Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 16 decembrie 2009 - Strasbourg

9. Noul plan de acţiune al UE pentru Afganistan şi Pakistan (dezbatere)

  Preşedinte – Următorul punct de pe ordinea de zi îl reprezintă declaraţiile Consiliului şi Comisiei privind noul plan de acţiune al UE pentru Afganistan şi Pakistan.

  Cecilia Malmström, Preşedinta în exerciţiu a Consiliului. – (SV) Doamnă preşedinte, problemele cu care se confruntă Afganistanul şi Pakistanul constituie desigur o preocupare a întregului mapamond. Extremismul violent se răspândeşte în afara regiunii. Drogurile care sunt cultivate şi produse în Afganistan îşi găsesc drumul spre străzile Europei. Una dintre forţele care ne impulsionează, dincolo de angajamentul nostru, este necesitatea de a împiedica Afganistanul şi Pakistanul să devină paradisuri sigure pentru activitatea teroristă şi crima organizată. Desigur că dorim totodată să ajutăm la crearea unor ţări mai bune în care să trăiască popoarele din Afganistan şi Pakistan.

Atenţia se concentrează în mare parte asupra Afganistanului. Multe dintre ţările noastre au trupe şi un număr considerabil de personal civil în această ţară. Schimbarea situaţiei din Afganistan reprezintă o provocare majoră. Pakistanul, de asemenea, se confruntă cu provocări serioase. Nu va exista o soluţie a conflictului din Afganistan dacă nu vom lupta cu situaţia din Pakistan şi viceversa.

Este necesară o iniţiativă generală. Va trebui ca noi toţi să facem mai mult şi ceea ce facem să facem mai bine. În luna iunie, Consiliul a cerut Secretariatului Consiliului şi Comisiei să prezinte recomandări specifice şi priorităţi politice pentru a întări şi amplifica angajamentul nostru în regiune. Rezultatul a fost planul de acţiune al UE pentru a consolida implicarea UE în Afganistan şi Pakistan. Acesta a fost adoptat în luna octombrie. Cred că acest plan de acţiune constituie un instrument bun. Strategia de bază este deja elaborată. Planul de acţiune ne va permite să adaptăm instrumentele care se utilizează în prezent pentru a ne atinge priorităţile politice.

Planul se bazează pe angajamentul nostru actual şi stabileşte un număr de priorităţi. Acestea sunt domeniile în care credem că măsurile UE pot avea eficienţa maximă. Procedând astfel ne consolidăm angajamentul şi dăm un răspuns comun la provocările cu care se confruntă Afganistanul şi Pakistanul. De asemenea, transmite în regiune mesajul că suntem pregătiţi să continuăm până la capăt. Perspectiva regională este importantă şi de aceea planul de acţiune pune accent în special pe cooperarea regională.

Afganistanul intră într-o perioadă decisivă. Nu este necesar să mai discutăm procesul alegerilor. Acesta a trecut. A lăsat mult de dorit şi sperăm că nu se va repeta. Cred că aceasta este şi părerea poporului afgan. UE este pregătită să susţină munca care a rămas de făcut bazându-se, între altele, pe recomandările făcute de către observatorii UE la alegeri. Sperăm că în curând se va instala un nou guvern. Aceasta reprezintă o oportunitate pentru a conveni un nou plan şi o nouă înţelegere între guvernul afgan şi comunitatea internaţională. În discursul său inaugural, preşedintele Karzai a făcut o promisiune binevenită asupra unui nou început. Sperăm că viitoarea conferinţă care va avea loc în curând în Londra va genera un impuls.

UE aşteaptă un puternic angajament şi o conducere puternică din partea preşedintelui Karzai şi a guvernului său. Cinci ani fără schimbări nu constituie o opţiune. Focalizarea va trebui să fie acum pe garantarea faptului că statul afgan îşi asumă progresiv mai multă răspundere, comunitatea internaţională adoptând în acest sens un rol de sprijin. Aceasta nu înseamnă retragere. Anul viitor, numărul personalului internaţional în Afganistan va fi semnificativ mai mare. SUA va trimite în plus de 30 000 de persoane pentru a suplimenta efectivul de 68 000 deja existent în ţară. Alte ţări NATO şi aliaţi au promis un număr suplimentar de cel puţin 7 000 de persoane în plus faţă de numărul de 38 000 deja existent acolo.

Acest angajament militar trebuie egalat de iniţiative civile. Nu poate exista o retragere militară durabilă din Afganistan până când cadrul civil pentru stabilitate nu este aplicat. Instituţii statale eficiente, forme mai bune de guvernare, acces la bunăstarea de bază, statul de drept şi funcţionarea statului civil sunt cel puţin la fel de importante ca şi securitatea fermă. Nimeni nu ar putea pune aceasta la îndoială. Securitatea, buna guvernare şi dezvoltarea trebuie să meargă mână în mână. Ne luăm un angajament pe termen lung faţă de Afganistan. Oricum, poporul afgan va trebui să se asigure că propriul guvern este cel care aduce îmbunătăţirea standardului de viaţă şi nu organizaţiile internaţionale. Aceasta este singura cale ca populaţia să îşi recâştige încrederea în conducătorii ei. Comunitatea internaţională este acolo. Va trebui să facem mai mult şi mai bine. Va trebui să susţinem procesul aflat în curs de desfăşurare - procesul de afganizare care este esenţial pentru ţară.

Acesta este nucleul planului nostru de acţiune. Întărim eforturile UE de a îmbunătăţi capabilităţile Afganistanului şi cooperăm cu guvernul pentru a promova instituţii de stat eficiente care pot fi trase la răspundere atât la nivel local cât şi regional. Acordăm o mare importanţă principiului statului de drept, bunei guvernări, luptei împotriva corupţiei şi îmbunătăţirii situaţiei drepturilor omului. Agricultura şi dezvoltarea rurală constituie alte domenii de prioritate ale Europei. Este foarte important să crească standardul de viaţă pentru marea majoritate a afganilor care trăiesc în zonele rurale. Suntem, de asemenea, pregătiţi să susţinem un proces de reabilitare a foştilor militanţi, proces condus de către Afganistan. Celor care în trecut au luat parte la conflicte va trebui să li se ofere alternative. Susţinerea sistemului electoral va trebui, desigur, să deţină un loc prioritar pe agenda de lucru.

Aş dori, de asemenea, să spun câteva cuvinte despre Pakistan. Pakistanul este o ţară care a suferit transformări majore în ultimii ani. Alegerile din anul 2008 au restabilit democraţia şi autoritatea civilă. Tranziţia către democraţie a fost impresionantă. Oricum, în momentul de faţă, democraţia se află într-o stare fragilă şi instabilă. Totodată, talibanii pakistanezi au devenit o ameninţare reală la adresa păcii şi stabilităţii în ţară. Nu trece aproape nicio săptămână fără ca mass-media să relateze alte atacuri sinucigaşe. În ultima săptămână, peste 400 de persoane au fost ucise în atacuri desfăşurate de către grupurile militante.

UE doreşte să ajute susţinerea instituţiilor civile din Pakistan. Este important în mod special să se urmeze recomandările făcute de către Michael Gahler, observatorul nostru la alegerile din anul 2008. Acestea asigură cadrul de bază pentru democraţia viitoare, reforma electorală şi construcţia instituţională. Guvernul pakistanez ştie că acest lucru trebuie făcut. Va trebui să ne indice domeniile în care doreşte să coopereze. UE va dezvolta cu Pakistanul parteneriatul strategic care a rezultat în urma summitului special, încununat de succes, din iunie 2009. Dorim să consolidăm democraţia şi să înfăptuim stabilitatea. Iată de ce eforturile noastre se concentrează asupra statului civil, asupra luptei împotriva terorismului şi asupra comerţului. Desigur, un element central îl constituie un guvern funcţional care îşi asumă răspunderea faţă de cetăţeni şi demonstrează conduita necesară pentru progresul ţării.

În parteneriat cu guvernul pakistanez, UE va susţine consolidarea instituţiilor şi structurilor democratice ale ţării. Aceasta se va realiza şi prin dezvoltare economică şi comerţ. Salutăm faptul că Pakistanul îşi asumă o răspundere mai mare pentru propria securitate. Ne aşteptăm ca ţara să abordeze în acelaşi fel orice forme de terorism, incluzând militanţii care utilizează teritoriul Pakistanului pentru a lansa atacuri în Afganistan. Eforturile guvernului împotriva talibanilor pakistanezi reprezintă o mişcare importantă. Este necesar, totodată, ca populaţia civilă să fie protejată, iar dreptul internaţional să fie respectat. Guvernul ar trebui, de asemenea, să fie atent la necesitatea ajutorului umanitar şi de reconstrucţie a zonelor afectate.

Va trebui să întreprindem în continuare demersuri în operaţiunile noastre din Afganistan şi Pakistan. UE este deja angajată în mod real în provocările din regiune şi acest angajament va continua. S-a realizat mult în ambele ţări, atât prin eforturile Afganistanului şi Pakistanului, cât şi de către comunitatea internaţională. Strategiile şi documentele în sine nu vor îmbunătăţii situaţia. Acum este momentul să le punem în acţiune împreună cu partenerii noştri din Afganistan şi Pakistan.

  Catherine Ashton, Vicepreşedintă desemnată a Comisiei. – Să încep cu Afganistanul. Ne aflăm aici într-un punct important al relaţiilor noastre. Ajutorul nostru viitor va trebui să ajute la construirea unui guvern care răspunde nevoilor şi preocupărilor poporului afgan. Deoarece situaţia este schimbătoare, va trebui atât să abordăm situaţia cât şi să o influenţăm la faţa locului. La aceasta se referă toate conferinţele internaţionale care încep cu conferinţa de la Londra de luna viitoare.

