Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 19 mai 2010 - Strasbourg

7. Explicaţii privind votul

***

  Bernd Posselt (PPE). – (DE) Dle preşedinte, vă respect foarte mult şi respect preşedinţia dvs., dar astăzi trebuie să protestez. Aţi dat cuvântul multor deputaţi, inclusiv de două ori dlui Lehne, dlui Gollnisch şi dlui Fox. De asemenea, am formulat o obiecţie privind calendarul şi acesta este un punct important. Aş dori să vă rog să verificaţi dacă amendamentul 4 a fost ilegal. Ştiu că am respins amendamentul, dar aceasta este o chestiune de principiu. Tratatul nu se referă la 12 sesiuni plenare pe an, ci la 12 sesiuni plenare lunare pe an. Amendamentul propus de dl Fox a încercat să combine sesiunile plenare din august şi septembrie într-o singură săptămână. Nu este vorba despre o sesiune plenară septembrie I şi septembrie II, ci despre o sesiune plenară în august şi una în septembrie. Aş dori să clarific că acest lucru este ilegal.

  Preşedinte. – Dle Posselt, asupra acestui subiect s-a votat deja şi, prin urmare, nu poate fi redeschis. Cu toate acestea, puteţi fi sigur că toate amendamentele la calendar au fost analizate cu atenţie de către Preşedinţie.

  Carl Schlyter (Verts/ALE). – Dle preşedinte, comisarul ne-a informat chiar înainte de vot despre problema trombinei. Mă întreb dacă l-aţi putea ruga să ne ofere datele statistice pentru a justifica această declaraţie, conform căreia este benefic din punct de vedere economic pentru consumatori să înlocuim bucăţile de carne ieftine şi să le introducem în produse similare cărnii de vită, în loc să le utilizăm în prezent în cârnaţi şi alte produse.

Aş dori ca acesta să prezinte dovezile statistice că este mai bine din punct de vedere economic pentru consumatori, deoarece acest lucru nu s-a dovedit până acum. Comisarul a făcut, de asemenea, o comparaţie cu carnea tocată, dar ştim că standardele de igienă pentru carnea tocată nu sunt aceleaşi ca pentru produsele preparate din carne, astfel încât aş dori să întreb dacă ambele declaraţii ale comisarului sunt corecte. Dacă acesta a dezinformat Parlamentul, chiar înainte de vot, ar fi o eroare gravă. Aş dori să-i scrieţi o scrisoare comisarului, pentru ca acesta să justifice declaraţiile respective.

  Preşedinte. – Nu dezbatem acest punct acum, dle Schlyter. Ne ocupăm de explicaţiile privind votul. Ne ocupăm de explicaţiile privind votul asupra bugetului rectificativ.

Explicaţii orale privind votul

Raport: Vladimír Maňka (A7-0158/2010)

  Hynek Fajmon (ECR). – (CS) Am votat împotriva raportului dlui Vladimír Maňka care stabileşte bugetul UE pentru anul curent. Într-un moment de criză economică, când este esenţială reducerea cheltuielilor publice, nu sunt de acord ca Parlamentul European să se îndrepte într-o direcţie complet opusă şi să crească pe neaşteptate cheltuielile.

Nu sunt de acord ca Parlamentul European să angajeze încă 150 de persoane şi nici nu sunt de acord ca deputaţii Parlamentului European să primească noi fonduri suplimentare pentru asistenţii lor, mai multe decât primim deja. Deputaţii europeni vor primi 1 500 de euro în plus lunar anul acesta conform raportului Maňka, pe lângă cei 1 500 de euro suplimentari lunar conform raportului Helga Trüpel, care a fost adoptat ieri.

Acesta îi va costa pe contribuabili mai mult cu 13,4 milioane de euro pe an. Deputaţii europeni sunt deja subiectul dezaprobării publice privind sumele mari de bani publici pe care îi primesc. O creştere suplimentară va întâmpina nemulţumirea publică justificată în toată Europa şi, prin urmare, nu am susţinut această propunere.

  Bogusław Liberadzki (S&D). – (PL) Spre deosebire de antevorbitor, am susţinut bugetul rectificativ. Nu este o rectificare care priveşte doar contabilitatea. Această rectificare este foarte raţională. Cum aşa? Aceasta provine din funcţia noastră nouă ca Parlament, ca un organism care a primit puteri legislative. Alegătorii se aşteaptă ca noi, deputaţii europeni, să putem revizui propunerile prezentate de Comisie şi că vom putea să revizuim propunerile trimise de Consiliu. Să nu uităm că fiecare comisar are o echipă de sute de persoane care lucrează cu el. Noi avem doar o persoană sau două care ne susţin. Deci aceasta nu este o economie despre care vorbim aici în mod superficial. Acesta este, pur şi simplu, un răspuns pentru o funcţie nouă, un rol nou. Aş dori să mulţumesc raportorului, dl Maňka, pentru acest raport superb.

Raport: Miroslav Mikolášik (A7-0106/2010)

  Kristian Vigenin (S&D). – (BG) Dle preşedinte, doresc să precizez că am susţinut rapoartele privind planul de acţiune pentru transplantul de organe, precum şi raportul privind calitatea şi siguranţa organelor. Totuşi, doresc să precizez că există diferenţe majore între statele membre în această privinţă. Prin urmare, sper că că acest plan de acţiune şi raportul privind calitatea şi siguranţa vor ajuta statele membre să-şi standardizeze criteriile şi că acestea vor fi utilizate ca un etalon în viitor.

Menţionez acest lucru deoarece ţara mea, Bulgaria, are de 35 de ori mai puţini donatori decât Spania. Problemele din acest domeniu sunt legate de întregul lanţ de acţiuni: de la furnizarea de informaţii pentru cetăţeni la transplantul efectiv şi la tratamentul post-transplant. Nu avem o reţea de facilităţi pentru donatori. Nu există echipament suficient şi nu avem o bază de date sigură cu donatori. Bulgaria nu este membră a Eurotransplant, iar tratamentul post-transplant nu poate fi nici el asigurat. Nu avem dispensare construite pentru spitale care efectuează transplanturi.

De aceea, sper că acest raport şi deciziile luate de Parlament vor fi un stimulent şi că această directivă va fi pusă în aplicare cât mai curând posibil.

  Siiri Oviir (ALDE). – (ET) Dle preşedinte, am votat, de asemenea, în favoarea acestui raport, deoarece stabileşte cerinţe uniforme şi obligatorii pentru calitatea şi standardele organelor umane utilizate în transplanturi în toate statele membre şi garantează, astfel, protecţia donatorilor şi a primitorilor, îmbunătăţind totodată cooperarea dintre statele membre. Cu acest raport, am oferit oportunitatea unei calităţi mai bune a vieţii acelor persoane – peste 56 000 de rezidenţi ai UE – care aşteaptă în prezent un transplant de organ.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Şi eu am votat pentru acest document important referitor la standardele de calitate şi siguranţă referitoare la organele umane destinate transplantului. Ar fi, într-adevăr, excelent să instituim şi să organizăm un sistem de transplant de organe la nivel comunitar, care ar fi transparent şi curat şi care ar asigura calitatea şi siguranţa la nivelul UE. Acesta este unul dintre cele mai importante obiective. 56 000 de cetăţeni aşteaptă donatori şi această lipsă de organe destinate transplantului cauzează, de asemenea, alte probleme, activitate ilegală şi probleme juridice. Prin urmare, cred că acest document va contribui la crearea unui sistem potrivit, care va asigura metode de transplant sigure şi fiabile.

  Martin Kastler (PPE). – (DE) Dle preşedinte, am votat în favoarea acestui raport şi aş dori să-l felicit pe dl Mikolášik pentru activitatea excelentă pe care a realizat-o. Cred că aceasta este o zi importantă, deoarece am asigurat că donatorii şi primitorii de organe se vor bucura de standarde coerente şi de o siguranţă mai mare. Sper că acest lucru va contribui, de asemenea, la simplificarea cooperării dintre state şi, prin urmare, sunt foarte încântat că am votat cu o vastă majoritate în favoarea acestui raport.

  Richard Howitt (S&D). – Dle Preşedinte, salut cu căldură acest raport şi noile reguli europene pentru donarea de organe. Dacă mori în altă ţară a UE, de ce nu ar fi utilizat organul tău pentru a salva o viaţă? Dacă ai nevoie de o compatibilitate rară din altă ţară europeană, cu siguranţă că este rezonabil ca aceste reguli să fie puse în aplicare.

Deşi nu a făcut parte din dezbatere, aş dori, de asemenea, să subliniez susţinerea mea personală pentru un sistem bazat pe refuz în loc de un sistem bazat pe acceptare pentru donarea de organe. 80 % dintre europeni se declară în favoarea donării de organe, dar numai 12 % deţine carduri de donator de organe. Trebuie să reducem diferenţa.

Anul trecut, 25 de persoane din circumscripţia electorală regională a Estului Angliei au decedat din cauză că se aflau pe lista de aşteptare pentru donatori de organe, dar nu a fost găsit niciun donator la timp. La spitalele Addenbrooke şi Papworth din circumscripţia mea electorală, avem experienţă europeană şi internaţională în transplantul de plămân şi inimă. Să-i lăsăm pe chirurgii noşti să lucreze. Să-i lăsăm pe pacienţii noştri să fie trataţi. Acesta este darul vieţii.

  Karin Kadenbach (S&D). – (DE) Dle preşedinte, nu pot decât să fiu de acord cu antevorbitorul meu. Şi eu sunt foarte recunoscătoare că acest raport a fost adoptat astăzi cu o mare majoritate. Când auzim că 56 000 de europeni aşteaptă în prezent un organ compatibil pentru a avea o calitate a vieţii suficient de ridicată sau, pur şi simplu, pentru a supravieţui, este clar că trebuie să armonizăm şi să îmbunătăţim urgent standardele şi să permitem ca primitorii să aibă acces la organe din toată Europa.

  Janusz Władysław Zemke (S&D). – (PL) Şi eu am fost în favoarea adoptării acestui document, deoarece acesta este, cu siguranţă, un pas în direcţia potrivită. Totuşi, deşi sunt de acord cu aceste principii şi cu faptul că ne va preocupa calitatea donatorilor şi a organelor, doresc să precizez clar că acesta este doar primul pas în direcţia bună. Dacă dorim să determinăm o creştere fundamentală a donaţiilor de organe, UE are nevoie de o campanie mult mai largă şi de măsuri de natură profilactică şi informativă. Dacă acest lucru nu este urmat de promovarea donării, cred că ne vom opri, pur şi simplu, la jumătatea drumului.

Calendarul sesiunilor Parlamentului European – 2011

  Seán Kelly (PPE). – Dle preşedinte, în primul rând, aş dori să vă felicit pentru modul în care aţi gestionat acest subiect dificil de astăzi, pentru că aţi explicat cu amabilitate interpretarea Preşedinţiei şi pentru că v-aţi menţinut opinia. Dacă nu aţi fi procedat astfel, probabil că am fi rămas în continuare aici. Nu spun că sunt de acord cu dvs., ci că nu sunt suficient de calificat pentru a avea o opinie, astfel încât am avut încredere absolută în opinia dvs.

În al doilea rând, cred că ceea ce a subliniat dl Salatto este valabil, avem nevoie de rute mai rapide şi mai accesibile de intrare şi ieşire din Strasbourg, în beneficiul deputaţilor şi al altora. De asemenea, aş dori să-i felicit pe chestori, inclusiv pe compatriotul meu, Jim Higgins şi pe alţii care lucrează intens pentru a desemna Frankfurt-Hahn la fel ca şi aeroportul din Frankfurt şi Strasbourg-ul, din punct de vedere al transportului.

În cele din urmă, aş dori să menţionez, privind cheltuielile de cazare aici în Strasbourg, că ar fi util dacă acestea ar fi aceleaşi pentru săptămânile în care ne aflăm în Parlament, ca şi pentru săptămânile în care nu participăm la şedinţe. Toate acestea ar face Strasbourg-ul mai atractiv, deoarece este un oraş frumos. Înţeleg de ce suntem aici şi odată ce am ajuns aici, suntem foarte fericiţi.

Raport: Miroslav Mikolášik (A7-0106/2010)

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Dle preşedinte, am votat în favoarea rezoluţiei privind transplantul de organe umane. Multe persoane mor în fiecare zi din cauză că suferă de insuficienţe ale organelor şi din cauză că organele nu sunt disponibile. UE poate ajuta pacienţii care aşteaptă organe din toată Europa şi, în consecinţă, poate salva vieţi. Avem nevoie de un sistem bine coordonat de donare şi transplant de organe.

Aş dori să evidenţiez, încă o dată, un aspect foarte important, care este un aspect politic: şi anume, principiul donaţiei voluntare şi plătite de organe umane. Rapoartele OMS şi ale Consiliului Europei arată că în mai multe ţări din lume, oamenii primesc mulţi bani pentru a dona un organ. Există rapoarte conform cărora oamenii sunt ucişi în mod intenţionat pentru a li se preleva organele: de exemplu, cei care practică Falun Gong în China.

De asemenea, cunoaştem cazuri din unele ţări în care riscul medical pentru donator este ridicat şi transplantul este adesea realizat în condiţii medicale foarte precare. Deci, în cele din urmă, aş dori să mulţumesc celor care au iniţiat rezoluţia pe care am adoptat-o astăzi şi, în special, raportorului nostru, dl Mikolášik.

Rezoluţie: Aditivi alimentari, alţii decât coloranţii şi îndulcitorii (trombină bovină sau porcină) (B7-0264/2010)

  Anna Maria Corazza Bildt (PPE). – (SV) De preşedinte, atât eu, cât şi ceilalţi conservatori suedezi, am votat împotriva propunerii de interzicere a trombinei. Propunerea Comisiei solicită etichetarea clară a cărnii care a fost combinată astfel şi declară că aceasta nu ar trebui permisă în restaurante şi în unităţi mari de restauraţie colectivă, deoarece este dificil, în astfel de locuri, să se ofere informaţii clare clienţilor.

Trebuie să conciliem dezbaterea despre „lipiciul pentru carne”. Trombina este prezentă în stare naturală în toată carnea. Pentru a evita trombina, ar trebui să nu mai consumăm deloc carne. Experţii Comisiei declară că trombina nu este periculoasă pentru sănătate şi această opinie are o bază ştiinţifică.

Contează faptul că alimentele sunt sigure şi că consumatorii nu sunt înşelaţi. Ambalajul trebuie să conţină informaţii precise despre trombină şi eticheta trebuie să fie clară.

De ce trebuie să interzicem trombina? Acest lucru ar deschide o cutie a Pandorei. Oare politicienii ar trebui să se ocupe de administrarea alimentelor? Unde se va ajunge? Nu există motive pentru limitarea libertăţii consumatorilor şi a dreptului lor de a alege.

Când este vorba despre politica panicardă despre alimente care nu sunt periculoase sau nesănătoase, spun: „ajunge!” Nu recurgeţi la interzicere – faceţi, în schimb, reguli mai stricte privind etichetele.

  Renate Sommer (PPE). – (DE) Dle preşedinte, adoptarea rezoluţiei care interzice trombina în produsele alimentare înseamnă, pur şi simplu, să ne supunem opiniei publice. Acesta este populism pur. Nu ne îndeplinim responsabilităţile dacă nu respectăm dovezile ştiinţifice. Care este dovada? Ce este trombina? Trombina este o enzimă naturală. Aceasta face parte din sânge şi, prin urmare, din carne. Toţi avem o cantitate mare de trombină în corp. Dacă o interzicem ca aditiv alimentar, putem exista în continuare sau trebuie să ne eliminăm treptat ca deşeuri periculoase?

Bineînţeles, trebuie să prevenim înşelarea consumatorilor de către produse care arată similar şi sunt concepute să arate similar cu alte produse. Putem face acest lucru utilizând etichete conforme cu noul Regulament privind etichetarea produselor alimentare. Vom vota la prima lectură a acestui regulament, în iunie. Avem un număr de reguli care împiedică publicitatea înşelătoare şi, de asemenea, avem etichete suplimentare pentru produse speciale. Comisia a propus exact aceeaşi soluţie pentru etichetarea produselor în care trombina este utilizată ca un lipici. Aş dori să subliniez că există un număr mare de enzime similare care nu sunt interzise şi care sunt utilizate.

  Anja Weisgerber (PPE). – (DE) Dle preşedinte, protecţia consumatorului este o problemă foarte importantă pentru mine şi, prin urmare, sunt împotriva inducerii în eroare sub orice formă a consumatorului. De aceea mă lupt pentru etichetarea mai bună a imitaţiilor alimentare în Regulamentul privind etichetarea produselor alimentare, de exemplu. Solicit Consiliului să urmeze această abordare, care este, de asemenea, susţinută de către Comisie.

Astăzi, a trebuit să votăm cu privire la carnea combinată. Carnea combinată este carnea care este unită şi comercializată ca un produs de înaltă calitate. După părerea mea, acest lucru nu ar trebui să se întâmple, în special când consumatorii nu ştiu despre ce este vorba. Decizia de astăzi nu a fost una uşoară pentru mine. Comisia a propus reguli de etichetare cuprinzătoare, însă consumatorii pot fi induşi mai departe în eroare, din cauză că este dificil de dovedit că un produs conţine trombină. Aceasta înseamnă că trombina poate fi utilizată fără a fi indicată pe etichetă. Prin urmare, cred că cerinţa de etichetare nu este suficientă în acest caz. Am votat acum în favoarea rezoluţiei şi a interzicerii trombinei.

