Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 25 noiembrie 2009 - Strasbourg

8. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

- Raport: Søren Bo Søndergaard (A7-0047/2009)

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, prima îndatorire a oricărui parlament este să ceară socoteală puterii executive. Noi avem menirea de a apăra cauza celor mulţi. Ar trebui să existe o tensiune creatoare între noi şi executiv - Comisia.

Dar când este vorba despre aceste chestiuni bugetare, Parlamentul European, caz unic între parlamentele alese din lume, se coalizează cu executivul împotriva propriilor alegători, în cauza integrării mai profunde.

În fiecare an bugetul european creşte; în fiecare an, Curtea de Conturi ne prezintă un raport care ne arată cum zeci de miliarde de euro sunt pierdute sau furate. Cu toate acestea, nu facem singurul lucru pe care avem dreptul să-l facem, şi anume să oprim finanţarea, cu alte cuvinte, să nu mai acordăm alte fonduri până la reglementarea procedurilor contabile.

Şi totuşi ne mulţumim cu acest buget, în ciuda tuturor erorilor pe care le conţine, trădându-i astfel pe cei care ne-au trimis aici, care sunt alegătorii şi, de asemenea, contribuabilii noştri, deoarece majoritatea persoanelor din acest parlament adoptă o atitudine indiferentă faţă de corectitudinea acţiunilor Europei şi ar prefera să lase Bruxelles-ul să facă lucrurile greşit, decât să rezolve statele membre situaţia în mod competent.

- Raport: Reimer Böge (A7-0044/2009)

  Miguel Portas, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Domnule preşedinte, Grupul GUE/NGL a votat în favoarea mobilizării a 24 de milioane de euro în scopul susţinerii lucrătorilor disponibilizaţi în Belgia.

Votul nostru favorabil reprezintă susţinerea pe care o acordăm celor aflaţi în nevoie, celor care îşi pun la dispoziţie trupul şi creierul companiilor şi care, în cele din urmă, sunt victimele unui sistem economic abuziv şi al concurenţei necontrolate pentru profituri, care au efecte sociale devastatoare.

Acestea fiind spuse, trebuie să se evalueze rolul Fondului de ajustare.

În 2009, s-au mobilizat doar 37 de milioane de euro, dintr-un total posibil de 500 de milioane de euro. Fondul nu reflectează motivul pentru care a fost instituit.

În al doilea rând, în loc să sprijine şomerii în mod direct, acest fond sprijină sistemele naţionale de securitate a locului de muncă. Întrucât există diferenţe semnificative între acestea, fondul ajunge să reproducă inegalităţile evidente dintre propriile noastre sisteme de distribuţie.

În Portugalia, fondul acordă unui şomer un ajutor de 500 de euro. În Irlanda, fondul îi asigură unui şomer sprijin în valoare de 6 000 de euro.

În al treilea rând, cazul companiei Dell ilustrează cum este posibil ca, simultan, să se sprijine lucrătorii disponibilizaţi în Irlanda, iar aceeaşi multinaţională care i-a disponibilizat să primească în prezent un alt tip de fonduri publice în Polonia.

Dell a primit fonduri pentru înfiinţarea unei noi fabrici în Polonia în timp ce, pe pieţele din SUA, dobândea noi poziţii, iar, în al treilea trimestru al acestui an, a anunţat profituri în valoare de aproximativ 337 de milioane de dolari.

Prin urmare, trebuie să se evalueze cu atenţie toate aspectele Fondului de ajustare la globalizare.

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, am spus acest lucru de multe ori şi fără îndoială îl voi repeta din nou: oricare ar fi fost motivele fondatorilor săi, Uniunea Europeană a încetat de mult să mai fie un proiect ideologic şi a devenit o afacere, un mod de a redistribui bani luaţi de la persoane din afara sistemului celor din interiorul lui. Prin urmare, astăzi discutăm despre mituirea unor companii selecte favorizate.

Să trecem cu vederea sincronizarea suspectă a subvenţiei acordate firmei Dell în Irlanda, care a fost anunţată cu o decenţă procedurală îndoielnică chiar înainte de referendumul irlandez privind Constituţia europeană sau Tratatul de la Lisabona. Să remarcăm că am mai încercat acest lucru înainte, la nivel de continent: În anii 1970, am decis să sprijinim industrii necompetitive, cu consecinţe dezastruoase. Ştim unde duce această cale. Generează stagnare, inflaţie şi, în cele din urmă, faliment colectiv. Haideţi să nu repetăm aceeaşi greşeală.

  Syed Kamall (ECR). – Domnule preşedinte, mi-a stârnit interesul prima frază, care spune că fondul a fost creat pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor afectaţi de schimbările structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale.

Dar nu au avut loc dintotdeauna schimbări majore în practicile comerciale mondiale? În circumscripţia mea din Londra, unele companii textile au răspuns şi s-au pregătit pentru globalizare externalizându-şi unele funcţii în ţări mai sărace, creând astfel locuri de muncă în ţări în curs de dezvoltare, dar menţinându-şi locurile de muncă valoroase din domeniul cercetării şi dezvoltării şi cel al marketingului în Londra, în circumscripţie, în Uniunea Europeană.

Dacă aceste companii au capacitatea de a răspunde la exigenţele globalizării, atunci de ce răsplătim întreprinderi textile şi IT ineficiente care îşi îngroapă capul în nisip şi speră că globalizarea va dispărea?

Cu siguranţă că aceşti bani ar trebui să fie restituiţi contribuabililor pentru a-i cheltui după propriile preferinţe. Cu siguranţă că a venit momentul ca guvernele să se concentreze asupra creării condiţiilor adecvate, astfel încât, atunci când se pierd locuri de muncă, antreprenorii să aibă posibilitatea de a crea noi locuri de muncă.

- Raport: David Martin (A7-0043/2009)

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Domnule preşedinte, mă întorc la acest adevărat abuz de autoritate care a fost cât pe ce să se comită, sub pretextul unui amendament la Regulamentul de procedură în scopul de a-l adapta la cerinţele Tratatului de la Lisabona, acest amendament 86 prin care administraţia şi-a acordat dreptul de a desemna reprezentantul deputaţilor neafiliaţi la Conferinţa preşedinţilor.

Este complet scandalos că această desemnare, care ar fi trebuit să aibă loc, aşa cum se întâmplă în toate organismele Parlamentului nostru, fie prin alegere, fie prin consens, prin alegere în lipsa unui consens, nu a avut loc încă din cauza unor manevre deliberate din partea unor funcţionari care se opun.

Mai mult decât atât, este consternant faptul că aceşti funcţionari au atras spre cauza lor grupuri politice care ne sunt ostile şi care, evident, nu au dreptul de a se pronunţa de facto sau de jure asupra desemnării reprezentantului nostru. Vom ataca această decizie, dacă va reveni în discuţie, la Curtea de Justiţie.

- Propunere de rezoluţie (B7-0141/2009) Pregătirea Conferinţei de la Copenhaga privind schimbările climatice

  Marisa Matias, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Domnule preşedinte, pentru a asigura rezultate reale şi obligatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice, trebuie garantate patru principii, pe care aş dori să le evidenţiez. Acestea au fost, de asemenea, votate azi.

Primul este necesitatea de a ajunge la un acord obligatoriu din punct de vedere juridic.

Al doilea este necesitatea de a garanta obiective politice stricte, inclusiv obiective de reducere a emisiilor. Trebuie să avem obiective ambiţioase în acest sens. Cred că am fi putut realiza progrese mai semnificative decât am făcut-o până în prezent.

Al treilea principiu este oportunitatea de a garanta finanţarea publică necesară pentru a ne permite rezolvarea acestei probleme a schimbărilor climatice.

Al patrulea şi ultimul punct - care cred că este important să fie luat în considerare - este că acest acord ar trebui să fie unul global, şi nu doar un acord între anumite regiuni, iar aceasta ar trebui să se realizeze printr-un proces care are la bază participarea democratică a tuturor ţărilor.

Consider că rezoluţia pe care am adoptat-o azi nu este la fel de bună - să zicem - ca cea care a fost adoptată anterior în cadrul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.

Cu toate acestea, cred că ceea ce ar trebui să se protejeze aici este chiar rezultatul obţinut şi eforturile depuse de-a lungul acestui proces, aşadar ne prezentăm la Copenhaga cu rezultate destul de bune ale muncii desfăşurate în cadrul Parlamentului. Sper cu sinceritate că ne vom lupta cu toate forţele şi că vom putea realiza ceea ce am adoptat azi aici.

  Zigmantas Balčytis (S&D). – Domnule preşedinte, am susţinut această rezoluţie. Schimbările climatice reprezintă o prioritate politică globală la Summit-ul de la Copenhaga. Ar trebui să genereze nu doar angajamente politice, ci şi acorduri şi sancţiuni obligatorii pentru neconformitate.

Combaterea schimbărilor climatice este o acţiune globală şi este necesară implicarea atât a ţărilor dezvoltare, cât şi a ţărilor în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, ţările bogate trebuie să joace rolul principal. Trebuie să accepte obiective obligatorii de reducere a emisiilor şi, în acelaşi timp, să găsească fonduri în vederea sprijinirii ţărilor în curs de dezvoltare în abordarea schimbărilor climatice.

  Jan Březina (PPE). – (CS) Prin adoptarea de azi a rezoluţiei referitoare la Conferinţa de la Copenhaga privind protecţia climei, Parlamentul a transmis un semnal clar că acordă o importanţă deosebită acestui subiect. Aceasta se reflectă într-o abordare autentică în temeiul căreia Parlamentul stabileşte principiul responsabilităţilor comune, dar diferite. Având în vedere acest aspect, ţările industrializate trebuie să adopte un rol principal, în timp ce ţările în curs de dezvoltare şi economiile emergente, precum China, India şi Brazilia, vor primi un sprijin adecvat în ceea ce priveşte tehnologia şi consolidarea capacităţii. Pe de altă parte, trebuie să spun că ipoteza conform căreia un acord la Copenhaga ar putea oferi impulsul pentru o nouă ordine ecologică este, în opinia mea, exagerat de optimistă şi subiectivă din punct de vedere ideologic. Nu trebuie să ne punem ochelari de cal la ochi şi să călcăm peste cadavrele întreprinderilor industriale într-un efort idealist de a reduce emisiile de CO2. Nu aş considera o abordare atât de nerealistă ca fiind o alternativă durabilă pentru Europa în întregul ei.

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Domnule preşedinte, raportul care tocmai a fost adoptat în Parlament se înscrie categoric în linia „corectitudinii politice” care predomin aici, fără a fi contestată de dogmele consacrate.

Cu toate acestea, doar fiindcă un lucru este repetat de mii de ori nu înseamnă că este şi justificat. Mereu au existat încălziri globale. Au existat încălziri globale de la ultimele glaciaţiuni, de exemplu, şi, la urma urmelor, nu automobilele folosite de omul de Neanderthal au cauzat încălzirile globale anterioare.

Nu există nicio contestaţie, nicio întrebare cu privire la ceea ce ne este repetat de o sută de ori, de o mie de ori, şi în ce scop? Se poate observa clar că există cel puţin un motiv foarte important: pregătirea venirii guvernului mondial; iar al doilea motiv este încă o dată de a sădi un sentiment de culpabilitate în omul european şi în cel occidental, care sunt în mod eronat consideraţi responsabili pentru toate relele din lume.

Domnule preşedinte, mă voi opri aici, fiindcă nu am dreptul la şaizeci şi unu de secunde. Mulţumesc pentru atenţia acordată.

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, la prima conferinţă de presă ca nou preşedinte sau ca preşedinte numit, dl Van Rompuy a declarat că Procesul de la Copenhaga va reprezenta un pas spre gestionarea globală a planetei noastre. Nu se poate să fiu singurul care se alarmează cu privire la felul în care agenda de mediu este susţinută de cei care au o agendă diferită în ceea ce priveşte transferul de putere de la democraţiile naţionale.

Ecologismul este prea important pentru a lăsa doar una dintre părţile la dezbaterea politică să-şi pună în aplicare soluţiile. Ca deputat conservator, mă consider un conservator ecologist. Marx este cel care a propagat ideea că natura este o resursă care trebuie exploatată, o doctrină care şi-a găsit o realizare brutală în industriile grele din statele Comecon, dar nu am încercat niciodată soluţiile pieţei libere de a extinde drepturile de proprietate, de a avea aer curat şi apă curată permiţând dreptul la proprietate, în locul tragediei proprietăţilor comune, unde ne aşteptăm ca acţiunea statului şi tehnocraţiile globale să realizeze aceste obiective.

Ecologismul este în general prea important pentru a fi ignorat.

- Propunerea de rezoluţie (B7-0155/2009) Programul multianual 2010-2014 privind un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor (Programul de la Stockholm)

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, rezoluţia privind Programul de la Stockholm pentru care a votat astăzi Parlamentul nostru este rezultatul unui enorm efort de cooperare şi al unei formule procedurale cu totul noi, pentru care noi nu avem prea multă experienţă în prezent.

De fapt, această formulă stabileşte obiective cu adevărat ambiţioase, dar, dacă dorim o Europă deschisă şi totuşi sigură, trebuie să fim capabili să găsim echilibrul adecvat între o cooperare tot mai eficientă în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii şi a terorismului, pe de o parte, şi un angajament ferm pentru apărarea drepturilor la viaţă privată ale cetăţenilor, pe de altă parte.

Suntem hotărâţi să punem în aplicare o politică comună privind azilul, să apărăm drepturile fundamentale ale omului şi să adoptăm o politică comună privind imigraţia printr-un control mai extins al frontierelor noastre.

Următoarea sarcină este de a institui spaţiul judiciar european. Pentru realizarea acestui obiectiv, trebuie să promovăm toate formele de cooperare în scopul de a disemina o cultură judiciară europeană comună. Exemplele includ recunoaşterea reciprocă a hotărârilor şi normelor comune, eliminarea procedurii de exequatur şi punerea în aplicare a unor măsuri destinate să faciliteze accesul la justiţie şi să stimuleze schimburile între magistraţi.

Mai există şi programul multianual, care pune accentul pe conceptul de cetăţenie europeană, care ar trebui să se considere că vine în completarea cetăţeniei naţionale şi nu că o limitează.

Cred că acestea sunt obiective care necesită un angajament mai ferm din partea tuturor...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Lena Ek (ALDE). – (SV) Domnule preşedinte, am votat astăzi în favoarea strategiei UE pentru libertate, securitate şi justiţie, cu alte cuvinte, Programul de la Stockholm, dar, când propunerea legislativă a Consiliului revine în Parlament via Comisie, intenţionez să fiu foarte strictă şi fermă în ceea ce priveşte chestiunea deschiderii şi transparenţei în activitatea legislativă.

Acest lucru este deosebit de important în ceea ce priveşte procedura de azil. Opţiunea cererii de azil este un drept fundamental, iar cooperarea europeană se referă la dărâmarea zidurilor, nu la ridicarea lor. Prin urmare, statele membre trebuie să respecte definiţia refugiatului şi a solicitantului de azil în conformitate cu Convenţia privind statutul refugiaţilor, iar eu am prezentat un amendament în acest sens. În forma sa finală, Programul de la Stockholm trebuie să apere valorile europene precum libertatea şi respectarea drepturilor omului. Merită să luptăm pentru aceste lucruri şi eu exact acest lucru intenţionez să-l fac.

  Daniel Hannan (ECR). – (ES) Domnule preşedinte, în primul rând, aş dori să vă mulţumesc dumneavoastră şi funcţionarilor dumneavoastră pentru răbdarea de care daţi dovadă în timpul acestor explicaţii ale votului.

Domnule preşedinte, un fost ministru de interne britanic, Willie Whitelaw, i-a spus odată succesorului său că va avea cea mai bună slujbă din Cabinet, întrucât nu trebuia să aibă contacte cu străini.

Niciun ministru de interne dintr-un stat membru nu ar putea spune acest lucru astăzi. Domeniul justiţiei şi al afacerilor interne a cunoscut o armonizare extraordinară. În orice, de la imigraţie la azil, vize, drept civil, justiţie penală şi poliţie, am înzestrat efectiv Uniunea Europeană cu atributul suprem de stat: un monopol al forţei legale coercitive asupra cetăţenilor săi, şi anume un sistem de justiţie penală.

Când oare am decis să facem acest lucru? Când au fost consultaţi votanţii noştri? Accept că nu s-a realizat în secret. Nu a existat nicio conspiraţie sau cel puţin a fost ceea ce H.G.Wells a denumit o conspiraţie deschisă, dar în niciun moment nu am avut politeţea de a întreba oamenii dacă doresc să fie cetăţenii unui stat cu propriul său sistem juridic.

  Philip Claeys (NI). – (NL) La fel ca mulţi cetăţeni europeni cărora nu li s-a dat şansa de a-şi spune opinia cu privire la Tratatul de la Lisabona, şi eu am devenit foarte preocupat de evoluţiile din domeniile libertăţii, securităţii şi justiţiei. Uniunii Europene i se transferă din ce în ce mai multe competenţe în domeniul azilului şi imigraţiei, iar aceste aspecte sunt excluse tot mai mult din domeniul controlului democratic al cetăţenilor. Rezultatul va fi o imigraţie şi mai mare, cu toate problemele la care duce aceasta.

Subiectul acordării unor drepturi fără impunerea niciunei obligaţii, un alt aspect care se desprinde din această rezoluţie, le oferă imigranţilor o scuză pentru neadaptarea la normele ţării lor gazdă. Un exemplu a ceea ce mă indignează este pasajul în care se vorbeşte despre „discriminarea multiplă a femeilor rome”, deoarece nu menţionează că, în multe cazuri, această discriminare este autoimpusă. Gândiţi-vă doar că multor femei rome şi copii minori li se cere să meargă...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Domnule preşedinte, am solicitat să vorbesc despre Stockholm.

