Jan Březina (PPE). – (CS) Dnă preşedintă, Republica Cehă a fost printre cei care au iniţiat depunerea proiectului de decizie-cadru a Consiliului privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţă în cadrul procedurilor penale, iar acest lucru arată că Republica Cehă acordă o importanţă considerabilă cooperării judiciare. Cu toate acestea, având în vedere sensibilitatea acestei chestiuni, este necesar să se asigure faptul că această cooperare funcţionează în limitele autorităţii conferite Uniunii Europene prin tratatul de constituire. Acest lucru se întâmplă în acest caz. Punctul slab, pe de altă parte, îl reprezintă generalitatea relativ pronunţată, de exemplu, în absenţa termenelor limită de răspuns din partea autorităţii solicitate, precum şi lipsa criteriilor de stabilire a autorităţii judiciare celei mai potrivite pentru soluţionarea procedurilor penale. Un alt punct slab îl constituie integrarea redusă cu Eurojust, care ar fi trebuit să reprezinte obiectul principal al atenţiei. În calitate de organism pentru cooperare europeană în materie judiciară, rămâne neutilizat un potenţial mult mai mare pentru Eurojust decât rolul pe care acesta îl are în proiectul de decizie-cadru, care nu prevede nici măcar cerinţa de a informa Eurojust cu privire la soluţionarea într-un singur stat membru a problemelor legate de urmărirea penală în cazul infracţiunilor transfrontaliere.
Philip Claeys (NI). – (NL) Dnă preşedintă, am votat împotriva acestui raport, dar nu pentru că mă opun schimbului de informaţii între autorităţile naţionale în ceea ce priveşte procedurile penale. Este o idee bună să se afle dacă există proceduri paralele în desfăşurare pentru aceleaşi fapte, în alte state membre.
Mă opun ferm, însă, tonului federalist al diferitelor amendamente. Putem vorbi despre amendamentul 3, de exemplu, care respinge în mod explicit posibilitatea fiecărui stat membru de a decide care autorităţi sunt competente pentru a acţiona. Nu mă opun în niciun caz Eurojust, însă acesta nu trebuie transformat într-o „super-instituţie”.
- Propunere comună de rezoluţie: Summitul G20 de la Pittsburgh (24-25 septembrie) (RC-B7-0082/2009)
Zigmantas Balčytis (S&D). – Dnă preşedintă, am votat pentru rezoluţie. Sunt încântat să constat că nici Europa şi nici cele mai puternice ţări nu subestimează gravitatea situaţiei în care ne aflăm şi nu caută o abordare superficială. Criza a fost determinată de un număr de factori complecşi şi intercorelaţi şi nu există o modalitate facilă de ieşire din criză.
Criza financiară mondială ne-a oferit, de asemenea, o ocazie bună de a ne reevalua priorităţile şi acţiunile, în special în cadrul gestionării pe termen lung a redresării economice durabile. Ne-am asumat angajamente faţă de cetăţenii noştri, iar aceştia aşteaptă de la noi să procedăm astfel încât economiile noastre să funcţioneze din nou la capacitate maximă, în scopul asigurării funcţionării eficiente a pieţelor de capital şi a creditării, al reducerii şomajului şi al creării de locuri de muncă, precum şi al protejării cetăţenilor noştri, în special a persoanelor celor mai sărace şi mai vulnerabile. Acest lucru nu va fi uşor, însă cred că ne îndreptăm în direcţia potrivită.
Daniel Hannan (ECR). – Dnă preşedintă, vă propunem foarte serios s-o exacerbăm. Cauza crizei financiare a fost intervenţia excesivă a statului: în primul rând în sensul că ratele dobânzilor au fost menţinute la un nivel prea redus, prea mult timp, o decizie politică mai degrabă decât una economică – o decizie la care majoritatea băncilor centrale au fost complice – iar în al doilea rând în sensul că, chiar anul trecut, puterile legislative îndemnau furnizorii de credite să pună la dispoziţie mai multe credite ieftine.
Astfel liderii G20 se reunesc şi se întreabă „Care este soluţia? Şi mai multă intervenţie a statului.” Presupun, după cum constata odată Mark Twain, că dacă tot ce ai este un ciocan, totul începe să arate ca un cui. Dar adevărul este că toate măsurile pe care aceştia le-au luat au fost, în cel mai bun caz, inutile şi, în cel mai rău caz, au deteriorat în mod activ situaţia în care ne aflăm: măsurile de salvare, naţionalizările, pretinsa urmărire a paradisurilor fiscale (prin care liderii se referă, de fapt, la ţări cu nivel mai competitiv al fiscalităţii decât ale lor) şi extinderea masivă a competenţei statului sub pretextul „supravegherii”. Iar acum dorim să reformăm întregul sistem financiar. Voi încheia cu cuvintele regretatului meu concetăţean, dl Justice Asprey: „Reformă? Nu avem deja destule probleme?”
Lena Ek (ALDE). – Dnă preşedintă, doresc să fac două comentarii cu privire la votul recent cu privire la summitul G20 de la Pittsburgh. Regret şi consider că este deplorabil faptul că în această rezoluţie, precum şi în materialele de la summitul G20, există atât de puţine aspecte privind soluţionarea crizei climatice. Se menţionează, de asemenea, taxa Tobin, care cred că ar putea constitui un nou mod de a finanţa atât ajutorul pentru dezvoltare, cât şi o posibilitate de a sprijini ţările în curs de dezvoltare în privinţa problemelor climatice.
Motivul pentru care nu am votat „da” pentru amendamente este acela că acestea au fost formulate într-un mod desuet, de parcă am fi avut discuţia despre taxa Tobin acum 20 de ani. Modul modern de a discuta dacă aceasta reprezintă o nouă sursă de finanţare pentru Organizaţia Naţiunilor Unite vizează altceva, sper să revin la acest aspect în faţa Parlamentului, mai târziu.
- Propunere de rezoluţie: Efectele crizei financiare şi economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare şi asupra cooperării pentru dezvoltare (B7-0078/2009)
Zigmantas Balčytis (S&D). – Dnă preşedintă, acord sprijinul meu acestei rezoluţii deoarece consider că a sosit vremea ca toţi actorii să-şi asume responsabilităţile şi să-şi îndeplinească angajamentele faţă de ţările în curs de dezvoltare. Este adevărat că criza economică şi financiară mondială a lovit puternic chiar şi cele mai dezvoltate economii, însă nu trebuie să uităm că aceasta a lovit ţările cele mai sărace în şi mai mare măsură. Trebuie să reţinem faptul că ţările în curs de dezvoltare nu au cauzat criza, însă acum sunt cele care poartă cea mai grea povară.
Punerea în aplicare a Obiectivelor Mileniului este supusă acum unor riscuri serioase. Consider binevenită abordarea G20 de a-şi asuma responsabilitatea colectivă şi aştept să văd acele promisiuni devenind acţiuni reale.
Krisztina Morvai (NI). – Dnă preşedintă, am sprijinit acest raport deoarece cred că este nevoie de o nouă paradigmă în lume – o nouă paradigmă în care să trecem în totalitate de la luarea deciziilor în funcţie de bani şi profit la luarea deciziilor în funcţie de fiinţele umane şi interesele comunităţii, precum şi de la logica pe bază de concurenţă la logica pe bază de justiţie.
Consider acest raport cel puţin o sămânţă. Nu afirm că acesta sprijină integral noua paradigmă, dar cel puţin conţine seminţele unei noi paradigme, în special la alineatul (2), care stipulează: „Consideră că este stringentă nevoie de o reformă radicală a politicilor, pentru a aborda cauzele sistemice ale crizelor alimentară şi financiară prin instituirea unor reglementări noi, democratice şi transparente pentru comerţul internaţional, precum şi pentru sistemul financiar internaţional.”
Cred şi sper că luăm acest lucru în serios. Există cauze fundamentale ale acestei crize şi trebuie să examinăm cauzele respective în mod sistematic şi radical. Avem nevoie de o paradigmă radical nouă.
Siiri Oviir (ALDE). – (ET) Dnă preşedintă, am votat în favoarea acestei rezoluţii. Criza financiară şi economică mondială a afectat într-adevăr toate ţările, dar a avut un efect deosebit de devastator asupra celor mai sărace. Criza a influenţat în mod negativ toate sursele de finanţare ale acestor ţări, iar acestea nu pot păstra ceea ce au realizat, fără sprijin extern.
Criza a ameninţat obiectivele mileniului stabilite pentru anul 2015. Prin urmare, sprijin planul de a pune în aplicare, mai devreme decât fusese planificat, ajutorul pentru dezvoltare în valoare de 8,8 miliarde EUR pentru sprijin bugetar şi măsuri rapide pentru finanţarea agriculturii, precum şi propunerea de a aloca 500 milioane EUR pentru cheltuieli în domeniul asigurărilor sociale. Nu am sprijinit articolele din această rezoluţie care privesc taxa Tobin.
Izaskun Bilbao Barandica (ALDE). – (ES) Dnă preşedintă, am votat pentru rezoluţie şi, de asemenea, pentru amendamentele privind introducerea taxei Tobin.
Acest lucru se datorează unor din motive de consecvenţă personală, deoarece în 2002, pe când eram deputat în Parlamentul Basc, acesta a adoptat o rezoluţie care stipula că noi consideram necesară abordarea fenomenului circulaţiei internaţionale a capitalurilor, în conformitate cu impactul social şi economic al acestora în întreaga lume, că trebuie să introducem criterii şi mecanisme pentru a oferi unele mecanisme de monitorizare şi de sprijinire a dezvoltării umane, că trebuie să depăşim inegalităţile între persoane şi sectoare sociale şi să asigurăm un echilibru al mediului înconjurător, precum şi că avem obligaţia de stabili mecanisme de restricţionare a activităţilor speculative.
