Stenograma dezbaterilor

Marţi, 19 ianuarie 2010 - Strasbourg

8. A doua revizuire a Acordului de parteneriat ACP-CE (Acordul de la Cotonou) (dezbatere)

  Preşedinte. – Următorul punct pe ordinea de zi este raportul elaborat de dna Eva Joly, în numele Comisiei pentru dezvoltare, privind a doua revizuire a Acordului de parteneriat ACP-UE (Acordul de la Cotonou) (2009/2165(INI)) (A7-0086/2009).

  Eva Joly, raportoare. – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, revizuirea Acordului de la Cotonou ne oferă şansa de a învăţa o lecţie din crizele cu care ne confruntăm: criza economică şi financiară, criza socială sau alimentară, schimbările climatice, provocările legate de energie şi permanenţa sărăciei extreme.

Modelul economic dominant al pieţei libere necontrolate şi stilurile noastre de viaţă nu numai că şi-au arătat limitele, ci au şi provocat, de fapt, aceste crize multidimensionale fără precedent. Trebuie, prin urmare, să realizăm o revizuire radicală a tuturor politicilor noastre.

Raportul înaintat astăzi şi care a fost adoptat în unanimitate de către membrii Comisiei pentru dezvoltare reprezintă, după părerea mea, un prim pas către această revizuire necesară.

Coerenţa este cerinţa principală care trebuie respectată. Politica comercială, pescuitul şi agricultura Uniunii Europene trebuie concepute într-un mod coerent, astfel încât să asigure o dezvoltare durabilă, să combată sărăcia şi să garanteze un nivel de trai decent şi venituri decente pentru toţi.

Regret să vă spun că, în momentul de faţă, acest lucru nu se întâmplă. Făcând din comerţ un scop în sine, şi nu un mijloc care să servească politicii sale de dezvoltare, Uniunea Europeană sacrifică populaţiile ţărilor în curs de dezvoltare în favoarea multinaţionalelor sale. De aceea, negocierile privind acordurile de parteneriat economic suscită, pe bună dreptate, controverse în rândul guvernelor ACP, al sindicatelor şi al societăţii civile, care le percep ca pe o ameninţare la adresa economiilor lor.

Chestiunea agriculturii este una dintre cele mai problematice şi rămâne extrem de neglijată în cooperarea dintre Uniunea Europeană şi ţările ACP. Deşi zonele rurale şi acest sector afectează peste 60% din populaţie şi din locurile de muncă, partea rezervată acestora din fondurile europene pentru ţările ACP este aproape inexistentă.

Acest lucru trebuie să se schimbe. Cum putem eradica sărăcia fără să facem o prioritate din suveranitatea alimentară? Agricultura trebuie să se afle în centrul politicilor de dezvoltare ale Uniunii Europene. Susţinerea, împreună cu agricultorii locali, a ţărilor în curs de dezvoltare, în vederea asigurării suveranităţii alimentare a acestora, este esenţială, deoarece suveranitatea alimentară, la fel ca şi legitimitatea democratică a acestor ţări, este, la ora actuală, ameninţată de un nou fenomen deosebit de îngrijorător, şi anume achiziţionarea de terenuri arabile de către investitori străini, determinată de creşterea din 2007 a preţurilor produselor alimentare.

China, Arabia Saudită şi chiar şi Qatarul deţin acum mii de hectare în ţările în curs de dezvoltare. Uniunea Europeană şi ţările ACP trebuie să rezolve această problemă - care ar putea duce la conflicte violente şi la revolte ale foamei - în special prin garantarea accesului la resursele naturale precum pământul şi apa ca drept fundamental şi inalienabil al populaţiilor locale.

O altă temă importantă pentru mine este cea a paradisurilor fiscale. Repercusiunile acestora sunt destul de grave pentru ţările dezvoltate, dar sunt şi mai grave pentru economiile şi instituţiile ţărilor în curs de dezvoltare. Se crede că fluxurile financiare ilicite pe care le permit reprezintă o sumă de zece ori mai mare decât asistenţa oficială pentru dezvoltare.

Stoparea acestei hemoragii este o chestiune de coerenţă şi credibilitate. Un prim pas ar putea fi semnarea unui acord cu caracter obligatoriu, care să solicite multinaţionalelor să-şi declare în mod automat profiturile şi impozitele plătite în fiecare ţară în care operează, limitând astfel abuzurile şi pierderile suferite de ţările în curs de dezvoltare.

În final, aş dori ca, prin această dezbatere, să subliniez încă o dată deficitul democratic al acestei revizuiri, în legătură cu care parlamentele noastre nu au fost consultate. Rolul Adunării parlamentare paritare ACP-UE trebuie, cu toate acestea, consolidat.

Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, sper că negociatorii vor profita de ocazia care li se oferă pentru a modifica acest parteneriat în mod adecvat şi pentru a-l transforma într-un succes ai cărui principali beneficiari vor fi populaţiile ţărilor ACP.

  Vital Moreira, raportor pentru aviz al Comisiei pentru comerţ internaţional. – (PT) Dle comisar, doamnelor şi domnilor, Comisia pentru comerţ internaţional, pe care am onoarea s-o prezidez, a hotărât, din două motive, să ia poziţie cu privire la revizia în curs a Acordului de la Cotonou.

În primul rând, deoarece comerţul este o parte esenţială a relaţiilor dintre ţările din Africa, zona Caraibelor și Pacific (ACP) şi Uniunea Europeană. În al doilea rând, deoarece Acordul de la Cotonou a antrenat noile acorduri de parteneriat economic, care sunt în esenţă acorduri comerciale.

Din aceste motive, am hotărât să participăm prin prezentarea unui raport, al cărui raportor sunt.

În acest raport, ne preocupă două lucruri: în primul rând, respectarea detaliilor acordurilor de parteneriat economic şi ale instituţiilor de monitorizare parlamentară pe care acestea le-au stabilit, cum ar fi Cariforum, iar, în al doilea rând, utilizarea sinergiilor, respectând autonomia ambelor instituţii. Respectând, cu alte cuvinte, sinergiile din cadrul Adunării parlamentare paritare, care acţionează între Uniunea Europeană şi ţările ACP şi noile instituţii interparlamentare ale acordurilor de parteneriat economic.

  Karel De Gucht, membru al Comisiei. – Dle preşedinte, apreciez foarte mult interesul pe care-l acordaţi celei de-a doua revizuiri a Acordului de la Cotonou. Am citit, de asemenea, cu mult interes raportul Comisiei pentru dezvoltare, care prezintă o analiză iscusită a chestiunilor în cauză. Pe durata întregului proces, este o prioritate pentru noi să informăm Parlamentul, aşa cum am făcut-o în ultimele luni.

Negocierile s-au accelerat şi intră acum în faza finală, iar următoarea reuniune a ambasadorilor va demonstra valoarea acestor discuţii. Urmează să aibă loc o reuniune paritară extraordinară la nivel ministerial pentru a încheia negocierile în martie, aşa cum prevede Acordul de la Cotonou.

