Indiċi 
 Preċedenti 
 Li jmiss 
 Test sħiħ 
Dibattiti
Il-Ħamis, 22 ta' Ottubru 2009 - Strasburgu Edizzjoni riveduta

5. Is-Sitwazzjoni finanzjarja u ekonomika fil-Moldova (dibattitu)
Vidjow tat-taħditiet
PV
MPphoto
 

  El Presidente. − El punto siguiente es la declaración de la Comisión sobre la situación económica y financiera en Moldova.

 
  
MPphoto
 

  Leonard Orban, Membru al Comisiei. − Alegerile repetate de la 29 iulie din Republica Moldova, au reprezentat un test decisiv pentru capacitatea ţării de a-şi consolida dezvoltarea democratică şi de a continua să înainteze pe calea apropierii de Uniunea Europeană. Ne bucurăm că alegerile s-au desfăşurat într-un climat de linişte şi ordine şi că noul guvern nu numai că şi-a exprimat intenţia fermă de a privilegia o orientare proeuropeană, dar a şi luat deja o serie de măsuri în această direcţie.

Pe de altă parte, noile autorităţi din Republica Moldova se confruntă cu dificultăţi uriaşe. Una dintre cele mai grave crize, una dintre cele mai mari dificultăţi este necesitatea de a face faţă consecinţelor crizei economice şi financiare. Dintre vecinii răsăriteni ai Uniunii Europene, Republica Moldova se află, probabil, în situaţia economică cea mai fragilă. Comerţul şi producţia industrială s-au prăbuşit pe fondul crizei, dar şi al frământărilor politice generate de alegerile parlamentare din aprilie.

Sumele transferate de către cetăţenii moldoveni din străinătate, care reprezntau până anul trecut, peste o treime din produsul intern brut al ţării, au scăzut mult sub nivelul obişnuit. Exporturile şi importurile s-au redus drastic. La fel şi cererea internă şi producţia industrială. Pentru 2009 se prevede o scădere abruptă, chiar cu mai bine de 10% a produsului intern brut.

Având în vedere că Republica Moldova este deja cea mai săracă ţară din Europa, acest regres este deosebit de dureros şi va accentua şi mai mult greutăţile cu care se luptă populaţia şi, în special, persoanele cele mai vulnerabile. Pentru a veni în ajutorul Republicii Moldova şi al populaţiei sale, Uniunea Europeană este dispusă să sprijine această ţară, oferindu-i o asistenţă macrofinanciară, în plus faţă de cea care poate fi acoradată de Fondul Monetar Internaţional şi în coordonare cu acesta. De asemenea, vom furniza asistenţa specializată şi vom accelera plata ajutorului nostru obişnuit pentru această ţară.

În ceea ce priveşte asistenţa macrofinanciară, aşa cum este necesar pentru acest tip de asistenţă, sprijinul nostru va depinde de încheierea unui acord asupra unui program de sprijin între Republica Moldova şi Fondul Monetar Internaţional. Reprezentanţii FMI se află în prezent la Chişinău şi aşteptăm cu interes raportul lor. Nu putem avansa cu pregătirea unui program de asistenţă macrofinanciară înainte de lansarea programului cu FMI. Ca atare, este prea devreme să putem şti ce formă va îmbrăca programul de asistenţă macrofinanciară pe care l-ar putea acorda Comisia Europeană.

Ne aşteptăm ca autorităţile să solicite sprijin, nu numai pentru consolidarea rezervelor valutare, ci şi pentru acoperirea deficitului bugetar. Trebuie menţionat că Republica Moldova este eligibilă atât pentru granturi, cât şi pentru împrumuturi. Din ce se va compune, în final, această asistenţă depinde, fireşte, de nevoile care vor fi identificate.

Între timp, Comisia Europeană, a trimis deja o misiune de experţi la Chişinău, sub conducerea Direcţiei Generale - Afaceri economice şi financiare DG ECFIN, pentru a oferi asistenţa autorităţilor din Republica Moldova la elaborarea programului lor economic. Obiectivul misiunii, cu ocazia recentei întrevederi cu autorităţile de la Chişinău, a fost de a le ajuta să evaleze reacţia ţării la actuala situaţie economică. Serviciile Comisiei s-au folosit de acest prilej pentru a culege informaţiile necesare pentru pregătirea unui program de asistenţă macrofinanciară.

Comisia îşi menţine disponibilitatea de a oferi în continuare autorităţilor de la Chişinău, consultanţă de specialitate în acest domeniu. Totodată, ne străduim să accelerăm plăţile aferente operaţiunilor de sprijin bugetar din cadrul Instrumentului european de vecinătate şi parteneriat. În luna septembrie Comisia Europeană a aprobat o majorare de la 30,5 milione de euro la 34,5 milioane de euro a plafonului plăţilor destinate sprijinului bugetar pentru acest an. Fireşte, scopul asistenţei noastre, sub forma sprijinului bugetar, este în primul rând, de a încuraja reformele în sectoarele convenite, nu doar de a umple golurile din buget.

În actuala situaţie însă nu este doar un mijloc de a completa resursele bugetare limitate. Este şi o modalitate de a ajuta la depăşirea greutăţilor reale cu care se confruntă populaţia din Republica Moldova.

