Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 25 noiembrie 2009 - Strasbourg

13. Eliminarea violenţei împotriva femeilor (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct este dezbaterea privind:

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral privind Ziua internaţională a eliminării violenţei împotriva femeii, adresată de către dna Svensson Consiliului, în numele Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (O-0096/2009 – B7-0220/2009),

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral privind Ziua Internaţională a eliminării violenţei împotriva femeii, adresată de către dna Svensson Consiliului, în numele Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (O-0096/2009 – B7-0220/2009).

Aş vrea să vă amintesc faptul că azi este Ziua internaţională a eliminării violenţei împotriva femeii, iar ocazia organizării acestei dezbateri este foarte importantă pentru noi.

  Eva-Britt Svensson , autoare. – (SV) Doamnă preşedintă, azi este 25 noiembrie, dată care marchează a zecea aniversare a stabilirii de către ONU a Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeii. De-a lungul vieţii mele adulte, am fost activă din punct de vedere politic în organizaţii ale femeilor şi în reţele pentru combaterea violenţei împotriva femeilor. În cursul activităţii mele, cred că am folosit toate cuvintele posibile pentru a descrie situaţia. Consider că am folosit foarte multe cuvinte – am făcut acest lucru împreună în cadrul acestei lupte. Acum simt că de fapt trebuie să vedem acţiuni concrete.

Vorbim despre un tip de violenţă care privează femeile de drepturile lor fundamentale. Acesta afectează şi defineşte viaţa de zi cu zi a femeilor. Este un tip de violenţă care hotărăşte cursul vieţilor şi situaţia femeilor şi a tinerelor.

Toţi avem responsabilitatea de a rupe tăcerea şi, atât în Parlament, cât şi în afara acestuia, de a coopera cu toate forţele odată pentru a opri această violenţă pentru totdeauna. Aceasta include violenţa în cadrul relaţiilor intime, hărţuirea sexuală, abuzurile fizice şi psihice, violul, crima, traficul de carne vie şi mutilarea organelor genitale feminine. În timpul războaielor şi conflictelor armate şi în timpul reconstrucţiei care urmează conflictelor, femeile sunt supuse adesea violenţei, atât individual, cât şi colectiv.

Unele persoane susţin că violenţa în relaţiile intime reprezintă o problemă privată, o problemă de familie. Nu este aşa. Este violenţă structurală şi o problemă socială. Societatea trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru stoparea acestei violenţe.

Este o problemă structurală şi larg răspândită în toate religiile, ţările şi continentele. Stoparea tuturor formelor de violenţă bazate pe gen este un element fundamental al unei societăţi egalitare. Violenţa masculină asupra femeilor este, din punctul meu de vedere, un indiciu clar al unui raport de putere inegal între bărbaţi şi femei. În acelaşi timp, ea contribuie la menţinerea acestei ordini a puterii. Măsurile de stopare a violenţei bărbaţilor faţă de femei şi copii trebuie să se bazeze pe premisa că aceasta ţine de putere, control, idei despre gen şi sexualitate şi o structură socială dominantă în care bărbaţii sunt consideraţi superiori femeilor. Violenţa exercitată de bărbat împotriva femeii este un indiciu evident al raportului de putere inegal între femei şi bărbaţi.

Aceasta este o problemă de sănătate publică. Este o problemă socială – lăsând la o parte suferinţa personală – care generează costuri imense pentru societate. Însă, mai presus de toate, este o problemă ce ţine de egalitate. Deci trebuie să abordăm problema violenţei împotriva femeii din perspectiva egalităţii. De asemenea, înseamnă că UE are puterea de a acţiona, iar eu şi colegii mei din Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen solicităm această acţiune.

În cadrul UE, avem Programul Daphne, care oferă asistenţă economică diverselor iniţiative pentru combaterea violenţei. Este bine şi este necesar, însă este departe de a fi suficient. Prin urmare, Comisia parlamentară pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen întreabă Comisia şi Consiliul dacă există planuri pentru ca statele membre să întocmească planuri de acţiune naţionale pentru abordarea violenţei împotriva femeilor. Are Comisia în vedere să prezinte propuneri de recomandări pentru o strategie a UE mai coerentă? Le va susţine Consiliul? Prevederile incluse în tratate conţin obligaţia de a lucra în sensul egalităţii între femei şi bărbaţi.

Când are Comisia intenţia să organizeze un An european al combaterii violenţei împotriva femeilor? Acest lucru a fost solicitat de Parlament în mod repetat din 1997. Ar trebui să fie timpul pentru acesta acum!

  Åsa Torstensson, Preşedintă în exerciţiu a Consiliului. – (SV) Doamnă preşedintă, onorabili deputaţi, onorabila deputată şi preşedintă a Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen a ridicat o problemă gravă şi stringentă. Chiar de la început, aş vrea să spun foarte clar că violenţa împotriva femeilor nu îşi are locul într-o societate civilizată.

Anul acesta sărbătorim cea de-a zecea aniversare a rezoluţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite care a stabilit data de 25 noiembrie ca Zi internaţională a eliminării violenţei împotriva femeii. Azi ne gândim la nenumărate femei şi fete care suferă din cauza violenţei în zone de conflict. Suntem conştienţi de suferinţa femeilor de pretutindeni din lume, femei violate, abuzate sau hărţuite sau care sunt victimele practicilor tradiţionale dăunătoare. Ne exprimăm solidaritatea faţă de victimele căsătoriilor forţate şi ale violenţei sub formă de crime de onoare, care implică de la mutilarea genitală a femeilor până la crimă. Suntem conştienţi de amploarea îngrijorătoare a comiterii zilnice de numeroase şi diferite tipuri de acte de violenţă împotriva femeilor în Europa.

Violenţa împotriva femeilor este o problemă care afectează un mare număr de domenii diferite de politică. Acest lucru este afirmat clar în propunerea de rezoluţie referitoare la eliminarea violenţei împotriva femeii pe care o veţi vota mâine. Violenţa împotriva femeii nu ţine doar de delicte şi de nedreptate faţă de femei, ci şi de faptul că bărbaţii sunt făptaşi, şi este o problemă de egalitate. Cea mai bună strategie pentru combaterea acestei violenţe este o abordare holistică şi pornirea de la o definiţie largă a violenţei împotriva femeii.

În toată activitatea sa pentru promovarea egalităţii, Consiliul s-a ghidat după principiul integrării egalităţii. În conformitate cu articolele 2 şi 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul promovează egalitatea între bărbaţi şi femei în toate activităţile.

Consiliul a ridicat problema violenţei împotriva femeilor de mai multe ori, cu mai multe ocazii şi în mai multe contexte diferite. Aş vrea să încep cu ceva pozitiv. Unul dintre cele mai reuşite exemple de până acum ale integrării egalităţii în spaţiul UE este domeniul femeilor şi conflictelor armate, unde începe să apară o politică mai cuprinzătoare pentru combaterea violenţei împotriva femeilor.

Desigur, capacitatea Consiliului de a acţiona în acest domeniu este limitată la puterile prevăzute în tratat, iar statele membre sunt responsabile pentru problemele care ţin de domeniile lor de competenţă, în special cele ce ţin de justiţie şi de afaceri interne, precum şi problemele ce ţin de sănătate.

Statele membre au dreptul să îşi întocmească propriile planuri pentru combaterea violenţei împotriva femeilor, însă ele beneficiază şi de pe urma cooperării. Cu toate acestea, se iau măsuri şi la nivel european. Eradicarea violenţei de gen şi a traficului de carne vie este unul dintre cele şase domenii prioritare stabilite în Foaia de parcurs a Comisiei pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi 2006-2010. Sub acest titlu, Comisia susţine statele membre în generarea de statistici comparabile, sporirea sensibilizării, schimburile de bune practici şi cooperarea în materie de cercetare. Acum aşteptăm cu nerăbdare noul plan al Comisiei privind egalitatea pentru 2011-2015.

Programul de la Stockholm, care urmează a fi adoptat luna viitoare, oferă un cadru pentru abordarea multor preocupări legate de violenţa împotriva femeii, preocupări care au fost exprimate de Parlamentul European. Aşteptăm cu nerăbdare acordul referitor la program şi implementarea ulterioară a acestuia.

