Stenograma dezbaterilor

Luni, 19 aprilie 2010 - Strasbourg

16. Competenţa de delegare legislativă (dezbatere)

  Preşedinta. - Următorul punct pe ordinea de zi este raportul elaborat de dl Szájer, în numele Comisiei pentru afaceri juridice, privind puterea de delegare legislativă (COM(2009)0673 – 2010/2021(INI)) (A7-0110/2010).

  József Szájer, raportor. – (HU) Doamnă preşedintă, dle Šefčovič, mulţi vorbitori îşi încep intervenţiile în Parlamentul European spunând că subiectul lor este important, foarte important sau chiar printre cele mai importante. Şi eu aş dori să spun acest lucru, însă sunt mult mai îndreptăţit decât mulţi alţii, deoarece subiectul pe care îl discutăm acum, puterea de delegare legislativă a Parlamentului către Comisie, este, poate, cea mai importantă, însă frecvent neglijată inovaţie a Tratatului de la Lisabona.

Cei care criticau Tratatul de la Lisabona vorbeau despre un deficit democratic. Doamnelor şi domnilor, doresc să spun că acest amendament, adică garantarea puterii de delegare legislativă a Parlamentului, este una dintre cele mai semnificative expansiuni ale jurisdicţiei Parlamentului. Aceasta înseamnă că de acum înainte reprezentanţii aleşi direct de către cetăţeni vor putea, în cadrul Parlamentului şi în virtutea atribuţiilor lor legislative, să supervizeze şi să aibă drept de veto asupra punerii în aplicare a rezoluţiilor şi deciziilor introduse de Comisia Europeană. Cu alte cuvinte, acest element al Tratatului de la Lisabona, menţionat frecvent în legătură cu expansiunea atribuţiilor Parlamentului, şi anume creşterea semnificativă a numărului procedurilor de codecizie şi extinderea domeniilor la care poate participa Parlamentul reprezintă, împreună cu ideea de putere de delegare legislativă a Parlamentului, nu numai o expansiune cantitativă, ci şi o semnificativă expansiune calitativă. Cu alte cuvinte, începând de acum, în urma unor lupte şi a unor bătălii îndelungate, pe care le-am purtat timp de mulţi ani şi pe care deputaţii din Parlamentul European încă le poartă, ni se garantează că deciziile luate de Comisia Europeană, care nu intră în jurisdicţia acesteia, ci sunt adoptate prin puteri legislative delegate, sunt supervizate de către Parlament. Mulţi pot spune, desigur, că, în sens formal, această supervizare exista deja. Dintr-un punct de vedere, acest lucru este adevărat, însă cu astfel de termeni şi în astfel de circumstanţe, ca rezultat al unei astfel de cooperări legislative şi interinstituţionale, încât supervizarea efectivă nu era permisă. Aş dori de asemenea să atrag atenţia asupra faptului că această nouă posibilitate, şi anume articolul 290 din Tratatul de la Lisabona va transforma activitatea Parlamentului în următorii ani, mai ales dacă noi, deputaţii din Parlamentul European, luăm în serios aceste atribuţii şi putem lua cu adevărat decizii în acest sens.

Pentru că este un subiect foarte complex din punct de vedere tehnic, care priveşte, însă, o instituţie democratică şi ajută la eliminarea aşa-zisului deficit democratic din Europa, dacă dorim ca lumea exterioară şi persoanele care nu sunt specializate în domeniu să înţeleagă la ce se referă toate acestea, trebuie să evidenţiem următoarele: acest lucru înseamnă că Parlamentul şi Consiliul, cele două puteri legislative ale Uniunii Europene, nu pot aborda de unele singure fiecare detaliu. Parlamentul se întruneşte în fiecare lună şi, uneori, există situaţii, precum cea de acum, când ne întrunim, dar nu putem vota, deşi, la urma urmei, Parlamentul trebuie să supervizeze aspectele abordate de Consiliu sau de Comisie, conform delegării legislative. De acum înainte, se va putea face acest lucru.