Salutăm în mod deosebit faptul că membrii Parlamentului European au solicitat sprijin urgent pentru Republica Moldova. În lunile care vor urma, vom face apel la dumneavoastră pentru eforturile pe care le depunem în această privinţă. Suntem încrezători că Parlamentul va aproba cu promptitudine pachetul de asistenţă macrofinanciară pentru Republica Moldova, atunci când acesta îi va fi prezentat. Vom putea astfel să asigurăm acordarea la timp a asistenţei.

Înainte de a încheia, doamnelor şi domnilor, această declaraţie, permiteţi-mi să mă refer, pe scurt, la situaţia din Transnistria. Întâi de toate, pentru a sublinia cât este de important să nu pierdem din vedere această problemă în contextul schimbărilor politice semnificative care au loc în Republica Moldova. Convorbirile pentru soluţionarea conflictului ar trebui reluate cât mai curând posibil în aşa numitul format 5+2. Suntem optimişti în acest sens deoarece noul guvern a reafirmat sprijinul pentru acest principiu în programul său. Uniunea Europeană are o influenţă din ce în ce mai importantă în acest proces.

Contăm pe noua conducere de la Chişinău că aceasta va aborda proactiv această problemă, ceea ce va ajuta la soluţionarea conflictului. În ceea ce ne priveşte, tocmai am lansat două pachete de proiecte de consolidare a încrederii, cu finanţarea Comisiei Europene în domeniile sănătăţii, protecţiei mediului, social şi economic. Această acţiune se înscrie într-un cadru mai larg al eforturilor noastre neîntrerupte în favoarea reglementării conflictului.

Doamnelor şi domnilor, sub aspect politic, ca şi din punct de vedere economic, Republica Moldova se află la o răscruce de drumuri. Suntem pe deplin angajaţi în susţinerea dezvoltării viitoare a ţării şi ne vom da toată silinţa, în continuare, pentru ca, în această conjunctură deosebit de critică, sprijinul nostru să fie substanţial şi eficace şi să parvină la momentul potrivit.

 
  
MPphoto
 

  Marian-Jean Marinescu, în numele Grupului PPE. – Republica Moldova traversează o gravă criză economico-financiară şi instituţională, determinată de contextul economico-financiar internaţional, dar mai ales de 8 ani de guvernare comunistă.

Alegerile anticipate din iulie 2009 şi victoria Alianţei pentru Integrare Europeană sunt un important pas înainte către îndeplinirea aspiraţiilor europene ale cetăţenilor moldoveni. Victoria a fost obţinută prin efortul partidelor din Alianţă împotriva metodelor comuniste, a influenţei situaţiei din Transnistria şi a influenţei Federaţiei Ruse. Sunt de admirat cei care au obţinut această victorie aproape singuri, reuşind să câştige încrederea cetăţenilor.

Moldova are nevoie de ajutor. De aceasta depinde stabilitatea noii puteri de la Chişinău, precum şi viitoarea evoluţie a acestui fost stat sovietic către vest sau către est. Sunt convins că Moldova va primi ajutor din mai multe direcţii. Noi trebuie să fim una dintre aceste direcţii.

Uniunea Europeană nu are decât o singură opţiune - să răspundă pozitiv la eforturile Alianţei pentru Integrare Europeană din Moldova, şi anume: să negocieze cât mai curând un acord de asociere între Uniunea Europeană şi Moldova, să demareze foarte rapid un dialog constructiv pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni şi să sprijine financiar Republica Moldova pentru ca aceasta să-şi acopere deficitul bugetar. Comisia Europeană trebuie să acorde cât mai curând Moldovei asistenţa macrofinanciară de care are atâta nevoie.

Domnule comisar, am ascultat cu atenţie ceea ce spuneaţi, mă bucură că în atenţia Comisiei este Republica Moldova şi că pregătiţi acel pachet de asistenţă macrofinanciară, numai că totul depinde şi de colaborarea cu FMI. Rugămintea ar fi ca dumneavoastră, Comisia şi cu FMI să nu meargă în paralel în Moldova, ci să colaboreze astfel încât să nu se ajungă în situaţia ca FMI să aştepte Comisia şi Comisia să aştepte FMI.

 
  
MPphoto
 

  Кристиан Вигенин, от името на групата S&D. – С особено задоволство изслушах г-н Орбан за намеренията на Европейската комисия и за подхода й към Молдова. Смятам, че ние трябва да дадем много ясни сигнали от страна на европейските институции и Европейския съюз като цяло към Молдова, и да окажем необходимата подкрепа, и финансова, икономическа, но подчертавам и политическа, за сегашното правителство и за опитите му да извади Молдова от тежката ситуация, в която се намира страната. След два поредни избора, очевидно това правителство се стреми да се обърне към реалните проблеми на хората, нещо, което като че ли беше останало на заден план в предишните месеци, да не кажа години. Заедно с това, ние трябва да имаме предвид, че политическата ситуация в Молдова, макар и да изглежда по-стабилна, по-позитивна, в момента може много бързо да се насочи в друга посока. Имам предвид това, че все още има пълна неяснота около това ще успее ли Молдова да избере своя президент и ако това не стане, очевидно страната ще тръгне към нови избори догодина. Това би било най-негативното развитие, не просто за страната като страна, но и за хората на Молдова.