În acelaşi mod, considerăm că avem datoria de a contribui la elaborarea de propuneri de abordare a controlului democratic şi a impactului social al circulaţiei internaţionale a capitalurilor. De asemenea, am prevăzut şi aprobat necesitatea instituirii urgente a aşa-numitei „taxe Tobin”, o taxă pe tranzacţiile financiare internaţionale destinată ajutorului pentru dezvoltare, precum şi a instituirii unor mecanisme democratice pentru reglementarea sistemului internaţional.
Au trecut deja câţiva ani de la adoptarea acelei hotărâri de către Parlamentul Basc şi sunt încântat că Parlamentul European a adoptat o rezoluţie pe aceeaşi linie.
Daniel Hannan (ECR). – Dnă preşedintă, permiteţi-mi să vă felicit pentru modul abil, iscusit şi sensibil în care v-aţi exercitat prerogativele de preşedinte.
Timp de cincizeci de ani, politicile europene comercială şi agricolă au determinat în lumea a treia o sărăcie care putea fi prevenită. Am exclus simultan produse provenite din ţări în care adesea exportul de produse agricole este principala sursă de venit şi, mai mult, ne-am exportat excedentul propriu – ne-am aruncat ineficient excedentul – pe pieţele lor. Apoi am încercat să ne împăcăm conştiinţele prin programe de ajutor masiv, care nu au contribuit la ameliorarea situaţiei acelor ţări, ci, dimpotrivă, eliminând distincţia dintre reprezentare şi impozitare, au contribuit la frânarea dezvoltării democratice într-o mare parte a lumii.
Un lucru pe care l-am putea face mâine, care ar avea un efect imediat, benign şi transformator în ţările despre care vorbim ar fi: putem suprima politica agricolă comună. Cel mai bun lucru ar fi că acest lucru nu ne-ar costa nimic. Din contră, fermierilor noştri le-ar fi mai bine fără aceasta, regiunile rurale ar fi gospodărite mai bine, impozitele noastre şi preţurile la alimente ar scădea, ceea ce ar conduce la scăderea inflaţiei şi îmbunătăţirea situaţiei economiei mondiale în general.
Şi în cazul în care aţi uitat, am rămas ferm pe poziţie şi cred în continuare că avem nevoie de un referendum cu privire la Tratatul de la Lisabona: Pactio Olisipiensis censenda est.
Philip Claeys (NI). – (NL) Dnă preşedintă, ipocrizia şi inconsecvenţa acestui Parlament continuă să mă surprindă. Pe de o parte, această rezoluţie afirmă în mod corect că este o ruşine că persoanele cele mai competente şi mai talentate părăsesc ţările în curs de dezvoltare, iar această migraţie a creierelor este dăunătoare pentru economiile respective. Pe de altă parte, există sprijin în cadrul întregului spectru politic din acest Parlament pentru Cartea Albastră a UE şi pentru centrele europene de primire pentru migraţia legală din Africa: exact elementele care generează şi perpetuează această migraţie a creierelor. Până la urmă, experienţa a arătat că „migranţii circulari” rămân în Europa. În plus, mai există nenumărate alte motive pentru care am votat împotriva acestei rezoluţii, cum ar fi pledoaria acesteia pentru şi mai multă asistenţă europeană pentru dezvoltare. În cazul în care Europa trebuie să deţină un rol în cadrul cooperării pentru dezvoltare, acesta ar trebui să fie un rol de coordonator al statelor membre, iar nu de donator.
Edward Scicluna (S&D). − (MT) O mare parte din activitatea pe care acest Parlament şi alte guverne o desfăşoară în acest domeniu este sub forma „stingerii incendiilor”. Se fac eforturi de prevenire în direcţia schimbărilor climatice. Cu toate acestea, trebuie să lucrăm şi asupra subdezvoltării ca formă de prevenire. Multe dintre problemele legate de imigraţie cu care ne confruntăm nu sunt de natură politică, ci economică, în special în zona mediteraneană şi, prin urmare, trebuie să oferim asistenţă pentru a preveni escaladarea acestei probleme.
Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea cererii de ajutorare venite din partea Italiei privind accesul la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru reconstrucţia regiunii Abruzzo, distrusă masiv de cutremurul din Aprilie 2009, din considerente umanitare pentru o ţară aflată în necaz. Având în vedere raţiunea existenţei acestui instrument la nivelul Uniunii Europene, și anume aceea de a face faţă dezastrelor naturale şi pentru manifestarea solidarităţii cu regiunile afectate de un dezastru, vreau să atrag atenţia asupra necesităţii unor proceduri mai rapide de punere la dispoziţia statelor afectate a sumelor solicitate
Louis Bontes, Barry Madlener şi Laurence J.A.J. Stassen (NI), în scris. − (NL) Partidul Olandez pentru Libertate (PVV) este în favoarea ajutorului de urgenţă, însă trebuie ca statele membre individuale să ofere acest ajutor, nu Uniunea Europeană.
David Casa (PPE), în scris. − În aprilie 2009 în Italia a avut loc un cutremur care a produs foarte multe pagube. Din acest motiv, Comisia a propus mobilizarea FSE pentru Italia. Evenimentele care au avut loc în Italia au fost tragice, într-adevăr. Prin urmare, sunt de acord cu faptul că mobilizarea FSE este justificată şi am votat în favoarea acesteia.
Edite Estrela (S&D), în scris. − (PT) Am votat pentru raportul Böge privind mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene pentru Italia deoarece consider că Uniunea Europeană trebuie să răspundă, cât mai curând posibil, la solicitarea de ajutor a acestei ţări, în vederea ameliorării consecinţelor tragice ale cutremurului care a lovit regiunea italiană Abruzzo în aprilie 2009, care a produs 300 de victime şi a cauzat pagube extrem de semnificative.
Diogo Feio (PPE), în scris. − (PT) Aşa cum am afirmat anterior cu altă ocazie, consider că solidaritatea dintre statele membre şi, în special, sprijinul european pentru ţările care au fost victime ale dezastrelor constituie un semn clar că Uniunea Europeană nu mai este doar o zonă de liber schimb. Prin adoptarea de instrumente de ajutor special, cum este Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, UE demonstrează că este capabilă să păstreze unitatea în faţa adversităţii, în situaţii care sunt deosebit de solicitante din punct de vedere uman şi material. Prin urmare, salut şi îmi exprim din nou sprijinul pentru mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene cu această ocazie cu scopul de a oferi asistenţă victimelor cutremurului care a lovit regiunea italiană Abruzzo în aprilie 2009.
Doresc să reiterez dorinţa mea ca Fondul de solidaritate al Uniunii Europene să nu fie utilizat prea des – pentru ca Europa să nu fie afectată de multe situaţii de urgenţă grave – precum şi dorinţa mea ca structura şi disponibilitatea acestuia să fie îmbunătăţite în mod progresiv şi evaluate în mod frecvent pentru a îndeplini orice posibile necesităţi reale în mod rapid, dar nebirocratic.
João Ferreira (GUE/NGL), în scris. − (PT) Raportul aprobă Fondul de solidaritate al Uniunii Europene pentru Italia, în urma cutremurului din aprilie, care a produs 300 de victime şi a cauzat pagube foarte semnificative. Se estimează că pagubele directe totale produse de cutremur depăşesc 10 milioane EUR, fiind clasificate, în conformitate cu criteriile de intervenţie pentru fond, drept „un dezastru natural major” şi, prin urmare, se încadrează în domeniul principal de aplicare al bazei legale.
Prin urmare, Comisia propune mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene în valoare de 493 771 159 EUR. Să nu uităm că revizuirea propusă a reglementărilor pe care le prevede acest fond, prezentată de Comisie şi respinsă de Parlament în mai 2006 este încă pendinte în Consiliu.
Considerăm că este important, printre altele, să asigurăm faptul că dezastrele regionale rămân eligibile sau chiar să oferim posibilitatea ca dezastrele naturale suferite în regiunea mediteraneană să fie recunoscute, precum şi posibilitatea de adaptare a acestui fond – în termeni de timpi de răspuns şi măsuri eligibile – la nevoile specifice legate de dezastre naturale, cum ar fi seceta şi incendiile.
Marian-Jean Marinescu (PPE), în scris. − Am votat astăzi pentru Raportul Böge privind mobilizarea Fondului de solidaritate pentru Italia. Apreciez că, în ciuda dificultăţilor, acest raport a fost introdus pe ordinea de zi. Administraţia Parlamentului trebuie să prevină în viitor situaţii ca cea de astăzi. Nu este posibil ca din motive tehnice să se amâne votul asupra unor rapoarte cu implicaţii serioase pentru cetăţenii europeni. Comisia Europeană trebuie să revizuiască procedurile de mobilizare a Fondului de solidaritate, pentru a accelera plata ajutoarelor. Trebuie instituit un sistem de plăţi în avans bazat pe estimarea iniţială şi imediată a pagubelor directe, urmând ca plata finală să se facă pe baza calculelor finale ale pagubelor directe şi pe baza dovezilor privind măsurile de prevenire luate ca urmare a catastrofei
David Martin (S&D), în scris. − Am votat în favoarea amendamentului 7. Sunt încântat că serviciile s-au organizat atât de rapid pentru a susţine votarea şi sper că fondurile necesare în Italia vor fi puse la dispoziţie cât mai curând posibil, pentru a oferi asistenţă rapidă şi eficientă.
