Stenograma dezbaterilor

Joi, 26 noiembrie 2009 - Strasbourg

9. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

- Propunere de rezoluţie: Documentul de strategie privind extinderea, prezentat de Comisie în 2009, cu privire la ţările din regiunea Balcanilor de Vest, Islanda şi Turcia (B7-0185/2009)

  Cristian Dan Preda (PPE). - Vroiam să subliniez înainte de toate calitatea efortului făcut de dl Gabriele Albertini pentru construcţia moţiunii, vroiam de asemenea să spun că am votat în favoarea acestei moţiuni, considerând că extinderea este un gest politic important al Uniunii. Vreau, de asemenea, să precizez că am votat altfel decât grupul meu politic în mai multe probleme, în esenţă legate de Kosovo, întrucât am o opinie diferită faţă de a majorităţii ţărilor europene în privinţa Kosovo. Astfel, am votat diferit în cazul amendamentului 17 din articolul 19, amendamentului 22, amendamentului 24 şi, de asemenea, after citation 4 la punctul 10.

Consider în continuare extinderea foarte importantă, dar cred de asemenea că diferenţele exprimate de 5 din statele membre trebuie luate în seamă.

  María Muñiz De Urquiza (S&D). – (ES) Dnă preşedintă, voturile delegaţiei socialiste spaniole cu privire la Kosovo sunt în favoarea nerecunoaşterii internaţionale a declaraţiei unilaterale a Kosovoului ca stat independent.

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Am votat împotriva rezoluţiei privind strategia de extindere, deoarece conţine multe formulări măgulitoare în legătură cu progresul pe care îl înregistrează Turcia în ceea ce priveşte criteriile de la Copenhaga. Eu nu observ niciun semn de progres. Stimaţi colegi, vă rog să înţelegeţi o dată pentru totdeauna că Turcia este o ţară care, cu mai puţin de 100 de ani în urmă, a comis genocid împotriva popoarelor din interiorul graniţelor sale şi popoarelor care au ieşit recent de sub dominaţia sa. Astăzi, Turcia continuă să comită genocid, iar populaţia şi clasa politică au un sentiment de mândrie faţă de aceste acţiuni comise de ţara lor. Acum douăzeci de ani, Turcia a sponsorizat organizaţii teroriste şi a exportat terorism. Aceasta continuă să întreţină legături strânse cu organizaţii teroriste chiar şi în prezent. Dacă există voinţa de a primi în Uniunea Europeană o ţară care este încă mândră de genocid şi sponsorizează terorismul, atunci acceptaţi-o. Dar eu mă declar ferm împotriva acestei alegeri.

PREZIDEAZĂ: DL WIELAND
Vicepreşedinte

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle preşedinte, am votat în favoarea acestui raport, însă doresc să aduc în discuţie un aspect important în această privinţă.

Din punctul meu de vedere, Parlamentul European şi Uniunea Europeană trebuie să se asigure că toate statele ce doresc să adere la Uniunea Europeană vor demonstra îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga. Este foarte important să ne asigurăm că pot fi puse în aplicare drepturile omului, democraţia, libertatea de opinie şi statul de drept.

Astăzi am votat şi pentru drepturile femeilor şi am votat pentru ca femeile să aibă dreptul la o viaţă fără violenţă. Cred că, în acest sens, este foarte important să ne asigurăm că drepturile femeilor şi ale copiilor sunt respectate în orice ţară care doreşte să adere la Uniunea Europeană.

Prin aceasta, mă refer în special la Turcia. Turcia trebuie să pună în aplicare reforme şi modificări rapide, dacă doreşte să adere la Uniunea Europeană, deşi, personal, nu cred că acest lucru se va întâmpla prea curând. Cu toate acestea, cel mai important este ca noi, membrii Uniunii Europene, să respectăm normele stabilite, criteriile de la Copenhaga.

  Martin Kastler (PPE). – (DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, şi eu am votat nu, deoarece consider că, mai întâi, Turcia trebuie să îndeplinească toate criteriile, înainte ca noi să formulăm aici o astfel de afirmaţie pozitivă. În special, doresc să subliniez disputa privind graniţele dintre Cipru şi Turcia, care nu a fost aplanată anul acesta şi ocuparea ilegală a Ciprului, care nu a încetat încă. Cu toate acestea, nu am dorit să votez împotriva celorlalţi candidaţi la aderare. Aş face o excepţie în cazul statelor balcanice, cărora aş dori să le urez cât mai curând bun venit în acest Parlament.

- Propunere de rezoluţie: Eliminarea violenţei împotriva femeilor (B7-0139/2009)

  Filip Kaczmarek (PPE). – (PL) Dle preşedinte, m-am abţinut de la votul asupra acestei rezoluţii, deşi problema este una importantă, chiar foarte importantă. Cu toate acestea, nu înţeleg de ce combaterea violenţei împotriva femeilor trebuie abordată împreună cu problema libertăţii reproductive. În timpul dezbaterii purtate ieri asupra acestui subiect, o parte dintre vorbitori nu au fost deloc la obiect. Dna Senyszyn a acuzat Biserica Catolică de oprimare asupra femeilor.

Cu greu s-ar putea gândi cineva la o asemenea absurditate. În Polonia nu există crime din motive de onoare, circumcizia fetelor nu este o practică generală, nu există avort selectiv, nici căsătorii temporare, iar oamenii nu sunt loviţi cu pietre pentru adulter, fie el real sau presupus. Femeile nu sunt discriminate în faţa legii, iar toate cazurile de violenţă împotriva femeilor sunt condamnate universal, atât de cetăţeni, cât şi de Biserica Catolică. Din fericire, afirmaţiile extremiste de acest gen nu şi-au găsit locul în rezoluţie, aşa că m-am abţinut.

  Tiziano Motti (PPE). – (IT) Dle preşedinte, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie privind eliminarea violenţei împotriva femeilor. Dedic votul meu celor aproape şapte milioane de femei din Italia care sunt victime ale violenţei bărbaţilor în fiecare an. Desigur, îl dedic şi tuturor femeilor din Europa care se regăsesc în aceeaşi situaţie.

Uneori, suntem tentaţi să credem că acest fenomen se produce la marginea societăţii, însă, de fapt, actele de violenţă asupra femeilor au loc mai ales acasă. Astfel, acest fenomen ne afectează direct.

Femeile în vârstă întâmpină dificultăţi mai mari în a se proteja. Prin urmare, nu trebuie să uităm de această categorie, deoarece violenţa nu se manifestă doar la nivel fizic, ci şi la nivel cultural. Violenţa poate să însemne şi a-i refuza unei persoane libertatea de circulaţie.

Să nu uităm că, înainte de a ajunge la maturitate, femeile sunt tinere fete, iar violenţa împotriva unei tinere fete îi va distruge acesteia viaţa pentru totdeauna.

Sper, deci, că începând cu acest moment, Parlamentul va lua măsuri concrete pentru a se asigura că toate aceste lucruri nu rămân doar la stadiul de bune intenţii.

  Lena Ek (ALDE). – (SV) Dle preşedinte, violenţa împotriva femeilor este o problemă larg răspândită în Europa şi în lume. Numai în Suedia, stat cu o populaţie de nouă milioane de locuitori, se înregistrează în fiecare zi abuzuri asupra unui număr de 380 de femei. A cincea parte din populaţia de sex feminin este supusă violenţei, iar 45 % dintre femeile cu vârste cuprinse între 16 şi 64 de ani au fost victime ale violenţei, într-un anumit moment din viaţa lor. Situaţia este îngrozitoare. Violenţa domestică este o încălcare cumplită a integrităţii personale. Bărbaţii şi femeile trebuie să aibă acelaşi drept la integritate fizică.

Violenţa înregistrată la nivelul continentului nostru arată că mai avem foarte mult de lucru pentru promovarea egalităţii în Europa. UE nu poate ignora în continuare aceste fapte. Prin urmare, salut rezoluţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor şi solicit noii Comisii şi Consiliului să-şi asume responsabilitatea ce le revine în această privinţă. Doresc să mă asigur că Comisia va fi obligată să prezinte o propunere de îmbunătăţire a situaţiei referitoare la violenţa împotriva femeilor.

  Anna Maria Corazza Bildt (PPE). – Dle preşedinte, am votat în favoarea acestei rezoluţii cu foarte mare convingere, deoarece consider că trebuie ca grupurile politice să-şi unească forţele în direcţia unui scop comun, acela de a denunţa, populariza şi combate toate formele de violenţă împotriva femeilor.

Sunt deosebit de sensibilă la situaţia femeilor implicate în conflicte, deoarece am trăit, am participat şi am acordat ajutor pe întreaga perioadă a conflictului din Bosnia şi Herţegovina şi am colaborat parţial şi cu Crucea Roşie la Darfur. Cred că Programul Stockholm este un instrument fantastic, ce ne oferă posibilitatea de a transforma cuvintele în fapte. Doresc să mulţumesc Preşedinţiei suedeze pentru că a inclus în acest program capacitarea femeilor şi combaterea violenţei împotriva acestora. Voi depune eforturi pentru ca punerea în aplicare a Programului Stockholm să acorde prioritate combaterii violenţei împotriva femeilor.

  Zbigniew Ziobro (ECR). – (PL) Dle preşedinte, doresc să subliniez faptul că violenţa împotriva femeilor este o chestiune deosebit de importantă şi mă bucur că Parlamentul abordează această problemă. Trebuie să acordăm o atenţie sporită infracţiunilor agresive, brutale, motivate de raţiuni sexuale, comise împotriva femeilor, care nu sunt soluţionate întotdeauna în mod adecvat de către sistemele juridice din unele state europene. Sentinţele dictate de tribunale în aceste cazuri sunt, deseori, extrem de îngăduitoare, iar din acest motiv femeile înclină, în unele situaţii, să nu mai raporteze autorităţilor juridice incidentele grave care li s-au întâmplat. Există, astfel, o statistică a infracţiunilor invizibile. Din acest motiv, în cazul infracţiunilor extrem de grave, violente şi cu motivaţii sexuale, îndreptate împotriva femeilor, trebuie să acordăm o atenţie mai mare eforturilor de standardizare a sentinţelor, pentru a insufla siguranţă şi a le inspira justiţie şi satisfacţie morală femeilor ce au fost afectate într-un mod atât de crud.

Doresc să accentuez ideea că nu am putut vota în favoarea textului final al rezoluţiei, din cauza atitudinii sale ideologice şi radicale faţă de problema avortului, atitudine aflată în conflict cu valorile creştine.

  Janusz Wojciechowski (ECR). – (PL) Dle preşedinte, aş dori să ofer o explicaţie privind votul asupra combaterii fumatului, dacă este posibil. O declaraţie foarte scurtă.

  Preşedintele. – Dle Wojciechowski, conform regulamentului, subiectele trebuie tratate în ordine. Tocmai am discutat subiectul eliminării violenţei împotriva femeilor şi acum vom trece la soluţia politică pentru pirateria din largul coastelor Somaliei. Fiecare lucru la rândul său!

- Propunere de rezoluţie: O soluţie politică pentru pirateria din largul coastelor Somaliei (RC-B7-0158/2009)

  Louis Bontes (NI). – (NL) Partidul Olandez pentru Libertate (PVV) a votat împotriva propunerii de rezoluţie pentru Somalia şi doresc să explic de ce.

PVV consideră că monitorizarea vaselor din largul coastelor Somaliei nu este de competenţa UE; dimpotrivă, această problemă este integral răspunderea NATO. Nu există o armată europeană, iar statele europene nu au de ce să se implice în acest caz. Această chestiune priveşte exclusiv NATO.

Totodată, PVV consideră că pe navele comerciale ar trebui să se afle soldaţi de marină, pentru a putea face faţă atacurilor directe ale piraţilor. În concluzie, pirateria din largul coastelor Somaliei trebuie oprită, însă nu în acest mod.

- Propunere de rezoluţie: Mediile fără fum de tutun (B7-0164/2009)

  Anna Záborská (PPE). – (SK) Recomandările Consiliului privind mediile fără fum de tutun au scopul de a ajuta statele membre să protejeze cât mai eficient populaţia împotriva fumului de tutun. Acest lucru este în conformitate cu obligaţiile internaţionale asumate prin Convenţia Cadru a OMS privind controlul consumului de tutun.

Susţin această recomandare. Fumatul este una dintre cele mai frecvente cauze ale bolilor ce conduc la decese premature. Printre acestea se numără bolile cardiovasculare, cancerul şi bolile cronice ale căilor respiratorii şi, într-o măsură mai redusă, scăderea fertilităţii la bărbaţii şi femeile tinere.