În raportul meu, am încercat să subliniez faptul că Parlamentul insistă asupra acestor drepturi. Nu vom accepta nicio altă obligaţie care depăşeşte prevederile tratatului. Nu o vom accepta, deoarece dorim să ne exercităm drepturile pe deplin şi cred că, graţie acestor demersuri, democraţia europeană se va consolida. Dacă vom face acest lucru, este nevoie, desigur, de o cooperare apropiată între Comisie şi Consiliu, însă nu trebuie să uităm că, acum, competenţa se află în mâinile legislatorilor şi, deci, ale Parlamentului şi ale Consiliului. Doresc să le mulţumesc tuturor, tuturor colegilor mei, pentru colaborarea oferită în acest domeniu complex şi doresc ca, în viitor, Parlamentul să-şi folosească pe deplin noile atribuţii.

  Maroš Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei. – Doamnă preşedintă, doresc să încep prin a-i mulţumi dlui Szájer pentru raportul său excelent, deoarece Comisia apreciază foarte mult sprijinul acordat de Parlament abordării orizontale a actelor delegate.

Desigur, legislatorul are libertatea deplină de a reglementa toate aspectele referitoare la actele delegate în fiecare act de bază, însă trebuie respectate o serie de norme, pentru a evita o abordare fragmentată.

Acesta a fost scopul comunicării formulate de Comisie în luna decembrie, pentru a indica legislatorului care este modul preferat de acţiune în vederea unei abordări corecte şi practice a viitoarei legislaţii.

Doresc să subliniez faptul că Comisia susţine pe deplin ideea unei înţelegeri comune sau chiar un acord interinstituţional între cele trei instituţii privind actele delegate, deoarece acesta va asigura ordinea necesară pentru pregătirea legislaţiei.

În esenţă, nu pot decât să repet: Comisia salută acest raport. Poate nu suntem de acord în anumite aspecte, dar obiectivele noastre sunt aceleaşi. Dorim să vedem precizie, eficienţă, transparenţă şi un echilibru clar şi just al puterii.

Dacă îmi permiteţi să fiu puţin mai exact, voi face câteva comentarii telegrafice asupra anumitor părţi din raport.

În ceea ce priveşte natura limitativă a articolului 290, mai ales a celui de-al doilea alineat, există o uşoară diferenţă de opinii în ceea ce priveşte mijloacele de control ale legislatorului asupra actelor delegate, însă nu dorim să provocăm controverse juridice, deoarece considerăm că este foarte important să căutăm soluţii practice în ceea ce priveşte legislaţia specifică.

În ceea ce priveşte durata delegării de putere, salutăm şi susţinem pe deplin ideea reînnoirii tacite, exprimate în raport, deoarece am considerat-o foarte constructivă şi putem spune că în mai multe dosare legislative s-au găsit deja o serie de soluţii de această natură.

Am o altă observaţie punctuală în ceea ce priveşte durata dreptului de obiecţie. Şi în acest caz doresc să spun că vorbim aceeaşi limbă, deoarece împărtăşim opinia raportorului privind formularea standard a celor două luni, cu posibilitatea de prelungire pentru alte două luni, care ar putea fi fixate printr-o înţelegere între cele trei instituţii. Sperăm că va exista o astfel de înţelegere în viitor. Cred că am asistat deja la aproximativ 10 exemple pozitive ale modului în care acest lucru a fost aplicat în activitatea legislativă actuală.

În ceea ce priveşte procedura de urgenţă, am avut în trecut câteva exemple clare, care arată că există probleme în ceea ce priveşte siguranţa alimentară sau siguranţa jucăriilor, spre exemplu, care impun, uneori, o procedură foarte urgentă şi, prin urmare, credem că trebuie să găsim ceva şi mai rapid decât propunerea de aprobare timpurie formulată de raportor.

Dacă îmi permiteţi să concluzionez în ceea ce priveşte alinierea, deoarece aceasta este foarte importantă pentru Parlament, şi în acest caz dorim să susţinem abordarea pragmatică, deoarece Parlamentul, împreună cu Comisia, a desfăşurat deja o activitate considerabilă în ceea ce priveşte alinierea a peste 250 de acte legislative de bază, aliniate conform abordării pragmatice.

