Preşedinte. – Declaraţia scrisă numărul 0071/2009, depusă de deputaţii Elizabeth Lynne, Michail Tremopoulos, Lívia Járóka şi Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, privind combaterea cancerului la sân în Uniunea Europeană, a fost semnată de peste jumătate din numărul membrilor Parlamentului. Prin urmare, în conformitate cu articolul 123 din Regulamentul de procedură, va fi transmisă destinatarilor săi şi va fi publicată împreună cu alte texte adoptate în plen la 24 februarie 2010. Numele semnatarilor vor fi publicate în procesul-verbal al şedinţei.
Elizabeth Lynne (ALDE). – Dle preşedinte, aş dori numai să le mulţumesc tuturor celor care au semnat declaraţia scrisă 71 privind cancerul la sân.
Cei mai mulţi dintre voi ştiu că aceasta este principala cauză de deces în rândul femeilor din UE cu vârste cuprinse între 35 şi 59 de ani, şi vrem ca statele membre să instituie, printre altele, programe de screening la nivel naţional şi unităţi specializate în cancerul la sân.
Am speranţa că semnarea acestei declaraţii scrise va reprezenta încă un pas înainte pentru a ne asigura că avem o acţiune la nivelul UE pentru a opri consecinţele grave ale cancerului la sân.
Preşedinte. – Aş dori să îi mulţumesc colegei noastre, precum şi tuturor celor care aţi semnat această declaraţie.