Stenograma dezbaterilor

Marţi, 9 februarie 2010 - Strasbourg

12. Obiectivele principale pentru Conferinţa părţilor contractante la CITES (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct este dezbaterea privind:

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată de Jo Leinen, în numele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară Consiliului privind obiectivele principale pentru Conferinţa părţilor contractante la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) de la Doha, 13-25 martie 2010,(O-0145/2009 – B7-0003/2010), şi

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată de Jo Leinen, în numele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară Consiliului cu privire la obiectivele cheie pentru Conferinţa părţilor contractante la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) de la Doha, 13-25 martie 2010 (O-0146/2009 – B7-0004/2010).

  Jo Leinen, autor. – (DE) Dnă preşedintă, dnă preşedintă în exerciţiu a Consiliului, dle Samecki, 2010 este Anul Internaţional al biodiversităţii şi UE urmează să iniţieze nouă strategie pentru biodiversitate, cu alte cuvinte, pentru protejarea florei şi faunei în interiorul Uniunii Europene. Uniunea Europeană şi-ar consolida semnificativ credibilitatea dacă s-ar implica şi la nivel internaţional în protejarea per ansamblu a florei şi faunei pe cale de dispariţie şi dacă şi-ar oferi sprijinul în acest proces.

Cea de-a 15-a Conferinţă a părţilor contractante din Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) care va avea loc luna viitoare la Doha reprezintă un prilej în acest sens. UE trebuie să devină avocatul tuturor speciilor care, din cauza a diferiţi factori dar, în special, a supraexploatării sau a practicilor distructive şi ilegale, sunt pe cale de dispariţie sau chiar ameninţate cu dispariţia. Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a dezbătut această chestiune în detaliu şi mâine, în plen, va prezenta o propunere pentru o recomandare şi am fi foarte încântaţi dacă Consiliul şi Comisia ar sprijini aceste recomandări.

Din cauza constrângerilor de timp, voi menţiona doar câteva exemple de specii care, după părerea mea, au nevoie de un nivel mare sau chiar foarte mare de protecţie. În primul rând, elefantul african. Ne opunem categoric eliminării acestui animal din Anexa I şi încadării lui în Anexa II. Interzicerea comerţului internaţional, în special cu fildeş, trebuie să rămână în vigoare. În al doilea rând, este vorba de tigrul asiatic. În prezent este pe cale de dispariţi, şi solicităm regulamente de protecţie mai stricte pentru multe părţi ale Convenţiei, în special pentru a împiedica comerţul ilegal cu părţi ale corpului şi produse derivate de la tigru. Ştim că în Asia există o piaţă mare pentru oasele de tigru şi părţi ale tigrului, fapt care ameninţă existenţa acestui animal. În al treilea rând, este vorba de protecţia ursului polar. Schimbările climatice ameninţă habitatul acestei specii şi, de asemenea, există o creştere a comerţului cu părţi ale corpului urşilor polari. Prin urmare, suntem în favoarea unei reclasificări a ursului polar din Anexa II în Anexa I. De asemenea, aş dori să menţionez protejarea diferitelor specii de rechini. Diferite specii de rechin sunt pescuite în exces, în special rechinul comun şi rechinul câine de mare, însă şi alte specii de rechin sunt, de asemenea, afectate.

Până la acest punct, există un consens între noi. Intervine însă acum o chestiune controversată. Sursa controversei este clasificarea tonului roşu de Atlantic, care se găseşte în Mediterana şi Atlantic. Doamnelor şi domnilor, suntem conştienţi de recomandările grupului de lucru ad-hoc al FAO, care doreşte ca tonul roşu de Atlantic să rămână încadrat în Anexa II. Cu toate acestea, suntem, de asemenea, conştienţi de propunerea comisiei ştiinţifice CITES, care doreşte să clasifice tonul roşu de Atlantic în Anexa I. Propunerea se întemeiază pe datele care dezvăluie situaţia aceastei specii. Stocurile de ton roşu de Atlantic au scăzut cu 75 % între 1957 şi 2007 şi doar în ultimii zece ani s-a înregistrat o scădere de 60,9 %. Avem de-a face cu o dinamică şi o accelerare a ritmului de creştere a riscului care ameninţă acest peşte, astfel că, în cadrul comisiei, marea majoritate am fost de părere că această specie trebuie inclusă în Anexa I.

Acest lucru înseamnă că restricţiile şi interzicerile vor viza doar flotele de pescuit internaţionale, pescuitul local nefiind afectat. Prin urmare, micii pescari locali pot continua să pescuiască acest peşte, conservarea peştelui în ecosistem fiind, în orice caz, mai importantă decât oferta nelimitată de sushi şi sashimi. Acesta este conflictul cu care ne confruntăm. Trebuie să gândim pe termen lung şi să protejăm în mod corespunzător tonul roşu de Atlantic, clasificându-l în Anexa I.

  Silvia Iranzo Gutiérrez, Preşedintă în exerciţiu a Consiliului. – (ES) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, este o mare onoare pentru mine să fiu prezentă aici din partea preşedinţiei în exerciţiu a Consiliului. Vă sunt recunoscătoare pentru interesul manifestat în ceea ce priveşte poziţiile care vor fi adoptate la următoarea Conferinţă a părţilor contractante din Convenţia CITES - Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie - care va avea loc la Doha (Qatar), între 13 şi 25 martie.

Consiliul consideră că Convenţia de la Washington este un instrument fundamental pentru protecţia speciilor de faună şi floră care sunt în pericol de dispariţie. Prin urmare, trebuie să jucăm un rol activ pentru a garanta că CITES va continua să funcţioneze ca un instrument eficient pentru realizarea obiectivului său dual de conservare şi management durabil al resurselor naturale.

În această privinţă, trebuie subliniat faptul că Uniunea Europeană aplică regulamente mult mai restrictive decât Convenţia, folosind principiul precauţiei pentru a menţine la un anumit nivel sau, dacă este necesar, pentru a reduce pierderea biodiversităţii.

Următoarea Conferinţă a părţilor contractante, care va avea loc la Doha în luna martie, numită „COP XV”, este o ocazie excelentă de a dezbate o serie de propuneri care vizează modificarea clasificării diferitelor specii de floră şi faună din anexele la Convenţie, în conformitate cu nivelul ameninţării, precum şi alte propuneri pentru îmbunătăţirea aplicării şi respectării Convenţiei.

Uniunea Europeană va juca un rol constructiv în Conferinţa părţilor contractante, şi sunt deosebit de interesată să ascult părerile Parlamentului cu privire la diferitele chestiuni pe care le avem în agendă.

Am urmat cu interes dezbaterile care au avut loc în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a Parlamentului pentru a elabora rezoluţia care înţeleg că va fi supusă la vot mâine, referitoare la obiectivele strategice pe care Uniunea Europeană trebuie să le stabilească pentru conferinţă.

Trebuie să spun că Consiliul aşteaptă încă o propunere din partea Comisiei referitoare la poziţia pe care Uniunea Europeană trebuie să o adopte cu privire la documentele şi propunerile prezentate la Conferinţa părţilor pentru dezbatere şi, dacă este cazul, pentru adoptare. Prin urmare, este dificil în acest moment să dăm răspunsuri detaliate referitoare la aceste chestiuni.

Imediat ce Consiliul primeşte propunerea din partea Comisiei, preşedinţia suedeză va garanta că este analizată şi că decizia adecvată poate fi adoptată înainte de începerea Conferinţei părţilor. De asemenea, preşedinţia spaniolă va informa Parlamentul cu privire la poziţia Consiliului, imediat ce a fost convenită.

La fel ca la reuniunile anterioare ale Conferinţei părţilor contractante la CITES, statele membre vor coopera pentru a apăra poziţia convenită în cadrul Uniunii Europene, şi vor garanta că aceasta este în conformitate cu politicile Uniunii.

Este important să subliniem în această privinţă că orice modificare adusă anexelor la CITES trebuie să se bazeze pe criteriile de includere stabilite în Convenţie, care iau în considerare starea de conservare a speciilor implicate.

Aceste modificări trebuie, de asemenea, să ţină cont de importanţa controalelor în contextul CITES pentru a îmbunătăţi starea de conservare, pentru a minimiza sarcinile administrative inutile şi pentru a garanta că resursele sunt alocate direct pentru zonele care suscită o îngrijorare reală pentru conservare.

Încă o dată, Conferinţa părţilor contractante la CITES va trebui să adopte decizii esenţiale pentru a proteja speciile ameninţate de supra-exploatarea încurajată, poate, de comerţul internaţional.

Uniunea Europeană trebuie să garanteze faptul că această Convenţie continuă să fie un instrument esenţial care poate contribui la conservarea şi managementul durabil al resurselor preţioase de floră şi faună sălbatică.

Preşedinţia, în cooperare cu statele membre şi Comisia, vor participa la conferinţa de la Doha în acest spirit, şi vor lucra constructiv pentru a asigura succesul său.

Doamnelor şi domnilor, aştept să aud părerile dvs referitoare la obiectivele care trebuie promovate la această a 15-a Conferinţă a părţilor contractante la CITES, pe care le voi transmite Consiliului. Ştiu că Consiliul are sprijinul Parlamentului pentru participarea la această conferinţă, obiectivul comun fiind ca această Convenţie CITES să contribuie în continuare în mod semnificativ la dezvoltarea durabilă a planetei noastre, în propriul nostru beneficiu, şi în beneficiul generaţiilor viitoare.

  Paweł Samecki, membru al Comisiei – Dnă preşedintă, următoarea a15-a Conferinţă a părţilor contractante oferă, într-adevăr, o oportunitate unică de a ameliora conservarea şi situaţia numeroaselor specii afectate de comercializare.

Uniunea Europeană este una dintre pieţele importante pentru produsele faunei sălbatice. Prin urmare, are o responsabilitate specifică pentru a garanta durabilitatea comerţului cu animale sălbatice şi faptul că în cadrul Convenţiei CITES vor fi adoptate norme internaţionale ferme în acest sens.

Garantarea faptului că comerţul internaţional nu periclitează supravieţuirea speciilor de plante şi de animale pe cale de dispariţie este o prioritate a Comisiei. În această privinţă, UE joacă un rol major în cadrul CITES, pe care şi-l va asuma şi la următoarea reuniune. În următoarele zile, Comisia va adopta o propunere cu privire la poziţia UE în cadrul acestei reuniuni. Poziţia comună a UE va fi apoi adoptată de către Consiliu.

