Stenograma dezbaterilor

Joi, 20 mai 2010 - Strasbourg

8. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

Raport: Louis Grech (A7-0132/2010)

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dle preşedinte, sunt foarte mulţumit că întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) au fost menţionate în raportul referitor la oferirea unei pieţe unice consumatorilor şi cetăţenilor. Punctul 46 afirmă pe bună dreptate faptul că accesul la finanţe este cea mai mare problemă a acestora. Acest lucru este corect, pentru că încă este mai uşor să se asigure finanţarea în valoare de milioane de euro pentru un fond speculativ decât să se obţină un împrumut de 100 000 de euro pentru o întreprindere mică.

Pe acest fundal, aş dori să văd că raportul nu doar descrie ce ar trebui să se întâmple la modul ideal, ci şi solicită Comisiei să ia măsuri concrete.

Raport: Pál Schmitt (A7-0108/2010)

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK)În opinia mea, un dialog mai strâns între universităţi şi mediul de afaceri va contribui la creşterea economică. Sunt îngrijorat de creşterea şomajului în rândurile tinerilor. Situaţia incertă a ocupării forţei de muncă cu care se confruntă tinerii îi descurajează de la a forma o familie sau îi face să dorească să amâne acest lucru în mod excesiv, şi acest lucru are, în ultimă instanţă, un impact negativ asupra sferei economice şi sociale în ceea ce priveşte transformarea demografică a Europei.

Prin urmare, dialogul ar trebui să includă măsuri de sprijinire a intrării tinerilor pe piaţa muncii, permiţând dezvoltarea completă a potenţialului lor. Alte subiecte ar trebui să includă utilizarea educaţiei ca mijloc de combatere a sărăciei, a inegalităţii şi a excluziunii speciale, o atenţie specială fiind acordată persoanelor cu dizabilităţi. Din motivele menţionate mai sus, susţin raportul propus.

Raport: Rebecca Harms (A7-0142/2010)

  Seán Kelly (PPE). – (GA) Dle preşedinte, am votat în favoarea acestui raport şi aşa era corect.

Totuşi, în ceea ce priveşte energia nucleară în general, aş dori să spun că mulţi cetăţeni au o părere foarte confuză despre ea, şi în propria mea ţară, aproape toată lumea este împotriva energiei nucleare din cauza teribilelor dezastre care s-au întâmplat la Sellafield şi Cernobâl. Ca atare, recomand Comisiei să investigheze avantajele şi dezavantajele legate de energia nucleară şi să publice un document pentru a oferi cetăţenilor posibilitatea de a lua o decizie bazată mai degrabă pe adevăr, decât pe sentimente.

În final, aş dori să vă felicit, dle preşedinte, pentru munca excelentă pe care aţi realizat-o în prima zi în funcţie.

  Sergej Kozlík (ALDE). – (SK) Comunitatea Europeană oferă asistenţă financiară Lituaniei, Slovaciei şi Bulgariei pentru a le susţine eforturile de îndeplinire a obligaţiilor legate de dezafectarea reactoarelor nucleare de primă generaţie. Asistenţa financiară care a fost oferită Bulgariei pentru operaţiunile de dezafectare până în 2009 a fost orientată în principal către lucrările pregătitoare. Scopul continuării propuse este acela de a furniza Bulgariei asistenţă pentru ca ţara să poată opera şi asigura siguranţa şi întreţinerea...

(Vorbitorul a fost întrerupt)

Dle Kozlík, nu puteţi schimba subiectul în declaraţia dvs..

Raport: Liem Hoang Ngoc (A7-0147/2010)

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Dle preşedinte, câteva dintre amendamentele depuse de raportor la raportul întocmit de dumnealui sunt absolut incredibile. Raportorul a propus renunţarea la toate indicaţiile referitoare la finanţele publice solide, la încălcările Pactului de stabilitate şi creştere (PSC) care trebuie să înceteze şi la importanţa aplicării stricte a PSC, iar 250 de deputaţi chiar l-au sprijinit în această privinţă. Incredibil!

Scopul raportorului şi al celorlalţi 250 de deputaţi este să distrugă economia. Cum se poate întâmpla să avem încă 250 de deputaţi care refuză să se întindă cât le este plapuma? Două sute cincizeci de deputaţi în Parlamentul European care nu reuşesc să înţeleagă că tărâmul bogăţiei nu există! Toate statele membre vor trebui să verse mult sânge, transpiraţie şi lacrimi pentru a scăpa de datorii, pentru a restabili ordinea în finanţe şi pentru a merge într-o altă direcţie.

Evident, acesta este un mesaj dur şi nu va fi primit bine de votanţi. Cu toate acestea, dacă nu vom reuşi să facem aceste lucruri, întreaga Europă va intra în faliment! Calea pe care a sugerat-o raportorul este o reţetă pentru a distruge sustenabilitatea finanţelor publice pe termen scurt. Din fericire, amendamentele nu au fost adoptate.

  Vicky Ford (ECR). – Dle preşedinte, apreciez acest raport referitor la finanţele publice. Reprezintă o îmbunătăţire considerabilă a primului proiect.

Nivelurile ridicate de îndatorare şi deficit constituie o preocupare gravă pentru Regatul Unit şi pentru multe state membre. Trebuie să ne dezobişnuim de stimulentele fiscale şi de relaxarea cantitativă, şi acestea nu ar trebui să fie norma acceptată. Trebuie să ne concentrăm asupra depăşirii nivelurilor ridicate de şomaj şi asupra reducerii poverii fiscale în domeniul ocupării forţei de muncă şi al IMM-urilor. Resursele sunt puţine şi suntem de acord că, acolo unde există bani disponibili, ar trebui să fie direcţionaţi spre investiţii care accelerează creşterea, cum ar fi C&D şi o inovare mai ecologică, mai inteligentă. În final, nu ne putem ascunde de problema noastră legată de o populaţie aflată într-un proces de îmbătrânire tot mai accentuat. Sistemele de pensii trebuie să fie transparente şi luate în considerare în analiza datoriei publice.

De asemenea, există anumite probleme la care am fost atentă în acest raport. De exemplu, migraţia trebuie să fie tratată cu sensibilitate. Poate rezolva anumite deficienţe ale forţei de muncă, dar trebuie să fie controlată şi să ia în considerare factorii locali. Da, sunt de acord că problemele europene au într-adevăr nevoie de soluţii europene, dar trebuie să fim conştienţi de economia mondială şi trebuie să respectăm, de asemenea, competenţele fundamentale ale guvernelor noastre naţionale.

  Philip Claeys (NI). – (NL) Am votat împotriva raportului elaborat de dl Hoang Ngoc, în mare parte din cauza nonşalanţei cu care solicită chiar mai multă imigrare în masă în Europa.

Cât de detaşat de lumea reală poate ajunge totuşi Parlamentul European? Oraşele noastre gem deja de problemele imigrării în masă, necontrolate. Este timpul să desfăşurăm o analiză a raportului costuri-beneficii la nivel european al imigrării străinilor din afara Uniunii Europene. Guvernele din câteva state membre care s-au confruntat deja cu această problemă au refuzat să recalculeze costul imigrării şi par a crede că nu ar fi de dorit să se ştie ceva despre această chestiune. Cum se poate întâmpla acest lucru?

De asemenea, trebuie să luăm în considerare problemele pe care aceasta le va produce în lumea în curs de dezvoltare, care va asista la un exod al creierelor şi al forţelor vitale ale societăţilor lor către Europa. Problemele lor vor deveni chiar mai grave, ducând la şi mai multă imigrare.

Raport: Vincent Peillon (A7-0133/2010)

  Diane Dodds (NI). – Dle preşedinte, am votat împotriva raportului din proprie iniţiativă referitor la Uniunea pentru Mediterana din mai multe motive.

Nu există dubiu că o regiune mediteraneeană stabilă este un premiu uriaş pentru întreaga Europă. Cu toate acestea, într-un moment în care climatul economic din Europa este riscant, este total nepotrivit ca acest Parlament să se gândească la cheltuielile asociate unui astfel de plan. Reuniunile de amploare ale şefilor de state, un secretariat de 40 de persoane şi pachete de măsuri de vecinătate nu reprezintă o politică economică frugală în acest moment.

Mai mult, m-am opus amendamentului nr. 5 care solicita ca actualizarea relaţiilor UE-Israel în cadrul Acordului preferenţial de asociere economică să nu continue. În echilibrul fragil care este cerut de la Europa, astfel de apeluri nu vor face nimic pentru a oferi Israelului încrederea că acest Parlament va funcţiona ca un intermediar cinstit.

  Bernd Posselt (PPE). – (DE) Dle preşedinte, la începutul anilor '80, când eram un tânăr jurnalist, i-am făcut o vizită regelui Hassan al Marocului, a cărui cerere de aderare la UE tocmai fusese respinsă. În urma vizitei, am scris un articol care solicita o comunitate mediteraneeană. Am avut privilegiul de a lucra acolo pentru Otto von Habsburg, care a afirmat că Marea Mediterană nu a separat niciodată Europa de vecinii ei, ci că trebuie să îi aducă împreună. În biografia preşedintelui Sarkozy, Jean-Paul Picaper a scris că ideea pentru Uniunea Mediteranei a provenit din mişcarea paneuropeană.

De ce menţionez acest lucru? Pentru că vreau să fie clar că aceasta nu este doar o obsesie franceză, aşa cum mulţi au afirmat, şi nu este o risipă de bani, aşa cum a declarat un antevorbitor. După Parteneriatul estic, este cel mai important instrument de politică externă al Uniunii Europene. Totuşi, acesta este exact motivul pentru care trebuie să ne asigurăm că este proiectată cum se cuvine şi că are o structură politică. Nu trebuie să fie pur şi simplu o zonă de liber schimb, pentru că ştim că Marea Mediterană, după cum a afirmat Churchill, şi direcţionez această remarcă spre colegii deputaţi britanici, este punctul slab al Europei. Trebuie să ne asigurăm că nu va fi aşa în viitor.

Raport: Evgeni Kirilov (A7-0123/2010)

  Tunne Kelam (PPE). – Dle preşedinte, am susţinut iniţialul punct 2 din acest raport care exprima îngrijorarea cu privire la utilizarea purificării etnice ca prolog la recunoaşterea entităţilor paravan ale Oseţiei de Sud şi Abhaziei de către Rusia. Propunerea mea a fost să cerem Rusiei să îşi respecte fără întârziere acordurile de încetare a focului şi să înceteze imediat blocarea accesului EUMM în Oseţia de Sud şi Abhazia. Consider că este o situaţie cu adevărat intolerabilă şi umilitoare ca reprezentanţii UE să trebuiască să solicite acces la aceste entităţi, acces deja convenit. Pe acest fundal, din nefericire, apelul către Rusia de a respecta suveranitatea şi integritatea Republicii Georgia nu are nicio autoritate.

Explicaţii scrise privind votul

Raport: Louis Grech (A7-0132/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Piaţa internă şi moneda euro reprezintă două scuturi reale pentru Uniunea Europeană în furtuna financiară, bugetară, economică şi socială prin care trec în prezent cele 27 de state membre. Am votat în favoarea acestui raport, pentru că el reafirmă rolul-cheie jucat de piaţa internă şi oferă o foarte bună privire generală asupra mizelor actuale (coordonare bugetară, dezvoltarea educaţiei şi a cercetării, ajutorul pentru IMM-uri, consolidarea şi accesibilitatea SOLVIT şi reţeaua Enterprise Europe Network). Acesta este o reflecţie şi un garant de călătorie care complementează perfect raportul intitulat „O nouă strategie pentru piaţa unică”, elaborat de dl profesor Monti şi adresat preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport care abordează deficienţele actuale ale pieţei interne. Criza economică şi financiară a afectat în mod substanţial procesul de integrare a pieţei unice. Este regretabil să asistăm la reemergenţa protecţionismului economic la nivel naţional care ar putea duce la fragmentarea pieţei interne. Un număr mare de IMM-uri părăsesc piaţa pentru că accesul lor la finanţe a fost restricţionat în mod serios în timp de criză. Nu ar trebui să uităm că IMM-urile formează o parte esenţială a coloanei vertebrale a economiei europene şi că reprezintă forţa care pune în mişcare creşterea economică şi coeziunea socială. Statele membre ar trebui să depună mai multe eforturi în punerea în aplicare a „Small Business Act” şi în eliminarea procedurilor birocratice şi a altor piedici administrative şi birocratice pentru IMM-uri.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Am votat împotriva raportului, pentru că promovează elemente care sunt extrem de împovărătoare pentru o creştere reală, viabilă şi pentru interesele lucrătorilor şi ale consumatorilor din UE în general. Mai întâi, raportorul nu numai că formulează concluziile greşite, dar porneşte şi de la premisa greşită în formularea propunerilor sale, dat fiind faptul că pretinde că „piaţa unică europeană, alături de zona euro, ilustrează cel mai bine ceea ce înseamnă cu adevărat integrarea şi unitatea economică a UE şi este, desigur, cea mai vizibilă realizare a integrării europene pentru cetăţenii UE”. Dumnealui uită lipsa fundamentalei uniuni sociale şi politice şi omite adevăratele condiţii existente în prezent în multe dintre ţările din zona euro.

