Stenograma dezbaterilor

Marţi, 15 septembrie 2009 - Strasbourg

4. Imigraţia, rolul Frontex şi cooperarea între state (dezbatere)

  Preşedintele. - Următorul punct de pe ordinea de zi sunt declaraţiile Consiliului şi Comisiei privind imigraţia, rolul Frontex şi cooperarea între statele membre.

  Tobias Billström, preşedintele în exerciţiu al Consiliului. - (SV) Domnule Preşedinte, chestiunile privind migraţia sunt mereu de actualitate în activitatea UE. Un element important al abordării fluxurilor migratoare este controlul la frontieră. Libera circulaţie a persoanelor în cadrul UE şi absenţa controalelor la frontierele interne implică o responsabilitate comună şi o cerinţă crescută pentru o gestionare corespunzătoare şi eficientă a frontierelor noastre externe.

Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (Frontex) este responsabilă cu coordonarea şi sprijinirea eforturilor statelor membre de monitorizare a frontierelor externe ale UE şi de control al acestora. Frontex este un element important al strategiei UE de gestionare integrată a frontierelor. De la lansarea sa în 2005, capacitatea Frontex a fost extinsă progresiv. În conformitate cu bugetul mărit, Frontex joacă acum un rol mai mare în gestionarea cooperării operative între statele membre în legătură cu controlul frontierelor externe ale UE.

Agenţia coordonează în prezent câteva operaţiuni comune şi proiecte pilot la frontierele maritime, terestre şi aeriene în vederea combaterii imigraţiei ilegale, punând un accent special pe anumite domeniile care prezintă un risc crescut, cum ar fi frontierele maritime din sud ale UE, deşi frontierele de nord şi de est sunt, de asemenea, incluse. În Consiliu, cu diferite ocazii, am accentuat nevoia de a dezvolta şi consolida Agenţia Frontex. Concluziile Consiliului din 2008 stabilesc priorităţi politice pentru dezvoltarea continuă a Agenţiei. Pe termen scurt, s-a pus accentul pe faptul că trebuie alocate resursele necesare Agenţiei Frontex şi că trebuie folosite pe deplin echipamentele oferite de statele membre din cadrul inventarului centralizat al echipamentelor tehnice disponibile (CRATE). De asemenea, Consiliul a îndemnat Frontex să încurajeze cooperarea cu alte autorităţi de control al frontierelor, incluzând autorităţile vamale, şi cu ţările terţe în ceea ce priveşte controlul frontierelor.

Pe termen lung, s-a pus accent pe faptul că dezvoltarea viitoare a operaţiunilor Frontex trebuie să continue să se desfăşoare în etape. Consiliul a salutat planul Comisiei de examinare a modului în care poate fi extins mandatul Frontex în vederea unei mai mari cooperări cu ţările terţe. În prezent se efectuează o evaluare a Regulamentului Frontex, iar Comisia va prezenta o propunere de posibile amendamente la începutul anului 2010. Consiliul aşteaptă adoptarea unei poziţii privind amendamentele propuse de Comisie împreună cu Parlamentul European.

De asemenea, în Pactul european privind imigraţia şi azilul, care a fost adoptat de Consiliul European în octombrie 2008, s-a accentuat faptul că rolul şi resursele Agenţiei pentru cooperare trebuie consolidate. De asemenea, Pactul s-a referit la posibilitatea de a stabili diviziuni separate în cadrul Frontex, deoarece condiţiile diferă aşa de mult, de exemplu, la frontiera terestră din est, în comparaţie cu frontiera maritimă din sud. În lumina evenimentelor din zona mediteraneană, Consiliul European, în concluziile sale din iunie 2009, a pus şi el accentul pe nevoia de intensificare a eforturilor de prevenire şi combatere a imigraţiei ilegale şi de prevenire a viitoarelor tragedii umane la frontiera maritimă de sud a UE. Nevoia de intensificare a controalele la frontiere şi necesitatea unor reguli clare pentru patrulele comune şi debarcarea persoanelor salvate, cât şi creşterea utilizării zborurilor comune de repatriere, au fost accentuate în mod special.

În concluzie, aş dori să clarific faptul că situaţia din zona mediteraneană nu implică numai măsurile din domeniul controlului frontierelor. Această situaţie necesită un spectru larg de măsuri pe termen scurt şi lung. Punctul de plecare în acest sens trebuie să fie abordarea globală a UE a migraţiei, care include cooperare şi măsuri în întreg domeniul politicii de migraţie. Cooperarea intensificată cu ţările de origine şi de tranzit este fundamentală şi dialogul cu ţările terţe trebuie intensificat în domenii cum ar fi imigraţia legală, migraţia şi dezvoltarea, consolidarea capacităţii şi repatrierea persoanelor care nu au nevoie de protecţie. Acest dialog trebuie să se bazeze pe principiile solidarităţii şi pe responsabilitatea comună.

PREZIDEAZĂ: DL PITTELLA
Vicepreşedinte

  Jacques Barrot, vicepreşedintele Comisiei. − (FR) Dle preşedinte, migraţia este un aspect prioritar care se va afla în centrul preocupărilor instituţiei şi doresc să îi mulţumesc dlui Tobias Billström, care cunoaşte foarte bine această problemă.

Suntem în curs de a redacta o politică privind imigraţia bazată pe trei piloni: respectarea dreptului de azil, combaterea imigraţiei ilegale şi coordonare europeană în sprijinul migraţiei legale.

Accesul la teritoriul UE trebuie obţinut în conformitate cu anumite reguli, respectând politicile naţionale şi normele comune pe care Uniunea le pune în aplicare, şi nu în mod ilegal, de multe ori cu preţul vieţilor omeneşti. Mediterana trebuie să fie în continuare puntea de legătură dintre civilizaţiile noastre şi nu un loc al suferinţei şi dezolării.

Provocarea pe care o reprezintă imigraţia ilegală nu poate fi soluţionată exclusiv de acele state membre care sunt expuse mai frecvent deoarece graniţele lor coincid cu frontiera externă a Uniunii. Este foarte important ca toate statele membre ale UE să dea dovadă de solidaritate faţă de această provocare. Uniunea a adoptat deja norme comune, a direcţionat resurse în acest scop şi a elaborat mijloace de acţiune semnificative. Acestea fiind spuse, este adevărat că se vor impune noi iniţiative, având în vedere amploarea fluxurilor migratorii ilegale.

Bineînţeles, provocarea imigraţiei ilegale impune o strategie eficientă de prevenire, pusă în aplicare în parteneriat cu toate ţările situate de-a lungul rutelor migratorii. Uniunea Europeană întreprinde toate măsurile posibile în vederea dezvoltării acestor dialoguri şi acestei cooperări. Obiectivul acestui demers global este abordarea tuturor dimensiunilor principale ale imigraţiei, în mod cumulat şi echilibrat. După cum tocmai a spus dl Billström, această abordare ne direcţionează eforturile în Mediterană, care reprezintă punctul de confluenţă a fluxurilor migratorii care vin din diferite regiuni şi trec prin diferite ţări din Asia şi Africa.

Comisia şi-a luat un angajament ferm de a promova cadrele regionale bilaterale corespunzătoare de cooperare. Confruntându-mă cu proliferarea unor tragedii umane inacceptabile, m-am deplasat către aceste puncte de acces europene: Lampedusa, Malta, Insulele Canare şi Grecia. Am iniţiat o dezbatere în cadrul Comisiei şi am înaintat colegilor miniştri din Consiliu sugestii privind o politică europeană mai unificată şi mai eficientă.

Demersurile întreprinse ulterior au constituit baza unor serii de hotărâri luate de Consiliul European din luna iunie. De atunci, Comisia a lucrat în trei domenii principale. În primul rând, azilul: Consiliul European a solicitat coordonarea măsurilor voluntare privind repartizarea internă a beneficiarilor unei protecţii internaţionale care au reşedinţa în statele membre cele mai expuse la aceste presiuni. Comisia a răspuns acestui apel, lansând în luna iulie un proiect pilot prin care să sprijine Malta. Aceasta a prevăzut posibilităţi de finanţare comunitară pentru statele membre care vor fi dispuse să fie solidare cu Malta. Până în prezent, Franţa a fost de acord să reinstaleze aproape 100 de refugiaţi pe teritoriul său. Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori ca şi alte state membre să facă acest lucru.

La 2 septembrie, am prezentat, de asemenea, Parlamentului European şi Consiliului o comunicare prin care s-a propus un program european comun privind reinstalarea refugiaţilor din ţări terţe. Ştiu, dle Billström, că susţineţi acest program. Acesta subliniază priorităţi anuale comune în ceea ce priveşte reinstalarea, alături de propuneri legate de eficientizarea utilizării ajutorului financiar acordat statelor membre prin intermediul Fondului european pentru refugiaţi.

Biroul European de Sprijin pentru Azil trebuie să fie capabil să joace un rol dominant în aplicarea eficientă a acestor iniţiative. Propunerea de regulament al Comisiei privind crearea acestui Birou este în prezent în curs de examinare în cadrul instituţiilor comunitare. Aş dori ca Parlamentul şi Consiliul să ajungă la un acord pe durata preşedinţiei suedeze pentru ca acest Birou de Sprijin să devină operaţional în 2010 şi contez foarte mult pe Comisie şi pe preşedinţia suedeză în acest sens. Atât aveam de spus în legătură cu azilul.

Al doilea subiect este legat de frontierele externe. După cum a explicat dl Billström foarte bine, Consiliul European a dorit consolidarea operaţiunilor de control la frontieră coordonate de Frontex. Acesta ne-a solicitat să întocmim reguli clare de angajament pentru patrulele comune şi prevederi precise în ceea ce priveşte debarcarea persoanelor asistate şi organizarea unor zboruri comune de returnare.

De asemenea, trebuie să examinăm modul în care Frontex poate coopera cu ţările terţe. Bugetul de finanţare a operaţiunilor Frontex în anul 2009 a fost majorat la 36 de milioane de euro şi, în prezent, analizăm modalităţile de organizare a repatrierii migranţilor ilegali de către Frontex.

Trebuie subliniat faptul că operaţiunile de control la frontieră se desfăşoară în conformitate cu legislaţia comunitară, în special cu Codul frontierelor Schengen. Trebuie respectate drepturile fundamentale şi interdicţia de returnare. În domeniul maritim, aceste operaţiuni trebuie să se desfăşoare în conformitate cu dreptul maritim internaţional. Totuşi, aceste reguli nu sunt interpretate sau aplicate în mod uniform de statele membre. De aceea, vom încerca să examinăm modul în care aceste reguli pot fi elaborate şi clarificate astfel încât legislaţia comunitară şi dreptul internaţional să poată fi aplicate mai bine în contextul acestor operaţiuni.