Într-o perioadă de criză demografică şi de dezvoltare a unor noi metode de fertilitate, extrem de costisitoare, trebuie să ne concentrăm mai mult pe conştientizarea populaţiei. Trebuie să începem din familie, pentru a ne proteja copiii împotriva efectelor nocive ale fumatului.

Doresc să închei prin a solicita ca monitorizarea constantă să includă răspunsurile la activităţile industriei tutunului, al căror scop este acela de a submina măsurile anti-fumat.

  Axel Voss (PPE). – (DE) Dle preşedinte, doresc să vorbesc despre două aspecte ale mediilor fără fum de tutun. În primul rând, am votat pentru ca statele membre să primească autoritate în acest domeniu, pe de o parte datorită conceptului subsidiarităţii şi pe de altă parte pentru că noi nu avem nicio autoritate. Deşi mă declar în favoarea unui mediu fără fum, consider că în acest caz trebuie să respectăm regulile.

Un al doilea aspect pe care îl consider deranjant este acela că Uniunea Europeană sponsorizează cultivarea tutunului. Această situaţie va înceta, iar eu am votat pentru, deoarece nu consider că se completează cu ideea interzicerii fumatului. Prin urmare, trebuie să fim coerenţi. Dacă dorim să combatem fumatul, nu trebuie să sponsorizăm cultivarea tutunului.

  Anja Weisgerber (PPE). – (DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Grupul Conservator German (CSU) ar dori ca la nivelul întregii Europe să fie introduse reguli clare şi practice pentru protejarea persoanelor nefumătoare. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere, „la nivelul întregii Europe” nu înseamnă neapărat „din Europa”. În multe state membre există deja reglementări pentru protejarea nefumătorilor, iar alte state sunt pe cale să introducă astfel de reglementări.

La fel ca majoritatea colegilor mei din Parlamentul European, iar acesta este un lucru îmbucurător, nici eu nu cred că Bruxelles-ul trebuie să impună reglementări pentru protejarea nefumătorilor sau că noi am putea face acest lucru într-un mod mai eficient. Uniunea Europeană nu are nicio autoritate în acest domeniu. Suntem responsabili doar pentru sănătatea şi siguranţa la locul de muncă. În aceasta constă adevărata problemă, deoarece, pentru mine, cel mai important este să fie protejaţi copiii şi tinerii, iar acest grup, care are nevoie de protecţie, nu ar fi acoperit de reglementări care se referă doar la sănătatea şi siguranţa la locul de muncă.

Prin urmare, statele membre trebuie să ia măsuri în acest sens. Am votat pentru şi mă bucur că acest amendament a fost acceptat.

  Marian Harkin (ALDE). – Dle preşedinte, provin dintr-o ţară care a interzis fumatul la locul de muncă. Într-adevăr, la momentul respectiv eram membră a parlamentului irlandez şi am susţinut cu convingere această interdicţie.

Cu toate acestea, poziţia Parlamentului European este oarecum diferită, pentru că noi trebuie să avem în vedere principiul subsidiarităţii. Într-adevăr, poate exista o problemă în ceea ce priveşte protecţia sănătăţii lucrătorilor – există legislaţie în acest domeniu, precum şi legislaţie în ceea ce priveşte radiaţiile electromagnetice –, însă nu putem cere statelor membre în care există deja interdicţii privind fumatul să respecte principiul egalităţii între diferitele tipuri de cazări din industria ospitalităţii. Ieri, am votat asupra rolului parlamentelor naţionale şi asupra atribuţiilor acestora privind legislaţia propusă de UE în domeniul subsidiarităţii, conform noului Tratat de la Lisabona, aşa că trebuie să fim foarte atenţi să votăm în mod coerent.

La început vorbeam cu colegul meu şi am ratat votul asupra Anului european al voluntariatului. Doresc să spun că susţin pe deplin propunerea Parlamentului de declarare a acestui an al voluntariatului, pentru că, în mandatul anterior, eu am condus campania pentru declararea anului 2011 în această calitate.

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Dle preşedinte, mă emoţionează explicarea acestui vot, pentru că însăşi mama mea s-a născut în fabrica de tutun din acest oraş, Strasbourg, unde lucra bunicul meu. Această fabrică tocmai s-a închis.

Când serviciul francez pentru producţia de tutun şi chibrituri, societate publică la momentul respectiv, s-a transformat într-o companie privată, angajaţilor li s-a spus că acest lucru nu le va afecta locurile de muncă. Astăzi, putem înţelege preocuparea altor sectoare de servicii publice, care se confruntă cu aceleaşi probleme.

De fapt, putem înţelege şi justifica pe deplin campania împotriva fumatului, cu efectele sale nocive asupra sănătăţii populaţiei. Din păcate, producţia franceză de tutun a dispărut. Fabrica de tutun din Strasbourg s-a închis, dar oamenii încă fumează. Se fumează tutun importat din străinătate.

Din acest motiv, susţin preţurile stabilite pentru cultivatorii de tutun din Europa, cel puţin atât timp cât oamenii încă mai fumează în Europa. Prefer ca tutunul să fie cultivat aici decât să fie importat de altundeva.

  Janusz Wojciechowski (ECR). – (PL) Dle preşedinte, vă mulţumesc pentru că mi-aţi permis să iau cuvântul. Susţin intenţia Uniunii Europene de a reduce consumul de tutun, însă nu cred că această acţiune trebuie să se bazeze pe reducerea sprijinului acordat producătorilor de tutun. Spun aceasta deoarece producţia de tutun nu are legătură cu consumul. Dacă reducem sau eliminăm producţia sau dacă retragem sprijinul acordat fermelor care produc tutun, încă se va consuma tutun, însă tutun importat. Combaterea producătorilor de tutun nu este metoda corectă de reducere a fumatului. Acest lucru ar echivala cu a încerca să reducem consumul de bere în rândul tineretului combătând producătorii de hamei. Din acest motiv, am aprobat prin votul meu poziţia conform căreia producţia de tutun nu influenţează şi consumul.

- Propunere de rezoluţie: Summitul mondial FAO privind securitatea alimentară - eradicarea foametei de pe faţa pământului (RC-B7-0168/2009)

  Anna Záborská (PPE). – (SK) Criza alimentară nu este doar o problemă economică şi umanitară, ci şi una de pace mondială şi securitate.

Susţin cu bucurie rezoluţia aprobată, însă am rezerve în ceea ce priveşte soluţia la problema foametei mondiale. Summitul mondial privind securitatea alimentară nu a luat direcţia dorită de organizatori. Deşi lupta împotriva foametei este o problemă cu dimensiuni socio-economice, financiare şi culturale, în cadrul reuniunii, discuţiile au fost restrânse doar la nivelul tehnic. Chiar şi Jacques Diouf, directorul general al FAO, a fost dezamăgit de această reuniune şi de faptul că reprezentanţii ţărilor occidentale nu au participat. Reprezentanţii statelor dezvoltate nu şi-au asumat obligaţii concrete.

Am senzaţia că problema rezolvării foametei şi a sărăciei este mai degrabă un subiect pentru mass-media, nu o problemă concretă, care necesită o soluţie urgentă. La baza solidarităţii trebuie să stea dorinţa de asumare a unei responsabilităţi reale, atunci când ne întâlnim cu persoane care se află într-o situaţie dificilă.

Explicaţii scrise privind votul

- Raport: Marco Scurria (A7-0077/2009)

  John Stuart Agnew, Marta Andreasen, Gerard Batten, John Bufton, Derek Roland Clark, Trevor Colman, Nigel Farage, Mike Nattrass şi Nicole Sinclaire (EFD), în scris. – Partidul UKIP admiră voluntariatul şi recunoaşte contribuţia socială a acestuia. Totuşi, acest raport a solicitat politicizarea pură a voluntariatului în scopurile UE şi utilizarea banilor contribuabililor britanici pentru realizarea acestei politicizări. Prin urmare, nu am putut susţine propunerea.

  David Casa (PPE), în scris. – Conceptul de voluntariat este crucial în societăţile moderne. Voluntariatul se face prin voinţa liberă a persoanei implicate şi poate avea un impact incredibil de pozitiv asupra multor vieţi. Anul european al voluntariatului este, deci, o iniţiativă importantă. Sunt de acord cu raportorul. Din aceste motive, am ales să votez în favoarea raportului.

  Diane Dodds (NI), în scris. – Am votat pentru această propunere în semn de recunoaştere a numeroşilor voluntari, care desfăşoară o activitate nepreţuită, fără a primi recunoaşterea pe care o merită. Fără contribuţia lor socială, pentru care nu primesc nicio remuneraţie monetară, Regatul Unit nu ar fi ceea ce este astăzi. Deşi contravine întregului principiu al cetăţeniei europene, recunosc valoarea serviciilor prestate de voluntari. Prin urmare, am susţinut această propunere.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului dlui Scurria privind Anul european al voluntariatului (2011), prin care se solicită instituţiilor UE să acorde un sprijin mai mare acestui sector esenţial pentru promovarea solidarităţii şi a incluziunii sociale şi care implică milioane de cetăţeni europeni. Consider că bugetul şi coordonarea trebuie mărite la nivel comunitar, pentru a consolida iniţiativele ce fac parte din Anul european al voluntariatului, precum campaniile de conştientizare şi schimburile transnaţionale orientate către idei şi bunele practici.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Voluntariatul este definit, în principiu, ca fiind o manifestare a bunăvoinţei. Este oferit fără remuneraţie, cu generozitate, în mod liber şi fără condiţionări. Voluntariatul reprezintă un pilon fundamental al oricărei societăţi, pentru că munca miilor de voluntari, tineri şi bătrâni, care acţionează oficial sau neoficial, în domeniul sănătăţii, al bunăstării, educaţiei, mediului sau culturii, reprezintă o schimbare pentru mii de vieţi în fiecare zi.

În acest sens, trebuie să salutăm iniţiativa declarării Anului european al voluntariatului, care va evidenţia aşa cum trebuie chipurile anonime ale acestor voluntari, arătându-ne tuturor eforturile deosebite ale acestora şi încercând să creeze condiţii mai favorabile pentru ca ei să-şi poată desfăşura activităţile.

Această idee este în spiritul ideilor Partidului Popular Central Democrat şi Social, primul şi unicul partid politic portughez care analizează problema voluntariatului şi formulează propuneri practice de ajutare a voluntarilor, de a le acorda demnitatea şi recunoaşterea pe care le merită.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport, în pofida anumitor contradicţii şi a unor secţiuni din acesta cu care nu suntem de acord.

Voluntariatul joacă, fără îndoială, un rol important în societate, promovând valoarea solidarităţii şi a ajutorului reciproc, contribuind la integrarea socială şi la depăşirea atitudinilor discriminatorii, printre altele.

Acest raport abordează aspecte de bază precum sprijinul social acordat voluntarului, axându-se pe probleme precum sănătatea, siguranţa, instruirea şi diferenţa dintre munca remunerată şi activităţile voluntare.

Cu toate acestea, considerăm că trebuie să ne asigurăm că voluntariatul nu înlocuieşte nicio altă acţiune a statelor membre şi că nu este folosit ca metodă de îndeplinire a unor necesităţi care sunt de competenţa serviciilor sociale. Susţinem promovarea activităţilor organizaţiilor non-profit, printr-o susţinere eficace şi suficientă. Printre aceste organizaţii se numără: grupurile de cooperare; colectivităţilor şi societăţile locale; asociaţiile rezidenţilor locali; organizaţiile sportive, de agrement, culturale, de tineret şi cele pentru copii.

Totodată, trebuie să subliniem faptul că voluntariatul depinde în aceeaşi măsură de timpul liber al lucrătorilor şi că este incompatibil cu exploatarea, cu un program de lucru neregulat sau excesiv, salarii reduse şi nesiguranţa locului de muncă.

  Seán Kelly (PPE), în scris. – Am votat cu mare plăcere în favoarea declarării anului 2011 ca An european al voluntariatului. Măsura este una extrem de favorabilă pentru numeroasele organizaţii de voluntariat din toate statele membre ale Uniunii Europene. Doresc să subliniez ideea că organizaţiile sportive joacă un rol central în problema voluntariatului şi că, deşi acest lucru nu este stipulat explicit în textul legislativ, trebuie, totuşi, confirmat. Într-adevăr, cea mai mare asociaţie de voluntariat din Irlanda este Asociaţia Atletică Galeză. Eforturile tuturor celor implicaţi în această importantă instituţie trebuie recunoscute şi lăudate în mod corespunzător.

