Stenograma dezbaterilor

Vineri, 24 aprilie 2009 - Strasbourg

5.3. Situaţia umanitară a rezidenţilor din taberele de refugiaţi din Ashraf

  Preşedintele − Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea a şase propuneri de rezoluţii referitoare la situaţia umanitară a rezidenţilor din tabăra de refugiaţi de la Ashraf⁽¹⁾.

  Ana Maria Gomes, autor − Dle preşedinte, unele persoane din acest Parlament îi prezintă pe membrii Organizaţiei Mujahedinii Poporului ca pe nişte eroi sau ca pe o alternativă la regimul iranian. Nu sunt nici una, nici alta.

În timpul călătoriilor mele în Irac, am auzit lideri kurzi, sunniţi, şiiţi, creştini, turci plângându-se că Organizaţia Mujahedinii Poporului ar fi fost un instrument al lui Saddam Hussein în campania din Anfar în 1988, care a culminat cu masacre, cum ar fi cel de la Halabja. Acelaşi lucru ni l-a confirmat şi delegaţia irakiană, care a fost aici săptămâna aceasta, asigurându-ne că constituţia irakiană impune Guvernului din Irak să respecte în totalitate drepturile umane ale rezidenţilor din tabăra Ashraf, care, cu sprijinul UNHCR şi ICRC, doresc să emigreze în Iran sau către orice altă destinaţie sau să rămână în calitate de refugiaţi politici, respectând legile din Irak.

Trebuie să înţelegem reticenţa guvernului irakian de a-i permite taberei Ashraf să tulbure în continuare relaţiile bune de vecinătate cu Iranul. Pentru irakieni, Iranul nu poate fi îndepărtat. Este acolo. Este un vecin puternic. Este adevărat că Organizaţia Mujahedinii Poporului nu mai este pe lista teroriştilor, însă aceasta rămâne în continuare un cult opac care îşi brutalizează membrii ce doresc să dezerteze. Mai presus de toate, persoanele din tabăra Ashraf sunt fiinţe umane, ale căror drepturi umane trebuie respectate, indiferent de soarta sau de trecutul organizaţiei. Aceste persoane trebuie tratate în conformitate cu Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată în 1951, şi nimeni – repet, nimeni – nu ar trebui să fie forţat să se întoarcă în Iran.

Dar haideţi să clarificăm următorul aspect. În această rezoluţie nu este vorba despre regimul iranian, care şi-a reprimat propriul popor, a condus greşit ţara şi a destabilizat Orientul Mijlociu timp de decenii. Oricine oferă un vot pentru PSE sau amendamentele Verzilor, care au drept scop echilibrarea tonului acestei rezoluţii, în calitate de vot pentru regimul iranian, dă dovadă de rea-credinţă sau pur şi simplu a rămas fără argumente.

Natura amendamentelor noastre este destul de simplă. Dorim să prezentăm imaginea completă a modului în care sunt încălcate drepturile omului şi a ameninţărilor din cadrul şi din jurul taberei Ashraf. De exemplu, solicităm ca toţi rezidenţii din tabăra Ashraf să fie intervievaţi de către ICRC şi UNHCR într-o locaţie neutră şi fără prezenţa oficialilor Organizaţiei Mujahedinii Poporului, pentru a clarifica care sunt dorinţele lor reale. De asemenea, trebuie să facem apel către liderii Organizaţiei Mujahedinii Poporului să nu mai controleze vieţile rezidenţilor din tabăra Ashraf prin faptul că nu le permit părăsirea taberei. Mai presus de toate, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la practicile de manipulare psihică şi fizică şi la încălcarea drepturilor omului în cadrul cultului. Într-un cuvânt, este vorba de drepturile umane individuale ale persoanelor din tabăra Ashraf. Haideţi să ne gândim la aceşti oameni şi la drepturile lor umane atunci când votăm.

  Alejo Vidal-Quadras, autor − Dle preşedinte, în această dimineaţă vom vota o propunere comună de rezoluţie, semnată de patru grupuri politice, referitoare la situaţia taberei de refugiaţi de la Ashraf, din Irak. Trei mii cinci sute de bărbaţi şi femei iranieni, membri ai opoziţiei democratice împotriva regimului fundamentalist din Iran, locuiesc acolo complet lipsiţi de apărare. În ultimele săptămâni ei au fost supuşi presiunilor şi hărţuirii din partea facţiunii din guvernul irakian, sub influenţa regimului iranian, şi există o probabilitate ridicată să se întâmple, în orice moment, o tragedie asemănătoare cu cea la care am fost recent martori în Balcani.

