Stenograma dezbaterilor

Luni, 19 aprilie 2010 - Strasbourg

18. Tarifele de securitate aviatică (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă raportul elaborat de dl Leichtfried, în numele Comisiei pentru transport şi turism, referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind tarifele de securitate aviatică (COM(2009)0217 – C7-0038/2009 – 2009/0063(COD)) (A7-0035/2010).

  Jörg Leichtfried, raportor. – (DE) Doamnă preşedintă, în prezent, în domeniul securităţii aviatice europene şi al tarifelor de securitate aviatică, ne confruntăm cu o situaţie în care toată lumea face ce doreşte. Nimeni nu face ceea ce trebuie. Totuşi, va trebui să plătim pentru acest lucru. Nu trebuie să asistăm în mod pasiv la această situaţie, iar acest raport intenţionează să schimbe starea de fapt. Ce va schimba mai exact şi ce intenţionează să schimbe?

Aş dori să spun, mai întâi, că aproape din toate punctele de vedere există percepţia unanimă că raportul ar putea asigura o transparenţă sporită. Doresc să-i mulţumesc colegului meu pentru aceasta. Transparenţa înseamnă că, pe de o parte, liniile aeriene vor putea obţine în viitor informaţii care să le permită să înţeleagă ce tarife de securitate le vor aplica aeroporturile, pentru ce sunt aceste tarife, dacă sunt prea ridicate, ceea ce încă se întâmplă în prezent şi, ca etapă următoare, pasagerii vor putea, desigur, să înţeleagă ce vor liniile aeriene de la ei. Şi în această privinţă am bănuiala că transparenţa liniilor aeriene este, uneori, restricţionată în mod intenţionat, chiar şi atunci când, după cum susţin acestea, depun mari eforturi pentru a fi transparente.

Un aspect foarte important în acest sens este faptul că, la nivel european, există mai multe sisteme diferite pentru finanţarea facilităţilor de securitate. Există state care le-au finanţat pur şi simplu prin impozitare. Există state în care plăteşte doar utilizatorul final şi există altele care au un sistem combinat.

Intenţia noastră a fost aceea de a ne asigura că aceste sisteme pot fi păstrate. Nu dorim să impunem niciunui stat membru UE în ce mod să-şi finanţeze tarifele de securitate; dorim doar să ne asigurăm că orice persoană care plăteşte ştie pentru ce a plătit de fapt.

Există sau au existat diferite idei cu privire la ce aeroporturi trebuie incluse şi am decis că aceasta este o problemă de securitate. Nu este vorba despre câştiguri sau despre profituri, ci despre securitate. Prin urmare, am decis că trebuie incluse toate aeroporturile operate în scop comercial şi cred că a fost decizia corectă.

În final, am ajuns la un punct asupra căruia există o mare unanimitate aici în plen, şi anume punctul conform căruia trebuie să facem diferenţa între tarifele pentru facilităţile de securitate, măsurile de securitate incluse în regulamentele UE şi tarifele pentru măsurile de securitate care depăşesc acest limite, adică măsurile „mai stringente”.

Spunem că tot ceea ce se încadrează în contextul UE va rămâne aşa cum este; fiecare stat membru al Uniunii poate face ceea ce consideră de cuviinţă. Dacă, însă, se iau măsuri de securitate care depăşesc aceste limite, acele state membre vor trebui să finanţeze singure aceste măsuri. Pe de o parte, aceasta ar trebui să asigure o abordare precaută, în sensul că măsurile de securitate nu se vor lua imediat, fără a se analiza necesitatea lor reală şi, de asemenea, că se va lua în calcul ce înseamnă aceste măsuri pentru pasageri, pentru liniile aeriene şi aeroporturi.

Pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că în această privinţă vom aplica principiul conform căruia securitatea este şi o obligaţie publică. Atacurile asupra liniilor aeriene nu sunt direcţionate de regulă împotriva liniilor aeriene, ci împotriva statelor din care provin acestea şi, prin urmare, considerăm că, în principiu, securitatea este o obligaţie publică şi, deci, trebuie finanţată tot la nivel public.

Aş dori să spun pe scurt ceva despre amendamente, care au ajuns la un număr incredibil de mare: trei. Cred că toate amendamentele sunt foarte bine justificate şi fundamentate. Aş dori să spun, mai ales în legătură cu cele două amendamente ale Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, că ele merită sprijinite, nu fiindcă dna Lichtenberger este aşezată lângă mine, ci deoarece conţin cerinţe sociale pentru angajaţii aeroporturilor. Cred că acest lucru este foarte important, mai ales atunci când liniile aeriene şi aeroporturile sunt supuse presiunilor.

  Andris Piebalgs, membru al Comisiei. – Doamnă preşedintă, propunerea de directivă privind tarifele de securitate aviatică este rezultatul dezbaterii privind finanţarea securităţii aviatice, care se desfăşoară încă din 2001. Aceasta a fost declanşată de costurile sporite de securitate observate după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 şi de crearea cadrului de reglementare al UE pentru securitatea aviatică.

Prin propunerea sa legislativă, Comisia intenţionează să creeze un cadru transparent, fără discriminări, pentru perceperea tarifelor de securitate aviatică în Europa. Totodată, Comisia consideră că tarifele de securitate aviatică trebuie stabilite în urma consultărilor cu utilizatorii aeroporturilor, în funcţie de costuri. Doresc să-l felicit pe dl Leichtfried pentru activitatea fantastică desfăşurată în cadrul acestui raport şi, de asemenea, să le mulţumesc membrilor comisiei TRAN, care au contribuit la acest raport.