Permiteţi-mi să împărtăşesc acum cu dvs. anumite observaţii cu privire la raport. În primul şi în primul rând, raportul s-a dovedit deja util în menţinerea anumitor poziţii ale UE. Pentru a menţiona câteva dintre acestea: poziţia dvs. cu privire la consolidarea parlamentelor naţionale ACP, la Curtea Penală Internaţională şi la alte chestiuni referitoare la drepturile omului a confirmat poziţia noastră în cadrul negocierilor. De asemenea, împărtăşim importanţa pe care o acordaţi schimbărilor climatice şi securităţii alimentare, iar aceasta se va reflecta în rezultatul final.

Aş dori să mă concentrez asupra a patru subiecte, începând cu importanţa dimensiunii parlamentare aşa cum este reprezentată de Adunarea parlamentară paritară, căreia raportul îi acordă o însemnătate deosebită. Comisia se angajează să consolideze dimensiunea parlamentară în Acordul de la Cotonou. Intenţia noastră nu este, aşadar, aceea de a slăbi APP. Dimpotrivă, propunerea Comisiei trebuie văzută în contextul mai larg al creşterii funcţiilor parlamentare de control, luând în considerare în special acordurile actuale şi viitoare de parteneriat economic (APE) şi programele FED. Ar trebui să asigurăm o sinergie maximă între instituţiile APE şi Cotonou, inclusiv între reuniunile APP şi instituţiile parlamentare APE. În acest cadru emergent, ar avea sens o reducere a reuniunilor plenare APP. Comisia acceptă însă faptul că această chestiune trebuie convenită cu cei pe care-i priveşte în mod direct, fiind, prin urmare, dispusă să-şi reconsidere poziţia. În acelaşi timp, ne-ar interesa să aflăm mai multe de la Parlament cu privire la felul în care acesta vede rolul şi funcţionarea APP într-un mediu politic şi instituţional aflat în schimbare.

Elaborarea APE nu implică doar necesitatea de a asigura sinergia dintre acestea şi instituţiile Cotonou, ci presupune şi o actualizare a prevederilor comerciale ale Acordului de la Cotonou, având în vedere că regimul comercial Cotonou s-a învechit. Am convenit cu partenerii ACP că vom continua negocierile pentru acorduri regionale de parteneriat european. În acest context, aş dori să subliniez, în calitate de comisar pentru dezvoltare, că nu este nici de dorit din punct de vedere politic, şi nici fezabil să incorporăm în Cotonou regimurile comerciale unilaterale UE, precum sistemul generalizat de preferinţe SGP sau SGP+, aşa cum se sugerează în proiectul de raport, deoarece acestea depind de sistemele autonome UE. Prin contrast, Comisia salută solicitarea ca Acordul de la Cotonou să acorde mai multă atenţie chestiunilor comerciale şi de dezvoltare în general, şi ajutorului pentru comerţ, în particular.

În raportul dvs., vă exprimaţi preocuparea cu privire la faptul că încheierea APE şi regionalizarea extinsă ar putea submina coerenţa grupului ACP. Comisia consideră că diferenţierea regională în cadrul Cotonou este mai mult o şansă decât o ameninţare. Integrarea regională este esenţială pentru dezvoltarea ţărilor ACP şi trebuie să integrăm această realitate în Cotonou pentru a sprijini mai eficient eforturile lor de a atinge acest obiectiv. Acest lucru nu va cauza, în niciun caz, o perturbare a grupului ACP, iar partenerii noştri ACP împărtăşesc acest punct de vedere.

Permiteţi-mi acum să comentez pe scurt politicile sectoriale pe care le subliniaţi în raportul dvs. Suntem complet de acord cu importanţa schimbărilor climatice şi a energiilor regenerabile, care sunt deja incluse în actualul exerciţiu de revizuire. În plus, vom trata subiectul siguranţei alimentare în dimensiunea regională.

Subliniaţi, de asemenea, importanţa bunei guvernanţe în chestiunile legate de impozite şi în domeniul fiscal. Buna guvernanţă este un principiu fundamental al Acordului de la Cotonou. Bazându-se pe articolul 9 al Acordului de la Cotonou, Comisia pregăteşte în momentul de faţă, în contextul cooperării pentru dezvoltare, o nouă politică a bunei guvernanţe în domeniul impozitelor. Încercăm, în acelaşi timp, să abordăm aceste aspecte în cadrul actualei revizuiri. De aceea, pot să confirm că avem acelaşi obiectiv ca şi dvs., şi anume de a crea sisteme fiscale echitabile, eficiente şi care să stimuleze creşterea economică, precum şi administraţii fiscale eficiente, şi de a consolida participarea ţărilor în curs de dezvoltare la procesele fiscale internaţionale.

În cele din urmă, înţeleg că deplângeţi faptul că Comisia nu a consultat o gamă mai largă de actori înainte de a lansa procesul de revizuire - alineatele (2) şi (8) - şi sunt complet de acord cu faptul că, pentru viitorul relaţiilor ACP-UE post 2020, este nevoie de un proces de consultare cuprinzător, eventual sub forma unei Cărţi verzi. Va trebui să evaluăm rezultatele prezentei revizuiri ca pe o bază în acest scop, ca pe o lecţie învăţată.

  Cristian Dan Preda, în numele grupului PPE. – Aş vrea înainte de toate să o felicit pe doamna Joly pentru realizarea acestui raport. Temele abordate sunt foarte importante pentru a garanta că Acordul de la Cotonou rămâne baza unui parteneriat solid cu ţările ACP şi totodată un instrument pertinent în contextul noilor provocări cu care aceste ţări se confruntă.

Negocierile intervin într-un context care, aşa cum se ştie, e dificil şi complex. Pe de o parte, ţările ACP sunt profund afectate de criza economică şi financiară, dar şi de insecuritatea alimentară şi de consecinţele schimbărilor climatice, pe de altă parte, există o provocare instituţională pentru toate părţile la negocieri, aceea de a reflecta într-un mod adecvat tendinţele de regionalizare a relaţiei dintre ACP şi Uniunea Europeană. Trebuie să ne asigurăm de pe acum că textul revizuit va conţine toate ingredientele necesare unei cooperări pentru dezvoltare eficace, capabilă să contribuie la realizarea Obiectivelor Mileniului în ţările ACP.

Vreau, de asemenea, să subliniez că am introdus în numele PPE cinci amendamente. Acestea permit, în opinia mea, o lectură mai nuanţată a unora dintre propunerile din raport. De exemplu, în paragraful 29, este important să insistăm asupra conceptului de ownership, în legătură cu pământurile arabile.

Cu privire, de asemenea, la crearea unui mecanism care obligă companiile transnaţionale să îşi declare profiturile realizate, cred că acesta trebuie să fie creat la nivel internaţional. În paragraful 25, e importantă o referinţă clară la o abordare coerentă a chestiunii securităţii alimentare în cadrul politicii de dezvoltare a Uniunii. În fine, în paragraful 31, poziţia exprimată asupra acordurilor de readmisie cu ţările terţe nu corespunde viziunii Grupului PPE. <BRK>

  Harlem Désir, în numele Grupului S&D. – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori, de asemenea, s-o felicit pe dna Joly pentru munca dumneaei, pentru raport şi pentru luarea în considerare a contribuţiilor Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European şi, deşi am prezentat din nou câteva amendamente, ne recunoaştem în rezoluţia pe care dumneaei a prezentat-o.

