Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 7 iulie 2010 - Strasbourg

1. Deschiderea şedinţei

PREZIDEAZĂ: JERZY BUZEK
Preşedinte

(Şedinţa a fost deschisă la ora 9.05)

2. Declaraţia Preşedinţiei

  Preşedintele. – Înainte de a începe, aş dori să fac următoarea declaraţie.

Astăzi comemorăm cea de-a cincea aniversare a atacurilor teroriste asupra sistemului de transport public din Londra, în urma cărora au decedat 52 de persoane şi aproape 800 au fost rănite. Ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat la Londra pe 7 iulie 2005 şi nu vom uita niciodată. Astăzi îndeosebi, gândurile noastre sunt alături de familiile şi de prietenii victimelor.

Atentatele cu bombă de la Londra au fost unul dintre cele mai grave acte de terorism comise pe teritoriul european. Doresc să le spun autorilor atentatelor cu bombă şi teroriştilor că, orice ar face, nu vor putea câştiga, deoarece noi preţuim fiecare viaţă. Niciun terorist şi nicio acţiune teroristă nu vor putea vreodată să ne micşoreze sau să ne distrugă credinţa în valorile esenţiale, precum drepturile fundamentale şi drepturile omului.

Terorismul reprezintă un atac asupra noastră, a tuturor, un atac asupra esenţei societăţii noastre democratice. Terorismul nu poate avea justificare. Europa va fi întotdeauna unită în lupta împotriva oricărui gen de terorism.

3. Rectificare la un text adoptat (articolul 216 din Regulamentul de procedură): consultaţi procesul-verbal

4. Depunerea documentelor: a se vedea procesul-verbal

5. Măsuri de executare (articolul 88 din Regulamentul de procedură): consultaţi procesul-verbal

6. Programul de activitate al Preşedinţiei belgiene (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct este declaraţia Consiliului şi a Comisiei privind programul de activitate al Preşedinţiei belgiene.

Domnule prim-ministru, bine aţi venit în Parlamentul European. Putem începe discuţia, drept care vă acord cuvântul.

  Yves Leterme, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, domnule secretar de stat adjunct şi, desigur, domnule Barroso.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Domnule Preşedinte, permiteţi-mi să îi felicit pe prietenii noştri olandezi, dacă încă nu au adormit. Sper că partida va fi una corectă şi că finala va fi câştigată de echipa cea mai bună.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. –(FR) Doamnelor şi domnilor, cine ar fi crezut, acum câteva săptămâni, că vom avea parte de o finală europeană? În orice caz, văzuţi din cealaltă parte a lumii, fotbaliştii europeni sunt un exemplu de excelenţă, curaj, încredere în propriile forţe şi hotărâre de a învinge.

Doamnelor şi domnilor, privită din exterior, Europa are toate motivele pentru a fi fericită. Succesul Uniunii Europene a contribuit la răspândirea păcii şi a unui sistem democratic de guvernare pe aproape întreg teritoriul continentului. Graţie pieţei sale comune, Uniunea Europeană a creat o prosperitate fără precedent. Cu toate acestea, este adevărat că această Europă reuşeşte mult prea rar să fie fericită, sau chiar deloc.

Fără îndoială, doamnelor şi domnilor, aţi putut observa, în Asia spre exemplu, cât de bine se manifestă energia, ambiţia, încrederea în propriile forţe şi încrederea în viitor. America încă are încredere în ea însăşi, în pofida tuturor problemelor. Şi, în final, găzduirea Campionatului Mondial de Fotbal în Africa de Sud transmite un semnal clar către, dar şi dinspre Africa, reprezentând un adevărat stimulent.

Pe de altă parte, se pare că, din păcate, Europa îşi pierde mult prea des încrederea în viitor. Trebuie să-i redăm Europei încrederea, trebuie să reconstruim ambiţiile Uniunii Europene.

Doamnelor şi domnilor, domnule Preşedinte, acţiunile noastre doresc să se integreze în aceste ambiţii, pe care, cu siguranţă, le împărtăşiţi şi dumneavoastră.

Acest lucru este extrem de necesar pentru a repune Europa în mişcare, deoarece restul lumii nu va sta să ne aştepte. Panta rei: totul curge. Dacă există o constantă în lumea actuală, aceasta este schimbarea permanentă şi rapidă: schimbările tehnologice, economice şi schimbările la nivelul balanţelor de putere de pe glob.

În această lume schimbătoare, în care apar mereu noi centre de putere economică şi politică, Europa se confruntă cu provocări imense. Noi, Preşedinţia belgiană, ne-am structurat cele cinci linii de acţiune a Preşedinţiei în jurul acestor provocări.

Prima provocare a Europei este, desigur, aceea de a restabili creşterea economică durabilă. Această revigorare depinde, în mod evident, de consolidarea stabilităţii financiare. Trebuie să ne recuperăm stabilitatea economică şi financiară, să restabilim disciplina bugetară fără a afecta redresarea economică şi să ne îndreptăm din nou în direcţia unei creşteri anuale de cel puţin 2 %. Avem nevoie de această creştere pentru a ne finanţa modelul social, acest model european deosebit, de care încă suntem foarte ataşaţi. Totodată, avem nevoie de creştere pentru a ne stabili credibilitatea internaţională.

Doamnelor şi domnilor, această criză bancară pentru care nu am fost responsabili ne-a aruncat într-o gravă recesiune, din care ne luptăm să ieşim mai mult decât celelalte continente. Comisia Europeană a propus mai multe iniţiative pentru a combate aventurismul financiar şi repetarea acestui abuz care a avut consecinţe extrem de severe, atât pentru statele membre ale Uniunii, cât şi pentru cetăţenii noştri.

Vă împărtăşim ambiţia de a finaliza cât mai curând noul sistem de supraveghere a instituţiilor financiare, precum şi structura fondurilor de investiţii alternative, precum fondurile speculative.

Săptămâna aceasta, Parlamentul, Consiliul şi Comisia au dezbătut încă o dată această problemă, timp îndelungat. De asemenea, cred că astăzi veţi adopta amendamentele dumneavoastră privind supravegherea, însă cred că, astfel, creaţi şi o şansă de a continua dialogul, ceea ce apreciem foarte mult. Să deschidem, aşadar, un dialog împreună, continuând dialogul, dar, mai ales, adoptând un text pe care îl aşteptăm de multă vreme.

Doresc să evidenţiez faptul că Preşedinţia belgiană a absentat ieri deoarece a fost învestit parlamentul belgian şi cu siguranţă ştiţi că parlamentele au o presesiune. Acesta este motivul pentru care, din păcate, Preşedinţia belgiană nu a fost prezentă ieri.

În orice caz, Comisia a anunţat, în plus, recent, un pachet cuprinzător format din alte 20 de propuneri în domeniul serviciilor financiare. Doamnelor şi domnilor, în strânsă colaborare cu dumneavoastră, Parlamentul, Preşedinţia belgiană va încerca să conceapă o foaie de parcurs pentru a asigura punerea în practică a acestor propuneri până la finalul anului 2011.

De asemenea, după cum ştim, în octombrie, grupul operativ va avea pregătite recomandările referitoare la consolidarea disciplinei bugetare, la Pactul de stabilitate şi de creştere şi la guvernarea economică. Criza recentă a monedei euro a demonstrat în mod clar că o uniune monetară fără coordonare economică reală rămâne instabilă. Uniunea are nevoie de guvernare economică mai mult ca oricând. Prin urmare, grupul operativ va formula recomandări pentru o monitorizare mai strictă, mai ales din punct de vedere bugetar. Această supraveghere nu se va referi doar la politicile bugetare ale statelor membre, ci şi la parametrii economici care permit evaluarea credibilităţii bugetelor prezentate.

Comisia va lua apoi toate măsurile necesare pentru a pune în aplicare aceste recomandări. Consiliul şi Parlamentul trebuie, de asemenea, să se ocupe de ele fără întârziere. Aceasta este o prioritate pentru Preşedinţia belgiană şi vom face tot posibilul pentru ca aceste recomandări să fie puse cât mai repede în practică.

Doamnelor şi domnilor, după cum am spus, prima noastră provocare constă în restabilirea creşterii economice durabile. În această eră a globalizării, trebuie să ne accentuăm eforturile pentru ca Europa să aibă din nou parte de o economie competitivă şi inovatoare şi să devină o economie cu emisii scăzute de carbon. Graţie strategiei Europa 2020 pentru locuri de muncă şi creştere, vom putea atinge aceste obiective.

Preşedinţia belgiană va susţine iniţiativele emblematice anunţate de Comisie. Cu toate acestea, creşterea economică nu se referă doar la parametrii economici. Mai presus de toate, ea se referă la oameni. Creşterea durabilă este apreciată în funcţie de principalele sale contribuţii. După cum se poate observa în mai multe state, nu există creştere durabilă, o creştere durabilă reală, fără coeziune socială, aceasta reprezentând cea de-a doua principală provocare a Europei şi cea de-a doua prioritate a Preşedinţiei noastre.

Acesta este motivul pentru care Belgia a insistat şi a reuşit, în cadrul programului UE 2020, extinderea obiectivului de combatere a sărăciei la noţiunea mai amplă de coeziune socială. Doamnelor şi domnilor, indiferent dacă urmărim acest obiectiv sau ne interesează promovarea creşterii economice, trebuie ca europenii să muncească din nou şi trebuie să creştem ratele ocupării forţei de muncă.

Doamnelor şi domnilor, doresc să mă opresc pentru o clipă asupra unui aspect de care sunt foarte ataşat: cel al bazei noastre industriale, baza industrială a economiei europene.

Din punctul meu de vedere, Europa duce uneori lipsă de proiecte industriale comune, de proiecte emblematice şi inspirate, aşa cum erau şi încă sunt, spre exemplu, Ariane, trenurile de mare viteză sau Airbus.

Nu este vorba de prestigiu sau de simbolistică, ci de pârghiile reale ale prosperităţii noastre şi de crearea de locuri de muncă pe viitor. M-au uimit, recent, analizele economice potrivit cărora statele cu o bază industrială puternică au făcut faţă crizei mai bine decât economiile orientate către servicii.

Desigur, sistemul nostru industrial trebuie restructurat. Aceasta nu înseamnă neapărat că aşa-zisele sectoare producătoare tradiţionale trebuie transferate în ţările cu salarii reduse sau trebuie să dispară. Cu toate acestea, există metode de producţie care au această soartă.

Prin inovaţii, prin fabricarea de produse de vârf, cu valoare adăugată sporită, ţările europene pot proteja cu succes, chiar şi acum, o industrie profitabilă, cu performanţe ridicate, cu angajaţi care să se numere printre cei mai bine plătiţi din lume.

Doamnelor şi domnilor, noi, europenii, am câştigat revoluţia telecomunicaţiilor. Pe de altă parte, am înregistrat mai puţine succese în tehnologia informaţiei. Desigur, nu trebuie să abandonăm revoluţia ecologică, nu doar în ceea ce priveşte cercetarea, ci, mai presus de toate, în producţia de tehnologii ecologice. Europa are cercetători excelenţi. Cu toate acestea, Statele Unite sau China, spre exemplu, ne devansează din punctul de vedere al rezultatelor cercetării asupra producţiei industriale.

Iniţiativa emblematică anunţată de Comisie în domeniul industriei va fi, aşadar, aşteptată cu mare interes. În mod similar, acordăm o importanţă deosebită Consiliului din luna decembrie, care va fi dedicat inovaţiilor în industrie.

În ceea ce priveşte creşterea şi inovarea, există şi un aspect specific pe care sperăm să-l relansăm în cursul Preşedinţiei noastre. Este vorba despre brevetul european, pe care îl aşteptăm de 30 de ani. Trebuie să ne gândim la întreprinderile noastre, mai ales la IMM-uri. Gândiţi-vă doar la banii şi la energia irosite de întreprinderile noastre fiindcă nu există o procedură unică pentru cele 27 de ţări. Operatorii noştri se află într-o poziţie defavorizată faţă de concurenţa internaţională. Prin relansarea acestui aspect, Consiliul şi Parlamentul European au o şansă minunată de a le demonstra cetăţenilor cât de importante sunt ele ca instituţii în ceea ce priveşte aspectele practice. Trebuie să trecem de la vorbe la fapte. Cred că acelaşi lucru este valabil şi în cazul credibilităţii politicii europene privind inovaţiile.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Doamnelor şi domnilor, protecţia mediului şi a climei este cea de-a treia provocare principală cu care se confruntă Europa, adică Uniunea Europeană, şi, în acelaşi timp, este al treilea obiectiv al Preşedinţiei noastre.

Creşterea economică durabilă reală nu este posibilă dacă nu ne protejăm planeta: o planetă care nu ne aparţine, ci pe care, mai degrabă, am împrumutat-o de la copiii noştri. Uniunea Europeană este lider mondial în ceea ce priveşte măsurile de protejare a mediului şi de combatere a gazelor cu efect de seră. Este lider mondial în domeniul obiectivelor pe care şi le stabileşte pentru reducerea suplimentară a emisiilor de astfel de gaze cu efect de seră. După cum a arătat Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbările climatice de la Copenhaga, spre frustrarea noastră, acest rol de pionierat nu este suficient. Ca să fim sinceri, UE nu a vorbit pe o singură voce la această Conferinţă şi astfel – ca să continuăm metafora sportivă – a stat pe banca de rezerve în timp ce meciul se desfăşura pe teren.

Prin urmare, în următoarele săptămâni şi luni, UE trebuie să fie mult mai activă, precisă şi fermă în modul în care abordează pârghiile pe care le are la dispoziţie pentru a atrage şi alţi jucători principali – şi, în acelaşi timp, alţi poluatori principali – în planul său ambiţios de protejare a planetei. Acesta este singurul mod prin care conferinţele de la Cancún şi Nagoya vor avea rezultate reale.

Doamnelor şi domnilor, după cum am spus deja, UE este ca acele persoane despre care se spune că dispun de toate ingredientele unei existenţe fericite. Într-adevăr, văzută din exterior, Uniunea Europeană este un loc foarte atrăgător, graţie prosperităţii sale, sistemului de solidaritate şi formelor de guvernare foarte democratice. Prin urmare, ea atrage, pe bună dreptate, multe persoane din alte continente, persoane care doresc să-şi construiască în Europa o viaţă mai bună.

Într-adevăr, marea majoritate sosesc aici cu bune intenţii, în căutarea „modestului miracol al unei vieţi normale”, aşa cum s-a spus atât de poetic în cadrul unei recente conferinţe privind situaţia din Afganistan. Imigrările de această natură ne-au îmbogăţit continentul şi vor face acest lucru în continuare. Pe de altă parte, există, în prezent, persoane care abuzează de sistemele noastre de libertate. Reţelele de crimă organizată profită de deschiderea noastră. Organizaţiile teroriste abuzează de ea pentru a comite atacuri sângeroase.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului– (DE) Doamnelor şi domnilor, garantarea siguranţei şi libertăţii cetăţenilor noştri este, prin urmare, cea de-a patra provocare principală cu care se confruntă Europa. Mai mult ca oricând, Uniunea trebuie să devină un spaţiu al justiţiei, securităţii şi libertăţii. Prin urmare, dorim să ne asigurăm că este pus în aplicare Programul de la Stockholm, care a fost conceput de Preşedinţia suedeză.

Belgia consideră că este extrem de importantă dezvoltarea unei politici comunitare în domeniul migraţiei, al legislaţiei privind azilul şi al prevenirii terorismului. În ceea ce priveşte cooperarea în domeniul justiţiei penale, prioritatea noastră este recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti în statele membre. În acest sens, trebuie să ne orientăm spre crearea unui sistem european de colectare a dovezilor.

În contextul combaterii terorismului internaţional, Belgia ar dori să ajungă la un acord rapid cu SUA în ceea ce priveşte SWIFT. Acest acord trebuie să combine protecţia datelor cetăţenilor cu măsuri eficiente de prevenire a terorismului. Mă bucur foarte mult că mâine vom avea şansa de a ajunge la un acord în această privinţă. Preşedinţia belgiană va continua activităţile excelente desfăşurate de Preşedinţia spaniolă în acest domeniu.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – Ajung, astfel, la cea de-a cincea provocare cu care se confruntă Uniunea, ultima, însă nu cea mai puţin importantă: rolul său pe scena internaţională.

Provocările în acest sens sunt uriaşe şi numeroase: combaterea schimbărilor climatice; contribuirea la păstrarea sau restabilirea păcii; promovarea unor sisteme deschise de guvernare; combaterea terorismului internaţional; prevenirea răspândirii armelor de distrugere în masă; oprirea încălcărilor grave ale drepturilor omului în regiunile conflictuale, mai ales în ceea ce priveşte violenţa împotriva femeilor; conceperea unei politici energetice comune coerente; păstrarea şi îmbunătăţirea cotei de piaţă.

După cum s-a menţionat deja, summitul de la Copenhaga a demonstrat, din păcate, că faptul că suntem cel mai mare bloc comercial din lume, că suntem bogaţi şi atrăgători şi că noi înşine ne-am declarat a fi un model de putere blândă nu ne acordă suficientă putere de negociere pe plan internaţional. Uniunea trebuie să acţioneze mai multe pârghii pentru a-i atrage pe alţii de partea sa şi pentru a crea coaliţii în vederea îndeplinirii obiectivelor sale de pace, de dezvoltare durabilă, de securitate şi de comerţ liber şi corect.

Aceasta implică, mai mult ca oricând, ca Uniunea să vorbească pe o singură voce şi, preferabil, cu un singur glas. Tratatul de la Lisabona îi oferă Uniunii noi instrumente în acest scop.

În următoarele şase luni, Uniunea va începe înfiinţarea unui serviciu diplomatic european. Aceasta este, totodată, una dintre provocările majore ale Preşedinţiei noastre.

Într-adevăr, trebuie să hotărâm cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului pentru acţiune externă şi, împreună cu Parlamentul, trebuie să adoptăm Regulamentul financiar şi Statutul personalului acestui serviciu. Belgia va face tot posibilul pentru a asigura un debut armonios şi reuşit al acestui Serviciu pentru acţiune externă, care va spori vizibilitatea, dar şi credibilitatea Uniunii Europene pe plan mondial.

Extinderea reprezintă un alt aspect important. Negocierile cu statele candidate trebuie să se desfăşoare într-un ritm susţinut, iar toţi candidaţii trebuie evaluaţi exclusiv în funcţie de meritele proprii, în conformitate cu consensul reînnoit al Consiliului European din decembrie 2006.

Negocierile cu Croaţia ar trebui să intre în faza finală în perioada Preşedinţiei noastre. Cele cu Turcia îşi vor continua cursul. Vor începe negocierile cu Islanda. În ceea ce priveşte Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Preşedinţia va depune eforturi pentru a ajunge la un acord, în vederea începerii negocierilor de aderare.

Preşedinţia belgiană este, de fapt, prima care acţionează exclusiv în conformitate cu prevederile Tratatului de la Lisabona. Belgia se simte onorată să aplice aceste prevederi, respectând pe deplin conţinutul şi spiritul tratatului, pentru a crea precedentele corespunzătoare.

Ştiţi, desigur, că în ţara mea au avut loc alegeri, că negocierile pentru formarea unei noi coaliţii vor dura ceva timp şi că guvernul meu este de fapt un guvern provizoriu. Doresc să vă asigur că acest lucru nu va afecta sub nicio formă entuziasmul şi puterea de muncă ale Preşedinţiei noastre. Această a douăsprezecea Preşedinţie este susţinută de un consens majoritar în ţara mea şi de o îndelungată tradiţie europeană.

În lumea politică din Belgia, atât la nivel federal, cât şi la nivel regional, în corpul diplomatic, dar şi în administraţia publică, există numeroşi bărbaţi şi femei care sunt foarte bine familiarizaţi cu Uniunea Europeană. Pregătirea a fost foarte riguroasă şi s-a desfăşurat în strânsă colaborare cu celelalte state membre ale troicii şi cu instituţiile europene.

Mai mult, guvernul este susţinut de convingerile europene ale populaţiei. Cele nouă partide politice care participă la guvernarea federală şi regională a Belgiei reprezintă 90 % din populaţia ţării. Belgia este unul dintre statele în care ideea europeană şi proiectul integrării europene se bucură de un sprijin popular foarte puternic.

Nu în ultimul rând, Preşedinţia noastră este integrată cu atenţie şi grijă în agenda europeană, pentru a-şi putea stabili obiective realiste pe care să le promoveze în mod eficient. Nu mă îndoiesc de capacitatea noastră de a ne asuma în mod eficient Preşedinţia, aşa cum nu mă îndoiesc nici de faptul că noul guvern, atunci când se va forma, va continua această activitate în mod coerent şi adecvat.

După cum am subliniat, Preşedinţia prin rotaţie face parte dintr-un proces european permanent; ea nu reprezintă un început complet nou. Cu toate acestea, fiecare Preşedinţie are propriile nuanţe, iar începutul este întotdeauna o ocazie de a atrage din nou atenţia populaţiei asupra importanţei Uniunii Europene, asupra importanţei idealurilor europene. Festivităţile prilejuite de începutul Preşedinţiei noastre demonstrează larga susţinere de care se bucură aceste idealuri în ţara mea. De la Rege şi Casa Regală până la concertele şi dansurile din numeroase oraşe şi sate, toate comunităţile şi clasele sociale au participat cu entuziasm la sărbătorirea debutului celei de-a douăsprezecea Preşedinţii.

Doresc să-mi exprim sincera apreciere pentru întâlnirile pe care le-am avut în ultimele zile cu colegii mei, cu dumneavoastră, reprezentanţii acestui Parlament. Consider că aceste întâlniri sunt foarte instructive şi constructive, iar guvernul meu acordă o mare importanţă colaborării strânse cu reprezentanţii aleşi ai cetăţenilor europeni.

Doresc să le adresez o ultimă rugăminte popoarelor pe care le reprezentaţi. Doresc să le îndemn să creadă în propriile forţe, să aibă ambiţie pentru ele însele, pentru statele lor şi pentru Europa.

Uniunea Europeană trebuie să evite două păcate majore: deznădejdea şi complezenţa. Nu avem de ce să fim disperaţi. Nu trebuie să ne sperie concurenţa nou apărută într-o lume tot mai polivalentă. Dimpotrivă, ar trebui să ne bucure.