Între timp, deja se întâmplă foarte multe la nivelul UE, mai ales în ceea ce priveşte sporirea sensibilizării, adunarea de informaţii şi schimburile de bune practici. Unii dintre dvs. aţi participat la recenta conferinţă a Preşedinţiei de la Stockholm, care a avut ca subiect tocmai strategiile pentru combaterea violenţei bărbaţilor împotriva femeilor şi care a reprezentat o oportunitate pentru participanţi de a-şi împărtăşi experienţele şi de a discuta politica viitoare.

Decizia din 2007 prin care s-a înfiinţat Programul Daphne III şi care a fost atât de importantă în combaterea violenţei împotriva copiilor, tinerilor şi femeilor a fost importantă, de asemenea. Salut impactul pe care l-a avut Programul Daphne şi pe care acesta continuă să îl aibă asupra societăţilor noastre.

În rezoluţia dvs., evidenţiaţi pe bună dreptate faptul că nu există date comparabile şi culese cu regularitate privind diferitele tipuri de violenţă împotriva femeilor. De asemenea, Consiliul este conştient de faptul că adunarea de date exacte şi comparabile este importantă dacă este să înţelegem mai bine problema violenţei împotriva femeii la nivel european. Sper că Institutul European pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, care a fost creat în comun de Consiliu şi de Parlamentul European, poate avea o contribuţie importantă în acest domeniu. Consiliul însuşi a luat deja măsuri concrete pentru îmbunătăţirea accesului la statistici privind violenţa împotriva femeilor. Consiliul a lucrat în cadrul Platformei de acţiune de la Beijing şi a adoptat indicatori speciali în trei domenii relevante aici: 1) violenţa domestică împotriva femeilor, 2) hărţuirea sexuală la locul de muncă şi 3) femeile şi conflictele armate. Am făcut progrese, însă trebuie să se facă mult mai mult, desigur.

Multe dintre cele mai vulnerabile femei din lume trăiesc în ţările în curs de dezvoltare. Consiliul, care este conştient de acest lucru, a adoptat o serie de concluzii referitoare la egalitatea de gen şi emanciparea femeilor în cadrul cooperării pentru dezvoltare, în care evidenţiem importanţa abordării tuturor formelor de violenţă de gen, inclusiv a acestor practici şi obiceiuri dăunătoare precum mutilarea genitală. Însă nu ar trebui să ne mulţumim cu atât. Mutilarea genitală a femeilor, aşa-numitele crime de onoare şi căsătoriile forţate, reprezintă o realitate şi în UE.

Parlamentul European s-a situat în mod consecvent într-o poziţie de frunte în ceea ce priveşte solicitarea măsurilor împotriva practicilor tradiţionale dăunătoare. În conformitate cu această abordare, Consiliul şi-a confirmat angajamentul faţă de protejarea celor mai vulnerabili în concluziile sale privind situaţia tinerelor fete, pe care Consiliul le-a adoptat anul trecut. În aceste concluzii, Consiliul a evidenţiat, citez, faptul că „eliminarea tuturor formelor de violenţă împotriva tinerelor fete, inclusiv traficul de carne vie şi practicile tradiţionale dăunătoare, sunt cruciale pentru emanciparea tinerelor fete şi a femeilor şi pentru obţinerea egalităţii între femei şi bărbaţi în societate”.

Aşa cum a evidenţiat onorabila deputată în introducerea la întrebarea sa, violenţa împotriva femeilor are un efect negativ asupra capacităţii femeilor de a participa la viaţa socială, politică şi economică. Femeile care sunt excluse din activităţile sociale, inclusiv de la posibilitatea de a avea un loc de muncă, în urmare violenţei sunt afectate de riscul marginalizării şi al sărăciei.

Acest lucru mă aduce înapoi la abordarea holistică pe care am menţionat-o la început şi la natura structurală a violenţei, evidenţiată în întrebarea adresată Consiliului. Problema violenţei împotriva femeilor reprezintă o problemă mai generală – lipsa egalităţii. Campania mai largă pentru promovarea emancipării femeilor contribuie la combaterea violenţei. Femeile care au libertatea de a-şi folosi întregul potenţial sunt mai puţin vulnerabile la violenţă decât femeile care sunt excluse. De asemenea, Consiliul a explicat în mod repetat că este necesar să se atenueze sărăcia femeilor. Ocuparea forţei de muncă este adesea cea mai bună cale de a depăşi sărăcia. Trebuie făcut mai mult pentru a facilita participarea femeilor pe piaţa muncii. Crizele economice şi sociale fac femeile şi mai vulnerabile. În şedinţa sa din 30 noiembrie 2009, Consiliul este aşteptat să adopte o serie de concluzii privind egalitatea de gen: consolidarea creşterii şi a ocupării forţei de muncă – contribuţie la Strategia de la Lisabona post-2010. Obiectivul este garantarea priorităţii integrării egalităţii şi măsurilor speciale pentru egalitate în strategiile viitoare.

Odată cu cea de-a zecea aniversare a Rezoluţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite prin care se stabileşte Ziua internaţională a eliminării violenţei împotriva femeii, recunoaştem amploarea acestei probleme. În acelaşi timp, salutăm, de asemenea, faptul că naţiunile conlucrează pentru a-i pune capăt. O mare parte din munca noastră pentru combaterea violenţei împotriva femeii aici în Europa se desfăşoară într-un cadru internaţional.

La şedinţa următoare din martie 2010, Comisia pentru statutul femeii din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite va realiza o evaluare după cincisprezece ani a Platformei de acţiune de la Beijing. Preşedinţia suedeză a întocmit deja un raport referitor la progresul realizat în Uniunea Europeană şi la provocările care rămân. La 30 noiembrie, Consiliul urmează să adopte o serie de concluzii în această privinţă. Platforma de acţiune de la Beijing ne oferă o structură şi o agendă pe termen lung pentru politica internaţională a egalităţii de gen. Consiliul este implicat activ în această activitate, o parte semnificativă fiind dedicată combaterii violenţei împotriva femeilor.

Problema violenţei împotriva femeilor nu cunoaşte graniţe naţionale. Trebuie să abordăm această problemă la nivel internaţional, atât în interiorul, cât şi în exteriorul Europei. Trebuie să intensificăm lupta împotriva violenţei de gen în misiunile noastre internaţionale şi nu ar trebui să închidem ochii la violenţa domestică care este comisă împotriva propriilor noştri cetăţeni.

Domnule preşedinte, onorabili deputaţi, voi repeta ceea ce am afirmat la început: violenţa împotriva femeii nu îşi are locul într-o societate civilizată. Sunt recunoscătoare Parlamentului pentru ridicarea acestei probleme astăzi. Aveţi sprijinul deplin al Consiliului, al acestei Preşedinţii şi a tuturor celor care luptă pentru lucrurile în care cred şi care apără principiile dreptăţii, egalităţii şi solidarităţii.

  Karel De Gucht, membru al Comisiei. – (FR) Doamnă preşedintă, cu ocazia Zilei internaţionale a eliminării violenţei împotriva femeii, Comisia ar vrea să reitereze puternicul său angajament politic pentru combaterea violenţei împotriva femeilor. Acest angajament se reflectă în comunicarea privind Programul de la Stockholm, ale cărui priorităţi includ necesitatea de a acorda o atenţie specială drepturilor copilului şi protecţiei persoanelor deosebit de vulnerabile, precum femeile victime ale violenţei şi bătrânii.

În foaia sa de parcurs pentru egalitate între femei şi bărbaţi pentru perioada 2006-2010, Comisia Europeană şi-a luat angajamentul de a contribui la eradicarea violenţei sexuale şi a violenţei legate de traficul de carne vie. Combaterea violenţei împotriva femeii va fi o prioritate importantă şi pentru noua strategie, care va urma foaia de parcurs şi care se află în stadiu de proiect în prezent.

Cu toate acestea, o importanţă vitală o are finanţarea măsurilor practice în teren. Comisia a făcut deja foarte mult pentru a ajuta la combaterea violenţei în Europa prin intermediul Programului Daphne. Reacţia sa în domeniul prevenirii violenţei şi al sprijinului acordat victimelor trebuie întărită acum prin creşterea numărului măsurilor practice.

Mai întâi, Comisia a identificat măsuri în contextul Programului Daphne III pentru a implementa o strategie mai consecventă a UE pentru combaterea violenţei împotriva copiilor, tinerilor şi femeilor. Datorită unui buget anual de cca 17 milioane de euro în 2009, Comisia s-a concentrat asupra grupurilor de risc în mod direct. Aceste fonduri au fost complementare ajutoarelor furnizate prin programele naţionale.

