Index 
Stenograma dezbaterilor
PDF 606k
Joi, 8 octombrie 2009 - Bruxelles Ediţie JO
1. Deschiderea şedinţei
 2. Depunerea documentelor: a se vedea procesul-verbal
 3. Summitul G-20 de la Pittsburgh (24-25 septembrie) (propuneri de rezoluţie depuse): consultaţi procesul-verbal
 4. Efectele crizei economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare (propuneri de rezoluţie depuse): consultaţi procesul-verbal
 5. Libertatea informaţiei în Italia (dezbatere)
 6. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei precedente: a se vedea procesul-verbal
 7. Votare
  7.1. Mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene: Italia, cutremurul din Abruzzes(A7-0021/2009, Reimer Böge) (vot)
  7.2. Prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţe în cadrul procedurilor penale (A7-0011/2009, Renate Weber) (vot)
  7.3. Numiri în comisia specială privind criza financiară, economică şi socială (vot)
  7.4. Summitul G-20 de la Pittsburgh (24-25 septembrie) (vot)
  7.5. Efectele crizei economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare (vot)
 8. Explicaţii privind votul
 9. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal
 10. Componenţa comisiilor şi a delegaţiilor: a se vedea procesul-verbal
 11. Transmiterea textelor adoptate în cursul prezentei şedinţe: a se vedea procesul-verbal
 12. Calendarul următoarelor şedinţe: a se vedea procesul-verbal
 13. Întreruperea sesiunii


  

PREZIDEAZĂ: DL BUZEK
Preşedinte

 
1. Deschiderea şedinţei
Înregistrare video a intervenţiilor
 

(Şedinţa a fost deschisă la ora 9.05)

 

2. Depunerea documentelor: a se vedea procesul-verbal

3. Summitul G-20 de la Pittsburgh (24-25 septembrie) (propuneri de rezoluţie depuse): consultaţi procesul-verbal

4. Efectele crizei economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare (propuneri de rezoluţie depuse): consultaţi procesul-verbal

5. Libertatea informaţiei în Italia (dezbatere)
Înregistrare video a intervenţiilor
MPphoto
 

  Preşedintele. –Următorul punct de pe ordinea de zi este declaraţia Comisiei privind libertatea de informare în Italia.

 
  
MPphoto
 

  Viviane Reding, membră a Comisiei. − Dle Preşedinte, libertatea de exprimare şi libertatea de informare reprezintă un fundament al unei societăţi libere, democratice şi pluraliste. Aceasta este convingerea mea fermă ca fost jurnalist şi este şi convingerea fermă a Uniunii Europene. Din această cauză, toate instituţiile UE – Parlamentul, Consiliul şi Comisia – au semnat Carta drepturilor fundamentale a UE, al cărei articol 11 prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Libertatea şi pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate.”

Aş dori să reamintesc faptul că la articolul 51 alineatul (1) din Carta UE se prevede, de asemenea, unde şi când se aplică aceste drepturi fundamentale. Citez din nou: „Dispoziţiile prezentei carte se adresează instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarităţii, precum şi statelor membre”, dar „numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii”.

În cadrul sferei de competenţă a UE, pe care trebuie să o respectăm, Comisia Europeană a apărat întotdeauna libertatea mijloacelor de informare în masă, libertatea de exprimare, libertatea de informare şi libertatea presei, atât în interiorul UE, cât şi în relaţiile noastre externe cu ţări terţe. Reamintesc, în special, rolul important jucat de Directiva UE „Televiziune fără frontiere” care, începând cu 1989, a garantat faptul că cetăţenii din toate statele membre UE sunt liberi să recepţioneze, fără restricţii, programe de televiziune din alte ţări ale UE; o directivă a UE care a contribuit, în mod substanţial, la asigurarea liberei circulaţii a informaţiei dincolo de frontiere şi a unui peisaj mediatic mai pluralist în toate statele membre. În acest context, aş dori să mulţumesc Parlamentului European pentru ajutorul acordat Comisiei în vederea obţinerii unei versiuni modernizate a acestei directive care extinde libertatea de informare dincolo de frontiere, de la difuzarea programelor de televiziune, la alte servicii audiovizuale şi, în special, la cele transmise prin intermediul internetului.

Această directivă trebuie să fie pusă în aplicare de către toate statele membre ale UE până la sfârşitul anului şi va avea contribuţii importante în vederea asigurării unui peisaj pluralist şi în ceea ce priveşte mediul online. Permiteţi-mi să reamintesc, de asemenea, alte trei elemente foarte importante din această directivă.

În primul rând, promovarea producţiilor TV independente. Există o normă în directivă care prevede că staţiile de emisie trebuie să rezerve cel puţin 10% din timpul lor de emisie sau 10% din bugetul lor de programe pentru opere europene create de producători independenţi de staţiile de emisie.

În al doilea rând, directiva prevede în versiunea sa modernizată dreptul jurnaliştilor şi al agenţiilor de ştiri de a avea acces la scurte extrase pe teritoriul UE în vederea realizării de reportaje scurte.

În al treilea rând, şi acest lucru este de o importanţă covârşitoare, în noua directivă există o referire la necesitatea de a avea organisme independente de reglementare media la nivel naţional. Aceasta este o referire care a fost propusă de Comisie şi care a putut fi în cele din urmă adoptată datorită sprijinului puternic din partea Parlamentului European. Prin urmare, în ceea ce priveşte sectorul radiodifuziunii, directiva „Televiziune fără frontiere” modernizată poate fi văzută ca o cartă a libertăţii de informare transfrontalieră în UE.-

Permiteţi-mi acum să amintesc alt aspect important care intră în domeniul de competenţă al UE în care această instituţie poate să acţioneze şi a acţionat în sprijinul pluralismului mijloacelor de informare în masă. Este vorba de politica de gestionare a spectrului de frecvenţe radio. Ştiţi cu toţii că nu poate exista radiodifuziune fără acces la spectrul de frecvenţe radio, iar scopul politicii UE este de a garanta faptul că toţi actorii de pe piaţă beneficiază de acces nediscriminatoriu la spectrul de frecvenţe radio. Autorităţile naţionale nu au, prin urmare, dreptul să îngheţe, prin intermediul alocării spectrului de frecvenţe, situaţia competitivă de pe piaţa mijloacelor de informare în masă în beneficiul operatorilor deja activi pe piaţa respectivă. Curtea Europeană de Justiţie a confirmat, de altfel, acest principiu important, care decurge direct din libertatea de a furniza servicii, în hotărârea sa Centro Europa. Comisia a salutat hotărârea respectivă, considerând-o ca o contribuţie la concurenţa loială şi ca o bază importantă pentru consolidarea pluralismului mijloacelor de informare în masă. Pe această bază, Comisia a acţionat în mod repetat împotriva statelor membre în care sistemul de gestionare a spectrului de frecvenţă părea să fie în contradicţie cu acest principiu.

De exemplu, aş dori să reamintesc procedurile privind încălcarea dreptului comunitar din 2006 referitoare la alocarea spectrului de frecvenţe radio din Italia, pe care le-am iniţiat împreună cu colega mea, Neelie Kroes. Sub presiunea acestei proceduri, autorităţile italiene îşi modifică acum abordarea. Rezultatul acesteia va fi o deschidere substanţială a pieţei şi un câştig pentru pluralismul mijloacelor de informare în masă. Politicile de gestionare a spectrului de frecvenţe reprezintă un exemplu clar de domeniu în care UE poate acţiona în cadrul sferei sale de competenţe pentru a consolida concurenţa pentru resursele de care depind radiodifuzorii, şi, prin urmare, pentru a întări pluralismul mijloacelor de informare în masă.

În ceea ce priveşte presa scrisă, competenţele UE sunt în mod semnificativ mai limitate. Presa scrisă este unul din acele prime exemple de competenţe naţionale, sau chiar regionale, şi situaţia ei reflectă foarte des tradiţiile culturale variate din diferitele noastre state membre. Prin urmare, nu există legislaţie UE specifică privind presa scrisă, nici nu poate exista o astfel de legislaţie în temeiul tratatelor în vigoare. Cu toate acestea, în instituţiile UE şi, în special, în Comisia Europeană am urmărit întotdeauna evoluţiile din presa scrisă de pe teritoriul UE. Îmi amintesc că, în calitatea mea de comisar al UE pentru mass-media, am avut numeroase întâlniri cu redactorii şefi din întreaga Europă pentru a discuta probleme curente legate de libertatea şi pluralismul mijloacelor de comunicare în masă.

În iunie 2009, acestea au condus la adoptarea Cartei europene privind libertatea presei, redactată de jurnalişti din întreaga Europă. Am sprijinit pe deplin această cartă atunci când mi-a fost prezentat rezultatul final al acestei activităţi. Carta privind libertatea presei, iniţiată de comunitatea jurnaliştilor europeni, reprezintă o reafirmare importantă a valorilor principale consacrate în texte legale fundamentale, cum ar fi Carta drepturilor fundamentale a UE. Este vorba, de asemenea, despre o atenţionare pentru toţi factorii de decizie politică în sfera lor de competenţă în sensul că, pentru a avea libertate reală a presei, autorităţile publice au într-adevăr un rol de jucat: acestea trebuie să fie pregătite să protejeze libertatea de exprimare şi să încurajeze dezvoltarea acesteia. Carta constituie, prin urmare, un important pas înainte care consolidează aceste valori şi drepturi fundamentale, permiţând jurnaliştilor să le invoce împotriva guvernelor sau a autorităţilor publice politice ori de câte ori simt că libertatea activităţii lor este ameninţată în mod nejustificat.

Onorabilii membri vor vedea că instituţiile UE şi, mai ales, Comisia manifestă un puternic angajament politic faţă de drepturile fundamentale şi faţă de libertatea de informare, de exprimare şi a mijloacelor de informare în masă. Ne utilizăm competenţele pentru a susţine aceste drepturi şi libertăţi în activitatea noastră, pe baza tratatelor, şi vom continua să facem acest lucru.

Totuşi, permiteţi-mi să ating şi un alt aspect important, şi anume faptul că drepturile fundamentale care se aplică politicilor UE nu fac ca UE să fie competentă pentru toate aspectele legate de drepturile fundamentale într-un stat membru sau altul. Nu trebuie să uităm faptul că statele membre au constituţii, multe din ele cu tradiţii îndelungate, şi că în toate statele membre există tribunale, instanţe de recurs şi curţi constituţionale care garantează respectarea şi punerea în aplicare a drepturilor fundamentale atunci când autorităţile naţionale acţionează. Am avut un astfel de exemplu chiar ieri, în Italia.

Acesta este rezultatul faptului că avem o diviziune a muncii, întrucât Europa nu este un superstat, ci este alcătuită din 27 de state membre suverane şi ea va continua să funcţioneze astfel şi în temeiul noului Tratat de la Lisabona.

Prin urmare, v-aş ruga să nu folosiţi instituţiile UE pentru a rezolva probleme care ar trebui, conform tratatelor noastre, să fie rezolvate la nivel naţional. Nu ar trebui să pretindem un rol pe care nu îl avem, şi nu îl vom avea nici în temeiul Tratatului de la Lisabona. Să ne concentrăm aici pe punerea eficientă în aplicare a normelor, principiilor, drepturilor şi libertăţilor în domeniile în care UE este competentă. Aceasta poate să conducă la progrese foarte importante, şi am menţionat câteva exemple concrete în discursul meu.

Permiteţi-mi să mai adaug un exemplu de situaţie în care am putea acţiona. Paul Rübig, un membru al acestui Parlament, a propus recent într-un amendament la proiectul de buget un nou program UE denumit Erasmus pentru jurnalişti. Un astfel de program le-ar fi permis jurnaliştilor, în perioadele dificile pentru presa scrisă, să coopereze pentru o perioadă de timp limitată cu personalul editorial din alte state membre. Acesta ar permite, de asemenea, jurnaliştilor să descopere situaţia politică, economică şi socială din alte state membre şi să scrie despre aceasta. Ar permite jurnaliştilor să compare situaţia din întreaga Europă şi să o prezinte cititorilor, inclusiv situaţia privind libertatea presei. De aceea, încurajez Parlamentul European să aprecieze în mod foarte favorabil aceste propuneri, care vor beneficia cu siguranţă de sprijinul comisarului UE pentru mass-media.

 
  
MPphoto
 

  Joseph Daul, în numele Grupului PPE.(FR) Dle Preşedinte, dlor preşedinţi, doamnelor şi domnilor, dacă am cerut să iau cuvântul în numele Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat) în această dezbatere cu privire la libertatea presei în Italia, este în primul şi în primul rând pentru a denunţa folosirea nefericită a Parlamentului European pentru a dezbate probleme naţionale. Un alt motiv este pentru a denunţa un atac nedrept şi necinstit asupra guvernului unui stat membru european în care principiul statului de drept este aplicat la fel de riguros precum în restul Europei.

În ceea ce priveşte primul aspect, mă voi referi la preşedintele Republicii Italiene, pe care l-am citat deja ieri şi care şi-a exprimat opinia săptămâna trecută: „Parlamentul European” – citez – „nu poate fi o placă de rezonanţă pentru conflictele şi controversele politice care se petrec în mod curent în statele membre şi în parlamentele naţionale ale acestora.” Îl citez în continuare pe preşedintele Republicii Italiene: „De asemenea, Parlamentul European nu poate fi un fel de instanţă de recurs care hotărăşte în privinţa deciziilor parlamentelor naţionale sau a comportamentului guvernelor naţionale.” Nu vreau să îl jignesc pe preşedintele Napolitano, care este un prieten, atunci când spun că acesta nu urmează aceeaşi linie politică precum prim-ministrul Berlusconi, eu însumi sau grupul pe care îl reprezint.

(Exclamaţie a dlui Schulz)

Vă rog să-mi respectaţi libertatea de exprimare, dle Schulz! În această dimineaţă aş dori să se arate respect atât faţă de libertatea de exprimare, cât şi faţă de libertatea presei!

(Întrerupere a dlui Schulz)

Ştim cine sunt cei care provoacă probleme. Nu mă deranjează. Nu sunt stânjenit. Dle Preşedinte. Tot ceea ce vă cer este să mă lăsaţi să vorbesc. Acesta nu este un mod de a purta o dezbatere.

Totuşi, aceste cuvinte exprimă, în termeni clari, respectul care ar trebui manifestat faţă de instituţiile noastre democratice, indiferent dacă acestea sunt naţionale sau europene. De fapt, dezbaterea pe care o purtăm în această dimineaţă nu are absolut nimic de-a face cu motivul pentru care există Parlamentul European. Chiar aşa, despre ce este vorba? Li se interzice politicienilor italieni să organizeze o dezbatere cu privire la libertatea presei sau la orice alt subiect în parlamentul lor naţional? Nu cred. Li se interzice cetăţenilor italieni să îşi exprime dezaprobarea faţă de o anumită lege? Nu. Sunt instanţele italiene împiedicate să aplice legea? Nu, după cum am putut vedea cu claritate. Este Curtea Europeană de Justiţie incapabilă să sancţioneze o lege italiană care contravine tratatelor europene? Nu. Răspunsul la toate aceste întrebări este, în mod clar, nu.

În aceste împrejurări, dezbaterea care a fost organizată în acest Parlament nu este altceva decât un meschin aranjament politic şi partizan pentru a tracasa un oponent politic. Indiferent de ce ar putea să susţină unii dintre colegii noştri deputaţi, Republica Italiană funcţionează aşa cum ar trebui în Europa, în mod democratic şi în conformitate cu statul de drept. A susţine contrariul înseamnă a ignora realitatea lucrurilor; nimeni nu este păcălit de aceasta.

Rolul Parlamentului European, doamnelor şi domnilor, nu este de a deveni o cameră pentru reglarea conturilor între rivali politici naţionali. Acest Parlament nu este locul potrivit pentru a încerca să subminăm credibilitatea unui guvern care, aş adăuga, este răspunzător din punct de vedere politic faţă de cetăţenii săi. Din această cauză avem alegeri. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

 
  
MPphoto
 

  David-Maria Sassoli, în numele Grupului S&D.(IT) Dle Preşedinte, dnă comisar, doamnelor şi domnilor, fiecare dintre noi este influenţat de circumstanţele în care trăim şi, de asemenea, fiecăruia dintre dumneavoastră i s-a spus înainte de a veni aici, la Bruxelles: „amintiţi-vă că aveţi o mare responsabilitate, că avem o mare responsabilitate”, aceea de ne face ţara mai bună.

Ştim că ţara noastră va fi mai bună dacă Europa este mai puternică şi este capabilă să răspundă cu un simţ al dreptăţii aşteptărilor cetăţenilor săi. Suntem în mod evident conştienţi că acest lucru este posibil dacă acţionăm împreună; dacă suntem capabili să punem laolaltă resursele noastre cele mai preţioase, constituţiile noastre, acel set de valori şi norme juridice, de drepturi, care sunt adevăratele calităţi ale Europei. Atât de multe dispute afectează ţara mea, dar aş dori imediat să reasigur pe toată lumea că vorbim despre o mare ţară democratică, care are o Constituţie măreaţă. Ieri a fost o zi foarte importantă pentru noi, italienii, întrucât Curtea Constituţională, în faţa confuziei şi a cererilor de impunitate, a reafirmat un principiu simplu şi onorat în timp – cel conform căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. Totuşi, ştim că până şi ţările mari pot înregistra derapaje, pot amesteca proprietatea publică şi interesele private. Cu toate acestea, nu putem permite statelor membre să devină slabe.

Dreptul la informare independentă, fără presiuni sau condiţii din partea autorităţilor guvernamentale, trebuie să fie garantat şi acesta reprezintă un bun public, un bun pentru fiecare persoană, în orice ţară. Acest bun trebuie să fie protejat fără ezitare de către Uniune. Trebuie să reuşim să oferim norme comune, să stabilim limite dincolo de care informarea nu mai este considerată ca fiind independentă. Este nevoie urgentă ca Uniunea să intervină, să adopte o directivă care să stabilească orientări privind pluralismul şi protecţia unui bun care trebuie să fie disponibil tuturor. Dnă Reding, nu uitaţi că suntem un Parlament, nu un muzeu în care lucrurile sunt lăsate să se descompună.

 
  
MPphoto
 

  Mário David (PPE).(PT) În urmă cu trei sau patru săptămâni în Portugalia, Prisa – o companie spaniolă care este un cunoscut susţinător al partidului socialist şi acţionar majoritar al canalului de televiziune TVI – a dispus anularea programului de seară Jornal Nacional de Sexta-Feira. Dle Sassoli, aş dori să vă întreb dacă Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European are aceeaşi intenţie de a studia ce se întâmplă în alte ţări, sau dacă intenţiile sale nu valorează mai mult decât o şicană politică la care asistăm aici, în dimineaţa aceasta.

 
  
MPphoto
 

  David-Maria Sassoli, în numele Grupului S&D.(IT) Vă mulţumesc pentru întrebare, pentru că îmi oferă posibilitatea să mă explic. Nu am avut această ocazie în timpul care mi-a fost alocat.

(Preşedintele i-a rugat pe deputaţi să îi permită vorbitorului să continue).

După cum spuneam, mă bucur că mi-aţi adresat întrebarea pentru că aceasta îmi oferă ocazia de a spune că directiva pe care o solicităm Comisiei trebuie să fie pentru toate statele membre. Aceasta nu este o problemă italiană: este o problemă europeană. Aş vrea să spun, de asemenea, că dorim ca întrebarea pe care urmează să o trimitem la Strasbourg să fie rectificată. Dorim ca aceasta să cuprindă dezbaterea privind pluralismul în Italia şi în Europa. Vă mulţumesc foarte mult pentru întrebarea dumneavoastră.

 
  
MPphoto
 

  Preşedintele. −Stimaţi colegi, dacă va exista o astfel de discuţie în parlament, nu voi acorda permisiunea de a adresa întrebări prin intermediul procedurii „cartonaşului albastru”. Aceasta este decizia mea. Îmi pare rău, însă trebuie să fim mult mai calmi cu privire la întreaga problemă, altfel regula va fi „fără cartonaşe albastre”. Nu vreau ca şedinţa să fie perturbată. Vă rog să vă comportaţi în mod corespunzător.

 
  
MPphoto
 

  Guy Verhofstadt, în numele Grupului ALDE.(FR) Dle Preşedinte, preşedintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, are dreptate să afirme că Parlamentul European nu este locul pentru soluţionarea disputelor dintre partidele politice din statele membre, sau pentru contestarea deciziilor adoptate de parlamentele naţionale. Problema în Italia – şi cred că dl Napolitano, preşedintele Republicii, are dreptate – trebuie soluţionată în primul rând în Italia.

Totuşi – şi aceasta este problema, dle Daul – nimeni nu poate nega faptul că există o problemă în Europa şi în Italia. Problema pe care o am în legătură cu discursul dumneavoastră este că negaţi existenţa unei probleme.

(Aplauze)

Dl Napolitano are dreptate. Cred că şi dumneavoastră aveţi dreptate când subliniaţi ce a spus dl Napolitano, dar nu cred că este o idee bună să afirmi aici, în acest Parlament, că nu există o problemă. De ce spun acest lucru? Spun acest lucru pentru că Freedom House a publicat recent un studiu în care ţările lumii sunt împărţite în trei categorii ale libertăţii presei: libere, parţial libere şi lipsite de libertate. Ar trebui subliniat faptul că – şi cred că aceasta este o problemă uriaşă – trei ţări, nu doar una singură, nu doar Italia, ci şi România şi Bulgaria, au fost incluse în categoria „parţial libere”. Suntem cu atât mai îngrijoraţi, cu adevărat îngrijoraţi, din cauză că una din ţările fondatoare ale Uniunii Europene se numără printre acestea.

Având în vedere că noi am creat această Uniune Europeană pentru a susţine, odată pentru totdeauna, valorile noastre comune, democraţia, pacea şi libertatea, este datoria noastră să intervenim. Cum? Cred că trebuie să solicităm Comisiei, pe baza tratatelor noastre – şi, repet, aceasta este o solicitare care a fost făcută deja – să propună o directivă pentru apărarea pluralismului mijloacelor de informare în masă. Acest lucru trebuie să se întâmple şi este o competenţă care trebuie pusă în aplicare împreună cu Parlamentul European, conform tratatelor. Această directivă ar trebui să garanteze faptul că normele noastre constituţionale privind libertatea presei sunt respectate pe deplin şi în mod armonios în toate statele Uniunii Europene şi, desigur, în toate ţările în discuţie.

Trebuie să vă spun de asemenea, dle Preşedinte şi voi încheia aici, că am fost foarte dezamăgită de discursul Comisiei. Statele membre pot face orice doresc atâta timp cât acest lucru este compatibil cu constituţiile lor naţionale. Aceasta este ceea ce am auzit de la Comisie. Nu sunt deloc de acord. Protestez. Există valori, există libertăţi care trebuie apărate în acest Parlament dincolo de interesele naţionale, dincolo de constituţiile naţionale.

(Aplauze)

Există valori şi principii care fac într-adevăr ca Uniunea Europeană să fie ceea ce este. Prin urmare, solicit Comisiei să îşi revizuiască poziţia şi să propună o directivă cu privire la problema concentrării mijloacelor de informare în masă, cât mai curând posibil, şi să facă acest lucru pentru toate statele Uniunii Europene.

 
  
MPphoto
 

  Cristiana Muscardini (PPE).(IT) Dle Preşedinte, doar pentru a urmări declaraţiile făcute de dl Sassoli – care a afirmat în acest Parlament că textul pe care îl vom vota la Strasbourg va fi amendat – cred că este inutil să dezbatem un text pe care chiar iniţiatorii au declarat deja că îl vor modifica.

 
  
MPphoto
 

  Preşedintele. –Dnă Muscardini, aceasta nu este cu adevărat o solicitare procedurală, astfel încât v-aş ruga să respectaţi Regulamentul de procedură.

Doamnelor şi domnilor, nu voi mai da cuvântul tuturor celor care ridică un cartonaş albastru. Am dreptul să fac acest lucru şi trebuie să continuăm dezbaterea noastră.

 
  
 

Trebuie să fim mai rapizi în discuţii. Oricine poate lua cuvântul în conformitate cu procedura „catch-the-eye” de la sfârşitul dezbaterii, astfel încât vă rog să vă amintiţi acest lucru.

 
  
MPphoto
 

  Judith Sargentini, din partea Grupului Verts/ALE. – Dle Preşedinte, oamenii ar putea crede că voi vorbi în italiană şi ar putea dori să facă din această dezbatere una italiană, dar eu sunt olandeză. Sunt o membră olandeză a acestui Parlament şi sunt foarte frustrată de ideea că discutăm aici de parcă această problemă ar fi o dezbatere internă italiană.