În dezbaterile sale cu statele membre, Comisia se va asigura că poziţia comună finală sprijină măsurile ambiţioase şi bazate pe ştiinţă. De asemenea, aş dori să mulţumesc Parlamentului pentru poziţia sa referitoare la cele mai importante chestiuni care vor fi dezbătute la Conferinţa părţilor contractante la CITES. Această rezoluţie transmite un mesaj clar de care trebuie să ţinem cont.

Deşi poziţia detaliată a Uniunii Europene nu a fost încă finalizată, pot explica principiile şi priorităţile care vor ghida deciziile noastre referitoare la cele mai sensibile chestiuni ce vor fi dezbătute la Doha.

În primul rând, Uniunea Europeană consideră că CITES este un instrument corespunzător pentru reglementarea comerţului tuturor speciilor care au fost afectate de comercializare. Este cazul speciilor terestre, marine, precum şi al speciilor care fac, sau nu, obiectul intereselor comerciale importante.

În acest sens, Uniunea Europeană a prezentat propunerile pentru reglementarea comerţului cu două specii de rechini: rechinul comun şi rechinul câine de mare. Este extrem de important că, în sfârşit, rechinii sunt protejaţi cum se cuvine, după decenii de pescuit excesiv.

O clasificare conform Anexei II la CITES ar putea pune capăt comerţului internaţional nereglementat cu produse din rechini, unul din factorii cheie ai exploatării lor. O astfel de clasificare va permite doar comerţul cu produse din rechini provenind din stocurile gestionate durabil.

Uniunea Europeană îşi propune, de asemenea, să asigure protecţia conferită de CITES tigrului, care este una dintre speciile cele mai ameninţate cu dispariţia din lume. 2010 este anul internaţional pentru tigrii şi este o oportunitate perfectă de a consolida mecanismele actuale ale CITES pentru a permite o luptă nemiloasă împotriva comerţului ilegal cu această specie, precum şi ameliorarea transparenţei în zonele în care populaţiile de tigri sunt conservate.

De asemenea, aş dori să abordez una dintre cele mai importante propuneri pe care şi Parlamentul a identificat-o clar. Prima se referă tonul roşu de Atlantic. Trebuie să repet că nu există o poziţie definituvă în legătură cu această chestiune. Ce pot să vă spun este că există o preocupare în cadrul Comisiei referitoare la starea actuală a stocului şi că ne străduim să găsim o propunere corespunzătoare care va ajuta la abordarea corectă a acestei probleme la nivel internaţional. Poziţia finală a Comisiei va ţine cont de cele mai recente informaţii ştiinţifice legate de stoc şi de rezultatul reuniunii Comisiei Internaţionale pentru conservarea tonului de Atlantic care a avut loc în noiembrie anul trecut.

A doua poziţie se referă la elefanţi şi comerţul cu fildeş. Este o problemă veche şi controversată în cadrul CITES, în special între ţările africane. Comisia este foarte îngrijorată de nivelul ridicat al braconajului elefanţilor şi al comerţului ilegal cu fildeş care a fost observat recent.

Protecţia elefanţilor trebuie să fie consolidată şi Comisia nu va sprijini soluţiile care ar putea conduce la o creştere a braconajului. În acest context, considerăm că nu ar fi adecvat ca următoarea Conferinţă a părţilor să convină asupra unei reluări a comerţului cu fildeş.

De asemenea, considerăm că propunerile trimise la CITES în scopul de a reîncadra unele populaţii de elefanţi din Anexa I la CITES în Anexa II trebuie să fie evaluate obiectiv pe baza normelor convenite în cadrul CITES.

Permiteţi-mi acum să spun câteva cuvinte despre propunerea SUA referitoarea la interzicerea comerţului internaţional cu urşi polari. Suntem cu toţii conştienţi de faptul că topirea gheţarilor arctici ameninţă dramatic supravieţuirea acestei specii. În primul rând, acest lucru trebuie abordat printr-o politică foarte ambiţioasă privind schimbările climatice şi consider că UE a indicat în mod clar direcţia care trebuie urmată. De asemenea, considerăm că merită să analizăm modalităţile de atenuare a oricărei alte posibile ameninţări la adresa acestei specii. Comerţul internaţional este limitat, dar poate exacerba presiunea asupra speciei. Poziţia noastră finală va depinde de felul în care măsura propusă de către Statele Unite oferă reale beneficii pentru conservarea unei specii.

În cele din urmă, în ceea ce priveşte problema coralilor, nu există nicio îndoială că au fost adunaţi în exces corali roşii şi roz în multe regiuni ale lumii. La ultima reuniune CITES din 2007, Uniunea Europeană a susţinut o propunere a Statelor Unite pentru reglementarea comerţului internaţional cu ambele specii şi, din nou, am fost cosponsori ai propunerii SUA pentru COP15. Consider că sprijinul acordat de Uniunea Europeană trebuie să fie coerent, deoarece noile informaţii disponibile nu demonstrează nicio ameliorare a situaţiei. De asemenea, aş dori să subliniez faptul că o astfel de reglementare, nu ar conduce în niciun caz la interzicerea comerţului, ci doar ar garanta faptul că comerţul este posibil numai în măsura în care este durabil.

PREZIDEAZĂ: DL ROUČEK
Vicepreşedinte

  Sirpa Pietikäinen, în numele Grupului PPE. – Dle preşedinte, în ceea ce priveşte deciziile CITES, am convingerea că procedura de luare a deciziilor ar trebui să fie transparentă şi bazată numai pe argumente ştiinţifice solide. Rezoluţia Parlamentului privind urşii polari, elefanţii, tigrii, felinele mari asiatice şi rechinii porneşte de la aceste premise.

Aş vrea să ridic o serie de probleme, legate mai ales de includerea tonului roşu în apendicele I la convenţia CITES. În primul rând, în marea ei majoritate, comunitatea ştiinţifică este de acord că, pentru a se asigura existenţa speciei în viitor, este necesară o interdicţie a comerţului internaţional. Conform CICTA, biomasa stocului de reproducere este în prezent mai redusă cu peste 15 % faţă de momentul când a început activitatea de pescuit. Din aceste estimări ştiinţifice rezultă că teama ca reproducătorii să dispară practic până în 2012 este întemeiată.

Majoritatea experţilor din comitetul de consiliere ad hoc al FAO consideră că dovezile disponibile indică necesitatea de a include tonul roşu de Atlantic în apendicele I la CITES şi au afirmat că această încadrare ar asigura cel puţin reducerea capturilor nesustenabile recente din estul Atlanticului şi din Mediterana. Din cauza faptului că acest comitet trebuie să ia decizii unanime şi a opoziţiei puternice din partea Japoniei, sugestia finală a comitetului a fost diferită. Cu toate acestea, părerea majorităţii neîndoielnice din comitet nu poate fi ignorată. Mai mult decât atât, pe baza deciziilor oamenilor de ştiinţă, s-a concluzionat că au fost întrunite condiţiile pentru includerea tonului roşu în apendicele I la convenţia CITES.

De multe ori este vorba de atitudini politice, însă nu putem face compromisuri şi nu ne putem târgui atunci când în joc se află biodiversitatea şi extincţia speciilor. Dacă nu există peşte, nu există pescuit.

  Kriton Arsenis, în numele Grupului S&D. – (EL) Dle preşedinte, dl Leinen a atins toate punctele pe care voiam să le discut, astfel încât mă voi concentra în principal asupra problemei tonului.

Trebuie să analizăm neapărat această problemă din punct de vedere ştiinţific. Tonul roşu este în pericol iminent de extincţie. Din acest motiv, protecţia absolută împotriva comerţului global, cu alte cuvinte, împotriva comerţului în afara Uniunii Europene, este unica soluţie adecvată. Secretariatul CITES a anunţat săptămâna trecută că propune includerea tonului în apendicele I, ceea ce înseamnă interzicerea comerţului global.

A declarat, citez: „Secretariatul este de acord cu majoritatea experţilor din comitetul ad hoc de consiliere al FAO că aceste specii îndeplinesc criteriile pentru includerea în apendicele I.” Cu alte cuvinte, susţine această propunere în propunerea corespunzătoare a FAO, care este bazată pe propunerea CICTA.

Deci partea ştiinţifică a dezbaterii este clară. Haideţi să o examinăm acum din punct de vedere politic şi social. Stocurile de ton sunt într-un declin dramatic. Agenţiile ştiinţifice susţin că, dacă nu se interzice comerţul global, în câţiva ani nu va mai exista ton roşu. Până acum, reglementarea pescuitului nu a dat rezultate. Deşi CICTA a propus pentru 2008 capturi de 19 000 de tone de ton roşu, s-a estimat că volumul capturilor s-a ridicat la 50 000 de tone.

Propunem să se oprească astăzi comerţul global, cât mai avem timp să salvăm tonul, să continue comerţul în Uniunea Europeană, care nu este sub incidenţa CITES şi, în acelaşi timp, propunem ca Uniunea Europeană să despăgubească pescarii şi întreprinderile afectate de interzicerea exporturilor.

Grupul S&D a depus un amendament în acest scop. Acesta va permite refacerea stocurilor de ton şi reluarea comerţului. În această sens, s-au luat măsuri excepţionale pentru a ca ridicarea interdicţiei asupra comerţului global să aibă loc imediat ce se vor fi redresat stocurile de ton şi nu treptat, după cum se prevede în cazul altor specii. Dacă nu este interzis comerţul global, atunci stocurile de ton roşu vor scădea dramatic, sectorul pescuitului se va prăbuşi şi nimeni nu va avea dreptul la despăgubiri.

Dacă dorim cu adevărat să protejăm pescarii, trebuie să susţinem includerea tonului în apendicele I la convenţia CITES. Altfel, se vor pierde pentru totdeauna locuri de muncă şi o specie minunată şi unică.

  Chris Davies, în numele Grupului ALDE. – Dle preşedinte, ziua de astăzi ar trebui să reprezinte un nou început pentru Europa, însă ce se întâmplă de fapt? Avem un comisar şi un ministru care frunzăresc pur şi simplu propunerile. Nu este vina dumneavoastră, dle comisar, însă vă rog să mergeţi să transmiteţi colegiului că avem nevoie de dezbateri cu comisarii responsabili cu problemele în cauză.