Consider că acest raport merge exact în direcţia obiectivelor vizate de Comisie şi salut sprijinul pe care îl acordă propunerii Comisiei în aceste privinţe.

Aş dori doar să subliniez două aspecte specifice, abordate în raport. În primul rând, raportul introduce un element complet nou, şi anume chestiunea importantă şi, uneori, foarte controversată a cui plăteşte pentru securitatea aviatică. Ei bine, propunerile Comisiei nu au abordat această problemă, iar motivul este că aproape toate statele membre insistă că nu sunt în măsură să-şi asume angajamente în această privinţă, deşi recunosc că ar trebui permisă finanţarea publică a securităţii aviatice.

Din punctul nostru de vedere, statele membre individuale trebuie lăsate să aleagă, aplicându-se, astfel, principiul subsidiarităţii.

Având în vedere toate acestea şi ţinând cont de poziţia evidenţiată în raportul ce urmează a fi adoptat, Comisia ar dori să observe că amendamentul 32, care ar obliga statele membre să finanţeze măsuri mai stringente, va da naştere unor discuţii intense cu Consiliul privind această directivă propusă. Cu toate acestea, am încredere că raportorul ştia toate aceste lucruri şi se aştepta la această luptă cu Consiliul.

Cea de-a doua problemă este mai mult una de clarificare şi se referă la evaluarea de impact ce urmează a se desfăşura înaintea luării oricărei măsuri suplimentare de securitate aviatică în baza regulamentului cadru. Cu siguranţă, este o măsură pe deplin justificată, însă aş dori să ştiţi că există deja câteva mecanisme şi nu ar trebui să ne supraaglomerăm.

În primul rând, există Grupul consultativ al părţilor interesate de securitatea aeronautică, format din reprezentanţi ai industriei transporturilor, printre alţii, şi care este implicat pe deplin în conceperea tuturor măsurilor propuse privind securitatea aviatică.

În al doilea rând, procedura de reglementare cu control asigură Parlamentul că îşi poate exercita dreptul de veto, dacă consideră că este cazul.

Vă mulţumesc foarte mult pentru acest raport excelent. Suntem foarte interesaţi să lucrăm cu raportorul şi cu Parlamentul şi să progresăm în această privinţă.

  Hans-Peter Martin (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, îmi pare rău că trebuie să aglomerez sesiunea plenară, însă, în conformitate cu articolul 151 din Regulamentul de procedură, mă văd nevoit să fac o observaţie personală. Numele meu a fost menţionat adineauri. Acest lucru este normal dacă locuieşti în Austria. Există în această ţară un grup care, conform standardelor internaţionale, este clasificat de extrema dreaptă. Există lideri de partide care fac anumite gesturi în aer fără a se gândi deloc la ele. Aceste persoane nu suportă să fie învinse în alegerile democratice şi apoi refuză orice formă de strângere de mână sau de contact. Dacă le faci cu mâna, ei văd un singur lucru: ceea ce cunosc cu adevărat, salutul lui Hitler.

Desigur, aceste probleme nu fac altceva decât să arate că ţara mea nu a reuşit să se împace cu trecutul, că în curând nu ne vom mai confrunta numai cu un partid de extremă dreapta, reprezentat aici, ci cu două. Doresc să subliniez încă o dată: noi suntem democraţii. Deputaţii de extremă dreapta sunt cei de acolo. Mă bucur că aparţin unui grup politic care a reuşit să aducă o contribuţie decisivă la faptul că nu mai avem un grup de extremă dreapta în acest Parlament şi, sperăm, nu vom mai avea niciodată. Răspunsul constă, deci, într-o democraţie accentuată, în renunţarea la politica de extremă dreapta, la ostilitatea împotriva populaţiei şi la dispreţul cinic arătat cetăţenilor. Aceştia sunt cei care au spus deja că trebuie să apelez la un psihiatru, fiindcă n-au putut suporta să piardă alegerile într-un mod democratic.

  Preşedinta. – Întrebările în cadrul procedurii „cartonaşului albastru”, privind o observaţie personală în temeiul articolului 151, nu sunt permise. Prin urmare, solicitarea dumneavoastră de a lua cuvântul în această privinţă nu poate fi acceptată.

  Zoltán Balczó (NI). – (HU) Aceasta este o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru”, adresată vorbitorului anterior. Aş dori o jumătate de minut pentru a adresa o întrebare.

  Ioan Mircea Paşcu (S&D). – Doamnă preşedintă, această intervenţie, complet acceptabilă de altfel, perturbă dezbaterea privind un subiect bine definit. Aş sugera să introduceţi astfel de discuţii între rapoarte.

  Preşedinta. – Vă mulţumesc. Vom continua acum cu dezbaterea. Am permis explicaţia personală fiindcă solicitarea anterioară de respectare a Regulamentului se referea direct la dl Martin. Acum vom continua dezbaterea şi-i vom acorda întreaga noastră atenţie.

  Artur Zasada, în numele Grupului PPE. – (PL) Doamnă preşedintă, pentru început doresc să-i mulţumesc raportorului, dl Leichtfried, pentru un raport splendid şi pentru cooperarea excelentă la elaborarea acestui document.

A trebuit să răspundem la patru întrebări, dar, mai întâi, a trebuit să definim sarcina, şi anume protecţia intereselor pasagerilor liniilor aeriene. Aceasta a fost cea mai importantă parte a activităţii noastre. Totuşi, cele patru întrebări pe care ni le-am adresat se rezumau la rezolvarea unei întrebări privind transparenţa, sau căror grupuri li se poate permite să participe la procedură. Era vorba despre sfera de aplicare a directivei sau despre aeroporturile în care se poate aplica această directivă. A existat o întrebare foarte importantă, în legătură cu finanţarea, la care Comisia nu a putut răspunde. Totuşi, împreună cu dl Leichtfried, am reuşit să găsim o soluţie şi îi mulţumesc în mod deosebit pentru acest lucru. Mă refer la măsurile mai stringente, care trebuie finanţate de către statele membre.

