Preşedintele. Următorul punct este declaraţia Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate cu privire la politica UE în zona arctică.
Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Domnule preşedinte, salut această ocazie de a discuta cu dvs. despre ceea ce consider că este o evoluţie a politicii privind zona arctică în Uniunea Europeană. Este o chestiune gravă de importanţă politică tot mai mare şi consider că trebuie să o abordăm ca atare.
În urma negocierilor de la Copenhaga, este corect că acordăm atenţie mai mare acestei părţi a lumii care a fost martora celor mai tangibile efecte ale schimbărilor climatice. Dovezile ştiinţifice demonstrează că în zona calotelor glaciare s-a pierdut mai mult de jumătate din grosimea lor în ultimul deceniu.
Alte schimbări de mediu au, de asemenea, un impact tot mai mare asupra oamenilor, a biodiversităţii şi peisajului, atât terestru, cât şi marin din zona arctică. La fel ca alţi actori internaţionali, suntem din ce în ce mai activi în problemele care privesc zona arctică. După cum ştiţi, Comisia a publicat comunicarea sa privind regiunea arctică la sfârşitul anului 2008, care a fost apreciată de către Consiliu şi a fost urmată în decembrie 2009 de concluziile extinse referitoare la problemele din regiunea arctică.
Consider că acesta reprezintă un alt pas în procesul de construire treptată a unei politici coerente, cuprinzătoare, privind zona arctică. După cum ştiţi, Comisiei i s-a solicitat să pregătească un raport de monitorizare în iunie 2010 şi aceasta va fi o altă ocazie de a dezvolta ulterior împreună modul nostru de gândire. Această activitate este în desfăşurare şi acesta este motivul pentru care sunt foarte dornic astăzi să ascult părerile deputaţilor din acest Parlament.
În acest context, Comisia a apreciat rezoluţia dvs. privind guvernarea regiunii arctice din octombrie 2008, care a oferit un bun impuls în ultimele etape ale elaborării comunicării de către Comisie. Căutăm sprijin din partea Parlamentului pentru eforturile noastre de a ne asigura că Uniunea Europeană este recunoscută ca jucător responsabil şi respectat în regiunea arctică. Poziţia noastră geografică şi programele noastre în curs de desfăşurare referitoare la regiunea arctică sunt punctul nostru de plecare, dar dorim să dezvoltăm în continuare acest punct.
Sunt trei domenii importante de activitate pe care aş dori să le menţionez foarte scurt. În primul rând dorim să contribuim la protejarea regiunii arctice, inclusiv a populaţiei sale. Ecosistemul din regiunea arctică este foarte fragil şi, prin urmare, are nevoie de protecţie maximă şi garanţii. În acelaşi timp, din cauza schimbărilor climatice, resursele regiunii arctice devin din ce în ce mai puţin accesibile. Acest lucru oferă oportunităţi, dar trebuie să fie tratat cu mare grijă.
Dorim să garantăm faptul că societăţile noastre comerciale şi cetăţenii noştri sunt trataţi corect, inclusiv în domeniile transportului şi resurselor naturale, şi acest lucru trebuie realizat într-un mod foarte deliberat şi atent cu măsuri corespunzătoare de protecţie a mediului. Ambele obiective pot şi trebuie să fie dezvoltate în comun de instituţiile UE şi statele membre, în special de cele trei state membre din regiunea arctică. Toate trebuie să continue strânsa colaborare cu alte părţi interesate în Arctica.
Al treilea obiectiv al nostru este să contribuim la acorduri de guvernare puternice şi îmbunătăţite pentru a aborda provocările multiple care afectează regiunea arctică. Aceasta include punerea în aplicare a contractelor, acordurilor şi aranjamentelor existente, incluzând Consiliul Arctic şi respectarea deplină a Convenţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării. Cu toate acestea, dacă este cazul, trebuie să acordăm o atenţie deosebită aspectelor legate de posibilitatea şi felul în care aceste aranjamente ar putea fi puse în aplicare şi dezvoltate ulterior.
Pentru a fi credibili, trebuie să recunoaştem că regiunea arctică este radical diferită de Antarctica şi această recunoaştere trebuie să orienteze răspunsul nostru politic. Spre deosebire de Antarctica, care este un continent vast şi nelocuit, înconjurat de un ocean, regiunea arctică este un spaţiu maritim, înconjurat de pământ care a fost locuit de oameni de mii de ani şi care aparţine unor ţări suverane. Prin urmare, propunerile de reproducere a Tratatului Antarcticii în regiunea arctică ar fi nerealiste şi ar fi probabil în detrimentul rolului proactiv pe care dorim să îl dezvoltăm.
După cum ştiţi, acesta este şi punctul de vedere al Consiliului. Dorim foarte mult să menţinem o strânsă cooperare cu Parlamentul European pe măsură ce urmărim scopurile noastre comune de construire treptată a unei politici arctice a UE şi trebuie să lucrăm împreună cu statele zonei arctice şi cu comunitatea internaţională pentru a găsi cea mai eficientă cale de a conserva şi proteja zona arctică pentru generaţiile viitoare.
Michael Gahler, în numele Grupului PPE. - (DE) Domnule preşedinte, doamnă vicepreşedintă, multe mulţumiri pentru deschiderea dezbaterii pe această temă, pe care o consider una importantă. Cei care participă la această dezbatere aici, astăzi, vor împărtăşi acest punct de vedere şi consider că vom putea, de asemenea, să realizăm un consens foarte larg în timpul dezbaterii. Sunt raportor pentru acest raport pe această temă, care este în curs de elaborare, şi aş dori foarte mult să cooperez strâns cu toţi cei implicaţi.
Aţi menţionat un număr de cuvinte cheie. Protecţia mediului este foarte importantă. Aţi menţionat populaţiile rezidente, resursele de sub nivelul mării şi, de asemenea, pescuitul. Un alt cuvânt cheie este transportul maritim, rutele navale deschise de schimbările climatice: Pasajul de nord-vest şi Pasajul de nord-est.
În vecinătatea acestor pasaje, alături de cele trei state membre din regiunea arctică sunt, cu siguranţă, cel puţin doi jucători globali - Statele Unite şi Rusia - precum şi un partener important de tipul Canadei. Aceste state sunt teritorii imediat adiacente cu care trebuie, în orice caz, să construim şi să ne îmbunătăţim contactul nostru în contextul acestei politici, pe care acum avem scopul de a o dezvolta.
În ceea ce priveşte materialele brute, în mod specific, avem potenţialul de cooperare - dar există, de asemenea, potenţial pentru conflict dacă nu abordăm acest lucru în mod corect. Cu siguranţă, UE nu va ancora drapelul său pe fundul mării, aşa cum au făcut ruşii. Cu toate acestea, trebuie să căutăm dialogul cu aceste părţi afectate pentru ca, în acest fel, să putem realiza, într-un mod consensual, aceste lucruri care sunt importante pentru regiuni în ceea ce priveşte protecţia mediului, extracţia resurselor şi drepturile rezidenţilor locali.
Liisa Jaakonsaari, în numele Grupului S&D. – (FI) Domnule preşedinte, cu ceva timp în urmă, secretarul de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, a declarat într-un interviu cât de dificilă este activitatea sa şi a spus că era vorba despre trecerea de la o criză la alta. Din păcate, a mai rămas puţin timp pentru abordarea unor provocări viitoare de bază precum dezvoltarea regiunii arctice.
Doamnă baroană Ashton, presupun că trebuie să fi simţit acelaşi tip de angoasă până acum şi, din acest motiv, apreciem foarte mult faptul că aţi iniţiat o dezbatere despre politica privind zona arctică atât de devreme şi că la sfârşitul săptămânii veţi merge în Laponia, care este parte a regiunii arctice. Acolo, veţi obţine cu siguranţă informaţii importante.
Lada de comori din regiunea arctică ce se deschide este plină de oportunităţi economice, dar prezintă riscuri legate de mediu şi de securitate, cât şi riscuri legate de soarta populaţiilor indigene. Încălzirea globală deschide noi rute maritime şi permite exploatarea resurselor de petrol şi gaze într-un mod care distruge mediul. Institutul internaţional de cercetări în domeniul păcii din Suedia (SIPRI), printre altele, a publicat deja un document, intitulat ameninţător „Arctica fără gheaţă” privind politica Chinei în regiunea arctică. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri urgente şi să elaboreze propria sa politică privind regiunea arctică.
Concluziile Comisiei pe care ni le-aţi prezentat sunt apreciate, în măsura în care regiunea, cu petrolul său, gazele şi mineralele sale, nu este văzută doar ca un nou Eldorado: atenţia principală este îndreptată spre oamenii care locuiesc acolo şi este un aspect foarte important al situaţiei. UE, de asemenea, trebuie să dorească să poarte discuţii constructive cu populaţiile indigene şi acesta este un mod prin care Uniunea poate juca un rol decisiv în politica privind Arctica. De exemplu, restricţiile recente ale Parlamentului asupra vânătorii de foci a înfuriat populaţia indigenă.