Este aproape la fel de ruşinos ca rezoluţia în discuţie, care pur şi simplu enumeră speciile care se confruntă cu extincţia: este expresia eşecului omenirii de a face planuri pentru viitor. Desigur, problema tonului roşu, specie prezentă numai în apele europene, care va domina fără îndoială dezbaterea, dezvăluie şi subliniază cu adevărat această chestiune. Este cel mai scump peşte din lume, fiecare exemplar fiind vândut cu zeci de mii de euro. Japonia îşi face rezerve masive. Japonia, unde se pare că termenul „conservare” înseamnă de fapt cumpărare în masă, omoară peştii şi îi congelează 20 sau 30 de ani, pentru a-i putea mânca în câteva decenii. Până atunci nu vor mai exista peşti în Mediterana, însă oamenii vor mai putea mânca sushi dacă îşi vor permite.

Având în vedere cât de mulţi bani se pot face, nu este deloc surprinzător că avem de-a face cu implicarea crimei organizate în industria pescuitului. Mafia se implică în acest domeniu. Şi apoi ne întoarcem privirea către CICTA, Comisia internaţională pentru conservarea tonului de Atlantic. „Conservarea tonului!” Efectivele speciei au scăzut cu 80-90 %. Ne confruntăm cu extincţia şi avem un organism care se presupune că a fost înfiinţat pentru a proteja tonul! Acest organism a eşuat complet. Obiectivele pe care şi le-a stabilit nu vor fi atinse niciodată. Este un organism care ignoră recomandările ştiinţifice; continuă să fixeze cote de pescuit mult, mult prea mari. Unii deputaţi vor spune că este suficient apendicele II, însă nu avem dovezi în această direcţie. Includerea în apendicele II nu va avea niciun efect. Se vor întoarce în câţiva ani şi vor spune: „Ne pare rău, am greşit.” Nu va mai rămâne nici urmă de ton.

Aşa că, haideţi să susţinem propunerea includerii acestui peşte în apendicele I. Haideţi să ne aducem aminte că este timpul să încercăm să controlăm lăcomia omenirii; este timpul să încercăm să ne gândim puţin la viitorul mărilor noastre.

  Bart Staes, în numele Grupului Verts/ALE. – (NL) Modul în care fiinţele umane tratează resursele naturale, modul în care distrug habitatele şi exploatează excesiv speciile de animale şi plante sălbatice, modul în care fiinţele umane fac trafic cu fauna şi flora sălbatică, toate acestea reprezintă un atac permanent la adresa biodiversităţii planetei Pământ.

Biodiversitatea este esenţială. Ea justifică importanţa CITES (Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie) şi tocmai de aceea este atât de importantă conferinţa de luna viitoare de la Doha. Avem în faţa noastră o rezoluţie drastică. Totuşi, trebuie să admitem că se fac încercări voalate de a o modera. Se duce o luptă cruntă. De aceea, rog pe toţi, mai ales pe colegii mei deputaţi din ţările din sud, din Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European să garanteze în mod categoric că recomandarea politicii de mediu a Comisiei de a include tonul roşu în apendicele I al CITES este adoptată. Este crucială pentru supravieţuirea acestei specii.

  Kartika Tamara Liotard, în numele Grupului GUE/NGL. – (NL) Dle Leinen, mii de mulţumiri; aţi pus punctul pe i, putem vorbi despre foarte multe animale: elefantul, tigrul asiatic, coralii. Însă vreau să acord atenţie în special unuia.

Ieri, Blijdorp Zoo din Rotterdam a anunţat că nicio grădină zoologică din Europa nu a reuşit să reproducă urşi polari în captivitate. Programele de reproducere europene pentru urşi polari nu au avut succes, iar aceasta este o veste foarte proastă, mai ales pentru că ursul polar este în pericol de extincţie în sălbăticie. Calota glaciară este din ce în ce mai mică, iar habitatul ursului polar dispare treptat. Peste 70 % din populaţia de urşi polari din sălbăticie poate dispărea în următorii 45 de ani. În plus, ursul polar este ameninţat şi de vânătoarea şi comerţul de trofee. Se pare că oamenii se distrează împuşcând urşii polari, ceea ce eu găsesc de-a dreptul respingător.

De aceea, invit UE să sprijine propunerea de interzicere a comerţului cu urşi polari până nu este prea târziu; şi tonul roşu trebuie inclus fără discuţie în apendicele I.

  Anna Rosbach, în numele Grupului EFD. – (DA) Dle preşedinte, ne aflăm astăzi aici pentru a vorbi despre speciile pe cale de dispariţie. Discutăm despre rechini, ton, urşi polari, feline mari şi elefanţi. Vorbim despre cote de pescuit, conservare, menţinerea habitatelor şi aşa mai departe. Stabilim dacă să includem aceste animale în apendicele I sau II, sau dacă sunt pur şi simplu dispensabile.

În această Cameră avem cel puţin două tabere, cu atitudini diferite. Una dintre tabele doreşte conservarea totală a unei lungi liste de specii care sunt pe cale de dispariţie. Cealaltă tabără nu reuşeşte să mărească destul cotele de pescuit şi consum şi promite pescarilor locali drepturi de pescuit lipsite de prevedere, care vor duce la dispariţia totală a anumitor specii într-o perioadă de timp scurtă.

Avem nevoie de o cale de mijloc bine echilibrată, care va asigura prosperitatea noastră şi a planetei în viitor. Avem în faţă documente debordând de detalii tehnice, încât aţi putea avea impresia că toţi suntem specialişti în acest domeniu. Nu ar trebui să ne concentrăm mai curând pe interzicerea capturilor de peşte şi crustacee în perioadele de înmulţire în general, pe asigurarea unui nivel de protecţie care să garanteze că animalele, plantele şi mările vor rămâne furnizori de alimente viabili pentru mult timp în viitor, permiţând ca animalele pe care le mâncăm să trăiască conform nevoilor speciei din care fac parte înainte de a fi sacrificate în condiţii rezonabile?

Gândim pe termen prea scurt şi nu ne gândim la biodiversitatea de care are nevoie planeta noastră. Problema nu este numai flora şi fauna pe cale de dispariţie; este o chestiune mult mai complexă. Resursele sunt suficiente – şi cât ar fi de neobişnuit dacă am începe să luăm măsuri preventive, în loc să reacţionăm în ultimul moment.

  Claudiu Ciprian Tănăsescu (NI). - Statisticile arată că tonul roşu este pescuit în cantităţi mult mai mari decât cele permise, populaţia de ton roşu scăzând cu fiecare an ce trece. Propunerea statului Monaco de a include tonul roşu în anexa 1 a CITES se poate dovedi salutară, această specie fiind condamnată la dispariţie dacă nu se iau măsuri radicale şi neîntârziate pentru protejarea ei.

În 1992, Comisia Internaţională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic a adoptat recomandarea privind urmărirea comerţului cu ton roşu. Din păcate, aceasta s-a dovedit a fi un instrument cu eficienţă mai mult decât limitată. În 2007, Comisia Internaţională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic a adoptat un program mult mai complex, numit „Blue Tuna Catch Documentation Programme”, intrat în vigoare în vara anului 2008. Deşi reprezintă un pas înainte, evaluarea eficienţei acestui program este încă prematură. Prin urmare, nu pot să nu întreb: în ce măsura poziţia Uniunii Europene în favoarea includerii tonului roşu în anexa 1 poate contrabalansa, în cadrul conferinţei CITES, dorinţa anumitor organisme şi a unor state non-membre ale Uniunii Europene de a se adopta o politică de stand-by până când vor putea fi evaluate roadele ipotetice ale iniţiativelor recente ale Comisiei Internaţionale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic?

  Elisabetta Gardini (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, CITES este un instrument eficient, spune dl ministru, CITES este un instrument adecvat, spune Comisia.

Sunt de acord. Prin urmare, haideţi să nu modificăm un instrument care până acum, contrar celor afirmate de mulţi deputaţi, a funcţionat chiar foarte bine. De când a început să fie reglementat pescuitul de ton şi au fost stabilite cote de pescuit mai mici, pescarii au început să vadă nu doar mai mult ton, ci şi ton mai mare.

Instrumentul funcţionează. Apendicele I cuprinde specii aflate într-un real pericol de dispariţie, astfel că includerea în această clasificare a unei specii care – slavă Domnului – încă numără milioane de specimene vii, ar stabili un precedent foarte periculos.

Aşteptăm noile cifre, pe baza cărora sper că ne vom întemeia reglementările deoarece, după cum a afirmat un jurnalist american celebru, „cifrele nu mint, însă se minte cu cifre”, şi cum se mai minte! Suntem obişnuiţi să auzim cifre teribil de incoerente, mai ales în ceea ce priveşte problema mediului: vor exista cifre care mint şi altele care nu mint.

Tonul roşu nu este pe cale de dispariţie, însă pescuitul de ton roşu trebuie reglementat. Să ne amintim că este o activitate care datează de cel puţin 11.200 ani şi că există întregi comunităţi care supravieţuiesc exclusiv din practicarea ei, încât, în unele cazuri, UNESCO o consideră o activitate care trebuie păstrată şi valorificată.

  Edite Estrela (S&D). – (PT) Dle preşedinte, ONU declară că diversitatea biologică trece în prezent prin cea mai grea criză de la dispariţia dinozaurilor, acum 65 de milioane de ani. Distrugerea recifurilor de corali de la tropice, extinderea deşertificării în Africa şi despădurirea ameninţă biodiversitatea şi au impacturi negative asupra multor sectoare ale economiei, precum industria alimentară, turismul, industria farmaceutică şi cea energetică.

De asemenea, ONU recunoaşte că nu s-a îndeplinit obiectivul stabilit în 2002 de reducere a ratei curente de pierdere a diversităţii biologice până în 2010. CITES a constituit principalul acord global privind conservarea speciilor sălbatice care are ca scop evitarea supra-exploatării speciilor florei şi faunei sălbatice prin comerţul internaţional. Consumul uman de resurse naturale, distrugerea habitatelor, schimbările climatice, exploatarea excesivă a speciilor sălbatice şi comerţul ilegal reprezintă cauzele principale ale sărăcirii biodiversităţii.

Este deci important să se garanteze că, în cursul Anului internaţional al biodiversităţii, obiectivele strategice fundamentale ale Uniunii Europene în contextul viitoarei Conferinţe a părţilor contractante la CITES vor include obiectivul protejării diversităţii biologice, un factor fundamental pentru bunăstarea şi pentru supravieţuirea umanităţii.

Trebuie să fim ambiţioşi şi să solicităm protecţia tuturor speciilor ameninţate cu extincţia.