Noi înşine am contribuit la crearea acestei lumi noi, spre exemplu prin eforturile noastre în favoarea unei distribuţii mai echitabile a resurselor şi puterii. După cum s-a spus, ceea ce se întâmplă acum nu este, de fapt, declinul vestului, ci succesul celorlalte regiuni. Trebuie să ne angajăm în această competiţie cu entuziasm şi încredere: încredere în noi înşine şi în toate resursele de care dispunem.

De asemenea, nu există motive pentru complezenţă. Putem fi mândri de marile realizări pe care le-am avut în trecut. Avem sisteme de guvernare care combină libertatea politică şi economică cu solidaritatea socială şi responsabilitatea ecologică. Le oferim multor cetăţeni un nivel de trai care se numără printre cele mai ridicate din lume. Însă nu putem rămâne pasivi, bucurându-ne de ceea ce avem. Restul lumii nu are obligaţia de a ne ajuta să trăim. Trebuie să muncim pentru a ne autosusţine; trebuie să muncim din ce în ce mai mult.

Nu cred că această adunare trebuie convinsă că, pentru ca Uniunea şi statele sale membre să evolueze, avem nevoie de o Europă mai bine integrată. Acest obiectiv, al unei Europe mai bine integrate, stă în centrul politicii europene şi internaţionale a Belgiei. Ţara mea a susţinut întotdeauna „méthode communautaire”, metoda comunitară, şi o va susţine în continuare, din toată inima.

O Europă mai bine integrată înseamnă, în ceea ce priveşte priorităţile şi obiectivele Preşedinţiei noastre: înzestrarea Uniunii cu o nouă structură de reglementare financiară; consolidarea guvernanţei sale economice; stimularea revenirii la o creştere durabilă; consolidarea modelului său social; accentuarea capacităţii sale inovatoare; dezvoltarea serviciului său diplomatic.

Mă aflu în faţa dumneavoastră, reprezentanţii a aproape o jumătate de miliard de cetăţeni europeni, pentru a vă solicita colaborarea şi sprijinul în vederea realizării acestor ambiţii ale Preşedinţiei noastre. Mă bucur că Tratatul de la Lisabona a consolidat competenţele Parlamentului European, transformându-l astfel, mai mult ca oricând, în motorul integrării europene.

Împreună cu colegii mei, sper că va exista o colaborare fructuoasă între Preşedinţia noastră şi dumneavoastră, deputaţii în Parlamentul European, în favoarea ambiţiilor pentru Europa pe care le împărtăşim cu toţii.

(Aplauze)

  José Manuel Barroso, Preşedinte al Comisiei. – (FR) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, doamnelor şi domnilor, Belgia preia Preşedinţia prin rotaţie a Consiliului într-un moment crucial pentru Uniunea Europeană şi doresc să-i mulţumesc dlui Leterme pentru elaborarea unui program aşa de clar şi de ambiţios.

Provocările lunilor următoare sunt foarte clare. Aceste provocări se referă în special la punerea în aplicare a unor noi mecanisme de coordonare pentru politicile noastre economice, la stabilizarea redresării economice prin aplicarea strategiei Europa 2020 pentru locuri de muncă şi creştere şi la a ne asigura că Europa îşi va îndeplini responsabilităţile la nivel internaţional.

Consiliul European din iunie a susţinut propunerile prezentate de Comisie în comunicarea său din 12 mai privind consolidarea disciplinei fiscale şi a supravegherii macroeconomice, probleme care au fost discutate şi cu grupul operativ condus de dl Van Rompuy. Raportul final al grupului operativ va fi prezentat până în luna octombrie.

Între timp, Comisia a luat măsuri în direcţia transpunerii acestor orientări în propuneri concrete, prin comunicarea sa din 30 iunie. Aceasta înseamnă consolidarea supravegherii macroeconomice, inclusiv prin utilizarea unor mecanisme de alertă şi sancţionare, precum şi a Pactului de stabilitate şi de creştere, acordând o atenţie deosebită nivelului de îndatorare şi deficitelor.

În final, Semestrul european ne va permite să asigurăm o coordonare politică ex ante mai eficace. Este esenţial să o finalizăm cât mai curând, iar comisarul Rehn nu precupeţeşte niciun efort pentru a prezenta fără întârziere propunerile legislative necesare. Mă bazez pe Preşedinţia belgiană şi pe Parlamentul European pentru a avansa în acest domeniu, astfel încât noul sistem să fie funcţional înainte de sfârşitul anului 2010.

Preşedinţia belgiană trebuie să permită înregistrarea unor progrese decisive în aplicarea strategiei Europa 2020. Pentru aceasta, fiecare stat membru trebuie să îşi asume strategia şi să o integreze în diferitele sale politici: financiare, bugetare, ambientale, energetice, educaţionale, sociale, referitoare la muncă sau la inovaţii. În vederea atingerii acestor obiective, este esenţial ca fiecare stat membru să îşi conceapă programul naţional de reformă în lunile următoare. Toate instituţiile trebuie să parcurgă aceşti paşi dacă dorim ca această strategie să aibă succes.

Diversele politici comunitare elaborate în cadrul activităţii colegiale a Comisiei vor susţine şi vor dezvolta măsurile iniţiale luate de fiecare stat membru. În acest sens, vor fi esenţiale iniţiativele emblematice pe care le va prezenta Comisia până la sfârşitul anului.

Doresc să vă vorbesc despre trei dintre aceste iniţiative: cele referitoare la locurile de muncă şi educaţie, la inovaţii şi la politica industrială.

Problema locurilor de muncă este una extrem de actuală şi salut prioritatea acordată de Preşedinţia belgiană acestei probleme. În acest context, iniţiativa intitulată „Agenda pentru noi competenţe şi locuri de muncă”, pregătită sub coordonarea comisarilor Andor şi Vassiliou, va încerca să creeze condiţii favorabile pentru modernizarea pieţei muncii, în vederea îmbunătăţirii ratelor de ocupare a forţei de muncă şi pentru a asigura viabilitatea modelelor noastre sociale.

Pentru a crea locuri de muncă avem nevoie de creştere, iar o mare parte din creşterea viitoare va trebui să se datoreze inovării. Iniţiativa emblematică intitulată „O Uniune a inovării”, coordonată de comisarul Geoghegan-Quinn va fi, astfel, una dintre principalele preocupări ale Preşedinţiei belgiene. Principalul obiectiv se va referi la facilitarea comercializării inovaţiilor, la identificarea anumitor parteneriate europene pentru inovaţii, pentru a rezolva provocările cu care se confruntă societatea în domenii în care Uniunea Europeană poate oferi valoare adăugată, precum şi pentru a îmbunătăţi eficacitatea sistemelor de inovaţii, la nivel european, naţional şi regional. Mai presus de toate, este important ca în următoarele luni să înregistrăm progrese în ceea ce priveşte brevetul comunitar. Comisia tocmai a prezentat o propunere în acest sens.

Mai mult, iniţiativa emblematică privind „O politică industrială pentru era globalizării”, a cărei elaborare a fost coordonată de vicepreşedintele Tajani şi care va fi prezentată în octombrie, are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor pentru întreprinderi, mai ales pentru IMM-uri, şi susţinerea dezvoltării unei baze industriale puternice şi durabile, capabilă să facă faţă concurenţei globale.

Pe lângă aceste iniţiative emblematice, aş dori să menţionez alte două proiecte extrem de importante. În urma publicării raportului pe care l-am rugat pe dl Monti să îl elaboreze, Comisia va prezenta o iniţiativă privind consolidarea pieţei interne, inclusiv în vederea celei de-a douăzecea aniversări a pieţei interne, în 2012. Sperăm că o vom prezenta în perioada Preşedinţiei belgiene. Comisarul Barnier lucrează din greu la această iniţiativă. Vor exista şi alte contribuţii, precum cea a dnei vicepreşedintă Reding şi cea a comisarului Šemeta, pentru a menţiona doar alţi doi colegi. Prin natura sa transversală, activitatea în domeniul pieţei interne se află în centrul abordării noastre colegiale.

Totodată, doresc să subliniez cât de important este să ne gândim la viitorul politicii noastre comerciale, la care lucrează comisarul De Gucht şi care va fi prezentată în toamnă, sub forma unei comunicări. În acelaşi timp, va trebui să ne continuăm activitatea de reformare a pieţelor financiare, în cooperare cu partenerii noştri din cadrul G20.

În ceea ce priveşte serviciile financiare, trebuie să mergem înainte pe drumul reformei. Comunicarea Comisiei adoptată la 2 iunie menţionează că toate măsurile necesare vor fi propuse până în primăvara lui 2011. Cea mai mare parte a activităţilor se vor desfăşura, însă, în perioada Preşedinţiei belgiene. Aşadar, domnule Leterme, următoarele şase luni vor fi foarte pline.

Aceste măsuri reprezintă răspunsul nostru la problema crizei financiare şi le-am prezentat într-un mod coordonat şi coerent. Mă bazez pe Preşedinţie să înregistreze un progres cât mai accentuat în Consiliu, dar şi pe Parlament, pentru a transforma acest aspect într-o prioritate importantă.

În strânsă legătură cu această strategie de dezvoltare a Uniunii Europene până în 2020, Comisia va prezenta, în septembrie, documentul de revizuire bugetară. Este dificil să discutăm despre politică fără a avea în vedere, la un moment dat, măsurile de aplicare a acesteia. Acest document, căruia comisarul Lewandowski şi eu însumi îi acordăm o atenţie deosebită, le va permite Parlamentului European şi statelor membre să se hotărască asupra principiilor cheie pentru următorul cadru financiar. Comisia salută intenţia Preşedinţiei belgiene de a îl evalua, în paralel cu activitatea de elaborare a bugetului pentru anul 2011.

Doamnelor şi domnilor, importanţa, gravitatea şi urgenţa acestor aspecte economice, sociale, financiare şi bugetare nu trebuie să ne determine să ne retragem în propriul spaţiu. Avem responsabilităţi internaţionale foarte importante. Summitul G20 de la Seul este o întâlnire importantă. El reprezintă şansa de a verifica dacă angajamentele asumate de toate părţile au fost puse în practică. În acest sens, sper că Europa îşi va menţine poziţia de lider. Prin urmare, Comisia se va pregăti cu rigurozitate pentru acest summit şi vom face tot posibilul pentru ca vocea Europei să se audă cu claritate.

Din seria de întâlniri internaţionale importante, precum cea de la Nagoya privind problema biodiversităţii, doresc să evidenţiez conferinţa ce va avea loc la Cancún, în luna decembrie, în cadrul căreia se vor evalua rezultatele Conferinţei de la Copenhaga. Trebuie să facem progrese practice în aplicarea Acordului de la Copenhaga şi, în acelaşi timp, să colaborăm cu statele industrializate şi cu cele în curs de dezvoltare. În prezent realizăm acest lucru prin intermediul legăturilor strânse şi accentuate pe care le stabileşte Comisia, în special dna comisar Hedegaard, în vederea pregătirii terenului pentru un acord internaţional echilibrat şi obligatoriu, care rămâne principalul nostru obiectiv.

Totodată, trebuie să ne dublăm eforturile în vederea atingerii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, după cum am declarat la summitul G8. Trebuie să vorbim pe o singură voce, puternică şi unită, la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din luna septembrie şi la evenimentele speciale organizate în cadrul summitului, cu această ocazie, pentru a evalua modul în care noi, comunitatea internaţională, progresăm în direcţia atingerii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. Sper că voi reprezenta Uniunea Europeană la această întâlnire.

Coerenţa acţiunilor noastre externe va fi consolidată prin organizarea Serviciului pentru acţiune externă. Angajamentul Înaltei Reprezentante, vicepreşedintă a Comisiei, dna Ashton, le-a permis celor trei instituţii să asigure un debut rapid al acestui serviciu, cu o bază solidă. Acum depinde de noi să ajungem la un acord cu privire la textele detaliate ce trebuie puse în aplicare cât mai curând şi pe care le vom discuta cu Parlamentul.

Aşadar, doamnelor şi domnilor, ne aşteaptă o agendă plină, însă graţie hotărârii şi spiritului comunitar care impulsionează şi unifică această Preşedinţie belgiană, Parlamentul European şi Comisia, sunt sigur că Europa va face faţă acestor provocări.

Istoria integrării europene a arătat că, de obicei, în situaţii de criză, Europa demonstrează că îşi poate înfrunta problemele şi le poate depăşi, spre binele tuturor cetăţenilor săi.

  Joseph Daul, în numele Grupului PPE. – (FR) Domnilor preşedinţi, populaţia Europei ar dori să înţeleagă mai bine modul în care sunt luate deciziile europene şi speră că Uniunea Europeană va oferi un răspuns concret la preocupările sale.

Domnule prim-ministru Yves Leterme, doresc să vă spun că a sosit momentul să punem capăt lungii liste de priorităţi a preşedinţiilor prin rotaţie, care nu conduce la altceva decât deziluzii. De câţiva ani, la fiecare şase luni, Preşedinţii Consiliului vin în faţa Parlamentului pentru a ne spune că, în şase luni, vor reconstrui Europa. Apoi, se întorc peste şase luni ca să ne spună că, din motive aflate în afara controlului lor, aşteptările pe care le aveau nu s-au materializat. Consider că această abordare a Consiliului este una greşită, care dăunează credibilităţii proiectului nostru european.

Doamnelor şi domnilor, sunt încântat că, în primul rând, datorită situaţiei sale politice naţionale şi, în al doilea rând, datorită faptului că şi Preşedintele Consiliului European este belgian, Preşedinţia belgiană nu a căzut în această capcană şi îşi concentrează eforturile pe cele trei priorităţi reale: creşterea şi ocuparea forţei de muncă, economia ecologică şi securitatea şi libertatea.

Voi repeta o afirmaţie pe care cetăţenii noştri o cunosc foarte bine: răspunsul la principalele provocări cu care ne confruntăm, indiferent că este vorba de economie, de ocuparea forţei de muncă, de securitate, de climă sau de energie, este mai întâi european şi apoi global.

Domnule Preşedinte al Consiliului, tocmai aţi spus că principala problemă a Europei este creşterea sa lentă; cu alte cuvinte, faptul că, în ultimul timp, nu a fost suficient de capabilă să creeze bogăţie şi locuri de muncă. Acesta este obiectivul asupra căruia ar trebui să se concentreze Preşedinţia dumneavoastră, iar agenda 2020, dacă este adoptată integral şi, astfel, finanţată de statele membre – acesta este cuvântul cheie, finanţarea – poate fi un instrument foarte eficient pentru a accentua competitivitatea şi respectul pentru mediul înconjurător la nivel european.

Cu toate acestea, în acelaşi timp, trebuie să înregistrăm progrese reale în activitatea simbolică de reglementare a sectorului financiar şi de reducere a deficitelor. Europa trebuie să fie un exemplu în acest sens şi toată lumea trebuie să vadă cu claritate ce anume încurajează şi promovează Europa: nu speculaţiile financiare, ci munca şi spiritul întreprinzător.

Totodată, trebuie să le transmitem europenilor un semnal clar în materie de libertate, securitate şi justiţie, deoarece cetăţenii se întreabă deseori de ce Europa nu joacă deocamdată niciun rol în domenii precum recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti. Activitatea noastră va fi înţeleasă mai bine dacă vom oferi răspunsuri specifice la astfel de întrebări.

Domnule Leterme, discursul dumneavoastră a fost unul bun. Pregătisem o concluzie, însă nu o pot citi, deoarece ea aborda metoda comunitară. Într-adevăr, mă bazez pe faptul că Preşedinţia belgiană se va asigura, după cum aţi spus dumneavoastră, că această metodă comunitară va fi mai bine integrată la nivelul instituţiilor noastre.

  Martin Schulz, în numele Grupului S&D. – (DE) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, ne-aţi prezentat un program ambiţios. Voi începe de acolo unde s-a oprit dl Daul. Toate elementele programului ambiţios pe care l-aţi descris transmit un mesaj evident şi tangibil. Belgia este o ţară care îşi combină Preşedinţia cu angajamentul faţă de o abordare pro-europeană profundă şi acesta este motivul pentru care această Preşedinţie reprezintă o şansă importantă pentru noi toţi.

Aşadar, doresc, în primul rând, să vă mulţumesc, în numele grupului meu, pentru că v-aţi asigurat că, în perioada pregătitoare şi în scurta perioadă de când a intrat în funcţiune, Preşedinţia belgiană a demonstrat că un guvern aflat la putere este foarte capabil să conducă Uniunea Europeană dacă respectă valorile europene de bază. Acesta este un început pozitiv şi încurajator pentru Preşedinţie.

(Aplauze)

Europa se află într-o stare de dezechilibru social. Principala problemă cu care ne confruntăm cu toţii este profunda diviziune socială din Uniune. Vorbim, pe bună dreptate, despre criza financiară şi economică din ultimii ani. Discutăm despre măsurile ce trebuie luate pentru a controla mai bine sectorul bancar dereglementat şi, mai ales, sectorul dereglementat al speculaţiilor. Prin urmare, una dintre măsurile decisive ce trebuie aplicate acum este pachetul de reglementări pe care îl vom adopta mâine.

Pachetul legislativ privind supravegherea bancară trebuie pus în aplicare în timpul Preşedinţiei dumneavoastră. La votul final asupra primei lecturi a acestui pachet, se va înregistra o mare majoritate în favoarea Parlamentului European, ceea ce îi va oferi Consiliului şansa de a reveni în Parlament cu o propunere constructivă până la perioada de sesiune din septembrie. Aceasta este responsabilitatea dumneavoastră, dar şi o mare şansă de a asigura reducerea dezechilibrelor sociale din Europa prin introducerea mai multor reglementări. Poverile şi costurile acestei crize nu trebuie să fie suportate doar de cei care muncesc. Sectorul bancar trebuie tras la răspundere.

(Aplauze)

Iată de ce reglementarea pieţelor financiare şi guvernanţa economică sunt extrem de necesare în Europa. Cu toate acestea, metoda comunitară se aplică şi în acest caz. Doresc să le spun Consiliului şi Preşedintelui în exerciţiu al Consiliului că Europa are suficiente instituţii. Nu mai avem nevoie de altele. Avem nevoie ca instituţiile pe care le avem deja să ia, într-un final, măsuri în beneficiul intereselor Europei. Un lucru este clar. Nu putem spune că Europa este incapabilă să pună în aplicare o taxă pe tranzacţiile financiare, de exemplu, fiindcă SUA şi China nu participă la ea în contextul G20. Dimpotrivă. Dacă sectorul capitalist din Europa va fi supus unor reglementări mai aspre, Statele Unite ale Americii nu vor avea altă opţiune decât să ni se alăture, având în vedere că tocmai au început speculaţiile cu dolarul. Prin urmare, în perioada Preşedinţiei dumneavoastră avem şansa de a înregistra progrese în acest domeniu în Europa şi de a le da altora un exemplu bun.

Una dintre măsurile menţionate de dumneavoastră, domnule Leterme, este foarte importantă pentru grupul meu. Strategia africană pe care a evidenţiat-o Preşedinţia belgiană pare a fi un aspect cheie pentru politica internaţională a Uniunii Europene, însă nu doar din perspectiva solidarităţii. Africa este un continent ignorat şi vă susţin pe dumneavoastră şi Preşedinţia belgiană atunci când spuneţi că Europa trebuie să-i acorde o atenţie sporită. Cu toate acestea, trebuie să fim conştienţi de faptul că am rămas în urmă, deoarece alte ţări, mai ales China, se implică deja în problemele acestui continent. Deocamdată, nu voi ridica problema dacă strategia urmată de Republica Populară Chineză în Africa este una pe care am considera-o drept un parteneriat corect cu acest continent. În calitate de europeni, abordarea noastră este oarecum diferită şi este mai ospitalieră faţă de populaţia Africii. Prin urmare, susţinem pe deplin strategia africană propusă de Preşedinţia belgiană.

În final, domnule Preşedinte, aş dori să formulez un comentariu cu privire la extindere. Este adevărat că ne aflăm într-o fază importantă a extinderii, însă, domnule Leterme, vă voi da o temă de gândire. Aţi menţionat Turcia, iar eu sunt în favoarea aderării Turciei la Uniunea Europeană. Aşadar, doresc să spun că, în situaţia în care Consiliul nu se hotărăşte dacă vrea ca Turcia să adere sau nu, dacă vom continua să acţionăm în mod ambiguu, declarând în repetate rânduri că Turcia are şansa de a adera şi că ar trebui să fie membră a UE, însă, în acelaşi timp, ştim că există cel puţin patru sau cinci şefi de guvern care se opun acestui lucru, în spatele uşilor închise, vom ajunge să distrugem bunele relaţii dintre UE şi Turcia, nu să integrăm Turcia în Uniune. Prin urmare, aveţi obligaţia de a clarifica această problemă.

Mi-a plăcut foarte mult discursul dumneavoastră şi sper că acelaşi lucru este valabil şi pentru ceilalţi deputaţi din grupul meu.

(Aplauze)

  Guy Verhofstadt, în numele Grupului ALDE. – (NL) Domnule Preşedinte, doresc să vă spun că Preşedinţia belgiană se poate baza pe sprijinul deplin al Parlamentului European şi, în orice caz, pe susţinerea Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa. Motivul este foarte simplu. Preşedinţiile belgiene s-au străduit întotdeauna să avanseze şi să accelereze integrarea europeană şi acesta este lucrul de care avem nevoie în prezent pentru Europa. În lumea multipolară de astăzi, în care accentul cade pe state precum China, India şi Statele Unite ale Americii, doar o Europă unificată şi integrată va putea avea un cuvânt de spus şi mă bucur că Preşedinţia belgiană va păstra tradiţia avansării integrării europene.

