Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 10 februarie 2010 - Strasbourg

10. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

Raport: Lambert van Nistelrooij (A7-0048/2009)

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să-i adresez cele mai sincere felicitări dlui van Nistelrooij pentru raportul său, pe care îl susţin cu fermitate.

În trecut, prin diferite iniţiative şi întrebări, am adus în discuţie posibilitatea utilizării fondurilor Uniunii Europene pentru a furniza locuinţe sociale celor mai sărace şi mai marginalizate categorii ale societăţii, care sunt categoriile pe care autorităţile locale le clasifică în funcţie de venit, aşa cum se întâmplă în marile capitale şi în zonele urbane extinse.

Locuinţele şi, în special, locuinţele pentru păturile mai sărace ale societăţii, au devenit o urgenţă reală în multe dintre marile oraşe europene. Prin urmare, cred că raportul dlui van Nistelrooij este un pas in direcţia bună, dar cred, de asemenea, că ar trebui să-l urmăm alocând mai multe resurse în rezolvarea problemelor urgente legate de locuinţele sociale.

Raport: Magdalena Alvarez (A7-0006/2010)

  Zigmantas Balčytis (S&D). – Dle preşedinte, am susţinut acest raport deoarece cred că reprezintă un pas înainte în combaterea fraudei şi evaziunii fiscale la nivel european. În ciuda dorinţei statelor membre de a coopera în domeniul fiscal, nu au fost obţinute rezultate tangibile şi frauda fiscală rămâne la un nivel extrem de ridicat în UE şi aduce prea multe implicaţii negative atât economiilor noastre, cât şi cetăţenilor noştri.

Salut noile îmbunătăţiri propuse, care sperăm să producă rezultate tangibile în lupta împotriva fraudei şi evaziunii fiscale, în special extinderea domeniului de aplicare al directivei asupra tuturor taxelor şi impozitelor, inclusiv contribuţiile obligatorii la sistemul de asigurări sociale, schimbul automat de informaţii şi cooperarea îmbunătăţită între statele membre privind aspectele fiscale.

Raport: Leonardo Domenici (A7-0007/2010)

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Dle preşedinte, aş dori să vorbesc despre raportul Domenici şi aş dori să spun că sprijinul atât de puternic pe care l-am oferit aici, la Strasbourg, măsurilor care vor îmbunătăţi transparenţa şi schimbul de informaţii, care vor permite administraţiilor fiscale din statele membre să fie mai eficiente, nu are nicio valoare. Păcat că a fost necesară o criză economică pentru a motiva acest pas. Călcâiul lui Ahile este existenţa paradisurilor fiscale în diverse state insulare, unele dintre ele primind chiar şi asistenţă din fonduri UE. Prin urmare, depinde de noi să ne confruntăm cu această problemă şi să utilizăm întreaga putere a UE. Încercările statelor membre individuale de a încheia acorduri bilaterale nu au adus niciun rezultat tangibil, după cum se poate observa din faptul că acestea le-au costat pe cele 27 de state membre 2,5 % din PIB în 2004.

Raport: Magdalena Alvarez (A7-0006/2010)

  Daniel Hannan (ECR). – Dle preşedinte, cea mai mare restricţie asupra unui guvern este concurenţa externă. Un stat poate mări taxele şi impozitele doar până la un anumit nivel înainte ca banii să iasă din ţară şi veniturile să se diminueze. După cum spunea Milton Friedman, concurenţa dintre guverne privind furnizarea de servicii şi nivelurile de impozitare este la fel de productivă ca şi concurenţa dintre companii sau persoane. De aceea este atât de alarmant să vedem Uniunea Europeană mergând pe calea spre armonizare fiscală şi exportul costurilor ridicate de la o ţară la alta.

Dacă a existat o idee principală care a reieşit din aceste audieri recente pentru desemnarea Comisiei, aceasta a fost dorinţa unui flux de venituri dedicate Uniunii Europene şi unei măsuri de armonizare fiscală. Aceasta explică de ce cota Uniunii Europene din PIB-ul mondial se diminuează; de ce am scăzut de la 36 % acum 20 de ani la 25 % în prezent şi se prevede o scădere la 15 % în decursul următorilor 10 ani.

Vestea bună este că electoratului nu-i place acest lucru. Ca şi cetăţenii din Massachusetts, cetăţenii Europei nu doresc impozitare fără reprezentare şi sunt sigur că aceştia vor vota în consecinţă.

  Syed Kamall (ECR). – Dle preşedinte, majoritatea persoanelor, când văd acest titlu, ar spune că cooperarea pare un lucru rezonabil. Cine nu ar fi de acord cu cooperarea? Aceasta până când analizează detaliile semnificaţiei pe care o au de cele mai multe ori aceste discuţii despre cooperarea fiscală în cadrul UE şi la nivelul UE.

Să luăm ca exemplu o ţară curajoasă, cum sunt Insulele Cayman. Spre deosebire de visul ecologist şi socialist al menţinerii ţărilor în curs de dezvoltare în sărăcie, astfel încât să le putem trimite asistenţa noastră financiară şi să atenuăm culpa albilor din clasa de mijloc, această ţară a încercat să iasă singură din sărăcie – nu prin dependenţă de banane sau zahăr, ci depinzând de servicii de nivel înalt, precum serviciile financiare. Dar, când Insulele Cayman încearcă să facă acest demers, cetăţeni din toată Uniunea Europeană – politicienii de aici – îşi exprimă nemulţumirea. Aceasta nu evită impozitarea. Aceasta încearcă să evite dubla impunere. Cetăţenii din ţările UE plătesc în continuare impozite în statele lor membre. Este timpul să punem capăt acestui imperialism.

Raport: Theodor Dumitru Stolojan (A7-0002/2010)

  Daniel Hannan (ECR). – Dle preşedinte, dacă ar fi să enumeraţi ţările cu cei mai înstăriţi cetăţeni, statele cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, aţi fi surprins de faptul că multe dintre ele sunt foarte mici. Primele 10 locuri sunt dominate de microstate: Liechtenstein, Luxemburg, Brunei, Jersey şi aşa mai departe.

Primele state mari care intră în lista ţărilor bogate sunt Statele Unite ale Americii, deoarece reuşesc performanţa extraordinară de a se guverna ca o confederaţie de state suverane, delegând autonomie legislativă şi fiscală enormă către părţile sale constitutive. De aceea este atât de tragic să-l auzim ieri, pe noul Preşedinte al Consiliului European vorbind despre nevoia unei guvernări economice europene ca răspuns la criza financiară din Grecia. Tocmai pentru că guvernul devine mai mare şi mai îndepărtat, acesta devine mai ineficient, mai risipitor şi mai corupt. Dacă colegii se îndoiesc de acest fapt, le sugerez să privească în jur.

Propunere de rezoluţie B7-0072/2010

  Iva Zanicchi (PPE) . – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, cutremurul dramatic din Haiti a zguduit nu doar pământul acestei ţări nefericite, ci şi conştiinţele noastre.

Asistenţa apropiată oferită de comunitatea internaţională cetăţenilor haitieni a fost un exemplu strălucitor de solidaritate şi omenie. Uniunea Europeană a reacţionat prompt la această tragedie, luându-şi angajamente financiare imediate şi pe termen lung care se ridică la peste 300 de milioane de euro. La aceste sume se pot adăuga cele peste 92 de milioane de euro deja promise de statele membre în mod individual.

În legătură cu acest subiect, sunt extrem de mândră să subliniez promptitudinea şi eficacitatea ajutorului italian, inclusiv trimiterea unui portavion Cavour. Această navă nu numai că a pus la dispoziţie toate facilităţile sale medicale moderne, ci a şi transportat 135 de tone de material furnizat de Programul alimentar mondial şi 77 de tone de material de la Crucea Roşie italiană.

Vă mulţumesc, dle preşedinte. Am dorit să pun accentul pe acest aspect.

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, 200 000 de morţi, 250 000 de grav răniţi, 3 milioane de persoane direct afectate de cutremur, la care se adaugă peste 2 milioane de persoane care au nevoie de asistenţă alimentară: acestea sunt consecinţele absolute ale catastrofei groaznice care a avut loc în Haiti.

Uniunea Europeană şi-a adus contribuţia şi continuă să o facă. Ea este principalul donator internaţional.Trebuie să subliniez, cu toate acestea, că Înaltul Reprezentant responsabil cu politica externă şi de securitate comună nu s-a deplasat imediat în zonă pentru a coordona ajutorul nostru. Am fi preferat ca aceasta să ajungă rapid în zonă pentru a-şi exercita atribuţiile. Ne-am fi dorit ca aceasta să fie în Haiti ajutându-i pe alţii.

Ministrul de externe italian, dl Frattini, a sugerat în special ca datoria pe care o are Haiti, una dintre cele mai sărace ţări din lume, să fie anulată. Acum solicit Parlamentului să susţină această propunere, solicit Uniunii să o realizeze şi, astfel, solicit tuturor naţiunilor creditoare să sprijine solicitarea Italiei de a anula datoriile statului Haiti.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) S-ar putea să fie târziu, dar, în cele din urmă, am adoptat o rezoluţie privind măsurile specifice de ajutor al statului Haiti. Este important că acestea sunt concentrate pe redresarea pe termen lung a acestei insule extrem de sărace. Ca vicepreşedintă a Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE responsabilă pentru drepturile omului, consider că este important ca asistenţa europeană să fie axată pe asigurarea asistenţei sanitare şi a educaţiei pe termen lung pentru miile de copii orfani, direct în Haiti. De asemenea, trebuie să prevenim riscul traficului de copii. Sunt îngrijorată, totuşi, de rapoartele din presa de astăzi potrivit cărora haitienii protestează din cauză că, în ciuda tuturor eforturilor, aceştia în continuare nu au corturi sau alimente şi apă suficiente. De asemenea, sunt indignată că Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe, Baroneasa Ashton, nu şi-a sacrificat weekendul pentru a ajunge devreme pe insulă. Nu este un început bun pentru politica externă îmbunătăţită a UE după ratificarea Tratatului de la Lisabona.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle preşedinte, este foarte important ca Uniunea Europeană, ca cea mai mare economie a lumii, să fie implicată intens în asistenţa din regiunea sinistrată, ca urmare a cutremurului, a statului Haiti. Cutremure precum acesta pot fi prezise foarte rar. Acestea au loc pe neaşteptate. În consecinţă, nouă, membrilor comunităţii globale, ni se solicită să dăm dovadă de solidaritate şi de modul în care ne preocupă soarta semenilor noştri.

După cum spune un vechi proverb, nu suntem mai puternici decât veriga noastră cea mai slabă. Acum se măsoară şi solidaritatea Uniunii Europene. Trebuie să fim implicaţi intens în asistenţa oferită celei mai slabe verigi, semenilor noştri din Haiti şi să ne asigurăm că ajutorul oferit de Uniunea Europeană îşi atinge destinaţia şi este eficient. Succesul asistenţei şi al efortului financiar va fi evaluat în funcţie de aceste criterii.

În mod evident, statele membre sunt şi ele implicate, la fel ca şi multe comunităţi creştine cu contacte directe la nivelul populaţiei. În acest mod, ne putem asigura că ajutorul ajunge la cei care au nevoie de el.

  Diane Dodds (NI). – Dle preşedinte, vineri se va împlini o lună de la cutremurul devastator din Haiti. Se estimează că numărul victimelor este de 230 000, cu 300 000 de răniţi. Aceasta ar trebui să ne determine să facem tot ce putem pentru a ne asigura că supravieţuitorii primesc asistenţă pentru a-şi reconstrui vieţile şi ţara. Am susţinut rezoluţia comună prezentată în acest scop, dar doresc să evidenţiez opoziţia mea faţă de conceptul unei forţe europene de protecţie civilă.

  Daniel Hannan (ECR). – Dle preşedinte, în timpul dezbaterii privind această rezoluţie, am văzut încă o dată modul în care această Cameră pune virtualul mai presus de real, simbolicul mai presus de concret. A existat o întreagă discuţie despre necesitatea arborării drapelului UE deasupra ajutorului către Haiti şi despre necesitatea formulării principiului unei forţe europene de protecţie civilă. Baroneasa Ashton a fost ţinta a numeroase critici din cauză că nu a fost prezentă acolo pentru a reprezenta Europa.

Între timp, bineînţeles, americanii ofereau ajutor real în cel mai rapid mod posibil. Şi ce mulţumiri au primit? Au fost acuzaţi de un ministru francez că au ocupat ţara. Observăm clar că poziţia americanilor este întotdeauna condamnabilă în această Cameră. Dacă intervin, sunt imperialişti. Dacă nu, sunt izolaţionişti.

Aş dori să întreb dacă Uniunea Europeană nu are, mai aproape de casă, preocupări mai urgente decât să arboreze drapele asupra evenimentelor din Caraibe. Grecia este la un pas de colapsul fiscal. Suntem pe cale să autorizăm un plan de asistenţă financiară care încalcă articolul 125 din tratate. Când ne vom pune propriile treburi în ordine, atunci poate că vom avea dreptul să le ţinem predici altora.

Propunere de rezoluţie B7-0078/2010

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Situaţia drepturilor omului din Iran se deteriorează în continuare, în ciuda rezoluţiei Parlamentului European din 22 octombrie privind Iranul care, după părerea mea, nu a adus presiunea morală aşteptată. Deosebit de revoltătoare şi regretabilă este, din punctul meu de vedere, executarea infractorilor minori, dintre care aproximativ 140 au fost executaţi până acum în Iran. Un caz recent, de exemplu, a fost cel al lui Mosleh Zamari în vârstă de 17 ani, în decembrie 2009.

Din păcate, se pare că interzicerea executării copiilor nu este o prioritate politică pe arena internaţională. Iranul nu suportă nicio consecinţă pentru continuarea acestei practici îngrozitoare, în ciuda faptului că Republica Islamică Iran este un semnatar al Convenţiei privind Drepturile Copilului şi al Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice. Prin urmare, aş dori să solicit UE să adopte măsuri specifice şi hotărâte şi să utilizeze la maxim noile opţiuni furnizate de Tratatul de la Lisabona.

  Marco Scurria (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să fac o precizare deoarece, după cum am menţionat anterior, ambasada Italiei şi alte ambasade au fost atacate ieri în Teheran.

Din această cauză, Parlamentul şi Uniunea ar trebui să ia în considerare, de asemenea, să-şi exprime solidaritatea - dacă este posibil, în mod oficial - cu ţara noastră şi cu toate ţările implicate în acest atac. Ar trebui să trimitem, totuşi, semnale clare şi, prin urmare, solicit oficial ca Europa să nu fie prezentă la celebrarea aniversării revoluţiei islamice din Iran şi că acesta ar trebui să fie un semnal clar trimis de noi autorităţilor iraniene.

Fac această precizare într-o zi specială pentru italieni, deoarece astăzi este ziua comemorării. Acesta este motivul pentru care eu, ca şi mulţi alţi italieni – inclusiv dvs., sper, dle preşedinte – purtăm această cocardă tricoloră în memoria multor italieni care au fost izgoniţi în această zi şi forţaţi să-şi părăsească propriile pământuri.

Prin acest act de comemorare, aş dori să-mi exprim solidaritatea noastră pentru cei care luptă pentru democraţie şi libertate în Iran. Din acest motiv, solicit autorităţilor noastre să nu participe la celebrarea aniversării Republicii Islamice.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Este important că am declarat în mod clar prin votul nostru de astăzi că insistăm ca programul nuclear iranian să fie pus sub control internaţional, deşi parlamentul iranian blochează ratificarea protocolului de neproliferare a armelor nucleare. Preşedinţia Consiliului trebuie să se asigure că această întrebare este inclusă pe ordinea de zi a următoarei reuniuni a Consiliului de Securitate. Salut asentimentul conform căruia Baroneasa Ashton trebuie să protesteze împotriva incidentului de la ambasada italiană, deoarece acesta nu implică doar Italia, ci întreaga Uniune Europeană. Declaraţia noastră de astăzi demonstrează, de asemenea, că Comisia, Consiliul şi Parlamentul adoptă o poziţie unanimă. Sunt încântat, deoarece am convenit că acordul comercial cu Iranul trebuie să depindă de respectarea securităţii şi drepturilor omului.

  Salvatore Tatarella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, atacul asupra ambasadelor europene, asupra Ambasadei Italiei în particular şi ameninţările la adresa prim-ministrului italian, constituie un eveniment foarte grav care trebuie condamnat. Reprimarea sistematică a oricărei opoziţii din Iran ni se pare şi mai gravă, iar proiectul nuclear al Republicii Islamice Iran cu atât mai mult.

Toate acestea au fost posibile parţial din cauza atitudinii de expectativă, excesiv de tolerante a Occidentului. Acum că mâna întinsă de preşedintele Obama a fost, de asemenea, respinsă, vestul nu are nicio altă alternativă decât să ameninţe cu şi să implementeze un sistem de sancţiuni care să fie eficiente şi severe, dar totuşi selective, astfel încât să nu-i afecteze pe cetăţeni.

Ştiu foarte bine că Rusia şi China se opun sancţiunilor, dar Uniunea Europeană trebuie să depună toate eforturile pentru a convinge aceste puteri să fie de acord cu sancţiunile, care sunt o alternativă la intervenţia armată.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle preşedinte, este evident că situaţia din Iran a atins punctul critic. De la alegerile prezidenţiale, au avut loc demonstraţii în care opoziţia a fost tratată foarte dur, încălcări ale drepturilor omului şi, în plus, ameninţarea armelor nucleare, care reprezintă o ameninţare majoră în Orientul Mijlociu, mai ales pentru Israel, dar şi pentru întreaga Europă.

Se pare că Uniunea Europeană nu este capabilă să comunice cu Iranul. Poate din cauza diferenţelor culturale, deoarece teologia şiită şi umanismul european, gândirea post-iluministă, se exclud reciproc. Prin urmare, trebuie să găsim o cale nouă.

În orice caz, trebuie să fim clari şi să apărăm valorile europene chiar şi în relaţiile noastre cu iranienii. În plus, trebuie să încercăm din toate puterile să transmitem Iranului că regulile pe care le respectăm sunt: democraţia, drepturile omului şi libertatea de exprimare. Deoarece am votat asupra acestei rezoluţii, este foarte important ca aceasta să fie tradusă şi în limbile farsi şi arabă, principalele limbi vorbite aici, astfel încât oricine să poată afla ce fel de regim şi ce orientări doreşte Uniunea Europeană să fie instituite în regiunea respectivă.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Dle preşedinte, am susţinut rezoluţia privind Iranul, fiind conştient de faptul că aceasta este una dintre cele mai mari probleme şi provocări ale lumii şi ale Europei. În acelaşi timp, nu am susţinut amendamentele propuse de unii dintre colegii noştri deputaţi, care au dorit să identifice Iranul ca un inamic al Vestului. Ar trebui să ţinem cont de fabuloasa cultură şi istorie a acestei ţări. Autorităţile actuale din Iran neagă, probabil, această fabuloasă istorie şi cultură. Ar trebui să vedem viitoarele autorităţi ale Iranului ca pe un partener. Primim în continuare informaţii despre noi execuţii şi multe condamnări la moarte. Trebuie să dăm dovadă de o solidaritate umană fundamentală cu cei care doresc un Iran mai bun, un Iran care va fi un partener al Occidentului, şi nu un inamic.

  Gianni Vattimo (ALDE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să declar că m-am abţinut de la votul asupra rezoluţiei privind Iranul din două motive principale.

Primul motiv este specific. În rezoluţie, se presupune că alegerile care au adus victoria preşedintelui Ahmadinejad au fost fraudate. Nimic din toate acestea nu a fost dovedit sub nicio formă şi, în plus, un om de talia preşedintelui Lula a declarat recent că aceste declaraţii sunt ridicole.

Al doilea motiv este că Iranul se află sub ameninţarea continuă a intervenţiei militare din partea Statelor Unite şi a Israelului şi noi nu ţinem cont nici de acest fapt. Cred că o rezoluţie echilibrată în favoarea păcii în regiune nu ar trebui să adopte tonul acceptării unui război iminent înainte ca acesta să aibă loc.

Propunere de rezoluţie B7-0029/2010

  Siiri Oviir (ALDE). – (ET) Am susţinut rezoluţia în discuţie, deoarece cred, de asemenea, că actualul cadru legislativ al Uniunii Europene privind traficul de persoane nu a fost foarte eficient şi nu a fost pus în aplicare suficient. Trebuie să ne confruntăm cu acest subiect iar şi iar.

Este regretabil că importanţa traficului de persoane nu a fost înţeleasă de parlamentele celor 16 state membre, inclusiv, trebuie să spun, de propria mea ţară, şi că acestea nu au considerat că este necesar să ratifice şi să adopte Convenţia Consiliului Europei din 2005 privind combaterea traficului de persoane. Sper că rezoluţia pe care am adoptat-o astăzi va da un semnal şi le va reaminti de importanţa concentrării asupra combaterii traficului de persoane, precum şi a evitării creării de noi victime.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Aş dori să profit de această oportunitate pentru a aplauda eforturile depuse de Edit Bauer şi de Simon Busuttil, care au negociat intens cu privire la compromisuri, oferindu-mi posibilitatea de a vota în favoarea raportului, şi sunt încântată că până şi socialiştii şi-au respectat promisiunile. Raportul rezolvă acum, de asemenea, problemele delicate din programul Partidului Popular European, cum ar fi sprijinul pentru cei care furnizează asistenţă persoanelor de la frontieră privind exploatarea lor pentru trafic şi, de asemenea, o definiţie a condiţiilor pentru furnizarea permiselor de şedere, accesul la piaţa muncii şi reunificările de familii.

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE). – (PL) Dle preşedinte, trăim în secolul 21 şi ne considerăm naţiuni civilizate, dar problema traficului uman rămâne nerezolvată şi, din contră, creşte. Victimele traficului uman sunt în cea mai mare parte femei şi copii şi pedeapsa care-i aşteaptă pe delicvenţi nu este suficient de severă pentru a-i împiedica de la acest tip de activitate. Europa trebuie să acţioneze mai ferm pentru a restricţiona această procedură ruşinoasă. Prin urmare, am susţinut rezoluţia, care solicită dezvoltarea de instrumente eficiente pentru lupta împotriva acestui fenomen şi pentru coordonarea mai bună a acţiunii între statele membre şi organele operaţionale adecvate ale Uniunii Europene, în speranţa obţinerii de efecte benefice.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle preşedinte, traficul de persoane este întotdeauna o acţiune împotriva umanităţii. Este foarte important ca noi să luăm, în cele din urmă, măsuri clare în Europa pentru a-l contracara.

Am votat în mod normal în favoarea acestei rezoluţii, dar sunt îngrijorat cu privire la consecinţele practice ale acesteia. Am formulat oare această rezoluţie pentru a avea o conştiinţă împăcată? Nu cred că este aşa: avem nevoie de acţiune concretă.

Traficul de persoane este, în continuare, o problemă gravă pe teritoriul Uniunii Europene. Trebuie să depunem toate eforturile posibile pentru a combate traficul de persoane, care afectează în principal copiii şi femeile. În această privinţă, sper că Uniunea Europeană şi statele membre vor implementa măsuri concrete şi vor începe să acţioneze. După cum am precizat, traficul de persoane este întotdeauna împotriva umanităţii şi demnitatea umană este o valoare care nu poate fi compromisă. Noi, ca europeni, trebuie să o apărăm întotdeauna şi în toate circumstanţele.

Propunere de rezoluţie B7-0064/2010

  Marisa Matias, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Dle preşedinte, aş dori să menţionez că ne-am fi dorit foarte mult să adoptăm o rezoluţie mai puternică cu privire la Copenhaga decât cea pe care am votat-o astăzi. Totuşi, am votat pentru, deoarece credem că este esenţial ca Parlamentul să-şi exprime profunda dezamăgire faţă de acordul care s-a semnat la Copenhaga. Acest acord nu este obligatoriu, deşi există un angajament implicit sau declarat să ajungem anul acesta la un acord obligatoriu. Şi, totuşi, problema se agravează, timpul trece şi trebuie să ne respectăm angajamentul luat.

Din acest motiv, aş dori să fac apel la Uniunea Europeană să nu se mai scuze dând vina pe alţii. Este foarte uşor să nu acţionezi din cauză că ceilalţi nu fac nimic. Totuşi, am adoptat o poziţie fermă şi trebuie să pornim de la aceasta. Aceste scuze sunt iresponsabile şi nejustificabile. Putem lua multe măsuri pentru a ne menţine poziţia fermă. Una dintre aceste măsuri ar putea fi redefinirea bugetului UE pentru a ne asigura propriile fonduri în vederea combaterii schimbărilor climatice. Până acum nu s-a făcut acest demers. Alt pas ar fi alocarea de fonduri suplimentare pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare, în loc de a elimina sau reduce ajutorul umanitar existent. Altfel, există o încercare cinică de a rezolva problemele schimbărilor climatice, dând naştere şi ignorând în acelaşi timp alte probleme care vor pune în pericol supravieţuirea acestora. Nu putem rezolva probleme suplimentare fără resurse suplimentare.

Prin urmare, trebuie să ne luăm un angajament şi nu ne putem permite să mai aşteptăm pentru a face acest lucru. Am adoptat o poziţie fermă la Copenhaga. Să ne ridicăm la înălţimea ei, deoarece avem de-a face cu probleme şi oameni reali şi trebuie să facem faţă acestor probleme acum. Iată de ce acceptăm această responsabilitate astăzi şi aici.

  Alajos Mészáros (PPE). – Dle preşedinte, salut oportunitatea de a susţine această rezoluţie.

Reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga a fost o dezamăgire în multe privinţe. UE nu a reuşit, în special, să dea dovadă de o abordare unică şi eficientă faţă de combaterea schimbărilor climatice şi nici să-şi consolideze poziţia politică principală pe această ordine de zi. Consider, prin urmare, adoptarea acestei rezoluţii, un act de maximă importanţă, pentru a demonstra spiritul neştirbit şi determinarea UE ca principala forţă din lume în combaterea schimbărilor climatice. Trebuie să îmbunătăţim şi să promovăm în continuare activităţile dedicate combaterii schimbărilor climatice.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dle preşedinte, personal, cred că este complet greşit să ne concentrăm pe reducerea emisiilor de CO2 în combaterea schimbărilor climatice. În primul rând, mulţi uită că cercetarea cauzelor schimbărilor climatice este încă la început şi, în al doilea rând, este complet incorect şi neştiinţific să definim schimbările climatice ca un fenomen cu o singură cauză. Aceasta înseamnă că a ne concentra doar asupra emisiilor de CO2 nu va transforma lumea într-un loc mai bun.

Cred că este mult mai important să ne concentrăm atenţia asupra economisirii resurselor. Reducerea consumului de combustibili fosili şi utilizarea într-o măsură mai mare a materiilor prime şi a energiei regenerabile vor reduce impactul nostru asupra mediului, vor îmbunătăţi eficienţa şi vor crea o lume mai bună pentru copiii şi pentru nepoţii noştri. O utilizare mai eficientă şi durabilă a resurselor este o abordare mult mai valoroasă pentru noi, pentru societatea noastră şi pentru mediu decât simpla reducere a emisiilor de CO2, indiferent de costuri.

  Anja Weisgerber (PPE). – (DE) Dle preşedinte, negocierile referitoare la climă de la Copenhaga au fost dezamăgitoare pentru Uniunea Europeană, după cum s-a menţionat deja. Rezultatul a fost foarte diferit faţă de poziţia UE şi faţă de poziţia pe care trebuie să o adoptăm pentru a proteja clima. Singurul aspect pozitiv este recunoaşterea obiectivului de „două grade Celsius”, deoarece acesta ar putea avea ca rezultat angajamentele de reducere necesare.

Acum trebuie să ne întrebăm ce putem învăţa din eşecul negocierilor şi ce ar trebui să facem în continuare. Este important să avem o perioadă de gândire şi să privim critic asupra diferitelor puncte de pe traseul pe care îl urmăm. Trebuie să ne întrebăm cum putem să progresăm împreună cu alte state. Cum ne putem asigura că UE este prezentă, de asemenea, la masa negocierilor unde se întâlnesc SUA, China şi India pentru a ajunge la un compromis? Cum putem negocia mai eficient cu ţările în curs de dezvoltare şi cu economiile emergente? Este esenţial ca aceste negocieri să aibă loc sub egida ONU?

În final, aş dori să precizez că sunt foarte mulţumită că am putut să votez în favoarea acestei rezoluţii, deoarece în opinia mea, aceasta pune accentul în continuare pe rolul de iniţiator al Uniunii Europene. Acum, trebuie să răspundem la aceste întrebări şi să mergem mai departe pe acelaşi drum, atât dintr-o perspectivă internă, cât şi din una internaţională.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Proiectul de rezoluţie privind rezultatul reuniunii la nivel înalt de la Copenhaga privind schimbările climatice a fost rezultatul muncii minuţioase a deputaţilor dintr-un număr de comisii şi este legat de strategia pe termen lung a unei politici ecologice adevărate, ţinând cont de obiectivele economice ale UE într-o lume globalizată. Trebuie să protestez, totuşi, împotriva seriei de propuneri de amendamente iresponsabile din partea Socialiştilor şi a Verzilor, în special cu privire la încercările de a creşte ţintele pe termen lung convenite privind reducerile de emisii la 40 %, interdicţia nucleară sau taxa europeană de tranziţie pentru schimbările climatice. De asemenea, nu apreciez minimalizarea importanţei schimbărilor climatice din partea Grupului ERC şi sunt indignat de critica absurdă a prim-ministrului danez, în locul mulţumirilor pentru pregătirea cu atenţie a reuniunii la nivel înalt de la Copenhaga.

  Albert Deß (PPE). – (DE) Dle preşedinte, am votat împotriva propunerii de rezoluţie, din cauză că după părerea mea, din aceasta lipsesc unele date importante. Recent, a existat un număr din ce în ce mai mare de rapoarte privind oameni de ştiinţă care au falsificat date referitoare la climă. Este important să discutăm acest aspect şi să ne facem o opinie acum.

Pentru a mă asigura că nu există niciun fel de neînţelegere, aş dori să explic faptul că am dedicat mulţi ani reducerii utilizării de combustibili fosili şi, prin urmare, a impactului nostru asupra mediului. Totuşi, nu pot să înţeleg panica asociată cuvintelor „schimbări climatice”. Am multă experienţă în cariera mea îndelungată de politician. La începutul anilor ‘80, oamenii spuneau că nu vor mai rămâne copaci în Germania până în anul 2000, dar Germania este mai înverzită decât a fost vreodată. Este adevărat că clima se schimbă, dar acest lucru s-a întâmplat de-a lungul întregii istorii şi va continua să se schimbe şi în viitor. Din acest motiv, am votat împotriva acestei propuneri de rezoluţie.

  Daniel Hannan (ECR). – Dle preşedinte, la prima conferinţă de presă care a urmat numirii sale ca preşedinte al Consiliului European, Herman Van Rompuy a salutat faptul că 2009 a fost primul an de guvernare globală şi a declarat că aşteaptă cu interes în mod special reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga, ca un prim pas către gestionarea globală economică a planetei noastre.

Este păcat că unele persoane au aderat la agenda de mediu ca un mod de a promova o agendă diferită, o agendă care are la bază dorinţa de a lua puterea din mâinile politicienilor naţionali aleşi şi de a o concentra în mâinile tehnocraţiilor internaţionale.

Tragedia nu este doar că devenim mai puţin democratici: este că pierdem consensul pe care l-am fi putut avea pentru abordarea problemelor de mediu. De stânga sau de dreapta, conservator sau socialist, putem fi cu toţii de acord că dorim o diversitate de surse de energie şi că nu dorim ca substanţele poluante să fie emise în atmosferă, dar este aplicat un singur set de politici – cele care implică etatismul şi corporatismul – aceleaşi politici, de fapt, care au eşuat din punct de vedere politic şi care sunt aplicate acum la nivel social mediului. Mediul este în general prea important pentru a fi lăsat pe seama stângii.

  Syed Kamall (ECR). – Dle preşedinte, când ascultăm discuţiile din Parlament, sunt mulţi colegi care se plâng de faptul că UE nu a fost ascultată în timpul recentelor negocieri de la Copenhaga.

Poate că ar trebui să ne gândim de ce a fost aşa. Să ne analizăm propriul comportament aici, în Parlamentul European. Pentru început, avem două clădiri ale Parlamentului European. Mergem la Strasbourg, iar această clădire este încălzită şi iluminată în timp ce nu suntem aici – ipocrizie flagrantă. Să analizăm regimul de cheltuieli – un regim de cheltuieli care încurajează deputaţii europeni să ia taxiuri şi maşini cu şofer – dar dacă foloseşti transportul public, nu ai dreptul la decontare: ipocrizie. Dacă vă uitaţi la clădirile Parlamentului în timpul nopţii, observaţi că luminile sunt aprinse şi că sunt bine iluminate. Priviţi la politica agricolă comună, pe care mulţi deputaţi europeni din această Cameră o susţin, care nu numai că dăunează economiilor ţărilor în curs de dezvoltare, ci dăunează şi mediului.

Deci, înainte să ţinem predici restului lumii, este timpul să ne punem în ordine propriile treburi.

  Eija-Riitta Korhola (PPE). – (FI) Dle preşedinte, am susţinut amendamentul 43, care solicita tuturor să ţină cont de scandalurile recente legate de climă. Scandalurile sunt mult mai grave din punctul de vedere al consecinţelor decât ar dori să creadă această Cameră. Trebuie să putem avea încredere în cercetarea ştiinţifică independentă; altfel, nu va exista nicio bază pentru elaborarea politicilor noastre.

Am fost îngrijorată cu privire la schimbările climatice în toţi cei 10 ani de carieră ca deputată europeană. Am urmărit în mod activ o politică privind clima pentru Europa prin legislaţia referitoare la comercializarea cotelor de emisii, una care să nu fie doar ambiţioasă, ci şi raţională, astfel încât să nu transferăm pur şi simplu emisiile dintr-un loc în altul. Strategia noastră actuală este birocratică şi ineficientă: nu acţionăm ca iniţiatori şi nu ar trebui să mergem mai departe pe acelaşi drum ca şi până acum.

Partea cea mai proastă este că UE nu urmăreşte ce se întâmplă în prezent în cercetarea asupra climei. Am găsit soluţii de panică bazate pe informaţii deformate. Declaraţiile false din raportul Grupului interguvernamental privind schimbările climatice sunt o problemă atât de gravă încât ar trebui să solicităm demisia lui Rajendra Pachauri din funcţia de preşedinte al IPCC şi să reevaluăm ceea ce ştim cu privire la evoluţia schimbărilor climatice cauzate de activitatea umană şi cât de eficiente au fost acţiunile politicii noastre în legătură cu aceasta.

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Dle preşedinte, rezoluţia Parlamentului arată că, în acest domeniu, ca şi în atâtea altele, instituţia noastră nu deţine nicio putere de discernământ cu privire la doctrinele care ne iau cu asalt.

Într-adevăr, mulţi experţi cred că graficul încălzirii globale exponenţiale, în formă de crosă de hochei este, în realitate, o născocire. Gheţarii nu se topesc nicăieri. În orice caz, spre deosebire de ceea ce a anunţat IPCC, aceştia nu se topesc în Himalaya. Cotele apelor nu sunt pe cale să crească şi să acopere Bangladeshul, ci din contră. Delta Gangelui creşte ca rezultat al depunerilor de aluviuni. Urşii polari, despre care se spune că dispar, nu au fost niciodată mai prolifici ca acum. Succesiunea de perioade calde şi perioade reci a avut loc de mai multe ori în istoria noastră, inclusiv foarte recent, independent de orice activitate umană. Probabil că aceasta are origini astronomice şi nu este cauzată de aşa-zisele gaze cu efect de seră.

Până când aceste întrebări primesc un răspuns, nu putem crede decât că aceasta este o dogmă ideologică magnifică elaborată pentru a justifica introducerea unui guvern mondial.

  Giommaria Uggias (ALDE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să explic motivele pentru care am votat asupra amendamentului 12, declarând clar că partidul Italia dei Valori este împotriva producţiei de energie nucleară.

Ne-am opus deja acestui subiect dificil în timpul campaniei electorale şi l-am inclus în platforma noastră electorală. Acum urmărim cu hotărâre acest obiectiv printr-o acţiune semnificativă pe care am afirmat-o în timpul congresului nostru recent din Italia. Ne-am angajat într-o cruciadă majoră pentru a promova un referendum popular împotriva unei legi a guvernului italian care invalidează un vot majoritar pe care italienii şi l-au exprimat deja în timpul unui referendum popular.

Facem acest lucru pentru că dorim un viitor curat, cu energii regenerabile, bazat pe energie solară şi eoliană. Facem acest demers, mai ales pentru că, după cum am precizat, dorim să fie exprimată voinţa poporului italian, şi nu cea a unei majorităţi restrânse care deţine acum puterea în parlamentul italian.

Raport: Leonardo Domenici (A7-0007/2010)

  Daniel Hannan (ECR). – Dle preşedinte, exact în momentul în care cetăţenii din Massachusetts votau împotriva impozitării excesive şi guvernării excesive, candidaţii noştri desemnaţi pentru Comisie îşi lăudau planurile de armonizare a impozitării în Uniunea Europeană şi de creare a unui flux de venituri pentru Bruxelles. Cum putem explica această diferenţă între cele două Uniuni?

