Preşedintele. – Următorul punct este raportul (A6- 0070/2009) elaborat de către dl Crowley, în numele Comisiei pentru afaceri juridice, privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2006/116/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind durata de protecţie a dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe (COM(2008)0464 – C6-0281/2008 – 2008/0157(COD)).
Brian Crowley, raportor. −Domnule preşedinte, aş dori să îi urez bun-venit comisarului McCreevy în Cameră şi să le mulţumesc tuturor colegilor care sunt aici în această seară.
Prelungirea dreptului de autor şi a protecţiei acestuia a reprezentat un drum lung şi spinos pentru noi toţi, mai ales deoarece un număr uriaş de oameni nu sunt pe deplin conştienţi de lucrurile asociate dreptului de autor.
Pentru început, permiteţi-mi să îmi afirm mulţumirile, în faţa Camerei, faţă de toţi colegii mei, atât faţă de aceia care sunt în favoarea, cât şi de cei care se opun propunerii pe care o înaintez, pentru contribuţiile şi aportul lor şi, mai ales, pentru sfaturile lor utile şi îndrumările acordate pe parcurs. De asemenea aş dori să îi mulţumesc secretariatului Comisiei pentru afaceri juridice şi mai ales lui Giorgio, care a fost un susţinător şi consilier de bază în acest domeniu, precum şi comisarului McCreevy şi echipei dumnealui. Nu aş dori să îi numesc pe fiecare separat, însă domnul care stă lângă dumneavoastră a făcut o muncă troiană cu privire la acest raport şi la această directivă.
S-au rostit multe minciuni – şi folosesc cuvântul „minciuni” cu precauţie în legătură cu ceea ce încercăm să realizăm aici. Aceasta se poate condensa foarte simplu în patru zone foarte clare. Mai întâi, extinderea duratei de protecţie de la 50 de ani, care este durata sa în acest moment, cu o perioadă suplimentară. Acum propunem, ca parte a unui compromis, o durată de 70 de ani. Această propunere de compromis se bazează pe o oarecare rezistenţă manifestată de Consiliul de miniştri şi m-a dezamăgit faptul că Preşedinţia Consiliului nu este reprezentată aici, în această seară. De fapt, pe toată durata acestui proces, am simţit că Preşedinţia Consiliului nu a fost de prea mare ajutor în încercarea de a pune pe tapet această problemă. La începutul Preşedinţiei cehe, l-am sfătuit pe primul-ministru, precum şi pe ministrul însărcinat, cât şi pe oficialii Preşedinţiei cehe, cu privire la faptul că aceasta ar putea reprezenta un mare succes pentru Preşedinţie, cât şi un succes pentru acest Parlament. Însă alte presiuni au apărut asupra lor şi au început să manifeste lipsă de interes sau o atitudine semi-detaşată la încercarea de găsire a unor soluţii.
Într-adevăr, alte state membre din Consiliul de miniştri au încercat înadins să blocheze şi să pericliteze progresul în acest proces, formulând cerinţe aberante şi amendamente ilogice, fără să dea atenţie detaliilor sau conţinutului şi fără a se angaja măcar în mod adecvat alături de Parlament, pentru a vedea dacă Parlamentul poate fi flexibil cu privire la ceea ce trebuie să se întâmple.
Însă al doilea punct cu privire la ceea ce aduce această directivă – şi poate cel mai important dintre toate – este că, pentru prima dată, recunoaşte contribuţia muzicienilor independenţi, creând un fond care le permite să se asigure că obţin un beneficiu şi o remuneraţie pentru munca depusă – care a fost exploatată de oameni pentru o lungă perioadă de timp – pentru care, în acest moment, sunt plătiţi numai o singură dată, dacă au noroc. Directiva le va da posibilitatea artiştilor care se află la finalul carierei sau persoanelor care au alte probleme de natură economică în ceea ce-i priveşte, să obţină o protecţie sporită.
În al treilea rând, cu privire la ideea echilibrării drepturilor şi puterilor acelora care se află în negocieri, fiind veriga intermediară între companiile de înregistrări şi muzicieni, directiva le va conferi drepturi suplimentare muzicienilor şi altor entităţi, pentru a asigura cu adevărat existenţa acestei echilibrări.
În al patrulea rând, şi cel mai important, directiva va asigura claritatea asupra modului în care operează legea în interiorul Uniunii Europene. Mulţi dintre colegii mei, mai ales cei din Spania şi alte state mediteraneene, au înaintat idei cu privire la sectorul audiovizual pe care am încercat să-l aducem la un numitor comun, introducând în proiectul de raport această idee de a avea o directivă separată care să trateze aspectele din sectorul audiovizual, deoarece există diferite probleme privitoare la aceasta, care necesită soluţii diferite. De asemenea, aşa cum s-a descoperit pe parcursul dezbaterilor şi al discuţiilor noastre, există o zonă uriaşă cu privire la administrarea societăţilor de gestiune a drepturilor de autor şi la modul în care ele reprezintă drepturile şi administrarea sumelor de bani ce provin din drepturile de autor, care le sunt datorate artiştilor, pentru a se asigura că pot veni în întâmpinarea nevoilor lor.
În final, permiteţi-mi să spun că oamenii ar trebui să îşi dea seama că acesta este un drept de creaţie; este ceva ce a fost creat şi ne-a fost oferit de o persoană; este ceva pentru care trebuie să plătim – şi nu o sumă exorbitantă, ci o sumă mică. Ideea drepturilor de autor în ziua de astăzi pare că se duce pe apa sâmbetei – toată lumea poate obţine orice vrea, gratis. Dacă ne gândim la direcţia pe care o iau lucrurile, pe termen scurt poate că acest lucru ni se pare excelent, însă pe termen lung va ucide creativitatea, va ucide ocazia de a avea noi muzicieni, noi formaţii şi noi experienţe.
În rândurile audienţei noastre din această seară se află câţiva muzicieni, producători şi câteva părţi interesate. Aş dori să le spun dumnealor că aceasta este primul pas pe care îl vedem că se face pe scenă în scopul de a le garanta artiştilor şi muzicienilor mai mult control asupra drepturilor lor. Dacă reuşim în acest prim pas, puteţi fi siguri că vom face şi ceilalţi paşi pentru cucerirea Everestului.
Charlie McCreevy, membru al Comisiei. − Domnule preşedinte, Comisia susţine în întregime textul ce conţine compromisul Parlamentului, înaintat spre votare în această perioadă de sesiune. Textul cuprinzând acest compromis foarte echilibrat va facilita, să sperăm, adoptarea propunerii după o singură lectură. Rezultatul va fi o binevenită dezvoltare a artiştilor din UE. Acesta va arăta aprecierea pe care o purtăm contribuţiei creative pe care muzicienii o aduc vieţilor şi culturii noastre.