Acum considerăm că prioritare trebuie să fie domeniile în care nu ne-am aliniat, până acum, la procedura de reglementare cu control, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Cred că trebuie să ne axăm pe acestea. Din nou, ar fi vorba de o muncă enormă, însă ne gândim deja cum putem aborda această problemă într-un mod cât mai pragmatic şi flexibil.

  Jo Leinen, raportor pentru aviz al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară. – (DE) Doamnă preşedintă, domnule comisar, Parlamentul European aşteaptă acest moment de mult timp, şi anume momentul în care Parlamentul va fi pe picior de egalitate cu Consiliul în ceea ce priveşte controlul delegării legislative. Voi ilustra acest aspect: în 2008, au existat 6 000 de acte delegate, adică foarte multe standarde, care au fost transformate de Comisie şi de vechea procedură de comitologie într-un fel de legislaţie secundară. Parlamentul a avut foarte puţine drepturi în acest proces. Am fost informaţi, însă nu am fost co-legislatori. Tratatul de la Lisabona a schimbat această situaţie.

În ceea ce priveşte controlul actelor delegate, ne aflăm pe picior de egalitate cu Consiliul şi dorim să folosim pe deplin această poziţie. Aceasta înseamnă, domnule comisar, că atunci când susţineţi că este procedura de urgenţă, va trebui şi să primim informaţii cât mai devreme. Dorim să primim informaţiile la fel de repede precum Consiliul.

  Carlos Coelho, în numele Grupului PPE. – (PT) Cred că este corect să începem prin a-l felicita pe dl Szájer pentru raportul excelent pe care ni l-a prezentat. După cum s-a spus, pe bună dreptate, Tratatul de la Lisabona consolidează puterile Parlamentului European şi introduce reguli pentru consolidarea controlului democratic. Prin urmare, cred că Parlamentul merită felicitări de două ori: nu numai pentru raportul excelent al dlui Szájer, pe care tocmai l-am menţionat, ci şi fiindcă noile reguli desfiinţează vechiul sistem de comitologie, pe care acest Parlament l-a criticat de atâtea ori.

Avem acum articolul 290 din Tratatul de la Lisabona şi observ că raportul dlui Szájer sugerează o serie de metode de lucru ce protejează prerogativele Parlamentului. Graţie acestei noi prevederi, Parlamentul se poate concentra pe actele legislative esenţiale şi îi poate oferi Comisiei o marjă de flexibilitate, pentru a încheia acte legislative neesenţiale în limitele prevăzute de legislator. După cum a spus pe bună dreptate dl Leinen, ne aflăm pe picior de egalitate cu Consiliul şi, deci, Parlamentul nu se află într-o poziţie de inferioritate.

Doamnă preşedintă, doresc să subliniez câteva aspecte ale raportului dlui Szájer pe care le consider deosebit de importante. Primul este ideea că respingem orice prevederi care impun obligaţii suplimentare legislatorului, faţă de cele deja incluse în articolul 290. În al doilea rând, Comisia trebuie să asigure transmiterea continuă şi din timp a informaţiilor şi a documentelor relevante. În al treilea rând, perioadele ar trebui să înceapă doar după primirea versiunilor în toate limbile, repet, în toate limbile. Ultimul punct este acela că trebuie luate în calcul perioadele de vacanţă ale Parlamentului.

  Eva Lichtenberger, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Doamnă preşedintă, aceste probleme structurale frecvent subestimate în legătură cu relaţiile din cadrul triunghiului instituţional au fost rezumate, într-adevăr, foarte bine în raportul dlui Szájer. Cooperarea a fost extrem de constructivă şi doresc să vă mulţumesc sincer pentru acest lucru.

Cu ajutorul Tratatului de la Lisabona, am creat noi relaţii, iar aceste noi relaţii nu trebuie subminate din nou pe uşa din spate. Acesta este de fapt aspectul primordial în această privinţă. Scopul iniţial a fost acela de a plasa Parlamentul European pe o poziţie de egalitate cu Consiliul, inclusiv în ceea ce priveşte actele delegate şi acela de a asigura, pe de o parte, fezabilitatea acestui demers şi, pe de altă parte, garantarea acestuia în timpul procedurii.

