Stenograma dezbaterilor

Joi, 21 ianuarie 2010 - Strasbourg

1. Deschiderea şedinţei

PREZIDEAZĂ: DL SCHMITT
Vicepreşedinte

(Şedinţa a fost deschisă la ora 10.00)

2. Relaţiile UE/Tunisia (dezbatere)

  Preşedinte. – Următorul punct pe ordinea de zi este declaraţia Comisiei privind relaţiile UE-Tunisia.

  Neelie Kroes, membră a Comisiei. – Dle preşedinte, aş dori să mulţumesc Parlamentului pentru invitaţia pe care mi-a adresat-o de a participa la dezbaterea privind Tunisia.

Relaţiile UE-Tunisia sunt reglementate de un acord de asociere semnat în 1995. Printre altele, Tunisia a fost prima ţară mediteraneeană care a semnat un asemenea acord şi, din acel moment, a făcut progrese semnificative.

În relaţiile internaţionale, Tunisia se situează aproape de Uniunea Europeană şi este un partener de încredere al acesteia. Punctele de vedere pe care le exprimă şi poziţiile pe care le adoptă în organizaţiile internaţionale şi în alte foruri sunt moderate şi echilibrate. Este cooperantă în materie de securitate şi migraţie şi are relaţii bune cu vecinii din regiunea mediteraneeană de sud. În plus, mereu a jucat un rol constructiv în direcţia integrării regionale a Maghrebului.

Tunisia participă activ la politica europeană de vecinătate, iar rapoartele periodice ale Comisiei privind punerea în aplicare de către Tunisia a planului de acţiune din cadrul politicii europene de vecinătate sunt elocvente prin afirmaţiile formulate: Tunisia a înregistrat progrese într-o serie de domenii de cooperare, inclusiv planul de acţiune.

Reformele economice au avansat, permiţând o creştere solidă a economiei tunisiene, precum şi a volumului comercial cu UE. S-au obţinut rezultate importante în sfera socială, în domenii precum asistenţa medicală, educaţia, combaterea sărăciei şi protecţia drepturilor femeilor.

Pe de altă parte, rapoartele evidenţiază şi deficienţe, în special, în domeniile justiţiei, libertăţii de exprimare şi de asociere.

Dialogul politic cu Tunisia a fost continuu în privinţa tuturor subiectelor tratate în planul de acţiune, care sunt abordate în cadrul a 10 subcomisii şi în cadrul grupurilor de lucru. Consiliul de asociere UE-Tunisia s-a întrunit deja de mai multe ori, iar următoarea reuniune este programată în următoarele câteva luni.

La 1 ianuarie 2008, Tunisia a devenit prima ţară din regiunea mediteraneeană de sud care a instituit o zonă de liber schimb cu UE pentru produse industriale, cu doi ani înainte de data prevăzută. UE este primul partener comercial al Tunisiei: 72,5 % din importuri provin de la UE şi Uniunea Europeană este destinaţia pentru 75 % din exporturile sale. Cooperarea financiară a UE se ridică la aproximativ 75-80 de milioane de euro pe an, pentru care Tunisia s-a dovedit că are o bună capacitate de absorbţie.

De asemenea, s-au lansat negocieri privind liberalizarea treptată a comerţului cu servicii şi dreptul de stabilire, precum şi privind produsele agricole şi pescăreşti. Concluzia acestor negocieri, alături de armonizarea legislaţiei relevante, vor marca o nouă fază a relaţiilor dintre UE şi Tunisia şi progresul în direcţia integrării economiei tunisiene în piaţa unică europeană.

Tunisia a solicitat ca relaţiile sale cu UE să primească un nou impuls printr-un statut avansat. Considerăm că un asemenea efort serveşte intereselor Uniunii Europene. De asemenea, anticipăm că Tunisia va demonstra un avânt real spre realizarea unor reforme mai democratice şi a libertăţii de exprimare. În absenţa unor progrese în importantul domeniu al drepturilor omului, realizările semnificative ale ţării pe care le-am menţionat anterior ar fi oricum percepute ca incomplete, în pofida valorii acestora, în special după standarde regionale.

În concluzie, aş dori să precizez că noi considerăm relaţiile dintre UE şi Tunisia ca solide şi prietenoase şi credem că există într-adevăr un potenţial de consolidare mai aprofundată a acestor relaţii.

  Preşedinte. Următorul punct este reprezentat de discursurile grupurilor politice.

  Ioannis Kasoulides, în numele Grupului PPE. – (FR) Dle preşedinte, Tunisia contribuie la stabilitatea regiunii prin rolul acesteia ca partener în cadrul Uniunii pentru Mediterană, ca prima ţară care a semnat acordul de asociere şi ca prima ţară care beneficiază de un plan de acţiune pentru punerea în aplicare a politicii de vecinătate. Tunisia a obţinut, la nivel comparativ, în avans rezultate în ceea ce priveşte egalitatea de gen şi protecţia familiei şi a copilului, aşteaptă în prezent negocieri pentru acordarea unui statut avansat de parteneriat.

În acordurile menţionate anterior, există clauze privind democraţia, statul de drept şi drepturile omului. Sunt prevăzute planuri pentru discuţii, în scopul de a ne ajuta să realizăm progrese în ceea ce priveşte aceste subiecte foarte sensibile şi importante pentru noi, în cadrul Parlamentului European. Dacă dorim rezultate tangibile şi dacă nu trebuie să le obţinem în mod necesar prin polemică şi critică, trebuie să avem mare grijă să evităm o atitudine superioară, să dovedim că discutăm ca egali şi nu ca superiori şi inspectori, să arătăm că suntem, de asemenea, pregătiţi să manifestăm interes faţă de problemele şi sensibilităţile partenerilor noştri.

În acest context, sunt sigur că guvernul tunisian va răspunde prin realizarea unor paşi concreţi înainte în domeniile în cauză.

  Pier Antonio Panzeri, în numele Grupului S&D. – (IT) Dle preşedinte, dnă comisar, doamnelor şi domnilor, dacă ar trebui să ne exprimăm opinia cu privire la relaţiile existente între Uniunea Europeană şi Tunisia, aceasta ar putea fi doar una pozitivă, inclusiv în ceea ce priveşte stabilizarea regiunii.

Este adevărat că s-au înregistrat progrese importante în plan economic şi, de asemenea, se observă semne încurajatoare din punct de vedere social. Cu toate acestea, în plan politic, în urma alegerilor prezidenţiale din 25 octombrie, ne confruntăm cu problema susţinerii, prin acţiuni concrete mai însemnate, a parcursului spre realizarea unor reforme democratice. După cum ştim, în vederea realizării politicii sale externe, obiectivul Uniunii Europene este dezvoltarea şi consolidarea democraţiei, a statului de drept şi a respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Tunisia şi-a asumat angajamente importante în contextul planului de acţiune din cadrul politicii de vecinătate, în ceea ce priveşte democraţia, guvernarea şi drepturile omului. Planul de acţiune stabileşte o serie de priorităţi şi, din cadrul acestora, trebuie să se acorde o atenţie deosebită implementării şi consolidării reformelor şi intensificării dialogului politic şi a cooperării, mai ales în ceea ce priveşte democraţia şi drepturile omului, politica externă şi securitatea.

Instituţiile trebuie consolidate în acest cadru. Aceste instituţii permit o participare sporită la viaţa politică a diferiţilor membri ai societăţii tunisiene, o dezvoltare mai profundă a rolului societăţii civile, un sprijin continuu pentru partidele politice în vederea stimulării contribuţiei lor la procesul democratic şi respectarea mai evidentă a libertăţii de asociere, a libertăţii de exprimare şi a pluralismului presei.

Suntem convinşi că aceste obiective se pot realiza şi este logic să se anticipeze progrese tangibile în acest sens. Angajamentul nostru este de a proteja prietenia care leagă Uniunea Europeană şi Tunisia, consolidând în acelaşi timp relaţia existentă, ţinând seama, de asemenea, de conflictul care ar putea apărea cu privire la ideea unui statut avansat pentru această ţară. Cu toate acestea, Tunisia însăşi trebuie efectiv să ia măsuri concrete.

  Louis Michel, în numele Grupului ALDE. – (FR) Dle preşedinte, dnă comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori să încep prin a-i mulţumi şi a o felicita pe dna comisar pentru poziţia adoptată de Comisie cu privire la acest subiect. Sunt complet de acord cu această poziţie, deoarece pare mult mai rezonabilă decât punctul de vedere al celor care au solicitat dezbaterea de astăzi şi nu ştiu cine a sugerat acest lucru.

După cum s-a afirmat, Tunisia a fost prima ţară euromediteraneeană care a semnat un acord de asociere şi este un partener activ în cadrul politicii europene de vecinătate. Merită să subliniem, aşa cum a făcut-o dl Kasoulides, că, la 1 ianuarie 2008, Tunisia a devenit singura ţară mediteraneeană care a stabilit o relaţie de liber schimb cu Uniunea Europeană. Această cooperare funcţionează foarte bine, iar Tunisia dovedeşte că are o excelentă capacitate de absorbţie. Tunisia a realizat progrese considerabile, ceea ce a condus la un înalt standard de dezvoltare cu rezultate socioeconomice recunoscute de instituţii internaţionale. Pe plan economic, Tunisia a realizat o rată de creştere de 4,6 % între anii 2002 şi 2008. În plus, a reuşit să îşi reducă datoriile.

Pe plan social, ar fi nedrept să ignorăm progresele realizate, în special în ceea ce priveşte femeile. Indicatorii vorbesc de la sine: 59 % din studenţii din învăţământul superior sunt femei. Învăţământul obligatoriu este generalizat pentru femeile între 6 şi 16 ani, iar femeile reprezintă aproape un sfert din populaţia activă a Tunisiei.

Admit că acest bilanţ nu poate în mod evident să ascundă necesitatea imperioasă de a încuraja autorităţile tunisiene să facă progrese mai mari în ceea ce priveşte guvernarea şi drepturile omului; suntem foarte conştienţi că mai trebuie să se depună eforturi. Ca pe alţi vorbitori, mă preocupă acest aspect, în numele valorilor democratice pe care le apărăm. Cu toate acestea, de asemenea, este important să ne amintim că nu suntem singurii care apără aceste valori. Aceste valori fac parte şi din seva societăţii tunisiene, care este o societate dinamică şi proeuropeană.

Din aceste motive, trebuie să susţinem cererea Tunisiei de a accede la un statut avansat în acest parteneriat cu Uniunea Europeană. Şi eu cred că prin acest dialog vom găsi cadrul adecvat pentru a-i încuraja pe partenerii noştri să avanseze în domeniul guvernanţei.

Trebuie să conducem acest dialog cu partenerii noştri, în mod evident, fără a avea sentimente de automulţumire, dar şi fără a recurge la acest tip de dogmatism moralizator în care Europa este prea frecvent expertă şi care este adesea contraproductiv.

Evident, nu sunt insensibil la cazuri particulare pe care le-au expus unele persoane. Avem dreptul în mod clar de a le cere explicaţii partenerilor noştri cu privire la situaţiile care ni se par inacceptabile, dar aş dori să închei prin a evidenţia că Tunisia a reuşit să instituie un sistem politic fondat pe principiul separaţiei dintre religie şi stat.

Autorităţile publice din Tunisia au capacitatea de a oferi un ansamblu de servicii de bază populaţiei, pe care alte ţări din regiune nu au reuşit încă să le pună în aplicare, iar eu cred că este important să subliniem şi acest fapt. Prin urmare, sunt extrem de optimist cu privire la viitorul relaţiilor dintre Tunisia şi Uniunea Europeană, de vreme ce acestea se construiesc pe baza unui respect reciproc între parteneri care se stimează şi care se înţeleg asupra aspectelor fundamentale.

  Hélène Flautre, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Dle preşedinte, sunt tulburată de discursurile pe care tocmai le-am ascultat, de la cel al dnei comisar până la cele ale colegilor mei. Cred că trebuie să muncim pentru a dobândi o apreciere justă şi obiectivă a situaţiei actuale din Tunisia.

Sincer, când vă aud, am impresia că-i aud pe intelectualii occidentali vorbind cu bucurie, cu multe decenii în urmă, despre reuşita economică şi socială din ţările URSS-ului, cu o incapacitate totală de a merge şi a vedea la faţa locului ceea ce reprezintă în realitate valorile noastre comune în ţările respective. Care sunt valorile noastre comune, dle Michel? Acestea sunt drepturile omului, democraţia şi statul de drept.

Pe bună dreptate, toţi aţi afirmat că Tunisia este primul nostru partener care a semnat un acord de asociere. Este adevărat şi de aceea mă îngrijorează afirmaţiile dumneavoastră, deoarece nu vorbim despre deficienţe, dnă comisar, sau despre paşi mici. Nu. Există o degradare masivă şi continuă a drepturilor omului şi a democraţiei în Tunisia. Puteţi numi un singur ziar, un singur partid sau un singur sindicat care a fost autorizat în ultimii 20 de ani ? Nu.

Adevărul este că libertăţile fundamentale sunt neglijate sistematic şi din plin şi, cu acestea, propriile noastre angajamente. Toate acestea nu înseamnă că dăm lecţii de morală; ci este vorba despre a impune respectarea valorilor Uniunii Europene şi a respecta angajamentele pe care ni le-am asumat prin semnarea acestui acord de asociere.

Prin urmare, solicit să se efectueze cel puţin o analiză partajată a acestei situaţii. Cred că am muncit mult pentru a obţine această dezbatere, dar ar fi cu siguranţă mai util să ne străduim să organizăm o delegaţie reală, care merge şi interacţionează cu adevărat cu societatea civilă din Tunisia şi cu diferiţii membri ai acestei societăţi civile, pentru a elabora bilanţul hărţuirii continue pe care o suportă apărătorii drepturilor omului, studenţii, sindicaliştii, lucrătorii şi avocaţii. S-au organizat puciuri aproape în toate asociaţiile care manifestau o anumită autonomie faţă de putere. Prin urmare, cred că vă înşelaţi.

Ascultându-vă intervenţiile, înţeleg perfect de ce nu doriţi să vedeţi adevărata realitate tunisiană. Nu doriţi să vedeţi realitatea tunisiană, deoarece credeţi că sunt interese economice la mijloc, deoarece credeţi că sunt interese în lupta contra terorismului şi în lupta contra imigraţiei ilegale. Aţi exprimat toate acestea în modul cel mai clar şi menţionaţi în mod repetat progresele legate de egalitatea dintre femei şi bărbaţi şi de familie, care datează din vremea lui Bourguiba. Repet, acestea datează din timpurile lui Bourguiba. Nu s-au realizat progrese de atunci încoace.

Prin urmare, dacă ne respectăm, dacă respectăm acordurile pe care le semnăm, dacă respectăm politica de vecinătate sau valorile Uniunii Europene, cu siguranţă cred că nu putem propune un statut avansat pentru Tunisia. Prin urmare, vă spun direct: dacă propuneţi acest lucru şi renunţaţi la toate cerinţele şi la toate angajamentele în materie de drepturile omului şi de democraţie cu toate ţările Mediteranei, acesta va fi rezultatul garantat.

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Dle preşedinte, Tunisia este un prieten şi un aliat al Uniunii Europene, o societate laică prosperă, progresistă, modernă şi meritocratică, unică în lumea arabă. De asemenea, Tunisia adoptă în mod just o abordare intransigentă faţă de extremismul islamic.

Se conturează rapid un sistem politic multipartit în Tunisia, o ţară în care femeile sunt la egalitate cu bărbaţii. Atunci, de ce dorim să alienăm Tunisia şi populaţia sa de 10 milioane de locuitori? Poate din invidie pentru succesul acesteia, poate fiindcă este o ţară mică şi care nu deţine petrol, aşadar nu există avantaje economice pentru UE, spre deosebire de Libia sau Arabia Saudită.

În opinia mea, cei care au planificat această dezbatere se străduiesc în mod deliberat să saboteze în mare măsură progresul relaţiilor UE-Tunisia din ultimii ani. Este supărător faptul că această dezbatere are loc odată cu vizita parlamentarilor tunisieni la Strasbourg, care cred că asistă la această dezbatere.

Tunisia are nevoie de sprijin, încurajare şi dialog din partea noastră, nu de o serie constantă de insulte absurde. Este teribil de ironic că stânga, care pretinde că apără cu atâta fervoare drepturile femeilor, atacă Tunisia, în ciuda faptului că această ţară oferă femeilor oportunităţi şi libertăţi neegalate în alte ţări din lumea arabă.

Faptul că autorităţile tunisiene interzic purtarea hijabului în locuri publice ilustrează determinarea acestora de a proteja valorile de laicism, toleranţă şi libertate ale Tunisiei. Ar trebui să respectăm Tunisia ca partenerul nostru euromediteraneean care merită un statut avansat.

  Preşedinte. Deşi nu am fost anunţat cu privire la prezenţa unei delegaţii tunisiene, membrii acesteia au făcut un semn cu mâna când aţi menţionat acest lucru. Aş dori să vă urez bun venit.

  Marie-Christine Vergiat, în numele Grupului GUE/NGL. – (FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, personal, sunt foarte încântată că am organizat această dezbatere privind situaţia drepturilor omului din Tunisia. GUE⁄NGL a contribuit din plin la organizarea acestei dezbateri. Am apărat dintotdeauna drepturile omului, dar acestea sunt aceleaşi în orice colţ al lumii.

Regret că această dezbatere nu a fost însoţită de un vot pentru o rezoluţie. Vorbele zboară; doar cuvintele scrise rămân. Ca cel mai vechi partener al UE, Tunisia primeşte cel mai mare ajutor pe cap de locuitor dintre toate ţările din sud şi este un participant entuziast la instituirea unei zone de liber schimb în jurul Mării Mediterane. De fapt, manifestă un entuziasm atât de puternic, încât conducătorii acestei ţări încep să îşi ceară dividendele şi să solicite primirea unui statut avansat.

Împărtăşesc întru totul remarcile formulate de dna Flautre şi îngrijorarea sa faţă de unele comentarii avansate. Acordurile de parteneriat ale Uniunii Europene cuprind de acum clauze referitoare la democraţie şi la drepturile omului. Aceste clauze trebuie examinate cu aceeaşi vigilenţă ca cele economice. Or, dnă comisar, raportul Comisiei privind punerea în aplicare a politicii de vecinătate este nesatisfăcător în această privinţă; este un caz clar de standarde duble.

La 25 octombrie, dl Ben Ali a fost reales pentru al cincilea mandat, cu peste 89 % din voturi. Doar această cifră vorbeşte despre starea democraţiei din această ţară. Este o democraţie închisă, unde apărătorii drepturilor omului, magistraţii, avocaţii, jurnaliştii – pe scurt, toţi cei care îndrăznesc să nu susţină regimul – sunt hărţuiţi, arestaţi şi chiar torturaţi unii dintre ei.

Din luna septembrie, se observă o abatere reală spre un stat poliţienesc autoritar, după cum o dovedeşte cazul lui Taoufik Ben Brik, care va fi judecat sâmbăta viitoare. Dar am mai putea vorbi despre Zouhair Makhlouf şi Fahem Boukadous, condamnaţi, unul pentru că a vorbit despre condiţiile de mediu ale ţării sale, iar celălalt pentru că a participat la manifestaţiile lucrătorilor din ţara sa.

Da, aceasta este situaţia socială din Tunisia. Apărători ai drepturilor omului, precum Kamel Jendoubi, Sihem Bensedrin, Sana Ben Achour şi Kemais Chamari, sunt victime ale unei ruşinoase campanii de presă. Sadok Chourou putrezeşte într-o închisoare de şaisprezece ani, iar Radhia Nasraoui, care este avocatul acestuia, este târâtă în noroi, fiind împiedicată în permanenţă în exercitarea meseriei sale.

Studenţii sunt arestaţi şi condamnaţi arbitrar, precum sunt şi alţii. Paşapoartele acestora sunt reţinute sau nu se mai sunt reînnoite, iar anumitor militanţi ai drepturilor omului li se interzice să părăsească teritoriul ţării în calitate de martori. Sunt interzise reuniunile asociaţiilor care sunt independente de putere, vizitatorii din cadrul acestora sunt controlaţi şi nu dispun de suficient timp pentru a face un bilanţ concret al realităţii politicii sociale.

De ce întârzie atât de mult guvernul tunisian să răspundă la raportul ONU? De ce a refuzat să primească observatori din Uniunea Europeană dacă alegerile sunt aşa de democratice pe cât pretinde? Realitatea este elocventă; este dezvăluită tot mai mult în ziarele ţărilor noastre.

Comisia şi Consiliul trebuie să ţină seama de acest lucru. Tunisia trebuie să îşi onoreze angajamentele în materie de democraţie şi de drepturile omului. De fapt, este inacceptabil să se continue cu ideea unui statut avansat. Da, sunt în favoarea unor parteneriate egale! Da, toate ţările din lume trebuie tratate în acelaşi mod, dar cu condiţia de a-şi onora angajamentele. Cu aceasta închei, dle preşedinte.

  Gerard Batten, în numele Grupului EFD. – Dle preşedinte, situaţia Tunisiei pare a fi în general pozitivă. Are cea mai stabilă societate din Africa de Nord. Are ceea ce reprezintă, tehnic vorbind, o democraţie, deşi eventual doar o semidemocraţie după standarde occidentale, dar nu ar trebui să o criticăm pentru aceasta, întrucât a realizat progrese remarcabile. Există o politică oficială în slujba realizării unei democraţii totale, iar Tunisia este o societate stabilă cu un înalt nivel de siguranţă personală. Acestea s-au realizat prin eliminarea extremiştilor islamişti şi a comuniştilor, ceea ce este un preţ care merită plătit. Politica sa oficială este înfăptuirea unităţii culturale - crearea unei naţiuni. Aceasta este o lecţie pe care multe ţări europene - inclusiv a mea, Regatul Unit - ar putea să o înveţe.

Economia ţării înfloreşte. Doar 7 % din populaţie trăieşte sub nivelul de sărăcie. Are unul dintre cele mai bune standarde de sănătate din rândul ţărilor Africii de Nord, cu o speranţă de viaţă relativ ridicată. Din punct de vedere politic, Constituţia sa limitează numărul de locuri pe care un partid îl poate ocupa în Camera Deputaţilor, cu 20 % din locuri rezervate partidelor minorităţilor. Pare o realitate progresistă dacă se compară cu sistemul electoral al pluralităţii simple folosit în Regatul Unit, care, în opinia mea, este o conspiraţie împotriva alegătorului, astfel încât să se menţină în parlament doar partidele Conservator şi Laburist, iar celelalte să fie respinse. Deci, poate ar trebui să învăţăm ceva de la tunisieni.

Vorbind despre Regatul Unit, partidul meu, Partidul Independenţei din Regatul Unit, a fost criticat săptămâna trecută de un extremist islamic şi aparent de grupuri liberale, când a propus un proiect în conformitate cu care feţele oamenilor ar trebui descoperite în locurile publice şi în cele private dacă cei interesaţi doresc să impună o asemenea condiţie. Dar priviţi ce a făcut Tunisia. Legea nr. 108 interzice hijabul, ceea ce depăşeşte cu mult ceea ce au propus alţii. Ministrul afacerilor religioase, Boubaker El Akhzouri, a criticat aspru hijabul, afirmând că este contrar „patrimoniului cultural” al ţării, considerând că îmbrăcămintea islamică este „un fenomen străin” în cadrul societăţii. Acest lucru este foarte interesat, venind din partea unei ţări islamice. Cu cât aflu mai multe despre Tunisia, cu atât îmi formez o impresie mai bună. Dar am observat unele cifre care indică faptul că 70 de milioane de euro trebuie să se cheltuiască pe proiecte-cheie în cadrul planului de vecinătate al UE. Alegătorii mei, care sunt printre cei mai săraci din Londra, nu îşi pot permite o asemenea cheltuială. Dorim comerţ, relaţii de prietenie şi cooperare cu Tunisia, dar nu cu preţul spolierii contribuabilului din regatul Unit. Să îi ajutăm să îşi dezvolte democraţia şi să îşi sporească prosperitatea şi, dacă ar dori să accepte un sfat gratis, să stea departe de Uniunea Europeană şi să îşi conserve libertatea şi independenţa.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Dle preşedinte, relaţiile comerciale dintre UE şi Tunisia sunt strânse şi complexe. Tunisia, care primeşte un ajutor financiar anual de 80 de milioane de euro, este un exemplu strălucit de politică de dezvoltare reuşită. Ca economie emergentă, ţara şi-a asumat o poziţie de frunte în Maghreb, a fost prima ţară mediteraneeană care a creat o zonă de liber schimb cu Uniunea Europeană şi culege beneficiile acestei acţiuni printr-o creştere economică solidă. În consecinţă, se anticipează ca Republica Tunisiană să joace un rol constructiv în deliberările cu privire la foaia de parcurs EuroMed pentru comerţ după 2010 şi cooperarea cu ţările Maghrebului.

Acum am putea fi iertaţi pentru că am crezut că totul a decurs în mod fericit, dacă nu ar exista acel paragraf care asociază ajutorul european în contextul acordului de parteneriat cu respectarea drepturilor omului. Exact în acest punct avem o contradicţie - banii care trebuie folosiţi pentru a stimula economia tunisiană sunt, de asemenea, întrebuinţaţi pentru a finanţa şi a susţine un aparat dictatorial, antidemocratic. Aceasta este o problemă comună în legătură cu ajutorul pentru dezvoltare şi asociere. Trebuie să corectăm această realitate, deoarece UE nu poate promova încălcarea drepturilor omului, chiar şi indirect, în Tunisia, Congo sau, desigur, Turcia, care este o ţară candidată.

  Salvatore Iacolino (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Tunisia, ca întreaga regiune a Maghrebului, este o importantă zonă strategică. Are un enorm potenţial de creştere şi este un spaţiu atractiv cu interese puternice, nu doar economice, ci, înainte de toate, europene.

De asemenea, s-au iniţiat recent programe cu Uniunea Europeană care promovează cooperarea transfrontalieră. Prin urmare, este vremea să revitalizăm, dacă o vom face vreodată, relaţiile stabilite de Uniunea Europeană cu ţările africane de la graniţele noastre, începând cu Tunisia, sporind pe deplin potenţialul acestei zone şi menţinându-i dezvoltarea socială şi economică asociată, dar într-un cadru de libertate şi securitate.

Relaţia dintre ţările mediteraneene este factorul-cheie care conferă coeziune şi forţă unui program ambiţios de dezvoltare economică şi socială. Pe plan politic, se poate spune că Tunisia este o ţară în care democraţia este încă relativ tânără; dar planul de acţiune stabilit pare a fi compatibil cu aşteptările Uniunii Europene.

Emergenţa unor noi partide şi o prezenţă rezonabilă a femeilor în parlament în urma alegerilor de la sfârşitul lunii octombrie 2009 confirmă faptul că s-au realizat progrese considerabile în ceea ce priveşte participarea democratică. În orice caz, trebuie să se promoveze şi să se apere libertatea presei, precum şi egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi şi, mai general, drepturile fundamentale ale omului.

În acest cadru, putem ajuta Tunisia să îşi încheie eforturile pe care le-a întreprins prin eliminarea tuturor posibilelor bariere din calea dezvoltării depline a oamenilor din ţara aceasta, toate acestea în contextul unui statut mai avansat.

Rolul central al Tunisiei în zona mediteraneeană şi procesul de modernizare care este în desfăşurare în ţara aceasta necesită o abordare serioasă şi echilibrată, care rezultă în afirmarea necondiţionată a valorilor apărate de Uniunea Europeană. Acum, mai mult decât oricând, Parlamentul European nu poate permite comiterea niciunei greşeli pe calea spre democraţie.

În schimb, un dialog constructiv şi o diplomaţie precaută pot întări mai mult o relaţie destinată să se consolideze într-o ţară care, în unele sectoare - precum justiţia şi libertatea de asociere - trebuie ajutată să se dezvolte, dar o ţară care, repet, este absolut esenţială şi crucială pentru politica de stabilitate din regiunea mediteraneeană.

  Carmen Romero López (S&D). – (ES) Respectarea Tunisiei înseamnă şi respectarea opoziţiei sale democratice, care încearcă să se organizeze, dar este reprimată, precum şi respectarea societăţii sale civile, care reprezintă, de asemenea, opoziţia viitorului. Prin urmare, doresc să-i salut pe parlamentarii prezenţi acum, la această şedinţă, dar aş mai dori să le transmit salutările mele celor care pot deveni parlamentari în viitor, dar care sunt în prezent ameninţaţi şi care pot fi arestaţi. Astfel credem că este foarte important ca societatea civilă să se organizeze şi ca opoziţia democratică să fie respectată, în pofida faptului că în prezent nu este organizată.

În Spania - afirm acest lucru ca deputată spaniolă în Parlamentul European - am avut experienţa unei societăţi în care opoziţia democratică a fost torturată şi reprimată în timpul dictaturii. Dacă opoziţia nu este teroristă, dacă este democratică, are valori care reprezintă valorile viitorului. Prin urmare, trebuie să ajutăm această opoziţie, care în prezent nu este organizată, dar este democratică şi care luptă pentru valorile tranziţiei tunisiene şi pentru consolidarea acestor valori. De asemenea, trebuie să o ajutăm să se organizeze.

Mai trebuie să ajutăm opoziţia astfel încât să poată deveni conducătorii şi protagoniştii viitorului, posibil în opoziţie sau la guvernare, dar rotaţia este esenţială într-o societate democratică.

Prin urmare, această escaladare a violenţei la care asistăm în prezent, care se poate intensifica în viitor, nu este cea mai bună carte de vizită pentru statutul avansat.

Ştim că Tunisia a fost un membru al parteneriatului euromediteraneean şi are o vocaţie mediteraneeană, precum şi una democratică. Prin urmare, în această perioadă, dorim, de asemenea, să contribuie la această consolidare democratică şi să se poată organiza, astfel încât să fie un membru loial şi un membru care să contribuie la dezvoltarea regiunii mediteraneene ca o zonă emergentă cu valori democratice.

Aceasta este dorinţa noastră pentru viitor şi este dorinţa noastră pentru Tunisia.

  Tomasz Piotr Poręba (ECR). – (PL) Dle preşedinte, nu există nicio îndoială că Tunisia este un partener cu care Uniunea Europeană ar trebui să menţină relaţii în numele regiunii Mării Mediterane şi la nivel bilateral. Cu toate acestea, reţinând chestiunile economice, noi, Uniunea Europeană, ar trebui să insistăm asupra transparenţei procedurilor democratice şi asupra statului de drept în ţara în cauză.

În ciuda faptului că Tunisia este o ţară stabilă, din păcate, nu este o ţară în care se respectă toate standardele democratice. Organizaţiile. neguvernamentale internaţionale afirmă că forţele de securitate din ţara aceasta torturează deţinuţii şi acţionează fără teama că vor fi traşi la răspundere, deoarece sunt protejate de oficiali de rang înalt. Libertatea presei şi libertatea de exprimare sunt drastic limitate şi se spune că situaţia jurnaliştilor este una dintre cele mai nefavorabile din rândul tuturor ţărilor arabe. Represiunea are adesea un fundament religios. Persecutarea minorităţii creştine devine din ce în ce mai îngrijorătoare. Guvernul Tunisiei nu tolerează manifestările de protest sau existenţa unei opoziţii independente.

Reţinând faptul că Tunisia a fost prima ţară mediteraneeană care a semnat un acord de asociere cu Uniunea Europeană, trebuie să insistăm cu fermitate asupra respectării condiţiilor acordului. Respectarea drepturilor omului şi a standardelor democratice în Tunisia trebuie să fie o condiţie a continuării cooperării cu ţara respectivă.

  Dominique Baudis (PPE). – (FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, pentru a evita caricaturile – deja am ascultat câteva în dimineaţa aceasta –, aş dori să amintesc câteva fapte obiective referitoare la Tunisia, ţară parteneră a Uniunii Europene.

Situaţia socială a evoluat foarte favorabil, cu o creştere spectaculoasă a venitului mediu pe cap de locuitor, iar acum vasta majoritate a tunisienilor îndeplinesc criteriile care definesc apartenenţa la clasa medie. Peste 90 % din tunisieni beneficiază de protecţie socială şi mai mult de un sfert din bugetul Tunisiei este consacrat învăţământului, astfel încât această ţară este printre primele care a îndeplinit obiectivele de dezvoltare ale mileniului în materie de învăţământ primar.

În final, după cum a menţionat dl Michel de curând, drepturile femeii sunt recunoscute şi garantate. La nivel universitar, studentele sunt mai numeroase decât studenţii şi 40 % din profesori sunt femei. Un sfert din politicieni, funcţionari locali şi jurnalişti sunt femei. Multe ţări ar simţi invidie pentru aceste statistici.