Domnule preşedinte, după cum s-a afirmat, acest raport prezintă două motive de nelinişte.

Primul este perspectiva sa imigraţionistă foarte clară. Al doilea nu este revelat de conţinutul raportului sau de concluzii. L-am descoperit doar prin intenţiile dlui comisar Barrot: este vorba despre criminalizarea libertăţii de expresie, de cercetare şi de gândire.

În prezent, în multe ţări europene, există oameni care sunt urmăriţi în justiţie, sunt arestaţi, au pedepse aspre şi sunt deţinuţi, doar pentru că doresc să îşi exprime un punct de vedere critic asupra istoriei celui de Al Doilea Război Mondial, de pildă, asupra istoriei contemporane sau asupra fenomenului imigraţiei. Li se refuză acest drept şi sunt loviţi cu pedepse foarte aspre. Acesta este un motiv major de îngrijorare, întrucât este într-o contradicţie totală cu spiritul european.

- Propunere de rezoluţie (B7-0153/2009) Despăgubirile pentru pasageri în cazul falimentului unei companii aeriene

  Aldo Patriciello (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, cu câteva luni în urmă, am asistat la prăbuşirea bruscă şi neaşteptată a unor companii aeriene cu tarife reduse, precum Myair şi Sky Europe, consecinţa imediată fiind anularea imediată a tuturor zborurilor lor programate. Acest lucru a cauzat neplăceri imense pentru mii de pasageri cărora li s-a refuzat dreptul de a se îmbarca în zboruri rezervate în mod corespunzător. Mai grav decât atât este faptul că aceloraşi consumatori li s-a refuzat posibilitatea de a obţine restituirea costurilor pentru zborurile anulate, din cauza măsurilor de faliment care au afectat aceste companii aeriene.

Din aceste motive, este necesară mai mult decât oricând adoptarea urgentă de către Comisie, care numără prosperitatea şi bunăstarea consumatorilor printre principiile şi valorile sale, a unor măsuri adecvate, pentru a preîntâmpina apariţia unor situaţii similare în detrimentul cetăţenilor europeni.

În special, trebuie să accelerăm procesul de revizuire a Directivei 90/314/CEE privind pachetele de servicii pentru călătorii la fel cum, pe de altă parte, trebuie să ne dotăm...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Siiri Oviir (ALDE). – (ET) În ultimii nouă ani, 77 de companii aeriene au solicitat procedura de faliment. Nu sunt doar una, două sau trei şi nu doar de ieri: Repet că este vorba despre ultimii nouă ani. În consecinţă, mii de pasageri au stat în aeroporturi străine fără nicio protecţie. Nu au obţinut nicio compensaţie sau, cel puţin, nu au obţinut compensaţia corespunzătoare la timp. Din acest motiv am votat pentru această rezoluţie şi sunt de acord cu ideea că, în sectorul companiilor aeriene, trebuie, de asemenea, să reglementăm această deficienţă din cadrul sistemului nostru juridic, lucru care s-a întâmplat astăzi.

De asemenea, susţin termenul limită concret stabilit în rezoluţie, 1 iulie 2010 - aşadar, destul de curând - când Comisia Europeană trebuie să prezinte propuneri concrete, reale, în vederea rezolvării acestei probleme şi, în viitor, ar trebui să fie protejate şi drepturile pasagerilor...

((Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor))

  Zigmantas Balčytis (S&D). – Domnule preşedinte, acesta este un subiect foarte important şi am votat în favoarea acestei rezoluţii deoarece cred că trebuie să avem un act legislativ care să îi protejeze pe cetăţenii noştri în cazul în care companiile aeriene intră în faliment. Milioane de cetăţeni folosesc zilnic companii aeriene cu tarife reduse. Cu toate acestea, numărul mare de falimente ale unor companii aeriene cu tarife reduse care au avut loc în Uniunea Europeană din anul 2000 şi recentul caz al Sky Europe au demonstrat în mod clar vulnerabilitatea transportatorilor aerieni cu tarife reduse la variaţia preţurilor petrolului şi la actualele condiţii economice dificile.

Trebuie să corectăm această situaţia şi solicităm Comisiei să ia în considerare măsurile compensatorii cele mai adecvate pentru pasagerii noştri.

  Lara Comi (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, în urma recentelor cazuri de suspendare şi revocare a licenţelor multor companii aeriene, un număr substanţial de pasageri şi titulari de bilete cărora nu li s-au onorat serviciile şi nici nu li s-au restituit costurile au suferit pierderi considerabile.

Prin urmare, consider că este necesară propunerea unui regulament specific care să definească cele mai bune soluţii la problemele care survin în urma falimentelor, atât în ceea ce priveşte pierderile financiare, cât şi repatrierea.

Astfel, este important ca pasagerii să beneficieze de compensaţii în caz de faliment şi, de asemenea, să se definească procedurile financiare şi administrative asociate. Mă refer la principiul răspunderii reciproce în vederea protejării pasagerilor tuturor companiilor aeriene care au zboruri pe aceeaşi rută şi au locuri disponibile. Aceasta ar permite repatrierea pasagerilor părăsiţi în aeroporturi străine. În acest sens, sugestiile privind crearea unui fond de garanţie sau a unei asigurări obligatorii pentru companiile aeriene ar putea reprezenta soluţii plauzibile care ar trebui evaluate în ceea ce priveşte contrapartida, care ar însemna o creştere a preţurilor pentru consumatori.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Domnule preşedinte, este foarte important să discutăm despre securitatea pasagerilor companiilor aeriene şi, mai presus de toate, despre compensare în situaţii de faliment al companiilor, după cum tocmai a menţionat dna Oviir. În ultimii nouă ani, au avut lor 77 de falimente şi se presupune că industria aeronautică se va confrunta cu mai multe turbulenţe decât oricând.

Concurenţa acerbă este un fel de meci de baraj. A apărut un nou fenomen, cel al companiilor aeriene ieftine, care pentru moment par să meargă bine şi să facă profituri uriaşe. Acest lucru a împins multe alte companii aeriene într-o situaţie competitivă nesănătoasă. După cum s-a afirmat, este foarte important să ne asigurăm că nu se vor repeta cazurile nefericite precedente, iar companiile aeriene îşi asumă responsabilitatea pentru pasagerii lor şi ar trebui să ofere compensaţii în cazul în care un zbor este anulat din cauza falimentului. Pentru a asigura...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

- Propunere de rezoluţie: „fabricat în” (marcaj de origine)

  Siiri Oviir (ALDE). – (ET) Prin Agenda de la Lisabona, Uniunea Europeană a vizat consolidarea uniunii economice. Prin urmare, este important să se îmbunătăţească şi puterea concurenţială a economiei. Cu toate acestea, este esenţial să existe concurenţă loială pe piaţă. Aceasta înseamnă că ar trebui să funcţioneze norme clare pentru fiecare producător, exportator şi importator. Am susţinut această propunere de rezoluţie deoarece impunerea obligaţiei de a identifica ţara de origine a bunurilor importate din ţări terţe în Uniunea Europeană reprezintă un mod infailibil de a obţine transparenţa, de a oferi consumatorului informaţiile corespunzătoare şi, de asemenea, de a asigura conformitatea cu normele comerciale internaţionale. Vă mulţumesc.

  Lara Comi (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, dezbaterea privind marcajul de origine nu avantajează deloc interesele unuia sau mai multor state membre, aşa cum se consideră uneori în mod eronat. În schimb, ea întruchipează principiul economic fundamental al şanselor egale.

Acest principiu, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, vizează punerea în practică a competitivităţii europene la nivel internaţional prin promovarea unor norme clare şi echilibrate pentru companiile noastre producătoare şi companiile care importă produse din ţări terţe.

Prin urmare, discutăm aspecte de interes pentru Europa în ansamblu. Din acest motiv, cred că este esenţial să se ajungă la un acord privind marcajul de origine care transcende interesele naţionale individuale sau cele ale unor grupuri politice şi lasă loc pentru voinţa de a institui o piaţă unică prin promovarea competitivităţii şi a transparenţei.

Prezentarea în faţa Parlamentului a unei propuneri de regulament privind marcajul de origine, astfel cum a fost formulată de Comisia Europeană în 2005, reprezintă un pas înainte în acest sens.

În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, procesul de codecizie între Parlament şi Consiliu va face astfel posibilă accelerarea aprobării unui regulament care este atât de important pentru economie şi pentru consumatorii europeni.

Explicaţii scrise privind votul

- Raport: Søren Bo Søndergaard (A7-0047/2009)

  Robert Atkins (ECR), în scris. – Conservatorii britanici nu au putut aproba descărcarea de gestiune pentru bugetul european pe anul 2007, secţiunea Consiliul European. Pentru cel de-al 14-lea an consecutiv, Curtea de Conturi Europeană nu a putut furniza decât o declaraţie de asigurare pentru conturile Uniunii Europene.

Menţionăm remarca auditorilor, conform căreia aproximativ 80% din tranzacţiile UE sunt realizate de agenţii care acţionează în statele membre în baza unor acorduri de gestionare comună. Auditorii raportează constant că nivelurile de control şi de examinare a modului de folosire a fondurilor europene în statele membre sunt inadecvate.

Pentru a soluţiona această problemă persistentă, Consiliul a încheiat un acord interinstituţional în 2006, care obligă statele membre să poată certifica tranzacţiile pentru care sunt responsabile. Menţionăm cu consternare că, până la această dată, majoritatea statelor membre nu şi-au respectat obligaţia şi, în consecinţă, în ciuda tradiţionalei convenţii tacite (Gentleman’s Agreement) dintre Parlament şi Consiliu, nu vom aproba descărcarea de gestiune până când statele membre nu îşi îndeplinesc obligaţiile care le revin în baza acordului interinstituţional.

  Jean-Pierre Audy (PPE) , în scris. – (FR) Am votat în favoarea aprobării descărcării de gestiune a Consiliului pentru bugetul pentru 2007, subliniind faptul că nu sunt de acord cu modul în care Comisia pentru control bugetar a gestionat această situaţie în care raportorul, dl Søndergaard, a prezentat două rapoarte contradictorii; schimbarea de poziţie dintre propunerile de amânare a descărcării pentru aprilie 2009 şi de acordare a descărcării fiind motivată de afirmaţiile rezultate din reuniuni care nu au avut ca obiect auditul, în vreme ce Curtea Europeană de Conturi nu a formulat nicio observaţie privind gestionarea Consiliului. Regret că nu a existat un studiu juridic pentru a se stabili puterile deţinute de Parlamentul European şi, în consecinţă, cele ale Comisiei pentru control bugetar, în particular, privind activităţile externe şi militare ale Consiliului. Într-un moment în care vom negocia relaţiile politice cu Consiliul în cadrul aplicării Tratatului de la Lisabona, este important ca lucrările instituţiilor să se bazeze pe normele de drept.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) La sfârşitul ultimei legislaturi, în aprilie, Parlamentul a decis amânarea acordării descărcării de gestiune a Consiliului pentru aplicarea bugetului pentru anul 2007, în esenţă din cauza absenţei transparenţei contabile în folosirea bugetului comunitar. În special, Parlamentul a considerat că este important să existe o transparenţă sporită şi o examinare parlamentară mai strictă a cheltuielilor Consiliului pentru politica externă şi de securitate comună / politica europeană de securitate şi de apărare (PESC/PESA).

Raportul adoptat astăzi acordă în sfârşit descărcarea de gestiune Consiliului, întrucât consideră că Parlamentul a obţinut un răspuns satisfăcător din partea Consiliului la solicitările formulate în rezoluţia din luna aprilie. Cu toate acestea, lansează unele avertismente pentru următoarea procedură de descărcare de gestiune. În special, va verifica progresele înregistrate de Consiliu în ceea ce priveşte închiderea tuturor conturilor sale extrabugetare, publicarea tuturor deciziilor administrative (atunci când sunt utilizate ca temei juridic pentru posturi bugetare) şi prezentarea în faţa Parlamentului a raportului său anual de activitate. Deşi Consiliul a avansat puţin în prezentarea conturilor privind folosirea bugetului comunitar, credem că informaţiile disponibile privind cheltuielile PESC/PESA sunt în continuare inadecvate, ceea ce ne determină să avem încă rezerve.

- Recomandare pentru o a doua lectură: Ivo Belet (A7-0076/2009)

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Am votat în favoarea regulamentului privind etichetarea pneurilor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil. Eficienţa energetică este deosebit de importantă în ceea ce priveşte gestionarea durabilă a mediului şi conservarea resurselor finite. O etichetare clară şi pertinentă va ajuta consumatorii europeni să facă alegeri mai bune de acum înainte. Aceste alegeri nu se vor baza doar pe cost, ci şi pe eficienţa consumului de combustibil. Un alt avantaj al acestui tip de etichetare este faptul că etichetarea pneurilor antiderapante va spori siguranţa drumurilor.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) Am votat în favoarea raportului dlui Belet privind etichetarea pneurilor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil, care aprobă poziţia comună a Consiliului. Având în vedere faptul că 25% din emisiile totale de CO2 provin din transportul rutier şi că 30% din consumul total de combustibil al vehiculelor este legat de pneurile acestora, introducerea obligaţiei de a eticheta pneurile reprezintă un instrument cheie în lupta pentru un mediu mai sănătos.

Decizia adoptată astăzi de Parlament va duce la o reducere a emisiilor de dioxid de carbon de până la patru milioane de tone pe an. Pentru a exemplifica, aceasta echivalează cu eliminarea a un milion de maşini de pe şoselele Uniunii Europene. Beneficiul indiscutabil al legislaţiei aprobate provine din îmbunătăţirea calităţii şi, prin urmare, a siguranţei pneurilor. Acest lucru nu ar trebui să ducă la o creştere a preţurilor, ceea ce consumatorii cu siguranţă ar aprecia, mai ales cei a căror decizie de cumpărare depinde de preţul unui produs. În opinia mea, aceasta confirmă rezultatele studiului de piaţă care indică interesul consumatorilor de a cumpăra produse ecologice. În opinia mea, avantajul pentru producători al regulamentului aprobat este că, datorită standardelor unificate de furnizare a informaţiilor privind eficienţa pneurilor, clienţii vor avea o şansă mai bună de a concura pe baza unor factori care nu se rezumă doar la preţul produsului.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Noul regulament privind etichetarea pneurilor face parte dintr-o strategie comunitară privind CO2, care stabileşte obiective ce trebuie îndeplinite prin reducerea emisiilor provenind de la vehicule. Din noiembrie 2012, pneurile se vor eticheta în UE în funcţie de eficienţa consumului de combustibil, de proprietăţile antiderapante şi de emisiile fonice. Pneurile sunt responsabile pentru 20 până la 30% din energia consumată de vehicule din cauza rezistenţei la rulare. Reglementând folosirea pneurilor eficiente energetic, care sunt sigure şi au emisii fonice scăzute, contribuim atât la reducerea daunelor aduse mediului, prin scăderea consumului de combustibil, cât şi la creşterea protecţiei consumatorului, prin intermediul concurenţei de pe piaţă. Prin urmare, salut crearea unui alt instrument care reprezintă încă un pas în direcţia unei Europe durabile în ceea ce priveşte energia.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Domnule preşedinte, aprob decizia Parlamentului de a adopta în sfârşit un regulament care are scopul de a creşte siguranţa şi eficienţa ecologică şi economică a transportului rutier. Scopul este folosirea unor pneuri sigure şi mai silenţioase. În conformitate cu unele studii, este posibil să se reducă în mod semnificativ (până la 10%) proporţia de combustibil consumat de un vehicul care ţine de performanţa pneurilor.

În armonie cu angajamentul meu în favoarea protecţiei consumatorului, acest regulament stabileşte un cadru de reglementare eficient printr-o etichetare şi o informare clară şi precisă. Aceasta face posibilă asigurarea transparenţei şi sporeşte sensibilizarea consumatorilor faţă de opţiunile lor de cumpărare cu ajutorul broşurilor, al pliantelor şi al marketingului online.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Salut faptul că, în locul unei directive, avem un regulament privind etichetarea pneurilor, care este rezultatul unei sugestii din partea Parlamentului.

Din noiembrie 2012, pneurile se vor eticheta în funcţie de eficienţa consumului de combustibil, proprietăţile antiderapante şi emisiile fonice. Cetăţenii europeni vor dispune de mai multe informaţii pentru selectarea pneurilor adecvate în scopul reducerii costurilor cu combustibilul şi pentru a contribui la reducerea consumului de energie. Astfel, vor putea face o alegere mai ecologică şi îşi vor putea reduce amprenta de carbon.

În plus, etichetarea va duce la creşterea concurenţei în rândul producătorilor. Această etichetare este benefică din punctul de vedere al protecţiei mediului. Trebuie să ţinem seama că transportul rutier este responsabil pentru 25% din emisiile de dioxid de carbon din Europa.

Pneurile pot juca un rol important în reducerea emisiilor de CO2, întrucât acestea sunt responsabile pentru 20 până la 30% din consumul total de energie al vehiculelor.

Pentru autoturisme, pneuri mai eficiente din punct de vedere energetic pot economisi până la 10% din costurile legate de combustibil.

