiare. Toate aceste centre se presupunea că sunt reglementate corespunzător. Totuşi, G20 a găsit vinovaţii ideali: paradisurile fiscale, indiferent dacă sunt sau nu reale.

Încă din anul 2000 am recomandat, în raportul meu către Parlament privind reforma arhitecturii internaţionale, eliminarea tuturor găurilor negre din finanţele internaţionale, începând cu fondurile de acoperire şi cu celelalte fonduri pur speculative.

G20 intenţionează să reglementeze numai fondurile speculative care reprezintă un risc sistemic. Riscul sistemic devine evident după aceea, când criza a izbucnit. In realitate, principalele puteri G20 şi-au scutit propriile centre offshore, Insulele Channel, Insulele Virgine, Hong Kong şi Macao, fără a mai menţiona centrele onshore, cum este Delaware.

După cum spunea Jacques Attali, în viitor, Londra şi New York vor deţine monopolul speculaţiilor. Mesajul este clar: finanţele internaţionale vor fi reglementate numai în beneficiul ţărilor mari. Toţi sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii.

  Andrea Losco (ALDE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, este corect să criticăm şi să scoatem în evidenţă întârzierile, dar este de asemenea corect şi oportun să spunem că astăzi facem un pas înainte şi că în faţa acestei crize îngrozitoare, care a aruncat în aer economiile lumii, instituţiile europene introduc măsuri legislative specifice în sectoare cheie, cum sunt agenţiile de rating şi societăţile de asigurări.

Cred, cel puţin din ceea ce am urmărit îndeaproape, că directiva privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare şi reasigurare este foarte importantă. Acordul la care s-a ajuns in extremis cu Consiliul a dat în esenţă acestor sectoare reglementări noi, mai eficiente, care ţin cont de dinamica pieţei reale, dincolo de formulele standard.

Principiile evaluării economice şi cerinţele de capital, corespunzătoare riscurilor asumate efectiv de societăţile comerciale, precum şi stimulentele pentru gestionarea riscului, armonizarea, supravegherea raportării, informarea publică şi transparenţa, toate sunt aspecte esenţiale pentru a face sectorul asigurărilor mai competitiv şi pentru a întări protecţia asiguraţilor.

Compromisul final a permis identificarea unor soluţii rezonabile pentru problemele posibilelor efecte pro-ciclice ale noilor norme şi ale reglementărilor privind efectuarea investiţiilor. Am fi putut face mai mult, desigur, dar cred că am ajuns într-un punct din care putem continua să înaintăm.

  Adamos Adamou (GUE/NGL). - (EL) Dnă preşedintă, actuala criză economică a scos din nou în evidenţă poziţia noastă fermă cu privire la nevoia de reglementare, nu de dereglementare a înfiinţării companiilor multinaţionale, a altor companii şi a fuziunilor dintre acestea, nevoia de modificare a legislaţiei antitrust şi nevoia de intervenţie pentru evitarea constituirii monopolurilor şi a cartelurilor care, printre altele, manipulează piaţa, stabilesc preţurile şi îi trimit în şomaj pe lucrători şi care sunt motivate exclusiv de profit.

Cetăţenii pot vedea rezultatele dezvoltării fără nicio latură socială care, în loc să creeze locuri de muncă permanente, are ca obiectiv concentrarea ulterioară a bogăţiei şi a puterii în mâinile câtorva persoane. Liberalizarea pieţelor financiare, care este politica standard a dreptei şi a altora, a provocat o rană economică adâncă, care îi afectează pe oameni în mod direct.

Având în vedere că, până acum un an, avocaţii politici ai dereglementării şi adversarii reglementării guvernamentale glorificau starea economiei, permiteţi-mi să vă reamintesc că tocmai aceste politici au provocat valurile de sărăcie şi inechitate, creşterea negativă a economiei şi profiturile companiilor din industria alimentară, care au înregistrat în 2008 profituri de ordinul a 40 de miliarde fiecare.

Totuşi, cetăţenii vor transmite un mesaj celor care au creat criza şi, odată cu ea, inegalităţile.

  Johannes Blokland (IND/DEM). - (NL) Acum, dat fiind faptul că băncile centrale ale Europei şi ale Statelor Unite au prezis primele semne ale redresării economice, este important să nu ezităm în privinţa implementării liniilor directoare pentru a preveni o repetare a scenariului.

Rolul agenţiilor de rating în criza creditelor este considerabil, deoarece investitorii s-au bazat într-adevăr orbeşte pe sfaturile acestor agenţii, fără consultarea unor părţi terţe. Există numeroase motive pentru care ratingurile nu au fost modificate corespunzător într-o piaţă în schimbare – motive care nu pot fi toate prevenite prin introducerea unor reguli noi. Introducerea unei cerinţe de stabilire în Uniunea Europeană pentru desfăşurarea activităţilor de rating este un început bun, dar, dat fiind caracterul global al pieţei, nu este altceva decât un început.

Comisia Europeană trebuie să-şi armonizeze liniile directoare cu state terţe în regim de urgenţă, motiv pentru care ar fi preferabil să adopte o abordare centrală în acest domeniu în cadrul Uniunii Europene. Este clar că e nevoie de mai mult pentru redobândirea încrederii în pieţele financiare. Haideţi deci să începem cu o nouă etică financiară.