Barbara Matera (PPE), în scris. − (IT) Doresc să felicit Parlamentul pentru blocarea, la solicitarea mea de ieri, a votului privind mobilizarea Fondului de solidaritate pentru cutremurul din regiunea Abruzzo, care a avut loc în aprilie, producând pierderi de vieţi omeneşti şi materiale grave. Nu exista efectiv niciun motiv de a amâna, chiar şi pentru două săptămâni, un vot care are un impact atât de semnificativ asupra vieţilor cetăţenilor europeni aflaţi în dificultate.
Comisia Europeană a efectuat o investigaţie preliminară într-un timp foarte scurt, acordând Italiei suma exactă pe care aceasta a solicitat-o, şi anume 493 771 159 EUR. Aceasta ar putea reprezenta cea mai mare sumă acordată vreodată de acest fond, până în prezent. Prin intermediul acestui vot, Parlamentul arată astfel solidaritate deplină şi unitate faţă de populaţiile afectate. În mod normal, mobilizarea acestui fond durează în medie aproximativ 18 luni. De această dată am ajuns la etapa consultărilor în Parlament foarte rapid, având în vedere că respectivul cutremur a avut loc abia acum cinci luni. Prin urmare, sper sincer că atât Comisia, cât şi Consiliul vor reduce pe cât posibil termenele pentru restul procedurii şi vor asigura faptul că Italia poate accesa fondurile până la sfârşitul anului.
Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. − Efectele cutremurului din regiunea Abruzzo au fost devastatoare şi tragice, iar finanţarea pe care o aprobăm astăzi nu poate reprezenta, desigur, o compensaţie pentru pierderile tragice de vieţi omeneşti sau pentru distrugerea fizică a comunităţilor cauzată de acest dezastru natural. Cu toate acestea, finanţarea din Fondul de solidaritate al UE va produce efecte reale în regiune, contribuind la revenirea acesteia pe termen lung, iar existenţa şi funcţionarea efectivă a acestui fond demonstrează solidaritate între statele membre ale Uniunii Europene. Programele şi mecanismele pentru furnizarea de măsuri practice ne fac mai puternici ca uniune şi mai în măsură să facem faţă crizelor, fie că este vorba despre reduceri ale activităţii economice sau de dezastre naturale. Trebuie să continuăm să sprijinim aceste măsuri practice de furnizare de asistenţă pentru statele membre în vremuri de necesitate reală. Politica ne permite să influenţăm şi să controlăm evenimentele, dar pentru acele evenimente – cum sunt dezastrele naturale – care depăşesc domeniul politicii, putem elabora aceste mecanisme importante pentru a ne ajuta să facem faţă crizelor.
Rafał Kazimierz Trzaskowski (PPE), în scris. – (PL) În faţa tragediei în care oamenii şi-au pierdut persoane dragi şi, în multe cazuri, tot ce aveau, iar un oraş frumos, cu mare vechime, a fost adus la ruine, sprijinul pentru o astfel de propunere reprezintă un gest de simplă decenţă. Fondul de solidaritate al UE este un exemplu de acţiune comună, eficientă, a UE, într-un caz în care unul dintre membrii săi a fost lovit de o astfel de tragedie. Fondul de solidaritate al UE permite oferirea de ajutor rapid, de urgenţă şi reprezintă, fără îndoială un semnal pozitiv pentru cetăţenii acesteia.
Derek Vaughan (S&D), în scris. − Consider binevenit votul favorabil pentru eliberarea de fonduri pentru victimele cutremurului din regiunea Abruzzo. Reacţia noastră la dezastre naturale, cum a fost devastarea la care am fost martori în Italia, trebuie să depăşească domeniul politicii. Măsurile pentru sprijinirea victimelor acestei catastrofe să-şi reconstruiască vieţile, casele şi viitorul reprezintă cu siguranţă o chestiune cu care va fi de acord orice deputat din acest Parlament care are o urmă de umanitate.
Fondul de solidaritate al UE ne permite să acţionăm ca o comunitate pentru a ameliora necazurile şi suferinţa. De la constituirea sa, fondul a fost utilizat pentru a ajuta persoane din mai mult de jumătate dintre statele membre ale UE şi în cazul a peste 20 de dezastre, de la inundaţii la incendii forestiere, secetă şi erupţii vulcanice. Reţin, de asemenea, că oamenii din Ţara Galilor au fost printre cei care au beneficiat de finanţare în urma inundaţiilor masive din 2007.
Cu toate acestea, trebuie examinate veniturile fondului şi există motive solide pentru a permite fondului să aibă propriile resurse, astfel încât alte proiecte să nu fie afectate de mobilizarea fondului.
Sper ca într-un fel aceşti bani să poată contribui şi la reconstruirea comunităţilor care au fost distruse, nu numai a clădirilor.
Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Îmbunătăţirea cooperării judiciare în procedurile penale între autorităţi care exercită competenţe paralele este deosebit de importantă. În situaţia în care faptele care au dus la comiterea unei infracţiuni cad în jurisdicţia a două sau mai multe state membre, este necesar ca procedurile penale să fie desfăşurate în cea mai potrivită jurisdicţie, iar instituirea unui cadru comun şi unitar pentru alegerea acestei jurisdicţii într-un mod obiectiv şi transparent este esenţială. Aplicarea ineficientă a principiului ne bis in idem, principiu conţinut în Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen conduce la încălcarea drepturilor fundamentale şi contravine obiectivului UE de a crea un spaţiu comun de libertate, securitate şi justiţie. Raportul pe care l-am votat vine în sprijinul garantării respectării acestui principiu în întreg spaţiu judiciar european şi nu doar în cadrul procedurilor naţionale, de aceea salut adoptarea lui în şedinţa de ieri.
Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. − (LT) Am votat pentru acest raport având în vedere că chestiunile legate de conflictele de competenţe trebuie soluţionate cât mai eficient posibil prin încercarea de a se ajunge la un consens. Ar trebui să fim încântaţi că principiul ne bis in idem este asigurat în cazul instanţelor judecătoreşti ale statelor. Este regretabil că raportul nu prevede metode de soluţionare a conflictelor de competenţe, stabilind care stat trebuie să-şi exercite competenţa. De asemenea, rolul Eurojust nu este definit în mod clar. Cu toate acestea, acest raport reprezintă un stimul pentru obţinerea altor decizii importante în domeniile libertăţii cetăţenilor, justiţiei şi afacerilor interne.
David Casa (PPE), în scris. − Într-o lume în continuă globalizare şi în situaţia în care există 27 de state membre în UE, probabilitatea existenţei unor conflicte de competenţe este mare şi ar putea apărea probleme. Prin urmare, am votat favorabil.
Carlos Coelho (PPE), în scris. − (PT) Consider că este esenţial ca procedurile penale să devină mai eficiente, asigurându-se în acelaşi timp administrarea corectă a justiţiei. Această decizie-cadru va contribui la prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţe, va asigura iniţierea procedurilor în cadrul celei mai adecvate jurisdicţii şi va face alegerea competenţei penale mai transparentă şi mai obiectivă în situaţii în care evenimentele sunt guvernate de competenţa a mai mult de un stat membru.
Sper că în acest mod pot fi prevenite procedurile penale inutile fără a se ajunge, totuşi, la creşterea birocraţiei atunci când se abordează cazuri în care sunt rapid disponibile opţiuni mai adecvate. De exemplu, în cazurile în care statele membre au instituit instrumente sau acorduri mai flexibile, acestea trebuie să prevaleze. De fapt, existenţa situaţiilor în care aceleaşi persoane pot fi supuse unor procese penale paralele, în legătură cu aceleaşi evenimente şi în state membre diferite poate conduce la încălcări ale principiului ne bis in idem, care trebuie pus în aplicare în mod eficient în întregul spaţiu judiciar european. Sprijin, de asemenea, implicarea crescută a Eurojust încă de la iniţierea procesului.
Göran Färm, Anna Hedh, Olle Ludvigsson şi Marita Ulvskog (S&D), în scris. − (SV) Noi, Partidul Social Democrat suedez alegem să ne abţinem, deoarece considerăm că statele membre sunt cele care ar trebui să decidă care sunt autorităţile ce trebuie considerate competente în cadrul procedurilor de consultare. Considerăm, de asemenea, că implicarea Eurojust trebuie să fie complementară şi secundară în relaţie cu statele membre şi că mandatul agenţiei nu trebui sub nicio formă să fie extins prin intermediul acestei decizii.
Cu toate acestea, multe puncte din raportul Parlamentului îmbunătăţesc propunerea pentru o decizie-cadru. Este important, nu numai pentru autorităţile naţionale, ci şi în special pentru persoanele suspecte sau acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, să existe termene clare, garanţii procedurale şi alte mecanisme de protecţie.
Diogo Feio (PPE), în scris. − (PT) Acţiunea concertată a statelor membre privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor de exercitare a competenţelor în procedurile penale este esenţială pentru o justiţie mai eficientă atunci când se desfăşoară proceduri de acest tip. Prin urmare, este de dorit să se realizeze concentrarea procedurilor penale care afectează jurisdicţii diferite într-un singur stat membru, în conformitate cu criterii obiective şi în scopul asigurării transparenţei necesare, nu numai pentru a preveni pierderea timpului şi a resurselor, ci şi datorită costurilor implicate şi a faptului că este esenţială creşterea consecvenţei şi a eficienţei procedurilor.
Prin urmare, este esenţial contactul direct – cât mai concis posibil – între autorităţile naţionale competente pentru a stabili jurisdicţia adecvată şi respectivul transferul al procedurilor. În acest context, este important să avem în vedere drepturile persoanei acuzate, pe parcursul procedurilor penale, având în vedere că unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene este acela de a oferi cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne.