De asemenea, în prezent, elaborăm o propunere care va permite modificări ale regulamentului de instituire a agenţiei Frontex şi a metodelor de lucru ale acesteia. Propunerea va fi înaintată la începutul anului 2010. Aceasta va cuprinde raportul Parlamentului European şi evaluarea care va fi efectuată de agenţie în conformitate cu articolul 33 din regulamentul Frontex. Scopul este de a optimiza şi consolida rolul Frontex în aspectele privind cooperarea frontalieră.

Am ajuns acum la cel de-al treilea subiect. Consiliul European a subliniat nevoia consolidării cooperării cu principalele ţări de origine şi de tranzit şi a solicitat Comisiei să analizeze posibile modalităţi de cooperare care vor fi puse în practică cu aceste ţări. Ca urmare a acestei solicitări, Comisia a întreprins eforturi considerabile în vederea accelerării dialogului şi cooperării cu Libia şi Turcia, care sunt cele două ţări cheie situate pe rutele migraţiei ilegale din Mediterană.

În ceea ce priveşte Libia, dl Billström şi cu mine am trimis o scrisoare în luna iulie, propunându-le partenerilor din Libia o cooperare într-o serie de domenii pentru a asigura gestionarea comună şi echilibrată a fluxurilor migratorii din Libia. Am explicat autorităţilor din Libia că suntem dispuşi să le ajutăm nu numai să îşi consolideze capacitatea de a preveni intrarea şi ieşirea ilegală a migranţilor de pe teritoriul lor, ci şi să amelioreze tratamentul migranţilor în conformitate cu drepturile omului şi cu normele internaţionale şi să identifice şi să asiste migranţii care necesită protecţie internaţională.

Comisia cofinanţează deja măsuri pilot prin intermediul Înaltului Comisar al ONU pentru refugiaţi, Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie şi Ministerului italian de Interne. Cu toate acestea, singura modalitate prin care acţiunile noastre pot căpăta amploarea necesară constă într-un angajament clar din partea autorităţilor libiene. Dle Billström, nu ascund faptul că aştept cu nerăbdare răspunsul la scrisoarea noastră.

În ceea ce priveşte Turcia, Directorul general al Direcţiei Generale Justiţie, Libertate şi Securitate, Jonathan Faull, se află astăzi într-o misiune la Ankara pentru a investiga măsura şi modul în care o intensificare a cooperării ar încuraja autorităţile turce să se implice mai mult într-o formă mai responsabilă de gestionare a migraţiei, având atât scopul de a readmite imigranţii ilegali, cât şi, în primul rând, de a asigura protecţie internaţională refugiaţilor. Dacă Turcia şi Libia ar fi dispuse să ne accepte oferta, noi şi dl Billström am putea să vizităm aceste două ţări până la sfârşitul anului.

În cele din urmă, aş dori să menţionez programul de la Stockholm, care trebuie să pună bazele unei politici comune mai eficiente şi care ne va permite să promovăm imigraţia coordonată în spiritul Pactului european privind imigraţia şi azilul. Am înaintat propunerile în luna iunie, acestea fiind primite favorabil în cadrul dezbaterii ministeriale neoficiale organizate în iulie de preşedinţia suedeză.

Nu voi repeta ceea ce tocmai am spus, şi anume, principalele teme ale acestei politici: un sistem comun de azil în conformitate cu tradiţiile noastre umanitare, un control mai eficient al imigraţiei ilegale printr-o gestionare mai integrată a frontierelor noastre interne şi a politicii noastre privind vizele şi, după aceea, bineînţeles, eficienţa sporită a luptei noastre împotriva traficului de persoane şi punerea în aplicare a unei politici specifice de returnare destinată reintegrării pe termen lung a migranţilor în comunitatea de origine, precum şi promovarea migraţiei legale într-un cadru care garantează respectarea nevoilor ţărilor gazdă, fără a neglija nevoile ţărilor de origine sau respectarea drepturilor migranţilor.

Aşa se poate rezuma politica în acest domeniu. Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, am depăşit puţin timpul, dar am dorit să continui, după explicaţiile foarte pertinente ale dlui Billström, prin a sublinia temele majore ale unei politici, ale unei strategii europene care cred că începe să se contureze acum. Statele noastre membre încă trebuie să dea dovadă de solidaritate deplină şi de hotărârea necesară pentru a pune în aplicare această strategie. Contez foarte mult pe ajutorul Parlamentului European în această privinţă.

  Simon Busuttil, în numele Grupului PPE. – (MT) Vă mulţumesc, dle preşedinte. Aş dori, de asemenea, să îi urez bun venit ministrului Billström şi, în special, vicepreşedintelui Comisiei Europene, Jacques Barrot. Permiteţi-mi, dle preşedinte, să vă felicit şi să îi mulţumesc vicepreşedintelui Comisiei Europene pentru eforturile considerabile şi autentice pe care le-a depus în domeniul imigraţiei şi azilului. Aş dori să îmi exprim aprecierea şi recunoştinţa şi faţă de dl Barrot, pentru pasiunea cu care a ales să întreprindă această activitate şi pentru iniţiativele concrete pe care le-a lansat în acest domeniu dificil, controversat şi sensibil. Aceasta mă conduce la primul aspect pe care aş dori să îl menţionez, dle preşedinte, cu privire la complexitatea acestui subiect.

Este uşor să arătăm cu degetul o ţară sau alta: cu toate acestea, situaţia trebuie analizată în mod serios şi cuprinzător. Altminteri, riscăm să cădem pradă absurdului. Permiteţi-mi să vă dau un exemplu. În ultimul timp, guvernul italian a fost criticat deoarece acesta a trimis imediat imigranţii sosiţi înapoi în Libia. Cu toate acestea, trebuie să înţelegem că, în urma acţiunilor Italiei, numărul imigranţilor care au ales să se aventureze în periculoasa călătorie şi să îşi rişte vieţile a scăzut considerabil în acest an.

Este important să ne dăm seama că acest sistem de returnare a reprezentat o lovitură puternică pentru crima organizată şi traficanţii de persoane. Aceasta înseamnă că, în timp ce, fără îndoială, este necesar să respectăm dreptul imigranţilor la azil, este imperativ şi să perseverăm în eforturile noastre de a pune capăt odată pentru totdeauna acestei tragedii care se petrece în Mediterană. Este la fel de importantă combaterea traficanţilor de persoane care profită de sărăcia şi dificultăţile cu care se confruntă imigranţii care doresc să ajungă în Europa.

Prin urmare, trebuie să avem întotdeauna în vedere complexitatea subiectului. Aş dori să menţionez şi alte aspecte. Trebuie ameliorată activitatea Frontex, în special cu privire la cooperarea potenţială dintre ţări şi care cuprinde aspecte concrete precum cele legate de politicile de returnare care implică mai multe ţări. Din păcate, în acest domeniu, Frontex nu a depus suficiente eforturi până acum. Merită atenţie şi iniţiativele citate de vicepreşedintele Barrot, cum ar fi programul general de reinstalare, proiectul pilot pentru ţări precum Malta şi înfiinţarea unui birou pentru azil. Aceste iniţiative trebuie implementate imediat. În concluzie, un factor la fel de important care necesită atenţie este cooperarea cu Libia şi cu alte ţări terţe care constituie punctele de plecare pentru imigranţi. Nu vom ajunge nicăieri fără cooperarea acestor ţări.

  Juan Fernando López Aguilar, în numele Grupului S&D. – (ES) Dle preşedinte, dle Billström, dle comisar Barrot, susţin şi sunt de acord cu accentul pus de către preşedinţie şi de către Comisie pe identificarea acestui aspect ca fiind una dintre cele mai influente dimensiuni ale globalizării, care necesită un răspuns european.

Acesta este un domeniu în care Europa poate căpăta sens, adăugând valoare gestionării uneia dintre cele mai neechivoce dimensiuni ale globalizării, respectiv dimensiunea fără precedent pe care a dobândit-o migraţia şi, prin urmare, fluxurile migratorii şi impactul acestora în toate domeniile de importanţă pentru integrarea europeană.

Acest fenomen nu poate fi abordat de niciun stat membru pe cont propriu, pe baza capacităţilor individuale. Prin urmare, avem nevoie de o politică comună, care nu a fost încă elaborată. Tot ce s-a făcut în vederea elaborării acestei politici comune, care trebuie dezvoltată, ar fi trebuit să se desfăşoare în cadrul Constituţiei Europene şi al Tratatului de la Lisabona. Totuşi, această politică nu a fost încă elaborată. Tot ce s-a făcut anticipează ceea ce trebuie făcut în continuare şi se află încă în etapa preliminară.

Cu toate acestea, este clar că răspunsul trebuie să fie coerent cu identitatea europeană. Prin urmare, primul pas este angajamentul faţă de eliminarea inegalităţilor la origine, prin consolidarea cooperării pentru dezvoltare.

În al doilea rând, trebuie să reluăm cu mai multe forţe lupta împotriva dimensiunilor politice şi penale ale acestui fenomen, abordând, de asemenea, organizaţiile care se ocupă cu traficul de persoane. În acelaşi timp, trebuie să îmbunătăţim informaţiile privind riscurile imigraţiei ilegale şi ale traficului ilegal, formarea la sursă şi ocuparea ilegală a forţei de muncă. Răspunsul trebuie să fie migraţia legală, ca alternativă a imigraţiei ilegale.

În cele din urmă, trebuie să ne luăm un angajament serios în ceea ce priveşte drepturile omului. Aceasta implică dimensiunile azilului şi refugiaţilor şi respectarea Pactului european privind imigraţia şi azilul, care a fost semnat în octombrie 2008.

Cu toate acestea, între timp, trebuie să consolidăm frontiera externă a Europei, atât în privinţa controlului, cât şi a responsabilităţii noastre comune în acest sens. Impactul imigraţiei ilegale în Italia, Spania sau Grecia – aşa cum este evident în Spania în ceea ce priveşte frontiera mediteraneană sudică şi, de asemenea, în Insulele Canare, unde canoele sosesc pline de oameni disperaţi – nu este exclusiv o problemă a Spaniei sau Italiei. Este o problemă europeană, care nu necesită numai solidaritate cu Spania sau Italia şi cu atât mai puţin speranţa că Spania şi Italia vor respecta modelul european în relaţiile lor bilaterale cu ţările africane. Nu, este o responsabilitate comună, care necesită un răspuns comun.

De aceea, Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a susţinut consolidarea Frontex şi, de asemenea, majorarea bugetului acesteia, care sperăm că va fi susţinută în această cameră, întrucât susţinem importanţa şi atenţia acordate acestui aspect de către preşedinţia suedeză.

  Sonia Alfano, în numele Grupului ALDE. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc dle Barrot şi dle Billström. Pe data de 31 august, am înaintat Comisiei o întrebare prioritară. Este adevărat că numărul migranţilor care ajung pe coastele Italiei şi Libiei a scăzut, însă acest lucru se explică prin creşterea numărului de morţi din Marea Mediterană.