Se pare că trebuie căutată o explicaţie în ADN-ul fundamental al celor două regimuri politice. SUA au fost fondate pe o revoltă populară împotriva unui guvern îndepărtat şi despotic şi împotriva impozitării ridicate, în timp ce, bineînţeles, Uniunea Europeană – în alineatul (1) al articolului 1 din tratatul său de constituire – se angajează pentru o uniune tot mai apropiată. Astfel, aceasta dezaprobă concurenţa, curba externă, care este principala restricţie asupra guvernului. De aceea observăm acum – acţionând conform doctrinelor sale de constituire – această intoleranţă pentru concurenţa fiscală sub pretextul unui atac asupra paradisurilor fiscale, prin care, de fapt, se referă la jurisdicţiile care au administrat un sistem mai eficient şi şi-au menţinut impozitele reduse. Realitatea este că concurenţa fiscală – paradisurile fiscale, dacă insistaţi să le numiţi aşa – sunt un mod principal de a limita puterea guvernului şi de a menţine libertatea oamenilor.

  Syed Kamall (ECR). – Dle preşedinte, în aceste vremuri, trebuie să ne întrebăm: de ce atâta atenţie pentru problemele fiscale, cooperare fiscală şi guvernare fiscală?

Este suficient să privim faptele dintr-un număr de state membre pentru a găsi răspunsul. Avem ţări care au acumulat datorii mari. În propria mea ţară, guvernul britanic a cheltuit bani pe care nu-i are şi acum trebuie să acopere un deficit masiv în buget. Chiar înainte de criza financiară, aveam ţări care sunt cunoscute pentru faptul că nu colectează suficiente impozite pentru a acoperi serviciile publice necesare de către cetăţenii statelor respective. Cheltuim, de asemenea, banii contribuabililor cu susţinerea companiilor care au eşuat şi sunt conduse defectuos, precum şi bănci conduse greşit.

Deci, sincer, ce ar trebui să facem? Ar trebui să încurajăm o soluţie în primul rând pentru toate problemele pe care le-am scos în evidenţă, dar nu ar trebui să uităm, de asemenea, că concurenţa fiscală este benefică, deoarece aceasta încurajează guvernele să impoziteze mai puţin şi să ofere servicii mai eficiente pentru cetăţenii săi.

  Vicky Ford (ECR). – Dle preşedinte, Parlamentul a votat astăzi asupra unui document referitor la frauda şi evaziunea fiscală; documentul respectiv nu a primit sprijinul grupului meu. Deşi susţin în întregime multe măsuri care au fost sugerate pentru a opri frauda şi evaziunea fiscală, acest document a mers mult prea departe şi au existat trei preocupări majore.

În primul rând, luarea de măsuri împotriva celor care comit fraude nu ar trebui utilizată ca un mod secret de acces de către cei care doresc să crească armonizarea fiscală pe teritoriul Europei pentru cei dintre noi care îşi plătesc impozitele în mod cinstit. Parlamentul a apărat, pentru mult timp, dreptul statelor membre de a lua decizii proprii asupra cotelor de impozitare a întreprinderilor şi ar trebui să îl apere în continuare.

În al doilea rând, aceasta sugerează o impunere la nivelul UE asupra zonelor fiscale. Ne-am opus planurilor ca Parlamentul să aprobe impozite la nivel european.

Al treilea punct se referă la schimbul de informaţii. Da, ar trebui să punem la dispoziţie unele informaţii, dar ar trebui să ne gândim întotdeauna cât de multe, în ce scop şi care sunt beneficiile şi nu ar trebui să considerăm că toate circumstanţele sunt identice.

Raport: Marc Tarabella (A7-0004/2010)

  Astrid Lulling, în numele Grupului PPE. – (FR) Dle preşedinte, păcat că o majoritate entuziastă din Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen încearcă din răsputeri să împovăreze excesiv poziţia noastră asupra raportului anual al Comisiei privind egalitatea între bărbaţi şi femei din Uniunea Europeană cu consideraţii şi declaraţii care sunt contraproductive pentru femei şi care dăunează, printre altele, şanselor acestora de ocupare a locurilor de muncă.

Deşi unele consideraţii pot fi bine intenţionate, să nu uităm că prea multă protecţie distruge orice protecţie. Totuşi, piatra de încercare pentru grupul meu a fost, încă o dată, dreptul la avort social gratuit, care este prezentat ca o metodă uşoară de control al natalităţii.

Grupul nostru nu este în dezacord cu observaţia că femeile trebuie să deţină controlul asupra drepturilor sexuale şi reproductive. Credem, de asemenea, că în special tinerele fete trebuie să fie mai bine informate în domeniul sănătăţii sexuale şi reproductive. Totuşi, a solicita în aceeaşi frază „accesul uşor la contracepţie şi la avort gratuit” dovedeşte că autorii acestui text nu fac distincţia esenţială între aceste două servicii şi le pun pe acelaşi nivel în ceea ce priveşte controlul natalităţii. Nu suntem de acord cu acest lucru.

În plus, conform principiului subsidiarităţii, legislaţia din domeniul avortului legal este responsabilitatea statelor membre. Prin urmare, nu este responsabilitatea noastră în UE să intervenim în această problemă. Am făcut tot ce este posibil pentru a ajunge la un consens cu autorul raportului, dl Tarabella şi am făcut acest lucru în scopul combaterii tuturor formelor de discriminare care nu au fost încă eliminate.

Îmi pare rău că o majoritate din Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen – şi, din păcate, şi din Parlament – a urmărit să instige la dispute politice şi ideologice în loc să se concentreze pe ceea ce ar fi trebuit să fie principalul obiectiv al activităţilor noastre: de a ne strădui să obţinem egalitatea de tratament şi de oportunităţi pentru bărbaţi şi femei. Îmi pare rău că, din aceste motive, grupul meu nu a putut să voteze în favoarea raportului.

  Filip Kaczmarek (PPE). – (PL) Dle preşedinte, şi eu am votat împotriva acestui raport. Am făcut-o în ciuda faptului să sunt un suporter al egalităţii de gen. Totuşi, nu pot să accept că avortul este tratat în raport ca un drept înţeles în mod specific şi – după cum a spus dna Lulling – o metodă de control al natalităţii. În ţara mea, avortul nu este înţeles în acest mod. Sunt convins că modul în care vedem avortul este o problemă de politică internă. De asemenea, este periculos că raportul încalcă principiul subsidiarităţii şi o face asupra unui subiect dificil.

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE). – (PL) Dle preşedinte, egalitatea între femei şi bărbaţi este un subiect important. S-au realizat multe în acest domeniu, dar mai există domenii în care femeile sunt tratate mai rău decât bărbaţii. Câştigăm în continuare mai puţin, femeile prezintă un risc mai mare de sărăcie şi este mai dificil pentru femei să-şi dezvolte o carieră academică sau de afaceri. Raportul Parlamentului acordă atenţie acestor probleme şi subliniază necesitatea introducerii de măsuri specifice care vor asigura participarea egală a bărbaţilor şi femeilor pe piaţa muncii şi în educaţie.

Din păcate, regret că nu am putut susţine această propunere. Am votat împotriva raportului, deoarece acesta include prevederi concepute să facă avortul disponibil pe scară largă în Uniunea Europeană. În primul rând, aceste aspecte se numără printre cele asupra cărora trebuie să se pronunţe în exclusivitate statele membre. În al doilea rând, problema sarcinilor nedorite este foarte mare, dar nu putem introduce legislaţie care va trata avortul ca un mijloc gratuit de contracepţie. Şi nici nu putem fi de acord că avortul ar trebui să-i scutească pe oameni să să gândească la consecinţele şi la responsabilităţile asociate cu începerea activităţii sexuale. Cred că viaţa umană merită mai mult.

  Tiziano Motti (PPE) . – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, astăzi ne propunem să întărim rolul femeii în Uniune.

Această rezoluţie are multe puncte cu care suntem, bineînţeles, de acord şi trebuie să spun că multe dintre ele au legătură cu activitatea mea politică, în special în ceea ce priveşte accesul la piaţa muncii şi protecţia femeilor împotriva tuturor formelor de violenţă.

Totuşi, trebuie să subliniez că această rezoluţie a devenit o supă, la care un bucătar priceput a încercat să adauge – sau mai bine zis, a adăugat – ingrediente foarte diferite. Daţi-mi voie să mă explic mai bine: acesta vorbeşte despre violenţă, despre protecţia împotriva violenţei. Aceasta este urmată de o singură propoziţie despre contracepţie şi despre întreruperea sarcinii, avort, două subiecte care sunt de fapt foarte diferite şi care trebuie analizate foarte diferit. În cazul avortului, de exemplu, trebuie să ne concentrăm atenţia şi gândurile asupra caracterului sacru al vieţii.

Această opţiune a însemnat că nu am putut să votez în favoarea rezoluţiei şi a trebuit să mă abţin. Cred că această strategie atent formulată, care urmăreşte să obţină consensul politicienilor şi al presei, nu serveşte cu adevărat interesele femeilor europene.

  Siiri Oviir (ALDE). – (ET) Dle preşedinte, în contrast cu vorbitorii anteriori, m-am numărat printre cei 381 de deputaţi ai Parlamentului care au susţinut adoptarea acestei rezoluţii – şi acesta este de 10 ori mai mare decât numărul de membri din Comisia noastră pentru drepturile femeii. Drepturi egale, oportunităţi egale şi egalitatea dintre genuri în viaţa de zi cu zi sunt cu certitudine în interesul nostru, al tuturor. Drepturile egale pentru femei şi bărbaţi nu sunt un scop în sine, ci o premisă pentru atingerea obiectivelor generale ale Uniunii Europene şi utilizarea raţională a propriului potenţial.

Faptul că discutăm despre acest aspect de 40 de ani ne oferă, în mod cert, un indiciu asupra complexităţii şi polivalenţei acestui subiect şi asupra necesităţii unei politici integrate pentru a rezolva aceste chestiuni. Sper că aceasta nu este doar o altă strategie pe hârtie şi, prin urmare, doresc să subliniez ceea ce s-a subliniat şi în raport – importanţa punerii în aplicare şi supravegherii.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Nici eu nu am votat în favoarea raportului controversat şi neechilibrat al dlui Tarabella privind egalitatea de gen şi îmi pare rău că, exceptând deputaţii europeni ai Partidului Popular European, 381 de deputaţi au votat în favoare acestui raport. Poate că nu l-au citit. Într-un număr de propuneri, acesta intervine în puterile exclusive ale statelor membre, privind în special politicile pro-familie şi domeniile sensibile din punct de vedere etic ale acestora. În plus, doresc aceştia să instituie şi să finanţeze o instituţie nouă pentru monitorizarea violenţei împotriva femeilor în UE? Nu ştiu că Uniunea deţine instrumente, un oficiu şi legislaţie pentru monitorizarea respectării drepturilor omului, atât ale bărbaţilor cât şi ale femeilor? Chiar cred că avem nevoie de o cartă a drepturilor femeilor în paralel cu Carta existentă şi obligatorie a drepturilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor europeni? Raportul se referă, de asemenea, la aşa-numitele obiective de la Barcelona, deşi acestea contravin recomandărilor experţilor, deoarece copiii şi nou-născuţii trebuie să beneficieze tot timpul de îngrijirea familiei la vârsta respectivă, nu să fie abandonaţi în creşe pe baza recomandărilor de la Barcelona. Creşele ar trebui să fie o ultimă soluţie. Recomandările din raport nu sunt obligatorii, dar prostia umană este contagioasă şi Parlamentul nu ar trebui, prin urmare, să susţină astfel de demersuri. Au fost doar 75 de abţineri şi salut faptul că 253 de deputaţi din Partidul Popular European au votat împotriva raportului.

  Daniel Hannan (ECR). – Dle preşedinte, Tratatul de la Roma conţine o propoziţie privind acest subiect. Acesta precizează: „Bărbaţii şi femeile vor primi o remuneraţie egală pentru aceeaşi muncă prestată”. Este destul de simplu. Cred că înţelegem cu toţii ce înseamnă acest lucru.

Dar în următoarele decenii, printr-un proces de activism juridic, Curtea Europeană a extins în mod progresiv semnificaţia acestei fraze dincolo de ceea ce ar presupune o persoană rezonabilă. În primul rând, aceasta a definit „remuneraţia egală” cu semnificaţia de drepturi egale la pensie, concedii egale şi aşa mai departe. Apoi a definit „munca egală” cu semnificaţia de muncă cu valoare echivalentă. Cum poate evalua un angajator acest lucru? Este în funcţie de cât de mult pare că munceşte o persoană? Trebuie să ia în calcul disponibilitatea de candidaţi calificaţi corespunzător? Apoi, în cazul SouthWest Trains din Regatul Unit, aceasta a fost extinsă pentru a ţine seama de drepturile soţiilor/soţilor din căsătoriile cu persoane de acelaşi sex. Acum vorbim despre drepturile de reproducere.

Există un argument pentru toate aceste lucruri. Puteţi opina că statul nu trebuie să reglementeze contractele dintre angajator şi angajaţi sau puteţi decide că avem nevoie de această legislaţie. Dar, de orice parte aţi fi, cu siguranţă că aceasta este o discuţie care ar trebui să aibă loc între reprezentanţii aleşi pentru care putem vota în favoare sau împotrivă. Este revoltător ca acestea să ne fie impuse de o curte de justiţie. O curte de justiţie cu o misiune este o ameninţare; o curte supremă cu o misiune este o tiranie.

  Joanna Katarzyna Skrzydlewska (PPE). – (PL) Dle preşedinte, prenumele meu este la fel de dificil – Skrzydlewska – dar m-am obişnuit cu faptul că puţine persoane pot să-l pronunţe corect.

În timpul votului de astăzi, am votat asupra raportului privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în Uniunea Europeană în 2009. Totuşi, printre prevederile referitoare la problemele asociate cu discriminarea femeilor şi situaţia mai dificilă în care se află acestea pe piaţa muncii, au existat prevederi solicitând statelor membre să faciliteze accesul universal la avort şi la servicii legate de sănătatea reproductivă şi sexuală. Aş dori să atrag atenţia că deciziile referitoare la problemele legate de avort trebuie luate de statele membre. Prin urmare, la votul final am fost împotriva raportului, deoarece cred că, atunci când luptăm pentru dreptul la tratament egal pentru femei şi bărbaţi, nu ar trebui să facem ca acest drept să depindă de alegerile legate de aspectele sexuale.

  Bernd Posselt (PPE). – (DE) Dle preşedinte, sunt foarte încântat că noi, Creştin-Democraţii din Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) am votat împotriva acestui raport ideologic îngrozitor, prezentat de socialişti, comunişti, verzi şi, în special, de liberali. Acesta este un atac la dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi şi un atac la principiile de subsidiaritate. În special, sunt oripilat de modul în care Liberalii au devenit servitorii stângii şi au acţionat împotriva principiului subsidiarităţii.

Acest tip de raport dăunează acceptării noastre în rândul populaţiei şi al ţărilor candidate. Unele dintre elementele ideologice legate de Croaţia şi Macedonia din rapoartele de ţară ne aduc, de asemenea, prejudicii. De aceea, trebuie să le explicăm clar oamenilor ce esteaquis-ul comunitar, cu care sunt complet de acord, care sunt responsabilităţile UE şi ce înseamnă nonsensul ideologic periculos. Pentru a continua metafora începută de colegul meu italian: suntem, de asemenea, în favoarea supei, dar împotriva adăugării de cianură.

Propunere de rezoluţie B7-0069/2010

  Daniel Hannan (ECR). – Dle preşedinte, permiteţi-mi să vă spun povestea a două ţări africane. În 1978, Kenya a interzis vânătoarea de elefanţi şi această decizie a fost urmată de o distrugere aproape totală a turmelor de elefanţi din ţara respectivă. Aproximativ la aceeaşi dată – în 1979 – Rodezia, pe numele ei de atunci, a dat elefanţii în proprietatea deţinătorilor terenurilor pe care hoinăreau. Rezultatul – explozia numărului de elefanţi.

Noi nu ne gândim în această Cameră la elefanţi în modul în care o fac africanii. Noi nu suntem ameninţaţi de aceştia; nu ne zdrobesc sub tălpi culturile; nu ne distrug satele; şi nu sunt un pericol pentru sănătatea oamenilor. Singurul mod de a preveni populaţiile locale să facă ceea ce este logic, adică să elimine o ameninţare, este acela de a le oferi un stimulent pentru a o trata ca pe o resursă regenerabilă. Aceasta este, bineînţeles, ceea ce Rodezia – acum Zimbabwe – a făcut cu succes. Politica de mediu trebuie să recunoască maxima aristoteliană de bază conform căreia nimeni nu va avea grijă de ceea ce nu este proprietatea lui.

Propunere de rezoluţie B7-0067/2010

  Romana Jordan Cizelj (PPE). – (SL) Sunt în favoarea aderării Croaţiei la Uniunea Europeană, dar aceasta nu ar trebui să se facă în detrimentul intereselor naţionale ale Sloveniei. Mă refer, bineînţeles, la disputa frontalieră dintre Slovenia şi Croaţia. Acesta nu este doar un concept abstract; este unul care afectează vieţile oamenilor.

Aici în Strasbourg, Parlamentul European a solicitat parlamentului sloven să ratifice acordul de arbitraj cât mai curând posibil. Aceasta constituie, bineînţeles, amestec în competenţa parlamentului sloven. În al doilea rând, mă întreb dacă a dorit cineva să afle din ce cauză Slovenia nu a ratificat încă acest acord. În legătură cu acest aspect, aş dori să precizez că, în august 2007, toate grupurile parlamentare au declarat că orice soluţie trebuie să fie conformă cu principiul echităţii.

În mod natural, mă întreb, de asemenea, de ce nu are absolut nimeni obiecţii cu privire la acest principiu. Şi totuşi, acest principiu nu a fost introdus în acordul de arbitraj. Prin urmare, am votat împotriva propunerii de rezoluţie, din cauză că nu reflectă acest principiu.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Am fost încântată să susţin astăzi raportul privind principalele progrese ale Croaţiei pentru pregătirea în vederea aderării la UE. Există legături pe termen lung între cetăţenii cehi şi croaţi, zeci de mii de familii vizitând ţara în fiecare an şi având prieteni aici. Prin urmare, acesta este un raport excelent pentru noi, deoarece dovedeşte că Croaţia va fi pregătită pentru aderare anul viitor. Cred că procesul de ratificare pentru acordul de aderare nu va fi întrerupt de niciun politicianism intern din cadrul celor 27, care a însoţit Tratatul de la Lisabona şi cred, de asemenea, că parlamentele Sloveniei şi Croaţiei vor găsi o soluţie echitabilă la disputa lor frontalieră.

Propunere de rezoluţie B7-0065/2010

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Dle preşedinte, şi eu voi fi succintă. Acesta este încă un raport pozitiv din Balcani, Macedonia progresând şi ea cu succes pe calea îndeplinirii criteriilor politice care sunt o premisă pentru începerea discuţiilor de aderare şi, de asemenea, pentru un regim fără obligativitate a vizelor cu UE. Alegerile recente au fost de ajutor în acest sens. Acestea au demonstrat clar că cetăţenii acestei ţări doresc să aibă aceleaşi standarde internaţionale şi o coexistenţă paşnică. Cred, de asemenea, că instituţiile democratice vor reuşi să intensifice negocierile cu Grecia privind soluţii amiabile la problemele teritoriale.

Propunere de rezoluţie B7-0068/2010

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Voi fi din nou succintă. Aş dori să menţionez că am adoptat un raport foarte deschis privind modul în care Turcia îşi poate modifica legislaţia în mod responsabil, în conformitate cu modelul UE şi, de asemenea, privind faptul că criteriile politice din domeniul drepturilor omului, în special în legătură cu femeile şi cu minorităţile religioase, nu au fost încă îndeplinite, la fel cum şi problema Ciprului rămâne deschisă. În ciuda acestora, majoritatea deputaţilor europeni au susţinut demararea negocierilor de aderare de mai mulţi ani. Salut faptul că Turcia se îndreaptă către democraţie şi către Europa, dar aş dori să spun, încă o dată, că o soluţie mai bună la relaţiile economice ar fi fost instituirea unui parteneriat privilegiat, în loc să promitem Turciei aderarea, cu populaţia sa de 70 de milioane. Acesta ar fi, de asemenea, mai sincer, ţinând cont că, aşa cum mă tem, un acord de aderare nu va fi aprobat sub nicio formă într-un referendum viitor.

  Bernd Posselt (PPE). – (DE) Dle preşedinte, sunt încântat că această Cameră a respins cu o majoritate vastă şi clară încercarea Socialiştilor şi Verzilor de a stabili obiectivul aderării cu drepturi depline a Turciei. Procesul trebuie să rămână deschis şi, pentru a o spune şi mai clar, acesta trebuie direcţionat imediat către un statut special personalizat sau un parteneriat privilegiat.

Turcia nu este o ţară europeană, dar este partenerul nostru cel mai important de la marginile Europei. De aceea, dorim cooperare strânsă, dar, răspunzând dlui Kreissl-Dörfler care a pus acest aspect în discuţie mai devreme, fără ca Turcia să devină membru al instituţiilor europene şi fără drepturi depline de liberă circulaţie. Totuşi, dorim o cooperare economică şi politică strânsă. Acesta este un concept foarte precis şi cred că are şansa de a fi implementat, deoarece majoritatea cetăţenilor turci şi ai Uniunii Europene nu sunt în favoarea aderării cu drepturi depline. Prin urmare, ar fi mai raţional să nu mai facem risipă de eforturi, ci să ne concentrăm doar asupra obiectivului parteneriatului.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Orice ţară care depune eforturi pentru aderarea la Uniunea Europeană nu trebuie doar să îndeplinească oficial, ci şi să se identifice la nivel intern cu cerinţele minime în domeniul democraţiei şi al respectării drepturilor omului.

Conform raportului de ţară din 2009, Turcia mai are o cale lungă de parcurs. Poate că s-a angajat pe calea reformelor, a relaţiilor de bună vecinătate şi a progresului treptat către standardele şi valorile UE, dar acesta este al patrulea an în care a eşuat să pună în aplicare prevederile care reies din acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Turcia.

Din punctul meu de vedere, este inacceptabil să analizăm aderarea unei ţări în care drepturile femeii şi libertatea religioasă, de gândire şi de exprimare sunt încălcate, unde tortura, discriminarea şi corupţia sunt tolerate şi unde arma continuă să intervină în viaţa politică şi în politica externă. Reformele ar trebui să includă, de asemenea, reforma sistemului electoral printr-o reducere sub pragul de 10 procente, pentru a asigura o democraţie pluralistă mai bună.

Explicaţii scrise privind votul

Raport: David Casa (A7-0008/2010)

  Sophie Briard Auconie (PPE), în scris. – (FR) Raportul dlui Casa privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată cu privire la regulile de facturare a fost adoptat de o vastă majoritate a deputaţilor, inclusiv de mine. Prin acest sistem, regulile de facturare a TVA-ului vor fi simplificate datorită armonizării sporite a cerinţelor europene şi a utilizării generalizate a facturării electronice. Intrarea în vigoare a acestei directive va avea ca scop, prin urmare, reducerea poverilor administrative care apasă asupra întreprinderilor şi intensificarea eforturilor pentru combaterea fraudei TVA.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Această propunere este legată de crearea unui sistem de auto-evaluare în legătură cu furnizarea anumitor bunuri sau prestarea anumitor servicii susceptibile de fraudă, pe baza unei testări opţionale. Conform Comisiei Europene, acest lucru este necesar deoarece mai există un număr substanţial de cazuri de fraudă TVA şi Comisia deţine, de asemenea, informaţii despre presupuse cazuri de fraudă în legătură cu comercializarea licenţelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Pe baza acestor informaţii, raportul Parlamentului propune ca statele membre care votează în favoarea acestui sistem să fie obligate să facă acelaşi lucru pentru schema de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră.

Credem că natura experimentală a propunerii poate avea un oarecare merit, astfel încât susţinem amendamentele aduse de Parlament, în special propunerea privind un raport de evaluare „a eficienței și eficacității globale ale măsurii de aplicare a mecanismului, precum și de evaluare a raportului dintre costurile și beneficiile măsurii, pentru a se aprecia oportunitatea extinderii sau a lărgirii domeniului de aplicare al acesteia.”.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Acest raport tratează probleme importante legate de fraudă, inclusiv în domeniul emisiilor de gaze cu efect de seră. Comisia trebuie să raporteze asupra eficienţei mecanismului de taxare inversă pentru a stabili dacă este adecvat sau nu să extindă domeniul de aplicare al mecanismului.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Adoptarea Directivei 2006/112/CE a fost un pas important în combaterea evaziunii fiscale. Totuşi, în ciuda tuturor aspectelor sale pozitive, aceasta nu a fost suficient de eficientă pentru combaterea aşa-zisei „fraude de tip carusel” în materie de TVA. Acest tip de fraudă fiscală este responsabilă pentru pierderea unei proporţii însemnate din veniturile fiscale ale statelor membre şi aceasta a fost una dintre cele mai răspândite metode. În aceste vremuri de criză economică, când lupta împotriva fraudei fiscale este cu atât mai importantă, ţinând cont de gravitatea pierderii de venituri, trebuie să depunem toate eforturile pentru a o combate, deoarece acest aspect va avea un impact important nu doar asupra răspunsului nostru la criza internaţională actuală, ci şi asupra posibilităţii de a continua politicile sociale adecvate.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) M-am numărat printre primii susţinători ai ideii care stă la baza propunerii Comisiei Europene.

Noi, cei din Comisia pentru afaceri economice şi monetare am analizat şi am îmbunătăţit, într-o anumită măsură, documentul Comisiei. Sunt de acord cu raportorul, în special, asupra lămuririlor privind aplicarea opţională a mecanismului de taxare inversă şi a obligaţiilor de raportare. De fapt, statele membre ar trebui să aibă opţiunea de a solicita fie raportarea pentru fiecare tranzacţie, fie pe o bază tranzacţională globală.

Propunerea supusă examinării creşte siguranţa cotelor de emisii de gaze cu efect de seră (ETS) faţă de autorii fraudelor, în acelaşi timp cu reducerea sarcinilor administrative pentru întreprinderile corecte.

În cele din urmă, cred că Parlamentul ar trebui să fie informat despre rezultatul acestei implementări temporare a mecanismului de taxare inversă.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am votat cu foarte mare convingere în favoarea raportului dlui Casa. Ca prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru control bugetar şi ca raportor pentru un raport adoptat în septembrie 2008 privind frauda în materie de TVA, am susţinut în mod repetat combaterea eficientă a fraudei în materie de TVA, deoarece aceasta constituie o problemă majoră cu privire la venitul statelor membre şi la buna funcţionare a pieţei interne. O formă comună şi foarte gravă a acestei fraude este cunoscută ca frauda de tip carusel în materie de TVA. Valoarea totală a veniturilor neîncasate este estimată a fi între 20 şi 100 de miliarde de euro pe an. Aceasta este o sumă imensă şi una care ar putea fi utilizată, cu siguranţă, foarte bine în vremuri de criză economică.

Autorii fraudelor care acţionează în acest domeniu sunt foarte inventivi. Recent s-a descoperit că aceştia se ocupă, de asemenea, de fraude cu scheme de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efecte de seră (ETS). Transferurile drepturilor de emisie între părţile impozabile din ETS, care au loc în întregime sub formă electronică, sunt privite ca servicii şi sunt impozabile în ţara în care îşi are sediul destinatarul. Comercianţii achiziţionează credite de carbon din surse scutite de TVA din alte state membre şi apoi le vând companiilor din propriile state membre la un preţ care include TVA. Firmele fantomă nu plătesc apoi TVA-ul la trezoreria naţională. Este esenţial să combatem acest tip de fraudă.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Salut aplicarea sistemului de taxare inversă pentru TVA. Totuşi, disting o eroare în acesta. De exemplu, subiectul A a vândut ceva subiectului B. Subiectul B l-a vândut subiectului C. Subiectul C l-a vândut consumatorului final sau neplătitorului de TVA. Între timp, subiectul A nu plăteşte TVA, deoarece nu este comerciantul final. Doar subiectul C care vinde bunurile finale consumatorului plăteşte TVA. Fondul acestei probleme este că subiectul B nu este taxat deloc deşi baza activităţii sale este să cumpere ieftin şi să vândă scump. Prin urmare, se propune ca subiectul B să plătească TVA pe diferenţa de preţ către trezoreria statului. Această schemă are multe puncte pozitive, cu o excepţie: nimeni nu va solicita trezoreriei rambursarea TVA-ului, dar dacă subiectul C este autorul fraudei, acesta pur şi simplu nu va plăti TVA în calitate de comerciant final. Cu alte cuvinte, prin aplicarea sistemul de taxare inversă pentru TVA, nu va exista o balanţă negativă, deoarece nimeni nu va solicita rambursarea TVA-ului şi cred că va fi foarte uşor de administrat această schemă, deoarece inspectorii fiscali vor putea să descopere foarte uşor diferenţa din preţurile bunurilor. Dacă mă înşel, aş fi recunoscător să primesc un răspuns în scris privind oportunitatea sau insuficienţa schemei pe care am propus-o.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Rezoluţia este concepută să modifice Directiva TVA 2006/112/CE a Consiliului pentru a permite aplicarea temporară a mecanismului de taxare inversă, în vederea combaterii fraudei legate de comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi de tranzacţiile cu anumite bunuri care prezintă risc de fraudă. Frauda fiscală este o problemă importantă în ceea ce priveşte funcţionarea în bune condiţii a pieţei interne şi pune în pericol veniturile fiscale ale statelor membre. Din această cauză, câteva dintre ele au solicitat să li se permită combaterea mecanismelor frauduloase utilizând un mecanism de taxare inversă orientat spre anumite sectoare care prezintă risc de fraudă şi către anumite bunuri. Cea mai întâlnită formă de fraudă este cea prin care un furnizor plătitor de TVA facturează bunuri şi apoi dispare fără să plătească TVA-ul datorat, lăsând cumpărătorii (de asemenea, plătitori de TVA) cu facturi valide care le permit să deducă TVA-ul. Ministerele naţionale de finanţe nu încasează, prin urmare, TVA-ul datorat pentru bunurile în cauză şi trebuie să ramburseze următorului comerciant din amonte, în lanţul TVA, taxa plătită de acesta. Astfel, statele membre pierd de două ori. De aceea am votat în favoarea acestei rezoluţii legislative.

Raport: Lambert van Nistelrooij (A7-0048/2009)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Asigurarea accesului la locuinţe a cetăţenilor, în special a celor vulnerabili, din comunităţile care se confruntă cu sărăcia extremă şi marginalizarea, trebuie să fie o preocupare de bază societăţii noastre, iar sprijinul financiar din partea fondurilor structurale poate contribui semnificativ la eforturile depuse de autorităţile naţionale pentru a rezolva această problemă. Atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au cerut Comisiei Europene în repetate rânduri să acţioneze în favoarea promovării incluziunii acestor comunităţi. Prin votul exprimat astăzi am obţinut un nou regulament, modificat, care va permite tuturor celor 27 de state membre să folosească bani din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) pentru renovarea sau înlocuirea locuinţelor din comunităţile marginalizate, venind în acest fel în sprijinul categoriilor celor mai defavorizate ale societăţii.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Trebuie să atrag atenţia că raportul nu reuşeşte să ofere o imagine generală în ceea ce priveşte identitatea destinatarului măsurilor, dacă acestea sunt introduse: se face referire la conceptul de „comunităţi marginalizate”, dar substanţa acestei expresii, care poate însemna multe diferite lucruri doar în termeni sociologici, nu este specificată. Singurele referinţe – care oricum se află deja în propunerile Comisiei – privesc populaţia romilor. Solicitarea raportului că referinţa la romi nu ar trebui să excludă intervenţiile pentru a ajuta alte grupuri marginalizate sociale nu oferă nicio garanţie că alţi indivizi care sunt „marginalizaţi social”, din cauza situaţiilor foarte dificile de ordin economic, legate de locul de muncă sau de familie, pot beneficia de cota din FEDER care va fi alocată politicilor privind locuinţele. În cele din urmă, conform raportului prezentat în Parlament, puterea de a determina criteriile aplicate pentru a stabili ce cotă din FEDER poate fi alocată pentru ajutorul acordat comunităţilor marginalizate ar trebui să revină Comisiei Europene: această prevedere pare să permită doar Comisiei puteri discreţionare sporite pentru determinarea criteriilor menţionate anterior; criterii de care vor depinde în mod efectiv extinderea şi dimensiunea măsurii, într-un moment în care Parlamentul nu va avea niciun mod previzibil de a acţiona şi a-şi exprima punctele de vedere. În aşteptarea monitorizării ulterioare a raportului de către Parlament şi deoarece aceasta este prima lectură, mă voi abţine de la vot.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Susţin acest acord cadru, deoarece cooperarea dintre Parlamentul European şi Comisia Europeană este foarte importantă în consolidarea stabilităţii Uniunii Europene şi a eficienţei activităţii acesteia. Conform acestui acord, odată ce o solicitare de iniţiativă a fost trimisă în Parlamentul European, Comisia Europeană trebuie să răspundă într-o lună şi să pregătească o lege adecvată pentru Uniunea Europeană în mai puţin de un an. Dacă Uniunea Europeană refuză să pregătească actul solicitat, va trebui să-şi justifice detaliat decizia. Până acum, doar Comisia Europeană a reuşit să introducă legislaţie pentru Uniunea Europeană, dar în Tratatul de la Lisabona se prevede că o majoritate a Parlamentului European are dreptul de a crea legislaţie pentru Uniunea Europeană. Parlamentul şi Comisia vor coopera strâns într-o etapă iniţială privind orice solicitări de iniţiativă legislativă care provin din iniţiativele cetăţenilor. Când semnează tratate internaţionale, experţii Parlamentului European vor fi incluşi, de asemenea, în discuţii. În acord, Parlamentul va primi dreptul de a participa ca observator la anumite negocieri internaţionale ale Uniunii Europene, precum şi dreptul de a obţine mai multe informaţii despre tratatele internaţionale.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Sunt bucuros să votez în favoarea acestui amendament la Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FERD) pentru a extinde domeniul de aplicare al intervenţiilor sale în sectorul locuinţelor, pentru a ajuta comunităţile marginalizate din toate statele membre. Până acum, intervenţiile din sectorul locuinţelor puteau să aibă loc doar în domeniul de aplicare al proiectelor de dezvoltare urbană legate de renovare sau de construcţia de locuinţe. După părerea mea, acest criteriu este iraţional şi discriminatoriu ţinând cont că, la fel ca în cazul Portugaliei, majoritatea acestor familii trăiesc în adăposturi din zone rurale. Acestea sunt persoanele care au cea mai mare nevoie de ajutor şi nu ar trebui excluse din cauza locaţiei lor. Salut amendamentul adus de Parlament, care susţine coeziunea teritorială.

În plus, spre deosebire de propunerea iniţială a Comisiei Europene, care restricţiona implementarea acestuia la noile state membre, aceste reglementări noi extind domeniul de aplicare a implementării la toate statele membre, evitând astfel discriminarea absurdă dintre familiile europene marginalizate. Aceasta este o problemă globală şi afectează mii de familii din toată Europa! Această situaţie este foarte gravă în Portugalia, din cauza crizei economice în care se află şi a sărăciei extreme a multor familii.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Susţin acest raport care extinde eligibilitatea intervenţiilor în materie de locuinţe în comunităţile marginalizate la Fondul European Pentru Dezvoltare Regională (FEDER). Conform regulilor noi, toate statele membre vor putea să beneficieze astfel de finanţare din partea UE pentru a îmbunătăţi condiţiile gospodăriilor marginalizate, care nu erau disponibile până acum pentru statele membre care au aderat după 2004. Degradarea fizică a numărului total de locuinţe nu dă ocupanţilor acestora dreptul la condiţii de trai decente şi este un obstacol major pentru integrare şi coeziune socială. Acest regulament va permite proiectelor de renovare a locuinţelor să utilizeze FEDER, dar, pentru a contracara riscurile de segregare, aceste iniţiative trebuie să facă parte dintr-un cadru de integrare socială mai larg în domeniile sănătăţii, educaţiei şi afacerilor sociale.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Comisia Europeană încearcă să modifice prevederile reglementărilor Fondului European pentru Dezvoltare Regională (FEDER) pentru a permite noilor state membre să utilizeze aceste fonduri în vederea intervenţiei în sectorul locuinţelor în favoarea comunităţilor marginalizate care trăiesc în zone rurale.

Acest amendament se aplică doar noilor state membre care, să nu uităm, au comunităţi migratoare marginalizate extinse care trăiesc în zone rurale. Aceasta justifică adoptarea unei reguli speciale în cadrul regulamentelor FEDER.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acţionând pentru combaterea sărăciei şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru sectoarele cele mai dezavantajate ale populaţiei, unde lipsurile au fost agravate de criza severă din ultimii câţiva ani, Uniunea Europeană are datoria să protejeze şi să promoveze politici susţinute pentru includere socială. Pe lângă problemele de igienă, deteriorarea condiţiilor de locuit agravează şi cauzează adesea riscul segregării şi marginalizării. Condiţiile de trai sunt cruciale pentru respectul de sine şi sentimentul de valoare socială ale fiecărui cetăţean. Pe lângă educaţie, sănătate şi ocuparea forţei de muncă, acestea joacă un rol central în construcţia, dezvoltarea şi consolidarea oricărei încercări de trai durabil, atât la nivel individual cât şi la nivel de familie.