Prin urmare, din punctul nostru de vedere, este absolut esenţial să se creeze condiţiile adecvate, spre exemplu, ca noi să avem acces clar la documente, în timp util, pentru a putea lua deciziile necesare şi, în al doilea rând, să nu se opereze proceduri pe baza unei „înţelegeri comune”, ci, în schimb, să existe acorduri fixate, care să nu poată fi supuse arbitrarităţii politice sau unei anumite agende politice.

În acest scop, avem nevoie de reguli ferme, sănătoase, prin care să protejăm drepturile Parlamentului în practică, nu doar să le notăm în teorie. Vă mulţumesc, dle Szájer. Colaborarea cu dumneavoastră a fost una excelentă şi sper că o putem folosi pentru a obţine şi ceea ce trebuie să obţinem pentru colegii noştri.

  William (The Earl of) Dartmouth, în numele Grupului EFD. – Dle Preşedinte, raportorul are dreptate când se referă la deficitul democratic. Construcţia elitistă care este UE are un deficit democratic ce a crescut, creşte şi, după Tratatul de la Lisabona, va creşte şi mai mult. Trebuie să spun că mă uimeşte faptul că raportorul, în pofida elocvenţei sale, consideră că articolul 290 poate fi o soluţie.

Interpretăm articolul 290 în sensul că oferă Comisiei şansa de a completa sau a modifica legislaţia. O astfel de şansă este atotcuprinzătoare, amplă şi deschisă unor interpretări aproape nelimitate. Am putea spune că mijloacele de protecţie împotriva utilizării necorespunzătoare a puterilor delegate Comisiei prin acest articol sunt în mod evident insuficiente. Poate că raportorul va explica, în răspunsul său, de ce sunt suficiente. Acest lucru conduce, astfel, la un transfer suplimentar de putere de la Parlamentul ales către Comisia nealeasă, indiferent ce intenţionează să spună Tratatul de la Lisabona.

Am susţinut întotdeauna şi vom susţine în continuare că Tratatul de la Lisabona nu are o legitimitate democratică, în mare parte fiindcă în Regatul Unit toate cele trei partide politice consacrate au promis un referendum şi toate trei şi-au ignorat cu nepăsare promisiunea. Articolul 290 este, deci, un produs al ilegitimului Tratat de la Lisabona. El adânceşte deficitul democratic şi, prin urmare, ar trebui să i ne opunem. Aş fi interesat să aflu de la raportor de ce nu este adevărat acest lucru.

  Hans-Peter Martin (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, în calitate de pro-european fervent, am fost împotriva Tratatului de la Lisabona, exact pentru că dă naştere unor argumente precum cele pe care tocmai le-am auzit şi pentru că nu a creat claritatea şi precizia pe care ni le dorim, înainte de toate, pentru viitoarele generaţii. Sunt realist, însă, şi aş vrea să spun că acum trebuie să ne descurcăm cu situaţia dată. Este foarte important să spunem încă o dată, mai explicit, că acest articol, articolul 290, poate fi interpretat drept prevăzând că nu doar Consiliul, ci şi Parlamentul poate anula delegarea relevantă, printr-o decizie autonomă şi într-un mod relativ simplu. Trebuie să ne amintim constant de acest lucru.

Desigur, este adevărat şi ceea ce a spus dl Leinen, şi anume că acum avem deja mii de acte legislative ce reprezintă un domeniu gri din punctul de vedere al inteligibilităţii şi care, la rândul lor, alimentează atitudinile anti-europene, îi stimulează pe cei ce se opun unui proiect european, unei Uniuni care să funcţioneze în acele domenii în care avem nevoie disperată de ea. Încă o dată, este vorba în mare măsură de transparenţă. Prin urmare, mi se pare foarte important faptul că, în alineatul 10, se propune clarificarea explicită a aranjamentelor pentru transmiterea documentelor, printre altele.