Este foarte important să consolidăm situaţia Consiliul Arcticii, şi din acest motiv, trebuie să avem, în prezent, o influenţă mai mare asupra Canadei şi Rusiei, în special, astfel încât Uniunea Europeană să poată să aibă un rol mai puternic. Cercetarea Arcticii este un domeniu important de cooperare; de exemplu, Universitatea din Laponia, unde mergeţi, este locul în care îşi pune bazele Universitatea Arcticii, şi sunt sigură că la înfiinţarea Centrului de informaţii privind Arctica, aşa cum a indicat Comisia, Rovaniemi ar fi o locaţie potrivită.
În plus, propriile structuri ale Uniunii Europene trebuie să fie consolidate. Din păcate, se pare că, în Consiliu, Oceanul Arctic a fost călcat în picioare de dimensiunea sudică şi estică, drept care această fereastră spre dimensiunea nordică a Arcticii trebuie acum deschisă. Doamnă baroană Ashton, Comisia trebuie să clarifice rolul fiecărei Direcţii Generale şi să indice persoana responsabilă cu problemele Arcticii.
Diana Wallis, în numele Grupului ALDE. – Domnule preşedinte, aş dori să spun Înaltului Reprezentant: vă mulţumesc foarte mult pentru declaraţia dumneavoastră. Consider că mulţi dintre noi în acest Parlament sunt foarte mulţumiţi că dvs. continuaţi ceea ce a fost început de Comisie şi, de asemenea, a fost urmat de declaraţiile Preşedinţiei în toamna trecută.
Aţi subliniat natura fragilă şi mediul în Arctica. Această natură fragilă este, după cum aţi recunoscut, o problemă globală, nu doar una care se referă la Europa sau se referă, fireşte, la acele naţiuni din Arctica.
Arctica, de asemenea, se prezintă pe sine ca o oportunitate unică pentru cooperarea multinaţională. Pentru noi este unic, de asemenea, ca UE să aibă o relaţie pozitivă cu Rusia acolo, prin dimensiunea nordică. Este ceva ce trebuie să construim categoric cu alţi parteneri.
Dar trebuie să fie o cooperare semnificativă peste tot în Arctica şi este îngrijorător - şi nu aţi atins acest aspect în declaraţia dvs. - că vedem dezvoltarea unei baze interne a celor cinci state de coastă din Arctica care se întâlnesc în afara arhitecturii Consiliului Arcticii. Acest lucru ar submina grav o cooperare foarte preţioasă şi trebuie să fie tratat cu seriozitate.
De asemenea, nouă - UE - ni s-a respins statutul de observatori. Avem câteva bariere de reparat şi trebuie să încercăm să restabilim încrederea în ceea ce ne dorim să stabilim în Arctica.
Consider despre comunicare originală a Comisiei că a fost un document uimitor pentru că a reunit multe chestiuni transversale în cadrul unor Direcţii generale ale Comisiei. Este o bază bună pe care putem construi. Cu toţii aşteptăm cu interes cum veţi coordona această politică, mergând înainte în noua Comisie şi cu rolul dvs. unic de a deţine două funcţii. Cu toate acestea vă mulţumesc pentru început.
Satu Hassi, în numele Grupului Verts/ALE. – (FI) Domnule preşedinte, în atitudinea noastră faţă de regiunea arctică se manifestă un fel de schizofrenia culturală. Pe de o parte, suntem îngrijoraţi. Este evident că schimbările climatice au loc mai repede decât oriunde în regiunea arctică. Regiunea a fost comparată cu un canar într-o mină.
Din 1979, stratul mediu anual de gheaţă din Oceanul Arctic s-a diminuat cu aproximativ 1,5 milioane de kilometri pătraţi, adică suprafața Franţei, Italiei, Spaniei şi Regatului Unit împreună. Acest proces de topire accelerează schimbarea climatică, deoarece reduce reflexia pământului sau coeficientul de reflexie. Eliberează metanul din tundră şi ar putea, de asemenea, să îl elibereze de pe fundul mării. Metanul grăbeşte schimbările climatice și mai mult. De asemenea, procesul de topire permite toxinelor care au fost acumulate de-a lungul multor ani să fie eliberate în mediu.
Deşi suntem îngrijoraţi de situaţie, în acelaşi timp, goana după petrol şi gaze a început în Arctica. Ţările sunt în conflict şi negociază despre cum ar putea fi împărţit fundul mării. În plus, populaţiile indigene sunt în mare măsură ignorate în această chestiune.
UE trebuie acum să promoveze o abordare consecventă a dezvoltării durabile. Trebuie să controleze imaginile strălucitoare ale monedelor euro şi dolar şi să sprijine protecţia regiunii arctice prin acelaşi tip de acord care se aplică Antarcticii. În plus, populaţiile indigene trebuie incluse în toate procesele de luare a deciziilor care se referă la regiune. În orice caz, trebuie să existe un moratoriu de 50 de ani asupra exploatării resurselor fosile în zonă.
Trebuie să se înţeleagă că natura şi fauna sălbatică din regiune sunt delicate şi vulnerabile. De exemplu, problemele şi riscurile asociate cu forajul pentru petrol sunt mult mai mari acolo decât în altă parte. Societăţile navale trebuie, de asemenea, să accepte dificultăţile şi riscurile enorme care există în regiune. Nu este de niciun folos dacă spunem doar câteva cuvinte frumoase despre mediu şi populaţiile indigene cu privire la deciziile pe care le luăm, dar faptele noastre reale înseamnă că riscăm grav contaminarea mediului în mod ireversibil şi că încălcăm drepturile populaţiei indigene.
Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Domnule preşedinte, când Danemarca a aderat la UE în 1973, UE şi-a asumat o dimensiune arctică prin dependenţa daneză a Groenlandei. În 1985, Groenlanda a ales să părăsească UE dar, când Suedia şi Finlanda au aderat cu 10 ani mai târziu, au extins substanţial interesul UE în regiunea arctică.
De atunci, UE a devenit unul dintre numeroşii actori cu un interes strategic vital în mediul şi resursele naturale din regiunea arctică. Ca ţări cu teritorii în Arctica, Statele Unite, Canada, Rusia, Norvegia şi Islanda toate îşi apără interesele lor în mod puternic şi viguros. Uniunea Europeană nu trebuie să ezite acum să procedeze si ea astfel, iar Consiliul Arctic, după părerea mea, este cea mai bună arenă în această privinţă. Statutul de observator ad-hoc al Uniunii în Consiliul Arctic este inadecvat pentru acest scop. Sper că Înaltul Reprezentant va insista asupra statului de observator permanent pentru UE la următoarea reuniune ministerială din aprilie anul viitor din Groenlanda.
Este regretabilă blocarea UE de către Canada ca răzbunare pentru interzicerea din partea Uniunii a produselor derivate din foci şi sper că, în cele din urmă, bunul simţ va prevala. Această abordare nu are niciun sens, dat fiind faptul că cele şase state membre ale UE, inclusiv Regatul Unit - ţara mea - sunt observatori permanenţi. Cu toate acestea, coordonarea dintre Danemarca, Suedia şi Finlanda în cadrul Consiliului Arctic a fost exemplară şi a servit drept platformă pentru ca interesul mai larg al UE să fie auzit în regiune.
Contribuţiile aliatului nostru, Norvegia, şi a Islandei, acum un stat membru aspirant la UE, au dinamizat ulterior participarea europeană la Forumul Arctic. Acest lucru este vital, deoarece Rusia ne-a arătat care sunt proiectele sale în regiunea arctică, ancorând cu mare răsunet drapelul rus pe fundul mării de la Polul Nord în 2007. Ştim pe costurile noastre că Rusia uneori îşi respectă propriul cadru de reglementare în problemele internaţionale. Doar un front unit al altor membri şi observatori privind Consiliul Arctic, care cooperează prin politica dimensiunii nordice a UE, va ţine Kremlinul sub supraveghere. Nu putem permite Arcticii să devină o nouă arenă pentru tendinţele expansioniste ale Rusiei.
Søren Bo Søndergaard, în numele Grupului GUE/NGL. – (DA) Domnule preşedinte, sunt multe motive în favoarea dezbaterii despre regiunea arctică. Unele dintre ele au fost menţionate. Avem problema schimbărilor climatice, prin faptul că regiunea arctică a fost puternic afectată de încălzirea globală. Avem problema resurselor naturale, prin faptul că regiunea arctică oferă bogăţii enorme. Apoi avem problema deschiderii rutei navale de nord, care implică modele de transport complet noi. Cu toate acestea, problema crucială pentru grupul meu este din ce unghi trebuie să abordăm Arctica. Ar trebui ca punctul nostru de plecare să fie toate avantajele, într-un sens restrâns, pe care UE le poate obţine din regiunea arctică? Sau să fie punctul nostru de plecare cum poate beneficia comunitatea globală din dezvoltarea regiunii arctice - şi, în acelaşi timp, să nu uităm, să respectăm pe deplin dreptul de autodeterminare a populaţiei arctice?