Se are în vedere crearea unui grup de experţi pentru evaluare ca parte a programului de lucru pentru Daphne III pentru 2010. Acest grup va putea contribui la identificarea măsurilor necesare la nivel comunitar şi va încuraja o abordare comună între statele membre.

Comisia va începe să lucreze, de asemenea, la un important studiu de fezabilitate care va evalua dacă este posibil şi necesar să se armonizeze legislaţia referitoare la violenţa sexuală şi la violenţa împotriva copiilor la nivelul UE. Rezultatele acestui studiu vor fi prezentate în toamna 2010. Comisia intenţionează să reunească reprezentanţi ai guvernelor statelor membre, ai instituţiilor comunitare, ai grupurilor politice, ai organizaţiilor societăţii civile, ai organizaţiilor internaţionale şi aşa mai departe, cu scopul de a elabora o politică comunitară mai explicită.

Mai mult decât atât, schimbul de bune practici, standarde şi modele de intervenţie a fost deja subiectul discuţiilor organizate în decembrie 2007, sub auspiciile Reţelei Europene de Prevenire a Infracţiunilor.

În cele din urmă, este important să se evidenţieze faptul că formele extreme de violenţă împotriva femeilor trebuie combătute cu cele mai dure instrumente. În acest scop, Comisia a propus în martie o schimbare a cadrului penal european în ceea ce priveşte lupta împotriva traficului de carne vie şi a exploatării sexuale a copiilor, care afectează cele mai vulnerabile femei şi tinerele fete în special.

În ceea ce priveşte solicitarea de a se organiza o zi europeană a combaterii violenţei împotriva femeii, Comisia a concluzionat, pe baza unui studiu amănunţit, că ar fi prematur să se ia o astfel de iniţiativă înaintea elaborării unei strategii reale pentru combaterea violenţei.

Acum, aş vrea să dau cuvântul colegei mele, dna Ferrero-Waldner.

  Benita Ferrero-Waldner, membră a Comisiei. – (FR) Doamnă preşedintă, onorabili deputaţi, după cum ştiţi, am fost întotdeauna implicată – evident, eu însămi femeie – în lupta împotriva violenţei împotriva femeilor, dar şi în problema emancipării femeii în general, nu doar în ultimii cinci ani al mandatului meu de comisar pentru afaceri externe, ci şi înainte de acesta, în calitate de ministru. De aceea, aş vrea să adaug câteva cuvinte despre acest subiect.

În ceea ce priveşte lumea din afară, pe lângă intervenţiile specifice din ţările în curs de dezvoltare, despre care colegul meu va vorbi puţin mai târziu, combaterea violenţei împotriva femeilor a devenit un punct important al politicii drepturilor omului profesate de UE, iar acţiunile sunt întărite prin recomandările specifice adoptate în decembrie 2008.

Implementarea acestor recomandări este deosebit de pronunţată la nivel local în ţările terţe în care este prezentă Uniunea Europeană. În aproape 90 de ţări terţe, ambasadele statelor membre ale UE şi delegaţiile Comisiei Europene au dezvoltat propriile planuri de acţiune, care au ca obiectiv implementarea acestor recomandări şi stabilesc o întreagă listă de iniţiative de realizat în perioada 2009-2010.

Trimitem în mod sistematic un mesaj clar în această privinţă: violarea drepturilor femeii nu poate fi justificată în numele relativismul cultural al tradiţiilor.

În contextul acestor convorbiri, vom oferi, de asemenea, asistenţă sub forma cooperării noastre pentru a implementa, de exemplu, recomandările raportorul special pentru violenţa faţă de femei, pentru a consolida instituţiile naţionale însărcinate cu problemele egalităţii de gen sau pentru a sprijini schimbarea legislaţiei care prevede discriminarea femeilor.

Subiectul rezoluţiilor 1325 şi 1820, „Femeile, pacea şi securitatea”, adoptate de Consiliul pentru securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a captat întreaga noastră atenţie. Mai mult decât atât, în decembrie 2008, Uniunea Europeană a adoptat, de asemenea, o abordare globală pentru implementarea acestor rezoluţii.

Consider că aceasta oferă o bază de principii comune, atât pentru operaţiunile ce ţin de securitatea şi de politica de apărare europeană, cât şi pentru intervenţiile care implică utilizarea instrumentelor comunitare. Aceste activităţi ar trebui să ne permită să integrăm dimensiunea „feminină” într-un mod mai eficient în întregul ciclu al conflictului, de la prevenirea, gestionarea şi rezolvarea situaţiilor de criză la consolidarea păcii şi a reconstrucţiei pe termen lung.

Personal, am căutat sprijinul a 40 de femei în funcţii de conducere din toată lumea pentru a da un nou avânt implementării Rezoluţiei 1325m propunând, după cum ştiţi, organizarea unei conferinţe ministeriale la 10 ani după adoptarea istorică a acesteia. Această idee a fost aprobată de Secretarul General ONU, dl Ban Ki-moon, şi sunt foarte mândră de acest lucru. Însă ceea ce este şi mai remarcabil este faptul că, în timpul pregătirilor pentru această conferinţă ministerială, un număr din ce în ce mai mare de state şi de organizaţii internaţionale, precum Uniunea Africană, au decis să îşi intensifice eforturile pentru promovarea Rezoluţiei 1325, mai ales prin dezvoltarea unor planuri de acţiune naţionale.

Doamnă preşedintă, aş dori să închei cu o observaţie personală. Apreciez foarte mult posibilităţile pe care politicile UE, fie ele interne sau externe, le-au oferit luptei împotriva violenţei faţă de femei şi sunt încântată de sprijinul pe care l-au primit în general. Sunt foarte mulţumită să văd că acţiunile care în trecut erau oarecum limitate la un angajament personal devin în prezent un efort absolut comun.

PREZIDEAZĂ: DL LAMBRINIDIS
Vicepreşedinte

  Barbara Matera, în numele Grupului PPE.– (IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, eliminarea violenţei împotriva femeilor constituie o temă importantă care necesită un efort şi o angajare mai mare din partea noastră, a tuturor: instituţiile UE, statele membre şi societatea civilă.

Violenţa împotriva femeilor nu reprezintă doar o încălcare a drepturilor omului, ci are, de asemenea, consecinţe individuale şi sociale serioase care nu pot fi ignorate. De aceea, aceasta este o temă care trebuie să fie abordată pe diferite fronturi.

Pe frontul cultural trebuie să luptăm contra ideii că ar putea exista vreo justificare a violenţei care are la bază aspecte culturale, religioase şi sociale. Va trebui să organizăm campanii de informare şi sensibilizare care se adresează şi tinerilor şi care, astfel, au loc în şcoli. Organizarea unui An european, solicitare repetată a Parlamentului European, ar putea avea impactul adecvat la nivel european şi internaţional pentru a institui o politică mai consecventă şi mai eficientă.

Pe frontul politic, este esenţial să includem acest subiect ca prioritate în agendele naţionale, europene şi internaţionale. Cred, de aceea, că se cuvine să clădim legături mai puternice, şi cu acesta voi încheia, între Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite, astfel încât să putem acţiona toţi împreună în aceeaşi direcţie. În acest sens, cuvântul adresat în Parlamentul European de către secretarului general adjunct al Naţiunilor Unite, dna Migiro, a fost exemplar. Îmi doresc de aceea pentru noi toţi ca cooperarea noastră să devină şi mai puternică.

  Britta Thomsen, în numele Grupului S&D. – (DA) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, astăzi, 25 noiembrie, femeile şi bărbaţii din întreaga lume marchează Ziua internaţională a Naţiunilor Unite pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.

Violenţa împotriva femeilor este o problemă socială majoră care nu poate fi redusă pur şi simplu la o problemă a femeilor. Mai degrabă ea se referă la încălcarea drepturilor omului, a dreptului la viaţă şi a dreptului la siguranţă. Naţiunile Unite estimează că şapte femei din zece vor trăi pe parcursul vieţii lor experienţa violenţei bărbaţilor. De fapt, violenţa bărbaţilor cauzează mai multe decese ale femeilor decât malaria, accidentele de circulaţie, terorismul şi războiul luate la un loc. Nu putem rămâne doar spectatori pasivi. Este vital ca noi cei din UE să acţionăm ACUM. Comisia va trebui să prezinte cât mai curând posibil un plan al unei politici UE pentru combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor.