Se referă, în special, la economia socială de piaţă, un termen vag care înseamnă în esenţă liberalizarea pieţei în detrimentul chiar şi al ultimei rămăşiţe de politică socială. De asemenea, raportorul adoptă în totalitate filozofia competitivităţii şi a strategiei Europa 2020, care nu numai că nu are o bază, ci va avea consecinţe chiar mai rele pentru cetăţenii din Europa.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. – (RO)Ştim cu toţii că Strategia Europa 2020 a fost lansată cu scopul de a ajuta Uniunea Europeană să iasă din criza economică actuală şi să îşi pregătească economia pentru noul deceniu. Din acest motiv, cred că strategia UE 2020 trebuie să stabilească obiective realiste pentru a ajunge, până în 2020, la o economie socială de piaţă ecologică şi bazată pe cunoaştere şi la o dezvoltare durabilă. Un alt obiectiv este acela de a crea locuri de muncă în sectorul agricol şi de mediu, întrucât piaţa unică europeană trebuie să fie piatra de temelie a strategiei UE 2020, abordând provocările creşterii economice şi ale protecţiei consumatorilor.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT)Am votat în favoarea acestui raport întrucât susţine că piaţa unică nu este legată doar de aspectul economic. Este esenţial să ne asigurăm că, în procesul de regenerare a pieţei unice, este adoptată o abordare holistică şi comună unde obiectivele consumatorilor şi ale cetăţenilor, mai ales cele legate de problemele economice, sociale, de sănătate şi mediu, sunt integrate pe deplin într-o piaţă unică regenerată.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT)Piața internă și politicile conexe au permis publicului european un acces mai bun la bunuri și servicii și la o mai mare varietate de produse la prețuri mai mici. În baza principiilor pieței interne, consumatorii europeni au avut acces la mai multă informație și la o mai bună protecție a drepturilor lor, dar devin de asemenea mai conștient de obligațiile lor. Din acest motiv, realitatea pieței interne nu este statică, ci dinamică. Aceasta este o realitate care se schimbă într-o lume globalizată; trebuie să ne gândim în continuare la modalitatea de a o dezvolta și de a îmbunătăți punerea ei în aplicare. Sunt de acord cu raportorul și aș sublinia importanța pieței interne a Uniunii Europene pentru însăși integrarea europeană, pentru o coeziune socială mai mare, pentru dezvoltare durabilă, pentru competitivitate și pentru creștere economică, care ne vor permite să facem față evoluțiilor viitoare și să concurăm într-o piață globalizată. <BRK>

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Construirea unei pieţe unice integrate, complet funcţionale este un proces esenţial pentru integrarea europeană profundă, coeziunea socială, creşterea economică şi dezvoltarea durabilă a UE. Cu toate acestea, criza economică a afectat fără îndoială încrederea publicului şi a consumatorilor în piaţa unică. Este important ca publicul european să înţeleagă semnificaţia pieţei unice, felul în care funcţionează, şi, cel mai important, beneficiile pe care le poate aduce publicului, consumatorilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii. Regenerarea pieţei unice înseamnă că diferitele părţi interesate trebuie să adopte o abordare comună, holistică, ce cuprinde obiectivele consumatorilor şi ale publicului, mai ales acelea legate de aspectele economice, sociale, de sănătate şi de mediu, într-o piaţă unică reînnoită. Acest nou program pentru consolidarea pieţei unice trebuie să fie monitorizat cu atenţie pentru ca acesta să aprecieze dreptatea socială, să garanteze integritatea pieţei, să stimuleze inovarea şi să contribuie la tranziţia către o nouă eră digitală. Aceste imperative pot oferi pieţei unice un avantaj competitiv faţă de alte economii importante din lume. Pentru a crea încredere în această piaţă unică, este necesar să asigurăm protecţia consumatorilor şi protecţia nevoilor sociale şi de mediu ale publicului.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR)Îl admir pe dl raportor pentru că a reuşit să scrie, cu toată seriozitatea şi fără glumă, faptul că piaţa unică şi moneda euro au servit drept scut de protecţie al Europei în timpul crizei profunde care ne-a afectat în ultimii doi ani. Nimic nu ne-a protejat, cu atât mai puţin Europa de la Bruxelles. Dimpotrivă, a stabilit toate condiţiile necesare pentru ca noi să suportăm tot greul: libera circulaţie globală a capitalului, dezafectarea serviciilor publice şi a sistemelor de protecţie socială, precaritatea sporită a locurilor de muncă şi o politică monetară rămasă în mâinile unei bănci centrale care este indiferentă la nevoile economice ale statelor membre. Acestea sunt consecinţele creării unei pieţe unice care a rămas incompletă din 1992. A fost, de asemenea, un element de inerţie, un element superfluu de luat în considerare atunci când statele membre şi-au asumat răspunderea. În ceea ce priveşte moneda euro, cred că ar trebui să le întrebăm pe toate acele ţări care suferă din cauza speculei ce cred ele despre capacitatea acesteia de a le proteja. Astăzi, moneda însăşi este un factor de criză.

  Małgorzata Handzlik (PPE), în scris. – (PL) Piaţa europeană comună este o realizare importantă a integrării Uniunii Europene. Oferă multe posibilităţi cetăţenilor noştri, precum şi întreprinderilor mici şi mijlocii.

Într-un raport referitor la strategia şi viitorul pieţei UE, publicat şi prezentat săptămâna trecută, profesorul Mario Monti subliniază clar faptul că cetăţenii şi consumatorii ar trebui să se numere printre principalii beneficiari ai pieţei comune. Piaţa nu le este mereu favorabilă. Prin urmare, atunci când se lucrează la alte propuneri legislative, preocupările lor ar trebuie să fie luate în considerare în cel mai mare grad cu putinţă. Ar trebui să ne asigurăm, de exemplu, că problemele legate de recunoaşterea calificărilor profesionale, punerea corectă în aplicare a Directivei privind serviciile, comerţul electronic, întreprinderile mici şi mijlocii şi protecţia consumatorilor sunt priorităţi, pe măsură ce continuăm să construim piaţa comună.

După cum a observat pe bună dreptate dl profesor Monti, în statele membre se poate simţi o oarecare oboseală faţă de chestiunile legate de piaţa UE, dar tocmai acum avem nevoie mai mult ca niciodată de o piaţă comună solidă, după cum ne-a arătat criza din ultimele luni. Prin urmare, apreciez raportul dlui Grech, la care am avut şansa să lucrez şi care a reprezentat comentariul nostru asupra problemei consumatorilor şi a cetăţenilor de pe piaţa UE.

  Eija-Riitta Korhola (PPE), în scris. –Acest raport nu putea veni într-un moment mai critic. Criza financiară din prezent a creat o impresie de neîncredere şi a condus la mai multe discuţii despre măsurile protecţioniste ale guvernelor. Pe termen lung, acest lucru ar avea efecte negative asupra economiei Europei. Consider că există o legătură între problemele economice şi lipsa de motivaţie în finalizarea pieţei interne. Dl Grech subliniază pe bună dreptate în raportul său că cetăţeanul este adevăratul centru al pieţei interne şi că economia ar trebui să fie cea care lucrează pentru cetăţean, şi nu invers. În raportul său „O strategie nouă pentru piaţa internă”, dl Monti avertizează că piaţa internă este mai nepopulară ca niciodată dar şi mai necesară ca niciodată. Credinţa mea este că trebuie să acţionăm cu fermitate, luând în considerare preocupările cetăţenilor, pentru a reenergiza piaţa internă. Am votat în favoarea raportului elaborat de dl Grech, deşi, în opinia mea, ar fi putut sublinia mai mult situaţia IMM-urilor. Cu toate acestea, cu amendamentele importante votate, rezultatul a fost bine echilibrat şi sper că va conduce la iniţiative legislative bine gândite din partea Comisiei.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Construirea unei pieţe unice a fost mereu şi continuă să fie unul dintre obiectivele principale ale UE. O piaţă unică ce funcţionează bine este un proces fundamental pentru consolidarea integrării europene, a coeziunii sociale, a creşterii economice şi a dezvoltării durabile în cadrul Uniunii. Au apărut îndoieli referitoare la stadiul în care se află piaţa unică, din cauza crizei economice recente: sunt persoane care susţin că este fragilă în acest moment. Dacă este adevărat, acest lucru este foarte dăunător pentru procesul de integrare a pieţei unice şi pentru însăşi istoria Uniunii. În acest stadiu este foarte important să găsim un instrument care informează în mod clar şi fără echivoc publicul european cu privire la mecanismul de funcţionare a pieţei unice, precum şi la beneficiile enorme pe care aceasta le poate aduce consumatorilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii. Acesta este motivul pentru care am votat astfel.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Raportul evoluează în direcţia greşită. Acum este momentul să protejăm companiile din diferitele state membre de efectele crizei financiare globale şi să introducem reglementări clare pentru speculanţi şi piaţa liberă. În schimb, diferenţele culturale şi economice dintre pieţe, companii şi practicile de afaceri sunt sacrificate în favoarea unei pieţe globalizate. Din aceste motive am votat împotriva acestui raport.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR)Am votat în favoarea raportului elaborat de dl Grech referitor la oferirea unei pieţe unice consumatorilor şi cetăţenilor. Acest document găseşte într-adevăr un echilibru între, pe de o parte, obiectivele unei economii deschise capabile să stimuleze creşterea şi crearea de locuri de muncă şi să ofere un răspuns integrat la provocările majore ale viitorului (cum ar fi competitivitatea, cercetarea şi dezvoltarea, politica industrială, şi aspectele demografice şi de mediu), şi, pe de altă parte, obiectivele unui sistem economic capabil să asigure protecţia consumatorilor şi protecţia socială şi a mediului de care au nevoie cetăţenii. Nu trebuie să îi uităm pe cetăţeni şi pe consumatori în strategia noastră de redresare.

De asemenea, Europa trebuie să adopte o abordare holistică ce integrează pe deplin preocupările cetăţenilor noştri şi alte domenii de politici orizontale, mai ales protecţia sănătăţii, protecţia socială şi protecţia consumatorilor, dreptul muncii, mediul, dezvoltarea durabilă şi politicile externe. Raportul solicită Comisiei să prezinte, până în mai 2011, o propunere legislativă pentru a asigura punerea în aplicare a unui sistem colectiv de redresare la nivel european, ieftin, eficient şi accesibil, solicitare pe care o susţin.

  Carl Schlyter (Verts/ALE), în scris. – (SV) Acest raport constă în cea mai bună retorică lipsită de conţinut pe care am văzut-o în acest an şi, din acest motiv, nu îl pot susţine. Acest lucru fiind spus, el conţine propuneri şi bune şi rele, şi, prin urmare, mă abţin.

Raport: Pál Schmitt (A7-0108/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului referitor la dialogul dintre universităţi şi mediul de afaceri pentru că, în opinia mea, este esenţial ca legătura dintre formare şi piaţa muncii să fie îmbunătăţită. Nu este vorba de orientarea studenţilor în conformitate cu dezideratele sectorului privat, ci de le acorda tinerilor posibilitatea de a intra în contact cu implicaţiile vieţii active. Legăturile dintre universităţi şi mediul de afaceri trebuie să fie consolidate pentru a facilita accesul studenţilor la muncă şi acceptarea mai uşoară de către mediul de afaceri a carierelor atipice.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Susţin acest raport referitor la un parteneriat mai activ între universităţi şi mediul de afaceri. Universităţile joacă un rol esenţial în tranziţia reuşită spre o economie bazată pe cunoaştere, dar este necesară şi participarea activă a altor părţi interesate, şi anume întreprinderile şi instituţiile guvernamentale. Pentru a obţine rezultate eficiente, sectorul educaţional trebuie să fie restructurat şi modernizat şi planurile de învăţământ trebuie să fie reformate şi actualizate pentru a satisface nevoile de pe piaţa muncii. Odată ce au fost create condiţiile pentru ca absolvenţii să găsească locuri de muncă în întreprinderile mici şi mijlocii, am elimina distanţa dintre oferta de specialişti tineri şi cererea de pe piaţa muncii.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Acest raport din proprie iniţiativă conţine idei cu adevărat pozitive pentru viitorul universităţilor noastre. Orice schimbare în sistemul educaţional universitar, care contribuie la modernizarea programelor de formare şi, mai presus de toate, determină o apropiere între absolvenţi şi mediul ocupaţional, ar trebui să fie salutată şi încurajată cu fermitate.

Astăzi, sistemul universitar european, unul dintre cele mai importante elemente ale vieţii noastre zilnice prin care putem pregăti terenul pentru o redresare economică puternică, de durată, trebuie să se deschidă pentru piaţa muncii: crearea de legături solide, sub forma unui schimb reciproc între universităţi şi mediul de afaceri, este o prioritate pentru instituţiile statelor membre şi, în demersurile de a reuni cu succes sectoarele economice şi educaţionale, autorităţile locale şi regionale trebuie să fie cele care au un cuvânt de spus. Doar universităţile care comunică cu întreprinderile din respectivele regiuni pot spera să pregătească tineri care să intre şi să rămână permanent pe piaţa muncii.

Cu toţii avem nevoie, astăzi şi mereu, de instituţii de formare moderne care, mai presus de toate, reflectă nevoile regionale: şi acesta, sunt sigură, reprezintă un ingredient vital pentru creşterea regiunilor noastre. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Astăzi, cunoaşterea este o prioritate mai mare ca niciodată. Trebuie să depunem mai multe eforturi în ceea ce priveşte triunghiul cunoaşterii, să adoptăm un cadru pentru reformele necesare pentru a face din cunoaştere o valoare socială şi să consolidăm legăturile dintre mediul de afaceri şi universităţi, cum este cazul Comunităţilor pentru cunoaştere şi informaţie ale Institutului european de inovare şi tehnologie (EIT). Este esenţial ca universităţile să integreze mediul economic şi social în principala lor sferă de acţiune din cadrul programelor lor de cercetare şi inovare. Este esenţial să dezvoltăm o strategie de investiţii pentru surse noi de creştere, care să stimuleze cercetarea, dezvoltarea, inovarea şi educaţia în vederea consolidării bazei noastre industriale, a unui sector de servicii excelent şi a unei economii rurale moderne. Rolul instituţiilor educaţionale universitare, atât publice, cât şi private, al universităţilor şi al institutelor politehnice va fi foarte valoros în construirea încrederii statului în aceste instituţii. Ele ar trebui să beneficieze de autonomie pentru a putea contribui în mod esenţial la dezvoltarea Europei. Este necesar să consolidăm atât faţetele interdisciplinare, cât şi pe cele transdisciplinare ale programelor educaţionale şi cercetare şi cooperarea între universităţi. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicaţiilor reprezintă un instrument-cheie în această privinţă.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT)Am votat în favoarea raportului referitor la dialogul dintre universităţi şi mediul de afaceri: un nou parteneriat pentru modernizarea universităţilor europene, pentru că prezintă măsuri care contribuie la consolidarea capacităţii de angajare a studenţilor europeni. Cooperarea dintre sectorul educaţional şi mediul de afaceri este esenţială pentru reducerea diferenţei dintre logica ofertei din sectorul educaţional şi logica cererii care se manifestă la nivel ocupaţional.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Cred că parteneriatele care fac posibilă modernizarea universităţilor, mai ales a celor care promovează o educaţie mai bună şi calificări mai bune pentru cetăţeni, sunt esenţiale pentru creşterea competitivităţii europene. Aceste calificări se vor reflecta în inovare, cercetare şi dezvoltare, care sunt cruciale pentru o dezvoltare economică şi socială durabilă. Trebuie să instituim parteneriate între universităţi şi întreprinderi pentru a facilita intrarea acestor lucrători pe piaţa muncii, contribuind la reducerea nivelurilor ridicate de şomaj înregistrate în special astăzi. În acest context, aş dori de asemenea să repet importanţa politicii de coeziune a Uniunii Europene, ale cărei fonduri vor fi extrem de utile pentru acest scop.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În martie 2000, la Lisabona, şi în martie 2002, la Barcelona, Consiliul European a aprobat obiectivul strategic al transformării Europei în cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, clasificând sistemele educaţionale şi formare drept un punct de referinţă global în ceea ce priveşte calitatea şi creând un Spaţiu european de cercetare şi de inovare. Statele membre sunt responsabile pentru politicile din domeniul educaţional şi al formării, în vreme ce rolul UE este acela de a susţine îmbunătăţirea sistemelor naţionale prin noi instrumente la nivel european, învăţarea reciprocă şi schimbul de informaţii şi bune practici. Economia bazată pe cunoaştere şi dezvoltarea tehnologică rapidă prezintă provocări la adresa educaţiei academice şi a cercetării în Europa, dar ele deschid, de asemenea, noi oportunităţi care trebuie să fie exploatate în mod eficient. În acest context, crearea de parteneriate de calitate între educaţia academică şi mediul de afaceri este deosebit de importantă. În opinia mea, cooperarea dintre sectorul educaţional şi mediul de afaceri la nivel local, regional, naţional şi transnaţional este esenţială pentru reducerea diferenţei dintre logica ofertei din sectorul educaţional şi logica cererii care se manifestă la nivel ocupaţional.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportul referitor la dialogul dintre universităţi şi mediul de afaceri adoptă o poziţie pe care nu o considerăm drept modalitatea de modernizare a educaţiei. Trebuie să luăm foarte în serios ameninţările care se întrezăresc la adresa accesului liber, public şi democratic la educaţie. Credem că erorile care rezultă din Procesul de la Bologna trebuie să fie recunoscute imediat şi, contrar celor spuse de raportor despre Procesul de la Bologna, aspectul mobilităţii ca mijloc de a apropia statele membre unele de altele şi de a le face mai egale trebuie să fie demistificat.