Затова ние подкрепяме усилията на Комисията. Нашата група и Парламентът вярвам ще подкрепят намеренията на Европейската комисия, но заедно с това трябва много ясно да дадем нашия сигнал към Молдова, към управляващите, но и към опозицията в момента, че е време Молдова да се обърне с лице към реалните проблеми на хората и политическите игри не бива да бъдат за сметка на гражданите. Струва ми се, че един такъв силен сигнал ще бъде разбран в Молдова и от опозицията в момента. Ние подкрепяме също идеята за едно по-бързо сключване на споразумение за асоцииране, което както нашият колега Marinescu спомена, би следвало да включва и либерализиране на визовия режим, един сериозен проблем, който създава напрежение между Молдова и Румъния, което би следвало да включва и създаване на зона за свободна търговия. Ние смятаме също така, че освен спешните мерки, които Комисията предлага, трябва да направим така, че източното партньорство, лансирано в средата на тази година, да почне да действа реално и да покажем реални резултати и по линия на тази политика на Европейския съюз.

 
  
MPphoto
 

  Cristian Silviu Buşoi, în numele grupului ALDE. – Republica Moldova se află într-o situaţie foarte dificilă din punct de vedere economic. Criza financiară din Uniunea Europeană a atins şi ţările vecine nouă şi este de datoria noastră să-i ajutăm.

Criza economică din Moldova nu este doar consecinţa crizei mondiale, ci în primul rând a lipsei acţiunilor imediate ce se impuneau de la momentul declanşării acesteia în Republica Moldova. Astfel, din motive electorale, fosta guvernare comunistă a dezechilibrat bugetele locale prin alocări preferenţiale către administraţiile controlate de comunişti. În plus, a decis şi menţinerea unui curs leu-euro artificial la un nivel care trebuia să asigure populaţia că statul vecin nouă este neafectat de criză. Aşa că acum, în prag de iarnă, administraţiile locale riscă să intre în incapacitatea de plată a energiei termice, iar guvernul va avea dificultăţi să plătească salariile şi pensiile.

Salutăm lansarea negocierilor guvernului Republicii Moldova cu FMI şi Banca Mondială şi îmi exprim încrederea că acestea vor fi finalizate cu un acord ce va ţine cont de realităţile economice, politice şi sociale din Republica Moldova. Republicii Moldova nu trebuie să i se pună acum condiţii imposibil de îndeplinit, dată fiind situaţia politică şi economică delicată.

Am avut, din aprilie, mai multe momente în care am discutat despre Republica Moldova în Parlamentul European şi toţi am fost de acord că Uniunea Europeană trebuie să-şi asume un sprijin financiar. Cu atât mai mult acum când la putere sunt forţe liberale de orientare proeuropeană. De aceea, în numele grupului liberal, cer în mod clar Comisiei ca propunerea pe care o va face să conţină oferte tangibile în ceea ce priveşte asistenţa macrofinanciară, pentru că Republica Moldova are nevoie de un ajutor imediat ca să poată acoperi deficitul bugetar ce va atinge probabil la sfârşitul anului 2009, 14% din produsul intern brut.

Pe termen mediu, un instrument important poate fi şi parteneriatul estic, care trebuie să devină funcţional în cel mai scurt timp şi trebuie să-i fie acordate fonduri suficiente. Şi noi cerem, de asemenea, ca în viitorul acord de asociere să existe propunerea de creare a unui spaţiu comun de comerţ liber, aprofundat şi cuprinzător, precum şi propunerea de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni.

 
  
MPphoto
 

  Werner Schulz, im Namen der Verts/ALE-Fraktion. – Herr Präsident! Herr Kommissar! Liebe Kolleginnen und Kollegen! Möglicherweise wird sich die politische Situation in Moldawien schon morgen durch die Wahl eines Präsidenten, der von der Koalition der Europäischen Integration getragen wird, entspannen. Anderenfalls würde es – wie wir gehört haben – zu vorgezogenen Neuwahlen kommen, und falls es dazu kommt, sollte die EU konstruktive Hilfe leisten.

Das kann sich natürlich nicht nur auf Wahlbobachtung beschränken, sondern ich will hier ein Problem ansprechen, wie die Wahlbeteiligung gesteigert und das Ergebnis an Klarheit gewinnen kann. Ca. 1 Million Moldawier arbeitet und lebt im westlichen Ausland, vorwiegend in Italien, Portugal und Österreich. Ihre Wahlbeteiligung lag bei der letzten Wahl im einstelligen Prozentbereich, und das hat logistische Gründe. Zum Beispiel gab es in Italien nur die Möglichkeit, in Rom und Bologna abzustimmen und das haben viele der im Land verstreuten Moldawier aus Kostengründen nicht genutzt.

Wir, das EP, die Kommission, der Rat, aber auch die moldawische Regierung, sollten dafür sorgen, dass bei der nächsten Wahl mehr Wahlurnen und Sonderwahllokale eingerichtet werden, damit die im Ausland lebenden Moldawier sich an der Wahl beteiligen können. Denn gerade von Ihnen ist ja ein klares Bekenntnis zu Europa zu erwarten, und deswegen möchte ich Ihr Interesse, Ihren Fokus eben nicht nur auf die wirtschaftliche und finanzielle Unterstützung lenken, sondern wir sollten ganz bewusst und konstruktiv politische Unterstützung leisten.

 
  
MPphoto
 

  Charles Tannock, on behalf of the ECR Group. – Mr President, Moldova is Europe’s poorest country and is also landlocked, but has recently had a successful democratic election. The new parliament must now wisely choose its president.

However, it would undoubtedly be more prosperous and secure if it did not suffer from an artificial territorial division. Very little progress has been made towards a resolution of the frozen conflict in Transnistria – a problem which goes back some 17 years. This is largely because Russia bankrolls the illegal regime in Tiraspol and continues to garrison troops in Transnistria.

