Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 24 februarie 2010 - Bruxelles

13. UE 2020 - Cursul dat reuniunii neoficiale a Consiliului European din 11 februarie 2010 (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct se referă la dezbaterea privind declaraţia Consiliului şi a Comisiei: UE 2020 – Măsuri adoptate în urma Consiliului European informal din 11 februarie 2010

  Preşedintele. – Domnule preşedinte Van Rompuy, întrucât acesta este primul dumneavoastră discurs în şedinţa plenară a Parlamentului European, am fost de acord ca durata lui să fie puţin mai lungă. Preşedintele Van Rompuy ar dori ca, la începutul mandatului său, să prezinte în faţa acestei Camere opiniile sale cu privire la alte chestiuni, cu privire la chestiuni instituţionale. Vă sunt suficiente 15-20 de minute?

  Herman Van Rompuy, Preşedintele Consiliului European. – Domnule Preşedinte, sunt încântat că am ocazia să iau parte la această dezbatere cu dumneavoastră, nu numai pentru a vă informa în privinţa reuniunii informale a şefilor de stat şi de guvern de acum două săptămâni – aceasta a fost, până la urmă, o reuniune informală, fără concluzii formale în privinţa cărora să vă informez –, ci şi pentru vă întâlni la începutul mandatului meu. Dacă aş fi aşteptat până la prima ocazie formală pentru a vă informa în privinţa reuniunii Consiliului European care va avea loc la sfârşitul lunii martie, nu aş fi venit în faţa acestui Parlament înainte de sfârşitul lunii aprilie, la vreo cinci luni după desemnarea mea ca preşedinte al Consiliului European. Prin urmare, permiteţi-mi să profit de această ocazie pentru a expune cum văd eu rolul şi funcţia mea. Am să vorbesc despre acest lucru câteva minute, pentru a nu fi nevoit să revin asupra lui cu alte ocazii în viitor.

A existat, bineînţeles, întotdeauna un preşedinte al Consiliului European; nu este acelaşi lucru cu „Preşedintele Europei”, aşa cum spun unele persoane din mass-media. Aşadar, ce s-a schimbat? Trei lucru mărunte, dar care, împreună şi în timp, vor avea potenţialul de a aduce o schimbare semnificativă.

Primul este elementul continuităţii: preşedinţii din trecut s-au schimbat la fiecare şase luni; adică, după fiecare a doua sau a treia reuniune. Nu prea au existat ocazii de a dezvolta o strategie pe termen lung. Partenerii noştri din ţările terţe erau uimiţi că trebuiau să întâlnească un şef de guvern diferit de fiecare dată când participau la un summit cu Uniunea Europeană. O mai mare continuitate este fundamentală pentru a construi relaţii şi pentru a îndeplini o sarcină serioasă.

Al doilea element este caracterul de normă întreagă al acestei slujbe; preşedinţii precedenţi au trebuit să gestioneze simultan propriile guverne naţionale. Acest lucru însemna că, în cel mai bun caz, aceştia se puteau ocupa doar parţial de afacerile europene. Prin crearea unui post cu normă întreagă, dedicat conducerii Consiliului European şi monitorizării acestuia, inclusiv reprezentării externe, Consiliul European are acum o şansă mai bună de a-şi îndeplini rolul în cadrul sistemului instituţional european.

Al treilea element este faptul că şefii de stat şi de guvern aleg acum persoana pe care o doresc să ocupe această poziţie, în loc ca ea să fie aleasă la întâmplare prin aplicarea unui sistem de rotaţie arbitrar. Sper că şi acest lucru este de bun augur pentru sprijinul pe care poate conta preşedintele.

Aceste trei schimbări reprezintă toate îmbunătăţiri pragmatice ale arhitecturii instituţionale precedente, însă, luând în considerare şi faptul că, acum, Consiliul European devine o instituţie de sine stătătoare, ele oferă Consiliului European o şansă mai bună de a-şi îndeplini sarcina prevăzută de tratate de a defini „orientările şi priorităţile politice generale” ale Uniunii.

Unii comentatori au văzut mult mai mult în acest rol; alţii au văzut mai puţin. Pe de-o parte, unii consideră Preşedinţia Consiliului European ca fiind un fel de président în maniera unui şef de stat executiv, cum se întâmplă, de exemplu, în Franţa. Alţii, pe de altă parte, o văd ca o simplă funcţie de prezidare a reuniunilor şefilor de guvern. În realitate, nu este nici una, nici cealaltă. Cu siguranţă nu este vorba despre un preşedinte, şi nu există competenţe executive propriu-zise. Deţinătorul poziţiei trebuie să exprime punctele de vedere ale şefilor de stat şi de guvern în mod colectiv. Pe de altă parte, rolul nu este doar de a fo nu simplu preşedinte, care dă cuvântul unui membru sau altuia al Consiliului European, pentru a vorbi la reuniunile acestuia. Sarcina de a pregăti şi apoi de a monitoriza aceste reuniuni, de a reprezenta Uniunea pe plan extern – de exemplu, la summitul G20 împreună cu preşedintele Comisiei – şi rolul de legătură între capitalele şi instituţiile naţionale depăşesc, în mod clar, simpla sarcină de a prezida reuniuni.

Rolul unui preşedinte permanent este de a consolida sentimentul comun al direcţiei: nici mai mult, nici mai puţin. Încotro ne îndreptăm? Cum să tratăm cu vecinii noştri? Care sunt partenerii noştri strategici la nivel mondial? Unde vrem să ne aflăm peste 10 sau 20 de ani? Acestea sunt chestiuni vitale.

În ceea ce priveşte relaţia mea cu Parlamentul European, tratatul este destul de succint în această privinţă: impune numai să prezint un raport „după [...] reuniunile Consiliului European”. Aceasta înseamnă un minimum de patru ori pe an, deşi, în cei mai mulţi ani, aceasta se întâmplă mai degrabă de cinci sau şase ori şi este posibil să crească în viitor la 10 ori. Nu va trece mult timp până când mulţi dintre dumneavoastră se vor sătura să mă vadă! Voi continua să sporesc alte contacte obişnuite cu deputaţii în Parlament, cum sunt întâlnirile pe care am început să le am cu liderii grupurilor şi întâlnirea lunară pe care o am cu preşedintele Parlamentului.

Într-adevăr, rolul meu nu trebuie confundat cu cel al preşedintelui Comisiei. Dl Barroso prezidează un executiv care este ales de Parlamentului European şi răspunde în faţa lui. Dumnealui vă prezintă propuneri legislative şi bugetare, eu nu fac acest lucru. Preşedintele Comisiei are un contact zilnic apropiat cu Parlamentul European, nu în ultimul rând lucrând la aceste propuneri legislative şi bugetare. Sarcina mea este, mai degrabă, să mă asigur că şefii de stat şi de guvern pot să cadă de acord în mod colectiv asupra unei strategii generale a Uniunii Europene, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea sa internă, cât şi relaţiile sale pe plan extern. Eu particip la o întâlnire săptămânală cu preşedintele Barroso. Amândoi suntem conştienţi în mod acut de necesitatea de a evita orice conflicte de competenţă sau neînţelegeri în ceea ce priveşte responsabilităţile fiecăruia. Opinia publică şi ţările terţe ar putea foarte bine să considere că este dificil să înţeleagă diferenţa dintre preşedintele Comisiei şi preşedintele Consiliului European; eu sunt foarte încrezător că ne aflăm pe drumul cel bun.

În acest context, este important, de asemenea, să reamintesc faptul că eu sunt preşedintele Consiliului European, nu al Consiliului de Miniştri; acestea sunt două instituţii separate. Consiliul obişnuit, care este cealaltă ramură a puterii legislative, împreună cu Parlamentul European, va fi prezidat de către o Preşedinţie care continuă să se schimbe la fiecare şase luni, prin rotaţie între statele membre. Doar în configuraţia afacerilor externe, unde coordonează puterea executivă, acesta are un preşedinte permanent, în persoana dnei Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei şi Înalt Reprezentant pentru politica externă.

Mă opresc în acest punct pentru a aduce un omagiu muncii depuse de Catherine Ashton. Dumneaei merită sprijinul nostru în confruntarea cu multiplele provocări din domeniul afacerilor externe şi al securităţii, precum şi în pregătirea Serviciului pentru acţiune externă. Va fi un privilegiu pentru mine să lucrez îndeaproape cu dumneaei, reprezentând Uniunea pe plan extern.

Vreau să spun doar câteva cuvinte despre Consiliul European în sine.

Prima reuniune formală sub preşedinţia mea va avea loc la sfârşitul lunii viitoare. Totuşi, am avut o reuniune informală foarte folositoare a şefilor de stat şi de guvern la începutul lunii acesteia, la Bibliothèque Solvay, la doar câteva sute de metri de aici. Fie că a fost datorită decorului mai cald al bibliotecii, fie datorită proximităţii fizice a Parlamentului, discuţiile noastre au fost foarte productive.

După cum am spus, nu vă pot prezenta nicio concluzie formală în urma unei reuniuni informale. În cel mai bun caz, vă pot împărtăşi concluziile mele personale în urma discuţiilor, pe care le-am expus într-o scrisoare adresată membrilor Consiliului European şi care ştiu ca a circulat în cadrul Parlamentului. Scopul meu pentru această reuniune informală a Consiliului a fost, în principal, pregătirea deliberărilor noastre viitoare privind modalitatea de îmbunătăţire a performanţei economice europene pe măsură ce ieşim din criza economică actuală. Acest lucru implică analizarea obiectivelor şi ambiţiilor noastre – şi avem un document foarte folositor de la preşedintele Comisiei, dl Barroso, în această privinţă –, dar şi modalitatea de îmbunătăţire a guvernării noastre în legătură cu aceste probleme. Una dintre chestiunile principale cu care se confruntă Uniunea Europeană este cum să procedăm în privinţa gestionării economiei integrate europene – cea mai mare piaţă a lumii – pentru a ne îmbunătăţii performanţa economică.

Schimbul nostru de opinii iniţial în această privinţă a implicat analiza modalităţii de a ne alege obiective, de a le monitoriza şi de a evalua rezultatele. În mare parte, este vorba despre felul în care coordonăm exercitarea competenţelor naţionale, în timp ce utilizăm pe deplin competenţele şi instrumentele disponibile ale Uniunii Europene. Prin urmare, este o sarcină pentru care Consiliul European este potrivit în cel mai înalt grad. La reuniunea de la Solvay, toţi membrii Consiliului European au fost de acord cu faptul că avem nevoie în Uniune de o coordonare economică mai bună, mai focalizată, atât în ceea ce priveşte politica economică majoră – cu siguranţă, în zona euro –, cât şi în ceea ce priveşte politica microeconomică. O mare parte a acesteia este foarte tehnică, dar haideţi să adoptăm ideea de a restrânge numărul obiectivelor economice comune, concentrându-ne numai asupra a patru sau cinci dintre acestea. Aceste obiective ar trebui să fie cuantificabile şi divizibile în obiective stabilite la nivel naţional; nu are niciun sens să avem tablouri de bord cu privire la, să spunem, 65 de seturi de date diferite.

Mai mult, toţi membrii Consiliului European sunt dispuşi să-şi asume o mai mare responsabilitate privind o strategie europeană comună pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă. O astfel de implicare personală este indispensabilă; trebuie să trecem de la recomandări pe hârtie la angajamente reale. M-am bucurat să găsesc un astfel de nivel de ambiţie la masa convorbirilor. Fie că doriţi să-i spuneţi o mai bună coordonare, o mai bună guvernare sau chiar gouvernement économique, cheia o reprezintă angajamentul comun pentru succes.

Am avut, de asemenea, o discuţie scurtă privind modalitatea de punere în aplicare mai eficientă a acţiunilor Europei cu privire la reconstrucţia Haitiului; dorim să ducem această discuţie mai departe, urmărind o mai bună punere în aplicare a articolului 214 din Tratat privind coordonarea ajutorului umanitar. În cadrul viitoarei reuniuni a Consiliului European, vom purta o discuţie privind modul în care va trebui să răspundă Europa din punct de vedere strategic la Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice. În mod neaşteptat, desigur, a existat o discuţie privind situaţia din Grecia. Mi-am asumat sarcina de a mă asigura ca această discuţie să fie abordată în cadrul instituţional al Uniunii Europene, şi nu în afara acestuia, şi ca acordul la care s-a ajuns să primească aprobarea tuturor celor 27 de şefi de stat şi de guvern, precum şi a preşedintelui Comisiei şi a preşedintelui Băncii Centrale Europene. Acest grad de consens a reprezentat un mesaj în privinţa acceptării de către Grecia a responsabilităţii sale de a-şi reduce deficitul într-o manieră credibilă, precum şi a solidarităţii noastre cu aceasta, dacă este necesar. Aştept cu nerăbdare să aud părerile dumneavoastră legat de toate aceste aspecte, mai ales în ceea ce priveşte modalitatea prin care putem face faţă tuturor provocărilor cu care se confruntă Uniunea noastră.

Pot să vă asigur că am un obiectiv de prim rang pentru anii următori: să mă asigur că Uniunea noastră este pe drumul cel bun pentru a deveni suficient de puternică pe plan intern, pentru a menţine propriul nostru model social, precum şi pe plan extern, pentru a ne apăra interesele şi proiecta valorile noastre. Consider că toate instituţiile europene pot şi trebuie să colaboreze pentru atingerea acestor obiective.

(Aplauze)

  José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei. – Domnule Preşedinte, daţi-mi voie în primul rând să-l felicit pe preşedintele Van Rompuy pentru ceea ce a reprezentat o foarte bună reuniune informală a Consiliului European, organizată pentru prima oară sub preşedinţia dumnealui.

După ce am ajuns la un acord între noi toţi asupra unei declaraţii importante cu privire la Grecia, am dezbătut Strategia Europa 2020 – o strategie privind creşterea durabilă şi ocuparea forţei de muncă. Am avut oportunitatea de a mă concentra asupra problemelor de politică fundamentale cu care ne confruntăm, asupra provocărilor şi asupra direcţiilor pe care Comisia le va propune oficial miercurea viitoare.

Înainte de criză, economia europeană făcea progrese: am văzut 18 milioane de locuri de muncă noi şi un mediu de afaceri mai dinamic. Totuşi, aceste câştiguri au fost distruse de criza financiară şi impactul acesteia asupra multora dintre domeniile noastre de activitate: o scădere cu 4 % a PIB într-un singur an, şomajul crescând la 10 %, o lovitură uriaşă dată prosperităţii noastre, o adevărată ameninţare pentru societăţile noastre. În acelaşi timp, sarcina devine mai dificilă: avem o populaţie care îmbătrâneşte, un decalaj de productivitate în creştere, comparativ cu competitorii noştri, şi eşecuri în educaţie şi cercetare. Totuşi, avem şi multe puncte forte: avem cea mai mare economie de piaţă din lume; avem piaţa unică; avem zona euro. Toate acestea s-au dovedit a fi un avantaj important în timpul crizei.

Dar astăzi Europa se confruntă cu o alegere foarte importantă; aş spune că este o alegere definitorie pentru generaţiile viitoare. A spera într-o revenire a vremurilor bune nu reprezintă o opţiune. O opţiune este schimbare limitată – cel mai mic numitor comun care aduce reformă şi creştere economică într-o oarecare măsură. Dar nu vom putea recupera niciodată ceea ce am pierdut în timpul crizei. Această opţiune ar avea ca rezultat o Europă care ar fi de mâna a doua în noua ordine mondială. Schimbări minime, o oarecare formă de adaptare.

Cred că putem şi trebuie să fim mai ambiţioşi. Putem să aspirăm la o strategie economică care să plaseze Europa pe calea către competitivitate şi care să poată crea milioane de locuri de muncă noi. Dar acest lucru nu poate fi realizat prin jumătăţi de măsură şi schimbare graduală. Trebuie să insuflăm un caracter de urgenţă, o recunoaştere a faptului că menţinerea situaţiei actuale nu va proteja stilul nostru de viaţă european şi nu va apăra modelele noastre sociale. Dimpotrivă. Aceste modele sociale vor fi supuse riscului dacă nu ne vom adapta la un mediu global mult mai competitiv.

Acest lucru necesită un efort comun. Avem nevoie de statele membre; avem nevoie de instituţiile europene; avem nevoie de părţile interesate şi de societate în ansamblu; şi avem nevoie în mod special de implicarea activă şi sprijinul acestui Parlament, Parlamentul European, pentru a contura această strategie şi pentru a o comunica cetăţenilor.

Săptămâna viitoare, Comisia va defini elementele principale ale strategiei pe care o va propune oficial instituţiilor europene. Aceasta se va concentra asupra a trei priorităţi: creştere economică inteligentă, incluzivă şi durabilă.

În primul rând, motorul creşterii economice trebuie să fie cunoaşterea; cunoaşterea şi inovaţia care produc ideile, competenţele şi tehnologiile viitorului. În al doilea rând, pentru a menţine în vigoare modelul nostru european de societate, trebuie să creăm mai multe locuri de muncă. Obiectivul nostru trebuie să fie societăţi sănătoase, prospere, sigure, în care fiecare să simtă că poate juca un rol. Acest lucru înseamnă să le oferim cetăţenilor locuri de muncă şi competenţe şi să atacăm în forţă problema sărăciei. Problema sărăciei nu este o problemă doar la nivel naţional; este o problemă pentru care avem nevoie de un răspuns european comun.

Economia noastră socială de piaţă trebuie calibrată pentru profita de oportunităţile viitorului. Mă refer la creşterea economică durabilă, recunoaşterea importanţei combaterii schimbărilor climatice, recunoaşterea presiunii asupra resurselor. Prin aceasta mă refer la o economie competitivă, care adânceşte piaţa internă, care creează condiţii mai bune pentru investiţii – mai ales pentru IMM-uri –, o economie europeană care să poată să îşi găsească propriul său loc într-o piaţă globalizată.

Aceste priorităţi nu sunt nefamiliare. Însă faptul că nu am reuşit încă să îndeplinim aceste obiective le face mai importante, nu mai puţin importante. Trebuie să facem o schimbare radicală nu în legătură cu ceea ce preconizăm că are nevoie economia europeană, ci în abordarea noastră cu privire la modalitatea de punere în practică a acestui lucru.