Mai mult, nu ar trebui să uităm că Procesul de la Bologna nu este neutru şi că a implicat o investiţie iniţială, sau că, în acelaşi timp, a urmat o politică de eliminare a responsabilităţii statelor în finanţarea universităţilor. Raportul în cauză menţionează de mai multe ori chestiunea legată de autonomia universităţilor, asociindu-i ideea introducerii unui „parteneriat” între universităţi şi companii ca mod de a asigura finanţare pentru instituţii. Acest concept de universitate-întreprindere se îndepărtează de adevăratul sens şi de adevărata valoare a educaţiei ca drept universal şi abordează educaţia din perspectiva comercializării ei, deposedând-o de conţinut şi calitate. Aceasta este o abordare neoliberală, la care ne opunem.

  Filip Kaczmarek (PPE), în scris. – (PL) Am susţinut raportul elaborat de dl Schmitt referitor la dialogul dintre universităţi şi mediul de afaceri: un nou parteneriat pentru modernizarea universităţilor europene. Aş dori să mulţumesc sincer raportorului care, din nefericire, nu mai este deputat în Parlamentul European. Îl felicit călduros pe dl Schmitt pentru alegerea sa în parlamentul maghiar şi pentru că a fost ales drept vorbitor. Îi doresc toate cele bune.

  Jaromír Kohlíček (GUE/NGL), în scris. – (CS) UE se găseşte în prezent într-o situaţie foarte schizofrenică. Pe de o parte, există o cerere clară ca universităţile să formeze lucrători profesionali orientaţi spre practică în cursurile din primul ciclu şi din cel de-al doilea. Pe de altă parte, cei care chiar înţeleg educaţia tehnică ştiu că primii trei ani de studiu corespunzător în universitate ar trebui să ofere studenţilor baza teoretică pentru alte studii reuşite. Aceasta este originea tuturor neînţelegerilor. n forum comun al universităţilor şi al mediului de afaceri, indiferent de forma pe care o ia, se va concentra în special pe absolvenţii „utili din punct de vedere practic”. Cu toate acestea, purtătorii adevăraţi ai cercetării fundamentale şi ai inovării importante sunt în principal absolvenţii de inginerie, studii masterale şi doctorale. Dacă se doreşte ca absolvenţii să ajungă la rezultate importante în domeniile lor, desigur, ei trebuie să acumuleze informaţii de bază adecvate în cele mai importante discipline tehnice în primii trei ani de studiu. Este greu de imaginat că s-ar putea descurca cu cunoştinţe de matematică din liceu şi cu o cunoaştere superficială a ştiinţelor tehnice de bază, completate de un examen de contabilitate în partidă simplă şi dublă şi de cunoştinţe practice în ceea ce priveşte pregătirea de proiecte pentru o cerere depusă la o agenţie de finanţare. Lectorii universitari responsabili pledează pentru o părere care nu diferă mult de a mea, în ciuda diferitelor declaraţii, forumuri, comunicaţii şi parteneriate noi. Pentru viitoare discuţii, recomand aşadar formularea unei distincţii clare între educaţia universitară conformă cu Declaraţia de la Bologna şi educaţia universitară „tradiţională”. Desigur, formele noi, adiţionale ale aşa-numitei învăţări pe tot parcursul vieţii sunt, de asemenea, de dorit.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Dialogul dintre universităţi şi mediul de afaceri este esenţial pentru formarea de bună calitate la care aspiră tinerii din UE. Cooperarea dintre sectorul educaţional şi mediul de afaceri la toate nivelurile este crucială pentru reducerea diferenţei dintre logica ofertei din sectorul educaţional şi logica cererii care se manifestă la nivel ocupaţional. Parteneriatele dintre instituţiile de educaţie şi formare şi mediul de afaceri sunt esenţiale pentru creşterea şanselor de angajare ale studenţilor, pentru îmbunătăţirea potenţialului antreprenorial şi pentru facilitarea familiarităţii cu mediul ocupaţional. Acesta este motivul pentru care am votat astfel.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE)În comunicarea sa, Comisia se referă la oferirea unei autonomii reale universităţilor şi colegiilor. Acest tip de autonomie ar trebui să meargă în mână cu autonomia financiară şi acest lucru nu este realist în perioada de austeritate care ne aşteaptă. Există multe exemple de cooperare foarte fructuoasă între instituţiile educaţionale şi mediul de afaceri. Nevoia intensificării dialogului în contextul Procesului de la Bologna nu este formulată suficient de clar şi, din acest motiv, m-am abţinut.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE), în scris. – (LT) Probabil că niciun stat membru al UE nu ar pune la îndoială importanţa cooperării dintre educaţie şi mediul de afaceri. Dat fiind faptul că această criză a accentuat nu doar problemele şomajului, ci şi importanţa unei educaţii care să satisfacă cerinţele pieţei, sunt mulţumit că, aprobând acest document, Parlamentul European face eforturi să iniţieze un dialog între mediul academic şi cel de afaceri. Acest lucru ar trebui privit pe termen lung, chiar de la începutul studiilor universitare: diferite programe de schimb, promovarea stagiilor de pregătire în cadrul companiilor, poate chiar consultări între universităţi şi companii în proiectarea planurilor de învăţământ. Dacă viitorii angajatori se integrează în sistemul educaţional chiar de la început, există o şansă mai mare ca noi să pregătim specialişti care pot satisface mai bine nevoile angajatorilor de pe piaţa muncii.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Am votat în favoarea raportului A7-0108/2010 al Parlamentului European referitor la dialogul dintre universităţi şi mediul de afaceri: un nou parteneriat pentru modernizarea universităţilor europene (2009/2099 (INI)), pentru că dinamica pieţei muncii de astăzi, dezvoltarea economică şi schimbarea priorităţilor de dezvoltare cer cooperare la multe niveluri. Educaţia superioară din Europa se confruntă cu o provocare imensă. Trebuie să ţină pasul cu o lume în curs care se dezvoltă în mod dinamic şi cu aşteptările în schimbare ale pieţei în ceea ce priveşte noii angajaţi. Astăzi, faptul că oportunităţile din educaţie şi nivelul educaţiei nu corespund aşteptărilor pieţei este o problemă foarte importantă. Păstrarea acestui sistem, care este plin de inegalităţi, este o greşeală pe care nu o putem accepta. Doar din acest motiv, schimbările pe care ar trebui să le introducem trebuie să vizeze domeniul educaţional şi felul în care tinerii evoluează pe piaţa muncii. În calitate de fost preşedinte al Parlamentului studenţilor din Republica Polonia, o instituţie statuară care îi reprezintă pe toţi studenţii din Polonia, întâlnesc frecvent persoane care tocmai au început sau termină o universitate. Conştientizarea pieţei muncii şi a cerinţelor ei este foarte scăzută, şi nivelul educaţional este la fel de nesatisfăcător. Organismele politice şi organismele studenţeşti sunt de părere că elementele importante sunt numărul de plasamente practice şi profesionale finalizate de cetăţeni, numărul disciplinelor studiate şi numărul limbilor vorbite. Totuşi, piaţa are nevoie de calitate, nu de cantitate. Prin urmare, este esenţial să luăm măsuri pentru a îmbunătăţi cooperarea dintre universităţi, mediul academic şi cel de afaceri.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. − Am votat raportul Schmitt pentru a încuraja colaborarea dintre universităţi şi companii. În zilele noastre, este necesar ca universităţile să colaboreze mai bine cu mediul de afaceri pentru a răspunde în mod adecvat la nevoile pieţei muncii, mai ales în contextul unei economii globalizate. În acest sens, dialogul şi colaborarea dintre universităţi şi întreprinderi ar trebuie să se bazeze pe reciprocitate, încredere şi respect.

Acest obiectiv ar putea fi realizat prin introducerea unui sistem de bonuri de cunoştinţe, precum cel utilizat în prezent în mai multe state membre, care să permită în special IMM-urilor să-şi amelioreze capacitatea de cercetare fără a se compromite independenţa, autonomia şi caracterul public al universităţilor. Atât universităţile, cât şi întreprinderile pot beneficia de dezvoltarea comună a competenţelor multidisciplinare, interdisciplinare şi antreprenoriale, cât şi de adaptarea flexibilă a domeniilor de studiu, a profilurilor şi a specializărilor la necesităţile economiei, inclusiv ale întreprinderilor mici şi mijlocii.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. − Am votat pentru Raportul referitor la dialogul dintre universităţi şi mediul de afaceri: un nou parteneriat pentru modernizarea universităţilor europene.

Uniunea are nevoie de stabilirea de legături mai strânse şi parteneriate între universităţi şi sectorul întreprinderilor pentru dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere, a cercetării aplicate şi pentru o mai bună integrare pe piaţa muncii a absolvenţilor. Din păcate, se constată tot mai frecvent neconcordanţe între competenţele absolvenţilor şi calificările solicitate pe piaţa forţei de muncă.

Încurajez Comisia şi statele membre să elaboreze prognoze pe termen mediu şi lung privind competenţele necesare, în vederea corelării programei educaţionale cu dezvoltarea economică. De asemenea, atrag atenţia asupra necesităţii de creştere a locurilor de muncă, o prioritate pentru Uniune, cu deosebire în această perioadă de recesiune.

Încurajăm Comisia să promoveze prin mijloacele şi instrumentele pe care le are la dispoziţie dezvoltarea culturii antreprenoriale, prin simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei în vederea stimulării schimburilor între universităţi şi întreprinderi.

În final, subliniez importanţa învăţării pe tot parcursul vieţii, îndeosebi prin cursuri la distanţă, special adaptate noilor tehnologii şi utile, în special, persoanelor cu vârsta de peste 45 de ani, care sunt mai vulnerabile şi expuse excluziunii sociale

Raport: Rebecca Harms (A7-0142/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Uniunea Europeană îşi protejează cetăţenii. Pe lângă regulamentele europene privind produsele periculoase pe care indivizii încearcă să le aducă pe piaţa internă, pe lângă măsurile comune luate împotriva terorismului, pe lângă iniţiativele comune de garantare a păcii în Europa, Uniunea Europeană este implicată în dezafectarea centralelor nucleare construite în timpul epocii sovietice, care ne-ar putea pune sănătatea în pericol în orice moment. La douăzeci şi patru de ani după teribilul accident de la Cernobâl, sunt mulţumită că am contribuit la securitatea continentului nostru votând în favoarea acestui raport. De fapt, este vital ca măsurile luate în Bulgaria în cadrul Programului Kozlodui să continue în perioada 2010-2013.

  Gerard Batten, John Bufton şi Derek Roland Clark (EFD), în scris. – UKIP consideră că siguranţa producerii energiei nucleare este foarte importantă, dar percepe asistenţa UE pentru Bulgaria, acordată în mod evident în acest scop, ca fiind motivată de consideraţii politice (împiedicarea reprocesării materialului fisionabil, în mod convenabil aproape de Bulgaria, în Rusia vecină) şi doctrinare (impunerea unor politici nerealiste în domeniul energiei eoliene), precum şi de dorinţa de a finanţa proiecte locale de conservare, care nu sunt relevante pentru misiunea de dezafectare. În consecinţă, membrii UKIP au votat împotriva finanţării suplimentare solicitate în acest raport.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT)Reglementările în vigoare în ţările din Europa Centrală şi de Est cu privire la energia nucleară şi deşeurile radioactive înainte de aderare erau mai puţin exigente decât normele aplicabile în UE la acel moment. Intervenţia şi asistenţa financiară a UE erau, prin urmare, necesare, cu scopul de a creşte nivelul de protecţie a sănătăţii umane şi a mediului. Propunerea pe care o votăm se potriveşte în acest cadru.

Propunerea de regulament prezentată de Comisie este menită să ofere asistenţă financiară pentru dezafectarea unităţilor 1-4 ale centralei nucleare de la Kozlodui din Bulgaria şi să se asigure că materialele radioactive rezultate sunt tratate în mod corespunzător. Potrivit raportorului, fără asistenţa UE, siguranţa ar putea fi compromisă în măsura în care reactoarele de tipul WWER 440/230 prezintă deficienţe grave de concepţie, imposibil de soluţionat.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Protecţia şi promovarea sănătăţii omului şi a mediului reprezintă obiective prioritare ale politicii europene de dezvoltare. Dat fiind acest lucru, cred că este absolut vital ca UE să aloce suficiente resurse financiare şi tehnice pentru dezafectarea unităţilor 1-4 ale centralei nucleare Kozlodui din Bulgaria, măsură susţinută şi de Parlament în această rezoluţie. Astfel, Europa închide un producător major de emisii radioactive şi elimină riscul unor accidente serioase. În afară de condiţiile de siguranţă pentru operaţiunile de dezafectare, Comunitatea Europeană trebuie să îşi asume un rol activ pentru a ajuta Bulgaria să depăşească efectele negative pe care dezafectarea le va avea asupra competitivităţii economice, a durabilităţii energetice şi a stării pieţei muncii. În acest context, strategia pentru intervenţia UE trebuie să asigure sprijin pentru a încuraja crearea de locuri noi de muncă şi a unei industrii durabile în zonele afectate de dezafectare.