  Sylvie Guillaume (S&D). – (FR) Dle preşedinte, şi eu la rândul meu aş dori să mă alătur celor care au denunţat deja situaţia deosebit de îngrijorătoare în care se află în Tunisia jurnalistul şi scriitorul Taoufik Ben Brik.

După mai multe arestări ale jurnaliştilor şi ale sindicaliştilor, care au fost victime ale violenţei şi maltratărilor, şi după refuzul de a acorda acces jurnaliştilor străini în timpul alegerilor prezidenţiale, continuă represiunile împotriva oponenţilor politici şi activiştilor drepturilor omului. După un proces viciat şi o încarcerare departe de familia sa, îngreunând astfel vizitele acesteia, Taoufik Ben Brik a fost lăsat într-o stare de sănătate care ar face pe cineva să se teamă pentru viaţa lui.

Cum să nu vezi în această situaţie un atac atroce împotriva unei persoane care deranjează? Din acest motiv, nu trebuie să folosim comerţul ca un răspuns pentru toate problemele. Din contră, cred că este crucial ca UE să reacţioneze repede şi ferm, solicitând eliberarea lui Taoufik Ben Brik şi a altor deţinuţi de opinie.

Situaţia drepturilor omului în Tunisia s-a degradat în mod alarmant. Aceasta afectează cooperarea Europei cu această ţară, iar ameliorarea concretă a acestei situaţii constituie o condiţie a deschiderii negocierilor privind un statut avansat pentru parteneriatul UE-Tunisia.

  Michael Gahler (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dispunem de o bună bază de cooperare cu Tunisia. S-au menţionat acordul de asociere şi acordul de liber schimb. Dna Kroes a afirmat că vorbim despre integrarea economiei tunisiene în piaţa unică. Este maximum de care poate beneficia o ţară din afara UE şi, prin urmare, reprezintă o bază solidă. Tunisia este un partener solid şi prietenos, cu care ne putem consolida mai mult relaţiile, ca să o citez din nou pe dna Kroes.

Tocmai datorită acestor relaţii apropiate, de asemenea, suntem în măsură să discutăm cu colegii noştri despre toate problemele care ni se par nouă îngrijorătoare. Personal, am demarat un dialog cu colegii noştri, care sunt aici, în sală, iar sentimentul meu este că ar trebui să discutăm despre tot ce ne preocupă.

Dar, în această privinţă, ar trebui să nu pierdem din vedere esenţialul. Tunisia, ca ţară arabă care doreşte să se dezvolte într-un mod laic, este, de asemenea, ameninţată de extremişti. Simpatizez cu oricine acţionează împotriva extremiştilor islamici.

Dar, în privinţa altor aspecte, cred că vom face progrese în cadrul negocierilor în curs. Putem discuta orice cu Tunisia, întrucât este un partener de încredere. Aşadar, sunt nerăbdător să ne continuăm dialogul.

  Cristian Dan Preda (PPE). – (FR) Dle preşedinte, după cum s-a subliniat deja, Tunisia este un important partener al UE; de asemenea, s-a menţionat rolul extrem de important pe care îl joacă sfera socială în Tunisia. Aş dori să mai adaug unele aspecte politice care sunt semnificative, deoarece, după cum s-a spus deja, Tunisia este o societate care practică multipartitismul, chiar dacă este limitat, cu o cotă pentru opoziţie, fără îndoială, dar este totuşi multipartitism. Chestiunea egalităţii de gen a fost, de asemenea, menţionată.

În toate ţările noastre, în ţările Europei, toate aceste opinii politice coexistă alături de libertatea presei şi acest lucru face diferenţa, de fapt, întrucât în Tunisia, această libertate există, dar este limitată şi, în realitate, există jurnalişti care sunt în dificultate.

Întrebarea care se ridică este următoarea: ar putea apropierea de Uniunea Europeană să sporească această libertate sau nu? În opinia mea, o apropiere de UE ar putea ajuta Tunisia să completeze progresele sociale realizate cu unele progrese politice extrem de importante.

  Harlem Désir (S&D). – (FR) Dle preşedinte, dnă comisar, v-aţi exprimat speranţa că Tunisia va progresa în domeniul reformei democratice şi cel al libertăţii de exprimare. Aveţi dreptate, pentru că acest lucru ar fi în conformitate cu acordul de asociere şi cu angajamentele pe care şi le-a asumat Tunisia faţă de Uniunea Europeană.

De aceea sunt foarte surprins de comentariile exprimate atât de dl Baudis, cât şi de dl Michel, care par să vă încurajeze să ignoraţi acest aspect al relaţiei noastre şi al cooperării noastre cu Tunisia şi să renunţaţi în final la articolul 2 din acordul de asociere.

În plus, ne aflăm foarte departe de onorarea acestor angajamente, având în vedere soarta, deja evocată de colega mea, Sylvie Guillaume, rezervată jurnalistului independent Taoufik Ben Brik, aflat în închisoare din luna octombrie, în urma unui proces în cursul căruia avocaţii săi şi procedura nu au respectat deloc legea. Şi, la privarea inacceptabilă de libertate, se adaugă o stare de sănătate degradată şi o limitare a dreptului la vizită.

Prin urmare, vă întreb, dnă comisar: intenţionează Comisia să intervină, în cadrul Consiliului de asociere, în favoarea dlui Ben Brik, pentru a solicita eliberarea sa imediată şi a se asigura că situaţia sa şi starea sa de sănătate pot fi luate în seamă, cel puţin din punct de vedere umanitar?

  Malika Benarab-Attou (Verts/ALE). – (FR) Dle preşedinte, la 14 ianuarie, m-am întâlnit cu membri ai delegaţiei tunisiene. Am avut un schimb de opinii deschis şi ne-am dezbătut punctele noastre de vedere respective.

Ca franco-algeriană, sunt foarte ataşată de Maghreb şi militez pentru un Maghreb unit, pluralist şi democratic. Chestiunea drepturilor omului este esenţială pentru mine şi este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Dezbaterea privind acest subiect, în modul în care se prezintă în Tunisia, este indispensabilă şi relevantă.

Ieri-dimineaţă, am întâlnit-o pe soţia dlui Ben Brik, care face greva foamei, precum şi pe unii militanţi ai Reţelei euromediteraneene a drepturilor omului, şi mă declar foarte neliniştită. Se pare că viaţa dlui Ben Brik este în pericol, din cauza bolii sale şi a condiţiilor de detenţie. Sunt sigură că realizaţi că, dacă acest risc s-ar concretiza, responsabilitatea ar cădea pe umerii autorităţilor tunisiene.

În afară de relaţiile comerciale, de asemenea, trebuie să luăm în considerare aspectele sociale. Fenomenul tinerilor tunisieni care se aruncă în Marea Mediterană este produsul unei societăţi închise care nu oferă nicio perspectivă tineretului său. Apărarea contra fundamentalismului şi mizele economice nu trebuie să fie pretexte pentru a ignora drepturile omului. Acum, este esenţial să se realizeze progrese reale în domeniul drepturilor omului. Nu este vorba despre un dogmatism moralizator, ci de o urgenţă la a cărei soluţionare trebuie să participe şi Uniunea Europeană.

  Alf Svensson (PPE). – (SV) Ţările Africii de Nord sunt adesea luate în considerare ca un ansamblu şi, în opinia mea, acest lucru aduce Tunisiei un mare deserviciu.

S-a discutat despre egalitate. În comparaţie cu multe alte ţări arabe, situaţia Tunisiei este excepţională, întrucât dispune de o legislaţie care protejează copiii şi femeile. După cum s-a subliniat deja, Tunisia are mai multe studente decât studenţi la universităţi, iar nivelul de trai a crescut. Infrastructura ţării este într-o stare bună. De la alegeri, parlamentul din această ţară a ales - sau numit - o comisie pentru drepturile omului.

Voinţa Tunisiei de a coopera cu UE este o oportunitate de care ar trebui să profităm din plin. Acum că Tunisia are o delegaţie în vizită la Bruxelles şi Strasbourg şi solicită sprijin în eforturile sale de promovare a drepturilor omului şi de dezvoltare şi intensificare a relaţiilor cu UE, în opinia mea, un răspuns negativ la aceste cerinţe şi refuzul de a dezvolta mai departe relaţiile cu această ţară ar fi contrare principiilor UE.

  Rosario Crocetta (S&D). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, pentru mine, care vizitez Tunisia de două sau trei ori pe an din 1982 şi care, în calitate de catolic, la 6 ianuarie am participat la slujbă, cum o fac de obicei, îmi este foarte greu să cred că Tunisia este o ţară care reprimă libertatea religioasă.

Există probleme, dar, pentru numele lui Dumnezeu, haideţi să nu privim aceste ţări, care încearcă să progreseze, prin prisma ţărilor occidentale, deoarece, dacă am folosi acest parametru, pe care cineva l-a utilizat în această dimineaţă pentru Tunisia, atunci anumitor ţări europene probabil li s-ar refuza integrarea în Uniunea Europeană, întrucât violenţa şi negarea libertăţii sunt la o scară mai mare decât în Tunisia.

Astfel, chestiunea porneşte de la un fapt concret: şi anume, că ne aflăm în faţa unei ţări care a abolit fundamentalismul islamic, care depune eforturi pentru a dezvolta o politică de cooperare şi de pace cu Europa, care încearcă să evolueze. Există probleme. Cred că putem soluţiona aceste probleme prin consolidarea dialogului şi a prieteniei şi prin acordarea de sprijin acestor ţări pentru a face progrese mai importante.

  Neelie Kroes, membră a Comisiei. – Dle preşedinte, le mulţumesc stimaţilor deputaţi pentru deschidere şi sinceritate şi pentru formularea comentariilor în aşa fel încât, deşi anumite grupuri au abordări diferite, accentul se pune pe găsirea unei soluţii.

Acestea fiind spuse, aş dori să încep prin a răspunde printr-o observaţie la afirmaţia dlui Désir. S-a referit la o observaţie formulată de Louis Michel. Sunt sigur că Louis Michel se poate exprima singur, dar am fost în aceeaşi echipă într-o viaţă anterioară, ca să spun aşa, deci ştiu care îi este opinia cu privire la acest subiect. Dacă dl Désir afirmă că sugestia este să nu facem nimic, nu aceasta este impresia pe care o am eu şi sper cu sinceritate că nu v-aţi format această impresie nici din discursul meu de deschidere.

Într-adevăr, există o diferenţă de abordare. Unii invită la un dialog din poziţii de egalitate, iar dl Kasoulides este un susţinător al acestei idei. S-a solicitat stabilirea unor legături de prietenie. Toate aceste abordări presupun discutarea aspectelor în cauză faţă în faţă şi efortul de a ajunge la o înţelegere cu privire la soluţionarea câtorva teme asupra cărora convenim cu toţii. Nu există nicio îndoială în această privinţă, întrucât drepturile omului şi libertatea de exprimare sunt într-adevăr o parte foarte importantă şi esenţială din orice acord.

Menţionând acestea, aş dori să abordez câteva dintre problemele care s-au ridicat. În primul rând, instituţii consolidate. Ceea ce încercăm să promovăm şi să încurajăm în toate reuniunile care se vor organiza şi se vor planifica în următoarele luni este instituirea unui dialog regulat, ca mijloc de a realiza un progres esenţial în ceea ce priveşte drepturile omului şi democraţia.

În cursul următoarelor câteva luni, se va reuni Subcomisia pentru drepturile omului şi puteţi avea certitudinea că va exista un dialog de substanţă, în care se vor trata problemele care ne preocupă pe toţi şi modul de abordare a acestora.

În ceea ce priveşte problema încălcării drepturilor omului în Tunisia, vorbitorii s-au referit de regulă la faptul că Tunisia a fost criticată pentru palmaresul său cu privire la drepturile omului. De la alegerile prezidenţiale şi legislative din octombrie, anul trecut, s-a intensificat represiunea împotriva partidelor din opoziţie, jurnaliştilor şi activiştilor drepturilor omului. Comunitatea internaţională a afirmat clar că acest tip de comportament al autorităţilor este inacceptabil şi contrar angajamentelor internaţionale ale Tunisiei. Aşadar, ca să reiterez ceea ce am afirmat deja, în cadrul UE, nu ar trebui să existe nicio nelămurire: angajamentele sunt angajamente şi trebuie să ne menţinem această abordare.

Tunisia trebuie într-adevăr să demonstreze un angajament mai puternic faţă de valorile fundamentale comune, precum respectarea drepturilor omului, democraţia şi statul de drept. De asemenea, ar trebui să îşi respecte angajamentele internaţionale în acest domeniu. Comisia va urma politica noastră de angajament şi de dialog în ceea ce priveşte aceste subiecte, mai ales în cadrul organismelor create prin acordul de asociere.

În acelaşi timp, UE oferă sprijin în vederea îmbunătăţirii guvernării şi promovării reformelor în domeniul justiţiei, prin cooperare şi asistenţă tehnică. Este o prioritate pentru noi să avansăm cu Tunisia în acest domeniu, de exemplu, prin promovarea activă a militanţilor drepturilor omului şi a organizaţiilor societăţii civile în cadrul Instrumentului european pentru democraţie şi drepturile omului.

De asemenea, se depun eforturi în domeniul cooperării judiciare. Uniunea Europeană oferă 17,5 milioane de euro pentru finanţarea unui proiect de asistenţă tehnică în vederea modernizării puterii judecătoreşti. Unii deputaţi din Parlamentul European au criticat această acţiune, deoarece Uniunea Europeană furnizează fonduri pentru sistemul de justiţie al preşedintelui Tunisiei.

Proiectul are multe componente. Acestea cuprind cursuri de formare pentru judecători şi avocaţi, asistenţă tehnică pentru tribunale, infrastructură şi o informare mai bună a cetăţenilor. La încheierea proiectului, vom evalua rezultatul. Sunt desigur de acord că munca în acest domeniu ne expune la anumite riscuri politice. Cu toate acestea, dacă dorim să încurajăm reforma, trebuie să acţionăm; altfel, cooperarea Uniunii Europene se va limita doar la sectorul economic. Suntem cu toţii de acord că nu aceasta este abordarea corectă şi că ar fi incompatibilă cu obiectivele noastre politice generale în ceea ce priveşte relaţia cu Tunisia.

În legătură cu subiectul abordat de dna Flautre şi de dna Vergiat, statutul avansat pentru Tunisia, consider că ar trebui să acordăm prioritate continuării şi consolidării dialogului cu Tunisia. Suntem conştienţi că este un important aliat al UE în regiune şi a realizat progrese considerabile în ceea ce priveşte modernizarea economică şi socială. Poate totul se rezumă la cum se priveşte paharul, ca fiind jumătate plin sau jumătate gol. Menţionând acestea, credem că trebuie să ne continuăm politica de sprijinire a forţelor din Tunisia care lucrează pentru modernizarea politică, economică şi socială a ţării lor. Susţinem propunerile Tunisiei în vederea consolidării relaţiei dintre cei doi parteneri. Consiliul şi Comisia vor analiza aceste aspecte cu mare atenţie şi eu sunt pregătită să vă comunic orice evoluţii viitoare.

Pe de altă parte, în vreme ce consolidarea relaţiilor cu Tunisia este în interesul Uniunii Europene, consider că acordarea statutului avansat ar trebui să determine un puternic angajament din partea Tunisiei în ceea ce priveşte drepturile omului şi guvernarea, aşadar nu va beneficia de nicio gratuitate.

  Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Edward Scicluna (S&D), în scris. – Această dezbatere mi se pare inoportună în momentul în care se reia dialogul dintre Tunisia şi UE atât la nivelul Comisiei, cât şi la nivelul Parlamentului. Dialogul cu Comisia a inclus programarea câtorva reuniuni ale subcomisiilor în cadrul Acordului de asociere Tunisia-UE (inclusiv Subcomisia pentru drepturile omului şi democraţie), în vreme ce dialogul de la nivelul Parlamentului European a luat forma recentei vizite la Bruxelles a unei importante delegaţii parlamentare tunisiene formate din patru partide politice reprezentate în Camera Deputaţilor din Tunisia, împreună cu Reuniunea delegaţiilor interparlamentare Tunisia-PE programată în luna martie 2010 în Bruxelles. Într-un moment în care se reia dialogul important şi constructiv dintre Tunisia şi UE, consider că este regretabil faptul că am întreţinut o dezbatere care ar putea submina progresele. Să ne asigurăm că Tunisia şi alte state nemembre ale Uniunii Europene se conformează cu standardele UE în sfera economică, socială sau politică. Dar haideţi să o facem printr-un dialog bine planificat şi structurat.

3. Dezbateri asupra cazurilor de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept

3.1. Atacuri recente împotriva minorităţilor religioase din Egipt şi din Malaezia

  Preşedinte. - Următorul punct este dezbaterea privind propunerea de rezoluţie referitoare la atacurile recente împotriva minorităţilor religioase din Egipt şi Malaysia⁽¹⁾.

  Marietje Schaake, autoare. – Dle preşedinte, în săptămâna Crăciunului ortodox egiptean, a avut loc un atac în care au fost omorâţi şi răniţi 20 de egipteni de rit copt. Deşi atacul poate fi considerat ca un act criminal al unor indivizi, diferite alte incidente tulburătoare reclamă atenţia noastră continuă asupra respectării tuturor minorităţilor din Egipt.

Violenţa şi ura nu pot fi acceptate în numele religiei. Oamenii au un drept universal la libertatea religiei, precum şi la libertatea de a nu practica o religie. Diversitatea etnică şi religioasă cere o societate vigilentă care este capabilă să reconcilieze diferenţele printr-o dezbatere deschisă, o societate în care oamenii din orice mediu sau de orice convingere ştiu că libertăţile le sunt garantate.

O societate deschisă se poate înfăptui atunci când separarea religiei de stat este aplicată în constituţie şi prin sistemul de guvernământ. Măsurile de securitate nu pot fi singurele mijloace de gestionare a unei societăţi pluraliste. Totuşi, legi privind starea de urgenţă au fost aplicate în Egipt de 28 de ani. O dezbatere liberă este, poate, cel mai puternic remediu împotriva extremismului şi violenţei. Prin urmare, libertatea de exprimare, atât online, cât şi offline, poate fi considerată ca cel mai bun mijloc al guvernului egiptean de rezolvare a tensiunilor din societate.

Astfel, este foarte dificil să se înţeleagă sau să se accepte faptul că aproximativ 30 de activişti, politicieni şi bloggeri au fost arestaţi de forţele guvernamentale în drum spre oraşul Nag Hammadi din sudul Egiptului, unde intenţionau să îşi exprime condoleanţele faţă de familiile celor ucişi în timpul violenţei sectare. Arestările reprezintă un exemplu deosebit de elocvent a ceea ce a devenit un model al imixtiunii guvernului egiptean în dreptul cetăţenilor la libertatea de exprimare.

Ceva este periculos de greşit când oamenii sunt trataţi ca nişte infractori doar pentru că au încercat să îşi manifeste compasiunea şi solidaritatea faţă de conaţionalii lor. În prea multe situaţii se abuzează de argumentul menţinerii ordinii publice. Din 2008, egiptenii nu au putut achiziţiona o linie telefonică neînregistrată, dar controlul nu este total. Noi norme sunt acum în vigoare, în conformitate cu care utilizatorii de WiFi trebuie să plătească pentru conectare, pentru care trebuie să furnizeze o adresă de e-mail ca să i se trimită o parolă şi un nume de utilizator. Acest lucru permite un control activ al utilizatorilor de către guvern. În afară de aceasta, în prezent, se dezbate în parlament un proiect de lege privind reglementarea netă, care prevede pedepse cu închisoarea pentru „publicarea de conţinut multimedia fără permisiunea guvernului”.--

Dar Constituţia egipteană prevede că „libertatea de exprimare sau libertatea de opinie este garantată. Fiecare om are dreptul de a-şi exprima opinia şi de a o da publicităţii verbal sau în scris, prin intermediul fotografiei sau prin orice alt mijloc în limitele legii”. Autocritica şi critica constructivă sunt garanţia pentru siguranţa structurii naţionale.

Îndemn guvernul egiptean să nu introducă legi de urgenţă care limitează libertăţile fundamentale, ţinându-se seama de tensiunile sectare prezente. Se recomandă un răspuns adecvat la crimele comise în numele religiei. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să reprezinte un pretext pentru represiuni îndreptate împotriva întregii populaţii, cu legi care limitează libertatea de opinie şi de exprimare. O societate deschisă în Egipt va fi posibilă doar când libertăţile fundamentale vor fi apărate prin Constituţie şi toate nivelurile legislative vor fi libere. Guvernul egiptean ar trebui să îşi conducă cetăţenii pe calea libertăţii, iar Europa ar trebui să îi fie cel mai puternic partener în acest demers.

  Fiorello Provera, autor. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, rezoluţia pe care am prezentat-o este ca răspuns la unele evenimente tragice care au avut loc recent în Egipt şi în alte ţări din lume – chiar ieri în Nigeria – şi este menită să aducă în atenţia Parlamentului o situaţie din ce în ce mai gravă şi intolerabilă în care membri ai comunităţii creştine sunt persecutaţi şi omorâţi.

Nu este o rezoluţie împotriva guvernului egiptean, care a acţionat pentru a asigura că cei responsabili sunt aduşi în faţa justiţiei; mai degrabă, este vremea să reflectăm asupra unei probleme vaste şi îngrijorătoare. În fiecare an, mii de creştini sunt ucişi în toată lumea, în Vietnam, Coreea de Nord, China, Nigeria, Malaysia, şi milioane sunt persecutaţi în cele mai diverse moduri pentru credinţa lor în fiecare zi. Aceste atacuri devin tot mai numeroase şi mai virulente, în mijlocul liniştii sau al indiferenţei, şi justifică acţiuni urgente.

În primul rând, toţi trebuie să îşi asume un angajament pentru a schimba climatul de ură religioasă care se extinde şi pentru a încuraja toleranţa şi acceptarea diversităţii. Europa cunoaşte foarte bine tragedia războaielor în care, de secole, s-au confruntat catolicii şi protestanţii, ca să nu mai menţionăm holocaustul împotriva evreilor. Tocmai având în vedere istoria sa, Europa trebuie să se implice în această luptă.

O altă iniţiativă ar putea fi examinarea legilor naţionale pentru a descoperi dacă există norme prin care se persecută creştini sau alte minorităţi religioase. Cooperarea organizaţiilor neguvernamentale ar putea fi foarte folositoare în acest proiect, dar este necesară şi vigilenţă pentru a se asigura că, dacă există un drept la libertate religioasă, acesta se aplică.

Această dezbatere ar putea fi o ocazie de a lansa propunerea de a elabora un raport al Parlamentului European referitor la libertatea religioasă în lume.

  Mario Mauro , autor. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, de fapt, libertatea religioasă este subiectul acestei rezoluţii. Prin urmare, nu este o cruciadă a identităţii sau o încercare de a cauza probleme pentru un vreun guvern, ci o denunţare a faptului că, în lumea de azi, oamenii mor pentru credinţa în Hristos sau sunt discriminaţi deoarece credinţa lor este diferită de a altora.

Astfel, toate grupurile politice sunt de acord că există o problemă legată de libertatea religioasă şi că aceasta trebuie abordată în mod serios şi ferm în cadrul comunităţii internaţionale.

Prin urmare, solicităm Consiliului şi Comisiei şi, înainte de toate, Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe, să acorde o atenţie deosebită situaţiei minorităţilor, inclusiv situaţiei minorităţii creştine, astfel încât să se susţină şi să se întreprindă iniţiative destinate promovării dialogului şi respectului între comunităţi, îndemnând toate autorităţile religioase să încurajeze toleranţa şi să prevină apariţia unor episoade de ură şi violenţă.

  Véronique De Keyser, autoare. – (FR) Dle preşedinte, incidentul care a avut loc în Egipt se putea petrece fără îndoială oriunde altundeva. Dintr-o maşină care trece prin faţa unui lăcaş de cult copt se trage în mulţime. Rezultatul: şapte decese (şase creştini copţi şi un poliţist). Autorităţile egiptene reacţionează rapid. Procurorul general decide – şi citez – că cei trei acuzaţi de evenimentele de la Nag Hammadi vor fi judecaţi de Curtea de urgenţă de securitate a statului pentru ucidere cu premeditare.

În Malaysia, comunităţile creştină şi musulmană îşi dispută numele de Allah, o dispută ce are drept consecinţă jefuirea şi prădarea bisericilor.

Aceste fapte diverse, pe care le-am putea descrie ca banale, au rezonanţă în alte colţuri ale lumii, inclusiv în Europa. Creşterea intoleranţei şi a fanatismului religios pune în pericol o libertate esenţială, libertatea de credinţă a tuturor oamenilor, fie că sunt religioşi sau agnostici. Peste tot în lume, se comit crime împotriva minorităţilor, fie că sunt creştine, evreieşti sau musulmane. De asemenea, peste tot în lume, bărbaţi şi femei fără o anumită convingere religioasă sunt asasinaţi sau arestaţi fiindcă nu respectă riturile, dogmele sau practicile religioase pe care le-au abandonat.

Ca persoană laică, sprijin cu fermitate această rezoluţie, care este un apel la toleranţă şi nu o stigmatizare a Egiptului sau a Malaysiei. Dar, lăsând la o parte cazurile evocate, aş dori să subliniez responsabilitatea unui stat care acordă atenţie dreptului la libertatea de exprimare al cetăţenilor săi. În opinia mea, un stat laic, prin structura sa, este cea mai bună garanţie a spaţiului necesar pentru o diversitate de convingeri. Sub această formă, statul îşi va proteja cel mai bine cetăţenii şi va favoriza dialogul între comunităţi.

PREZIDEAZĂ: DL VIDAL-QUADRAS
Vicepreşedinte

  Ryszard Antoni Legutko, autor. – Dle preşedinte, informaţiile privind violenţa împotriva creştinilor în Egipt şi în Malaysia reprezintă doar partea evidentă a situaţiei. Doresc să aduc în discuţie trei aspecte.

În primul rând, creştinii au devenit victime ale unor acte de violenţă brutală în multe ţări din lume, nu doar în două. În al doilea rând, creştinii au devenit cel mai persecutat grup religios din lume. Cifrele sunt impresionante şi ating ordinul milioanelor, nu al miilor sau al sutelor de mii. În al treilea rând, reacţia societăţilor europene, a guvernelor europene şi a UE a fost, până acum, nesatisfăcătoare: timidă, temătoare, fricoasă, corectă din punct de vedere politic sau pur şi simplu absentă.

Trebuie să acţionăm cu hotărâre, altfel cei care persecută creştini vor crede că au parte de binecuvântarea noastră tacită. Chiar ne dorim acest lucru?

  Heidi Hautala, autor. – (FI) Dle preşedinte, este un lucru regretabil faptul că în lume există atât de multe conflicte ascunse sub masca religiei. În acest sens, trebuie spus că în lume există foarte multe tendinţe fundamentaliste diferite, asociate religiilor creştină, islamică şi altor religii. Personal, am găsit mai puţine astfel de aspiraţii fundamentaliste în cazul budismului. În orice caz, este important ca Parlamentul European să adopte o poziţie atunci când au loc astfel de episoade violente între grupurile religioase.

Doresc să spun, însă, că ieri a fost adus în atenţia Parlamentului faptul că 33 de apărători ai drepturilor omului au fost arestaţi în mod arbitrar atunci când au încercat să-i susţină pe creştinii copţi, la care se face referire în prezenta rezoluţie şi care erau supuşi unor tratamente violente. Doresc să le spun autorităţilor egiptene că trebuie să ne asigurăm că oamenii nu vor fi împiedicaţi să-i ajute pe semenii lor, în acest mod. Trebuie să insistăm ca, în alte situaţii, apărătorii drepturilor omului să nu fie arestaţi sau trataţi în mod injust. În acest caz, nu poate fi negat faptul că aceşti 33 de apărători ai creştinilor copţi au fost trataţi inuman în închisoare. Au fost ţinuţi în condiţii inumane.

Sper că în viitor Parlamentul va acorda întotdeauna atenţie cazurilor de violenţă împotriva oricărui grup religios şi că nu se va concentra doar pe persecuţiile împotriva creştinilor.

(Aplauze)

  Bernd Posselt, în numele Grupului PPE. – (DE) Dle preşedinte, Tunisia, Egiptul şi Malaysia sunt state cu o puternică tradiţie a toleranţei. Acest lucru este demonstrat de persoane precum Tunku Abdul Rahman, întemeietorul statului independent Malaysia sau de preşedintele Sadat, al cărui discurs susţinut aici, în Parlamentul European, a fost un fel de Magna Carta pentru coexistenţa creştină şi islamică.

Tocmai din acest motiv trebuie să susţinem guvernele acestor state în lupta lor împotriva extremismului islamic şi a atacurilor anticreştine. Desigur, noi, locuitorii Europei, care este un continent preponderent creştin, avem obligaţia specială de a-i susţine pe creştinii din întreaga lume, pentru că, dacă noi nu facem acest lucru, cine o va face?

Cu toate acestea, situaţia se referă în mod clar la însăşi libertatea religioasă şi doresc, de exemplu, să mulţumesc guvernului malaysian pentru faptul că maiestatea sa, Yang di-Pertuan Agong şi prim-ministrul şi-au exprimat, la 9 ianuarie, poziţia în această problemă. Le urăm succes în lupta lor pentru toleranţă religioasă, pentru care această ţară a fost şi încă este un exemplu extrem de elocvent. În calitate de parteneri care pot discuta în mod deschis în ceea ce priveşte drepturile omului, trebuie să păstrăm această toleranţă în Egipt, Tunisia şi Malaysia.

  Peter van Dalen, în numele Grupului ECR. – (NL) Dle preşedinte, libertatea religioasă este un aspect esenţial al drepturilor omului. Din păcate, observăm că populaţia creştină întâmpină dificultăţi în numeroase state în care domină credinţa islamică. Aceasta este situaţia din Egipt, spre exemplu. Creştinii copţi ortodocşi, dar şi romano-catolicii, protestanţii şi evreii sunt dezavantajaţi în mod instituţionalizat în Egipt. Spre exemplu, musulmanii care se convertesc la creştinism sunt oprimaţi. Acest lucru se poate observa în documentele de identitate, în care se menţionează în continuare că sunt musulmani, pentru că dezafilierea religioasă este interzisă prin lege.

În ultimii 10-20 de ani, mai exact, violenţa împotriva creştinilor copţi a crescut enorm. S-au raportat peste 100 de atacuri, care au făcut mii de victime. Din punctul meu de vedere, atitudinea guvernului egiptean este una temătoare. Au fost arestate trei persoane, însă, în general, violenţa împotriva creştinilor este tolerată. Solicit Consiliului şi Comisiei să se implice într-un dialog direct cu Egiptul, pentru a se asigura că guvernul acestui stat va adopta o abordare diferită. În cazul în care Cairo refuză un astfel de dialog, cred că trebuie să ne reconsiderăm relaţiile bilaterale cu Egiptul.

  Joe Higgins, în numele Grupului GUE/NGL. – Dle preşedinte, toţi cei care preţuiesc drepturile democratice şi libertatea exprimării religioase vor condamna făţiş uciderea creştinilor în Egipt şi atacurile cu bombe asupra bisericilor creştine din Malaysia. Trebuie să remarcăm şi numărul tot mai mare de atacuri asupra minorităţilor religioase în Europa şi trebuie să le condamnăm deopotrivă.

În Malaysia, tactica „divide et impera” din considerente rasiale şi religioase este folosită de mult timp de diverse elemente ale elitelor economice şi conducătoare. Guvernul actual Frontul naţional dă dovadă de ipocrizie în această privinţă: proclamă în mod public o politică a unei Malaysii unitare, care îmbrăţişează toate religiile şi minorităţile, însă face tot felul de manevre de culise, folosind diviziunile rasiale şi religioase pentru a încerca să-şi accentueze poziţia în rândurile populaţiei malaysiene, în majoritate musulmană, aşa cum s-a întâmplat în cazul hotărârii privind utilizarea cuvântului „Allah”.

În Malaysia există şi foarte multe diferenţe de ordin economic. Această societate este cea mai neuniformă din sud-estul Asiei. Guvernul actual conduce în spiritul unui capitalism învechit. Această situaţie conduce la exploatări frecvente la locurile de muncă şi la limitarea drastică a drepturilor sindicatelor. Cel mai bun context pentru libertatea religioasă şi democraţie în Egipt şi Malaysia şi oriunde altundeva constă, de fapt, în justiţie economică şi democraţie, puterea şi avuţia trebuind să se afle în mâinile marii majorităţi a populaţiei lucrătoare şi sărace, nu în cele ale marilor întreprinderi şi ale unor capitalişti cu idei învechite.