  Barbara Matera (PPE), în scris. – (IT) Dle preşedinte, voluntariatul reprezintă expresia unor valori sociale europene precum solidaritatea şi nediscriminarea. Pe de o parte, voluntariatul contribuie la dezvoltarea personală a voluntarilor, iar pe de altă parte creează coeziune socială. Prin urmare, are nevoie de o recunoaştere şi de un sprijin corespunzător din partea instituţiilor europene, a statelor membre, a autorităţilor locale şi regionale şi a membrilor societăţii civile, în funcţie de cunoştinţele individuale ale fiecăruia.

Anul european al voluntariatului (2011) va face ca activităţile organizate în acest domeniu să capete o dimensiune europeană şi, prin urmare, sperăm că acest an va avea un impact major asupra societăţii civile.

Suma estimată, de 3 milioane de euro, pentru activităţile pregătitoare din 2010, creşterea alocărilor aprobate de Parlamentul European la 8 milioane de euro pentru 2011 şi un procent ridicat – şi anume 1,8 % – de cofinanţare pentru proiecte vor permite atingerea obiectivelor stabilite, având în vedere colaborarea dintre diferitele nivele implicate.

În final, trebuie menţionat rolul pe care îl poate avea voluntariatul pentru lucrătorii pensionaţi, dacă este susţinut în mod corect, având în vedere numărul tot mai mare de persoane în vârstă din societatea civilă.

  Iosif Matula (PPE), în scris. − Am votat în favoarea proiectului de raport privind Anul European al Voluntariatului, din mai multe considerente. Se ştie că activităţile de voluntariat prezintă avantaje duble - pentru individ şi pentru societate. Pe de o parte, voluntariatul oferă cetăţenilor ocazia de a învăţa, de a dobândi competenţe noi şi de a se dezvolta. Pe de altă parte, acesta are şi o funcţie socială, contribuind la crearea unui sentiment de solidaritate şi de apartenenţă. Având în vedere interdependenţa tot mai mare a comunităţilor locale într-o lume globalizată, dar în acelaşi timp şi exacerbarea gradului de individualism, devine esenţială stimularea participării sociale a cetăţenilor. Mă refer aici la activităţi care să-i implice, deopotrivă, pe tineri şi pe vârstnici. Mai mult, consider că este de mare impact schimbul direct de experienţă între organizaţii de voluntari din cele mai diverse colţuri ale Uniunii Europene, ţinând cont de faptul că valorile care îi motivează pe toţi sunt aceleaşi. Scopul este identic: creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii, un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă, îmbunătăţirea coeziunii sociale şi combaterea excluziunii, adică tocmai valorile pe care este fondată Uniunea Europeană.

  Emma McClarkin (ECR), în scris. – În pofida solicitării de creştere a bugetului, căreia m-am opus şi împotriva căreia am votat la nivel de comisie, susţin cu tărie Raportul privind anul european al voluntariatului. Voluntarii sunt frecvent eroi nerecunoscuţi. Ei au un impact incomensurabil în comunităţile lor şi asupra vieţilor celor din jur. În perioade dificile din punct de vedere economic, aşa cum este aceasta, voluntariatul este cu atât mai important şi, de aceea, împreună cu celelalte persoane care au participat la acest raport, doresc nu doar să conştientizez populaţia în legătură cu beneficiile voluntariatului, ci şi să declarăm un an european al acestuia, pentru ca iniţiativele finanţate corespunzător să ofere organizaţiilor de voluntariat şansa de a încuraja noi voluntari să se implice în mod activ.

Trebuie să ne asigurăm că Anul european al voluntariatului va fi folosit ca platformă pentru recunoaşterea contribuţiei aduse de voluntari în comunităţile noastre şi, totodată, să profităm de această şansă pentru a înţelege mai bine barierele impuse voluntariatului şi ce anume putem face pentru a le putea desfiinţa şi a promova voluntariatul. Iată ceea ce ar trebui să facă UE, să facă schimb de practici optime în domenii precum voluntariatul, nu să creeze tot mai multă birocraţie inutilă.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Am susţinut raportul privind Anul european al voluntariatului în 2011, al cărui scop este acela de a promova dialogul şi schimbul de bune practici de voluntariat între autorităţi şi părţile interesate din statele membre. Având în vedere dezvoltarea individualismului din ultima perioadă, căutarea de noi metode de exprimare individuală sau chiar şi tendinţele demografice schimbătoare, participarea civică a suferit numeroase modificări.

Prin urmare, voluntariatul trebuie să se adapteze numărului tot mai mare de persoane implicate în voluntariat în diverse moduri şi în diverse momente din viaţa lor. Această adaptare se poate referi la utilizarea potenţialului oferit de persoanele în vârstă şi la definirea unor noi forme de implicare, cu o flexibilitate mai mare din punctul de vedere al duratei şi al modalităţilor de participare.

Europa are o tradiţie îndelungată a voluntariatului şi trebuie să ajute la eliberarea potenţialului oferit de acesta. Voluntariatul le oferă celor implicaţi un canal de învăţare (este evident că participarea la activităţi voluntare le oferă cetăţenilor noi competenţe, contribuie la dezvoltarea lor personală şi le accentuează simţul de apartenenţă la societate). Totodată, voluntariatul întruchipează valori europene precum solidaritatea, participarea civică şi nediscriminarea în sectoare variate precum educaţia, cultura, mediul înconjurător, bunăstarea socială sau sănătatea.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) Am aprobat raportul privind Anul european al voluntariatului (2011). Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să acorde o importanţă sporită problemei voluntariatului şi trebuie să planifice acţiuni politice care să susţină munca voluntarilor. Amendamentele propuse de Parlamentul European introduc numeroase modificări semnificative asupra propunerii Comisiei, iar acestea trebuie adoptate de Consiliu. Bugetul alocat pentru realizarea obiectivelor Anului european al voluntariatului (2011), de 6 milioane de euro, este insuficient (comparativ, bugetul alocat Anului european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale este de aproape trei ori mai mare).

Voluntariatul este o activitate gratuită şi neremunerată, însă aceasta nu înseamnă că nu generează costuri. Voluntariatul necesită sprijin financiar şi politic din partea tuturor părţilor interesate: organizaţii neguvernamentale, guverne, organisme administrative ale guvernului naţional şi local şi întreprinderi. Angajamentul politic trebuie să se manifeste sub forma unor politici favorabile, care să susţină dezvoltarea şi infrastructura voluntariatului. Acest aspect este deosebit de important pentru Polonia, ţară care va deţine Preşedinţia UE în 2011. Doresc să-i cer guvernului polonez să urmeze exemplul dat de Parlamentul European şi să ia măsuri pentru a creşte sprijinul financiar acordat Anului european al voluntariatului. Susţin pe deplin propunerea de desemnare a unor mijloace financiare pentru crearea unei baze de date interactive pentru voluntari şi organizaţiile voluntare, care să fie accesibilă tuturor părţilor interesate şi care să continue să funcţioneze şi după 2011.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Anul 2011 va fi Anul european al voluntariatului şi va avea drept scop recunoaşterea şi aprecierea voluntarilor şi a contribuţiei sociale a acestora. Propunerea este una minunată. Voluntariatul se desfăşoară în întreaga Europă, sub diferite forme, însă oriunde, indiferent de loc, este caracterizat prin aceea că oamenii doresc să-i ajute pe alţii fără să fie plătiţi, se implică în mod voluntar în acţiuni de protecţia mediului ori depun eforturi pentru a se asigura că fiecare cetăţean poate trăi cu demnitate.

Trebuie subliniat faptul că voluntariatul are, în mod absolut, o influenţă pozitivă asupra dezvoltării identităţii europene, întemeiată pe aceste valori şi că este o bază favorabilă pentru dezvoltarea înţelegerii între cetăţeni din diferite grupuri sociale şi ţări din întreaga societate europeană. De asemenea, voluntariatul este important pentru integrare, pentru politica socială şi pentru educaţie. Să reţinem că are o foarte mare importanţă pentru dialogul intercultural şi dialogul între generaţii şi contribuie la dezvoltarea responsabilităţii sociale.

Să nu uităm că voluntariatul are şi o valoare economică. Într-adevăr, este o activitate neplătită şi gratuită, însă acest lucru nu înseamnă că nu implică eforturi financiare. Din acest motiv, este important ca voluntariatul să fie sprijinit de Comunitatea Europeană. Voluntariatul necesită o politică bazată pe relaţii amiabile, care să-i susţină dezvoltarea şi infrastructura. Cred că susţinerea recompensării şi recunoaşterii activităţilor voluntare, utilizând anumite mijloace financiare, va motiva persoanele fizice, întreprinderile şi organizaţiile.

  Oldřich Vlasák (ECR), în scris. – (CS) Doresc să-mi explic votul asupra raportului lui Marco Scurria referitor la propunerea de decizie a Consiliului privind Anul european al voluntariatului. Personal, consider că activităţile voluntare neplătite reprezintă o parte importantă a societăţii noastre. În ţara mea, în Republica Cehă, cele mai numeroase şi longevive organizaţii voluntare sunt cele de pompieri voluntari. Tradiţia lor datează dintr-o perioadă în care necesitatea evitării dezastrelor catastrofale precum incendiile aduna întotdeauna câteva duzini de voluntari, al căror scop era acela de a-şi proteja proprietăţile şi pe cele ale vecinilor lor, precum şi pe celelalte persoane împreună cu care locuiau. Printre cele mai răspândite şi vechi organizaţii implicate în voluntariat se numără Crucea Roşie din Cehia, Clubul Turiştilor Cehi, asociaţia de gimnastică Sokol, organizaţia de tineret Junák şi serviciul voluntar de salvamontişti. Toate aceste persoane care ajută în şcoli, spitale, cluburi sportive sau în munţi sau care călătoresc în străinătate pentru a ajuta merită să fie recunoscute. În acest sens, dedicarea anului 2011 în acest scop va fi cu siguranţă un lucru benefic. Din acest motiv, am votat în favoarea acestui raport.

- Raport: Herbert Reul (A7-0074/2009)

  Jaromír Kohlíček (GUE/NGL), în scris. – (CS) În general, poate fi binevenit orice raport care îmbunătăţeşte cooperarea cu statele vecine ale Uniunii Europene. Comparând poziţia statelor vecine ale UE, putem observa că, după Rusia, cel mai important partener este Ucraina. Trebuie susţinute obiective precum schimbul de informaţii în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, punerea comună în aplicare a programelor, schimburile de lucrători şi de expertiză în domeniul gestionării instituţiilor ştiinţifice şi de cercetare.

Cu toate acestea, doresc să-mi exprim o rezervă asupra metodei de evaluare a acordului. Dacă autorii introduc indicatori de eficienţă precum „numărul de excursii şi întâlniri de lucru” şi chiar „numărul de domenii diferite de cooperare”, am dubii serioase în ceea ce priveşte familiarizarea autorului raportului cu problema în cauză. Secţiunea 7, „Măsuri împotriva fraudei” face o impresie destul de nefericită, în timp ce afirmaţia 8.2.2 mă determină să-mi pun mari semne de întrebare. Într-o epocă a comunicării electronice, nu pot înţelege de ce un „raport” asupra unui acord necesită călătorii de lucru şi participarea la întâlniri ale specialiştilor şi oficialităţilor din UE şi Ucraina. În concluzie, mă bucur să susţin acest acord cadru, deoarece ştiu că, în cadrul celui de-al şaselea Program cadru, dezvoltările ştiinţei şi cercetării sunt deja integrate într-un mod foarte activ, cu rezultate foarte bune. Lăsând la o parte rezervele menţionate anterior, grupul GUE/NGL susţine decizia Consiliului.

- Raport: Herbert Reul (A7-0075/2009)

  John Stuart Agnew, Marta Andreasen, Gerard Batten, John Bufton, Derek Roland Clark, Trevor Colman, Nigel Farage, Mike Nattrass şi Nicole Sinclaire (EFD), în scris. – Partidul UKIP nu se opune cooperării în domeniul eficienţei energetice, însă insistă ca această cooperare să fie condusă de guverne alese în mod democratic, nu de reprezentanţi neautorizaţi ai acestora, membri într-o organizaţie supranaţională antidemocratică precum UE.