Problema nu este modul în care merg treburile în Italia – presiunea asupra jurnaliştilor, auto-cenzura pe care jurnaliştii încep să o aplice în Italia. Problema este că acest lucru este o ruşine pentru Europa. Cum le vom spune noilor state membre, statelor membre candidate, că trebuie să aibă mijloace de informare în masă pluraliste, că fiecare voce trebuie să fie auzită în ţara ei, că ar trebui să existe o dezbatere între toate culorile şi toate partidele politice, dacă nu dorim să spunem Italiei că trebuie să se trezească, că este greşit să oblige jurnaliştii să îşi schimbe atitudinea, că este greşit ca o singură persoană să conducă atât televiziunea comercială, cât şi pe cea publică.

Dl Verhofstadt a cerut acest lucru şi îl voi cere şi eu. Dnă Reding, aţi afirmat că Europa face tot posibilul, drepturile fundamentale sunt fundamentale, dar nu atunci când este vorba de un stat membru care este deja un stat membru. Acest lucru nu poate fi adevărat. Acesta este unul din criteriile de la Copenhaga. Toată lumea trebuie să respecte criteriile de la Copenhaga.

(Aplauze)

Pentru a ne asigura că aceasta nu este o dezbatere italiană, solicit şi eu o directivă privind concentrarea mijloacelor de informare în masă. Parlamentul European a solicitat acest lucru de două ori: când o va înainta Comisia? Această dezbatere aprinsă pe care o purtăm este una pe care Grupul PPE a încercat chiar să o elimine de pe ordinea de zi, argumentând că aceasta nu ar fi europeană. Această dezbatere aprinsă ne arată că se întâmplă ceva. Oamenii ţipă, oamenii sunt sensibili la acest lucru – ceea ce este bine, pentru că libertatea de exprimare, o presă pluralistă, sunt lucruri esenţiale pentru democraţia noastră.

În Italia, 80% din populaţie primeşte zilnic informaţii de la televiziune. Dacă acea televiziune nu transmite toate vocile, atunci oamenii nu au şansa de a lua propriile decizii. Acest lucru este fundamental pentru democraţie.

(Aplauze)

Suntem cu toţii oameni educaţi. Am învăţat cu toţii să operăm cu adevăruri variate şi să extragem din ele propriul nostru adevăr, iar oamenii din Italia au dreptul să procedeze astfel. Oamenii din Bulgaria, oamenii din Olanda, au dreptul să procedeze astfel şi eu susţin acest drept. Poate sunt olandeză, poate nu sunt italiană, dar îmi pasă de cetăţenii din întreaga Europă.

A încerca să scoateţi această dezbatere de pe ordinea de zi, a încerca să spuneţi că nu e problema noastră, este un lucru de care ar trebui să vă fie ruşine. Modul în care evoluează situaţia în Italia face ca această ţară să fie foarte vulnerabilă în privinţa democraţiei ei. Să facem ca ceva să meargă. Concentrarea mijloacelor de informare în masă, vă rugăm, dnă Reding.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Ryszard Czarnecki, în numele Grupului ECR. (PL)Dle Preşedinte, dnă comisar, nu doar Italia este o ţară mare şi minunată. Reprezentanţii a 27 de ţări minunate stau în Parlamentul European – dacă pot doar să adaug la ceea ce a spus dl Sassoli.

Cred că este oarecum paradoxal faptul că eu, un activist al opoziţiei anticomuniste, care nu a presupus niciodată că ar putea fi de acord cu oricine îşi are originile în tabăra respectivă, va trebui să fiu de acord cu preşedintele Italiei, care ne avertizează în privinţa transferului disputelor interne în forumul Parlamentului European. Vorbesc despre standarde duble. Există anumite probleme care trezesc interesul anumitor grupuri politice din Parlamentul nostru. Aceste grupuri forţează discutarea problemelor respective în forumul Parlamentului nostru, în timp ce alte probleme sunt ascunse sub preş.

Poate au existat situaţii similare şi în alte ţări. Recent, în Polonia, un ministru în exerciţiu a făcut tot posibilul, utilizând toate instrumentele disponibile, pentru a-l menţine în funcţie pe preşedintele televiziunii de stat. În cele din urmă nu a avut succes însă, la data respectivă, nu am auzit ca vreunul din grupurile politice să fi solicitat vreo dezbatere în legătură cu acest subiect. Situaţii asemănătoare au existat şi în alte ţări.

Prin urmare, dacă nu vrem să ne acuze nimeni de aceste standarde duble, ar trebui să îi tratăm pe toţi în mod egal. În cazul în care există o problemă, ar trebui să o discutăm întotdeauna la momentul respectiv. Dacă nu facem acest lucru, înseamnă că există un anumit context politic în legătură cu aceasta, un fel de manevră politică.

Dl Verhofstadt a anunţat aici propuneri de a impune de sus în jos, cum ar veni, anumite soluţii formale, legale şi legislative anumitor state membre. Cred că acest lucru nu înseamnă altceva decât introducerea unei integrări excesive, cuprinzătoare a Europei, pe uşa din dos, cum ar veni şi ocolind voinţa cetăţenilor. Acest lucru ar fi, de fapt, contrar voinţei opiniei publice, astfel cum a fost aceasta exprimată în procesele electorale organizate pentru a alege guvernele.

Uniunea Europeană este încă o comunitate bazată pe naţiuni, pe state naţionale. Să evităm, totuşi, o astfel de scurtătură prin care, cum ar veni, contrar voinţei statelor naţionale, stabilim o anumită legislaţie pentru acestea.

Dle Preşedinte, în cele din urmă cred că aceasta este o problemă internă, italiană. Ar putea fi în acelaşi timp o problemă dificilă, dar italienii ar trebui să o rezolve ei înşişi. Parlamentul European nu este locul în care să fie rezolvate aceste probleme.

 
  
MPphoto
 

  Patrick Le Hyaric, în numele Grupului GUE/NGL.(FR) Dle Preşedinte, dnă comisar, doamnelor şi domnilor, libertatea presei şi de informare este un drept fundamental şi inalienabil, pentru că este parte a dezvoltării umane. În plus, aceasta este, după cum aţi menţionat dnă Reding, recunoscută de articolul 10 privind pluralismul din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de articolul 51 privind libertatea de exprimare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Parlamentul nostru consideră, atât pe baza acestei legi europene cât şi a recomandărilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi a OSCE, privind libertatea mijloacelor de informare în masă, că preşedintele Consiliului de miniştri al Italiei, şeful a ceea ce a fost, la urma urmei, un membru fondator al Comunităţii Europene, încalcă principiile libertăţii şi pluralismului presei în mai multe moduri. Acesta a transformat bunuri publice comune, cum ar fi informarea şi cultura în surse de profit prin construirea unui imperiu mediatic alcătuit din câteva televiziuni şi posturi de radio, edituri, agenţii de publicitate, companii de asigurări şi bănci.

În plus, preşedintele Consiliului italian are un cuvânt de spus cu privire la persoana numită în sectorul public al mijloacelor de informare în masă. Acest monopol virtual asupra informării şi finanţarea sa îi permite acestuia să domine, să controleze şi să conducă nu doar majoritatea presei scrise şi audiovizuale, ci şi conţinutul acesteia, exclusiv în avantajul său propriu. Un astfel de sistem de poliţie a gândirii este incompatibil cu dezbaterea democratică fundamentală, singura care poate garanta că există un pluralism real al presei şi al mijloacelor de informare în masă. Să mai adăugăm faptul că, întrucât acelaşi individ şi familia sa deţin atât puterea politică cât şi puterea mediatică, ne confruntăm cu un conflict evident de interese, care este incompatibil cu o democraţie majoră, o democraţie care este modernă şi vibrantă, datorită cetăţenilor săi activi.

În plus, dl Berlusconi vrea să limiteze publicarea informaţiilor juridice, îi dă în judecată şi îi ameninţă pe jurnaliştii care îl critică şi dă în judecată ziare italiene, precum La Repubblica, L'Unità, chiar şi cotidianul Avvenire, publicat de episcopii italieni. Ziarele europene, inclusiv revista franceză Le Nouvel Observateur sunt şi ele ameninţate. În cele din urmă, presa scrisă independentă este paralizată din punct de vedere financiar în două moduri: prin decretul „Tremonti” din 6 august 2008, care reduce ajutorul public pentru ziarele independente şi prin reduceri ale bugetului pentru publicitate. Poliţia gândirii a lui Berlusconi are în vedere acum şi Curtea Constituţională, magistraţii, Federaţia jurnaliştilor independenţi şi chiar acel parlament pe care dl Berlusconi îl discreditează.

În aceste împrejurări, dacă, din toate părţile acestui Parlament, dorim să acţionăm pentru a apăra ceea ce numim valori democratice ale Uniunii Europene, atunci trebuie să adresăm un avertisment solemn şi, dnă comisar, trebuie să aplicăm legislaţia europeană aşa cum aţi formulat-o şi să spunem, alături de miile de intelectuali, creatori şi jurnalişti italieni, că libertatea de informare şi libertatea de a fi informat trebuie să fie respectate necondiţionat în Italia, la ca în întreaga Uniune Europeană.

Din acest motiv, propun Parlamentului nostru înfiinţarea unui observator european al pluralismului mijloacelor de informare în masă şi al presei. Acest observator ar monitoriza respectarea principiului separării puterilor între puterea politică şi puterea mediatică în întreaga Uniune, punerea în aplicare a unui prag maxim al concentrării în privinţa mijloacelor de informare în masă, respectarea dreptului de a informa al jurnaliştilor şi respectarea dreptului de a publica al ziarelor independente.

Acesta ar face legătura între Parlamentul nostru şi parlamentele naţionale, editori şi producători, asociaţiile jurnaliştilor, cititori şi telespectatori. Acest observator ar putea pregăti un proiect de directivă care să militeze împotriva concentrării şi în favoarea pluralismului. Aceasta ar fi o cale, dle Preşedinte, de a menţine democraţia vie în Europa noastră.

 
  
MPphoto
 

  Francesco Enrico Speroni, în numele Grupului EFD.(IT) Dle Preşedinte, Uniunea Europeană este un spaţiu al libertăţii şi democraţiei: Italia nu constituie o excepţie, chiar în privinţa informării. În cazul în care nu ar fi suficient să ia în considerare nenumăratele publicaţii vândute în chioşcurile de ziare, sau să vadă numărul foarte mare al canalelor de televiziune disponibile, inclusiv canalele locale, cineva ar trebui să analizeze rapoartele organismelor independente, precum Observatorul din Pavia, care a stabilit că opoziţia deţine 60% din timpul de emisie al programelor de ştiri la televiziunea publică şi 49% din timpul de emisie în reţelele Mediaset. Cineva ar trebui să ia apoi în considerare faptul că, dintr-un număr de 455 de hotărâri pronunţate de Curtea drepturilor omului de la Strasbourg privind libertatea de informare, doar şapte se referă la Italia, comparativ cu 29 pentru Franţa şi 28 pentru Regatul Unit.

În ceea ce priveşte afirmaţia conform căreia mijloacele de informare în masă ar fi influenţate de faptul că prim-ministrul italian, exercitându-şi dreptul constituţional în calitate de cetăţean, a iniţiat proceduri legale împotriva unora dintre acestea, este foarte important să recunoaştem în acest context că, în Italia, începând cu hotărârile pronunţate în primă instanţă până la hotărârile finale şi definitive, judecătorii nu cedează cu siguranţă în faţa şefului guvernului. mai degrabă, uneori pare să fie adevărat contrariul.

Libertatea de exprimare este garantată în Italia: oricine pretinde altceva ar trebui să aibă curajul nu de a înainta propuneri generale de rezoluţii dintr-o perspectivă strict politică, ci de a iniţia procedura prevăzută de articolul 7 din tratat, care necesită dovezi justificative cu privire la o stare de lucru complet inexistentă.

 
  
MPphoto
 

  Hans-Peter Martin (NI).(DE) Dle Preşedinte, avem nevoie de o revoluţie în democraţie. Dle Preşedinte, aţi mai sta astăzi aici dacă în Europa Occidentală din anii '70 şi '80 condiţiile italiene ar fi pavat calea către Berlusconi-zare? Totuşi, ceea ce descoperim în acelaşi timp, este nu doar că Italia constituie o problemă, ci că are loc o Berlusconi-zare a Europei, iar acest lucru este foarte, foarte periculos.

Ca membru al Convenţiei care a redactat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, am putut urmări cât de dură a fost lupta privind problema cheie a concentrării mijloacelor de informare în masă. Din nefericire, din cauza rezistenţei anumitor forţe, nu am reuşit să facem progrese în acel moment. După aproape 10 ani, plătim preţul. Este o evoluţie foarte periculoasă. Dacă aruncăm o privire doar asupra unei singure ţări în care am lucrat timp de mulţi ani: ce s-a întâmplat cu „tunul de asalt al democraţiei”, cum era denumită cândva revista Spiegel în condiţiile reale ale noii concentrări economice? În plus, de ce în aceste condiţii, în care Europa este într-adevăr solicitată în acest domeniu al libertăţii presei şi al libertăţii de exprimare, care este atât de important, nu am avut progresele pe care atât de mulţi europeni le-au aşteptat şi pentru care, de fapt, mulţi dintre ei au pornit revoluţii? Unde este această directivă? Dnă Reding, de ce vă este frică? Ce forţe acţionează aici? Aceste forţe se numesc Murdoch sau poartă alt nume?

Întorcându-ne acum la serviciul de televiziune publică – în Austria, unde 62% din populaţie se informează de la acest serviciu. Deci, cine îl controlează? Aproape integral partidele politice de guvernământ. Când privesc aparatul de conducere din Germania, pot observa că şi acolo se află la cârmă oameni nepotriviţi. Avem nevoie de libertatea presei – şi nu doar în Italia!

 
  
MPphoto
 

  Mario Mauro (PPE).(IT) Dle Preşedinte, imaginile televizate ale acestui Parlament gol vor fi cel mai bun judecător al invenţiei şi păcălelii care este această dezbatere. De fapt, în 2004 a avut loc în acest Parlament o dezbatere privind libertatea de informare în Italia. Am aprobat o rezoluţie în care iniţiatorii s-au declarat îngrijoraţi faţă de situaţia din ţara mea. Exista un guvern de centru-dreapta şi exista un prim-ministru: Silvio Berlusconi. Ca urmare a victoriei stângii în 2006, problema a dispărut în mod miraculos. Nu au mai existat dezbateri dramatice în Parlamentul European, nici avertismente internaţionale şi nici strângerile de semnături atât de dragi socialiştilor „gauche caviar”.

Brusc, totuşi, după alte alegeri câştigate de dl Berlusconi, pericolul la adresa liberei circulaţii a ideilor a revenit în mod miraculos. Pe scurt, când guvernează centrul-dreapta, presa este în pericol, iar când guvernează centrul-stânga, nu există probleme. Este păcat, totuşi, că procentul acţiunilor civile şi penale introduse în ţara mea împotriva jurnaliştilor de către exponenţii stângii, precum Massimo D’Alema şi Romano Prodi, înregistrează un record absolut. Astfel de susţinători sunt responsabili de până la 68% din aceste acţiuni.

În final, mă întreb dacă este posibil ca libertatea presei să fi fost pusă în pericol de o singură acţiune în justiţie a dlui Berlusconi. Acest lucru ar putea fi probabil explicat mai bine decât am reuşit eu, de un interviu cu dl Cohn-Bendit, din care citez cuvânt cu cuvânt: „Este absurd ca dl Berlusconi să fie comparat cu un dictator: nu există nicio închisoare pentru dizidenţi, acesta are sprijinul majorităţii, iar centrul-stânga pur şi simplu a pierdut”. Pur şi simplu a pierdut.

Este o ofensă foarte serioasă pentru scumpa noastră Italie să fie supusă unei dezbateri suprarealiste şi burleşti condusă de către o mână de dezinformatori profesionişti. În plus, această jignire va costa scump, pentru că aceştia vor pierde încă o dată sprijinul italienilor, care vor vota într-un număr chiar mai mare decât astăzi pentru dl Berlusconi, nu în ultimul rând pentru că ei au credinţa că dumnealui luptă pentru binele Italiei. Dumneavoastră, pe de altă parte, doamnelor şi domnilor, se pare că aveţi intenţia – cu hotărâre – de a distruge imaginea ţării noastre. Totuşi, răul pe care îl faceţi Europei este probabil mai mare decât răul cauzat Italiei: pentru că ceea ce oferiţi publicului este o caricatură a Europei, în care vă înşelaţi singuri că acordaţi certificate de democraţie nu cu scopul de a sprijini drepturile omului, ci pentru a deforma realitatea într-un stil stalinist, care este astăzi în mod paradoxal caracteristica exponenţilor unui grup care se autointitulează liberal.

Negaţi dacă puteţi – doamnelor şi domnilor din partidul lui Antonio Di Pietro – că sunteţi comunişti. Istoria voastră vă urmăreşte şi este istoria celor care nu au renunţat niciodată să folosească minciunile ca metodă de etichetare a adversarilor politici drept periculoşi. Totuşi, adevărata ameninţare la adresa democraţiei este creată de cei care încearcă să ne confişte viitorul, refuzând să accepte rezultatul alegerilor libere şi invocând fantome.

Nu vom renunţa la acel viitor; astfel, vom lupta în timpul acestei legislaturi pentru a împiedica distorsionarea proiectului european, în care credem cu pasiune, prin confuzia dintre libertatea de exprimare şi înşelătorie, şi dintre justiţie şi manipularea puterilor. Să ştiţi acest lucru, voi aşa-zişii liberali: nu veţi slăbi determinarea noastră de a contribui la binele comun...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

 
  
MPphoto
 

  Martin Schulz (S&D).(DE)Dle Preşedinte, aş dori să îl întreb ceva pe dl Mauro. Pregătind această dezbatere, am discutat cu dumnealui de câteva ori. A fost ieri în biroul meu şi am avut o relaţie foarte, foarte cooperantă.

De aceea simt că pot să-i adresez următoarele întrebări fără un val de emoţii. Vă puteţi imagina că motivul acestei dezbateri complexe în Italia este acela că Italia este, din câte cunosc, singurul stat democratic în care cel mai mare operator media este şi şeful guvernului? S-ar putea ca această combinaţie de interese să fie chiar motivul pentru care avem această dezbatere?

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Mario Mauro (PPE).(IT) Dle Preşedinte, îi sunt foarte recunoscător dlui Schulz. Aş dori să subliniez faptul că, dacă există vreo dezbatere din care nu numai că nu ne-am retrage, ci la care am lua parte cu plăcere, astfel încât să putem discuta şi rolul jucat de dl Murdoch, aceasta este, de exemplu, dezbaterea privind concentrarea mijloacelor de informare în masă în Europa. Şi, în primul rând, desigur, dorim să avem certitudinea că această dezbatere nu este utilizată în mod deliberat pentru a ataca o ţară.

În mod evident, trebuie să subliniez faptul că i-am răspuns de bună voie dlui Schulz pentru că îl consider a fi cea mai importantă creaţie politică a lui Silvio Berlusconi.

 
  
MPphoto
 

  Claude Moraes (S&D). – Dle Preşedinte, după cum Martin Schulz a precizat chiar acum, din perspectiva Grupului Socialist şi Democrat, această dezbatere nu priveşte doar Italia. Nici eu nu sunt un vorbitor de limba italiană. Grupul nostru crede că pluralismul mijloacelor de informare în masă nu este doar o problemă italiană. Toate statele membre sunt implicate şi toate statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să garanteze aceste principii ale pluralismului mijloacelor de informare în masă.

Acest Parlament i-a solicitat de multă vreme Comisiei să ia măsuri pentru a garanta pluralismul mijloacelor de informare în masă. Comisia s-a angajat să elaboreze o abordare în trei etape pentru a defini indicatorii pluralismului, inclusiv un document de lucru, un studiu independent şi o comunicare.

Dna comisar Reding nu a menţionat că două din aceste etape au fost parcurse deja. În cadrul grupului nostru, membrii aşteaptă cu nerăbdare cea de a treia etapă, comunicarea privind pluralismul şi un set de măsuri legislative care să fie în măsură să garanteze acest principiu în Uniune – în întreaga Uniune, nu doar în Italia. Într-adevăr, perspectiva noastră se întemeiază pe faptul că Uniunea Europeană nu a fost doar o uniune economică şi monetară, sau o coaliţie largă de state membre, ci şi o colecţie de valori. Este extrem de important ca în această dezbatere să restabilim acea perspectivă.

Unul dintre aceste drepturi – libertatea de informare, definită de Carta UE ca dreptul de a primi şi de a transmite informaţii fără amestecul autorităţilor publice – este vital. Pentru Italia, şi poziţia specială exprimată de David Sassoli care face parte din grupul meu, aceasta constituie o îngrijorare reală; însă îngrijorarea mai amplă faţă de Uniunea Europeană este o provocare pentru grupul nostru: pentru toţi parlamentarii, inclusiv parlamentarii din Italia. Este o situaţie fără precedent în Italia, dar aceasta ar putea fi o situaţie periculoasă pentru întreaga Uniune Europeană, şi aceasta este perspectiva grupului nostru.

 
  
MPphoto
 

  Sonia Alfano (ALDE).(IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori mai întâi să mă adresez dnei comisar care a susţinut că nu este atribuţia acestui Parlament să rezolve anumite probleme. Aş dori să subliniez, totuşi, faptul că este atribuţia acestui Parlament să se asigure că tratatul şi constituţiile statelor membre sunt respectate. În urmă cu câteva luni, ministrul italian al justiţiei a declarat că a făcut demersuri pentru închiderea iminentă a unor părţi ale YouTube şi ale Internetului. Aş dori să arăt că doar în China se întâmplă astfel de lucruri. Articolul 21 din constituţia italiană prevede să presa nu poate fi supusă vreunei autorizări sau cenzuri.

După cum ceilalţi parlamentari au confirmat deja, Italia este singura ţară în care şeful guvernului are un monopol asupra canalelor de televiziune publice, iar acum şi private şi în care, din nefericire, se află în curs de aprobare o lege care le va interzice, în realitate, jurnaliştilor să mai publice chiar rapoarte judiciare. Aceasta pentru că, dacă aceste rapoarte ar fi publicate, italienii ar afla probabil informaţii cu privire la contribuţia dlui Berlusconi la masacrele din 1992, masacrele Mafiei în care au murit Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino.

(Preşedintele a solicitat să se respecte regulile)

Dle Preşedinte, v-aş ruga să vă asiguraţi că avem linişte în acest Parlament, pentru că nu suntem într-o piaţă.

 
  
MPphoto
 

  Indrek Tarand (Verts/ALE). – Dle Preşedinte, în opinia mea, libertatea presei într-o ţară poate fi asigurată în mod corespunzător doar prin examinarea fiecărui aspect al problemei. Aceasta ar trebui să includă o analiză atentă a pieţelor, inclusiv a pieţelor de publicitate şi a obiceiurilor populaţiei, cum ar fi timpul mediu petrecut în faţa televizorului, distribuirea presei scrise şi nivelurile de alfabetizare etc. Am remarca unele diferenţe spectaculoase în privinţa acestor factori în Italia, comparativ cu multe alte state membre. Atât timp cât aceste diferenţe excepţionale cum ar fi, de exemplu, concentrarea proprietăţii asupra mijloacelor de informare în masă şi puterea partidelor politice asupra mijloacelor de informare în masă, nu sunt discutate în mod deschis, modelul italian va convinge în mod perfid multe persoane.

L-aş compara cu un virus – nu suficient de periculos pentru a-l ucide pe purtător, dar care cu siguranţă îl slăbeşte pe acesta şi are potenţialul de a-i infecta pe alţii. Deputaţii europeni prezenţi ar trebui să ştie că în Estonia un partid de centru-stânga a urmat în mod nesăbuit actualul model italian, concentrând toate resursele publice şi private sub comanda partidului şi răspândind mesaje unilaterale în tot oraşul Tallin, capitala ţării. Nu aş avea nimic împotriva unei discuţii europene şi cu privire la acest subiect.

De aceea, spre deosebire de Grupul PPE, cred că a venit timpul să discutăm despre libertatea presei şi să adoptăm o rezoluţie. O astfel de rezoluţie nu ar trebui considerată un fel de reglare de conturi între partidele politice dintr-un stat membru sau altul, ci mai degrabă ar trebui privită ca o oportunitate de a promova valorile pe care este construită Uniunea noastră.

 
  
MPphoto
 

  Potito Salatto (PPE).(IT) Dle Preşedinte, am ridicat cartonaşul de trei ori până acum, dar nu mi-aţi acordat cuvântul, deşi dlui Schulz i l-aţi acordat.

De aceea, voi adresa acum întrebarea mea vorbitorului şi tuturor antevorbitorilor, indiferent de grupul politic din care fac parte: şi-au pus aceştia întrebarea dacă guvernele de centru-stânga au elaborat vreodată o lege care ar putea să împiedice concentrarea mass-media în mâinile prim-ministrului Berlusconi?