We can usually judge Russia’s sincerity by its degree of commitment to resolving conflicts like this one, but the fact is that in Transnistria, as well as in Georgia and Ukraine, Russia cannot resist interfering. Russia maintains that Moldova, as a former Soviet Republic, is in its sphere of influence. Such concepts are outdated. Moldova, as a manifestly sovereign and European country, could one day join NATO and even the EU.

The EU must redouble efforts now to resolve outstanding issues in Moldova and give it the appropriate financial assistance it requires, but this will not happen by naively resetting relations with the Kremlin.

 
  
MPphoto
 

  Jiří Maštálka, za skupinu GUE/NGL. – Já si dovolím mluvit hned k oběma problémům, i k té následující zprávě, která se týká Gruzie. Je nám dán příliš krátký čas na posouzení příliš složitých problémů. Nemohu si odpustit poznámku, že prezident České republiky Václav Klaus se nemýlil jak v konstatování ve vztahu k situaci v Moldavsku, tak ke konfliktu na gruzínsko-ruské hranici. To je ovšem minulost a před námi stojí nové problémy dnešního dne, a to přesto, že máme pouze předsedu Komise a nemáme novou Komisi.

Chtěl bych ocenit, alespoň co se týče zprávy o gruzínsko-ruském konfliktu, snahu o objektivní posouzení celé situace. Vyhlásili jsme ambiciózní program Východního partnerství a dovole mi, abych stručně, a to na adresu obou států, tedy Moldavska i Gruzie, uvedl následující návrhy. Zaprvé, projekt Východního partnerství nesmí být chápán jako nástroj politiky proti Rusku, ale jako nástroj řešení společně s Ruskem. Zadruhé, otázka územní celistvosti Moldavska i Gruzie musí být řešena podle mezinárodního práva, nikoli tzv. Solanovo-kosovskou variantou. Zatřetí, obě země projevily zájem o bližší spolupráci s Evropskou unií a tomu musí odpovídat finanční i reálná politická podpora, např. usnadnění vízového režimu. Začtvrté, obě země potřebují výraznou pomoc v oblasti poradenství, zejména fungování veřejných institucí, jako je úřad prezidenta, parlamentu, prokuratury atd. Zapáté, obě země nezbytně potřebují pomoc zejména při vytváření právního rámce pro svobodu slova, svobodu médií, a tím vytváření důvěry u vlastních občanů.

Aby to vše bylo naplněno, musí být Evropská unie připravena a schopna politickou, finanční podporou, ale i dalšími mechanismy naplnit svoji integrační roli subjektu pro novou Evropu. Jinak bude Východní partnerství chápáno jen jako geopolitická šachovnice zájmů a zůstane jenom prázdným pojmem. V opačném případě riskujeme jenom rozčarování a na konci našeho volebního období budou opět znít slova o nezbytnosti nových oranžových, karafiátových či jiných revolucí. Tyto sice zaplatíme, ale nepovedou k reálnému vyřešení situace a zlepšení podmínek obyvatel.

 
  
MPphoto
 

  Bastiaan Belder, namens de EFD-Fractie. – Voorzitter, over de financiële en economische situatie in Moldavië kunnen wij kort zijn. Zij is ronduit catastrofaal, zo informeerde mij gisteren Dr. Aneli Gabani, een van Europa's beste Moldaviëspecialisten. Er mag dan in Chişinău per 25 september een nieuwe regeringsploeg zijn aangetreden met een hoopvolle naam en programma, de Alliantie voor Europese integratie, maar de onverminderd sterke Communistische Partij bereidt al haar terugkeer naar de macht voor door, zoals verwacht, nieuwe verkiezingen te forceren.

Wenst de Europese Unie de Europese koers van de huidige Moldavische regering te steunen, dan moet Brussel daar nu heel snel werk van maken. Raad en Commissie moeten er derhalve bij het IMF op aandringen Moldavië zo spoedig mogelijk te hulp te schieten zonder meteen sociale bezuinigingen te eisen. Gun het hervormingsgezinde kabinet een politieke adempauze. Vanzelfsprekend moet de Europese Unie in dit geval ook zelf financieel ruim over de brug komen. Per slot van rekening staat de politieke toekomst van Moldavië vandaag hier op de Europese agenda.

 
  
MPphoto
 

  Cristian Dan Preda (PPE). - Vreau să salut şi eu intenţia Comisiei de a sprijini Republica Moldova. Republica Moldova are nevoie de un sprijin şi este vorba de un sprijin care trebuie să ţintească populaţia; numai astfel, cetăţenii Republicii Moldova vor căpăta încrederea de care au nevoie pentru a găsi o cale de stabilizare şi de creştere.

Asistenţa macrofinanciară care a fost convenită aici trebuie, evident, construită cât mai urgent; lucrurile nu trebuie amânate pentru că, dacă se amână, în locul încrederii vom avea dezamăgire în Moldova şi, dincolo de aceasta, cred că trebuie sprijinit politic guvernul de la Chişinău, pentru că, după o lungă perioadă de timp, există în fine o deschidere sinceră către Uniunea Europeană. Numele pe care l-a ales coaliţia guvernamentală nu este întâmplător: sunt partide care au într-adevăr o opţiune diferită de ceea ce a însemnat Moldova până acum.