Textul conţinând compromisul Parlamentului are patru puncte principale, pe care le susţinem din toată inima: în primul rând, prevede extinderea duratei de protecţie a dreptului de autor pentru artişti şi producătorii de înregistrări de la 50 la 70 de ani; în al doilea rând, o nouă cerinţă, prin care artiştii independenţi să obţină 20% din veniturile realizate de casele de discuri din vânzarea online şi off-line. În al treilea rând, o prevedere „foloseşti sau pierzi” care să le permită artiştilor să îşi recupereze drepturile după 50 de ani, dacă producătorul nu pune pe piaţă înregistrarea sonoră; şi, în al patrulea rând, o oportunitate care va împiedica producătorii de înregistrări să facă deduceri din indemnizaţiile de autor plătite artiştilor promovaţi.
Sunt foarte bucuros să vă aduc la cunoştinţă faptul că fondul artiştilor independenţi, care operează pe baza venitului de 20% din vânzările brute, până în acest moment a trecut prin procesul legislativ fără nicio modificare. În esenţă, acest fond este testat de faptul că, contrar tuturor criticilor pe care le-am auzit în ultimul an, extinderea duratei va furniza venituri artiştilor aflaţi la apusul carierei lor, pe de o parte, şi va promova apariţia unor noi manifestări artistice, pe de altă parte.
Permiteţi-mi să subliniez faptul că propunerea este departe de a fi o simplă extindere a perioadei. Pentru prima dată în legile europene privind drepturile de autor, va exista o schemă conform căreia artiştii participă la veniturile din vânzări obţinute de casele de discuri: 20% din cifra de afaceri brută va fi pus deoparte pentru artiştii independenţi. Acest lucru este într-adevăr inovator. Cel mai important lucru este că cele 20% puse deoparte nu reprezintă venituri care le revin doar câtorva superstaruri. Acest 20% va fi distribuit artiştilor independenţi. Contrar unei păreri răspândite, cei asemenea lui Sir Cliff Richard nu vor obţine nici măcar un bănuţ din fondul artiştilor independenţi, iar casele de discuri precum EMI sau Universal, care contribuie la fondul artiştilor independenţi, vor trebui să obţină profit numai din cele 80% ale cifrei de afaceri brute.
Atunci vom avea o nouă oportunitate, o prevedere care va pune capăt practicilor nefericite prin care se deduc avansuri din indemnizaţiile de autor ale artiştilor promovaţi. Afirm din nou faptul că această prevedere există pentru artiştii mai puţin cunoscuţi, deoarece înregistrările lor sunt acelea care, de cele mai multe ori, nu recuperează avansurile plătite.
Există de asemenea o clauză care le permite artiştilor să rezilieze unilateral contractele de cumpărare, odată ce producătorii lor încetează de a le mai vinde înregistrările. Toate aceste lucruri sunt foarte inovatoare şi nicio propunere UE nu a înaintat atât de mult în direcţia favorizării interpreţilor. Aceasta nu este o propunere spre beneficiul caselor de discuri. Este o abordare echilibrată cu grijă, care are ca scop răsplătirea creatorilor europeni.
Unii ar putea argumenta că supraprotejăm creatorii europeni. Aceia ale căror venituri se bazează pe dreptul de autor ne-ar implora să nu fim de acord cu această opinie. Dacă artiştii ar rămâne în industria înregistrărilor muzicale deoarece aceasta le aduce un profit, atunci consumatorii ar beneficia, în consecinţă, de mai multă varietate.
Salutăm de asemenea invitaţia adresată Comisiei de a realiza o evaluare separată a impactului asupra artiştilor din audiovizual şi de a înainta propuneri adecvate în cursul anului 2010. Avem încredere în faptul că putem înainta evaluarea impactului în intervalul prevăzut de Parlament.
Comisia este de acord că merită să se acorde o atenţie sporită problemei administrării drepturilor online de redistribuire a programelor TV şi radio. Ca un corolar al propunerii de extindere a perioadei, am abordat preocupările legitime ale posturilor de emisie, cu privire la drepturile online. Prin urmare, Comisia propune să se facă următoarea declaraţie odată ce propunerea va fi adoptată în Consiliu.
Declaraţia ar avea următoarea formulare: „Comisia recunoaşte nevoia urgentă de a asigura o gestionare colectivă a drepturilor artiştilor de fonogramă şi ale producătorilor de fonograme, atunci când producţiile radio sau televizate care includ transmisii din fonogramele comerciale, ca parte integrantă a acestora, sunt puse la dispoziţia publicului într-un mod prin care membrii publicului pot avea acces la producţiile radio sau televizate dintr-un loc şi la un moment ales individual de fiecare dintre ei. Comisia va adopta măsurile adecvate pentru a facilita implementarea unei astfel de gestionări colective şi primul pas în această direcţie va consta în faptul că Comisia va institui un dialog structurat între deţinătorii de interese, în scopul de a stabili un regim funcţional de licenţiere. Această declaraţie se limitează la punerea la dispoziţie, la cerere, a producţiilor radio sau de televizate şi nu acoperă punerea la dispoziţie a fonogramei înseşi”. Sfârşitul declaraţiei.
Comisia a avansat această propunere în iulie 2008. Acum ne aflăm în mijlocul celei mai grave crize economice pe care a traversat-o lumea în ultimii zeci de ani. Pentru mulţi cetăţeni UE, această criză le afectează viaţa de zi cu zi. Interpreţii europeni duc adesea o existenţă cel puţin precară, şi aceasta în cele mai bune momente. Această propunere se asigură că interpreţii pot obţine, spre finalul carierei lor, o parte din venitul pe care l-au generat.
Parlamentul este sensibil la această chestiune şi procesul a arătat că imboldul de a acţiona pentru creatorii noştri este încă viu. Cred că toate temerile exprimate de cei care sunt împotriva extinderii perioadei se vor dovedi nefondate.
În concluzie, aş dori să îi mulţumesc călduros raportorului, Brian Crowley, şi să îmi exprim aprecierea şi admiraţia pentru modul în care Parlamentul European a tratat, cu eficienţă, acest dosar.
Erna Hennicot-Schoepges, raportoarea pentru avizul Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie. – (FR) Domnule preşedinte, aş dori să îi felicit pe raportorul nostru şi pe toţi deputaţii care au muncit la această temă. De asemenea, aş dori să îi mulţumesc comisarului pentru dosarul pe care ni l-a înaintat.
Interpreţii au fost trecuţi cu vederea mult prea des în legislaţia anterioară şi, ca toţi ceilalţi care ajută la crearea proprietăţii intelectuale, au dreptul de a primi o remuneraţie corespunzătoare. Acest amendament a extins aşadar acest principiu asupra artiştilor, ceea ce reprezintă deja un considerabil pas înainte.
Totuşi, rămân multe lucruri de făcut, deoarece acest compromis reprezintă doar primul pas. Situaţia companiilor de distribuire a drepturilor de autor încă mai variază considerabil în diferite ţări, care au statut foarte diferit şi, din această perspectivă, armonizarea nu este încă gata să fie pusă în practică.
Raportul Parlamentului îndeamnă Comisia să efectueze evaluări ale impactului şi să monitorizeze această măsură. Aşadar, următoarea Comisie va fi chemată să continue aceste lucrări. Cu privire la acordarea licenţelor, aş dori să atrag atenţia asupra faptului că, în general, comunitatea artistică este nesigură, fapt rezultat din abordările de acest tip, deoarece artiştilor le este teamă că marii producători vor avea controlul asupra lucrărilor create de micii producători. De aceea, în această privinţă va trebui să se ajungă la un echilibru.