  Werner Langen (PPE-DE). – (DE) Dnă preşedintă, astăzi vedem primele propuneri legislative rezultate din pachetul privind piaţa financiară. Directiva Solvabilitate II trebuia adoptată cu mult timp în urmă: Doresc să încep prin a lăsa deoparte acest aspect. Negocierile cu privire la aceasta au fost foarte bune, rezultatele sunt utile şi o vom susţine.

În cazul agenţiilor de rating al creditelor a apărut o problemă care poate fi descrisă drept un caz de eşec al politicilor şi al pieţei. De ani de zile Parlamentul îi cere Comisiei să prezinte propuneri cu privire la diversele aspecte ale cauzelor crizei pieţei financiare, care se prefigura de foarte mult timp. Ceea ce a negociat acum dl Gauzès este util. Stabileşte criterii independente şi structuri noi de supraveghere şi are într-adevăr potenţialul de a soluţiona acest conflict de interese legat de consultanţă şi evaluare şi de a creşte nivelul de transparenţă. Este o propunere solidă.

Totuşi, nu este suficient. Reamintesc dezbaterea din această Cameră cu prim-ministrul britanic Tony Blair, care acţiona ca şi cum ar fi avut soluţia înainte de summit-ul G20 de la Londra. Adevărul este că, în ultimii 10 ani, au existat refuzuri chiar din interiorul Uniunii Europene – în special din partea Marii Britanii, dar şi din partea Comisiei Europene – de a reglementa anumite aspecte într-o manieră care ar fi trebuit să fie evidentă. Acestea nu au fost fenomene noi; balonul a crescut într-adevăr foarte mare. Acum obiectivul este acela de a progresa cu normele din domeniul contabilităţii – aşa cum a menţionat şi dl comisar în legătură cu evaluarea conducerii şi cu programele de prime. Este inacceptabil să nu existe nicio reglementare în acest domeniu. În plus, trebuie să rezolvăm problema capitalului – securitizarea, de exemplu – până la sfârşitul lunii mai şi, de asemenea, trebuie să găsim o soluţie rapidă cu privire la structurile europene de supraveghere şi la raportul de Larosière în general.

Nu putem aştepta după Statele Unite în toate privinţele. Să procedăm aşa cum am făcut în cazul acţiunii privind schimbările climatice şi în cel al pachetului privind energiile regenerabile: să preluăm noi, europenii, conducerea şi să oferim lumii un model util. Atunci ne vom fi adus contribuţia la depăşirea crizei.

  Ieke van den Burg (PSE). - (NL) Dacă îmi permiteţi să fac un comentariu preliminar, aş dori să spun că am ascultat cu surprindere toate discursurile care au fost prezentate aici de către membrii Parlamentului cu privire la conducere şi la abordarea capitalismului. Aceştia sunt membrii pe care nu i-am văzut niciodată atunci când făceam de fapt munca de pregătire pentru a orienta capitalul în direcţia corectă.

Am fost raportor alternativ pentru raportul dnei Weber, iar dumneaei este o persoană care a depus o muncă de fundamentare într-un dosar privind modernizarea, simplificarea şi reducerea obligaţiilor ce apasă asupra afacerilor în ceea ce priveşte normele şi reglementările europene. Dosarul a făcut parte dintr-un pachet mai mare de legislaţie superioară şi aş dori să subliniez că această legislaţie superioară nu este doar o problemă de dereglementare şi de reducere a obligaţiilor, ci şi de a răspunde mai adecvat, mai flexibil şi mai dinamic la evoluţii, cu competenţe clare, nu în ultimul rând pentru supraveghetorii implicaţi.

În acest sens, aş dori să spun două lucruri care, de fapt, au legătură şi cu celelalte două dosare care sunt puse astăzi în discuţie. În primul rând, nu are niciun rost să încercăm să rezolvăm problemele zilei de ieri. În schimb, ar trebui să anticipăm ce se va întâmpla în viitor şi să elaborăm un proces care să ne permită să reacţionăm în mod adecvat la evoluţii şi inovaţii dinamice. Acesta este motivul pentru care am introdus un astfel de proces în procedura Lamfalussy, pe care am elaborat-o recent.

În al doilea rând, ar trebui să luăm în considerare nivelul supus examinării. Actorii din cadrul pieţei transcend frontierele şi au devenit internaţionali. Astfel, nu are niciun rost să ne păcălim singuri crezând că aceşti actori pot fi controlaţi de nişte mici supraveghetori naţionali. Aceşti actori mari, care domină în foarte mare măsură piaţa, chiar trebuie abordaţi la nivel european şi global. Aceasta înseamnă, în opinia mea, că ar trebui instituite competenţe la acest nivel, care să facă posibilă supravegherea directă.

Întrucât acest lucru se întâmplă, agenţiile de rating au ţinut cont de el. Intenţia iniţială a Parlamentului a fost să acorde Comitetului autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare (CESR) competenţa de a se ocupa de înregistrare, dar, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat din cauza competiţiei care s-ar fi creat în mod inevitabil între statele mari şi marile centre financiare pentru atragerea sediilor centrale respective şi pentru a putea juca astfel rolul principal, în încercarea de a plasa marile agenţii de rating sub aripile lor. În opinia mea, acest lucru este regretabil. Aş fi preferat să văd acest lucru realizat la nivel european încă de la început.