Prin urmare, am acordat un vot favorabil.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Am votat în favoarea pachetului de compromis privind etichetarea pneurilor. Parlamentul abordează multe subiecte care par extrem de tehnice şi, la prima vedere, nu reprezintă o prioritate în agenda politică a multor oameni; poate şi acesta este un asemenea subiect. Cu toate acestea, o analiză mai îndeaproape arată că aproape un sfert din emisiile de CO2 provin din transportul rutier şi că pneurile joacă un rol semnificativ în determinarea eficienţei consumului de combustibil. Prin urmare, această propunere legislativă joacă un rol important în eforturile mai generale ale Uniunii Europene de a aborda problema încălzirii globale.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport în special deoarece contribuie la două puncte esenţiale: îmbunătăţirea informaţiilor disponibile, care facilitează o alegere mai ecologică a pneurilor, şi faptul că, printr-o asemenea alegere, vom spori eficienţa energetică, dat fiind că pneurile sunt responsabile pentru 20 până la 30% din consumul total de energie al vehiculelor.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, propunerea de regulament privind etichetarea pneurilor aprobată azi de Parlament este un pas esenţial spre comercializarea unor produse sigure şi silenţioase, care permit, de asemenea, reducerea la minimum a consumului de combustibil. Salut în special faptul că forma juridică a propunerii a fost modificată din directivă în regulament.

Aceasta ne va permite realizarea aplicării echitabile şi imediate a tuturor dispoziţiilor în toate statele membre, asigurând o armonizare mai eficientă a pieţei europene a pneurilor. În afară de aceasta, eforturile depuse în negocieri de Comisia pentru industrie, cercetare şi energie privind flexibilitatea în afişarea etichetei vor oferi consumatorilor o protecţie adecvată, asigurându-se simultan faptul că producătorii nu sunt împovăraţi cu o birocraţie excesivă.

Dispoziţia provizorie de scutire a pneurilor fabricate înainte de 2012 de la cerinţele regulamentului constituie, de asemenea, o măsură necesară în scopul asigurării punerii treptate în aplicare a noilor reglementări europene pe piaţă. Din aceste motive, putem spune că suntem mulţumiţi de poziţia comună realizată, cu certitudinea că aceasta corespunde obiectivelor propunerii iniţiale a Comisiei.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. – (RO) Am votat pentru regulamentul privind etichetarea pneurilor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil. Acest regulament face parte din pachetul legislativ aferent eficienţei energetice şi va permite reducerea emisiilor poluante generate de sectorul transporturilor. Conform acestui regulament, furnizorii de pneuri trebuie să asigure, prin etichetare şi autocolante, informarea utilizatorilor privind: consumul de combustibil şi rezistenţa la rulare, aderenţa la teren umed şi la zgomotul exterior de rulare. Practic, pentru aceşti parametri, eticheta va conţine o indicaţie privind nivelul, de la A la G, în care se încadrează pneul. De asemenea, furnizorii de pneuri au obligaţia de a prezenta pe site-ul lor web explicaţii privind aceşti indicatori precum şi recomandări privind comportamentul şoferilor. Aceste recomandări includ necesitatea de a conduce ecologic, verificarea cu regularitate a presiunii pneurilor şi respectarea distanţei de frânare. Statele membre vor publica, până la 1 noiembrie 2011, toate actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru transpunerea regulamentului în legislaţia naţională. Aplicarea dispoziţiilor acestui regulament se va face începând cu 1 noiembrie 2012. Sectorul transporturilor este responsabil de aproximativ 25% din emisiile poluante şi de aceea acest regulament va contribui la reducerea acestor emisii.

- Raport: Reimer Böge (A7-0044/2009)

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Fondul european de ajustare la globalizare (FEAG) vizează susţinerea lucrătorilor afectaţi personal de concedieri ca urmare a unor schimbări majore în comerţul mondial. Mai precis, FEAG finanţează asistenţa acordată pentru căutarea unui loc de muncă, reconversia profesională adecvată, promovarea antreprenoriatului, ajutorul pentru activităţi independente şi suplimentări speciale temporare ale veniturilor.

Pe termen mai lung, aceste măsuri au scopul de a ajuta lucrătorii în găsirea şi păstrarea unui nou loc de muncă.

Ţara mea, Portugalia, a beneficiat de FEAG de două ori: în 2008, în urma concedierii a 1 549 de lucrători din industria auto din regiunea Lisabona şi din Alentejo, şi în 2009, în urma concedierii a 1 504 de lucrători din 49 de companii textile din regiunile de nord şi centrale ale ţării.

Rolul esenţial al acestui fond este clar. Cu toate acestea, întrebarea adresată de dna Berès evidenţiază faptul că există o situaţie care trebuie clarificată de către Comisia Europeană. Trebuie să prevenim alocarea de fonduri sau de ajutor de stat într-un stat membru, care ar duce la pierderea de locuri de muncă în alte zone ale UE.

Prin urmare, sunt de acord cu necesitatea de a garanta o coordonare eficientă a ajutorului financiar european, împiedicând companiile să caute să profite de crearea şi reducerea locurilor de muncă.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Susţin acest ajutor de 14,8 milioane de euro din Fondul european de ajustare la globalizare (FEAG) pentru cei 2 840 de lucrători de la Dell din Limerick care şi-a pierdut locurile de muncă în urma închiderii fabricii lor, întrucât acest ajutor va fi direct în beneficiul lucrătorilor concediaţi mai degrabă decât în avantajul companiei Dell. Într-adevăr, se pare că în vreme ce Dell îşi închidea fabrica în Irlanda, primea un ajutor de stat de 54,5 milioane de euro din partea guvernului polonez pentru a-şi deschide o nouă fabrică în Lodz. Acest ajutor de stat a fost aprobat de Comisia Europeană. Cât de consecventă este politica urmată de Comisie? Scuteşte în mod efectiv Dell de înfruntarea consecinţelor sociale ale strategiei sale şi le permite companiilor să se angajeze într-o cursă concurenţială fără limite susţinută prin fondurile statelor membre şi ale Uniunii Europene. Este imperativ necesară claritatea în ceea ce priveşte coordonarea politicii Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi politica socială.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Aşa cum am avut mai ocazia de a afirma acest lucru anterior, chiar înainte de apariţia actualei crize financiare, care a sporit şi a exacerbat unele simptome timpurii, impactul serios al globalizării, având ca efect relocarea întreprinderilor, asupra vieţilor multor oameni era deja evident. Provocarea unică a vremurilor în care trăim şi nevoia excepţională de a utiliza mecanisme, ele însele excepţionale, pentru a ajuta şomerii şi pentru a le stimula reinserţia pe piaţa muncii, devin clare când adăugăm la aceste probleme actuala lipsă de încredere în pieţe şi reducerea investiţiilor.

În acest sens, Fondul european de ajustare la globalizare a fost deja folosit de câteva ori, mereu în scopul de a reduce impactul asupra lucrătorilor europeni a expunerii lor la piaţa globală. Cazurile descrise în raportul dlui Böge sunt demne de a fi luate în considerare, deşi mai există unele îndoieli cu privire la măsura în care toate cererile se califică pentru ajutor. Prin urmare, ar fi mai indicat ca cererile să fie prezentate separat în viitor.

Mi-ar reda convingerea că Uniunea Europeană trebuie să adopte măsuri în vederea promovării unei pieţe europene mai robuste, mai libere şi mai creative care va genera investiţii şi locuri de muncă.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece Fondul european de ajustare la globalizare (FEAG), care este un instrument adecvat pentru a răspunde la o criză europeană specifică provocată de globalizare, poate fi utilizat în situaţia actuală. Acest fond furnizează sprijin individual, unic şi de durată limitată lucrătorilor concediaţi în mod direct. S-a afirmat că, prin alocarea acestui fond lucrătorilor, nu ar mai trebui să existe nicio disproporţionalitate.

În plus, Fondul social european (FSE) sprijină Strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă şi politicile statelor membre privind ocuparea integrală a forţei de muncă, productivitatea muncii şi calitatea la locul de muncă, promovează incluziunea socială, mai ales accesul persoanelor defavorizate la un loc de muncă, şi reduce inegalităţile legate de ocuparea forţei de muncă la nivel naţional, regional şi local. Acesta este un fond esenţial pentru consolidarea coeziunii economice şi sociale. Situaţia actuală necesită o punere în aplicare robustă, corespunzătoare şi rapidă a FSE.

Este clar că FEAG şi FSE au obiective diferite, dar complementare, şi că niciunul nu-l poate substitui pe celălalt. Ca măsură extraordinară, FEAG ar trebui să fie finanţat în mod autonom şi este o greşeală foarte gravă ca FEAG, o măsură pe termen scurt, să fie finanţat în detrimentul FSE sau al oricărui alt fond structural.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. – Salut decizia Parlamentului European de a aproba ajutorul destinat lucrătorilor de la compania Dell din Fondul european de ajustare la globalizare. Concedierile de la compania Dell au afectat în mod grav economia locală a Limerick-ului şi din zonele limitrofe. Trebuie să stabilim măsuri de reconversie profesională corespunzătoare pentru a le asigura persoanelor care şi-au pierdut locul de muncă la Dell posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă în viitorul apropiat. Aprobarea cererii de sprijin financiar a Irlandei în cadrul Fondului european de ajustare la globalizare va contribui la reconversia profesională şi la perfecţionarea lucrătorilor în cauză.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea mobilizării Fondului european de ajustare la globalizare pentru cazurile Belgiei şi Irlandei, deoarece consider că trebuie să folosim toate mijloacele posibile pentru a ajuta salariaţii care sunt victime ale prejudiciilor cauzate de globalizare şi de criza economică şi financiară.

Cu toate acestea, pun la îndoială consecvenţa politicilor europene în momentul în care, pe lângă mobilizarea acestui fond, Comisia Europeană autorizează un ajutor de stat din partea guvernului polonez destinat aceleiaşi companii Dell pentru a deschide o fabrică în ţara sa, deşi compania respectivă îşi închide o fabrică în Irlanda. Cum ar putea cetăţenii europeni să manifeste încredere în „binefacerile” Europei când aceasta autorizează acest gen de „trucuri”?

Am putea pune la îndoială utilizarea legitimă a fondurilor publice în acest context şi regreta lipsa responsabilităţii sociale a întreprinderilor noastre, care sunt ghidate de o preocupare exclusivă pentru profitabilitate, indiferent de locurile de muncă distruse.

  Jacky Hénin (GUE/NGL), în scris. – (FR) Grupul Dell, ieri numărul unu, azi numărul trei pe plan mondial în domeniul informaticii, cu o valoare la bursă estimată la 18 miliarde de dolari, care a anunţat un profit de 337 de milioane de dolari pentru al treilea trimestru din 2009 şi care estimează un profit şi mai mare pentru al patrulea trimestru...

Da, sunt solidar cu salariaţii companiei Dell!

Da, sper că îşi vor redobândi cât mai curând un loc de muncă şi o viaţă demnă!

Dar, nu, nu voi contribui la jefuirea contribuabililor europeni. Nu voi participa nicidecum la a mai dispreţui salariaţii, aflaţi într-o adevărată stare de derută.

Vinovaţii trebuie să plătească şi Europa trebuie să pună în aplicare o politică industrială puternică care să îndeplinească nevoile populaţiilor înainte de a permite distribuirea dividendelor!

  Alan Kelly (S&D), în scris. – Astăzi Parlamentul European a aprobat suma de 14 milioane de euro, care trebuie alocată pentru formarea a 1 900 de lucrători de la Dell care au fost concediaţi prin decizia de a reloca fabrica din Irlanda în Polonia. Acest fond poate susţine pe cei care şi-au pierdut locurile de muncă în vederea reconversiei şi a dobândirii de calificări pentru a-şi regăsi locul în forţa de muncă. Fondul va reprezenta mai curând un sprijin decât o pomană, întrucât fondurile vor fi redirecţionate instituţiilor de învăţământ postliceal din regiunea Munster pentru plata taxelor de şcolarizare ale foştilor salariaţi ai Dell. Aprobarea acestui fond reprezintă un exemplu cheie al angajamentului Europei de a ajuta Irlanda să iasă din recesiune. Fondul ar trebui să contribuie la încetinirea tendinţei de creştere a şomajului în Munster şi va da un impuls important economiei locale, pe măsură ce persoanele afectate de închiderea fabricii Dell se vor întoarce în forţa de muncă.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Ne gândim la lucrătorii irlandezi şi belgieni victime ale globalizării neoliberale atunci când votăm în favoarea acestui raport şi a acordării ajutorului prin Fondul european de ajustare la globalizare.

Cu toate acestea, denunţăm cu tărie raţionamentul conform căruia dramele sociale şi umane trăite de lucrătorii europeni ar trebui considerate simple „ajustări” necesare bunei funcţionări a globalizării neoliberale. Este total inadmisibil ca UE să susţină însăşi părţile care poartă responsabilitatea pentru aceste drame, oferindu-şi sprijinul politic şi financiar pentru procesele de transfer şi de relocare pe care aceste părţi le desfăşoară doar în scopul de a obţine profit.

Apetiturile comerciale ale prădătorilor capitalişti precum întreprinderea texană Dell, numărul doi pe plan mondial în telecomunicaţii, nu se pot potoli independent de interesul general al cetăţenilor europeni. În orice caz, nu aceasta este viziunea noastră despre Europa.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) UE este un spaţiu de solidaritate, iar Fondul european de ajustare la globalizare se încadrează în acest concept. Acest sprijin este fundamental pentru susţinerea şomerilor şi a victimelor relocărilor care au avut loc în urma globalizării. Un număr tot mai mare de companii se instalează în alte zone, profitând de costurile mai scăzute ale forţei de muncă în mai multe ţări, în special în China şi India, cu efecte devastatoare asupra ţărilor care respectă drepturile lucrătorilor. FEAG are scopul de a ajuta lucrătorii care au căzut victime relocării companiilor, fiind esenţial în facilitarea accesului acestora la noi locuri de muncă în viitor. FEAG a fost deja utilizat în trecut de alte ţări din Uniunea Europeană, în special Portugalia şi Spania, şi acum a venit momentul să acordăm acest ajutor Belgiei şi Irlandei.

  Marit Paulsen, Olle Schmidt şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. – (SV) UE a stabilit un instrument legislativ şi bugetar pentru a putea acorda sprijin celor care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza „schimbărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale şi pentru a le oferi asistenţă în procesul de reintegrare pe piaţa muncii”.

Suntem convinşi că liberul schimb şi economia de piaţă avantajează dezvoltarea economică şi, prin urmare, ne opunem, în principiu, ajutoarelor financiare acordate ţărilor şi regiunilor. Cu toate acestea, criza financiară a lovit foarte puternic economiile statelor membre, iar recesiunea economică este mai profundă acum decât orice recesiune pe care a traversat-o Europa din anii '30.

Dacă UE nu ia atitudine, şomerii din regiunile în cauză din Belgia şi Irlanda care au cerut ajutor din partea UE vor fi grav afectaţi. Riscul marginalizării sociale şi al excluderii permanente este foarte ridicat, ceea ce este de neacceptat pentru noi, ca liberali. Simpatizăm puternic cu cei afectaţi de consecinţele recesiunii economice şi am dori să se adopte măsuri, precum reconversia, care îi vor ajuta pe oameni să depăşească această situaţie. Prin urmare, susţinem acordarea de ajutor în favoarea şomerilor afectaţi din sectorul textil din regiunile Belgiei, Flandra de Est şi de Vest şi Limburg şi a celor din industria fabricării calculatoarelor din districtele irlandeze Limerick, Clare şi Tipperary de Nord, precum şi din oraşul Limerick.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris.– (PL) Am susţinut mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, deoarece concedierile masive sunt, fără îndoială, o consecinţă negativă a crizei economice şi, în ciuda opiniei generale, criza încă mai e printre noi. Nu este nicio îndoială că ar trebui să le ajutăm pe persoanele din ţările în cauză care şi-au pierdut locurile de muncă. Pierderea locurilor de muncă este o dramă uriaşă în viaţa acestor persoane şi a familiilor lor. De aceea cred că rolul Fondului european de ajustare la globalizare este mai ales important în vremurile dificile ale crizei. În opinia mea, bugetul fondului ar trebui mărit semnificativ în viitor, pentru a putea răspunde la nevoile sociale. Criza economică continuă să îşi producă efectele sub forma concedierilor colective, care adesea duc la drame umane, la o creştere a problemelor sociale şi la multe alte fenomene nedorite. Prin urmare, cred că ar trebui să depunem toate eforturile pentru a ajuta în modul cel mai eficient persoanele care suportă efectele crizei economice.

- Raport: David Martin (A7-0043/2009)

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut amendamentele propuse la Regulamentul de procedură datorită intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Aş dori să subliniez unul din aspectele pe care le consider de o importanţă covârşitoare în prezent, când asistăm la negocierile pentru noul acord care va înlocui Protocolul de la Kyoto în ianuarie 2013. Prin Tratatul de la Lisabona, lupta la nivel mondial împotriva schimbărilor climatice devine un obiectiv specific al politicii de mediu a UE. Tratatul de la Lisabona adaugă sprijin în favoarea acţiunii internaţionale de combatere a schimbărilor climatice în lista de obiective care constituie politica sa de mediu. Tratatul de la Lisabona oferă Europei noi competenţe în domeniile energiei, al cercetării ştiinţifice şi al politicii spaţiale. Energia este în prezent o responsabilitate comună, pregătind terenul pentru o politică europeană comună.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului dlui Martin privind adaptarea Regulamentului de procedură al Parlamentului la Tratatul de la Lisabona, deoarece este necesară modificarea unora dintre normele interne ale Parlamentului, având în vedere puterile sporite pe care le deţine în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în special puterea legislativă sporită, care îi va permite să legifereze de la egal la egal cu guvernele statelor membre într-un număr mai mare de domenii.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Amendamentele asupra cărora am votat astăzi vor fi încorporate în Regulamentul de procedură al Parlamentului European deoarece acesta trebuie adaptat la intrarea în vigoare anunţată a Tratatului de la Lisabona, programată pentru 1 decembrie. Cred că sporirea semnificativă a puterilor Parlamentului, care impune tuturor deputaţilor să abordeze noi provocări, este un important test al abilităţii sale de a propune legislaţie şi al simţului său al responsabilităţii.