Din păcate, Marea Mediterană a devenit acum un cimitir în masă, iar guvernul Berlusconi, cu alte cuvinte guvernul italian, a semnat un acord cu Libia, care, din păcate, îi permite Italiei să refuze nu numai intrarea migranţilor, dar şi a refugiaţilor din ţări în care există persecuţie sau război civil, precum Somalia şi Eritreea şi le refuză acestor persoane dreptul de a solicita azil, încălcând astfel toate normele internaţionale şi, în special, Convenţia de la Geneva.

Aş dori să vă reamintesc că principiul nereturnării este un principiu care nu cunoaşte limite geografice şi care nu poate fi negociat în nicio circumstanţă. Nu dorim să continuăm să credem că, în cele din urmă, acest acord între Italia şi Libia se rezumă la interese economice în valoare de aproximativ 5 000 de miliarde de euro.

Solicit Comisiei să nu încheie – în cazul în care intenţionează să facă acest lucru – un acord între UE şi Libia, similar celui încheiat cu Italia, deoarece am văzut rezultatele acelui acord condamnabil. Repet: din păcate, acest acord îi obligă pe aceşti oameni la tortură deoarece cu acest lucru ne confruntăm: centrele de detenţie în care sunt duşi în Libia sunt centre de tortură, potrivit comunicatelor de presă şi fotografiilor, de exemplu, imaginile care îi arată pe mulţi din aceşti imigranţi în închisoarea Ganfuda, la 10 kilometri de Benghazi. Aceasta este tortură, care nu cred că nu se justifică prin niciun acord instituţional sau amical.

Aşa cum a subliniat Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, principiul nereturnării previne returnarea persoanelor în teritoriile în care vieţile lor ar putea fi în pericol sau unde libertatea le-ar putea fi ameninţată. Trimiterea acestor persoane înapoi în Libia, ţară care, vă reamintesc, nu a semnat şi nici nu a ratificat Convenţia de la Geneva, pare cu adevărat de necrezut. În plus faţă de aceste lucruri, imigraţia ilegală este o infracţiune în Italia astfel că, de exemplu, după debarcarea dramatică de la sfârşitul lui august în care numeroşi somalezi şi-au pierdut viaţa, cei câţiva, cred că e vorba de patru sau cinci somalezi care au reuşit să ajungă la destinaţie, au fost acuzaţi, printre altele, de imigraţie şi, prin urmare, sunt judecaţi în prezent în temeiul legislaţiei italiene.

Solicit acum Comisiei să ia măsuri reale pentru a evalua dacă acordul dintre Italia şi Libia respectă legislaţia internaţională şi să schimbe definitiv situaţia prin refuzul de a susţine politica abjectă a guvernului italian.

  Hélène Flautre, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Dle preşedinte, ultima dezbatere în urma unei tragedii din Marea Mediterană a avut loc pe 1 aprilie.

Vă amintiţi cu siguranţă că mai multe sute de imigranţi au pierit pe coasta Libiei. Am solicitat o investigaţie. Până în prezent nu am primit informaţii privind circumstanţele acestei tragedii.

După cum ştiţi, la jumătatea lui august, 73 de africani au fost găsiţi morţi în Lampedusa. La 25 august, 57 de migranţi din Eritreea au fost salvaţi în cele din urmă, după o perioadă lungă în apele malteze. La 31 august, Libia a refuzat accesul a 75 de somalezi.

Într-adevăr, frontierele externe ale Uniunii Europene au devenit ucigaşe. Acesta este titlul unui raport care urmează să fie publicat de ONG-ul „Migreurop”, pe care vă invit, doamnelor şi domnilor, să îl căutaţi şi să îl citiţi cu atenţie.

În faţa acestei situaţii, dle Barrot, faceţi referire la anumite aspecte cheie. Vă referiţi la dreptul de azil, la dreptul la protecţie internaţională. De asemenea, ar trebui să faceţi trimitere la dreptul oricărei persoane de a părăsi orice ţară, precum şi la obligaţia tuturor de a-i ajuta pe ceilalţi, oricine ar fi aceştia. Acesta este dreptul maritim internaţional. Numărul acestor situaţii este în creştere, înregistrându-se tot mai multe cazuri la graniţa dintre Turcia şi Grecia. De aceea, dle Barrot, nu cred că mărirea resurselor agenţiei Frontex va fi răspunsul la această problemă.

Consider că Uniunea Europeană, în prezent, este împotriva propriului său proiect. Uniunea Europeană s-a născut din refuzul de a le nega celorlalţi demnitatea şi trebuie să rămână fidelă acestui scop.

  Timothy Kirkhope, în numele Grupului ECR. – Dle preşedinte, programul comun de reinstalare al Comisiei are cu siguranţă ambiţii nobile, care au scopul de a încuraja intensificarea cooperării dintre guvernele naţionale în ceea ce priveşte reinstalarea refugiaţilor şi a solicitanţilor de azil. Cu toate acestea, în calitate de conservator britanic, sunt în continuare îngrijorat în legătură cu punerea în aplicare a acestuia. Nu dorim perpetuarea problemelor precum cele la care am fost martori în Sangatte, Franţa.

Consider că solidaritatea şi cooperarea în cadrul Uniunii Europene sunt, fără îndoială, importante atunci când vine vorba de povara cu care se confruntă naţiunile, dar trebuie să facem o distincţie mai clară între migranţi economici şi solicitanţi de azil. Bineînţeles, aceştia au toate drepturile să solicite refugiu, dar trebuie, de asemenea, să existe legislaţie care să nu constrângă naţiunile în privinţa persoanelor acceptate şi a celor care primesc azil. O abordare colectivă precum cea propusă de Comisie ar putea submina capacitatea fiecărei naţiuni din UE de a hotărî acest lucru.

Totuşi, între timp, consider că o prioritate esenţială ar trebui să fie apărarea frontierelor sudice. Frontex trebuie să joace un rol mai mare în această privinţă, pentru a acţiona ca un inhibitor puternic pentru migranţii economici care doresc să întreprindă călătoria periculoasă traversând Mediterana. Trebuie să acţionăm mai hotărât împotriva diferitelor ţări terţe care încurajează în mod iresponsabil aceste activităţi. Comisia afirmă că, în cele din urmă, guvernele naţionale vor fi cele care vor decide asupra numărului de persoane pe care le acceptă, iar Marea Britanie şi alte ţări nu vor fi obligate să accepte un număr mare de migranţi economici cărora nu le poate face faţă sau pe care nu îi poate susţine în această perioadă dificilă din punct de vedere economic. Acest lucru este necesar şi just. Ţări precum Marea Britanie au nevoie de garanţia că politica noastră în materie de azil şi imigraţie rămâne la latitudinea noastră şi, de asemenea, că abordarea UE va rămâne una de cooperare deschisă şi nu de constrângere.

  Willy Meyer, în numele Grupului GUE/NGL. – (ES) Dle preşedinte, dle Billström, dle comisar Barrot, începutul acestui mandat legislativ ne oferă o ocazie excelentă de a regândi politica privind imigraţia.

În prezent, avem o politică privind imigraţia bazată pe ipocrizie şi cinism vădite. Afirmăm că proiectul european ar fi imposibil fără lucrători migranţi şi totuşi îi declarăm ilegali prin legislaţie precum Directiva privind repatrierea, care a fost numită pe bună dreptate „Directiva ruşinii” şi care nu respectă principiile şi valorile Uniunii Europene.

Această politică care încearcă să transforme Europa într-o fortăreaţă în această perioadă de criză triplă (alimente, finanţe şi energie) nu este înţeleasă de toată lumea deoarece eforturile noastre sunt insuficiente şi se îndreaptă în direcţia greşită. Dacă este nevoie de Europa şi, în special, dacă este nevoie de Europa datorită lucrătorilor migranţi, atunci trebuie să le respectăm toate drepturile şi să nu îi transformăm în infractori, aşa cum face Uniunea Europeană. Acest lucru nu face decât să aducă mai multă suferinţă familiilor care încearcă doar să scape de război sau foamete.

În consecinţă, cea mai bună carte de vizită cu ocazia următoarei reuniuni la nivel înalt a şefilor de stat sau de guvern de la Madrid, dintre Uniunea Europeană şi America Latină şi Caraibe, ar consta în anularea acestei „Directive a ruşinii”, care nu respectă principiile şi valorile noastre şi care nu este înţeleasă de niciun guvern, mai ales în America Latină şi Caraibe, de unde mii de lucrători migranţi se îndreaptă către Uniunea Europeană.

Prin urmare, solicit să se ia serios în considerare anularea acestei „Directive a ruşinii”.

  Gerard Batten, în numele Grupului EFD. – Dle preşedinte, măsurile aflate în discuţie fac parte din prezentul aşa-zis domeniu al justiţiei, libertăţii şi securităţii, în care se încadrează şi imigraţia. Este vorba despre o politică comună în materie de imigraţie şi azil şi, oricât de mult ar minţi guvernul britanic poporul, ştim că acesta are de gând să oblige Marea Britanie să o respecte.

Cu toate acestea, o politică universal valabilă privind imigraţia nu va funcţiona în cazul Marii Britanii. Marea Britanie este una dintre ţările cu cea mai mare densitate a populaţiei din lume, având, în mod surprinzător, o densitate a populaţiei mai ridicată decât India, China sau Japonia. Imigraţia netă în Marea Britanie este de aproximativ 230 000 de persoane pe an, la fiecare cinci ani adăugându-se încă un milion de persoane la populaţie. Populaţia va creşte de la nivelul actual de 61,4 milioane, cel mai ridicat nivel de până acum, la aproximativ 70 de milioane în 2031, iar apoi va creşte în continuare. Această creştere se datorează imigraţiei şi copiilor imigranţilor.

Partidul pentru independenţă din Regatul Unit nu se opune imigraţiei într-o anumită proporţie, însă aceasta ar trebui supusă unui control strict şi ar trebui să fie în avantajul Marii Britanii şi nu al Uniunii Europene sau al altcuiva. Marea Britanie nu are nevoie de o politică europeană comună privind imigraţia. Ceea ce trebuie să facem acum este să punem capăt imigraţiei în masă şi să adoptăm o politică limitată şi controlată în mod strict în ceea ce priveşte migraţia. Ar trebui să aplicăm condiţiile Convenţiei din 1951 privind statutul refugiaţilor, care le solicită să caute refugiu în prima ţară considerată sigură în care ajung – şi care nu este o mică insulă pe coasta Europei, numită Marea Britanie.

Ar trebui să punem capăt promovării multiculturalismului, care dezbină şi este sursă de conflicte, şi să asimilăm şi să integrăm migranţii existenţi într-o cultură comună, care respectă un set comun de instituţii politice şi juridice. Nu ar trebui să existe niciun loc în Marea Britanie – şi, aş sugera, în întreaga Europă – în care să se aplice legea sharia.