Acelaşi scenariu s-a derulat în cazul directivei Solvabilitate II. Acţiunea fermă a lipsit şi atunci când au fost acordate competenţe, într-o tentativă de a face declaraţii obligatorii la nivel european în cazul în care supraveghetorii nu reuşesc să ajungă la un acord. Aceasta înseamnă şi că aceşti supraveghetori invitaţi refuză să-şi transfere competenţele supraveghetorilor care vor avea rolul principal. Deşi acest lucru este regretabil, s-a dispus, nu doar în considerentul 25, ca noi, ca Parlament, să arătăm în mod clar că, anul viitor, ar trebui să încercăm să îmbunătăţim şi să consolidăm acest aspect pe baza propunerilor de Larosière.

  Olle Schmidt (ALDE). - (SV) Dnă preşedintă, dle comisar, criza financiară şi economică a arătat că noi, în Europa, trebuie să putem acţiona împreună. Ar trebui să fim mulţumiţi că Europa a avut şi încă mai are moneda euro în loc de 16 monede diferite. Acest lucru a atenuat vremurile dificile. Doar atunci când ţările din zona euro s-au întâlnit la Paris, în toamna anului trecut, criza a putut fi stabilizată şi redresarea a putut să înceapă. După aceea, eforturile la nivel global au continuat cu summit-ul G20, care a fost începutul a ceva nou – o lume în care naţiunile mari ale lumii s-au întâlnit în condiţii de egalitate.

Trebuie să ne asigurăm acum că vom fi mai bine pregătiţi data viitoare când va lovi criza. Directivele pe care le discutăm astăzi sunt importante şi, în opinia mea, echilibrate. Avem nevoie de mai multă deschidere şi transparenţă pe piaţă, de ocazii mai bune de acţiune transfrontalieră şi de o supraveghere îmbunătăţită. Trebuie, de asemenea, să combatem protecţionismul şi, în opinia mea, să sprijinim comerţul liber. De asemenea, este necesar să limităm asumarea de riscuri şi să oprim excesele. Piaţa liberă are de asemenea nevoie de limitele şi reglementările ei. Ca liberal, pot fi de acord şi cu acest lucru, desigur. Totuşi, trebuie să avem grijă să nu supra-reglementăm, acesta fiind un risc pe fondul stării de spirit actuale. Să nu uităm că economia de piaţă creează prosperitate.

  Bernard Wojciechowski (IND/DEM). – (PL) Dnă preşedintă, dle comisar, la începutul lunii ni s-a spus că toate măsurile reparatorii împotriva crizei financiare au fost adoptate. Bugetul Fondului Monetar Internaţional va creşte cu nu mai puţin de 500 de miliarde USD, ceea ce înseamnă că se va tripla. Banca Mondială va fi mai bogată cu 100 de miliarde USD, iar 250 de miliarde USD au fost puşi deoparte pentru subvenţionarea comerţului internaţional. Va urma o supraveghere mai strictă a pieţei financiare şi un control al paradisurilor fiscale şi al salariilor bancherilor. Preşedintele Obama a spus că recentul summit G20 va fi un punct de cotitură în urmărirea redresării economice la nivel global.

În ansamblu, probabil că nu avem de ce să ne îngrijorăm, deşi poate că există totuşi o excepţie. De ce liderii lumii au aşteptat atât de mult pentru a prezenta programul lor elaborat de ajutor de urgenţă şi de ce nu au binevoit să prezinte redresarea economică globală mai devreme? Nu au avut acel trilion? Întrebarea fundamentală este, prin urmare, de unde a apărut acel trilion? Din vânzarea a 400 de tone de aur? S-ar părea că în comunicatele oficiale nu se spune niciun cuvânt despre acest subiect. Poate că banii au fost împrumutaţi de la o bancă? De vreme ce acum va avea loc o redresare — şi aici adresez solicitarea mea dlui Barroso şi dlui Topolanek — poate liderii vor stabili o altă întâlnire şi vor adăuga încă un trilion, astfel încât vom avea un fel de „turbo-redresare”.

  Margaritis Schinas (PPE-DE). - (EL) Dnă preşedintă, nu încape nicio îndoială că noi suportăm astăzi în Europa consecinţele unui model american/anglo-saxon anarhic şi excentric de organizare a pieţelor financiare, care a învăţat cum să funcţioneze fără reguli, fără supraveghere şi fără responsabilitate democratică şi care, desigur, a poluat economia globală şi pe cea europeană.

Cu textele pe care le discutăm astăzi şi pe care le vom vota mâine, construim un scut protector aici, în Europa, pentru cetăţeni. Un scut protector care îi va apăra de acest paradox în care trăim astăzi, în care circuitele financiare sunt supranaţionale, iar normele de supraveghere şi responsabilitate, acolo unde ele există, sunt naţionale.

Deci Europa reacţionează, deşi o face încet, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Desigur, acest lucru ridică două întrebări majore la care trebuie să se răspundă. Prima întrebare este: de ce a trebuit să traversăm o criză pentru a reacţiona? De ce a trebuit să aşteptăm ca toate acestea să se întâmple pentru a introduce reguli? Răspunsul va fi dat de cetăţeni, prin răsplătirea celor care solicită legislaţie şi sancţionarea celor care au vrut să ne convingă că auto-reglementarea este panaceul pentru toate relele cu care ne confruntăm astăzi.