Suntem gata să aducem mai multe resurse. Comisia îşi majorează ajutorul pentru dezvoltare cu o treime, la valoarea de 200 de milioane euro. Avem nevoie de aceste resurse suplimentare ca să reedităm succese precum extinderea la 80 % din afgani a sistemului de asistenţă sanitară primară, inclusiv tratamentul mult mai bun al femeilor şi fetelor, şi succesul recent obţinut în urma eliminării culturii macului în unele provincii. Statele noastre membre s-au angajat, de asemenea, să ajute la întărirea programului nostru de instruire a poliţiei.

Dar acesta este doar începutul. Aceste acţiuni trebuie întreprinse ca parte a unei contribuţii coerente a UE în cadrul unui răspuns internaţional coordonat. Nucleul acestui răspuns va trebui să fie conlucrarea poporului afgan cu ONU.

Planul de acţiune convenit de către Consiliu în luna octombrie ne dă ocazia să facem acest lucru. Împreună cu eforturile SUA şi operaţiunile de securitate ale NATO, acesta trimite în regiune şi către comunitatea internaţională un puternic mesaj referitor la angajamentul nostru. Desigur, el se îmbină cu priorităţile stabilite de către preşedintele Karzai, în special în domeniile îmbunătăţirii guvernării şi luptei împotriva corupţiei.

Planul confirmă că vom continua să punem în centrul angajamentului nostru sectoare cheie precum statul de drept şi agricultura.

Acordăm deja asistenţă guvernului pentru a îmbunătăţi competenţele conducătorilor din Kabul. Vom începe acum să diseminăm aceste competenţe în provincii pentru a ajuta poporul afgan să îşi administreze singur treburile şi a asigura faptul că guvernul le furnizează servicii, după cum este prevăzut să le furnizeze.

Planul trimite mesajul că vom susţine integrarea insurgenţilor care sunt dispuşi să răspundă apelului preşedintelui Karzai de a coopera cu guvernul său.

De asemenea, misiunea europeană de observare a alegerilor îşi prezintă raportul astăzi în Kabul şi aş dori să îmi aduc omagiul dlui Berman şi echipei sale pentru o misiune bine îndeplinită în circumstanţe extrem de dificile. Vom asigura monitorizarea ulterioară deoarece este evident faptul că credibilitatea guvernului şi a sistemului politic se bazează pe o revizuire majoră a sistemului electoral.

Ultimul, dar probabil cel mai important aspect referitor la Afganistan, este faptul că ne raţionalizăm structurile la faţa locului. Statele membre îşi vor alinia politicile cu resursele pentru a le susţine şi sper că vom contopi, cât de curând posibil, funcţiile de reprezentant special al UE şi de şef de delegaţie a UE într-un singur post. Aceasta ne va ajuta să realizăm o abordare coerentă care poate servi ca model în altă parte.

Trecând la Pakistan, preocuparea şi interesul nostru primordial este ca Pakistanul să fie o democraţie stabilă fără teroare şi capabilă să se alăture vecinilor săi în apărarea contra ameninţărilor comune.

Planul de acţiune subliniază acest aspect şi construieşte pe baza angajamentelor existente luate la summitul UE-Pakistan din iunie, incluzând ajutor umanitar, asistenţă pentru reconstrucţie, asistenţă pentru poliţie şi sistemul judiciar, pentru consolidarea instituţiilor democratice şi a societăţii civile în vederea îmbunătăţirii drepturilor omului, precum şi acorduri în domeniul comerţului şi al dezvoltării socioeconomice. Vom continua să sprijinim implementarea recomandărilor misiunii de observare a alegerilor din anul 2008.

Planul de acţiune este susţinut din partea Comisiei de resurse financiare substanţiale de aproape 500 de milioane de euro până în anul 2013, la care se adaugă 100 de milioane de euro ca împrumut pentru energie regenerabilă din partea Băncii Europene de Investiţii, precum şi de angajamentul de a ne amplifica relaţiile comerciale şi politice. Planul de acţiune specifică, de asemenea, un dialog intensificat pe toate aceste teme, iar anul viitor, în cadrul Preşedinţiei spaniole va exista un al doilea summit.

De asemenea, planul de acţiune exprimă în mod clar faptul că Uniunea Europeană îşi va utiliza expertiza în integrarea regională pentru a ajuta Afganistanul, Pakistanul şi pe vecinii acestora să demareze relaţii economice, în special cu India. Nu va fi o soluţie rapidă la tensiunile actuale, dar va trebui să începem să depăşim starea de neîncredere. Beneficiile potenţiale al acestui tip de cooperare regională în termeni de comerţ şi investiţii va eclipsa orice am putea face noi ca şi Uniune Europeană.

În concluzie, implementarea planului pentru Afganistan şi Pakistan este esenţială pentru angajamentul nostru viitor în aceste ţări. Constituie un efort comun al statelor membre şi al instituţiilor UE şi este primul de acest tip, care, dacă are succes, poate ajuta la structurarea răspunsului civil internaţional la criza care până acum a fost definită în mare măsură în termeni militari.

Planul de acţiune echivalează cu un angajament major nu doar pentru Afganistan şi Pakistan, ci şi pentru Asia de Sud şi Centrală luată ca întreg. Este însă necesar să prezentăm ceva mai mult decât idei: avem nevoie de oamenii potriviţi şi de competenţele adecvate, iar ei au nevoie de securitate pentru a lucra. Trebuie să existe un angajament politic mai solid al guvernelor gazdă şi o coerenţă mai puternică între finanţatori, inclusiv la nivel intern între statele membre.

Asia de Sud se confruntă cu extremismul în fiecare zi, fie pe câmpul de bătălie în Helmand, fie pe străzile din Peshawar, Lahore şi Rawalpindi. Nu vom aborda această situaţie doar prin acţiuni militare, ci ajutând la realizarea unui mediu sigur şi solid fără tensiuni şi inechităţi care alimentează extremismul.

Europa are mult de oferit din experienţa noastră. Planul de acţiune ne oferă oportunitatea de a utiliza această experienţă pentru a-i ajuta pe alţii şi sper că Parlamentul îl va sprijini.

  Ioannis Kasoulides, în numele Grupului PPE. – Doamnă preşedintă, scopul în Afganistan a fost de a lupta împotriva talibanilor care au oferit un paradis sigur pentru Al-Qaida. Afganistanul nu mai este un loc sigur, dar insurgenţa talibană nu a fost înfrântă deoarece s-a dovedit că victoria nu poate fi obţinută doar prin mijloace militare şi că încrederea oarbă în puterea militară prin uciderea insurgenţilor a fost contraproductivă.

Schimbarea de strategie s-a făcut pentru protejarea populaţiei, constituirea capacităţii de securitate a Afganistanului, facilitarea bunei guvernări la nivel central şi în special local şi promovarea dezvoltării. În acest context, este necesară încurajarea unui proces de reconciliere condus de către afgani pentru acele grupuri de talibani care au ajuns de partea greşită datorită unor circumstanţe speciale.

Planul de acţiune al UE abordează toate aceste provocări, iar UE poate juca un rol important în domenii nemilitare. Cu toate acestea, m-aş fi aşteptat la o subliniere mai accentuată a problemei narcoticelor, aţi menţionat-o dnă ministru, şi la cuvinte mai dure de avertisment la adresa corupţiei şi proastei guvernări.

În ceea ce priveşte Pakistanul: ‘da’ pentru planul de acţiune. Ambele cazuri sunt interconectate, iar succesul fiecăruia depinde de succesul ambelor. Pakistanul ar trebui să fie în situaţia de a lupta în mod adecvat împotriva influxului de insurgenţi din Afganistan. În cele din urmă, este nevoie de diplomaţie pentru a evita ca veşnica neîncredere dintre India şi Pakistan să devină un impediment în calea succesului general.

  Roberto Gualtieri, în numele Grupului S&D. – (IT) Doamnă preşedintă, dnă ministru, dnă Înalt Reprezentant, doamnelor şi domnilor, prin această dezbatere Parlamentul European caută să aducă o contribuţie la discuţia referitoare la rolul Europei într-o regiune care este crucială pentru securitatea şi stabilitatea întregii planete.

Noua strategie militară anunţată de către preşedintele Obama şi prezentată şi mai clar în declaraţia ulterioară făcută de către miniştrii de externe ai statelor din Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate, a legat trimiterea de noi trupe de ajutorul primar pentru protejarea populaţiei şi consolidarea capabilităţii forţelor de securitate şi a instituţiilor afgane. Această binevenită schimbare totală ia în considerare irelevanţa, aş merge chiar mai departe spunând contraproductivitatea, tipului convenţional de efort militar, concentrat în totalitate pe reprimarea acţiunilor de gherilă ale talibanilor.

Cu toate acestea, pentru a garanta că această nouă evoluţie este productivă şi iniţiază o tranziţie către un Afganistan sigur, prosper, stabil şi, prin aceasta, independent, este evident că dimensiunea militară a intervenţiei comunităţii internaţionale trebuie să fie însoţită de un angajament din ce în ce mai mare pe frontul civil şi politic. Pe de o parte, trebuie să promovăm dezvoltarea economică şi consolidarea instituţiilor, guvernarea şi statul de drept, şi pe de altă parte, trebuie să încurajăm procesul de reconciliere internă şi să ajutăm la stabilizarea situaţiei din Pakistan.

În aceasta constă locul şi rolul Uniunii Europene. De câtva timp, Europa a fost în mod considerabil angajată în regiune: 1 miliard de euro pe an în Afganistan, 300 de milioane de euro în Pakistan, misiunea EUPOL, care face o muncă nepreţuită în pofida problemelor de personal, misiunea internaţională de observare şi, de asemenea, desigur, angajamentul fiecărui stat în misiunea Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate.