  Gerben-Jan Gerbrandy (ALDE). – (NL) Aş putea vorbi despre toate speciile din agenda conferinţei CITES de la sfârşitul lui martie, însă aş vrea să evidenţiez una, doar pentru că demonstrează perfect activitatea la care ne-am angajat noi, ca specie: tonul roşu.

Este un peşte superb, impresionant, care se pescuieşte de secole şi pe care îl consumăm de secole. Din nefericire, acest peşte este acum pe cale de dispariţie. După ani de gestionare defectuoasă din partea politicienilor, care au ignorat recomandările biologice în mod repetat, care au permis ca interesele economice pe termen scurt să prevaleze faţă de perspectivele pe termen lung ale sectorului, singura opţiune care ne-a rămas acum este să interzicem total comerţul cu ton roşu.

Încă sunt în discuţie amendamente care propun alte alternative la interzicerea comerţului, din păcate, însă, este prea târziu pentru alte soluţii. Acum câteva săptămâni, s-au plătit 120 000 de euro pentru un singur ton roşu. Aceasta este realitatea. Şi astfel se explică şi enormele capturi ilegale, al căror volum se estimează că este de două ori mai mare decât cotele de pescuit stabilite. Acesta este motivul pentru care cotele de pescuit nu ne oferă nicio consolare. Capturile ilegale le transformă în ceva fără sens. Singura salvare pentru tonul roşu este interzicerea comerţului internaţional.

Ştiu că vor exista consecinţe dure pentru sector, îmi dau seama foarte bine de acest lucru, însă haideţi să învăţăm din această experienţă: când marea va fi stearpă, sectorul nu va mai avea nici el nicio şansă. Deci, haideţi să tratăm cu mai mare grijă mediul nostru, atât din motive economice, cât şi ecologice.

Invit Comisia Europeană să prezinte fără întârziere Consiliului decizia de a include tonul roşu în apendicele I şi rog preşedinţia spaniolă să iasă din conul său de umbră şi să adopte această decizie.

Doamnelor şi domnilor, în secolul al XVII-lea, oamenii au exterminat pasărea dodo. Ca fiinţe umane trebuie să demonstrăm că avem capacitatea de a învăţa şi că putem evita ca tonul roşu să devină pasărea dodo a secolului XXI.

  Bas Eickhout (Verts/ALE). – (NL) Mai există o reuniune la nivel înalt a ONU în martie, de data aceasta privind comerţul cu specii ameninţate cu extincţia. Estecea mai bună oportunitate pentru ca UE să vorbească din nou cu o singură voce şi, mai presus de toate, pentru ca ştiinţa să joace un rol important. Haideţi să vedem ce ne spune ştiinţa. Optarea pentru interesele pe termen scurt poate însemna satisfaerea intereselor pe termen scurt ale pescarilor şi vânătorilor, însă, pe termen lung, înseamnă sfârşitul unei specii de animale, precum şi al multor sectoare.

Alternativa este alegerea unei soluţii pe termen lung; în cazul tonului roşu, vorbim despre 2012! Asta nu înseamnă termen lung, înseamnă mâine. Deci, trebuie să urmaţi recomandările Parlamentului European privind interzicerea comerţului cu ton roşu, dar să interziceţi şi comerţul cu urşi polari şi, în plus, să includeţi şi elefantul african în lista respectivă, pentru a se evita o nouă intensificare a vânării acestuia.

În sfârşit, va exista şi o delegaţie a Parlamentului European la Doha. Dorinţa mea este ca şi delegaţia PE să fie implicată în determinarea poziţiei UE, astfel încât să ne asigurăm împreună că aceste specii de animale sunt salvate pentru viitorul nostru.

  Willy Meyer (GUE/NGL). – (ES) Dle preşedinte, aş cere preşedinţiei spaniole să protejeze în mod real tonul roşu, însă să protejeze şi metodele de pescuit tradiţionale mediteraneene almadraba. Aceste metode, practicate de mai bine de o mie de ani, nu au pus niciodată în pericol tonul roşu. Ameninţarea reală pentru tonul roşu este pescuitul ilegal, pescuitul cu plasă lungă şi proliferarea fermelor.

Aceasta este adevărata problemă pentru tonul roşu. Nu ar trebui să fim nedrepţi: trebuie să fim capabili să facem o diferenţă clară între pescuitul cu plasă lungă – tipul de pescuit industrial care ameninţă într-adevăr tonul roşu – şi metodele de pescuit tradiţionale.

Politica trebuie să fie echitabilă, prin urmare trebuie să găsim o cale prin care să protejăm tonul fără a afecta, însă, aceste metode de pescuit tradiţionale. Consider că acesta este echilibrul perfect care uneori este imposibil de atins, însă trebuie să încercăm să găsim această cale, pentru a putea conserva specia şi a asigura supravieţuirea acesteia, fără a afecta metodele de pescuit tradiţional mediteraneene, precum tehnica almadraba.

  Bogusław Sonik (PPE). – (PL) Dle preşedinte, au fost semnalate multe cazuri de contrabandă cu animale pe cale de dispariţie în statele membre ale Uniunii Europene. La controalele vamale, agenţii vamali găsesc păsări înghesuite în sticle şi broaşte ţestoase îndesate între caroserie şi tapiţeria maşinilor. Conform unui raport al Serviciului poliţiei vamale, în 2008 a fost interceptat la graniţă un număr record de 200.889 specimene vii de animale protejate şi de produse realizate din animale protejate. În India, o luptă neputincioasă împotriva contrabandiştilor a dus la situaţia în care intensificarea dramatică a braconajului ameninţă din nou populaţia de tigri bengalezi, de exemplu.

Uniunea Europeană, care are graniţe externe comune, ar trebui să aibă o grijă deosebită să nu devină o piaţă în care sunt traficate sau introduse fără probleme specii de animale sau de plante protejate. Comisia Europeană ar trebui să pună accent în mod deosebit pe o campanie educaţională şi pe comunicarea corespunzătoare cu cetăţenii. Obiectivul acestei politici ar trebui să fie sensibilizarea turiştilor europeni. În fiecare an, agenţii vamali găsesc în valizele europenilor care se întorc din călătorii în străinătate produse realizate din specimene de animale şi plante pe cale de dispariţie. Actuala dezbatere privind populaţia de ton roşu este cu siguranţă justificată. Statisticile vorbesc de la sine. În ultimii 50 de ani, populaţia acestei specii a scăzut cu 75 %. Stocurile de ton din Marea Mediterană sunt, de asemenea, grav ameninţate. Se pare că includerea tonului roşu în apendicele I al convenţiei CITES este absolut justificată şi este singurul mod de a-i preveni extincţia.

  Antolín Sánchez Presedo (S&D). – (ES) Dle preşedinte, împărtăşesc preocuparea legată de situaţia biologică a populaţiei de ton roşu şi sunt de acord cu nevoia de a adopta măsuri eficiente de conservare şi management, menite nu doar să prevină extincţia, ci şi să garanteze sustenabilitatea pescuitului şi comerţul responsabil.

Ţara mea lucrează în această direcţie de ani întregi. În plus faţă de străvechiul exemplu al tehnicilor de pescuit almadraba, a creat o zonă de protecţie în Mediterana, a limitat flota pentru pescuit cu plasă lungă la şase vase şi este pionieră în ceea ce priveşte adoptarea unui plan de redresare pentru specie şi în monitorizarea documentată a comerţului.

Includerea tonului roşu în apendicele I la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES) ar interzice comerţul internaţional fără a rezolva problemele subiacente. Volumul capturilor nu este limitat, steagurile de marcare a locurilor de pescuit pot trece la ţările consumatoare, fapt care reprezintă o ieşire din sfera recentelor acorduri ale Comisiei internaţionale pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (CICTA), organizaţia de management regional al pescuitului responsabilă pentru gestionarea acestei activităţi. Deci, ar slăbi guvernarea internaţională a mărilor şi principiul pescuitului responsabil.

Trebuie să ajungem la rădăcina problemelor. Susţinem reducerea cotelor asupra cărora s-a căzut de acord în cadrul CICTA şi chiar un moratoriu, dacă este determinat pe baza rapoartelor ştiinţifice în curs pentru sezonul următor. Dorim ca Uniunea Europeană să-şi consolideze controalele şi să respecte recomandările CICTA pentru a asigurara trasabilitatea proceselor de captură şi vânzare.

Această linie de acţiune este compatibilă cu integrarea tonului roşu în apendicele II la CITES, însă nu este compatibilă cu apendicele I, care ar trebui rezervat pentru un scenariu diferit şi nu supus unor condiţii care i-ar eroda credibilitatea ca instrument CITES.

În orice caz, această dezbatere trebuie să transmită un mesaj clar: Uniunea Europeană este absolut dedicată sustenabilităţii tonului roşu şi va adopta măsurile necesare pentru a-l proteja. Industria trebuie să demonstreze că mecanismul cotelor funcţionează, că acestea sunt aplicate şi că pescuitul ilegal poate fi controlat.

Pentru a salva pescuitul, trebuie să salvăm specia.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – (GA) Dle preşedinte, starea stocurilor de cod roşu din Oceanul Atlantic şi din Mediterana este un motiv de îngrijorare pentru noi toţi. Informaţiile ştiinţifice nu pot fi puse la îndoială. Cu toate acestea, CICTA – comisia internaţională responsabilă cu conservarea tonului roşu şi cu redresarea şi conservarea stocurilor – a făcut eforturi extraordinare. Dacă tonul roşu este inclus în apendicele I al CITES, pescuitul de ton roşu va fi complet interzis cel puţin zece ani.

– Este inacceptabil să se trateze în acest mod industria pescuitului din Europa. Este extrem de important să i se permită CICTA să îşi facă treaba.

De exemplu, în 2006, captura totală admisibilă era de 36 000 de tone. Captura totală admisibilă pentru acest an a fost redusă la 13.500 de tone. În 2011, conform propunerii CICTA, aceasta va scădea cu cel puţin 50 %, la sub 6.750 de tone. Alte reduceri ale capturilor totale admisibile vor avea loc în 2012 şi 2013.

Măsurile adoptate de CICTA trebuie să fie monitorizate cu atenţie. Dacă se dovedesc a fi inutile, atunci trebuie luată în considerare o interdicţie totală prin includerea în apendicele I.