 
  
MPphoto
 

  Indrek Tarand (Verts/ALE). – Aceasta este o întrebare interesantă. Necesită cercetare istorică: au făcut guvernele de centru-stânga ceva în acest sens? În discursul meu, am subliniat faptul că partidul de centru-stânga face acelaşi lucru pe care dl Berlusconi îl face în Italia, astfel încât dezbaterea este despre Europa, despre libertatea de exprimare şi despre ameninţările la adresa libertăţii de exprimare provenind din oricare dintre părţi – stânga sau dreapta. Aceasta este părerea mea.

 
  
MPphoto
 

  Preşedintele. − Aş dori să îl informez pe dl Salatto că, din păcate, nu pot acorda cuvântul tuturor celor care doresc să adreseze o întrebare prin intermediul procedurii „cartonaşului albastru”. Acest lucru ar prelungi foarte mult dezbaterea. Îmi pare rău.

 
  
MPphoto
 

  Oreste Rossi (EFD).(IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, în această dimineaţă am auzit toate reproşurile posibile la adresa prim-ministrului italian, cu excepţia faptului că, mulţumită activităţilor sale antreprenoriale, acesta oferă locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni. Îmi cer scuze dacă acesta pare un factor neglijabil în astfel de vremuri.

Aceia care susţin că nu există libertate sau pluralism al informaţiei în Italia mint, şi ei ştiu acest lucru. Vă invit, doamnelor şi domnilor – nu doar pe italienii din rândul dumneavoastră, ci şi pe ceilalţi – să studiaţi articolele publicate, în oricare dintre lunile anului 2009, în cele trei ziare naţionale principale: Il Corriere, La Stampa şi La Repubblica. Astfel, veţi putea realiza că, în funcţie de lună, 60-70% din articolele respective sunt atât împotriva guvernului majoritar, cât şi împotriva miniştrilor care alcătuiesc guvernul.

Procentul articolelor critice la adresa guvernului şi, în acest caz, a ministrului Maroni, în luna următoare adoptării pachetului legislativ privind securitatea, a crescut la 80%. În ceea ce priveşte televiziunea, vă invit să urmăriţi programele lui Giovanni Floris, Michele Santoro şi Fabio Fazio: numai atunci veţi fi în poziţia de a vota această rezoluţie.

 
  
MPphoto
 

  Frank Vanhecke (NI).(NL) Dle Preşedinte, constat că, din fericire, nu sunt singurul care pune serios la îndoială această iniţiativă mai degrabă absurdă, al cărei scop aparent este acela de a cataloga Italia ca fiind o ţară în care libertatea de informare este serios ameninţată. Evident, socialiştii au destul de multe probleme generate de faptul că există cel puţin un stat membru al UE în care stânga corectă din punct de vedere politic nu controlează încă toate ziarele şi toată mass-media. Italia lui Berlusconi – şi îmi aleg cu grijă cuvintele, deoarece nu am legături cu acest om – este un model de libertate, de libertate de exprimare şi de diversitate a presei, comparativ cu multe alte ţări europene.

Colegul nostru deputat, dl Verhofstadt, care tocmai a lansat un atac nemilos, în acest Parlament, la adresa dlui Berlusconi, este faimos, sau mai degrabă infam în propria sa ţară – ţara mea – pentru ameninţările sale şi pentru intervenţia personală atunci când jurnaliştii i-au criticat guvernul; şi acest lucru a avut loc de curând. Dumnealui este probabil ultima persoană care ar trebui să vorbească despre aceasta. Ceea ce mi-ar fi plăcut să văd din partea Comisiei ar fi fost o iniţiativă de a restabili libertatea de exprimare şi de informare în toate statele membre ale UE, oriunde acestea sunt ameninţate în mod real de legislaţia opresivă, adesea sub pretextul presupusei combateri a rasismului. Sau ce aţi spune despre o iniţiativă a Comisiei atunci când, de exemplu – aşa cum s-a întâmplat recent – un politician olandez nu poate obţine nici măcar permisiunea de a intra pe teritoriul unui alt stat membru, Regatul Unit. Aş putea menţiona, de asemenea, exemplul foarte recent al propriei mele ţări, unde partidul meu, Vlaams Belang, al doilea partid ca mărime din Flandra, este discriminat de televiziunea publică susţinută financiar de banii contribuabililor; discriminare care, de curând, a fost descrisă de către cea mai înaltă instanţă belgiană, Consiliul de Stat, ca fiind o denaturare electorală. Este adevărat că există multe probleme legate de libertatea de informare în Europa, însă acestea nu se petrec, în niciun caz, toate în Italia lui Berlusconi; este adevărat tocmai contrariul.

 
  
MPphoto
 

  Manfred Weber (PPE).(DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, în lumina discursului convingător al dlui Mauro, până şi dl Schulz a acceptat brusc că ar fi un lucru bun să vorbim acum despre Europa ca despre un întreg.

Din păcate, titlul dezbaterii de astăzi este Italia. Înţeleg perfect de ce mulţi dintre dumneavoastră nu sunt interesaţi să vorbească despre Europa ca întreg. Dacă, de exemplu, m-aş uita la interesele mediatice ale social-democraţilor din Germania, aş observa că aceştia deţin 90% din ziarul Frankfurter Rundschau şi că Partidul Social Democrat German (SPD) deţine 57% din ziarul Neue Westfälische şi este acţionar la grupul media WAZ. Cea mai importantă sursă de venit pentru SPD sunt astăzi profiturile sale din media. Prin urmare, înţeleg perfect de ce mulţi dintre dumneavoastră nu aveţi niciun interes să vorbiţi despre proprietate în alte cazuri şi în schimb tot ceea ce doriţi este să vorbiţi despre Italia.

Această dezbatere devine inutilă din cauza situaţiei din Italia şi a declaraţiilor pozitive pe care le auzim. Nu sunt italian, după cum vă puteţi da seama din felul în care vorbesc, însă cel mai convingător argument care îmi vine în minte este întrebarea legată de ceea ce s-a întâmplat între 2006 şi 2008, când Italia avea un guvern de stânga şi, bineînţeles, la acea vreme – aşa cum a subliniat dl Mauro – totul era bine şi frumos. Nu au existat propuneri legislative din partea guvernului de atunci pentru a pune în sfârşit capăt concentrării mijloacelor de informare în masă, deşi acesta avea puterea necesară.

Astăzi, când în Italia există din nou o majoritate clară în favoarea partidelor conservatoare, brusc au apărut din nou probleme. Această dezbatere nu trebuie să cedeze în faţa lipsei de onestitate. Atât timp cât socialiştii, membrii de stânga din acest Parlament, nu mai au argumente pentru a ne pune într-o situaţie proastă, pot continua cu cea mai mare plăcere această dezbatere!

 
  
MPphoto
 

  Juan Fernando López Aguilar (S&D).(ES) Dle Preşedinte, dnă Reding, această dezbatere poate avea doar un singur scop: să transmită un mesaj politic puternic în favoarea libertăţii de exprimare şi a controlului calităţii sale, care este pluralismul informaţiei. De asemenea, este important ca mesajul să fie transmis în toată Europa şi, prin urmare, la nivel european.

Sunt de acord cu cei care au subliniat faptul că libertatea de exprimare şi pluralismul informaţiei reprezintă baze fundamentale ale proiectului european şi că acestea nu sunt niciodată definitiv cucerite sau confirmate. Dimpotrivă: acestea sunt permanent ameninţate, iar ameninţările nu vin doar din partea mediului politic, adică din partea autoritarismului sau populismului, ori din abandonarea sau negarea libertăţii şi pluralismului în scopuri politice, ci şi de pe piaţă, din partea concentrărilor, perturbărilor şi abuzurilor pieţei.

Prin urmare, consider că această dezbatere nu constituie problema unei singure ţări, ci ea are o dimensiune europeană, deoarece un proces de transformare a democraţiei are loc la nivel european.

În timp ce democraţia era reprezentativă când a fost introdus votul universal, făcând ca toate persoanele să fie egale – o persoană, un vot – pe piaţa comunicaţiilor nu suntem toţi egali, deoarece nu toţi avem acces egal la emisiuni radiofonice, la dezbateri televizate, la coloane în ziare sau la comentarii editoriale în mijloacele de comunicare în masă. Prin urmare, nu putem participa toţi în mod egal la construirea cadrului social care, totuşi, din punct de vedere democratic, ne aparţine tuturor în aceeaşi măsură în Europa.

Din acest motiv, această dezbatere este importantă, scopul fiind de a ne reaminti că anul acesta, în 2009, Comisia s-a angajat să prezinte în faţa acestui Parlament o comunicare în care să evalueze posibilele ameninţări la adresa libertăţii de exprimare şi a pluralismului informaţiei la nivelul Europei şi să atragă atenţia asupra importanţei elaborării unei directive care să garanteze pluralismul informaţiei în ceea ce priveşte noile tehnologii şi, în special, în privinţa televiziunii.

Este foarte important ca această dezbatere să aibă loc în Europa, întrucât este clar că există multe ţări în Uniunea Europeană care nu pot aborda în mod individual această dezbatere, având garanţia că aceasta se va desfăşura în mod corespunzător.

Dacă lucrăm de la nivelul Parlamentului European şi la scară europeană, vom transmite un mesaj puternic de angajament cu privire la permanenţa şi supravieţuirea libertăţii de exprimare în cadrul pluralismului informaţiei în secolul 21.

 
  
  

PREZIDEAZĂ: DNA ANGELILI
Vicepreşedintă

 
  
MPphoto
 

  Gianni Vattimo (ALDE).(IT) Dnă preşedintă, voi încerca să fiu succint. Italia este cu adevărat o campioană a libertăţii, chiar a libertinajului – pentru a ne exprima astfel – după cum s-ar putea deduce dacă îi citim ziarele, pe care dl Berlusconi vrea să le reducă la tăcere, pe care le dă în judecată pentru că ele dezvăluie, printre altele, relaţiile sale personale prin intermediul cărora îşi selectează şi candidaţii politici. Femeile care îl vizitează sunt plătite fie cu bani, fie cu promisiunea că vor candida. Situaţia se prezintă astfel: Dl Berlusconi controlează presa italiană.

Este adevărat, nu există legi împotriva libertăţii presei – nu încă. Dl Berlusconi se pregăteşte să le introducă. De-abia recent am abrogat legea Alfano, care a fost concepută de dl Berlusconi pentru a se proteja de instanţe şi de toate procedurile aflate în curs de desfăşurare. Prin urmare, aceasta este situaţia în care ne aflăm. Este just să îi cerem Europei să rezolve această problemă? Desigur, pentru că noi nu o putem rezolva în Italia. Îi solicităm Europei să intervină din motive umanitare pentru a soluţiona problema libertăţii presei din Italia. Aceasta este ceea ce dorim să faceţi şi credem că este important şi pentru Europa, dacă nu vrem ca virusul să se răspândească mult prea rapid şi aici.

 
  
MPphoto
 

  Mario Borghezio (EFD).(IT) Dnă preşedintă, aceasta nu a fost o zi palpitantă pentru Parlamentul European; ea a fost irosită într-o dezbatere fără rost, întrucât ştim cu toţii că nu există în Europa vreo ţară care să aibă mai multă libertate de exprimare şi de informare decât a noastră.

Totuşi, când stânga guverna Italia şi un partid ca al meu, în pofida faptului că era reprezentat în Parlamentul Italian, în Senat şi în Parlamentul European, deţinea 0,1% din timpul de emisie în cadrul programelor de ştiri ale televiziunilor, dumneavoastră, dle Sassoli – lucraţi la acele programe de ştiri ale televiziunilor – nu v-aţi sfâşiat hainele, nici nu aţi demonstrat pe străzi, fără a mai vorbi de renunţarea la salariul frumos de la RAI.

Campioni ai libertăţii presei împotriva cenzurii! I-am auzit pe belgieni: dar partidul Vlaams Belang din Belgia se bucură de această libertate a presei, acest acces la informaţie sau este cenzurat cum eram şi noi? În Italia l-au cenzurat chiar pe bunul dl Pannella şi au tăcut toţi – inclusiv voi cei din stânga. A trebuit să intrăm într-o grevă a foamei: ce bravi luptători pentru libertate! Uniunea Sovietică a jurnaliştilor. Ce libertate acordă minorităţilor Federaţia presei italiene? Ele trebuie să fie tăcute, nu au spaţiu tipografic sau timp de emisie. Ce bravi luptători pentru libertate!

Îmi pare rău, dar aceia dintre dumneavoastră care sunteţi suficient de curajoşi, mergeţi şi demonstraţi legându-vă unul de altul în Beijing, Cuba şi Teheran, acolo unde mor oameni pentru libertatea presei! Să vă fie ruşine, laşilor! Mergeţi la Teheran, mergeţi la Teheran, laşilor, laşilor, laşilor, laşilor! Trăiască libertatea, trăiască ţara noastră liberă şi democratică...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

 
  
MPphoto
 

  Carlo Casini (PPE).(IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aş dori să justific un sentiment aparent ambiguu pe care îl am în urma acestei prime etape a dezbaterii, pentru că susţin pe deplin cuvintele puternice rostite de preşedintele meu, dl Daul, însă susţin în acelaşi timp şi cuvintele dlui Sassoli care ar trebui, în mod normal, să îmi fie adversar politic.

Daţi-mi voie să mă explic mai bine: sunt schizofrenic pentru că am astfel de senzaţii ambivalente, sau încerc în mod inutil să reconciliez faptul că în Italia stau în băncile opoziţiei în timp ce aici stau alături de partidul Poporul Libertăţii, în Partidul Popular? Cred că pot să răspund prin evidenţierea unui contrast evident între scopul şi importanţa subiectului libertăţii de informare, care este un subiect foarte important...Dacă Montesquieu ar fi trăit astăzi, el ar fi vorbit nu doar de puterile legislativă, executivă şi judecătorească, ci şi de alte puteri şi ar pus cea de-a patra putere, presa, pe primul loc, întrucât aceasta reprezintă o problemă de libertate, de luptă împotriva sclaviei mentale şi o problemă legată de democraţie.

Pe de altă parte, picătura care a umplut paharul, după luni şi luni de barbarizare a întregii prese italiene – trebuie spus – atât de dreapta cât şi de stânga; calitatea presei italiene este scăzută de luni de zile pentru că politica a atins într-adevăr un nivel scăzut – a fost recursul la justiţie al dlui Berlusconi. Vă rog să-mi permiteţi: Am fost patru ani un judecător specializat în cauze penale la secţia a cincea penală a Curţii de Casaţie, unde am statuat cu privire la infracţiunea de calomnie. Din acest motiv ştiu că dl Mauro are dreptate: Am văzut multe din aceste procese de calomnie şi nu a protestat nimeni. Cetăţenii au şi ei dreptul de a se apăra în astfel de situaţii.

Prin urmare, sper că, făcând o încercare sinceră de a reconcilia puncte de vedere aparent opuse, vom ajunge în cele din urmă la o metodă nouă şi mai bună de abordare a problemei pentru întreaga Europă şi nu doar cu privire la Italia.

 
  
MPphoto
 

  Gianluca Susta (S&D).(IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, cei care vor să eticheteze drept anti-italian, subversiv şi comunist pe orice persoană care solicită un set de norme privind comunicarea şi libertatea de informare, care respectă pluralismul şi care este caracterizat printr-o separare clară între averile celor care îşi asumă răspunderi instituţionale importante şi veniturile pe care le obţin din activităţi antreprenoriale în domeniile editoriale şi ale informării, comit o greşeală serioasă care nu trebuie iertată, justificată sau permisă aici în Europa.

Nu o dată l-am menţionat pe prim-ministrul italian în discursurile noastre. Am fi putut menţiona numărul ziarelor pe care le deţine: 150 în Italia; şi aproximativ 40 de posturi de televiziune. Totuşi, nu aceasta este problema. Problema este că pluralismul informaţiei – şi de informare – reprezintă o piatră de temelie pentru orice democraţie liberă şi trebuie utilizat ca metodă de apărare împotriva oricărei filozofii monopoliste, oligopoliste şi împotriva conflictelor de interese.

Suveranitatea oricărui stat, reafirmarea faptului că Uniunea Europeană nu este un superstat, dnă comisar Reding, nu trebuie să ne facă să uităm că Uniunea Europeană are şi o Cartă a drepturilor fundamentale din care decurge un sistem legislativ pe care statele membre nu îl pot ignora. Cunoaşteţi, dle Speroni, că în numeroase ocazii Curtea de Justiţie a pronunţat – în cazul Italiei chiar cu privire la aceste probleme, nu la probleme legate de sistem – hotărâri care trebuie încă puse în executare.

Globalizarea pieţelor şi utilizarea crescândă a transportului aerian necesită acum o legislaţie europeană mai specifică, pentru a reglementa aceste probleme sensibile care au o influenţă atât de puternică asupra opiniei publice şi, prin urmare, şi asupra principiului suveranităţii populare – care stă nu doar la baza Republicii Italiene, ci şi a Uniunii Europene – şi asupra modalităţilor de exercitare a acestui principiu.

Nu ar trebui să mai fie posibil pentru nimeni să invoce drepturile sacrosancte ale majorităţii populare pentru a justifica ameninţări la adresa libertăţii presei în ceea ce a fost, până recent, o situaţie de inegalitate între reclamant şi pârât – indiferent dacă este vorba de Italia sau de Portugalia, după cum ni s-a amintit mai devreme – pentru că aceasta subminează bazele normelor de coexistenţă pe care este întemeiată Uniunea. Din acest motiv, există o nevoie urgentă pentru o directivă împotriva concentrărilor în domeniul informării care va reglementa afacerile celor care sunt implicaţi în politică şi, în acelaşi timp, va controla mijloacele de informare în masă foarte importante.

 
  
MPphoto
 

  Sylvie Goulard (ALDE).(FR) Dnă preşedintă, aş dori să subliniez rapid faptul că subiectul acestei dezbateri – şi discursul dnei Reding şi cel al dlui Daul au indicat clar acest lucru – este ideea noastră despre Europa. Nu ne concentrăm asupra unui stat membru: problema este să ştim dacă aplicăm tratatele, dacă aplicăm Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale semnată la Roma în 1950 şi dacă aplicăm articolul 6 din tratat.

Dle Daul, atunci când îl citaţi pe dl Napolitano, citaţi-l integral. Preşedintele Republicii Italiene a subliniat faptul că au existat remedii legale şi a menţionat, în discursul său, articolul 7 din tratate. Acest articol ne permite astăzi ca, în mod legal, fără emoţie, să ridicăm problema riscului unei încălcări a drepturilor omului într-un stat membru – astăzi Italia, mâine altă ţară.

Ultimul punct foarte important este acela că, în orice ţară din lume, dictatorii şi cei care doresc să submineze drepturile omului se ascund în spatele suveranităţii. Pentru mine, Europa este continentul universalităţii drepturilor omului. Dacă nu vom admite că noi, cei care stăm în acelaşi Parlament, avem dreptul, avem datoria de a vedea ce se întâmplă într-unul din statele membre, cum le putem spune dictaturilor din ţările îndepărtate că noi apărăm o idee universală care este atât de importantă, mai ales pentru apărarea drepturilor femeilor?

 
  
MPphoto
 

  Fiorello Provera (EFD).(IT) Dnă preşedintă, este ciudat că, atunci când discutăm în acest Parlament despre libertatea de exprimare în Italia, depăşim în mod constant timpul alocat şi astfel îl cenzurăm în mod indirect pe următorul vorbitor. Prin urmare, voi încerca să mă încadrez strict în timpul care mi-a fost alocat.

Trebuie să spun că aş considera mult mai potrivit să port această dezbatere în Parlamentul italian decât în Parlamentul din Bruxelles, cu excepţia situaţiei în care – după cum a menţionat deja cineva – intenţia noastră ar fi să dezbatem libertatea presei în general, adică în contextul continentului European. Lăsând părerile deoparte, cred totuşi că merită să menţionăm câteva date prezentate deja de dl Speroni şi cu privire la care ar trebui să reflectăm.

Pot confirma faptul că, din 455 de hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea articolului 10 privind libertatea de exprimare, 29 vizează Franţa, 28 Regatul Unit, 15 Grecia, 10 România, 8 Polonia şi doar 7 Italia. V-aş ruga să reflectaţi la aceste date.

 
  
MPphoto
 

  Simon Busuttil (PPE). (MT) Nu învinovăţesc pe nimeni din cei care urmăresc această dezbatere dacă sunt de părere că acesta nu este Parlamentul European, ci Parlamentul italian. Totuşi, acesta nu este Parlamentul italian şi, prin urmare, nu este locul potrivit pentru a purta aceste dezbateri politice naţionale prin excelenţă. Suntem cu toţii îngrijoraţi cu privire la caracterul colorat al prim-ministrului italian. Totuşi, nu aceasta este problema aici. Problema este dacă noi, ca instituţie europeană, avem competenţa de a lua decizii în aceste domenii. Răspunsul la această întrebare este evident. Dna comisar Reding ni l-a oferit astăzi, când a spus că aceste probleme nu intră în sfera de competenţă europeană şi că nu ne putem asuma un rol care nu este al nostru.

Prin urmare, întrucât această problemă nu este de competenţa noastră, ea trebuie discutată şi rezolvată la nivel naţional. Dacă ne asumăm puteri care nu ne aparţin şi dacă vom interveni în probleme care nu intră în competenţa noastră, atunci ne vom submina legitimitatea în loc să ne-o întărim. Vom submina instituţia pe care o reprezentăm şi vom mări distanţa dintre noi şi cetăţenii noştri, în loc să o reducem. Dacă vrem să câştigăm respectul cetăţenilor noştri, atunci trebuie să începem prin respectarea limitelor competenţelor noastre.

 
  
MPphoto
 

  Maria Badia i Cutchet (S&D).(ES) Dnă preşedintă, Uniunea Europeană are obligaţia de a garanta pluralismul mijloacelor de informare în masă. Dezbaterea cu privire la libertatea presei priveşte pluralismul deţinerii mijloacelor de comunicare, structura acestora şi procedurile de numire a managerilor, relaţiile dintre politică, afaceri şi media propriu-zise, precum şi accesul cetăţenilor la diferitele opinii. Cred că veţi fi de acord cu mine în privinţa faptului că situaţia mijloacelor de comunicare din Italia, care este problema ce ne îngrijorează astăzi, nu îndeplineşte normele fundamentale cerute pentru a garanta libertatea presei în această ţară.

Prin urmare, cerem Comisiei să răspundă solicitărilor formulate de acest Parlament în ultimii ani şi să prezinte o definiţie a criteriilor specifice de evaluare a posibilelor încălcări ale acestor drepturi şi libertăţi în fiecare dintre statele membre.

Scopul nostru, fără îndoială, este acela de a proteja drepturile cetăţenilor de a primi informaţii de diferite tipuri, după cum şi jurnaliştii au dreptul de a publica liber întrucât, cum au spus duminica trecută demonstranţii, informaţia ne oferă mai multă libertate.

 
  
MPphoto
 

  Sarah Ludford (ALDE). – Dnă preşedintă, cu siguranţă nu este o coincidenţă faptul că, săptămâna trecută, conservatorii britanici au obţinut sprijinul lui Rupert Murdoch, iar ieri au votat pentru eliminarea acestei dezbateri cu privire la libertatea presei. În timp ce noile state membre ex-comuniste au realizat progrese importante către o presă liberă, dominarea mijloacelor de informare în masă de către Silvio Berlusconi l-ar fi făcut pe Erich Honecker verde de invidie.

Dar ameninţările, intimidarea şi abuzul pe care Berlusconi le îndreaptă nu doar împotriva presei, ci şi a preşedintelui şi judecătorilor, trec dincolo de o problemă pur naţională: ele reprezintă o îngrijorare europeană majoră. Dna comisar Reding a spus într-un mod foarte straniu că nu ar trebui să utilizăm instituţiile UE pentru a rezolva probleme naţionale. Atunci de ce mai avem legi şi tratate europene, inclusiv cele privind cerinţa drepturilor fundamentale şi statul de drept?

Există, de fapt, o competenţă legală clară a UE de a acţiona pentru sprijinirea libertăţii de exprimare şi a drepturilor fundamentale în general. Această bază legală există şi trebuie completată de legislaţie privind diversitatea şi pluralismul mijloacelor de informare în masă. Pasivitatea dnei comisar este profund dezamăgitoare.

 
  
MPphoto
 

  Salvatore Iacolino (PPE).(IT) Dnă preşedintă, dnă comisar, doamnelor şi domnilor, în Italia articolul 21 din Constituţie şi articolul 3 din Legea nr.102 din 2004 definesc scopul libertăţii presei şi îi stabilesc limitele: presa trebuie să fie obiectivă,completă, corectă şi imparţială, apărând întotdeauna demnitatea umană, conform principiilor stabilite de Uniunea Europeană. În era digitală şi a Internetului, în care continuă să apară noi ziare, serviciul public prezintă programe care sunt ostile în mod deschis faţă de şeful guvernului, în timp ce presa şi media sunt îngrozite de acţiunea în instanţă deschisă de Silvio Berlusconi împotriva a două ziare.