  Louis Bontes (NI). – (NL) Dle preşedinte, Frontex nu funcţionează. Bugetul pentru Poseidon, operaţiunea în curs de derulare, este de 11 milioane de euro. Acest lucru nu are sens. Sunt bani irosiţi. Singura soluţie o reprezintă returnările directe şi restricţii pentru ţările care fac posibilă această imigraţie. Politica comună privind azilul şi imigraţia nu este în interesul poporului olandez. Partidul pentru libertate din Olanda, în numele căruia vă vorbesc, se opune în mod vehement acestei politici. Urmarea acesteia va fi intrarea unui număr şi mai mare de oameni fără perspective. Poporul olandez nu are nevoie de solidaritate, ci de susţinerea intereselor Olandei. Prin urmare, să îi punem capăt.

Aş dori să mai ofer un răspuns preşedinţiei suedeze. Preşedinţia suedeză consideră că Europa trebuie să îşi deschidă şi mai mult frontierele faţă de imigraţia în masă, în beneficiul pieţei muncii. Partidul pentru libertate respinge acest fenomen necontrolat. Acesta este un paravan pentru a facilita imigraţia in masă. Uitaţi-vă la ce se întâmplă în oraşele mari – uitaţi-vă la problemele enorme cu care se confruntă. Gândiţi-vă la propriul popor, la propria ţară, la propria cultură. În orice caz, noi vom face acest lucru. Aş dori să adaug că toate au o limită. Să punem capăt imigraţiei în masă. A mers prea departe.

  Agustín Díaz de Mera García Consuegra (PPE). – (ES) Dle preşedinte, dle vicepreşedinte al Comisiei, dle preşedinte în exerciţiu al Consiliului, provocările pe care le presupune migraţia rămân aceleaşi, ca şi angajamentul nostru de a le depăşi.

Aceste provocări sunt următoarele: prima este abordarea unei politici comune privind migraţia; cea de-a doua constă în îmbunătăţirea considerabilă a organizării migraţiei legale; cea de-a treia este îmbunătăţirea procedurilor de integrare; cea de-a patra este combaterea imigraţiei ilegale sau clandestine cu hotărâre absolută; cea de-a cincea este dezvoltarea în continuare a agenţiei Frontex; cea de-a şasea este îmbunătăţirea procedurilor, convenţiilor şi acordurilor cu ţările de origine şi de tranzit; iar cea de-a şaptea este progresarea către o politică comună privind azilul.

În 2010, Biroul European de Sprijin pentru Azil trebuie să devină un birou echitabil, autentic şi egalitar, care distribuie responsabilitatea astfel încât să asigure solidaritatea şi care oferă îmbunătăţirea protecţiei internaţionale sau subsidiare.

În ceea ce priveşte Frontex, este o problemă de coordonare şi cooperare; în niciun caz nu urmăreşte înlocuirea competenţelor naţionale. Necesitatea de a creşte numărul misiunilor Frontex la sudul frontierelor noastre, în Europa de Sud, în special în Mediterană şi pe frontul Atlantic, nu este numai răspunsul Uniunii Europene la presiunea migratorie care se dezvoltă în Grecia, Malta, Italia sau Spania; acesta reprezintă, de asemenea, un răspuns umanitar pentru a preveni pierderile de vieţi şi pentru a evita dramele.

Să vedem ce s-a întâmplat cu bugetul Frontex: s-a majorat de la 6 milioane de euro în 2005 la 78 sau 83 de milioane de euro în 2010. Cu toate acestea, dle preşedinte, preocuparea noastră este că Frontex nu este capabilă de a gestiona bugetul alocat de Parlament. Acest lucru ar fi inacceptabil, deoarece trebuie abordate numeroase provocări şi misiuni.

Este esenţial ca Frontex să dea viaţă inventarului CRATE, un inventar centralizat al echipamentelor tehnice disponibile. De asemenea, este esenţial ca angajamentul statelor membre faţă de CRATE să devină eficient. Avem nevoie de o coordonare mai extinsă şi mai bună cu Europol. Trebuie să gestionăm Iconex şi, dle preşedinte, în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului, trebuie să existe o coordonare mai extinsă şi mai bună între Frontex, Oficiul Internaţional pentru Migraţie şi Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi.

Acestea sunt provocările şi acestea sunt angajamentele noastre.

  Claude Moraes (S&D). – Dle preşedinte, nimeni nu subestimează dificultăţile enorme ale atingerii echilibrului despre care aminteşte preşedintele comisiei noastre, ale presiunilor migraţioniste cu care se confruntă Uniunea Europeană şi ale presiunilor cu care ne confruntăm în Mediterană. Totuşi, vara aceasta, ni s-a amintit din nou de realitatea crudă cu care se confruntă migranţii şi solicitanţii de azil care sunt persecutaţi şi vor să scape de sărăcie.

Frontex joacă, fără îndoială, un rol esenţial în soluţionarea problemei migraţiei în Europa. Pe măsură ce construim un sistem comunitar mai coordonat de gestionare a frontierelor noastre externe, importanţa Frontex creşte tot mai mult. Prin urmare, grupul meu consideră că aceste esenţial să atingem echilibrul corect: echilibrul dintre, pe de o parte, utilizarea resurselor Frontex – aşa cum au menţionat numeroşi colegi – şi, pe de altă parte, asigurarea că Frontex este apreciată mai mult pentru aspectele umanitare ale activităţii sale. De exemplu, cum poate Frontex să ajute la diminuarea numărului de morţi pe mare, care s-au ridicat la peste 12 000 în ultimii 10 ani? Operaţiunile de salvare pe mare trebuie, prin urmare, să fie incluse în această competenţă. Diavolul se ascunde în detaliu. Numeroase dintre aceste politici trebuie să acţioneze la faţa locului şi ştiu că Parlamentul, Comisia şi Consiliul fac eforturi în acest sens.

Trebuie să ne asigurăm că Frontex nu devine doar un mecanism prin care imigranţii sunt ţinuţi în afara Europei. Celor care au nevoie legitimă de protecţie trebuie să li se acorde accesul pe teritoriul UE.

Dle comisar, aţi vorbit de principiul nereturnării. Este important că l-aţi reiterat. Situaţia Italiei şi Libiei este, bineînţeles, un aspect despre care colegii mei din Italia vor vorbi mai mult, dar acest principiu nu trebuie încălcat de nimeni şi de nicio ţară.

În situaţia de faţă, principiul nereturnării va acţiona chiar în cazul ţărilor care nu au semnat Convenţia din 1951. Este important să susţinem aceste drepturi ale omului. Nu trebuie să evităm să ne asumăm responsabilităţile de asigurare a protecţiei celor care au nevoie de ea.

Prin urmare, Frontex trebuie să facă parte dintr-o abordare echitabilă şi echilibrată a migraţiei şi a azilului. Trebuie să ne asigurăm de punerea în aplicare a pachetului privind azilul şi trebuie să garantăm menţinerea echilibrului dintre migraţia legală şi protecţia refugiaţilor.

  Sarah Ludford (ALDE). – Dle preşedinte, presa britanică, influenţată de deputaţii europeni paranoici şi eurosceptici, a lansat zvonurile alarmante potrivit cărora un viitor comisar pentru drepturi fundamentale, pe care dl Barroso l-a acceptat la propunerea Grupului ALDE, va obliga Regatul Unit să accepte un număr mai mare de solicitanţi de azil din întreaga Europă.

Acest lucru nu este adevărat. După cum a confirmat preşedintele Barrot, proiectul pilot prin care se oferă asistenţă Maltei este voluntar, iar schema propusă de reinstalare a refugiaţilor care au primit aprobarea Înaltului Comisar pentru refugiaţi al ONU direct din afara Europei ar avea, de asemenea, un caracter neobligatoriu.

Niciun element al politicii UE nu a inclus vreodată cote sau obligaţii privind acceptarea migranţilor la nivel naţional. Cu toate acestea, încercăm să obţinem solidaritate voluntară şi sper că un viitor comisar pentru drepturile omului va contribui la oprirea pierderilor de vieţi în Marea Mediterană.

Luna viitoare se vor împlini zece ani de când UE a stabilit obiectivul unui sistem comun de azil şi al unor politici coordonate privind migraţia. În pofida unor eforturi considerabile, în special ale Comisiei Europene, cu ajutorul deputaţilor europeni, suntem departe de atingerea acestui obiectiv.

Prioritatea cea mai mare constă în gestionarea corespunzătoare a fluxurilor, care sunt de obicei denumite „fluxuri mixte” de refugiaţi şi migranţi în căutare de locuri de muncă, pentru a face distincţia între cele două categorii. Acest lucru este menit să ofere încredere publicului european în legătură cu gestionarea corespunzătoare, precum şi să pună capăt pierderilor de vieţi şi să asigure protecţie celor care au dreptul la aceasta.

Dacă oamenii care se află în bărci fragile sunt împinşi din nou pe mare, iar protecţia lor nu este evaluată, atunci niciunul dintre obiective nu este atins. Sunt şocată să aflu de la comisarul Barrot că statele membre nu aplică legislaţia maritimă în mod uniform. Această neglijenţă este inacceptabilă. Resursele Frontex trebuie utilizate în mod corespunzător şi această agenţie trebuie să respecte drepturile omului. Aceste persoane trebuie să aibă dreptul să debarce şi să fie evaluaţi privind statutul de azil şi împărţiţi în refugiaţi şi persoane fără drept de şedere.

Dacă este cazul, statele membre ale UE trebuie să fie judecate în faţa Curţii Europene de Justiţie în cazul în care nu fac acest lucru, iar ideea, aşa cum a spus colega mea Sonia Alfano, că Libia poate face acest lucru în schimb este complet exagerată, având în vedere încălcările crase ale drepturilor omului.

O politică europeană raţională privind imigraţia ar cuprinde un cadru comun de criterii referitoare la migraţia economică, în cadrul căruia pot acţiona statele membre care acceptă astfel de migranţi, luând propriile decizii privind numărul de persoane pe care le acceptă. Avem nevoie de coordonare, de standarde comune, de un cadru comun, precum şi de solidaritate.

  Franziska Keller (Verts/ALE). – Dle preşedinte, nu vă împărtăşesc entuziasmul cu privire la Frontex. Am auzit rapoarte din partea Frontex şi din partea statelor membre potrivit cărora acestea au încălcat drepturile omului, dreptul la nereturnare şi nu le-au oferit nicio posibilitate refugiaţilor să solicite azil, iar drepturile omului se încalcă în numele Uniunii Europene.