Ne amintim cu toţii de Srebrenica şi nu mă îndoiesc de faptul că nici un membru din acest Parlament nu doreşte o a doua Srebrenica în Irak. Propunerea noastră de rezoluţie reprezintă un apel de alertare a opiniei publice din întreaga lume, înainte de producerea unui dezastru. Din păcate, unii colegi au prezentat amendamente care ar putea să crească pericolul pentru rezidenţii din tabăra Ashraf şi să ofere regimului iranian şi reprezentanţilor săi din Irak argumente pentru masacrarea acestora.

Eu am vizitat tabăra recent şi vă asigur că afirmaţiile incluse în amendamentele prezentate sunt absolut nefondate. Oamenii din Ashraf se află acolo în calitate de voluntari. Ei sunt liberi să plece oricând doresc şi sunt în cele mai bune relaţii de prietenie cu populaţia irakiană din regiune. Scopul propunerii noastre este de a-i proteja pe aceşti oameni. Nimeni nu ar înţelege, însă dacă aceste amendamente ar fi adoptate, rezultatul propunerii ar fi exact opusul.

Aceasta nu este o problemă politică, stimaţi colegi: este una pur umanitară şi este foarte urgentă. Vă rog să votaţi împotriva tuturor amendamentelor prezentate la această propunere comună, susţinute de cele patru grupuri politice, şi să sprijiniţi propunerea astfel cum a fost aprobată de aceste patru grupuri de orientare politică foarte diferită. Vieţile multor persoane nevinovate şi inofensive depind de votul dvs. Vă rog să nu-i dezamăgiţi.

  Angelika Beer, autor – (DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, grupul meu nu a semnat încă această rezoluţie şi vom vota în favoarea acesteia numai dacă vor fi adoptate amendamentele pe care le-am depus împreună cu autoarea, dna Gomes, în numele Grupului Socialist din Parlamentul European şi a Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană.

Este vorba despre disputa privind Organizaţia Mujahedinii Poporului sau PMOI. Aceasta nu este o opoziţie democrată. Aş dori să spun câteva cuvinte referitoare la acest subiect. PMOI este o organizaţie degenerată care echivalează cu o sectă religioasă şi care îşi supune membrii unor represalii severe, inclusiv în cadrul taberei. Este aplicată presiunea psihică şi fizică pentru a forţa membrii să rămână în tabără. Celor care refuză să facă acest lucru le sunt distruse relaţiile, li se impune să divorţeze şi li se iau copiii – una dintre cele mai brutale metode de reprimare.

PMOI şi-a izolat total toţi membrii care locuiesc în cadrul şi în afara taberei. Accesul la presa internaţională şi mass media este interzis. Toate interviurile conduse de SUA au avut loc în prezenţa cadrelor PMOI, ceea ce înseamnă că oamenii nu au putut să vorbească deschis despre problemele şi preocupările lor reale.

În trecut, membrii PMOI din nordul Irakului au fost predaţi partizanilor lui Saddam Hussein şi au fost torturaţi şi omorâţi în tabăra Abu Greib. Acestea sunt doar câteva exemple şi explicaţii pentru amendamentele comune pe care vă îndemn să le sprijiniţi. Oricine le respinge – şi aş dori să spun acest lucru foarte clar – şi oricine adoptă textul neschimbat al prezentei rezoluţii, votează pentru ca PMOI să-şi continue politica de oprimare în tabăra pe care o controlează. În acest caz, veţi fi parţial responsabili şi pentru ceea ce ameninţă PMOI, în prezent, să facă, şi anume că, dacă tabăra va fi divizată sub supraveghere internaţională, îşi va îndemna membrii să se incinereze. Acest lucru este exact opusul a ceea ce dorim să realizăm aici şi, prin urmare, vă îndemn să votaţi în favoarea amendamentelor depuse de PSE şi de grupul meu.

  Erik Meijer, autor − Dle preşedinte, de 30 de ani, Iranul se află sub dictatura teocrată. Această dictatură nu numai că îi forţează pe locuitori să ducă o viaţă conform standardelor sale religioase, dar şi încearcă să-i omoare pe toţi cei care nu se conformează sistemului. În consecinţă, mulţi iranieni sunt nevoiţi să trăiască în exil nu numai în Europa, ci şi în ţările vecine.