- Propunere de rezoluţie: Documentul de strategie privind extinderea, prezentat de Comisie în 2009, cu privire la ţările din regiunea Balcanilor de Vest, Islanda şi Turcia (B7-0185/2009)

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Ne confruntăm cu o avalanşă de solicitări de aderare la UE, aşa că votul asupra acestei rezoluţii nu ar fi putut sosi într-un moment mai potrivit. UE este un centru de stabilitate al acestui continent. Nu poate rămâne un club închis altor state europene, dar nici nu-şi poate deschide porţile în mod nedefinit. În primul rând, Uniunea Europeană trebuie să se asigure că extinderile care au avut deja loc vor reprezenta un succes pentru noile state membre. În ceea ce priveşte celelalte state care-i bat la uşă, cerinţa indispensabilă pentru începerea negocierilor de aderare rămâne respectarea strictă a criteriilor de la Copenhaga (democraţie, statul de drept, drepturile omului, egalitatea de gen, economia de piaţă etc.), precum şi respectarea necondiţionată a legislaţiei internaţionale. Negocierile de aderare cu statele candidate trebuie să se bazeze pe criterii măsurabile în mod obiectiv, precum respectul pentru drepturile omului şi criteriile economice, dar şi să evite orice fel de referinţe subiective bazate pe valori, religie sau cultură. Din punctul meu de vedere, trebuie să procedăm astfel: să confirmăm faptul că statele din zona Balcanilor pot fi membre ale UE; să nu uităm că extinderea şi consolidarea sunt legate în mod inextricabil; să insistăm asupra respectării criteriilor de aderare, în ceea ce priveşte Turcia; şi, în caz de eşuare a negocierilor, să propunem un acord special de asociere.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În pofida tuturor criticilor exprimate, s-a văzut fără echivoc că numeroase state îşi doresc foarte mult să adere la Uniunea Europeană. Istoria brutală şi turbulentă a câtorva dintre aceste state, în special a celor din zona Balcanilor, le-a întărit convingerea că ar scăpa de tendinţele expansioniste ale vecinilor şi de influenţa Rusiei dacă s-ar adăposti sub umbrela Uniunii Europene.

Analizând statele de pe listă, putem observa destul de uşor inegalităţile dintre diferitele ţări, din punctul de vedere al entuziasmului lor şi al îndeplinirii condiţiilor de aderare la Uniune. Din punctul meu de vedere, Islanda se evidenţiază în acest grup, tradiţia sa democratică, nivelul ridicat de trai al cetăţenilor săi şi respectul său pentru acquis-ul comunitar făcând-o să ocupe locul fruntaş pentru procesul de aderare.

Uniunea Europeană trebuie să fie conştientă de necesitatea respectării stricte a criteriilor stabilite la Copenhaga şi de asumare a angajamentelor ce rezultă din aceasta. Totodată, ea nu trebuie să refuze, dintr-o încăpăţânare oarbă, să-i sprijine pe cei care arată că vor să facă acelaşi lucru.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Această rezoluţie este o altă situaţie în care, în legătură cu extinderea şi o declaraţie publicată de Comisia Europeană, intitulată „Strategia de extindere şi principalele provocări 2009-2010”, majoritatea parlamentară doreşte să recunoască Kosovo, chiar spunând căsalută intenţia Comisiei de a-şi întări legăturile cu Kosovo, inclusiv explorarea posibilităţii participării Kosovo la programele comunitare.’

Acest lucru încurajează viitoarea aderare a unui teritoriu ce şi-a proclamat independenţa încălcând în mod flagrant legislaţia internaţională, ignorând faptul că este un stat ce a rezultat în urma unui război ilegal, un stat care funcţionează în baza unui statut ilegal, nerecunoscut de ONU.

Nici problema Turciei nu este abordată în mod corespunzător, având în vedere faptul că această ţară continuă să ocupe militar zona de nord a Ciprului, care este un stat membru al Uniunii şi că nu respectă drepturile poporului kurd aşa cum ar trebui.

Având în vedere toate aceste elemente, deşi suntem de părere că problema extinderii UE este mai ales o decizie a poporului fiecărei ţări care doreşte să adere, am votat împotriva raportului, aşa cum a fost prezentat, din cauza aspectelor negative ale strategiei pe care doreşte s-o urmeze, deşi aceasta nu are nicio valoare juridică.

  Tunne Kelam (PPE), în scris. – Am votat pentru amendamentul 4. Cred cu tărie că trebuie să subliniem că prin nemusulmani ne referim în primul şi în primul rând la creştini, prin urmare trebuie să menţionăm în mod explicit creştinismul alături de alte comunităţi religioase. Creştinii încă sunt persecutaţi în Turcia, iar aceasta rămâne una dintre principalele noastre preocupări. Creştinii şi comunităţile lor nu-şi pot exercita încă în mod liber credinţa, aşa cum ar trebui să se întâmple într-un stat democratic. Sunt convins că Turcia va fi pregătită să adere la UE în momentul în care va fi la fel de uşor să construieşti o biserică creştină în Turcia precum este să construieşti o moschee la Bruxelles.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Procesul aderării la UE trebuie să fie monitorizat cu atenţie în permanenţă şi orice nouă aderare trebuie să respecte întotdeauna punctele comune de referinţă dintre statele ce constituie UE.

Înţeleg că aderarea Turciei este considerată un prilej pentru o dezbatere preliminară, însă acest lucru arată că există dubii care, cel puţin, justifică această dezbatere. Dezbaterea ar cuprinde întrebări precum: dacă Turcia poate fi considerată parte din Europa, din punct de vedere geografic, dacă secularitatea se datorează doar armatei care o monitorizează, dacă ar fi înţelept ca graniţele UE să se întindă până în Kurdistanul irakian şi dacă, din cauza enormei sale mase demografice, aderarea Turciei ar distruge echilibrul UE.

De asemenea, există obligaţia nenegociabilă de a respecta criteriile de la Copenhaga, dintre care primul se referă la drepturile omului.

  Francisco José Millán Mon şi José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra (PPE), în scris. – (ES) În ceea ce priveşte rezoluţia referitoare la documentul de strategie privind extinderea, prezentat de Comisie în 2009, dorim să subliniem, în numele delegaţiei spaniole a Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat), că faptul că am susţinut-o în general nu înseamnă că suntem de acord şi cu recunoaşterea Kosovo ca stat independent. Suntem de părere că situaţia din Kosovo este un stat excepţional şi doresc să reamintesc faptul că acesta nu a fost recunoscut de Spania, nici de alte patru state membre.

Prin urmare, atât în cadrul Comisiei pentru afaceri externe, cât şi astăzi, în plen, am susţinut amendamentele ce corespundeau punctului nostru de vedere.

Am votat în favoarea rezoluţiei pentru că nu dorim ca poziţia adoptată de noi în privinţa Kosovo să fie înţeleasă drept o atitudine negativă faţă de procesul de extindere în care sunt implicate acum ţări din regiunea Balcanilor de Vest, Turcia şi Islanda.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Mă opun cu fermitate strategiei de extindere a Comisiei în ceea ce priveşte Turcia. Marea majoritate a cetăţenilor UE nu doreşte ca Turcia să adere şi, cu toate acestea, ei trebuie să contribuie la plata miliardelor de euro ce îi vor fi acordaţi Turciei în calitate de candidat oficial la aderare. Turcia nu este o ţară europeană, nici din punct de vedere geografic, nici cultural şi nici în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept. Strategia de extindere nu ia deloc în considerare preocupările cetăţenilor Europei. Mai degrabă, reprezintă interesele geostrategice ale Statelor Unite. În plus, conflictele nerezolvate de la graniţele Turciei vor deveni probleme ale UE în cazul în care Turcia va adera. Îmi pare rău că întreaga strategie de extindere, care, pe lângă Turcia, include Islanda şi ţările din regiunea Balcanilor de Vest, a fost discutată ca un întreg şi nu s-a putut purta o dezbatere corectă, selectivă şi diferenţiată. Aroganţa cu care se discută subiectul aderării Turciei se reflectă în această procedură. Vocile celor care se opun aderării, care reprezintă majoritatea populaţiei, sunt ignorate în mare măsură.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului European referitoare la documentul de strategie privind extinderea, prezentat de Comisie în 2009, cu privire la ţările din regiunea Balcanilor de Vest, Islanda şi Turcia, pentru că, acum 6-15 ani, Lituania, împreună cu statele baltice şi alte state din Europa Centrală şi de Est, se afla într-o situaţie similară statelor candidate. Aderarea la Uniunea Europeană le-a oferit ţării mele şi altor state noi membre ale UE, precum şi cetăţenilor acestora, multe oportunităţi noi şi a contribuit la dezvoltarea economiei şi la consolidarea democraţiei şi a drepturilor omului. O dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană va avea un motor nou, mai puternic, ce ne va stimula mult mai bine în această perioadă de criză economică şi financiară, conducându-ne spre o nouă fază a extinderii UE. Doar după aderarea la UE, statele balcanice, infamul „butoi de pulbere” al Europei, unde au izbucnit războaiele mondiale, vor putea să elimine barierele împotriva cooperării între cetăţeni, structurile de afaceri şi experţii culturali şi ştiinţifici din diferitele state, care au apărut în ultimii ani. Este important să nu închidem porţile în faţa Turciei, care poate fi considerată legătura Europei cu lumea musulmană. Apropierea de UE schimbă Turcia spre bine şi s-a observat că această ţară a făcut multe demersuri pozitive în direcţia consolidării democraţiei şi a drepturilor omului. Deşi deocamdată nu discutăm concret aderarea la UE a Ucrainei, a Republicii Moldova sau a statelor din zona sudică a Caucazului, o astfel de perspectivă poate contribui în viitor la stabilitate, consolidare economică, reducerea corupţiei şi consolidarea statului de drept în aceste ţări.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Procesul de extindere al UE se desfăşoară acum în contextul unei recesiuni puternice şi ample, care a afectat atât UE, cât şi ţările care fac obiectul extinderii. Salut progresele înregistrate de Turcia în îndeplinirea criteriilor de aderare la Uniune şi, mai ales, semnarea de către acest stat a Acordului interguvernamental privind conducta Nabucco.

Implementarea acestui acord rămâne una dintre cele mai mari priorităţi în materie de securitate energetică ale UE. Susţin solicitările adresate guvernului turc pentru continuarea reformării politicilor sociale, îmbunătăţirea dialogului social pe piaţa forţei de muncă, precum şi intensificarea eforturilor în domeniul drepturilor femeii şi al egalităţii de gen, în special în ceea ce priveşte combaterea violenţei pe criterii de gen.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – Votăm împotriva propunerii de rezoluţie „Documentul de strategie privind extinderea, prezentat de Comisie în 2009, cu privire la ţările din regiunea Balcanilor de Vest, Islanda şi Turcia”, deoarece considerăm că nici Turcia, nici Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei nu au înregistrat progrese în respectarea criteriilor de la Copenhaga şi nu au dat dovadă de comportamente politice care să le permită să devină membre ale UE. Sperăm că-şi vor îmbunătăţi eforturile în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare, fapt care va fi evaluat în viitor. În orice caz, nu dorim să votăm pentru o propunere de rezoluţie care va da naştere la speranţe deşarte şi care va fi folosită exclusiv în scopuri interne.

  Renate Sommer (PPE), în scris. – (DE) Propunerea de rezoluţie privind actuala strategie de extindere a Comisiei Europene este foarte echilibrată. Ea recompensează progresele înregistrate de candidaţii la aderare, însă, în acelaşi timp, identifică în mod clar problemele. Turcia, în special, a făcut un pas mare înapoi. Prin urmare, salut criticile explicite formulate împotriva ameninţărilor grave sau a restricţiilor autentice asupra libertăţii de expresie şi a presei. Penalizarea fiscală absolut exagerată care i-a fost impusă Grupului Media Dogan, reprezentant al opoziţiei, este un atac îndreptat împotriva celor care critică guvernul. Au fost formulate, pe bună dreptate, obiecţii faţă de discriminarea minorităţilor religioase şi faţă de refuzul Turciei de a pune în aplicare protocolul de la Ankara. De asemenea, este important să analizăm cu atenţie politica externă a Turciei. Deschiderea sa faţă de Armenia şi faţă de kurzi nu a fost până acum nimic mai mult decât o politică a gesturilor şi a fost criticată de însuşi parlamentul turc şi de o mare parte din populaţie. Declaraţiile prim-ministrului Turciei pun sub semnul întrebării rolul pe care se spera că l-ar putea juca acest stat în calitate de mediator între Occident şi Orient. Laudele Turciei la adresa preşedintelui iranian, invitaţia de a asista la o conferinţă, adresată preşedintelui sudanez, împotriva căruia s-a emis un mandat de arestare pentru genocid, precum şi legăturile sale cu Israelul par să arate că se îndepărtează de Occident. Prin urmare, solicităm, pe bună dreptate, guvernului turc să-şi coordoneze politica externă cu cea a UE şi să renunţe la obiecţiile sale faţă de cooperarea dintre NATO şi UE.

