Dezbateri

Miercuri, 10 martie 2010 - Strasbourg

1. Deschiderea şedinţei

PREZIDEAZĂ: DL PITTELLA
Vicepreşedinte-

2. Continuări ale avizelor şi rezoluţiilor Parlamentului: a se vedea procesul-verbal

3. UE 2020- Măsuri adoptate în urma Consiliului European informal din 11 februarie 2010 (propuneri de rezoluţie depuse): consultaţi procesul-verbal

4. Aplicarea recomandărilor din raportul Goldstone referitoare la Israel şi Palestina (propuneri de rezoluţie depuse): consultaţi procesul-verbal

5. Situaţia societăţii civile şi a minorităţilor naţionale din Belarus (propuneri de rezoluţie depuse): consultaţi procesul-verbal

6. Raportul anual 2008 privind PESC - Punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate şi a politicii de securitate şi apărare comune - Tratatul de neproliferare (dezbatere)

  Preşedintele. – Îi urez bun venit baroanei Ashton şi declar sesiunea deschisă.

Următorul punct este dezbaterea comună privind:

– raportul (A7-0023/2010) întocmit de Gabriele Albertini, în numele Comisiei pentru afaceri externe, referitor la Raportul anual al Consiliului către Parlamentul European privind aspectele principale şi opţiunile de bază ale oliticii externe şi de securitate comună (PESC) în 2008, prezentat Parlamentului European în aplicarea părţii a II-a secţiunea G punctul 43 din Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 [2009/2057(INI)],

– raportul (A7-0026/2010) întocmit de Arnaud Danjean, în numele Comisiei pentru afaceri externe, referitor la punerea în aplicare a strategiei europene de securitate şi a politicii comune de securitate şi apărare comune [2009/2198(INI)],

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Consiliului de Gabriele Albertini şi Arnaud Danjean, în numele Comisiei pentru afaceri externe, privind Tratatul de neproliferare nucleară (O-0169/2009 - B7-0009/2010) şi

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei de Gabriele Albertini şi Arnaud Danjean, în numele Comisiei pentru afaceri externe, privind Tratatul de neproliferare nucleară (O-0170/2009 - B7-0010/2010).

  Gabriele Albertini, raportor. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea trebuie să adopte o nouă abordare şi să depună un efort comun atunci când se confruntă cu provocări globale. Puterile obţinute de curând graţie intrării în vigoare a tratatului înseamnă că Parlamentul se angajează în discuţii frecvente, eficiente şi de cooperare cu principalul nostru interlocutor, baroana Ashton, care are onoarea de a acţiona pentru prima dată în calitate de nouă vicepreşedintă/Înalt Reprezentant.

Mandatul dumneaei a făcut obiectul votului nostru consensual din ianuarie şi, cu mai multe ocazii, Adunării Parlamentare i s-a promis că şi Consiliul, şi Comisia vor fi implicate constant în toate aspectele importante ale securităţii şi apărării europene. Prin urmare, aşa cum confirmă şi raportul, Înaltul Reprezentant este invitat să apară în faţa Parlamentului European şi să se consulte frecvent şi periodic cu acesta.

Odată cu Tratatul de la Lisabona, acţiunea externă a Uniunii Europene capătă o dimensiune nouă şi importantă, însă de fapt îndeplinirea acestui obiectiv depinde şi de deţinerea de către Uniunea Europeană a resurselor bugetare necesare. Parlamentul European joacă un rol cheie în calitatea sa de apărător al legitimităţii democratice a acţiunii externe. Înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă va oferi un corp şi un sistem diplomatic Uniunii Europene, care, până acum, nu s-a putut baza decât pe reprezentarea naţională.

Îndatoririle reprezentanţilor oficiali, a căror numire este responsabilitatea Înaltului Reprezentant, se caracterizează printr-o mare relevanţă şi actualitate. Totuşi, aşa cum se menţionează şi în raport, Parlamentul solicită puteri mai mari de vot şi control asupra îndatoririlor şi mandatelor reprezentanţilor individuali, încurajând astfel principiile de transparenţă şi merit după care trebuie să se ghideze Înaltul Reprezentant atunci când numeşte candidaţii. Există speranţa că vom reuşi în cele din urmă să ajungem la situaţia asumării unor prerogative duble – cu excepţia cazului reprezentantului special, a cărui sferă de acţiune trebuie să fie la nivel regional – şi că, prin urmare, vom beneficia de economii consistente, transformând acţiunea externă a Uniunii Europene într-una mai eficientă şi, în acelaşi timp, mai puţin costisitoare.

După un prim capitol de introducere dedicat strategiei, raportul abordează problema politicii externe europene din punctul de vedere al temelor şi al zonelor geografice. Uniunea Europeană trebuie să îşi facă simţită prezenţa în cadrul organizaţiilor internaţionale cărora li s-a aliat, în special în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, principalul apărător al securităţii globale. Trebuie să joace un rol important, nu numai din punctul de vedere al poziţiei sale în Consiliul de securitate, ci şi în ceea ce priveşte personalul şi delegaţiile care leagă cele două instituţii. Solicităm vicepreşedintei/Înaltului Reprezentant să lase Europa să îşi îndeplinească ambiţia de a deveni un partener activ, strategic şi independent al unui aliat atât de important cum sunt Statele Unite, pentru a putea răspunde provocărilor globale pe care le reprezintă terorismul, finanţele şi relaţiile deseori riscante cu giganţi industriali precum Rusia, China şi Japonia.

Raportul continuă cu o analiză geografică a ceea ce noi sperăm să obţinem. În Balcani a fost introdusă tema extinderii: raportul laudă realizarea treptată a procesului de stabilizare din Kosovo, acolo unde Uniunea Europeană este prezentă prin misiunea EULEX, dar mai trebuie depuse eforturi pentru a ne asigura că standardele de aderare sunt respectate în cazul multor ţări care sunt aproape de candidatura pentru aderare – Turcia şi Bosnia şi Herţegovina.

În capitolul dedicat cooperării cu estul şi cu regiunile de la Marea Neagră, raportul se ocupă de problema securităţii şi dependenţei furnizării de energie electrică ale Uniunii Europene. În capitolul referitor la Rusia, raportul solicită semnarea unui parteneriat nou şi a unui acord de cooperare. În ceea ce priveşte Caucazul de Sud, raportul solicită ca teritoriul Georgiei şi minorităţile etnice ale acestei ţări să rămână intacte, dar solicită totodată şi rezolvarea conflictelor din Nagorno-Karabah şi Transnistria.

Orientul Mijlociu: conflictul israeliano-palestinian, unde Uniunea Europeană trebuie să joace un rol politic mai puternic pentru relansarea procesului de pace în urma deciziei Consiliului din 12 decembrie 2009. Uniunea pentru Mediterana: rezolvarea conflictului dintre Turcia şi Cipru. Asia: Afganistanul, perioadă critică pentru înfiinţarea unui nou guvern după alegeri; rolul-cheie al Pakistanului în lupta împotriva terorismului; preocuparea pentru încălcarea drepturilor fundamentale în Iran. Africa: contribuţia pozitivă a misiunii de apărare a coastei somaleze. America Latină: nevoia de a crea un parteneriat stabil şi solid pentru relaţiile dintre Uniunea Europeană şi America Latină.

Voi asculta cu mare interes comentariile făcute de colegii mei deputaţi şi le voi răspunde la sfârşit.

  Arnaud Danjean, raportor. – (FR) Domnule preşedinte, doamnă baroană Ashton, raportul privind punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate pe care îl prezentăm astăzi este un document anual elaborat de Parlament, care furnizează un fel de evaluare interimară a Politicii europene de securitate şi apărare şi care prezintă propuneri menite să îmbunătăţească eficacitatea şi vizibilitatea acestei politici.

Anul acesta, raportul se încadrează într-un context foarte specific şi, prin urmare, ar trebui să devină o forţă pentru propuneri. Acest context specific se caracterizează printr-o combinaţie de trei cicluri majore.

Primul se referă la cei 10 ani de Politică europeană de securitate şi apărare care au fost aniversaţi la sfârşitul anului 2009. Ultimii 10 ani au arătat că Europa a fost capabilă să desfăşoare operaţiuni civile şi militare în zonele unde s-au înregistrat peste 23 de crize. Această realizare fundamentală reprezintă o bază pe care se poate construi mai departe. Arată că Europa este solicitată şi că Uniunea dispune de abilitatea instituţională, politică şi operaţională de a se ridica la nivelul aşteptărilor.

Al doilea ciclu important îl reprezintă, bineînţeles – aşa cum a spus şi dl Albertini acum câteva minute – punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona. Modificările în ceea ce priveşte securitatea şi apărarea merg dincolo de adaptările strict semantice. Este adevărat, PESA devine Politica de securitate şi apărare comună, PSAC, şi trebuie să capete o nouă dimensiune. Tratatul a îmbogăţit gama de instrumente şi raza de acţiune a politicii de securitate şi apărare, în special prin includerea clauzelor de asistenţă, a clauzelor de solidaritate, prin cooperare structurată permanentă şi, mai presus de toate, prin crearea unui Serviciu european de acţiune externă, dar şi prin rolul dumneavoastră de Înalt Reprezentant, doamnă vicepreşedintă a Comisiei.

În fine, cel de-al treilea eveniment important care caracterizează contextul în care a fost elaborat acest raport este faptul că NATO, care, pentru 21 dintre cei 27 de membri ai Uniunii încă rămâne principalul punct de referinţă în ceea ce priveşte securitatea colectivă a continentului european, îşi revizuieşte în prezent conceptul strategic, iar această evaluare făcută de NATO ar trebui să ne determine pe noi, Uniunea Europeană, să definim mai clar condiţiile acestui parteneriat, care rămâne fundamental.

În acest context, obiectivul raportului este mai puţin acela de a insista asupra unei anumite doctrine şi mai mult de a furniza o hartă, aflată în mod necesar într-o continuă evoluţie, pentru toate instituţiile noi care sunt înfiinţate şi care trebuie să înveţe să colaboreze. Obiectivul este acela de a face Uniunea mai credibilă, mai eficace şi mai vizibilă în ceea ce priveşte securitatea şi apărarea. În acest sens, Parlamentul European trebuie neapărat să primească un grad mai mare de responsabilitate în aceste domenii sensibile, pentru asigurarea unei legitimităţi complete a unei politici al cărui obiectiv principal este garantarea securităţii cetăţenilor europeni.

Prin acest raport am dorit să subliniem următoarele aspecte. În primul rând, am vrut să scoatem în evidenţă faptul că, mai presus de orice, Strategia europeană de securitate şi apărare şi Politica de securitate şi apărare comună sunt menite să servească populaţiei din Europa, să garanteze şi să îmbunătăţească securitatea acesteia. Această ambiţie politică nu este superfluă; nu există doar de dragul aparenţelor. Corespunde necesităţii ca acest continent să se străduiască să îşi asigure propria securitate, dar şi să contribuie la stabilitatea lumii din jurul nostru, să rezolve situaţiile de criză şi ameninţările care apar în mediul nostru. În afară de conflictele armate tradiţionale care continuă să se petreacă în imediata noastră apropiere, Europa trebuie să fie capabilă să îşi exprime interesele şi să le apere în faţa noilor ameninţări – mă refer aici în special la piraterie şi la infracţiunile cibernetice.

Am considerat, de asemenea, că este important să subliniem cât de puternică este valoarea adăugată a Europei în procesul de gestionare a crizei graţie varietăţii de soluţii pe care le furnizează şi echilibrului între dimensiunea civilă şi cea militară pe care îl realizează în fiecare dintre operaţiunile sale. Mai mult, în această privinţă, resping criticile pe care unii le exprimă faţă de politica europeană de securitate şi apărare, sugerând în special că totul are legătură cu militarizarea. Cred cu tărie în natura complementară a instrumentelor civile şi militare pe care le posedă Uniunea, iar recenta criză din Haiti, unde dumneavoastră aţi fost – şi cred că aţi putut observa această bună cooperare – dovedeşte nevoia de a asocia resursele noastre civile şi militare pentru a putea face faţă dezastrelor naturale şi crizelor majore.

În ceea ce priveşte aceste operaţiuni, suntem nerăbdători să le evaluăm pe toate, pentru a scoate în evidenţă ceea ce noi credem că sunt punctele forte, dar şi punctele slabe, când este cazul – acestea trebuie recunoscute pentru ca situaţia să se amelioreze. De asemenea, am fost nerăbdători să punem în evidenţă anumite regiuni de importanţă strategică pentru securitatea Uniunii şi să încurajăm Consiliul şi Comisia să grăbească punerea în aplicare a strategiilor globale, în special pe cele privind regiunea Cornului Africii şi regiunea Afganistan-Pakistan.

În domeniul capacităţilor – atât civile, cât şi militare – care reprezintă un aspect esenţial pentru credibilitatea politicii noastre, provocarea este să îmbunătăţim capacitatea de reacţie a Uniunii. Trebuie să fim capabili să mobilizăm mai repede şi mai eficient resursele materiale şi personalul competent pe care statele membre le au la dispoziţie. Cu toate acestea, trebuie să avem şi capacitatea, prin intermediul unei industrii eficiente de securitate şi apărare, care să combine cunoştinţe tehnologice nepreţuite şi care să ofere sute de mii de locuri de muncă în Europa, pentru a ne asigura nouă înşine programe de echipare corespunzătoare pentru aceste nevoi estimate.

Europa industriei şi apărării a început să se organizeze pe continentul nostru prin intermediul pachetului pentru apărare. Chestiunile legate de cooperarea industrială şi comercială cu ţările terţe ar trebui abordate rapid, în special în contextul problemelor recente cu care se confruntă industriile europene în încercarea de a accesa piaţa americană, de exemplu.

Acesta ar fi un rezumat scurt, extrem de scurt, al priorităţilor care apar în acest raport şi care reprezintă toate provocările pe care va trebui să le asumaţi. Parlamentul este pregătit să îşi joace tot rolul, un rol pozitiv şi constructiv, pentru a vă ajuta să vă realizaţi această ambiţie, care este o ambiţie comună. În plus, doresc să profit de această ocazie pentru a mulţumi tuturor grupurilor politice care au făcut eforturi mari pentru a îmbogăţi acest raport. Am colaborat cu toţii foarte bine pentru a menţine un grad înalt de ambiţie, bineînţeles ţinând totodată cont de caracteristicile fiecăruia dintre grupurile noastre.

De asemenea, aş dori să profit de această ocazie, doamnă baroană Ashton, pentru a aborda împreună cu dumneavoastră problema neproliferării nucleare. În pragul conferinţei de evaluare a Tratatului de neproliferare nucleară care urmează să aibă loc în luna mai, Parlamentul European a dorit să revizuiască împreună cu dumneavoastră angajamentul Uniunii referitor la lupta împotriva proliferării nucleare şi la controlul armelor şi dezarmării; aceasta este motivaţia din spatele întrebărilor cu solicitare de răspuns oral care v-au fost adresate şi la care veţi răspunde în scurt timp.

Contextul internaţional pare să ofere noi posibilităţi în pragul acestei conferinţe de evaluare. În primul rând, preşedintele Obama şi-a afirmat cu convingere ambiţia de a avea o lume fără arme nucleare şi angajamentul său de a încerca în mod activ să realizeze ratificarea de către Statele Unite a Tratatului de interzicere totală a experimentelor nucleare. În al doilea rând, procesul de încheiere cu Rusia a unui nou acord menit să înlocuiască Acordul START pare să meargă bine şi, în sfârşit, asistăm la lansarea negocierilor privind un nou tratat de dezarmare care va interzice producţia de materiale fisile pentru arme nucleare.

În ceea ce priveşte reducerea arsenalelor nucleare, prioritatea este, fără îndoială, reducerea principalelor două arsenale, adică cel al Rusiei şi cel al Statelor Unite, ţări despre care încă se crede că deţin aproximativ 95 % din toate armele nucleare care există pe planetă. Prin urmare, salutăm angajamentele făcute de preşedinţii Medvedev şi Obama de a încheia în viitorul apropiat un nou acord de reducere. În acest context, cum preconizează Uniunea să susţină aceste eforturi şi să coopereze cu Statele Unite şi cu Rusia?

Uniunea trebuie să facă faţă provocărilor cu care se confruntă regimul de neproliferare nucleară şi, în special, acelor provocări cu care ne confruntăm din cauza celor două mari crize din domeniul neproliferării pe care le reprezintă Iranul şi Coreea de Nord, care rămân principalele ameninţări la adresa securităţii internaţionale. Va continua Uniunea să se angajeze, efectiv şi complet, pentru rezolvarea acestor crize, în special a problemei Iranului? Aşteptăm ca dumneavoastră să ne călăuziţi pe acest drum, doamnă baroană Ashton. Mai mult decât atât, Uniunea trebuie să joace un rol în promovarea cooperării în ceea ce priveşte utilizarea paşnică a energiei nucleare. Ştiţi că aceasta este o provocare importantă. Ce măsuri se întreprind în acest context şi care este strategia dumneavoastră în această privinţă?

În fine, Parlamentul European doreşte ca Uniunea să fie o forţă proactivă în timpul apropiatei conferinţe de evaluare a Tratatului de neproliferare nucleară. Este esenţial ca Uniunea să adopte o poziţie comună nouă, ambiţioasă şi echilibrată, dacă vrea să îşi apere poziţia. Care este punctul de vedere al statelor membre în această privinţă?

  Catherine Ashton, Vicepreşedintă a Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Domnule preşedinte, vă mulţumesc foarte mult. Sunt încântată să mă aflu alături de dumneavoastră pentru a discuta problemele importante ale programului de lucru internaţional al Europei.

Doresc să încep prin a le mulţumi dlui Albertini şi dlui Danjean pentru rapoartele lor excelente. Dacă îmi permiteţi să spun aşa, aţi subliniat numărul, felul şi gradul de urgenţă al provocărilor cu care ne confruntăm.

De la întărirea statului de drept în Kosovo la colaborarea cu puterile emergente pentru a împărţi responsabilitatea pentru guvernarea globală, de la promovarea păcii în Orientul Mijlociu – şi permiteţi-mi să mă alătur vicepreşedintelui Biden şi să condamn decizia de a se construi 1 600 de locuinţe noi în Ierusalimul de Est – până la oferirea de adăpost pentru supravieţuitorii sinistraţi în urma cutremurului din Haiti, pe care i-am vizitat săptămâna trecută, de la abordarea problemelor de proliferare nucleară, aşa cum este cazul Iranului, până la găsirea unor răspunsuri eficace la „noi” provocări cum sunt energia, schimbările climatice şi securitatea cibernetică.

Europa trece printr-o etapă în care se construiesc lucruri noi, în care oamenii trebuie să îşi adapteze hărţile mentale iar instituţiile trebuie să îşi găsească noul lor loc. Aceste procese sunt dificile şi complicate – dar şi interesante, pentru că în niciun caz nu exagerăm spunând cât de important este acest moment. Acum avem o şansă de a construi ceea ce îşi doresc de mult timp multe persoane din Europa – şi mulţi din acest Parlament: o politică externă europeană mai puternică şi mai credibilă.

Bineînţeles, Serviciul european pentru acţiune externă va fi elementul principal pentru realizarea acestor lucruri. Trebuie să construim un sistem robust, care să ne permită să rezolvăm problemele de astăzi şi noile probleme care vor apărea în viitor.

De ani zile încercăm să elaborăm şi să punem în aplicare strategii complexe, însă structurile şi sistemele pe care le aveam au făcut acest demers dificil. Având Tratatul de la Lisabona şi Serviciul pentru acţiune externă, acum ar trebui să reuşim să realizăm acest obiectiv.

În centrul a tot ceea ce noi facem se află un adevăr simplu: pentru a ne proteja interesele şi pentru a ne promova valorile, trebuie să fim implicaţi în teritoriile străine. Nimeni nu poate spera să fie o insulă de stabilitate şi prosperitate într-o mare de insecuritate şi nedreptate.

Aş putea spune că lumea noastră este una aflată la flux. Pentru a o putea angaja în mod eficient, trebuie mai întâi să o încadrăm. Din punctul meu de vedere, există două caracteristici evidente ale lumii de astăzi. În primul rând există o puternică interdependenţă din punct de vedere politic, economic şi de securitate: tehnologiile, ideile, bolile, banii – totul se mişcă. Suntem conectaţi în feluri pe care nu le-am mai văzut până acum. În al doilea rând, puterea se schimbă, atât în cadrul sistemelor politice – în termeni generali, de la guverne către pieţe, media şi ONG-uri – cât şi între sistemele politice – dinspre vechiul „Vest” către est şi sud. Ambele aspecte sunt rezultatul globalizării, care nu este numai un fenomen economic, ci şi unul politic, atât din punctul de vedere al manifestărilor, cât şi, bineînţeles, din punctul de vedere al consecinţelor sale.

Gândiţi-vă la dezvoltarea Chinei şi a altor state în jucători importanţi pe scena politică sau gândiţi-vă la impactul politic al crizei financiare. Datoriile sunt în Vest; surplusurile se înregistrează în Est. Redistribuirea puterii financiare modelează totodată discuţiile noastre politice. Sau gândiţi-vă la schimbările climatice, care nu sunt doar o problemă de mediu, ci şi una cu implicaţii geopolitice şi de securitate.

Prin urmare, trebuie să rezolvăm probleme complexe şi facem acest lucru într-un peisaj geopolitic nou. Trebuie să ne adaptăm. Nu este un moment prielnic să zburăm pe pilot automat sau să ne mărginim la apărarea limitată a acţiunilor naţionale. Este momentul să fim inteligenţi şi ambiţioşi.

Daţi-mi voie să vă furnizez câteva cifre pentru a ilustra ce vreau să spun. Europa reprezintă 7 % din populaţia lumii, un procent aflat în scădere de la 25 %, cât se înregistra în urmă cu un secol. În ultimii 60 de ani, procentul din PIB-ul global pe care îl reprezentăm noi a scăzut de la 28 % la 21 %. Economiile Chinei, Indiei şi ale altor ţări ne-o iau înainte cu 10 % pe an.

Sarcina economică se traduce printr-o lovitură politică şi prin încredere exagerată în sine. Se simte peste tot: de la negocierile privind schimbările climatice la situaţia Iranului şi la acordurile mari în domeniul energiei în Africa sau în Asia centrală. Dacă reuşim să colaborăm, ne putem proteja interesele. Dacă nu, alţii vor lua deciziile pentru noi. Este foarte simplu.

Preferinţa mea este clară. Trebuie să reacţionăm ca nişte europeni. În primul rând cooperând, pentru că unitatea este o condiţie preliminară a influenţei, şi în al doilea rând acţionând, pentru că răspunsul la o problemă nu poate fi un document sau o reuniune. Dacă vreţi rezultate, trebuie să acţionaţi şi câteodată să şi riscaţi. Şi da, în Europa există tendinţa de a pune procesul înaintea rezultatelor. În al treilea rând, demonstrând principialitate şi creativitate, pentru că este nevoie de amândouă: trebuie să avem principii în apărarea valorilor noastre şi trebuie să fim creativi atunci când elaborăm soluţii la probleme complexe.

Aşa cum subliniază foarte corect raportul dlui Albertini, „este nevoie de o abordare nouă pentru ca UE să acţioneze în mod colectiv şi să facă faţă provocărilor la nivel global într-o mod coerent, consecvent şi eficient”. Din acest tablou general se desprind câteva obiective principale: în primul rând, asigurarea unei mai mari stabilităţi şi securităţi în vecinătatea noastră, prin promovarea reformelor politice şi economice. Acest lucru este important din motive care sunt extrem de evidente, însă credibilitatea noastră la nivel internaţional depinde şi ea de îndreptarea situaţiei din vecinătate.

În al doilea rând, abordarea provocărilor legate de securitatea globală, care reprezintă provocările acestei ere. Pentru acest lucru avem nevoie de strategii cuprinzătoare, de organizaţii internaţionale puternice şi de statul de drept, atât în interiorul ţărilor, cât şi în relaţiile dintre acestea.

În al treilea rând, construirea unei reţele de relaţii strategice cu ţări şi organizaţii cheie, pentru că problemele cu care ne confruntăm nu pot fi rezolvate de către un singur actor.

Mai presus de toate acestea se află înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă – un mijloc de a realiza celelalte trei obiective şi o modalitate de a îndeplini obiectivele promise prin Tratatul de la Lisabona.

Acestea sunt principalele sarcini cărora le-am acordat timpul meu de când mi-am asumat acest rol. Am mers întâi la Washington şi la New York, lucru care a reprezentat un bun început al relaţiei noastre importante cu Statele Unite şi cu ONU. De atunci am fost la Moscova, la Kiev, în regiunea Balcanilor şi în Haiti. Mă voi duce în Orientul Mijlociu săptămâna viitoare, iar la sfârşitul lunii voi merge din nou la New York. Între timp, am prezidat de trei ori Consiliul Afaceri Externe, am participat la Consiliul European informal şi m-am întâlnit cu colegiul comisarilor. Am muncit mult pentru a obţine consensul intern de care avem nevoie, vizitând numeroase capitale ale statelor UE: Berlin, Paris, Londra, Viena şi Ljubljana. Evident, am dedicat foarte mult timp înfiinţării Serviciului pentru acţiune externă şi munca mea va continua şi în săptămânile următoarele, incluzând şi colaborarea cu dumneavoastră.

Datorită intereselor acestui plen, şi din aceste motive am asigurat implicarea Parlamentului European în ghidarea grupului pe care l-am înfiinţat. Voi discuta acest subiect şi în această după amiază în cadrul Conferinţei preşedinţilor. Pe 23 martie, când voi veni la Comisia pentru afaceri externe, vom avea ocazia de a discuta în detaliu, în prezenţa tuturor comisiilor relevante.

Va exista rezistenţă sau opoziţie de fiecare dată când se va crea ceva nou. Unii preferă să minimizeze pierderile observate în loc să maximizeze câştigurile colective. Eu văd altfel lucrurile şi sper ca şi Parlamentul să le vadă diferit.

Aceasta este o ocazie care apare o dată la o generaţie de a construi ceva nou, ceva care în sfârşit adună laolaltă instrumentele angajamentului nostru pentru susţinerea unei singure strategii politice. Este o ocazie uriaşă pentru Europa. Nu trebuie să scădem nivelul ambiţiilor ci, mai degrabă, să ne oferim mijloacele de a le realiza. Este un moment oportun pentru a vedea întregul tablou, pentru a fi creativi şi pentru a ne asuma o responsabilitate comună. Dacă vom reuşi – şi acest lucru trebuie să se întâmple – atunci vom fi capabili să modelăm o politică externă europeană pentru secolul XXI, cu un serviciu extern menit să o realizeze: unul în care să ne mobilizăm toate pârghiile de influenţare – instrumente politice, economice, de dezvoltare şi de gestionare a crizei – într-o manieră coordonată. Un serviciu care să reprezinte Uniunea Europeană şi din punct de vedere geografic şi al genului. Cred că este singura modalitate de acţiune acceptabilă.

Daţi-mi voie să ilustrez cu câteva exemple la ce mă gândesc atunci când spun „abordare cuprinzătoare”.

Regiunea Balcanilor de Vest – am avut plăcerea de a vizita de curând această regiune. Într-un fel, regiunea Balcanilor este locul de naştere al politicii externe a UE. Mai mult ca oriunde altundeva, aici nu ne putem permite să eşuăm. Obiectivul meu a fost să stabilesc relaţii bune de lucru cu liderii politici, să discut cu societatea civilă despre ce ar putea însemna apartenenţa la Europa şi să asigur coordonarea între diverşii actori ai UE din regiune. Una dintre concluziile pe care le-am tras a fost aceea că regiunea înregistrează progrese, chiar dacă acestea sunt inegale şi incomplete. Perspectiva europeană rămâne cadrul general – atât ca obiectiv al nostru, cât şi ca principalul stimulent pentru reformă. Aşa cum am subliniat peste tot pe unde am fost, progresul pe calea către UE depinde de angajamentul de a realiza reforme acasă. În ceea ce priveşte drepturile omului, statul de drept şi cooperarea regională.

Ne susţinem strategia cu ajutorul tuturor instrumentelor legate de politica externă pe care le avem la dispoziţie. Avem în Kosovo cea mai mare misiune civilă a noastră, misiune care este un succes. În Bosnia am adaptat misiunea ALTHEA, întrucât situaţia s-a stabilizat, şi am dezvoltat un program de instruire. Transmitem mesajul european cu multă putere înainte de alegerile din octombrie. În întreaga regiune înregistrăm progrese în ceea ce priveşte liberalizarea vizelor şi contactul interpersonal.

Prin urmare, strategia noastră privind regiunea Balcanilor este aşa cum trebuie să fie: strategică în ceea ce priveşte obiectivele sale, polivalentă din punctul de vedere al instrumentelor şi adaptată din punctul de vedere al punerii în aplicare.

Al doilea exemplu se referă la regiunea Cornului Africii. Acesta scoate în evidenţă interdependenţa dintre fragilitatea statală, sărăcie, competiţia pentru resurse, printre care şi apa, cu pirateria, terorismul şi crima organizată. Singurul răspuns posibil este unul cuprinzător, adică exact ceea ce realizăm noi. Operaţiunea noastră navală Atalanta a fost considerată un succes uriaş. Următorul pas al nostru este să dezvoltăm în continuare opţiunile pe care le avem în ceea ce priveşte transferul piraţilor suspecţi, pentru a fi puşi sub acuzare în regiune. Adăugăm o misiune de instruire pentru guvernul federal de tranziţie (GFT) din Somalia, misiune care urmează să se desfăşoare în primăvară. Prin intermediul Instrumentului de stabilitate, finanţăm măsuri adiacente pentru a construi capacităţi, pentru a instrui autorităţile maritime şi pentru a continua cu munca de dezvoltare pe termen lung în Yemen şi Somalia în domeniul sărăciei, alfabetizării şi sănătăţii.

Felul în care suntem implicaţi în Georgia urmează acelaşi scenariu. În august 2008, când un conflict izolat s-a transformat într-un conflict deschis, am reacţionat imediat. Am preluat conducerea internaţională, am mediat un armistiţiu şi am mobilizat o misiune puternică de monitorizare alcătuită din 300 de persoane într-un timp record. De atunci, aplicăm întreg spectrul de mijloace comunitare şi PSAC de prevenire a reluării violenţei şi de obţinere a stabilităţii în Georgia şi în regiune.

Împreună cu ONU şi OSCE conducem negocierile de la Geneva, singurul for unde ne întâlnim toţi cei interesaţi. Am găzduit o conferinţă a donatorilor pentru reconstrucţie şi ajutor economic în Georgia şi am inclus Georgia – împreună cu Armenia şi Azerbaidjan – în politica europeană de vecinătate. Continuăm să promovăm aceste reforme şi legături mai strânse. Lucrăm în domeniul comerţului şi al liberalizării vizelor şi susţinem măsurile de clădire a încrederii pentru a reface legăturile cu republicile separatiste.

Mai este mult de lucru în Georgia şi avem un program de lucru plin atunci când discutăm acest aspect cu Rusia, aşa cum am discutat în urmă cu 10 zile cu Serghei Lavrov. În acest caz, am demonstrat ce poate face UE atunci când mobilizăm complet resursele pe care le avem. Cei care au fost implicaţi în acele săptămâni nebune mi-au spus că ceea ce s-a făcut în această privinţă este excepţional. Prin urmare, avem nevoie de structuri mai puternice, de o mai mare flexibilitate şi de o mai bună pregătire dacă vrem ca Georgia să fie un punct de referinţă pentru acţiunile noastre viitoare.

Permiteţi-mi să îmi îndrept atenţia către politica de securitate şi apărare comună şi să spun că sunt de acord cu vârful de lance al raportului Danjean referitor la importanţa misiunilor noastre. Ele salvează vieţi, creează spaţiu pentru ca politica funcţională să fie eficientă şi arată că Europa îşi poate folosi toate instrumentele de putere pentru a-şi îndeplini responsabilităţile.

Mi se pare uimitor cât de mult am progresat în ultimii zece ani. Peste 70 000 de bărbaţi şi femei au fost mobilizaţi în această perioadă, în peste 20 de misiuni. Gestionăm crize într-un mod european, printr-o abordare cuprinzătoare în susţinerea legislaţiei şi acordurilor internaţionale şi în strânsă colaborare cu principalii noştri parteneri. Cooperăm bine cu NATO în Bosnia şi Herţegovina şi de-a lungul coastei Somaliei. În Kosovo şi în Afganistan este mai dificil din cauza aspectelor politice. Trebuie să îndreptăm situaţia, aşa că eu colaborez cu Secretarul General al NATO pentru a îmbunătăţi relaţiile UE-NATO în domenii practice şi pentru a crea un climat pozitiv. Haideţi să vedem cum putem să ne dezvoltăm relaţiile în mod pragmatic. ONU este un alt partener-cheie. Există multe exemple pozitive de cooperare între UE şi ONU în domeniu – Republica Democrată Congo, Ciad şi chiar Kosovo. În ultimul timp am început să ne cunoaştem mai bine, însă putem şi trebuie să consolidăm aceste relaţii, concentrându-ne pe domenii precum planificarea şi împărtăşirea celor mai bune practici.

În raportul Danjean, dar nu numai aici, oamenii întreabă dacă nu cumva este momentul ca UE să îşi înfiinţeze propriul cartier general de operaţiuni permanent. Este o problemă serioasă, pentru care este nevoie de o dezbatere serioasă. Nimeni nu contestă faptul că avem nevoie de un cartier general care să poată planifica şi executa operaţiuni militare. Întrebarea este dacă actualul sistem, bazat pe SHAPE sau pe cartierele generale naţionale, reprezintă cea mai eficientă modalitate sau dacă există altceva mai bun.

Deseori abordăm această chestiune din punctul de vedere al structurilor. Cred că întâi trebuie să facem analiza funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinim. Eu văd trei funcţii principale din care ar trebui să rezulte deciziile: prima, capacitatea de a planifica şi executa operaţiuni militare, inclusiv planificarea în avans, dar şi de a putea reacţiona rapid când este nevoie; a doua, capacitatea de a dezvolta o coordonare civilă-militară într-un mod mai structurat, astfel încât să ne maximizăm capacitatea; şi, a treia, capacitatea de a stabili legături cu alţii, de a optimiza coordonarea generală şi ceea ce putem numi în linii mari „comunitate internaţională”. Dacă vom folosi această analiză drept punct de plecare pentru discuţiile noastre, ar trebui să putem stabili terenul comun şi să mergem mai departe pentru a stabili ceea ce trebuie să facem.

Raportul solicită, de asemenea, înfiinţarea unui Consiliu de apărare, o idee care ştiu că se vehiculează de ceva vreme. Următoarea întrunire din aprilie va urma practicile stabilite, însă la reuniunea informală a miniştrilor apărării s-a ajuns la un consens pe baza propunerilor mele de a ţine consiliile pentru afaceri externe în formaţia ministerelor apărării. Acest lucru le-ar permite miniştrilor apărării să se întâlnească şi să ia decizii, de exemplu, cu privire la dezvoltarea capacităţilor.

Ultimul aspect pe care vreau să îl discut se referă la sugestia făcută cu privire la o forţă de protecţie civilă. Haideţi să începem cu exerciţiul generat de lecţiile învăţate din Haiti, exerciţiu care se află în desfăşurare. Apoi haideţi să aplicăm spiritul Tratatului de la Lisabona şi să vedem ce opţiuni avem de a mobiliza bunurile statelor membre împreună cu instrumentele UE, fie pentru a susţine ONU, OCHA, fie pentru a acţiona ca însăşi UE. Cuvintele de ordine trebuie să fie maximizarea sinergiilor şi evitarea rupturilor „grele” sau artificiale dintre felurile în care gestionăm criza internă a UE şi pe cea externă.

În fine, permiteţi-mi să îmi îndrept atenţia către subiectul neproliferării nucleare, având în vedere întrebarea cu solicitare de răspuns oral care a fost formulată. Doresc să menţionez pe scurt două aspecte, care sunt cele mai importante: în primul rând conferinţa de evaluare a Tratatului de neproliferare nucleară, programată pentru luna mai la New York. Voi participa la acest eveniment pentru a mă asigura că vom avea un rezultat încununat de succes. Nu trebuie să facem nicio greşeală: întregul sistem de neproliferare bazat pe acest tratat, sistem al cărui punct forte este TNP, se află sub o presiune crescândă. Pentru a răspunde, trebuie să fim pregătiţi să ne aducem contribuţia: la accesul la utilizarea paşnică a energiei nucleare, în special pentru ţările în curs de dezvoltare, evitând în acelaşi timp riscurile de proliferare, iar acest lucru include activitatea în domeniul abordărilor privind ciclurile multilaterale ale combustibililor nucleari – cred că 84 de ţări au beneficiat de programe de asistenţă UE; la progresul în ceea ce priveşte dezarmarea nucleară – din punct de vedere politic, acest lucru este fundamental pentru a crea o atmosferă constructivă; şi abordând crizele regionale de proliferare, în special în cazul Iranului, care ar putea provoca eşecul conferinţei.

După cum ştiţi, UE conduce eforturile de a găsi soluţii diplomatice. Susţinem în totalitate procesul Consiliului de securitate privind aplicarea de noi măsuri restrictive dacă – aşa cum este cazul în prezent – Iranul va continua să ignore obligaţiile ce îi revin.

În al doilea rând, este vorba despre summitul privind securitatea nucleară organizat de preşedintele Obama. Împărtăşim obiectivul summitului, adică ideea de a consolida securitatea materialelor nucleare şi de a împiedica accesul teroriştilor la acestea. Cred că UE sprijină încă din 2004 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) în demersul de a ajuta ţările din această regiune şi vom continua în acelaşi sens.

În fine, permiteţi-mi să mă întorc la punctul de la care am plecat. Cererea privind angajamentul european global este uriaşă. Trebuie să ne asigurăm că oferta se ridică la nivelul cererii. Tratatul de la Lisabona ne oferă această şansă. Trebuie să acţionăm în conformitate cu litera şi cu spiritul tratatului, amintindu-ne de ce liderii Europeni au negociat de fapt tratatul. Cred că motivul a fost unul clar: dorinţa de a elabora o politică externă europeană mai puternică, mai hotărâtă şi mai încrezătoare în propriile forţe, o politică externă care să se afle în serviciul cetăţenilor Uniunii Europene. Ştiu că mulţi din acest plen împărtăşesc acest obiectiv şi contez pe ajutorul dumneavoastră, pentru a ne asigura că acest lucru va deveni realitate.

  Nadezhda Neynsky, raportoare pentru avizul Comisiei pentru bugete. – Domnule preşedinte, doresc să o felicit pe dna Ashton pentru declaraţia sa încurajatoare.

În acelaşi timp, în calitate de raportoare pentru avizul Comisiei pentru bugete cu privire la PESC, doresc să subliniez faptul că este esenţial ca dumneaei să iniţieze un audit al operaţiunilor trecute şi prezente ale PESC şi al misiunilor civile ale PSAC pentru a identifica punctele forte şi punctele slabe ale acestora. Astfel, Uniunea Europeană va fi mai eficientă în asigurarea securităţii, îşi va spori autonomia şi va folosi în mod mult mai înţelept bugetul relevant, care din păcate este în continuare subfinanţat.

  Ioannis Kasoulides, în numele Grupului PPE. – Domnule preşedinte, este înspăimântător să ne imaginăm că un dispozitiv nuclear, de dimensiuni mici însă posibil letal pentru milioane de persoane, ar putea ajunge pe mâinile teroriştilor. Acum câţiva ani, puteam spune că această probabilitate este una foarte mică. Nu mai putem spune la fel şi acum.

Ţări precum Iran şi Coreea de Nord sunt în plin proces de achiziţie a unei arme nucleare ori au posibilitatea de a face o astfel de achiziţie. Se pare că un om de ştiinţă din Pakistan ar fi vândut Iranului know-how, iar Coreea de Nord a comercializat material nuclear. Nimeni nu se opune ideii ca Iranul să achiziţioneze energie nucleară în scopuri paşnice, însă răbdarea se diminuează dacă Iranul încearcă să tragă de timp în cadrul dialogului cu cei 5+1, pe care noi îl susţinem.

Abordarea dublă şi elaborarea de către Consiliul de securitate al ONU a unor sancţiuni inteligent direcţionate sunt garantate. Proliferarea nucleară se află într-un moment atât de critic, încât a determinat personalităţi marcante precum Henry Kissinger să susţină că doar acţiunile făcute către eliminarea totală vor putea asigura neproliferarea şi securitatea mondială.

Prin urmare, susţinem un tratat internaţional pentru eliminarea progresivă a armelor nucleare, susţinem stoparea producţiei de material fisil, promovarea tratatului complex privind interzicerea totală a testelor nucleare, reducerea focoaselor nucleare, acordul START etc., punerea tuturor tratamentelor combustibililor nucleari sub controlul AIEA, precum şi consolidarea mandatului acesteia şi a puterilor sale de verificare.

  Adrian Severin, în numele grupului S&D. – Domnule preşedinte, sper că suntem cu toţii de acord că avem nevoie de o politică externă proactivă, condusă de obiectivele noastre europene comune şi bazată pe valorile noastre comune. Această politică ar trebui să recunoască indivizibilitatea securităţii în lumea globalizată, întrucât aceasta reprezintă o sursă de solidaritate a intereselor, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi în afara acesteia.

O asemenea politică necesită şi presupune un instrument instituţional adecvat. Prin urmare, priorităţile sunt clare şi sunt bucuros să văd că aceste priorităţi pe care le voi menţiona sunt aceleaşi ca ale dnei Ashton. Un Serviciu pentru acţiune externă eficient, o politică de vecinătate cu rezonanţă, o politică de extindere vizionară, parteneriate bine structurate cu jucătorii strategici, atât cu cei tradiţionali, cât şi cu cei emergenţi, precum şi o strategie eficientă pentru soluţionarea provocărilor globale, în special securitatea energetică, neproliferarea nucleară, migrarea, crima organizată la nivel transnaţional, expresia transnaţională a sărăciei, conflictele culturale şi aşa mai departe.

În ceea ce priveşte Serviciul pentru acţiune externă, avem nevoie de o instituţie care să nu fie construită numai pe baza principiului responsabilităţii politice şi bugetare, ci şi pe principiul eficacităţii. Nu trebuie să înfiinţăm un serviciu care să menţină vechea competiţie naţională sau actuala structură birocratică. Cele două capete ale acţiunilor externe europene trebuie să poarte ambele pălării deodată şi întotdeauna, pentru a asigura astfel unitatea serviciului şi coerenţa acţiunilor sale.

În ceea ce priveşte politica externă de vecinătate, avem nevoie de o abordare care să nu excludă Rusia şi Turcia. În ceea ce priveşte Marea Neagră, trebuie să trecem de la sinergie la strategie. În ceea ce priveşte conflictele izolate, avem nevoie de iniţiative regionale şi de mecanisme de securitate şi cooperare regională în conformitate cu garanţiile internaţionale.

În ceea ce priveşte securitatea globală, avem nevoie de un nou aranjament care să reflecte realităţile de după ordinea bipolară. Trebuie să ne promovăm valorile în lume, însă printr-o modalitate tradiţională, nu ca nişte cruciaţi noi.

Cred că acestea şi multe altele reprezintă priorităţile noastre, care pot fi comparate cu o sarcină herculeană. Solicit colaborarea Parlamentul, a Comisiei şi a Consiliului pentru a duce această sarcină la îndeplinire.

  Annemie Neyts-Uyttebroeck, în numele grupului ALDE. – (NL) Domnule preşedinte, doamnă Înalt Reprezentant/vicepreşedintă a Comisiei, doamnelor şi domnilor. Doamnă Ashton, în primul rând permiteţi-mi să vă urez bun venit şi să spun că sper din tot sufletul că excelenta şi puternica prezentare a dumneavoastră de astăzi va vesti într-adevăr sfârşitul unei perioade extrem de dificile pentru noi, care a început în noiembrie, la finalul mandatului anterior al Comisiei. Dacă putem cădea de acord asupra unui lucru, atunci acesta este următorul: nu ne putem permite perioade atât de lungi de şovăială. De la sfârşitul lunii noiembrie până de curând, s-a părut – şi îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru – că UE a dispărut de pe scena mondială sau că a fost foarte aproape de o asemenea dispariţie. Permiteţi-mi să reiterez faptul că nu putem permite în niciun caz ca acest lucru să se întâmple. Pentru că, evident, lumea nu ne va aştepta. Aţi menţionat câteva cifre care ilustrează foarte clar această idee. Totuşi, am fost martori şi la o serie de evenimente care au ilustrat această idee: catastrofele naturale care se tot întâmplă, oribilele atacuri care tot au loc, faptul că, deşi sunt democratice, anumite guverne din Orientul Mijlociu au luat decizii care au împiedicat serios procesul de pace, sau ceea ce a mai rămas din el, şi aşa mai departe. Prin urmare, avem nevoie de un Înalt Reprezentant /vicepreşedinte al Comisiei care să poată fi capabil să fie prezent şi pe teren, nu doar în centrele europene în care se iau decizii, ci şi în centrele de acest fel care există în alte părţi ale lumii. Şi dumneavoastră, şi noi ştim că v-aţi asumat o sarcină aproape imposibilă. Vă admir pentru acest lucru. Am promis să vă susţinem în îndeplinirea acestei sarcini. Suntem încântaţi că v-am auzit vorbind astăzi şi că am fost martori la declaraţia dumneavoastră puternică în ceea ce priveşte Serviciul european pentru acţiune externă, de care avem cu toţii atâta nevoie. Dacă încă mai există oameni care au voinţa de a pune capăt acestor conflicte teritoriale – în care o parte luptă cu mănuşi şi cealaltă fără – atunci sunt sigură că, dacă vom colabora, vom putea să ne pregătim bine pentru ceea ce ne aşteaptă. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

  Franziska Katharina Brantner, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Domnule preşedinte, doamnă baroană Ashton, doamnelor şi domnilor, doamnă baroană Ashton, am ascultat cu atenţie ceea ce aţi avut de spus. Din păcate, trebuie să remarcăm faptul că probabil va trebui să mai aşteptăm destul timp înainte să puteţi elabora planuri pentru proiecte viitoare specifice generate de experienţa dumneavoastră referitoare la principiile pe care le aveţi şi pe care le putem susţine.

Totuşi, permiteţi-mi să spun câteva cuvinte despre Serviciul pentru acţiune externă, despre care mă aşteptam să aud ceva mult mai concret de la dumneavoastră. Aţi spus în mod repetat că acest serviciu are de-a face cu coerenţa, subiect care este la ordinea zilei. În multe cazuri, avem nevoie de planuri şi programe comune ale Serviciului pentru acţiune externă şi ale Comisiei. Cei care se declară în favoarea ideii de a lăsa numeroase domenii politice în seama Comisiei sau a secretariatului Consiliului ar trebui să fie cinstiţi şi să recunoască faptul că sunt în favoarea stării de fapt, a sistemului care funcţionează în conformitate cu prevederile Tratatului de la Nisa.

Pentru noi, un prim punct important este măsura în care suntem capabili să obţinem o majoritate în privinţa tuturor aspectelor legate de prevenirea crizei civile, de gestionarea crizei civile şi de reconstrucţie. După părerea noastră, este vorba de lucrurile la care face referire termenul „consolidarea păcii”, adică prevenirea conflictelor, avertizarea timpurie, medierea conflictelor, reconcilierea şi stabilizarea pe termen scurt până la mediu. Avem nevoie de o unitate organizaţională corespunzătoare acestui obiectiv şi, prin urmare, propunem înfiinţarea unui „departament de gestionare a crizelor şi de consolidare a păcii”. Prin urmare, aş dori să vă întreb care este poziţia dumneavoastră faţă de înfiinţarea unui astfel de departament. În acest moment, aş dori să subliniez şi faptul că susţinem ideea ca atât bugetul politicii externe şi de securitate comune (PESC), cât şi Instrumentul de stabilitate să fie încorporate în Serviciul pentru acţiune externă, însă nu ca parte a Direcţiei de gestionare a crizelor şi planificare civilă şi militară (CMPD) şi elemente subordonate acestei direcţii, ci, în schimb, în cadrul unei structuri noi pe care sper să o veţi înfiinţa. Aş dori să aflu care este poziţia dumneavoastră faţă de acest subiect.

Un al doilea aspect important pentru noi îl reprezintă legătura dintre domeniile tradiţionale ale politicii externe şi noile domenii precum politica energetică, politica privind clima, justiţia şi afacerile interne. Ce structuri intenţionaţi să creaţi pentru a acorda Serviciului pentru acţiune externă acces sistematic la aceste domenii de politică globală ale UE şi ale statelor sale membre?

Mai există un aspect important pentru noi: acesta trebuie să fie un serviciu modern, cu o politică de personal echilibrată. Săptămâna aceasta am sărbătorit ziua de 8 martie. Prin urmare, este foarte clar că noi credem că drepturile femeii trebuie bine ancorate în acest serviciu şi că femeile trebuie să facă parte din acesta. Stimată baroană Ashton, mai multe deputate v-au scris pentru a vă solicita să garantaţi că Rezoluţiile ONU 1325 şi 1820 vor fi de la bun început puse în aplicare în cadrul structurilor instituţionale ale serviciului. Prin urmare, întrebarea mea legată de acest subiect este aceasta: care sunt planurile dumneavoastră în această privinţă?

Aşa cum am spus, aveţi susţinerea noastră în demersurile pentru înfiinţarea unui Serviciu pentru acţiune externă comun solid. Aştept cu interes răspunsurile dumneavoastră.

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Domnule preşedinte, Tratatul de la Lisabona este acum o realitate juridică în ordinea internaţională, chiar dacă îi lipseşte legitimitatea democratică, pentru că multora dintre cetăţenii UE, inclusiv celor din Marea Britanie, le-a fost refuzat dreptul de a vota în cadrul unui referendum. Cu toate acestea, Grupul ECR şi conservatorii britanici sunt dedicaţi angajamentului pozitiv şi progresului în noul cadru instituţional.

Am dori să vedem o abordare similară venită şi din partea statelor membre şi a Comisiei. După părerea mea, este foarte ironic faptul că primul mare progres instituţional realizat în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, adică înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă, ameninţă să trimită UE înapoi, tocmai la introspecţiile şi certurile pe care Tratatul de la Lisabona ar fi trebuit să le eradice. Fără îndoială, înfiinţarea Serviciului pentru acţiune externă trebuie supusă dezbaterii şi consensului cu privire la cine ce face şi face mai bine, însă elementele de politică externă ale PESC trebuie să rămână în atribuţiile Consiliului.

Numai că, potrivit teoriei promovate de Tratatul de la Lisabona, avem nevoie şi de o conducere puternică, una care să creeze o viziune trainică asupra diplomaţiei Europei în lume. Ne punem speranţele în dumneavoastră, doamnă Înalt Reprezentant Ashton, să preluaţi iniţiativa şi să afirmaţi autoritatea şi conducerea pe care vi le-a conferit tratatul, să tăiaţi în dreapta şi în stânga dacă va fi nevoie şi să pavaţi drumul spre progres. Vă vom susţine în demersurile pe care le veţi face, dacă dumneavoastră veţi demonstra că vă puteţi ridicaţi la nivelul acestei provocări intimidante.

UE a avut la dispoziţie mulţi ani de zile pentru a se gândi la acest Serviciu, aşa că zăpăceala şi ezitarea pe care le vedem în prezent nu aduc niciun serviciu ambiţiilor UE de a juca un rol global în politica externă prin intermediul PESC.

Există şi aspecte mai generale. Raportul Albertini, pe care îl susţin cu tărie, stabileşte priorităţile politicii externe a Uniunii şi aprobă în mod corect aspiraţiile de a adera la UE ale ţărilor din regiunea Balcanilor de Vest, în special ale Croaţiei, Macedoniei şi statului Muntenegru, pentru care eu sunt raportor.

Raportul menţionează însă şi alianţa transatlantică şi NATO, despre care noi credem că sunt pietrele de temelie ale politicii externe şi de securitate a UE. Subliniază în mod corect responsabilitatea pe care o are UE de a rezolva conflictele izolate, în special pe cele din Transnistria şi din Nagorno-Karabah, din imediata noastră apropiere, şi de a stabili relaţii bune cu Ucraina.

Însă, în cele din urmă, şi Taiwanul este menţionat ca partener important al UE şi ar trebui să i se permită şi acestuia să participe în mod activ şi complet în cadrul organizaţiilor internaţionale, potrivit politicii UE şi politicii unei singure Republici Chineze.

  Willy Meyer, în numele Grupului GUE/NGL. – (ES) Domnule preşedinte, doamnă baroană Ashton, dl Albertini ştie deja motivele pentru care grupul meu prezintă o opinie minoritară asupra raportului privind politica externă, de securitate şi de apărare. Doamnă baroană Ashton, practic facem acest lucru pentru că am ajuns la o concluzie. În ţările care ne înconjoară, în Uniunea Europeană, politicile de securitate şi apărare actuale nu au nimic de-a face cu apărarea teritoriului: politica de securitate este în prezent o proiecţie a politicii externe.

Considerăm că principalul obiectiv al politicii externe ar trebui să fie realizarea dezarmării la nivel internaţional: armament zero, prin aplicarea unor politici pragmatice, care să răspundă cauzelor actuale ale insecurităţii din lume.

Principalele arme de distrugere în masă ale lumii de astăzi sunt foamea şi sărăcia. Acestea sunt arme împotriva cărora nu putem lupta cu forţe militare. Prin urmare, noi credem că, plecând de la această ipoteză, ar trebui să devenim fideli unui sistem de securitate transnaţional, care să permită demilitarizarea treptată a întregii securităţi din lume. Evident, nu suntem de acord cu ideea ca Uniunea să fie legată de NATO, printre altele, pentru că strategia NATO a fost aceea de a alege să dea un răspuns militar la elemente de insecuritate cum sunt crima organizată şi terorismul, care nu au fost niciodată chestiuni pretabile la un răspuns militar.

Cred că această militarizare aflată într-o continuă creştere impune statelor membre să deţină industrii de armament din ce în ce mai puternice şi să cheltuiască mai mult pentru achiziţionarea de arme. Ne aflăm la cel mai înalt nivel de civilizaţie şi, în ceea ce priveşte dotarea cu arme, nivelul este mai ridicat decât în timpul Războiului Rece, lucru care este departe de politicile pragmatice care tind spre demilitarizare.

Nu, nici terorismul şi nici crima organizată nu ar trebui să fie ţinte militare. Trebuie să fie ţinte pentru poliţie, pentru serviciile juridice internaţionale, pentru serviciile secrete, pentru aducerea infractorilor în faţa justiţiei, însă în niciun caz nu trebuie să fie ţinta unui răspuns militar.

Prin urmare, nu suntem de acord cu această abordare militară. Nu suntem de acord să existe baze militare americane în Uniunea Europeană. Nu vrem acest lucru pentru nicio ţară, nu vrem ca vreun stat puternic să îşi desfăşoare forţele militare în lume şi, prin urmare, credem că este foarte important ca legislaţia internaţională să fie respectată. Nu suntem de acord cu recunoaşterea independenţei statului Kosovo – nu credem în recunoaşterea niciunui stat care foloseşte forţa în afara limitelor impuse de legislaţia internaţională – pentru că noi credem în această legislaţie şi, prin urmare, suntem de părere că procesul de decolonizare a regiunii Saharei de Vest ar trebuie menţionat în acest raport. Bineînţeles, solicităm, de asemenea, retragerea trupelor din Afganistan, trupe care, aşa cum chiar NATO recunoaşte săptămână de săptămână, provoacă moartea unor civili nevinovaţi. Prin urmare, nu suntem de acord să mergem pe calea militarizării.

  Fiorello Provera, în numele Grupului EFD. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, doamnă baroană Ashton, raportul cu adevărat excepţional al dlui Albertini conţine un fragment care eu consider că are o uriaşă importanţă politică: partea în care se face legătura între fenomenul imigraţiei şi politica de cooperare cu ţările în curs de dezvoltare.

Ar fi de neconceput să controlăm asemenea fluxuri uriaşe de migraţie doar prin intermediul unor măsuri represive şi printr-o politică internă. Nici distribuirea imigranţilor în toate statele membre europene nu ar rezolva această problemă. Dimpotrivă, ar încuraja sosirea a noi imigranţi. Un răspuns cheie pentru controlul fenomenului de migraţie este elaborarea unei politici de cooperare, de preferat coordonată la nivel european şi îndreptată nu doar către progresul economic, ci şi către progresul social şi democratic. Emigrarea trebuie să fie o opţiune, nu o necesitate.

Pentru ca această politică de cooperare să fie eficace şi să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de ea, este esenţial să promovăm o bună guvernare locală, fără de care s-ar înregistra ineficienţă, corupţie, risipă de resurse şi rezultate slabe. Asigurarea guvernării locale şi a colaborării guvernelor reprezintă obiectivul politicii externe, iar cooperarea trebuie să devină un instrument important al politicii externe europene: acesta este mesajul meu către doamna baroană Ashton în legătură cu un domeniu care îmi este foarte drag – cooperarea.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Domnule preşedinte, faptul că în Tratatul de la Lisabona au fost definite doar obiective de politică externă foarte atipice se întoarce acum împotriva noastră. Probabil vom avea de plătit un preţ pentru faptul că baroana Ashton este un Înalt Reprezentant pentru afaceri externe şi politica securităţii care nu are experienţă reală în domeniul politicii externe şi care a fost impus Uniunii ca cel mai mic numitor comun pe care statele membre l-au putut găsi.

Dacă nu spunem nimic în legătură cu chestiunile importante legate de politica externă, noi, europenii, nu vom putea realiza nimic mai mult decât ar reuşi un grup mic de diplomaţi care merg prin lume şi dau mâna cu toată lumea, proclamând diverse cursuri de politică externă.

Nici neînţelegerile apărute în legătură cu Serviciul european pentru acţiune externă nu sunt tocmai lucruri pe care ni le putem permite. Acest serviciu, fără îndoială important, nu trebuie mutat, peste capul statelor membre, într-o sferă de activitate benefică pentru eurocraţi.

Foarte probabil, este momentul să ieşim din insuccesele înregistrate în încercarea de a înfiinţa acest Serviciu european pentru acţiune externă şi este momentul ca UE să se facă din nou auzită în lumea din afară. De asemenea, este timpul ca Înaltul Reprezentant să acţioneze mai responsabil în ceea ce priveşte aceste chestiuni, inclusiv, de exemplu, în privinţa utilizării tuturor celor trei limbi de lucru ale Uniunii – adică şi germana – în cadrul Serviciului european pentru acţiune externă.

Trebuie să folosim cât se poate de bine experienţa şi bunele relaţii pe care statele membre le au în mod individual cu anumite regiuni. Gândiţi-vă, de exemplu, la experienţa istorică pe care o are Austria în regiunea Balcanilor de Vest. Făcând acest lucru, trebuie să arătăm clar că securitatea Europei nu este apărată în munţii Hindukuş, ci la frontierele externe ale UE din Balcani. UE trebuie să înceteze să se comporte ca un braţ întins şi ca finanţator principal al NATO şi al Statelor Unite. Banii europeni sunt cu siguranţă mai bine cheltuiţi pe agenţia FRONTEX decât în deşerturile din Afganistan.

  Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi, aş dori să fac câteva comentarii directe legate de aspectele şi întrebările care au fost formulate.

Pentru dl Kasoulides, în ceea ce priveşte revizuirea Tratatului de neproliferare nucleară, este esenţial ca acesta să aibă succes, mai presus de orice. Credem că trebuie să parcurgem etape practice: trebuie să intre în vigoare un tratat privind interzicerea completă a testelor nucleare; materialul fisil trebuie eliminat; trebuie să susţinem utilizarea paşnică a energiei nucleare pentru a găsi metode sigure prin care să ne asigurăm că evităm proliferarea – de exemplu, contribuţiile pe care le facem către banca pentru combustibili nucleari – şi trebuie să susţinem o AIEA foarte puternică şi eficace. Bineînţeles, aşa cum am mai spus, va trebui să acţionăm în special în regiuni precum Orientul Mijlociu, ceea ce înseamnă că va trebui să continuăm să exercităm presiune asupra Iranului şi să ne ocupăm de problemele care există aici.

Domnule Severin, în ceea ce priveşte Serviciul pentru acţiune externă şi priorităţile pe care le-aţi menţionat, ei bine, suntem pe exact aceeaşi lungime de undă. Pentru mine este foarte important că Serviciul are responsabilitate politică şi bugetară, întocmai cum aţi spus şi dumneavoastră, şi trebuie să funcţioneze în aceste două direcţii. Aşa cum aţi indicat şi dumneavoastră, va fi esenţial să ne implicăm şi să discutăm aceste chestiuni cu alţi parteneri cheie. De exemplu, cred că aţi menţionat Rusia şi Turcia. Ei bine, am vizitat deja Rusia. Am petrecut o parte a sfârşitului de săptămână împreună cu ministrul turc de externe: a fost o ocazie extraordinară de a discuta mult mai în detaliu despre viitorul acestei relaţii. Prin urmare, sunt absolut de acord cu priorităţile pe care le-aţi stabilit şi vă mulţumesc pentru acestea.

Doamnă Neyts-Uyttebroeck, vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Cred că nu se poate spune neapărat că UE a dispărut de pe scena mondială. Mai degrabă, inevitabilitatea acestei lacune, de a avea o Comisie eficientă, este acum o chestiune rezolvată. Şi, în ceea ce mă priveşte, a fost extrem de important pentru că, până la intrarea în vigoare a Comisiei, eu nu aveam nici măcar un cabinet, ca să nu mai vorbesc despre un Serviciu pentru acţiune externă. Iar acum ne aflăm într-o poziţie din care putem începe să adunăm resursele.