  Rebecca Harms (Verts/ALE), în scris. – Parlamentul a aprobat astăzi o finanţare de 300 de milioane de euro pentru a sprijini în continuare dezafectarea reactoarelor nucleare 1-4 de la Kozlodui. Susţin această măsură întrucât dezafectarea în condiţii de siguranţă a reactoarelor va necesita asistenţă suplimentară. Totuşi, Parlamentul a respins finanţarea din aceste fonduri a centralelor poluante pe bază de lignit. De asemenea, propunerea de a utiliza o parte din fonduri pentru a ajuta Bulgaria să găsească o soluţie pentru depozitarea finală a deşeurilor nucleare a fost respinsă. Acest lucru m-a determinat să votez împotriva propunerii modificate. Cu toate acestea, m-am abţinut în cazul rezoluţiei legislative pentru ca operaţiunile de dezafectare să fie finanţate de UE.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Nu putem fi decât mulţumiţi de orice măsură luată în vederea dezafectării unei centrale nucleare şi punerii în aplicare a programelor de cercetare pentru energii regenerabile şi deşeuri nucleare. Acesta este un pas către eliminarea progresivă a energiei nucleare, în favoarea căreia pledăm. Cu toate acestea, doresc să subliniez faptul că sunt uimit de insistenţa asupra „eliminării finale” a deşeurilor nucleare. Această metodă nu poate furniza o soluţie pe termen lung, date fiind riscurile la adresa ecosistemului nostru.

De asemenea, sunt îngrijorat de lipsa de garanţii în ceea ce priveşte alocarea asistenţei financiare a UE menită să faciliteze procesul de dezafectare. Cum putem fi siguri că cele 300 de milioane de euro nu vor fi folosite parţial pentru a finanţa noua centrală nucleară Belene din Bulgaria? Nu s-a angajat deja comisarul Oettinger să finanţeze acel proiect? Votez în favoarea acestui raport cu speranţa de a asista în sfârşit la dezafectarea reactoarelor de la Kozlodui.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Aderarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est la UE şi utilizarea de către acestea a energiei nucleare a condus la necesitatea de a le acorda asistenţă financiară pentru ca ele să trateze în mod eficient deşeurile radioactive şi să poată îmbunătăţi protecţia sănătăţii omului şi a mediului. Asistenţa financiară adoptată aici face parte, prin urmare, din acest cadru. Acesta este motivul pentru care am votat astfel.

  Alajos Mészáros (PPE), în scris. – (HU) În acordul său de aderare, Bulgaria, ca şi Slovacia şi Lituania, a fost de acord să dezafecteze o parte din producţia sa de energie nucleară. S-a oferit asistenţă financiară până în 2009 pentru dezafectarea permanentă a centralei nucleare de la Kozlodui, dar a existat o cerere, cum s-a întâmplat şi cu celelalte state membre, pentru ca aceasta să fie prelungită până în 2013. În acest scop, va primi aproximativ 860 de milioane de euro sub formă de asistenţă. Cu toate acestea, procesul complet de dezafectare ia mult timp, întrucât nu este suficient doar să deconectăm complet centrala energetică de la reţea. În astfel de cazuri, în care există dorinţa de a închide o centrală nucleară mai devreme decât era planificat, trebuie să se prevadă o metodă de înlocuire a energiei furnizate. Bulgaria nu şi-a distrus sistemul de furnizare a energiei, dar măsura afectează ţările vecine, întrucât ele nu mai primesc energie electrică. Închiderea a patru reactoare înseamnă o pierdere de 1 700 de MW de energie pentru Bulgaria.

Fără ajutor financiar din partea Uniunii Europene, guvernul bulgar nu poate să elimine în siguranţă combustibilul consumat, care, în orice caz, a fost eliminat parţial undeva în afara statelor membre. De asemenea, sunt conştient de faptul că guvernul bulgar nu are rezerve pe care să se bazeze în eventualitatea unei dezafectări permanente şi, prin urmare, trebuie să îi furnizăm asistenţă. Am investit deja foarte mulţi bani în închiderea permanentă a centralelor nucleare, dar haideţi să ne gândim dacă nu ar avea mai mult sens dacă, în loc să închidem centralele nucleare, le-am moderniza. Nu mă gândesc aici la Kozlodui în special. Trebuie să susţinem îmbunătăţirea normelor de siguranţă în ţările din Europa Centrală şi de Est, întrucât din cauza nivelului lor redus centralele nucleare trebuie închise.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) De vreme ce nu există nicio soluţie satisfăcătoare pentru problema eliminării finale a deşeurilor radioactive, nu este surprinzător faptul că ţările candidate nu ştiu ce alternativă ar trebui să aleagă. Trebuie să ne asigurăm că nu oferim ajutor financiar pentru a spori protecţia cetăţenilor şi a mediului şi apoi să descoperim că elementele de combustibil sunt vândute şi posibil utilizate în scopuri militare. Cu siguranţă, găsirea unei soluţii finale de eliminare este în interesul securităţii şi al mediului din întreaga Europă. Cu toate acestea, revânzarea deşeurilor atomice trebuie oprită.

Când am ajuns în punctul în care dezafectarea a două unităţi de reactoare costă 1,78 de miliarde de euro, este clar că povestea energiei nucleare ieftine şi ecologice a luat sfârşit. Acest raport subliniază câteva dintre probleme implicite în materie de energie nucleară şi de dezafectare a reactoarelor nucleare, motiv pentru care am votat în favoarea lui.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − În conformitate cu angajamentele asumate prin tratatul de aderare la UE, Bulgaria trebuie să închidă unităţile 1-4 ale Centralei nucleare de la Kozlodui (CNK), iar UE i-a acordat asistenţă financiară până în 2009. Am votat acest raport pentru a sprijini demersul Bulgariei de a i se suplimenta fondurile cu 300 de milioane euro până în 2013, în vederea finalizării dezafectării CNK, remedierii sitului, gestionării durabile a tuturor deşeurilor rezultate în condiţii de siguranţă pentru sănătate şi mediu.

De asemenea, susţin solicitarea Comisiei de a se monitoriza şi controla realizarea tuturor proiectelor ce se vor derula în cadrul acestui grant: cercetare/inovare în vederea introducerii tehnologiilor bazate pe energii regenerabile pentru a răspunde necesităţii unei reduceri suplimentare de 18 000 kt de echivalent CO2 rezultate în urma dezafectării. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită reconversiei forţei de muncă, pentru a nu creşte şi mai mult şomajul, şi dezvoltării comunităţilor locale, mai ales în această perioadă de criză. Toate aceste procese trebuie să se desfăşoare într-o transparenţă totală faţă de cetăţeni, în condiţiile respectării prevederilor tuturor acordurilor multilaterale de mediu la care Bulgaria este parte (ex: Aarhus, Espoo etc.).

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Cum era de aşteptat, noi cei din Grupul Verts am pierdut ultima noastră şansă de a modifica raportul elaborat de dna Harms în timpul votului în plen pentru asistenţa financiară comunitară în ceea ce priveşte dezafectarea a patru unităţi ale centralei nucleare de la Kozlodui din Bulgaria.

Astăzi, PE a fost de acord să ofere Bulgariei 300 de milioane de euro (până în 2013) pentru programul său actual de dezafectare a patru unităţi nucleare de la Kozlodui. Acest semnal pozitiv adresat Bulgariei a fost motivul pentru care raportorul şi Grupul Verts/ALE s-au abţinut de la votarea propunerii legislative.

Mulţumită Grupului Verts, PE a recunoscut în sfârşit că Bulgaria nu are nicio politică privind eliminarea finală a deşeurilor nucleare. Cu toate acestea, guvernul bulgar – cu ajutorul PPE şi S&D – a reuşit să elimine orice dispoziţie care ar sprijini vreun progres real în aspectul eliminării finale. În prezent, principalele pericole la adresa oamenilor şi a mediului sunt strămutate în Rusia, unde se exportă cele mai iradiate elemente de combustibil.

Totuşi, în comparaţie cu propunerea iniţială a Comisiei, PE a reuşit să asigure dispoziţii referitoare la o mai mare participare a publicului, transparenţă, auditare şi raportare. Acum vom vedea dacă vreuna dintre acestea va fi încorporată de Consiliu, care are ultimul cuvânt de spus, întrucât PE este consultat doar cu privire la aspecte legate de energia nucleară.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Doamnelor şi domnilor, ca şi în cazul centralei nucleare de la Kozlodui din Bulgaria, dezafectarea centralei nucleare de la Ignalina, din Lituania, a fost una din condiţiile aderării la Uniunea Europeană. Dezafectarea centralei nucleare de la Ignalina în 2009 a avut un impact serios asupra Lituaniei. După ce Lituania şi-a recâştigat independenţa în 1991, centrala nucleară de la Ignalina a contribuit mult la economia noastră şi a furnizat peste 70 % din consumul de energie al ţării noastre. Din cauza dezafectării, am fost obligaţi să renunţăm la statutul nostru de exportator de energie şi să devenim un importator al unui spectru larg de energie. Centrala nucleară de la Ignalina a fost o sursă ieftină de energie pentru industrie şi consumatori, dar şi o sursă de venit datorită exporturilor. Ca şi dezafectarea centralei de la Kozlodui, dispariţia centralei de la Ignalina va avea drept consecinţă pierderea de întreprinderi şi locuri de muncă pentru economia locală. Un sprijin financiar complet din partea UE pentru Kozlodui şi Ignalina este important pentru a corecta câteva dintre consecinţele economice şi sociale ale dezafectării centralelor nucleare. Tumultul financiar din ultimii ani a zguduit Lituania şi multe state membre ale UE şi a amânat speranţele de construire a unor centrale nucleare noi, avansate, în viitorul apropiat. Cu toate acestea, ar fi stupid din partea noastră să renunţăm complet la centralele nucleare. Tehnologia nucleară nu este în niciun caz un panaceu pentru securitatea noastră energetică şi pentru dezastrele naturale, dar utilizarea de energie nucleară eficientă şi sigură ar putea contribui la depăşirea provocărilor strategice pe termen lung.

Raport: Lambert van Nistelrooij (A7-0138/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) fondurile structurale utilizate în regiunile noastre trebuie să se combine mai bine cu împrumuturile europene pentru cercetare şi inovare. Raportul elaborat de dl van Nistelrooij conţine recomandări utile cu privire la îmbunătăţirea utilizării tuturor acestor împrumuturi. Există un potenţial incontestabil aici pentru finanţarea şi creşterea teritoriilor noastre. În mod similar, o sinergie mai mare între diferitele instrumente financiare nu poate fi decât benefică într-un moment în care avem nevoie de o activitate economică de relansare. În final, toate aceste fonduri ar trebui să fie implicate în punerea în aplicare a Strategiei UE 2020. Luând act de calitatea raportului, l-am susţinut cu votul meu.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT)Inovarea poate fi abordată în modul cel mai eficient la nivel regional, prin proximitatea unor entităţi precum universităţile, organizaţiile publice de cercetare sau industria, promovând parteneriate în domeniul transferului de cunoştinţe, şi prin schimbul de bune practici între regiuni. Politica de coeziune este un pilon fundamental al procesului de integrare europeană şi una dintre cele mai de succes politici ale UE, aceasta încurajând convergenţa între regiuni din ce în ce mai diverse şi stimulând creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Promovarea şi aplicarea unor modele reuşite ale triunghiului cunoaşterii este vitală, la fel cum este şi asigurarea dezvoltării durabile a cadrelor regionale strategice de cercetare pentru inovare, împreună cu întreprinderile, centrele de cercetare, universităţile şi autorităţile publice. Aş dori să evidenţiez potenţialul „centrelor” regionale ale celor care au preluat iniţiativa mobilizării bazate pe cunoaştere a capacităţii concurenţei regionale, precum şi includerea dezvoltării „centrelor” atât în programul pentru competitivitate şi inovare, cât şi în cel de-al şaptelea program-cadru. De asemenea, aş dori să atrag atenţia asupra importanţei comunităţilor pentru cunoaştere şi inovare create în cadrul Iniţiativei europene în materie de transparenţă, care leagă principalele „centre” regionale bazate pe cunoaştere din Europa. Solicit ca schimbul de cunoştinţe din „centrele regionale” să fie promovate prin fondurile structurale, întrucât aceste „centre" reprezintă o oportunitate majoră, mai ales pentru regiunile dezavantajate.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Cred că este adecvat să analizăm felul în care cadrul indicativ al orientărilor strategice comunitare pentru perioada 2007-2013 şi, în special, orientarea 1.2 referitoare la îmbunătăţirea cunoaşterii şi a inovării pentru creştere economică, a fost urmată de statele membre şi de regiuni în cadrele strategice naţionale de referinţă (CSNR-uri) şi programele operaţionale ale acestora. O astfel de analiză ne oferă posibilitatea de a avea o imagine mai specifică asupra acţiunilor pe care le-am întreprins deja şi a provocărilor pe care trebuie să le depăşim, într-un domeniu inclus din ce în ce mai frecvent pe ordinea de zi. În perioadele de criză, evitarea risipei şi a suprapunerii cheltuielilor nu este doar benefică, ci se impune de urgenţă: Cred că este important să efectuăm o evaluare minuţioasă a modului în care politicile de coeziune, de cercetare şi de inovare sunt conectate cu instrumentele lor (fondurile structurale, cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică şi programul-cadru pentru competitivitate şi inovare) pentru a le face mai eficiente şi productive.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Cercetarea şi inovarea sunt domenii prioritare şi sunt absolut cruciale pentru competitivitatea şi succesul economiei europene în actualul climat mondial de criză, de concurenţă intensă şi de eforturi sporite pentru a face faţă noilor provocări, cum ar fi schimbările climatice şi coeziunea teritorială. Această criză exacerbează riscul dezechilibrelor regionale şi agravarea condiţiilor economice şi sociale în cele mai dezavantajate regiuni. Ţinând cont de acestea, susţin această rezoluţie, care subliniază nevoia urgentă de a atinge o mai mare eficienţă, flexibilitate şi simplificare a accesului la fondurile structurale, pentru a asigura accesul rapid la mecanismele de sprijin şi de finanţare pentru proiecte noi de afaceri şi pentru revitalizarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Aceasta este o strategie extrem de pertinentă şi importantă pentru coeziunea teritorială a UE, întrucât asigură în mod simultan faptul că această criză devine o oportunitate de a fructifica punctele tari şi de a îmbunătăţi eficienţa profitabilităţii resurselor.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Am votat în favoarea acestui raport deoarece cercetarea, dezvoltarea şi inovarea sunt elemente esenţiale, care pot ajuta Uniunea Europeană să iasă mai repede şi mai întărită din actuala criză economică şi, în acelaşi timp, să atingă obiectivele de dezvoltare economică propuse. Pentru acesta, este nevoie de o politică consistentă, bine orientată şi finanţată în mod corespunzător. Consider însă că trebuie să se ţină cont de particularităţile sociale şi economice diferite ale regiunilor. Este nevoie de acceptarea limitelor şi fixarea obiectivelor în funcţie de situaţia reală şi nevoile identificate prin consultarea tuturor actorilor locali, naţionali şi regionali.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Inovaţiile sunt importante, dar ele nu pot fi dictate de sus, cum încearcă să facă strategia Europa 2020. Cu toate acestea, ele pot fi sprijinite prin programe de subvenţionare. Nu are sens ca cei care solicită subvenţii să se confrunte cu o junglă de diferite instituţii financiare şi reglementări din cauza lipsei de coordonare dintre UE şi statele membre. Fiecare pas pe care îl facem spre simplificare este un lucru bun, cu condiţia ca aceasta să nu deschidă posibilităţi de abuz. Abordările descrise în acest raport îmi par a fi potrivite şi am votat în favoarea lor.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Politica de coeziune este un pilon fundamental în procesul integrării europene şi una dintre cele mai de succes politici europene, facilitând convergenţa dintre regiuni şi stimulând creşterea şi ocuparea forţei de muncă, prin utilizarea de finanţare din fondurile structurale. În perioada actuală 2007-2013, toate statele membre au dedicat un volum însemnat din totalul alocărilor financiare pentru activităţile de inovare şi dezvoltare. Consider că politica de coeziune este pregătită să creeze sinergii cu politicile de cercetare şi inovare în ceea ce priveşte construirea de capacităţi, crearea de reţele şi transferul de cunoştinţe.