De ce avem nevoie pentru a reuşi? În primul rând, strategia trebuie să fie cuprinzătoare. Nu putem avea o strategie arbitrară, care să permită oricui să îndeplinească părţile uşoare, cele care sunt plăcute, şi să lase adevăratele provocări celorlalţi. Încă există multe probleme: când mă gândesc la finalizarea pieţei unice, la calitatea sistemelor noastre fiscale, la felul în care cheltuim banii într-o perioadă de presiune intensă asupra finanţelor publice, ca să numesc doar câteva dintre acestea.

În al doilea rând, strategia noastră trebuie să implice toate părţile societăţilor noastre. Nu vom reuşi să angajăm societatea europeană pe calea cea bună pentru viitor dacă acest lucru se realizează cu preţul unui conflict social. Acesta este motivul pentru care o abordare proactivă a creării de locuri de muncă şi rezolvarea problemei sărăciei sunt esenţiale. Este, de asemenea, motivul pentru care am fost înţelepţi că am reformat pieţele financiare. Dorim să avem un sector financiar puternic, care să poată finanţa inovaţia şi să ajute companiile să se dezvolte: un sector financiar care să recunoască responsabilităţile sale mai extinse faţă de societate şi guverne, care i-au venit în ajutor atunci când a fost necesar, care acceptă faptul că supravegherea eficientă la nivel european este astăzi necesară.

În al treilea rând, nu trebuie să confundăm existenţa unei viziuni de ansamblu pentru economia europeană cu întrebarea „cine ce face?”. Nu ar trebui să fie vorba de o polemică privind competenţele. Ceea ce trebuie să vedem este valoarea adăugată a unei abordări europene. Este cât se poate de evident, într-un timp al globalizării, când trebuie să discutăm cu America, China, Rusia şi alţii, că există valoare adăugată într-o abordare comună; de exemplu, cum s-a întâmplat în cadrul G20, o iniţiativă care, de fapt, a fost lansată de Uniunea Europeană în timpul mandatului Preşedinţiei franceze de către preşedintele Franţei şi de mine, atunci când i-am propus preşedintelui american să accepte acele summituri. Este, într-adevăr, necesar să recunoaştem că avem o influenţă mai mare dacă acţionăm împreună. Nu are niciun sens să recunoaştem interdependenţa globală şi să respingem interdependenţa europeană. Acesta este motivul pentru care trebuie să acţionăm împreună.

Totuşi, o mare parte din acţiune va trebui să fie realizată la nivel naţional. Bineînţeles, există responsabilităţi naţionale care ne aşteptăm să fie rezolvate în principal de către guverne, dar, de asemenea, ne aşteptăm ca guvernele să-şi asume obligaţia de a aplica o abordare europeană. Abordarea europeană este necesară, nu pentru a readuce puterea la Bruxelles – aceasta nu este deloc intenţia noastră – ci pentru a sprijini reformele indispensabile din societăţile noastre, astfel încât să poată conduce la un nivel mai ridicat de prosperitate, la un nivel mai ridicat de bunăstare pentru cetăţenii noştri.

Vom reuşi numai dacă vom fi pregătiţi să lucrăm împreună, nu unul împotriva celuilalt şi, prin urmare, avem nevoie să ne asumăm responsabilitatea în mod credibil, la toate nivelurile. Avem nevoie de o coordonare puternică şi reală în domeniul economic. Tratatul de la Lisabona ne oferă aceste instrumente şi le vom folosi.

În cadrul acestui Consiliu European am constatat conştientizarea acestei probleme. Pot să compar discuţiile de acum cu discuţiile de acum cinci ani, când dezbăteam Strategia de la Lisabona. Daţi-mi voie să vă spun foarte sincer şi foarte deschis că am observat în cazul şefilor de stat şi de guvern mult mai multă conştientizare a faptului că este necesar să acţionăm împreună şi, de asemenea, a constrângerilor externe asupra economiei europene. Sper sincer că de această dată interesele naţionale înguste nu se vor împotrivi, din nou, necesităţii unei coordonări mai strânse şi a unui sistem eficient de guvernare europeană.

Avem nevoie, de asemenea, de măsuri de anvergură semnificative la nivel european, pentru a caracteriza ceea ce dorim să realizăm: planuri concrete. Vom prezenta câteva dintre acestea: proiecte cum ar fi un plan privind inovarea, un program pentru noi competenţe, o politică industrială adecvată, o agendă digitală, tehnologii ecologice şi un plan specific sau o acţiune de combatere a sărăciei; proiecte care să aibă o valoare, un impact în sine; proiecte care arată motivul pentru care Europa oferă o parte din soluţie şi faptul că Uniunea Europeană nu doar vorbeşte, ci şi acţionează.

Daţi-mi voie să închei prin a face apel la dumneavoastră, Parlamentul European, de a demonstra un sprijin puternic pentru aceste proiecte din poziţia de legislator, de autoritate bugetară şi de campion al acţiunii europene în fiecare colţ al Uniunii Europene.

  Joseph Daul, în numele grupului PPE. – (FR) Domnule Preşedinte, domnule Van Rompuy, domnule Barroso, doamnelor şi domnilor, reuniunea Consiliului European din 11 februarie a fost prima care a fost convocată şi prezidată de dl Van Rompuy, pe care doresc să-l salut cu ocazia primei sale apariţii în sesiunea plenară a Parlamentului European.

Domnule Van Rompuy, Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) aşteaptă mult de la dumneavoastră. Salut spiritul pozitiv şi pragmatic al discursurilor dumneavoastră de la numirea în funcţie şi apreciez tonul pe care doriţi să-l daţi în Consiliul European, dar mă aştept ca dumneavoastră şi Consiliul de Miniştri să fiţi conştienţi de faptul că, în urma Tratatului de la Lisabona, relaţiile dumneavoastră cu noi, deputaţii în Parlamentul European, s-au schimbat. Suntem factori de decizie egali, iar acest lucru are consecinţe nu numai juridice, ci şi politice.

Acum doresc să ajung la partea principală a dezbaterilor din 11 februarie, care este, desigur, Strategia 2020, dar şi politica euro, economică şi bugetară, din moment ce speculaţiile în privinţa datoriei elene şi a euro au reprezentat cu siguranţă chestiuni neanticipate la biblioteca Solvay.

Doresc să adresez următoarea întrebare: slăbirea monedei noastre comune se datorează în exclusivitate crizei elene sau euro este ţinta unor atacuri directe ale celor care sunt nemulţumiţi de puterea acestuia şi de cea a statelor membre implicate?

În al doilea rând, vom aştepta până când situaţia din anumite ţări din zona euro se va deteriora înainte să reacţionăm, aşa cum am făcut în cazul Greciei? Dacă nu, ce planuri există pentru a îndrepta lucrurile în ţările care sunt supuse riscului în cea mai mare măsură? Aceasta este o întrebare pentru dumneavoastră, domnule preşedinte Van Rompuy.

Vă adresez aceste întrebări deoarece, deşi sunt mulţumit de măsurile de solidaritate luate la 11 februarie, mă îndoiesc sincer de faptul că europenii sunt într-adevăr stăpâni pe situaţie. Care este situaţia, dacă nu faptul că avertismentul elen a arătat măsura în care trebuie să luăm decizii curajoase pentru a ne asigura, într-un final, că moneda noastră, euro, reflectă puterea politică ce o susţine?

Desigur, vorbim foarte mult, vorbim de guvernare economică, vorbim, de asemenea, de guvernare monetară, dar am putea face lucrurile mult mai simple şi cu siguranţă mai eficiente, dacă am proiecta şi implementa o coordonare bugetară efectivă a membrilor din zona euro. Fostul prim-ministru francez, Edouard Balladur, a recunoscut recent necesitatea de a renunţa la suveranitate în anumite domenii – ceva ce nu este uşor pentru un francez – şi a susţinut ideea ca bugetele naţionale ale statelor membre din zona euro să fie aprobate de către Eurogrup, chiar înainte de a fi prezentate parlamentelor naţionale.

Aş dori să adoptăm ideea sa îndrăzneaţă şi solicit Consiliului European să o ia în considerare şi să o analizeze cu seriozitate. Prin coordonarea adecvată a bugetelor lor, statele din zona euro ar dobândi o influenţă şi un spaţiu de manevră fără precedent. Această putere ar însemna că acestea au o influenţă puternică asupra dezvoltării de noi reglementări globale, dar ar necesita, de asemenea, unificarea forţelor europene din cadrul organizaţiilor financiare internaţionale, unde euro trebuie să aibă o singură voce.

Permiteţi-mi să dau un exemplu frapant – care cred că a fost menţionat de dl Barroso –, cel al FMI-ului, unde drepturile de vot sunt calculate în funcţie de ponderea economică a statelor. În baza acestor criterii, Statele Unite au 16,7 % din drepturile de vot, Japonia 6 %, China 3,6 %, şi cei şase membrii fondatori ai Uniunii Europene - 18,49 %. Totuşi, dacă aceştia ar forma un front unit la FMI, ţările din zona euro ar reprezenta 23 % din voturi, iar toate ţările din Uniunea Europeană, în continuare unite, ar reprezenta 32 % din voturi, adică de două ori mai mult decât Statele Unite.

Domnilor preşedinţi, doamnelor şi domnilor, aceasta este realitatea echilibrului puterilor din lume. Totuşi, deoarece Europa este în continuare divizată, nu este capabilă să profite de forţa sa. Putem tolera acest lucru în continuare? Grupul PPE nu este de această părere. Este momentul, domnule preşedinte Van Rompuy, ca ţările din zona euro să deschidă ochii asupra stării de lucruri şi să înveţe din aceasta. Ele ar fi atunci pregătite pentru ceea ce în curând vor fi nevoiţi să facă din obligaţie, şi anume să se unească cu adevărat, în loc să se agaţe de această faţadă a suveranităţii economice, care nu este nimic altceva decât un pretext periculos.

  Stephen Hughes, în numele Grupului S&D. – Domnule Preşedinte, de la începutul crizei economice şi sociale, peste şapte milioane de persoane au îngroşat rândurilor de şomeri din Europa. Până la sfârşitul acestui an, este destul de posibil ca peste 25 de milioane de persoane să fie şomere. Starea bună a economiilor şi finanţelor noastre publice, pe care ne străduim atât de mult să le organizăm de la începutul anilor 1990, a fost distrusă în mai puţin de doi ani. În ciuda măsurilor de redresare costisitoare, tot ceea ce am reuşit să evităm până acum este un colaps complet al sistemului.

Creşterea economică rămâne extrem de slabă, iar multe persoane şi-au pierdut încrederea în ideea unei redresări timpurii. Temerile pentru viitor îngrijorează societăţile noastre, inegalităţile de toate felurile s-au extins, iar unele dintre statele membre au nevoie disperată de solidaritate şi protecţie la nivelul UE, deoarece au devenit ţintele speculaţiilor nemiloase şi necontrolate. Criza a subminat în mod grav competitivitatea Europei la nivel mondial şi a redus influenţa sa politică.

Acesta este peisajul sumbru în care Europa trebuie acum să-şi reinventeze viitorul pentru a-şi proteja modelul de dezvoltare economică şi socială.

Domnule preşedinte Barroso, veţi întreba Consiliul European de primăvară unde dorim să se afle Europa în 2020. Aceasta este o întrebare foarte importantă, dar oare ne putem permite să discutăm despre viitorul îndepărtat fără să dăm mai întâi un răspuns acestor milioane de europeni, care simt acum impactul crizei în vieţile lor şi care sunt îngrijoraţi de ce li se va întâmpla mâine – dacă vor mai avea un loc de muncă; vor avea posibilitatea de a găsi un nou loc de muncă? Ce răspunsuri le puteţi da?

Nu mă pot întoarce în regiunea mea mâine şi să le spun oamenilor mei că nu au de ce să-şi facă griji, că avem un plan pentru 2020. Trebuie să răspund îngrijorărilor şi temerilor lor imediate şi vreau să le pot spune că vor putea să-şi păstreze locurile de muncă, că noi locuri de muncă vor fi create în curând, iar acestea vor fi decente, cu salarii decente.

În momentul de faţă, singura agendă politică pe termen mediu este cea prezentată de Consiliul European în decembrie: consolidarea finanţelor publice. Până în 2011, ne aşteptăm ca statele membre să înceapă consolidarea care le va aduce deficitul public sub limita de 3 % în doi ani. În acelaşi timp, şomajul va creşte în continuare; creşterea economică va fi prea slabă pentru a reduce şomajul.

Există alte modalităţi pentru a scoate Europa din criză: să punem oamenii pe primul loc în agenda noastră politică, mai ales pe aceia care au fost loviţi de criză cel mai mult. Îi îndemn pe preşedintele Van Rompuy şi preşedintele Barroso să reconsidere natura aşa-numitei strategii de ieşire din criză. Europa ar trebui să aleagă o modalitate decentă din punct de vedere moral pentru a ieşi din criză: o metodă umană, bazată pe valorile noastre fundamentale – care, de fapt, este şi o modalitate mai inteligentă în termeni economici.

Nu se va întâmpla acest lucru dacă politica macroeconomică este concentrată în totalitate pe o consolidare rapidă. Acest lucru înseamnă reduceri ale investiţiilor publice, în educaţie şi formare şi în serviciile sociale şi de sănătate. Consolidarea nu poate fi realizată numai prin creşterea taxelor. Potenţialul de creştere economică al Europei ar suferi chiar mai mult decât până acum şi, ca rezultat, redresarea va fi extrem de lentă, iar o mare parte din persoanele şomere în prezent ar deveni şomere pe termen lung.

Europenii merită o abordare politică mai echilibrată şi mai responsabilă din punct de vedere social. Noi credem că această abordare ar trebui să implice o „strategie de intrare” pe piaţa muncii, care ar trebui să facă parte din Strategia 2020 şi să constituie harta pentru anii până în 2015.

Ar trebui să combine agenda de politică macroeconomică cu politicile structurale în domeniile economic, social şi de mediu, în scopul creării a cel puţin cinci milioane de locuri de muncă nete noi până în 2015, mai ales în economia ecologică. Consiliul European trebuie să declare această intenţie în mod clar la summitul din martie, ca fiind un obiectiv principal al noii strategii.

O coordonare adecvată a politicii economice, care să depăşească rolul de monitorizare al Pactului de stabilitate, ar trebui să asigure o combinare a consolidării fiscale treptate în diferitele state membre cu menţinerea cheltuielilor publice principale în domeniile de creştere economică şi politicile sociale principale.

Acest lucru necesită un salt politic în gândire în ceea ce priveşte guvernarea economică a Europei – şi, în special, a zonei euro.

Summitul din martie sau cel din iunie ar trebui să-i ofere un mandat preşedintelui acestuia, pentru ca, în strânsă colaborare cu Comisia, să prezinte spre avizare Consiliului din decembrie 2010, un plan ambiţios pentru întărirea guvernării economice în UE.

Trebuie să schimbăm vechea modalitate de a face lucrurile, dacă vrem să învăţăm de la criza actuală şi să o lăsăm în urma noastră cât mai curând posibil. Avem şansa să facem ca Europa să fie relevantă pentru oameni, nu numai pentru pieţe. Acest lucru poate deveni realitate dacă Strategia 2020 este într-adevăr pentru oameni şi locuri de muncă – cu alte cuvinte, dacă încorporează o agendă socială şi a locurilor de muncă decente ambiţioasă.

În numele grupului meu, vă solicit să faceţi tot ceea ce este posibil pentru a plasa oamenii, în special pe cei vulnerabili, în centrul proiectului european.

  Guy Verhofstadt, în numele Grupului ALDE. – Domnule Preşedinte, în primul rând permiteţi-mi să ajung direct la ceea ce aş numi drept cea mai urgentă problemă de astăzi. Putem vorbi despre 2020, dar astăzi avem o problemă mai urgentă: zona euro şi Grecia. Trebuie să găsim soluţii pentru acestea.

Consider că noi, Parlamentul European, trebuie să preluăm iniţiativa în acest domeniu. Este important să înţelegem ce s-a întâmplat mai exact în Grecia. Astăzi am primit informaţii contradictorii. Grecia spune că a prezentat toate informaţiile Uniunii Europene şi instituţiilor europene. În acelaşi timp, Comisia Europeană şi Eurostat spun că nu au primit toate informaţiile necesare. În acelaşi timp, băncile de investiţii – Goldman Sachs, Morgan Stanley, Deutsche Bank – minimalizează ceea ce au făcut în cazul Greciei.

Prin urmare, consider că este sarcina acestui Parlament să organizeze audieri în faţa comisiilor relevante cât mai curând posibil, pentru a putea audia toate părţile implicate în această situaţie şi pentru a afla exact ce s-a întâmplat în cazul Greciei. Nu putem vorbi despre remedii, soluţii, reforme în Uniunea Europeană, dacă, mai întâi de toate, nu ştim ce s-a întâmplat cu adevărat în cazul Greciei în 2008 şi 2009 şi înainte de asta, iar eu cred că este absolut necesar ca părţile implicate să fie audiate de către acest Parlament.

Al doilea punct este faptul că trebuie, de asemenea, să ne ocupăm de problema datoriei elene. Consider că există doar o singură soluţie bună pentru aceasta. Ieri am citit articolul lui George Soros în Financial Times în legătură cu acest subiect, iar acum câteva zile am citit articolul scris de Joschka Fischer în presa germană. Acesta afirmă ceea ce multe persoane susţin: cea mai bună soluţie pentru datoria grecească este o soluţie europeană – obligaţiuni euro sau un fond monetar european, fără costuri pentru contribuabilul european, dar cu o soluţie pentru viitor. Consider că este tot sarcina acestui Parlament să solicite Comisiei şi Consiliului să se gândească la această posibilitate şi să depăşească interesele naţionale ale actualelor state membre ale Uniunii Europene, pentru a o examina.

În al treilea rând, cred că cea mai importantă parte a acestei dezbateri este, evident, cum vom proceda în legătură cu 2020. Cred că Grecia este un exemplu foarte bun a ceea ce nu a funcţionat în cazul Strategiei de la Lisabona. Strategia de la Lisabona a fost prea slabă; decalajul dintre economia germană şi economia elenă s-a lărgit în ultimii 10 ani: a devenit mai mare, nu mai mic, după Strategia de la Lisabona. Ceea ce avem nevoie – şi este prima decizie care trebuie luată de către Comisie şi Consiliul European – este să recunoaştem că metoda deschisă de coordonare nu a fost o metodă bună; a fost o metodă mult prea slabă. Avem nevoie de un instrument mai îndrăzneţ în interiorul Uniunii Europene. Acest instrument mai îndrăzneţ este guvernare economică în cadrul Uniunii Europene.