Dacă privim iniţiativele diferitelor state membre, este cât se poate de clar că unele ţări au luat problema mai în serios decât altele. Spania, care preia Preşedinţia Consiliului la 1 ianuarie, a pus combaterea violenţei împotriva femeilor în fruntea priorităţilor agendei Preşedinţiei sale. Spania este singurul stat membru al UE care a înfiinţat un observator privind violenţa, care anual prezintă un raport asupra evoluţiei violenţei legate de gen şi îşi adaptează în mod regulat strategia sa cea mai bună imaginabilă pentru combaterea acestei violenţe. Haideţi să susţinem iniţiativa viitoarei Preşedinţii spaniole de a înfiinţa un observator privind violenţa în UE, în beneficiul tuturor femeilor europene.

  Antonyia Parvanova, în numele Grupului ALDE. – Domnule preşedinte, nu doar datorită Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor ar trebui să ne întrebăm, în momentul în care luăm în considerare o horărâre pe această temă, dacă am făcut destul. În Europa de astăzi, una din patru femei este victima violenţei, a violenţei în familie, a violului, a exploatării sexuale sau a mutilării genitale feminine.

Unul dintre cele mai groaznice exemple de violenţă bazată pe gen este utilizarea violului ca armă pe timp de război, cum se întâmplă în Congo. A venit timpul unei strategii cuprinzătoare a UE care să conducă la un plan concret de acţiuni care să urmărească combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, inclusiv a traficului de femei.

Domnule comisar, aş dori să vă informez că astăzi, în timpul dezbaterii referitoare la rezoluţia privind Programul de la Stockholm, am votat asupra unui amendament ce solicita adoptarea unei directive, a unui plan de acţiune european, care asigură prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi punerea sub acuzare a făptaşilor.

Sper că, de data aceasta, colegii noştri, dumneavoastră şi, de asemenea, Consiliul nu vor invoca principiul subsidiarităţii şi că, foarte curând, vom avea această directivă şi planul de acţiune. Am prezentat această temă şi Preşedinţiei spaniole, care este în favoarea acestei priorităţi. Sper că aceasta va constitui o prioritate pentru noi toţi.

  Raül Romeva i Rueda, în numele Grupului Verts/ALE. – Domnule preşedinte, este cu adevărat necesar să instituim un temei juridic clar pentru combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor.

De asemenea, îndemn Consiliul şi Comisia să ia o decizie asupra comunitarizării depline a politicii europene. Niciunul dintre statele membre ale UE nu reuşeşte să abordeze aceste probleme de unul singur. Toleranţa zero faţă de toate formele de violenţă împotriva femeilor trebuie să devină prioritatea maximă a tuturor instituţiilor de pe tot cuprinsul Europei.

Cererea Parlamentului adresată Consiliului şi Comisiei referitoare la un plan politic orientat şi mai coerent al UE pentru combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor constituie un pas în direcţia bună, la fel cum este şi observatorul privind violenţa care a fost deja menţionat.

În plus, aş dori, de asemenea, să reamintesc Comisiei şi Consiliului solicitarea mea de a aborda violenţa împotriva femeilor în dimensiunea bazată pe gen a încălcării la nivel internaţional a drepturilor omului, în particular, în contextul acordurilor de asociere şi comerciale internaţionale bilaterale care sunt în vigoare şi al celor aflate în faza de negociere, aşa cum se prevede şi în raportul meu referitor la feminicide, şi aş dori de asemenea să solicit dnei comisar să fie mai clară în această privinţă.

Voi încheia prin a ura bun venit în galerie prietenilor noştri din Asociaţia Congoleză pentru Pace şi Dreptate. Ne-au dat aceste flori pentru a ne reaminti în fiecare zi că aceasta este o luptă comună pe care trebuie să o ducem împreună, precum şi cu oamenii care suferă şi luptă pentru acest lucru.

  Marina Yannakoudakis, în numele Grupului ECR. – Domnule preşedinte, violenţa împotriva femeilor, în special în mediul familial, constituie o temă care trebuie dezbătută şi felicit preşedinta Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen pentru aducerea ei în prim plan.

În orice caz, trebuie să recunoaştem că această problemă nu este doar o problemă de gen. Nu este doar o problemă de egalitate. Într-adevăr, nu este doar o problemă legată de drepturile omului, ci, în primă instanţă, este o problemă de drept penal. Şi, deoarece este o problemă de drept penal, constituie o problemă de suveranitate a statului, şi soluţionarea ei depinde de statul naţional.

Conform Consiliului Europei, o femeie din patru va suferi violenţa în familie pe parcursul vieţii. UE poate avea o atitudine proactivă în acest domeniu oferind resursele pentru educaţie şi sensibilizare crescută şi deschizând dezbaterea referitoare la violenţă nu doar împotriva femeilor, ci şi a bărbaţilor: conform Ministerului de interne din Regatul Unit, unul din şase bărbaţi suferă violenţe în familie.

Am vizitat de curând Elevate, un adăpost pentru femei din Londra, pentru a discuta cu victimele violenţei în familie. Ele provin din toate grupurile socioeconomice. Nu există stereotipuri. Violenţa afectează victimele, familiile lor şi copii lor. Efectele ei sunt atât la interior, cât şi la exterior şi distrug vieţile. Calea către reconstruirea acestei vieţi este lungă şi necesită susţinere. Proiectul Elevate oferă victimelor un adăpost sigur şi le susţine în scopul reclădirii încrederii proprii şi a capacităţii de a funcţiona în societate. Astfel de proiecte au nevoie de susţinere şi de ajutor financiar.

UE poate avea o atitudine proactivă prin dărâmarea unora dintre tabuurile legate de violenţa împotriva femeilor şi bărbaţilor. Acesta constituie un domeniu pe care noi, ca societate, nu ne mai putem permite să-l ignorăm.

  Laurence J.A.J. Stassen (NI) . – (NL) Dna Svensson a adresat o întrebare cu solicitare de răspuns oral referitoare la violenţa împotriva femeilor şi a prezentat un proiect de rezoluţie. În acesta, ea susţine că violenţa împotriva femeilor constituie o problemă structurală şi larg răspândită în întreaga Europă şi că izvorăşte din inegalitatea dintre bărbaţi şi femei.

Deşi Partidul Libertăţii din Olanda nu se poate alătura acţiunii la nivel european împotriva acestei probleme, suntem în favoarea acestei propuneri şi solicităm statelor membre să întreprindă acţiuni integrate la nivel individual. Partidul Libertăţii condamnă, în termenii cei mai categorici posibil, orice violenţă împotriva femeilor. Cu toate acestea, există multă violenţă în Europa împotriva femeilor musulmane, cu precădere în familie. De aceea va trebui să avem în vedere cazurile de violenţă în familie, crimele de onoare şi mutilarea genitală feminină care derivă din viziunea musulmană a rolurilor bărbaţilor şi femeilor.

Chiar dacă Partidul Libertăţii consideră absolut inacceptabile toate formele de violenţă împotriva femeilor, am dori să atragem aici atenţia asupra acestei forme particulare de violenţă. Vreau să subliniez încă o dată: acest lucru este total inacceptabil. Din acest motiv, partidul meu doreşte să adreseze un apel puternic statelor membre pentru a combate aceste forme de violenţă şi pentru a întreprinde acţiuni specifice în scopul investigării violenţei împotriva femeilor legate de mahomedanism.

  Edit Bauer (PPE). – (HU) Domnule ministru, stimaţi membri ai Comisiei, şi eu aş dori să reamintesc ceea ce a spus ministrul: violenţa nu îşi are locul în societăţile civilizate. Sărbătorim cea de a zecea aniversare a rezoluţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea violenţei împotriva femeilor. În timp ce ascultam discursurile dumneavoastră şi pe cele ale colegilor deputaţi, mă întrebam dacă peste 10 sau 20 ani, urmaşii noştri vor mai spune încă în această instituţie că violenţa nu îşi are locul în societăţile civilizate. Este adevărat că timpul nu este de partea noastră, deoarece suntem martorii unei escaladări a violenţei în societăţile noastre. Influenţa mass-mediei are legătură cu această escaladare, dar escaladarea se produce şi pe fondul crizei. Psihologii spun că agresiunea este mult mai răspândită în vremuri de criză decât în alte vremuri. Violenţa împotriva femeilor constituie cu siguranţă o problemă, dar şi noi avem această problemă, după cum spun deseori deputaţi de sex masculin, prin faptul că şi bărbaţii sunt afectaţi de violenţă. Din păcate, statisticile indică încă că 95% dintre victime sunt femei. În cazul traficului de persoane, 80% dintre victime sunt tot femei. Cred că acum a sosit cu adevărat timpul ca instituţiile europene să trateze mult mai serios această problemă.