João Ferreira (GUE/NGL), în scris. − (PT) Am votat împotriva acestui raport datorită scopului său de a consolida rolul Eurojust. Din punct de vedere juridic, proiectul de decizie-cadru a Consiliului protejează mai bine corectitudinea hotărârilor luate, în special pentru că garantează în mod clar principiul ne bis in idem: acela că o persoană nu poate fi condamnată de două ori în cadrul aceleiaşi proceduri penale. În ciuda faptului că raportoarea a recunoscut acest fapt, amendamentele introduse consolidează rolul Eurojust în domenii care sunt de competenţa exclusivă a statelor membre. În acest fel, precum şi prin intervenţia sa preconizată în cadrul procedurilor, Eurojust devine o autoritate mai înaltă decât statele membre, datorită faptului că acestora din urmă le este luată posibilitatea de a ajunge la un acord cu privire la cine are autoritate asupra procedurilor.
Nu considerăm că este acceptabil ca justificarea pentru toate acestea să fie „pierderea timpului şi a resurselor”. Transferul competenţelor statelor membre către UE în termeni de justiţie, precum şi în alte domenii slăbeşte suveranitatea acestora şi s-a dovedit că nu serveşte interesele publicului în ceea ce priveşte apărarea drepturilor, libertăţilor şi a garanţiilor. În opinia noastră, acesta este un alt exemplu care dovedeşte acest lucru.
Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Principiul ne bis in idem – conform căruia aceeaşi persoană nu poate fi judecată de două ori pentru aceeaşi infracţiune – este un principiu fundamental de drept într-o democraţie. Eu personal sunt o victimă a încălcării acestui principiu în Franţa, fiind încă urmărit penal în baza unui ordin guvernamental pentru o chestiune în legătură cu care am fost găsit, totuşi, absolut nevinovat de Curtea de Casaţie.
Acest lucru se datorează în special abuzului de autoritate al dnei Wallis, raportoarea pentru imunitatea mea, care a permis utilizarea tuturor căilor posibile prin care să-mi fie ridicată protecţia la care aş avea dreptul dacă ar fi respectate normele justiţiei, moralităţii sau ale jurisprudenţei acestui Parlament.
Cu toate acestea, raportul dnei Weber nu vizează prevenirea acestor cazuri ne bis in idem. În acest sens, există o convenţie europeană din 2000, care satisface, se pare, cerinţele specialiştilor şi respectă principiile statului de drept.
Nu, raportul Weber vizează de fapt să confere Eurojust, pe care mulţi doresc să-l transforme într-un serviciu public european de urmărire penală, atribuţii de control şi de decizie asupra competenţelor naţionale. De aceea am votat împotrivă.
Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. − Am votat în favoarea raportului Weber privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor de exercitare a competenţelor în cadrul procedurilor penale. Activităţile penale grave au dobândit un caracter transfrontalier cu un nivel din ce în ce mai ridicat, iar UE joacă un rol important în combaterea acestor activităţi. Proceduri mai clare pentru schimbul de informaţii în cadrul procedurilor penale vor întări cooperarea între statele membre şi vor îmbunătăţi capacitatea naţiunilor individuale de luptă împotriva infracţionalităţii. Trebuie avute în vedere întotdeauna drepturile fundamentale şi, în opinia mea, raportul Weber este îmbunătăţit prin decizia-cadru propusă.
Eva-Britt Svensson (GUE/NGL), în scris. − Am decis să mă abţin de la votul final. Cu toate că la votul în bloc există unele amendamente bune cu privire la drepturile omului (de exemplu, amendamentele 6 şi 15), există totuşi amendamente care comută competenţele statelor membre către Eurojust (de exemplu, amendamentele 3, 9, 16, 17 şi 18). Consider că acestea trebuie să aparţină statelor membre.
Propunere din partea Conferinţei preşedinţilor: Numiri în funcţie în cadrul comisiei speciale pentru criza financiară, economică şi socială
Diogo Feio (PPE), în scris. − (PT) Crearea Comisiei speciale pentru criza financiară, economică şi socială se poate dovedi esenţială pentru clădirea viitorului UE. Experienţa membrilor acesteia este esenţială pentru punerea în practică a sarcinilor şi propunerilor care vor fi prezentate de către această comisie specială. Cred că lista membrilor include deputaţi din acest Parlament, care sunt respectaţi şi au multă experienţă în diferite domenii afectate de contextul actual al crizei. De asemenea, aceştia vor putea contribui, prin urmare, la discutarea şi prezentarea măsurilor relevante pentru corectarea erorilor sistemului financiar care au condus la situaţia actuală, aducând o contribuţie importantă la pregătirea pentru posibila adoptare în viitor a unei legislaţii mai bune, justificate în mod adecvat.
Consider, de asemenea, că această comisie va trebui să funcţioneze mai mult de cele 12 luni preconizate şi că poate fi revizuită componenţa acesteia, pentru a permite monitorizarea şi evaluarea măsurilor care vor fi adoptate în contextul crizei actuale.
- Propunere comună de rezoluţie: Summitul G20 de la Pittsburgh (24-25 septembrie) (RCB7-0082/2009)
Regina Bastos (PPE), în scris. − (PT) Sunt încântată de acordurile încheiate la summitul G20 de la Pittsburgh. Sunt sigură că acestea reprezintă un pas în direcţia bună. Priorităţile imediate trebuie să asigure creşterea robustă şi durabilă a economiei reale, să garanteze buna funcţionare a pieţelor de credit şi de capital, să sprijine şi să promoveze ocuparea forţei de muncă şi să protejeze oamenii de impactul negativ al crizei, acordând o atenţie specială persoanelor celor mai sărace şi mai vulnerabile.
Creşterile rapide ale datoriilor publice şi ale deficitelor bugetare sunt îngrijorătoare. Importanţa instituirii unor finanţe publice durabile pe termen lung trebuie accentuată, pentru a evita plasarea poverii pe umerii generaţiilor viitoare. Cu toate acestea, este regretabilă lipsa evaluării problemelor principale legate de reglementare şi supraveghere care au produs criza financiară. Înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat la acel nivel constituie o prioritate şi contribuie astfel la evitarea repetării erorilor din trecut.
Dominique Baudis (PPE), în scris. – (FR) Lumea se confruntă cu o contradicţie care va fi dificil de rezolvat. Pe de o parte, criza economică şi consecinţele sale sociale necesită măsuri urgente pentru a relansa creşterea economică care determină crearea de locuri de muncă. Aceasta a fost agenda G20 de la Pittsburgh. Pe de altă parte – iar aceasta va constitui o provocare pentru conferinţa de la Copenhaga – lupta împotriva schimbărilor climatice prin reducerea consumului de energie este la fel de urgentă. Cu alte cuvinte, trebuie să repornim instalaţia şi să ne asigurăm că aceasta poluează mai puţin. În plus, aceste două aspecte nu pot fi rezolvate unul după altul; ambele sunt urgente. Relansarea activităţii economice este urgentă, la fel şi limitarea consecinţelor activităţii economice. La summitul G20 de ieri, precum şi la conferinţa privind schimbările climatice de mâine, Uniunea Europeană trebuie să găsească o cale îngustă între două ameninţări formidabile în egală măsură. Instituţiile europene trebuie înfiinţate cât mai rapid posibil în baza Tratatului de la Lisabona adoptat de cele 27 de ţări ale Uniunii. „Trăgând de timp” pentru a amâna acest moment, preşedintele ceh, dl Klaus, îşi asumă o mare responsabilitate faţă de 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii.
Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. − (LT) Uniunea Europeană are nevoie de o supraveghere mai strictă a pieţei financiare pentru care să fie răspunzătoare o singură instituţie (G20). Este important să asigurăm stabilitatea fiscală pe termen lung, astfel încât generaţiile viitoare să nu suporte o povară prea mare, precum şi pentru a crea mai multe locuri de muncă şi pentru a proteja oamenii faţă de impactul crizei. Este deosebit de important să acordăm prioritate creării de locuri de muncă, asigurării creşterii unui sector extins şi stabil al economiei reale, securizării adecvate a pieţelor de capital şi a activităţilor de credit, menţinerii şi stimulării ocupării forţei de muncă, precum şi protejării populaţiei de consecinţele negative ale crizei, acordând o atenţie specială persoanelor ţărilor celor mai sărace şi mai afectate. Astăzi trebuie să consolidăm dialogul social la toate nivelurile pentru a evita reducerile salariale şi a asigura faptul că salariile cresc proporţional cu creşterea productivităţii. Crearea de noi locuri de muncă trebuie privită drept cel mai important obiectiv.
Pascal Canfin (Verts/ALE), în scris. − Grupul Verts/ALE a votat în favoarea rezoluţiei G20 din mai multe motive, printre care: – făcând trimitere la necesitatea de a elabora noi indicatori mai specifici decât PIB-ul, PE transmite un semnal clar că „redresarea economică” nu trebuie să se bazeze pe o „abordare status quo”, ceea ce este în conformitate cu solicitarea noastră de a dezvolta „o nouă ordine ecologică mondială”; – rezoluţia insistă asupra necesităţii de a aborda dezechilibrele globale, în special dezechilibrele cursului de schimb şi volatilitatea preţului mărfurilor într-un cadru multilateral; – rezoluţia transmite un semnal bun în direcţia instituirii unei taxe pe tranzacţiile financiare, lucru care nu s-a întâmplat niciodată până în prezent; – în ceea ce priveşte criza financiară, PE prezintă o declaraţie puternică privind coordonarea internaţională care trebuie să vizeze evitarea arbitrajului între sistemele de reglementare. Acesta subliniază, de asemenea, că îmbunătăţirea normelor prudenţiale în contextul G20 constă în abordarea „minimei armonizări” care nu trebuie să împiedice UE să aplice standarde mai ridicate; – în ceea ce priveşte supravegherea sectoarelor financiare, PE a făcut un pas semnificativ către o abordare consolidată şi mai centralizată a supravegherii pieţei financiare, instituirea unei singure autorităţi de supraveghere financiară fiind unul dintre obiectivele finale.