După invazia anglo-americană din Irak, iranienii care locuiesc în exil acolo au primit garanţia că vor fi protejaţi de Iran. Acum trupele străine se pregătesc să se retragă din Irak. Eu susţin această retragere, însă o consecinţă neprevăzută a acesteia ar putea fi faptul că regimul teocratic din Iran ar avea ocazia să atace opoziţia din afara graniţelor sale. Acesta face tot posibilul pentru deportarea acestor oameni în Iran, cu scopul de a-i ucide. În Irak iranienii exilaţi sunt trataţi cu foarte mare solidaritate. Cu toate acestea, puterea Iranului în Irak a crescut, deoarece majoritatea locuitorilor din Irak este alcătuită, de asemenea, din şiiţi musulmani.

Prin intermediul întrebărilor scrise adresate Consiliului, eu i-am atras atenţia asupra situaţiei celor 3 400 de locuitori din tabăra Ashraf. Singurul răspuns pe care l-am primit a fost că Consiliul nu a discutat chestiunea. Astăzi, dezbatem o rezoluţie urgentă referitoare la tabăra din Ashraf. În cele două rezoluţii anterioare, din 2007 şi 2008, Parlamentul a confirmat statutul juridic al persoanelor aflate în tabăra de la Ashraf, în temeiul celei de-a patra Convenţii de la Geneva. Astăzi, Parlamentul acordă o atenţie deosebită situaţiei actuale prin adoptarea unei rezoluţii referitoare numai la tabăra din Ashraf. Acest document este un document comun, adoptat de majoritatea grupurilor politice, şi este un text echilibrat. Are menirea de a-i transmite Guvernului din Irak un mesaj ferm, şi anume că drepturile celor 3 400 de persoane, inclusiv 1 000 de femei, aflate în tabăra din Ashraf nu pot fi încălcate din cauza presiunilor din partea regimului mulah din Iran.

Prin urmare, trebuie să transmitem un mesaj unic, fără amendamente ce ar submina şi slăbi rezoluţia, care să trateze numai problemele umanitare ale rezidenţilor din tabăra Ashraf. Ar trebui să evităm orice modificare a textului final al rezoluţiei, care ar complica situaţia sau ar pune în pericol vieţile acestor persoane lipsite de apărare.

Populaţia din tabăra Ashraf a fost bombardată de forţele armate ale SUA la începutul invaziei din 2003. Ulterior, aceştia au fost controlaţi de SUA. Guvernul irakian a verificat, de asemenea, fiecare persoană din Ashraf – aceasta s-a întâmplat în luna aprilie a anului curent. Fiecare locuitor a fost intervievat în afara taberei Ashraf. Au fost încurajaţi şi li s-a recomandat să părăsească tabăra sau să plece în Iran. Numai şase dintre ei au fost de acord să plece – şase persoane din 3 400! Prin urmare, noi trebuie să le respectăm decizia.

  Mogens Camre, autor − Dle preşedinte, situaţia din tabăra Ashraf, care adăposteşte 3 500 de membri ai principalei opoziţii democratice din Iran, Organizaţia Mujahedinii Poporului, a fost foarte îngrijorătoare în ultimul timp şi a constituit subiectul mai multor rezoluţii ale acestui Parlament în ultimii ani. Împreună cu o delegaţie de patru membri ai acestui Parlament, am vizitat tabăra Ashraf în luna octombrie a anului trecut şi m-am întâlnit acolo cu oficiali americani, irakieni şi din partea ONU. Cu toţii ne-au împărtăşit preocuparea referitoare la statutul juridic al rezidenţilor din tabăra Ashraf, deoarece securitatea acesteia a fost transferată de la trupele americane către forţele irakiene la începutul acestui an.

Situaţia s-a înrăutăţit mult de atunci. Într-un anunţ oficial de la sfârşitul lui februarie, liderul suprem iranian i-a solicitat preşedintelui irakian aflat în vizită să pună în aplicare acordul reciproc pentru închiderea taberei Ashraf şi să-i expulzeze pe toţi rezidenţii săi din Irak.

De atunci, forţele irakiene au început să asedieze tabăra. Trupele irakiene împiedică intrarea în tabără a familiilor rezidenţilor din Ashraf, a delegaţiilor parlamentare, a organizaţiilor pentru drepturile omului, a avocaţilor, a jurnaliştilor şi chiar a doctorilor şi nu permit intrarea multor materiale de logistică în Ashraf.