Cred că este foarte corect să vorbiţi despre importanţa faptului de a fi vizibili pe teren. Pentru mine este dificil pentru că încă nu am învăţat cum să călătoresc prin timp. Însă cred că este absolut esenţial ca, privind înainte, să vedem priorităţile care au fost stabilite, cu care cred că acest plen va fi de acord în mare măsură, şi să ne asigurăm că acţiunile mele sunt îndreptate către aceste priorităţi, dintre care una este înfiinţarea Serviciului, care încă nu există. Nu are o structură de personal. Încă nu există. Dar când această structură va exista, vom putea demonstra în întreaga lume forţa Europei în cel mai bun sens al cuvântului.

Doamnă Brantner, ca de obicei, încercaţi să obţineţi cât mai multe detalii posibil: Cred că este foarte important. Unele dintre chestiunile pe care le-aţi menţionat sunt esenţiale. Nu vrem să existe dublări în cadrul diverselor instituţii, în ceea ce priveşte acţiunile noastre. Vrem să vedem abordarea geografică a lucrurilor pe care le facem şi sunt de acord cu dumneavoastră în ceea ce priveşte consolidarea păcii: cred că este un domeniu foarte important în care UE ar trebui să acţioneze.

Şi într-un fel, face parte din procesul de creare a diverselor elemente din ceea ce facem bine – acţiunile noastre în privinţa consolidării statelor, în justiţie, în ceea ce priveşte statul de drept, munca pe care o depunem pentru programele de dezvoltare, munca pe care o depunem pentru a rezolva aspectele legate de schimbările climatice, munca pe care o depunem pentru a susţine guvernele şi oamenii – toate acestea sunt menite să ne aducă mai multă securitate, stabilitate şi prosperitate, însă, de fapt, făcând toate acestea,creăm o lume mai sigură, mai stabilă şi mai prosperă.

Aceste obiective sunt extreme de importante.

Sunt complet de acord cu dumneavoastră în ceea ce priveşte condiţia femeilor. De exemplu, trebuie să includem mai multe femei în misiunile noastre poliţieneşti, unde, din câte am văzut eu, sunt foarte puţine. Trebuie să ne asigurăm că femeile sunt bine integrate în serviciu la toate nivelurile. Aceasta este o provocare pe care trebuie să ne asigurăm că o abordăm. Însă, cel mai important, v-aş spune că Serviciul pentru acţiune externă se află în serviciul întregii Uniuni Europene.

Prin urmare, ce facem în privinţa justiţiei şi a afacerilor interne în întreaga lume, ce vor parlamentarii să facă împreună cu alte parlamente? Trebuie să folosim Serviciul pe măsură ce îl construim, pentru a vă putea ajuta să abordaţi aceste probleme pe teren. Cred că, în ceea ce priveşte aceste probleme, suntem pe aceeaşi lungime de undă.

Domnule Tannock: conducere hotărâtă care să se ridice la nivelul provocărilor. Ei bine, spre că veţi începe să vedeţi ceea ce consideraţi o conducere hotărâtă. Aşa cum spuneţi şi dumneavoastră, este foarte important să abordăm unele dintre aceste chestiuni importante: regiunea Balcanilor şi relaţiile transatlantice se află chiar în centrul acţiunilor noastre. Sunt motivele pentru care petrecem foarte mult timp discutând cu Statele Unite şi pentru care eu, personal, discut şi dialoghez foarte mult cu Statele Unite şi, bineînţeles, cu Ucraina.

Sper că aţi fost mulţumit de decizia mea de a participa la ceremonia de învestire ca preşedinte şi de a-l invita apoi pe preşedintele Ianukovici să vină la Bruxelles, unde şi-a petrecut una din primele zile în această funcţie. Învestirea a avut loc joi. Dumnealui a venit la Bruxelles luni, pentru a începe să promoveze şi să consolideze această relaţie pentru viitor.

Domnule Meyer, aţi vorbit despre politica externă şi despre dezarmare, dar aţi şi întrebat dacă este sau nu potrivit să gândim în termeni militari. Permiteţi-mi să vă dau două exemple scurte, dintre care pe unul l-am descris deja, este vorba de Atalanta şi importanţa ideii ca acţiunile noastre să beneficieze de o abordare complexă.

În largul coastelor Somaliei, avem nave care au înregistrat succese foarte mari în acest sfârşit de săptămână, apropo, împreună cu marina franceză, când au capturat o navă de piraţi care erau hotărâţi să creeze haos în acea zonă maritimă. Legat de acest lucru, trebuie să ne asigurăm că piraţii vor fi judecaţi şi trataţi cum se cuvine, în conformitate cu propriile noastre standarde judiciare în vigoare în ţările din acea regiune.

Legat de acest lucru este şi programul de dezvoltare la care lucrează Comisia pentru a încerca să susţină ameliorarea economiei din Somalia. Este şi activitatea pe care ne pregătim să o începem, aceea de a instrui oameni care să poată asigura securitatea în regiune. Cu alte cuvinte, este o abordare comună şi este o abordare complexă. Aceasta înseamnă să foloseşti instrumentele de care ai nevoie pentru a putea rezolva problemele cu care se confruntă oamenii.

Un alt exemplu: întrucât săptămâna trecută am fost în Haiti, trebuie să le aduc un omagiu italienilor pe care i-am văzut muncind acolo. Poporul lor a trecut nu demult prin tragedia de la Aquila, însă erau aici marinari, pompieri, ONG-uri, civili, doctori, psihiatri, dentişti, asistente medicale, care lucrau cu toţii sub îndrumarea comandantului unei nave a cărei infirmerie era plină de oameni care se aflau aici din cauza consecinţelor directe ale seismului. Tineri cu membre amputate; copii cu arsuri grave care le erau îngrijite; echipe venite pentru a-i ajuta.

Ceea ce încerc să spun este că sunt de părere că trebuie să vă gândiţi la strategia complexă şi la abordarea pe care o putem oferi şi care implică utilizarea mijloacelor de care dispunem şi folosirea lor în cele mai bune scopuri.

Domnule Provera, referitor la dezvoltarea cooperării privind imigraţia, punctaţi un aspect important, şi anume faptul că, dacă simt că nu au alte opţiuni, oamenii îşi asumă riscuri, de multe ori legate de viaţa lor, şi aleg să părăsească ţara în care trăiesc, în care s-au născut şi în care vor să trăiască. Cei mai mulţi oameni vor să poată locui în ţara în care au crescut.

Aşa că, după părerea mea, un element important al dezvoltării este faptul că au putut întotdeauna să susţină mijloacele economice de trai ale oamenilor, astfel încât aceştia să poată rămâne şi locui acolo unde vor să trăiască, pentru a putea beneficia de ajutorul educaţional, de ajutorul medical şi aşa mai departe.

Acest lucru va reprezenta o parte importantă a activităţii noastre de pe teren, care va fi de ajutor în special în ţările unde instabilitatea cauzată de schimbările climatice ar putea deveni o situaţie foarte dificilă.

În fine, dle Mölzer, aş vrea să vă îndemn să nu fiţi aşa de pesimist. Nu se pune problema să acţionăm peste voinţa statelor membre. Este vorba despre crearea unui lucru care să fie numai şi numai european – nu la fel cu ce se întâmplă în statele membre, fie că este vorba de Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie sau oricare alt stat. Nu este acelaşi lucru. Construim ceva diferit care are legătură cu securitatea şi stabilitatea pe termen lung, cu creşterea economică pe un teren la care putem contribui şi care este în interesul nostru, dar se pune, de asemenea, problema valorilor pe care le preţuim.

Şi, în ceea ce priveşte limbile pe care le vorbesc, oui, je peux parler français, mais je ne suis pas très bien en français. Ich habe auch zwei Jahre in der Schule Deutsch gelernt, aber ich habe es jetzt vergessen.

Deci pot vorbi aceste limbi şi le voi învăţa din ce în ce mai bine. Aştept cu nerăbdare momentul în care voi putea purta cu dumneavoastră o conversaţie adevărată, într-o germană mai de calitate decât cea pe care o vorbesc în prezent.

  Elmar Brok (PPE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnă vicepreşedintă, doamnelor şi domnilor, rapoartele Albertini şi Danjean, precum şi propunerea de rezoluţie privind neproliferarea armelor nucleare arată că în curând vor trebui luate decizii importante şi că noi va trebui să ne pregătim pentru aşa ceva. Permiteţi-mi să prezint alte câteva exemple. Cred că acum Uniunea Europeană are de jucat un rol important într-o etapă esenţială, al cărei obiectiv trebuie să fie acela de a împiedica Iranul să construiască arme nucleare şi cred că activitatea grupului celor 5+1 trebuie să se intensifice cu adevărat, în special în ceea ce priveşte elaborarea unei rezoluţii a ONU şi posibilele extinderi ale sancţiunilor, pentru a evita apariţia unui nou stat nuclear realizat prin mijloace care nu sunt militare. Situaţia dramatică din Orientul Mijlociu şi rezolvarea problemelor care există aici sunt legate, direct sau indirect, de aceste lucruri.

Stimată baroană Ashton, aş dori să vă mulţumesc că aţi mers la Kiev pentru a discuta cu preşedintele Ianukovici. Va fi extrem de important să reuşim să susţinem ţări precum Ucraina, pentru ca ele să nu ia decizii greşite, pentru a afirma clar că o uniune vamală cu Rusia şi o zonă de comerţ liber cu Uniunea Europeană sunt incompatibile şi pentru a menţiona clar care sunt avantajele aduse de o decizie corectă.

Mai am de făcut încă un comentariu. Spre deosebire de mulţi dintre miniştrii de externe şi ai apărării, vom avea suficientă răbdare pentru a construi împreună cu dumneavoastră un Serviciu pentru acţiune externă solid. Vrem acest Serviciu pentru acţiune externă. Trebuie să aibă succes. Este o condiţie esenţială pentru capacitatea noastră de a vorbi într-un singur glas. Ar fi greşit să luăm decizii excesiv de rapide, care sunt prin urmare greşite. Nu suntem presaţi de timp – avem nevoie de un rezultat bun. Totuşi, trebuie să ţinem cont de faptul că, de-a lungul istoriei sale, Uniunea a înregistrat succese acolo unde s-a aplicat metoda comunitară şi că, acolo unde a acţionat la nivel interguvernamental, rareori a avut succes, dacă nu cumva niciodată. Prin urmare, trebuie să fie clar că acele lucruri care reprezintă politica comunitară nu trebuie transformate pe furiş într-o politică interguvernamentală, prin intermediul Serviciului pentru acţiune externă. Trebuie să ne protejăm de acest efect, pentru a asigura eficacitatea serviciului unitar, dar în acelaşi timp şi politica comunitară şi drepturile Parlamentului European pe care le implică aceasta – în ceea ce priveşte bugetul, controlul bugetar şi descărcarea de gestiune – precum şi drepturi de supraveghere politică pentru Parlamentul European. Sperăm să avem o colaborare pozitivă.

(Aplauze)

  Hannes Swoboda (S&D). – (DE) Domnule preşedinte, mă adresez dumneavoastră, doamnă baroană Ashton, vicepreşedintă a Comisiei, dar şi Înalt Reprezentant, întrucât presupun că, spre deosebire de miniştrii de interne, în calitate de Înalt Reprezentant, dumneavoastră aveţi şi un oarecare grad de responsabilitate politică faţă de acest plen. Astăzi se împlinesc 100 de zile de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Există două decizii iminente şi semnificative care trebuie luate în ceea ce priveşte direcţia noastră de acţiune. Una dintre ele – aşa cum aţi spus şi dumneavoastră la început – este extinderea politicii externe din cauza climei, a energiei şi a altor chestiuni care fac parte din politica externă, iar cealaltă este înfiinţarea unui Serviciu pentru acţiune externă dinamic şi eficace.

Vorbind despre politica energetică, am învăţat de la Conferinţa de la Copenhaga că, dacă nu suntem uniţi, dacă suntem fragmentaţi, dacă fiecare şef de guvern crede că trebuie să producă ceva specific, vom realiza mai puţine lucruri decât am reuşi altfel. Nu este vorba că am fi realizat ceva extraordinar, având în vedere poziţia Chinei şi a Statelor Unite, însă nu ar trebui să permitem să se repete groaznica telenovelă care a fost Conferinţa de la Copenhaga.

Prin urmare – şi sunt de acord cu dl Brok în această privinţă – este nevoie să obţinem un Serviciu pentru acţiune externă solid, ferm. Ca mulţi dintre noi, nu sunt surprins, ci îngrozit să văd cât de mulţi dintre miniştrii de externe vă fac probleme din cauza unei invidii meschine care îi macină. Spunem aceste lucruri foarte limpede. Mulţi vă acordă cu adevărat sprijinul, însă mulţi creează probleme. Pur şi simplu nu pot accepta faptul că nu mai joacă rolul principal şi că au devenit din nou simpli miniştri de externe. Până la urmă, funcţia de ministru de externe nu este una rea şi nu trebuie să însemne că dumneavoastră trebuie să stabiliţi fiecare detaliu pentru orice se întâmplă în Uniunea Europeană. Din acest motiv, trebuie să spunem clar că de acum ne vom folosi capacităţile parlamentare în totalitate, nu pentru a pune piedici, ci pentru a crea ceva constructiv. Un Serviciu pentru acţiune externă este constructiv – aşa cum se precizează în Tratatul de la Lisabona – atunci când este subordonat dumneavoastră, doamnă baroană Ashton, şi, bineînţeles, atunci când colaborează îndeaproape cu Comisia.

În mod similar, nu vom tolera nicio activitate legală care până acum a fost efectuată folosind metoda comunitară şi care ar trebui să continue în acelaşi fel, potrivit Tratatului de la Lisabona, devenind dintr-o dată interguvernamentală. Vedeţi, este exact ceea ce vor mulţi miniştri şi poate şi mai mulţi şefi de guvern, nu numai pentru a submina puţin Comisia, ci şi pentru a submina dreptul comunitar. Acest lucru nu este acceptabil. Trebuie trasată o linie clară.

Cum se vor împăca aceste lucruri cu Serviciul pentru acţiune externă rămâne de discutat în următoarele săptămâni – ca şi înainte. Prin urmare, voi încheia menţionând un lucru care s-a spus deja. Nu se pune problema de cronometrare, chiar dacă într-adevăr dorim rapid o soluţie, ci de o prezentare bazată pe conţinut. Trebuie spus din nou, în special Consiliului de miniştri de externe, faptul că acest Parlament îşi va exercita drepturile – nici mai mult, dar nici mai puţin – legate de buget şi de Statutul personalului, pentru că avem un obiectiv, care este un Serviciu pentru acţiune externă eficace şi eficient.

(Aplauze)

  Andrew Duff (ALDE). – Domnule preşedinte, cred că ne-am aşteptat cu toţii să întâmpinăm dificultăţi la începutul procesului de aducere în vigoare a tratatului şi am putea să ne cerem scuze că nu am reuşit să introducem în tratat şi o clauză privind călătoria în timp, însă lucrul la care nu ne-am gândit şi pe care nu îl putem accepta este o breşă în materie de încredere între Comisie şi Consiliu în demersul de a înfiinţa Serviciul extern. Soluţia se găseşte în tratat, care ar trebui apreciat şi respectat cu sfinţenie.

Articolul 40 protejează funcţiile respective ale Comisiei şi Consiliului. Ambele instituţii ar trebui să dovedească pragmatism pentru a se asigura că prin întreaga politică se poate construi o diplomaţie puternică, eficace şi coerentă. Catherine Ashton ne oferă o descriere grafică a UE ca putere ce se ridică dintr-un continent aflat în declin. Este destul de clar că întreaga campanie din Afganistan este o problemă care ne captează atenţia; este nevoie de o reformare profundă a strategiei şi a tacticilor. Datoria noastră ar trebui să fie să reevaluăm scopul, costul şi durata angajamentului nostru în acea regiune.

Grupul ALDE este nerăbdător să apese pedala de acceleraţie în ceea ce priveşte apărarea. Trebuie să găsim interesele de securitate comune pentru cele 27 de state şi să elaborăm exerciţii comparabile în aceste state şi o evaluare sinceră a punctelor forte ale misiunilor PESA, creând circumstanţe pentru a aduce o cooperare structurată permanentă în domeniul apărării.

  Reinhard Bütikofer (Verts/ALE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnă baroană Ashton, aş dori să îi mulţumesc dlui Danjean pentru raportul său excelent, în care explică unde ne aflăm acum în ceea ce priveşte politica de securitate şi apărare comună. Explică, de asemenea, care sunt punctele asupra cărora nu am căzut de acord.

Dacă Parlamentul va adopta acest raport, va realiza mai multe decât Comisia şi Consiliul, în câteva puncte specifice, întrucât acest raport, de exemplu, face din nou o referire expresă şi pozitivă la raportul Barnier privind protecţia civilă europeană. Este regretabil faptul că baroana Ashton tocmai a respins din nou această idee.

– Doamnă Ashton, regret că unul dintre puţinele puncte din prezentarea dumneavoastră în care aţi spus „nu” a fost cel referitor la ideea dlui Barnier, deşi v-aţi declarat pe aceeaşi lungime de undă cu toţi ceilalţi în legătură cu majoritatea subiectelor.

– (DE) Noul raport, la fel ca raportul Albertini, susţine o misiune a Uniunii de instruire în Somalia. Noi, cei din Grupul Verts/ALE, respingem această idee. Ne cramponăm de o misiune care în mod clar nu reprezintă nici cât valoarea ei adăugată, comparativ cu ceea ce s-a făcut deja în regiune, care nici nu se încadrează în limitele cadrului politic mai larg pe care se bazează şi nici nu demonstrează dacă aduce sau nu vreo contribuţie la reconstrucţia naţională din Somalia. Este foarte probabil să plătim un preţ prea mare pentru pregătirea soldaţilor de infanterie, care apoi îşi vor oferi serviciile către comandantul militar care plăteşte cel mai mult.

Permiteţi-mi să fac un al treilea comentariu. Raportul vorbeşte despre obiectivul de a obţine autonomia strategică a Europei în domeniul politicii de securitate şi apărare. Din punctul meu de vedere, este o exagerare – muşcăm mai mult decât putem mesteca. Nu cred că vreunul dintre statele membre este în poziţia de a furniza cheltuielile militare enorme de care am avea nevoie dacă am lua în serios ideea de a obţine „autonomia strategică”. Eu cred, de asemenea, că ar fi vorba, în orice caz, de o greşeală strategică. Europa trebuie să îşi găsească rolul în reţeaua europeană şi mondială de securitate, iar acest rol nu poate fi acela de unitate strategică autonomă. Prin urmare, ar fi mai bine să convenim, foarte raţional şi foarte realist, să sporim acele capacităţi şi structuri care ne oferă posibilitatea de a acţiona cu mai multă autonomie.

  Paweł Robert Kowal (ECR). – (PL) Doamnă Ashton, domnule preşedinte, un ofiţer influent al armatei ruse a declarat că dacă Rusia ar fi deţinut nave de atac amfibii din clasa Mistral, invadarea Georgiei ar fi durat cam o jumătate de oră. Între timp, Franţa vinde nave Mistral către Rusia, în ciuda faptului că planul Sarkozy nu a fost pus în aplicare şi, în acelaşi timp, Franţa susţine Gazoductul Nord-European.

Este greu să vorbim despre securitate în Europa dacă evităm să discutăm despre situaţia de la graniţa estică a Uniunii Europene, însă aşa s-a întâmplat în tot timpul cât s-a lucrat la acest raport şi mă adresez acum, cu regret, preşedintelui Subcomisiei pentru securitate şi apărare. S-au făcut eforturi, cu orice preţ, ca să nu mai vorbim despre chestiuni precum manevrele „Zapad 2009”. S-au depus eforturi să nu se vorbească despre acest subiect, ca şi când politica de securitate şi apărare – o politică generală, comună pentru Uniunea Europeană, pe care noi trebuie să o creăm – ar fi doar o politică a câtorva ţări mari. S-au spus foarte multe despre ceea ce se întâmplă în cealaltă parte a lumii şi despre ceea ce se întâmplă în aproape fiecare parte a globului, însă, în orice caz – o abordare care a fost şi ea acceptată de mulţi deputaţi – s-a încercat să se treacă peste problemele importante care există la graniţa estică a Uniunii. A fost o dovadă neobişnuită a unui soi de megalomanie europeană şi a unei neglijări a intereselor unora dintre statele membre. Acesta este motivul pentru care nu vom aproba acest raport, însă este şi o solicitare pe care aş dori să o adresez dnei Ashton.

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Preşedintele. – Îmi cer scuze, domnule Kowal, dar aţi vorbit un minut şi 44 de secunde în loc de perioada de timp de un minut care v-a fost acordată.

  Sabine Lösing (GUE/NGL). – (DE) Domnule preşedinte, în numele grupului meu, GUE/NGL, aş dori să precizez că în acest moment suntem profund îngrijoraţi în ceea ce priveşte dezvoltarea politicii externe a UE în direcţia militarizării şi a unei politici din ce în ce mai intervenţioniste. Este o dezvoltare periculoasă. Vreau să spun foarte clar că noi suntem de părere că o abordare militară pentru soluţionarea conflictelor sau pentru presupusa stabilizare a ţărilor şi regiunilor reprezintă modalitatea greşită de acţiune dacă vrem să obţinem un grad mai mare de securitate pentru UE şi pentru întreaga lume. Intervenţiile militare – şi, din păcate, Afganistanul este un exemplu extrem de actual – aduc numai suferinţă, moarte şi devastare prelungită, însă nu aduc nici pace şi nici ameliorări ale situaţiei populaţiei rezidente.

Raportul Danjean menţionează aspecte care sunt numite ameninţări serioase şi care reprezintă o provocare pentru viitoarea politică de securitate a UE. Unul dintre aceste aspecte îl reprezintă schimbările climatice – un lucru care a fost provocat în mare măsură de naţiunile industrializate din Occident. Dacă oamenii din ţările din sud vor trebui să se refugieze pentru că nu mai au apă şi alimentele sunt din ce în ce mai puţine, atunci aceşti oameni vor reprezenta o problemă de securitate pentru Europa. Un asemenea punct de vedere este cinic şi inuman. Dacă unele state vor intra în colaps din cauza unei politici economice neoliberale, acestea vor constitui o problemă de securitate. Lucrul de care avem nevoie nu este de natură militară, ci este o schimbare, sfârşitul orientării neoliberale a Uniunii Europene.

Serviciul european pentru acţiune externă, Agenţia Europeană de Apărare, crearea unei direcţii pentru gestionarea crizelor şi planificare civilă şi militară şi fondul iniţial stabilit pentru finanţarea operaţiunilor militare sunt menite să transforme UE într-un jucător global din punct de vedere militar. Suntem de părere că mişcările făcute către centralizare în cadrul Serviciului european pentru acţiune externă reprezintă o dezvoltare periculoasă şi nedemocratică. UE trebuie să îşi asume un rol de conducere în ceea ce priveşte demilitarizarea şi dezarmarea, în special în domeniul dezarmării nucleare. Trebuie să se facă demersuri pentru ca obligaţiile care revin statelor nucleare potrivit articolului 6 din Tratatul de neproliferare nucleară, adică dezarmarea nucleară totală, să fie în sfârşit onorate. Aceasta a fost una dintre principalele promisiuni pe baza cărora multe state au semnat Tratatul de neproliferare nucleară şi s-au abţinut de la a achiziţiona arme nucleare în urma semnării tratatului. Garanţiile solide de neagresiune reprezintă cele mai bune metode de a împiedica proliferarea nucleară, căci, altfel, ţările ameninţate de intervenţii vor încerca să oprească atacurile de acest fel prin achiziţionarea de arme nucleare.

În fine, în acest context, aş dori să subliniez şi să avertizez, în special în ceea ce priveşte Iranul, asupra faptului că operaţiunile militare şi activităţile militare de orice fel întreprinse pentru a preveni proliferarea sunt absolut contraproductive şi extrem de periculoase. Vom respinge raportul Danjean şi am prezentat propria noastră rezoluţie privind Tratatul de neproliferare nucleară.

  Bastiaan Belder (EFD). – (NL) Domnule preşedinte, „Miliarde chinezeşti pentru Balcani” este un titlu pe care l-am citit de curând într-un ziar şi care în mod evident solicită un răspuns european în această dezbatere, pentru că, până la urmă, noile iniţiative de investiţie ale Chinei vizează ţări care au devenit deja membre ale UE sau ţări care aspiră la acest statut.

Stimaţi reprezentanţi ai Consiliului şi ai Comisiei, cum vedeţi dumneavoastră rolul Chinei în regiunea Balcanilor? În definitiv, el cuprinde o gamă largă de activităţi economice: de la finanţare şi executarea unor proiecte importante de lucrări publice până la furnizarea de investiţii pentru industrie şi agricultură şi cumpărarea de porturi. Aspectul esenţial în această situaţie este faptul că abordarea Chinei este în mod clar incompatibilă cu standardele occidentale. Marea întrebare este următoarea: s-a întâmplat ca acest program de lucru al Chinei să încurce vreodată programul încărcat al UE în ceea ce priveşte extinderea în această regiune? Indiferent care este răspunsul dumneavoastră, şi în această regiune ceasul Chinei ticăie mai repede şi mult mai productiv decât cel occidental.

În cele din urmă, doamnă Înalt Reprezentant, veţi face o călătorie în Orientul Mijlociu. Noam Shalit, tatăl lui Gilad Shalit, un soldat israelian care a fost răpit acum aproape patru ani, se bazează pe ajutorul dumneavoastră pentru a obţine eliberarea lui Gilad. Şi eu mă bazez pe ajutorul dumneavoastră.

  Martin Ehrenhauser (NI). – (DE) Domnule preşedinte, permiteţi-mi să abordez pe scurt două aspecte. În primul rând, datoria de a acorda asistenţă este în mod evident incompatibilă cu neutralitatea Austriei şi, din acest motiv, ar fi important să includem următoarele chestiuni în acest raport. Trebuie spus, în primul rând, că datoria de a acorda asistenţă nu este obligatorie din punct de vedere juridic, în al doilea rând că utilizarea de mijloace militare nu este necesară, iar în al treilea rând că fiecare stat membru are libertatea de a decide ce anume va include asistenţa pe care o acordă.

Comisia nu a acceptat aceste lucruri, în primul rând din punct de vedere al conţinutului. După părerea mea, chiar şi felul în care propunerea a fost respinsă arată o lipsă gravă de respect. Solicit mai mult respect din partea dumneavoastră, doamnă baroană Ashton, faţă de noi, austriecii din această regiune foarte sensibilă.

Cel de-al doilea aspect se referă la raportul privind minorităţile. Calitatea democraţiilor şi a societăţilor este dovedită, de fiecare dată, de felul în care acestea tratează minorităţile. Din punctul meu de vedere, este foarte bine că avem această opţiune a unui raport privind minorităţile. Nu sunt de acord cu toate aspectele pe care le conţine, însă sunt foarte încântat că dna Lösing a făcut uz de această opţiune.

(Aplauze)

  Mario Mauro (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să profit şi eu de rapoartele excelente ale colegilor mei deputaţi, domnii Danjean şi Albertini, pentru a susţine rolul important al Înaltului Reprezentant. Pentru binele tuturor, există speranţa că doamna baroană Ashton îşi dă seama cât de important este rolul său, că va apăra acest rol şi că este hotărâtă să-şi impună acest rol atunci când va materializa solicitările tratatului, de exemplu atunci când va consolida relaţiile Uniunii Europene cu partenerii săi strategici şi când îşi va întări propria conducere în cadrul forumurilor multilaterale.

Pe scurt, avem nevoie urgent de o strategie care să identifice interesele reale pe care intenţionăm să le urmărim şi este important să implicăm statele membre în obiective semnificative. De asemenea, este important să nu ne lăsăm condiţionaţi de disputele interinstituţionale cu privire la împărţirea responsabilităţilor – mă refer în special la viitorul Serviciu european pentru acţiune externă. Doamnă baroană Ashton, în esenţă dorim ca dumneavoastră să jucaţi un rol-cheie. Vrem să jucaţi acest rol-cheie fără a fi birocrată.

Permiteţi-mi să fac următoarea observaţie: îmi pare cu adevărat rău că aţi decis să nu participaţi la discuţia de astăzi cu privire la Cuba. Ştiu că aveţi motive întemeiate pentru această decizie şi că veţi fi prima care va participa la discuţia cu privire la regiunea arctică, şi ea extrem de importantă. Însă Cuba libre nu este doar numele unui cocteil: este strigătul democraţiei pe care atât de multe persoane din acest Parlament o poartă în inimile lor. Prin urmare, sper că vă veţi face timp să participaţi la deciziile Parlamentului, să contribuiţi la ele şi să le susţineţi, cu puterea dumneavoastră şi cu puterea rolului dumneavoastră. Veţi participa la dezbaterea privind regiunea arctică şi veţi vedea că orice Cuba libre merge mai bine cu puţină gheaţă.

  Kristian Vigenin (S&D). – (BG) Raportul realizat de Comisia pentru afaceri externe cu privire la raportul anual al Consiliului a fost elaborat în spiritul cooperării şi dialogului, care indică felul în care noi abordăm toate aspectele strategice. O parte importantă a raportului este dedicată ramificaţiilor Tratatului de la Lisabona.

În privinţa acestui aspect aş dori să îmi concentrez atenţia asupra unui aspect important al cooperării noastre comune. Succesul politicii externe comune şi rezultatele reale generate de reformele instituţionale care au fost puse în aplicare devin factori fundamentali, care vor determina atitudinea cetăţenilor europeni faţă de capacitatea Uniunii Europene de a le apăra interesele, de a se schimba şi de a se dezvolta. În mod justificat sau nu, aşteptările sunt mari în ceea ce priveşte o creştere semnificativă a rolului Uniunii Europene pe scena mondială, iar noi nu avem dreptul să-i dezamăgim pe cetăţenii Europei.

Din păcate, în ultimele săptămâni, nu fără justificare, presa europeană a pus politica externă într-o lumină extrem de nefavorabilă, prezentând-o ca pe o competiţie între statele membre pentru a obţine posturi în noul Serviciu pentru acţiune externă, ca pe un pariu făcut între instituţii în legătură cu rolul pe care baroana Ashton şi-l va asuma mai des – de reprezentantă a Comisiei sau a Consiliului – şi ca pe o luptă incorectă dusă de Parlamentul European pentru a câştiga mai multă influenţă.

Vă daţi seama că toate aceste lucruri ne dăunează pe plan intern. În plus, sunt în special dăunătoare ca mesaj transmis partenerilor noştri externi. Divergenţele noastre ne fac să părem slabi în faţa lor.

Acestea sunt motivele pentru care profit de ocazia oferită de această dezbatere pentru a face un apel. Noi toţi cei care am luat poziţie faţă de conceperea şi elaborarea politicii externe şi de securitate comune trebuie să ne concentrăm pe aspectele strategice importante şi să ne străduim să arătăm, cât mai repede posibil, rezultate concrete obţinute printr-un dialog mai intens şi printr-o abordare constructivă. Le datorăm cetăţenilor Europei să îi facem să simtă că fac parte dintr-o Uniune Europeană, a cărei voce se face auzită şi are influenţă în politica mondială.

  Pino Arlacchi (ALDE). – Domnule preşedinte, propunerea comună de rezoluţie cu privire la Tratatul de neproliferare nucleară este una foarte importantă, iar Grupul ALDE şi cu mine suntem foarte mândri că am contribuit la elaborarea ei. Rezoluţia este holistică pentru că include toate chestiunile care privesc dezarmarea, de la conferinţa de revizuire a TNP şi până la zonele fără arme nucleare.

Această rezoluţie solicită ca în Orientul Mijlociu să nu mai existe arme nucleare şi ca toate focoasele tactice să fie retrase de pe teritoriul european, în contextul unui dialog frăţesc purtat cu Rusia. De asemenea, această rezoluţie face în mod frecvent referire la o lume fără arme nucleare, un obiectiv care urmează să fie îndeplinit printr-o convenţie specială şi într-o perioadă de timp „ambiţioasă” – adică una scurtă.

Rezoluţia noastră este răspunsul european la propunerea preşedintelui Obama de abolire a armelor nucleare. Prin urmare, acest document trebuie considerat ca un pas înainte pe calea interzicerii totale a armelor atomice. Înseamnă sfârşitul paradoxului că, pe de-o parte, unele ţări posedă dispozitive nucleare, lucru care este legal, iar, pe de altă parte, pentru toate ţările se interzic în totalitate arsenalele chimice şi biologice. Bombele atomice trebuie scoase din legalitate, iar într-o bună zi posesia lor ar trebui să fie considerată drept un act criminal. Am încredere că acest Parlament va continua în această direcţie cu şi mai multă iniţiativă şi viziune.

  Ulrike Lunacek (Verts/ALE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnă vicepreşedintă a Comisiei şi Înalt Reprezentant, în calitate de raportoare a acestui Parlament pentru Kosovo, sunt foarte încântată că v-am auzit spunând că sunteţi de părere că regiunea Balcanilor de Vest reprezintă un punct de interes pentru politica externă europeană şi că Uniunea Europeană nu îşi poate permite să eşueze.

Totuşi, aţi mai spus că situaţia din Bosnia s-a stabilizat. Stimată baroană Ashton, în situaţia în care se găseşte Bosnia în prezent, stabilitatea şi stabilizarea sunt de fapt periculoase. Nu oricine poate să facă parte din procesul democratic. Constituţia care există în prezent – constituţia Dayton – era un semn de stabilitate în anii '90, însă acum nu mai este cazul. Ce fel de strategie aveţi şi avem, ca reprezentanţi ai UE, pentru a schimba situaţia? Aţi spus că aveţi o strategie pentru Bosnia. Aceasta este abordarea Înaltului Reprezentant – însă unde este strategia UE? Aş vrea să îmi spuneţi asta. Cred că UE încă trebuie să elaboreze o strategie în acest sens.

În ceea ce priveşte Kosovo, aţi descris misiunea EULEX drept un succes. Acest lucru este doar parţial adevărat. Încă mai sunt multe de făcut aici, de exemplu liberalizarea vizelor pentru cetăţeni. Stimată baroană Ashton, vă solicit să asiguraţi faptul că această Comisie va începe imediat să elaboreze o foaie de parcurs, pentru a le arăta clar cetăţenilor din Kosovo că nu vor fi abandonaţi.

Din păcate, nu aţi răspuns la o întrebare adresată de dna Brantner. O direcţie dedicată, o Direcţie Generală pentru instaurarea păcii în cadrul Serviciului pentru acţiune externă ar fi la ordinea zilei. Sunteţi de acord cu noi că procesul de consolidare a păcii este important, dar veţi ancora acest proces în Serviciul pentru acţiune externă? Veţi înfiinţa o Direcţie Generală pentru instaurarea păcii? Aşa ceva ar fi necesar pentru a arăta foarte clar încotro se îndreaptă Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte raportul dlui Danjean, sunt foarte mulţumită că în cadrul comisiei s-a acceptat ideea ca viitoarele dezvoltări realizate în politica europene de securitate şi apărare să respecte în totalitate neutralitatea şi statutul de nealiniere al unora dintre statele membre. Acest lucru înseamnă că statele însele vor decide unde, când şi cum vor participa şi acorda asistenţă.

PREZIDEAZĂ: DL VIDAL-QUADRAS
Vicepreşedinte

  Geoffrey Van Orden (ECR). – Domnule preşedinte, acolo unde UE poate adăuga valoare şi când nu subminează interesele noastre privind suveranitatea sau nu concurează cu organizaţii precum NATO, o putem sprijini.

În general, acest lucru înseamnă adoptarea de poziţii comune referitoare la anumite probleme-cheie şi misiuni civile în domeniul asistenţei umanitare sau al reconstrucţiei şi dezvoltării post-conflict, deşi trebuie să spun că antecedentele EUPOL în Afganistan nu inspiră prea multă încredere.

Adevărul este că rolul dumneavoastră în calitate de ministru de afaceri externe al UE este acela de a deservi integrarea politică a UE. Efectul Serviciului european pentru acţiune externă, lanţul de ambasade UE din toată lumea, va fi acela de a submina reprezentarea naţională din multe capitale, fiind alimentat în mod greşit cu bani proveniţi din naţiunile noastre pentru a promova politica externă a altcuiva.

Raportul pe care îl avem în faţa noastră privind politica de securitate şi de apărare a UE reprezintă un manifest pentru integrarea militară a UE, care face confuzie în mod deliberat între gestionarea civilă şi militară a situaţiilor de criză pentru a justifica rolul UE. Acesta se bazează pe o poveste fictivă referitoare la operaţiunile UE şi caută din ce în ce mai mult să implice Comisia în domenii care sunt în mod normal responsabilitatea naţiunilor noastre şi a Consiliului.

Practic toate paragrafele acestui raport promovează intensificarea integrării militare a UE pe seama NATO şi a integrităţii suverane a ţărilor europene individuale.

Îmi aduc aminte de marile „linii roşii” ale poziţiei de negociere a guvernului laburist britanic, care a afirmat că se va opune ideii unui centru de operaţiuni al UE separat şi permanent, responsabil cu planificarea operaţională şi cu desfăşurarea operaţiunilor militare, deoarece acesta ar fi cel mai clar exemplu de duplicare a NATO, al cărui sediu SHAPE joacă exact acest rol.

Doamnă baroană Ashton, când v-am întrebat despre aceasta pe 11 ianuarie, aţi afirmat că sunteţi de acord cu poziţia pe care am adoptat-o atunci. Acum, se pare că v-aţi răzgândit. Aş fi foarte interesat să ştiu ce gândiţi cu adevărat acum.

  Nikolaos Salavrakos (EFD). – (EL) Domnule preşedinte, raportul dlui Albertini este într-adevăr excelent şi îl felicit pentru acesta. Domnia sa este o persoană riguroasă şi elaborează întotdeauna rapoarte riguroase. Prezentarea doamnei Ashton a fost la fel de importantă şi de bună.

Consider că au fost acoperite numeroase probleme de politică externă, însă consider că toate cele la care s-a făcut referire în cele două rapoarte în ceea ce priveşte exercitarea corespunzătoare a politicii externe şi a politicii de securitate sunt legate iremediabil de două aspecte: în primul rând, o definire clară a graniţelor Uniuni Europene, astfel încât Uniunea Europeană să fie tratată cu respect uniform, şi, în al doilea rând: resurse, cu alte cuvinte, bani; nu am citit nimic despre resurse în cele două rapoarte, chiar dacă acestea sunt condiţia fundamentală a unei politici externe eficiente.

Consider că noua ordine a adus cu sine o nouă dezordine economică globală. Există dezordine socială şi politică, iar dezordinea monetară ne bate la uşă. Ceea ce doresc, aşadar, este ca dna Ashton să coordoneze Comisia pentru afaceri economice şi monetare şi Comisia pentru afaceri externe, astfel încât să putem discuta despre resursele care vor susţine politica adoptată.

  Philip Claeys (NI). – (NL) Domnule preşedinte, doamnă Înalt Reprezentant, mă tem că ceea ce ne-aţi adus astăzi este o înşiruire de domenii asupra cărora trebuie să reflectăm sau o înşiruire de teme obişnuite. Din nefericire, prezentarea dumneavoastră conţine foarte puţine elemente de viziune strategică.

De exemplu, ce acţiuni propuneţi să întreprindem pentru a ne asigura că obţinem o mai mare apropiere de Rusia şi pentru ca aceasta să nu coopereze din ce în ce mai mult cu regimuri paria, precum cele ale Iranului şi Coreei de Nord? Care sunt propunerile dumneavoastră în ceea ce priveşte încercările Iranului de a dezvolta arme nucleare? Ce poziţie veţi adopta în legătură cu tendinţele anti-occidentale şi anti-europene în creştere din lumea islamică? Aceste tendinţe pot fi observate şi la ţări candidate precum Turcia.

Doamnă Ashton, sunteţi pregătită să apăraţi realizările europene, precum libertatea de expresie şi separarea dintre biserică şi stat într-un mod clar şi necompromiţător în faţa islamismului politic în expansiune? După părerea mea, nu se mai poate adopta din nou atitudinea ştearsă a UE de acum câţiva ani cu privire la criza daneză a benzilor desenate.

La fel ca dl Provera, şi eu aş vrea să întreb dacă sunteţi pregătită să punem în aplicare politica externă şi de securitate comună pentru a controla potopul imigraţiei în masă spre Europa. Aici mă refer atât la imigraţia legală, cât şi la cea ilegală. Nu aţi răspuns la această întrebare.

  Jacek Saryusz-Wolski (PPE). – Domnule preşedinte, salut Înaltul Reprezentant, vicepreşedintele şi preşedintele Consiliului Afaceri Externe, care sunt aceeaşi persoană, de fapt. Domnia sa are trei funcţii. Rapoartele noastre se referă la vremurile trecute. Funcţia dumneavoastră, doamnă baroană Ashton, reprezintă o nouă epocă, aşa că mă voi referi la noua epocă. Reprezentaţi o instituţie nou-înfiinţată, o instituţie tocmai înfiinţată, care trece printr-o copilărie grea.

Este un hibrid cu un motor electric al metodei comunitare şi un motor diesel al metodei interguvernamentale. Este un orfan, ai cărui presupuşi părinţi, statele membre, Consiliul şi Comisia, se uită la el cu o anumită suspiciune şi distanţă. Parlamentul este pregătit să umple golul parental.

În această etapă timpurie, există riscul ca acest serviciu să fie dezbinat de rivalităţile şi de interesele instituţionale divergente. Parlamentul nostru a fost şi este susţinătorul hotărât al unei politici externe ferme a UE. Puteţi conta pe noi.

Priviţi Parlamentul ca pe aliatul dumneavoastră, poate şi ca pe un agent cinstit între cei care ar fi tentaţi să vadă numai o funcţie a dumneavoastră şi nu pe toate trei.

Parlamentul ar aştepta ca noua instituţie, la fel ca altele, să fie legată de acesta printr-un acord interinstituţional care stabileşte în mod clar termenii cooperării. Avem intenţia de a codecide, aşa cum prevede tratatul, asupra reglementărilor financiare şi de personal, în spiritul unui SEAE integru, nu dezbinat. Vă rog să vă gândiţi la consolidarea funcţiei dumneavoastră din punctul de vedere al competenţelor şi al greutăţii politice, prin instituirea unor adjuncţi – un fel de „viceminiştri”, inclusiv parlamentari. Acest lucru ar rezolva problema timpului limitat pentru un singur om, o problemă care nu poate fi rezolvată în alt mod. Este nevoie de dumneavoastră pretutindeni şi am dori să înmulţim posibilităţile dumneavoastră de a acţiona în numele nostru şi în numele Uniunii Europene.

  Maria Eleni Koppa (S&D). – (EL) Domnule preşedinte, doamnă Ashton, noi, socialiştii şi democraţii, credem într-o Uniune Europeană cu o prezenţă marcantă pe scena internaţională, o Uniune cu o politică externă comună care poate vorbi cu o singură voce într-o lume din ce în ce mai complexă, o Uniune cu o identitate distinctă în domeniul apărării, care îi oferă independenţa opţiunilor şi a acţiunilor şi un rol deosebit la nivel internaţional. Mă voi referi în special la raportul excelent al dlui Danjean, căruia aş vrea să-i mulţumesc pentru cooperarea productivă.

Aş vrea să fac patru remarci:

În primul rând, mai ales după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, referirile făcute la rolul principal al sistemului ONU şi invitaţia ca acesta să consolideze cooperarea multilaterală sunt importante.

În al doilea rând, susţinem cooperarea îndeaproape cu NATO. Cu toate acestea, aş evidenţia că această cooperare nu ar trebui să stea în calea dezvoltării independente a capacităţii de apărare a Uniunii Europene. Dimpotrivă, trebuie luate în considerare toate diferenţele dintre cele două organizaţii şi independenţa acestora trebuie să rămână intactă, mai ales în ceea ce priveşte luarea deciziilor.

În al treilea rând, consider că avem nevoie de un alineat privind necesitatea unei cooperări sporite cu Rusia, care este un partener strategic pentru Uniune în sectoare precum securitatea energetică, gestionarea situaţiilor de criză şi altele.

În încheiere, aş vrea să-mi exprim mulţumirea în legătură cu faptul că raportul include acum referinţe la necesitatea dezarmării generale, evidenţiindu-se armele de calibru mic, minele anti-personal şi muniţiile cu dispersie. Concomitent însă, consider că Parlamentul European ar trebui să adopte o poziţie mai clară şi să solicite statelor membre să ofere un sprijin real iniţiativei Obama pentru o lume fără arme nucleare. Dezarmarea şi neproliferarea armelor nucleare pot fi realizate dacă fiecare dintre noi face un pas către atingerea acestui obiectiv ultim.

  Norica Nicolai (ALDE). - Doresc să salut calitatea celor două rapoarte, al domnului Albertini şi al domnului Danjean. Asta dovedeşte că în Parlament există expertiză şi sper, doamnă Ashton, să profitaţi de această expertiză, este în interesul nostru, al tuturor.

Subliniez în mod deosebit recomandarea din raport cu privire la cooperarea în supervizarea politicilor UE de către această adunare. În lumina paragrafului 1 al Tratatului de la Lisabona, cred că putem partaja responsabilitatea acestui Parlament şi a parlamentelor naţionale, pentru o mai bună coerenţă în acest demers politic.

Îmi exprim însă, doamnă Ashton, în continuare nevoia de a aştepta o strategie mult mai coerentă a dumneavoastră în materie de politică de securitate şi, în ceea ce priveşte Serviciul pentru acţiune externă, cred că resursa umană care va servi acest Serviciu şi cetăţeanul european trebuie să reprezinte proporţional expertiza statelor membre, pentru că, din păcate, foarte multe instituţii au ajuns la un nivel nedeclarat de incompetenţă şi birocraţie, care ar putea impieta asupra unei viziuni globale şi coerente a Uniunii.

În final, aş dori să vă adresez întrebarea cu privire la grupurile de luptă, structuri pe care le-am creat dar, din păcate, nu le-am utilizat. Ele ar putea să impieteze asupra imaginii politicii de securitate, şi aş dori să văd care este viziunea dumneavoastră. În ceea ce priveşte misiunea Atalanta, îmi exprim opinia că e nevoie de o abordare mult mai realistă, pentru că, din păcate, succesele forţelor noastre nu sunt proporţionale cu intensitatea manifestărilor de piraterie.

Vă mulţumesc.

  Paul Nuttall (EFD). – Domnule preşedinte, permiteţi-mi să vorbesc sincer ca de la un Lancaster la altul, pentru că lucrurile nu merg pe un făgaş bun, nu-i aşa? Cu siguranţă nu merg. Mai devreme, doamnă baroană Ashton, aţi afirmat că Europa are nevoie de o politică externă credibilă. Cum putem avea o politică externă credibilă când are un Înalt Reprezentant căruia îi lipseşte credibilitatea?

Se pare că treceţi dintr-o criză în alta, cu atât mai mult cu cât ministrul de externe britanic a fost nevoit să vă adreseze o scrisoare săptămâna trecută în care vă ruga să vă remontaţi, pentru a vă întoarce pe câmpul de luptă. Însă noi, cei din UKIP, am ştiut din start. Ne-am opus numirii dumneavoastră pentru că am afirmat că veţi fi depăşită în mod clar de situaţie – şi se dovedeşte că am avut dreptate.

S-a afirmat că desemnarea dumneavoastră de către Comisie va opri traficul în Tokyo şi în Washington. Însă nu aţi reuşit să numiţi ambasadorul la Washington, pentru că bătrânul Barroso v-a făcut figura!

De asemenea, se afirmă în presa britanică faptul că nu vă închideţi telefonul după ora 8 seara. Însă, doamnă baroană Ashton, sunteţi cea mai bine plătită politiciană din lume. Sunteţi plătită mai mult decât dna Merkel, sunteţi plătită mai mult decât Hillary Clinton: acesta este o slujbă cu program non-stop. Culmea este că ieri s-a raportat că vi s-a pus la dispoziţie un Learjet. Se aşteaptă de la dumneavoastră să parcurgeţi 500 000 km pe an. Aţi ajunge până la Lună şi majoritatea ar dori să rămâneţi acolo.

  Cristian Dan Preda (PPE). - (Nu era rândul meu, dar voi continua.) Doresc să îl felicit în primul rând pe domnul Albertini pentru excelentul raport pe care l-a redactat şi care evidenţiază rolul pe care Uniunea trebuie să îl joace pe scena internaţională ca un actor global, un actor de primă importanţă.

Salut în mod special introducerea în text a paragrafului 47, care subliniază importanţa cooperării regionale în cadrul Parteneriatului estic şi al Sinergiei Mării Negre, deoarece consider că această zonă este una în care intervenţia Uniunii poate aduce o reală schimbare, atât în domeniul economic, cât şi în cel politic.

Pe de altă parte, aş vrea să adresez domnului Arnaud Danjean felicitările mele pentru redactarea unui raport care reuşeşte performanţa de a aborda toate provocările şi, în acelaşi timp, toate realizările Uniunii în sfera politicii de securitate şi de apărare. Consider că în momentul aniversării a zece ani de la demararea acestei politici, propunerile din raportul Danjean sunt foarte importante pentru a ameliora acţiunea Uniunii, ceea ce va contribui, desigur, la securitatea cetăţenilor europeni şi, în cele din urmă, la pacea şi securitatea internaţională.

Aş vrea să insist aici asupra unui singur punct din acest excelent raport, şi anume asupra importanţei parteneriatului cu Statele Unite în sfera gestiunii crizelor, a menţinerii păcii şi, în general, pe teme militare. În acest sens, proiectul sistemului de apărare antirachetă lansat de partenerii americani este important nu numai pentru ţara mea, România, care a decis să fie implicată, ci şi, într-un sens mai larg, pentru că proliferarea rachetelor balistice reprezintă o ameninţare serioasă la adresa populaţiei europene.

Menţionez că am susţinut amendamentul 34 depus la paragraful 87 al raportului pentru că sunt de părere că, dacă proiectul scutul antirachetă ar putea beneficia de instaurarea unui dialog la nivel continental, referinţa la dialogul cu Rusia nu îşi are rostul în acest context.

Vă mulţumesc.

  Ioan Mircea Paşcu (S&D). – Domnule preşedinte, rapoartele elaborate de dl Albertini şi de dl Danjean sunt documente foarte importante, care vin într-un moment crucial: Tratatul de la Lisabona tocmai a intrat în vigoare, UE are un nou Parlament, iar cooperarea transatlantică pare mai promiţătoare.

Raportul dlui Danjean abordează noile provocări ale securităţii cu care se confruntă membrii UE. În acest scop, solicită o Carte albă, care ar declanşa o dezbatere publică şi ar evidenţia PSAC, stabilind o relaţie mai clară între obiective şi interese, pe de o parte, şi mijloacele şi resursele pentru a le obţine, pe de alta.

Raportul oferă, de asemenea – şi acesta este un lucru foarte bun – propuneri concrete şi se îndreaptă către domenii care necesită mai mult efort în domeniul militar. Concomitent, unele dintre propuneri, precum introducerea unui principiu european al preferinţei pentru achiziţiile în domeniul apărării şi solicitarea participării obligatorii a industriei europene a apărării în viitorul sistem de apărare anti-rachetă al SUA, par imposibil de reconciliat, iar satisfacerea tuturor nevoilor cu ajutorul unei singure instituţii nu este întotdeauna practică.

În general, având în vedere că Europa îşi diminuează în mod constant cheltuielile sale militare de la încheierea Războiului Rece şi publicul care nu tinde către sprijinirea acţiunilor militare în general, abordarea PSAC nu ar trebui să fie numai mecanică, ci şi politică. Restabilirea voinţei politice în această privinţă este, așadar, indispensabilă pentru o PSAC reuşită.

În sfârşit, raportul este important pentru că abordează chestiunea de actualitate a rolului Parlamentului European în ceea ce priveşte PSAC. Aş vrea să-i mulţumesc dlui Danjean şi colegilor mei pentru contribuţii.

  Mirosław Piotrowski (ECR). – (PL) Domnule preşedinte, propunerea de rezoluţie a Parlamentului privind politica externă şi de securitate comună are rolul, între altele, de a stabili structuri militare ca parte din Uniunea Europeană. Fac apel pentru înfiinţarea unui consiliu de apărare special şi a unui centru de operaţiuni militare al Uniunii Europene. Aceste instrumente vor avea rolul de a acorda Uniunii statutul de jucător global în afacerile militare.

Ar trebui să ne aducem aminte că, din 27 de state membre, 21 sunt membre NATO. Doar şase state UE nu fac parte din NATO şi majoritatea acestora şi-au declarat neutralitatea. Acest lucru dă naştere, prin urmare, unei întrebări fundamentale – această propunere care a fost depusă are drept obiectiv dezvoltarea anumitor ţări UE sau este şi un pas ferm pe calea către construirea unui bloc militar separat, în concurenţă cu NATO? Chiar şi pe termen mediu, nu va fi posibilă menţinerea statutului de membru concomitent în ambele organizaţii. Prin urmare, votul de astăzi în favoarea acestui raport va distruge, de fapt, caracterul civil al Uniunii, se va arăta cartonaşul roşu NATO şi va fi începutul construcţiei unui bloc militar alternativ.

  Ernst Strasser (PPE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnă baroană Ashton, doamnelor şi domnilor, aş vrea să încep prin a-i felicita cu căldură pe cei doi colegi ai mei deputaţi, care au pus bazele unei dezbateri foarte bune, cu rezultate excelente. Există câteva principii directoare pe care aş vrea să le menţionez. În primul rând, politica externă comună: din nefericire, în prezent avem o imagine a Uniunii Europene formată din multe voci. Doamnă Înalt Reprezentant, aş vrea să vă rog şi să vă invit să vă asiguraţi că Europa vorbeşte cu o singură voce. Acest lucru este extrem de necesar dacă este să realizăm o aliniere pan-europeană.

În al doilea rând, este corectă menţionarea relaţiilor transatlantice. În domeniul diplomatic, economic, al politicii de siguranţă şi apărare, chiar avem nevoie de un parteneriat strâns cu colegii noştri din Statele Unite, însă în calitate de parteneri egali. Drepturile cetăţenilor şi problemele de securitate trebuie tratate în mod egal, aşa cum a solicitat în sfârşit, în mod impresionant Parlamentul în legătură cu Acordul SWIFT.

A treia mea remarcă este aceea că este corect că Balcanii de Vest sunt un factor absolut crucial pentru securitatea europeană şi pentru politica externă a viitorului. Trebuie să oferim acestor state perspective europene. Acest lucru înseamnă relaţii stabile, siguranţă personală şi dezvoltare economică. Serviciul european pentru acţiune externă ar trebui şi trebuie – iar Parlamentul este de partea dumneavoastră în această privinţă – să ajute la realizarea acestora. Percepem acest Serviciu european pentru acţiune externă ca pe un serviciu pentru Europa şi nu pentru statele membre, pentru instituţii, pentru gândirea şi activitatea europeană, nu pentru alte interese. Parlamentul va fi de partea dumneavoastră în această problemă.

Desigur, îl susţin, de asemenea, pe ministrul de afaceri externe german, care solicită ca germana să fie una dintre limbile de lucru ale Serviciului european pentru acţiune externă.

  Wolfgang Kreissl-Dörfler (S&D). – (DE) Domnule preşedinte, doamnă baroană Ashton, doamnelor şi domnilor, da, avem nevoie de o politică externă, de securitate şi apărare comună, însă haideţi să o folosim pentru a obţine o lume fără arme nucleare. Ştim că acest lucru nu se va întâmpla peste noapte; luptăm pentru aceasta de prea mult timp ca să gândim aşa ceva. Însă, poate că vom reuşi, împreună cu preşedinţii Obama şi Medvedev, să facem încă un pas în direcţia acestui obiectiv esenţial.

De asemenea, salut faptul că, în conformitate cu acordul său de coaliţie, guvernul federal al Germaniei intenţionează să solicite retragerea armelor nucleare ale SUA din Germania. Acesta ar reprezenta un semnal clar şi neechivoc. De asemenea, salutăm faptul că secretarul general al NATO va ţine o dezbatere complexă despre apropierea de obiectivul primordial al unei lumi fără arme nucleare fără a fi nevoiţi să neglijăm interesele referitoare la siguranţă. Şi acesta ar fi un pas crucial înainte.

Doamnă baroană Ashton, consider că, pe lângă un Serviciu european pentru acţiune externă, există multe lucruri pe care le veţi putea realiza. Prin urmare, am foarte multe speranţe în această privinţă şi trebuie să spun că, în cazul multor comentarii pe care a trebuit să le ascultăm în această Cameră – mai ales din partea aşa-numitului grup parlamentar din Regatul Unit – calitatea a avut de suferit groaznic de mult.

  Eduard Kukan (PPE). – (SK) Rapoartele excelente ale colegilor mei deputaţi, Albertini şi Danjean, includ multe idei pline de inspiraţie privind modul în care se pot coordona principalele aspecte şi oportunităţi cheie în punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comune.

Aş vrea să evidenţiez că, în acest moment, când se procesează conceptul creării şi funcţionării în viitor a unui Serviciu european pentru acţiune externă, este extrem de important ca acest serviciu să fie fondat chiar de la început pe o bază cât mai raţională. Cu alte cuvinte, să deservească obiectivele de bază ale Uniunii Europene şi eforturile de a-i consolida poziţia în lume.

După cum putem vedea astăzi, aceasta nu este o misiune simplă sau uşoară. În dezvoltarea conceptului serviciului, deja observăm că se ciocnesc interesele adesea conflictuale ale diferitelor instituţii europene şi componentele individuale ale acestora şi uneori se ciocnesc chiar cu grupuri şi indivizi din cadrul acestora. Acestora le putem adăuga şi interesele naţionale ale statelor membre individuale. În această situaţie, este necesar ca toţi actorii şi participanţii în acest proces să fie responsabili, deschişi şi obiectivi, pentru a se putea ridica deasupra propriilor interese şi pentru a ţine cont în principal de obiectivul comun: înfiinţarea unui serviciu diplomatic ce va funcţiona ca un element omogen, deservind exclusiv nevoile Uniunii Europene şi ale statelor sale membre. Aici intervine importantul rol de lider – al dumneavoastră, doamnă baroană Ashton. Ar fi o greşeală dacă interesele speciale şi dorinţa de a impune opinia proprie pe seama altora şi cu orice preţ, cu scopul de a demonstra propria importanţă şi propriul statut, ar depăşi în importanţă nevoia unei perspective mai largi. Rezultatul acestui efort va dovedi dacă ne interesează cu adevărat o Uniune Europeană mai puternică sau dacă acesta reprezintă încă o demonstraţie şi un concurs al celor mai puternice poziţii în cadrul structurilor Uniunii Europene.

  Roberto Gualtieri (S&D). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, doamnă Înalt Reprezentant/vicepreşedintă, aş vrea să subliniez faptul că discutăm trei documente excelente elaborate de Parlament: documente ambiţioase care exprimă poziţii clare, fac alegeri ferme şi sunt supuse consensului larg între grupurile acestui Parlament cărora le pasă de Europa şi de viitorul acesteia. Este un fapt important, care demonstrează voinţa şi capacitatea Parlamentului de a se oferi drept candidat pentru a juca un rol central în PESC/PSAC pe baza a ceea ce eu aş numi o citire dinamică a Tratatului de la Lisabona.

Intenţionăm să exercităm acest rol în procesul de construire a unui Serviciu european pentru acţiune externă, nu numai pentru a garanta prerogativele Parlamentului, ci şi pentru a contribui la transformarea serviciului într-o organizaţie capabilă să asigure consecvenţa şi eficienţa acţiunilor externe ale UE şi, în același timp, consolidarea şi extinderea treptată a metodei comunitare.

În ceea ce priveşte raportul Danjean, aş vrea să evidenţiez faptul că conceptul de autonomie strategică este prezentat în contextul unei abordări multilaterale şi că aceasta este o condiţie pentru consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite. De asemenea, aş vrea să subliniez faptul că Parlamentul este solidar în solicitarea unui Centru de operaţiuni şi sunt bucuros că dumneavoastră, doamnă Înalt Reprezentant, v-aţi declarat deschisă la o discuţie mai cuprinzătoare pe marginea acestei idei.

În ceea ce priveşte rezoluţia privind neproliferarea, aş vrea să subliniez importanţa perspectivei unei lumi lipsite de arme nucleare, a pronunţării clare în legătură cu anacronismul armelor nucleare tactice, precum şi valoarea poziţiilor recent adoptate de unele guverne europene pe acest front. Astfel, mesajul Parlamentului este clar, realist şi ambiţios şi sperăm că Înaltul Reprezentant va putea să-l înţeleagă şi să-l susţină.

  Tunne Kelam (PPE). – Domnule preşedinte, permiteţi-mi să îi felicit pe colegii Albertini şi Danjean pentru rapoartele cuprinzătoare şi creative privind politica externă şi de securitate.

UE este hotărâtă să devină un actor global, după cum aţi afirmat, doamnă Înalt Reprezentant, însă cu şapte la sută din populaţia lumii şi o cincime din PIB, acest lucru va fi posibil numai pe baza unei cooperări transatlantice consolidate şi bazate pe valori comune.