Acest sprijin politic este esenţial, cu atât mai mult cu cât există riscul, şi o spun aici foarte apăsat, ca problema Moldovei să fie privită ca o problemă locală, la limită ca o problemă a românilor din Uniunea Europeană. Nu-i deloc aşa, este o problemă europeană şi mă bucur că astăzi sunt voci foarte diverse care intervin pe această temă, pentru că Moldova este aproape de Europa şi ea trebuie sprijinită în momentul în care există acolo această deschidere; dacă nu, riscăm să cădem din nou într-o logică a amânărilor şi a tergiversărilor care au fost caracteristice guvernării Voronin.

Evoluţiile democratice şi sprijinul venit din partea Uniunii pot conduce, de altfel, şi la o soluţionare a situaţiei din Transnistria, pentru că Transnistria a fost blocată, pentru că guvernul de la Chişinău a fost un guvern care nu vroia să deblocheze şi care a avut o poziţie ambiguă şi neconstructivă.

Un ultim cuvânt, este nevoie de vize pentru cetăţenii din Moldova. Situaţia de acolo nu este deloc mai rea decât situaţia din Balcanii de Vest şi cetăţenii din Republica Moldova trebuie să beneficieze de libertatea călătoriei.

 
  
MPphoto
 

  Cătălin Sorin Ivan (S&D). - Am spus-o şi luni, aici în Parlamentul European, Moldova are nevoie de gesturi concrete şi nu de promisiuni. Situaţia economică în care se află azi Moldova este cea mai dificilă dintre toate statele de pe continentul nostru. Tocmai de aceea instituţiile Uniunii Europene trebuie să identifice soluţii pentru acordarea unui suport macrofinanciar imediat Republicii Moldova.

Acest ajutor este menit să acopere deficitul bugetar de 14% din PIB. Lansarea negocierilor pentru noul acord cu Moldova era o necesitate de foarte multă vreme. Astăzi ele au devenit posibile şi să sperăm că se vor derula într-un ritm cât mai accelerat. Parlamentul de la Chişinău este însă într-o poziţie dificilă. Riscul de noi alegeri este încă prezent. Alegerea noului preşedinte, programată iniţial pentru mâine, a trebuit amânată pentru încă 10 zile.

Mă încântă entuziasmul cu care Comisia anunţă lansarea acestor negocieri şi sper ca acest entuziasm să continue. Nu ne putem permite să dezamăgim poporul moldovean. Acesta are nevoie de noi, de Europa.

 
  
MPphoto
 

  Ryszard Czarnecki (ECR). - Panie Przewodniczący! Mówiono tutaj o Mołdowie wiele zwracając uwagę na bardzo złą sytuację gospodarczą tego kraju, ale powiedzmy sobie wprost – ta sytuacja jest dzisiaj wyraźnie lepsza niż rok temu. Widzimy wyraźny progres na drodze Mołdawii do gospodarki, która zapewni obywatelom dobrobyt. Paradoksalnie Mołdowa jest w tej chwili w sytuacji lepszej niż rok temu, a Ukraina, która była stawiana jako pewien wzór dla wszystkich, jest w sytuacji gorszej niż rok temu.

Dostrzeżmy postępy, gdy chodzi o to, co robi Mołdowa i jej rząd. Unia Europejska powinna pokazać jednoznaczną europejską perspektywę dla tego kraju, bardzo mocno wesprzeć obecne władze tak, aby nie było powtórki z tego politycznego koszmaru. Obecna sytuacja Mołdowy jest efektem ośmiu lat rządów komunistów i jeżeli nie chcemy zafundować powrotu do władzy tamtej nieudolnej ekipy, to pomóżmy obecnemu rządowi mołdowskiemu i społeczeństwu.

 
  
  

IN THE CHAIR: Diana WALLIS
Vice-President

 
  
MPphoto
 

  Lena Barbara Kolarska-Bobińska (PPE). - Madam President, I would also like to thank the Commissioner and the Commission for all the declarations concerning Moldova and the steps the Commission wants to take in the future. Being from Poland I know how important such steps are and the declarations on strengthening weak democracy in transition in their countries. The developments in Moldova are important for its people but are also very important for the entire region. This is what I want to stress.

During the transition process the reforms are very fragile in many post-Soviet countries and the successes in Moldova will be an important example and an important signal to other pro-reformist groups in the post-Soviet region.

Talking about the fragility of the Government right now and the situation in Moldova, we have to remember experiences at the beginning of the 1990s in this country, when the difficult economic situation led to failure to pay pensions and salaries and to a break in reforms. Right now we are talking about helping the economic situation but we also have to remember the need to strengthen institutions. At the heart of all democracies are the institutions: political institutions, institutions concerning the rule of law, the judiciary system and the freedom of the press.

Poland has recently done much to help Moldova during the elections and prior to them, but I think in particular we have to use the Eastern Partnership as an appropriate measure, because it offers many possibilities. I think that not only is the Commission taking important steps but we in Parliament – when we receive all the documents – also need to speed up our process and our decisions, to help resolve the situation.

 
  
MPphoto
 

  Monica Luisa Macovei (PPE). - Madam President, the pro-European Government in the Republic of Moldova cannot be left to become victim of the serious economic situation. I call for more substantial assistance than the package already agreed to by the Commission and I insist on this.