Emmanouil Angelakas, raportor pentru avizul Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorului. − (EL) Domnule preşedinte, aş dori să îmi exprim, la rândul meu, felicitările faţă de raportor şi de Comisie cu privire la compromis.
Propunerile principale cuprinse în directivă includ prelungirea perioadei de protecţie pentru interpreţi şi producători de la 50 la 70 de ani, crearea unui fond pentru muzicieni şi introducerea clauzelor „foloseşti sau pierzi” în contracte. Toate acestea sunt importante şi au fost discutate de către noi în comisie, ca şi ideea clauzei „foloseşti sau pierzi”, simplificarea procedurilor administrative şi armonizarea normelor în toate statele membre.
Acestea au fost problemele importante care au fost incluse în compromis, de care ne declarăm satisfăcuţi. În acelaşi timp, suntem mulţumiţi deoarece o perioadă de 70 de ani aliniază protecţia la perioada de timp în care este protejată proprietatea intelectuală, care este de asemenea de 70 de ani. Prelungirea acestei perioade de protecţie va ajuta prin intermediul eforturilor de promovare a tinerilor producători muzicali, permiţând prin aceasta Europei să devină o sursă globală de talente muzicale excepţionale, care va reprezenta o contribuţie activă la creaţia artistică şi la siguranţa locului de muncă. În acelaşi timp, statele membre vor obţine venituri din impozite şi Europa va deveni un exportator de proprietate intelectuală.
Consider că acest compromis este satisfăcător şi salut succesul obţinut.
Christopher Heaton-Harris, raportor pentru avizul Comisiei pentru cultură şi educaţie. − Domnule preşedinte, aş dori de asemenea să îl felicit pe raportor şi, pentru prima oară în cei zece ani de când mă aflu în acest loc, doresc să felicit Comisia pentru propunere şi pentru compromisul pe care le-a înaintat.
Din punctul meu de vedere, militez pentru ideea drepturilor de autor. Cred că drepturile de autor şi brevetele protejează oamenii, afacerile şi proprietatea intelectuală (PI), iar proprietatea intelectuală este piatra de temelie a economiilor libere de piaţă bazate pe iniţiativa privată. Oamenii ş companiile investesc cu bucurie timp şi bani în speranţa de a găsi un produs – în acest caz, muzica – care le va plăcea oamenilor şi pe care aceştia vor dori să îl cumpere. În lume, societăţile cu o protecţie puternică a PI avansează. Acelea care au mai puţini antreprenori şi mai puţine brevete pur şi simplu regresează.
Acum, 38 000 de muzicieni din Marea Britanie au semnat o petiţie pentru susţinerea acestor propuneri. Muzicienii independenţi merită ajutorul pe care îl vor obţine ca urmare a acestei propuneri. În circumscripţia mea este un tip pe nume Ted Carroll – unul dintre multele sute de muzicieni independenţi – care mi-a scris cerându-ne să adoptăm aceste compromisuri. De aceea mă declar întru totul în favoarea acestui raport.
Jacques Toubon, în numele Grupului PPE-DE. – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, această propunere care vă este înaintată este o măsură pozitivă pentru artişti, pentru artă şi pentru cultură, şi Grupul nostru, al Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, o va susţine.
Într-adevăr, în faţa dumneavoastră se află astăzi un compromis care se luptă să ia în calcul diferitele puncte de vedere şi diferitele interese şi care – aceasta este partea cea mai interesantă – este posibil să fie adoptat de către Consiliu, care până în acest moment s-a confruntat doar cu o mică minoritate cu opinii contrare..
Acest compromis îmbunătăţeşte propunerea Comisiei. Face ca relaţiile dintre producători şi artişti să fie mai cinstite, graţie unei clauze care le permite artiştilor să îşi exercite drepturile în momentul în care acestea nu le sunt exercitate de către producători. Acesta garantează condiţii mai echitabile pentru muzicienii independenţi, în raport cu soliştii. Muzicienii independenţi vor beneficia de o redevenţă permanentă de 20%.
Sub Preşedinţia spaniolă, ne vom gândi la extinderea propunerii şi în sfera audiovizualului, adică asupra producătorilor şi a actorilor. În ceea ce priveşte posturile de emisie, vă sunt recunoscător, domnule comisar, pentru declaraţia pe care tocmai aţi făcut-o, şi cred că ar trebui să se ataşeze o declaraţie foarte precisă la poziţia comună a Consiliului, astfel încât aspectele care privesc transmisiile muzicale radio să nu fie periclitate.
Vorbim aici despre venitul real; muzicienii independenţi vor vedea cum veniturile lor se triplează, ajungând la 2 000 de euro. Interesele consumatorilor nu vor fi atinse, de vreme ce extinderea duratei protecţiei nu măreşte preţurile. Interesele bibliotecilor nu sunt atinse, de vreme ce bibliotecile nu le plătesc indemnizaţii de autor artiştilor sau producătorilor de înregistrări. Ei le plătesc numai autorilor şi, chiar şi în acest caz, există numeroase excepţii.
De aceea le sunt profund recunoscător dlui Crowley, d-nei Gill, Comisarului McCreevy şi Comisiei pentru această muncă. Ea reflectă stadiul în care se află lumea noastră, o speranţă de viaţă sporită şi noi utilizatori pentru lucrări, şi de aceea noi trebuie acum să adoptăm acest text – pentru a încerca să ne asigurăm că devine textul final încă de la prima lectură.
Neena Gill, din partea Grupului PSE. – Domnule preşedinte, acest raport s-a născut în urma unui proces greu şi uneori complex în cadrul acestui Parlament, supus lobby-urilor intense din toate părţile, miturile şi cerinţele contrare fiind la ordinea zilei. Datorită urgenţei şi importanţei de a face astfel încât acest raport să fie adoptat pe durata prezentului mandat parlamentar, raportorul şi raportorul alternativ au muncit din greu pentru a ajunge la un acord cu Consiliul asupra punctelor cheie. De aceea îi felicit pe toţi cei care au fost implicaţi în atingerea unui consens rezonabil, just şi sustenabil. Totuşi, sunt dezamăgită că Consiliul a eşuat în repetate rânduri să ajungă la un acord similar.
Însă sunt mulţumită că raportul răspunde scopurilor mele principale şi obiectivelor Grupului PSE şi că, dacă vom avea o extindere a duratei protecţiei drepturilor de autor, atunci veniturile sporite vor fi spre beneficiul primordial şi principal al interpreţilor. De aceea pot accepta amendamentele de compromis înaintate de raportor, deoarece există măsuri suplimentare pentru interpreţi.