Un test cheie legat de această problemă se află în poziţia pe care o adoptăm: să facem eforturi ca Arctica să devină o zonă unde se poate permite dezvoltarea unei noi curse a înarmării - Rusia a jucat un rol activ aici şi au urmat alţii - sau să fie Arctica, la fel ca Antarctica, o zonă demilitarizată? Categoric, există o diferenţă între Polul Nord şi Polul Sud, între Arctica şi Antarctica. Cu toate acestea, este interesant că am reuşit să dezvoltăm un tratat asupra Antarcticii, în care am exclus prezenţa militară şi am stipulat că această regiunea poate fi folosită doar în scopuri paşnice. Problema majoră cu care se confruntă Comisia este dacă trebuie să lucreze pentru a face din Arctica o zonă demilitarizată, şi, în acest caz, ce iniţiative specifice trebuie luate în această direcţie.
Timo Soini, în numele Grupului EFD. – (FI) Domnule preşedinte, problema arctică este importantă şi ne-a fost, de asemenea, prezentată acum aici. Noi, în Finlanda, suntem obişnuiţi cu condiţiile din Arctica. Trăim acolo. Când baroana Ashton va merge la Laponia, va descoperi mulţi oameni care trăiesc şi muncesc la nord de Cercul arctic. Când voi merge personal acolo duminică, voi descoperi mulţi oameni care sunt deosebit de îngrijoraţi în ceea ce priveşte munca şi traiul lor, deoarece, într-o democraţie reală, oamenii pot alege în mod liber unde doresc să trăiască. Pot, de asemenea, să trăiască în regiunea arctică, dacă doresc.
Universitatea Laponia din Rovaniemi este cel mai bun loc de realizare a acestui studiu din punct de vedere al finanţelor şi al cercetării. Diana Wallis a evaluat pozitiv acest lucru în ziarul finlandez „Kaleva” şi, pentru prima dată, aş fi destul de fericit să-mi exprim acordul faţă de o opinie liberală, prin urmare voi face acest lucru.
Din punct de vedere al viitorului, trebuie să ţinem cont de trei probleme: natura, animalele şi oamenii. Dacă acestea trei se pot adapta în fiecare parte a Arcticii şi pot trăi acolo în armonie, noi vom realiza o politică durabilă referitoare la Arctica şi, de asemenea, vom putea exploata logistica şi economia sa, dar numai prin respectarea naturii, a oamenilor şi a animalelor.
Diana Dodds (NI). - Domnule preşedinte, salut oportunitatea de a lua parte la această dezbatere astăzi şi doresc să abordez o problemă foarte specifică ce a fost deja ridicată de unii dintre colegii pe care i-am ascultat.
Fără îndoială condiţiile de viaţă din frumoasa zonă arctică sunt dure, dar, de asemenea, nu există nicio îndoială că, având în vedere noile tehnologii şi dezvoltări, zona va fi inevitabil deschisă pentru exploatarea mai largă a resurselor sale naturale, domeniul pescuitului fiind un prim exemplu.
În comunicarea Comisiei din 2009, extinderea actuală a pescuitului este examinată, deoarece există posibilitatea ca noi zone să poată să fie deschise. Este într-adevăr corect că trebuie să existe o abordare sistematică a acestui lucru. Pescuitul într-un mod durabil protejează stocurile şi oferă un viitor comunităţilor de pescari. De asemenea, acelaşi document face, pe bună dreptate, menţiunea necesităţii protejării populaţiilor indigene şi locale, folosind statistica conform căreia o treime din patru milioane de oameni care trăiesc în zonă sunt originari din zonă - din nou, un obiectiv foarte lăudabil. Cu toate acestea - şi despre acest lucru avertizez Comisia - încă mai văd dovada, în ambele documente, a faptului că această Comisie nu a învăţat lecţia din dezastrul politicii comune în domeniul pescuitului care, în Irlanda de Nord, a fost responsabilă pentru distrugerea industriei pescuitului.
Abordarea de sus în jos a controlării şi stabilirii permanente a obiectivelor politice şi a metodelor de la Bruxelles a fost un eşec abject, cu toate acestea concluzia documentului 2008 şi a Consiliului Afaceri Externe din decembrie 2009 este că UE va folosi aceeaşi abordare în regiunea arctică. Îndemn Înaltul Reprezentant ca, în timp ce continuă să exploreze cum să coordoneze politica în această zonă, să fie atent la această problemă specială.
Jarosław Leszek Wałęsa (PPE). – (PL) Domnule preşedinte, având în vedere dezvoltarea lumii moderne, politica referitoare la problemele Arcticii, care a fost asociată cu condiţiile climatice extreme, urşii polari şi întinderile nesfârşite de gheaţă, începe să capete o nouă semnificaţie. Dezvoltarea comerţului internaţional şi cererea tot mai mare de resurse naturale au cauzat o creştere a interesului în regiune. În urma scăderii rapide a calotei glaciare arctice, au apărut noi posibilităţi de exploatare a regiunii. Arctica se transformă dintr-un avanpost într-un centru de interes al ţărilor care caută noi rute navale, surse nelimitate de bogăţie naturală şi stocuri de peşti. Dar, deja ştim cu toţii acest lucru.
Întrebarea este: cum trebuie să reacţioneze Uniunea la pregătirile nervoase pentru un fel de invazie a Arcticii care se desfăşoară de ceva timp în Rusia, SUA, Canada şi Norvegia? Mai presus de toate, este necesară abordarea statutului juridic nereglementat al regiunii arctice. Politica bazată pe mijloace diplomatice folosită până acum trebuie să producă o înţelegere internaţională care să garanteze o împărţire corectă a posibilelor achiziţii teritoriale. Lipsa reglementărilor juridice poate face din regiune o sursă de conflict care este de natură globală. Ce este necesar, prin urmare, este acţiunea sistematică şi coordonată care va răspunde provocărilor care apar în mare viteză. Infrastructura din cercetare, dezvoltarea conducerii pluripartite a Arcticii bazată pe convenţia Naţiunilor Unite şi implicarea populaţiei locale arctice sunt doar câteva elemente care trebuie să fie conţinute în strategia europeană asupra Arcticii, al cărei scop va fi menţinerea unui echilibru între protejarea mediului natural şi utilizarea durabilă a resurselor sale.
Kriton Arsenis (S&D). - (EL) Doresc să adresez un salut călduros Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe.
Arctica este locul de pe planetă unde schimbările climatice sunt cele mai evidente. Încălzirea globală a cauzat topirea gheţii în mod semnificativ. Anul reper a fost 2007, când gheaţa s-a redus cu 34 % față de perioada 1970-2000.
Cu toate acestea, topirea calotei glaciare arctice are numeroase consecinţe drastice. Aceasta grăbeşte schimbările climatice. Până în prezent, suprafaţa albă a gheţii arctice a reflectat 80 % din lumina solară din zonă, afectând astfel temperaturile globale şi locale. Această reflexie se reduce constant, provocând o creştere a temperaturi planetei şi a zonei polare în întregul ei de-a lungul unei zone de 1 500 de metri în Canada, Rusia şi Alaska. În 2007, temperatura a crescut cu 2° între luna august şi luna octombrie.
În acelaşi timp, topirea gheţii a determinat schimbări neprevăzute ale curenţilor maritimi. Acest lucru are un efect advers asupra ecosistemelor marine şi asupra pescuitului şi reduce capacitatea mării de a absorbi dioxidul de carbon, deoarece afectează planctonul şi alte organisme şi ridică nivelurile mărilor.
Acesta este motivul pentru care cetăţenii europeni asistă cu tristeţe la discuţiile frecvente despre participarea Uniunii Europene la competiţia tot mai mare de a trage foloase geopolitice din catastrofa acestui mediu în regiunea arctică.
Rolul Uniunii Europene nu trebuie să fie câştigarea unei competiţii internaţionale geopolitice pentru petrolul şi rutele navale din Arctica. Rolul nostru trebuie să fie protejarea respectării principiilor noastre, respectarea integrităţii mediului din regiune, prevalenţa principiilor precum competiţia internaţională şi respectul pentru instituţiile Naţiunilor Unite sub orice regim nou care apare în Arctica din catastrofa imensă asupra mediului care are loc acum.
PREZIDEAZĂ: DNA WALLIS Vicepreşedintă
Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Doamnă preşedintă, permiteţi-mi să profit de această ocazie ca să îi urez baroanei Ashton numai bine pe durata mandatului său şi doresc să salut angajamentul său de a menţine o cooperare strânsă cu Parlamentul în vederea dezvoltării a ceea ce dumneaei descrie ca fiind o politică mai coerentă a UE privind regiunea arctică.