Domnule Barroso, sper că, peste câteva zile, la începutul lui martie – cred că este vorba despre 3 martie – veţi prezenta un document în această privinţă. Sper că va include o strategie mai îndrăzneaţă decât lucrurile care au fost stabilite sau nu la summitul informal. Este în continuare o metodă deschisă de coordonare, interguvernamentală. Au îmbunătăţit-o, au făcut-o puţin mai rapidă, dar, până la urmă, continuă să fie o metodă deschisă de coordonare, bazată pe interguvernamentalism. Ceea ce vă cerem este să preluaţi iniţiativa în această privinţă, legat de această politică economică şi guvernare economică şi să veniţi, împreună cu Olli Rehn, cu o propunere îndrăzneaţă pentru a avea o guvernare economică în cadrul Uniunii Europene. Este absurd să avem o uniune monetară, pe de-o parte, iar pe cealaltă parte să nu avem o uniune economică, socială şi politică. Problemele cu Grecia sunt o dovadă în privinţa aceasta.

(Aplauze)

Cred că acesta este momentul în care ne putem aştepta la ceva îndrăzneţ din partea Comisiei şi sper că, la 3 martie, Comisia va propune un document care va fi mult mai ambiţios decât – din punctul meu de vedere – concluziile dezamăgitoare de la summitul informal.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Domnule Preşedinte, doresc să-i adresez dlui Verhofstadt următoarea întrebare: pledaţi ca ţările care nu sunt în zona euro să salveze ţări care sunt în zona euro? Aceasta este ceea ce susţineţi?

  Guy Verhofstadt, în numele Grupului ALDE. – Poate că, în viitorul apropiat, va fi necesar să salvăm Regatul Unit, fiindcă am văzut că deficitul fiscal al Regatului Unit este şi mai ridicat decât cel al Greciei.

(Aplauze)

Deficitul fiscal, dacă nu mă înşel, este, în momentul acesta, de 12,9 % din PIB. Aşadar, cred că ceea ce este cel mai important pentru moment este să avem o strategie credibilă în ceea ce priveşte zona euro şi sunt foarte sigur – poate nu mâine, dar poimâine – că va veni un moment când Regatul Unit va fi membru al zonei euro. Să fiţi sigur.

  Rebecca Harms, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Domnule Preşedinte, sper că grădiniţa Regatului Unit va fi suficient de amabilă să asculte pentru un moment.

(Interpelări)

Aveam intenţia să-mi încep discursul cu Strategia UE 2020, dar acum am să încep prin a vorbi despre Grecia, mai ales având în vedere intervenţia aripii de dreapta a acestei Camere. Cred că ceea ce este cel mai puţin de ajutor în disputa privind situaţia şi perspectivele pentru Grecia este o atitudine anti-elenă, naţionalistă sau anti-europeană. În opinia mea, greşelile care au fost făcute timp îndelungat apar acum la suprafaţă în Grecia – adeseori, mai multe ies la iveală într-o criză decât în timpurile bune.

Aş dori să reiau o problemă ridicată de dl Verhofstadt. Dacă nu dorim evoluţii anti-europene, trebuie să discutăm cine este responsabil la Bruxelles pentru că a permis ca aceste lucruri să fie ascunse în Grecia atât de mulţi ani – probabil chiar şi în întreaga perioadă preliminară pentru uniunea monetară. Domnule Barroso, cred că dumneavoastră deţineţi o parte importantă a responsabilităţii în această privinţă. Aceasta, mai ales, este ceva ce trebuie să divulgaţi, fiindcă deocamdată nu am văzut decât vârful aisbergului în ceea ce priveşte responsabilitatea şi nu am văzut încă sistemul de iresponsabilitate care se află dedesubt.

În al doilea rând, multe lucruri trebuie să se schimbe şi în Grecia. Trebuie să avem o discuţie – de preferinţă prietenoasă – cu Grecia în privinţa aceasta în cadrul zonei euro. Dacă ajutorul este necesar – şi eu cred că se va întâmpla – şi dacă solidaritatea europeană trebuie să fie încă o dată utilizată – şi nu aş exclude această posibilitate în momentul acesta – atunci Grecia trebuie să facă nişte schimbări reale. Există un sector public excesiv, de exemplu. Dacă ar fi să-i cred pe grecii cu care am vorbit, 25 % dintre angajaţii greci sunt angajaţi în sectorul public şi nici măcar nu este un sector public de calitate. Cu siguranţă are nevoie de reformă.

Totuşi, schimbările nu trebuie efectuate doar în ceea ce priveşte cheltuielile, fiindcă în mod clar este ceva foarte greşit şi în ceea ce priveşte partea veniturilor. Cred că dl Papandreou are o idee bună cu intenţia sa de a publica declaraţiile de venit ale persoanelor cu venituri mari din Grecia. Nu este necesar să cumperi CD-uri din Elveţia; există şi alte soluţii pentru aceasta. Acest lucru va scoate în evidenţă foarte repede faptul că şi în Grecia veniturile pot fi îmbunătăţite considerabil dacă evaziunea fiscală va fi preîntâmpinată în cele din urmă, iar cetăţenii din Grecia care trăiesc în lux vor plăti impozitele la fel ca cetăţenii decenţi.

Colegul meu, dl Giegold, va vorbi probabil mai mult despre euro-obligaţiuni mai târziu. Aş dori doar să mai spun o propoziţie despre Strategia UE 2020. Domnule Barroso, nu aţi menţionat absolut deloc eşecurile Strategiei de la Lisabona. Consider că lipsa evaluării Strategia de la Lisabona nu reprezintă deloc un semn bun pentru succesul sau posibilul succes al noii strategii. Ca strategie integrată, nu este, în principiu, rea, dar...

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Timothy Kirkhope, în numele Grupului ECR. – Domnule Preşedinte, doresc să-i mulţumesc dlui Verhofstadt pentru că ne-a reamintit tuturor de eşecul politicilor economice ale aripii de stânga din Regatul Unit. Suntem foarte recunoscători pentru sfat şi sper că eu şi colegii mei vom putea să remediem acest lucru la alegerile generale viitoare.

Chiar şi înainte de recenta criză, economiile din Europa pierdeau teren în faţa rivalilor şi concurenţilor noştri principali. Nivelul nostru de creştere economică era mai mic, şomajul nostru mai ridicat, poziţia noastră relativă pe piaţă era în declin, iar cota noastră din producţia globală în scădere. Am lansat Strategia de la Lisabona, dar fără suficientă convingere sau angajament; nesurprinzător, nu a reuşit. Strategia Europa 2020 nu trebuie să aibă aceeaşi soartă. Sunt foarte mulţumit de faptul că grupul meu a fost printre primele care au prezentat propuneri care să contribuie la progresul acesteia.

Acum trebuie să dăm un nou curs economiilor noastre. Trebuie să recunoaştem că nu guvernele creează locuri de muncă productive sau ridică nivelul de trai. Numai afacerile competitive şi antreprenorii de succes pot face acest lucru. Statele membre şi instituţiile Uniunii Europene trebuie, apoi, să le sprijine prin reducerea poverilor pe care le suportă. Nu ne putem aştepta să avem economii dinamice dacă creăm solicitări şi mai mari pentru cei care generează creştere economică şi locuri de muncă impunându-le regimuri fiscale apăsătoare şi reglementări birocratice. Trebuie să încurajăm o mai mare cercetare şi dezvoltare, să îmbunătăţim calitatea învăţământului superior şi a formării profesionale, după cum tocmai a subliniat preşedintele Barroso. Piaţa internă trebuie să fie revigorată şi extinsă la noi domenii.

Miza nici că ar putea fi mai mare. De aproape trei secole, cele mai puternice economii din lume sunt, de asemenea, cele cu cele mai liberale şi democratice constituţii; cauza libertăţii şi prosperitatea economică au mers mână în mână. Acum intrăm într-o nouă eră. Până la sfârşitul acestui secol, o putere economică considerabilă e posibil să se fi transferat către guvernele nedemocratice. Capitalismul autoritar ar putea să nu se transforme cu blândeţe în capitalismul democratic şi responsabil de care ne bucurăm astăzi în Europa şi in Occident.

Sperăm că aceste state vor deveni liberale. Noi le vom oferi încurajări prietenoase pentru a face acest lucru, dar ştim care sunt riscurile. Este în interesul cetăţenilor noştri ca programul 2020 să reuşească să stimuleze crearea de locuri de muncă bune şi creşterea nivelului de trai şi este în interesul lumii libere ca programul 2020 să arate calea către un viitor economic mai puternic pentru toţi cetăţenii noştri.

  Lothar Bisky, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Domnule Preşedinte, prietenul la nevoie se cunoaşte, după cum spune zicala. În Uniunea Europeană sunt 27 de guverne care încearcă – fiecare în felul său – să salveze propriile bănci şi marile ramuri ale industriei. Acest lucru a avut ca rezultat până acum o datorie mai mare pentru fiecare ţară în parte şi rate catastrofice de economisire pentru cetăţeni. Au fost menţionate politica eufemistică de reducere a salariilor, diminuarea costurilor nesalariale ale forţei de muncă şi privatizarea asigurărilor împotriva riscurilor de viaţă, precum vârsta, familia, îmbolnăvirea şi educaţia dorită.

Băncile utilizează acum pachetele de salvare ale statelor pentru a specula împotriva bugetelor naţionale. Băncile au făcut deja mai multe progrese decât statele. Hypo Real Estate şi Commerzbank, care, în Germania, au fost salvate folosind miliarde de euro din banii contribuabililor, sunt în prima linie când este vorba de afacerea obligaţiunilor guvernamentale excesiv de scumpe din Grecia. Banii contribuabililor sunt folosiţi pentru speculare, iar aceştia sunt bani proveniţi de la salariaţii normali, cinstiţi, care nu au conturi bancare în Elveţia, cum sunt cele către care fug oamenii bogaţi ca să se ascundă.

(Interpelări)

Credeţi-mă, nu îmi face nicio plăcere să folosesc exemple negative din Germania. Totuşi, un partid aflat la guvernare în Germania solicită în mod constant scutiri fiscale, în timp ce guvernului elen i se solicită să crească impozitele. Cine va trebui să găsească aceşti bani totuşi? Mă tem că vor fi în primul rând tot aceia care deja fac faţă cu greu dificultăţilor financiare. Nu Germania, cândva cea mai mare exportatoare a lumii, este cea care acum câţiva ani a separat creşterile salariale de productivitate, ceea ce a avut ca rezultat dumpingul social?

În teatrul elen clasic, o criză înseamnă o oportunitate – da, provocarea unui moment de răscruce. Pentru a aduce un astfel de moment de răscruce, trebuie să solicităm instituirea în sfârşit a unui salariu minim obligatoriu. Aceeaşi activitate, desfăşurată în acelaşi loc, trebuie remunerată în acelaşi mod. Avem nevoie de armonizarea tipurilor de impozite în cadrul Uniunii, dar, mai întâi de toate, avem nevoie de o reglementare europeană veritabilă şi de control asupra pieţelor financiare, precum şi de o politică europeană financiară şi economică reală, coordonată pe baza solidarităţii, cu obiective sociale şi de mediu obligatorii din punct de vedere juridic.

  Nigel Farage, în numele Grupului EFD. – Domnule Preşedinte al Europei – această zi mult aşteptată. Ni s-a spus că, atunci când vom avea un preşedinte, vom vedea o figură politică măreaţă la nivel mondial: persoana care va fi liderul politic a cinci sute de milioane de oameni; persoana care ne va reprezenta pe toţi pe scena mondială; persoana al cărei post era atât de important încât, bineînţeles, este plătită mai mult decât preşedintele Obama. Ei bine, mă tem că ne-am ales cu dumneavoastră. Îmi pară rău să spun, dar, după reprezentaţia pe care aţi avut-o mai devreme... nu vreau să fiu nepoliticos, dar ştiţi, serios, aveţi carisma unei cârpe umede şi înfăţişarea unui funcţionar de bancă de doi bani.

(Proteste)

Întrebarea pe care aş dori să v-o adresez şi pe care toţi o vom adresa este: cine sunteţi? Nu am mai auzit niciodată de dumneavoastră; nimeni din Europa nu a auzit vreodată de dumneavoastră. Aş dori să vă întreb, domnule Preşedinte: cine a votat pentru dumneavoastră?

(Proteste puternice)

Ce mecanism – ştiu că democraţia nu este populară în grupul dumneavoastră – ce mecanism au oamenii din Europa pentru a vă destitui? Aceasta este democraţia europeană?

Îmi dau seama, totuşi, că sunteţi competent şi capabil şi periculos, iar eu nu am nicio îndoială că intenţia dumneavoastră este să fiţi asasinul tăcut al democraţiei europene şi al statelor naţionale europene. Păreţi să fiţi dezgustat de însuşi conceptul de existenţă a statelor naţionale; poate acest lucru se datorează faptului că veniţi din Belgia, care, bineînţeles, este practic o non-ţară.

(Reacţii)

Dar, de când aţi preluat funcţia, am văzut cum Grecia este redusă la nimic altceva decât un protectorat. Domnule, nu aveţi nicio legitimitate pentru acest post şi pot spune cu încredere că vorbesc în numele majorităţii cetăţenilor britanici când spun: nu vă cunoaştem, nu vă vrem şi, cu cât veţi fi trimis la păscut mai repede, cu atât mai bine.

  Preşedintele. – După cum aţi spus, domnule preşedinte, n-aţi vrea să fiţi nepoliticos.

Prefer să continuăm. Domnule preşedinte, doriţi să acceptaţi o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru”?

  Joseph Daul, în numele Grupului PPE. – (FR) Domnule Farage, sunteţi dispus să aplicaţi articolul 9 din Tratat pentru a solicita să ieşiţi din Europa, pur şi simplu? În felul acesta, aţi fi fericit.

  Martin Schulz, în numele Grupului S&D. – (DE) Domnule Preşedinte, sunt foarte dezamăgit de dumneavoastră, domnule Buzek. Este inacceptabil ca preşedintele unui grup să-l numească pe Preşedintele Consiliului European o „cârpă umedă” în acest Parlament, în loc să recurgă la critică politică.

(Aplauze)

Domnule Preşedinte, m-aş fi aşteptat să răspundeţi la acea remarcă cu o chemare la ordine. Nu este acceptabil ca acest om să calce în picioare după bunul său plac demnitatea acestei Camere. Dlui Daul aş dori să-i spun că nu se pune problema ieşirii Regatului Unit din UE. Ar fi poate mai bine pentru dl Farage să renunţe la mandatul său, dacă găseşte Uniunea Europeană şi Parlamentul European atât de inacceptabile.

(Aplauze)

  Preşedintele. – Ce i-am spus dlui Farage acum două luni îi spun astăzi din nou: discursurile de acest gen, care sunt atacuri personale la adresa anumitor persoane, nu sunt acceptabile în Parlamentul European. Când am discutat cu dl Farage despre acest lucru, am subliniat acest aspect. Aş dori să spun, domnule Schulz, că am făcut şi fac exact ceea ce aţi sugerat.

  Nigel Farage (EFD). – Poate că nu vă place ceea ce spun, dar gândiţi-vă la comportamentul dumneavoastră. După ce cetăţenii irlandezi au votat „nu” la referendum, aţi spus că, prin sprijinirea votului negativ, grupul nostru a deschis uşa fascismului; aţi spus că ne-am comportat, ca grup din Parlament, precum Hitler şi naziştii din Germania nazistă. Am fost numiţi slabi la minte de către Danny Cohn-Bendit. Ştiţi, trebuie să fie... Nu poate fi unilateral...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Preşedintele. – Domnule Farage, îmi pare rău, dar nu a fost o declaraţie personală. Trebuie să respectăm ordinea şi întregul regulament al Parlamentului nostru.

  Frank Vanhecke (NI). – (NL) În primul rând, permiteţi-mi să declar calm că această dezbatere are loc în această sală de şedinţe, la Bruxelles, în Belgia. În contextul economic actual, am putea descrie Belgia ca fiind Grecia Mării Nordului, fără să exagerăm deloc, deoarece această ţară, Belgia, are cea mai mare datorie bugetară în termeni procentuali din toată Europa, după Grecia şi Italia. Fundamental, suntem o ţară bolnavă din Europa şi, dacă pot spune aşa, aceasta nu îmbunătăţeşte deloc reputaţia unuia dintre vorbitorii precedenţi, dl Verhofstadt, fost prim-ministru al Belgiei. Când vine vorba de fraudă şi umflarea artificială a bugetului, dumnealui ar putea chiar să-i înveţe pe greci câteva lucruri!

Totuşi, să nu ne ambalăm prea mult în privinţa aceasta. Mai ales, să nu pretindem că vom putea să evităm criza prin creşterea datoriei bugetare şi mai mult, infama propunere Verhofstadt referitoare la un credit bugetar european, o cheltuială care va trebui suportată de cineva până la urmă. Dimpotrivă, am văzut, în repetate rânduri, că deciziile europene sunt cele care ne-au condus la criză, decizii europene de a arunca pe fereastră criteriile de la Maastricht şi Pactul de stabilitate şi creştere de dragul aparenţelor, pentru că Europa trebuia să fie văzută progresând.

Este tot aceeaşi încăpăţânare eurocrată care ne îndeasă acum strategia de aderare a Turciei pe gât. Realitatea economică şi geografică trebuie dată acum la o parte, iar cetăţenii europeni trebuie să plătească până nu mai pot pentru aderarea potenţială a unei ţări care nici măcar nu este europeană. Soluţia nu este „mai multă Europă”. Soluţia este responsabilitatea naţională şi obligaţia fiecărui stat membru în parte de a se întinde cât îi este plapuma.

  Corien Wortmann-Kool (PPE). – (NL) Domnule Preşedinte Buzek, domnule preşedinte Barroso şi, desigur, domnule Preşedinte Van Rompuy, suntem încântaţi să vă avem astăzi aici. Comentariile dumneavoastră de la începutul dezbaterii au arătat foarte clar faptul că doriţi să vă începeţi activitatea cu ambiţie, dar şi că doriţi să vă îndepliniţi rolul aşa cum a fost prevăzut în Tratatul de la Lisabona. Aş dori să vă felicit în avans în această privinţă.

