Preşedinte. – În primul rând, aş dori să vorbesc despre situaţia dificilă din Polonia. Cu referire la inundaţiile dezastruoase din Polonia, unde o mare parte din suprafaţa ţării a fost inundată şi unde oamenii şi-au pierdut toate proprietăţile, aş dori să transmit, în numele Parlamentului European şi al nostru tuturor, susţinerea şi solidaritatea cu poporul polonez şi sinceră compasiune tuturor celor care suferă astăzi.
(Aplauze)
Va fi o dezbatere privind acest subiect în cadrul următoarei perioade de sesiune a Parlamentului European, din 16 iunie 2010. Sunt sigur că Uniunea Europeană va da dovadă de solidaritate şi va răspunde în mod pozitiv la cererea autorităţilor poloneze de a oferi asistenţă financiară. Avem propriul nostru Fond de solidaritate al Uniunii Europene care este foarte important în cazul unor astfel de dezastre naturale.