Este important, totuşi, să ne asigurăm că strategiile de intervenţie în cadrul Uniunii Europene nu fac nicio distincţie pe bază de gen, rasă sau etnie. Dacă Europa doreşte să aibă o societate mai echilibrată, este la fel de important să evităm apariţia şi extinderea ghetourilor sau zonelor care sunt asociate uşor cu o comunitate dezavantajată sau marginalizată în mod special. Politicile privind incluziunea socială trebuie, de asemenea, să fie orientate spre cei care au cea mai mare nevoie de ele, fără a face niciun fel de distincţie între cetăţenii europeni.

  David Martin (S&D), în scris. – Acest regulament permite statelor membre să utilizeze Fondul European pentru Dezvoltare Regională într-un mod integrat şi raţional. Punând la dispoziţie banii existenţi pentru comunităţi marginalizate, dintre care multe se află în zone rurale şi adăposturi şi nu puteau beneficia de ajutor conform regulilor anterioare, acest regulament nou va contribui semnificativ la Planul european de redresare economică.

  Erminia Mazzoni (PPE), în scris. – (IT) Acestea sunt motivele care m-au determinat să votez în favoarea următoarelor amendamente. În primul rând, am crezut că este necesar să extindem perimetrul geografic al propunerii la toate cele 27 de state membre ale UE, deoarece problemele pe care intenţionăm să le combatem cu acest regulament apar pe tot teritoriul Uniunii Europene. Prin urmare, nu are niciun sens să limităm regulamentul doar la cele 12 noi state membre ale UE. În al doilea rând, am crezut că este bine să revenim la versiunea anterioară a părţii finale a articolului 7 („Comisia adoptă”, în loc de „poate adopta”), astfel încât Comisia să-şi poată îndeplini în continuare obiectivul de reglementare original, de evaluare şi decizie asupra criteriilor pentru intervenţii, pentru a garanta eficacitatea şi valoarea adăugată a politicii, luând în calcul, de asemenea, costul său.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Situaţia locuinţelor în UE este critică. Avem nevoie de o politică europeană în materie de locuinţe decente pentru toţi, o politică de locuinţe sociale obligatorie şi ambiţioasă în UE. Bineînţeles, a fost esenţial ca Parlamentul să adopte o poziţie privind renovarea locuinţelor insalubre şi înlocuirea mahalalelor cu locuinţe decente, dar este la fel de esenţial şi la fel de urgent ca UE să facă din disponibilitatea unei locuinţe decente un drept fundamental pentru toţi. Aceasta are datoria şi mijloacele de a asigura acest aspect. UE nu-şi poate permite să devină o regiune subdezvoltată social.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Adoptarea acestui raport este foarte importantă, deoarece aduce un amendament la Fondul European pentru Dezvoltare Regională care va ajuta cetăţenii marginalizaţi, fie că trăiesc sau nu în zone urbane.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea acestui raport şi doresc să subliniez că sunt binevenite astfel de reevaluări periodice ale textelor care reglementează utilizarea fondurilor europene. Multe dintre restricţiile prevăzute de aceste regulamente nu mai sunt adaptate situaţiei economice şi sociale actuale, care face necesare noi forme de intervenţie. Un alt exemplu în acest sens este relaxarea condiţiilor de utilizare a fondurilor FEDER pentru sporirea eficienţei energetice a locuinţelor, aprobată de Parlament în primăvara anului trecut

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Criza economică globală actuală reprezintă o provocare dificilă pentru Uniunea Europeană, care are nevoie de politici care să ofere răspunsuri rapide, flexibile şi eficiente.

Cu resursele sale financiare totale de 347 de miliarde de euro pentru perioada de programare 2007-2013, politica de coeziune europeană constituie cea mai mare sursă de investiții în economia reală, contribuind la redresarea Europei și a regiunilor sale, în urma acestei crize, și la reconstruirea încrederii și a optimismului.

Sunt de acord cu necesitatea de a aborda problema locuinţelor pentru comunităţile marginalizate, în contextul unei modificări în regulamentul privind FEDER. Întrucât dispoziţiile actuale nu pot fi aplicate în cazul comunităţilor marginalizate, amendamentul propus va completa legislaţia existentă, pentru a permite o mai bună abordare a condițiilor precare de viață ale acestor persoane.

Această măsură respectă principiul subsidiarităţii, extinzând posibilităţile statelor membre de sprijini intervenţiile din domeniul locuinţelor în cazul comunităţilor marginalizate în modul pe care acestea îl consideră cel mai adecvat, menţinând în același timp abordarea integrată drept condiţie minimă pentru punerea în aplicare a acestor intervenţii.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, îl felicit pe dl van Nistelrooij pentru textul excelent pe care l-a propus, care a fost îmbunătăţit şi mai mult prin numeroasele amendamente prezentate în cadrul Comisiei pentru dezvoltare regională, oferind posibilitatea ca această măsură să fie extinsă în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Textul de astăzi ne va permite să transformăm în realitate visele multor oameni care îşi doresc locuinţe proprii. Sunt sigur că, făcând acest lucru, vom demonstra cetăţenilor noştri că Parlamentul este capabil să găsească soluţii la provocările pe care le presupun deschiderea frontierelor şi libera circulaţie a persoanelor. Din acest motiv, voi vota în favoarea raportului.

  Maurice Ponga (PPE), în scris. – (FR) Salut adoptarea, astăzi, cu o vastă majoritate (558 voturi la 57), a raportului dlui van Nistelrooij. Prin adoptarea acestui raport, Parlamentul trimite un mesaj puternic cetăţenilor şi răspunde la preocupările sociale transmise în special de oraşele europene. Raportul prevede posibilitatea utilizării FEDER pentru renovarea şi înlocuirea locuinţelor existente şi pentru structuri noi concepute să ajute comunităţile marginalizate din mediile rurale sau urbane în fiecare dintre cele 27 de state membre.

Această extindere de la 12 state care au aderat în 2000 şi 2007, la toate statele membre oferă soluţii la problemele pe care creează locuinţele insalubre pentru anumite comunităţi marginalizate de pe tot teritoriul UE. Astfel, va fi posibilă stabilirea unei abordări integrate şi durabile la nivelul UE. În plus, această extindere se îmbină perfect cu obiectivul 2010, Anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale. Sunt încântat că Parlamentul a votat pentru aceste amendamente şi sper că va fi un instrument util pentru regiunile vizate în vederea rezolvării unei probleme urgente şi fundamentale pentru aceste comunităţi.

  Marie-Thérèse Sanchez-Schmid (PPE), în scris. – (FR) Am sprijinit acest raport de la început, în special în ce priveşte extinderea domeniului de aplicare al intervenţiei la toate statele membre UE. Aceasta permite celor 27 de state membre să folosească FEDER pentru a finanţa construirea de locuinţe noi pentru comunităţile marginalizate şi pentru renovarea şi înlocuirea clădirilor existente.

În timpul acestei crize economice severe care s-a abătut asupra Europei şi a afectat toate statele membre, problemele legate de locuinţe sunt acum şi mai grave. Uniunea Europeană a trebuit să intervină şi să utilizeze toate instrumentele pe care le avea la dispoziţie pentru a veni în ajutorul persoanelor cu locuinţe degradate, în special comunităţile marginalizate care nu au avut posibilitatea să beneficieze de resursele FEDER.

Datorită amendamentelor prezentate de membrii majorităţii prezidenţiale în cadrul Comisiei pentru dezvoltare regională, eligibilitatea pentru fond este posibilă nu doar în noile state membre ale UE, ci în toate cele 27 de state, care se confruntă cu aceleaşi dificultăţi. Regiunile vizate vor putea să înlocuiască locuinţele insalubre din comunităţile excluse social şi să dezvolte soluţii globale, integrate şi de durată pentru problemele lor legate de locuinţe.

Acest raport oferă UE mijloace concrete de a-şi ajuta cetăţenii. Să sperăm că acesta va fi un pas către o Europă socială apropiată de cetăţeni.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Raportul pe care l-am adoptat astăzi modifică regulamentele privind Fondul European pentru Dezvoltare Europeană (FEDER), extinzând domeniul său de aplicare în sectorul locuinţelor în favoarea comunităţilor marginalizate, deoarece în prezent, fondul poate fi utilizat doar în contextul iniţiativelor de dezvoltare urbană. Amendamentele pe care le-am propus împreună cu colegii mei deputaţi şi care au fost confirmate astăzi în Parlament, înseamnă că statele membre mai vechi, nu doar cele noi, după cum s-a sugerat în propunerea originală a Comisiei, pot să beneficieze, de asemenea, de această sursă nouă de finanţare din partea FEDER.

Am încercat, de asemenea, să previn ceea ce consider un precedent care ar exclude statele membre mai vechi, în special Portugalia, de la această finanţare şi posibil de la utilizarea altor resurse suplimentare ale asistenţei comunitare. Aş dori să reiterez că durata de timp de când o ţară este membră a Uniunii Europene nu trebuie să fie un criteriu pentru alocarea fondurilor structurale şi că politica de coeziune de după 2013 trebuie să se concentreze în continuare pe principiul solidarităţii, direcţionându-se pe coeziunea teritorială, care este esenţială pentru cele mai îndepărtate regiuni, precum Madeira. Aceasta trebuie să fie dirijată, de asemenea, spre o flexibilitate sporită, transparenţă şi o abordare orientată pe rezultate care răsplăteşte regiunile care au dat dovadă de o utilizare exemplară a asistenţei comunitare, în loc să le pedepsim.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Pentru a îmbunătăţi asimilarea fondurilor Uniunii Europene pentru renovarea clădirilor şi locuinţelor şi, ţinând cont de uzanţa statelor membre şi de dificultatea de cofinanţare, ar trebui să se propună ca guvernele naţionale să creeze un fond comun, în care acestea să poată economisi bani, acoperind cofinanţarea cu fonduri de stat. Cu alte cuvinte, până când cofinanţarea este acoperită de stat, proprietarii de clădiri şi de locuinţe trebuie să plătească aceeaşi sumă absolută pe care au plătit-o până la renovare. Motivul este că, adesea, proprietarii de clădiri şi de locuinţe nu pot acoperi cofinanţarea cu fonduri proprii şi nici nu pot obţine un credit bancar în acest sens. Salut al doilea punct al acestei iniţiative – de a direcţiona fondurile alocate pentru renovare către zonele rurale.

Majoritatea locuinţelor private de la sate sunt încălzite autonom, însemnând că încălzirea nu este plătită într-un mod centralizat şi, prin urmare, se propune stabilirea unei sume lunare absolute care, cu timpul, ar putea acoperi cofinanţarea acestor locuinţe. Aceasta ar facilita implementarea legală de către statele membre a cofinanţării pentru renovarea locuinţelor rurale.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Această regulă permite asistenţa financiară din FEDER pentru intervenţii în sectorul locuinţelor în beneficiul comunităţilor marginalizate din statele membre noi. Majoritatea acestor comunităţi locuiesc în zone rurale şi în adăposturi (atât în zone rurale cât şi urbane). Acestea nu pot beneficia de asistenţa FEDER. Intervenţia în sectorul locuinţelor este posibilă în timpul operaţiilor de dezvoltare urbană şi prin renovarea locuinţelor existente. Sprijinul pentru intervenţie în sectorul locuinţelor din zonele rurale sau pentru înlocuirea locuinţelor de calitate medie din zonele urbane sau rurale nu este eligibil pentru asistenţă din partea FEDER. Pentru a preveni discriminarea nejustificată, intervenţia care îi are în vedere pe romi nu trebuie să excludă alte grupuri în circumstanţe sociale şi economice similare. În plus, deoarece intervenţia este doar o parte dintr-o problemă complexă, aceasta ar trebui dirijată în cadrul unei abordări integrate, multidimensionale la nivel naţional, cu parteneriate puternice şi ţinând cont de aspecte legate de educaţie, afaceri sociale, integrare, cultură, sănătate, ocuparea forţei de muncă, securitate şi aşa mai departe. Obiectivul propunerii este să asigurăm condiţii de locuit acceptabile în cadrul unei abordări integrate.

Raport: Magdalena Alvarez (A7-0006/2010)

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Frauda şi evaziunea fiscală sunt un atac la construcţia unei Europe mai echitabile, mai puternice şi mai egale în ceea ce priveşte dezvoltarea socială şi economică. Consecinţele acestora au devenit cu atât mai vizibile şi mai grave în aceste vremuri de criză economică şi financiară gravă, cu cât bugetele statelor membre au fost slăbite şi puse sub presiune în mod special de nevoia pentru investiţii şi cheltuieli publice privind politica socială. Merită menţionat că frauda fiscală în Uniunea Europeană se ridică la peste 200 de miliarde de euro pe an, ceea ce reprezintă peste 2 % din PIB.

În contextul pieţei libere şi a liberei circulaţii a bunurilor şi a persoanelor, mecanismele de control şi de supraveghere au devenit şi mai complexe datorită drepturilor inalienabile de suveranitate a fiecărui stat membru. Pentru a înrăutăţi şi mai mult situaţia, operatori economici fără scrupule, motivaţi în principal de oportunităţi de profit din criza economică, recurg la metode din ce în ce mai sofisticate şi mai ingenioase de evaziune fiscală.

Această propunere intensifică cooperarea administrativă între statele membre ale UE în domeniul fiscal, deoarece procesul de integrare europeană indică un dezechilibru clar între legislaţia adoptată şi mecanismele de control şi de supraveghere.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Avem unele îndoieli în ceea ce priveşte formularea propunerii care urmăreşte să extindă domeniul de aplicare a directivei, extinzând „cooperarea dintre statele membre pentru a include toate taxele şi impozitele” şi faptul că aceasta „va fi aplicată, de asemenea, la contribuţiile obligatorii la sistemul de asigurare socială care sunt plătite statelor membre, unei subdiviziuni a statului membru sau instituţiilor de asigurare socială instituite prin lege publică”.

Nu suntem de acord ca autorităţile unui stat membru să aibă dreptul de a acţiona pe teritoriul altor state membre, deci credem că propunerea Parlamentului de a limita subiectul la cazurile în care există un acord între statele membre este, în cel mai rău caz, abordarea corectă.

Avem, de asemenea, îndoieli cu privire la cerinţa vizând schimbul automat de informaţii despre practicile fiscale ale persoanelor, deşi există unele referinţe la protecţia datelor, în special în raportul Parlamentului.

Vor urmări cu atenţie abordarea acestor subiecte pe măsură ce evoluează.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Deşi cred că statele membre ale UE trebuie să păstreze controlul asupra propriilor sisteme fiscale, este clar că trebuie să existe cooperare în UE şi, într-adevăr, cu ţările terţe pentru a combate evaziunea fiscală. Cred că compromisul la care am ajuns astăzi va fi un instrument util pentru combaterea fraudei şi a evaziunii.

  Astrid Lulling (PPE), în scris. – (FR) Am votat hotărât împotriva raportului Alvarez privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, deoarece îmi pare rău că lupta pentru libertăţile cetăţeneşti, în care Parlamentul ar trebui să fie un vârf de lance, este schimbătoare şi inconsistentă.

Când introducerea scanerelor corporale sau a acordului SWIFT cu Statele Unite se află pe ordinea de zi, apărătorii devotaţi ai libertăţilor individuale îşi fac auzite vocile, chiar dacă aceasta înseamnă crearea de tensiune diplomatică.

Dar când protecţia datelor bancare este în discuţie, binele se transformă brusc în rău.

Schimbul automat general, care formează baza rapoartelor Alvarez şi Dominici, este scanerul care vă examinează la tot pasul; este acordul SWIFT pe o scară şi mai largă.

Această inconsecvenţă nu poate fi justificată nici măcar în numele eficienţei.

Schimbul automat al tuturor datelor privind fiecare nerezident din Europa va conduce la un torent inimaginabil de date. Precedentul din domeniul impozitării economiilor ar trebui să tragă un semnal de alarmă.

Şi prietenilor mei care sunt preocupaţi de birocraţia excesivă pe care o poate atrage după sine această teorie, le transmit că singura soluţie este să ne opunem din principiu decât să fim surprinşi de consecinţele dezastruoase ale acesteia.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Începând cu mandatul anterior, care a făcut din fraudă şi evaziunea fiscală o prioritate pentru Uniunea Europeană, o serie de propuneri legislative au fost adoptate în legătură cu acest domeniu. Cooperarea administrativă din domeniul fiscal este o parte fundamentală din strategia comună pentru a combate frauda şi evaziunea fiscală. Combaterea eficientă a evaziunii fiscale şi a fraudei are un impact semnificativ asupra bugetelor naţionale şi a pierderilor de venituri substanţiale pentru cheltuieli publice generale, în special în domeniile sănătăţii, educaţiei şi cercetării.

Evaziunea fiscală şi frauda încalcă principiul tratamentului fiscal egal, în detrimentul cetăţenilor şi întreprinderilor care îşi respectă obligaţiile fiscale şi conduce la denaturarea concurenţei, care afectează funcţionarea corectă a pieţelor. În aceste vremuri de criză, este cu atât mai important pentru noi să utilizăm toate metodele de care dispunem pentru a combate evaziunea fiscală şi frauda pentru a acoperi costurile excepţionale care sunt necesare pentru a remedia efectele crizei şi pentru a reduce marile deficitele bugetare cât mai mult posibil.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Importanţa propunerii constă în consecinţele grave pe care frauda fiscală din UE (se estimează că depăşeşte 2 % din PIB) le au asupra bugetelor statelor membre, asupra principiului impozitării corecte, care este afectat ca urmare a acesteia şi asupra funcţionării pieţelor, din cauza distorsionării concurenţei.

Propunerea prezentată de Comisie este un pas înainte pentru satisfacerea nevoii de măsuri de cooperare mai eficiente în vederea combaterii fraudelor şi evaziunii fiscale la scară europeană. Directiva propusă implică un salt cantitativ, cât şi unul calitativ: cantitativ deoarece stabileşte noi obligaţii; calitativ deoarece extinde şi specifică obligaţiile existente.

Acesta acceptă includerea tuturor tipurilor de taxe şi impozite directe sau indirecte, cu excepţia TVA-ului şi a accizelor, introducând schimbul automat de informaţii între administratorii fiscali, în loc de schimb la cerere.

Propunerea va însemna că putem solicita măsuri de cooperare mai eficiente pentru a combate frauda şi evaziunea fiscală, dând naştere unui sistem fiabil, uşor de utilizat şi eficient. Aceasta ne va ajuta să obţinem integrarea fiscală adecvată, o parte esenţială a proiectului European şi un pas înainte către armonizarea reală a politicilor fiscale.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. – (FR) Asemenea Grupului Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică, am votat în favoarea acestui raport, care urmăreşte să accelereze lupta împotriva fraudei şi a evaziunii fiscale, deoarece această luptă este importantă în contextul crizei economice pe care trăiesc statele membre. Considerăm că adoptarea acestor subiecte este o prioritate, ţinând cont de criza economică în care se află statele membre şi într-o vreme în care rigoarea bugetară supune statele mai mici unei poveri din ce în ce mai grele.

Conform unor estimări, frauda fiscală se ridică la 200 de miliarde de euro sau 2 % din PIB şi dublul sumelor alocate de Uniunea Europeană aşa-numitului Plan european de redresare economică.

În plus, raportul Parlamentului European introduce necesitatea de a îmbunătăţi protecţia datelor, un principiu important, odată ce vorbim aici despre informaţii şi schimbul de date.

Ca şi raportul, vom face presiuni asupra Comisiei şi Consiliului pentru a explica Parlamentului European cum a fost luată în considerare poziţia sa şi ce progres s-a înregistrat cu privire la cooperarea dintre statele membre în combaterea fraudei şi evaziunii fiscale.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Scopul directivei este să îmbunătăţească cooperarea administrativă în domeniul fiscal. Avem nevoie să ne ajutăm reciproc în acest domeniu acum mai mult decât oricând. Mobilitatea contribuabililor, numărul de tranzacţii transfrontaliere şi globalizarea instrumentelor financiare au evoluat în mod considerabil. Este dificil pentru statele membre să evalueze corect valoarea taxelor şi impozitelor. Această dificultate în creştere are repercusiuni asupra funcţionării sistemelor fiscale şi are ca rezultat dubla impunere, care încurajează frauda şi evaziune fiscală, în timp ce controalele rămân responsabilitatea autorităţilor naţionale. Aceasta pune buna funcţionare a pieţei interne în pericol. Schimbul automat de informaţii dintre statele membre ar fi obligatoriu pentru indemnizaţii de conducere, dividende, venituri provenite din capitaluri, din asigurările de viață neacoperite de alte instrumente juridice comunitare privind schimbul reciproc de informaţii şi alte măsuri similare şi pensiile, bunurile imobiliare deţinute în proprietate şi veniturile derivate din acestea. Pentru a îmbunărăţi schimbul de informaţii dintre diferitele autorităţi naţionale, se propune, de asemenea, monitorizarea cazurilor în care statele membre au refuzat să comunice informații sau să facă cercetări administrative. Toate aceste măsuri ajută la combaterea fraudei fiscale, din acest motiv am votat în favoarea acestei rezoluţii legislative.

Raport: Theodor Dumitru Stolojan (A7-0002/2010)

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Este curios că Comisia Europeană recunoaşte că „prevederile referitoare la libera circulaţie din Tratatul UE fac dificilă solicitarea de către statele membre a garanţiilor pentru plata taxelor şi impozitelor datorate pe teritoriul lor”.

Am putea spune, atunci, că în loc să adoptăm regulamente după regulamente, care se dovedesc mai târziu a fi „insuficiente” şi ţinând cont de „rezultatele slabe obţinute până acum”, de ce să nu acţionăm direct la rădăcina problemei prin schimbarea regulilor legate de libera circulaţie?

Totuşi, avem îndoieli cu privire la punerea în aplicare propunerii care precizează: „Domeniul de aplicare al asistenţei reciproce în materie de recuperare trebuie extins la alte taxe şi impozite decât cele care sunt deja cuprinse în prezent, deoarece neplata oricărui tip de taxe şi impozite afectează funcţionarea corectă a pieţei interne. Domeniul de aplicare trebuie să cuprindă, de asemenea contribuţiile obligatorii la sistemul de securitate socială.”

Nu suntem de acord ca autorităţile statelor membre să primească autoritate pentru a acţiona pe teritoriul altor state membre, deci credem că propunerea Parlamentului de a limita punerea în aplicare în cazuri în care există un acord între statele membre este, în cel mai rău caz, abordarea corectă.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Mobilitatea crescută atât a persoanelor, cât şi a capitalului se află în centrul UE şi a fost un mare succes. Totuşi, aceasta are anumite dezavantaje şi acestea includ posibilităţile crescute ca autorii fraudelor să evite plata taxelor şi impozitelor. Este evident că sistemele existente de asistenţă reciprocă s-au dovedit a fi insuficiente şi votul de astăzi ar trebui să determine îmbunătăţirile atât de necesare în acest domeniu.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − În ceea ce priveşte recuperarea creanţelor reprezentând impozite şi taxe, situaţia din Uniunea Europeană nu este tocmai de apreciat. Statisticile ne informează că rata globală de recuperare este de numai 5 %. Pentru a spori eficacitatea acţiunilor de recuperare a creanţelor este nevoie de o colaborare strânsă la nivelul statelor membre. În acest sens, am votat în favoarea propunerii privind asistenţa reciprocă pentru acest domeniu. Sper să reuşim astfel să eliminam insuficienţele măsurilor deja existente, care au cauzat o lipsă de transparentă, de coordonare între state şi o întârziere nejustificată pentru procesul de recuperare.

Noua directivă îşi propune să definească mai clar normele în temeiul cărora autorităţile competente din statele membre acordă asistenţă, precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor implicate. Vor fi elaborate instrumente uniforme care să înlesnească măsurile asigurătorii sau de executare, pentru a evita problemele legate de recunoaşterea şi traducerea actelor emise de alte autorităţi. Comisia va sprijini buna colaborare între statele membre şi va monitoriza în permanenţă eventualele reclamaţii primite în legătură cu schimbul de informaţii sau de asistenţă

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Numărul în creştere al solicitărilor de asistenţă din partea statelor membre în recuperarea creanţelor reprezentând anumite impozite şi taxe, împreună cu lipsa de eficienţă pentru colectarea lor, la doar 5 %, demonstrează că trebuie adus un amendament la Directiva 1976/308/CEE a Consiliului. Avem nevoie de această rezoluţie dacă dorim să abordăm problemele încetinelii, disparităţii, lipsei de coordonare şi transparenţei.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Sistemul curent pentru recuperarea creanţelor reprezentând taxe, impozite şi alte măsuri este caracterizat de încetineală, disparitate şi o lipsă de coordonare şi transparenţă. Prin urmare, trebuie să luăm măsuri la nivelul comunităţii, pentru a consolida şi a îmbunătăţi asistenţa reciprocă în materie de recuperare între statele membre.

În acest scop, propunerea oferă instrumente uniforme care să înlesnească măsuri de precauţie sau de executare pentru a evita problemele legate de recunoaşterea şi de traducerea actelor emise de alte state membre şi un formular tip pentru notificarea documentelor referitoare la creanţe pe teritoriul unui alt stat membru.

Introducerea unui formular tip standard pentru notificarea de instrumente şi decizii legate de creanţe va rezolva problemele de recunoaştere şi de traducere a instrumentelor emise de alt stat membru. Acest instrument va fi esenţial pentru dezvoltarea comerţului pe teritoriul comunităţii şi pentru consolidarea pieţei comune.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Directiva Consiliului vizează revizuirea fundamentală a funcţionării asistenţei reciproce în materie de recuperare a creanţelor reprezentând taxe, impozite şi alte măsuri. Prevederile naţionale legate de recuperare se aplică doar pe teritoriul fiecărui stat membru. Autorităţile administrative nu pot să recupereze taxele şi impozitele din afara propriului stat membru. În acelaşi timp, mobilitatea oamenilor şi a capitalului creşte, iar autorii fraudelor profită de limitarea teritorială a competenţelor autorităţilor naţionale pentru a se declara insolvente în ţările în care au datorii fiscale. Primele prevederi privind asistenţa reciprocă pentru recuperare au fost instituite în Directiva 76/308/CEE (consolidată în Directiva 2008/55/CE) privind asistenţa reciprocă pentru recuperarea creanţelor referitoare la anumite taxe, impozite şi alte măsuri. Totuşi, acest instrument s-a dovedit a fi inadecvat din punctul de vedere al reacţiei la schimbările de pe piaţa internă din ultimii 30 de ani. Prin urmare, trebuie să respingem directiva curentă şi să prevedem un sistem îmbunătăţit de asistenţă pentru recuperare pe piaţa internă care va garanta proceduri rapide, eficiente şi uniforme pe tot teritoriul Uniunii Europene. De aceea am votat în favoarea acestei rezoluţii.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0072/2010

  John Stuart Agnew, David Campbell Bannerman, Derek Roland Clark şi William (Contele de) Dartmouth (EFD), în scris. – UKIP susţine în totalitate eforturile de ajutorare şi este consternat de pierderea de vieţi omeneşti şi de tragedia celor afectaţi de dezastru, dar nu putem susţine autorizarea ca UE să cheltuiască sute de milioane din banii contribuabililor, împreună cu ambiţia sa militaristă şi diplomatică de a împiedica state naţionale democratice şi responsabile să intervină în criză.

Bineînţeles, încurajăm guvernul şi cetăţenii să ofere ajutor şi bani pentru a-i ajuta pe cei afectaţi şi a reconstrui ţara. Totuşi, acest demers trebuie realizat în mod transparent, împreună cu publicul şi nu de către birocraţi reticenţi, nealeşi, cu ambiţii internaţionale de grandoare.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Am votat în favoarea acestei rezoluţii şi în favoarea ajutorului financiar pe care UE îl va furniza pentru asistenţă pe termen lung, care va fi administrat în parteneriat cu autorităţile locale şi cu cetăţenii haitieni. Aceşti bani trebuie utilizaţi pentru a combate cauzele fundamentale ale sărăciei din Haiti, pentru a ajuta ţara să-şi consolideze structura democratică şi să construiască o economie capabilă să susţină populaţia.

Condiţiile din Haiti s-au îmbunătăţit recent, slavă Domnului, iar ajutorul umanitar este distribuit eficient şi în ordinea priorităţilor; aceasta datorită cooperării şi coordonării organizaţiilor internaţionale, organizaţiilor neguvernamentale şi cetăţenilor haitieni care au cooperat strâns.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Uniunea Europeană, ca de altfel întreaga comunitate internaţională, se află în faţa unui test de solidaritate important în ceea ce priveşte situaţia din Haiti. Apropiatul summit al Uniunii trebuie să răspundă hotărât şi coordonat, pe o singură voce, nevoii de reconstrucţie şi ajutor pe care Haiti o resimte ca urmare a unuia dintre cele mai mari dezastre naturale din istoria modernă. Apelul Parlamentului European şi solicitarea adresată Comisiei Europene de a veni cu o propunere concretă de a înfiinţa o Forţă de Protecţie Civilă care să poată reacţiona rapid în cazul unei catastrofe naturale din orice colţ al pământului trebuie să primească un răspuns.

„Lecţia Haiti” nu trebuie uitată şi Uniunea Europeană trebuie să demonstreze, în acest caz, nu numai că ştie ce înseamnă solidaritatea, ci şi că este o instituţie adaptabilă şi flexibilă, care învaţă din episoadele dureroase ale prezentului. Uniunea Europeană are toate datele şi instrumentele pentru a se implica în reconstrucţia durabilă a Haiti-ului. O coordonare cu Statele Unite şi Canada se impune, astfel încât întreaga comunitate internaţională să vorbească pe o singură voce. Poporul haitian, greu încercat de istorie şi natură, trebuie să primească de la comunitatea internaţională instrumentele necesare pentru a învăţa să se ajute singur

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut angajamentul UE de a acorda ajutor cetăţenilor haitieni în urma cutremurului din Haiti care a avut loc în luna ianuarie. Înainte de cutremur, peste 70 % din cetăţenii haitieni trăiau sub pragul de sărăcie şi datoria externă a ţării se ridica la 890 de milioane de dolari. Comunitatea internaţională are acum datoria de a contribui la elaborarea unei strategii de reconstrucţie a ţării, care să fie durabilă pe termen scurt, mediu şi lung.

Acesta este un moment critic în coordonarea eforturilor de reconstrucţie între donatorii internaţionali, autorităţile haitiene şi societatea civilă şi salut decizia recentă a statelor G7 de a anula datoriile statului Haiti, inclusiv datoriile faţă de instituţiile multilaterale de credit. Este vital să ajutăm această ţară să-şi revină în urma cutremurului, dar comunitatea internaţională trebuie să beneficieze, de asemenea, de această oportunitate pentru a ajuta la rezolvarea inechităţilor economice, sociale şi politice din Haiti.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Cutremurul care a afectat insula Haiti la 12 ianuarie 2010, făcând mii de victime şi cauzând distrugeri teribile şi haos, necesită solidaritatea noastră fermă faţă de cetăţenii haitieni. Am avut plăcerea şi onoarea de a contribui la elaborarea acestei rezoluţii în Parlament. În primul rând, aş dori să adresez sincere felicitări profesioniştilor, a căror activitate generoasă şi promptă, prin Centrul de intervenţie mobilă, a ajutat la salvarea de vieţi şi la acoperirea nevoilor urgente din zonă în materie de asistenţă sanitară, apă, igienă, îmbrăcăminte etc. Aceasta a dovedit că investiţiile solicitate de Parlament de-a lungul anilor pot avea un impact practic şi pozitiv.

Pe de altă parte, ca şi după tsunami-ul din Asia, trebuie să tragem învăţăminte din ceea ce s-a întâmplat. Conform raportului Barnier din 2006, Comisia Europeană ar trebui să prezinte măsuri legislative cât mai curând posibil pentru crearea unei forţe europene de protecţie civilă unice, independente şi permanente, capabilă să efectueze misiuni de salvare şi să asigure o abordare integrată în materie de ajutor, reabilitare şi dezvoltare. De asemenea, aş dori să mulţumesc statelor membre, ONG-urilor şi societăţii civile pentru tot ajutorul umanitar pe care l-au oferit.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Cutremurul care a devastat statul Haiti la 12 ianuarie, lăsând 200 000 de morţi şi aproximativ 250 000 de răniţi, a determinat statele membre ale UE şi întreaga comunitate internaţională să-şi ia un angajament tangibil şi comun pentru reconstrucţia ţării.

Această coordonare s-a dovedit a fi eficientă pe termen scurt şi a avut parte de un angajament iniţial financiar considerabil din partea Comisiei Europene şi a statelor membre individuale. Cred că este esenţial să direcţionăm acest efort comun astfel încât reconstrucţia să fie durabilă pe termen mediu şi lung şi astfel încât populaţia din Haiti să fie principalul beneficiar al acestui angajament.

Mă alătur apelului organizaţiilor umanitare internaţionale de a preveni ca numărul enorm de copii orfani în urma cutremurului să devină victime ale traficanţilor de persoane. Prin urmare, cred că avem nevoie de un plan pentru a supraveghea o astfel de urgenţă, asigurându-ne că nevoile de bază ale celor mai neajutorate grupuri din comunitate sunt pe primul loc printre priorităţile Europei şi ale Statelor Unite.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie privind cutremurului din Haiti, al cărui bilanţ este de 200 000 de morţi şi 250 000 de răniţi. Aş dori să-mi exprim sincerele condoleanţe şi solidaritatea cu cetăţenii haitieni şi cu alte naţiuni, personalul organizaţiilor internaţionale, inclusiv ONU şi Comisia Europeană şi cu familiile victimelor acestei tragedii. Aş dori să subliniez activitatea intensă depusă de unele state membre ale UE prin Mecanismul de protecţie civilă al UE, coordonat de Centrul de monitorizare şi informare. Salut, de asemenea, propunerea de a efectua o evaluare a răspunsului european la criza umanitară din Haiti, astfel încât Comisia Europeană să poată prezenta propuneri pentru îmbunătăţirea capacităţii UE de a răspunde rapid la viitoare dezastre.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) 12 ianuarie 2010 va intra în istoria haitiană ca una dintre cele mai teribile zile de care a avut parte ţara vreodată. Un popor şi o ţară deja afectate de sărăcie şi de subdezvoltare au fost devastate brusc de un dezastru natural nemilos şi sângeros de proporţii masive.

Zecile de mii de decese înregistrate în statistici care au fost deja depăşite în momentul publicării şi suferinţa şi disperarea din ochii celor care au pierdut totul au fost mai mult decât suficiente pentru a justifica mobilizarea comunităţii internaţionale şi a societăţii civile din toată lumea şi trebuie să laud aceste eforturi.

În ciuda acestui val de solidaritate care pune într-o lumină bună pe cei care au participat, acest ajutor va trebui să fie menţinut chiar şi când atenţia globală se îndreaptă către altă ţară.

În ciuda eforturilor internaţionale, reconstrucţia ţării poate avea loc doar dacă autorităţile şi cetăţenii înşişi sunt capabili să preia conducerea acestui proces şi să-şi asume responsabilităţile respective.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Calamitatea care a devastat statul Haiti, în urma unui cutremur violent din data de 12 ianuarie a acestui an, a reprezentat o provocare nouă pentru solidaritatea dintre oameni şi naţiuni. Prin virtutea istoriei şi identităţii sale culturale, fără a mai menţiona importanţa sa în economia globală, Uniunea Europeană trebuie să acţioneze ca un exemplu şi să încurajeze ajutorul pentru haitieni şi reconstrucţia uneia dintre cele mai sărace ţări din lume. Trebuie să pregătim imediat terenul pentru instrumentele financiare şi logistice care vor reduce suferinţa celor afectaţi de tragedie şi să asigurăm restabilirea rapidă a condiţiilor minime de trai pentru cetăţeni. Totuşi, condiţiile pentru promovarea unei dezvoltări durabile în ţară trebuie să fie deja evaluate şi asigurate, astfel încât să putem combate situaţia de sărăcie extremă care afectează un număr foarte mare de persoane din ţară. Pe lângă stimulentele pentru o agricultură profitabilă, industrializare şi un ciclu de dezvoltare durabil pentru comercializarea de produse, cred că susţinerea pentru punerea în aplicare a unei strategii robuste pentru îmbunătăţirea mediului este esenţială, deoarece statul Haiti este un exemplu elocvent şi dramatic al impactului devastator pe care schimbările climatice le pot avea asupra umanităţii. Prin urmare, am acordat un vot favorabil.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) În faţa scenelor dramatice de distrugere completă din Haiti, avem nevoie de solidaritate promptă, eficace şi reală care va ajuta la alinarea suferinţei poporului haitian. Trebuie, de asemenea, respinsă şi condamnată orice încercare de a exploata tragedia poporului haitian prin ocuparea de către forţele armate a ţării sale, împreună cu apărarea fără echivoc a suveranităţii şi independenţei statului Haiti – parte care lipseşte din documentul în cauză. Este regretabil că rezoluţia a venit mult mai târziu după declaraţiile unor şefi de state şi ale unor oficiali ONU cu privire la desfăşurarea a zeci de mii de trupe americane în ţară. Statul Haiti şi cetăţenii săi au nevoie de pompieri, doctori, spitale şi nevoi de bază.