Raport: Ramón Jáuregui Atondo (A7-0144/2010)

  Krisztina Morvai (NI). – (HU) În ultimii opt ani, dictatura post-comunistă din Ungaria a călcat sistematic în picioare drepturile ungurilor. Printre altele, a împrăştiat ilegal sau a ordonat împrăştierea ilegală a aproape tuturor demonstraţiilor de stradă. Cu ajutorul a 100 de avocaţi excelenţi din Serviciul naţional de apărare legală, majoritatea cazurilor au reuşit deja să obţină dreptul la despăgubiri pe cale judiciară în tribunalele din Ungaria, dar există cazuri, precum deja celebrul caz Butka, care a fost judecat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Uniunea Europeană plănuieşte acum să dezmembreze, sub pretextul accesului la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sistemul „Strasbourg” care funcţionează perfect. Solicit fiecărei organizaţii maghiare şi europene pentru drepturile omului să urmărească îndeaproape acest proces şi să protesteze împotriva demersurilor precum raportul Atondo, care a fost adoptat astăzi, şi care, după cum am precizat, subminează şi dezmembrează sistemul european de apărare a drepturilor omului. Este responsabilitatea istorică a Ungariei să aibă grijă ca, sub preşedinţia maghiară, să nu accelerăm, ci să prevenim acest proces periculos.

Rezoluţie: Aditivi alimentari, alţii decât coloranţii şi îndulcitorii (trombină bovină sau porcină) (B7-0264/2010)

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Acest subiect este foarte sensibil şi a cauzat multe dezbateri în Parlamentul European şi, bineînţeles, în societate în general. Cred în continuare că interzicerea unor produse sau a unor aditivi nu este o soluţie şi poate că trebuie să fim de acord cu argumentul că consumatorul este cel care dreptul să aleagă, având toate informaţiile, ceea ce doreşte să cumpere şi ceea ce doreşte să consume. Pe de altă parte, controlul procesului ar fi foarte dificil. În această eră a sensibilizării opiniei publice, cu foarte multe informaţii accesibile, trebuie totuşi să realizăm formulări lipsite, desigur, de ambiguitate, care să fie acceptabile pentru societate, astfel încât, atunci când oamenii cumpără un produs sau altul, să obţină informaţii adecvate şi să poată înţelege care sunt ingredientele produsului. Prin urmare, cred că trebuie să existe mai multe consultări cu societatea, trebuie să existe educarea acesteia şi, probabil, consultări suplimentare cu oamenii de ştiinţă.

  Martin Kastler (PPE). – (DE) Dle preşedinte, cetăţenii Europei au dreptate. Aceştia doresc alimente oneste şi politicieni oneşti.

Respect acest fel de opinie publică. Nu putem să ignorăm pur şi simplu opinia publică şi nu putem să o respingem ca populism. Nu este cazul. Trebuie să ţinem cont de ceea ce ne comunică cetăţenii. Dacă alegătorii şi cetăţenii noştri sunt de părere că o carne adevărată trebuie să rămână carne adevărată şi că aceasta nu trebuie să fie făcută din bucăţi lipite, atunci trebuie să ne asigurăm că nu este posibil ca procesarea cărnii să aibă loc astfel. Din acest motiv, am votat împotriva acceptării utilizării trombinei ca aditiv alimentar.

  Karin Kadenbach (S&D). – (DE) Dle preşedinte, şi eu am votat în favoarea rezoluţiei care interzice utilizarea trombinei ca aditiv alimentar, deoarece argumentele comisarului nu m-au convins. Nu dorim carne lipită în Europa. Chiar dacă trombina este o enzimă care nu dăunează sănătăţii, utilizarea sa pentru a lipi resturi de carne şi a crea o bucată mare comprimată de carne, creşte riscul infecţiilor bacteriene. Pe de altă parte, decizia luată astăzi a fost clar în beneficiul consumatorilor din Europa şi în opoziţie cu interesele pur financiare ale industriei. Consumatorii care doresc un cotlet trebuie să primească un cotlet şi nu o bucată de carne care a fost obţinută prin lipire. Aceasta înseamnă că trebuie să solicităm Comisiei să nu autorizeze utilizarea trombinei.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dezbaterea curentă despre aşa-numita „şuncă lipită” arată că unii producători nu tratează cu onestitate clienţii. Aş dori ca toate alimentele să fie etichetate astfel încât să nu fie posibil să inducă în eroare consumatorii. Dacă este utilizată această enzimă, consumatorii trebuie să poată identifica prezenţa sa. Aceasta este baza protecţiei eficiente şi echitabile a consumatorului. Sarcina noastră este să ne asigurăm că consumatorii adulţi au informaţii suficiente pentru a lua decizii conform propriilor interese.

O ultimă remarcă privind „şunca lipită”. Discuţia cu consumatorii referitoare la faptul dacă şi-o doresc sau nu, nu a avut încă loc. Totuşi, este important ca consumatorii să ştie cel puţin ce mănâncă.

Raport: Andres Perello Rodriguez (A7-0103/2010)

  Siiri Oviir (ALDE). – (ET) Salut planul de acţiune şi, prin urmare, am votat în favoarea acestuia. Acesta este un pas în direcţia corectă şi, pentru a rezolva această problemă, trebuie să lucrăm împreună. Măsurile la nivelul UE ne vor ajuta să îmbunătăţim eforturile statelor membre de a asigura calitatea şi siguranţa donării şi transplantului de organe, de a trata mai bine problemele cauzate de lipsa de organe şi, în acelaşi timp, de a face sistemele de transplant mai eficiente. Planul de acţiune care a fost aprobat le va oferi statelor membre oportunitatea de a utiliza cele zece măsuri prioritare stabilite de noi ca bază pentru reunirea planurilor lor de acţiune într-un mod mai bun. Suntem obligaţi, în sfera noastră de competenţă, să oferim ajutor pentru protecţia la nivel ridicat a sănătăţii în toată Uniunea Europeană.

Raport: Ramón Jáuregui Atondo (A7-0144/2010)

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, accesul la Convenţia europeană reprezintă, fără îndoială, un progres în procesul de integrare politică a UE, al cărei sistem de apărare a drepturilor fundamentale este suplimentat şi întărit de integrarea Cartei Drepturilor Fundamentale în dreptul său primar.

Considerăm de o importanţă majoră şi semnificativ din punct de vedere politic faptul că Parlamentul a primit dreptul de a numi şi a trimite un număr de reprezentanţi în Adunarea parlamentară a Consiliului Europei în timpul alegerii judecătorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Să nu uităm că promovarea respectului drepturilor omului este una dintre valorile fundamentale ale UE, consacrată într-un tratat fondator.

De asemenea, aş dori să subliniez cât sunt de importante Convenţia şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în trasarea unui nou cadru legal şi normativ care stabileşte principiile directoare în domeniile libertăţilor civile, justiţiei şi afacerilor interne, mai presus de toate, ţinând cont de noile forme de integrare şi armonizare puse în aplicare odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi a adoptarea Programului de la Stockholm.

Acesta va asigura, de asemenea, un instrument legal suplimentar, care face posibilă prezentarea unei revendicări la CEDO împotriva unei acţiuni sau a lipsei de acţiune din partea unei instituţii europene sau a unui stat membru, în contextul punerii în aplicare a legislaţiei europene.

În cele din urmă, este semnificativ că articolul 1 al Convenţiei Europene va extinde protecţia nu doar asupra cetăţenilor UE şi a altor persoane de pe teritoriul său, ci şi asupra persoanelor care sunt în jurisdicţia sa, chiar dacă se află în afara teritoriului.

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, sunt în favoarea aderării UE la CEDO, deoarece, după cum a fost exprimat clar de către raportul Atondo, aceasta reprezintă un progres în procesul integrării europene. Aceasta înseamnă un pas nou către uniune politică şi un semn puternic de coerenţă între Uniune şi ţările Consiliului Europei şi politica sa privind drepturile omului care va consolida credibilitatea Europei în ţările non-europene. În cele din urmă, aceasta reprezintă o dorinţă clară de a armoniza problema drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale la un nivel legislativ şi la nivelul Curţii.

Datorită Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană este, pentru prima dată, o entitate internaţională cu propria sa personalitate juridică. Sper că semnarea convenţiei este doar unul dintre paşii către afirmarea UE ca un singur organism la nivelul negocierilor internaţionale majore.

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Dle preşedinte, sunt oarecum mai rezervat faţă de această problemă decât deputaţii care au vorbit înaintea mea.

Într-adevăr, la prima vedere, ideea legislaţiei europene care este supusă jurisdicţiei CEDO este foarte atractivă. A fost oarecum alarmant ca legile naţionale să poată fi, ca să spunem aşa, cenzurate de Curte. Totuşi, modul în care jurisdicţiile naţionale pun în aplicare aceste legi înseamnă că legea europeană depăşeşte cadrul acestora, cu atât mai mult cu cât această lege europeană, în ţara mea, Franţa, de exemplu, are prioritate, conform articolului 55 din constituţia noastră, asupra legii naţionale franceze.

Ne putem întreba, totuşi, dacă această procedură nu va avea ca rezultat un anumit tip de suprapunere. Într-adevăr, pe de altă parte, legea europeană este arareori aplicabilă în mod direct în statele membre; aceasta trebuie să fie mai întâi transpusă în legislaţia naţională cu ajutorul legislaţiei secundare.

Pe de altă parte, Curtea de Justiţie a UE din Luxemburg şi-a dovedit entuziasmul în apărarea drepturilor fundamentale. Aceasta a asimilat, de asemenea, legislaţia aşa cum reiese din adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale. Există posibilitatea să rămânem cu proceduri destul de îndelungate, mai ales dacă, aşa cum solicită unii, este instituită o procedură de întrebări preliminare. Din acest motiv, am fi preferat să fie făcută o distincţie între respectarea regulilor şi participarea în procedura de recurs.

Rezoluţie: Conferinţa de revizuire a Statutului de la Roma al Tribunalului Penal Internaţional, de la Kampala, Uganda (B7-0265/2010)

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Dle preşedinte, într-un moment în care astfel de evenimente tragice au loc în Thailanda, nu putem să nu recunoaştem necesitatea de a deferi justiţiei delictele majore comise împotriva populaţiei civile.

Totuşi, experienţa trecutului este mai puţin încurajatoare decât a fost indicat ieri, în timpul dezbaterii, de către mai mulţi deputaţi. La primul Tribunal Penal Internaţional, cei care, fără să aibă niciun obiectiv militar, au decis să utilizeze napalmul pentru a incendia populaţia civilă din oraşul Dresda; cei care au decis să utilizeze radiaţia atomică pentru a incendia populaţia civilă din Hiroşima şi Nagasaki şi cei care au decis să ucidă ofiţerii polonezi prizonieri prin împuşcare în ceafă erau judecători, deşi aceştia ar fi trebuit să se numere printre acuzaţi. Nici bilanţul fostului Tribunal Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, în special în cazurile Miloşevici şi Šešelj, nu este foarte satisfăcător.

Cu privire la crearea unui fond special, dacă statele membre trebuie să contribuie, aceasta înseamnă că Europa va compensa victimele genocidelor care au avut loc în afara teritoriului său? Există sute de mii, ba chiar milioane de persoane care se încadrează în această categorie. Mă tem că suntem implicaţi într-o situaţie destul de complicată. Ideea de a urmări, în cele din urmă, în justiţie părţile învinse, în ciuda asigurărilor pe care le primesc uneori, pentru a ajunge la un acord de pace ar însemna un risc de a prelungi conflictele pe o perioadă nedeterminată; pe aceasta se bazează rezervele noastre în privinţa acestui raport.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – (LT) Am votat pentru rezoluţia privind Conferinţa de revizuire a Statutului de la Roma al Tribunalului Penal Internaţional care va începe la sfârşitul acestei luni în Kampala, Uganda.

În 1998, 138 de state au convenit să instituite Tribunalul Penal Internaţional şi au adoptat Statutul de la Roma pe baza căruia acest tribunal funcţionează de 7 ani, din 2003. A sosit timpul să revizuim Statutul de la Roma, în special, aşa-numitele „prevederi temporare” asupra cărora nu am reuşit să cădem de acord în 2002. Toate statele membre ale UE au ratificat Statutul de la Roma. Totuşi, unii dintre partenerii noştri, precum SUA, Rusia şi China, nu s-au alăturat Tribunalului Penal Internaţional în activitatea sa. Prin rezoluţia sa de astăzi, Parlamentul European solicită din nou acestor ţări să ratifice Statutul de la Roma şi să coopereze cu Tribunalul Penal Internaţional. În secolul XXI, persoanele responsabile de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război nu trebuie să se aştepte doar la o condamnare morală din partea comunităţii internaţionale, ci şi la sancţiuni legale. Aceste delicte nu pot fi comise fără teama de a fi pedepsit.

Explicaţii scrise privind votul

Cerere de consultare a Comitetului Economic şi Social European (articolul 124 din Regulamentul de procedură) – Cerere de consultare a Comitetului Regiunilor: Iniţiativa cetăţenilor (articolul 125 din Regulamentul de procedură)

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Pe lângă accelerarea mecanismelor de adoptare a deciziilor, Tratatul de la Lisabona continuă să lupte împotriva deficitului democratic, consolidând rolurile parlamentelor naţionale şi ale Parlamentului European şi accentuând exercitarea cetăţeniei europene. Introducerea petiţiei legislative, sau a „dreptului de iniţiativă cetăţenească”, aşa cum a fost numit, este foarte importantă. Acest dispozitiv nou permite unui grup de nu mai puţin de un milion de cetăţeni dintr-un număr semnificativ de state membre să solicite o iniţiativă legislativă din partea Comisiei privind domeniile în care Uniunea are jurisdicţie.

Tratatul de la Lisabona subliniază, de asemenea, importanţa consultărilor şi a dialogului cu alte instituţii şi organisme, cu societatea civilă şi cu partenerii sociali, printre altele. Cred că Europa trebuie să fie Europa cetăţenilor şi aceasta se poate întâmpla doar dacă o facem mai democratică şi mai transparentă. În acest context, sunt de acord că trebuie cerute opiniile Comitetului Economic şi Social European şi ale Comitetului Regiunilor.

Recomandare pentru o a doua lectură: Claude Moraes (A7-0117/2010)

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) S-ar părea că repet ceea ce am exprimat ieri în legătură cu raportul dlui Tavares. Totuşi, problema refugiaţilor este o problemă europeană şi aceasta nu poate fi lăsată la decizia guvernelor naţionale, având în vedere şi diferenţele geografice şi economice.

Prin urmare, sunt în favoarea creării unui fond la nivel european. Crearea unui astfel de fond trebuie să servească la două scopuri: acesta trebuie să sprijine refugiaţii care sosesc în ţările noastre, frecvent pe ţărmurile noastre, căutând ajutor, precum şi să sprijine statele care primesc cel mai mare număr de astfel de persoane fără speranţă, din cauza locaţiei lor geografice.

De fapt, problema este şi trebuie să fie o problemă europeană şi nu poate să rămână în seama anumitor state. Sper că fondul este doar începutul unui drum care tratează această problemă în întregime, dintr-o perspectivă mai europeană şi în spiritul solidarităţii.

Recomandare pentru o a doua lectură: Anni Podimata (A7-0128/2010)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Propunerea de directivă privind indicarea prin etichetare şi informaţii standard despre produs, a consumului de energie şi de alte resurse al produselor cu impact energetic face parte, alături de alte două propuneri referitoare la performanţa energetică a clădirilor şi respectiv la etichetarea pneurilor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil, din pachetul privind eficienţa energetică depus de Comisie în noiembrie 2008. Am votat în favoare, deoarece, prin acordul încheiat între Parlament, Consiliu şi Comisie, am obţinut introducerea unui sistem de etichetare îmbunătăţit.

Etichetele vor conţine mai multe informaţii legate de consumul energetic al produselor de uz casnic şi al produselor cu impact energetic, iar, în viitor, această etichetare se va aplica şi produselor cu consum energetic cu destinaţie industrială şi comercială, lucru care nu era posibil până acum. Nu în ultimul rând, în viitor, orice tip de publicitate care promovează preţul sau eficienţa energetică a unor categorii de produse va trebui să indice şi clasa energetică a acestora.

Furnizarea de informaţii exacte, relevante şi comparabile privind consumul de energie a produselor cu impact energetic va permite, în viitor, consumatorilor să facă alegeri corecte şi eficiente, reducând astfel atât consumul de energie, cât şi cheltuielile casnice.

  John Attard-Montalto (S&D), în scris. – Guvernul maltez este împotriva Recomandării pentru o a doua lectură legată de etichetarea şi informaţiile standard despre produs privind consumul de energie şi alte resurse de către produsele consumatoare de energie.

Motivul este că guvernul naţionalist nu este de acord cu o declaraţie explicativă din raport, în special cu următoarea frază: „Pe această listă prioritară trebuie incluse şi produsele de construcţie care au un impact semnificativ asupra consumului de energie.” Este de neconceput că guvernul nu este de acord cu această recomandare pe această bază. Acesta ar fi putut să fie de acord cu recomandarea şi să sublinieze că avea o rezervă în legătură cu produsele de construcţie care au un impact semnificativ asupra consumului de energie.