Bineînţeles că Uniunea Europeană trebuie să joace un rol central în politica privind regiunea arctică. Două state arctice, Islanda şi Norvegia, sunt membre ale Spaţiului Economic European. Politicile UE în domenii precum mediul, schimbările climatice, energia, cercetarea, transportul şi pescuitul au un impact direct asupra regiunii arctice.
În calitatea mea de preşedinte al delegaţiei Parlamentului în Elveţia, Islanda, Norvegia şi SEE sunt, prin urmare, reprezentantul Parlamentului în comisia permanentă a parlamentarilor din regiunea arctică.
În această calitate, aş dori să informez Parlamentul că în luna septembrie a acestui an, Parlamentul de la Bruxelles va găzdui reuniunea bianuală a parlamentarilor din regiunea arctică.
(GA) O reuniune pregătitoare va avea loc la Washington săptămâna viitoare, iar la Oslo mai aproape de data reuniunii. Consider că găzduirea acestor reuniuni va fi extrem de importantă pentru Parlamentul European, şi, fireşte, şi pentru Uniunea Europeană.
Preşedinta. – Îmi pare rău, însă ultima parte a discursului dvs. nu a beneficiat de interpretare.
Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Doamnă preşedintă, nu am nicio îndoială că toţi cei din Parlament au înţeles ce am spus!
În concluzie, am spus că am găzdui conferinţa şi aş spera, doamnă baroană Ashton, bineînţeles, în funcţie de disponibilitatea dvs., să luaţi în considerare invitaţia mea de a participa la această reuniune. Consider că este o bază ideală pentru a dezvolta o mai bună înţelegere a problemelor implicate, iar acest lucru le permite parlamentarilor din toată această regiune vastă să continue şi să îşi consolideze legăturile.
Reinhard Bütikofer (Verts/ALE). – (DE) Doamnă preşedintă, salut această dezbatere şi sunt încântat că baroana Ashton se află aici şi participă la dezbatere. Aţi vorbit despre faptul că aceasta este despre protejarea regiunii şi a populaţiei rezidente. Ceea ce este, desigur, adevărat. Este vorba despre populaţia indigenă din această regiune, cu toate că, în special, ceea ce oferim din exterior este mai mult decât protecţie; este vorba despre respect pentru dreptul lor la autodeterminare. Acesta trebuie să fie un principiu foarte important în politica din regiunea arctică.
În ceea ce priveşte protejarea naturii din această regiune, ar trebui să subliniem că, desigur, există un număr deosebit de mare de zone sensibile. Sunt conştient că mulţi dintre cei care participaţi la această dezbatere respingeţi ideea unui moratoriu. Poate că, doamnă baroană Ashton, la acest lucru vă gândeaţi când aţi spus că „regiunea arctică este complet diferită de cea antarctică”, însă chiar dacă respingem un moratoriu, trebuie să răspundem la această întrebare, în termeni practici, nu lirici, şi anume cum pot fi efectiv protejate zonele de o sensibilitate specială din această regiune sub principiul precauţiei. Nu putem permite ca această situaţie să meargă până acolo încât, în interesul unei economii mărginite, lozinca „avem nevoie de gaze, avem nevoie de peşte” să depăşească în cele din urmă orice principiu de precauţie.
Aş dori să mai comentez ceea ce a avut de spus domnul Gahler. Domnule Gahler, aţi vorbit de potenţialul unui conflict. Este fără îndoială adevărat. Putem deja să vedem şi faptul că, pe plan internaţional, aceste discuţii nu sunt caracterizate exclusiv de dorinţa de a găsi o bază comună, căci altfel Canada şi Rusia, de exemplu, nu ar fi încercat să blocheze statutul de observator al UE în Consiliul Arctic. Consiliul Arctic, bineînţeles, este el însuşi o organizaţie juridică cu caracter neobligatoriu, fără niciun buget sau personal fix. El nu va putea juca rolul unei structuri de guvernanţă. Totuşi, trebuie să avem grijă, atunci când avem în vedere noi structuri de guvernanţă, şi înţeleg că aceasta este poziţia dvs., doamnă Înalt Reprezentant, să continuăm într-o manieră incluzivă şi să recunoaştem că şi alte organizaţii doresc să se implice.
Anna Rosbach (EFD). – (DA) Doamnă preşedintă, observ că atât Comisia, cât şi Înaltul Reprezentant au considerat că UE ar trebui să stabilească o politică pentru regiunea arctică. Desigur, simpatizez cu ideea de a proteja mediul de aici şi, fiind danez, sunt profund conştient de situaţia geopolitică. De asemenea, sunt foarte conştient de problemele cu care se confruntă populaţia locală şi ar trebui, desigur, să îi respectăm modul de viaţă. Acestea fiind spuse, nu consider că UE ar trebui să aibă o politică pentru această zonă, şi nici nu cred că UE ar trebui să adopte un rol administrativ în această regiune. Lucrul acesta nu ar fi în avantajul Uniunii sau al regiunii arctice.
După părerea mea, ar trebui să lăsăm această regiune în grija ţărilor care sunt direct implicate aici. Nu poate şi nici nu ar trebui să fie sarcina UE să elaboreze o politică pentru toate zonele, ca să nu mai vorbim de cea arctică, cu care în mod tradiţional am colaborat foarte bine şi de unde numai două (şi nu trei, cum s-a spus aici) dintre ţările implicate sunt membre ale UE. Nici SUA, nici Canada, nici Groenlanda şi nici Rusia nu şi-au exprimat dorinţa de a deveni membre ale UE. Probabil bănuiţi că interesul subit pentru această zonă a fost declanşat doar de anumite ţări care doresc să pună mâna pe materiile prime, mai mult decât orice altceva. Cu alte cuvinte: cea mai bună politică pentru regiunea arctică ar fi ca UE să se implice numai de pe margine.
Nick Griffin (NI). – Doamnă preşedintă, există o poveste populară englezească despre regele Canute care, dând ordinul ca mareea să nu înainteze şi să îi ude picioarele, le-a arătat curtenilor că nici măcar regii nu sunt scutiţi de realitate. Procedând astfel, a devenit personificarea aroganţei nebune.
Regele Canute continuă să trăiască în Consiliul Uniunii Europene, care îşi începe şi îşi încheie concluzia asupra chestiunilor arctice cu presupusa importanţă a încălzirii globale. Aceasta presupune refuzul de a accepta realitatea ştiinţifică. Conform Centrului naţional american pentru zăpadă şi gheaţă, începând cu 2007, gheaţa verii arctice a crescut cu aproximativ 658 221 kilometri pătraţi, adică 26 %. Acest lucru a fost prezis întocmai de oamenii de ştiinţă conştienţi de faptul că reducerea anterioară a gheţii pe perioada verii, folosită în mod greşit ca dovadă pentru încălzirea globală, de fapt nu a fost mai mult decât un instantaneu al pulsului ciclic vechi de secole de avans, retragere şi avans.
Prin urmare gheaţa verii arctice nu va dispărea până în 2013, iar urşii polari nu s-au înecat şi nu se vor îneca din cauza încălzirii globale. Însă milioane de alegători care muncesc din greu se îneacă într-o mare de datorii şi de date şi devin foarte neliniştiţi faţă de folosirea de către clasa politică a fraudei cu încălzirea globală pentru a impune o guvernanţă internaţională nedemocratică şi taxe verzi fictive.
ONU a anunţat revizuirea dosarelor precare ale IPCC şi a statisticilor bilanţului. În numele contribuabililor britanici, solicit Parlamentului să facă acelaşi lucru şi să nu mai irosească niciun ban pe cea mai scumpă minciună din istoria umanităţii.
Anna Ibrisagic (PPE). – (SV) Doamnă preşedintă, regiunea arctică este una unică, despre care se discută tot mai des, de multe ori ca urmare a topirii calotei glaciare şi a noilor oportunităţi pe care aceasta le aduce. Este un lucru bun deoarece trebuie să avem mai multe dezbateri, nu doar referitoare la impactul pe care îl va avea topirea gheţii asupra oportunităţilor noastre de a valorifica resursele care deodată au devenit accesibile, dar şi referitoare la responsabilităţile pe care acest lucru le presupune şi cum putem să conservăm cât mai bine regiunea arctică şi să evaluăm consecinţele ulterioare ale prezenţei şi activităţii noastre în acest mediu natural sensibil.
Totuşi, înainte să hotărâm cu privire la politica comunitară comună legată de regiunea arctică, ar trebui să petrecem mai mult timp evaluând situaţia actuală a ecosistemului arctic, deoarece altfel ne va fi dificil să adoptăm măsurile adecvate. În opinia mea, este în acelaşi timp naiv şi nerealist să credem că pur şi simplu putem să nu ne atingem de aceste resurse. În schimb, ar trebui să ne concentrăm asupra faptului că extracţia resurselor, transportul, turismul şi alte industrii sunt toate gestionate în cel mai bun mod posibil cu scopul de a proteja şi conserva mediul natural. Desigur, aceasta trebuie să se întâmple în cadrul consultării şi colaborării cu populaţia locală în baza situaţiei reale şi a condiţiilor actuale.