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL), în scris. – Sunt în favoarea deschiderii Uniunii către acele ţări care îndeplinesc criteriile de aderare. Ceea ce mă preocupă este faptul că această rezoluţie prezintă extinderea ca fiind obligatorie pentru statele în cauză, precum şi pentru UE. Propunerea nu ia în calcul faptul că s-ar putea să fie mai bine pentru aceste state ca ele să rămână în afara UE, din raţiuni sociale, economice ori de altă natură. Aderarea la UE reprezintă un pas important pentru statele în cauză şi impune purtarea unor dezbateri şi consultări cât mai complete cu cetăţenii din ţările respective. Din acest motiv, m-am abţinut.

- Propunere de rezoluţie: Eliminarea violenţei împotriva femeilor (B7-0139/2009)

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor este un stimulent introdus de ONU şi de Consiliul Europei, iar scopul său este acela de a discuta şi a da o mai mare vizibilitate victimelor violenţei domestice şi altor tipuri de tratamente necorespunzătoare.

Din acest punct de vedere, situaţia din Portugalia este îngrijorătoare. Numărul infracţiunilor de violenţă domestică înregistrate de Asociaţia Portugheză pentru Sprijinirea Victimelor (APAV) a crescut cu 9 % faţă de aceeaşi perioadă din 2008. Conform APAV, numărul abuzurilor fizice şi psihologice, al ameninţărilor şi al violurilor a crescut simţitor faţă de anul 2008. În acest an, douăzeci şi şase de femei au murit deja în Portugalia, în urma violenţei domestice. Cu toate acestea, cea mai mare parte a actelor de violenţă nu sunt raportate, de teamă şi ruşine.

UE trebuie să-şi intensifice eforturile în direcţia combaterii acestei probleme. Sunt de acord că statele membre trebuie încurajate să elaboreze planuri naţionale de acţiune pentru combaterea violenţei împotriva femeilor. Susţinem orice iniţiativă ce ar putea contribui la schimbarea atitudinilor, precum şi organizarea unui An european pentru combaterea violenţei împotriva femeilor, astfel încât să expunem această problemă şi să atragem atenţie publicului şi autorităţilor asupra acestei situaţii îngrijorătoare.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea unei propuneri de rezoluţie privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, deoarece sunt de părere că Comisia şi Consiliul trebuie să consolideze acţiunile UE în acest domeniu. UE are urgent nevoie de o politică mai cuprinzătoare privind combaterea violenţei împotriva femeilor, iar Comisia trebuie să elaboreze un proiect de directivă pentru a asigura o bază juridică clară în vederea combaterii tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, inclusiv a traficului de carne vie. Trebuie să recunoaştem şi să salutăm faptul că Preşedinţia spaniolă consideră această problemă drept o prioritate în planul său de acţiune.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În această săptămână ziarele portugheze au prezentat în continuu cifre alarmante privind violenţa domestică, iar părerea mea este că violenţa împotriva femeilor şi a copiilor este un subiect în privinţa căruia guvernele trebuie să se gândească bine şi să ia măsuri serioase.

Condamn toate tipurile de violenţă, însă mai ales pe aceea utilizată împotriva persoanelor mai vulnerabile, din punct de vedere social, economic sau emoţional, precum copiii şi femeile. Prin urmare, statele membre trebuie să încerce să elimine toate formele de violenţă împotriva femeilor şi copiilor, în special traficul de carne vie în vederea exploatării sexuale, violurile şi violenţa domestică.

Infracţiunile ale căror victime sunt numeroase femei şi copii din Europa contravin respectului pentru viaţa şi demnitatea umană. Din acest motiv avem nevoie de politici ferme pentru prevenirea violenţei şi pedepsirea vinovaţilor.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Cu ocazia Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, dorim să conştientizăm populaţia în legătură cu această gravă problemă socială, economică şi politică, ce subminează drepturile femeilor în multe domenii, inclusiv la nivel profesional, familial şi la nivel social în general. Violenţa împotriva femeilor reprezintă o încălcare a drepturilor omului şi un obstacol pentru participarea lor la viaţa socială, politică, publică şi profesională, împiedicându-le să acţioneze în calitate de cetăţeni liberi.

Deşi numeroasele tipuri de violenţă diferă în funcţie de cultură şi tradiţii, crizele economice şi sociale ale capitalismului sporesc vulnerabilitatea femeilor, atât colectiv cât şi individual, contribuind la exploatarea acestora, cufundându-le în sărăcie şi marginalizare şi stimulând traficul de carne vie şi prostituţia.

Trebuie, deci, să consolidăm măsurile financiare şi politicile al căror scop autentic este acela de a consolida rolul femeilor în societate, promovând drepturi egale la nivel comunitar şi naţional şi punând în aplicare planuri reale de combatere a tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, precum şi eliminând discriminarea persistentă şi protejând şi susţinând victimele.

  Marine Le Pen (NI), în scris. – (FR) La sărbătorirea celei de-a zecea aniversări a Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, trebuie spus că măsurile preventive care au fost puse în aplicare în acest scop nu au obţinut rezultatele aşteptate. Cum putem explica acest fenomen? Dacă ar fi să ne bazăm pe dezbaterile purtate în acest Parlament, situaţia s-ar rezuma la o singură problemă: inegalitatea de gen.

Dacă această inegalitate ar fi cauza fundamentală a acestui fenomen, statele din nordul Europei, recunoscute pentru cultura şi obiceiurile lor foarte progresiste, ar trebui să înregistreze cele mai bune rezultate. Situaţia nu stă, însă, aşa, dimpotrivă. Conform ziarului norvegian Aftenposten, într-un an au fost violate 6 % dintre tinerele suedeze cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani.

E nevoie de curaj pentru a afirma că actele de violenţă împotriva femeilor au coincis cu sosirea în masă a unor imigranţi din afara Europei, ale căror tradiţii şi culturi sunt complet opuse obiceiurilor noastre. Burka, mariajele forţate, poligamia, mutilarea genitală a femeii, crimele din motive de onoare şi alte forme de comportament specifice unor epoci trecute sunt inacceptabile.

Prin urmare, este absurd să continuăm să încurajăm această imigraţie, dacă dorim să combatem violenţa împotriva femeilor.

  Astrid Lulling (PPE), în scris. – (FR) Este absolut normal ca Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen să ne reamintească, cu ocazia Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, că, în pofida numeroaselor instrumente juridice şi a declaraţiilor UE, precum şi a numeroaselor rezoluţii ce au fost discutate în acest Parlament timp de multe decenii, încă ne aflăm departe de o situaţie cu toleranţă zero faţă de violenţa împotriva femeilor. Fără doar şi poate, violenţa comisă de bărbaţi împotriva femeilor reprezintă o încălcare a drepturilor omului şi trebuie pedepsită ca atare.

Prin urmare, Parlamentul trebuie să le reamintească statelor membre că au obligaţia de a-şi pune în aplicare legislaţiile şi politicile ce le vor permite să combată în mod eficient toate formele de violenţă împotriva femeilor.

Din păcate, am exagerat din nou cu rezoluţia ce ne este prezentată astăzi şi, mai ales, am ignorat principiul subsidiarităţii.

Solicitând Consiliului sau Comisiei să creeze un temei juridic pentru combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor dăm dovadă de o gravă necunoaştere a tratatelor. Un temei juridic nu poate fi creat. El există sau nu.

Organizarea unei conferinţe la nivel înalt în această privinţă nu ar face altceva decât să antreneze cheltuieli care ar trebui mai degrabă alocate unor măsuri specifice.

  Véronique Mathieu (PPE), în scris. – (FR) Salut votul Parlamentului European privind rezoluţia pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, cu ocazia Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Această zi a fost declarată de ONU în 1999 şi, împreună cu rezoluţia adoptată astăzi, reprezintă un instrument valoros pentru a le reaminti guvernelor naţionale că, în baza tratatelor internaţionale, au obligaţii în ceea ce priveşte eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor. Din acest motiv, susţin această rezoluţie şi le solicit statelor membre să-şi pună imediat în aplicare legislaţiile şi politicile naţionale privind combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor. Este extrem de important ca Uniunea Europeană să garanteze asistenţă şi sprijin pentru toate victimele violenţei, în special pentru acelea afectate de traficul de carne vie, indiferent de naţionalitate, precum şi să asigure protecţia femeilor care sunt victime ale violenţei domestice şi al căror statut juridic poate depinde de partener.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Când vorbim despre violenţa împotriva femeilor, discutăm despre o realitate a tuturor statelor membre, fiindcă o femeie din patru este victimă a violenţei domestice.

Într-o Uniune care se consideră campioană a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, trebuie să depunem toate eforturile pentru a remedia această situaţie. Adoptarea acestui proiect de rezoluţie este un pas foarte important în direcţia găsirii de noi soluţii, aşa că are votul meu.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Am votat pentru această rezoluţie deoarece violenţa împotriva femeilor este în continuare un fenomen mult prea prezent atât în România, cât şi în plan mondial, fiind necesare măsuri urgente pentru combaterea acestui flagel. Nu legislaţia rămâne problema, ci aplicarea ei în contextul reticenţei multor femei de a reclama autorităţilor violenţele la care sunt supuse, preferând a îndura suferinţele în tăcere.

Consider ca este necesară o campanie puternică la nivelul întregii societăţii, a unei acţiuni continue, de lungă durată, pentru a influenţa mentalităţile, astfel încât toată lumea să conştientizeze că violenţa la adresa femeilor este ceva de nepermis şi de neiertat. Susţin ca este nevoie totodată de o acţiune coordonată a autorităţilor şi a societăţii civile pentru sprijinirea victimelor violenţei în familie.

  Peter Skinner (S&D), în scris. – Salut angajamentul Parlamentului faţă de această cauză. În primul rând, trebuie să ne asigurăm că femeile aflate în cele mai vulnerabile circumstanţe, precum traficul de carne vie, vor primi asistenţa adecvată.

Mă înspăimântă faptul că Grupul ECR, din care fac parte conservatorii britanici, a depus un amendament care ar reduce amploarea acestei propuneri. Doresc să subliniez faptul că multe victime trăiesc în sărăcie, sunt imigrante sau aparţin grupurilor naţionale minoritare. Este ilogic şi inuman să refuzăm să ajutăm aceste persoane, pentru că scopul asistenţei este acela de a-i ajuta pe cei mai vulnerabili.

De asemenea, mă înspăimântă faptul că Verzii nu sunt de acord şi solicită ştergerea formulărilor de bun simţ privind tolerarea prostituţiei, pentru că este clar că acesta este unul dintre domeniile în care există multă violenţă împotriva femeilor.

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris – (EL) Femeile sunt victime uşoare ale oricărei forme de violenţă, din cauza poziţiei inechitabile pe care o ocupă în toate societăţile în care se constată cazuri de oprimare pe criterii de clasă şi gen.

Abuzurile fizice, violurile, traficul de carne vie şi aşa mai departe sunt forme de violenţă ce demonstrează dimensiunea sexuală a aspectului de clasă al inegalităţii femeii.

Cu toate acestea, violenţa este un fenomen social cu cauze economice, politice şi sociale specifice. Aceste cauze, bine înrădăcinate în relaţiile capitaliste de producţie, nu pot fi eliminate atât timp cât există aceste relaţii. Mişcările spontane trebuie să ceară să se ia măsuri pentru prevenirea acestui fenomen şi pentru ajutarea victimelor, femei şi copii, introducând schimbări majore în favoarea populaţiei, la nivel social şi politic.

Nu suntem de acord ca ONG-urile şi persoanele fizice să creeze centre şi agenţii de consiliere pentru susţinerea femeilor maltratate. Statul trebuie să fie singurul responsabil în acest sens.

Măsurile propuse în rezoluţie nu vor putea elimina această problemă, pentru că ele nu se referă la cauze; scopul lor este acela de a gestiona şi, prin urmare, vor perpetua problema.