Pentru grupul nostru, parteneriatul dintre Uniunea Europeană şi ţările ACP face parte dintr-un angajament istoric care trebuie să-şi păstreze toate trăsăturile specifice ce nu trebuie banalizate nici măcar de necesitatea de a respecta anumite reguli, precum cele ale OMC. Cel mai mult ne preocupă ca acest parteneriat să păstreze, în special, coerenţa tuturor politicilor Uniunii Europene - politica comercială, politica bugetară - cu obiectivele de dezvoltare, dar şi de promovare a păcii, securităţii şi democraţiei şi drepturilor omului în ţările ACP.

Nu este vorba despre impunerea unui model, ci despre colaborarea cu aceste ţări pentru a le garanta dezvoltarea, care trebuie să fie durabilă. Din acest punct de vedere, este foarte important ca această revizuire să ne permită să luăm în considerare noile elemente din ultimii cinci ani: lupta împotriva schimbărilor climatice, transferurile de tehnologie, ajutorul pentru dezvoltarea energiilor regenerabile, lupta împotriva crizei alimentelor şi, prin urmare, o concentrare a cooperării noastre pe lupta împotriva dereglementării financiare, pe buna guvernanţă fiscală şi lupta împotriva paradisurilor fiscale. Ne recunoaştem în toate aceste lucruri.

Doresc să subliniez două aspecte. Comerţul: odată cu punerea în aplicare a acordurilor de parteneriat economic, anumite prevederi ale Acordului de la Cotonou vor deveni caduce, însă insistăm ca acest acord să menţioneze în continuare că dispoziţiile şi regimurile comerciale de care beneficiază ţările ACP nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele de care au beneficiat înainte. Se pare că ar trebui să integrăm SGP, APE interimare şi toate aceste dispoziţii în revizuirea Acordului de la Cotonou.

În încheiere, despre emigraţie - colegii noştri din grup vor sublinia acest lucru - vom insista să se spună într-adevăr că acordurile de migraţie menţin drepturile migranţilor şi că nu putem accepta regimuri de tranzit către ţări care nu garantează respectarea drepturilor omului.

  Louis Michel, în numele Grupului ALDE. – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, aş dori şi eu s-o felicit pe dna Joly pentru acurateţea şi rigoarea raportului dumneaei şi pentru analiza foarte adecvată cuprinsă în acest raport.

Cea de-a doua revizuire a Acordului de la Cotonou trebuie să întărească acquis-ul de la Lomé, consolidând unitatea, coeziunea şi solidaritatea dintre statele ACP. Acest acord trebuie, bineînţeles, să garanteze că aceste ţări vor fi capabile să preia controlul asupra propriei politici de dezvoltare.

Programarea, reexaminarea şi monitorizarea acordului ar trebui, aşadar, să fie şi o prerogativă pentru parlamentele ţărilor noastre partenere. Știu că o provocare majoră, în mod evident, însă consider că trebuie să depunem un efort special pentru a încuraja aceste parlamente. Este o aşteptare pe care trebuie, de asemenea, să o exprimăm foarte deschis faţă de autorităţile ţărilor partenere. Anumite guverne sunt, după cum ştiţi, împotriva încurajării dezbaterilor parlamentare în ţările lor.

Solicit, de asemenea, consolidarea scrutinului parlamentar şi a rolului Adunării parlamentare paritare ACP-UE, în special prin introducerea în Acordul de la Cotonou a unor dispoziţii care i-ar permite APP să primească documente de strategie naţională şi regională pe care să le dezbată. În viitor, parlamentele naţionale şi regionale trebuie, după părerea mea, să fie consultate mult mai sistematic cu privire la procesul de elaborare a documentelor de strategie regională şi naţională.

Aş dori să spun câteva cuvinte despre organizarea activităţilor Adunării parlamentare paritare: consider că trebuie să avem în continuare două sesiuni. Reducerea acestora la o sesiune le-ar transmite partenerilor noştri un mesaj extrem de negativ. Poate că reuniunile regionale ar trebui să fie organizate mai aproape una de cealaltă; la 25 ianuarie, voi face anumite propuneri concrete în acest sens Biroului Adunării parlamentare paritare.

În vederea coerenţei şi a eficienţei, insist ca instituţiile parlamentare care se ocupă de monitorizarea APE să fie constituite din membri APP, pentru a garanta mai bine dimensiunea lor de dezvoltare. În plus, salut observaţiile dvs., dle comisar, deoarece aţi fost destul de clar cu privire la această declaraţie în calitate de viitor comisar pentru comerţ. Nu mă îndoiesc nicio clipă de sinceritatea dvs. atunci când spuneţi că doriţi să le adăugaţi acestor acorduri de parteneriat economic o dimensiune a dezvoltării.

În final, revizuirea Acordului de la Cotonou ar trebui să asigure o creştere a ajutorului şi a finanţării ţărilor ACP, pentru a le sprijini pe acestea în luarea măsurilor necesare pentru combaterea schimbărilor climatice.

  Nirj Deva, în numele Grupului ECR. – Dle preşedinte, o luăm mereu de la capăt. Continuăm să vorbim despre combaterea sărăciei. Acesta este cel de-al zecelea FED. Am pompat în jur de 350 de miliarde de euro în aşa-zisa combatere a sărăciei, ştiind că sărăcia a crescut.

De ce în ţările noastre ACP avem politici şi programe pe care nu le-am avut niciodată în propria noastră istorie europeană? Provinciile Bruxelles sau Brabant nu au devenit mai bogate şi nu au eliminat sărăcia creând ceea ce încercăm noi să creăm în ţările ACP. În Europa am creat bogăţie, creând bogăţie. Cum creăm bogăţie în ţările ACP?

Dna Joly a identificat în mod foarte interesant faptul că există o scurgere de capital. Dumneaei spune că din ţările respective ies sume de opt ori mai mari decât cele pe care le investim. De ce nu se întrebuinţează acel capital în ţările în cauză? De ce nu creăm condiţiile necesare pentru ca acel capital să rămână în ţară pentru a crea locuri de muncă şi belşug? Până când nu vom găsi răspunsurile la aceste întrebări, nu vom face decât să risipim banii contribuabililor noştri, fără să salvăm nici măcar o persoană de la sărăcie.

  Gabriele Zimmer, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Dle preşedinte, grupul meu sprijină raportul dnei Joly. Solicităm luarea în considerare, printre altele, a următoarelor probleme: integrarea consecinţelor schimbărilor climatice şi a măsurilor de adaptare necesare pentru ţările ACP; preocuparea ţărilor ACP cu privire la faptul că negocierile regionale ale UE cu grupuri de state ACP va submina solidaritatea în cadrul comunităţii ACP; şi posibilitatea de a susţine investiţiile necesare în domeniul serviciilor publice şi al infrastructurii publice prin creditele IB, pe baza Acordului de la Cotonou. În acelaşi timp, ne opunem includerii cotelor pentru întoarcerea migranţilor din UE în ţările ACP ca parte a acestor negocieri.

Prima revizuire a Acordului de la Cotonou a abordat dimensiunea politică. Acum trebuie abordată dimensiunea parlamentară, motiv pentru care ideea de a reduce reuniunile Adunării parlamentare paritare ACP-UE la o singură dată pe an ni se pare de neînţeles.