Domnule prim-ministru, avem nevoie de la Preşedinţia belgiană mai ales de următorul angajament. Cred că acum şase luni i-am adresat şi Preşedinţiei spaniole aproximativ aceleaşi cuvinte. Avem nevoie urgentă să ne finalizăm lucrările în ceea ce priveşte criza economică şi financiară. Europa nu a încheiat încă aceste lucrări. Este vorba, în principiu, despre cinci dosare care trebuie finalizate cu succes. Preşedinţia belgiană ar fi un succes extraordinar dacă s-ar finaliza aceste cinci dosare cât mai curând. În primul rând, trebuie finalizat testul de stres pentru bănci, iar aceste bănci trebuie recapitalizate dacă este cazul. Nu va exista creştere economică, iar împrumuturile nu vor putea fi reluate dacă sectorul bancar nu va fi purificat.

În al doilea rând, Pactul de stabilitate şi de creştere trebuie consolidat în mod corect; ceea ce, în termeni foarte specifici, înseamnă că Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană trebuie să se afle în prima linie, nu statele membre. Acest lucru este imposibil; nu ar funcţiona. Statele membre nu se pot monitoriza sau penaliza reciproc, doar instituţiile comunitare pot face acest lucru.

În al treilea rând, avem nevoie de o guvernanţă economică autentică. Aceasta este cea de-a treia sarcină. Trebuie instituită o guvernanţă economică autentică pentru zona euro, cu Comisia Europeană în prima linie sau, altfel spus, pe scaunul şoferului, la toate evenimentele.

În al patrulea rând, avem urgent nevoie să finalizăm reglementarea mai multor produse financiare, inclusiv a fondurilor speculative. Lucrăm la acest dosar, însă trebuie să luăm o decizie în această privinţă.

Nu în ultimul rând, după cum s-a spus deja, trebuie lansată urgent supravegherea bancară la nivel european. Domnule prim-ministru, voi fi clar în această privinţă: mai multe state membre, de fapt chiar majoritatea statelor membre, nu au învăţat încă principala lecţie a crizei, şi anume aceea că autorităţile naţionale de supraveghere nu sunt capabile să desfăşoare această activitate. Nicio autoritate naţională de supraveghere din niciunul dintre cele 27 de state membre nu a dat alarma şi nu a semnalat vreo problemă la momentul apariţiei crizei. Cu toate acestea, statele membre vin acum să ne spună că autorităţile naţionale ar trebui să desfăşoare în continuare această activitate. Ascultaţi-mă, domnule prim-ministru: nu se va ajunge la niciun acord cu Parlamentul dacă autorităţile europene de supraveghere nu vor avea ultimul cuvânt. La urma urmei, aceasta e tot ceea ce contează în momentul de faţă.

Permiteţi-mi să vă dau un sfat în această privinţă. Vă voi da un singur sfat. Noi, belgienii, nu avem obiceiul să facem acest lucru. În trecut, când vă aflaţi în opoziţie, am primit foarte multe sfaturi şi doresc să vă înapoiez favoarea, oferindu-vă câteva sfaturi, acum că faceţi parte din majoritate. Domnule prim-ministru, pentru a ajunge la un acord privind această supraveghere europeană, este posibil să trebuiască să renunţaţi la unanimitatea în Consiliu. Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să încercaţi să convingeţi Parlamentul să îşi schimbe poziţia. Dimpotrivă, Consiliul este cel care ar trebui să îşi schimbe poziţia. Astfel, Consiliul ar trebui să se gândească să renunţe la obţinerea unanimităţii şi să se străduiască să încheie un acord cu Parlamentul European, în baza unei majorităţi calificate.

În final, domnule Preşedinte, consider că trebuie discutat un aspect cu Preşedinţia belgiană. Pe lângă discursurile privind reorganizarea – care este necesară, deoarece reorganizarea este creşterea în viitor – avem nevoie de o strategie privind creşterea economică. Mă gândesc, în special, la un plan paneuropean referitor la infrastructură. Comisia trebuie să conceapă un asemenea plan pentru a finaliza piaţa internă, astfel încât ea să includă statele din sudul şi centrul Europei. Şi acest obiectiv ar trebui să facă parte din programul dumneavoastră.

  Rebecca Harms, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, doamnelor şi domnilor, în primul rând doresc să vă spun că mă bucur că aţi formulat o declaraţie foarte clară în favoarea multilingvismului. Consider că acesta este şi un semnal adresat cetăţenilor belgieni, să acorde o importanţă mult mai mare multilingvismului, acesta reprezentând temeiul în baza căruia ţara lor se poate dezvolta în mod viguros şi armonios. În calitate de cetăţean german, trebuie să vă spun că, atunci când eram mică, îmi invidiam colegii de şcoală şi alţi adolescenţi care creşteau în ţări multilingve şi, prin urmare, aveau şanse mai bune. Vă mulţumesc pentru transmiterea acestui semnal.

(Aplauze)

Aveţi nevoie de acest lucru deoarece, în calitate de şef al guvernului belgian, sunteţi obişnuit să vă confruntaţi cu forţe tot mai reduse ale integrării. Aceasta este o problemă belgiană, dar şi europeană. Cu excepţia provocării grave pe care o reprezintă sistemul de supraveghere financiară, susţin toate afirmaţiile antevorbitorului meu. Este important să reuşiţi să colaboraţi cu noi şi cu Comisia pentru a restabili încrederea cetăţenilor Europei în capacitatea Uniunii Europene de a acţiona. Am pierdut o mare parte din încrederea lor. În trecut, Europa era un stâlp împotriva crizelor şi nesiguranţei, care oferea libertate şi o îmbunătăţire constantă a condiţiilor de viaţă.

Cetăţenii Europei nu mai au încredere în noi şi cred că, pe lângă o supraveghere financiară mai strictă, trebuie să începem să facem faţă provocărilor datorate faptului că, în multe alte domenii, ţările Europei şi cetăţenii acestora observă cum lucrurile se abat de la făgaşul normal, iar discrepanţele se accentuează.

S-au spus multe lucruri despre diferitele niveluri de competitivitate din statele membre ale Uniunii Europene. Trebuie să ne ocupăm de această problemă. Este normal ca Uniunea să se implice în decizii privind strategiile referitoare la salarii şi la politicile fiscale. Nu dorim să ne asumăm responsabilitatea pentru tot, însă abordarea unilaterală a politicii bugetare, practicată de Germania, va reduce într-o anumită măsură diferenţele de la nivelul Uniunii Europene, pe termen scurt, însă nu este suficientă.

Totodată, doresc să spun că sunt de părere că trebuie să luăm mai multe măsuri în ceea ce priveşte situaţia socială. Populaţia din statele contribuabile citeşte frecvent în ziare că germanii trebuie să aştepte până la 67 de ani pentru a se pensiona, în timp ce, în alte ţări, există persoane care primesc pensie înainte de a împlini 60 de ani. Aceasta nu este o bază a solidarităţii pe termen lung. Ne confruntăm cu o mare varietate de diviziuni şi provocări şi consider că nu trebuie să ne amăgim în legătură cu gravitatea situaţiei.

Sper că Preşedinţia belgiană va rezolva una dintre probleme, şi anume rolul Preşedintelui permanent al Consiliului, funcţie deţinută în prezent de un belgian, dl Van Rompuy, şi acela al Preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului. Până în prezent, ni s-a dat impresia că există pericolul ca Preşedintele permanent al Consiliului, unul dintre concetăţenii dumneavoastră, să devină pur şi simplu un instrument al intereselor Consiliului şi să acţioneze ca paravan în faţa marilor guverne din Uniunea Europeană. Acest lucru nu este corect, iar lucrurile nu pot rămâne aşa...

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Derk Jan Eppink, în numele Grupului ECR. – (NL) Domnule Preşedinte. Domnule Leterme, vă port un deosebit respect şi o mare stimă. Sunteţi Preşedintele prin rotaţie şi, în acelaşi timp, prim-ministrul aflat la sfârşit de mandat. De fapt, nu aveţi nicio misiune, însă va trebui să vă păstraţi misiunea în Europa. Sunteţi, practic, un misionar european. Permiteţi-mi să vă ofer câteva sfaturi. Nu voi folosi limbajul birocratic standard, însă doresc să vă spun că sunteţi un flamand occidental. Sunteţi muncitor, perseverent şi cumpătat; consider că acestea sunt calităţi excelente. La fel ca mulţi flamanzi occidentali, aveţi mult bun simţ. M-am familiarizat mai mult cu politica flamandă occidentală în ultimii ani. Cu toate acestea, doresc să vă apăr de efectul Turnului Babel. Vorbiţi despre o Europă mai integrată, că avem nevoie mai mare şi tot aşa. Trebuie să avem grijă să nu construim un turn Babel, acordând o atenţie mai mare colosului însuşi decât calităţii. Pactul de stabilitate şi de creştere este un exemplu în acest sens. Am avut un Pact de stabilitate şi de creştere, pe care dl Prodi l-a descris în 2002 drept stupid şi inflexibil. „Stupid” a fost cuvântul folosit de dumnealui. Şi apoi, desigur, toate acestea se prăbuşesc.

Punctul comun al programului dumneavoastră este, de fapt, aspectul financiar. În primul rând, trebuie să analizăm situaţia monedei euro. Grijile noastre nu au luat sfârşit. Va reuşi Grecia să se salveze sau nu? Ne îndreptăm spre o situaţie de tipul l’euro du beurre et l’euro des olives, dacă îi pot spune aşa? Acest lucru ar fi nefast. Susţin o monedă euro sănătoasă. Dacă şi dumneavoastră veţi susţine acest lucru, vă veţi bucura de sprijinul deplin al Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni. Soluţia este disciplina bugetară, o administraţie redusă şi o restructurare accentuată a datoriilor. Exemplul Statelor Unite ne-a arătat că programele de salvare de mare amploare nu sunt de niciun ajutor. Ratele ocupării forţei de muncă nu cresc în această ţară.

Există, desigur, şi problema bugetului. Într-adevăr, aş dori să vă adresez o întrebare în acest sens. Vorbiţi despre o Europă mai integrată, iar toţi cetăţenii belgieni v-ar răspunde că aceasta înseamnă şi mai mulţi bani. Există o tradiţie în acest sens în politica externă belgiană. Nu susţin foarte mult această idee. Comisia se confruntă frecvent cu situaţii de sub-execuţie. Uneori, există bani rămaşi din fondurile structurale. În 2008, Comisia a trebuit să le ramburseze statelor membre 4,5 miliarde de euro, aşa că 1 % din PNB este suficient.

În final, trebuie să abordaţi cu precauţie problema unui impozit european. În Germania, atmosfera este una explozivă. Poporul german nu poate plăti pentru tot. Deutschland kann nicht immer zahlen. Politicienii germani nu au întotdeauna curajul să spună acest lucru, aşa că vorbesc în numele lor. În Germania, maxima este: Weltmeister ja, Zahlmeister nein, domnule Schulz. Duminică vom vedea cât de adevărată este prima parte a afirmaţiei, însă sunt de acord cu cea de-a doua. Prin urmare, nu trebuie să deschidem subiectul impozitelor europene. Dumneavoastră faceţi acest lucru, iar dl Verhofstadt a făcut întotdeauna acest lucru, deşi nu am fost niciodată sigur dacă vorbeşte în numele său sau în numele grupului căruia îi aparţine. Şi dl Dehaene începe să discute din nou această problemă. Trebuie să evităm această situaţie, altfel turnul Babel se va prăbuşi.

  Patrick Le Hyaric, în numele Grupului GUE/NGL. – (FR) Domnilor preşedinţi, domnule Leterme, vă asumaţi această responsabilitate într-o perioadă în care populaţia Europei suferă îngrozitor ca urmare a unei crize economice şi sociale fără precedent. A sosit, deci, momentul să fim îndrăzneţi, să avem iniţiative noi şi progresiste, pentru a uşura suferinţa şi pentru a ieşi din criză.

Menţionaţi o serie de obiective, precum creşterea durabilă, lupta împotriva sărăciei şi mediul înconjurător, pe care le împărtăşim. Din păcate, presimţim că acestea vor trece neobservate şi, din câte am înţeles eu, chiar şi dl Daul avea dubii în această privinţă, deoarece opţiunile de austeritate extremă aplicate în Europa contrazic obiectivele stabilite. Nu vor exista creşterea durabilă, redresarea sau lupta împotriva sărăciei dacă nu va creşte puterea de cumpărare a populaţiei.

Pentru a înfrunta această criză, trebuie să facem o alegere clară: să alegem justiţia şi locurile de muncă în detrimentul pieţei financiare, să avem o politică proactivă, orientată spre o dezvoltare umană, durabilă, bazată pe solidaritate. Consolidarea Pactului de stabilitate şi de creştere, pe care tocmai aţi convenit-o cu dl Barroso, exercită presiuni enorme asupra lucrătorilor, asupra tinerilor şi asupra pensionarilor, iar acele state care nu îl pun în aplicare vor fi ameninţate cu sancţiuni, inclusiv cu retragerea drepturilor de vot în cadrul Consiliului, pe care îl conduceţi, şi cu retragerea anumitor fonduri de ajutorare.

Fermierii, lucrătorii disponibilizaţi, pensionarii şi funcţionarii publici trebuie să plătească pentru o criză pentru care nu sunt deloc de vină? Domnule Preşedinte, veţi căuta noi soluţii, precum taxa pe fluxurile de capital, atât de des menţionată, sau impozitul european pe capitaluri şi veniturile financiare?

Speram oarecum că Preşedinţia dumneavoastră va contribui la aplicarea unei directive noi privind serviciile de interes general, însă nu aţi vorbit despre acest lucru. În ceea ce priveşte SWIFT, acesta nu reprezintă o evoluţie spre libertate, dimpotrivă. În locul unui pact de stabilitate ce a devenit un pact de austeritate, nu ar fi mai bine ca Parlamentul, Consiliul şi Comisia să propună, împreună, o soluţie diferită: un nou pact de progres social şi ecologic, susţinut de o Bancă Centrală Europeană cu sarcini noi, pentru a răscumpăra instrumentele de credit ale statelor care au nevoie şi pentru a refinanţa împrumuturile publice la o rată a dobânzii, susţinând astfel ocuparea locurilor de muncă, cercetarea, inovaţiile şi educaţia, precum şi un program european major privind o infrastructură utilă şi ecologică?

Confederaţia Internaţională a Sindicatelor a propus un alt plan cuprinzător, orientat spre muncă, al cărui scop este acela de a combate speculaţiile şi de a încuraja impozitarea corectă. Confederaţia Europeană a Sindicatelor va solicita pe 29 septembrie, la Bruxelles, să se ia măsuri. Cred că aici se află soluţia noastră, domnule Preşedinte, şi vă urez mult succes în acest mandat.

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Domnule Preşedinte, doresc să adresez o solicitare de respectare a Regulamentului de procedură. Discursul dnei Harm a depăşit timpul alocat cu un minut şi 45 de secunde, iar domnul de aici şi-a depăşit şi el cu mult timpul acordat. Ar fi de neconceput ca unui membru al Grupului EFD să i se permită să depăşească timpul acordat cu mai mult de 25 de secunde – poate chiar mai puţin – fără să i se oprească microfonul. Prin urmare, aş dori să îi cer Preşedintelui să aplice în mod uniform normele Parlamentului.

(Aplauze din partea Grupului EFD)

  Joseph Daul (PPE). – (FR) Domnule Preşedinte, mă încântă strigătele sălbatice pe care le aud în stânga. Cu toate acestea, aş dori ca aceşti membri să aplaude şi atunci când Preşedinţii respectă timpul ce le-a fost acordat.

  Nigel Farage, în numele Grupului EFD. – Domnule Preşedinte, nu aţi fi putut inventa ceea ce se întâmplă aici în această dimineaţă, nu-i aşa? Preşedinţia belgiană îşi preia mandatul de şase luni şi toată lumea se preface că acest lucru este normal!

Acum câteva luni am fost discreditat pentru că am arătat că Belgia nu este o naţiune în sensul adevărat al cuvântului, însă alegătorii din Belgia au demonstrat că aveam dreptate: un partid separatist este, în prezent, cel mai mare partid din Belgia! Avem în faţa noastră un prim-ministru provizoriu, însă ne facem că nu vedem acest lucru şi pretindem că situaţia este una normală. Nu este adevărat!

Domnule Leterme, nu aveţi nicio legitimitate aici. Iată ce ironie extraordinară, o ţară care este pe punctul de a se separa în două le va spune celorlalte 26 de state membre, în următoarele şase luni, ce trebuie să facă! Poate chiar mai nocivă este, desigur, propria dumneavoastră ipocrizie în această privinţă: v-aţi prezentat aici în această dimineaţă, ca „un bun belgian”. Să ne amintim că dumneavoastră, în calitate de prim-ministru al Belgiei, nici măcar nu ştiaţi imnul naţional. În anul 2006 aţi lansat faimoasa afirmaţie potrivit căreia această ţară este unită doar prin bere şi fotbal. Presupun că acum, în mrejele puterii, toate aceste lucruri au fost uitate!

Deputaţii din acest Parlament refuză să vadă realitatea, fiindcă Belgia este un motiv de jenă pentru ei. Este un prototip. Este un model pentru întreaga Uniune Europeană şi se află pe punctul de a se separa, însă dumneavoastră nu puteţi recunoaşte acest lucru! Este inimaginabil ceea ce se întâmplă astăzi în cadrul Parlamentului. Nu aş fi crezut că va exista o Preşedinţie belgiană a Uniunii. Ar fi amuzant dacă, la finalul acestei Preşedinţii de şase luni, Belgia tot nu ar avea guvern!-

Sper că sunteţi foarte mândri cu toţii!

  Philip Claeys (NI). – (NL) Domnule Preşedinte, ceea ce tocmai am auzit îmi aminteşte oarecum de orchestra de pe Titanic. Preşedinţia Uniunii Europene este deţinută actualmente de o ţară care nici măcar nu este capabilă să se guverneze singură. Preşedinţia prin rotaţie nu a trebuit niciodată să se confrunte încă de la început cu un guvern aflat la sfârşit de mandat şi, într-adevăr, este greu de crezut că Belgia va avea un nou guvern federal în următoarele şase luni ale acestei Preşedinţii. După alegerile anterioare, în 2007, formarea unui guvern a durat nouă luni. Acest lucru se datorează faptului că modelul belgian artificial nu este guvernabil. Flandra şi Valonia au devenit două ţări diferite, cu realităţi politice, sociale, economice şi culturale complet diferite. Formarea unui guvern pentru Belgia este ca şi cum Germania şi Grecia ar trebui să conceapă un buget comun. Nimeni altul decât comisarul european Karel De Gucht a spus recent că operaţiunile guvernamentale belgiene sunt o conferinţă diplomatică permanentă.

În plus, care este legitimitatea democratică a unui guvern belgian ce reprezintă mai puţin de 33 % din alegătorii din Flandra? Dacă ar fi să îl credem pe dl Leterme, situaţia se va rezolva. Guvernul belgian încearcă, aşadar, să îşi ascundă lipsa de fermitate şi de legitimitate democratică în spatele unui scut de retorică ultra-federalistă. Cu toate acestea, realitatea incomodă este aceea că Belgia se află cu mult în urma celorlalte ţări europene în ceea ce priveşte transpunerea legislaţiei europene. Acelaşi lucru este valabil pentru numeroasele proceduri de încălcare a dreptului comunitar aflate în curs de soluţionare. Să nu uităm de datoria publică a Belgiei de peste 100 % şi de politica privind imigrările şi azilul, care a scăpat atât de mult de sub control încât ar trebui să o considerăm o politică a frontierelor deschise. La acestea se adaugă sarcinile fiscale exorbitante şi rata foarte redusă de ocupare a forţei de muncă, fără să vorbim de deficitul democratic provocat de faptul că flamanzii, care constituie majoritatea populaţiei, sunt consideraţi o minoritate.

În altă ordine de idei, cum poate dl Leterme să fie sigur că majoritatea populaţiei susţine programul său european dacă nu a avut niciodată loc vreun referendum, spre exemplu în ceea ce priveşte posibila aderare a Turciei la Uniunea Europeană? Domnule Leterme, dacă nu a avut loc un referendum asupra acestui subiect, Preşedinţia belgiană ar trebui să fie mai modestă. Statele membre trebuie să se ferească de un stat eşuat, care încearcă să-şi exporte problemele în Europa şi să transforme Europa într-o variantă mai mare a Belgiei. În orice caz, Uniunea Europeană ar face bine să se pregătească pentru dezintegrarea Belgiei şi crearea a două noi state, două potenţiale state membre noi ale Uniunii Europene: Flandra şi Valonia.

  Jean-Luc Dehaene (PPE). – (NL) Domnule Preşedinte, aş dori să încep prin a-i spune dlui Claeys că Belgia şi-a rezolvat întotdeauna problemele prin intermediul acordurilor politice şi a contribuit întotdeauna la consolidarea Europei şi la consolidarea regiunilor şi apropierea lor de populaţie.

După cum aţi subliniat, domnule prim-ministru, Preşedinţia belgiană este prima care va respecta exclusiv prevederile Tratatului de la Lisabona, deschizând drumul pentru viitoarele Preşedinţii ale Consiliului, prin interpretarea unui nou acord instituţional. Preşedinţia trebuie să se concentreze pe funcţionarea Consiliului, având în vedere că Consiliul European a devenit o instituţie separată, cu preşedinte permanent. O nouă circumstanţă este aceea că tratatul descrie atribuţiile Consiliului în aceiaşi termeni precum pe cele ale Parlamentului European. Cele două instituţii îşi exercită împreună funcţiile legislative şi bugetare. Astfel, tratatul creează în mod expres un sistem bicameral la nivelul Uniunii. Fără a aduce atingere excepţiilor importante, codecizia – procedura legislativă obişnuită – este acum regula generală. Nu pot să renunţ la impresia că Consiliul încă nu este suficient de conştient de această nouă circumstanţă. Trialogul privind elaborarea bugetului pentru anul 2011 demonstrează acest lucru. Preşedinţia belgiană poate juca un rol important în acest proces de conştientizare.

Preşedinţia Consiliului trebuie să funcţioneze de acum înainte ca Preşedinţia unei adunări parlamentare. Ea trebuie să avanseze legislaţia şi agenda bugetară a Uniunii, asupra cărora Comisia are iniţiativa, promovând consensul cu Consiliul şi acordurile între Consiliu şi Parlament. În cazul acestei Preşedinţii, acest lucru se referă în mod clar la reglementarea definitivă a instituţiilor financiare, a unui Serviciu european pentru acţiune externă, la buget şi la perspectiva financiară. Metoda comunitară trebuie consolidată atunci când sunt reglementate aceste aspecte. Doar astfel vom putea obţine rezultate.