În realitate, 1 100 posturi de radio, 162 de ziare şi câteva sute de posturi private de televiziune nu ar fi suficiente pentru a garanta pluralismul mijloacelor de informare în masă, care se presupune că ar fi ameninţat de iniţiativa lui Silvio Berlusconi. Rămânem cu suspiciunea că din momentul în care o anumită putere mediatică devine restrictivă, aceasta are ambiţia de a deveni ea însăşi o putere politică. În alte părţi ale lumii, în acelaşi timp, operează acelaşi sistem atât timp cât ziare influente caEl País, The Sun şi Tarin par să îşi schimbe rapid culoarea politică.

Totuşi stânga italiană, în loc să îşi adopte propria strategie politică, se bazează pe elemente din federaţia naţională a jurnaliştilor pentru a da dovadă de cel mai incorect şi insistent asalt antidemocratic asupra guvernului în exerciţiu – printr-o serie de acţiuni orchestrate cu această ocazie. Totuşi, cetăţenii continuă să îl sprijine masiv pe dl prim-ministru, care a fost ales în mod liber de populaţia italiană, şi continuă să creadă că Parlamentul European va putea confirma – cum a făcut şi în 2004 – faptul că libertatea presei este o valoare recunoscută şi consolidată.

 
  
MPphoto
 

  Rita Borsellino (S&D).(IT) Dnă preşedintă, dnă comisar, doamnelor şi domnilor, nu este intenţia mea, nici cea a grupului meu – care a dorit şi a sprijinit această dezbatere – de a transfera discuţiile contradictorii politice interne din Italia în spaţiul european. Problema libertăţii de informare ne îngrijorează pe toţi: îngrijorează Uniunea Europeană, care poate şi trebuie să reglementeze problema la nivel comunitar, astfel încât să se opună condiţionării economice şi politice şi să garanteze adevăratul pluralism al informării.

Anomalia italiană, unde primul ministru este şi proprietarul unora din cele mai importante reţele private, constă chiar în existenţa unei legături periculoase între media şi puterea politică şi cea economică. Acesta este şi motivul pentru care solicităm o măsură legislativă europeană, o măsură care – departe de a fi un act anti-italian – va ajuta la sprijinirea pluralismului informaţiei, împiedicând concentrările şi conflictele de interese. Prin urmare, cerem astăzi Comisiei să intervină cât mai rapid cu putinţă – întrucât acest Parlament a mai solicitat deja acest lucru în trecut – pentru a înzestra Uniunea Europeană cu norme comune în vederea sprijinirii libertăţii de informare pentru toţi cetăţenii europeni.

 
  
MPphoto
 

  Sophia in 't Veld (ALDE). – Dnă preşedintă, trebuie să mărturisesc că am fost mai degrabă şocată de declaraţia dnei comisar Reding pentru că, într-adevăr, statele membre sunt responsabile în primul rând de asigurarea respectului pentru democraţie şi drepturile fundamentale. Însă greşiţi dacă afirmaţi că UE nu are niciun rol de jucat aici.

Mai întâi, există articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care prevede: „Uniunea se întemeiază pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale statului de drept, principii care sunt comune statelor membre”. Şi pentru a demonstra că aceasta nu este doar o declaraţie lipsită de conţinut, Uniunea Europeană s-a înzestrat cu articolul 7 – instrumentul legal pentru punerea în aplicare a articolului 6.

În al doilea rând, dnă Reding, atunci când negociem cu statele candidate, insistăm ca ele să aplice cele mai înalte standarde ale libertăţii presei, altfel acestea nu pot adera la Uniunea Europeană. Această cerinţă a fost stabilită de criteriile de la Copenhaga – prin urmare de ce aplicăm ţărilor candidate standarde diferite de cele aplicate actualelor state membre, dnă comisar Reding? Sunt şi alte ţări în care există încălcări ale libertăţii presei sau a libertăţii de exprimare, cum ar fi Republica Cehă, care tocmai a adoptat o lege care restrânge libertatea presei sau Irlanda, care a adoptat o lege foarte dură împotriva blasfemiei. Dnă comisar Reding, închei prin a spune că, dacă suntem cu adevărat o Comunitate a valorilor, atunci Comisia Europeană trebuie să acţioneze.

 
  
MPphoto
 

  János Áder (PPE).(HU) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, l-am auzit pe Dl Verhofstadt spunându-ne acum o oră că trebuie să ne unim pentru a proteja valorile libertăţii şi trebuie să vă spun că sunt de acord cu dumnealui. Libertatea de exprimare este un drept fundamental important. Până acum acesta a fost punctul de vedere exprimat în dezbatere. Sunt de acord, de asemenea, şi cred cu tărie că nu există un singur politician italian în acest Parlament care ar dori să restrângă libertatea de exprimare.

În timp ce ascultam dezbaterile, mi-am pus două întrebări. De ce deputaţii europeni socialişti şi liberali simt că este important să protejeze anumite drepturi politice fundamentale doar în cazul anumitor drepturi şi doar în anumite împrejurări? Este dreptul la liberă asociere un drept fundamental important? Este un drept fundamental la fel de important ca libertatea de exprimare? Este cu siguranţă. Totuşi, în urmă cu trei ani, nu aţi protestat atunci când guvernul socialist din Ungaria a împrăştiat o mulţime care se adunase să celebreze revoluţia din 1956.

Este dreptul de a utiliza propria ta limbă un drept fundamental important? Este un drept fundamental la fel de important ca libertatea de exprimare? Acesta este cu siguranţă un drept important. Totuşi, încă odată, nu aţi protestat atunci când autorităţile din Slovacia, un stat membru al Uniunii Europene, a vrut să limiteze dreptul minorităţilor de a utiliza limba lor proprie.

Este protecţia vieţii private un drept fundamental important? Acesta este cu siguranţă un drept fundamental important. Cred că oricine – fie el prim-ministrul italian sau oricine altcineva – are dreptul şi trebuie să aibă dreptul de a iniţia proceduri legale împotriva acuzaţiilor mincinoase şi a calomniei.

Libertatea presei este într-adevăr un drept important, însă de ce aţi tăcut în ultimii 20 de ani, când era evident că în fostele ţări socialiste mass-media a fost concentrată, într-o foarte mare măsură, în mâinile fostelor partide comuniste? Tot ceea ce cer de la dumneavoastră este să nu utilizaţi standarde duble.

 
  
MPphoto
 

  Debora Serracchiani (S&D).(IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, ştiu că, la 30 septembrie, Comisia a prezentat un studiu privind indicatorii pluralismului mediatic în statele membre. Totuşi, în anul 2008, acest Parlament a adoptat un raport al dnei Marianne Mikko, în care Comisia Europeană şi statele membre erau îndemnate să garanteze, şi citez exact, „ multitudinea de opinii în mass-media, să garanteze pluralismul mijloacelor de informare în masă şi să asigure accesul cetăţenilor UE la mijloace de informare în masă libere şi diversificate”.

Chiar mai devreme, în anul 2004, Parlamentul a adoptat un raport elaborat de dna Boogerd-Quaak privind riscurile încălcării libertăţii de exprimare şi informare în UE. În acest raport, Comisiei i s-a solicitat să prezinte o comunicare privind garantarea pluralismului mediatic în toate statele membre. Până în prezent, Comisia nu a oferit încă răspunsuri clare la solicitările Parlamentului.

Veţi observa, dnă comisar, că nu am menţionat nici ţara mea şi nici pe prim-ministrul acesteia. Totuşi, eu, ca cetăţean european, vă întreb în acest Parlament, care sunt măsurile pe care Comisia intenţionează Comisia să le întreprindă la nivel european pentru a asigura că pluralismul mediatic este garantat în toate statele membre.

 
  
MPphoto
 

  Clemente Mastella (PPE).(IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, propunerea împotriva presupusului atac la adresa libertăţii presei în Italia reflectă, cred, alegerea unei căi politice strâmbe şi nesănătoase. În plus, unele cuvinte tari, nuanţate cu mânie şi o urmă de ură, mi se par în mod evident că au fost scăpate de sub control. Este foarte ciudat, totuşi, că acest declin (sau presupus declin) al democraţiei în Italia ar apărea de-abia acum şi într-un mod atât de izbitor, având în vedere că guvernele de centru-dreapta, dar şi de centru-stânga – din care şi eu am făcut parte – au alternat la conducerea ţării mele.

Dacă acest zid de intoleranţă şi anti-democraţie există într-adevăr în Italia, de ce, în atâţia ani de guvernare de stânga, nu a fost niciodată dărâmat? Discutăm despre neglijenţă, reticenţă, convenienţă sau – aşa cum mi se pare mult mai logic – despre simpla observaţie că standardele democraţiei din Italia sunt conforme cu cele ale Occidentului şi ale Europei?

Dacă dorim într-adevăr, ca o măsură excepţională – aşa cum este cea utilizată în acest caz, şi îmi cer scuze dnei Serracchiani, de a discuta despre o ţară şi nu despre Europa – să stabilim adevărul despre sănătatea democraţiei din ţara noastră, atunci ar trebui să îl întrebăm pe preşedintele republicii, Giorgio Napolitano, cu respectul datorat unei instituţii, dacă simte că este preşedintele unei ţări în care pluralismul informaţiei stagnează, libertatea este în vrie şi valul democraţiei se retrage. Totuşi, nu cred că, dacă situaţia ar fi aceasta, preşedintele Napolitano s-ar abţine de la denunţarea unei astfel de stări de lucruri, credincios cum este faţă de prerogativele sale de garant al Constituţiei noastre.

Întrucât problema atinge totuşi – doamnelor şi domnilor de la stânga, şi îmi pare rău să o spun – subiecte ale politicii italiene într-un mod foarte provincial, conferindu-le o dimensiune artificială europeană, şi acum internă, trebuie subliniat faptul că atât timp cât stânga italiană, care a fost odată cu mult mai puternică şi consistentă, se lasă condusă politic de comici şi demagogi, se va îndepărta treptat de putere. Nu cred că Woody Allen îi dictează preşedintelui Obama direcţia în care ar trebui să se îndrepte.

 
  
MPphoto
 

  Anni Podimata (S&D) . – (EL) Dnă preşedintă, dnă comisar, ca fost jurnalist nu mi-am imaginat nici eu vreodată că astăzi, la 50 de ani după ce am început să construim Europa şi la scurt timp înainte ca Tratatul de la Lisabona să intre în vigoare, vom dezbate unele principii şi valori de bază pe care a fost construită şi fundamentată Uniunea Europeană.

Valori precum independenţa presei, pluralismul mijloacelor de informare în masă, libertatea de exprimare recunoscută pentru oricine, în special pentru jurnalişti, egalitatea tuturor în faţa legii şi chiar, dacă doriţi, principiul fundamental al separaţiei puterilor. Există separaţie a puterilor atunci când prim-ministrul unei ţări, cu alte cuvinte, cea mai înaltă autoritate executivă, deţine şi controlează cea mai mare parte a mass-media din ţara sa şi urmăreşte în instanţă cealaltă parte?

Ceea ce se întâmplă în Italia nu este o problemă italiană, ci este o problemă europeană, pentru că se află în pericol chiar credibilitatea Uniunii Europene atunci când aceasta controlează şi evaluează încălcări ale principiilor şi drepturilor fundamentale în state terţe şi tolerează încălcări ale aceloraşi valori şi principii în curtea sa proprie.

 
  
MPphoto
 

  Alfredo Pallone (PPE).(IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, mulţi dintre dumneavoastră au citit „Procesul” lui Kafka: această carte este o operă de ficţiune, însă este ceea ce se întâmplă astăzi în ţara mea, o ţară a marilor tradiţii democratice, cu un guvern ales de poporul suveran, dar în care are loc o încercare de subminare a votului democratic printr-un atac fără precedent istoric din partea mass-media şi a instanţelor.

Dezbatem libertatea de informare în condiţiile în care 72% din presă este împotriva guvernului şi a prim-ministrului Berlusconi. 70% din acţiunile în justiţie împotriva ziarelor au fost deschise de liderii stângii, cu o sumă pretinsă ca despăgubiri pentru daune în valoare de 312 milioane EUR, dintr-un total de 486 milioane EUR care a fost pretins începând cu 1994. Această sumă este egală cu 32 milioane EUR anual. Ea echivalează cu o formă de finanţare suplimentară prin intermediul instanţelor.

Dumneavoastră, doamnelor şi domnilor care reprezentaţi democraţiile Europei, vă spunem şi susţinem că în Italia puterea instanţelor şi mass-media zdrobesc voinţa poporului suveran în numele intereselor politice partizane de clasă. Democraţia în Italia este, prin urmare, în pericol dacă guvernul este învins. Principala persoană care compromite acest concept, dintr-un punct de vedere semantic, se numeşte Antonio di Pietro. În încheiere, aş dori să îi mulţumesc dnei comisar Reding pentru deosebitul simţ al echilibrului şi democraţiei. dumneaei a întocmit un raport inteligent şi exact.

 
  
MPphoto
 

  Cătălin Sorin Ivan (S&D). - Libertatea presei nu este niciodată suficient protejată în faţa abuzurilor. De fiecare dată când un preşedinte de stat sau un prim ministru dintr-un stat membru al Uniunii Europene atacă jurnaliştii, doar pentru că aceştia nu sunt de acord cu el, Comisia Europeană, Parlamentul European şi fiecare dintre noi trebuie să reacţionăm.

În Italia, un prim ministru încearcă să intimideze presa de opoziţie prin toate mijloacele. În România, un preşedinte încearcă să decredibilizeze presa şi jurnaliştii care îl critică. În ambele cazuri vorbim de excese ale unor politicieni care se consideră deasupra legii. În România, cele mai recente ştiri ne arată nu doar un preşedinte care jigneşte, tâlhăreşte şi calomniază ziariştii, dar şi alte abuzuri ale unei puteri care în preajma alegerilor prezidenţiale pare că ar fi dispusă la orice, inclusiv la încălcarea legii pentru a-l ajuta pe actualul şef al statului să fie reales.

Tocmai de aceea cer Comisiei Europene, la fel cum am făcut şi pe 23 septembrie, să condamne public aceste comportamente, atât ale preşedintelui României, cât şi ale premierului Italiei.

 
  
MPphoto
 

  Elisabetta Gardini (PPE).(IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aş dori să confirm faptul că în Italia libertatea presei există şi este mai puternică decât oricând. Acestea sunt cuvintele unui mare jurnalist, Giampaolo Pansa care, timp de mulţi ani, decenii, a fost unul dintre cele mai prestigioase nume care au scris pentru ziarul La Repubblica, parte a grupului Espresso-Repubblica, de unde a trebuit ulterior să demisioneze pentru că managementul grupului l-a acuzat de revizionism, ceea ce în Italia, după cum ştiţi, este de departe una din cele mai grave infracţiuni, atunci când este comisă de intelighenţia dominantă, de cultura dominantă în Italia, care este în totalitate de stânga: priviţi doar la originile Partidului Democrat, unde toată lumea, de la bancheri până la cei mai importanţi actori, directori şi jurnalişti din ţara noastră, stă la rând.

Totuşi, libertatea de informare nu înseamnă libertatea de a insulta sau de a defăima; cu excepţia faptului că dreptul la un proces echitabil este întotdeauna acordat stângii: dacă dl Prodi dă în judecată, este în regulă; dacă dl D’Alema dă în judecată, este în regulă; dacă dl Di Pietro dă în judecată, este în regulă. Dl Di Pietro este doborâtorul de recorduri – întâmplător, magistraţii dau presa în judecată mai des decât o fac politicienii – întrucât, conform informaţiilor publicate în La Repubblica, acesta a depus 357 de plângeri şi a primit deja 700 000 EUR despăgubiri. Am auzit informaţia pusă la dispoziţie de colegii noştri deputaţi. Pentru a încheia, dacă există o problemă de realiniere – şi cred că această problemă există în Italia – singurul partid politic care are dreptul să o invoce este cel de centru-dreapta.

 
  
MPphoto
 

  Licia Ronzulli (PPE).(IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, în 2008, guvernul Berlusconi a acordat o sumă totală de 206 milioane de euro drept contribuţii directe către presă, posturi de radio şi televiziune. Din nefericire, cele mai multe din aceste milioane au mers la cele mai importante patru ziare de stânga.

Libertatea presei în Italia are, în guvernul Berlusconi, cel mai generos susţinător. Stânga a lansat în Italia şi în Europa o campanie prin care pretinde că libertatea presei este ameninţată, o campanie bazată pe falsuri scandaloase şi minciuni sfruntate. Şi, inevitabil – tot din nefericire – ea a lansat această campanie doar după ce prim-ministrul Berlusconi a adresat o cerere legitimă de acordare de despăgubiri din partea celor două ziare de stânga care l-au defăimat, acuzându-l de comportament dezonorant, acuzaţii bazate pe falsuri absolute, nedemne de orice formă de jurnalism care îşi merită numele.

Prim-ministrul Berlusconi este primul care afirmă că libertatea presei este foarte importantă, însă libertatea de a insulta, de a înşela, de a defăima şi de a calomnia este ceva cu totul diferit. În acest caz, orice cetăţean – prin urmare, inclusiv prim-ministrul Berlusconi – are dreptul de a se putea apăra utilizând mijloacele democratice pe care le are la dispoziţie, solicitând instanţelor civile să examineze acuzaţiile formulate în scris împotriva sa, ceea ce, aş adăuga eu, au făcut şi alţi lideri ai stângii.

 
  
MPphoto
 

  Victor Boştinaru (S&D).(IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, acesta nu este doar o dezbatere între italieni: această dezbatere este, în primul şi în primul rând, despre Europa.

Domnul Berlusconi nu este în mod sigur singurul caz care încalcă regulile elementare în relaţiile cu mass-media. Traian Băsescu are în mod frecvent un comportament agresiv, nedemocratic, de intimidare a mass-media, utilizând un limbaj imposibil de reprodus în Parlamentul European.

Carta europeană a libertăţii de informare va deveni doar o altă simpatică piesă de hârtie, dacă şefii de guvern şi de stat din Europa vor continua să se comporte de această manieră. Noi, Uniunea Europeană, vom deveni ridicoli analizând şi criticând libertatea de informare în diverse ţări din Asia şi Africa, atâta timp cât în Uniunea Europeană acestea nu sunt apărate şi respectate.

Propun, în consecinţă, combaterea prin mijloacele şi autoritatea Comisiei a monopolului şi aplicarea cu autoritate europeană a Cartei libertăţii de informare.

 
  
MPphoto
 

  Cecilia Wikström (ALDE).(SV)Dnă preşedintă, cu mult timp în urmă, un scriitor suedez bine cunoscut, August Strindberg, spunea: „Tu ai putere, eu am cuvinte, eu am cuvinte în puterea mea”. Totuşi, nu aceasta este situaţia în momentul de faţă pentru scriitorii şi jurnaliştii din Italia cărora li se interzice în mod sistematic dreptul de a se exprima liber.

În ultimii trei ani, 200 de jurnalişti au fost ameninţaţi din cauza a ceea ce au scris. Totuşi, ce se întâmplă în Italia ne afectează pe toţi. Libertatea de a vorbi, de a scrie şi de a-ţi publica liber cuvintele este un drept fundamental al tuturor celor 500 de milioane de cetăţeni europeni.

Ceea ce se întâmplă în Italia arată că libertatea de exprimare este uneori mai periculoasă decât armele pentru un regim care preia puterea asupra acestei libertăţi. Astăzi, Parlamentul are ocazia unică de a exprima şi de a dezvălui cele mai bune calităţi ale noastre. Aici arătăm că în joc se află libertăţile fundamentale. Problemele Italiei sunt şi ale noastre.

 
  
MPphoto
 

  Sergio Paolo Francesco Silvestris (PPE).(IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, dezbaterea de astăzi este într-adevăr incredibilă, pentru că în Italia libertatea de informare este un drept constituţional garantat şi recunoscut. Alţi vorbitori care au luat cuvântul înaintea mea au oferit informaţii cu privire la numărul şi parţialitatea politică a ziarelor publicate în Italia.

Pentru a face un lucru în beneficiul deputaţilor care nu sunt italieni, îmi voi permite să fac o revistă a presei. Acestea sunt câteva din ziarele independente pe care le-am cumpărat ieri pe aeroport: acesta este Il Manifesto, un ziar comunist; aceasta este L’Unità, un ziar fondat de Antonoi Gramsci, al Partidului Democrat-Partidul Democraţilor de Stânga; şi aceasta este L’Europa, ziarul partidului Margaretei, care a fuzionat cu Partidul Democrat. Apoi, Partidul Democrat are şi o facţiune D’Alema-Letta, care are ziarul ei propriu, Il Riformista. Există după aceea Partidul Reînnoirea, care are ziarul său, Liberazione. Anul trecut Reînnoirea s-a scindat, iar partidul dizident şi-a înfiinţat propriul ziar, L’Altro.

Există în cele din urmă subiectul politic al acestei dezbateri: Il Fatto quotidiano. Ştiţi cui îi este subordonat acest ziar? Este subordonat partidului dlui Di Pietro, care este forţa motrice din spatele acestei dezbateri de astăzi. Acesta este un partid care pretinde în acest Parlament că nu există libertate de informare, în condiţiile în care a înfiinţat un ziar în Italia în urmă cu zece zile.

Pentru a încheia, dnă preşedintă, este ca şi cum v-aş spune aici că în Italia este sărăcie şi foamete când, la sfârşitul săptămânii trecute, eram în ţara mea la festivalul cârnaţilor, mâncând friptură şi bând vin. Acesta este paradoxul unei stângi care deţine atât de multe ziare, dar care nu are cititori sau voturi. Aceasta va trebui să vină cu argumente mai serioase dacă vrea să îi recâştige.

 
  
MPphoto
 

  Mary Honeyball (S&D). – Dnă preşedintă şi eu aş dori să mă alătur apelurilor pentru o directivă europeană privind libertatea de informare, libertatea presei şi pluralismul mijloacelor de informare în masă. Deşi aceasta a fost o dezbatere privind libertatea de informare în Italia, aşa cum au afirmat alţi vorbitori, există probleme serioase în alte ţări ale Uniunii Europene.

Una dintre ele este Regatul Unit. Rupert Murdoch a fost amintit deja, şi unul dintre motivele pentru care cred că avem nevoie de această directivă este legat de Rupert Murdoch. Rupert Murdoch nu este un şef de stat, însă este un mogul internaţional al mass-media având o agendă proprie foarte specială. Acesta nu este democrat şi trebuie să adoptăm legi pentru cei ca Rupert Murdoch, precum şi pentru cei ca Silvio Berlusconi.

 
  
MPphoto
 

  David Casa (PPE).(MT) Eu vin din Malta şi, prin urmare, după cum vă puteţi imagina, Italia este o ţară vecină pe care o urmărim de mulţi ani. Şi în ceea ce priveşte problemele privind libertatea de exprimare, ţara mea priveşte spre Italia, pentru că aceasta este un exemplu clar de democraţie. Prin urmare, amestecul în această problemă internă, ceea ce doresc de fapt socialiştii italieni, este, în opinia mea, o formă ruşinoasă de politică pentru ţara lor. Nu m-aş fi gândit niciodată că italienii ar recurge vreodată la atacarea ţării lor în acest Parlament, într-un mod atât de nedrept. Cred că pot să înţeleg mai bine de ce italienii nu au încredere în stânga pentru a guverna Italia mai mult decât câteva luni, motivul fiind că, în urma analizei politicii acestui partid, este evident că ea se poate potrivi doar celor care doresc să atace însuşi conceptul de democraţie, iar din această cauză cred că ei ar fi trebuit să îl asculte pe preşedintele italian, şi doresc să îl felicit de aici, atunci când acesta a spus că această dezbatere nu îşi are locul în acest Parlament, ci ar trebui purtată în Parlamentul italian.

 
  
MPphoto
 

  Stanimir Ilchev (ALDE).(BG) Vă mulţumesc, dnă preşedintă. Voi vorbi în limba uneia din ţările criticate astăzi în acest Parlament, Bulgaria. Dacă aş fi jurnalist în Bulgaria astăzi, aşa cum am fost cândva, aş alege probabil una din cele două declaraţii diametral opuse ca titlu pe prima pagină a oricărui ziar. Una din ele este că nu trebuie să transformăm acest Parlament într-o placă de rezonanţă, cu atât mai puţin într-o instanţă supremă. Cealaltă, făcută de un vorbitor din partea grupului socialist, ne sfătuieşte să nu tratăm acest Parlament ca pe un muzeu ce conţine obiecte vechi care nu trebuie mutate.