O altă problemă se referea la competenţa autorităţii independente de supraveghere de a stabili tarifele pentru securitatea traficului aerian. Pe parcursul activităţii noastre, am elaborat o poziţie comună, pe care o consider foarte ambiţioasă. Astăzi, aceasta reprezintă o provocare pentru Consiliu şi Comisie. Cred că noi, în calitate de pasageri ai liniilor aeriene şi spre deosebire de pasagerii navelor, maşinilor şi căilor ferate, nu ar trebui să plătim pentru acest tip de securitate. Acesta este un gest faţă de Consiliu, este o poziţie de compromis şi mă aştept astăzi la o poziţie la fel de ambiţioasă şi din partea Consiliului.

  Saïd El Khadraoui, în numele Grupului S&D. – (NL) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, domnule comisar, pentru început, doresc să-i mulţumesc raportorului pentru activitatea sa excelentă, unii ar spune chiar fantastică. Vă mulţumesc, aşadar şi le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest raport.

Aş dori să vă reamintesc că problema finanţării nu este una nouă. La acest dosar se lucrează chiar din momentul în care am adoptat un regulament european privind aplicarea măsurilor de securitate la nivel european, în urma atacurilor din 11 septembrie 2001. Chiar de la început, Parlamentul European a subliniat în mod constant faptul că problema finanţării este una serioasă care impune o soluţie europeană. Totuşi, Consiliul a împiedicat în permanenţă acest lucru. În urma acestei dezbateri, trebuie să-i solicităm din nou Consiliului să-şi onoreze acordurile încheiate cu noi în trecut, mai ales cel care ne-ar permite să elaborăm o propunere separată în această privinţă şi să se angajeze să coopereze cu noi pentru a găsi o soluţie.

Evident, trebuie să ţinem cont de câteva aspecte. Primul şi cel mai esenţial este transparenţa. În acest moment, nu spunem cu exactitate cine ar trebui să suporte cheltuielile în fiecare stat membru UE. Totuşi, un lucru pe care chiar dorim să-l facem este organizarea unei consultări în această privinţă, pentru a ajunge la acorduri şi a le respecta ulterior. Cu alte cuvinte, dorim ca veniturile generate de tarifele de securitate să fie folosite pentru finanţarea măsurilor de securitate, şi nu, spre exemplu, pentru diferite tipuri de parcări. Acest lucru este esenţial şi, desigur, trebuie să acţionăm rapid în această privinţă.

Un al doilea aspect important este acela că trebuie să facem diferenţa între măsurile de securitate pe care le-am convenit în mod colectiv, la nivel european şi alte măsuri suplimentare, luate în mod individual de către statele membre. În ceea ce priveşte primul aspect, regulile de transparenţă sunt clare şi trebuie aplicate. În ceea ce priveşte al doilea aspect, trebuie să evidenţiem faptul că responsabilitatea financiară aparţine statelor membre, iar acestea sunt cele care trebuie să suporte cheltuielile pentru măsurile suplimentare de securitate. Coordonarea măsurilor de securitate la nivel european ar reprezenta un bonus, iar dacă statele membre decid de unele singure să introducă scanări corporale sau alte mecanisme, ele vor trebui să suporte consecinţele financiare ale acestui fapt.

  Gesine Meissner, în numele Grupului ALDE. – (DE) Doamnă preşedintă, în primul rând aş dori să-i mulţumesc raportorului, dl Leichtfried, şi în numele dnei Hennis-Plasschaert. Dumneaei nu poate fi prezentă astăzi. A aranjat totul împreună cu dumneavoastră şi a fost foarte mulţumită.

Putem spune că un alt lucru care arată cât de bun este raportul este faptul că în Comisie rezultatul votului a fost aproape unanim. La fel ca întrebarea cu solicitare de răspuns oral care tocmai a fost adresată, aceasta este o chestiune de protecţie a consumatorilor, dar şi de securitate aviatică. Dorim să existe securitate, însă vrem şi ca consumatorii să ştie cât plătesc şi pentru ce anume. S-a arătat deja că sistemele din diferitele state membre sunt foarte deosebite şi nu dorim să schimbăm acest lucru. Nu vrem să impunem nimic. Vrem, însă, să existe transparenţă în ceea ce priveşte stabilirea costurilor şi proporţia ce trebuie suportată de consumator. În prezent, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Aceasta înseamnă că dorim să ştim a câta parte din preţul biletului chiar contează pentru securitate, pentru că, momentan, doar o parte din preţul biletului acoperă cheltuieli de securitate. Apoi, dorim de asemenea o garanţie că suma achitată pentru securitate este folosită într-adevăr pentru securitate şi că nimeni nu profită de pe urma ei. Cred că abordarea pe care am elaborat-o în această privinţă este una complet logică.

Există discrepanţe puternice între ceea ce ar dori Parlamentul şi ceea ce cred statele membre că este bine, de aici şi întrebarea cine va plăti pentru măsurile suplimentare de securitate care depăşesc ceea ce doreşte Europa pentru pasagerii săi. Am spus deja că statele membre ar trebui să facă acest lucru. Este o chestiune de securitate naţională care trebuie să preocupe şi statele naţionale. Desigur, statele nu vor să plătească pentru ea. După cum s-a observat deja, în ceea ce priveşte întrebarea dacă vrem sau nu scanare corporală, va trebui, fără îndoială, să ne gândim dacă vrem ca acest mecanism să fie pus în aplicare în întreaga Europă sau nu şi cine va suporta cheltuielile. Desigur, va trebui să ne întrebăm şi dacă acestea chiar asigură o securitate sporită.