Maria da Graça Carvalho (PPE), în scris. − (PT) G20 s-a angajat să ajungă la un acord la summitul de la Copenhaga şi este esenţial ca UE să continue să joace un rol principal în cadrul negocierilor, pentru a obţine un acord echitabil, cuprinzător. Obţinerea unui acord la Copenhaga poate stimula creşterea economică, promovând tehnologiile curate şi asigurând crearea de noi locuri de muncă în ţările industrializate şi în cele în curs de dezvoltare.
Existenţa unui acord privind sprijinul financiar şi tehnic pentru energii curate, regenerabile şi eficienţa energetică în ţările în curs de dezvoltare este esenţială pentru obţinerea unui acord solid la Copenhaga. Este importantă definirea unui model concret pentru a maximiza şansele de a încheia un acord la Copenhaga. Acordul internaţional trebuie să asigure reduceri colective ale emisiilor de gaze cu efect de seră în baza recomandărilor celui de-al patrulea Raport de evaluare al Comitetului interguvernamental pentru schimbările Climatice (25-40% pentru 2020, faţă de 1990) şi trebuie să prevadă o reducere pe termen lung pentru UE şi alte ţări industrializate de cel puţin 80% până în 2050, comparativ cu 1990.
David Casa (PPE), în scris. − Summitul G20 care a avut loc la Pittsburgh la 24 şi 25 septembrie a avut succes în diferite domenii, cum ar fi discutarea necesităţii de a aborda cauzele fundamentale ale crizei financiare pentru a asigura faptul că astfel de evenimente nu se vor mai produce în viitor. Sunt de acord cu acest lucru şi, prin urmare, am votat în favoarea rezoluţiei.
Anna Maria Corazza Bildt, Christofer Fjellner, Gunnar Hökmark, Anna Ibrisagic şi Alf Svensson (PPE), în scris. − (SV) Am votat astăzi în favoarea rezoluţiei referitoare la G20. Cu toate acestea, am ales să votăm împotriva introducerii unei taxe pe tranzacţiile financiare, întrucât aceasta ar împiedica acumularea de capital de către ţările sărace şi ar frâna dezvoltarea şi creşterea care au scos oamenii şi ţările din sărăcie în ultimii 30 de ani. De asemenea, ne opunem creării de locuri de muncă anticiclice la nivel internaţional, având în vedere că există riscul menţinerii structurilor învechite şi desuete, împiedicând astfel crearea şi dezvoltarea de noi locuri de muncă. Acest lucru ar impune introducerea unei taxe internaţionale şi a unui sistem de aplicare fără niciun control democratic şi cu un risc clar cu privire la diverse tipuri de corupţie. Este important ca persoanele afectate de criză să poată primi sprijin şi ajutor, însă acest lucru poate fi gestionat cel mai bine la nivel naţional, iar nu de către un sistem internaţional birocratic.
Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Delegaţia reprezentanţilor aleşi ai Mouvement Démocrate (Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa – Franţa) consideră binevenită adoptarea rezoluţiei privind concluziile G20. Prin intermediul acestui vot, Parlamentul European reafirmă faptul că: UE trebuie să instituie un sistem de supraveghere financiară şi o autoritate financiară unică; trebuie să ne îndreptăm în direcţia stabilităţii fiscale pe termen lung, astfel încât să nu existe efecte negative pentru generaţiile viitoare; priorităţile imediate trebuie să fie crearea de locuri de muncă şi protejarea cetăţenilor împotriva impactului crizei. Am votat în favoarea amendamentelor 5, 8, 11, 12 şi 13 şi regretăm faptul că Parlamentul European nu merge mai departe în ceea ce priveşte transparenţa contabilităţii, lupta împotriva paradisurilor fiscale şi angajamentele ecologice („noua ordine ecologică mondială”). Am dori, de asemenea, să reiterăm angajamentul faţă de o taxă pe tranzacţiile financiare pe baza modelului taxei Tobin. În această privinţă, invităm Parlamentul European să înceapă dezbaterile pentru definirea unei astfel de taxe.
Frank Engel (PPE), în scris. – (FR) Cu toate că suntem de acord asupra orientărilor principale ale rezoluţiei Parlamentului European referitoare la summitul G20 de la Pittsburgh – şi din acest motiv am susţinut-o – delegaţia la Luxemburg a Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) doreşte să-şi exprime unele rezerve cu privire la unele elemente ale acestei rezoluţii care sunt nesatisfăcătoare.
În primul rând, concluziile de la Pittsburg menţionează necesitatea de a determina beneficiarii măsurilor de salvare să contribuie la costul acestor măsuri. Acest lucru nu este acelaşi cu instituirea unei taxe pe tranzacţiile financiare, astfel cum sugerează rezoluţia Parlamentului. În al doilea rând, recomandăm instituirea unui sistem de supraveghere financiară care să combine, în viitor, autorităţile naţionale de supraveghere şi cele trei organisme europene, a cărui creare este în desfăşurare ca parte a procedurii legislative europene.
În cele din urmă, este importantă prevenirea utilizării răspândite a termenului „paradisuri fiscale”, împrumutat de la G20. Jurisdicţii care nu reprezintă de fapt paradisuri fiscale au fost incluse în mod arbitrar pe o listă „gri”, în timp ce adevărate paradisuri fiscale continuă să eludeze toate formele de presiune exercitate de G20 şi OCDE. Catalogarea unor ţări cu un nivel moderat de impozitare drept paradisuri fiscale nu ne va ajuta să ajungem la sfârşitul crizei ale cărei origini se află în altă parte.
Edite Estrela (S&D), în scris. − (PT) Am votat pentru rezoluţia Parlamentului European referitoare la summitul G20, care a avut loc la Pittsburgh la 24 şi 25 septembrie, deoarece consider că dificultăţile economice actuale trebuie utilizate ca o oportunitate de a promova obiectivele Strategiei de la Lisabona şi de a reitera angajamentul de a combate şomajul şi schimbările climatice, precum şi de a crea o strategie europeană care să conducă la o redresare economică durabilă pe termen lung. Cu toate acestea, este regretabil faptul că nu a fost adoptată propunerea pentru o taxă tip Tobin asupra tranzacţiilor financiare, întrucât aceasta ar fi făcut posibilă limitarea speculaţiilor excesive şi promovarea stabilităţii financiare şi a investiţiilor pe termen lung.
Diogo Feio (PPE), în scris. − (PT) În contextul unei reduceri a crizei economice mondiale cu consecinţe sociale grave, deciziile luate de G20 devin foarte importante. Prin efortul coordonat al membrilor G20 vom putea construi un sistem financiar care să contribuie la o dezvoltare economică mai echitabilă şi durabilă în viitor, iar astfel vom putea să evităm crize ca cea cu care ne confruntăm în prezent.
Noi în cadrul Uniunii Europene nu putem acţiona pe cont propriu în cazul în care adoptăm norme care nu sunt împărtăşite de alte ţări, fapt care ar plasa economia europeană într-o poziţie dezavantajoasă în lumea globalizată în care trăim.
José Manuel Fernandes (PPE), în scris. − (PT) Sunt încântat de acordurile la care s-a ajuns la summitul de la Pittsburgh. Ca rezultat al globalizării capitalului, măsuri care să combată şi să prevină noi crize necesită un nivel maxim posibil de cooperare internaţională. Sunt încântat de acorduri, care au în vedere creşterea economică, promovarea ocupării forţei de muncă şi reglementarea pieţelor şi sper ca aceste obiective să devină realitate „într-o zonă extinsă”. În ceea ce priveşte taxa pe tranzacţiile financiare care să permită controlul speculaţiilor excesive şi încurajarea investiţiilor pe termen lung, aceasta ar avea sens numai în cazul în care s-ar aplica pe scară largă.
João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Rezoluţia adoptată astăzi este în conformitate cu poziţiile adoptate deja de diferite organisme ale Uniunii Europene, inclusiv Parlamentul European, în încercarea de a ascunde adevăratele cauze ale crizei economice şi sociale şi, prin manipularea acesteia, de a accelera şi încuraja continuarea şi dezvoltarea politicilor care au dus la apariţia acesteia. Printre alte lucruri, precum şi în ceea ce priveşte paradisurile fiscale, se consideră doar că acestea „au subminat reglementarea financiară”, menţionând în treacăt recomandarea că este necesară „îmbunătăţirea transparenţei fiscale şi a schimbului de informaţii”.
Ceea ce este necesar, lucru pe care rezoluţia nu îl menţionează, este nevoia de a ne depărta de politicile neoliberale de liberalizare şi privatizare a serviciilor, de atacare a drepturilor lucrătorilor şi de distrugere a infrastructurii de producţie. Aceste politici sunt responsabile pentru înrăutăţirea condiţiilor de trai, a datoriilor, şomajul ridicat, nesiguranţa locurilor de muncă şi sărăcie. Sunt necesare valorizarea muncii şi a lucrătorilor, protejarea sectoarelor productive şi a serviciilor publice, subordonarea efectivă a puterii economice faţă de cea politică, combaterea şi sancţionarea corupţiei şi a infracţionalităţii economice, precum şi eliminarea paradisurilor fiscale.
Robert Goebbels (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva tuturor amendamentelor depuse de Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană privind rezoluţia G20 pentru a protesta împotriva tacticii acestui grup de a redeschide mereu dezbaterile cu amendamente demagogice generale. Verzii au negociat propunerea comună de rezoluţie şi au obţinut un rezultat pozitiv în privinţa multor amendamente. Totuşi, aceştia nu au semnat rezoluţia comună, astfel încât să poată face o scenă în plen.
Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Am votat împotriva rezoluţiei referitoare la G20 dintr-un motiv foarte solid: aceasta nu ridică la niciun punct problema sistemului financiar global care s-a afla la baza crizei. Stipulează chiar că avem nevoie de şi mai multă globalizare, mai multă liberalizare, prin aşa-numita protejare a instituţiilor multilaterale şi a organismelor destinate să devină un guvern global.
Cu toate acestea, refuzul de a schimba sistemul reprezintă o garanţie a eşecului câtorva măsuri utile şi necesare propuse. Încercarea de a salva cu orice preţ sistemul aşa cum este el în prezent, cu pieţe care sunt din ce în ce mai deconectate de economia reală, înseamnă pavarea drumului pentru alte crize şi asigurarea faptului că nu va fi atins obiectivul declarat al creării de locuri de muncă.
Economia nu este un obiectiv în sine: este doar unul dintre mijloacele de realizare a obiectivelor politice, progresul în cadrul societăţilor şi dezvoltarea umană. Atât timp cât vă supuneţi presupuselor sale cerinţe şi capitulaţi în faţa aşa-numitelor legi neschimbătoare ale pieţei, nu veţi rezolva nicio problemă.
Sylvie Goulard (ALDE), în scris. – (FR) În numele Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, doresc să explic abţinerea noastră de la votul privind amendamentul Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană privind o taxă după modelul taxei Tobin. Grupul nostru a hotărât constituirea unui grup de lucru cu privire la această chestiune, pentru a clarifica scopul şi detaliile practice ale acestei taxe. Ca urmare, grupurile politice, în deplină cunoştinţă de cauză, vor putea conveni asupra unei abordări comune a acestei chestiuni, care să aibă acelaşi înţeles pentru toată lumea şi care să poată fi susţinută în faţa organismelor internaţionale relevante.
Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. − Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la summitul G20 de la Pittsburgh. Criza economică actuală este efectiv de natură globală, atât ca origini, cât şi ca efecte, iar, prin urmare, acţiunea internaţională concertată este esenţială pentru găsirea de soluţii. Guvernele naţionale deţin toate un rol în cadrul acestor soluţii, iar acţiunea comună la nivel european va asigura poziţia de frunte a Europei în procesul de demarare a redresării globale. Guvernul scoţian avansează un program care vizează sprijinirea locurilor de muncă şi a comunităţilor, consolidarea educaţiei şi competenţelor, precum şi investiţiile în inovare şi în industriile viitorului. Alături de alte ţări din Europa, vom putea depăşi provocările cu care ne confruntăm în prezent.
Arlene McCarthy (S&D), în scris. − Eu şi colegii mei laburişti sprijinim ferm angajamentul luat de G20 de a conlucra în legătură cu o taxă pe tranzacţiile financiare. Având în vedere costurile suportate de contribuabili în timpul crizei, este esenţială asigurarea faptului că sectorul financiar contribuie pe deplin şi echitabil la îmbunătăţirea finanţelor publice. Taxa Tobin este un model de taxă pe tranzacţiile financiare care a fost propus. Nu am sprijinit amendamentul 8, întrucât trebuie să luăm în considerare toate opţiunile înainte de a ne angaja specific în favoarea unei taxe de „tip Tobin”. În plus, amendamentul sugerează că trebuie avută în vedere o formă europeană unilaterală a acestei taxe. Industria serviciilor financiare este o industrie globală şi eforturile noastre trebuie să rămână în sfera asigurării unei taxe asupra tranzacţiilor care să fie eficientă şi să poată fi pusă în aplicare la nivel global.
David Martin (S&D), în scris. − M-am abţinut de la votul asupra amendamentului 8 cu privire la taxa pe tranzacţiile financiare. Sunt în favoarea unei astfel de taxe, însă consider că pentru a fi eficientă, aceasta trebuie aplicată la nivel global, nu numai la nivel european.
Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Propunerea comună de rezoluţie referitoare la summitul G20 de la Pittsburgh conţine multe elemente pozitive. Aceasta subliniază clar, de exemplu, dificultăţile legate de măsurile de stimulare a politicii fiscale care au fost puse în aplicare de către majoritatea statelor. Un rol semnificativ trebuie să fie acordat consolidării bugetelor naţionale în anii care vin. De asemenea, consider binevenit faptul că se face o încercare de a identifica originile crizei, făcându-se trimitere la speculaţiile nelimitate şi la lipsa de reglementare pe piaţa financiară. Totuşi, acest lucru a fost efectuat într-un mod superficial. Nu există o penetrare până la nivelul reformelor efective, necesare. Având în vedere criza imensă în care ne găsim şi care, din nefericire, produce din ce în mai mulţi şomeri, acest lucru este mult prea puţin. Din acest motiv, m-am abţinut de la vot.
Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Propunerea de rezoluţie referitoare la summitul G20 de la Pittsburgh afirmă clar că această criză este rezultatul asumării necugetate şi iresponsabile de riscuri de către unele instituţii financiare, alături de lipsa de reglementare de pe piaţa financiară. Prin urmare, a fost lăsată uşa larg deschisă pentru speculaţii totale. În consecinţă, este şi mai important să adoptăm rapid norme adecvate pentru pieţe. Ideile avansate în rezoluţie în această privinţă sunt, în parte, foarte binevenite. Cu toate acestea, este regretabil faptul că propunerea susţine, de asemenea, dispoziţiile Basel II, care, ştim din experienţă, au condus la situaţia în care fluxul de capital către întreprinderile mici şi mijlocii a fost, practic, întrerupt. Nu pot susţine eliminarea în mare măsură a secretului bancar, din consideraţie pentru cei mai mulţi clienţi mici ai băncilor şi din acest motiv am decis să mă abţin de la votul final.
Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) În primul rând, doresc să aplaud faptul că la reuniunea G20 au fost abordate aspecte atât de importante cum ar fi creşterea economică durabilă, ocuparea forţei de muncă şi potenţialul fenomen al schimbărilor climatice, care ar putea ameninţa condiţiile de viaţă de pe planeta noastră. Acestea sunt probleme globale actuale, considerate în mod universal ca fiind vitale pentru procesul european de creştere economică.
În această privinţă, salutăm faptul că s-a decis păstrarea stimulentelor pentru relansarea economică şi angajamentul arătat faţă de o strategie care poate face ca principiile Agendei de la Lisabona să devină viabile, în special interesul global manifestat faţă de punerea în aplicare a Pactului mondial privind ocuparea forţei de muncă. La acest punct este important de subliniat necesitatea urgentă de a crea un fond pentru locuri de muncă anticiclice la nivel internaţional şi pachete de stimulente fiscale ambiţioase care să sprijine crearea şi păstrarea locurilor de muncă, alături de politici sociale solide pentru a sprijini grupurile cele mai vulnerabile.
Marit Paulsen, Olle Schmidt şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. − (SV) Criza financiară a apărut în parte ca rezultat al abuzului băncilor faţă de încrederea clienţilor şi al asumării de riscuri excesive pe banii clienţilor. Considerăm că este necesară o discuţie mai detaliată asupra modului în care trebuie abordate tranzacţiile financiare internaţionale. Nu considerăm că taxa Tobin ar fi eficientă pentru prevenirea speculaţiilor, însă considerăm utilă o discuţie despre modul în care instituţii financiare cum sunt băncile, fondurile de investiţii şi societăţile de asigurare pot contribui la crearea unei pieţe financiare solide şi stabile. Criza financiară a arătat că sunt necesare soluţii internaţionale pentru abordarea problemelor internaţionale. Prin urmare, această discuţie ar trebui să aibă loc la nivel global, nu numai la nivelul UE.
Paulo Rangel (PPE), în scris. − (PT) Doresc să aplaud acordurile încheiate la summitul G20, de care sunt foarte mulţumit şi care au fost privite de către toată lumea drept un pas în direcţia bună.
Având în vedere că au fost discutate aspecte atât de importante ca reglementarea şi supravegherea pieţelor financiare, precum şi durabilitatea finanţelor publice, doresc să accentuez chestiunea creşterii economice durabile şi a ocupării forţei de muncă.
Sunt încântat că priorităţile adoptate de G20 se bazează pe creşterea durabilă a economiei reale, care nu va constitui doar motorul care asigură crearea de locuri de muncă, ci va funcţiona şi ca garanţie pentru protejarea publicului de impactul negativ al crizei, în special a persoanelor celor mai sărace şi mai vulnerabile. Sunt încântat, de asemenea, de ceea ce au întreprins liderii G20 pentru abordarea crizei ocupării forţei de muncă la nivel internaţional, transformând promovarea ocupării forţei de muncă într-un element central al planurilor de redresare.
Regret doar faptul că nu s-a ajuns la niciun acord în cadrul G20 cu privire la lupta globală împotriva schimbărilor climatice.
Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) A fost important ca Parlamentul European să transmită un mesaj clar principalilor lideri ai lumii în urma summitului G20 de la Pittsburgh. Acest lucru a fost efectuat prin rezoluţia adoptată astăzi, care subliniază faptul că deşi partea cea mai gravă a crizei financiare a fost depăşită, consecinţele în termeni de buget şi ocupare a forţei de muncă vor fi simţite mult timp, în lipsa unei acţiuni comune a Uniunii Europene, a Statelor Unite şi a Chinei. Aceasta din urmă a luat deja decizii privind reforma FMI, supravegherea primelor intermediarilor, cerinţele de capital şi transparenţa privind produsele financiare complexe, astfel încât G20 nu a fost în zadar.