Puţini dintre noi cunosc Legea privind libertatea informaţiilor şi puţini dintre noi ştiu cum se procedează în Statele Unite. De ce nu facem o simplă „copiere şi lipire”, pentru a le oferi cetăţenilor, dar şi Parlamentului, şansa de a obţine documentele relevante în mod independent, nu ca o mare favoare şi prin intervenţii masive ale grupurilor politice? De ce nu transformăm toate acestea într-un drept, având în vedere că deja ne asumăm marele risc de a avea mii de acte legislative delegate? În acest sens, doresc să vă urez succes în continuare. Vom fi parteneri constructivi în drumul spre revoluţionarea democraţiei.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Doamnă Preşedintă, domnule comisar, în ceea ce priveşte procesul de delegare de puteri executive către Comisie, Tratatul de la Lisabona aduce noutăţi, iar articolul 290 se referă exact la acest lucru. Astfel, actele delegate sunt acte cu caracter general, care pot modifica elemente neesenţiale ale unui act legislativ de bază care dă un mandat pentru delegarea de puteri executive către Comisie.

Practic, se stabileşte astfel un mandat, durata delegării, termenul în care Parlamentul şi Consiliul pot face obiecţii, respectiv condiţiile de revocare a mandatului. Parlamentul şi Consiliul execută un control, dar după adoptarea actelor delegate. De asemenea, actele delegate pot fi publicate şi în timpul perioadei în care Parlamentul European şi Consiliul pot ridica obiecţii, dar vreau să vă rog, domnule comisar, să asiguraţi o mai mare transparenţă şi în timpul procesului de elaborare al actelor delegate.

  Maroš Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei. – Doamnă preşedintă, vă rog să-mi permiteţi să reacţionez la comentariile distinşilor deputaţi. Sunt perfect de acord cu dl Leinen că Tratatul de la Lisabona a condus la modificări majore. Acest lucru a fost subliniat de raportor, dl Szájer. Doresc să vă asigur că suntem perfect conştienţi de aceasta şi că vom folosi procedura cu respect maxim pentru legislator, acest lucru fiind foarte important pentru relaţia noastră reciprocă şi pentru o cooperare bună.

În ceea ce priveşte urgenţa şi procedurile urgente, doresc să vă asigur pe toţi că le vom folosi doar în situaţii extreme, excepţionale. Ştim că, dacă am abuza de acest instrument, am avea o relaţie foarte dificilă şi, cu siguranţă, nu aceasta este intenţia noastră.

În ceea ce priveşte comentariile dlui Coelho şi ale dnei Lichtenberger, doresc să vă asigur că vom face tot posibilul pentru a garanta şi pentru a vă oferi o transcriere la timp a tuturor documentelor, în acelaşi timp ca şi Consiliul, cu toate traducerile necesare. Ştim că Tratatul de la Lisabona a introdus această modificare foarte importantă, pentru ca, în ceea ce priveşte problemele legislative sau financiare, Parlamentul European să fie pe picior de egalitate cu Consiliul.

Totodată, intenţionăm să dezvoltăm un nou tip de cooperare în cadrul căreia Parlamentul European să fie implicat în activităţile de pregătire a actelor delegate şi am dori să facem acest lucru pe o bază foarte solidă. Prin urmare, în acordul-cadru pe care îl negociem actualmente între Comisie şi Parlamentul European veţi găsi şi expresia acestei noi relaţii.

Trecând la comentariile contelui de Dartmouth şi ale dlui Martin privind puterile nelimitate pe care acest articol 290 le-ar oferi Comisiei, nu cred că lucrurile stau aşa, fiindcă dumneavoastră, legislatorul, veţi decide (sau nu) să delegaţi puteri Comisiei. Dumneavoastră, legislatorul, veţi avea şansa de a revoca aceste puteri sau de a respinge propunerile pe care le va face Comisia. Prin urmare, nu pot accepta ideea că intrăm într-un domeniu gri, deoarece consider că puterile legislatorului sunt prevăzute foarte clar în tratat şi, desigur, Comisia va respecta acest lucru.