  Daniël van der Stoep (NI). – (NL) Dle preşedinte, ieri a început în Ţările de Jos un proces politic îngrozitor împotriva liderului partidului nostru, Geert Wilders. Dl Wilders, în calitate de parlamentar olandez şi de lider al Partidului pentru libertate în parlamentul olandez, este urmărit penal pentru că şi-a exprimat punctul de vedere. Dl Wilders este persecutat de elita de stânga pentru că avertizează Ţările de Jos, Europa şi întreaga lume în legătură cu ideologia fascistă ce se ascunde în spatele Islamului. Această situaţie este strigătoare la cer!

Dle preşedinte, islamificarea Ţărilor de Jos şi a Europei ameninţă cultura iudeo-creştină şi umanistă europeană şi, deşi mulţi cetăţeni, inclusiv deputaţi în Parlamentul European, înclină capul şi se lasă inundaţi de potopul islamificării, Partidul pentru libertate luptă pentru cultura europeană. Dle preşedinte, actele barbare care au avut loc în Malaysia, în Egipt şi în multe alte locuri din lume, chiar săptămâna aceasta în Nigeria, sunt rezultatul ideologiei fasciste şi intolerante cunoscută sub numele de Islam. În statele islamice, persoanele care nu îmbrăţişează această religie sunt umilite şi asasinate în mod sistematic. Evenimentele din Malaysia şi din Egipt nu trebuie considerate incidente izolate, ci ele au fost cauzate de această ideologie, care solicită respect, însă nu îl oferă. Parlamentul se poate asigura că în Europa nu vor avea niciodată loc astfel de evenimente, luptând, împreună cu Partidul pentru libertate, împotriva islamificării Europei. Vă cerem tuturor să faceţi acest lucru.

  Filip Kaczmarek (PPE). – (PL) Dle preşedinte, în Parlament se discută destul de frecvent despre fobii şi despre efectele sociale defavorabile ale acestora. Mă gândesc la xenofobie şi la homofobie. Din păcate, aceste două cazuri nu sunt unicele tipuri de fobii. Există şi un fenomen denumit creştinofobie, fobia împotriva creştinismului. La fel ca şi în cazul altor fobii, efectele sociale sunt defavorabile şi uneori tragice şi tocmai din acest motiv trebuie să ne ocupăm de cazurile de încălcare a drepturilor creştinilor în diferite locuri din lume.

Ne ocupăm de cazuri care implică adepţi ai altor religii sau chiar persoane care nu au nicio religie. Însă nici creştinii nu trebuie privaţi de sprijinul nostru. Facem acest lucru pentru că libertatea religioasă este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Tocmai din acest motiv condamnăm şi vom condamna orice formă de violenţă, discriminare şi intoleranţă faţă de liderii sau adepţii oricărei religii. Actele de violenţă comise din cauza credinţelor victimei sunt abominabile şi trebuie criticate, fără doar şi poate.

  Konrad Szymański (ECR). – (PL) Dle preşedinte, libertatea religioasă este un drept care a fost recunoscut de mai bine de 50 de ani prin convenţiile europene şi internaţionale privind drepturile omului. Totodată, ne confruntăm de mulţi ani cu un val tot mai mare de ură religioasă, care i-a afectat cel mai mult pe creştinii din întreaga lume. Locul comunismului anticreştin este ocupat astăzi de militanţii islamici. Egiptul şi Malaysia garantează prin constituţie libertatea religioasă, însă, la presiunile grupărilor islamice radicale, libertatea religioasă a creştinilor nu este protejată suficient de guvernele acestor state.

Uniunea Europeană, care are la dispoziţie noi instrumente de politică externă, trebuie să se implice mai mult în combaterea creştinofobiei, care este cauza violenţei, a jafurilor şi a crimelor. Doar anumite prejudecăţi ideologice determină Uniunea Europeană să acţioneze astăzi cu ezitare. Este în joc credibilitatea noastră.

  Bogusław Sonik (PPE). – (PL) Dle preşedinte, doresc să sprijin ideea colegului meu, dl Provera, care a spus că trebuie elaborat un raport privind libertatea religioasă. Doresc să le reamintesc tuturor că în legislatura anterioară am depus împreună cu dl Mauro o propunere de raport privind situaţia creştinilor în statele în care aceştia sunt o minoritate, în statele în care religia dominantă este cea islamică. Din păcate, Biroul nu a adoptat propunerea, însă poate că merită elaborat un astfel de raport. Acum, formulez din nou aceeaşi propunere.

Rezoluţia pe care o adoptăm astăzi trebuie să transmită un mesaj clar. Minoritatea coptă reprezintă 10 % din populaţia Egiptului, însă, chiar dacă ar reprezenta doar 0,5 %, rolul Parlamentului European este să reacţioneze, mai ales în condiţiile în care drepturile omului sunt încălcate atât de grav.

Am citit cu atenţie scrisoarea trimisă dlui Buzek de către conducătorul Adunării populare din Egipt. Prin această scrisoare, suntem asiguraţi că evenimentele despre care am vorbit mai devreme au fost incidente izolate. Consider că acest lucru este greu de crezut. Creştinii copţi sunt persecutaţi de multă vreme în Egipt. Să încercăm să ne asigurăm, de această dată, că ajutorul pe care-l vom acorda acestei minorităţi oprimate nu se va opri la declaraţii goale.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Dle preşedinte, nu este vorba doar despre Egipt sau despre Malaysia, ci şi despre Sudan, Nigeria şi multe alte state din Africa, multe state din Asia şi multe societăţi care îi tratează pe creştini ca pe un rău necesar şi câteodată, ca pe un duşman. Să nu ascundem aceste fapte, să nu ne purtăm asemenea struţilor, care-şi ascund capetele în pământ. Aceasta este o problemă reală, iar Parlamentul unei Europe creştine, al unor tradiţii creştine şi al unui patrimoniu creştin trebuie să vorbească despre ea.

Cu toate acestea, trebuie să ne facem şi autocritica. Puţin mai devreme, deputatul care a luat cuvântul înaintea mea a menţionat în mod corect omisiunile Parlamentului din legislatura anterioară. Îmi amintesc de dezbaterea purtată acum câteva săptămâni, prin care am condamnat pe bună dreptate atacurile şi oprimările suferite de minoritatea musulmană uigură din China. Cu toate acestea, la momentul respectiv, anumite grupuri politice au respins amendamentele prin care se sublinia faptul că şi creştinii suferă în China, că şi ei sunt victime ale discriminării. Nu putem să apărăm unele minorităţi religioase, iar pe altele să le apărăm mai puţin sau deloc.

  Eija-Riitta Korhola (PPE). - (FI) Dle preşedinte, am auzit din mai multe surse veşti îngrijorătoare privind crimele împotriva creştinilor din Egipt şi Malaysia. În ceea ce priveşte situaţia din Malaysia, doresc în primul rând să spun că suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu atacurile asupra bisericilor dintr-o ţară cunoscută ca fiind tolerantă şi moderată.

În al doilea rând, doresc să menţionez activitatea exemplară a ONG-urilor islamice, în numele toleranţei religioase. Declaraţiile prim-ministrului malaysian privind utilizarea numelui lui Allah au declanşat nemulţumirea publicului faţă de comunităţile creştine. Situaţia a fost calmată, însă, prin atitudinea exemplară a ONG-urilor islamice şi printr-o poziţie publică fermă asupra declaraţiilor prim-ministrului. Îmi pare rău că nu am menţionat acest lucru în rezoluţia noastră definitivă, pentru că, din punctul meu de vedere, aici se acordă prea puţină atenţie situaţiilor pozitive. Musulmanii nu trebuie lăudaţi atunci când există motive?

Toleranţa religioasă trebuie promovată atât de cei care deţin puterea politică, cât şi de toţi membrii comunităţii. Este important să ne dăm seama că au existat neajunsuri, dar este la fel de important să recunoaştem progresul şi să îl sprijinim.

  Dominique Baudis (PPE). – (FR) Dle preşedinte, acţiunile unor criminali fanatici, care au ucis câţiva creştini în Egipt, nu pot fi atribuite unei întregi populaţii şi guvernului său. Este nedrept să considerăm Egiptul şi egiptenii responsabili de acest masacru înfiorător, ai cărui vinovaţi vor fi aduşi în faţa justiţiei.

Să nu confundăm acţiunile unui criminal cu politica unei ţări întregi! Să nu identificăm fanaticii cu un popor întreg. În final, încercând să intervenim între creştinii copţi şi concetăţenii lor musulmani, nu facem altceva decât să confirmăm afirmaţiile extremiştilor, care îi consideră pe creştinii din Orient drept agenţi ai Occidentului.

  László Tőkés (PPE). - (HU) Conform unor informaţii foarte recente, acum câteva zile regimul egiptean a arestat câţiva activişti militanţi pentru drepturile creştinilor copţi care călătoreau spre locul unde au avut loc crimele din Nag Hammadi, pentru a apăra şi a sprijini comunităţile de creştini copţi de acolo, din care făceau parte şi persoanele ucise în ziua de Crăciun. Autorităţile egiptene, părtinitoare faţă de majoritatea musulmană, încearcă să muşamalizeze actele de violenţă comise împotriva minorităţii copte şi blochează autoapărarea legitimă a creştinilor, adoptând o poziţie discriminatorie. Administraţia Statelor Unite a făcut declaraţii foarte clare în această privinţă. Ştiind că această comunitate a creştinilor copţi, cetăţeni egipteni, este supusă frecvent, de mai bine de 1500 de ani, la oprimări crude, Uniunea Europeană trebuie s-o apere cu mai multă putere şi cu mai multă hotărâre decât în prezent.

  Anna Záborská (PPE). – (SK) Vă mulţumesc pentru că aţi readus în discuţie încălcarea libertăţii religioase în anumite ţări, aşa cum s-a întâmplat şi în 2007 şi în 2008. Mă întreb dacă motivul pentru care UE nu promovează cu mai multă hotărâre respectarea drepturilor omului în aceste zone este neputinţa sau indiferenţa. Ascultăm aceleaşi reclamaţii şi propunem aceleaşi măsuri.

Egiptul şi Malaysia sunt unele dintre statele în care creştinii trăiesc în condiţii extrem de periculoase, sunt persecutaţi, evacuaţi din locuinţe, răpiţi şi ucişi, iar bisericile le sunt închise. Acest lucru se întâmplă şi în Maghreb, în Iran, în India, în China, în Pakistan şi în multe alte ţări. Creştinii sunt de regulă persecutaţi de grupările extremiste. Cu toate acestea, situaţia este periculoasă pentru creştini, evrei şi musulmani deopotrivă. Solicit ca reprezentanţii UE şi delegaţiile Parlamentului European să folosească fiecare şansă pe care o au la dispoziţie pentru a îmbunătăţi dialogul, toleranţa religioasă şi respectul, precum şi coexistenţa diferitelor culturi.

  Mitro Repo (S&D). - (FI) Dle preşedinte, situaţia din Egipt mă preocupă în mod special din cauza contextului său istoric, etnic şi politic. De fapt, creştinii copţi încă reprezintă o minoritate considerabilă. În Egipt, aproximativ 10 % din locuitori, adică opt milioane de persoane, sunt creştini copţi şi tocmai din acest motiv se poate deduce că, în trecut, au reprezentat o majoritate. Sunt mândri de acest lucru şi de tradiţia lor creştină orientală. Din acest motiv, evenimentele care au avut loc în ianuarie, în ziua de Crăciun, au fost strigătoare la cer şi, desigur, premeditate. Totodată, mulţi creştini copţi au fost obligaţi, prin violenţă, să-şi schimbe credinţa şi au existat cazuri de violuri şi de alte infracţiuni.

Situaţia din Egipt este un exemplu foarte defavorabil pentru alte ţări în care se poate produce aceeaşi spirală a răzbunării şi, tocmai din acest motiv, UE trebuie să fie vigilentă, să intervină imediat dacă este cazul şi să sublinieze importanţa unui dialog paşnic între diferitele grupări religioase.

  Ivo Vajgl (ALDE). - (SL) Atunci când are loc o crimă, mai ales una motivată religios, nu putem face altceva decât să ne îngrozim şi să o condamnăm.

Totuşi, acest nou incident şi această nouă crimă din Orientul Mijlociu demonstrează tendinţele generale, intoleranţa permanentă manifestată faţă de libertatea religioasă şi lipsa de respect faţă de cei cu convingeri diferite. Altfel spus, există multe comunităţi în care nu sunt respectate valorile religioase.

Motivul pentru care Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa a propus amânarea acestei dezbateri sau, mai degrabă, separarea dezbaterilor privind respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor religioase în Egipt şi Malaysia este acela că această problemă trebuie abordată cu foarte multă atenţie şi fiecare ţară trebuie abordată separat. Cu siguranţă, Egiptul nu este unul dintre cele mai grave exemple de intoleranţă religioasă. Dimpotrivă.

  Charles Tannock (ECR). - Dle preşedinte, din păcate, în lumea islamică, jihadul militează tot mai mult împotriva comunităţilor nemusulmane din acele zone. Cel mai des, este vorba despre creştini.

Creştinii copţi, care reprezintă una dintre cele mai vechi biserici creştine din lume, au o diasporă importantă în Londra, pe care o reprezint. Liderii creştinilor copţi au venit să mă vadă şi s-au plâns că, din păcate, situaţia din Egipt se înrăutăţeşte, din cauza acţiunilor Frăţiei musulmane. În pofida eforturilor depuse de guvernul preşedintelui Mubarak pentru a-i proteja, lucrurile au mers din rău în mai rău.

Situaţia este similară în cazul creştinilor asirieni din Irak, al creştinilor din Palestina şi Pakistan şi acum, pentru prima dată, chiar şi în Malaysia.

Din punctul meu de vedere, Parlamentul ignoră de prea multă vreme drepturile minorităţilor creştine din restul lumii, însă acestea speră ca Uniunea Europeană şi Statele Unite să le ofere protecţie. Din acest motiv, salut această rezoluţie.

  Gerard Batten (EFD). - Dle preşedinte, persecuţia creştinilor şi a altor minorităţi religioase este în continuă creştere în statele islamice. Creştinii care locuiesc în Egipt şi în zona mediteraneeană de aproape 2000 de ani sunt din ce în ce mai persecutaţi şi goniţi din spaţiile pe care le ocupă de veacuri. Acest lucru se întâmplă din cauza puterii tot mai mari a ideologiei islamiste intolerante, extremiste şi fundamentaliste: islamofascismul.

Persecuţia minorităţilor creştine şi a altor minorităţi în lumea islamică este prea puţin descrisă în presa occidentală. Presa trebuie nu doar să prezinte persecuţia, aşa cum are ea loc, ci să explice publicului general raţiunile pentru care se întâmplă acest lucru. Trebuie să explice cine este de vină, şi anume fanaticii musulmani şi de ce se comportă aşa – din cauza unor principii intolerante şi violente prezente în ideologia islamică.

Guvernele democratice din întreaga lume trebuie să exercite o presiune diplomatică maximă asupra unor state precum Egiptul, pentru a suprima această persecuţie intolerabilă.

  Neelie Kroes, membră a Comisiei. – Dle preşedinte, Comisia este profund şocată şi întristată de evenimentele care au avut loc în ajunul Crăciunului copt, la Nag Hammadi, în sudul Egiptului, soldate cu moartea tragică a şase creştini copţi şi a unui poliţist musulman.

Suntem siguri că autorităţile au luat măsuri rapide pentru a-i găsi şi a-i aresta pe cei suspectaţi că au comis această crimă îngrozitoare. O investigaţie riguroasă şi judecarea persoanelor responsabile vor transmite un semnal clar că violenţa bazată pe influenţe religioase nu este acceptabilă în societatea egipteană.

Constituţia Egiptului prevede libertatea credinţei şi libera practică a religiilor. Cu toate acestea, există reclamaţii de discriminare împotriva creştinilor copţi şi a altor minorităţi religioase precum Bahá’í, la locul de muncă şi în sistemul judiciar. Ştim de dificultăţile întâmpinate de mai multe persoane care s-au convertit la creştinism, precum Maher ElGohary şi Mohammed Hegazy, în faţa tribunalelor egiptene. Am ridicat aceste probleme în cadrul dialogului politic regulat cu Egiptul.

Înţelegem că guvernul încearcă să rezolve o parte dintre nemulţumirile creştinilor copţi, spre exemplu, eliminând obstacolele care întârzie şi limitează construirea şi renovarea bisericilor. Salutăm şi încurajăm aceste acţiuni şi solicităm guvernului să identifice şi să abordeze principalele cauze ale tensiunilor religioase din societatea egipteană şi să pună capăt tuturor formelor de discriminare împotriva persoanelor care aparţin altor religii.

Actele de vandalism împotriva bisericilor din Malaysia, ca urmare a unei hotărâri a Înaltei Curţi privind utilizarea cuvântului „Allah” dau naştere unor preocupări serioase. Guvernul, dar şi opoziţia, inclusiv Partidul islamic pan-malaysian şi 130 de ONG-uri musulmane au condamnat puternic aceste atacuri. Guvernul a mărit măsurile de securitate, pentru a proteja toate lăcaşurile de cult şi şi-a reconfirmat angajamentul de a proteja armonia socială şi religioasă a Malaysiei şi o cultură a diversităţii religioase şi etnice.

Constituţia federală malaysiană prevede că islamismul este religia acestui stat federativ, însă şi alte religii pot fi practicate în pace şi armonie, în orice zonă a acestuia.

Încurajăm autorităţile să iniţieze cât mai curând un dialog atotcuprinzător între toate cultele religioase, pentru a promova înţelegerea reciprocă, astfel încât Malaysia să se poată dezvolta în continuare în mod paşnic, în armonie etnică şi socială. În acest sens, Ministerul de interne din Malaysia are responsabilitatea de a explica această problemă tuturor cetăţenilor săi, în mod obiectiv şi riguros.

Condamnăm cu convingere toate actele de intoleranţă comise împotriva oricărei persoane, din cauza religiei sau credinţei sale, indiferent unde au loc. Din păcate, nicio ţară nu este imună la această situaţie. Solicităm autorităţilor publice să protejeze pe deplin toate comunităţile religioase, inclusiv pe cea creştină, împotriva discriminării şi represiunii.

Comisia acordă o prioritate ridicată libertăţii de religie sau credinţă, ca pilon central al politicii UE privind drepturile omului, aducând problema în discuţie în cadrul dialogului politic cu ţările unde persistă problema, susţinând proiectele locale privind drepturile omului şi promovând în mod activ libertatea de religie sau credinţă în cadrul forumurilor Naţiunilor Unite.

  Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc la ora 12.00.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Carlo Casini (PPE), în scris. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, votând în favoarea rezoluţiei comune doresc să evidenţiez deosebita gravitate a actelor de violenţă comise în Malaysia, ca reacţie la o simplă problemă de utilizare a unui nume.

Într-adevăr, atât creştinii, cât şi musulmanii cred într-un singur Dumnezeu, care este un Dumnezeu al tuturor, al credincioşilor şi al necredincioşilor deopotrivă. Faptul că El are diferite nume nu este atât de important. Dacă se susţine că Dumnezeul musulmanilor este doar musulman şi că, prin urmare, îl pot invoca doar musulmanii, folosind un nume musulman tradiţional, înseamnă că revenim la credinţa ancestrală şi tribală, conform căreia există un Dumnezeu pentru fiecare grup de oameni. Cu alte cuvinte, s-ar contrazice ideea monoteistă pe care se bazează religiile universale, precum creştinismul şi islamismul, religii importante, apropiate de oameni, care se opun idolatriei şi politeismului.

Persecuţia creştinilor copţi în Egipt nu este mai puţin gravă. Religiile monoteiste care sunt şi se declară a fi forţe de promovare a frăţiei şi a păcii s-au născut pe malurile Mediteranei. Cu toate acestea, este remarcabil faptul că pe aceleaşi maluri ale Mediteranei, în Ierusalim, oraşul sfânt pentru cei care cred în Dumnezeu, în Allah şi în Iehova, apar principalele motive de conflict.

Problemele au loc chiar în Egipt, ţara cea mai puternică din zonă, în care creştinii şi musulmanii trebuie să convieţuiască în pace, pentru a juca un rol pacificator în întreaga zonă din sudul Mediteranei.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Susţin propunerea comună de rezoluţie privind recentele atacuri împotriva comunităţilor creştine, deoarece aceasta condamnă cu putere toate tipurile de violenţă, discriminare sau intoleranţă, din raţiuni de religie sau credinţă. Cred că este esenţial să susţinem toate iniţiativele al căror scop este acela de a încuraja dialogul şi respectul reciproc între comunităţi şi care doresc să protejeze drepturile fundamentale precum libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Bărbaţi şi femei din întreaga lume continuă să sufere cele mai brutale forme de persecuţie, pur şi simplu deoarece cred în Dumnezeu, în acelaşi mod în care El este venerat de la Oceanul Atlantic până la Munţii Urali. După declaraţiile formulate de China, India, Irak, Pakistan, Turcia şi Vietnam, printre alte ţări, Parlamentul a condamnat astăzi hărţuirea creştinilor în Egipt şi Malaysia.

Europa priveşte situaţia cu o relativă indiferenţă. Există chiar persoane care apără această pasivitate, invocând respectul pentru cultura altor persoane şi libertatea cultelor. Tăcerea Europei în această privinţă, uluitoare într-o regiune ale cărei origini, cultură şi tradiţii sunt puternic înrădăcinate în credinţa creştină, ameninţă să devină asurzitoare...

Aceasta îmi aminteşte de observaţiile cardinalului arhiepiscop de Bologna privind persecuţiile din trecut, care ilustrează şi spiritul vremurilor noastre, prin care arăta că oamenii se îngrijorează mai degrabă pentru soarta urşilor polari decât pentru miile de creştini ale căror vieţi se află în pericol.

  Jacek Olgierd Kurski (ECR), în scris. – (PL) Anul 2010 a început cu persecuţia sângeroasă a creştinilor din multe părţi ale lumii. Parlamentul European nu poate rămâne pasiv în faţa acestor crime şi acte de violenţă. Situaţia creştinilor este la fel de dramatică şi în alte state care nu au fost menţionate în rezoluţia de astăzi, precum Coreea de Nord, Irak, India şi Sudan. Atacurile asupra catolicilor sunt din ce în ce mai frecvente în Vietnam. Ca deputat din Polonia, ţară cu o tradiţie creştină puternică, cu o îndelungată tradiţie a respectului, în care coexistă multe comunităţi religioase, doresc să-mi exprim solidaritatea cu familiile victimelor. Autorităţile egiptene şi malaysiene trebuie să garanteze creştinilor şi membrilor altor comunităţi şi minorităţi religioase posibilitatea de a se bucura de toate drepturile omului şi libertăţile fundamentale, altfel vor primi sancţiuni de la Uniunea Europeană. Din acest motiv, trebuie să aprobăm rezoluţia privind recentele atacuri asupra comunităţilor creştine.

  Csaba Sógor (PPE), în scris. – (HU) Recentele atacuri împotriva comunităţilor creştine din Egipt şi Malaysia pot fi privite din două perspective diferite. În primul rând, trebuie să subliniem faptul că Uniunea Europeană, în calitate de comunitate de state europene care au atins un nivel ridicat de democraţie şi de stat de drept, nu trebuie să tacă în faţa unor astfel de evenimente, în spiritul toleranţei religioase, al drepturilor omului şi minorităţilor, indiferent de locul în care acestea se produc. Trebuie să le explicăm guvernelor care fac eforturi să păstreze relaţii bune cu noi că Europa cere ca normele unanim acceptate privind drepturile universale ale omului să fie respectate de partenerii săi şi că viitoarea evoluţie a relaţiilor poate fi afectată de problemele referitoare la drepturile omului. Totodată, nu trebuie să uităm încălcările drepturilor omului care au loc pe teritoriul Uniunii Europene.

În unele cazuri, toleranţa religioasă, drepturile omului şi ale minorităţilor, inclusiv drepturile membrilor bisericilor minoritare, trebuie sprijinite şi în state membre ale UE. Dacă Europa doreşte să fie un exemplu pentru lume, nu poate permite ca nicio persoană de pe teritoriul său să fie discriminată pentru convingerile sale religioase, pentru originea etnică sau pentru apartenenţa la o minoritate naţională. Putem vedea că legislaţia în vigoare în Egipt garantează în mod similar libertatea religioasă, însă, în practică, situaţia creştinilor arată că lucrurile stau de fapt altfel. Din păcate, putem găsi şi în statele membre ale Uniunii Europene exemple similare de discrepanţă între legislaţie şi practica zilnică.

(1) A se vedea procesul-verbal

3.2. Încălcarea drepturilor omului în China, în special în cazul lui Liu Xiaobao

  Preşedinte. - Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea a şapte propuneri de rezoluţie privind încălcarea drepturilor omului în China, mai ales în cazul lui Liu Xiaobo⁽¹⁾.

  Renate Weber, autor. – Dle preşedinte, luna trecută, dl Liu Xiaobo, cunoscutul scriitor şi activist politic, a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru „incitare la subminarea puterii de stat”. A fost arestat acum mai bine de un an, după elaborarea Cartei 08, o cartă semnată de peste 10 000 de cetăţeni chinezi, prin care se solicitau lucrurile cele mai normale într-o societate democratică: dreptul la libera exprimare, alegeri libere şi statul de drept.

Persecuţia dlui Liu Xiaobo, datorată exclusiv iniţiativelor sale paşnice şi hărţuirea judiciară cu care s-a confruntat sunt, fără doar şi poate, incompatibile cu normele internaţional recunoscute privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Prin urmare, trebuie să solicităm eliberarea necondiţionată a dlui Liu Xiaobo, iar aceasta trebuie să aibă loc imediat.

În ultimii ani, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi China s-au concentrat pe dimensiunea economică, lăsând în plan secund situaţia democraţiei în această ţară şi încălcările grave ale drepturilor omului, comise în mod sistematic în China.

Acum câteva zile, pentru prima dată, un reprezentant oficial al poliţiei a recunoscut că celebrul avocat pentru drepturile omului, nominalizat în 2008 la premiul Nobel pentru pace, dl Gao Zhisheng, a dispărut după ce a stat un an în arestul autorităţilor chineze. Mulţi se tem că poate a murit. Acum câteva săptămâni, guvernul chinez nu a luat în considerare solicitarea Uniunii Europene de a nu executa un cetăţean britanic.

Este deosebit de deranjant felul în care guvernul chinez îşi ignoră angajamentele internaţionale asumate în domeniul drepturilor omului. Ne întrebăm pe bună dreptate de ce, în această situaţie, China şi-a depus candidatura pentru Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. Pur şi simplu pentru a legitima felul în care suprimă drepturile omului?

În aprilie 2009, guvernul chinez a emis un plan naţional pentru drepturile omului, un document de mari dimensiuni care nu pare a reprezenta mai mult decât o bucată de hârtie. Nu trebuie să existe dubii. Parlamentul European are obligaţia de a evalua în profunzime rezultatele dialogului purtat de UE şi China în ceea ce priveşte drepturile omului.

  Tunne Kelam, autor. – Dle preşedinte, China a înregistrat un progres economic impresionant. Cu toate acestea, o parte din acest progres a fost obţinut utilizând metode care se află în conflict cu normele universal acceptate privind drepturile omului. Iată că am sperat în van ca evenimente precum Jocurile Olimpice să motiveze autorităţile chineze să dea dovadă de mai mult respect pentru normele democratice. Dimpotrivă, actele de represiune s-au accentuat şi trebuie să tragem nişte concluzii.

Astăzi, Parlamentul European îşi exprimă îngrijorarea faţă de soarta cunoscutului activist pentru drepturile omului, Liu Xiaobo, semnatar al Cartei 08, prin care solicită reforma constituţională şi protejarea drepturilor omului. Această Cartă a fost semnată cu curaj de peste 10 000 de cetăţeni chinezi. Luna trecută, Liu Xiaobo a fost condamnat la 11 ani de închisoare. Solicităm, astăzi, eliberarea sa imediată şi necondiţionată. Ne exprimăm solidaritatea cu acţiunile paşnice ale cetăţenilor chinezi care sprijină reformele democratice şi protejarea drepturilor omului, al căror apărător s-a declarat a fi şi guvernul chinez.

  Véronique De Keyser, autor. – (FR) Dle preşedinte, rezoluţiile urgente sunt întotdeauna o sarcină dificilă, pentru că, de cele mai multe ori, ele reflectă neputinţă politică, nu o urgenţă umanitară. Strategia de denunţare şi blamare pe care o aplicăm în fiecare lună este un ultim remediu. Acest lucru arată că toate celelalte mijloace de dialog sau de exercitare a presiunii s-au dovedit a fi ineficiente şi că, aflându-ne în imposibilitatea de a acţiona, condamnăm.

În cazul Chinei, nu sunt sigur că este productivă creşterea numărului rezoluţiilor urgente, după cum am procedat noi în martie 2009, în noiembrie 2009, în ianuarie 2010 şi în martie 2010, când va fi adoptată cealaltă rezoluţie planificată. Nu fiindcă subestimez dificultăţile întâmpinate de China în a-şi gestiona tranziţia către democraţie: ci pentru că sunt de părere că, aflându-ne constant în ofensivă, nu obiectivul este cel eronat, ci strategia. Există şi alte instrumente politice mai convingătoare.

Am fost prima persoană care a solicitat adoptarea unor rezoluţii privind situaţia uigurilor şi care a nutrit zadarnic speranţa că, astfel, se vor evita pedepsele cu moartea. În numele grupului nostru, doresc să-mi exprim sprijinul faţă de Liu Xiaobo, recent condamnatul disident de la Tiananmen, care este vinovat doar de dragoste pentru democraţie. Cu toate acestea, refuz să condamn China din două în două luni, pentru că acest lucru n-o va face să cedeze. Dimpotrivă, pentru că acest important partener comercial, această ţară care are un loc permanent în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, care doreşte o dezvoltare intensivă şi în care au loc schimbări democratice, această ţară de care avem nevoie pentru a combate schimbările climatice trebuie să fie un partener căruia să-i putem spune câteva adevăruri, însă pe care să-l respectăm pentru eforturile pe care le face. Acest lucru lipseşte în rezoluţie: respectul.

Din aceste raţiuni politice, grupul meu şi-a retras semnătura. Cu toate acestea, pentru a ne asigura că nu există ambiguităţi în ceea ce priveşte drepturile omului, pe care le preţuiesc la fel de mult ca dumneavoastră, grupul meu va vota în favoarea tuturor amendamentelor referitoare la acest subiect. În ceea ce priveşte rezultatul final al votului, acesta va depinde de amendamentele pe care le-am propus.

  Marie-Christine Vergiat, autor. – (FR) Dle preşedinte, China este o ţară mare, cu o istorie bogată şi cu un potenţial de dezvoltare uriaş. Faptul că Jocurile Olimpice s-au ţinut anul trecut la Beijing nu a condus la rezultatele aşteptate de unele persoane.

Este deosebit de importantă relaţia pe care Uniunea Europeană o poate menţine cu China. În calitate de deputaţi în Parlamentul European, avem obligaţia de a spune tare şi clar ce anume considerăm important şi ce ni se pare inacceptabil.

Realitatea este că situaţia drepturilor omului în China este inacceptabilă. Acest lucru este exemplificat prin cazul dlui Liu Xiaobo, găsit vinovat pentru că a solicitat introducerea de reforme democratice în ţara sa, împreună cu peste 10 000 de concetăţeni de-ai săi. Din punctul meu de vedere, obţinerea unei astfel de mobilizări în acea ţară este mai degrabă o realizare, nu o infracţiune.

Trebuie să solicităm eliberarea dlui Xiaobo, precum şi a tuturor bărbaţilor şi femeilor care, la fel ca el, sunt hărţuiţi şi arestaţi pentru că au comis o singură infracţiune, aceea de a apăra drepturile omului şi, mai exact, unul dintre cele mai fundamentale drepturi, şi anume libertatea de exprimare.

După cum a spus unul dintre colegii mei, de curând a fost executat un cetăţean britanic, deşi suferea de o boală mintală. Este pentru prima dată în ultimii 50 de ani când este executat un european în China. Într-adevăr, libertatea de exprimare este dispreţuită din ce în ce mai mult pe zi ce trece, după cum ne-a dezvăluit recent Google, care, cu toate acestea, are reputaţia că este operatorul care asigură, dacă nu cea mai bună protecţie, cel puţin cea mai puţin nocivă protecţie pentru utilizatorii de internet.