Raportul Comisiei privind regiunea arctică este un prim pas pozitiv spre o politică coerentă privind această zonă. Pe durata Preşedinţiei suedeze, Suedia a susţinut decizia Comisiei de a solicita statutul de observator permanent în cadrul Consiliului Arctic. Cu toate acestea, consider că atât raportul Comisiei, cât şi dezbaterea de până acum s-au concentrat prea mult asupra apei şi prea puţin asupra uscatului. Unele ţări, precum Suedia şi Finlanda, au turme extinse de reni, industrie minieră, agricultură şi activităţi de exploatare a pădurilor în regiunea arctică şi este foarte important ca acestea să fie luate în considerare.
O altă dimensiune a dezbaterii care este rar menţionată, însă care trebuie subliniată, priveşte obiectivele strategice şi interesele geostrategice din regiunea arctică şi consecinţele schimbării condiţiilor de aici în vederea stabilităţii internaţionale.
Unele state membre se situează în regiunea arctică. Alte părţi ale regiunii sunt vecinii din imediata apropiere ai UE la nord. Prin urmare, nu ar trebui să fie greu să se traseze obiective strategice comune şi să se obţină susţinerea acestora printre statele membre ale UE. Dată fiind concurenţa sporită dintre diferitele ţări şi seria de conflicte nerezolvate, trebuie să fie în interesul UE faptul de a se asigura că tensiunile nu primează în faţa siguranţei în regiunea arctică.
Zigmantas Balčytis (S&D). – (LT) Azi dezbatem o chestiune foarte importantă. Efectul schimbărilor climatice schimbă radical situaţia din regiunea arctică. Datorită impactului încălzirii globale, noi rute maritime au fost deschise în regiunea arctică, oferind oportunităţi de transportare a petrolului, gazului şi a altor resurse naturale, însă în acelaşi timp ea devine foarte vulnerabilă din cauza problemelor de mediu şi a împărţirii resurselor sale între state, iar acest lucru poate avea consecinţe negative asupra stabilităţii internaţionale şi asupra intereselor securităţii europene. Fiind vorba despre impactul schimbării mediului şi a climei din această regiune, unul dintre obiectivele principale ale politicii arctice trebuie să fie diminuarea impactului negativ al schimbărilor climatice şi ajutorul oferit regiunii să se adapteze la această schimbare inevitabilă. Până acum, în regiunea arctică nu s-a aplicat niciun acord. Parlamentul European a subliniat în repetate rânduri importanţa guvernanţei regiunii arctice. Consider că acum, că situaţia s-a schimbat, trebuie, treptat, să începem să formăm o politică comunitară autonomă, iar Comisia Europeană ar trebui, în schimb, să joace un rol activ în această privinţă. Pentru o lungă perioadă de timp, situaţia din această regiune a cauzat tensiune între ţările de pe teritoriul arctic, iar această tensiune va creşte şi mai mult pe măsură ce regiunea devine tot mai accesibilă. Cred că Uniunea Europeană trebuie să iniţieze un dialog cuprinzător cu celelalte ţări, iar acest lucru va deschide calea pentru noi oportunităţi de cooperare. Consider că, de asemenea, a sosit timpul să începem să ne gândim la o convenţie internaţională privind guvernanţa acestei regiuni.
Kristiina Ojuland (ALDE) . – (ET) Doamnă preşedintă, doamnă baroană Ashton, pe lângă schimbările însemnate din mediul natural, trebuie să ţinem cont şi de faptul că dezgheţarea Oceanului Arctic, care s-a accelerat, a deschis posibilitatea cursei pentru noi resurse naturale. Totuşi, aceasta ar putea genera o posibilă ameninţare la adresa relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi alte ţări. Din acest motiv, aş dori să vă atrag atenţia cu privire la comportamentul Rusiei, care nu are legătură cu pescuitul, turismul sau minereurile, ci cu ultimele zăcăminte neatinse de gaze şi petrol ale lumii.
În ciuda ideii care reiese din strategia Comisiei Europene pentru regiunea arctică de a iniţia o cooperare cu ţările vecine în chestiuni referitoare la teritoriile adiacente, de la trecerea în noul mileniu, Rusia nu şi-a arătat voinţa de a lua în considerare dorinţele noastre. Strategia de securitate naţională a Rusiei de anul trecut a transmis un semnal de ameninţare în vest conform căruia, dacă e necesar, Rusia e pregătită să facă uz de forţa militară pentru a obţine noi resurse din regiunea arctică. Cred că ar trebui să punem în aplicare politici îndreptate spre Rusia cu scopul de a evita o cursă concurenţială.
Indrek Tarand (Verts/ALE). – (ET) Doamnă preşedintă, doamnă baroană Ashton, vă mulţumesc pentru că v-aţi ocupat imediat de acest subiect extrem de important la începutul solicitant al mandatului dvs. Chestiunea cea mai urgentă este, după părerea mea, regiunea arctică. Aţi spus foarte direct că aceasta nu este Antarctica, şi că ar fi nerealist să copiem acordul privind Antarctica pentru Marea Arctică.
Consider că, dacă există cineva undeva în lume care să susţină idealismul, atunci acel cineva ar trebui să fie în mod clar Comisia Europeană. Şi de ce să nu prezinte Comisia Europeană o propunere idealistică partenerilor săi ca, înainte să începem o nouă goană după aur în Marea Arctică, ar trebui să punem în aplicare un moratoriu pentru mai multe decenii, conform căruia nu vom începe un proces care va crea posibilitatea unei curse a înarmării şi a altor ameninţări?
Doresc să spun câteva cuvinte despre drepturile populaţiei indigene din regiunea arctică. Cred că, în dialogul dintre Uniunea Europeană şi Rusia privind drepturile omului, ar trebui să se pună întrebarea dacă populaţia indigenă din regiunea arctică şi care trăieşte în Federaţia Rusă este suficient de implicată în activitatea Consiliului Arctic. Da, Antarctica nu este regiunea arctică, însă măsurile care au dus la un acord în sud în timpul Războiului Rece nu ar trebuie repetate pentru simplul motiv că în cadrul Comisiei nu există idealism.
Sunt originar dintr-o ţară din care a pornit exploratorul antarctic Bellingshausen. El a plecat şi a descoperit lucruri, deoarece era un idealist. Vă doresc puţin idealism în activitatea dumneavoastră.
William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Doamnă preşedintă, Uniunea Europeană doreşte o politică cuprinzătoare pentru regiunea arctică. Această afirmaţie este complet bizară. Cipru şi Grecia, de exemplu, au culturi istorice, însă priviţi-le geografia. Este într-adevăr destul de greu să înţelegem de ce o ţară din Marea Egee dorește să existe o politică UE privind regiunea arctică.
Însă probabil că o politică pentru regiunea arctică a UE nu este atât de bizară precum numirea baroanei Ashton, această Sarah Palin fostă elevă a Stângii, care este extrem de necalificată, în calitate de Înalt Reprezentant. În timpul reuniunilor, a fost clar că Înaltul Reprezentant nu a uitat nimic şi nu a învăţat nimic. Şi apropo...
(Preşedinta l-a întrerupt pe vorbitor)
Preşedinta. – Îmi pare rău, însă nu consider că ar trebui să ascultăm asemenea comentarii personale în acest Parlament.
(Interjecţie din sală)
Timpul alocat discursului dumneavoastră a expirat. Nu vom permite comentarii personale de asemenea natură.
(Interjecţie din sală)
Vom trece acum la următorul orator.
Sari Essayah (PPE). – (FI) Doamnă preşedintă, să ne întoarcem la subiect. După cum au spus mulţi dintre colegii noştri, a început goana după resursele naturale şi administrarea regiunii arctice.
Totuşi, această regiune are nevoie de o abordare cuprinzătoare, aşa cum a afirmat aici Înaltul Reprezentant. Aceasta va trebui să ţină seama de natura extrem de fragilă a faunei sălbatice arctice, de efectele pe termen lung ale topirii gheţii şi, mai mult decât orice altceva, de drepturile populaţiilor indigene din zonă şi ale celorlalte populaţii care trăiesc acolo.
Până acum, Convenţia Naţiunilor Unite privind dreptul mării şi acordul său privind stocurile de peşti au fost de ajuns pentru a reglementa extracţia resurselor naturale din zona Mării Arctice şi de pe fundul mării. Consiliul Arctic s-a concentrat asupra cooperării şi cercetării mediului, însă acordurile care se concentrează pe folosirea resurselor naturale au adus cu ele o creştere a nevoii de dezvoltare a strategiilor internaţionale de administrare, în care şi UE ar putea avea un rol. Mai mult, politica UE privind regiunea arctică are nevoie de propria strategie şi ar trebui coordonată în comun.