Este important că sunteţi aici în legătură cu viitoarea Strategie 2020, fiindcă este crucială pentru restabilirea rolului Europei la nivel mondial. Domnule Preşedinte, iar aici mă adresez şi preşedintelui Barroso, ştiţi care sunt priorităţile noastre. Acestea se concentrează pe o economie de piaţă ecologică şi socială. Aceasta înseamnă că cea mai importantă sarcină ar trebui să fie să repunem pe picioare întreprinderile mici şi mijlocii, motorul creării de locuri de muncă. Nu vorbim aici doar de comerţ sau servicii, ci şi de industria noastră europeană, pe care trebuie să o aducem din nou la un nivel competitiv pe scena mondială. Vorbim, de asemenea, de sectorul agricol şi de producţia de alimente de înaltă calitate, care trebuie să fie, de asemenea, competitive pe scena mondială. Acest lucru înseamnă că avem nevoie de IMM-uri care să se bazeze pe cunoaştere, inovare şi tehnologie durabilă.

Strategia 2020 trebuie construită pe o astfel de fundaţie. O astfel de fundaţie înseamnă o strategie de ieşire care va merge mână în mână cu un Pact de stabilitate şi creştere puternic şi cu reforma necesară a cheltuielilor bugetare ale statelor membre. Domnule Preşedinte, vechea Strategie de la Lisabona conţinea prea multe obiective vagi şi a demonstrat eşecul metodei deschise de coordonare. Prin urmare, întrebarea mea pentru dumneavoastră este: ce obiective specifice veţi propune pentru a forţa statele membre, până la urmă, să-şi arate angajamentul real pentru această nouă strategie, rămânând în acelaşi timp în limitele Tratatului de la Lisabona în ceea ce priveşte subsidiaritatea?

  Marita Ulvskog (S&D). – (SV) Domnule Preşedinte, potrivit cifrelor prezentate chiar de Comisie, 80 de milioane de cetăţeni UE trăiesc în prezent sub limita sărăciei. Acest lucru este indecent şi este, de asemenea, un obstacol pentru toate celelalte evoluţii. În acelaşi timp, cineva ca dl Farage stă aici în Parlament şi emite insulte, într-un moment în care Europa este în criză, iar noi avem de dezbătut aspecte mult mai importante. Dumnealui ar trebui să fie sancţionat şi nu ar trebui să i se permită să participe la şedinţa de săptămâna viitoare de la Strasbourg. Ar fi o pedeapsă blândă pentru comportamentul pe care l-a avut.

Acum sarcina noastră este să elaborăm o nouă Strategie de la Lisabona, cu alte cuvinte, UE 2020. În acest context, este important să înţelegem faptul că dezvoltarea durabilă şi coeziunea socială sunt esenţiale pentru creşterea economică. Prima societate care va reuşi să se elibereze de dependenţa noastră de combustibilii fosili, de exemplu, va prelua conducerea în crearea de noi locuri de muncă ecologice. Totuşi, avem nevoie de resurse pentru ca acest lucru să reuşească. Cel puţin 50 % din fondurile puse deoparte de către UE şi statele membre pentru a ne scoate din criză trebuie să fie investite într-o nouă ordine ecologică, capabilă să creeze aceste locuri de muncă ecologice. Al Şaptelea şi Al optulea program-cadru trebuie să se concentreze pe cercetare şi dezvoltare în domeniul energiei regenerabile.

Comisia trebuie să facă, de asemenea, eforturi viguroase pentru a preveni excluziunea socială care se întâmplă în momentul actual în Europa şi să ofere putere părţilor de pe piaţa muncii. În ultimii ani, UE a început să fie văzută, pe bună dreptate, ca o ameninţare pentru mişcarea sindicală. Acest lucru trebuie să se schimbe. Un prim pas ar fi revizuirea Directivei privind detaşarea lucrătorilor sau, după cum a ajuns să fie cunoscută în Europa, „Directiva privind dumpingul salarial”, care generează atât de multă furie şi conflicte. Ne-am săturat de toate acestea astăzi, în Parlament.

  Lena Ek (ALDE). – Domnule Preşedinte, scopul Strategiei UE 2020 ar trebui să fie eliberarea potenţialului cetăţenilor europeni. Prea des uităm faptul că strategiile noastre privind creşterea economică sunt puse în aplicare în beneficiul cetăţenilor noştri şi pentru viitorul copiilor noştri.

Nu există nicio îndoială că Strategia de la Lisabona a eşuat atunci când a încercat să includă totul. Având o agendă atât de extinsă, concentrarea a fost diminuată, la fel ca posibilităţile de a realiza obiectivele ambiţioase care fuseseră stabilite.

Pentru ca Strategia 2020 să fie mai eficientă, formatul trebuie transformat într-unul complet diferit. Activitatea ar trebui să se orienteze pe câteva domenii specifice, unde trebuie abordate principiile fundamentale ale creşterii durabile.

În calitate de unicul organ al Uniunii Europene ales în mod direct şi având competenţe de codecizie depline, acest Parlament îşi va spune cuvântul cu privire la Strategia 2020. Pentru a asigura legitimitatea şi deschiderea, Comisia şi Consiliul ar face bine să implice Parlamentul în activitatea în desfăşurare referitoare la Strategia 2020.

Aşa cum deschiderea şi transparenţa sunt esenţiale pentru crearea unei Europe a cetăţenilor, acestea sunt, de asemenea, instrumente cheie în evitarea crizelor finanţele publice cum sunt cele care afectează în momentul actual ţările din întreaga Uniune.

Toată lumea arată cu degetul spre Grecia, dar există şi alte state membre care au evitat analizele comparative, au indus în eroare Europa cu privire la deficitele lor şi au înşelat cu statisticile lor financiare. Metoda deschisă de coordonare s-a transformat într-o înţelegere secretă şi o umilinţă deschisă.

Nu uitaţi, ceea ce este valabil pentru cetăţeni este valabil şi pentru guverne. Libertăţile implică, de asemenea, responsabilităţi. Acum este momentul ca guvernele din Europa să-şi asume această responsabilitate în mod serios, fiindcă problemele cu care ne confruntăm sunt serioase.

  Philippe Lamberts (Verts/ALE). – (FR) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, sunt de acord cu ideea reducerii numărului de obiective ale Strategiei UE 2020 la unul limitat, cu condiţia ca acestea să fie cel puţin ambiţioase. Ambiţioase, în primul rând, în ceea ce priveşte reducerea amprentei noastre ecologice. Prin urmare, nu este vorba numai despre schimbările climatice şi, din acest punct de vedere, revenirea la cifra de 20 % este, în opinia noastră, mult sub ceea ce este necesar cu adevărat. Nici măcar 30 % nu este ambiţios.

În continuare, un obiectiv ambiţios privind reducerea inegalităţilor: de exemplu, reducerea nivelului de sărăcie în Europa cu 50 % până în 2020; acest lucru nu ar fi, cu siguranţă, maximul care ar trebui realizat. Un obiectiv ambiţios în ceea ce priveşte educaţia, cercetarea, dezvoltarea şi inovarea şi, bineînţeles, un obiectiv ambiţios în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă.

Aceste obiective, aşa cum a fost deja menţionat, trebuie să fie cuantificabile şi obligatorii; că este vorba despre un sistem de „bonus-malus” sau de altceva contează mai puţin, dar avem nevoie de rezultate. Totuşi, nu vom obţine aceste rezultate fără două ingrediente absolut vitale.

Primul ingredient este reprezentat de reglementări solide ale pieţei şi, din acest punct de vedere, domnule Van Rompuy, evoluţiile cu privire la supravegherea pieţei financiare şi poziţiile adoptate de către Consiliu ne îngrijorează foarte mult.

În ceea ce priveşte al doilea ingredient, doresc să subliniez ceea ce a spus dl Daul. Într-adevăr, domnule Daul, statele membre vor trebui să renunţe în mai mare măsură la suveranitatea lor, mai ales în domeniul fiscal. Mă întreb care este poziţia Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) în această privinţă. Fără o convergenţă fiscală puternică nu vom putea să readucem stabilitatea în cadrul finanţele noastre publice şi să ne construim sistemul fiscal pe o bază durabilă. Ne gândim la energie, ne gândim, bineînţeles, la taxa asupra tranzacţiilor financiare.

  Kay Swinburne (ECR). – Domnule Preşedinte, sprijin direcţia Strategiei UE 2020, mai ales în acest moment de criză economică, şi îndemn ca UE să se concentreze asupra avantajelor economice comparative şi competitive existente ale Europei şi să folosească toate instrumentele şi resursele disponibile, în special în cercetare şi dezvoltare, pentru a crea o valoare adăugată reală a UE.

Aş dori să acordăm întâietate finalizării pieţei unice a serviciilor şi mărfurilor şi să adoptăm o abordare ambiţioasă cu privire la crearea unei pieţe unice pentru cercetare inovatoare. Ar trebui să existe o încurajare pe scară largă a cercetării şi dezvoltării, atât în universităţi, cât şi în întreprinderile private din Europa, astfel încât să fim în linia întâi în ceea ce priveşte noile industrii şi tehnologii durabile.

Totuşi, trebuie să rămânem vigilenţi faţă de legislaţia care nu face decât să împiedice aceste procese de dezvoltare. Trebuie să îmbunătăţim legătura dintre sectorul privat şi cercetarea academică şi să depunem eforturi pentru a facilita transferul de cunoaştere spre întreprinderile care creează locuri de muncă şi bunăstare. Pe lângă îmbunătăţirea disponibilităţii finanţării pentru inovare, trebuie să asigurăm reducerea poverii administrative, în special pentru IMM-uri şi microentităţi. Respectarea politicilor din domeniul achiziţiilor publice, favorabile IMM-urilor, şi permiterea participării acestora la parteneriate publice-private va reprezenta un prim pas.

O Strategie UE 2020 axată pe inovare în domeniile în care există expertiză...

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL). – (EL) Domnule Preşedinte, în Grecia au loc astăzi mari demonstraţii împotriva şomajului, la care participă angajaţi din sectorul privat şi cel public.

Mânia s-a revărsat pe străzi şi angajaţii sunt indignaţi de măsurile dure care sunt luate de către guvernul elen, la insistenţa Uniunii Europene, mai ales în urma reuniunii recente a Consiliului European, la care, în loc să se ia măsuri în avantajul economiilor slabe, în loc să se ia măsuri pentru a pune capăt speculaţiilor şi pentru a crea o umbrelă de solidaritate economică şi socială, în loc să se accepte faptul că Pactul de stabilitate nu există şi că a-l aduce înapoi va avea ca rezultat adâncirea recesiunii şi în loc să se accepte că Tratatul de la Lisabona a eşuat în mod răsunător, Consiliul pregăteşte Comisia Europeană 2020 ca o extindere şi o continuare a Tratatului.

Trataţi Grecia ca pe un ţap ispăşitor, dictând măsuri împotriva angajaţilor, care nu sunt de vină pentru criză, ceea ce va conduce la măsuri similare pentru alte ţări.

Oamenii din Grecia şi cei din Europa vor reacţiona în curând, cum au făcut cei din Argentina în privinţa Fondului Monetar Internaţional.

  Rolandas Paksas (EFD). – (LT) Este simbolic faptul că, după 20 de ani de la căderea zidului care despărţea Europa, astăzi vorbim despre Europa 2020. În primul rând, doresc să aprob priorităţile fundamentale ale Strategiei Europa 2020: cunoaştere şi inovare, o societate cu un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă şi economie durabilă. Propun să adăugăm încă două priorităţi – dezvoltarea infrastructurii şi o politică eficientă în domeniul energiei. Subliniem faptul că una dintre cele mai importante priorităţi ale politicii europene în domeniul energiei este consolidarea securităţii energiei şi dorim să asigurăm diversificarea surselor de energie şi a magistralelor de transport al acesteia, dar nu trebuie să uităm importantele proiecte Rail Baltica şi Via Baltica, care sunt nu sunt importante numai pentru Lituania. Cred că, atunci când pregătim o nouă strategie, trebuie să evaluăm motivele pentru care nu am reuşit să îndeplinim obiectivele expuse în Strategia de la Lisabona. Nu trebuie numai să definim noi obiective şi sarcini ale strategiei, ci şi să transformăm discuţiile, care uneori durează prea mult, în acţiuni concrete, cu termene limită precise.

PREZIDEAZĂ: DNA ROTH-BEHRENDT
Vicepreşedintă

  Francisco Sosa Wagner (NI). – (ES) Doamnă preşedintă, consider că această criză este o oportunitate de a continua cu fermitate şi convingere procesul de creare a unei Europe puternice. În această Europă puternică, probabil că va trebui să renunţăm la expresia „îmbunătăţirea cooperării”, deoarece înseamnă că totul depinde de subiectele care trebuie coordonate şi, în mod inevitabil, duce la paralizie şi la o lipsă clarităţii.

Ştim că finanţele şi deficitele publice ale ţărilor europene vor suferi atâta timp cât nu ne vom îndrepta către integrarea financiară europeană şi nu se vor emite euroobligaţiuni.

În orice caz, instituţiile europene pot lua deja acţiuni specifice; nu voi insista asupra vorbăriei referitoare la coordonare. Pe de o parte, avem Banca Centrală Europeană pentru armonizarea supravegherii financiare şi pe...

(Restul intervenţiei nu este disponibilă din motive tehnice)

  Werner Langen (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule Barroso, domnule Van Rompuy, dacă vrem ca strategia 2020 să reuşească, spre deosebire de Strategia de la Lisabona, ea chiar trebuie pusă în aplicare. Spre deosebire de cele spuse de antevorbitorii mei, obiectivele nu erau greşite. Principalul motiv pentru eşecul strategiei a fost faptul că statele membre nu au respectat regulile şi nu şi-au îndeplinit obligaţiile. Mai mult, domnule Barroso, Comisia nu a fost suficient de curajoasă. Nu a fost suficient de curajoasă în ceea ce priveşte punerea în aplicare, solicitarea de reforme şi executarea propriei strategii.

Cu o largă majoritate, aveţi o nouă Comisie pentru un al doilea mandat; sper că veţi îmbunătăţi totul, că veţi reinsufla dinamismul în Europa, că veţi promova tehnologia şi că nu vom vorbi numai despre redistribuire, ci vom concura cu celelalte regiuni economice ale lumii. Aceste regiuni nu întreabă dacă europenii sunt de acord între ei sau dacă pun în aplicare noi programe de redistribuire. Ele au propriul dinamism, iar noi trebuie să avem o reacţie în acest sens. Aceasta este sarcina pe care această strategie trebuie să ne permită să o realizăm.

Până acum, au fost depuse numai proiecte care sper că vor fi adoptate, deoarece aceste proiecte par foarte mult să aibă o mentalitate de „a continua ca până acum”. Nu există abordări cu adevărat noi. Nu există nimic cu adevărat nou nici din partea Consiliului şi a noului preşedinte al Consiliului European. Totuşi, avem nevoie de această strategie pentru a putea ţine pasul cu restul lumii. În acest sens, trebuie să definim noi condiţii-cadru. Trebuie să ne gândim cu grijă la obiectivele climatice din trecut. Trebuie să promovăm tehnologia şi nu trebuie să punem în continuare obstacole în calea sa.

În calitate de organ colegial, Comisia este invitată nu să reprezinte interesele comisarilor la nivel individual, ci să adopte un rol de conducere în Europa. Puteţi fi sigur de sprijinul nostru necondiţionat. Numai atunci strategia 2020 va reuşi, nu cu laşitatea guvernelor şi cu insistenţa ca cineva să plătească pentru că partenerii relevanţi din Europa nu au legături comerciale între ei.

  Stéphane Le Foll (S&D). – (FR) Doamnă preşedintă, domnule preşedinte Barroso, domnule Van Rompuy, în primul rând aş dori să spun că, în ceea ce priveşte strategia 2020, toată lumea este de acord cu obiectivele. Totuşi, problema cu care continentul nostru se confruntă în prezent îşi are rădăcina într-o criză foarte serioasă, caracteristicile acesteia fiind faptul că avem o creştere globală extrem de slabă sau chiar negativă.

Prin urmare, aceasta presupune formarea unei conştiinţe politice şi, în ceea ce mă priveşte, ea are două obiective. În primul rând, să ştim cum să ne organizăm din punct de vedere politic. Din poziţiile pe care le deţineţi, aveţi două mari responsabilităţi: să încurajaţi coordonarea politicilor economice, ceea ce este absolut esenţial, şi să stabiliţi ţinte şi instrumente cu care să le puteţi îndeplini.

Ajung astfel la cel de-al doilea obiectiv, care consider că este esenţial şi care, în acelaşi timp, va fi o întrebare. Pentru a atinge obiectivele în politica publică, este nevoie de un buget. Europa se confruntă în prezent cu această dilemă: statele membre au deficite semnificative şi, cu cât acestea sunt mai importante, cu atât vor cotiza mai puţin la punga comună a Europei. Aşadar, suntem mai puţin capabili să ne reanimăm creşterea economică.

Cum rezolvăm această dilemă? Aceasta este întrebarea pe care v-o adresez. Acest lucru depinde de două elemente. În primul rând, care sunt orientările pe care le veţi apăra când se vor discuta perspectivele bugetare cu statele membre? În al doilea rând, puteţi să realizaţi inovaţii care vor permite deopotrivă Băncii Europene de Investiţii şi Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare să îşi asume o responsabilitate mult mai mare şi, de ce nu, să permită Europei să împrumute pentru a finanţa această necesitate, care reprezintă creşterea de mâine?

  Sylvie Goulard (ALDE). – (FR) Doamnă preşedintă, domnilor preşedinţi, avem acum strategia 2020. Este doar o simplă schimbare a denumirii sau o schimbare de direcţie? Mă adresez în special domnului Barroso. În timp ce citeam contribuţia dvs. la Consiliul informal, în timp ce vă ascultam azi vorbind, pe bună dreptate, despre numărul săracilor din Uniunea Europeană şi despre nevoia de dezvoltare a reglementării financiare, mi-am spus, domnule Barroso, că e păcat că în ultimii ani nu aţi fost un bun preşedinte al Comisiei! Atunci aţi fi putut face tot ceea ce ne propuneţi azi. Azi, ne spuneţi că din cauza crizei nu aţi putut face aceste lucruri, însă este uşor să daţi vina pe criză. Până la urmă, orice păcat poate fi iertat, aşa că să nu mai pierdem timpul.