Permiteţi-mi să spun ca irlandez că nu avem interese proprii cu excepţia unei capturi accidentale de 100 de tone de ton roşu, prin urmare, dintr-o perspectivă irlandeză, ma întreb cum ar trebui să procedăm: să pescuim oare ton roşu prin capturi accidentale şi apoi să îl aruncăm înapoi în mare, mort fiind? Cu siguranţă nu este o soluţie rezonabilă. Consider că este important să luăm măsuri rezonabile şi realiste pentru a proteja atât stocurile de peşte, cât şi sectorul pescuitului din Europa.

Deşi există aici persoane foarte dornice să protejeze tonul, permiteţi-mi să le spun acelora care poate vin din zone rurale care depind de pescuit că trebuie să se gândească şi la cealaltă specie aflată în pericol – adică, la pescarii noştri.

Deci, voi vota în favoarea amendamentului pentru includerea tonului roşu în apendicele II.

  Isabella Lövin (Verts/ALE). – (SV) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, priviţi în jurul dumneavoastră în această Cameră. Locurile goale pot fi considerate ca fiind toţi peştii prădători care au dispărut din mările lumii în cca 50 de ani. Flotele de pescuit ale lumii au reuşit să golească planeta de peştii prădători, care sunt atât de importanţi pentru ecosisteme. Aceştia includ tonul, codul şi somonul. UE este a doua regiune din lume care se ocupă cu pescuitul, iar responsabilitatea noastră pentru epuizarea stocurilor de peşte este indiscutabilă.

În anii 2000-2008, de exemplu, fondul european pentru pescuit a plătit peste 23 de milioane de euro pentru construirea de noi vase pentru pescuit ton – cu alte cuvinte, pentru o industrie care costă anual şi milioane din banii contribuabililor pentru supraveghere, în sensul reducerii pescuitului ilegal; şi toate acestea, pentru ca 70 % din peşte să poată fi exportat către Japonia, pentru a fi consumat în cine de afaceri exclusiviste!

Aş vrea să vă amintesc tuturor faptul că includerea tonului roşu în apendicele I al convenţiei CITES nu înseamnă că va fi interzis pescuitul la scară mică în Europa, ci doar că se va pune capăt exporturilor care sunt subvenţionate substanţial de contribuabili. Ar fi un bun început pentru Anul internaţional al biodiversităţii.

  Catherine Soullie (PPE). – (FR) Dle preşedinte, astăzi mai există sub 15 % din stocul iniţial de ton roşu. În faţa acestor cifre, soluţia pare evidentă. Cu toate acestea, nu ar trebui să uităm de locurile de muncă afectate de decizia pe care o dezbatem astăzi. Ar trebui evidenţiat faptul că scopul CITES nu este interzicerea pescuitului, ci doar a comerţului internaţional cu acest tip de peşte, din care 80 % se exportă către Japonia.

Protejând tonul, protejăm cu siguranţă o specie ameninţată de extincţie, însă încurajăm şi continuarea unei activităţi de pescuit mai echilibrate şi sustenabile, o activitate destinată pieţei noastre interne şi care generează locuri de muncă. Sunt în favoarea ideii de a include tonul roşu în apendicele I la CITES şi, deşi consider că această decizie se va dovedi pozitivă, ajutorul Comisiei va fi crucial, deoarece va însemna că sectorul pescuitului poate trece printr-o revizie generală.

Întrebarea mea se referă deci la condiţiile acestui sprijin. Franţa solicită o amânare de 18 luni a implementării, însoţită de măsuri financiare destinate pescarilor şi proprietarilor de vas afectaţi de interdicţia comerţului. Care este opinia Comisiei în această privinţă?

În plus, pe mine, ca pe mulţi dintre colegii mei, mă preocupă echitatea. Cum putem garanta că vasele care arborează pavilionul unor ţări precum Turcia, Libia şi aşa mai departe vor aplica interdicţia comerţului internaţional la fel de riguros cum o aplicăm noi? În ce vor consta noile măsuri de control şi sancţionare?

Politica noastră pentru activităţi economice durabile trebuie să fie practică, chiar dacă este nepopulară în anumite sectoare, însă sper că Comisia şi Consiliul nu vor pierde din vedere modificările necesare pentru a implementa aceste măsuri.

  Guido Milana (S&D). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, sprijin includerea tonului roşu în apendicele II – şi am propus amendamente în această privinţă. Şi în niciun caz această opţiune nu mă face să mă simt ca un infractor. Dimpotrivă, mă simt chiar pe aceeaşi lungime de undă cu cei care au susţinut o poziţie diferită înaintea mea, începând cu dna Gardini.

Este profund greşit să punem tigrii, urşii polari, elefanţii şi tonul în aceeaşi categorie. FAO nu şi-ar permite niciodată să afirme ceva diferit sau să susţină o poziţie diferită pentru aceste alte specii aflate în pericol. O părere diferită privind modul în care se gestionează problema tonului nu înseamnă, cu siguranţă, că am uitat faptul că biodiversitatea reprezintă o valoare care trebuie păstrată cu orice preţ.

Spiritul propunerii de rezoluţie merită un sprijin deplin. Totuşi, într-un moment în care unele persoane par a bate în retragere în ceea ce priveşte estimarea biomasei de ton din mare, faptul de a trece rapid la includerea în apendicele I înseamnă probabil că ignorăm efectele secundare ale acestei alegeri care, pentru multe sectoare ale economiei noastre, sunt grave şi uneori ireversibile.

Din anumite puncte de vedere, acelaşi lucru este valabil pentru problema coralilor şi pentru includerea acestora în apendicele II. Şi aici, există date care nu indică în mod categoric extincţia sau ameninţarea coralilor de adâncime, care se găsesc la peste 150-200 metri, adică a celor protejaţi de măsură.

  Carl Haglund (ALDE). – (SV) Dle preşedinte, demult, foarte demult, era practic posibil să se pescuiască ton roşu şi în partea noastră de Mare Baltică, însă ştim care este situaţia astăzi. Tonul roşu este ameninţat cu extincţia din cauza pescuitului intensiv în exces.

Dezbaterea destul de tristă de acum are loc pentru că la momentul potrivit nu a fost luată decizia corectă. Am ajuns în acest punct pentru că de ani de zile, noi, cei care luăm decizii, am refuzat să ascultăm recomandările oamenilor de ştiinţă. Drept urmare, am ajuns într-o situaţie în care sunt necesare măsuri drastice. În această privinţă, permiteţi-mi să vă amintesc eşecurile din trecut ale umanităţii pe acest front. Coasta canadiană oferă un exemplu bun pentru modul în care omul a reuşit să distrugă total stocurile de cod. Acestea au dispărut complet datorită pescuitului în exces şi ei au purtat exact aceeaşi discuţie pe care o purtăm noi astăzi. Nu trebuie să permitem ca tonul roşu să aibă aceeaşi soartă. Din acest motiv, propunerea franceză, printre altele, nu este cea mai indicată, pentru că ar putea avea exact acest efect.

Desigur, faptul că jumătate sau aproape toată Comisia pentru pescuit se află aici demonstrează, de asemenea, că această instituţie nu tratează aceste probleme în cel mai bun mod; adică, Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară poartă discuţii şi vine cu idei şi apoi noi, cei care ne ocupăm cu problemele privind pescuitul venim aici şi le dezbatem. Este un lucru asupra căruia ar trebui să reflectăm. Totuşi, consider că propunerea comisiei este una bună. Are o bază ştiinţifică solidă şi nu există motive să schimbăm abordarea Comisiei pentru mediu în privinţa acestei chestiuni.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE). – (ES) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, tonul roşu este în pericol de ceva timp şi de ani de zile tot auzim rapoarte care demonstrează clar că stocurile sunt mici şi că am contribuit la această situaţie, inclusiv prin subvenţii din banii publici. Uniunea Europeană a cheltuit în ultimii ani cca 34 de milioane de euro pentru modernizare.

Cred că trebuie să spunem acest lucru, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru situaţia în care ne aflăm. Am exploatat stocurile de ton roşu până la limita extincţiei şi nu putem spune acum că nu avem nicio responsabiltate deloc. Acum avem ocazia să corectăm această greşeală prin singura modalitate de care dispundem, şi anume incluzând tonul roşu în apendicele I la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES), pentru că doresc să subliniez că pentru foarte mulţi oameni, acest peşte este singura sursă de venit.

Este adevărat că există sectoare care au procedat corect, care pot şi ar trebui să continue să procedeze corect, care însă nu pot proceda corect decât în măsura în care să există ton. Dacă nu există ton, nu vor mai putea face nimic. Singura garanţie a acestui lucru este apendicele I şi, prin urmare, oricare alte măsuri care ar putea contracara în mod clar această propunere sunt măsuri nepotrivite, care ar prelungi agonia, nu i-ar pune capăt. Deci, haideţi să nu greşim, să nu trişăm: avem o responsabilitate istorică faţă de această specie şi faţă de oamenii şi familiile care depind de ea pentru a-şi câştiga existenţa. Haideţi să ne asumăm responsabilitatea cu curaj şi cu onoarea pe care o merită Uniunea Europeană în acest moment.

  Ioannis A. Tsoukalas (PPE). – (EL) Dle preşedinte, colegii mei deputaţi au abordat deja toate aspectele acestei probleme. Aş vrea să afirm că sunt în favoarea poziţiei adoptate de dl Milana mai devreme şi că trebuie să ţinem cont de faptul că includerea tonului roşu în apendicele I va avea numeroase urmări sociale şi economice, precum falimente şi închiderea a numeroase întreprinderi, mai ales întreprinderi mici şi mijlocii, pierderea locurilor de muncă şi o pierdere a competitivităţii pentru Europa.

Trebuie să ţinem cont de faptul că tonul roşu hrăneşte o piaţă globală de 6 miliarde de euro. De fapt, aş vrea să aud câteva propuneri bazate pe argumente ştiinţifice, concepute pentru a asigura viabilitatea viitoare a populaţiilor de ton roşu, însă care ţin cont, de asemenea, de viabilitatea pescarilor europeni şi a familiilor acestora. În opinia mea, soluţia cea mai bună şi mai potrivită este să fie inclus în apendicele II.

Nu trebuie să uităm nici faptul că Uniunea Europeană nu pescuieşte pe cont propriu, nici în Mediterana, nici în Atlantic. Pescuitul tonului roşu este o activitate globală. Pescarii europeni se confruntă cu o concurenţă acerbă – adesea neloială – din partea ţărilor nord-africane. Viabilitatea unilaterală a populaţiilor de ton nu are sens. Trebuie să ne asigurăm că toţi joacă după aceleaşi reguli.