  Krisztina Morvai (NI). – (HU) Am fost şocată când, în timpul unei conferinţe, am văzut o pancartă a delegaţiei africane, pe care scria: Nu hrăniţi Africa. Am face mai bine dacă ne-am da seama că Africa nu are nevoie de ajutor, ci de autodeterminare alimentară. În mod interesant, populaţia africană şi agricultorii au acelaşi interes ca şi populaţia şi agricultorii post-comunişti din Europa de Est sau chiar, dacă vrem să exagerăm, ca şi populaţia şi agricultorii francezi, şi anume nevoia ca agricultorii locali să decidă ceea ce vor să producă, cum vor să producă şi cum vor să vândă produsul respectiv pe piaţa locală. Iar interesul populaţiei locale este acela de a fi capabilă să consume alimente sănătoase şi de calitate, produse la nivel local. Ideile unei pieţe mondiale libere liberalizate, pe de o parte şi, pe de altă parte, ale autodeterminării alimentare, aparţin de două sisteme de logică diferite. Aici, ar trebui să fim în mod mult mai hotărât de partea autodeterminării alimentare.

  Filip Kaczmarek (PPE). – (PL) Dle preşedinte, dle comisar, cea de-a doua revizuire a Acordului de la Cotonou vine într-o perioadă foarte interesantă, deoarece permite analiza dispoziţiilor acordului în contextul unei realităţi aflate în continuă schimbare. S-au întâmplat multe după ultima revizuire din 2005: crizele din domeniul economic, alimentar, energetic şi financiar, schimbările care au avut loc care urmare a negocierilor climatice şi efectele acestora asupra ţărilor în curs de dezvoltare.

Însă ceea ce trebuie să-i intereseze pe deputaţii europeni este rolul Adunării parlamentare paritare şi eventualele tentative de a restricţiona frecvenţa şi rolul acesteia. Sunt foarte mulţumit de declaraţia comisarului cu privire la faptul că Comisia Europeană nu are astfel de intenţii. Acest lucru este important, deoarece nici Parlamentul, nici Adunarea parlamentară paritară şi nici parlamentele ţărilor ACP nu au participat la procesul decizional care a produs schimbările din cadrul acordului.

Un alt aspect important este regionalizarea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi ACP şi, în special, natura acestei regionalizări. Nu sunt împotriva regionalizării, însă sunt convins că reuniunile regionale ale Adunării parlamentare nu trebuie să înlocuiască reuniunile plenare. Probabil că ar fi mai normal ca deciziile cu privire la structurile şi principiile de lucru ale Adunării parlamentare să fie luate chiar de către Adunare, şi nu de către părţile acordului.

Susţin dorinţa, exprimată în raport, de a consolida parlamentele naţionale. Dl Michel a vorbit despre acest lucru. În viitor, ne-am dori ca toţi reprezentanţii ţărilor ACP care participă la activităţile Adunării parlamentare să fie membri ai propriilor lor parlamente, şi nu reprezentanţi ai guvernelor.

La fel de important este ca parlamentelor naţionale ale ţărilor ACP să li se ofere ocazia de a juca un rol important în cooperarea pentru dezvoltare, în pregătirea şi punerea în aplicare a programelor şi în monitorizarea şi evaluarea măsurilor luate. Acest lucru explică necesitatea accesului la documente strategice. În plus, sunt, bineînţeles, de acord cu faptul că funcţiile nu trebuie dublate şi că sinergia şi complementaritatea dintre acordurile de parteneriat economic şi Adunarea parlamentară paritară sunt foarte importante.

  Véronique De Keyser (S&D). – (FR) Dle preşedinte, articolul 13 din Acordul de la Cotonou nu a fost revizuit din 2000. Articolul se referă la un subiect sensibil: dialogul dintre Uniunea Europeană şi ţările ACP cu privire la imigraţie, tratamentul corect al imigranţilor, principiile nereturnării, cauzele subiacente ale imigraţiei şi, în cele din urmă, lupta împotriva imigraţiei ilegale şi a readmiterii, iar aceste două aspecte sunt cele asupra cărora Uniunea Europeană s-a concentrat cel mai mult.

Absenţa chinuitoare a unei politici comune de imigraţie care să fie demnă de valorile pe care Europa pretinde că le susţină riscă să întărească, în revizuirea planificată a articolului 13, aspectul represiunii şi urmărirea imigranţilor ilegali. Exemplul tragic al acordului bilateral dintre Italia şi Libia, care a creat situaţii umanitare intolerabile, nu pare să fi descurajat zelul celor care vor să întărească articolul 13 pentru a consolida secţiunea referitoare la lupta împotriva imigraţiei ilegale.

Mai mult, în anumite regiuni - mă gândesc la Calabria - imigranţii ilegali sunt acum urmăriţi în mod deschis şi fără menajamente. În loc să acţionăm pe baza temerilor suscitate de actuala criză, trebuie să subliniem sinergia care trebuie stabilită între imigraţie şi dezvoltare.

Dacă ţările ACP au nevoie de ajutor pentru a progresa din punct de vedere economic, noi, la rândul nostru, avem nevoie de imigraţie pentru a face faţă crizei care ne afectează. Ar trebui, aşadar, să ne concentrăm asupra imigraţiei ilegale şi asupra mobilităţii. Acestea sunt singurele garanţii împotriva climatului odios care se instalează pe ascuns în propriile noastre ţări.

  Niccolò Rinaldi (ALDE). – (IT) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, ca liberal-democraţi dorim să profităm de revizuirea Acordului de la Cotonou pentru a afirma o idee de modernitate sprijinită şi de ţările ACP, iar când vorbesc despre modernitate, mă refer în primul rând la susţinerea unor politici care pot sublinia şi permite mai multă libertate.

Această libertate ar trebui să se refere, în primul rând şi mai ales, la eliberarea de birocraţie, care devine din ce în ce mai excesivă în ţările ACP, fiind în mod constant un obstacol pentru creşterea economică. Această libertate ar trebui să includă mai ales posibilitatea studenţilor de a studia în străinătate şi cred că ar trebui să profităm de ocazia pe care ne-o oferă această revizuire pentru a lansa un program ambiţios de burse de studiu. Această libertate ar trebui asigurată prin diseminarea de noi tehnologii IT, astfel încât internetul, în mod special, să poată deveni un avantaj care să fie cât se poate de accesibil.

În cele din urmă, ar trebui să permită libera circulaţie a lucrătorilor într-un mod care să rezolve cazurile serioase de interferenţă la care se referea dna De Keyser atunci când vorbea despre tratatele bilaterale. Cotonou, care este descendentul direct al acordurilor de la Lomé şi Yaoundé, are o istorie lungă; la un moment dat, se afla pe un loc de frunte, iar dacă va fi capabil să facă faţă noilor provocări, va reuşi să joace din nou un rol important.

  Mariya Nedelcheva (PPE). – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, aş dori în primul rând s-o felicit pe dna Joly pentru calitatea raportului dumneaei.

Revizuirea Acordului de la Cotonou trebuie să reprezinte, într-adevăr, o oportunitate de a face în sfârşit un bilanţ şi de a propune, pe baza lecţiilor învăţate, soluţii de îmbunătăţire a punerii în aplicare, a funcţionării şi a impactului său. Identificarea clară a priorităţilor este extrem de importantă în acest sens.