Astfel, tarifele de securitate aviatică de acest tip trebuie administrate în mod transparent.

(Preşedinta l-a întrerupt pe vorbitor)

  Anna Rosbach, în numele Grupului EFD. – (DA) Doamnă preşedintă, a fost odată ca niciodată un aeroport în care ne cumpăram biletele de avion, depuneam bagajele, arătam paşapoartele şi decolam sau aterizam. Astăzi, aeroporturile sunt mai degrabă mici oraşe, care oferă tot felul de facilităţi, însă măsurile de securitate le-au transformat într-un fel de Fort Knox, iar lucrurile evoluează într-o singură direcţie: către tot mai multe măsuri de acest gen.

Desigur, în trecut s-au prăbuşit avioane şi, din păcate, încă se prăbuşesc. Din acest motiv, este important ca aceleaşi reguli să se aplice şi în interiorul şi în exteriorul UE. În acest context, UE este prea mică pentru a fi o insulă izolată. Acesta este un domeniu în care putem observa beneficiile unor reguli identice, transparente, pentru aeronavele din fiecare ţară. Acest lucru este valabil şi în cazul tarifelor. Toată lumea, atât pasagerii, cât şi liniile aeriene, trebuie să ştie cu claritate ce acoperă un tarif de securitate aviatică. Nimeni nu trebuie să se simtă pierdut într-o junglă de taxe şi tarife neclare. Pasagerii trebuie să ştie exact ce anume acoperă tariful şi nu ar trebui să plătească tarife naţionale speciale sau taxe suplimentare pentru liniile aeriene. Susţin cu convingere raportul Comisiei pentru transport şi turism...

(Preşedinta l-a întrerupt pe vorbitor)

  Mathieu Grosch (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule comisar, în primul rând aş dori să-i mulţumesc raportorului, dar şi celorlalte grupuri, pentru activitatea depusă. În cadrul Comisiei pentru transport şi turism am avut o discuţie interesantă. Consider, însă, că am făcut deja multe compromisuri cu Consiliul, care nu s-a arătat foarte dispus să facă acest compromis, aşa cum a procedat şi în trecut. Atunci când vorbim despre punerea în aplicare, discuţia o ia în această direcţie. Parlamentul trebuie să conteze pe sprijinul Comisiei pentru ideea că tarifele de securitate se vor aplica tuturor aeroporturilor. Nu trebuie să repetăm ceea ce am făcut deja în alte domenii, indiferent că este vorba despre serviciile de handling la sol sau despre tarifele aviatice, adică să permitem ca excepţiile să afecteze două sau cinci milioane de pasageri.

A doua problemă, care este şi mai importantă pentru mine, este să putem asigura transparenţa pentru pasageri – cine cât plăteşte pentru ce anume –, iar aceasta este, fără îndoială, o obligaţie a aeroporturilor, dar şi a liniilor aeriene. Din punctul meu de vedere, acesta este un considerent destul de important.

Ajung astfel la cel de-al treilea aspect, plata, un domeniu în care vor exista întotdeauna discrepanţe, cu siguranţă. În ceea ce priveşte finanţarea, personal consider că securitatea publică trebuie plătită din fonduri publice. Deja facem compromisuri lăsând unele lucruri în seama aşa-zisei subsidiarităţi. Acesta este un truc care funcţionează mereu în Parlament, dar şi în colaborarea cu Comisia: dacă nu putem ajunge la o soluţie cu Consiliul, declarăm că este o chestiune de subsidiaritate. Personal, acest lucru nu mă încântă prea mult, dar aceasta este situaţia. Prin urmare, cred că, cel puţin, ar trebui să respectăm ceea ce am spus aici, şi anume că măsurile speciale, mai stricte, trebuie suportate din bani publici. Tarifele de securitate şi securitatea în general au crescut în mod semnificativ în ultimii ani. Prin urmare, acest dosar are şi un aspect economic. Vorbim acum despre aproximativ 30 % din costuri. Dacă vorbim despre securitate şi despre cine suportă costurile acesteia, şi aceasta va avea mâine un aspect economic. Prin urmare, aceste trei aspecte sunt esenţiale pentru mine. Sper că, măcar prin ultimele solicitări, vom obţine un rezultat pozitiv cu Consiliul şi Comisia.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Legislaţia propusă oferă un cadru pentru fixarea tarifelor de securitate aviatică care este transparent, nediscriminatoriu şi permite recursul. Securitatea în aeroporturi se află în responsabilitatea statelor membre.

Pasagerii sunt cei care plătesc, însă, în final, prin preţul biletului, pentru măsurile de securitate. De aceea, pasagerii au dreptul să li se indice separat preţul de securitate în preţul final.

Directiva privind tarifele de securitate aviatică şi Directiva privind tarifele de aeroport ar trebui armonizate. Parlamentul a cerut în repetate rânduri ca în această directivă tarifele privind securitatea aviatică să fie utilizate de companii şi de către operatorii aeroportuari doar pentru implementarea măsurilor de securitate aviatică. De asemenea, Parlamentul a solicitat transparenţă şi corelare a taxelor şi tarifelor de securitate cu obiectivele urmărite.