Prin urmare, Parlamentul a considerat că este absolut necesară abordarea acestei probleme în regim de urgenţă în această etapă. Noi am colaborat cu toate grupurile şi am elaborat un text comun, care este bine echilibrat, adresează toate preocupările noastre în această privinţă şi face apel către organismele internaţionale să găsească un statut juridic pe termen lung pentru rezidenţii din tabăra Ashraf.

Din păcate, există nişte amendamente depuse de unii dintre purtătorii de cuvânt ai Teheranului, cei care cred minciunile spuse de Teheran. Eu consider că ar trebui să înţelegem clar că acestea sunt în contradicţie cu securitatea rezidenţilor din Ashraf şi ar trebui să votăm împotriva lor. Noi îi îndemnăm pe toţi colegii noştri să rămână la textul comun şi să respingă orice amendament.

  Marco Cappato, autor −(IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, discutăm aici despre o „tabără”, care este, de fapt, un orăşel de oameni care au renunţat la arme, în baza unei decizii politice dificile; oameni care, de fapt, şi-au încredinţat propria apărare comunităţii internaţionale. Motivul pentru care dezbatem acest subiect astăzi, în cadrul unei proceduri de urgenţă, constă în riscul ca aceste persoane să fie deportate în masă şi ca toate drepturile lor, în ceea ce priveşte regimul iranian, să fie încălcate odată pentru totdeauna.

Desigur, pot apărea întrebări referitoare la nivelul şi gradul de democraţie din cadrul Organizaţiei Mujahedinii Poporului din Iran, însă nu acesta este subiectul dezbaterii pe care trebuie să o purtăm şi nu acesta este motivul pentru care am solicitat procedura de urgenţă. Motivul pentru care am solicitat aplicarea procedurii de urgenţă este de a preveni atacurile asupra acestui orăşel în ansamblu, distrugerea drepturilor lor fundamentale şi căderea sa în mâinile dictatorilor iranieni.

De aceea, amendamentele prezentate sunt menite să creeze confuzie cu privire la urgenţa şi necesitatea acestui mesaj şi din acest motiv eu sper că acestea nu vor fi adoptate.

  Tunne Kelam, în numele Grupului PPE-DE – Dle preşedinte, ne aflăm aici astăzi pentru a preveni producerea unei potenţiale tragedii umane la scară largă.

Aproape 4 000 de persoane, membri ai opoziţiei iraniene, se află în pericolul iminent de a fi deportate de către autorităţile irakiene înapoi în Iran, al cărui regim a executat deja peste 22 000 dintre prietenii lor. Printre altele, aceştia sunt oamenii care au expus programul nuclear secret al Teheranului şi se opun prin mijloace paşnice regimului exportator de terorism.

Este în interesul credibilităţii democratice a guvernului irakian, precum şi a administraţiei SUA, care le-a acordat statutul de persoane protejate, să le protejeze vieţile, să le respecte voinţa şi demnitatea şi să le garanteze un viitor sigur, în conformitate cu dreptul internaţional. Dar, mai întâi de toate, facem apel la guvernul irakian să deblocheze tabăra Ashraf.

  Nicholson of Winterbourne, în numele Grupului ALDE – Dle preşedinte, eu sunt de părere că Alejo Vidal-Quadras, un bun prieten de-al meu, precum şi alţii dintre cei care au vorbit mai devreme greşesc profund şi că ar trebui să sprijinim amendamentele, deoarece guvernul irakian a anunţat recent, în repetate rânduri, că nu are intenţia de a forţa locuitorii taberei de la Ashraf să plece în Iran sau în orice altă ţară.

Guvernul irakian a solicitat mai multor ţări, inclusiv statelor membre UE, să-i primească, însă noi nu am fost de acord.

Din cei 3 400 de persoane care locuiesc în tabără, 1 025 deţin permise de şedere şi beneficiază de statutul de rezidenţi ai mai multor state, printre care şi state membre UE, şi noi nu le acceptăm pe aceste persoane. De ce?

Mulţi dintre locuitorii taberei de refugiaţi au primit instruire militară în timpul regimului lui Saddam Hussein şi au participat, împreună cu gărzile prezidenţiale ale acestuia şi cu alte forţe de securitate, la zdrobirea violentă a revoltei populare din Irak de după eliberarea Kuweitului în 1991.