Capacitatea Europei de a produce modificări fundamentale în regiune pare, cu toate acestea, să fie indiscutabil redusă, luând în considerare resursele umane şi financiare angajate. Din acest motiv, va trebui să ne întărim acţiunea, cu alte cuvinte, conducerea europeană, şi să o facem mai coerentă şi mai eficientă din punct de vedere al strategiei civile şi al acţiunii politice. Din această perspectivă, planul de acţiune constituie un important pas înainte, iar Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European îl susţine şi cere implementarea lui fermă.

Ne întrebăm, totodată, dacă obiectivele stabilite în plan nu cer de asemenea identificarea unor măsuri ad-hoc şi nu necesită luarea în considerare a extinderii ţintei şi a consolidării instrumentelor misiunii PESA EUPOL. Parlamentul European este pregătit să acorde acţiunii Uniunii Europene sprijinul său pe toate aceste fronturi.

  Pino Arlacchi, în numele Grupului ALDE. – Doamnă preşedintă, suntem aici pentru a discuta planul de acţiune al UE în Afganistan şi Pakistan. Comisia pentru afaceri externe a acestui Parlament mi-a dat posibilitatea de a fi raportorul asupra noii strategii pentru Afganistan.

Avem nevoie de o nouă strategie sau poate avem nevoie, de fapt, de o strategie în legătură cu partea civilă, deoarece, până acum, intervenţia UE în această ţară nu a avut suficientă coerenţă, înregistrând, se pare, un impact foarte limitat. Îmi este teamă, dnă Ashton, că nu pot împărtăşi declaraţia dumneavoastră de început asupra Afganistanului deoarece este prea generală, prea birocratică, prea nefocalizată – ca şi planul actual de acţiune. Cred că Parlamentul trebuie să contribuie în a face această strategie mai puternică şi mai coerentă.

Adun toate informaţiile necesare. În primul rând, trebuie să spun că s-a dovedit a fi foarte dificilă obţinerea chiar şi a celor mai elementare date referitoare la cât a cheltuit de UE în Afganistan după ocupaţia din 2001, unde a ajuns ajutorul UE şi cât din acesta se justifică. Ştim că în fiecare an s-a cheltuit aproape 1 miliard de euro, ceea ce reprezintă o sumă mare. Produsul intern brut al Afganistanului este de 6,9 miliarde de euro. Prin aceasta, ajutorul nostru civil se ridică la peste 20 % din PIB-ul anual al Afganistanului, o cifră care, dacă este utilizată în mod adecvat, are capacitatea de a schimba destinul ţării.

În al doilea rând, încercarea mea de a elabora o nouă strategie pentru Afganistan va începe printr-un efort de a identifica care a fost şi care ar trebui să fie interesul UE în această regiune. Voi concentra o parte a raportului meu asupra eliminării macului cultivat pentru opiu prin intermediul strategiei alternative de dezvoltare.

  Jean Lambert, în numele Grupului Verts/ALE. – Doamnă preşedintă, cred că în planul de acţiune există anumite lucruri care trebuie salutate, dar, aşa cum au subliniat în mod corect colegii mei, există un număr de întrebări la care nu s-a răspuns.

Cred că, atunci când analizăm această situaţie, o analizăm întotdeauna din punct de vedere al problemei pe care o avem şi câteodată avem tendinţa de a subestima realitatea de zi cu zi a oamenilor, atât din Afganistan cât şi din Pakistan, caracterizată de multe decese, de asasinarea selectivă a populaţiei hazara, de exemplu, în anumite părţi ale Pakistanului, de atacul asupra şcolilor pentru fete, asupra poliţiei şi de multe altele.

Poliţia afgană ne-a fost de curând descrisă în esenţă ca şi carne de tun pentru talibani. Cred că mulţi dintre noi se întreabă ce am crezut de fapt că vom realiza intrând acolo. În termeni de răspuns internaţional salut faptul că dna comisar vorbeşte despre demararea cooperării şi menţionează în special India. Abordarea regională este importantă şi aştept cu nerăbdare să văd cum vom aborda alte zone de tensiune reală, cum ar fi Caşmirul, despre care ambasadorul afgan ne-a spus ieri că reprezintă cu adevărat o problemă pentru orice încearcă oamenii să facă în aceea regiune.

Va trebui, de asemenea, în special în Pakistan, să vedem care este susţinerea efectivă pe care o vom acorda luând în considerare miile de persoane strămutate şi să învăţăm din lipsa noastră de angajament faţă de cei care au fost strămutaţi în trecut la graniţele Pakistanului şi Afganistanului pentru că golul se va umple. De aceea, trebuie cu adevărat să acordăm atenţie educaţiei şi satisfacerii necesităţilor populaţiei care se îngrijeşte, de asemenea, de acei oameni strămutaţi.

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Doamnă preşedintă, nu ne putem permite să lăsăm să eşueze misiunea militară NATO-ISAF din Afganistan. Cu suficientă voinţă politică, echipament militar adecvat şi un număr mai mare de trupe la faţa locului din partea tuturor statelor membre, NATO poate înfrânge talibanii, acţiune care trebuie să fie, desigur, cuplată cu o campanie de câştigare a susţinerii populare. Dar Pakistanul învecinat constituie o potenţială catastrofă, un stat cu arme nucleare năpăstuit de radicalizarea islamică, corupţie şi conducere necorespunzătoare, pe care va trebui oricum să-l ajutăm din motive strategice.

Dar, de exemplu, elemente ale serviciului pakistanez de informaţii sunt suspectate de mult timp că acordă susţinere tacită talibanilor afgani şi doar acum au înţeles, cu părere de rău, pericolul intern al unei astfel de abordări. Ameninţarea reprezentată de Pakistan pentru India, în cazul Caşmirului, în special prin teroriştii pe care îi adăposteşte, reprezintă de asemenea o ameninţare pentru întreaga regiune.

Dacă Pakistanul va continua să primească ajutor militar de la ţările UE pentru operaţii de contracarare a teroriştilor jihad şi, de asemenea, asistenţă economică din partea UE, va trebui să acorde garanţii solide că acest ajutor nu va fi dirijat către întărirea forţelor sale convenţionale de la graniţa cu India.

În sfârşit, instabilitatea Pakistanului şi Afganistanului contrastează flagrant cu stabilitatea şi moderaţia aliatului şi partenerului nostru democrat, India, care merită întreaga susţinere din partea UE.

  Willy Meyer, în numele Grupului GUE/NGL. – (ES) Doamnă preşedintă, doamnă vicepreşedintă desemnată, grupul meu nu a susţinut niciodată strategia fostului preşedinte al SUA, dl Bush, în legătură cu Afganistanul. Nu am susţinut-o niciodată şi timpul a dovedit că am avut dreptate.

În prezent, Afganistanul are un guvern corupt, nelegitim, există victime nevinovate, iar situaţia femeilor nu s-a schimbat de loc. De aceea, ar fi fost logic să se modifice strategiile şi regretăm faptul că preşedintele Obama a optat pentru soluţia militară şi că intenţionează să desfăşoare un număr suplimentar de 30 000 de trupe. Cred că Uniunea Europeană nu ar trebui să urmeze această linie de acţiune, deoarece există riscul real de a crea în Afganistan un nou Vietnam în secolul al XXI-lea.

Istoria a demonstrat că în Afganistan nu poate exista o soluţie militară. Va trebui intensificată cooperarea şi vor trebui intensificate toate eforturile pentru a găsi o soluţie diplomatică. În zona de conflict în sine şi în termeni geostrategici, va trebui să optăm pentru respectarea dreptului internaţional prin soluţii interne în Afganistan.

  Nicole Sinclaire, în numele Grupului EFD. – Doamnă preşedintă, în urmă cu câteva săptămâni am avut plăcerea de a întâlni câţiva dintre soldaţii din Regatul Unit care se întorceau din Afganistan şi am auzit de fiecare dată aceeaşi poveste, că sunt prost echipaţi. Cu toate acestea, Regatul Unit plăteşte zilnic 45 milioane GBP acestei instituţii corupte. O parte din aceşti bani ar putea fi cheltuiţi mai bine în înarmarea forţelor noastre din Afganistan, forţe care la momentul de faţă instruiesc forţele de poliţie afgane, etc.

Este adevărat, după cum au spus unii dintre dumneavoastră, este o zonă importantă din lume şi o zonă importantă în care trebuie să facem progrese.

Problema mea este lipsa de experienţă a Înaltului nostru Reprezentant pentru afaceri externe, Cathy Ashton care, fără îndoială, are o experienţă redusă. Avem nevoie de cineva cu mai multă experienţă. Ea nu a avut nicio experienţă în domeniul afacerilor externe. Ea nu a fost ministru de externe şi cred că nici măcar nu a avut o slujbă cu jumătate de normă la vreo agenţie de turism. Să fim serioşi! Aceasta este o sarcină delicată, o sarcină care necesită îmbunătăţirea situaţiei, iar ea pur şi simplu nu are suficientă experienţă.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Doamnă preşedintă, la prima vedere, concluziile Consiliului referitoare la Afganistan par să fie un contrast binevenit faţă de atitudinea beligerantă a Statelor Unite şi Regatului Unit. La o privire mai atentă, este, de fapt, un amestec de naivitate şi complicitate a metodelor lor. Consiliul este de-a dreptul naiv în încercarea de a planta delicata floare a democraţiei vestice în solul neospitalier al tribalismului afgan. Diviziunea pe verticală a societăţii şi dominaţia loialităţilor tribale asupra judecăţii personale ar face acest lucru imposibil. Doreşte să îndepărteze corupţia, dar pur şi simplu nu înţelege că modelul birocratic al judecăţii obiective, deciziile financiare şi referitoare la resurse nu au nicio şansă de a fi respectate. Aceasta nu se întâmplă din cauza faptului că afganii sunt necinstiţi din naştere, ci faptului societatea tribală afgană consideră grija faţă de familia proprie şi de tribul propriu ca o virtute evidentă.