Se ştie că, pentru a putea intra pe piaţa chineză, operatorii trebuie să respecte solicitarea autorităţilor chineze de a instala filtre de software, ceea ce şi Google a acceptat într-un final să facă. Nu putem accepta un guvern care se implică în pirateria pe internet şi care le refuză utilizatorilor de internet dreptul la libera exprimare.

Instituţiile europene trebuie să-şi unească forţele şi să ia măsuri în acest sens. Utilizatorii de internet din China trebuie să poată avea acces la informaţii necenzurate. Uniunea Europeană are obligaţia de a sprijini acele companii de internet care refuză să ajute autorităţile chineze să cenzureze internetul sau, şi mai rău, să aresteze apărători ai drepturilor omului, democraţi sau chiar jurnalişti, aşa cum s-a întâmplat cu dl Xiaobo în aprilie 2005.

În final, doamnelor şi domnilor, nu-mi pot încheia discursul fără a vă ruga să vă amintiţi de morţii din piaţa Tiananmen; sute de tineri chinezi şi-au găsit sfârşitul în noaptea de 3 iunie 1989. Acest lucru s-a întâmplat acum 20 de ani şi am fi onoraţi să comemorăm această tristă aniversare aducând un omagiu acelor tinere victime. Nu toate evenimentele din 1989 au primit, însă, aceeaşi atenţie.

  Charles Tannock, autor. – Dle preşedinte, faptul că acest Parlament dezbate din nou abuzurile asupra drepturilor omului în China arată că conducerea comunistă autoritară de la Beijing este hotărâtă să suprime orice disidenţă politică.

Totuşi, acest lucru nu trebuie să ne oprească să aducem în discuţie aceste probleme aici, în Parlament. Cred nu numai că avem obligaţia de a face acest lucru, ci că îl datorăm victimelor abuzurilor împotriva drepturilor omului în China, precum Liu Xiaobo, victime cărora li s-a negat dreptul la libera exprimare. Din acest motiv dezbatem din nou, astăzi, acest subiect.

Într-adevăr, acordarea Premiului Saharov în 2008 lui Hu Jia a arătat lumii cât de mult luăm în serios problema drepturilor omului în China noi, deputaţii în Parlamentul European. O luăm în serios pentru că, într-adevăr, China contează. Dimensiunile sale vaste şi influenţa sa globală, puterea sa militară şi economică obligă UE să caute un parteneriat strategic, bazat pe respect reciproc şi securitate.

Poate că într-un final relaţia noastră cu China se va baza şi pe valorile comune ale democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept. Nu putem face altceva decât să sperăm. Cred că toţi sperăm, totuşi, să apucăm ziua în care situaţia se va schimba în Republica Populară Chineză. S-a sugerat că astfel de idealuri sunt oarecum străine de Asia. Mereu când este adusă în discuţie ideea că RPC nu poate fi democratică, mă gândesc la democraţia din Taiwan şi la întinsa Indie, cu tradiţiile sale democratice seculare, ţări în care aceste idealuri înfloresc într-o societate liberă.

  Heidi Hautala, autor. – (FI) Dle preşedinte, un lucru semnificativ în cazul lui Liu Xiaobo este faptul că 10 000 de persoane şi-au exprimat în mod deschis sprijinul pentru el şi cred că Parlamentul European trebuie să recunoască curajul acestor persoane şi să le laude pentru acest lucru.

Totodată, trebuie să ne amintim că însăşi China a promis că va îmbunătăţi situaţia drepturilor omului China a încercat să se alăture Consiliului pentru Drepturile Omului, spunând că se va angaja să promoveze şi să protejeze drepturile omului şi că va respecta cele mai ridicate standarde în domeniu. Iată, acestea sunt promisiunile asumate de China în faţa Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la ele trebuie să ne referim.

Această rezoluţie vorbeşte şi despre dialogurile dintre UE şi China privind drepturile omului şi, oricât de optimişti am vrea să fim, rezultatul final este acela că aceste dialoguri nu prea au fost de mare folos. Instituţiile Uniunii Europene trebuie să se gândească cum îşi pot îmbunătăţi propriile strategii şi cum pot face China să înţeleagă că angajamentele sale în ceea ce priveşte drepturile omului ne privesc şi pe noi şi că viitorul cooperării dintre noi depinde foarte mult de ele.

În final, putem întreba de ce politica Uniunii Europene privind China este atât de incoerentă şi de inconstantă şi ce putem face în acest sens. Parlamentul European va sprijini cu siguranţă Comisia, în efortul de a stabili o nouă strategie cu China.

  Cristian Dan Preda, în numele Grupului PPE. – Cuvintele nu ar trebui privite ca nişte crime, iată ce a susţinut Liu Xiaobo în Carta 08, manifestul politic pe care l-a iniţiat şi care a fost susţinut, aşa cum s-a spus, de mii de chinezi. Pentru o asemenea afirmaţie, ca şi pentru susţinerea constantă a drepturilor omului, Liu Xiaobo a primit 11 ani de închisoare şi doi ani de privare a drepturilor politice. Această pedeapsă este, cred eu, un sindrom al intensificării campaniei duse de autorităţile chineze împotriva apărătorilor drepturilor omului. O dovadă e şi faptul că, aşa cum s-a anunţat în această dimineaţă, Tzu Yong Jun, lider al mişcării din Piaţa Tiananmen a fost condamnat, la rândul său, la 9 ani de închisoare.

În consecinţă, eu consider că este esenţială abordarea subiectului drepturilor omului în cadrul următorului summit Uniunea Europeană - China, aşa cum precizează articolul 9 din rezoluţie. Consider, aşa cum sugera şi dna Hautala mai devreme, că este insuficient instrumentul dialogului pe drepturile omului: această problematică a drepturilor omului trebuie tratată în cadrul summit-urilor, pentru că, până acum, dialogurile nu au dat rezultate. <BRK>

  Zigmantas Balčytis, în numele Grupului S&D. – Dle preşedinte, Uniunea Europeană negociază în prezent un nou acord cadru cu China, care va deschide drumul pentru dezvoltarea relaţiilor economice cu această ţară.

Aceste relaţii sunt foarte strânse, însă nu trebuie să închidem ochii în faţa încălcărilor repetate ale drepturilor omului şi trebuie să respectăm statul de drept.

Uniunea Europeană trebuie să consolideze dialogul cu China privind drepturile omului. Acest dialog, înfiinţat în 2000, s-a dovedit a fi ineficient. UE, mai ales Înaltul Reprezentant, trebuie să asigure o politică externă comună, coordonată şi eficace a UE faţă de China. Respectul pentru drepturile omului trebuie să stea la baza acestei politici.

  Helga Trüpel, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Dle preşedinte, atunci când China a fost aleasă să fie gazda Jocurilor Olimpice, am sperat iniţial, după toate promisiunile Chinei de a îmbunătăţi situaţia drepturilor omului, că, poate, acest lucru chiar se va întâmpla.

Cu toate acestea, în timpul şi după Jocurile Olimpice, a trebuit, din păcate, să recunoaştem că nu s-a constatat nicio îmbunătăţire, ci mai degrabă o înrăutăţire a situaţiei drepturilor omului. Acum, după sentinţa împotriva lui Liu Xiaobo, am văzut cum poliţia a interzis o petrecere a homosexualilor, ceea ce arată în mod clar că în China se apropie o epocă de gheaţă pentru disidenţi, apărători ai drepturilor omului şi homosexuali.

Din acest motiv, solicităm eliberarea imediată a lui Liu Xiaobo şi a altor apărători ai drepturilor omului şi invităm China să pună capăt măsurilor sale isterice de cenzură şi metodelor de monitorizare, dacă doreşte să fie recunoscută ca partener în cadrul comunităţii internaţionale.

Desigur, acest lucru este valabil în special în cazul internetului. Nu putem accepta filtrarea politică a internetului. Faptul că libertatea de exprimare trebuie apărată în toate naţiunile lumii este un element esenţial al drepturilor fundamentale. Drepturile omului sunt universale şi indivizibile, în Europa, în Statele Unite, în Sudan sau în China. Republica Populară Chineză trebuie să se obişnuiască cu acest lucru dacă vrea într-adevăr să joace un rol diferit.

Sunt ferm convinsă că noi, ca europeni, trebuie să-i spunem Chinei că trebuie să-şi schimbe urgent politica privind drepturile omului, în cadrul relaţiilor noastre oficiale la summit-uri, mai ales fiindcă suntem interesaţi de cooperarea în domeniile politicii protecţiei climatice, politicii de mediu şi al reglementării pieţelor financiare.

  Lorenzo Fontana, în numele Grupului EFD. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, una dintre cele mai semnificative probleme referitoare la drepturile omului în China este utilizarea de muncă forţată în Laogai, în lagărele de concentrare din China.

Această problemă este o formă reală de sclavie modernă şi priveşte în mod direct economia europeană. Într-adevăr, foarte multe produse care provin de pe piaţa chineză sunt fabricate de deţinuţii din Laogai, cu o reducere evidentă a cheltuielilor cu forţa de muncă, acestea conducând la o concurenţă neloială cu produsele europene.

Urmând exemplul Statelor Unite, care au adoptat deja o serie de legi prin care se interzice importul de produse chinezeşti fabricate la Laogai, Europa poate şi trebuie să facă tot posibilul pentru a preveni pătrunderea produselor fabricate integral sau parţial cu muncă forţată.

În primul rând, trebuie desfăşurată o campanie pentru conştientizarea publicului în legătură cu această problemă; în al doilea rând, aceiaşi parametri de igienă şi siguranţă impuşi produselor europene trebuie să le fie impuşi tuturor produselor importate în Europa şi trebuie introduse legi privind etichetarea, pentru a asigura posibilitatea urmăririi produselor.

De asemenea, antreprenorii care investesc în China trebuie să respecte norme precise privind drepturile lucrătorilor. În final, trebuie să stabilim norme şi, mai ales, să ne asigurăm că acestea vor fi respectate, pentru ca importul de produse fabricate cu muncă forţată să fie complet interzis.

Sunt convins că acesta este singurul mod în care îi putem ajuta cu adevărat pe chinezi, în lupta lor pentru drepturile omului. Dacă acest lucru nu se întâmplă, vom rămâne complicii celor care vor să le refuze libertatea acestor persoane.

  Edward McMillan-Scott (NI). - Dle preşedinte, am onoarea de a fi vicepreşedintele Parlamentului European, responsabil cu democraţia şi drepturile omului. În mod justificat, rezoluţia îl priveşte pe Liu Xiaobo, principalul autor al Cartei 08. Pe pagina mea de internet, charter08.eu, este disponibilă o versiune în limba engleză.

După ultima mea vizită la Beijing, în mai 2006, toţi disidenţii cu care am luat legătura au fost arestaţi, închişi şi, în unele cazuri, torturaţi: spre exemplu, Hu Jia, care încă se află în închisoare şi care necesită tratament medical. Mă refer în special la Gao Zhisheng, care a dispărut după trei ani şi jumătate petrecuţi în închisoare, în arest la domiciliu şi supus torturilor, motive pentru care a încercat să se sinucidă de două ori. Scrisorile deschise adresate de Gao regimului din China, în 2005, au dat tonul pentru Carta 08. Investigaţiile sale privind persecuţia asupra grupului spiritual budist Falun Gong au fost sprijinite pe întreg teritoriul Chinei. Cred că autorităţile trebuie să dezvăluie locul unde se află Gao Zhisheng şi să-l elibereze.

Toată lumea trebuie să fie convinsă că Parlamentul European nu va renunţa la reformele din China şi, desigur, din Tibet.

  Eija-Riitta Korhola (PPE). - (FI) Dle preşedinte, este intolerabil ca interesele comerciale să prevaleze în cadrul relaţiilor dintre UE şi China şi ca insistenţa asupra respectului pentru drepturile omului şi dezvoltării democratice să fie mascată sub saluturi cordiale.

Am urmărit cu interes curajul de care a dat dovadă compania creatoare a motorului de căutare Google şi planurile sale de a înceta cooperarea cu autorităţile chineze, din cauza filtrării paginilor web şi a cenzurii, precum şi de a părăsi ţara. În acelaşi timp, Google susţine în mod evident libertatea de exprimare pentru utilizatorii de internet din China.

Împărtăşesc preocupările colegilor mei în legătură cu tratamentul aplicat lui Liu Xiaobo şi altor prizonieri chinezi, arestaţi din raţiuni ideologice şi sper că Consiliul şi Comisia vor analiza cazul lui Xiaobo la următoarea întâlnire între UE şi China în cadrul unui summit. Acordurile negociate în prezent trebuie să arate în mod clar că viitoarea dezvoltare a relaţiilor comerciale cu China va fi corelată într-un mod mai eficace cu dialogul politic şi cu respectul pentru drepturile omului.

  Gesine Meissner (ALDE). – (DE) Dle preşedinte, am vorbit despre diferite aspecte referitoare la modalitatea corectă de a discuta cu China şi de a exercita presiuni pentru că, în mod clar, foarte puţine elemente contribuie la formarea unei impresii suficiente privind această ţară. Dna De Keyser a spus că, din acest motiv, grupul său şi-a retras semnătura. Nu cred că aceasta este soluţia corectă. UE a statuat drepturile omului în Carta drepturilor fundamentale şi în Tratatul de la Lisabona, iar noi toţi trebuie să evidenţiem în continuare încălcările drepturilor fundamentale. Nu avem alte opţiuni la dispoziţie în prezent. Când va apărea ceva mai bun, mă voi afla aici, pentru a vă oferi sprijinul meu.

Cu toate acestea, situaţia nu se rezumă doar la Liu Xiaobo; se referă şi la Gao Zhisheng, care a dispărut şi care, după câte se spune, s-a sinucis. Toată lumea presupune că, probabil, a fost asasinat, într-un fel sau altul. Acest lucru nu este acceptabil. În ceea ce priveşte Jocurile Olimpice, am descoperit că dacă mergem în China şi întreţinem contacte acolo, nu se schimbă nimic în situaţia drepturilor omului. Am sperat cu toţii că lucrurile se vor schimba, însă nu a fost aşa. Prin urmare, nu trebuie să renunţăm la aceste apeluri urgente.

  Neelie Kroes, membră a Comisiei. – Dle preşedinte, UE şi-a exprimat în mod clar preocuparea în legătură cu sentinţa excesivă dictată împotriva lui Liu Xiaobo, celebrul apărător al drepturilor omului, de 11 ani de închisoare pentru acţiunile sale în calitate de autor al Cartei 08, o emblemă a reformei democratice, bazate pe drepturile omului, în China, precum şi pentru publicarea unei serii de eseuri privind drepturile omului pe internet.

Acordăm o mare importanţă libertăţii de gândire şi exprimare: acestea sunt, după cum ştim cu toţii, pietrele de temelie ale sistemului nostru democratic. Verdictul împotriva dlui Liu este complet incompatibil cu dreptul la libertatea de exprimare statuat în Convenţia internaţională cu privire la drepturile civile şi politice, pe care China a semnat-o. Totodată, ne preocupă protejarea dreptului la exprimare şi orientare sexuală, după cum a menţionat dna Trüpel.

UE a încercat să observe procesul şi regretăm că observatorilor noştri nu le-a fost permis să intre în sala de judecată. Detaliile privind procesul, pe care am putut să le aflăm, arată în mod clar că dlui Liu nu i s-a dat şansa de a se apăra în mod corespunzător şi că nu a avut parte de un proces corect. UE va solicita în continuare guvernului chinez eliberarea necondiţionată a dlui Liu şi încetarea hărţuirii şi arestării altor semnatari ai Cartei 2008.

Politica noastră globală faţă de China este una de angajament constructiv în cadrul parteneriatului nostru strategic. În trecut, am salutat în mai multe rânduri progresul Chinei în privinţa drepturilor sociale şi economice, precum şi recenta lansare a planului de acţiune al Chinei în ceea ce priveşte drepturile omului, însă, pe de altă parte, există preocupări extrem de serioase în legătură cu drepturile civile şi politice şi cu o serie de evenimente recente, precum cele prezentate de onoraţii deputaţi în Parlamentul European în proiectul de rezoluţie.

Angajamentul UE faţă de drepturile omului este exprimat în timpul contactelor noastre politice regulate şi, în special, în timpul dialogului purtat cu autorităţile chineze în legătură cu drepturile omului. După cum ştiţi, ultima sesiune în acest sens a avut loc anul trecut la 20 noiembrie, la Beijing. Caracterul solid al relaţiei noastre ne permite să discutăm aceste subiecte cu sinceritate. Anul trecut, la cel de-al doisprezecelea summit UE-China de la Nanjing, s-a ridicat problema drepturilor omului, atât în timpul discuţiilor, cât şi la conferinţa de presă.

Dna Vergiat şi dna Korhola au vorbit despre atacurile cibernetice împotriva Google. Comisia consideră că acesta este un alt eveniment îngrijorător în ceea ce priveşte libertatea de exprimare în China. Desigur, urmărim îndeaproape situaţia. Înţelegem că se desfăşoară consultări între companie şi autorităţile chineze. Vom rămâne vigilenţi, în caz că vor exista atacuri similare îndreptate împotriva companiilor din UE.

Doresc să reasigur Parlamentul că vom aduce în continuare în discuţie aceste probleme, chiar şi la cel mai înalt nivel, reamintindu-i Republicii Populare Chineze că are obligaţii în ceea ce priveşte drepturile omului, obligaţii asumate la nivel internaţional. Totodată, reamintim garanţiile prezente în constituţia chineză, privind libertatea de exprimare. Cu toţii ne dorim ca China să fie mai deschisă, mai transparentă, să respecte standardele internaţionale privind drepturile omului şi să coopereze în vederea soluţionării provocărilor globale. În acest scop, trebuie să lucrăm în continuare pentru dezvoltarea parteneriatului nostru strategic.

Doresc să reacţionez la o întrebare adresată de dna De Keyser. În ceea ce priveşte execuţia cetăţeanului britanic Akmal Shaikh, Uniunea Europeană a condamnat cu asprime execuţia acestuia. Regretă profund faptul că, în cazul dlui Shaikh, China nu a acordat atenţie solicitărilor repetate transmise de Uniunea Europeană şi de unul din statele sale membre, de comutare a pedepsei cu moartea.

  Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc la ora 12.00.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Cătălin Sorin Ivan (S&D), în scris. – (RO) Dreptul la viaţă, dreptul la libertatea de expresie şi gândire se află la temelia construcţiei europene şi a viziunii noastre asupra lumii. Când unul dintre partenerii noştri, în cazul de faţă China, încalcă aceste drepturi în mod repetat, suntem obligaţi să reacţionăm. Nu trebuie să o facem însă urmând modelul „shame and blame”, să acuzăm China şi să ignorăm diferenţele de cultură şi civilizaţie care ne despart. Rezoluţia de faţă, privind violarea drepturilor omului în China, în special în cazul lui Liu Xiaobo, este o dovadă de abordare simplistă a problemelor cu care se confruntă societatea chineză. Poziţia noastră nu a fost nicidecum referitoare la principiul inviolabilităţii drepturilor omului care stă la baza rezoluţiei, la care aderăm fără rezerve, ci referitoare la modul în care acesta a fost transmis. Pentru a obţine rezultatele pe care le dorim, avem nevoie de menţinerea unui climat neconflictual între noi şi China. Doar în felul acesta putem contribui la o evoluţie a Chinei către o societate cu un profund ataşament faţă de importanţa respectării drepturilor omului.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE), în scris. – „Nu fi rău” este celebrul motto al Google. Compania a fost criticată de-a lungul anilor pentru politica adoptată în China, iar mottoul a fost pus sub semnul întrebării. Grupurile care luptă pentru drepturile omului au acuzat Google că ajută guvernul chinez să-şi reprime cetăţenii, în special activiştii pentru drepturile omului. Se pare că Google va fi mai puţin rău în viitor. Decizia lor de a începe operarea unui motor de căutare nefiltrat în China merită cele mai sincere felicitări. Anunţând această modificare a politicii pentru China, Google periclitează profiturile de pe cea mai mare piaţă de internet din lume şi, posibil, abandonează aproape 400 de milioane de utilizatori. În acest caz, Google a dovedit că o mare companie multinaţională îşi poate respecta într-adevăr politica de etică. Google este condusă în continuare de fondatorii săi, aşa că are toate şansele de a-şi reflecta valorile şi credinţele de bază în orice acţiune din viitor. Iar dacă Google va prospera în continuare, va demonstra că nu există un conflict inerent între a face bani şi a acţiona în spiritul umanităţii şi al durabilităţii.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) În China drepturile omului au fost încălcate în mod repetat şi trebuie să condamnăm această situaţie. Faptul că UE este unul din principalii parteneri economici ai Chinei ne accentuează responsabilitatea de a condamna toate acţiunile care încalcă drepturile oricărui cetăţean, mai ales ale celor care apără libertatea de exprimare şi drepturile omului în această ţară. Este crucial ca Republica Populară Chineză să respecte şi să onoreze angajamentele pe care şi le-a asumat înaintea Consiliului pentru Drepturile Omului.

  Alajos Mészáros (PPE), în scris. – (SK) Cu cât o ţară este mai întinsă din punct de vedere geografic şi mai independentă din punct de vedere economic, cu atât este mai greu să cerem respectarea drepturilor omului de către această ţară. Consider inacceptabil faptul că, în relaţiile sale cu China, Uniunea Europeană pune pe primul plan interesele economice. Aproape la fiecare întâlnire la un înalt nivel diplomatic nu putem face altceva decât să reamintim, cu timiditate, problema încălcării drepturilor omului în această ţară. Din păcate, Europa a avut foarte multe experienţe negative în ceea ce priveşte suprimarea drepturilor omului de către regimurile comuniste. Prin urmare, sunt convins că numărul real al încălcărilor drepturilor omului este mult mai mare decât ne fac să credem informaţiile pe care le avem. Din acest motiv, este nevoie să acţionăm urgent, pentru a putea reuşi ca China să respecte drepturile omului, chiar şi cu sacrificii economice şi politice. Altfel, evenimentele din China pot avea un impact defavorabil asupra întregii situaţii politice din Asia, dar şi asupra economiei şi politicii globale.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Am votat în favoarea rezoluţiei care condamnă încălcarea drepturilor omului, pentru că nu trebuie să tolerăm sau să consimţim violarea acestora, fie că este vorba de popoare sau de cetăţeni. Comportamentele nocive pentru oameni, pentru libertatea şi drepturile lor, care au fost definite în urmă cu mulţi ani, contrazic temeliile pe care sunt construite democraţiile occidentale. Dialogul iniţiat între Uniunea Europeană şi China în 2000 nu a avut efectele aşteptate. Prin urmare, trebuie să ne întrebăm dacă am făcut tot ceea ce se putea face, iar dacă răspunsul este „nu”, trebuie să aplicăm prevederile rezoluţiilor privind eficacitatea cooperării economice. Drepturile omului trebuie să stea la baza dialogului între Uniune şi China, iar interesele cetăţenilor trebuie să fie mai importante decât cele economice.

Arestarea şi condamnarea lui Liu Xiaobo, militant pentru pace şi activist pentru drepturile omului, care a solicitat o mai mare democraţie în China, este un semnal clar că măsurile noastre actuale nu sunt eficace. Prin urmare, trebuie să luăm şi alte măsuri în afara rezoluţiilor, care să accentueze respectul pentru năzuinţele lui Liu Xiaobo, precum şi ale miilor de cetăţeni chinezi şi ale multor altor persoane din întreaga lume.

În urmă cu treizeci de ani, în China au fost începute reforme care arătau lumii că se schimbă ceva, că se poate face ceva în beneficiul societăţii. Ne aşteptăm şi astăzi la acelaşi lucru. Astăzi dorim să avem un partener care să respecte principiile care sunt fundamentale pentru noi.

(1) A se vedea procesul-verbal

3.3. Filipine

  Preşedinte. - Următorul punct este dezbaterea a şase propuneri de rezoluţie privind Filipine⁽¹⁾.

  Fiorello Provera, autor. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, seria de asasinate comise în întreaga lume din raţiuni politice, religioase şi de altă natură este, din păcate, o realitate cotidiană, însă sunt şocat de cruzimea cu care au fost ucise 57 de persoane care participau la o întâlnire politică, pentru a susţine un candidat la preşedinţie în Filipine.

Acest masacru cu sânge rece a fost comis de un grup armat, în numele unei revoluţii fără sens. Totodată, acest măcel nu este un incident izolat în această ţară unde, în unele regiuni precum regiunea Mindanao, au loc de ani de zile revolte armate, inclusiv din raţiuni religioase.

În afară de a ne exprima condoleanţele pentru aceste evenimente sângeroase, cred că trebuie să oferim sprijinul nostru guvernului filipinez, pentru a stabili în ce mod poate ajuta Europa la rezolvarea conflictelor armate grave şi a disputelor care scaldă în sânge această ţară nefericită.

  Martin Kastler, autor. – (DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, masacrul care a avut loc în provincia Maguindanao din Filipine, la 23 noiembrie anul trecut, a fost o zi neagră pentru drepturile omului şi un act barbar de terorism. Au fost ucise cincizeci şi şapte de persoane, au fost violate femei, au fost răniţi oameni. Toate acestea transmit un mesaj sângeros. În calitate de jurnalist m-a îngrozit faptul că printre cei ucişi se numărau 30 de jurnalişti. Conform binecunoscutului International Crisis Group, nu există informaţii despre un alt caz în care să fi fost ucişi mai mulţi jurnalişti la un moment dat. Din acest motiv, Parlamentul European trebuie să facă o declaraţie clară, aşa cum procedează astăzi prin această propunere de rezoluţie.

Cu toate acestea, Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) solicită moderarea tonului textului actual în trei locuri, printr-un vot divizat, pentru că trebuie să susţinem guvernul filipinez în lupta sa împotriva terorismului şi a violenţei şi, prin urmare, să evităm remarcile mult prea acuzatoare la adresa guvernului. Prin urmare, în numele Grupului PPE, solicit un vot divizat asupra considerentului F. Acesta acuză Filipine că prezintă toate semnele unui sistem juridic disfuncţional.

În alineatul 2, am dori eliminarea insinuării privind întârzierile iniţiale ale investigaţiei.

În final, în alineatul 6, se susţine că unele persoane dispărute se află în închisorile din Filipine. Şi aceasta este o insinuare nedemonstrată şi, din punctul nostru de vedere, trebuie eliminată.

  Charles Tannock, autor. – Dle preşedinte, această crimă îngrozitoare de la Maguindanao merită, fără doar şi poate, să fie condamnată drastic. Această situaţie arată cât de departe au mers nelegiuirile în unele regiuni din Filipine.

Aceste evenimente nefericite au loc din numeroase motive: natura dispersată a insulelor din arhipelagul Filipinelor, guvernul central slab, corupţia, sărăcia şi insurgenţa permanentă a teroriştilor islamici susţinuţi în sud de Al-Qaida.

Această crimă, cu motivaţie aparent politică, trebuie considerată în contextul său social şi istoric mai amplu. Nu trebuie să ignorăm eforturile depuse de guvernul filipinez în direcţia dezvoltării unei culturi politice mai democratice în ultimii 25 de ani, după prăbuşirea dictatorului cleptocrat Ferdinand Marcos. Nu trebuie nici să subestimăm ameninţările existenţialiste pe care le reprezintă teroriştii din Abu Sayyaf şi modul în care aceştia destabilizează întreaga societate care constituie statul Filipine.

Angajamentul constructiv şi asistenţa bine canalizată oferă cele mai bune şanse de a ajuta Filipine, o ţară care împărtăşeşte valorile noastre comune în multe moduri, pentru ca statul de drept să poată fi instituit la nivelul guvernării centrale şi locale.

  Marc Tarabella, autor. – (FR) Dle preşedinte, dnă comisar, doamnelor şi domnilor, în luna noiembrie a anului trecut am avut ocazia de a-i ura bun venit în Parlamentul European dnei Edita Burgos, mama lui Jonas Burgos. Acest tânăr filipinez a fost răpit de bărbaţi înarmaţi, într-un centru comercial foarte aglomerat din Manila, la 28 aprilie 2007. Din acea zi, nici familia, nici cei apropiaţi nu mai ştiu nimic despre el. Jonas Burgos este una dintre sutele de persoane dispărute sau asasinate în Filipine. Crimele se comit fără a fi pedepsite, iar asasinii sunt foarte rar aduşi în faţa justiţiei.

Acum, că se apropie alegerile din mai 2010, ne temem că va exista o creştere a numărului crimelor şi răpirilor îndreptate împotriva tuturor celor care se opun guvernului aflat la putere. Prin urmare, condamnăm masacrul din Maguindanao din 23 decembrie anul trecut şi sperăm că se va face lumină în cazul crimelor şi al torturilor suferite de convoiul lui Ismael Mangudadatu.

  Rui Tavares, autor. – (PT) Dle preşedinte, acum mai puţin de două decenii, Filipine a dat naştere unor mari speranţe în întreaga lume atunci când a lansat un val democratic în Asia. Aşa am ajuns să avem speranţe pentru situaţia drepturilor omului în acea zonă, pentru drepturile angajaţilor, ale studenţilor, ale oamenilor, pentru normalitate electorală şi democratică în acele ţări.

Acum, când atenţia întregii lumi este îndreptată în altă direcţie, nu putem permite ca situaţia democratică din Filipine să se deterioreze. În ultimii ani au existat câteva cazuri foarte grave de corupţie şi, mai ales, de violenţă şi hărţuire împotriva opoziţiei în perioada electorală.

Cel mai grav eveniment, care face obiectul rezoluţiei noastre, a fost masacrul de la Maguindanao, asasinarea a 46 de persoane care urmau convoiul electoral al dlui Mangudadatu, candidatul opoziţiei. Se presupune că aceste persoane au fost ucise de un grup care are legături cu clanul dominant din provincia Maguindanao, clanul Ampatuan.

Printre alte aspecte, doresc să atrag atenţia asupra faptului că în acest masacru au fost asasinaţi 30 de jurnalişti. Este vorba, deci, despre cel mai mare masacru asupra jurnaliştilor din istoria lumii.

Se pare că Parlamentul nu este interesat de ceea ce discutăm aici, ceea ce este o ruşine, însă nu putem permite ca acest dezinteres să lase Filipine să ajungă, din cel mai bun exemplu de democraţie, cel mai slab exemplu în acest sens, după doar două decenii şi jumătate.

Acest masacru trebuie investigat şi trebuie transmisă o solicitare către preşedintele Gloria Arroyo, care aparţine clanului Ampatuan, să ducă investigaţiile la bun sfârşit, cât mai repede. Totodată, este important ca Filipine să ştie că Europa este atentă şi urmăreşte îndeaproape evenimentele din această ţară.

  Barbara Lochbihler, autor. – (DE) Dle preşedinte, motivul urgenţei este asasinarea brutală a 57 de persoane, care însoţeau un politician ce urma să se înscrie drept candidat la alegerile pentru funcţia de guvernator provincial. Vinovaţii aparţin unei miliţii locale şi au fost implicaţi câţiva ofiţeri de poliţie din zonă.

Acest atac brutal este un exemplu extrem al accentuării ameninţătoare a execuţiilor extrajudiciare din raţiuni politice şi al dispariţiei forţate a persoanelor, evenimente care au loc de ani de zile, fără ca aceste crime grave să fie cercetate vreodată.

Guvernul nu şi-a manifestat dorinţa de a lua măsuri decisive pentru a combate astfel de situaţii. Din sute de cazuri, au fost investigate doar două şi în legătură cu acestea nu a fost pus sub urmărire niciun funcţionar oficial. În 2008, raportorul special al ONU pentru execuţii extrajudiciare nota: „Aceste asasinate au eliminat lideri ai societăţii civile, inclusiv apărători ai drepturilor omului, sindicalişti şi susţinători ai reformei funciare, au intimidat un număr mare de membri ai societăţii civile şi au restrâns discursul politic al ţării”.

Acesta este contextul în care Filipine se pregăteşte pentru alegerile din mai. Există pericolul să se comită şi alte asasinate politice. Prin urmare, guvernul filipinez trebuie să ia cât mai repede măsuri eficace, pentru a pune capăt acestei situaţii.

Doresc să propun un amendament oral. Alineatul 6 prevede: „să elibereze toate persoanele dispărute care se află încă în captivitate”. Dorim să înlocuim această prevedere cu: „să depună toate eforturile pentru a se asigura că cei care au fost răpiţi vor fi readuşi în siguranţă la familiile lor.”