Financial assistance must support the population and must support the reforms which the country has to implement, as encouraged by the Union. These reforms need to be backed by enhanced and quick financial support from the Union, coupled with a monitoring mechanism to ensure and support the proper management of its funds. Finally, the new agreement with the Republic of Moldova should be an association agreement as in the case of the other countries under the European neighbourhood policy. Visa liberalisation should be negotiated and helped to happen.

 
  
MPphoto
 

  Elena Băsescu (PPE). - Criza economică este puternic resimţită şi în Republica Moldova. Relaţia României şi a Republicii Moldova este deosebit de strânsă din punct de vedere economic. Ţara mea este prima destinaţie a exporturilor din Moldova şi a doua sursă de importuri. Aceste schimburi economice au fost însă serios afectate prin introducerea abuzivă a regimului vizelor de către fostul regim comunist. Prin eliminarea lor însă, aceste schimburi au fost relansate.

Este necesar ca creditul de 100 de milioane de euro promis de Comisie să fie urgentat. În acest sens, este posibil ca o misiune a FMI să se afle la Chişinău într-un viitor apropiat. De asemenea, şi Polonia a promis un ajutor substanţial. Uniunea Europeană trebuie să ţină cont de faptul că prin votul din iulie, cetăţenii Republicii Moldova şi-au arătat deschiderea faţă de Europa.

Este necesară o intervenţie substanţială, acum, din partea Uniunii Europene, înainte de venirea iernii, pentru a nu lăsa astfel posibilitatea forţelor antieuropene să profite de situaţia grea în care se află Republica Moldova acum. Până în prezent, niciun euro nu a ajuns în Republica Moldova.

 
  
MPphoto
 

  Victor Boştinaru (S&D). - Prin voinţa cetăţenilor moldoveni s-a produs o schimbare radicală la Chişinău cu un guvern proeuropean care doreşte, sincer, să se angajeze pentru un proiect autentic pentru Republica Moldova, un proiect european.

Astăzi, Moldova se confruntă cu grave probleme economice şi sociale, iar Uniunea Europeană trebuie să arate că acest cuvânt simbolic - solidaritate - este bun nu doar în campaniile electorale. Trebuie să arătăm că noi, Uniunea Europeană, putem fi la înălţimea aşteptărilor cetăţenilor acestei ţări. În faţa dezastrului lăsat de regimul Voronin, în faţa efectelor crizei economice, în faţa iernii, da, a iernii, Republica Moldova are nevoie de ajutor acum şi nu trebuie să uităm, vorbim de FMI, multe state membre ale Uniunii Europene sunt actori majori în cadrul Fondului Monetar Internaţional şi decizia trebuie să fie luată acum.

 
  
MPphoto
 

  Zigmantas Balčytis (S&D). - Iš tikrųjų teko stebėti rikimus Moldovoje, ir šita situacija žinoma iš vidaus. Tai yra valstybė, kuri turi iš tikrųjų gana sudėtingą istorinę praeitį – yra Padniestrė, yra Gagauzija, yra Moldova ir daugelis kitų dalykų. Beveik visos valstybės, kurios yra išėjusios iš postsovietinės sistemos, pirmiausia reikalauja tam tikros finansinės paramos. Ir todėl tikrai skatinčiau kuo greičiau pradėti derybas ir inicijuoti derybas su Tarptautiniu valiutos fondu, nes šią valstybę ir šią vyriausybę, kuri yra susiformavusi po paskutinių rinkimų ir eina demokratijos keliu, mes visi iš tikrųjų turėtumėm paremti. Aš manau, kad labai gerai buvo kolegų pasakyta dėl tam tikrų ateities žingsnių, tai yra dėl laisvos prekybos zonos galimybės atvėrimo, dėl vizų režimo, – tai yra kasdieniai klausimai, kuriuos ateityje mes taip pat turėsime išspręsti.

 
  
MPphoto
 

  Agustín Díaz de Mera García Consuegra (PPE). - Señora Presidenta, quiero dejar constancia de mi testimonio.

Me pronuncio a favor del apoyo de la Unión a Moldova ante una situación crítica. Me pronuncio a favor del apoyo del Fondo Monetario Internacional y de la Unión Europea: apoyo y ayuda financiera urgente al pueblo moldovo. Me pronuncio a favor del apoyo político al gobierno de coalición en Chisinau: supone una puerta abierta a la esperanza. Y esa puerta abierta tiene que tener ayuda financiera.

Los moldovos tienen que poder salir de su país y moverse, por lo que me pronuncio a favor de una política correcta de visados. Me pronuncio también, de forma contundente y afirmativa, a favor del estatuto de acuerdo de asociación. Cien millones de euros me parecen insuficientes, señora Presidenta. Es muy necesaria una ayuda inmediata y urgente.

 
  
MPphoto
 

  Ioan Enciu (S&D). - Mesajele din ce în ce mai încurajatoare pe care Uniunea Europeană le transmite în ultimul timp Chişinăului sunt recepţionate acolo cu mare entuziasm şi aceasta pentru că majoritatea cetăţenilor acestei ţări îşi pun mari speranţe în integrarea lor europeană. Aceste aspiraţii sunt uşor de înţeles.

Uniunea Europeană a demonstrat, nu o dată, capacitatea de a-şi scoate asociaţii săi din situaţii economice dificile şi că dispune de mecanismele necesare în acest sens. Există motive care trezesc totuşi o anumită îngrijorare legată de pericolul scăderii entuziasmului moldovenilor. Mai întâi de toate pentru că modelul de acord propus Moldovei nu oferă aceleaşi garanţii de integrare ca şi cel de asociere şi stabilizare oferit statelor din Balcanii de Vest. Pe de altă parte, negocierile acordului vor necesita mai mult timp, fapt declarat din start.