Consiliul ar dori să contracareze producerea de mac pentru opiu. Totuşi, înlocuirea talibanilor de la guvernare nu a fost cea mai bună cale pentru reducerea acelei producţii. Guvernul taliban a redus-o cu 90 %, dar, de la invazie, Afganistanul este din nou cel mai mare producător de opiu din lume. Raportul arată că „lipsa de securitate din Afganistan nu poate fi abordată doar prin mijloace militare”. Aceasta poate însemna doar că acţiunea militară are de jucat un rol justificat. După părerea mea, nu are niciun rol. În secolul al XIX-lea şi la începutul secolului XX am avut trei războaie eşuate împotriva Afganistanului. Ar fi trebuit cu adevărat să fi învăţat ceva.

Talibanii asupresc femeile, dispreţuiesc democraţia şi ucid soldaţi britanici: este întru totul o organizaţie neplăcută. Dar am putea-o opri mâine să mai ucidă soldaţi britanici şi aliaţi prin retragerea trupelor noastre. Este un război ucigaş, fără sens, care pur şi simplu nu poate fi câştigat.

  José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra (PPE). – (ES) Doamnă preşedintă, nu doar Statele Unite, ci întreaga comunitate internaţională are o problemă în Afganistan. Preşedintele Obama a alocat trei luni pentru a elabora o strategie globală ca răspuns la raportul alarmant al generalului McChrystal.

Este binecunoscut faptul că noua strategie implică întărirea pe termen scurt a prezenţei militare, retragerea în 2011, transferul progresiv al problemelor de securitate către forţele afgane, o mai bună coordonare între eforturile civile şi militare şi concentrarea pe oraşele mari.

Acum, dnă Ashton, marea provocare o constituie exprimarea clară şi identificarea unui răspuns european, în special la Conferinţa de la Londra. În declaraţia dumneavoastră, aţi făcut referire la două cuvinte cheie. Aţi afirmat că răspunsul nostru trebuie să fie coordonat cu cel al altor organisme internaţionale, iar noi susţinem coordonarea cu Organizaţia Naţiunilor Unite. Aţi afirmat, de asemenea, că răspunsul nostru trebuie să fie coerent.

Dnă Ashton, am două comentarii în această privinţă. În 2005, am avut privilegiul de a conduce o misiune a Parlamentului de observare a alegerilor şi am avut ocazia de a-l întâlni pe şeful Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), general-locotenent Graziano, al cărui serviciu în Forţa Interimară a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL) se încheie. Astăzi, cele 44 de ţări din ISAF (28 dintre ele sunt ţări membre NATO) constituie o forţă eterogenă care nu asigură un răspuns eficient în lupta actuală împotriva insurgenţilor.

Dnă Ashton, al doilea aspect vital este că un război nu poate fi câştigat, iar în momentul de faţă în Afganistan se desfăşoară un război, fără a avea populaţia civilă de partea noastră, de partea coaliţiei internaţionale. Dnă Ashton, cred că unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene ar trebui să fie concentrarea eforturilor noastre, care implică 1 miliard de euro din banii Uniunii Europene, pentru a ne asigura că populaţia civilă este de partea noastră.

  Richard Howitt (S&D). – Doamnă preşedintă, aş dori să încep astăzi prin a-l aduce în memorie pe fruntaşul-caporal Adam Drane, de 23 ani, din regimentul Royal Anglian, din Bury St Edmunds din circumscripţia mea electorală, care a murit în provincia Helmand pe data de 7 decembrie, al 100-lea membru al forţelor armate britanice care a fost ucis în acest an.

Gândurile noastre ar trebui să se îndrepte către familia Adam şi către toate acele familii europene, afgane şi pakistaneze care au suferit astfel de pierderi.

În faţa unui astfel de sacrificiu, noi Parlamentul avem obligaţia de a ne asigura că vom face tot ceea ce ne stă în putere pentru a promova pacea şi prosperitatea Afganistanului. Dacă ar fi să abordăm serios noile schimbări de la Lisabona şi o politică externă a UE, comună şi adecvată, nu există un loc mai bun decât nisipurile Afganistanului pentru a ne pune la încercare, în primul rând asigurând alinierea adecvată a activităţilor statelor membre în conformitate cu această nouă strategie şi, în al doilea rând, salutând angajamentul de astăzi al Înaltului Reprezentant Ashton de a avea în Afganistan, la începutul noului an, un nou reprezentant cu funcţie dublă. Acesta constituie atât un test cu turnesol al funcţionării mai eficiente a UE în condiţiile tratatului, cât şi un indicator al angajamentului nostru viitor faţă de Afganistan.

În sfârşit, în legătură cu aceasta, statele membre trebuie să garanteze că EUPOL recrutează cei 400 de ofiţeri promişi; este un aspect absolut necesar pentru a garanta că forţele proprii afgane de aplicare a legii îşi pot îndeplini în mod adecvat obligaţiile.

  Charles Goerens (ALDE). – (FR) Doamnă Preşedinte, aş dori să lămuresc de îndată că dezaprob total observaţiile pe care dna Sinclaire tocmai le-a făcut împotriva dnei Ashton.

Doamnă preşedintă, unul din patru copii nu atinge vârsta de cinci ani în Afganistan, o ţară marcată de deficite sociale şi de sănătate, la care se adaugă deficitul de democraţie şi, înainte de toate, deficitul de securitate. Probabilitatea unei confruntării cu Pakistanul impulsionează mobilizarea talibanilor şi scoate în evidenţă necesitatea de a aborda problemele Afganistanului din perspectivă regională. La aceasta ar trebui să adăugăm faptul că incapacitatea de a depăşi situaţia doar prin mijloace militare predestinează Uniunea Europeană, cu multiplele ei instrumente, să joace un rol special.

NATO, care este în primul rând responsabilă pentru aspectele militare, şi-a atins limitele în faţa provocării afgane. Acţiunile umanitare ale Uniunii Europene, instrumentele ei de cooperare şi dezvoltare şi diplomaţia ei mai eficientă nu constituie, cu siguranţă, o garanţie a succesului, dar privată de această susţinere, acţiunea NATO este condamnată la eşec.

Trebuie să sperăm că o nouă combinaţie a tuturor acestor elemente va avea ca rezultat o perspectivă mult mai promiţătoare pentru cetăţenii afgani. Deşi responsabilitatea Uniunii Europene faţă de situaţia actuală este mare, cea a Afganistanului, care este încă prea corupt, divizat şi dezorganizat, este covârşitoare.

Să nu uităm că parteneriatul oferit Afganistanului poate avea succes doar dacă un număr suficient de mare de cetăţeni sprijină reconstrucţia ţării lor. Deşi aceasta este o sarcină uriaşă, nu există niciun motiv să stăm cu mâinile încrucişate şi să lăsăm ţara pradă la tot soiul de fundamentalişti.

  Nicole Kiil-Nielsen (Verts/ALE). – (FR) Doamnă preşedintă, da, trebuie să ieşim din capcana afgană în care am căzut din cauza politicii urmărite de George Bush. Totuşi, întrebarea nu este când, ci cum vom ieşi din Afganistan.

Dacă nu se pun sub semnul întrebării nenumăratele greşeli făcute de comunitatea internaţională, suntem în pericol de a pierde total încrederea şi sprijinul populaţiei afgane, în beneficiul talibanilor. Trebuie să înceteze militarizarea ajutorului umanitar şi a celui pentru dezvoltare, deoarece creează confuzie în mintea oamenilor şi discreditează ONG-urile.

Trebuie să ne bazăm mai mult pe noua societatea civilă şi pe reformiştii afgani. De ce se află Europa în Afganistan? Deoarece Statele Unite au spus aşa, sau pentru a scăpa acea ţară de obscurantism şi violenţă? Trebuie să consolidăm cele mai eficiente structuri afgane, să stabilim acordăm prioritate investiţiilor în servicii publice - educaţie, sănătate şi transport- şi să susţinem buna guvernare a puterilor locale, în timp ce cultura acestor ţări ne cere să reflectăm asupra relevanţei unui stat naţional. Europa ar trebui, de exemplu, să o sprijine pe Habiba Sarabi, guvernatoarea provinciei Bamiyan. Desemnarea ei este prima din istoria acestei ţări în care, vă aduceţi aminte, am fost în anul 2001 pentru a ajuta populaţia de sex feminin.

  Geoffrey Van Orden (ECR). – Doamnă preşedintă, dând citire planului de acţiune al UE pentru Afganistan şi Pakistan, ţi-ai putea imagina că întreaga situaţie depinde de ceea ce face UE.

Cred că Uniunea Europeană poate aduce o contribuţie utilă şi practică, dar aceasta trebuie modelată în contextul efortului internaţional mai larg şi ar trebui să se concentreze asupra unor acţiuni specifice la care implicarea UE ar putea adăuga o valoare reală. Este o situaţie prea serioasă pentru postura UE. Într-un document de peste douăsprezece pagini am găsit doar patru scurte referiri la Statele Unite, şi poate şi mai semnificativ, doar o referire la NATO, şi de fapt la misiunea NATO ISAF care este esenţială pentru succesul tuturor strădaniilor.

Fără securitate şi stabilitate nu este posibilă asigurarea bunei guvernări sau a oricărui program semnificativ de reconstrucţie şi dezvoltare.