  Justas Vincas Paleckis, în numele Grupului S&D. – (LT) Dacă un cetăţean al Europei Centrale ar fi întrebat ce se întâmplă în Filipine, probabil că nu ar şti să răspundă şi ar spune că nu apare nimic la televizor în acest sens, aşa că, probabil, situaţia este una calmă. Cu toate acestea, viaţa cotidiană în Filipine constă în asasinate politice, războaie între clanuri, oameni îngropaţi de vii, măceluri cu ferăstraie, într-un cuvânt la o stare de război. Recent au fost ucise 57 de persoane, dintre care jumătate erau jurnalişti. Este cel mai mare masacru al jurnaliştilor care a avut loc vreodată. Solicităm guvernului să pună imediat capăt unor astfel de evenimente, să distrugă miliţiile particulare şi să pedepsească astfel de acţiuni. Acest lucru este deosebit de important, având în vedere faptul că se apropie alegerile.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D). – (PL) Dle preşedinte, în Filipine vor avea loc la 10 mai alegerile prezidenţiale şi pentru guvernele locale. Acum trebuie să facem tot posibilul pentru a ne asigura că aceste alegeri se vor desfăşura corect. În primul rând, trebuie să stabilim cine a fost responsabil pentru uciderea, în noiembrie, a unui număr de 57 de jurnalişti, rude şi colaboratori ai lui Ismael Mangudadatu, candidat la funcţia de guvernator al provinciei Mindanao. Până în prezent, agenţiile locale de punere în aplicare a legii nu au dat dovadă de hotărâre în găsirea celor vinovaţi de acest masacru. Investigaţia conţine atât de multe greşeli, încât aproape că autorizează utilizarea forţei în politică. Guvernul filipinez trebuie să se confrunte, în cele din urmă, cu infractorii care au profitat de şansa recentei campanii electorale pentru a comite răpiri motivate politic şi care, până în prezent, au ucis peste 100 de candidaţi.

Totodată, Filipine trebuie să ia măsuri pentru a utiliza în mod eficient mijloacele disponibile în baza Programului de sprijinire a justiţiei UE-Filipine, înfiinţat pentru consolidarea sistemului judiciar şi construirea societăţii civile. Prin urmare, alegerile din mai vor demonstra nu doar eficienţa autorităţilor filipineze, ci şi eficacitatea instrumentelor noastre de ajutor.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE). – (ES) Foarte pe scurt, doresc să spun doar că am intrat într-un nou an, cu un nou tratat, însă cu aceleaşi obiceiuri proaste ca înainte. Încă ducem lipsă de prezenţa Consiliului în astfel de dezbateri privind probleme urgente şi încă ducem lipsă de dialogul interinstituţional care ar trebui să ne permită să răspundem la un astfel de caz.

În ceea ce priveşte situaţia din Filipine, trebuie să subliniez din nou faptul că, deşi această situaţie nu are impactul situaţiei din Haiti spre exemplu, faptul că în ultimul deceniu au dispărut sau au murit aproape 1000 de persoane înseamnă că există o problemă structurală, care necesită măsuri structurale.

Nu putem acţiona în permanenţă plecând de la norme deja stabilite. Trebuie să acţionăm plecând de la probleme, iar faptul că, în prezent, principalele persoane afectate sunt apărătorii drepturilor omului şi jurnaliştii înseamnă nu numai că nu putem păstra tăcerea în legătură cu aceste situaţii, ci şi că trebuie să reacţionăm puternic.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Dle preşedinte, apărarea drepturilor omului este o marcă înregistrată a Uniunii Europene. Regret faptul că această marcă înregistrată nu este importantă pentru Preşedinţia spaniolă şi că în prezent nu se află aici reprezentanţi ai Consiliului. Situaţia este foarte deranjantă şi scandaloasă. Vorbim despre drepturile omului, dorim să le apărăm, însă aici nu se află nimeni din partea Consiliului, niciun reprezentant al ţării care va conduce Uniunea Europeană în următoarele şase luni. Aceasta este, într-adevăr, o situaţie absolut inacceptabilă.

Voi fi foarte scurt, pentru că dorim să votăm. Filipine este o ţară cu o tradiţie creştină şi cu o cultură parţial europeană. Drepturile omului trebuie respectate mai ales în acea ţară, pentru că sunt frecvent încălcate pe acel continent. Trebuie să vorbim deschis despre acest lucru şi să dăm dovadă de solidaritate cu toţi cei care sunt discriminaţi în Filipine. Parlamentul European are obligaţia de a lua cuvântul în această privinţă.

  Neelie Kroes, membră a Comisiei. – Dle preşedinte, îl reprezint pe Înaltul Comisar şi reprezint Comisia.

Masacrul din Maguindanao, care a avut loc pe insula Mindanao, anul trecut, la 23 noiembrie şi în care au fost ucise 57 de persoane, a evidenţiat vechi probleme referitoare la drepturile omului în Filipine, precum dispariţia sau uciderea inexplicabilă a unor cetăţeni şi lipsa pedepselor pentru cei vinovaţi, în trecut.

De această dată, guvernul a acţionat rapid şi a luat măsuri decisive de urmărire a vinovaţilor. Salutăm aceste măsuri. Este important să desfiinţăm ideea nepedepsirii acestor asasinate şi să le punem capăt.

Guvernul a luat câteva măsuri importante pentru consolidarea drepturilor omului. Administraţia actuală a preşedintelui Arroyo a abolit pedeapsa cu moartea şi, în cadrul ASEAN, a susţinut includerea prevederilor privind drepturile omului în recent adoptata Cartă a ASEAN.

Un obiectiv care încă nu a fost atins este încetarea conflictului de 40 de ani cu rebelii musulmani din Mindanao, în baza unui acord de pace just pentru toate părţile implicate. Se pare că progresele se accentuează şi se speră că se va ajunge la un acord pe parcursul acestui an. Trebuie remarcat faptul că masacrul din Maguindanao a avut loc între familii politice musulmane şi că, prin urmare, nu a avut legătură cu conflictele între comunităţi.

UE poartă un dialog constant cu guvernul filipinez, ambele părţi discutând o mare varietate de probleme, inclusiv drepturile omului. De asemenea, ne aflăm în negocieri cu Filipine pentru un APC care va include angajamente importante în ceea ce priveşte drepturile omului. Vom susţine în mod activ guvernul în eforturile sale de a îmbunătăţi respectul pentru drepturile omului.

Împreună cu guvernul am lansat o misiune de sprijinire a justiţiei UE-Filipine. Această acţiune este una foarte oportună şi scopul său este acela de a oferi autorităţilor judiciare din Filipine, inclusiv personalului militar şi poliţienesc, capacitatea de a investiga asasinate extrajudiciare şi de a-i pune sub urmărire pe cei vinovaţi. Totodată, vom institui un sistem de urmărire pentru dezvoltarea încrederii. EPJUST are o durată iniţială de 18 luni şi este finanţat prin Instrumentul de stabilitate, însă poate fi prelungit. De asemenea, desfăşurăm proiecte la nivel local, pentru a promova respectul pentru drepturile omului. Acestea cuprind urmărirea punerii în aplicare a angajamentelor internaţionale, acţiuni de susţinere a ratificării Statutului de la Roma al CPI şi educarea alegătorilor.

În prezent, UE ajută şi la procesul de pace din Mindanao, în principal oferind asistenţă pentru serviciile sociale şi activităţile de consolidare a încrederii, însă suntem pregătiţi să facem mai multe, dacă procesul avansează.

  Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă. Urmează votarea.

Doresc să-i reamintesc dnei Lochbihler să-şi prezinte amendamentul oral la momentul corect, în timpul votului.

PREZIDEAZĂ: DL PITTELLA
Vicepreşedinte-

(1) A se vedea procesul-verbal

4. Comunicarea Preşedinţiei : a se vedea procesul-verbal

5. Calendarul perioadelor de sesiune: a se vedea procesul-verbal

6. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei anterioare: a se vedea procesul-verbal

7. Votare

7.1. Atacuri recente împotriva minorităţilor religioase din Egipt şi din Malaezia (vot)

7.2. Încălcarea drepturilor omului în China, în special în cazul lui Liu Xiaobao (vot)

7.3. Filipine (vot)

  Barbara Lochbihler, autoare. – Dle preşedinte, am dori să înlocuim propoziţia de la alineatul 6, care sună în felul următor: „în vederea eliberării tuturor persoanelor dispărute care sunt încă deţinute”.

În locul acesteia, am dori să introducem: „în vederea depunerii tuturor eforturilor necesare pentru a garanta că persoanele răpite se vor întoarce în siguranţă la familiile lor”.

(Amendamentul oral a fost acceptat)

7.4. Strategia europeană pentru regiunea Dunării (vot)

(A doua parte a fost respinsă)

8. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

Propunere de rezoluţie B7-0031/2010

  Filip Kaczmarek (PPE). – (PL) Dle preşedinte, am votat în favoarea rezoluţiei privind strategia europeană pentru regiunea Dunării, deoarece consider că Uniunea Europeană are nevoie de astfel de strategii regionale. Sunt convins că punerea în aplicare a unor astfel de strategii poate avea o influenţă foarte pozitivă asupra dezvoltării regionale şi, prin urmare, poate influenţa vieţile locuitorilor din regiune, îmbunătăţind nivelul de trai al acestora. Deoarece locuitorii Uniunii Europene sunt cei care reprezintă, bineînţeles, ţinta acţiunii noastre - a Parlamentului şi a Uniunii Europene. Din acest motiv, am votat în favoarea adoptării acestei rezoluţii.

  Bernd Posselt (PPE). – (DE) Dle preşedinte, salut strategia dunăreană ca pe o iniţiativă profund europeană. Aceasta leagă un membru fondator al UE, şi anume Germania, de cei mai recenţi doi membri, Bulgaria şi România. De asemenea, leagă următoarea ţară candidată, Croaţia, de o ţară care se străduieşte să obţină statutul de candidat, şi anume Serbia. Mă bucur că se intenţionează şi includerea Republicii Cehe, a Muntenegrului şi a câtorva alte ţări care aparţin, din punct de vedere istoric şi geografic, acestui grup, deşi nu sunt situate direct pe Dunăre.

Aş dori însă ca Bavaria să nu fie neglijată aici. Dacă ar fi fost independentă, Bavaria ar fi fost, după România, al doilea cel mai mare stat situat pe Dunăre. Bavaria are un interes deosebit în strategia dunăreană. De aceea, sunt recunoscător şi mulţumit de progresul pe care îl înregistrăm acum cu această strategie.

***

  Daniel Hannan (ECR). - Dle preşedinte, vedem încă o dată cum Uniunea Europeană promovează aparenţa în locul substanţei, cauza în locul efectului. Tocmai am votat o serie de rezoluţii care condamnau încălcările drepturilor omului în China. Însă ce face, de fapt, Uniunea Europeană în lume? Izolăm Taiwanul; am fost, în principiu, de acord să vindem arme regimului comunist din Beijing; şi colaborăm cu acesta pentru a-i crea un rival sistemului american de GPS, pe care preşedintele Chirac îl numeşte „imperialism tehnologic”.

Iată cum ipocrizia s-a transformat într-un principiu de bază! Ne plângem în legătură cu drepturile omului, iar apoi direcţionăm bani către Hamas. Refuzăm să ne ocupăm de disidenţii anti Castro din Cuba, nu respectăm democraţia în cadrul propriilor noastre graniţe atunci când un referendum nu decurge aşa cum ne dorim, dar ne convingem pe noi înşine că suntem în continuare de partea celor buni, deoarece - priviţi textul rezoluţiei noastre cu privire la drepturile omului!-

Ne vom bucura în curând de spectacolul extraordinar al trimiterii baronesei Ashton în calitate de reprezentant al politicii noastre externe în Iran, Cuba şi locuri asemănătoare, pentru a le spune celor de acolo că democraţia lor este inadecvată, când dumneaei nu s-a supus nici măcar o dată în cariera sa urnelor de vot şi nu şi-a invitat conaţionalii să voteze pentru sau împotriva ei.

Voi încheia, dacă îmi permiteţi, prin a-i felicita pe oamenii cumsecade din Massachusetts pentru că au luat atitudine împotriva impozitării excesive şi a guvernării excesive. Oamenii din Massachusetts au fost cei care au început revoluţia pentru a scăpa de ideea potrivit căreia impozitele pot fi percepute fără consimţământul populaţiei. Avem nevoie din nou de o astfel de revoluţie, aici în Europa.

  Mirosław Piotrowski (ECR). – (PL) Dle preşedinte, doresc să-mi exprim satisfacţia faţă de adoptarea de către Parlamentul European a rezoluţiei cu privire la atacurile asupra minorităţilor creştine. Deputaţii din Parlamentul European nu trebuie să rămână tăcuţi în faţa atacurilor asupra minorităţilor creştine din întreaga lume, deoarece acest subiect priveşte fundamentele şi rădăcinile naţiunilor Uniunii Europene. Pentru ca vocea noastră să pară credibilă, ar fi trebuit ca astăzi să adoptăm două amendamente prezentate de Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, pentru a ne distanţa de hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la cruci. Îmi pare rău că acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că trebuie să ne amintim de rolul fundamental pe care l-a jucat creştinismul în formarea identităţii istorice şi culturale a Europei şi să promovăm şi protejăm aceste valori atât în lume, cât şi în interiorul Uniunii Europene.

  Preşedinte. – Dle Piotrowski, v-am permis să luaţi cuvântul, deşi nu aţi fi avut dreptul, deoarece explicaţiile privind votul sunt admisibile numai în cazul strategiei pentru regiunea Dunării, nu şi în cazul rezoluţiilor de urgenţă. Însă acum aţi vorbit deja; astfel încât, pentru viitor, vă spun că nu vor exista explicaţii privind votul în cazul rezoluţiilor de urgenţă. Prin urmare, voi menţiona, de asemenea, pentru vorbitorii înscrişi, că explicaţiile privind votul se pot referi numai la strategia europeană pentru regiunea Dunării.

***

Explicaţii orale privind votul

Propunere de rezoluţie B7-0031/2010

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Dle preşedinte, şi eu aş dori să vorbesc despre discriminarea creştinilor în Africa şi Asia, însă voi vorbi, bineînţeles, despre strategia noastră legată de un subiect extrem de important. Să ne amintim că Dunărea este, după Volga, cel mai lung fluviu din Europa. Dunărea trece prin 10 state europene, iar 17 state se află în bazinul Dunării. Acest lucru ţine, bineînţeles, de o anumită responsabilitate, de o anumită provocare pentru Uniunea Europeană, pentru că, în plus, unele dintre aceste ţări sunt în momentul de faţă afectate de criza foarte severă. Mă refer şi la statele membre ale Uniunii Europene. Uniunea Europeană dă dovadă de o anumită solidaritate în acest caz. Sper să fie la fel şi în alte cazuri.

  Bogusław Liberadzki (S&D). – (PL) Dle preşedinte, am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la strategia dunăreană. De ce? - deoarece demonstrează că Uniunea Europeană este deschisă la anumite regiuni, regiuni care au trăsături comune, cum ar fi, de exemplu, un fluviu lung care le traversează. Aş dori, de asemenea, să-mi exprim satisfacţia cu privire la respingerea amendamentelor prezentate de Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni. Acest lucru a făcut ca rezoluţia noastră să fie mai clară. Aş dori ca această rezoluţie să fie urmată şi de o atenţie asupra altor regiuni caracteristice, incluzând poate şi coridorul Odra.

Explicaţii scrise privind votul

Propunere de rezoluţie B7-0031/2010

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut concluziile Consiliului European din 18-19 iunie 2009, în care acesta solicită Comisiei Europene să elaboreze o strategie europeană pentru regiunea Dunării până în 2011. Votez în favoarea propunerii de rezoluţie care a fost prezentată aici. Regiunea Dunării se confruntă cu o serie de provocări, iar o strategie pentru această regiune va îmbunătăţi sistemele de conexiuni şi comunicaţii, va conserva mediul şi va încuraja creşterea economică, crearea de locuri de muncă şi securitatea. Comisia trebuie să profite la maximum de experienţa operaţională pe care a dobândit-o în strategia pentru Marea Baltică, iar strategia sa trebuie să se bazeze pe determinarea guvernelor şi cetăţenilor statelor membre şi regiunilor de a depăşi provocările comune urgente. De asemenea, este importantă armonizarea acestei strategii cu Strategia UE 2020 şi cu raportul Comisiei, intitulat „Regiunile 2020”, pentru a face faţă provocărilor majore cu care se confruntă Europa în momentul de faţă, de exemplu globalizarea, tendinţele demografice, schimbările climatice şi energia (utilizare şi aprovizionare). Aş îndemna, de asemenea, Parlamentul să dezvolte un proces de reflecţie cu privire la viitorul politicii europene de coeziune şi să conceapă noi posibile strategii pentru alte regiuni, astfel încât acestea să se adapteze la schimbările şi presiunile unei lumi globale.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. – (RO) Consider că importanţa consolidării unei strategii a Uniunii Europene pentru regiunea Dunării va facilita acţiunea externă a Uniunii în vecinătatea sa imediată, subliniind potenţialul acesteia de a contribui la stabilizarea regiunii din sud-estul si estul Europei prin punerea în aplicare a unor proiecte concrete pentru dezvoltarea economică şi socială a acestor regiuni. Prin asumarea de către statele membre riverane Dunării a responsabilităţii pentru promovarea, la nivel comunitar, a propunerii de creare a acestei strategii pentru regiunea Dunării, se confirmă capacitatea de a contribui într-un mod concret la promovarea de iniţiative majore, capabile să asigure continuarea procesului de integrare europeană.

  Ioan Enciu (S&D), în scris. − Am votat favorabil rezoluţia comună a Parlamentului European privind Dunărea pentru elaborarea cât mai urgentă a unei strategii europene pentru această regiune. Această strategie va intensifica considerabil cooperarea inter-regională şi va avea drept obiective: dezvoltarea şi modernizarea atât a transportului fluvial pe axa Rin/Meuse-Main-Dunare, cât şi a celui rutier şi feroviar din spaţiul dunărean; dezvoltarea şi utilizarea eficientă a resurselor regenerabile de energie în vederea reducerii emisiilor de carbon şi creşterii securităţii energetice; protejarea mediului prin punerea în aplicare a unor proiecte menite să restabilească şi să protejeze ecosistemele din regiune; absorbţia eficientă a fondurilor comunitare şi atragerea investiţiilor, promovarea turismului, toate acestea făcând parte din strategia Europa 2020.

Pentru România această Strategie va avea un impact benefic în special asupra conectivităţii ţării la reţelele europene de transport, protecţiei patrimoniului naţional al Deltei, dezvoltării socio-economice a localităţilor situate în bazinul dunărean s.a. <BRK>

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Cred cu tărie că dezvoltarea completă a Uniunii Europene poate fi realizată numai dacă există politici adecvate de dezvoltare pentru toate regiunile UE, care să respecte diferenţele, nevoile şi trăsăturile specifice ale acestora.

Consider că, de fapt, coeziunea teritorială înseamnă crearea de strategii diferite pentru diferitele regiuni, stimularea dezvoltării durabile într-un context al respectului pentru mediu şi al exploatării economice a potenţialului acestuia.

Sunt conştient de faptul că strategiile macroregionale au ca scop promovarea dezvoltării regionale echilibrate în cadrul UE, utilizând resursele existente.

Nu în ultimul rând, recunosc importanţa strategică, teritorială, ecologică şi culturală a Dunării în Europa Centrală. Pentru toate aceste motive, votez în favoarea acestei propuneri de rezoluţie privind o strategie a UE pentru regiunea Dunării.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Această rezoluţie sprijină o strategie pentru regiunea dunăreană printr-o abordare coerentă, teritorială cu privire la acest fluviu important şi permite dezvoltarea susţinută şi integrată a unei regiuni care acoperă peste 14 ţări europene.

Strategia propusă va permite o politică integrată şi coordonată care poate să aibă efecte sinergetice, să promoveze coeziunea şi să stimuleze creşterea economică şi competitivitatea, protejând, în acelaşi timp, mediul.

Obiectivele care trebuie atinse şi armonizate includ modernizarea porturilor, îmbunătăţirea navigabilităţii fluviului (cu coridoare destinate transportului de mărfuri, interconectări şi intermodalitate cu Marea Nordului), îmbunătăţirea calităţii apei, protejarea întregului Bazin al Dunării şi, nu în ultimul rând, protejarea ecosistemelor care se încadrează în Reţeaua Natura 2000.

Astfel, Comisia ar trebui să lanseze în curând un proces amplu de consultare cu toate ţările aflate de-a lungul Dunării, pentru ca strategia în cauză să fie definită până la sfârşitul acestui an şi să fie armonizată cu următorul cadru financiar multianual.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Suntem de acord cu instituirea unei strategii pentru regiunea Dunării, bazată pe o consultare anterioară şi pe cooperarea dintre ţările şi regiunile aflate de-a lungul acesteia. O astfel de strategie va promova coeziunea economică şi socială, precum şi coeziunea teritorială din aceste regiuni, fără a le pune însă în pericol. Strategia solicită îmbunătăţiri ale situaţiei ecologice a Dunării, precum şi dezvoltarea unui plan de dezvoltare cuprinzător pentru conservarea şi reconstituirea stocurilor naturale.

În plus, se dovedeşte a fi o strategie pozitivă în propunerea de îmbunătăţire a mediului multicultural al Dunării, a dialogului cultural şi a protejării patrimoniului cultural şi istoric al acesteia. După cum se menţionează în raport, suntem de părere că punerea în aplicare a acestei strategii nu trebuie să influenţeze responsabilităţile guvernelor regionale şi locale, bazându-se în schimb pe cooperarea dintre ţările şi zonele din această regiune.

  Jacek Olgierd Kurski (ECR), în scris. – (PL) Strategia pentru regiunea Dunării, pe care am pregătit-o şi pentru care am votat astăzi, permite promovarea cooperării regionale şi transfrontaliere. Bazinul Dunării uneşte în momentul de faţă 10 ţări europene - Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, România, Moldova şi Ucraina, dintre care majoritatea sunt state membre ale Uniunii Europene sau ţări care aspiră să devină state membre. Din acest motiv, regiunea Dunării reprezintă un factor semnificativ, unind diferite programe care fac parte din politica de coeziune a UE, precum şi programe pentru ţări candidate şi ţări incluse în politica europeană de vecinătate. Ceea ce am adoptat astăzi este un fel de plan-cadru de susţinere a zonei bazinului Dunării, însă dacă programul va rămâne pe hârtie sau dacă modelul va fi completat cu un conţinut specific depinde de găsirea mijloacelor suplimentare care să nu afecteze sau să nu reducă fondurile alocate pentru politica de coeziune în fiecare ţară. Sper că o strategie coezivă pentru regiunea Dunării va contribui la o creştere a prosperităţii şi la o dezvoltare durabilă şi că va genera noi locuri de muncă şi securitate în regiune.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Am votat în favoarea elaborării strategiei de dezvoltare pe Dunăre prin care cerem Comisiei să elaboreze acest document cât mai repede, luând în considerare consultări concrete cu experţi din domeniu şi din regiunile relevante, cu identificarea de resurse financiare şi includerea ţărilor nemembre ale Uniunii Europene. Strategia trebuie să se axeze pe aspecte referitoare la: protecţia mediului şi calitatea apei, potenţialul economic şi reţele de transport trans-europene. Rezoluţia privind Strategia Europeană pentru Regiunea Dunării accentuează rolul şi importanţa consultărilor largi cu actorii locali pe care Comisia Europeană trebuie să le organizeze astfel încât să fie reprezentate cât mai fidel interesele cetăţenilor.

De asemenea, Rezoluţia precizează că este necesar ca orice strategie a macro-regiunilor sa fie incorporată în cadrul politicii de coeziune, aceasta fiind politica coordonatoare la nivelul Uniunii Europene. În plus, va fi necesară analiza valorii adăugate generate de acesta Strategie din perspectiva coeziunii teritoriale europene. Consider necesară corelarea strategiei TEN-T (TransEuropean Network of Transport), unde Dunărea este inclusă la punctul 18, cu noua strategie de dezvoltare teritorială şi economică, pentru ca dezvoltarea să aiba loc în mod coeziv. <BRK>

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Având în vedere importanţa strategică a regiunii Dunării, care se datorează locaţiei acesteia, sunt esenţiale relaţii mai strânse între toate ţările din această regiune, şi în special cele care nu fac încă parte din UE. Acestea vor contribui la integrare, în cazul unei viitoare extinderi a UE. Punerea în aplicare a tuturor recomandărilor aprobate în această propunere de rezoluţie este, aşadar, esenţială, dacă până în 2010 urmează să existe o propunere de strategie pentru regiunea Dunării.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Strategia pentru regiunea Dunării reprezintă un model rezonabil pentru coordonarea măsurilor adoptate de UE privind această regiune contiguă. În afara chestiunilor legate de fluviul în sine, cum ar fi îmbunătăţirea calităţii apei şi a situaţiei ecologice, programul pe care Comisia urmează să-l elaboreze ar putea să aibă şi efecte sinergetice de ordin economic şi administrativ. Raportul prezentat conţine anumite propuneri bune în acest sens, motiv pentru care am votat în favoarea acestuia.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Am sprijinit rezoluţia referitoare la o strategie europeană pentru regiunea Dunării. Coeziunea teritorială apare în Tratatul de la Lisabona ca fiind una dintre priorităţile Uniunii Europene. Desfăşurarea strategiei pentru regiunea Dunării priveşte multe domenii de sprijin, cum ar fi politica socială, cultura şi educaţia, protecţia mediului, infrastructura şi dezvoltarea economică durabilă. Tocmai impactul puternic al strategiei şi al soluţiilor acesteia în aceste zone demonstrează faptul că ar trebui stabilite şi puse în aplicare strategii regionale. Regiunea Dunării are nevoie de o strategie, de sprijinul şi de intervenţia noastră, deoarece este un subiect care priveşte multe ţări europene. Dintre acestea, şase sunt state membre ale UE, restul fiind posibile candidate. Influenţa regiunii este, de asemenea, importantă pentru alte ţări care nu sunt direct asociate cu aceasta.

Ideea de a stabili regiuni funcţionale - macroregiuni - a început cu strategia pentru regiunea Mării Baltice. Strategia dunăreană, la fel ca şi celelalte strategii macroregionale elaborate de către UE, are ca obiectiv principal consolidarea integrării prin cooperare la nivel regional şi local. Este deosebit de important ca guvernele, guvernele locale, organizaţiile neguvernamentale şi cetăţenii să colaboreze cu Uniunea Europeană la dezvoltarea şi realizarea soluţiilor adoptate, deoarece toate acestea reprezintă, împreună cu noi, Uniunea Europeană.

  Artur Zasada (PPE), în scris. – (PL) Ar trebui sprijinită orice iniţiativă a UE care urmăreşte să coordoneze şi să consolideze iniţiativele regionale şi care contribuie la o mai bună cooperare economică, la o mai bună infrastructură de transport şi la o mai bună protecţie a mediului. Strategia pentru regiunea Dunării confirmă creşterea importanţei abordării macroregionale a politicii regionale a Uniunii Europene. Datorită documentului care a fost adoptat astăzi, relaţiile dintre vechile, noile şi posibilele viitoare state membre ale UE, pe de o parte, şi Europa Centrală şi regiunea Mării Negre, pe de altă parte, vor fi consolidate. Cred că, în viitorul apropiat, conceptul unui coridor bazat pe cursul râului Odra va beneficia de o aprobare similară. Acesta ar lega Marea Baltică de Marea Adriatică şi ar porni din Suedia, prin Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria, până în Croaţia.

  Preşedinte. – Nu este posibil, dle Zasada. Am explicat deja că explicaţiile privind votul nu sunt posibile în cazul rezoluţiilor de urgenţă. Explicaţiile privind votul se pot referi numai la strategia europeană pentru regiunea Dunării. Îmi pare rău, dar aceasta nu a fost decizia mea.

9. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal

10. Măsuri de executare (articolul 88 din Regulamentul de procedură): a se vedea procesul-verbal

11. Decizii privind anumite documente: a se vedea procesul-verbal

12. Declaraţii scrise înscrise în registru (articolul 123 din Regulamentul de procedură): a se vedea procesul-verbal

13. Transmiterea textelor adoptate în cursul prezentei şedinţe: a se vedea procesul-verbal

14. Calendarul următoarelor şedinţe: a se vedea procesul-verbal

15. Întreruperea sesiunii

(Şedinţa a fost închisă la ora 12.45)

Ce sfaturi poate oferi Consiliul miilor de cetățeni europeni care cad victime întreprinderilor editoare de anuare profesionale înșelătoare, cum ar fi European City Guide, cu sediul în Spania, între altele?

Poate Consiliul să ofere asigurări cu privire la angajamentul UE de a pune capăt acestei publicități înșelătoare între întreprinderi?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de către Preşedinţie şi nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor adresate Consiliului, în cadrul sesiunii plenare din ianuarie 2010 a Parlamentului European, de la Strasbourg.

Onorabila deputată poate fi pe deplin convinsă de angajamentul Consiliului de a lupta împotriva practicilor nepermise de publicitate înşelătoare, fie în tranzacţiile de la întreprindere la întreprindere, fie în tranzacţiile de la întreprindere la particular, şi mai ales să insiste asupra punerii în aplicare integral şi a consolidării eficiente a Directivei 2005/29/ CE privind practicile comerciale neloiale (care se referă la relaţiile de la întreprindere la particular) şi a Directivei 2006/114/CE privind publicitatea înşelătoare, care se referă la tranzacţiile de la întreprindere la întreprindere şi s-ar aplica în cazurile ridicate de onorabila deputată.

Cu toate acestea, tribunalelor şi autorităţilor naţionale le revine responsabilitatea de a aplica aceste dispoziţii în mod strict şi eficient.

Prin urmare, nu este de competenţa Consiliului să comenteze cu privire la afirmaţiile de practici neloiale în cazuri particulare.

În cele din urmă, se atrage mai departe atenţia onorabilei deputate asupra articolului 9 din Directiva 2006/114/CE, care solicită statelor membre să comunice Comisiei toate măsurile luate pentru punerea în aplicare a Directivei. Până acum, Consiliului nu i-a fost furnizat niciun indiciu de către Comisie referitor la existenţa unor probleme sau deficienţe în punerea în aplicare a Directivei în vreun stat membru, iar Comisia nu a prezentat nicio propunere pentru măsuri legale suplimentare.

Consiliul Ministerial Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie din 17-18 decembrie 2009 a inclus, în concluziile sale, necesitatea de a dezvolta o nouă agendă digitală pentru Uniunea Europeană, care să urmeze planului i2010. Astfel, Consiliul UE a subliniat importanţa dezvoltării de soluţii pentru identificarea electronică a utilizatorilor de mijloace şi servicii electronice, care să asigure atât protecţia datelor cu caracter personal, cât şi protecţia vieţii private.

Aş dori să întreb Consiliul care sunt măsurile pe care le are în vedere pentru a fi incluse în viitoarea agendă digitală a UE cu orizont 2020 şi, mai ales, care sunt măsurile pe care le are în vedere pentru protecţia infrastructurilor de comunicaţii electronice şi pentru dezvoltarea unor soluţii de identificare electronică, care să asigure atât protecţia datelor cu caracter personal, cât şi protecţia vieţii private?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de către Preşedinţie şi nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor adresate Consiliului, în cadrul sesiunii plenare din ianuarie 2010 a Parlamentului European, de la Strasbourg.

Se fac deja multe în domeniul identităţii electronice. În Al şaptelea program-cadru de cercetare au fost iniţiate câteva proiecte noi legate de gestionarea identităţii şi există, de asemenea, proiecte UE cofinanţate în cadrul Programului de sprijin al politicii informare şi comunicare (TIC) al Programului-cadru pentru competitivitate şi inovare (PCI). Revizuirea recent adoptată a Cadrului de reglementare pentru comunicaţiile şi serviciile electronice îmbunătăţeşte, de asemenea, situaţia în ceea ce priveşte dreptul cetăţenilor la viaţa privată.

Onorabila deputată îşi va aminti, de asemenea, munca depusă de Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor (ENISA), înfiinţată cu scopul de a spori capacitatea UE, a statelor membre şi a comunităţii de afaceri de a preveni, aborda şi răspunde problemelor legate de securitatea informaţiilor şi a reţelelor.