Răspunsul UE cu care a fost întâmpinată rezoluţia a fost „decizia Consiliului de a trimite 350 de cadre de poliţie militară”. Merită reamintită asistenţa rapidă oferită statului Haiti de ţări precum Cuba, care a trimis rapid 400 de medici, salvând vieţi şi prevenind epidemii, construind infrastructură medicală şi distribuind cele necesare traiului, sau Venezuela, care a oferit reducerea datoriei externe şi a furnizat combustibil.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Credem că acesta este momentul de a oferi întreg ajutorul umanitar, cooperarea şi asistenţa pentru reconstrucţie pe care le merită poporul haitian, ţinând cont de demnitatea şi de curajul acestuia. Din păcate, a fost acordat prea mult timp protecţiei şi nu s-a desfăşurat totul fără probleme. Am denunţat deja modul în care anumite părţi, în special SUA, au fost mai preocupate de întărirea prezenţei militare în ţară cu ajutorul trupelor decât de cetăţenii haitieni.

Regretăm că rezoluţia adoptată nu merge suficient de departe în apărarea statului Haiti şi a cetăţenilor săi. Ar fi fost bine să începem prin a denunţa pe oricine sau orice ţară care încearcă să profite de pe urma acestei catastrofe prin întoarcerea la neocolonialism. O asemenea atitudine pare că se află în spatele desfăşurării a mii de trupe armate nord-americane, în ciuda faptului că majoritatea populaţiei trăieşte în sărăcie şi este în continuare victimă a exploatării companiilor multinaţionale şi a intervenţiei organismelor externe, în special a Statelor Unite.

Ne vom exprima în continuare solidaritatea sinceră faţă de cetăţenii haitieni.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am susţinut această rezoluţie pentru a sublinia angajamentul major faţă de solidaritatea pe care Uniunea Europeană trebuie să o desfăşoare pentru a veni în ajutorul acestei ţări, care a fost devastată acum aproape o lună. După asistenţa de urgenţă, trebuie dezvoltată o asistenţă pe termen lungă, în special pentru cele mai vulnerabile persoane şi pentru structurile guvernamentale, care nu au nicio alternativă în prezent decât să-şi transfere autoritatea forţelor SUA. În final, Europa trebuie să tragă învăţăminte din astfel de incidente, astfel încât să poată răspunde mai rapid şi mai eficient în viitor şi să ofere ajutor umanitar optim pentru persoanele care au cea mai mare nevoie de el.

  Richard Howitt (S&D), în scris. – Noi, deputaţii europeni laburişti, dorim să ne exprimăm cea mai sinceră compasiune pentru cetăţenii din Haiti ale căror vieţi au fost distruse de acest cutremur catastrofal şi susţinem complet eforturile de ajutor internaţional. Am susţinut această rezoluţie cu scopul clar de a trimite mesajul că Parlamentul European şi deputaţii europeni laburişti sunt alături de poporul haitian în acţiunea pe termen lung de reconstruire a infrastructurii, comunităţilor şi vieţilor care au fost distruse. Am fost foarte încântaţi să subliniem, în această rezoluţie, decizia Regatului Unit şi a celorlalte state G7 de a anula datoria externă a statului Haiti şi de a solicita celorlalte naţiuni să le urmeze exemplu.

Nu suntem de acord, totuşi, cu paragraful 24 al rezoluţiei, deoarece credem că orice propunere pentru îmbunătăţirea răspunsului UE la dezastru trebuie făcută în întregime prin consultare şi deliberare, şi nu doar în contextul şi în perioada imediat următoare a unei tragedii umanitare, oricât de teribile. Paragraful prejudiciază în special planurile de voluntariat curente ale statelor membre UE şi nu ar trebui să subestimăm capacităţile de răspuns naţionale, în special când echipa de răspuns independentă a Regatului Unit a intrat în acţiune la mai puţin de o oră după cutremurului din Haiti.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – În ultimele săptămâni, am urmărit imagini terifiante privind situaţia care a afectat poporul haitian. Cum este întotdeauna cazul pentru dezastre naturale la scară mare, nivelul de atenţie al presei şi al canalelor mass-media este scurt şi titlurile trec curând la alte subiecte. Nu este acceptabil ca liderii politici să treacă mai departe atât de rapid şi este corect ca acest Parlament să aibă ca scop menţinerea dezastrului pe primul loc al ordinii de zi. Această rezoluţie notează activitatea bună realizată până acum atât de instituţiile şi organele europene, cât şi de statele membre şi să sperăm ca Înaltul Reprezentant al UE să ţină seama de problemele specifice pe care parlamentul le-a evidenţiat astăzi.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE), în scris. – Conform autorităţilor haitiene, bilanţul pierderilor de vieţi după cutremur depăşeşte 230 000 de persoane. Aceasta face catastrofa şi mai mare decât tsunami-ul asiatic din 2004. După ajutorul de urgenţă, ar trebui să ne concentrăm treptat asupra dezvoltării pe termen lung a statului Haiti. Fiind una dintre cele mai sărace ţări din lume, Haiti a fost total nepregătită să se confrunte cu o catastrofă de o astfel de magnitudine. Salut angajamentele recente pentru anularea datoriilor statului Haiti şi solicit insistent tuturor ţărilor donatoare să ajute la reconstrucţia pe termen lung şi durabilă. În final, unii colegi au pus la îndoială decizia Baronesei Ashton de a nu vizita statul Haiti imediat după cutremur. Critica lor este îndreptăţită dacă vizita acesteia ar fi avut un rezultat util pentru ajutorarea haitienilor. Dacă, totuşi, aceasta ar fi fost doar o ştire senzaţională pentru a demonstra că UE este prezentă, decizia acesteia a fost absolut corectă.

  Eija-Riitta Korhola (PPE), în scris. – (FI) Dle preşedinte, am votat în favoarea rezoluţiei privind statul Haiti. Suferinţa umană cauzată de cutremurul din Haiti are o amploare colosală: sute de mii de morţi şi răniţi şi Port-au-Prince este aproape complet distrus. Numărul celor care au nevoie de asistenţă externă este estimat la două până la trei milioane.

Deşi europenii compătimesc rudele victimelor, este nevoie de acţiune. Angajamentele pe scară largă şi prompte sub formă de asistenţă din partea UE sunt, evident, vitale. Reacţia întârziată din partea noii administraţii pentru afaceri externe a provocat uimire, pe bună dreptate. Este evident că Înaltul Reprezentant al UE trebuie să fie responsabil pentru asigurarea că Uniunea reacţionează mai rapid şi cu o coordonare sporită. Haiti va avea nevoie de ajutor pentru mult timp. Rănile sale trebuie îngrijite şi casele trebuie reconstruite una câte una.

Filozoful Ludwig Wittgenstein a propus ideea că nicio suferinţă nu poate fi mai mare decât ceea ce poate suferi o singură persoană. Îmi imaginez că acesta a vrut să spună ceva de genul: nu există o unitate de conştiinţă mai mare în lume decât conştiinţa unui singur individ. Durerea nu se poate completa. Nu există nicio conştiinţă cumulată care ar suferi mai mult decât una singură. Suferinţa maselor este întotdeauna suferinţa unei singure persoane. În aceasta se află speranţa. Se spune că Maica Tereza ar fi admis că dacă s-ar fi gândit vreodată la mase, nu ar fi realizat nimic. Dacă reuşesc să ajut o persoană, am ajutat cea mai mare unitate posibilă: întreaga lumea a unei singure persoane.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Consider că este nevoie de o mai bună coordonare şi o mai mare vizibilitate a UE în sprijinirea statului haitian. În momentul de faţă cea mai mare provocare o constituie blocajele logistice (capacitatea restrânsă de aterizare şi descărcare a mărfurilor la aeroportul din Port-au-Prince), precum şi găsirea unei soluţii pentru cei rămaşi fără adăpost, în special în lumina sezonului ploios care va urma.

Trebuie să ne gândim la viitor şi la modalităţile prin care putem acţiona mai rapid şi mai eficient în astfel de situaţii. Am sprijinit această rezoluţie întrucât îi solicită comisarului pentru cooperare internaţională ca Uniunea Europeană să joace un rol de prim rang în situaţii de criză, coordonând mai eficient reacţia Uniunii Europene la crizele viitoare şi folosindu-se de responsabilităţile create în temeiul Tratatului de la Lisabona.

De asemenea, este extrem de important ca executivul european să prezinte cât mai rapid Parlamentului propuneri privind instituirea unei forţe europene de protecţie civilă bazate pe Mecanismul de protecţie civilă al UE. Aceasta va permite Uniunii Europene să reunească resursele necesare furnizării de ajutor umanitar de urgenţă în termen de 24 de ore de la survenirea unui dezastru

  David Martin (S&D), în scris. – Cutremurul devastator din Haiti de luna trecută a cauzat daune catastrofale şi efortul de ajutor internaţional va trebui să fie pe termen lung şi dedicat. Sunt încântat că UE a răspuns rapid cu 196 de milioane de euro, până acum, sub formă de asistenţă. Susţin rezoluţia care solicită eforturi umanitare eficiente şi coordonate din partea UE, pentru a ne asigura că statul Haiti beneficiază de asistenţă şi reconstrucţie pe termen lung.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) În afară de numărul mare de morţi, cutremurul din Haiti de la 12 ianuarie 2010 continuă să afecteze viaţa de zi cu zi a circa 3 milioane de oameni care au nevoie de ajutor umanitar. Rolul politicii externe a UE a fost clarificat şi valorile pe care UE încearcă să le promoveze au ca scop, printre altele, să contribuie la pacea şi securitatea mondială şi la protecţia drepturilor omului. Astfel, ar trebui să salutăm toate eforturile depuse de statele membre pentru a ajuta ţara să iasă din această catastrofă ca o democraţie complet funcţională, cu o economie care poate să-şi susţină populaţia. De asemenea, ar trebui să ţinem cont de faptul că poporul haitian trebuie să facă parte integrală din întregul proces de reconstrucţie, împreună cu guvernul său.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) M-am abţinut de la votul asupra Rezoluţiei RC-B7-0072/2010 privind Haiti, deoarece cred că este urgent ca profesionişti precum medici, arhitecţi şi pompieri să fie trimişi în regiune în locul trupelor. Haiti va reuşi să obţină stabilitatea politică, economică şi socială de care are nevoie doar dacă libertatea ţării este protejată de intervenţia externă. Instituţiile financiare precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi partenerii sociali ai statului Haiti ar trebui să anuleze imediat datoria externă a acestuia.

În plus, susţin măsurile adoptate de ţările Alianţei Bolivariene pentru America (ajutor financiar prin Fondul umanitar, asistenţă energetică şi promovarea iniţiativelor de agricultură şi producţie) care sunt o dovadă a solidarităţii fraterne care există între diferite ţări. Prin abţinere, am încercat să subliniez că reconstrucţia statului Haiti nu poate avea loc prin militarizarea ajutorului, ci punând capăt mecanismelor care au cauzat sărăcia profundă din Haiti, precum datoria externă, care solicit să fie anulată.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Chiar şi înainte de cutremur, Haiti a fost o ţară săracă fără rezerve de hrană locale garantate pentru peste două milioane de persoane şi cu sute de mii de orfani pe străzi sau în case. Pentru cetăţenii haitieni este important, bineînţeles, ca infrastructura şi instituţiile statului să fie reconstruite pe termen lung. Totuşi, nu trebuie să uităm că distribuţia de ajutoare nu se desfăşoară fără probleme şi că multe femei şi copii sunt într-o situaţie foarte vulnerabilă. Trebuie să acţionăm cu grijă în acest caz. Propunerea de rezoluţie pare să rezolve majoritatea problemelor şi, din acest motiv, am votat în favoarea ei.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Cutremurul din Haiti din luna ianuarie anul curent este una dintre cele mai mari catastrofe umanitare ale secolului 21. Amploarea dezastrului este exacerbată de faptul că acţiunea devastatoare a cutremurului a afectat una dintre cele mai sărace ţări din lume. Tragedia a atras privirile întregii lumi asupra statului Haiti. Ajutorul umanitar nu trebuie să se oprească la reconstruirea insulei, ci trebuie să implice restructurarea relaţiilor sociale care funcţionează aici, într-un spirit de respect pentru demnitatea umană şi justiţia socială. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este esenţial nu doar să oferim statului Haiti ajutor nerambursabil, ci să ne şi asigurăm că ţara şi societatea beneficiază de un nou început.

Prin urmare, susţin apelul de a anula datoria internaţională a statului Haiti. De asemenea, sunt împotriva soluţiilor care vor cauza creşterea datoriei statului Haiti, ca un rezultat al „ajutorului” internaţional. Ţinând cont de toţi aceşti factori, am decis să susţin moţiunea comună pentru o rezoluţie a Parlamentului European privind cutremurul recent din Haiti.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea propunerii comune de rezoluţie privind cutremurul recent din Haiti.

Sunt de acord, în particular, cu conţinutul alineatelor (4), (8) şi (9), în special părţile care declară că prioritatea UE trebuie să fie acordată asistenţei pentru eforturile de reconstrucţie şi îmbunătăţirii situaţiei umanitare, concentrându-se pe grupuri vulnerabile, precum femei şi copii şi pe asigurarea de adăpost, facilităţi medicale, asistenţă logistică şi alimente; solicităm tuturor statelor membre să fie pregătite pentru a satisface solicitările ONU pentru asistenţă suplimentară; salutăm angajamentele preliminare ale Comisiei pentru 30 de milioane de euro sub formă de asistenţă umanitară; salutăm decizia statelor G7 de a-şi anula creanţele asupra datoriei internaţionale a statului Haiti şi solicităm, de asemenea, Fondului Monetar Internaţional să ofere anularea completă a datoriei scadente a ţării – şi subliniem că orice asistenţă de urgenţă pentru cutremur trebuie furnizată sub formă de granturi şi nu de împrumuturi cu dobândă.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) În cazul unui dezastru natural, ajutorul umanitar trebuie acordat fără întârziere. În Haiti, doar Statele Unite au fost capabile să furnizeze ajutor umanitar eficient fără întârzieri birocratice. Este clar, de asemenea, că cele mai rapide şi mai eficiente agenţii umanitare sunt cele care sunt condamnate în mod regulat în rezoluţii de către această distinsă Cameră: Biserica Catolică şi iniţiativele umanitare ale organizaţiilor creştine. În această rezoluţie, pe care o susţin în întregime, Parlamentul solicită comunităţii internaţionale să se asigure că poporul haitian şi guvernul său sunt principalii participanţi în procesul de reconstrucţie, astfel încât să-şi poată determina propriul destin. Deputaţii susţin, de asemenea, acţiunea UE pentru a relansa producţia locală de alimente prin refacerea infrastructurilor deteriorate şi prin furnizarea de materiale necesare (seminţe, îngrăşăminte şi unelte) micilor fermieri, în special pentru însămânţarea de primăvară, care începe în martie şi reprezintă 60 % din producţia naţională de alimente. În prezent, deşi comunitatea internaţională investeşte în construirea de infrastructuri rezistenţe la cutremure, aş dori să subliniez faptul că clădirile de cult au fost, de asemenea, afectate şi că ar trebui să fie alocate, de asemenea, fonduri internaţionale pentru reconstrucţia bisericilor şi seminariilor teologice.

Propunere de rezoluţie B7-0078/2010

  John Stuart Agnew, Andrew Henry William Brons, David Campbell Bannerman, Derek Roland Clark şi William (Contele de) Dartmouth (EFD), în scris. – UKIP este foarte îngrijorat de situaţia din Iran şi solicită guvernelor din ambele tabere să ajungă la o soluţie diplomatică, dar mai presus de toate, paşnică la colapsul politic şi umanitar continuu din ţară. UE nu trebuie să intervină în această situaţie, deoarece nu va face decât să amplifice situaţia tensionată. Birocraţii UE iresponsabili, în locul politicienilor aleşi la conducerea negocierilor, vor determina un rezultat negativ pentru Iran şi pentru restul lumii. Negocierile trebuie efectuate în cooperare cu alte guverne naţionale, nu impuse de la vârful UE. Sunt multe ţări care doresc să rămână neutre, precum Irlanda şi reprezentarea de către UE a ţărilor respective privind această problemă subminează grav politica lor susţinută în mod democratic.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui document cu un sentiment puternic de responsabilitate, sperând că această rezoluţie poate da roade. Aş dori să laud eforturile pentru unitate făcute de diferite grupuri politice din Parlament, care au permis acestei instituţii a democraţiei europene să adopte o poziţie unanimă şi au subliniat tendinţa pragmatică puternică a acestei rezoluţii, care sugerează moduri, soluţii şi măsuri specifice cu care UE să abordeze regimul iranian. În acest scop, aş dori să subliniez necesitatea: a) de a condamna ferm întreprinderile care furnizează autorităţilor iraniene echipamente şi tehnologie utilizate pentru cenzură şi supraveghere şi care trebuie interzise pentru întreprinderile europene; b) de a solicita sau şi mai bine, de a cere insistent, recunoaşterea necesităţii absolute de respectare a Convenţiei de la Viena şi a regulilor de diplomaţie; c) de a introduce mai multe sancţiuni pentru organizaţiile sau autorităţile iraniene care operează în străinătate şi care sunt responsabile pentru reprimarea şi restricţionarea libertăţilor în Iran, împreună cu cei care au legătură cu încălcarea obligaţiilor internaţionale ale Iranului referitoare la problema nucleară; şi d) cu toate acestea, de a promova continuarea şi intensificarea dialogului cu Iranul, în special cu societatea civilă.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie privind situaţia din Iran, deoarece sunt îngrijorată de încălcările continue ale drepturilor omului de aici, în special cu privire la libertatea de asociere, exprimare şi informare şi deoarece susţin dorinţele democratice ale poporului iranian.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În ultimele luni ne-au parvenit din Iran două ştiri şi, din păcate, niciuna nu este încurajatoare. În primul rând, progresele realizate în îmbogăţirea uraniului în scopuri nucleare şi, în al doilea rând, reprimarea facţiunii moderate conduse de dl Moussavi, care contestă rezultatele alegerilor prezidenţiale recente. Aceste două evoluţii sunt suficient de îngrijorătoare în mod separat, dar împreună produc o îngrijorare mai gravă.

Ce se poate spune despre această ţară instabilă unde guvernul din ce în ce mai radical omoară, torturează şi arestează opozanţii care protestează împotriva sa în stradă şi care, în acelaşi timp, este implicat într-un program asiduu de îmbogăţire a uraniului cu scopul de a obţine energie nucleară?

Cu toate că regimul fundamentalist al ayatollahilor pretinde că are intenţii bune şi că urmăreşte obţinerea energiei nucleare în scopuri paşnice, comunitatea internaţională nu este convinsă şi, în mod justificat, vede Iranul ca pe o ameninţare în creştere.

Pe lângă denunţarea, încă de la început, a reprimării brutale a moderaţilor iranieni, Uniunea Europeană şi aliaţii săi, precum şi alţi actori internaţionali, trebuie să lupte pentru întărirea şi înăsprirea sancţiunilor împotriva Iranului şi să nu excludă niciun efort comun pentru eliminarea acestei ameninţări.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Apărăm libertatea de exprimare şi democraţia şi suntem de acord cu nevoia de a ne exprima preocuparea faţă de evoluţiile din Iran din ultimele luni, în special cu cele legate de reprimarea maselor de către forţele de securitate iraniene. Totuşi, textul propus nu face acest demers în cel mai bun mod.

După părerea noastră, exprimarea necesară a îngrijorării noastre faţă de evoluţia situaţiei nu poate ignora marea ameninţare la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Iranului, inclusiv escaladarea implicării diplomatice şi militare condusă de administraţia SUA, inclusiv concentrarea de forţe militare americane în regiune. Nu trebuie să uităm că aceste elemente ameninţă, de asemenea, drepturile poporului iranian şi ale forţelor care continuă lupta pentru democraţie, progres şi justiţie socială în Iran. Textul adoptat nu face niciun fel de menţiune la acest lucru.

Dreptul de a determina direcţia viitoare a Iranului aparţine exclusiv poporului iranian şi acţiunii sale politice şi sociale. Dorim să ne exprimăm solidaritatea cu organizaţiile democratice şi cu poporul iranian care luptă pentru justiţie socială şi progres în ţara lor.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am susţinut rezoluţia care condamnă atitudinea Iranului atât din punct de vedere al intenţiilor sale în domeniul nuclear, cât şi al atacurilor la adresa libertăţii de exprimare cărora poporul său cade victimă în fiecare zi. Recurgerea la violenţă adoptată de autorităţile iraniene împotriva demonstranţilor este inacceptabilă, ca şi cenzura presei şi obstacolele în calea informării.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Agitaţia socială actuală din Iran, reprimarea sistematică a cetăţenilor şi a celor care se opun regimului, restricţiile asupra libertăţii presei şi libertăţii de exprimare, eşecul abolirii pedepsei capitale şi continuarea programului nuclear împotriva comunităţii internaţionale sunt motive foarte mari de îngrijorare. Şi mai îngrijorătoare este ştirea că luna trecută, Iranul a testat cu succes o nouă rachetă cu rază lungă de acţiune, punând astfel în pericol securitatea regională şi globală. Recenta anulare a vizitei planificate de delegaţia Parlamentului este alt semnal clar că această ţară nu este dispusă să coopereze. Aceasta ne determină să condamnăm politicile urmate de regimul iranian.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Există multe ţări unde democraţia şi drepturile omului sunt într-o situaţie precară. UE trebuie să continue încercările de a schimba această situaţie prin intermediul apelurilor şi prin metode similare. Nu ar trebui să ne surprindă acţiunile Iranului şi încercările sale de a deveni o putere nucleară. Acesta, printre altele, este un rezultat al politicii SUA, care merge pe o direcţie greşită. Situaţia poate fi dezamorsată doar prin utilizarea diplomaţiei, dar SUA nu trebuie să profite de UE în această privinţă. Propunerea de rezoluţie declară că nu s-a înregistrat niciun progres semnificativ şi că dialogul este singura soluţie. Sunt de acord cu aceasta.

  Sławomir Witold Nitras (PPE), în scris. – (PL) Aş dori să-mi exprim susţinerea pentru rezoluţie, al cărei obiectiv este să precizeze clar poziţia UE cu privire la drepturile fundamentale ale omului din Iran. Sunt şocat, ca majoritatea dintre noi, de modul în care este tratată opoziţia iraniană. Condamnarea la moarte a lui Mohammed Reza Alizamani şi a lui Arash Rahmani din motive politice este, după părerea mea, o încălcare a tuturor standardelor aplicate în lumea modernă. Sunt încântat că UE adoptă o poziţie foarte clară în această privinţă. În acelaşi timp, aş dori să-mi exprim regretul că o reacţie la fel de puternică nu a fost exprimată când o demonstraţie organizată de opoziţia rusă la 31 ianuarie 2010 la Moscova şi la Sankt Petersburg a fost împiedicată şi organizatorii au fost arestaţi, inclusiv Oleg Orlov, preşedintele Memorial, organizaţia care a primit Premiul Saharov anul trecut. Cred că reacţia Înaltului Reprezentant al UE privind acest aspect trebuie să fie la fel de dinamică precum a fost în cazul Iranului şi că ar trebui să fie, de asemenea, în acord cu critica fermă la adresa autorităţilor ruse, exprimată de Preşedintele Parlamentului European, dl Buzek.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Este extrem de important să redeschidem dialogul cu Iranul. Prin urmare, regret foarte mult amânarea vizitei delegaţiei UE în Iran şi sper că aceasta poate fi reprogramată cât mai curând posibil. Cu siguranţă, există o lipsă de respect pentru drepturile omului şi democraţie în Iran, în situaţia în care se află acum. Totuşi, înăsprirea sancţiunilor împotriva Iranului nu este abordarea corectă. Opozanţii guvernului iranian sunt, de asemenea, împotriva unor sancţiuni mai aspre, din cauză că impactul principal al acestora ar fi asupra poporului ţării. În afară de aceasta, UE aplică din nou standarde duble. În cazul partenerilor economici importanţi precum China sau India, se mulţumeşte să închidă ochii. Din aceste motive, m-am abţinut de la vot.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie privind Iranul, în special ca urmare a atacurilor recente, inclusiv a atacurilor de ieri împotriva ambasadelor Italiei şi a Franţei.

De fapt, Uniunea Europeană trebuie să devină purtătorul de cuvânt pentru o atitudine clară privind regimul de la Teheran. Autorităţile iraniene joacă un rol în provocarea acestui climat periculos de intoleranţă şi intimidare la adresa anumitor ţări ale Uniunii Europene. Atacul asupra ambasadelor a fost comis de cei care doresc să frângă aripile democraţiei şi care se opun libertăţii.

Sper că instituţiile europene vor adopta o atitudine clară, condamnând cele întâmplate cât mai curând posibil şi că vor decide adoptarea de măsuri diplomatice privind Iranul.

  Geoffrey Van Orden (ECR), în scris. – ECR a susţinut o rezoluţie puternică privind Iranul. Suntem în favoarea acţiunii internaţionale consistente pentru a elimina capacitatea nucleară în creştere a Iranului. Este foarte regretabil, prin urmare, că Parlamentul European nu a profitat de această oportunitate pentru a susţine apelurile internaţionale la sancţiuni suplimentare. De asemenea, ar trebui clarificat că, din fericire, nu există „ambasade ale UE” în Teheran. Există ambasade naţionale.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Republica Islamică Iran condamnă fără încetare tratamentul deplorabil la care sunt supuşi musulmanii în toată lumea. Totuşi, mullahii nu vor înceta persecutarea creştinilor şi nu vor condamna condiţiile la care sunt supuşi creştinii. Convertirea la creştinism este considerată o formă de erezie şi este pedepsită cu moartea. Din păcate, Parlamentul European nu are curajul să condamne situaţia martirilor creştini din Iran. Papa Ioan Paul al II-lea a spus: „Persecuţia include diferite tipuri de discriminare împotriva credincioşilor şi împotriva întregii comunităţi a bisericii. Astfel de forme de discriminare sunt adesea practicate în acelaşi timp în care este recunoscut dreptul la libertate religioasă şi libertate de conştiinţă şi aceasta în dreptul ţărilor individuale precum şi în declaraţii de natură internaţională... Astăzi, în afară de închisoare, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forţată şi expulzarea din ţară, există alte pedepse mai puţin cunoscute, dar mult mai subtile: nu moartea violentă ci o moarte civilă, nu doar izolarea în închisori sau în lagăre, ci discriminarea socială sau restricţionarea permanentă a libertăţii personale.” Dacă Parlamentul doreşte ca apelul său pentru respectarea drepturilor omului să fie luat în serios, acesta ar trebui să adopte o poziţie mai clară în favoarea creştinilor persecutaţi în Iran.

Propunere de rezoluţie B7-0021/2010

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Yemen ameninţă să devină noul Afganistan: tabăra de antrenament preferată a al-Qaeda şi un focar pentru răspândirea fundamentaliştilor şi teroriştilor în toată lumea islamică.

Situaţia de degradare socială, politică şi economică, dacă nu colaps complet, care este marcată de război civil şi de absenţa oricărui guvern care ar putea controla eficient întregul teritoriul, a transformat ţara într-un loc fără lege sau ordine care să poată opri apariţia şi creşterea acestor izbucniri de violenţă şi de radicalism.

Aceasta înseamnă că trebuie să existe mai multă concentrare şi fermitate din partea comunităţii internaţionale în problema Yemenului şi că ajutorul oferit acestei ţări trebuie să fie direcţionat cu grijă spre îmbunătăţirea eficientă a condiţiilor de trai pentru cetăţenii săi.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Situaţia generală din Yemen este o preocupare importantă în întreaga lume şi în lumina recentelor ameninţări teroriste, UE trebuie să joace un rol din ce în ce mai activ pentru a preveni ca Yemenul să devină alt stat eşuat în comunitatea internaţională.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Yemenul a ajuns în centrul atenţiei privind lupta împotriva terorismului, reprezentând un focar de extremişti islamici. Combaterea sărăciei şi creşterea ajutorului militar nu vor face să dispară problemele Yemenului. Soluţia este creşterea ajutorului pentru dezvoltare, pentru a slăbi suportul pentru unii dintre recruţii jihadişti. În sfârşit, UE nu trebuie să permită să i se impună rolul de casier al Statelor Unite. În schimb, trebuie să îşi asume rolul unui negociator imparţial pentru a facilita dialogul şi a pregăti calea pentru o soluţie politică pe termen lung. Această propunere de rezoluţie adoptă o abordare similară şi tocmai de aceea am votat în favoarea ei.

  Geoffrey Van Orden (ECR), în scris. – Deşi sunt de acord cu semnificaţia, şi am fost implicat în elaborarea, acestei rezoluţii privind situaţia curentă din Yemen, nu pot fi de acord cu referinţa pe care o face la rolul de coordonare pe care viitorul Serviciu european de acţiune externă îl va juca cu privire la Yemen. Am solicitat ca referinţele la SEAE să fie eliminate în timpul etapei de elaborare, dar alte grupuri politice au refuzat. SEAE este un produs direct al Tratatului de la Lisabona, un tratat pe care nu-l aprob şi care nu are nicio legitimitate democratică. SEAE urmează să aibă o reţea de „ambasade ale UE” şi, sub privirea atentă a noului Înalt Reprezentant al UE/vicepreşedinte al Comisiei, va fi responsabil pentru crearea şi implementarea politicii militare şi externe a UE.

Sunt de multă vreme împotriva rolului UE în aceste două domenii politice, care cred sincer că trebuie să rămână prerogativa unică a statelor membre suverane.

Propunere de rezoluţie B7-0029/2010

  John Stuart Agnew, David Campbell Bannerman, Derek Roland Clark şi William (Contele de) Dartmouth (EFD), în scris. – UKIP se opune categoric traficului de persoane, deoarece acesta este o versiune modernă a sclaviei. Solicităm cele mai severe pedepse pentru autorii care săvârşesc această infracţiune şi măsuri serioase pentru a eradica astfel de activităţi. Totuşi, nu putem susţine ca UE să utilizeze traficul de persoane ca pretext pentru a armoniza politicile în materie de imigraţie şi de frontiere, trecând peste autoritatea guvernelor alese. Politica naţională privind aceste probleme trebuie decisă prin vot, de electorat şi de politicienii aleşi, nu trebuie ca UE să facă altă captură politică, limitând responsabilitatea democratică. Dacă nu ar exista frontiere deschise în interiorul UE şi dacă fiecare ţară ar avea propria politică de imigraţie, crima organizată şi traficul de persoane ar fi mult mai uşor de eradicat.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Am votat în favoarea acestei propuneri de rezoluţie, deoarece trebuie să ne asigurăm că abordarea problemei traficului de persoane şi a modului în care acest trafic este utilizat ca resursă pe piaţa muncii va fi o prioritate practică şi morală.

Conform Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană are atât puterea, cât şi oportunitatea de a întări politica europeană în legătură cu traficul de persoane. Aşa cum am afirmat în timpul dezbaterii asupra acestei rezoluţii, această problemă trebuie să aibă un loc important pe ordinea de zi. Ca urmare a rolului său important în domeniul comerţului mondial şi a angajamentului său de a proteja drepturile omului, Uniunea Europeană are responsabilitatea de a combate traficul de persoane şi supunerea copiilor la muncă forţată.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – Traficul de fiinţe umane este una dintre cele mai oribile şi mai grave infracţiuni. Lupta nu poate fi eficientă fără o abordare politică coerentă concentrată pe prevenirea, protecţia victimelor şi sancţiuni eficiente pentru traficanţi. Libera circulaţie de pe teritoriul UE a adus beneficii substanţiale cetăţenilor noştri dar, în acelaşi timp, a deschis multe căi pentru traficanţi. Zeci de mii de tinere femei şi de copii din statele membre noi devin victime ale traficului de persoane în fiecare an. Parlamentul European va avea un rol crucial în combaterea traficului de fiinţe umane. De noi va depinde să ne asigurăm că prevenirea, protecţia şi asistenţa pentru victime au prioritate pe agenda politică. Trebuie să solicităm ca statele membre să pună complet în aplicare politicile UE actuale şi alte instrumente privind traficul de fiinţe umane şi să se asigure că sunt aplicate pedepse şi sancţiuni mai severe.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii, deoarece Uniunea Europeană trebuie să combată imigraţia ilegală şi traficul de persoane. Odată cu creşterea şomajului, va exista o creştere a numărului de persoane care pot deveni victime ale traficului de persoane sau care pot fi exploatate pentru muncă forţată. Mai presus de toate, persoanele care şi-au pierdut locurile de muncă în propria ţară, care şi-au pierdut speranţa pentru o viaţă mai bună, îşi vor încerca norocul în altă parte. O astfel de situaţie poate fi exploatată de grupările criminale. Principalul domeniu al traficului implicând copii, în special, fete şi femei, nu s-a schimbat de mulţi ani. Exploatarea sexuală în condiţii similare sclaviei este prevalentă în special în Europa de Est, care constituie o rută de tranzit pentru traficul de fiinţe umane către vest. Trebuie să pregătim o strategie de măsuri care să combată traficul cu fiinţe umane, în care cea mai mare atenţie este dedicată combaterii traficului de persoane, prevenirii şi protecţiei victimelor şi pedepselor. Toate statele membre trebuie să ia măsuri drastice pentru a combate traficul de persoane, asigurând coordonarea legislaţiei naţionale. Trebuie să depunem eforturi pentru o cooperare mai strânsă între toate părţile interesate privind problema traficului de persoane.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Această formă modernă de sclavie a cunoscută o creştere alarmantă în ultimii ani şi a devenit, ca profitabilitate, a treia activitate a crimei organizate. În 2009, ONU estima că existau 270 000 de victime şi Europol nu a înregistrat nicio scădere a traficului cu femei pentru exploatare sexuală, notând o creştere a numărului de persoane traficate pentru muncă forţată. Acest lucru este inacceptabil şi viciile legale nu trebuie să permită facilitarea acestuia. Avem nevoie de un răspuns rapid, global, cuprinzător şi coordonat, fie legislativ, fie operaţional. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, solicit insistent Comisiei să prezinte o propunere nouă cât mai curând posibil, făcând din crearea unei politici europene coerente privind combaterea eficientă a traficului de fiinţe umane una dintre priorităţile sale. Această propunere trebuie să cuprindă toate aspectele problemei, inclusiv chestiuni legate de ţările de origine, tranzit şi destinaţie, persoane care recrutează, transportă şi exploatează şi alţi intermediari, clienţi şi beneficiari.

În acelaşi timp, trebuie să ne asigurăm că există protecţie adecvată pentru victime şi martori prin asistenţă imediată. De asemenea, trebuie depuse eforturi pentru utilizarea la maxim a instrumentelor care, din păcate, continuă să fie utilizate insuficient în acest domeniu de către organe precum Europol, Eurojust şi Frontex.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. − Consider şi susţin cu fermitate iniţierea unei platforme permanente la nivelul Uniunii Europene care să garanteze că politicile privind traficul de persoane acoperă atât aspecte legate de afaceri sociale, cât şi de integrare socială, şi care să adopte programe adecvate şi eficiente de reabilitare socială a victimelor, inclusiv măsuri referitoare la piaţa muncii şi la sistemul de asigurări sociale

  Lena Ek, Marit Paulsen and Olle Schmidt (ALDE), în scris. – (SV) Credem că formularea originală a alineatelor (13) şi (15) privind distincţia dintre victimele traficului de persoane şi imigranţii ilegali şi privind permisele de reşedinţă pentru persoanele care au fost expuse la trafic este preferabilă, dar votăm în favoarea amendamentelor la aceste alineate pentru a ajunge la un compromis. Ca urmare a acestui compromis, victimelor traficului de persoane li se vor acorda permise de şedere temporară şi agenţiile de control frontalier se vor sensibiliza în ceea ce priveşte problemele legate de traficul de persoane. Acesta este primul pas. Preferăm ca rezoluţia să fie adoptată acum şi vom continua să luptăm pentru ca victimele traficului de persoane să primească reşedinţă permanentă.

  Ioan Enciu (S&D), în scris. − Am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului European referitoare la traficul de persoane deoarece consider că este foarte important să se intensifice lupta împotriva traficului de persoane, care a căpătat proporţii îngrijorătoare şi care constituie o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului.

Proiectul de directivă care urmează să fie propus curând spre examinare Parlamentului trebuie să prevadă măsuri aspre de sancţionare la nivel european a tuturor persoanelor implicate în acest gen de trafic. Se impune o modificare a legislaţiei statelor membre în ceea ce priveşte armonizarea sancţiunilor în sensul maximalizării pedepselor aplicate traficanţilor, actualmente acestea variind considerabil de la un stat la altul.

Din acest punct de vedere este necesară şi o abordare transfrontalieră a acestui flagel prin intensificarea cooperării cu statele de origine şi de tranzit, în unele din ele traficanţii de carne vie alegându-se doar cu amenzi derizorii. În acelaşi timp, trebuie asigurată protecţie şi asistenţă pentru victimele traficului de persoane, în primul rând pentru femei şi copii, care, conform datelor, constituie circa 80 % din numărul total al victimelor.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei privind prevenirea traficului de fiinţe umane prin susţinerea necesităţii asigurării de către Comisie şi de către Consiliu că lupta împotriva acestui flagel va avea în continuare un loc proeminent printre priorităţile lor, chiar şi în vremuri de criză economică şi financiară. Statele membre care nu au făcut încă acest lucru, trebuie să pună complet în aplicare toate politicile UE privind traficul de fiinţe umane la nivel naţional şi să ratifice alte instrumente legale în acest domeniu cât mai curând posibil pentru a asigura protecţie şi asistenţă sporite pentru victimele traficului.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Traficul de fiinţe umane din prezent este, pentru victimele sale, o formă modernă de sclavie. Pentru făptaşii acesteia, organizaţiile criminale implicate în prostituţie şi exploatare sexuală, adopţie ilegală, muncă forţată, imigraţie ilegală şi trafic ilegal de organe, este o activitate extrem de profitabilă.