A doua întrebare este: vor fi aceste texte pe care le dezbatem astăzi singurele sau va exista o supraveghere de ansamblu şi o revizuire de ansamblu a cadrului legislativ şi de reglementare? Răspunsul la această a doua întrebare va fi dat de noi pentru că, în calitate de co-legiuitori, vom exercita presiuni, astfel încât să nu rămânem doar cu raportul Gauzès privind agenţiile de rating al creditelor, care nu au văzut aisbergul venind spre Titanic, acesta fiind motivul pentru care s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, dar care au văzut repede că era necesar ca anumitor state membre să le fie reduse nivelurile de clasificare, deoarece acestea nu aveau, „chipurile”, un rating adecvat al creditului.

Trebuie să analizăm şi să corectăm toate acestea de la început: nimic nu va mai rămâne la fel în Uniunea Europeană după criza actuală.

  Manuel Medina Ortega (PSE). – (ES) Dnă preşedintă, mă refer doar la raportul dnei Weber privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivelor 77/91/CEE, 78/855/CEE şi 82/891/CEE ale Consiliului şi a Directivei 2005/56/CE privind obligaţiile de raportare şi întocmire a documentaţiei necesare în cazul fuziunilor şi divizărilor.

Suntem într-un proces de simplificare a procedurilor administrative. Poziţia noastră este în favoarea propunerilor Comisiei care introduc anumite modificări, dar am inclus câteva amendamente care au fost prezentate de aproape toate grupurile politice şi pe care, evident, le-am sprijinit, deoarece fac posibilă simplificarea problemelor.

Vorbim, desigur, despre o modificare foarte importantă, respectiv eliminarea documentaţiei, introducerea paginilor web şi a referinţelor la pagini web, eliminarea cerinţelor referitoare la experţi şi a altor tipuri de cerinţe care erau până acum obligatorii, care ar putea conduce la o scădere semnificativă a cheltuielilor şi a timpului, oferind în acelaşi timp garanţii atât creditorilor cât şi, de exemplu, lucrătorilor din întreprindere şi altor persoane cu acces la aceasta.

Cred că propunerile pe care ni le-a făcut Comisia sunt pozitive şi că propunerile de modificare a textului pe care le-am prezentat urmează aceeaşi abordare, garantând independenţa, în primul rând în cazul utilizării paginilor web, şi nevoia de referinţe, în alte pagini web care sunt utilizate, la orice informaţii din aceste pagini web, astfel încât această utilizare să nu fie complicată şi să existe suficientă informaţie suplimentară.

Pe scurt, dnă preşedintă, cred că Parlamentul va putea adopta această propunere de directivă cu o majoritate considerabilă şi că textul care va rezulta va fi mai bun decât textul original care ne-a fost propus de Comisie.

  Margarita Starkevičiūtė (ALDE). – (LT) Putem vedea din evenimentele curente influenţa pe care marile grupuri financiare şi greşelile pe care acestea le fac o au asupra economiei reale, mai ales asupra economiilor ţărilor mici. Prin urmare, documentele prezentate ar trebui să creeze un cadru legal care să gestioneze două procese principale: în primul rând, să armonizeze mişcarea liberă pro-ciclică a capitalului în cadrul unui grup financiar cu necesitatea de a asigura lichiditatea economiei reale şi stabilitatea macroeconomică în perioada de recesiune economică; în al doilea rând, să sprijine împărţirea responsabilităţii între instituţiile de supraveghere din ţara de origine şi cele din ţara gazdă, să se asigure că activităţile unui grup financiar sunt corecte şi să clarifice cine va acoperi pierderile dacă se comit greşeli.

Trebuie spus că documentul prezentat este doar primul pas în această direcţie şi aş dori să subliniez că aceste probleme nu vor fi soluţionate decât dacă este evaluat impactul dreptului concurenţei asupra activităţii grupurilor financiare. Uităm întotdeauna acest aspect şi el ar trebui să fie o prioritate în noua legislatură a Parlamentului.

  Sirpa Pietikäinen (PPE-DE). - Dnă preşedintă, cred că acest pachet, care este parte a măsurilor adoptate împotriva crizei financiare, este destul de bun în ceea ce priveşte directiva Solvabilitate II şi agenţiile de rating al creditelor şi va duce la acorduri şi rezultate bune.

Totuşi, privind către viitor, aş dori să ridic trei probleme. În primul rând, aş dori să văd că Uniunea Europeană este mai ambiţioasă şi mai activă la nivel global. Chiar dacă rezultatele summit-ului G20 constituie paşi în direcţia corectă, ei sunt încă prea modeşti şi departe de a avea o reglementare corespunzătoare, globală, bazată pe convenţii, atât în privinţa fondurilor şi a diferitelor instrumente financiare, cât şi a cadrului legal.

În al doilea rând, cu privire la raportul de Larosière şi la propriile noastre acţiuni, cred că rezultatul raportului de Larosière a fost mai degrabă bun, mai ales în ceea ce priveşte supravegherea şi analiza riscului sistematic la nivel european. Dar aş dori să indic aici două capcane. Mai întâi, cu privire la microsupraveghere: Observ că morala propusă acolo, care s-ar baza încă foarte mult pe cooperare în locul unui aspect european centralizat, are probleme foarte serioase. În al doilea rând, din ce am auzit deja despre pregătirile Comisiei în privinţa fondurilor de capital de risc şi a fondurilor speculative, trebuie să sperăm şi să ne aşteptăm la multe lucruri bune din această direcţie.