Cred că adevărul este undeva la mijloc şi este reflectat în propunerea făcută de dl Verhofstadt privind elaborarea unei directive care trebuie să creeze un sistem mai modern şi mai democratic pentru reglementarea tuturor problemelor discutate astăzi privind libertatea şi pluralismul mijloacelor de informare în masă. Totuşi, în afară de abordarea problemelor legate de pluralism, libertate şi protecţia jurnaliştilor, această directivă trebuie să includă şi să acorde o importanţă deosebită, de fapt, deconcentrării resurselor mass-media, inclusiv în interiorul sistemelor mass-media naţionale.

 
  
MPphoto
 

  Viviane Reding, membră a Comisiei. − Dnă preşedintă, cred că această dezbatere a fost foarte importantă pentru că a demonstrat foarte clar că există un acord puternic în acest Parlament, un acord puternic cu privire la faptul că libertatea presei nu are un „dacă” sau un „când”, întrucât aceasta este fundamentul Uniunii noastre Europene. Trebuie să o apărăm, este o valoare fundamentală, trebuie să luăm atitudine atunci când nu este respectată şi trebuie să acţionăm în cazul în care există o problemă care trebuie rezolvată.

(Preşedintele a cerut să se facă linişte în sală)

Există şi un consens în acest Parlament cu privire la faptul că libertatea mass-media este o problemă care trebuie urmărită în toate statele membre. Mulţi dintre dumneavoastră nu aţi mai fost în acest Parlament înainte, astfel încât îmi voi reaminti doar acţiunea jurnaliştilor europeni de a elabora o Cartă europeană a libertăţii presei. Aceasta a fost întocmită pentru a-i ajuta în primul rând pe jurnaliştii din noile state membre, iar aceştia au cerut acest ajutor din partea comunităţii jurnalistice.

Doresc doar să reamintesc acest lucru pentru că s-a spus în acest Parlament că există probleme cu televiziunea publică în multe din statele noastre membre. Îmi amintesc că am fost într-unul din aceste state membre – era Ungaria – pentru a susţine cauza salvării televiziunii publice şi cred că acest lucru ar trebui făcut în toate statele membre atunci când există o problemă.

Din acest motiv am adoptat noua Directivă „Televiziune fără frontiere”, cu ajutorul Parlamentului, pentru înfiinţarea de autorităţi independente de reglementare pentru mass-media în toate statele noastre membre. Pot asigura acest Parlament că oricând va exista o problemă în legătură cu instituirea acestor autorităţi independente pentru mass-media, Comisia va acţiona.

Acum există în acest Parlament un dezacord cu privire la modul în care se pot reuni competenţele UE cu politicile mass-media. Cred că mulţi dintre deputaţi nu au auzit declaraţiile mele introductive în care am citat din Carta drepturilor fundamentale, care este foarte clară. De asemenea, am citat şi articolul 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale, care prevede, de asemenea, foarte clar momentul în care carta se pune în aplicare, precum şi normele de punere în aplicare a acesteia. Aşadar, cred că oricine le poate citi şi îşi poate reaminti.

Din păcate, nimeni nu ascultă acum, cu toate că este foarte important.

(Preşedintele a cerut din nou să se facă linişte)

În discursul meu introductiv, am subliniat de asemenea acţiunile foarte clare, exemplele concrete cu privire la locul în care UE poate acţiona, precum şi unde aceasta a acţionat, şi am evidenţiat problemele care trebuie rezolvate la nivel naţional. Curtea constituţională din Italia, care a acţionat ieri, a arătat clar ce înseamnă acest lucru.

Au existat câteva solicitări clare ale Parlamentului şi aş dori să le răspund, dacă Parlamentul îmi va permite şi va asculta.

(Preşedintele a cerut încă odată să se facă linişte)

Este solicitarea acestui Parlament de a continua abordarea pluralismului mediatic care a fost promisă. Activitatea privind pluralismul mediatic a înregistrat deja progrese substanţiale şi am publicat cea de-a doua etapă privind indicatorii de risc ai pluralismului mediatic. Poate mulţi parlamentari nu i-au văzut. Aceştia sunt disponibili pe Internet; aceştia pot fi analizaţi şi reprezintă un element foarte important care este necesar pentru a putea desfăşura această activitate obiectivă privind pluralismul mediatic pe care a solicitat-o Parlamentul.

Trebuie să spun că am fost foarte dezamăgită pentru că am avut un atelier de lucru public pe această temă şi nici măcar un singur deputat nu a participat la acesta. Ei bine, indicatorii de risc au fost publicaţi acum şi pot fi analizaţi. Aceştia vor constitui bazele pentru activitatea noastră viitoare.

Cea de-a doua întrebare: de ce nu activează Comisia articolul 7 din Tratatul UE în cazul Italiei? În primul rând, articolul 7 este o prevedere cu caracter excepţional. Până acum nu a fost niciodată activat de instituţiile UE. Această clauză s-ar aplica doar dacă ar exista o prăbuşire completă a ordinii juridice naţionale şi a sistemului drepturilor fundamentale într-un anumit stat membru. Nu cred că am ajuns într-o astfel de situaţie în niciunul din statele noastre membre. Dar – şi acest lucru este foarte interesant – articolul prevede că Parlamentul European însuşi are posibilitatea de a activa articolul 7 din Tratatul UE. Prin urmare, invit Parlamentul European, în cazul în care consideră într-adevăr că există dovezi suficiente, să activeze articolul 7 din Tratatul UE.

Cea de-a treia întrebare: mulţi deputaţi din toate partidele politice – şi cred că este o relativă unanimitate în acest Parlament, au solicitat o directivă UE privind pluralismul mediatic şi concentrarea mijloacelor de informare în masă.

(Preşedintele a cerut încă odată să se facă linişte)

Aceasta este o întrebare fundamentală care trebuie discutată în profunzime. V-aţi putea aminti că în anii '90 Comisia Europeană a început să lucreze la proiectul pentru o astfel de directivă şi vă veţi aminti, de asemenea, că toate statele membre, fără excepţie, au fost împotriva unei astfel de directive la vremea respectivă pentru că s-a considerat că aceasta nu ar intra în sfera de competenţă a UE.

Poate situaţia s-a schimbat astăzi şi va exista o largă majoritate a statelor membre care cred că aceasta se încadrează în competenţele UE. Desigur, ar fi posibil să ajungem la o interpretare deosebit de generoasă a tratatului, pentru a permite UE să abordeze problema. Însă, încă înainte de a începe să se gândească la acest lucru, Comisia ar trebui să aibă susţinerea puternică a întregului Parlament European. Şi aş dori ca Parlamentul European să identifice clar care sunt problemele pieţei interne pe care vrea să abordeze cu o astfel de directivă.

Ştiţi că eu personal nu sunt genul de comisar care are o problemă cu reglementarea. În ultimii cinci ani, am reglementat atunci când a fost necesar. Însă pentru a face acest lucru avem nevoie de dovezi clare cu privire la întrebările la care dorim să oferim răspuns. Ar rezolva legislaţia problemele la care vă gândiţi astăzi? Am putea să o justificăm conform competenţelor existente ale UE? Există o dimensiune transfrontalieră clară? Există o dimensiune clară privind piaţa internă pentru că – amintiţi-vă – legislaţia pe care am prezentat-o deja s-a bazat integral pe temeiul legal al pieţei interne.

Toate acestea vor trebui să fie clarificate înainte de a putea începe procesul legislativ. Prin urmare, invit Parlamentul să discute serios acest lucru şi invit Parlamentul să răspundă la această întrebare într-un raport din proprie iniţiativă adoptat de o majoritate a membrilor. Atunci Comisia va considera acest lucru ca un pas înainte.

Între timp, Comisia şi-a făcut temele prin stabilirea indicatorilor de risc care ne vor ajuta să analizăm această problemă în toate statele membre pe o bază obiectivă. Cred, în final, că asta este ceea ce doreşte Parlamentul. Asta este şi ceea ce doresc celelalte instituţii, pentru că nu vrem folosirea politică a libertăţilor noastre fundamentale. Vrem ca aceste libertăţi să fie un drept; vrem ca aceste libertăţi să fie o valoare fundamentală şi să fie tratate ca atare.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Preşedinta. − Dnă comisar, vă rog să acceptaţi scuzele mele în numele Parlamentului pentru zgomotul din timpul discursului dumneavoastră, ca răspuns la observaţiile deputaţilor.

 
  
MPphoto
 

  Martin Schulz (S&D).(DE) Dnă preşedintă, înainte de a prezenta observaţiile mele personale, aş dori să încep cu o solicitare de respectare a Regulamentului de procedură. Cred că niciun membru al Comisiei sau al Consiliului, sau chiar al acestui Parlament, nu ar trebui să ia cuvântul în Parlament în condiţiile pe care dna Reding le-a întâmpinat chiar acum. Este pur şi simplu inacceptabil!

(Aplauze)

Prin urmare, voi cere Biroului să examineze cum am putea pune capăt acestei stări de lucruri dezonorante în care, în partea finală a dezbaterilor şi în timpul rostirii discursurilor, pot fi purtate aici conversaţii, precum cea dintre vicepreşedintele Vidal-Quadras şi fostul său coleg de acolo, care nu sunt interesaţi de absolut nimic altceva decât de relaţiile lor bilaterale. Nu cred că acest lucru este acceptabil. Aş cere încă odată Biroului să acorde atenţie acestui lucru.

Aş dori acum să fac o observaţie cu privire la un lucru pe care l-a spus dl Weber. Dl Weber mi s-a adresat personal în dezbaterea cu privire la libertatea presei în Italia şi a adus în discuţie interesele mediatice ale Partidului Social Democrat German (SPD).

(Agitaţie)

Ca membru al acestui Parlament, dar şi ca membru al conducerii partidului meu, aş vrea să spun că am o oarecare înţelegere pentru dl Weber. Oricine a pierdut atât de multe voturi ca Uniunea Creştin-Socială (CSU) în Bavaria şi partidul meu trebuie să se asigure că atrage atenţia.

(Agitaţie)

Aş dori doar să subliniez faptul că interesele mediatice ale SPD în forma lor actuală sunt rezultatul restituirii mass-media germane după exproprierea acesteia de către nazişti şi de către comunişti în RDG. Noi, social democraţii germani, suntem mândri de interesele noastre mediatice!

 
  
MPphoto
 

  Joseph Daul (PPE).(FR) Dnă preşedintă, vreau să ridic doar o singură problemă, care priveşte întreg Parlamentul: în ziua de marţi, 18 septembrie, dna Niebler a fost atacată cu brutalitate după ce a părăsit Parlamentul European, la ora 23.00. dumneaei a fost doborâtă la pământ. I-au fost furate telefonul, banii, cărţile de credit şi toate actele. Ceea ce este mai grav este faptul că un proprietar belgian al unui restaurant a venit să o ajute şi a chemat ambulanţa şi poliţia. Ambulanţa a venit să o trateze pe dna Niebler după o jumătate de oră. Foarte bine. După încă o jumătate de oră, poliţia încă nu sosise. O aşteptăm în continuare. Prin urmare, îi solicit Preşedintelui să intervină aici, în Parlament, pentru că acesta este de acum cel de-al treilea atac pe care poliţia nu îl urmăreşte. Siguranţa personală nu este garantată în acest oraş...

(Aplauze)

... nici răspunsurile din partea autorităţilor. Solicit o intervenţie foarte puternică a Preşedintelui Parlamentului pentru a primi un răspuns cu privire la acest atac.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Preşedinta. − Dle Daul, din nefericire, cum spuneaţi, au existat de multe ori episoade de acest fel şi le consider în mod evident drept inacceptabile.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc în cea de-a doua mini-sesiune din octombrie.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

 
  
MPphoto
 
 

  Véronique Mathieu (PPE), în scris.(FR) Este foarte greu pentru un deputat european să vadă o democraţie precum cea a Italiei arătată cu degetul, aşa cum intenţionează să facă această dezbatere. Libertatea presei este o libertate fundamentală, prevăzută la articolul 21 din Constituţia Italiei. În Italia există ziare publice şi private care reflectă toate tendinţele politice.

Din respect pentru miile de oameni care suferă persecuţii şi o lipsă a exprimării libere în multe ţări ale lumii, este obscen să descrii regimul italian ca un regim care distruge libertatea. În plus, una din caracteristicile fundamentale ale oricărui stat constituţional este accesul la justiţie oferit oricărui cetăţean care se simte nedreptăţit. Prin urmare, faptul că prim-ministrul republicii, care a fost calomniat în ziarele naţionale, a ales calea legală pentru a-şi ataca detractorii şi nu căi paralele caracteristice regimurilor nedemocratice, confirmă sănătatea democraţiei italiene.

În cele din urmă este foarte important să subliniem faptul că Parlamentul European nu trebuie să devină o cameră în care sunt soluţionate toate problemele naţionale litigioase fără nicio legătură cu competenţele Comunităţii. Dezbaterile naţionale trebuie soluţionate la nivel naţional!

 
  
MPphoto
 
 

  Iosif Matula (PPE), în scris. – Libertatea de exprimare se înscrie în rândul criteriilor democratice pe care le-am plasat la baza Uniunii Europene. Fiecare stat membru trebuie să-şi asume, cu responsabilitate, respectarea criteriilor de la Copenhaga, inclusiv criteriul politic. Consider, însă, că instituţiile europene nu trebuie folosite, sub nicio formă, ca teren de rezolvare a disputelor politice interne. Discutăm astăzi despre chestiuni care ţin de politica internă a unui stat membru, atâta timp cât acesta dispune de instituţii democratice funcţionale. Personal, îmi declar sprijinul necondiţionat pentru libertatea absolută a presei, libertate corelată, totodată, cu o maximă responsabilitate a fiecărei redacţii faţă de corecta informare a publicului. În această adunare s-au cerut reglementări mai stricte privind concentrările media şi pluralismul la nivel comunitar. Să nu uităm, însă, că statele membre s-au pronunţat împotriva unei astfel de directive, pe motiv că nu face parte din competenţele UE. Comisia Europeană a publicat, însă, o listă cu indicatori privind pluralismul media, pe baza unui studiu independent. Cred că este important să acordăm mai multă greutate acestor criterii, să le folosim ca punct de plecare pentru o viitoare directivă în domeniu, să încercăm să găsim soluţii în loc să acuzăm.

 
  
MPphoto
 
 

  Tiziano Motti (PPE), în scris.(IT) A declara că libertatea de informare este negată în Italia este o ofensă instrumentală şi oportunistă împotriva uneia din cele mai mari democraţii occidentale. Libertatea de informare este negată în acele ţări în care regimurile dictatoriale îi împiedică pe cetăţenii lor să-şi dezvolte cunoaşterea evenimentelor zilnice prin alegerea a ceea ce aceştia cred a fi sursele cele mai relevante. În ţările cu tradiţie democratică precum Italia, internetul are astăzi meritul de a demola orice barieră politică, geografică, economică şi socială din calea informării. În unele ţări, totuşi, Internetul este filtrat şi multe situri web, considerate antiguvernamentale, sunt interzise. Acolo, drepturile civile precum libertatea de exprimare, de a întemeia o familie şi de întrunire, drepturi cărora, noi în Occident, nici măcar nu le mai realizăm importanţa pentru că suntem obişnuiţi cu ele, nu sunt nici vag apropiate de conceptul de inalienabilitate garantat de constituţia noastră pentru că, pur şi simplu, ele nu există. Parlamentul European trebuie să fie un loc al dezvoltării, al dezbaterii şi al schimbului de bune practici între statele membre. Acesta nu poate fi redus la un teatru de elită unde sunt jucate gratuit premierele oricăror teatre mici de provincie învechite. Dacă dezbaterea cu privire la libertatea presei, în Europa, trebuie purtată în Parlamentul European, atunci aşa să fie, însă aceasta ar trebui să fie constructivă şi demnă de instituţia prestigioasă de care suntem mândri să aparţinem.

 
  
MPphoto
 
 

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. – „Libertatea presei este vitală pentru o societate democratică. Autorităţile statului trebuie să o susţină şi să o protejeze, să respecte diversitatea mass-mediei, atât în formele sale de diseminare, cât şi în misiunile sale politice, sociale şi culturale”, aşa sună primul articol din Carta Europeană a Libertăţii Presei. Domnul Berlusconi se pare că nu numai că încalcă una dintre valorile esenţiale ale democraţiei, dar se foloseşte de influenţa pe care o are pentru a manipula opinia publică. In Italia şi nu numai, o bună parte din ziare sunt proprietatea unor indivizi aflaţi la mâna unor oameni politici, care le impun o linie de conduită de care nu se pot îndepărta. În alte ţări, jurnalele sunt finanţate din banii contribuabililor, plătiţi de către guvern, care se serveşte de acestea în interes propriu. În Uniunea Europeană, campioană a democraţiei şi promotoare a valorilor democratice în lume, nu trebuie să lăsăm ca libertatea presei să fie îngrădită. De aceea, solicit Comisiei Europene ca, în viitorul apropiat, să propună o directiva referitoare la libertatea presei, mai ales pentru a limita imixtiunea politicului în mass-media, dar şi pentru a evita monopolizarea în acest domeniu

 
  
  

PREZIDEAZĂ: DNA WALLIS
Vicepreşedintă

 

6. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei precedente: a se vedea procesul-verbal
Înregistrare video a intervenţiilor

7. Votare
Înregistrare video a intervenţiilor
MPphoto
 

  Preşedinta. – Următorul punct pe ordinea de zi este votarea.

(Pentru rezultate şi alte detalii cu privire la vot: vă rugăm să consultaţi procesul-verbal)

 

7.1. Mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene: Italia, cutremurul din Abruzzes(A7-0021/2009, Reimer Böge) (vot)

7.2. Prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţe în cadrul procedurilor penale (A7-0011/2009, Renate Weber) (vot)
  

− Înainte de votare:

 
  
MPphoto
 

  Renate Weber (ALDE). – Dnă preşedintă, la amendamentul 6 la considerentul 18 se adaugă următoarele la sfârşitul tezei: „cu excepţia cazului în care este strict necesar pentru prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţă în sensul aplicării prezentei decizii-cadru.”

 
  
 

(Amendamentul oral a fost acceptat)

 

7.3. Numiri în comisia specială privind criza financiară, economică şi socială (vot)

7.4. Summitul G-20 de la Pittsburgh (24-25 septembrie) (vot)
  

Înainte de votul asupra amendamentului 13:

 
  
MPphoto
 

  Sven Giegold (Verts/ALE). – Dnă preşedintă, dorim să introducem următorul amendament oral la amendamentul 13: „Solicită elaborarea unor rapoarte pentru fiecare țară, care să ofere o viziune aprofundată asupra fiecărei companii-mamă, a unui grup de investitori, de actori sau de autorităţi fiscale, realizând astfel o trecere în revistă mai eficientă şi mai transparentă a deciziilor legate de fiscalitate”.

 
  
 

(Amendamentul oral a fost acceptat; amendamentul 13 a fost respins)

 

7.5. Efectele crizei economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare (vot)
MPphoto
 
 

  Preşedinta. − Aici se încheie votul.

 

8. Explicaţii privind votul
Înregistrare video a intervenţiilor
 

- Explicaţii orale privind votul:

 
  
  

- Raport: Renate Weber (A7-0011/2009)

 
  
MPphoto
 

  Jan Březina (PPE).(CS) Dnă preşedintă, Republica Cehă a fost printre cei care au iniţiat depunerea proiectului de decizie-cadru a Consiliului privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţă în cadrul procedurilor penale, iar acest lucru arată că Republica Cehă acordă o importanţă considerabilă cooperării judiciare. Cu toate acestea, având în vedere sensibilitatea acestei chestiuni, este necesar să se asigure faptul că această cooperare funcţionează în limitele autorităţii conferite Uniunii Europene prin tratatul de constituire. Acest lucru se întâmplă în acest caz. Punctul slab, pe de altă parte, îl reprezintă generalitatea relativ pronunţată, de exemplu, în absenţa termenelor limită de răspuns din partea autorităţii solicitate, precum şi lipsa criteriilor de stabilire a autorităţii judiciare celei mai potrivite pentru soluţionarea procedurilor penale. Un alt punct slab îl constituie integrarea redusă cu Eurojust, care ar fi trebuit să reprezinte obiectul principal al atenţiei. În calitate de organism pentru cooperare europeană în materie judiciară, rămâne neutilizat un potenţial mult mai mare pentru Eurojust decât rolul pe care acesta îl are în proiectul de decizie-cadru, care nu prevede nici măcar cerinţa de a informa Eurojust cu privire la soluţionarea într-un singur stat membru a problemelor legate de urmărirea penală în cazul infracţiunilor transfrontaliere.

 
  
MPphoto
 
 

  Philip Claeys (NI).(NL) Dnă preşedintă, am votat împotriva acestui raport, dar nu pentru că mă opun schimbului de informaţii între autorităţile naţionale în ceea ce priveşte procedurile penale. Este o idee bună să se afle dacă există proceduri paralele în desfăşurare pentru aceleaşi fapte, în alte state membre.

Mă opun ferm, însă, tonului federalist al diferitelor amendamente. Putem vorbi despre amendamentul 3, de exemplu, care respinge în mod explicit posibilitatea fiecărui stat membru de a decide care autorităţi sunt competente pentru a acţiona. Nu mă opun în niciun caz Eurojust, însă acesta nu trebuie transformat într-o „super-instituţie”.

 
  
  

- Propunere comună de rezoluţie: Summitul G20 de la Pittsburgh (24-25 septembrie) (RC-B7-0082/2009)

 
  
MPphoto
 

  Zigmantas Balčytis (S&D). – Dnă preşedintă, am votat pentru rezoluţie. Sunt încântat să constat că nici Europa şi nici cele mai puternice ţări nu subestimează gravitatea situaţiei în care ne aflăm şi nu caută o abordare superficială. Criza a fost determinată de un număr de factori complecşi şi intercorelaţi şi nu există o modalitate facilă de ieşire din criză.

Criza financiară mondială ne-a oferit, de asemenea, o ocazie bună de a ne reevalua priorităţile şi acţiunile, în special în cadrul gestionării pe termen lung a redresării economice durabile. Ne-am asumat angajamente faţă de cetăţenii noştri, iar aceştia aşteaptă de la noi să procedăm astfel încât economiile noastre să funcţioneze din nou la capacitate maximă, în scopul asigurării funcţionării eficiente a pieţelor de capital şi a creditării, al reducerii şomajului şi al creării de locuri de muncă, precum şi al protejării cetăţenilor noştri, în special a persoanelor celor mai sărace şi mai vulnerabile. Acest lucru nu va fi uşor, însă cred că ne îndreptăm în direcţia potrivită.

 
  
MPphoto
 

  Daniel Hannan (ECR). – Dnă preşedintă, vă propunem foarte serios s-o exacerbăm. Cauza crizei financiare a fost intervenţia excesivă a statului: în primul rând în sensul că ratele dobânzilor au fost menţinute la un nivel prea redus, prea mult timp, o decizie politică mai degrabă decât una economică – o decizie la care majoritatea băncilor centrale au fost complice – iar în al doilea rând în sensul că, chiar anul trecut, puterile legislative îndemnau furnizorii de credite să pună la dispoziţie mai multe credite ieftine.

Astfel liderii G20 se reunesc şi se întreabă „Care este soluţia? Şi mai multă intervenţie a statului.” Presupun, după cum constata odată Mark Twain, că dacă tot ce ai este un ciocan, totul începe să arate ca un cui. Dar adevărul este că toate măsurile pe care aceştia le-au luat au fost, în cel mai bun caz, inutile şi, în cel mai rău caz, au deteriorat în mod activ situaţia în care ne aflăm: măsurile de salvare, naţionalizările, pretinsa urmărire a paradisurilor fiscale (prin care liderii se referă, de fapt, la ţări cu nivel mai competitiv al fiscalităţii decât ale lor) şi extinderea masivă a competenţei statului sub pretextul „supravegherii”. Iar acum dorim să reformăm întregul sistem financiar. Voi încheia cu cuvintele regretatului meu concetăţean, dl Justice Asprey: „Reformă? Nu avem deja destule probleme?”

 
  
MPphoto
 
 

  Lena Ek (ALDE). – Dnă preşedintă, doresc să fac două comentarii cu privire la votul recent cu privire la summitul G20 de la Pittsburgh. Regret şi consider că este deplorabil faptul că în această rezoluţie, precum şi în materialele de la summitul G20, există atât de puţine aspecte privind soluţionarea crizei climatice. Se menţionează, de asemenea, taxa Tobin, care cred că ar putea constitui un nou mod de a finanţa atât ajutorul pentru dezvoltare, cât şi o posibilitate de a sprijini ţările în curs de dezvoltare în privinţa problemelor climatice.