Doresc să subliniez trei aspecte. În primul rând, trebuie să clarificăm conţinuturile dialogului politic. Nu trebuie să pierdem din vedere consolidarea păcii şi prevenirea şi aplanarea conflictelor, însă operaţionalizarea instrumentelor existente şi consolidarea luptei împotriva traficului de arme de calibru mic şi a drogurilor sunt provocări care, odată depăşite, vor avea un impact pozitiv în domeniul politic, economic şi social.

În al doilea rând, este foarte importantă încheierea de acorduri de parteneriat economic flexibile, echilibrate şi care să ia în considerare dezvoltarea regională. Sectoarele cheie, precum agricultura, energiile regenerabile şi angajarea tinerilor ar trebui să fie luate mai mult în considerare. Dialogul regulat cu populaţiile locale va permite realizarea unei adaptări realiste.

În final, cadrul instituţional este esenţial. Este absolut necesară asigurarea unei coeziuni mai bune între diferiţii piloni ai acordului. Consolidarea puterii APP şi a parlamentelor naţionale va conduce automat la un mai bun control democratic şi, cel mai important, la mult mai multă transparenţă.

În concluzie, orice instrument, fie că este nou sau revizuit, trebuie să menţină principiile fundamentale şi spiritul acordului şi, în primul rând, nu trebuie să pierdem din vedere obiectivul principal, care este eradicarea sărăciei, contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea durabilă şi la integrarea progresivă a ţărilor ACP în economia mondială.

  Michael Cashman (S&D). – Dle preşedinte, concizia este sursa înţelepciunii. Felicitări, dnă Joly; felicitări, dle comisar. Parlamentul se dedică în aceste negocieri consolidării principiului clauzelor non-negociabile ale drepturilor omului şi al sancţiunilor pentru nerespectarea acestor clauze, printre altele în ceea ce priveşte discriminarea pe motive de gen, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă, orientare sexuală, şi împotriva persoanelor cu SIDA sau HIV.

Mi se spune, dle comisar, că anumite state membre nu doresc acest amendament, însă el este esenţial pentru Parlament. După cum ştiţi, drepturile omului sunt adesea mult prea erodate, iar acest lucru reprezintă, în primul rând, un avantaj politic al partidelor. Apărarea drepturilor fundamentale se află în centrul Uniunii Europene şi, prin urmare, ar trebui să se afle la baza şi în centrul relaţiilor noastre cu toate ţările ACP.

Dle comisar, aceasta este probabil ultima dată când veţi apărea în faţa noastră în cadrul actualului dvs. mandat, astfel încât aş dori să vă transmit mulţumirile călduroase ale Parlamentului. Aţi fost un susţinător ferm al drepturilor omului şi al valorilor UE şi vă doresc toate cele bune în noul mandat. Vă mulţumesc.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE). – (PT) Această versiune revizuită a Acordului de la Cotonou introduce elemente fundamentale pentru dezvoltarea durabilă şi integrarea progresivă a ţărilor ACP în economia mondială. Elementele precum schimbările climatice, securitatea energetică, formarea profesională şi educaţia sunt esenţiale pentru dezvoltarea acestor ţări.

Încălzirea globală poate reprezenta, în acelaşi timp, o oportunitate. Costurile surselor de energie regenerabile de care dispun aceste ţări sunt indispensabile pentru dezvoltarea lor economică şi socială, permiţându-le să avanseze la un stadiu de independenţă energetică, astfel încât să poată face faţă crizei mondiale.

Investiţiile în educaţie şi formare profesională sunt la fel de importante pentru combaterea sărăciei, şomajului, emigrării şi migraţiei valorilor, contribuind la construcţia economiei acestor ţări.

Pentru a încheia, aş dori să menţionez micile state insulare care sunt extrem de vulnerabile şi fragile. În acest context, punerea în aplicare a Acordului de la Cotonou ar trebui să ia în considerare strategia Mauritius şi planul de acţiune Barbados, care identifică o serie de măsuri de sprijinire a dezvoltării durabile în ţările insulare în curs de dezvoltare.

  Diogo Feio (PPE). – (PT) Dle preşedinte, Parlamentul a fost convocat chiar în acest moment pentru a se pronunţa cu privire la cea de-a doua revizuire a Acordului de la Cotonou.

Permiteţi-mi, totuşi, să subliniez dificultăţile cu care se confruntă în prezent insula Haiti. Această situaţie are nevoie de solidaritatea, acţiunea şi atenţia comunităţii internaţionale. Sigur că mă gândesc în primul rând la cei care şi-au pierdut viaţa şi la cei care se află într-o situaţie cu adevărat disperată.

În ceea ce priveşte subiectul în cauză, ştim că Acordul de la Cotonou are scopul de a crea un cadru de cooperare care va constitui un răspuns comun ACP-UE la globalizare, va contribui la pace şi securitate şi va cultiva o atmosferă politică democratică.

Revizuirea din 2005 a făcut câţiva paşi în direcţia bună. Cu toate acestea, mai rămân multe lucruri de făcut. Criza economică şi financiară mondială, problemele climatice şi creşterea preţurilor alimentelor şi ale energiei justifică o nouă revizuire.

Nu voi mai vota pentru menţinerea - şi, de câte ori va fi posibil, creşterea - de către Uniunea Europeană a nivelurilor de ajutorare a ţărilor ACP. Sunt de acord cu argumentul că parlamentele naţionale ale ţărilor respective trebuie să se implice atât acum, cât şi în viitor, în procesul de revizuire a acordului şi reiterez necesitatea ca acestea să fie invitate să procedeze astfel.

  Mario Mauro (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, unul dintre obiectivele pe care ar trebui să le aibă cea de-a doua revizuire a acordului de parteneriat este, în mod clar, promovarea unei culturi a responsabilităţii. Va fi foarte greu să realizăm acest lucru fără sprijinul organizaţiilor societăţii civile, al entităţilor non-statale şi al parlamentelor. De fapt, nu cred că este posibil să avem politici care să corespundă pe deplin nevoilor reale ale comunităţilor în cauză.

Un al doilea aspect esenţial este ajutorul umanitar. Ajutoarele de 300 de miliarde de dolari acordate în ultimii 40 de ani nu au avut niciun efect, dacă luăm în considerare faptul că, în această perioadă, creşterea economică a continentului african a fost mai mică de 0,2% pe an.

Există un scenariu apocaliptic pe care comunitatea internaţională trebuie să înceapă să-l înţeleagă. Aceasta trebuie să abordeze, în sfârşit, problema ţărilor în curs de dezvoltare ca pe o problemă care într-adevăr ne aparţine, care ne priveşte pe noi şi viaţa de zi cu zi a comunităţilor noastre şi care trebuie abordată zi de zi împreună cu instituţiile locale care se află într-o continuă căutare a unui dram de legitimitate.

Permiteţi-mi ca, în final, să subliniez că a investi în capitalul uman înseamnă a încerca să înţelegem că cea mai mare sursă de redresare o reprezintă tocmai oamenii care se confruntă cu situaţii dificile. Lor le revine responsabilitatea de a salva continentul, iar noi trebuie să fim atenţi la problemele ţărilor respective, având un scop clar: acel bun comun care nu este numai un interes al ţărilor ACP, ci şi al nostru şi al viitorului cetăţenilor noştri.