Pe partea civilă, ţările europene şi UE au pompat în Afganistan 8 miliarde de euro începând din 2001, dar această sumă uriaşă nu pare să fi adus vreo schimbare semnificativă. Avem vreo idee cât din aceasta sumă s-a rătăcit?

Trebuie să existe un plan internaţional cuprinzător pentru Afganistan şi Pakistan, dar trebuie să vedem unde se potriveşte contribuţia UE în cadrul acestui angajament internaţional mai extins.

  Cornelia Ernst (GUE/NGL). – (DE) Doamnă preşedintă, astăzi, după opt ani, ştim în fond cu toţii că strategia anterioară referitoare la Afganistan bazată pe forţa militară a eşuat. Dezechilibrul dintre operaţiunile militare, pe de o parte, şi resursele insuficiente pentru scopuri civile, pe de altă parte, împiedică orice îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă în Afganistan.

Astfel, cel mai important mesaj din partea Grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică este că avem nevoie de o schimbare radicală a strategiei. Avem nevoie de o schimbare radicală a strategiei în altă direcţie decât cea militară şi, înainte de toate, o strategie orientată mai mult spre oameni. Patruzeci la sută din afgani sunt şomeri şi peste jumătate dintre ei trăiesc în totală sărăcie fără îngrijiri medicale sau educaţie adecvată. Trebuie să ne concentrăm pe problemele sociale, este ceea ce aştept de la Consiliu, de la Comisie şi de la toţi actori implicaţi aici.

Aceasta include, desigur, buna guvernare, consolidarea agriculturii şi integrarea foştilor luptători talibani. Cu toate acestea, vă spun foarte sincer: ne vom risipi şansele dacă vom acţiona doar cu jumătăţi de măsură şi ne vom baza din nou pe forţa militară. Timpul se scurge!

  Philippe Juvin (PPE). – (FR) Doamnă preşedintă, cred că trebuie să încercăm să aducem în discuţie câteva idei simple în legătură cu aceste chestiuni foarte complicate.

Prima mea întrebare este simplă: de ce am mers în Afganistan? Am mers în Afganistan cu un singur obiectiv: să desfiinţăm taberele de instrucţie ale Al-Qaida, baza de susţinere a terorismului internaţional, care ne ameninţa şi ameninţă stabilitatea în regiune. Astăzi, aceste tabere nu mai există.

A doua observaţie a mea este că, din păcate, fie că ne place sau nu, trupele vestice desfăşurate în Afganistan sunt considerate din ce în ce mai mult forţe de ocupaţie şi nu forţe prietene. Aceasta este o problemă majoră, de zi cu zi, pe care trebuie să o ţinem minte. Îi invit pe cei care vă spun altceva să meargă să vadă ce se întâmplă în acea ţară.

Cel de-al treilea punct este că situaţia securităţii s-a deteriorat în mod semnificativ. În 2004 era posibil să te plimbi în jurul Kabulului. Astăzi Kabulul este o uriaşă tabără fortificată. Prin urmare, neînvăţând dintr-o greşeală operaţională la faţa locului şi, în ultimă instanţă, aplicând doar metode vechi, ne îndreptăm spre repetarea acestor eşecuri.

Care sunt consecinţele tuturor acestora? De fapt, cred că trebuie să recunoaştem faptul că am desfiinţat Al-Qaida, aceasta este o concluzie adevărată, şi că trebuie să ne retragem. Putem sa ne retragem astăzi, fără nicio întârziere? Nu, pentru că dacă ne-am retrage, s-ar produce neîndoielnic un haos şi, probabil, acesta ar conduce la reîntoarcerea acelor tabere împotriva cărora luptăm. Iată de ce retragerea noastră trebuie să se facă în anumite condiţii.

În primul rând, după cum afirmă toată lumea, va trebui să predăm cheile afganilor; trebuie să ne asigurăm că acesta este un conflict afgan. În al doilea rând, va trebui stabilit un dialog cu toţi insurgenţii, remarcaţi faptul că nu am spus „cu talibanii”, pentru că cuvântul „taliban” este foarte restrictiv. În al treilea rând, va trebui acceptat un nivel social care nu este perfect. Să nu ne gândim că criteriile noastre europene sunt criteriile care ar trebui adaptate Afganistanului. Trebuie să acceptăm acest lucru.

Doamnă preşedintă, întotdeauna este mai dificil să închei o operaţiune militară decât să o începi, şi pentru a putea să o încheiem va trebui să ne reamintim obiectivul iniţial care a fost să asigurăm desfiinţarea taberelor Al-Qaida. Acest lucru a fost realizat astăzi.

  Ana Gomes (S&D). – (PT) Consiliul spune că situaţia din Afganistan şi Pakistan are un impact direct asupra Europei. De fapt, acesta este principalul mesaj pe care va trebui să-l transmitem, în mod onest şi curajos, cetăţenilor Europei. În această privinţă, salut noul plan de acţiune al UE pentru Afganistan şi Pakistan, care include investirea într-un uriaş program de întărire a capacităţilor la toate nivelurile administraţiei afgane.

Implementarea eficientă a acestui plan de acţiune, ca mijloc de unificare a eforturilor europene în Afganistan, constituie singura cale de a contribui la construcţia statală necesară pentru a pune capăt războiului şi subdezvoltării. Europa nu-i poate abandona pe afgani şi nu este prezentă acolo pentru că America a hotărât aşa. Prezenţa militară şi civilă internaţională va continua să fie necesară încă mulţi ani de acum încolo.

Pentru a încheia, condamn cu hotărâre decizia guvernului francez de a repatria prin forţă afganii care au fugit din calea războiului din ţara lor.

  Reinhard Bütikofer (Verts/ALE). – (DE) Doamnă preşedintă, dacă există un lucru de care cu adevărat nu avem nevoie în realitatea amară din Afganistan, acela este reprezentat de discursurile preţioase. Dnă baroneasă Ashton, mă uit în direcţia dumneavoastră când afirm acest lucru. Aţi vorbit despre statele membre care sunt angajate în misiunea de instruire a poliţei EUPOL. Este cu adevărat aşa? Dacă da, cum se face că încă nici măcar nu avem cei 400 de poliţişti la faţa locului? Aceasta este un amestec de falsitate şi absurditate. Suntem sinceri în ceea ce spunem?

În urmă cu doi ani, în European Security Review se declara că numărul redus de instructori de poliţie pune sub semnul întrebării veridicitatea angajamentului Europei. De ce nu îi finanţăm pe ofiţerii de poliţie instruiţi pentru a-i împiedica să se alăture dictatorilor militari sau talibanilor? Nu ar costa mult şi ar fi foarte eficient. Dna baroneasă Ashton, am impresia că Europa este plină de discuţii sforăitoare, dar este ruşinos cât de reduse şi neadecvate sunt acţiunile ei.

  Michael Gahler (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, titlul ales aici de „nou plan de acţiune pentru Afganistan şi Pakistan” este unul potrivit. Cu toate acestea, ceea ce s-a prezentat aici îmi pare a fi mai degrabă două planuri de acţiune separate prezentate unul după altul.

În fond, sprijin ceea ce s-a spus aici despre ambele ţări. În Afganistan, sper că am învăţat din greşelile noastre din trecut şi că ne vom adapta în mod corespunzător politicile şi structurile. În ceea ce priveşte Pakistanul, sunt încântat de faptul că noua politică este văzută ca o urmare a raportului meu de observare a alegerilor. În ţările în care am desfăşurat misiuni de observare a alegerilor cred că este just să integrăm recomandările în politicile noastre specifice faţă de acele ţări.

În cadrul răspunsului din partea Consiliului şi a Comisiei la această dezbatere, aş dori ca strategia comună pentru aceste două ţări să fie explicată mai clar, deoarece trebuie să recunoaştem, de exemplu, că avem în această regiune o mie de kilometri de graniţă care nu poate fi controlată în mod adecvat de nicio parte, în timp ce politicile pe care le vom urma de o parte a acestei graniţe au efect direct de cealaltă parte. Prin urmare, ce structuri dorim să înfiinţăm, de fapt? Cum dorim să stabilim dialogul dintre guvernele afgan şi pakistanez? Cum putem să asigurăm acceptarea politicilor noastre de către populaţiile de acolo? Acestea sunt întrebări la care mai avem încă nevoie de răspunsuri şi sper că le vom primi.

  Ioan Mircea Paşcu (S&D). – Doamnă preşedintă, planul de acţiune pentru Afganistan şi Pakistan adoptat în luna octombrie a anului trecut, este în sine un document bun. Obiectivul lui este crearea condiţiilor pentru transferarea, către statul afgan, a responsabilităţii de la comunitatea internaţională, inclusiv de la UE, prima având un rol de sprijin. Acelaşi lucru este preconizat şi de către SUA în domeniul securităţii. Se speră că cei 30 000 de soldaţi suplimentari ai SUA vor crea o situaţie în care responsabilitatea poate fi transferată forţelor afgane în anul 2011 când va începe retragerea SUA.

Chiar dacă, atât UE cât şi SUA, au obiective similare, şi anume crearea condiţiilor pentru ca statul afgan să preia răspunderea propriilor sale afaceri, termenul de realizare a acestor obiective este în mod inevitabil diferit. Condiţiile adecvate de securitate vor trebui realizate până în 2011, în timp ce construcţia statală va dura în mod inevitabil mai mult.

Întrebarea care se pune este următoarea: presupunând că, fie nu se realizează condiţiile adecvate de securitate până în 2011, fie că acestea se deteriorează din nou după retragerea SUA, va fi pregătită UE, care este deja implicată în construcţia statului, să preia de asemenea sarcina de asigurare a securităţii? Cred că nu şi în acest caz avem o problemă.