Astfel, dacă vrem într-adevăr să fim eficienţi la acest nivel global, va trebui să ne pregătim temeinic şi mi-ar plăcea foarte mult să văd o abordare mai bună şi mai ambiţioasă din partea Comisiei în acest domeniu.

  Antolín Sánchez Presedo (PSE). - (ES) Dnă preşedintă, pachetul de măsuri cu privire la agenţiile de rating al creditelor, asigurări şi fuziunile şi divizările companiilor este un prim pas în stimularea încrederii şi a eficienţei pieţelor financiare. Este în conformitate cu principiile aprobate de Uniunea Europeană şi de G20 cu privire la consolidarea transparenţei, responsabilităţii şi integrităţii în cadrul pieţelor financiare şi plasează Uniunea Europeană într-o poziţie de lider internaţional. Din acest motiv sprijin măsurile, chiar dacă va trebui să mergem mai departe.

Greşelile agenţiilor de rating al creditelor sunt una dintre cauzele crizei financiare: auto-reglementarea nu este suficientă. Reglementarea joacă un rol principal în introducerea înregistrării, a responsabilităţii şi a monitorizării agenţiilor, în abordarea conflictelor de interese, îmbunătăţirea metodelor de lucru şi calitatea diferitelor tipuri de calificări, inclusiv cele din ţările non-UE. O viitoare revizuire a sistemelor de plăţi şi crearea unei agenţii publice europene rămân încă de rezolvat.

Directiva cu privire la solvabilitate codifică toată legislaţia existentă referitoare la asigurările private şi încorporează progresele tehnice în domeniul gestionării îmbunătăţite a riscului, care vor stimula inovaţia, vor îmbunătăţi utilizarea resurselor şi vor creşte protecţia persoanelor asigurate şi stabilitatea financiară din cadrul sectorului. Noul cadru pentru supravegherea grupurilor de asigurare adoptă o linie prudentă, deschisă dezvoltării ulterioare. Înfiinţarea unor organisme de supraveghere este un pas înainte în procesul de integrare şi de consolidare a supravegherii financiare europene, care trebuie să continue să progreseze şi care ar putea fi un model care să se transforme într-un standard mondial. Parlamentul va monitoriza şi va promova dezvoltarea sa.

În sfârşit, modificarea diverselor directive în legătură cu obligaţiile de raportare şi documentare în cazul fuziunilor şi divizărilor este o formă de simplificare legislativă şi subliniază faptul că obiectivul de reducere a obligaţiilor întreprinderilor cu 25% poate fi perfect îmbinat cu consolidarea drepturilor publicului şi acţionarilor, dacă sunt utilizate tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor.

  Daniel Dăianu (ALDE). - Dnă preşedintă, sunt mulţumit că, în cele din urmă, bunul simţ a prevalat în Parlament şi în Comisie în privinţa cauzelor acestei crize financiare. Oamenii au realizat că această criză nu este una de natură ciclică şi că o revizuire atentă a reglementărilor şi a supravegherii pieţelor financiare este imperios necesară. Raportul grupului de Larosière şi raportul Turner au demonstrat destul de clar acest lucru. Aceste rapoarte sunt în notă analitică cu raportul de urmărire Lamfalussy al Parlamentului.

Documentele care sunt dezbătute astăzi trebuie privite în aceeaşi logică de acţiune. Din nefericire, economiile noastre vor mai suferi un timp, nu în ultimul rând din cauza bugetelor publice şi, probabil, a viitorului caracter inflaţionist al eforturilor care sunt întreprinse astăzi pentru a înlătura efectele acestui mare dezastru. Să sperăm că vom învăţa mai mult de data aceasta decât am învăţat din perioadele de criză anterioare.

  Klaus-Heiner Lehne (PPE-DE). – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aceasta este o dezbatere bună, cu adevărat interesantă – pentru simplul motiv că, privind rapoartele, combinăm două aspecte care la început nu par a fi legate în mod direct, dar care se referă la modalităţi de a face faţă crizei şi de a revitaliza economia.

Am fost raportor alternativ în Comisia pentru afaceri juridice pentru raportul Weber şi mai întâi aş dori să o felicit călduros pe dna Weber. Raportul Weber nu se referă la gestionarea crizei în sens tradiţional, ci la simplificarea dreptului societăţilor comerciale şi la sprijinirea eliminării birocraţiei şi a obligaţiilor ce grevează asupra acestora. Venind în acest moment specific în timp, la sfârşitul legislaturii parlamentare, el demonstrează cu claritate şi exemplifică gestionarea de către Parlamentul European a acestei probleme speciale şi încercările sale de dezvoltare viitoare a dreptului societăţilor comerciale în interesul acestora – ceea ce întâmpin cu bucurie.

Întrucât această dezbatere oferă prilejul de a spune ceva despre legislaţia pieţei financiare în general, ar trebui să se noteze faptul că, dacă noi obţinem acum în Parlament rezultate şi încheiem procedurile privind primul pachet al pieţelor financiare în primă lectură, aceasta transmite de asemenea un semnal spre sfârşitul acestei legislaturi parlamentare. Cred că şi acest lucru este important.