  Iratxe García Pérez (S&D). – (ES) Domnule preşedinte, astăzi, milioane de peroane şi milioane de femei din întreaga lume strigă împotriva violenţei legate de gen. Astăzi, nu putem închide ochii faţă de această năpastă socială majoră dând ca exemplu raporturile de forţă care au fost inegale de-a lungul istoriei. Nu există niciun motiv, niciun argument şi nicio posibilitate de a înţelege. Unele femei sunt ucise pur şi simplu pentru că sunt femei.

În faţa acestei situaţii, avem responsabilitatea de a utiliza toate mijloacele aflate la dispoziţia noastră pentru a elimina violenţa bazată pe gen şi pentru a avansa şi crea o societate mai egală, cu ajutorul unor măsuri legale curajoase şi hotărâte. Această răspundere ne incumbă tuturor, instituţiilor europene, statelor membre şi organizaţiilor.

Ţări precum Spania şi-au luat un angajament clar în această direcţie. Legea împotriva violenţei de gen constituie un instrument necesar şi esenţial. Din acest motiv, el ar trebui să servească ca exemplu pentru restul Europei. Aş putea menţiona, de asemenea, educaţia pentru egalitate, combaterea stereotipurilor şi asistenţa juridică pentru victime. Sunt sigur că am putea face trimitere la multe alte politici necesare în acest domeniu. Viitoarea Preşedinţie spaniolă a desemnat lupta împotriva violenţei de gen ca unul dintre obiectivele sale prioritare. Cred că acesta este un lucru foarte important şi cred că Parlamentul va susţine puternic orice iniţiativă în acest sens.

Va trebui să facem un efort comun şi să conlucrăm. Doar atunci vom fi capabili să susţinem milioanele de femei victime care nu îşi pot permite să mai aştepte nici măcar un minut în plus.

  Corina Creţu (S&D). - Într-adevăr, aşa cum s-a subliniat aici, violenţa împotriva femeii reprezintă un fenomen extrem de grav, căruia nu-i acordăm întotdeauna atenţia cuvenită şi care atinge cote înspăimântătoare în ţările în curs de dezvoltare, mai ales în ţările măcinate de războaie şi conflicte. Violul şi violenţa sexuală împotriva fetelor, femeilor şi copiilor au atins proporţiile unei epidemii în ţările africane zguduite de război, în special în Congo, Somalia, Burundi şi Liberia. Din păcate, nu doar ţările aflate în conflict sunt caracterizate de rata masivă a violenţelor; acestea se manifestă pe scară largă chiar şi în cele mai paşnice şi democratice ţări din lume.

Este datoria noastră să ne concentrăm atenţia şi eforturile asupra pedepsirii celor care se fac vinovaţi de încălcarea drepturilor omului, în paralel cu eforturile pentru îmbunătăţirea siguranţei femeilor, ca şi pentru asigurarea asistenţei corespunzătoare victimelor agresiunilor sexuale, de la ajutorul medical până la reintegrarea lor familială şi socială.

În final, aş vrea doar să amintesc evenimentele din cadrul Comisiei de dezvoltare, dedicate Zilei internaţionale de combatere a violenţei împotriva femeii şi să îi mulţumesc comisarului De Gucht pentru prezenţa sa la aceste evenimente, pentru interesul arătat acestui subiect şi, de asemenea, doamnei comisar Ferrero-Waldner pentru prezenţa sa la această dezbatere.

  Silvia Costa (S&D). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să dedicăm această Zi internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor în memoria Annei Politkovskaya, o jurnalistă şi o femeie care a plătit cu viaţa dragostea ei pentru adevăr, femeilor africane din zonele de conflict şi numeroaselor forme de suferinţă a femeilor din Europa, care deseori trec neobservate.

Aceste exemple contravin imaginii degradate şi consumeriste pe care mass-media o atribuie deseori identităţii feminine, contribuind la crearea unei culturi în care femeile sunt asuprite şi umilite. Aceasta este, de asemenea, o formă gravă de violenţă împotriva căreia Europa trebuie să se exprime şi să intervină.

Va trebui să înfiinţăm urgent un sistem european solid pentru înregistrarea datelor statistice, iar acest lucru s-a spus de mai multe ori, care să se refere în mod deosebit la minori, traficul de persoane, violenţa fizică şi sexuală şi femeile din categoriile vulnerabile, cum ar fi emigranţii. Mai dorim încă să vedem rezultate palpabile ale orientărilor Uniunii Europene în legătură cu femeile aflate în conflict armat, pe care comisarul le-a menţionat, de asemenea, anterior, cel puţin prin asigurarea ajutorului financiar şi de alt tip pentru proiecte, deseori organizate de mici asociaţii, organizaţii nonprofit locale, inclusiv în ţările preocupate de reintegrarea şi asistarea femeilor care sunt victime ale violenţei.

Suntem conştienţi de faptul că astăzi avem o nouă posibilitate, în forma oferită de Tratatul de la Lisabona şi Programul de la Stockholm, de a consacra prin lege această acţiune preventivă în cadrul Comunităţii.

Cu toate acestea, trebuie să denunţăm şi un alt aspect al violenţei: contextul în care se produce violenţa. Creşte în rândul tinerilor şi minorilor violenţa legată de alcool şi droguri şi probabil că nu o menţionăm suficient de des în momentul în care discutăm despre violenţa împotriva femeilor.

  Joanna Senyszyn (S&D). – (PL) Domnule preşedinte, milioane de femei sunt bătute, molestate, cumpărate, vândute, violate şi ucise doar pentru că sunt femei. Mor mai multe femei din cauza agresiunii directe împotriva lor decât din cauza cancerului. Trebui să facem opinia publică să înţeleagă că într-o societate modernă, democrată, nu este loc pentru violenţa împotriva femeilor. Să începem prin a educa clasa politică şi a elibera politicul de influenţele acelor religii care consfinţesc dominaţia bărbaţilor. Aceasta este o condiţie esenţială pentru o egalitate reală şi încetarea violenţei.

În ţara mea, dreptul conservator, care este la mâna clerului, refuză femeilor acordarea deplină a drepturilor omului. Ei promovează o societate patriarhală, în care rolul femeii gravitează în jurul bucătăriei, leagănului şi bisericii. Femeile nu au dreptul la avort şi există intenţii de a le priva de dreptul la fertilizarea in vitro. „Mama poloneză” idealizată purtându-şi curajoasă crucea sub forma unui soţ care îşi bate soţia constituie o absurditate căreia trebuie să ne opunem social şi legal.

Aş dori să adresez o caldă invitaţie la o conferinţă asupra eliminării violenţei împotriva femeilor care urmează să aibă loc la 10 decembrie în Parlamentul European, organizată la iniţiativa Centrului pentru Drepturile Femeilor din Polonia.

  Pascale Gruny (PPE). – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, în fiecare zi în Europa una din cinci femei este victima violenţei. Violenţa împotriva femeilor este inacceptabilă, indiferent de forma pe care o ia. În Europa, multe femei şi tinere continuă să trăiască în umbra violenţei şi a exploatării.

Cifrele sunt alarmante Violenţa împotriva femeilor îmbracă diferite forme şi apare peste tot: violenţa în familie acasă, abuzarea sexuală, hărţuirea sexuală la locul de muncă, violul, inclusiv în cadrul parteneriatelor, şi, de asemenea, ca tactică de război în afara Europei.

În Europa, violenţa în familie constituie cauza principală a decesului şi invalidităţii în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 16 şi 44 ani. În timp ce dezbatem aceste probleme extrem de serioase, există femei care sunt agresate. Nu este suficient doar să vorbim despre aceasta. Este timpul să acţionăm.