În primul rând, UE ar trebui să îşi arate voinţa fermă de a dezvolta strategii coerente în cinci domenii cruciale: strategii comune pentru China, Rusia, pace în Orientul Mijlociu, Afganistan şi securitate energetică.

Încă este un handicap major pentru credibilitatea şi eficienţa noastră în lume faptul că nu am reuşit să adoptăm o poziţie unitară în aceste domenii. Principala provocare pentru dumneavoastră va fi să puneţi în practică excelenta dumneavoastră declaraţie privind construirea unei strategii politice unice şi asumarea responsabilităţii colective.

Salut punctul 10 din raportul colegului Danjean, care îndeamnă Consiliul şi Comisia să analizeze ameninţările informatice şi să coordoneze un răspuns eficient la astfel de provocări pe baza bunelor practici. Războiul cibernetic nu este o provocare a viitorului: a devenit o realitate a zilelor noastre. Prin urmare, elaborarea unei strategii europene în domeniul securităţii cibernetice reprezintă o misiune iminentă pentru UE.

În sfârşit, despre Serviciul european pentru acţiune externă: consider că formarea SEAE ar trebui să fie bazată pe un echilibru geografic echitabil şi pe oportunităţi egale pentru reprezentanţii tuturor statelor membre, mai noi sau mai vechi, cu aplicarea sistemului cotelor. Doar astfel se va garanta eficienţa şi transparenţa şi, în cele din urmă, credibilitatea noului serviciu diplomatic.

Vă urez mult noroc, doamnă Înalt Reprezentant, şi vă mulţumesc.

  Richard Howitt (S&D). – Domnule preşedinte, dna Înalt Reprezentant Ashton ne-a rugat în această dimineaţă să schimbăm concepţiile, să punem la încercare rezistenţa la schimbările instituţionale şi să evităm apărarea obtuză a intereselor naţionale. Dacă Parlamentul este serios în privinţa afirmaţiilor legate de PESC, trebuie să trimitem un mesaj clar că vom susţine un Serviciu european pentru acţiune externă puternic, global şi integrant şi că nu vom deveni partizani ai intereselor directe care caută să limiteze capacitatea şi, așadar, eficienţa acestui serviciu în respectarea propriilor noastre prerogative.

Acest lucru ar trebui să însemne desemnări exclusiv pe baza meritelor, desemnări din partea ministerelor de externe ale statelor membre din prima zi şi din toată Uniunea Europeană; acest lucru înseamnă încorporarea recomandărilor strategice pe marginea chestiunilor precum aprovizionarea cu energie şi politica de mediu; înseamnă structuri organizaţionale care reflectă o acoperire globală şi care acordă importanţa cuvenită Africii şi relaţiilor transatlantice, precum şi Asiei, Americii de Sud şi vecinătăţii noastre; înseamnă o marjă financiară suficientă, nu doar pentru reacţia rapidă sau pentru reacţia umanitară, ci pentru mobilizarea fondurilor în sensul reflectării noilor priorităţi politice; înseamnă susţinerea deciziei dnei Cathy Ashton de a pune reacţia la dezastre mai presus de turismul generat de dezastre şi de a imprima o direcţie cheie programării financiare şi înseamnă că acest Parlament va susţine noile aranjamente privind suplinirea, care mai degrabă reflectă practicile internaţionale decât respectă cu obstinaţie vechile noastre regulamente.

În încheiere, sunt încântat să văd că locul Comisiei este neocupat în această dimineaţă şi, pentru toţi cei care au promovat Tratatul de la Lisabona, nu ar trebui să ne limităm sau să îşi limiteze sprijinul pentru punerea sa în aplicare în întregime.

  Francisco José Millán Mon (PPE). – (ES) Domnule preşedinte, politica externă a Uniunii intră într-o nouă etapă, după cum au afirmat în această dimineaţă baroana Ashton şi dl Albertini.

Articolul 21 din tratat stabileşte principiile sale obiective. Tratatul a creat şi noi funcţii: un Înalt Reprezentant, vicepreşedinte al Comisiei, un preşedinte permanent al Consiliului European, un Serviciu european pentru acţiune externă şi o nouă politică de securitate şi apărare, care reprezintă tema raportului colegului meu, dl Danjean, etc.

Aceste inovaţii au drept scop asigurarea unei influenţe mult mai eficiente a Uniunii Europene în lume şi consider că reuniunile la nivel înalt cu ţările terţe rămân un instrument ideal pentru realizarea acestuia. Uniunea Europeană nu ţine multe reuniuni la nivel înalt cu ţări individuale, astfel încât ar trebui să le acordăm o mai mare atenţie.

Reuniunea la nivel înalt de săptămâna trecută cu Marocul a fost prima cu o ţară arabă şi simbolizează, de asemenea, statutul avansat conferit Marocului. Mi-ar fi plăcut să participaţi, doamnă baroană Ashton. De asemenea, regret că nu a fost prezent regele Marocului. Absenţa domniei sale a însemnat că un summit care ar fi trebuit să fie istoric şi-a pierdut influenţa politică, semnificaţia şi eficienţa.

Sper că summitul Uniunii pentru Mediterana din Barcelona va avea succes şi în ceea ce priveşte nivelul delegaţiilor.

De asemenea, regret faptul că reuniunea cu preşedintele Obama programată pentru primăvară nu va mai avea loc. După cum afirmă raportul dlui Albertini, Tratatul de la Lisabona pregăteşte terenul pentru consolidarea mecanismelor noastre de dialog cu Statele Unite. Acesta şi alte subiecte puteau fi tratate în cadrul summitului.

Uniunea Europeană şi Statele Unite nu ar trebui să piardă ocazia de a trata la nivel înalt problemele bilaterale, conflictele şi provocările globale care se adună în prezent pe agenda mondială. Ar fi un paradox – şi voi încheia – ca acum, că avem Tratatul de la Lisabona, să fim ameninţaţi de riscul de a deveni nerelevanţi în această lume pe care unii o numesc „post-occidentală” sau „post-americană”.

  Libor Rouček (S&D). – (CS) Doamnă Înalt Reprezentant, doamnelor şi domnilor, în discursul meu aş vrea să evidenţiez nevoia de a crea un parteneriat cu Rusia. Statele UE şi Rusia se confruntă cu multe provocări şi ameninţări comune. Aş putea menţiona lupta împotriva terorismului, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale din Orientul Mijlociu şi din Afganistan, schimbările climatice, securitatea energetică şi nucleară şi aşa mai departe. Nici Uniunea Europeană şi nici Rusia nu pot rezolva aceste probleme singure. Cooperarea este necesară şi ar trebui să reprezinte baza unui nou acord global între UE şi Rusia.

Prin urmare, aş vrea să o invit pe dna Înalt Reprezentant să îşi folosească noile prerogative şi să grăbească negocierile cu această ţară. De asemenea, aş dori să vă rog, doamnă baroană Ashton, să utilizaţi noile dumneavoastră competenţe pentru a coordona mai eficient atât poziţiile statelor membre individuale, cât şi ale părţilor individuale implicate în politica noastră externă şi de securitate comună, deoarece aceasta este singura cale pe care vom putea asigura o abordare integrată şi vom putea promova valori precum drepturile omului, democraţia, statul de drept, egalitatea şi echitatea în cadrul relaţiilor reciproce.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Domnule preşedinte, salut şi susţin ambele rapoarte şi îi felicit pe ambii raportori pentru respectivele documente.

Acum, două remarci. În primul rând, pe marginea raportului Danjean, aş vrea să aduc în discuţie o problemă care a provocat mirare într-o serie de state membre ale UE. Vorbesc mai ales despre convorbirile exclusive dintre Paris şi Moscova în privinţa posibilei vânzări a patru vase de război Mistral Rusiei.

Vasul Mistral are un caracter clar ofensiv şi este, într-adevăr, foarte alarmant faptul că unele state membre se angajează în vânzarea de arme către terţe ţări, vânzare care ar putea avea efecte profund negative pentru securitatea altor state membre ale UE sau a vecinilor UE.

Tratatul de la Lisabona descrie aspiraţii de apărare comune şi include o clauză privind solidaritatea în domeniul securităţii şi al apărării. Prin urmare, ce consideraţi că ar trebui să urmărească Parlamentul şi alte instituţii UE? Un set comun de regulamente în cadrul UE privind vânzarea de arme din state membre ale UE către terţe ţări.

În ceea ce priveşte raportul dlui Albertini, aş vrea să subliniez importanţa stabilităţii şi securităţii în estul Asiei. Salutăm eforturile întreprinse atât de Taipei, cât şi de Beijing pentru a îmbunătăţi relaţiile interstatale şi pentru intensificarea dialogului şi cooperării practice. În acest context, UE ar trebui să susţină ferm participarea Taiwanului la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale şi la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, deoarece participarea Taiwanului în aceste organizaţii este importantă pentru UE şi pentru interesele globale.

  Zoran Thaler (S&D). – (SL) Doamnă Înalt Reprezentant, sunt absolut de acord când afirmaţi că obiectivul dumneavoastră principal este o politică europeană externă mai bună şi mai credibilă. Această stabilitate şi securitate mai mare în Balcani, regiunea noastră, este obiectivul dumneavoastră principal.

Chiar nu ne permitem niciun eşec în această privinţă. Deci, vă recomand să vă angajaţi pentru rezolvarea a două probleme: în primul rând, pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre Grecia şi Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, astfel încât statul nostru membru, Grecia, să poată respira din nou uşor în privinţa graniţelor sale nordice; în al doilea rând, pentru a face eforturi ca Serbia, aflată în faţa dilemei artificiale de a alege între Uniunea Europeană şi Kosovo, să opteze pentru Uniunea Europeană, adică să nu se izoleze. Poate că ar fi o idee bună să le amintim prietenilor noştri din Serbia de un fapt important, şi anume că Serbia şi Kosovo vor fi din nou împreună odată ce vor deveni membre ale Uniunii Europene.

  Michael Gahler (PPE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnă vicepreşedintă, astăzi staţi de cealaltă parte a baricadei. Nu m-ar deranja deloc dacă v-aţi schimba locul în fiecare lună.

Pe măsură ce se apropie de sfârşit dezbaterea, devin clare o serie de concluzii primare. Ne dorim să fiţi la conducerea unui Serviciu pentru acţiune externă în cadrul căruia – aşa cum a afirmat mai devreme un coleg deputat – deţineţi concomitent ambele funcţii. Această duplicare ar trebui să fie totuşi unica duplicare – duplicarea în structuri nu este ceva de care avem nevoie. Trebuie asigurată menţinerea metodei comunitare, însă nu numai în legătură cu bugetul şi cu supravegherea PE. Ca să fiu foarte clar în această privinţă, noul serviciu nu trebuie să fie jucăria exclusivă a miniştrilor de externe, care se simt insultaţi că nu vor mai fi incluşi în Consiliul European. Acelaşi lucru este aplicabil desemnării personalului şi ocupării funcţiilor importante din cadrul serviciului.

În ceea ce priveşte raportul Danjean, aş vrea să acord sprijinul meu deplin pentru poziţia adoptată de raportor. În privinţa centrului de operaţiuni permanent, la fel ca dl Van Orden, am observat că doamna baroană Ashton şi-a schimbat poziţia în legătură cu acest subiect de la ultima audiere a domniei sale şi trebuie să spun că aceasta se înscrie şi în direcţia corectă, în opinia mea. Aţi trecut de la respingere la o fază de probe. Consider în continuare, că, dacă vrem să realizăm planificări de misiuni civile şi militare într-un mod absolut integrat în cadrul Serviciului pentru acţiune externă, este logic să conducem serviciul din propriul sediu operaţional.

În legătură cu propunerea Grupului Verts/ALE de a stabili o Direcţie Generală pentru instituirea păcii, aş afirma că, spre deosebire de colegii mei deputaţi care se află în extrema stângă a acestei Camere, consider că întregul proiect UE, şi mai ales politica noastră externă, este un proiect unic de instituire a păcii. Având în vedere acest lucru, nu sunt sigur că ar trebui să ne limităm la un singur departament.

  María Muñiz De Urquiza (S&D). – (ES) Domnule preşedinte, consider că noile instituţii au nevoie de ceva timp pentru a se stabili, însă considerăm, de asemenea, că nu ar trebui să pierdem din vedere ceea ce este important. Ceea ce este important nu este, după cum cer unii, ca Înaltul Reprezentant să fie prezent la orice manifestare care implică politica europeană externă. Ceea ce este important este ca Uniunea Europeană să fie prezentă pe scena internaţională cu capacitatea de a se exprima în apărarea poziţiilor sale. Asta afirmă rapoartele şi asta dezbatem astăzi.

Deci promovăm o politică de anvergură a Uniunii Europene în ceea ce priveşte relaţiile de cooperare cu toate ţările cu care avem interese, mai ales în domeniul drepturilor omului, de la Belarus la Cuba. Ar trebui să adoptăm această politică pentru toate ţările în care avem interese legate de drepturile omului, securitate şi provocările globale, pentru că Uniunea Europeană poate schimba ceva, aşa cum s-a văzut odată cu poziţia comună a majorităţii statelor membre sub Preşedinţia spaniolă, la Consiliul drepturilor omului din Geneva, şi aşa cum trebuie adoptată faţă de Orientul Mijlociu şi faţă de Cuba. Acesta este un pas înainte proactiv şi reformist din punctul de vedere al acţiunilor externe ale Uniunii Europene. Ne dorim un Serviciu european pentru acţiune externă care susţine munca Înaltului Reprezentant şi care rezonează, de asemenea, cu aspiraţiile Parlamentului.

  Krzysztof Lisek (PPE). – (PL) Domnule preşedinte, doamnă Ashton, aş vrea să-mi exprim satisfacţia pentru faptul că astăzi putem discuta despre politica externă şi de securitate comună şi despre politica comună de securitate şi apărare cu dumneavoastră. În ciuda mai multor voci care afirmă contrariul, aş vrea să spun că sunt sigur că majoritatea celor din această Cameră vă doresc numai bine şi ar dori să vadă dezvoltarea politicii externe şi de securitate comune şi a unui Serviciu european pentru acţiune externă, un serviciu în cadrul căruia veţi putea folosi cei mai buni diplomaţi din toate statele membre ale Uniunii Europene.

Discuţia noastră de astăzi despre politica comună de securitate şi apărare se bazează pe un raport excelent al şefului meu din Subcomisia pentru securitate şi apărare, dl Danjean. Desigur, Uniunea trebuie să construiască cadrul politicii de securitate şi apărare comune. Avem înaintea noastră multe provocări, nu numai conflicte, ci şi dezastre naturale, ameninţarea terorismului şi aşa mai departe. Prin urmare, trebuie să ne consolidăm capacităţile operaţionale. Uniunea trebuie să aibă grijă de propria securitate, însă trebuie să fie activă şi în faţa provocărilor globale. Acest lucru nu poate fi realizat fără o bună colaborare cu aliaţii noştri de peste Atlantic. Consider că nu doar pentru că majoritatea statelor membre ale UE fac parte din NATO, ci datorită acestor provocări, de fapt, toţi se aşteaptă să reuşiţi să iniţiaţi un bun dialog şi să construiţi o cooperare coerentă între Uniunea Europeană şi NATO.

Doamnă baroană Ashton, încheind într-o notă umoristică, aş dori să-mi exprim speranţa că aţi trimis deja numărul dumneavoastră de telefon nu numai lui Henry Kissinger, ci şi lui Hilary Clinton.

  Proinsias De Rossa (S&D). – Domnule preşedinte, doresc să o felicit pe dna vicepreşedintă Ashton pentru un discurs cu viziune şi substanţă.

Problema pe care o au unele persoane cu dumneavoastră, doamnă vicepreşedintă Ashton, este că nu sunteţi un general macho sau chiar un naţionalist obtuz. Salut, în mod special, accentul pe care l-aţi pus asupra statului de drept şi vă îndemn să insistaţi asupra aceluiaşi lucru în Orientul Mijlociu. De asemenea, salut angajamentul dumneavoastră faţă de principiul important al câştigurilor colective faţă de cel al pierderilor minime ale statelor membre.

Orientul Mijlociu este probabil cea mai instabilă regiune în care poate să izbucnească în prezent o conflagraţie de proporţii. Trebuie să lucraţi îndeaproape cu Statele Unite şi să insistaţi ca declaraţia Consiliului de pe 8 decembrie să reprezinte un cadru pentru progres în acest domeniu.

În încheiere, doresc să recomand cu tărie să susţineţi ideea unei politici pentru denuclearizarea zonei Orientului Mijlociu.

  Andrey Kovacev (PPE). – (BG) Consider că rapoartele dlor Danjean şi Albertini marchează un pas înainte către mult necesara viziune comună pentru Uniunea Europeană ca actor global în apărarea păcii şi a securităţii şi îi felicit pentru acest lucru.

Bugetele pentru apărare din ce în ce mai mici şi actuala criză economică evidenţiază extrem de clar faptul că, dacă dorim ca Europa să se exprime cu o singură voce în lume şi să trimită semnale puternice, demne de luat în seamă, trebuie să utilizăm resursele disponibile mai prudent şi mai eficient.

Rolul Agenţiei Europene de Apărare, care a fost întărit de Tratatul de la Lisabona, are o importanţă vitală pentru sporirea la maxim a potenţialului nostru prin achiziţii colective, reunirea resurselor şi formarea în comun. Interacţiunea dintre aspectele civile şi militare ale politicii externe şi de securitate comune trebuie utilizată pentru a îmbunătăţi capacităţile şi eficienţa Uniunii noastre.

Aştept să o văd pe dna Ashton că îşi asumă un rol activ în această direcţie în calitate de şefă a Agenţiei Europene de Apărare şi de Înalt Reprezentant. În încheiere, doamnă Ashton, vă urez mult succes în organizarea Serviciului comun pentru acţiune externă. Mă aştept să se respecte principiul echilibrului geografic în desemnarea personalului serviciului, astfel încât să poată reprezenta cu adevărat întreaga Uniune Europeană. Europa are nevoie de succes.

  Ágnes Hankiss (PPE). – (HU) Doamnelor şi domnilor, în primul rând, aş vrea să îl felicit pe dl Arnaud Danjean pentru acest raport, care este cuprinzător şi, în acelaşi timp, ia în considerare fiecare problemă în parte; în ceea ce mă priveşte, aş vrea să vorbesc despre o singură temă. Există multe ţări printre statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv ţara mea, Ungaria, care ar dori să joace un rol activ, în calitate de membri deplini şi egali, în cooperarea în domeniul politicii comune de securitate şi apărare. În acelaşi timp, din motive istorice bine cunoscute, nici resursele materiale, nici capacitatea sau baza de cunoştinţe nu le permit, deocamdată, să se afle pe picior de egalitate în această privinţă cu cele mai mari ţări. Prin urmare, am votat pentru modificările propuse care caută să faciliteze acest gen de participare şi de recuperare. Pe de altă parte, acest lucru ţine de cooperarea structurală în curs, care poate fi şi ar fi putut fi formulată în aşa fel încât nu se transforme într-un club elitist, al celor mai puternice şi mai mari state membre, cu alte cuvinte, că nu are cerinţe unitare şi uniforme pentru fiecare participant, pentru că, în acest caz, anumite ţări vor fi lăsate pe dinafară, ci permite ţărilor mai mici să participe în funcţie de abilităţile lor specializate. Pe de altă parte, trebuie dezvoltate reţele de formare în acest domeniu. Aş vrea să-i mulţumesc preşedintelui pentru că a inclus aceste aspecte în raport.

  Ivo Vajgl (ALDE). – (SL) Domnule preşedinte, doamnă baroană Ashton, astăzi aş vrea să îi felicit pe ambii raportori care au condus atât de bine această dezbatere, o dezbatere care a dus la acest document sau, mai degrabă, la aprobarea documentelor dlor Albertini şi Danjean.

Aş spune că aceste documente au fost aprobate la momentul potrivit, la începutul mandatului doamnei baroane Ashton şi că am demonstrat pe larg ceea ce ne dorim de la politica externă a Uniunii Europene. Doamnă baroană Ashton, aţi folosit această oportunitate foarte bine traducând aceste documente foarte specifice în propria dvs. viziune despre lume şi vă felicit pentru acest lucru. Evident, nu vă voi felicita întotdeauna, dacă nu vă veţi exprima poziţia dumneavoastră clar în privinţa problemelor specifice, a dilemelor şi a crizelor. Astăzi, doresc să vă felicit pe dumneavoastră, în mod special, pentru că aţi făcut acea remarcă critică referitoare la acţiunile guvernului israelit cu privire la construirea de aşezări ilegale.

În încheiere, permiteţi-mi să adaug că sunt de părere că în viitor ar trebui să acordăm mai multă atenţie Japoniei, vechiul nostru prieten de nădejde şi să nu fim atât de fascinaţi de China şi de alte ţări cu dezvoltare rapidă.

  Piotr Borys (PPE). – (PL) Domnule preşedinte, doamnă Ashton, vorbesc, probabil, pentru toţi cei prezenţi în această Cameră, când spun că politica externă este una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană şi sperăm că sub conducerea dumneavoastră, doamnă Ashton, Uniunea Europeană va fi un adevărat reglementator al politicii externe la nivel mondial.

Mă voi concentra asupra a două domenii. Primul este situaţia politică din Orientul Mijlociu. Ne aşteptăm la o poziţie clară din partea dumneavoastră în ceea ce priveşte strategia referitoare la lupta împotriva terorismului. Ne aşteptăm, în principal, ca mai ales situaţia din Afganistan să fie o situaţie din care va fi posibilă retragerea. Aş dori să sugerez aici utilizarea tuturor mijloacelor, inclusiv operaţiuni în principal civile, ca parte a eforturilor de a moderniza o ţară care astăzi este o ruină după 30 de ani de război continuu. De asemenea, consider că implicarea politică în reconstrucţia Afganistanului este un factor cheie pentru stabilizarea ţării. Al doilea domeniu este Iranul, care astăzi joacă un rol central în politica externă din regiune. Consider că angajarea în lupta pentru prevenirea proliferării armelor nucleare este o misiune crucială care cade, de asemenea, în sarcina dumneavoastră. Vă urăm mult succes şi avem încredere că veţi reuşi să vă coordonaţi bine activitatea cu politica americană.

Cred că situaţia politică din Afganistan, Pakistan, India şi Iran este fundamentală din punct de vedere al politicii mondiale de securitate. Prin urmare, doamnă Ashton, rolul dumneavoastră în această privinţă este nepreţuit.

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE). – (ES) Domnule preşedinte, doamnă baroană Ashton, aţi descris Operaţiunea Atalanta din Cornul Africii pentru combaterea pirateriei ca fiind un succes.

Cu toate acestea, săptămâna trecută a avut loc un atac masiv al piraţilor asupra vaselor de pescuit basce, spaniole şi franceze, care a forţat flota de pescuit să părăsească zona şi să se retragă în locuri în care poate fi protejată, însă în care nu este peşte, fără a uita de sutele de oameni care încă sunt ţinuţi ostatici pe diferite vase.

Vă rog să aplicaţi rezoluţia pe care Parlamentul a adoptat-o în decembrie pentru ca această operaţiune să protejeze vasele de pescuit şi să extindeţi această protecţie. De asemenea, solicit regândirea strategiilor şi revizuirea urgentă a tehnicilor utilizate în această operaţiune în Oceanul Indian, împreună cu motivul prezenţei sale acolo.

  Struan Stevenson (ECR). – Domnule preşedinte, 58 de persoane şi-au pierdut viaţa duminică încercând să îşi exercite dreptul la vot în alegerile irakiene şi 140 de persoane au fost grav rănite. Cu toate acestea, violenţa, intimidarea, ameninţările cu atacul şi şantajul nu au împiedicat milioane de irakieni curajoşi să meargă la vot.

Au avut loc tentative repetate de a manipula şi de a denatura rezultatul alegerilor. Interzicerea a peste 500 de candidaţi laici ne-sectanţi de către fictiva Comisie pentru justiţie şi tragere la răspundere, atacurile cu bombă repetate în ziua alegerilor şi întârzierea profund sinistră a anunţării rezultatelor sunt toate semne tulburătoare ale unor tertipuri.

Amestecul ameninţător al Iranului a fost o trăsătură constantă a acestor alegeri şi trebuie să-i transmitem astăzi acest avertisment aspru: nu încercaţi să instalaţi un prim-ministru marionetă în Irak, nu încercaţi să privaţi poporul irakian de drepturile sale democratice şi nu trageţi Irakul înapoi în haosul sectant, pentru că Occidentul este cu ochii pe voi şi sunteţi în colimator.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Domnule preşedinte, rolul baroanei Ashton este descris în articolul 18 din Tratatul privind Uniunea Europeană, şi anume, acela de a contribui la dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comune, fiind împuternicită de Consiliu, care include, desigur, reprezentanţii statelor naţiune. Totuşi, acelaşi articol prevede că trebuie să opereze din poziţia unui vicepreşedinte al Comisiei. Mai mult decât atât, înţeleg că va avea întâietate fostul personal al Comisiei în faţa personalului diplomatic şi al ministerelor de externe în ceea ce priveşte desemnarea în cadrul Serviciului european pentru acţiune externă.

Doamnă baroană Ashton, este clar că rolul dumneavoastră a fost conceput pentru a submina în mod continuu influenţa statelor membre asupra politicii externe, nu numai individual, ci şi colectiv în Consiliu. Dumneavoastră şi succesorii dumneavoastră veţi fi împuterniciţi de Consiliu numai pe hârtie. Adevărata forţă propulsoare din spatele politicii externe a UE va fi Comisia; statele membre şi Consiliul vor fi marginalizate întotdeauna.

  Andrzej Grzyb (PPE). – (PL) Mesajul principal al raportului dlui Albertini este o politică coerentă şi eficientă. Îl felicit pentru acest raport, aşa cum îl felicit şi pe dl Danjean.

Aş vrea să evidenţiez faptul că există, de asemenea, aspectul personal al desfăşurării acestei activităţi. Serviciul european pentru acţiune externă apare în raport şi, în ciuda faptului că acesta priveşte anul 2008 – este păcat că nu este, deja, despre 2009 –, este, aici, un fel de indicator care va măsura, de fapt, cum ne desfăşurăm activitatea care cade acum în sarcina serviciului condus de dna Ashton. Consider că echilibrul geografic pe care îl solicităm şi rolurile Parlamentului European şi parlamentelor naţionale în acest proces sunt deosebit de importante aici. Criteriile de recrutare clare şi rolul Parlamentului European în dezvoltarea serviciului sunt chestiuni care vor fi atent evaluate în această Cameră.

Aş vrea să fac un apel ca acest proces să fie clar şi transparent, astfel încât să îl putem înţelege în calitate de reprezentanţi ai alegătorilor individuali care, la urma urmelor, formează Uniunea Europeană.

  Jelko Kacin (ALDE). – (SL) Aş vrea să exprim sincerele mele complimente faţă de ambii raportori, dl Albertini şi dl Danjean.

V-aş aminti de un eveniment tragic ce a avut loc în Belgrad la 12 martie, acum şapte zile. Mă refer la uciderea lui Zoran Đinđić, fost prim-ministru al Serbiei. L-au omorât pentru a opri normalizarea, democratizarea şi europenizarea Serbiei. Cu toate acestea, nu au oprit procesul. Tot ceea ce au făcut este să îl întârzie. Acest eveniment a avut, de asemenea, un impact negativ asupra ţărilor vecine şi asupra întregii regiuni.

Doamnă Ashton, v-aş ruga să ajutaţi şi să încurajaţi forţele pro-europene de pretutindeni din imediata noastră apropiere. Va trebui să acţionaţi rapid şi preventiv. V-aţi ales o nouă instituţie şi un nou rol, care sunt în mod fundamental două roluri, în două instituţii, şi deveniţi o figură dublă, în orice caz. Nu există cale de întoarcere, nici pentru dumneavoastră, nici pentru noi. Având în vedere că puteţi merge numai înainte, vă cer să justificaţi încrederea pe care v-am acordat-o.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Domnule preşedinte, rapoartele exhaustive necesită, de obicei, evaluări diferenţiate, iar acest lucru este adevărat şi în acest caz. Astfel, sunt în favoarea unei politici externe şi de securitate comune care tratează imigraţia ilegală, fraudele referitoare la vize, turismul infracţional şi cererile de azil fictive. Sunt, de asemenea, în favoarea unei politici externe şi de securitate comune care tratează apărarea graniţelor zonei Schengen şi luarea frâului în dinţi în privinţa luptei împotriva crimei organizate. Cu toate acestea, critic şi mă opun unei politici externe şi de securitate comune concepute pentru a da UE un rol activ în probleme militare, unde deja există ONU şi NATO. Această dublare ar trebui să fie respinsă – şi, desigur, vorbesc din poziţia specială de reprezentant al unui stat neutru. De asemenea, mă opun exonerării de obligativitatea vizelor, o exonerare nepotrivită în cazul statelor balcanice din care, după câteva luni, s-au pornit către Europa Centrală în jur de 150 000 de macedoneni, din care două treimi au dispărut deja în ilegalitate.

Aceasta, cu siguranţă, nu este o cale către asigurarea nevoilor de securitate ale cetăţenilor europeni – nu este o contribuţie la securitate şi nici nu face nimic pentru a intensifica dorinţa cetăţenilor noştri pentru o Europă mai mare.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Mă îngrijorează faptul că conferinţele anterioare nu au generat rezultate tangibile în domeniul neproliferării armelor nucleare. Astfel de arme şi tehnologii au proliferat. Există un risc din ce în ce mai mare ca tehnologia nucleară să cadă în mâinile organizaţiilor criminale şi teroriste.

Uniunea ar trebui să acţioneze în comun în acest domeniu şi să adopte o poziţie în această privinţă în calitate de actor global, pentru a întări toţi cei trei piloni ai Tratatului de neproliferare nucleară şi pentru a obţine aplicarea universală a reglementărilor şi instrumentelor pentru neproliferare. Consider că este necesar să includem problema neproliferării între priorităţile Uniunii Europene şi să iniţiem un dialog constructiv cu toate puterile nucleare, nu doar cu SUA şi Rusia. Numărul de ţări care dispun de arme nucleare nu se limitează numai la cei cinci membri ai Consiliului de securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Prin urmare, în interesul securităţii globale, Uniunea ar trebui să facă eforturi politice şi diplomatice să se asigure că ţări precum Israel, India, Pakistan şi Coreea de Nord devin semnatare ale Tratatului de neproliferare nucleară.

  Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Domnule preşedinte, în primul rând, aş vrea să mulţumesc pentru contribuţiile făcute şi să spun că sunt de părere că aceasta este o dezbatere importantă şi de valoare în ceea ce priveşte orientarea noastră strategică.

Doresc să spun la început că sunt de acord întru totul cu onoraţii deputaţi care au vorbit despre valoarea şi importanţa examinării minuţioase pe care o realizează această Cameră şi rolul acestei Camere, nu numai în ceea ce priveşte această examinare, ci şi cunoştinţele expert care ştiu că există aici. Intenţia mea este să mă bazez pe aceste cunoştinţe expert şi să sper că vom avea cât mai multe ocazii în care să putem dezbate şi discuta multe, dacă nu toate problemele cele mai importante care au fost aduse în discuţie astăzi.

Voi vorbi relativ pe scurt în acest moment, însă voi încerca să vorbesc despre câteva dintre domeniile cheie cu privire la care consider că sunt cel mai preocupaţi onoraţii deputaţi. Voi începe prin a afirma că nu am spus „nu” raportului Barnier. Ceea ce am afirmat, pe baza lecţiilor învăţate din Haiti şi acum, odată cu sprijinul pe care îl oferim în Chile, a fost că am vrut să vedem cât de multe putem face, cum am putea opera mai eficient, ce ar trebui să pregătim pentru astfel de cazuri şi dacă ar trebui să pregătim ceva. Trebuie să ne gândim strategic la ce ar trebui să facem, iar raportul Barnier reprezintă fundalul pentru aceasta. Sunt foarte recunoscătoare lui Michel pentru contribuţia pe care a făcut-o – reprezintă cu adevărat fundalul.

Despre Tratatul de neproliferare: o serie de onoraţi deputaţi au evidenţiat importanţa conferinţei care va avea loc în mai, importanţă cu care suntem de acord cu toţii. Este foarte important să mergem mai departe acum în ceea ce priveşte posibilităţile pe care ni le va oferi această oportunitate din mai.

De asemenea, sunt de acord că securitatea începe cu relaţii politice trainice. Trebuie să privim în permanenţă abordarea noastră în lume în general ca având drept scop dezvoltarea acestor relaţii politice trainice în sensul promovării securităţii, nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru terţe state, pentru state cu care căutăm să avem aceste relaţii şi cu care purtăm un dialog datorită intereselor deosebite pe care le avem.

O parte dintre onoraţii deputaţi au subliniat pe bună dreptate importanţa Balcanilor. Am indicat în priorităţile mele că aceasta este o zonă de lucru extrem de importantă. Este foarte important ca, în perioada premergătoare alegerilor din Bosnia, să promovăm importanţa Uniunii Europene şi să ne asigurăm că oamenii politici naţionali descriu alegătorilor lor calea pe care îşi propun să o urmeze pentru a forma legături mai puternice cu Europa şi, în cele din urmă, pentru a deveni o parte din Europa.

Sunt de acord în legătură cu importanţa lui Valentin Inzko şi a activităţii sale în instituţia Înaltului Reprezentant. Lucrăm împreună pentru a elabora o abordare strategică – din nou, pentru viitorul de după alegeri şi pentru a ajunge în poziţia în care trebuie să fim în următoarele luni şi ani pentru a menţine securitatea. Înţeleg foarte bine importanţa stabilităţii: nu numai că trebuie să existe acolo, ci trebuie să o şi menţinem. Există îngrijorare în regiune în legătură cu faptul că uneori se pare că progresăm şi alteori simt că ne împotmolim în privinţa pasului nostru următor. Trebuie să mergem înainte.

Acest lucru este cu atât mai adevărat în Kosovo, după cum au afirmat o serie de onoraţi deputaţi, al cărui guvern l-am întâlnit. Am purtat discuţii cu guvernul şi mai ales cu prim-ministrul, pentru a vedea ce putem face pentru ei în viitor. Apoi este şi Serbia, care face eforturi foarte mari pentru a face parte din Uniunea Europeană. Când l-am întâlnit pe preşedintele Tadić şi pe membrii guvernului, a fost foarte clar că şi pentru ei tot acesta este viitorul şi că şi ei înţeleg problemele care ne îngrijorează pe această cale.

În ceea ce priveşte dezbaterea legată de Cuba, aş fi fost prezentă. Însă pur şi simplu există o suprapunere. Are loc reuniunea Consiliului preşedinţilor pentru a discuta Serviciul european pentru acţiune externă şi nu pot fi în două locuri în acelaşi timp. Data a fost fixată de Parlamentul European. Trebuie să mă supun şi să fiu prezentă. Cu toate acestea, consider că Cuba este o chestiune importantă şi sunt sigură că vom reveni la acest subiect.

În legătură cu departamentul separat pentru menţinerea păcii, răspunsul meu este că aceasta ar trebui să fie activitatea noastră şi mă nelinişteşte mereu realizarea de separaţii, ca şi cum ar fi ceva separat de toată activitatea pe care o desfăşurăm. Dacă priviţi modul în care va funcţiona Serviciul european pentru acţiune externă, acesta va fi un fel de organizaţie-umbrelă care îşi asumă responsabilităţile create în baza tratatului, însă care vă deserveşte, de asemenea, pe dumneavoastră şi pe Comisie.

Aşadar, atunci când Comisia urmăreşte să facă ceva în legătură cu comerţul, schimbările climatice sau securitatea energetică la nivel global, şi Serviciul pentru acţiune externă îi poate servi drept instrument, făcând legătura directă dintre activitatea Comisiei şi ceea ce se întâmplă în teren. Toate acestea, aş afirma eu, ţin de o lume mai sigură şi mai stabilă. Prin urmare, pentru mine, totul ţine de modul în care construim în ideea că suntem acolo pentru a susţine eforturile de a asigura pacea şi menţinerea păcii.

Despre Atalanta: consider că remarcile făcute pe marginea acestui subiect sunt pozitive. Este o misiune foarte importantă, însă este o misiune care trebuie coordonată cu tot ceea ce facem în regiunea respectivă. De asemenea, înţeleg că trebuie să reflectăm asupra pescuitului şi asupra unei strategii în această privinţă. Acestea sunt lucruri foarte bine înţelese.

Grupurile de lucru: cred că este o idee foarte bună să fie organizate în Parlament. Consider că înalţii funcţionari menţin legătura bine cu ele şi trebuie să continuăm în aceeaşi direcţie.

În privinţa cartierului general operaţional: nu mi-am schimbat poziţia. Ceea ce am afirmat în ianuarie este că încă nu sunt convinsă. Analizăm acum acest subiect deoarece, având în vedere că acum deţin această funcţie de ceva mai mult timp, sunt mai angajată în activitatea pe care o desfăşurăm în privinţa misiunilor noastre în străinătate, în Kosovo, în Bosnia, în discutarea activităţii noastre în cadrul operaţiunii Atalanta sau în Haiti şi aşa mai departe.

În discursul meu, am spus că trebuie să vedem ceea ce este necesar şi apoi să hotărâm cum să realizăm aceste lucruri mai bine. Există diferite puncte de vedere, însă aceste puncte de vedere vor converge în jurul unui subiect comun şi asta ar trebui să facem. Deci problema este a fi convinşi, într-un mod sau altul, în privinţa modului în care vom acţiona.

Despre drepturile omului: aş vrea să le descriu ca pe un fir roşu. Proiecţia valorilor noastre şi a drepturilor omului este esenţială pentru tot ceea ce facem în Uniunea Europeană şi în toată lumea. Trebuie să ne asigurăm că rămâne un fir roşu care ne ghidează toate acţiunile referitoare la susţinerea activităţii pe care o desfăşurăm în toată lumea pentru a promova valorile Uniunii Europene. Aş vrea să analizăm cu foarte mare atenţie modul în care facem acest lucru, astfel încât să nu fie doar un adaos de prisos la dialog. Acesta devine o parte integrantă din tot ceea ce facem.

Sunt de acord şi cu relaţia transatlantică solidă cu Statele Unite. SUA este un partener puternic într-o serie largă de domenii, mai ales în gestionarea situaţiilor de criză, şi este foarte important să construim pe această bază. Sunt, de asemenea, foarte dornică să continui activitatea pe care o desfăşurăm cu SUA în domeniul dezvoltării, mai ales în Africa, unde există potenţial – cred oricum că există – să facem mult mai multe, mai ales în lumina experienţei mele cu Ajutorul pentru comerţ, în calitate de comisar pentru comerţ.

Trebuie să ne gândim şi la alte mari parteneriate. Am vorbit cu ministrul de externe brazilian despre posibilitatea de a lucra din nou împreună în domeniul dezvoltării, acolo unde economiile de scară şi posibilitatea de a colabora ne permit să eliberăm resursele într-un mod mult mai eficient către anumite părţi ale lumii în care există o reală nevoie.

Sunt de acord şi în privinţa ameninţărilor informatice. Aceasta este o problemă foarte importantă. Este de actualitate. Este o problemă la care va trebui să continuăm să reflectăm, deoarece, în mod inevitabil, ameninţările se schimbă mereu.

Foarte puţin despre Serviciul pentru acţiune externă. Amploarea geografică a Uniunii Europene trebuie să se reflecte în cadrul Serviciului pentru acţiune externă. Sunt absolut de acord cu acest lucru, însă se va face în timp. Unul dintre lucrurile pe care le-am spus tuturor miniştrilor de externe şi pe care îl spun şi Parlamentului: vă rog să rezistaţi tentaţiei de a presupune că, dacă primele patru sau cinci desemnări pe care le-am făcut nu sunt dintr-un stat membru pe care poate că îl ştiţi foarte bine, nu înseamnă că în viitor nu voi face desemnări din aceste state. Pur şi simplu trebuie să construim cărămidă cu cărămidă. Ţineţi minte, după cum ştiu onoraţii deputaţi, practic acesta încă nu există. Nu am o echipă sau un personal pentru Serviciul pentru acţiune externă pentru că, până la finalizarea temeiului juridic, nu avem nimic. Avem ce am avut şi înainte şi încercăm să îl organizăm într-un mod mai coerent.

Voi face desemnări bazate pe merite şi nimic altceva. Aici nu există favoriţi. Totul se bazează pe merit. Îi vreau pe cei mai inteligenţi şi mai buni şi am comunicat acest lucru statelor membre şi instituţiilor. Vreau ca delegaţiile din teren să fie ca o umbrelă, capabilă să susţină activitatea Uniunii Europene cu toate elementele sale diferite, după cum este reprezentată terţelor ţări şi după cum lucrează cu terţele ţări.

Este esenţial să facă acest lucru, deoarece altfel vom ajunge din nou o entitate fragmentară. Întrebarea este cum să facem acest lucru şi de aceea purtăm în prezent un dialog cu Consiliul şi cu Comisia. Dacă ar fi fost foarte simplu, am fi făcut-o până acum. Trebuie doar să ne asigurăm că o facem corect şi eficient. Vom rezolva această problemă în următoarele câteva săptămâni.

În ceea ce priveşte resursele, voi susţine nevoia flexibilităţii. Dacă există o criză într-o anumită ţară sau dacă vă daţi seama că trebuie să puteţi disloca resurse, ar trebui să putem rezolva acest lucru, însă în contextul analizei atente realizate de către Parlament. Din nou, trebuie să reflectăm la modul în care putem face să funcţioneze acest mecanism, nu doar acum, ci şi în viitor.

Trebuie să evităm cu orice preţ duplicarea; altfel nu vom fi câştigat nimic altceva decât mai multă birocraţie şi nu ne dorim aşa ceva. Trebuie să ne asigurăm că acesta este un serviciu coeziv care funcţionează bine, ca o entitate în cadrul Uniunii Europene, susţinând şi fiind susţinută de alte instituţii. Şi, după cum am afirmat, trebuie să ţinem cont de faptul că încă nu există. Haideţi să sperăm că putem finaliza în următoarele câteva săptămâni. Cu sprijinul Parlamentului sunt sigură că îl vom putea înfiinţa. Putem pune temelia, însă construirea va dura şi este atât de important încât sper că fiecare onorabil deputat va înţelege.

Câteva remarci finale. În legătură cu summiturile: avem o mulţime de summituri. Aspectul de care trebuie să ţinem cont mereu este valoarea şi importanţa acestora. Nu pot participa la toate. Efectiv sunt prea multe. Voi participa la unele. Am fost bine reprezentaţi la summitul de la Maroc, pentru că au fost prezenţi ambii preşedinţi. Cred sincer că dacă sunt prezenţi preşedinţii Consiliului şi Comisiei, trebuie să începem să spunem că UE este bine reprezentată la summit. Nu este întotdeauna necesară şi prezenţa mea şi domniile lor vor fi de acord cu acest lucru.

În sfârşit, onoraţii deputaţi au vorbit despre relaţiile cu ţări precum Japonia, cu ţări importante pentru noi în parteneriate strategice, precum Rusia, despre importanţa şi valoarea Orientului Mijlociu, unde voi călători începând de duminică, şi despre importanţa şi valoarea Cvartetului, pentru că voi călători prin Orientul Mijlociu. Cred că voi vizita cinci ţări şi apoi vom ajunge la Moscova pentru reuniunea Cvartetului, în care vom discuta şi vom dezbate ceea ce urmează să facem.

În final, onoraţi deputaţi, vă mulţumesc pentru că aţi observat că sunt de partea Consiliului şi că nu există Comisie. Voi trece de partea cealaltă. Cât timp există un loc la mijloc, voi continua să fac acest lucru. Va fi responsabilitatea dumneavoastră să ţineţi minte de care parte a baricadei ar trebui să fiu când intru.

Şi, în încheiere, aş vrea să îi felicit încă o dată pe dl Albertini şi pe dl Danjean pentru rapoartele excelente care mi-au oferit ocazia să îmi exprim punctele de vedere astăzi.

(Aplauze)

  Gabriele Albertini, raportor. – (IT) Mulţumesc colegilor mei deputaţi, care au luat cuvântul în număr atât de mare, mai ales celor care au fost de acord cu părţile cele mai importante ale raportului, lăudându-i şi aprobându-i conţinutul, însă şi celor care l-au criticat şi care, mai presus de toate, au făcut acest lucru din dorinţa de a evita regretabilele situaţii tragice în care s-a folosit forţa şi care visează la o lume în care domneşte pacea. Un filosof grec, Platon, spunea că doar morţii vor vedea sfârşitul războaielor. Totuşi, în ciuda refuzului nostru de a ceda în faţa acestei filosofii şi încercărilor noastre de a preveni acest lucru, realitatea ne obligă să folosim forţa chiar şi în cadrul misiunilor noastre de pace.

O felicit pe dna Înalt Reprezentant/vicepreşedinta Ashton şi îi mulţumesc pentru că a menţionat raportul meu: unul dintre aspectele abordării domniei sale care îmi place în mod deosebit este caracterul dual, modul în care urmăreşte sinergia între sarcinile Consiliului şi ale Comisiei. Poziţionarea fizică a domniei sale – care va alterna între pupitrele Consiliului, Parlamentului şi Comisiei – demonstrează dorinţa de a activa în două funcţii.

În calitate de Parlament, consider că trebuie să sprijinim şi să promovăm acest angajament în sensul sinergiei. Comisia Europeană urmăreşte politici pentru dezvoltare, vecinătate şi pentru stabilitate şi promovarea drepturilor umane şi a democraţiei; Consiliul întreprinde misiuni de pace şi misiuni pentru punerea în aplicare a statului de drept. Acest şir de teme trebuie să îşi găsească expresia în cele din urmă în serviciul diplomatic european, care trebuie să fie eficient şi dotat cu competenţele şi resursele necesare pentru a-şi putea juca rolul aşa cum ar trebui, şi vom munci din greu pentru a realiza acest lucru.

De asemenea, aş vrea să îi mulţumesc dnei Înalt Reprezentant – şi vom discuta pe marginea acestui subiect mai mult pe 23 aprilie – pentru că a fost de acord să fie prezentă la audierea Comisiei pentru afaceri externe privind tema serviciului extern, despre care vom avea posibilitatea să discutăm mai amănunţit. Ziua de astăzi marchează începutul colaborării noastre, cu siguranţă nu sfârşitul.

  Arnaud Danjean, raportor. – (FR) Domnule preşedinte, doamnă baroană Ashton, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru toate discursurile care au contribuit, încă o dată, la îmbogăţirea acestei dezbateri, la îmbogăţirea acestui raport.

Aş vrea să îi asigur din nou pe cei care şi-au făcut auzite îndoielile şi, uneori, suspiciunile în legătură cu faptul că acest raport ar putea duce la o concurenţă mai acerbă, mai ales cu NATO, şi chiar la izolare. Nu este deloc cazul. Nu sunt de acord deloc şi aş vrea să adaug că acest lucru nu apare în tratat, dimpotrivă. Puteţi da crezare unui deputat francez care a luptat neîncetat pentru a-şi repune în drepturi ţara în cadrul structurilor integrate ale NATO.

Când vorbim despre autonomie strategică, ce idee dezvoltăm, ce politică am dezvoltat în ultimii 10 ani? Răspunsul este capacitatea Uniunii Europene de a interveni prin intermediul misiunilor civile şi militare în zone în care alte organizaţii, inclusiv NATO, nu pot interveni. NATO nu ar fi putut interveni pentru a pune capăt conflictului din Georgia, unde nu există ONU sau OSCE prezente. NATO nu a intervenit mai devreme decât noi în Cornul Africii pentru a pune capăt evenimentelor care ameninţau interesele noastre privind securitatea.

Autonomia strategică înseamnă şi capacitatea de a interveni cu o gamă de instrumente de care dispunem numai noi: instrumente civile şi militare, instrumente juridice, financiare, de dezvoltare. Uniunea Europeană se află în cea mai bună poziţie pentru a dezvolta această abordare globală în zone de criză.

Autonomia noastră strategică se referă, de asemenea, la capacitatea noastră, acolo unde este necesar, de a nu interveni în campanii militare sau – şi acest lucru a fost evidenţiat de mai mulţi deputaţi austrieci – la faptul că există între noi ţări neutre şi că respectăm statutul acestora.

Asta înseamnă apărare şi securitate europeană. Asta înseamnă autonomia strategică pe care o dezvoltăm prin intermediul acestei politici. Nu uitaţi niciodată originile acestei politici europene de securitate şi apărare. Ea s-a născut de pe urma unui eşec tragic şi sângeros: cel din Balcani, din anii '90, când Uniunea Europeană nu a fost capabilă să facă faţă unei provocări majore la adresa securităţii pe propriul continent. Să nu uităm acest lucru. Cetăţenii noştri europeni nu l-au uitat şi nu ne-ar ierta dacă am abandona ambiţia de a vedea că Europa joacă un rol pe scena internaţională.

(Aplauze)

  Preşedintele. – Acest punct a fost închis. Dezbaterea a fost închisă. Am primit şase propuneri de rezoluţii⁽¹⁾ depuse în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură pentru încheierea dezbaterii.

Votarea va avea loc astăzi.

  Elena Băsescu (PPE), în scris. – În primul rând doresc să îl felicit pe domnul Albertini pentru redactarea acestui raport. Mă bucur că amendamentele propuse de mine au fost adoptate. Comisia Europeană a anunţat săptămâna trecută finanţarea a 43 de proiecte energetice majore, inclusiv 4 care privesc România. Pe viitor, Comisia trebuie să acorde importanţa cuvenită Conductei Petroliere Pan-Europeane Constanţa – Trieste, precum şi dezvoltării relaţiilor cu ţările din Parteneriatul Estic. De asemenea, trebuie intensificate eforturile pentru a pune în aplicare proiecte din cadrul Sinergiei Mării Negre pentru a se asigura o cooperare mai eficientă în această zonă. Republica Moldova poate juca un rol important atât în cadrul Parteneriatului Estic cât şi în cadrul Sinergiei Mării Negre. Uniunea Europeană trebuie să acorde atenţie deosebită relaţiilor cu această ţară şi să o sprijine în drumul său către UE. Uniunea trebuie să se implice mai mult în soluţionarea conflictelor îngheţate din zona Mării Negre inclusiv cel din Transnistria. Dezvoltarea parteneriatului transatlantic trebuie să fie o prioritate pentru politica externă şi de securitate a Uniunii Europene. Relaţiile cu Statele Unite sunt foarte importante în procesul de consolidare a securităţii şi stabilităţii mondiale. Instalarea unei părţi din sistemul american antirachetă pe teritoriul României este o dovadă de încredere acordată ţării mele.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Este regretabil că procesul dezarmării multilaterale a fost întrerupt şi că de mai mulţi ani nu există intenţii politice de a-l relua. Din acest motiv, viitoarea conferinţă de revizuire din 2010 a Tratatului de neproliferare nucleară este deosebit de importantă.

După cum afirmă propunerea de rezoluţie pe care am semnat-o, suntem profund îngrijoraţi de pericolul pe care îl prezintă o nouă cursă de înarmare nucleară. Prin urmare, încetarea imediată a dezvoltării, producţiei şi depozitării de arme nucleare este necesară.

Este necesar ca SUA să pună capăt dezvoltării de noi generaţii de arme nucleare tactice şi, adoptând un curs absolut contrar, să semneze şi să ratifice Tratatul de interzicere totală a experienţelor nucleare.

De asemenea, susţinem găsirea unei soluţii paşnice pentru disputa privind programele nucleare ale Iranului şi solicităm reînceperea negocierilor, reiterând opoziţia noastră faţă de orice acţiune militară sau ameninţare cu folosirea forţei. De asemenea, avertizăm că orice acţiune militară ar putea duce la o criză şi mai gravă în regiune.

  Edit Herczog (S&D), în scris. – (HU) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, Conferinţa privind revizuirea Tratatului de neproliferare va avea loc în aprilie-mai 2010. Este important ca statele membre ale Uniunii Europene să prezinte o poziţie unică în cadrul reuniunii şi să reafirme cei trei piloni ai Tratatului: neproliferarea armelor nucleare, dezarmarea şi cooperarea privind utilizările civile ale energiei nucleare. Statele membre trebuie să îşi exprime angajamentul faţă de eliminarea comerţului cu arme nucleare, reducerea treptată a stocurilor de arme nucleare, monitorizarea strictă a producerii de materiale necesare pentru realizarea armelor nucleare şi deţinerea de produse necesare pentru producţie. Statele membre trebuie să îşi asume un rol principal în aplicarea Rezoluţiei 1887 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptată în toamna 2009 (la 24 septembrie). În sensul acestei rezoluţii, statele membre trebuie să pună foarte mult accent pe dezvoltarea unui acord internaţional global care să reglementeze eliminarea armelor nucleare sub supraveghere internaţională strictă. În plus, trebuie să lupte pentru introducerea a două măsuri concrete în domeniile menţionate mai sus, pentru a da un exemplu pentru restul lumii. Statele membre ale UE trebuie să promoveze Tratatul de interzicere totală a experienţelor nucleare şi înnoirea Acordului START între Statele Unite şi Rusia. UE trebuie să trateze eforturile legate de combustibilul nuclear ca domeniu prioritar şi să se concentreze asupra armonizării, înăspririi şi transparenţei reglementărilor legate de depozitarea, transportul şi comerţul acestora.

  Filip Kaczmarek (PPE), În scris. – (PL) Doamnelor şi domnilor, trebuie să spun că presupun că raportul anual referitor la politica externă şi de securitate comună pentru 2008 nu va stârni sentimente la fel de puternice ca dezbaterea pe marginea aceluiaşi subiect de anul viitor. Sper că într-un an vom şti cum arată Serviciul european pentru acţiune externă, iar acest nou serviciu va avea, la rândul său, o influenţă imensă asupra dezvoltării politicii europene externe.

Uniunea Europeană are ambiţii de actor global. Este un lucru bun, însă aceste ambiţii nu vor fi uşor de realizat. Ne aşteaptă o muncă grea înainte. Instituţiile europene trebuie să ajungă la un acord asupra SEAE. Nu va fi uşor, însă fără acesta nu vom reuşi să îmbunătăţim politica externă. Ar trebui să ne întoarcem la valorile fundamentale ale Uniunii Europene şi să le folosim ca o bază pe care să construim politica noastră externă.

Trebuie să ţinem mereu cont de solidaritate, egalitate, standarde uniforme, de drepturile omului şi de cele civile. Trebuie să menţinem echilibrul intern şi ar trebui să apărăm acele interese ale statelor membre ale UE care nu se exclud reciproc. O problemă cheie este, cu siguranţă, nevoia de a îmbunătăţi coordonarea dintre instituţiile comunitare şi statele membre. Interesele naţionale specifice nu ar trebui să intre în conflict cu coerenţa şi comunitatea noastră. În mod paradoxal, chiar şi acele ţări care doresc să fie percepute ca o forţă propulsoare pentru integrarea europeană acţionează uneori împotriva intereselor colective ale Uniunii. Haideţi să schimbăm acest lucru.

  Kristiina Ojuland (ALDE), în scris. – (ET) Domnule preşedinte, unii dintre vorbitorii anteriori au evidenţiat probleme legate de alcătuirea Serviciului european pentru acţiune externă care şi-a început activitatea după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Consider că este extrem de important să aderăm la principiile egalităţii geografice în formarea SEAE şi, la fel ca alte organisme ale Uniunii Europene, să punem în aplicare discriminarea pozitivă în legătură cu reprezentanţii noilor state membre, reflectată în perioada de tranziţie, care face posibilă grăbirea dezvoltării profesionale. Reprezentanţii din noile state membre nu au experienţa necesară de zeci de ani în instituţiile Uniunii Europene, care este o condiţie preliminară pentru deţinerea celor mai importante poziţii. Ar fi nedrept dacă toate funcţiile cele mai importante ar fi deţinute de funcţionari din vechile state membre şi dacă funcţionarii din noile state membre ar trebui să aştepte mulţi ani pe tuşă. Acest lucru ar fi evident o risipă de resurse deoarece, de exemplu, reprezentantul din Malta poate că ar fi avut cunoştinţe mult mai bogate despre Africa de Nord, cel din Cipru în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu, cel din Bulgaria în ceea ce priveşte Turcia, cel din Polonia în ceea ce priveşte Belarus şi Ucraina, statele baltice în ceea ce priveşte Rusia şi aşa mai departe. Sper că Uniunea Europeană nu va face greşeala de a permite doar vechilor state membre să configureze imaginea SEAE şi sper că va găsi o soluţie optimă care să satisfacă toate statele membre.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Situaţia din lume creează noi provocări pentru politica externă a UE şi necesită o înţelegere mai bună a problemelor referitoare la securitate. Au apărut noi puteri care se implică activ în politica globală din diferite domenii. Deci, este necesar un dialog la nivel mondial şi stabilirea de noi principii pentru cooperare şi pentru împărţirea rolurilor. Trebuie să suplimentăm rolul enorm pe care îl joacă în securitatea mondială NATO şi SUA prin stabilirea de forţe mobile speciale, ca parte din UE, care ne vor permite să abordăm toate tipurile de dezastre şi de catastrofe. Uniunea nu va fi percepută doar ca instituţie care luptă pentru democraţie şi pentru drepturile omului, ci şi ca instituţie care vine în ajutorul oamenilor în momente dificile. Pericolul altor ameninţări creşte în mod clar şi astfel securitatea alimentară şi energetică devine din ce în ce mai importantă. Consider că este necesară dezvoltarea unei noi concepţii privind funcţionarea serviciului extern al UE în care sunt definite domeniul operaţiunilor comunitare şi principiile înfiinţării serviciului, cât şi principiile împărţirii rolurilor şi cooperării cu serviciile diplomatice ale statelor membre, pentru a clarifica rolurile jucate de instituţiile individuale ale UE. Faptul că nu s-a realizat de la început împărţirea rolurilor şi a competenţelor ar putea fi cauza neînţelegerilor dintre diferitele instituţii şi liderii din Uniune, cât şi dintre UE şi statele membre. Experienţele iniţiale cu funcţia de Înalt Reprezentat pentru politica externă şi de securitate şi aşteptările generale legate de faptul că acesta ar trebui să fie activ şi prezent în diferite locuri ne fac să ne gândim la numirea de adjuncţi sau la implicarea în mai mare măsură a altor comisari în domenii ale activităţii sale, având în vedere numărul ridicat al acestora.

  Traian Ungureanu (PPE), în scris. – Salut raportul Albertini referitor la principalele orientari ale politicii externe si de securitate comune şi, in particular, paragrafele despre dezvoltarea Parteneriatului Estic şi politicii europene în zona Mării Negre. Parteneriatul Estic şi adunarea parlamentară EURONEST oferă cadrul potrivit pentru apropierea vecinilor estici ai UE de standardele europene, precum şi pentru clarificarea perspectivei de aderare europeană a unor state ca Republica Moldova. Subliniez în mod special importanţa asistenţei rapide si concrete ce ar trebui acordată guvernului pro-european al Republicii Moldova. În aceasta direcţie, două acţiuni europene necesită urgentare: accelerarea procesului de acordare a asistenţei macrofinaciare UE şi eliminarea regimului de vize pentru călătoriile în UE ale cetăţenilor Republicii Moldova. În regiunea Mării Negre, este esenţială continuarea obiectivului european de asigurare a securităţii energetice a UE. Sprijin paragraful 21 din raport, care insistă ca UE să asigure implementarea deplină şi cât mai rapidă a proiectului Nabucco. Nu mai puţin importantă în această dezbatere este o apreciere corectă a dezvoltării proiectului american de apărare anti-racheta şi a importanţei sale pentru securitatea europeană. Implicarea României în acest proiect demonstrează că Romania a devenit un furnizor net de securitate la nivel european şi are toata capacitatea de a-şi onora angajamentele de securitate faţă de aliaţi.

  Janusz Władysław Zemke (S&D), în scris. – (PL) Aş vrea să fac mai multe remarci referitoare la strategia europeană de securitate şi la politica de securitate şi apărare comună.

În propunerea de rezoluţie a Parlamentului European, au fost definite corect principalele ameninţări şi provocări cu care se confruntă Europa. Problema este că nu reuşim să reacţionăm suficient la acestea, sau cel puţin nu întotdeauna destul de repede. Există trei puncte slabe principale şi, dacă am reuşi să le depăşim, am îmbunătăţi radical eficienţa politicii de securitate şi apărare comune. Primul este o lipsă de hotărâre a tuturor statelor membre ale UE în sensul unei politici comune şi nu doar declararea verbală a necesităţii acesteia. În al doilea rând – coordonarea slabă a activităţii desfăşurate de numeroase instituţii europene. Încă nu există un centru de reacţie în caz de situaţii de criză la nivelul Uniunii. În al treilea rând şi în sfârşit, potenţialul militar şi civil care chiar este la dispoziţia Uniunii şi nu doar la dispoziţia statelor membre individuale este prea mic.

Problemele cu transportul aerian, de exemplu, sunt acum proverbiale, iar acest lucru are o însemnătate fundamentală pentru o reacţie rapidă în situaţii de criză. Doar progresul în aceste trei domenii ar face politica comună de securitate şi apărare mai eficientă.

(Şedinţa a fost suspendată pentru câteva minute în aşteptarea votării.)

PREZIDEAZĂ: DL McMILLAN-SCOTT
Vicepreşedinte

(1) A se consulta procesul-verbal

7. Votare

  Preşedintele. – Următorul punct este votarea.