Statele membre pot impune, însă, şi măsuri mai stricte de securitate al căror cost, însă, va fi suportat tot de către statele membre. Măsurile de securitate ar trebui, însă, să nu impieteze asupra fluenţei traficului de pasageri în aeroporturi. Din păcate, mai ales aici, în Bruxelles, ne întâlnim cu interminabile cozi pe care le fac pasagerii pentru a putea călători.

Aş dori, de asemenea, să mă refer la interzicerea lichidelor la bord. Acest lucru permite confiscarea diferitelor produse şi, din păcate, în aeroportul din Bruxelles, de exemplu, există o procedură greoaie care implică atât taxe suplimentare, cât şi confiscarea produsului. Este o procedură care, din păcate, nu îţi oferă şi opţiunea de a primi produsul ulterior la adresa destinatarului.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Introducerea tarifelor de securitate a condus la noi costuri financiare pentru piaţa aviaţiei, pe care operatorii aeroporturilor şi liniile aeriene le vor transfera către pasageri, imediat şi în mod abil.

Aşadar, trebuie să căutăm mecanisme de protejare a pasagerilor, pentru a preveni adăugarea unor sume fictive, cu titlul de tarife de securitate, în mod netransparent, precum şi existenţa unor elemente bine ascunse, al căror scop este acela de a genera profituri nejustificate pentru întreprinzătorii vicleni din sectorul aviaţiei. Nivelul acestor tarife trebuie să corespundă doar costurilor ce pot fi justificate ca vizând siguranţa pasagerilor.

Domnule comisar, avem, prin urmare, obligaţia de a defini norme clare şi transparente, care să elimine anarhia actuală din acest sector şi să împiedice viitoarea exploatare a măsurilor obligatorii pentru protecţia pasagerilor de către operatori, în vederea obţinerii unor profituri nejustificate.

Trebuie să definim norme, nu să înfiinţăm mai multe autorităţi şi instituţii care să împovăreze pasagerii, operatorii liniilor aeriene şi contribuabilii, prin alte costuri suplimentare.

Domnule comisar, dacă vrem ca Europa să devină competitivă, trebuie să uităm de înfiinţarea unor noi autorităţi. Autorităţile nu creează valoarea adăugată care poate creşte nivelul de trai al cetăţenilor noştri. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

  Preşedinta. – Am avut o problemă tehnică, aşa că intervenţia a durat mai mult de un minut. Ceasul funcţionează însă din nou şi sperăm că totul se va desfăşura conform programului.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule comisar, efectele norului de cenuşă vulcanică asupra spaţiului aerian european, care, după cum bine se ştie, a provocat anularea a mii de zboruri, reprezintă un exemplu bun al importanţei securităţii aviatice. Deja există numeroase discuţii în legătură cu cine ar trebui să suporte costurile în această privinţă – altfel spus, cine ar trebui să plătească pentru dezastrul natural – şi în ce măsură sunt justificate restricţiile. Miniştrii transporturilor se chinuiesc să răspundă la această problemă, iar noi trebuie să ne hotărâm ce costuri aferente reglementărilor de securitate anti-teroristă, care devin din ce în ce mai restrictive, pot fi transferate către pasageri. În final, costurile unei sarcini ce trebuie asumată de stat, şi anume menţinerea siguranţei publice, nu pot fi pur şi simplu transferate cetăţenilor. Vom putea preveni creşterea nemăsurată a numărului de aparate de scanare corporală şi a altor măsuri de securitate oarecum ridicole, doar dacă statele însele îşi vor asuma responsabilitatea financiară pentru măsurile stricte de securitate ce au fost adoptate.

În timp ce noi încă ne luptăm cu acordul SWIFT, Statele Unite încheie, în numele combaterii terorii, acorduri privind schimbul de date referitoare la pasageri, cu Comisia Europeană şi diferite organizaţii aviatice. Totodată, faptul că lipsa controlorilor de trafic aerian şi volumul tot mai mare de muncă al acestora ar putea avea efecte fatale asupra siguranţei aviatice a fost lăsat pe un plan secund în cadrul discuţiei. Începând cu liberalizarea din anii 1990 şi cu viziunea unui spaţiu aerian european unificat, se pare că ne-am concentrat mai mult pe costuri, nu atât pe siguranţă. În mod evident, norul de cenuşă nu a făcut altceva decât să întârzie greva piloţilor, care fusese deja anunţată. Putem privi situaţia dintr-o perspectivă ironică: să sperăm că nu vom trece dintr-o situaţie aviatică haotică într-o alta.

  Christine De Veyrac (PPE). – (FR) Doamnă preşedintă, şi eu aş dori să-l felicit pe raportor, pe dl Leichtfried, pentru textul elaborat şi pentru spiritul de cooperare de care a dat dovadă în această privinţă şi susţin propunerile sale privind finanţarea securităţii aviatice, deoarece aici discutăm despre securitatea aviatică, nu despre siguranţa aeriană.

Comisia noastră se luptă de mulţi ani pentru acceptarea principiului conform căruia statele membre trebuie să finanţeze măsurile de securitate cele mai stringente şi susţin pe deplin opinia raportorului în această privinţă. De fapt, securitatea nu îi priveşte doar pe călători, ci pe toţi cetăţenii, iar statele au responsabilitatea de a lua măsuri împotriva terorismului.

Prin urmare, nu este justificat ca pasagerii care călătoresc cu avionul să suporte de unii singuri costul măsurilor de securitate din aeroporturi şi de la bordul aeronavelor, cu atât mai mult cu cât, în cazul mijloacelor de transport precum trenurile şi navele, măsurile de securitate sunt finanţate de state, parţial sau integral, după caz. Prin urmare, consider că trebuie să luăm atitudine în faţa Consiliului şi să apărăm până la ultimele consecinţe amendamentul 32 la raportul adoptat de Comisia pentru transport şi turism.