  Francisco José Millán Mon (PPE). – (ES) Doamnă preşedintă, sunt încântat de faptul că Preşedinţia suedeză a întărit, prin planul de acţiune, angajamentul Uniunii Europene pentru stabilitate şi dezvoltare în Afganistan. Desigur, aş dori să ştiu mai multe despre finanţarea acestui plan în ceea ce priveşte Afganistanul.

Un alt moment foarte important pentru Afganistan va fi conferinţa de la Londra din luna ianuarie. La această conferinţă vom auzi vorbindu-se despre angajamentele specifice făcute de către Uniunea Europeană şi statele ei membre. Ar trebui, de asemenea, să auzim noul guvern afgan vorbind despre multele angajamente pe care trebuie să şi le asume în domenii precum combaterea corupţiei şi traficul de droguri. Sunt destul de alarmat de reportajele presei de azi asupra discursului ţinut ieri de către preşedintele Karzai pe tema corupţiei.

Doamnelor şi domnilor, este foarte recentă hotărârea preşedintelui Obama de a-şi majora contingentul militar cu 30 000 de soldaţi. Pe scurt, Afganistanul se află într-o etapă crucială, iar Statele Unite şi Europa trebuie să lucreze într-o manieră foarte bine coordonată.

Miza în Afganistan nu este doar prosperitatea şi libertatea afganilor, ci şi stabilitatea regiunii, incluzând ţări importante cum ar fi Pakistanul. Miza este şi propria noastră securitate dată fiind continua ameninţare pe care o reprezintă Al-Qaida, după cum s-a spus deja.

Credibilitatea NATO şi a ceea ce numim Vestul depinde, de asemenea, în largă măsură, de rezultatele din Afganistan. Nu putem eşua. Dar, pentru a reuşi, după cum de asemenea s-a afirmat, avem nevoie de sprijinul propriilor noştri cetăţeni. Acest sprijin este condiţionat de transparenţă şi claritate. Trebuie să explicăm faptul că în Afganistan compatrioţii noştri sunt în mare pericol, dar trebuie, de asemenea, să subliniem importanţa misiunii de acolo şi faptul că eşecul nu poate constitui o opţiune. După cum am spus, miza este dată de mulţi factori importanţi.

  Elmar Brok (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, un prieten afgan mi-a spus odată că este un lucru bun că vestul a invadat Afganistanul, dar să ţineţi minte că în istoria afgană, oricine a stat acolo mai mult de un an a devenit un ocupant, chiar dacă înainte a intrat acolo ca eliberator. Asta a fost în anul 2001. Acum suntem în anul 2009 şi exact acest lucru s-a întâmplat.

Talibanii guvernează de facto 80 % din ţară, iar conducerea militară a SUA precum şi miniştrii europeni ai apărării spun că războiul nu poate fi câştigat prin mijloace militare. Care este atunci scopul? O ţară pe care nu o putem controla nu poate fi transformată de la centru într-o democraţie sau în orice altceva, dacă ţara nu a avut nicicând o formă centralizată de guvernământ. Cu alte cuvinte, nu ar avea sens să ne concentrăm asupra Al-Qaida şi a terorismului şi apoi să ieşim de acolo? Aceste întrebări au nevoie de un răspuns.

Avem, de asemenea, nevoie de răspunsuri la întrebările care au fost puse în mod corect de către dl Van Orden în legătură cu integrarea acestui plan de acţiune în scopul strategic general, conferinţa de la Londra, planul pentru Afganistan al preşedintelui Obama, etc. Concordă aceste lucruri între ele? De aceea este just şi necesar să avem o abordare combinată a Afganistanului şi Pakistanului şi să includem de asemenea ce s-a spus la sfârşit în legătură cu India.

Cât se poate de important este faptul că trebuie să monitorizăm evoluţiile interne. În momentul în care presiunea militară străină părăseşte o ţară după ce a pregătit soldaţi şi ofiţeri de poliţie care nu au un scop al lor, nu cred că aceşti soldaţi şi ofiţeri de poliţie lasă în urmă ideologia războiului civil, care are într-adevăr un scop. Acesta câştigă întotdeauna! Istoria dovedeşte, de asemenea, acest lucru şi de aceea sunt profund îngrijorat că ceea ce facem aici poate duce lipsă de continuitate. Ar trebui cu adevărat să ne gândim ce tip de plan ne-ar permite să ne scoatem trupele de acolo într-o manieră responsabilă şi, totodată, să punem capăt terorismului.

  Lara Comi (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, situaţia securităţii din Afganistan s-a înrăutăţit mult de curând din cauza lipsei controlului deplin la faţa locului. Regiuni vaste ale ţării sunt guvernate de legea tribală şi, prin urmare, nu mai sunt guvernate de legislaţia internă. Sentimentul nesiguranţei s-a răspândit de asemenea în principalele oraşe, în pofida angajamentului permanent şi acţiunilor continue de monitorizare ale forţelor ISAF.

Deoarece lupta împotriva terorismului este strâns legată de acţiunile desfăşurate la faţa locului, este evident că Statele Unite, ţările aliate şi NATO nu se pot retrage. Continuarea prezenţei noastre şi succesul în Afganistan depind în mare măsură de abordarea politică şi militară împărtăşită la nivel internaţional şi urmărită printr-o abordare regională la faţa locului, atât în Afganistan, cât şi în Pakistan.

În acest sens, noul plan de acţiune al Uniunii Europene reprezintă un pas semnificativ în consolidarea securităţii şi în delicatul proces al întăririi de capacităţi, prin aceasta înţelegându-se instituţiile democratice, drepturile omului şi dezvoltarea socioeconomică în regiune.

  Janusz Władysław Zemke (S&D). – (PL) Doamnă preşedintă, cred că planul de acţiune al Uniunii Europene se îndreaptă în direcţia bună, deoarece ajutorul nostru se referă la două domenii. Primul îl reprezintă îmbunătăţirea securităţii. Cel de-al doilea îl reprezintă îmbunătăţirea condiţiilor în care trăiesc oamenii. Se poate spune că progresul în primul domeniu, referitor la securitate, va avea un efect benefic asupra condiţiilor în care trăiesc oamenii, în timp ce progresul în cel de-al doilea domeniu, referitor la condiţiile în care trăiesc oamenii, va stimula o îmbunătăţire a securităţii.

Cu toate acestea, cred că ar trebui să ne întrebăm permanent asupra eficienţei ajutorului nostru. După părerea mea, ar putea fi mult mai eficient dacă am putea conta pe sprijinul statelor care înconjoară Asia Centrală. Aş dori să încurajez în mod special Uniunea Europeană, pe dna Ashton şi pe dna Malmström, să realizeze contactul cu Rusia şi Tadjikistan, deoarece acestea sunt ţări care ar putea fi de mare ajutor, în special în ceea ce priveşte logistica şi transportul proviziilor către populaţie.

  Sajjad Karim (ECR). – Doamnă preşedintă, astăzi, atentatele teroriste cu bombe sunt evenimente zilnice atât în Afganistan cât şi în Pakistan. Sunt atacate şcoli, centre comerciale, centre ale oraşelor şi chiar comandamente militare.

Armata pakistaneză îi respinge cu succes pe cei care se înfiltrează din Afganistan în Pakistan, dar trebuie să mă întreb: de unde continuă aceşti terorişti să-şi primească armele? Este mult prea simplist să se argumenteze că aceasta constituie în sine o problemă internă a Pakistanului. Este o situaţie mult mai complexă.

Doamna ministru Malmström a ridicat în mod corect problema cooperării regionale. Prin noul nostru rol în afacerile externe, dnă Înalt Reprezentant, vom vorbi oare cu vecinii Pakistanului pentru a-i încuraja să facă tot ceea ce le stă în puteri pentru a ajuta Pakistanul în aceste vremuri dificile?

De asemenea, este adevărat faptul că, atâta timp cât există o neîncredere reciprocă între Pakistan şi India, şi eu sunt un mare susţinător al ideii de a asocia cele două ţări, vom progresa doar foarte puţin. Atâta timp cât problema centrală a Caşmirului nu a fost abordată, mi-e teamă că nu vom înregistra un progres important.

  Ivo Vajgl (ALDE). – (SL) După părerea mea, planul de acţiune pentru Afganistan are sens doar dacă întăreşte politica noastră europeană, adică abordarea europeană a Afganistanului. Suntem deja profund implicaţi acolo şi putem doar să fim de acord cu deciziile aliaţilor noştri majori, care ne surprind cu unele din deciziile lor strategice.

Ceea ce cred că este important pentru acest plan de acţiune este că el acordă în mod clar prioritate iniţiativelor civile. Ar trebui să îngropăm o dată pentru totdeauna ideea unei victorii militare. Nu putem câştiga într-un teritoriu a cărui populaţie ne consideră ocupanţi pe noi toţi care ne aflăm acolo pentru a-i ajuta, iar pe talibani îi consideră aşa-numiţi luptători pentru libertate.

Aş dori să mă alătur acelora dintre dumneavoastră care au subliniat necesitatea unei soluţii regionale şi necesitatea unei mai mari implicări a ţărilor din regiune care se învecinează cu Afganistanul. Ele se bucură de mai mare încredere din partea populaţiei.

  Arnaud Danjean (PPE). – (FR) Doamnă preşedintă, s-au spus multe despre planul de acţiune pentru Afganistan. Vorbind în numele meu, regret faptul că prezentarea făcută nouă astăzi nu a accentuat mai mult legătura dintre misiunea EUPOL şi misiunea NATO din Afganistan. Aceasta este o misiune pe care trebuie să o desfăşurăm. Problemele cantitative şi calitative cu care se confruntă sunt cauzate în principal de legătura cu NATO şi, pentru a fi mai eficienţi, va trebui să le rezolvăm cât mai curând posibil. Mi-ar fi plăcut mai mult să mi se vorbească despre acest aspect.