O mai bună utilizare a fondurilor va însemna o mai bună capacitate de cercetare, cunoaştere şi inovare în diferitele regiuni, cu consolidarea aspectului teritorial al parteneriatelor pentru proiectarea şi elaborarea politicilor publice. Acest raport este o iniţiativă pe care o sprijin pentru că, în opinia mea, este esenţial să se pună în aplicare sinergii între fondurile structurale destinate cercetării şi inovării şi cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare, în vederea unei eficienţe mai mari în atingerea obiectivului societăţii bazate pe cunoaştere.

Raport: Liem Hoang Ngoc (A7-0147/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European. Sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor noastre publice este fundamentală astăzi pentru credibilitatea politicii economice şi fiscale europene. Criza din Grecia a demonstrat acest lucru. Confruntate cu pieţele şi cu agenţiile de rating al creditelor, puterile publice trebuie să demonstreze că sunt responsabile. Aceasta este, de asemenea, o necesitate impusă de realitatea demografică de astăzi şi din anii următori. Prin urmare, am respins cu fermitate poziţiile susţinute de dl raportor Liem Hoang Ngoc, care solicită menţinerea politicii de deficit public. Trebuie să presupunem astăzi că finanţele publice ale multor state membre nu sunt sustenabile şi să avem curajul să remediem acest lucru. Barca noastră ia apă. Chiar dacă nu se scufundă încă, este vremea să iniţiem salvarea.

  Françoise Castex (S&D), în scris. – (FR) În timpul votării de joi, 20 mai, cu privire la raportul elaborat de deputatul socialist, dl Liem Hoang Ngoc, referitor la sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, Grupurile UMP şi Modem din Parlamentul European au votat cu entuziasm în favoarea unui text pe care Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) şi Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa l-au modificat rând cu rând pentru a-l transforma într-un manifest liberal. Am votat împotriva acestui text, care este o insultă la adresa cetăţenilor Europei. UMP şi Modem avansează spectrul deficitelor nesustenabile pentru a justifica măsurile de austeritate fără precedent din Europa din 2011. Acestea propun transformarea Pactului de stabilitate într-un pact de regresiune socială. În acest text, dreapta merge până la a respinge crearea unei agenţii europene publice de rating al creditelor, în vreme ce agenţiile private bat tobele şi duc atacuri speculative împotriva statelor din zona euro. Cu toate acestea, ea uită că creşterea deficitelor este în primul rând rezultatul crizei, al pachetelor de măsuri de salvare a băncilor şi al eşecului politicilor neoliberale. Astăzi, dreapta prezintă factura cetăţenilor.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Deficitele uriaşe şi datoriile cu care se confruntă multe state membre ale UE reprezintă într-adevăr o problemă importantă, ele creând criza financiară prin care trecem şi pe care trebuie să o gestionăm cu toţii. Cu toate acestea, cauzele acestor aberaţii financiare nu sunt cele identificate de raportor. Bugetele de stat au fost deraiate din cauză că: a) în orice criză, cheltuielile statului (cheltuielile sociale, cheltuielile pentru dezvoltare) cresc, b) băncile comerciale au fost salvate şi c) s-a intensificat concurenţa fiscală, cu o reducere clară a impozitului pe profit în ultimii douăzeci de ani. În consecinţă, analiza faptelor realizată de noi este complet diferită de cea realizată de raportor, care consideră că guvernele sunt responsabile pentru deraierile financiare.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. − Anul trecut, deficitul budgetar şi datoria publică în zona euro au fost de 6,3 % şi respectiv 78,7 % din Produsul Intern Brut, reprezentând un nivel cu mult superior celui stabilit de Pactul de Stabilitate şi Creştere. Pactul de Stabilitate şi Creştere şi-a dovedit limitele în contextul crizei, acesta nefiind un instrument suficient pentru armonizarea economiilor naţionale. Sprijin prin urmare atât o revizuire a Pactului, cât şi găsirea unor mecanisme alternative de reinstaurare a convergenţei economiilor în cadrul Uniunii, precum o agenţie publică europeană de rating şi o coordonare mai strânsă a politicilor bugetare şi monetare ale statelor membre. Astfel, consider că decizia luată săptămâna trecută de Banca Centrală Europeană de a cumpăra obligaţiuni emise de guvernele din zona euro este una pozitivă. Am decis să votez împotriva Raportului final privind sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, deoarece aceste elemente pe care le consider fundamentale pentru asigurarea stabilităţii pieţii unice europene şi pentru menţinerea unui stat social modern în Europa au fost eliminate din raport.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În vremurile pe care le trăim, în care multe ţări se confruntă cu dificultăţi serioase în ceea ce priveşte finanţele lor publice, este esenţial să adoptăm măsuri politice care conduc la stabilitate economică şi socială, dar în special măsuri care stimulează creşterea. Împreună cu deficitul, trebuie să analizăm nivelul datoriei publice şi să adoptăm bune practici referitoare la acest aspect, astfel încât să stabilizăm situaţia cât mai mult posibil şi să prevenim repetarea aceloraşi greşeli în viitor. De asemenea, consider că este esenţial să adoptăm criterii rezonabile pentru conceptul de economie în redresare, întrucât situaţiile statelor membre sunt diferite. În final, aş dori să accentuez necesitatea unei politici fiscale competitive, nu doar pentru UE, ci şi în ceea ce priveşte investiţiile din ţările terţe.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) După cum a demonstrat actuala criză, cu impactul ei adânc asupra dezvoltării economice, calităţii vieţii cetăţenilor şi stabilitatea socială, sustenabilitatea finanţelor publice este o premisă obligatorie pentru redresarea economică şi pentru fiabilitatea dezvoltării. Caracterul inadecvat al revizuirii Pactului de stabilitate şi creştere a devenit de asemenea clar. Prin urmare, aş dori să reiterez că este necesar să consolidăm mecanismele instituţiilor UE, în vederea unei integrări şi a unei coeziuni teritoriale mai mari, astfel încât să existe o mai mare capacitate de intervenţie şi protecţie pentru a contracara riscurile şi devierea de la politica comună. De asemenea, aş dori să subliniez preocupările sociale subliniate în acest raport, care avertizează cu privire la diferenţa mare dintre veniturile cetăţenilor. Aceasta este o situaţie care subminează productivitatea şi competitivitatea economică. Prin urmare, sunt de acord cu nevoia de a încuraja statele membre să introducă reforme adecvate pentru a aborda aceste dezechilibre. Corectitudinea fiscală şi eficienţa cheltuielilor publice sunt esenţiale pentru procesul de redresare economică şi coeziune socială. Reducerea sărăciei, asigurarea coeziunii sociale şi stimularea creşterii economice şi a productivităţii sunt priorităţi indiscutabile în UE, şi ele vor fi ajutate cu siguranţă de o reducere treptată a poverii fiscale asupra locurilor de muncă şi a întreprinderilor mici şi mijlocii.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR)Sunt de acord cu acest raport: datoria publică actuală şi nivelurile de deficit vor fi suportate cu dificultate de generaţiile viitoare, dar reprezintă o problemă majoră şi astăzi. Cu toate acestea, nu sunt de acord cu soluţiile propuse. Nu cred că poate fi luat în serios un raport care omite motivul recentei explozii a acestei datorii şi a deficitului. În schimb, ar trebui remarcat faptul că datoriile private ale băncilor şi ale sectorului financiar au fost preluate de statele membre, şi prin urmare, de cetăţenii şi contribuabilii din Europa, ceea ce a făcut ca aceste deficite să crească într-o asemenea măsură. Trebuie să insistăm asupra faptului că UE şi Eurogrup iau măsuri acum doar pentru a satisface acele pieţe pe care dvs. le credeţi raţionale şi eficiente, dar care intră în panică atunci când deficitul devine prea mare, şi intră din nou în panică din cauză că le este teamă că măsurile luate pot împiedica o urmă de redresare economică. S-au îndestulat cerând un preţ mare pentru un risc asumat în cazul datoriei elene pe care tocmai l-aţi rezolvat prin adoptarea ultimelor măsuri. Au câştigat pe toate fronturile, sporindu-şi profiturile chiar mai mult. Nu contează consecinţele pentru economia reală şi pentru oameni.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am fost forţată să votez împotriva raportului elaborat de colegul meu, Liem Hoang Ngoc, pe care dreapta europeană şi liberalii l-au completat într-un mod care l-a privat de substanţă, apărând doar aderenţa dogmatică la Pactul de stabilitate şi, astfel, la politicile de austeritate. Politica bugetară nu este un scop în sine, este un instrument care răspunde obiectivelor politice. Prioritatea nu ar trebui să fie austeritatea, altfel vom curma de la rădăcină până şi puţina creştere pe care o avem la dispoziţie; lucrul de care avem nevoie este o filozofie a creşterii ocupării forţei de muncă pe care trebuie să o apărăm. Pentru acest lucru, UE trebuie să primească resurse pentru a acţiona, ceea ce înseamnă să ne oferim şi alte instrumente de îndrumare a economiei, în afară de cele de care dispunem în temeiul Pactului de stabilitate, care nu sunt adecvate.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest document este dovada dorinţei de a crea un sistem de redistribuire care aprovizionează întreaga societate. Propunerile sale pozitive au legătură cu politicile în materie de migraţie. Respinge „reducerile neselective” ale investiţiilor publice aplicate în numele crizei. După aceasta, totuşi, o logică inversă este introdusă în propuneri specifice.

Creşterea vârstei de pensionare, susţinerea unui Pact de stabilitate şi creştere drept soluţie pentru criză, deşi el este cu siguranţă una dintre cauze, felicitările adresate Băncii Centrale Europene pentru că a salvat sectorul bancar şi promovarea unei economii sociale bazate pe o piaţă durabilă, competitivă – atât de multe dogme neoliberale sunt repetate pe parcursul textului. Criza nu va conta: Europa este orbită de dogmatismul ei şi surdă la cererile cetăţenilor ei. Votez împotriva acestui raport.

  Claudio Morganti (EFD), în scris. – (IT)În ciuda faptului că această criză economică şi financiară mondială are repercusiuni asupra sustenabilităţii bugetelor naţionale într-o măsură îngrijorătoare, raportul aflat în atenţia acestui Parlament conţine pasaje care mă împiedică să votez în favoarea lui.

Mai întâi, punctul 59 declară că putem contribui la încheierea crizei prin creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă şi propune adoptarea de politici în favoarea imigrării din afara UE, care pot duce chiar la acordarea cetăţeniei. Pe de o parte, textul face confuzie între aspectul economic şi cel al politicii în materie de migraţie, neţinând seama, mai ales, de nivelul deja ridicat al şomajului.

Pe de altă parte, nu cred că Europa ar trebui să promoveze acordarea cetăţeniei. Mai mult, câteva dintre amendamentele propuse urmăresc crearea unei taxe pe tranzacţiile financiare şi a unei agenţii europene de rating al creditelor. Cu siguranţă, nu putem obţine o mai bună reglementare financiară a pieţei prin introducerea unei taxe noi.

În cele din urmă, în ceea ce priveşte înfiinţarea unei agenţii publice de rating, amendamentul depus nu îşi atinge ţinta, întrucât cea mai bună cale practică de a proteja încrederea investitorilor este de a garanta imparţialitatea şi independenţa agenţiilor de rating, şi nu de a le supune influenţei politice.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Regret sincer că aripa de dreapta a „răpit” în cele din urmă acest raport referitor la finanţele publice şi i-a schimbat complet principalul scop, făcându-l un raport foarte neoliberal. Aplaud decizia raportorului, dl Hoang Ngoc, de a-şi retrage numele din raport.

  Marc Tarabella (S&D), în scris. – (FR) Este pur şi simplu inacceptabil faptul că acest raport a fost adoptat de majoritatea Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat) şi a Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa în Parlamentul European; acesta este motivul pentru care, în acord cu raportorul nostru, dl Hoang Ngoc, Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European a votat împotriva lui. Cum poate să dorească cineva să îi facă pe cetăţenii noştri să plătească pentru o criză pentru care principalii responsabili sunt băncile şi speculanţii? Măsurile susţinute de Grupurile PPE şi ALDE, şi anume consolidarea rapidă a finanţelor publice, reducerea cheltuielilor publice, mai ales a pensiilor şi a asistenţei sanitare, şi punerea necondiţionată în aplicare a Pactului de stabilitate şi creştere, vor avea consecinţe dezastruoase pe termen lung asupra societăţilor noastre. Ne îndreptăm direct spre dezastru dacă nu stabilim o taxă pe tranzacţiile financiare, cum a propus dl Hoang Ngoc, şi dacă nu lansăm măsuri viabile de redresare. Haideţi să nu îi îngenunchem pe cetăţenii Europei.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Principalul scop al acestui raport a fost să analizăm sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice ale Uniunii Europene în vederea redresării sale economice. Dezbaterea asupra acestui subiect în plen nu ar fi putut apărea într-un moment mai oportun, dată fiind înţelegerea economică şi financiară fără precedent realizată săptămâna trecută de liderii europeni. Pe de o parte, pachetul de măsuri adoptat - în mod specific, deblocarea ajutorului pentru Grecia, restructurarea accelerată a finanţelor publice ale statelor membre şi crearea unui mecanism de stabilizare financiară – demonstrează o solidaritate strânsă. Cu toate acestea, se poate prevedea o perioadă de sacrificiu, care îi va afecta pe toţi europenii. Aceste sacrificii trebuie să fie distribuite într-un mod echitabil şi echilibrat. Acesta este un moment pentru decizii curajoase la nivel naţional, cu perspective pe termen lung şi fără ocolişuri. Registrele publice se echilibrează prin reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor sau prin ambele metode în acelaşi timp.