Aş dori să reliefez câteva amendamente cheie: amendamentul 50, care este o clauză permanentă „foloseşti sau pierzi”; amendamentele 59-61 privind o cerinţă permanentă pentru artiştii independenţi, în conformitate cu care casele de discuri trebuie să aloce 20% din veniturile din vânzări; amendamentul 62 privind oportunităţile noi pentru artiştii promovaţi; amendamentul 71 privind posibilitatea artiştilor promovaţi de a renegocia contracte mai bune; şi, în sfârşit, amendamentul 75 privind evaluarea impactului asupra artiştilor din audiovizual.
De aceea, aş dori să le solicit colegilor care au rezerve să se mai gândească şi să voteze în favoarea raportului. Admit că acesta nu este perfect şi că există unele preocupări. În alte circumstanţe, mi-ar fi plăcut ca acesta să fi abordat – mai ales în ceea ce priveşte artiştii promovaţi – problema perioadei de timp permisă caselor de discuri, în conformitate cu clauza „foloseşti sau pierzi”, care intră în vigoare după un an în loc de câteva luni, cum ar fi fost preferabil.
În încheiere, aş dori să îi solicit Consiliului să ajungă urgent la o înţelegere cu privire la această problemă. Toţi ceilalţi jucători cheie au ajuns la o înţelegere, iar artiştii au nevoie de clarificări mai bine mai devreme, decât mai târziu.
Sharon Bowles, în numele Grupului ALDE. – Domnule preşedinte, în ciuda unei ofensive întreprinzătoare de promovare din partea Comisarului şi a serviciilor sale, nu pot totuşi să susţin această propunere de a extinde durata drepturilor de autor.
Ştiu că propunerea a fost bine intenţionată, însă, în era digitală, când modul în care sunt distribuite înregistrările se schimbă cu rapiditate, de ce ar trebui să facem o schimbare ireversibilă extinzând un sistem care, în fond, încă mai operează pe bază de contracte şi o structură mai relevantă pentru distribuţia şi vânzarea fizică? Singura speranţă de salvare a situaţiei este să abordăm problema contractelor care au devenit injuste de-a lungul timpului, iar acest lucru nu s-a făcut. Ar trebui să susţinem în mod clar ideea că cesionarea pe viaţă, fără clauze de reînnoire, nu mai este acceptabilă şi ar trebui să existe un preţ pe care companiile de înregistrări să îl plătească pentru orice prelungire.
S-a depus multă muncă lăudabilă pentru a impune condiţii mai bune în schimbul prelungirii, însă mă tem că aceste adăugiri care nu sunt modificabile nu o fac adecvată întru totul scopului pe termen lung, deoarece acestea au şi ele propriile lor inconsecvenţe şi nedreptăţi, dat fiind că nu au abordat problema contractelor.
Am căutat un compromis pe care l-aş putea accepta, şi am oferit ideea limitării perioadei de prelungire la înregistrările publicate înainte de 1975, aşa cum apare în amendamentele ALDE nr. 80 şi 81, care sunt compatibile cu pachetul principal. Admit că această perioadă corespunde erei rock-and-roll-ului, care preocupă multe minţi la momentul de faţă şi care a fost martoră la explozia muzicii populare şi la contracte extrem de proaste. Totuşi, un astfel de amendament nu ne-ar fi pus într-o situaţie ireversibilă pentru toate înregistrările mai noi. Ne va arăta sfârşitul modelului actual al companiilor de înregistrări, care vor fi, la urmă, principalii beneficiari şi agitatori în favoarea acestei prelungiri. De asemenea, ne-ar da timp să reflectăm şi să dezvoltăm mai multe propuneri orientate către artişti şi către viitor, adecvate erei digitale.
Dacă abordaţi punctele pe care le-am prezentat, atunci acesta ar putea deveni un pachet care să merite a fi votat, însă altfel nu îl pot susţine.
Roberta Angelilli, în numele Grupului UEN. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, întâi de toate aş dori să îl felicit pe raportor cu privire la rezultatul excelent al muncii sale. Protecţia dreptului de autor durează în acest moment o perioadă maximă de 50 de ani, şi după părerea mea, această perioadă nu este suficientă pentru a oferi o remuneraţie corectă artiştilor pentru munca lor de creaţie şi pentru prestaţiile lor. Într-adevăr, este important să îmbunătăţim situaţia socială a artiştilor printr-o protecţie sporită, oferită de către instituţii.
Pentru aceste motive ne declarăm în favoarea extinderii protecţiei drepturilor de autor pentru o perioadă de 95 de ani şi solicităm ca acele câştiguri suplimentare generate ca urmare a acestei prelungiri să le fie acordate exclusiv artiştilor şi ca, mai ales, pentru încă 45 de ani, artiştii să fie degrevaţi de obligaţia contractuală care le solicită să îşi transfere o parte din venituri către părţi terţe. Această măsură ar trebui de fapt să aibă ca ţintă exclusivă furnizarea unui avantaj clar pentru autori şi artişti. Pe de altă parte, ar fi de dorit să se efectueze o evaluare, de către Comisie, a impactului şi a nevoii de a lărgi aria de aplicabilitate a acestei prelungiri pentru a include sectorul audiovizual.
Eva Lichtenberger, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Domnule preşedinte, avem o problemă cu dreptul de autor şi avem o problemă cu remunerarea artiştilor. Aşadar, ar trebui şi trebuie să devenim proactivi şi să facem ceva în această privinţă. Totuşi, dacă devenim proactivi, atunci este important să reacţionăm la provocările erei digitale şi nu să umblăm după potcoave de cai morţi.
Permiteţi-mi să vă explic cum am ajuns la această perspectivă. Propunerea pe care o avem în faţă onorează de fapt o singură promisiune, anume promisiunea de a promova industria muzicală. Dacă am aborda cele ce se întâmplă cu artiştii şi cu veniturile lor şi dacă am calcula aceasta, atunci am ajunge la nişte medii care sunt mult prea scăzute pentru ca artiştii să se poată întreţine şi să mai şi câştige ceva pe deasupra.
Mai mult încă, aceşti bani nu ajung direct la artişti. Fondurile sunt prea mici pentru a se putea face ceva. Un artist cu care am discutat despre acest lucru mi-a spus că aici se petrece o redistribuire între cel mai rapid şi cel mort. A trebuit să îl contrazic: este o redistribuire între artişti şi producători, industria muzicală şi, de-abia apoi, marile nume.
În linii mari, domnule comisar, această propunere nu este adecvată. Trebuie să găsim ceva mai bun. Trebuie, de exemplu, să creăm ceva de genul unui tarif forfetar. Chiar şi propunerile pe care le faceţi în legătură cu clauza „foloseşti sau pierzi” ţin totuşi de dreptul teoretic. Haideţi, vă rog, să facem ceva inteligent şi bine fondat, aşa cum au recomandat şi solicitat artiştii pe parcursul audierii din cadrul Comisiei pentru afaceri juridice.
Mary Lou McDonald, în numele Grupului GUE/NGL. –Domnule preşedinte, cred că intenţia iniţiativei a fost pur şi simplu să îmbunătăţească situaţia socială a artiştilor, după cum au afirmat comisarul McCreevy şi colegul nostru Brian Crowley, însă de fapt nu reuşeşte să facă acest lucru. Din nefericire, chiar şi schimbările introduse de comisie nu merg destul de departe pentru a îmbunătăţi propunerea. Este o propunere care, cred, îi vă răsplăti în final pe acei artişti care au deja succes, şi va răsplăti într-adevăr şi industria.