În consecinţă, nu pot decât să salut o modificare a Regulamentului de procedură care va face munca Parlamentului mai compatibilă cu dispoziţiile tratatului.

Sunt deosebit de încântat de rolul tot mai important al parlamentelor naţionale şi de iniţiativele statelor membre în ceea ce priveşte integrarea europeană.

Sper că principiul subsidiarităţii, care este supus atenţiei speciale a legiuitorului european, este îndeplinit şi respectat într-o măsură tot mai mare de toţi decidenţii europeni.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am susţinut raportul dlui David Martin pentru reformarea Regulamentului de procedură al Parlamentului European, în măsura în care va permite Parlamentului nostru să se înscrie în noile reguli ale jocului care însoţesc intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Reforma se referă, în special: la primirea unor noi „observatori”, care ar trebui să poată deveni cât mai curând deputaţi europeni cu drepturi depline, la introducerea unor reguli referitoare la noul rol al parlamentelor naţionale în procedura legislativă, prin examinarea respectării principiului subsidiarităţii, o reformă pe care o salut cu bucurie în măsura în care contribuie la aprofundarea dezbaterii democratice, şi, mai ales, recunoaşterea unui rol crescut al Parlamentului European în elaborarea legilor europene.

În final, acest text clarifică modalităţile de acţiune care trebuie adoptate de Parlamentul European în caz de „încălcare a principiilor fundamentale ale unui stat membru”, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv pentru apărarea drepturilor fundamentale.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – În temeiul vechiului articol 36 din Regulamentul procedură al Parlamentului European, Parlamentul avea obligaţia de a acorda „o atenţie deosebită respectării drepturilor fundamentale”. În noul articol 36, Parlamentul trebuie să „respecte pe deplin” drepturile respective prevăzute în Carta drepturilor fundamentale. Aceasta este o modificare subtilă, dar pe care o consider importantă şi care îi obligă pe toţi deputaţii europeni să apere drepturile tuturor cetăţenilor.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009 înseamnă că este necesară adaptarea Regulamentului de procedură pentru a se alinia noilor reguli şi puteri ale Parlamentului.

Prin aceste amendamente la Regulamentul de procedură, Parlamentul se pregăteşte pentru puterile sporite pe care le va deţine odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, având în vedere sosirea a 18 noi deputaţi, puterile legislative sporite şi noua procedură bugetară. De asemenea, este importantă şi viitoarea cooperare cu parlamentele naţionale.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Nu prea se observă mult lăudata creştere a democraţiei şi întărirea vocii parlamentelor pe care Tratatul de la Lisabona avea menirea de a le introduce. Sunt doar câteva noi proceduri. Procedura de evaluare a respectării drepturilor fundamentale nu trebuie, în niciun caz, să fie folosită incorect pentru impunerea obligatorie a corectitudinii politice sau pentru mania antidiscriminării.

Absenţa democraţiei în cadrul UE rămâne neschimbată după Tratatul de la Lisabona. Nu s-au schimbat multe prin faptul că Parlamentul European trebuie să îl aleagă pe preşedintele Comisiei dintr-un grup de politicieni rataţi care au pierdut alegerile. Faptul că Programul de la Stockholm este introdus cu forţa atât de repede încât nu avem posibilitatea de a ne manifesta îngrijorările legate de protecţia datelor demonstrează cât de puternică este vocea noastră de fapt. În realitate, modificările Regulamentului de procedură determinate de Tratatul de la Lisabona nu au generat o creştere a transparenţei sau o consolidare a vocii parlamentelor. Din acest motiv, am acordat un vot negativ.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Tratatul de la Lisabona va aduce mai multă celeritate, legitimitate şi democraţie în cadrul procesului decizional în Uniunea Europeană, care este responsabilă pentru măsurile care ne afectează pe noi ca cetăţeni în fiecare zi.

În special, Parlamentul va beneficia de o creştere a puterii legislative şi, în acelaşi timp, îşi va împărţi în mod egal răspunderea cu Consiliul European în ceea ce priveşte majoritatea aspectelor abordate de instituţii. De fapt, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, aţa-zisa codecizie va deveni regula şi procedura legislativă obişnuită.

Ca deputat european ales, sunt atent la provocarea pe care o va aduce această modificare.

În special, acest raport preia munca desfăşurată şi aproape terminată în legislatura precedentă, în vederea adaptării Regulamentului de procedură care reglementează activitatea Parlamentului la noul tratat, care ar trebui să intre în vigoare la începutul lunii următoare.

Unele amendamente sunt de natură pur tehnică, iar altele se referă la actualizări pe care Parlamentul a considerat oportun să le adopte cu această ocazie. În ansamblu, raportul reprezintă un compromis care mulţumeşte familia politică din care fac parte, Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat), integrând în mod echilibrat aspecte ca subsidiaritatea şi proporţionalitatea şi consolidând cooperarea între Parlamentul European şi parlamentele naţionale.

Din aceste motive, am votat în favoarea raportului.

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Partidul Comunist Elen se opune şi a votat împotriva amendamentelor destinate adaptării Regulamentului de procedură al Parlamentului European la dispoziţiile Tratatului de la Lisabona. Amendamentele păstrează şi consolidează caracterul reacţionar şi antidemocratic al Regulamentului de procedură al Parlamentului European, care formează un cadru care înăbuşă orice voce care se opune suveranităţii reprezentanţilor politici ai capitalismului.

Este o minciună faptul că Tratatul de la Lisabona „conferă Uniunii Europene o dimensiune mai democratică”, pentru că se pretinde că sporeşte rolul Parlamentului European. Parlamentul European este o componentă a modelului reacţionar al UE. Şi-a dovedit devotamentul faţă de politica reacţionară a UE, sprijinul faţă de interesele monopolurilor, rolul său ca organism care acordă un temei aşa-zis juridic politicii împotriva oamenilor a Uniunii Europene. Parlamentul European nu reprezintă oamenii, ci interesele capitalismului. Interesul oamenilor este exact opus, separându-se de politica arogantă a UE şi de Parlamentul European care o susţine şi răsturnând modelul de unificare prin moneda euro.

- Propunere de rezoluţie (B7-0141/2009) / REV 1: Pregătirea Conferinţei de la Copenhaga privind schimbările climatice

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea prezentei rezoluţii, care vizează un acord internaţional ambiţios şi obligatoriu din punct de vedere juridic la Copenhaga, întrucât cred că încheierea acestui acord poate conduce la un model nou şi durabil care încurajează creşterea socială şi economică, stimulează dezvoltarea unor tehnologii durabile din punct de vedere ecologic, precum şi a energiei regenerabile şi a eficienţei energetice, reduce consumul de energie şi permite crearea de noi locuri de muncă.

Consider că aprobarea acestei rezoluţii - care evidenţiază necesitatea ca acordul internaţional să se bazeze pe principiul răspunderii comune, dar diferenţiate, ţările dezvoltate asumându-şi iniţiativa de a reduce emisiile şi acceptând responsabilitatea de a furniza ţărilor în curs de dezvoltare sprijin financiar şi tehnic - va contribui la un oarecare echilibru global.

Prin urmare, este esenţial ca Uniunea să preia iniţiativa în acest domeniu pentru a proteja bunăstarea generaţiilor următoare.

  Dominique Baudis (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei privind Conferinţa de la Copenhaga, întrucât este responsabilitatea noastră, ca deputaţi aleşi, să protejăm planeta pentru generaţiile viitoare. Omenirea îşi pune în joc viitorul în lunile următoare. Nu este de conceput un eşec al comunităţii internaţionale de a încheia un acord care să angajeze statele pe calea raţiunii. Stimaţi şefi de stat sau de guvern, aveţi în mâini responsabilitatea pentru Terra de mâine. Fiţi capabili de a vă lăsa deoparte interesele şi mizele pe termen scurt, fiindcă umanitatea nu are timp de pierdut.

  Frieda Brepoels (Verts/ALE), în scris. – (NL) În rezoluţia adoptată de Parlamentul European azi, un anumit capitol subliniază marea importanţă a regiunilor şi autorităţilor locale, mai ales în procesul de consultare, în diseminarea informaţiilor cu privire la politica privind schimbările climatice şi realizarea punerii în aplicare a acesteia. Până la 80% din politicile de adaptare la schimbările climatice şi de atenuare a acestora se vor pune în aplicare la nivel regional sau local. Câteva guverne regionale deja au preluat iniţiativa şi adoptă o abordare radicală în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Ca membru al Alianţei Libere Europene care reprezintă naţiunile şi regiunile Europei, susţin pe deplin implicarea directă a guvernelor regionale în promovarea dezvoltării durabile şi un răspuns eficient la schimbările climatice. În acest context, trebuie evidenţiată munca depusă de Reţeaua de guverne regionale pentru dezvoltare durabilă (rgrDD). Această reţea a instituit deja un parteneriat strâns cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUM). Prin urmare, deputaţii ALE solicită recunoaşterea explicită a guvernelor regionale în contextul acordului de la Copenhaga, recunoscându-le rolul în politicile de atenuare a schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Este esenţial să se ajungă la un acord obligatoriu în cadrul Conferinţei de la Copenhaga. Acest acord trebuie să conţină elemente operaţionale care pot fi puse în aplicare imediat şi un calendar care va permite elaborarea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic în cursul anului 2010. Acordul trebuie să implice toate ţările care au semnat convenţia şi este esenţial să se stabilească cu claritate toate angajamentele, fie în materie de reducere a emisiilor, fie în materie de finanţare. În vreme ce, pe de o parte, ţările industrializate ar trebui să preia conducerea în acţiunea de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, ţările în curs de dezvoltare mai avansate din punct de vedere economic au, de asemenea, un rol important, aducându-şi contribuţia în funcţie de responsabilităţile şi de abilităţile lor respective. Ţările industrializate şi ţările emergente cu economii mai avansate ar trebui să fie supuse unor eforturi comparabile. Doar atunci va fi posibilă reducerea denaturărilor concurenţei internaţionale. De asemenea, este esenţial să se definească structura finanţării, pentru ca aceasta să fie durabilă pe termen mediu şi lung. Finanţarea trebuie să provină din sectorul privat, de pe piaţa carbonului şi din sectorul public ale ţărilor industrializate şi ale ţărilor în curs de dezvoltare cu economii avansate.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Este extrem de important ca UE să acţioneze şi să devină un lider mondial în reducerea emisiilor de dioxid de carbon în apropierea Conferinţei de la Copenhaga. Parlamentul a demonstrat deja mai multă ambiţie decât statele membre în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de dioxid de carbon, iar rezoluţia de azi va trebui să fie însoţită de solicitări de finanţare reală, de solicitări de a fixa obiectivele cele mai ambiţioase în intervalul 25-40%, corelate cu evoluţia ştiinţei, şi de insistenţa de a se încheia un acord obligatoriu din punct de vedere juridic.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) M-am abţinut, în primul rând pentru că a fost aprobat amendamentul 13, care consideră că energia nucleară este un factor important în reducerea emisiilor de dioxid de carbon, şi, în al doilea rând, deoarece a fost respins amendamentul 3 prezentat de grupul meu, care solicita ţărilor dezvoltate să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 80% şi 95% până în 2050, în comparaţie cu nivelurile din 1990. Există numeroase puncte pozitive în cadrul rezoluţiei, precum angajamentul UE de alocare a 30 de miliarde de euro pe an până în anul 2020, pentru a îndeplini cerinţele stabilite pentru ţările în curs de dezvoltare în materie de atenuare a impactului schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea. Cu toate acestea, consider că întoarcerea la energia nucleară ca antidot pentru efectul de seră nu este o soluţie în lupta împotriva schimbărilor climatice; dimpotrivă, este o alegere periculoasă. Cele trei tabere ale ţărilor dezvoltate, ale ţărilor în curs de dezvoltare şi ale ţărilor subdezvoltate şi cele trei tabere ale guvernelor, mişcări de bază şi oameni se vor ciocni la Copenhaga, dat fiind că schimbările climatice subminează în mare măsură eforturile de reducere a sărăciei şi a foametei în lume. Summit-ul de la Copenhaga este o provocare reală căreia trebuie să-i facem faţă şi nu trebuie să permitem grupurilor de interese industriale şi nucleare să fie învingătorii glorioşi.

  Jürgen Creutzmann, Nadja Hirsch, Holger Krahmer, Britta Reimers şi Alexandra Thein (ALDE), în scris. – (DE) Membrii Partidului Democrat Liber german din Parlamentul European s-au abţinut de la votarea rezoluţiei privind Conferinţa de la Copenhaga din următoarele motive. Rezoluţia conţine enunţuri referitoare la finanţarea măsurilor de protecţie a climei în ţări terţe, fără a defini criteriile specifice sau scopul finanţării. Nu avem nicio justificare în faţa contribuabililor. În plus, considerăm că se greşeşte prin critica generală la adresa Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI).

OACI este organizaţia care tratează aspecte referitoare la aviaţie la nivel internaţional. Atât critica, cât şi afirmaţia despre pretinsul eşec al negocierilor OACI sunt incorecte şi neadecvate. Invitaţia de a adopta aranjamente specifice pentru un sistem de comercializare a CO2 pentru industria aviatică contrazice legislaţia actuală a UE şi împovărează excesiv poziţia UE în negocierea unui acord internaţional privind clima, cu cerinţe nerealiste.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Efectele schimbărilor climatice se resimt acum: temperaturile cresc, calotele glaciare şi gheţarii se topesc şi fenomene meteo extreme devin tot mai frecvente şi mai intense. ONU estimează că, în 2007, toate apelurile de urgenţă pentru ajutoare umanitare, cu excepţia unuia, au fost legate de climă. Avem nevoie de o revoluţie energetică globală orientată spre un model economic durabil, care prevede o corelare a calităţii mediului cu creşterea economică, cu crearea bogăţiei şi cu avansul tehnologic. În Irlanda, emisiile de carbon pe cap de locuitor sunt de 17,5 tone pe an. Până în 2050, acestea vor trebui reduse la 1 sau 2 tone de carbon. În mod clar, aceasta înseamnă o schimbare radicală în cadrul producţiei şi consumului de energie. Primul pas este un acord cuprinzător la Copenhaga care impune comunităţii internaţionale reduceri obligatorii şi care prevede sancţiuni la nivel internaţional pentru nerespectarea cerinţelor acordului. Într-adevăr, comunitatea internaţională ar trebui să îşi asume un angajament mai important decât cel manifestat pentru soluţionarea crizei financiare. Răspunsul la schimbările climatice se află într-o guvernanţă internaţională puternică şi într-un angajament financiar. Ajutoarele destinate ţărilor în curs de dezvoltare trebuie să completeze ajutoarele pentru dezvoltare, altfel riscă să nu îndeplinească Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Într-adevăr, schimbările climatice vor impune creşterea investiţiilor în sectorul public.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Rezoluţia comună care tocmai a fost adoptată de Parlament transmite un semnal clar. Este necesar ca Uniunea să vorbească într-un glas şi să acţioneze unitar în urma reuniunii de la Copenhaga, indiferent de amploarea rezultatului conferinţei. Trebuie să vizăm o reducere efectivă de 30% a emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin „efectivă” înţeleg că, într-o zi, va fi necesar să se abordeze subiectul derogărilor şi al comercializării emisiilor. Parlamentul speră că Summit-ul de la Copenhaga va fi o ocazie de a prezenta o Uniune Europeană puternică, care îşi asumă, de asemenea, un angajament financiar ferm faţă de ţările în curs de dezvoltare, deoarece le datorăm acest lucru.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) La Copenhaga, în perioada 7-18 decembrie, aproape 200 de naţiuni vor negocia un nou tratat internaţional de luptă împotriva schimbărilor climatice, un tratat post-Kyoto care va intra în vigoare din 2013…

Rezoluţia votată va servi drept foaie de parcurs a negocierii pentru Uniunea Europeană. În calitate de membră a Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, mi-am adus contribuţia prin amendamente care susţin, în special, natura obligatorie din punct de vedere juridic a acordului.

La exprimarea votului, cerinţele mele constau în obţinerea unui acord politic global ambiţios şi obligatoriu, care să pregătească repede terenul pentru un tratat legal autentic, în realizarea unei reduceri de 30% faţă de nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră din 1990 până în 2020, cu un angajament ambiţios, cuantificabil şi totuşi flexibil din partea altor poluatori precum Statele Unite şi China, şi o reducere de 80% până în 2050, în conformitate cu cerinţele experţilor, şi în clarificarea angajamentului colectiv crucial al ţărilor industrializate în ceea ce priveşte finanţarea şi asistenţa destinate ţărilor în curs de dezvoltare. Într-un context precum cel al crizei, este dificil să se determine suma exactă, dar va trebui să se asigure că aceasta corespunde, cel puţin, angajamentelor asumate!

Un eşec în Copenhaga ar fi un dezastru ecologic, politic şi moral!

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice, întrucât cred că stabileşte un compromis parlamentar adecvat cu privire la aspectele fundamentale care ar trebui să ghideze negocierile unui acord internaţional viitor referitor la acest subiect, mai ales în ceea ce priveşte adaptarea, mecanismele de finanţare şi defrişările. Aş dori să reafirm faptul că încheierea unui acord internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic la Copenhaga care să fie ambiţios, realist şi care să implice toate părţile este, de asemenea, o chestiune legată de dreptatea socială.