Totuşi, aş dori să subliniez şi că cel de-al doilea pachet – care, desigur, este încă în pregătire la Comisie în acest moment – va veni din nefericire prea târziu pentru această legislatură parlamentară. Există motive pentru aceasta. Aşa cum vă amintiţi, am discutat într-adevăr reglementarea anumitor aspecte ale pieţelor financiare în trecut, şi anume în comisiile acestei Camere şi în câteva ocazii în sesiune plenară, însă întotdeauna a întâmpinat o opoziţie masivă. A existat opoziţie din partea Consiliului. Prim-ministrul socialist al Marii Britanii, Gordon Brown, a refuzat să recunoască anumite realităţi pentru o lungă perioadă de timp.

A existat opoziţie şi din partea Comisiei – care a opus multă vreme rezistenţă la fondurile speculative şi la alte sectoare – şi din partea acestei Camere. Când a trebuit să iniţieze rapoarte legislative din proprie iniţiativă, preşedintele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a respins acest lucru o lungă perioadă de timp din cauza unei dispute inutile cu privire la competenţe. Mă bucur că toată lumea a înţeles acum despre ce este vorba. Comisarul McCreevy reglementează fondurile speculative, dna Berès permite rapoarte din proprie iniţiativă şi Gordon Brown s-a răzgândit şi el. Aceasta este o evoluţie pozitivă, pe care grupul meu şi cu mine o salutăm călduros.

  Jean-Pierre Audy (PPE-DE). – (FR) Dnă preşedintă, discursul meu se va referi la raportul privind agenţiile de rating şi primele mele cuvinte vor fi o exprimare a recunoştinţei faţă de prietenul meu, dl Gauzès, care a acţionat competent, lucid şi pragmatic.

Totuşi, cu riscul de a devia într-un fel de la subiect, dnă preşedintă, aş dori să vorbesc despre problema ratingului statelor. În această criză prin care trecem, statele au devenit jucători financiari majori în faţa unei potenţiale prăbuşiri a sectorului financiar.

Ele au luat garanţii, au datorii, au participări la capital şi din acest motiv mă întreb dacă Uniunea Europeană nu ar trebui să propună, ca parte a noii reglementări globale a capitalismului, înfiinţarea unei agenţii globale publice de rating al statelor, un organism independent care s-ar situa sub autoritatea Fondului Monetar Internaţional şi care le-ar permite cetăţenilor să-şi facă o idee, prin intermediul acestor ratinguri, despre calitatea finanţelor statelor care, repet, au devenit jucători financiari majori.

  Kurt Joachim Lauk (PPE-DE). – (DE) Dnă preşedintă, în opinia mea sunt importante trei aspecte. În primul rând, am obţinut un consens solid cu privire la nevoia de a supune pe viitor reglementării toate instituţiile financiare, fără excepţie. Comisia are acum posibilitatea, încet-încet, de a înainta propuneri cu privire la toţi actorii – ceea ce este absolut esenţial.

În al doilea rând, ar trebui să ne gândim cum să dezvoltăm autorităţile europene de supraveghere financiară de care este nevoie şi cum să le aducem sub controlul nostru, precum şi să ne reducem în mod semnificativ dependenţa – oficială sau neoficială – de instituţiile de reglementare din Statele Unite, întrucât ştim că acestea au fost un eşec răsunător.

Cel de-al treilea punct de vedere priveşte îngrijorarea mea cu privire la evoluţiile financiare în zona euro ca întreg, întrucât diferenţele de randament şi îndatorare dintre diferitele ţări ale zonei euro şi activităţile de rating al creditelor din aceste ţări evoluează mai degrabă separat decât împreună. Ar trebui să adoptăm toate măsurile posibile în această privinţă şi ar trebui să cerem statelor să întărească disciplina.

Ultima mea precizare este că trebuie să ne asigurăm că UE nu va sfârşi prin a se îndatora. Statele membre ale UE sunt deja destul de îndatorate. Nu avem nevoie de alte instituţii îndatorate.

  Pervenche Berès (PSE). – (FR) Dnă preşedintă, aş dori doar să-i precizez dlui Lehne că socialiştii din acest Parlament au fost cei care au dorit legislaţie cu privire la fondurile speculative şi că determinarea lor a fost cea care, înainte de toate, a condus la această legislaţie cu privire la fondurile speculative şi, de asemenea, în raportul dlui Gauzès, la solicitarea Comisiei de a analiza ideea unei agenţii de rating al creditului public.

Trecând mai departe, aş dori, de asemenea, să profit de această ocazie pentru a-i spune dlui comisar că sunt uimită de această situaţie în care există standarde duble în legătură cu monopolul Comisiei asupra iniţiativelor legislative. Atunci când Consiliul îi solicită Comisiei să înainteze o propunere pentru armonizarea garantării depozitelor bancare, propunerea este prezentată după trei săptămâni. Când Parlamentul European înaintează o propunere de iniţiativă legislativă a dlui Rasmussen, care a fost votată favorabil de către marea majoritate a acestei camere, lucraţi la ea astfel încât propunerea în discuţie este pusă pe masă doar atunci când Parlamentul European nu va mai putea să o dezbată.

V-am solicitat o iniţiativă legislativă în acest domeniu în luna septembrie a anului trecut. Ce aţi făcut de atunci, dle comisar?