(Pentru rezultate şi alte detalii cu privire la vot: vă rugăm să consultaţi procesul-verbal)

  Robert Atkins (ECR). – Domnule preşedinte, privind solicitarea de respectare a Regulamentului de procedură, cred că dacă mai întâi ar avea loc votarea la 12, oamenii s-ar aşeza şi ar participa, în loc să-i aşteptăm să se aşeze şi să participe şi apoi să voteze.

(Aplauze)

  Preşedintele. – Sunt foarte politicos.

  Sergio Paolo Francesco Silvestris (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, vă cer scuze pentru această intervenţie dar, ca deputat european ales în Italia, consider că este datoria mea să ofer, din această Cameră, un salut respectuos şi călduros preşedintelui ţării mele, Giorgio Napolitano, păstrătorul valorilor constituţionale şi al unităţii naţionale ale Italiei.

În această Cameră, preşedintele italian trebuie menţionat doar cu respect.

(Aplauze)

  Preşedintele. – Vom trece la vot acum.

7.1. Conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale în ceea ce privește microentitățile (A7-0011/2010, Klaus-Heiner Lehne) (vot)

  Charles Tannock (ECR). – Domnule preşedinte, aş dori ca această Cameră să ia la cunoştinţă de prezenţa în galerie a lui Noam Shalit, tatăl sergentului-major Gilad Shalit, cu cetăţenie dublă israeliană şi europeană, deţinut cu cruzime în regim de izolare de peste trei ani, de către Hamas, în Gaza. Îi urăm cu toţii succes lui Noam în campania pentru fiul său şi sperăm că acesta va fi eliberat curând.

(Aplauze)

  Preşedintele. – Vă mulţumesc, domnule Tannock.

7.2. UE 2020- Măsuri adoptate în urma Consiliului European informal din 11 februarie 2010 (B7-0150/2010) (vot)

7.3. Aplicarea recomandărilor din raportul Goldstone referitoare la Israel şi Palestina (B7-0135/2010) (vot)

7.4. Situaţia societăţii civile şi a minorităţilor naţionale din Belarus (B7-0134/2010) (vot)

7.5. Impozitarea tranzacţiilor financiare (vot)

7.6. Spaţiul unic de plăţi în euro (vot)

7.7. Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA) (vot)

- Înainte de votul asupra amendamentului 1:

  Tokia Saïfi, în numele Grupului PPE. – (FR) Domnule preşedinte, voi citi amendamentul oral: „invită Comisia să continue negocierile privind ACTA şi să le limiteze la sistemul european existent de respectare a DPI împotriva contrafacerii”.

(Amendamentul oral a fost acceptat)

7.8. Regulament privind aplicarea unui sistem de preferinţe tarifare generalizate (vot)

- Înainte de votul asupra amendamentului 4:

  Yannick Jadot, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Domnule preşedinte, aş dori să propun un amendament oral la acest amendament, ştergând două părţi din el, şi anume cuvintele „de către armata columbiană” şi „asupra Columbiei”.

Prin urmare, amendamentul are următoarea formulare: „consideră că ştirile alarmante privind crimele împotriva sindicaliştilor din Columbia, precum şi ştirile primite recent şi confirmate de procurorul general al Columbiei, conform cărora, în regiunea La Macarena, au fost descoperite gropi comune cu cadavrele a sute de persoane ucise în ultimii ani, sunt o dovadă suficientă pentru a permite Comisiei să deschidă o anchetă în conformitate cu regulamentul.”

(Amendamentul oral a fost acceptat. Amendamentul 4, astfel modificat, a fost respins)

7.9. Raportul anual 2008 privind PESC (A7-0023/2010, Gabriele Albertini) (vot)

- Înainte de votare:

  Heidi Hautala (Verts/ALE). – Domnule preşedinte, acest raport se referă la politica externă şi de securitate comună în 2008. Totuşi, acesta nu menţionează evenimentele din 10 martie 2008, când tibetanii au protestat paşnic împotriva represiunilor asupra culturii şi religiei lor. Astăzi, avem un oaspete din Tibet, pe dna Namdrol Lhamo, o călugăriţă care a fost deţinută în închisoarea Drapchi timp de 12 ani deoarece a luat parte la o demonstraţie paşnică şi care, apoi, a înregistrat cântece în detenţie. Trebuie să aducem un omagiu domniei sale precum şi altor tibetani curajoşi care trăiesc sub ocupaţie.

Am avut recent o întrevedere cu Dalai Lama şi am ajuns la concluzia că este nevoie urgentă de o investigaţie internaţională independentă asupra evenimentelor din timpul revoltei de la Lhasa din jurul datei de 10 martie 2008, deoarece atât timp cât nu există o astfel de investigaţie, China va continua să acuze guvernul tibetan din exil şi pe Dalai Lama de instigare la revoltă şi de consecinţele sale violente.

Conform administraţiei tibetane din exil, cel puţin 220 de tibetani au fost ucişi, mulţi în urma deschiderii focului la întâmplare de către poliţie, a maltratării sau a torturii din închisori. Mulţi alţii sunt daţi dispăruţi.

(Aplauze prelungite)

- Înainte de votul asupra amendamentului 1:

  Adrian Severin, în numele Grupului S&D. – Domnule preşedinte, avem un amendament.

În mod normal, grupul nostru ar vota împotrivă dar, pentru a putea vota în favoarea acestuia, dorim să eliminăm cuvintele: „care implică sfârşitul blocadei israeliene”.

Aceasta deoarece blocada israeliană este o problemă prea complexă şi cred că nu există o legătură clară între rândurile precedente şi aceste cuvinte. Dacă putem şterge aceste cuvinte, cred că putem fi de acord cu restul amendamentului şi putem vota în favoarea sa. Este o modificare mică, dar aceasta ne-ar permite să votăm în favoarea amendamentului.

(Amendamentul oral a fost acceptat. Amendamentul 4, astfel modificat, a fost respins)

7.10. Punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate şi a politicii de securitate şi apărare comune (A7-0026/2010, Arnaud Danjean) (vot)

- Înainte de votul asupra amendamentului 5:

  Reinhard Bütikofer, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Domnule preşedinte, aş dori să propun un vot asupra unui amendament la această propunere, pe care îl voi citi.

– „solicită Înaltei Reprezentante/vicepreşedintei Comisiei, Consiliului şi statelor membre să surmonteze dezechilibrul dintre capacităţile de planificare civilă şi militară” şi restul să fie eliminat, deoarece restul a fost deja inclus în text.

(Amendamentul oral nu a fost acceptat)

- Înainte de votul asupra amendamentului 34:

  Hannes Swoboda, în numele Grupului S&D. – Domnule preşedinte, colegii au introdus un amendament cu care am putea fi de acord dacă ar fi combinat cu amendamentul original. Înţeleg că colegii împărtăşesc punctul de vedere conform căruia decizia noastră strategică nu ar trebui să depindă de Rusia, dar, pe de altă parte, Rusia este un partener important.

Dacă colegii ar fi de acord să utilizăm amendamentul lor şi să adăugăm „inclusiv Rusia” – Rusia este unul dintre membrii dialogului continental – am putea fi de acord şi am vota în favoarea acestui amendament.

(Amendamentul oral nu a fost acceptat)

7.11. Tratatul de neproliferare (vot)

8. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

Raport: Klaus-Heiner Lehne (A7-0011/2010)

  Viktor Uspaskich (ALDE). – (LT) Domnule preşedinte, aş dori să anunţ că susţin această decizie, deşi cartela mea nu a funcţionat şi din acest motiv doresc să anunţ acest lucru. Acum să revenim la subiect. Doamnelor şi domnilor, propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a responsabilităţilor contabile anuale ale microentităţilor. Acest proiect a cauzat o dezbatere furtunoasă la aproape toate nivelurile, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi în instituţiile statelor membre. Sunt convins că trebuie să pregătim norme comune pentru Uniunea Europeană. Totuşi, aş dori să subliniez c,ă prin reducerea sarcinii administrative asupra microentităţilor, nu trebuie să încălcăm condiţiile de concurenţă loială, nici pe pieţele interne ale statelor membre şi nici pe piaţa Uniunii Europene. Cred că trebuie creată o singură taxă pentru microentităţi, care există deja în unele state. Dacă aceasta ar putea fi calculată, ar fi calculată pe baza fie a numărului de angajaţi, fie a venitului sau a teritoriului, în funcţie de tipul de activitate. Prin urmare, companiile respective nu ar mai fi tentate să se implice în activităţi ilegale.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Domnule preşedinte, prin opţiunea de a excepta microîntreprinderile de la obligaţia de a întocmi bilanţuri anuale, Parlamentul European se declară în mod clar în favoarea anulării birocraţiei inutile. Cu o asistenţă la nivelul întregii UE de aproximativ 6,3 miliarde de euro, oferim, de asemenea, un stimul tangibil pentru dezvoltare în sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii din Europa. Deoarece statele membre pot să decidă individual cu privire la această exceptare de la obligaţia de întocmire a bilanţurilor anuale, mă aştept ca un număr cât mai mare posibil de state, în special Germania, să utilizeze această opţiune. Această reglementare nu numai că va permite întreprinderilor în cauză să facă economii de timp şi de bani care se ridică la circa 2 000 de euro pe companie, ci este, de asemenea, un exemplu foarte bun despre modul în care Europa este favorabilă cetăţenilor mai mult decât o cred mulţi. Ar fi bine dacă acest exemplu din Cameră ar fi urmat de multe alte exemple.

  Tiziano Motti (PPE) . – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, nu am susţinut rezoluţia Lehne. Regret acest lucru, deoarece aceasta se referea la microîntreprinderi, care sunt coloana vertebrală a economiei, dar mai presus de toate, cred că rezoluţia, aşa cum stăteau lucrurile, a creat diferenţe competitive între întreprinderile diferitelor state şi nu ne dorim acest lucru, mai ales în aceste vremuri de criză. Contabilitatea este, de fapt, eficientă şi necesară, deoarece permite întreprinderilor să concureze pe piaţă şi, de asemenea, să obţină credit bancar, deoarece calitatea managementului este măsurată pe baza conturilor atât pentru întreprinderi, cât şi pentru microîntreprinderi.

Cred că, în schimb, trebuie să ajutăm microîntreprinderile să obţină stimulente pentru reducerea taxelor, care permit antreprenorilor tineri şi afacerilor de familie să fie cu adevărat competitive pe piaţă şi care le permit, în cele din urmă, să obţină credit de la instituţii, care, până acum, au fost preocupate în principal de întreprinderile mari, din câte observ.

  Marian Harkin (ALDE). – Domnule preşedinte, sunt foarte încântată să susţin raportul Lehne, care va ajuta la reducerea sarcinii administrative asupra microîntreprinderilor.

Unul dintre aspectele care revine de fiecare dată în timpul discuţiilor cu întreprinderile mici este problema reglementării excesive şi a birocraţiei şi a sufocării sub un val de sarcini administrative. Acestea au un argument solid când spun că este rezonabil, ca microîntreprinderi, să nu fie supuse aceloraşi reguli şi reglementări ca şi întreprinderile mari.

Decizia pe care am luat-o astăzi este una raţională şi un răspuns întemeiat la preocupările întreprinderilor mici aflate în dificultate din Europa. În cea mai mare parte a timpului, propunem legislaţie nouă în această Cameră, dar astăzi am modificat o lege. Aceasta va duce la un mediu de afaceri mai bun şi la competitivitate crescută pentru întreprinderile mici şi a meritat din plin să o adoptăm.

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să mulţumesc dlui Lehne pentru acest raport. Uniunea Europeană urmăreşte cu atenţie lumea afacerilor – după cum a demonstrat astăzi – şi, în special, grupul meu, Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) a inclus întotdeauna susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii printre priorităţile sale. Din aceste motive, cred că acţiunea pe care am desfăşurat-o, cu scopul de a reduce birocraţia şi reducerea costurilor pentru microîntreprinderi, este foarte oportună. Această măsură reprezintă un ajutor tangibil pentru întreprinderile mici în aceste momente dificile.

În final, sunt de acord cu flexibilitatea măsurii, care oferă statelor membre şansa de a adopta directiva în momentul cel mai oportun. Scopul acesteia este evitarea oricărei ilegalităţi care ar putea reieşi dintr-o reducere bruscă şi excesivă a controalelor.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0151/2010

  Philippe Lamberts, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, cred că votul care a avut loc este remarcabil din două puncte de vedere. În primul rând, deoarece principalele trei grupuri au decis să propună o rezoluţie comună, pe care au prezentat-o cu şase minute înainte de termenul limită, împiedicând astfel celelalte grupuri să propună orice amendamente la aceasta. Această atitudine restrictivă nu este demnă de această Cameră.

În al doilea rând, măcar dacă ar fi fost propus un text raţional! Într-un moment în care Comisia, cu aceleaşi familii politice, este capabilă să vină aici cu cinci obiective, cu şase politici pentru a susţine aceste obiective, această Cameră propune o rezoluţie în care nu spune absolut nimic, cu sprijinul celor trei familii politice principale.

Cred că rezoluţia contribuie într-o mare măsură la ridiculizarea acestei Camere care, într-o dezbatere atât de importantă ca Europa 2020, nu este în stare să facă nimic altceva decât să spună ceea ce ştim deja.

  Ramona Nicole Mănescu (ALDE). - După cum se cunoaşte, liberalii şi democraţii au fost printre primii care au solicitat o abordare mai concretă a strategiei de creştere economică, şi tocmai de aceea doresc să salut modificările pe care strategia UE 2020 din acest punct de vedere le aduce.

Cu toate acestea, însă, consider că anumite aspecte nu au fost atinse în mod suficient. Prin urmare, doresc să atrag atenţia asupra faptului că din strategia 2020 nu reiese foarte clar care va fi relaţia dintre politica de coeziune şi această strategie şi consider, domnule preşedinte, că politica de coeziune, în calitatea sa de instrument financiar principal în dezvoltarea regională, trebuie să rămână axată pe regiuni.

În plus, propunerea Comisiei conferă Consiliului şi statelor membre sarcina principală de a implementa şi gestiona politicile care ţin de această strategie, omiţând însă importanţa autorităţilor locale pentru asigurarea unor rezultate concrete la nivel regional şi local.

Cred că succesul strategiei va depinde în principal de modul în care aceasta va fi implementată la nivel naţional, local şi regional.

  Petru Constantin Luhan (PPE). - În cadrul reuniunii informale a Consiliului European din 11 februarie a fost adoptată o declaraţie a şefilor de stat şi guverne pentru susţinerea eforturilor Greciei de redresare a situaţiei sale economice şi financiare. În plus, s-a discutat şi despre ceea ce înseamnă Uniunea Europeană în 2020, continuând Strategia de la Lisabona.

Consider că acest vor este un vot pentru solidaritate, pentru că este nevoie ca, în perspectiva UE 2020, să fie urmărite priorităţile stabilite într-un mod mult mai concis, care însă să permită valorificarea specificităţii fiecărei regiuni şi soluţionarea problemelor pe care fiecare dintre acestea le înfruntă.

Este nevoie în continuare de creşterea competitivităţii economice, pentru crearea de noi locuri de muncă, dar şi de investiţii în diverse domenii, alături de educaţie şi cercetare. Sunt convins că, în baza principiului solidarităţii, vor fi analizate şi tratate corespunzător problemele specifice fiecărei regiuni, fiecărui stat membru al Uniunii Europene, astfel încât să fie îndeplinite obiectivele pe care le vom stabili pentru 2020.

Investiţia în educaţie trebuie dublată de existenţa unei infrastructuri care să permită punerea în aplicare a cunoştinţelor, coeziunea socială şi creşterea competitivităţii economice europene pe plan global.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Domnule preşedinte, este clar, din concluziile Consiliului şi din dezbaterea care a urmat în Parlamentul de la Bruxelles şi din poziţia adoptată ulterior de către comisarul competent şi de către şefii mai multor state membre că, în momente de criză şi când anumite state membre se confruntă cu probleme economice grave, avem nevoie, printre altele şi în cadrul uniunii monetare existente, de solidaritate europeană şi de politici noi pentru a contracara atacurile speculative împotriva anumitor state membre.

Prin urmare, poziţiile adoptate în acest moment în legătură cu crearea instituţiilor şi structurilor europene pentru a soluţiona astfel de probleme, precum un fond monetar european, sunt foarte importante. Avem aşteptări mari de la Consiliu în zilele următoare şi aşteptăm acţiunea efectivă care să soluţioneze problemele din această perioadă critică.

  Viktor Uspaskich (ALDE). – (LT) Doamnelor şi domnilor, aş dori să discut despre Strategia UE 2020. În principiu, susţinem orice iniţiativă care îmbunătăţeşte situaţia din Uniunea Europeană, dar acest lucru nu înseamnă că nu este loc de critică şi de îmbunătăţire. Consider că se poate spune acelaşi lucru despre Strategia UE 2020. Fie că dorim sau nu, trebuie să eliminăm barierele dintre regulile economice ale statelor naţionale. Bineînţeles, în acest caz, nu mă refer la domenii precum cultura, tradiţia sau patrimoniul naţional. Cu toate acestea, trebuie să subliniem că, în termeni economici, piaţa Uniunii Europene este o piaţă comună. Altfel, ar fi ca şi cum un stat ar începe să aplice condiţii diferite în regiuni diferite. Prin urmare, indiferent de rezistenţa opusă de statele membre mari şi mici ale UE, trebuie fixată o dată finală pentru condiţiile economice comune în Uniunea Europeană. Salut, de asemenea, atenţia acordată dezvoltării înaltei tehnologii, economiei şi ştiinţei cunoaşterii. Totuşi, trebuie să recunoaştem că fiecare...

  Preşedintele. – Îmi pare rău, dar cred că am auzit destul. Vă mulţumesc foarte mult, doamnă Uspaskich. V-am întrerupt.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL). – (EL) Domnule preşedinte, am votat împotriva acestui raport, deoarece Strategia UE 2020 merge pe aceeaşi cale ca şi Strategia neoliberală, lipsită de succes, de la Lisabona, care a mărit inechităţile regionale şi sociale, a crescut sărăcia şi şomajul şi a fost cauza principală a crizei în Uniunea Europeană. Prin urmare, avem nevoie de o modificare radicală a cadrului în care sunt exercitate politica economică şi socială, astfel încât acestea să se concentreze pe ocuparea completă a forţei de muncă şi pe drepturile sociale.

Când a izbucnit criza, liderii Uniunii Europene au evitat să iasă în evidenţă la summitul neoficial, lăsând fiecare stat membru să-şi rezolve singur problemele, şi acum doresc să monitorizeze deficitele publice. Au tratat Grecia ca pe oaia neagă a familiei şi doresc adoptarea unor măsuri severe în detrimentul lucrătorilor din Grecia şi din alte ţări.

Prin urmare, Pactul de stabilitate antisocial şi antidezvoltare trebuie înlocuit cu un pact de dezvoltare şi de creştere ca cel descris în propunerea depusă de Grupul GUE/NGL.

  Filip Kaczmarek (PPE). – (PL) Uniunea Europeană are nevoie, fără îndoială, de o strategie nouă care ne va ajuta şi ne va permite să construim răspunsul nostru la criza economică şi financiară. Un element important al strategiei trebuie să fie întărirea liberei circulaţii a persoanelor şi cea a tuturor grupurilor: lucrători, oameni de afaceri, oameni de ştiinţă, studenţi şi chiar pensionari, iar acest aspect este inclus în rezoluţia noastră. Altă caracteristică excelentă este accentul important privind sprijinul pentru IMM-uri. Fără dezvoltarea unor astfel de firme, nu va fi posibilă îmbunătăţirea situaţiei în Uniune.

Unele persoane cred că strategia face prea puţin referire la politica de coeziune. Nu ştiu dacă este adevărat, deoarece, de fapt, există o secţiune despre semnificaţia fundamentală a politicii de coeziune pentru viitorul Uniunii. Totuşi, ştiu că, dacă aceasta nu este pusă în aplicare, nicio strategie nu va îmbunătăţi situaţia.

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, a sosit momentul să ne maturizăm din punct de vedere politic. Criza a demonstrat că este necesară o mai bună coordonare şi conducere din partea agenţiilor comunitare importante şi influente, sunt necesare mai multe resurse pentru proiecte de infrastructură şi o concentrare mai mare asupra oferirii de sprijin real pentru IMM-uri.

Trebuie să organizăm un efort major pentru implementarea completă a pieţei interne şi trebuie să încercăm urgent o politică fiscală comună. În trecut, mulţi au ignorat activele toxice pe care băncile americane le-au aruncat pe piaţa mondială, bazându-se pe formalităţi fără sens, chiar şi în cadrul UE. Este timpul pentru responsabilitate şi curaj. Rezoluţia pe care am votat-o împreună cu grupul meu conţine unele dintre aceste aspecte, dar cred că preşedintele Barroso, Consiliul şi Parlamentul trebuie să fie mai curajoşi.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Noua strategie UE este, de fapt, fratele mai mic al Strategiei de la Lisabona. Dacă aceasta urmează exemplul fratelui mai mare, nu-şi va lua examenele sau nu va fi bună de nimic.

În acelaşi timp în care liderii UE discutau despre necesitatea adoptării Strategiei de la Lisabona, statele membre restricţionau, de fapt, libera circulaţie a lucrătorilor şi, de asemenea, a serviciilor. Strategia nouă este, bineînţeles, puţin mai bună decât versiunea de acum câteva luni, unde nu se preciza nimic despre coeziune. În prezent, totuşi, seamănă mai mult cu o listă de cadouri. Vom verifica strategia în bugetul pe şapte ani al Uniunii Europene începând cu 2014. Sper că aceasta va fi o strategie care nu va contribui la dominarea noii UE de către vechile ţări ale UE.

  Zoltán Balczó (NI). – (HU) Am votat împotriva Strategiei UE 2020. Am votat împotriva ei deoarece susţine clar încrederea în politica economică neoliberală. Aceasta declară în mod evident că condamnă politica economică protecţionistă, cu alte cuvinte, ca statul să joace un rol în economie. Totuşi, criza mondială financiară şi economică a arătat că nu putem lăsa totul pe seama pieţelor. În plus, concepţia sa imperialistă este mai mult decât evidentă. Aceasta stipulează că reglementările vor intra automat în vigoare dacă statele membre nu le vor transpune la timp. Ea urmăreşte să instituie o autoritate de supraveghere europeană şi, în anumite locuri, este, de asemenea, clar că urmăreşte să utilizeze acte juridice obligatorii pentru a obţine rezultate, în loc să accepte decizii autonome. De aceea, am votat împotrivă.

  Inés Ayala Sender (S&D). – (ES) Domnule preşedinte, ca membră a Comisiei pentru control bugetar, aş dori să precizez că, bineînţeles, am votat în favoarea Strategiei UE 2020, deoarece am crezut că a fost important ca Parlamentul să-şi prezinte opinia. Am, totuşi, o reticenţă, pe care aş dori să o explic acestei Camere, şi anume că formularea punctului 18 suscită îndoieli despre ceva care este fals. Adică, ceva ce nu este adevărat.

Aceasta precizează că Curtea de Conturi a criticat Comisia şi statele membre când, de fapt, este exact invers. Aceasta deoarece gestionarea a 80 % din bugetul Uniunii nu a fost criticată; în schimb, anul acesta, pentru prima dată în 11 ani, Curtea de Conturi ne-a felicitat şi a emis o declaraţie de asigurare pozitivă pentru puţin peste 33 % din bugetul gestionat de statele membre, care reprezintă cheltuieli agricole şi deoarece sistemul de monitorizare a fost îmbunătăţit şi acum funcţionează mai bine.

Prin urmare, cred că formularea punctului 18 va crea o confuzie în rândul opiniei publice, că 80 % din buget este gestionat greşit şi că am fost criticaţi pentru acest lucru. Aş dori să clarific acest aspect pentru dvs., doamnelor şi domnilor, şi pentru binele publicului European.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0136/2010

  Ramona Nicole Mănescu (ALDE). - Am votat împotriva raportului Goldstone, deşi raportul Goldstone, iniţial, părea să reprezinte o iniţiativă bună în intenţia sa de a analiza atent conflictul israeliano-palestinian şi de a identifica cele mai bune soluţii în ceea ce priveşte situaţia din zonă.

Mi-aş fi dorit însă ca acest raport să fie unul mai obiectiv, în linie cu prevederile dreptului internaţional şi dreptului umanitar, însă am fost neplăcut surprinsă să constat că în acest raport guvernul israelian este tratat cu aceeaşi unitate de măsură ca Hamas-ul, care, după cum ştim, este o organizaţie care este listată de Uniunea Europeană printre organizaţiile teroriste şi, ca atare, nu cred că prin acest raport conflictul israeliano-palestinian şi tensiunile din zonă, situaţia din zonă se vor îmbunătăţi într-un fel. Din acest motiv am votat împotrivă.

  Alajos Mészáros (PPE). – (HU) Autorii raportului elaborat de echipa judecătorului Richard Goldstone sunt, în opinia mea, experţi recunoscuţi internaţional ale căror experienţă şi obiectivitate sunt mai presus de orice îndoială. Raportul este nepărtinitor şi echilibrat şi, prin urmare, trebuie să creăm condiţiile necesare pentru aplicarea recomandărilor acestora. Am votat în favoarea raportului, deşi nu sunt de acord cu el în privinţa fiecărui punct, dar este bine că am acceptat poziţia adoptată astăzi în Parlament. În cel mai bun caz, acesta va ajuta la limitarea exceselor opoziţiei şi va contribui, pe termen lung, la realizarea păcii mult dorite şi durabile în Orientul Mijlociu.

  Krisztina Morvai (NI). – (HU) În decembrie 2008, Israel a lansat un atac brutal în Fâşia Gaza, în urma căruia au fost ucise peste 1 400 de persoane, în cea mai mare pare civili, inclusiv 450 de copii. Utilizând metode obiective şi o serie largă de mărturii, raportul Goldstone a expus aceste atrocităţi şi a enumerat normele din legislaţia internaţională pe care le-a încălcat Israelul prin această acţiune brutală. În mod natural, delegaţia Mişcării pentru o Ungarie mai Bună (Jobbik) în Parlamentul European a votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului European privind acceptarea şi aplicarea recomandărilor Goldstone şi, în acelaşi timp, ne cerem scuze faţă de victimele palestiniene din cauză că guvernul ungar, în mod ruşinos şi în diametrală opoziţie cu opinia populară ungară, adoptă în continuare o poziţie contrară raportului Goldstone în forurile internaţionale.

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Domnule preşedinte, raportul Goldstone este prea părtinitor. Israelului i s-au imputat prea multe şi totuşi Hamas este cel care a utilizat ţinte civile şi civili ca adăposturi, depozite de arme şi scuturi umane. Din păcate, raportul Goldstone nu menţionează deloc acest aspect.

Probabil că această discriminare este cauzată de faptul că ţări precum Arabia Saudită, Libia şi Pakistan au fost însărcinate cu pregătirea acestui raport de către comitetul competent al ONU. Aceste ţări nu sunt tocmai recunoscute pe plan internaţional pentru merite strălucite privind democraţia şi libertatea de exprimare. Dacă aţi avut de-a face cu astfel de ţări, acestea vă infectează. Din păcate, aceasta a influenţat, de asemenea, raportul Goldstone şi, din această cauză, am votat împotriva rezoluţiei comune a PE. De fapt, rezoluţia este la fel de părtinitoare ca şi raportul Goldstone propriu-zis.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Domnule preşedinte, am votat împotriva raportului Goldstone. Cred că este o dezonoare faptul că Parlamentul European a adoptat acest raport, deşi cu o majoritate restrânsă, deoarece aceasta a fost o acţiune foarte tendenţioasă şi trebuie spus că a existat multă disensiune în această Cameră.

Aş dori să comentez asupra unui aspect. Peste 600 de deputaţi în Parlamentul European au votat, pe bună dreptate, în favoarea considerării Hamas ca organizaţie teroristă. În ciuda faptului că am fost de acord aproape în unanimitate că Hamas este o organizaţie teroristă, noi, sau cel puţin majoritatea din această Cameră, am votat în favoarea acestui raport şi se pare că am aprobat măsurile pe care le conţinea acesta şi toate celor 8 000 de rachete pe care Hamas le-a tras asupra centrelor civile israeliene.

Cred că Israelul este ameninţat şi că, din această cauză, a fost necesar ca ţara să-şi apere populaţia civilă. În aceste condiţii, este un fapt cu adevărat regretabil că acest raport foarte tendenţios a fost adoptat, deşi cu o majoritate restrânsă. Sper ca reputaţia noastră să nu mai fie pătată atât de grav în viitor, dar, ca europeni, vom lupta din toate puterile pentru democraţie, drepturile omului şi libertatea de opinie şi vom face mai mult pentru a aduce democraţia în Orientul Mijlociu.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Judecătorul Goldstone nu poate fi considerat neapărat un model de obiectivitate. Am votat împotriva acestui raport, deoarece am impresia că raportul încearcă să prezinte situaţia din Orientul Mijlociu în alb şi negru, prezentând Israelul drept personajul negativ. De fapt, situaţia este mult mai complicată. Se pare că ar trebui să evităm astfel de judecăţi părtinitoare şi neechivoce. Am fost personal într-un loc numit Sderot – şi cred că aţi fost şi dvs. acolo, domnule preşedinte – care a fost ţinta mai multor sute de rachete trase de luptătorii Hamas, aşa cum a declarat recent dna Takkula. Cred, prin urmare, că acest raport nu reprezintă un motiv de mândrie pentru Parlamentul European în viitor.

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, am auzit multe despre proporţionalitate în această dezbatere şi mă întreb ce ar înţelege opozanţii Israelului prin proporţionalitate. Mă întreb dacă ar fi preferat ca statul evreu să fi utilizat o cantitate echivalentă de muniţie de artilerie şi să o fi aruncat la întâmplare în Gaza. Ar fi fost acesta un răspuns proporţional?

De asemenea, aş dori să examinez proporţionalitatea sau lipsa de proporţionalitate din acest raport. Cine citeşte raportul Goldstone are senzaţia stranie că citeşte despre un asalt violent în care autorul a neglijat să menţioneze că evenimentele au avut loc în timpul unui meci de box. Acestea au fost scoase din context.

Nu spun că Israelul este dincolo de orice critică şi nici nu spun că operaţiunea Cast Lead nu poate fi criticată. S-au făcut greşeli. Israelul doreşte să ajungă într-o poziţie în care să existe o entitate palestiniană stabilă, cu care să fie în relaţii de bună vecinătate, dar această politică de degradare a infrastructurii a întârziat obiectivul respectiv. În aceeaşi măsură, părtinirea şi tonul acestui raport au îndepărtat şi mai mult ideea unei soluţii cu două state în care o entitate israeliană şi una palestiniană să trăiască alături ca vecini paşnici.

  Alexander Graf Lambsdorff (ALDE). – (DE) Domnule preşedinte, delegaţia Partidului Liber Democrat German (FDP) din Parlamentul European a votat astăzi împotriva rezoluţiei din partea mai multor grupuri pentru aplicarea recomandărilor raportului Goldstone. Nu puteţi vota în favoarea unui raport pentru care acelaşi mandat a fost foarte controversat – niciun singur stat membru al Uniunii Europene nu şi-a oferit sprijinul. Nu putem vota în favoarea unui raport care echivalează Israelul democratic cu un grup catalogat oficial de UE ca o organizaţie teroristă şi un raport care nu reuşeşte să acorde suficientă atenţie cauzelor mai profunde ale conflictului.

Modul în care am votat nu înseamnă totuşi că respingem o anchetă privind evenimentele legate de operaţiunea Cast Lead. De fapt, este valabilă situaţia contrară: Israelul ar trebui să investigheze cu atenţie toate aspectele operaţiei şi, dacă au avut loc încălcări ale legii, acestea trebuie pedepsite. De asemenea, votul nostru nu înseamnă că susţinem politica guvernului statului Israel în procesul de pace. Am fost foarte încântaţi să vedem semne că au loc din nou discuţii între Israel şi palestinieni, deşi deocamdată indirect.

Vizita vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, demonstrează, de asemenea, că administraţia Obama depune eforturi serioase pentru a obţine o pace durabilă în regiune. Susţinem eforturile acesteia. Aceasta face şi mai greu de înţeles afrontul adus de Israel vicepreşedintelui, prin aprobarea construirii de noi aşezări în Cisiordania chiar în timpul vizitei acestuia – o măsură care a atras doar critici şi nu doar din partea palestinienilor.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0134/2010

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Sunt convins că Uniunea Europeană trebuie să trimită un semnal clar Belarusului că este pregătită să reexamineze relaţiile bilaterale dacă Belarusul nu va înceta încălcarea drepturilor omului şi a principiilor democratice şi nu va lua măsuri de remediere.

În acelaşi timp, aş dori să-mi exprim indignarea faţă de decretul preşedintelui Belarusului referitor la controlul internetului care, din multe puncte de vedere, este o încălcare clară a libertăţii de exprimare şi a presei. Această acţiune juridică diminuează libertatea şi democraţia în Belarus şi adânceşte neîncrederea cetăţenilor şi a altor ţări, inclusiv a Uniunii Europene, în autorităţile sale de stat şi în reprezentanţii săi. În contextul arestărilor recente din rândul societăţii civile şi al reprezentanţilor opoziţiei democratice, este imposibil să nu observăm perioada scurtă de timp dintre momentul intrării în vigoare a decretului, în luna iulie a acestui an, şi viitoarele alegeri prezidenţiale de la începutul anului următor.

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Aş dori să mulţumesc colegilor deputaţi pentru elaborarea acestei rezoluţii şi pentru adoptarea ei de către Parlamentul European.

Prin susţinerea acestei rezoluţii, ne-am exprimat sprijinul pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv ale minorităţilor naţionale. Este, în acelaşi timp, o iniţiativă de apărare a principiilor fundamentale ale democraţiei şi toleranţei, care sunt fundaţia Europei. Sunt mulţumit de poziţia oficială a Parlamentului privind acest subiect, care susţine minoritatea poloneză din Belarus.

Aş dori să profit de această ocazie pentru a sublinia că statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să dea un exemplu altor ţări şi vecinilor noştri şi ar trebui să aibă grijă ca drepturile minorităţilor naţionale din statele noastre membre să fie respectate în întregime.

  Filip Kaczmarek (PPE). – (PL) Am votat în favoarea adoptării rezoluţiei Belarus. În rezoluţie, solicităm legiferarea Asociaţiei polonezilor din Belarus, care este condusă de Angelika Borys, şi ne exprimăm solidaritatea faţă de toţi cetăţenii din Belarus, care nu pot beneficia la maxim de drepturile civile.

Ieri, am primit o scrisoare de la ambasadorul Belarusului în Polonia. Acesta şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu intenţiile deputaţilor Parlamentului European care doreau adoptarea rezoluţiei. În opinia sa, acele intenţii au apărut ca rezultat al relatării lipsite de obiectivitate a situaţiei din presa poloneză. Nu este adevărat. Intenţiile care se află în spatele acestei rezoluţii sunt mult mai profunde. Aceasta se referă la respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, respectarea drepturilor minorităţilor şi asigurarea standardelor minime şi, în consecinţă, se referă la binele Belarusului şi la binele cetăţenilor belaruşi.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Domnule preşedinte, am susţinut rezoluţia privind situaţia societăţii civile şi a minorităţilor naţionale din Belarus şi astăzi aş dori să-mi exprim încă o dată marea mea îngrijorare faţă de încălcările drepturilor omului din Belarus, împotriva membrilor societăţii civile şi împotriva membrilor minorităţilor naţionale şi a organizaţiilor acestora. Aş dori să declar solidaritatea mea totală cu cetăţenii care nu pot beneficia pe deplin de drepturile lor civile.

De asemenea, aş dori să condamn în mod ferm arestarea dnei Angelika Borys, preşedinta Uniunii polonezilor din Belarus şi, de asemenea, a dlui Anatoly Lebedko, liderul Partidului Civil Unit din opoziţie şi liderul Forţelor Democrate Unite din Belarus, care a fost oaspetele acestei Camere în mai multe ocazii.

Din păcate, cetăţenii belaruşi nu pot beneficia de multe proiecte şi propuneri pe care Uniunea Europeană le finanţează ca parte a dimensiunii estice a politicii noastre de vecinătate.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Domnule preşedinte, în ce priveşte situaţia din Belarus, consider că este foarte important, în calitate de europeni, să ne amintim care sunt valorile noastre.

Doresc să aduc acest aspect în atenţia dvs. din cauza rezultatului regretabil recent al votului asupra raportului Goldstone şi din cauză că în orice subiecte, fie ele în legătură cu Belarus, Orientul Mijlociu, Orientul Îndepărtat sau Africa, trebuie să ne aducem aminte de principiile fundamentale care ne ghidează. Acestea sunt democraţia, drepturile omului şi libertatea de exprimare. Acesta este dreptul întregii Uniuni Europene: valorile care ne unesc şi care se străduiesc să promoveze aceste obiective. Trebuie să transmitem acest mesaj în Belarus. Trebuie să ne asigurăm că acolo se ţine cont de drepturile minorităţilor şi, de asemenea, că minorităţile religioase, care au suferit persecuţii în diferite moduri, sunt recunoscute, împreună cu drepturile omului şi cu libertatea de a practica o religie.

Este foarte important ca noi, ca europeni, să ne asigurăm că transmitem, de asemenea, mesajul european în Belarus, oferind prin urmare o speranţă pentru viitor.

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, deşi susţin o mare parte din formularea acestei rezoluţii, mă întreb dacă suntem cei mai îndreptăţiţi să criticăm Belarusul pentru incapacităţile democraţiei sale. Ne plângem că Belarusul are un parlament slab care aprobă decizii fără discuţii, dar uitaţi-vă în jur. Iată-ne aprobând cu umilinţă, fără discuţie, deciziile biroului nostru politic al celor 27 de membri. Ne plângem de faptul că, deşi aceştia au alegeri, le aranjează; noi, pe de altă parte, avem referendumuri, le organizăm cu onestitate, dar apoi ignorăm rezultatul. Suntem nemulţumiţi de supravieţuirea aparatului Uniunii Sovietice şi totuşi ne menţinem politica agricolă comună, capitolul nostru social, săptămâna noastră de lucru de 48 de ore şi restul aparatului eurocorporatismului.

Este o mică minune faptul că partidele comuniste sistemice vechi ale statelor COMECON au fost în fruntea campaniilor „da” când ţările lor şi-au depus candidatura pentru aderarea la Evropeyskiy soyuz (Uniunea Europeană). Pentru unele dintre ele, de fapt, a fost ca şi cum s-ar fi întors acasă; îmi aduc aminte de ultimele pagini stranii din Ferma Animalelor, unde animalele se uitau când la porc, când la om, şi îşi dădeau seama că nu pot face diferenţa între ei.

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Domnule preşedinte, pe lângă punerea în discuţie a conţinutului actual al acestei rezoluţii, aş dori, de asemenea, să pun în discuţie principiul său.

Patrioţii francezi, flamanzi, ungari, germani şi austrieci sunt supuşi persecuţiei juridice, profesionale şi politice constante şi aceasta în mijlocul indiferenţei, chiar cu sprijinul acestei Camere, care pretinde că este un exemplu pentru toată lumea şi, în special, pentru cei din afara graniţelor sale.

De exemplu, săptămâna trecută am adoptat o rezoluţie privind Ucraina, care a inclus o prevedere pe care mulţi patrioţi ucraineni o consideră, pe bună dreptate, insultătoare pentru eroul lor naţional, Stepan Bandera. După cum se ştie, acesta s-a străduit, în circumstanţe extrem de dificile, să urmeze un drum între două forme de totalitarism: cel al lui Hitler şi cel al sovieticilor. Acest fapt nu-i diminuează statutul de erou pentru mulţi ucraineni, care au motiv să se simtă umiliţi de către majoritatea acestei Camere.

Este un lucru des întâlnit ca eroii naţionali să fi luptat, în general, împotriva vecinilor. Este prietenul meu, Nick Griffin, un adevărat patriot britanic, ofensat de faptul că, pentru noi, Ioana d'Arc este o eroină naţională? Bineînţeles că nu! În mod personal, aş dori ca Parlamentul să exprime aceleaşi rezerve cu privire la erorii altor ţări străine.

Propunere de rezoluţie B7-0133/2010

  Kay Swinburne, în numele Grupului ECR. – Domnule preşedinte, ECR recunoaşte că industria serviciilor financiare nu poate ieşi din criză nepedepsită. Au fost provocate daune enorme prin comportament neglijent şi costul rezolvării problemei trebuie suportat de cei implicaţi. În plus, trebuie implementate sisteme noi pentru a ne asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla vreodată şi că sunt disponibile fonduri în scopuri de urgenţă pentru a stabiliza crizele sistemice.

Este posibil ca în contextul unui acord internaţional, să fie oportună o taxă pe tranzacţiile financiare. Orice îndoieli ar exista cu privire la caracterul practic al implementării unui astfel de sistem, nicio măsură nu trebuie exclusă, atât timp cât este susţinută de întreaga comunitate internaţională şi atât timp cât există măsuri de protecţie pentru asigurarea faptului că aceasta funcţionează şi că nu poate fi evitată.

Cea mai mare parte a rezoluţiei de astăzi are sprijinul nostru, dar avem obiecţii faţă de punctul 7 din două motive. În primul rând, ne opunem noilor competenţe de impunere fiscală pentru Uniunea Europeană. Acest punct – deşi este formulat cu atenţie – sugerează că acesta este un rezultat dorit. În al doilea rând, scopul unui impozit pe tranzacţiile financiare nu trebuie să fie colectarea de fonduri pentru proiecte favorite, oricât de mult ar merita. În schimb, acesta trebuie să fie asigurarea stabilităţii financiare şi protecţia împotriva genului de evenimente care au cauzat haosul economic recent.

Această rezoluţie, în forma în care se prezintă, se concentrează prea mult pe o soluţie a impozitării tranzacţiilor, implică competenţe de impunere fiscală pentru UE, nu pentru statul membru, sugerează utilizarea banilor colectaţi pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare şi de combatere a schimbărilor climatice în loc să stabilizeze sectorul financiar şi, în cele din urmă, sugerează că un impozit UE poate fi fezabil fără participare globală. Din aceste motive, am votat împotriva acestei propuneri de rezoluţie specifice.

  Joe Higgins (GUE/NGL). – Domnule preşedinte, nu am votat rezoluţia privind taxele pentru tranzacţiile financiare deoarece este total inadecvat să contracarăm specula antisocială obscenă din întreaga lume prin fonduri de investiţii gigantice şi aşa-numitele bănci „prestigioase” precum Goldman Sachs.

Wall Street Journal a relatat recent despre o cină privată în New York, pe data de 8 februarie, la care au participat 18 fonduri de investiţii majore, unde s-a discutat un atac speculativ împotriva euro. De luni bune, aceşti rechini financiari, cunoscuţi ca fonduri de investiţii, care controlează peste 2 000 de miliarde de euro, speculează deliberat împotriva monedei euro şi împotriva Greciei în special, pentru a obţine profituri private de ordinul miliardelor.

În mod incredibil, nu numai că Comisia UE nu ridică un deget pentru a-i opri, ci, de fapt, conspiră cu aceşti infractori financiari, intimidându-i pe lucrători şi păturile sărace din Grecia, cerând ca standardele lor de viaţă să scadă, pentru a plăti răscumpărarea cerută de aceşti paraziţi.

Nu avem nevoie de un impozit financiar. Ceea ce trebuie să facem este să trecem aceste fonduri de investiţii şi marile bănci în proprietatea statului şi sub control democratic pentru a utiliza resursele lor masive de investiţii ce vor pune capăt sărăciei şi vor fi în beneficiul societăţii, în loc să distrugem societatea din cauza lăcomiei private.

  Mario Borghezio (EFD). – (IT) Domnule preşedinte, ne-am abţinut, dar scopul meu este să adopt o poziţie împotriva intenţiei clare a Uniunii Europene şi a Comisiei de a introduce o taxă, aşa cum au demonstrat declaraţiile recente ale comisarului Šemeta din ziarul European Voice despre presupusa introducere iminentă a impozitului minim pentru emisiile de noxe.

Suntem împotriva ideii de acorda Uniunii Europene competența de a percepe taxe directe, o prerogativă neconstituţională în aproape toate statele membre, deoarece aceasta încalcă principiul de neimpozitare fără reprezentare. Ne vom opune prin orice mijloace posibile oricărei încercări de a introduce o taxă directă, fiind încurajaţi, de asemenea, de hotărârea curţii constituţionale germane din iunie 2009.

Doresc să vă reamintesc că preşedintele Van Rompuy a făcut aluzie la acest aspect când, la o misterioasă reuniune care a avut loc cu o săptămână înainte de desemnarea sa în grupul Bilderberg, care nu este întocmai cel mai transparent grup din lume, acesta a anunţat – şi chiar s-a angajat faţă de – propunerea privind o taxă directă europeană asupra CO2, care ar cauza o creştere imediată a preţurilor carburanţilor, serviciilor etc. şi, prin urmare, ar fi în detrimentul cetăţenilor europeni.

Această propunere de taxă a UE este neconstituţională.

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, nu sunt convins de necesitatea impozitării tranzacţiilor financiare, dar accept motivele sincere ale susținătorilor propunerii. Aceasta este o problemă asupra căreia persoane cu intenţii bune pot ajunge la concluzii diferite.

Nu există absolut niciun motiv pentru impunerea unei astfel de taxe exclusiv în Uniunea Europeană. O Taxă Tobin aplicată doar la nivel regional va avea ca rezultat un exod al capitalului în acele jurisdicţii în care nu există o astfel de taxă; prin urmare de ce a votat această Cameră într-un număr atât de mare un sistem care va dezavantaja Uniunea Europeană?

Răspunsul este că aceasta îndeplineşte toate criteriile unui anumit tip de deputat din această Cameră. Atacă bancherii, atacă Londra şi, mai presus de toate, furnizează Uniunii Europene un flux independent de venituri, ceea ce înseamnă că nu trebuie să apeleze la statele membre.

Împreună cu diverse alte propuneri pe care le preconizăm pentru armonizarea supravegherii financiare, directiva managerilor fondurilor de investiţii alternative ş.a.m.d., vedem o ameninţare epică la adresa Londrei şi vedem Uniunea Europeană condamnată la sărăcie şi nerelevanţă.

  Syed Kamall (ECR). – Domnule preşedinte, oricine urmăreşte recenta criză financiară se va întreba cum am permis reglementării şi supravegherii să ducă la o situaţie în care am terminat cu băncile care erau considerate prea mari ca să se prăbuşească şi cu miliarde din banii contribuabililor fiind utilizaţi pentru a sprijini aceste bănci.

Aşadar, când ne gândim la această idee a impozitării tranzacţiilor financiare, poate părea rezonabilă dacă dorim să ajutăm victimele crizei financiare şi să-i ajutăm, de asemenea, pe cei din ţările mai sărace.

Dar dacă ne gândim cum va fi aplicat acest impozit de fapt şi la impactul său real şi dacă o urmărim pe tot parcursul traseului de pe pieţele financiare, în realitate, veţi descoperi că băncile transferă aceste costuri clienţilor. Aceasta ar avea, de asemenea, un impact puternic asupra acelora dintre noi care doresc să realizeze schimburi comerciale cu ţările în curs de dezvoltare sau antreprenorii din ţările în curs de dezvoltare care doresc să realizeze schimburi comerciale cu restul lumii şi afectează costul asigurării, care este o parte esenţială a comerţului internaţional.

Dacă dorim cu adevărat să soluţionăm această problemă, nu ar trebui cedăm miliarde din banii contribuabililor guvernelor corupte sau incompetente. Ar trebui să ne asigurăm că ridicăm barierele tarifare atât în UE, cât şi în ţările sărace, pentru a-i ajuta pe antreprenorii din ţările mai sărace să creeze prosperitate şi să scoată oamenii din sărăcie.

Propunere de rezoluţie B7-0132/2010

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Apreciez eforturile Uniunii Europene privind introducerea unui singur regim pentru tranzacţiile bancare în cadrul zonei euro.

Pe de altă parte, observ că introducerea acestor norme noi este utilizată în mod abuziv de bănci pentru a creşte comisioanele pe care le impun clienţilor. Dacă, pe de o parte, băncile noastre, sub presiunea Uniunii Europene, modifică plăţile pentru transferurile SEPA transfrontaliere din cadrul zonei euro astfel încât să fie la acelaşi nivel cu transferurile interne, comisioanele pentru depunerea şi retragerea banilor de la filiale ar creşte concomitent. Este clar pentru toţi că costurile băncilor cu transferul de numerar la filiale în legătură cu normele noi nu s-au modificat deloc.

Şi, prin urmare, trebuie să declarăm ferm că exploatarea de către bănci a noilor norme care au fost introduse în zona euro pentru a-şi mări profiturile în dauna cetăţenilor este o nerozie evidentă. Prin urmare, ne revine responsabilitatea să monitorizăm cu atenţie felul în care sunt aplicate noile reglementări la instituţiile financiare.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0154/2010

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Am votat în favoarea adoptării rezoluţiei deoarece, ca reprezentant al electoratului meu, nu pot accepta niciun acord care este încheiat în secret şi împotriva voinţei lor. Tratatul de la Lisabona a oferit Parlamentului European competenţe noi şi acesta este încă un motiv pentru care Parlamentul European ar trebui să poată proteja drepturile cetăţenilor.

Sunt de acord cu autorii rezoluţiei, care critică modul în care negocierile Comisiei asupra Acordului comercial împotriva contrafacerii se desfăşoară în secret, precum şi lipsa de cooperare cu Parlamentul European pe această temă. Această acţiune este direcţionată împotriva legislației UE predominante privind accesul universal la informaţiile despre activităţile autorităţilor publice şi este, de asemenea, o acţiune care restricţionează dreptul la confidenţialitate. Este bine, prin urmare, că Parlamentul European a abordat problema transparenţei negocierilor Comisiei Europene, precum şi problema contrafacerii şi a prevenirii sale.

  Marian Harkin (ALDE). – Domnule preşedinte, cu privire la Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA), negocierile curente sunt complet lipsite de transparenţă. Utilizarea formulei de negociere curente pentru a obţine un acord global este total opusă proceselor transparente şi democratice pe care ar trebui să le aşteptăm din partea legislatorilor noştri. Indiferent de conţinutul acordului, este inacceptabil să se evite scrutinul publicului cu ocazia creării de politici care vor afecta în mod direct atât de mulţi cetăţeni europeni.

În ceea ce priveşte conţinutul, trebuie să acordăm atenţie maximă Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, care şi-a exprimat o părere în termeni foarte duri la adresa acestor negocieri. Aceasta încurajează Comisia Europeană să instituie un dialog public şi transparent asupra ACTA. Ea declară, de asemenea, că, deşi proprietatea intelectuală este importantă pentru societate şi trebuie protejată, ea nu trebuie plasată deasupra drepturilor fundamentale ale indivizilor la confidenţialitate, la protecţia datelor şi a altor drepturi precum prezumţia de nevinovăţie, protecţia juridică eficientă şi libertatea de exprimare. În cele din urmă, aceasta declară că politica de deconectare de la internet de tipul „ripostă în trei etape” ar restricţiona în mod profund drepturile şi libertăţile cetăţenilor UE.

Este o problemă foarte importantă pentru toţi cetăţenii UE şi modul în care Comisia şi Parlamentul o tratează spune multe despre responsabilitate şi transparenţă.

  Syed Kamall (ECR). – Domnule preşedinte, unul dintre lucrurile importante referitoare la această propunere de rezoluţie a fost faptul că am reuşit să realizăm o alianţă la nivelul întregii Camere.

Un domeniul de acord comun a fost faptul că, în absenţa oricărei informaţii semnificative din jurul acestor negocieri, ceea ce aţi văzut pe blogosferă şi în altă parte erau zvonuri sugerând propuneri precum confiscarea laptopurilor şi playerelor MP3 la frontiere. Ceea ce a fost foarte clar la nivelul întregii Camere a fost că doream informaţii şi mai multă transparenţă asupra negocierilor Acordului comercial împotriva contrafacerii.

Comisarul a auzit seara trecută acest mesaj foarte clar şi sunt foarte încântat că acesta a promis să ne ofere mai multe informaţii. Dacă Comisia negociază în numele celor 27 de state membre şi în numele UE, atunci este esenţial să ştim care este poziţia de negociere şi, de asemenea, că există o evaluare completă a impactului asupra propunerilor, pentru a demonstra cum vor afecta acestea industria UE.

Salut comentariile făcute seara trecută de către comisar şi aştept mai multă transparenţă.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Ceea ce mă îngrijorează este practica şi procedura Comisiei Europene de a negocia Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA).

Negocierile au loc în secret, în spatele uşilor închise, fără informarea adecvată a deputaţilor în Parlamentul European, care ar trebui, în cele din urmă, să aprobe acest document. Cred că ar trebui să modificăm procedurile privind momentul în care Comisia Europeană aşteaptă ca Parlamentul să-şi asume responsabilitatea pentru orice acorduri care îi sunt transmise. Şi nu va fi un semnal bun nici pentru publicul european şi nici pentru restul lumii dacă trebuie să întoarcem în mod repetat tratate internaţionale la Comisia Europeană pentru revizuire. O astfel de conduită nu este elocventă pentru comunicarea reuşită dintre cele mai importante instituţii ale Uniunii Europene.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0181/2010

  Syed Kamall (ECR). – Domnule preşedinte, după cum ştiu mulţi dintre noi, SPG urmează să fie revizuit şi sistemul curent se apropie de sfârşit.

Unul dintre aspectele foarte importante în ceea ce priveşte SPG şi SPG+ este că, în timpul negocierilor privind acordurile de parteneriat economic, au existat multe state individuale din regiunile propuse care au fost împotriva semnării unui acord cu UE.

Unul dintre aspectele pe care le-am criticat întotdeauna în acordurile de parteneriat economic este că acestea adoptă o abordare standard faţă de comerţ. Ceea ce a fost, de asemenea, alarmant în timpul dezbaterii cu Comisia a fost faptul că unul dintre oficiali a anunţat că acordurile de parteneriat economic nu se referă doar la comerţ, ci şi la exportul modelului UE de integrare regională.

Există ţări individuale care doresc să încheie acorduri cu UE şi care doresc să-şi poată exporta bunurile şi serviciile la noi pe o bază preferenţială. Prin urmare, ar trebui să propunem oferirea acelor ţări care doresc un acord comercial, dar care nu îndeplinesc criteriile acordurilor de parteneriat economic, SPG+ ca o alternativă şi ar trebui să fim mai flexibili.

În cel mai bun caz, vom ajuta antreprenorii să creeze prosperitate şi să scoată oamenii din sărăcie în multe dintre aceste ţări.

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, abia observate, America de Sud şi America Centrală alunecă puţin câte puţin într-o formă de autocraţie – un tip de neo-caudilism. În Nicaragua, Venezuela, Ecuador şi Bolivia, am observat o ascensiune a regimurilor care, dacă nu sunt exact dictatoriale, cu siguranţă nu susţin democraţia parlamentară – persoane care, deşi alese în mod legitim, încep apoi să desfiinţeze orice mijloc de verificare a puterii lor: comisia electorală, curtea supremă, camerele parlamentului lor şi, în multe cazuri, dizolvarea constituţiei şi rescrierea – „reinstituirea”, după cum o numesc ei – statelor după principii socialiste.

Când se întâmplă toate acestea, pe cine alege stânga să critice în acea parte a lumii? Unul dintre puţinele regimuri care se bucură cu adevărat de susţinere populară – cel al lui Álvaru Uribe din Columbia, care are sprijinul a peste trei sferturi din populaţie deoarece a restabilit ordinea în această ţară nefericită şi a reprimat energic grupările paramilitare, atât de stânga, cât şi de dreapta. Aceasta demonstrează un set extraordinar de priorităţi dacă el este persoana pe care unii din această Cameră au ales să-l critice. Să le fie ruşine.

(ES) Este greşit să le uşurăm viaţa paramilitarilor, ruşine!

Raport: Gabriele Albertini (A7-0023/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, îi mulţumesc colegului meu, dl Albertini, pentru activitatea excelentă pe care a desfăşurat-o pe această temă centrală din politica europeană. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea şi-a asumat o răspundere mai mare pentru afaceri externe şi politici de securitate comune şi cred că mulţi dintre noi speră că instituţia noastră îşi va asuma o responsabilitate mai mare şi va deveni mai implicată în afacerile externe.

Sunt, în special, de acord ca Înalta Reprezentantă a PESC să consulte comisia Parlamentului European responsabilă atunci când face numiri în posturi de conducere din cadrul Serviciului european pentru acţiune externă, care este creat în prezent, şi că aceasta ar trebui să se asigure că Parlamentul European şi Consiliul au acces la informaţii confidenţiale.

Prin urmare, cred că schimbarea de direcţie prin acest raport este un prim pas important către crearea unei politici externe europene puternice, hotărâtă să-şi evalueze propriul rol şi propria greutate politică pe scena internaţională.

  Nicole Sinclaire (NI). – Domnule preşedinte, am votat împotriva amendamentelor 17D şi 19, care atacau NATO şi solicitau desfiinţarea bazelor NATO din UE. Unul dintre ultimele argumente ale celor care cred în acest proiect european este că UE a menţinut pacea în Europa în ultimii 50 sau 60 de ani. Aş spune, de fapt, că aceasta este o minciună şi că NATO este cea care a menţinut pacea în Europa, cu forţele sale.

Cred că este o ruşine că Parlamentul a permis votarea unui astfel de amendament. Am remarcat că grupul care a propus de fapt acest amendament este un vestigiu al unei ideologii nereuşite care-şi ţinea cetăţenii în spatele zidurilor şi le încălca drepturile fundamentale. Forţele NATO au fost cele care au protejat restul Europei de acest coşmar. Doresc să subliniez recunoştinţa mea faţă de SUA şi Canada şi faţă de alte naţiuni ale NATO pentru că ne-au ferit de acest coşmar. Cred că este în interesul Regatului Unit să coopereze cu toate aceste ţări împotriva unei noi forme de totalitarism care este Uniunea Europeană.

Raport: Arnaud Danjean (A7-0026/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, am votat pentru deoarece am dorit să subliniez că speranţa creşterii sinergiei şi colaborării civile şi militare şi a colaborării dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, chiar şi în timp ce respectă unele poziţii nealiniate sau neutre, este o poziţie pe care o putem împărtăşi în general.

Consider că este importantă, de asemenea, înfiinţarea unei instituţii pentru mecanisme de coordonare, precum un centru de operaţiuni al Uniunii Europene, sub autoritatea Înaltei Reprezentante a PESC, care ar permite coordonarea eficientă a planificării comune a operaţiilor civile şi militare. Scopul acestuia ar fi eliminarea problemelor, dezorganizării şi întârzierilor care, din păcate, continuă să apară în sistemul curent.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL). – (EL) Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru răbdare. Am votat împotriva acestui raport, deoarece acesta repetă recomandările periculoase din Tratatul de la Lisabona pentru strategia europeană de apărare şi de securitate. Cu alte cuvinte, el face apel la militarizarea Uniunii Europene, legitimează intervenţia militară, recunoaşte superioritatea NATO şi relaţia strânsă cu aceasta şi promovează – într-un moment de criză şi de nevoi sociale majore – o creştere a forţei militare.

În opinia mea, Uniunea Europeană ar trebui, mai mult decât oricând, acum când arhitectura lumii este evaluată atent, să adopte o politică paşnică şi o percepţie politică diferită de securitate, ar trebui să urmeze o politică externă şi de apărare independentă, emancipată faţă de Statele Unite ale Americii, ar trebui să urmărească soluţionarea diferendelor internaţionale prin mijloace politice şi ar trebui să promoveze respectul pentru legislaţia internaţională şi pentru rolul sporit al ONU.

Cred că o astfel de politică exprimă mai bine punctele de vedere ale cetăţenilor europeni.

Explicaţii scrise privind votul

Raport: Klaus-Heiner Lehne (A7-0011/2010)

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Adoptarea cu largă majoritate a raportului arată grija pe care trebuie să o avem pentru întreprinderile mici şi mijlocii. În prezent, 5,4 milioane de microîntreprinderi sunt supuse obligaţiei de a întocmi rapoarte anuale, deşi aria lor de acţiune se limitează la o anumită zonă locală sau regiune. Activităţile transfrontaliere sau chiar naţionale fiind inexistente, obligaţia de raportare nu face decât să creeze sarcini administrative inutile, încărcând astfel cheltuielile acestor societăţi comerciale (aprox. 1 170 euro).

Aşadar, prin acest raport se recomandă statelor membre să scutească de obligaţiile de raportare anuală societăţile comerciale care îndeplinesc două din următoarele criterii pentru a fi considerate microîntreprinderi: totalul activelor să fie sub 500 mii euro, cuantumul net al cifrei de afaceri să fie sub 1 milion de euro şi/sau o medie de 10 angajaţi pe durata anului financiar. Desigur că microîntreprinderile vor ţine în continuare registrele contabile, conform dreptului naţional al fiecărui stat membru.

În actuala situaţie de criză prin care trece Europa, mediul privat format din întreprinderi mici şi mijlocii (inclusiv, deci, micro-întreprinderi) trebuie încurajat, fiind privit, în acest context nefericit, şi ca o arie de absorbţie a forţei de muncă disponibilizate de sectorul de stat sau privat-corporatist.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Votez în favoarea raportului Lehne privind conturile microîntreprinderilor deoarece susţin măsurile active pentru eliminarea birocraţiei şi pe cele care susţin IMM-urile, care, în Portugalia şi în Europa, sunt responsabile pentru crearea celui mai mare număr de locuri de muncă. Subliniez problema creării de inegalităţi viitoare pe piaţa internă. Având în vedere că statele membre vor avea posibilitatea să aleagă dacă aplică această măsură sau nu, vom avea ţări cu norme diferite pentru aceleaşi societăţi.