  Marina Yannakoudakis (în numele Grupului ECR), în scris. – Grupul ECR susţine şi subliniază pe deplin necesitatea conştientizării şi luării de măsuri pentru combaterea violenţei împotriva femeilor. Cu toate acestea, nu susţinem ideea creării unui temei juridic şi a altor directive care să abordeze această problemă [aşa cum se prevede în alineatele (10), (11) şi (27)].

Recunoaştem că trebuie luate măsuri în acest domeniu, însă credem că statele naţionale sunt cele care trebuie să facă acest lucru. De asemenea, Grupul ECR consideră că opţiunile sexuale, libertatea de reproducere şi dreptul la sănătate sunt chestiuni în care trebuie să decidă fiecare stat în parte şi fiecare stat membru. Din aceste motive, Grupul ECR a ales să se abţină.

- Propunere de rezoluţie: O soluţie politică pentru pirateria din largul coastelor Somaliei (RC-B7-0158/2009)

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Somalia este unul dintre cele mai evidente cazuri de prăbuşire totală a puterii centrale şi de revenire la un stil de viaţă beligerant, tribal, această ţară fiind epicentrul unei violenţe şi al unei instabilităţi care-i depăşeşte cu mult graniţele. Coastele Somaliei au fost ameninţate constant de grupuri armate care nu doar se luptă pentru controlul zonelor de coastă, ci şi comit acte intolerabile de piraterie împotriva altor vase, în special a vaselor comerciale, de mărfuri, de pescuit, de ajutor umanitar şi de agrement.

Gravitatea şi frecvenţa acestor evenimente impun reacţia neechivocă a întregii comunităţi internaţionale, care trebuie să includă şi Uniunea Europeană. UE trebuie să se angajeze să combată pirateria şi să facă tot posibilul pentru a-i analiza cauzele şi consecinţele, dar şi pentru a mobiliza toate forţele somaleze şi internaţionale care sunt disponibile şi care au capacitatea de a rezolva această problemă.

Trebuie să îmi exprim aprecierea faţă de întregul echipaj al fregatei portugheze Corte-Real, reprezentat de comandantul său, care s-a distins în lupta împotriva acestei probleme şi ale cărui merite au fost recunoscute recent de Organizaţia Maritimă Internaţională.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Când discutăm despre problema Somaliei, trebuie să reţinem că nu există o soluţie militară pentru criza din acea ţară şi trebuie să ţinem cont de lipsa de resurse financiare din acest stat, provocată la nivel internaţional de criza creditelor. Această criză a creat un vid exploatat prin pescuitul ilegal în apele teritoriale şi a fost unul dintre principalele motive pentru care pescarii somalezi şi-au pierdut sursele de venituri, deoarece guvernul somalez a fost obligat să suspende paza de coastă a ţării, din cauza lipsei resurselor.

Trebuie, deci, să asigurăm ajutoare tehnice şi financiare în acest scop, precum şi asistenţă pentru un proces de conciliere şi mediere între părţile implicate în conflictul civil.

Comisia şi Consiliul trebuie să-şi revizuiască, deci, strategia politică pentru Somalia, inclusiv Operaţiunea EUNAVFOR Atalanta şi trebuie să se axeze pe situaţia generală care există în ţară în acest moment, mai exact pe necesitatea soluţionării situaţiei umanitare şi pe eradicarea cauzelor fundamentale ale acestei situaţii catastrofale, care provoacă suferinţe milioanelor de somalezi.

În final, dorim să subliniem faptul că resursele alocate pentru ajutor şi dezvoltare sau cele din cadrul Fondului European de Dezvoltare nu trebuie să fie folosite sub nicio formă în scopuri militare.

  Richard Howitt (S&D), în scris. – Sunt foarte mândru că Regatul Unit conduce lucrările primei misiuni navale a UE în domeniul PESA, Operaţiunea Atalanta, prin intermediul unui comandant britanic şi al sediului operaţional din Regatul Unit. Această operaţiune este extrem de importantă pentru protecţia vaselor care livrează ajutoare alimentare persoanelor fără locuinţă din Somalia şi pentru protecţia vaselor vulnerabile aflate în largul coastelor Somaliei.

Deputaţii europeni laburişti solicită eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor ţinuţi de piraţii australieni, inclusiv a celor doi britanici, Paul şi Rachel Chandler din Kent. Suntem alături de familia acestora şi apreciem eforturile permanente ale Ministerului de Externe din Regatul Unit, care îşi foloseşte toate legăturile pe care le are în Africa Orientală pentru a negocia eliberarea rapidă a acestui cuplu.

În final, în ceea ce priveşte misiunea Atalanta, observăm că rezoluţia susţine extinderea acesteia. Cu toate acestea, doresc să spun că suntem de părere că, la momentul actual, această perspectivă nu trebuie luată în calcul, ci trebuie să ne axăm pe continuarea succesului misiunii la parametrii actuali.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) În prezent, situaţia din largul coastelor Somaliei este una defavorabilă din toate punctele de vedere şi afectează toate ţările.

Prin urmare, neavând o soluţie politică la problema Somaliei şi pentru că zona încă este instabilă, cred că este esenţial să urmăm o strategie de accentuare a securităţii pentru Operaţiunea Atalanta, din punctul de vedere al mijloacelor de acţiune disponibile pentru forţele implicate în această operaţiune.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Am votat împotriva rezoluţiei RC-B7-0158/2009, deoarece sunt de părere că pirateria nu este o problemă militară, ci una de dezvoltare. Prin urmare, cred că problema trebuie rezolvată chiar de la sursă şi că soluţia nu poate fi una militară, indiferent că este terestră sau navală. Şeful Operaţiunii Atalanta a menţionat că o soluţie maritimă este imposibilă, iar situaţia din zonă trebuie stabilizată. Cred că trebuie să abordăm problema guvernării, a stabilităţii instituţiilor şi a dezvoltării economice din regiune. Oricât am încerca să ascundem deficienţele, problema va persista. Votând împotriva rezoluţiei, doresc, totodată, să condamn privatizarea acţiunilor ce sunt de competenţa forţelor armate, aşa cum se întâmplă în Spania, unde companiilor private de securitate li se permite să transporte arme de război pe vapoare. De asemenea, cred că trebuie să punem capăt pirateriei din Somalia, dar şi pirateriei străine care acţionează în apele Somaliei.

  Charles Tannock (ECR), în scris. – Succesul relativ al Operaţiunii Atalanta, acum reînnoită pentru încă un an, subliniază faptul că, deşi Politica Europeană de Securitate şi Apărare are potenţial pentru a obţine rezultate semnificative pentru statele membre, încă este neclar de ce NATO nu a putut gestiona de una singură această problemă, evitând, astfel, duplicarea. Însă pirateria rămâne un pericol clar şi prezent în mările ce înconjoară Cornul Africii. Trebuie să ne dublăm eforturile, pentru a putea înfrânge această ameninţare, nu doar pentru a ne proteja navele, ci şi pentru a transmite în mod clar hotărârea noastră agenţilor Al-Qaida care, actualmente, se simt în siguranţă în Somalia.

Securitatea naţională nu se opreşte la graniţele unui stat. Nerezolvarea problemei pirateriei va agrava, pe termen lung, preocupările de securitate ale UE. Totodată, îi cer Comisiei să se gândească în ce mod un sprijin politic mai pronunţat pentru fostul teritoriu britanic Somaliland, o regiune relativ stabilă, prosperă şi democratică, ar putea contribui la contracararea ameninţării pirateriei din zonă.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. − Am votat pentru rezoluţia PE pentru o soluţie politică în ceea ce priveşte pirateria în largul coastei somaleze pentru că pirateria maritimă este o realitate şi va continua să fie o problemă pentru apele din largul Somaliei. UE trebuie, prin negocieri internaţionale şi prin măsuri de protecţie, să protejeze navele maritime ce traversează această regiune. O parte a soluţiei trebuie să fie sprijinul internaţional pentru stabilizarea Somaliei. O altă parte a soluţiei este misiunea „Atalanta”, lansată recent de UE pentru oprirea pirateriei în largul coastei Somaliei. Şase fregate, trei aerobane şi 1 200 de persoane provenind din Regatul Unit, Franţa şi Grecia, vor lua parte la misiune. Alte state vor contribui la misiune în viitor. Misiunea „Atalanta” a reuşit să asigure protecţia cargourilor de mare risc prin escortarea acestora. 36 de vase pirat au fost interceptate şi 14 atacuri directe au fost evitate. Pentru a beneficia însă de această escortă, organismele naţionale responsabile, precum şi navele maritime, trebuie să notifice misiunea „Atalanta” şi să solicite protecţie. Este esenţial ca navele maritime să nu îşi asume riscuri inutile şi să ceară, în mod oficial şi în timp util, protecţia misiunii „Atalanta”.

  Geoffrey Van Orden (ECR), în scris. – Ne declarăm în favoarea unor măsuri internaţionale robuste pentru abordarea pirateriei şi nu avem dubii că Marina Regală şi flotele aliate din Statele Unite şi alte naţiuni europene nu vor face o treabă bună. Cu toate acestea, nu vedem niciun motiv pentru care UE ar trebui să se alăture unei operaţiuni navale. Ne opunem interferenţei UE, ca instituţie, în probleme de apărare. Aceasta nu ne sporeşte capacitatea militară şi nu face altceva decât să dubleze sau să complice aranjamentele măsurile NATO, care au fost testate în repetate rânduri. Operaţiunea Atalanta a fost concepută ca o şansă politică de adăugare a unei dimensiuni maritime pentru PESA în timpul Preşedinţiei franceze. În pofida prezenţei în mările din jurul Cornului Africii a forţei americane CTF 151 şi a unui grup maritim al NATO, s-a decis convocarea unei alte flote şi a unei alte ierarhii. Totodată, ne preocupă foarte mult propunerile de trimitere a unei misiuni de pregătire PESA în Somalia, în aceste momente, când misiunea EUPOL în Afganistan a fost un eşec şi multe state europene nu au dorit să pună la dispoziţie trupe şi poliţie pentru misiunile urgente de pregătire din Afganistan. Pe de altă parte, nu recunoaştem conceptul de „vase de pescuit ale UE”.

- Propunere de rezoluţie: Mediile fără fum de tutun (B7-0164/2009)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Salut această rezoluţie prin care Parlamentul sprijină politica foarte voluntaristă a Comisiei privind lupta împotriva fumatului. Expunerea la fumul de ţigară reprezintă prima cauza a decesului şi bolilor în Europa, fumatul fiind o grea povară şi asupra sistemelor de sănătate. Sper că demersurile Comisiei vor merge mai departe şi, în anii ce vor urma, vom avea dreptul la un mediu sănătos în toate spaţiile închise şi la locul de muncă. Nu pot să nu constat faptul că în Europa încă avem o politică duplicitară. Dorim să avem mai puţine probleme de sănătate din cauza fumatului, însă susţinem păstrarea subvenţiilor pentru producătorii de ţigări, chiar dacă este vorba despre o schemă de reducere graduală. Cred că Politica agricolă comună ar trebui definită pentru recompensarea produselor care contribuie la menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate, nu la periclitarea ei. Sper că la întâlnirea din decembrie Consiliul va lua în discuţie protecţia copiilor, în special în cazurile în care sunt expuşi la fumatul adulţilor în autovehicule personale sau în alte spaţii închise. Cred că adulţii au o responsabilitate în acest sens şi, acolo unde legiuitorul poate interveni, trebuie să o facă.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Cred că nefumătorii trebuie protejaţi împotriva fumatului pasiv, însă trebuie şi să-i determinăm pe fumători să fie conştienţi de impactul pe care dependenţa lor îl are asupra propriei lor persoane şi asupra celor din jur. Nu trebuie să aibă vreun dubiu. Belgia a luat deja măsuri în acest sens, pentru că a dispus deja interzicerea fumatului în sectorul ospitalităţii şi în toate locurile de muncă, până în 2012.

Acestea fiind zise, doresc să-mi exprim două preocupări. În primul rând, ne îndreptăm spre o societate care impune interdicţii totale? Ce facem în legătură cu responsabilitatea individuală? O societate asemănătoare celei descrise de George Orwell în romanul său „1984” îmi dă o oarecare nesiguranţă. În al doilea rând, dacă fumătorii trebuie determinaţi să renunţe la acest obicei nociv pentru ei şi pentru cei din jur, acest lucru trebuie făcut cu cel mai mare respect. Tutunul este un drog. A-l interzice ar însemna să negăm că majoritatea fumătorilor sunt dependenţi. O interdicţie totală ar putea fi considerată un act de excludere, iar acesta s-ar putea dovedi contraproductiv. De ce nu s-a prevăzut, prin urmare, opţiunea de a rezerva anumite zone pentru ei?