În opinia mea, este necesar ca Uniunea Europeană să propună rapid şi o variantă de alternativă, cum ar fi un plan de ajutor economic masiv, poate chiar un mini plan Marshall pentru Moldova.

 
  
MPphoto
 

  Leonard Orban, Membru al Comisiei. − Am remarcat un lucru extrem de important: sprijinul politic care există la nivelul Parlamentului în ceea ce priveşte consolidarea relaţiilor cu Republica Moldova, apropierea acestei ţări de Uniunea Europeană.

Am să răspund punctual la câteva din chestiunile care au fost menţionate în momentul de faţă. Una dintre cele mai importante a fost legată de coordonarea dintre Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în ceea ce priveşte acordarea unei asistenţe macrofinanciare. Aşa cum am spus înainte, colaborăm îndeaproape cu FMI în ceea ce priveşte coordonarea modalităţilor de asistenţă. Este încă devreme să ne pronunţăm cum vor arăta aceste acorduri, dar considerăm că este posibil ca Uniunea Europeană să vrea să se asigure că programul de ajustare cuprinde şi o serie de reforme pe care le considerăm esenţiale pentru asigurarea unei bunei guvernări şi a unei creşteri sustenabile în viitor.

Raportându-ne la experienţa programelor de asistenţă macrofinanciară destinate altor ţări, este posibil ca în cadrul negocierilor asupra modalităţilor precise ale acestei asistenţe să survină unele condiţii specifice legate, de exemplu, de buna guvernare, care a fost menţionată de câţiva vorbitori, şi de armonizarea în cadrul politicii europene de vecinătate. Vreau să subliniez încă o dată următorul fapt: prin regulile pe care trebuie să le urmăm nu putem să acordăm o asistenţă macroeconomică singuri. Deci, este nevoie de încheierea unui acord între autorităţile din Republica Moldova şi Fondul Monetar. Fără acest acord nu este posibilă acordarea asistenţei macrofinanciare despre care am vorbit mai precis.

Pe de altă parte, vreau să vă asigur că ne coordonăm acţiunile cu Fondul Monetar Internaţional. O delegaţie a FMI se află în prezent la Chişinău şi, de asemenea, aşa cum v-am spus, colegii noştri de la DG FIN sunt la Chişinău şi îşi coordenează dialogul cu Fondul Monetar, dar şi cu autorităţile din Republica Moldova.

O altă chestiune care s-a menţionat este: ce alt ajutor poate acorda Uniunea Europeană Republicii Moldova, ajutor care să meargă orientat către populaţie, prin care să arătăm că, de fapt, vrem să sprijinim nu numai autorităţile din Republica Moldova, dar şi populaţia. O să vă dau doar câteva exemple. Această asistenţă comunitară a adus şi va continua să aducă avantaje concrete populaţiei.

Cofinanţăm proiecte de infrastructură rutieră, modernizarea aeroportului din Chişinău, extinderea spitalului republican din Chişinău, care este cel mai mare din ţară, şi consolidarea asistenţei medicale primare. În primăvara acestui an am furnizat echipamente medicale în valoare de 4,5 milioane de euro pentru 60 de clinici din Republica Moldova.

Această ţară este cel mai mare beneficiar de asistenţă comunitară pe cap de locuitor după teritoriile palestiniene. În cadrul politicii europene de vecinătate, bugetul pentru asistenţă, care se ridica la 40 de milioane de euro în 2007, a crescut anul acesta la 62 de milioane de euro şi este prevăzut să crească în continuare.

Dimensiunea asistenţei financiare, atât a celei macroeconomice, cât şi a celorlalte programe şi sprijinului pe care îl acordăm nu poate fi în momentul de faţă clar cuantificat. El va fi cuantificat în momentul în care vom ajunge în faza încheierii unui acord cu autorităţile din Republica Moldova, acord care să răspundă concret la nevoile pe care această ţară le are.

Au mai fost două chestiuni care au fost ridicate. Cea privitoare la calendarul negocierilor în vederea încheierii unui nou acord de asociere cu Republica Moldova. Vreau să vă spun că săptămâna trecută Comisia Europeană a trimis o delegaţie la Chişinău pentru consultaţii tehnice cu autorităţile privind negocierea unui nou acord.

Pe agenda acestor convorbiri se află formatul, obiectivele şi calendarul negocierilor, precum şi elementele viitorului acord. Deci, suntem în negocieri pentru această chestiune.

O ultimă chestiune la care vreau să mă refer este cea privind problematica liberalizării regimului de vize. În concordanţă cu declaraţia comună din 7 mai 2009 care a marcat lansarea parteneriatului estic, Uniunea Europeană va lua măsuri graduale în direcţia liberalizării vizelor, cu obiectiv pe termen lung în relaţia cu fiecare ţară parteneră a acestui parteneriat. Condiţiile sunt: îndeplinirea cerinţelor legate de buna gestionare şi securitate, şi asigurarea securităţii mobilităţii.

În stadiul actual, Comisia Europeană aşteaptă cu deosebit interes să se discute în Consiliu problematica lansării unui dialog structurat privind liberalizarea vizelor cu Republica Moldova. Până atunci, am adresat şi adresăm un îndemn energic autorităţilor din Republica Moldova să continue reformele în domeniul justiţiei, libertăţii şi securităţii care, fără îndoială, vor facilita discuţiile cu privire la facilitarea regimului de vize.