Trebuie să avem grijă să ne asigurăm că nu există consecinţe negative asupra modului în care aceste norme sunt transpuse în legătură cu eforturile continue pentru combaterea fraudei şi evaziunii fiscale şi, de asemenea, cu lupta împotriva infracţiunilor economice şi financiare (la nivel naţional, european sau internaţional). De asemenea, trebuie să avem grijă să protejăm acţionarii şi creditorii.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. − Ultimele două valuri de extindere ale Uniunii Europene au adus numeroase beneficii atât vechilor, cât și noilor State Membre, dar a ridicat, în același timp, o serie de provocări. Consider că decizia de acordare a unor facilităţi pentru microentităţi ar trebui reglementată la nivel european și să nu revină fiecărui stat membru, doar în acest fel atingându-se performanța de reducere a birocraţiei pentru micro-întreprinderi și de generare a unui echilibru. O atenţie deosebită trebuie acordatǎ eliminării tuturor acestor dificultăți care blochează activitatea micro-întreprinderilor si descurajează oamenii în scopul obţinerii de sprijin financiar european.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Miercuri, Parlamentul European a aprobat o propunere menită să abroge obligaţia ca IMM-urile să-şi publice bilanţul anual. Într-un efort de a reduce povara administrativă, Comisia Europeană a propus ca ţările care doresc să poată să-şi scutească IMM-urile de această obligaţie anuală de a-şi publica bilanţurile impuse de legislaţia europeană curentă. Am fost împotriva acestei abrogări deoarece, în urma propunerii Comisiei, cadrul de reglementare şi armonizare european va dispărea pentru mai bine de 70 % dintre societăţile europene.

Opţiunea de a scuti microentităţile de obligaţia de a întocmi şi publica bilanţul anual nu va ajuta la reducerea sarcinii administrative. Mă tem acum că, dacă statele membre sunt inconsecvente în aplicarea opţiunii de a scuti microentităţile, aceasta va avea ca rezultat divizarea pieţei unice.

Tocmai din acest motiv, deputaţii belgieni şi guvernul belgian se opun cu fermitate propunerii europene (Belgia a reunit, de asemenea, o minoritate de blocare în Consiliul de Miniştri, unde propunerea nu a fost încă votată).

  Robert Dušek (S&D), în scris. – (CS) Raportul privind propunerea pentru o directivă privind conturile anuale ale companiilor rezolvă cadrul şi extinde obligaţia de a depune bilanţuri în cazul microentităţilor. Scopul acestei măsuri este să reducă sarcina administrativă şi, prin urmare, să ajute la intensificarea competitivităţii şi creşterii economice a microentităţilor. Salut propunerea raportorului, care oferă statelor membre o alegere liberă şi le permite să scutească microentităţile de obligaţia de a depune bilanţuri anuale, adică să le scutească în afara domeniului de aplicare a acestei directive. Dacă este vorba despre entităţi limitate la piaţa regională şi locală, fără a avea un domeniu de acţiune transfrontalier, acestea nu ar trebui împovărate cu noi obligaţii care reies din legislaţia europeană valabilă pentru piaţa europeană. Din motivele menţionate mai sus, sunt de acord cu formularea raportului.

  Françoise Grossetête (PPE), în scris. – (FR) Am votat împotriva raportului Lehne din cauză că abrogarea acestor obligaţii contabile pentru aceste microentităţi nu va reduce costurile reale ale societăţilor şi va crea o mare incertitudine juridică. O astfel de scutire va submina încrederea necesară pentru relaţiile dintre întreprinderile foarte mici şi părţile terţe (clienţi, furnizori, bănci).

Pentru a obţine credit, trebuie să fie disponibile informaţii de încredere. Fără un cadru contabil, bancherii şi toate părţile interesate, care vor avea nevoie în continuare de informaţii, sunt capabili să găsească o scuză pentru a reduce creditarea. Această situaţie va fi în detrimentul întreprinderilor foarte mici.

  Astrid Lulling (PPE), în scris. – (DE) Astăzi, am votat împotriva raportului Lehne, deoarece cred că reducerea cheltuielilor administrative pentru IMM-uri trebuie să aibă loc ca parte a unei abordări uniforme şi cuprinzătoare pentru întreaga Uniune Europeană.

Dacă această propunere ar fi implementată, peste 70 % dintre companiile europene – de fapt peste 90 % în Luxemburg – ar fi scutite de obligaţia de a întocmi bilanţuri anuale standardizate.

Ca urmare, s-ar pierde un instrument decizional important pentru gestionarea responsabilă a întreprinderilor afectate.

Dacă statele membre nu ar implementa această scutire pentru microîntreprinderi într-un mod uniform – ceea ce este foarte posibil – aceasta ar duce la o fragmentare a pieţei comune.

Prin urmare, această măsură este inadecvată. Acele companii care desfăşoară comerţ transfrontalier, în special, ar fi dezavantajate. Singura soluţie sensibilă este să simplificăm normele pentru toate microîntreprinderile de la nivelul întregii UE.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Mai ales în condiţiile în care criza economică a afectat grav micile întreprinderi, avem datoria de a încerca să le punem la dispoziţie toate facilităţile care le-ar putea ajuta să se relanseze şi să redevină un suport pentru economia europeană. Reducerea birocraţiei este importantă în acest context. Decizia adoptată astăzi este binevenită. Sper ca un număr cât mai important de state membre să o pună în aplicare într-un mod optim şi eficient, în interesul micilor întreprinzători şi al economiei, în general.

  Georgios Papastamkos (PPE), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului Lehne, deoarece acesta acordă statelor membre libertatea de a ţine cont de diversele repercusiuni pe care aplicarea directivei le poate avea asupra afacerilor interne, în special în privinţa numărului de companii care intră în domeniul de aplicare a acesteia. Activităţile microentităţilor sunt de o semnificaţie transfrontalieră neglijabilă. În plus, publicarea bilanţului anual protejează transparenţa şi este condiţia sine qua non pentru accesul microentităţilor la piaţa de creditare şi la contractele de achiziţii publice şi pentru relaţiile lor cu alte companii.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Am votat împotriva raportului Lehne şi a propunerii Comisiei. Acestea reprezintă un pas înapoi în ceea ce priveşte piaţa internă şi prezintă un risc evident de distorsionare a concurenţei între IMM-urile europene.

Să fim clari, consecinţele acestei propuneri au fost subestimate într-un mod lamentabil. În plus, acestea nu au ţinut cont de faptul că, în absenţa unei directive europene, fiecare stat membru îşi va impune propriile reguli în această privinţă. Prin urmare, nu este surprinzător să vedem că toate organizaţiile IMM, organizaţiile europene – şi cele belgiene, de asemenea, în cazul meu: Uniunea claselor de mijloc şi Federaţia pentru întreprinderi din Belgia – se opun cu o majoritate covârşitoare acestei propuneri.

Da, de o mie de ori da unei reduceri a sarcinilor administrative pentru întreprinderi şi, în special, pentru IMM-uri, dar o reducere consecventă, obţinută prin intermediul unei propuneri de revizuire generală a directivelor a patra şi a şaptea în materie de drept al societăţilor.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Propunerea care ne-a fost transmisă implică permisiunea acordată statelor membre de a scuti anumite întreprinderi (microentităţi) de la obligaţia întocmirii şi depunerii bilanţului anual. Sunt, bineînţeles, într-o mare măsură în favoarea reducerii sarcinilor administrative pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri şi pentru întreprinderile foarte mici. Totuşi, propunerea Comisiei îşi ratează ţinta cu cruzime: în primul rând, nu este clar dacă sistemul propus ar reduce sarcina administrativă asupra acestor întreprinderi (datele statistice centralizate în prezent vor trebui colectate prin alte mijloace) şi, în al doilea rând, acest text, care lasă la alegerea statelor membre să decidă dacă să aplice sau nu scutirea, este în pericol să fragmenteze piaţa internă (în cazul foarte probabil în care unele state membre vor aplica scutirea şi altele nu). Această propunere ar fi trebuit retrasă şi ar fi trebuit analizată problema simplificării sarcinilor administrative asupra acestor întreprinderi mici (dreptul societăţilor, simplificarea solicitărilor de rapoarte financiare, contabilitate, audit ş.a.m.d.) ca parte a revizuirii finale a directivelor a patra şi a şaptea în materie de drept al societăţilor, planificată pentru viitorul apropiat. Prin urmare, am votat împotriva raportului dlui Lehne referitor la conturile anuale ale anumitor forme de societăţi comerciale în ceea ce priveşte microentităţile.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Obiectivul prezentei propuneri este legat de simplificarea mediului de afaceri şi, în special, de cerinţele privind furnizarea de informaţii financiare de către microentităţi, cu scopul de a consolida competitivitatea acestora şi potenţialul lor de creştere.

În acest context, salut modificările incluse în raport privind reducerea sarcinii administrative a microîntreprinderilor, deoarece cred că aceasta constituie o măsură importantă pentru stimularea economiei europene şi pentru combaterea crizei. Aceasta deoarece activităţile microîntreprinderilor sunt restrânse la pieţe locale sau regionale individuale în care întocmirea conturilor anuale devine o sarcină oneroasă şi complexă.

Totuşi, nu susţin ideea scutirii microîntreprinderilor de la obligaţia de prezentare a conturilor anuale. Adoptarea acestei decizii, de fapt, revine fiecărui stat membru, deoarece ar putea avea implicaţii directe legate de combaterea fraudei şi evaziunii fiscale şi de lupta împotriva criminalităţii economice şi financiare, precum şi pentru protecţia acţionarilor şi creditorilor.

Prin urmare, pledez pentru găsirea unor soluţii echilibrate cu scopul de a adapta modul în care este aplicată această măsură, în locul existenţei în document a unei obligaţii specifice de a întocmi situaţii privind operaţiile comerciale şi poziţia financiară. Prin urmare, votez în favoarea prezentului raport cu unele rezerve.

  Marianne Thyssen (PPE), în scris. – (NL) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, adoptarea de către Parlament a Legii întreprinderilor mici în martie 2009 a iniţiat o serie de propuneri de politici dirijate spre crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru IMM-uri în Europa prin simplificare administrativă, printre alte mijloace. Abrogarea sistemului contabil pentru întreprinderile clasificate ca „microentităţi” pare, la prima privire, un act major de simplificare administrativă, dar, ţinând cont de importanţa informaţiilor financiare pentru toate părţile interesate, inclusiv creditorii, administratorii fiscali şi partenerii comerciali, aceasta, din contră, va deschide calea pentru mai multă birocraţie şi costuri mai mari. În plus, companiilor li se va refuza un instrument util pentru ciclul de activitate intern.

Totuşi, susţin solicitarea Comisiei pentru afaceri economice ca impactul semnificaţiei oricărei scutiri acordate microîntreprinderilor să fie evaluat amănunţit şi plasat în cadrul unei revizuiri generale a celei de-a patra şi celei de-a şaptea directive. În opinia mea, această propunere nu conţine instrumentele necesare pentru soluţionarea eficientă a problemei birocraţiei.

Din aceste motive, am votat pentru respingerea propunerii Comisiei. Ţinând cont că raportul stimatului meu coleg, dl Lehne, se bazează pe aceleaşi principii ca şi propunerea Comisiei, nici nu am fost în măsură să susţin acest raport. Aştept o decizie înţeleaptă şi bine argumentată din partea Consiliului.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Am votat în favoarea propunerii de a scuti microentităţile (societăţile mici) de la legea UE privind standardele contabile. Aceasta este o propunere extrem de importantă, deoarece va reduce sarcina birocratică inutilă asupra întreprinderilor mici şi ajută peste cinci milioane de societăţi să facă o economie de aproximativ 1 000 de GBP fiecare. UE s-a angajat să reducă sarcinile asupra întreprinderilor mici şi medii cu 25 % până în 2012 şi această lege este un pas foarte important pe calea pentru atingerea acestui obiectiv. Aceste întreprinderi mici sunt adesea primul pas pe scara către angajatorii de succes ai viitorului şi trebuie protejate, în special în vremuri de recesiune.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui Lehne referitor la conturile anuale ale microentităţilor deoarece, deşi evaluarea de impact a Comisiei Europene este, din punctul meu de vedere, incompletă şi insuficientă, am dorit să adopt o poziţie care era clar în favoarea simplificării şi obligaţiilor contabile impuse întreprinderilor foarte mici. Din punct de vedere economic şi social, nu are sens ca o întreprindere foarte mică să fie supusă aceloraşi restricţii administrative ca şi întreprinderile mult mai mari. Întreprinderile foarte mici reprezintă peste 85 % din numărul societăţilor europene; cu alte cuvinte, acestea sunt coloana vertebrală a economiei noastre, care are nevoie urgentă de un impuls. Prin urmare cred că o reducere armonizată a obligaţiilor acestora este o direcţie corectă, dar cu o asigurare că aceasta nu le va împiedica accesul la credit. Prin urmare, evaluarea trebuie efectuată în mod egal pentru toţi, ţinând cont de întregul mediu economic în care se află întreprinderile foarte mici, relaţiile lor cu băncile, cu centrele de management – în cazul întreprinderilor franceze – şi, bineînţeles, cu clienţii lor. Să nu gândim întotdeauna în termeni de obligaţii, ci să avem încredere în antreprenorii noştri şi în artizanii noştri care doresc să le reducem sarcinile administrative.

  Françoise Castex (S&D), în scris. − (FR) Am votat împotriva acestei propuneri, deoarece este capabilă, pe termen lung, să se întoarcă împotriva IMM-urilor şi, prin reducerea accesului lor la credit, să le priveze de condiţiile de transparenţă şi de încredere care sunt indispensabile pentru managementul lor şi pentru dinamismul activităţii lor. Nu cred că cineva poate, pe de o parte, să solicite transparenţă sporită din partea băncilor, criticându-le pentru netransparenţa pieţelor financiare, care a condus la criza curentă şi, pe de altă parte, doresc să abroge instrumentele de transparenţă care sunt esenţiale pentru operatorii economici înşişi şi pentru politicile de reglementare economică pe care dorim să le desfăşurăm la nivel european. Simplificarea obligaţiilor contabile pentru IMM-uri şi în special pentru cele mai mici rămâne o cerinţă urgentă. Comisia Europeană trebuie să revizuiască urgent directivele a patra şi a şaptea în materie de drept al societăţilor, singurele care pot furniza o soluţie cuprinzătoare, echitabilă şi consecventă.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Salut adoptarea raportului Lehne care va contribui, cu siguranţă, la reducerea sarcinilor manageriale ale microîntreprinderilor. Întreprinderile mici se plâng frecvent cu privire la reglementarea, sarcinile şi birocraţia excesive care, adesea, le pun în pericol supravieţuirea financiară. Microîntreprinderile au dreptate când susţin că nu ar trebui să fie supuse la aceleaşi reguli şi regulamente ca şi întreprinderile mari. Să sperăm că regulile propuse în acest raport vor avea ca rezultat o cifră de afaceri mai mare şi o competitivitate sporită pentru microîntreprinderi. Acest raport oferă, totuşi, statelor membre flexibilitatea de a transpune directiva în cel mai potrivit moment, pentru a evita orice dificultate care poate reieşi din reducerea reglementării. Totuşi, microîntreprinderile vor putea să întocmească în continuare bilanţuri anuale în mod voluntar, le pot trimite la audit şi le pot trimite la registrul naţional. În orice caz, microîntreprinderile îşi vor păstra registrele de vânzări şi de tranzacţii în scopuri de administrare şi de informare fiscală. Comisia estimează economii totale între 5,9 şi 6,9 miliarde de euro pentru 5 941 844 de microîntreprinderi, dacă toate statele membre adoptă această scutire. În Portugalia, 356 140 de întreprinderi portugheze ar fi vizate de această scutire, dacă ar fi adoptată de guvernul portughez.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva propunerii de directivă privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăţi comerciale adoptată miercuri, 10 martie 2010. Deşi sunt în favoarea unei reduceri semnificative a sarcinii administrative suportate de IMM-uri, cred totuşi că cerinţele contabile constituie, de asemenea, instrumente de gestionare esenţiale pentru partenerii lor externi (bancheri, clienţi, furnizori ş.a.m.d.). Prin reducerea accesului lor la credit, această propunere poate, pe termen lung, să priveze IMM-urile de condiţiile de transparenţă şi încredere care sunt indispensabile pentru managementul lor şi pentru dinamismul activităţii lor. Este paradoxal, pe de o parte, să solicităm transparenţă mai mare din partea băncilor, criticându-le pentru lipsa de transparenţă a pieţelor financiare care a condus la criza curentă, şi, pe de altă parte, să urmărim abrogarea instrumentelor de transparenţă care sunt esenţiale pentru operatorii economici înşişi şi pentru politicile de reglementare economică pe care eu le susţin la nivel european.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Parlamentul European, ca şi Comitetul Economic şi Social European, susţine obiectivul urmărit de Comisie prin prezentarea acestei iniţiative, care implică scutirea microentităţilor de cerinţele administrative şi contabile, care sunt costisitoare şi complet disproporţionate faţă de necesităţile şi structurile interne ale microentităţilor şi ale utilizatorilor principali ai informaţiilor financiare, pentru a le permite să facă faţă numeroaselor provocări structurale inerente într-o companie complexă, datorită implementării complete a Cartei europene pentru întreprinderi mici şi în conformitate cu un proces integrat în Strategia de la Lisabona. Consider că propunerea Comisiei pentru simplificare este pozitivă. Scopul acesteia este să se asigure că cadrul de reglementare ajută la stimularea spiritului de întreprindere şi inovare în rândul IMM-urilor, astfel încât acestea să devină mai competitive şi să beneficieze la maxim de potenţialul pieţei interne. Totuşi, microentităţile trebuie să fie supuse în continuare obligaţiei de a întocmi evidenţe care să prezinte tranzacţiile lor comerciale şi situaţia financiară, ca standard minim la care statele membre sunt libere să adauge obligaţii suplimentare. Pe scurt, cred că ajutăm IMM-urile prin reducerea birocraţiei şi salut acest fapt.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0151/2010

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii deoarece promovează consolidarea coordonării economice între ţările europene, o mai mare coerenţă între Pactul de stabilitate şi creştere şi alte strategii europene, implementarea unei agende sociale ambiţioase în lupta împotriva şomajului, o flexibilitate mai mare privind vârsta de pensionare şi promovarea IMM-urilor.

Subliniez în continuare faptul că reforma solicită Comisiei să dezvolte stimulente noi pentru statele membre care implementează Strategia UE 2020, penalizând în viitor pe cele care nu o respectă. Acest aspect este esenţial pentru ca strategia să reuşească, ţinând cont că problemele cu care ne confruntăm sunt comune şi necesită o soluţie la nivel european.

De asemenea, salut decizia Consiliului European pentru realismul său strategic superior, care îi conferă o claritate mai mare şi obiective mai puţine, dar cuantificate.

În final, nu pot să nu menţionez includerea agriculturii în această strategie, deoarece ea nu a fost luată în considerare în propunerea iniţială şi este, fără îndoială, un obiectiv esenţial dacă Europa doreşte să-şi atingă scopurile, fie din punct de vedere al economiei, produselor alimentare şi mediului, fie în legătură cu o calitate mai mare a vieţii pentru zonele sale rurale, care va genera locuri de muncă.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Strategia UE 2020 trebuie să răspundă problemelor generate de criza economică şi financiară prin măsuri care să vizeze direct punctele nevralgice ale economiilor din statele membre. Dacă Strategia Lisabona nu a reuşit complet pentru că a fixat prea multe ţinte, o strategie pentru situaţia de revenire din criză trebuie să se concentreze pe câteva obiective clare şi cuantificabile, de exemplu: oferirea de soluţii pentru combaterea eficientă a şomajului - mai ales în rândul tinerilor, promovarea şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii - care creează cele mai multe locuri de muncă şi inovaţii, şi creşterea procentului alocat pentru cercetare şi dezvoltare din bugetul UE şi din bugetele naţionale până la 3 %.

Trebuie să conştientizăm că marja de manevră pentru politici sociale în Europa se va îngusta în viitor din cauza îmbătrânirii populaţiei, iar creşterea productivităţii nu va putea să vină decât din investiţii mai mari în tehnologie şi în educaţie. Dacă vrem o piaţă a muncii mai competitivă, va trebui să restructurăm sistemele de securitate socială şi să sprijinim modalităţi mai flexibile de lucru. Totodată, o astfel de strategie trebuie să susţină dezvoltarea de moduri de producţie care respectă mediul şi sănătatea oamenilor.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Pe 3 martie, Comisia Europeană şi-a prezentat Strategia UE 2020: „o strategie pentru creştere inteligentă, durabilă şi globală”. Este o propunere care convine asupra cinci obiective cuantificabile pentru Uniunea Europeană (UE) până în 2020, care vor furniza un cadru pentru proces şi care trebuie transpuse în obiective naţionale: ocuparea forţei de muncă, cercetarea şi inovarea, schimbările climatice şi energia, educaţia şi lupta împotriva sărăciei.

Este o strategie care se concentrează pe obiective concrete, realiste şi cuantificate în mod adecvat: o creştere a ocupării forţei de muncă de la 69 % la cel puţin 75 %, o creştere a cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare (C&D) la 3 % din PIB, o reducere a sărăciei cu 25 %, o reducere a ratei abandonului şcolar de la rata curentă de 15 % la 10 % şi o creştere de la 31 % la 40 % a numărului de tineri de 30 de ani care au o diplomă de învăţământ superior.

Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la Strategia UE 2020 deoarece obiectivele pe care le anunţă trasează calea pe care trebuie să o urmeze Europa şi pentru că răspunde într-un mod clar şi obiectiv la problemele create de criza economică şi financiară, în materie de şomaj, reglementare financiară şi combaterea sărăciei. Aceste probleme vor furniza un punct de referinţă, care ne permite să evaluăm progresul obţinut.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii. Deoarece nu vom putea rezolva problemele sociale şi economice curente la nivel naţional, trebuie să le rezolvăm, prin urmare, la nivel european şi internaţional. Strategia UE 2020 trebuie, mai presus de toate, să fie o măsură eficace pentru depăşirea crizei economice şi financiare, deoarece scopul acestei strategii este crearea de locuri de muncă şi de creştere economică.

Şomajul deosebit de ridicat din Europa este cea mai importantă problemă în discuţiile curente, deoarece statele membre se confruntă cu o creştere tot mai mare a şomajului, cu peste 23 de milioane de femei şi bărbaţi fără loc de muncă şi, prin urmare, există multe dificultăţi sociale şi de trai. Prin urmare, cea mai mare atenţie din această rezoluţie a Parlamentului European este acordată creării de noi locuri de muncă şi combaterii izolării sociale.

În plus, Parlamentul solicită Comisiei să nu ţină cont doar de şomaj şi de problemele sociale, ci să prezinte mijloace eficiente de combatere a acestora, astfel încât această strategie nouă să aibă un impact autentic asupra vieţilor reale ale cetăţenilor. Aş dori să atrag atenţia asupra faptului că Europa a învăţat deja din greşelile sale, nefiind capabilă să implementeze complet obiectivele stabilite în Strategia de la Lisabona anterioară. Prin urmare, strategia nouă pentru următoarea decadă trebuie să se bazeze pe un sistem de gestionare puternic şi trebuie să asigure responsabilitate. Prin urmare, votând pentru această rezoluţie astăzi, solicit Comisiei şi Consiliului European să se concentreze asupra problemelor sociale principale ale Europei şi să stabilească obiective mai puţine, dar mai clare şi mai realiste, care să poată fi îndeplinite ulterior.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut recentele dezbateri care au avut loc în timpul Consiliului informal din 11 februarie asupra recomandărilor pentru EUROPA 2020, noua strategie pentru Europa. Felicit Comisia pentru iniţiativa sa şi solicit o cooperare mai mare cu Parlamentul în privinţa unui subiect atât de important pentru viitorul Europei. Este esenţial să investim în cunoaştere şi în reformele care protejează progresul tehnologic, inovarea, educaţia şi formarea profesională pentru promovarea prosperităţii, creşterii şi ocupării forţei de muncă pe termen mediu şi lung. De asemenea, aş dori să subliniez importanţa ideilor concrete pentru această strategie, precum agenda digitală. Este esenţial să beneficiem la maxim de potenţialul acesteia, astfel încât Europa să îşi poată reveni din criza economică într-un mod durabil. Politica de coeziune este la fel de importantă pentru susţinerea creşterii şi ocupării forţei de muncă. EUROPA 2020, în dimensiunea sa regională ar trebui, prin urmare, să includă această prioritate ca unul dintre piloni pentru o societate mai bogată, mai prosperă şi mai echitabilă. Fac apel la nevoia de a dezvolta mecanisme de finanţare şi guvernare cu efecte practice pentru realizarea acestei strategii.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Au existat speranţe mari pentru Strategia de la Lisabona, obiectivele sale economice, sociale şi ecologice fiind pe cât de necesare, pe atât de ambiţioase. Strategia care îi urmează, aşa-numita Strategie UE 2020, asupra căreia am votat astăzi, mi se pare că este mult mai puţin ambiţioasă. Deşi păstrează unele obiective care trebuie îndeplinite, precum alocarea a 3 % din PIB pentru cercetare şi menţinerea Pactului de stabilitate şi creştere (3 %), este regretabil totuşi că ocuparea forţei de muncă şi dimensiunea de mediu (care este mult redusă) nu ocupă o poziţie orizontală în aceasta. Mai avem un drum lung de parcurs până la o strategie de dezvoltare durabilă adevărată şi globală.

Cu toate acestea, am susţinut această propunere deoarece este foarte clar că, în faţa crizei şi a consecinţelor sale numeroase, în special pentru ocuparea forţei de muncă, nu putem continua să nu luăm nicio măsură. Salut adoptarea paragrafelor legate de o agendă socială ambiţioasă şi de îmbunătăţirea sprijinului pentru IMM-uri. Pe scurt, este nevoie de un nou impuls. Să sperăm că Strategia UE 2020 îl va furniza. Mai presus de toate, să sperăm că cele 27 de state membre vor depune toate eforturile pentru implementarea acestei strategii.

  Harlem Désir (S&D), în scris. – (FR) Strategia 2020 ar trebui să înlocuiască Strategia de la Lisabona. Aceasta este, mai presus de toate, în pericol să prelungească neajunsurile, să se termine cu aceeaşi lipsă de rezultate şi să cauzeze aceeaşi dezamăgire. Aceasta nu este nici o strategie de redresare adevărată, nici o perspectivă nouă pentru politicile economice, sociale, bugetare şi fiscale ale Uniunii. Nenumăratele intenţii bune nu sunt susţinute de instrumente noi cu care să fie implementate.

Europa are nevoie de o ambiţie diferită; cetăţenii aşteaptă răspunsuri mai convingătoare. De la începutul crizei, numărul de şomeri a crescut cu şapte milioane. Băncile speculează din nou, fondurile de investiţii nu au fost încă reglementate, cetăţenilor li se cere să strângă cureaua, au loc reduceri drastice în serviciile publice şi protecţia socială este diminuată. Criza din Grecia scoate la iveală lipsa noastră de solidaritate.

Din acest motiv, Europa trebuie să dezbată o imagine diferită a viitorului său, una bazată pe coordonare economică adevărată, o redresare caracterizată prin solidaritate, o strategie de creştere ecologică, o comunitate energetică, un buget de coeziune, resurse proprii, investiţii în educaţie, cercetare, armonizare fiscală şi socială, combaterea paradisurilor fiscale şi taxarea tranzacţiilor financiare internaţionale.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii comune de rezoluţie privind continuarea Consiliului European informal din 11 februarie 2010. Pentru a obţine o economie de piaţă socială durabilă, mai inteligentă şi mai ecologică, Europa trebuie să-şi definească priorităţile, convenind împreună asupra acestora. Niciun stat membru nu poate oferi răspunsuri la aceste provocări acţionând singur. Politica UE nu poate fi doar suma celor 27 de politici naţionale. Colaborând pentru un obiectiv comun, rezultatul va fi superior sumei părţilor sale.

Aceasta va permite UE să dezvolte un rol de lider mondial, arătând că este posibilă combinaţia dintre dinamismul economic şi preocupările sociale şi de mediu. Aceasta va permite UE să creeze noi locuri de muncă în domenii precum energia regenerabilă, transportul durabil şi eficienţa energetică. În acest scop, trebuie puse la dispoziţie resurse financiare adecvate, care vor permite valorificarea oportunităţilor şi exploatarea surselor noi de competitivitate globală de către UE.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Comisia Europeană a publicat Strategia Europa 2020, care înlocuieşte Strategia eşuată de la Lisabona şi care oferă provocări importante şi ambiţioase pentru Europa. Aceste provocări au legătură, în mod esenţial, cu cinci domenii considerate strategice de Comisie: (i) ocuparea forţei de muncă; (ii) cercetare şi inovare; (iii) schimbări climatice şi energie; (iv) educaţie şi (v) lupta împotriva sărăciei.

Acestea sunt, de fapt, domenii care sunt esenţiale dacă Europa doreşte să depăşească criza şi să-şi reafirme rolul de jucător important pe piaţa globală, cu un nivel ridicat de dezvoltare şi o economie competitivă, capabilă să genereze prosperitate, locuri de muncă şi inovare. Uniunea Europeană are nevoie, într-adevăr, de ambiţie pentru a face faţă provocărilor generate de criză, dar această ambiţie nu trebuie să cauzeze probleme pentru efortul de consolidare bugetară care este solicitat statelor membre, ţinând cont de slăbiciunea conturilor publice şi de deficitele lor excesive. Din acelaşi motiv, consider că este esenţial ca obiectivele Strategiei UE 2020 să fie consolidate.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Principiul solidarităţii trebuie să stea la baza Strategiei UE 2020; solidaritate între cetăţeni, generaţii, regiuni şi guverne. În acest mod, vom reuşi să combatem sărăcia şi să asigurăm coeziunea economică, socială şi teritorială, cu ajutorul creşterii economice durabile. Acest principiu al solidarităţii constituie garanţia modelului social european.

Trebuie să analizăm cu atenţie restructurarea sistemelor de securitate socială şi asigurarea drepturilor sociale minime la nivel european care vor facilita libera circulaţie a lucrătorilor, personalului specializat, a oamenilor de afaceri, a cercetătorilor, a studenţilor şi a pensionarilor. Utilizarea eficientă a resurselor devine o necesitate datorită acestui principiu şi îşi are originea în nevoia de durabilitate.

Această strategie trebuie să genereze crearea de locuri de muncă. Nu putem accepta că UE are aproximativ 23 de milioane de şomeri. Prin urmare, este esenţial să susţinem antreprenorii şi eliberarea de sarcinile birocratice şi fiscale pentru IMM-uri.

Aceasta nu înseamnă să uităm de industrie sau agricultură. Trebuie să reluăm reindustrializarea Europei. Agricultura durabilă cu produse de calitate trebuie să fie, de asemenea, obiectivul nostru. Pentru a atinge aceste obiective, trebuie să continuăm dezvoltarea durabilă a sectorului nostru primar şi să preluăm conducerea în domeniile cercetării ştiinţifice, al cunoaşterii şi al inovării.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Strategia Europa 2020, succesorul recunoscut al aşa-numitei Strategii de la Lisabona, trebuie să înceapă prin efectuarea unei evaluări adecvate a metodelor predecesoarei sale. Dacă s-ar realiza acest demers, s-ar descoperi că abordările pe care le-a implementat – şi anume liberalizarea sectoarelor economice importante şi dereglementarea şi creşterea flexibilităţii legislaţiei muncii – au fost cauzele rezultatelor acesteia în realitate: şomaj, insecuritate, sărăcie şi excluziune socială crescute şi stagnare economică şi recesiune.

Comisia şi Parlamentul doresc acum să urmeze aceleaşi abordări. Calea propusă este clară şi nici retorica socială, nici cea referitoare la mediu, pe care acestea încearcă să le expună, nu sunt suficiente pentru a ascunde următoarele: accentul total pe piaţa unică, urmărirea liberalizării, comercializării unui număr din ce în ce mai mare de aspecte ale vieţii sociale, lipsa securităţii locului de muncă şi a şomajului structural.

Consensul care există între dreaptă şi sociali democraţi privind aceste abordări a fost precizat foarte clar. În analiza finală, aceştia au fost, împreună, protagoniştii lor devotaţi în ultimii ani. Această strategie, în mod esenţial, nu este nimic mai mult decât răspunsul a două tendinţe dintr-un singur sistem la criza structurală a sistemului respectiv. Urmând această abordare, strategia însăşi va fi originea unor crize noi şi mai profunde. Urmând această abordare, strategia va întâmpina, inevitabil, rezistenţă şi va fi combătută de către lucrători şi cetăţeni.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Respingerea propunerii noastre de rezoluţie este regretabilă. În aceasta, nu numai că am propus un proces larg de discutare a propunerilor care au fost deja prezente de Comisia Europeană şi o evaluare completă a rezultatelor Strategiei de la Lisabona, cu scopul de a trage concluzii pentru noua Strategie Europa 2020, ci am şi prezentat un set de propuneri noi care acordă prioritate productivităţii crescute şi creării ocupării forţei de muncă cu drepturi, rezolvării problemei şomajului şi sărăciei şi garantând egalitate în progresul social. Noile propuneri ar fi creat un cadru macroeconomic nou pentru promovarea dezvoltării durabile, a consolidării cererii interne şi a respectului pentru mediu, pe baza îmbunătăţirilor privind salariile, ocuparea deplină a forţei de muncă cu drepturi şi a coeziunii economice şi sociale.

Am votat împotriva rezoluţiei comune care a fost adoptată, deoarece aceasta nu atinge esenţa problemei, nu propune măsuri care să fie o alternativă la Pactul de stabilitate şi nici nu propune eliminarea liberalizării sau flexibilităţii pieţei muncii, care au condus la o creştere a insecurităţii muncii şi la salarii mici. În acest mod, permiteţi Comisiei Europene să susţină în continuare, mai mult sau mai puţin, aceeaşi abordare, una care a trimis deja în şomaj peste 23 de milioane de persoane şi care a lăsat peste 85 de milioane de persoane în sărăcie.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D), în scris. – (PL) Domnule preşedinte, în ultimele două decenii, UE a avut succes în multe domenii, de la trei extinderi ambiţioase la introducerea monedei comune, euro. Cetăţenii UE lucrează mai puţin decât americanii sau decât japonezii (10 % mai puţine ore pe an) şi se pensionează mai devreme. Menţinerea acestor beneficii la nivelul curent nu este uşoară în timpul unei crize, prin urmare sunt încântată să aud despre măsurile decisive din partea Consiliului European şi a Comisiei Europene, al căror scop este să instituie o strategie economică cuprinzătoare – Europa 2020.

În acelaşi timp, înaintea Consiliilor Europene din martie şi iunie, anul curent, care vor da strategiei forma sa finală, există un număr de îndoieli cu privire la documentul Comisiei Europene care a fost prezentat pe data de 3 martie, anul curent. În primul rând, ce fel de date vor fi utilizate ca bază pentru stabilirea ţintelor naţionale pentru cele 27 de state membre diferite ale UE? Ce sancţiuni sau recompense le aşteaptă pe acele state membre care respectă sau nu obiectivele impuse de către strategie? În cele din urmă, ce rol a fost rezervat în cadrul procesului pentru Parlamentul European deoarece, până acum, Strategia Europa 2020 a fost un proiect condus exclusiv de Consiliu şi de Comisie? Trebuie să găsim răspunsuri la aceste întrebări înaintea Consiliului European din iunie. Altfel, pentru a-l cita pe dl Barroso, Uniunea va rata „momentul său de adevăr”.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, după eşecul amar al Strategiei de la Lisabona, care trebuia să facă din Europa cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume în 2010, avem acum Strategia UE 2020, care este, mai exact, o extensie a strategiei respective. Pentru flexibilitatea pieţei muncii, a se citi nesiguranţa locului de muncă pentru lucrători, creşterea competiţiei la nivel european şi internaţional, reforma liberală a sistemelor de protecţie socială naţionale şi respectul absolut pentru Pactul absurd de stabilitate şi creştere...

Există toate ingredientele pentru ca această strategie să fie una de dezintegrare naţională şi socială, precum Strategia de la Lisabona dinaintea sa. Singurele inovaţii sunt cele inspirate de noile dvs. capricii: impunerea obligativităţii guvernării economice europene, deşi Europa Bruxelles-ului s-a dovedit a fi complet ineficientă în faţa crizei globale şi înclinaţia spre guvernare globală în numele aşa-numitei încălziri globale, care pare, din ce în ce mai mult, a fi un pretext ideologic. Vom vota împotriva acestui text.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva acestei rezoluţii deoarece nu pune suficient accentul pe obiectivul ocupării depline a forţei de muncă. În al doilea rând, priorităţile noastre ar trebui să se concentreze mai mult asupra luptei împotriva sărăciei şi asupra creşterii durabile. Parlamentul European lasă, de asemenea, să-i scape ocazia de a pune accentul pe necesitatea de a combate toate formele de ocupare nesigură a forţei de muncă, prin intermediul unei directive privind munca cu fracţiune de normă, introducerea unui set de drepturi sociale care sunt garantate, indiferent de tipul contractului de angajare şi măsuri de combatere a abuzurilor în legătură cu subcontractarea şi chiar a experienţei de muncă neremunerată. În cele din urmă, această rezoluţie alege să ignore necesitatea de a armoniza baza de impozitare, care are o importanţă vitală pentru crearea unui model social european. Nu există nicio îndoială că Parlamentul European a ratat o oportunitate importantă cu privire la construcţia unei Europe sociale şi durabile.

  Cătălin Sorin Ivan (S&D), în scris. – (RO) Că Strategia 2020 nu este nici suficient de verde, nici suficient de socială, este o realitate pe care am constatat-o cu toţii. Că obiectivele sunt vagi şi criza economică nu este abordată proporţional cu gravitatea ei, este, de asemenea, o observaţie pertinentă. De aceea, consider că rezoluţia votată în plenul PE are rolul de a aduce completări importante viziunii europene pentru următorii 10 ani.

Deşi rolul nostru, ca şi membri ai Parlamentului, este unul limitat de litera tratatului, aportul nostru poate fi unul consistent. Trebuie să aşteptăm totuşi din partea statelor membre să demonstreze voinţă politică şi să reflecteze asupra poziţiei noastre în mod constructiv.

Obiective precum „o economie sociala de piaţa” şi „un buget care să reflecte o creştere inteligentă, integratoare şi durabilă” sunt fundamentale pentru depăşirea efectelor generate de criza economică.

Investiţia în învăţământ, încurajarea mobilităţii studenţilor, cât şi formarea de noi aptitudini care să răspundă la cererile pieţei muncii sunt direcţii de acţiune pentru care trebuie să construim planuri de acţiune realiste.

  Peter Jahr (PPE), în scris. – (DE) În contextul Strategiei UE 2020, agricultura va juca un rol important în succesul viitor al Europei. În special când este vorba despre creştere durabilă şi ocuparea forţei de muncă şi când este vorba despre schimbările climatice, politica agricolă europeană este foarte semnificativă, deoarece are de jucat un rol indispensabil în susţinerea locurilor de muncă din zonele rurale şi de la periferia oraşelor. Mai mult, nu trebuie să uităm că agricultura furnizează alimente de înaltă calitate unui număr de 500 de milioane de europeni, asigură 40 de milioane de locuri de muncă şi este responsabilă pentru o cifră de afaceri anuală de aproximativ 1,3 trilioane de euro. Producţia de energie regenerabilă oferă locuri de muncă suplimentare şi ajută la reducerea emisiilor de CO2 şi a dependenţei de combustibilii fosili. Agricultura este inovatoare, creează valoare şi este sursa reală de cicluri economice regionale durabile. Politica agricolă europeană trebuie, prin urmare, să beneficieze de mai multă atenţie în contextul acestei strategii noi.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Aş dori să atrag atenţia asupra unei inconsecvenţe între ţintele strategiei 2020 şi efectele care vor fi consecinţa schimbărilor propuse în priorităţile bugetare pentru 2014-2020. Una dintre aceste ţinte este o îmbunătăţire a condiţiilor de mediu. Schimbarea priorităţilor bugetare sugerează o restrângere a fondurilor disponibile pentru politica agricolă comună, ceea ce înseamnă că, în 2020, agricultura va trebui să fie foarte eficientă sau chiar complet industrială. Înseamnă că va fi o ameninţare pentru mediu, iar aceasta, la rândul ei, înseamnă că UE va trebui să renunţe la modelul european de agricultură, care oferă o grijă particulară faţă de mediu, peisaj, biodiversitate, bunăstarea animalelor, dezvoltarea durabilă şi valorile sociale şi culturale ale mediului rural. Există o vorbă veche şi înţeleaptă, conform căreia „binele mai mare” este duşmanul lui „destul de bine”. Trebuie să fim atenţi ca nu cumva, protejând mediul, să provocăm daune acestuia.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Obiectivul strategiei viitoare a UE este să accepte provocările prezente şi viitoare şi să le controleze cât mai bine posibil. În contextul Strategiei UE 2020, sectorul agricol, în special, va juca un rol important în ceea ce priveşte noile provocări definite de UE, precum protecţia mediului şi a climatului, sursele de energie regenerabile, biodiversitatea şi creşterea şi ocuparea forţei de muncă în mod durabil, în special în zonele rurale. Europa trebuie să fie conştientă de faptul că 40 de milioane de locuri de muncă depind de agricultură, direct sau indirect.

Prioritatea numărul unu totuşi trebuie să fie, în continuare, securitatea furnizării alimentelor de înaltă calitate celor 500 de milioane de europeni, în special, pe fondul dublării producţiei de alimente până în 2050. Politica agricolă europeană trebuie, prin urmare, să beneficieze de mai multă atenţie în contextul acestei strategii noi.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Strategia UE 2020 este cea mai nouă ocazie pentru ca UE să se impună ca putere economică mondială, după eşecul Strategiei de la Lisabona. Pe fondul crizei economice globale, Strategia UE 2020 trebuie să fie modelul urmat de toate statele membre, pentru a ne aduce într-o nouă eră, cu modele noi care vor promova dezvoltarea durabilă pe baza bunelor practici.

După pierderea multor milioane de locuri de muncă pe tot teritoriul UE, lupta împotriva şomajului trebuie să fie „piatra sa de încercare”. Trebuie să putem crea locuri de muncă şi mâna de lucru trebuie să devină mai bine instruită şi mai calificată. Acest lucru va fi posibil doar cu sprijinul total al IMM-urilor, care sunt responsabile pentru crearea celor mai multe locuri de muncă. Totuşi, pentru ca Strategia UE 2020 să fie un succes, nu putem face aceleaşi erori care au fost făcute cu Strategia de la Lisabona, în special lipsa de angajare şi de responsabilitate din partea statelor membre.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Am votat pentru propunerea comună de rezoluţie a Parlamentului European (RC-B7-0151/2010). Strategia UE 2020 are ca scop să stabilească obiective noi, nu doar pentru acţiune politică, ci şi pentru modul în care gândim. Pentru o revenire completă din criză, trebuie să creăm instrumente şi mecanisme comune care nu numai că vor elimina efectele crizei economice curente, ci ne vor permite, de asemenea, să reacţionăm în mod adecvat la crize viitoare şi chiar să le prevenim complet. Comisia, Parlamentul şi toate instituţiile UE trebuie să-şi aducă aminte că prioritatea lor este să acţioneze pentru binele comun al cetăţenilor Europei. Pentru noi, cele mai importante sunt problemele cetăţenilor şi cetăţenii sunt cei pe care ar trebui să-i servim oferindu-le sfaturi, ajutor şi adoptând măsuri concrete. În contextul crizei, probleme precum şomajul, sărăcia şi excluziunea socială sunt la ordinea zilei. Dacă dorim să construim o Europă modernă, complet inovatoare, bazată pe dezvoltare şi capabilă de coeziune, trebuie să garantăm cetăţenilor noştri un sentiment de securitate în viitor. Sunt dezamăgit că, în propunerile originale privind Strategia UE 2020, agricultura a fost omisă. Reconstrucţia economică şi realizarea obiectivelor politicii de mediu sunt incluse în politica agricolă. Fără includerea acestei politici în Strategia UE 2020 şi, de asemenea, în orice strategie următoare, nu avem nicio şansă să atingem obiectivele, nu doar din domeniile menţionate mai sus, ci şi din multe alte domenii.

  Georgios Papastamkos (PPE), în scris. – (EL) Am votat împotriva părţii a doua a punctului 6 din propunerea comună de rezoluţie privind Strategia UE 2020, deoarece implică o intenţie de continuare a dezmembrării statului social european caracterizat printr-o construcţie tradiţională. UE ar trebui să-şi facă uniunea socială mai vizibilă, prin respingerea presiunii concurenţiale de pe scena economică internaţională din partea forţelor care fie au eliminat în mod clar beneficiile şi structurile de asistenţă socială sau celor care aplică dumpingul social. Se pare că politica socială şi politica de ocupare a forţei de muncă sunt adaptate în mod selectiv şi flexibil la forţele pieţei.

Strategia comună tinde să urmărească integritatea instituţională în orice are legătură cu forţele pieţei; totuşi, ar părea imperfect, din punct de vedere al politicii, să reglementăm impactul fenomenului de dezintegrare (precum şomajul, inechităţile regionale şi lipsa de coeziune socială). Acum, mai mult decât oricând, semnele unei noi ere pledează pentru o Europă mai socială.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Am votat această rezoluţie deoarece consider că Strategia UE 2020 trebuie să ofere un răspuns eficient la criza economică şi financiară şi să dea un nou impuls şi coerenţă europeană procesului de redresare a UE prin mobilizarea şi coordonarea instrumentelor naţionale şi europene.

Susţin necesitatea unei mai bune cooperări cu parlamentele naţionale şi societatea civilă deoarece numai prin implicarea mai multor actori va creşte presiunea asupra administraţiilor naţionale de a obţine rezultate.

Totodată, consider că industria europeană ar trebui să valorifice rolul său de pionier în materie de economie durabilă şi tehnologii pentru mobilitate ecologică, exploatându-şi potenţialul de export. Acest lucru reduce dependenţa de resurse şi facilitează îndeplinirea obiectivelor necesare 20-20-20 privind schimbările climatice.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Europa nu este cea mai competitivă economie din lume în 2010. Departe de aşa ceva: cu un PIB în scădere cu 4 % şi cu 23 de milioane de cetăţeni fără locuri de muncă, starea sa de sănătate nu este tocmai excelentă. Dacă UE are nevoie de un şoc electric puternic pentru a readuce economia şi ocuparea forţei de muncă într-un cerc virtuos, trebuie să facă acest demers cu obiective similare, dar utilizând metoda care este complet diferită de cea a Strategiei de la Lisabona. Trebuie, de asemenea, să ţină cont de negocierile care o aşteaptă în domeniile energiei, schimbărilor climatice, industriei şi agriculturii. De aceea susţin determinarea marcată de pragmatism a noii Strategii 2020. Asigurarea că 75 % dintre cetăţenii ajunşi la vârsta de încadrare au cu adevărat un loc de muncă şi a avea grijă ca 3 % din PIB pentru cercetare să dea roade sunt acum, mai mult decât oricând, obiectivele pe care trebuie să le atingă Europa. Dacă cele 27 de capitale cooperează este, însă, altă problemă. De aceea solicităm să fie prevăzute sancţiuni şi stimulente pentru elevii mai mult sau mai puţin merituoşi ai strategiei 2020 (secţiunea 14). Sancţiuni pe de o parte şi stimulente pe de altă parte. Morcovul şi băţul. Această strategie este veche de când lumea, dar funcţionează.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat împotriva propunerii de rezoluţie RC7-0151/2010 supusă astăzi votului Parlamentului din acelaşi motiv pentru care verzii nu au votat în favoarea Comisiei Barroso II: din cauza unei lipse de ambiţie. Cu această ocazie, este rândul celor mai mari grupuri politice ale Parlamentului să dezamăgească, prin adoptarea unei rezoluţii care ţine doar de atitudine – ea nu conţine nicio propunere economică, socială sau de mediu. Cred că europenii aşteaptă mai mult de la acest Parlament.

Parlamentul UE a fost marginalizat în timpul elaborării Strategiei UE 2020. Acum, când Parlamentul are, tardiv, şansa să reacţioneze, grupurile sale politice majore conspiră pentru a furniza o soluţie fără conţinut. Aceasta este o oportunitate pierdută de a aduce Parlamentul European în centrul dezbaterii privind conţinutul şi pe scena centrală, ca instituţie.

  Richard Seeber (PPE), în scris. – (DE) Întrebarea referitoare la unde anume ar trebui UE să fie în relaţie cu ocuparea forţei de muncă şi cu dezvoltarea economică în 2020 este foarte importantă. Mai ales în vremuri de criză economică precum acestea, Strategia UE 2020 trebuie să acţioneze ca o forţă care ne scoate din nesiguranţă. De aceea, este şi mai important să alegem obiectivele, astfel încât acestea să poată fi atinse. Politica nu este un scop în sine, ci are scopul de a crea programe realiste cu care populaţia şi economia să poată ţine ritmul. Economia durabilă trebuie să fie un punct major pentru modelarea viitorului apropiat.

Acesta este un obiectiv pe care trebuie să-l atingem pas cu pas, mai ales din cauza schimbărilor climatice. De asemenea, problema materiilor prime va preocupa, în viitor, Europa din ce în ce mai mult, prin urmare ar trebui să pregătim calea pentru utilizarea durabilă a resurselor acum şi să îndreptăm politica europeană în această direcţie.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am votat împotriva rezoluţiei comune, din cauză că trei grupuri majore o utilizează, în mod evident, pentru a susţine abordarea de status-quo a Comisiei Barroso II. Alegătorii mei aşteaptă o abordare diferită şi doresc ca Strategia Europa 2020 să introducă o nouă ordineecologică, o revoluţie verde a secolului XXI care va reconcilia dezvoltarea umană cu limitele fizice ale Pământului.

UE continuă să aibă foarte mare încredere în politica de creştere lipsită de critici a PIB-ului. Totuşi, verzii şi ecologiştii doresc să transforme Strategia Europa 2020 dintr-o strategie care urmăreşte doar creşterea PIB-ului, într-un concept politic mai larg al viitorului UE ca o Uniune socială şi durabilă, care va pune cetăţenii şi protecţia mediului în centrul politicilor sale, care va intenţiona să asigure bunăstarea oamenilor şi cele mai bune oportunităţi posibile pentru toţi. Din punctul nostru de vedere, PIB-ul trebuie să includă un set de indicatori de bunăstare, precum şi indicatori care vor lua în calcul factori economici externi largi şi presiuni legate de mediu. Prin urmare, grupul meu a transmis un text de opt pagini care explică abordarea noastră alternativă în detaliu. Prefer acest text compromisului celor mai mari trei grupuri.

  Marc Tarabella (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva rezoluţiei privind Strategia UE 2020, deoarece punctul 6, care menţionează restructurarea sistemelor de asigurări sociale şi vorbeşte despre o flexibilitate mai mare pentru lucrători, a fost adoptat. În plus, rezoluţia seamănă mai mult cu o amestecătură de intenţii mai mult sau mai puţin bune, în detrimentul obiectivelor cantitative şi calitative precise. Prin urmare, se pare că nu s-a ţinut cont de eşecul aproape complet al Strategiei de la Lisabona 2010.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Strategia Europa 2020 are ca obiectiv să elaboreze un plan pentru viitor, în vederea obţinerii creşterii economice şi a creşterii numărului de locuri de muncă în UE. Abordarea acesteia trebuie să se facă pe baza obiectivelor care se referă la o economie de piaţă socială durabilă, societatea bazată pe cunoaştere durabilă şi rolul IMM-urilor în promovarea ocupării forţei de muncă.

O politică de coeziune puternică, modernă şi flexibilă trebuie să fie elementul central al acestei strategii. Integrată în Tratatul de la Lisabona, politica de coeziune, prin aplicare orizontală, are un rol esenţial în răspunsul la noile provocări ale UE. În acest context, obiectivul coeziunii teritoriale europene poate fi considerat fundamental.

Priorităţile pentru coeziune europeană trebuie să fie orientate nu doar către promovarea competitivităţii la nivel european, prin alocarea eficientă a fondurilor, ci şi spre ajutorul acordat regiunilor dezavantajate pentru a depăşi dificultăţile economice şi sociale şi pentru a reduce dezechilibrele existente.

Rolul activ al regiunilor europene în promovarea acestei strategii trebuie, de asemenea, evidenţiat. Importanţa guvernării la diferite niveluri merită să fie subliniată. Existenţa unei comuniuni profunde a obiectivelor, sarcinilor şi responsabilităţilor legate de Strategia Europa 2020 între UE, statele membre şi autorităţile locale şi regionale va fi oportună.

Din motivele menţionate mai sus, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie menţionate.

  Marianne Thyssen (PPE), în scris. – (NL) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, crearea unei strategii de ieşire din criză este esenţială pe termen scurt, dar pe termen mediu este necesar ceva mai mult. Dacă dorim cu adevărat să dăm o şansă economiei de piaţă sociale, modelul nostru social, avem nevoie de creştere economică mai mare, o creştere ecologică, care ne va face competitivi şi va crea noi locuri de muncă. Efectuarea de noi investiţii în cercetare şi dezvoltare, în produse inovatoare, procese de producţie şi servicii este esenţială dacă dorim să ne menţinem standardul de viaţă în economia globală.

Acest impuls către reformă structurală este reflectat în „Strategia 2020” propusă de Comisie. De asemenea, este esenţial ca această Comisie să schimbe tactica şi să se concentreze pe un număr de ţinte mai mici, care pot fi cuantificate şi sunt adaptate statelor membre individuale. După cum sugerează rezoluţia, pe bună dreptate, strategia nu va reuşi să se asigure că obiectivele declarate pot fi realizate. Absenţa unui mecanism real de sancţionare dacă nu sunt îndeplinite obiectivele sau chiar dacă sunt depuse eforturi insuficiente în acest scop, înseamnă că această „Strategie 2020” este greşită, la fel cum a fost şi predecesoarea sa.

Rezoluţia comună oferă o bază adecvată pentru noi discuţii cu Comisia, cu Consiliul şi cu preşedintele Consiliului European. Prin urmare, am votat în mod ferm în favoarea acestei rezoluţii.

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Propunerea comună de rezoluţie a Partidului Popular European (Creştin-Democrat), a Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi a Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa privind Strategia UE 2020 exprimă decizia comună a feţei politice a capitalului de a utiliza toate mijloacele pentru a implementa atacul brutal şi planurile antisociale ale monopolurilor împotriva claselor muncitoare şi a lucrătorilor din toată Uniunea Europeană. Strategia UE 2020 continuă şi extinde Strategia de la Lisabona antisocială, prin formularea obiectivelor şi planurilor strategice ale capitalului monopolist şi prin aşezarea remuneraţiilor şi drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor pe un pat al lui Procust. Mai precis, avem: aplicarea pe scară largă a faimoasei „flexisecurităţi”, împreună cu „învăţarea de-a lungul vieţii”, „formarea şi reconversia profesională” şi „mobilitatea” lucrătorilor, abolirea acordurilor colective, reducerile drastice ale salariilor şi pensiilor şi creşterea vârstei de pensionare, precum şi schimbări extinse în asigurări sociale, sănătate, asistenţă socială şi educaţie. Aceasta oferă, de asemenea, capitalului sume masive din trezoreria statului, sub forma subvenţiilor şi stimulentelor pentru „dezvoltare ecologică”. Partidul Comunist Grec a votat împotriva rezoluţiei Parlamentului European privind Strategia UE 2020.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Cu mult timp în urmă, Jacques Delors spunea că nu te poţi îndrăgosti de o piaţă unică sau de o monedă unică. Eu sunt îndrăgostită de o Uniune care ia în serios necesităţile reale ale familiilor din statele membre, în strictă conformitate cu competenţele naţionale şi europene. Totuşi, citind Strategia UE 2020 şi rezoluţia noastră parlamentară, am descoperit că ambiţiile noastre se limitează la un flirt timid cu economia de piaţă liberă. Nu există nicio recunoaştere a investiţiei cetăţenilor în coeziune sau solidaritate socială între generaţii. Nu ar trebui să ne schimbăm perspectiva asupra relaţiilor de muncă şi a creării de valoare adăugată din care beneficiază societatea, ca un tot unitar? Comisia propune o ţintă cuantificabilă pentru combaterea sărăciei. Această mişcare va readuce inevitabil procesul de selecţie preferenţială, care nu ajută deloc pe cei mai săraci cetăţeni. Absenţa unei liste a indicatorilor sărăciei demonstrează, fără intenţie, o lipsă de înţelegere a semnificaţiei sărăciei. Sărăcia înseamnă mult mai mult decât a fi şomer şi cei care trăiesc în sărăcie extremă, zi de zi, nu caută doar un loc de muncă; ei doresc acces adecvat la drepturile existente. Europa 2020 ar trebui să răspundă la această situaţie cu mai mult entuziasm şi mai multă determinare. M-am abţinut de la vot.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0136/2010

  Elena Băsescu (PPE), în scris. – (RO) Am citit atât raportul judecătorului Richard Goldstone, cât şi concluziile ambasadorului Dora Gold, care demontează multe din argumentele raportului Comisiei ONU conduse de judecătorul Goldstone. Comparându-le, am observat subiectivismul raportului Goldstone şi, prin urmare, nu am susţinut rezoluţia privind aplicarea recomandărilor din raportul Goldstone referitoare la Israel şi Palestina.

Analiza faptelor trebuie făcută într-un mod transparent şi imparţial faţă de ambele părţi din conflict. Raportul Goldstone omite să menţioneze cauza care a provocat operaţiunea israeliană din Gaza: cele aproape 12 000 de atacuri cu rachete şi mortiere asupra civililor israelieni. După retragerea forţelor israeliene din Gaza, numărul de atacuri cu rachete a crescut cu 500 %. Dacă în anii 2004 şi 2005 au fost 281 şi, respectiv, 179 de atacuri cu rachete asupra teritoriului israelian, după retragerea din Gaza (în septembrie 2005), numărul de atacuri a crescut la: 946 în 2006, 783 în 2007, iar în anul 2008 au fost 1 730 atacuri.

Nicio ţară membră a Uniunii Europene nu a votat în favoarea adoptării raportului Goldstone în cadrul Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Respectarea dreptului internaţional trebuie să fie o prioritate pentru toate părţile implicate.

  Andrew Henry William Brons (NI), în scris. – Am decis să ne abţinem de la toate voturile referitoare la Palestina şi Israel. Nu am putut vota pentru rezoluţii care au intenţia să ofere UE puterea de a conduce politica externă sau care au fost inconsecvente cu politica noastră de neutralitate privind conflictul. Nu adoptăm o poziţie neutră între Israel, palestinieni şi alte ţări arabe şi musulmane. Totuşi, politica noastră nu este de neutralitate sau de indiferenţă. În special, recunoaştem că atacurile asupra civililor, fie de către state, fie de către organizaţii sunt complet inacceptabile. În plus, am fi mulţumiţi să asistăm la încheierea conflictului printr-o reglementare onorabilă.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Vizitând Gaza la începutul acestui an, am văzut cât de important este ca Parlamentul să acţioneze în acest domeniu. Recomandările Goldstone trebuie implementate în întregime şi voi urmări acest subiect în lunile viitoare.

  Derek Roland Clark (EFD), în scris. – Deşi recunosc că conflictul din Gaza şi Cisiordania este o tragedie umanitară, voturile mele nu susţin existenţa influenţei internaţionale a instituţiilor europene, deoarece nu recunosc Uniunea Europeană. Voturile mele din Parlament din 10 martie 2010 reflectă conştiinţa mea privind acest subiect.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Am sponsorizat această rezoluţie care evidenţiază că respectul pentru drepturile internaţionale ale omului şi dreptul umanitar este o premisă esenţială pentru o pace justă şi durabilă în Orientul Mijlociu; ea exprimă preocuparea faţă de presiunile care sunt exercitate asupra ONG-urile de către autorităţile israeliene şi din Gaza, din cauză că au cooperat cu ancheta Goldstone; ea solicită încetarea necondiţionată a blocadei din Gaza şi solicită Europei să solicite insistent, în mod public, Israelului şi palestinienilor să implementeze recomandările Goldstone. Raportul Goldstone însuşi ajunge la concluzia că mortalitatea extrem de ridicată printre civili, inclusiv peste 300 de copii, este urmarea unei politici israeliene de utilizare deliberată a forţei disproporţionate, care contravine legislaţiei internaţionale. Acesta a concluzionat, de asemenea, că asediul din Gaza este echivalent cu pedepsirea colectivă a unei populaţii de 1,5 milioane, care contravine legislaţiei internaţionale. El recomandă statelor care sunt părţi la convenţiile de la Geneva (inclusiv Irlanda) să-i urmărească penal pe cei responsabili pentru aceste politici şi pentru implementarea lor. Pregătesc în prezent o plângere oficială la Poliţia irlandeză, pe baza constatărilor raportului Goldstone, pentru a permite directorului responsabil cu urmăririle penale să ia în considerare cazul urmăririi penale a responsabililor din Irlanda.