Din păcate, această realitate teribilă are loc şi în Uniunea Europeană. Prin urmare, solicit insistent Comisiei Europene să ia măsuri stricte şi consistente pentru a combate traficul de persoane. Trebuie să existe o abordare în trei paşi: (i) protecţie suficientă pentru victime, care sunt în principal femei şi copii, protejând drepturile lor fundamentale, precum viaţa, libertatea, integritatea fizică şi morală şi autodeterminarea sexuală; (ii) măsuri de prevenire în investigarea şi dezmembrarea reţelelor care promovează şi profită de pe urma traficului de persoane; şi, în final, (iii) pedepsirea severă pentru traficul şi exploatarea fiinţelor umane în orice scopuri dezonorante şi pedepse proporţionale cu infracţiunile comise.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) După cum se precizează în rezoluţia adoptată, trebuie dezvoltate „măsuri de combatere a traficului de persoane, utilizând o abordare holistică, întemeiată pe drepturile omului şi concentrată asupra combaterii şi prevenirii traficului de persoane şi asupra protejării victimelor”. „Să adopte o abordare concentrată asupra victimei, aceasta însemnând că toate tipurile posibile de victime trebuie identificate, vizate şi protejate, acordând o atenţie specială copiilor şi altor grupuri de risc.”

Regretăm, totuşi, că amendamentele pe care le care le-am prezentat pentru această rezoluţie au fost respinse, deşi se concentrau pe cauzele care stau la baza traficului de fiinţe umane şi modurile de combatere a acestuia, în special următoarele:

- Combaterea şomajului, marginalizării şi sărăciei, acestea fiind cauzele fundamentale ale traficului de fiinţe umane, accentuând necesitatea urgentă a unei schimbăti în politica economică şi socială pentru a prioritiza consolidarea drepturilor sociale şi ocupaţionale, locurilor de muncă cu drepturi, serviciilor publice de calitate şi progresului economic şi social.

- Intensificarea cooperării şi solidarităţii cu ţările de origine ale migranţilor, în special prin contribuţia la dezvoltarea economiei acestora, accesului sporit la cunoaştere, anularea datoriei şi impozitarea tranzacţiilor financiare.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, am votat împotriva acestei rezoluţii privind traficul de fiinţe umane, chiar dacă aceasta este una dintre cele mai josnice infracţiuni. Am procedat astfel, în primul rând, deoarece dvs. o exploataţi politic pentru a spori şi mai mult puterile Europei Bruxelles-ului, ale instituţiilor sale şi ale numeroaselor sale agenţii, care continuă să-şi demonstreze, cu toate acestea, ineficienţa. Am procedat astfel, în al doilea rând şi mai presus de toate, deoarece utilizaţi atenţia care ar fi acordată, în mod normal, victimelor, pentru a crea un nou efect de pompă aspiratoare în ceea ce priveşte imigraţia: asistenţă socială şi juridică, o carte de şedere automată, acces pe piaţa muncii, acces simplificat la reunificarea familiei şi la ajutor social. Toate acestea ar fi garantate, indiferent dacă victima cooperează sau nu cu autorităţile pentru a le ajuta să prindă traficanţii şi să dezmembreze reţelele. Prin urmare, tot ceea ce trebuie să facă orice imigrant ilegal pentru a ajunge în Europa este să spună că este victima unei reţele care obţine de la el, prin ameninţare, mii de euro. Prin urmare, indiferent de ceea ce credeţi dvs. despre acest lucru, imigranţii ilegali vor solicita acest statut şi acest ajutor şi dvs. le veţi acorda! Sunteţi iresponsabili!

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei privind prevenirea traficului cu fiinţe umane prezentat de grupurile de stânga şi de centru din Parlamentul European, deoarece trebuie să afirmăm în mod clar că victimele traficului, majoritatea fiind femei şi copii, ar trebui să beneficieze de protecţie şi de asistenţă necondiţionată. Aceste victime ar trebui să aibă un drept de prioritate la asistenţă juridică gratuită, pedepsele împotriva traficanţilor trebuie să fie mai severe şi trebuie găsite căi de a descuraja cererea de servicii de către clienţi. Aceasta este o formă de violenţă inacceptabilă împotriva femeilor şi trebuie adoptată o acţiune comună pentru a preveni astfel de trafic, pentru a proteja victimele traficului şi a urmări penal autorii unor astfel de infracţiuni.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Deşi o mare parte a populaţiei UE trăieşte într-un confort rezonabil, realitatea este că pe tot teritoriul UE şi inclusiv în zonele cele mai bogate, multe persoane trăiesc în sclavie. Caracterul transfrontalier pronunţat al traficului de persoane înseamnă că aceasta este o problemă în care instituţiile UE au un rol esenţial şi, prin urmare, salut rezoluţia de astăzi.

  Lívia Járóka (PPE), în scris. – (HU) Traficul de persoane este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului şi aceasta poate lua un număr de forme, de la exploatarea sexuală şi munca forţată, traficul de organe, până la sclavia domestică, victimele fiind în special femeile şi copii. Cadrul legal actual din Uniune pentru combaterea traficului uman este insuficient, astfel încât este esenţial ca Uniunea Europeană, pornind de la mandatul oferit prin Tratatul de la Lisabona, să ia măsuri mult mai consistente împotriva acestui fenomen, cu privire, în special, la protecţia şi asistenţa grupurilor aflate în pericol, în special copiii. În acest sens, iniţiativa de a crea o funcţie de coordonator al UE pentru combaterea traficului de persoane este binevenită şi faptul că propunerea solicită statelor membre să impună sancţiuni preventive care să reflecte gravitatea infracţiunii este, de asemenea, un fapt pozitiv. Ca o evoluţie foarte importantă, propunerea de rezoluţie stipulează că acordul victimei faţă în ce priveşte exploatarea este irelevant din punctul de vedere al urmăririi penale şi că victimele vor primi asistenţă indiferent dacă vor consimţi sau nu să ia parte la procedură.

Este important, de asemenea, să implicăm societatea civilă cât mai mult posibil în acţiunea instituţională pentru a elimina traficul de persoane şi pentru a iniţia campanii de informare şi de sensibilizare pentru grupurile care prezintă cel mai mare risc. Să sperăm că statele membre vor implementa în curând această abordare integrată care acoperă prevenirea, sancţiunile şi protecţia victimelor în propria legislaţie şi că, prin ratificarea instrumentelor legale adecvate, acestea vor face un pas major către eliminarea sclaviei vremurilor actuale.

  Filip Kaczmarek (PPE), în scris. – (PL) Dle preşedinte, am susţinut adoptarea rezoluţiei privind traficul de persoane. Traficul de persoane este una dintre cele mai grave nedreptăţi pe care oamenii şi-o pot produce unii altora. Este îngrozitor cât de comun a devenit acest fenomen teribil. Nu pot găsi nicio justificare sau circumstanţe atenuante pentru cei care, în acest mod, calcă în picioare toate acele valori care sunt atât de importante pentru noi. Traficul de persoane este o negare a libertăţii, demnităţii şi egalităţii. Sper că Parlamentul European va contribui la restricţionarea şi, în viitor, la eliminarea completă a traficului de persoane.

  Timothy Kirkhope (ECR), în scris. – Grupul ECR este unanim de părere că traficul de fiinţe umane este intolerabil şi trebuie oprit. Totuşi, avem rezerve majore cu privire la oportunitatea acestei rezoluţii în eliminarea cauzelor principale care duc la traficul de persoane şi, prin urmare, am ales să votăm împotriva rezoluţiei. Grupul ECR crede că această rezoluţie adoptă o „abordare centrată asupra victimei” care recomandă modul în care statele membre ar trebui să aibă grijă de victime, odată ce au fost traficate, presupunând că incidenţa traficului de persoane este inevitabilă. Grupul ECR a semnat, totuşi, împreună cu PPE, o rezoluţie care solicită intensificarea cooperării dintre statele membre, poliţie şi agenţiile de control frontalier, unde datele personale pot fi protejate şi unde îngrijirea unei victime poate fi decisă de state membre individuale.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Toate formele de sclavie, „modernă” sau de altă natură, sunt absolut condamnabile. Prin urmare, această rezoluţie are meritul de a încerca să protejeze victimele violenţei împotriva dorinţei inumane de profit şi de suferinţa socială şi psihologică pe care o creează. Totuşi, este regretabil că se limitează să se ocupe de victimele reţelelor criminale din economia subterană, deoarece traficul de fiinţe umane îşi are, de asemenea, un echivalent în economia legală, care nu este mai puţin condamnabil.

Neoliberalismul, cu obsesia lui pentru profit, punerea permanentă în opoziţie a lucrătorilor şi relocările sale produce, de asemenea, o violenţă simbolică şi fizică împotriva cetăţenilor. Acesta îi forţează să migreze împotriva voinţei lor şi îi împing în dificultăţi atât de mari, încât sinuciderile care au legătură cu locul de muncă sunt în creştere. A subjuga cetăţenii în acest mod, a-i face nimic altceva decât elemente de echilibrare într-un sistem ineficient, nesănătos, instrumente utilizate pentru a servi intereselor elitelor financiare, fără a da dovadă de niciun respect faţă de vieţile lor şi punându-le în pericol pe acestea, ce este aceasta dacă nu echivalentul dreptului de proprietate asupra fiinţelor umane, adică sclavie? Deşi infracţiunea trebuie combătută, este la fel de necesar să combatem delictele instituţionalizate şi să facem din Uniunea Europeană o uniune pentru emanciparea cetăţenilor.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Traficul de persoane încalcă cele mai elementare drepturi ale omului şi este o formă de sclavie bazată pe exploatarea sexuală şi a muncii. Statisticile internaţionale declară că traficul de persoane este comerţul ilegal cu a treia profitabilitate ca mărime. Acum că Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, măsurile Uniunii Europene privind cooperarea juridică şi poliţienească s-au consolidat în mod evident. Lupta împotriva traficului de fiinţe umane trebuie să fie unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene şi rolul Parlamentului, în calitate de co-legiuitor, este să joace rol central în cadrul acesteia. Lupta împotriva traficului de fiinţe umane trebuie să fie, prin urmare, în continuare, una dintre priorităţile UE, chiar şi în vremuri de criză economică şi financiară.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Traficul de persoane este unul dintre cele mai mari flageluri ale începutului acestui secol. Cei care îl numesc o formă modernă de sclavie nu pot fi acuzaţi de exagerare. Aceasta este o activitate extrem de profitabilă şi este controlată de organizaţii criminale periculoase. Susţin în totalitate propunerea de rezoluţie (B7-0029/2010) privind prevenirea traficului de fiinţe umane, care a fost prezentat de o largă coaliţie a grupurilor politice ale Parlamentului European. Cred că Comisia Europeană este obligată să dezvolte un plan de acţiune pentru a elimina eficient traficul de persoane. În acelaşi timp, susţin în totalitate apelul autorilor rezoluţiei privind desemnarea unui coordonator al UE pentru combaterea traficului sub supravegherea comisarului pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie. Sper că acest lucru va asigura un stimulent nou pentru a intensifica acţiunea împotriva traficului de persoane.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. – (RO) Traficul de persoane este o piaţă în creştere, comparabilă în prezent cu traficul de droguri sau de arme şi este un fenomen care s-a răspândit în toată lumea, dar estemai acut în ţările subdezvoltate. Conform raportului din partea grupului de lucru al ONU, victimele traficului provin din medii sociale diferite, de la cei mai înstăriţi la cei mai săraci, de la cei mai educaţi la cei complet analfabeţi, de la vârstă fragedă la femeile în vârstă. Trebuie să coordonăm informaţiile mai bine pentru a combate acest fenomen în creştere mai eficient. În această privinţă, ar fi util dacă Eurojust, Europol şi Frontex ar putea publica un raport comun în fiecare an privind traficul de persoane. Dacă Uniunea Europeană doreşte să preia iniţiativa în materie de respectare a drepturilor omului, aceasta ar trebui să fie implicată mai activ în cooperarea cu ţările terţe pentru a ajuta la eradicarea acestui fenomen. În plus, există nevoie, de asemenea, de o finanţare îmbunătăţită pentru programele care au ca scop combaterea traficului de persoane şi coordonarea mai eficientă între instituţiile din statele membre implicate în lupta împotriva traficului cu fiinţe umane.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) Traficul de persoane este cea mai flagrantă formă de încălcare a drepturilor omului. Numărul de victime ale acestei forme moderne de sclavie creşte de la an la an. Rata de detectare pentru acest tip de infracţiune este foarte scăzută. Prin urmare, susţin rezoluţia Parlamentului European privind prevenirea traficului de fiinţe umane. Traficul de persoane trebuie combătut utilizând toate mijloacele posibil, începând cu o campanie de informare minuţioasă şi cuprinzătoare pentru a face cunoscută amploarea fenomenului şi a sensibiliza societatea faţă de această problemă. Oferirea de informaţii ocazionale, individuale, referitoare la cazurile de trafic de persoane care au fost descoperite nu este suficientă. De fiecare dată este esenţial, de asemenea, să oferim adresele instituţiilor implicate în lupta împotriva acestei practici.

Un raport prezentat în ianuarie 2010 de către Centrul de asistenţă juridică şi de Fundaţia La Strada, denumit „Prevenirea traficului cu femei din Europa Centrală şi de Est. Informare – Prevenire – Identificare – Intervenţie” subliniază că, în Polonia, procedurile de garantare a drepturilor victimelor traficului de persoane nu sunt aplicate. Una dintre cele mai mari probleme este activitatea prelungită privind adăugarea unei definiţii moderne a traficului de persoane la Codul Penal. În 2005, Convenţia Consiliului Europei privind acţiunea împotriva traficului de persoane a fost semnată la Varşovia Au trecut trei ani până când avocaţii au ratificat-o. În prezent, nu avem încă o definiţie obligatorie a traficului de persoane, ceea ce întârzie procedurile pregătitoare şi judecătoreşti şi împiedică, de asemenea, respectarea drepturilor omului în Polonia.

  Søren Bo Søndergaard (GUE/NGL), în scris. – (DA) Votul meu în favoarea rezoluţiei nu ar trebui, totuşi, să fie văzut ca suport pentru amendamentele din rezoluţie care implică transferul de putere suplimentară de la statele membre la UE, precum:

- posibilitatea ca UE să stabilească sancţiuni mai severe în acest domeniu,

- trimiteri la Tratatul de la Lisabona care consolidează mecanismul de acţiune a UE în procedurile penale,

- şi instituirea unui cadru legislativ superior în acest domeniu.

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL) , în scris. – (SV) Am votat în favoarea rezoluţiei B7-0029/2010, Traficul de persoane, deoarece se referă la o problemă foarte importantă şi subliniază o listă lungă de aspecte care trebuie realizate în lupta împotriva traficului de persoane. Totuşi, sprijinul meu pentru rezoluţie nu trebuie considerat ca un sprijin pentru propunerile din rezoluţie care implică transferul de puteri suplimentare de la statele membre la UE, cum ar fi posibilitatea ca UE să stabilească sancţiuni mai severe în acest domeniu, referinţa la Tratatul de la Lisabona care consolidează măsurile de acţiune ale UE în procedurile penale şi instituirea unei legislaţii superioare în acest domeniu.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei, deoarece sunt implicată personal în lupta împotriva traficului de persoane din Slovacia. Eu am lansat campania „Ştii unde este copilul tău acum?” De asemenea, comitetul de femei a adoptat un amendament în timpul dezbaterii privind procedura bugetară pentru a lansa o campanie de presă multianuală intitulată „Ştii unde este copilul tăi acum”, în strânsă cooperare cu organizaţiile societăţii civile, pentru a creşte sensibilizarea în ceea ce priveşte responsabilitatea parentală, a îmbunătăţi protecţia copiilor împotriva tuturor formelor de violenţă şi a combate mai eficient traficul de copii. Această rezoluţie nouă, pe care o salut din toată inima, este compusă din cinci direcţii majore: generală, colectarea informaţiilor, prevenirea, urmărirea penală şi protecţia, sprijinul şi asistenţa pentru victime. Comisiei i se solicită să aibă iniţiative, în special privind informarea şi prevenirea, pentru a identifica principalele cauze ale traficului şi factorii din ţările de origine şi de destinaţie care facilitează traficul de fiinţe umane. Mă bazez pe sensibilizarea părinţilor cu privire la responsabilitatea lor serioasă faţă de copiii lor, pentru a preveni ca adolescenţii şi copii să cadă victimă traficului de fiinţe umane.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0064/2010

  John Stuart Agnew şi William (Contele de) Dartmouth (EFD), în scris. – UKIP crede că protecţia mediului este importantă. Deşi contestăm premisa ştiinţifică pe care s-au bazat negocierile de la Copenhaga, nu avem nicio obiecţie faţă de măsurile adoptate la nivel de stat naţional pentru a proteja mediul.

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii deoarece cred că UE trebuie să creeze un model nou de dezvoltare pentru combaterea schimbărilor climatice. Următoarea versiune revizuită a bugetului trebuie să asigure resurse suficiente pentru măsuri care pot face faţă acestei provocări importante. Nu putem pierde din vedere angajamentul nostru pentru combaterea schimbărilor climatice. Ca europeni, trebuie să ne stabilim o ţintă de reducere a emisiilor de CO2 de peste 20 % până în 2010. Cooperarea altor parteneri mondiali ar fi, de asemenea, importantă pentru a ajunge la un acord ambiţios, cuprinzător şi obligatoriu din punct de vedere juridic, în conformitate cu scopul de a evita încălzirea cu peste 2 °C. Cred, de asemenea, că iniţiativele care sunt elaborate în cadrul UE pentru promovarea şi încurajarea economiei ecologice, securităţii energetice şi reducerii dependenţei trebuie să rămână o prioritate. UE s-ar putea inspira pentru politicile sale din regiunea din care provin, Insulele Azore, unde energia provine în proporţie de circa 30 % din surse regenerabile.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Atât Europa, cât şi restul lumii şi-au pus multe speranţe în Conferinţa de la Copenhaga. UE era pregătită să devină liderul acestei reuniuni şi să revină cu un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic, dar reuniunea s-a terminat fără să se clarifice modul în care va evolua lupta împotriva schimbărilor climatice. Acordul de la Copenhaga, care nu oferă nici obiective şi nici angajamente ambiţioase, este un rezultat nesatisfăcător. Planul ambiţios al UE, 20-20-20, poate rămâne doar un vis îndepărtat dacă această problemă nu este rezolvată la nivel global. UE, prin Serviciul de acţiune externă, trebuie să preia conducerea strategiei privind diplomaţia în domeniul schimbărilor climatice cât mai curând posibil şi să se asigure că, mai presus de toate, Europa adoptă o poziţie unanimă în negocierile cu alte ţări şi menţine poziţia principală, astfel încât să poată exista cât mai repede un acord internaţional obligatoriu privind schimbările climatice.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut adoptarea propunerii de rezoluţie privind rezultatele celei de-a 15 Conferinţe a părţilor (COP 15), la care am fost coautoare şi rezultatele negocierilor dintre diferitele grupuri politice, deoarece acestea sunt reprezentative pentru interesul tot mai generalizat în acest domeniu, având ca obiectiv un viitor durabil. Încă o dată, aş dori să-mi exprim dezamăgirea faţă de rezultatul reuniunii la nivel înalt de la Copenhaga, şi solicit UE să-şi reia rolul principal în lupta împotriva schimbărilor climatice şi să contribuie la încheierea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic cu obiective de reducere măsurabile, raportabile şi verificabile la COP16, care va avea loc la Mexic, anul acesta.

Pentru ca industria europeană să fie mai competitivă şi să creeze mai multe locuri de muncă, este esenţial să investim într-un viitor durabil care va cuprinde protecţia climei, securitatea energetică, reducerea dependenţei energetice şi utilizarea eficientă a resurselor. În acest scop, solicit ţărilor industrializate să investească mai mult în cercetarea de noi tehnologii, atât cu scopul de a reduce emisiile de CO 2,cât şi de a determina utilizarea mai eficientă şi durabilă a resurselor naturale.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Propunerea conţine elemente pozitive, precum recunoaşterea lipsei de obiective pe termen mediu şi lung şi finanţarea vagă şi necorespunzătoare pentru ţările în curs de dezvoltare.Totuşi, m-am abţinut de la vot, deoarece toate amendamentele propuse de grupul meu, solicitând măsuri suplimentare pentru a reduce emisiile de CO 2 cu cel puţin 40 % până în 2020 pe baza unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic, respingerea energiei nucleare ca energie „curată”, mai mult ajutor financiar pentru ţările sărace şi în curs de dezvoltare pentru dezvoltare şi transfer de tehnologie şi o economie ecologică viabilă din punct de vedere social care poate consolida investiţiile şi ocuparea forţei de muncă şi poate îmbunătăţi calitatea vieţii au fost respinse şi, de asemenea, pentru că amendamentul important care propunea o taxă de 0,01 % asupra tranzacţiilor financiare, care ar putea aduce 20 000 de milioane de euro pe an pentru a ajuta statele în curs de dezvoltare să combată schimbările climatice şi să se adapteze la ele, nu a fost aprobat. Nu putem fi împinşi spre Mexic de acordul vag şi descurajator de la Copenhaga. Trebuie să revizuim radical politica privind schimbările climatice, astfel încât să fie încheiat un acord adecvat în cadrul următoarelor negocieri. Aceasta se poate realiza doar prin recunoaşterea şi corectarea greşelilor de la Copenhaga, pe care rezoluţia Parlamentului European nu reuşeşte să le realizeze.

  Spyros Danellis (S&D), în scris. − Faptul că summitul de la Copenhaga este caracterizat, la modul general, drept un „eşec lamentabil” în încercarea de a găsi un acord global pentru limitarea emisiilor cu efect de seră care încălzesc climatul Terrei nu denotă decât lipsa totală de coordonare la nivel european a statelor membre în ceea ce priveşte SUA și ţările emergente.

„Acordul de la Copenhaga” nu stabileşte nici măcar un obiectiv cu privire la limita acceptabilă pentru creşterea temperaturii globale. Sper, însă, într-un rezultat pozitiv și într-o voce europeană puternică în materie de limitare a efectelor schimbărilor climatice la reuniunea ce va avea loc anul viitor, în februarie, când statele lumii sunt chemate să prezinte cu cât intenţionează să-și reducă emisiile până în 2020.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei comune privind rezultatele Conferinţei de la Copenhaga, după cum sunt de acord, în general, cu conţinutul măsurilor propuse şi, mai ales, cu două dintre ele. Prima din ele este necesitatea absolută ca UE să adopte o poziţie unanimă în negocierile internaţionale, deoarece numai aşa ne putem asuma rolul de lider în combaterea acestei probleme importante. Acest subiect va avea repercusiuni pentru generaţiile următoare şi, prin urmare, necesită măsuri ferme, călăuzitoare, imediate şi raţionale, precum cele adoptate de UE în legătură cu alte probleme, de exemplu, cu criza financiară. O nouă „diplomaţie în domeniul climei” este necesară pentru a realiza acest obiectiv. În acest scop nu sunt esenţiale doar eforturile UE, ci şi ale Chinei şi SUA, după cum se explică la punctele (5) şi (15) ale documentului.

Al doilea aspect pe care doresc să-l subliniez este necesitatea ca ţările în curs de dezvoltare/economiile emergente să adopte regulamentele privind schimbările climatice care se aplică statelor membre ale UE. În această privinţă, împreună cu unii dintre colegii mei, am susţinut introducerea unei taxe pe carbon la importul de produse din ţări terţe, astfel încât această idee să poată fi analizată în viitor, ceea ce cred că este un pas foarte important.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie privind rezultatele reuniunii la nivel înalt de la Copenhaga privind schimbările climatice. Rezultatul celei de-a 15-a Conferinţe a părţilor (COP 15) a fost dezamăgitor. Prin urmare, Uniunea Europeană trebuie să depună toate eforturile diplomaţia externă şi să adopte o poziţie comună pentru a determina încheierea unui acord internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic privind schimbările climatice, care va permite o creştere maximă a temperaturii globale cu 2 °C.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) După impasul Conferinţei de la Copenhaga privind schimbările climatice, este important ca Uniunea Europeană să persiste pe calea urmată până acum în ceea ce priveşte luarea unui angajament serios pentru dezvoltare durabilă şi încercarea de a reduce emisiile de carbon, fără a pune în pericol industria europeană.

Noile politici privind clima, în special în contextul crizei generale, nu trebuie să piardă din vedere eficienţa economică şi nu trebuie, sub nicio formă, să pună la îndoială capacitatea de susţinere economică a naţiunilor europene. Din acest motiv, solicit insistent o abordare nouă faţă de politica energetică, una care este bazată pe energie curată, utilizarea mai eficientă a resurselor naturale pe care le avem la dispoziţie şi pe investiţii consistente în cercetare şi în tehnologii mai ecologice, astfel încât să putem menţine competitivitatea europeană şi să permitem crearea locurilor de muncă într-un cadru de dezvoltare durabilă.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) UE a avut întotdeauna un rol de lider în negocierile internaţionale privind schimbările climatice. Totuşi, în ciuda ambiţiei sale, ultima conferinţă privind clima, de la Copenhaga, a fost un eşec pentru toţi cei care au fost determinaţi să încheie un acord obligatoriu. Acest rezultat este departe de poziţia UE privind acest subiect şi, de asemenea, este departe de necesarul pentru protecţia climei. Ţinând cont de rezultatul dezamăgitor al reuniunii la nivel înalt de la Copenhaga, Parlamentul doreşte să trimită un semnal clar publicului european şi lumii, că îşi menţine angajamentul de a combate schimbările climatice. Acum pregătim calea spre următoarea conferinţă din Mexic, unde toate părţile trebuie să dea dovadă de un efort mai mare în vederea unui angajament. Nu putem repeta aceleaşi erori care au avut loc la Copenhaga. Trebuie să ne întrebăm ce greşeli s-au făcut în timpul acelor negocieri şi să ne gândim cum să continuăm dacă dorim să includem SUA, China şi India.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Rezoluţia aflată în discuţie nu merge mai departe pentru a evalua în mod critic motivele pentru eşecul de la Copenhaga, care este necesar. În loc să analizeze în mod serios rolul pe care însăşi UE l-a avut în acest eşec, majoritatea acestei Camere persistă să aleagă ţapi ispăşitori precum China (ale cărei emisii atmosferice de dioxid de carbon pe cap de locuitor sunt mai mici de jumătate din cele ale UE) şi acum ţările din Alianţa Bolivariană pentru Popoarele Americii Noastre. Această poziţie se bazează doar pe lipsa de viziune şi apartenenţa la un partid a majorităţii politicienilor proeminenţi şi subminează ceea ce s-a întâmplat, de fapt, la Copenhaga. În mod semnificativ, aceasta insistă asupra eficacităţii instrumentelor de piaţă precum comercializarea licenţelor de emisie, în timp ce ignoră ineficacitatea acestora şi perversitatea care a fost deja demonstrată la utilizarea lor. Încă o dată, discuţia necesară despre aşa-numitele mecanisme flexibile, precum mecanismul de dezvoltare curată, este respinsă.

În acelaşi timp, necesitatea de a respecta suveranitatea ţărilor în curs de dezvoltare în definirea şi implementarea aşa-numitelor strategii de adaptare este respinsă. Nicio soluţie echitabilă şi durabilă la problema schimbărilor climatice sau la alte probleme de mediu nu poate fi găsită într-un sistem iraţional care le-a cauzat apariţia de la bun început. Avem nevoie de alt model economic şi social, opus capitalismului.

  Adam Gierek (S&D), în scris. – (PL) Această rezoluţie demonstrează faptul că cei care cred în punctele de vedere ale IPCC nu au înţeles nimic. Principalul defect al COP 15 a fost lipsa de apreciere: a sensibilităţii ţărilor terţe şi a ţărilor în curs de dezvoltare, precum şi a unor state UE, faţă de „justiţia climatică”; faptul că cele mai mari două superputeri, SUA şi China, sunt în competiţie economică şi militară; şi faptul că planurile „ambiţioase” de a limita emisiile de CO2 s-au bazat pe modelul încălzirii antropogenice a climei, ceea ce nu are multă credibilitate ştiinţifică. Declaraţiile alarmiste ale IPCC ar trebui privite ca foarte iresponsabile, din cauză că deciziile politice şi economice care se bazează pe acestea vor afecta toate generaţiile viitoare. Aceste decizii nu trebuie, prin urmare, să fie bazate pe opiniile persoanelor care pun în aplicare o teorie care a fost stabilită în prealabil – teoria conform căreia omenirea cauzează încălzirea globală. Credibilitatea ştiinţifică a IPCC este subminată de astfel de aspecte precum afacerea Climategate, falsificarea tendinţelor temperaturii globale (Rusia şi Australia) şi afacerea Glaciergate.

Prin urmare, toate reglementările juridice care nu sunt favorabile dezvoltării economiei europene şi sunt bazate pe declaraţiile IPCC ar trebui revizuite imediat. Privind subiectul schimbărilor climatice, care este atât de important pentru toată civilizaţia, a venit timpul ca acţiunile Comisiei Europene să se bazeze pe propria meta-analiză a cercetării climatice, care ar trebui efectuată de o echipă de climatologi, car este independentă de opiniile Comisiei şi care nu este supusă niciunei presiuni politice. Aceste ultime două clauze lipsesc din rezoluţie, prin urmare am votat împotriva adoptării acesteia.

  Robert Goebbels (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva rezoluţiei, deoarece aceasta conţine prea multe iluzii. Am văzut la Copenhaga cum priveşte restul lumii „conducerea” Uniunii în legătură cu schimbările climatice. Aşa-numitul Acord de la Copenhaga a fost negociat de preşedintele Obama cu China, India, Brazilia, Africa de Sud şi cu alţi câţiva, Barroso, Sarkozy şi colegii lor nefiind nici măcar invitaţi. În loc să impunem noi poveri asupra economiilor şi cetăţenilor noştri, haideţi să investim în tehnologiile viitorului. Anul trecut, China a devenit principalul exportator din lume de echipament pentru turbine eoliene şi de celule fotovoltaice. Europa trebuie să se alăture acestei lupte tehnologice, în loc să-şi provoace cu bună-ştiinţă un fel de pedeapsă colectivă, care nu impresionează pe nimeni din afara Europei şi care nu va atrage niciun discipol.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Votul meu asupra acestei rezoluţii a exprimat dezamăgirea mea faţă de acordul la care s-a ajuns în final la Copenhaga la sfârşitul anului 2009, un acord pe care îl consider inadecvat, fără ambiţie şi care este lipsit de orice angajament cuantificat. Regret, de asemenea, că amendamentul propus de grupul meu, de a crea o taxă de 0,01 % pe an asupra tranzacţiilor financiare pentru a finanţa eforturile de combatere a schimbărilor climatice în cele mai sărace şi mai direct afectate ţări, până la suma de 20 de miliarde de euro pe an, nu a fost adoptat. În final, dacă UE doreşte să aibă vreun cuvânt de spus în negocieri internaţionale precum acestea, trebuie să înveţe să adopte o poziţie comună, pentru a nu pierde oportunităţi de a juca un rol esenţial în schimbările climatice globale. Aceasta se realizează prin stabilirea de obiective ambiţioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste 20 % până în 2020.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga a reprezentat o oportunitate pierdută în eforturile de combatere a schimbărilor climatice. Propria mea ţară, Scoţia, a adoptat cea mai ambiţioasă legislaţie din lume privind schimbările climatice, în timp ce colaborarea recentă a guvernului scoţian cu guvernul Insulelor Maldive este un model pentru un acord internaţional. Rezoluţia de astăzi solicită „reuniuni bilaterale între Parlamentul European şi parlamentele naţionale” pentru a facilita înţelegerea; Mă aştept ca parlamentul naţional al Scoţiei să fie inclus în orice astfel de întrunire, ţinând cont de postura sa de conducător la nivel internaţional.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Această rezoluţie include unele avansuri care nu sunt nesemnificative, din partea grupurilor de dreapta care l-au semnat: menţiunea referitoare la lucrarea IPCC, care se referă la schimbarea climei, un apel la implicare într-o măsură mai mare din partea societăţii civile în lucrările conferinţei din Mexic, o solicitare la UE pentru a-şi modifica obiectivele, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste cele 20 % propuse pentru 2020. Totuşi, acestea nu sunt suficiente şi elogiile aduse pieţei carbonului înseamnă că acestea îşi pierd toată plauzibilitatea. Ajutorul oferit ţărilor din sud, cărora trebuie să le plătim o datorie legată de climă, nu este suficient.

În mod similar, obiectivul propus de a ne îndreptat către o reducere de 30 % în emisiile de gaze cu efect de seră până în 2020 este foarte îndepărtat de cele 40 % recomandaţi de IPCC. În plus, nu se face nicio referire la iniţiativa preşedintelui bolivian Evo Morales Ayma, Conferinţa mondială a popoarelor privind schimbările climatice. Până în prezent, totuşi, doar aceasta propune popoarelor lumii să-şi recunoască drepturile la ecosistem şi să instituie un tribunal al justiţiei climatice.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Cele mai mari speranţe din jurul mult-anunţatei reuniuni la nivel înalt de la Copenhaga au fost spulberate. Ţările cu cea mai mare responsabilitate în cest aspect nu au ajuns la un consens privind reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră. Această problemă, care este îngrijorătoare în toată lumea, are nevoie de o soluţie rapidă. Trebuie să existe mai multă transparenţă şi mai multe informaţii de la societatea civilă la a 16-a Conferinţă a părţilor (COP 16) din Mexic. UE trebuie să fie capabilă să joace rolul unui lider în lupta împotriva schimbărilor climatice. Toate ţările, din USA până la aşa-numitele ţări emergente, inclusiv China, care sunt poluatori de proporţii, trebui să-şi accepte, de asemenea, responsabilităţile într-o luptă care lasă din ce în ce mai puţin loc pentru oportunităţi noi. Viitorul durabil al umanităţii se află în joc. Dacă nu se face nimic în timp, am putea ajunge într-un punct fără întoarcere.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) M-am abţinut de la votul asupra Rezoluţiei RC-B7-0064/2010 privind rezultatele reuniunii la nivel înalt de la Copenhaga privind schimbările climatice, deoarece cred că acest a fost un eşec, ţinând cont că Acordul de la Copenhaga nu este obligatoriu din punct de vedere juridic şi nu stabileşte obiective de reducere a emisiilor de carbon globale. În timpul reuniunii, ţările dezvoltate nu au recunoscut datoria faţă de climă pe care trebuie să o plătească ţărilor în curs de dezvoltare şi nici nu au regretat consecinţele dăunătoare ale mecanismelor de piaţă existente (comerţul cu carbon). Abţinându-mă, doresc să-mi exprim cea mai profundă dezamăgire de rezultatele reuniunii, care a fost cu mult sub aşteptările cetăţenilor noştri.

UE trebuie, o dată pentru totdeauna, să-şi asume responsabilitatea şi să facă tot posibilul astfel încât emisiile de CO2 să fie reduse cu 40 % până în 2020. Prin urmare, cred că trebuie să propunem un model economic şi social nou pentru provocarea capitalismului. Salut decizia luată de preşedintele Boliviei, Evo Morales, să organizeze Conferinţa mondială a popoarelor privind schimbările climatice şi drepturile Mamei Terra.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga privind clima a fost considerată de către majoritatea observatorilor, pe bună dreptate, un eşec. Este dificil să rezişti impresiei că la Copenhaga, liderii mondiali au jucat un joc riscant şi nu au încercat să încheie cel mai bun acord, ci să învinuiască partea opusă pentru lipsa unui acord. Este îngrijorător că UE, în ciuda faptului că a găsit o poziţie comună, nu a reuşit să o utilizeze ca o platformă pentru un acord cu alte state. UE trebuie să înceapă eforturile pentru a se asigura că conferinţa COP 16 din Mexic se va termina cu succes. Acordul privind clima pe care trebuie să-l promoveze UE trebuie să aibă trei caracteristici de bază: acesta trebuie să fie obligatoriu din punct de vedere juridic, să dea dovadă de solidaritate şi să fie ambiţios. Decizia luată în timpul reuniunii la nivel înalt UE de la Sevilia, conform căreia UE nu-şi va limita emisiile în 2020 cu mai mult de 20 %, în comparaţie cu 1990, trebuie privită cu îngrijorare.

Condiţia pentru creşterea obiectivului de reducere la 30 %, care este ca celelalte ţări să facă mai întâi o astfel de declaraţie, a fost repetată. În prezent, totuşi, situaţia internaţională arată ca şi cum doar UE poate oferi stimulentul pentru reduceri mai semnificative. Nimeni nu va lua locul UE, aici, şi UE nu trebuie să renunţe la rolul de promotor global al măsurilor radicale în lupta împotriva încălzirii globale. UE trebuie să pună la dispoziţie 7,2 miliarde de euro şi să se angajeze să-i utilizeze pentru ţările care sunt cele mai subdezvoltate şi mai ameninţate de schimbările climatice.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Să tragem învăţăminte din eşecul reuniunii la nivel înalt de la Copenhaga: aceasta este prioritatea Parlamentului European, prin această rezoluţie pe care am votat-o. Ştim ce este greşit: metoda ONU nu mai funcţionează, Statele Unite şi China s-au comportat ca adversari în lupta împotriva dereglementării climei şi UE nu a reuşit să adopte o poziţie comună. Deşi ştim care au fost greşelile, mai avem de găsit remediile, astfel încât să putem încheia un acord la Cancun, în noiembrie 2010.