Este inutil ca guvernul să pară a fi în favoarea eficienţei energetice când economiile potenţiale ar putea fi realizate prin etichetarea unora dintre aceste produse, ţinând cont că clădirile reprezintă 40 % din consumul total de energie în UE.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am susţinut acest raport important. Directiva privind etichetarea energetică joacă un rol crucial în realizarea obiectivului UE privind eficienţa energetică de 20 % până în 2020. În acest context, directiva deţine un rol-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice, în tranziţia UE spre o economie eficientă, durabilă şi competitivă, precum şi în procesul de consolidare a securităţii energetice a Europei. Scopul nostru este de a netezi calea către o situaţie reciproc avantajoasă, atât pentru piaţă, cât şi pentru consumatori, prin garantarea accesului fiecărui consumator la informaţii corecte şi prin sensibilizarea consumatorilor cu privire la impactul alegerilor pe care le fac. În acest context, acordul la care s-a ajuns cu privire la directiva privind etichetarea energetică aduce o importantă valoare adăugată. Salut poziţia susţinută de Parlamentul European de a păstra modelul unei scări A-G care, conform unui studiu de piaţă, este cel mai comod şi mai uşor de înţeles de către consumatori. Există o obligaţie de a include menţionarea etichetei energetice în toate reclamele publicitare ale produselor care consumă energie, unde sunt aduse la cunoştinţă informaţii legate de preţ sau de energie.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) Sunt încântat că legislaţia nouă privind eficienţa energetică a produselor a fost, în cele din urmă, aprobată, după o luptă decisivă între Parlamentul European şi Consiliu, şi că am avut onoarea să fiu raportor alternativ pentru aceasta în numele Grupului Partidului Popular European. Beneficiul este o extindere a Clasei A, care permite să se facă distincţii între grupul în creştere constantă al electrocasnicelor care economisesc energia şi catr, în acelaşi timp, motivează producătorii să fabrice electrocasnice care fac o economie cât mai mare de energie. Este important, de asemenea, să nu existe o creştere a numărului de clase care arată consumul de energie al produselor individuale, deoarece aceasta păstrează claritatea întregului concept. Faptul că, în total, există şapte niveluri, permite consumatorilor să ia decizii eficiente când selectează bunurile de pe piaţă, ajutând astfel la reducerea costurilor de energie prin comportamentul lor. În ceea ce priveşte caracteristicile noi, implicând obligaţia de a indica clasele de energie ale produselor în reclamele publicitare, consider un succes faptul că această obligaţie a fost limitată la reclame care oferă informaţii despre preţ sau informaţii legate de consumul de energie. Din fericire, a avut câştig de cauză punctul de vedere conform căruia reglementarea reclamelor este acceptabilă doar dacă este necesar şi doar atât cât este necesar.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru această recomandare deoarece contribuie efectiv la ajutarea consumatorilor europeni să aleagă produse care utilizează mai puţină energie sau care conduc indirect la un consum mai redus de energie. Prin adoptarea acestei recomandări, Parlamentul European joacă un rol în apropierea de îndeplinirea obiectivului UE privind îmbunătăţirea cu 20 % a eficienţei sale energetice până în 2020. Acesta este un text echilibrat care asigură o situaţie benefică pentru piaţă şi pentru consumatori.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Această iniţiativă, ca şi cea pe care am votat-o ieri, privind eficienţa energetică a clădirilor, face parte dintr-un pachet legislativ privind eficienţa energetică, prezentat de Comisiei în noiembrie 2008 şi care a fost subiectul unei ample dezbateri în Parlament, Comisie şi Consiliu; s-a ajuns, în cele din urmă, la un acord asupra textului final.

Pe lângă faptul că are efecte pozitive pentru mediu, pentru obiectivul european de reducere a emisiilor şi pentru crearea unei economii durabile din punct de vedere energetic, această iniţiativă are, de asemenea, avantajul de a pune consumatorii în centrul deciziei. Cu marcajele şi etichetele corecte, consumatorii vor şti exact ce primesc şi vor putea să aleagă pe baza criteriilor precum eficienţa energetică şi cele mai reduse costuri de mediu.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Directiva privind etichetarea energetică garantează că, datorită includerii obligatorii a etichetei energetice în reclame, consumatorii vor primi informaţii adecvate. În contextul eforturilor europene de realizare a eficienţei energetice şi de reducere a nivelurilor consumului de energie, împreună cu combaterea schimbărilor climatice, este esenţial să mobilizăm publicul pentru această cauză. Aceasta se poate realiza doar dacă consumatorii primesc informaţii clare şi eficiente despre consumul de energie al produselor care au fost cumpărate sau care sunt de vânzare. Astfel, toţi cetăţenii europeni vor deveni implicaţi în combaterea schimbărilor climatice. Este absolut esenţial să ne asigurăm că consumatorii pot lua, în mod conştient, decizii mai ecologice. După cum asigură acum această directivă, nivelurile consumului de energie al produselor sunt evaluate în raport cu criterii şi parametri universali, care le permit să fie comparate într-un mod în care se poate avea încredere. Aceasta va conduce, de asemenea, la o creştere a încrederii în evaluarea tehnică şi în conţinutul informaţiilor de pe etichete. Prin urmare, această directivă are un rol important în consolidarea strategiei 2020 şi, în special, în îmbunătăţirea cu 20 % a eficienţei energetice până în 2020.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Ca urmare a acestui vot, produsele care consumă energie – în scopuri casnice, comerciale sau industriale – trebuie să afişeze noua etichetă de eficienţă energetică, pentru a informa mai bine consumatorii. Există o prevedere în directiva adoptată astăzi de către Parlamentul European pentru adăugarea de tipuri noi de clasificare a eficienţei energetice şi aceasta se aplică, de asemenea, produselor care consumă energie într-un mod indirect, de exemplu, ferestrele.

Unele dintre detalii sunt discutabile, de exemplu, dacă formatul etichetei va fi bazat pe o clasificare între A şi G – precum cea deja utilizată pentru frigidere – cu posibila adăugare a clasificărilor A+, A++ şi A+++: în principiu, numărul total de clase trebuie limitat la şapte. Cu toate acestea, directiva pare să aibă obiectivul corect.

Orice reclamă pentru produse care se referă la energie sau la preţurile lor trebuie să includă o referinţă la clasificarea eficienţei energetice. Informaţiile furnizate trebuie să ghideze consumatorii către alegerea de produse care utilizează mai puţină energie sau care conduc indirect la un consum redus de energie.

Prin urmare, în viitor, orice reclamă referitoare la preţul sau la eficienţa energetică a frigiderelor, maşinilor de spălat sau a maşinilor de gătit trebuie să indice clasa energetică a produsului.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Se vorbeşte mult despre drepturile consumatorilor de a avea informaţii despre alimentele, echipamentele casnice sau corpurile de iluminat pe care le cumpără. Dorim să aflăm de unde provin acestea şi cum sunt produse, precum şi valorile nutriţionale ale alimentelor. Într-o perioadă de schimbări climatice, dorim cu toţii să protejăm mediul şi să prevenim vremea anormală şi, din acest motiv, când alegem alimente şi produse pentru utilizarea zilnică, suntem ghidaţi de principii ecologice. Este important, prin urmare, ca consumatorii să ştie câtă energie consumă echipamentul lor şi cred, deci, că aceştia au dreptul ca informaţiile respective să se afle pe etichete. Includerea acestor informaţii pe etichetele produsului demonstrează, de asemenea, calitatea înaltă a produsului. Acesta poate fi şi un instrument pentru protecţia pieţei europene împotriva imitaţiilor ieftine de echipamente din afara UE.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestui raport. Acesta recunoaşte că piaţa este incapabilă să asigure utilizarea raţională a energiei. Aceasta este o concesie clară care repetă argumentele noastre, pe care o salut. Salut, de asemenea, dorinţa declarată de armonizare, de la un nivel superior la unul inferior, a etichetării eficienţei energetice. Totuşi, este regretabil că etichetarea amprentei ecologice totale pentru produse nu este propusă nicăieri, deşi ar trebui să o implementăm cât mai curând posibil.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) UE analizează în continuare, cu determinare, cele mai bune moduri de a asigura excelenţa în eficienţa energetică, pentru a reuşi să îmbunătăţească eficienţa acesteia cu 20 % până în 2020. Această nouă etichetare este foarte relevantă pentru consumatori, deoarece le permite accesul la informaţii mai bune, astfel încât să facă alegeri în deplină cunoştinţă de cauză şi să recunoască impactul lor în ceea ce priveşte eficienţa energetică. Aceasta înseamnă creşterea sensibilizării consumatorilor cu privire la consecinţele energetice ale alegerii lor oricând doresc să cumpere un produs comercial care influenţează eficienţa energetică. Aprobarea acestei directive este foarte importantă pentru creşterea acestei sensibilizări. Din acest motiv am votat astfel.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Dacă este introdusă eticheta cu consumul de energie şi dacă aceasta poate fi înţeleasă uşor, va fi în curând clar dacă va fi acceptată sau nu cu adevărat de consumatori. Sensibilizarea publicului s-a schimbat în acest domeniu şi consumatorii acordă mai multă atenţie claselor eficiente energetic, în special în cazul electrocasnicelor. Bineînţeles, procesul de achiziţie publică trebuie să dea un exemplu bun în această privinţă. Totuşi, nu trebuie să li se spună statelor membre că pot cumpăra doar produse cu cele mai ridicate niveluri de performanţă care aparţin clasei cu cea mai mare eficienţă energetică. În special într-un moment în care oricine va trebui să facă economii, preţul de achiziţie va fi din ce în ce mai mult factorul decisiv. Alegerile disponibile în procesul de achiziţie publică nu sunt specificate suficient de clar şi, din acest motiv, m-am abţinut de la vot.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat pentru rezoluţia privind etichetarea produselor care consumă electricitate şi furnizarea de informaţii de bază consumatorilor. Vorbim adesea despre drepturile cetăţenilor în Parlament – despre dreptul de a alege, dreptul de a obţine informaţii precise şi corecte. După părerea mea, acesta este foarte important în toate aspectele vieţii. În acest caz, subiectul este legat de consumul de electricitate şi de eficienţa acestuia. Oamenii doresc într-adevăr să economisească energie şi fac acest lucru mai ales din două motive, economic şi ecologic. Astăzi, datorită avansului tehnologic, când populaţia are oportunitatea să aleagă aparate electrocasnice conform eficienţei lor energetice, etichetarea pe care am acceptat-o va ajuta, de asemenea, consumatorii să facă o alegere în cunoştinţă de cauză şi să contribuie la economisirea energiei (aşadar, cetăţenii ar alege dispozitive mai economice) şi la protecţia mediului. Nu am nicio îndoială că atunci când europenii vor vedea câtă energie consumă, vor profita de oportunitatea de a alege produse şi echipamente mai eficiente şi mai ecologice. Încă o dată, salut poziţia Parlamentului European în legătură cu această problemă şi sper că astfel de decizii vor deveni un stimul real şi o oportunitate de a îndeplini obligaţiile noastre pentru reducerea consumului de energie până în 2020.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Modificarea directivei privind etichetarea energetică are obiectivul de a e extinde domeniul de aplicare a informaţiilor referitoare la etichetare pentru a include toate produsele care influenţează consumul de energie, nu doar aparatele electrocasnice.

Directiva face parte din Planul de acţiune privind consumul şi producţia durabile şi politica industrială durabilă şi preconizează iniţiative pentru stimulente şi licitaţii publice. Aceasta va pune bazele unei politici integrate şi durabile din punct de vedere ecologic. Unul dintre cele mai controversate puncte se referă la tipul de scară care trebuie utilizată pentru a evita crearea de confuzii în rândul consumatorilor: s-a decis menţinerea formatului de scară cu aspect deschis AG după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în această privinţă.

Clasele de eficienţă energetică vor fi afişate, de asemenea, în toate reclamele care conţin informaţii privind consumul de energie sau care specifică preţurile produsului. Din motivele pe care le-am explicat, sunt de acord cu poziţia adoptată de dna Podimata şi susţin raportul.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Directiva privind etichetarea energetică are un rol esenţial de jucat în atingerea ţintei de eficienţă energetică a UE, de 20 % până în 2020. Acesta furnizează o valoare adăugată importantă atât pentru piaţă, cât şi pentru consumatori. În esenţă, menţionarea obligatorie a etichetei energetice în reclame va pune capăt dezinformării utilizatorilor finali, oferindu-le toate informaţiile de care au nevoie pentru a lua decizii în deplină cunoştinţă de cauză.

În acelaşi timp, la insistenţa Parlamentului, introducerea unui format de scară cu aspect deschis a fost evitată şi menţinerea modelului unei scări A-G, care, până acum, a avut o valoare recunoscută pentru clienţi, a fost garantată. În plus, adăugarea unei clauze de revizuire generală permite o reexaminare amănunţită ţinând cont de evoluţia tehnologică şi de înţelegerea etichetei de către client, nu mai târziu de 2014. Aceasta este încă o măsură de protecţie cu privire la faptul că scara apreciată de consumatori, în forma sa actuală, va rămâne neschimbată cel puţin până când va avea loc revizuirea. Prin urmare, repet cu convingere că susţin în totalitate directiva.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Am votat acest raport deoarece modificarea directivei privind etichetarea energetică, prin includerea tuturor produselor cu impact energetic, va genera o reducere cu 4 milioane de euro a costurilor de transpunere pentru fiecare măsură actualizată și nou elaborată de punere în aplicare (dacă se vor utiliza regulamente/decizii în loc de directive) și va antrena reduceri suplimentare de aproximativ 78 Mt a emisiilor de CO2. În viitor, etichetarea privind eficienţa energetică se va aplica şi produselor cu consum energetic cu destinaţie industrială şi comercială, ca de exemplu, camerele frigorifice, vitrinele de vânzare, instalaţiile de gătit industriale, automatele (de sandvişuri, gustări, răcoritoare, cafea etc.), motoarele industriale, produsele energetice, inclusiv cele de construcţie, care nu consumă energie dar care „au un impact direct sau indirect” asupra economiei de energie, precum tocurile pentru uşi şi ferestre.

Un rol important în aplicarea corectă a acestei directive îl are garantarea accesului fiecărui cetăţean la informații corecte și prin sensibilizarea consumatorilor cu privire la impactul alegerilor pe care le fac. Furnizarea de informaţii exacte, relevante şi comparabile privind consumul specific de energie al produselor cu impact energetic va ajuta utilizatorii finali să se decidă în funcţie de potenţialul de economisire a energiei, în vederea reducerii facturilor la energie pe termen lung.

  Teresa Riera Madurell (S&D), în scris. – (ES) Am votat în favoarea raportului Podimata deoarece cred că Parlamentul şi, în special, Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D) a reuşit să facă progrese extrem de importante cu privire la o directivă esenţială pentru a îndeplini obiectivul eficienţei energetice pe care ni l-am propus. Nu numai că am reuşit să păstrăm scara A-G, care este cunoscută şi acceptată de consumatorii europeni, ci am asigurat, de asemenea, că de acum este obligatoriu să se menţioneze eticheta energetică a aparatelor electrocasnice, dacă în materialul publicitar sau promoţional apar informaţii referitoare la preţ. Alt aspect demn de menţionat, introdus de Parlament, este obligaţia pe care o are Comisia de a realiza o listă de priorităţi a produselor care au legătură cu energia, inclusiv unele produse de construcţie care pot fi supuse unor măsuri viitoare. În cele din urmă, ţinând cont de rolul de lider care trebuie asumat de sectorul public, cred că este esenţial ca administraţiile să achiziţioneze produse care aparţin celei mai înalte clase de eficienţă energetică în cadrul licitaţiilor publice.

Raport: Vladimír Maňka (A7-0158/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Raportul dlui Maňka propune mai multe rectificări la bugetul Parlamentului European 2010. Am votat în favoarea acestui raport şi, în special, în favoarea prevederilor sale care urmează de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009. Acestea includ creşterea cu 1 500 de euro pe lună a cheltuielilor de asistenţă ale deputaţilor. Această creştere este concepută pentru a permite deputaţilor să-şi îndeplinească responsabilităţile noi care reies din Tratatul de la Lisabona, care extinde în mod considerabil domeniul de acţiune al Parlamentului, crescând astfel influenţa sa asupra luării deciziilor la nivelul UE. Parlamentul trebuie să-şi îmbunătăţească expertiza în problemele legislative, pentru a se potrivi cu cea a Comisiei şi a statelor membre. Reprezentăm cetăţenii europeni şi avem nevoie de resurse adecvate dacă dorim să apărăm interesele acestora. De aceea, am sprijinit acest raport.

  Göran Färm (S&D), în scris. – (SV) Cred că acele comisii care vor avea un volum de muncă mai mare ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona trebuie consolidate. Acest lucru justifică o creştere a personalului din cadrul secretariatelor Parlamentului şi grupurilor din aceste comisii. Cu toate acestea, nu sunt de părere că deputaţii au nevoie de mai mult personal. Aş fi dorit ca resursele Parlamentului să fie majorate, în primul rând, prin redistribuiri şi măsuri de creştere a eficienţei, nu prin majorarea bugetului total.