De asemenea, faptul că Japonia are 30 000 de tone de ton roşu congelat este interesant, iar interdicţia poate foarte bine duce la o creştere a preţului stocului de la 10 miliarde de dolari azi la 20 miliarde de dolari.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D). – Dle preşedinte, toate elementele acestui acord sunt importante, însă aş vrea să mă concentrez asupra problemei tonului roşu.

Este crucial să acţionăm acum pentru a preveni o scădere dramatică a stocurilor şi pentru a permite redresarea stocurilor de ton roşu. În 2006, Comisia internaţională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic a convenit asupra unui plan de acţiune destinat îmbunătăţirii raportării şi monitorizării stocurilor şi vaselor pentru inspecţie.

Însă este evident că nu este suficient. Stocurile, mai ales stocul estic din Mediterana, rămân la nivel critic şi există un risc foarte real să fim martori în curând la extincţia acestei specii aflate în pericol.

Conferinţa părţilor contractante la CITES ar trebui, deci, să cadă de acord asupra includerii tonului roşu în apendicele I la Convenţiei, iar statele membre şi Comisia trebuie să facă mai multe eforturi să combată pescuitul ilegal şi să pună în aplicare restricţiile şi cotele stabilite.

  Ramon Tremosa i Balcells (ALDE). – (ES) Dle preşedinte, în ceea ce priveşte posibila interzicere a pescuitului tonului roşu în Mediterana, sunt foarte îngrijorat că pescuitul legal va ajunge să fie eliminat de pescuitul ilegal şi că cei nevinovaţi vor ajunge să plătească pentru păcatele celor vinovaţi.

În Catalonia sunt în joc sute de locuri de muncă. Pescuitul practicat acolo este respectabil, complet reglementat şi monitorizat, atât în ceea ce priveşte gestionarea pescuitului, cât şi a comerţului.

Din 2006, în Atlanticul de Est şi în Mediterana, pescuitul tonului roşu s-a redus cu 30 000 de tone, ajungând la 13.500 tone. Greutatea minimă a peştelui a crescut de la 10 la 30 de kilograme, iar sezonul de pescuit de 11 luni a devenit sezon de prohibiţie de 11 luni.

În sfârşit, nu cred că există un consens între specialiştii internaţionali privind pericolul de dispariţie a tonului roşu. Dacă se compară populaţiile între 1970 şi 2010, adică perioada pentru care există date, populaţia de ton roşu depăşeşte 15 %. Aceasta se află între 21 % şi 30 %, deci clar peste cele 15 % necesare pentru includerea în apendicele I la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES).

  Carmen Fraga Estévez (PPE). – (ES) Dle preşedinte, şi eu aş vrea să vorbesc despre speciile pentru pescuit comercial şi aş vrea să fie foarte clar că organizaţiile regionale care se ocupă cu pescuitul sunt deja responsabile pentru gestionarea şi conservarea acestor specii. De fapt, trebuie doar să frunzăreşti Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES) ca să tragi concluzia că este, poate, concepută pentru elefanţi şi urşi polari, însă în niciun caz nu este concepută pentru speciile pentru pescuit comercial.

Nu sunt împotriva protejării tonului roşu, ar fi absurd să fiu împotrivă şi dacă ar fi să luăm în considerare doar importanţa sa pentru flota de pescuit. Cred, însă, că măsurile trebuie stabilite de organisme care au cei mai buni specialişti atât în managementul pescuitului, cât şi în cercetare ştiinţifică, deoarece există un motiv pentru care CITES trebuie să apeleze la asistenţă externă când primeşte propuneri privind aceste specii.

Prin urmare, consider că propunerea de a include tonul roşu în apendicele I la CITES este inutilă şi nejustificată, deoarece deja există măsurile impuse de Comisia internaţională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (CICTA). Este nedrept, pentru că ar lovi fără rost într-o flotă care a început să facă eforturi imense să reducă pescuitul, şi este şi contraproductiv, pentru că ar da naştere unei pieţe negre incontrolabile pentru tonul roşu.

Înţeleg presiunea enormă la care este supusă opinia publică în general şi această instituţie în special – după cum putea vedea – din partea ONG-urilor de mediu. Prin urmare, grupul meu politic a hotărât să susţină includerea tonului în apendicele II ca o soluţie de compromis între propunerea Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi a acelora dintre noi care cred că gestionarea pescuitului nu poate fi luată de sub controlul organizaţiilor regionale pentru pescuit. Propunerea noastră este bazată într-adevăr pe recomandările ştiinţifice adresate CITES. Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a recomandat includerea tonului roşu doar în apendicele II al CITES, ceea ce dovedeşte faptul că multe persoane nici nu au citit raportul FAO.

  Catherine Bearder (ALDE). – Dle preşedinte, salut asigurările pe care le-am primit aici, în această seară, referitor la faptul că UE nu va susţine nicio propunere care ar duce la o creştere a braconajului pentru fildeş, şi totuşi mă surprinde să aud Comisia afirmând în continuare că orice propunere de excludere a elefantului din apendicele I al CITES şi de includere în apendicele II trebuie să fie evaluată obiectiv pe baza normelor stabilite de CITES.

Aceste două declaraţii se contrazic. Orice discuţie privind relaxarea protecţiei asigurate elefanţilor în temeiul convenţiei CITES va trimite un semnal de undă verde braconierilor, care vor spera că în curând va exista o piaţă pentru bunurile lor ilegale şi dobândite cu cruzime.

Zambia şi Tanzania au încălcat convenţia pentru că nu au consultat toate statele din zonele în care trăiesc elefanţi, după cum prevede rezoluţia 9.24 privind criteriile pentru modificări a CITES. Aşteptăm din partea Comisiei şi a Consiliului să se asigure că prevederile CITES şi moratoriul convenit sunt respectate. Cum intenţionează să prevină în primul rând includerea în agendă a propunerilor ilegale din partea Tanzaniei şi a Zambiei?

  Antonello Antinoro (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, consider că pot afirma cu suficientă convingere că discursul preşedintei Comisiei pentru pescuit, dna Fraga Estévez, a furnizat o parte din datele tehnice pe care fie pretindem că nu le cunoaştem, fie într-adevăr nu le cunoaştem.

Domnia sa a menţionat care este recomandarea FAO, care este adevărul şi ce anume se solicită. Orice altceva reprezintă manipulare şi condiţionare a acestui Parlament şi a multor deputaţi ai săi. Nu aş vrea să uităm faptul că politica trebuie să fie suverană şi că trebuie să menţinem departe de acest Parlament influenţa şi presiunile grupurilor economice, care este foarte posibil să dorească altceva.

Ştim că în ultimii doi ani preţul tonului a scăzut şi ştim că am impus restricţii, prin care s-a realizat deja o reducere de 40 %. Dacă este să ne bazăm pe studiile de care nimeni nu este sigur că sunt adevărate, orice altceva reprezintă o manipulare din partea puterilor economice care probabil vor exact opusul a ceea ce urmărim noi, şi anume, să crească iraţional de mult preţul tonului pentru ca în final, singurele care plătesc să fie micile economii cu mici flote de pescuit, de care depind multe dintre regiunile minunatei noastre Europe.

În continuare, aş vrea să recomand Comisiei şi dlui comisar – având în vedere faptul că noua Comisie include un ministru pentru afaceri externe, acum cu siguranţă mai cunoscut decât în trecut – să se asigure că se va ajunge la acorduri cu alte state non-europene, astfel încât interzicerea pescuitului tonului roşu să nu se aplice doar Europei, şi să încerce să controleze preţurile, inclusiv pentru ţările non-europene.

Evident, susţinem amendamentul dnei Fraga Estevéz şi tot ceea ce implică acesta în privinţa apendicelui II.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE). – (PT) În luna noiembrie a anului trecut, CICTA a adoptat măsuri ferme pentru limitarea capturilor de ton roşu din Oceanul Atlantic: o reducere a capturilor de la 22 000 la 13 500 de tone în 2010 şi interzicerea pescuitului cu plasă-pungă între 15 mai şi 15 iunie. Măsuri ambiţioase şi fără precedent, după cum spunea atunci comisarul Joe Borg. Aceste decizii au fost luate în conformitate cu cele mai recente opinii ştiinţifice privind specia, iar impactul acestora ar trebui evaluat înainte de sfârşitul anului 2010.

Prin urmare, impunerea de noi restricţii punitive din punct de vedere economic şi social pentru sector, cum ar fi restricţiile rezultând din includerea tonului roşu de Atlantic în apendicele I, nu are nici un sens, mai ales în perioada de criză gravă prin care trece sectorul. Sectorul pescuitului necesită un echilibru dinamic între trei piloni: pilonul de mediu, pilonul economic şi cel social.

În ceea ce priveşte cerinţele de mediu, acestea trebuie să aibă o bază ştiinţifică, aşa cum a fost cazul în cadrul reuniunii CICTA, dată fiind participarea activă a Uniunii Europene. Aceasta fiind situaţia, includerea tonului roşu în apendicele I ar constitui un precedent grav de ignorare a necesităţii: în primul rând, a unei baze ştiinţifice pentru fundamentarea restricţiilor, iar în al doilea rând, a unui echilibru între pilonul de mediu, pilonul economic şi cel social. Astfel, s-ar deschide o breşă pentru alte decizii luate pripit şi părtinitor, pervertindu-se normele managementului responsabil.

  Alain Cadec (PPE). – (FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, consider că propunerea făcută de Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară de includere a tonului roşu în apendicele I al CITES este o măsură prea radicală. Aceasta depinde, în opinia mea, de trei cerinţe, care consider că permit un compromis echitabil.

Prima ţine de opinia ştiinţifică independentă care urmează a fi făcută publică în octombrie 2010 şi aprobată în reuniunea CITES din septembrie 2011. Consider că această opinie ştiinţifică este esenţială. Înainte de a lua o decizie radicală privind pescuitul şi comerţul cu ton roşu trebuie să fim siguri că specia este într-adevăr în pericol.

În al doilea rând, este esenţial să avem o garanţie că Regulamentul (CE) Nr. 865/2006 privind CITES va fi modificat, fapt care va antrena o derogare generală pentru comerţul intern de ton roşu. Această modificare va însemna că obţinem ceea ce dorim cu toţii: supravieţuirea pescuitului nostru de coastă la scară mică, mai ales în Mediterana.