  Jill Evans (Verts/ALE), în scris. – În rezoluţia adoptată de Parlamentul European, un capitol specific subliniază marea importanţă a regiunilor şi autorităţilor locale în consultarea şi informarea cu privire la politica privind schimbările climatice şi punerea în aplicare a acesteia. Până la 80% din politicile de atenuare a schimbărilor climatice şi din cele de adaptare la acestea se vor aplica la nivel regional şi local. Mai multe guverne regionale sau substatale au deschis calea în ceea ce priveşte politicile radicale de luptă împotriva schimbărilor climatice.

În calitate de membri ai Alianţei Libere Europene care reprezintă naţiunile şi regiunile Europei, susţinem pe deplin implicarea directă a organismelor substatale şi a guvernelor regionale în promovarea dezvoltării durabile, precum şi reacţia eficientă la schimbările climatice. În acest context, trebuie să evidenţiem munca Reţelei de guverne regionale pentru dezvoltare durabilă (rgrDD). Această reţea a instituit deja un parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi cu Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUM). Prin urmare, solicităm recunoaşterea explicită a guvernelor regionale în contextul acordului de la Copenhaga, recunoscându-le rolul cheie în politicile de atenuare a schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) După cum am afirmat anterior, este vital să se adopte un acord politic privind schimbările climatice, global şi obligatoriu din punct de vedere juridic, pentru a nu plasa industria europeană într-o situaţie anticoncurenţială. Efortul european trebuie să vizeze un acord care necesită un efort comun şi nu doar un efort din partea Uniunii Europene.

În opinia mea, sugestia unei taxe pe tranzacţiile financiare internaţionale ca soluţie de finanţare a adaptării la schimbările climatice şi a atenuării efectelor acestora în ţările în curs de dezvoltare nu este corectă, având în vedere că se va face în detrimentul economiei (mai ales în situaţii de criză ca cea pe care o traversăm în prezent), al comerţului şi al creării de bogăţie.

Costul unei astfel de taxe pentru societate în general (creşterea sarcinii fiscale, cu consecinţe pentru toţi contribuabilii şi consumatorii) şi impactul său asupra pieţei financiare (diminuarea lichidităţii necesare şi a fluxului de credit către societăţile comerciale şi gospodării) nu pot fi trecute cu vederea.

Cred că nu astfel se reglementează piaţa şi se pot elabora alte soluţii mai puţin dăunătoare pentru economia globală.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie deoarece cred că UE ar trebui să dea exemplu în lupta împotriva schimbărilor climatice. Este de remarcat faptul că UE a depăşit obiectivele stabilite la Kyoto.

Cred că acordul de la Copenhaga ar trebui să fie obligatoriu. În acest sens, am prezentat un amendament la rezoluţia Parlamentului referitoare la acest subiect, solicitând introducerea în textul final a unui set de sancţiuni la nivel internaţional.

Cred că acordul ar trebui să fie global, ambiţios şi să aibă un calendar bine definit. Dacă nu suntem ambiţioşi, vom rămâne cu un instrument simbolic care va fi şi mai puţin eficient decât Protocolul de la Kyoto, care deja prevede sancţiuni internaţionale. Prin urmare, să sperăm că va exista o reglementare eficientă şi că acordul va include o clauză de revizuire, pentru a fi uşor de actualizat.

De asemenea, cred că India şi China nu pot fi scutite de orice responsabilitate când produc un procent însemnat din emisiile globale, în vreme ce industriile noastre fac eforturi considerabile în scopul de a-şi reduce emisiile.

Statele Unite ale Americii au o mare responsabilitate în asigurarea succesului acestui summit. Sper că preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va demonstra că a meritat Premiul Nobel pentru pace, deoarece combaterea schimbărilor climatice va contribui la pacea şi fericirea tuturor naţiunilor.

  Elisa Ferreira (S&D), în scris. – (PT) Rezoluţia adoptată conţine aspecte pozitive, precum importanţa de a menţine un angajament internaţional după anul 2012, necesitatea de a alinia obiectivele de reducere cu cele mai recente date ştiinţifice, solicitarea adresată SUA de a face obligatorii obiectivele promise (deşi neasumate) în ultima campanie electorală, accentul pe responsabilitatea istorică a ţărilor industrializate pentru emisiile de gaze cu efect de seră, promovarea eficienţei energetice şi intensificarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare.

Cu toate acestea, importanţa atribuită aşa-ziselor soluţii de piaţă şi comercializării carbonului, în special, este de necontestat. Aceasta este fundamental o alegere politică şi ideologică, care nu numai că nu garantează că vom atinge obiectivele de reducere stabilite, dar este în sine cea mai serioasă ameninţare pentru îndeplinirea obiectivelor ecologice fixate. Experienţa modului de funcţionare a Schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii începând cu 2005 ilustrează această situaţie. Comerţul certificatelor de emisii de dioxid de carbon vizează comercializarea capacităţii Pământului de a recicla carbon şi, astfel, de a regla clima. În consecinţă, această capacitate - care garantează viaţa pe Pământ aşa cum o cunoaştem - riscă să ajungă chiar în mâinile corporaţiilor care contaminează planeta, resursele naturale ale acesteia şi clima.

  Robert Goebbels (S&D), în scris. – (FR) M-am abţinut de la votarea rezoluţiei privind schimbările climatice, deoarece Parlamentul European, după propriul obicei, manifestă sentimente pozitive fără a ţine seama de realităţi. Uniunea Europeană produce aproximativ 11% din emisiile de CO2 la nivel mondial. Nu poate să dea un exemplu şi, în acelaşi timp, să plătească pentru restul lumii.

Este ilogic ca statele membre să fie restricţionate în utilizarea mecanismelor de dezvoltare curată (MDC), deşi sunt prevăzute de Protocolul de la Kyoto, şi, în acelaşi timp, să se solicite un ajutor de 30 de miliarde de euro anual pentru ţările în curs de dezvoltare, fără criterii şi fără discernământ, pentru a nu menţiona decât o singură incongruenţă a rezoluţiei.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) În ceea ce priveşte schimbările climatice, este necesar să se acţioneze urgent şi să nu se lase neputincioase ţările în curs de dezvoltare. Acestea sunt cele care vor fi afectate în primul rând, dar nu dispun de mijloace adaptate pentru a influenţa fenomenele provocate de ţările dezvoltate! Generaţiile viitoare vor fi neputincioase în faţa efectelor schimbărilor climatice dacă nu se întreprinde nicio acţiune globală în prezent. De aceea este indispensabil ca guvernele noastre să demonstreze autoritate politică pentru a încuraja alte state, precum Statele Unite şi China, să ajungă la un acord. Acest angajament trebuie, de asemenea, să includă introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare care să fie utilizată nu pentru finanţarea supravegherii sectorului bancar, ci pentru finanţarea ţărilor în curs de dezvoltare şi a bunurilor publice mondiale, precum clima.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Luna viitoare, ochii întregii lumi vor fi aţintiţi asupra Danemarcei. Dincolo de Marea Nordului, într-o ţară de dimensiuni similare, guvernul scoţian îşi aduce o contribuţie esenţială la eforturile în materie de schimbări climatice. În conformitate cu site-ul web oficial al Summit-ului de la Copenhaga, Scoţia şi-a asumat „autoritatea la nivel mondial în ceea ce priveşte protecţia climei”. Eforturile guvernului scoţian trebuie susţinute pe deplin şi trebuie să sperăm că şi alte naţiuni vor contribui la eforturile globale luna viitoare.

  Astrid Lulling (PPE), în scris. – (FR) Am votat pentru rezoluţia referitoare la strategia UE pentru Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice, deoarece sunt convinsă că un acord internaţional global poate modifica realmente tendinţa creşterii necontrolate a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Politica de mediu, în general, şi politica privind clima, în special, reprezintă, de asemenea, un motor de inovaţie tehnologică şi pot genera noi perspective de creştere pentru întreprinderile noastre.

Sunt foarte bucuroasă că Europa joacă un rol principal printr-o politică energetică şi în materie de climă care vizează reducerea emisiilor cu 20% în 2020 faţă de nivelul din 1990. Mă opun cu tărie unor obiective restrictive suplimentare fără un acord internaţional şi global. Pe de o parte, Europa, care este responsabilă pentru 11% din emisiile globale, nu are suficientă pondere pentru a inversa tendinţa de una singură şi, pe de altă parte, am temeri cu privire la relocarea industriilor energointensive şi cu intensitate crescută de CO2.

Doar un acord global pe termen mediu şi lung va oferi previzibilitatea necesară pentru a ne putea angaja în marile proiecte de cercetare şi dezvoltare şi a asigura investiţiile substanţiale necesare în scopul de a disocia în mod durabil creşterea economică de creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Este foarte important să se ajungă la un acord privind schimbările climatice, ambiţios şi obligatoriu din punct de vedere juridic, la Conferinţa de la Copenhaga.

Cu toate acestea, de asemenea, este foarte important ca toate părţile să se implice, mai ales China, India şi Brazilia, având în vedere rolul economic semnificativ şi intensa activitate industrială ale acestora. Aceste ţări trebuie, de asemenea, să îşi asume îndeplinirea unor ţeluri şi obiective ambiţioase, comparabile cu cele ale altor ţări, chiar dacă cu ajutor, dacă este posibil, din partea ţărilor mai bogate şi industrializate. Totodată este esenţial ca Statele Unite să îşi aducă aportul în acest domeniu extrem de important.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) De prea mult timp, UE încearcă să îşi reducă prin forţe proprii concentraţia de gaze cu efect de seră, în vreme ce economiile emergente şi mari consumatoare de energie şi ţările industrializate risipitoare nici măcar nu au fost pregătite să pună în aplicare Protocolul de la Kyoto. Va trebui să aşteptăm Conferinţa de la Copenhaga pentru a observa în ce măsură va aduce schimbări în acest sens. În acest context, sunt necesare norme în ceea ce priveşte procesul de finanţare, precum şi sancţiuni în caz de nerespectare.

Pentru a schimba situaţia, trebuie să ne restructurăm politica de mediu, astfel încât să nu presupună doar transferul de milioane într-o parte şi într-alta ca parte a procesului de comercializare a certificatelor de emisii, ci să permită şi promovarea unor alternative reale, precum energia regenerabilă, şi reducerea transporturilor de bunuri în Europa care fac obiectul unor subvenţii din bani europeni. Prezentul raport nu tratează această problemă în mod suficient şi, prin urmare, i-am acordat un vot negativ.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Am votat această rezoluţie deoarece este necesar ca la Copenhaga să se ajungă la un acord juridic global obligatoriu, în baza căruia şi ţările dezvoltate sau în curs de dezvoltare să-şi asume ţinte de reducere a emisiilor comparabile cu cele ale UE. Atingerea obiectivului de menţinere a încălzirii globale la un gradient de 2°C si de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră se poate realiza numai daca investim în tehnologii curate, în cercetare şi inovare. De asemenea, trebuie alocate fonduri suplimentare, provenite din contribuţiile statelor semnatare ale acordului global, care să reflecte dezvoltarea economică şi solvabilitatea acestora.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. – Această rezoluţie reprezintă o strategie clară şi realistă privind domeniile cheie care trebuie tratate pentru a ajunge la un acord eficient la Copenhaga luna viitoare. Dispunem de un text care echilibrează ambiţia cu obiective realiste şi care abordează aspecte dificile pe care negociatorii trebuie să le soluţioneze. Parlamentul European a solicitat echipei de negociatori a Uniunii Europene şi statelor membre să insiste pentru adoptarea unor măsuri în următoarele domenii: comercializarea certificatelor de emisii, o piaţă a carbonului globală, un sistem echitabil de finanţare pentru adaptare la schimbările climatice şi atenuare a acestora, păduri şi transportul aerian şi maritim.

Parlamentul şi-a respectat angajamentele anterioare în ceea ce priveşte reducerile de emisii până în 2020 şi a stabilit obiective şi mai ambiţioase pentru 2050, având în vedere noile recomandări ale comunităţii ştiinţifice. Voinţa Uniunii Europene de a prelua iniţiativa în acest domeniu se poate dovedi un factor cheie în elaborarea unui acord internaţional obligatoriu privind schimbările climatice.

  Bogusław Sonik (PPE), în scris. – (PL) Rezoluţia Parlamentului referitoare la strategia UE pentru Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice este un act legislativ semnificativ şi o voce importantă în dezbaterea internaţională şi în cadrul negocierilor care preced conferinţa privind schimbările climatice şi are scopul de a completa poziţia Uniunii Europene cu privire la această tematică. Dacă Uniunea Europeană doreşte să rămână lider în combaterea schimbărilor climatice, ar trebui să îşi stabilească în continuare obiective de reducere ambiţioase şi să îşi îndeplinească angajamentele de reducere anterioare. În acest fel, ar da un exemplu altor ţări, în ciuda dificultăţilor aferente.

Vocea Parlamentului European, singura instituţie democratică a UE, este esenţială în această dezbatere, ceea ce înseamnă, de asemenea, că rezoluţia noastră ar trebui să indice direcţia care trebuie urmată şi ar trebui să formuleze priorităţi cu adevărat importante. Textul rezoluţiei nu trebuie să fie doar o colecţie de cerinţe şi dorinţe fără nicio bază, ci trebuie să transmită mesajul coerent şi, înainte de toate, unitar al cetăţenilor UE, pe baza principiului responsabilităţii comune, dar diferenţiate, a statelor membre în materie de combatere a schimbărilor climatice.

Uniunea Europeană, în calitate partener serios în negocieri, trebuie să se prezinte la Copenhaga ca un organism unit care ţine seama de interesele tuturor statelor membre. Uniunea Europeană ar trebui să dovedească că este dispusă să îşi crească obiectivele de reducere la 30%, cu condiţia ca şi alte ţări să îşi exprime disponibilitatea de a-şi stabili obiective de reducere la fel de înalte. Mai trebuie reamintit că UE nu a acceptat obligaţii necondiţionate, ci doar condiţionate.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am votat în favoarea rezoluţiei deoarece Parlamentul European solicită negociatorilor UE să pună la dispoziţie 30 de miliarde de euro ţărilor în curs de dezvoltare pentru lupta împotriva schimbărilor climatice. Prin aceasta, Parlamentul transmite un semnal clar negociatorilor care vor participa în numele Europei la Conferinţa de la Copenhaga peste două săptămâni. Până în prezent, au avut mereu un discurs evaziv cu privire la contribuţia financiară care va fi declarată la conferinţă. Cu toate acestea, acum, Parlamentul le-a solicitat să se pronunţe mai explicit cu privire la sumele şi procentele reale. Şi astfel, mingea ajunge pe terenul Statelor Unite. Există unele semnale că americanii tocmai stabilesc un obiectiv de reducere a emisiilor de CO2 pe care doresc să îl prezinte. Această rezoluţie creşte presiunea asupra preşedintelui Obama de a prezenta propuneri precise, întrucât acest lucru va contribui întrucâtva la creşterea şanselor de reuşită ale Conferinţei de la Copenhaga.

De asemenea, va spori şansele unor ţări ca India, China şi Brazilia de a se alătura luptei globale împotriva schimbărilor climatice. La fel ca colegii mei din Grupul Verts/ALE, am votat, prin urmare, cu mult entuziasm în favoarea acestei rezoluţii solide. Singurul său inconvenient este că în ecuaţie s-a strecurat producţia de energie nucleară. Cu toate acestea, acum este important ca statele membre şi Comisia să îşi urmărească interesele la Copenhaga.

  Konrad Szymański (ECR), în scris.– (PL) În cadrul votului de astăzi privind strategia UE pentru Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice, Parlamentul European a adoptat o poziţie radicală şi nerealistă. Solicitând dublarea restricţiilor privind emisiile de CO2 în ţările UE, Parlamentul compromite pachetul climă care a fost recent negociat cu atâta dificultate (punctul 33 solicită o reducere a emisiilor de 40%). În vreme ce solicită cheltuirea a 30 de miliarde de euro anual pentru tehnologii curate în ţările în curs de dezvoltare, Parlamentul pretinde ca ţări cu producţie de energie pe bază de cărbune, precum Polonia, să plătească dublu pentru emisiile de CO2: o dată sub forma unei taxe în cadrul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii şi o dată sub forma unei contribuţii în scopul de a ajuta ţările în curs de dezvoltare în domeniul combaterii schimbărilor climatice (punctul 18 menţionează această contribuţie, care nu ar trebuie să fie mai mică de 30 de miliarde de euro pe an). Solicitând calcularea contribuţiilor statelor membre pentru dotarea cu tehnologii curate a ţărilor în curs de dezvoltare pe baza nivelurilor emisiilor de CO2 şi a PIB-ului, Parlamentul a ignorat criteriul capacităţii de a suporta costurile. Rezultă, pentru Polonia, un cost de 40 de miliarde de euro în următorii zece ani (o consecinţă a respingerii amendamentelor 31 şi 27). Acesta este motivul pentru care doar delegaţia poloneză a votat împotriva întregii rezoluţii referitoare la strategia UE pentru Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice (COP 15).

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Riscurile crescute pentru mediu şi sănătate şi schimbările climatice deosebit de periculoase, însoţite de supraîncălzirea planetei, sunt rezultatul dezvoltării industriale bazate pe profitul creat de capitalism şi pe comercializarea solului, aerului, energiei şi apei. Aceste fenomene nu pot fi abordate în mod corespunzător de liderii capitalismului, tocmai cei responsabili pentru generarea lor.

Drumul spre Conferinţa de la Copenhaga este blocat de escaladarea rivalităţilor imperialiste. Cu propuneri pentru „o economie verde viabilă” şi o economie a creşterii „bazate pe emisii reduse de dioxid de carbon”, UE încearcă să pregătească terenul pentru şi mai multe investiţii ale monopolurilor unificate în jurul euro şi, în acelaşi timp, să satisfacă speranţele speculative ale capitaliştilor cu un „sistem de schimb al poluării”.