La data de 18 decembrie 2009, Consiliul a adoptat concluziile privind „Strategia post i2020 - către o societate a cunoaşterii deschisă, ecologică şi competitivă”, subliniind importanţa dezvoltării soluţiilor pentru identificarea electronică care garantează protecţia datelor şi respectarea vieţii private a cetăţenilor şi un control mai bun al informaţiilor personale online. Mai mult, Consiliul a adoptat o rezoluţie privind o abordare europeană a securităţii reţelelor şi a informaţiilor bazată pe colaborare, accentuând importanţa unei strategii europene îmbunătăţite şi exhaustive în ceea ce priveşte securitatea reţelelor şi a informaţiilor.

În concluziile sale şi în rezoluţie, Consiliul invită Comisia să vină cu propuneri. O nouă agendă digitală, la care au contribuit concluziile din decembrie, este aşteptată deja în această primăvară.

Consiliul este gata să acţioneze pentru a consolida securitatea reţelelor. Dezvoltarea viitoare a internetului şi a unor servicii noi şi atractive depinde în mare măsură de aceste chestiuni. Vom analiza cu mare atenţie orice propunere nouă a Comisiei.

Numeroși investitori din Irlanda au pierdut sume importante de bani într-un plan de investiții dubios lansat de o companie spaniolă cu sediul în Fuengirola. Ce măsuri pot fi luate, fie la nivel național, fie la nivelul UE, pentru a ajuta acești investitori, dintre care mulți și-au pierdut economiile de-o viață, să-și recupereze banii depuși?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de către Preşedinţie şi nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor adresate Consiliului, în cadrul sesiunii plenare din ianuarie 2010 a Parlamentului European, de la Strasbourg.

Înţelegem preocupările tuturor investitorilor care şi-au pierdut economiile, precum şi pe ale celor care au făcut investiţii sub auspiciile entităţii menţionate de onorabilul deputat.

Acestea fiind spuse, acum depinde de autorităţile competente din statele membre, care se ocupă de această situaţie sau de altele similare, de a lua măsurile necesare pentru a continua investigaţia şi, în ultimă instanţă, pentru a-i ajuta pe investitorii care au fost afectaţi.

Autorităţile spaniole au început, într-adevăr, urmăriri penale în acest domeniu, dar Preşedinţia Consiliului este cea care trebuie să facă comentarii în legătură cu acestea.

O propunere de simplificare și îmbunătățire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (2005/0033) este ținută în așteptare de către Consiliu de când a fost adoptată de Parlamentul European în 2006, la prima lectură. Europa a suferit mai des în ultimii ani din cauza regimului climatic aspru. De exemplu, recentele inundații din Irlanda au produs daune importante multor case, întreprinderi, drumuri și surse de aprovizionare cu apă. Este esențial ca reforma Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene să devină prioritară.

Ce măsuri va lua noua președinție în vederea deblocării situației de la Consiliu?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de către Preşedinţie şi nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor adresate Consiliului, în cadrul sesiunii plenare din ianuarie 2010 a Parlamentului European, de la Strasbourg.

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene a fost creat ca reacţie la marile inundaţii care au lovit Europa centrală în vara anului 2002. La data de 6 aprilie 2005, Comisia a prezentat Consiliului o propunere pentru o revizuire a Regulamentului, care, în special, ar extinde domeniul de aplicare care să acopere şi dezastre cu o altă origine decât cea naturală, ar scădea pragul pentru pagubele provocate ca urmare a dezastrului, şi ar include un criteriu politic suplimentar. În avizul său din mai 2006, Parlamentul a aprobat această propunere cu câteva amendamente.

Cu toate acestea, după examinarea acestei propuneri, discuţiile din Consiliu au condus la concluzia că nu exista un suport suficient pentru reviziurea Regulamentului, aşa cum fusese propus de Comisie.

A remarcat Consiliul modificarea semnificativă a structurii demografice a statelor membre ale Uniunii Europene? Această situație este cauzată atât de o îmbătrânire rapidă a populației din cele 27 de state membre, cât și de o creștere semnificativă a numărului de imigranți din țări non-europene.

Are Consiliul intenția de a elabora un program care să încurajeze instituirea pe teritoriul Uniunii a unei politici de încurajare a natalității și a familiei pentru a inversa această tendință?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de către Preşedinţie şi nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor adresate Consiliului, în cadrul sesiunii plenare din ianuarie 2010 a Parlamentului European, de la Strasbourg.

Provocarea demografică este una dintre principalele provocări pe termen lung ale Uniunii. Într-adevăr, aceasta este legată strâns de problemele privind familia, aşa cum a fost subliniat de onorabilul deputat.

Acest lucru fiind spus, statelor membre le revine în continuare responsabilitatea proiectării şi a punerii în aplicare a deciziilor lor specifice în domeniul politicilor familiale. În domeniul politicii sociale, în conformitate cu Tratatele, Uniunea poate spriijini şi completa „activităţile statelor membre, prin iniţiative destinate să sporească cunoştinţele, să dezvolte schimburile de informaţii şi a celor mai bune practici, să promoveze abordările novatoare şi să evalueze experienţele dobândite”⁽¹⁾.

Cu toate acestea, chestiunile demografice şi sociale, inclusiv chestiunile referitoare la familie, dacă este cazul, rămân pe ordinea de zi a Consiliului. La data de 30 noiembrie 2009, Consiliul a aprobat Avizele elaborate de Comitetul pentru protecţie socială şi de Comitetele pentru ocuparea forţei de muncă privind ordinea de zi a Uniunii de după 2010, considerând că prelungirea vieţii active şi promovarea unei mai bune armonizări între viaţa profesională şi cea privată vor rămâne esenţiale”⁽²⁾ pentru strategia de după 2010 a Uniunii şi că îmbătrânirea şi globalizarea rămân printre provocările esenţiale ale Strategiei europene de ocupare a forţei de muncă ⁽³⁾.

Mai mult, în Concluziile sale⁽⁴⁾, Consiliul a recunoscut „că, din cauza schimbărilor demografice, se aşteaptă ca proporţia populaţiei de vârstă activă să scadă în următoarele decenii şi că Europa va ajunge de la patru persoane de vârstă activă care au o persoană în vârstă în întreţinere la doar două”. În acest context, politicile de consolidare a egalităţii între bărbaţi şi femei şi de îmbunătăţire a armonizării dintre muncă, familie şi viaţa privată sunt esenţiale pentru atingerea obiectivelor comune de rate mai ridicate de ocupare a forţei de muncă, cât şi pentru îndeplinirea obiectivelor de creştere economică şi coeziune socială în Uniunea Europeană”.

În cele din urmă, în programul său din domeniile ocupării forţei de muncă şi cel social⁽⁵⁾, Preşedinţia spaniolă recunoaşte faptul că îmbătrânirea demografică începe să fie abordată în Europa nu doar ca o provocare, ci şi ca o oportunittae pentru politicile sociale.

Consideră că este momentul oportun pentru ca UE să adopte o iniţiativă de promovare a îmbătrânirii active; de exemplu, susţine posibila decizie a Comisiei de a declara 2012 Anul european al îmbătrânirii active şi relaţiilor intergeneraţionale. Mai mult, va organiza o Conferinţă cu privire la îmbătrânirea activă în La Rioja (aprilie 29-30/2010).

De asemenea, Preşedinţia spaniolă va promova activitatea comună a statelor membre pentru a răspunde mai bine importantelor schimbări sociale şi demografice cu care se confruntă statele membre, prin, de exemplu, un schimb mai intens de informaţii, învăţare reciprocă şi bune practici. Se va pune accent atât pe diversele iniţiative de armonizare a muncii şi a vieţii personale şi de familie, cât şi pe creşterea nivelurilor de ocupare a forţei de muncă, în special pentru muncitori mai în vârstă.

Una dintre prioritățile-cheie ale Președinției spaniole sunt relațiile dintre UE și America Latină.

Ce obiective dorește Președinția spaniolă să atingă în cadrul comerțului internațional cu America Latină?

Se va încheia în timpul Președinției spaniole acordul de liber schimb cu țări cum ar fi Columbia și Peru? Care sunt cele mai importante probleme care mai trebuie rezolvate?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de către Preşedinţie şi nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor adresate Consiliului, în cadrul sesiunii plenare din ianuarie 2010 a Parlamentului European, de la Strasbourg.

Consolidarea relaţiilor UE-America Latină este într-adevăr una dintre priorităţile cheie ale Preşedinţiei spaniole.

În proiectul de program pe 18 luni ⁽¹⁾ al Preşedinţiei spaniole şi al viitoarelor preşedinţii belgiene şi maghiare, trio-ul prezidenţial a subliniat faptul că ar trebui pus un accent puternic pe finalizarea Acordurilor de asociere cu America Centrală, Acordul comercial multipartit cu ţările andine, cât şi pe reluarea şi avansarea negocierilor pentru Acordul de asociere cu Mercosur.

În ceea ce priveşte negocierile pentru un acord de asociere cu America Centrală, au loc discuţii cu ţările din America Centrală cu privire la un calendar provizoriu pentru reluarea negocierilor, având drept obiectiv finalizarea lor până în luna aprilie a acestui an. Mai ales trebuie să vedem în această privinţă cum evoluează situaţia din Honduras în următoarele luni după evenimentele recente din această ţară.

În ceea ce priveşte „Acordul comercial multipartit” (Acord de liber schimb) cu Columbia şi Peru, negocierile sunt foarte avansate şi Preşedinţia spaniolă va face toate eforturile pentru a le finaliza în primul semestru al anului 2010. Următoarea rundă are loc în Lima săptămâna aceasta. Un număr de chestiuni trebuie să fie încă soluţionate, cum ar fi aspectele legate de comerţ (accesul la piaţă, regulile de origine, aspectele legate de proprietate intelectuală) şi introducerea aşa-numitelor „clauze politice” (privind drepturile omului şi privind armele de distrugere în masă). Cu toate acestea, atât Columbia, cât Peru şi-au demonstrat hotărârea de a face un compromis, astfel încât perspectivele unui rezultat satisfăcător al negocierilor sunt optimiste. Dacă se atinge un acord în viitorul foarte apropiat, vor fi lansate procedurile care trebuie semnate în apropierea Summitului UE-LAC din Madrid din 17-18 mai.

Rolul Parlamentului European în procesul care duce la finalizarea şi intrarea în vigoare a acordurilor internaţionale menţionate anterior este determinat de noile dispoziţii ale Tratatului de la Lisabona în acord cu temeiul juridic al acordului.

Când au fost suspendate negocierile cu Mercosur în 2004, se atinsese deja un progres însemnat în ceea ce priveşte dialogul politic şi cooperarea. UE în ansamblul său şi Preşedinţia spaniolă în special acordă o importanţă deosebită unei relansări a negocierilor care ar putea fi reluate dacă se asigură condiţiile adecvate. Acestea din urmă trebuie verificate cu atenţie înainte de a luarea deciziei UE pertinente în vederea reluării negocierilor.

La 18 decembrie, cu câteva ore înainte ca guvernul Georgiei să arunce în aer un monument antifascist în oraşul Kuaisi, la Adunarea Generală a ONU a fost depusă o rezoluţie privind condamnarea eforturilor de justificare a nazismului de către un număr de ţări europene şi state membre ale UE, cum ar fi ţările Baltice şi altele, prin care membrii grupărilor fasciste „Waffen SS” erau consideraţi eroi. În acelaşi timp, guvernele hotărăsc să dărâme şi să demoleze monumentele care comemorează rezistenţa antifascistă şi victoria popoarelor. Majoritatea copleşitoare a ţărilor membre ale ONU a votat în favoarea rezoluţiei (127 de ţări), SUA fiind singura ţară care a votat împotrivă, sprijinită de cele 27 de state membre ale UE care s-au abţinut.

Având în vedere acestea, care este poziţia Consiliului? Faptul că UE s-a abţinut de la votarea acestei rezoluţii constituie o aprobare şi un sprijin pentru glorificarea şi reabilitarea grupărilor fasciste şi a celor care au colaborat cu criminalii de război nazişti în unele state membre ale UE şi în alte ţări europene? Sunt de acord UE şi Consiliul cu distrugerea monumentelor care comemorează victoria antifascistă în statele membre ale UE şi în alte ţări? Refuzul UE de a condamna glorificarea fasciştilor vinovaţi de crime împotriva umanităţii face parte din încercarea de a echivala nazismul cu comunismul, o încercare care reflectă ignorarea istoriei?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de către Preşedinţie şi nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor adresate Consiliului, în cadrul sesiunii plenare din ianuarie 2010 a Parlamentului European, de la Strasbourg.

Uniunea Europeană şi-a arătat întotdeauna angajamentul serios în lupta modnială împotriva rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei şi intoleranţei legate de acestea. Acesta a fost reiterat în declaraţia făcută de preşedinţia suedeză, în numele UE, pentru a explica decizia de a se abţine de la votul din cea de-a 64-a şedinţă a Comisiei a III-a a Adunării Generale în legătură cu hotărârea privind „Inadmisibilitatea anumitor practici care contribuie la alimentarea unor forme contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie şi intoleranţă legate de acestea”.

Aşa cum se arată în această declaraţie, UE şi-a exprimat pe parcursul negocierilor privind textul disponibilitatea imediată de a găsi modalităţi de a asigura că rezoluţia ar prezenta un răspuns real şi serios la formele contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie şi intoleranţa legate de acestea.

Cu toate acestea, din nefericire, câteva dintre cele mai serioase preocupări exprimate de UE şi de alte delegaţii nu au fost luate în considerare. Aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, în loc să abordeze într-o manieră exhaustivă preocupările legate de drepturile omului care au legătură cu rasismul şi discriminare rasială, dintre care una dintre cele mai serioase este recrudescenţa violenţei rasiale şi xenofobice, propunerea iniţială a urmărit o abordare selectivă, neglijând aceste preocupări serioase şi, ca efect, distrăgând atenţia de la ele.

Un exemplu deosebit de regretabil al greşelilor din text este utilizarea unor citări inexacte din Hotărârea Tribunalului de la Nuremberg

În mod crucial, propunerea nu a reuşit, de asemenea, să reflecte consideraţia fundamentală că lupta împotriva rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei şi intoleranţei legate de acestea trebuie să fie în acord cu dispoziţiile articolului 4 şi 5 din Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială şi nu să submineze alte drepturi recunoscute ale omului şi libertăţi fundamentale.

În final, textul rezoluţiei a căutat să submineze libertatea raportorului special al ONU de a raporta Consiliului pentru drepturile omului şi Adunării Generale asupra tuturor aspectele'or legate de formele contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie şi intoleranţă.

Din toate aceste motive, UE a luat decizia de a se abţine.

La 29 decembrie a fost aruncată o grenadă de mână în casa lui Ramez Jeraisy, primarul orașului Nazaret, care cooperează cu Partidul Comunist din Israel în cadrul Frontului Democratic pentru Egalitate și Pace.

Acest atac coincide cu comemorarea atacului israelian sângeros asupra Fâșiei Gaza, reflectând o creștere a agresivității statului Israel și frecvenței atacurilor anticomuniste și antidemocratice. În aceeași perioadă au fost interzise demonstrațiile publice iar Muhammad Barakeh, membru al Knesset și al Comitetului Central al Partidului Comunist din Israel, a fost condamnat pentru activitățile sale pacifiste.

Va condamna Consiliul aceste atacuri anticomuniste și antidemocratice ale Israelului?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de către Preşedinţie şi nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor adresate Consiliului, în cadrul sesiunii plenare din ianuarie 2010 a Parlamentului European, de la Strasbourg.

Aş dori să mulţumesc onorabilului deputat al Parlamentului European pentru întrebarea pe care a adresat-o.

Atacurile violente împotriva cetăţenilor, fie că sunt funcţionari publici sau nu şi indiferent de opiniile lor politice, constituie acte criminale care trebuie să fie investigate şi judecate prin proceduri judiciare corespunzătoare. Mai mult, orice atac violent motivat politic cu motivaţie politică este ireconciliabil cu valorile democratice de bază ale Uniunii Europene, mai ales libertatea de exprimare şi orientare politică, nondiscriminare şi statul de drept. Acest lucru se aplică în mod similar în cazurile când cetăţenii sunt persecutaţi de guvernele lor sau serviciile aparatului de stat din motive politice.

În ceea ce priveşte incidentele la care se referă onorabilul deputat, nu există nicio dovadă de motivaţie politică, fie în atacul cu grenadă de mână împotriva casei primarului din Nazaret, care face în prezent obiectul unei anchete penale desfăşurate de poliţia din Israel, fie în urmărirea penală a membrului Knesset Muhammad Barakeh, care a ales să nu invoce imunitatea parlamentară. Conflictul din Gaza de la începutul lui 2009 a constituit subiectul unui număr de declaraţii făcute de UE, inclusiv de Consiliu, în care s-a subliniat, printre altele, faptul că toate părţile trebuie să respecte drepturile omului şi să fie în conformitate cu dreptul internaţional umanitar.

Aş dori să îl asigur pe onorabilul deputat de faptul că Consiliul acordă o importanţă aparte valorilor şi principiilor democratice şi este gata să condamne violarea lor acolo unde este cazul şi acolo unde există probe sigure.

Având în vedere preocupările recente cu privire la siguranţa anumitor cărucioare pentru copii şi jucării vândute în Uniunea Europeană, care sunt măsurile luate de Comisie pentru a asigura protecţia consumatorilor europeni, în special a copiilor şi pentru a garanta că nu va fi nevoie să fie retrase de pe piaţă din ce în ce mai multe produse?

De asemenea, cum ar putea Comisia să se asigure că retragerile produselor defectuoase sau nesigure sunt realizate cât mai eficient şi rapid, astfel încât să se reducă la minim problemele care i-ar putea afecta pe consumatori?

Jucăriile şi produsele pentru copii sunt diferite de alte produse de consum. Siguranţa jucăriilor şi produselor pentru copii este una dintre cele mai mari priorităţi în portofoliul siguranţei în domeniul produselor destinate consumatorilor.

Comisia a realizat recent o gamă largă de activităţi menite să sporească nivelul de siguranţă a jucăriilor şi produselor pentru copii în Europa. Comisia a promovat legislaţie şi standarde, a intensificat acţiunile transfrontaliere de monitorizare a pieţei prin sprijin financiar, a cooperat cu industria jucăriilor şi s-a implicat alături de partenerii noştri internaţionali.

Noua Directivă 2009/48/CE privind siguranţa jucăriilor ⁽¹⁾ a fost adoptată la data de 18 iunie 2009. Mulţumită dezbaterilor noastre constructive, Directiva conţine acum cerinţe consolidate privind siguranţa şi poate fi adaptată rapid la riscuri nou-identificate, mai ales în ceea ce priveşte substanţele chimice.

Siguranţa articolelor utilizate pentru îngrijirea generală a copiilor, cum ar fi cărucioarele şi pătuţurile pentru copii, este reglementată de Directiva 2001/95/UE privind siguranţa generală a produselor⁽²⁾. Directiva stabileşte o obligaţie generală pentru toţi operatorii din lanţul de aprovizionare de a pune pe piaţă doar produse sigure. Siguranţa copiilor este, de asemenea, o preocupare fundamentală în consolidarea acestei legi.

Câteva standarde europene reprezintă punctul de referinţă. Standardul relevant pentru siguranţa jucăriilor va trebui să fie revizuit pentru a urma noua Directivă privind siguranţa jucăriilor. S-a efectuat recent o evaluare a câtorva articole de îngrijire a copiilor, care însoţesc în mod obişnuit hrănirea, somnul, baia sau relaxarea bebeluşilor sau a copiilor mici. Ca rezultat, Comisia va cere inevitabil adoptarea unor noi standarde europene în domeniul siguranţei pentru articolele utilizate la îmbăiere, cum ar fi căzile pentru îmbăiat sau ţarcurile pentru îmbăiat, şi pentru produsele din mediul de somn al copiilor, în cadrul unei acţiuni mai ample în acest domeniu.

De la sfârşitul lui 2008, Comisia a acordat 0,5 milioane de euro pentru a sprijini măsurile de monitorizare coordonată care se concentrează asupra jucăriilor pentru copiii mici. Autorităţile din 15 ţări europene au testat deja 200 de mostre de jucării pentru a verifica riscul prezentat de elemente mici (inclusiv magneţi) şi metale grele. Jucăriile dovedite a fi neconforme şi periculoase sunt retrase de pe piaţă.

De asemenea, Comisia a solicitat industriei de jucării să îşi intensifice acţiunile pentru a se asigura că pe piaţa europeană sunt produse şi vândute doar jucării sigure. Două acorduri voluntare cu industriile de jucării din Europa şi reprezentanţii comercianţilor şi importatorilor de jucării au angajat industria într-un număr de activităţi, cum ar fi educarea şi formarea sau elaborarea unor linii directoare care vor ajuta companiile să stabilească sisteme adecvate de verificare a siguranţei.

În domeniul activităţilor internaţionale, cooperarea cu China a dus deja la blocarea la graniţele chineze a sute de jucării şi articole periculoase pentru îngrijirea copiilor şi la retragerea de către autorităţile chineze a numeroase autorizaţii de export. Experţi în siguranţa din domeniul jucăriilor din UE, China şi SUA discută periodic despre siguranţa jucăriilor, preocupări comune, acţiuni posibile şi dimensiunea convergenţei în ceea ce priveşte cerinţele specifice.

Din moment ce agenţii economici sunt în primul rând responsabili de siguranţa produselor lor, ar trebui să adopte mereu o abordare proactivă pentru a identifica potsibilele aspecte problematice din stadiul de producţie. Când există incidente, trebuie să fie în vigoare proceduri corespunzătoare pentru a organiza rapid o retragere de pe piaţă a unui produs distinct. Multe companii îşi iau în serios responsabilităţile care derivă din legislaţia în domeniul siguranţei produselor şi acţionează rapid. Cu toate acestea, întrucât anumiţi actori nu pot efectua în mod corespunzător gestionarea riscului, autorităţilor naţionale răspunzătoare le-ar trebui garantate resursele necesare pentru a monitoriza acţiunile lor şi pentru a fixa măsuri restrictive suplimentare, dacă cele luate în mod voluntar ar putea fi considerate ca întârziate sau insuficiente pentru a afce faţă tuturor riscurilor. Acesta este motivul pentru care Comisia salută călduros interesul viu şi rolul de lider asumat de Comisia IMCO în dezbaterea privind consolidarea monitorizării pieţei în vederea siguranţei consumatorilor.

În 2007, Comisia Europeană a lucrat împreună cu un grup de experţi, reprezentanţi ai instituţiilor bancare, ai companiilor, precum şi cu institutele de standardizare, pentru a identifica barierele existente şi pentru a defini un cadru european pentru a trece la utilizarea facturilor electronice.

În 2008, Comisia Europeană a înfiinţat un Task Force având ca mandat definirea, până la sfârşitul anului 2009, a unui Cadru european pentru facturarea electronică. Având în vedere avantajele pe care un astfel de cadru european le-ar aduce atât pentru întreprinderi, cât şi pentru administraţiile financiare/fiscale, aş dori să întreb Comisia care este rezultatul activităţii grupului de experţi mandatat în 2008 cu dezvoltarea acestui cadru şi, mai ales, care sunt măsurile pe care Comisia intenţionează să le adopte, precum şi calendarul de implementare al acestora pentru dezvoltarea şi implementarea unui Cadru european pentru facturare electronică (e-invoice) ?

Comparativ cu facturile pe suport de hârtie, facturile electronice oferă avantaje economice substanţiale pentru întreprinderi de toate mărimile. Cu toate acestea, o mare parte din potenţialul oferit de facturarea electronică rămâne nevalorificat, mai ales printre IMM-uri, din cauza menţinerii unor bariere cu caracter de reglementare şi de ordin tehnic în calea utilizării ei complete. Comisia a instituit la sfârşitul lui 2007 un grup de experţi independenţi, a cărui sarcină a fost să propună un cadru european pentru facturarea electronică (CEFE), care ar sprijini oferta de servicii de facturare electronică într-un mod deschis, competitiv şi interoperabil în Europa.

Grupul de experţi şi-a încheiat activitatea şi a adoptat un raport final, cuprinzând CEFE propus, în noiembrie 2009. Obstacolele cele mai importante în preluarea facturării electronice, identificate de grupul de experţi, includ: cerinţe normative inconsecvente pentru facturile electronice în statele membre, mai ales în ceea ce priveşte acceptarea facturilor electronice de către autorităţile fiscale în materie de TVA; interoperabilitate tehnică insuficientă între soluţiile existente de facturare electronică; lipsa unui standard cu conţinut comun pentru facturile electronice. Pentru a aborda aceste chestiuni, CEFE include un cod de practică pentru conformitate juridică şi fiscală care se aliniază cu Directiva revizuită privind TVA-ul propusă de Comisie. Mai mult, CEFE conţine un set de recomandări pentru interoperabilitate şi consiliere privind standardele referitoare la conţinut. Cadrul se bazează pe un set de necesităţi strategice care se concentrează îndeosebi asupra IMM-urilor.

Raportul întocmit de grupul de experţi a fost publicat pe site-ul Europa de către Comisia Europeană şi recomandările acestuia sunt supuse în prezent unei consultări publice care este deschisă tuturor părţilor implicate până la sfârşitul lunii februarie 2010 ⁽¹⁾. Rezultatele consultării publice şi recomandările grupului de experţi vor fi, de asemenea, discutate în conferinţa la nivel înalt privind facturarea electronică care este planificată în prezent pentru aprilie 2010 sub auspiciile Preşedinţiei spaniole.

Pe baza raportului întocmit de Grupul de experţi şi a consultării publice, Comisia Europeană va analiza dacă sunt necesare alte iniţiative, mai ales ca să elimine obstacolele la nivelul UE, pentru a beneficia de avantajele introducerii facturării electronice în ceea ce privelte competitivitatea pretutindeni în Europa. Pe baza rezultatelor acestei evaluări, Comisia va avea în vedere ce alţi paşi ar trebui urmaţi pentru a promova preluarea facturării electronice până în toamna anului 2010. Mai mult, Comisia ar dori să reamintească propunerea sa privind reviziurea directivei TVA, mai ales în ceea ce priveşte acceptarea facturării electronice care este discutată în prezent de colegislatori.

Ce măsuri intenționează să ia Comisia pentru a spori importanța formării profesionale în UE în raport cu pregătirea academică și ce perspective de viitor consideră că au schimburile de tineri transfrontaliere în domeniul formării profesionale?

Comisia promovează participarea la educaţie şi formare, atât generală cât şi profesională, mai ales luând în considerare nevoile de formare tot mai mari ale societăţii în urma crizei şi în ceea ce priveşte gradul de mbătrânire a populaţiei.

În cadrul aşa-numitului proces de la Copenhaga, Comisia şi statele membre au depus eforturi considerabile pentru a spori calitatea şi atractivitatea educaţiei şi formării profesionale (EFV).

O parte centrală a procesului o constituie dezvoltarea unor http://ec.europa.eu/education/lifelong-learning-policy/doc40_en.htm" pentru a creşte încrederea reciprocă, transparenţa, recunoaşterea şi calitatea calificărilor, facilitând mobilitatea celor care învaţă între ţări şi sisteme educaţionale.

Cele mai importante dintre aceste instrumente sunt http://ec.europa.eu/education/lifelong-learning-policy/doc44_en.htm", http://ec.europa.eu/education/lifelong-learning-policy/doc46_en.htm", http://ec.europa.eu/education/lifelong-learning-policy/doc50_en.htm" şi http://ec.europa.eu/education/lifelong-learning-policy/doc1134_en.htm".

Direcţia http://ec.europa.eu/education/lifelong-learning-programme/doc82_en.htm" (LdV) din cadrul http://ec.europa.eu/education/lifelong-learning-programme/doc78_en.htm" oferă un sprijin financiar important pentru punerea în aplicare a politicilor din domeniul EFP, cât şi pentru mobilitatea transfrontalieră a celor care învaţă şi a profesorilor în EFP. În 2008, un total de 67 740 persoane au putut beneficia de o perioadă de mobilitate prin programul LdV. Cu toate acestea, întrucât această cifră reprezintă doar aproximativ 1 % din totalul populaţiei ţintă, este nevoie, de asemenea, de un sprijin ferm din partea actorilor şi părţilor implicate naţionale, regionale sau locale, pentru a face din mobilitate o normă şi nu o excepţie. În cadrul iniţiativei UE 2020 Comisia reflectă asupra unei noi şi ambiţioase iniţiative „Tineri în mişcare”, care ar trebui să mărească mobilitatea în scopul învăţării a tinerilor la toate nivelurile de învăţământ.

Un raport elaborat de „Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal” (UEFA) a dezvăluit un scandal privind aranjarea jocurilor în sezonul trecut. Este clar că astfel de incidente oferă un exemplu negativ tinerilor și denaturează spiritul sportului, care este compromis de sumele uriașe atrase în circuitul pariurilor și al jocurilor de noroc.

Articolul 165 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că: „Acțiunea Uniunii urmărește (...) să dezvolte dimensiunea europeană a sportului, prin promovarea spiritului de echitate și de deschidere în competițiile sportive și a cooperării între organizațiile cu responsabilități în domeniul sportului, precum și prin protejarea integrității fizice și morale a sportivilor, îndeosebi a celor mai tineri dintre aceștia”. Prin urmare, ar putea Comisia să răspundă la următoarele întrebări:

A examinat Comisia această problemă? Dacă da, care este poziția sa în această privință? Ce măsuri se așteaptă Comisia să fie adoptate de UEFA cu privire la federațiile, echipele, managerii și jucătorii implicați în acest scandal? Având în vedere sumele uriașe puse în joc în fiecare an în cadrul pariurilor legale sau ilegale, și faptul că aceste sume reprezintă un stimulent permanent pentru „aranjarea” evenimentelor sportive, ce măsuri intenționează Comisia să adopte?

Aranjarea meciurilor subminează funcţiile sociale şi educaţionale ale sportului. Aceasta distorsionează etosul atât al sportului profesionist, cât şi al celui amator, întrucât reprezintă o ameninţare directă la integritatea competiţiilor sportive. Episoadele de aranjare de meciuri sunt deseori asociate cu pariuri ilegale şi corupţie şi implică în mod tipic reţele criminale internaţionale.

Datorită popularităţii internaţionale a sportului şi caracterului transfrontalier al imaginilor de la evenimente sportive şi al activităţilor de pariuri, dimensiunea problemei depăşeşte adesea competenţele autorităţilor naţionale. În conformitate cu articolul 165 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care prevede că acţiunea Uniunii trebuie să promoveze corectitudinea în competiţiile sportive şi cooperarea între organismele răspunzătoare de sporturi, şi în urma unor solicitări de la părţile implicate în sport, Comisia va aborda chestiunea aranjării meciurilor întrucât aceasta riscă subminarea valorii sportului în Europa.

În acest context, Comisia a consultat UEFA cu privire la scandalul recent al aranjării meciurilor, care face obiectul unei anchete a autorităţilor germane. Comisia a oferit UEFA sprijinul său în sensibilizarea faţă de problemele legate de aranjarea meciurilor la nivelul UE.

În ceea ce priveşte pariurile ilegale, Comisiei nu i s-a adus la cunoştinţă nicio afirmaţie de aranjare de meci la adresa unor operatori europeni de renume. În contextul activităţii lor pe piaţa internă pentru serviciile legale transfrontaliere de pariuri sportive, serviciile Comisiei monitorizează o serie de organisme normative din statele membre care lucrează cu furnizori online de servicii de pariuri sportive legali pentru a depista activităţi ilegale. Mai mult, pentru a atrage clienţi, înşişi agenţii de pariuri au introdus sisteme autonormative de alertă rapidcă a federaţiilor sportive pentru a detecta activităţile frauduloase care au loc în cadrul evenimentelor sportive individuale.

În ceea ce priveşte problema mai largă a corupţiei, Comisia este în proces de stabilire a unui mecanism de monitorizare a eforturilor statelor membre de a lupta împotriva corupţiei, atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat.

Comisia va sprijini mişcarea sportivă şi alte părţi implicate relevante (cum ar fi companiile de pariuri şi mass media) în eforturile lor de a opri episoadele de aranjare de meciuri la nivel european. În această privinţă, Comisia sprijină tipurile de parteneriat unde părţile implicate din sport au colaborat cu companiile de pariuri pentru a dezvolta sisteme de alertă rapidă menite să prevină frauda şi scandalurile de aranjare de meciuri din sport. Acestea reprezintă un exemplu de bună guvernanţă în domeniul pariurilor sportive.

De asemenea, Comisia va sprijini cooperarea dintre sectorul privat şi public pentru a găsi cele mai eficiente modalităţi de a aborda aranjarea meciurilor şi alte forme de corupţie şi infracţiune financiară în sportul european.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, sportul devine un domeniu de competență al Uniunii Europene.