Sunt surprinsă de noţiunea extinderii perioadei drepturilor de autor, fie că aceasta este de 70 sau de 95 de ani, şi sunt surprinsă de aceasta nu numai fiindcă este dubioasă şi aproape depăşită de era digitală, ci de asemenea pentru că, este clar, o mişcare ca aceasta va aduce în primul rând beneficii intereselor industriei şi nu artiştilor care se zbat să reuşească.
Cred, în ciuda muncii depuse şi a bunelor intenţii, că deputaţii europeni ar trebui să respingă această propunere. Cred că Comisia trebuie să se întoarcă la planşeta de desen şi să revină de data aceasta cu propunerea corectă, una care să nu vorbească doar despre susţinerea artiştilor şi a interpreţilor, ci să şi pună în aplicare aceste concepte.
Manuel Medina Ortega (PSE). – (ES) Domnule preşedinte, spre deosebire de antevorbitoarele mele, sunt de acord cu majoritatea membrilor care au vorbit pe marginea acestui punct.
Este o directivă bună, de fapt o directivă excelentă, care are ca scop protejarea artiştilor interpreţi.
Când există discuţii despre necesitatea găsirii unei modalităţi mai inteligente de a încheia înţelegeri, ceea ce se discută de fapt este modul în care să se eludeze conceptul de proprietate intelectuală. Se pot face înţelegeri numai dacă există deja o lege stabilită.
La nivel naţional, avem în acest moment legi stabilite. Comisia, sub conducerea dlui McCreevy, a adoptat o iniţiativă excelentă, o iniţiativă pozitivă, şi cred că această Cameră ar trebui să adopte înţelegerea la care am ajuns în cadrul Comisiei pentru afaceri juridice, mulţumită muncii depuse de către raportor, dl Crowley, şi numeroşilor raportori alternativi, cum ar fi dna Gill şi dl Toubon.
Cred că este o directivă excelentă şi că va întări crearea de proprietate intelectuală. De asemenea, directiva include câteva recomandări privind lucrările ulterioare ce vor mai trebui făcute.
Cred că adoptarea raportului de către această Cameră – şi sper că Consiliul se va alinia Comisiei şi Parlamentului – ne va asigura că, în cadrul următorului mandat, Comisia va continua pe acelaşi drum, va înainta propuneri Parlamentului şi vom face progrese în cadrul protecţiei proprietăţii intelectuale, care este vitală pentru dezvoltarea Uniunii noastre Europene, ca instituţie măreaţă, bazată pe o cultură comună.
Olle Schmidt (ALDE). - (SV) Dle preşedinte, dle comisar, dl Crowley este un deputat european capabil, care vine adesea cu propuneri inteligente. De data aceasta, însă, consider că este dificil să urmez intenţiile dumnealui. Comisia propune ca perioada de protecţie în cazul înregistrărilor muzicale să crească de la 50 de ani (în acest moment) la 95 de ani, ceea ce ar dubla aproape perioada din acest moment. Mulţi ar fi de acord cu ideea că acest lucru este excesiv. Compromisul despre care se discută în acest moment este de 70 de ani şi se află în direcţia cea bună.
Totuşi, rămân câteva întrebări. Oare o prelungire va spori diversitatea culturală şi va facilita scrierea de noi compoziţii? Ce efect a avut prelungirea dreptului de autor în Statele Unite asupra dezvoltării de acolo? A întărit poziţia artiştilor sau beneficiarii principali au fost companiile muzicale? Putem justifica o prelungire care măreşte termenul protecţiei în mod atât de dramatic? Nu este oare prea simplist să argumentăm că creativitatea şi dorinţa de creaţie sunt direct legate de durata protecţiei? După părerea mea, nu s-a găsit încă răspunsul la aceste întrebări.
Ca liberal, cred în legea privind dreptul de autor şi în scopul din spatele acesteia, şi de aceea sunt de acord cu unii dintre colegii mei, membri ai acestei Camere. Este important, desigur, să protejăm producerea unor noi compoziţii şi să le permitem compozitorilor să aibă control asupra muncii lor, inclusiv din punct de vedere financiar. Totuşi, intervenţiile noastre de natură juridică din această Cameră trebuie, desigur, să fie echilibrate, şi nu cred că aceasta se întâmplă în cazul de faţă.
În ţara mea de origine, chestiunea accesului la compoziţii pe internet este în curs de dezbatere, mai ales după procesul răsunător care a avut ca rezultat hotărârea privitoare la Pirate Bay. În acest moment, când dreptul de autor este tema unor dezbateri intense, cred că am face o greşeală dacă am aproba propunerea Comisiei pentru o prelungire a perioadei de protecţie a compoziţiilor muzicale de la 50 la 95 de ani. Prin urmare, ca şi dna Bowels, voi respinge integral propunerea. Cred că Comisia ar trebui să încerce din nou. Domnule Comisar, mai gândiţi-vă, mai prelucraţi propunerea şi reveniţi!
Roberto Musacchio (GUE/NGL). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, mi se pare că, în faţa schimbărilor majore care afectează sectorul muzical şi cultural în general, Europa riscă să răspundă cu soluţii protecţioniste şi scheme depăşite, promiţându-le câteva firimituri interpreţilor şi micilor companii muzicale şi, în loc de aceasta, promovând interesele marilor staruri, care vor avea posibilităţi considerabil mărite de a îşi spori profiturile.
Imediat după emiterea hotărârii de către tribunalul suedez împotriva managerilor site-ului internet The Pirate Bay, care au fost pedepsiţi pentru că au încurajat distribuirea de materiale muzicale în reţea, o aprobare din partea Parlamentului a unei măsuri de acest gen nu ar face decât să consolideze o abordare negativă şi inadecvată faţă de noile dinamici ale erei tehnologice actuale şi de nevoia de cultură, comunicare şi libertate a unor generaţii întregi.
Protecţia libertăţii de exprimare a artiştilor rezidă de fapt în relaţia lor cu societatea; libertatea de a produce artă şi libertatea de a ne bucura de aceasta merg mână în mână şi au un adversar comun, reprezentat de servilismul mercantil al culturii, care ar fi întărit prin această legislaţie.
Athanasios Pafilis (GUE/NGL). - (EL) Domnule preşedinte, propunerea Comisiei şi raportul doresc să facă din crearea de artă şi din cultura produsă de om, bunuri permanente. Ele nu sunt destinate protejării muzicienilor.
Această prelungire nu va aduce profituri decât pentru mamuţii ce monopolizează industria, pentru companiile multinaţionale din industria muzicală, a spectacolelor şi a divertismentului, care vor continua să se îmbogăţească din creaţiile altora. Perdanţii vor fi lucrătorii, artiştii şi evoluţia umană însăşi deoarece, sub coerciţia multinaţionalelor, marea majoritate a executanţilor şi a interpreţilor sunt obligaţi să îşi cesioneze drepturile în favoarea acestora, în schimbul unor sume derizorii.