Ar trebui să ne uităm la oameni, şi nu la bani, la substanţă, şi nu la spoturi publicitare. Astfel, vom putea să ne utilizăm strategiile în modul cel mai eficient.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Dle comisar, doamnelor şi domnilor, am criticat în repetate rânduri faptul că parlamentele naţionale şi organizaţiile non-guvernamentale din ţările în curs de dezvoltare nu sunt implicate în luarea deciziilor legate de ajutorul pentru dezvoltare şi că nu au acces la documente strategice. Acest lucru trebuie rectificat în noua revizuire a Acordului de la Cotonou. Noul acord ar trebui să conţină, de asemenea, angajamentele guvernelor şi parlamentelor individuale de a crea sisteme fiscale funcţionale în propriile ţări. Acest lucru este important pentru ambele părţi contractante. Țările ACP au nevoie de propria administraţie fiscală standardizată, adică de venituri fiscale planificate pentru propriile obiective de dezvoltare. Acest lucru va susţine, la rândul său, Uniunea în lupta acesteia împotriva paradisurilor fiscale, a evaziunii fiscale şi a scurgerilor ilegale de capital.

În calitate de vicepreşedintă responsabilă pentru drepturile omului, solicit ca tratatele internaţionale să conţină şi clauze privind drepturile omului, şi nu numai pentru ţările ACP. Regret că trebuie să observ că raportul dnei Joly, un raport foarte bun în alte privinţe, nu conţine o astfel de solicitare. Invit Comisia şi preşedinţia spaniolă să rectifice acest lucru.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE). - Raportul dezbătut astăzi face referire la multe probleme legate de securitatea alimentară a statelor ACP. După părerea mea, nu putem vorbi despre acest subiect fără a ţine cont şi de câteva realităţi privind agricultura europeană.

Uniunea Europeană poate şi chiar trebuie să joace rolul unui regulator pe pieţele globale. Dacă Europa şi-ar reduce producţia agricolă, creşterea importurilor de hrană ar contribui semnificativ la o creştere globală a preţurilor alimentare. De aceea este imperativ ca nivelurile producţiei alimentare a Uniunii Europene să fie menţinute constante în interesul europenilor, dar şi în interesul cetăţenilor din statele ACP şi nu numai.

De aceea, consider că şi aceste aspecte legate de securitatea alimentară a ţărilor mai sărace sunt strict legate de viitorul politicii agricole comune europene. <BRK>

  Isabelle Durant (Verts/ALE). – (FR) Dle preşedinte, şi eu aş dori să-mi exprim sprijinul pentru raportul foarte bun al colegei mele, dna Joly. Parteneriatul ACP-UE este mai necesar ca oricând, iar tragedia din Haiti demonstrează faptul că parteneriatul ACP-UE este indispensabil şi trebuie neapărat consolidat.

Este neobişnuit să mă adresez, pe această temă, unui comisar care astăzi se ocupă de dezvoltare, însă de mâine se va ocupa de comerţ şi, tocmai din acest motiv, aş dori să vă dau trei sugestii.

În primul rând, aşa cum au spus-o şi alţii înaintea mea, ar trebui ca, atunci când vine vorba despre controlul parlamentar şi Adunare, să continuăm să organizăm două reuniuni anuale şi să nu le reducem pe acestea la una singură.

În al doilea rând, de ce să nu supunem acordurile de parteneriat economic în cazul ţărilor ACP mai degrabă unui control parlamentar decât unei logici strict comerciale, astfel încât, şi aici, parlamentele să poată fi implicate şi trase la răspundere pentru controlarea repercusiunilor pentru populaţiile acordurilor de parteneriat economic şi apărarea intereselor acestora în acest cadru?

  João Ferreira (GUE/NGL). – (PT) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, revizuirea Acordurilor de la Cotonou ar trebui să promoveze o schimbare în politica de dezvoltare şi ajutor pentru dezvoltare a Uniunii Europene. Această politică ar trebui să fie orientată către o reală cooperare şi solidaritate şi ar trebui să contribuie la promovarea dezvoltării autonome şi suverane în ţările ACP.

Există mecanisme multiple care menţin multe din aceste ţări sub dominaţie şi subjugare. Datoriile externe sufocante, plătite de mai multe ori, însă aflate în continuă creştere, joacă un rol esenţial în stabilirea acestui tip de relaţii.

Presiunile din partea Uniunii Europene de a pune în aplicare acordurile de parteneriat economic - în esenţă, acorduri de liber schimb - reflectă actualele priorităţi ale Fondului european de dezvoltare, care trebuie revizuit, şi sunt demonstrative pentru calea pe care se merge la ora actuală. Este o cale care caută să oblige aceste ţări să accepte noi relaţii bazate pe dependenţă şi pe interesele multinaţionalelor, ceea ce duce la supraexploatarea resurselor lor în alte interese decât cele ale cetăţenilor.

Ajutorul pentru dezvoltare nu trebuie să depindă de punerea în aplicare a acordurilor de parteneriat economic. Preocupările şi obiecţiile ţărilor ACP trebuie respectate, alături de priorităţile stabilite de către acestea.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Dle preşedinte, o voi spune în mod direct: sunt de părere că alineatul (31) al prezentei propuneri pentru o a doua revizuire a acordului nu are prea mult sens. Şi eu mă opun acestui tip de ştafetă creată de diversele acorduri de readmitere pentru migranţi, în baza cărora persoanele în cauză sunt trimise dintr-o ţară în alta. În acest sens, este cu siguranţă necesară o mai bună reglementare la nivel internaţional a acestui tip de acorduri interconectate. Însă şi mai importantă mi se pare evitarea din start a unei astfel de situaţii. De aceea, consider că ideea de a facilita viza circulară pentru persoanele din ţările ACP este o soluţie greşită. Să susţinem, aşadar, autoajutorarea. Să promovăm independenţa. Să transformăm cazurile sociale în producători încrezători în propria lor valoare. Astfel s-ar pune cu siguranţă capăt emigrării sociale şi evadării din sărăcia socială.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Dle preşedinte, în această după-amiază, a avut loc dezbaterea pe tema dezastrului enorm şi inimaginabil din Haiti şi a modului în care Europa poate contribui la alinarea suferinţei victimelor. Această dezbatere ar trebui să ne amintească - iar acesta este motivul pentru care am luat cuvântul în cadrul reuniunii din această seară - de faptul că acordurile cu ţările care se confruntă cu probleme economice grave şi care sunt deosebit de vulnerabile în faţa dezastrelor naturale, aşa cum a demonstrat-o tragedia din Haiti, trebuie abordate într-o manieră complet diferită de cea în care abordăm alte acorduri economice încheiate de către Uniunea Europeană. Vorbim despre ţări aflate la marginea sărăciei, a mizeriei şi a bolii. Vorbim despre ţări în care termenul de criză umanitară tinde să devină o regulă.

Prin urmare, este responsabilitatea, datoria şi crezul nostru, piatra de temelie a Uniunii Europene să punem viaţa umană pe primul loc, înaintea oricărei dimensiuni tehnice sau economice. Acesta este motivul pentru care toate problemele dezbătute astăzi, birocraţia, chestiunile tehnice, trebuie rezolvate cât mai rapid.