  Göran Färm, Anna Hedh, Olle Ludvigsson, Marita Ulvskog şi Åsa Westlund (S&D), în scris. – (SV) Noi, social democraţii suedezi, nu credem că Hamas trebuie inclusă pe lista UE a organizaţiilor teroriste. Criticăm ferm Hamas şi, nu mai puţin, atacurile sale asupra populaţiei civile israeliene, dar, în acelaşi timp, suntem preocupaţi de faptul că condamnarea necondiţionată de către UE poate agrava situaţia şi poate determina Hamas să se izoleze şi mai mult. Nu împărtăşim opinia că decizia UE de a continua izolarea politică a organizaţiei Hamas ca urmare a succesului acesteia într-o alegere liberă şi democratică este cea corectă. Credem că UE trebuie să compare posibilitatea de a obţine succesul prin intermediul izolării şi sancţiunilor cu utilizarea dialogului critic şi a cooperării.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Oricine a urmărit timp de mulţi ani, aşa cum am făcut eu, conflictul israelo-palestinian nu poate decât să ajungă, cu tristeţe, la concluzia că multe dintre eforturile sincere pentru o pace durabilă continuă să fie insuficiente pentru a-i convinge şi a-i motiva pe cei care au optat pentru violenţă să o abandoneze definitiv. Victoria electorală a Hamas şi divizarea în două părţi a teritoriului palestinian, fiecare cu propria autoritate, a exacerbat în mod semnificativ o situaţie deja sumbră.

Atât timp cât Hamas nu acceptă existenţa legitimă a statului Israel, dialogul nu va fi mai mult decât un simulacru. În ceea ce-l priveşte, Israelul va trebui să aibă grijă ca poziţiile pe care le adoptă să fie adecvate şi proporţionale, ca nu cumva să pună în pericol legitimitatea internaţională pe care o are în prezent. Ca şi Yitzhak Rabin, cred, de asemenea, că pacea diplomatică nu este o pace reală, dar aceasta este un pas esenţial în acest scop. Este necesar să lucrăm în această direcţie şi să eliminăm obstacolele care blochează paşii către pacea reală. Raportul judecătorul Goldstone notează unele obstacole puse în practică de ambele părţi din acest proces, în special abuzurile şi crimele grave care trebuie investigate, judecate şi pedepsite.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Trebuie să acordăm atenţie conflictului armat care a început în Gaza la 27 decembrie 2008 şi s-a terminat la 18 ianuarie 2009, provocând decesul a peste 1 400 de palestinieni şi al 13 israelieni. Pierderea de vieţi omeneşti a fost cuplată cu distrugerea majorităţii infrastructurii civile.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi statele membre trebuie să încerce să ajungă la o poziţie comună a UE privind modul de acţiune referitor la raportul misiunii de anchetă privind conflictul din Fâşia Gaza şi din Israelul de Sud.

Doresc să subliniez faptul că respectul pentru legislaţia internaţională din domeniul drepturilor omului şi pentru dreptul umanitar internaţional este esenţial pentru obţinerea unei păci echitabile şi durabile în Orientul Mijlociu.

Sunt de acord cu apelul ca Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate şi statele membre să controleze aplicarea recomandărilor incluse în raportul Goldstone prin consultarea misiunilor externe ale UE şi ale ONG-urilor care operează în acest domeniu.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Adoptarea acestei rezoluţii privind conflictul din Gaza de către Parlament a fost un pas pozitiv, deoarece recunoaşte încălcările dreptului internaţional de către Israel. Ea dovedeşte impactul pe care raportul Goldstone l-a avut asupra procesului de pace din Orientul Mijlociu prin aducerea la cunoştinţa Parlamentului a încălcărilor constante ale legislaţiei internaţionale comise de Israel.

Adevărul este că raportul Goldstone conţine dovada clară a încălcărilor dreptului umanitar internaţional comise de forţele israeliene pe teritoriul palestinian în timpul operaţiunilor sale militare din 2008.

Din acest motiv, dorim adoptarea imediată a concluziilor acestui raport şi punerea în practică a recomandărilor sale. În acelaşi timp, solicităm insistent oficialilor UE să se asigure că nu va exista o consolidare a acordului de asociere UE-Israel, atâta timp cât nu încetează încălcările dreptului internaţional şi ale drepturilor fundamentale ale omului pe care Israelul le comite în continuare în teritoriile ocupate ale Palestinei.

  Charles Goerens (ALDE), în scris. – (FR) Aceasta este încă o evaluare retrospectivă a greşelilor făcute de fiecare dintre părţile implicate în conflict. Dacă aceleaşi cauze produc aceleaşi efecte, avem un motiv să cercetăm cauzele, deoarece efectele sunt întotdeauna dezastruoase. Aceleaşi cauze lansează rachete deasupra oraşelor israeliene. Aceleaşi cauze sunt contraatacul disproporţionat al statului Israel. Aceleaşi cauze sunt situaţia regretabilă a locuitorilor din Gaza. Aceleaşi cauze sunt, de asemenea, exploatarea suferinţei lor de către cele mai radicale facţiuni. Iată o idee: de ce să nu susţinem doar acele forţe din cele două tabere care au ales pacea cu adevărat? Aceste forţe există de ambele părţi şi sunt mult prea des acuzate că îşi trădează propriii cetăţeni, deoarece visează la un scenariu în care este posibil să depăşească diferenţele dintr-o regiune care a fost fundalul unuia dintre cele mai periculoase conflicte de pe planetă.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei care solicită aplicarea recomandărilor Goldstone, deoarece este foarte important să obţinem un angajament din partea autorităţilor israeliene şi palestiniene că vor desfăşura investigaţii imparţiale şi transparente în tragedia din Gaza din 2008-2009, nu într-un mod agresiv, ci într-un mod determinat. Statele membre, în ceea ce le priveşte, trebuie să lucreze şi mai intens pentru a susţine o poziţie fermă şi trebuie să se angajeze pentru menţinerea acestor solicitări pentru partenerii lor israelieni şi palestinieni. Dreptul umanitar internaţional trebuie respectat de toate părţile implicate în conflict şi obiectivul UE trebuie să fie asigurarea respectării acestor principii.

  Joe Higgins (GUE/NGL), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii, deoarece subliniază condiţiile oribile în care trăieşte marea majoritate a populaţiei palestiniene din Gaza în prezent şi, în special, solicită deschiderea „imediată” şi „necondiţionată” a tuturor graniţelor din Gaza. Susţin în totalitate dreptul populaţiei palestiniene la autodeterminare şi dreptul lor de a se apăra împotriva atacurilor repetate ale armatei israeliene şi ale forţelor de stat. Totuşi, nu sunt deloc de acord cu ideile Islamului politic de dreapta şi ale Hamas. Mă opun, de asemenea, atacurilor individuale împotriva lucrătorilor evrei care divizează în continuare clasa muncitoare israeliană şi cea palestiniană. Aceasta nu face decât să ofere guvernului israelian şi altor grupări extremiste de dreapta din Israel un pretext pentru a lansa noi atacuri asupra populaţiei palestiniene. Guvernul israelian nu serveşte intereselor populaţiei palestiniene şi nici clasei muncitoare israeliene. Atacurile asupra standardelor de viaţă şi drepturilor democratice trebuie apărate în comun, de lucrătorii israelieni şi palestinieni. Singura soluţie care poate aduce pacea durabilă în regiune este un Israel socialist, alături de o Palestină socialistă, în care graniţele sunt convenite reciproc de ambele comunităţi şi fac parte dintr-o confederaţie socialistă democratică a Orientului Mijlociu.

  David Martin (S&D), în scris. – Susţin ferm constatările raportului Goldstone şi sunt încântat că Parlamentul a aprobat recomandările acestuia. Sper că procesul păcii durabile printr-o soluţie cu două state va fi susţinut de constatările raportului Goldstone.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) UE ar trebui să fie foarte preocupată de soluţionarea conflictului israelo-palestinian care, pe lângă victimele pe care le-a cauzat, creează, de decenii, multă instabilitate în regiune şi în lume.

Chiar şi aşa, cred că există diferenţe între ceea ce face Israelul, ca stat democratic şi suveran care împărtăşeşte şi promovează valorile de bază ale societăţilor occidentale şi mişcările radicale precum Hamas care, în majoritatea cazurilor, refuză să recunoască existenţa statului Israel. Aceasta reprezintă un obstacol în calea unei rezolvări complete a conflictului.

Aceasta nu ne împiedică să condamnăm, în toate situaţiile, actele de violenţă care au avut loc de ambele părţi ale conflictului, care au şocat lumea şi care pot doar să ne motiveze şi să ne angajeze şi mai mult pentru a găsi moduri de promovare a înţelegerii.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Propunerea comună de rezoluţie de astăzi referitoare la raportul Goldstone exprimă încă o dată eforturile UE pentru o evaluare echitabilă şi o analiză a evenimentelor din timpul conflictului din Gaza. La 26 februarie 2010, Adunarea Generală a ONU a solicitat încă o dată ambelor părţi să efectueze investigaţii credibile şi să transmită noi rapoarte în termen de cinci luni. Autorităţile Palestiniene au instituit o comisie de anchetă independentă, ceea ce este o ştire îmbucurătoare. Acţiunile UE pe scena internaţională trebuie să se concentreze pe conformitatea strictă cu principiile şi obiectivele Cartei ONU şi ale dreptului internaţional. În mod similar, respectarea dreptului umanitar internaţional şi a normelor drepturilor internaţionale ale omului de către Israel şi de către palestinieni este o premisă materială pentru procesul de pace, care va duce la crearea a două state, care coexistă în pace şi securitate. Cu această rezoluţie, UE încearcă să inspire obţinerea unei poziţii comune reglementate privind măsurile care rezultă din raportul misiunii de anchetă a ONU privind conflictul din Gaza şi din sudul Israelului, condusă de judecătorul Goldstone. Acest raport pledează, de asemenea, în favoarea susţinerii publice ca recomandările raportului să fie implementate şi ca responsabilitatea să fie asumată pentru toate încălcările dreptului internaţional, inclusiv acuzaţiile de crime de război, şi din acest motiv am votat în favoarea sa.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Propunerea comună de rezoluţie referitoare la raportul Goldstone expune dorinţa UE de efectuare a unei investigaţii asupra evenimentelor legate de conflictul din Gaza în mod echitabil şi detaliat. La 26 februarie 2010, Adunarea Generală a ONU a solicitat, de asemenea, investigarea în termen de cinci luni asupra incidentelor şi presupuselor încălcări grave ale drepturilor omului. Conform celor mai noi informaţii, până acum, doar partea palestiniană s-a conformat, ceea ce este foarte regretabil. În opinia mea, UE trebuie să susţină în mod activ în organizaţiile şi comisiile internaţionale respectarea şi implementarea dreptului internaţional. Acest respect pentru conformitatea ambelor părţi participante la conflict cu dreptul umanitar internaţional şi cu normele dreptului internaţional pentru apărarea drepturilor omului este o premisă de bază în conflictul din Orientul Mijlociu pentru un progres semnificativ în ceea ce priveşte procesul de pace, care ar putea suferi acum un regres serios, încă o dată, ca urmare a construcţiei de aşezări planificate de Israel. Rezoluţia comună solicită aplicarea recomandărilor raportului misiunii de anchetă a ONU referitoare la conflictul din Gaza şi din sudul Israelului, condusă de judecătorul Goldstone, prin urmare am votat în favoarea acesteia.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Drepturile omului trebuie respectate de toate părţile din conflictul din Orientul Mijlociu. Fiecare suspiciune că drepturile omului au fost încălcate, de către oricare dintre părţi, trebuie verificată. În acest caz totuşi trebuie utilizată o abordare identică pentru toate părţile conflictului. Raportul Goldstone este un document care a creat multe emoţii şi controverse. El s-a confruntat cu numeroase acuzaţii de părtinire. Mulţi au atras atenţia asupra faptului că raportul nu tratează în mod egal toţi factorii care au condus la conflict. Comunitatea internaţională nu trebuie, totuşi, să ignore conflictul. Recomandările raportului Goldstone includ o propunere de a desfăşura investigaţii internaţionale asupra crimelor care se presupune că au fost comise de ambele părţi ale conflictului. Realităţile conflictului din Orientul Mijlociu pun un semn de întrebare asupra posibilităţii realizării acestui demers. Există un pericol serios că Parlamentul European nu va reuşi să monitorizeze acţiunile efectuate de Hamas, ci doar pe cele efectuate de Israel. Ţinând cont de aceste circumstanţe, am decis să votez împotriva adoptării rezoluţiei comune de la votul final.

  Zuzana Roithová (PPE), în scris. – (CS) Nu am susţinut rezoluţia comună a socialiştilor, liberalilor, a blocului de stânga şi a verzilor privind aplicarea recomandărilor raportului Goldstone privind Israelul. Acest raport a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU în noiembrie anul trecut doar de către cinci din cele 27 de state membre. Aceasta din cauză că raportul nu a fost analizat responsabil la nivelul Consiliului pentru drepturile omului şi, astfel, Adunarea Generală a votat un raport neechilibrat, care descrie Israelul ca o organizaţie teroristă. Sunt unul dintre acei politicieni care luptă pentru o investigare obiectivă şi necompromiţătoare în toate cazurile de încălcare a drepturilor omului în conflictul din Gaza. În joc, totuşi, se află credibilitatea concluziilor investigaţiei. Nu este acceptabil să se permită politizarea unei investigaţii în desfăşurare, care încă nu s-a încheiat. Scopul, în cele din urmă, trebuie să fie obţinerea unei soluţii paşnice la conflictul israelo-palestinian şi viitoarea prosperitate a două state independente, Israel şi Palestina, şi nu o luptă pentru putere între Europa şi SUA pentru influenţă în această regiune.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat pentru propunerea de rezoluţie RC7-0136/2010 referitoare la recomandările raportului Goldstone, în primul rând deoarece acesta insistă să solicite o poziţie puternică a UE privind monitorizarea raportului Goldstone şi ca aplicarea recomandărilor acestuia şi responsabilitatea pentru toate încălcările dreptului internaţional să fie solicitate public, solicită tuturor părţilor să conducă investigaţii care respectă standardele internaţionale în termen de cinci luni şi solicită monitorizarea activă a implementării raportului de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedinte al Comisiei, precum şi de către statele membre ale UE. În plus, aceasta adaugă puncte noi la ceea ce a spus deja Parlamentul în trecut, solicitând, de exemplu, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedinte al Comisiei să evalueze rezultatele investigaţiilor de către toate părţile şi să raporteze Parlamentului, reaminteşte că responsabilitatea şi credibilitatea UE şi a statelor sale membre necesită monitorizarea completă a investigaţiilor şi îşi exprimă îngrijorarea cu privire la presiunea asupra ONG-urilor implicate în elaborarea raportului Goldstone şi în investigaţiile de monitorizare, incluzând referinţe la măsurile restrictive impuse activităţilor acestora.

  Olle Schmidt şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. – (SV) Acesta nu este un moment potrivit pentru a adopta o rezoluţie privind Israelul. Ne putem aştepta să primim curând o evaluare completă a raportului Goldstone şi cred că nu ar trebui să o anticipăm. Situaţia este sensibilă şi conflictul dintre părţi a deveni polarizat. Nu trebuie să agravăm situaţia prin adoptarea unei rezoluţii care va fi privită, cu siguranţă, ca nesatisfăcătoare de către părţile implicate. De asemenea, mi se pare ciudat că UE poate adopta o rezoluţie pe baza unui mandat care nu a fost susţinut de niciunul dintre statele membre ale UE la Consiliul ONU privind drepturile omului.

  Marek Siwiec (S&D), în scris. – (PL) Nu cred că rezoluţia comună referitoare la aplicarea recomandărilor raportului Goldstone privind Israelul/Palestina reflectă în mod complet punctele de vedere exprimate de deputaţii în Parlamentul European în timpul dezbaterii care a avut loc la Bruxelles la 24 februarie. Rezoluţia nu reprezintă în mod adecvat poziţia majorităţii grupurilor politice care au contribuit la crearea documentului. Raportul la care se referă rezoluţia – raportul Goldstone – este părtinitor şi nu tratează toţi factorii care au condus la conflict în mod egal. În plus, rezoluţia comună nu menţionează circumstanţele care au condus la conflict şi nici nu conţine vreo referinţă la cele 8 000 de atacuri asupra civililor israelieni, organizate de Hamas şi de alte grupuri armate. Nu există nicio informaţie despre modul în care Hamas a ignorat încetarea focului.

Punctul 7 din documentul la care mă refer arată clar că Parlamentul Europeană nu va putea monitoriza acţiunile adoptate de Hamas, ci doar cele desfăşurate de Israel. O astfel de poziţie reduce credibilitatea sistemului juridic al Israelului şi, de asemenea, a instituţiilor israeliene şi subminează capacitatea lor de a desfăşura investigaţii. Prin urmare, la votul final, am votat împotriva adoptării rezoluţiei comune.

  Catherine Soullie (PPE), în scris. – (FR) Reducerea conflictului israelo-palestinian la o simplă comparaţie a numărului de decese în una sau alta din taberele beligerante nu poate decât să ne deformeze punctul nostru de vedere asupra acestui război, care durează de prea mult timp. Suntem cu toţii de acord că este dificil să găsim o soluţie la acest conflict, deoarece cauzele în sine sunt complexe şi profunde. Astfel, a vedea lucrurile doar în alb şi negru este imposibil în această zonă a lumii.

Misiunea condusă de judecătorul Goldstone a fost însărcinată doar cu enumerarea încălcărilor dreptului internaţional. Deşi nu toate concluziile din acest raport sunt nejustificate, votul împotriva acestor rezoluţii, care au aprobat abordarea şi concluziile unui text care cred că a fost gestionat într-un mod părtinitor dar, mai presus de toate, pe baza unor obiective incomplete, mi s-a părut că este cea mai corectă soluţie intelectuală.

Da, trebuie să denunţăm şi să oprim abuzurile care sunt comise de una sau de cealaltă parte beligerantă din regiunea respectivă, dar trebuie să fim foarte atenţi cu privire la procedura utilizată dacă dorim ca justiţia să fie instaurată în regiune, pentru a ne conduce în direcţia unei păci durabile.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am votat în favoarea rezoluţiei comune referitoare la raportul Goldstone, mai ales pentru că recunoaşte că cetăţenii din Gaza continuă să trăiască în condiţii teribile ca o consecinţă a blocadei şi deoarece solicită deschiderea imediată, permanentă şi necondiţionată a punctelor de trecere a frontierei. Textul aprobat solicită insistent aplicarea recomandărilor din raportul Goldstone şi responsabilitate pentru toate încălcările dreptului internaţional, inclusiv acuzaţiile de crime de război. Raportul este rezultatul unei investigaţii echilibrate şi minuţioase, care s-a bazat pe vizite în regiune şi întrevederi cu martorii.

Conform raportului, părţile implicate au comis încălcări ale dreptului umanitar internaţional. Raportul consideră că ofiţerii superior ai armatei israeliene sunt responsabili pentru următoarele: utilizarea fără discriminare a fosforului alb, lipsa distincţiei dintre civili şi combatanţi, consecinţele umane ale blocadei, care este un instrument de pedeapsă colectivă, şi încălcarea legii marţiale.

Raportul conţine suficiente elemente pentru a solicita Secretarului General al ONU şi Consiliului de Securitate să înceapă procedurile legale, care vor fi cel mai bun mod de a garanta că toate îndoielile şi discuţiile legate de evenimentele din Gaza sunt eliminate. Mi se pare regretabil că Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) nu a acordat nicio importanță acestui text.

  Charles Tannock (ECR), în scris. – Grupul ECR nu recunoaşte o parte substanţială a raportului Goldstone şi, prin urmare, nu am votat pentru propunerea de rezoluţie a PPE şi pentru propunerea comună de rezoluţie. Grupul ECR are preocupări serioase cu privire la legitimitatea şi natura părtinitoare a raportului realizat de judecătorul Goldstone şi, în special, nu doreşte să vadă membri IDF sau politicieni condamnaţi pentru crime de război. Susţinem continuarea discuţiilor pentru pace şi securitate în regiune, susţinem o soluţie cu două state şi recunoaştem problemele umanitare cauzate de conflictul existent în regiune.

  Róża Gräfin Von Thun Und Hohenstein (PPE), în scris. – (PL) Ca actor internaţional, UE ar trebui să aibă în vedere nu doar binele cetăţenilor săi, ci, de asemenea, nu ar trebui să uite să menţină o perspectivă globală.. Din acest motive, deciziile luate de deputaţii PE ar trebui să fie bazate pe o realitate care este mai mult decât europeană. Votarea asupra rezoluţiei privind aplicarea recomandărilor raportului judecătorului Goldstone înainte ca raportul să fie adoptat de ONU este o greşeală.

Lăsând la o parte faptul că nu am avut timp suficient să dezbatem raportul, nu ni s-a oferit o prezentare a raportului care să includă o acoperire cuprinzătoare a argumentelor în conflict. Într-o situaţie în care statele membre ale UE nu dovedesc dorinţa de a interveni în cazul Israelului şi Palestinei, adoptarea de către Parlamentul European a oricărui tip de rezoluţie nu este salutară pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu.

Din aceste motive, m-am abţinut de la votul asupra rezoluţiei Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi am votat împotriva rezoluţiei comune prezentate de către celelalte partide. Am îndoieli în special privind considerentul J şi punctul 10 din rezoluţia comună, care, deşi subliniază situaţia tragică a rezidenţilor din Fâşia Gaza, nu explică faptul că aceasta este rezultatul direct al conducerii Hamas – un grup considerat de către comunitatea internaţională a fi o organizaţie teroristă. În plus, nu pot să fiu de acord cu punctele 2 şi 4 din rezoluţia comună, care solicită aplicarea recomandărilor raportului Goldstone, deşi nu toate sunt legitime.

  Dominique Vlasto (PPE), în scris. – (FR) Datorită raportului Goldstone, a fost posibilă evidenţierea necesităţii efectuării rapide de investigaţii independente pentru a stabili realitatea faptelor şi responsabilitatea părţilor implicate şi pentru a trage concluzii din orice încălcări ale dreptului internaţional şi ale dreptului umanitar comise în timpul conflictului din Gaza. Aceste investigaţii trebuie conduse într-un mod onest de către autorităţile palestiniene şi israeliene. Sper că acestea vor putea, astfel, să faciliteze o reluare a negocierilor şi, prin urmare, susţin fără rezerve principiul investigaţiilor. Aş dori, de asemenea, să subliniez că acest conflict din Gaza a cauzat distrugerea multor proiecte finanţate de UE şi destinate atenuării crizei umanitare de care suferă populaţia, care este victima unei lipse de bunuri de primă necesitate şi a lipsei de acces la serviciile publice de bază. Populaţia din zonă are nevoie de încurajare şi trebuie să creadă în continuare într-o rezolvare rapidă a problemei israelo-palestiniene. Doar în aceste circumstanţe vor fi stabilite condiţiile pentru obţinerea unei păci echitabile şi durabile între statul palestinian şi statul israelian, care sunt vecini viabili, siguri şi paşnici.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0134/2010

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Nu demult, am reamintit Parlamentului că alegerile nu sunt libere în Belarus, că libertatea de exprimare, de asociere şi de protest nu există şi că a existat un număr tot mai mare de activităţi de represiune conduse de către autorităţi. În plus, prizonierii politici nu au fost încă eliberaţi, pedeapsa cu moartea nu a fost abolită şi nu există nicio garanţie de separare a puterilor, în special, independenţa justiţiei, nici de respect pentru drepturile omului.

Utilizarea recentă a poliţiei împotriva Uniunii polonezilor din Belarus şi negarea drepturilor pe care le urmăresc aceştia sunt încă două episoade care duc la slăbirea încrederii Europei în dictatura din Belarus. Aceştia solicită tuturor democraţilor europeni, în special instituţiilor europene şi guvernelor statelor membre să acorde o atenţie riguroasă şi o reacţie fermă şi coordonată faţă de autorităţile de la Minsk, care continuă să fie loiale celor mai rele moşteniri ale comunismului. Uniunea Europeană nu poate fi partenera unui Belarus care nu respectă nici pe cetăţenii săi şi nici dreptul internaţional. După cum spune un proverb din ţara mea: „mai bine singur în casă decât în rea adunare!”.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Uniunea Europeană nu ar trebui să recunoască legitimitatea parlamentului din Belarus până când nu vor avea loc alegeri libere în această ţară. Prin urmare, solicit autorităţilor belaruse să realizeze o reformă completă a legislaţiei electorale a ţării, în conformitate cu recomandările Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa/Biroului pentru instituţii democratice şi drepturile omului.

Acţiunile autorităţilor din Belarus împotriva membrilor organizaţiei care reprezintă minoritatea naţională poloneză sunt absolut reprobabile, așa cum sunt procesele părtinitoare politic şi faptul că autorităţile judiciare primesc, în mod evident, ordine de la executiv. UE nu poate fi de acord cu decizia autorităţilor din Belarus de a limita accesul la Internet sau cu lipsa de garanţii privind libertatea presei, libertatea de adunare şi asociere paşnică şi libertatea cultelor religioase, altele decât Biserica Ortodoxă Belarusă, precum şi alte drepturi şi libertăţi politice.

Susţin ca nivelul de cooperare a Comunităţii cu autorităţile belaruse să fie direct proporţional cu nivelul de respectare a drepturilor omului în ţara respectivă. Împărtăşesc în continuare îngrijorarea cu privire la declaraţia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate/vicepreşedinte al Comisei privind represaliile asupra minorităţii naţionale poloneze, care a fost slabă şi târzie.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) De la sfârşitul războiului rece, relaţiile dintre Belarus şi Occident au înregistrat progrese către dezvoltarea unei noi înţelegeri, iar UE a dezvoltat dialogul pozitiv, sub forma oferirii de stimulente Belarusului, pentru a înregistra progrese legate de democraţie şi de drepturile omului.

În ciuda celor de mai sus, UE nu poate accepta acţiuni care intră în conflict cu principiile internaţionale şi cu legislaţia privind drepturile minorităţilor naţionale. UE nu poate susţine opinii relative privind drepturile omului.

  Kristiina Ojuland (ALDE), în scris. – (ET) Domnule preşedinte, în calitate de coautoare a rezoluţiei PE referitoare la situaţia privind societatea civilă şi minorităţile din Belarus, am votat în favoarea rezoluţiei. Deşi, anul trecut, regimul Lukaşenko a eliberat prizonierii politici şi a devenit oarecum mai moderat, UE nu poate ignora încălcările recente ale drepturilor omului în ceea ce priveşte membrii Uniunii polonezilor din Belarus. Este posibil să extindem beneficiile Parteneriatului estic al UE asupra cetăţenilor belaruşi doar dacă administraţia belarusă garantează drepturile omului şi libertăţile civile ale belaruşilor şi dacă începe reformele democratice. Concesiile făcute de regim până în acest punct au continuat să fie insuficiente şi arestarea liderului Uniunii polonezilor din Belarus, Angelika Borys, precum şi refuzul de a permite mişcării să fie înregistrată şi sechestrul pe bunurile acesteia sunt încă o lovitură asupra relaţiilor cu UE. În opinia mea, ca urmare a continuării încălcării principiilor drepturilor omului şi statului de drept, UE nu are nicio opţiune decât să ia în considerare reimpunerea de sancţiuni asupra administraţiei belaruse.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Am votat pentru adoptarea propunerii comune de rezoluţie a Parlamentului European (RC-B7-0134/2010). Acum câteva luni, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie care solicita autorităţilor belaruse să pună capăt utilizării pedepsei capitale asupra cetăţenilor săi. Astăzi, încă o dată, vorbim despre Belarus, încălcări ale drepturilor omului şi ale principiilor societăţii civile. UE s-a deschis pentru Belarus. Am creat măsurile potrivite, precum includerea Belarusului în Parteneriatul estic. Încrederea pe care am acordat-o Belarusului trebuia să iniţieze trecerea spre calea democratizării şi a respectului pentru drepturile civile. Din nefericire, nu s-a întâmplat aşa. Ţinând cont de acestea, UE trebuie să fie fermă şi să adopte o poziţie mai puternică privind relaţiile cu Belarusul; trebuie să acţioneze efectiv pentru a garanta că dreptul minorităţilor va fi respectat. Sper că rezoluţia prezentă va iniţia schimbările în direcţia dorită. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, mă aştept la o revizuire a abordării UE faţă de Belarus şi impunerea de sancţiuni adecvate. Fiecare soluţie ineficientă va fi dovada slăbiciunii noastre.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii care a fost, de fapt, un text convenit de toate grupurile majore, inclusiv de al nostru. Rezoluţia a fost adoptată cu unanimitate.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Absenţa libertăţii de exprimare, problemele cu înregistrarea organizaţiilor politice şi chiar sociale şi utilizarea presei de stat în scopuri de propagandă reprezintă simptomele funcţionării autoritare excesive a statului. Uniunea a întins o mână de ajutor Belarusului sub forma includerii în Parteneriatul estic, un program care este destinat să întărească democraţia şi statul de drept. Activităţile autorităţilor belaruse nu îndeplinesc standardele internaţionale pentru normele care reglementează conduita faţă de opoziţie şi de ONG-uri sau standardele privind protecţia minorităţilor naţionale. Este important să găsim o cale de ieşire competentă din situaţie, în care UE să-şi arate dezaprobarea prin măsuri specifice, precum sancţiuni sau restricţionarea vizelor, dar, în acelaşi timp, nu trebuie să izolăm Belarusul de restul Europei, deoarece va suferi toată societatea belarusă şi nu autorităţile condamnate de UE. Ar trebui să-i arătăm Belarusului cât de mult poate profita de pe urma cooperării cu UE şi să stipulăm că măsura în care Belarusul respectă cerinţele UE se va reflecta în sprijinul pe care se poate baza Belarusul.

  Artur Zasada (PPE), în scris. – (PL) Am fost încântat să aud rezultatele votului de astăzi. Am adoptat o rezoluţie în care condamnăm represiunile recente împotriva minorităţii poloneze din Belarus. Adoptarea documentului prin aclamare are o implicaţie specială. Acesta este un vot al întregului Parlament, al tuturor grupurilor politice şi al reprezentanţilor celor 27 de state membre ale UE. Nu-mi imaginez că Belarusul va beneficia de oferta Parteneriatului estic fără ca, mai întâi, să readucă în legalitate Uniunea polonezilor din Belarus şi să le restituire bunurile şi, în plus, fără să elibereze prizonieri politici precum Andrei Bandarenko, Ivan Mikhailau şi Arystom Dubski. Astăzi, am trimis Belarusului un semnal clar. Acum aşteptăm un răspuns.

Propunere de rezoluţie B7-0133/2010

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Consiliul European a subliniat că este important să revizuim contractul economic şi social între instituţiile financiare şi societatea pe care o servesc şi să se asigure că, la timpul potrivit, societatea se poate bucura de beneficiile furnizate şi este protejată de risc. În această privinţă, Consiliul European a solicitat FMI să analizeze toate posibilităţile atunci când efectuează o evaluare, inclusiv taxele pentru tranzacţiile financiare la nivel global. Susţin această rezoluţie şi cred că UE trebuie să ajungă la un acord asupra unei poziţii comune în această privinţă.

Comisia Europeană trebuie să pregătească o evaluare de impact a unei taxe generale asupra tranzacţiilor financiare şi să examineze avantajele şi dezavantajele acesteia. De asemenea, sunt de acord cu prevederea rezoluţiei conform căreia trebuie să analizăm la nivelul Comunităţii modul în care sectorul financiar poate ajuta în mod just la acoperirea daunelor provocate economiei din cauza sa sau daunelor legate de intervenţiile guvernului menite să stabilizeze sistemul bancar.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Actuala propunere de rezoluţie, care vine în urma discuţiilor G20 purtate în cadrul Summitului de la Pittsburgh, precum şi în urma solicitării unor organisme internaţionale precum FMI, poate reprezenta o soluţie, atât pentru evitarea unor noi catastrofe financiare, precum şi pentru recuperarea sumelor pe care trezoreriile le-au pus la dispoziţia băncilor spre a le salva de la colaps. Este salutară oricum adoptarea, în condiţii de pionierat, a unei astfel de legislaţii în Franţa şi Belgia (Regatul Unit analizând şi el posibilitatea introducerii unei legislaţii similare), şi aşteptăm să vedem efectele ei.

Conform estimărilor franceze, taxa de 0,005 % va scoate din buzunarul băncilor franceze peste 20 mld. euro. Cu toate acestea, oare cum va reacţiona mediul bancar, în sensul că va limita numărul de tranzacţii speculative - considerate ca nocive - sau va profita de mobilitatea capitalului şi va continua să efectueze astfel de tranzacţii prin sucursale bancare aflate în state unde acest tip de impozit nu există?

Aşadar, cred că un succes al unei astfel de impozitări necesită o abordare globală, inclusiv aducerea ei în faţa unor organisme internaţionale precum ONU. Chiar şi aşa, e greu de crezut că se poate ajunge la o acţiune comună la nivel mondial (vezi legislaţiile off-shore).

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Susţinând rezoluţia adoptată astăzi cu o vastă majoritate (536 de voturi pentru, 80 împotrivă i 33 de abţineri), delegaţia franceză a Mişcării democratice şi-a reiterat dorinţa de a efectua o nouă evaluare de impact şi de a avea propuneri practice din partea Comisiei Europene privind crearea de taxe asupra tranzacţiilor financiare. Solicităm Comisiei să elaboreze o propunere pentru a defini o poziţie europeană comună care să fie prezentată la G20 din luna iunie. De asemenea, ar fi o idee bună să evaluăm măsura în care o astfel de taxă ar putea contribui la stabilizarea pieţelor financiare. Întrebarea la care Comisia ar trebui să oferă răspunsuri priveşte utilizarea acestei taxe pentru a susţine adaptarea ţărilor în curs de dezvoltare la schimbările climatice şi la finanţarea cooperării pentru dezvoltare, dar şi pârghiile pe care le poate utiliza Comisia pentru a-şi convinge partenerii să participe la implementarea acestei taxe, pentru a preveni migraţia capitalului. Mai presus de toate, totuşi, trebuie efectuată o evaluare detaliată a impactului pentru a ne asigura că această taxă nu va reduce competitivitatea Uniunii sau investiţia durabilă şi nici nu va avea repercusiuni negative asupra IMM-urilor şi investitorilor individuali.

  Harlem Désir (S&D), în scris. – (FR) În 2000, am propus împreună cu Intergrupul de globalizare prima rezoluţie care solicita Comisiei să examineze fezabilitatea unei taxe asupra fluxurilor de capital speculative. Rezoluţia nu a fost adoptată, deoarece lipsea cu puţin numărul de voturi necesare. Au trecut zece ani, G20, ca multe alte state membre, nu mai exclude ideea unei astfel de taxe şi, mai presus de toate, criza financiară ne-a adus aminte de daunele pe care pieţele financiare volatile le pot provoca.

De aceea salut adoptarea cu o diferenţă considerabilă a rezoluţiei referitoare la impozitarea tranzacţiilor financiare. Acesta este doar un pas mic, dar mesajul este clar. Parlamentul solicită Comisiei să trateze, în cele din urmă, problema şi să elaboreze un proiect de implementare. Această impozitare ar avea dublul avantaj de a contribui la stabilizarea pieţelor şi de a genera venituri uriaşe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să finanţeze adaptarea la schimbările climatice şi la lupta împotriva sărăciei.

Oponenţii ne spun că aceasta va fi eficientă doar dacă este globală, dar trebuie să facem primul pas, aşa cum au făcut unele state cu taxa pe biletele de avion. O politică de expectativă nu ne va duce nicăieri. Trebuie să deschidem calea.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Sectorul financiar trebuie să-şi accepte responsabilităţile pentru criza economică ale cărei efecte se simt în continuare. Până acum, economia reală, contribuabilii, consumatorii, serviciile publice şi societatea în general au fost cei care au plătit o parte substanţială a costurilor şi consecinţelor crizei financiare. Sunt mai multe state membre care au solicitat o taxă pe tranzacţiile financiare.

Contextul politic şi de reglementare în acest domeniu este diferit în prezent. Există iniţiative de reglementare noi, precum lupta împotriva paradisurilor fiscale, închiderea portițelor de scăpare juridice din conturile de gestiune, cerinţele aplicabile tranzacţiilor de pe bursele de valori şi utilizarea serviciilor de stocare a tranzacţiilor pentru înregistrarea instrumentelor derivate.

UE trebuie să adopte o poziţie comună în cadrul internaţional al reuniunilor G20. Pentru aceasta, Comisia trebuie să evalueze impactul unei taxe globale asupra tranzacţiilor financiare înainte de următorul summit G20.

Această evaluare trebuie să se axeze pe efectele introducerii taxei pe tranzacţiile financiare în UE, spre deosebire de introducerea acesteia la nivel global. Trebuie determinate costurile, precum şi dacă această taxă va contribui la stabilizarea pieţelor financiare.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Diferitele declaraţii de la începutul rezoluţiei, aprobată acum de majoritatea Parlamentului, sunt pozitive. Acest lucru este adevărat în special în ceea ce privește declaraţia că sectorul financiar trebuie să preia o parte echitabilă din sarcina redresării şi dezvoltării economice, ţinând cont că până acum economia reală a contribuabililor, a consumatorilor, a serviciilor publice şi a societăţii în general a fost cea nevoită să plătească o parte substanţială a costurilor şi consecinţelor crizei financiare. Totuşi, dincolo de acestea, aproape că a existat un regret faţă de orice acţiune care ar putea conduce la o taxă posibilă pe tranzacţiile financiare, prin ataşarea unui număr mare de restricţii la aplicarea rezoluţiei. Din acest motiv ne-am abţinut.

Din păcate, a existat o întârziere în aplicarea noilor iniţiative de reglementare şi în progresul luptei promise împotriva paradisurilor fiscale, în eliminarea omisiunilor juridice privind conturile de gestiune, în cerinţele aplicabile tranzacţiilor de pe bursele de valori şi în utilizarea sistemelor de înregistrare a tranzacţiilor pentru înregistrarea instrumentelor derivate. Este necesar să facem progrese decisive şi să nu continuăm în aceste ape tulburi, care favorizează doar speculanţii financiari şi interesele capitaliste mari.

  David Martin (S&D), în scris. – Susţin o taxă pe tranzacţiile financiare şi sunt foarte încântat că această iniţiativă câştigă un sprijin atât de important. Pentru a fi eficientă, aceasta ar trebui să fie o taxă globală şi susţin măsurile de introducere a unei astfel de taxe pe tranzacţiile financiare.

  Arlene McCarthy (S&D), în scris. – Am votat în mod decisiv astăzi pentru menţinerea motivaţiei politice din spatele unei taxe globale pe tranzacţiile financiare (TTF). Este clar că este timpul să acţionăm ferm pentru a ne asigura că sectorul financiar se achită de obligaţiile rezultate în urma crizei şi o TFF ar putea fi un instrument important. Aceasta are o susţinere puternică din partea publicului şi din partea ONG-urilor şi sindicatelor din toată Europa. O TTF ar putea contribui la reducerea tranzacţiilor financiare volatile şi riscante, odată cu încasări de miliarde pentru a contracara efectele schimbărilor climatice şi ajuta ţările în curs de dezvoltare care au fost afectate cel mai puternic de criza financiară. Această rezoluţie solicită Comisiei să analizeze opţiunile pentru o astfel de taxă şi transmite un semnal clar: Europa va solicita cu insistenţă un acord global pentru a răspunde la solicitarea de acţiune a publicului. Este dezamăgitor că Grupul ECR şi deputaţii săi conservatori, care sunt în mod clar împotriva oricărei taxe pe tranzacţii financiare, au ales să denatureze, în mod deliberat, în declaraţiile lor votul de astăzi ca un apel pentru o TTF exclusiv în UE. Dacă Europa nu adoptă nicio măsură şi nu ajunge la nicio concluzie, atunci vom rămâne în afara dezbaterii internaţionale – în schimb, votul nostru de astăzi este un mandat pentru ca Europa să conducă această dezbatere.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Partidul de Centru Democrat şi Social Portughez este, de regulă, împotriva creării de taxe europene. Este adevărat, de asemenea, că taxele sunt instrumente importante la dispoziţia statelor membre şi, mai mult ca oricând, în momente dificile precum criza prezentă. În final, opţiunile diferite de impozitare, fie prin taxe sau contribuţii, care sunt exercitate în diferite state membre, ar oferi neapărat taxei în cauză un caracter mai mult sau mai puţin de sancţiune, care ar permite inechităţi la nivel european, ceea ce ar fi inutil.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Pentru mine, este un adevăr inevitabil că sectorul financiar trebuie să contribuie în mod echitabil la redresarea şi dezvoltarea economiei, în special ţinând cont că costurile şi consecinţele considerabile ale crizei financiare au fost suportate de economia reală, contribuabili, consumatori, sectorul public şi de societate în general. O taxă potenţială asupra tranzacţiilor financiare ar putea reduce volumul imens al capitalului speculativ care a avut, din nou, un impact negativ asupra economiei reale în ultima perioadă şi astfel reprezintă, de asemenea, un pas către creştere durabilă. Totuşi, înainte să luăm în considerare introducerea unei astfel de taxe, trebuie să evaluăm cu atenţie beneficiile şi neajunsurile. Acest proces este exact ceea ce solicită rezoluţia propusă de Comisia pentru afaceri economice şi monetare şi din acest motiv am votat în favoarea rezoluţiei. Un punct esenţial care este menţionat în trecere în text, dar care trebuie definit clar înainte să fie adoptată o decizie este utilizarea potenţială a capitalului care poate fi generat dintr-o astfel de taxă. Cred că taxa trebuie percepută acolo unde a avut loc tranzacţia şi trebuie, de asemenea, cu alte cuvinte, să fie în beneficiul statelor pe teritoriul cărora se află bursele de valori relevante. Metoda exactă de calcul nu a fost specificată încă. Dacă UE insistă să perceapă ea însăşi taxa, aceasta trebuie, în orice caz, să fie echilibrată în raport cu contribuţia brută a statelor membre în cauză. Aceasta nu poate duce sub nicio formă la o competenţă fiscală din partea UE.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Astăzi, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie B7-0133/2010 referitoare la impozitarea tranzacţiilor financiare şi sunt încântat că, pentru prima dată, Parlamentul a solicitat o evaluare a fezabilităţii şi impactului introducerii unei taxe pe tranzacţiile financiare la nivelul UE. Acesta este un progres considerabil. Acum trebuie exercitată o presiune asupra Comisiei pentru a propune măsuri concrete. Cetăţenii europeni aşteaptă ca costurile crizei financiare să fie suportate de cei de pe pieţele financiare care le-au cauzat. Prin urmare, nu putem fi mulţumiţi cu o soluţie minimalistă în conformitate cu propunerea SUA, care ar genera câteva miliarde de euro – un venit relativ mic, ţinând cont de costurile uriaşe. Reducerea sărăciei, lupta împotriva schimbărilor climatice şi contracararea crizei financiare necesită venituri suplimentare de câteva sute de miliarde de euro. O taxă pe tranzacţii financiare creată inteligent ar furniza un astfel de venit, reducând în acelaşi timp speculaţiile de pe pieţele financiare.

Propunere de rezoluţie B7-0132/2010

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la spaţiul unic de plăţi în euro (SEPA) care urmăreşte să promoveze crearea unei pieţe integrate pentru servicii de plată în euro, în condiţii de concurenţă eficientă, în care să nu existe distincţii între plăţile transfrontaliere şi plăţile naţionale în euro.

SEPA funcţionează în continuare într-un mod imperfect şi nu satisface nevoile reale ale utilizatorilor săi. Comunitatea Europeană trebuie să stabilească un termen-limită adecvat şi obligatoriu privind utilizarea instrumentelor SEPA, după care toate plăţile în euro trebuie efectuate utilizând normele acestui sistem. Este la fel de important să ne asigurăm că adoptarea acestui sistem nu va conduce la costuri suplimentare pentru publicul european.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Crearea spaţiului unic de plăţi în euro (SEPA) este fundamentală pentru o mai bună integrare a pieţei pentru serviciile de plăți. Aceasta va creşte concurența prin tratarea plăţilor transfrontaliere şi naţionale în euro în acelaşi mod şi poate avea un impact pozitiv direct asupra vieţilor publicului european.

Astfel, pare o prioritate pentru guvernele naţionale implementarea serviciilor SEPA şi crearea de reguli care să reglementeze adecvat această iniţiativă încât să aibă loc cu adevărat o simplificare a poziţiei curente privind serviciile de plăţi şi o reducere a costurilor în beneficiul consumatorilor.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Spaţiul unic de plăţi în euro (SEPA) va fi o piaţă integrată pentru serviciile de plăți, supus unei concurențe reale şi în care nu există diferenţe între plăţile naţionale şi transfrontaliere în euro. Ar fi trebuit să stabilim un termen-limită obligatoriu din punct de vedere juridic pentru migrarea către instrumentele SEPA. Migrarea administraţiilor publice către SEPA este sub aşteptările noastre.

Prin urmare, este important ca toate părţile interesate – legislatori, sectorul bancar şi utilizatorii serviciilor de plăți – să fie implicaţi în realizarea SEPA. Continuarea valabilităţii legale a autorizaţiilor de debit direct existente trebuie asigurată în toate statele membre, deoarece obligaţia de a semna autorizaţii noi în timpul tranziţiei de la sistemele de debit direct naţionale la sistemul SEPA ar fi costisitoare.

Astfel, Comisia trebuie să stabilească o limită de timp adecvată și obligatorie din punct de vedere juridic pentru migrarea la instrumentele SEPA, nu mai târziu de 31 decembrie 2012, după care toate plăţile în euro vor trebui efectuate în conformitate cu normele SEPA. Comisia trebuie să ajute autorităţile publice în procesul de migrare prin dezvoltarea planurilor de migraţie naţională integrate şi sincronizate.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Zona unică de plăţi în euro (SEPA) trebuie să se transforme rapid într-o piaţă integrată pentru serviciile de plăţi. Totuşi, sunt multe de făcut înainte de atingerea acestui obiectiv şi, în ciuda existenţei directivelor care stipulează cadrul pentru cardurile SEPA şi sistemul de debitare directă SEPA, adevărul este că aceste sisteme nu sunt încă operaţionale. Prin urmare, este necesar să depăşim toate obstacolele din calea implementării sistemului SEPA, astfel încât acesta să poată fi complet operaţional cât mai curând posibil. Este important ca perioada de tranziţie să nu depăşească data de 21 octombrie 2012.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Spaţiul unic de plăţi în euro (SEPA) este un concept a cărui introducere va uşura viaţa a milioane de europeni. Indiferent de statul ai cărui cetăţeni sunt, aceştia vor reuşi, cu uşurinţă, să facă plăţi rapide şi ieftine către persoane sau forme dintr-un alt stat membru la acelaşi cost cu plăţile efectuate la nivel naţional. Într-o epocă a operaţiilor bancare prin internet, aceasta va determina creşterea concurenţei între bănci, care va fi în beneficiul clienţilor. Introducerea SEPA este următorul pas către realizarea uneia dintre cele patru libertăţi fundamentale ale pieţei comune – libera circulaţie a capitalului. Ceea ce este extrem de important este că SEPA va determina o apropiere economică între ţările din zona euro şi ţările care, deşi sunt state membre ale UE, nu fac parte din zona euro, precum şi alte state ale zonei europene a liberului schimb.

Prin urmare, susţin în totalitate rezoluţia Parlamentului European referitoarea la implementarea zonei unice de plăţi în euro (SEPA). În acelaşi timp, fac apel la Comisia Europeană să acorde prioritate intereselor clienţilor serviciilor bancare cu amănuntul şi aspectelor referitoare la securitatea sistemului în timp ce monitorizează activitatea de introducere a sistemului SEPA.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0154/2010

  Kader Arif (S&D), în scris. – (FR) Rezoluţia referitoare la ACTA, care a fost adoptată astăzi şi printre ai cărei iniţiatori mă număr, este extrem de simbolică, deoarece este unanimă. Acesta este un semnal clar transmis de Comisie, care negociază de doi ani acest acord în cea mai mare taină. Parlamentul solicită transparenţă totală cu privire la negocierile în curs, precum şi respectarea tratatelor, conform cărora are dreptul să primească aceleaşi informaţii ca şi Consiliul. Fie că este vorba despre metodă, fie că este vorba despre ceea ce ştim cu privire la conţinut, sunt împotriva modului în care sunt conduse negocierile ACTA. Suntem foarte îngrijoraţi în ceea ce priveşte punerea în discuţie a acquis-ului comunitar. Pe lângă riscul de reintroducere a ripostei „graduale”, ar putea fi puse în discuţie respectul pentru drepturile fundamentale ale cetăţenilor din punctul de vedere al libertăţii de exprimare şi al protecţiei confidenţialităţii şi a datelor şi principiul neresponsabilităţii furnizorilor de acces la internet şi a gazdelor. Parlamentul a demonstrat deja angajamentul său faţă de aceste principii şi dacă Comisia nu-şi modifică strategia, voi conduce campania împotriva ratificării ACTA de către Parlament, la fel cum am reuşit să facem deja în cazul Acordului SWIFT.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii. Fără îndoială, îmbunătăţirea protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală şi combaterea contrafacerii şi pirateriei sunt probleme foarte importante în UE şi în întreaga lume şi salut deschiderea negocierilor la nivel internaţional pentru consolidarea IPR şi pentru combaterea contrafacerii şi pirateriei într-un mod mai eficient. Totuşi, sunt foarte dezamăgit cu privire la modul în care se desfăşoară aceste negocieri.

Conform Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European trebuie informat imediat şi complet de către Comisie, în toate etapele acordurilor internaţionale, ceea ce nu este cazul cu Acordul ACTA. În plus, Parlamentul European va trebui să-şi dea acordul cu privire la Tratatul ACTA înainte de intrarea sa în vigoare în UE. Cum vom putea face acest lucru dacă nu suntem informaţi? Sper că Comisia Europeană îşi va îndeplini obligaţia şi va furniza toate informaţiile necesare privind starea negocierilor.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) Domnule preşedinte, am votat pentru rezoluţia Parlamentului European referitoare la transparenţă şi starea curentă a negocierilor asupra Acordului ACTA, deoarece împărtăşesc îndoielile autorilor privind progresul negocierilor de până în prezent. Acestea au loc în condiţii „limitate”, ceea ce înseamnă că doar Comisia Europeană şi statele membre UE au acces la documentele de negociere. Parlamentul European este omis complet şi totuşi acest acord este o premisă esenţială pentru ca acordul să intre în vigoare. Cred că conţinutul digital şi manipularea acestuia nu trebuie incluse în textul acordului, iar dacă sunt incluse, prevederile în cauză nu trebuie să aibă o natură represivă. Cred cu siguranţă că Acordul ACTA nu trebuie să depăşească cadrul legilor referitoare la proprietatea intelectuală în vigoare şi că orice sancţiuni pentru copierea conţinutului digital trebuie să rămână la latitudinea statelor individuale. Protecţia confidenţialităţii şi protecţia datelor persoanele trebuie să rămână un pilon al legislaţiei europene, care nu va fi subminat de acordurile juridice internaţionale. Sunt în favoarea unui acord ACTA care va combate contrafacerea, care reprezintă un pericol real pentru economie şi consumator şi care, fără îndoială, încalcă drepturile de proprietate intelectuală. Pe de altă parte, copierea care este efectuată exclusiv pentru uz personal ar trebui exclusă. Includerea acesteia, în opinia mea, ar intra în conflict cu dreptul la libertate personală şi la informaţie. Pe scurt, contrafacerea şi copierea nu pot fi tratate în acelaşi mod.

  Derek Roland Clark (EFD), în scris. – Noi, ca grup, am votat împotriva rezoluţiei ACTA de miercuri, 10 martie 2010, şi am procedat astfel pe principiul că Tratatul ACTA însuşi nu ar trebui să existe sub nicio formă. Este o încălcare catastrofală a proprietăţii private individuale. Dacă am fi votat în favoarea rezoluţiei, am fi recunoscut existenţa unei astfel de legislaţii, dar am decis, pe această bază, să nu recunoaştem tratatul.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) În ciuda Tratatului de la Lisabona şi a codeciziei în materie de comerţ internaţional, Comisia şi statele membre împiedică desfăşurarea unei dezbateri publice privind Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA). Această lipsă de transparenţă creează o suspiciune reală, care poate fi diminuată doar prin consultarea publicului şi a Parlamentului European. Deşi lupta împotriva contrafacerii este, într-adevăr, legitimă şi necesară, Tratatul ACTA consolidează drepturile autorilor şi drepturile de proprietate intelectuală. Trebuie ca furnizorilor de acces la internet să li se permită să controleze schimburile de fişiere digitale şi să impună penalităţi utilizatorilor, inclusiv întreruperea conexiunii acestora la internet? Costul unei astfel de monitorizări ar fi exorbitant pentru furnizorii de acces şi verificările ar fi complicate. În plus, pirateria pe internet nu este considerată încă o infracţiune în legislaţia europeană sau internaţională. Prin urmare, ideea impunerii sistematice de penalităţi pe o scară atât de largă este nejustificată, cu atât mai mult cu cât accesul la internet, în numele dreptului la informare, este totuşi un drept fundamental. Comisia va trebui să furnizeze Parlamentului un document care descrie negocierile şi toate poziţiile puse în discuţie. Dacă nu face acest lucru, Parlamentul poate respinge acest text negociat în secret, la fel cum a respins şi Acordul SWIFT.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei privind transparenţa şi poziţia curentă a negocierilor asupra Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA), deoarece susţin un proces transparent în desfăşurarea negocierilor.

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul va trebui să-şi dea acordul pentru textul Acordului ACTA înainte ca acesta să intre în vigoare în Uniunea Europeană. Contribuţia Parlamentului este esenţială pentru a garanta că modalităţile de aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală nu vor împiedica inovarea, concurenţa, protecţia datelor personale şi libera circulaţie a informaţiilor.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Contrafacerea constituie una dintre principalele calamităţi ale economiei globale şi, cu toate eforturile de a o combate, este evident că statele individuale sunt incapabile să pună capăt cu succes acestei lupte. Riscurile pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor implicate de achiziţia anumitor produse sunt clare în prezent.

Din punct de vedere comercial şi industrial, această industrie paralelă, care trăieşte de pe urma creativităţii şi faimei altora, slăbeşte valoarea mărcilor şi diminuează rolul lor special. În acest mod, deşi este importantă crearea unei pieţe deschise, libere şi echitabile, aceasta se poate realiza doar dacă contrafacerea este respinsă şi combătută în general de către principalii producători. Acordul comercial împotriva contrafacerii poate fi o cale care merită să fie străbătută, dar mai întâi aceasta trebuie înţeleasă şi dezbătută, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat până acum.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În 2008, UE şi alte state ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică au început negocierile pentru un acord multilateral nou cu scopul de a întări aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală (IPR) şi de a adopta măsuri împotriva contrafacerii şi pirateriei (Acordul comercial împotriva contrafacerii – ACTA). Împreună, aceştia au decis să aprobe o clauză de confidenţialitate. Orice acord legat de ACTA încheiat de UE trebuie să respecte obligaţiile legale impuse asupra UE privind aspecte ale legislaţiei referitoare la confidenţialitate şi la protecţia datelor, aşa cum sunt definite în Directiva 95/46/CE, în Directiva 2002/58/CE şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Europene de Justiţie. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul va trebui să aprobe textul Acordului ACTA înainte de intrarea acestuia în vigoare în UE. În plus, Comisia s-a angajat să furnizeze imediat Parlamentului informaţii complete pe parcursul procesului de negociere a acordurilor internaţionale. Prin urmare, ar fi trebuit creat un temei juridic înainte de începerea negocierilor ACTA şi Parlamentul ar fi trebuit să aprobe un mandat de negociere. Comisia ar trebui să transmită propunerile înaintea următoarei runde de negocieri.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Condamnarea generală a Parlamentului privind suprimarea de către Comisie a informaţiilor referitoare la negocierile în curs privind Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA) şi limitările care, procedând în acest mod, Comisia a încercat să le impună asupra scrutinului şi controlului democratic au fost foarte clare. Din acest motiv, credem că este important ca rezoluţia să sublinieze faptul că Comisia „are obligația legală de a informa Parlamentul European de îndată și pe deplin în toate etapele negocierilor internaționale”.

Procedurile democratice şi transparente în desfăşurarea negocierilor sunt necesare, precum şi dezbaterea publică privind conţinutul lor, ceea ce considerăm că este pozitiv. În plus, subliniem argumentul în favoarea necesităţii respectării „drepturilor fundamentale, cum ar fi dreptul la libera exprimare și dreptul la viață privată, respectând totodată pe deplin principiul subsidiarității”, precum şi protecţia datelor personale. De aceea am votat pentru.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Acest proiect de acord comercial împotriva contrafacerii, cunoscut ca ACTA, poate părea o idee bună, atât de mare este suferinţa economiei europene şi a locurilor de muncă din Europa ca rezultat al acestor practici inechitabile din lumea liberului schimb excesiv pe care ne-o impuneţi. Dar, ca de fiecare dată când există ceva în mod fundamental nefast într-un acord negociat de către Comisie, totul se face în secret.

Mă gândesc la acordul Blair House, care a sacrificat agricultura europeană pentru a satisface apetitul multinaţionalelor agroalimentare americane. Mă gândesc, de asemenea, la scandalosul AMI, Acordul multilateral privind investiţiile, care avea ca scop să scutească multinaţionalele de legile în vigoare din statele în care îşi desfăşurau activitatea. Din fericire, acel acord nu a văzut lumina zilei. În acest caz, este în cauză secţiunea „Internet” a ACTA: aceasta se rezumă, fără exagerare, la introducerea unei legi „Hadopi” internaţionale monstruoase.

Autorităţile vamale ar putea verifica playerele MP3, telefoanele mobile şi laptopurile oricărui cetăţean suspectat că a descărcat ilegal un fişier. Furnizorii de acces pot fi forţaţi să întrerupă conexiunea clienţilor sau să furnizeze informaţii despre aceştia. Acest lucru este inacceptabil şi din acest motiv am votat în favoarea acestei rezoluţii, care solicită transparenţă completă în negocieri şi care ameninţă să urmărească Comisia în justiţie, în cazul unui refuz.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am susţinut rezoluţia al cărei obiectiv era să obţină transparenţă completă din partea Comisiei Europene privind subiectul negocierilor asupra Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA), care se desfăşoară deocamdată în secret. În afară de riscul reintroducerii „ripostei graduale”, respectul pentru drepturile fundamentale ale cetăţenilor, din punctul de vedere al libertăţii de exprimare şi al protecţiei confidenţialităţii şi a datelor, precum şi principiul neresponsabilităţii furnizorilor de acces la internet şi a gazdelor ar putea fi puse în discuţie. Prin urmare, Parlamentul European, ca voce a cetăţenilor europeni, nu poate fi exclus de la aceste negocieri şi trebuie să primească aceleaşi informaţii ca şi cele transmise Consiliului; aceasta este o cerinţă democratică. În cele din urmă, ACTA nu trebuie să compromită accesul la medicamente generice. În acest context, analizând, în această etapă, metoda şi zvonurile îngrijorătoare care circulă cu privire la conţinutul său, nu pot decât să votez în favoarea unei rezoluţii care este esenţială pentru un astfel de acord.

  Małgorzata Handzlik (PPE), în scris. – (PL) În rezoluţia care a fost adoptată, Parlamentul European şi-a declarat în mod clar sprijinul pentru creşterea transparenţei în negocierile Comisiei Europene asupra Acordului comercial împotriva contrafacerii. Pirateria şi contrafacerea sunt o problemă în creştere pentru economia europeană şi pentru alte economii din toată lumea.

Economiile ţărilor în curs de dezvoltare devin tot mai mult economii bazate pe cunoaştere. Prin urmare, avem nevoie, de asemenea, de principii eficiente pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală care nu vor interfera cu inovarea şi competiţia, nu vor pune o sarcină nejustificată asupra comerţului desfăşurat în mod legal şi vor proteja viaţa privată şi drepturile noastre fundamentale, precum libertatea de exprimare. De aceea, rezoluţia adoptată astăzi nu pune în discuţie ideea încheierii acordului. Totuşi, negocierile desfăşurate de Comisia Europeană nu sunt deschise.

Parlamentul European şi cetăţenii europeni nu sunt informaţi cu privire la progresul negocierilor. Această absenţă a informaţiilor este un motiv de îngrijorare. Dorim mai multă transparenţă din partea Comisiei Europene. Dorim să aflăm, acum, ce obligaţii acceptă negociatorii Comisiei Europene în numele a 500 de milioane de cetăţeni ai UE.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Negocierile asupra Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA) privind dispozițiile legislației drepturilor de autor şi combaterea contrafacerii şi pirateriei de produse şi pe internet reprezintă, fără îndoială, un pas important către protejarea proprietăţii intelectuale. Din păcate, politica de informare a Comisiei în legătură cu negocierile lasă mult de dorit.

Lipsa de transparenţă privind starea negocierilor îngreunează rolul constructiv al Parlamentului European în elaborarea prevederilor şi asigurarea, astfel, în avans, că nu există nicio reducere a drepturilor civile europene şi nicio încălcare a directivelor privind protecţia datelor. Susţin propunerea de rezoluţie (RC7-0154/2010) şi, astfel, solicitarea Parlamentului European către Comisie de a-şi încadra politica de informare în legătură cu negocierile ACTA într-un mod mai transparent, complet şi, totodată, global.