Preşedinţia belgiană trebuie să se asigure că UE va vorbi pe o singură voce la conferinţa privind schimbările climatice de la Cancún. Modelul cel mai eficient este acela al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în cadrul căreia Comisia vorbeşte şi negociază în numele Uniunii. Preşedinţia belgiană trebuie să ajungă la un consens privind aplicarea acestui model şi în cadrul conferinţei privind schimbările climatice. Cred într-o Preşedinţie belgiană puternică, eficientă, mai ales având în vedere faptul că, teoretic, un guvern provizoriu îi poate aloca acestei activităţi tot timpul său.

  Kathleen Van Brempt (S&D). – (NL) Domnule Preşedinte. Domnule Leterme, doresc să încep prin a vă dori mult succes cu ocazia lansării Preşedinţiei belgiene. Aţi ascultat mai mulţi deputaţi în Parlamentul European, care au dubii în legătură cu această Preşedinţie, spunând că faptul că guvernul dumneavoastră se află la sfârşit de mandat o va transforma într-o Preşedinţie slabă. Nu cred că acest lucru este adevărat. Stau drept dovadă orientările pe care le-aţi prezentat, chiar şi astăzi, într-unul dintre cele mai însufleţite discursuri pe care le-am auzit de la dumneavoastră. Mă bucur că l-aţi susţinut în acest Parlament. Prin urmare, consider că această Preşedinţie are potenţialul să fie una puternică şi că veţi conduce Uniunea Europeană cu grija şi atenţia cuvenită, mai ales fiindcă – şi sunt foarte mândră de acest lucru – suntem o ţară cu o mentalitate extrem de pro-europeană, ca şi cum ar fi o caracteristică genetică.

Problema este, însă: acest lucru va fi suficient? Împreună cu mulţi alţii, aţi arătat că pachetul financiar este deosebit de important pentru noi, însă aş dori să vă rog să susţineţi şi o serie de priorităţi ale Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, precum clima şi aspectele sociale. Voi dezvolta ultimul aspect, deoarece sunt deosebit de ataşată de această problemă. În Anul european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, aş dori ca Preşedinţia belgiană să poată prezenta rezultate în domeniul reducerii sărăciei. Sper că veţi putea promova ideea unui venit european minim, printre altele şi că îi veţi putea cere Comisiei să ia iniţiative în acest sens.

După cum aţi auzit, grupul nostru numeros vă va susţine cu mare entuziasm şi, de asemenea, vă va urmări activitatea cu un ochi critic. Domnule Leterme, văd o echipă prezidenţială foarte pasionată şi salut acest lucru. Cu toate acestea, Europa are nevoie de o conducere care să poată vorbi cu autoritate şi, sper să nu vă supăraţi pentru acest lucru, şi eu şi mulţi alţii sperăm că în scurt timp va fi învestit un nou guvern belgian, care să poată prelua această funcţie.

  Frédérique Ries (ALDE). – (FR) Domnule Preşedinte, mi-am promis că nu voi reacţiona la provocările dlui Farage, însă, cu toate acestea, trebuie să amintesc de Talleyrand, acel mare om care considera că tot ceea ce este excesiv trebuie dispreţuit. Acestea fiind spuse, bună ziua, domnule prim-ministru, bună ziua, domnule Preşedinte, bun venit în Parlamentul nostru, bun venit în Parlamentul dumneavoastră.

Indiferent cine deţine Preşedinţia Uniunii, Belgia a avut în permanenţă ambiţii europene şi comunitare măreţe. Cele două categorii se întrepătrund aproape în totalitate în acest caz, după cum ne-au amintit astăzi dl Schulz şi alţi colegi ai dumnealui. Acest lucru a fost valabil şi în anul 2001, pe perioada Preşedinţiei noastre precedente – ai cărei principali arhitecţi, Guy Verhofstadt şi Louis Michel, se află, din întâmplare, în această sală – când am prezidat adoptarea Declaraţiei de la Laeken, când am prezidat adoptarea Convenţiei care într-un final a stat la baza Tratatului de la Lisabona. Această partitură a fost scrisă în decembrie 2009, iar acum dumneavoastră, domnule Leterme, trebuie să vă asumaţi rolul de dirijor. Mai mult, aş dori să spun că, în ultimele şase luni, instrumentele au falsat în anumite domenii esenţiale. Trebuie să le acordaţi, astfel încât, pe plan instituţional, acest triumvirat să înveţe să lucreze împreună mai bine şi să colaboreze în mod eficace cu statele membre.

Desigur, credibilitatea întregii Europe depinde de eficacitatea sa, iar un exemplu, chiar contraexemplu, în acest sens au fost notele false de la Copenhaga. Nu mai există opţiunea ca 10 sau aproape 10 dintre noi să meargă la Cancún. Europa are nevoie de o voce, o poziţie şi, de această dată, de obiective cuantificate. Ştiu că aceasta este altă problemă, însă este una esenţială şi, în plus, dumneavoastră aţi fost cel care a ridicat-o.

Pe lângă aceasta, cifrele şi priorităţile au fost impuse de criză: reglementarea financiară, guvernanţa economică, revenirea la creştere, ceea ce conduce la dezbaterea asupra perspectivei financiare, asupra mijloacelor de acţiune, de recuperare şi de creştere.

Domnule Leterme, în încheiere doresc să vă spun că belgienii nu aşteaptă propunerea Comisiei pentru a-şi manifesta ambiţia şi fermitatea în ceea ce priveşte principiile. Creşterea nu poate fi realizată numai prin economii. Ar fi o situaţie tragică, sinucigaşă chiar, dacă am folosi criza ca pretext pentru a impune şi mai multe limitări. O Europă ambiţioasă – acestea au fost primele dumneavoastră cuvinte, domnule Preşedinte – este o Europă în care, şi în acest caz, imaginaţia deţine supremaţia.

  Philippe Lamberts (Verts/ALE). – (FR) Domnule Leterme, sper că aţi înţeles până acum că aveţi şansa de a marca încă de la început. Mă refer, desigur, la supravegherea financiară.

Probabil aţi observat că marea majoritate a deputaţilor din acest Parlament s-au declarat în favoarea instituirii unui gardian european pentru pieţele financiare, la care participă, în marea majoritate, tot entităţi europene.

Până în prezent, poziţia Consiliului a fost, în mare, una de menţinere a stării de fapt, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat din 2008. Interesele naţionale par a fi singurele cărora li se acordă prioritate, înaintea modelului cu care, din păcate, suntem prea familiarizaţi cu toţii, acela al...

– (NL) ... ‘wat wij zelf doen, doen we beter’, adică e mai bine ceea ce facem noi înşine.

– (FR) Dacă dorim ca la 1 ianuarie 2011 să avem un acord operaţional, Consiliul va trebui să se mişte repede şi cu putere. Dacă acest lucru înseamnă ca Consiliul să voteze prin majoritate calificată, după cum sugera dl Verhofstadt, aşa să fie. Nu am adoptat Tratatul de la Lisabona pentru a ne prăbuşi imediat înapoi în dictatura unanimităţii. Având în vedere circumstanţele, avem şansa de a avea o Preşedinţie prin rotaţie cu normă întreagă, după cum s-a spus deja. Aşadar, aveţi la dispoziţie tot ceea ce vă trebuie pentru a le demonstra pesimiştilor că se înşeală şi pentru a transforma această Preşedinţie într-un succes.

  Ryszard Antoni Legutko (ECR). – (PL) Domnule Preşedinte, doresc să ridic două probleme. Prima se referă la cooperarea autorităţilor belgiene cu Înalta Reprezentantă pentru Afaceri Externe în formarea Serviciului european pentru acţiune externă. Următoarele şase luni vor fi decisive pentru structura serviciului şi principiile sale de funcţionare. Prin urmare, doresc să le atrag dlui Leterme şi autorităţilor belgiene atenţia asupra necesităţii asigurării unei reprezentări geografice juste şi cât mai ample, în selectarea personalului, în conformitate cu prevederile Preambulului şi ale articolului 6 alineatul (6) din documentul care, cel mai probabil, va fi adoptat mâine de către Parlament. Este important ca Serviciul pentru acţiune externă să fie european, nu un fel de club de elită pentru o minoritate.

Cea de-a doua problemă pe care doresc să o ridic este interesul strategic al Uniunii Europene pentru dimensiunea estică a politicii externe. Este deranjant faptul că, în afara unei scurte menţiuni referitoare la continuarea cooperării cu statele din Parteneriatul estic în domeniul justiţiei şi al afacerilor externe, acest aspect a fost omis, în mare măsură, din priorităţile Preşedinţiei. Solicit, aşadar, ca următoarele şase luni să fie folosite în mod eficient, pentru a le garanta o perspectivă europeană vecinilor noştri din est. Vă repet, acest demers este în interesul strategic al Uniunii Europene.

  Mara Bizzotto (EFD). – (IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, pe lângă Preşedintele Consiliului European, pentru care nu a votat nimeni, avem acum şi o Preşedinţie în exerciţiu, în mâinile unui guvern care a pierdut susţinerea propriilor săi cetăţeni. Acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a ne face să înţelegem de ce Europa trece printr-o criză profundă: Europa a devenit un paradox politic controlat de o elită politică fără nicio legătură cu cetăţenii.

Programul non-Preşedinţiei belgiene vorbeşte despre reforme structurale, creşterea ocupării forţei de muncă, stabilitate financiară şi competitivitate, iar instrumentul ales este strategia UE 2020. Cu toate acestea, criza actuală ar trebui să determine Europa să aleagă ingrediente foarte diferite de cele care au condus la colaps.

Avem nevoie de o regândire generală, deoarece criza nu este o oglindire a declinului: ea este certificatul de deces al modelului social european, pe care, în schimb, propaganda europeană ar dori să-l administreze cu titlu de medicament.

Europa este, actualmente, o clădire imensă, care se prăbuşeşte sub greutatea democraţiei, a centralismului şi a obstacolelor în calea spiritului de liber întreprinzător. Dacă Europa vrea să iasă din criză, ea trebuie să-şi schimbe vocabularul: mai multă descentralizare, mai puţină birocraţie, mai multă substanţă şi atenţie acordată problemelor reale ale cetăţenilor. Orice altceva nu va face decât să accelereze declinul, în mod inevitabil.

  Werner Langen (PPE). – (DE) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, doresc să vă felicit pentru prezentare şi pentru programul ambiţios, care nu se încurcă în detalii. În ceea ce priveşte atacurile dlui Farage, este clar că dumnealui vrea să prevină orice fel de reglementare a pieţelor financiare. Vă atacă pentru că deţineţi doar temporar această funcţie.

Doresc să vă felicit din toată inima. Sunteţi pro-european şi susţineţi economia socială de piaţă şi, în pofida dificultăţilor din ţara dumneavoastră, aţi prezentat un program ambiţios. Cred că dacă veţi reuşi, după cum a spus dl Verhofstadt, să anulaţi unanimitatea dictatorială şi nefastă a Consiliului în ceea ce priveşte reglementarea pieţelor financiare, ne veţi avea de partea dumneavoastră şi veţi conduce una dintre cele mai de succes preşedinţii din ultimii ani.

Prin urmare, mai ales că nu veţi ocupa această funcţie foarte mult timp, vă solicităm să profitaţi de aceste câteva luni pentru a colabora cu Parlamentul şi a pune capăt acestei situaţii, pe care Preşedinţia spaniolă nu a reuşit să o rezolve. Vă veţi bucura de sprijinul nostru în acest sens.

  Véronique De Keyser (S&D). – (FR) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, condoleanţele curg cu duiumul de câteva zile. S-a spus că v-aţi dat cu stângul în dreptul, că aţi început o Preşedinţie cu un guvern căruia i s-a încheiat mandatul, că oricum Tratatul de la Lisabona a schimbat totul, că preşedinţiile prin rotaţie nu mai au un cuvânt de spus şi cel mai recent lucru pe care l-am auzit a fost: „Din fericire, îl aveţi pe dl Van Rompuy”. Răspunsul pe care îl adresez tuturor acestor mesaje amabile este: în ţara suprarealismului, a lui Magritte şi a ştrumfilor, nimic nu este imposibil. Dl Farage nu are imaginaţie. Aşa stau lucrurile!

Vorbind serios, activitatea desfăşurată de luni de zile, structura federală a Belgiei şi guvernele sale regionale îi vor oferi acestei Preşedinţii baza solidă de care are nevoie. Nu există niciun risc în această privinţă. În ceea ce priveşte rolul său în calitate de Preşedinţie prin rotaţie, acesta este, de fapt, un fel de subsidiaritate. Să mă explic: Belgia trebuie să adauge valoare activităţii Consiliului şi a Înaltei Reprezentante. Situaţia devine oarecum comică, deoarece l-am auzit în repetate rânduri pe dl Van Rompuy vorbind despre asigurarea pieţelor financiare, însă nu l-am auzit niciodată vorbind despre asigurarea cetăţenilor. Cetăţenii sunt îngrijoraţi. Ei speră ca Europa să ofere un răspuns comun la criză din punctul de vedere al reglementărilor financiare, al creării de locuri de muncă şi al creşterii ecologice, prin proiecte, investiţii, mijloace de susţinere şi, în final, o dimensiune socială şi o dinamică europeană.

Consider că tradiţiile sociale solide ale Belgiei şi viziunea nobilă pe care o aveţi în legătură cu cooperarea şi cu Africa vor inspira instituţiile europene, ca alternativă la sarsaparilla, care, domnule Preşedinte, este mâncarea preferată a ştrumfilor.

  Frieda Brepoels (Verts/ALE). – (NL) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, doamnelor şi domnilor, circumstanţele în care se lansează această Preşedinţie nu sunt ideale, însă, în acelaşi timp, ele reprezintă o şansă de a ne concentra pe sarcina reală a unei Preşedinţii, potrivit noilor norme instituţionale. Totuşi, întrevăd încă o oportunitate, aceea de a ajuta la direcţionarea dezbaterii instituţionale, nu numai în ţara noastră, ci şi în alte state membre UE. După cum ştiţi, rolul statelor naţionale este din ce în ce mai discutat, ca urmare a globalizării. Europei îi sunt acordate, pe bună dreptate, tot mai multe atribuţii, drept care pot fi transferate mai multe atribuţii şi Flandrei, Valoniei, Scoţiei, Cataloniei şi altor regiuni. Acesta este un proces natural, pe care Europa îl are în vedere. Totodată, este logic ca aceste naţiuni să vrea să ocupe un loc la masa europeană, având în vedere rolul important pe care îl joacă în redresarea economică. Pe perioada acestei Preşedinţii, şi ministerele regionale vor conduce o parte dintre activităţile Consiliului, precum mediul înconjurător, sportul, educaţia şi politica regională, şi sper că acest lucru va stimula guvernanţa necesară, accentuată, pe mai multe niveluri a UE.

  Jean-Marie Cavada (PPE). – (FR) Domnilor Preşedinţi, ne temem în legătură cu viitorul sectorului bancar. Economia şi-a transferat datoriile toxice către finanţe, finanţele au transmis această povară statelor membre, iar statele membre apelează acum la cetăţeni, care vor trebui să plătească, dacă sunt capabili.

Acum, domnule Leterme, ştiţi mult mai bine ca mine că Europa trebuie să îşi îndeplinească obligaţia istorică. Altfel spus, ea trebuie să le impună liderilor naţionali ai Europei o abordare comunitară în ceea ce priveşte disciplina comună, dar şi din perspectiva redresării şi a inovaţiilor. În această dramă care se joacă în faţa ochilor noştri, nu mai există o cale naţională de ieşire din criza globală.

Numeroşi lideri europeni, colegii dumneavoastră, analizează calificativele de popularitate. Deocamdată, liderii Europei trebuie să analizeze istoria, înainte ca istoria însăşi să ne cufunde în haosul populismului. Belgia este o ţară care a fost întotdeauna puternică în ceea ce priveşte patriotismul european. Nu contează dacă se află într-o stare bună sau mai puţin bună. Voinţa, disciplina şi obiectivitatea liderilor săi vor fi cele care ne vor salva.

  Elisa Ferreira (S&D). – (PT) Domnule Preşedinte, Europa are nevoie de o revigorare a încrederii şi speranţei. După cum a spus dl Delors, în această criză, pe care încă nu am depăşit-o, au acţionat pompieri. Sperăm că Preşedinţia spaniolă va aduce arhitecţi. Primul test, desigur, va fi în luna septembrie, când Consiliul va analiza propunerile Parlamentului privind structura financiară.

Cu toate acestea, una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Europa este aceea de a garanta că moneda europeană nu se va prăbuşi, fie din cauza lipsei instrumentelor de monitorizare, fie din cauza lipsei creşterii în zona euro sau, mai ales, ca urmare a diferenţelor şi tensiunilor interne tot mai mari la nivelul economiilor ce constituie zona euro.

Tăierea fondurilor structurale în acest moment, fonduri care au fost create pentru a stimula convergenţa în economiile care diferă una de cealaltă, după cum propune Comisia, ar fi ca şi cum am trimite pompierii să facă vânt unui incendiu ce nu a fost încă stins. Cu siguranţă avem nevoie de arhitecţi.

O ultimă întrebare: aş dori să ştiu care este sfera externă de acţiune a Uniunii şi, în special, mai multe detalii privind propunerile Preşedinţiei belgiene pentru Cancún şi Doha.

  Íñigo Méndez de Vigo (PPE). – (ES) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, doresc să vă felicit pentru discurs: a fost o prezentare excelentă a acestei Preşedinţii.

Cred că putem trage deja o concluzie, sau chiar mai multe, de pe urma dezbaterii din această dimineaţă: în primul rând, că acest Parlament – aceia dintre noi care doresc să construiască Europa, aceia dintre noi care doresc să se gândească pozitiv la Europa – susţine Preşedinţia şi eforturile pe care le veţi depune. Totodată, sunt conştient de dificultăţile întâmpinate de guvernul dumneavoastră şi vreau să vă mulţumesc de două ori, deoarece îmi dau seama că pentru dumneavoastră a fost cu atât mai greu să prezentaţi astăzi acest program ambiţios. Vă oferim mulţumirile noastre sincere.

În al doilea rând, concentraţi-vă pe rezolvarea problemelor economice. Consider că în prezent avem o mare şansă. Sunt de părere că suntem pe punctul de a ajunge la un acord cu privire la aspectele legate de supravegherea financiară. Concentraţi-vă pe acesta.

În al treilea rând, trebuie ca troica să funcţioneze. Consider că troica Preşedinţiilor este marea inovaţie a Tratatului de la Lisabona. Acesta nu trebuie să fie doar un mecanism, ci o realitate. Să facem, deci, ceea ce spuneau părinţii fondatori: să gândim şi să acţionăm – în acest caz, spaniolii, belgienii şi maghiarii – în calitate de europeni.

Vă mulţumesc foarte mult, domnule Leterme şi mult succes!

  Gilles Pargneaux (S&D). – (FR) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, Europa este lovită de o criză economică şi socială fără precedent. Situaţia este urgentă: avem 24 de milioane de şomeri şi vom avea încă 5 milioane dacă nu se vor lua măsuri în acest sens. Din păcate, domnule Leterme, domnule Preşedinte, nu am auzit, în propunerile dumneavoastră, niciun răspuns referitor la situaţia urgentă cu care ne confruntăm şi doresc să vă ofer trei sugestii, care cred că ne vor permite să facem faţă situaţiei economice şi sociale actuale.

În primul rând, un împrumut european de mare amploare. Acesta este un mod de a realiza această politică a ocupării complete a forţei de muncă. În al doilea rând, acum câteva săptămâni am fost la Bruxelles, împreună cu Jacques Delors şi cu Preşedintele Buzek, şi am propus o politică energetică majoră pentru UE. În al treilea rând, taxa pe tranzacţiile financiare. Ştim că o taxă de 0,05 % pe fiecare tranzacţie financiară ar conduce la un venit de 200 de miliarde de euro pentru Uniunea Europeană şi la crearea a 2 milioane de locuri de muncă.

Domnule Leterme, acestea sunt lucrurile pe care aş dori să le aud în următoarele şase luni ale Preşedinţiei belgiene.

  Paulo Rangel (PPE). – (PT) Domnule Preşedinte, nu pot rezista să nu-i răspund dlui Farage, spunându-i că, din punctul meu de vedere, este extrem de ciudat ca o persoană care susţine autonomia şi independenţa statelor membre şi capacitatea fiecărui stat de a-şi guverna propriile afaceri interne să nu discute aici decât despre afacerile interne ale Belgiei. Cum poate susţine cineva autonomia şi independenţa statelor membre, pentru ca apoi să vină în Parlamentul European şi să discute politica internă a unui stat membru? Toate acestea se rezumă la modul în care respectaţi autonomia şi independenţa fiecărui stat membru!

Stimate domnule prim-ministru, doresc să vă felicit pentru trei chestiuni. În primul rând, am constatat deja că Preşedinţia belgiană are o pregătire impecabilă. În al doilea rând, cred că este vital să semnalăm că trebuie să ne concentrăm pe guvernarea economică, susţinând eforturile Preşedintelui Van Rompuy şi eforturile Comisiei de a crea un guvern economic. Totodată, doresc să vă felicit şi să vă spun că vă bucuraţi de susţinerea deplină a Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat), mai ales a deputaţilor din Portugalia, pentru iniţiativa de a include Africa, deoarece considerăm că Africa este o prioritate pentru Uniunea Europeană.

  Andrey Kovatchev (PPE). – (BG) Mă bucur că Preşedinţia belgiană a inclus între principalele sale priorităţi crearea de condiţii pentru o creştere durabilă. Aveţi sprijinul nostru pentru acest obiectiv şi vă doresc mult succes.

Disparităţile dintre regiunile europene trebuie reduse, mai ales în ceea ce priveşte infrastructura. Europa de Est a rămas în urmă la acest capitol. Uniunea Europeană trebuie să aibă o poziţie unită în ceea ce priveşte aspectele energetice. Interconectarea reţelelor energetice din ţările noastre este extrem de importantă pentru independenţa şi securitatea continentului nostru. Această problemă este una presantă. Acesta este singurul mod în care ne putem consolida poziţia în cadrul negocierilor cu furnizorii.