  Hans-Peter Martin (NI). – (DE) Dle preşedinte, atunci când mă gândesc la Caraibe, îmi vin în minte două imagini: actualul dezastru major din Haiti şi, după o experienţă de mulţi ani în această instituţie, deputaţii europeni savurând din plin reuniunile Adunării parlamentare paritare ACP-UE (APP).

După această dezbatere lungă, în care s-au spus lucruri importante, am putea să transmitem un semnal foarte concret şi să renunţăm, având în vedere situaţia din Haiti, la următoarea sau următoarele două reuniuni opulente ale APP ACP-UE din aceste ţări, utilizând într-adevăr profitul net în beneficiul victimelor. Ar fi doar o picătură în ocean, însă ar fi un gest simbolic şi ar demonstra că luăm în serios discursurile atât frumoase pe care le rostim în această instituţie şi că le şi punem în practică.

  Crescenzio Rivellini (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Adunarea parlamentară ACP este deosebit de importantă în acest moment politic în care globalizarea a divizat mai mult sau mai puţin lumea în ţări care produc produse şi ţări care produc idei, determinând o creştere a migraţiei lucrătorilor şi, evident, a bunurilor.

La baza acestui proces se află Mediterana, adevăratul ax dintre Europa şi ţările ACP. Normele Cotonou trebuie să se adapteze aşadar la această nouă situaţie şi propun - la cererea preşedintelui Republicii Italia, Giorgio Napolitano, care susţine în mod oficial această propunere - stabilirea unui sediu descentralizat sau a unei reuniuni anuale fixe a Adunării ACP în cel mai multi-etnic şi cel mai mediteranean oraş european, care este şi aproape de ţările ACP: Napoli.

De aceea, reiterez - tot la cererea preşedintelui Republicii Italia - recomandarea de a discuta această propunere în cadrul noilor acorduri. Mai mult, propunerea avantajează aducerea Europei mai aproape de cetăţenii săi şi de oamenii din sudul Italiei, care este adevărata platformă logistică a Europei faţă de ţările Mediteranei.

  Janusz Wojciechowski (ECR). – (PL) Dle preşedinte, auzind discursul dlui Niculescu, îmi permit să cer permisiunea de a lua cuvântul şi aş dori să susţin cu fermitate gândul pe care acesta l-a exprimat, şi anume că, în relaţiile noastre economice cu alte ţări, inclusiv cu ţările ACP, nu ar trebui să pierdem din vedere siguranţa alimentară a societăţii europene. În ceea ce priveşte ţările ACP, ne putem aminti de reforma pieţei zahărului, care a fost realizată sub sloganul nobil al sprijinirii ţărilor respective, dar care, de fapt, a înrăutăţit cu mult situaţia Uniunii Europene, a agricultorilor şi consumatorilor noştri, neconstituind un mare ajutor pentru ţările ACP. Ar fi bine să nu uităm niciodată de siguranţa alimentară şi de societatea noastră, care are nevoie de această securitate.

  Karel De Gucht, membru al Comisiei. – În primul rând, în ceea ce priveşte SPG şi SPG+, în principiu, nu avem nimic împotriva includerii acestora în Acordul de la Cotonou, însă ar trebui să realizăm că SPG şi SPG+ sunt unilaterale, iar Cotonou este contractual. De aceea, cred că este foarte greu să le includem în Acordul de la Cotonou, dar poate că vom putea găsi formule care să creeze o legătură mai complexă.

membru al Comisiei. − (FR) Controlul democratic: mai mulţi vorbitori au solicitat ca practica de a organiza două reuniuni plenare anuale să fie menţinută. Comisia este pregătită să reconsidere acest punct de vedere, dar poate că am putea să cădem de acord ca, în măsura în care acest lucru este posibil, reuniunile regionale să coincidă cu una dintre cele două reuniuni plenare sau cu ambele, fiindcă am impresia că toate reuniunile Parlamentului European, împreună cu cele ale altor instituţii, creează un număr foarte mare de reuniuni. Sunt, prin urmare, de acord cu ideea de a avea două reuniuni plenare, însă haideţi să încercăm să le apropiem pe acestea de reuniunile regionale.

Mai mulţi vorbitori s-au exprimat, de asemenea, cu privire la natura acordurilor de parteneriat economic. Acesta este termenul asupra căruia am căzut de acord, însă, de fapt, ar trebui să vorbim despre acorduri de parteneriat de dezvoltare şi cred că, în acest fel, discuţiile cu ţările ACP ar deveni mai degajate. Cred că dezbaterea ar deveni puţin mai deschisă. În orice caz, dacă Parlamentul European va fi la un moment dat de acord să numească o nouă Comisie, al cărei membru sunt, voi face, în cadrul competenţelor mele, tot ceea ce este posibil pentru a transforma aceste acorduri într-un succes şi pentru a fi prezent la reuniunile Adunării parlamentare paritare.

Au existat anumite întrebări legate de chestiuni fiscale. Cred că m-am ocupat deja de acest punct în introducerea mea şi sunt într-adevăr de părere că este important ca acesta să devină un subiect esenţial în discuţiile noastre cu ţările ACP, dar şi între noi, deoarece, să fim serioşi - şi ştiu că şi preşedinţia spaniolă este foarte interesată de acest subiect - dacă într-adevăr ne dorim să facem ceva, trebuie să avem şi curajul de a interveni împreună cu societăţile noastre în aceste ţări în curs de dezvoltare. Problema nu apare numai aici, problema apare, în special, şi aş spune chiar în primul rând în relaţia dintre Europa şi propriile sale societăţi şi industrii din ţările în curs de dezvoltare. Acesta este un proces în derulare şi am înţeles că preşedinţia spaniolă va lua, de asemenea, iniţiative în acest sens.

Migraţia.

Membru al Comisiei. − Referitor la articolul (13), ambele părţi doresc să actualizeze domeniul migraţiei. Referitor la articolul (13), Comisia a prezentat o propunere echilibrată şi coerentă, care se bazează pe cei trei piloni ale cooperării din domeniul migraţiei şi dezvoltării, al migraţiei legale şi al migraţiei ilegale şi readmiterii. Aspectele prezentate în raport sunt luate în considerare în mod corespunzător. Toate domeniile merită la fel de multă atenţie. Negocierile sunt în curs şi suntem optimişti cu privire la găsirea unui acord, cu condiţia ca echilibrul dintre cei trei piloni să fie menţinut.

Dl Cashman a făcut o observaţie cu privire la discriminare. Dl Cashman nu este prezent în momentul de faţă, însă cred că are completă dreptate. Orientarea sexuală a fost unul dintre elementele propuse de Comisie şi îi acordăm o mare importanţă, dar ar trebui să fiţi conştienţi, la fel cum este Comisia, de faptul că, în unele ţări ACP, homosexualitatea este interzisă prin lege. De curând, le-am făcut observaţii atât preşedintelui din Burundi, cât şi celui din Uganda, deoarece au introdus legi discriminatorii, însă acesta este un subiect foarte delicat şi cred că, la un moment dat, va trebui să ne confruntăm cu el. Am putea insista ca textul să fie foarte clar, dar probabil că nu vom ajunge la un acord în privinţa acestuia: aceasta este prima posibilitate; sau altă posibilitate ar fi poate să avem o limbă mai puţin specifică. Limbajul Naţiunilor Unite este mai puţin specific, însă ar acoperi şi orientarea sexuală. Acesta este un aspect care ar trebui discutat în continuare în decursul negocierilor. Cred că am răspuns la majoritatea punctelor, chiar dacă din această cauză am vorbit prea mult.