În calitate de lider al Grupului S&D în Parlamentul European în Comisia pentru bugete, am adoptat aceeaşi linie de conduită şi în negocierile cu Preşedinţia Parlamentului. În cele din urmă, am ajuns la un compromis, astfel încât propunerea va fi finanţată acum parţial prin economii de 4,4 milioane de euro. Cred în continuare că în propunere ar fi trebuit să fie incluse mai multe economii dar, deoarece am jucat un rol activ în negocieri, am ales să sprijin compromisul obţinut.

  Bogusław Liberadzki (S&D), în scris. – (PL) Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va cauza probabil o creştere semnificativă a volumului de lucru al Parlamentului. În special, acesta va determina o utilizare mai extinsă a procedurii legislative ordinare, care va afecta circa 95 % din legislaţia adoptată. Resursele bugetare şi umane suplimentare vor permite Parlamentului să-şi îndeplinească noul său rol de colegislator la paritate cu Consiliul.

  Mairead McGuinness (PPE), în scris. – Am susţinut raportul Maňka privind bugetul rectificativ al Parlamentului European, fiind conştientă, în acelaşi timp, de sensibilitatea creşterii bugetelor într-un moment în care cetăţenilor li se reduc salariile şi se pierd locuri de muncă. Volumul de muncă din Parlamentul European a crescut, fără îndoială, ca urmare a Tratatului de la Lisabona. Intenţionez să utilizez indemnizaţia pentru asistenţă suplimentară pentru a oferi oportunităţi studenţilor care solicită în număr mare un loc de muncă la biroul meu.

Aceasta le va remunera munca şi le va oferi o experienţă valoroasă de muncă, care sper că le va fi de folos în viitoarele cariere. Totuşi, cred că Parlamentul trebuie să revizuiască toate metodele noastre de lucru şi numărul de angajaţi, cu scopul de a îmbunătăţi eficacitatea şi eficienţa noastră.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Tratatul de la Lisabona a conferit Parlamentului noi responsabilităţi. Această situaţie implică sarcini administrative suplimentare, iar deputaţii europeni vor avea nevoie de consilieri calificaţi. Ca urmare a acestei noi situaţii, apar două probleme: creşterea costurilor, deoarece este nevoie de mai mulţi asistenţi şi de spaţiu suplimentar pentru ca aceştia să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii bune de lucru. Această situaţie conduce la creşterea costurilor. Aceste lucruri sunt greu de explicat într-o perioadă de criză, însă, pentru ca activitatea Parlamentului să fie excelentă, acesta trebuie să dispună de resursele financiare şi umane necesare. Din acest motiv am votat astfel.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat pentru. Deşi pare demagogie sau alt privilegiu de castă, în acest caz nu este. Rectificările bugetare sunt importante şi esenţiale pentru administrarea corectă a vieţii şi activităţii Parlamentului.

În calitate de deputaţi ai Parlamentului European, ca urmare a adoptării Tratatului de la Lisabona, suntem invitaţi să ne asumăm o sarcină importantă şi evidentă. Din acest motiv, avem nevoie de colaboratori şi experţi care ne pot susţine în activitatea noastră de zi cu zi. Pentru aceasta, sunt necesare resurse. În numele meu şi, sper, al colegilor mei deputaţi, aceste resurse se vor traduce printr-o muncă mai eficace, mai eficientă şi mai concentrată.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am semnat şi am votat în favoarea amendamentului respingând tranşa, împreună cu alţi 16 deputaţi europeni din grupul meu. Motivul este că sunt de părere că este foarte important să arăt că există un grup substanţial de deputaţi europeni care nu sunt de acord cu creşterea indemnizaţiei pentru asistenţă în aceste momente de criză economică.

La votul final, am votat totuşi în favoarea raportului Maňka, rectificând bugetul Parlamentului pentru 2010.

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL) , în scris. – (SV) Am votat împotriva raportului privind bugetul suplimentar pentru 2010. Creşterea indemnizaţiei secretariale a deputaţilor europeni cu 1 500 de euro pe lună pentru a face faţă creşterii volumului de lucru ca urmare a Tratatului de la Lisabona nu este justificată. În primul rând, nu poţi angaja experţi foarte bine pregătiţi cu 1 500 de euro pe lună. În al doilea rând, nu este loc pentru personal nou în clădirile de lucru ale Parlamentului. În al treilea rând, o proporţie a fondurilor bugetare a fost scoasă din rezervă în mod specific pentru investiţiile în infrastructură. În al patrulea rând, pentru bugetul din 2011, categoria 5, raportoarea, dna Trüppel, a declarat că indemnizaţiile secretariale nu pot fi garantate pe viitor, până când nu se efectuează o evaluare corectă a beneficiilor acestora. Consider această creştere ca fiind un supliment nejustificat pentru indemnizaţiile secretariale deja ridicate, şi aceasta într-un moment în care femeile singure, fără loc de muncă, pensionarii şi alte grupuri vulnerabile din punct de vedere social sunt forţaţi să facă sacrificii pentru a salva proiectul euro aflat în dificultate.

Raport: Ryszard Czarnecki (A7-0096/2010)

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În numele transparenţei – pe care o solicită cetăţenii – şi al seriozităţii, nu cred că Consiliul este lipsit de obligaţia de a fi responsabil în mod public pentru fondurile care îi sunt puse la dispoziţie. Din acest motiv, sunt de acord cu decizia raportorului de a amâna decizia privind descărcarea bugetară a conturilor Consiliului până când informaţiile suplimentare solicitate vor fi transmise.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Sunt în favoarea amânării deciziei privind descărcarea executării bugetului general al UE pentru anul 2008 în interesele transparenţei şi rigorii, nu doar în ceea ce priveşte executarea bugetului, ci şi pentru supravegherea completă a utilizării tuturor resurselor financiare ale UE. Aceasta va oferi Consiliului oportunitatea de a obţine toate explicaţiile şi informaţiile care sunt necesare pentru a asigura o decizie susţinută de Parlament. Acest lucru este absolut esenţial pentru credibilitatea instituţiilor europene şi a încrederii publice în cei aflaţi la putere. În plus, respectul fundamental pentru politicile şi direcţiile stabilite de organismele democratice şi de cei autorizaţi legal să facă acest lucru sunt puse aici în discuţie.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Procedura de descărcare a bugetului este importantă şi activităţile legislative şi de supraveghere ale Parlamentului depind de aceasta.

Nu este necesar să reiterez puterea de supraveghere pe care Parlamentul a obţinut-o de-a lungul anilor, nu mai puţin datorită procedurii bugetare, pe baza căreia a reuşit să transforme raportarea obligatorie a instituţiilor europene într-o problemă serioasă şi importantă. În plus, acest lucru este esenţial şi în lumina aşteptărilor cetăţenilor noştri.

Într-un moment de criză precum cel prezent, cetăţenilor europeni li se cere să facă sacrificii extraordinare şi trebuie să realizăm supravegherea atentă şi precisă a cheltuielilor birocratice sau de gestionare. Din motivele pe care le-am prezentat, îl felicit pe raportor şi îmi exprim acordul.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport, deoarece sunt de acord cu faptul că trebuie să amânăm decizia de descărcare de gestiune până în octombrie.

  Konrad Szymański (ECR), ]n scris. – (PL) Am votat împotriva acordării descărcării de gestiune cu privire la bugetul Consiliului pentru 2008, deoarece documentaţia financiară a Consiliului a fost primită în Parlament prea târziu. Supravegherea de către Parlamentul European a finanţelor Consiliului este departe de a fi transparentă.

Raport: Miroslav Mikolášik (A7-0106/2010)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − În ultimii ani, în Uniunea Europeană necesitatea transplantului de organe a crescut în mod constant şi rapid. Deşi la ora actuală lipsa de organe rămâne cea mai importantă provocare, există mult mai multe dificultăţi legate de diferitele sisteme de transplant aplicabile în statele membre.

Încă din anul 2008, prin rezoluţia adoptată în aprilie, Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să elaboreze o directivă care să stabilească cadrul juridic pentru asigurarea calităţii şi a siguranţei donării de organe în cadrul Uniunii Europene. Prin urmare, Comisia a prezentat o propunere de directivă dezbătută în cadrul Parlamentului European şi care are în vedere trei obiective: asigurarea calităţii şi siguranţei pentru pacienţi la nivelul UE, asigurarea protecţiei donatorilor precum şi facilitarea cooperării între statele membre.

Am dat un vot pozitiv compromisului încheiat între Parlament, Consiliu şi Comisie, deoarece la nivelul Uniunii, avem nevoie de standarde comune de calitate şi siguranţă pentru prelevarea, transportul şi utilizarea de organe umane, lucru care ar facilita schimburile de organe, aducând astfel beneficii în fiecare an pentru miile de pacienţi europeni care au nevoie de acest tip de tratament.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Susţin acest raport privind standardele de calitate şi siguranţă referitoare la organele umane destinate transplantului. Odată cu creşterea cererii pentru transplanturi în UE şi cu dezechilibrul dintre pacienţii care aşteaptă un transplant şi numărul de organe donate, trebuie să urmărim evitarea comercializării donaţiei şi să punem capăt comerţului ilegal cu organe. Prin urmare, trebuie să aplicăm legislaţie strictă privind donatorii în viaţă, să asigurăm transparenţa listei de aşteptare pentru organe, să stabilim reguli stricte de confidenţialitate pentru a proteja datele personale ale donatorilor şi ale celor care aşteaptă organe şi să definim responsabilitatea medicilor. Odată ce standardele de calitate şi siguranţă comune sunt adoptate, sunt create oportunităţi pentru schimburile transfrontaliere de organe şi aceasta poate creşte numărul de transplanturi efectuate.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) În ultimele cinci decenii, transplantul de organe a devenit o practică efectivă la nivel global, ceea ce a contribuit la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi la creşterea speranţei de viaţă a suferinzilor. Această directivă stabileşte reguli al căror scop este să garanteze standarde ridicate de calitate şi siguranţă pentru organe de origine umană care vor fi transplantate în corpuri umane pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii publice. Directiva introduce programe naţionale de calitate în care sunt definite standardele şi practicile pentru procesele de transplant din statele membre. Aceasta stabileşte, de asemenea, mai detaliat, procesul de achiziţie şi problemele legate de sistemul de informare.

Identificarea şi protecţia donatorilor şi primitorilor merită, de asemenea, o atenţie specială. Am votat pentru acest raport datorită celor trei obiective principale ale sale: garantarea calităţii şi siguranţei pacienţilor la nivelul Uniunii, asigurând protecţia donatorilor şi facilitând cooperarea între statele membre. Cu toate acestea, aş dori să subliniez că programele de transplant de organe trebuie să respecte principiul donării voluntare şi gratuite, care este deja consacrat în legislaţia anterioară privind substanţele de origine umană şi că acestea nu pot fi vândute sub nicio formă.

  Gerard Batten, John Bufton, David Campbell Bannerman şi Derek Roland Clark (EFD), în scris. – Partidul Independenţilor din Regatul Unit crede că dezvoltarea şi îmbunătăţirea continuă din actuala reţea internaţională de facilităţi şi agenţii pentru schimbul de organe nu va fi facilitată de încercările UE de a invada şi a reglementa această reţea. Din contră, donarea de organe în cele câteva ţări în care există mulţi donatori este posibil să scadă, dacă cererea de organe din numeroasele ţări în care există puţini donatori devine obligatorie pentru UE. În plus, în ţările din urmă, abundenţa relativă de organe străine astfel rezultată va reduce probabil donarea de organe. Prin urmare, membrii Partidului Independenţilor din Regatul Unit au votat împotriva acestui raport.

  Françoise Castex (S&D), în scris. – (FR) Am votat pentru proiectul de directivă privind standardele de calitate şi siguranţă referitoare la organele umane destinate transplantului. Directiva acoperă fiecare etapă a procesului, de la donare la transplant şi prevede cooperarea între statele membre. Un sistem eficient de transplant nu se bazează doar pe sprijinul donatorilor; acesta depinde, de asemenea, de utilizarea corectă a informaţiilor şi de calitatea reţelei de distribuire a acestor informaţii. Prin urmare, am susţinut ideea creării unei baze de date europene care să înregistreze informaţii privind organele disponibile şi a unui sistem de certificare paneuropean care garantează că organele şi ţesuturile umane disponibile au fost obţinute legal. Într-adevăr, pentru a asigura accesul egal la organe disponibile, organele trebuie să fie donate doar gratuit, fără să fie făcută nicio plată. Totuşi, principiul gratuităţii organelor nu va împiedica donatorii în viaţă să fie recompensaţi, cu condiţia ca o astfel de compensare să fie limitată strict la acoperirea costurilor şi pierderii de venit care rezultă din donaţie. Un astfel de sistem transparent, sigur şi eficient este singurul mod de a combate traficul de organe.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Am votat în favoarea propunerii de directivă din următoarele motive: 1. Ţinând cont de creşterea cererii de organe pentru transplant şi de oferta limitată, care forţează adesea pacienţii să caute soluţii pentru problemele lor dincolo de frontierele naţionale, adoptarea la nivelul Comunităţii a unui cadru comun de calitate şi de standarde de siguranţă şi crearea unei reţele de cooperare şi informare reciprocă este absolut necesară pentru a îmbunătăţi protecţia sănătăţii publice şi serviciile către pacienţi. 2. Prevederile naţionale care guvernează procedura de acordare a consimţământului pentru donarea de organe, a căror selecţie rămâne în jurisdicţia statelor membre, nu sunt afectate sub nicio formă. Din contră, propunerea pentru o directivă suplimentează cadrul legal curent al fiecărui stat membru al UE cu standarde de calitate şi siguranţă specifice pe toată durata procedurii de transplant şi, în acelaşi timp, protejează absenţa oricărei forme de speculă şi menţine anonimatul şi securitatea datelor personale ale donatorului, cât şi ale primitorului. 3. Cazurile de trafic de organe sunt reduse la minim şi încrederea donatorilor potenţiali este consolidată, cu scopul final de a creşte numărul de donatori. 4. Sancţiunile sunt impuse de statele membre în cazul încălcării legislaţiei legate de identificarea donatorilor sau primitorilor.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru raportul privind standardele referitoare la calitatea şi siguranţa organelor umane destinate transplantului, deoarece acesta contribuie la reducerea listei de aşteptare a operaţiei pentru suferinzii europeni. Este inacceptabil ca, în fiecare zi, să moară în medie 12 persoane care aşteaptă un transplant. Această directivă va facilita donarea şi transplantul de organe şi schimbul acestora între statele membre ale UE, în beneficiul miilor de bolnavi europeni.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Lipsa de organe pentru transplant a alimentat o piaţă teribilă care afectează, mai presus de toate, ţările în curs de dezvoltare, dar care a afectat, de asemenea, populaţia săracă din Europa de Est. Împărtăşesc îngrijorarea cu privire la dificultatea combaterii acestui comerţ brutal şi a consecinţelor teribile pentru cei care sunt privaţi, forţat sau nu, de organe: scăderi brutale ale calităţii vieţii, boli cronice şi, în multe cazuri, moartea. Adoptarea de reguli comune pune UE pe picior de egalitate în ceea ce priveşte cerinţele şi responsabilităţile, în contrast total cu situaţia sumbră pe care am descris-o.