Apreciem toate proiectele, însă cel mai mult apreciem proiectul Nabucco, proiectul nostru. Sper că Preşedinţia va stimula acest proiect şi sper că vor exista fonduri pentru finanţarea lui.

În ceea ce priveşte extinderea, sper că negocierile cu Croaţia se vor încheia la finalul mandatului Preşedinţiei belgiene, pentru ca la începutul anului 2011 să se poată semna acordul de aderare a Croaţiei. Consider că trebuie să continue liberalizarea regimului vizelor pentru celelalte state membre din zona Balcanilor de Vest. Domnule prim-ministru, vă mulţumesc din suflet şi sper că Preşedinţia dumneavoastră va fi una de succes.

  Wim van de Camp (PPE). – (NL) Domnule Preşedinte, membrii delegaţiei olandeze a Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat) vă doresc mult succes.

Dl Langen trebuie să aibă grijă ca echipa sa să bată Spania în această seară, dar nu va reuşi în această privinţă. Domnule Preşedinte, nu trebuie să îmi scădeţi din timpul acordat pentru această afirmaţie.

Vă dorim mult succes. Problemele sunt bine cunoscute. Pe amândoi ne aşteaptă alegeri dificile. V-aţi încheiat mandatul de prim-ministru, însă nu vă lăsaţi scos din joc. Sunteţi din Flandra de Vest, iar eu sunt din Brabantul de Nord. Pe de o parte, nisip, pe de altă parte, argilă. Cei din regiunile nisipoase sunt mai perseverenţi.

Doresc să vă adresez două întrebări. Prima se referă la ritm. Uniunea Europeană este prea lentă în comparaţie cu Brazilia, China şi India. Trebuie să mărim pasul, dar trebuie să facem acest lucru respectând metoda comunitară.

Cea de-a doua întrebare se referă la negocierile privind bugetul pentru 2011. Toate statele membre trebuie să îşi restrângă cheltuielile. Europa nu poate cheltui masiv, aşa că trebuie să folosim mai bine aceeaşi sumă de bani.

  Anne Delvaux (PPE). – (FR) Domnule Preşedinte, criza prin care trecem anunţă finalul unui model. Chiar dacă, în ultimele câteva luni, priorităţile politice s-au axat pe numeroasele măsuri anti-criză ce au ca scop protejarea forţei de muncă, stimularea unei redresări pe care o aşteptăm de multă vreme şi, apoi, stabilizarea zonei euro, trebuie să spunem că am ajuns într-un moment al istoriei noastre comune care este, fără îndoială, unul fragil, dar, mai presus de toate, crucial pentru viitorul nostru. Suntem obligaţi de circumstanţe, însă ni se oferă o şansă incredibilă: şansa de a îndrăzni să ne imaginăm soluţii care, acum câteva luni, erau inimaginabile, precum celebrul concept al guvernanţei economice europene.

A sosit momentul să dezvoltăm o strategie reală pentru ieşirea din criză şi să lansăm reforme structurale pentru a construi societatea post-criză. Trebuie să fim îndrăzneţi şi să concepem măsuri bugetare, salariale şi fiscale concrete. Nu avem 36 de soluţii: pentru a asigura o colaborare reală şi eficienţa necesară, avem nevoie de o integrare sporită şi de un sprijin necondiţionat pentru metoda comunitară.

Aceasta este ambiţia pe care aş dori să o văd nu numai reafirmată de Belgia, ci, mai ales, realizată într-un mod practic şi urgent.

  Marisa Matias (GUE/NGL). – (PT) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, în primul rând doresc să vă spun că v-am ascultat cu atenţie şi v-am urmărit programul, aşa că aş dori să încep cu una dintre afirmaţiile pe care le-aţi făcut astăzi atunci când v-aţi prezentat. Aţi spus că o Uniune Europeană cu un guvern monetar, însă fără un guvern economic, nu va funcţiona.

Sunt complet de acord şi, din acest motiv, solicit luarea unor măsuri clare, transparente şi, mai ales, democratice pentru această guvernanţă economică, deoarece ele nu au existat până în prezent. Ele nu au existat, iar această consolidare şi obiectivele prezentate respectă mai mult spiritul Pactului de stabilitate şi de creştere, evidenţiind deficitul şi datoria publică. Totodată, suntem conştienţi de faptul că aceste măsuri vor consolida din nou acest guvern monetar, însă nu şi guvernul economic de care avem nevoie urgent.

Din acest motiv, lucrurile stau la fel ca în cazul măsurilor de reducere a salariilor, precum cele puse în aplicare în cadrul planurilor de stabilitate şi creştere. Competitivitatea este imposibilă şi, prin urmare, a insista în această privinţă înseamnă a insista asupra măsurilor de recesiune care vor conduce doar la o recesiune mai accentuată.

Totodată, doresc să spun că, în ceea ce priveşte noile structuri anunţate şi măsurile suplimentare de continuare a iniţiativelor importante întreprinse în Europa în ultimele luni, nu am văzut să se întâmple prea multe. Prin urmare, poate că ar trebui pus în aplicare ceea ce s-a anunţat deja, în loc să se anunţe noi măsuri. Nu numai că nu au fost aplicate; efectele lor nu au fost resimţite nici de noi, nici de greci. Totodată, consider că este esenţial să mergem înainte, în spiritul integrării sociale, economice, decente şi transparente, o dată pentru totdeauna.

  Ivo Belet (PPE). – (NL) Domnule Preşedinte, domnule prim-ministru, sunt convins că Europa va fi surprinsă plăcut de Preşedinţia belgiană, graţie unei serii de succese pe termen scurt, deoarece, după cum s-a menţionat deja, circumstanţele sunt foarte favorabile: dosarul SWIFT, supravegherea bancară şi dosarul privind fondurile speculative. Domnule prim-ministru, este logic ca mai mulţi eurosceptici şi europopulişti – să-i numim aşa – să nu fie mulţumiţi de această situaţie, deoarece sunt îngroziţi de faptul că Europa va deveni mai puternică în perioada Preşedinţiei belgiene. Priorităţile dumneavoastră în direcţia unei economii mai puternice, a unei cooperări economice mai puternice şi, mai ales, în direcţia unui plan de acţiune pentru crearea de locuri de muncă sunt deosebit de bine venite.

Domnule prim-ministru, permiteţi-mi să adaug un singur aspect, referitor la sport. După cum ştiţi, Tratatul de la Lisabona ne permite să lansăm campanii sportive la nivel european. Sportul este un excelent factor unificator, după cum putem vedea în fiecare zi în Africa de Sud, în această perioadă. Este un factor unificator între regiuni, între ţări şi, mai ales, între grupurile de populaţie şi consider că trebuie să profităm de reuniunea Consiliului din noiembrie privind problema sportului pentru a începe lucrările în acest sens şi pentru a introduce sportul pe ordinea de zi europeană. Vă doresc mult succes, domnule Leterme.

  Hannes Swoboda (S&D). – (DE) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, multe dintre afirmaţiile dumneavoastră merită repetate. Doresc să evidenţiez un aspect care a fost menţionat şi de alţi colegi deputaţi, şi anume reglementarea pieţelor financiare europene.

Nu numai deputaţii pro-europeni sunt în favoarea acestui demers. Recent, dl Profumo, directorul UniCredit Bank, care activează în întreaga Europă, a spus că şi băncile au nevoie de un organism european de supraveghere bancară. Uniunea Europeană şi legislaţia europeană nu trebuie să întârzie acest demers, pe care băncile şi bancherii emancipaţi din Europa îl consideră necesar. Prin urmare, domnule Leterme, este important să asiguraţi instituirea unui sistem eficient şi eficace de supraveghere bancară la nivel european, în viitorul apropiat.

  Sonia Alfano (ALDE). – (IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, sunt de acord cu dumneavoastră, domnule Preşedinte, că Uniunea Europeană are obligaţia de a juca un rol fundamental în chestiunile internaţionale şi că trebuie să vorbim pe o singură voce, una puternică. Desigur, avem responsabilitatea de a interveni în mod prompt şi decisiv de fiecare dată când sunt oprimate drepturile omului, indiferent unde se întâmplă acest lucru.

Sper că următoarele şase luni ale Preşedinţiei belgiene se vor distinge printr-un angajament ferm în acest sens. Pentru a demonstra acest angajament, solicit să se acorde imediat atenţie evenimentelor din anumite închisori libiene din deşertul Sahara: 250 de cetăţeni eritreeni, printre care femei şi copii, sunt închişi de zile întregi în condiţii inumane, încălcându-se toate normele internaţionale privind drepturile omului şi azilul.

Multora dintre aceşti cetăţeni li s-a refuzat statutul de refugiat politic, deşi îndeplineau toate cerinţele necesare. Ministrul italian al afacerilor externe, dl Frattini, a acuzat Uniunea Europeană că nu a publicat nici măcar un comunicat de presă. Cred că acum este momentul ca Uniunea Europeană să se exprime într-un singur glas. Nu trebuie să ignorăm această situaţie, deoarece 250 de persoane ne cer să le salvăm de la moarte.

  Andrzej Grzyb (PPE). – (PL) Domnule Preşedinte, domnule Leterme, aţi spus că trebuie să redescoperim spiritul Europei şi că Europa are nevoie de inspiraţie. Aţi menţionat cinci scopuri, al căror principal obiectiv este acela de a reconstrui economia europeană şi de a transforma Uniunea Europeană într-un jucător important pe plan internaţional.

În conformitate cu principiile strategiei Europa 2020, care vor fi folosite în programe naţionale, obiectivul principal este acela de a crea locuri de muncă permanente. Toţi cetăţenii statelor membre aşteaptă cu mare interes acest lucru. Suntem cu toţii de acord că politica industrială trebuie reconstruită şi, de asemenea, după cum spunea dl Verhofstadt, trebuie construită o nouă piaţă paneuropeană a infrastructurii, deoarece, fără aceste lucruri, nu am putea vorbi despre dezvoltare durabilă şi sustenabilă.

Aţi vorbit şi despre o lume multipolară, care se schimbă rapid. Doresc să subliniez faptul că trebuie să depăşim principalele cauze ale crizei şi să-i tragem la răspundere pe cei care au contribuit la ea.

  Saïd El Khadraoui (S&D). – (NL) Domnule Preşedinte, domnule prim-ministru, doresc să încep prin a vă ura dumneavoastră şi echipei dumneavoastră mult succes pe perioada Preşedinţiei belgiene. Pe parcursul acestei dezbateri au fost trecute în revistă numeroase priorităţi importante. Doresc să vă atrag atenţia asupra unui dosar esenţial în ceea ce priveşte sectorul european al transporturilor, dezvoltarea continuă a unei infrastructuri sănătoase pentru transporturile europene şi atingerea obiectivelor climatice, respectiv Directiva privind eurovigneta. Această directivă a fost analizată în primă lectură în martie 2009 şi de atunci este blocată în Consiliu. Cu toate acestea, ea este importantă, deoarece dorim să le oferim statelor membre şansa de a-şi recupera de la camioanele ce ne folosesc drumurile nu numai cheltuielile pentru infrastructură, ci şi cheltuielile externe, precum cele provocate de zgomote, poluarea aerului şi de congestionarea traficului. Aceasta ar trebui să eficientizeze sectorul, să contribuie la reducerea aglomeraţiilor şi să le ofere statelor membre resurse suplimentare, care să fie reinvestite în sistemele de transport pentru a le face mai durabile şi pentru a contribui la creşterea economică. Vă solicit să susţineţi această directivă.

  Oreste Rossi (EFD). – (IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, cred că lucrul cel mai important pe care trebuie să îl facă Belgia şi Preşedinţia belgiană este să respecte Tratatul de la Lisabona. Tratatul de la Lisabona este inspirat de patrimoniul cultural, religios şi umanist al Europei, pe baza căruia s-au dezvoltat valorile universale şi drepturile inalienabile ale persoanelor, libertatea, democraţia, egalitatea şi statul de drept.

Din păcate, acest mandat de şase luni nu a început bine: a început cu o erupţie violentă, fără precedent în istoria Uniunii Europene, cu reţinerea episcopilor catolici care s-au întâlnit la arhiepiscopia din Mechelen. Au fost confiscate documente depuse sub jurământul spovedaniei de către cetăţeni care solicitaseră în mod expres să rămână anonimi, iar mormintele a doi cardinali au fost profanate cu ciocane pneumatice, într-o biserică. Dacă acesta este începutul Preşedinţiei belgiene, sunt îngrozit. Îmi aduc aminte de ceea ce s-a întâmplat în 1997, când Belgia a inclus Opus Dei şi Comunitatea Sfântului Egidio pe o listă a cultelor satanice.

  Petru Constantin Luhan (PPE). - Sunt convins că preşedinţia belgiană, care pune accentul pe acţiune, va reuşi să gestioneze în mod adecvat actualul context european caracterizat prin dificultăţi economice şi printr-un proces de reaşezare instituţională.

Avem nevoie, în momentul de faţă, de o nouă viziune de viitor pentru Uniunea Europeană. Europa trebuie să continue procesul de extindere, să-şi consolideze instituţiile, economia şi moneda şi să-şi sporească coeziunea internă. Pacea şi stabilitatea noastră depind de pacea şi stabilitatea vecinătăţii noastre. Este esenţial, în acest sens, să continue în perioada următoare parcursul pozitiv al Republicii Moldova în raport cu Uniunea Europeană, sprijinind eforturile şi reforma în acord cu aspiraţiile europene ale acestui stat.

Vă urez succes în promovarea viziunii dumneavoastră privind Europa unită şi activă!

  Mirosław Piotrowski (ECR). – (PL) Domnule Preşedinte, Belgia îşi asumă pentru a douăsprezecea oară conducerea Consiliului European, aşa că este, teoretic, o ţară cu experienţă în această funcţie, deşi mulţi dintre cei prezenţi astăzi aici se întreabă cum va putea să conducă celelalte 26 de state membre o ţară care, de cinci luni, nu reuşeşte să-şi desemneze propriul guvern şi prim-ministrul. Următoarele şase luni vor fi o perioadă deosebit de dificilă, atât pentru Belgia, cât şi pentru celelalte state membre ale UE. Pe de o parte, responsabilitatea conducerii este complicată de schimbările instituţionale aduse de Tratatul de la Lisabona şi, pe de altă parte, de spectrul unei crize economice enorme.

Combaterea crizei economice şi financiare din Europa este identificată ca o prioritate de către Preşedinţie. Totodată, aceasta acordă o mare atenţie protecţiei climei. Multe lucruri vor depinde de existenţa unei abordări pragmatice în concretizarea acestor intenţii. Dezvoltarea unei economii cu emisii reduse nu poate fi stimulată prin asfixierea industriei din centrul şi estul Europei, impunând o reducere drastică a CO2. Aceasta ar împiedica ieşirea din criză a întregii Europe. Totodată, trebuie să sperăm că turbulenţele politice actuale din Belgia nu vor afecta realizarea obiectivelor ambiţioase ale Preşedinţiei.

  José Manuel Barroso, Preşedinte al Comisiei. – (FR) Domnule Preşedinte, întrebările au fost, cel puţin în majoritate, adresate dlui Leterme, aşa că nu vă voi răpi mult timp. Doresc doar să subliniez un aspect care mi se pare foarte clar.

Pe parcursul acestei dezbateri, Parlamentul European, în pluralitatea sa, a exprimat, din punctul meu de vedere, o prioritate foarte clară: problema economică şi problema socială. Mai multe grupuri au evidenţiat această prioritate şi chiar i-au recomandat Preşedinţiei belgiene să se concentreze asupra ei. Cred că aceasta este, de fapt, principala preocupare a concetăţenilor noştri. Putem apropia Europa de concetăţenii noştri concentrându-ne pe ceea ce este, din punctul lor de vedere, cea mai mare problemă: în prezent, în Europa, este vorba despre şomaj, problema locurilor de muncă, despre cei care nu au un loc de muncă şi despre cei cărora le e teamă să nu şi-l piardă.

Într-adevăr, acesta este motivul pentru care doresc să le spun din nou Preşedinţiei belgiene şi Parlamentului că suntem gata să lucrăm cu dumneavoastră într-un mod foarte intens, bine orientat, pentru a ne îndeplini aceste obligaţii. Luna aceasta va exista o prioritate economică imediată: publicarea testelor de stres. Aceasta este o prioritate majoră. Este un exerciţiu esenţial de transparenţă, însă va reuşi doar dacă va fi bine pregătit de autorităţile naţionale de reglementare şi de guvernele naţionale.

Este de o importanţă majoră. Apoi, este vorba despre întreaga dezvoltare a agendei noastre economice, despre iniţiativele emblematice despre care am vorbit: iniţiativa privind locurile de muncă, punerea în aplicare a strategiei 2020. Desigur, trebuie să ajungem la concluzii privind guvernanţa economică a zonei euro şi a întregii Europe, precum şi privind supravegherea financiară.

Mesajul Parlamentului a fost foarte clar în această privinţă şi trebuie să îl subliniez. Ştiţi că între Parlament şi Consiliu a avut loc o dezbatere, pe baza propunerilor formulate anterior de către Comisie. Din punctul meu de vedere, cea mai recentă poziţie a Parlamentului indică dorinţa acestuia de a ajunge la un compromis. Îi solicit Consiliului ca, la rândul său, să facă un pas în direcţia Parlamentului European. Cred că Preşedinţia belgiană va putea folosi toate mecanismele asigurate prin tratat, pentru a ajunge la compromis, deoarece sunt de părere că este esenţial ca noua arhitectură de supraveghere să fie gata pentru începutul anului viitor, astfel încât să ne putem îndeplini obligaţiile nu doar faţă de noi înşine, ci şi faţă de partenerii noştri principali în cadrul G20. Noi suntem cei care au început acest proces şi nu am dori să fim ultimii care îl încheie.

De fapt, trebuie făcute multe lucruri în această privinţă, atât din punct de vedere economic, cât şi social şi doresc să repet încă o dată că am toată încrederea în Preşedinţia belgiană. Acest lucru nu se datorează doar faptului că Belgia deţine Preşedinţia Consiliului pentru a doua oară. Pe scurt, dacă există o ţară care are o afinitate naturală cu Europa, care are un instinct european, o vocaţie specială pentru Europa, aceea este Belgia. Nu spun aceste lucruri din politeţe. Le spun fiindcă sunt adevărate, dar şi fiindcă, pe lângă aceste tradiţii, am încredere în această echipă. Comisia a avut deja întrevederi cu Preşedinţia belgiană şi i-a putut constata nivelul extraordinar de pregătire politică şi tehnică şi, mai ales, devotamentul şi pasiunea pentru cauza europeană, cauza noastră comună: o Europă mai puternică, mai liberă, mai unită.

  Yves Leterme, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Domnule Preşedinte, pentru început, aş dori, desigur, să le mulţumesc tuturor deputaţilor în Parlamentul European care au luat cuvântul, atât membrilor grupurilor politice, cât şi celorlalţi, pentru cuvintele adresate. Totodată, doresc să declar că ne simţim încurajaţi în abordarea noastră faţă de aceste şase luni. Nu vreau să exagerez, însă am senzaţia că, în viitoarele săptămâni şi luni, putem fi parteneri pentru a ajuta Europa să progreseze. Cred că acesta este, de fapt, scopul final. În orice caz, ştiu că, astăzi, aveţi încredere în Preşedinţia belgiană şi mai ştiu şi că va trebui să câştigăm această încredere şi să demonstrăm că o merităm. Aceasta este concepţia cu care pornim la drum.

Sunt sigur că mă veţi ierta că nu voi răspunde la toate întrebările şi discursurile specifice, spre exemplu la întrebările dlui Belet referitoare la sport şi la întrebările privind eurovigneta. Ştiu pe dinafară că programul nostru substanţial conţine pasaje referitoare la aceste subiecte. Acest lucru este valabil şi în cazul discursurilor altor deputaţi în Parlamentul European.

Poate că, în primul rând, ar trebui să spun ceva despre abordarea noastră şi poate ar trebui să repet câteva lucruri. După cum a spus deja dl Daul, ambiţia noastră nu a fost neapărat să realizăm un catalog de promisiuni, atât realiste, cât şi nerealiste. Ne-am străduit să prezentăm ceea ce dl Daul ar numi „moins de promesses, plus de résultats”, adică mai puţine promisiuni şi mai multe rezultate. Aceasta este ambiţia noastră. Intenţia noastră nu a fost aceea de a crea o Preşedinţie a mecanismelor, care să implice dorinţele individuale ale unui stat membru, ceea ce ar fi supraestimat şi importanţa Preşedinţiei în cadrul punerii în aplicare a Tratatului de la Lisabona. Nu, ambiţiile noastre sunt clare: dorim să stabilim o agendă determinată la nivel mondial şi european, nu una dictată de Belgia. Agenda acestei Preşedinţii este dictată şi de instituţia dumneavoastră şi de instituţiile europene în general, dar şi de evenimentele actuale.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) În al doilea rând, repet încă o dată că subscriem abordării întregului Tratat de la Lisabona, nu altor reglementări. După cum au spus unii deputaţi, Preşedinţia belgiană este, de fapt, prima care poate crea precedente şi care poate aplica Tratatul de la Lisabona şi toate prevederile acestuia pe perioada mandatului său de şase luni.

Este adevărat că acest aspect, spre exemplu cel al bicameralismului pur menţionat de dl Dehaene, este o inovaţie care, uneori, încă este subestimată de unii colegi, inclusiv de colegii din guvernul belgian, aceştia aflând de ea abia astăzi.

Din punctul meu de vedere, unul dintre primele teste la acest nivel va fi pregătirea bugetului pentru 2011. Întorcându-mă în urmă cu 15 ani, vă pot spune, în calitate de fost parlamentar, că sunt conştient că pregătirea unui buget este întotdeauna o sarcină destul de delicată. Astăzi, o dată cu dispariţia distincţiei dintre cheltuielile obligatorii pe de o parte şi cheltuielile neobligatorii, pe de altă parte, şi având în vedere perspectiva codeciziei pure, acesta este un exerciţiu care, din punctul meu de vedere, necesită întreaga noastră atenţie şi consider că dl Wathelet, secretarul de stat pentru buget, este foarte interesat să desfăşoare o activitate de succes.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Prin urmare, domnule Preşedinte, dorim ca Europa să progreseze. Dorim să facem acest lucru în spiritul respectului pentru instituţia căreia populaţia îi acordă legitimitatea maximă.