Dle ministru Billström, aţi spus că avem nevoie de anumite mecanisme de control la frontierele noastre externe, dar vă întreb, de ce nu putem avea mecanisme de control a persoanelor care lucrează şi ne apără frontierele externe? De ce nu poate să existe transparenţă şi claritate cu privire la Frontex şi activitatea acesteia? Avem nevoie de claritate şi transparenţă în această cameră, în Parlamentul European, cu privire la activitatea Frontex. Avem nevoie de claritate cu privire la stadiul procedurii legate de noile reguli ale Frontex pe care aţi menţionat-o, dle comisar, şi avem nevoie de anumite clarificări privind modul în care refugiaţii pot obţine protecţie internaţională când sunt interceptaţi pe mare.

De asemenea, avem nevoie de transparenţă cu privire la acordurile care se încheie cu ţările terţe şi cu privire la ceea ce se întâmplă exact cu banii UE care sunt alocaţi Libiei, de exemplu. Mă îndoiesc că ceea ce aţi numit ca fiind asistenţa oferită de Libia refugiaţilor este într-adevăr utilă refugiaţilor, dar şi aici lipseşte transparenţa şi dacă, aşa cum aţi spus, nici măcar statele membre nu interpretează drepturile migranţilor în acelaşi mod ca dumneavoastră, atunci cum vă veţi asigura că ţări terţe precum Libia le vor interpreta precum dumneavoastră?

Aş dori să vă reamintesc că Parlamentul a susţinut întotdeauna ideea obligativităţii împărţirii responsabilităţilor în privinţa solicitărilor de azil şi cred că raportul dumneavoastră referitor la proiectul pilot prin care numai Franţa a acceptat un număr foarte scăzut, aproape ridicol, de refugiaţi, şi anume 100 de refugiaţi din Malta, arată că nu facem progrese în domeniul solidarităţii voluntare. Trebuie să impunem anumite obligaţii.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Dorim să combatem imigraţia. Aceasta este o problemă majoră. Între timp, panoul de afişaj şi calculatorul nostru nu funcţionează bine. Să abordăm lucrurile pe care le putem aborda efectiv.

Migraţia este, fără îndoială, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă în prezent Europa. În plus, nu este numai o problemă a noastră, a politicienilor, ci şi a populaţiei statelor membre ale Uniunii Europene. Aceasta reprezintă, probabil, una dintre principalele provocări cu care se confruntă în prezent clasa politică din Europa şi una dintre principalele probleme ale alegătorilor noştri. Imigraţia nu are un singur nume, deoarece stimaţii mei colegi au vorbit astăzi despre imigraţia din Africa, care afectează mai ales ţările din bazinul Mediteranei şi ceea ce au spus aceştia este justificat dintr-un anumit punct de vedere. Reprezint o ţară – Polonia – în care această imigraţie ilegală este, bineînţeles, mai redusă, însă în Polonia vin persoane din ţările fostei Uniuni Sovietice şi din Asia.

Ne confruntăm cu o problemă legată de filozofia luptei UE împotriva imigraţiei ilegale, precum şi – în termeni simpli – împotriva restricţiilor asupra imigraţiei legale. Frontex trebuie să facă faţă singură acestei lupte? Este acest lucru recomandabil? Nu ar fi mai eficient ca fondurile suplimentare pe care dorim să le acordăm agenţiei Frontex să fie alocate ţărilor care se confruntă cu cele mai mari probleme în domeniul imigraţiei ilegale, precum şi statelor membre ale UE ale căror frontiere fac parte din frontierele externe ale UE? Domnule preşedinte, în încheiere, aş dori să spun că acest lucru mi se pare mai de dorit.

  Rui Tavares (GUE/NGL). – (PT) Dle Billström, dle Barrot, nu avem de ales în ceea ce priveşte Convenţia de la Geneva şi drepturile omului. Singura noastră opţiune este să respectăm convenţiile pe care le-am semnat. Legea este clară: trimiterea refugiaţilor care sosesc pe coastele europene, în ţări care nu au semnat Convenţia de la Geneva privind refugiaţii reprezintă o încălcare a Convenţiei de la Geneva. Acesta nu este un aspect juridic abstract; este un argument real.

Atunci când, prin intermediul Frontex sau al statelor membre, trimitem refugiaţi în Libia, încălcăm convenţia, în special deoarece ştim din statisticile guvernului italian că 75% din persoanele care ajung pe coastele europene solicită azil, iar 50% dintre acestea – aproximativ 38% sau o treime din total – au dreptul la protecţie umanitară.

Alegerile politice conduc la alegeri morale, iar acum ne confruntăm cu o alegere morală. Este corect, este într-adevăr moral ca peste 14 000 de persoane să moară în ultimii ani, încercând să ajungă pe coasta europeană? În primul rând, este oare moral ca un procent ridicat dintre aceste persoane care îşi riscă vieţile să aibă drept la azil? Este chiar necesar să fie nevoite să îşi rişte viaţa? Nu, nu ar trebui să fie nevoite să facă acest lucru.

De mult timp afirmăm că o politică pur represivă privind imigraţia, precum cea care a fost aplicată, implică aceste alegeri de viaţă şi de moarte şi ne face pe toţi responsabili pentru fiecare alegere de viaţă sau de moarte.

Nu vom soluţiona problema alocând bani agenţiei Frontex acum, la începutul mandatului său, bani pe care Frontex nu îi poate cheltui şi în legătură cu care Comisia consideră că nu este recomandabil să fie acordaţi acum agenţiei Frontex. Putem soluţiona problema reexaminând mandatul Frontex şi după aceea, este posibil ca Frontex să aibă nevoie de mai mulţi bani. Pentru aceasta, Frontex trebuie să coopereze şi să furnizeze informaţii complete Înaltului Comisar al ONU pentru refugiaţi; pentru aceasta, Frontex trebuie să includă preocupări umanitare în politicile sale, ceea ce nu se întâmplă în prezent. Doamnelor şi domnilor, propunerea privind fondurile pentru refugiaţi este la fel de serioasă: în timp ce investim mai mult în Frontex, aceste fonduri sunt reduse.

  Roberta Angelilli (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, sincer, mă deranjează că unii colegi deputaţi italieni nu au pierdut ocazia de a redeschide aceeaşi veche controversă, cu unicul scop de a ataca guvernul italian. În ceea ce priveşte imigraţia, nu ar trebui să ne mai implicăm în manipulări ideologice, ci ar trebui să trecem la esenţa orientărilor stabilite de Pactul european privind imigraţia şi azilul, care se bazează pe valorile integrării şi solidarităţii.

Apreciez sincer eforturile Comisiei din ultimii ani, însă comisarul Barrot va fi de acord cu mine când afirm că trebuie să accelerăm lucrurile pentru a crea o adevărată strategie europeană privind imigraţia, care are drept prioritate combaterea intransigentă a imigraţiei ilegale şi a traficului şi exploatării de persoane.

Trebuie să luăm măsuri ferme împotriva tuturor celor care profită în urma acestui trafic, inclusiv angajatorii care utilizează forţa ilegală de muncă. Fără îndoială, nu mai este acceptabil să permitem ca imigraţia să fie o problemă pentru care îşi asumă răspunderea numai ţările limitrofe din bazinul Mediteranei. Propunerea recentă a Comisiei privind un program comun de reintegrare este un pas înainte în domeniul cooperării politice şi practice dintre statele membre, dar trebuie să punem în aplicare de urgenţă o serie de iniţiative pentru a dezvolta o solidaritate mai eficientă în interiorul Comunităţii.

De aceea, aşteptăm ca anunţul făcut de preşedintele în exerciţiu al Uniunii Europene să devină în curând realitate, un anunţ care exprimă, printre altele, o rugăminte sinceră din partea ministrului italian Franco Frattini, de a lansa o dezbatere pentru a găsi o modalitate de a împărţi echitabil între statele membre sarcinile şi responsabilităţile în ceea ce priveşte fluxurile de imigranţi ilegali şi de solicitanţi de azil politic.

În opinia mea, acesta este aspectul cheie, deoarece altminteri ne vom afla în situaţia paradoxală în care unele state membre, printre care Italia, Malta, Grecia şi Spania, sunt obligate să primească imigranţi ilegali, în timp ce altele se ascund în spatele conceptului discreţionar de solidaritate voluntară. Nu se mai pot ascunde mult timp. Aş dori să-i mulţumesc Franţei, care s-a oferit să accepte 100 de persoane, 100 de solicitanţi de azil. doar 100 de persoane din miile, zecile de mii de solicitanţi de azil. Prin urmare, îi mulţumesc Franţei, dar aceasta nu este decât o picătură în ocean.

Voi încheia prin a afirma că, printre altele, nu mai putem privi imigraţia drept un panaceu. În lipsa unei politici serioase de cooperare pentru dezvoltare, în care Europa trebuie să preia rolul principal, vom condamna o parte a lumii la un viitor sigur şi inevitabil caracterizat prin sărăcie şi disperare.

  Stavros Lambrinidis (S&D). – (EL) Dle ministru, dle comisar, Parlamentul a solicitat de urgenţă cooperare la nivel european cu ţările de origine şi tranzit ale imigranţilor. Printre aceste ţări nu se numără numai Libia. Turcia, de asemenea, se află printre ele. Turcia nu este numai o ţară de origine şi de tranzit în acest context, ci este şi o ţară candidată. Cu alte cuvinte, am putea spune că are o dublă obligaţie de a respecta principiile politice şi instituţiile Uniunii Europene.

Recent, în cel puţin patru situaţii, elicopterele Frontex au fost blocate de radarul Turciei în spaţiul aerian grecesc în timp ce îşi îndeplineau atribuţiile. De fapt, ieri, un avion de luptă turcesc a ameninţat că va obliga un elicopter Frontex să se întoarcă.

Ce intenţionaţi să faceţi şi cum veţi reacţiona în numele Uniunii Europene în legătură cu această hărţuire în timpul activităţii unei instituţii europene precum Frontex?

De asemenea, solidaritatea obligatorie nu poate lua numai forma unor măsuri politice de tip Frontex în statele sudice. De asemenea, trebuie să existe solidaritate în ceea ce priveşte acceptarea imigranţilor care sosesc în ţările noastre, care nu pot susţine de fiecare dată un număr atât de mare de persoane. În această privinţă, Comisia şi Consiliul promovează solidaritatea voluntară, care nu este utilă. Ne puteţi spune de ce nu introduceţi şi în acest domeniu solidaritatea obligatorie?

În cele din urmă, programul pilot dintre Italia, Malta şi Libia nu ar trebui să fie singurul program pilot. De ce nu există un program pilot pentru întoarcerea imigranţilor în Turcia, care este o rană deschisă în această privinţă? Guvernul elen a cerut vreodată acest lucru, dle comisar, iar dumneavoastră l-aţi refuzat? Sau Libia, Italia şi Malta s-au alăturat pur şi simplu, iar dumneavoastră le-aţi acceptat fără a mai cere altceva?