Această prelungire va genera profituri de sute de milioane de euro pentru multinaţionale, însă de numai câteva zeci de euro pe an pentru muzicieni. În acelaşi timp, marile companii vor controla producţiile intelectuale pe baza legii profitului.
Propunerea Comisiei, care este susţinută de marile grupuri politice din Parlamentul European, este dovada vie a naturii, caracterului şi intereselor pe care Uniunea Europeană le apără şi le protejează. Pentru a proteja profitabilitatea capitalului, transformă totul într-un bun economic, de la apă la artă, cultură şi creaţiile omului.
Jens Holm (GUE/NGL). - (SV) Domnule preşedinte, propunerea de prelungire a drepturilor de autor la 95 de ani este un exemplu şocant privitor la modul în care marile companii de înregistrări au reuşit să facă lobby pentru o propunere care să fie întru totul în asentimentul lor. O prelungire atât de lungă a perioadei de protecţie a drepturilor de autor nu va face decât să lovească în consumatorii individuali şi va inhiba producerea de muzică nouă. Noi, cei din Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, am depus aşadar un amendament în care solicităm să se înlăture prevederea referitoare la 95 de ani. De asemenea, solicităm ca întreaga directivă să fie respinsă.
Drepturile asupra cântecului La mulţi ani! se presupune că ar trebui să îi aparţină companiei nord-americane Warner. Oamenii care îşi sărbătoresc ziua de naştere în public de-abia dacă îndrăznesc să cânte acest cântec în anumite locuri din Statele Unite de teama represaliilor şi a amenzilor. Acesta este un exemplu absurd despre cât de rele pot deveni lucrurile atunci când le permitem intereselor individuale şi industriei să guverneze politicile. Acest exemplu este din SUA, unde durata de protecţie a dreptului de autor este deja de 95 de ani. Haideţi să nu lăsăm să fie şi cazul Europei. Respingeţi prevederea de 95 de ani şi respingeţi directiva în ansamblul ei!
Mă întreb de asemenea dacă Comisia a efectuat o evaluare a impactului privitor la proporţia din veniturile viitoare care va ajunge la artiştii individuali şi la cea care va fi de fapt reţinută de marile corporaţii.
Manolis Mavrommatis (PPE-DE). - (EL) Domnule Comisar, aşa cum am putut auzi pe parcursul dezbaterii, opiniile privind reglementarea legislativă pentru extinderea perioadei de protecţie a proprietăţii intelectuale variază.
Aş dori să subliniez încă o dată că adoptarea acestei directive specifice nu va afecta consumatorii, nici nu va face ca preţul fonogramelor să crească. Ne străduim cu toţii să prelungim perioada de protecţie a drepturilor conexe în conformitate cu creşterea speranţei de viaţă. Proprietatea intelectuală este protejată timp de 70 de ani după moartea autorului, generând astfel un anumit venit familiei acestuia. Protecţia actuală pentru drepturile conexe ale interpreţilor, care acoperă 50 de ani de la înregistrare, este aşadar foarte scurtă. De aceea ar fi o idee bună să avem un compromis care să stabilească o perioadă de 70 de ani.
De asemenea doresc să vă atrag atenţia asupra studiului care se află în pregătire, privind actori şi la posibila propunere de directivă care va fi prezentată în 2010. Cred că şi interpretările actorilor ar trebui să fie protejate, mai ales într-o perioadă în care creaţia artistică este importantă şi în care progresele de natură tehnologică pot reprezenta un ajutor în asigurarea unor venituri pentru artişti.
În concluzie, sper că vom beneficia de cooperarea Comisiei Europene cu privire la propunerea pentru o nouă directivă.
Glyn Ford (PSE). - Domnule preşedinte, permiteţi-mi să fiu clar: susţin prelungirea drepturilor de autor de la 50 de ani la 70 de ani. Problema mea este: cine va obţine beneficii din aceasta?
Salut faptul că, aşa cum s-a solicitat de către Uniunea muzicienilor, muzicienii independenţi vor obţine 20% din profiturile de distribuţie. Problema este echilibrul dintre companiile de înregistrări multinaţionale şi artiştii promovaţi. Mulţi dintre aceşti oameni au semnat contracte acum 30 sau 40 de ani, care le-au acordat 8% din preţul comercianţilor, cu companiile responsabile de producţie, distribuţie şi prelevare a banilor din vânzări. Acum, aceleaşi companii multinaţionale de înregistrări vor obţine un chilipir neaşteptat de multe milioane de euro nefăcând absolut nimic deoarece, în această nouă eră digitală, nu este nimic de făcut. Pe baza unei structuri industriale care a devenit redundantă ca urmare a schimbărilor tehnologice, nu Robin Hood va câştiga, ci Şeriful din Nottingham. Aceşti artişti ar fi trebuit să aibă posibilitatea de a îşi revendica proprietatea pe care ei înşişi au creat-o.
Christofer Fjellner (PPE-DE). - (SV) Domnule preşedinte, haideţi să clarificăm un lucru: prelungirea duratei de protecţie pentru drepturile de autor nu ar avea ca rezultat muzică mai multă sau mai bună. Care muzician de 25 de ani va spune „nu, nu am să scot acest disc, deoarece voi fi plătit pentru el numai până la 75 de ani şi nu până la 120”? Nici nu îi va încuraja pe săracii muzicieni, deoarece nu înregistrările lor se vând şi după 50 de ani după ce au fost făcute. În schimb, va încuraja fie marile companii de înregistrări sau pe aceia care au câştigat deja foarte mult din înregistrările lor. Cred că acest lucru şi-a pierdut complet orice simţ al proporţiei.
Cineva care va inventa astăzi un tratament împotriva cancerului, dincolo de faptul că va primi Premiul Nobel pentru medicină, îşi va putea proteja invenţia numai pe o perioadă de 20 de ani, în timp ce o persoană care face o înregistrare va beneficia de protecţie pentru acea invenţie, sau înregistrare, timp de 95 de ani. Acest lucru nu respectă nicio proporţie. Totuşi, sunt de acord că 70 de ani este mai bine de cât 95 de ani, deşi totuşi cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să respingem întreaga propunere.
Charlie McCreevy, membru al Comisiei − Domnule preşedinte, aş dori să cred că am învăţat multe din timpul petrecut aici, în calitate de comisar european. Unii oameni ar putea spune că nu, însă eu cred că da.
Însă unul din lucrurile pe care le-am învăţat este că orice intră în legătură cu sfera proprietăţii intelectuale este plin de tot felul de capcane. A existat un număr de chestiuni ridicate în această zonă a proprietăţii intelectuale în Parlament şi în Consiliul de Miniştri, ambele pe durata mandatului meu de comisar şi de ministru al guvernului irlandez, iar unele dintre aceste chestiuni există de circa 20-30 de ani. Deci am învăţat că orice aspect al acestor probleme obţine o imensă acoperire, generează multe dezbateri şi polarizează mulţi deputaţi europeni, multe state membre şi diverse entităţi interesate.