  David Martin (S&D), în scris. – Transparenţa negocierilor ACTA este de o importanţă vitală şi sunt încântat că Parlamentul a solicitat dezvăluiri complete într-un număr atât de mare. Deşi sunt încântat să aud asigurări că cetăţenii nu vor fi consideraţi infractori pentru utilizare personală şi că Acordul ACTA nu va fi utilizat pentru a împiedica medicamentele generice să ajungă în ţările în curs de dezvoltare, sper că Parlamentul va putea accesa toate documentele şi va monitoriza negocierile pentru a se asigura că aceste promisiuni sunt respectate.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Lipsa de transparenţă în negocierile Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA) sunt contrare spiritului Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. Este esenţial ca atât Consiliul, cât şi Comisia să pună imediat la dispoziţie toată documentaţia care stă la baza negocierilor. Nerespectarea acestei obligaţii de bază de către Comisie şi de către Consiliu ar putea determina Parlamentul să utilizeze procedurile judiciare pentru a obţine accesul la aceste documente, ceea ce ar aduce prejudicii prestigiului instituţiilor europene implicate.

  Zuzana Roithová (PPE), în scris. – (CS) Aş dori să mulţumesc raportorilor şi tuturor deputaţilor care sunt responsabili pentru faptul că Parlamentul European şi-a exprimat clar poziţia sa intransigentă cu o majoritate atât de vastă împotriva negocierilor lipsite de transparenţă privind un acord internaţional atât de important. Ne aşteptăm ca acordul să deschidă o dimensiune internaţională nouă în lupta împotriva contrafacerii, dar fără să reducă dreptul cetăţenilor europeni la viaţă privată.

De asemenea, cred că neinvitarea Chinei la negocieri este o problemă. În dezbaterea de ieri, Comisia a declarat că aceasta este, de asemenea, o eroare strategică. Ideea că China, care este cea mai mare sursă de contrafacere din lume, va semna ulterior un acord negociat este nerealistă. Cred că raportul nostru critic de astăzi va convinge Comisia să-şi reevalueze abordarea faţă de Parlament, care are puteri decizionale comune în domenii noi, inclusiv în politica externă, datorită Tratatului de la Lisabona.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am susţinut rezoluţia RC7-0154/2010 privind Acordul comercial împotriva contrafacerii şi sunt încântat că o vastă majoritate a Parlamentului a făcut la fel. ACTA riscă să devină cunoscut ca „Acordul lipsei de transparenţă a Comisiei”. În aceste negocieri privind ACTA, Comisia ar trebui să susţină principiile de transparenţă, drepturile omului şi dreptul legal al Parlamentului UE la informare. În schimb, Comisia nu trece acest test decisiv al conformităţii privind informarea Parlamentului conform termenilor Tratatului de la Lisabona. UE nu poate continua să negocieze asupra ACTA dacă cetăţenii nu au dreptul să participe la proces.

De asemenea, este o situaţie complet absurdă şi inacceptabilă dacă deputaţii europeni, în spatele uşilor închise, trebuie să întrebe Comisia despre conţinutul acordurilor pe care trebuie să le votăm. În plus, Parlamentul European a demonstrat că nu acceptă secretele şi că apreciază un internet deschis pentru toţi. Deputaţii europeni au demonstrat, de asemenea, că Parlamentul nu va accepta să fie tratat ca o instituţie lipsită de caracter. Comisiei i s-a cerut insistent să ne informeze complet şi imediat cu privire la negocierile asupra ACTA.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0181/2010

  Harlem Désir (S&D), în scris. – (FR) Sistemul de preferinţe generalizate curent (SPG) va ajunge în curând la sfârşit. Am votat în favoarea rezoluţiei, al cărei scop specific este să implice Parlamentul complet în revizuirea acestuia până în 2012. Acest regim comercial permite unui număr de 176 de ţări și regiuni în curs de dezvoltare să beneficieze de acces preferenţial la piaţa europeană în schimbul ratificării convenţiilor OIM şi ale ONU privind drepturile omului.

Implementarea sa este totuşi nesatisfăcătoare. De aceea solicit, înainte de revizuire, un raport privind situația actuală a ratificării, implementarea convenţiilor, o evaluare impactului efectelor SPG în perioada 2006-2009, includerea unei condiţii care să precizeze că trebuie implementate 27 de convenţii ONU fundamentale, precum şi procese de investigaţie mai transparente – implicând, în special, consultarea periodică a Parlamentului.

Este regretabil faptul că, în timpul acestui vot, un amendament care solicita desfăşurarea unei anchete în Columbia privind numeroasele crime împotriva sindicaliştilor şi gropile comune în care se află sute de corpuri ale persoanelor ucise în regiunea La Macarena nu a fost adoptat, din cauza opoziţiei dreptei.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Uniunea Europeană este cel mai mare furnizor din lume de ajutor umanitar şi pentru dezvoltare. Ştim că, în fiecare an, UE şi statele membre acordă milioane de euro în programe de cooperare şi dezvoltare, că această asistenţă este necesară şi că, în multe cazuri, aceasta face diferenţa.

Sunt convins totuşi, ca susţinător al economiei de piaţă, că asistenţa pentru dezvoltare poate (şi trebuie) să fie furnizată prin politici comerciale de care să beneficieze ţările în curs de dezvoltare. Cred că, în acest context, există un rol pentru sistemul de preferinţe generalizate, care permite ţărilor dezvoltate să ofere un regim preferenţial şi nereciproc produselor provenite din ţările în curs de dezvoltare.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Nu este deloc sigur să spunem, aşa cum o face rezoluţia, că sistemul de preferinţe generalizate (SPG) curent este un mecanism pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare. Acest mecanism are efecte care vor accentua dependenţa economică a acestor ţări, deoarece are ca urmare producţia pentru export, în detrimentul pieţei lor interne. Într-o măsură mai mare, marile companii transnaţionale, unele dintre ele din ţările UE, sunt cele care beneficiază de acest sistem şi nu cetăţenii din ţările în curs de dezvoltare.

Astfel, unele dintre intenţiile care ar trebui să stea la baza SPG, creează o contradicţie cu rezultatele lor actuale.

Pe de altă parte, pe fundalul unei presiuni în creştere pentru liberalizarea comerţului internaţional, este evident că UE utilizează scopul acestui regulament ca o formă de şantaj, pentru a obţine acceptarea acordurilor de liber schimb menţionate mai sus, printr-un nivel inacceptabil de presiune diplomatică şi economică asupra acestor ţări.

Pentru ca SPG să devină un mecanism al ajutorului pentru dezvoltare, va trebui, după cum propunem, să fie abrogate şi apoi renegociate atât această politică, cât şi celelalte politici pentru asistenţa de dezvoltare, formând o solidaritate eficientă şi combătând dependenţa economică şi exploatarea cetăţenilor şi a resurselor naturale de către grupurile economice din UE.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Măsurile pe care Comunitatea Europeană le-a întreprins din 1971 în legătură cu ţările în curs de dezvoltare prin preferinţe comerciale, în cadrul sistemului de preferinţe generalizate, sunt un mod de a face comerţul mondial mai just şi, în acelaşi timp, ajutând ţările respective în privinţa creşterii şi dezvoltării lor economice.

Regulamentele curente expiră în 2011, ceea ce înseamnă că este necesar să depunem eforturi imediate pentru a elabora un instrument nou care ar putea să menţină şi, dacă este posibil, să crească şi mai mult beneficiile pe care acest sistem le-a oferit statelor în curs de dezvoltare, ceva ce este şi mai important în contextul ieşirii noastre din criza internaţională. Dacă dorim să evităm inechitatea, este, totuşi, esenţial ca ţările din lista nouă, care vor beneficia de acest sistem, să fie realiste cu privire la situaţia lor economică.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – În cele din urmă, am votat în favoarea rezoluţiei comune privind sistemul de preferinţe generalizate (SPG) (RC7-0181/2010), deşi regret foarte mult şi sunt afectat de faptul că Ambasada Columbiei a reuşit să convingă unii dintre colegii noştri să elimine aproape toate referinţele la necesitatea investigării încălcării drepturilor omului în Columbia şi de a decide pe baza constatărilor dacă trebuie retrase preferinţele tarifare pentru bunurile columbiene.

Raport: Gabriele Albertini (A7-0023/2010)

  Charalampos Angourakis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Raportul Parlamentului European privind politica externă şi de securitate comună a UE, în legătură cu raportul corespunzător privind politica de securitate şi apărare comună, elaborat de alianţa antisocială a conservatorilor, social democraţilor şi liberalilor din Parlamentul European, prevede susţinerea constantă a purtătorilor de cuvânt politici ai capitalului pentru promovarea unei militarizări şi mai mari a UE, în special după intrarea în vigoare a Tratatului reacţionar de la Lisabona şi a rolului lor activ în promovarea politicii imperialiste a UE şi a intervenţiilor şi războaielor pe care aceasta le-a dezlănţuit asupra ţărilor terţe şi cetăţenilor din toate colţurile planetei, pentru a satisface interesele şi suveranitatea capitalului monopolist, în condiţiile agravării conflictelor interne imperialiste.

Raportul solicită:

a) organizarea eficientă a Serviciului european pentru acţiune externă (fondat în baza Tratatului de la Lisabona), noul braţ politic/militar pentru organizarea, susţinerea şi implementarea intervenţiilor imperialiste ale UE;

b) o creştere a cheltuielilor din bugetul UE pentru intervenţiile sale militare şi politice;

c) o fuziune îmbunătăţită a capacităţilor politice şi militare ale UE, cu o legătură UE/NATO mai puternică, esenţială în exercitarea mai eficientă a intervenţiilor sale imperialiste utilizând mijloace militare.

Partidul comunist grec a votat împotrivă şi condamnă acest raport inacceptabil, care este pur şi simplu un manual pentru atacuri imperialiste împotriva cetăţenilor.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Uniunea Europeană trebuie să îşi dezvolte autonomia strategică printr-o politică externă, de securitate şi de apărare puternică şi eficientă, pentru a-şi apăra interesele la nivel mondial, pentru a asigura securitatea cetăţenilor şi a promova respectarea drepturilor omului şi a valorilor democratice în întreaga lume. Prin intermediul unor acorduri europene mai eficiente în materie de securitate, statele membre trebuie să îşi manifeste deschiderea pentru a transforma Uniunea Europeană într-un actor mai important pe plan internaţional.

Consider că este necesar ca viitorul raport anual al Consiliului privind Politica externă şi de securitate comună (PESC) să facă referire directă la implementarea strategiei de politică externă a Uniunii Europene, evaluând eficienţa sa, şi să ofere premisele stabilirii unui dialog concret şi direct cu Parlamentul European, centrat pe elaborarea unei abordări strategice a Politicii externe şi de securitate comună.

  John Attard-Montalto (S&D), în scris. – Am votat împotriva amendamentului 18 deoarece acest amendament, în opinia mea, conţine un paradox. Acesta condamnă logica militarizării în introducere şi ajunge la concluzia că „PESC ar trebui să se bazeze pe principii paşnice şi pe demilitarizarea securităţii”. Poziţia mea personală este în acord cu statutul internaţional de neutralitate al ţării mele şi, prin urmare, deoarece amendamentul nu este deloc limpede, am decis că nu pot vota pentru sau să mă abţin.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Susţin acest raport, deoarece cred că o politică externă şi de securitate comună clară şi coordonată poate contribui semnificativ la consolidarea puterilor UE la nivel internaţional. Fără îndoială, una dintre cele mai importante probleme ale PESC este dependenţa energetică în creştere a UE de sursele de furnizare şi de canalele de tranzit şi necesitatea de a reduce dependenţa energetică de ţări terţe. Aş dori să solicit vicepreşedintelui Comisiei şi Înaltului Reprezentant, Catherine Ashton, să implementeze fără ezitare recomandările Parlamentului privind crearea unei politici consistente şi coordonate, prin promovarea, mai întâi, a coeziunii UE în menţinerea unui dialog constructiv cu furnizorii de energie, în special cu Rusia şi cu ţările de tranzit, prin stabilirea măsurilor mai eficiente de rezolvare a crizei şi prin promovarea diversificării surselor de energie, utilizarea de energie durabilă şi dezvoltarea de energie regenerabilă. Sunt convins că doar acţionând concertat va reuşi UE, pe viitor, să asigure alimentarea neîntreruptă şi sigură cu gaze şi petrol a statelor membre şi să crească independenţa energetică a întregii UE.

  Göran Färm, Anna Hedh, Olle Ludvigsson, Marita Ulvskog şi Åsa Westlund (S&D), în scris. – (SV) Noi, social democraţii suedezi, credem că parteneriatul între UE şi NATO nu ar trebui dezvoltat doar pe baza Cartei ONU. Prin urmare, credem că este important ca formularea să includă perspectiva statelor membre privind această problemă şi să ţină cont de tradiţiile şi poziţiile diferite ale statelor membre cu privire la politica externă, de securitate şi de apărare.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) La fel ca multe dintre statele membre (dacă nu toate), UE se confruntă cu un buget care este mult mai mic decât ambiţiile sale şi care nu este suficient pentru tot ceea ce şi-ar dori să întreprindă. Lista valorilor şi speranţelor europene multiple în această privinţă scoate în evidenţă această asimetrie.

Faptul că, pentru a obţine excelenţa, politica este o activitate în care este necesară prevenirea şi adoptarea de măsuri presupune o relevanţă particulară când problemele în cauză sunt atât de esenţiale vieţilor noastre comune, precum politica externă şi de securitate.

Tratatul de la Lisabona şi crearea în consecinţă a postului de Înalt Reprezentant indică convingerea statelor membre că există o necesitate reală pentru promptitudine, coordonare şi convergenţă în acţiunea europeană privind aspecte de politică externă şi de securitate. Doar după punerea în practică vom putea vedea dacă prevederile tratatului sunt suficiente şi dacă ceea ce s-a stabilit în textul acestuia îşi va juca rolul cu succes.

Sper că Uniunea va fi capabilă să răspundă eficient la această provocare importantă.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Raportul referitor la aplicarea strategiei europene de securitate este un document anual al Parlamentului care evaluează politica europeană de securitate şi apărare şi prezintă propuneri pentru a îmbunătăţi eficienţa şi vizibilitatea acestei politici. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, acţiunea externă a UE câştigă o dimensiune şi o importanţă nouă. Parlamentul joacă un rol fundamental aici ca protector al legitimităţii democratice a acţiunii externe. Crearea unui Serviciu european pentru acţiune externă va avea rolul de corp diplomatic şi de instrument pentru Uniune care, până în prezent, se putea baza doar pe reprezentare naţională. Totuşi, este esenţial ca UE să aibă resursele bugetare necesare la dispoziţie, pentru a-şi atinge scopurile de reprezentare externă.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Aş vrea să fac câteva referiri la subcapitolul „Balcanii de Vest” din raportul privind aspectele principale şi opţiunile de bază ale politicii externe şi de securitate comune în 2008.

Trebuie avut în vedere că, la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe din februarie 2008, s-a hotărât că fiecare stat membru UE va decide, în conformitate cu practica naţională şi dreptul internaţional, relaţiile sale cu Kosovo.

Totodată, în primul semestru al acestui an este aşteptat avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie în cazul referitor la conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a Instituţiilor Provizorii de Autoguvernare din Kosovo.

Trebuie menţinută o abordare echilibrată în evaluarea evoluţiilor în procesul de stabilizare din Kosovo, având în vedere înregistrarea unor situaţii tensionate în cursul anului 2009, inclusiv pe perioada alegerilor din noiembrie. În acest sens, consider că rămân de soluţionat numeroase provocări, în special pe linia aplicării legii, luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, protecţiei sârbilor şi a altor minorităţi şi reconcilierii între comunităţi, precum şi realizării reformei economico-sociale.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Tratatul de la Lisabona a adus Parlamentului responsabilităţi noi cu privire la politica externă şi de securitate comună şi suntem pregătiţi să acceptăm aceste responsabilităţi şi să contribuim la alegerea politicilor, cât şi a persoanelor care vor reprezenta aceste politici în toată lumea, prin examinarea celor nominalizate pentru Serviciul european pentru acţiune externă, incluzând aici şi reprezentanţii speciali ai UE. UE trebuie să demonstreze în faţa comunităţii internaţionale că are o politică externă care devine tot mai reprezentativă, coerentă, sistematică şi eficientă. UE trebuie să fie recunoscută tot mai mult ca principalul lider în crearea păcii mondiale.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Am votat împotriva raportului anual al Consiliului în Parlament privind aspectele principale şi opţiunile de bază ale politicii externe şi de securitate comune (PESC) în 2008, deoarece cred că obiectivul PESC trebuie să fie de a defini politica externă a UE şi nu de apărare a teritoriului acesteia. Nu sunt de acord cu legătura dintre UE şi NATO stabilită de Tratatul de la Lisabona. În schimb, susţin demilitarizarea şi dezarmarea. Condamn logica militarizării UE, care s-a intensificat odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona şi schimbările pe care le-a introdus acesta, precum Serviciul european pentru acţiune externă şi rolul Înaltului Reprezentant. Suntem martorii celui mai înalt grad de militarizare din istorie. Cheltuielile cu armamentul sunt mai ridicate decât au fost în timpul războiului rece. Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică solicită retragerea tuturor bazelor militare care aparţin Statelor Unite şi altor ţări, care se află pe teritoriul statelor membre ale UE şi solicităm utilizarea cheltuielilor militare în scopuri civile, pentru a atinge Obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Acest raport încearcă să asigure UE poziţia unui actor global mai puternic. În acest demers totuşi, UE nu oferă nicio specificaţie clară despre obiectivele sau direcţia politicii externe şi de securitate comune (PESC). Prin urmare, solicitarea unui sprijin financiar mai puternic trebuie respinsă, dat fiind acest context. Pe viitor, angajamentele internaţionale ar trebui, de fapt, să fie evaluate din punct de vedere al sensibilităţii şi al beneficiului acestora pentru UE. În cele din urmă, în cadrul PESC trebuie dezvoltată o abordare bazată pe strategie. Cred că trebuie să mă opun categoric obiectivului de abolire a principiului unanimităţii. Acesta este cazul în special dacă, aşa cum s-a declarat de mai multe ori, scopul este consolidarea parteneriatului cu NATO. UE trebuie să reuşească să-şi creeze propriile structuri şi trebuie, bineînţeles, să aibă resursele necesare disponibile pentru astfel de structuri. În ceea ce priveşte numeroasele operaţiuni şi misiuni, multe dintre cele 23 de acţiuni diferite curente în care UE este implicată ar trebuie reevaluate. În Afganistan, în particular, strategia urmată sub conducerea Statelor Unite trebuie privită ca un eşec.

Prin urmare, implicarea UE trebuie reevaluată fără întârziere. În contextul Parteneriatului estic, trebuie menţionat, încă o dată, că trebuie să ţinem cont de interesele Rusiei din motive istorice, culturale şi geografice şi că acţiunea unilaterală a UE trebuie evitată. Deoarece raportul nu ţine cont de aceste aspect şi deoarece are deficienţe şi în alte domenii, am votat împotriva lui.

  María Muñiz De Urquiza (S&D), în scris. – (ES) Cu privire la rapoartele Albertini şi Danjean privind politica externă, de securitate şi de apărare a UE, aş dori să precizez clar că voturile delegaţiei spaniole a Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European confirmă nerecunoaşterea Kosovo ca stat independent. Kosovo nu a fost recunoscut de Spania, de alte patru state membre ale UE sau de alte 100 de state membre ale ONU.

Prin urmare, atât în cadrul Comisiei pentru afaceri externe, cât şi astăzi, în această Cameră, am susţinut amendamentele ce corespundeau punctului nostru de vedere. Poziţia delegaţiei socialiste spaniole este totuşi pozitivă cu privire la procesul de stabilizare şi de extindere în care sunt implicate acum ţări din regiunea Balcanilor de Vest, Turcia şi Islanda.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat, în cele din urmă, în favoarea raportului A7-0023/2010, cunoscut, de asemenea, ca raportul anual privind PESC, în principal deoarece două dintre cele cinci amendamentele noastre au fost adoptate (cel referitor la dialogul transatlantic al legislatorilor şi cel referitor la perspectivele dezvoltării unui parteneriat strategic între UE şi China). În cele din urmă, nu au existat schimbări majore faţă de proiectul original şi nici surprize privind amendamentele adoptate. Raportul a obţinut, în cele din urmă, 592 de voturi pentru (printre care şi al nostru) şi 66 împotrivă.

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL) , în scris. – (SV) Am votat împotriva raportului, care declară că valorile şi interesele UE trebuie promovate în toată lumea prin intensificarea gândirii strategice colective a Uniunii. Aceasta pare a fi o abordare neocolonială. Conform dlui Albertini, competenţa UE ar trebui să acopere toate domeniile politicii externe şi toate chestiunile legate de securitate, inclusiv o politică de apărare comună, care poate avea ca rezultat o apărare comună. Europa este divizată în privinţa acestui aspect. Parlamentul solicită, de asemenea, alocări bugetare crescute din partea statelor membre, în special cu privire la necesitatea ca UE să instituie rapid o prezenţă largă la ONU, care să adopte o poziţie unanimă. Statele membre ale UE îşi vor păstra, bineînţeles, propriile locuri la ONU, dar UE, cu o singură voce, va avea o influenţă majoră asupra lor. Parlamentul European crede, de asemenea, că UE şi NATO trebuie să dezvolte un parteneriat intens şi eficient. Acest demers este în conflict cu politica de nealiniere a ţării mele. Cetăţenii europeni nu au avut niciodată oportunitatea să-şi exprime opinia privind acest aspect, din cauză că unele state membre au refuzat să organizeze referendumuri privind Tratatul de la Lisabona.

Raport: Arnaud Danjean (A7-0026/2010)

  Charalampos Angourakis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Raportul UE privind PESC a UE este un apel pentru un război generalizat al centrului imperialist al UE împotriva cetăţenilor. Acesta marchează o nouă escaladare a concurenţei cu alte centre imperialiste.

Raportul:

salută cei 70 000 de membri ai celor 23 de misiuni militare şi „politice” ale UE din toată lumea, în majoritatea cazurilor, în cooperare cu SUA şi NATO.

salută supravegherea maritimă imperialistă a Somaliei de către forţele navale ale UE şi solicită UE să instituie un „mecanism de armată regulată şi de menţinere a ordinii de stat” sudanez în străinătate, care nu trebuie să răstoarne guvernul ţării.

Acesta susţine crearea unei direcţii de gestionare a crizelor și planificare civilă și militară şi crearea unui centru permanent de operaţiuni al UE.

Solicită intensificarea terorismului de stat şi restrângerea drepturilor democratice în numele „combaterii terorismului” şi a „radicalizării”.

Promovează organizarea rapidă a Serviciului european pentru acţiune externă, cu competenţe politice şi militare.

Solicită organizarea intervenţiilor politice şi militare, chiar şi în statele membre ale UE, în cadrul presupusului sprijin reciproc furnizat prevăzut în clauza de „solidaritate” a Tratatului de la Lisabona.

Singurul interes pe care îl au oamenii este să răstoarne întreaga politică imperialistă şi antisocială şi însăşi construcţia UE.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Parlamentul European a primit, prin votul cetăţenilor Uniunii, mai multe puteri în domeniul bugetar şi al controlului asupra politicii externe, de securitate şi apărare. În aceste condiţii, deputaţii în Parlamentul European trebuie să fie implicaţi de către celelalte instituţii ale UE în procesul de luare a deciziilor şi în privinţa desemnării persoanelor care reprezintă UE pe plan internaţional. Puterile pe care le-a primit PE prin Tratatul de la Lisabona sunt menite să mărească legitimitatea deciziilor de politică externă şi de securitate şi apărare comună.

Acest lucru face ca solicitarea înfiinţării unui Consiliu de apărare în cadrul Consiliului Afaceri Externe să fie legitimă, precum şi crearea unui centru permanent de operaţiuni al Uniunii, care să se ocupe cu planificările operaţionale şi desfăşurarea de operaţiuni militare. Discuţiile despre scutul antirachetă, în actuala formă propusă de către Administraţia Americană, trebuie să aibă loc la nivelul întregii Uniuni, cu implicarea activă a PE.

Trebuie însă să fie clar faptul că UE are drepturi exclusive în a îşi determina politica de apărare şi securitate, iar intervenţiile unor state terţe nu sunt justificate. Uniunea decide cum asigură cel mai bine securitatea cetăţenilor săi, iar acest lucru trebuie să se facă prin consensul statelor membre, nicidecum prin implicarea unor state ne-membre.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) UE a fost definită în fel şi chip, ca un gigant economic şi un pitic politic, şi aceasta înseamnă că nu a fost prevăzută cu mijloacele necesare pentru a-şi urmări unele dintre scopuri, în special, în ceea ce priveşte politica sa externă. Au existat multe cazuri care au demonstrat lipsa de unanimitate a voinţei şi a acţiunii printre statele membre.

Mă îndoiesc că această situaţie poate fi schimbată pe termen scurt. În schimb, cred că această situaţie este în întregime conform aşteptărilor, ţinând cont de numărul de state care alcătuiesc Uniunea, precum şi de istoria şi de interesele lor. Problema politicii de apărare comune, care abordează esenţa puterilor suverane, a fost întotdeauna, din punct de vedere istoric, o chestiune de neîncredere pentru ţările europene şi necesită o atenţie particulară chiar şi în prezent, pe bună dreptate.

Aceasta nu trebuie să ne împiedice să urmărim intensificarea cooperării şi coordonării cu scopul de a îmbunătăţi securitatea şi apărarea noastră comună. În ciuda naturii sale de putere de influenţă, UE trebuie să analizeze posibilitatea de a deveni un adevărat pilon secundar într-o alianţă atlantică, care nu mai poate continua să ceară SUA să facă toate sacrificiile.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport, care reuneşte dreapta conservatoare şi social democraţii, este un simptom periculos al aspectelor pe care le-am denunţat de multe ori privind Tratatul de la Lisabona: contribuţia sa la adâncirea neoliberalismului, pe baza federalismului şi militarizării UE ca pilon european al NATO.

Sub comanda marilor puteri, UE urmăreşte să-şi rezolve propriile contradicţii şi să se repoziţioneze într-un proces de organizare a forţelor la nivel internaţional, pe baza unei viziuni care implică competiţia între puteri asupra resurselor naturale şi a pieţelor şi a afirmării mai puternice a UE ca bloc economic, politic şi militar cu ambiţii pentru intervenţionismul global.

Aici, majoritatea acestei Camere a oferit recomandarea pe care o susţine de mulţi ani:

- militarizarea relaţiilor internaţionale şi a securităţii interne pe baza luptei menţionate anterior împotriva terorismului;

- creşterea bugetelor în aceste domenii şi crearea de capacităţi militare noi care vor contribui la o nouă cursă a înarmării;

- adaptarea la conceptul SUA şi NATO de războaie preventive şi o creştere a intervenţiei sale la nivel mondial.

Rezultatul acestor evoluţii ar fi mai mult conflict, mai multă exploatare şi sărăcie ca răspuns la criza în care capitalismul a aruncat lumea.

Calea păcii necesită o separare de aceste politici.

  Charles Goerens (ALDE), în scris. – (FR) Sub rezerva următoarelor observaţii, am votat în favoarea raportului Danjean. 1) Raportul solicită suprimarea Adunării Parlamentare a Uniunii Europei Occidentale (UEO). Prin urmare, degeaba căutăm cea mai mică referinţă din raport cu privire la activitatea desfăşurată de Adunare pentru a continua integrarea europeană. Este păcat de munca Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, deşi mereu sunt apreciate elemente care de multe ori sunt mai puţin lăudabile decât ideile pe care le-a propus până acum Adunarea din Paris. 2) Controlul parlamentar al problemelor de apărare europeană va trebui să ţină cont de contribuţia parlamentelor naţionale. Într-adevăr, aceştia sunt cei de a căror decizie va depinde punerea la dispoziţia UE a trupelor şi a capacităţilor naţionale pentru operaţiile militare ale UE şi aceasta pentru încă mult timp de acum încolo. Acelaşi lucru se aplică în cazul finanţării operaţiunilor militare, care sunt plătite din bugetele naţionale. Dorinţa de a preveni orice deficienţă democratică din aspectele de apărare europeană trebuie să ne călăuzească în căutarea unei soluţii instituţionale care este cu adevărat acceptabilă la nivel parlamentar.

  Richard Howitt (S&D), în scris. – Deputaţii europeni laburişti salută această evaluare anuală a strategiei europene de securitate şi a politicii de securitate şi de apărare comune, în special ţinând cont de modificările adoptate prin ratificarea Tratatului de la Lisabona şi, în această privinţă, salută în mod special rolul Înaltului Reprezentant, baroana Cathy Ashton, în dezbaterea asociată din Parlament.

Deşi am votat în favoarea raportului în general, am decis să votăm împotriva punctului 20, care propune înfiinţarea unui centru de operaţiuni al UE permanent. Noi, dar şi guvernul britanic, susţinem în mod tradiţional că nu este necesar un astfel de centru, care ar dubla inutil structurile existente. Am ales să ne abţinem asupra amendamentului 20 pentru că, deşi salutăm sincer acţiunile către o lume fără arme nucleare, remarcăm eroarea din acest amendament, că armele „SUA” în acest context reprezintă NATO, în loc de capacitatea SUA şi, prin urmare, credem că subiectul retragerii focoaselor nucleare din Germania sau din orice alt loc este o dezbatere care trebuie să aibă loc între aliaţii NATO, inclusiv SUA. Aceasta nu este o dezbatere pentru UE ca entitate multilaterală separată.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Politica externă şi de securitate comună şi politica europeană de securitate şi apărare sunt doi piloni fundamentali care permit UE să devină actorul principal al comunităţii internaţionale în lupta împotriva provocărilor şi ameninţărilor care au fost identificate în strategia europeană de securitate.

În ciuda faptului că UE consideră Consiliul de Securitate al ONU ca fiind principalul responsabil cu menţinerea păcii şi securităţii mondiale, UE trebuie să aibă politici care să fie eficiente şi împărtăşite de toate statele membre, astfel încât să poată răspunde într-un mod eficient la acele provocări şi ameninţări care au un caracter global.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Am votat împotriva raportului Danjean deoarece acesta propune o politică externă şi de securitate comună viitoare care este concentrată pe promovarea militarizării UE şi pe intervenţionismul său. Nu propune niciun obiectiv sau nicio soluţie civilă şi paşnică la conflicte, concentrându-se, în schimb, pe apărarea şi pe militarizarea UE. Mă opun, de asemenea, acestui text deoarece se referă la Tratatul de la Lisabona şi la aplicarea lui. El promovează o mişcare către centralizarea puterilor, fără niciun mecanism de control parlamentar, care va transforma UE într-un actor militar pe scena internaţională. În locul unei cooperări permanente, structurate între UE şi NATO, susţinută de raport, sunt în favoarea desfăşurării tuturor activităţilor strict în cadrul Cartei Naţiunilor Unite şi a dreptului internaţional, cu separare strictă între cele două instituţii.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Raportul dlui Danjean referitor la punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate şi a politicii de securitate şi apărare comune este foarte cuprinzător şi tratează numeroase subiecte care sunt importante pentru Europa. Totuşi, lipseşte o atenţie clară asupra modelării fundamentale a politicii externe a UE în următorii câţiva ani şi, de asemenea, o linie politică strictă. Pe de o parte, raportul urmăreşte să consolideze autonomia UE în ceea ce priveşte alţi actori globali, în special, în privinţa Statelor Unite, printr-o politică externă de securitate şi de apărare puternică şi salut acest demers. Şi totuşi, raportul se dovedeşte a fi din nou în favoarea unei cooperări puternice dintre UE şi NATO şi doreşte, de exemplu, să creeze structuri instituţionale comune. Solicitarea elaborării unei carte albe privind politica de securitate şi apărare comună (PSAC) care defineşte clar obiectivele politicii este, astfel, mai mult decât recomandabilă. Cu toate că sunt împotriva creşterii centralismului Uniunii Europene, susţin crearea unui centru de operaţiuni al UE permanent.

Un astfel de centru ne-ar permite atât să planificăm, cât şi să executăm diverse operaţiuni mai eficient. În plus, evitarea redundanţei ar determina, de asemenea, realizarea de economii. Clauza de solidaritate în legătură cu dezastrele naturale la care se face trimitere, precum instituirea unei forţe europene civile de protecţie, este fără îndoială demnă de consideraţie şi un scop pentru care trebuie să luptăm. Cu toate acestea, ţinând cont de poziţia vagă în diferite domenii, am fost forţat să mă abţin de la vot.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – În cele din urmă, m-am abţinut de la votul final privind raportul anual privind punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate (A7-0026/2010). Acesta a fost cel mai complex şi mai delicat raport pentru noi, dar l-am adoptat cu succes. Două şi jumătate dintre cele 11 amendamente ale noastre (dintre care unul foarte important, solicitând Înaltului Reprezentant/vicepreşedinte al Comisiei să elimine dezechilibrul dintre capacităţile de planificare civilă şi militară). Nu au fost votate alte schimbări majore. Raportul a fost, în cele din urmă, aprobat cu 480 de voturi pentru şi 111 împotrivă. Eu, după cum am precizat, m-am abţinut, împreună cu restul grupului meu.

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL) , în scris. – (SV) Am votat împotriva raportului. Acest document este unul dintre cele mai militariste pe care le-am citit de când mă aflu în Parlament. Parlamentul European solicită înfiinţarea unui centru de operaţiuni permanent care va fi responsabil pentru planificarea operaţiilor şi conducerea operaţiilor militare, precum şi întărirea cooperării cu NATO. Agenţia Europeană de Apărare va dezvolta o capacitate de supraveghere militară din spaţiu. În plus, se va înfiinţa capacitatea de supraveghere maritimă care, printre altele, va limita imigraţia „ilegală”. Raportul solicită, de asemenea, ca mai multe state membre decât a fost cazul până acum să ia parte la operaţiunile militare ale UE. UE şi Parlamentul se vor implica în discuţiile privind un concept strategic pentru NATO. Ca cetăţean al unei ţări nealiniate, nu pot susţine acest raport cu repercusiuni extinse.

  Traian Ungureanu (PPE), în scris. − Doresc să mulţumesc tuturor colegilor din Parlamentul European care mi-au acordat sprijinul în plen, votând în favoarea amendamentului 34 la Raportul Danjean referitor la Strategia europeană de securitate.

Am iniţiat amendamentul 34 cu scopul de a modifica textul paragrafului 87 din acest raport, care se referea la dezvoltarea scutului antirachetă în Europa în urma unui acord bilateral între Statele Unite şi state membre, precum România. Amendamentul propune eliminarea recomandării de a dezvolta acest sistem „în dialog cu Rusia”, înlocuind această expresie cu o formulare mai echilibrată, de „dialog la nivel continental”. Noul proiect american de dezvoltare a sistemului de apărare antirachetă are un caracter strict defensiv şi garantează securitatea întregii Europe de Est şi a Balcanilor de Vest. Proiectul nu e îndreptat împotriva Rusiei şi, în consecinţă, nu cred că există motive pentru a transforma Rusia într-un participant şi, eventual, un decident în dezvoltarea proiectului.

Aceste considerente au stat la baza propunerii amendamentului 34. Îmi exprim satisfacţia că acest amendament a fost aprobat cu 358 de voturi „pentru”. Numărul voturilor „pentru” dovedeşte că susţinerea a trecut de graniţele de grup politic şi de afiliere naţională, demonstrând importanţa propunerii de modificare şi existenţa unei majorităţi europene care împărtăşeşte acelaşi punct de vedere.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0137/2010

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Consider că intensificarea eforturilor de prevenire a proliferării armelor nucleare şi de atingere a obiectivului unei lumi fără arme nucleare este o prioritate absolută şi importantă. Consolidarea Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP) prin semnarea şi aplicarea acestuia de către toate statele membre se înscrie în acest cadru. Am optat să mă abţin de la această propunere pentru rezoluţie particulară deoarece include un punct de bază la care mă opun, pe care Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică a încercat, fără succes, să-l modifice. Mă refer la fraza şi semnificaţia punctului de vedere conform căruia UE poate „utiliza toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a împiedica, descuraja, opri și, dacă este posibil, elimina programele de proliferare, care provoacă îngrijorare”. Mai exact, utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea de mijloace militare, în special cu privire la Iran, este extrem de periculoasă, nu va avea rezultate pozitive pentru pace şi contravine percepţiei stângii privind acţiunea militară a UE.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Principiile care stau la baza semnării Tratatului de neproliferare a armelor nucleare şi care datează din perioada războiului rece sunt relevante şi astăzi şi au chiar o prioritate mai mare. Căderea blocului sovietic a condus la răspândirea materialului nuclear în diverse state şi sfârşitul controlului unitar asupra utilizării şi depozitării sale creează temeri privind utilizarea sa iresponsabilă sau chiar deteriorarea sa, cu consecinţe inimaginabile pentru sănătatea şi siguranţa regiunii.

Creşterea numărului de membri ai „clubului nuclear”, ameninţarea teroristă şi uşurinţa relativă cu care armele de distrugere în masă pot fi construite în prezent se combină pentru a adânci climatul de nelinişte în care trăim. UE trebuie să fie capabilă să-şi asume o poziţie comună şi coerentă privind aceste aspecte, cu scopul de a crea o lume care este mai sigură şi în care există din ce în ce mai puţine arme.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Schimbările internaţionale oferă oportunităţi noi privind chestiunea neproliferării armelor nucleare. La începutul mandatului său, preşedintele Obama şi-a declarat ambiţia pentru o lume fără arme nucleare şi s-a angajat să urmărească în mod activ ratificarea unei interdicţii complete a testelor nucleare efectuate de către Statele Unite. Uniunea trebuie să se ridice la înălţimea provocărilor neproliferării armelor nucleare, în special a celor create de Iran şi Coreea de Nord, care continuă să fie cele mai mari ameninţări la adresa securității naţionale. În ceea ce priveşte reducerea arsenalelor nucleare, prioritatea este continuarea reducerii celor două arsenale principale, adică cel al Rusiei şi cel al Statelor Unite, care deţin 95 % din armele nucleare existente în lume. Parlamentul aşteaptă o poziţie comună şi ambiţioasă din partea UE în timpul următoarei Conferinţe a părţilor de revizuire a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Dezarmarea nucleară la nivel internaţional este de o importanţă vitală. Aceasta justifică necesitatea de a promova şi consolida Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP) şi de a asigura ratificarea acestuia de către toate statele. În climatul internaţional curent, pericolul unei noi curse a înarmării nucleare este o chestiune de îngrijorare reală.

Impunerea dezarmării şi a terminării dezvoltării, producerii şi stocării armelor nucleare noi stau la baza spiritului şi literei TNP. Disputa prezentă asupra programelor nucleare ale Iranului necesită o soluţie paşnică, bazată pe negocieri a căror reluare va fi importantă. Orice acţiune militară sau ameninţare cu utilizarea forţei va fi contraproductivă şi va avea consecinţe care sunt potenţial periculoase pentru regiune. În această privinţă, trebuie să ne manifestăm opoziţia clară faţă de planuri care ar putea, sub orice formă, să deschidă calea pentru justificarea intervenţiei militare, aşa cum a fost cazul considerentului G din preambulul rezoluţiei comune adoptate.

  Charles Goerens (ALDE), în scris. – (FR) Problema iraniană este în centrul dezbaterii ocazionate de pregătirile pentru Conferinţa părţilor de revizuire a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP). Pentru a recapitula: Iranul, acceptând TNP, a abandonat cu timpul opţiunea de a avea în dotare arme nucleare. Dacă Republica Iran nu şi-ar mai onora obligaţiile, am avea două probleme. Pe termen scurt, aceasta ar constitui o ameninţare la adresa stabilităţii, într-o regiune în care majoritatea participanţilor sunt tentaţi să adopte poziţii radicale. Pe termen mediu şi lung, refuzul Iranului de a respecta prevederile TNP ar stabili un precedent grav în ceea ce priveşte securitatea regională şi, desigur, globală. Ar părea clar că agitaţia membrilor Consiliului de Securitate al ONU, care au drept de veto, plus Germania, nu mai este suficientă pentru a pune lucrurile în mişcare. Un semnal puternic din partea Statelor Unite şi a Rusiei, pentru a arăta că ambele sunt dispuse unilateral să-şi reducă arsenalul nuclear, ar putea contribui la crearea unui sentiment de responsabilitate în rândul puterilor nucleare obişnuite care sunt, de asemenea, pregătite de dezarmare. În cele din urmă, un semnal puternic din partea marilor puteri ar putea convinge, probabil, ţările care achiziţionează în prezent cunoştinţe nucleare să abandoneze aceste proiecte.

  Richard Howitt (S&D), în scris. – Deputaţii laburişti europeni doresc să-şi exprime angajamentul ferm pentru atingerea obiectivului unei lumi fără arme nucleare. Suntem mândri că Regatul Unit, ca putere nucleară, conduce eforturile către un acord de neproliferare a armelor nucleare în luna mai, la New York, care implică consensul global. Am susţinut această rezoluţie cu scopul clar de a trimite mesajul că deputaţii europeni laburişti şi Parlamentul European vor sprijini toate eforturile pentru a ne asigura că lăsăm în urmă vremurile de tristă amintire ale impasurilor nucleare şi ale distrugerii mutuale asigurare.

Am decis să ne abţinem în privinţa amendamentului 2, deoarece credem că doctrina militară este un subiect care trebuie hotărât de guvernele naţionale şi nu este de competența Parlamentului European. De asemenea, ne-am alăturat grupului nostru politic pentru susţinerea amendamentului 3, deoarece credem că toate statele au dreptul să dezvolte putere nucleară civilă, dar aceste state sunt responsabile pentru respingerea dezvoltării de arme nucleare. Deputaţii europeni laburişti vor continua să susţină dezarmarea statelor deţinătoare, să prevină proliferarea la noi state şi, în cele din urmă, să atingă obiectivul unei lumi fără arme nucleare.

  Sabine Lösing (GUE/NGL), în scris. – Sunt pe deplin conştientă că dezarmarea nucleară internaţională şi, prin urmare, consolidarea TNP şi ratificarea acestuia de către toate statele, sunt de o importanţă vitală şi că trebuie depuse toate eforturile pentru implementarea tratatului sub toate aspectele sale. Pentru a asigura eforturi multilaterale eficiente, acestea trebuie încadrate într-o viziune bine dezvoltată a atingerii obiectivului unei lumi fără arme nucleare în cel mai scurt timp posibil. Trebuie să insistăm asupra angajamentului statelor care deţin arme nucleare, conform articolului VI din TNP de a se dezarma complet, deoarece aceasta a fost o promisiune principală şi atât de multe state au semnat TNP şi, astfel, renunţă permanent la armele nucleare. Ne opunem frazei din această rezoluţie comună (considerentul G): „... de a utiliza toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a împiedica...”.

Avertizez, în special cu privire la Iran, că orice activitate militară de prevenire a proliferării este complet contraproductivă şi foarte periculoasă. Sunt convinsă că cel mai bun mod de a rezolva problema proliferării ar fi abandonarea energiei atomice odată pentru totdeauna, deoarece utilizarea acesteia în scopuri civile implică pericole mari de sine stătătoare şi, în plus, nu se poate exclude cu suficientă siguranţă faptul că tehnologia nucleară civilă nu va fi utilizată în scopuri militare.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă, într-adevăr, o ameninţare gravă la adresa umanităţii, a păcii şi a securităţii internaţionale. Terorismul extrem, nestăpânit şi adesea fundamentalist, face ca lumea să se teamă şi să încerce să împiedice grupurile şi guvernele cu lideri fără scrupule să obţină această tehnologie.

Prin urmare, este important ca guvernele care posedă acest tip de armă să demonstreze, în mod progresiv, că intenţionează să-şi reducă arsenalele, oferind un exemplu pozitiv. Următorul summit, programat pentru luna aprilie a anului curent, ar putea avea o contribuţie foarte importantă la acest subiect şi există aşteptări mari privind o rigurozitate şi un control sporite asupra comercializării neautorizate a materialelor nucleare.

Să sperăm că SUA şi China joacă un rol important în dezarmarea nucleară a peninsulei coreene. Este, totuşi, important ca statele să nu se distanţeze de Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, deoarece acesta ne priveşte pe toţi, nu doar pe unii.

  Zuzana Roithová (PPE), în scris. – (CS) Sunt încântată că Parlamentul European a adoptat în mod clar raportul privind neproliferarea armelor nucleare. În calitate de creştin, salut faptul că reprezentanţii civilizaţiei occidentale, după mai mult de 60 de ani de la terminarea războiului, au înțeles că existenţa armelor nucleare prezenta un risc global imens şi, prin urmare, au depus eforturi pentru a reduce numărul acestora. Faptul că Iranul şi Republica Populară Democrată Coreeană nu intenţionează să semneze Tratatul de neproliferare a armelor nucleare constituie un risc major. Aceste ţări nu respectă nici obligaţiile internaţionale în domeniul siguranţei nucleare. Faptul că Iranul interzice accesul la facilităţile sale nucleare al inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică constituie un risc real la adresa siguranţei, nu doar pentru statele din imediata sa vecinătate, ci şi pentru UE. În concluzie, aş dori să mulţumesc deputaţilor pentru efortul lor de a face textul rezoluţiei cât mai echilibrat posibil.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – În cele din urmă, am votat în favoarea acestei rezoluţii complexe (RC70137/2010) privind Tratatul de neproliferare a armelor nucleare. În principiu, sunt încântat că textul original prezentat de PPE, socialişti, ALDE şi de Verts/ALE a fost confirmat şi că unul dintre cele patru amendamente ale noastre a fost adoptat (331 pentru, 311 împotrivă), în special, în mod surprinzător, deoarece acesta a fost cel care solicita tuturor părţilor să-şi revizuiască doctrina militară în scopul renunţării la opţiunea de a ataca primii. Eforturile PPE de a elimina punctul referitor la zonele libere nucleare, inclusiv în Orientul Mijlociu, au fost respinse.

  Geoffrey Van Orden (ECR), în scris. – Există multe elemente ale rezoluţiei cu care putem fi de acord. Susţinem ferm un Tratat de neproliferare a armelor nucleare robust şi eficient. Totuşi, rezoluţia, aşa cum se prezintă, include unele elemente inutile şi, prin urmare, Grupul ECR s-a abţinut. Considerentul L pune în discuţie prezenţa armelor nucleare tactice în cinci state nenucleare europene. Suntem în favoarea prezenţei în continuare a unor astfel de arme, deoarece acestea contribuie la partajarea sarcinii şi la garantarea angajamentului militar al SUA pentru securitatea europeană. În mai multe locuri, există critici implicite ale aliaţilor apropiaţi, în timp ce criticile noastre ar trebui să se îndrepte spre cei care sunt o ameninţare la securitatea internaţională. Nici Regatul Unit, nici Franţa şi nici SUA nu produc acum material fisibil pentru arme. Este altceva să spui că facilităţile lor de producţie pentru materiale fisibile ar trebui abandonate în acest moment. Apelul la crearea unei zone libere de arme nucleare în Orientul Mijlociu este dedicat, evident, Israelului. Israelul se confruntă cu o ameninţare existenţială din partea vecinilor, dintre care mai mulţi au antecedente de dezvoltare a armelor nucleare şi altor arme de distrugere în masă şi, într-adevăr, cel puţin unul, Iranul, continuă în această direcţie.

9. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal

(Şedinţa a fost suspendată la ora 13.55 şi reluată la ora 15.00)

PREZIDEAZĂ: DL SCHMITT
Vicepreşedinte

10. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei anterioare: consultaţi procesul-verbal

(Procesul-verbal al şedinţei precedente a fost aprobat)

11. Politica UE privind aspectele legate de regiunea arctică (dezbatere)

  Preşedintele. Următorul punct este declaraţia Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate cu privire la politica UE în zona arctică.

  Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Domnule preşedinte, salut această ocazie de a discuta cu dvs. despre ceea ce consider că este o evoluţie a politicii privind zona arctică în Uniunea Europeană. Este o chestiune gravă de importanţă politică tot mai mare şi consider că trebuie să o abordăm ca atare.

În urma negocierilor de la Copenhaga, este corect că acordăm atenţie mai mare acestei părţi a lumii care a fost martora celor mai tangibile efecte ale schimbărilor climatice. Dovezile ştiinţifice demonstrează că în zona calotelor glaciare s-a pierdut mai mult de jumătate din grosimea lor în ultimul deceniu.

Alte schimbări de mediu au, de asemenea, un impact tot mai mare asupra oamenilor, a biodiversităţii şi peisajului, atât terestru, cât şi marin din zona arctică. La fel ca alţi actori internaţionali, suntem din ce în ce mai activi în problemele care privesc zona arctică. După cum ştiţi, Comisia a publicat comunicarea sa privind regiunea arctică la sfârşitul anului 2008, care a fost apreciată de către Consiliu şi a fost urmată în decembrie 2009 de concluziile extinse referitoare la problemele din regiunea arctică.

Consider că acesta reprezintă un alt pas în procesul de construire treptată a unei politici coerente, cuprinzătoare, privind zona arctică. După cum ştiţi, Comisiei i s-a solicitat să pregătească un raport de monitorizare în iunie 2010 şi aceasta va fi o altă ocazie de a dezvolta ulterior împreună modul nostru de gândire. Această activitate este în desfăşurare şi acesta este motivul pentru care sunt foarte dornic astăzi să ascult părerile deputaţilor din acest Parlament.

În acest context, Comisia a apreciat rezoluţia dvs. privind guvernarea regiunii arctice din octombrie 2008, care a oferit un bun impuls în ultimele etape ale elaborării comunicării de către Comisie. Căutăm sprijin din partea Parlamentului pentru eforturile noastre de a ne asigura că Uniunea Europeană este recunoscută ca jucător responsabil şi respectat în regiunea arctică. Poziţia noastră geografică şi programele noastre în curs de desfăşurare referitoare la regiunea arctică sunt punctul nostru de plecare, dar dorim să dezvoltăm în continuare acest punct.

Sunt trei domenii importante de activitate pe care aş dori să le menţionez foarte scurt. În primul rând dorim să contribuim la protejarea regiunii arctice, inclusiv a populaţiei sale. Ecosistemul din regiunea arctică este foarte fragil şi, prin urmare, are nevoie de protecţie maximă şi garanţii. În acelaşi timp, din cauza schimbărilor climatice, resursele regiunii arctice devin din ce în ce mai puţin accesibile. Acest lucru oferă oportunităţi, dar trebuie să fie tratat cu mare grijă.

Dorim să garantăm faptul că societăţile noastre comerciale şi cetăţenii noştri sunt trataţi corect, inclusiv în domeniile transportului şi resurselor naturale, şi acest lucru trebuie realizat într-un mod foarte deliberat şi atent cu măsuri corespunzătoare de protecţie a mediului. Ambele obiective pot şi trebuie să fie dezvoltate în comun de instituţiile UE şi statele membre, în special de cele trei state membre din regiunea arctică. Toate trebuie să continue strânsa colaborare cu alte părţi interesate în Arctica.

Al treilea obiectiv al nostru este să contribuim la acorduri de guvernare puternice şi îmbunătăţite pentru a aborda provocările multiple care afectează regiunea arctică. Aceasta include punerea în aplicare a contractelor, acordurilor şi aranjamentelor existente, incluzând Consiliul Arctic şi respectarea deplină a Convenţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării. Cu toate acestea, dacă este cazul, trebuie să acordăm o atenţie deosebită aspectelor legate de posibilitatea şi felul în care aceste aranjamente ar putea fi puse în aplicare şi dezvoltate ulterior.

Pentru a fi credibili, trebuie să recunoaştem că regiunea arctică este radical diferită de Antarctica şi această recunoaştere trebuie să orienteze răspunsul nostru politic. Spre deosebire de Antarctica, care este un continent vast şi nelocuit, înconjurat de un ocean, regiunea arctică este un spaţiu maritim, înconjurat de pământ care a fost locuit de oameni de mii de ani şi care aparţine unor ţări suverane. Prin urmare, propunerile de reproducere a Tratatului Antarcticii în regiunea arctică ar fi nerealiste şi ar fi probabil în detrimentul rolului proactiv pe care dorim să îl dezvoltăm.

După cum ştiţi, acesta este şi punctul de vedere al Consiliului. Dorim foarte mult să menţinem o strânsă cooperare cu Parlamentul European pe măsură ce urmărim scopurile noastre comune de construire treptată a unei politici arctice a UE şi trebuie să lucrăm împreună cu statele zonei arctice şi cu comunitatea internaţională pentru a găsi cea mai eficientă cale de a conserva şi proteja zona arctică pentru generaţiile viitoare.

  Michael Gahler, în numele Grupului PPE. - (DE) Domnule preşedinte, doamnă vicepreşedintă, multe mulţumiri pentru deschiderea dezbaterii pe această temă, pe care o consider una importantă. Cei care participă la această dezbatere aici, astăzi, vor împărtăşi acest punct de vedere şi consider că vom putea, de asemenea, să realizăm un consens foarte larg în timpul dezbaterii. Sunt raportor pentru acest raport pe această temă, care este în curs de elaborare, şi aş dori foarte mult să cooperez strâns cu toţi cei implicaţi.

Aţi menţionat un număr de cuvinte cheie. Protecţia mediului este foarte importantă. Aţi menţionat populaţiile rezidente, resursele de sub nivelul mării şi, de asemenea, pescuitul. Un alt cuvânt cheie este transportul maritim, rutele navale deschise de schimbările climatice: Pasajul de nord-vest şi Pasajul de nord-est.

În vecinătatea acestor pasaje, alături de cele trei state membre din regiunea arctică sunt, cu siguranţă, cel puţin doi jucători globali - Statele Unite şi Rusia - precum şi un partener important de tipul Canadei. Aceste state sunt teritorii imediat adiacente cu care trebuie, în orice caz, să construim şi să ne îmbunătăţim contactul nostru în contextul acestei politici, pe care acum avem scopul de a o dezvolta.

În ceea ce priveşte materialele brute, în mod specific, avem potenţialul de cooperare - dar există, de asemenea, potenţial pentru conflict dacă nu abordăm acest lucru în mod corect. Cu siguranţă, UE nu va ancora drapelul său pe fundul mării, aşa cum au făcut ruşii. Cu toate acestea, trebuie să căutăm dialogul cu aceste părţi afectate pentru ca, în acest fel, să putem realiza, într-un mod consensual, aceste lucruri care sunt importante pentru regiuni în ceea ce priveşte protecţia mediului, extracţia resurselor şi drepturile rezidenţilor locali.

  Liisa Jaakonsaari, în numele Grupului S&D. – (FI) Domnule preşedinte, cu ceva timp în urmă, secretarul de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, a declarat într-un interviu cât de dificilă este activitatea sa şi a spus că era vorba despre trecerea de la o criză la alta. Din păcate, a mai rămas puţin timp pentru abordarea unor provocări viitoare de bază precum dezvoltarea regiunii arctice.

Doamnă baroană Ashton, presupun că trebuie să fi simţit acelaşi tip de angoasă până acum şi, din acest motiv, apreciem foarte mult faptul că aţi iniţiat o dezbatere despre politica privind zona arctică atât de devreme şi că la sfârşitul săptămânii veţi merge în Laponia, care este parte a regiunii arctice. Acolo, veţi obţine cu siguranţă informaţii importante.

Lada de comori din regiunea arctică ce se deschide este plină de oportunităţi economice, dar prezintă riscuri legate de mediu şi de securitate, cât şi riscuri legate de soarta populaţiilor indigene. Încălzirea globală deschide noi rute maritime şi permite exploatarea resurselor de petrol şi gaze într-un mod care distruge mediul. Institutul internaţional de cercetări în domeniul păcii din Suedia (SIPRI), printre altele, a publicat deja un document, intitulat ameninţător „Arctica fără gheaţă” privind politica Chinei în regiunea arctică. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri urgente şi să elaboreze propria sa politică privind regiunea arctică.

Concluziile Comisiei pe care ni le-aţi prezentat sunt apreciate, în măsura în care regiunea, cu petrolul său, gazele şi mineralele sale, nu este văzută doar ca un nou Eldorado: atenţia principală este îndreptată spre oamenii care locuiesc acolo şi este un aspect foarte important al situaţiei. UE, de asemenea, trebuie să dorească să poarte discuţii constructive cu populaţiile indigene şi acesta este un mod prin care Uniunea poate juca un rol decisiv în politica privind Arctica. De exemplu, restricţiile recente ale Parlamentului asupra vânătorii de foci a înfuriat populaţia indigenă.

Este foarte important să consolidăm situaţia Consiliul Arcticii, şi din acest motiv, trebuie să avem, în prezent, o influenţă mai mare asupra Canadei şi Rusiei, în special, astfel încât Uniunea Europeană să poată să aibă un rol mai puternic. Cercetarea Arcticii este un domeniu important de cooperare; de exemplu, Universitatea din Laponia, unde mergeţi, este locul în care îşi pune bazele Universitatea Arcticii, şi sunt sigură că la înfiinţarea Centrului de informaţii privind Arctica, aşa cum a indicat Comisia, Rovaniemi ar fi o locaţie potrivită.

În plus, propriile structuri ale Uniunii Europene trebuie să fie consolidate. Din păcate, se pare că, în Consiliu, Oceanul Arctic a fost călcat în picioare de dimensiunea sudică şi estică, drept care această fereastră spre dimensiunea nordică a Arcticii trebuie acum deschisă. Doamnă baroană Ashton, Comisia trebuie să clarifice rolul fiecărei Direcţii Generale şi să indice persoana responsabilă cu problemele Arcticii.

  Diana Wallis, în numele Grupului ALDE. – Domnule preşedinte, aş dori să spun Înaltului Reprezentant: vă mulţumesc foarte mult pentru declaraţia dumneavoastră. Consider că mulţi dintre noi în acest Parlament sunt foarte mulţumiţi că dvs. continuaţi ceea ce a fost început de Comisie şi, de asemenea, a fost urmat de declaraţiile Preşedinţiei în toamna trecută.

Aţi subliniat natura fragilă şi mediul în Arctica. Această natură fragilă este, după cum aţi recunoscut, o problemă globală, nu doar una care se referă la Europa sau se referă, fireşte, la acele naţiuni din Arctica.

Arctica, de asemenea, se prezintă pe sine ca o oportunitate unică pentru cooperarea multinaţională. Pentru noi este unic, de asemenea, ca UE să aibă o relaţie pozitivă cu Rusia acolo, prin dimensiunea nordică. Este ceva ce trebuie să construim categoric cu alţi parteneri.

Dar trebuie să fie o cooperare semnificativă peste tot în Arctica şi este îngrijorător - şi nu aţi atins acest aspect în declaraţia dvs. - că vedem dezvoltarea unei baze interne a celor cinci state de coastă din Arctica care se întâlnesc în afara arhitecturii Consiliului Arcticii. Acest lucru ar submina grav o cooperare foarte preţioasă şi trebuie să fie tratat cu seriozitate.

De asemenea, nouă - UE - ni s-a respins statutul de observatori. Avem câteva bariere de reparat şi trebuie să încercăm să restabilim încrederea în ceea ce ne dorim să stabilim în Arctica.

Consider despre comunicare originală a Comisiei că a fost un document uimitor pentru că a reunit multe chestiuni transversale în cadrul unor Direcţii generale ale Comisiei. Este o bază bună pe care putem construi. Cu toţii aşteptăm cu interes cum veţi coordona această politică, mergând înainte în noua Comisie şi cu rolul dvs. unic de a deţine două funcţii. Cu toate acestea vă mulţumesc pentru început.

  Satu Hassi, în numele Grupului Verts/ALE. – (FI) Domnule preşedinte, în atitudinea noastră faţă de regiunea arctică se manifestă un fel de schizofrenia culturală. Pe de o parte, suntem îngrijoraţi. Este evident că schimbările climatice au loc mai repede decât oriunde în regiunea arctică. Regiunea a fost comparată cu un canar într-o mină.

Din 1979, stratul mediu anual de gheaţă din Oceanul Arctic s-a diminuat cu aproximativ 1,5 milioane de kilometri pătraţi, adică suprafața Franţei, Italiei, Spaniei şi Regatului Unit împreună. Acest proces de topire accelerează schimbarea climatică, deoarece reduce reflexia pământului sau coeficientul de reflexie. Eliberează metanul din tundră şi ar putea, de asemenea, să îl elibereze de pe fundul mării. Metanul grăbeşte schimbările climatice și mai mult. De asemenea, procesul de topire permite toxinelor care au fost acumulate de-a lungul multor ani să fie eliberate în mediu.

Deşi suntem îngrijoraţi de situaţie, în acelaşi timp, goana după petrol şi gaze a început în Arctica. Ţările sunt în conflict şi negociază despre cum ar putea fi împărţit fundul mării. În plus, populaţiile indigene sunt în mare măsură ignorate în această chestiune.

UE trebuie acum să promoveze o abordare consecventă a dezvoltării durabile. Trebuie să controleze imaginile strălucitoare ale monedelor euro şi dolar şi să sprijine protecţia regiunii arctice prin acelaşi tip de acord care se aplică Antarcticii. În plus, populaţiile indigene trebuie incluse în toate procesele de luare a deciziilor care se referă la regiune. În orice caz, trebuie să existe un moratoriu de 50 de ani asupra exploatării resurselor fosile în zonă.