Motivul pentru care nu am votat „da” pentru amendamente este acela că acestea au fost formulate într-un mod desuet, de parcă am fi avut discuţia despre taxa Tobin acum 20 de ani. Modul modern de a discuta dacă aceasta reprezintă o nouă sursă de finanţare pentru Organizaţia Naţiunilor Unite vizează altceva, sper să revin la acest aspect în faţa Parlamentului, mai târziu.

 
  
  

- Propunere de rezoluţie: Efectele crizei financiare şi economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare şi asupra cooperării pentru dezvoltare (B7-0078/2009)

 
  
MPphoto
 

  Zigmantas Balčytis (S&D). – Dnă preşedintă, acord sprijinul meu acestei rezoluţii deoarece consider că a sosit vremea ca toţi actorii să-şi asume responsabilităţile şi să-şi îndeplinească angajamentele faţă de ţările în curs de dezvoltare. Este adevărat că criza economică şi financiară mondială a lovit puternic chiar şi cele mai dezvoltate economii, însă nu trebuie să uităm că aceasta a lovit ţările cele mai sărace în şi mai mare măsură. Trebuie să reţinem faptul că ţările în curs de dezvoltare nu au cauzat criza, însă acum sunt cele care poartă cea mai grea povară.

Punerea în aplicare a Obiectivelor Mileniului este supusă acum unor riscuri serioase. Consider binevenită abordarea G20 de a-şi asuma responsabilitatea colectivă şi aştept să văd acele promisiuni devenind acţiuni reale.

 
  
MPphoto
 

  Krisztina Morvai (NI). – Dnă preşedintă, am sprijinit acest raport deoarece cred că este nevoie de o nouă paradigmă în lume – o nouă paradigmă în care să trecem în totalitate de la luarea deciziilor în funcţie de bani şi profit la luarea deciziilor în funcţie de fiinţele umane şi interesele comunităţii, precum şi de la logica pe bază de concurenţă la logica pe bază de justiţie.

Consider acest raport cel puţin o sămânţă. Nu afirm că acesta sprijină integral noua paradigmă, dar cel puţin conţine seminţele unei noi paradigme, în special la alineatul (2), care stipulează: „Consideră că este stringentă nevoie de o reformă radicală a politicilor, pentru a aborda cauzele sistemice ale crizelor alimentară şi financiară prin instituirea unor reglementări noi, democratice şi transparente pentru comerţul internaţional, precum şi pentru sistemul financiar internaţional.”

Cred şi sper că luăm acest lucru în serios. Există cauze fundamentale ale acestei crize şi trebuie să examinăm cauzele respective în mod sistematic şi radical. Avem nevoie de o paradigmă radical nouă.

 
  
MPphoto
 

  Siiri Oviir (ALDE).(ET) Dnă preşedintă, am votat în favoarea acestei rezoluţii. Criza financiară şi economică mondială a afectat într-adevăr toate ţările, dar a avut un efect deosebit de devastator asupra celor mai sărace. Criza a influenţat în mod negativ toate sursele de finanţare ale acestor ţări, iar acestea nu pot păstra ceea ce au realizat, fără sprijin extern.

Criza a ameninţat obiectivele mileniului stabilite pentru anul 2015. Prin urmare, sprijin planul de a pune în aplicare, mai devreme decât fusese planificat, ajutorul pentru dezvoltare în valoare de 8,8 miliarde EUR pentru sprijin bugetar şi măsuri rapide pentru finanţarea agriculturii, precum şi propunerea de a aloca 500 milioane EUR pentru cheltuieli în domeniul asigurărilor sociale. Nu am sprijinit articolele din această rezoluţie care privesc taxa Tobin.

 
  
MPphoto
 

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE).(ES) Dnă preşedintă, am votat pentru rezoluţie şi, de asemenea, pentru amendamentele privind introducerea taxei Tobin.

Acest lucru se datorează unor din motive de consecvenţă personală, deoarece în 2002, pe când eram deputat în Parlamentul Basc, acesta a adoptat o rezoluţie care stipula că noi consideram necesară abordarea fenomenului circulaţiei internaţionale a capitalurilor, în conformitate cu impactul social şi economic al acestora în întreaga lume, că trebuie să introducem criterii şi mecanisme pentru a oferi unele mecanisme de monitorizare şi de sprijinire a dezvoltării umane, că trebuie să depăşim inegalităţile între persoane şi sectoare sociale şi să asigurăm un echilibru al mediului înconjurător, precum şi că avem obligaţia de stabili mecanisme de restricţionare a activităţilor speculative.

În acelaşi mod, considerăm că avem datoria de a contribui la elaborarea de propuneri de abordare a controlului democratic şi a impactului social al circulaţiei internaţionale a capitalurilor. De asemenea, am prevăzut şi aprobat necesitatea instituirii urgente a aşa-numitei „taxe Tobin”, o taxă pe tranzacţiile financiare internaţionale destinată ajutorului pentru dezvoltare, precum şi a instituirii unor mecanisme democratice pentru reglementarea sistemului internaţional.

Au trecut deja câţiva ani de la adoptarea acelei hotărâri de către Parlamentul Basc şi sunt încântat că Parlamentul European a adoptat o rezoluţie pe aceeaşi linie.

 
  
MPphoto
 

  Daniel Hannan (ECR). – Dnă preşedintă, permiteţi-mi să vă felicit pentru modul abil, iscusit şi sensibil în care v-aţi exercitat prerogativele de preşedinte.

Timp de cincizeci de ani, politicile europene comercială şi agricolă au determinat în lumea a treia o sărăcie care putea fi prevenită. Am exclus simultan produse provenite din ţări în care adesea exportul de produse agricole este principala sursă de venit şi, mai mult, ne-am exportat excedentul propriu – ne-am aruncat ineficient excedentul – pe pieţele lor. Apoi am încercat să ne împăcăm conştiinţele prin programe de ajutor masiv, care nu au contribuit la ameliorarea situaţiei acelor ţări, ci, dimpotrivă, eliminând distincţia dintre reprezentare şi impozitare, au contribuit la frânarea dezvoltării democratice într-o mare parte a lumii.

Un lucru pe care l-am putea face mâine, care ar avea un efect imediat, benign şi transformator în ţările despre care vorbim ar fi: putem suprima politica agricolă comună. Cel mai bun lucru ar fi că acest lucru nu ne-ar costa nimic. Din contră, fermierilor noştri le-ar fi mai bine fără aceasta, regiunile rurale ar fi gospodărite mai bine, impozitele noastre şi preţurile la alimente ar scădea, ceea ce ar conduce la scăderea inflaţiei şi îmbunătăţirea situaţiei economiei mondiale în general.

Şi în cazul în care aţi uitat, am rămas ferm pe poziţie şi cred în continuare că avem nevoie de un referendum cu privire la Tratatul de la Lisabona: Pactio Olisipiensis censenda est.

 
  
MPphoto
 

  Philip Claeys (NI).(NL) Dnă preşedintă, ipocrizia şi inconsecvenţa acestui Parlament continuă să mă surprindă. Pe de o parte, această rezoluţie afirmă în mod corect că este o ruşine că persoanele cele mai competente şi mai talentate părăsesc ţările în curs de dezvoltare, iar această migraţie a creierelor este dăunătoare pentru economiile respective. Pe de altă parte, există sprijin în cadrul întregului spectru politic din acest Parlament pentru Cartea Albastră a UE şi pentru centrele europene de primire pentru migraţia legală din Africa: exact elementele care generează şi perpetuează această migraţie a creierelor. Până la urmă, experienţa a arătat că „migranţii circulari” rămân în Europa. În plus, mai există nenumărate alte motive pentru care am votat împotriva acestei rezoluţii, cum ar fi pledoaria acesteia pentru şi mai multă asistenţă europeană pentru dezvoltare. În cazul în care Europa trebuie să deţină un rol în cadrul cooperării pentru dezvoltare, acesta ar trebui să fie un rol de coordonator al statelor membre, iar nu de donator.

 
  
MPphoto
 

  Edward Scicluna (S&D).(MT) O mare parte din activitatea pe care acest Parlament şi alte guverne o desfăşoară în acest domeniu este sub forma „stingerii incendiilor”. Se fac eforturi de prevenire în direcţia schimbărilor climatice. Cu toate acestea, trebuie să lucrăm şi asupra subdezvoltării ca formă de prevenire. Multe dintre problemele legate de imigraţie cu care ne confruntăm nu sunt de natură politică, ci economică, în special în zona mediteraneană şi, prin urmare, trebuie să oferim asistenţă pentru a preveni escaladarea acestei probleme.

 
  
  

- Explicaţii scrise privind votul:

 
  
  

- Raport: Reimer Böge (A7-0021/2009)

 
  
MPphoto
 
 

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea cererii de ajutorare venite din partea Italiei privind accesul la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru reconstrucţia regiunii Abruzzo, distrusă masiv de cutremurul din Aprilie 2009, din considerente umanitare pentru o ţară aflată în necaz. Având în vedere raţiunea existenţei acestui instrument la nivelul Uniunii Europene, și anume aceea de a face faţă dezastrelor naturale şi pentru manifestarea solidarităţii cu regiunile afectate de un dezastru, vreau să atrag atenţia asupra necesităţii unor proceduri mai rapide de punere la dispoziţia statelor afectate a sumelor solicitate

 
  
MPphoto
 
 

  Louis Bontes, Barry Madlener şi Laurence J.A.J. Stassen (NI), în scris. (NL) Partidul Olandez pentru Libertate (PVV) este în favoarea ajutorului de urgenţă, însă trebuie ca statele membre individuale să ofere acest ajutor, nu Uniunea Europeană.

 
  
MPphoto
 
 

  David Casa (PPE), în scris. − În aprilie 2009 în Italia a avut loc un cutremur care a produs foarte multe pagube. Din acest motiv, Comisia a propus mobilizarea FSE pentru Italia. Evenimentele care au avut loc în Italia au fost tragice, într-adevăr. Prin urmare, sunt de acord cu faptul că mobilizarea FSE este justificată şi am votat în favoarea acesteia.

 
  
MPphoto
 
 

  Edite Estrela (S&D), în scris.(PT) Am votat pentru raportul Böge privind mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene pentru Italia deoarece consider că Uniunea Europeană trebuie să răspundă, cât mai curând posibil, la solicitarea de ajutor a acestei ţări, în vederea ameliorării consecinţelor tragice ale cutremurului care a lovit regiunea italiană Abruzzo în aprilie 2009, care a produs 300 de victime şi a cauzat pagube extrem de semnificative.

 
  
MPphoto
 
 

  Diogo Feio (PPE), în scris.(PT) Aşa cum am afirmat anterior cu altă ocazie, consider că solidaritatea dintre statele membre şi, în special, sprijinul european pentru ţările care au fost victime ale dezastrelor constituie un semn clar că Uniunea Europeană nu mai este doar o zonă de liber schimb. Prin adoptarea de instrumente de ajutor special, cum este Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, UE demonstrează că este capabilă să păstreze unitatea în faţa adversităţii, în situaţii care sunt deosebit de solicitante din punct de vedere uman şi material. Prin urmare, salut şi îmi exprim din nou sprijinul pentru mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene cu această ocazie cu scopul de a oferi asistenţă victimelor cutremurului care a lovit regiunea italiană Abruzzo în aprilie 2009.

Doresc să reiterez dorinţa mea ca Fondul de solidaritate al Uniunii Europene să nu fie utilizat prea des – pentru ca Europa să nu fie afectată de multe situaţii de urgenţă grave – precum şi dorinţa mea ca structura şi disponibilitatea acestuia să fie îmbunătăţite în mod progresiv şi evaluate în mod frecvent pentru a îndeplini orice posibile necesităţi reale în mod rapid, dar nebirocratic.

 
  
MPphoto
 
 

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris.(PT) Raportul aprobă Fondul de solidaritate al Uniunii Europene pentru Italia, în urma cutremurului din aprilie, care a produs 300 de victime şi a cauzat pagube foarte semnificative. Se estimează că pagubele directe totale produse de cutremur depăşesc 10 milioane EUR, fiind clasificate, în conformitate cu criteriile de intervenţie pentru fond, drept „un dezastru natural major” şi, prin urmare, se încadrează în domeniul principal de aplicare al bazei legale.

Prin urmare, Comisia propune mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene în valoare de 493 771 159 EUR. Să nu uităm că revizuirea propusă a reglementărilor pe care le prevede acest fond, prezentată de Comisie şi respinsă de Parlament în mai 2006 este încă pendinte în Consiliu.

Considerăm că este important, printre altele, să asigurăm faptul că dezastrele regionale rămân eligibile sau chiar să oferim posibilitatea ca dezastrele naturale suferite în regiunea mediteraneană să fie recunoscute, precum şi posibilitatea de adaptare a acestui fond – în termeni de timpi de răspuns şi măsuri eligibile – la nevoile specifice legate de dezastre naturale, cum ar fi seceta şi incendiile.

 
  
MPphoto
 
 

  Marian-Jean Marinescu (PPE), în scris. − Am votat astăzi pentru Raportul Böge privind mobilizarea Fondului de solidaritate pentru Italia. Apreciez că, în ciuda dificultăţilor, acest raport a fost introdus pe ordinea de zi. Administraţia Parlamentului trebuie să prevină în viitor situaţii ca cea de astăzi. Nu este posibil ca din motive tehnice să se amâne votul asupra unor rapoarte cu implicaţii serioase pentru cetăţenii europeni. Comisia Europeană trebuie să revizuiască procedurile de mobilizare a Fondului de solidaritate, pentru a accelera plata ajutoarelor. Trebuie instituit un sistem de plăţi în avans bazat pe estimarea iniţială şi imediată a pagubelor directe, urmând ca plata finală să se facă pe baza calculelor finale ale pagubelor directe şi pe baza dovezilor privind măsurile de prevenire luate ca urmare a catastrofei

 
  
MPphoto
 
 

  David Martin (S&D), în scris. − Am votat în favoarea amendamentului 7. Sunt încântat că serviciile s-au organizat atât de rapid pentru a susţine votarea şi sper că fondurile necesare în Italia vor fi puse la dispoziţie cât mai curând posibil, pentru a oferi asistenţă rapidă şi eficientă.

 
  
MPphoto
 
 

  Barbara Matera (PPE), în scris. (IT) Doresc să felicit Parlamentul pentru blocarea, la solicitarea mea de ieri, a votului privind mobilizarea Fondului de solidaritate pentru cutremurul din regiunea Abruzzo, care a avut loc în aprilie, producând pierderi de vieţi omeneşti şi materiale grave. Nu exista efectiv niciun motiv de a amâna, chiar şi pentru două săptămâni, un vot care are un impact atât de semnificativ asupra vieţilor cetăţenilor europeni aflaţi în dificultate.

Comisia Europeană a efectuat o investigaţie preliminară într-un timp foarte scurt, acordând Italiei suma exactă pe care aceasta a solicitat-o, şi anume 493 771 159 EUR. Aceasta ar putea reprezenta cea mai mare sumă acordată vreodată de acest fond, până în prezent. Prin intermediul acestui vot, Parlamentul arată astfel solidaritate deplină şi unitate faţă de populaţiile afectate. În mod normal, mobilizarea acestui fond durează în medie aproximativ 18 luni. De această dată am ajuns la etapa consultărilor în Parlament foarte rapid, având în vedere că respectivul cutremur a avut loc abia acum cinci luni. Prin urmare, sper sincer că atât Comisia, cât şi Consiliul vor reduce pe cât posibil termenele pentru restul procedurii şi vor asigura faptul că Italia poate accesa fondurile până la sfârşitul anului.

 
  
MPphoto
 
 

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. − Efectele cutremurului din regiunea Abruzzo au fost devastatoare şi tragice, iar finanţarea pe care o aprobăm astăzi nu poate reprezenta, desigur, o compensaţie pentru pierderile tragice de vieţi omeneşti sau pentru distrugerea fizică a comunităţilor cauzată de acest dezastru natural. Cu toate acestea, finanţarea din Fondul de solidaritate al UE va produce efecte reale în regiune, contribuind la revenirea acesteia pe termen lung, iar existenţa şi funcţionarea efectivă a acestui fond demonstrează solidaritate între statele membre ale Uniunii Europene. Programele şi mecanismele pentru furnizarea de măsuri practice ne fac mai puternici ca uniune şi mai în măsură să facem faţă crizelor, fie că este vorba despre reduceri ale activităţii economice sau de dezastre naturale. Trebuie să continuăm să sprijinim aceste măsuri practice de furnizare de asistenţă pentru statele membre în vremuri de necesitate reală. Politica ne permite să influenţăm şi să controlăm evenimentele, dar pentru acele evenimente – cum sunt dezastrele naturale – care depăşesc domeniul politicii, putem elabora aceste mecanisme importante pentru a ne ajuta să facem faţă crizelor.

 
  
MPphoto
 
 

  Rafał Kazimierz Trzaskowski (PPE), în scris. (PL) În faţa tragediei în care oamenii şi-au pierdut persoane dragi şi, în multe cazuri, tot ce aveau, iar un oraş frumos, cu mare vechime, a fost adus la ruine, sprijinul pentru o astfel de propunere reprezintă un gest de simplă decenţă. Fondul de solidaritate al UE este un exemplu de acţiune comună, eficientă, a UE, într-un caz în care unul dintre membrii săi a fost lovit de o astfel de tragedie. Fondul de solidaritate al UE permite oferirea de ajutor rapid, de urgenţă şi reprezintă, fără îndoială un semnal pozitiv pentru cetăţenii acesteia.

 
  
MPphoto
 
 

  Derek Vaughan (S&D), în scris. − Consider binevenit votul favorabil pentru eliberarea de fonduri pentru victimele cutremurului din regiunea Abruzzo. Reacţia noastră la dezastre naturale, cum a fost devastarea la care am fost martori în Italia, trebuie să depăşească domeniul politicii. Măsurile pentru sprijinirea victimelor acestei catastrofe să-şi reconstruiască vieţile, casele şi viitorul reprezintă cu siguranţă o chestiune cu care va fi de acord orice deputat din acest Parlament care are o urmă de umanitate.

Fondul de solidaritate al UE ne permite să acţionăm ca o comunitate pentru a ameliora necazurile şi suferinţa. De la constituirea sa, fondul a fost utilizat pentru a ajuta persoane din mai mult de jumătate dintre statele membre ale UE şi în cazul a peste 20 de dezastre, de la inundaţii la incendii forestiere, secetă şi erupţii vulcanice. Reţin, de asemenea, că oamenii din Ţara Galilor au fost printre cei care au beneficiat de finanţare în urma inundaţiilor masive din 2007.

Cu toate acestea, trebuie examinate veniturile fondului şi există motive solide pentru a permite fondului să aibă propriile resurse, astfel încât alte proiecte să nu fie afectate de mobilizarea fondului.

Sper ca într-un fel aceşti bani să poată contribui şi la reconstruirea comunităţilor care au fost distruse, nu numai a clădirilor.

 
  
  

- Raport: Renate Weber (A7-0011/2009)

 
  
MPphoto
 
 

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Îmbunătăţirea cooperării judiciare în procedurile penale între autorităţi care exercită competenţe paralele este deosebit de importantă. În situaţia în care faptele care au dus la comiterea unei infracţiuni cad în jurisdicţia a două sau mai multe state membre, este necesar ca procedurile penale să fie desfăşurate în cea mai potrivită jurisdicţie, iar instituirea unui cadru comun şi unitar pentru alegerea acestei jurisdicţii într-un mod obiectiv şi transparent este esenţială. Aplicarea ineficientă a principiului ne bis in idem, principiu conţinut în Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen conduce la încălcarea drepturilor fundamentale şi contravine obiectivului UE de a crea un spaţiu comun de libertate, securitate şi justiţie. Raportul pe care l-am votat vine în sprijinul garantării respectării acestui principiu în întreg spaţiu judiciar european şi nu doar în cadrul procedurilor naţionale, de aceea salut adoptarea lui în şedinţa de ieri.

 
  
MPphoto
 
 

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. (LT) Am votat pentru acest raport având în vedere că chestiunile legate de conflictele de competenţe trebuie soluţionate cât mai eficient posibil prin încercarea de a se ajunge la un consens. Ar trebui să fim încântaţi că principiul ne bis in idem este asigurat în cazul instanţelor judecătoreşti ale statelor. Este regretabil că raportul nu prevede metode de soluţionare a conflictelor de competenţe, stabilind care stat trebuie să-şi exercite competenţa. De asemenea, rolul Eurojust nu este definit în mod clar. Cu toate acestea, acest raport reprezintă un stimul pentru obţinerea altor decizii importante în domeniile libertăţii cetăţenilor, justiţiei şi afacerilor interne.

 
  
MPphoto
 
 

  David Casa (PPE), în scris. − Într-o lume în continuă globalizare şi în situaţia în care există 27 de state membre în UE, probabilitatea existenţei unor conflicte de competenţe este mare şi ar putea apărea probleme. Prin urmare, am votat favorabil.

 
  
MPphoto
 
 

  Carlos Coelho (PPE), în scris.(PT) Consider că este esenţial ca procedurile penale să devină mai eficiente, asigurându-se în acelaşi timp administrarea corectă a justiţiei. Această decizie-cadru va contribui la prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţe, va asigura iniţierea procedurilor în cadrul celei mai adecvate jurisdicţii şi va face alegerea competenţei penale mai transparentă şi mai obiectivă în situaţii în care evenimentele sunt guvernate de competenţa a mai mult de un stat membru.

Sper că în acest mod pot fi prevenite procedurile penale inutile fără a se ajunge, totuşi, la creşterea birocraţiei atunci când se abordează cazuri în care sunt rapid disponibile opţiuni mai adecvate. De exemplu, în cazurile în care statele membre au instituit instrumente sau acorduri mai flexibile, acestea trebuie să prevaleze. De fapt, existenţa situaţiilor în care aceleaşi persoane pot fi supuse unor procese penale paralele, în legătură cu aceleaşi evenimente şi în state membre diferite poate conduce la încălcări ale principiului ne bis in idem, care trebuie pus în aplicare în mod eficient în întregul spaţiu judiciar european. Sprijin, de asemenea, implicarea crescută a Eurojust încă de la iniţierea procesului.

 
  
MPphoto
 
 

  Göran Färm, Anna Hedh, Olle Ludvigsson şi Marita Ulvskog (S&D), în scris. (SV) Noi, Partidul Social Democrat suedez alegem să ne abţinem, deoarece considerăm că statele membre sunt cele care ar trebui să decidă care sunt autorităţile ce trebuie considerate competente în cadrul procedurilor de consultare. Considerăm, de asemenea, că implicarea Eurojust trebuie să fie complementară şi secundară în relaţie cu statele membre şi că mandatul agenţiei nu trebui sub nicio formă să fie extins prin intermediul acestei decizii.

Cu toate acestea, multe puncte din raportul Parlamentului îmbunătăţesc propunerea pentru o decizie-cadru. Este important, nu numai pentru autorităţile naţionale, ci şi în special pentru persoanele suspecte sau acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, să existe termene clare, garanţii procedurale şi alte mecanisme de protecţie.

 
  
MPphoto
 
 

  Diogo Feio (PPE), în scris.(PT) Acţiunea concertată a statelor membre privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor de exercitare a competenţelor în procedurile penale este esenţială pentru o justiţie mai eficientă atunci când se desfăşoară proceduri de acest tip. Prin urmare, este de dorit să se realizeze concentrarea procedurilor penale care afectează jurisdicţii diferite într-un singur stat membru, în conformitate cu criterii obiective şi în scopul asigurării transparenţei necesare, nu numai pentru a preveni pierderea timpului şi a resurselor, ci şi datorită costurilor implicate şi a faptului că este esenţială creşterea consecvenţei şi a eficienţei procedurilor.

Prin urmare, este esenţial contactul direct – cât mai concis posibil – între autorităţile naţionale competente pentru a stabili jurisdicţia adecvată şi respectivul transferul al procedurilor. În acest context, este important să avem în vedere drepturile persoanei acuzate, pe parcursul procedurilor penale, având în vedere că unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene este acela de a oferi cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne.

 
  
MPphoto
 
 

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris.(PT) Am votat împotriva acestui raport datorită scopului său de a consolida rolul Eurojust. Din punct de vedere juridic, proiectul de decizie-cadru a Consiliului protejează mai bine corectitudinea hotărârilor luate, în special pentru că garantează în mod clar principiul ne bis in idem: acela că o persoană nu poate fi condamnată de două ori în cadrul aceleiaşi proceduri penale. În ciuda faptului că raportoarea a recunoscut acest fapt, amendamentele introduse consolidează rolul Eurojust în domenii care sunt de competenţa exclusivă a statelor membre. În acest fel, precum şi prin intervenţia sa preconizată în cadrul procedurilor, Eurojust devine o autoritate mai înaltă decât statele membre, datorită faptului că acestora din urmă le este luată posibilitatea de a ajunge la un acord cu privire la cine are autoritate asupra procedurilor.