Un mijloc adecvat pentru ca UE să se implice în regiunea arctică ar fi stabilirea unui Centru Arctic. Prima dată când s-a menţionat nevoia unui Centru UE de informare arctică a fost în Comunicarea Comisiei privind Uniunea Europeană şi regiunea arctică în toamna anului 2008. La ordinul Consiliului, Comisia a început să exploreze posibilitatea înfiinţării unui asemenea centru în cadrul Uniunii Europene.
Centrul Arctic al Universităţii din Laponia, Rovaniemi, pe cercul arctic, şi-a arătat dorinţa de a funcţiona ca centru UE de informare arctică. Finlanda nu are nicio pretenţie teritorială referitoare la resursele naturale, astfel încât această ţară, în calitate de actor neutru, ar fi o alegere potrivită pentru conducerea centrului, după cum a declarat încurajator şi dna Wallis.
Prin urmare, îndemn Înaltul Reprezentant Ashton să ia o decizie asupra formei pe care ar trebui să o aibă un centru UE arctic, locaţia şi sarcinile sale, crescând astfel profilul UE în politica privind regiunea arctică. Vă doresc o călătorie plăcută în Laponia.
Herbert Reul (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, în contextul dezbaterii privind schimbările climatice, există în prezent o dezbatere şi mai intensă legată de regiunea arctică văzută ca o cale navigabilă pentru nave cu eventuala oportunitate de a scurta rutele comerciale şi de a consuma astfel mai puţin combustibil (nu uitaţi că şi aceasta este doar o parte a imaginii), care include chestiunea dacă şi sub ce formă există resurse, de la petrol la gaze, şi cum pot fi acestea exploatate. S-a menţionat şi pescuitul. Bineînţeles, a existat şi continuă să existe o valoare foarte simbolică a acestei dezbateri, care a fost subliniată atunci când Rusia şi-a pus (şi-a înălţat nu este termenul cel mai potrivit în acest caz) steagul pe fundul mării. Şi celelalte state încep să îşi articuleze mai puternic pretenţiile. Având în vedere acest lucru, sunt foarte recunoscător Înaltului Reprezentant pentru faptul că abordează şi acordă prioritate acestei chestiuni.
După părerea mea, ceea ce s-a discutat până acum în cadrul Parlamentului European, dar şi în cadrul Comisiei, precum în propunerea sa din 2008, lucru la care, de asemenea, s-a făcut referire, este mult prea defensiv. Consider că această chestiune trebuie abordată în mod ofensiv şi din ambele perspective. Adică atât în ceea ce priveşte chestiunea pe care multe state membre au ridicat-o aici, şi anume protecţia mediului şi a rezidenţilor locali, cât şi în ceea ce priveşte faptul că trebuie să facem faţă cu precauţie chestiunii dacă acest lucru nu aduce probabil şi oportunităţi, şi să avem o discuţie onestă referitoare la acest aspect. În contextul unui raport privind petrolul pe 2008, am avut într-adevăr discuţii iniţiale foarte precaute referitoare la această chestiune şi am stabilit un prim plan. Când vorbim mereu despre faptul că avem nevoie de diversificare şi de noi resurse, inclusiv pentru rezervele de resurse şi de energie, trebuie să discutăm şi dacă există posibilitatea ca acestea să fie exploatate fără a pune în pericol natura şi mediul. Această dezbatere trebuie cel puţin să aibă loc; trebuie să ne folosim de această şansă. Ne aflăm azi într-o poziţie tehnologică diferită şi, întâmplător, realizările tehnologice din acest domeniu sunt în prezent realizări europene. Dacă vorbim despre dezvoltarea ulterioară a tehnologiei, atunci aceasta trebuie să fie în toate domeniile. Sunt recunoscător că această dezbatere are loc. Sper că se va desfăşura într-un mod obiectiv şi deschis.
Andrzej Grzyb (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, cine va prelua controlul asupra regiunii arctice? Acesta este titlul unui articol de presă pe care l-am găsit când m-am documentat despre acest subiect. El descria pe scurt, însă am putea spune în mod explicit, situaţia actuală a cursei pentru regiunea arctică. În această privinţă, întrebarea pusă de doamna Ashton ar putea părea foarte adecvată; cum poate Uniunea Europeană să fie un actor responsabil în domeniul problemelor referitoare la regiunea arctică? Responsabilă, subliniez acest lucru. Acesta este motivul pentru care această dezbatere din Parlamentul European mi se pare că este folositoare şi bună din orice privinţă, deoarece pentru a doua oară are loc aici, ca urmare a primei şi a actualei comunicări a Consiliului către Parlament, şi a Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European.
Regiunea arctică nu este guvernată în baza dreptului internaţional, şi interesul uriaş asupra sa este, pe de o parte, după cum s-a subliniat deja, rezultatul schimbărilor climatice, însă, pe de altă parte, este din ce în ce mai recunoscută şi mai des folosită ca resursă potenţială, în special pentru resursele de energie şi gaz, dar şi pentru resursele naturale, de exemplu pentru peşte. Bineînţeles că există pericole asociate cu aceasta, pericole la adresa mediului legate de folosirea materiilor prime şi a pescuitului, însă şi la adresa populaţiei indigene din regiune, şi de acest lucru trebuie să fim deosebit de conştienţi.
În plus, deschiderea unui drum, calea maritimă, legată de schimbările din regiune, are o influenţă enormă asupra modului în care oamenii privesc regiunea arctică. O influenţă similară există şi la nivelul aşteptărilor de a împărţi efectiv teritoriul în baza unei serii de faits accomplis, precum o plasare simbolică de steaguri. Aş dori să spun că ar trebui să se observe că cele cinci ţări arctice nu sunt în mod special interesate de reglementările juridice, însă, în ciuda acestui fapt, Uniunea ar trebui să joace un rol important în această parte a lumii, nu doar prin prezenţa sa, ci în principal prin implicarea şi cunoştinţele sale. Este esenţial să construim o încredere reciprocă, şi putem face acest lucru printr-o iniţiativă în domeniul reglementării, ca de exemplu, Carta arctică.
Cristian Dan Preda (PPE). - Doresc să iau cuvântul din poziţia mea de raportor al acestui Parlament pentru Islanda.
În momentul de faţă, aşa cum cunoaşteţi, Islanda aşteaptă confirmarea Consiliului pentru a începe negocierile de aderare. Dacă, aşa cum e de dorit, Islanda va deveni un stat membru al Uniunii, ea va fi singurul stat membru situat exclusiv în zona arctică. Împreună cu Finlanda, Danemarca şi Suedia, Islanda ar mări la patru numărul statelor din Uniunea Europeană prezente în Consiliul Arctic alături de Statele Unite, Rusia, Canada şi Norvegia.
Acest fapt este, cred eu, cu atât mai important, cu cât Uniunea Europeană nu a primit, din nefericire, statutul de observator în acest forum.
Mai mult decât atât, consider că aderarea Islandei la Uniune poate contribui, în primul, rând la diversificarea resurselor energetice ale Europei, în al doilea rând, la instaurarea unei guvernări multilaterale în această zonă, care atrage din ce în ce mai multe interese şi care poate da naştere, aşa cum s-a arătat şi în intervenţiile anterioare, unor conflicte. Nu în ultimul rând, aderarea Islandei poate conduce la o politică europeană coerentă şi eficientă în această zonă.
Pentru a conchide, cred că în momentul în care Islanda va adera la Uniunea Europeană, Uniunea va avea un rol mai important în această zonă strategică.
Vă mulţumesc.
Zuzana Roithová (PPE). – (CS) A sosit momentul să creăm o politică europeană şi arctică coerentă care va rezolva, de asemenea, dispute îndelungate asupra noilor teritorii. În urma topirii gheţii, potenţialul de extracţie din noile teritorii va creşte cu până la 200 de metri sub suprafaţă, presupunând milioane de kilometri pătraţi. Disputele dintre Rusia, Norvegia, SUA şi Canada au în mod evident şi o semnificaţie geopolitică. Învelişul de gheaţă a fost deja redus la jumătate. Lucrul cel mai important totuşi este să protejăm apa de poluare, în vreme ce deşeurile nucleare din regiunea arctică a Rusiei sunt, de asemenea, o problemă centrală.
Doamnă Înalt Reprezentant, vin dintr-o ţară care în mod evident nu are nimic a face cu regiunea arctică, însă vă pot asigura că până şi în Cehia sunt mulţi cetăţeni interesaţi de poziţia pe care o va adopta Uniunea în ceea ce priveşte politica externă, inclusiv influenţarea viitorului regiunii arctice. Aceasta presupune extracţia durabilă a materiilor prime, a transportului durabil, condiţii pentru cercetarea ştiinţifică, protejarea naturii şi, ultimul, dar nu cel mai puţin important, drepturile locuitorilor indigeni.