Uniunea Europeană are datoria de a-şi proteja cetăţenii cei mai vulnerabili. Combaterea violenţei împotriva femeilor este o luptă pentru drepturile fundamentale ale omului, iar programul Daphne, care susţine acţiuni destinate să combată toate formele de violenţă, este insuficient.

Trebuie luate în considerare noi măsuri pentru dezvoltarea unor planuri europene consecvente. Susţin iniţiativa de organizare a unui An european pentru combaterea violenţei împotriva femeilor, pe care instituţia noastră îl propune de mai bine de un deceniu.

  Licia Ronzulli (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să reiterez ceea ce a fost spus deja de către dna Matera şi dna Stassen referitor la violenţa din motive culturale şi religioase. Aş dori să utilizez acest minut pentru a vă povesti o experienţă care m-a afectat personal ca voluntar în una dintre misiunile mele.

Este povestea unei femei, povestea Karinei, povestea unei femei care nu a dorit să poarte burkha. Pentru a o pedepsi, soţul ei a vărsat acid pe ea. A făcut acest lucru într-o noapte; a făcut-o în timp ce ea dormea. Acum Karin poartă burkha, nu pentru că vrea să o poarte, ci pentru a ascunde urmele tragicei agresiuni.

Sper că această zi nu va rămâne pur şi simplu o altă zi în calendar, ci că le va putea ajuta pe toate acele femei care în fiecare zi trăiesc violenţa şi că cuvintele noastre se vor putea transforma în acţiuni şi fapte.

  Marc Tarabella (S&D). – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, multe femei din Europa şi din întreaga lume se luptă în fiecare zi pentru a pune capăt violenţei împotriva lor, dar ele nu pot şi nu trebuie să continue singure această luptă, deoarece aceste acte de violenţă împotriva femeilor, comise în mare măsură de bărbaţi, sunt, de asemenea, acte de violenţă împotriva întregii umanităţi.

Dar este cât se poate de normal ca şi bărbaţii să se implice în această luptă. De aceea eu iau parte la Campania Panglica Albă. Instituită iniţial de către bărbaţi pentru alţi bărbaţi, această campanie a început în Canada cu aproape 20 de ani în urmă. Un grup de bărbaţi s-au decis într-o bună zi că au datoria de a chema alţi bărbaţi să protesteze public împotriva violenţei provocată femeilor. Această panglică albă este un simbol, este, de asemenea, simbolul garoafei care aminteşte de lupta femeilor congoleze - care tocmai au fost aici - împotriva suferinţei la care sunt supuse zi de zi.

De aceea, solicit colegilor deputaţi să ni se alăture într-un număr cât mai mare posibil în această luptă contra violenţei împotriva femeilor, deoarece, pe lângă violenţa fizică, există şi violenţă psihologică şi, după cum ştiţi, deseori cuvintele dor mai tare decât loviturile.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D). - Violenţa împotriva femeilor, sub diversele sale forme, variază în funcţie de contextul economic, cultural şi politic al societăţii. Poate să meargă de la abuz psihologic şi fizic în familie la căsătorie forţată la vârste mici şi alte practici violente. Toate formele de violenţă împotriva femeii sunt încălcări inacceptabile ale drepturilor omului şi stau în calea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi. Acest tip de violenţă există la scară largă. Face mai multe victime decât cancerul şi lasă urme adânci în sufletele oamenilor şi în existenţa societăţilor. De aceea, ar trebui să ne sporim eforturile în a o combate.

De asemenea, estimările ONU arată că abuzurile nu numai că persistă, dar sunt în creştere şi, din păcate, de cele mai multe ori aceste fapte nu sunt cunoscute sau sunt pur şi simplu trecute cu vederea. În România, susţin campania Fondului ONU pentru populaţie şi a centrului de informare ONU, campanie cu numele „Femei în umbră - Umbre”, campanie menită să sensibilizeze publicul în legătură cu gravitatea fenomenului.

  Gesine Meissner (ALDE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, violenţa împotriva femeilor este o groaznică încălcare a drepturilor omului, indiferent de ce formă îmbracă ea, incluzând căsătoriile silite, bătăile şi violul. Consider deosebit de respingător termenul „omor pentru onoare”, deoarece nu conţine nimic onorabil. Uciderea pentru onoare este o crimă hidoasă şi trebuie să facem tot ceea ce stă în puterile noastre pentru a o combate.

Tratatul de la Lisabona este pe cale de a fi semnat şi, prin urmare, Carta drepturilor fundamentale, ca anexă la tratat, va avea o importanţă deosebită. Iată de ce noi,cei din Uniunea Europeană, suntem obligaţi să facem tot posibilul pentru a combate această violenţă.

S-a menţionat deja faptul că violul poate fi utilizat ca armă de război. S-au făcut deja referiri la Congo, unde aceste acte îngrozitoare au loc de ani de zile şi unde violatorii chiar revendică copii tineri şi femei mai în vârstă ca fiind victimele lor. Au fost create mai multe programe, iar Dna Ferrero-Waldner a făcut referire la faptul că ea a abordat pe această temă femei din guvernele din toată lumea. Se pare că nu este suficient. Aceasta nu este o problemă doar pentru femei. Este o problemă a oricui din lume. Noi, cei din Uniunea Europeană, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în puteri pentru a ameliora această situaţie.

  Małgorzata Handzlik (PPE). – (PL) Domnule preşedinte, în ultimii ani, s-au înmulţit iniţiativele de susţinere pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Din păcate, acest fenomen continuă să existe în Europa, indiferent de vârsta femeilor, nivelul lor de educaţie şi poziţia lor socială. De aceea, va trebui să subliniem faptul că violenţa împotriva femeilor nu este nici naturală, nici inevitabilă. Violenţa împotriva femeilor, pretutindeni în lume, este pur şi simplu un delict şi o încălcare a dreptului la viaţă, demnitate personală, siguranţă şi inviolabilitatea fizică şi mentală. Vorbind despre violenţă nu înseamnă doar prezentarea femeilor ca victime, ci, înainte de toate, implică necesitatea de a condamna actul de violenţă în sine şi pe cel care îl comite, care nu trebuie să scape nepedepsit. Avem nevoie de o educaţie pe termen lung a femeilor şi bărbaţilor, care va elimina stereotipurile şi-i va face pe toţi să înţeleagă necesitatea de a lupta împotriva acestui fenomen.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL). – (PT) Sper că această Zi internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor va marca începutul căderii zidului de tăcere şi indiferenţă care mai există încă în societatea noastră în legătură cu această adevărată năpastă care afectează milioane de femei din Uniunea Europeană şi din întreaga lume.

Violenţa împotriva femeilor constituie o încălcare a drepturilor omului şi un obstacol în calea participării lor la viaţa socială şi politică, la viaţa publică şi la locul de muncă, împiedecându-le să fie cetăţeni cu drepturi depline. Deşi diferitele forme de violenţă variază, de asemenea, în funcţie de culturi şi tradiţii, după cum s-a menţionat deja aici, crizele economice şi sociale capitaliste sporesc vulnerabilitatea femeilor, exacerbând exploatarea lor şi conducând la sărăcie şi marginalizare, care, de asemenea, contribuie la traficul de femei şi prostituţie.

De aceea, este hotărâtor să consolidăm resursele financiare şi politicile care sunt cu adevărat dedicate promovării rolului femeii în societate şi a drepturilor egale şi să implementăm planuri reale pentru a combate toate formele de violenţă împotriva femeilor, împreună cu eliminarea discriminării care mai există încă şi protejarea victimelor.

  Nicole Kiil-Nielsen (Verts/ALE). – (FR) Domnule preşedinte, anii 2000 s-au caracterizat în Europa printr-o proliferare a legilor securităţii: supravegherea, represiunea, detenţia şi recluziunea.

Au explodat bugetele legate de aceste politici. Cu toate acestea, violenţa împotriva femeilor nu este în declin. De aici rezultă că, în 2008, 156 de femei au murit din cauza traumelor cauzate de către soţii lor în Franţa, ţară în care aproape una din zece femei este victima violenţei conjugale. Măsurile de securitate implementate pentru supravegherea video, de înregistrare şi biometrice nu satisfac adevăratele necesităţi de securitate ale femeilor.