Aş dori să aduc în discuţie un alt aspect. Susţin progresul pe care îl reprezintă acest text în domeniul non-discriminării şi al transparenţei, însă nu cred că obiectivul acestei directive este instituirea unui sistem unic şi identic pentru tarifele de securitate în Europa.

Statele membre trebuie să respecte normele comune, dar să li se şi permită să-şi păstreze sistemele actuale de percepere a tarifelor. Astfel, în state precum Spania, Italia sau Franţa, tarifele sunt aprobate de parlamentul naţional, iar în aceste cazuri, autoritatea responsabilă pentru investigarea apelurilor la lege trebuie să acţioneze ca autoritate independentă de supraveghere. Acesta este subiectul amendamentului 40, pe care sper că mulţi dintre dumneavoastră îl veţi sprijini atunci când vom vota asupra lui.

  Inés Ayala Sender (S&D). – (ES) Doamnă preşedintă, în pofida dificultăţilor care au devenit dureros de evidente în această săptămână, din cauza lipsei unui cer unic european şi, mai ales, a unei autorităţi unice autentice, care să controleze şi să gestioneze acest cer unic, ne apropiem puţin câte puţin de obiectivul pe care ni l-am trasat, iar acest text trebuie să reprezinte încă un instrument care să ne ajute în acest sens.

Sunt conştientă de tenacitatea raportorului, dl Leichtfried, pe care îl felicit pentru activitatea sa şi pentru sensibilitatea deosebită faţă de transportul aerian şi problemele sociale. În acest caz, însă, am senzaţia că putem cădea pradă unui grad de naivitate şi maximalism şi că, aflându-ne în căutarea perfecţiunii, există riscul să nu obţinem un rezultat optim.

Sunt complet de acord cu crearea unui sistem comun, inclusiv a unui organism independent de supraveghere care să poată stabili atribuţii juste şi transparente în legătură cu tarifele, precum şi cu luarea în considerare a criteriilor de mediu şi sociale, a protecţiei pasagerilor etc., însă sunt de părere că lipsesc unele aspecte şi aş dori să-i cer Comisiei să le clarifice. De exemplu, mă refer la ceea ce tocmai a spus dna De Veyrac: nu văd o recunoaştere clară a sistemului prin care un parlament naţional votează asupra tarifelor, prin acord parlamentar, deoarece acest organism este cel care trebuie să le aplice. Totodată, mi se pare greu de stabilit cât de viabil poate fi acest text, având în vedere diferenţele faţă de Consiliu şi, mai ales, coerenţa sau, din punctul meu de vedere, incoerenţa dintre acest text şi directiva generală privind taxele de aeroport. Aş dori ca Comisia să clarifice acest aspect.

Având în vedere incertitudinea şi dezacordul major în legătură cu cine va plăti pentru această securitate – recunosc că este o securitate publică – sunt de părere că trebuie să subliniem faptul că, atunci când discutăm ca statele membre să plătească, de fapt va plăti populaţia. Când vorbim despre statele membre, pare că vorbim despre o persoană abstractă, dar acest lucru nu este adevărat: este vorba şi despre fiecare dintre noi, cetăţenii care călătorim. Prin urmare, mă tem că vom asista la progrese foarte reduse.

În consecinţă, aş dori să aflu care este părerea Comisiei în legătură cu viitorul acestui text.

  Marian-Jean Marinescu (PPE). - Este adevărat că transportul aerian este cel mai sigur dintre toate tipurile de transport. Cu toate acestea, evenimente aviatice cu implicaţii internaţionale ca cel petrecut acum zece zile sau haosul creat de o erupţie vulcanică ne fac să ne punem problema întregului lanţ al siguranţei şi securităţii în aviaţie: aeroporturi, companii aeriene, turnuri de control, aeronave, echipaje, pasageri. Între toate aceste verigi trebuie sa existe o legătură deosebit de strânsă şi o comunicare necondiţionată.

Pasagerul preocupat de propria sa călătorie şi de propriul său confort nu poate înţelege necesitatea măsurilor de securitate oricât de laxe sau de stringente şi nici costurile acestora, dacă nu conştientizează ce înseamnă astfel de drame sau tragedia de pe 11 septembrie. O ameninţare teroristă, o eroare de pilotaj, o defecţiune tehnică, o neînţelegere între pilot şi turnul de control, condiţiile atmosferice neprevăzute, toate aceste aspecte trebuie prevăzute şi trebuie luate măsuri stricte pentru aplicarea regulamentelor atât în litera, cât şi în spiritul lor.

Sunt de acord cu măsuri excepţionale în cazuri ca cele menţionate. Este necesar, însă, ca măsurile să fie transparente. Pasagerii au dreptul şi trebuie să beneficieze de un voiaj sigur în aceeaşi măsură în care au dreptul să ştie adevărul. Din păcate, însă, comunicarea şi transparenţa în sectorul securităţii aviatice sunt aspecte care trebuie îmbunătăţite urgent şi aceasta este sarcina aeroporturilor şi a companiilor aeriene, care trebuie să devină mai deschise şi mai transparente. Iar pasagerii trebuie să înţeleagă că trebuie să fie conştienţi de faptul că măsurile de securitate din aeroporturi şi aeronave, oricât de stringente ar fi, sunt, în ultimă instanţă, numai şi numai în beneficiul lor.

  Thomas Ulmer (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, în primul rând aş dori să-i mulţumesc dlui Leichtfried pentru un raport excelent, care conţine propuneri bune, durabile.