  József Szájer, raportor. – (HU) Doresc să le mulţumesc colegilor mei pentru această dezbatere, deoarece elaborarea acestui raport a fost făcută posibilă de cooperarea foarte apropiată dintre comisii şi partidele politice. În acest sens doresc să menţionez în mod special Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, care va avea multe activităţi de acest gen în perioada următoare. Doresc să adaug, stimaţi colegi, că aceasta este o luptă. O luptă cu Comisia, o luptă cu Consiliul, deoarece este o luptă pentru drepturile noastre. Acest raport susţine afirmarea clară a acestor drepturi şi insistenţa asupra lor. Acest lucru este mult mai uşor de făcut dacă poziţia mea este susţinută de comisii, dar şi de colegi din alte partide, astfel încât să le arătăm instituţiilor partenere că Parlamentul insistă foarte mult pe aceste aspecte. În acelaşi timp, pentru a putea exercita acest drept în mod efectiv, consider că declaraţia dlui Šefčovič este o încurajare, în sensul că alinierea generală se poate accelera în lunile următoare şi, într-adevăr, vom putea extinde cât mai mult aceste drepturi. Considerăm că acest lucru este important mai ales în domeniile în care nu a existat înainte codecizia.

Un alt aspect foarte semnificativ, menţionat şi de colegii mei, este importanţa accesului la informaţii. Acest acces trebuie prevăzut într-un acord interinstituţional şi se desfăşoară discuţii cu Comisia şi Consiliul în acest sens. Cu toate acestea, am dori să ştim ce face Consiliul; ce fel de consultări desfăşoară în această privinţă. În ceea ce priveşte extinderea sau reducerea drepturilor noastre, doamnelor şi domnilor, vă rog să citiţi raportul şi să consultaţi legislaţia. Nu pot interpreta legislaţia altfel decât concluzionând că drepturile noastre s-au lărgit. Până acum, nu am avut nimic de spus în legătură cu ceea ce se întâmplă cu puterile pe care le-am delegat anterior. În practică, Parlamentului nu i s-a alocat niciun rol în acest proces. Am fost ascultaţi din politeţe, însă termenele au fost atât de scurte, încât Parlamentul nici măcar nu s-a întrunit în acea perioadă. Acum, pe de altă parte, putem respinge sau putem retrage aceste decizii şi nici măcar nu ni se cere să ne prezentăm motivele. Cu alte cuvinte, este vorba fără doar şi poate de o expansiune a drepturilor. Noi deţinem puterea legislativă şi delegăm aceste puteri Comisiei. Prin urmare, nu pot considera că acest lucru reprezintă altceva decât o expansiune a drepturilor noastre. Stimaţi colegi, acum depinde doar de noi să ne hotărâm dacă vom exercita aceste drepturi în viitor.

  Preşedinta. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc în următoarea sesiune plenară de la Bruxelles.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Raffaele Baldassarre (PPE), în scris. – În primul rând, doresc să-i mulţumesc dlui Szájer pentru activitatea excelentă desfăşurată în atât de puţin timp. Actele delegate vor avea o importanţă majoră pentru legislaţia Uniunii şi pentru echilibrul interinstituţional din UE. Prin urmare, este fundamental ca acestea să fie dezvoltate şi hotărâte într-un mod complet transparent, care să le permită Parlamentului şi Consiliului să controleze în mod democratic exerciţiul puterii delegate Comisiei. În acest sens, după cum susţine raportul Szájer, unele probleme vor fi extrem de importante şi vor impune un angajament mai puternic. Acestea includ, printre altele, posibilitatea ca Parlamentul European să revoce în orice moment delegarea şi de a se asigura că Parlamentul şi Consiliul vor avea aceleaşi drepturi în ceea ce priveşte implicarea lor în procesul delegării. În final, doresc să subliniez faptul că pentru Comisie trebuie să constituie o prioritate prezentarea tuturor propunerilor legislative necesare pentru adaptarea acquis-ului la prevederile articolelor 290 şi 291, inclusiv a acquis-ului referitor la domeniile care, conform Tratatului de la Lisabona, sunt acum supuse procedurii de codecizie.