Pentru a planifica şi pune în aplicare un curs de dezvoltare care va ajuta la echilibrarea relaţiei dintre om şi natură şi va îndeplini nevoile de bază, este necesar, într-o analiză finală, să răsturnăm relaţiile capitaliste de producţie. Partidul Comunist Grec a votat împotriva rezoluţiei Parlamentului European. El propune o satisfacere combinată a nevoilor de bază, în conformitate cu bogăţia produsă în ţara noastră. Condiţiile politice preliminare pentru realizarea acestui obiectiv sunt socializarea mijloacelor de producţie de bază şi planificarea centralizată a vieţii economice, sub controlul clasei de jos şi a proletariatului, cu alte cuvinte, puterea în mâinile poporului şi o economie a poporului.

  Thomas Ulmer (PPE), în scris. – (DE) Am votat împotriva propunerii de rezoluţie deoarece stabileşte în mod anticipat că UE va pune la dispoziţie fonduri importante fără a aştepta soluţiile celorlalţi parteneri. Nu le pot justifica votanţilor mei o asemenea utilizare a banilor lor. Protejarea climei este un obiectiv important, dar panica generalizată creată înainte de Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice este revoltătoare şi nu reflectă realităţile ştiinţifice.

- -Propunere de rezoluţie (B7-0155/2009) Programul multianual 2010-2014 privind -un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor (Programul de la Stockholm)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii, întrucât tratează priorităţi din capitole fundamentale precum libertatea, securitatea şi justiţia, mai ales în ceea ce priveşte condiţiile de primire şi de integrare a imigranţilor, combaterea discriminării, în special a celei bazate pe orientarea sexuală, accesul la justiţie şi combaterea corupţiei şi a violenţei.

Combaterea discriminării este esenţială, fie că aceasta este bazată pe gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, apartenenţă religioasă, culoare, descendenţă, origine naţională sau etnică, la fel ca lupta împotriva rasismului, antisemitismului, xenofobiei, homofobiei şi violenţei.

De asemenea, ar trebui să fie garantată libera circulaţie pentru toţi cetăţenii UE şi familiile acestora.

În concluzie, ar trebui să se garanteze şi protecţia cetăţenilor împotriva terorismului şi a crimei organizate şi, prin urmare, este necesar să se consolideze cadrul de reglementare pentru a face faţă acestor ameninţări extrem de actuale, dat fiind faptul că au o dimensiune globală.

  Charalampos Angourakis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Partidul Comunist Grec se opune categoric Programului de la Stockholm, la fel cum s-a opus programelor precedente pentru punerea în aplicare a spaţiului, denumit înşelător, de libertate, securitate şi justiţie. În ciuda declaraţiilor demagogice ale UE, obiectivul acestuia este de a armoniza sau omogeniza legile naţionale pentru a realiza aplicarea uniformă a politicii UE antipopulare şi pentru a consolida mecanismele existente şi crea mecanisme noi de persecuţie şi de represiune la nivel european, sub pretextul terorismului şi al crimei organizate.

Priorităţile fundamentale ale Programului de la Stockholm presupun şi amplificarea isteriei anticomuniste în UE, care deja se dezvoltă în forţă, culminând cu ecuaţia incorectă şi inacceptabilă din punct de vedere istoric a comunismului cu socialismul naţional. Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie al UE şi programele de punere în aplicare a acestuia nu sunt în interesul oamenilor; dimpotrivă, ele alcătuiesc un set de măsuri care înăbuşă drepturile individului, drepturile sociale şi libertăţile democratice, intensifică autoritarismul şi represiunea în detrimentul muncitorilor, imigranţilor şi refugiaţilor, apără sistemul politic şi suveranitatea monopolurilor şi vizează atacarea mişcării clasei muncitoare şi a clasei de jos, acest lucru fiind o condiţie prealabilă pentru realizarea atacului sălbatic al capitalismului împotriva drepturilor la locuri de muncă şi a drepturilor sociale ale clasei muncitoare şi ale clasei de jos.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Sunt convinsă că protecţia drepturilor copilului este un aspect foarte important al Programului de la Stockholm. Aş dori să atrag atenţia asupra faptului că, în ultimii ani, violenţa împotriva copiilor, inclusiv exploatarea sexuală a copiilor, turismul sexual cu copii, traficul de copii şi munca copiilor au stârnit tot mai multă îngrijorare. Dat fiind faptul că protecţia drepturilor copilului este o prioritate socială a Uniunii Europene (UE), invit Consiliul şi Comisia să acorde o atenţie sporită protecţiei drepturilor celor care sunt cei mai vulnerabili.

Drepturile copilului fac parte din drepturile omului, pe care UE şi statele membre s-au angajat să le respecte în conformitate cu Convenţia europeană a drepturilor omului şi Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) privind drepturile copiilor. UE trebuie să îşi sporească angajamentele în vederea îmbunătăţirii situaţiei copiilor din Europa şi din întreaga lume, pentru a asigura în mod corespunzător promovarea şi protecţia drepturilor copilului. Aş dori să subliniez că doar o strategie bazată pe o acţiune comună şi coordonată poate încuraja statele membre să respecte şi să adere la principiile Convenţiei ONU privind drepturile copiilor în Uniunea Europeană şi dincolo de frontierele acesteia. Pentru a garanta în mod corespunzător drepturile copilului, aş propune adoptarea unor standarde cu un caracter obligatoriu în toate statele membre ale UE. Din nefericire, respectarea drepturilor copilului nu este încă o realitate universală. Prin urmare, prin aplicarea Programului de la Stockholm, invit Consiliul şi Comisia să adopte măsuri concrete pentru a garanta că drepturile copilului sunt protejate în mod corespunzător.

  Carlo Casini (PPE), în scris. – (IT) Domnule preşedinte, am votat în favoarea rezoluţiei deoarece identifică modul cel mai bun de a consolida unitatea europeană în jurul valorilor sale fundamentale care îi alcătuiesc însăşi identitatea.

Nu ne putem amăgi că va fi posibil un acord asupra aşa-numitelor valori comune. Dar putem spera că raţiunea va determina diferitele componente politice să analizeze mai îndeaproape ceea ce este corect şi just în ceea ce priveşte progresul spre unitatea europeană.

Distincţia clară dintre dreptul la liberă circulaţie şi principiul nediscriminării, pe de o parte, şi valoarea familiei ca o societate naturală bazată pe căsătorie, pe de altă parte, a condus la formularea paragrafului care susţine independenţa statelor în ceea ce priveşte legislaţia familiei şi interzicerea discriminării oricărei fiinţe umane.

Cei care, ca mine, promovează pe deplin principiul egalităţii, afirmând egalitatea dintre copiii născuţi şi cei nenăscuţi încă, nu pot decât să susţină principiul nediscriminării persoanelor cu orientări sexuale diferite, dar nu pot accepta distrugerea conceptului de căsătorie sau al celui de familie. Semnificaţia acestui concept, recunoscut în articolul 16 din Declaraţia universală a drepturilor omului, este fundamentală pentru succesiunea generaţiilor şi pentru capacităţile educaţionale ale cuplurilor heterosexuale.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Am votat împotriva propunerii din numeroase motive; principalele motive pentru care m-am opus propunerii sunt prezentate în continuare. În esenţă, dimensiunea sa de bază este filozofia „securităţii” şi a fricii, în detrimentul drepturilor şi libertăţilor de bază. Cu toate acestea, securitatea este apărată tocmai prin protejarea şi respectarea acestor drepturi într-un stat de drept. Consolidează percepţia şi facilitează realizarea Europei fortăreţe, care tratează imigranţii ca pe nişte potenţiali terorişti şi infractori şi, în cel mai bun caz, le „acceptă” prezenţa nu ca persoane cu drepturi egale, ci în funcţie de nevoile pieţei muncii UE.

Promovează concedieri colective josnice, nu consolidează dreptul de acces la azil, pregăteşte participarea activă a UE la crearea de tabere de refugiaţi în afara graniţelor sale şi impunerea unor acorduri arogante cu ţările terţe, dar este indiferentă faţă de apărarea drepturilor omului. În final, deşi se pot evidenţia mult mai multe aspecte, rezoluţia introduce politici care înmulţesc diversele organisme care monitorizează, colectează şi schimbă date personale privind cetăţenii, încălcându-le demnitatea colectivă şi individuală şi dreptul la libertatea de expresie. Această rezoluţie se adresează unei societăţi care are doar duşmani şi în care orice persoană este un suspect. Nu aceasta este societatea pe care o dorim.

  Anna Maria Corazza Bildt (PPE), în scris. – (SV) Considerăm că este esenţial ca femeile să nu fie supuse violenţei sau comerţului sexual. De asemenea, este de la sine înţeles că trebuie să respectăm drepturile omului şi convenţiile internaţionale aplicate în prezent pentru refugiaţi. Pentru noi, ca cetăţeni ai UE, a avea un sistem juridic stabil în care toţi suntem egali în faţa legii este un dat, la fel ca faptul că putem avea încredere în modul în care autorităţile ne tratează viaţa privată.

Multe dintre cele 144 de puncte ale propunerii de rezoluţie şi cele 78 de amendamente la rezoluţia Parlamentului care au fost prezentate au meritat, desigur, să fie susţinute. Rezoluţia şi amendamentele cuprind, de asemenea, mai multe puncte referitoare, de exemplu, la drepturile omului, la discriminare şi la viaţa privată, care fac deja obiectul programelor anterioare, precum şi al Tratatului de la Lisabona. Am ales să votăm împotriva unor amendamente pentru a obţine o rezoluţie care este şi mai solidă în ceea ce priveşte aspecte care nu fac deja obiectul unor programe şi tratate anterioare. Chiar dacă rezoluţia votată conţine unele puncte care nu ar fi trebuit incluse, am ales să votăm în favoarea rezoluţiei, deoarece beneficiile depăşesc cu mult aspectele negative. Este foarte important ca Parlamentul European să transmită un mesaj clar de susţinere pentru Programul de la Stockholm.

  Marije Cornelissen şi Bas Eickhout (Verts/ALE), în scris. – (NL) În sine, rezoluţia Parlamentului European privind un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor este o rezoluţie progresistă, care pune accentul pe dorinţa Consiliului de Miniştri de a permite liberul schimb de date personale ale cetăţenilor. De asemenea, este o rezoluţie care garantează protecţia refugiaţilor şi a migranţilor.

Această rezoluţie este un pas spre o legiferare europeană progresistă privind migraţia. O importanţă decisivă o au unele dintre amendamentele sale esenţiale, inclusiv cele referitoare la instituirea principiului nereturnării, la diminuarea rolului Frontex, care nu va avea niciun rol în reinstalarea migranţilor în ţări terţe, la o atitudine pozitivă faţă de regularizarea colectivă a imigranţilor ilegali şi la afirmaţia că securitatea ar trebui să servească intereselor libertăţii. Paragrafele privind combaterea migraţiei ilegale sunt deschise mai multor interpretări, deşi, în opinia mea, nu deviază spre o dimensiune represivă. Regret profund faptul că forţa rezoluţiei în ceea ce priveşte dosarul privind lupta împotriva discriminării s-a diminuat.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Până în prezent, s-au înregistrat progrese lente în ceea ce priveşte anumite aspecte ale spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, în timp ce dreptul de a circula şi de a locui în mod liber în UE este acum deschis unui număr de peste 500 de milioane de cetăţeni! Este important să se gestioneze acest aspect, iar rezoluţia Parlamentului European adoptată azi contribuie în acest sens.

Salut prezenta rezoluţie, fiindcă are ca obiectiv central cetăţenii şi corespunde priorităţilor mele: o Europă a dreptului şi a justiţiei (protecţia drepturilor fundamentale şi lupta împotriva tuturor formelor de discriminare); o Europă care protejează totul, fără a se transforma în Big Brother (consolidarea Europol şi a cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, atât la nivel operaţional, cât şi administrativ, îmbunătăţirea cooperării interstatale între serviciile de poliţie şi serviciile de informare, construcţia unui spaţiu al justiţiei penale europene bazat pe principiul recunoaşterii reciproce, protecţia datelor personale); o Europă solidară, responsabilă şi echitabilă în materie de azil şi de imigraţie printr-o solidaritate efectivă între toate statele membre, lupta împotriva traficului şi a exploatării sexuale şi economice a fiinţelor umane.

Următoarea etapă: Consiliul European din 9 şi 10 decembrie 2009!

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie a Parlamentului European privind Programul de la Stockholm, întrucât consider că propunerile pe care le conţine stabilesc clar şi precis priorităţile pentru anii următori în ceea ce priveşte legislaţia europeană din domeniile libertăţii, securităţii şi justiţiei, în lumina aplicării Tratatului de la Lisabona.

Este esenţial să găsim echilibrul corect între securitatea cetăţenilor şi protecţia drepturilor lor individuale. În consecinţă, aş dori să pun accentul pe importanţa aplicării principiului recunoaşterii reciproce în cazul cuplurilor de acelaşi sex din UE, precum şi a înfiinţării Tribunalului european pentru infracţiuni cibernetice şi a adoptării unor măsuri prin care deţinuţilor li se acordă noi drepturi.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Este o practică obişnuită a Parlamentului să promoveze subiecte care creează disensiuni şi care transcend competenţele Uniunii Europene, introducându-le în texte cu teme mai vaste care ar garanta în mod normal un sprijin general. Încă o dată, trebuie să condamn aplicarea acestei metode disimulate, care nu face decât să discrediteze acest Parlament şi să mărească diviziunea dintre deputaţii europeni şi votanţii lor.

Din fericire, temele referitoare la dreptul familiei intră în competenţa statelor membre şi, prin urmare, o încercare a Parlamentului de a constrânge statele membre în sensul unei înţelegeri unitare a acestor teme prin promovarea unor agende radicale reprezintă o acţiune absolut ilegitimă şi un atac vădit asupra principiului subsidiarităţii.

Recunoaşterea de către Parlament a uniunilor de acelaşi sex - care există doar în patru state membre - nu poate fi impusă celorlalte state membre şi reprezintă o încercare grosolană de a influenţa legiuitorii şi opiniile publice naţionale, care merită să fie condamnată în termenii cei mai duri.

Când a fost adoptată Carta drepturilor fundamentale, au existat temeri că va fi invocată abuziv în viitor şi că va fi în dezacord cu legislaţia naţională. Situaţia actuală confirmă faptul că aceste previziuni au fost corecte.

  Carlo Fidanza (PPE), în scris. – (IT) Această rezoluţie afirmă în cele din urmă unele principii importante: răspunderea comună în ceea ce priveşte combaterea imigraţiei ilegale, distribuirea solicitanţilor de azil şi repatrierea deţinuţilor străini. Pe de altă parte, consider că partea care se referă la respectarea drepturilor minorităţilor, în special ale minorităţii rome, este foarte inadecvată şi de o corectitudine politică exagerată. Textul ignoră complet starea de degradare în care trăiesc comunităţile rome, în anumite state ca Italia, nu din cauza absenţei politicilor de integrare, ci, dimpotrivă, din cauza respingerii deliberate a oricărei reguli a vieţii civilizate.

Nu există o condamnare a activităţilor ilegale (jafuri, furturi de genţi, cerşetorie insistentă şi prostituţie juvenilă) care sunt tot mai legate de aşezările rome ilegale de la periferiile marilor oraşe din Italia şi din alte ţări. Nu există nicio menţiune, nici măcar în secţiunea privind protecţia minorilor, necesitatea de a-i apăra pe copii de acţiunile de sclavie comise de unii capi de familie romi asupra lor. Nu se menţionează nici măcar o modalitate de aplicare efectivă a Directivei 2004/38/CE privind expulzarea cetăţenilor comunitari care nu sunt în măsură să demonstreze un anumit nivel de venit după o şedere de trei luni într-un stat membru al UE. Integrarea nu se poate realiza fără respectarea normelor, iar minorităţile rome nu sunt scutite de la respectarea acestui principiu.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Majoritatea deputaţilor europeni au aprobat liniile centrale ale propunerii Comisiei Europene privind aşa-numitul Program de la Stockholm, care este un atac puternic asupra unui element atât de esenţial al suveranităţii statelor membre care este justiţia. Sporirea acţiunilor comune în domeniul cooperării politice şi judiciare şi al cooperării dintre serviciile secrete, precum şi adoptarea unei strategii de securitate internă şi a unor noi măsuri privind schimbul de date din cadrul UE, sunt în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi garanţiilor tuturor celor care trăiesc în ţările Uniunii Europene.

Dezvoltarea unei politici comune privind migraţia pe baza clasificării imigranţilor în funcţie de o scară de oportunitate şi, în forma sa cea mai represivă, utilizarea Frontex încalcă drepturile migranţilor şi ignoră tragedia umană care are loc în multe ţări.

Recurgerea tot mai frecventă la supravegherea şi monitorizarea oamenilor este îngrijorătoare, la fel cum este practica de creare de profiluri, pe baza tehnicilor de extragere a datelor şi a colectării universale de date, indiferent dacă cetăţenii sunt vinovaţi sau nu, în scopul aşa-numitelor concepte de prevenţie şi control. La fel de îngrijorătoare sunt fondurile uriaşe direcţionate spre complexul industrial militar şi activităţile de investigare ale acestuia în domeniul securităţii interne.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D), în scris.– (PL) Domnule preşedinte, strategia politică privind spaţiul de libertate, securitate şi justiţie – Programul de la Stockholm – va fi adoptată de Consiliu în luna decembrie a acestui an, imediat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. În acest moment special, când puterile decizionale ale Parlamentului European vor creşte semnificativ, va creşte şi rolul parlamentelor naţionale în procesul comunitar de legiferare. Vocea cetăţeanului, consolidată astfel, va avea, de asemenea, un mandat mai important de a aduce respectarea principiilor Programului de la Stockholm.