În al treilea rând, consider că, dacă decidem includerea în apendicele I, sprijinul financiar din partea Uniunii Europene pentru pescarii şi proprietarii de vas afectaţi de decizii este esenţial.

În ultimul rând, dacă este aprobată în condiţiile pe care tocmai le-am menţionat, această decizie va trebui să fie însoţită de controale semnificativ mai stricte pentru combaterea pescuitului ilegal. Doar în aceste condiţii pot fi de acord cu includerea tonului roşu în apendicele I al CITES. Fără aceste asigurări, includerea în apendicele II rămâne soluţia cea mai puţin rea, dacă nu, de fapt, cea mai bună soluţie.

  Esther de Lange (PPE). – (NL) Dle preşedinte, nu ne putem permite să nu luăm în seamă pierderea biodiversităţii. Ar fi putut fi cuvintele mele, însă sunt cele ale Comisiei Europene, ale comisarului pentru mediu, mai precis ale dlui Dimas, rostite în timpul prezentării unei comunicări despre biodiversitate, luna trecută.

Presupun că noua Comisie împărtăşeşte aceeaşi părere şi consideră biodiversitatea la fel de importantă. Dacă nu este aşa, aş vrea să mi se spună. Tocmai datorită implicării Comisiei Europene în problema biodiversităţii, mă surprinde că, pe de o parte, Comisia este cea care face totul pentru a salva specii şi pentru a încetini pierderea biodiversităţii, deşi, pe de altă parte, aceeaşi Comisie nu are curajul – sau nu încă – să propună pur şi simplu adăugarea unei specii în pericol, precum tonul roşu, în apendicele I. Pare o situaţie în care avem faţa şi reversul medaliei. Desigur, trebuie să susţinem financiar pescarii care muncesc cu bună credinţă pentru a adopta această modificare. În această privinţă, sunt de acord cu vorbitorul anterior. În plus, trebuie să tratăm cu mai multă fermitate pescuitul ilegal de ton.

Cu toate acestea, doamnelor şi domnilor din Comisie, aş merge puţin mai departe. Pentru mine, CITES şi în special tonul roşu este un test. Este un test pentru a stabili dacă dumneavoastră, Comisia, sunteţi în poziţia de a transforma vorbele în acţiune. Este un test pentru a vedea dacă această nouă Comisie poate dovedi spirit de conducere sau dacă va pleca urechea în mod permanent la statele membre, care, după cum ştim, nu vor fi de acord, şi dacă poate evita împotmolirea în formulări şi comunicări, trecând la acţiune.

Tocmai am citat din cuvintele dumneavoastră; spuneţi că sunteţi pregătiţi să faceţi acest lucru, aşa că este timpul să treceţi de la vorbe la fapte, şi aş spune Comisiei: începeţi cu tonul roşu.

  Simon Busuttil (PPE). – (MT) Dacă permitem pescarilor să facă după bunul plac, atunci vom contribui la epuizarea şi exterminarea stocurilor de ton. Pe de altă parte, însă, dle preşedinte, dacă interzicem total comerţul cu ton, atunci am distruge pescarii, comunitatea pescarilor, familiile acestora şi comunitatea care depinde de ei.

Consider că acestea sunt două extreme: nici nu ar trebui să anihilăm stocurile de ton, nici nu ar trebui să distrugem sectorul care se bazează complet pe acesta. Totuşi, între aceste două extreme, există o cale pe care o putem urma şi care duce la un compromis. Există calea prin care se poate controla sectorul pescuitului mult mai mult decât înainte, fără a-l desfiinţa complet.

Deci, cred că includerea tonului în apendicele I al CITES este o măsură extremă, care ar trebui evitată. Mai bine ar fi să respectăm propunerilor CICTA, care continuă să reducă de ani întregi cotele de pescuit. Însă, pentru a ajunge la un compromis, l-am putea include şi în apendicele II al convenţiei CITES.

Dle preşedinte, pentru a evita epuizarea stocurilor de ton nu este necesar să sfârşim şi cu mulţimea de pescari care depind de acesta. Este posibilă o reconciliere a acestor două aspecte.

  Seán Kelly (PPE). – Dle preşedinte, cred că este un cerc vicios pentru mulţi dintre noi, pentru că, dacă interzicem pescuitul şi mai ales pescuitul tonului roşu, nu vor mai exista pescari. Dacă nu îl interzicem, nu va mai exista nimic de prins.

Consider că unul dintre elementele cheie, care apare în multe dintre dezbaterile noastre, este reprezentat de dovezile ştiinţifice. S-a spus că dovezile ştiinţifice nu sunt destul de fiabile, nu sunt destul de ample şi nici actualizate.

Aş dori să întreb Comisia şi Consiliul: sunt mulţumiţi de dovezile ştiinţifice prezentate? Se pot invoca mereu argumente ştiinţifice, însă oricând altcineva poate veni cu un exemplu diferit al unei recomandări din partea altor oameni de ştiinţă.

Deci consider că acesta este un element cheie al problemei şi aş vrea să aud ce au de spus în această privinţă Comisia şi Consiliul.

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE). – (ES) Dle preşedinte, astăzi am auzit că se confundă pescuitul ilegal cu mafia şi aş vrea să vorbesc în favoarea unui sector care a dovedit în diferite ocazii că este responsabil.

Susţin nevoia controlării pescuitului. De asemenea, susţin necesitatea controlării mafiei. Acesta, însă, nu poate fi un motiv pentru includerea tonului roşu în apendicele I.

De asemenea, trebuie să spun că flota de pescuit bască, semnificativ afectată de această decizie, dacă este adoptată, a demonstrat că este foarte responsabilă, pentru că în scopul apărării sectorului a solicitat uneori suspendarea pescuitului pentru alte specii, de exemplu pentru anşoa.

De asemenea, trebuie să spun că ar trebui să ascultăm ceea ce afirmă Comisia internaţională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (CICTA), având în vedere că în 2009 a adoptat măsuri de management mai restrictive şi mai ferme, în acord cu recomandările Comitetului ştiinţific.

Aş vrea să evidenţiez că, pentru 2010, s-a stabilit o cotă de pescuit de 3.500 de tone. În 2009, aceasta era de 22 000 de tone, iar în 2006 era de 32 000 de tone. Deci, s-a făcut un compromis pentru a implementa noi măsuri de control, dacă este necesar.

Nu sunt în favoarea includerii tonului roşu în apendicele I, pentru că acest lucru ar putea aduce prejudicii multor sectoare, inclusiv sectorului la scară mică, despre care nu s-a discutat azi. Deci, ar trebui să susţinem includerea acestuia doar în cazul în care aceste măsuri nu sunt eficiente.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Dle preşedinte, în calitate de european din regiunea Alpilor, permiteţi-mi să trec de la apă înapoi pe uscat. Aş cere Comisiei ca la Doha să propună solicitarea unei obligaţii privind marcajul de identificare. După cum ştim, păsările de pradă crescute în captivitate – mă gândesc în special la şoimi – sunt supuse cerinţei marcajului de identificare când sunt comercializate. Animalele sunt înregistrate, primesc un inel sau, în cazul animalelor mai mari, chipuri, astfel încât să poată fi identificate dacă este necesar. Fără acest marcaj de identificare, nu se pot vinde.

Astfel, ceea ce voiam să spun este că nu există o astfel de cerinţă şi pentru alte specii de animale care sunt în pericol sau sunt reproduse în captivitate, precum râsul în Europa Centrală. Se poate întâmpla ca animalele libere, care scapă sau care sunt vândute să nu aibă marcaj de identitate şi să nu fie posibilă identificarea acestora. Este un lucru rău, atât pentru cercetarea comportamentului, cât şi pentru cercetarea nivelului efectivelor şi, desigur, uşurează comerţul ilegal. Deci, propun ca acest marcaj de identitate să fie adus în discuţie la Doha, ca o contribuţie utilă la dezbatere.

  Mairead McGuinness (PPE). – Dle preşedinte, am venit în această Cameră ca să învăţ sau cel puţin asta am sperat să se întâmple, pentru că există două puncte de vedere foarte întemeiate în această dezbatere, în special în ceea ce priveşte tonul roşu.

În primul rând, am vorbit despre pescuitul ilegal, însă cred că celor care practică pescuitul ilegal nu le pasă dacă peştele se află sau nu în vreun apendice. Vor continua, până când aceste norme şi regulamente vor fi aplicate printr-o politică eficientă.

Pe de altă parte, clasificarea în apendicele I este argumentată, însă există probleme socio-economice. Cred că trebuie să ne concentrăm asupra rezultatelor.

Există problema capturilor aruncate înapoi în mare şi a impactului clasificării în apendicele I asupra pescarilor. Înclin să cred – însă voi vorbi cu colegii mai târziu, pentru a discuta acest aspect în cadrul grupului nostru – că nu ar trebui inclus în apendicele I, ci poate în apendicele II. Prin urmare, şi în cazul unei dezbateri de lungimea şi de calitatea acesteia încă mai există lucruri de lămurit, din punctul meu de vedere cel puţin.

  Giovanni La Via (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, în lumina datelor ştiinţifice contradictorii pe care le-am auzit de la mai multe partide şi având în vedere un nivel al stocurilor care, deocamdată, nici în cel mai pesimist scenariu nu justifică includerea obligatorie în apendicele I, nu consider că o măsură atât de restrictivă este cea mai bună soluţie, chiar şi cu limitele care ar fi impuse anumitor teritorii în ceea ce priveşte pescuitul.

De asemenea, având în vedere eforturile care au fost făcute în ultimii ani de către companiile specializate în pescuitul de ton în sensul reducerii pescuitului, în opinia mea, trebuie să continuăm în aceeaşi direcţie, menţinând tonul în apendicele II şi evitând deciziile pripite care ar fi extrem de periculoase pentru anumite teritorii şi pentru companiile din sector.

  Silvia Iranzo Gutiérrez, preşedintă în exerciţiu a Consiliului. – (ES) În primul rând, aş vrea să vă mulţumesc tuturor pentru discursurile dvs, pe care le consider foarte utile, contribuind la conturarea poziţiei comune pe care ar trebui să o adopte Uniunea Europeană la următoarea conferinţă a părţilor contractante la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES). Marea majoritate a evidenţiat valabilitatea CITES în ceea ce priveşte ajutorul pentru conservarea speciilor în pericol de extincţie.