Care este, de fapt, problema? Totul se rezumă la consolidarea transparenţei, la protecţia consumatorilor, securitate şi coordonare, dar şi la controlul calităţii. Nu sunt, deci, de acord cu crearea unei noi autorităţi care să se ocupe de aceste aspecte. Apreciez în mod pozitiv conceptul de subsidiaritate prezent în raport; acesta trebuie păstrat fără doar şi poate. De asemenea, pentru mine este foarte important să existe o separare clară între taxe şi tarife, iar toate taxele guvernamentale, indiferent că este vorba despre luarea amprentelor, fotografiere, sarcini ale poliţiei, combaterea terorismului sau alte activităţi similare, trebuie finanţate în mod clar prin impozitare, nu prin taxarea consumatorilor. Dacă statele individuale au un interes vital să ia măsuri de securitate care depăşesc aceste limite, cred că, în această privinţă, au şi obligaţia de a suporta costurile aferente. Cine comandă măsuri de securitate la nivel guvernamental trebuie să şi plătească pentru ele. Cred că lucrurile stau altfel în cazul securităţii tehnice sau personale, care poate fi transferată pasagerului, cu condiţia declarării clare a scopului final.

Trebuie să reţinem, însă, că în evaluarea de impact pe care ne-a prezentat-o Comisia, vorbim despre o sumă de aproximativ 0,1 % din tariful total pentru aceste măsuri. Prin urmare, nu trebuie să începem prea de sus.

Cred că ajungem la un compromis durabil, inclusiv cu Republica Federală Germană, care are reţineri semnificative în ceea ce priveşte subsidiaritatea. Sper că rezultatul final va fi foarte apropiat de propunerea noastră.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Deşi susţin cu convingere această propunere, deoarece ea accentuează transparenţa ratelor şi a modului de calcul al tarifelor de securitate pentru toţi consumatorii europeni care folosesc transportul aerian, mă uimeşte faptul că nu există o armonizare mai mare în acest domeniu important. Mă îngrijorează acest lucru, deoarece, din cauza poziţiei dominante a anumitor aeroporturi, pasagerii vor plăti taxe de securitate excesive, fără ca acest lucru să aibă un impact direct asupra nivelului, vitezei sau calităţii măsurilor de securitate la check-in.

În raportul său de evaluare pentru cei doi ani de după intrarea în vigoare a acestei directive, Comisia ar fi trebuit să aibă mai mult curaj şi să fi propus o metodă unificată şi obligatorie pentru calculul tarifelor de securitate la nivelul UE.

Sunt complet de acord cu cererea ca metode mai stringente, precum aparatele de scanare corporală, să fie finanţate de stat, nu de pasageri, mai ales că încă există dezbateri privind necesitatea acestora şi riscurile asociate pentru sănătate. Nu în ultimul rând, mă îngrijorează interpretarea prevederilor privind tarifarea costurilor măsurilor de securitate puse în aplicare nu de aeroporturi, ci direct de companiile aeriene, deoarece aceste costuri ar putea fi, dimpotrivă, tarifate pasagerilor, ceea ce înseamnă, din punctul meu de vedere, că există un pericol de abuz, sub forma tarifării excesive.

  Ioan Mircea Paşcu (S&D). – Doamnă preşedintă, dl Leichtfried are dreptate. Costul securităţii suplimentare ar trebui să fie acoperit de statele membre. La urma urmei, pasagerii şi fiecare cetăţean plătesc deja statelor membre pentru securitate în general.

Statul nu poate să le spună pur şi simplu cetăţenilor săi: „primiţi exact ceea ce plătiţi”. Obligaţiile sale sunt mult mai ample, deoarece statul nu este pur şi simplu alt furnizor de servicii, motivat exclusiv de profit. Vă reamintesc acest adevăr simplu, deoarece, în pofida acestui principiu, în final pasagerii, şi nu statele suportă cheltuielile pentru securitatea aeriană suplimentară, după cum observă pe bună dreptate raportorul.

De asemenea, de multe ori acea securitate suplimentară pe care o obţin pasagerii plătind tarife suplimentare nu este nici măcar furnizată de stat, ci de companii private subcontractate, neglijându-se frecvent pasagerii şi drepturile lor, la adăpostul oferit de confidenţialitatea ce caracterizează de regulă problemele de securitate. Această situaţie trebuie să înceteze.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, având în vedere că tarifele de securitate aviatică în interiorul UE au fost abordate în moduri foarte diferite, cred că este important să aplicăm o măsură obiectivă în această privinţă. Ar fi foarte corect ca baza de evaluare să fie o combinaţie între numărul de pasageri şi greutatea maximă la decolare. Este important, însă, să existe o legătură clară între tariful de securitate perceput şi serviciile furnizate efectiv. Este important să definim securitatea aviatică în sine şi trebuie să ştim exact pentru ce anume plătim. Modul de calcul exact al tarifelor de securitate trebuie să fie inteligibil. Trebuie furnizate în mod deschis informaţii privind cuantumul tarifelor şi în ce constau acestea. Transparenţa este imperativă în această privinţă. În acest scop, avem nevoie, însă, de autorităţi de reglementare independente, pentru a putea contracara în mod rapid şi eficient orice distorsionare a concurenţei.

  Andris Piebalgs, membru al Comisiei. – Doamnă preşedintă, această dezbatere privind securitatea aviatică este una fascinantă, care demonstrează că avem cu toţii experienţe proprii în acest domeniu.