Pentru a rămâne la conducere, Europa va trebui să demonstreze o abordare inovatoare faţă de problema climei şi să ofere altceva decât singurul obiectiv al reducerii globale a emisiilor prin sistemul foarte speculativ al pieţei pentru emisiile de gaze cu efect de seră, un instrument pe care guvernul SUA, de altfel, tocmai l-a respins. Este timpul să trecem la o metodă diferită şi să propunem o punte „tehnologică” între statele şi regiunile industrializate şi microstatele expuse în principal la schimbările climatice. Adăugarea de măsuri ambiţioase legate de tehnologii curate, eficienţa energetică a clădirilor şi sistemelor de transport şi promovarea locurilor de muncă ecologice vor da naştere speranţelor în viitor, speranţelor unui acord la următorul summit de la Cancun, speranţe mai mari pentru o viziune mondială comună.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice nu a avut ca rezultat nicio soluţie şi nu a reuşit adopte nicio rezoluţie sau decizie finală privind domeniul de aplicare şi scara restricţiilor asupra emisiilor sau mijloacele financiare care vor fi utilizate în acest scop. Totuşi, nu cred că a fost o înfrângere, deşi cu siguranţă că nu s-a ridicat la aşteptările UE. Aceste aşteptări au fost iraţionale, atât în materie de proporţii ale reducerilor emisiilor de gaze cu efect de seră propuse, cât şi în materie de aşteptări financiare legate de combaterea schimbărilor climatice. Pe deasupra, a existat, de asemenea, o oarecare aroganţă în afirmarea rolului de lider în procesul de lupă împotriva schimbărilor climatice. După părerea mea, suntem încă într-o etapă în care adoptarea de decizii obligatorii şi finale nu este recomandată. Aceasta deoarece, printre alte motive, ducem lipsă, în continuare, de date ştiinţifice de încredere privind schimbările climatice şi rolul umanităţii în acest proces. Recent, am fost martorii disputelor dintre experţi şi oameni de ştiinţă asupra acestui subiect, ceea ce confirmă că nu toţi au aceleaşi puncte de vedere asupra efectelor încălzirii globale. Un argument suplimentar în favoarea amânării unei decizii finale este criza economică, care forţează ţările să facă economii şi să reducă cheltuielile. În vremurile dificile ale unei recesiuni economice, problemele sociale necesită abordarea cu prioritate, precum lupta împotriva şomajului şi pauperizării societăţii, asistenţă pentru antreprenoriat şi alte măsuri pentru a accelera creşterea economică.

  Peter Skinner (S&D), în scris. – Cu certitudine, deşi reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga a fost considerată ca dezamăgitoare prin rezultatele sale finale, conţine multe aspecte care recomandă continuarea eforturilor. Pur şi simplu, nu există nicio alternativă la acţiunea colectivă privind această problemă.

Deoarece UE va avea în continuare un rol central pe calea către următoarea conferinţă din Mexic, trebuie depuse toate eforturile pentru a obţine acceptul politic la nivel global. Cetăţenii decid să susţină propunerile referitoare la schimbările climatice pe baza aspectelor subliniate de mulţi cercetători şi de alţi observatori. Cei care se bazează doar pe crearea unei atmosfere de teamă şi ostilitate, fac puţin pentru a elabora argumentele în favoarea lor.

Direcţia adoptată de guvernele UE, conduse de ministrul Ed Milibband, a câştigat susţinere şi oferă speranţă reală pentru un acord. Acest Parlament trebuie să susţină în continuare această abordare.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am votat în favoarea acestei rezoluţii, deoarece solicită adoptarea unei poziţii mai ferme în negocierile referitoare la o politică globală privind clima. În plus, lipsa unui acord internaţional nu este un motiv de amânare a unor noi măsuri politice ale UE pentru a pune în aplicare angajamentele anterioare ale UE de a reduce emisiile cu 20 % până în 2020.

Parlamentul reiterează obiectivul său de creştere a acestei reduceri la 30 %. Este bine că această Cameră declară în mod explicit că iniţiativele adoptate pentru a promova şi a stimula economia ecologică, securitatea energetică şi limitarea dependenţei energetice va facilita obţinerea unui angajament de a realiza o reducere cu 30 %.

Este important să învăţăm lecţiile din eşecul de la Copenhaga. Astfel, trebuie să ne confruntăm cu autocritica importantă că UE nu a reuşit să creeze încrederea, în timpul negocierilor, prin angajamentele anterioare specifice ale finanţării guvernamentale internaţionale pentru măsuri climatice în ţările în curs de dezvoltare. Astfel, este important, de asemenea, să recunoaştem că contribuţia colectivă a UE la eforturile de a obţine o reducere şi de a finanţa necesităţile de adaptare ale ţărilor în curs de dezvoltare pentru 2020 nu poate fi mai mică de 30 de miliarde de euro pe an. Sper că reuniunea din Mexic va avea un rezultat pozitiv.

  Thomas Ulmer (PPE), în scris. – (DE) Am votat împotriva rezoluţiei. Din păcate, un număr de amendamente benefice au fost respinse. Se pare că realismul cetăţenilor cu privire la protecţia climei a dispărut. Observaţiile critice şi lucrările ştiinţifice corecte privind protecţia climei au fost respinse, în timp ce a fost acordată aprobarea ca Europa să acţioneze independent. Nu consider aceasta o politică responsabilă faţă de cetăţenii săi.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. – (FR) M-am abţinut de la votul asupra rezoluţiei Parlamentului European privind reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga, deoarece nu se dovedeşte pe măsura eşecului acesteia, chiar dacă Parlamentul European a condamnat clar lipsurile Uniunii Europene cu această ocazie.

Indiscutabil, au fost adoptate unele măsuri pozitive, precum cele care solicită Comisiei să fie mai ambiţioasă cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră şi să acorde finanţare adecvată pentru eliminarea acestor gaze.

Alte amendamente sunt inacceptabile, deoarece lasă la alegerea pieţei reglementarea prin certificate de emisie, mecanisme de dezvoltare ecologică şi aşa mai departe. În plus, Uniunii Europene i se solicită să deschidă negocierile cu Statele Unite, cu scopul de a crea o piaţă transatlantică a carbonului.

În cele din urmă, regret respingerea solicitării pentru crearea unei taxe Tobin verzi, deoarece veniturile provenite din aceasta ar fi ajutat ţările în curs de dezvoltare să combată schimbările climatice.

Nicio soluţie durabilă, serioasă sau coerentă la schimbările climatice nu poate fi găsită în raţiunea de a fi a sistemului care le-a creat. UE este obligată din punct de vedere moral şi juridic să avanseze şi să dea un exemplu, indiferent de atitudinea celorlalte state. Poate face acest lucru dacă îşi asigură resursele necesare.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Conferinţa de la Copenhaga a fost un eşec. Totuşi, acest acord reprezintă un prim pas care apropie majoritatea părţilor şi oferă o bază pentru angajamentele în vederea acţiunilor de reducere, finanţare, măsurare, notificare şi verificare pentru combaterea schimbărilor climatice şi a defrişărilor. Susţinând această rezoluţie, mi-am exprimat dorinţa ca „diplomaţia climatică” să fie instituită la nivel internaţional, cu obiectivul principal al protejării creaţiei. Parlamentul a anunţat, de asemenea, că contribuţia colectivă a Uniunii pentru eforturile de reducere a schimbărilor climatice şi pentru ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare nu trebuie să fie mai mic de 30 000 de milioane de euro pe an, începând de acum şi până în 2020, ştiind că această cifră poate să crească, pe măsură ce noi informaţii ies la lumină în ceea ce priveşte gravitatea schimbărilor climatice şi a costurilor implicate. Lăsând la o parte romantismul în materie de mediu, nu trebuie să uităm de industria europeană. De aceea consider că este esenţial pentru competitivitatea industriei europene să fie realizate eforturi similare de către alte naţiuni industrializate din afara UE şi ca ţările în curs de dezvoltare şi economiile emergente să se angajeze în vederea unor reduceri rezonabile. Obiectivele de reducere trebuie să fie măsurabile, semnificative şi verificabile pentru toţi, dacă dorim justiţie climatică.

  Iva Zanicchi (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea propunerilor de rezoluţie privind rezultatul Conferinţei de la Copenhaga privind schimbările climatice, deşi cu o anumită confuzie.

La Copenhaga, unde am fost prezentă în calitate de delegat al Parlamentului European, s-a încheiat un acord care nu este obligatoriu din punct de vedere juridic. Acest acord nu numai că nu oferă un răspuns adecvat în lupta internaţională împotriva schimbărilor climatice, dar nici nu rezolvă problema condiţiilor distorsionate ale concurenţei internaţionale. Acestea funcţionează în detrimentul întreprinderilor europene care, spre deosebire de principalii lor concurenţi din alte ţări, precum Statele Unite şi China, trebuie să respecte deja obiectivele ambiţioase de reducere a emisiilor.

Cred că Uniunea Europeană trebuie să lucreze la definirea unei strategii eficiente în vederea următoarelor reuniuni internaţionale; o strategie cu scopul de a promova tehnologiile ecologice, eficienţa energetică şi sursele regenerabile; o strategie care introduce un sistem global cu adevărat eficient de combatere a schimbărilor climatice – şi unul care nu oferă sprijin distorsiunilor din concurenţa internaţională.

Raport: Leonardo Domenici (A7-0007/2010)

  Nessa Childers (S&D), în scris. – M-am abţinut de la votul asupra raportului Domenici, în ciuda vastei majorităţi de propuneri raţionale pe care le conţine. Este necesară dezbaterea detaliată continuă privind diferitele aspecte pe care le ridică acesta. Pe de o parte, este necesar să ne asigurăm că diferite regimuri fiscale pentru întreprinderi nu permit întreprinderilor să eludeze responsabilităţile pe care le au, pentru a sprijini societatea cu o cotă din profituri printr-un regim fiscal echitabil pentru întreprinderi. Totuşi, trebuie acordată o atenţie specială impactului negativ pe care o bază comună consolidată de impozitare a societăţilor (BCCIS) l-ar putea avea asupra ţărilor mici precum Irlanda, ale căror prosperitate şi nivel de ocupare a forţei de muncă depinde, într-o mare măsură, de capacitatea lor de a atrage investiţii străine.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui Raport referitor la promovarea bunei guvernanţe în chestiuni fiscale, care este esenţială pentru reconstruirea economiei globale. Aceasta necesită transparenţă, schimb de informaţii, cooperare transfrontalieră şi concurenţă fiscală loială. Aceasta ar descuraja frauda şi evaziunea fiscală în avantajul concurenţial al societăţilor care îşi respectă obligaţiile fiscale şi ar reduce presiunea asupra guvernelor pentru a reduce cotele de impozitare a societăţilor, ceea ce transferă povara fiscală asupra lucrătorilor şi a gospodăriilor cu venituri mici, în timp ce forţează reducerile de personal în serviciile publice. Orice acord european privind baza comună consolidată de impozitare a societăţilor trebuie să ţină cont de necesităţile regiunilor aflate la marginile UE, din punct de vedere geografic, precum Irlanda, şi la capacitatea lor de a atrage investiţii directe din străinătate. O BCCIS nu reprezintă o rată comună a impozitului. Impozitarea societăţilor este responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru. Ideea BCCIS este să stabilim o bază legală comună pentru calculul profiturilor societăţilor cu sedii în cel puţin două state membre. Privind BCCIS, acest raport precizează: „reaminteşte că introducerea unei baze comune consolidate de impozitare a societăţilor ar contribui la soluţionarea în UE a problemelor legate de dubla impunere şi de preţurile de transfer în cadrul grupurilor consolidate”. Salut propunerea guvernului irlandez din proiectul de buget pentru anul curent, de a reglementa preţurile de transfer ale corporaţiilor transnaţionale.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Salutăm declaraţia explicită din raport, conform căreia: „condamnă ferm rolul jucat de paradisurile fiscale în încurajarea şi obţinerea de profituri de pe urma evitării impozitării, a evaziunii fiscale şi a scurgerii de capital; îndeamnă, prin urmare, statele membre să acorde prioritate combaterii paradisurilor fiscale, a evaziunii fiscale şi a scurgerii ilicite de capital”.

De asemenea, susţinem declaraţia că prin „eforturile depuse în cadrul unor iniţiative ale OCDE”, „rezultatele respective rămân insuficiente pentru a face faţă provocărilor reprezentate de paradisurile fiscale şi centrele offshore şi trebuie să fie urmate de acţiuni decisive, eficiente şi consistente”, cât şi pe cea că „angajamentele asumate de G-20 până în prezent nu sunt suficiente pentru a face faţă provocărilor reprezentate de evaziunea fiscală, paradisurile fiscale şi centrele offshore”.

Cel mai important lucru, totuşi, a fost ca acestea să nu se reducă doar la bune intenţii, ci să combatem şi să eliminăm paradisurile fiscale şi centrele offshore eficient, în special când, precum în unele cazuri, există un anumit grad de dramatism în jurul deficitul public, cu scopul de a urma şi chiar de a consolida aceleaşi politici neoliberale care au lăsat, încă o dată, lucrătorilor şi cetăţenilor nota de plată a crizei.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Pentru dvs., buna guvernanţă în chestiuni fiscale nu înseamnă combaterea fraudei, fiscalitate suportabilă sau utilizarea eficientă a fondurilor publice. Aceasta înseamnă vânarea sistematică a contribuabililor, în special a contribuabililor europeni şi schimbul automat de informaţii despre conturile bancare ale acestora, fără ca aceştia să fi comis nimic ilegal. În plus, nu vorbesc despre marile companii sau despre persoanele foarte bogate, care vor găsi întotdeauna mijloace să treacă prin plasă, ci despre cetăţeanul european obişnuit.

Intervenţia dvs. referitoare la paradisurile fiscale este ipocrită: criticaţi Liechtenstein şi Insulele Caraibe, dar nu spuneţi niciun cuvânt despre cel mai mare paradis fiscal al Europei, City-ul sau despre cele din Statele Unite. Şi nici nu spuneţi vreun cuvânt despre motivele pentru care există aceste paradisuri: iadurile fiscale care caracterizează majoritatea statelor membre europene, care sunt împovărate de datorii şi de deficite. Din cauza exploziei cheltuielilor publice pentru a suporta consecinţele sociale ale politicilor economice şi ale costurilor exorbitante ale imigraţiei în masă. Din cauză că statele membre nu-şi mai pot finanţa datoria dacă nu recurg la pieţe şi dacă nu respectă condiţiile acestora, ceea ce înseamnă că, în prezent, între 15 şi 20 % din cheltuielile bugetare ale unui stat ca Franţa acoperă doar plăţile dobânzilor. Nu vom fi utilizaţi ca un alibi moral pentru o astfel de politică.

  Marian Harkin (ALDE), în scris. – Utilizarea BCCIS pentru combaterea dublei impuneri este ca şi cum am utiliza un baros pentru a sparge o nucă. Există moduri mult mai eficiente de a combate problema dublei impuneri. De aceea, am votat împotriva considerentului 25.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Criza economică actuală a subliniat un număr de domenii vitale care trebuie reformate în Europa şi în toată lumea. Buna guvernanţă în chestiuni fiscale este un element important într-o economie sănătoasă şi UE are un rol esenţial în promovarea bunei guvernanţe internaţionale în aceste chestiuni.

  Arlene McCarthy (S&D), în scris. – Din frauda şi evaziunea fiscală rezultă pierderi de 200 de miliarde de euro pe an – bani furaţi de la contribuabilii din lumea bogată şi de la cei mai săraci din lumea în curs de dezvoltare. Acest flagel trebuie eliminat şi delegaţia mea susţine acest raport care transmite un mesaj puternic: Parlamentul European nu va tolera frauda, evaziunea sau paradisurile fiscale care funcţionează fără teama de a fi sancţionate.

În special, salut declaraţia clară că schimbul automat de informaţii trebuie să devină regula generală. Studiile demonstrează că acesta este cel mai eficient mod de combatere a evaziunii fiscale şi de protecţie a veniturilor. Cei care se opun acestor apeluri acţionează în interesele unei elite restrânse de persoane şi corporaţii prospere care se folosesc de paradisuri fiscale şi împotriva celor mulţi care plătesc impozite şi se bazează pe serviciile plătite.

Raportul se referă la apropiata evaluare de impact privind baza comună consolidată de impozitare a societăţilor. Deşi nu avem obiecţii privind noi analize, delegaţia mea are nevoie de dovezi convingătoare înainte de a putea să ia o decizie privind susţinerea unei astfel de propuneri. Raportul solicită, de asemenea, o analiză a opţiunilor posibile pentru sancţiuni împotriva paradisurilor fiscale, pe care le susţinem fără a compromite o poziţie finală.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Buna guvernanţă fiscală este esenţială pentru a oferi garanţii în domenii extrem de importante precum principiile de transparenţă, schimb de informaţii şi concurenţă fiscală loială. Criza financiară a exercitat o presiune din ce în ce mai mare asupra oricărui aspect legat de combaterea evaziunii fiscale şi a fraudei, împreună cu lupta împotriva paradisurilor fiscale. Într-o vreme în care milioane de persoane din toată lumea suferă de efectele crizei, ar fi inutil să luptăm cu cei care nu-şi îndeplinesc responsabilităţile. Această iniţiativă marchează un semnal important transmis de UE ţărilor terţe, cu mesajul că aceasta combate eficient orice are legătură cu paradisurile fiscale. Lupta împotriva paradisurilor fiscale din toată lumea nu este doar o problemă de justiţie fiscală ci, mai presus de toate, una de justiţie socială.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Trebuie să implementăm o politică de bună guvernanţă, atât în interiorul cât şi în exteriorul Uniunii Europene, mai ales pentru a combate concurenţa fiscală neloială, în special cu acele ţări care reprezintă paradisuri fiscale. Transparenţa şi schimbul fizic de informaţii stau la baza concurenţei loiale şi a distribuţiei echitabile a sarcinii fiscale.

În plus, buna guvernanţă fiscală este o premisă importantă pentru menţinerea integrităţii pieţelor financiare. Propunerile privind cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă în vederea recuperării impozitelor, pe care le adoptăm în această sesiune plenară, ne îndrumă în această direcţie. La nivel internaţional, unul dintre instrumentele pe care le poate utiliza UE pentru a promova buna guvernanţă în chestiuni fiscale în ţările terţe este de a negocia cu acestea acorduri privind evaziunea fiscală, care să includă o clauză privind schimbul de informaţii.

Declaraţiile celor cinci ţări cu care UE a încheiat acorduri privind impozitarea veniturilor din economii (Monaco, Elveţia, Liechtenstein, Andorra şi San Marino) sunt un pas important către sfârşitul unei situaţii de dezechilibru complet. Astfel de declaraţii trebuie, totuşi, să fie urmate de încheierea unor acorduri obligatorii din punct de vedere juridic. UE trebuie să acţioneze, de asemenea, ca o forţă conducătoare în acest sector, dând un exemplu demn de urmat şi ducând mai departe ceea ce reuniunea la nivel înalt G20 a pus deja în mişcare.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, tema bunei guvernanţe fiscale a fost întotdeauna foarte importantă pentru noi, dar a devenit şi mai relevantă după ce criza economică şi financiară profundă a afectat continentul nostru, acum doi ani.

În ultimii ani, subiectul a fost discutat în timpul reuniunilor la nivel înalt europene şi internaţionale, în special cu privire la combaterea evaziunii fiscale şi a paradisurilor fiscale. Există şi va exista în mod cert un angajament din partea Comisiei, dar trebuie să implementăm categoric o politică serioasă pentru a preveni evaziunea fiscală de către societăţi fictive care eludează legislaţia fiscală cu un simplu clic de mouse prin Internet.

Sunt sigur că principiul bunei guvernanţe, bazat pe principiul transparenţei şi al schimbului de informaţii, poate constitui baza realizării obiectivului prioritar al Uniunii Europene de combatere a paradisurilor fiscale, a evaziunii fiscale şi a scurgerii ilicite de capital.

De asemenea, Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziţie unică pe plan internaţional şi să lupte pentru îmbunătăţirea standardelor OCDE în vederea realizării schimbului automat de informaţii, în locul schimbului la cerere. Din acest motiv, voi vota în favoarea raportului.

  Evelyn Regner (S&D), în scris. – (DE) Am votat în favoarea raportului care promovează buna guvernanţă în chestiuni fiscale, deoarece cred că combaterea fraudei şi evaziunii fiscale este efectiv de cea mai mare importanţă. În plus, trebuie să depăşim blocada privind chestiunile fiscale din Consiliul de Miniştri şi să consolidăm buna guvernanţă în domeniul fiscal.

Rapoarte: Magdalena Alvarez (A7-0006/2010), Leonardo Domenici (A7-0007/2010)

  Robert Goebbels (S&D), în scris. – (FR) Sunt în favoarea cooperării internaţionale privind evaziunea fiscală, dar nu cred că cooperarea administrativă care determină schimbul automat al tuturor datelor privind bunurile cetăţenilor europeni este cel mai bun mod de a obţine echitatea fiscală. O reţinere la sursă aplicată tuturor tranzacţiilor financiare ar fi o metodă mult mai eficientă.

O astfel de reducere la sursă ar trebui să fie o taxă finală. Aceasta ar putea deveni o resursă europeană. Aşa-numita „bună guvernanţă” recomandată de Parlamentul European dezvăluie toate aspectele ale confidenţialităţii cetăţenilor. Aceasta distruge protecţia datelor individuale pe care, paradoxal, Parlamentul European doreşte să le protejeze în dosarul SWIFT. Din aceste motive, nu am votat în favoarea acestor rapoarte.

Rapoarte: Magdalena Alvarez (A7-0006/2010), Theodor Dumitru Stolojan (A7-0002/2010), Leonardo Domenici (A7-0007/2010)

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Deşi frauda fiscală trebuie combătută, nu trebuie să uităm că nu doar frauda ne-a dus la criza economică prin care trecem prezent. Această criză este o criză structurală a capitalismului şi aceasta îşi are originea în însăşi raţiunea sistemului respectiv, ale cărui virtuţi le elogiază orbeşte elitele europene. Votez pentru acest text deoarece condamn obţinerea profitului personal în detrimentul binelui comun. Acest raţionament face parte din frauda fiscală la fel de mult ca şi din neoliberalismul european, care este mult mai responsabil decât frauda pentru eşecul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, oricât de timide.

TVA-ul pe care îl susţine, de asemenea, acest text, este una dintre aberaţiile acestui sistem. Aceasta este cea mai inechitabilă taxă din lume, deoarece supune toţi cetăţenii la aceeaşi cotă de impozitare, în ciuda diferenţelor uriaşe de venit care reprezintă o marcă a neoliberalismului. Din păcate, acest text nu abordează problema principală sau nu încearcă, în cele din urmă, să aducă distribuţia echitabilă a bogăţiei produse pentru binele comun pe agenda politică europeană.

Raport: Marc Tarabella (A7-0004/2010)

  John Stuart Agnew şi William (Contele de) Dartmouth (EFD), în scris. – Deşi UKIP crede în egalitatea dintre bărbaţi şi femei, respingem orice încercare a UE de a face propuneri legislative în acest domeniu. Credem că măsurile la nivel naţional sunt mai adecvate în acest domeniu.

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului dlui Tarabella, deoarece cred că egalitatea dintre femei şi bărbaţi în Uniunea Europeană, aşa cum este recunoscută în Tratatul privind Uniunea Europeană şi în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, este un principiu fundamental care încă nu este pus în aplicare într-un mod uniform.

În ciuda diferenţei de remunerare între bărbaţi şi femei, segregarea profesională şi stereotipurile sexiste, raportul doreşte să sublinieze principiul egalităţii de remuneraţie pentru aceeaşi muncă, aşa cum figurează în tratatele comunitare din 1957. Acesta subliniază că criza economică, financiară şi socială care a cuprins Uniunea Europeană şi restul lumii are un impact real asupra femeilor, a condiţiilor în care lucrează acestea, a locului lor în societate şi a egalităţii dintre femei şi bărbaţi în UE.

  John Attard-Montalto (S&D), în scris. – Aş dori să explic modul în care am votat în legătură cu raportul Tarabella, denumit „Egalitatea dintre femei şi bărbaţi în Uniunea Europeană – 2009”. Există un număr de amendamente care s-au referit direct sau indirect la avort. Malta se opune avortului. Partidele politice principale sunt complet de acord cu această problemă. Cea mai mare parte a societăţii este, de asemenea, de acord cu acest punct de vedere. În plus, aspectele religioase şi morale sunt un element important.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) În acesta raport privind egalitatea dintre bărbaţi şi femei din UE în 2009, Comisia Europeană subliniază faptul că concilierea vieţii de familie şi a vieţii profesionale, segregarea de gen după ocupaţie şi sector, diferenţele de remunerare şi rata scăzută de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor sunt principalele diferenţe dintre sexe. Aceste diferenţe dintre bărbaţi şi femei au fost exacerbate în special de criza economică, financiară şi socială curentă. Am votat împotriva raportului, deoarece cred că a fost denaturat prin includea unor aspecte precum accesul la avort şi accesul gratuit la consultaţie privind avortul. Acestea sunt subiecte foarte sensibile şi, conform principiului subsidiarităţii, sunt problemele statelor membre individuale.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece în contextul situaţiei economice, financiare şi sociale complicate, este mai important ca niciodată să implementăm unul dintre cele mai importante principii ale Uniunii Europene – egalitatea dintre bărbaţi şi femei. Fiecare stat membru trebuie să se asigure că lucrătorii de ambele genuri sunt remuneraţi în mod egal pentru muncă cu valoare egală. Pentru a promova egalitatea dintre bărbaţi şi femei, trebuie să ne asigurăm că bărbaţii şi femeile împart responsabilităţile familiei şi ale gospodăriei. Introducerea mari rapidă a concediului de paternitate în directivă este foarte importantă, pentru a crea condiţii ca taţii să contribuie la îngrijirea copiilor. Victimele traficului de persoane sunt, în principal, femeile. Prin urmare, solicit statelor membre care încă nu au ratificat Convenţia Consiliului Europei privind acţiunea împotriva traficului de persoane, să o facă fără întârziere.

  Carlo Casini (PPE), în scris. – (IT) Am votat împotriva rezoluţiei privind egalitatea între femei şi bărbaţi în Uniunea Europeană (2009), deşi sunt de acord cu o mare parte din conţinutul acesteia, deoarece nu putem solicita egalitate pentru o anumită categorie de persoane fără să o refuzăm altor categorii de fiinţe umane.

Mă refer la alineatul (38), care solicită garantarea drepturilor femeilor prin asigurarea accesului uşor la avort. Distrugerea celor mai mici şi mai lipsite de apărare fiinţe umane, copiii nenăscuţi, nu poate fi considerată un mod de confirmare a demnităţii şi libertăţii femeilor. Are loc o conspiraţie împotriva vieţii, care utilizează moduri încercate şi testate de a ne induce în eroare. Trebuie să o demascăm.

Punerea la un loc a unor solicitări extrem de corecte şi a unor solicitări extrem de incorecte, precum şi schimbarea semnificaţiilor cuvintelor sunt strategii care s-au dovedit eficiente în timpul votului în Parlamentul European, dar nu doresc să am nimic de-a face cu asta. Nu putem discuta despre drama avortului, care merită atenţia politicienilor, precum şi a filozofilor, fără să recunoaştem, de asemenea, drepturile nou-născuţilor sau cel puţin să solicităm educaţie adecvată în ceea ce priveşte respectul pentru viaţă şi organizarea unor forme de suport pentru sarcinile dificile sau nedorite, astfel încât acestea să poată ajunge la termen în mod natural.

  Françoise Castex (S&D), în scris. – (FR) Salut adoptarea acestui raport privind egalitatea dintre bărbaţi şi femei în UE. Acest raport subliniază nevoia urgentă ca o iniţiativă a comunităţi să combată eficient violenţa împotriva femeilor. De asemenea, adoptarea acestei rezoluţii integrează două dimensiuni, pe care le consider fundamentale. Prima, recomandarea pentru concediul de paternitate la nivel european. Dacă dorim egalitate la locul de muncă, trebuie să existe, de asemenea, egalitate în societate şi în viaţa de familie. Această rezoluţie subliniază responsabilitatea Comisiei de a prezenta o propunere legislativă în acest domeniu. Totuşi, victoria majoră reală a acestui vot este că reafirmă dreptul la avort. Niciun text european nu a reafirmat acest drept din 2002, din cauza reticenţei unui partid european de dreapta. Femeile trebuie să deţină controlul asupra drepturilor sexuale şi reproductive. Cu siguranţă că mai sunt multe de făcut în ceea ce priveşte accesul la informaţii, contracepţie şi avort, dar raportul Tarabella trebuie să fie utilizat ca un punct de pornire pentru a propune legislaţie europeană în acest sector.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Am votat astăzi în favoarea acestui raport, care are o natură progresistă, deoarece are ca scop să promoveze egalitatea dintre bărbaţi şi femei, inclusiv în domeniile concediului parental, îngrijirii copilului, violenţei domestice şi a diferenţei de remunerare. Acesta promovează, de asemenea, o sensibilizare mult mai largă privind aspectele legate de sănătatea sexuală, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Totuşi, aceasta nu este o propunere legislativă. Aceasta este, în primul rând, o declaraţie de principii pe care o susţin cu plăcere. Aceasta este conformă cu principiile adoptate de partidele laburiste şi social democrate din toată Europa. Trebuie menţionat că prestarea serviciilor de avort este în întregime şi exclusiv o problemă a statelor membre individuale. Acest raport nu schimbă şi nu poate schimba această poziţie.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Am votat împotriva raportului privind egalitatea dintre bărbaţi şi femei în UE în 2009, deoarece cred că a fost denaturat prin introducerea aspectelor precum accesul la avort şi accesul liber la consultaţii în vederea avortului. Acestea sunt subiecte foarte sensibile şi, conform principiului subsidiarităţii, sunt de resortul statelor membre individuale.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Susţin pe deplin acest raport. Egalitatea între femei şi bărbaţi constituie de mult un principiu fundamental al Uniunii Europene. Totuşi, în ciuda progresului realizat în acest domeniu, rămân multe inegalităţi. Diferenţa dintre ratele ocupării forţei de muncă între femei şi bărbaţi se reduce, dar există în continuare o probabilitate mai mare ca femeile să ocupe locuri de muncă cu fracţiune de normă şi/sau cu contracte pe perioadă determinată şi rămân cantonate cea mai mare parte a timpului în locuri de muncă slab remunerate. În toată Europa, există de patru ori mai multe femei decât bărbaţi care ocupă locuri de muncă cu fracţiune de normă. Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi – 17,4 % – s-a redus foarte puţin din 2000. Pentru a fi remunerată la acelaşi nivel ca un bărbat, în medie, pentru un an calendaristic, o femeie trebuie să muncească, în medie, până la sfârşitul lunii februarie a anului următor, în total 418 zile. Criza economică, financiară şi socială globală dau o „dublă lovitură” femeilor. Sectoarele în care acestea constituie majoritatea forţei de muncă sunt sectorul public (de ex. educaţie, sănătate şi asistenţă socială) care sunt vizate în mod special pentru reducerea numărului de locuri de muncă. În plus, din cauza reducerii serviciilor, femeile care beneficiau de îngrijirea copiilor, ajutor acordat persoanelor în vârstă, sprijinul şcolar etc., sunt forţate să-şi părăsească locul de muncă pentru a-şi asuma ele însele sarcinile respective.

  Robert Dušek (S&D), în scris. – (CS) Raportul dlui Marc Tarabella subliniază în mod clar cel mai mare obstacol împotriva egalităţii de gen. Ştiu că unii deputaţi nu iau în serios problema inegalităţii de gen şi discriminării faţă de femei. Totuşi, cunosc aceste complicaţii. Criza economică globală a agravat situaţia şi se pare că femeile for fi „sacrificate” ca rezultat al politicilor fiscale de reducere a costurilor prin reducerea beneficiilor de maternitate şi cheltuielilor cu serviciile sociale. Deoarece femeile sunt supuse, în mod tradiţional, unui risc mai mare de sărăcie şi de venituri scăzute din cauză că încetează sau întrerup activitatea profesională pentru a întemeia o familie, acordă prioritate carierelor soţilor sau îngrijesc copii şi persoanele în vârstă, raportorul propune un mijloc adecvat de îmbunătăţire. Dl Tarabella declară, în mod corect, că principiul „egalităţii de remuneraţie pentru aceeaşi muncă”, valabil în tratatele de după 1957, nu a fost respectat şi femeile din unele state membre încă nu sunt remunerate în mod egal cu bărbaţii, pentru aceeaşi muncă.

Pe lângă aceasta, există un număr de politici ale UE care au ca scop asistarea familiilor cu copii care nu menţionează, totuşi, mamele sau taţii singuri care locuiesc cu copii. Solicitarea de legiferare a concediului de paternitate cu plată la nivel european este, de asemenea, corectă. O împărţire echitabilă a responsabilităţilor familiale şi casnice între femei şi bărbaţi va ajuta la rezolvarea situaţiei. Din motivele menţionate, sunt de acord cu opiniile raportului 2009/2010 şi, prin urmare, am votat pentru adoptarea lui.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului Tarabella privind egalitatea dintre bărbaţi şi femei în Uniunea Europeană în 2009, deoarece propune măsuri şi politici specifice şi inovatoare legate de egalitatea de gen. Elaborarea unei directive privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi introducerea concediului de paternitate în legislaţia europeană sunt unele dintre propunerile care cred că sunt esenţiale pentru promovarea egalităţii de gen şi garantarea împărţirii echitabile a responsabilităţilor de familie între bărbaţi şi femei.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Ceva nu este în regulă când Parlamentul solicită respect, dar nu-l poate inspira.

Probleme relevante şi serioase, precum aceasta, merită atenţia noastră, discutarea lor şi căutarea unui numitor comun. Nici nu cred că acestea ar fi greu de realizat. Cu toate acestea, introducerea pe ascuns şi în mod lipsit de onestitate a aspectelor controversate, sub acoperirea acestor subiecte, devine un obicei regretabil. Încă o dată, Parlamentul a acţionat ca o simplă placă de rezonanţă pentru cele mai extreme planuri.

Nu pot decât să resping vehement această încercare de a promova liberalizarea avortului şi lipsa de respect pentru viaţă şi demnitate, care îl însoţesc sub pretextul susţinerii egalităţii dintre bărbaţi şi femei şi încercarea nelegitimă de a asocia ambele cauze şi a manipula puterile statelor membre în astfel de aspecte.

Această obsesie faţă de extinderea conceptului de sănătate sexuală şi reproductivă pentru a include avortul, împreună cu aplicarea forţată a acestuia pretutindeni, demonstrează metodele înşelătoare utilizate de cei care încearcă să cosmetizeze realitatea. Aceste eufemisme concepute să adoarmă conştiinţa nu o pot face mai puţin brutală, violenţa împotriva femeilor mai puţin crudă sau această strategie mai puţin deplorabilă.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) „Violenţa împotriva femeilor este poate cea mai condamnabilă încălcare a drepturilor omului... Aceasta nu cunoaşte limite geografice, culturale sau de prosperitate. Atât timp cât continuă, nu putem pretinde că realizăm un progres real către egalitate, dezvoltare şi pace.” Acestea sunt cuvintele fostului Secretar General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Kofi Annan şi din păcate, acestea sunt la fel de valabile ca întotdeauna. Discriminarea de gen persistă în lumea dezvoltată şi în Europa de astăzi pentru că este o problemă structurală şi una cu consecinţe grave în ceea ce priveşte inegalitatea de oportunitate. În prezent, mai există diferenţe între femei şi bărbaţi, în educaţie, în limbă, în alocarea responsabilităţilor casnice, în accesul la locuri de muncă şi în îndeplinirea obligaţiilor profesionale. Cred că accesul şi avansarea la locul de muncă şi îndeplinirea obligaţiilor profesionale, în sectorul privat, în administraţia publică sau în politică, ar trebui să se bazeze pe merit şi pe calităţile persoanei, indiferent de gen. Totuşi, am votat împotriva rezoluţiei din cauza introducerii de aspecte controversate, precum accesul la avort, care reprezintă o problemă a statelor membre individuale.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Adoptarea acestei rezoluţii în Parlament a fost esenţială, în ciuda dorinţei dreptei conservatoare de o sabota, deoarece ratifică drepturi importante pentru femei. În ciuda anumitor slăbiciuni, raportul a reuşit să sublinieze aspecte importante, precum necesitatea concediului de paternitate care este legat de concediul de maternitate, problema drepturilor sexuale şi reproductive şi necesitatea de a accelera combaterea inechităţii şi discriminării la locul de muncă, combaterea violenţei şi a traficului de femei şi fete şi denunţarea sărăciei şi a locurilor de muncă precare, remunerate insuficient la care sunt supuse femeile.

A fost important să aprobăm, încă o dată, ideea că „femeile trebuie să deţină controlul asupra drepturilor lor sexuale şi reproductive, în special printr-un acces facil la contracepţie şi la avort”.