Mă întorc, prin urmare, cu speranţă către dl Van Rompuy, în primul rând ca să îi ofer o primire mai călduroasă decât cea pe care a primit-o din partea unui alt eurodeputat, nu şi din partea celorlalţi. Pe dumneavoastră ne bazăm. Este oarecum paradoxal, domnule Van Rompuy, însă ne bazăm pe dvs. pentru a relansa Europa, o comunitate europeană adecvată, iar dvs. veniţi dintr-o ţară care ştie ce înseamnă cuvântul „comunitate” în termenii interesului general.

Dacă veţi aborda acest aspect, veţi avea susţinerea acestui Parlament, şi consider că, în ceea ce priveşte strategia 2020, nu trebuie să ne lăsăm induşi în eroare de cuvinte. Dacă cuvintele înseamnă ceva, trebuie, mai presus de orice, să gândim pe termen mediu, să gândim la nivel global şi să gândim dincolo de naţionalism. Sunt de acord cu ceea ce a afirmat domnul Lamberts: în acest moment, membrii Consiliului nu ne oferă o bună perspectivă europeană cu privire la supravegherea financiară. Au ambele picioare pe frână.

În ceea ce mă priveşte, propun, prin urmare, un obiectiv unic, pe care, de altfel, l-aţi menţionat în discursul dvs. pentru Consiliu, şi anume acela de a avea o uniune economică şi monetară în toate formele sale, de a consolida disciplinele şi, bineînţeles, de a consolida solidaritatea. De asemenea, doresc să amintesc Consiliului că, dacă există probleme în Grecia, acestea sunt cauzate parţial de greci şi parţial de lipsa de solidaritate.

  Reinhard Bütikofer (Verts/ALE). – (DE) Doamnă preşedintă, este uşor să stabilim obiective precise. Cu toţii facem acest lucru la începutul fiecărui an, stabilim obiective precise, însă dacă ele rămân un vis, o predică sau dacă se materializează într-un program depinde de faptul dacă furnizăm răspunsuri specifice la întrebările cine, ce, cum, cât şi când. Este ceea ce trebuie să vedem pentru agenda Europa 2020. După părerea mea, domnul Daul a pus degetul pe rană la începutul acestei dezbateri. Întrebarea este dacă suntem pregătiţi să renunţăm la suveranitatea naţională din domeniul politicii economice sau, mai degrabă, am prefera să nu avem coeziune în Uniune, să nu avem euro sau să nu avem ceea ce construim de câteva decenii? Alternativa este într-atât de dramatică. Mi-ar fi plăcut să fi auzit şi nişte declaraţii clare din partea reprezentanţilor Uniunii Creştin-Democrate din Germania (CDU) deoarece, după cum ştim, conservatorii din Germania au fost cei care au stat atât de des în calea acesteia.

Doamnă preşedintă, domnule Van Rompuy, domnule Barroso, mi-aş dori nu numai să îl aud pe preşedintele Consiliului European spunând, cu încredere, că Consiliul doreşte să stabilească orientări în acest domeniu, ci şi să văd cum Comisia, împreună cu Parlamentul, îşi asumă sarcina de a conlucra în mod activ şi energic pentru a produce aceste orientări în vederea unei guvernanţe economice europene comune. În acest sens, aceasta nu ar trebui să fie dirijată numai de doamna Merkel şi de domnul Sarkozy, ci ar trebui să depunem un efort sincer de a uni Europa într-o politică economică comună.

  Charalampos Angourakis (GUE/NGL) . – (EL) Doamnă preşedintă, după cum bine ştiţi, în timp ce noi dezbatem rezultatele Consiliului European informal, întreaga forţă de muncă din Grecia, până la ultimul om, se află în grevă ca semn de protest tocmai împotriva acestor măsuri, împotriva acestor rezultate. Ei protestează împotriva Uniunii Europene însăşi şi a politicii guvernelor de centru-stânga şi centru-dreapta care iau în unanimitate măsuri împotriva clasei de bază, măsuri împotriva clasei muncitoare, pur şi simplu cu scopul de a salva profiturile monopolurilor.

Uniunea Europeană, guvernele şi Comisia încearcă să terorizeze muncitorii din întreaga Comunitate Europeană într-o încercare de a-i face să se aplece înaintea furtunii cauzate de măsurile împotriva clasei de bază. Totuşi, în acest război, muncitorii răspund prin greve în masă, demonstraţii şi mitinguri, despre care nu am auzit să spuneţi nimic, domnule Barroso, cu demonstraţii şi greve organizate de sindicatele ce au conştiinţa de clasă, în numeroase ţări din Uniunea Europeană.

Există un singur răspuns pe care îl pot da muncitorii faţă de frontul pe care îl ridică partidele capitaliste, faţă de strada cu sens unic europeană, faţă de liderii de sindicat compromişi, faţă de atacul la scară largă al guvernului asupra salariilor şi pensiilor: o dezvoltare în interesele acestora.

  Mario Borghezio (EFD). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am avut parte de un spectacol formal al solidarităţii faţă de Grecia, însă, în realitate, scopul a fost pur şi simplu acela de a impune o politică rigidă de austeritate statelor membre din Uniunea Europeană.

La conferinţa de presă finală, domnul Van Rompuy a declarat clar că ideea este să se stabilească un fel de dictatură a Uniunii Europene, transformând Consiliul într-o juntă supremă, cu puteri tot mai mari asupra statelor membre.

Publicaţia the Independent a dezvăluit că, înainte de reuniunea la nivel înalt, acesta a trimis o scrisoare şefilor de stat sau de guvern în care scria, într-una dintre anexe, că statele membre ale Consiliului sunt responsabile pentru strategia economică din cadrul propriilor guverne şi că ar trebui să fie responsabile pentru aceasta şi la nivel comunitar. Chiar dacă o numim coordonare a politicii sau guvernanţă economică, numai Consiliul poate formula şi susţine o strategie europeană. El a adăugat, de asemenea, că Consiliul European este foarte ambiţios, că doreşte să aibă control şi să acţioneze ca un lider, chiar dacă, bineînţeles, numai în sfera de aplicare a consultărilor, şi că acesta este motivul pentru care a propus ca Consiliul să se întâlnească în fiecare lună.

Acestea sunt proiecte supreme ale arhitecţilor Uniunii Europene, care se regăsesc, de asemenea, într-un proiect care circulă pe coridoarele Comisiei, care solicită ca 80 % din datoria statelor membre ale UE să devină datoria Uniunii Europene.

Campania pentru un superstat economic lansată în ultimele zile este de natură să transforme nu numai Grecia, ci toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene în protectorate.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, UE a adoptat acum o Strategie post-Lisabona în care a avut grijă să nu se angajeze deloc la niciun obiectiv tangibil. Concentrarea pe economia verde nu va fi, în sine, de ajuns pentru a garanta competitivitatea Europei ca centru de producţie. După părerea mea, pe lângă o aprovizionare cu energie şi o infrastructură care funcţionează bine, acest lucru va presupune lucrători calificaţi şi nu valuri de lucrători imigranţi care inundă piaţa muncii cu mână de lucru ieftină.

Trebuie să facem ca pieţele naţionale de muncă să fie mai flexibile, dar aceasta nu înseamnă să ajungem la terminarea pe ascuns a perioadelor de tranziţie pentru noile state membre. În vremuri de criză, în care tot mai mulţi oameni devin şomeri sau trebuie să-şi câştige pâinea lucrând cu jumătate de normă sau având „locuri de muncă de un euro”, nu este momentul ca UE să dea un nou avânt concurenţei nemiloase existente pe piaţa muncii.

Ca regulă generală, Uniunea Europeană nu ar trebui să folosească despotismul. Nu trebuie să îşi retragă imediat ajutorul financiar din regiunile slabe din punct de vedere structural pentru că nu s-a realizat nicio reformă, nici măcar ca ameninţare. Cu siguranţă nu avem nevoie de un nou comitet consultativ care să evalueze obiectivele, care probabil că vor sfârşi încă o dată pe vreun raft. În loc de mai mult centralism, trebuie să trimitem subvenţiile înapoi la nivel naţional. Europa 2020 nu trebuie să declanşeze un alt maraton concurenţial şi un exod al privatizării. În schimb, trebuie să garanteze prosperitatea cetăţenilor din Europa.

UE are acum şansa de a câştiga statutul de bastion împotriva globalizării şi probabil că aceasta va fi singura sa şansă.

  Mario Mauro (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, domnule preşedinte al Consiliului, poate că nu sunteţi faimos, aşa cum susţine domnul Farage, dar ştiu că idealurile dumneavoastră sunt adânc înrădăcinate în tradiţia şi cultura europeană, iar pentru aceasta vă admir şi vă respect.

Tocmai din acest motiv permiteţi-mi să comentez cu privire la discursul dvs. foarte raţional, făcând o analogie cu lumea fotbalistică. Viziunea pe care o aveţi despre rolul dvs. mi se pare similară cu cea a unui mijlocaş, care are rolul de a face ordine în jocul unei echipe şi căruia, după schimbările introduse prin Tratatul de la Lisabona, i se poate părea mai greu să înscrie goluri, adică să îşi îndeplinească obiectivele.

În lumina acestui exemplu, consider că Parlamentul ar trebui să rişte mai mult decât ceilalţi jucători, să fie un atacant care reinventează în continuu jocul, inspirându-se din noile reguli, pentru a consolida capacitatea de atac a echipei şi să pună vârful nostru de atac ipotetic, Comisia Barroso, într-o poziţie din care să înscrie.

Ce se va întâmpla dacă nu urmăm această abordare, pe care o susţin din toata inima? Ne vom retrage într-o poziţie defensivă şi vom înscrie un autogol împotriva intereselor cetăţenilor noştri.

Tocmai din acest motiv, domnule Van Rompuy, vă solicit să susţineţi noul rol de conducere pe care îl joacă Parlamentul şi să îl priviţi nu ca pe un obstacol, ci ca pe o oportunitate. Ni se cere tuturor să ne ridicăm la nivelul acestei ocazii istorice, să îndeplinim un rol istoric, o sarcină istorică, şi sunt convins că sunteţi omul potrivit care să ne conducă.

  Juan Fernando López Aguilar (S&D). – (ES) (Începutul intervenţiei nu este disponibilă din motive tehnice)... Dacă vorbim despre strategia 2020, nu vorbim numai despre Strategia post-Lisabona, ci şi despre strategia de recunoaştere a eşecului de a duce la bun sfârşit Lisabona sau, în termeni mai duri, strategia de recunoaştere a eşecului Lisabona. Este o strategie care a fost concepută să asigure creştere şi durabilitate, însă nu a fost dusă la îndeplinire pentru că nu a reuşit să asigure durabilitate din punct de vedere financiar, social sau de mediu.

Din punct de vedere financiar, Europa a construit uniunea monetară, însă este foarte departe nu doar de a crea uniunea economică, ci chiar şi de a coordona politica economică şi stimulentele fiscale care ar trebui să facă parte din uniunea monetară.

Din punct de vedere energetic, mai trebuie încă inventată o politică europeană unică. Din punct de vedere social, în întreaga Europă, muncitorii, sindicatele şi clasele cele mai dezavantajate sunt nemulţumite şi sunt îngrijorate cu privire la durabilitatea modelului care ne-a făcut mai buni atunci când ne-a făcut europeni, acelaşi model care a izbutit să ne asigure bunăstare şi coeziune socială.

Având în vedere reuniunea informală a Consiliului care a avut loc la 11 februarie, aş dori să întreb ce angajamente doresc să ia Consiliul, Comisia şi instituţiile europene în vederea consolidării angajamentul faţă de pactul social care a fost menţionat în discursul preşedintelui prin rotaţie al Uniunii pentru următoarele şase luni, prim-ministrul spaniol, José Luis Rodríguez Zapatero?

Un pact social care este în măsură să precizeze în mod clar că, de data aceasta, Europa îşi va lua angajamentul durabilităţii financiare şi de mediu şi, de asemenea, al conservării modelului social care ne-a făcut mai buni atunci când ne-a făcut europeni.

  Jean Lambert (Verts/ALE). – Domnule preşedinte, domnul Barroso a vorbit mai devreme despre dorinţa unei strategii mai ambiţioase, şi e adevărat că există părţi ale documentului UE 2020 care sunt ambiţioase, însă cu siguranţă cifra emisiilor de gaze cu efect de seră nu este ambiţioasă: este patetică şi nu ne va duce acolo unde dorim să ajungem. Ar trebui să vorbim despre 40 % până în 2020. Bineînţeles, problema nu este doar a climei, ci şi a disponibilităţii resurselor şi a creşterii eficienţei resurselor.

Sunt, de asemenea, multe lucruri pe care se pare că le-am mai analizat în această strategie, nu în ultimul rând despre creşterea economică care apare tot mai mult ca un obiectiv decât ca un indicator. Aceasta nu ar trebui să fie obiectivul unei strategii. UE are multe domenii unde am încercat să decuplăm creşterea de transport, consumul de energie, indiferent, şi de multă vreme aceasta a fost decuplată de la locurile de muncă. Aşadar, putem, vă rog, să nu vorbim ca şi cum, într-un anumit fel, creşterea ne va furniza locuri de muncă?

De asemenea, trebuie să încercăm nu numai să reducem sărăcia, ci şi să reducem inegalităţile, deoarece acest lucru a cunoscut beneficii demonstrabile, şi trebuie să ne asigurăm că instituţiile noastre financiare nu subminează obiectivele ambiţioase pe care ni le-am putea propune.

  Othmar Karas (PPE). – (DE) Domnule Van Rompuy, în primul rând, aş dori să vă mulţumesc pentru scrisoarea pe care ne-aţi trimis-o. Vă pot spune că susţin în totalitate principiile, valorile şi direcţia care va fi luată pe care le-aţi expus în scrisoare. Mă bucur că aţi spus azi că doriţi să aveţi reuniuni aproape lunare, deoarece este de datoria dvs. de a aduce şefii de stat sau de guvern şi statele membre înapoi în Europa. Strategia de la Lisabona în sine nu a fost greşită, însă metodele au fost greşite, şi lipsea voinţa politică pentru obiectivele care trebuie puse în aplicare în statele membre. Trebuie să fie de datoria dvs. să coordonaţi statele membre în domenii în care puterile Comisiei Europene şi cele ale Uniunii sunt neadecvate.

Aţi spus foarte clar că piaţa nu este de ajuns. Într-adevăr, ne dorim o economie de piaţă socială. Uniunea monetară nu este de ajuns. Avem nevoie de o uniune politică. Primul test pentru noi toţi va fi bugetul pentru 2011, care va trebui să se bazeze deja pe strategia Europa 2020. Europa 2020 nu este obiectivul; este instrumentul cu care vom face ceea ce trebuie să facem ca răspuns la criza financiară şi economică. Avem nevoie de o mai bună coordonare a politicii bugetare, a politicii fiscale, a politicii economice, a politicii de cercetare şi a politicii educaţionale, pentru că nu ne putem îmbunătăţi competitivitatea numai prin obiective economice. Avem nevoie, aşadar, ca Legea întreprinderilor mici să fie pusă în aplicare în statele membre. Motoul nostru ar trebui să fie „întreprinderile mici, pe primul loc”, deoarece aceasta va crea locuri de muncă în regiuni.

Sunt trei lucruri pe care aş dori să le văd. Domnule Barroso, avem nevoie de un studiu al efectelor tuturor măsurilor Comisiei asupra economiei reale, nu doar asupra sectorului bancar. Avem nevoie de o revizuire a finanţelor noastre care să ia în considerare, de asemenea, schimbările demografice şi siguranţa socială şi sistemele de pensii. În acelaşi timp, avem nevoie de un pachet comun care să includă coordonarea, procedura de deficit excesiv, strategia de ieşire din criză şi Europa 2020, astfel încât acestea să nu se contrazică reciproc.

  Alejandro Cercas (S&D). – (ES) Domnule preşedinte Van Rompuy, domnule preşedinte Barroso, chiar îmi place ceea ce am auzit azi. Sper ca versurile să fie aceleaşi şi săptămâna viitoare, deoarece, după cum am înţeles cu toţii, la fel şi dvs., aceasta ar însemna că putem şi trebuie să ne stabilim obiective, şi că ne putem alege viitorul.

Ar însemna că nu există determinism politic, că există o voce pentru politică, o voce pentru cetăţeni, o voce pentru viitorul nostru în mâinile noastre. Ar însemna că economia ne stabileşte limite şi ne furnizează mijloacele, însă obiectivele le stabilim noi, şi că economia ar trebui să servească societatea, şi nu invers.

Ar însemna că, după cum s-a spus aici în această după-masă, avem nevoie de o strategie pe termen lung, nu doar de una pe termen scurt, deoarece consider că aceasta este lecţia pe care o putem învăţa din trecut. Lecţia pe care o putem învăţa din trecut este că am avut de-a face cu o creştere economică însemnată, dar pe baza speculaţiilor, care nu au ţinut seama de justiţie, de echitate, de mediu, de viitor sau de generaţiile viitoare.

Prin urmare, sper cu tărie, domnule preşedinte în exerciţiu al Consiliului, că săptămâna viitoare vom avea documente care să conţină o agendă ambiţioasă, o agendă care să indice spre durabilitate, care să facă preocupările economice, sociale şi de mediu să fie compatibile, deoarece acestea sunt interdependente.

Aş dori acum să spun câteva cuvinte despre dimensiunea socială a agendei: prin aceasta se manifestă cererile, visurile şi temerile cetăţenilor, visurile şi temerile acelora care sunt pe pieţei muncii şi în afara ei, ale victimelor aroganţei pieţelor financiare, care a pus stăpânire pe economia reală şi a distrus-o.

În aceasta rezidă speranţa că vom pune capăt acestui lucru, că vom face o politică pentru o ocupare totală a forţei de muncă, pentru locuri de muncă de calitate, locuri de muncă pentru toată lumea, şi că în cele din urmă vom face ca obiectivul Europei să fie excelenţa, în locul luptei pentru scăderea standardelor sociale.