Trebuie să se înţeleagă că natura şi fauna sălbatică din regiune sunt delicate şi vulnerabile. De exemplu, problemele şi riscurile asociate cu forajul pentru petrol sunt mult mai mari acolo decât în altă parte. Societăţile navale trebuie, de asemenea, să accepte dificultăţile şi riscurile enorme care există în regiune. Nu este de niciun folos dacă spunem doar câteva cuvinte frumoase despre mediu şi populaţiile indigene cu privire la deciziile pe care le luăm, dar faptele noastre reale înseamnă că riscăm grav contaminarea mediului în mod ireversibil şi că încălcăm drepturile populaţiei indigene.

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Domnule preşedinte, când Danemarca a aderat la UE în 1973, UE şi-a asumat o dimensiune arctică prin dependenţa daneză a Groenlandei. În 1985, Groenlanda a ales să părăsească UE dar, când Suedia şi Finlanda au aderat cu 10 ani mai târziu, au extins substanţial interesul UE în regiunea arctică.

De atunci, UE a devenit unul dintre numeroşii actori cu un interes strategic vital în mediul şi resursele naturale din regiunea arctică. Ca ţări cu teritorii în Arctica, Statele Unite, Canada, Rusia, Norvegia şi Islanda toate îşi apără interesele lor în mod puternic şi viguros. Uniunea Europeană nu trebuie să ezite acum să procedeze si ea astfel, iar Consiliul Arctic, după părerea mea, este cea mai bună arenă în această privinţă. Statutul de observator ad-hoc al Uniunii în Consiliul Arctic este inadecvat pentru acest scop. Sper că Înaltul Reprezentant va insista asupra statului de observator permanent pentru UE la următoarea reuniune ministerială din aprilie anul viitor din Groenlanda.

Este regretabilă blocarea UE de către Canada ca răzbunare pentru interzicerea din partea Uniunii a produselor derivate din foci şi sper că, în cele din urmă, bunul simţ va prevala. Această abordare nu are niciun sens, dat fiind faptul că cele şase state membre ale UE, inclusiv Regatul Unit - ţara mea - sunt observatori permanenţi. Cu toate acestea, coordonarea dintre Danemarca, Suedia şi Finlanda în cadrul Consiliului Arctic a fost exemplară şi a servit drept platformă pentru ca interesul mai larg al UE să fie auzit în regiune.

Contribuţiile aliatului nostru, Norvegia, şi a Islandei, acum un stat membru aspirant la UE, au dinamizat ulterior participarea europeană la Forumul Arctic. Acest lucru este vital, deoarece Rusia ne-a arătat care sunt proiectele sale în regiunea arctică, ancorând cu mare răsunet drapelul rus pe fundul mării de la Polul Nord în 2007. Ştim pe costurile noastre că Rusia uneori îşi respectă propriul cadru de reglementare în problemele internaţionale. Doar un front unit al altor membri şi observatori privind Consiliul Arctic, care cooperează prin politica dimensiunii nordice a UE, va ţine Kremlinul sub supraveghere. Nu putem permite Arcticii să devină o nouă arenă pentru tendinţele expansioniste ale Rusiei.

  Søren Bo Søndergaard, în numele Grupului GUE/NGL. – (DA) Domnule preşedinte, sunt multe motive în favoarea dezbaterii despre regiunea arctică. Unele dintre ele au fost menţionate. Avem problema schimbărilor climatice, prin faptul că regiunea arctică a fost puternic afectată de încălzirea globală. Avem problema resurselor naturale, prin faptul că regiunea arctică oferă bogăţii enorme. Apoi avem problema deschiderii rutei navale de nord, care implică modele de transport complet noi. Cu toate acestea, problema crucială pentru grupul meu este din ce unghi trebuie să abordăm Arctica. Ar trebui ca punctul nostru de plecare să fie toate avantajele, într-un sens restrâns, pe care UE le poate obţine din regiunea arctică? Sau să fie punctul nostru de plecare cum poate beneficia comunitatea globală din dezvoltarea regiunii arctice - şi, în acelaşi timp, să nu uităm, să respectăm pe deplin dreptul de autodeterminare a populaţiei arctice?

Un test cheie legat de această problemă se află în poziţia pe care o adoptăm: să facem eforturi ca Arctica să devină o zonă unde se poate permite dezvoltarea unei noi curse a înarmării - Rusia a jucat un rol activ aici şi au urmat alţii - sau să fie Arctica, la fel ca Antarctica, o zonă demilitarizată? Categoric, există o diferenţă între Polul Nord şi Polul Sud, între Arctica şi Antarctica. Cu toate acestea, este interesant că am reuşit să dezvoltăm un tratat asupra Antarcticii, în care am exclus prezenţa militară şi am stipulat că această regiunea poate fi folosită doar în scopuri paşnice. Problema majoră cu care se confruntă Comisia este dacă trebuie să lucreze pentru a face din Arctica o zonă demilitarizată, şi, în acest caz, ce iniţiative specifice trebuie luate în această direcţie.

  Timo Soini, în numele Grupului EFD. – (FI) Domnule preşedinte, problema arctică este importantă şi ne-a fost, de asemenea, prezentată acum aici. Noi, în Finlanda, suntem obişnuiţi cu condiţiile din Arctica. Trăim acolo. Când baroana Ashton va merge la Laponia, va descoperi mulţi oameni care trăiesc şi muncesc la nord de Cercul arctic. Când voi merge personal acolo duminică, voi descoperi mulţi oameni care sunt deosebit de îngrijoraţi în ceea ce priveşte munca şi traiul lor, deoarece, într-o democraţie reală, oamenii pot alege în mod liber unde doresc să trăiască. Pot, de asemenea, să trăiască în regiunea arctică, dacă doresc.

Universitatea Laponia din Rovaniemi este cel mai bun loc de realizare a acestui studiu din punct de vedere al finanţelor şi al cercetării. Diana Wallis a evaluat pozitiv acest lucru în ziarul finlandez „Kaleva” şi, pentru prima dată, aş fi destul de fericit să-mi exprim acordul faţă de o opinie liberală, prin urmare voi face acest lucru.

Din punct de vedere al viitorului, trebuie să ţinem cont de trei probleme: natura, animalele şi oamenii. Dacă acestea trei se pot adapta în fiecare parte a Arcticii şi pot trăi acolo în armonie, noi vom realiza o politică durabilă referitoare la Arctica şi, de asemenea, vom putea exploata logistica şi economia sa, dar numai prin respectarea naturii, a oamenilor şi a animalelor.

  Diana Dodds (NI). - Domnule preşedinte, salut oportunitatea de a lua parte la această dezbatere astăzi şi doresc să abordez o problemă foarte specifică ce a fost deja ridicată de unii dintre colegii pe care i-am ascultat.

Fără îndoială condiţiile de viaţă din frumoasa zonă arctică sunt dure, dar, de asemenea, nu există nicio îndoială că, având în vedere noile tehnologii şi dezvoltări, zona va fi inevitabil deschisă pentru exploatarea mai largă a resurselor sale naturale, domeniul pescuitului fiind un prim exemplu.

În comunicarea Comisiei din 2009, extinderea actuală a pescuitului este examinată, deoarece există posibilitatea ca noi zone să poată să fie deschise. Este într-adevăr corect că trebuie să existe o abordare sistematică a acestui lucru. Pescuitul într-un mod durabil protejează stocurile şi oferă un viitor comunităţilor de pescari. De asemenea, acelaşi document face, pe bună dreptate, menţiunea necesităţii protejării populaţiilor indigene şi locale, folosind statistica conform căreia o treime din patru milioane de oameni care trăiesc în zonă sunt originari din zonă - din nou, un obiectiv foarte lăudabil. Cu toate acestea - şi despre acest lucru avertizez Comisia - încă mai văd dovada, în ambele documente, a faptului că această Comisie nu a învăţat lecţia din dezastrul politicii comune în domeniul pescuitului care, în Irlanda de Nord, a fost responsabilă pentru distrugerea industriei pescuitului.

Abordarea de sus în jos a controlării şi stabilirii permanente a obiectivelor politice şi a metodelor de la Bruxelles a fost un eşec abject, cu toate acestea concluzia documentului 2008 şi a Consiliului Afaceri Externe din decembrie 2009 este că UE va folosi aceeaşi abordare în regiunea arctică. Îndemn Înaltul Reprezentant ca, în timp ce continuă să exploreze cum să coordoneze politica în această zonă, să fie atent la această problemă specială.

  Jarosław Leszek Wałęsa (PPE). – (PL) Domnule preşedinte, având în vedere dezvoltarea lumii moderne, politica referitoare la problemele Arcticii, care a fost asociată cu condiţiile climatice extreme, urşii polari şi întinderile nesfârşite de gheaţă, începe să capete o nouă semnificaţie. Dezvoltarea comerţului internaţional şi cererea tot mai mare de resurse naturale au cauzat o creştere a interesului în regiune. În urma scăderii rapide a calotei glaciare arctice, au apărut noi posibilităţi de exploatare a regiunii. Arctica se transformă dintr-un avanpost într-un centru de interes al ţărilor care caută noi rute navale, surse nelimitate de bogăţie naturală şi stocuri de peşti. Dar, deja ştim cu toţii acest lucru.

Întrebarea este: cum trebuie să reacţioneze Uniunea la pregătirile nervoase pentru un fel de invazie a Arcticii care se desfăşoară de ceva timp în Rusia, SUA, Canada şi Norvegia? Mai presus de toate, este necesară abordarea statutului juridic nereglementat al regiunii arctice. Politica bazată pe mijloace diplomatice folosită până acum trebuie să producă o înţelegere internaţională care să garanteze o împărţire corectă a posibilelor achiziţii teritoriale. Lipsa reglementărilor juridice poate face din regiune o sursă de conflict care este de natură globală. Ce este necesar, prin urmare, este acţiunea sistematică şi coordonată care va răspunde provocărilor care apar în mare viteză. Infrastructura din cercetare, dezvoltarea conducerii pluripartite a Arcticii bazată pe convenţia Naţiunilor Unite şi implicarea populaţiei locale arctice sunt doar câteva elemente care trebuie să fie conţinute în strategia europeană asupra Arcticii, al cărei scop va fi menţinerea unui echilibru între protejarea mediului natural şi utilizarea durabilă a resurselor sale.

  Kriton Arsenis (S&D). - (EL) Doresc să adresez un salut călduros Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe.

Arctica este locul de pe planetă unde schimbările climatice sunt cele mai evidente. Încălzirea globală a cauzat topirea gheţii în mod semnificativ. Anul reper a fost 2007, când gheaţa s-a redus cu 34 % față de perioada 1970-2000.

Cu toate acestea, topirea calotei glaciare arctice are numeroase consecinţe drastice. Aceasta grăbeşte schimbările climatice. Până în prezent, suprafaţa albă a gheţii arctice a reflectat 80 % din lumina solară din zonă, afectând astfel temperaturile globale şi locale. Această reflexie se reduce constant, provocând o creştere a temperaturi planetei şi a zonei polare în întregul ei de-a lungul unei zone de 1 500 de metri în Canada, Rusia şi Alaska. În 2007, temperatura a crescut cu 2° între luna august şi luna octombrie.

În acelaşi timp, topirea gheţii a determinat schimbări neprevăzute ale curenţilor maritimi. Acest lucru are un efect advers asupra ecosistemelor marine şi asupra pescuitului şi reduce capacitatea mării de a absorbi dioxidul de carbon, deoarece afectează planctonul şi alte organisme şi ridică nivelurile mărilor.

Acesta este motivul pentru care cetăţenii europeni asistă cu tristeţe la discuţiile frecvente despre participarea Uniunii Europene la competiţia tot mai mare de a trage foloase geopolitice din catastrofa acestui mediu în regiunea arctică.

Rolul Uniunii Europene nu trebuie să fie câştigarea unei competiţii internaţionale geopolitice pentru petrolul şi rutele navale din Arctica. Rolul nostru trebuie să fie protejarea respectării principiilor noastre, respectarea integrităţii mediului din regiune, prevalenţa principiilor precum competiţia internaţională şi respectul pentru instituţiile Naţiunilor Unite sub orice regim nou care apare în Arctica din catastrofa imensă asupra mediului care are loc acum.

PREZIDEAZĂ: DNA WALLIS
Vicepreşedintă

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Doamnă preşedintă, permiteţi-mi să profit de această ocazie ca să îi urez baroanei Ashton numai bine pe durata mandatului său şi doresc să salut angajamentul său de a menţine o cooperare strânsă cu Parlamentul în vederea dezvoltării a ceea ce dumneaei descrie ca fiind o politică mai coerentă a UE privind regiunea arctică.

Bineînţeles că Uniunea Europeană trebuie să joace un rol central în politica privind regiunea arctică. Două state arctice, Islanda şi Norvegia, sunt membre ale Spaţiului Economic European. Politicile UE în domenii precum mediul, schimbările climatice, energia, cercetarea, transportul şi pescuitul au un impact direct asupra regiunii arctice.

În calitatea mea de preşedinte al delegaţiei Parlamentului în Elveţia, Islanda, Norvegia şi SEE sunt, prin urmare, reprezentantul Parlamentului în comisia permanentă a parlamentarilor din regiunea arctică.

În această calitate, aş dori să informez Parlamentul că în luna septembrie a acestui an, Parlamentul de la Bruxelles va găzdui reuniunea bianuală a parlamentarilor din regiunea arctică.

(GA) O reuniune pregătitoare va avea loc la Washington săptămâna viitoare, iar la Oslo mai aproape de data reuniunii. Consider că găzduirea acestor reuniuni va fi extrem de importantă pentru Parlamentul European, şi, fireşte, şi pentru Uniunea Europeană.

  Preşedinta. – Îmi pare rău, însă ultima parte a discursului dvs. nu a beneficiat de interpretare.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Doamnă preşedintă, nu am nicio îndoială că toţi cei din Parlament au înţeles ce am spus!

În concluzie, am spus că am găzdui conferinţa şi aş spera, doamnă baroană Ashton, bineînţeles, în funcţie de disponibilitatea dvs., să luaţi în considerare invitaţia mea de a participa la această reuniune. Consider că este o bază ideală pentru a dezvolta o mai bună înţelegere a problemelor implicate, iar acest lucru le permite parlamentarilor din toată această regiune vastă să continue şi să îşi consolideze legăturile.

  Reinhard Bütikofer (Verts/ALE). – (DE) Doamnă preşedintă, salut această dezbatere şi sunt încântat că baroana Ashton se află aici şi participă la dezbatere. Aţi vorbit despre faptul că aceasta este despre protejarea regiunii şi a populaţiei rezidente. Ceea ce este, desigur, adevărat. Este vorba despre populaţia indigenă din această regiune, cu toate că, în special, ceea ce oferim din exterior este mai mult decât protecţie; este vorba despre respect pentru dreptul lor la autodeterminare. Acesta trebuie să fie un principiu foarte important în politica din regiunea arctică.

În ceea ce priveşte protejarea naturii din această regiune, ar trebui să subliniem că, desigur, există un număr deosebit de mare de zone sensibile. Sunt conştient că mulţi dintre cei care participaţi la această dezbatere respingeţi ideea unui moratoriu. Poate că, doamnă baroană Ashton, la acest lucru vă gândeaţi când aţi spus că „regiunea arctică este complet diferită de cea antarctică”, însă chiar dacă respingem un moratoriu, trebuie să răspundem la această întrebare, în termeni practici, nu lirici, şi anume cum pot fi efectiv protejate zonele de o sensibilitate specială din această regiune sub principiul precauţiei. Nu putem permite ca această situaţie să meargă până acolo încât, în interesul unei economii mărginite, lozinca „avem nevoie de gaze, avem nevoie de peşte” să depăşească în cele din urmă orice principiu de precauţie.

Aş dori să mai comentez ceea ce a avut de spus domnul Gahler. Domnule Gahler, aţi vorbit de potenţialul unui conflict. Este fără îndoială adevărat. Putem deja să vedem şi faptul că, pe plan internaţional, aceste discuţii nu sunt caracterizate exclusiv de dorinţa de a găsi o bază comună, căci altfel Canada şi Rusia, de exemplu, nu ar fi încercat să blocheze statutul de observator al UE în Consiliul Arctic. Consiliul Arctic, bineînţeles, este el însuşi o organizaţie juridică cu caracter neobligatoriu, fără niciun buget sau personal fix. El nu va putea juca rolul unei structuri de guvernanţă. Totuşi, trebuie să avem grijă, atunci când avem în vedere noi structuri de guvernanţă, şi înţeleg că aceasta este poziţia dvs., doamnă Înalt Reprezentant, să continuăm într-o manieră incluzivă şi să recunoaştem că şi alte organizaţii doresc să se implice.

  Anna Rosbach (EFD). – (DA) Doamnă preşedintă, observ că atât Comisia, cât şi Înaltul Reprezentant au considerat că UE ar trebui să stabilească o politică pentru regiunea arctică. Desigur, simpatizez cu ideea de a proteja mediul de aici şi, fiind danez, sunt profund conştient de situaţia geopolitică. De asemenea, sunt foarte conştient de problemele cu care se confruntă populaţia locală şi ar trebui, desigur, să îi respectăm modul de viaţă. Acestea fiind spuse, nu consider că UE ar trebui să aibă o politică pentru această zonă, şi nici nu cred că UE ar trebui să adopte un rol administrativ în această regiune. Lucrul acesta nu ar fi în avantajul Uniunii sau al regiunii arctice.

După părerea mea, ar trebui să lăsăm această regiune în grija ţărilor care sunt direct implicate aici. Nu poate şi nici nu ar trebui să fie sarcina UE să elaboreze o politică pentru toate zonele, ca să nu mai vorbim de cea arctică, cu care în mod tradiţional am colaborat foarte bine şi de unde numai două (şi nu trei, cum s-a spus aici) dintre ţările implicate sunt membre ale UE. Nici SUA, nici Canada, nici Groenlanda şi nici Rusia nu şi-au exprimat dorinţa de a deveni membre ale UE. Probabil bănuiţi că interesul subit pentru această zonă a fost declanşat doar de anumite ţări care doresc să pună mâna pe materiile prime, mai mult decât orice altceva. Cu alte cuvinte: cea mai bună politică pentru regiunea arctică ar fi ca UE să se implice numai de pe margine.

  Nick Griffin (NI). – Doamnă preşedintă, există o poveste populară englezească despre regele Canute care, dând ordinul ca mareea să nu înainteze şi să îi ude picioarele, le-a arătat curtenilor că nici măcar regii nu sunt scutiţi de realitate. Procedând astfel, a devenit personificarea aroganţei nebune.

Regele Canute continuă să trăiască în Consiliul Uniunii Europene, care îşi începe şi îşi încheie concluzia asupra chestiunilor arctice cu presupusa importanţă a încălzirii globale. Aceasta presupune refuzul de a accepta realitatea ştiinţifică. Conform Centrului naţional american pentru zăpadă şi gheaţă, începând cu 2007, gheaţa verii arctice a crescut cu aproximativ 658 221 kilometri pătraţi, adică 26 %. Acest lucru a fost prezis întocmai de oamenii de ştiinţă conştienţi de faptul că reducerea anterioară a gheţii pe perioada verii, folosită în mod greşit ca dovadă pentru încălzirea globală, de fapt nu a fost mai mult decât un instantaneu al pulsului ciclic vechi de secole de avans, retragere şi avans.

Prin urmare gheaţa verii arctice nu va dispărea până în 2013, iar urşii polari nu s-au înecat şi nu se vor îneca din cauza încălzirii globale. Însă milioane de alegători care muncesc din greu se îneacă într-o mare de datorii şi de date şi devin foarte neliniştiţi faţă de folosirea de către clasa politică a fraudei cu încălzirea globală pentru a impune o guvernanţă internaţională nedemocratică şi taxe verzi fictive.

ONU a anunţat revizuirea dosarelor precare ale IPCC şi a statisticilor bilanţului. În numele contribuabililor britanici, solicit Parlamentului să facă acelaşi lucru şi să nu mai irosească niciun ban pe cea mai scumpă minciună din istoria umanităţii.

  Anna Ibrisagic (PPE). – (SV) Doamnă preşedintă, regiunea arctică este una unică, despre care se discută tot mai des, de multe ori ca urmare a topirii calotei glaciare şi a noilor oportunităţi pe care aceasta le aduce. Este un lucru bun deoarece trebuie să avem mai multe dezbateri, nu doar referitoare la impactul pe care îl va avea topirea gheţii asupra oportunităţilor noastre de a valorifica resursele care deodată au devenit accesibile, dar şi referitoare la responsabilităţile pe care acest lucru le presupune şi cum putem să conservăm cât mai bine regiunea arctică şi să evaluăm consecinţele ulterioare ale prezenţei şi activităţii noastre în acest mediu natural sensibil.

Totuşi, înainte să hotărâm cu privire la politica comunitară comună legată de regiunea arctică, ar trebui să petrecem mai mult timp evaluând situaţia actuală a ecosistemului arctic, deoarece altfel ne va fi dificil să adoptăm măsurile adecvate. În opinia mea, este în acelaşi timp naiv şi nerealist să credem că pur şi simplu putem să nu ne atingem de aceste resurse. În schimb, ar trebui să ne concentrăm asupra faptului că extracţia resurselor, transportul, turismul şi alte industrii sunt toate gestionate în cel mai bun mod posibil cu scopul de a proteja şi conserva mediul natural. Desigur, aceasta trebuie să se întâmple în cadrul consultării şi colaborării cu populaţia locală în baza situaţiei reale şi a condiţiilor actuale.

Raportul Comisiei privind regiunea arctică este un prim pas pozitiv spre o politică coerentă privind această zonă. Pe durata Preşedinţiei suedeze, Suedia a susţinut decizia Comisiei de a solicita statutul de observator permanent în cadrul Consiliului Arctic. Cu toate acestea, consider că atât raportul Comisiei, cât şi dezbaterea de până acum s-au concentrat prea mult asupra apei şi prea puţin asupra uscatului. Unele ţări, precum Suedia şi Finlanda, au turme extinse de reni, industrie minieră, agricultură şi activităţi de exploatare a pădurilor în regiunea arctică şi este foarte important ca acestea să fie luate în considerare.

O altă dimensiune a dezbaterii care este rar menţionată, însă care trebuie subliniată, priveşte obiectivele strategice şi interesele geostrategice din regiunea arctică şi consecinţele schimbării condiţiilor de aici în vederea stabilităţii internaţionale.

Unele state membre se situează în regiunea arctică. Alte părţi ale regiunii sunt vecinii din imediata apropiere ai UE la nord. Prin urmare, nu ar trebui să fie greu să se traseze obiective strategice comune şi să se obţină susţinerea acestora printre statele membre ale UE. Dată fiind concurenţa sporită dintre diferitele ţări şi seria de conflicte nerezolvate, trebuie să fie în interesul UE faptul de a se asigura că tensiunile nu primează în faţa siguranţei în regiunea arctică.

  Zigmantas Balčytis (S&D). – (LT) Azi dezbatem o chestiune foarte importantă. Efectul schimbărilor climatice schimbă radical situaţia din regiunea arctică. Datorită impactului încălzirii globale, noi rute maritime au fost deschise în regiunea arctică, oferind oportunităţi de transportare a petrolului, gazului şi a altor resurse naturale, însă în acelaşi timp ea devine foarte vulnerabilă din cauza problemelor de mediu şi a împărţirii resurselor sale între state, iar acest lucru poate avea consecinţe negative asupra stabilităţii internaţionale şi asupra intereselor securităţii europene. Fiind vorba despre impactul schimbării mediului şi a climei din această regiune, unul dintre obiectivele principale ale politicii arctice trebuie să fie diminuarea impactului negativ al schimbărilor climatice şi ajutorul oferit regiunii să se adapteze la această schimbare inevitabilă. Până acum, în regiunea arctică nu s-a aplicat niciun acord. Parlamentul European a subliniat în repetate rânduri importanţa guvernanţei regiunii arctice. Consider că acum, că situaţia s-a schimbat, trebuie, treptat, să începem să formăm o politică comunitară autonomă, iar Comisia Europeană ar trebui, în schimb, să joace un rol activ în această privinţă. Pentru o lungă perioadă de timp, situaţia din această regiune a cauzat tensiune între ţările de pe teritoriul arctic, iar această tensiune va creşte şi mai mult pe măsură ce regiunea devine tot mai accesibilă. Cred că Uniunea Europeană trebuie să iniţieze un dialog cuprinzător cu celelalte ţări, iar acest lucru va deschide calea pentru noi oportunităţi de cooperare. Consider că, de asemenea, a sosit timpul să începem să ne gândim la o convenţie internaţională privind guvernanţa acestei regiuni.

  Kristiina Ojuland (ALDE) . – (ET) Doamnă preşedintă, doamnă baroană Ashton, pe lângă schimbările însemnate din mediul natural, trebuie să ţinem cont şi de faptul că dezgheţarea Oceanului Arctic, care s-a accelerat, a deschis posibilitatea cursei pentru noi resurse naturale. Totuşi, aceasta ar putea genera o posibilă ameninţare la adresa relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi alte ţări. Din acest motiv, aş dori să vă atrag atenţia cu privire la comportamentul Rusiei, care nu are legătură cu pescuitul, turismul sau minereurile, ci cu ultimele zăcăminte neatinse de gaze şi petrol ale lumii.

În ciuda ideii care reiese din strategia Comisiei Europene pentru regiunea arctică de a iniţia o cooperare cu ţările vecine în chestiuni referitoare la teritoriile adiacente, de la trecerea în noul mileniu, Rusia nu şi-a arătat voinţa de a lua în considerare dorinţele noastre. Strategia de securitate naţională a Rusiei de anul trecut a transmis un semnal de ameninţare în vest conform căruia, dacă e necesar, Rusia e pregătită să facă uz de forţa militară pentru a obţine noi resurse din regiunea arctică. Cred că ar trebui să punem în aplicare politici îndreptate spre Rusia cu scopul de a evita o cursă concurenţială.

  Indrek Tarand (Verts/ALE). – (ET) Doamnă preşedintă, doamnă baroană Ashton, vă mulţumesc pentru că v-aţi ocupat imediat de acest subiect extrem de important la începutul solicitant al mandatului dvs. Chestiunea cea mai urgentă este, după părerea mea, regiunea arctică. Aţi spus foarte direct că aceasta nu este Antarctica, şi că ar fi nerealist să copiem acordul privind Antarctica pentru Marea Arctică.

Consider că, dacă există cineva undeva în lume care să susţină idealismul, atunci acel cineva ar trebui să fie în mod clar Comisia Europeană. Şi de ce să nu prezinte Comisia Europeană o propunere idealistică partenerilor săi ca, înainte să începem o nouă goană după aur în Marea Arctică, ar trebui să punem în aplicare un moratoriu pentru mai multe decenii, conform căruia nu vom începe un proces care va crea posibilitatea unei curse a înarmării şi a altor ameninţări?

Doresc să spun câteva cuvinte despre drepturile populaţiei indigene din regiunea arctică. Cred că, în dialogul dintre Uniunea Europeană şi Rusia privind drepturile omului, ar trebui să se pună întrebarea dacă populaţia indigenă din regiunea arctică şi care trăieşte în Federaţia Rusă este suficient de implicată în activitatea Consiliului Arctic. Da, Antarctica nu este regiunea arctică, însă măsurile care au dus la un acord în sud în timpul Războiului Rece nu ar trebuie repetate pentru simplul motiv că în cadrul Comisiei nu există idealism.

Sunt originar dintr-o ţară din care a pornit exploratorul antarctic Bellingshausen. El a plecat şi a descoperit lucruri, deoarece era un idealist. Vă doresc puţin idealism în activitatea dumneavoastră.

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Doamnă preşedintă, Uniunea Europeană doreşte o politică cuprinzătoare pentru regiunea arctică. Această afirmaţie este complet bizară. Cipru şi Grecia, de exemplu, au culturi istorice, însă priviţi-le geografia. Este într-adevăr destul de greu să înţelegem de ce o ţară din Marea Egee dorește să existe o politică UE privind regiunea arctică.

Însă probabil că o politică pentru regiunea arctică a UE nu este atât de bizară precum numirea baroanei Ashton, această Sarah Palin fostă elevă a Stângii, care este extrem de necalificată, în calitate de Înalt Reprezentant. În timpul reuniunilor, a fost clar că Înaltul Reprezentant nu a uitat nimic şi nu a învăţat nimic. Şi apropo...

(Preşedinta l-a întrerupt pe vorbitor)

  Preşedinta. – Îmi pare rău, însă nu consider că ar trebui să ascultăm asemenea comentarii personale în acest Parlament.

(Interjecţie din sală)

Timpul alocat discursului dumneavoastră a expirat. Nu vom permite comentarii personale de asemenea natură.

(Interjecţie din sală)

Vom trece acum la următorul orator.

  Sari Essayah (PPE). – (FI) Doamnă preşedintă, să ne întoarcem la subiect. După cum au spus mulţi dintre colegii noştri, a început goana după resursele naturale şi administrarea regiunii arctice.

Totuşi, această regiune are nevoie de o abordare cuprinzătoare, aşa cum a afirmat aici Înaltul Reprezentant. Aceasta va trebui să ţină seama de natura extrem de fragilă a faunei sălbatice arctice, de efectele pe termen lung ale topirii gheţii şi, mai mult decât orice altceva, de drepturile populaţiilor indigene din zonă şi ale celorlalte populaţii care trăiesc acolo.

Până acum, Convenţia Naţiunilor Unite privind dreptul mării şi acordul său privind stocurile de peşti au fost de ajuns pentru a reglementa extracţia resurselor naturale din zona Mării Arctice şi de pe fundul mării. Consiliul Arctic s-a concentrat asupra cooperării şi cercetării mediului, însă acordurile care se concentrează pe folosirea resurselor naturale au adus cu ele o creştere a nevoii de dezvoltare a strategiilor internaţionale de administrare, în care şi UE ar putea avea un rol. Mai mult, politica UE privind regiunea arctică are nevoie de propria strategie şi ar trebui coordonată în comun.

Un mijloc adecvat pentru ca UE să se implice în regiunea arctică ar fi stabilirea unui Centru Arctic. Prima dată când s-a menţionat nevoia unui Centru UE de informare arctică a fost în Comunicarea Comisiei privind Uniunea Europeană şi regiunea arctică în toamna anului 2008. La ordinul Consiliului, Comisia a început să exploreze posibilitatea înfiinţării unui asemenea centru în cadrul Uniunii Europene.

Centrul Arctic al Universităţii din Laponia, Rovaniemi, pe cercul arctic, şi-a arătat dorinţa de a funcţiona ca centru UE de informare arctică. Finlanda nu are nicio pretenţie teritorială referitoare la resursele naturale, astfel încât această ţară, în calitate de actor neutru, ar fi o alegere potrivită pentru conducerea centrului, după cum a declarat încurajator şi dna Wallis.

Prin urmare, îndemn Înaltul Reprezentant Ashton să ia o decizie asupra formei pe care ar trebui să o aibă un centru UE arctic, locaţia şi sarcinile sale, crescând astfel profilul UE în politica privind regiunea arctică. Vă doresc o călătorie plăcută în Laponia.

  Herbert Reul (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, în contextul dezbaterii privind schimbările climatice, există în prezent o dezbatere şi mai intensă legată de regiunea arctică văzută ca o cale navigabilă pentru nave cu eventuala oportunitate de a scurta rutele comerciale şi de a consuma astfel mai puţin combustibil (nu uitaţi că şi aceasta este doar o parte a imaginii), care include chestiunea dacă şi sub ce formă există resurse, de la petrol la gaze, şi cum pot fi acestea exploatate. S-a menţionat şi pescuitul. Bineînţeles, a existat şi continuă să existe o valoare foarte simbolică a acestei dezbateri, care a fost subliniată atunci când Rusia şi-a pus (şi-a înălţat nu este termenul cel mai potrivit în acest caz) steagul pe fundul mării. Şi celelalte state încep să îşi articuleze mai puternic pretenţiile. Având în vedere acest lucru, sunt foarte recunoscător Înaltului Reprezentant pentru faptul că abordează şi acordă prioritate acestei chestiuni.

După părerea mea, ceea ce s-a discutat până acum în cadrul Parlamentului European, dar şi în cadrul Comisiei, precum în propunerea sa din 2008, lucru la care, de asemenea, s-a făcut referire, este mult prea defensiv. Consider că această chestiune trebuie abordată în mod ofensiv şi din ambele perspective. Adică atât în ceea ce priveşte chestiunea pe care multe state membre au ridicat-o aici, şi anume protecţia mediului şi a rezidenţilor locali, cât şi în ceea ce priveşte faptul că trebuie să facem faţă cu precauţie chestiunii dacă acest lucru nu aduce probabil şi oportunităţi, şi să avem o discuţie onestă referitoare la acest aspect. În contextul unui raport privind petrolul pe 2008, am avut într-adevăr discuţii iniţiale foarte precaute referitoare la această chestiune şi am stabilit un prim plan. Când vorbim mereu despre faptul că avem nevoie de diversificare şi de noi resurse, inclusiv pentru rezervele de resurse şi de energie, trebuie să discutăm şi dacă există posibilitatea ca acestea să fie exploatate fără a pune în pericol natura şi mediul. Această dezbatere trebuie cel puţin să aibă loc; trebuie să ne folosim de această şansă. Ne aflăm azi într-o poziţie tehnologică diferită şi, întâmplător, realizările tehnologice din acest domeniu sunt în prezent realizări europene. Dacă vorbim despre dezvoltarea ulterioară a tehnologiei, atunci aceasta trebuie să fie în toate domeniile. Sunt recunoscător că această dezbatere are loc. Sper că se va desfăşura într-un mod obiectiv şi deschis.

  Andrzej Grzyb (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, cine va prelua controlul asupra regiunii arctice? Acesta este titlul unui articol de presă pe care l-am găsit când m-am documentat despre acest subiect. El descria pe scurt, însă am putea spune în mod explicit, situaţia actuală a cursei pentru regiunea arctică. În această privinţă, întrebarea pusă de doamna Ashton ar putea părea foarte adecvată; cum poate Uniunea Europeană să fie un actor responsabil în domeniul problemelor referitoare la regiunea arctică? Responsabilă, subliniez acest lucru. Acesta este motivul pentru care această dezbatere din Parlamentul European mi se pare că este folositoare şi bună din orice privinţă, deoarece pentru a doua oară are loc aici, ca urmare a primei şi a actualei comunicări a Consiliului către Parlament, şi a Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European.

Regiunea arctică nu este guvernată în baza dreptului internaţional, şi interesul uriaş asupra sa este, pe de o parte, după cum s-a subliniat deja, rezultatul schimbărilor climatice, însă, pe de altă parte, este din ce în ce mai recunoscută şi mai des folosită ca resursă potenţială, în special pentru resursele de energie şi gaz, dar şi pentru resursele naturale, de exemplu pentru peşte. Bineînţeles că există pericole asociate cu aceasta, pericole la adresa mediului legate de folosirea materiilor prime şi a pescuitului, însă şi la adresa populaţiei indigene din regiune, şi de acest lucru trebuie să fim deosebit de conştienţi.

În plus, deschiderea unui drum, calea maritimă, legată de schimbările din regiune, are o influenţă enormă asupra modului în care oamenii privesc regiunea arctică. O influenţă similară există şi la nivelul aşteptărilor de a împărţi efectiv teritoriul în baza unei serii de faits accomplis, precum o plasare simbolică de steaguri. Aş dori să spun că ar trebui să se observe că cele cinci ţări arctice nu sunt în mod special interesate de reglementările juridice, însă, în ciuda acestui fapt, Uniunea ar trebui să joace un rol important în această parte a lumii, nu doar prin prezenţa sa, ci în principal prin implicarea şi cunoştinţele sale. Este esenţial să construim o încredere reciprocă, şi putem face acest lucru printr-o iniţiativă în domeniul reglementării, ca de exemplu, Carta arctică.

  Cristian Dan Preda (PPE). - Doresc să iau cuvântul din poziţia mea de raportor al acestui Parlament pentru Islanda.

În momentul de faţă, aşa cum cunoaşteţi, Islanda aşteaptă confirmarea Consiliului pentru a începe negocierile de aderare. Dacă, aşa cum e de dorit, Islanda va deveni un stat membru al Uniunii, ea va fi singurul stat membru situat exclusiv în zona arctică. Împreună cu Finlanda, Danemarca şi Suedia, Islanda ar mări la patru numărul statelor din Uniunea Europeană prezente în Consiliul Arctic alături de Statele Unite, Rusia, Canada şi Norvegia.

Acest fapt este, cred eu, cu atât mai important, cu cât Uniunea Europeană nu a primit, din nefericire, statutul de observator în acest forum.

Mai mult decât atât, consider că aderarea Islandei la Uniune poate contribui, în primul, rând la diversificarea resurselor energetice ale Europei, în al doilea rând, la instaurarea unei guvernări multilaterale în această zonă, care atrage din ce în ce mai multe interese şi care poate da naştere, aşa cum s-a arătat şi în intervenţiile anterioare, unor conflicte. Nu în ultimul rând, aderarea Islandei poate conduce la o politică europeană coerentă şi eficientă în această zonă.

Pentru a conchide, cred că în momentul în care Islanda va adera la Uniunea Europeană, Uniunea va avea un rol mai important în această zonă strategică.

Vă mulţumesc.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) A sosit momentul să creăm o politică europeană şi arctică coerentă care va rezolva, de asemenea, dispute îndelungate asupra noilor teritorii. În urma topirii gheţii, potenţialul de extracţie din noile teritorii va creşte cu până la 200 de metri sub suprafaţă, presupunând milioane de kilometri pătraţi. Disputele dintre Rusia, Norvegia, SUA şi Canada au în mod evident şi o semnificaţie geopolitică. Învelişul de gheaţă a fost deja redus la jumătate. Lucrul cel mai important totuşi este să protejăm apa de poluare, în vreme ce deşeurile nucleare din regiunea arctică a Rusiei sunt, de asemenea, o problemă centrală.

Doamnă Înalt Reprezentant, vin dintr-o ţară care în mod evident nu are nimic a face cu regiunea arctică, însă vă pot asigura că până şi în Cehia sunt mulţi cetăţeni interesaţi de poziţia pe care o va adopta Uniunea în ceea ce priveşte politica externă, inclusiv influenţarea viitorului regiunii arctice. Aceasta presupune extracţia durabilă a materiilor prime, a transportului durabil, condiţii pentru cercetarea ştiinţifică, protejarea naturii şi, ultimul, dar nu cel mai puţin important, drepturile locuitorilor indigeni.

Urmăresc cu nemulţumire disputele pentru noile posesiuni şi pentru cele istorice, de asemenea. Mă tem că aceasta chiar ar putea fi o nouă sursă de conflicte grave. O alta este disputa pentru pasajul nordic strategic dintre Asia şi America. Doamnă comisar, trebuie să vă asiguraţi că acest culoar va trece întotdeauna prin apele internaţionale şi că regiunea arctică va rămâne în permanenţă o zonă demilitarizată. Adoptaţi un rol activ de coordonare în încheierea unor acorduri internaţionale privind toate aceste probleme legate de regiunea arctică. Uniunea nu ar trebui să fie un spectator pasiv, ci ar trebui să negocieze în mod activ şi, prin urmare, să prevină extinderea conflictelor şi deteriorarea naturii.

  Bendt Bendtsen (PPE). – (DA) Doamnă preşedintă, este important că UE este implicată în dezbaterea privind regiunea arctică şi, de asemenea, este bine că UE s-a angajat faţă de regiune, unde sunt în joc multe interese şi preocupări. După părerea mea, lucrul cel mai important este că acţiunile UE iau în considerare şi respectă dorinţele şi nevoile populaţiei indigene. UE ar trebui să îşi asume responsabilitatea în ceea ce priveşte încălzirea globală, care se manifestă foarte tare sub forma creşterii temperaturii. În acest context, trebuie să luăm în considerare ce presupune acest lucru pentru condiţiile de viaţă ale oamenilor. În plus, ştim că schimbările climatice ne vor facilita accesul la resurse precum petrolul şi gazele şi la noi rute de transport din Europa în Asia. Pe de o parte, acest lucru ar putea fi unul pozitiv, însă, pe de altă parte, ar trebui să ne asigurăm că luăm măsuri de siguranţă care vor lua complet în considerare climatul unic şi mediul fragil din regiunea arctică.

Având în vedere interesele economice tot mai mari din regiunea arctică, este, de asemenea, important ca UE să adopte o poziţie privind acţiunile mai multor ţări în această zonă. Nu ar trebui să treacă neobservat când ţările nu joacă după regulile internaţionale aplicabile acestei regiuni. Un exemplu elocvent în prezent este Canada, care încearcă să realizeze un registru obligatoriu pentru toate vasele mari care trec prin Pasajul de Nord-Vest începând cu iulie 2010. Aş dori să subliniez faptul că vorbim despre apele internaţionale şi că Lene Espersen, ministrul danez al afacerilor externe, a subliniat că acest lucru este inacceptabil. Este o poziţie pe care aş dori să văd că o adoptă acum şi UE, şi Înaltul Reprezentant.

  Thomas Ulmer (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, este o chestiune care ne priveşte, în calitate de Uniune Europeană, urmând o strategie clară şi împiedicând apariţia goanei după aur sau după pietre preţioase. Europa trebuie să se implice în mod activ în aceasta. Europa, ca partener, poate da aici dovadă de putere adresându-se într-un singur glas. Aceasta se referă la navigarea pe şi sub apă, la pescuit, la resurse sub formă de transportare a energiei primare şi a materialelor prime.

În acest sens, avem nevoie de tratate stabile şi demne de încredere cu ceilalţi parteneri din regiunea arctică. Avem nevoie de cooperare, nu de confruntare. Avem nevoie de dialog în domeniul protecţiei mediului cu scopul de a conserva resursele naturale şi natura. Avem nevoie de dialog în domeniul protecţiei animalelor pentru a conserva biodiversitatea şi avem nevoie de protejarea şi de respectarea localnicilor şi a drepturilor omului pe care aceştia le au.

Dacă putem pune în aplicare o gestionare pozitivă a resurselor împreună cu partenerii noştri din regiunea arctică, vom avea şansa de a urma noi căi politice în acest sens, iar acesta va fi şi un prim test real pentru politica noastră externă comună, o şansă să dovedim că noi, ca europeni, putem într-adevăr să urmărim obiective împreună.

  Preşedinta. – Trecem acum la partea „catch-the-eye” a dezbaterii. Înainte de aceasta, doresc numai să clarific faptul că, în calitate de preşedintă a dezbaterii, dacă simt că discursul este folosit cu tendinţa de a perturba activitatea Parlamentului, am tot dreptul de a opri intervenţia acelei persoane.

  Riikka Manner (ALDE). – (FI) Doamnă preşedintă, în primul rând, aş dori să exprim cele mai sincere mulţumiri Înaltului Reprezentant pentru că a inclus această chestiune importantă pe ordinea de zi atât de devreme. Am într-adevăr speranţa că Comisia şi întreaga Uniune Europeană vor juca un rol puternic în politica privind regiunea arctică şi că UE îşi va formula propria strategie în această privinţă.

O politică comună privind această regiune va crea oportunităţi nemărginite pentru întreaga Uniune Europeană, în termeni de securitate, mediu, energie, transport şi pentru popoarele indigene de aici. Dacă noi, Uniunea Europeană, suntem excluşi de la dezbatere, excluşi din această politică, vom pierde o afacere excelentă.

Doresc să mai subliniez încă două aspecte. În primul rând, sper că Consiliul Arctic, în calitate de corp administrativ, va continua să devină mai puternic şi că Uniunea Europeană va juca un rol important în acest sens. În al doilea rând, sper ca planurile privind un centru de informare arctică să devină realitate: consider că acest lucru va promova dialogul dintre teritoriile din regiunea arctică. Mai mult, şi după cum s-a mai spus, o locaţie excelentă şi potrivită pentru acesta ar fi cu siguranţă Laponia în Finlanda, şi mai precis Rovaniemi, care vreme îndelungată a fost asociat cu chestiunile arctice.

  Gerard Batten (EFD). – Doamnă preşedintă, dezbaterea privind regiunea arctică cu siguranţă că a încins puţin spiritele în această după-amiază! Ce fel de Parlament este acesta care încearcă să îşi împiedice deputaţii să nu vorbească atunci când dezaprobă ceea ce spun aceştia? Totuşi, nu ar trebui să ne surprindă acest lucru dat fiind că noul nostru Înalt Reprezentant pentru afaceri externe era descris odată de MI5 ca un simpatizant comunist şi, când a fost trezorier al Campaniei pentru dezarmare nucleară, a luat bani de la blocul sovietic pentru a submina politica de apărare a propriei ţări.

Acest loc seamănă tot mai mult, pe zi ce trece, cu Uniunea Sovietică.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, dacă, în viitor, metanul, cu potenţialul său de încălzire considerabil mai ridicat decât cel al CO2, este emis din Oceanul Arctic în cantităţi mai mari ca urmare a dezgheţării fundului mării, vom avea o nouă variabilă cu mult mai periculoasă la adresa sistemului climatic, o variabilă care necesită urgent o cercetare mai atentă.

Regiunea arctică nu reprezintă o preocupare numai legată de climat, ci reprezintă şi sursa unui potenţial conflict. Faptul că până şi China se presupune că a început să construiască spărgătoare de gheaţă, subliniază importanţa unei rute comerciale prin Pasajul de Nord-Vest pe măsură ce învelişul de gheaţă se topeşte. Totuşi, această posibilă folosire paşnică este mult mai puţin problematică decât, spre exemplu, dorinţa crescândă a Statelor Unite de a staţiona sisteme militare de avertizare timpurie în regiunea arctică.

Condiţiile pentru orice exploatare economică imaginabilă a resurselor miniere legată de topirea gheţii ar trebui, de asemenea, să fie clarificate în avans. În cele din urmă, presupusele rezerve de petrol şi gaze care pot fi găsite aici ar garanta independenţa energetică a Europei.

  Birgit Schnieber-Jastram (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, doamnă Înalt Reprezentant, aş dori să subliniez încă o dată foarte clar faptul că, la fel ca domeniile evident importante precum cele legate de mediu şi energie, chestiunea rutelor navigabile joacă un rol foarte special. Având în vedere că navele care navighează pe rutele tradiţionale de transport maritim sunt confiscate şi dat fiind că, prin aceasta, vieţile căpitanilor şi echipajelor sunt puse în pericol, pentru că aceste rute sunt foarte nesigure, proprietarii de nave caută noi căi. În oraşul meu natal, Hamburg, această discuţie este de o importanţă majoră. Aş dori foarte mult să vă încurajez să continuaţi pe această rută în această dezbatere a UE privind regiunea arctică.

  Marian-Jean Marinescu (PPE). - Regiunea arctică, întocmai ca şi cea antarctică, este deosebit de vulnerabilă la schimbările climatice. În plus, de stabilitatea acesteia depinde sistemul climatic global. În calitate de promotor al luptei împotriva schimbărilor climatice, Uniunea Europeană trebuie să aibă o poziţie fermă faţă de regiunea arctică.

Uniunea Europeană trebuie să manifeste moderaţie atât în ceea ce priveşte exploatarea resurselor off-shore, cât şi în ceea ce priveşte transportul de tranzit prin arealul arctic. Pe termen lung, aceste activităţi nu vor face altceva decât să fragmenteze şi mai mult zonele de aisberguri şi puţinul rămas din calota polară, punând în pericol iremediabil ecosistemele din zonă şi populaţiile care trăiesc în arealul arctic.

Protejarea aisbergurilor şi a calotei polare de intervenţia umană necontrolată este o necesitate imperioasă. Uniunea Europeană trebuie să colaboreze strâns cu Statele Unite, Canada, Norvegia şi Rusia şi să facă un continuu schimb de informaţii prin intermediul SEIS, Eionet şi SAON.

  John Bufton (EFD). – Doamnă preşedintă, aş dori să mă adresez doamnei Ashton: este prima ocazie pe care am avut-o de a comenta noul dvs. rol. Eu, la fel ca dvs., sunt din Regatul Unit. Singura diferenţă este că eu am fost aleasă, iar dvs. nu.

Referitor la chestiunea regiunii arctice, va deveni aceasta o cursă a resurselor cu Rusia, America şi Canada pentru stocurile de peşti şi un sfert din petrolul şi gazele lumii? Aţi experimentat direct cursa înarmării în timpul Războiului Rece. Ne veţi conduce acum într-un război îngheţat? Acţiunile din regiunea arctică au toate şansele să irite relaţiile externe, iar Europa nici măcar nu ar trebui să aibă o politică externă în această zonă, şi cu siguranţă nu având pe cineva ca dvs. la cârma sa.

Aţi dovedit deja că nu puteţi îndeplini această sarcină. Nu am niciun dubiu că sub conducerea dvs. vom patina cu toţii pe o gheaţă foarte subţire. Dacă aţi fi avut un raport şcolar pentru primele 100 de zile, acesta ar fi zis „trebuie să faceţi mai bine”, însă realitatea este că dacă aţi fi fost în funcţie de 100 de ani, tot aţi reprezenta un eşec. Vă rog să faceţi un gest onorabil şi să vă prezentaţi demisia.

  Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Doamnă preşedintă, consider că a fost o dezbatere foarte interesantă şi mă bucur mult că ne-am îndreptat atenţia asupra unei regiuni importante a lumii. Entuziasmul cu care oamenii au vorbit despre importanţa a ceea ce facem în termeni politici pentru regiunea arctică este extrem de important pentru mine pe măsură ce merg mai departe cu ceea ce consider că ar trebui să facem în viitor.

Doresc să asigur deputaţii din acest Parlament că păstrarea mediului şi a dialogului cu populaţiile relevante, indigeni şi nonindigeni, sunt primordiale pentru abordarea pe care dorim să o adoptăm. Dorim să se audă clar în toate discuţiile internaţionale faptul că resursele regiunii arctice ar trebui accesate şi exploatate doar atunci când vom beneficia de standardele cele mai înalte de mediu şi de siguranţă şi când acestea vor fi complet respectate.

Trebuie să continuăm să subliniem faptul că Uniunea Europeană doreşte să lucreze împreună cu toate părţile interesate în regiunea arctică, pentru a se asigura că înfruntăm provocările în mod corespunzător. Aceasta include extracţia hidrocarburilor în acest context.

În ceea ce mă priveşte, consider că putem avea un mare aport, de la diplomaţia noastră privind mediul, la politicile noastre privind schimbările climatice; de la programele extinse de cercetare privind regiunea arctică, la politica de susţinere a politicilor privind populaţiile indigene din întreaga lume. Consider că şi Consiliul Arctic poate avea o mare contribuţie. Pentru activitatea pe care o desfăşoară, nu în ultimul rând pentru că se asigură că există o participare deplină a populaţiilor indigene (de fapt, este singura organizaţie care le permite să stea alături de statele suverane), dorim să devenim observatori permanenţi, lucru pe care o serie de onorabili eurodeputaţi l-au indicat ca fiind foarte folositor.

Cred că este posibil să găsim un echilibru corespunzător între protejarea şi conservarea regiunii arctice, pe de o parte, şi folosirea durabilă a resurselor sale, pe de altă parte, şi trebuie să ne asigurăm că facem acest lucru cum se cuvine.

Reunirea a şapte reprezentanţi din diferite părţi ale Comisiei, cred că mi-aţi spus ieri, doamnă preşedintă, pentru a elabora raportul este un bun exemplu pentru viitorul pe care dorim să îl avem în termeni de colaborare şi de activitate efectivă manifestată prin munca pe care o desfăşurăm pe teren în întreaga lume.

În sfârşit, abia aştept să merg în Laponia în acest sfârşit de săptămână. Va fi cea de-a treia călătorie a mea acolo. Va avea loc o reuniune mare pentru a discuta unele chestiuni cu câţiva miniştri de externe. În ceea ce priveşte Rovaniemi şi posibilitatea unui centru, există două posibilităţi: una este un centru individual sau există posibilitatea de a conecta diferite centre, şi trebuie cu siguranţă să o analizăm şi pe aceasta.

  Preşedinta. – Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. – Aspectele legate de zona arctică, de la efectele încălzirii globale, până la exploatarea resurselor şi navigaţia în această zonă, au atras tot mai mult atenţia în ultimul timp. Trebuie să fim conştienţi că viitorul planetei este strâns legat de viitorul acestei zone. Topirea gheţarilor în zona arctică, creşterea nevoii de resurse, progresele tehnologice recente sunt câteva dintre motivele pentru care zona arctică a devenit o zonă de interes pentru fiecare dintre noi. Consider că strategia europeană în această zonă trebuie să se concentreze pe protejarea şi conservarea zonei, pe promovarea unei exploatări sustenabile a resurselor în contextul unei guvernări multilaterale a regiunii şi, mai ales, pe asocierea la toate aceste demersuri a populaţiei din această zonă.

Apariţia de noi căi navigabile impune şi stabilirea unor standarde de siguranţă şi mediu mult mai stricte. Fiecare zonă maritimă are nevoie de o abordare particulară, iar Europa poate folosi experienţa dobândită din programele dezvoltate în alte regiuni maritime, precum zona Mării Baltice, Mării Mediterane, şi poate să ofere exemple de bune practici în acest domeniu.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) O nălucă ameninţă regiunea arctică. Năluca este încălzirea globală. Topirea gheţii are o influenţă crucială, nu doar asupra naturii, ci şi asupra relaţiilor sociale, economiei şi politicilor. Sub acest pod de gheaţă, într-o zonă mai extinsă decât Germania, Italia şi Franţa la un loc, în afară de ceea ce se foloseşte deja, există bogăţii precum gazele şi ţiţeiul. Straturile de gheaţă, care devin tot mai subţiri în fiecare an, nu mai protejează depozitele de forajele de exploatare. Se conturează o goană fără scrupule, o nebunie la scara goanei după aur din secolul XIX. Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziţie fără echivoc în această privință. Este esenţial să dezvoltăm o politică comună a UE privind regiunea arctică, mai ales în ceea ce priveşte folosirea de noi posibilităţi pentru exploatarea depozitelor naturale, pericole la adresa mediului natural, şi noi oportunităţi de navigare.

Regiunea arctică face parte din teritoriul a trei state membre ale UE: Danemarca, Finlanda şi Suedia, precum şi Islanda, care şi-a depus candidatura pentru aderare. Trebuie să ne amintim să aceasta este o situaţie complet nouă pentru oamenii din nordul extrem, dar şi pentru faună şi floră. Rezidenţii din regiunea arctică sunt conştienţi de influenţa crescândă a factorilor sociali, economici şi politici externi asupra vieţilor lor. Rolul nostru este să ajutăm comunităţile locale să îşi găsească rolul în noile condiţii şi să le protejăm cultura şi limba. La fel cum în centrul politicii UE se află cetăţenii săi, la fel şi în planurile de gestionare a regiunii arctice trebuie să se afle populaţia acesteia.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – Regiunea arctică a lipsit multă vreme din ordinea noastră de zi, însă acum atrage încă o dată atenţia politicienilor şi academicienilor. Preocuparea sporită asupra regiunii este o consecinţă a schimbărilor climatice cauzate de topirea calotei de gheaţă arctice. Neimplicarea în controversa referitoare la viteza şi dimensiunea acestui proces, se presupune în mare măsură că, în cele din urmă, va duce la noi posibilităţi de exploatare a resurselor naturale şi a noi rute maritime. Suntem cu toţii de acord că toate consecinţele acestui proces vor fi profunde. Cu toate acestea, lucrul asupra căruia aş dori să atrag atenţia acestui Parlament şi a UE ca întreg este dimensiunea sa politică şi, într-adevăr, de siguranţă. Războiul Rece ne-a arătat cât de importantă este regiunea arctică din punct de vedere strategic. Am fost martori la o rivalitate economică, politică, chiar militară în această zonă. Pentru viitorul său pozitiv, există nevoia clară a unui efort internaţional comun, în care UE ar trebui să aibă un rol activ. Există nevoia de a găsi un echilibru între exploatarea economică a regiunii şi ecosistemele sale, însă există şi nevoia de a proteja, inter alia, regimul juridic existent care guvernează regiunea arctică, pentru a numi un singur aspect.

12. Cuba (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct se referă la declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei privind situaţia din Cuba.

  Diego López Garrido, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, moartea lui Orlando Zapata a fost un eveniment extrem de negativ, care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată şi care nu dorim să se repete în Cuba sau oriunde altundeva.

Uniunea Europeană şi instituţiile sale trebuie să se angajeze în condamnarea evenimentelor care constituie încălcări ale drepturilor omului şi să acţioneze pentru a asigura că niciodată nu se va mai întâmpla un lucru asemănător. Acesta trebuie să fie angajamentul Uniunii Europene.

Drepturile omului sunt un simbol fundamental al identităţii Uniunii Europene, deoarece credem în valorile de libertate, toleranţă şi pluralism. Este aşadar personalitatea noastră, personalitatea noastră cea mai autentică. Acolo unde au loc violări ale acestor drepturi universale, Uniunea Europeană le condamnă în mod public, şi am făcut acest lucru şi în cazul Cuba. Am procedat astfel când ne-am arătat pesimismul şi îngrijorarea faţă de lipsa progresului privind drepturile omului în Cuba şi am procedat astfel când am cerut ca prizonierii de conştiinţă din închisorile cubaneze să fie eliberaţi. Există în prezent în jur de 200 de prizonieri de conştiinţă, unii dintre ei aflaţi într-o situaţie foarte complicată în ceea ce priveşte sănătatea lor, iar unul dintre aceştia este Guillermo Fariñas, care se află într-o situaţie foarte gravă şi, de asemenea, în greva foamei.

Am făcut la fel când am spus că apărătorii drepturilor omului din Cuba trebuia să fie protejaţi şi am făcut la fel când am spus că guvernului cubanez, care avea în jurisdicţia sa o serie de prizonieri, ar trebui să i se ceară socoteală pentru moartea lui Orlando Zapata.

Oricum, politica Uniunii Europene referitoare la Cuba merge înainte. Ea este structurată în jurul anumitor elemente şi aş dori să subliniez câteva dintre acestea.

În primul rând, dialogul politic. Dialogul politic cu instituţiile, cu autorităţile şi cu întreaga societate civilă cubaneză, care în mod firesc se extinde la drepturile omului. În al doilea rând, există o cooperare pentru dezvoltare cu Cuba, care este un act de solidaritate cu poporul cubanez, nici mai mult, nici mai puţin. Aceasta presupune şi promovarea progresului în materie de cultură şi practici democratice în Cuba.

Acestea sunt elementele fundamentale ale unei politici care este în mod esenţial îndreptată spre o singură ţintă: poporul cubanez, bunăstarea, evoluţia sa, condiţiile de viaţă şi respectul pentru drepturile omului.

  Andris Piebalgs, membru al Comisiei. – Doamnă preşedintă, Comisia regretă profund moartea domnului Orlando Zapata şi circumstanţele în care aceasta s-a produs. Aş dori să îmi exprim, de asemenea, profunda îngrijorare pentru ceilalţi prizonieri politici din Cuba. Toţi cei aflaţi aici împărtăşim acelaşi sentiment de furie şi frustrare faţă de moartea domnului Zapata şi vom face tot ceea ce ne stă în putinţă ca să ne asigurăm că astfel de evenimente nu se vor mai întâmpla în Cuba sau în orice altă ţară.

Uniunea Europeană este bine înrădăcinată în valorile democratice, drepturile omului şi libertăţile fundamentale, pe care facem tot posibilul să le protejăm şi să le promovăm după ce, până foarte recent, au suferit încălcări ale drepturilor de bază ale omului pe propriul nostru continent. Drepturile omului sunt universale şi nu au graniţe. Acest principiu este o parte integrantă a dialogului nostru cu toţi partenerii din Europa şi din exterior.

Angajamentul constructiv, nu o politică de coerciţie şi sancţiuni, rămâne la baza politicii noastre faţă de Cuba, după cum se subliniază în poziţia comună adoptată în 1996. Acesta este raţionamentul care a făcut Consiliul să decidă în iunie 2008 ridicarea măsurilor diplomatice din 2003, ca mijloc de facilitare a procesului de dialog politic, şi să permită folosirea deplină a instrumentelor în cadrul poziţiei comune din 1996. Acesta este şi raţionamentul care a condus multe state membre să îşi reia cooperarea pentru dezvoltare cu Cuba în ultimele luni, reprezentând un segment divers al partidelor politice reprezentate în Parlamentul European şi reflectând, astfel, opinia comună legată de rolul important pe care trebuie să îl joace cooperarea pentru dezvoltare în Cuba.

În asemenea momente în Cuba, lipsa unor acţiuni ar fi alegerea cea mai rea posibilă pentru credibilitatea Uniunii Europene în calitate de actor global. În joc se află nu numai această credibilitate, ci şi capacitatea noastră de a fi prezenţi în Cuba. Prin urmare, consider cu tărie că, pe viitor, trebuie să continuăm şi să aprofundăm dialogul politic actual şi să continuăm cooperarea cu Cuba, ca instrument de îmbunătăţire a vieţilor poporului cubanez.

Cooperarea cu Cuba nu a fost niciodată suspendată de Uniunea Europeană, deoarece dezvoltarea nu înseamnă susţinerea guvernului, ci susţinerea poporului. Opinia noastră a fost întotdeauna că o cooperare pentru dezvoltare constituie un element important pentru relaţiile noastre cu acest stat. De proiectele în curs de desfăşurare din Cuba beneficiază populaţia în mod direct prin faptul că se abordează nevoile sale fundamentale, prin susţinerea pentru reabilitare şi reconstrucţie după uragane, siguranţa alimentară şi adaptarea la schimbările climatice. De asemenea, se desfăşoară proiecte pentru a susţine activităţile actorilor nestatali.

Aş dori să fiu foarte clar că nu exist