Întrebarea mea se referă la Pakistan, a cărui instabilitate cronică, după cum ştim cu toţi, constituie un factor în criza din întreaga regiune şi, de asemenea, pentru Afganistan. Constat, din planul de acţiune, că cooperarea cu Pakistanul este preconizată în domeniul combaterii terorismului şi al securităţii. După cum ştim cu toţii, în această ţară există o importantă legătură ideologică şi uneori structurală şi organizaţională între mişcările islamice radicale care operează în Caşmir şi la graniţa afgană. Am vrut să fiu sigur că metodele, natura şi cadrul temporal al asistenţei pe care o avem în vedere sunt evaluate în mod corespunzător în scopul de a preveni ca această legătură să aibă efecte adverse puternice şi dăunătoare.

  Corina Creţu (S&D). - De mai bine de opt ani, ţările noastre irosesc vieţi omeneşti, energie şi fonduri imense într-o ţară măcinată de război, în care s-au mai împotmolit două imperii: cel britanic şi cel sovietic. Din păcate, întărirea politică şi militară a influenţei talibanilor, sărăcia care macină această ţară, statutul femeii, comerţul cu opiu, corupţia generalizată, toate acestea atestă eşecul operaţiunilor de până acum în Afghanistan.

Cred că strategia Uniunii Europene trebuie să contrapună perspectivei haosului şi violenţei în expansiune o întărire şi o eficientizare a prezenţei militare, cât şi o intensificare a eforturilor pentru reconstrucţia, dezvoltarea şi democratizarea Afghanistanului. Un ajutor sporit pentru dezvoltarea Afghanistanului înseamnă, în fond, o investiţie în propria noastră securitate şi, de aceea, trebuie să facem toate eforturile pentru a aduce acest stat eşuat pe linia de plutire şi pentru a asigura cetăţenilor săi o minimă siguranţă fizică şi materială.

PREZIDEAZĂ: DL McMILLAN-SCOTT
Vicepreşedinte

  Piotr Borys (PPE). - (PL) Dle preşedinte, situaţia din Afganistan este, în prezent, cea mai importantă problemă cu care se confruntă instituţiile internaţionale şi, acum că Tratatul de la Lisabona intră în vigoare, Uniunea Europeană în special. Această provocare nu poate fi îndeplinită fără trei elemente ale strategiei noastre: în primul rând, succesul unei misiuni militare de doi ani, foarte ambiţioase, care trebuie să se încheie cu înfrângerea al-Qaeda şi primirea părţii conducerii talibane de către partea guvernamentală. În al doilea rând, stabilitatea din Pakistan şi întreaga regiune, inclusiv India - aceasta este a doua provocare-cheie - şi, în al treilea rând, necesitatea construirii societăţii civile. Treizeci de ani de război sunt o problemă uriaşă. Este o societate needucată - peste 90 % dintre oameni nu sunt în stare să citească. În legătură cu aceasta, este necesar un volum uriaş de asistenţă socială pentru a construi statul de drept, buna guvernare şi asistenţa socială.

Vreau să spun că, astăzi, numărul de copii care frecventează şcoala în Afganistan a crescut de la 700 000 la 7 000 000, şi în legătură cu aceasta, una dintre chestiunile-cheie cu care se confruntă dna Ashton este, în special, necesitatea unui ajutor financiar eficient pentru construirea societăţii civile în Afganistan.

  Martin Ehrenhauser (NI). - (DE) Dle preşedinte, probabil îmi permiteţi, ca membru al delegaţiei din Iran, să fac doar un scurt comentariu. Cu ceva timp în urmă, Parlamentul European din Bruxelles a ţinut o dezbatere cu ambasadorul iranian la Bruxelles. Când a fost întrebat de ce numărul de condamnări la moarte din Iran a crescut de patru ori de când preşedintele iranian a preluat funcţia, acesta a pus-o pe seama creşterii comerţului cu droguri la frontiera dintre Iran şi Afganistan. Am dorit să vă menţionez această declaraţie pentru că, alături de corupţie, această problemă trebuie să fie luată în considerare în planul de acţiune.

  Cecilia Malmström, preşedintă în exerciţiu a Consiliului.−(SV) Dle preşedinte, Consiliul este cu adevărat recunoscător pentru angajamentul uriaş demonstrat de Parlamentul European în această privinţă. Voi răspunde la unele din întrebările dumneavoastră.

Dl Kasoulides: planul de acţiune ia perspectiva regională ca punct de plecare. Este absolut central. Se pune accent deosebit de mare pe buna guvernare, pe combaterea corupţiei şi pe principiile statului de drept, şi aceasta este activitatea după care se orientează UE. În aceste zone, Afganistanul şi Pakistanul vor avea nevoie de sprijinul nostru pentru o perioadă foarte lungă de timp de acum înainte. Dl Kasoulides are dreptate când spune că nu am oferit suficientă atenţie problemei drogurilor. Sprijinim eforturile făcute, de exemplu, cooperarea UNIDOC şi asistenţa tehnică. Acestea trebuie să continue. Cel mai important dintre toate, desigur, este să sprijinim activitatea pe care guvernul afgan o desfăşoară pentru a crea o prosperitate mai mare şi o bună guvernare socială.

Pentru dl Arlacchi, aş dori să spun că suntem de acord că eforturile făcute până în prezent nu au fost suficient coordonate. Aceasta este o problemă pentru UE şi acesta este motivul pentru care este atât de important pentru noi să avem acest plan în prezent. Preşedinţia suedeză a luptat din greu în această toamnă pentru a obţine tipul de informaţii despre care aţi întrebat - cine face ce face şi cât - şi pentru a obţine o imagine globală asupra celor ce se întâmplă. În prezent avem o imagine mai bună şi aşteptăm cu foarte mare nerăbdare raportul dvs., care ne poate ajuta pe măsură ce avansăm cu activitatea aceasta, cât şi cooperarea cu dvs. şi Comisia pentru afaceri externe.

I-aş comunica dlui Danjean că EUPOL este un element foarte important în cooperarea noastră şi cel mai important element pentru guvernul afgan în privinţa activităţii poliţiei civile. A reieşit că există o conducere foarte puternică instaurată. Calităţile EUPOL sunt recunoscute de toate părţile - afganii, SUA şi alţii. Am crescut forţa de muncă prin 280 de membrii ai personalului internaţional. Regret că statele membre nu au fost în stare să furnizeze cele 400 de persoane pe care le-am solicitat, şi, în prezent, facem apel la contribuţii suplimentare deoarece dorim ca statele membre să fie implicate.

Aşa cum stau lucrurile în prezent, EUPOL îşi consolidează activităţile în şase zone strategice unde credem că trebuie adăugată valoare: informaţii deţinute de poliţie, investigarea infracţiunilor, structura de comandă în poliţie, legături dintre poliţie şi procurori, combaterea corupţiei şi, de asemenea, drepturile omului şi egalitatea. Acestea sunt priorităţile afgane. În prezent, NATO este pe cale să se implice în formarea profesională a poliţiştilor prin misiunea sa de formare şi fireşte, trebuie să ne intensificăm cooperarea în acest domeniu.

În cele din urmă, aş dori să spun că planul de acţiune este incredibil de important pentru a permite UE să îşi folosească resursele într-un mod mai bun, mai coordonat. Trebuie să ne concentrăm acum pe punerea în aplicare a acestor idei bune. Putem face acest lucru printr-o perspectivă regională, prin responsabilitatea luată de guvernele din Afganistan şi Pakistan şi prin concentrarea pe priorităţile noastre politice, pe statul de drept, pe democraţie şi pe drepturile omului.

UE este un partener. Un partener foarte important, dar există şi alţi parteneri în regiune şi trebuie, bineînţeles, să cooperăm cu ei. Aşteptăm cu nerăbdare conferinţa de la Londra la care sperăm că preşedintele Karzai îşi va prezenta planurile şi aşteptăm cu nerăbdare să ne intensificăm după aceea.

Sprijinul UE este pe termen lung şi solid, şi trebuie să fie durabil. Acesta este semnalul pe care trebuie să îl dăm. Acest lucru va necesita timp. Trebuie să fim realişti. Ne aşteaptă un volum de muncă enorm. De aceea avem nevoie ca UE să fie angajată. Trebuie să dăm un semnal că implicarea noastră este pe termen lung - nu în ultimul rând de dragul femeilor şi al copiilor, după cum au menţionat mulţi deputaţi.

  Catherine Ashton, vicepreşedintă desemnată a Comisiei. - Dle preşedinte, dacă se poate, voi aborda doar câteva puncte-cheie pe care onorabilii deputaţi le-au pus în discuţie.

Convenind cu Preşedinţia asupra problemei narcoticelor, ceea ce am încercat să facem este să dezvoltăm un răspuns complet care să reunească într-adevăr aspectele dezvoltării rurale ale acestei probleme cu aspectele sociale, şi, desigur, cu statul de drept. Este foarte important să o abordăm din toate perspectivele.

Sunt de acord cu ce au spus onorabilii deputaţi despre importanţa chestiunilor civile. Am înregistrat realmente progrese semnificative; mai mulţi deputaţi au fost preocupaţi de acest lucru. Doar un exemplu: în 2002, am acordat sprijin pentru servicii de sănătate pentru aproximativ 7 % din populaţie; în prezent, acest procent se ridica la 85 % în 2009. Pot să dau alte exemple; este doar un exemplu prin care consider că putem demonstra clar ceea ce facem şi cât de eficientă este activitatea noastră pe teren. De asemenea, sunt de acord cu ceea ce au spus deputaţi precum dna Lambert despre educaţie ca fiind baza a ceea ce facem pentru sprijinirea copiilor şi, de asemenea, pentru formarea profesională a adulţilor în perspectiva angajării.