Atunci când este vorba despre conţinut, cuvintele multor cetăţeni mă încurajează. După cum a menţionat şi Preşedintele Comisiei în discursul său, este clar că restabilirea unei creşteri economice durabile suficiente – care trebuie distribuită în mod just, doamnă Van Brempt – trebuie să aibă prioritate absolută. Domnule Verhofstadt, acest lucru se poate face, într-adevăr, prin oferirea unei soluţii privind supravegherea financiară. Am luat notă de solicitarea dumneavoastră de a avea în vedere procedeul votării cu majoritate calificată. Există problema fondurilor speculative. Pe lângă aceasta, în funcţie de testele de stres şi, mai ales, de concluziile ce vor trebui trase în baza acestor teste, va trebui să luăm măsurile necesare pentru a consolida bilanţurile băncilor noastre şi pentru a ne asigura că lumea financiară poate crea încă o dată putere financiară. Pasul următor trebuie să fie revigorarea economiei reale, iar Comisia Europeană a prezentat textele şi planurile aferente. Domnule Barroso, în această privinţă sunt de acord cu cei care doresc, pe de o parte, o consolidare a Pactului de stabilitate şi de creştere şi o supraveghere bugetară mai strictă şi, pe de altă parte, stimulente pentru infrastructuri şi pentru politica industrială, care ar face ca Europa să fie mai tangibilă decât este în prezent pentru jucătorii sociali şi economici şi care ar trebui să facă parte dintr-o ambiţie comună pentru întregul nostru continent.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) În final, în ceea ce priveşte aspectele sociale, doresc să subliniez faptul că, deşi Europa nu are realmente competenţe foarte extinse în acest domeniu, ambiţia Belgiei este de a aborda direct consecinţele crizei financiare, economice şi sociale.

Criza a început, acum mai puţin de doi ani, cu o implozie a băncilor din Statele Unite, iar consecinţele sale au devenit evidente pe continentul european. Prin urmare, a trebuit să luăm măsuri rapide. Cel de-al doilea efect s-a înregistrat asupra încrederii cetăţenilor, în calitate de consumatori şi investitori. Această lipsă de încredere, această pierdere a încrederii, a avut apoi un impact negativ asupra economiei reale, care, la rândul său, a avut şi are efecte negative pe piaţa forţei de muncă, provocând consecinţe sociale pe care trebuie să le anihilăm.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Domnule Preşedinte, după cum au spus mai mulţi deputaţi, populaţia se aşteaptă ca UE să ia măsuri în acest sens, după cum s-a demonstrat în mod repetat în trecut. Într-adevăr, acesta a fost motivul creării sale: ca garanţie a prosperităţii şi bunăstării cetăţenilor acestui continent. Prin urmare, UE trebuie să ofere răspunsul corect la consecinţele sociale negative cu care ne confruntăm în urma crizei, care a început ca o criză financiară şi a devenit o criză a economiei reale, care se resimte şi pe piaţa muncii.

Doresc să fac o remarcă particulară, având în vedere istoria pe care o avem în comun cu o parte importantă a Africii, o remarcă particulară referitoare la strategia privind Africa. Acest aspect a fost ridicat de dna De Keyser şi de dl Schulz, preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (DE) În ceea ce priveşte strategia Uniunii privind Africa, strategie ce face parte din relaţiile sale externe, susţinem discuţia iniţiată de baroneasa Ashton, cu scopul de a oferi o coerenţă sporită relaţiilor noastre regionale. Desigur, este adevărat că Belgia, datorită tradiţiei sale îndelungate, doreşte ca problema continentului african să ocupe un loc prioritar pe ordinea de zi europeană, iar noi dorim să contribuim în mod eficient la discuţia de astăzi.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Domnule Preşedinte, după cum am spus deja, nu voi intra în detalii pentru fiecare chestiune. Am reţinut cu mare atenţie dorinţele tuturor.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – În încheiere, doresc să subliniez ceea ce a spus JeanLuc Dehaene, şi anume că unul dintre avantajele situaţiei politice actuale din ţara mea este acela că ne putem dedica aproape complet Preşedinţiei prin rotaţie a UE, inclusiv în viitoarea perioadă de vacanţă.

În afară de aceasta, doresc să subliniez şi să repet faptul că programul Preşedinţiei belgiene a fost conceput după dialoguri şi dezbateri îndelungate în Belgia, iar aceste dezbateri au inclus toate guvernele regionale. Una dintre particularităţile ţării mele este aceea că, atât la nivel federal, cât şi la nivel regional, guvernele noastre sunt formate din numeroase partide. Prin urmare, repet că programul este susţinut de aproape 90 % dintre reprezentanţii învestiţi ieri în Parlamentul belgian. Nouăzeci la sută dintre membrii acelui Parlament susţin acest program al Preşedinţiei.

În calitate de prim-ministru în exerciţiu al Belgiei şi în calitate de Preşedinte prin rotaţie în exerciţiu, doresc să vă mulţumesc. Vom lucra intens în următoarele luni. Yves Leterme v-a mulţumit, iar eu vă pot asigura că prim-ministrul Belgiei, indiferent cine va fi acesta, se va afla din nou aici în decembrie. Sper că atunci vom fi în măsură să vedem că ambiţiile noastre comune au fost realizate.

(Aplauze)

  Preşedintele. – Domnule prim-ministru, vă mulţumesc pentru prezentare şi pentru observaţii. Îi urăm toate cele bune Preşedinţiei belgiene.

Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elena Băsescu (PPE), în scris. – În contextul actualei crize economice, este binevenită decizia preşedinţiei belgiene de a avea ca prioritate implementarea măsurilor de relansare economică pe termen lung. În acest sens, consider că este foarte important ca preşedinţia belgiană să realizeze, până la sfârşitul acestui an, obiectivele privind înfiinţarea noilor Autorităţi Europene de Supraveghere Financiară. Ele vor contribui la armonizarea normelor europene în domeniile: bancar, asigurări şi valori mobiliare. În plan extern, preşedinţia belgiană trebuie să susţină întărirea relaţiilor Uniunii Europene cu ţările din Parteneriatul estic. Trebuie să acordăm o atenţie deosebită Republicii Moldova, deoarece în această ţară, care doreşte să se apropie de Uniunea Europeană, sunt programate alegeri parlamentare anticipate în cursul lunii noiembrie. Consider că summitul Asia-Europa, care va fi organizat de Belgia în octombrie, va avea un rol important în dezvoltarea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi ţările asiatice. De asemenea, trebuie continuate negocierile de extindere, precum şi procesul de înfiinţare a Serviciului European de Acţiune Externă.

  Dominique Baudis (PPE), în scris. – (FR) Domnule Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, veţi deţine Preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene timp de şase luni. Vă aşteaptă numeroase provocări, inclusiv înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă (SEAE), unul dintre principalele progrese ale Tratatului de la Lisabona.

Acordul la care au ajuns instituţiile consemnează faptul că Serviciul va fi înfiinţat până în ianuarie 2011, chiar dacă negocierea structurii sale organizatorice a durat mai mult de şapte luni. Înfiinţarea reală şi eficientă a SEAE este acum o problemă urgentă, deoarece este în joc credibilitatea Tratatului de la Lisabona, împreună cu imaginea Europei în comunitatea internaţională. Experienţa dumneavoastră în negociere şi în ajungerea la compromisuri va contribui la aplicarea eficientă a Tratatului de la Lisabona. Vă dorim mult succes.

  George Becali (NI), în scris. – Vreau să salut priorităţile pe care preşedinţia belgiană ni le propune. Mi se par adaptate destul de bine acestor vremuri. Mi-au atras atenţia în mod special două dintre ele: dialogul „intens” cu statele membre şi politica „ambiţioasă” de acces la ocupare, adică la locuri de muncă. Ce vreau să vă rog, în numele cetăţenilor români pe care îi reprezint, e ca ei, românii, să nu mai fie de mâna a doua când vorbim de piaţa muncii şi de piaţa muncii belgiană, din păcate; să nu mai putem vorbi, după aceste şase luni, de acces inegal şi discriminatoriu. Eu am ambiţia să vă pot mulţumi şi felicita pentru a fi înlăturat barierele de care, din păcate, nu doar Belgia se mai foloseşte. Sunt convins că şi dumneavoastră aveţi aceeaşi ambiţie.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Sunt încântat că, după preluarea Preşedinţiei europene, Belgia este hotărâtă să realizeze multe obiective de pe agenda sa, care sunt foarte importante pentru întreaga Uniune Europeană. Belgia doreşte o Europă mai puternică, mai hotărâtă, orientată spre aplicarea modelului social. Prin urmare, Europa trebuie să asigure un dialog mai apropiat între Uniunea Europeană şi cetăţenii săi. Ocuparea forţei de muncă va fi unul dintre principalele obiective sociale ale Preşedinţiei belgiene. Sunt de acord că investiţiile în capitalul uman şi în crearea de locuri de muncă sunt obiective inseparabile ale dezvoltării economice şi sociale. Este deosebit de important ca, pe parcursul Preşedinţiei sale, Belgia să acorde o atenţie deosebită creării de noi locuri de muncă şi să asigure mai multe şanse de revenire a şomerilor pe piaţa muncii. Şomajul în rândul tinerilor necesită, de asemenea, o atenţie sporită. Salut, prin urmare, măsurile care vor promova învăţarea şi care le vor oferi tinerilor şanse de a găsi de lucru imediat după absolvire. Deoarece acesta este Anul european de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale, mă bucur că Belgia va lua măsuri în acest domeniu. Susţin hotărârea Belgiei de a consolida aplicarea principiului egalităţii de şanse şi de a combate violenţa împotriva femeilor.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Belgia preia Preşedinţia UE într-un moment în care multe dintre consecinţele crizei sistematice a capitalismului au ajuns într-o fază critică. Devine clar faptul că, la nivelul UE, aceasta este o criză care vizează chiar bazele procesului de integrare. Numărul persoanelor din UE care au ajuns în sărăcie a depăşit 85 de milioane. Potrivit criteriilor de măsurare propuse în ultimele săptămâni, această cifră poate fi chiar mai mare, depăşind 100 de milioane. Această situaţie exacerbează dezechilibrele structurale de la nivelul UE. Coeziunea economică şi socială devine tot mai frecvent un simplu slogan, un lucru prevăzut în tratate lipsit de relevanţă. Gravitatea situaţiei se află în antiteză cu absenţa totală a măsurilor de soluţionare. Din contră, în confruntarea cu criza, recomandările UE vor conduce în mod inevitabil la un declin şi mai accentuat în sfera economică şi la un regres sporit pe plan social. Acest lucru se va întâmpla prin consolidarea Pactului de stabilitate şi de creştere şi, prin urmare, prin afectarea salariilor, a drepturilor sociale şi a funcţionării sociale a statelor, prin accentuarea pieţei unice şi a liberalizării. În acest context, intensificarea tensiunilor sociale din diferitele ţări va marca următoarele şase luni ale Preşedinţiei belgiene. Aceasta este o cauză a speranţei şi a încrederii într-un viitor mai bun!

  Kinga Göncz (S&D), în scris. – (HU) Belgia a preluat Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene de la Spania într-o perioadă dificilă. Uniunea Europeană se confruntă în prezent cu o serie de decizii grele. Mai mult, se preconizează că în curând se va schimba guvernul în Belgia, ţara care deţine actualmente Preşedinţia. Cu toate acestea, guvernul interimar poate folosi serviciul public şi diplomatic fiabil şi testat, care se pregăteşte pentru Preşedinţie de ceva timp, şi poate profita de experienţa dobândită de această ţară din numeroasele sale preşedinţii anterioare. Din punctul meu de vedere, este exemplar faptul că există un consens naţional asupra programului Preşedinţiei, în pofida numărului mare de conflicte care divizează diferitele comunităţi lingvistice şi forţe politice din Belgia. Consider că Belgia, în calitate de membră a troicii preşedinţiilor, va acţiona în spiritul programului stabilit împreună cu Spania şi Ungaria şi am încredere că îşi va respecta angajamentele. Salut faptul că Preşedinţia intenţionează să aplice un puternic program social în următoarele şase luni şi că intenţionează să monitorizeze în permanenţă efectele sociale ale crizei, asigurându-se că această chestiune va rămâne pe ordinea de zi a Consiliului. Susţin intenţia Preşedinţiei de a organiza o conferinţă privind drepturile persoanelor cu handicap şi faptul că solicită acceptarea în Europa a convenţiei ONU privind aceste drepturi. Totodată, Belgia are obligaţia de a evalua Anul european de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale. Am încredere că în următoarele şase luni, procesul de extindere va căpăta un avânt nou, Croaţia se va apropia de finalizarea negocierilor de aderare, iar ţările din Balcanii de Vest vor primi mesaje pozitive.

  Zita Gurmai (S&D), în scris. – Încă ne aflăm într-o perioadă de bulversare financiară, care necesită soluţii noi şi coordonate. De asemenea, trebuie să continuăm aplicarea Tratatului de la Lisabona. Aştept cu interes să colaborez cu Preşedinţia belgiană în aceste circumstanţe dificile. Mă interesează în special aspectele instituţionale, precum înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă sau Iniţiativa cetăţenilor europeni, pentru care sunt coraportor în Parlamentul European. Sper că vom putea elabora un regulament care să ne asigure că acest instrument de democraţie directă va fi accesibil, uşor de folosit şi sigur împotriva abuzurilor, dându-le o şansă cetăţenilor europeni care doresc să participe la procesul decizional european. Mai mult, mă bucur să văd că Preşedinţia belgiană are idei privind egalitatea între sexe, programul Preşedinţiei menţionând majoritatea aspectelor pe care a încercat să le avanseze Preşedinţia spaniolă. Cu toate acestea, aş fi fost şi mai încântată dacă Preşedinţia belgiană ar fi fost mai ambiţioasă sau dacă măcar ar fi numit expressis verbis Ordinul european de protecţie în programul său. Consider că acest document legislativ este extrem de important, la fel ca noua strategie pentru egalitatea între sexe şi Carta drepturilor femeilor.

  Enikő Győri (PPE) , în scris. – (HU) Cea de-a doua perioadă de 6 luni din cadrul troicii prezidenţiale de 18 luni formată din Spania, Belgia şi Ungaria va fi deosebit de importantă pentru Ungaria. În calitate de membră a troicii prezidenţiale şi de viitoare Preşedinţie, suntem pregătiţi să continuăm colaborarea apropiată de până acum, pentru a contribui la dezvoltarea unei Uniuni Europene apropiate de cetăţenii săi şi de preocupările acestora şi care să poată răspunde în mod rapid şi decisiv la provocări. Voi evidenţia doar o parte dintre activităţile ce vor fi desfăşurate în actuala perioadă de şase luni. În primul rând, consider că este important să finalizăm procedura de revizuire a bugetului UE până la finalul anului, pentru ca dezbaterea privind viitorul Cadru financiar multianual să poată începe în timpul Preşedinţiei maghiare. În al doilea rând, consider că trebuie încheiată dezbaterea referitoare la pachetul de reforme privind supravegherea financiară. Ne-am afla într-o situaţie foarte delicată dacă autorităţile de supraveghere financiară nu ar fi desemnate până la 1 ianuarie. În al treilea rând, sunt convinsă că UE este interesată să încheie negocierile de aderare cu Croaţia până la finalul anului. Sunt sigură că acest obiectiv poate fi atins dacă există voinţă politică. Acest lucru este necesar şi pentru a ne asigura că procesul de extindere va rămâne credibil. În sfârşit, se finalizează actualmente aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Libertatea de circulaţie în Europa este una dintre cele mai tangibile realizări ale UE pentru cetăţenii săi. Prin urmare, trebuie să facem tot posibilul pentru a contribui la aplicarea acestei libertăţi. Am încredere că vom înregistra progrese semnificative în toate aceste domenii, pe perioada Preşedinţiei belgiene.

  András Gyürk (PPE) , în scris. – (HU) În 2011, în perioada Preşedinţiei maghiare, Consiliul va avea o reuniune extraordinară, pe a cărei ordine de zi se află în principal chestiuni privind politica energetică. Totuşi, ar fi recomandabil ca şi Preşedinţia belgiană să ia măsuri concrete pentru a consolida politica energetică comună, înaintea acestei reuniuni. Este nevoie extrem de urgent de măsuri în domeniul investiţiilor. Revizuirea strategică prezentată mai devreme de Comisia Europeană a definit în mod corect principalele direcţii de dezvoltare. Prin urmare, viitoarele discuţii referitoare la infrastructură trebuie să se axeze pe generarea de resurse financiare. Acest lucru este deosebit de important, mai ales având în vedere începerea iminentă a negocierilor privind bugetul UE pentru următorii şapte ani. Investiţiile în infrastructura energetică de bază trebuie să aibă un rol mai semnificativ în noul buget pe termen lung, prin reforma programelor reţelelor energetice transeuropene. Un alt domeniu de acţiune trebuie să vizeze asigurarea mai multor oportunităţi pentru noile tehnologii ce afectează furnizarea energiei. Producţia descentralizată şi durabilă de energie poate fi susţinută în mod corespunzător doar prin armonizarea legislaţiei la nivelul UE. Preconizăm că propunerea Comisiei de instituire a unui nou cadru juridic pentru reţelele energetice inteligente care facilitează comunicarea în două sensuri va avea efecte pozitive semnificative. Având în vedere că acesta este un domeniu nou de reglementare, concilierea politică trebuie să înceapă încă din perioada Preşedinţiei belgiene. Preşedinţia belgiană trebuie să privească spre viitor, dar trebuie şi să monitorizeze aplicarea de către statele membre a volumului enorm de legislaţie deja adoptate de Uniunea Europeană. Aplicarea celui de-al treilea pachet legislativ privind energia sau a regulamentului privind aprovizionarea cu gaze, care va fi finalizat săptămânile acestea, nu trebuie să sufere întârzieri.

  Danuta Jazłowiecka (PPE), în scris. – (PL) Domnule Leterme, vă felicit pentru discursul dumneavoastră, prin care aţi dat dovadă de modestie şi responsabilitate în faţa problemelor cu care se confruntă Europa. Salut propunerile dumneavoastră judicioase referitoare la obiectivele Preşedinţiei belgiene. Aş dori să aprob obiectivele dumneavoastră referitoare la consolidarea coordonării economice, de care Europa are foarte mare nevoie pentru a deveni partener cu drepturi egale pe scena mondială. Aş dori să profitaţi de disponibilitatea actuală a statelor membre pentru a lua decizii îndrăzneţe, spre exemplu în ceea ce priveşte reformele structurale, care vor favoriza o guvernanţă economică bună şi coezivă în Europa. Cu toate acestea, doresc să atrag atenţia asupra necesităţii includerii în aceste eforturi a tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, nu doar a celor din zona euro. Doar când vom avea puterea pe care ne-o conferă unitatea ne vom redobândi credibilitatea în faţa pieţelor financiare, ceea ce va conduce la o reducere a cheltuielilor cu datoriile naţionale, va facilita consolidarea fiscală şi va accentua creşterea economică. Vă urez multă hotărâre, dinamism şi responsabilitate.

  Ádám Kósa (PPE), în scris. – (HU) Salutăm faptul că actuala Preşedinţie belgiană acordă o atenţie deosebită îmbunătăţirii situaţiei persoanelor cu handicap şi, mai ales, monitorizării semnării şi ratificării de către statele membre a Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu handicap. Cu toate acestea, consider că decizia Consiliului din 26 noiembrie 2009 pune deja bazele situaţiei juridice potrivit căreia regulile Convenţiei ONU se aplică instituţiilor europene, inclusiv Consiliului European. Aceasta înseamnă că aceste reguli vor servi drept normă şi pentru activitatea actualei Preşedinţii belgiene. Faptul că statele membre se află în faze diferite de lansare şi ratificare a convenţiei nu poate conduce, din punctul meu de vedere, la incertitudine pentru instituţiile UE în ceea ce priveşte efectele de facto ale convenţiei: ratificarea de către fiecare stat membru nu este obligatorie la nivelul UE, deoarece Consiliul European, care cuprinde reprezentanţi ai statelor membre şi este susţinut prin hotărârea Parlamentului, a luat deja o decizie în acest sens. Motivul pentru care i-am solicitat comisiei competente să includă această problemă pe ordinea de zi a fost acela că întrebarea pe care am adresat-o în urmă cu două luni în acest sens nu a primit niciun răspuns, deşi am avut o relaţie de lucru excelentă cu colegii spanioli. Sper că voi primi acest răspuns pe parcursul Preşedinţiei belgiene. În final, doresc să le urez colegilor belgieni mult succes şi numai bine în demersurile lor.

  Marian-Jean Marinescu (PPE), în scris. – Prioritatea zero şi una dintre cele mai mari provocări ale preşedinţiei belgiene este asigurarea unei stabilităţi economice şi financiare a Uniunii Europene. În acest sens, sper ca toate eforturile să fie îndreptate înspre rezolvarea crizei, pentru a obţine cât mai rapid redresarea economică, creştere susţinută şi mai multe locuri de muncă. Trebuie definitivată implementarea noului mecanism de supraveghere economică, stabilizată zona euro şi reinstaurată disciplina bugetară. Fondurile europene pot contribui, pragmatic, la depăşirea acestei perioade. Sumele necheltuite până acum trebuie realocate către direcţii care determină crearea de locuri de muncă.

Belgia va trebui, de asemenea, să finalizeze negocierile cu Croaţia şi să continue procesul de integrare a celorlalte ţări din Balcanii de Vest. Totodată, cer noii preşedinţii să considere şi includerea Moldovei în pachetul ţărilor din Balcanii de Vest.

Sunt cinci componente în programul de lucru, toate extrem de importante. Punerea lor în aplicare poate avea un impact pozitiv şi asupra consolidării viitorului guvern belgian federal şi a încrederii cetăţenilor belgieni in viitorul Europei.