În vremuri de recesiune economică, nu avem altă alternativă decât să scădem substanţial cheltuielile publice prin reducerea risipei şi optimizarea operaţiunilor statului. În urma mai multor amendamente, conţinutul final al acestei propuneri de rezoluţie se concentrează asupra câtorva dintre aceste provocări; acesta este motivul pentru care am votat în favoarea ei.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Doamnelor şi domnilor, Lituania şi câteva dintre ţările vecine au ajuns aproape în faliment în 2009. Poate că deasupra capetelor noastre nu se rotesc vulturi, dar tot nu ne simţim în siguranţă: PIB-ul Lituaniei a scăzut cu 4,1 % pe trimestru şi în primul trimestru al anului 2010. Majoritatea lituanienilor înţeleg că nevoia de victime dureroase şi măsuri severe nu va dispărea peste noapte. Sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice este esenţială pentru a ajunge la stabilitate şi creştere. Soluţia este reducerea deficitului bugetar. În raport, se observă în mod corect că nivelurile ridicate de îndatorare şi deficit ameninţă sustenabilitatea şi ar putea avea un impact dezastruos asupra ocupării forţei de muncă, a sănătăţii publice şi a pensiilor. Decizia pe care trebuie să o luăm nu este una uşor de luat – deficitul public în creştere devine o povară uriaşă pentru generaţiile viitoare. Stabilitatea financiară este importantă pentru redresarea economiei lituaniene şi europene. Prin urmare, sunt de acord cu măsurile dezbătute în această săptămână, de exemplu, propunerile privind Comitetul european pentru riscuri sistemice şi Sistemul European al Autorităților de Supraveghere Financiară. Acum mai mult ca niciodată avem nevoie de o coordonare omogenă a pieţelor şi a fondurilor speculative şi de o mai bună supraveghere. De asemenea, trebuie să continuăm să punem serios în aplicare angajamentele noastre internaţionale. În primul rând, este esenţial să recâştigăm încrederea publicului şi să redăm respectul economic de sine al fiecăreia dintre ţările noastre. Putem realiza acest lucru prin asigurarea unei sustenabilităţi pe termen lung a finanţelor publice, printr-un discurs direct şi transparenţă în tot ceea ce facem.

Raport: Ricardo Cortés Lastra (A7-0129/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Raportul referitor la contribuţia politicii de coeziune la atingerea obiectivelor de la Lisabona şi a obiectivelor Strategiei UE 2020 este fundamental, în sensul că ilustrează măsura în care această politică poate contribui la viitorul Uniunii. Fondurile structurale, care garantează coeziunea teritoriilor europene şi finanţează inovarea, contribuie la elaborarea unor iniţiative care, fără îndoială, generează creştere în regiuni. Cred sincer că politica de coeziune va fi un instrument vital în atingerea obiectivelor Europa 2020, motiv pentru care am votat în favoarea acestui raport.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Dificultăţile evidenţiate mereu de diversitatea politică, socială şi economică a moştenirii Europei – ca parte a unui teritoriu extins, dar încă disparat – au dus, încă din anii '80, la dezvoltarea politicii de coeziune. În mod ciclic, trecând de la o perioadă de programare la următoarea, Europa s-a confruntat cu nevoia de a actualiza obiectivele coeziunii. În acest sens, a restructurat atât mijloacele, pentru care fondurile structurale au fost, sunt şi vor continua să fie baza financiară esenţială a oricărei politici a UE care urmăreşte creşterea coeziunii interne, cât şi scopurile, în funcţie de care diferitele obiective şi acţiuni individuale au fost reorientate în mod constant în conformitate cu cerinţele vremurilor. Sunt în favoarea raportului din proprie iniţiativă elaborat de dl Cortés Lastra: strategia UE 2020 trebuie să fie inclusă printre obiectivele politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013, susţinută de obiectivul coeziunii teritoriale şi de abordarea pragmatică de distribuţie a obiectivelor la nivel local. Doar în acest fel vom evita riscul ca Strategia UE 2020 să fie redusă la o strategie în care eurocraţia îşi face singură reclamă, aşa cum s-a întâmplat cu Strategia de la Lisabona.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Fondurile structurale joacă un rol vital în aplicarea Strategiei UE 2020, în măsura în care ele constituie un instrument puternic pentru dezvoltarea economică a tuturor regiunilor Europei. Raportul elaborat de dl Cortés Lastra evidenţiază faptul că Strategia de la Lisabona a atins obiective concrete doar atunci când a fost legată de politica de coeziune. Prin urmare, sunt de acord cu recomandările raportorului privind îmbunătăţirile care trebuie să fie făcute în sistemul de guvernanţă din strategia UE 2020, în comparaţie cu Strategia de la Lisabona. Este vital să se stabilească legături mai strânse între autorităţile locale şi regionale şi părţile interesate ale societăţii civile în cadrul guvernanţei pe mai multe niveluri. Aş dori să mă alătur raportorului în a sublinia importanţa unei abordări simplificate a utilizării fondurilor structurale în viitorul cadru de reglementare. La urma urmei, simplitatea este una dintre cheile eficienţei.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Sunt total în favoarea propunerilor prezentate în acest raport, care urmăreşte includerea în politica de coeziune pentru a urma obiectivele stabilite pentru strategia Europa 2020. Noul Tratat de la Lisabona consolidează principiul coeziunii economice, sociale şi teritoriale, şi fără această clauză de solidaritate UE nu are sens! Obiectivul suprem al politicii de coeziune este reducerea disparităţilor dintre nivelurile de dezvoltare economică a diferitelor regiuni şi rezolvarea înapoierii structurale a celor mai dezavantajate şi ultraperiferice regiuni. În abordarea strategiei Europa 2020, care este angajată în promovarea creşterii, a competitivităţii şi a ocupării forţei de muncă, este important de menţionat faptul că politica de coeziune poate fi un instrument important pentru realizarea cu succes a obiectivelor stabilite de strategie.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Obiectivul suprem al politicii de coeziune este reducerea disparităţilor dintre nivelurile de dezvoltare economică a diferitelor regiuni, orientând resursele în mod specific către creştere şi ocuparea forţei de muncă. Strategia Europa 2020 prezintă provocări semnificative şi ambiţioase pentru Europa în cinci domenii considerate ca fiind strategice: (i) ocuparea forţei de muncă; (ii) cercetare şi inovare; (iii) schimbări climatice şi energie; (iv) educaţie, şi (v) combaterea sărăciei. Aşa cum am spus, aceasta este o strategie ambiţioasă şi curajoasă. Sunt de acord cu raportorul că trebuie să fie concepută astfel încât să fie în armonie cu viitoarea politică de coeziune, şi că strategia Europa 2020 trebuie, de asemenea, să fie pusă în aplicare la nivel regional şi local, ceea ce nu s-a întâmplat cu Strategia de la Lisabona. Acest lucru este crucial pentru dezvoltarea şi creşterea economică din diferitele regiuni. Întrucât provin dintr-o regiune din Portugalia ale cărei interese şi dorinţe sunt frecvent ignorate în interesele puterii centralizate, cum am declarat deja în mod public, cred că punerea în aplicare a obiectivelor strategiei Europa 2020 la nivel regional pot fi mai benefice unei dezvoltări regionale mai echilibrate.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În proiectul de dezvoltare europeană, trebuie să realizăm progrese semnificative în ceea ce priveşte coeziunea teritorială, care este crucială în combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, în promovarea ocupării forţei de muncă şi a dezvoltării durabile, şi în coeziunea socială. Nu am nicio îndoială că întreprinderile mici şi mijlocii au un rol crucial în succesul construcţiei europene. Prin urmare, susţin recomandările făcute în acest raport, cum ar fi nevoia de a simplifica normele de acces şi gestionare a alocării fondurilor disponibile pentru a încuraja utilizarea şi punerea lor eficientă în aplicare, pe întregul teritoriu al UE. Regiunile pun în aplicare peste o treime din investiţiile publice în UE şi cheltuirea fondurilor structurale se concentrează din ce în ce mai mult asupra obiectivelor legate de creştere şi ocuparea forţei de muncă. Cred că este esenţial ca UE să adopte măsuri imediate şi concrete pentru a „răspunde nevoilor regiunilor cu un handicap natural sau demografic grav sau permanent, cum ar fi zonele de coastă, insulele, zonele muntoase, regiunile transfrontaliere şi ultraperiferice”. Aş dori, de asemenea, să repet faptul că „educaţia şi formarea sunt condiţiile prealabile esenţiale pentru dezvoltarea UE şi că acestea pot spori competitivitatea UE în contextul provocărilor mondiale”.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT)Raportorul consideră că este regretabil că strategia Europa 2020 nu a inclus cum se cuvine o evaluare a Strategiei de la Lisabona şi împărtăşim această opinie. Obiectivele declarate ale Strategiei de la Lisabona - creştere economică, ocuparea forţei de muncă şi coeziune socială - nu au fost realizate; dimpotrivă, situaţia în aceste domenii a devenit mai gravă. După cum am afirmat, această situaţie este un rezultat al obiectivelor Strategiei de la Lisabona, şi ce obiective erau! Foarte precis: liberalizări, privatizări şi un drept al muncii mai puţin reglementat şi mai flexibil. Aceste opţiuni, instrumente şi obiective au fost preluate acum din nou de strategia Europa 2020. În acelaşi spirit, raportorul pledează pentru finalizarea „pieţei interne libere, deschise şi funcţionale”. Ei bine, tocmai această „piaţă internă” foarte „liberă, deschisă şi funcţională” a condus la cea mai mare parte din sărăcia şi excluziunea socială din UE şi i-a subminat coeziunea teritorială. Prin urmare, nu acceptăm alinierea politicii de coeziune la strategia UE 2020, de dragul obiectivului său real: reducerea disparităţilor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni şi instituirea coeziunii economice, sociale şi teritoriale autentice.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Principalul obiectiv al politicii de coeziune este acela de a lupta pentru un grad uniform de dezvoltare în regiunile UE. Mulţumită programelor multianuale şi strategiilor care au fost aplicate în cadrul acestei politici, fiecare regiune în parte şi, în special, cele mai sărace regiuni, au şansa la creştere economică susţinută, competitivitate sporită şi crearea de locuri de muncă. Peste jumătate din investiţiile din sectorul public se fac la nivel regional, astfel încât autorităţile locale devin principalii participanţi la realizarea actualei Strategii de la Lisabona şi la viitorul strategiei UE 2020. Ar trebui să sprijinim pe deplin realizarea proiectelor din cadrul politicii de coeziune, având în vedere tot timpul că cei mai mari beneficiari ai acestora vor fi cel mai adesea zonele rurale, iar abordarea din perspectiva unui parteneriat promovată de autor face posibilă informarea eficientă a cetăţenilor cu privire la obiectivele şi rezultatele proiectelor desfăşurate.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Se pare că acordăm finanţare pentru regiunile dezavantajate care apoi sfârşeşte prin a fi cheltuită în regiuni relativ prospere. Există probleme cu politica în materie de subvenţii în întreaga UE. Pe de o parte, banii sunt investiţi în regenerarea satelor pentru a împiedica dispariţia comunităţilor rurale şi, pe de altă parte, aceste eforturi sunt contracarate de reglementări privind privatizarea şi dereglementarea.

Nu are niciun rost să avem un centru plin de viaţă al satului dacă acesta este aproape deconectat de la reţeaua de transport public şi dacă oficiul poştal a fost închis. Raportul nu se concentrează suficient de detaliat asupra problemelor politicii de coeziune şi, prin urmare, am votat împotriva lui.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Această rezoluţie este un document important, întrucât stabileşte cel mai bun curs pentru asocierea necesară între politica de coeziune şi strategia UE 2020. Într-un moment de reflecţie intensă asupra politicii europene de coeziune după 2013, este într-adevăr important să o prezentăm ca un instrument indispensabil de conformitate cu strategia UE 2020, repetând afirmaţia că politicile de coeziune sunt esenţiale pentru susţinerea planului original de integrare a UE. Politica de coeziune a fost importantă în crearea unui echilibru mai bun între regiunile europene, şi acum este considerată crucială pentru depăşirea actualei crize financiare prin care trece UE, prin consolidarea competitivităţii şi a potenţialului local. Într-un moment în care nu se aşteaptă ca bugetul UE să crească şi în care există presiuni asupra bugetului politicii de coeziune (aproximativ 45 % din bugetul UE), credem că o legătură adecvată între obiectivele politicii de coeziune şi obiectivele strategiei UE 2020 este esenţială pentru consolidarea coeziunii şi pentru contribuţia simultană la un răspuns pozitiv din partea tuturor regiunilor şi a cetăţenilor la provocările cu care se confruntă UE.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Este păcat că rezoluţia noastră alternativă referitoare la politica de coeziune şi strategia UE 2020 a fost respinsă. Astfel, noi, cei din Grupul Verts/ALE, am decis să ne abţinem de la votul final privind rezoluţia elaborată de dl Cortés Lastra.

  Elisabeth Schroedter (Verts/ALE), în scris. – (DE) Dl raportor Cortés Lastra, a creat iniţial un raport foarte echilibrat referitor la relaţia dintre politica de coeziune şi strategia Europa 2020. Scopul său era acela de a corecta alocarea extinsă pentru politica de coeziune desfăşurată de prima Comisie Barroso. A adresat în mod justificat întrebarea dacă politica de coeziune este un instrument al Strategiei de la Lisabona şi al noii strategii Europa 2020 sau dacă are o semnificaţie şi o valoare independentă. Raportorul atinsese un echilibru între aceste două aspecte. Ar trebui să îi fim recunoscători pentru că a promovat independenţa politicii de coeziune. Am sprijinit abordarea dumnealui. Din păcate, amendamentele, care au fost depuse în principal de Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) au diluat serios intenţia iniţială a raportului. Noi, cei din Grupul Verts/ALE, regretăm foarte mult acest lucru. Din acest motiv, am prezentat raportul încă o dată în plen ca o rezoluţie alternativă, în mare parte în forma sa iniţială.

Din nefericire, nu a primit majoritatea voturilor. Acest lucru nu a fost surprinzător, dat fiind votul din cadrul comisiei. Totuşi, scopul nostru a fost să utilizăm această rezoluţie alternativă pentru a face clar faptul că în Parlamentul European a existat o opinie minoritară care a dorit să ofere regiunilor mai multe drepturi la o dezvoltare independentă decât a permis modelul de alocare a fondurilor structurale din perioada actuală.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Politica de coeziune este esenţială pentru realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020: promovarea educaţiei, a formării şi a cercetării, crearea de locuri de muncă şi creşterea economică. După insuccesele Strategiei de la Lisabona în ceea ce priveşte obiectivul coeziunii, nu în ultimul rând lipsa unei consultări adecvate a Parlamentului European şi a participării autorităţilor regionale şi locale, raportul subliniază importanţa contribuţiei politicii de coeziune la obiectivele strategice viitoare. Prin urmare, este important să evoluăm spre un sentiment mai pronunţat al asumării obiectivelor strategice de către autorităţile şi entităţile locale şi regionale.