Violenţa afectează toate femeile în toate ţările, indiferent de originea lor, provenienţa socială sau religie. Ea este legată de discriminarea bazată pe gen. Sexismul, la fel ca rasismul, constă în negarea statutului de alter ego al altei persoane.

Cum combatem sexismul? Avem nevoie de o voinţă politică puternică de a informa, preveni şi proteja, voinţa politică de a aboli toate formele de discriminare în care violenţa îşi are rădăcinile. Nu merită siguranţa a peste jumătate din cetăţenii Europei, cu alte cuvinte cetăţenii de sex feminin, o investiţie politică substanţială?

  Åsa Torstensson, Preşedintă în exerciţiu a Consiliului. – (SV) Domnule preşedinte, doamnă Svensson, onoraţi deputaţi, vă mulţumesc pentru această dezbatere foarte importantă. Violenţa bărbaţilor împotriva femeilor are multe aspecte şi poate lua multe forme, dar vulnerabilitatea şi durerea sunt aceleaşi, indiferent de cel care este afectat.

Este bine că au fost întreprinse atât de multe iniţiative de către Comisie în acest domeniu şi sper că cooperarea europeană va constitui o forţă pentru combaterea violenţei şi întărirea egalităţii şi că vom acţiona strategic. Această iniţiativă şi activitate a fost solicitată în Parlament de către mulţi dintre dumneavoastră.

Aş dori să reiterez faptul că violenţa împotriva femeilor este un domeniu prioritar al Preşedinţiei suedeze. 1. În cadrul Programului de la Stockholm, care va fi adoptat luna viitoare, vor exista posibilităţi mai mari pentru abordarea problemelor care se referă la femeile supuse violenţei şi care au fost subliniate de către Parlament.

2. Pe 9 noiembrie, Preşedinţia a găzduit o conferinţă în care statele membre şi reprezentanţii societăţii civile au avut posibilitatea de a-şi împărtăşi experienţa şi de a face schimb de informaţii în legătură cu combaterea violenţei împotriva femeilor. În toamnă, Preşedinţia a organizat, de asemenea, o conferinţă la Bruxelles pe tema victimelor traficului de persoane, în scopul de a sublinia necesitatea măsurilor care trebuie luate pentru cei afectaţi şi focalizarea asupra cooperării cu ţările în care traficul de persoane îşi are originea.

Doresc să adresez mulţumirile mele pentru această dezbatere extrem de importantă. Drumul este lung şi există multe obstacole, dar trebuie să avem în vedere încetarea violenţei împotriva femeilor.

  Karel De Gucht, Membru al Comisiei. – Domnule preşedinte, am doar câteva remarci de încheiere, dar, înainte de toate, doresc să mulţumesc tuturor deputaţilor care au vorbit în cadrul dezbaterii, care este o dezbatere cu adevărat hotărâtoare. Aceasta este una dintre formele cele mai brutale de încălcare a drepturilor omului, care este foarte răspândită, nu doar în ţările în curs de dezvoltare. Vorbim mult despre Congo, dar ar trebui să vorbim şi despre alte ţări în curs de dezvoltare, precum Pakistan. Noaptea trecută, după o şedinţă în acest Parlament, m-am uitat la televizor şi pe postul 24/24 era un program despre abuzurile împotriva femeilor din Pakistan. A fost oribil, pur şi simplu oribil. Dar acesta este adevărul. Unul dintre delegaţi a dat exemplul femeii care nu a dorit să poarte burkha.

Este evident faptul că conflictul se accentuează şi agravează abuzurile contra femeilor, că violenţa sexuală este utilizată ca armă de război, că după un timp vedem că eşafodajul social şi coeziunea comunităţilor tradiţionale sunt distruse, sunt rupte, că etica dispare şi că se va ajunge în situaţia în care nu doar rebelii şi soldaţii, ci şi cetăţenii obişnuiţi comit astfel de agresiuni înspăimântătoare asupra femeilor şi copiilor.

Câţiva deputaţi au întrebat dacă putem avea o directivă europeană privind violenţa împotriva femeilor care să asigure prevenirea violenţei, protejarea victimelor şi pedepsirea făptaşilor. Din păcate, nu cred că există temeiul juridic pentru aceasta. Există un temei juridic în Tratatul de la Lisabona pentru anumite acţiuni specifice care pot fi întreprinse...

Membru al Comisiei. –(FR) … cu precădere în ceea ce priveşte traficul de persoane, exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă. Există o referire clară la aceasta în Tratatul de la Lisabona, dar Declaraţia drepturilor omului nu constituie un temei juridic pe baza căruia să demarezi o directivă.

Cu toate acestea, eu tot mai cred că Comisia trebuie să continue să valorifice diversele căi de abordare a problemei, în special prin programe care vizează nu doar ţările în curs de dezvoltare, ci şi anumite grupuri vulnerabile şi propriile noastre state membre, deoarece şi aici, în Uniunea noastră Europeană, care ar trebui cu adevărat să constituie un exemplu pentru întreaga lume în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului, mai există încă probleme.

Ne putem baza pe Comisie, atât cea actuală cât şi cea viitoare, pentru a continua şi dezvolta această acţiune, pentru simplul motiv că o considerăm necesară. Nu este problemă, după cum a sugerat unul dintre dumneavoastră, legată de cine ar trebui să ia iniţiativa, statele membre, Comisia sau Uniunea Europeană. Cred că, la toate nivelurile şi în toate sferele noastre de răspundere, trebuie să avem cu adevărat în vedere această problemă.

PREZIDEAZĂ: DNA WALLIS
Vicepreşedintă

  Preşedinta. − Am primit o propunere de rezoluţie⁽¹⁾ depusă în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură în numele Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen.

Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc mâine, joi, 26 noiembrie 2009.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Sunt de acord cu această rezoluţie şi solicit de urgenţă Comisiei să proclame Anul eliminării violenţei împotriva femeilor. Consider că atunci, statele membre vor lua mai rapid măsuri de ameliorare a legislaţiei naţionale de combatere a violenţei împotriva femeilor, în special de combatere a violenţei domestice, şi ar pune în aplicare, de asemenea, în mod eficient, programe de acţiune naţionale de combatere a violenţei împotriva femeilor. Statele membre trebuie să instituie un sistem unic de reducere a violenţei împotriva femeilor – pentru a consolida măsurile de prevenire, protecţie şi ajutor. Este foarte important ca această problemă să reprezinte una dintre priorităţi de îndată ce noua Comisie îşi va începe activitatea, iar Spania va prelua Preşedinţia Consiliului.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Astăzi este Ziua internaţională a eliminării violenţei împotriva femeilor. Violenţa împotriva femeilor există peste tot şi în rândul tuturor claselor sociale, în rândul bogaţilor şi săracilor, al persoanelor educate şi needucate, mobile la nivel social şi marginalizate, însă persistă o neglijare structurală foarte răspândită a acestei probleme. Această rezoluţie solicită o politică comunitară coerentă, cu o ţintă bine precizată, de combatere a tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, în conformitate cu foaia de parcurs privind egalitatea între femei şi bărbaţi. Legile şi politicile naţionale ar trebui îmbunătăţite prin elaborarea unor planuri de acţiune cuprinzătoare la nivel naţional, de prevenire, protecţie şi urmărire în justiţie. Anul trecut, în Irlanda, au primit refugiu 1 947 de femei şi 3 269 de copii. Începând cu anul 1996, au fost omorâte peste 120 de femei, multe dintre acestea de partener sau de un fost partener.Studiile UE au arătat că una din cinci femei a fost supusă violenţelor de către partenerul de sex masculin şi că 25% din toate infracţiunile violente raportate în Europa implică un bărbat care îşi atacă soţia sau partenera. Violenţa domestică urmăreşte preluarea controlul asupra spiritului uman şi distrugerea acestuia. Relatările privind reducerile planificate de până la 30% pe care le are în vedere guvernul irlandez pentru unele servicii ilustrează în mare măsură lipsa lor de angajament real faţă de prevenire, protecţie şi urmărire în justiţie.

