Satu Hassi (Verts/ALE). - Domnule Preşedinte, cu privire la ordinea de votare între amendamentele 43 şi 54, grupul meu consideră că ordinea de vot corectă din această listă este exact cea inversă.
Adoptarea amendamentului 43 nu ar trebui să ducă la respingerea amendamentului 54, deoarece în 54 există şi alte aspecte care nu sunt acoperite de 43.
Dacă din această cauză un alt amendament este respins, atunci amendamentul 54 ar trebui votat primul, iar 43 după.
Acesta nu este la primul vot, ci un vot de pe pagina a doua. Voiam doar să anunţ acest lucru ca să ştiţi atunci când ajungem la acel punct în votare.
Preşedintele. – Doreşte un reprezentant al comisiei să spună ceva în legătură cu acest aspect? Poate dl Leinen? Propuneţi o schimbare a ordinii de votare? Trebuie să menţionez că nu ne aşteptam la această schimbare. Nu a fost făcută nicio astfel de propunere.
Jo Leinen, Preşedintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.– (DE) Domnule preşedinte, da, doamna Hassi are dreptate. Putem urma procedura propusă de domnia sa.
(Propunerea a fost adoptată)
Markus Ferber (PPE). – (DE) Domnule Preşedinte, interpretul tocmai a menţionat articolul 20 în loc de articolul 22, ceea ce face dificil de realizat ceea ce intenţionaţi. Sper, aşadar, ca interpreţii să traducă acum corect numerele în limba poloneză.
Preşedintele. – Poate că a fost greşeala mea. Îmi pare rău.
Jo Leinen (S&D). – (DE) Domnule Preşedinte, o delegaţie oficială reprezintă Parlamentul la Copenhaga. Dumneavoastră veţi participa, de asemenea, şi, pentru prima dată, nu va mai trebui să închiriem un birou în oraş. In schimb, vom avea o prezenţă oficială în pavilionul Uniunii Europene. Acesta este un lucru bun şi suntem recunoscători. În consecinţă, nu mai este nevoie de articolul 61.
Odată cu Tratatul de la Lisabona, nu numai că Parlamentul ca fi ascultat cu privire la tratatele internaţionale, dar va trebui şi să fie de acord cu ele. Acesta reprezintă începutul unei noi ere pentru noi şi, de aceea, solicităm, în conformitate cu articolul 60, să fim acceptaţi la şedinţele de coordonare ale Uniunii Europene şi să nu fim lăsaţi să aşteptăm dincolo de uşă. Comisia trebuie să ne trateze la fel cum face Consiliul atunci când ne furnizează informaţii despre cum sunt negociate tratatele, iar noi cerem să se înceapă cu acordul de la Kyoto. Aceasta este cererea noastră către Comisie. Poate că doamna Reding doreşte să spună ceva în legătură cu acest subiect.
(Aplauze)
Viviane Reding, membră a Comisiei. – (DE) Domnule Preşedinte, am preluat mesajul şi îl voi transmite preşedintelui Comisiei si celorlalţi comisari.
Jeanine Hennis-Plasschaert (ALDE). – Domnule Preşedinte, aş dori să vă rog frumos să vă grăbiţi puţin deoarece, dacă vom continua în acest ritm, vom sfârşi prin a vota în plen la miezul nopţii.