  Hélène Flautre (Verts/ALE). – (FR) Dle preşedinte, am ocazia să clarific două aspecte minore care, aşa cum tocmai a spus un coleg, subliniază caracterul ipocrit al politicii noastre.

Primul aspect este legat de acordurile de la Dublin. Dle comisar, cunoaşteţi foarte bine situaţia din Calais; ştiţi că în Calais numeroase persoane pot solicita şi obţine cu uşurinţă statutul de refugiat politic. De ce nu fac acest lucru? Deoarece, ca urmare a acordurilor de la Dublin, li se garantează că vor fi trimişi în ţări în care nu doresc să meargă, uneori din motive excelente. Nu doresc să meargă în Grecia, unde practic nu au nicio şansă să obţină statutul de refugiaţi.

Astăzi, acordurile de la Dublin sunt un instrument ostil în ceea ce priveşte protecţia persoanelor care au cea mai mare nevoie de ele şi care produce inegalităţi între statele membre. Aşadar, să nu mai vorbim despre solidaritate atât timp cât se adoptă instrumente care creează inegalităţi între state.

Al doilea aspect este legat de acordurile de readmisie. Înţeleg pe deplin, scopul constă în negocierea acestor acorduri cu Turcia şi Libia, cu alte cuvinte să cochetăm cu ideea de a avea un grup imens de ţări care sunt vecinii noştri şi tabere uriaşe pentru a stăvili fluxurile migratorii. Acest lucru este inacceptabil din motive practice, morale şi politice şi dumneavoastră ştiţi acest lucru, dle Barrot!

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, voi începe imediat prin a afirma, fără să exagerez, că pentru mine ospitalitatea este o valoare sfântă. În cele din urmă, solidaritatea dintre popoare este cea care dă naştere comunităţilor dintr-un stat, care sunt reglementate prin intermediul anumitor obligaţii speciale: drepturi şi responsabilităţi. Prin urmare, în ceea ce mă priveşte, mă opun oricărei măsuri care încalcă acest principiu biblic de bază. În mod clar, acceptarea oamenilor şi modul în care trebuie să facem acest lucru se îmbină pentru a da naştere integrării şi aspectelor conexe.

Ce putem face? Unde ar trebui să instalăm aceşti oameni disperaţi care sosesc în statele membre şi, în acelaşi timp, cum să eliminăm această fricţiune care se produce şi pe care uneori o privim ca fiind resentiment, supărare şi furie, ducând la forme destul de îngrijorătoare de antagonism?

Ce ar trebui să facem să ne asigurăm că protejarea dreptului la azil, un principiu care a fost citat şi recent, nu permite, de asemenea, pătrunderea solicitanţilor frauduloşi de azil, azil fiind alibiul utilizat de anumite persoane: persoane care se ascund în spatele acestui drept universal şi care nu au legătură cu dreptul de azil, ci cu ilegalitatea şi crima?

Chiar credem, dle Billström, că statele individuale îşi pot asuma toată această responsabilitate? Până acum, Europa a acţionat probabil cu o anumită nesiguranţă, dar mi se pare că nu mai poate amâna crearea unei abordări unitare, serioase privind imigraţia. Nu se mai poate exprima aşa cum a făcut-o până acum, cu mai multe voci discordante şi nu poate obliga statele cele mai expuse şi vulnerabile din linia întâi să se izoleze. Nu poate face acest lucru fără a se ajunge în mod colectiv la o poziţie comună, una pe care nu am avut-o până acum, dar ale cărei principii esenţiale sunt apărate în continuare.

Nu poate, dle preşedinte, să ignore faptul că frontierele sale sunt o problemă europeană, şi nu o problemă a statelor individuale. Nu se poate implica, aşa cum s-a întâmplat deja în această cameră, în spectacole de teatru grosolane în disputa privind ceea ce face guvernul italian sau alte guverne. Din punctul meu de vedere, este într-adevăr de neconceput faptul că tragediile care s-au petrecut pe coasta Lampedusei şi în Ceuta şi Melilla nu are nicio legătură cu Bruxelles-ul, Berlinul şi Parisul.

Tensiunea dintre statele individuale şi Europa provine de aici şi cauzează probleme şi, de asemenea, determină creşterea deficitului democratic al Europei, care nu poate decât să se agraveze în lipsa unei politici coordonate privind imigraţia; aceasta accentuează impresia că interesele individuale ale statelor prevalează asupra binelui universal. Aceasta intensifică, dle preşedinte, percepţia frustrantă că Bruxelles-ul şi Strasbourgul se ocupă prea des de probleme obscure şi nu de cele care reprezintă preocupările publicului. În cele din urmă, subminează identitatea politică a Europei.

De aceea, sper că preşedinţia suedeză va începe să încheie acorduri cu cele mai vulnerabile ţări pentru a gândi logic şi pentru a introduce ceea ce lipsea până acum, şi anume o politică comună privind imigraţia care să fie robustă, echilibrată, solidă şi riguroasă.

  David-Maria Sassoli (S&D). – (IT) Dle preşedinte, dle Barrot, dle Billström, doamnelor şi domnilor, am solicitat această dezbatere pentru a atrage atenţia UE asupra încălcărilor grave ale drepturilor fundamentale ale omului care se petrec în Italia. Începând cu luna mai, peste 1000 de migranţi au fost prinşi pe mare de autorităţile italiene şi predaţi Libiei în cadrul unor returnări neoficiale şi la întâmplare, fără a identifica persoanele, fără a le acorda dreptul de a solicita sau de acces la proceduri de azil, existând pericolul să fie supuşi unui tratament inuman şi degradant în Libia. După cum a confirmat comisarul Barrot când a solicitat detalii din partea Italiei, considerăm că aceste practici încalcă principiile fundamentale pe care se bazează Europa.

Aceste acţiuni nu sunt compatibile nici cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nici cu dreptul comunitar, în special Codul frontierelor Schengen şi directiva privind repatrierea, nici cu legislaţia italiană. Ieri, ONU a solicitat Italiei să respecte dreptul internaţional şi tot ieri, 24 de refugiaţi din Somalia şi Eritreea refuzaţi de Italia au formulat recurs împotriva Italiei pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg pentru încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În plus, doamnelor şi domnilor, în Italia imigraţia ilegală a devenit infracţiune penală, o circumstanţă agravantă. Simplul fapt de a fi migrant implică discriminare şi inegalitate şi presupune pedepse mai severe pentru aceeaşi infracţiune. Faptul de a fi migrant ilegal, aşa cum au fost familiile comunităţilor noastre de italieni, portughezi, polonezi şi greci, blochează accesul la drepturile fundamentale şi la îngrijirile de bază, inclusiv servicii sanitare, de teama de a fi denunţat. Aceste lucruri se întâmplă în Italia, dle preşedinte, fiind dezvăluite şi de experţii juridici şi constituţionali şi de asociaţiile seculare şi catolice.

Ce intenţionează să facă Comisia pentru a pune capăt acestor încălcări? Parlamentul a susţinut întotdeauna combaterea imigraţiei ilegale, dar numai cu condiţia respectării drepturilor fundamentale.

Am dori să ştim, dle preşedinte, dacă Comisia intenţionează să ia măsuri privind legislaţia italiană şi să examineze acordul dintre Italia şi Libia? La douăzeci de ani după căderea Zidului Berlinului, nu putem permite unor guverne să construiască noi ziduri.

  Niki Tzavela (EFD). – (EL) Dle preşedinte, dle comisar, realitatea se află dincolo de ceea ce se spune în această cameră.

Vedem că preşedintele Gaddafi susţine acest aspect, iar mijloacele internaţionale de informare în masă raportează în mod constant necesitatea unui miliard de euro pentru a-şi onora obligaţiile. Vedem că Turcia – un stat care doreşte să adere la Uniunea Europeană – întoarce din drum avioane Frontex în fiecare zi, iar Uniunea Europeană nu reacţionează aşa cum ar trebui.

Vedem că traficanţii de imigranţi ilegali îi instruiesc să se împuşte în braţ sau în picior în eventualitatea unui arest, pentru ca statele membre să fie obligate să adopte şi să aplice o altă legislaţie decât cea care reglementează imigraţia ilegală, întrucât acum sunt persoane rănite. Vedem că traficanţii îi instruiesc pe imigranţii ilegali să îşi distrugă documentele înainte de a intra într-o ţară, pentru ca ţările gazdă precum Grecia să nu ştie unde să îi trimită; vedem că imigranţii pretind că solicită azil, dar nu au documente pentru a stabili faptele.

Dle comisar, haosul prevalează şi la un moment dat trebuie restabilită ordinea, iar Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziţie strictă şi fermă în această privinţă.

  Sylvie Guillaume (S&D). – (FR) Dle preşedinte, dle vicepreşedinte, doamnelor şi domnilor, auzim în mod repetat că statele membre confirmă nevoia de a crea politici comune de gestionare a imigraţiei la nivel european şi politici destinate integrării sociale a imigranţilor.

Cu toate acestea, după cum vedem în fiecare zi, în realitate lucrurile nu stau astfel. De exemplu, în contextul discuţiilor bugetare, Fondul pentru integrarea migranţilor a cunoscut o reducere drastică a resurselor. În ceea ce priveşte statele membre, multe dintre ele continuă unilateral să impună legislaţie şi regulamente stricte privind circulaţia pe teritoriul lor, să restricţioneze accesul la pieţele forţei de muncă, la sistemele lor sociale şi educative şi să îngreuneze reîntregirea familiei.

În acelaşi mod, politica europeană privind combaterea imigraţiei ilegale şi controlul la frontierele externe se reduce în cele din urmă la transmiterea responsabilităţii în ceea ce priveşte controlul la frontiere vecinilor noştri, sfidând drepturile omului. Am văzut aceste lucruri petrecându-se între Italia şi Libia.

Această tendinţă de a externaliza problemele îi permite în cele din urmă Europei să scape de responsabilităţi. Acest lucru este inacceptabil. Resursele suplimentare acordate agenţiei Frontex nu vor înlocui niciodată solidaritatea necesară care trebuie să unească statele membre, permiţându-le să acţioneze împreună în ceea ce priveşte găzduirea persoanelor care au nevoie de protecţie internaţională şi găzduirea unei forţe de muncă străine, necesare pentru a face faţă provocărilor democratice din viitor.

Ce prevederi adoptaţi pentru a asigura solidaritatea reală şi soluţii reale pentru suferinţa migranţilor?

  Rita Borsellino (S&D). – (IT) Dle preşedinte, dle Barrot, dle Billström, doamnelor şi domnilor, în ultimele zile, în timpul stabilirii planului european privind azilul, dumneavoastră, dle Barrot, aţi vorbit de combaterea fermă a imigraţiei ilegale şi de umanitate în momentul primirii victimelor persecuţiilor. Transpus în termeni juridici, acest lucru înseamnă asigurarea protecţiei şi dreptului de azil pentru cei care se refugiază de foamete, război şi persecuţie şi prevenirea expulzării acestora în ţări în care vieţile lor sunt în pericol sau în care riscă tratament inuman.