  Charlie McCreevy, membru al Comisiei − Dnă preşedintă, îmi exprim aprecierea şi admiraţia pentru gestionarea eficientă a acestor trei dosare de către Parlament şi în special pentru cei trei raportori. Aceasta a avut drept rezultat un consens rapid, care va îmbunătăţi cu siguranţă funcţionarea pieţelor noastre financiare. Regulamentul UE cu privire la agenţiile de rating al creditelor va îmbunătăţi integritatea, transparenţa, responsabilitatea şi buna guvernare în activităţile de rating al creditelor.

Dl Purvis a adresat câteva întrebări în această privinţă, vizând libertatea de a investi în anumite produse. Acum investiţiile sunt libere pentru toate produsele, indiferent dacă sunt din Uniunea Europeană sau nu. Ratingurile nu sunt obligatorii, astfel încât firmele din UE nu sunt obligate să investească în produse clasificate. Dar daţi-mi voie să precizez că, în scopuri de reglementare – cum este calcularea fondurilor necesare – ratingurile care pot fi utilizate sunt fie cele emise în UE, atât pentru produsele UE, cât şi pentru cele din state terţe, fie cele aprobate sau recunoscute ca echivalente în Uniunea Europeană.

Deşi sunt dezamăgit în privinţa anumitor aspecte ale acordului cu privire la directiva Solvabilitate II, cum am precizat şi mai devreme, UE va avea pentru sectorul asigurărilor un cadru care ar putea servi drept model pentru reforme internaţionale similare. Desigur, acesta nu este sfârşitul poveştii. Mai rămâne multă muncă de făcut: măsurile de implementare vor trebui introduse cândva înainte de octombrie 2012 pentru a le da statelor membre şi industriei timp să se pregătească pentru aplicarea directivei Solvabilitate II. Vă pot asigura că Comisia îşi va face datoria pentru a facilita acest proces şi pentru a pune în practică cât mai curând posibil aceste lungi şi întârziate reforme, în interesul tuturor părţilor implicate.

Chiar dacă am mai precizat acest lucru în discursul meu introductiv anterior, aş dori să subliniez din nou că supravegherea grupului rămâne în textul propus al directivei Solvabilitate II, chiar dacă sprijinul pentru grup a fost eliminat – cred că este important să nu amestecăm complet două concepte.

În cele din urmă, cu obligaţii simplificate de raportare şi documentare în cazul fuziunilor şi divizărilor societăţilor comerciale pe acţiuni, agenda privind reducerea obligaţiilor administrative progresează, iar aceasta va contribui la potenţialul de dezvoltare şi va ajuta Europa pe drumul redresării economice.

  Jean-Paul Gauzès, raportor. − (FR) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, mă voi limita la două sau trei observaţii scurte. Prima este că s-a obţinut un acord destul de larg în această Cameră în privinţa raportului referitor la agenţiile de rating şi, desigur, legislaţia europeană va evolua în timp, însă cred că, pentru moment, ea poate servi drept model pentru un acord internaţional.

În sfârşit, vă rog să-mi permiteţi să le mulţumesc raportorilor alternativi, dl Pittella şi dl Klinz, care au muncit din greu alături de mine, echipelor de la Comisie, Preşedinţiei şi, desigur, secretariatului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, precum şi experţilor, fără de care această muncă nu s-ar fi putut încheia atât de bine.

  Renate Weber, raportoare. − Dnă preşedintă, a fost destul de interesant să ascult toate discursurile din această dimineaţă din Parlament într-un moment în care nu numai că trecem prin cea mai dură criză economică şi financiară, dar se mai apropie şi alegerile europene. Rapoartele pe care le-am discutat astăzi şi pe care le vom vota mâine nu sunt destinate să soluţioneze criza financiară, însă sperăm că ne vor ajuta să evităm să facem aceleaşi greşeli în viitor, sau cel puţin greşeli majore, şi sperăm că vor sprijini relansarea economiei europene.

Când auzim că micile companii trebuie să cheltuiască de 10 ori mai mult decât marile companii pentru a respecta legislaţia europeană în privinţa obligaţiilor de raportare este normal să ne întrebăm de ce se întâmplă acest lucru şi cum am ajuns să avem reguli prin ale căror efecte putem falimenta practic aceste mici întreprinderi şi de ce ne-a luat atât de mult să schimbăm acest lucru. Mă bucur că dl comisar McCreevy a menţionat că dreptul societăţilor comerciale este probabil cel mai dur din legislaţia comunitară a UE. Poate este timpul să schimbăm acest lucru, nu pentru a-l face mai blând, desigur, dar poate pentru a-l aduce mai aproape de realităţile cotidiene în care trăim.

Dacă dorim să fim mai eficienţi, este mai bine să ne canalizăm energia către ceva constructiv şi cred că este corect să spunem că ceea ce s-a întâmplat cu acest pachet pe care l-am discutat astăzi este o dovadă a acestui lucru. Este o dovadă că am acţionat în mod responsabil şi am ajuns la un acord cu Consiliul şi cu Comisia pentru a adopta acest pachet în primă lectură. Putem să facem mai mult? Bineînţeles, dar să votăm aceasta şi să lucrăm în direcţia corectă.