Pacienţii şi donatorii vor avea condiţiile, monitorizarea şi protecţia care le lipsesc celor implicaţi în reţelele de trafic şi statele membre vor avea posibilitatea să coopereze eficient. Sunt de acord cu raportorul că donarea trebuie să fie altruistă, voluntară şi gratuită şi că donatorul trebuie să fie compensat doar pentru cheltuielile sau disconfortul suportate prin donare. Cred că colegul meu, dl Mikolášik, a propus unele modificări pozitive, care îmbunătăţesc textul de bază; acestea trebuie să fie rezultatul pregătirii sale de medic şi a faptului că a urmărit acest subiect de la ultima sesiune parlamentară.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Salut cu căldură această propunere şi cele trei obiective principale ale sale: garantarea calităţii şi securităţii pentru pacienţi la nivelul UE, asigurând protecţia donatorilor şi facilitând cooperarea între statele membre. În general în UE, există un larg consens social privind donarea de organe pentru transplant. Totuşi, din cauza diferenţelor de cultură şi tradiţie şi, de asemenea, în sistemul de organizare, există abordări diferite ale acestei probleme în cadrul statelor membre. Aş dori să subliniez că, deşi directiva urmăreşte să păstreze sau încearcă să obţină armonizarea între măsurile de calitate şi securitate, aceasta nu ar trebui să creeze o sarcină administrativă suplimentară pentru statele membre. În schimb, aceasta ar trebui să aibă o marjă de flexibilitate suficientă pentru a nu pune în pericol bunele practici care sunt deja în vigoare. Propunerea de directivă stabileşte standarde comune, obligatorii de calitate şi siguranţă pentru organele de origine umană destinate transplantului, cu scopul garantării unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii în toată UE. Susţin punctul de vedere al Comisiei că, în principiu, programele de transplant de organe trebuie să respecte principiul donării voluntare şi libere. Donarea de organe trebuie să fie întotdeauna gratuită şi protejată de orice posibilitate de comercializare.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Transplanturile de organe sunt un mijloc important de reabilitare pentru pacienţii care suferă de mai multe boli care cauzează probleme fatale pentru anumite organe. Numărul de transplanturi din UE a crescut, salvând şi prelungind multe vieţi. Totuşi, există în continuare liste lungi de aşteptare pentru transplanturi. Votul nostru favorabil exprimă acordul nostru faţă de îmbunătăţirile pe care încearcă să le introducă raportul în situaţia curentă. Pe lângă faptul că au efect asupra calităţii şi siguranţei şi asupra stabilirii de proceduri necesare pentru procurare şi transport, aceste îmbunătăţiri sunt legate de protecţia donatorilor şi primitorilor, ţinându-se cont de principiile etice şi de principiul neremunerării. Raportul tratează, de asemenea, problema îngrijorătoare a traficului de organe umane într-un mod care ni se pare potrivit.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Scopul acestei directive este suficient de clar: avem nevoie de mai multe organe pentru pacienţi şi de mai multă cooperare între statele membre privind acest subiect şi privind combaterea traficului de organe. Astfel, una dintre bazele acestei legislaţii noi prevede desemnarea unei autorităţi noi în fiecare stat membru, care să fie responsabilă de respectarea standardelor de calitate şi securitate a organelor. Aceste autorităţi vor fi responsabile pentru asigurarea calităţii şi siguranţei organelor „de-a lungul întregului lanţ, de la donare până la transplant, cât şi pentru evaluarea calităţii şi siguranţei pe durata recuperării şi monitorizării ulterioare a pacientului respectiv”. Noua directiva solicită, de asemenea, ca specialiştii din domeniul medical, care sunt implicaţi în toate etapele lanţului, de la donare la transplantul sau la prelevarea organului, să fie calificaţi în mod adecvat. Prin urmare, trebuie dezvoltate programe specifice de pregătire pentru aceşti specialişti. Din toate aceste motive, am votat pentru propunerea prezentată. De aceea am votat astfel.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Transplanturile de organe pot salva vieţi, dar numai atunci când este transplantat un organ sănătos, de la un donator compatibil. Din păcate, în trecut au avut loc erori repetate şi, din acest motiv, este şi mai important să impunem standarde de calitate şi siguranţă în acest domeniu. De asemenea, merită să discutăm faptul că musulmanii sunt adesea încântaţi să accepte donaţiile de organe, dar nu sunt pregătiţi, în general, să doneze organe, din cauza religiei lor. Sper că acest raport va contribui la îmbunătăţirea standardelor de calitate şi siguranţă, tocmai din acest motiv am votat în favoarea sa.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Aş dori să-mi exprim votul în favoarea raportului dlui Mikolášik. Creşterea cererii de organe disponibile destinate transplantului într-un context de schimb transfrontalier şi de diferenţe semnificative între sistemele de transplant adoptate de diferite state membre necesită consolidarea cooperării şi reglementării comune privind calitatea şi siguranţa organelor.

Propunerea de directivă urmăreşte să îndeplinească aceste obiective concentrându-se pe creşterea numărului de transplanturi şi creşterea standardelor de calitate în procedurile de donare, procurare, control, conservare, transport şi transplant. În plus, prin sublinierea principiului de donare voluntară împotriva comerţului sau traficului cu organe, aceasta urmăreşte să garanteze drepturile donatorilor şi ale pacienţilor. Deşi recunoaşte necesitatea de armonizare a măsurilor de calitate şi siguranţă, raportorul subliniază că directiva nu trebuie să creeze o povară administrativă suplimentară pentru statele membre şi trebuie să permită suficientă flexibilitate, fără să pună în pericol actualele bune practici.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Transplantul este una dintre specialităţile medicale care au înregistrat cele mai mari progrese în ultimele decenii, obţinând un succes considerabil şi fiind cruciale pentru salvarea vieţilor umane. În mod paradoxal, succesul transplantului este cel care, pe lângă alţi factori, a condus la o creştere a numărului de candidaţi pentru transplanturi de organe, având ca rezultat liste lungi de aşteptare. Acesta a condus, de asemenea, la drama umană asociată cu decesul a circa 12 pacienţi pe zi în UE, din cauză că aceştia nu au reuşit să primească organul de care aveau nevoie pentru a supravieţui. Una dintre căile de a minimiza această problemă este schimbul dintre statele membre UE, asigurând o mai mare compatibilitate între donator şi primitor într-o durată mai scurtă de timp şi cu un nivel mai înalt de acceptare a organului. Acest schimb necesită însă standarde de calitate şi de siguranţă la nivel general, aşa cum se stabileşte în prezenta directivă de către Parlament şi Consiliu. Raportul Mikolášik privind siguranţa şi calitatea standardelor pentru organe destinate transplantului are, prin urmare, o contribuţie importantă pentru minimizarea lipsei de organe şi pentru protecţia fundamentală a sănătăţii primitorului şi donatorului în viaţă. Prin urmare, îl primim cu încântare.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Transplanturile de organe sunt, fără îndoială, unul dintre cele mai pozitive aspecte ale progresului în domeniul sănătăţii dar, în acelaşi timp, acestea deschid o întreagă serie de probleme legate de drepturile donatorilor şi ale pacienţilor, care trebuie rezolvate din punct de vedere etic, social, legal şi economic.

Este vorba despre punerea în mişcare a unui proces pozitiv pentru soluţionarea dezechilibrului major între cerere şi numărul de organe disponibile, fără a compromite principiul donării libere, voluntare pentru a preveni toate formele de comercializare şi de trafic ilegal şi pentru a garanta, în acelaşi timp, calitatea şi siguranţa organelor pentru transplant cu măsuri care asigură atât confidenţialitatea, cât şi posibilitatea de identificare.

Adoptarea de standarde de calitate comune este, cu siguranţă, un pas înainte, care trebuie salutat ca parte a unui cadru în care OMS îşi poate aduce în continuare contribuţia. Totuşi, la înfiinţarea unei baze de date europene, este important să avem grijă să nu introducem un cadru prea rigid sau să creăm birocraţie suplimentară, care ar împiedica procesul corect şi eficient actual.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am sprijinit raportul condus de colegul nostru Mikolášik privind standardele de calitate şi de siguranţă ale organelor umane destinate transplantului ca o măsură foarte urgentă pentru a îmbunătăţi speranţa de viaţă a peste 60 000 de persoane din Europa care aşteaptă un transplant. Sper că aceasta va face posibilitatea de a primi un organ mai uşoară şi mai sigură.

  Olga Sehnalová (S&D), în scris. – (CS) Am votat în favoarea raportului, deşi este necesar ca, odată cu efortul dorit de a unifica cerinţele de siguranţă şi calitate pentru organele umane destinate transplantului, să ne concentrăm, în special, asupra creşterii numărului de donatori în diverse state membre, ţinând cont de tradiţiile naţionale diferite ale sistemelor de sănătate. Prin urmare, este necesar să evaluăm acest domeniu cu rigurozitate din perspectiva principiului de subsidiaritate.

  Peter Skinner (S&D), în scris. – Am fost încântat să susţin acest raport la votarea în Parlament. În Sud-Estul Angliei, multe familii sunt victimele realităţii crude a unui număr redus al organelor necesare pentru transplant. Acest raport contribuie la crearea unui standard transfrontalier UE care ar putea asigura creşterea numărului de organe disponibile spre şi în UE, astfel încât familiile persoanelor care au nevoie de organe să poată spera mai uşor la ieşirea din această situaţie.

  Konrad Szymański (ECR), în scris. – (PL) Am susţinut raportul privind standardele de siguranţă referitoare la donarea de organe, deoarece acesta include principiul necomercializării.

Calendarul sesiunilor Parlamentului European - 2011

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Parlamentul European a adoptat calendarul sesiunilor plenare pentru 2011. Este regretabil că 200 de milioane de euro pe an din banii contribuabililor vor fi cheltuiţi în continuare pentru organizarea a 12 sesiuni la Strasbourg în fiecare an. Ipocrizia ajunge într-acolo încât nu se mai respectă nici prevederile tratatului, deoarece conformitatea ar însemna o sesiune pe lună; cu alte cuvinte, inclusiv luna august. Aspiraţiile legitime ale oraşului Strasbourg ar putea fi satisfăcute odată cu instituirea permanentă aici a una sau două agenţii ale UE. În ceea ce priveşte „circul”, acesta trebuie, bineînţeles, să înceteze! Mai mult, nu are niciun sens ca Parlamentul European să se reunească 48 de zile pe an într-un oraş care nu are legături aeriene directe cu practic niciuna dintre capitalele statelor membre.

În plus, cele care există au orare comerciale, care sunt total incompatibile cu activitatea parlamentară. Este uşor să ne dăm seama că şefii de state sau de guverne care iau aceste decizii călătoresc cu aeronave private şi nu pierd zeci sau sute de ore pe an pentru a ajunge la Strasbourg.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Am votat împotriva propunerii prezentate de unii deputaţi, de a împărţi sesiunea în două părţi, dar de a o ţine în continuare într-o singură săptămână. În afară de faptul că acest lucru nu are niciun sens, călătoriile suplimentare către şi de la sesiune ar da naştere la costuri inutile şi ar irosi timp de lucru valoros.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am susţinut cu entuziasm amendamentul care propune reducerea celor două sesiuni din septembrie în una singură. Susţin cu tărie ideea reducerii celor două sedii ale PE la unul singur, cel din Bruxelles. Prin urmare, susţin orice iniţiativă care urmăreşte renunţarea la sediul din Strasbourg.

Rezoluţie: Aditivi alimentari, alţii decât coloranţii şi îndulcitorii (trombină bovină sau porcină) (B7-0264/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Problemele legate de dietă şi de sănătatea cetăţenilor sunt extrem de sensibile şi trebuie analizate cu atenţie şi în mod obiectiv. Acesta este şi cazul dezbaterii privind autorizarea aditivilor alimentari precum trombina. Trombina este un produs obţinut din plasmă şi sânge de origine animală (bovine şi porcine), ale cărei caracteristici cicatrizante sunt utilizate în industria agro-alimentară pentru a reconstitui carne din mai multe bucăţi. Acest aditiv respectă cele patru criterii din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 care permite autorizarea: aditivii alimentari trebuie să fie siguri când sunt utilizaţi (confirmaţi de EFSA în avizul său din 2005); trebuie să existe o necesitate tehnologică pentru utilizarea lor (foarte utili ca stabilizatori); utilizarea lor nu trebuie să inducă în eroare consumatorul (utilizare limitată la produse pre-ambalate şi, prin urmare, etichetate); acestea trebuie să aducă un beneficiu consumatorului (produsul final este stabilizat). În plus, marea majoritate a statelor membre solicită autorizarea trombinei. Prin urmare, deoarece acest aditiv nu prezintă niciun risc pentru sănătate şi are de jucat un rol real în prepararea alimentelor, nu a existat niciun motiv să ne opunem autorizării sale.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru această rezoluţie care urmăreşte să limiteze utilizarea în produsele alimentare a aditivilor alimentari periculoşi pentru sănătate, pentru a proteja sănătatea consumatorilor. Legislaţia care este în prezent în vigoare în UE prevede că aditivii alimentari pot fi utilizaţi dacă sunt în beneficiul consumatorului. Deoarece beneficiul trombinei („lipici pentru carne”) pentru consumatori nu a fost dovedit şi procesul de unire a mai multor bucăţi separate de carte creşte semnificativ riscul ca aceasta să fie infectată cu bacterii, nu susţin propunerea de a permite ca acest aditiv alimentar să fie utilizat în produsele de origine bovină şi porcină. În plus, trebuie să ne străduim să prevenim ca astfel de produse procesate cu „lipici pentru carne” să-şi găsească drumul către unităţile publice de restauraţie.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Am votat pentru o rezoluţie care solicită interzicerea utilizării trombinei în carne. Trombina este utilizată ca „lipici” în carnea reconstituită. Aceasta reprezintă un risc pentru sănătate din cauză că unirea diferitelor resturi de carne creşte semnificativ suprafaţa produsului alimentar, care este posibil să fie contaminată cu bacterii. În plus, carnea reconstituită poate induce în eroare consumatorii care doresc să cumpere carne.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului, deoarece aceasta nu permite utilizarea alimentelor care conţin aditivi şi enzime, precum trombina, care sunt periculoase şi compromit calitatea alimentelor şi siguranţa consumatorilor. Garanţiile oferite de Comisie nu sunt doar neconvingătoare şi inadecvate, ci mă îngrijorează şi mai mult. În plus, Comisia şi comisarul însuşi nu au demonstrat sensibilitatea necesară, după cum a demonstrat şi decizia lor recentă privind autorizarea culturilor de cartofi modificaţi genetic.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Propunerea de rezoluţie exprimă anumite rezerve privind utilizarea unui preparat enzimatic bazat pe trombină cu fibrinogen ca aditiv alimentar pentru reconstrucţia alimentelor, ceea ce ni se pare pertinent. Propunerile Comisiei nu tratează în întregime aceste rezerve. Persistă îndoieli cu privire la posibilitatea utilizării produselor reconstituite neambalate, care compromit informaţiile necesare pentru consumator, precum şi cu privire la eficacitatea interzicerii utilizării acestor produse în restaurante şi în alte unităţi de restauraţie publică.

Comisarul însuşi recunoaşte că utilizarea acestui aditiv alimentar poate induce consumatorul în eroare cu privire la starea alimentului final. Soluţia propusă la problema de mai sus a etichetării s-ar putea să nu fie suficientă, de una singură, pentru rezolvarea acestei probleme. De asemenea, persistă îndoieli cu privire la procesul de unire a alimentelor (de exemplu, lipirea la rece fără adăugarea de sare şi fără niciun proces ulterior de încălzire) şi siguranţa produsului final. Prin urmare, considerăm că această rezoluţie merită sprijinul nostru.

  Françoise Grossetête (PPE), în scris. – (FR) Regret foarte mult adoptarea acestei rezoluţii legate de interzicerea trombinei porcine şi trombine. Textul nu are nicio bază ştiinţifică validă. Într-adevăr, acest aditiv alimentar, care este derivat din plasmă şi sânge de origine animală şi utilizat în produse preambalate pentru a uni bucăţi separate de carne, îndeplineşte toate criteriile igienice şi de siguranţă stabilite de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară. Acesta este autorizat în Franţa şi utilizat în caltaboşii cu sânge, de exemplu. Prin urmare, este important să luăm decizii pe baza datelor furnizate de comunitatea ştiinţifică, nu de presă. Să nu alunecăm într-o dezbatere emoţională! În plus, se spune că cerinţele de etichetare pentru produsele care conţin acest aditiv au fost înăsprite. Cuvântul „trombină” şi fraza „carne reconstituită” au fost indicate foarte clar. Prin urmare, nu a fost niciodată vorba de inducerea în eroare a consumatorilor, care au fost, fără îndoială, mai bine informaţi.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Siguranţa alimentară şi sănătatea cetăţenilor europeni sunt în joc. Această problemă a fost prezentată în Parlament în cazul trombinei, care este un aditiv alimentar utilizat pentru a „lipi” bucăţile de carne, al cărei aspect final poate induce în eroare consumatorul. Industria agro-alimentară este deja încântată de amploarea pe care a luat-o utilizarea acestei substanţe şi pe bună dreptate, deoarece i-a permis să scape de reziduurile de carne şi să vândă ieftin bucăţile de calitate slabă. Deşi Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară a ajuns la concluzia că trombina este inofensivă, sunt foarte sceptică cu privire la aceste rezultate. Este timpul să arătăm Comisiei că siguranţa alimentară şi sănătatea sunt preocupări majore pentru Parlamentul European. Prin urmare, salut acest vot care respinge această enzimă.

  Christa Klaß (PPE), în scris. – (DE) Nu putem permite consumatorului să fie indus în eroare de către aditivul alimentar trombină. Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 stabileşte condiţiile pentru aditivii alimentari pe întreg teritoriul UE şi acum urmărim să includem substanţe noi în acesta. Principalul criteriu aici este siguranţa substanţelor. Pentru a satisface cererea consumatorilor pentru alimente care au un aspect atractiv, industria alimentară a creat substanţe care sunt adăugate doar cu scopul creării unui aspect mai plăcut. O astfel de substanţă este trombina, care este obţinută din părţile comestibile ale animalelor şi care nu dăunează sănătăţii. Rolul său este acela de a combina bucăţile individuale de carne într-un singur produs din carne.

Deşi nu este în sine un pericol pentru sănătate, prezentarea bucăţilor individuale de carne lipite ca o singură bucată de şuncă reprezintă o înşelare a consumatorului. Deşi astfel de produse nu pot fi interzise din motive sanitare, acestea trebuie etichetate foarte clar şi fără ambiguitate nu numai prin indicarea numelui produsului, ci şi prin indicarea efectului acestuia şi a denumirii clare a produsului procesat. O bucată de carne lipită cu trombină nu trebuie să poată fi comercializată ca şuncă. În schimb, aceasta trebuie etichetată clar ca „bucăţi de carne combinate tratate cu trombină”. Voi vota în favoarea aprobării acestei substanţe doar dacă impunem o cerinţă clară privind etichetarea.

  Mairead McGuinness (PPE), în scris. – Astăzi, Parlamentul a votat pentru blocarea autorizării utilizării trombinei ca aditiv alimentar. Nu cunoaştem încă implicaţiile acestei decizii, care este bazată pe o reacţie emoţională faţă de carnea reconstituită şi nu pe o evaluare ştiinţifică a enzimei propriu-zise. Comisia a subliniat în mod clar că EFSA, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, a declarat că nu există probleme legate de siguranţă.