Ceea ce este, de fapt, opusul a ceea ce face guvernul italian, aşa cum demonstrează ultima respingere îngrijorătoare a 75 de imigranţi din Eritreea şi Somalia către Libia, fără a se verifica dacă există potenţiali solicitanţi de azil, după cum impune dreptul internaţional şi după cum a denunţat ieri Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Un acord între Italia şi Libia nu poate transforma acea fâşie de mare într-o zonă liberă în care sunt încălcate drepturile omului.

Prin urmare, solicit Comisiei să ia măsuri cât mai curând pentru a asigura restabilirea şi respectarea normelor dreptului internaţional. În plus, aş dori să ştiu ce progrese s-au înregistrat în negocierile privind acordul bilateral dintre UE şi Libia, care este deja în desfăşurare de câţiva ani. Când se aşteaptă încheierea acestuia? Pot Consiliul şi Comisia să confirme că acest acord va avea întâietate în faţa celui dintre Italia şi Libia? Puteţi explica Parlamentului aspectele cheie legate de abordarea imigraţiei ilegale şi garantarea dreptului la azil şi al principiului nereturnării?

  Anna Maria Corazza Bildt (PPE). – Dle preşedinte, îmi face o deosebită plăcere să iau cuvântul pentru prima dată în această şedinţă plenară pentru a-l elogia pe dl ministru Tobias Billström pentru înţelegerea sa – şi, ca cetăţean de origine italiană, sunt în măsură să afirm acest lucru – faţă de situaţia gravă cu care se confruntă popoarele şi ţările din Mediterană.

Aş dori să salut eforturile sale în vederea ajungerii la un consens privind o politică europeană comună privind migraţia, care este foarte necesară. De asemenea, aş dori să salut iniţiativa sa privind ofiţerul de sprijin pentru azil, o modalitate foarte practică şi concretă de a sprijini statele membre care se află în dificultate şi de a iniţia cooperarea între statele membre.

Aş dori să îl rog pe dl ministru Billström dacă, în afară de măsurile pe care le-a menţionat deja, ar putea să ofere mai multe detalii, dintr-o perspectivă pe termen lung, privind măsurile pe care le putem lua pentru a sprijini ţările şi popoarele mediteraneene prin abordarea sa, care îmbină în mod echilibrat umanitate, solidaritate şi fermitate împotriva oricărei forme de ilegalitate.

  Georgios Papastamkos (PPE). – (EL) Dle preşedinte, fără îndoială, avem nevoie de o politică comună privind imigraţia şi trebuie să consolidăm cooperarea noastră cu ţările terţe, care trebuie să devină mai coezivă şi mai eficientă. În cadrul acestei cooperări, aşa cum a evidenţiat dezbaterea, Libia şi Turcia ocupă poziţia centrală.

Atitudinea Turciei este provocatoare. Aceasta pune piedici în mod repetat şi doresc să fac cunoscut acestei camere şi să îi transmit dlui Barrot mesajul că Turcia opreşte elicopterele şi avioanele Frontex în timpul misiunilor europene şi în exercitarea atribuţiilor europene. Deputaţii din partidul Noua Democraţie au exercitat control parlamentar. Dle Barrot, veţi primi o notificare detaliată a acestor cazuri şi atitudini provocatoare ale Turciei.

În ceea ce priveşte readmisia şi relocalizarea, trebuie să consolidăm şi mai mult agenţia Frontex şi să organizăm zborurilor comune de returnare. Dle Barrot, dle preşedinte, vă rog grăbiţi-vă să vizitaţi Turcia şi Libia. Problema este foarte acută. Nu amânaţi vizita până la sfârşitul anului. Astăzi sau mâine...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Barbara Lochbihler (Verts/ALE). – (DE) Dle preşedinte, agenţilor vamali din statele europene li se interzice să refuze potenţiali solicitanţi de azil care sosesc pe mare sau să îi escorteze în afara graniţelor, să îi împiedice să îşi continue călătoria sau să îi returneze în ţări care nu fac parte din UE. Acestea sunt prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astăzi, am auzit din nou numeroase exemple privind modul în care, în practică, Frontex nu respectă aceste reguli. Din acest motiv, avem nevoie de controale în această zonă. Avem nevoie de aceste controale în calitate de deputaţi europeni, deoarece este responsabilitatea noastră să asigurăm respectarea prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Întrebarea mea este următoarea: În ce măsură putem monitoriza dacă agenţii vamali din apele internaţionale respectă aceste cerinţe juridice privind drepturile omului? De mulţi ani suntem conştienţi că Frontex a încălcat drepturile omului în situaţii individuale. Cu toate acestea, în toate activităţile sale, subminează în mod grav şi credibilitatea UE în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului.

  Alf Svensson (PPE). – (SV) Dle preşedinte, vă mulţumesc, dle Billström. Mă întreb dacă uneori nu ne concentrăm prea mult asupra cuvintelor „imigraţie ilegală”. La urma urmei, nu poate fi ilegal să te refugiezi pentru a-ţi salva viaţa, întrucât drepturile şi libertăţile omului se aplică tuturor persoanelor, oriunde ar locui acestea.

Aş dori să subliniez că este, de asemenea, esenţial să cunoaştem condiţiile din ţările din care fug aceste persoane. Poate că UE ar fi mai activă şi ar face mai multe în acele ţări pentru ca oamenii să nu trebuiască să plece, doar pentru a fi etichetaţi ulterior drept imigranţi ilegali. Poate, aşa cum am mai spus, ne oprim prea mult asupra cuvântului „ilegal”. Repet, este perfect legal să susţinem drepturile şi libertăţile omului atât în interiorul, cât şi în exteriorul UE.

  Antonio Cancian (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi doamnelor, în această dimineaţă m-am simţit ca în Parlamentul italian cu dumneavoastră ca preşedinte. În orice caz, cred că imigraţia înseamnă siguranţă şi respectarea drepturilor omului. Din păcate, globalizarea şi extinderea Uniunii Europene la 27 de ţări s-au petrecut prea rapid fără a lua măsurile necesare pentru a proteja siguranţa şi respectarea drepturilor omului.

Am ascultat opinia Comisiei: strategia este solidă, iar acţiunile viitoare sunt excelente, dar uităm că problema este presantă şi dramatică şi că ne confruntăm cu o situaţie de urgenţă. Ce s-a spus în această dimineaţă este valabil într-o situaţie normală, dar astăzi – în special în Italia – situaţia nu este normală. Prin urmare, solicit de urgenţă Comisiei să acorde mai multă atenţie tacticilor decât strategiilor şi să considere problema ca fiind pe deplin europeană. Vă mulţumesc.

  Preşedintele. − Preşedintele care prezidează şedinţa în acest moment este italian, însă dezbaterea a fost departe de a fi pur italiană. Din fericire, putem spune că a fost atotcuprinzătoare şi s-a bucurat de contribuţii din partea a diferite persoane şi de diferite puncte de vedere din cadrul Uniunii Europene.

  Tobias Billström, preşedintele în exerciţiu al Consiliului. – (SV) Dle preşedinte, mai întâi aş dori să vă mulţumesc tuturor pentru această dezbatere foarte interesantă. Astăzi au fost exprimate multe opinii valoroase. Aş dori să menţionez opiniile dlui Busuttil privind intensificarea cooperării cu Libia. Sper să pot vizita Libia împreună cu dl comisar Barrot pentru a stabili legături cu această ţară, iar cooperarea cu Turcia va continua la rândul ei. De asemenea, împărtăşesc punctul de vedere al dlui Aguilar, preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, potrivit căruia o modalitate de a soluţiona imigraţia ilegală este promovarea imigraţiei legale. Astfel s-ar diminua presiunea exercitată asupra sistemului de azil, de exemplu.

Reţelele criminale care exploatează disperarea oamenilor trebuie eradicate. Preşedinţia suedeză va organiza o conferinţă specială la Bruxelles pe această temă şi a luptei împotriva traficului de persoane. Preşedinţia suedeză a stabilit ca prioritate absolută încheierea unui acord privind Biroul European de Sprijin pentru Azil şi ameliorarea cooperării practice. În mod firesc, sperăm ca Parlamentul European să ne acorde sprijin în această privinţă.

Aş dori să îi comunic dlui Alfano că este important ca actele juridice adoptate de Consiliul European să fie respectate şi ca toate statele membre să le pună în aplicare aşa cum s-a stabilit. De asemenea, este important să implicăm Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi în eforturile noastre de a obţine calitatea înaltă spre care ţintim. De asemenea, trebuie să menţionez că sunt de acord cu evaluarea dlui Kirkhope privind importanţa de a face distincţia între azil şi imigraţia lucrătorilor. Acest raţionament ne conduce, în mod firesc, la concluzia că UE necesită un sistem european comun de azil şi, de asemenea, oportunităţi mai bune pentru migraţia legală a lucrătorilor pe baza nevoilor naţionale, certitudine juridică şi protecţie împotriva dumpingului salarial şi a exploatării sociale.

Dacă obţinem aceasta, nu avem nevoie de politicile domnilor Meyer, Batten sau Bontes. Avem nevoie de o politică raţională şi bine gândită privind migraţia pentru a îmbunătăţi structura demografică a UE şi pentru a consolida economia şi bunăstarea oamenilor.

Dna Corazza Bildt şi dl Svensson au menţionat modul în care ar trebui să abordăm problema pierderilor de vieţi din Mediterană. Nu există o soluţie unică a problemei migraţiei. Aceasta necesită un pachet de diferite iniţiative în diferite domenii. Intensificarea cooperării cu ţările de origine şi de tranzit este foarte importantă. De exemplu, cooperarea pentru dezvoltare cu aceste ţări trebuie să fie intensificată pentru a crea stabilitate, siguranţă şi durabilitate.

Ţările de origine şi de tranzit şi statele membre trebuie, de asemenea, să îşi amelioreze serviciile de salvare maritimă. De asemenea, trebuie clarificată împărţirea responsabilităţii între ţări în ceea ce priveşte eforturile de salvare maritimă. De asemenea, trebuie să ajungem la o interpretare comună a reglementărilor privind salvarea maritimă, pe de o parte în ceea ce priveşte dreptul la protecţie internaţională şi, pe de altă parte, privind dreptul maritim internaţional.

În cele din urmă, în numele meu şi al preşedinţiei, aş dori să vă mulţumesc foarte mult pentru ocazia de a-mi exprima opiniile aici, în cadrul Parlamentului European. Este important să subliniem faptul că strategia noastră trebuie să se bazeze pe elemente şi iniţiative multiple. Cred că această dezbatere a arătat în mod clar acest lucru. Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)

  Jacques Barrot, vicepreşedintele Comisiei. − (FR) Dle preşedinte, această dezbatere a demonstrat, dacă mai era cazul, amploarea acestor probleme privind migraţia.