  Sven Giegold (Verts/ALE). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule Barroso, domnule Van Rompuy, criza din economia europeană este atât de adâncă încât trebuie să ne aşteptăm la propuneri foarte specifice în această situaţie, propuneri specifice în conformitate cu cele propuse aici de o serie de vorbitori. Guvernanţa economică europeană a fost solicitată în mai multe feluri de către Parlament.

Să oferim o propunere pentru modul în care riscurile legate de nivelul ridicat al datoriei pot fi distribuite astfel încât Grecia şi alte ţări să nu fie nimicite de ratele ridicate ale dobânzilor. Să oferim, aşa cum a solicitat ieri Comisia pentru afaceri economice şi monetare, o propunere privind modul în care putem aborda dezechilibrele. Nu doar ţările care prezintă deficite trebuie să fie penalizate şi să facă schimbări. Reformele trebuie făcute, de asemenea, în ţările care înregistrează excedente prea mari. Avem nevoie de statistici europene independente şi trebuie să luăm măsuri eficace pentru a preveni concurenţa fiscală. În Parlament au fost prezentate asemenea propuneri. Acum depinde de dvs. să puneţi în sfârşit aceste lucruri pe masă.

  Jean-Pierre Audy (PPE). – (FR) Domnule Van Rompuy, domnule ministru, domnule Barroso, doamnelor şi domnilor, în sfârşit sunteţi cu noi, domnule preşedinte al Consiliului European, bine aţi venit! Cu toate acestea, voi începe prin a reitera marea mea dezamăgire pentru faptul că prima dvs. mişcare politică nu a fost aceea de a veni şi de a vă prezenta în faţa reprezentanţilor popoarelor din Europa după 1 decembrie, data la care v-aţi preluat oficial atribuţiile.

La fel ca noi, domnule Van Rompuy, sunteţi politician, iar politica nu poate exista fără democraţie. Lecţia democratică a referendumurilor francez şi olandez din 2005 şi ale multor altor popoare, dacă ar fi fost consultate, este că cetăţenii spun că nu sunt împotriva Europei, ci că au sentimentul că aceasta se construieşte fără ei, iar uneori împotriva lor.

Prin urmare, datorită doamnei Merkel, care a fost în poziţia dvs. în 2007, şi domnului Sarkozy, care tocmai fusese ales preşedinte al Republicii Franceze, cetăţenii au fost puşi încă o dată în centrul integrării europene odată cu Tratatul de la Lisabona, care a creat înalta funcţie pe care o deţineţi.

Domnule Van Rompuy, trebuie să înţelegeţi că, fără cetăţeni şi fără reprezentanţii lor, nu se poate realiza nimic, la fel cum Parlamentul nostru trebuie să înţeleagă că fără statele membre şi, prin urmare, fără şefii de stat sau guvern, nu se poate realiza nimic.

Haideţi să trecem direct la obiect: popoarele din Europa suferă pentru că nu mai înţeleg imensele turbulenţe globale care au loc în jurul lor. Datoria dvs. este să le daţi un sens, să le stabiliţi cursul, să convingeţi Consiliul European că Europa nu este o problemă, ci o soluţie. Europa nu expune, ci protejează. Europa nu suferă, ci acţionează.

Care este viziunea dvs. asupra lumii şi a locului Uniunii Europene în aceasta? Ne-aţi putea spune ce rol joacă interguvernamentalismul în strategia dvs. europeană, în special, în ceea ce priveşte guvernanţa economică care ne lipseşte şi înfiinţarea Serviciului pentru acţiune externă?

Domnule Van Rompuy, Uniunea Europeană merge în două picioare. Statele membre şi guvernele şi popoarele. Căutăm capul, iar capul sunteţi dvs.! Mai mult, nu ar trebui să vă aflaţi pe scaunul pasagerului, ci pe scaunul şoferului, iar viitorul Uniunii Europene va depinde de abilitatea dvs. de a dirija statele membre spre o uniune politică. Vă mulţumesc că vă aflaţi aici, domnule Van Rompuy. Sunteţi un om de mare calitate. Nu vă temeţi de popoare şi de reprezentaţii acestora. Iubiţi-i, iar ei vă vor răspunde la fel.

  Sergio Gaetano Cofferati (S&D). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, pentru definirea strategiei pe termen mediu, Uniunea va trebui să ţină seama de efectele crizei economice, care sancţionează în prezent această parte a lumii, dar şi alte părţi, şi, bineînţeles, de lipsurile care au dus la rezultatele modeste ale strategiei anterioare, Strategia de la Lisabona 2000.

Criza ne oferă unele indicii specifice referitoare la dezvoltare şi ocuparea totală a forţei de muncă, dacă dorim să incorporăm acest obiectiv în acţiunea noastră, iar eu consider că acest lucru este necesar.

În primul rând, sunt necesare instrumente de reglementare şi supravegherea sistemului financiar şi a băncilor pentru a asigura că nu se vor mai repeta condiţiile negative prin care suntem sever sancţionaţi în prezent.

În al doilea rând, va trebui să investim masiv în inovaţie, cercetare şi formare profesională, în special dacă dorim să trecem la o economie verde. Pentru ca o investiţie substanţială să fie totuşi posibilă, Europa trebuie să se înzestreze cu euro-obligaţiuni şi cu un sistem de recompense şi sancţiuni, astfel încât să îşi poată îndeplini obiectivele economice. Acestea sunt principalele neajunsuri ale Lisabona I.

Va trebui să introducem politici de redistribuire uniformă în ceea ce priveşte atât impozitarea, cât şi salariile. Mai mult, în anumite sectoare este nevoie de o politică industrială coordonată, cu scopul de a proteja structura manufacturieră istorică din regiunea noastră de lume. În cele din urmă, trebuie să remodelăm şi să relansăm dialogul social ca o forţă de coeziune şi de reducere a pericolelor şomajului pe termen lung cu care trebuie să ne împăcăm.

  Pilar del Castillo Vera (PPE). – (ES) Doamnă preşedintă, domnule preşedinte Van Rompuy, domnule preşedinte Barroso, care nu se află aici, însă căruia mă adresez deopotrivă, adevărul este că a fost foarte bine să vă văd împreună şi, după părerea mea, acest lucru se datorează faptului că am văzut că există o mişcare şi o concentrare asupra a ceea ce ar trebui să fie fundaţia strategiei comune în următorii zece ani şi, după părerea mea, acest lucru este extrem de important.

Ce m-a interesat cel mai mult referitor la propunerea pe care am văzut-o în scris şi din ceea ce aţi spus este că trebuie să existe numai câteva obiective: numai obiectivele de maximă prioritate; că ele trebuie să fie tangibile, că trebuie să le putem măsura şi că trebuie să fie evaluate constant pentru a vedea dacă înregistrăm sau nu progrese în direcţia respectivă.

Consider că acest lucru este fundamental şi că este o schimbare substanţială faţă de Strategia de la Lisabona.

Voi evidenţia un obiectiv: piaţa internă. Piaţa internă europeană a fost concepută în urmă cu peste 20 de ani. După douăzeci de ani, mai avem mult până să avem o adevărată piaţă internă europeană în majoritatea sectoarelor. În unele cazuri, din cauză că este vorba despre sectoare foarte noi, ca de exemplu piaţa digitală, însă, în alte cazuri, există un asemenea grad de fragmentare şi atâtea bariere încât privăm economia europeană de cadrul amplu de care are nevoie pentru a putea să dezvolte cu adevărat întreaga competitivitate de care are nevoie, care va aduce creştere, care, la rândul ei, va cauza şomaj.

Domnule Van Rompuy, domnule Barroso, avem nevoie de un puternic impuls politic: „business as usual” nu mai poate fi un instrument. Avem nevoie de o bună capacitate de gestionare, iar dvs. aveţi o mare responsabilitate. Aveţi, bineînţeles, întregul meu sprijin pentru a face ca acest lucru să fie posibil.

  Udo Bullmann (S&D). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule preşedinte al Consiliului European, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori să abordez pe scurt două puncte. În primul rând, avem deja o strategie Europa 2020 care promite să aibă succes? Nu, încă nu avem. Vă voi spune de ce. Dacă, în Comisie şi în statele membre, spuneţi că prima dată vom realiza o consolidare rapidă a bugetelor, iar apoi ne vom ocupa de economie şi şomaj, atunci acesta este un calcul greşit. Dacă nu ne credeţi, citiţi declaraţia făcută ieri de Fondul Monetar Internaţional. Cererea din sectorul privat este foarte departe de redresare. Ne preocupă investiţiile publice. Dacă nu urmaţi o strategie integrată care să aibă în centru obiective specifice de ocupare a forţei de muncă, nu vom avea nicio şansă de a soluţiona criza.

În al doilea rând, avem un răspuns la criza datoriei din ţările care se află cel mai mult sub presiune? Nu, încă nu avem. Nu doar o singură ţară a făcut greşeli. Cu toate acestea, dacă citiţi datele cu atenţie şi îi ascultaţi pe analişti, atunci veţi şti că cel puţin jumătate din excedentele greceşti sunt din vina speculanţilor, speculanţi pe care, timp de cinci ani, Comisia nu a dorit să îi reglementeze, mai exact - fondurile speculative. În sfârşit acum facem asta, însă ce presupune exact în practică? Avem nevoie de un fond monetar european, un fond care să ajute aceste ţări. Trebuie să putem oferi credite la rate acceptabile nu doar în afara zonei euro, ci şi în interiorul acesteia, cu condiţiile aferente. Totuşi, trebuie să stabilim o politică europeană pentru a rezolva criza, şi trebuie să facem acest lucru acum.

  Enikő Győri (PPE). – (HU) Doamnelor şi domnilor, în calitate de membră a troicii prezidenţiale şi în calitate de deputat maghiar, urmăresc cu mult interes activitatea preşedintelui Van Rompuy pentru puternicul angajament european şi convingerea cu care şi-a preluat noul rol. Este absolut adevărat că acum este momentul să hotărâm modul în care va acţiona Preşedinţia Consiliului European. Sunt convinsă că Europa, aflată în chinurile crizei, are nevoie de o mână şi de o orientare puternică la cârma sa. Este, de asemenea, o chestiune de credibilitate ca noul program să evite soarta predecesoarei sale, Strategia de la Lisabona. Spun acest lucru şi în calitate de membră a unei ţări foste comuniste. În acel colţ al Europei există, şi poate că este de înţeles, o aversiune naturală faţă de planurile bombastice pe termen lung.

Am un comentariu instituţional şi unul de fond. În ceea ce priveşte instituţia: trebuie să decidem cui se adresează această strategie. Dacă se adresează liderilor UE, atunci ce s-a făcut până acum este adecvat, iar programul strâns este un lucru bun. Totuşi, dacă noi considerăm că se adresează cetăţenilor UE, pe care dorim să îi câştigăm de partea noastră, cu care dorim să lucrăm împreună şi nu împotriva lor pentru a contura o Uniune mai puternică şi mai competitivă care să le ofere mai multe beneficii decât în prezent, atunci trebuie să acţionăm în acord cu Tratatul de la Lisabona şi să implicăm sincer Parlamentul European şi, în plus, să implicăm şi parlamentele naţionale. Dezbaterea de azi nu înlocuieşte tratarea subiectului în acest Parlament în maniera obişnuită, prin declaraţia raportorului, în cadrul comisiilor şi al grupurilor politice.

Cât despre comentariul de fond, cel mai important obiectiv trebuie să fie crearea de locuri de muncă. Acesta trebuie să fie punctul de plecare pentru toate noile strategii. Cum să facem acest lucru? Ştim foarte puţin despre aceasta în acest moment. Ştim atât: priorităţi mai puţine, identificarea blocajelor, o coordonare mai strânsă a politicii economice. Toate acestea sunt bune, însă, vă rog, luaţi în considerare următoarele: în primul rând, să nu aruncăm lucrurile bune care s-au făcut. UE a fost consolidată prin politicile comunitare existente, şi, mai mult, este împotriva tratatelor fondatoare să elimine coeziunea şi politicile agricole care servesc bine intereselor cetăţenilor UE. În al doilea rând, noua strategie trebuie să servească intereselor tuturor regiunilor, nu doar celor ale anumitor companii sau ţări. Prin coeziune, va creşte şi competitivitatea UE. În al treilea rând, să adaptăm strategia în funcţie de ţări. Acesta este modul în care vom da credibilitate întregii chestiuni.

  Anni Podimata (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, dezbaterea care are loc aici azi privind strategia 2020 este foarte interesantă, însă ştim cu toţii prea bine că Consiliul European informal din 11 februarie a fost dominat de aşa-numita chestiune greacă. Ştim, de asemenea, că summitul informal a culminat cu o declaraţie a şefilor de stat sau de guvern prin care ofereau susţinere politică Greciei, exprimând disponibilitatea de a lua măsuri în vederea stabilizării euro şi subliniind faptul că Grecia nu a solicitat niciun ajutor financiar din partea Uniunii Europene.

Aş dori să profit de această ocazie ca să reamintesc acestui Parlament că guvernul grec şi prim-ministrul grec au subliniat în mod repetat că Grecia nu solicită bani, nu solicită niciunui contribuabil neamţ sau austriac sau suedez și niciunui alt european să îi plătească datoriile, pe care le va rezolva, pe care le va limita prin propriile eforturi, pe baza măsurilor care au fost anunţate deja.

Pentru că tot suntem la acest subiect, domnule Verhofstadt, nu este corect că Grecia a spus că a furnizat toate informaţiile privind obligaţiunile Goldman Sachs; a spus că le va furniza fără întârziere. Mai mult, nu îl văd aici pe preşedintele Comisiei Europene; doresc să îmi exprim nedumerirea faţă de motivul pentru care au fost solicitate explicaţii numai din partea autorităţilor greceşti şi din partea Greciei cu privire la o practică aplicată până la saturaţie de multe state membre din zona euro în ultimii zece ani, din 1998 până în 2008, în conformitate cu numeroase articole apărute recent în presa străină.

Grecia nu solicită bani. Solicită altceva. Ceva ce ar trebui să fie de evident, nu doar datorită participării sale la zona euro, ci şi, mai general, datorită participării sale în Uniunea Europeană: o expresie a sprijinului politic, a solidarităţii şi a încrederii fundamentale sincere. Sprijin nu doar în cuvinte; sprijin care să aibă substanţă şi conţinut şi care nu va fi retras şi subminat de îndată ce nu ne mai aflăm în spatele uşilor închise.

Grecia solicită partenerilor săi să nu facă sau să spună ceva care să alimenteze speculaţiile şi să nu mai semene îndoială dacă Grecia va putea sau nu să obţină rezultate prin măsurile pe care le-a anunţat, deoarece, la analiza finală, aceasta ar submina eforturile pe care ţara le face.

Nu trebuie să ne ascundem capul în nisip. Cu toţii ştim că, prin Grecia, speculanţii ţintesc zona euro şi euro. Aşa că haideţi să luăm toate măsurile necesare pentru a proteja zona euro şi moneda euro.

(Aplauze)

  Paolo De Castro (S&D). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, trebuie să îmi exprim regretul sincer, şi pe cel al întregii Comisii pentru agricultură şi dezvoltare rurală, pe care am onoarea să o prezidez, pentru faptul că, în strategia 2020, până acum nu s-a făcut nicio referire de niciun fel la sectorul agroalimentar.

Este absurd faptul că strategia propusă de Comisie pentru următorii 10 ani nu include problema principală pe care o prezintă provocarea legată de siguranţa alimentară, creştere şi menţinerea locurilor de muncă în zonele rurale.

Doamnă preşedintă, cum putem să concepem o Europă verde şi durabilă fără să luăm în calcul faptul că 45 % din întreg teritoriul european este gestionat de agricultori? Cum de nu se iau în calcul cele aproximativ 30 de milioane de oameni care lucrează pe acest teritoriu? Aceştia sunt lucrători care trebuie apăraţi şi protejaţi. Înainte să ne concentrăm asupra unor noi locuri de muncă, trebuie să le protejăm pe cele existente.

Aş vrea să vă reamintesc faptul că agricultura furnizează o gamă întreagă de servicii esenţiale referitoare la, printre altele, alimente, biodiversitate, peisaj şi mediu, iar acestea sunt sarcini care sunt realizate de dragul vieţii sociale şi economice din zonele rurale.

Preşedinţia spaniolă a insistat, de asemenea, cu hotărâre asupra necesităţii unei politici agricole comune puternice. Prin urmare mă îngrijorează această omisiune foarte gravă, pe care sper ca Parlamentul să o poată îndrepta.

  Liisa Jaakonsaari (S&D). – (FI) Doamnă preşedintă, acesta este anul tigrului, iar China este un tigru economic.

În acest moment, India este un enorm şantier şi cred că dezvoltarea acestei ţări va avea un impact uriaş asupra Europei. Tocmai din acest motiv avem nevoie de un nou ritm, de un nou început pe care UE 2020 îl simbolizează. Avem nevoie de o politică economică comună, de o politică fiscală inteligentă şi de curajul de a ne recunoaşte slăbiciunile structurale: cercetarea şi dezvoltarea produselor. Aceste probleme au fost foarte bine prezentate aici.

Am două întrebări. Cum vom monitoriza în viitor punerea în aplicare a Pactului de stabilitate şi creştere având la bază această tragedie grecească şi lecţia pe care ne-a dat-o? Cealaltă întrebare este: ce zăhărel şi ce beţe trebuie să folosim pentru a permite ca strategia UE 2020 să aibă mai mult succes decât tragedia Lisabona, având în vedere că stelelor membre nu le-a păsat câtuşi de puţin de ea?

  Marian-Jean Marinescu (PPE). - Doamnă preşedinte, domnule preşedinte al Consiliului, mă bucur că sunteţi prezent aici cu noi, nu înţeleg graba cu care se încearcă o decizie de către Consiliu fără o consultare serioasă cu Parlamentul European. Avem nevoie de Strategia pentru 2020 deoarece Strategia de la Lisabona nu şi-a arătat eficienţa. Dar documentele care circulă sunt generale, nu aduc elemente clare referitoare la viitoarele provocări.

Un exemplu este dimensiunea socială. Problema socială a Europei este îmbătrânirea accentuată a populaţiei, precum şi lipsa de înaltă calificare pentru lucrători.