În cazul meu, am pierdut toate ingredientele pe care voiam să le aduc, deoarece erau tartinabile! M-am gândit foarte mult la acest lucru, însă cred că am operat îmbunătăţiri la nivelul sistemului. Propunerea Comisiei este cu un pas înainte, deoarece acolo unde există securitate, există şi tarife, iar prima regulă este transparenţa. Raportul şi propunerea Comisiei se consolidează reciproc.

În legătură cu cine ar trebui să încaseze tarifele, consider că subsidiaritatea este cea mai bună metodă, deoarece, la urma urmei, nu statele membre plătesc, ci cetăţenii. Singura întrebare este dacă trebuie să plătească toţi contribuabilii sau doar cei care sunt pasageri.

Această întrebare nu este una simplă, însă consider că aspectul subsidiarităţii din propunerea noastră este conform cu aranjamentele de securitate aviatică din prezent.

Parlamentul merge şi mai departe şi analizează întregul sector al securităţii aviatice. Vom vedea unde ajunge acea dezbatere. Din punctul meu de vedere, propunerea Comisiei este una foarte decentă şi mă bucur că Parlamentul a acceptat-o cu o majoritate ridicată şi că, la fel ca de obicei, merge puţin mai departe decât propunerea Comisiei. Consider că momentul şi sfera de cuprindere a propunerii sunt corecte.

  Jörg Leichtfried, raportor. – (DE) Doamnă preşedintă, mă simt oarecum jenat de atâtea laude, aşa că voi fi scurt. Aş dori să profit de această posibilitate pentru a le mulţumi raportorilor şi raportorilor alternativi, care au colaborat asiduu: dl Zasada, dna Hennis-Plasschaert, dna Lichtenberger şi dl Kohlíček. Muncim mult la acest subiect de aproape un an. Aşa văd eu politica europeană, nu ca un loc de ceartă şi de spectacol, aşa cum, probabil, o văd alţi colegi.

În al doilea rând, aş dori să mă adresez Consiliului şi să fac un apel la acesta. Comisia pentru transport şi turism este de fapt o comisie foarte amiabilă, o comisie care lucrează şi argumentează într-un mod profesionist şi, în acest spirit, ne-am intersectat de foarte multe ori cu Consiliul pe parcursul elaborării acestei legislaţii. Încă de la început, am fost foarte interesaţi să ajungem la un compromis. Totuşi, aş dori să avertizez Consiliul să nu reînvie vechile conflicte. Dacă doriţi să atingeţi un compromis, trebuie să vă puteţi aştepta la compromisuri şi din partea opozanţilor sau partenerilor dumneavoastră.

În cazul în care Consiliul nu doreşte să ajungă la un consens cu Parlamentul European, şi atitudinea acestei comisii se va schimba. Aceasta nu este doar opinia mea. Am auzit deja de la câţiva colegi că, dacă Consiliul nu doreşte să vină în întâmpinarea cerinţelor noastre, şi noi vom discuta problema scanărilor corporale dintr-o perspectivă oarecum diferită şi, poate, nici noi nu vom vrea să venim în întâmpinarea Consiliului. Acest lucru nu este benefic pentru întreaga situaţie şi trebuie să nu se întâmple. De aceea, apelez la Consiliu şi la statele membre UE, pentru a accelera acest proces. Avem acum Tratatul de la Lisabona. Consiliul şi statele membre trebuie să accelereze procesul, altfel e posibil să auzim din nou: Să trecem din nou la SWIFT!

  Preşedinta. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc în următoarea sesiune plenară de la Bruxelles.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Dl Leichtfried merită aprecieri pentru un raport amănunţit şi concludent, care a acoperit bine multe dintre problemele lăsate fără răspuns în documentul Comisiei. Totuşi, rămân câteva întrebări nerezolvate, iar aceste probleme trebuie analizate într-un context nou, după închiderea prelungită a spaţiului aerian european. Industria de aviaţie va pierde peste 1 miliard de euro din cauza norului de cenuşă vulcanică, iar UE trebuie să acţioneze în mod rapid şi decisiv pentru a uşura dezastrul financiar al industriei de aviaţie. Deşi comisarul Almunia trebuie aplaudat pentru comentariile sale favorabile de astăzi în legătură cu criza, deputaţii în Parlamentul European au şansa, prin acest raport, să ajute o industrie care tocmai a fost dărâmată pentru a treia oară în ultimii zece ani. Parlamentul şi colegii noştri din Consiliul European şi din Comisie trebuie să aibă în vedere finanţarea de stat pentru a acoperi costurile de securitate propuse, mai ales dacă nu se depăşeşte un prag mic al pasagerilor. Deşi aceste măsuri nu erau populare înainte de erupţia de săptămâna trecută, ne aflăm într-un moment în care orice şansă ratată de a oferi asistenţă industriei de aviaţie s-ar putea dovedi fatală.

  Debora Serracchiani (S&D), în scris. – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, doresc să-i mulţumesc dlui Leichtfried pentru activitatea excelentă desfăşurată în elaborarea raportului privind tarifele de securitate aviatică, raport ce are în vedere, printre altele, un aspect important: protecţia consumatorilor şi drepturile pasagerilor.

Trebuie să existe norme clare şi transparente, deoarece, dacă liniile aeriene percep tarife suplimentare de la pasageri pentru măsurile de securitate, aceste informaţii trebuie să fie disponibile, din punctul meu de vedere, în cazul în care pacienţii nu au bani suficienţi.

Cred că este corect ca organizaţiile pentru protecţia consumatorilor să participe la consultări şi, astfel, să afle mai multe despre preţul măsurilor de securitate, pe care la pot verifica apoi în comparaţie cu preţul biletelor. Doar astfel se vor putea garanta o transparenţă sporită şi informarea pasagerilor.