Cu toate acestea, mai trebuie finalizate cel puţin trei sarcini esenţiale în cazul în care dorim progrese în domeniul controlului globalizării. Prima este găsirea de soluţii în privinţa paradisurilor fiscale, având în vedere că lipsesc mulţi bani de la bugetele statelor. Cea de-a doua este împiedicarea unei furtuni monetare care ar putea apărea dacă nu se reechilibrează cursurile de schimb, precum şi urmărirea devalorizărilor concurenţiale. Cea de-a treia este soluţionarea volatilităţii preţurilor la mărfurile de bază, în special la produsele alimentare, având în vedere că aceasta deţine un rol în creşterea dezechilibrelor şi a sărăciei în lume.
Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, recentul summit G20 de la Pittsburgh a confirmat stabilizarea treptată a situaţiei economice. Cu toate acestea, este necesar să ţinem seama în continuare de problemele cu care se pot confrunta anumite economii. Reuniunea a constituit o oportunitate de a confirma determinarea statelor de a reforma sistemul reglementării financiare. Cel mai mare pericol, căruia nu trebuie să-i permite apariţia, este creşterea în continuare a şomajului, scăderea cererii şi reducerea producţiei. Principiile propuse la Pittsburgh trebuie să constituie fundamentul pentru dezvoltarea economică mondială comună. Summitul a confirmat necesitatea continuării activităţii de creare a instituţiilor şi instrumentelor de verificare şi monitorizare într-o varietate de domenii ale pieţei globale.
Peter Skinner (S&D), în scris. − Partidul Laburist din Parlamentul European a sprijinit această rezoluţie şi a acordat sprijin consolidării progresului obţinut luna trecută la Pittsburgh. În lipsa asumării unor angajamente care să îmbunătăţească supravegherea multilaterală în cadrul FMI şi fără implicarea şi a altor economii decât membrii actuali, se poate preconiza numai un succes efectiv minim. Există multe lucruri de apreciat în legătură cu această rezoluţie şi cu o gândire atentă se poate preconiza un progres mai mare în faţa problemelor crizei financiare.
Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) În primul rând aplaud faptul că la reuniunea G20 s-au abordat aspecte atât de importante precum creşterea economică durabilă, ocuparea forţei de muncă şi potenţialul fenomen al schimbărilor climatice, care ar putea ameninţa condiţiile de viaţă de pe planeta noastră. Acestea sunt probleme globale actuale, considerate în mod universal ca fiind vitale pentru procesul european de creştere economică.
În această privinţă, salutăm faptul că s-a decis păstrarea stimulentelor pentru relansarea economică şi angajamentul arătat faţă de o strategie care poate face ca principiile Agendei de la Lisabona să devină viabile, în special interesul global manifestat faţă de punerea în aplicare a Pactului mondial privind ocuparea forţei de muncă. La acest punct este important de subliniat necesitatea urgentă de a crea un fond pentru locuri de muncă anticiclice la nivel internaţional şi pachete de stimulente fiscale ambiţioase care să sprijine crearea şi păstrarea locurilor de muncă, alături de politici sociale solide pentru a sprijini grupurile cele mai vulnerabile.
Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Partidul Comunist elen a votat împotriva propunerii comune de rezoluţie prezentată de conservatori, social-democraţi şi liberali, deoarece aceasta condensează ambiţia strategică a monopolurilor pentru a deplasa consecinţele dureroase ale crizei financiare capitaliste asupra claselor muncitoare. Exponenţii politici ai capitalismului invită în rezoluţia lor guvernele burgheze să continue să sprijine giganţii monopolişti cu bani publici fierbinţi şi, în acelaşi timp, să „instituie finanţe publice solide”, prin care aceştia vizează reduceri şi mai mari ale cheltuielilor sociale în domeniile sănătăţii, asigurărilor sociale, educaţiei şi altele. Ei salută crearea de „locuri de muncă demne” care vor înlocui activitatea cu normă întreagă, permanentă, cu locuri de muncă slab remunerate, flexibile şi nesigure, cu un nivel minim posibil al drepturilor. Reprezentanţii politici ai plutocraţiei propun această „demnitate” claselor muncitoare. Rezoluţia solicită consolidarea organizaţiilor internaţionale imperialiste (FMI, Banca Mondială, OMC) şi pavează drumul pentru o revenire „ecologică” a capitalului sub pretextul schimbărilor climatice şi al liberalizării complete a comerţului internaţional, care semnalează o şi mai mare penetrare de către monopoluri a pieţelor ţărilor în curs de dezvoltare şi sărace şi jefuirea resurselor generatoare de bogăţie şi a resurselor umane.
- Propunere de rezoluţie: Efectele crizei financiare şi economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare şi asupra cooperării pentru dezvoltare (B7-0078/2009)
Maria da Graça Carvalho (PPE), în scris. − (PT) Ţările în curs de dezvoltare sunt afectate sever de crize succesive, cum ar fi criza alimentară şi cea a preţului combustibilului, precum şi de schimbările climatice. Acestea suferă grav de pe urma consecinţelor crizei financiare şi a recesiunii economice. Este esenţial ca UE şi statele membre să-şi asume responsabilitatea de actori internaţionali, îndeplinindu-şi angajamentele publice privind ajutorul pentru dezvoltare, precum şi să continue să contribuie la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.
UE a angajat 8,8 miliarde de euro pentru ajutor pentru dezvoltare, sprijin bugetar şi finanţare pentru agricultură în vederea luării unor măsuri imediate şi propune o contribuţie de 500 de milioane de euro pentru sprijinirea cheltuielilor sociale în ţările în curs de dezvoltare prin mecanismul FLEX pentru ţările ACP. Este important ca sprijinul bugetar să se concentreze asupra domeniilor sănătăţii, muncii decente, educaţiei, serviciilor sociale şi al creşterii economice ecologice. Comisia trebuie să găsească noi surse de finanţare pentru a proteja Fondul European de Dezvoltare (FED) şi este important, de asemenea, ca FED să fie inclus în bugetul comunitar. Este necesară, de asemenea, o consecvenţă crescută între politicile UE privind comerţul internaţional, bugetul schimbările climatice şi dezvoltarea.
Ajutorul pentru dezvoltare trebuie să favorizeze...
(Explicarea votului a fost redusă în conformitate cu prevederile articolului 170 alineatul (1) punctul (1) din Regulamentul de procedură)
David Casa (PPE), în scris. − În ciuda faptului că ţările în curs de dezvoltare nu constituie cu siguranţă originea crizei, este în mod sigur adevărat că acestea au fost afectate în mod negativ şi disproporţionat de aceasta, în cea mai mare măsură. Din acest motiv, am votat în favoarea acestei rezoluţii.
Carlos Coelho (PPE), în scris. − (PT) Cu toate că criza economică şi financiară actuală şi-a avut originea în Statele Unite, consecinţele sale au fost resimţite în întreaga lume. Aceasta a afectat Europa şi, cel mai sever, ţările în curs de dezvoltare, fie prin costuri umane, care au plasat milioane de persoane într-o sărăcie extremă, fie prin slăbirea economiilor deja fragile ale acestora.
Este urgent ca toate entităţile care deţin un rol activ în cadrul ajutorului public pentru dezvoltare – în special instituţiile de la Bretton Woods – să răspundă în mod rapid şi eficient la această situaţie. Este esenţial, de asemenea, ca Uniunea Europeană şi statele sale membre să-şi asume responsabilităţile unor actori principali în ceea ce priveşte ajutorul pentru dezvoltare, îndeplinindu-şi angajamentele internaţionale faţă de aceste ţări, printr-o creştere urgentă a ajutorului, în vederea realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului şi printr-o creştere urgentă a volumului ajutorului public pentru dezvoltare, care este insuficient pentru a reacţiona la pagubele colaterale ale crizei în ţările în curs de dezvoltare.
Insist, de asemenea, ca în special în perioada premergătoare Conferinţei de la Copenhaga, UE şi alţi actori internaţionali să-şi definească politicile privind comerţul internaţional, schimbările climatice, ajutorul umanitar şi dezvoltarea. Din aceste motive, sprijin această rezoluţie.
Corina Creţu (S&D), în scris. − Ne confruntăm cu o situaţie de urgenţă în domeniul dezvoltării şi al ajutorului umanitar, din cauza crizei economice, ale cărei costuri umane sunt din ce în ce mai mari, cu atât mai mult cu cât recesiunea survine după criza alimentară şi cea a preţului petrolului. Din păcate, una din consecinţele directe ale crizei economice este criza donatorilor internaţionali, pe fondul sărăciei în creştere accelerată. Numai în 2009 au căzut în sărăcie extremă 90 de milioane de oameni şi numărul şomerilor a crescut cu 23 de milioane. Sunt dătătoare de speranţă propunerile adoptate azi pentru ajutorarea celor mai vulnerabile ţări, cele în curs de dezvoltare, dar nu sunt suficiente, câtă vreme cei 6 miliarde de dolari, obţinuţi din vânzarea rezervelor de aur ale FMI şi destinaţi ajutorării ţărilor sărace, pot acoperi doar 2% din nevoile acestora. Drept urmare, cred că se impune o presiune sporită asupra statelor G20 de a-şi asuma concret responsabilitatea majoră în declanşarea crizei, prin mobilizarea resurselor ca sprijin de criză acordat ţărilor în curs de dezvoltare. În spiritul acestei nevoi de eficientizare, apreciez critica din rezoluţie faţă de omiterea abordării, la summitul de la Pittsburgh, a reformei instituţiilor financiare internaţionale, în condiţiile reacţiei greoaie la criză a sistemului de la Bretton Woods
Diogo Feio (PPE), în scris. − (PT) Ţările în curs de dezvoltare au fost afectate în mod sever de criza economică şi financiară actuală şi există temeri că acestea vor suferi o încetinire acută sau chiar un declin serios în materie de indici de creştere economică şi progres. UE şi statele membre, în calitate de donatori semnificativi, trebuie să ţină seama de acest fapt şi să ia în considerare creşterea ajutorului pentru aceste ţări. Alternativa este ca unele dintre acestea să înregistreze scăderi ireparabile până la niveluri de sărăcie care ar putea contribui la conflicte sociale şi politice sau le-ar putea înrăutăţi şi ar putea contribui la crize în regiuni care se luptau cu dificultate pentru obţinerea păcii şi a dezvoltării.