  Louis Grech (S&D), în scris. – În Europa, una din cinci femei a fost supusă violenţei domestice. În Malta, au fost relatate 467 de cazuri de violenţă domestică între ianuarie şi octombrie 2009, însă aceste cifre nu sunt, probabil, întru totul reprezentative pentru problema din Malta. În mod similar, statisticile din alte state membre sunt înşelătoare. Motivul este că femeile se tem de multe ori să nu fie neînţelese de autorităţi şi organismele judiciare. Rezoluţia subliniază că violenţa, în afara caracterului penal, este o problemă legată de discriminare şi inegalitate – un domeniu de competenţă comunitară. Propunerea de rezoluţie se concentrează în mod îndreptăţit asupra urmăririi în justiţie a făptaşilor. Este important să nu existe portiţe de scăpare din punct de vedere juridic care să le permită făptaşilor să rămână nepedepsiţi. Totuşi, având în vedere aceste aspecte, reabilitarea partenerilor abuzivi ar trebui, de asemenea, avută în vedere, pentru a se evita repetarea violenţei în viitor. Anumite state membre nu au personal suficient de instruit pentru a oferi în mod corespunzător sprijin, ajutor şi consiliere victimelor. Pentru victime, crearea de adăposturi nu este suficientă. Aceste femei au nevoie de ajutor din partea guvernului pentru a pătrunde din nou pe piaţa muncii în vederea obţinerii independenţei economice reale faţă de infractor. Trebuie accelerată crearea de programe de instruire pentru victime, pentru a le permite să se reintegreze pe deplin în societate, iar UE ar trebui să îşi folosească puterile pentru a aborda în totalitate aceste inegalităţi evidente.

  Zita Gurmai (S&D), în scris. – Violenţa împotriva femelilor este un motiv serios de îngrijorare în lume. Femeile şi copiii sunt partea cea mai vulnerabilă a societăţii şi sunt cei care suferă cel mai des abuzuri. De exemplu, în Europa se estimează că 20-25% dintre femei sunt victime ale violenţei fizice în viaţa adultă, în timp ce 10% dintre femei sunt supuse la violenţe sexuale. În ceea ce priveşte violenţa domestică, 98% constituie violenţă din partea bărbaţilor asupra femeilor şi, de aceea, trebuie să o considerăm o problemă legată de gen. Când ne referim la violenţă, nu este vorba numai de violenţă fizică: prin urmare, rezultatele anterioare ar fi mult mai nefavorabile.

Consider că nu putem accepta astfel de cifre şi realitatea care afectează în special femeile. Socialiştii europeni solicită de mult timp o protecţie eficientă şi programe bune. Programul Daphne este un început bun, însă sunt necesare mai multe eforturi la nivelul statelor membre ale UE. Consider că este foarte important că Preşedinţia spaniolă a hotărât să facă din combaterea violenţei o prioritate. Nicio problemă socială nu poate fi soluţionată complet într-un interval de numai şase luni. Prin urmare, voi depune toate eforturile pentru a mă asigura că Preşedinţia belgiană şi cea ungară vor continua activităţile începute de Preşedinţia spaniolă.

  Lívia Járóka (PPE), în scris. – Sterilizarea coercitivă este una dintre cele mai deplorabile forme de violenţă împotriva femeilor şi o încălcare inadmisibilă a drepturilor omului. În mai multe state membre, femeile de etnie romă au fost supuse sterilizării coercitive cu scopul de a reduce rata „ridicată, nesănătoasă” a natalităţii. În pofida unei serii de cazuri înregistrate şi a pronunţării unor verdicte în favoarea victimelor, încă sunt aşteptate compensaţii adecvate şi scuze oficiale. În acest sens, aş dori să salut scuzele prim-ministrului Jan Fischer, precum şi moţiunea recentă a guvernului Republicii Cehe, care solicită ca, până la 31 decembrie 2009, Ministerul Sănătăţii să ia o serie de măsuri care să asigure că aceste încălcări nu se vor mai produce. Am speranţa că alte ţări, precum Slovacia, se vor alătura iniţiativei cehe şi vor institui un mecanism care să ofere compensaţii corespunzătoare femeilor ale căror capacităţi reproducătoare au fost distruse fără consimţământul lor. Este indispensabil ca statele membre să investigheze imediat abuzurile extreme ale drepturilor omului împotriva femeilor rome, să pedepsească făptaşii şi să se asigure că toate victimele sunt identificate şi li se oferă căi de atac. Obiectivul comun al ţărilor europene este să protejeze sănătatea şi integritatea fizică a tuturor femeilor de pe continent.

  Joanna Katarzyna Skrzydlewska (PPE), în scris. – (PL) În campania generală de susţinere a drepturilor omului, se pare că problema violenţei împotriva femeilor, inclusiv violenţa domestică, beneficiază de prea puţină atenţie. Campania ONU de eliminare a violenţei împotriva femeilor la nivel mondial din 2008 a scos la iveală faptul că femeile între 15 şi 44 de ani prezintă un risc mai ridicat de a fi supuse violului şi violenţei domestice decât riscului de cancer, accidente rutiere, război sau malarie. Numai în UE, 40-50% dintre femei au relatat diferite forme de hărţuire sexuală la locul de muncă. Se estimează că între 500 000 şi 2 milioane de persoane pe an, majoritatea femei şi copii, devin victime ale traficului de persoane, sunt obligate să se prostitueze, să efectueze muncă forţată sau să devină sclavi. Prin urmare, mă bucură faptul că această problemă a fost prezentată în rezoluţia elaborată de Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen. Este important să se armonizeze abordarea combaterii violenţei împotriva femeilor, care, prin urmare, ar trebui să eficientizeze aceste eforturi. De asemenea, este important să se acorde sprijinul potrivit femeilor şi persoanelor care au fost deja victime ale violenţei. Cu toate acestea, este la fel de important ca societatea să fie conştientă că violenţa domestică nu trebuie să constituie o problemă incomodă care este ţinută la secret.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (SK) Astăzi, 25 noiembrie, nu este numai Ziua internaţională a eliminării violenţei împotriva femeilor, ci şi ziua în care lumea creştină îşi aminteşte de Sfânta Ecaterina din Alexandria care, la începutul secolului al IV-lea, a fost închisă şi a devenit victimă a violenţei, martiră a conştiinţei şi libertăţii de exprimare. Anumite persoane exagerează problema violenţei atât de mult, încât am uneori impresia că femeile nu au alte probleme. Cred cu convingere că, în majoritatea cazurilor, femeile sunt mult mai preocupate de sărăcie, probleme de sănătate, educaţie, de modul în care munca lor este apreciată în cadrul familiei şi alte circumstanţe ale vieţii lor.

Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că şi violenţa constituie o problemă. Este o problemă nedemnă de o societate civilizată, o problemă care subminează demnitatea umană. Cu toate acestea, înţeleg că există o violenţă corectă din punct de vedere politic şi una incorectă din punct de vedere politic în Parlamentul European, deoarece acesta pare să fie singurul motiv pentru care proiectul meu de amendament care condamnă sterilizarea forţată a femeilor şi întreruperea violentă a sarcinilor nu a fost aprobat de Comisia FEMM.

  Zbigniew Ziobro (ECR), în scris.– (PL) Este o mare ruşine că încă există atâtea cazuri de violenţă împotriva femeilor în Europa. Trebuie să reprezinte o preocupare de bază faptul că un procent semnificativ de cazuri de violenţă nu sunt raportate poliţiei, în special având în vedere faptul că ele constituie infracţiuni grave, precum violul. Nicio strategie de eliminare a violenţei împotriva femeilor nu poate avea succes dacă victimele nu declară violenţa autorităţilor competente. Legea trebuie să asigure o reacţie fermă în acest domeniu, pentru ca victimele să poată recupera simţul justiţiei şi pentru ca acestea şi întreaga societate să poată fi protejate de incidente similare pe viitor. Trebuie să ne preocupe faptul că în mai multe ţări din UE, inclusiv Polonia, sentinţele impuse pentru infracţiuni de natură sexuală sunt foarte indulgente şi, în plus, sunt de multe ori suspendate. Ca exemplu, putem indica faptul că 40% din sentinţele pronunţate în Polonia pentru infracţiunea de viol sunt pedepse cu închisoarea cu suspendare. Impunerea unor astfel de pedepse indulgente este, de fapt, o jignire la adresa victimelor din partea instanţelor, care desconsideră prejudiciile aduse victimelor. O abordare serioasă a problemei violenţei împotriva femeilor trebuie să implice necesitatea de a pedepsi în mod sever făptaşii, pentru a asigura o recompensă justă pentru prejudiciul adus şi pentru a contribui la siguranţa societăţii pe viitor.

(1) A se consulta procesul-verbal.