Aşadar, am învăţat că este extrem de dificil să abordezi un aspect din această zonă şi să încerci să ajungi la o soluţie acceptabilă. În timpul petrecut de mine aici ca şi comisar, au existat multe momente în care nu am reuşit să ajungem la o înţelegere în anumite privinţe.
Date fiind acestea, nu sunt deloc surprins de adâncimea şi sinceritatea argumentelor care vin din toate părţile în cadrul acestei dezbateri, deoarece orice probleme privitoare la sfera proprietăţii intelectuale generează întotdeauna acest tip de controverse, iar oamenii care se află pe poziţia opusă propunerii de compromis înaintate de dl Crowley vor fi în totalitate în opoziţie cu alte aspecte ale proprietăţii intelectuale.
Aşadar este foarte interesant, în acest tip de dezbatere, să vedem cum oamenii iau o poziţie în alte sfere ale proprietăţii intelectuale, adoptând altă poziţie aici, deoarece aceasta este o zonă foarte dificilă şi accept sinceritatea oamenilor care şi-au adus contribuţia.
Nu are sens să mă opresc asupra tuturor chestiunilor ridicate în mod individual şi să le dezbat, deoarece au fost dezbătute până la saturaţie în comisie. Un lucru pe care l-au făcut dl Crowley şi raportorii din alte comisii a fost acela că le-au consacrat foarte mult timp. Parlamentul a acordat acestei chestiuni foarte mult timp şi un grad excepţional de efort, iar mulţi dintre asistenţii şi persoanele din propriul meu DG au muncit din greu la aceasta, încercând să ajungă la ceea ce noi am crezut că va fi un compromis acceptabil.
Însă voi atinge şi alte puncte. Permiteţi-mi doar să elimin de la început unele chestiuni care nu sunt aşa de mult în legătură cu această dezbatere, ci mai degrabă cu cele referitoare la dezbaterea anterioară ca urmare a căreia am venit cu această propunere.
Permiteţi-mi să vă asigur că oamenii care m-au rugat să înaintez aici o propunere au fost interpreţii – de aici a venit lobby-ul intens.
Dacă există neînţelegeri aici, în Cameră, şi între statele membre, pot spune de asemenea că au existat perspective diferite si în DG-ul meu privitor la această problemă atunci când am discutat, în cadrul său, despre maniera în care să procedăm, şi multe dintre punctele de vedere care difereau şi care au fost înaintate aici au fost reflectate şi acolo. Cred că acest lucru este normal: dacă generează astfel de perspective divizate aici şi în alte state membre, vă puteţi aştepta şi la acelaşi lucru în DG.
Însă am fost supus unul lobby destul de intens din partea interpreţilor obişnuiţi. Da, interpreţii de categorie grea au venit şi ne-au acordat susţinerea pentru această cauză, deoarece interpreţii obişnuiţi credeau că era mai bine să aibă de partea lor unele dintre numele mari din acest domeniu, însă interpreţii obişnuiţi – muzicienii independenţi, de care majoritatea oamenilor nici nu au auzit – au făcut cel mai intens lobby. Cred că este important să notăm că, după cum a spus dl Heaton-Harris, 38 000 de muzicieni independenţi susţin această propunere.
Aşadar, trebuie să se analizeze dacă acesta este modul adecvat de înaintare în această direcţie. Aş spune că majoritatea oamenilor îi cunosc pe interpreţii celor mai îndrăgite patru melodii sau înregistrări ale lor, însă mă îndoiesc că mulţi dintre ei ştiu şi cine le-a scris. Însă textierul cântecului are dreptul la o protecţie pe durata vieţii sale plus 70 de ani.
Dacă ar fi să numesc în această seară şase melodii dintre cele mai populare, mă îndoiesc că cineva din această Cameră ar putea să indice persoana care a scris cântecul, însă fiecare care cunoaşte o anumită înregistrare ar putea spune că respectivul cântec a fost cântat de cutare şi cutare. Textierul primeşte o durată de protecţie pe perioada vieţii plus 70 de ani, însă interpretul primeşte numai 50 de ani de la data interpretării.
Dintr-o perspectivă morală, acest lucru este nedrept. Unii oameni au avut un singur hit, când aveau 21 sau 22 de ani şi de atunci nu s-a mai auzit nimic de ei şi nici nu au obţinut foarte mulţi bani din aceasta. În anii de încheiere a carierei lor, când se apropie de vârsta de 70 de ani sau mai mult, cred că ar fi rezonabil să poată obţine un venit suplimentar. Puteţi reduce la esenţă toate argumentele tehnice şi intelectuale şi de orice altă natură, însă, din punct de vedere al fair play-ului, cred că acest argument are câştig de cauză.
După cum au menţionat dl Crowley şi alţii, este pur şi simplu o încercare de a aborda unele dintre aceste probleme – care generează controverse. Am făcut tot posibilul pentru a obţine o propunere. Dl Crowley a depus un volum mare de muncă pe această temă, încercând să ajungă la înţelegeri şi compromisuri, muncind îndelung şi din greu.
Mă voi referi numai la câteva dintre problemele ridicate.
Dna Gill, care a acordat mult sprijin propunerii, fapt pentru care îi sunt foarte recunoscător, a menţionat clauza „foloseşti sau pierzi”, care demarează după un an, însă, în momentul în care este implementată în statele membre, acestea îi pot permite să demareze după trei luni sau şase luni, dacă se doreşte.
Dna Bowles – şi nu pun nicio clipă la îndoială sinceritatea dumneaei în această privinţă – simte că nu este în postura de a vota pentru această propunere sau pentru propunerea de compromis înaintată de Brian Crowley. A menţionat problema contractelor. Ei bine, nu cred că problema contractelor ar trebui să înăbuşe propunerea. Este în mod cert o altă problemă, care ar putea face obiectul unei alte iniţiative dacă – şi numai dacă – această propunere este votată.
Alocuţiunea d-nei Lichtenberger a fost excelentă. Aş dori să indic faptul că 2 000 de euro nu reprezintă deloc un mizilic pentru un artist independent. La ideea fondului, după cum am spus mai devreme, au subscris 38.000 de interpreţi şi cred că ei ştiu mai bine acest lucru.
Dl Medina Ortega, din vasta lui experienţă ca politician, a făcut o remarcă excelentă, şi sunt de acord cu el că trebuie să propunem ceva care să aibă destule şanse pentru a ajunge şi în Consiliul de Miniştri. După cum a arătat, trebuie să fim realişti, deoarece, în prezenţa unor perspective diferite şi acolo, trebuie să venim cu o propunere – aşa cum au făcut dl Crowley şi alţii – care să aibă şanse realiste de a ajunge în Consiliul de Miniştri, iar dumnealui a arătat acest lucru în mod evident şi adecvat.
Dl Schmidt şi dl Musacchio au făcut comentarii privind modelul de afaceri al caselor de discuri, însă noi nu sprijinim modelele de afaceri existente ale caselor de discuri. O durată de 70 de ani va fi deschisă tuturor modelelor de afaceri inovatoare.