  Iosif Matula (PPE), în scris. – Ca cetăţean european, îmi exprim susţinerea fermă pentru obiectivele preşedinţiei belgiene a Uniunii Europene. Într-adevăr, trebuie să luptăm împreună pentru depăşirea crizei economice, care afectează grav largi categorii de oameni.

Consider că este imperativă crearea şi dezvoltarea mecanismelor de guvernanţă economică europeană, dar şi mai important este să le asigurăm acestora o susţinere politică solidară, pentru a ajunge cât mai curând la rezultate concrete. Avem, astfel, şansa să transpunem în practică clauzele de solidaritate din Tratatul de la Lisabona.

În contextul Strategiei 2020, şi având în vedere obiectivul de a reduce sărăcia şi decalajele între regiuni, este obligatoriu să încurajăm inovarea, cercetarea, dezvoltarea şi competitivitatea.

Noua strategie UE privind regiunea danubiană ne oferă şansa să valorificăm nenumărate oportunităţi, inclusiv legăturile pe care coridorul european Rhin-Main-Dunăre le asigură între porturile din Belgia şi România. Aceasta poate conduce la dezvoltarea economică şi socială a întregului areal dunărean, cu efecte benefice asupra comunităţilor locale şi regionale.

Cred, totodată, că este necesar să continuăm eforturile în vederea extinderii spaţiului Schengen, conform calendarului stabilit. Venind dintr-o ţară de graniţă a UE, subliniez şi nevoia unor progrese vizibile în privinţa Parteneriatului Estic şi a procesului de extindere a Uniunii Europene.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Iată că, după Spania, preia Preşedinţia o altă ţară care este mult prea ocupată cu problemele sale interne şi care îşi va neglija rolul de conducător al Europei. Această situaţie le va conveni cu siguranţă susţinătorilor Tratatului de la Lisabona, deoarece acesta din urmă impune o reducere a atribuţiilor Preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului. Mai mult, statele mari vor profita de noua conducere slabă pentru a-şi promova propriile interese în detrimentul statelor mai mici. Dacă Belgia doreşte să discute factorii demografici şi motivele economice ale imigraţiei, putem deschide chiar acum porţile spre Europa. Politica privind imigraţia nu trebuie să fie dictată de nevoile marilor companii care caută forţă de muncă ieftină sau de viziunile multiculturale corecte din punct de vedere politic. Ea trebuie să se axeze pe interesele legitime ale popoarelor istorice ale Europei. Pentru a-şi proteja cetăţenii împotriva imigraţiei nelimitate, în masă, din lumea a treia, Europa are nevoie de o politică orientată spre familie, care să crească natalitatea. Totodată, Europa are nevoie de o politică susţinută de repatriere pentru miile de imigranţi ilegali care locuiesc actualmente în UE. Salutăm interesul Belgiei de a finaliza rapid negocierile de aderare cu Croaţia. Cu toate acestea, Belgia nu se angajează să oprească negocierile cu Turcia. Turcia dovedeşte aproape zilnic că nu este pregătită să adere la UE. Ea nu face parte din Europa din punct de vedere geografic, cultural sau istoric.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. – Aş dori să salut obiectivele ambiţioase pe care preşedinţia belgiană a Consiliului şi le asumă în programul său în domeniul agriculturii şi pescuitului. Măsurile în domeniul lactatelor, măsurile privind calitatea produselor agricole, îmbunătăţirea şi simplificarea politicii de dezvoltare rurală sunt importante, mai ales în această perioadă de criză economică.

Consider în acelaşi timp că cea mai importantă dintre provocările preşedinţiei în această jumătate de an va fi aceea de a asigura un bun cadru de dezbatere privind viitorul politicii agricole comune şi viitoarea perspectivă financiară a Uniunii. Printr-o atitudine coerentă în aceste două importante domenii, preşedinţia belgiană poate influenţa profund următorul deceniu în Europa.

De asemenea, în domeniul pescuitului, consider că preşedinţia trebuie să acorde atenţie şi subiectului pescuitului în Marea Neagră, subiect care de altfel va face obiectul unui raport al Parlamentului European.

  Kristiina Ojuland (ALDE), în scris. – (ET) Programul Preşedinţiei belgiene a Consiliului Uniunii Europene conţine intenţia de a introduce o carte albă privind dezvoltarea transportului durabil pentru perioada 2010-2020. În urmă cu cinci ani, Comisia Europeană a propus un plan de unificare a priorităţilor reţelelor transeuropene, dintre cele treizeci de proiecte făcând parte linia feroviară Rail Baltica, ce ar lega Helsinki de Varşovia, trecând prin capitalele din zona Mării Baltice. În raportul interimar elaborat în 2008 s-a constatat că, din cei 1 142 de kilometri ai reţelei feroviare, s-au realizat de fapt doar 135, deşi anul acesta doar o treime din linie ar trebui să mai necesite lucrări. Raportul a prezentat un aspect îngrijorător: linia care face legătura între Bialystok şi graniţa poloneză, care a fost, de asemenea, problematică din cauza diferenţei între ecartamentul de cale ferată folosit în statele baltice şi cel din Europa Centrală. Preşedinţia belgiană intenţionează să examineze politicile şi metodele ce vor fi folosite pentru a crea o reţea europeană integrată de transport. Mă îngrijorează faptul că, până în prezent, statele baltice au fost excluse din reţeaua feroviară europeană şi sper că pe perioada Preşedinţiei belgiene se vor accentua legăturile Estoniei, Letoniei şi Lituaniei cu Europa şi în ceea ce priveşte infrastructura. Cred că este important să facem presiuni asupra statelor membre implicate în acest proiect să îşi continue lucrările şi să abordeze cu seriozitate problemele tehnice apărute, astfel încât Rail Baltica să poată fi gata până în 2020, conform planurilor. Finalizarea Rail Baltica ar avea un efect important asupra dezvoltării economiei întregii regiuni, asupra circulaţiei persoanelor, a siguranţei în trafic şi a protejării mediului înconjurător.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Belgia preia Preşedinţia Uniunii Europene într-o perioadă dificilă pentru mai multe state, atât din punct de vedere economic, cât şi social. Acest mandat trebuie folosit pentru a pregăti şi discuta cel de-al cincilea raport privind politica de coeziune, care se preconizează să fie adoptat de Comisie până în luna noiembrie. Totodată, Preşedinţia trebuie să accentueze problema fondurilor structurale în strategia Europa 2020, împreună cu cea a legăturii dintre coeziune şi competitivitatea regională, printr-o guvernanţă continuă la mai multe nivele instituţionale: european, naţional, regional şi local. Pe de altă parte, summitul din octombrie privind noua strategie europeană pentru inovare va fi o şansă pentru liderii naţionali să clarifice aspecte precum finanţarea inovaţiilor şi indicatorii folosiţi pentru a le măsura. Trebuie să subliniez că alocarea mai multor resurse în acest scop, acordarea unei finanţări ce necesită atenţie deosebită în regiunile europene ultraperiferice, trebuie efectuată împreună cu promovarea apropierii între universităţi şi centrele de cercetare şi comunitatea profesională naţională. Aceasta este singura modalitate prin care angajamentul se poate traduce în oportunităţi reale de afaceri şi într-o competitivitate sporită pentru companiile noastre, în contextul restructurării industriale.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (SK) Este clar că Preşedinţia belgiană se va axa în principal pe redresarea economiei europene, a pieţelor financiare şi a finanţelor publice. Cu toate acestea, trebuie rezolvate urgent şi alte chestiuni aferente. Statele membre se aşteaptă la decizii dificile privind reforma sistemelor sociale şi de pensii. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul asistenţei medicale finanţate de stat. Totuşi, nu trebuie să uităm un lucru: doar o consolidare puternică a politicii privind familia şi susţinerea familiilor cu copii poate oferi o soluţie pe termen lung la aceste probleme. Salut, aşadar, încercarea Preşedinţiei belgiene de a consolida protecţia socială. Există femei care sunt mame şi care sunt supuse unui risc maxim de sărăcie. Mai mult decât în alte momente, Europa de astăzi are nevoie de rezultate concrete. Din punctul meu de vedere, planurile prezentate astăzi de Preşedinţia belgiană deputaţilor în Parlamentul European nu vor rămâne o simplă listă de dorinţe pentru un viitor mai bun.

PREZIDEAZĂ: Dagmar ROTH-BEHRENDT
Vicepreşedintă

7. Cererea Islandei de aderare la Uniunea Europeană (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei cu privire la cererea de aderare a Islandei la Uniunea Europeană.

  Steven Vanackere, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, îmi face o deosebită plăcere să am ocazia astăzi să adresez câteva cuvinte în şedinţa plenară a Parlamentului European în numele Preşedinţiei Uniunii Europene şi să vă prezint planurile noastre pentru negocierile de aderare cu Islanda, ţară cu care ne-am familiarizat mai bine cu toţii în ultimele luni datorită vulcanului Eyjafjallajökull. Scuzele mele interpreţilor pentru că i-am forţat să pronunţe acest nume dificil.

În primul rând, aş dori să pun accent, după cum aţi subliniat în cea mai recentă rezoluţie privind strategia de extindere, pe faptul că extinderea este o poveste de succes pentru UE şi pentru Europa în întregul ei şi pe faptul că a adus beneficii atât pentru statele membre vechi, cât şi pentru cele noi. Procesul de extindere va continua să contribuie la pacea, democraţia şi stabilitatea continentului european. Acest proces acordă UE o importanţă mai mare în lume şi, de asemenea, aduce beneficii cetăţenilor noştri, printre altele sub forma prosperităţii mai mari, a perspectivelor mai bune de creştere economică şi a noilor oportunităţi pentru cooperare, de exemplu, în privinţa transportului, energiei şi a multor alte domenii.

Pe baza progresului realizat de Preşedinţiile anterioare şi conform consensului reînnoit asupra extinderii, care este inclus în concluziile Consiliului European din decembrie 2006, şi în conformitate cu programul Preşedinţiei tripartite a Consiliului, Preşedinţia belgiană va continua aceste activităţi. Probabil ar trebui să subliniez faptul că extinderea îndreptată în direcţia corectă este una dintre cele cinci axe prioritare ale Preşedinţiei belgiene.

Consiliul European din 17 iunie a salutat avizul Comisiei referitor la cererea de aderare a Islandei la Uniunea Europeană şi recomandarea deschiderii negocierilor de aderare cu Islanda. În lumina consensului reînnoit asupra extinderii, Consiliul European a stabilit că Islanda este compatibilă cu criteriile politice introduse în 1993 de către Consiliul European de la Copenhaga şi a hotărât deschiderea negocierilor de aderare.

Consiliul European a solicitat, de asemenea, Consiliului să stabilească un cadru general de negociere şi a reamintit, de asemenea, obiectivul negocierilor, şi anume ca Islanda să adopte acquis-ul în totalitatea sa şi să asigure punerea în aplicare a acestuia. Acest lucru înseamnă că Islanda trebuie să-şi respecte obligaţiile sale existente, cum ar fi cele din Acordul referitor la Spaţiul Economic European, pe care autoritatea de supraveghere a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb le-a subliniat. În plus, Islanda trebuie să acţioneze în alte domenii slabe la care Comisia a făcut referire în avizul său, inclusiv serviciile financiare.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) Consiliul European a salutat, de asemenea, intenţia Islandei de a se concentra pe aceste chestiuni şi este convins că va continua activ eforturile sale de soluţionare a eventualelor chestiuni nerezolvate.

În cele din urmă, Consiliul European a confirmat faptul că, la fel ca în cazul tuturor celorlalte ţări candidate la aderare, negocierile se vor baza pe meritele particulare ale Islandei şi că rata progresului va depinde de progresul pe care îl va face ţara în sensul satisfacerii criteriilor prevăzute în timpul negocierilor.

Cum vom proceda în această privinţă? Vom aplica aceeaşi procedură pe care am urmat-o în timpul proceselor de aderare anterioare, în conformitate cu consensul reînnoit asupra extinderii.

Consiliul va adopta, în primul rând, un cadru de negociere pentru Islanda, care va stabili principiile generale de reglementare a negocierilor şi condiţiile care vor trebuie îndeplinite. Acest cadru de negociere va ţine cont, de asemenea, de meritele particulare ale Islandei şi de situaţia şi caracteristicile sale specifice. Faptul că această ţară a beneficiat recent de Instrumentul de asistenţă pentru preaderare va ajuta categoric la pregătirea sa pentru aderare.

Între timp, Comisia a trimis deja Consiliului proiectul cadrului de negociere şi sper că Consiliul Afaceri Generale, pe care îl voi prezida la 26 iulie, va putea să îl adopte pentru a deschide calea către prima conferinţă de aderare interguvernamentală care va avea loc cu privire la Islanda chiar înainte de sfârşitul acestei luni.

Dacă este confirmat, acest calendar ne va permite să iniţiem negocierile de aderare înainte de vacanţa de vară. Islanda va fi apoi supusă monitorizării Comisiei, care are ca scop să stabilească gradul de pregătire al ţărilor candidate pentru începerea negocierilor într-o serie de domenii specifice ale acquis-ului. Aceste domenii sunt subîmpărţite, după cum ştiţi, în capitole. La toamnă, Comisia va prezenta primul său raport periodic asupra progresului Islandei către aderare. Pe baza rezultatelor monitorizării efectuate de Comisie şi a propunerii pe care Comisia i-o va prezenta, Consiliul va hotărî asupra criteriilor de aplicat în scopul deschiderii şi închiderii fiecărui capitol.

Unii oameni întreabă cât vor dura aceste negocieri de aderare cu Islanda. În primul rând, trebuie să subliniem faptul că, în calitate de membră a Spaţiului Economic European şi a spaţiului Schengen, Islanda are deja legături foarte strânse cu UE şi respectă o mare parte din acquis. Cu toate acestea, ar fi o greşeală din partea Consiliului să stabilească un calendar pentru negocieri sau să anticipeze ce vor cuprinde acestea.

Cu siguranţă, în alte domenii, cum ar fi pescuitul – inclusiv vânarea balenelor, chestiune în privinţa căreia Europa are o poziţie clară şi care intră sub incidenţa acquis-ului, pe care Islanda va trebui să îl respecte –, şi agricultura şi dezvoltarea rurală, negocierile vor fi probabil un pic mai dificile. Extinderea este hotărâtă mai curând în funcţie de merite decât printr-un calendar artificial.

Cu toate acestea, aş dori să pun accent pe faptul că Preşedinţia belgiană s-a angajat ferm să avanseze acest proces.

Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, după cum ştiţi, procesul de extindere a fost până în prezent o poveste de succes, atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru continentul european. Prin urmare, Preşedinţia belgiană aşteaptă cu interes cooperarea cu voi în această chestiune într-o manieră pozitivă şi constructivă în cursul celor şase luni viitoare, nu doar în privinţa chestiunii aderării Islandei, ci şi a altor state membre candidate.

Aş vrea să subliniez ceea ce prim-ministrul meu a afirmat deja clar în această prezentare. Preşedinţia belgiană este conştientă în mod special de faptul că Parlamentul European a jucat, de asemenea, un rol crucial, nu în ultimul rând de la Tratatul de la Lisabona, în chestiuni cum ar fi sprijinirea procesului de extindere prin asigurarea, printre altele, a faptului că cetăţenii Uniunii Europene, de asemenea, continuă să susţină acest proces.

Aş dori, de asemenea, să îmi exprim aprecierea pentru eforturile depuse de Parlamentul European şi pentru contribuţiile dumneavoastră constructive la politica de extindere a UE, de exemplu în cazul rezoluţiei actuale, atunci când vine vorba de convingerea opiniei publice şi continuarea adunării sprijinului suficient faţă de politica de extindere în rândul tuturor cetăţenilor europeni. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

  Štefan Füle, membru al Comisiei. – Doamnă preşedintă, îmi face plăcere să particip aici cu dumneavoastră astăzi la un schimb de vederi cu privire la Islanda şi următoarele etape ale procesului de aderare.

Decizia unanimă a şefilor de stat şi de guvern în legătură cu deschiderea negocierilor de aderare, luată la Consiliul European din luna iunie, reprezintă un pas important înainte în încercarea ţării de a se alătura Uniunii Europene. Ea confirmă clar faptul că Islanda are un loc în Uniunea Europeană şi dorinţa comună a statelor membre de a o primi de îndată ce vor fi îndeplinite toate condiţiile. Comisia salută călduros această decizie, care respectă recomandările avizului nostru din februarie.

Permiteţi-mi să profit de această şansă pentru a mulţumi Parlamentului pentru sprijinul său în acest proces şi pentru a-l felicita pe raportor, onorabilul deputat Preda, pentru raportul său oportun şi de înaltă

calitate. Rezoluţia Parlamentului European în discuţie astăzi este o contribuţie foarte utilă la proces. Ea transmite Islandei mesajele corecte la momentul potrivit.

Pot asigura Parlamentul de susţinerea totală a Comisiei faţă de această rezoluţie.

Cu sprijinul politic al statelor membre, Comisia pregăteşte în prezent, în mod activ, etapele următoare ale procesului de aderare. Ca primă etapă, Comisia a pregătit un proiect de cadru de negociere, admis categoric de predecesorul meu, care este, în prezent, în discuţie la Consiliu. Preşedinţia belgiană prevede adoptarea de către Consiliul Afaceri Generale din 26 iulie, în vederea convocării primei conferinţe internaţionale cu Islanda la 27 iulie. Contăm pe sprijinul statelor membre în acest demers.

Cadrul de negociere stabileşte orientările generale pentru desfăşurarea negocierilor de aderare şi subliniază reformele pe care Islanda trebuie să le întreprindă în scopul aderării la Uniunea Europeană. La fel ca în cazul tuturor candidaţilor, negocierile se vor baza pe meritele proprii ale ţării, iar ritmul lor va depinde de progresul Islandei în îndeplinirea cerinţelor stabilite în cadrul de negociere. Aceasta include îndeplinirea obligaţiilor Islandei în cadrul Spaţiului Economic European. Comisia va oferi Islandei tot sprijinul tehnic necesar pentru a facilita procesul negocierilor.

În plus, ne pregătim activ pentru evaluarea conformităţii Islandei cu acquis-ul, pe capitole, prin aşa-zisul exerciţiu de monitorizare. Această monitorizare este de aşteptat să înceapă în toamna anului 2010 şi va dura până la mijlocul anului 2011. În conformitate cu consensul reînnoit asupra extinderii, evaluarea capitolelor cu sensibilitate specială în contextul islandez – şi anume serviciile financiare, pescuitului, agricultura şi mediul – trebuie să înceapă foarte devreme în cadrul procesului.

Pe parcursul întregului proces, Comisia are ca scop sprijinirea eforturilor Islandei de a îndeplini criteriile de aderare prin asistenţa financiară acordată în temeiul Instrumentului de asistenţă pentru preaderare (IPA). Prin urmare, salutăm intrarea în vigoare săptămâna viitoare a regulamentului modificat privind IPA, care permite Islandei să beneficieze de asistenţă din partea UE.

Aş dori să mulţumesc Parlamentului pentru sprijinul său constant în procesul de adoptare a acestui regulament important. Ca semn că acum aparţine în totalitate familiei de ţări candidate la aderare, Islanda va fi inclusă, pentru prima dată, în pachetul nostru anual de extindere, primul raport referitor la progresele înregistrate, în care va fi monitorizat progresul din ultimul an, urmând a fi publicat la mijlocul lunii noiembrie.

După cum puteţi observa, s-au făcut toate pregătirile pentru a permite începerea timpurie a negocierilor. Aderarea Islandei la SEE, aderarea sa la Acordul Schengen şi standardele democratice ridicate ale ţării vor fi bunuri valoroase în acest proces. Cu toate acestea, nu putem închide ochii la faptul că drumul spre aderare va conţine, de asemenea, un număr de provocări.

Suntem cu toţii conştienţi că probleme, precum vânarea balenelor şi pescuitul – ca să le cităm pe cele mai evidente – sunt chestiuni sensibile atât pentru Islanda, cât şi pentru statele membre. Am ascultat apelul dumneavoastră pentru o atitudine constructivă în negocierea capitolelor legate de pescuit şi vă pot asigura de faptul că această Comisie va conduce discuţiile cu cea mai bună stare de spirit.

În ceea ce priveşte chestiunile Icesave, înţeleg preocupările manifestate din cauza încetinirii discuţiilor bilaterale după rezultatul negativ al referendumului din Islanda din martie. Aşa cum se menţionează în rezoluţia dumneavoastră, sperăm ca o clarificare a situaţiei juridice oferită de o scrisoare de somare din partea Autorităţii AELS de Supraveghere va facilita procesul de găsire rapidă a unui acord satisfăcător rapid între Islanda, Regatul Unit şi Olanda.

Schimburile recente la nivel ministerial dau motive de speranţă. Aş dori să subliniez faptul că apreciez foarte mult eforturile şi angajamentul tuturor părţilor implicate în încercarea de a găsi un acord în privinţa acestei chestiuni. Comisia va urmări îndeaproape evoluţia în cadrul procesului de aderare.

Nu în ultimul rând, împărtăşesc îngrijorarea dvs. faţă de provocările care rezultă din absenţa consensului naţional şi nivelul scăzut aferent al sprijinului public în Islanda faţă de aderare. Am luat notă în mod corespunzător de apelul Comisiei de a oferi sprijin autorităţilor din Islanda în strategia lor de comunicare în materie de aderare la Uniunea Europeană.

Comunicarea va fi o prioritate clară pentru sprijinul IPA pentru Islanda. Lucrăm la înfiinţarea unui centru de informare în ţară şi la dezvoltarea unui material de comunicare referitor la fapte şi obiective. Delegaţia noastră la Reykjavik, care va fi pe deplin operaţională până în toamnă, va fi utilă în abordarea cetăţenilor din Islanda. Aceasta va lucra în cooperare foarte strânsă cu guvernul Islandei, care este principalul responsabil în această privinţă.

În concluzie, doresc să reiterez sprijinul total al Comisiei față de aspiraţia Islandei de a adera la Uniunea Europeană. Sunt încrezător că Islanda va continua să depună toate eforturile necesare pentru a asigura un rezultat pozitiv al negocierilor de aderare.