În opinia mea, este deosebit de important şi de urgent să se acţioneze în sensul asigurării egalităţii de tratament tuturor cetăţenilor Uniunii Europene, indiferent de gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, apartenenţă religioasă, convingere, culoare, descendenţă sau origine etnică. În acest sens, este esenţială adoptarea de către Consiliu a unei directive cuprinzătoare privind nediscriminarea, care să integreze toate domeniile pe care tocmai le-am menţionat. Uniunea Europeană nu dispune de o asemenea lege, după cum s-a afirmat adesea în Parlamentul European.

Sper ca acest neajuns să fie remediat prin realizarea Programului de la Stockholm. Cu toate acestea, nu este suficientă adoptarea unui act legislativ. Dacă e ca Programul de la Stockholm să aibă succes, cetăţenii UE trebuie să îşi cunoască drepturile. Prin urmare, datoria noii Comisii Europene va fi şi sensibilizarea publicului cu privire la legislaţia privind lupta împotriva discriminării şi egalitatea de gen.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestei rezoluţii deoarece permite un echilibru mai bun între respectarea libertăţilor individuale şi o viziune predominant represivă însoţită de măsuri de securitate a căror eficienţă este dificil de măsurat în prezent. Prin acest program, ne reafirmăm ataşamentul faţă de o Europă a solidarităţii şi valorilor, care are datoria de a apăra libertatea religiei, egalitatea de şanse, drepturile femeilor, drepturile minorităţilor şi drepturile homosexualilor.

Acesta este motivul pentru care susţin cu tărie adoptarea Directivei antidiscriminare, blocată în prezent în Consiliu, pe care Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) nu a dorit-o în precedenta legislatură. Grupul PPE şi-a reiterat opoziţia faţă de acest text. Salut, de asemenea, adoptarea amendamentelor în care se solicită înlăturarea obstacolelor din calea exercitării dreptului la reîntregirea familiei şi interzicerea reţinerii în detenţie a minorilor străini care sunt sau nu însoţiţi.

Cu toate acestea, regret că obiectivele politicilor privind migraţia au fost ignorate din nou şi au fost puse în umbra luptei împotriva imigraţiei clandestine şi a consolidării Agenţiei FRONTEX. În ceea ce priveşte azilul, propunerile privind un sistem comun de azil vor fi examinate de către Parlamentul European în calitatea sa de colegiuitor, care va fi foarte vigilent cu privire la voinţa reală de progres în acest domeniu.

  Timothy Kirkhope (ECR), în scris. – Grupul ECR susţine o mare parte din Programul de la Stockholm, şi anume teme precum cooperarea şi solidaritatea în materie de menţinere a ordinii publice, combaterea criminalităţii transfrontaliere şi a corupţiei, apărarea drepturilor fundamentale şi găsirea unor soluţii pentru imigraţie, ajutând ţările din Europa de Sud care se confruntă cu serioase probleme de imigraţie, dar nu sprijină propunerile de elaborare a unei strategii europene de securitate sau măsuri în temeiul cărora UE ar prelua controlul asupra sistemului nostru penal şi a politicii privind azilul ori apeluri la o „solidaritate obligatorie şi irevocabilă”. Noi credem în cooperare, şi nu în obligare; prin urmare, am votat împotriva acestui raport.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Programul de la Stockholm are ca obiectiv consolidarea securităţii, în special în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere şi a terorismului, respectând totodată drepturile cetăţenilor. Efortul, care derivă, de asemenea, din noua realitate a Tratatului de la Lisabona, ar anticipa o discuţie responsabilă privind punctele esenţiale ale unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor.

Din păcate, unii au dorit să contamineze discuţia asupra unei teme atât de fundamentale precum Programul de la Stockholm cu subiectul căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex, care este irelevant şi departe de problematica în cauză, fără a ţine seama de diferenţele legitime existente la nivelul soluţiilor juridice interne din fiecare ţară a Uniunii Europene. Pe cei care au acţionat astfel, doar de dragul unei manevre politice, nu i-a interesat soarta Programului de la Stockholm.

Pe de altă parte, votul meu a reflectat importanţa discutării necesităţilor acestui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor. De asemenea, a fost expresia condamnării strategiei celor care au dorit să contamineze această discuţie cu o agendă cauzatoare de disensiuni, care nu are nicio legătură cu problematica în cauză.

  Judith Sargentini (Verts/ALE), în scris. – (NL) În sine, rezoluţia Parlamentului European privind un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor este o rezoluţie progresistă, care pune accentul pe dorinţa Consiliului de Miniştri de a permite liberul schimb de date personale ale cetăţenilor. De asemenea, este o rezoluţie care garantează protecţia refugiaţilor şi a migranţilor.

Această rezoluţie este un pas spre o legiferare europeană progresistă privind migraţia. O importanţă decisivă o au unele dintre amendamentele sale esenţiale, inclusiv cele referitoare la instituirea principiului nereturnării, la diminuarea rolului Frontex, care nu va avea niciun rol în reinstalarea migranţilor în ţări terţe, la o atitudine pozitivă faţă de regularizarea colectivă a imigranţilor ilegali şi la afirmaţia că securitatea ar trebui să servească intereselor libertăţii. Paragrafele privind combaterea migraţiei ilegale sunt deschise mai multor interpretări, deşi, în opinia mea, nu deviază spre o dimensiune represivă. Regret profund faptul că forţa rezoluţiei în ceea ce priveşte dosarul privind lupta împotriva discriminării s-a diminuat.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris.– (PL) Aş dori să vă prezint observaţiile mele cu privire la programul multianual 2010-2014 privind spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (Programul de la Stockholm). Una dintre principalele responsabilităţi ale statelor membre este garantarea libertăţii, a securităţii şi a justiţiei pentru cetăţenii Uniunii Europene. Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi intensifice cooperarea judiciară, fără a aduce atingere tradiţiilor şi legilor fundamentale ale statelor membre. Statele membre trebuie să îşi sporească încrederea reciprocă în ceea ce priveşte pertinenţa deciziilor adoptate de autorităţile altui stat membru, în special în domeniile imigraţiei legale şi clandestine, precum şi în ceea ce priveşte cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală. UE trebuie să îşi intensifice eforturile în direcţia combaterii criminalităţii transfrontaliere şi a terorismului. În acest scop, ar trebui să se ia măsuri în vederea îmbunătăţirii eficienţei schimbului de informaţii şi, în acelaşi timp, să nu se neglijeze chestiunea protecţiei vieţii private, a datelor personale şi a libertăţilor fundamentale. Securitatea în Europa este problema noastră comună, la fel cum este şi piaţa unică, şi ar trebui să depunem toate eforturile posibile pentru a garanta siguranţa fiecărui cetăţean de pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece aceasta este una dintre valorile noastre fundamentale.

  Renate Sommer (PPE), în scris. – (DE) Salut adoptarea propunerii de rezoluţie privind Programul de la Stockholm. Este important ca acest Parlament, în calitate de for reprezentativ al cetăţenilor Europei, să propună o direcţie pentru politica din domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. Am obţinut un rezultat bun. În plus, Tratatul de la Lisabona ne oferă securitate. În viitor, Parlamentul European nu va mai juca doar un rol consultativ în aceste domenii ale politicii, ci va participa efectiv la procesul decizional. Am găsit un echilibru adecvat între securitate şi drepturile cetăţenilor.

Populaţia are nevoie de un înalt grad de securitate. Cu toate acestea, trebuie să răspundem în mod repetat la întrebarea dacă şi în ce măsură drepturile şi libertăţile cetăţenilor pot fi restrânse prin introducerea măsurilor de securitate. Cred că am ales o cale de mijloc bună. Cu toate acestea, pentru a asigura că această cale de mijloc se încadrează efectiv în politica în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, solicităm acordarea mai multor drepturi de control acestui Parlament şi parlamentelor naţionale din UE, ca parte a punerii în aplicare a Programului de la Stockholm. Din nefericire, plenul nu mi-a sprijinit solicitarea privind accesul poliţiei la Eurodac.

Aceasta ar fi constituit un alt instrument util în lupta împotriva terorismului şi a criminalităţii. Cu toate acestea, am avut succes cu propunerea mea prin care am solicitat prezentarea de către Comisie a unor propuneri de combatere a recurgerii abuzive la sistemul de azil în Europa. Orice apelare exagerată la sistemul de azil îngreunează acordarea de azil celor care au un drept legitim în acest sens.

– Propuneri de rezoluţie: Stadiul proiectului referitor la zona de liber schimb euro-mediteraneană

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie comună privind stadiul proiectului referitor la zona de liber schimb euro-mediteraneană.

În ciuda progreselor înregistrate, regret faptul că nu s-au îndeplinit principalele obiective ale parteneriatului euro-mediteranean, periclitându-se astfel realizarea acestora planificată a avea loc până în 2010. Este esenţial ca procesul de integrare euro-mediteraneană să fie restabilit ca prioritate politică a UE, întrucât succesul acestui proces şi al zonei de liber schimb ar putea contribui la pace, prosperitate şi securitate în întreaga regiune.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Marea Mediterană este leagănul civilizaţiei în forma sa actuală. De-a lungul ţărmului său, s-au născut, s-au dezvoltat şi s-au consolidat ideile şi instituţiile care definesc esenţa civilizaţiei europene şi formează o parte integrantă a istoriei şi a viitorului său.

Au mai apărut şi diviziuni profunde de-a lungul ţărmului acesteia, adesea soluţionate prin forţa armelor, care au dus la o separare politică dureroasă, la o ruptură tot mai mare între popoarele sale, iar dezvoltarea s-a despărţit dacă nu chiar s-a opus la ceea ce a fost cândva centrul lumii.

Uniunea Europeană, care doreşte să se deschidă lumii şi să promoveze dialogul între statele sale membre şi ţările terţe, trebuie să aprecieze ideea unei zone euro-mediteraneene de liber schimb care face posibilă construirea unor relaţii mai strânse între ambele părţi ale Mării Mediterane şi care promovează, de asemenea, o convergenţă mai accentuată Sud-Sud.

Este esenţial să se recunoască faptul că rezultatele obţinute până în prezent nu corespund cu ambiţia care stă la baza acestei idei. Există multe obstacole economice şi financiare, deşi este clar că problemele mai sensibile sunt vădit de natură politică. Trebuie să continuăm acest demers şi să contribuim la recrearea unei pieţe în spaţiul mediteranean care să intensifice legăturile dintre popoare şi să restabilească relaţiile care au fost, între timp, rupte.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Regret faptul că cele două maluri ale Mării Mediterane continuă să manifeste o asimetrie economică, socială şi demografic frapantă. De aceea m-am exprimat în favoarea unui nou impuls pentru integrarea ţărilor din sudul şi din estul Mediteranei în comerţul internaţional, pentru a le permite să îşi diversifice economiile şi să îşi împartă echitabil avantajele aferente.

Trebuie să reducem fractura care separă malurile de nord şi sud ale Mării Mediterane în ceea ce priveşte dezvoltarea. În plus, respectiva zonă de liber schimb ar trebui completată de instituirea treptată şi condiţionată a liberei circulaţii a lucrătorilor, ţinându-se seama de discuţiile actuale privind legăturile dintre migraţie şi dezvoltare.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. (ES) Am votat împotriva raportului Euromed deoarece nu este posibilă o disociere între tema comerţului şi cea a dialogului politic în Uniunea pentru Mediterana. Raportul se concentrează pe interesul esenţial al Uniunii Europene faţă de Uniunea pentru Mediterana. Mă refer la instituirea unei zone de liber schimb între ambele regiuni. Mă opun punerii în aplicare a unei astfel de zone de liber schimb.

Capitolul comerţ trebuie să se bazeze pe principiile liberului schimb, ţinând seama de dezechilibrele dintre ţările Uniunii Europene şi ţările din zona mediteraneană. Totuşi, în ceea ce priveşte capitolul politic, nu putem fi de acord cu acordarea statutului avansat de către Uniunea Europeană Marocului atâta timp cât acesta continuă să încalce drepturile omului. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, conflictul din Sahara trebuie să fie o prioritate pentru Uniunea pentru Mediterana, cu sprijin pentru procesul de desfăşurare a unui referendum pentru autodeterminare în conformitate cu rezoluţiile ONU. În plus, nici nu putem accepta aşa-numita reactualizare pe care Uniunea i-a acordat-o Israelului. Aceasta se datorează încălcării permanente a dreptului internaţional de către Israel şi angajamentelor politice pe care le avem cu Palestina.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Salut cu bucurie faptul că se vor îmbunătăţi şi se vor consolida contactele multilaterale cu regiunea mediteraneană şi, în special, cu ţările din sudul şi estul Mării Mediterane (SEMT). De asemenea, sprijin eforturile Uniunii Europene de a iniţia un proces de modernizare a economiilor acestor ţări şi, prin urmare, de a ajuta populaţia. Cu toate acestea, mă îndoiesc foarte mult cu privire la măsura în care acest lucru se va realiza prin zona planificată de liber schimb Euromed.

O evaluare a impactului asupra dezvoltării durabile, realizată de Universitatea din Manchester, avertizează asupra consecinţelor sociale şi ecologice negative pentru SEMT implicate. Mă tem că acest acord va aduce noi pieţe de desfacere pentru ţările UE, dar va deteriora grav economiile SEMT. Introducerea paralelă a liberei circulaţii a lucrătorilor solicitată în propunerea de rezoluţie va rezulta, de asemenea, într-un val uriaş de migraţie spre Europa şi va duce la pierderea de lucrători de care SEMT vor avea nevoie urgent. Pentru a contribui la un viitor pozitiv pentru SEMT, am votat, prin urmare, împotriva acestei rezoluţii.

  Cristiana Muscardini (PPE), în scris. – (IT) Domnule preşedinte, în urma Conferinţei de la Barcelona din 1995, încă nu s-a dezvoltat întregul potenţial intrinsec al relaţiilor naturale dintre ţările din bazinul mediteranean.

Planul ambiţios de formare a unor legături politice, sociale şi culturale noi şi mai strânse între malurile de nord şi de sud ale Mării Mediterane trebuie să rămână unul dintre obiectivele prioritare ale Uniunii Europene, pentru a realiza punerea în aplicare dorită şi strategică a unei zone de liber schimb. Această zonă Euromed poate aduce o contribuţie semnificativă la pace, prosperitate şi siguranţă în întreaga regiune.

Sprijin măsurile şi eforturile destinate să elimine barierele şi obstacolele în calea comerţului şi îmi dau seama că succesul parteneriatului euro-mediteranean nu depinde doar de voinţa ţărilor europene. Punerea în aplicare a unei zone de liber schimb necesită contribuţia determinată, permanentă şi sinergică a tuturor părţilor.

De asemenea, Uniunea pentru Mediterana trebuie să dezvolte forme de cooperare existente în cadrul Euromed pentru a permite tuturor ţărilor partenere să participe la programele regionale şi politicile corespondente ale Uniunii Europene. În această privinţă, remarc faptul că elaborarea unor planuri în cadrul stabilit la Paris, în iunie 2008, în sectoare strategice cum ar fi noi infrastructuri, cooperarea între IMM-uri, comunicaţii şi exploatarea surselor de energie regenerabilă poate contribui pozitiv la dezvoltare şi la facilitarea schimbului şi a investiţiilor, întrucât ţările de la sudul Mării Mediterane au o mare nevoie de aceasta. Toate aceste condiţii favorizează realizarea păcii şi crearea unor relaţii de prietenie.

Din aceste motive, aprob rezoluţia şi sper că foaia de parcurs elaborată de Comisie poate fi respectată şi poate oferi beneficiile pe care le aşteptăm cu toţii.

- Propunere de rezoluţie (B7-0153/2009): Despăgubirile pentru pasageri în cazul falimentului unei companii aeriene

  Richard Ashworth (ECR), în scris. – ECR a respins propunerea de rezoluţie prezentată de alte grupuri din Comisia pentru transport referitoare la despăgubirile pentru pasageri în cazul falimentului unei companii aeriene. Noi, membrii Grupului ECR, ne-am prezentat propria propunere de rezoluţie, care ar fi corectat o serie de deficienţe cheie ale textului adoptat, din motivele următoare.

Deşi este, desigur, extrem de importantă sprijinirea drepturilor pasagerilor, se pot adopta măsuri mai eficiente fără ca pasagerii să fie împovăraţi cu costuri suplimentare.

1. Ar trebui să aşteptăm evaluarea impactului propusă de dl comisar Tajani în timpul şedinţei plenare din 7 octombrie.

2. Textul susţinut impune stabilirea unui fond de garanţie care s-ar folosi pentru despăgubirea pasagerilor în caz de faliment al companiilor aeriene. Cu toate acestea, stabilirea unui astfel de fond ar trebui inevitabil să fie finanţată de consumator, ceea ce înseamnă că pasagerilor li s-ar solicita să plătească mai mult pentru bilete. În aceste condiţii, această măsură inutilă s-ar adăuga la vasta listă a taxelor de aeroport, a taxelor de securitate şi a altor taxe existente pe care sunt deja obligaţi să le plătească.

(Explicarea votului a fost redusă în conformitate cu prevederile articolului 170 din Regulamentul de procedură)

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Am susţinut această rezoluţie care solicită Comisiei să revizuiască legislaţia actuală şi, de asemenea, să elaboreze o nouă legislaţie pentru a se asigura că pasagerii nu vor suferi din cauza falimentului companiilor aeriene.