Regiunile au rol crucial în ceea ce priveşte implicarea actorilor economici şi sociali, în special, întreprinderile mici şi mijlocii. Dată fiind abordarea orizontală, doar o politică de coeziune solidă şi finanţată în mod corespunzător poate favoriza dezvoltarea în Uniunea Europeană şi Uniunea poate fi deveni mai competitivă în faţa provocărilor globale. Dimensiunea regională a Europei trebuie să fie consolidată cu o strategie care ia în considerare aspectele specifice ale diferitelor regiuni sau grupuri de regiuni, cum ar fi regiunile ultraperiferice. Pentru motivele de mai sus, consider că politica de coeziune este un instrument esenţial pentru realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020, aşa că am votat în favoarea raportului.

Raport: Vincent Peillon (A7-0133/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Uniunea pentru Mediterana (UpM) este un proiect formidabil care solicită o implicare politică fermă din partea Parlamentului European. Am votat în favoarea acestui raport, deoarece conţine următoarele trei idei care sunt foarte importante: 1) noua structură instituţională trebuie să devină eficientă rapid, pentru ca UpM să devină operaţională; 2) o finanţare adecvată este vitală, dacă se doreşte ca UpM să îşi realizeze obiectivele şi, astfel, să clarifice cele şase mari proiecte strategice (depoluarea Mediteranei, transportul, energiile regenerabile, educaţia, IMM-urile, protecţia civilă); 3) succesul UpM depinde de rezolvarea conflictelor regionale din bazinul mediteraneean.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Uniunea pentru Mediterana este un proiect ambiţios cu mai multe aspecte fără îndoială pozitive, mai ales în ceea ce priveşte posibilitatea viitoare de consolidare, prin acest parteneriat politic şi economic, a instrumentelor de control al imigraţiei şi de combatere a fluxurilor de imigranţi ilegali care au afectat Mediterana în ultimii ani. Acesta este un alt motiv pentru care Europa poate beneficia de un eventual forum pentru dialog cu ţările mediteraneene, care aproape întotdeauna sunt ţări de tranzit pentru majoritatea imigranţilor ilegali care ajung pe coasta de sud a continentului.

Desigur, canalul care va fi deschis pentru dialog nu trebuie să fie interpretat drept instrument de facilitare a fluxurilor, ci unul de reglementare şi combatere a ilegalităţii; promovarea creşterii sociale şi economice în ţările de origine ale imigranţilor va depinde de comerţul economic şi de o pacificare generală a regiunii din Orientul Mijlociu – la care UpM va trebui să se străduiască să aibă o contribuţie activă. Prin urmare, dacă Uniunea este clădită pe baze politice solide şi are obiective specifice, ne va permite să le ajutăm, chiar în ţările lor, pe acele persoane care astăzi ar dori să sosească în masă pe ţărmurile sud-europene. Cu speranţa că în cadrul summiturilor viitoare ale Uniunii pentru Mediterana se va acorda o mai mare importanţă migraţiei, votez în favoarea raportului.

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. – (IT) Votând în favoarea raportului elaborat de dl Peillon, am admis cu toţii că bazinul mediteraneean este o zonă de o importanţă esenţială şi că, într-o lume multipolară şi interdependentă, integrările regionale mari, cum ar fi cea a Mediteranei, vor fi mai bine poziţionate pentru a face faţă provocărilor sociale, culturale, economice, de mediu, demografice, politice şi legate de securitate.

Mediterana presupune simultan toate aceste provocări, care sunt cruciale pentru stabilitatea întregii regiuni şi care solicită măsuri concertate, hotărâte.

În cadrul viitoarei reuniuni de la Barcelona, şefii de stat sau de guvern din zona euro-mediteraneeană se vor reuni din nou pentru a evalua progresul înregistrat de Uniunea pentru Mediterana.

În opinia mea, trei aspecte politice ar trebui să fie luate în considerare cu această ocazie:

a) timpul necesar pentru a urmări crearea aparatului instituţional, stabilit la Paris, şi nereuşita de a profita din plin de dimensiunea parlamentară oferită de Adunarea parlamentară euro-mediteraneeană;

b) caracterul neadecvat al resurselor financiare şi al sinergiilor utilizate; deşi recunoaşte progresul şi angajamentele însemnate, tangibile, asumate de câteva dintre ţările noastre, inclusiv Italia, impactul general al Uniunii pentru Mediterana în ceea ce priveşte crearea unei zone de prosperitate economică rămâne nesemnificativ;

c) dificultatea de a aborda în mod decisiv aspecte precum pacea, stabilitatea şi securitatea, o cerinţă esenţială pentru a oferi Uniunii pentru Mediterana o dimensiune politică şi o unitate a obiectivelor.

  John Bufton (EFD), în scris. –Ne opunem Uniunii pentru Mediterana. Aceasta ar facilita imigraţia în masă din ţările sărăcite din Africa de Nord. De asemenea, ar permite celulelor Al-Qaeda nord-africane din aceste ţări să pătrundă mai uşor în Europa şi să organizeze atacuri teroriste. De asemenea, remarcăm că UE acordă Marocului un statut economic privilegiat, în ciuda faptului că această ţară a ocupat în mod violent Sahara Occidentală şi îi jefuieşte resursele.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Pentru a fi un punct de sprijin eficient în construirea păcii şi a prosperităţii şi în promovarea drepturilor omului, cooperarea dintre ţările europene şi alte ţări mediteraneene trebuie să se bazeze pe principiile egalităţii şi cooperării reciproc avantajoase pentru persoanele din regiune. Ar trebui să contribuie la rezolvarea problemelor internaţionale şi bilaterale pe baza Cartei fondatoare a ONU şi a dreptului internaţional, axându-se pe necesitatea unei soluţii corecte şi viabile pentru Palestina, Sahara Occidentală şi Cipru. Din nefericire, nu se face nicio menţiune a acestora în raport, după cum nu se face nicio menţiune despre condiţiile inacceptabile în care sunt ţinuţi mii de oameni care călătoresc fără documente de călătorie pe insulele şi în oraşele din regiunea mediteraneeană, afectând demnitatea umană a noastră, a tuturor. Pentru a exista o cooperare adevărată, procedurile pentru dialog şi înţelegere trebuie să fie întărite şi trebuie să se ţină cont de asimetriile din regiune în toate acordurile comerciale, pentru a proteja egalitatea dintre toate statele. Acest tip de cooperare ar trebui să consolideze şi să promoveze schimburile sociale şi culturale şi să contribuie la modelarea unor politici şi acţiuni comune de protecţie a mediului şi combatere a schimbărilor climatice.

  Anna Maria Corazza Bildt, Christofer Fjellner, Gunnar Hökmark şi Anna Ibrisagic (PPE), în scris. – (SV) Conservatorii suedezi au votat astăzi împotriva raportului A7-0133/2010 referitor la Uniunea pentru Mediterana (2009/2215(INI)). Acest lucru s-a întâmplat pentru că nu suntem de acord ca noua perspectivă financiară a UE pentru perioada 2014 -2020 să aloce resurse semnificativ mai importante pentru contribuţia UE la proiecte care fac parte dintr-o Uniune pentru Mediterana. Este foarte important să avem o cooperare constructivă cu ţările din jurul Mediteranei pe baza principiilor egalităţii de tratament, solidarităţii, dialogului şi respectului pentru diferenţele şi trăsăturile distinctive ale fiecărei ţări. Cooperarea regională cu UE în cadrul Uniunii pentru Mediterana nu trebuie, aşa cum ar dori unele puteri, să devină un substitut pentru integrarea în UE şi aderarea la Uniunea Europeană. În plus, este crucial ca UE să îşi asume responsabilitatea şi să îşi menţină credibilitatea, ceea ce înseamnă că nu trebuie să promită bani pentru diferite scopuri fără o finanţare durabilă.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) În urma Declaraţiei de la Paris, din 13 iulie 2008, care a creat o nouă Uniune pentru Mediterana (UpM), Procesul anterior de la Barcelona ar fi trebuit să cunoască un avânt, după cum se afirmă în Declaraţie: „o reînnoire a eforturilor de a transforma regiunea mediteraneeană într-un spaţiu al păcii, democraţiei, cooperării şi prosperităţii”. Cu toate acestea, pentru Uniunea Europeană, anul 2009 a fost anul schimbărilor majore (alegerile europene pentru preşedinţia Comisiei, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, lupta împotriva crizei economice şi financiare etc.) care au amânat punerea în aplicare a UpM. Cred că acest raport identifică în mod corect următorii paşi către realizarea obiectivelor conturate la înfiinţarea UpM. De asemenea, aştept rezultatele celui de-al doilea summit al şefilor de stat sau de guvern, programat pentru data de 7 iunie, anul curent, la Barcelona. Consolidarea relaţiilor mediteraneene ale Uniunii este esenţială şi cred că doar un dialogul politic şi o cooperare intensificată între Uniune şi alte ţări mediteraneene vor stimula crearea unui spaţiu de libertate, dreptate, pace şi prosperitate durabilă şi persistentă.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Am susţinut acest raport referitor la Uniunea pentru Mediterana (UpM). Europa şi Mediterana împart multe provocări transfrontaliere care pot fi abordate mai bine printr-un proces de integrare regională, cu instituţii eficiente care pot depăşi limitele cooperării bilaterale. Astfel de provocări sunt cu atât mai acute într-un context de criză, şi este în interesul UE să abordeze disparităţile tot mai accentuate dintre cele două regiuni, contribuind astfel la un viitor viabil şi sigur pentru oamenii din regiunea mediteraneană. UE şi guvernele din UpM trebuie să acorde prioritate înfiinţării instituţiilor acesteia şi trebuie să le inculce o strategie politică coerentă axată pe promovarea democraţiei şi pe progres în materie de drepturi ale omului, inclusiv drepturi sociale. Dacă se doreşte promovarea semnificativă a acestor obiective, trebuie încheiate acorduri de pace între vecinii din Orientul Mijlociu. Aceasta necesită încheierea asediului Fâşiei Gaza şi a politicii de instalare practicate de către Israel, un angajament palestinian combinat pentru nonviolenţă şi pentru programul de dezvoltare a statului, împreună cu respectarea reciprocă a graniţelor din 1967. Voi continua să mă opun actualizării acordului de asociere UE-Israel până când Israelul nu îşi va respecta obligaţiile cu privire la drepturile omului.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru raportul referitor la Uniunea pentru Mediterana (UpM) pentru că pledează pentru o mai mare implicare a Parlamentului European în această iniţiativă regională. Dacă ne dorim ca summitul care va avea loc la Barcelona, în iunie, să fie un succes după doi ani grei în care am încercat să îl lansăm, este esenţial ca Parlamentul European să îşi aducă contribuţia, pentru că rezultatul este deosebit de important pentru succesul UpM.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Orice observator imparţial ar spune că parteneriatul euro-mediteraneean nu a înregistrat un progres atât de mare pe cât ar fi de dorit, şi că rămân încă multe de făcut înainte ca el să prindă formă cu adevărat şi să capete un conţinut real şi productiv. Din punct de vedere istoric, Marea Mediterană a fost mai degrabă un element de unitate decât de separare. Culturile care au luat naştere pe ţărmurile ei au constituit nucleul civilizaţiei occidentale şi ambele părţi au contribuit la formarea unor identităţi cu afinităţi clare. Războaiele religioase au înlocuit podul care se aflase acolo cu o prăpastie, dar, într-un fel, podul se mai află încă acolo. Sper că Uniunea Europeană, împreună cu partenerii săi, va face paşi reali către promovarea şi structurarea unui parteneriat euro-mediteraneean capabil să învingă teama, diferenţele şi neîncrederea, şi să supravieţuiască în viitor fără a se prăbuşi. Ambele părţi ale unei mări care a fost odată lacul unei civilizaţii puternice au foarte multe de câştigat din această dezvoltare.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Dată fiind situaţia socială şi economică precară a ţărilor sudice, intensificarea relaţiilor cu ţările din regiunea mediteraneană este acum şi mai importantă. În această privinţă, cred că trebuie să consolidăm de urgenţă Uniunea pentru Mediterana într-un mod concret şi eficient. Consolidarea relaţiilor euro-mediteraneene devine mai presantă din cauza impactului pe care aceasta îl va avea cu siguranţă asupra consolidării unui spaţiu al păcii şi al dezvoltării culturale, economice, politice şi sociale. Cu toate acestea, aş dori să subliniez preocupările referitoare la drepturile femeilor, egalitatea de gen şi discriminarea pe baza orientării sexuale: domenii în care consolidarea influenţei europene poate determina schimbări pozitive. Pe de altă parte, potenţialul enorm al resurselor de energie regenerabilă din regiunea mediteraneeană ilustrează beneficiile de care s-ar putea bucura Uniunea Europeană şi pe care le-ar putea folosi pentru a realiza politici eficiente în domeniul energetic, pe lângă extinderea zonei de schimb a UE la 800 de milioane de persoane.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Suntem în dezacord total cu orientările generale stabilite în acest raport, care, în esenţă, urmăresc să sporească dominaţia economică a companiilor mari din UE asupra părţii sudice a Mediteranei, accesul la, şi controlul resurselor naturale, în special al energiei, exploatarea forţei de muncă şi reprimarea imigranţilor. Se poate observa că majoritatea deputaţilor din Parlament pare a trăi într-un turn de fildeş, în totală necunoştinţă de cauză faţă de consecinţele aşa-numitului „liber schimb”; ei continuă cu aceste politici, contribuind astfel la agravarea situaţiei. De exemplu, în Portugalia se pierd peste 100 000 de locuri de muncă în sectorul textilelor pentru că mii de companii dau faliment, fapt care se întâmplă, la rândul său, din cauza concurenţei externe sporite.