Care sunt măsurile de sprijinire, de coordonare sau de completare a măsurilor luate de statele membre în acest domeniu pe care Comisia are intenția să le adopte în următoarele 12 luni?

În ceea ce priveşte punerea în aplicare a noilor dispoziţii din domeniul sportului, este rolul Comisiei să propună acţiunile corespunzătoare care să permită atingerea obiectivelor prezentate în Tratat. Principiul important al Comisiei va fi acela de a asigura UE valoarea adăugată a oricărei acţiuni propuse. Mai precis, acţiunile individuale vor fi stabilite de viitoarea nouă Comisie.

Înainte de elaborarea propunerilor, Comisia va organiza probabil o consultare publică largă în prima jumătate a anului 2010, inclusiv o dezbatere specializată cu statele membre şi mişcarea sportivă. Se aşteaptă ca propunerile viitoare să reflecte rezultatele unei astfel de consultări şi dezbateri şi că se va baza în cele ce urmează pe experienţa acumulată odată cu punerea în aplicare a Cărţii albe privind sportul din 2007 ⁽¹⁾ cu privire la chestiuni societale, economice şi de guvernanţă. Astfel, propunerile Comisiei de măsuri ale UE vor urmări, printre altele, promovarea bunei guvernanţe şi a funcţiilor sociale, de sănătate şi educaţionale ale sportului.

Punerea în aplicare a Acţiunilor pregătitoare în domeniul sportului în 2009 şi 2010, astfel cum au fost propuse de Parlamentul European, oferă deja sprijin din partea bugetului UE activităţilor care implică mai mulţi actori în domenii precum sănătate, educaţi, şanse egale, antidoping şi voluntariat şi va ajuta cu siguranţă Comisia să propună subiecte adecvate pentru Programul de sport.

Comisia va colabora strâns cu Parlamentul şi Consiliul pentru a garanta punerea corectă în aplicare a acestor competenţe noi.

Guvernul turc amenință să refuze intrarea pe teritoriul său a unei întregi delegații de parlamentari olandezi, dacă Geert Wilders, membru în Partidul Libertății, participă la această vizită, care va avea loc în ianuarie 2010.

Amenințările Turciei par grotești, în opinia autorului întrebării, având în vedere faptul că delegația olandeză vizitează o țară care solicită aderarea la UE și care, prin urmare, este de așteptat să aibă o înțelegere fundamentală pentru valori precum democrația și libertatea de exprimare.

Cu toate acestea, autorul acestor amenințări este ministrul de externe al Turciei, membru al partidului de guvernământ de orientare islamistă.

Consideră Comisia că amenințările guvernului turc de a interzice accesul pe teritoriul Turciei al unui politician ales de poporul olandez este o expresie a unei mentalități progresiste și democratice, despre care se poate presupune că reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai aderării unei țări la UE și, în plus, consideră Comisia că acestea sunt în conformitate cu criteriile de la Copenhaga referitoare la democrație, statul de drept și drepturile omului?

A se vedea articolul „Turcia îl amenință pe Wilders cu interdicția de intrare pe teritoriul său”, din cotidianul „Jyllands-Posten”, 26.11.2009.

În decembrie 2009, o delegaţie de deputaţi din Camera inferioară a Parlamentului olandez a anulat o vizită planificată în Turcia.

Motivul prezentat pentru anulare a fost declaraţia unui purtător de cuvânt al guvernului turc în ceea ce priveşte participarea planificată a dlui Geert Wilders, deputat în Camera inferioară a Parlamentului olandez. Pe baza acestei declaraţii, delegaţia a concluzionat că nu ar fi primită de guvernul turc.

Ulterior, preşedintele Comitetului UE de armonizare a Marii Adunări Naţionale Turce a declarat că deputaţii turci regretă anularea vizitei.

Comisia nu ştie că Turcia a intenţionat să refuze accesul deputaţilor olandezi pe teritoriul ei.

Mai mult, Comisia nu vede nicio legătură între anularea menţionată şi criteriile de la Copenhaga.

Given the shocking level of unemployment among recent graduates (throughout Europe), has the Commission considered a pan-European training and support network for such graduates? The advantages of such a scheme are numerous: graduates would be afforded the opportunity to gain vital work experience, adapt their knowledge to meet the practicalities of working life, avoid ‘brain drain’ and contribute to society while utilising their education.

Comisia a acordat prioritate abordării şomajului în rândul tinerilor în cadrul Strategiei de la Lisabona şi Strategiei europene de ocupare a forţei de muncă, cu mult înainte de începerea crizei economice. Comisia a identificat provocările-cheie în colaborarea cu statele membre care s-au angajat să intensifice măsurile de încurajare a integrării tinerilor pe piaţa muncii ca parte din Pactul european pentru tineret din 2005. În acest context, ar trebui acordată atenţie specială îmbunătăţirii trecerii de pe băncile şcolii pe piaţa muncii, de exemplu prin consolidarea legăturilor dintre sistemele de educaţie şi piaţa muncii şi dezvoltarea formării practice în întreprinderi („stagii”).

Chiar înainte de apariţia crizei economice şi în ciuda faptului că statele membre au început să ia măsuri în acest domeniu, mulţi tineri absolvenţi au întâmpinat dificultăţi în pătrunderea pe piaţa muncii. În urma crizei economice, şomajul a crescut dramatic în rândul tinerilor, mai mult decât în cazul altor grupuri de pe piaţa muncii.

În pregătirea principalului program de acţiune pentru viitor („UE 2020”), ar trebui acordată o atenţie corespunzătoare promovării accesului tinerilor pe piaţa muncii şi creării unor locuri de muncă noi. Mai mult, ar trebui îmbunătăţite mecanismele pentru a asigura eficienţă în punerea în practică a politicilor. Comisia a identificat un număr de zone-cheie de acţiune în documentul de consultare pentru „UE 2020” din 24 noiembrie 2009, inclusiv promovarea dobândirii de noi abilităţi, încurajarea creativităţii şi inovaţiei şi dezvoltarea spiritului antreprenorial. Strategia UE 2020 se va baza, de asemenea, pe politicile europene de cooperare în domeniile educaţiei şi politicii tineretului prin programele de lucru „Educaţie şi formare 2020” şi „Tineretul 2010-2018”.

UE a introdus un număr de instrumente pentru a-i ajuta pe tinerii aflaţi în căutare de locuri de muncă, inclusiv în cadrul iniţiativei EURES: o secţiune a portalului web EURES este dedicată oportunităţilor de angajare pentru absolvenţi⁽¹⁾. Mai mult, statele membre pot utiliza Fondul social european (FSE) pentru a pune în aplicare reformele sistemelor lor de educaţie şi formare. Pentru perioada 2007-2013, 9,4 milioane de euro au fost alocate pentru a promova dezvoltarea sistemelor de învăţare continuă şi alte 12,4 milioane de euro pentru a creşte participarea la educaţie şi formare de-a lungul vieţii.

În contextul iniţiativei lansate de Comisie de a dezvolta şi consolida dialogul şi cooperarea dintre învăţământul universitar şi câmpul muncii (COM(2009) 158 final: Un nou parteneriat pentru modernizarea universităţilor: forumul UE pentru dialogul universităţi-întreprinderi), Comisia, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sporturilor din Republica Cehă şi Universitatea Masaryk, organizează un forum tematic la Brno, între 2-3 februarie 2010, unde vor fi prezentate şi discutate măsuri prezente şi posibile, lansate în regim de colaborare de instituţii de învăţământ superior, întreprinderi şi autorităţi publice ca răspuns la actuala criză.

Tratatul de la Lisabona, în vigoare începând cu 1 decembrie 2009, este primul tratat care are în vedere și reglementează o politică comună în domeniul securității și solidarității energetice. În acest sens, aș dori să aflu care sunt strategia și viziunea Comisiei cu privire la această politică, în lumina noului tratat.

Ce măsuri intenționează să ia Comisia pentru a proteja statele membre împotriva unei eventuale întreruperi a aprovizionării cu gaze provenind din țările terțe? Care este calendarul investițiilor în domeniul infrastructurilor energetice, care constituie un element cheie al strategiei de securitate? Dispune Comisia de planuri în vederea extinderii acestor infrastructuri spre nord și sud?

Politica UE din domeniul energiei a fost elaborată până acum pe baza câtorva articole diferite din Tratat. Tratatul de la Lisabona oferă pentru prima dată o bază cuprinzătoare pentru elaborarea viitoare a politicii UE din domeniul energiei. Securitatea ofertei este stabilită clar ca fiind unul dintre obiective şi politica urmează să fie elaborată şi pusă în aplicare într-un spirit al solidarităţii.

Abordarea securităţii energetice, stabilită în A doua revizuire strategică a politicii energetice, a fost susţinută de statele membre. Astfel, reducerea vulnerabilităţii la întreruperile aprovizionării cu gaze naturale prin colaborare şi dezvoltarea ulterioară a interconectorilor din interiorul Europei ar trebui să susţină o voce puternică a UE în acordurile externe din domeniul energiei. Colaborarea în Europa se realizează în principal printr-o bună funcţionare a pieţei interne a energiei, bazată pe standarde comune şi infrastructuri adecvate, conform propunerii de regulament privind securitatea aprovizionării cu gaze. În ceea ce priveşte solidaritatea, aceasta trebuie stabilită cu mult înainte ca orice criză economică să se producă în statele membre şi în societăţile comerciale care ar putea fi implicate. Statele membre trebuie să colaboreze în prealabil cu privire la evaluarea riscurilor şi măsurile de prevenire, inclusiv cu privire la dezvoltarea infrastructurii şi la planurile de urgenţă. Colaborarea regională este deosebit de importantă pentru gestionarea crizei. Rolul Comisiei va fi în principal unul de asistenţă şi coordonare; aceasta poate evalua situaţia, poate declara o stare urgenţă la nivelul Uniunii, poate desfăşura rapid grupul operaţional de monitorizare, poate reuni Grupul de coordonare pentru gaz, poate activa mecanismul protecţiei civile şi, ceea ce este crucial, poate acţiona ca mediator cu ţări terţe. Comisia speră ca propunerea de regulament să fie aprobată curând.

Este nevoie de investiţii în infrastructurile energetice, mai ales pentru securitatea aprovizionării. Dispoziţiile celui de-al treilea pachet privind piaţa internă a energiei îmbunătăţesc deja planificarea infrastructurii în Europa, inclusiv dimensiunea securităţii sale energetice. Regulamentul propus privind securitatea aprovizionării cu gaze prezintă un standard de infrastructură şi Programul energetic european pentru redresare direcţionează sprijin financiar către proiectele de infrastructură energetică, inclusiv aproximativ 1,44 miliarde de euro pe interconectări de gaze, terminale de gaze naturale lichefiate (GNL), depozitare şi flux inversat. Programul pentru reţelele transeuropene de energie va fi revizuit pe parcursul lui 2010 pentru a asigura că acesta se concentrează în mod adecvat pe infrastructura energetică a UE pentru a răspunde nevoilor pieţei interne şi pentru a spori securitatea aprovizionării cu gaz.

Interconectările nord-sud din Europa Centrală şi de est au fost identificate în a doua revizuire strategică a politicii energetice ca prioritate a securităţii energetice. Această activitate se desefăşoarăşi în contextul Tratatului de instituire a Comunităţii Energiei. Interconectările nord-sud sunt de asemenea remarcabile în Planul de interconectare a pieţelor energiei din zona baltică, aprobat de statele membre interesate şi pus actualmente în aplicare.

Având în vedere articolul 87 alineatul (1) și alineatul (3) litera (e) din Tratatul CE⁽¹⁾, punctul 37 din Rezoluția nr. 2005/2165(INI)⁽²⁾ a Parlamentului European, precum și hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene pronunțată în cauza C-88/03⁽³⁾, intenționează Comisia să renunțe definitiv la poziția rigidă conform căreia avantajele fiscale la nivel regional/local sunt incompatibile cu măsurile comunitare de interdicție a ajutoarelor de stat, mai ales în ceea ce privește modalitățile de stabilire a condițiilor de selectivitate teritorială și să autorizeze acordarea unor avantaje fiscale, în cazul în care acestea vizează facilitarea dezvoltării anumitor activități sau zone economice?

Consideră Comisia că o astfel de modificare a interpretării ar putea fi acceptată dacă s-ar introduce în Regulamentul (CE) nr. 1083/2006⁽⁴⁾ posibilitatea ca avantajele fiscale să fie considerate compatibile cu regulile privind echilibrul pieței?

Comisia îi reaminteşte onorabilei deputate că, în conformitate cu articolul 107 alineatul 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), ex-articolul 87 din Tratatul CE, Comisia poate considera a fi compatibile „ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai esteanormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de scăzut”, precum şi „ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice,în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale într-omăsură care contravine interesului comun”.

În această privinţă, în conformitate cu „Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013”, Comisia a aprobat deja harta ajutoarelor regionale, indicându-le pe cele care sunt într-adevăr eligibile pentru aceste ajutoare regionale conform articolului 107 alineatul 3 din TFUE⁽⁵⁾.

În ceea ce priveşte întrebarea privind intenţia Comisiei de a „abandona odată pentru totdeauna viziunea inflexibilă conform căreia ajutoarele fiscale regionale şi locale contravin interdicţiei comunitare asupra ajutoarelor de stat, mai ales în ceea ce priveşte aranjamentele pentru determinarea selectivităţii regionale”, Comisia ar dori să reamintească faptul că, în conformitate cu recenta jurisprudenţă a cauzelor privind Insulele Azore ⁽⁶⁾ şi Ţările Basce ⁽⁷⁾, o regiune este considerată a fi „autonomă” în sensul normelor privind ajutoarele de stat dacă sunt îndeplinite toate cele trei criterii de autonomie instituţională, procedurală şi economică şi financiară. Mai mult, astfel cum este stabilit în jurisprudenţă, regiunile care sunt autonome în sensul stabilit de aceasta, pot adopta măsuri fiscale care au o natură generală fără a încălca astfel normele privind ajutoarele de stat. Rămâne de văzut dacă şi care sunt regiunile autonome din punct de vedere instituţional, procedural, economic şi financiar.

Acest lucru fiind spus, Comisia ar dori să sublinieze că orice norme fiscale specifice doar pentru anumite regiuni pot constitui ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul1 din TFUE.

Pe de altă parte, în opinia Comisiei, articolul 107 alineatul (3) litera (e) din TFUE, menţionat de onorabila deputată, nu oferă un temei juridic specific pentru promovarea dezvoltării regionale. Comisia consideră că, dimpotrivă, măsuri adecvate, care iau în considerare nevoile zonelor mai puţin dezvoltate, sunt deja în vigoare sau pot fi puse în practică pe baza regulamentelor existente de exceptare de la ajutoarele de stat sau pot fi notificate în temeliul articolului 108 alineatul (1) din TFUE (ex-articolul 88 din Tratatul CE) şi evaluat în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) literele (a) sau (c) din TFUE.

În ceea ce priveşte Regulamentul (CE) nr. 1083/2006⁽⁸⁾ al Consiliului, la articolul 54 alineatul (4) se prevede că „pentru ajutoarele acordate de state întreprinderilor în sensul articolului 107 din TFUE, ajutoarele publice acordate în temeiul programelor operaționale respectă plafoanele stabilite în materie de ajutoare de stat”. Prin urmare, pentru orice măsură fiscală care poate reprezenta ajutor de stat, autoritatea de gestionare va asigura compatibilitatea acesteia în conformitate cu normele care reglementează ajutorul de stat conform articolului 107 din TFUE. Comisia aminteşte onorabilei deputate că Regulamentul (CE) nr. 1083/2006⁽⁹⁾ are ca scop stabilirea unor dispoziţii generale privind Fondurile Structurale, şi nu determinarea compatibilităţii măsurilor de ajutor de stat.

Fiind un arhipelag izolat, cu o populație de numai 22 000 de locuitori, Insulele Shetland dispun de un singur punct de intrare și, în prezent, toate ovinele și bovinele admise pe insule sunt examinate de un veterinar, sunt supuse unor evidențe ale identității și unor teste de sânge. Astfel, Insulele Shetland sunt deja bine echipate pentru a detecta rapid și eficient deplasarea animalelor. De aceea, înregistrarea fiecărei deplasări a ovinelor prin identificare electronică (IDE) în Shetland ar reprezenta o sarcină grea pentru producători și nu ar oferi beneficii suplimentare pentru controlul bolilor în Regatul Unit sau Europa. Implementarea IDE nu ar servi decât la a falimenta puținii fermieri rămași în Shetland, deoarece mulți dintre aceștia își țin turmele în cele mai izolate locații și ar trebui să suporte costuri de adaptare extrem de ridicate.

Luând în considerare aceste măsuri adecvate de detectare și control al bolilor în materie de sănătate animală și poziția geografică izolată a Insulelor Shetland, ar fi Comisia de acord cu derogarea de la regulamentul IDE pentru aceste insule?

Regulamentul (CE) nr. 21/2004 ⁽¹⁾ al Consiliului a introdus principiul trasabilităţii individuale pentru ovine şi caprine pe baza unei abordări progresive. Cu toate acestea, Comisia a introdus deja un număr de măsuri prin comitologie pentru a facilita în continuare o uşoară punere în aplicare a cerinţelor privind identificarea electronică, care se vor aplica animalelor născute după 31 decembrie 2009.

În special, măsurile adoptate de Comisie în august 2009 vor reduce în mod vizibil costurile, mai ales pentru proprietarii unor turme mici. Acum este posibil ca animalele să fie verificate prin citire electronică la punctele importante de control (cum ar fi pieţele, abatoarele sau centrele de grupare), şi nu la fermă sau la punctele de plecare. Acest amendament recent a fost salutat mai ales de industria ovină din Regatul Unit.

Cu toate acestea, normele prezente nu împuternicesc Comisia să acorde derogări de la dispoziţiile de bază ale Regulamentului, cum ar fi cele solicitate de onorabilul deputat.

Perioada de timp necesară pentru adaptarea și integrarea imigranților într-o societate depinde în mare măsură de învățarea limbii vorbite în țara lor de reședință. Cunoașterea limbii este un element esențial în procesul de integrare a imigranților în viața profesională și socială, contribuind la reducerea marginalizării și înstrăinării și poate prezenta avantaje atât pentru imigranți, cât și pentru țara gazdă.

Dispun statele membre de programe adecvate care să permită imigranților să învețe limba vorbită în țara gazdă? Dacă da, care dintre acestea sunt finanțate de UE? Ce informații deține Comisia cu privire la punerea în aplicare a unor astfel de programe de către Grecia?

Dispune Comisia de date cantitative cu privire la programele de acest tip, precum numărul de imigranți care au beneficiat de aceste programe și informații privind eficiența acestora?

Consideră Comisia că eforturile în acest sens ar trebui intensificate? Dacă da, în ce mod?

În conformitate cu articolul 165 din TFUE, statele membre sunt pe deplin responsabile de conţinutul educaţional şi de organizarea sistemelor educaţionale şi de diversitatea culturală şi lingvistică a acestora. Programele naţionale pentru imigranţi sunt de competenţa autorităţilor naţionale şi date care privesc aceste programe ar trebui cerute de la autorităţile naţionale⁽¹⁾.

Conform datelor adunate de Eurydice, se oferă sprijin lingvistic pentru copiii care nu sunt vorbitori nativi în sistemele educaţionale ale tuturor statelor membre. ⁽²⁾ Mai mult, două treimi din rapoartele naţionale pe 2009 privind punerea în aplicare a Programului pentru educaţie şi formare 2010 ⁽³⁾ se referă la măsuri specifice de a susţine dezvoltarea lingvistică pentru copii şi tineri proveniţi din familii de migranţi, iar 12 rapoarte naţionale se referă la cursuri obligatorii de limbă pentru imigranţii adulţi.

În domeniul educaţiei şi formării misiunea Uniunii Europene este aceea de a contribui la dezvoltarea calităţii educaţiei prin încurajarea colaborării dintre statele membre şi, dacă este necesar, prin susţinerea şi suplimentarea acţiunilor lor. Promovarea învăţării limbilor străine şi a diversităţii lingvistice este un obiectiv general al Programului de învăţare de-a lungul vieţii 2007-2013 (LLP). În timp ce LLP este practic deschis tuturor persoanelor şi organismelor implicate în educaţie sau formare, fiecare dintre statele participante la LLP sunt cele care hătărăsc condiţiile pentru participarea la acţiunile şi proiectele sale a persoanelor care nu sunt cetăţeni ai statele participante la LLP. În prezent, LLP poate sprijini următoarele activităţi de învăţare a limbilor străine, ca o componentă a unui proiect sau ca temă principală a acestuia: parteneriate între şcoli şi regiuni (în cadrul subprogramului Commenius) sau între organizaţii de educaţie pentru adulţi (subprogramul Grundtvig); asistenţă pentru viitorii profesori şi formare permanentă a cadrelor didactice (Comenius); pregătire lingvistică pentru mobilitate în Europa (Erasmus şi Leonardo); stagii ale studenţilor (Erasmus); ateliere de învăţare a limbilor străine pentru adulţi (Grundtvig); proiecte multilaterale, reţele şi conferinţe (Comenius, Erasmus, Leonardo, Grundtvig, Key Activity Languages).

De asemenea, Comisia a sprijinit în trecut învăţarea limbii ţării gazdă de către imigranţii adulţi prin alte canale, cum ar fi Fondul social european (FSE). Raportul de ţară 2009 al Greciei privind punerea în aplicare a programului „Educaţie şi formare profesională 2010” se referă la programul educaţional „Predarea limbii elene ca limbă străină pentru lucrărorii imigranţi”, administrat de Institutul pentru educaţia permanentă a adulţilor (IDEKE), care a oferit cursuri de limba greacă unui număr de 15 873 de persoane în perioada 2004-2008. În mod similar, raportul din 2009 privind aplicarea Programului naţional de reformă pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă menţionează un program în desfăşurare pentru învăţarea limbii elene în centre profesionale autorizate de formare pentru 8 400 de imigranţi-persoane - repatriate fără locuri de muncă.

Comisia consideră că ar trebui intensificate la nivel naţional eforturile de a preda imigranţilor limbile ţărilor gazdă. În Cartea sa verde recentă intitulată „Migraţie şi mobilitate: provocările şi oportunităţile sistemelor educaţionale din UE”⁽⁴⁾, Comisia subliniază importanţa învăţării limbii pentru integrare şi incluziune socială. În Concluziile sale privind educaţia copiilor care provin din familii de imigranţi, ⁽⁵⁾Consiliul invită statele membre să elaboreze politici adecvate de predare a limbii ţării gazdă, precum şi de a lua în considerare posibiliăţile ca elevii care provin din familii de migranţi să îşi menţină şi să dezvolte limba maternă.

Combaterea discriminării constituie o misiune esențială a UE. Discriminarea anumitor grupuri de populație poate conduce la fluxuri de refugiați în interiorul UE. Orașul Gent se confruntă tocmai cu această problemă. În ultimii trei ani, acest oraș a fost martorul unui flux de refugiați, cu precădere de etnie romă, reprezentând aproape 2,5 % din populația sa totală.

Acest fenomen pune probleme infrastructurilor sociale pe care le poate oferi orașul, după cum reiese din scrisoarea primită de Comisie în luna noiembrie (2009-2174-01).

Poate Uniunea Europeană să acorde sprijin pentru primirea refugiaților din interiorul UE? Ce alte acțiuni va întreprinde Comisia pentru a face față unor astfel de situații și pentru a le preveni?

Uniunea Europeană joacă un rol important în combaterea discriminării împotriva populaţiei rome printr-o gamă largă de instrumente legislative, de politică şi financiare de care dispune.

Mai întâi, Directiva 2000/43/CE ⁽¹⁾ interzice discriminarea pe baza rasei rasă sau a originii etnice în domeniile ocupării locurilor de muncă, educaţiei, protecţiei sociale (inclusiv asistenţă medicală) şi al accesului la bunuri şi servicii. Comisia asigură că Directiva este pusă în aplicare în mod corect şi eficient în statele membre.

În al doilea rând, Comisia promovează coordonarea politicilor între statele membre în domeniul protecţiei sociale şi incluziunii sociale prin aşa-numita „Metoda socială deschisă de coordonare”. MDC-ul social se bazează pe obiective comune la nivelul UE şi pe un set de indicatori pentru măsarea progresului. Comisia şi Consiliul evaluează în mod regulat şi efectuează rapoarte privind progresele înregistrate prin rapoartele comune privind protecţia şi incluziunea socială. Proiectul Comisiei de raport comun 2010 privind protecţia şi incluziunea socială va fi adoptat în curând pentru a fi prezentat Consiliului de Miniştri în martie 2010 sub auspiciile Preşedinţiei spaniole a Consiliului.

În al treilea rând, Fondurile structurale ale UE, mai ales Fondul social european (FSE) şi Fondul european pentru dezvoltare regională (FEDR) oferă sprijin financiar pentru proiecte care au de-a face cu excluziunea populaţiei rome. În urma unei cereri a Consiliului European, Comisia a prezentat în 2008 un document de lucru al serviciilor Comisiei care oferă o analiză generală a instrumentelor şi politicilor comunitare pentru incluziunea romilor⁽²⁾. Un raport privind măsurile luate va fi prezentat înainte de cel de-al doilea summit dedicat romilor, care urmează să se desfăşoare la Cordoba, la data de 8 aprilie 2010.

În ceea ce priveşte Flandra, Comisia subliniază faptul că atât FSE, cât şi FEDR pot susţine proiecte pentru a promova integrarea populaţiei rome. În perioada de programare 2007-2013, prioritatea nr. 2 a programului operaţional FSE pentru Flandra este concentrată asupra promovării incluziunii sociale a grupurilor dezavantajate prin asistenţă specifică. Măsurile includ asistenţă specifică şi formare, validarea competenţelor şi abilităţilor, experienţă profesională şi formare la locul de muncă. În cadrul priorităţii nr. 4 a programului FEDR din Flandra, pot fi finanţate proiecte urbane de dimensiune mică la nivel de cartier sau district în Antwerp şi Gent.

Este demn de menţionat faptul că selectarea proiectelor cofinanţate în cadrul FSE sau FEDR se află, în temeiul principiului subsidiarităţii, în competenţa statelor membre sau a autorităţilor competente de gestionare, în condiţiile stabilite în programele operaţionale. Prin urmare, Comisia îl invită pe onorabilul deputat să contacteze autorităţile de management competente din Flandra pentru informaţii mai detaliate.

Din moment ce populaţia romă care ajunge în Belgia provine din ţări din afata UE şi solicită azil sau le este oferit refugiu sau regim de protecţie subsidiară, asistenţa UE poate fi, de asemenea, valabilă în Belgia, prin Fondul european pentru refugiaţi (FER) ⁽³⁾. Unul dintre obiectivele principale ale FER este acela de a susţine şi încuraja eforturile făcute de statele membre în „primirea şi în suportarea consecinţelor primirii, refugiaţilor şi persoanelor strămutate”. De exemplu, asistenţă financiară poate fi acordată proiectelor naţionale menite să consolideze infrastructura sau serviciile de cazare pentru solicitanţii de azil sau beneficiarii de protecţie internaţională.

Opinia publică din Bulgaria este îngrijorată cu privire la faptul că Bulgariei i s-a solicitat să adăpostească deținuți din închisoarea SUA din Guantanamo. O solicitare în acest sens a fost transmisă oficial de către SUA guvernului bulgar. Îngrijorarea este cauzată de faptul că nu există informații cu privire la eventuale acorduri între SUA și UE privind criteriile și măsurile adoptate pentru realizarea acestui proces.

Considerăm că o astfel de decizie conține în sine pericolul unor atacuri teroriste împotriva Bulgariei, precum și împotriva oricărui stat membru al UE care acceptă deținuți din Guantanamo.

În acest context, aș dori să întreb Comisia Europeană ce angajamente concrete și-a asumat cu privire la primirea și adăpostirea de deținuți din închisoarea SUA din Guantanamo în statele membre ale UE în urma închiderii acesteia?

Nu consideră oare Comisia Europeană necesar să comunice modalitățile exacte și condițiile în care urmează să se realizeze acest lucru, în cazul în care astfel de angajamente există?

Uniunea Europeană (UE), inclusiv Comisia, a cerut în mod repetat închiderea centrului de luare în custodie publică din Guantanamo Bay. Prin Concluziile Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 4 iunie 2009 şi mecanismul de schimb de informaţii anexat, precum şi prin Declaraţia comună a Uniunii Europene, a statelor ei membre şi a Statelor Unite ale Americii (SUA) privind închiderea centrului de luare în custodie publică de la Guantanamo Bay şi viitoarea Colaborare în combaterea terorismului din 15 iunie 2009, UE a stabilit un cadru de susţinere a închiderii centrului de la Guantanamo.

Ambele acorduri prevăd clar că deciziile legate de primirea foştilor deţinuţi şi determinarea statutului lor juridic sunt unica responsabilitate şi competenţă a statului membru care îi primeşte sau a unui stat asociat Schengen. Comisia nu şi-a luat niciun angajament în ceea ce priveşte acceptarea şi cazarea în statele UE a prizonierilor din închisoarea dela Guantanamo din SUA,după închiderea acesteia.

Un număr din ce în ce mai mare de întreprinderi şi platforme industriale europene afectate de criză au beneficiat de asistenţa UE vizând reconversia şi formarea salariaţilor. Cu toate acestea, după ce au primit finanţare din FSE, anumite grupuri industriale nu şi-au respectat angajamentele asumate în prealabil. Acesta este şi cazul fabricii Videocon de la Anagni, care are în prezent aproximativ 1 400 de angajaţi; aceştia vor fi trimişi în şomaj la 21 decembrie, ca urmare a neasumării responsabilităţii de către proprietarii indieni, iar, în cursul anului 2010, ar putea fi concediaţi.

Ce iniţiative imediate va adopta Comisia pentru a împiedica închiderea fabricii de la Anagni şi a altor fabrici supuse reconversiilor, care, deşi au fost preconizate şi sprijinite financiar de UE, nu au produs rezultate concrete în ceea ce priveşte redresarea producţiei?

Comisia este conştientă de consecinţele crizei economice fără precedent care afectează statele membre, inclusiv Italia, unde se află fabrica AGNANI.

Comisia a propus o serie de măsuri menite să limiteze impactul crizei asupra situaţiei sociale şi de ocupare a forţei de muncă în UE. În acest sens, în cadrul Planului economic de redresare economică⁽¹⁾, Comisia a propus, printre altele, să modifice normele aplicabile Fondului european de ajustare la globalizare⁽²⁾. Mai mult, Comisia a propus modificarea anumitor dispoziţii legate de gestiunea financiară din Regulamentul 1083/2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune.

Comisia reaminteşte că nu deţine competenţa de a preveni sau interveni în deciziile de restructurare ale societăţilor, cu excepţia cazurilor în care există o încălcare a dreptului comunitar. Cadrul juridic comunitar oferă câteva directive ale Comunităţii care stabilesc proceduri de informare şi consultare a reprezentanţilor lucrătorillor şi care pot fi aplicabile în eventualitatea închiderii societăţilor, în special Directiva 98/59/CE a Consiliului⁽³⁾, Directiva 2009/38/CE⁽⁴⁾ şi Directiva 2002/14/CE⁽⁵⁾.

Informaţia furnizată de onorabilul deputat nu permite Comisiei să determine dacă a existat sau nu o încălcare a dreptului comunitar în acest caz. În orice caz, Comisia reaminteşte că ţine de autorităţile competente naţionale, îndeosebi de tribunale, să asigure aplicarea corectă şi eficientă a normelor naţionale de transpunere a acestor directive, ţinând cont de circumstanţele specifice ale fiecărui caz şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor oricărui angajator în această privinţă.

În ceea ce priveşte contribuţiile primite de la Fondul social european, Comisia va determina dacă sunt întrunite condiţiile pentru a interveni prin intermediul autorităţilor competente naţionale sau regionale în vederea recuperării sumelor acordate.

În cele din urmă, nu este clar dacă situaţia la care se referă onorabilul deputat este în conformitate cu cerinţele Fondului european de ajustare la globalizare (FEAG). Comisia nu a primit nicio cerere de asistenţă de la FEAG în acest caz şi nici nu a avut discuţii neoficiale cu autorităţile italiene despre o astfel de cerere.

Comisia poate analiza cazul numai la primirea unei cereri şi poate propune o contribuţie care să fi aprobată de Autoritatea bugetară. În orice caz, contribuţiile FEG sunt destinate strict lucrătorilor afectaţi şi nu pot fi, în niciun caz, folosite în pentru profitul întreprinderii, neputând, de asemenea, influenţa decizia acesteia în ceea ce priveşte posibila închidere a fabricii.