Propunerea Comisiei ar permite utilizarea produsului doar în produsele din carne combinată preambalate, etichetate clar, preambalate cu numele enzimei, trombină – un produs derivat din sânge – în lista de ingrediente. Trombina este utilizată în prezent. Începând de astăzi, aceasta nu va mai fi permisă. Este bine ca acest Parlament să spună oamenilor ce să mănânce, în loc să le ofere informaţii despre ceea ce mănâncă? Este o diferenţă.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Propunerea care sugerează că trombina de la bovine şi/sau de la suine trebuie inclusă în lista de aditivi alimentari aprobaţi în UE nu ne oferă nicio garanţie că această substanţă are un beneficiu clar pentru consumatori şi, în cele din urmă, aceasta poate induce în eroare consumatorii. În plus, întregul proces de lipire a diferitelor bucăţi de carne creşte semnificativ suprafaţa care poate fi infectată cu bacterii patogene. Din acest motiv am votat astfel.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Când ţinem cont, în special, de nivelurile crescute de alergie şi de intoleranţă alimentară şi de faptul că în acest domeniu se acumulează constant cunoştinţe, este imperativ să reglementăm aditivii. Tocmai din cauza scandalurilor din trecut, este foarte important să prevenim orice posibilitate de inducere în eroare a consumatorului. Mai multe cercetări privind siguranţa şi tolerabilitatea anumitor aditivi, precum aspartamul, ar fi oportună, dar nu acesta a fost subiectul acestei rezoluţii. Cu toate acestea, am votat în favoarea raportului.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Am votat împotriva rezoluţiei, având în vedere că trombina este un aditiv care nu poate fi considerat un motiv de îngrijorare cu privire la securitatea alimentară. Carnea în compoziţia căreia se regăseşte trombina ar putea fi vândută numai sub o formă etichetată, purtând menţiunea „bucăţi combinate de carne”, iar toate ingredientele ar fi indicate pe etichetă, conform prevederilor legale. Cetăţenii ar putea în acest fel să aleagă în cunoştinţă de cauză, deci nu putem invoca o eventuală inducere în eroare. Utilizarea trombinei ar putea permite multor cetăţeni să achiziţioneze produse alimentare la preţuri cu mult mai accesibile.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Mă opun utilizării trombinei pentru a lipi diferite bucăţi de carne care sunt, de cele mai multe ori, de proastă calitate. Consumatorii nu ştiu, în general, ce se întâmplă şi sunt înşelaţi. Pe de altă parte, procesul nu are ca rezultat niciun beneficiu demonstrabil pentru consumatori. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport, care urmăreşte să restricţioneze aceste practici.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru această rezoluţie, deoarece sunt de acord că utilizarea aditivilor trebuie să fie moderată – aceasta este justificată doar atunci când le oferă consumatorilor un beneficiu suplimentar. Totuşi, nu cred că „lipiciul pentru carne” trombină respectă această cerinţă. Dacă utilizarea „lipiciului pentru carne” a devenit foarte răspândită, ar fi dificil pentru consumatori să facă diferenţa dintre carnea reală şi bucăţile de carne care au fost lipite. După cum se menţionează în acest raport, aceasta creşte riscul de infectare a cărnii. Trombinele ar fi doar în beneficiul producătorilor, care ar putea să introducă pe piaţă bucăţi de carne care, altfel, nu ar fi de folos nimănui. În toate celelalte industrii, UE încearcă să combată imitaţiile şi falsurile. Nu cred că industria alimentară ar trebui să fie o excepţie.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Protecţia consumatorilor este una dintre sarcinile esenţiale ale Parlamentului European şi consumatorii europeni nu cunosc de multe ori natura produselor pe care urmează să le cumpere şi aditivii pe care le conţin.

Etichetarea clară, precisă este, bineînţeles, importantă. Totuşi, în calitatea noastră de legislatori, trebuie să interzicem anumite produse nocive. Deşi proiectul de directivă al Comisiei nu permite utilizarea trombinei ca aditiv alimentar în produsele din carne servite în restaurante sau în alte unităţi de restauraţie publică, există, totuşi, un risc evident ca această carne care conţine trombină să apară în produsele servite în restaurante sau în alte unităţi de restauraţie publică, ţinând cont de preţurile mai mari care pot fi obţinute pentru bucăţile de carne servite ca un singur produs din carne.

Condiţiile de etichetare din proiectul de directivă al Comisiei nu ar reprezenta o protecţie împotriva creării unei impresii false sau înşelătoare pentru clienţi în ceea ce priveşte existenţa unui produs dintr-o singură bucată de carne şi, prin urmare, există riscul inducerii în eroare şi împiedicării consumatorilor să facă o alegere în cunoştinţă de cauză în legătură cu consumul produselor din carne care conţin trombină. Prin urmare, sunt de acord cu opinia exprimată în rezoluţie.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (FR) Sunt foarte încântat de votul de astăzi care interzice trombina. Aceasta este o victorie pentru consumatori. Problema cu trombina nu este riscul pe care îl reprezintă, deşi există, într-adevăr, probleme de sănătate, ci natura sa care induce în eroare. Dacă nu suntem preveniţi, este imposibil să distingem cu ochiul liber între o bucată de carne şi altă bucată de carne care a fost lipită cu trombină.

Acesta lucru este foarte înşelător. Utilizarea trombinei pentru introducerea pe piaţă a unui fel de carne prefabricată, artificială. Nu văd deloc cum poate fi acest lucru în beneficiul clienţilor. Şi totuşi, trombina este utilizată în unele state membre fără informarea consumatorilor. Încercările de a induce consumatorii în eroare şi de a ascunde adevărul trebuie să înceteze. Nu aşa trebuie să recâştige producătorii încrederea consumatorilor.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. – Susţin în totalitate această rezoluţie şi eforturile pentru prevenirea autorizării trombinei sau a „lipiciului pentru carne”. Aceasta induce în eroare consumatorii, deoarece aceştia presupun că cumpără o singură bucată de carne, dar, de fapt, cumpără mai multe bucăţi care au fost lipite artificial. Industria a argumentat că utilizarea acestei substanţe le permite să obţină carne ieftină pentru persoanele care nu-şi pot permite produse mai scumpe, dar adevărul este că aceasta permite industriei să vândă bucăţi mai mici de carne pentru mai mulţi bani, nu mai puţini.

Şi aici este, de asemenea, o problemă legată de sănătate – multe bucăţi mici de carne lipite la un loc au o suprafaţă mult mai mare decât o singură bucată mare, ceea ce creşte semnificativ suprafaţa pe care se pot dezvolta bacterii patogene.

Inducerea în eroare a consumatorilor este contrară legislaţiei UE şi există implicaţii potenţiale grave pentru sănătate prin utilizarea în acest mod a substanţei. De aceea am votat în favoarea acestei rezoluţii.

  Marc Tarabella (S&D), în scris. – (FR) Salut adoptarea, la limită (370 voturi, fiind nevoie de 369), a acestei rezoluţii, care protejează consumatorii împotriva utilizării trombinei ca „lipici pentru carne”, ca aditiv alimentar utilizat pentru a lipi bucăţile de carne în vederea formării unui singur produs din carne. Utilizarea acesteia poate fi în mod clar înşelătoare pentru consumatori în ceea ce priveşte calitatea produsului pe care îl cumpără. Prin urmare, era datoria mea şi a colegilor mei deputaţi europeni să ne opunem vehement dorinţei Comisiei de a permite industriei agro-alimentare să utilizeze un nou aditiv alimentar al cărui unic scop este, în cele din urmă, să genereze profituri mai mari, neglijând în acelaşi timp protecţia drepturilor consumatorilor, dintre care unul este să primească informaţii precise despre alimentele pe care aleg să le consume.

Raport: Andres Perello Rodriguez (A7-0103/2010)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Comisia Europeană a prezentat în anul 2008 un Plan de acţiune privind donarea şi transplantul de organe pentru perioada 2009 - 2015, cu scopul de a îmbunătăţi cooperarea dintre statele membre în materie de donare de organe prin schimbul de bune practici. Acţiunile prevăzute în cadrul acestui plan vin în completarea cadrului juridic european prevăzut în propunerea de directivă a Comisiei privind donarea si transplantul de organe. Deşi, la ora actuală, există diferenţe semnificative între statele membre din punct de vedere al practicilor şi rezultatelor, schimbul de informaţii şi bune practici va ajuta ţările în care disponibilitatea de organe este scăzută să îşi îmbunătăţească rata de disponibilitate.

Celelalte acţiuni prevăzute în plan vizează îmbunătăţirea calităţii şi siguranţei transportării organelor, crearea unui registru de evaluare a rezultatelor post-transplant, crearea unui sistem de schimb de organe pentru cazurile deosebite, cum ar fi copiii sau persoanele cu nevoi speciale. Alături de ceilalţi colegi din Parlamentul European, am votat în sprijinul unui asemenea plan care va facilita cooperarea între statele membre precum şi combaterea traficului ilegal de organe.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Transplantul de organe s-a dovedit a fi indispensabil în tratarea anumitor boli şi oferă posibilitatea salvării de vieţi, oferă o calitate mai bună a vieţii pentru pacienţi şi are cel mai bun raport cost/beneficiu în comparaţie cu alte terapii înlocuitoare. Cu toate acestea, există câteva probleme în ceea ce priveşte această terapie, mai ales riscul de transmisie a bolilor, disponibilitatea limitată a organelor şi traficul de organe.

În prezent nu există nici o bază de date pentru întreaga UE care să conţină informaţii despre organele destinate pentru donare şi transplant sau despre donatorii în viaţă sau decedaţi, nici un sistem de certificare paneuropean care să ofere dovada că organele şi ţesuturile au fost obţinute legal. Am votat pentru acest raport, deoarece am salutat Planul de acţiune privind donarea şi transplantul de organe (2009-2015), care a fost adoptat de Comisie în decembrie 2008 şi care stabileşte o abordare cooperativă între statele membre sub forma unui set de acţiuni prioritare bazate pe identificarea şi dezvoltarea de obiective comune şi evaluarea activităţilor de donare şi de transplant prin indicatori conveniţi care ar putea ajuta la identificarea reperelor şi a celor mai bune practici.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) În fiecare zi, 12 persoane mor în Europa din cauză că nu au primit un transplant la timp, iar 60 000 de persoane aşteaptă în prezent un transplant. Totuşi, nicio reţea pentru schimb de organe nu a fost încă înfiinţată la nivelul celor 27 de state ale UE. Deşi o directivă va fi aprobată în curând, am votat împreună cu ceilalţi deputaţi o rezoluţie care stabileşte direcţia care va fi adoptată în Parlament privind această problemă. Există trei probleme foarte sensibile: schimbul transfrontalier de organe disponibile; informaţiile pentru cetăţeni şi identificarea donatorilor potenţiali. Rezoluţia sugerează, de exemplu, că cetăţenii trebuie să poată utiliza Internetul pentru a se declara „donatori voluntari”.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. – (RO) Un transplant de organ este ultima şansă la viaţă pentru mii de oameni în fiecare zi. În România, 13 persoane care sunt pe lista de aşteptare pentru un transplant mor în fiecare zi din lipsa donatorilor.

România se confruntă cu o situaţie dramatică în condiţiile în care există un singur donator la un milion de locuitori Parlamentul României a încercat introducerea conceptului de acord prezumat, dar dezbaterile la nivel public au blocat demersul de fiecare dată. Demersurile Comisiei şi Parlamentului European nu fac decât să pună ordine, să facă recomandări într-un sistem care este important pentru salvarea a cât mai multor vieţi. Finanţarea sistemului medical nu este de neglijat. Prelevarea organelor şi transplantul, precum şi îngrijirea post-transplant sunt operaţiuni medicale scumpe, dar toate statele naţionale trebuie să facă eforturi pentru a încuraja acest tip de procedură medicală.

Astfel, Spania este un exemplu, pentru că a reuşit să atragă cel mai mare număr de donatori din Uniunea Europeană. Nimeni nu trebuie să reinventeze roata, atâta timp cât avem, chiar în rândul nostru, un exemplu de succes. În aceste condiţii, încurajarea prin această directivă, cooperarea între statele membre şi schimbul de organe, strict reglementate de standarde de calitate şi siguranţă, sunt îmbucurătoare.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Cifrele vorbesc de la sine. Aproximativ 60 000 de pacienţi sunt pe o listă de aşteptare pentru un transplant în statele membre ale UE. În fiecare zi, 12 dintre ei mor. Disponibilitatea organelor diferă considerabil de la un stat membru la altul: de la 33,8 donatori decedaţi în Spania la 1 donator decedat în România, la un milion de persoane. Diferenţa dintre oferta şi cererea de organe este exploatată de organizaţiile criminale, care au transformat-o într-o afacere profitabilă. Planul de acţiune al Comisiei privind donarea şi transplantul de organe are o valoare adăugată, deoarece consolidarea propusă a cooperării între statele membre va creşte disponibilitatea organelor, va îmbunătăţi eficacitatea şi accesibilitatea sistemelor de transplant, va îmbunătăţi calitatea şi siguranţa organelor şi va promova schimburile celor mai bune practici.

Am votat în favoarea raportului Perello, deoarece propune un pachet de acţiuni prioritare care maximizează procentul de donaţii din partea donatorilor, introduce conceptul de coordonatori de transplant în toate spitalele în care pot fi donate organe, urmăreşte sensibilizarea publicului, cunoştinţe şi aptitudini îmbunătăţite din partea specialiştilor medicali şi a grupurilor de sprijin pentru pacienţi şi introducerea registrelor pentru a facilita evaluarea rezultatelor post-transplant.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Numărul de donări şi transplanturi de organe creşte în fiecare an în Europa, ceea ce permite salvarea a mii de vieţi. Totuşi, mai sunt de eliminat un număr mare de obstacole, deoarece nu există suficiente organe pentru a satisface cererea. În fiecare zi, 12 pacienţi mor în UE din cauza unei lipse de donatori compatibili. Donarea de organe variază considerabil de la un stat membru la altul; există, de exemplu, 34,6 de donări la un milion de locuitori în Spania, în comparaţie cu 0,5 în România. În plus, organele sunt schimbate rar între statele membre. Votul Parlamentului este primul pas către o reţea europeană pentru a îndeplini cerinţa pentru transplanturi rapide, flexibile şi sigure pe modelul Eurotransplant (Austria, Benelux, Croaţia, Germania, Ţările de Jos şi Slovenia) şi Scandiatransplant (Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Islanda). UE va extinde, de asemenea, utilizarea cardului de donator care, deşi susţinut de 81 % dintre cetăţenii Europei, este deţinut numai de 12 % dintre ei. Statele membre trebuie să se asigure că nicio plată nu este efectuată pentru donaţii şi trebuie să garanteze posibilitatea de identificare a acestora şi confidenţialitatea, în special pentru a combate traficul transnaţional de organe.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Discrepanţa în procentajul donatorilor de organe din diferite ţări ale Europei pare să sugereze că sistemele din unele state membre sunt mai eficiente decât în altele. Aceste sisteme trebuie, prin urmare, să fie studiate şi, potenţial, adoptate de cei care au mai puţin succes. Într-un domeniu care este strâns legat de sănătatea şi de vieţile publicului, pe lângă adoptarea celor mai bune practici, devine necesar, în mod clar, să optimizăm resurse şi să utilizăm colectiv scara europeană de disponibilitate a organelor.

Nu are niciun sens ca cineva să moară din cauză că nu există niciun organ disponibil în ţara sa, dacă acesta poate exista şi poate fi disponibil în altă parte. Susţin ideea că oricine încurajează sau promovează aşa numitul „turism pentru transplant” trebuie sancţionat, la fel ca şi recurgerea la reţelele de trafic de organe. Pedepsele trebuie să fie foarte severe pentru specialiştii medicali sau pentru companiile de asigurare. Aş dori să evidenţiez necesitatea monitorizării eficiente atât pentru primitori, cât şi pentru donatorii altruişti şi voluntari, cărora publicul nu poate să nu le ofere recunoştinţa.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În prezent, există 56 000 de pacienţi în UE care aşteaptă un donator de organe compatibil şi, în fiecare zi, 12 persoane mor aşteptând un transplant de organ solid. Transplantul de organe reprezintă singura alternativă terapeutică pentru pacienţii în stadiu final de insuficienţă hepatică, pulmonară şi cardiacă. Există, totuşi, o discrepanţă considerabilă între numărul de pacienţi care aşteaptă un transplant şi numărul de pacienţi care chiar primesc unul. Această discrepanţă este rezultatul unui număr redus de organe disponibile pentru transplant în comparaţie cu necesitatea. Includerea mai multor pacienţi pe listele de aşteptare, cuplată cu creşterea minimă a numărului de pacienţi care primesc transplanturi este reflectată în timpul mai lung de aşteptare. Acest timp este preţios şi poate avea un impact negativ asupra ratei de supravieţuire a pacientului şi a ratei de succes pentru implanturi. Propunerea Comisiei de a elabora un plan de acţiune european privind donarea şi transplantul pentru perioada 2009-2015 stabileşte o abordare pentru cooperarea între statele membre, formată în jurul unui set de acţiuni prioritare, şi este bazat pe identificarea şi dezvoltarea obiectivelor comune, stabilirea de indicatori şi parametri de referinţă consensuali, cantitativi şi calitativi, raportarea obişnuită şi identificarea celor mai bune practici.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Transplantul de organe poate oferi mulţi ani de viaţă activă şi sănătoasă pentru persoane care, altfel, ar avea nevoie de îngrijire intensivă frecventă sau, pur şi simplu, nu ar supravieţui. Numărul de transplanturi din UE a crescut, salvând şi prelungind multe vieţi.