După cum am spus la început, după ce Comisia va înainta propunerea sa Consiliului, Consiliul va putea să îşi elaboreze poziţia la CITES în legătură cu diferitele puncte de pe agenda reuniunii, ce ţin de principalele specii în pericol. De exemplu, s-a vorbit despre tigri şi despre elefanţi – dnă Bearder – despre urşi polari – dnă Liotard – însă marea majoritate a discursurilor s-au referit la cazul tonului roşu. În această privinţă, am auzit diverse opinii bazate pe o varietate de argumente.

Desigur, Consiliul cunoaşte rezultatele ultimei reuniuni a Comitetului ştiinţific al Comisiei internaţionale pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (CICTA) din octombrie 2009 şi, de asemenea, recomandările grupului de experţi independenţi ai FAO din decembrie 2009. Prin urmare, Consiliul este absolut conştient de implicaţiile propunerii de a include tonul în apendicele CITES şi nu numai pentru conservarea speciei, ci şi pentru supravieţuirea metodelor de pescuit tradiţionale, care s-au dovedit durabile pentru specie. Deci Consiliul va evalua cu atenţie toate aspectele înainte de a adopta o poziţie.

În încheiere, aş vrea să reiterez mulţumirile Preşedinţiei în exerciţiu a Consiliului adresate dumneavoastră pentru discursuri şi pentru contribuţiile aduse în cursul acestei faze decisive în formularea poziţiei Uniunii Europene pentru următoarea conferinţă CITES şi sunt încântată să trimit mai departe conţinutul discursurilor Consiliului, împreună cu interesul dumneavoastră deosebit în ceea ce priveşte problemele care vor fi discutate la Doha. De asemenea, aş vrea să vă asigur de angajamentul preşedinţiei spaniole pentru conservarea şi dezvoltarea durabilă a speciilor în pericol de extincţie. Ştim că Consiliul se bucură de sprijinul absolut al Parlamentului în această privinţă.

  Paweł Samecki, membru al Comisiei. – Dle preşedinte, prima mea remarcă generală este aceea că apreciez cu adevărat contribuţia tuturor vorbitorilor în legătură cu toate obiectivele premergătoare discuţiilor de la conferinţă.

Vă pot asigura că Comisia va fi în favoarea comerţului durabil, atât în beneficiul biodiversităţii, cât şi al comunităţilor care trebuie să trăiască în armonie cu speciile în cauză.

Iar acum, câteva comentarii particulare în legătură cu remarcile dumneavoastră; în primul rând, după cum am explicat, poziţia generală a Comisiei în privinţa tonului roşu va fi adoptată foarte curând. Este o chestiune importantă, pentru că este legată în principal de capturile flotelor de pescuit ale UE. S-a considerat că este mai potrivit ca noua Comisie să adopte o poziţie bine definită în această privinţă şi nu Comisia veche, pentru că noua Comisie va fi cea care va apăra sau va promova poziţia UE la conferinţă.

Am mare încredere în faptul că această propunere va asigura un viitor durabil atât pentru această specie, cât şi pentru industria pescuitului afectată. Propunerea va trebui să stabilească un echilibru între perspectiva pe termen scurt şi cea pe termen lung în această privinţă. Însă, în ceea ce priveşte problemele şi întrebările specifice puse de distinşii deputaţi pe marginea chestiunii sprijinului care ar putea fi acordat pescarilor afectaţi, consider că ar trebui să evidenţiem faptul că Comisia ar fi pregătită să evalueze posibilitatea unui astfel de sprijin acordat în cuantumul maxim, însă trebuie, de asemenea, să ne aducem aminte faptul că s-au decis realocări bugetare pentru mulţi ani şi că am fi nevoiţi să evaluăm şi consecinţele financiare, având în vedere că avem un buget foarte rigid pentru perioada 2007-2013.

Există o chestiune specifică legată de propunerea includerii tonului roşu în apendicele II şi consider că este important să observăm că există prevederi foarte clare în CITES care ar fi aplicabile în cazul apendicelui II. Ar exista o mulţime de discuţii juridice şi tehnice în legătură cu ceea ce ar însemna de fapt o astfel de includere în apendicele II. Impactul practic al acestei clasificări ar fi nesigur. Din acest motiv, trebuie să reflectăm la urmările practice ale includerii tonului roşu în apendicele II.

În ceea ce priveşte întrebarea dnei Bearder legată de elefanţi, există vicii de procedură în propunerile Tanzaniei şi Zambiei, însă după evaluarea noastră juridică, aceste vicii nu reprezintă un temei suficient pentru respingerea acestoraex ante datorită procedurii.

În încheiere, voi comenta întrebarea dlui Kelly. Este Comisia mulţumită cu argumentele ştiinţifice prezentate pentru multe dintre probleme? Cred că este dificil pentru Comisie să pună la îndoială dovezile ştiinţifice, deoarece ar însemna că are capacităţi ştiinţifice sau de cercetare mai bune decât institutele de cercetare şi nu este cazul. Din acest motiv, uneori este foarte dificil să se adopte o poziţie privind argumentele ştiinţifice.

  Preşedintele. – Am primit şapte propuneri de rezoluţie⁽¹⁾ depuse în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc miercuri, la ora 12.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, dezbaterea de astăzi cu privire la cea de-a 15-a Conferinţă a părţilor contractante la CITES din martie este deosebit de importantă pentru exploatarea raţională a florei şi a faunei sălbatice.

Propunerea de rezoluţie legată de acest subiect pare să tindă în favoarea interdicţiei utilizării multor resurse. Mă refer în special la propunerea de a include coralul roşu din Mediterana în apendicele II al CITES. Aş vrea să subliniez faptul că comunitatea ştiinţifică este de părere că nu există ameninţări în sensul extincţiei unor specii din familia Coralliidae, dată fiind abundenţa acestora în toate apele în care trăiesc. Prin urmare, includerea coralului în apendicele II pare o măsură exagerată şi necoroborată de datele ştiinţifice. Comerţul cu coral roşu este o sursă de venit semnificativă în zone întinse ale Mediteranei, iar includerea sa în CITES ar avea urmări semnificative pentru economiile multor ţări, inclusiv Italia, alarmând teribil publicul şi ducând la pierderea de locuri de muncă.

Din aceste motive, suntem împotriva includerii acestei familii de specii în apendicele II al CITES. Mai mult decât atât, aş invita Comisia Europeană să revizuiască poziţia pe care a adoptat-o până acum, care pare a fi mai mult rezultatul unui extremism ecologic exagerat decât al unei analize ştiinţifice judicioase.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Europa a fost întotdeauna atentă la problemele asociate cu exploatarea excesivă a speciilor sălbatice şi cu comerţul ilegal cu faună şi floră.

Haideţi să ne aducem aminte, totuşi, că CITES ar trebui să îşi bazeze deciziile pe rezultatele şi datele ştiinţifice oferite de organizaţiile internaţionale adecvate. Două puncte sunt deosebit de sensibile: propunerea de a include speciile Corallium spp. şi Paracorallium spp. în apendicele II şi solicitarea de a include tonul roşu în apendicele I.

În ceea ce priveşte coralul, considerăm că este corect să reiterăm opoziţia noastră în lumina avizului negativ emis de grupul de evaluare ştiinţifică al FAO la mijlocul lunii decembrie 2009, care a arătat că nu există date privind declinul speciei, care să justifice includerea acesteia în apendicele II. Aceasta ar pune într-un real pericol competitivitatea industriei artizanale a bunurilor din coral, care are o importanţă majoră din punct de vedere al economiei şi al locurilor de muncă din anumite zone ale Italiei (mai ales Torre del Greco, Alghero şi Trapani).

În ceea ce priveşte tonul, există ţări precum Franţa şi Italia care sunt foarte preocupate de pescuitul tonului roşu şi, prin urmare, de protejarea speciei astfel încât să poată fi exploatată în mod sustenabil. Putem susţine această propunere, însă cerem ca includerea să fie condiţionată de amânarea cu 12-18 luni a implementării deciziei şi de acordarea de despăgubiri pentru sector.

  Véronique Mathieu (PPE), în scris. – (FR) Contrar impresiei pe care tind să o lase unele persoane, CITES nu este un instrument conceput pentru interzicerea comerţului; scopul său este, mai degrabă, să se asigure că prin comerţul internaţional cu specii de animale şi de plante sălbatice nu este ameninţată supravieţuirea acestora. Acum două săptămâni, am avut ocazia să îl întâlnesc pe ministrul namibian al mediului şi turismului. Punându-se valoare monetară reală pe elefanţii din Namibia şi permiţându-se astfel stabilirea unui comerţ cu elefanţi strict reglementat, astăzi există condiţiile necesare pentru gestionarea efectivelor şi pentru protecţia acestora împotriva braconajului. Mulţumită acestor măsuri, numărul de exemplare ale speciei – a cărei supravieţuire nu este ameninţată – a crescut substanţial. În lumina acestor argumente, vă încurajez să susţineţi propunerea făcută de Tanzania şi de Zambia în sensul transferării elefantului african din apendicele I în apendicele II al CITES şi să respingeţi propunerea făcută de Kenya.

  Edward Scicluna (S&D), în scris. – Am o încredere profundă în dezvoltarea durabilă şi nu pun la îndoială faptul că specia tonului roşu (BFT) este exploatată în exces şi are nevoie de protecţie. CITES a fost folosită cu succes pentru a proteja speciile exotice împotriva extincţiei, în cazurile în care este imposibil să se controleze numărul mare de braconieri şi de vânători, mai ales în ţările în curs de dezvoltare. Însă aici avem oare aceeaşi situaţie?

BFT din nord-estul Atlanticului este exploatat în exces de o mână de companii care practică pescuitul cu traul, fiecare prinzând mii de tone. Aceste companii sunt din mari ţări ale UE: Franţa, Spania şi Italia. UE nu are nevoie de o autoritate internaţională în domeniul mediului care să o ajute în controlarea pescuitului practicat în statele sale membre.

Desigur, trebuie să fim pragmatici. Dacă opinia politică internaţională spune că nu ne putem împotrivi includerii BFT în cadrul CITES, haideţi să folosim bunul simţ şi măsura incluzându-l în apendicele II, după cum a sugerat un grup de experţi al FAO. Includerea BFT în apendicele I al CITES ar costa economia ţării mele aproape 2 % din PIB. Este ca şi cum ai cere să se închidă întreaga industrie a somonului din Scoţia dintr-o dată. Aproape 1 % din forţa de muncă şi-ar pierde locurile de muncă.

(1) A se vedea procesele-verbale.