  Eva Joly, raportoare. – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, de la intrarea în vigoare a Acordurilor de la Cotonou, sărăcia nu a scăzut. Prin urmare, am dat greş în misiunea noastră pentru dezvoltare. Ceva trebuie să se schimbe cu această a doua revizuire.

Mă bucur să spun că există un consens destul de mare în ceea ce priveşte măsurile pe care le-am propus şi cred că una dintre măsurile pe care le putem folosi pentru a eradica sărăcia este aceea de a lupta cu adevărat împotriva paradisurilor fiscale şi de a folosi acest instrument pentru a face tot ceea ce putem. În cadrul Uniunii Europene şi al regiunii ACP, putem să obligăm multinaţionalele să declare, de la ţară la ţară, ce venituri au şi ce impozite plătesc.

Aceasta este şi o cerinţă internaţională. Vor trece însă mulţi ani până când această cerinţă va fi îndeplinită la nivel internaţional. Să profităm, aşadar, de posibilităţile pe care le avem în acest raport pentru a introduce această normă în Europa. De aceea vă rog să respingeţi amendamentul propus la alineatul (16), dar să păstraţi formularea iniţială, care ne îndeamnă să facem ordine la noi acasă.

În aceeaşi manieră, ceea ce putem face este, de asemenea, să ne obligăm propria bancă de investiţii să intervină în ceea ce priveşte paradisurile fiscale. Ar trebui să interzicem investiţiile Fondului European de Dezvoltare în companii care nu înregistrează profituri în ţările în care operează, ci preferă să realizeze profituri în paradisurile fiscale.

Acesta a fost, de exemplu, cazul Zambiei, unde s-au făcut investiţii substanţiale - cred că de până la 46 milioane de dolari - în Mina Mopani. Acestea nu au îmbunătăţit cu nimic viaţa cetăţenilor din Zambia; au îmbunătăţit, mai degrabă, viaţa acţionarilor care au beneficiat de acest ajutor. Prin urmare, sunt absolut contraproductive. Însă depinde de noi. Putem modifica mandatul băncii noastre. Să facem, aşadar, tot ceea ce putem şi să nu amânăm nimic pentru ziua de mâine. Să luăm măsuri în această privinţă.

Apoi, există principii cărora trebuie să le rămânem pe deplin fideli: drepturile omului şi ale migranţilor, şi vă invit insistent să păstraţi formularea articolului 31 şi să nu reprimaţi protestele împotriva acordurilor bilaterale care, de fapt, constituie o externalizare a fluxurilor migratoare.

(Aplauze)

  Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine (miercuri, 20 ianuarie 2010).

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Corina Creţu (S&D), în scris. – A doua reviziuire a Acordului de la Cotonu reprezintă o oportunitate de evaluare a câmpurilor lăsate deschise mutărilor incorecte sau ineficiente şi, respectiv, momentul în care se pot aduce corecţii Acordului în funcţie de evoluţiile procesului de globalizare. Provocările lansate de evenimente economice şi sociale, cum sunt criza economică şi finaciară, conflictele armate, provocările lansate de cursul negativ privind sănătatea populaţiei, cum sunt amplificarea numărului de contaminări cu boli transmisibile (TBC, SIDA, malarie) şi creşterea numărului victimelor violenţelor sau dezastrelor naturale, precum şi provocările puţin controlabile ridicate de schimbările climatice acutizează nevoia de fortificare a populaţiei ţărilor in curs de dezvoltare în faţa deficienţelor sociale sistemice. Aceasta presupune printre altele ca oferta cooperării pentru dezvoltare sa fie mai bine focalizată pe elemente-cheie din domeniul sistemului de sănătate publică şi al educaţiei. În consecinţă, consider esenţial să se abordeze cu mai multă claritate aceste aspecte, prin consolidarea titlului I - Strategii de dezvoltare - din partea 3 a Acordului. <BRK>

  Martin Kastler (PPE), în scris. – (DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, voi vota în favoarea acestui raport, deoarece consider că intensificarea cooperării dintre Uniunea Europeană şi statele ACP în cadrul acordurilor de parteneriat este importantă. Acestea fiind spuse, doresc să subliniez faptul că acest raport conţine formularea: „protecţia sănătăţii sexuale şi reproductive”. Ce se ascunde însă în spatele acestei fraze? Înseamnă, oare, în primul rând, garantarea bunăstării fizice şi mentale în relaţie cu toate zonele sexualităţii şi reproducerii umane, de exemplu prin combaterea violenţei sexuale şi a mutilării genitale? Implică, în al doilea rând, accesul la informaţii cu privire la aşa-numita planificare familială? Sau include, în al treilea rând, şi avortul? În trecut, Comisia şi Consiliul au clarificat, la solicitările deputaţilor europeni, că această „sănătate sexuală şi reproductivă” nu include avortul. Aceasta este şi opinia mea. Prin urmare, consider că este important să stabilim că termenul de „sănătate sexuală şi reproductivă a femeilor” nu are legătură cu avortul şi, de aceea, propun ca în textul acordului să se facă o clarificare în acest sens.

  Siiri Oviir (ALDE), în scris. – (ET) Cea de-a doua revizuire a Acordului de la Cotonou introdusă în 2000 este astăzi în curs de desfăşurare, iar în cadrul acestei revizuiri, scopul este de a introduce în acord o serie de modificări, care ne vor ajuta să atingem obiectivele stabilite în acesta: eradicarea sărăciei, dezvoltarea economică şi integrarea progresivă a grupului de state ACP în economia mondială. Trebuie observat faptul că, de la ultima revizuire a Acordului de la Cotonou în 2005, au existat multe evoluţii la nivel mondial (de exemplu criza financiară, schimbările climatice, creşterea preţurilor alimentelor şi ale energiei etc.), toate afectând ţările din Africa, zona Caraibelor şi a Pacificului. Sunt complet de acord cu opinia raportoarei, potrivit căreia toate acele evoluţii care au avut loc la nivel mondial ar putea, în cazul în care nu sunt gestionate în mod corespunzător în procesul de revizuire a acordului, să îngreuneze îndeplinirea până în anul 2015 a obiectivului Acordului de la Cotonou şi a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. După cum se ştie, ţările UE şi ACP au convenit astăzi asupra domeniilor şi articolelor care vor fi revizuite în Acordul de la Cotonou, în care aspectele mai sus menţionate au fost, de asemenea, parţial luate în considerare. Din păcate, acest lucru înseamnă, ceea ce este îngrijorător, că Parlamentul European, Adunarea parlamentară paritară ACP-UE şi parlamentele statelor membre şi ale statelor ACP nu au fost implicate în procesul de luare a deciziilor adecvate, ceea ce afectează în mod grav transparenţa şi credibilitatea revizuirii acordului. Consider că, pentru a creşte legitimitatea democratică şi gradul de responsabilizare, rolul Parlamentului European, al Adunării parlamentare paritare ACP-UE şi al parlamentelor statelor membre ale UE şi ale statelor ACP ar trebui consolidat în procesul de revizuire a acordului.