Urmăresc cu nemulţumire disputele pentru noile posesiuni şi pentru cele istorice, de asemenea. Mă tem că aceasta chiar ar putea fi o nouă sursă de conflicte grave. O alta este disputa pentru pasajul nordic strategic dintre Asia şi America. Doamnă comisar, trebuie să vă asiguraţi că acest culoar va trece întotdeauna prin apele internaţionale şi că regiunea arctică va rămâne în permanenţă o zonă demilitarizată. Adoptaţi un rol activ de coordonare în încheierea unor acorduri internaţionale privind toate aceste probleme legate de regiunea arctică. Uniunea nu ar trebui să fie un spectator pasiv, ci ar trebui să negocieze în mod activ şi, prin urmare, să prevină extinderea conflictelor şi deteriorarea naturii.
Bendt Bendtsen (PPE). – (DA) Doamnă preşedintă, este important că UE este implicată în dezbaterea privind regiunea arctică şi, de asemenea, este bine că UE s-a angajat faţă de regiune, unde sunt în joc multe interese şi preocupări. După părerea mea, lucrul cel mai important este că acţiunile UE iau în considerare şi respectă dorinţele şi nevoile populaţiei indigene. UE ar trebui să îşi asume responsabilitatea în ceea ce priveşte încălzirea globală, care se manifestă foarte tare sub forma creşterii temperaturii. În acest context, trebuie să luăm în considerare ce presupune acest lucru pentru condiţiile de viaţă ale oamenilor. În plus, ştim că schimbările climatice ne vor facilita accesul la resurse precum petrolul şi gazele şi la noi rute de transport din Europa în Asia. Pe de o parte, acest lucru ar putea fi unul pozitiv, însă, pe de altă parte, ar trebui să ne asigurăm că luăm măsuri de siguranţă care vor lua complet în considerare climatul unic şi mediul fragil din regiunea arctică.
Având în vedere interesele economice tot mai mari din regiunea arctică, este, de asemenea, important ca UE să adopte o poziţie privind acţiunile mai multor ţări în această zonă. Nu ar trebui să treacă neobservat când ţările nu joacă după regulile internaţionale aplicabile acestei regiuni. Un exemplu elocvent în prezent este Canada, care încearcă să realizeze un registru obligatoriu pentru toate vasele mari care trec prin Pasajul de Nord-Vest începând cu iulie 2010. Aş dori să subliniez faptul că vorbim despre apele internaţionale şi că Lene Espersen, ministrul danez al afacerilor externe, a subliniat că acest lucru este inacceptabil. Este o poziţie pe care aş dori să văd că o adoptă acum şi UE, şi Înaltul Reprezentant.
Thomas Ulmer (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, este o chestiune care ne priveşte, în calitate de Uniune Europeană, urmând o strategie clară şi împiedicând apariţia goanei după aur sau după pietre preţioase. Europa trebuie să se implice în mod activ în aceasta. Europa, ca partener, poate da aici dovadă de putere adresându-se într-un singur glas. Aceasta se referă la navigarea pe şi sub apă, la pescuit, la resurse sub formă de transportare a energiei primare şi a materialelor prime.
În acest sens, avem nevoie de tratate stabile şi demne de încredere cu ceilalţi parteneri din regiunea arctică. Avem nevoie de cooperare, nu de confruntare. Avem nevoie de dialog în domeniul protecţiei mediului cu scopul de a conserva resursele naturale şi natura. Avem nevoie de dialog în domeniul protecţiei animalelor pentru a conserva biodiversitatea şi avem nevoie de protejarea şi de respectarea localnicilor şi a drepturilor omului pe care aceştia le au.
Dacă putem pune în aplicare o gestionare pozitivă a resurselor împreună cu partenerii noştri din regiunea arctică, vom avea şansa de a urma noi căi politice în acest sens, iar acesta va fi şi un prim test real pentru politica noastră externă comună, o şansă să dovedim că noi, ca europeni, putem într-adevăr să urmărim obiective împreună.
Preşedinta. – Trecem acum la partea „catch-the-eye” a dezbaterii. Înainte de aceasta, doresc numai să clarific faptul că, în calitate de preşedintă a dezbaterii, dacă simt că discursul este folosit cu tendinţa de a perturba activitatea Parlamentului, am tot dreptul de a opri intervenţia acelei persoane.
Riikka Manner (ALDE). – (FI) Doamnă preşedintă, în primul rând, aş dori să exprim cele mai sincere mulţumiri Înaltului Reprezentant pentru că a inclus această chestiune importantă pe ordinea de zi atât de devreme. Am într-adevăr speranţa că Comisia şi întreaga Uniune Europeană vor juca un rol puternic în politica privind regiunea arctică şi că UE îşi va formula propria strategie în această privinţă.
O politică comună privind această regiune va crea oportunităţi nemărginite pentru întreaga Uniune Europeană, în termeni de securitate, mediu, energie, transport şi pentru popoarele indigene de aici. Dacă noi, Uniunea Europeană, suntem excluşi de la dezbatere, excluşi din această politică, vom pierde o afacere excelentă.
Doresc să mai subliniez încă două aspecte. În primul rând, sper că Consiliul Arctic, în calitate de corp administrativ, va continua să devină mai puternic şi că Uniunea Europeană va juca un rol important în acest sens. În al doilea rând, sper ca planurile privind un centru de informare arctică să devină realitate: consider că acest lucru va promova dialogul dintre teritoriile din regiunea arctică. Mai mult, şi după cum s-a mai spus, o locaţie excelentă şi potrivită pentru acesta ar fi cu siguranţă Laponia în Finlanda, şi mai precis Rovaniemi, care vreme îndelungată a fost asociat cu chestiunile arctice.
Gerard Batten (EFD). – Doamnă preşedintă, dezbaterea privind regiunea arctică cu siguranţă că a încins puţin spiritele în această după-amiază! Ce fel de Parlament este acesta care încearcă să îşi împiedice deputaţii să nu vorbească atunci când dezaprobă ceea ce spun aceştia? Totuşi, nu ar trebui să ne surprindă acest lucru dat fiind că noul nostru Înalt Reprezentant pentru afaceri externe era descris odată de MI5 ca un simpatizant comunist şi, când a fost trezorier al Campaniei pentru dezarmare nucleară, a luat bani de la blocul sovietic pentru a submina politica de apărare a propriei ţări.
Acest loc seamănă tot mai mult, pe zi ce trece, cu Uniunea Sovietică.
Andreas Mölzer (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, dacă, în viitor, metanul, cu potenţialul său de încălzire considerabil mai ridicat decât cel al CO2, este emis din Oceanul Arctic în cantităţi mai mari ca urmare a dezgheţării fundului mării, vom avea o nouă variabilă cu mult mai periculoasă la adresa sistemului climatic, o variabilă care necesită urgent o cercetare mai atentă.
Regiunea arctică nu reprezintă o preocupare numai legată de climat, ci reprezintă şi sursa unui potenţial conflict. Faptul că până şi China se presupune că a început să construiască spărgătoare de gheaţă, subliniază importanţa unei rute comerciale prin Pasajul de Nord-Vest pe măsură ce învelişul de gheaţă se topeşte. Totuşi, această posibilă folosire paşnică este mult mai puţin problematică decât, spre exemplu, dorinţa crescândă a Statelor Unite de a staţiona sisteme militare de avertizare timpurie în regiunea arctică.
Condiţiile pentru orice exploatare economică imaginabilă a resurselor miniere legată de topirea gheţii ar trebui, de asemenea, să fie clarificate în avans. În cele din urmă, presupusele rezerve de petrol şi gaze care pot fi găsite aici ar garanta independenţa energetică a Europei.
Birgit Schnieber-Jastram (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, doamnă Înalt Reprezentant, aş dori să subliniez încă o dată foarte clar faptul că, la fel ca domeniile evident importante precum cele legate de mediu şi energie, chestiunea rutelor navigabile joacă un rol foarte special. Având în vedere că navele care navighează pe rutele tradiţionale de transport maritim sunt confiscate şi dat fiind că, prin aceasta, vieţile căpitanilor şi echipajelor sunt puse în pericol, pentru că aceste rute sunt foarte nesigure, proprietarii de nave caută noi căi. În oraşul meu natal, Hamburg, această discuţie este de o importanţă majoră. Aş dori foarte mult să vă încurajez să continuaţi pe această rută în această dezbatere a UE privind regiunea arctică.
Marian-Jean Marinescu (PPE). - Regiunea arctică, întocmai ca şi cea antarctică, este deosebit de vulnerabilă la schimbările climatice. În plus, de stabilitatea acesteia depinde sistemul climatic global. În calitate de promotor al luptei împotriva schimbărilor climatice, Uniunea Europeană trebuie să aibă o poziţie fermă faţă de regiunea arctică.
Uniunea Europeană trebuie să manifeste moderaţie atât în ceea ce priveşte exploatarea resurselor off-shore, cât şi în ceea ce priveşte transportul de tranzit prin arealul arctic. Pe termen lung, aceste activităţi nu vor face altceva decât să fragmenteze şi mai mult zonele de aisberguri şi puţinul rămas din calota polară, punând în pericol iremediabil ecosistemele din zonă şi populaţiile care trăiesc în arealul arctic.