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Deşi am votat la fel ca Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat), trebuie să spun că am câteva observaţii în legătură cu această propunere de rezoluţie.

În primul rând, consider că deciziile privind politicile antitabac trebuie luate de statele membre şi că rolul instituţiilor europene trebuie să rămână la nivelul unor recomandări neobligatorii, respectându-se principiul subsidiarităţii. Pe de altă parte, cred că statele membre trebuie să impună politici antitabac, însă nu şi restricţii privind libertatea alegerii operatorilor, mai ales în sectorul hotelier, unde proprietarii trebuie să aibă opţiunea de a alege un mediu cu sau fără fum. În comparaţie cu această situaţie, legea adoptată recent în Portugalia era una echilibrată.

Cea de-a doua preocupare a mea se referă la propunerea de întrerupere a subvenţiilor directe pentru producţia de tutun. Pentru că şi Portugalia este producătoare de tutun, cred că acest tip de politică trebuie analizat cu mare atenţie; altfel, ar putea fi foarte dezavantajaţi acei fermieri care nu-şi vor mai putea continua producţia dacă nu li se va da o alternativă viabilă. Aceasta este opinia mea în ceea ce priveşte punctul 9 din această rezoluţie.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Protecţia sănătăţii umane, a calităţii vieţii angajaţilor la locul de muncă, precum şi protecţia publicului general stau la baza acestei rezoluţii. Acesta este motivul pentru care am votat în favoarea ei.

Trebuie mărită protecţia acordată nefumătorilor, prin prevenirea fumatului pasiv, însă, totodată, trebuie create condiţiile necesare pentru monitorizarea şi încurajarea fumătorilor să renunţe la acest obicei. Politica de prohibiţie trebuie pusă în aplicare în situaţiile în care se dovedeşte necesară.

În ceea ce priveşte subvenţiile directe pentru producţie, susţinem stimulentele pentru reconversia unităţilor de producere a tutunului. Cu toate acestea, credem că nu trebuie să creăm o situaţie care să promoveze importul de tutun din afara UE, avantajând, astfel, afacerile companiilor multinaţionale de tutun.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea eliminării punctului 13 din textul original, care menţiona: „invită Comisia să prezinte Parlamentului şi Consiliului o propunere legislativă în domeniul protecţiei sănătăţii lucrătorilor privind interzicerea fumatului până în 2011 în toate spaţiile închise la locul de muncă, inclusiv în toate clădirile publice şi în transportul în comun din UE.” Eliminarea a fost aprobată, respectându-se principiul subsidiarităţii în această privinţă.

Cred că fiecare stat membru încă mai are un drum lung de parcurs pentru a putea crea medii fără fum, a desfăşura campanii eficiente de conştientizare şi a aplica cele mai bune practici pentru punerea în aplicare a articolului 14 (măsurile de reducere a cererii de tutun depind de nivelul de dependenţă şi de persoanele care renunţă la fumat).

Cred, însă, că aceste acţiuni trebuie puse în aplicare de fiecare stat membru, într-o primă fază. Textul original al rezoluţiei amesteca şi confunda producţia şi consumul de tutun. Prin urmare, salut adoptarea amendamentului propus de Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat), care elimină punctul 9 din textul original, ştergând referirile la producţia de tutun. Aceste două modificări au îmbunătăţit varianta finală a rezoluţiei. Consider că aspectele rămase sunt unele pozitive, aşa că am votat pentru.

  Robert Goebbels (S&D), în scris. – (FR) M-am abţinut de la votul asupra rezoluţiei privind fumatul. Nu am fumat niciodată, însă consider că această hărţuire constantă a fumătorilor este o îngrădire gravă a libertăţii. Interdicţiile actuale sunt mai mult decât suficiente.

Mă distanţez de această hărţuire constantă şi contraproductivă. Dorinţa de a scăpa de plantaţiile de tutun din Europa va conduce la creşterea importurilor din ţările terţe.

  Elisabeth Jeggle (PPE), în scris. – (DE) Politica de sănătate şi, prin urmare, protecţia nefumătorilor sunt în mod clar de competenţa statelor membre şi nu trebuie supuse unor reglementări centrale. Statele membre trebuie să aibă libertatea de a decide în ce măsură vor să protejeze nefumătorii. Trebuie subliniat faptul că UE nu are nicio autoritate în acest domeniu. Din acest motiv, am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului pentru summitul de săptămâna viitoare al miniştrilor sănătăţii din statele membre ale UE.

  Eija-Riitta Korhola (PPE), în scris. – (FI) Dle preşedinte, am votat pentru, deşi mi-ar fi plăcut să văd o rezoluţie mai drastică. În Europa, fumatul este cea mai importantă cauză unică a deceselor premature. Fumul de tutun este un poluant al mediului înconjurător care conţine mai mult de o sută de componente ce fac rău sănătăţii. Cu toate acestea, în unele părţi din Europa nu doar fumătorii, ci şi cei care îi înconjoară sunt lăsaţi să fie expuşi la tutun. Fumatul pasiv este o problemă morală, pentru că aceia care suferă nu au de ales. Trebuie, mai ales, să protejăm copiii.

Studiile sugerează că un copil al cărui părinte foloseşte tutun „fumează” de fapt fiecare a patra ţigară fumată de părintele său. În fiecare an, fumatul conduce la decesul prematur al aproape 100 000 de europeni. Multe state membre au pus deja în aplicare o serie de măsuri excelente. Când Finlanda a interzis într-un final fumatul în baruri şi restaurante s-a produs un scandal imens. Acum, după doi ani, populaţia este recunoscătoare. Acest lucru reflectă natura politicii privind sănătatea publică: se pot obţine rezultate durabile prin prevenire şi conştientizare, însă legiuitorii trebuie să fie hotărâţi să se lupte cu rezistenţa. Nu sunt de acord cu deputaţii care susţin că nu este nevoie de legislaţie obligatorie privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, la nivel comunitar. Să nu uităm că recomandările nu au fost suficiente peste tot. Susţin alineatul (13) al rezoluţiei, conform căruia Comisiei i se cere să elaboreze o propunere legislativă de interzicere a fumatului în spaţiile de lucru închise, precum şi în transportul public.

Fumatul este costisitor pentru societate şi, mai mult, cei 70 % dintre europeni care nu fumează sfârşesc prin a plăti. Sunt, deci, de acord cu opinia Parlamentului, exprimată în 2007, conform căreia conţinutul Directivei privind produsele din tutun trebuie să fie mai strict şi să prevadă răspunderea fabricanţilor pentru cheltuielile cu asistenţa medicală, datorată consumului de tutun. Mai întâi, Uniunea trebuie să se preocupe de propriile sale probleme. A sosit momentul ca reducerea treptată a subvenţiilor pentru cultivarea tutunului să se transforme în întrerupere completă.

  Elisabeth Morin-Chartier (PPE), în scris. – (FR) Dle preşedinte, am votat în favoarea rezoluţiei privind mediile fără fum, deoarece consider că este vitală monitorizarea progresului în direcţia introducerii pe scară largă a mediilor fără fum în Uniunea Europeană şi facilitarea schimburilor de bune practici între statele membre şi a coordonării politicii de protecţie a cetăţenilor împotriva riscurilor fumatului. Totodată, am votat în favoarea păstrării alineatului (9), conform căruia trebuie să înceteze acordarea de subvenţii directe pentru cultivarea tutunului, din cauza implicaţiilor acestuia asupra sănătăţii. Acest lucru trebuie să se întâmple până în anul 2010. De asemenea, îi susţin pe colegii mei din Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară care ne-au reamintit că fumatul rămâne cea mai importantă cauză identificată a deceselor şi bolilor din Uniunea Europeană. Vă mulţumesc, dle preşedinte.

  Mariya Nedelcheva (PPE), în scris. – (BG) Doamnelor şi domnilor, am votat pentru eliminarea referirii explicite la anul 2010 în alineatul (9) din propunerea de rezoluţie. În ţara mea, cultivarea tutunului este o industrie extrem de importantă şi vitală pentru o mare parte a populaţiei din regiunile în care această cultură reprezintă singura sursă de venit. Dintre acestea face parte şi regiunea din care provin, Blagoevgrad.

Ţara mea a fost unul dintre primii opt cultivatori de tutun din Europa, care, acum un an, au solicitat prelungirea subvenţiilor actuale până în 2013, deşi acordul stipula că legătura între volumul resurselor alocate şi volumul producţiei trebuia să se încheie în 2010. De fiecare dată când ne întâlnim cu cultivatorii de tutun, una dintre întrebările pe care le adresează cel mai frecvent este: ce se va întâmpla cu noi?

Nu le pot promite minuni, însă lucrăm în colaborare cu guvernul pentru a lua măsuri în urma cărora aceste persoane să nu rămână fără nicio opţiune, fără principala lor sursă de venit. Dragi colegi, pot înţelege argumentele acelora dintre voi care faceţi campanie împotriva fumatului. Cu toate acestea, doresc să nu amestecăm lupta împotriva fumatului cu pericolul distrugerii culturilor de tutun din Europa. În acest moment de criză economică, vă cer să rămânem prudenţi şi înţelepţi.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Sunt de acord cu toate măsurile rezonabile în vederea combaterii fumatului şi protejării nefumătorilor, motiv pentru care am votat în favoarea rezoluţiei. Îmi exprim însă îndoiala cu privire la efectele pe care le-ar avea orice fel de măsuri îndreptate împotriva producătorilor de tutun. România are în prezent o suprafaţă cultivată de aproximativ 1 600 de hectare de tutun, care oferă o producţie de aproximativ 3 000 de tone. Cu toate acestea, în România se cultivă puţin tutun faţă de cantitatea necesară pentru procesatorii români, estimată la aproximativ 30 000 de tone.

Diferenţa de cantitate, de aproximativ 27 000 de tone, provine din import, în cea mai mare parte din regiuni din Africa sau Asia. Dacă vom descuraja producţia tutunului în statele membre, nu vom face decât să încurajăm şi mai mult aceste importuri din statele terţe, în detrimentul producătorilor europeni.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Această rezoluţie este una proactivă şi ambiţioasă. Cu toate acestea, mă uimeşte votul majorităţii colegilor mei, al creştin-democraţilor în special, care, în urma unor campanii intense desfăşurate de grupurile de presiune şi părţile implicate, au respins articolul 13.

Prin urmare, aceştia cred că Europa nu are ce căuta în această dezbatere şi că nu poate garanta în niciun fel cetăţenilor europeni că vor avea parte de zone sănătoase în toate spaţiile publice, la locul de muncă şi în mijloacele publice de transport. Cu alte cuvinte, nu îi deranjează discriminarea dintre lucrătorii din întreaga Europă. Spre exemplu, populaţia irlandeză va fi protejată foarte bine de o lege naţională, în timp ce rămâne să ne întrebăm dacă, într-o bună zi, populaţia Greciei sau cea a Republicii Cehe vor avea această şansă sau, mai degrabă, acest drept.

O altă dovadă a faptului că creierul le-a fost „spălat” de grupurile de presiune este faptul că au respins şi articolul 9, care se referă doar la una dintre reformele politicii agricole comune, asupra căreia se luase deja o hotărâre, şi anume încetarea, până în 2010, a subvenţiilor directe pentru cultivarea tutunului.

  Vilja Savisaar (ALDE), în scris. – (ET) Propunerea menţionată în rezoluţia privind zonele fără fum are în vedere o schimbare majoră – interzicerea fumatului în instituţiile publice pan-europene şi în spaţiile publice. Intenţia rezoluţiei a fost ca Comisia să elaboreze actul legislativ necesar, care va intra în vigoare în 2011. Deşi foarte mulţi delegaţi, inclusiv eu, au votat pentru interzicerea fumatului în spaţiile publice (mai ales la locul de muncă), Partidul Popular a adoptat o poziţie opusă. Majoritatea deputaţilor europeni nu au dat dovadă de consideraţie faţă de protejarea sănătăţii fiecărui cetăţean european şi, mai ales, a persoanelor care nu fumează, însă sunt obligate să respire fumul din spaţiile publice şi, prin urmare, suferă de probleme de sănătate. Sper că acest subiect nu va fi lăsat uitării şi că va fi introdus încă o dată pe ordinea de zi, pentru că multe state membre nu au introdus până în prezent o interdicţie privind fumatul în spaţiile publice, deşi au avut şansa să facă acest lucru.