Există dovezi ample care demonstrează că aceste persoane i-au făcut rău poporului irakian, atunci când armata irakiană a refuzat să execute masacrele ordonate de Saddam Hussein. Familiile victimelor din Irak nu pot uita acest lucru şi Constituţia irakiană nu permite prezenţa unor grupuri ca NKO şi PKK pe teritoriul Irakului.

Două mii dintre aceste persoane s-au înregistrat la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), sperând că vor fi transferaţi în alte ţări care acceptă să-i primească, şi, de câţiva ani, guvernul irakian cooperează îndeaproape cu UNHCR, solicitând altor state să-i accepte.

Stimaţi colegi, aceasta este problema Irakului. Suveranitatea Irakului este în joc şi noi ar trebui să avem încredere în acest Guvern al Irakului ales pe cale democratică. Acesta este dreptul lor, datoria lor, pe care, vă asigur, şi-o îndeplinesc cum se cuvine.

  Charles Tannock (PPE-DE) - Dle preşedinte, eu nu am fost niciodată un mare admirator al Organizaţiei Mujahedinii Poporului din Iran, ale cărei origini filozofice sunt islamico-marxiste – ceea ce reprezintă o contradicţie în termeni – şi care a fost, desigur, ani în şir, sub protecţia lui Saddam Hussein, măcelarul Bagdadului, pe care l-au sprijinit din punct de vedere militar.

Totuşi, în ultimii ani, aceasta s-a reformat şi a furnizat informaţii valoroase Occidentului cu privire la încălcarea drepturilor omului în Iran şi la poziţia geografică a uzinelor secrete de îmbogăţire a uraniului din Iran. Prin urmare, este discutabil dacă această organizaţie ar trebui să rămână pe lista organizaţiilor teroriste interzise a UE. Indiscutabil, din punctul meu de vedere, este faptul că rezidenţii taberei din Ashraf merită protecţie juridică în Irak, din partea guvernului şi a forţelor aliate, şi nu merită să fie deportaţi în Iran, unde, mai mult ca sigur, îi aşteaptă tortura şi, posibil, execuţia.

  Richard Howitt (PSE) - Dle preşedinte, această dezbatere demonstrează, încă odată, limitele urgenţelor, cu un număr mare de reprezentări, din cauza timpului insuficient alocat pentru negocieri şi consultări adecvate.

Aş dori să vă aduc la cunoştinţă faptul că textul original, elaborat de Socialişti, se opune clar oricărei referiri la o deportare forţată şi recomandă conformitatea absolută cu Convenţia de la Geneva şi accesul deplin al organizaţiilor internaţionale pentru drepturile omului. Pentru dl Vidal-Quadras şi alţii, întrucât am încercat eu însumi să obţin un compromis prin obţinerea sprijinului tuturor partidelor numai pentru amendamentele 2, 3 şi 6 şi a sprijinului Grupului Socialist pentru rezoluţia comună, aş dori să menţionez faptul că a spune că aceste amendamente ar putea fi utilizate drept pretexte pentru masacrarea rezidenţilor reprezintă o distorsiune. Indiferent dacă oamenii sprijină sau critică PMOI, într-o dezbatere privind drepturile omului, nimeni din acest Parlament nu ar trebui să dezaprobe amendamentele menite să sprijine obligaţiile referitoare la drepturile omului asupra niciunuia sau tuturor partidelor din lume.

  Jan Zahradil (PPE-DE) – (CS) Dle preşedinte, 30 de secunde îmi vor fi suficiente. Aş dori să menţionez că sunt încântat de faptul că PMOI a fost ştearsă de pe lista UE organizaţiilor ilegale în timpul preşedinţiei cehe şi că protejăm în continuare opoziţia iraniană împotriva regimului prin rezoluţia de astăzi cu privire la tabăra de refugiaţi de la Ashraf. Aş dori să le mulţumesc tuturor participanţilor din cadrul tuturor grupurilor politice, indiferent de culoarea sau convingerile lor, şi sper că rezoluţia va fi aprobată în formatul propus, fără amendamentele propuse, care ar deforma-o oarecum.

  Paulo Casaca (PSE) – (PT) Dle preşedinte, şi eu aş dori să solicit ca propunerea comună de rezoluţie să fie votată în formatul său actual. Amendamentele propuse aici, în cadrul acestui Parlament, sunt profund greşite.