 
  
MPphoto
 

  President. − The debate is closed.

Written statements (Rule 149)

 
  
MPphoto
 
 

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. Raportul Comisiei Europene asupra situaţiei economice şi financiare a Republicii Moldova nu lasă loc la interpretări: Guvernul de la Chişinău trece prin momente grele provocate nu numai de recesiunea economică globală, ci şi de decizii economice greşite sau prea mult amânate de fosta putere. Dincolo de acest lucru, certitudinile cu care lucrăm în acest moment sunt că Republica Moldova şi-a afirmat clar opţiunea europeană şi doreşte să fie mult mai mult decât un simplu stat de la graniţa Uniunii.

În acest moment, Moldova caută sprijin pentru a ieşi din picaj economic, îşi caută aliaţi. Moldova face, indisolubil, parte din Europa şi sprijinul blocului comunitar ar putea să devină concret, dincolo de încurajări şi declaraţii de susţinere şi apropiere. Trăim într-o Europă globală, interconectată şi niciun guvern nu poate face miracole de unul singur, mai ales când ele sunt aşteptate peste noapte de un popor uitat, pentru prea mult timp, de propriii conducători.

O mână întinsă de Europa Moldovei, o mai mare apropiere a Chişinăului de Bruxelles înseamnă o mai mare încredere a investitorilor în această ţară. Iar pe termen lung acest lucru se traduce prin stabilitate şi evoluţie.

 
  
MPphoto
 
 

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. Republica Moldova a traversat un drum dificil spre democraţie şi s-a întors cu faţa către Europa. Noua majoritate guvernamentală de la Chişinău deţine, însă, poziţii fragile, după cum reiese şi din amânarea votului din parlament pentru desemnarea preşedintelui Republicii.

Totodată, situaţia economică dificilă cu care se confruntă noul guvern poate avea grave repercusiuni sociale şi politice. În aceste condiţii, se simte nevoia unui suport urgent şi masiv al Uniunii Europene pe mai multe planuri, inclusiv pentru cele trei componente ale viitorului Acord de Asociere: acordul politic, cel de liber schimb şi liberalizarea regimului vizelor.

Sprijinul financiar este decisiv pentru a asigura stabilitatea acestui stat şi pentru a încuraja reformele democratice şi economice, iar UE şi FMI trebuie să canalizeze un ajutor macroeconomic substanţial pentru acoperirea deficitului bugetar şi a costurilor sociale ale perioadei următoare.

Ţin să-mi exprim speranţa că scrutinul prezidenţial din Moldova şi schimbările ce vor surveni la nivelul Comisiei Europene şi al preşedinţiei UE nu vor afecta caracterul prioritar al asistenţei europene pentru acest stat din imediata noastră vecinătate, pe teritoriul căruia se află conflictul îngheţat cel mai apropiat de frontierele UE. Acest aspect nu trebuie neglijat pentru că priveşte direct stabilitatea estului Europei şi securitatea graniţelor europene.

 
  
MPphoto
 
 

  Rafał Kazimierz Trzaskowski (PPE), na piśmie. – Republika Mołdowy jest bardzo ważnym partnerem dla Unii Europejskiej, sytuacja wewnętrzna tego kraju odbija się na stabilności całego regionu. W przyszłości nowy rząd chciałby wejść do Unii Europejskiej, dlatego też musimy go wesprzeć, by utrzymać zmiany zachodzące w tym kraju na właściwym torze. Ogromnie ważne jest wykorzystanie w tym kontekście szansy jaką daje współpraca w ramach Partnerstwa Wschodniego, w tym podpisanie układu o stowarzyszeniu i zliberalizowanie polityki wizowej. Unia musi pamiętać o tym jak ważne jest wspieranie krajów postsowieckich w dążeniu do demokratyzacji ich życia politycznego.

 
  
MPphoto
 
 

  Iuliu Winkler (PPE), în scris. Anunţul preşedinţiei suedeze de a începe cât mai curând negocierile pentru un nou acord cu Republica Moldova, menit să înlocuiască actualul Acord de parteneriat şi cooperare este mai mult decât binevenit în noua conjunctură politică din acest stat. Vocaţia europeană a Republicii Moldova a fost consolidată de majoritatea proeuropeană formată în parlamentul de la Chişinău.

Cred că mai ales acum, într-o perioadă în care criza economică se resimte profund, Republica Moldova trebuie să fie sprijinită de Uniunea Europeană inclusiv din punct de vedere financiar, identificându-se mecanisme care să încurajeze accelerarea reformelor în Republica Moldova, reforme care să aducă acest stat mai aproape de dezideratul său de aderare. Mecanismele cooperării economice şi acordurile comerciale reprezintă instrumente puternice pentru materializarea vocaţiei europene a Republicii Moldova.

Preferinţele comerciale acordate de către Uniunea Europeană, cu începere din 2006, precum şi participarea Moldovei la CEFTA, din 2007, alături de toate statele din Balcanii de Vest, unele dintre ele candidate la aderare, conectează economia acestei ţări la piaţa unică europeană şi reprezintă o anticameră la perspectiva integrării sale în UE. Consider că instituţiile europene trebuie să acorde o importanţă deosebită atât relaţiilor politice, cât şi celor economice şi comerciale cu Republica Moldova.

 
Avviż legali - Politika tal-privatezza