Poate Comisia să descrie acțiunile întreprinse ca răspuns la propunerea de rezoluție a Parlamentului European cu privire la situația din sectorul apicol, adoptată la 20 noiembrie 2008 (P6_TA(2008)0567)? Poate Comisia să comenteze pe marginea studiului AESA recent publicat cu privire la mortalitatea în rândul albinelor (3.12.2009)? Are Comisia planuri imediate de a acționa conform recomandărilor din raport?

Comisia este pe deplin conştientă de problemele din sectorul apicol, subliniate în Rezoluţia Parlamentului European din 20 noiembrie 2008 [B6-0579/2008/P6_TA-PROV(2008)0567].

Comisia a luat deja câteva măsuri în ceea ce priveşte sănătatea albinelor şi în special:

a revizuit regulamentul privind limitele aplicabile reziduurilor care provin din medicamentele veterinare în produsele alimentare; acest lucru ar trebui să mărească disponibilitatea produselor medicamentoase de uz veterinar pentru albine

a propus un nou Regulament în ceea ce priveşte plasarea pe piaţă a produselor pentru protecţia plantelor în care, printre altele, au fost consolidate criteriile existente pentru acceptabilitatea faţă de expunerea la albinele melifere, stabilite în Directiva 91/414. Acel regulament a fost adoptat între timp de Parlamentul European şi Consiliu

în ceea ce priveşte insecticidele relevante deja aprobate, a condiţionat autorizarea de punere în aplicare de către statele membre a unor măsuri stricte de atenuare a riscului

a susţinut câteva proiecte de cercetare cu o finanţare totală de aproape 5 milioane de euro.

De asemenea, Comisia a stabilit o platformă internă de coordonare pentru a asigura sinergiile şi utilizarea optimă a resurselor.

În urma unei cereri din partea Comisiei, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a publicat recent un studiu privind mortalitatea la albine şi cauzele ei în UE. Studiul EFSA identifică faptul că factori multipli sunt implicaţi în pierderile de colonii, cum ar fi agenţi patogeni, schimbările climatice, utilizarea pesticidelor şi produse medicamentoase de uz veterinar. Cu toate acestea, importanţa multora dintre factorii implicaţi rămâne neclară. Se aşteaptă ca proiectul de cercetare BEE DOC, care debutează în martie 2010, să ofere mai multe informaţii în această chestiune. De asemenea, raportul EFSA subliniază faptul că statele membre dispun de sisteme foarte diferite de supraveghere a mortalităţii albinelor şi bolilor şi acest lucru împiedică o mai bună înţelegere a problemelor de sănătate care afectează albinele.

În această privinţă, Comisia intenţionează să discute în următoarele luni cu experţi, părţile implicate şi autorităţile competente din statele membre despre stabilirea unui laborator UE de referinţă pentru albine şi a unei reţele la nivelul UE pentru o supraveghere mai armonizată a sănătăţii albinelor.

Comisia intenţionează să susţină albinele şi alţi polenizatori prin promovarea conectivităţii între habitate şi integrarea politicii biodiversităţii în alte sectoare de politică. Programele de dezvoltare rurală oferă câteva măsuri care sunt relevante şi pentru apicultori, inclusiv servicii de consultanţă, formare, suport pentru modernizarea exploataţiilor şi diferite tipuri de măsuri de agromediu favorabile albinelor.

Aşa cum a fost explicat mai sus, Comisia a luat deja mai multe măsuri şi va continua să facă acest lucru pentru a soluţiona problemele de sănătate la albine, luând în considerare noile informaţii ştiinţifice care vor fi disponibile.

Este Comisia dispusă să analizeze posibilitatea elaborării la nivelul UE a unui program de acordare de asistență pentru personalul medical care suferă de dependențe sau de afecțiuni provocate de stres?

Stresul, dependenţele, inclusiv abuzul de alcool şi problemele de sănătate mintală au devenit, într-adevăr, una dintre principalele provocări la locurile de muncă din UE. Stresul poate duce la afecţiuni mintale, cum ar fi epuizarea şi depresia, care pot reduce drastic abilitatea persoanelor de a munci, de multe ori pe perioade mai lungi. Stresul este, în ordinea importanţei, a doua problemă de sănătate legată de muncă în UE, după durerile de spate.

În anumite state membre, afecţiunile mintale au devenit cauza principală a incapacităţii de muncă şi a pensionării anticipate. Scăderile înregistrate în productivitate, provocate de afecţiunile mintale, sunt enorme. Au fost estimate a se ridica la 136 de miliarde de euro în 2007.

Există dovezi că stresul, dependenţa şi epuizarea sunt, de asemenea, răspândite printre cadrele medicale. De fapt, se pare că riscul de experimentare a unor probleme de sănătate mintală este mai mare pentru personalul din domeniul sănătăţii, decât pentru personalul din alte sectoare. O încordare ridicată la locurile de muncă, feedback-ul redus privind performanţa şi lipsa sprijinului emoţional ar putea contribui la aceasta.

Sectorul sănătăţii este unul dintre sectoarele cu personalul cel mai numeros din UE. Într-o societate aflată în curs de îmbătrânire, disponibilitatea unei forţe de muncă durabile, care se bucură la rândul ei de o bună stare de sănătate, este de o importanţă tot mai mare.

Prin urmare, Comisia recunoaşte importanţa spijinirii personalului din domeniul sănătăţii în soluţionarea dependenţelor, a stresului şi a altor probleme de sănătate mintală.

Cu toate acestea, Comisia nu are competenţa şi resursele necesare pentru instituirea unui program de asistenţă la nivel comunitar, care ar fi destinat în mod special cadrelor medicale.

În schimb, rolul UE ar trebui să se regăsească în următoarele domenii:

- sensibilizarea în ceea ce priveşte importanţa locurilor de muncă sănătoase, cu o bună justificare din punct de vedere economic;

- sensibilizarea şi diseminarea de informaţii referitoare la riscurile la adresa sănătăţii pentru personalul medical;

- accentuarea bunelor practici şi elaborarea de ghiduri pentru a răspunde acestora;

- încurajarea partenerilor sociali din sectorul sănătăţii să realizeze evaluarea obligatorie a riscurilor asociate locului de muncă conform Directivei-cadru 89/391/CEE⁽¹⁾ şi să pună în aplicare Acordurile-cadru la nivelul UE privind stresul asociat locului de muncă (din 2004) şi privind violenţa şi hărţuirea (din 2007).

De fapt, un număr mare de activităţi relevante s-au derulat deja sau sunt în curs de desfăşurare sau planificate. Acestea includ iniţiativele de politică socială deja menţionate, precum şi activităţile Agenţiei din Bilbao şi ale Fundaţiei din Dublin.

În anull 2010, Comisia va lua în considerare concluziile din Raportul consultării referitoare la Cartea verde privind forţa de muncă din UE din sdomeniul sănătăţii, care au fost publicate în decembrie 2009 pe site-ul Comisiei dedicat sănătăţii publice. Comisia va reflecta asupra rezultatelor acestei consultări publice pentru a vedea cum poate contribui UE la soluţionarea provocărilor cu care se confruntă forţa de muncă din UE în domeniul sănătăţii şi va organiza, la începutului lui 2011, o conferinţă privind „Sănătatea mintală în mediile de muncă” în cadrul Pactului european pentru sănătate mintală şi bunăstare.

Prin aceste iniţiative şi activităţi, UE transmite semnale importante şi oferă un sprijin însemnat tuturor actorilor implicaţi la locul de muncă, inclusiv personalului medical din domeniul sănătăţii şi organizaţiilor reprezentative ale partenerilor sociali.

Când prevede Comisia că va fi adoptată și de la ce dată va fi pusă în aplicare modificarea Regulamentului (CE) nr. 1542/2007⁽¹⁾ al Consiliului privind procedurile de debarcare și cântărire pentru hering, macrou și stavrid negru în sensul includerii zonelor VIII a, b, c, d, e, IX și X în domeniul de aplicare al respectivului regulament?

Ținând seama de datele științifice furnizate de ICES, conform cărora componenta sudică a macroului este de câțiva ani pescuită excesiv în mod constant de Spania la un nivel echivalent cu cel puțin dublul cotei sale, ce măsuri de control și mijloace de investigare intenționează Comisia să adopte pentru a pune capăt acestei practici? Va fi elaborat un sistem de sancționare?

De îndată ce noul colegiu va intra în funcţie, Comisia va aborda de urgenţă amendamentul Regulamentului (CE) al Comisiei nr. 1542/2007 privind procedurile de debarcare şi cântărire pentru hering, macrou şi stavrid negru.

Mai mult, Comisia îl anunţă cu plăcere pe onorabilul deputat că afirmaţiile referitoare la un eventual pescuit excesiv au reprezentat subiectul unor contacte la nivel înalt între Comisie şi Spania. Comisia şi-a exprimat preocupările serioase în ceea ce priveşte pescuitul excesiv presupus şi i s-a solicitat Spaniei să trateze subiectul cu seriozitate.

Spania a reacţionat pozitiv la preocupările Comisiei şi anul trecut a închis sezonul de pescuit pentru macrou sudic, începând cu iunie 2009. Regulamentul Comisiei (CE) nr. 624/2009 din 15 iulie 2009 de interzicere a pescuitului de macrou în zonele VIIIc, IX şi X; în apele CE din zona CECAF 34.1.1 de către navele care arborează pavilionul Spaniei a inclus închiderea în dreptul comunitar. Cifrele provizorii ale capturilor, comunicate Comisiei de către Spania, nu au indicat nevoia de a iniţia o procedură de rambursare.

Comisia ar dori să îl asigure pe onorabilul deputat că va depune eforturi pentru a investiga în continuare această chestiune şi că va face tot posibilul pentru a evita un pescuit viitor excesiv al stocului de macrou sudic.

La 18 decembrie 2009, Banca Centrală Europeană și-a publicat raportul semestrial privind stabilitatea financiară în zona euro, indicând că băncile din această zonă vor trebui să preleveze 187 de miliarde de euro din rezervele lor în 2010. Pierderile cauzate de situația economică precară din Europa Centrală și de Est (ECE) constituie unul dintre cele două principale motive invocate. În acest context, comentariul publicat de Wall Street Journal pe marginea raportului BCE menționează în special Unicredit.

Nu consideră Comisia că practicile comerciale și procedurile contabile ale grupului Unicredit contribuie la mascarea pierderilor financiare reale, ceea ce ar putea dăuna, pe termen mediu și lung, stabilității sistemului financiar din cadrul Uniunii Europene? Menționez în acest sens susținerea artificială a rezultatelor și a lichidităților Unicredit Ucraina de către Banca Pekao S.A. prin răscumpărarea creditelor neperformante și creșterea constantă a finanțărilor, ceea ce constituie o amenințare pentru stabilitatea pieței financiare poloneze, deoarece până acum Pekao S.A. nu a prelevat rezervele impuse de legislația europeană (IFRS) pentru investițiile sale din Ucraina.

În opinia Comisiei drenajul financiar al filialei Pekao S.A. de către societatea mamă Unicredit este conform legislației comunitare? Faptul că, în cadrul „proiectului Chopin”, filialelor din Polonia, România și Bulgaria le-au fost impuse contracte dezavantajoase cu societatea Pirelli Real Estate S.p.A, plasată sub protecția Unicredit, în contextul unui conflict evident de interese pentru directorul general al Unicredit, Alessandro Profumo (membru al Consiliului de administrație al unei societăți din grupul Pirelli în momentul semnării contractelor) nu contravine regulilor de concurență aplicabile în Uniunea Europeană?

Unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene este crearea unui cadru juridic comun pentru sectorul financiar al UE, cu scopul de a asigura o supraveghere prudenţială serioasă, transparenţa şi buna guvernanţă a operatorilor de piaţă. O structură juridică comună este esenţială pentru stabilitatea financiară şi competiţia corectă din sectorul financiar european.

În consecinţă, UE a adoptat câteva acte legislative, cum ar fi: „Directiva privind cerinţele de capital” (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32006L0048:EN:NOT"⁽¹⁾) care stabileşte regulile în ceea ce priveşte activitatea [inițierea și exercitarea activităţii] instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a acestora; Regulamentul IAS (Regulamentul 1606/2002/CE⁽²⁾), care obligă societăţile cotate la bursă să aplice Standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) pentru rapoartele lor financiare consolidate, şi Directiva 2006/43/CE ⁽³⁾, care prevede verificarea rapoartelor financiare de către auditori autorizaţi externi.

Ca urmare a crizei financiare, Comisia şi-a intensificat în mod semnificativ eforturile de a spori stabilitatea financiară, de asemenea, prin statutul ei de membră a Consiliul pentru stabilitate financiară şi, mai precis, prin multe propuneri importante şi noi, cum ar fi, de exemplu, cea privind agenţiile de rating, securitizarea, supravegherea grupurilor bancare transfrontaliere şi o revizuire generală a arhitecturii de supraveghere a UE bazată pe raportul De Larosière. Multe dintre propunerile Comisiei au fost deja adoptate într-o singură lectură mulţumită colaborării strânse şi constructive dintre Parlament şi Consiliu.

Mai mult, Comisia are în lucru, de asemenea, alte iniţiative care vor consolida capacitatea sectorului bancar de a absorbi şocurile economice. De exemplu, Comisia va solicita în curând consultare cu privire la sporirea rigurozităţii mecanismelor de calitate a capitalului obligatoriu, noi condiţii de lichiditate, precum şi măsuri de protecţie pentru bănci.

În vreme ce Comisia supraveghează îndeaproape punerea corectă şi rapidă în practică a legilor UE de către statele membre, aplicarea acestor legi şi supravegherea comportamentului instituţiilor financiare individuale pe piaţă reprezintă responsabilitatea autorităţilor naţionale în exclusivitate.

În ceea ce priveşte orice impact potenţial al practicii de afaceri a grupului Unicredit Group asupra stabilităţii pieţei financiare în Polonia, fără a lua o poziţie în acest caz, Comisia ar dori să sublinieze că:

deşi Bank Pekao SA este o parte (filială) a UniCredit Group, aceasta este supravegheată de Autoritatea poloneză de supraveghere financiară (KNF). Mai mult, în calitate de bancă poloneză autorizată, aceasta trebuie să îndeplinească întotdeauna cerinţele minime UE de solvabilitate pe cont propriu;

în ceea ce priveşte stabilitatea sectorului bancar, Polonia a stabilit un Comitet pentru stabilitate financiară special, compus din ministrul Franţei, guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei şi preşedintele Autorităţii poloneze de supraveghere financiară;

grupul UniCredit Group este supus supravegherii autorităţilor italiene (Banca d'Italia şi Consob);

În calitatea sa de bancă italiană şi, aşa cum fac toate celelalte bănci europene cotate la bursă, grupul UniCredit trebuie să pregătească rapoartele financiare consolidate în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), adoptate de Uniunea Europeană în temeiul Regulamentului 1606/2002/CE care oferă un nivel ridicat de transparenţă.

Din punctul de vedere al dreptului societăţilor comerciale, trebuie notat faptul că nu există nicio lege în dreptul UE care să interzică transferul de bunuri dintre o filială şi întreprinderea-mamă, sau care să stabilească condiţiile specifice ale unei astfel de tranzacţii. În special, proiectul unei aşa-numite „A noua directivă privind dreptul societăţilor comerciale” ⁽⁴⁾, care era menită să reglementeze relaţiile din interiorul unui grup transfrontalier de întreprinderi, a fost abandonat în cele din urmă în contextul Planului de acţiune privind dreptul societăţilor comerciale din 2003⁽⁵⁾, ţinând cont de lipsa de sprijin din partea statelor membre şi a comunităţilor de afaceri care nu au considerat necesar un astfel de cadru cuprinzător. Cu toate acestea, tranzacţiile dintre întreprinderile-mamă şi filialele lor sunt considerate tranzacţii cu părţi afiliate şi, prin urmare, trebuie să respecte obligaţiile de comunicare a informaţiilor. Astfel, aceste tranzacţii trebuie să fie divulgate în situaţiile financiare ale societăţilor, în conformitate cu Standardul internaţional de contabilitate (IAS) nr. 24, care prevede ca o divulgarea naturii relaţiei unei entităţi cu orice parte afiliată, precum şi informaţiile privind tranzacţiile şi soldurile necesare unei înţelegeri a posibilului efect al relaţiei respective asupra situaţiilor financiare.

Pe lângă aceste obligaţii de comunicare a informaţiilor, regulile aşa-numitei „A doua directivă privind dreptul societăţilor comerciale” ⁽⁶⁾ privind repartizările către acţionari se aplică tuturor societăţilor comerciale pe acţiuni, indiferent dacă acestea fac parte din acelaşi grup de întreprinderi sau nu. Articolul 15 din acea Directivă prevede, printre altele, că repartizarea nu trebuie să ducă la reducerea activelor nete ale societăţii comerciale sub nivelul capitalului subscris plus rezervele legale şi astfel protejează stabilitatea financiară a societăţii respective.

În ceea ce priveşte sugestia că Unicredit absorbea fonduri de la filiala ei din Polonia, Comisia nu cunoaşte nicio problemă specifică în acest sens. Statisticile disponibile sugerează că băncile internaţionale şi-au redus într-adevăr expunerea faţă de de sectorul bancar polonez în cea de-a doua jumătate a anului 2008 şi în primele luni ale anului 2009, pentru a o mări din nou în trimestrul II 2009. Acest lucru sugerează că este posibil ca reducerea expunerii – posibil, inclusiv, relaţia dintre UniCredit şi Pekao – să fi fost temporară, asociată scăderii volumului creditelor. Comisia va continua să monitorizeze evoluţiile din acest domeniu.

În cele din urmă, referitor cu deosebire la preocuparea faţă de posibilitatea ca comportamentul UniCredit să „nu fi încălcat normele privind concurenţ ale UE”, din informaţia conţinută în întrebare se pare că normele privind concurenţa ale UE, mai ales normele antitrust, nu sunt instrumentele adecvate pentru soluţionarea problemelor ridicate în întrebare şi a presupuselor practici ale UniCredit sau ale directorilor săi. Într-adevăr, mizele aflate în joc nu au legătură nici cu o înţelegere secretă, nici cu un acord anticoncurenţiale între întreprinderi, nici cu abuz de poziţie dominantă.

Încă din luna ianuarie 2010 statul olandez va introduce așa-numitele „millimeter wave scanns“ sau scannere corporale în aeroportul Schiphol, în special pentru zborurile către Statele Unite ale Americii. Aceste scannere sunt necesare, întrucât permit depistarea substanțelor și lichidelor periculoase.

Consideră Comisia că decizia guvernului olandez este acceptabilă, dat fiind că siguranța pasagerilor este mai importantă decât dreptul acestora la protecția spațiului privat?

În ce condiții consideră Comisia că pot fi introduse scannerele corporale? Este suficient să se interzică stocarea și retransmiterea imaginilor scanate cu corpurile pasagerilor?

Ce alte inițiative intenționează Comisia să adopte pe termen scurt pentru a garanta siguranța pasagerilor, în special în ceea ce privește zborurile către Statele Unite ale Americii? Este Comisia pregătită să prezinte în săptămânile următoare un act normativ referitor la scannerele corporale?

Nu au fost adoptate norme UE în ceea ce priveşte utilizarea scanerelor corporale ca metodă posibilă de scanare a pasagerilor înainte de îmbarcare. Din punct de vedere juridic, statele membre au dreptul de a introduce scanerele corporale pentru teste sau ca măsuri mai strict de securitate ⁽¹⁾.

Securitatea poate fi realizată numai printr-o abordare multilaterală. Scanerele corporale, datorită eficienţei lor, ar putea face parte din această abordare multilaterală, atâta vreme cât cerinţele privind viaţa privată, protecţia datelor şi sănătatea sunt satisfăcute. De asemenea, securitatea aviaţiei face parte dintr-o abordare mai largă, pentru că măsurile de securitate a aeroporturilor reprezintă doar ultima linie de apărare.

În contact strâns cu Parlamentul şi Consiliul, Comisia ia în considerare necesitatea unei abordări europene care va asigura că introducerea scanerelor corporale va respecta cerinţele privind viaţa privată, protecţia datelor şi sănătatea.

Standardele operaţionale pentru scanerele corporale trebuie să fie elaborate astfel încât aceastea să fie compatibile cu cerinţele privind drepturile fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în dreptul UE, inclusiv protecţia datelor. Orice încălcare a vieţii private a pasagerilor trebuie să fie proporţionată şi bine justificată, ceea ce implică o evaluare atentă. Măsurile adoptate trebuie să fie strict limitate la minimul necesar pentru a răspunde riscului unei ameninţări neidentificate. Condiţiile ar putea include următoarele: facilităţi limitate de depozitare, excluzând strict orice utilizare sau recuperare a imaginii, odată ce pasagerul a fost scanat; rezoluţia scăzută a unor zone ale corpului, care nu au fost identificate ca prezentând obiecte cu potenţial de ameninţare sau reexaminarea în proporţie de 100 % de la distanţă fără niciun alt contact cu scanerul respectiv, decât cel automat setat în prealabil. Opţiunea de a utiliza scanere corporale în aeroporturi poate veni cu o obligaţie de a utiliza cea mai recentă tehnologie pentru consolidarea protecţiei vieţii private pentru a reduce la minimum invadarea vieţii private. Mai mult, la orice manevră de utilizare a scanerelor corporale, informaţii cuprinzătoare trebuie comunicate pasagerilor. Şi, în cele din urmă, orice tehnologii care urmează a fi folosite nu trebuie să prezinte niciun pericol pentru sănătate. În acest context, este demn de menţionat faptul că astfel de tehnologii există.

În următoarele săptămâni şi luni, Comisia îşi va continua analiza şi evaluarea privind noi posibile măsuri de securitate şi compatibilitatea acestora cu cerinţele privind drepturile fundamentale şi va evalua eficienţa măsurilor şi a instrumentelor deja existente. Doar pe baza acestei evaluări, Comisia ar putea propune măsuri UE privind utilizarea scanerelor corporale.

Prin urmare, este puţin probabil că Comisia va face o propunere legislativă privind scanerele corporale în următoarele câteva săptămâni.

Strategia pentru regiunea Mării Baltice a fost una dintre prioritățile-cheie ale Președinției suedeze a UE.

Cum va continua Comisia să aplice strategia în cadrul noii președinții tripartite (Spania, Belgia și Ungaria) în decursul următoarelor 18 luni?

Ce pași plănuiește Comisia să ia în viitorul apropiat și pe termen lung pentru a institui o bază solidă pentru aplicarea Strategiei pentru regiunea Mării Baltice?

Comisia îşi continuă angajamentul în favoarea punerii în aplicare cu succes a Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice, în parteneriat strâns cu statele membre.

Consiliul Uniunii Europene – Consiliul Afaceri Generale – este în continuare responsabil de asigurarea direcţiei politice generale a strategiei. Acest lucru va implica formularea unor recomandări pe baza rapoartelor Comisiei către statele membre şi părţile implicate. Alte formaţiuni ale Consiliului pot aborda probleme specifice din cadrul Strategiei şi Consiliul European va fi informat cu regularitate în legătură cu progresele înregistrate.

Pregătirea şi întreţinerea dezbaterilor Consiliului Afaceri Generale vor fi realizate de Comisie conform obligaţiilor de monitorizare, coordonare şi raportare ale Comisiei în ceea ce priveşte strategia. Pentru a asigura că Comisia este în posesia tuturor informaţiilor pertinente referitoare la progresul şi dezvoltarea strategiei, anumite structuri şi proceduri vor trebui să fie introduse odată cu implicarea statelor membre şi a altor părţi.

În special, Comisia va convoca unui grup de lucru la nivel înalt format din înalţi funcţionari din toate statele membre, cu care să se consulte în privinţa progreselelor strategiei. Acest grup va putea să invite membri suplimentari, dacă este cazul, fie de la părţi implicate importante, cum ar fi organizaţiile interguvernamentale, fie de la ministerele de resort. Grupul va asigura consultanţă Comisiei în legătură cu conţinutul raportului periodic care trebuie întocmit cu privire la strategie, precum şi în legătură cu orice recomandări de adaptare necesară la strategie şi la planul de acţiune al acesteia.

Activitatea de punere în aplicare a strategiei pe teren va fi realizată de cei 15 coordonatori ai domeniilor prioritare şi de 80 de responsabili de proiect principali. Coordonatorii domeniilor prioritare provin în principal din ministere ale statelor membre, în vreme ce responsabilii de proiect principali pot proveni din regiuni, universităţi, organizaţii internaţionale şi organizaţii neguvernamentale (ONG-uri). Sarcina lor va fi să se asigure că strategia evoluează de la vorbe la fapte. Comisia va oferi sprijinul necesar pentru facilita îndeplinirea sarcinilor care le revin acestor actori-cheie.

De asemenea, Comisia va organiza deja în anul 2010 un forum anual în vederea menţinerii unei vizibilităţi ridicate şi progresul strategiei. Forumul va implica Comisia şi alte instituţii ale UE, state membre, autorităţi locale şi regionale şi organisme interguvernamentale şi neguvernamentale şi va fi deschis publicului. Acest prim forum va permite Comisiei să verifice dacă structurile care au fost introduse funcţionează eficient sau dacă sunt necesare schimbări.

Nouă membri ai echipajului navei Aegean Wind, veche de 26 de ani, care naviga sub pavilion grec, au decedat în mod tragic în ziua de Crăciun, când un incendiu a izbucnit la bordul acesteia. Acest cel din urmă „accident” maritim se adaugă şirului de accidente care au curmat multe vieţi, incluzând accidentul feribotului Express Samina, ale vrachierelor Dystos şi Iron Antonis, Errica, Prestige, etc. Statele membre şi UE îşi elaborează politica maritimă în conformitate cu solicitările armatorilor referitoare la competitivitate şi profit şi, ignorând solicitările legitime ale echipajelor, permit unor nave învechite, prost întreţinute să navigheze, sporesc cerinţele cărora trebuie să le facă faţă echipajele în cadrul activităţii lor, reduc numărul membrilor echipajelor şi impun efectuarea unui program de lucru de 16-18 ore pe zi, cu consecinţe devastatoare asupra siguranţei acestora pe mare.

Ştie Comisia dacă nava Aegean Wind îndeplinea normele fundamentale de siguranţă care ar fi împiedicat pierderea de vieţi în rândul echipajului, dacă vasul era echipat cu sistemele antiincendiu necesare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor şi dacă acestea funcţionau la parametrii normali? Există informaţii sau evaluări din partea Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (AESM), referitoare la cauzele decesului tragic al acestor membri ai echipajului?

Cargoul pentru mărfuri generale Aegean Wind a luat foc în Marea Caraibilor, de-a lungul coastei statului Venezuela, la 25 decembrie 2009, din echipa de 24 de membri, nouă fiind morţi şi cinci răniţi. Comisia îşi exprimă regretul cu privire la pierderile de vieţi omeneşti şi vătămări şi laudă autorităţile venezuelene pentru asistenţa lor, mai ales pentru ajutorul acordat membrilor răniţi.

Întrucât accidentul face obiectul unei anchete aflate în curs sub responsabilitatea autorităţilor elene, Comisia nu este în poziţia de a face o declaraţie privind originea accidentului. Cu toate acestea, toate certificatele de clasă au fost eliberate la ultimul studiu special din 2007 şi, de la aprobarea lor în iunie 2009, sunt valabile până în 2012. Într-un mod similar, verificări ale certificatelor statutare de la bordul navei au fost realizate încă din iunie 2009, recunoscând valabilitatea tuturor certificatelor statutare necesare în conformitate cu convenţiile SOLAS (Siguranţa vieţii pe mare) şi MARPOL (Poluare maritimă). În cele din urmă, navei i-a fost eliberat un certificat nou de gestionare a siguranţei în martie 2008, cu o valabilitate normală de cinci ani. Mai mult, ar trebui menţionat că nava a fost inspectată periodic de către statele de port şi că nu a fost reţinută niciodată, cel puţin nu în ultimii 10 ani. Ultima inspecţie realizată la data de 14 octombrie în Texas de către Paza de coastă a Statelor Unite (SUA) nu a indicat nicio problemă.

În prezent, statele membre sunt obligate de legislaţia internaţională să ancheteze accidentele dacă pot fi desprinse învăţăminte. Accidentul la care se referă onorabilul deputat trebuie să fie considerat drept un accident foarte serios în sensul articolului 3 din Directiva 2009/18/CE⁽¹⁾ de stabilire a principiilor fundamentale care guvernează anchetarea accidentelor din sectorul transportului maritim, care face parte din cel de-al treilea pachet legislativ privind securitatea maritimă. Pentru astfel de accidente, directiva prevede o obligaţie ca statele membre să organizeze o anchetă privind siguranţa, care să fie realizată de o organizaţie independentă pentru a determina cauzele accidentului şi a identifica măsurile menite să prevină evenimente asemănătoare în viitor. Statul membru va trebui să publice raportul legat de această anchetă în termen de un an. Perioada de transpunere pentru această Directivă se încheie la 17 iunie 2011. În vreme ce Agenţia europeană pentru securitate maritimă (AESM) nu are niciun rol în anchetarea accidentelor maritime, AESM colectează informaţii privind accidentele marine furnizate de statele membre şi din surse comerciale. Ca urmare a transpunerii Directivei 2009/18/CE, statele membre vor trebui să notifice toate accidentele şi incidentele maritime prin Platforma europeană de informare cu privire la accidentele maritime (EMCIP) administrată de AESM.

În ceea ce priveşte orele de muncă la bordul navelor, Comisia doreşte să sublinieze faptul că Directiva 1999/63/CE⁽²⁾ privind organizarea timpului de lucru al navigatorilor stabileşte şi un număr maxim de ore de muncă, 14 ore în intervalul de 24 de ore şi 72 de ore în perioada de 7 zile, şi un număr minim de ore de odihnă, 10 ore în intervalul de 24 de ore şi 77 de ore într-o perioadă de 7 zile.

La două zile după ce UE a felicitat guvernul Turciei pentru progresele înregistrate în „democratizarea” țării și soluționarea problemelor referitoare la comunitatea kurdă, Curtea constituțională a Turciei a decis scoaterea în afara legii a Partidului pentru o Societate Democratice (DTP). Mai mult, Curtea constituțională a decis să priveze 37 de membri ai partidului de drepturi politice pentru o perioadă de cinci ani și a retras președintelui partidului, Ahmet Turk, cât și lui Aysel Tugluk, calitatea de deputat. Conform declarațiilor primarului din Diyarbakir, în urma unei operațiuni coordonate a autorităților turce, au fost arestați și închiși 81 de membri ai partidului, incluzând nouă primari aleși în mod democratic.

Condamnă Comisia aceste acțiuni, care au ca scop să terorizeze și să împiedice activitatea politică și care constituie o încălcare flagrantă a drepturilor democratice fundamentale ale cetățenilor turci?

Comisia şi-a exprimat îngrijorările majore în urma unor evenimente recente, cum ar fi atacurile teroriste din partea de sud-est, desfiinţarea Partidului pentru o Societate Democratică - DTP şi arestarea membrilor partidului, inclusiv primari. Comisia consideră că aceste evenimente nu creează condiţiile adecvate pentru punerea eficientă în aplicare a deschiderii democratice, lansată de guvernul turc în vara lui 2009.

Sud-estul Turciei are nevoie de pace, democraţie şi stabilitate, care pot aduce dezvoltare economică, socială şi culturală. Deschiderea democratică este menită a creşte standardele democratice şi de viaţă pentru toţi cetăţenii turci. A creat speranţe că, după decenii de violenţă, problema kurdă poate fi abordată prin dialog şi în cadrul instituţiilor democratice din Turcia. Succesul acestei iniţiative cere participarea şi sprijinul tuturor partidelor politice şi tuturor segmentelor societăţii.

În acelaşi timp, Comisia condamnă terorismul în cei mai vehemenţi termeni cu putinţă. De asemenea, Comisia invită toate partidele să procedeze la fel şi să acţioneze în cadrul instituţiilor democratice ale Turciei pentru a consolida drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor turci, indiferent de mediul lor etnic, lingvistic, religios sau cultural.

Comisia va continua să urmărească situaţia îndeaproape, pe baza dispoziţiilor aplicabile ale Convenţiei Europene privind drepturile omului, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi recomandările Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei în ceea ce priveşte cadrul legislativ turc şi practica în ceea ce priveşte desfiinţarea partidelor. În această privinţă, Comisia repetă faptul că legislaţia Turciei privind partidele politice trebuie să fie aliniată la standardele europene.