Acesta este motivul pentru care trebuie să renunţăm la această cale a liberalizării progresive a comerţului internaţional. Această cale a însemnat că drepturile dobândite de lucrători şi suveranitatea cetăţenilor au fost atacate, că resursele naturale şi biodiversitatea au fost însuşite de marile companii multinaţionale, că mediul a fost distrus, că şomajul a crescut, că milioane de mici agricultori au fost ruinaţi şi că suveranitatea şi siguranţa alimentară au fost puse în pericol. Cerem stabilirea unor relaţii economice echitabile şi corecte, care să fie în detrimentul oamenilor şi al ţărilor din ambele regiuni.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am susţinut raportul elaborat de colegul meu francez socialist, Vincent Peillon, pentru că Uniunea pentru Mediterana (UpM) urmăreşte să promoveze procesul cooperării euro-mediteraneene prin măsuri strategice specifice, atât pentru Europa în ansamblu, cât şi pentru zona mediteraneeană. De fapt, integrarea regională este necesară pentru promovarea păcii, care este unul dintre principalele aspecte aflate în joc în această cooperare, şi, prin urmare, trebuia să fie consolidată. Cred că UpM este un instrument excelent pentru a interveni cu o mână foarte fermă în conflictele care persistă în această zonă şi chiar pentru a le oferi soluţii. Sper că următorul summit de la Barcelona va fi un succes, că statele membre chiar vor relansa UpM şi că, odată înfiinţat secretariatul de la Barcelona, o serie întreagă de proiecte vor putea prinde formă, în interesul tuturor.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest raport are cu siguranţă capacitatea de a sublinia urgenţa recunoaşterii a două state, statul palestinian şi cel israelian, a convieţuirii în pace şi securitate şi a luptei pentru drepturile femeilor şi împotriva discriminării bazate pe orientarea sexuală. Cu toate acestea, capacitatea sa se opreşte aici. Acest text este, în esenţă, un angajament faţă de actualii şi potenţialii investitori din regiune, după cum demonstrează numeroasele dispoziţii referitoare la protecţia şi securitatea financiară necesară a investiţiilor. Acest text susţine, de asemenea, Procesul de la Barcelona şi crearea unei zone euro-mediteraneene a liberului schimb care este complet contrară obiectivelor de reglementare pe care le solicită situaţia.

Votez împotriva acestui raport. Cred că interesele cetăţenilor europeni şi ale celor din regiunea mediteraneeană ar trebui să fie întotdeauna mai importante decât cele ale finanţatorilor. Rolul reprezentanţilor aleşi este acela de a lupta pentru binele comun. Este păcat că autorii acestui text nu şi-au stabilit această prioritate.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Uniunea pentru Mediterana este văzută de unii oameni din Europa ca un proiect de prestigiu iniţiat de câţiva lideri politici. Cu toate acestea, cred că intensificarea cooperării între ţările de pe ţărmurile Mediteranei este un lucru foarte pozitiv. Mai ales în ceea ce priveşte creşterea fluxului de migranţi din Africa, este esenţial pentru aceste state să coordoneze măsurile pe care le iau ca răspuns. Structurile Uniunii pentru Mediterana furnizează mijloacele ideale de sprijin al muncii desfăşurate de Frontex şi, mai ales, de implicare a statelor africane în proiecte, astfel încât migranţii economici să poată fi încurajaţi să rămână în Africa.

Diferitele proiecte planificate, cum ar fi intensificarea schimbului de studenţi şi numeroasele programe economice menite să promoveze comerţul între UE şi statele africane, sunt de asemenea foarte pozitive. Totuşi, aceste ţări nu trebuie să fie forţate să fie de acord cu o zonă a liberului schimb, pentru că acest lucru implică un risc serios de deteriorare a pieţelor locale şi regionale. Deşi nu sunt complet de acord cu câteva dintre punctele prezentate din motivele menţionate, raportul este echilibrat şi de aceea am votat în favoarea sa.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) În vederea dezvoltării constructive a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi ţările terţe, am susţinut raportul referitor la Uniunea pentru Mediterana. Pentru a consolida cooperarea, trebuie să susţinem Procesul de la Barcelona, care a fost mai puţin activ în ultima vreme. Cu toate acestea, summitul statelor din Uniunea pentru Mediterana programat la 7 iunie 2010, la Barcelona, este şansa perfectă de a pune în vigoare declaraţiile actuale, pentru că Uniunea Europeană nu îşi poate permite să piardă din importanţă în această regiune, cu care are legături tradiţionale. Structurile instituţionale, precum copreşedinţia, ar trebui să fie utilizate pentru a intensifica măsurile pentru o mai mare integrare a societăţilor şi a economiilor din ambele părţi ale Mării Mediterane.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Şefii de stat sau de guvern din ambele părţi ale Mediteranei se vor reuni la Barcelona la 7 iunie 2010. Este vital ca această reuniune să conducă la un progres real - mă refer în special la înfiinţarea instituţiilor Uniunii pentru Mediterana, dar şi la progres în ceea ce priveşte economia şi schimburile comerciale, ocuparea forţei de muncă, reducerea sărăciei, aspectele agricole, siguranţa alimentară, apa şi dezvoltarea rurală. De asemenea, este esenţial ca Uniunea pentru Mediterana să primească mai multe resurse, ceea ce va fi principala problemă în cadrul viitoarelor negocieri financiare pentru perioada 2014 -2020.

Ţinând cont de aceste lucruri, nu trebuie să uităm că va trebui să creăm condiţiile necesare pentru ca ajutorul UE să poată fi combinat cu fonduri private şi coordonat cu fondurile oferite de Banca Europeană pentru Investiţii şi de fonduri de investiţii, precum InfraMed. Mai mult, consolidarea schimburilor comerciale sud-sud şi stabilirea unei zone euro-mediteraneene a liberului schimb sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică şi reducerea sărăciei în ţările de pe ţărmul sudic. Aceste măsuri sunt menţionate clar în rezoluţia prezentată Parlamentului şi, prin urmare, o susţin.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. –Nu au existat surprize mari în amendamentele depuse de GUE/NGL (toate au fost respinse), cu excepţia primei părţi a amendamentului nr. 6 (Sahara Occidentală).

Doresc să fie clar că am votat în favoarea amendamentului nr. 6, care subliniază faptul că Marocul este responsabil de încălcarea drepturilor omului în Sahara Occidentală.

Partea a doua a amendamentului nr. 1 (care a subliniat necesitatea sporirii finanţării alocate UpM) depus de dl Brok, a fost, de asemenea, respinsă.

Am votat în favoarea acestui raport în ansamblu (adoptat cu o majoritate largă).

Raport: Evgeni Kirilov (A7-0123/2010)

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. – (RO) Am votat pentru Rezoluţia privind „necesitatea unei strategii UE pentru Caucazul de Sud”. Caucazul de Sud are o importanţă strategică pentru Uniunea Europeană. În acelaşi timp, Uniunea Europeană poate şi trebuie să ajute această regiune agitată să se dezvolte din punct de vedere economic şi comercial. Putem utiliza politica comercială pentru a promova respectarea drepturilor omului, securitatea energetică, democraţia şi buna guvernanţă. În calitatea mea de raportor virtual pentru această rezoluţie din partea grupului meu politic, solicit semnarea unor acorduri de liber schimb cu Georgia, Armenia şi Azerbaidjan. Cred că aceste acorduri vor favoriza dezvoltarea economică în regiune prin stimularea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă, ceea ce va reduce nivelul sărăciei.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Sunt total de acord cu acest raport, întrucât consider că, în urma declaraţiei comune a summitului de la Praga cu privire Parteneriatul estic, UE ar trebui să îşi consolideze parteneriatele cu estul, mai ales cu cele trei ţări din Caucazul de Sud, printr-o strategie clară şi bine definită. Menţinerea păcii, stabilitatea graniţelor şi rezolvarea litigiilor transfrontaliere, progresul către democraţie, statul de drept şi promovarea cooperării regionale sunt esenţiale pentru dezvoltare în această regiune a lumii. Prin urmare, consider că acţiunea UE trebuie să fie marcată de încurajarea dezvoltării durabile, bazate pe principiile bunei guvernanţe, pe respectul absolut pentru drepturile omului şi pe politicile de bună vecinătate, care ar trebui să aibă drept obiectiv principal coexistenţa paşnică dintre aceste ţări şi vecinii lor. În această privinţă, aş dori să subliniez rolul important pe care îl va juca Adunarea Parlamentară a UE pentru relaţiile cu ţările din vecinătatea estică. Importanţa geostrategică a regiunii, mai ales în ceea ce priveşte furnizarea şi transportul de materii prime dintre est şi vest, trebuie să fie un factor determinant al viitoarelor acorduri între UE şi aceste ţări.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT)Conflictul recent dintre Rusia şi Georgia – o ţară care proclamă că vrea să se alăture Uniunii Europene şi că împărtăşeşte idealurile UE – evidenţiază clar necesitatea definirii unei strategii pentru Caucazul de Sud. Distrus, de-a lungul istoriei, de conflicte sângeroase şi situându-se direct în sfera de influenţă a Rusiei, Caucazul de Sud încearcă să se stabilizeze. Cu toate acestea, potenţialele surse de conflict persistă şi trebuie să fie gestionate cu cea mai mare seriozitate şi grijă posibilă; relaţia încordată dintre Armenia şi Azerbaidjan este o dovadă clară în acest sens. Sper că Uniunea Europeană va insista pe marginea a ceea ce ştie deja despre această regiune şi va contribui la pacea şi progresul popoarelor din Caucazul de Sud. De asemenea, sper că UE va contribui la adoptarea şi la respectarea generalizată a libertăţii, a democraţiei, a drepturilor fundamentale şi a statului de drept în regiune.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT)Politica de extindere şi consolidare a comerţului UE, relaţiile politice şi culturale cu ţările terţe subliniază importanţa strategică a ţărilor din Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan şi Georgia. Luând în considerare poziţia geostrategică a acestor ţări, încadrate de puternica Rusie, de Turcia, şi Iran, Uniunea Europeană poate şi ar trebui să adopte o abordare influentă şi un rol colaborativ care poate promova pacea şi securitatea în această regiune. Acest lucru va fi crucial pentru asigurarea celor mai bune condiţii de dezvoltare economică, culturală şi socială, împreună cu democratizarea acestei regiuni, care va cuprinde şi Marea Neagră şi Marea Caspică. Procesul de intensificare a relaţiilor are urmăreşte integrarea acestor ţări în Uniunea Europeană va contribui cu siguranţă la îmbunătăţirea nivelurilor de justiţie, libertate şi progres uman. De asemenea, susţin importanţa unei strategii de dezvoltare a pieţei energiei pentru UE, după cum se susţine în acest raport.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport referitor la strategia UE pentru Caucaz este doar o altă parte a procesului de răspândire a unui punct de vedere limitat pentru a deghiza interesele economice şi geopolitice în regiune. Acest punct de vedere este foarte concentrat asupra conflictului din 2008 dintre Rusia şi Georgia, precum şi asupra unor probleme legate de teritoriul şi suveranitatea Rusiei asupra Oseţiei de Sud şi Abhaziei.

După cum declară însuşi raportorul, miza constă în faptul că cele trei ţări din Caucaz sunt esenţiale pentru „tranzitarea resurselor energetice” şi „aprovizionarea cu energie a UE” – de care Uniunea depinde în mare măsură – şi pentru acordurile de „liber schimb” pentru a face „economia mai atractivă pentru investitorii străini”.

Sprijinul implicit pentru cursa relansată a înarmării şi pentru pregătirea militară din regiune ar trebui să fie înţeles din perspectiva acestor interese; UE ia parte la acest proces implicându-se în zornăiala de săbii dintre SUA, NATO şi Rusia. Majoritatea deputaţilor din Parlament este implicată în această ipocrizie: Parlamentul s-a considerat el însuşi drept cavalerul în armură strălucitoare care apără integritatea teritorială a statelor, acum, că este vorba despre Georgia, dar a promovat, a ajutat şi continuă să ajute procesul secesiunii Kosovo de Serbia.

  Jaromír Kohlíček (GUE/NGL), în scris. – (CS) Caucazul de Sud este o zonă foarte interesantă, un subiect de discuţie constant în Europa de două sute de ani. În toată această perioadă, a existat un conflict de interese în regiune între Rusia, Iran şi Turcia. Contururile aspre ale peisajului şi istoria bogată oferă un indiciu al enormelor complexităţi etnice şi religioase. Acum şi UE a descoperit regiunea. Este chiar minunat cum dna Tagliavini a dobândit o cunoaştere perfectă a întregii zone, inclusiv a contextelor istorice şi actuale, pe baza negocierilor din Georgia. De fapt, mă plec în faţa dumneaei. Este minunat faptul că autorii unui raport referitor la necesitatea dezvoltării unei noi strategii a UE pentru Caucazul de Sud au observat o organizaţie ca OSCE. Din păcate, ei nu au reuşit, în aparenţă, să identifice relaţiile dintre statele din zonă şi Iran, şi de asemenea intenţiile specifice ale Turciei în regiune. În mod clar, autorii au uitat declaraţia „glorioasă” a statului independent Kosovo, iar atacurile lor făţişe împotriva Rusiei şi repudierea alegerilor locale din Abhazia şi Oseţia de Sud includ formularea „autorităţile de facto ale teritoriilor ocupate”. Acest lucru îmi aduce puternic aminte de concluziile misiunii unui anumit Lord Runciman din Republica Cehoslovacă de dinainte de război. În ciuda acestui lucru, cred că va fi posibil, în viitorul apropiat, ca deputaţii în cauză să îşi îmbunătăţească cunoştinţele despre această parte a Europei şi ca următoarea sesiune să fie mai echilibrată. Din motivele menţionate anterior, Grupul GUE/NGL se va abţine de la votul final în cazul acestei rezoluţii.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE)Din păcate, acest raport referitor la strategia UE nu este echilibrat şi am menţionat deja acest lucru în cadrul Comisiei pentru afaceri externe. Deşi comisia a luat în considerare câteva dintre amendamentele mele, încă sunt de părere că raportul merge în direcţia greşită. În loc să adopte o atitudine neutră şi echilibrată faţă de problema Georgiei, el utilizează formulările politicii externe a SUA, care caută să slăbească şi să izoleze Rusia. În ceea ce priveşte relaţia cu Armenia şi, în special, situaţia din Nagorno-Karabah, UE şi-a schimbat poziţia. Acest lucru este complet de neînţeles şi ar trebui să fie condamnat. Se pare că raportorul nu a vizitat niciodată regiunea şi, prin urmare, nu şi-a putut forma o opinie despre situaţie. Din aceste motive am votat împotriva raportului elaborat de dl Kirilov.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Am votat împotriva amendamentului numărul 7, pentru că prin acesta a fost eliminată o parte esenţială a textului raportului, respectiv cea prin care Parlamentul European invită Rusia să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Georgia şi inviolabilitatea frontierelor sale recunoscute pe plan internaţional şi condamnă recunoaşterea de către Federaţia Rusă a independenţei regiunilor separatiste georgiene din Oseţia de Sud şi Abhazia ca fiind contrară dreptului internaţional. A preciza ferm această poziţie înseamnă a contribui pe viitor la evitarea stabilirii unui precedent în acest sens.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Sunt bucuros că tot ce am dorit a fost adoptat în Comisia AFET şi corecturile depuse de S&D, PPE şi Grupul Verts au fost toate adoptate. Votul final, care a fost pozitiv, a fost foarte uşor pentru noi.