Totuşi, există în continuare liste lungi de aşteptare pentru transplanturi. În prezent, există 56 000 de pacienţi care aşteaptă un donator compatibil de organe în UE şi se estimează că, în fiecare zi, 12 persoane mor în timp ce aşteaptă un transplant de organ solid. Numărul de donatori de organe decedaţi, separat, nu este suficient şi numărul de donatori în viaţă nu satisface cerinţele.

În plus, există variaţii mari între statele membre privind ratele de donare a organelor de la persoane decedate şi, în prezent, nu există o bază de date cuprinzând toată UE care să conţină informaţii despre organe destinate donării şi transplantului sau despre donatorii în viaţă sau decedaţi, şi nici un sistem de certificare care să ofere dovada că organele şi ţesuturile umane au fost obţinute pe cale legală. În acest context, raportul în discuţie sugerează paşi pe care îi considerăm importanţi pentru consolidarea cooperării între statele membre în acest domeniu, care ar putea fi în beneficiul tuturor.

  Nick Griffin (NI), în scris. – O lipsă permanentă de organe pentru transplant împiedică eforturile extraordinare ale specialiştilor medicali de a ajuta pacienţii. De asemenea, este trist că există o lipsă de donatori şi că aceasta duce la activităţi criminale. Soluţionarea acestor probleme prin crearea unei baze de date la nivelul UE este, cu toate acestea, o greşeală. Este o naivitate să ne punem speranţele într-o bază de date care să acopere toată UE, cu toate limbile sale şi sistemele IT diferite, când încercarea eşuată de a produce o bază de date a sistemului sanitar doar pentru Regatul Unit a irosit miliarde de lire.

Serviciile sanitare din Europa nu reuşesc nici măcar să finanţeze strictul necesar şi să facă faţă reducerilor drastice, în timp ce cetăţenii obişnuiţi plătesc falimentul globalizării. În această situaţie, se pot face mult mai multe pentru a încuraja donaţiile de organe prin investiţia în programe de educaţie la niveluri naţionale, decât prin redirecţionarea fondurilor pentru a plăti amestecul birocratic bine intenţionat. În plus, există restricţii de timp stricte privind viabilitatea organului. Astfel, o reţea la nivelul UE ar fi utilă pentru un număr foarte restrâns de pacienţi. Propunerile pentru înfiinţarea acesteia sunt o altă scuză atrăgătoare pentru promovarea unei agende care nu are nicio legătură cu bunăstarea pacienţilor, ci are legătură cu dogma federalistă.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Câteva mii de persoane mor în fiecare an în Europa din cauză că nu reuşesc să primească un transplant la timp. Necesitatea de a pune în aplicare măsuri la nivelul UE pentru a facilita schimburile intracomunitare de organe umane pentru transplant, prin standarde de calitate şi siguranţă îmbunătăţite în acest domeniu, a devenit, prin urmare o problemă tot mai urgentă. Din acest motiv, am votat pentru această directivă, care urmăreşte să protejeze donatorii în viaţă şi persoanele care beneficiază de donaţiile acestora şi protejează principiile etice de bază, precum anonimatul, voluntariatul şi caracterul inalienabil al corpului uman, care nu trebuie să fie o sursă de profit. Ideea de a înfiinţa o reţea de autorităţi competente în statele membre mi se pare, de asemenea, foarte pozitivă, la fel ca şi ideea înregistrării online în registrele naţionale sau europene. Bineînţeles, trebuie luate toate măsurile de precauţie posibile pentru a ne asigura că aceste măsuri funcţionează corect.

  Véronique Mathieu (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului privind Planul de acţiune privind donarea şi transplantul de organe pentru 2009-2015. Progresul tehnic obţinut în domeniul transplantului de organe este o sursă uriaşă de speranţă pentru toate persoanele pentru care transplantul rămâne singurul tratament posibil. Principala provocare în prezent este lipsa de donatori de organe, care este evidentă din listele lungi de aşteptare pentru transplant. Pentru a întâmpina această provocare, este esenţial să fie adoptate măsuri de identificare a donatorilor potenţiali şi se poate realiza un progres semnificativ pentru creşterea numărului de organe donate în Europa. După cum subliniază raportorul, numirea unei persoane responsabile cu donarea de organe în spitale este, probabil, factorul-cheie în îmbunătăţirea situaţiei din acest domeniu.

Cooperarea crescută între statele membre va asigura un schimb mai bun de informaţii şi bune practici, cu scopul de a creşte numărul de donatori. De exemplu, a permite cetăţenilor să-şi adauge numele într-un registru de donatori când depun o cerere pentru paşaport sau pentru un carnet de conducere este o iniţiativă care ar trebui analizată de statele membre şi pe care eu şi majoritatea colegilor mei deputaţi o considerăm a fi pozitivă.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Am aprobat această nouă directivă din diverse motive, dar în special deoarece credem că acesta este un plan care va fi esenţial pentru salvarea multor vieţi în UE. 12 pacienţi mor în fiecare zi şi 60 000 aşteaptă un donator compatibil pentru transplanturi de organe în UE. Transplantul a crescut continuu în ultimele două decenii şi acesta este singurul tratament disponibil pentru cazuri de insuficienţă terminală în organe precum ficatul, plămânii şi inima. Ratele mortalităţii în rândul persoanelor care aşteaptă un transplant de inimă, de ficat sau de plămâni sunt între 15 % şi 30 %, astfel încât pacienţii care au nevoie de un transplant de organe vor trebui să aştepte mai puţin timp pentru această operaţie, datorită acestei noi directive. Din acest motiv am votat astfel.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Cele trei obiective cheie în domeniul donării şi transplantului de organe asigură calitatea şi siguranţa pentru pacienţi la nivelul UE, asigurând protecţia donatorilor şi facilitând cooperarea între statele membre.

O abordare europeană a problemei este importantă, ţinând cont, printre altele, de mobilitatea pacienţilor în cadrul UE. În general, în UE există un larg consens social privind donarea de organe în scopul transplantului. Totuşi, din cauza mediilor culturale, tradiţionale sau de sistem organizaţional diferite, există diferenţe între statele membre privind abordarea acestei probleme.

Unele ţări au o rată ridicată de donaţii, în timp ce cultura donaţiei mai trebuie dezvoltată în altele. Împărtăşirea celor mai bune practici, a modelelor şi a expertizei pe tot teritoriul UE se poate dovedi foarte utilă în creşterea ratelor donării de organe.

Trebuie încurajată cooperarea pentru a identifica elemente de succes ale diferitelor sisteme de transplant şi pentru a le promova la nivel european, conducând astfel la îmbunătăţiri în asigurarea de înaltă calitate şi siguranţă a donării şi a transplantului de organe. Prin urmare, am acordat un vot favorabil.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Raportul prezent stabileşte un set de acţiuni care sunt orientate spre promovarea cooperării dintre statele membre în domeniul transplantului, pentru a contribui la creşterea numărului de transplanturi, la reducerea listelor de aşteptare şi la o reducere consecutivă a numărului de pacienţi care mor în aşteptarea unui organ. În acelaşi timp, planul de acţiune stabileşte şi standarde de calitate şi de siguranţă comune pentru statele membre, care nu contribuie doar la protecţia pacienţilor, ci facilitează, de asemenea, cooperarea dintre state. Crearea de registre naţionale şi ale UE privind procesele implicate în transplant (evitarea discriminării, monitorizarea rezultatelor etc.) iese, de asemenea, în evidenţă. Aceasta va conduce la o sensibilizare mai mare şi mai atentă a situaţiei curente din Europa, precum şi la reducerea oportunităţilor pentru traficul de organe. Raportul susţine planul de acţiune şi subliniază necesitatea şi urgenţa modurilor de acţiune pe care le prezintă, adoptând o poziţie fermă împotriva tuturor formelor de comercializare a organelor care au loc în prezent în diferite părţi ale lumii. Cred că acest raport este o completare importantă la rezultatul Comisiei şi o contribuţie valoroasă la o cauză umană acută în contextul asistenţei sanitare oferite publicului european.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Aş dori să-l felicit pe dl Perello Rodriguez din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor pentru Europa pentru raportul asupra căruia tocmai am votat. Planul de acţiune ar trebui să însemne că speranţa de viaţă a celor 60 000 de persoane care speră să primească în prezent un organ va creşte considerabil. Este, de asemenea, foarte important să subliniem poziţia de lider deţinută de sistemul sanitar din Spania cu privire la această problemă. Acest lucru a fost recunoscut de către toţi raportorii şi de către toate grupurile.

  Olga Sehnalová (S&D), în scris. – (CS) Am votat în favoarea raportului, deşi cred că există, în primul rând, nevoia de concentrare, în special, asupra creşterii numărului de donatori în diferitele state membre, ţinând cont de diferitele tradiţii naţionale ale sistemelor sanitare. Prin urmare, este necesar să evaluăm acest domeniu cu rigurozitate din perspectiva principiului de subsidiaritate.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Doamnelor şi domnilor, statistica vorbeşte de la sine. Conform acestui raport, există în prezent 56 000 de pacienţi în UE care aşteaptă un donator de organ compatibil. În fiecare zi, 12 persoane mor aşteptând un transplant de organ. Din păcate, mulţi oameni mor doar din cauza unei lipse acute de donatori de organe şi din cauza unei coordonări transfrontaliere insuficiente. Această problemă sensibilă este legată de diferite aspecte legale şi culturale. Totuşi, situaţia este complicată şi mai mult de diferitele politici naţionale ale statelor membre ale UE şi de ratele fundamental diferite de donare a organelor. Diminuarea acestor lipsuri ar fi posibilă printr-o bază de date şi un sistem de certificare ale UE, care ar putea oferi informaţii despre disponibilitatea organelor şi care ar garanta calitatea şi legalitatea acestora.

Este important, de asemenea, să mobilizăm şi să informăm societatea. Mulţi cetăţeni ai UE nu sunt în principiu împotriva donării, dar le este teamă să-şi adauge numele în registru. Prin urmare, donarea trebuie să fie cât mai accesibilă posibil – promovarea poate fi adesea eficientă. De exemplu, salut formele care ar oferi cetăţenilor oportunitatea de a-şi adăuga numele direct în registrul donatorilor de organe când depun cererea pentru carnetul de conducere. Lipsa de organe pentru transplant este, de asemenea, un stimul puternic pentru comerţul cu organe şi comerţul de persoane. UE ar trebui să stabilească o coordonare mai bună privind donarea şi transplantul deoarece, după cum putem vedea, cele mai sărace regiuni din Europa devin un teren propice pentru traficul ilegal de organe.

Raport: Ramón Jáuregui Atondo (A7-0144/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Tratatul de la Lisabona stipulează că UE trebuie să adere la Convenţia europeană a drepturilor omului, (CEDO) şi salut acest lucru. Pentru ca această aderare să fie eficientă, sunt necesare acordul unanim al membrilor Consiliului şi aprobarea de către Parlamentul European. Din partea mea, susţin în totalitate această aderare, care va suplimenta sistemul european pentru protecţia drepturilor fundamentale.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Tratatul de la Lisabona stipulează că UE trebuie să adere la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Această aderare nu este doar simbolică; ea permite îmbunătăţirea apărării drepturilor fundamentale ale cetăţenilor UE. Aceasta va avea, de asemenea, efectul de a face decizia adoptată şi acţiunile puse în aplicare în conformitate cu Politica externă şi de securitate comună obiectul Convenţiei europene, deşi acestea sunt în afara jurisdicţiei Curţii de Justiţiei a UE.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Tratatul de la Lisabona stabileşte baza legală pentru aderarea UE la CEDO – cel mai importat instrument pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamendale în Europa, nucleul Europei. Aderarea UE la Convenţie va consolida şi mai mult sistemul UE de apărare a drepturilor fundamentale. Sunt de acord cu această propunere, deoarece este o oportunitate istorică de a face posibilă apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru cetăţenii UE şi pentru statele membre pe aceeaşi bază. CEDO de la Strasbourg va primi jurisdicţie pentru a examina dacă legislaţia instituţiilor, organismelor şi agenţiilor UE, inclusiv hotărârile Curţii Europene de Justiţie sunt în conformitate cu prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului. Este foarte important că oamenii vor avea o nouă oportunitate de a-şi apăra drepturile. Odată ce au epuizat toate recursurile naţionale, aceştia vor putea să aducă procese privind încălcarea de către UE a drepturilor fundamentale ale omului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, încurajând dezvoltarea unui sistem de jurisprudenţă mai armonios în domeniul drepturilor omului. Aplicarea uniformă şi completă a Cartei Drepturilor Fundamentale la nivelul UE este la fel de esenţială pentru a asigura credibilitatea Uniunii. Deoarece aderarea la Convenţie va avea o influenţă legală uriaşă asupra creării unui sistem armonios pentru protecţia drepturilor omului, solicit Comisiei şi statelor membre să analizeze oportunitatea de a dezvolta orientări cu explicaţii clare ale tuturor implicaţiilor aderării, a impactului asupra drepturilor omului şi a procedurii prevăzute pentru transmiterea de reclamaţii.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Drepturile omului şi libertăţile fundamentale sunt partea principală a valorilor şi principiilor care ne deosebesc ca oameni şi reprezintă baza coexistenţei noastre; acestea sunt universale, indivizibile şi interdependente. Intrarea în vigoarea Tratatului de la Lisabona reprezintă un pas important în ceea ce priveşte drepturile omului, nu doar pentru că face obligatorie Carta Drepturilor Fundamentale, ci şi pentru că, acordându-i UE personalitate juridică, îi permite acesteia să adere la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO). Această aderare are o semnificaţie deosebită, atât la nivel politic, cât şi la nivel legal, pentru crearea unei zone reale a drepturilor omului. În ceea ce priveşte acţiunea din partea Uniunii, care a primit puteri substanţiale din partea statelor membre, aceasta face posibilă garantarea unei protecţii a publicului similare cu cea de care se bucură deja din partea statelor membre.

Instituţiile europene sunt obligate să o respecte, mai ales în procesul de elaborare şi adoptare a proiectului de legislaţie. Pe de altă parte, armonizarea legislativă şi a jurisprudenţei între UE şi CEDO în domeniul drepturilor omului trebuie să contribuie la crearea unui sistem integral în care curţile europene ale drepturilor omului (Curtea de Justiţie a UE şi CEDO) trebuie să opereze sincronizat, cu o relaţie care să nu fie o legătură ierarhică, ci una de specializare.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Susţin acest raport privind aderarea UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO), aşa cum prevede Tratatul de la Lisabona. Acum, instituţiile Uniunii vor intra în domeniul de acţiune al acestui sistem de apărare a drepturilor fundamentale. Aderarea UE la CEDO îmbunătăţeşte poziţia Uniunii, atunci când aceasta face apel la ţările terţe să respecte standardele sale privind drepturile omului şi extinde pentru cetăţenii din UE acelaşi nivel de protecţie împotriva acţiunilor UE de care se bucură cu privire la acţiunile statelor membre. În ciuda faptului că UE nu va adera la Consiliul Europei (CE), aderarea la convenţie ar trebui să implice dreptul de a nominaliza candidaţi pentru postul de judecător şi să permită reprezentarea Parlamentului European în Adunarea Parlamentară a CE când acest organism alege judecători pentru CEDO. Ca urmare a acestui progres, Comisia ar trebui autorizată să negocieze aderarea la protocoalele care completează CEDO privind drepturile consacrate în Carta Drepturilor Fundamentale. Următorul pas logic, de asemenea în armonie cu Carta Drepturilor Fundamentale, este aderarea instituţiilor UE la Carta Socială Europeană.

  Philippe de Villiers (EFD), în scris. – (FR) Protecţia drepturilor fundamentale ale omului trebuie să rămână o competenţă naţională, deoarece interpretările variază de la o ţară la alta şi de la o cultură la alta. Acesta este, în special, cazul conceptelor de discriminare, secularism şi definiţia însăşi a vieţii umane (de la concepere până la sfârşitul pe cale naturală).

Curtea de Justiţie a UE – o instituţie ale cărei decizii devin tot mai politice – va face eforturi pentru a dezmembra încă puţin sistemele constituţionale naţionale şi fundaţiile civilizaţiei europene. Pe lângă faptul că va fi inutilă şi o risipă de resurse, aderarea UE la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale va conduce la o confuzie şi la conflicte juridice nerezolvabile cu Curtea de la Strasbourg.

Din motive raţionale, mă opun acestei noi consecinţe a personalităţii juridice a UE, aşa cum este prevăzută în Tratatul de la Lisabona.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru acest raport deoarece cred că aderarea UE la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) este un mesaj puternic, care creşte credibilitatea Uniunii în ochii ţărilor terţe la care face permanent apel pentru respectarea CEDO.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Aderarea UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este un rezultat al procesului care a început la Maastricht, în sensul că a acordat CE personalitate juridică şi a culminat cu Tratatul de la Lisabona. Adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale, iniţial cu un domeniu de acţiune restrâns şi ulterior extinsă prin integrarea în tratat, a constituit o etapă importantă în acest proces.