Fondurile: Sunt încântată să spun că există realmente fonduri foarte bine gestionate. Acestea sunt gestionate prin ONU sau prin Banca Mondială şi cred că onorabilii deputaţi primesc un raport în acest sens. Ultimul pe care îl am aici este din luna iulie 2009. Pentru cei care nu l-au văzut, vom face în aşa fel încât să primiţi o copie. Raportul prezintă în termeni foarte clari exact unde sunt banii direcţionaţi, exact ce s-a cheltuit şi ce sperăm să realizăm prin aceasta. Dar sunt de acord că trebuie să fim mai eficienţi. Mereu există loc pentru aşa ceva. Una dintre provocările rolului meu este să reunesc activităţile de pe teren, pentru a le face să fie mai coerente şi să funcţioneze mai eficient. Mai mulţi colegi au menţionat necesitatea de ne asigura că îndeplinim angajamentele legate de EUPOL.

S-a menţionat că trebuie să lucrăm în colaborare cu NATO; Am avut deja o întâlnire cu Secretarul General al NATO şi am fost la o întâlnire cu Generalul McChrystal, cu Richard Holbrook şi cu Secretarul de Stat Clinton, pentru a discuta despre Afganistan. Pregătim deja Conferinţa de la Londra prin dialogul nostru cu cei mai importanţi parteneri de pe teren.

Cu siguranţă, ceea ce s-a spus despre aspectele regionale este extrem de important. Dorim, ca parte a planului de acţiune, să lucrăm împreună la cooperarea regională. Mai multe activităţi se află în desfăşurare: activităţi foarte practice pentru a dezvolta această cooperare, în special legături feroviare şi cooperarea comercială şi aşa mai departe. Dar sunt categoric de acord: mai avem multe de făcut în această privinţă.

Conferinţa de la Londra din 28 ianuarie este următorul reper semnificativ şi va ridica problema securităţii, a guvernării şi a dezvoltării sociale, economice şi regionale - probleme foarte importante. Problemele pe care le-am identificat sunt educaţia, sănătatea, dezvoltarea economică, comerţul, justiţia şi drepturile omului, toate acestea fiind probleme în legătură cu care pot să afirm că am o experienţă vastă.

  Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Charalampos Angourakis (GUE/NGL), în scris. - (EL) Noul plan de acţiune al UE pentru Afganistan şi Pakistan este conceput pentru a pune în aplicare ambiţia strategică a UE de a juca un rol chiar mai activ imperialist în Afganistan şi Pakistan şi în întreaga zonă. În Pakistan, UE promovează un acord de liber schimb care va permite o pătrundere mai mare a monopolurilor euro-unificatoare în Asia de sud. În Afganistan, UE urmăreşte stabilizarea prezenţei sale chiar mai departe, atât independent, prin misiunea de poliţie EUPOL, cât şi în cadrul NATO, prin dezvoltarea Forţei europene de jandarmerie. Luptele interne imperialiste pentru o parte din avantaje se încing, în ciuda strategiei de cooperare cu SUA şi NATO. UE se străduieşte, cu o sumă de bani în valoare de 1 miliard de euro pe an şi diferite „programe de dezvoltare”, să consolideze poziţia capitalului european în jefuirea ţărilor ocupate şi în dobândirea unei rampe de lansare pentru exploatarea oamenilor şi a bogăţiei în întreaga regiune. În acelaşi timp, politica de „export de democraţie” încearcă să extindă sprijinul pentru democraţie la structura de ocupare imperialistă. Oamenii nu pot alege „imperialistul mai bun”. Ei trebuie să-şi intensifice lupta contra planurilor tuturor imperialiştilor, pentru a scutura jugul ocupaţiei din Afganistan şi întreaga regiune.

  Elena Băsescu (PPE), în scris. – Problemele din Afganistan şi Pakistan nu se limitează doar la aceste ţari. Ele ne afectează pe toţi. Misiunea începută în Afganistan trebuie dusă până la capăt. În acest sens, România analizează cu deschidere posibilitatea creşterii participării în această ţară, inclusiv prin suplimentarea forţelor de instruire a armatei, de sprijin medical şi instituţional. În prezent, România are 1020 de militari în Afganistan a căror activitate vizând asigurarea păcii şi stabilităţii este unanim apreciată de aliaţii noştri. Trebuie să ne implicăm atât pe plan militar, cât şi în ceea ce priveşte asigurarea întăririi instituţiilor statului afgan, a guvernării la nivel local şi regional, combaterea corupţiei şi a comerţului cu narcotice, instruirea forţelor poliţieneşti şi asistenţa tehnică pentru dezvoltarea agriculturii. Remarc în acest sens anunţul doamnei Catherine Ashton privind creşterea sumelor pe care Comisia Europeană le acordă pentru dezvoltare în Afganistan. Acţiunile Uniunii Europene din Afganistan şi Pakistan trebuie coordonate. Situaţiile din cele două ţări sunt strâns legate şi succesul dintr-una depinde de cealaltă. Uniunea Europeană trebuie să continue parteneriatul cu Pakistanul şi să ajute această ţară în lupta împotriva extremismului şi terorismului, dar şi în privinţa relaţiilor comerciale şi a promovării drepturilor omului.

  Ricardo Cortés Lastra (S&D), în scris. - (ES) Trebuie să se asigure o prezenţă internaţională suficientă pentru a sprijini crearea condiţiilor de bază de pace şi securitate pentru a permite consolidarea capacităţii guvernării ţării, susţinerea statului de drept, combaterea corupţiei şi respectarea drepturilor omului.

Când discut despre guvernare, mă refer şi la nivelul sub-naţional, nivelul mai apropiat de cetăţeni, şi la guvernare în sensul larg, incluzând toate părţile interesate din Afganistan. Dezvoltarea ţării şi dezvoltarea agriculturii, a infrastructurii şi a structurii comerciale necesită urgent un climat de pace şi stabilitate şi, mai presus de orice, protecţia cetăţenilor prin combaterea impunităţii şi a insecurităţii juridice, care îi afectează direct.

Cu toate acestea, problemele zilnice, urgente cu care se confruntă cetăţenii nu trebuie trecute cu vederea. Aceste probleme nu se limitează la securitate şi se referă la hrană, sănătate şi educaţie. Afganistanul va supravieţui, şi va face aceasta graţie puterii şi eforturilor poporului afgan. Cu toate acestea, trebuie să îi ajutăm şi, în special, nu trebuie să ne retragem sprijinul înainte de momentul potrivit, când au nevoie cel mai mult de acesta.

  Jaromír Kohlíček (GUE/NGL), în scris. – (CS) Dacă există oriunde în lume un exemplu frapant al incapacităţii UE de a adopta o poziţie independentă cu privire la o problemă creată de Statele Unite, atunci acesta este actuala situaţie nefericită din Afganistan: o infrastructură distrusă, mai multe generaţii cu şanse minime de a obţine o educaţie, condiţii medievale în ceea ce priveşte egalitatea de gen şi standardul global pentru corupţie absolută. Este o situaţie care, alături de producţia a mai mult de 70 % din producţia de opiu mondială şi activitatea intensificată a grupurilor teroriste, arată neputinţa totală a puterii de ocupaţie. Exemplele binecunoscute de nedreptate, chiar împotriva reprezentanţilor aleşi, alături de practicile ilegale ale administraţiei SUA, au creat un mediu instabil. Referirile constante la nerespectarea demnităţii umane sub ocupaţia sovietică sunt o încercare zadarnică de a acoperi haosul şi anarhia actuale. Cu mai mult de două milioane de refugiaţi în Pakistan şi o frontieră şubredă între aceste state, există condiţii prealabile excelente pentru pătrunderea grupurilor armate în părţile din sud şi est ale ţării. Triburile pashtune au locuit de mult timp de ambele părţi ale frontierei şi este dificil, în haosul actual, să aflăm cine de unde vine. Rezoluţia PE din 2008 descrie exact această situaţie, dar trebuie spus că afirmaţiile optimiste sunt deplasate. În situaţia prezentă, o consolidare a prezenţei militare şi transferuri suplimentare de resurse financiare şi de echipe de experţi sunt complet absurde. Situaţia s-a deteriorat foarte mult în ultimul an şi afirmaţiile optimiste ale Comisiei Europene nu se bazează pe realitatea prezentă din Afganistan.

  Krzysztof Lisek (PPE), în scris. - (PL) Este necesar să acţionăm pentru a îmbunătăţi situaţia din Afganistan. În special, măsurile importante sunt: formarea profesională a ofiţerilor de poliţie, a personalului militar, a oamenilor angajaţi în sistemul de justiţie şi a profesorilor, precum şi combaterea producţiei şi comercializării drogurilor. Acest lucru va permite stabilizarea sistemului social din Afganistan. Fără îndoială, este necesară şi mărirea contingentului militar şi de poliţie şi dublarea eforturilor în zonele de la frontiera cu Pakistan, pentru a împiedica traficul de arme şi droguri între cele două ţări. Merită deja să ne gândim la direcţia în care economia afgană ar trebui să se dezvolte în viitor, pentru ca oamenii să poată renunţa la cultivarea macului şi la comercializarea opiului. Într-un cuvânt, acţiunea militară şi a forţelor de poliţie trebuie să fie însoţită de măsuri civile: sprijinirea înfiinţării structurilor unui stat afgan şi ajutorul pentru dezvoltare.