Nu considerăm că este acceptabil ca justificarea pentru toate acestea să fie „pierderea timpului şi a resurselor”. Transferul competenţelor statelor membre către UE în termeni de justiţie, precum şi în alte domenii slăbeşte suveranitatea acestora şi s-a dovedit că nu serveşte interesele publicului în ceea ce priveşte apărarea drepturilor, libertăţilor şi a garanţiilor. În opinia noastră, acesta este un alt exemplu care dovedeşte acest lucru.

 
  
MPphoto
 
 

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. (FR) Principiul ne bis in idem – conform căruia aceeaşi persoană nu poate fi judecată de două ori pentru aceeaşi infracţiune – este un principiu fundamental de drept într-o democraţie. Eu personal sunt o victimă a încălcării acestui principiu în Franţa, fiind încă urmărit penal în baza unui ordin guvernamental pentru o chestiune în legătură cu care am fost găsit, totuşi, absolut nevinovat de Curtea de Casaţie.

Acest lucru se datorează în special abuzului de autoritate al dnei Wallis, raportoarea pentru imunitatea mea, care a permis utilizarea tuturor căilor posibile prin care să-mi fie ridicată protecţia la care aş avea dreptul dacă ar fi respectate normele justiţiei, moralităţii sau ale jurisprudenţei acestui Parlament.

Cu toate acestea, raportul dnei Weber nu vizează prevenirea acestor cazuri ne bis in idem. În acest sens, există o convenţie europeană din 2000, care satisface, se pare, cerinţele specialiştilor şi respectă principiile statului de drept.

Nu, raportul Weber vizează de fapt să confere Eurojust, pe care mulţi doresc să-l transforme într-un serviciu public european de urmărire penală, atribuţii de control şi de decizie asupra competenţelor naţionale. De aceea am votat împotrivă.

 
  
MPphoto
 
 

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. − Am votat în favoarea raportului Weber privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor de exercitare a competenţelor în cadrul procedurilor penale. Activităţile penale grave au dobândit un caracter transfrontalier cu un nivel din ce în ce mai ridicat, iar UE joacă un rol important în combaterea acestor activităţi. Proceduri mai clare pentru schimbul de informaţii în cadrul procedurilor penale vor întări cooperarea între statele membre şi vor îmbunătăţi capacitatea naţiunilor individuale de luptă împotriva infracţionalităţii. Trebuie avute în vedere întotdeauna drepturile fundamentale şi, în opinia mea, raportul Weber este îmbunătăţit prin decizia-cadru propusă.

 
  
MPphoto
 
 

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL), în scris. − Am decis să mă abţin de la votul final. Cu toate că la votul în bloc există unele amendamente bune cu privire la drepturile omului (de exemplu, amendamentele 6 şi 15), există totuşi amendamente care comută competenţele statelor membre către Eurojust (de exemplu, amendamentele 3, 9, 16, 17 şi 18). Consider că acestea trebuie să aparţină statelor membre.

 
  
  

Propunere din partea Conferinţei preşedinţilor: Numiri în funcţie în cadrul comisiei speciale pentru criza financiară, economică şi socială

 
  
MPphoto
 
 

  Diogo Feio (PPE), în scris. (PT) Crearea Comisiei speciale pentru criza financiară, economică şi socială se poate dovedi esenţială pentru clădirea viitorului UE. Experienţa membrilor acesteia este esenţială pentru punerea în practică a sarcinilor şi propunerilor care vor fi prezentate de către această comisie specială. Cred că lista membrilor include deputaţi din acest Parlament, care sunt respectaţi şi au multă experienţă în diferite domenii afectate de contextul actual al crizei. De asemenea, aceştia vor putea contribui, prin urmare, la discutarea şi prezentarea măsurilor relevante pentru corectarea erorilor sistemului financiar care au condus la situaţia actuală, aducând o contribuţie importantă la pregătirea pentru posibila adoptare în viitor a unei legislaţii mai bune, justificate în mod adecvat.

Consider, de asemenea, că această comisie va trebui să funcţioneze mai mult de cele 12 luni preconizate şi că poate fi revizuită componenţa acesteia, pentru a permite monitorizarea şi evaluarea măsurilor care vor fi adoptate în contextul crizei actuale.

 
  
  

- Propunere comună de rezoluţie: Summitul G20 de la Pittsburgh (24-25 septembrie) (RCB7-0082/2009)

 
  
MPphoto
 
 

  Regina Bastos (PPE), în scris. (PT) Sunt încântată de acordurile încheiate la summitul G20 de la Pittsburgh. Sunt sigură că acestea reprezintă un pas în direcţia bună. Priorităţile imediate trebuie să asigure creşterea robustă şi durabilă a economiei reale, să garanteze buna funcţionare a pieţelor de credit şi de capital, să sprijine şi să promoveze ocuparea forţei de muncă şi să protejeze oamenii de impactul negativ al crizei, acordând o atenţie specială persoanelor celor mai sărace şi mai vulnerabile.

Creşterile rapide ale datoriilor publice şi ale deficitelor bugetare sunt îngrijorătoare. Importanţa instituirii unor finanţe publice durabile pe termen lung trebuie accentuată, pentru a evita plasarea poverii pe umerii generaţiilor viitoare. Cu toate acestea, este regretabilă lipsa evaluării problemelor principale legate de reglementare şi supraveghere care au produs criza financiară. Înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat la acel nivel constituie o prioritate şi contribuie astfel la evitarea repetării erorilor din trecut.

 
  
MPphoto
 
 

  Dominique Baudis (PPE), în scris. (FR) Lumea se confruntă cu o contradicţie care va fi dificil de rezolvat. Pe de o parte, criza economică şi consecinţele sale sociale necesită măsuri urgente pentru a relansa creşterea economică care determină crearea de locuri de muncă. Aceasta a fost agenda G20 de la Pittsburgh. Pe de altă parte – iar aceasta va constitui o provocare pentru conferinţa de la Copenhaga – lupta împotriva schimbărilor climatice prin reducerea consumului de energie este la fel de urgentă. Cu alte cuvinte, trebuie să repornim instalaţia şi să ne asigurăm că aceasta poluează mai puţin. În plus, aceste două aspecte nu pot fi rezolvate unul după altul; ambele sunt urgente. Relansarea activităţii economice este urgentă, la fel şi limitarea consecinţelor activităţii economice. La summitul G20 de ieri, precum şi la conferinţa privind schimbările climatice de mâine, Uniunea Europeană trebuie să găsească o cale îngustă între două ameninţări formidabile în egală măsură. Instituţiile europene trebuie înfiinţate cât mai rapid posibil în baza Tratatului de la Lisabona adoptat de cele 27 de ţări ale Uniunii. „Trăgând de timp” pentru a amâna acest moment, preşedintele ceh, dl Klaus, îşi asumă o mare responsabilitate faţă de 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii.

 
  
MPphoto
 
 

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. (LT) Uniunea Europeană are nevoie de o supraveghere mai strictă a pieţei financiare pentru care să fie răspunzătoare o singură instituţie (G20). Este important să asigurăm stabilitatea fiscală pe termen lung, astfel încât generaţiile viitoare să nu suporte o povară prea mare, precum şi pentru a crea mai multe locuri de muncă şi pentru a proteja oamenii faţă de impactul crizei. Este deosebit de important să acordăm prioritate creării de locuri de muncă, asigurării creşterii unui sector extins şi stabil al economiei reale, securizării adecvate a pieţelor de capital şi a activităţilor de credit, menţinerii şi stimulării ocupării forţei de muncă, precum şi protejării populaţiei de consecinţele negative ale crizei, acordând o atenţie specială persoanelor ţărilor celor mai sărace şi mai afectate. Astăzi trebuie să consolidăm dialogul social la toate nivelurile pentru a evita reducerile salariale şi a asigura faptul că salariile cresc proporţional cu creşterea productivităţii. Crearea de noi locuri de muncă trebuie privită drept cel mai important obiectiv.

 
  
MPphoto
 
 

  Pascal Canfin (Verts/ALE), în scris. − Grupul Verts/ALE a votat în favoarea rezoluţiei G20 din mai multe motive, printre care: – făcând trimitere la necesitatea de a elabora noi indicatori mai specifici decât PIB-ul, PE transmite un semnal clar că „redresarea economică” nu trebuie să se bazeze pe o „abordare status quo”, ceea ce este în conformitate cu solicitarea noastră de a dezvolta „o nouă ordine ecologică mondială”; – rezoluţia insistă asupra necesităţii de a aborda dezechilibrele globale, în special dezechilibrele cursului de schimb şi volatilitatea preţului mărfurilor într-un cadru multilateral; – rezoluţia transmite un semnal bun în direcţia instituirii unei taxe pe tranzacţiile financiare, lucru care nu s-a întâmplat niciodată până în prezent; – în ceea ce priveşte criza financiară, PE prezintă o declaraţie puternică privind coordonarea internaţională care trebuie să vizeze evitarea arbitrajului între sistemele de reglementare. Acesta subliniază, de asemenea, că îmbunătăţirea normelor prudenţiale în contextul G20 constă în abordarea „minimei armonizări” care nu trebuie să împiedice UE să aplice standarde mai ridicate; – în ceea ce priveşte supravegherea sectoarelor financiare, PE a făcut un pas semnificativ către o abordare consolidată şi mai centralizată a supravegherii pieţei financiare, instituirea unei singure autorităţi de supraveghere financiară fiind unul dintre obiectivele finale.

 
  
MPphoto
 
 

  Maria da Graça Carvalho (PPE), în scris. (PT) G20 s-a angajat să ajungă la un acord la summitul de la Copenhaga şi este esenţial ca UE să continue să joace un rol principal în cadrul negocierilor, pentru a obţine un acord echitabil, cuprinzător. Obţinerea unui acord la Copenhaga poate stimula creşterea economică, promovând tehnologiile curate şi asigurând crearea de noi locuri de muncă în ţările industrializate şi în cele în curs de dezvoltare.

Existenţa unui acord privind sprijinul financiar şi tehnic pentru energii curate, regenerabile şi eficienţa energetică în ţările în curs de dezvoltare este esenţială pentru obţinerea unui acord solid la Copenhaga. Este importantă definirea unui model concret pentru a maximiza şansele de a încheia un acord la Copenhaga. Acordul internaţional trebuie să asigure reduceri colective ale emisiilor de gaze cu efect de seră în baza recomandărilor celui de-al patrulea Raport de evaluare al Comitetului interguvernamental pentru schimbările Climatice (25-40% pentru 2020, faţă de 1990) şi trebuie să prevadă o reducere pe termen lung pentru UE şi alte ţări industrializate de cel puţin 80% până în 2050, comparativ cu 1990.

 
  
MPphoto
 
 

  David Casa (PPE), în scris. − Summitul G20 care a avut loc la Pittsburgh la 24 şi 25 septembrie a avut succes în diferite domenii, cum ar fi discutarea necesităţii de a aborda cauzele fundamentale ale crizei financiare pentru a asigura faptul că astfel de evenimente nu se vor mai produce în viitor. Sunt de acord cu acest lucru şi, prin urmare, am votat în favoarea rezoluţiei.

 
  
MPphoto
 
 

  Anna Maria Corazza Bildt, Christofer Fjellner, Gunnar Hökmark, Anna Ibrisagic şi Alf Svensson (PPE), în scris. (SV) Am votat astăzi în favoarea rezoluţiei referitoare la G20. Cu toate acestea, am ales să votăm împotriva introducerii unei taxe pe tranzacţiile financiare, întrucât aceasta ar împiedica acumularea de capital de către ţările sărace şi ar frâna dezvoltarea şi creşterea care au scos oamenii şi ţările din sărăcie în ultimii 30 de ani. De asemenea, ne opunem creării de locuri de muncă anticiclice la nivel internaţional, având în vedere că există riscul menţinerii structurilor învechite şi desuete, împiedicând astfel crearea şi dezvoltarea de noi locuri de muncă. Acest lucru ar impune introducerea unei taxe internaţionale şi a unui sistem de aplicare fără niciun control democratic şi cu un risc clar cu privire la diverse tipuri de corupţie. Este important ca persoanele afectate de criză să poată primi sprijin şi ajutor, însă acest lucru poate fi gestionat cel mai bine la nivel naţional, iar nu de către un sistem internaţional birocratic.

 
  
MPphoto
 
 

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. (FR) Delegaţia reprezentanţilor aleşi ai Mouvement Démocrate (Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa – Franţa) consideră binevenită adoptarea rezoluţiei privind concluziile G20. Prin intermediul acestui vot, Parlamentul European reafirmă faptul că: UE trebuie să instituie un sistem de supraveghere financiară şi o autoritate financiară unică; trebuie să ne îndreptăm în direcţia stabilităţii fiscale pe termen lung, astfel încât să nu existe efecte negative pentru generaţiile viitoare; priorităţile imediate trebuie să fie crearea de locuri de muncă şi protejarea cetăţenilor împotriva impactului crizei. Am votat în favoarea amendamentelor 5, 8, 11, 12 şi 13 şi regretăm faptul că Parlamentul European nu merge mai departe în ceea ce priveşte transparenţa contabilităţii, lupta împotriva paradisurilor fiscale şi angajamentele ecologice („noua ordine ecologică mondială”). Am dori, de asemenea, să reiterăm angajamentul faţă de o taxă pe tranzacţiile financiare pe baza modelului taxei Tobin. În această privinţă, invităm Parlamentul European să înceapă dezbaterile pentru definirea unei astfel de taxe.

 
  
MPphoto
 
 

  Frank Engel (PPE), în scris. (FR) Cu toate că suntem de acord asupra orientărilor principale ale rezoluţiei Parlamentului European referitoare la summitul G20 de la Pittsburgh – şi din acest motiv am susţinut-o – delegaţia la Luxemburg a Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) doreşte să-şi exprime unele rezerve cu privire la unele elemente ale acestei rezoluţii care sunt nesatisfăcătoare.

În primul rând, concluziile de la Pittsburg menţionează necesitatea de a determina beneficiarii măsurilor de salvare să contribuie la costul acestor măsuri. Acest lucru nu este acelaşi cu instituirea unei taxe pe tranzacţiile financiare, astfel cum sugerează rezoluţia Parlamentului. În al doilea rând, recomandăm instituirea unui sistem de supraveghere financiară care să combine, în viitor, autorităţile naţionale de supraveghere şi cele trei organisme europene, a cărui creare este în desfăşurare ca parte a procedurii legislative europene.

În cele din urmă, este importantă prevenirea utilizării răspândite a termenului „paradisuri fiscale”, împrumutat de la G20. Jurisdicţii care nu reprezintă de fapt paradisuri fiscale au fost incluse în mod arbitrar pe o listă „gri”, în timp ce adevărate paradisuri fiscale continuă să eludeze toate formele de presiune exercitate de G20 şi OCDE. Catalogarea unor ţări cu un nivel moderat de impozitare drept paradisuri fiscale nu ne va ajuta să ajungem la sfârşitul crizei ale cărei origini se află în altă parte.

 
  
MPphoto
 
 

  Edite Estrela (S&D), în scris. (PT) Am votat pentru rezoluţia Parlamentului European referitoare la summitul G20, care a avut loc la Pittsburgh la 24 şi 25 septembrie, deoarece consider că dificultăţile economice actuale trebuie utilizate ca o oportunitate de a promova obiectivele Strategiei de la Lisabona şi de a reitera angajamentul de a combate şomajul şi schimbările climatice, precum şi de a crea o strategie europeană care să conducă la o redresare economică durabilă pe termen lung. Cu toate acestea, este regretabil faptul că nu a fost adoptată propunerea pentru o taxă tip Tobin asupra tranzacţiilor financiare, întrucât aceasta ar fi făcut posibilă limitarea speculaţiilor excesive şi promovarea stabilităţii financiare şi a investiţiilor pe termen lung.

 
  
MPphoto
 
 

  Diogo Feio (PPE), în scris. (PT) În contextul unei reduceri a crizei economice mondiale cu consecinţe sociale grave, deciziile luate de G20 devin foarte importante. Prin efortul coordonat al membrilor G20 vom putea construi un sistem financiar care să contribuie la o dezvoltare economică mai echitabilă şi durabilă în viitor, iar astfel vom putea să evităm crize ca cea cu care ne confruntăm în prezent.

Noi în cadrul Uniunii Europene nu putem acţiona pe cont propriu în cazul în care adoptăm norme care nu sunt împărtăşite de alte ţări, fapt care ar plasa economia europeană într-o poziţie dezavantajoasă în lumea globalizată în care trăim.

 
  
MPphoto
 
 

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. (PT) Sunt încântat de acordurile la care s-a ajuns la summitul de la Pittsburgh. Ca rezultat al globalizării capitalului, măsuri care să combată şi să prevină noi crize necesită un nivel maxim posibil de cooperare internaţională. Sunt încântat de acorduri, care au în vedere creşterea economică, promovarea ocupării forţei de muncă şi reglementarea pieţelor şi sper ca aceste obiective să devină realitate „într-o zonă extinsă”. În ceea ce priveşte taxa pe tranzacţiile financiare care să permită controlul speculaţiilor excesive şi încurajarea investiţiilor pe termen lung, aceasta ar avea sens numai în cazul în care s-ar aplica pe scară largă.

 
  
MPphoto
 
 

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. (PT) Rezoluţia adoptată astăzi este în conformitate cu poziţiile adoptate deja de diferite organisme ale Uniunii Europene, inclusiv Parlamentul European, în încercarea de a ascunde adevăratele cauze ale crizei economice şi sociale şi, prin manipularea acesteia, de a accelera şi încuraja continuarea şi dezvoltarea politicilor care au dus la apariţia acesteia. Printre alte lucruri, precum şi în ceea ce priveşte paradisurile fiscale, se consideră doar că acestea „au subminat reglementarea financiară”, menţionând în treacăt recomandarea că este necesară „îmbunătăţirea transparenţei fiscale şi a schimbului de informaţii”.

Ceea ce este necesar, lucru pe care rezoluţia nu îl menţionează, este nevoia de a ne depărta de politicile neoliberale de liberalizare şi privatizare a serviciilor, de atacare a drepturilor lucrătorilor şi de distrugere a infrastructurii de producţie. Aceste politici sunt responsabile pentru înrăutăţirea condiţiilor de trai, a datoriilor, şomajul ridicat, nesiguranţa locurilor de muncă şi sărăcie. Sunt necesare valorizarea muncii şi a lucrătorilor, protejarea sectoarelor productive şi a serviciilor publice, subordonarea efectivă a puterii economice faţă de cea politică, combaterea şi sancţionarea corupţiei şi a infracţionalităţii economice, precum şi eliminarea paradisurilor fiscale.

 
  
MPphoto
 
 

  Robert Goebbels (S&D), în scris. (FR) Am votat împotriva tuturor amendamentelor depuse de Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană privind rezoluţia G20 pentru a protesta împotriva tacticii acestui grup de a redeschide mereu dezbaterile cu amendamente demagogice generale. Verzii au negociat propunerea comună de rezoluţie şi au obţinut un rezultat pozitiv în privinţa multor amendamente. Totuşi, aceştia nu au semnat rezoluţia comună, astfel încât să poată face o scenă în plen.

 
  
MPphoto
 
 

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. (FR) Am votat împotriva rezoluţiei referitoare la G20 dintr-un motiv foarte solid: aceasta nu ridică la niciun punct problema sistemului financiar global care s-a afla la baza crizei. Stipulează chiar că avem nevoie de şi mai multă globalizare, mai multă liberalizare, prin aşa-numita protejare a instituţiilor multilaterale şi a organismelor destinate să devină un guvern global.

Cu toate acestea, refuzul de a schimba sistemul reprezintă o garanţie a eşecului câtorva măsuri utile şi necesare propuse. Încercarea de a salva cu orice preţ sistemul aşa cum este el în prezent, cu pieţe care sunt din ce în ce mai deconectate de economia reală, înseamnă pavarea drumului pentru alte crize şi asigurarea faptului că nu va fi atins obiectivul declarat al creării de locuri de muncă.

Economia nu este un obiectiv în sine: este doar unul dintre mijloacele de realizare a obiectivelor politice, progresul în cadrul societăţilor şi dezvoltarea umană. Atât timp cât vă supuneţi presupuselor sale cerinţe şi capitulaţi în faţa aşa-numitelor legi neschimbătoare ale pieţei, nu veţi rezolva nicio problemă.

 
  
MPphoto
 
 

  Sylvie Goulard (ALDE), în scris. (FR) În numele Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, doresc să explic abţinerea noastră de la votul privind amendamentul Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană privind o taxă după modelul taxei Tobin. Grupul nostru a hotărât constituirea unui grup de lucru cu privire la această chestiune, pentru a clarifica scopul şi detaliile practice ale acestei taxe. Ca urmare, grupurile politice, în deplină cunoştinţă de cauză, vor putea conveni asupra unei abordări comune a acestei chestiuni, care să aibă acelaşi înţeles pentru toată lumea şi care să poată fi susţinută în faţa organismelor internaţionale relevante.

 
  
MPphoto
 
 

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. − Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la summitul G20 de la Pittsburgh. Criza economică actuală este efectiv de natură globală, atât ca origini, cât şi ca efecte, iar, prin urmare, acţiunea internaţională concertată este esenţială pentru găsirea de soluţii. Guvernele naţionale deţin toate un rol în cadrul acestor soluţii, iar acţiunea comună la nivel european va asigura poziţia de frunte a Europei în procesul de demarare a redresării globale. Guvernul scoţian avansează un program care vizează sprijinirea locurilor de muncă şi a comunităţilor, consolidarea educaţiei şi competenţelor, precum şi investiţiile în inovare şi în industriile viitorului. Alături de alte ţări din Europa, vom putea depăşi provocările cu care ne confruntăm în prezent.

 
  
MPphoto
 
 

  Arlene McCarthy (S&D), în scris. − Eu şi colegii mei laburişti sprijinim ferm angajamentul luat de G20 de a conlucra în legătură cu o taxă pe tranzacţiile financiare. Având în vedere costurile suportate de contribuabili în timpul crizei, este esenţială asigurarea faptului că sectorul financiar contribuie pe deplin şi echitabil la îmbunătăţirea finanţelor publice. Taxa Tobin este un model de taxă pe tranzacţiile financiare care a fost propus. Nu am sprijinit amendamentul 8, întrucât trebuie să luăm în considerare toate opţiunile înainte de a ne angaja specific în favoarea unei taxe de „tip Tobin”. În plus, amendamentul sugerează că trebuie avută în vedere o formă europeană unilaterală a acestei taxe. Industria serviciilor financiare este o industrie globală şi eforturile noastre trebuie să rămână în sfera asigurării unei taxe asupra tranzacţiilor care să fie eficientă şi să poată fi pusă în aplicare la nivel global.

 
  
MPphoto
 
 

  David Martin (S&D), în scris. − M-am abţinut de la votul asupra amendamentului 8 cu privire la taxa pe tranzacţiile financiare. Sunt în favoarea unei astfel de taxe, însă consider că pentru a fi eficientă, aceasta trebuie aplicată la nivel global, nu numai la nivel european.

 
  
MPphoto
 
 

  Franz Obermayr (NI), în scris. (DE) Propunerea comună de rezoluţie referitoare la summitul G20 de la Pittsburgh conţine multe elemente pozitive. Aceasta subliniază clar, de exemplu, dificultăţile legate de măsurile de stimulare a politicii fiscale care au fost puse în aplicare de către majoritatea statelor. Un rol semnificativ trebuie să fie acordat consolidării bugetelor naţionale în anii care vin. De asemenea, consider binevenit faptul că se face o încercare de a identifica originile crizei, făcându-se trimitere la speculaţiile nelimitate şi la lipsa de reglementare pe piaţa financiară. Totuşi, acest lucru a fost efectuat într-un mod superficial. Nu există o penetrare până la nivelul reformelor efective, necesare. Având în vedere criza imensă în care ne găsim şi care, din nefericire, produce din ce în mai mulţi şomeri, acest lucru este mult prea puţin. Din acest motiv, m-am abţinut de la vot.

 
  
MPphoto
 
 

  Andreas Mölzer (NI), în scris. (DE) Propunerea de rezoluţie referitoare la summitul G20 de la Pittsburgh afirmă clar că această criză este rezultatul asumării necugetate şi iresponsabile de riscuri de către unele instituţii financiare, alături de lipsa de reglementare de pe piaţa financiară. Prin urmare, a fost lăsată uşa larg deschisă pentru speculaţii totale. În consecinţă, este şi mai important să adoptăm rapid norme adecvate pentru pieţe. Ideile avansate în rezoluţie în această privinţă sunt, în parte, foarte binevenite. Cu toate acestea, este regretabil faptul că propunerea susţine, de asemenea, dispoziţiile Basel II, care, ştim din experienţă, au condus la situaţia în care fluxul de capital către întreprinderile mici şi mijlocii a fost, practic, întrerupt. Nu pot susţine eliminarea în mare măsură a secretului bancar, din consideraţie pentru cei mai mulţi clienţi mici ai băncilor şi din acest motiv am decis să mă abţin de la votul final.