Această rezoluţie are o rezonanţă particulară în ajunul celebrării centenarului Zilei internaţionale a femeii şi a 15 ani de la platforma de acţiune de la Beijing. Să sperăm că aceasta va fi transpusă în realitate.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Da, femeile se confruntă cu dificultăţi specifice. Totuşi, ca de obicei în această Cameră, intenţia iniţială a fost bună, dar a condus la o analiză denaturată şi la propuneri periculoase.

Acest raport portretizează o caricatură a societăţii europene marcate de ostilitatea zilnică şi sistematică împotriva femeilor: politicile de redresare sunt aparent sexiste din cauză că tind să ajute sectoarele cu forţă de muncă din rândul bărbaţilor, la fel ca şi politicile bugetare stricte, deoarece acestea afectează sectoarele publice cu forţă de muncă preponderent feminină... Prin contrast, există o tăcere absolută privind consecinţele prezenţei masive în Europa a populaţiilor imigrante, a căror cultură şi ale căror practici încătuşează femeile într-un statut inferior, la ani lumină faţă de valorile şi concepţiile noastre.

De asemenea, nu se spune nimic despre consecinţele negative ale discuţiilor dvs. privind egalitarismul total: femeile pierd treptat drepturi sociale specifice şi legitime obţinute prin recunoaşterea rolului lor de mame. În cele din urmă, nu se spune nimic nici despre salariile parentale, care sunt singurul mod de a oferi femeilor o opţiune între o viaţă profesională şi una de familie sau la concilierea celor două.

În cele din urmă, când văd mulţi dintre colegii noştri deputaţi care sunt purtaţi de isterie şi care impun avortul masiv şi obligatoriu în mod egal pentru toţi, care a fost ridicat la rang de valoare fundamentală pentru o Europă în drum spre sinucidere colectivă, încep, fără să vreau, să regret că mamele lor nu au făcut un avort.

  Jacky Hénin (GUE/NGL), în scris. – (FR) Deşi mă opun în totalitate tuturor măsurilor negative ale UE – şi sunt multe – le susţin când lucrurile merg în direcţia bună. Astfel, în acest raport, se fac apeluri insistente (în special la Comisia Europeană) privind tratamentul inegal suferit de femei, introducerea concediului de paternitate, crearea unui an pentru combaterea violenţei împotriva femeilor şi dreptul la acces uşor la contracepţie şi la avort. Raportul subliniază, de asemenea, că femeile trebuie să aibă acces gratuit la consultaţii privind avortul.

Motivul votului meu pozitiv, prin urmare, este îmbunătăţirea obţinută, dar aceasta este o îmbunătăţire care trebuie să fie mai evidentă în practică.

Cu atât mai mult deoarece nu pot decât să regret refuzul unei majorităţi din Parlament de a sprijini crearea unei carte europene a drepturilor femeilor, a unui centru european de monitorizare a violenţei de gen şi a unei „Zile internaţionale a remunerării egale”. În mod similar, acest Parlament nu a făcut nicio încercare de a combate cauzele profunde ale acestor inechităţi, care se află exclusiv în sistemul economic al regulilor de piaţă, pe care Europa îl aplică în fiecare zi.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Deşi egalitatea de gen este un drept fundamental în UE, recunoscută în Tratatul privind Uniunea Europeană, rămân niveluri inacceptabile de inegalitate într-un număr larg de domenii. Este clar că rămân probleme foarte mari şi, prin urmare, este obligatoriu ca instituţiile UE să acţioneze pentru a identifica cu siguranţă şi a căuta soluţii la aceste probleme, oriunde există acestea în Uniune.

  Gunnar Hökmark, Christofer Fjellner şi Anna Ibrisagic (PPE), în scris. – (SV) Astăzi, 10 februarie 2010, conservatorii suedezi au votat împotriva raportului privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi – 2009 (A7-0004/2010). Deşi împărtăşim dorinţa raportorului de a îmbunătăţi egalitatea dintre femei şi bărbaţi în Europa, nu credem că interferenţa în suveranitatea statelor membre prin solicitări pentru aşa-numita integrare a dimensiunii de gen în procesul bugetar, prin îndemnul către statele membre pentru a nu reduce beneficiile sociale şi prin impunerea de contingente prin legislaţie este calea care trebuie urmată. Egalitatea trebuie obţinută la nivel individual, prin extinderea oportunităţilor pentru a influenţa propria situaţie – nu prin legislaţie la nivel european şi politică prin gesturi simbolice precum zile cu denumire specială, noi autorităţi UE şi o cartă UE privind drepturile femeilor. Există deja o cartă a UE privind libertăţile civile şi drepturile omului, care a fost consolidată de Tratatul de la Lisabona şi care se referă, de asemenea, la femei. Trebuie să luptăm pentru principiul subsidiarităţii. La votul final, prin urmare, am votat împotriva raportului, deşi există în mod natural puncte cu care suntem de acord; susţinem în totalitate declaraţia că femeile trebuie să aibă control asupra drepturilor sexuale şi de reproducere, de exemplu.

  Monica Luisa Macovei (PPE), în scris. – Am votat în favoarea considerentului X şi a majorităţii părţilor din alineatul (38), abţinându-mă asupra unei părţi a paragrafului 38, din următoarele motive:

În principiu, drepturile sexuale şi reproductive ale femeilor trebuie respectate, în special în contextul egalităţii dintre bărbaţi şi femei, care este garantată de articolul 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Totuşi, cred că femeile ar trebui să înveţe să se protejeze împotriva sarcinilor nedorite; cu alte cuvinte, când există acces uşor la contracepţie şi la consiliere de specialitate, atunci avortul este mai dificil de justificat.

O mare parte din electoratul meu din România ar fi fost dezamăgit dacă aş fi votat diferit. În plus, trecutul mai este viu în memoria noastră – după cum am subliniat în raportul din 2006 realizat la iniţiativa preşedintelui României – când partidul comunist a luat măsuri drastice împotriva avortului pentru a asigura controlul partidului asupra vieţilor private ale femeilor. Multe femei au decedat ca rezultat al avorturilor ilegale, efectuate fără ajutor medical.

  Erminia Mazzoni (PPE), în scris. – (IT) Susţin în totalitate motivaţia care stă la baza rezoluţiei care are meritul de a se baza pe ipoteza că dezbaterea privind modificările demografice are legătură cu dezbaterea privind măsurile necesare pentru a combate impactul crizei economice şi financiare asupra pieţei forţei de muncă.

Ţinând cont că analiza noastră privind progresul în realizarea obiectivelor de la Lisabona nu este încurajatoare, salutăm apelul exprimat în rezoluţie pentru accelerarea modificărilor legislative în statele membre, pentru a înăspri procedurile privind încălcarea dreptului comunitar şi a încuraja participarea în număr mai mare a femeilor în sectoare cheie ale pieţei forţei de muncă, care reflectă obiectivele pe care le-au realizat în ceea ce priveşte pregătirea profesională.

În ciuda a ceea ce am spus până acum, sunt obligat să-mi exprim dezaprobarea absolută, deja exprimată în etapa de votare, faţă de această dorinţă periculoasă de a promova o societate a avortului prin oferirea de stimulente pentru accesul gratuit la întreruperea sarcinii.

Presupunerea că femeile trebuie să poată obţine accesul la avorturi mai uşoare pentru a-şi recupera dreptul la libertate sexuală nu contravine doar moralei generale, ci intră în contradicţie, de asemenea, cu principiile ratificate în considerentul Z, care declară că promovarea „îmbunătăţirii ratei natalităţii pentru a răspunde cerinţelor viitorului” este în centrul acţiunii europene. Îmi menţin cu fermitate angajamentul pentru promovarea unei culturi sexuale responsabile.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Femeile sunt principalele victime ale crizei economice şi sociale create de politicile neoliberale ale Uniunii Europene. Din cauza crizei, numărul de locuri de muncă precare şi poziţiile cu fracţiune de normă sunt în creştere. Patriarhatul domină în continuare complet societăţile noastre. Acestea sunt acum speriate de întoarcerea în forţă a stigmatizării din motive religioase şi femeile sunt întotdeauna victimele principale ale acestor schimbări.

Prin urmare, este satisfăcător să vedem că Parlamentul European introduce o problemă atât de importantă ca egalitatea dintre femei şi bărbaţi pe ordinea de zi. Este păcat, totuşi, că textul nu se concentrează pe natura intrinsec inegală a neoliberalismului. Neoliberalismul este responsabil pentru multe dintre problemele suferite de femei şi, în adâncirea inegalităţilor dintre sexe, acesta găseşte încă un mod de a prospera.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Inegalităţile dintre bărbaţi şi femei de la diferite niveluri, fie în funcţie de profesie, sector sau stereotipuri diferite, s-au diminuat de-a lungul anilor. Egalitatea dintre bărbaţi şi femei în UE este din ce în ce mai mult o realitate şi deşi mai există cazuri de discriminare, începem să observăm evoluţii foarte pozitive.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Deşi au existat multe îmbunătăţire în domeniul oportunităţilor egale pentru femei, mai sunt multe de făcut. Una dintre cele mai urgente probleme este creşterea ajutorului oferit pentru concilierea vieţii profesionale şi de familie, care, pentru multe femei şi, în special, mame singure, este un obstacol insurmontabil. Faptul că bărbaţii au în continuare mai multe şanse de a primi poziţii de responsabilitate dovedeşte că egalitatea la locul de muncă poate fi obţinută doar printr-o schimbare de atitudine şi nu prin impunerea de contingente, în special deoarece contingentele sunt controversate şi pot conduce foarte uşor la conflict. Deoarece acest raport nu se ocupă de critica potrivit căreia integrarea perspectivei de gen în conjunctura politică poate înclina şi în cealaltă parte a balanţei, am votat împotriva lui.

  Mariya Nedelcheva (PPE), în scris. – (FR) Rezoluţia privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi în UE mi se pare complet echilibrată şi salut activitatea depusă de dl Tarabella pentru a obţine acest rezultat. Inegalităţile flagrante dintre bărbaţi şi femei mai există în prezent în sectorul ocupării forţei de muncă, în special privind diferenţele de remunerare sau chiar concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie. Mai trebuie depuse eforturi în acest domeniu.

În plus, cu privire la protecţia drepturilor sexuale şi reproductive, este esenţial ca femeile să aibă acces la contracepţie şi la avort. Femeile trebuie să poată avea autonomie fizică completă. De aceea, am votat în favoarea măsurilor legate de protecţia acestor drepturi.

În final, am votat împotriva propunerii de a crea o cartă europeană a drepturilor femeilor deoarece, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale, care include drepturile femeilor, formează o parte integrală a tratatelor. Această cartă este obligatorie din punct de vedere juridic şi permite femeilor să fie protejate în acelaşi mod ca şi bărbaţii.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − În România, în anul 1967, printr-un decret au fost interzise avorturile, iar femeile şi-au pierdut dreptul de a opta între a menţine o sarcină sau a o întrerupe. Această interdicţie a traumatizat profund societatea românească, făcându-ne să înţelegem cât de periculoasă este o astfel de decizie.

Femeile ar trebui să aibă control asupra drepturilor lor sexuale şi reproductive. Din acest motiv, am votat în favoarea tuturor aspectelor legate de accesul facil la contracepţie şi avort cuprinse în raportul Tarabella şi, în cele din urmă, în favoarea raportului pe fond

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, complexitatea raportului examinat astăzi a fost deja evidentă în timpul lucrului din Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen, unde o majoritate derizorie de trei voturi şi o absenţă în grup a deputaţilor europeni a permis adoptarea textului.

Cred că a existat legislaţie eficientă de protecţie a femeilor începând din 1975. În loc să ne străduim să găsim directive noi, cred că ar trebui să ne asigurăm că legile existente sunt aplicate în totalitate de guverne.

Din acest motiv, deşi nu doresc să votez împotriva raportului, care are în mod cert unele aspecte pozitive, prefer să mă disociez de alte aspecte, să-mi accentuez dezaprobarea faţă de anumite părţi, în special de cele care privesc avortul, asupra cărora catolicii, în mod normal, nu sunt dispuşi la compromis.

  Cristian Dan Preda (PPE), în scris. – (RO) Deşi nu sunt împotriva avortului, am votat împotriva paragrafului 38 pentru că poate fi interpretat ca încurajând această practică.Sunt de asemeni favorabil facilitării accesului la contracepţie şi la educaţie pe aceste teme pentru că este cel mai bun mod de a evita sarcinile nedorite. Pe de altă parte, cred că, dacă există comunităţi care, din diverse motive, vor să păstreze competenţa asupra reglementării avortului la nivel naţional, ar trebui să o poată face.Este un domeniu unde ar trebui să se aplice principiul subsidiarităţii şi nu cred că discutarea acestei chestiuni în raportul asupra egalităţii între femei şi bărbaţi în Uniunea Europeană este cea mai bună soluţie.

  Evelyn Regner (S&D), în scris. – (DE) Am votat în favoarea raportului privind egalitatea dintre bărbaţi şi femei în Uniunea Europeană, deoarece este în conformitate cu convingerea mea fundamentală că femeile au dreptul nerestricţionat la autonomie, în special, cu privire la drepturile lor sexuale şi reproductive, împreună cu acces uşor la contracepţie şi la avort. Aceste drepturi sunt o parte esenţială a conceptului şi al respectului de sine al unei societăţi europene moderne.

  Alf Svensson (PPE) , în scris. – (SV) La votul de ieri, am votat împotriva raportului privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi. Aceasta mai ales deoarece, după părerea mea, multe puncte din raport contravin principiului de subsidiaritate, precum asupra aspectului contingentelor. M-am abţinut de la votul asupra considerentului X şi al alineatului (38), care se referă la accesul femeilor la avort. Consider că formularea curentă ar încălca principiul subsidiarităţii. Îl consider ca pe un principiu general, conform căruia la nivelul UE nu ar trebui să ne ocupăm de subiecte asupra cărora statele membre individuale au dreptul să decidă, la nivel naţional. În mod natural, susţin poziţia suedeză asupra acestui aspect – şi anume că decizia asupra avortului este, în cele din urmă, o decizie pentru femeia implicată, nu este o problemă pentru legislativ.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Uniunea Europeană este afectată în prezent de o criză economică, financiară şi socială masivă, care are un impact puternic asupra vieţilor profesionale şi private ale femeilor. Segregarea de gen după ocupaţie, diferenţa de remuneraţie şi dificultăţile în concilierea dintre viaţa profesională şi personală sunt obstacole pentru participarea totală a femeilor pe piaţa muncii. În ciuda îmbunătăţirile la locul de muncă şi a numărului în creştere al femeilor în poziţii de răspundere, trebuie să existe o sensibilizare mai mare faţă de tratamentul egal. Ar trebui să salutăm acest raport, deoarece ne oferă oportunitatea de a redefini liniile directoare privind eliminarea diferenţelor între bărbaţi şi femei pe piaţa muncii. Doar atunci poate să-şi atingă UE obiectivele de creştere, ocupare a forţei de muncă şi de coeziune socială. Includerea prevederilor referitoare la „drepturile sexuale şi reproductive” este, totuşi, nefericită într-un raport care apare într-un context de criză economică şi care se preocupă în principal de impactul acestei crize asupra condiţiilor de lucru pentru femei şi de locul femeilor în societate. Din motivele menţionate mai sus şi deoarece amendamentele propuse la articolul (38), pe care le-am susţinut şi le-am considerat esenţiale pentru structura documentului, nu au fost aprobate, am votat împotriva raportului privind egalitatea dintre bărbaţi şi femei în Uniunea Europeană.

  Thomas Ulmer (PPE), în scris. – (DE) Am votat împotriva raportului deoarece convingerile mele fundamentale nu-mi permit să accept dreptul nerestricţionat la avort şi la libertate reproductivă. Pentru mine, dreptul la viaţă este un drept fundamental care trebuie apărat şi respectat în fiecare caz. Celelalte părţi ale raportului sunt perfect acceptabile şi demonstrează că Europa a înregistrat progrese către egalitate pentru femei. Alt aspect pozitiv este faptul că este acordată o importanţă mult mai mare angajamentului faţă de familie.

  Marina Yannakoudakis (ECR), în scris. – Grupul ECR este cel mai mare suporter al egalităţii dintre bărbaţi şi femei şi, în special, al principiului remunerării egale şi oportunităţilor egale la locul de muncă. ECR a decis să voteze în favoarea alineatelor care susţin egalitatea în acest mod. Totuşi, Grupul ECR a votat împotriva acestei rezoluţii din două motive specifice. În primul rând, ne opunem oricărei legislaţii care porneşte de la premisa că drepturile la sănătate, la educaţie şi reproductive ale femeilor sunt responsabilitatea UE şi nu a statelor membre. În al doilea rând, deşi Grupul ECR susţine în totalitate necesitatea prevederilor referitoare la maternitate şi paternitate, am ales să ne abţinem de la astfel de referinţe în acest raport, deoarece ne opunem oricărei politici referitoare la familie care este dictată la nivelul UE; aceasta este o problemă asupra căreia trebuie să decidă guvernele naţionale.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Am votat împotriva acestei rezoluţii. Aceasta divide, în loc să unească, bărbaţii şi femeile. Formularea alineatului (36) nu este deloc inocentă: „femeile trebuie să deţină controlul asupra drepturilor lor sexuale şi reproductive, în special printr-un acces facil la contracepţie şi la avort”. Raportorul insistă, de asemenea, ca femeile să aibă acces gratuit la consultaţii privind avortul. Totuşi, avortul intră exclusiv în competenţa statelor membre. Deoarece această rezoluţie nu are un caracter juridic obligatoriu, aceasta nu poate fi utilizată pentru a exercita presiuni în vederea liberalizării avortului. Parlamentul solicită ca stereotipurile sexiste, în special munca efectuată de bărbaţi şi de femei în familie, să fie combătute. Rezoluţia subliniază importanţa asigurării îngrijirii copiilor de vârstă preşcolară, a serviciilor de îngrijire destinate copiilor şi asigurării de asistenţă pentru persoanele în vârstă şi pentru cele cu handicap. Astfel, Parlamentul urmăreşte să distrugă familia naturală ca un loc de socializare şi de solidaritate între generaţii. Această rezoluţie nu oferă nicio valoare adăugată femeilor, bărbaţilor sau Uniunii. Păcat, deoarece respectul pentru persoanele care sunt diferite şi promovarea de oportunităţi egale pentru bărbaţi şi femei sunt o provocare socială reală.

  Artur Zasada (PPE), în scris. – (PL) Am votat împotriva rezoluţiei. Raportorul, dl Tarabella, nu a luat în calul contextul naţional. Moralitatea face parte din viziunea asupra lumii care este integrată în sistemul juridic al unei ţări. Încercarea de a introduce în legislaţia poloneză posibilitatea de acces nerestricţionat la avort nu este naturală şi este evident că acest aspect va provoca opoziţie. Acţionând în conformitate cu propria mea conştiinţă şi ţinând cont de reglementările legale care sunt în vigoare în Polonia, am votat împotriva rezoluţiei. Prin aceasta, am dat un semnal clar că, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, singurii legiuitori asupra unor aspecte atât de sensibile sunt fiecare dintre cele 27 de state membre.

Propunere de rezoluţie B7-0069/2010

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) În general, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie privind obiectivele strategice ale UE pentru cea de-a 15-a reuniune a Conferinţei părţilor la Convenţia privind comerțul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES). Am susţinut, de asemenea, amendamentele pentru includerea tonului roşu nordic în apendicele II la CITES, în conformitate cu recomandările recente ale comitetului ad hoc al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), care a susţinut anunţul includerii tonului roşu nordic în apendicele II la CITES. Ca urmare, Adunarea generală a Comisiei Internaţionale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) a stabilit o reducere considerabilă a pescuitului tonului roşu cu 13 500 tone şi Comisia Europeană şi-a declarat din nou îngrijorarea referitoare la reducerea rezervelor de ton şi s-a angajat să desfăşoare mai multe studii ştiinţifice fiabile.

Ştiu că pierderea biodiversităţii este o problemă gravă în toată lumea şi cred că alte animale ar trebui să fie în centrul altor propuneri de conservare. Consider că această conferinţă va fi esenţială pentru supravieţuirea şi durabilitatea multor specii. În cele din urmă, cred că interzicerea totală a comerţului internaţional cu ton – includerea acesteia în apendicele I – ar fi prematură, deoarece ar produce o criză în sector fără a se baza pe fapte concrete.

  John Attard-Montalto (S&D), în scris. – Privind rezoluţia asupra obiectivelor strategice pentru Conferinţa părţilor la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES), am votat împotriva interzicerii pescuitului tonului roşu nordic. Motivul este că aceasta va afecta mijloacele de trai ale pescarilor maltezi într-un mod foarte negativ. Vasta majoritate a pescarilor maltezi nu are posibilitatea de a pescui specii alternative şi în locuri de pescuit alternative, din cauza modului tradiţional în care se desfăşoară pescuitul. De asemenea, cred că criteriile pentru includerea în CITES nu sunt îndeplinite în cazul tonului roşu nordic.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Am votat în favoarea raportului Convenţiei CITES. Speciile de animale şi de plante sunt ameninţate cu dispariţia într-un ritm de o mie de ori mai rapid decât ritmul natural. Activităţile umane se adaugă la această rată de dispariţie şi pun în pericol biodiversitatea. CITES este un instrument central în efortul internaţional de combatere a ameninţărilor principale la adresa biodiversităţii, pentru combaterea comerţului ilegal şi pentru implementarea unui Regulament adecvat privind comerţul cu specii ale florei şi faunei sălbatice.

Susţin pe cei care doresc ca organismele internaţionale de aplicare a legii să fie implicate mai mult în combaterea infracţiunilor împotriva speciilor de floră şi faună sălbatice şi în eliminarea pericolelor care pot rezulta ca urmare a comerţului electronic. Implicit, susţin, de asemenea, recomandarea întăririi unităţii de combatere a infracţiunilor împotriva mediului.

Aş dori să atrag atenţia asupra efectului pe care îl vor avea măsurile CITES asupra ocupaţiilor comunităţilor rurale sărace şi ale celor care depind de comerţul cu anumite specii pentru a-şi câştiga traiul. Trebuie să ajutăm în continuare aceste ţări să aplice lista CITES, astfel încât să putem lucra cu cei care depind de fauna sălbatică din zonele lor.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) Parlamentul European solicită interzicerea completă a comercializării tonului roşu la nivel internaţional. Ca reprezentant ales pentru bazinul Sete, nu am votat în favoarea acestei măsuri: până în prezent, nu există niciun acord privind această interdicţie, nici printre cercetători şi, aş adăuga, nici printre asociaţiile de protecţie a mediului. Dacă, totuşi, se va decide asupra unei interdicţii atât de radicale la conferinţa internaţională din martie de la Doha, solicit Comisiei Europene să nu blocheze compensaţiile financiare pe care statele membre ar trebui să le plătească pescarilor. Pescarii au făcut eforturi considerabile în ultimi ani, respectând contingente din ce în ce mai restrictive, modernizându-şi flotele şi aşa mai departe. Ar fi incorect să-i forţăm în viitor să-şi schimbe profesia fără să le acordăm ajutor financiar semnificativ.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei denumite „Obiective strategice pentru Conferinţa părţilor la CITES”, deoarece protecţia biodiversităţii trebuie consolidată în domeniul de aplicare al următoarei Conferinţe a părţilor la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie. Diversitatea biologică este vitală pentru bunăstarea şi supravieţuirea umanităţii. Trebuie să fim ambiţioşi şi să solicităm protecţia tuturor speciilor pe cale de dispariţie.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) constituie acordul global principal existent pentru conservarea speciilor sălbatice. Acesta are ca scop prevenirea exploatării excesive a acestor specii pentru comerţ internaţional. Prin urmare, este esenţial ca Uniunea Europeană să participe constructiva la cea de-a 15-a reuniune a Conferinţei părţilor din martie.

Recunosc importanţa protejării speciilor pe cale de dispariţie pentru salvarea biodiversităţii şi echilibrului ecologic ale planetei şi recunosc că dezvoltarea durabilă presupune utilizarea raţională a resurselor naturale fără să fie un impediment pentru activităţile necesare în vederea dezvoltării.

Prin urmare, într-un moment în care se discută modificările la apendicele CITES, recunosc importanţa asigurării, de asemenea, că există protecţie suficientă pentru speciile sălbatice pe care de dispariţie, fără a pune în pericol sau fără a da uitării nicio activitate care asigură viabilitatea economică şi socială a multor comunităţi.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) a reprezentat un instrument important pentru conservarea speciilor de floră şi faună sălbatice, în special cele care atrag interesul comercial şi, prin urmare, trebuie să fie protejate şi îmbogăţite. Înţelegem că deciziile privind amendamentele la această convenţie, inclusiv la apendicele ei, sunt importante, deoarece ne permit să recunoaştem şi să acordăm atenţia cuvenită schimbărilor dovedite din starea de conservare a speciilor. Acestea trebuie să fie susţinute de date şi să aibă opinii ştiinţifice concrete. Nu credem că propunerea de a include tonul roşu (Thunnus thynnus) în apendicele I la CITES este justificată, ţinând cont de datele disponibile. Ar trebui să ne amintim că la ultima reuniune a Comisiei Internaţionale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) din noiembrie 2009, experţii şi-au exprimat punctul de vedere că specia era pescuită excesiv, dar acesta nu recomanda o interzicere totală a pescuitului. Recomandările se îndreptau spre o scădere semnificativă a capturilor, care au fost restricţionate între 8 000 şi 15 000 de tone, cu o limită fixă de 13 500 de tone. În aceste condiţii, credem că ar trebui să aşteptăm evaluarea şi recomandările experţilor, urmărind cu atenţie situaţia în 2010.

  Françoise Grossetête (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestei rezoluţii. Unul dintre scopurile sale este conservarea tonului roşu, o componentă esenţială în echilibrul biodiversităţii mediului marin.

Interzicerea comerţului internaţional cu ton roşu ne va permite să ne conservăm rezervele de ton roşu, care sunt ameninţate de pescuitul excesiv.

Cu toate acestea, Europa va trebui să verifice măsurile luate de ţările terţe, altfel cum va explica pescarilor noştri din Europa că pescarii japonezi, libieni sau tunisieni jefuiesc cu acte în regulă rezervele noastre de ton roşu?

De asemenea, va trebui să ne concentrăm asupra negocierii organizării unei zone economice exclusive care va permite continuarea pescuitului artizanal, deoarece acesta nu ameninţă resursele.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea unei interziceri a comerţului cu ton roşu şi, ca un corolar, pentru acordarea de compensaţii industriei tonului, după cum este prevăzut într-un amendament la care am fost cosemnatar şi care a fost adoptat parţial. Astfel, tonul roşu ar trebui inclus in apendicele I la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES), supus unei derogări generale pentru comerţ interior, astfel încât pescuitul de coastă la scară redusă să continue, şi unor controale mai stricte în materie de pescuit ilegal. Nu numai că ar trebui să abordăm problema acestei specii pe cale de dispariţie, ale cărei rezerve au scăzut cu 60 % în ultimii 10 ani, ci şi să stabilim criterii pentru ajutorul pescarilor şi proprietarilor de vase care for fi afectaţi de această măsură. Acest lucru este absolut necesar.

  Danuta Jazłowiecka (PPE), în scris. – Am votat pentru introducerea tonului roşu în apendicele I la CITES, deoarece majoritatea Grupului consultativ de experţi ad hoc al FAO a considerat că datele disponibile susţinea propunerea de includere. Specia a suferit un declin evident, este pescuită excesiv şi este ameninţată de supraexploatare pentru comerţ internaţional. Prin urmare, îndeplineşte criteriile pentru introducerea în apendicele I la CITES.

  Oriol Junqueras Vies (Verts/ALE), în scris. – (ES) Situaţia curentă a tonului roşu nordic nu este durabilă şi supravieţuirea acestuia poate fi garantată doar prin reduceri de contingente; Aş adăuga că aceste contingente au fost întotdeauna peste limitele recomandate de comunitatea ştiinţifică. Includerea tonului roşu în apendicele I la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) şi interzicerea, în consecinţă, a schimburilor comerciale internaţionale cu această specie reprezintă soluţia care garantează cel mai bine conservarea speciei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că unele sectoare ale industriei pescuitului au acţionat în mod responsabil, au respectat contingentele şi s-au adaptat la toate cerinţele care au fost instituite în ultimii ani. Din acest motiv, am votat în favoarea includerii tonului roşu în apendicele I la CITES cu următoarele condiţii, aşa cum a fost aprobată în final: amendarea Regulamentului (CE) nr. 338/97 al CE privind introducerea unei derogări generale pentru comerţul intern; ajutor financiar din partea Uniunii Europene pentru proprietarii de vase care sunt afectaţi; şi înăsprirea controalelor şi sancţiunilor pentru combaterea pescuitului ilegal, nereglementat. Am votat, de asemenea în favoarea amânării includerii tonului roşu în apendicele I cu 18 luni, aceasta fiind supusă unui raport ştiinţific independent. Această propunere nu a fost adoptată.

  Erminia Mazzoni (PPE), în scris. – (IT) Astăzi, 10 februarie 2010, Parlamentul European a fost solicitat să-şi exprime punctele de vedere asupra obiectivelor strategice ale UE pentru cea de-a 15-a reuniune a Conferinţei părţilor la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES), care se va desfășura între 13-25 martie 2010, la Doha (Qatar). Deşi rolul Parlamentului este doar consultativ, mi se pare, cu toate acestea, important să semnez şi să votez asupra amendamentului care urmăreşte să elimine includerea coralului roşu în apendicele II la Convenţie, care ar fi cauzat o reducere semnificativă a pescuitului şi a comerţului de coral roşu, ca o specie ameninţată cu dispariţia. Includerea Corallium spp în apendicele II pare, într-adevăr, excesiv de prudentă şi neconfirmată în mod corespunzător de datele ştiinţifice. În plus, repercusiunile economice şi sociale pe care le-ar putea avea această includere asupra economiei Italiei şi, în special, asupra unor regiuni din sudul Italiei, mi-au produs o mare îngrijorare şi m-au determinat să votez în favoarea acestui amendament. De fapt, am crezut că este mult mai oportun să le acordăm mai mult timp companiilor noastre din sectorul respectiv pentru a-şi restructura producţia şi astfel, de a rămâne competitivi pe piaţă.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Tonul roşu este ameninţat cu dispariţia ca urmare a eşecului de a controla pescuitul excesiv al acestei resurse. Interdicţia comercializării pare acum inevitabilă. Aceasta are ca scop protejarea speciei. Cunoscând problema, mulţi pescari, în special cei francezi, au făcut tot ce le-a stat în putere, ani de zile, pentru ca bărcile lor să respecte regulamentele şi să respecte contingentele de pescuit necesare pentru a asigura supravieţuirea tonului roşu. Aceşti pescari, deja grav afectaţi de criză, vor fi victimele principale ale unei astfel de măsuri necesare din cauza pescuitului ilegal şi a reţelelor industriale clandestine. Efortul făcut de aceşti pescari nu poate rămâne doar pe umerii lor.

Nu le putem solicita să se sacrifice în interesul planetei, în timp ce puterile reunite la Copenhaga au evitat problema. Prin urmare, trebuie aplicat principiul ONU al responsabilităţii comune pentru probleme de mediu şi efortul pescarilor trebuie compensat printr-o contribuţie din partea UE. În plus, crearea de către Franţa a unei adevărate zone economice exclusive în Mediterana ar face posibilă asigurarea unui refugiu pentru resurse şi ar menţine în viaţă, în acelaşi timp, pescuitul artizanal, care respectă echilibrele ecologice.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) UE trebuie să se prezinte la cea de-a 15-a reuniune a Conferinţei părţilor la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) cu obiective clar definite pentru speciile pe cale de dispariţie care trebuie protejate. CITES este esenţială pentru conservarea speciilor sălbatice şi are ca scop evitarea supraexploatării speciilor de floră şi faună sălbatice pentru comerţ internaţional.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) M-am abţinut de la votul asupra Rezoluţiei B7-0069/2010 privind obiectivele strategice ale UE pentru cea de-a 15-a reuniune a Conferinţei părţilor la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES), deoarece cred că tonul roşu nordic nu trebuie inclus în apendicele I la CITES. Aceasta ar însemna sfârşitul tehnicilor tradiţionale, durabile de pescuit, când de fapt vasele de pescuit industriale cu plasă pungă sunt vinovate pentru epuizarea rezervelor. Solicit recunoaşterea contribuţiei pe care fiecare metodă de pescuit a avut-o la situaţia alarmantă referitoare la tonul roşu, cu o distribuţie nouă, mai echitabilă a contingentelor şi cu măsuri mai stricte.

Din acest motiv, ar trebui încurajate metodele de pescuit tradiţionale; acestea asigură subzistenţa a mii de persoane şi sunt mult mai selective. Trebuie să fim drepţi: există o mare diferenţă între tehnicile de pescuit industrial şi tradiţional. Doresc să subliniez importanţa protejării tonului roşu, dar trebuie, de asemenea, să ajungem la un echilibru care garantează supravieţuirea speciei fără a afecta metodele de pescuit mediteraneene, precum tehnica almadraba (năvod pentru pescuitul tonului).

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Subiectul principal al acestei rezoluţii privind Convenţia CITES care se axează pe speciile ameninţate cu dispariţia este fundamental: ajungerea la un consens european asupra interzicerii comerţului internaţional cu ton roşu. Înfruntând ostilitatea înverşunată a pescarilor faţă de această interdicţie, experţii ştiinţifici şi de mediu trag semnalul de alarmă. În ritmul curent şi în ciuda eforturilor drastice realizate în ultimii ani, tonul roşu ar putea să dispară pur şi simplu, în mai puţin de trei ani. Italia a luat deja o măsură prin adoptarea unui moratoriu pentru 2010. Franţa a luat şi ea măsuri, dar mult mai ambiguu, deoarece menţionează o perioadă de 18 luni „pentru a evalua starea resurselor”. Cât despre Spania şi Malta, tăcerea lor este condamnabilă. Totuşi, urgenţa este actuală şi doar măsuri radicale pot permite refacerea rezervelor. Acesta este, de asemenea, singurul mod de protecţie a mijloacelor de trai ale pescarilor pe termen mediu şi lung.

Această rezoluţie nu se rezumă la interzicerea completă a pescuitului de ton roşu şi nici nu urmăreşte ca acesta să dispară din alimentaţia noastră. Pescuitul artizanal şi sportiv vor fi permise în continuare. Măsura interzicerii comercializării la nivel internaţional ar trebui să fie suficientă pentru a salva specia, ţinând cont că 80 % din tonul roşu pescuit în Mediterana este exportat direct în Japonia.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am votat în favoarea rezoluţiei, deşi cred că textul original de la Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a fost unul mai bun, în special privind menţionarea tonului roşu nordic. Este important, totuşi, ca Consiliul şi Comisia să primească mesajul de la Parlament că noi susţinem includerea tonului roşu nordic în apendixul I la CITES. Aş fi preferat ca cele trei condiţii create în şedinţa plenară să nu fi fost incluse, dar am susţinut amendamentul care a propus ajutor pentru comunităţile de pescari afectate.

Comisia şi statele membre au, de asemenea, susţinerea noastră în încercările lor de a trece ursul polar de la apendixul II la apendixul I la CITES.

O precizare foarte importantă cu privire la Comisie şi la statele membre este că acestea au respins propunerile Tanzaniei şi Zambiei de trecere a elefantului african, în scopuri comerciale, din apendicele I în apendicele II. De asemenea, Parlamentul ar dori ca toate propunerile de reclasificare la un apendice inferior a elefanţilor africani să fie respinse, cel puţin până în momentul în care se poate realiza o evaluare realistă a impactului vânzărilor unice care au avut loc în noiembrie 2008 în Botswana, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe, dat fiind numărul tot mai mare de dovezi ale intensificării comerțului ilegal și organizat pe teritoriul Africii.

  Dominique Vlasto (PPE), în scris. – (FR) Rapoartele ştiinţifice privind biomasa curentă de ton roşu sunt alarmiste: pescuitul pe scară industrială, necontrolat, a redus puternic rezervele. Astfel de pescuit industrial şi internaţional ameninţă pescuitul de coastă tradiţional din Mediterana. Pentru a evita un dezastru ecologic, agravat de o criză economică în sectorul de pescuit, este urgent să introducem o politică pentru o interdicţie internaţională a pescuitului industrial al tonului roşu. Solicitarea mea este să reconciliem două aspecte majore: protecţia eficientă a tonului roşu pentru a permite supravieţuirea acestuia şi viitoarea sa comercializare şi ajutorul pentru pescarii de coastă europeni ale căror mijloace de subzistenţă depind parţial de acest comerţ. Din acest motiv, susţin introducerea tonului roşu în apendicele I la CITES pentru a preveni exploatarea lui şi dispariţia speciei, dar cu următoarele condiţii: să existe evaluări ştiinţifice continue pentru a afla starea exactă a biomasei acestei specii, să fie acordat ajutor economic şi social participanţilor europeni din sectorul pescuitului şi, mai presus de toate, să fie introdusă o derogare cu privire la comerţul intern cu ton roşu, pentru a ajuta întreprinderile mici şi a preveni astfel ca pescuitul de coastă pe scară mică, o activitate tradiţională în Mediterana, să fie distrus.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Convenţia de la Washington privind comerţul internaţional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariţie, cunoscută cu acronimul CITES, este un acord internaţional între state. Toate statele membre sunt părţi ale acestui acord. Scopul său este să se asigure că schimburile comerciale internaţionale cu flora şi fauna pe cale de dispariţie nu ameninţă supravieţuirea speciilor cărora le aparţin. Se estimează că comerţul internaţional cu specii pe cale de dispariţie valorează miliarde de dolari pe an şi că implică sute de milioane de specimene de plante şi de animale. Din păcate, UE este una dintre principalele pieţe pentru comerţul ilegal cu specii sălbatice. Existenţa unui acord care garantează comerţul durabil este importantă dacă dorim ca aceste resurse să fie păstrate pentru viitoarele generaţii. În cadrul UE, legislaţia naţională variază de la un stat membru la altul. Pentru a asigura o protecţie mai bună pentru speciile sălbatice, trebuie accelerată coordonarea dintre eforturile realizate de statele membre şi de instituţiile europene pentru a se asigura că legislaţia UE privind comerţul cu specii sălbatice este respectată. Uniunea trebuie să se afirme, de asemenea, faţă de celelalte părţi participante la CITES. De aceea am votat în favoarea acestei rezoluţii.