  Peter Skinner, raportor. − Dnă preşedintă, aş dori să încep prin a spune ceea ce ar fi trebuit să spun mai înainte de toate şi anume să mulţumesc tuturor serviciilor Comisiei, Consiliului şi mai ales Parlamentului, pentru munca pe care au depus-o. Trebuie să spun că fără munca şi ajutorul lor nu am fi obţinut aceasta.

La fel ca mulţi alţii din această sală, suntem destul de uimiţi de nivelul detaliilor tehnice care este prezent în multe din aceste rapoarte, dar să facem referire doar la directiva Solvabilitate II, care a fost pregătită în afara unei crize, pentru a se confrunta cu o criză. Conţine prevederi privind gestionarea riscurilor – după cum multe persoane au auzit în această cameră – aceasta este o premieră pentru o mare parte a legislaţiei serviciilor financiare. Mai conţine – şi sunt de acord cu dl comisar – supravegherea grupului. Sprijinul pentru grup, din nefericire, a fost eliminat, dar am auzit totul despre asta. Să sperăm că îl vom putea aduce înapoi. Capitalul este şi el definit. Multe aspecte ale acestui raport îl fac un lider mondial.

Cea de-a doua remarcă se referă la impactul strategic al utilizării unei asemenea legislaţii. În multe privinţe, doar existenţa unei reglementări care se aplică în 27 de state membre nu va fi de ajutor dacă nu vom avea şi perechea, o autoritate de reglementare la nivel european care să lucreze şi ea în 27 de state membre. Trebuie să depăşim diferenţele care există între autorităţile de reglementare şi să fim siguri că vorbim o singură limbă. Va fi deosebit de important atunci când va trebui să recunoaştem regimuri din alte părţi ale lumii. Chiar la acest sfârşit de săptămână m-am întâlnit cu Paul Kanjorski, Preşedintele subcomisiei pentru finanţe din Congresul SUA, şi cu alţii, care discută acum despre accelerarea perspectivelor unei singure autorităţi de reglementare la nivel federal în Statele Unite. Dacă ei fac acest lucru înainte de a-l face noi în Europa, am putea fi foarte stânjeniţi din cauză că nu vom avea autoritatea de reglementare de care avem nevoie la nivel european.

Acesta este un raport la nivel global şi o măsură globală, un proces în legătură cu care ne-am putea simţi mândri cu toţii, dar trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că vom continua să stimulăm schimbările cu privire la problemele lăsate deoparte de raportul de Larosière şi cu privire la sprijinul pentru grup, care va determina eficienţă economică. Sper ca toată lumea să poată susţine aceste măsuri.

  Preşedinta. - Dezbaterea comună este închisă.

Votul privind raportul (Α6-0191/2009) dlui Jean­Paul Gauzès va avea loc joi, 23 aprilie 2009.

Votul privind raportul (A6-0247/2009) dnei Renate Weber şi raportul (A60413/2008) dlui Peter Skinner va avea loc astăzi.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Sebastian Valentin Bodu (PPE-DE), în scris. – Nu vreau să discut aici despre importanţa agenţiilor de rating: toata lumea ştie că acestea sunt vitale pentru fundamentarea unei decizii investiţionale, fie ca se referă la produse financiare, fie la emitenţi (fiind aşadar mai mult decât simple opinii). Vreau însă să accentuez importanta înfiinţării unei agenţii europene.

Într-o perioadă de criză economică profundă, aşa cum este cea pe care tocmai o traversăm, agenţiile de rating ar trebui să rămână, indiferent de condiţiile economice, instrumente transparente şi de încredere, care să pună umărul la navigarea prin aceste vremuri tulburi. Nu putem ascunde faptul ca actuala criză se datorează şi agenţiilor de rating, deoarece au analizat de-a valma instrumente clasice cu altele hibride, şi asta pe fondul unor acuzaţii de lipsă de transparenţă şi conflict de interese.

Avem nevoie de noi prezenţe în acest domeniu, care să ducă la o concurenţă în realizarea de ratinguri obiective. Trebuie să ne gândim la protecţia investitorilor, la încrederea acestora în instituţiile de rating. Uniunea trebuie să fie un garant al faptului că agenţiile de rating funcţionează pe baza unei reglementări clare – ce metodă mai bună pentru a îndeplini aceste condiţii decât înfiinţarea unei agenţii europene de rating, care să funcţioneze în conformitate cu reglementări comunitare.

  Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE), în scris. – Doresc să îmi exprim aprecierea si susţinerea pentru propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivelor anterioare privind obligaţiile de raportare şi întocmire a documentației necesare în cazul fuziunilor și divizărilor. Apreciez în special măsurile concrete propuse pentru reducerea sarcinilor administrative care stânjenesc inutil activităţile economice din mediului de afaceri europene.

Subscriu la obiectivul prezentei iniţiative de a contribui la creșterea competitivității societăţilor din UE prin reducerea sarcinilor administrative impuse de directivele europene în materie de drept al societăţilor comerciale, în cazul în care această reducere se poate face fără a avea un efect negativ major asupra celorlalte părţi interesate.

Sunt un partizan al aplicării eficiente a Programului de acţiune aprobat de Consiliul European de primăvară în martie 2007, program vizând reducerea cu 25% a sarcinilor administrative până în 2012.

Consider că firmele europene şi cetăţenii europeni au mare nevoie de o reducere a procedurilor birocratice impuse de acquis-ul comunitar şi de anumite legislaţii naţionale!