 
  
MPphoto
 
 

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. (PT) În primul rând, doresc să aplaud faptul că la reuniunea G20 au fost abordate aspecte atât de importante cum ar fi creşterea economică durabilă, ocuparea forţei de muncă şi potenţialul fenomen al schimbărilor climatice, care ar putea ameninţa condiţiile de viaţă de pe planeta noastră. Acestea sunt probleme globale actuale, considerate în mod universal ca fiind vitale pentru procesul european de creştere economică.

În această privinţă, salutăm faptul că s-a decis păstrarea stimulentelor pentru relansarea economică şi angajamentul arătat faţă de o strategie care poate face ca principiile Agendei de la Lisabona să devină viabile, în special interesul global manifestat faţă de punerea în aplicare a Pactului mondial privind ocuparea forţei de muncă. La acest punct este important de subliniat necesitatea urgentă de a crea un fond pentru locuri de muncă anticiclice la nivel internaţional şi pachete de stimulente fiscale ambiţioase care să sprijine crearea şi păstrarea locurilor de muncă, alături de politici sociale solide pentru a sprijini grupurile cele mai vulnerabile.

 
  
MPphoto
 
 

  Marit Paulsen, Olle Schmidt şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. (SV) Criza financiară a apărut în parte ca rezultat al abuzului băncilor faţă de încrederea clienţilor şi al asumării de riscuri excesive pe banii clienţilor. Considerăm că este necesară o discuţie mai detaliată asupra modului în care trebuie abordate tranzacţiile financiare internaţionale. Nu considerăm că taxa Tobin ar fi eficientă pentru prevenirea speculaţiilor, însă considerăm utilă o discuţie despre modul în care instituţii financiare cum sunt băncile, fondurile de investiţii şi societăţile de asigurare pot contribui la crearea unei pieţe financiare solide şi stabile. Criza financiară a arătat că sunt necesare soluţii internaţionale pentru abordarea problemelor internaţionale. Prin urmare, această discuţie ar trebui să aibă loc la nivel global, nu numai la nivelul UE.

 
  
MPphoto
 
 

  Paulo Rangel (PPE), în scris. (PT) Doresc să aplaud acordurile încheiate la summitul G20, de care sunt foarte mulţumit şi care au fost privite de către toată lumea drept un pas în direcţia bună.

Având în vedere că au fost discutate aspecte atât de importante ca reglementarea şi supravegherea pieţelor financiare, precum şi durabilitatea finanţelor publice, doresc să accentuez chestiunea creşterii economice durabile şi a ocupării forţei de muncă.

Sunt încântat că priorităţile adoptate de G20 se bazează pe creşterea durabilă a economiei reale, care nu va constitui doar motorul care asigură crearea de locuri de muncă, ci va funcţiona şi ca garanţie pentru protejarea publicului de impactul negativ al crizei, în special a persoanelor celor mai sărace şi mai vulnerabile. Sunt încântat, de asemenea, de ceea ce au întreprins liderii G20 pentru abordarea crizei ocupării forţei de muncă la nivel internaţional, transformând promovarea ocupării forţei de muncă într-un element central al planurilor de redresare.

Regret doar faptul că nu s-a ajuns la niciun acord în cadrul G20 cu privire la lupta globală împotriva schimbărilor climatice.

 
  
MPphoto
 
 

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. (FR) A fost important ca Parlamentul European să transmită un mesaj clar principalilor lideri ai lumii în urma summitului G20 de la Pittsburgh. Acest lucru a fost efectuat prin rezoluţia adoptată astăzi, care subliniază faptul că deşi partea cea mai gravă a crizei financiare a fost depăşită, consecinţele în termeni de buget şi ocupare a forţei de muncă vor fi simţite mult timp, în lipsa unei acţiuni comune a Uniunii Europene, a Statelor Unite şi a Chinei. Aceasta din urmă a luat deja decizii privind reforma FMI, supravegherea primelor intermediarilor, cerinţele de capital şi transparenţa privind produsele financiare complexe, astfel încât G20 nu a fost în zadar.

Cu toate acestea, mai trebuie finalizate cel puţin trei sarcini esenţiale în cazul în care dorim progrese în domeniul controlului globalizării. Prima este găsirea de soluţii în privinţa paradisurilor fiscale, având în vedere că lipsesc mulţi bani de la bugetele statelor. Cea de-a doua este împiedicarea unei furtuni monetare care ar putea apărea dacă nu se reechilibrează cursurile de schimb, precum şi urmărirea devalorizărilor concurenţiale. Cea de-a treia este soluţionarea volatilităţii preţurilor la mărfurile de bază, în special la produsele alimentare, având în vedere că aceasta deţine un rol în creşterea dezechilibrelor şi a sărăciei în lume.

 
  
MPphoto
 
 

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. (PL) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, recentul summit G20 de la Pittsburgh a confirmat stabilizarea treptată a situaţiei economice. Cu toate acestea, este necesar să ţinem seama în continuare de problemele cu care se pot confrunta anumite economii. Reuniunea a constituit o oportunitate de a confirma determinarea statelor de a reforma sistemul reglementării financiare. Cel mai mare pericol, căruia nu trebuie să-i permite apariţia, este creşterea în continuare a şomajului, scăderea cererii şi reducerea producţiei. Principiile propuse la Pittsburgh trebuie să constituie fundamentul pentru dezvoltarea economică mondială comună. Summitul a confirmat necesitatea continuării activităţii de creare a instituţiilor şi instrumentelor de verificare şi monitorizare într-o varietate de domenii ale pieţei globale.

 
  
MPphoto
 
 

  Peter Skinner (S&D), în scris. − Partidul Laburist din Parlamentul European a sprijinit această rezoluţie şi a acordat sprijin consolidării progresului obţinut luna trecută la Pittsburgh. În lipsa asumării unor angajamente care să îmbunătăţească supravegherea multilaterală în cadrul FMI şi fără implicarea şi a altor economii decât membrii actuali, se poate preconiza numai un succes efectiv minim. Există multe lucruri de apreciat în legătură cu această rezoluţie şi cu o gândire atentă se poate preconiza un progres mai mare în faţa problemelor crizei financiare.

 
  
MPphoto
 
 

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. (PT) În primul rând aplaud faptul că la reuniunea G20 s-au abordat aspecte atât de importante precum creşterea economică durabilă, ocuparea forţei de muncă şi potenţialul fenomen al schimbărilor climatice, care ar putea ameninţa condiţiile de viaţă de pe planeta noastră. Acestea sunt probleme globale actuale, considerate în mod universal ca fiind vitale pentru procesul european de creştere economică.

În această privinţă, salutăm faptul că s-a decis păstrarea stimulentelor pentru relansarea economică şi angajamentul arătat faţă de o strategie care poate face ca principiile Agendei de la Lisabona să devină viabile, în special interesul global manifestat faţă de punerea în aplicare a Pactului mondial privind ocuparea forţei de muncă. La acest punct este important de subliniat necesitatea urgentă de a crea un fond pentru locuri de muncă anticiclice la nivel internaţional şi pachete de stimulente fiscale ambiţioase care să sprijine crearea şi păstrarea locurilor de muncă, alături de politici sociale solide pentru a sprijini grupurile cele mai vulnerabile.

 
  
MPphoto
 
 

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. (EL) Partidul Comunist elen a votat împotriva propunerii comune de rezoluţie prezentată de conservatori, social-democraţi şi liberali, deoarece aceasta condensează ambiţia strategică a monopolurilor pentru a deplasa consecinţele dureroase ale crizei financiare capitaliste asupra claselor muncitoare. Exponenţii politici ai capitalismului invită în rezoluţia lor guvernele burgheze să continue să sprijine giganţii monopolişti cu bani publici fierbinţi şi, în acelaşi timp, să „instituie finanţe publice solide”, prin care aceştia vizează reduceri şi mai mari ale cheltuielilor sociale în domeniile sănătăţii, asigurărilor sociale, educaţiei şi altele. Ei salută crearea de „locuri de muncă demne” care vor înlocui activitatea cu normă întreagă, permanentă, cu locuri de muncă slab remunerate, flexibile şi nesigure, cu un nivel minim posibil al drepturilor. Reprezentanţii politici ai plutocraţiei propun această „demnitate” claselor muncitoare. Rezoluţia solicită consolidarea organizaţiilor internaţionale imperialiste (FMI, Banca Mondială, OMC) şi pavează drumul pentru o revenire „ecologică” a capitalului sub pretextul schimbărilor climatice şi al liberalizării complete a comerţului internaţional, care semnalează o şi mai mare penetrare de către monopoluri a pieţelor ţărilor în curs de dezvoltare şi sărace şi jefuirea resurselor generatoare de bogăţie şi a resurselor umane.

 
  
  

- Propunere de rezoluţie: Efectele crizei financiare şi economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare şi asupra cooperării pentru dezvoltare (B7-0078/2009)

 
  
MPphoto
 
 

  Maria da Graça Carvalho (PPE), în scris. (PT) Ţările în curs de dezvoltare sunt afectate sever de crize succesive, cum ar fi criza alimentară şi cea a preţului combustibilului, precum şi de schimbările climatice. Acestea suferă grav de pe urma consecinţelor crizei financiare şi a recesiunii economice. Este esenţial ca UE şi statele membre să-şi asume responsabilitatea de actori internaţionali, îndeplinindu-şi angajamentele publice privind ajutorul pentru dezvoltare, precum şi să continue să contribuie la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

UE a angajat 8,8 miliarde de euro pentru ajutor pentru dezvoltare, sprijin bugetar şi finanţare pentru agricultură în vederea luării unor măsuri imediate şi propune o contribuţie de 500 de milioane de euro pentru sprijinirea cheltuielilor sociale în ţările în curs de dezvoltare prin mecanismul FLEX pentru ţările ACP. Este important ca sprijinul bugetar să se concentreze asupra domeniilor sănătăţii, muncii decente, educaţiei, serviciilor sociale şi al creşterii economice ecologice. Comisia trebuie să găsească noi surse de finanţare pentru a proteja Fondul European de Dezvoltare (FED) şi este important, de asemenea, ca FED să fie inclus în bugetul comunitar. Este necesară, de asemenea, o consecvenţă crescută între politicile UE privind comerţul internaţional, bugetul schimbările climatice şi dezvoltarea.

Ajutorul pentru dezvoltare trebuie să favorizeze...

(Explicarea votului a fost redusă în conformitate cu prevederile articolului 170 alineatul (1) punctul (1) din Regulamentul de procedură)

 
  
MPphoto
 
 

  David Casa (PPE), în scris. − În ciuda faptului că ţările în curs de dezvoltare nu constituie cu siguranţă originea crizei, este în mod sigur adevărat că acestea au fost afectate în mod negativ şi disproporţionat de aceasta, în cea mai mare măsură. Din acest motiv, am votat în favoarea acestei rezoluţii.

 
  
MPphoto
 
 

  Carlos Coelho (PPE), în scris. (PT) Cu toate că criza economică şi financiară actuală şi-a avut originea în Statele Unite, consecinţele sale au fost resimţite în întreaga lume. Aceasta a afectat Europa şi, cel mai sever, ţările în curs de dezvoltare, fie prin costuri umane, care au plasat milioane de persoane într-o sărăcie extremă, fie prin slăbirea economiilor deja fragile ale acestora.

Este urgent ca toate entităţile care deţin un rol activ în cadrul ajutorului public pentru dezvoltare – în special instituţiile de la Bretton Woods – să răspundă în mod rapid şi eficient la această situaţie. Este esenţial, de asemenea, ca Uniunea Europeană şi statele sale membre să-şi asume responsabilităţile unor actori principali în ceea ce priveşte ajutorul pentru dezvoltare, îndeplinindu-şi angajamentele internaţionale faţă de aceste ţări, printr-o creştere urgentă a ajutorului, în vederea realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului şi printr-o creştere urgentă a volumului ajutorului public pentru dezvoltare, care este insuficient pentru a reacţiona la pagubele colaterale ale crizei în ţările în curs de dezvoltare.

Insist, de asemenea, ca în special în perioada premergătoare Conferinţei de la Copenhaga, UE şi alţi actori internaţionali să-şi definească politicile privind comerţul internaţional, schimbările climatice, ajutorul umanitar şi dezvoltarea. Din aceste motive, sprijin această rezoluţie.

 
  
MPphoto
 
 

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Ne confruntăm cu o situaţie de urgenţă în domeniul dezvoltării şi al ajutorului umanitar, din cauza crizei economice, ale cărei costuri umane sunt din ce în ce mai mari, cu atât mai mult cu cât recesiunea survine după criza alimentară şi cea a preţului petrolului. Din păcate, una din consecinţele directe ale crizei economice este criza donatorilor internaţionali, pe fondul sărăciei în creştere accelerată. Numai în 2009 au căzut în sărăcie extremă 90 de milioane de oameni şi numărul şomerilor a crescut cu 23 de milioane. Sunt dătătoare de speranţă propunerile adoptate azi pentru ajutorarea celor mai vulnerabile ţări, cele în curs de dezvoltare, dar nu sunt suficiente, câtă vreme cei 6 miliarde de dolari, obţinuţi din vânzarea rezervelor de aur ale FMI şi destinaţi ajutorării ţărilor sărace, pot acoperi doar 2% din nevoile acestora. Drept urmare, cred că se impune o presiune sporită asupra statelor G20 de a-şi asuma concret responsabilitatea majoră în declanşarea crizei, prin mobilizarea resurselor ca sprijin de criză acordat ţărilor în curs de dezvoltare. În spiritul acestei nevoi de eficientizare, apreciez critica din rezoluţie faţă de omiterea abordării, la summitul de la Pittsburgh, a reformei instituţiilor financiare internaţionale, în condiţiile reacţiei greoaie la criză a sistemului de la Bretton Woods

 
  
MPphoto
 
 

  Diogo Feio (PPE), în scris. (PT) Ţările în curs de dezvoltare au fost afectate în mod sever de criza economică şi financiară actuală şi există temeri că acestea vor suferi o încetinire acută sau chiar un declin serios în materie de indici de creştere economică şi progres. UE şi statele membre, în calitate de donatori semnificativi, trebuie să ţină seama de acest fapt şi să ia în considerare creşterea ajutorului pentru aceste ţări. Alternativa este ca unele dintre acestea să înregistreze scăderi ireparabile până la niveluri de sărăcie care ar putea contribui la conflicte sociale şi politice sau le-ar putea înrăutăţi şi ar putea contribui la crize în regiuni care se luptau cu dificultate pentru obţinerea păcii şi a dezvoltării.

Această creştere, care trebuie orientată spre flexibilitate, imaginaţie, solidaritate şi bun simţ trebuie însoţită de monitorizare riguroasă din partea donatorilor în privinţa modului de utilizare a ajutorului şi de urmărirea efectivă a sumelor puse la dispoziţie ţărilor beneficiare, de la momentul transferului până la destinaţia finală. Societăţile civile şi parlamentele acestor ţări trebuie implicate în acest efort spre transparenţă, iar UE trebuie să găzduiască dezbateri naţionale cu privire la destinaţiile ajutorului primit.

Chiar şi în situaţia în care se află ea însăşi în criză economică, Europa nu poate şi nu trebuie să-şi închidă porţile şi să ignore problemele arzătoare din jurul său.

 
  
MPphoto
 
 

  Andreas Mölzer (NI), în scris. (DE) Ţările în curs de dezvoltare au fost lovite puternic de criza financiară şi economică actuală, care a fost generată de bănci şi alţi speculatori din Statele Unite. Aceasta are un impact masiv asupra economiilor lor deja slabe şi va plasa milioane de persoane în şomaj. Şomerii vor căuta salvarea în Europa, pe cât posibil, crescând astfel şi mai mult presiunea migraţiei asupra Europei. Prin urmare noi, europenii, trebuie să sprijinim consolidarea de către aceste ţări a economiilor lor. Forma actuală a ajutorului pentru dezvoltare este un instrument nepotrivit în acest scop, deoarece multe fonduri dispar în găuri negre sau sunt redirecţionate spre conturi bancare europene care aparţin unor despoţi corupţi. Din acest motiv, în ciuda a numeroase idei pozitive, m-am abţinut de la votul asupra propunerii Comisiei pentru dezvoltare, în timpul votării finale.

 
  
MPphoto
 
 

  Marit Paulsen, Olle Schmidt şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. (SV) Criza financiară a apărut în parte ca rezultat al abuzului băncilor faţă de încrederea clienţilor şi al asumării de riscuri excesive pe banii clienţilor. Considerăm că este necesară o discuţie mai detaliată asupra modului în care trebuie abordate tranzacţiile financiare internaţionale. Nu considerăm că taxa Tobin ar fi eficientă pentru prevenirea speculaţiilor, însă considerăm utilă o discuţie despre modul în care instituţii financiare precum băncile, fondurile de investiţii şi societăţile de asigurare pot contribui la crearea unei pieţe financiare solide şi stabile. Criza financiară a arătat că sunt necesare soluţii internaţionale pentru abordarea problemelor internaţionale. Prin urmare, această discuţie trebuie să aibă loc la nivel global, nu numai în cadrul UE.

 
  
MPphoto
 
 

  Sirpa Pietikäinen (PPE), în scris. (FI) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, după cum menţionează propunerea de rezoluţie a Comisiei pentru dezvoltare, spre meritul său, criza financiară şi economică mondială actuală a lovit cel mai puternic cele mai sărace ţări. Obiectivele de dezvoltare atinse în multe ţări în curs de dezvoltare sunt supuse riscului, iar realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului pare şi mai dificilă. În ciuda multiplelor promisiuni făcute de ţările dezvoltate, exprimate public la summiturile G20 şi G8, de exemplu, valoarea ajutorului transferat ţărilor în curs de dezvoltare nu se apropie deloc de sumele angajate. De fapt, chiar şi înainte de izbucnirea crizei, valoarea ajutorului pentru dezvoltare din partea multor state membre ale UE era mult mai mică decât cea promisă.

Criza poate constitui, de asemenea, o nouă oportunitate. Creşterea considerabilă a resurselor Fondului Monetar Internaţional şi modificările sistemului de luare a deciziilor al acestei organizaţii reprezintă două motive să credem că pot exista evoluţii favorabile. Reforma FMI şi resursele suplimentare răspund unei nevoi acute, dar acestea nu sunt suficiente pentru a ameliora situaţia cu care se confruntă ţările cele mai sărace ale lumii. Ţările dezvoltate trebuie să-şi respecte promisiunile cu privire la angajamentul lor faţă de Obiectivele Mileniului şi pentru cele 0,7% din PIB necesare pentru creşterea ajutorului pentru dezvoltare. Finanţarea necesară în vederea combaterii şi adaptării la schimbările climatice reprezintă o responsabilitate suplimentară de care lumea dezvoltată nu-şi poate permite să scape. Pilonul fundamental al noilor norme internaţionale trebuie să fie noţiunea ca în revizuirea normelor şi respectarea lor să fie implicate mai multe oportunităţi egale.

 
  
MPphoto
 
 

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. (PL) Dnă preşedintă, am votat pentru adoptarea rezoluţiei deoarece consider că aceasta include multe remarci foarte pertinente privind cauzele şi efectele situaţiei actuale dificile din ţările în curs de dezvoltare. Doresc să subliniez în special faptul că criza economică actuală este rezultatul nu numai al prăbuşirii pieţelor financiare, ci şi al crizelor anterioare alimentară şi energetică. Consider esenţială luarea măsurilor care vizează o utilizare mai rapidă şi mai eficientă a mijloacelor puse la dispoziţie de ţările dezvoltate. Acest lucru are o semnificaţie deosebită dacă luăm în considerare faptul că ţările bogate se confruntă în prezent cu probleme interne, cum ar fi deficite bugetare sau limitări de timp. Subliniez încă o dată: este foarte importantă simplificarea procedurilor, astfel încât fondurile transferate din ţările bogate către cele sărace să nu dispară într-o mare a birocraţiei.

 
  
MPphoto
 
 

  Catherine Soullie (PPE), în scris. (FR) Furnizarea de ajutor ţărilor în curs de dezvoltare este o datorie pe care Uniunea Europeană nu trebuie s-o abandoneze. Criza economică şi financiară actuală a conferit o nouă dimensiune globalizării. Ideea unei taxe pe tranzacţiile financiare a fost benefică: preşedintele Sarkozy a transformat-o într-una dintre priorităţile sale. Se pare că Europa a stabilit ritmul, iar lumea l-a urmat. Activitatea nouă, solidă a finanţelor internaţionale va trebui să se bazeze pe echitate.

De aceea, regret faptul că amendamentul Striffler-Ponga a fost respins, deoarece propunea adăugarea unei taxe asupra tranzacţiilor financiare la asistenţa pentru dezvoltare, astfel încât ţările cel mai puţin dezvoltate să poată beneficia de aceasta. Este adevărat că economiile şi sistemele noastre financiare ar fi avut o povară fiscală mai mare, însă Uniunea Europeană ar fi fost astfel iniţiatoarea unei importante mişcări de solidaritate internaţională.

Putem încă spera că rezoluţia adoptată aici va încuraja Uniunea să-şi onoreze angajamentele şi să ajute ţările în curs de dezvoltare să ţină pasul cu globalizarea.

 
  
MPphoto
 
 

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. (NL) Am susţinut cu convingere rezoluţia depusă de Comisia pentru dezvoltare referitoare la efectele crizei financiare şi economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare. PE invită UE în mod just să eradicheze abuzurile paradisurilor fiscale, evaziunea fiscală şi scurgerile ilicite de capital din ţările în curs de dezvoltare. FMI a sporit în mod just fondurile pentru combaterea crizei financiare şi economice. Cu toate acestea, este de-a dreptul alarmant faptul că până în prezent, 82% din aceste resurse au ajuns în Europa şi numai 1,6% în Africa. Prioritatea principală trebuie acordată acum reducerii sărăciei. Este esenţial, de asemenea, să fie utilizate acordurile de parteneriat (EPA) ca mijloc de acordare de avantaje comerciale ţărilor în cauză şi ca aceste ţări să poată exclude, de asemenea, de la negocieri, anumite produse şi sectoare sensibile, cum ar fi investiţiile şi serviciile. Regret că nu a fost acceptat amendamentul care solicita Comisiei şi statelor membre să prezinte propuneri de mecanisme inovatoare de finanţare, cum ar fi o taxă pe tranzacţiile financiare pentru completarea Asistenţei publice de dezvoltare.

 
  
MPphoto
 
 

  Iva Zanicchi (PPE), în scris. (IT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie, dar consider că este necesar să ofer câteva clarificări. Criza financiară recentă a determinat o recesiune economică mondială care, datorită multiplelor sale repercusiuni, a avut un impact deosebit asupra ţărilor în curs de dezvoltare, exacerbând criza alimentară: conform datelor furnizate de FAO, numărul persoanelor afectate de foamete a depăşit pragul de un miliard pentru prima dată în istorie, iar numărul persoanelor subnutrite a crescut cu 100 milioane faţă de 2008.

Impactul crizei financiare asupra ţărilor din regiunea ACP a fost devastator, provocările legate de mediul înconjurător şi volatilitatea preţurilor la alimente devenind şi mai complexe. Aceste ţări nu sunt responsabile pentru criză, însă au suferit cele mai grave consecinţe ale acesteia, beneficiind de cel mai redus ajutor. Acest nu lucru nu mai poate fi acceptat. Din aceste motive, confruntându-ne cu o situaţie pe care, fără a fi un clişeu, o putem numi tragică, consider că este necesar să îmbunătăţim calitatea ajutorului alocat acelor ţări, în loc să luăm în considerare numai cantitatea. Consider că este necesar să acţionăm într-un mod mai transparent şi mai eficient atunci când utilizăm fondurile şi cred că este necesar să verificăm rezultatele obţinute, într-o manieră imparţială.

 
  
MPphoto
 

  Preşedinta. − Aici se încheie explicaţiile votului.

 

9. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal

10. Componenţa comisiilor şi a delegaţiilor: a se vedea procesul-verbal
Înregistrare video a intervenţiilor

11. Transmiterea textelor adoptate în cursul prezentei şedinţe: a se vedea procesul-verbal
Înregistrare video a intervenţiilor

12. Calendarul următoarelor şedinţe: a se vedea procesul-verbal

13. Întreruperea sesiunii
Înregistrare video a intervenţiilor
MPphoto
 
 

  Preşedinta. − Declar suspendată sesiunea Parlamentului European.

(Şedinţa s-a încheiat la ora 11.50)

 
Aviz juridic - Politica de confidențialitate