Această creştere, care trebuie orientată spre flexibilitate, imaginaţie, solidaritate şi bun simţ trebuie însoţită de monitorizare riguroasă din partea donatorilor în privinţa modului de utilizare a ajutorului şi de urmărirea efectivă a sumelor puse la dispoziţie ţărilor beneficiare, de la momentul transferului până la destinaţia finală. Societăţile civile şi parlamentele acestor ţări trebuie implicate în acest efort spre transparenţă, iar UE trebuie să găzduiască dezbateri naţionale cu privire la destinaţiile ajutorului primit.
Chiar şi în situaţia în care se află ea însăşi în criză economică, Europa nu poate şi nu trebuie să-şi închidă porţile şi să ignore problemele arzătoare din jurul său.
Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Ţările în curs de dezvoltare au fost lovite puternic de criza financiară şi economică actuală, care a fost generată de bănci şi alţi speculatori din Statele Unite. Aceasta are un impact masiv asupra economiilor lor deja slabe şi va plasa milioane de persoane în şomaj. Şomerii vor căuta salvarea în Europa, pe cât posibil, crescând astfel şi mai mult presiunea migraţiei asupra Europei. Prin urmare noi, europenii, trebuie să sprijinim consolidarea de către aceste ţări a economiilor lor. Forma actuală a ajutorului pentru dezvoltare este un instrument nepotrivit în acest scop, deoarece multe fonduri dispar în găuri negre sau sunt redirecţionate spre conturi bancare europene care aparţin unor despoţi corupţi. Din acest motiv, în ciuda a numeroase idei pozitive, m-am abţinut de la votul asupra propunerii Comisiei pentru dezvoltare, în timpul votării finale.
Marit Paulsen, Olle Schmidt şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. − (SV) Criza financiară a apărut în parte ca rezultat al abuzului băncilor faţă de încrederea clienţilor şi al asumării de riscuri excesive pe banii clienţilor. Considerăm că este necesară o discuţie mai detaliată asupra modului în care trebuie abordate tranzacţiile financiare internaţionale. Nu considerăm că taxa Tobin ar fi eficientă pentru prevenirea speculaţiilor, însă considerăm utilă o discuţie despre modul în care instituţii financiare precum băncile, fondurile de investiţii şi societăţile de asigurare pot contribui la crearea unei pieţe financiare solide şi stabile. Criza financiară a arătat că sunt necesare soluţii internaţionale pentru abordarea problemelor internaţionale. Prin urmare, această discuţie trebuie să aibă loc la nivel global, nu numai în cadrul UE.
Sirpa Pietikäinen (PPE), în scris. − (FI) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, după cum menţionează propunerea de rezoluţie a Comisiei pentru dezvoltare, spre meritul său, criza financiară şi economică mondială actuală a lovit cel mai puternic cele mai sărace ţări. Obiectivele de dezvoltare atinse în multe ţări în curs de dezvoltare sunt supuse riscului, iar realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului pare şi mai dificilă. În ciuda multiplelor promisiuni făcute de ţările dezvoltate, exprimate public la summiturile G20 şi G8, de exemplu, valoarea ajutorului transferat ţărilor în curs de dezvoltare nu se apropie deloc de sumele angajate. De fapt, chiar şi înainte de izbucnirea crizei, valoarea ajutorului pentru dezvoltare din partea multor state membre ale UE era mult mai mică decât cea promisă.
Criza poate constitui, de asemenea, o nouă oportunitate. Creşterea considerabilă a resurselor Fondului Monetar Internaţional şi modificările sistemului de luare a deciziilor al acestei organizaţii reprezintă două motive să credem că pot exista evoluţii favorabile. Reforma FMI şi resursele suplimentare răspund unei nevoi acute, dar acestea nu sunt suficiente pentru a ameliora situaţia cu care se confruntă ţările cele mai sărace ale lumii. Ţările dezvoltate trebuie să-şi respecte promisiunile cu privire la angajamentul lor faţă de Obiectivele Mileniului şi pentru cele 0,7% din PIB necesare pentru creşterea ajutorului pentru dezvoltare. Finanţarea necesară în vederea combaterii şi adaptării la schimbările climatice reprezintă o responsabilitate suplimentară de care lumea dezvoltată nu-şi poate permite să scape. Pilonul fundamental al noilor norme internaţionale trebuie să fie noţiunea ca în revizuirea normelor şi respectarea lor să fie implicate mai multe oportunităţi egale.
Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Dnă preşedintă, am votat pentru adoptarea rezoluţiei deoarece consider că aceasta include multe remarci foarte pertinente privind cauzele şi efectele situaţiei actuale dificile din ţările în curs de dezvoltare. Doresc să subliniez în special faptul că criza economică actuală este rezultatul nu numai al prăbuşirii pieţelor financiare, ci şi al crizelor anterioare alimentară şi energetică. Consider esenţială luarea măsurilor care vizează o utilizare mai rapidă şi mai eficientă a mijloacelor puse la dispoziţie de ţările dezvoltate. Acest lucru are o semnificaţie deosebită dacă luăm în considerare faptul că ţările bogate se confruntă în prezent cu probleme interne, cum ar fi deficite bugetare sau limitări de timp. Subliniez încă o dată: este foarte importantă simplificarea procedurilor, astfel încât fondurile transferate din ţările bogate către cele sărace să nu dispară într-o mare a birocraţiei.
Catherine Soullie (PPE), în scris. – (FR) Furnizarea de ajutor ţărilor în curs de dezvoltare este o datorie pe care Uniunea Europeană nu trebuie s-o abandoneze. Criza economică şi financiară actuală a conferit o nouă dimensiune globalizării. Ideea unei taxe pe tranzacţiile financiare a fost benefică: preşedintele Sarkozy a transformat-o într-una dintre priorităţile sale. Se pare că Europa a stabilit ritmul, iar lumea l-a urmat. Activitatea nouă, solidă a finanţelor internaţionale va trebui să se bazeze pe echitate.
De aceea, regret faptul că amendamentul Striffler-Ponga a fost respins, deoarece propunea adăugarea unei taxe asupra tranzacţiilor financiare la asistenţa pentru dezvoltare, astfel încât ţările cel mai puţin dezvoltate să poată beneficia de aceasta. Este adevărat că economiile şi sistemele noastre financiare ar fi avut o povară fiscală mai mare, însă Uniunea Europeană ar fi fost astfel iniţiatoarea unei importante mişcări de solidaritate internaţională.
Putem încă spera că rezoluţia adoptată aici va încuraja Uniunea să-şi onoreze angajamentele şi să ajute ţările în curs de dezvoltare să ţină pasul cu globalizarea.
Bart Staes (Verts/ALE), în scris. − (NL) Am susţinut cu convingere rezoluţia depusă de Comisia pentru dezvoltare referitoare la efectele crizei financiare şi economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare. PE invită UE în mod just să eradicheze abuzurile paradisurilor fiscale, evaziunea fiscală şi scurgerile ilicite de capital din ţările în curs de dezvoltare. FMI a sporit în mod just fondurile pentru combaterea crizei financiare şi economice. Cu toate acestea, este de-a dreptul alarmant faptul că până în prezent, 82% din aceste resurse au ajuns în Europa şi numai 1,6% în Africa. Prioritatea principală trebuie acordată acum reducerii sărăciei. Este esenţial, de asemenea, să fie utilizate acordurile de parteneriat (EPA) ca mijloc de acordare de avantaje comerciale ţărilor în cauză şi ca aceste ţări să poată exclude, de asemenea, de la negocieri, anumite produse şi sectoare sensibile, cum ar fi investiţiile şi serviciile. Regret că nu a fost acceptat amendamentul care solicita Comisiei şi statelor membre să prezinte propuneri de mecanisme inovatoare de finanţare, cum ar fi o taxă pe tranzacţiile financiare pentru completarea Asistenţei publice de dezvoltare.
Iva Zanicchi (PPE), în scris. − (IT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie, dar consider că este necesar să ofer câteva clarificări. Criza financiară recentă a determinat o recesiune economică mondială care, datorită multiplelor sale repercusiuni, a avut un impact deosebit asupra ţărilor în curs de dezvoltare, exacerbând criza alimentară: conform datelor furnizate de FAO, numărul persoanelor afectate de foamete a depăşit pragul de un miliard pentru prima dată în istorie, iar numărul persoanelor subnutrite a crescut cu 100 milioane faţă de 2008.
Impactul crizei financiare asupra ţărilor din regiunea ACP a fost devastator, provocările legate de mediul înconjurător şi volatilitatea preţurilor la alimente devenind şi mai complexe. Aceste ţări nu sunt responsabile pentru criză, însă au suferit cele mai grave consecinţe ale acesteia, beneficiind de cel mai redus ajutor. Acest nu lucru nu mai poate fi acceptat. Din aceste motive, confruntându-ne cu o situaţie pe care, fără a fi un clişeu, o putem numi tragică, consider că este necesar să îmbunătăţim calitatea ajutorului alocat acelor ţări, în loc să luăm în considerare numai cantitatea. Consider că este necesar să acţionăm într-un mod mai transparent şi mai eficient atunci când utilizăm fondurile şi cred că este necesar să verificăm rezultatele obţinute, într-o manieră imparţială.
Preşedinta. − Aici se încheie explicaţiile votului.