  Zita Gurmai (S&D), în scris. – Salut cu căldură rezultatul raportului dlui Szájer. Definirea noului sistem legislativ este o sarcină dificilă şi complexă. Sunt convins că Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi, mai ales, articolele 290 şi 291 ale acestuia, consolidează caracterul democratic al Uniunii şi îi raţionalizează ordinea juridică. Introducerea conceptului inovator de acte legislative are consecinţe de mare amploare. Raportul subliniază micile diferenţe dintre principalii co-legislatori, competenţele şi agenda detaliată a modului în care aceştia colaborează între ei. Întrebarea reală este: în caz că CE primeşte mai multe competenţe legislative şi autorităţi legislative mai mari, ceea ce înseamnă o creştere imediată a intereselor comunitare, ce tip de metode de control trebuie introduse pentru Consiliu şi PE? Noul cadru legislativ al TFUE a creat instrumentele, însă nu a existat nicio experienţă practică de adaptare a acestora la nivel comunitar. În final, le solicit co-legislatorilor să încheie cât mai repede un acord interinstituţional între Parlament, Consiliu şi Comisie, privind punerea în aplicare a articolului 290, deoarece este nevoie urgentă de o transparenţă sporită.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – (PL) Deşi rămâne în plan secund, procedura de delegare reprezintă o tranziţie foarte importantă din punct de vedere calitativ, introdusă de Tratatul de la Lisabona. Ea trebuie tratată drept o realizare a tratatului, fără de care poziţia Parlamentului nu ar fi consolidată pe deplin în raport cu alte instituţii în cadrul procesului decizional. Doar prin intermediul acestei proceduri vom reuşi să avem puteri legislative depline şi să jucăm un rol în procesul de punere în aplicare a oricărui document legislativ. Cunoaştem bine frustrările aferente procesului laborios de negociere cu Consiliul în cadrul procedurii de codecizie şi în cazul deciziilor unde punerea în aplicare contravine acordului interinstituţional. Până în prezent, „comitologia” a fost o expresie a neîncrederii statelor membre faţă de Comisie, în timp ce, acum, rolul Parlamentului în punerea în aplicare a unui act juridic oferă o legitimitate sporită acestui proces. Parlamentul şi, indirect, cetăţenii UE, se vor afla mai aproape de procesul de punere în aplicare a legislaţiei UE şi acesta este modul în care trebuie să privim procedura de delegare. Totuşi, pentru ca aceste demersuri să aibă sens, Parlamentul trebuie să aibă acces complet la informaţii şi, din acest punct de vedere, sunt complet de acord cu ceilalţi participanţi la această dezbatere.

  Zbigniew Ziobro (ECR), în scris. – (PL) Introducerea posibilităţii de delegare legislativă are ca scop asigurarea încheierii şi actualizării mai eficiente a legislaţiei şi mai ales a legislaţiei de natură tehnică, fără să trebuiască instituită o procedură legislativă completă de fiecare dată. Prin urmare, delegarea trebuie considerată un instrument de îmbunătăţire a procesului decizional la nivelul UE.

În acelaşi timp, este esenţială asigurarea unui control corespunzător asupra utilizării puterilor de reglementare acordate Comisiei. Parlamentul şi Consiliul trebuie, printre altele, să aibă suficient timp la dispoziţie pentru a-şi exercita dreptul de a formula obiecţii la reglementările planificate. Totuşi, înainte de toate, trebuie să aibă acces adecvat la documentele, analizele şi contribuţiile elaborate pe parcursul activităţii de pregătire a proiectelor de acte delegate. Doar în acest mod, puterile Comisiei de a publica acte delegate vor putea fi cu adevărat utile pentru îmbunătăţirea procesului legislativ la nivelul Uniunii, menţinând, în acelaşi timp, controlul esenţial asupra activităţilor Comisiei şi transparenţa acestora. Totodată, este esenţială dezvoltarea unor mecanisme corespunzătoare de cooperare între Parlament şi Comisie, astfel încât Parlamentul să fie ţinut la curent în legătură cu activităţile pregătitoare în curs de desfăşurare şi să poată afla suficiente lucruri despre natura problemelor vizate.

Rezoluţia privind puterea de delegare legislativă, care este rezultatul unui compromis convenit între toate grupurile politice, prezintă în mod corespunzător problemele de mai sus şi este demnă de sprijinul Parlamentului.