În prezent, nu există dispoziţii ale legislaţiei europene care să îi protejeze pe pasagerii europeni în cazul falimentului unei companii aeriene la care pasagerul a efectuat o rezervare. Susţin cu tărie poziţia preşedintelui Comisiei pentru transport, care a afirmat că mulţi pasageri nu deţin resursele necesare pentru a face faţă unor pierderi de acest fel. Prin urmare, ar trebui să se instituie un mecanism de ajutor sau un fond de despăgubire pentru a-i ajuta pe cei lăsaţi într-o situaţie neplăcută în urma acestui tip de faliment.

Trebuie să se actualizeze şi să se consolideze normele privind drepturile pasagerilor pentru a oferi protecţie şi ajutor în cazul falimentului unei companii aeriene sau în cazul unor incidente similare asupra cărora pasagerii nu au niciun control.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la despăgubirile pentru pasageri în cazul falimentului unei companii aeriene, deoarece cred că este necesar să se sporească protecţia pasagerilor europeni în cazul falimentului unei companii aeriene prin introducerea unei noi legislaţii sau prin revizuirea legislaţiei existente şi prin crearea unui fond de rezervă pentru despăgubiri.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Companiile aeriene comerciale s-au confruntat cu o criză serioasă de la atacurile de la 11 septembrie 2001, criză care a fost exacerbată de actuala criză economică şi financiară. Falimentele şi situaţiile neplăcute cărora le cad victime pasagerii, mulţi dintre ei în tranzit, sunt în creştere.

Este de neacceptat această absenţă a protecţiei consumatorilor şi, prin urmare, Europa trebuie să răspundă corespunzător, şi anume să prevadă evaluarea companiilor aeriene, să promoveze asistenţă pentru pasagerii aflaţi în asemenea situaţii şi să stabilească despăgubiri pentru pagubele suferite.

În acest sens, aceste măsuri trebuie să ţină seama de fragilitatea financiară a companiilor aeriene şi, prin urmare, nu ar trebui să constituie obstacole inutile în calea operării acestora. Ele trebuie să se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru a se asigura protecţia consumatorilor/pasagerilor.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Din 2000, şaptezeci şi şapte de companii aeriene şi-au declarat falimentul în Uniunea Europeană. Cu siguranţă, există dispoziţii ale legislaţiei europene în materie de transparenţă a preţurilor şi de despăgubire în caz de refuz de îmbarcare, dar UE trebuie să remedieze deficienţele legate de cazurile de faliment, mai ales când biletele au fost achiziţionate prin internet. Prea mulţi pasageri se găsesc în continuare blocaţi în situaţii în privinţa cărora nu au mijloace pentru a reacţiona, după ce şi-au cheltuit toate economiile pentru a-şi oferi o vacanţă în familie. Sunt în favoarea unor norme care garanteze că pasagerii nu rămân blocaţi la destinaţie, fără nicio alternativă de întoarcere sau de cazare.

  Jörg Leichtfried (S&D), în scris. – (DE) Votez în favoarea rezoluţiei, mai ales în ceea ce priveşte Regulamentul nr.261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului nr.295/91, care a fost deja adoptat. Respectivul regulament a prevăzut deja măsurile corespunzătoare, iar consolidarea şi protejarea drepturilor pasagerilor este doar o derivaţie logică a acestuia.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Votăm în favoarea acestei rezoluţii în speranţa apărării pe cât posibil a intereselor pasagerilor companiilor aeriene, având în vedere starea de fapt actuală (liberalizarea serviciilor de transport, înmulţirea companiilor aeriene).

Cu toate acestea, subliniem că sistemul de despăgubire propus în acest raport nu este decât o cataplasmă care nu remediază cu nimic problema de fond.

Adevărata soluţie rezidă în crearea unui serviciu public european al transporturilor aeriene. Un serviciu public care să fie preocupat de interesul general şi, astfel, de raţionalizarea traseelor efectuate, în vederea reducerii impactului asupra mediului. Un serviciu public preocupat de interesul general şi, deci, de securitatea, de libertatea de a circula şi de bunăstarea utilizatorilor şi a angajaţilor deopotrivă.

Trebuie, de urgenţă, să lăsăm în spate Europa intereselor particulare şi să construim Europa interesului general.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Numărul tot mai mare de falimente care s-au înregistrat în rândul companiilor aeriene şi care afectează mii de cetăţeni din statele membre a determinat UE să adopte măsuri în vederea protejării acestora. De fapt, este important să apărăm drepturile celor care folosesc zilnic transportul aerian. Prin urmare, am acordat un vot favorabil.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Am votat pentru rezoluţia referitoare la despăgubirile pentru pasageri în cazul falimentului unei companii aeriene. Într-adevăr, în prezent, în cazul falimentului unei companii aeriene, legislaţia europeană reglementează doar cazul pasagerilor care îşi rezervă un pachet de servicii turistice.

Dar este clar că, în aceşti ultimi ani, practicile consumatorilor au evoluat enorm în materie de rezervare a călătoriilor: utilizarea tot mai frecventă a companiilor aeriene europene cu tarife reduse, o scădere netă a achiziţiilor de pachete de servicii turistice şi o creştere a numărului de achiziţii directe şi individuale online şi a achiziţiilor numai de locuri.

Dacă adăugăm la aceasta criza pe care o traversează acum sectorul, ne putem imagina cu uşurinţă numărul de pasageri europeni care se găsesc blocaţi la destinaţia de vacanţă, uneori fără nicio posibilitate de cazare şi în aşteptarea disperată a unui zbor de întoarcere, în urma falimentului companiei aeriene căreia i s-au adresat.

Apoi, vor obţine cu dificultate o oarecare despăgubire pentru prejudiciul suferit...Dată fiind această situaţie îngrijorătoare, Comisia trebuie să adopte urgent o iniţiativă legislativă. Ar trebui să se instituie în paralel un fond de despăgubire alimentat de operatorii aerieni pentru finanţarea acestor despăgubiri.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Regiunile europene renumite pentru destinaţiile turistice trebuie să le ofere servicii şi calitate la cel mai înalt nivel consumatorilor de servicii din acest sector.

Madeira este un exemplu, fiind clasificată săptămâna trecută ca una dintre cele mai bune destinaţii turistice la nivel mondial de către Organizaţia Mondială a Turismului, care i-a acordat regiunii cel mai mare punctaj la 13 din 15 criterii de evaluare. Pentru menţinerea acestei poziţii într-o piaţă extrem de competitivă, este necesar să se continue activitatea depusă de organismele publice şi private, ţinându-se seama de durabilitatea ecologică, economică şi socială. Acest obiectiv presupune şi ca turiştii care vizitează insula să beneficieze de cele mai înalte garanţii referitoare la condiţiile de transport aerian şi de cazare.

Propunerea de rezoluţie pentru care am votat azi este un pas în această direcţie, deoarece vizează protecţia pasagerilor companiilor aeriene aflate în faliment, prin instituirea unor asigurări obligatorii şi a unor fonduri de garanţie.

De asemenea, un aspect pozitiv este reprezentat şi de invitaţia adresată Comisiei Europene de a prezenta o propunere care să aibă ca scop despăgubirea pasagerilor companiilor aeriene care intră în faliment şi asigurarea repatrierii acestora, în caz că sunt lăsaţi la voia întâmplării într-un aeroport.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. – (RO) Am votat pentru rezoluţia Parlamentului European referitoare la despăgubirea pasagerilor în cazul falimentului operatorilor aerieni. În prezent, există mai multe acte normative europene care reglementează: compensarea şi repatrierea consumatorilor în cazul falimentului societăţilor de turism care au furnizat pachetele de vacanţă; răspunderea operatorilor de transport aerian pentru accidente şi aranjamentele privind despăgubirile pentru pasageri; compensarea şi oferirea de asistenţă pasagerilor cărora li se refuză îmbarcarea sau ale căror zboruri sunt anulate sau au întârzieri prelungite.

Cu toate acestea, nu există prevederi legale care să protejeze consumatorii în situaţia falimentului operatorului aerian. În ultimii nouă ani, 77 companii europene de transport aerian au dat faliment. De aceea consider că directiva este extrem necesară. De aceea, Parlamentul European a solicitat Comisiei să consolideze poziţia pasagerilor în caz de faliment al unei companii aeriene. Astfel, Parlamentul European a cerut Comisiei ca până în iulie 2010 să vină cu o propunere legislativă care ar trebui să prevadă acordarea de compensări pasagerilor acelor companii aeriene care intră în faliment, introducerea principiului responsabilităţii reciproce pentru pasageri pentru toate companiile care zboară spre aceeaşi destinaţie şi care au locuri disponibile, asigurarea obligatorie pentru companiile aeriene, stabilirea unui fond de garanţie şi oferirea de servicii de asigurare voluntară pentru pasageri.

- Propunere de rezoluţie: „fabricat în” (marcaj de origine)

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii comune de rezoluţie privind marcajul de origine, întrucât se bazează pe principiul conform căruia protecţia consumatorului necesită norme comerciale transparente şi coerente, inclusiv marcajul de origine. În acest sens, sprijin intervenţia Comisiei, alături de statele membre, pentru apărarea drepturilor şi aşteptărilor legitime ale consumatorilor, ori de câte ori se demonstrează utilizarea unor marcaje de origine frauduloase sau înşelătoare de către importatorii şi producătorii din afara Uniunii Europene.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Având în vedere nevoia de a garanta consumatorilor o informare corespunzătoare în momentul luării deciziei de cumpărare a anumitor produse, în special în ceea ce priveşte ţara de origine şi standardele de siguranţă, de igienă sau de protecţie a mediului aplicabile la producţia acestora – informaţii necesare pentru a face o alegere conştientă şi informată – am votat în favoarea acestei propuneri de rezoluţie, care invită Comisia să îşi prezinte din nou propunerea Parlamentului pentru a putea fi supusă dezbaterii în conformitate cu procesul legislativ instituit de Tratatul de la Lisabona.

Cu toate acestea, trebuie să menţionez că, în timpul evaluării propunerii Comisiei referitoare la marcajul de origine, voi acorda o atenţie deosebită susţinerii corespunzătoare a produselor tradiţionale, astfel încât o protecţie mai bună a consumatorilor - care este atât necesară, cât şi dezirabilă - să nu prejudicieze ireparabil micii producători de produse tradiţionale. De asemenea, voi acorda o atenţie specială mecanismelor utilizate pentru stabilirea originii, pentru a nu se crea un dezavantaj concurenţial pentru producătorii europeni faţă de concurenţii lor.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Credem că rezoluţia adoptată nu corespunde cu ceea ce, în opinia noastră, ar trebui să reprezinte marcajul de origine, care constituie, între altele, un instrument destinat protecţiei locurilor de muncă în cadrul industriilor în Europa, mai ales în întreprinderile mici şi mijlocii, şi un instrument destinat abordării dumpingului social şi ecologic. Din acest motiv ne-am abţinut.

În plus, această rezoluţie ignoră consecinţele pe care liberalizarea comerţului mondial le are asupra locurilor de muncă şi structurii industriale în diverse state membre. Trece cu vederea nenumăratele relocări în scopul obţinerii de profit facil şi consecinţele acestora, precum dezindustrializarea unor vaste regiuni, creşterea şomajului şi degradarea condiţiilor economice şi sociale. Această rezoluţie nu face decât să invite Comisia şi Consiliul „să ia toate măsurile necesare pentru a asigura condiţii echitabile”.

În cele din urmă, regretăm faptul că majoritatea din Parlament a respins propunerile pe care le-am prezentat, care, între altele, au avut ca scop păstrarea locurilor de muncă, respectarea drepturilor lucrătorilor şi ale consumatorilor, combaterea muncii copiilor sau a sclaviei şi oprirea importului de produse din teritorii ocupate şi care au insistat asupra necesităţii de a retrage ajutorul european companiilor şi investitorilor care îşi relocalizează producţia.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Într-un context de criză economică care a lovit întreprinderile europene, Uniunea Europeană trebuie acum mai mult decât oricând să se doteze cu un sistem obligatoriu de marcaj de origine, chiar dacă pentru un număr limitat de produse importate, şi anume produse textile, bijuterii, îmbrăcăminte şi încălţăminte, bunuri din piele şi genţi, lămpi şi felinare, obiecte din sticlă, deoarece este vorba despre informaţii preţioase pentru consumatorul final. De asemenea, le-ar permite consumatorilor europeni să cunoască exact ţara de origine a bunurilor pe care le cumpără. Astfel, vor fi în măsură să identifice aceste produse în funcţie de standardele sociale, ecologice şi de securitate asociate în general cu această ţară. Cu alte cuvinte, cetăţenii noştri, în calitate de consumatori responsabili, vor beneficia de nivelul de transparenţă pe care îl solicită.

  Jacky Hénin (GUE/NGL), în scris. – (FR) Noţiunea de „fabricat în” nu trebuie să fie doar o simplă chestiune de marcaj, ci trebuie să devină rapid un concept puternic de respectare a normelor celor mai avansate în materie de cunoaştere, de drepturi ale salariaţilor, de dezvoltare durabilă şi de protecţie a mediului şi expresia unei atitudini economice responsabile.

Odată cu introducerea conceptului de „fabricat în Europa”, am putea permite consumatorului să efectueze o alegere informată, să ia măsuri pentru a obţine drepturi noi.

Dar, încă o dată, ne rezumăm la declaraţii de bune intenţii, ca şi când dacă am afirma că suntem cei mai buni şi cei mai puternici ar fi suficient pentru ca totul să devină realitate.

Este regretabil şi de aceea mă voi abţine.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Înţeleg necesitatea unei discuţii cu privire la crearea unul cadru legislativ european pentru marcajul de origine al produselor comerciale finite, în special în contextul informării consumatorului şi al transparenţei dintre partenerii comerciali. Utilizarea unui sistem de marcaj standardizat va rezulta într-o informare mai bună şi mai precisă a consumatorilor şi va indica standardele sociale şi ecologice pe care le respectă produsele respective. În plus, marcajul de origine este o etapă importantă în sensul elaborării unor reglementări comerciale coerente cu ţările terţe.

Cu toate acestea, este important să găsim echilibrul potrivit din perspectiva producătorilor şi a consumatorilor. Transparenţa oferită consumatorilor nu trebuie să fie creată în detrimentul producătorilor. Nu trebuie să se genereze costuri suplimentare pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Ca parte din discuţiile în curs, este important să se stabilească orientări clare, iar acestea să fie apărate, inclusiv în numele Austriei. O eventuală soluţie ar fi crearea unei mărci de origine europene voluntare pentru produsele comerciale finite, ţinându-se seama de etichetele de calitate naţionale şi regionale existente.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Am votat favorabil deoarece marcajul „fabricat în” este esenţial pentru transparenţa pieţei şi pentru a oferi consumatorilor informaţiile necesare cu privire la originea produselor pe care le cumpără.

Este necesar să se consolideze economia europeană prin îmbunătăţirea competitivităţii industriei din UE în cadrul economiei globale. Vom reuşi să asigurăm o concurenţă loială doar dacă aceasta funcţionează după norme clare pentru producători şi pentru exportatori şi importatori, ţinând seama totodată de cerinţele sociale şi ecologice comune.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Salut cu bucurie instituirea marcajului de origine de către Uniunea Europeană. De acum înainte, ţara de origine trebuie specificată pe anumite produse importate în UE din ţări terţe. Scopul special al marcajului de origine este de a oferi consumatorilor din UE informaţii nerestricţionate cu privire la ţara de origine a bunurilor pe care le cumpără şi de a le permite să asocieze respectivele bunuri cu standardele sociale, ecologice şi de siguranţă din ţara în cauză.

Aceasta reprezintă prima etapă a unui război împotriva bunurilor provenite din Orientul Îndepărtat, care sunt adesea produse de lucrători exploataţi şi care sunt apoi vândute pe piaţa europeană la preţuri de dumping.

  Cristiana Muscardini (PPE), în scris. – (IT) Domnule preşedinte, astăzi Parlamentul a reiterat cu fermitate o opinie pe care a exprimat-o deja cu mai multe ocazii în timpul legislaturii precedente: Europa trebuie să adopte un regulament care să instituie marcajul de origine al multor produse care pătrund pe teritoriul său.

Decizia derivă din necesitatea de a garanta o informare mai amplă a consumatorilor şi, prin urmare, protecţia acestora, pentru a le permite să facă alegeri informate. Regulamentul privind marcajul de origine le va permite în sfârşit întreprinderilor europene să concureze la acelaşi nivel cu întreprinderi din ţări terţe în care, de un timp, se aplică legi privind marcajul de origine al produselor care pătrund pe teritoriul lor. Piaţa este liberă doar când normele sunt clare, reciproce şi se aplică.

Obiectivul rezoluţiei aprobate este de a invita Comisia, după încercările zadarnice de mediere cu Consiliul, să reitereze propunerea, având în vedere noile responsabilităţi pe care le-a dobândit Parlamentul odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Avem certitudinea că acordul dintre grupurile politice ale Parlamentului European va fi esenţial pentru stabilirea unui cadru juridic definitiv cu Consiliul.

Profit de această ocazie pentru a sublinia că trebuie respectate şi extinse categoriile de mărfuri prevăzute în regulamentul propus actual în ceea ce priveşte produsele de fixare, cu alte cuvinte produse pentru care este esenţial să se asigure calitatea şi conformitatea cu regulamentele europene, pentru a se garanta siguranţa în construcţia de poduri, maşini, aparate electrocasnice şi orice alt articol care presupune folosirea produselor de fixare. Garantarea siguranţei este o prioritate pentru noi.

Votul de astăzi este un succes important pe care îl dedicăm consumatorilor şi producătorilor europeni, acum, când Parlamentul a primit un nou avânt politic, datorită procedurii de codecizie care a compensat deficienţa democratică cu care a trebuit să ne confruntăm atât de mult timp.