Este absolut incorect să spunem că cel puţin un refugiat din tabăra de la Ashraf, sau dintr-o tabără similară, a fost transferat în Europa sau chiar în interiorul Irakului cu sprijinul Înaltului Comisariat. Eu îndemn pe oricine să întrebe Înaltul Comisariat dacă a fost transferat vreun refugiat vreodată.

Toate acestea sunt absolut false şi sunt menite numai pentru a facilita un masacru. Despre aceasta este vorba, nimic mai mult, şi aş dori să-i rog pe autorii acestor amendamente absolut ruşinoase să le retragă, deoarece reprezintă o insultă la adresa acestui Parlament.

  Antonio Tajani, vicepreşedinte al Comisiei − (IT) Dle preşedinte, cer permisiunea să iau cuvântul, însă în condiţii în care acest lucru este posibil. Cu toţi deputaţii plimbându-se de colo-colo, acest lucru este cu adevărat imposibil; Manifest un respect deosebit pentru Parlament, însă mi se pare cu adevărat imposibil să pot vorbi în aceste condiţii.

  Preşedintele − Aveţi dreptate.

Doamnelor şi domnilor, nu vom încheia dezbaterea până când nu se vor aşeza toţi în linişte.

Aş dori să-i informez pe membrii care discută pe culoar că nu vom încheia dezbaterea până când ei nu vor înceta să vorbească şi noi nu vom putea să-l ascultăm pe vicepreşedintele Comisiei cu respectul cuvenit.

  Antonio Tajani, vicepreşedintele Comisiei −(IT) Dle preşedinte, aş dori să vă mulţumesc, deoarece consider că este corect să se participe la dezbateri prin a asculta ce se spune şi a vorbi într-o manieră corespunzătoare.

vicepreşedintele Comisiei − (FR) În continuare, voi vorbi în limba franceză. Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Comisia monitorizează regulat desfăşurarea situaţiei din Irak, în special, în ceea ce priveşte tabăra de refugiaţi din Ashraf.

După cum ştim cu toţii, în ianuarie 2009, guvernul irakian a preluat din nou controlul în această zonă. În ceea ce priveşte situaţia umanitară din tabără, comisia a fost informată de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi alte organizaţii internaţionale care au monitorizat desfăşurarea situaţiei că nu au fost raportate nicio deteriorare semnificativă a condiţiilor de viaţă şi nicio încălcare a convenţiilor internaţionale.

Comisia este pe deplin de acord cu ideea că închiderea taberei ar trebui să corespundă cadrului legal şi că vieţile şi bunăstarea fizică sau morală a rezidenţilor săi nu ar trebui să fie ameninţate. Ar trebui aplicate standardele umanitare internaţionale, în special principiul nereturnării.

În diverse ocazii, guvernul irakian a menţionat că este pregătit să-i trateze decent pe rezidenţii taberei şi că nu a avut intenţia să-i deporteze ilegal pe membrii acestei organizaţii sau să-i forţeze să părăsească Irakul.

Având în vedere toate acestea, Comisia subliniază, ca de obicei, necesitatea respectării statului de drept şi se bazează pe faptul că guvernul irakian va acţiona în mod corespunzător.

La reuniunea din martie 2009 cu Comisia, autorităţile irakiene şi-au reiterat angajamentul de a respecta standardele umanitare internaţionale, de a nu aplica forţa şi, în special, de a nu desfăşura returnări forţate în Irak.

În prezent, ministrul pentru drepturile omului din Irak organizează şedinţe individuale cu rezidenţii, pentru a stabili care sunt drepturile lor şi pentru a constata dacă aceştia doresc să se reîntoarcă în Irak sau să îndrepte spre o a treia ţară.

În ultimele săptămâni, unii membri au ales să părăsească tabăra şi au avut posibilitatea de a face acest lucru fără a întâmpina dificultăţi. Comisia susţine aceste eforturi. Dacă rezidenţii taberei doresc să plece, guvernul irakian trebuie să autorizeze stabilirea lor într-o altă ţară şi să faciliteze acest proces.

Comisia, în cooperare cu reprezentanţii statelor membre de la faţa locului, va continua să monitorizeze desfăşurarea situaţiei.

(Aplauze)

  Preşedintele – Dezbaterea este închisă.

Urmează votarea.

PREZIDEAZĂ: DNA ROURE
Vicepreşedintă

(1) Vă rugăm să consultaţi procesul-verbal.