Protejarea aisbergurilor şi a calotei polare de intervenţia umană necontrolată este o necesitate imperioasă. Uniunea Europeană trebuie să colaboreze strâns cu Statele Unite, Canada, Norvegia şi Rusia şi să facă un continuu schimb de informaţii prin intermediul SEIS, Eionet şi SAON.
John Bufton (EFD). – Doamnă preşedintă, aş dori să mă adresez doamnei Ashton: este prima ocazie pe care am avut-o de a comenta noul dvs. rol. Eu, la fel ca dvs., sunt din Regatul Unit. Singura diferenţă este că eu am fost aleasă, iar dvs. nu.
Referitor la chestiunea regiunii arctice, va deveni aceasta o cursă a resurselor cu Rusia, America şi Canada pentru stocurile de peşti şi un sfert din petrolul şi gazele lumii? Aţi experimentat direct cursa înarmării în timpul Războiului Rece. Ne veţi conduce acum într-un război îngheţat? Acţiunile din regiunea arctică au toate şansele să irite relaţiile externe, iar Europa nici măcar nu ar trebui să aibă o politică externă în această zonă, şi cu siguranţă nu având pe cineva ca dvs. la cârma sa.
Aţi dovedit deja că nu puteţi îndeplini această sarcină. Nu am niciun dubiu că sub conducerea dvs. vom patina cu toţii pe o gheaţă foarte subţire. Dacă aţi fi avut un raport şcolar pentru primele 100 de zile, acesta ar fi zis „trebuie să faceţi mai bine”, însă realitatea este că dacă aţi fi fost în funcţie de 100 de ani, tot aţi reprezenta un eşec. Vă rog să faceţi un gest onorabil şi să vă prezentaţi demisia.
Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Doamnă preşedintă, consider că a fost o dezbatere foarte interesantă şi mă bucur mult că ne-am îndreptat atenţia asupra unei regiuni importante a lumii. Entuziasmul cu care oamenii au vorbit despre importanţa a ceea ce facem în termeni politici pentru regiunea arctică este extrem de important pentru mine pe măsură ce merg mai departe cu ceea ce consider că ar trebui să facem în viitor.
Doresc să asigur deputaţii din acest Parlament că păstrarea mediului şi a dialogului cu populaţiile relevante, indigeni şi nonindigeni, sunt primordiale pentru abordarea pe care dorim să o adoptăm. Dorim să se audă clar în toate discuţiile internaţionale faptul că resursele regiunii arctice ar trebui accesate şi exploatate doar atunci când vom beneficia de standardele cele mai înalte de mediu şi de siguranţă şi când acestea vor fi complet respectate.
Trebuie să continuăm să subliniem faptul că Uniunea Europeană doreşte să lucreze împreună cu toate părţile interesate în regiunea arctică, pentru a se asigura că înfruntăm provocările în mod corespunzător. Aceasta include extracţia hidrocarburilor în acest context.
În ceea ce mă priveşte, consider că putem avea un mare aport, de la diplomaţia noastră privind mediul, la politicile noastre privind schimbările climatice; de la programele extinse de cercetare privind regiunea arctică, la politica de susţinere a politicilor privind populaţiile indigene din întreaga lume. Consider că şi Consiliul Arctic poate avea o mare contribuţie. Pentru activitatea pe care o desfăşoară, nu în ultimul rând pentru că se asigură că există o participare deplină a populaţiilor indigene (de fapt, este singura organizaţie care le permite să stea alături de statele suverane), dorim să devenim observatori permanenţi, lucru pe care o serie de onorabili eurodeputaţi l-au indicat ca fiind foarte folositor.
Cred că este posibil să găsim un echilibru corespunzător între protejarea şi conservarea regiunii arctice, pe de o parte, şi folosirea durabilă a resurselor sale, pe de altă parte, şi trebuie să ne asigurăm că facem acest lucru cum se cuvine.
Reunirea a şapte reprezentanţi din diferite părţi ale Comisiei, cred că mi-aţi spus ieri, doamnă preşedintă, pentru a elabora raportul este un bun exemplu pentru viitorul pe care dorim să îl avem în termeni de colaborare şi de activitate efectivă manifestată prin munca pe care o desfăşurăm pe teren în întreaga lume.
În sfârşit, abia aştept să merg în Laponia în acest sfârşit de săptămână. Va fi cea de-a treia călătorie a mea acolo. Va avea loc o reuniune mare pentru a discuta unele chestiuni cu câţiva miniştri de externe. În ceea ce priveşte Rovaniemi şi posibilitatea unui centru, există două posibilităţi: una este un centru individual sau există posibilitatea de a conecta diferite centre, şi trebuie cu siguranţă să o analizăm şi pe aceasta.
Preşedinta. – Dezbaterea a fost închisă.
Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)
Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. – Aspectele legate de zona arctică, de la efectele încălzirii globale, până la exploatarea resurselor şi navigaţia în această zonă, au atras tot mai mult atenţia în ultimul timp. Trebuie să fim conştienţi că viitorul planetei este strâns legat de viitorul acestei zone. Topirea gheţarilor în zona arctică, creşterea nevoii de resurse, progresele tehnologice recente sunt câteva dintre motivele pentru care zona arctică a devenit o zonă de interes pentru fiecare dintre noi. Consider că strategia europeană în această zonă trebuie să se concentreze pe protejarea şi conservarea zonei, pe promovarea unei exploatări sustenabile a resurselor în contextul unei guvernări multilaterale a regiunii şi, mai ales, pe asocierea la toate aceste demersuri a populaţiei din această zonă.
Apariţia de noi căi navigabile impune şi stabilirea unor standarde de siguranţă şi mediu mult mai stricte. Fiecare zonă maritimă are nevoie de o abordare particulară, iar Europa poate folosi experienţa dobândită din programele dezvoltate în alte regiuni maritime, precum zona Mării Baltice, Mării Mediterane, şi poate să ofere exemple de bune practici în acest domeniu.
Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) O nălucă ameninţă regiunea arctică. Năluca este încălzirea globală. Topirea gheţii are o influenţă crucială, nu doar asupra naturii, ci şi asupra relaţiilor sociale, economiei şi politicilor. Sub acest pod de gheaţă, într-o zonă mai extinsă decât Germania, Italia şi Franţa la un loc, în afară de ceea ce se foloseşte deja, există bogăţii precum gazele şi ţiţeiul. Straturile de gheaţă, care devin tot mai subţiri în fiecare an, nu mai protejează depozitele de forajele de exploatare. Se conturează o goană fără scrupule, o nebunie la scara goanei după aur din secolul XIX. Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziţie fără echivoc în această privință. Este esenţial să dezvoltăm o politică comună a UE privind regiunea arctică, mai ales în ceea ce priveşte folosirea de noi posibilităţi pentru exploatarea depozitelor naturale, pericole la adresa mediului natural, şi noi oportunităţi de navigare.
Regiunea arctică face parte din teritoriul a trei state membre ale UE: Danemarca, Finlanda şi Suedia, precum şi Islanda, care şi-a depus candidatura pentru aderare. Trebuie să ne amintim să aceasta este o situaţie complet nouă pentru oamenii din nordul extrem, dar şi pentru faună şi floră. Rezidenţii din regiunea arctică sunt conştienţi de influenţa crescândă a factorilor sociali, economici şi politici externi asupra vieţilor lor. Rolul nostru este să ajutăm comunităţile locale să îşi găsească rolul în noile condiţii şi să le protejăm cultura şi limba. La fel cum în centrul politicii UE se află cetăţenii săi, la fel şi în planurile de gestionare a regiunii arctice trebuie să se afle populaţia acesteia.
Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – Regiunea arctică a lipsit multă vreme din ordinea noastră de zi, însă acum atrage încă o dată atenţia politicienilor şi academicienilor. Preocuparea sporită asupra regiunii este o consecinţă a schimbărilor climatice cauzate de topirea calotei de gheaţă arctice. Neimplicarea în controversa referitoare la viteza şi dimensiunea acestui proces, se presupune în mare măsură că, în cele din urmă, va duce la noi posibilităţi de exploatare a resurselor naturale şi a noi rute maritime. Suntem cu toţii de acord că toate consecinţele acestui proces vor fi profunde. Cu toate acestea, lucrul asupra căruia aş dori să atrag atenţia acestui Parlament şi a UE ca întreg este dimensiunea sa politică şi, într-adevăr, de siguranţă. Războiul Rece ne-a arătat cât de importantă este regiunea arctică din punct de vedere strategic. Am fost martori la o rivalitate economică, politică, chiar militară în această zonă. Pentru viitorul său pozitiv, există nevoia clară a unui efort internaţional comun, în care UE ar trebui să aibă un rol activ. Există nevoia de a găsi un echilibru între exploatarea economică a regiunii şi ecosistemele sale, însă există şi nevoia de a proteja, inter alia, regimul juridic existent care guvernează regiunea arctică, pentru a numi un singur aspect.