În aceste condiţii, alocarea a mai puţin de 2 % din produsul intern brut pentru cercetare, dezvoltare, inovare, reprezintă o primă eroare care trebuie rapid rectificată. Cercetarea, dezvoltarea, ar putea să se bazeze pe parteneriatele public-privat şi pe încurajarea oamenilor de afaceri să investească în laboratoare şi institute de cercetare pentru a descuraja migraţia de materie cenuşie către Statele Unite sau Japonia

  Monika Flašíková Beňová (S&D). – (SK) Voi încerca să am o intervenţie scurtă, pentru a mă încadra în timp. Sunt dezamăgită de faptul că preşedintele Comisiei nu mai este aici, însă cred că persoana responsabilă pentru cooperarea interinstituţională este aici.

Pentru că este un pas important spre pentru reuşita strategiei 2020, aş dori prin urmare să vorbesc în special despre cât de esenţial este ca diferitele instituţii ale UE să înceteze să concureze una cu cealaltă, iar noi să cooperăm împreună cu onestitate cu privire la instrumentele fără de care ne va fi imposibil să atingem obiectivele strategiei 2020.

Este, prin urmare, foarte important pentru egoismul naţional să fie cu adevărat transformat într-un simţ al responsabilităţii naţionale şi, de asemenea, într-un simţ al responsabilităţii la nivel comunitar, pentru că dacă nu abordăm problema armonizării politicii sociale şi a armonizării politicii fiscale cât mai repede posibil, nu vom putea îndeplini obiectivele politicii economice sau pe cele ale economiei noastre europene comune care să ne facă să fim o regiune cu adevărat competitivă într-o lume globalizată.

  Andrew Duff (ALDE). – Doamnă preşedintă, sunt foarte recunoscător preşedintelui Van Rompuy pentru că a descris specificaţiile funcţiei sale, însă tot nu înţeleg de ce refuză să răspundă întrebării mele parlamentare. Aş dori să îi solicit să îşi reconsidere atitudinea faţă de întrebările parlamentare.

Doresc, de asemenea, să îmi cer scuze faţă de domnul preşedinte Van Rompuy pentru comportamentul ruşinos al dlui Nigel Farage. Îi garantez că marea majoritate a deputaţilor britanici îl vor trata cu mare respect.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Doamnă preşedintă, privirea întregii Europe, şi nu doar a Europei, a fost aţintită asupra Greciei în ultima vreme, după cum au spus o serie de antevorbitori.

Pe fondul crizei economice mondiale, bineînţeles, nu doar Grecia a avut probleme economice grave. Mai sunt şi alte ţări, după cum ştim cu toţii.

Suntem martorii unui atac speculativ fără precedent care, îmi pare rău să o spun, în ultima vreme a luat forma unei calomnii dintre cele mai grave din partea unor mijloace media.

Oricum ar fi, puteţi fi cu toţii convinşi că Grecia nu este falimentară, că Grecia nu este în colaps. Mai mult, ţara noastră nu a solicitat niciodată sprijin financiar. Ceea ce a cerut şi cere în prezent este susţinere politică. Ceea ce a cerut şi cere în prezent este o dovadă de adevărată solidaritate din partea celorlalte state membre din cadrul uniunii monetare europene deoarece, în fond, despre asta este vorba.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - La începutul anului, rata şomajului a ajuns la 10 %, iar deficitul în multe state membre a crescut. Cetăţenii europeni aşteaptă soluţii imediate la provocările fundamentale actuale: schimbările demografice, schimbările climatice, criza economică şi financiară.

Uniunea Europeană trebuie să investească cu prioritate în crearea şi menţinerea locurilor de muncă, în educaţie, sănătate, agricultură şi infrastructurile de transport şi energie. Uniunea are nevoie de o strategie sustenabilă în domeniul energiei şi o infrastructură de transport modernă, sigură şi eficientă. Trebuie să investim în măsuri de eficienţă energetică atât pentru locuinţe, cât şi pentru modernizarea instalaţiilor industriale, putând genera astfel peste două milioane de noi locuri de muncă până în 2020.

De asemenea, reducerea emisiilor poluante înseamnă modernizarea instalaţiilor industriale de pe teritoriul Uniunii Europene şi nu delocalizarea industriei europene în terţe ţări. Nu în ultimul rând, îmbătrânirea populaţiei şi scăderea ratei natalităţii impune reformarea sistemelor sociale pentru a asigura un trai decent pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene

PREZIDEAZĂ: DL LAMBRINIDIS
Vicepreşedinte

  Maroš Šefčovič, membru al Comisiei. – Domnulepreşedinte, stimaţi deputaţi în Parlamentul European, şedinţa s-a prelungit puţin, iar preşedintele Comisiei a trebui să plece din cauza altor obligaţii, însă este o onoare pentru mine să răspund în numele preşedintelui Barroso şi în numele Comisiei.

Aş dori să încep prin a vă mulţumi tuturor pentru această dezbatere fascinantă, pentru numeroasele idei interesante şi pentru entuziasmul şi susţinerea de care daţi dovadă faţă de Strategia UE 2020. Fără susţinerea dumneavoastră, UE 2020 nu poate să reuşească şi nu va reuşi. Vă pot asigura de faptul că acum Comisia va fi foarte îndrăzneaţă; Strategia UE 2020 va pune în centrul său cetăţenii, ocuparea forţei de muncă şi reducerea sărăciei. Vă pot asigura şi că am învăţat lecţiile Strategiei de la Lisabona şi că, prin urmare, ne vom concentra pe un număr mai mic de obiective şi cu siguranţă vom aduce îmbunătăţiri guvernanţei.

În Comisie, suntem foarte încurajaţi de interesul mare şi de ceea ce sperăm că va fi un sprijin puternic din partea Parlamentului European. De asemenea, suntem foarte încurajaţi de sentimentul urgenţei care există în Consiliul European, unde este foarte clar că atmosfera în prezent este foarte diferită de cea de acum cinci ani, când discutam parametrii Strategiei de la Lisabona.

Dar trebuie să facem mai mult; trebuie să obţinem susţinere locală şi regională pentru această strategie şi, ceea ce este cel mai important, trebuie să convingem oamenii să o susţină. Trebuie să ne asigurăm că aceştia nu o vor vedea ca pe încă un exerciţiu administrativ, ci că o vor considera o abordare a modului de îmbunătăţire a vieţii din Europa şi din ţările şi regiunile în care trăiesc. Aş dori să vă cer, stimaţi deputaţi, să ne ajutaţi în acest demers. Haideţi să nu creăm o competiţie între instituţii, ci să colaborăm, să ne concentrăm pe priorităţi şi să obţinem rezultate concrete.

Am vrea să introducem în Strategia UE 2020 un sistem cu trei piloni interconectaţi, bazat pe o economie inteligentă, mai ecologică şi cuprinzătoare, şi am dori să construim, pe baza acestor piloni, iniţiative flexibile, direcţionate către sectoarele strâmtorate, către problemele care încetinesc economia europeană şi care o împiedică să îşi folosească întregul potenţial. Dorim să ne concentrăm mai mult pe educaţie şi pregătire, astfel încât forţa de muncă din Europa să menţină avantajul competitiv pe care aceasta îl merită. Vom ţine Strategia UE 2020 conectată la Pactul de stabilitate şi creştere, pentru că o poziţie fiscală solidă este esenţială pentru stabilitatea politică.

Astăzi am vorbit mult despre Grecia şi aş dori să vă asigur că s-a ajuns la consensul ca, dacă va fi nevoie, statele membre din zona euro să ia măsuri hotărâte şi coordonate pentru a menţine stabilitatea financiară în zona euro. Comisia va colabora îndeaproape cu Grecia şi va monitoriza felul în care acest stat va pune în aplicare recomandările. O misiune condusă de Comisie împreună cu BCE şi care apelează la FMI pentru asistenţă tehnică se află în prezent în Atena pentru a evalua dacă este necesar ca Grecia să ia măsuri suplimentare.

Daţi-mi voie să fiu foarte clar; avem instrumentele necesare pentru a menţine stabilitatea financiară în zona euro, dacă va fi nevoie; acest lucru presupune, în special, ca statele membre din zona euro, Comisia, Banca Centrală Europeană şi noi să fim pregătiţi să elaborăm un cadru european pentru a coordona acţiunea. Numai că fiecare etapă a acestui proces trebuie lăsată să se desfăşoare, iar acum este rândul Greciei să insiste cu reformele şi să aplice toate măsurile necesare. Cred că suntem pregătiţi să acţionăm cu îndrăzneală, fie în privinţa Strategiei UE 2020, fie în privinţa situaţiei din Grecia.

  Herman Van Rompuy, Preşedinte al Consiliului European. – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, sunt bucuros că am avut această dezbatere; mă bucur că am acceptat invitaţia dumneavoastră de a veni aici, chiar la începutul procesului Strategiei UE 2020, pentru că dezbaterea de-abia a început. Am avut recent o dezbatere, pe 11 februarie, vom avea Consiliul de primăvară la sfârşitul lunii martie şi vom finaliza Strategia 2020, sau Strategia pentru ocuparea forţei de muncă şi creştere economică, la sfârşitul lunii iunie. Avem astfel destul de mult timp la dispoziţie pentru a schimba opinii şi pentru a stabili, o dată pentru totdeauna, planul de acţiune.

Prin urmare, salut ambiţia europeană pe care am găsit-o aici, în această după amiază, şi salut acest sentiment al urgenţei pe care l-am observat în această după amiază. A existat un discurs faţă de care nu simt decât dispreţ, însă nu voi mai comenta nimic în această privinţă.

În ceea ce priveşte strategia economică, voi face o diferenţiere între trei perioade. Prima perioadă este cea în care încă ne aflăm, cu alte cuvinte criza financiară şi toate consecinţele sale. Permiteţi-mi să folosesc un limbaj diferit de cel pe care l-am auzit în această după amiază pe parcursul întregii dezbateri. Voi explica. Aş dori să folosesc un limbaj care să reflecte şi aspectele pozitive ale Uniunii Europene, pentru că, oricât de surprinzător ar părea, există şi lucruri pozitive care s-au petrecut de curând. Am suportat consecinţele şi am tras învăţăminte de pe urma crizei din anii 1930. Acum ne aflăm la un an după marea criză şi, de fapt, acum, în 2010, în cele mai multe ţări se înregistrează din nou o creştere pozitivă. Nu s-a întâmplat la fel în anii '30. Atunci criza a durat până la sfârşitul deceniului.

De ce înregistrăm acum această creştere pozitivă? Pentru că am luat măsuri. Am luat măsuri pentru a salva instituţiile financiare, nu pentru că ne sunt ele în sine pe plac, ci pentru că fără ele nu există economie. Am dus o politică monetară inteligentă. Am injectat lichidităţi în economie, lucru pe care nu l-a făcut nimeni acum 70 de ani. În ciuda tuturor problemelor, am creat o zonă de stabilitate monetară pentru cel puţin 16 ţări. În anii '30, au existat devalorizări competitive. Acestea nu au apărut şi acum. Am aplicat o politică bugetară riscantă folosind deficitele bugetare pentru a stimula economia. Nu am făcut ceea ce s-a făcut în anii '30, adică să refacem echilibrul bugetar cât mai rapid posibil. Prin urmare, ne-am protejat piaţa internă, care nu este perfectă. Trebuie să o îmbunătăţim, iar dl Monti ne va furniza câteva propuneri concrete. Cu toate acestea, nu am alunecat înapoi în protecţionismul din anii '30. Prin urmare, am tras învăţăminte din marea criză cu care tocmai ne-am confruntat.

Aş merge chiar mai departe. G20 s-a născut graţie Uniunii Europene; am fost singurii care au luat iniţiativa de a crea această guvernare mondială embrionară. Este prima dată când marile puteri, noi şi vechi, s-au aliat pentru a combate criza, într-un mod imperfect, însă vom continua să acţionăm în acest sens. Prin urmare, Europa, Uniunea Europeană, nu trebuie pusă întotdeauna în defensivă. Au fost create şi unele lucruri care sunt foarte pozitive.

Acum va trebui să lăsăm în urmă această strategie, aşa-numită de ieşire. Trebuie să găsim un echilibru între abandonarea prea repede a stimulilor bugetari şi întoarcerea, pe termen mediu, la echilibrul bugetar care este absolut necesar pentru finanţarea sistemului nostru de pensii, a sistemului nostru de securitate socială şi a sistemului nostru sanitar. Astfel că echilibrul pe care trebuie să-l găsim este unul dificil, iar Pactul de stabilitate şi creştere ne pune la dispoziţie mijloacele de a-l realiza, pentru că nu prevede întoarcerea imediată la echilibrul bugetar. Prevede în schimb o abordare pas cu pas, în care vom atinge la început o etapă de 3 % şi apoi, pe termen mediu, vom ajunge la echilibrul bugetar. Cred că am aplicat şi continuăm să aplicăm o politică înţeleaptă.

În ceea ce priveşte Strategia de la Lisabona, îi cunoaştem neajunsurile, însă nu trebuie nici să uităm că actuala criză financiară şi economică a întrerupt complet procesul de punere în aplicare a agendei Lisabona. Bineînţeles, au existat şi omisiuni; nu le voi enumera aici, căci sunt binecunoscute. Totuşi, voi spune următoarele: avem nevoie de nişte reforme majore, sau importante, iar aceste reforme importante vor necesita alegeri bugetare la nivel european şi naţional. Nu din întâmplare – şi am repetat acest lucru în concluziile scrise pe care le-aţi citit – dorim să asociem, în cadrul juridic al Pactului de stabilitate şi creştere, discuţia bugetară cu reformele economice. Asta pentru că, dacă spunem că avem nevoie să efectuăm mai multă cercetare şi dezvoltare, de exemplu, atunci trebuie să prevedem acest lucru în bugetele naţionale şi în perspectiva financiară a Uniunii Europene. Acest lucru înseamnă că vor trebui făcute anumite alegeri bugetare.

O altă consecinţă a alegerilor pe care le facem în privinţa Strategiei de la Lisabona este faptul că obiectivele pe care ni le propunem nu sunt întotdeauna uşoare. Se poate întâmpla să fie obiective dificile. Aici situaţia devine grea. Pe de-o parte există cererea de reforme şi, pe de altă parte, este vorba de punerea în aplicare a reformelor. Nu spun că am auzit acest lucru aici, însă, în afara acestui plen, la nivel european, oamenii solicită măsuri aspre, reforme majore, reforme dure, iar când se întorc în ţările lor, văd foarte puţine rezultate în acest sens. Prin urmare, avem nevoie de o poziţie coerentă. Nu numai Uniunea Europeană va pune în aplicare reforme. Putem încuraja statele, le putem stimula şi le putem furniza un cadru potrivit pentru ele, însă foarte multe dintre reforme vor trebui făcute la nivel naţional şi, prin urmare, este vorba de a demonstra o voinţă politică semnificativă, iar angajamentul politic este cel mai important lucru.

Se spune deseori că avem nevoie de mai multe măsuri obligatorii. Totuşi, ar trebui să ne gândim la asta. Am făcut mai multe propuneri, care cred că sunt mai inteligente decât măsurile obligatorii. Cu toate acestea, nici măcar Pactul de stabilitate şi creştere, care conţine multe măsuri obligatorii, nu a reuşit să reabiliteze unele dintre ţări. Aşadar, metoda aplicată nu înseamnă totul, metoda nu rezolvă totul, iar fără angajamentul politic, fără angajament, metoda nu are nicio valoare.

În ceea ce priveşte strategia economică, este foarte uşor pentru unii să spună că avem nevoie de mai multe constrângeri. Totuşi, în ceea ce priveşte orientările economice, Tratatul de la Lisabona nu prevede aşa ceva. Nu am elaborat eu Tratatul de la Lisabona, alţii au făcut-o, însă acesta nu prevede sancţiuni, penalităţi sau măsuri negative în ceea ce priveşte punerea în aplicare a orientărilor economice. Citiţi cu atenţie articolul 121 pentru a fi complet informaţi în acest sens. Prin urmare, angajamentul politic la nivel european şi la nivel naţional este crucial, iar, fără acest angajament politic, nu se va realiza nimic.

O ultimă chestiune referitoare la Grecia. Cred că am trimis mesajul corect. Am transmis un mesaj privind responsabilitatea guvernului elen, care trebuie să gestioneze o situaţie extrem de dificilă, o situaţie pe care a moştenit-o. Guvernul elen ia nişte măsuri curajoase. Pe 11 februarie ne-a anunţat că, dacă actualele măsuri nu vor fi suficiente pentru a ajunge la o scădere a deficitului cu 4 % din PIB în 2010, atunci va lua măsuri suplimentare. Noi ne-am luat angajamentul de a efectua mai multe operaţiuni de monitorizare, nu doar la iniţiativa Comisiei Europene, ci şi cu ajutorul Băncii Centrale Europene şi chiar al experţilor de la Fondul Monetar Internaţional. Prin urmare, eu cred că am încadrat şi definit foarte clar acest aspect al responsabilităţii. Dacă va fi necesar, există, bineînţeles, şi un element de solidaritate. Grecia a spus că nu vrea să se folosească de acesta, însă noi am transmis două mesaje: un mesaj de responsabilitate şi un mesaj de solidaritate, dacă va fi nevoie.

Evident, trebuie să tragem concluzii din ceea ce s-a întâmplat în Grecia în ultimii ani. Şi în zona euro trebuie să avem o atitudine mai proactivă în ceea ce priveşte atât colectarea datelor, cât şi politica în sine. Această criză a fost totodată o provocare, o provocare în sensul că trebuie să exersăm mai mult politica de coordonare. De fapt, fiecare criză este o provocare. Trebuie să tragem învăţăminte din fiecare criză. Ei bine, vom învăţa aceste lecţii. La fel cum am am făcut-o de pe urma crizei din anii '30, acum trebuie să învăţăm lecţiile oferite de criza financiară: mai multă reglementare, o mai mare monitorizare a primelor şi o politică bancară mai cuprinzătoare. Totuşi, trebuie să tragem învăţăminte şi din experienţa Greciei şi a altor state.