  Marc Tarabella (S&D), în scris. – (FR) Prin această rezoluţie, împărtăşesc dorinţa de a evolua în lupta împotriva fumatului pasiv, impus celor care nu fumează. Cu toate acestea, unele persoane profită de situaţie pentru a introduce în această rezoluţie o prevedere care se opune achitării subvenţiilor către cultivatorii de tutun. Personal, sunt de acord cu acordarea acestui sprijin pentru persoanele care practică această artă muribundă. Trebuie să ştiţi că tutunul reprezintă mai puţin de 10 % din conţinutul ţigărilor; se adresează atât de multe întrebări şi în legătură cu aditivii care reprezintă peste 90 %, sau în legătură cu nocivitatea acestora?

- Propunere de rezoluţie: Summitul mondial FAO privind securitatea alimentară - eradicarea foametei de pe faţa pământului (RC-B7-0168/2009)

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – Având în vedere că în fiecare an peste 40 de milioane de persoane mor de foame şi sărăcie, inclusiv un copil la fiecare şase secunde şi că criza alimentară mondială este una dintre principalele ameninţări la adresa păcii şi securităţii mondiale, am votat pentru această rezoluţie oportună. Rezoluţia solicită Comisiei să efectueze o evaluare completă a impactului politicilor şi programelor UE în domeniile agriculturii, dezvoltării şi comerţului, pentru a garanta o abordare coerentă, durabilă a securităţii alimentare globale. Potrivit rezoluţiei, toată lumea are dreptul la hrană sigură şi nutritivă, iar Uniunea Europeană trebuie să acţioneze pentru a se asigura că aceste politici pot asigura securitatea alimentară durabilă.

  Ole Christensen, Dan Jørgensen, Christel Schaldemose şi Britta Thomsen (S&D), în scris. – (DA) Noi, social-democraţii danezi, credem în întreruperea treptată a ajutorului agricol acordat de UE. Astăzi, ne-am exprimat sprijinul faţă de rezoluţia referitoare la „Summitul mondial FAO privind securitatea alimentară”, o rezoluţie ce se axează pe principalele provocări cu care ne confruntăm în ceea ce priveşte eradicarea foametei şi asigurarea unor oportunităţi mai bune pentru ţările în curs de dezvoltare, în viitor, însă respingem declaraţiile laudative din rezoluţie referitoare la politica şi ajutorul agricol, prezente în alineatele (3), (9) şi (14), printre altele.

  Corazza Bildt, Christofer Fjellner, Gunnar Hökmark şi Anna Ibrisagic (PPE), în scris. – (SV) Conservatorii suedezi au votat astăzi împotriva rezoluţiei (B7-0168/2009) referitoare la summitul mondial FAO privind securitatea alimentară. Ne preocupă foametea din lume şi credem că este important să ne axăm pe securitatea alimentară. Cu toate acestea, spre deosebire de rezoluţie, noi, conservatorii suedezi, considerăm că politica agricolă comună (PAC) face parte din problemă, nu din soluţie şi trebuie reformată.

  Lena Ek, Marit Paulsen, Olle Schmidt şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. – (SV) În prezent, lumea se confruntă cu o situaţie bizară: un miliard de oameni suferă de obezitate, însă, în acelaşi timp, un miliard de persoane mor de foame. Situaţia este dezastruoasă şi necesită măsuri eficiente, mai ales din partea bogatei Uniuni Europene. Cu toate acestea, nu credem că politica agricolă comună a UE, în varianta sa actuală, reprezintă o soluţie. Politica noastră agricolă a înregistrat succese în trecut, însă nu are ce căuta în viitor. Pentru că această rezoluţie se opune revizuirii sistemului european actual de ajutor agricol (revizuire ce ar putea fi benefică pentru climă, sărăcia mondială şi agricultorii din Europa), nu am văzut altă alternativă decât aceea de a ne abţine de la vot.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii comune de rezoluţie referitoare la summitul mondial FAO privind securitatea alimentară – eradicarea foametei de pe faţa pământului, deoarece cred că sunt necesare măsuri urgente pentru a opri acest flagel ce afectează a şasea parte din populaţia globului. Având în vedere impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii, precum reducerea productivităţii, din cauza lipsei de apă, mai ales în ţările care se confruntă deja cu aceste probleme, trebuie să ne asigurăm că vom elabora politici agricole coerente, conforme cu ideea de protecţie a climei şi combatere a foametei.

  Göran Färm (S&D), în scris. – (SV) Noi, social-democraţii suedezi, am ales astăzi să votăm în favoarea propunerii comune de rezoluţie referitoare la summitul mondial FAO privind securitatea alimentară. Mai mult de un miliard de persoane suferă în prezent de foamete. Oscilaţiile extreme ale preţurilor şi creşterea dramatică a preţului alimentelor pe piaţa mondială au provocat şi o criză alimentară globală, îngreunând astfel accesul la alimente al persoanelor sărace.

Cu toate acestea, dorim să subliniem faptul că nu împărtăşim opinia Parlamentului, aceea că nu ar trebui să reducem măsurile de susţinere a pieţei şi ajutoarele plătite fermierilor în cadrul politicii agricole comune a UE. Nu credem că aceste măsuri de susţinere şi ajutoarele vor contribui la creşterea securităţii aprovizionării cu alimente în ţările în curs de dezvoltare, pe termen lung. Dimpotrivă, aceste măsuri vor avea efectul opus. Către ţările în curs de dezvoltare se exportă alimente europene ieftine, subvenţionate, la preţuri competitive, care vor sfârşi prin a elimina de pe piaţă producţia alimentară autohtonă a acestor ţări, refuzându-li-se, astfel, şansa unei autosuficienţe sporite pe termen lung.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Nimeni nu poate rămâne indiferent la această problemă mondială atunci când ştie că în fiecare an 40 de milioane de persoane mor de foame, iar la fiecare şase secunde un copil moare de malnutriţie.

Uniunea Europeană este principala sursă de ajutor umanitar şi pentru dezvoltare, însă doar o mică parte din acesta este direcţionată către sectorul agricol, care ar putea face faţă necesităţilor alimentare ale miilor de persoane care încă suferă de malnutriţie. Prin urmare, Uniunea Europeană trebuie să-şi revizuiască urgent politicile în materie de ajutor şi dezvoltare şi să acorde o importanţă sporită susţinerii agriculturii din ţările în curs de dezvoltare, acest sector reprezentând sursa de venit pentru mai mult de 70 % din forţa de muncă.

Politica agricolă comună trebuie să se adapteze la nivel intern în funcţie de condiţiile crizei prin care trecem, printre care se numără costurile ridicate de producţie pentru fermierii europeni, evitând anularea măsurilor de susţinere a pieţei şi/sau reducerea subvenţiilor agricole, acordând o atenţie deosebită susţinerii fermierilor mici şi mijlocii şi a accesului acestora la credite, astfel încât ei să-şi poată menţine nivelul de producţie, în pofida creşterii costurilor materialelor necesare pentru producţie.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Deşi nu suntem de acord cu toate aspectele menţionate, am ales să aprobăm această rezoluţie, pentru că subliniază importanţa principiilor pe care le considerăm fundamentale pentru o luptă reală împotriva foametei mondiale, şi anume:

– accentuarea ideii că „lupta împotriva foametei trebuie să se bazeze pe recunoaşterea dreptului la suveranitate alimentară”,

– recunoaşterea „dreptului populaţiei locale din fiecare ţară de a controla terenurile agricole şi alte resurse naturale vitale pentru securitatea sa alimentară”.

Rezoluţia atrage atenţia asupra importanţei agriculturii în combaterea foametei şi subliniază importanţa veniturilor fermierilor. Rămâne de văzut dacă, în viitor, Parlamentul se va ridica la înălţimea aşteptărilor exprimate astăzi aici sau dacă, după cum se întâmplă frecvent, formulează aceste idei bune, însă mai târziu, când trebuie să le pună în aplicare, îşi ia cuvântul înapoi şi aprobă legi care încalcă aceste principii.

Să nu uităm că reformele succesive ale politicii agricole comune, care au urmat liberalizării pieţelor agricole desfăşurată de Organizaţia Mondială a Comerţului şi care coincideau doar cu interesele marilor companii agroalimentare, au contribuit la sărăcirea sectorului agricol global. Producţia agricolă trebuie folosită în principal pentru a hrăni populaţia, nu pentru a avantaja monopolurile de export.

  Anne E. Jensen şi Jens Rohde (ALDE), în scris. – (DA) Noi, reprezentanţii Partidului Liberal Danez, am votat în favoarea rezoluţiei privind securitatea alimentară, deoarece dorim să accentuăm că este important ca UE să-şi asume o responsabilitate mondială în lupta împotriva foametei şi a sărăciei. Ne opunem, însă, alineatului (9) din rezoluţie, care ridică semne de întrebare în legătură cu continuarea liberalizării politicii agricole a UE. Partidul Liberal Danez doreşte o abolire treptată a ajutoarelor agricole şi instituirea unor reguli comune, care să asigure condiţii echitabile pentru fermierii europeni, din punctul de vedere al concurenţei.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Securitatea alimentară pe termen lung este una dintre principalele provocări ale politicii agricole comune. Având în vedere lipsurile alimentare, trebuie să accentuăm importanţa unei PAC comune, care să joace, pe viitor, un rol important în depăşirea provocărilor mondiale. Aceasta înseamnă că avem nevoie de finanţare adecvată pe termen lung pentru PAC. PAC este un element important al politicii alimentare şi de securitate a UE şi, după 2013, va juca un rol semnificativ în cadrul politicii de dezvoltare şi al politicii externe de securitate alimentară.

Prin urmare, principalele priorităţi sunt: funcţionarea perfectă a ecosistemelor, fertilitatea solului, resursele stabile de apă şi diversificarea continuă a economiei rurale. Cooperarea şi solidaritatea internaţională, împreună cu acordurile comerciale echilibrate care nu periclitează securitatea alimentară, ci, dimpotrivă, o promovează reprezintă un element esenţial al securităţii alimentare mondiale, iar din acest punct de vedere o PAC puternică poate avea o contribuţie importantă. Ţările importatoare nete de alimente sunt afectate cel mai mult de creşterea preţurilor alimentelor, însă multe dintre aceste ţări sunt unele dintre cele mai puţin dezvoltate din lume. UE trebuie să ia măsuri pentru a contracara această situaţie.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Foametea este un flagel ce afectează tot mai multe persoane. Pentru că UE este un spaţiu al solidarităţii, Uniunea trebuie să ia iniţiativa combaterii acestei probleme care se agravează. Criza alimentară mondială este una din principalele ameninţări la adresa păcii şi securităţii mondiale, aşa că trebuie dezvoltate toate politicile europene şi mondiale privind securitatea alimentară.

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Autorii acestei rezoluţii, deşi au fost obligaţi să evidenţieze problema foametei şi problemele ridicate, în general, la summitul privind alimentaţia şi agricultura, au ascuns principala cauză a problemei, şi anume sistemul capitalist de exploatare şi strategia pe care o deserveşte cu fidelitate UE, pentru ca aceste capitaluri să poată genera profit. Companiile multinaţionale ce se ocupă de producerea şi distribuirea alimentelor elimină fermierii şi concentrează terenurile, lovindu-i în plin pe fermierii cu venituri mici şi mijlocii. Chiar şi în statele capitaliste dezvoltate, clasele muncitoare întâmpină tot mai multe dificultăţi în a proteja alimentele sănătoase, sigure, în timp ce companiile multinaţionale alimentare înregistrează profituri masive şi cumpără mari întinderi de teren, în special în Africa, gândindu-se că producţia alimentară va trebui dublată până în 2050. UE este un deschizător de drumuri în liberalizarea şi privatizarea tuturor factorilor de producţie a alimentelor – apă, energie, transport şi tehnologie – şi impune acelaşi lucru şi ţărilor terţe, prin intermediul OMC şi al acordurilor bilaterale.

PAC stă la baza politicii de eliminare a fermelor mici şi mijlocii şi susţine monopolurile şi profiturile acestora. Fermierii şi muncitorii luptă împotriva acestei politici, luptă pentru a distruge acest sistem de exploatare şi pentru a asigura alimente suficiente, sănătoase şi sigure pentru toată lumea.