Aş dori să subliniez că abordarea noastră trebuie să îmbine în mod echilibrat respingerea imigraţiei ilegale care, trebuie să adaug, de multe ori este pusă pe seama traficanţilor de migranţi şi de persoane; dorinţa, în privinţa acestei lupte împotriva imigraţiei ilegale, de a promova un anumit tip de migraţie legală, decizie care rămâne la latitudinea statelor membre; şi, de asemenea, dorinţa de a păstra, în orice caz, datoria azilului.

În primul rând, aş dori să răspund concis pe marginea aspectelor privind Frontex şi să subliniez că în prezent elaborăm o propunere de modificare a regulamentului privind agenţia Frontex şi metodele de lucru ale acesteia. Fără îndoială, am observat dorinţa de mai multă transparenţă pe care aţi exprimat-o.

Pe de altă parte, vom încerca, de asemenea, să clarificăm regulile care ar trebui să ajute la garantarea aplicării consecvente a dreptului comunitar şi a dreptului internaţional în contextul operaţiunilor Frontex.

În ceea ce priveşte problemele Italiei, trebuie să precizez că, în luna iulie, am trimis o scrisoare autorităţilor italiene solicitând orice informaţii utile privind returnarea bărcilor interceptate în apele internaţionale. Tocmai am primit răspuns din partea autorităţilor italiene, pe care serviciile noastre îl examinează acum cu foarte mare atenţie.

Aş dori să adaug că legislaţia comunitară impune ca statele membre să desfăşoare operaţiuni de control la frontiere în conformitate cu principiul nereturnării. Acest principiu înseamnă că un stat trebuie să se abţină de la returnarea persoanelor într-un teritoriu în care ar risca să fie supuse torturii, pedepselor sau tratamentului inuman sau degradant. În cazul solicitanţilor de azil şi al refugiaţilor, returnarea nu se poate produce într-un teritoriu în care viaţa şi libertatea acestora pot fi ameninţate pe motiv de rasă, religie sau naţionalitate. Pe scurt, ne asigurăm de susţinerea acestei datorii de protecţie.

În cele din urmă, aş dori să reiterez dorinţa noastră, dle Billström, de a stabili contacte cu Libia, pe de o parte, şi cu Turcia, pe de altă parte, în cadrul unui dialog autentic care să ne permită să aprofundăm problemele, să putem coopera în privinţa controlului la frontiere pentru a preveni imigraţia ilegală, dar şi să căutăm soluţii în legătură cu felul în care putem, cu ajutorul Înaltului Comisar pentru refugiaţi, iniţia proceduri în aceste ţări mediteraneene, care să asigure că adevăraţii solicitanţi de azil nu trebuie să recurgă la traficanţii de migranţi şi persoane pentru a ajunge pe coastele europene şi că solicitările lor de azil vor fi procesate în ţările respective.

Astfel, acesta este un dialog major care se va desfăşura în acest ultim trimestru. Aş dori să-i mulţumesc preşedinţiei suedeze pentru disponibilitatea de a coopera atât de eficient.

În concluzie, aş dori să reiterez nevoia unei strategii europene privind fluxurile migratorii. Credem că statele membre trebuie să dea dovadă de mai multă solidaritate unele faţă de altele. Statele membre sunt afectate de aceleaşi probleme. Trebuie menţionat că imigraţia ilegală afectează, în cele din urmă, toate statele membre, nu numai pe cele limitrofe.

Consider că este foarte importantă crearea acestei solidarităţi. Propunem ca aceasta să se facă în mod voluntar, dar acest caracter voluntar trebuie, fără îndoială, oficializat drept răspuns autentic la probleme.

Aceasta este tot. Nu voi mai lungi aceste răspunsuri. Am în vedere numeroase aspecte din discursurile care s-au ţinut astăzi.

Aş dori să închei printr-un apel destul de urgent către Parlamentul European de a ne ajuta, în special cu privire la această strategie, această politică europeană privind azilul. Aş dori să subliniez – întrucât s-a ridicat această problemă – că am dorit să îmbunătăţim aplicarea acordului de la Dublin, permiţând o anumită flexibilitate. Am cerut permisiunea Consiliului şi a Parlamentului în ceea ce priveşte înfiinţarea acestui birou de sprijin până la sfârşitul anului şi, de asemenea, ne vom pregăti de armonizarea procedurilor de instrucţie. Toate acestea converg către o politică europeană autentică privind azilul, care consider că respectă întru totul valorile asupra cărora, în opinia mea, există un consens în Europa. Credem în aceste valori. Acestea trebuie transpuse în acţiuni.

În orice caz, îi sunt recunoscător Parlamentului European pentru ajutorul oferit în această sarcină dificilă.

(Aplauze)

  Preşedintele. – Dezbaterea este închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elisabetta Gardini (PPE), în scris. – (IT) Imigraţia ilegală este un adevărat dezastru care afectează de mai mulţi ani în principal ţările sudice ale UE, mai ales Italia, Malta şi Spania. Se ştie foarte bine că, dintre toate statele membre ale UE, guvernul italian primeşte cel mai mare număr de imigranţi ilegali, oameni disperaţi mai ales din Africa, în căutarea unui viitor mai bun.

Contrar afirmaţiilor făcute de reprezentanţii stângii italiene care, pentru a nu ştiu câta oară, s-au folosit în mod necorespunzător de Parlamentul European pentru a lansa atacuri nejustificate împotriva guvernului italian condus de dl Berlusconi, centrele de recepţie preliminară asigură îngrijiri medicale, cazare şi masă, precum şi asistenţă juridică pentru perioada necesară stabilirii dacă un imigrant ilegal poate rămâne în Italia sau dacă, în conformitate cu acordurile internaţionale, acesta trebuie repatriat.

Este urgent să adoptăm măsuri comunitare eficiente privind imigraţia şi azilul. Nu putem să ne imaginăm că Italia poate să facă faţă tuturor poverilor aferente unui fenomen care se preconizează că va creşte exponenţial.

Unele state membre au exprimat ideea de a stabili „cote privind imigraţia ilegală”. În această situaţie, intenţiile sunt bune, însă din păcate nu sunt susţinute de o voinţă politică concretă: abia recent, preşedinţia suedeză a subliniat dificultatea de a obţine aprobarea acestor cote.

  Louis Grech (S&D), în scris. – Salut această dezbatere, care aduce în atenţie politicile fragmentate şi inconsecvente ale UE privind controlul la frontiere, imigraţia şi solicitanţii de azil. Mă bucur să aud că acestea sunt considerate drept aspecte prioritare de către Consiliu şi Comisie, dar până acum am văzut numai jumătăţi de măsuri pentru a le soluţiona, fără rezultate semnificative. Se pare că lipseşte voinţa politică la nivelul UE de a asigura resurse adecvate pentru a aborda aceste aspecte în mod echitabil. Pentru moment, statele membre cu frontiere externe poartă cea mai mare parte a poverii, iar situaţia lor se înrăutăţeşte pe zi ce trece din cauza lipsei de resurse şi capacităţi. În ultimul timp s-au discutat unele propuneri interesante, precum revizuirea mandatului FRONTEX, o schemă de reinstalare a refugiaţilor la nivelul întregii UE şi crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil. Solicit de urgenţă Comisiei să acţioneze rapid în privinţa punerii în aplicare a acestora. Avem nevoie de mai multe soluţii, pe baza unei împărţiri a responsabilităţilor, întrucât acesta este singurul răspuns potrivit. Comisia şi Consiliul trebuie să dea dovadă de mai multă hotărâre în asigurarea finanţării necesare agenţiei FRONTEX. Pentru a ne proteja frontierele în mod eficient, această agenţie ar trebui să aibă propriul echipament şi propriile bunuri şi trebuie să opereze anual.

  Marian-Jean Marinescu (PPE), în scris. – (RO) Viitoarea extindere a zonei Schengen pentru a include România va spori importanţa garantării siguranţei frontierelor externe ale României şi, prin urmare, a rolului agenţiei FRONTEX în România. Agenţia FRONTEX trebuie să joace un rol tot mai important în procesul de ameliorare a monitorizării şi controlului frontierelor externe ale României, reprezentând peste 2000 de km din frontiera externă a UE, cu alte cuvinte viitoarea frontieră externă a zonei Schengen. Pe parcursul anului trecut, FRONTEX a semnat acorduri de cooperare cu Rusia şi cu ţările din fosta Republică Iugoslavia, precum şi cu Ucraina şi Moldova. Acesta este un pas înainte în vederea gestionării tuturor frontierelor. O măsură binevenită, în acest moment, ar fi examinarea de către Comisia Europeană a modalităţilor prin care FRONTEX ar putea utiliza acest temei juridic. Posibilitatea semnării unor acorduri de cooperare cu alte ţări terţe este un alt aspect pe care trebuie să îl examineze Comisia. Obţinerea unui număr cât mai mare de astfel de acorduri de acest tip va facilita coordonarea eficientă a operaţiunilor comune şi, prin urmare, va contribui la respectarea drepturilor omului şi libertăţilor civile şi la combaterea crimei transfrontaliere.

  Tiziano Motti (PPE), în scris. – (IT) Sunt de acord cu afirmaţia dlui Buzek potrivit căruia imigraţia a adus întotdeauna avantaje Europei, atât timp cât este vorba despre imigraţia reglementată, integrată şi care respectă instituţiile şi legile ţării de destinaţie. Când este nevoie de reînnoire socială şi de o forţă de muncă sporită, când schimburile culturale îi îmbogăţesc pe oameni, atunci imigraţia este o resursă preţioasă. Rădăcinile noastre iudeo-creştine ne oferă noţiunea de caritate şi ospitalitate faţă de cei aflaţi în suferinţă.

Cu toate acestea, când imigraţia ilegală generează situaţii de urgenţă, suferinţă, crime şi nesiguranţă, devine necesară o strategie tangibilă de integrare la niveluri pe care ţările le pot susţine în termeni demografici. Ne amăgim dacă credem că problema se limitează la ţările care au graniţă la Mediterană: libera circulaţie a cetăţenilor în UE poate doar să încurajeze libera circulaţie a unui număr mare de imigranţi ilegali care au recurs la infracţiuni. Fiecare stat european are un interes moral şi direct întrucât acest aspect este legat de criminalitate şi siguranţa a jumătate de miliard de cetăţeni care ne-au acordat mandatul pentru a-i proteja prin acţiuni urgente, tangibile, atât cu privire la problemele existente, cât şi la cele care pot evolua rapid. Drepturile cetăţenilor nu pot fi schimbate cu indiferenţa generală a statelor membre sau cu avertismentele stricte ale Comisiei Europene.

PREZIDEAZĂ: DL VIDAL-QUADRAS
Vicepreşedinte