Propunere de rezoluţie B7-0067/2010

  Elena Băsescu (PPE), în scris. − Am votat pentru adoptarea Raportului de ţară privind Croaţia pentru 2009. Consider că este un raport echilibrat, care menţionează progresele realizate de Croaţia în îndeplinirea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană. După un blocaj de mai bine de nouă luni, negocierile de aderare au fost reluate în octombrie 2009. Croaţia trebuie să continue procesul de reformă, precum şi adoptarea legislaţiei europene, pentru a se reuşi finalizarea negocierilor până la sfârşitul acestui an. Raportul constată şi o serie de probleme ce afectează procesul de integrare a Croaţiei în Uniunea Europeană. Parlamentul European încurajează autorităţile croate să depăşească aceste obstacole şi să îşi intensifice eforturile pentru soluţionarea tuturor disputelor de frontieră cu ţările învecinate. Raportul adoptat de plenul Parlamentului European include amendamentele propuse de mine. Acestea încurajează Ucraina să îşi continue eforturile de promovare a diversităţii culturale. A fost inclusă, de asemenea, propunerea mea privind susţinerea dezvoltării de către Croaţia a unor proiecte de cooperare transfrontalieră concepute pentru a realiza o coeziune socială, economică şi teritorială şi pentru a ridica standardul de viaţă al persoanelor care locuiesc în regiunile de graniţă

  Philip Claeys (NI) , în scris. – (NL) Acest Parlament nu a învăţat nimic din greşelile sale anterioare? Rapoartele referitoare la Bulgaria şi România, de asemenea, declarau în mod repetat că corupţia era omniprezentă şi că puterea poliţiei şi a justiţiei era total inadecvată. În ciuda acestora, aderarea acestor ţări a fost totuşi aprobată prin vot şi acum cunoaştem cu toţii consecinţele. Calitatea de membru al UE şi fluxurile masive asociate de finanţare au adâncit şi mai mult corupţia deja existentă.

Din partea mea, Croaţia poate primi acceptul pentru aderare, dar numai când este pregătită şi când corupţia nu mai deţine controlul asupra societăţii. Odată cu aderarea Croaţiei – şi, după cum aţi auzit, nu cred că aceasta ar trebui să aibă loc prea curând – extinderea ar trebui oprită. Aderarea tuturor ţărilor din Balcanii de Vest, aşa cum este prevăzută în acest raport, mi se pare inacceptabilă.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Implementarea democraţiei este un proces îndelungat şi unul care necesită un angajament puternic din partea guvernului şi a societăţii civile. Acesta este un drum nesigur şi este plin de dificultăţi – noi, portughezii o ştim prea bine. Când aceasta este combinată cu colapsul unei ţări care, cu toate că era federală, era foarte centralizată şi guvernată de un regim dictatorial care s-a prăbuşit, ducând la un război oribil care nu va fi uşor uitat de generaţiile viitoare, putem fi foarte mândri, aşa cum am fost şi eu, că am votat în favoarea acestei rezoluţii care ne aduce informaţii pozitive referitoare la progresul înregistrat de Croaţia. Ştiu, totuşi, că rămân multe de făcut şi îmi dau seama că fără un sistem juridic liber şi independent, nici statul de drept şi nici drepturile omului nu pot fi garantate, din cauză că nu există investiţii străine sau progres.

Acest lucru rămâne valabil pentru Croaţia şi pentru orice ţară potenţial candidată. Apreciez, de asemenea, că viteza cu care Croaţia avansează spre UE este stabilită de Croaţia însăşi, deoarece regulile pentru a avea calitatea de membru sunt transparente şi binecunoscute. Ştiu că Croaţia poate fi la înălţimea aspiraţiilor. Sperăm că negocierile pot fi încheiate în cursul acestui an. Din partea noastră, Croaţia se poate baza pe susţinerea noastră totală

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare raportul de ţară pentru 2009 privind Croaţia, deoarece cred că Zagrebul va reuşi să depăşească provocările apărute şi să finalizeze negocierile pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană în 2010. Din acest motiv, este esenţial să acceleraţi reformele în diferite domenii ale acquis-ului comunitar, precum şi cooperarea cu Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Croaţia a realizat un progres remarcabil în multe domenii diferite care o recomandă nu doar ca un partener de încredere al Uniunii Europene, ci şi ca un candidat puternic pentru aderare. În ciuda tragediilor personale şi a distrugerilor materiale care au devastat ţara în timpul conflictului sângeros cauzat de implozia fostei Iugoslavii, eforturile de reconstrucţie ale ţării şi avansul consecvent pe calea către convergenţa cu UE au fost remarcabile.

Deşi mai sunt multe de făcut, în special în domeniile sectoriale, este clar că Croaţia a făcut suficient pentru a-şi merita locul alături de statele membre şi sper că aceasta va adera la UE cât mai curând.

Sper că posibila aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană va fi văzută în Balcani ca un semn de speranţă şi că alte ţări din regiune, în special Serbia, vor recunoaşte avantajele naţionale şi internaţionale şi beneficiile opţiunii pentru Europa.

Sper, de asemenea, că problemele transfrontaliere cu Slovenia sunt rezolvate prompt, deoarece acestea dăunează procesului, şi că acest lucru se poate realiza cu cea mai mare seriozitate, minuţiozitate şi bună credinţă.

  Lívia Járóka (PPE), în scris. – Aş dori să vă atrag atenţia asupra unui aspect accentuat mai rar, al evaluării progresului ţărilor în cauză: situaţia romilor. Realizând importanţa instituirii cadrului legal împotriva discriminării, până în 2004, UE a reuşit să aplice unele îmbunătăţiri reale prin înăsprirea condiţiilor de aderare pentru noile state membre. Sunt încântată să observ că rapoartele de ţară sunt foarte critice faţă de realizările acestor trei ţări, demonstrând că doar Croaţia a reuşit să realizeze o uşoară îmbunătăţire a promovării incluziunii sociale a romilor.

Ţările candidate trebuie să fie implicate în urmărirea la nivel european a integrării romilor în prealabil, deoarece negocierile de aderare oferă o oportunitate incomparabilă de a declanşa o schimbare substanţială a atitudinilor guvernamentale pentru garantarea accesului egal al romilor la locuri de muncă, educaţie, locuinţe şi îngrijirea sănătăţii, promovând participarea politică şi oferind putere mişcării civile a romilor. Toate ţările europene – prezente şi viitoare membre ale UE – trebuie să se angajeze într-un efort comun pentru a depăşi excluderea socială istorică a celei mai mari minorităţi etnice de pe continent şi să participe la un plan de acţiune comunitară care oferă pârghia juridică adecvată pentru a obliga participanţii să-şi respecte propriile angajamente.

  Monica Luisa Macovei (PPE), în scris. – Am votat în favoarea amendamentului 6 deoarece sunt de acord că guvernul Croaţiei trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a reduce prejudecăţile şi a combate discriminarea din orice motiv, inclusiv cea bazată pe orientarea sexuală (unul dintre motivele nediscriminării din articolul 21 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene).

Abordarea mea privind problema discriminării pe criterii de orientare sexuală, precum şi privind discriminarea oricărei alte minorităţi, este consecventă cu legislaţia UE, cu alte legi internaţionale privind drepturile omului, cu punctele de vedere ale majorităţii electoratului meu din România, precum şi cu convingerile mele.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Votând împotriva acestui raport de ţară nu sunt împotriva Croaţiei. Poporul croat nu merită să fie ostracizat sub nicio formă. Totuşi, condamn dictatul euro-liberal la care sunt supuse atât statele membre ale UE, cât şi ţările candidate. Aspectul economic al criteriilor de la Copenhaga, liberalizarea pieţelor pe care o solicită, pun în pericol drepturile sociale ale ţărilor candidate. Voi sprijini aderarea unor state noi doar când UE va face integrarea regională să lucreze în avantajul tuturor cetăţenilor care o alcătuiesc şi nu în cel al intereselor capitalului care o domină în prezent şi care îi oferă un cadru de integrare asupra căruia cetăţenii nu au niciun control.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) În ciuda impasului de nouă luni care a apărut în timpul negocierilor, din cauza disputei frontaliere cu Slovenia, Croaţia a depus eforturi semnificative în vederea aderării la UE. Cât despre criteriile de cooperare politică, economică şi regională, aceasta a demonstrat o mare capacitate pentru respectarea condiţiilor necesare şi stabilite anterior. Deşi mai avem multe de făcut în privinţa acestui traseu dificil către extindere, salut progresul realizat privind aderarea Croaţiei, chiar ca un mod de a pacifica regiunea Balcanilor.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Croaţia este, fără îndoială, ţara care, dintre candidatele la aderare, a realizat cel mai mare progres de până acum. Prin urmare, o abordare corectă ar fi accelerarea ritmului negocierilor, astfel încât să existe posibilitatea finalizării lor anul acesta. Punerea în aplicare a acquis-ului comunitar este, bineînţeles, o cerinţă esenţială în această privinţă. Raportul susţine obiectivele Croaţiei, de aceea am votat în favoarea lui.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Croaţia a realizat un progres important în multe aspecte, cu privire la politica internă, cât şi la cea externă. Din acest motiv, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie şi susţin aderarea rapidă a Croaţiei la UE.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Am adoptat o rezoluţie importantă evaluând starea negocierilor de aderare cu Croaţia. Este important că rezoluţia prezintă măsurile care trebuie adoptate pentru a accelera negocierile de aderare, astfel încât detaliile tehnice să fie finalizate în 2010. Autorităţile croate ar trebui să acorde mai multă atenţie pentru a oferi societăţii informaţii mai bune despre beneficiile aderării la UE. Funcţionarea Croaţiei în cadrul unei pieţe europene unice, comune, va determina o dezvoltare a schimburilor comerciale, un aflux de investiţii şi creştere economică generală.

Asistenţa din fonduri UE pentru modernizarea economiei Croaţiei, construrirea infrastructurii acesteia şi restructurarea agriculturii sunt, de asemenea, semnificative. Pot fi date multe exemple, aici, despre beneficiile primite de ţările care au aderat în timpul ultimelor două extinderi. Simplul fapt de a aparţine unei Europe unite este, cu siguranţă, semnificativ. Negocierile din domeniile pescuitului, mediului şi politicii externe şi de securitate comune trebuie deblocate cât mai curând posibil.

Mă aştept ca Preşedinţia şi Comisia să adopte măsuri specifice în acest domeniu. Până acum, am explicat că o nouă extindere poate avea loc doar după adoptarea Tratatului de la Lisabona. Tratatul este acum în vigoare şi trebuie să accelerăm negocierile de aderare a Croaţiei, împreună cu pregătirile pentru extinderea Uniunii pentru a include alte state din Balcani. Aceasta este foarte importantă pentru stabilizarea în regiune.

  Thomas Ulmer (PPE), în scris. – (DE) M-am abţinut de la votul referitor la raportul privind Croaţia, deoarece constrângerea legată de timp la care se face referire în raport, pentru a pregăti Croaţia în vederea aderării în prima jumătate a anului 2010 nu este, după părerea mea, necesară. Nu este nevoie să ne grăbim şi nu este nicio restricţie de timp care să justifice acest proces.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Rezoluţia referitoare la Croaţia este o rezoluţie politică fără nicio obligaţie din punct de vedere juridic. Am votat în favoarea ei, deoarece Croaţia ar trebui să devină un stat membru în viitorul apropiat. Fără războiul din Balcani, aceasta ar fi aderat în 2004. Alineatul (21) privind „minoritatea LGBT” (lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali), care pe cât este de controversată, pe atât este de inutilă, a fost introdus în şedinţa plenară. Am votat împotriva acestui paragraf. Croaţia face parte atât din Declaraţia Universală a Drepturilor omului adoptată de ONU şi din Convenţia europeană a drepturilor omului adoptată de Consiliul Europei. Prin urmare, nu există niciun motiv să suspectăm că Croaţia este o naţiune ostilă faţă de minoritatea LGBT. În ciuda întregii presiuni simbolice, Croaţia deţine competenţa naţională completă în domenii legate de nediscriminare. De aceea am solicitat asociaţiilor familiale croate pe care le-am întâlnit recent în timpul unei vizite în ţara lor să continue activitatea excelentă în beneficiul comun al naţiunii lor şi pentru un viitor mai bun pentru toţi în Europa. Capacitatea de a-şi asuma obligaţii care rezultă din aderarea la Uniune şi alinierea cu aquis-ul comunitar nu ar trebui să aibă ca rezultat negarea culturii naţionale tradiţionale a viitoarelor state membre.

Propunere de rezoluţie B7-0065/2010

  Elena Băsescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea Raportului de ţară privind Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei pentru 2009 deoarece consider că este un raport important, ce va avea o influenţă pozitivă asupra procesului de aderare a acestei ţări. Perspectiva aderării la Uniunea Europeană este principalul factor de asigurare a stabilităţii şi a continuării procesului de reformă în Balcanii de Vest, inclusiv pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Raportul constată progresele acestei ţări în adoptarea legislaţiei necesare integrării în Uniunea Europeană. Consider că, în perioada următoare, autorităţile din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei trebuie să acorde o atenţie deosebită punerii în aplicare a normelor adoptate. De asemenea, trebuie depuse eforturi pentru îmbunătăţirea relaţiilor interetnice, a dialogului cu ţările vecine şi pentru alinierea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului. Raportul adoptat azi include amendamentele propuse de mine, care recomandă consolidarea capacităţii de gestionare a fondurilor de pre-aderare puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană şi sprijină implementarea reformelor necesare în cadrul procesului de aderare

  Göran Färm, Anna Hedh, Olle Ludvigsson, Marita Ulvskog şi Åsa Westlund (S&D), în scris. – (SV) Noi, social-democraţii suedezi, am votat împotriva amendamentului 4 ca parte a unui compromis mai mare. Pentru noi, a fost mai important să demonstrăm un acord larg privind susţinerea aderării Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei decât să subliniem încă o dată poziţia noastră conform căreia credem că neînţelegerile dintre această ţară şi vecinii săi nu ar trebui să afecteze oportunitatea ţării de a adera la UE.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei este un exemplu potrivit al unui mozaic de interese şi etnii, nu întotdeauna paşnice sau în înţelegere, care caracterizează regiunea Balcanilor.

Toţi actorii politici importanţi sunt de acord că drumul către Uniunea Europeană este cel mai bun drum de urmat pentru ţară, dar mai sunt multe obstacole în calea aderării sale.

Unele dintre acestea sunt de natură materială, în timp ce altele sunt mai mult istorice sau politice. Cele din urmă, dintre care unul este numele actual al noului stat, au cauzat tensiuni cu vecinii de la graniţe, în special cu Grecia, deci este necesar un efort colectiv serios şi persistent pentru a le depăşi.

Stabilizarea statului de drept, alegerile libere şi corecte regulate şi afirmarea democraţiei în toate aspectele sale, inclusiv implementarea principiului subsidiarităţii şi descentralizării, sunt provocările viitoare ale Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, dacă doreşte să persevereze în încercarea de a deveni o parte a Uniunii Europene. Sper sincer că o va face.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Consider că guvernul Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei a făcut progrese semnificative în 2009, după cum este arătat şi în rezoluţia referitoare la Raportul de activitate pentru anul 2009. Prin votul meu favorabil am apreciat în mod special: liberalizarea vizelor, participarea la misiunile civile şi militare ale UE, acreditarea autorităţilor naţionale pentru componentele IPA privind dezvoltarea regională şi rurală, precum şi progresele realizate în pregătirile de preluare a gestionării fondurilor din cadrul instrumentului de asistenţă pentru preaderare (IPA). Sper ca negocierile de aderare să fie iniţiate în viitorul apropiat, iar Consiliul European să confirme, în cadrul summitului din martie, că acceptă recomandarea Comisiei de începere a negocierilor. În ceea ce priveşte problema numelui, sunt de acord cu poziţia raportorului, respectiv că Grecia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei trebuie să îşi intensifice eforturile la cel mai înalt nivel pentru a găsi o soluţie reciproc acceptată, sub auspiciile ONU. Consider, de asemenea, că Uniunea Europeană trebuie să acorde asistenţă în cadrul procesului de negocieri.

  Monica Luisa Macovei (PPE), în scris. – Am votat în favoarea amendamentului 18 deoarece adoptarea prevederilor împotriva discriminării bazate pe orientarea sexuală este o cerinţă pentru aderarea la UE şi deoarece protecţia juridică crescută împotriva discriminării este un mesaj pe care guvernul îl trimite întregii societăţi referitor la valoarea tuturor membrilor societăţii. Orientarea sexuală este unul dintre motivele nediscriminării din articolul 21 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE. Abordarea mea privind problema discriminării pe criterii de orientare sexuală, precum şi privind discriminarea oricărei alte minorităţi, este consecventă cu legislaţia UE, cu alte legi internaţionale privind drepturile omului, cu punctele de vedere ale majorităţii electoratului meu din România, precum şi cu convingerile mele.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Votând împotriva acestui raport de ţară nu sunt împotriva FYROM. Poporul macedonean nu merită să fie ostracizat sub nicio formă. Totuşi, condamn dictatul euro-liberal la care sunt supuse atât statele membre ale UE, cât şi ţările candidate. Aspectul economic al criteriilor de la Copenhaga, liberalizarea pieţelor pe care o solicită, pun în pericol drepturile sociale ale ţărilor candidate. Voi sprijini aderarea unor state noi doar când UE va face integrarea regională să lucreze în avantajul tuturor cetăţenilor care o alcătuiesc şi nu în cel al intereselor capitalului care o domină în prezent şi care îi oferă un cadru de integrare asupra căruia cetăţenii nu au niciun control.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) De la ultimul raport de ţară, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei a realizat progrese semnificative. Este important de subliniat că perspectiva aderării la UE a fost una dintre forţele din spatele dezvoltării şi reformelor în ţările din regiunea Balcanilor. ]Criteriile de aderare impuse de UE şi aspectele legate de cooperarea politică, economică şi regională trebuie să fie acceptate şi îndeplinite acum, dacă Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei doreşte să devină membră a UE în viitorul apropiat.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) După părerea mea, trebuie să susţinem aspiraţiile de aderare ale Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, deoarece ţara aparţine, fără îndoială, unui mediu cultural Occidental, European şi, în ultimele luni şi ultimii ani, a realizat progrese în numeroase domenii. Raportul oferă o descriere foarte bună a următorilor paşi care trebuie adoptaţi. Fără îndoială, Macedonia trebuie să-şi îmbunătăţească mai mult relaţiile cu vecinii săi şi, în special, trebuie depuse toate eforturile pentru a rezolva disputa numelui cu Grecia. Am votat în favoarea raportului, deoarece oferă o prezentare echilibrată a tuturor factorilor implicaţi.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Ca un rezultat al progresului evident realizat de Macedonia, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – (LT) În legislatura anterioară, am lucrat în Delegaţia pentru relaţiile cu Macedonia (fosta Republică Iugoslavă) şi am vizitat această ţară. Prin urmare, sunt încântat de aceste realizări. 2009 a fost un an bun pentru Macedonia. UE a introdus un regim de liberalizare a vizelor cu acest stat. Aceasta favorizează dezvoltarea contactelor între oameni. Anul trecut, Macedonia a demarcat frontiera cu Kosovo şi a îmbunătăţit relaţiile cu Grecia. În rezoluţia referitoare la progresul Macedoniei în 2009 pentru implementarea criteriilor de aderare la UE, atragem atenţia asupra faptului că guvernul ţării trebuie să fie mai atent la aspectele privind minorităţile etnice şi ar trebui să lupte pentru o transparenţă mai mare a presei. Am solicitat instituţiilor UE să ajute la rezolvarea disputei între Skopie şi Atena privind denumirea statului macedonean.

De asemenea, am invitat Consiliul de Miniştri al UE să accepte începerea negocierilor de aderare cu Macedonia în martie. Progresul realizat de Macedonia în 2009 s-a datorat, de asemenea, atracţiei magnetice a UE. Nu există nicio îndoială că perspectiva aderării la UE determină Macedonia să se schimbe în bine. Această ţară pune în aplicare reforme semnificative. Prin urmare, am votat pentru rezoluţie, care apreciază aceste aspecte şi subliniază, de asemenea, un itinerar pentru noi progrese.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, susţin propunerea de rezoluţie referitoare la raportul de ţară privind Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

Sunt total de acord cu abordarea rezoluţiei, care este de acord cu recomandarea Comisiei şi susţine începerea negocierilor cu FYROM, cu convingerea că acesta este un pas esenţial pentru dezvoltarea ţării respective şi pentru stabilitatea unei regiuni esenţiale pentru interesele Uniunii Europene.

Propuneri de rezoluţie B7-0067/2010, B7-0065/2010

  Andrew Henry William Brons (NI), în scris. – M-am abţinut de la voturile referitoare la rapoartele de ţară pentru Croaţia şi Macedonia. Nu am făcut acest lucru din cauză că nu am considerat aceste ţări demne de a fi membre ale Uniunii Europene. Ar fi mai corect să spun că am considerat că UE nu este organizaţia potrivită la care să adere cele două state. Statutul de membru al Uniunii Europene implică renunţarea serioasă la suveranitate şi un amestec nejustificat al legilor acesteia în viaţa de zi cu zi. Aceasta distruge tot mai mult libertatea de exprimare, scriere şi chiar de gândire. Ambele ţări şi-au câştigat independenţa faţă de Federaţia Iugoslavă şi acum se pregătesc să renunţe la suveranitatea lor în favoarea Uniunii Europene.

Propunere de rezoluţie B7-0068/2010

  Elena Băsescu (PPE), în scris. − Am votat pentru adoptarea Raportului de ţară privind Turcia pentru 2009. Deşi negocierile de aderare cu Turcia au început la 3 octombrie 2005, până în prezent s-a progresat foarte puţin. Parlamentul European consideră că Turcia nu îndeplineşte, încă, criteriile politice de la Copenhaga. Este necesară o reformă constituţională cuprinzătoare, care să asigure o mai bună respectare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Comisia Europeană a constatat că în cursul anului 2009 Turcia a realizat unele progrese, limitate, în domeniul reformelor politice. În privinţa libertăţii de exprimare în limbile minorităţilor, situaţia din Turcia s-a îmbunătăţit.

Consider că Uniunea Europeană trebuie să îşi continue dialogul cu Turcia şi să demonstreze deschidere faţă de această ţară. Turcia este foarte importantă pentru Europa atât din perspectiva legăturilor economice şi politice, cât şi pentru securitatea energetică a Uniunii. Ţara mea doreşte dezvoltarea parteneriatului cu Turcia atât în cadrul "Sinergiei Mării Negre", cât şi în cadrul programelor de vecinătate ale Uniunii Europene.

  Philip Claeys (NI) , în scris. – (NL) În cele din urmă, am votat împotriva acestei rezoluţii deoarece, ca urmare a modificării sale în Comisia pentru afaceri externe şi în şedinţa plenară, am ajuns la un text care admite aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Ar fi fost mai bine să accentueze că negocierile nu sunt indefinite, ceea ce ar fi pregătit terenul pentru alternative mai realiste, precum un parteneriat preferenţial. În cele din urmă, este foarte clar că Turcia nu îndeplineşte condiţiile pentru aderarea la UE şi situaţia va fi aceeaşi peste 10, 15 sau 20 de ani.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, am decis să mă abţin de la votul final asupra rezoluţiei referitoare la raportul de ţară pentru 2009 privind Turcia.

Deşi textul critică capacitatea acestei ţări de a suporta responsabilităţile aderării la UE, abţinerea mea exprimă o atitudine şi mai prudentă.

Situaţia actuală din Turcia cu privire la democraţie, statul de drept şi protecţia drepturilor omului şi a minorităţilor este încă foarte departe de standardele europene. Mă refer, în special, la sistemul electoral din Turcia care nu respectă pluralismul, la legea privind dizolvarea partidelor politice, la implicarea forţelor armate în viaţa politică, la problema kurdă şi la continuarea restricţiilor legate de drepturile minorităţilor, libertatea religioasă şi libertatea presei. Acestea sunt, pentru noi, valori şi principii esenţiale care reprezintă piatra de temelie a procesului de integrare europeană.

Este adevărat că aderarea acestei ţări la UE ar putea aduce avantaje economice majore, în special societăţilor noastre, dar cred că respectarea criteriilor de la Copenhaga este o condiţie prioritară, pe care Uniunea trebuie să o monitorizeze în mod riguros.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Este perfect de înţeles că elitele politice, economice şi culturale ale Turciei aspiră la aderarea la UE. Totuşi, valorile, tradiţiile şi regulile conform cărora ne comportăm sunt cunoscute de oricine şi nu le putem schimba doar pentru ca cineva să adere. Depinde de ţara candidată să le accepte şi în cele din urmă, după ce devine membru, să încerce să trăiască pe baza lor, dar numai atunci. Totuşi, în timpul procesului îndelungat al negocierilor care are loc cu UE, poporul turc crede că este obligat să-şi încalce obiceiurile şi tradiţiile – care, ar trebui spus, nici măcar nu sunt respectate – doar pentru a-i fi respinsă aderarea în referendumurile care vor avea loc cu siguranţă în statele membre, chiar dacă politicienii ajung la un acord.

Totuşi, Turcia este o naţiune prietenoasă, cu o istorie şi o cultură foarte bogată. Este partenerul nostru în NATO şi merită să fie tratată ca atare. Ţinând cont de acestea, deşi este o etapă finală, sugerez organizarea unui referendum în Turcia, prin care cetăţenii să fie chestionaţi dacă recunosc şi doresc să adopte principiile şi valorile noastre sau dacă acum ar prefera începerea negocierilor pentru un parteneriat special, nou şi mai profund cu UE.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la raportul de ţară pentru 2009 privind Turcia, deoarece cred că este în interesul UE, cât şi al Turciei, să continue progresul în vederea aderării. Cred că UE trebuie să respecte angajamentele pe care şi le-a luat faţă de Turcia. La rândul ei, Turcia trebuie să-şi ia angajamente noi faţă de procesul de reformă în curs de desfăşurare.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Turcia este încă departe de respectarea criteriilor pe care şi le-a stabilit la reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga şi pare nu doar mai puţin dedicată acestora, ci şi mai puţin interesată să le îndeplinească.

În această privinţă, 2009 a fost un an dificil, în care a devenit clar că există în continuare o distanţă enormă care separă Turcia de statele membre ale UE, privind aspecte legate de politică, lege, drepturile omului, libertate de asociere, exprimare şi informare şi multe altele.

Indiferent de starea în care vor fi relaţiile dintre UE şi Turcia în viitor, sper că acestea se vor apropia şi vor urma calea dialogului şi a cooperării efective şi că, spre binele său, Turcia va continua în direcţia libertăţii şi democraţiei în stil occidental.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Pe lângă importanţa sa economică, politică şi socială, aderarea Turciei la UE este o provocare pentru ambele părţi şi are o semnificaţie simbolică majoră, ca o punte posibilă între Est şi Vest. Pe scena internaţională, UE este văzută ca un model de dezvoltare economică, o regiune multiculturală care încurajează respectul pentru minorităţi şi drepturi egale pentru toate fiinţele umane, indiferent de gen, rasă, etnie sau religie. Acestea sunt valori inalienabile ale proiectului integrării europene şi reprezintă o oportunitate pentru poporul turc şi pentru îmbunătăţirea paşnică a diversităţii lor etnice şi culturale. Cu toate acestea, procesul de solicitare a aderării la UE continuă la nesfârşit fără să fi înregistrat niciun progres real, subliniind traseul lung de la solicitarea oficială de aderare din 1987, care a condus la începerea negocierilor în 2005.

Prin urmare, ţinând cont de eficacitatea acestui proces, cred că este esenţial să oferim prioritate promovării unui referendum în Turcia, cu scopul de a oferi publicului oportunitatea de a-şi exprima opiniile în mod clar privind acceptarea aderării cu drepturi depline la UE şi privind toate implicaţiile acestor principii şi valori sociale şi culturale sau dacă ar prefera un parteneriat mai special cu UE, în schimb.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Votând împotriva accestului raport de ţară nu sunt împotriva Turciei. Poporul turc nu merită să fie ostracizat sub nicio formă. Totuşi, condamn dictatul euro-liberal la care sunt supuse atât statele membre ale UE, cât şi ţările candidate. Aspectul economic al criteriilor de la Copenhaga, liberalizarea pieţelor pe care o solicită, pun în pericol drepturile sociale ale ţărilor candidate. Voi sprijini aderarea unor state noi doar când UE va face integrarea regională să lucreze în avantajul tuturor cetăţenilor care o alcătuiesc şi nu în cel al intereselor capitalului care o domină în prezent şi care îi oferă un cadru de integrare asupra căruia cetăţenii nu au niciun control.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Sunt reticent cu privire la aderarea Turciei la UE. Continuarea ocupării de către aceasta a unei părţi din Cipru, refuzul său de a deschide porturi şi aeroporturi în regiune, încălcarea drepturilor minorităţilor politice, religioase şi etnice, discriminarea împotriva femeilor, excluderea partidelor politice şi revocarea legilor care limitează jurisdicţia tribunalelor militare sunt unele exemple care demonstrează acest aspect. Mai există şi alte probleme de bază. Majoritatea teritoriului Turciei nu face parte, din punct de vedere geografic, din Europa. Turcia are o identitate islamică foarte diferită de identitatea iudeo-creştină a majorităţii statelor UE. Din punct de vedere strategic, ar fi problematic ca UE să de învecineze cu Kurdistanul irakian. Caracterul laic al ţării este menţinut doar prin forţă militară. În cele din urmă, migraţia cetăţenilor din ceea ce ar deveni ţara cu cea mai mare populaţie din UE ar crea dezechilibre mari pe piaţa muncii. Nimic din toate acestea nu exclude recunoaşterea eforturilor realizate de Turcia în ultimii ani pentru a îndeplini anumite criterii solicitate de UE şi recunoaşte rolul nepreţuit pe care această ţară îl are în NATO. Poate ar fi mult mai bine să garantăm Turciei un statut de parteneriat privilegiat şi preferenţial cu UE, decât să creăm aşteptări şi speranţe false pentru aderare, la care faptele şi circumstanţele ar fi greu să se adapteze.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) M-am abţinut de la votul asupra Rezoluţiei B7-0068/2010 referitoare la raportul de ţară pe 2009 privind Turcia, deoarece cred că Turcia joacă un rol foarte negativ în negocierile dintre preşedintele Republicii Cipru şi reprezentantul comunităţii turco-cipriote. Turcia nu respectă rezoluţiile ONU şi încalcă dreptul internaţional: aceasta menţine 40 000 de soldaţi în partea de nord a Ciprului, oraşul Famagusta continuă să fie închis şi ocupat de trupe şi Turcia trimite în continuare colonişti în partea de nord a insulei.

După părerea mea, UE ar trebui să monitorizeze negocierile şi să trimită un mesaj fără echivoc Turciei: dacă aceasta îşi păstrează poziţia curentă, nu va putea să adere niciodată la UE, deoarece continuă să ocupe teritoriul Ciprului, un stat membru al UE. Prin urmare, retragerea completă a trupelor turce din Republica Cipru şi retrocedarea oraşului Famagusta sunt condiţii sine qua non ale aderării Turciei la UE.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Turcia a realizat multe în eforturile ei de a respecta criteriile de la Copenhaga. S-au făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte conformitatea cu standardele economiei de piaţă. Dacă, totuşi, discutăm despre schimbări în domeniul politic, democratic sau al drepturilor omului, atunci, deşi există un progres semnificativ în crearea de legi, punerea în aplicare a acestora nu a avut succes. Acest aspect trebuie înţeles, de asemenea, deoarece necesită o schimbare în conştiinţa socială, care are loc foarte lent. Totuşi, standardele europene în domeniul drepturilor omului, drepturilor femeii şi tratamentului prizonierilor şi al minorităţilor naţionale şi religioase trebuie respectate.

Unii opozanţi ai integrării Turciei sunt ghidaţi de motive care nu au legătură cu fondul problemei şi alţii de temeri că Turcia este o ţară mare care va avea o influenţă mare asupra deciziilor UE, deoarece, în conformitate de Tratatul de la Lisabona, puterea de vot a fiecărui stat membru depinde de mărimea populaţiei. Aderarea Turciei va fi, cu siguranţă, o povară uriaşă pentru bugetul UE, dar trebuie să ţinem cont că aceasta este o piaţă mare, ceea ce este important pentru Europa. Turcia este un membru semnificativ al NATO şi este un partener important al SUA şi al multor state membre ale UE. Acesta este, de asemenea, un teritoriu care poate oferi rute pentru transferul de energie către Europa.

În cele din urmă, să ne amintim că Turcia ar putea deveni o punte pentru dialogul inter-religios, precum şi dialogul cultural şi chiar regional. Prezenţa Turciei în Uniune ar putea ajuta la stabilizarea acestei regiuni mari şi importante din lume. Turcia trebuie să înţeleagă că nu poate schimba trecutul. Greşelile trebuie să fie admise. Apoi, este mai uşor să trăieşti şi să stabileşti relaţii de bună vecinătate.

  Renate Sommer (PPE), în scris. – (DE) În contrast cu Comisia şi cu Consiliul, Parlamentul European a reuşit să descrie foarte clar numeroasele probleme din Turcia şi cele care au legătură cu Turcia. Interzicerea partidului pro-kurd pentru o Societate Democratică (DTP) este un atac asupra tinerei democraţii din ţară şi, în special, asupra minorităţii kurde, care reprezintă 20 % din populaţie. Faptul că aceasta este cea de-a 27-a interdicţie a unui partid în10 ani oferă o imagine clară a modului în care Turcia înţelege democraţia. Anularea legislaţiei care limitează jurisdicţia tribunalelor militare este încă un semn al lipsei de coeziune în interiorul ţării. Imediat după ce guvernul turc plănuieşte o mică concesie faţă de UE, aceasta este expusă de opoziţia naţionalistă.

În aproape toate domeniile, progresul s-a oprit sau lucrurile merg înapoi. Guvernul turc încearcă să distrugă criticile chiar de la început, făcând represalii asupra jurnaliştilor şi organizaţiilor de presă ostile. Standarde duble sunt aplicate libertăţii religioase. Primul ministru doreşte să ridice interdicţia privind purtarea eşarfelor pentru acoperirea capului şi limita de vârstă pentru şcolile de Koran, discriminând, în acelaşi timp, minorităţile religioase şi hărţuindu-le continuu. Acestea sunt evoluţii îngrozitoare. Pe această bază, pare logic ca negociatorul şef turc, dl Bagis, să nu ia în serios rezoluţia noastră şi, prin urmare, structurile noastre democratice de legiferare. Turcia a demonstrat foarte clar că este încă la distanţă de generaţii de aderarea la UE.

  Ernst Strasser (PPE), în scris. – (DE) Premizele esenţiale pentru continuarea negocierilor cu Turcia sunt punerea în aplicare completă a Protocolului de la Ankara şi recunoaşterea Ciprului ca stat membru al UE.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Solicitarea de aderare a Turciei la Europa a devenit un proces îndelungat, de durată, al cărui rezultat rămâne de văzut. Turcia s-a angajat pentru introducerea de reforme, menţinerea relaţiilor bune cu vecinii şi alinierea progresivă cu acquis-ul comunitar. Totuşi, aceste eforturi trebuie accelerate pentru a îndeplini complet criteriile stabilite la reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga şi pentru a implementa sistemul juridic, electoral şi legislaţia.

Progresul spre reforme reale oprit în 2009 şi problemele precum nedeschiderea de porturi şi aeroporturi în Cipru vor afecta, probabil, procesul de negociere. În acelaşi mod, decizia Curţii Constituţionale a Turciei de a interzice partidul pro-kurd pentru o Societate Democratică şi revocarea legislaţiei care limitează jurisdicţia tribunalelor militare înseamnă o întârziere a procesului.

De fapt, reformele sunt necesare şi urgente, după cum stabileşte rezoluţia Parlamentului. Totuşi, în acest context, unde sunt necesare eforturi mai mari pentru satisfacerea criteriilor pentru procesul de solicitare a aderării, sugestia unui referendum este pertinentă. Acest referendum i-ar întreba pe cetăţenii turci dacă recunosc şi doresc cu adevărat să adopte principiile şi valorile europene sau dacă preferă un parteneriat special, mai profund, cu UE.