Doamnelor şi domnilor, cred că am simţit aceeaşi ambiţie şi în acest plen; am simţit aceeaşi voinţă politică de a continua o politică şi o strategie economică capabilă să facă faţă dificultăţilor cu care ne confruntăm în prezent. Aşa cum au spus mulţi dintre dumneavoastră, această responsabilitate nu revine doar unei persoane sau două; toate instituţiile europene şi toate statele membre trebuie să îşi asume responsabilitatea comună. Altfel, nu vom reuşi să salvăm modelul nostru social; altfel, vom pierde poziţia pe care o deţinem în lume. Prin urmare, având în vedere toate aceste lucruri, am venit să mă întâlnesc cu dumneavoastră aici, în această după amiază, şi tot ţinând cont de ele îmi voi continua activitatea.

(Aplauze)

  Preşedintele. – Domnule Preşedinte, vă mulţumesc foarte mult. A fost, într-adevăr, o mare plăcere să vă avem alături de noi pentru prima dumneavoastră apariţie în şedinţă plenară. În Grecia există o expresie pentru o persoană care îşi asumă sarcini noi şi dificile. Spunem: σιδηροκέφαλος, care înseamnă să aveţi un cap de fier pentru a susţine tot ceea ce va cădea pe el în timpul demersurilor dificile. Cred că aţi dat dovadă de acest lucru; şi dacă încă nu îl aveţi, în mod sigur el se dezvoltă. Vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi fost alături de noi.

Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. – Criza economică a lăsat urmări negative profunde asupra potenţialului de creştere economică a ţărilor din Uniune. Am urmărit dezbaterile pe această temă şi am observat că atenţia s-a concentrat asupra măsurilor de ieşire din criză şi de recuperare a creşterii economice din punct de vedere financiar. Fără îndoială că este bine să abordăm problemele în ordinea gravităţii, însă este important să înţelegem că situaţia nu mai este aceeaşi ca înainte de criză. Ceea ce trebuie să se schimbe este chiar modelul economic, care trebuie să se bazeze mai mult pe inovaţie, pe energii nepoluante şi pe atenţia acordată stării de sănătate a oamenilor. Nu putem avea o economie performantă dacă nu avem lucrători motivaţi şi nu putem avea o economie sustenabilă dacă susţinem protejarea mediului doar cu jumătăţi de măsură. Recuperarea potenţialului de creştere economică cred că trebuie să înceapă chiar de la schimbarea modelului economic, care trebuie să se concentreze pe ceea ce creează inovaţie şi motivaţie umană. Ieşirea din criză nu este, în principal, o problemă de politici economice sau fiscale

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Europa a avut deja de învăţat o lecţie, pentru că nu a fost capabilă să pună în aplicare obiectivele stabilite prin Strategia de la Lisabona şi sper că va învăţa din greşelile care au provocat criza economică şi financiară. Prin urmare, vă invit ca, pe viitor, să acordaţi mai multă atenţie în primul rând creării de locuri de muncă, creând nu orice fel de locuri de muncă, ci încercând să asiguraţi ocupare de înaltă calitate a forţei de muncă, ţinând cont de nevoile pieţei muncii şi garantând includerea socială. În al doilea rând, este foarte important să luptăm pentru egalitatea de gen şi pentru abolirea sărăciei, în special pentru oamenii care fac parte din grupurile cele mai vulnerabile, întrucât aceştia sunt cel mai grav afectaţi de sărăcie în aceste vremuri grele. Aş dori, de asemenea, să atrag atenţia asupra sistemelor de educaţie şi asupra importanţei de a dobândi aptitudini noi. Întrucât pieţele muncii din statele membre ale UE se confruntă cu o schimbare dinamică, este necesar să ne asigurăm că lucrătorii deţin aptitudinile necesare pentru viitoarele pieţe ale muncii. Prin urmare, este absolut necesar să investim în pregătirea internă a personalului şi în educaţia de-a lungul vieţii. Trebuie să acordăm atenţie maximă uneia dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea, şi anume nivelul din ce în ce mai ridicat al şomajului în rândul tinerilor. Dacă tineretului nu i se oferă posibilitatea de a intra pe piaţa muncii, atunci există pericolul ca Europa să piardă o întreagă generaţie de tineri. În timpul reuniunii informale a şefilor de stat sau de guvern ai statelor din UE, organizată la 11 februarie pe tema Strategiei Europa 2020, s-a ridicat foarte importanta chestiune a guvernanţei. Deşi Consiliul European este foarte ambiţios în acest sens, vă invit totuşi să asiguraţi o participare şi mai activă a Parlamentului European, a parlamentelor naţionale şi a diverselor sectoare ale Consiliului.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) În această dezbatere, cei cărora le revine responsabilitatea în cadrul Uniunii Europene încă sunt departe de problemele reale ale cetăţenilor. Exemplele pe care continuăm să le găsim în timpul vizitelor noastre şi în cadrul contactului cu muncitorii, agricultorii, pescarii şi proprietarii de întreprinderi mici şi mijlocii demonstrează faptul că abordările şi politicile Uniunii Europene nu fac altceva decât să fragilizeze şi mai mult ocuparea forţei de muncă şi să agraveze problema şomajului şi a exploatării.

Într-o perioadă când numărul şomerilor a ajuns la 23 de milioane şi când sărăcia afectează peste 85 de milioane de persoane, nu este acceptabil să continuăm să aplicăm politicile care au generat această situaţie.

Prin urmare, insistăm asupra nevoii de a pune capăt Pactului de stabilitate şi de a-l înlocui cu un Pact de dezvoltare şi ocupare a forţei de muncă, care să acorde prioritate problemei creării de locuri de muncă împreună cu acordarea de drepturi şi cu creşterea producţiei.

Trebuie să abandonăm aşa-numita Strategie de la Lisabona şi să susţinem în schimb o Strategie de progres social, care să acorde prioritate luptei împotriva sărăciei, să susţină servicii publice şi resurse sociale de calitate şi să promoveze egalitatea şi drepturile femeilor. Acest lucru înseamnă dezvoltarea unei politici bugetare care să grăbească alocarea fondurilor comunitare de asistenţă, pe care să le transfere mai repede şi mai uşor către statele membre...

(Explicarea votului a fost redusă în conformitate cu prevederile articolului 170 din Regulamentul de procedură)

  Kinga Göncz (S&D), în scris. – (HU) Strategia UE 2020 nu poate avea succes decât dacă statele membre dovedesc suficient de mult angajament pentru a o duce la îndeplinire. În afară de acceptarea fără echivoc a responsabilităţilor naţionale, cheia succesului constă în punerea în aplicare a politicilor comunitare cu ajutorul resurselor proprii furnizate pentru recuperare, dezvoltare regională şi agricultură, care vor contribui la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă. Metoda de lucru ierarhică de sus în jos care se conturează în prezent şi care se bazează pe o răspundere politică sporită a prim-miniştrilor oferă totodată garanţii mai solide pentru o aplicare mai bună decât în cazul Strategiei de la Lisabona. De asemenea, Strategia 2020 stabileşte priorităţile viitoarei perioade bugetare, fără a solicita discuţii detaliate în prezent. Prin urmare, trebuie să subliniem chiar acum importanţa unei politici agricole şi de coeziune comune pentru următoarea perioadă bugetară de şapte ani şi care va începe în 2014. Fără coeziune economică, socială şi teritorială, Europa nu poate fi puternică şi competitivă. Convergenţa între regiuni va consolida competitivitatea Europei.

  Lívia Járóka (PPE), în scris. – (HU) Doamnelor şi domnilor, una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă UE este reevaluarea Strategiei de la Lisabona, alături de lupta împotriva sărăciei şi excluderii şi consolidarea coeziunii sociale. Iniţiativa 2020, care reprezintă una dintre acţiunile de bază ale Preşedinţiei triple spaniolo-belgiano-maghiare, trebuie să răspundă provocărilor demografice şi sociale pe termen lung cu care se confruntă continentul. Acest lucru înseamnă nimic altceva decât regândirea pieţei europene a muncii şi regândirea sistemului educaţional. În faţa eşecului actualei Strategii europene de ocupare a forţei de muncă, programul 2020 trebuie într-adevăr să creeze locuri de muncă mai multe şi mai bune, acordând atenţie în special participării sporite a femeilor şi a grupurilor dezavantajate pe piaţa muncii. Este lăudabil faptul că atât programul de lucru al Comisiei Europene, cât şi planul de acţiune al viitoarei Preşedinţii triple pun accent pe factorii indispensabili pentru succesul programului, cum sunt măsurile referitoare la munca nedeclarată, economia subterană şi copiii care abandonează şcoala, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de auto-angajare. Întrucât excluderea socio-economică este rezultatul mai multor factori independenţi, soluţia nu poate veni decât de la un plan de acţiune mai complex, care să abordeze toate domeniile împreună, şi nu de la ideile bazate pe proiecte, care au predominat până acum. Pentru a fi eficiente, iniţiativele izolate trebuie abandonate în favoarea unor măsuri ţesute într-un pachet echilibrat de politici, care să se concentreze pe intervenţiile timpurii şi care să poată asigura o veritabilă îmbunătăţire a fiecăreia dintre măsurile de excludere socială reflectate în indicatorii Laeken.

  Iosif Matula (PPE), în scris. – Actuala criză economică este cea mai gravă din ultimele decenii, efectele sale regăsindu-se în înjumătăţirea potenţialului de creştere la nivel de Uniune. Concomitent cu scăderea economică, se înregistrează şi o accelerare a îmbătrânirii populaţiei, fapt care îngreunează eforturile de redresare a economiilor UE. În aceste condiţii, Strategia 2020, care se doreşte o continuare a Strategiei de la Lisabona, trebuie să creeze condiţiile necesare creşterii durabile şi consolidării fiscale. Astfel, învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie să fie mult mai accesibilă, iar universităţile să fie mult mai deschise faţă de studenţii atipici. O mai bună corelare între cerere şi ofertă şi o mai mare mobilitate a forţei de muncă vor oferi lucrătorilor mai multe oportunităţi, acolo unde este cea mai mare nevoie de capacităţile lor. Pentru reducerea sărăciei şi excluziunii, e nevoie de sisteme moderne de securitate socială şi de pensii. Politica de ocupare trebuie să pună accentul pe flexibilitatea pieţei muncii, persoanele angajate fiind responsabile de viaţa lor activă prin formarea continuă, adaptarea la schimbare şi mobilitate. Este esenţială ajustarea la contextul de criză şi îmbătrânire a populaţiei europene, astfel încât să fim capabili să asigurăm un nivel adecvat al ajutorului pentru persoanele neîncadrate temporar pe piaţa muncii.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. – Mă alătur colegilor care au ridicat problema absenţei agriculturii din Strategia UE 2020. Consider că agricultura reprezintă un domeniu care poate contribui la dezvoltarea Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, un sector important prin faptul că se află în centrul modului european de viaţă. Nu în ultimul rând, agricultura are nevoie de o atenţie deosebită pentru că a fost foarte puternic afectată de criza economică. Este suficient, pentru a ne da seama de amploarea efectelor, să analizăm reducerea venitului real per muncitor în agricultură, care a atins până la 35 % în unele dintre statele membre ale Uniunii Europene

  Ioan Mircea Paşcu (S&D), în scris. – Urmând aceeaşi linie a declaraţiei de deschidere a Preşedintelui Van Rompuy, intervenţia mea este dedicată punerii în aplicare a Tratatului de la Lisabona. Deşi, teoretic, crearea unei funcţii de Înalt Reprezentant cu prerogative duble este o idee bună, în practică, având în vedere „unicitatea” funcţiei, ideea generează probleme pe care autorii tratatului nu le-au prevăzut. În absenţa unui adjunct, şi el cu prerogative duble, Înaltul Reprezentant va trebui să aleagă din ce în ce mai mult între a sta la Bruxelles şi a fi prezent, de exemplu, în Parlamentul European, sau a zbura într-o capitală străină, unde UE are nevoie să fie la fel de bine reprezentată. Bineînţeles, dna Ashton poate ţine locul Înaltului Reprezentant, însă, dacă o va face, acest lucru va trebui să se întâmple ad hoc, fie în detrimentul Consiliului, fie în detrimentul Comisiei. Iar dacă „Preşedinţia rotativă” va interveni pentru a reface echilibrul, atunci ne vom trezi cu mai multă birocraţie, în loc de mai puţină.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Europa 2020 nu trebuie să repete eşecurile predecesoarei sale, Strategia de la Lisabona. Noua strategie a fost modelată, într-o mare măsură, de criza economică, ale cărei efecte va trebui să le soluţionăm. În acelaşi timp, trebuie să compensăm neglijenţa de care am dat dovadă. Dacă prevederile Pactului de stabilitate şi creştere sunt atât de riguroase, cum de a ajuns UE să aibă un deficit de 7 % şi o datorie de 80 % din PIB? Cine este răspunzător pentru asta? Ceea ce vrem noi cel mai mult pentru UE este întoarcerea la o cale de creştere rapidă, iar acesta este primul obiectiv pe care ar trebui să îl îndeplinească strategia. Actualele prevederi ale strategiei nu arată cum să atingem acest obiectiv şi nici nu precizează cum să împăcăm reuşitele europene pe plan social cu problemele demografice, cu slaba performanţă a sistemului de asigurări de sănătate sau cu sistemul eşuat de pensii şi beneficii. În plus, ce se întâmplă cu orele de muncă? În sfârşit, cum rămâne cu crearea unui sistem pentru supravegherea şi monitorizarea băncilor şi a altor instituţii financiare? Sau cum vrem să creştem productivitatea? Avem nevoie de o nouă abordare a acestor provocări noi.

  Bogusław Sonik (PPE), în scris. – (PL) Prioritatea noii Strategii Euro 2020 este aceea de a fi o economie de piaţă bazată pe cunoştinţe mai inteligentă şi ecologică. Pentru a îndeplini acest obiectiv, trebuie să ne concentrăm, înainte de toate, pe consolidarea pieţei unice şi pe creşterea fluxului liber al serviciilor. Rolul Comunităţii Europene ar trebui să fie acela de a promova spiritul de întreprinzător şi de a simplifica înregistrarea afacerilor, prin ridicarea barierelor juridice şi economice. Sprijinul, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, este un aspect semnificativ. Anularea cerinţei ca microîntreprinderile să depună declaraţii financiare anuale şi îmbunătăţirea accesului la credite ar putea fi paşi importanţi în această direcţie. Rezultatele Eurobarometrului cu privire la mentalitatea antreprenorială a oamenilor arată faptul că Uniunea Europeană încă se află în spatele Statelor Unite, dar şi faptul că peste jumătate dintre rezidenţii tineri ai UE ar dori să devină antreprenori în următorii cinci ani. De asemenea, cred că este important să ne concentrăm pe realizarea unei creşteri economice bazate pe cunoaştere, dar şi pe crearea unei economii competitive, caracterizată prin coeziune şi mai ecologică. Acesta este şi motivul pentru care trebuie să acordăm atenţie dezvoltării şi pregătirii tinerilor pentru provocările pe termen lung şi să sporim investiţiile în acest domeniu.

UE ar trebui să pună în aplicare o agendă europeană digitală cât mai repede posibil, pentru a contribui la crearea unei pieţe comune, unice, pentru comerţul pe internet, astfel încât consumatorii să poată profita de oferte de preţuri competitive din alte state membre, iar IMM-urile să funcţioneze nestingherite pe piaţa europeană.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D), în scris. – (HU) Strategia UE 2020 trebuie să se bazeze pe doi piloni. Pe de-o parte, solidaritatea între statele membre, care garantează că niciunul dintre acestea nu va fi lăsat în urmă, în criză. Pe de altă parte, statele membre trebuie să dovedească solidaritate şi faţă de comunitate, îndeplinindu-şi cu exactitate obligaţiile stabilite de comun acord. În timpul dezbaterii cu privire la viitorul UE, nu ar trebui să scăpăm din vedere niciodată politicile care funcţionează deja. Politicile agricole şi de coeziune comune sunt adevăratele rezultate ale integrării europene şi simboluri ale solidarităţii între statele membre şi naţiuni. În calitate de membru maghiar al Parlamentului şi de politician venit dintr-un stat membru nou, consider că noile priorităţi formulate de Comisia Europeană sunt la fel de importante: construirea unei societăţi bazate pe cunoaştere, care stimulează inovaţia, consolidarea incluziunii sociale, crearea de noi locuri de muncă şi adoptarea unei poziţii mai ferme faţă de schimbările climatice în contextul dezvoltării durabile.

Nu putem permite să plătim o cooperare mai puternică în domeniile de mai sus cu preţul slăbirii politicilor comune anterioare. Siguranţa alimentară garantată de politica agricolă comună devine şi mai importantă în secolul XXI, întrucât alimentele şi apa potabilă au căpătat aceeaşi semnificaţie strategică pe care o avea petrolul în secolul XX. Dacă vrem cu adevărat să consolidăm poziţia globală competitivă a UE, nu putem permite ca anumite regiuni să fie lăsate în urmă din cauza infrastructurii învechite şi a serviciilor educaţionale, sociale şi sanitare slabe. Prin urmare, există o nevoie continuă de a avea o politică puternică de coeziune, bazată pe solidaritate.

  Traian Ungureanu (PPE), în scris. – Strategia UE 2020 trebuie să fie un punct de ruptură. Altfel, UE 2020 va fi o Lisabona 2, o strategie care va trebui corectată peste 10 ani de o altă nouă strategie. UE 2020 trebuie să marcheze clar lansarea etapei post-Lisabona. Trebuie să fixăm priorităţile strategiei pe care o lansăm, în aşa fel încât reformele pe care UE 2020 le va genera să reziste pe termen mediu şi lung.

Există trei teme prioritare pe care UE 2020 trebuie să le enunţe fără echivoc. Sprijinul activ pentru IMM-uri, prin corelarea programelor comunitare cu politicile macro-economice. Această abordare va garanta un mediu economic sănătos pentru actorii privaţi. Apoi, un sistem educaţional care pregăteşte forţa de muncă în acord cu cerinţele pieţei. Acest proces va asigura un nivel mai bun de ocupare a forţei de muncă în statele membre. În sfârşit, Parlamentul European trebuie să aibă o pondere sporită. În acest fel, informaţia reală din statele membre va putea fi valorificată şi va împiedica adâncirea divergenţelor între economiile statelor membre. O strategie UE 2020 organizată pe priorităţi clare va grăbi reluarea creşterii economice în UE, mai ales în condiţiile presiunilor financiare şi economice actuale