Dl Holm s-a referit la posibilitatea de a fi amendat, de exemplu, pentru că a cântat La mulţi ani!, însă cred că a făcut o confuzie de idei. Nu este vorba despre cântec: este vorba doar despre înregistrarea acestuia de către un interpret, aşadar dl Holm poate cânta La mulţi ani!, oricând doreşte şi nu va fi în pericol de a fi penalizat în vreun fel. Este vorba despre înregistrarea efectuată de interpret, şi nu de scriitor.
Dl Mavrommatis a făcut un număr de comentarii pe care le-am notat, însă cred că 70 de ani reprezintă cea mai bună estimare de viaţă.
În concluzie, aş dori să îmi exprim aprecierea şi admiraţia pentru tratarea eficientă a acestui dosar de către toată lumea implicată din Parlamentul European. A avut ca rezultat propunerea de compromis înaintată de Brian Crowley şi cred că ne demonstrează dorinţa de a îmbunătăţi cadrul legal pentru comunitatea noastră creativă. Cred că în viitor va arăta că protejarea celor care creează a reprezentat alegerea corectă şi că sporirea eficienţei infrastructurii de management al drepturilor le va dovedi că s-au înşelat acelora care pretind că o mai bună protecţie va duce la o cultură online mai puţin înfloritoare.
Aş dori să le mulţumesc tuturor celor preocupaţi de dezbatere, mai ales raportorului Brian Crowley, nu numai fiindcă este un coleg de-al meu din Irlanda şi un prieten foarte vechi, ci pentru că a depus extraordinar de multă muncă încercând să facă astfel încât acest compromis să devină acceptabil pentru cât mai multe interese concurente din Parlament, şi a facilitat un compromis care, aşa cum a spus dl Medina Ortega, are şanse rezonabile de a fi acceptat şi în Consiliul de Miniştri.
Brian Crowley, raportor. − Domnule preşedinte, aş dori să le mulţumesc din nou colegilor pentru contribuţia lor la această dezbatere. Din nefericire, în ciuda tuturor discuţiilor noastre, a propunerilor, modificărilor şi remodificărilor, precum şi a schimbărilor care au avut loc, unii colegi încă nu au înţeles modul în care a avansat această situaţie. Trebuie să spun, din punct de vedere personal, că apreciez toate opiniile fiecăruia şi că înţeleg de unde vin ele.
Este dificil să facem aceasta atunci când primim amendamente de la colegi, la care este ataşat un articol din Financial Times care afirmă că ar trebui să votăm împotriva dreptului de autor, în timp ce în subsolul articolului figurează menţiunea „drepturi de autor protejate”. Chiar şi Financial Times, care se opune protecţiei sau prelungirii drepturilor de autor, foloseşte instrumentul drepturilor de autor!
De asemenea, am auzit cum organizaţiile de consumatori spuneau că este greşit să se extindă drepturile de autor deoarece aceasta va interfera cu drepturile şi alegerile consumatorilor, din nou fără să îşi dea seama sau fără a da crezare faptului că drepturile de autor există deja şi că aceste drepturi, precum şi protecţia lor, s-au materializat.
De asemenea, i-am auzit pe colegi menţionând obligaţiile pe care acestea le vor institui asupra inovaţiei şi creativităţii, însă cum vor putea oamenii să creeze ceva dacă nu îşi pot proteja drepturile? Dacă nu îşi pot proteja creaţiile, cum vor face aceasta?
De asemenea, oamenii care vorbesc despre comercializare – sau „mercantiling”, dacă ar fi să traducem – în industria înregistrărilor ar trebui să îşi dea seama ce se petrece în realitate. Aceasta există de foarte multă vreme. Înainte de apariţia muzicii înregistrate, când cumpărai partituri trebuia să plăteşti o anumită taxă ce îi revenea creatorului respectivei muzici şi de fiecare dată când era interpretată, interpretul obţinea, la rândul său, o cotă din aceasta.
Aşadar, aici discutăm despre instaurarea echilibrului şi a corectitudinii în această chestiune, pentru a asigura drepturile celor care sunt mai slabi din punct de vedere al termenilor contractuali, care sunt mai slabi din punctul de vedere al executării contractului şi care se apropie de finele carierei lor muzicale, astfel încât să beneficieze de protecţie şi de foloase.
Este important ca oamenii să recunoască faptul că apariţia noii tehnologii – pe care o întâmpinăm în mod pozitiv, deoarece este într-adevăr fantastică – nu înseamnă că ai dreptul de a obţine ceva pe degeaba. Dacă, în trecut, intrai într-un magazin de muzică şi luai CD-ul sau discul scoase de o casă de discuri şi ieşeai de acolo cu ele, ai fi fost prins şi acuzat de furt din magazin; la fel, astăzi, descărcarea de muzică gratuit, fără plata unei taxe către cineva, înseamnă acelaşi lucru.
Discutăm despre instituirea de mecanisme adecvate.
Doresc să le mulţumesc lui Jacques Toubon, Neenei Gill şi tuturor colegilor mei pentru ajutorul şi asistenţa acordate, şi îi sunt deosebit de recunoscător dlui Medina Ortega pentru îndrumările sale utile şi pentru sfaturile sale care m-au ajutat să ies dintr-o situaţie problematică în care mă aflam împreună cu partea spaniolă.
Preşedintele. – Acest punct a fost închis.
Votul va avea loc mâine la orele 12.00.
Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)
Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (PSE), în scris. – (PL) Obiectivul acestui raport a fost să susţină artiştii europeni prin prelungirea duratei protecţiei dreptului de autor asupra fonogramelor de la 50 la 70 de ani.
Documentul stipulează de asemenea înfiinţarea unui fond pentru muzicienii independenţi, finanţat din contribuţiile producătorilor, echivalente cu cel puţin 20% din veniturile lor anuale pentru prelungirea drepturilor de autor. La cincizeci de ani după publicarea unei fonograme, interpretul va avea posibilitatea de a rezilia contractul dacă producătorul nu comercializează fonograma.
Acestea sunt schimbări noi, deşi de natură cosmetică, ale legilor privind drepturile de autor, care au nevoie urgentă de o revizuire exhaustivă. Drepturile de autor au existat înaintea Internetului şi se referă la o perioadă diferită. Acum, este nevoie de o nouă abordare a acestei probleme.
Legislaţia actuală, care include Directiva 2006/116/CE din data de 12 decembrie 2006, nu umple golurile de natură juridică existente, din cauza dezvoltării unei noi tehnologii. Adoptarea raportului Crowley de către Parlamentul European va permite o anumită protecţie multiculturală, care va încuraja concurenţa în industria globală a muzicii. Parlamentul i-a solicitat de asemenea Comisiei să facă o evaluare a nevoii de a avea o prelungire similară a duratei protecţiei drepturilor de autor asupra interpreţilor şi producătorilor din sectorul audiovizual. Până la 1 ianuarie 2010, Comisia va prezenta un raport privind rezultatele acestei evaluări în faţa Parlamentului European, a Consiliului şi a Comitetului economic şi social european. Încă mai trebuie să aşteptăm o revizuire completă a legii privind dreptul de autor.