UE participă acum mai îndeaproape într-o zonă a drepturilor omului la nivel continental. Salut această evoluţie. Sper că pot fi găsite soluţii la diferite probleme juridice, tehnice şi instituţionale care apar în prezent şi că aceste soluţii vor fi bazate pe principiul subsidiarităţii, pe cooperarea voluntară între statele membre, pe respectul suveranităţii şi al sistemelor juridice naţionale ale acestora şi pe statul de drept.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Salut adoptarea acestui raport, care contribuie la angajamentul UE faţă de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO). Acest angajament este un pas înainte în procesul integrării europene şi alt pas către unitate politică. În plus, deoarece sistemul UE pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului este consolidat şi întărit prin încorporarea Cartei Drepturilor Fundamentale în legea sa principală, aderarea UE la CEDO va constitui un mesaj puternic privind coerenţa între UE şi statele care aparţin Consiliului European şi a regimului său paneuropean în probleme legate de drepturile omului. Această aderare va creşte şi mai mult credibilitatea UE în ochii ţărilor terţe la care face permanent apel pentru a respecta CEDO ca parte a relaţiilor bilaterale dintre acestea. Cu privire la activităţile UE, această aderare garantează, de asemenea, protecţia publică similară celei de care se bucură deja în relaţiile cu toate statele membre.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat pentru acest raport pentru a da semnalul începerii negocierilor privind aderarea UE, ca persoană juridică de sine stătătoare, la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului. Această aderare va oferi cu adevărat cetăţenilor un nou mijloc de recurs: aceştia vor putea acum să defere un caz la CEDO dacă drepturile lor fundamentale sunt încălcate de o instituţie a UE sau de un stat membru din cauza unei acţiuni sau a unei lipse de acţiuni din partea lor. Trebuie să insistăm, de asemenea, că UE aderă la protocoalele suplimentare ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la Carta Socială a UE, deoarece UE trebuie să înregistreze, de asemenea, progrese pe aceste fronturi.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − În urma ratificării Tratatului de la Lisabona, „Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” obligă Uniunea să adere la „Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. Susţin acest lucru deoarece credibilitatea Uniunii în faţa cetăţenilor săi va creşte prin garantarea respectării drepturilor. Prin aderarea la Convenţie, cetăţenii vor obţine protecţie faţă de acţiunile Uniunii şi ale instituţiilor sale, întocmai cu cea de care beneficiază în prezent faţă de acţiunile statelor membre. În acelaşi timp, vom obţine şi o cooperare mai strânsă între Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi instanţele naţionale.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la separarea dintre biserică şi stat sunt în conformitate cu tradiţia seculară a Republicii Franceze. Hotărârile care susţin interzicerea purtării vălului de către profesoare în sala de clasă şi opoziţia faţă de prezenţa crucifixelor în şcoli sunt dovezi în acest sens. Totuşi, Curtea de Justiţie a UE propune restricţionarea libertăţilor civile doar dacă valorile consacrate în textele fundamentale ale UE o necesită. De fapt, aceste texte nu menţionează nici măcar o dată separarea obligatorie dintre biserică şi stat sau natura seculară a instituţiilor. UE este, prin urmare, incapabilă să garanteze libertatea de conştiinţă a europenilor.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Unul dintre principiile care au stat la baza înfiinţării UE a fost respectul pentru drepturile omului – o valoare care rămâne permanent în centrul intereselor UE. Legislaţia UE este o dovadă în acest sens, la fel şi prevederile constituţionale ale fiecărui stat membru. Aderarea UE la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) este un pas semnificativ către o protecţie mai puternică a drepturilor fundamentale ale individului. Această decizie include UE în sistemul internaţional de protecţie a drepturilor, care i-a consolidat credibilitatea în dialogul cu ţările terţe şi, de asemenea, cu cetăţenii săi. Convenţia, deşi nu modifică structura instituţională a UE, adaugă, totuşi, altă curte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care va monitoriza modul în care Uniunea îşi îndeplineşte obligaţiile în legătură cu prevederile CEDO. Ţinând cont de faptul că raportul privind aspectele instituţionale ale aderării UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prezintă prevederi care sunt în conformitate cu observaţiile de mai sus, am decis să votez în favoarea adoptării sale.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Importanţa aderării UE la CEDO este legată atât de credibilitatea sa politică şi simbolică, precum şi de faptul că UE şi instituţiile sale vor avea obligaţia strictă de a susţine drepturile fundamentale ale omului. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona oferă temeiul juridic pentru începerea negocierilor privind aderarea UE la CEDO.

Susţin aderarea UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totuşi, un aspect preliminar esenţial este respectarea anumitor garanţii pe care acordul privind aderarea UE la CEDO ar trebui să le conţină, în special cu privire la păstrarea caracteristicilor specifice ale Uniunii şi ale legislaţiei UE. Aderarea nu trebuie să fie în conflict cu competenţele Uniunii, nici cu obligaţia statelor membre de a nu supune dispute care ies din sfera de competenţă a legislaţiei UE sistemelor externe de soluţionare a disputelor. Prin urmare, este important să apărăm prerogativele Curţii de Justiţie, de fiecare dată când Curtea de la Strasbourg este solicitată să ia o hotărâre privind compatibilitatea unei legi a Uniunii cu drepturile fundamentale înainte ca Curtea de Justiţie să fi avut ocazia de a face acest lucru.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Mulţumesc raportorului pentru activitatea sa excelentă privind aderarea UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO), care va fi benefică pentru cetăţenii Europei, deoarece ne va oferi un nou tribunal care nu face parte din UE şi se va asigura că drepturile cetăţenilor europeni vor fi întotdeauna susţinute de UE şi de statele membre.

În conformitate cu principiile democraţiei, UE şi statele membre trebuie să aibă întotdeauna dreptul de a se apăra singure. Prin urmare, cred că este esenţial ca fiecare stat care aderă la convenţie să aibă un judecător care va explica fondul fiecărui caz, după cum cred că este la fel de important ca Parlamentul European să aibă un organism informativ pentru a coordona schimbul de informaţii dintre Parlamentul European şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În plus, este la fel de important ca Parlamentul să fie consultat şi implicat în procesul de negociere.

  Evelyn Regner (S&D), în scris. – (DE) Am votat pentru rezoluţie, deoarece cred că aderarea UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) ar fi un pas bun pentru crearea siguranţei şi consecvenţei juridice. În ultimele decenii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o platformă de decizii care concretizează apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor europeni. Aderarea la convenţie a UE contribuie, de asemenea, la credibilitatea Uniunii în dialogul cu ţările terţe.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Sunt încântat de adoptarea raportului elaborat de colegul meu deputat, dl Jáuregui, privind aderarea UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sunt îngrijorat că unii membri eurofobi persistă în negarea necesităţii acestei măsuri, în timp ce eu cred că aderarea la această convenţie implică o garanţie mai mare de protecţie a drepturilor omului, de asemenea în cadrul UE.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Aderarea UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a fost deja susţinută în Tratatul privind UE. intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a făcut-o obligatorie. Aderarea va consolida apărarea drepturilor omului în Europa şi va trimite sistemul juridic al Uniunii în control juridic extern. Aceasta va asigura armonizarea jurisprudenţei între Curtea Europeană de Justiţiei (CEJ) şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi va acorda publicului european protecţie împotriva acţiunii instuţiilor europene, în condiţii similare celor care există deja cu privire la statele membre.

Trebuie notat că aderarea nu acordă UE calitatea de membru al Consiliului Europei şi nu pune în discuţie autonomia legislaţiei Uniunii, deoarece CEJ rămâne singura autoritate care ia hotărâri legate de validitatea şi interpretarea legislaţiei Uniunii. Aş dori să subliniez, de asemenea, importanţa acordată posibilităţii ca Uniunea să poată propune candidaţi şi să aleagă un judecător pentru a o reprezenta şi necesitatea menţionată ca Parlamentul să fie informat în mod oportun despre negocierile de aderare şi a instituirii în viitor a unui mecanism pentru schimbul de informaţii dintre adunările parlamentare ale ambelor instituţii.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – (PL) Susţin raportul, în primul rând deoarece extinde sistemul de apărare a drepturilor omului în UE şi oferă credibilitate mai mare în dialogul cu cetăţenii. Când nu este posibil recursul la nivel naţional sau al UE, când un reclamant nu are permisiunea de a introduce un recurs sau când nu poate fi intentată o acţiune împotriva unei instituţii UE – acestea sunt situaţii în care valoarea adăugată va fi evidentă. Prin urmare, să continuăm lupta pentru consolidarea sistemului de apărare a drepturilor omului în UE.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Doamnelor şi domnilor, după cum ştiţi, respectul pentru drepturile omului este o valoare fundamentală a UE care este consacrată în Tratatul privind funcţionarea UE. Nu există nicio îndoială că, dacă totul este realizat corect, aderarea UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) poate fi o oportunitate istorică de a consolida situaţia drepturilor omului în UE şi în toată Europa. Aceasta ar putea fi şansa noastră de a garanta drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor UE. Aderarea UE la CEDO ar oferi Europei o oportunitate excelentă de a acţiona ca un simbol moral, de a fi un exemplu. Acest eveniment nu ar creşte doar credibilitatea UE, în ceea ce priveşte relaţiile cu statele membre non-UE, ci ar îmbunătăţi şi opinia publică despre structurile UE. Totuşi, acest lucru s-ar întâmpla doar dacă vom utiliza toate eforturile comune pentru a elimina standardele duble în programul nostru politic şi în sistemul juridic.

Din păcate, după cum au demonstrat evenimentele din ultimii ani, acuzaţiile au adesea o conotaţie pur politică. Tribunalele din ţara mea şi din restul Europei sunt încă foarte des susceptibile la manipularea politică. Dacă acest lucru nu se schimbă, evenimente foarte promiţătoare precum aderarea UE la CEDO vor fi, pur şi simplu, o pierdere de timp. Prin urmare, susţin fără rezerve aderarea la CEDO, cu condiţia ca aceasta să apere cu adevărat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi, cel mai important, în cadrul UE.

  Geoffrey Van Orden (ECR), în scris. – Susţin CEDO, deşi recunosc că interpretările juridice ale anumitor prevederi ale convenţiei au creat obstacole pentru deportarea suspecţilor de terorism. Acest lucru trebuie să se schimbe.

În ciuda oricăror declaraţii de respect pentru poziţia statelor membre în relaţie cu CEDO, aderarea UE la convenţie va complica şi probabil va reprezenta un obstacol în calea libertăţii statelor membre de a se deroga de la sau de a interpreta individual aspecte ale CEDO.

Din punct de vedere politic, mă opun în mod fundamental motivaţiei aderării UE la CEDO ca „un progres în procesul integrării europene [implicând] realizarea unui pas înainte spre uniune politică”. Această aspiraţie înţeleasă greşit este subliniată în continuare în declaraţia că aderarea UE reprezintă „aderarea unei părţi nestatale la un instrument conceput pentru state”. Din toate aceste motive, am votat împotriva rezoluţiei.

Rezoluţie: Conferinţa de revizuire a Statutului de la Roma al Tribunalului Penal Internaţional, de la Kampala, Uganda (B7-0265/2010)

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Organizarea conferinţei Curţii Penale Internaţionale în Uganda este un semnal important în ceea ce priveşte acceptarea acestei instituţii internaţionale la nivelul continentului african, mai ales că primele anchete ale Curţii, de la înfiinţarea ei în 2002, au fost demarate aici. Nimeni nu poate nega importanţa unei astfel de instanţe internaţionale care anchetează grave cazuri de încălcare a drepturilor omului, genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război. De aceea, este important ca tot mai multe state să recunoască autoritatea Curţii Penale Internaţionale, iar statele semnatare ale Statutului de la Roma să ratifice de urgenţă înţelegerea. Ideea de înfiinţare a unui tribunal internaţional care să ancheteze crimele împotriva umanităţii a apărut încă din 1919, în timpul conferinţei de pace de la Paris. A fost nevoie de 83 de ani pentru a se ajunge la un acord internaţional şi a se înfiinţa CPI. Acum, statele care au ratificat statutul de la Roma al CPI trebuie să reglementeze şi dreptul Curţii de a investiga crime de agresiune. Şi statele semnatare trebuie să îşi armonizeze legislaţia naţională cu prevederile din Statutul de la Roma, aşa cum s-au angajat.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) UE a fost un avocat ferm al Tribunalului Penal Internaţional (TPI) şi toate statele sale membre contribuie în vederea aderării sale la acest tribunal important. Sper că părţile statale îşi pot îndeplini responsabilităţile şi că rezultatul conferinţei de la Kampala este un TPI mai capabil să se confrunte cu provocările prezentului, care are parte de o cooperare adecvată din partea sistemelor juridice naţionale şi căruia i se acordă mijloace suficiente pentru a-şi exercita eficient autoritatea; gravitatea crimelor asupra cărora se vor concentra, în cea mai mare parte, activităţile sale, necesită acest lucru.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) UE este un suporter ferm al Tribunalului Penal Internaţional (TPI), care promovează universalitatea şi susţine integritatea Statutului de la Roma, având ca scop protejarea şi consolidarea independenţei, legitimităţii şi eficacităţii procesului judiciar internaţional. Dovada este că UE promovează sistematic includerea unei clauze legate de TPI în negocierea mandatelor şi acordurilor cu ţările terţe. UE a furnizat deja peste 40 de milioane de euro în zece ani prin Instrumentul european pentru drepturile omului şi democraţie pentru proiecte vizând susţinerea TPI şi a justiţiei penale internaţionale. Conferinţa de revizuire a Statutului de la Roma al Tribunalului Penal Internaţional, de la Kampala, Uganda, reprezintă o oportunitate unică pentru părţile statale, părţile non-statale, societatea civilă şi alte părţi interesate să-şi reitereze puternic angajamentul faţă de justiţie şi responsabilitate. Există 111 părţi statale la TPI, cu unele regiuni sub-reprezentate, precum Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Asia. Sper că statele membre vor participa la această conferinţă fiind reprezentate la cel mai înalt nivel şi reafirmând public angajamentul lor faţă de TPI.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Observ cu satisfacţie că rezoluţia propusă de Parlament privind revizuirea Statutului de la Roma necesită includerea oficială a infracţiunii de agresiune ca fiind crimă de război şi că nu va fi necesar niciun filtru jurisdicţional pentru a determina dacă o astfel de crimă a fost comisă. Şi totuşi cum poate fi pusă în aplicare această legislaţie nouă dacă statele principale care au comis infracţiuni de agresiune de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma în 2002 (SUA şi Israel) nu sunt obligate să-l ratifice pe acesta?

Cum poate să devină această legislaţie eficientă dacă aceste state nu sunt îndemnate să înceteze presiunile asupra statelor care fac parte din TPI de a garanta imunitatea cetăţenilor proprii? Este, de asemenea, regretabil că un Parlament care se pretinde a fi în fruntea luptei împotriva schimbărilor climatice nu propune includerea infracţiunilor ecologice în categoria crimelor împotriva umanităţii, după cum s-a propus la Reuniunea la nivel înalt de la Cochabamba. Cele mai grave crime împotriva umanităţii trebuie pedepsite. TPI poate fi un instrument util în acest domeniu. Este numai o chestiune de a-i oferi efectiv resursele necesare. Având în vedere că acest lucru nu se întâmplă, mă abţin.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Sunt decis să-mi exprim acordul faţă de propunerea de rezoluţie privind Conferinţa de revizuire a Statutului de la Roma al Tribunalului Penal Internaţional, de la Kampala, Uganda.

Europa însăşi a apărut din necesitatea de a pune capăt expresiilor de ură rasială care au atins punctul culminant odată cu atrocităţile Celui de-Al Doilea Război Mondial. UE a urmărit întotdeauna cu consecvenţă să consolideze cooperarea între state pentru a dovedi şi a urmări în justiţie crimele împotriva umanităţii.

Este corect ca, la opt ani după intrarea în vigoare a Statutului de la Roma, statele să-şi reafirme angajamentul puternic faţă de extinderea păcii, stabilităţii şi a statului de drept. În special, statele ar trebui să se angajeze în politici care urmăresc colaborarea cu TPI şi protejarea victimelor violenţei. În multe cazuri concrete, victimele întâmpină dificultăţi majore în accesarea informaţiilor despre tribunal şi nu reuşesc să-şi apere drepturile.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat cu entuziasm în favoarea rezoluţiei şi sunt foarte încântat că amendamentul oral al colegului meu a fost adoptat, adică includerea „populaţiei indigene” în lista de grupuri care necesită atenţie specială.

  Sabine Wils (GUE/NGL), în scris. –Salut propunerea de rezoluţie privind Conferinţa de revizuire a Statutului de la Roma al Tribunalului Penal Internaţional (TPI), de la Kampala, Uganda, deoarece acesta conţine puncte şi solicitări cruciale şi foarte importante privind ratificarea şi punerea în aplicare a TPI. Prin urmare, am votat în favoarea sa.

Dar doresc să-mi exprim cele mai profunde preocupări cu privire la anumite fraze din rezoluţie, care se referă în mod pozitiv la „Programul de la Stockholm”, „IEDDO” şi la UE ca la un „actor global”. În această situaţie, s-ar putea ca „Programul de la Stockholm” şi „IEDDO” să fi avut un impact pozitiv, dar în multe alte domenii, aceste două programe/instrumente nu sunt utilizate într-un mod democratic şi transparent. UE a acţionat, într-adevăr ca un „actor global” dar, din punctul meu de vedere, deloc într-un mod pozitiv pentru o ordine mondială mai echitabilă şi mai solidară.