După cum am subliniat şi în alte ocazii, mă voi asigura ca Parlamentul să fie pe deplin informat pe întreg parcursul procesului de negociere.

  Cristian Dan Preda, în numele Grupului PPE. – Aş dori să salut, în primul rând, prezenţa Comisiei şi a Consiliului, precum şi buna colaborare pe care am avut-o până în acest moment cu aceste două instituţii, ca şi cu colegii din celelalte grupuri politice. Raportul pe care l-am pregătit abordează cererea de aderare a Islandei la Uniune prin prisma a patru puncte principale.

Unu: criteriile politice. În această privinţă, Islanda excelează, având o puternică tradiţie democratică. Pe de altă parte, în ciuda recentelor semne încurajatoare, există încă dubii care planează asupra independenţei sistemului judiciar. Mai mult decât atât, autorităţile islandeze trebuie să pună capăt distincţiei între cetăţenii europeni în ceea ce priveşte dreptul la vot şi participarea la alegerile locale.

A doua chestiune: criteriile economice. Ca membru al spaţiului economic european, Islanda îndeplineşte deja o mare parte din obligaţiile unui stat membru. Salut reînceperea negocierilor bilaterale asupra legislaţiei „Icesave”, precum şi recentele semne de consolidare economică. Susţin, evident, dorinţa Islandei de a intra în zona euro după ce ea va deveni un stat membru al Uniunii şi va îndeplini condiţiile necesare.

A treia chestiune: cooperarea regională. În această privinţă, Islanda şi aderarea acestei ţări reprezintă o ocazie unică pentru Uniunea noastră de a-şi întări, de a-şi consolida prezenţa în zona arctică.

În final, dar nu în ultimul rând, este vorba despre opinia publică. Aceasta este esenţială pentru ca procesul de aderare să fie încununat de succes şi, în acest sens, trebuie încurajată, cred eu, iniţiativa autorităţilor islandeze de a lansa o dezbatere publică şi de a consulta toate părţile interesate de acest proiect, cu atât mai mult cu cât o anchetă recentă releva faptul că islandezii îşi doresc să primească mai multe informaţii despre Uniune şi despre politicile acesteia.

  David-Maria Sassoli, în numele Grupului S&D. – (IT) Doamnă preşedintă, stimaţi membri ai Consiliului şi Comisiei, doamnelor şi domnilor, categoric, începerea negocierilor de aderare cu Islanda reprezintă un alt pas înainte în procesul de integrare europeană. Vorbim despre o ţară care este semnatară a unor acorduri de parteneriat european de ani de zile, care este semnatară a Acordului Schengen din 1996 şi care este una dintre membrele fondatoare ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Până acum, Islanda a demonstrat că îndeplineşte multe dintre criteriile de aderare, cu toate că există unele aspecte care mai trebuie îmbunătăţite. Mă refer la sistemul judiciar, menţionat de dl Preda: este important ca Islanda să adopte mecanisme clare în scopul asigurării independenţei judiciare şi al soluţionării problemei numirii judecătorilor, procurorilor şi autorităţilor judiciare supreme.

Guvernul Islandei trebuie să depună eforturi mai mari: poporul islandez este cel care trebuie să fie convins de dorinţa participării la provocarea europeană. Cu siguranţă, există unele chestiuni care încă mai trebuie definite, şi una dintre acestea este vânarea balenelor. Conferinţa de la Agadir din 25 iunie a confirmat moratoriul privind vânarea balenelor şi Islanda trebuie să acţioneze în conformitate cu această decizie şi să oprească vânarea balenelor chiar şi în scopuri ştiinţifice, din moment ce este adeseori o acoperire pentru vânarea balenelor în scopuri comerciale.

În cele din urmă, există un punct asupra căruia cred că este nevoie de o convingere mai mare din partea Parlamentului, şi anume problema Icesave, care a subliniat nevoia pentru o lege solidă privind conflictele de interes din această ţară. Doamnă preşedintă, faza negocierilor poate să înceapă pentru a reafirma faptul că Europa nu este o zonă geografică sau un sistem închis, precum şi faptul că, dacă doresc şi se conformează, ţările vecine Europei pot să participe la dezvoltarea şi construcţia proiectului european.

  Johannes Cornelis van Baalen, în numele Grupului ALDE. – (NL) Doamnă preşedintă, Islanda este una dintre cele mai vechi democraţii din Europa. Althing, Parlamentul islandez, este unul dintre cele mai vechi parlamente de pe continentul nostru. Islanda este membră a Spaţiului Economic European, a spaţiului Schengen şi a Convenţiei de la Dublin, şi aceasta înseamnă că Islanda a transpus deja cea mai mare pare din acquis-ul comunitar. Prin urmare, Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa salută cu hotărâre începerea negocierile de aderare cu Islanda. În calitate de membră a Uniunii Europene, Islanda va putea aduce o contribuţie reală pentru Europa. Totuşi, acest lucru înseamnă, de asemenea, doamnă preşedintă, că Islanda trebuie să îşi respecte obligaţiile sale care rezultă din Icesave, şi anume obligaţiile sale faţă de Regatul Unit şi Olanda. Ştiţi că acordurile cu aceste două ţări au fost respinse printr-un referendum şi acest lucru înseamnă că guvernul islandez trebuie acum să depună toate eforturile pentru a crea noi acorduri cu Olanda şi Regatul Unit şi să le respecte. La urma urmelor, baza integrării europene este zicala pacta sunt servanda, ceea ce înseamnă că acordurile trebuie respectate. Dacă guvernul islandez va proceda astfel, atunci aceasta ar pune la locul ei piesa finală din mozaicul negocierilor de aderare cu Islanda şi al aderării sale la Uniunea Europeană. Acestea sunt condiţiile în care salutăm negocierilor de aderare.

  Indrek Tarand, în numele Grupului Verts/ALE. – (ET) Doamnelor şi domnilor, discutăm un document aici care stabileşte mandatul Parlamentului European pentru negociatorii cu Islanda şi acesta este, de asemenea, un mesaj important pentru popor, inclusiv pentru poporul islandez, care, după cum ştiţi, nu este optimist în legătură cu integrarea în Uniunea Europeană. Cum acest lucru constituie un mandat, consider că trebuie să ne concentrăm pe aceste aspecte care promit să fie cele mai serioase în dezbaterile noastre, cum ar fi pescuitul şi problema vânătorii de balene. Mi se pare regretabil faptul că în Comisia pentru afaceri externe, propunerile Grupului Verzilor/Alianţei Libere Europene au fost respinse prin vot, deoarece ar fi dat un mesaj corect şi sincer islandezilor.

Însă, cu toate acestea, punctele care nu se referă direct la mandatul negociatorilor nu au fost respinse prin vot şi, în mod firesc, am în vedere aici chestiunea Icesave. Din fericire, dl Preda a obţinut aici un compromis satisfăcător. Mie personal mi se pare nedrept că unii oameni şi-ar dori să responsabilizeze tot poporul islandez pentru deciziile greşite ale actorilor economici. Mai mult, banii au fost plasaţi în băncile islandeze de către unele guverne locale britanice, bani pe care contribuabilii britanici i-au acordat în scopul rezolvării problemelor transportului public şi educaţiei, nu pentru a fi cheltuiţi într-un cazinou.

La o reuniune a Comisiei pentru afaceri externe, Islanda a fost numită o insulă falimentară. Este adevărat că Islanda a fost lovită de o criză financiară, dar ne putem gândi la multe ţări care nu au fost afectate? Eu nu. V-aş reaminti că, în 1971, Danemarca, de asemenea, s-a confruntat cu probleme financiare foarte grave, dar, un an mai târziu, le-a depăşit, devenind un membru foarte important al Uniunii Europene. În final, doamnă preşedintă, sper cu tărie că în această sesiune plenară vor exista şase locuri suplimentare în acest Parlament pentru membrii islandezi.

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Doamnă preşedintă, Grupul ECR sprijină extinderea Uniunii şi, în principiu, desigur, noi sprijinim aderarea Islandei – dacă acest lucru şi-l doreşte poporul islandez.

Există câteva motive pentru care apartenenţa Islandei la UE ar fi un aspect pozitiv. În primul rând, cu cât UE se extinde mai mult, cu atât sperăm ca Uniunea să devină mai permisivă şi mai flexibilă.

În al doilea rând, dependenţa Islandei de industria sa de pescuit va rezulta cel mai probabil într-o tranzacţie favorabilă, care poate stimula reforma aşteptată de mult timp a politicii comune în domeniul pescuitului şi va deschide calea pentru eventuala aderare a Norvegiei.

În al treilea rând, Islanda a adoptat deja părţi mari din acquis prin apartenenţa la Spaţiul Economic European şi la zona Schengen, astfel încât absorbţia Islandei nu ar exacerba aşa-numita oboseală a extinderii, care a fost scoasă vinovată pentru nemulțumirea publicului cu Uniunea Europeană.

Nimeni nu se aşteaptă ca islandezii bogaţi să îşi părăsească ţara lor subpopulată en masse pentru a căuta de lucru în altă parte în Uniunea Europeană, cum ar putea fi cazul, de exemplu, dacă Turcia ar adera în viitor.

Desigur, decizia revine poporului Islandei printr-un referendum. La ultimul referendum din Islanda, alegătorii au decis împotriva rambursării miliardelor de lire sterline ale deponenţilor britanici după colapsul băncii Icesave.

Rămân încrezător că Islanda va recunoaşte şi onora obligaţiile sale legale ca membră SEE în această privinţă faţă de alte state membre mai afectate, cum ar fi ţara mea – Regatul Unit – şi Olanda.

  Søren Bo Søndergaard, în numele Grupului GUE/NGL. – (DA) Doamnă preşedintă, în dezbaterea privind aderarea Islandei la UE, nu am observat nicio analiză autocritică. În opinia mea, dezbaterea nu trebuie să fie doar despre acele domenii în care Islanda trebuie să se adapteze la UE. Nu trebuie să ne transformăm într-o maşină de propagandă pentru faptul că apartenenţa Islandei a fost, este şi va fi mereu clar avantajoasă pentru Islanda.

Trebuie să fim capabili să evaluăm avantajele şi dezavantajele într-o manieră obiectivă. Poporul islandez nu este stupid. Înţelege foarte bine că, dacă Islanda ar fi fost membră, politica actuală în domeniul pescuitului a UE ar fi fost dezastruoasă pentru industria pescuitului, care este principalul sector industrial al ţării. Poporul islandez ştie, de asemenea, că apelurile repetate ale UE la liberalizarea sistemului bancar nu ar ajuta la prevenirea, ci mai degrabă la crearea bazei pentru criza bancară pe care au cunoscut-o în Islanda. În cele din urmă, poporul islandez înțelege foarte bine că, dacă ar avea în prezent moneda euro în Islanda, ar fi mult mai dificil pentru ei să iasă din criză, lucru pe care, din fericire, Islanda îl face foarte bine pe baza propriei sale monede fluctuante.

Cel mai recent sondaj de opinie din Islanda indică o opoziţie în continuă creştere faţă de aderarea la UE. Dacă s-ar organiza un referendum astăzi, 70 % din poporul islandez ar vota „nu” şi doar 30 % ar vota „da”. Dacă credem că acest rezultat poate fi schimbat printr-o campanie de propagandă despre binecuvântările UE, ne înşelăm amarnic! Cererea de aderare a Islandei nu trebuie să fie doar un motiv pentru a pune presiuni asupra acestei ţări; trebuie să fie, de asemenea, un motiv pentru a arunca o privire autocritică asupra propriei politici UE.

  Timo Soini, în numele Grupului EFD. – (FI) Doamnă preşedintă, vorbesc ca finlandez şi ca persoană care provine din ţările nordice. Islanda este un stat suveran independent şi voi înşivă veţi lua decizia. Recomandarea mea pentru voi este aceasta: nu vă faceţi asta. Sunteţi mult mai valoroşi ca parte a Europei, dar în afara Uniunii Europene. Norvegia, Elveţia şi Islanda se bucură de o existenţă inteligentă, prosperă în Europa în afara Uniunii Europene.

Noi, în Finlanda, avem o experienţă de 15 ani, şi eu nu sunt deloc mulţumit. Influenţa pe care o ţară mică o are aici este inexistentă: ţările mari domină. Aveţi multe aspecte pozitive în ţara voastră şi, cu siguranţă, îndepliniţi criteriile. Sunteţi o democraţie nordică puternică, în care referendumurile nu sunt o bătaie de joc la adresa democraţiei. Când Norvegia a spus nu în 1994, nu au mai votat din nou. Când Suedia a spus nu renunţării la coroană, nu au mai votat din nou. Cu toate acestea, în altă parte în Europa se votează din nou un an mai târziu dacă rezultatul nu este cel corect. Nu vă faceţi asta.

  Nick Griffin (NI). – Doamnă preşedintă, trăsătura definitorie a conspiraţiei UE, pe lângă deşeurile endemice şi frauda, este că calcă în picioare dorinţele oamenilor reali. Tendinţa de intimidare a Islandei ca să se predea conducerii UE este un exemplu. Sondajele de opinie relevă faptul că 60 % din islandezi doresc să-şi păstreze libertatea prin rămânerea în afara UE. Doar 26 % sunt acum păcăliţi de propaganda pro Uniune a mass-mediei corporative.

Acest lucru nu este surprinzător. Islandezii au cea mai veche tradiţie de democraţie adevărată din lume. Nu doresc să o schimbe pe conducerea de către nişte comisari nealeşi. Islandezii au unul dintre ultimele mari stocuri de peşte din lume. Ei doresc să le apere de distrugere, aşa cum aderarea la UE a distrus stocurile de peşte britanice. Islandezii sunt mândri de originile lor vikinge, cultura şi identitatea vibrantă. Conducerea UE ar sorti Reykjavik să devină un model etalon al ghetourilor musulmane din „Londonistan", Paris, Bruxelles şi Copenhaga! Prin urmare, din burta fiarei euro, îi spun poporului islandez: rămâneţi liberi! Spuneţi „nu" Uniunii Europene!

  Elmar Brok (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule Füle, domnule Vanackere, doamnelor şi domnilor, salut aderarea Islandei la Uniunea Europeană, deoarece, ca membră a Spaţiului Economic European, îndeplineşte deja multe dintre condiţiile necesare. Este una dintre cele mai funcţionale democraţii pe care le cunosc şi cred că Uniunea Europeană va fi fericită să acţioneze ca o zonă de securitate pentru Islanda, acesta fiind motivul ce stă la baza cererii de aderare a Islandei. Cu toate acestea, noi trebuie, de asemenea, să clarificăm faptul că este în interesul nostru ca Islanda să devină membră a UE.

În plus, există o serie întreagă de chestiuni care nu sunt vizate de Spaţiul Economic European. Vânarea balenelor este evident una dintre problemele care trebuie menţionată, alături de o serie de alte chestiuni care se referă la libera circulaţie a capitalului şi agricultura, printre altele, care trebuie soluţionate.

Consider că este deosebit de important să garantăm faptul că guvernul islandez înregistrează sprijinul popular în vederea aderării. Negocierea în deplină cunoştinţă a faptului că guvernul nu are majoritatea populaţiei în spate va restrânge resursele într-o manieră inacceptabilă. Prin urmare, domnule Füle, aş dori să clarific acest aspect, astfel încât să nu negociem fără rost.

  Arlene McCarthy (S&D). – Doamnă preşedintă, nu există nicio îndoială în ceea ce priveşte faptul că locul Islandei este în Uniunea Europeană şi dlui Nick Griffin i se poate părea surprinzător faptul că Islanda deja aplică voluntar două treimi din legile UE, este voluntar membră a pieţei interne şi este voluntar în zona Schengen.

Doresc să pun accent astăzi pe faptul că trebuie să creăm răspunsuri la criza financiară. Este o trăsătură dominantă a procesului nostru european de decizie politică. Domnule comisar, după cum ştiţi, astăzi, Parlamentul va vota un pachet financiar de supraveghere şi cerinţele de capital pentru instituţii, precum şi normele privind plata şi remuneraţia bancherilor. Prin urmare, este important, în urma colapsului bancar al Islandei, să ne consolidăm parteneriatul în jurul reformei financiare. Sunt mulţumit, în consecinţă, că acest lucru formează o parte cheie – şi într-adevăr o primă parte – a negocierilor cu Islanda.

Cu siguranţă, există – aşa cum au spus mulţi colegi – o chestiune majoră restantă care trebuie soluţionată. Negocierile Icesave dintre Regatul Unit, Olanda şi Islanda trebuie să găsească o soluţie corectă şi echitabilă pentru compensaţia plătită deponenţilor şi, într-adevăr, în propria mea circumscripţie, unei organizaţii de caritate în scopul tratării cancerului pentru donaţiile care le-au fost acordate şi care a trebuit să fie compensată de guvernul nostru. Sunt mulţumită, prin urmare, că Comisia şi Consiliul recunosc importanţa acestei soluţii.

Aş pune din nou accent pe faptul că serviciile financiare şi îmbunătăţirea supravegherii trebuie să fie un element esenţial al negocierilor în interesul economiei europene, nu doar al Islandei şi al altor state membre.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Doamnă preşedintă, Islanda este într-o situaţie unică de a continua rapid negocierile şi a adoptat deja, aşa cum au declarat alţii, o parte semnificativă din acquis-ul comunitar datorită apartenenţei sale la SEE. Peste 35 de aspecte diferite ale politicii UE urmează să fie finalizate, inclusiv domeniile politicii concurenţiale, al serviciilor financiare, al agriculturii şi al pescuitului.

În calitate de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Elveţia, Islanda şi Norvegia şi al Comisiei parlamentare mixte SEE, cred cu tărie că, pe lângă negocierilor politice care vor începe acum, la fel de importantă este îmbunătăţirea în continuare a dialogului politic şi al celui cu societatea civilă dintre Uniunea Europeană şi Islanda. Prin tradiţie, negocierile de aderare reprezintă un proces deschis, progresul depinzând de buna credinţă a ambelor părţi. Iată de ce, de exemplu, este important ca problemele Icesave să rămână o chestiune bilaterală.

Recomandarea mea simplă pentru poporul islandez, care poate fi receptivă în această etapă, este să aştepte rezultatul final înainte de a lua poziţii ferme. Nu este vorba de intimidarea Islandei, aşa cum a declarat Arlene McCarthy. Poporul islandez este un popor inteligent şi va decide, după finalizarea negocierilor, unde este viitor lor.

  Judith Sargentini (Verts/ALE). – (NL) Doamnă preşedintă, ca olandez, cred categoric că este de o importanţă vitală să ajungem la un acord cu Islanda în legătură cu datoriile contractate de Icesave, dar în niciun caz această dezbatere nu trebuie să constituie un obstacol pentru începerea negocierilor în prezent. Prin urmare, apreciez foarte mult poziţia constructivă pe care colegii mei olandezi deputaţi în Parlamentul European au adoptat-o în privinţa acestei chestiuni. În cele din urmă, aderarea Islandei la Uniunea Europeană va acţiona, în sine, ca o garantare a faptului că, în final, banii vor fi rambursaţi.

Mă voi referi acum la un al doilea aspect, cel al vânătorii de balene. Europa a introdus balenele pe lista speciilor protejate. Ţările europene nu vânează balene. Dacă Islanda doreşte să devină membră a UE – şi sper că aşa va fi – atunci va trebui să oprească vânarea de balene şi consider că este de datoria acestui Parlament să transmită acest mesaje. Cu toate acestea, să nu începem o discuţie despre vânarea de balene acum, când negocierile abia au început.

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Doamnă preşedintă, cererea Islandei de aderare la UE este logică şi merită sprijinul nostru. Spre deosebire de Turcia, ţara este situată în Europa şi are similarităţi socioeconomice, culturale şi ideologice foarte vechi cu Europa. Şi acest aspect o diferenţiază de Turcia.

Aderarea Islandei este permisă pentru că această ţară îndeplineşte criteriile de la Copenhaga, dar disputa sa cu Olanda şi Regatul Unit pe tema economiilor Icesave este o chestiune şi mai importantă. Aceasta trebuie soluţionată rapid şi corespunzător. Negocierile privind capitolele financiare ale acordului de aderare ar trebui închise doar când vom avea un acord total că Islanda va rambursa suma de bani şi când ne vom clarifica în această privinţă. Pentru mine, aceasta trebuie să fie o cerinţă fermă. Dacă nu există bani gheaţă, nu există aderare.

  Nigel Farage (EFD). – Doamnă preşedintă, discutăm despre o comunitate atlantică mică, cu un parlament care există de peste 1 000 de ani. Discutăm despre un loc cu niveluri bune de educaţie. Discutăm despre un loc în care oamenii gândesc de fapt, înainte de a sări. Cred că acesta este motivul pentru care aproximativ două treimi din populaţie în sondajele de opinie s-au hotărât: nu doresc să adere la Uniunea Europeană. Nu se va întâmpla!

Tot ce pot spune este: ce noroc pe bătrâna Islandă! Deoarece nu au făcut parte din acest club, deoarece nu s-au predat la euro, au avut o depreciere competitivă a coroanei, ceea ce a fost benefic pentru economia lor. A condus la un boom turistic şi aş fi crezut că ţări ca Grecia ar fi foarte geloase pe ei.

Şi au o zonă economică exclusivă pentru pescuit de 200 de mile, pe care au câştigat-o în timpul Războaielor Reci cu Marea Britanie în anii ’70. Nu sacrificaţi acest lucru! Nu renunţaţi! Să nu aveţi încredere în politicienii voştri de carieră, deoarece, dacă o veţi face, acest lot vă va lua cele mai multe resurse regenerabile! Nu faceţi asta!

  Krisztina Morvai (NI). – Doamnă preşedintă, fiind un avocat al drepturilor omului, urmăresc procesul de aderare al Islandei din perspectiva drepturilor omului – şi, pot spune, cu mare îngrijorare.

Am doar un minut să vorbesc pe tema drepturilor omului – în principal, desigur, ale acelora care pun sub semnul întrebării sau protestează împotriva aderării – şi aş dori să reamintesc cetăţenilor islandezi două lucruri importante. Unul este că au un drept fundamental al omului în temeiul legislaţiei moderne în materie de drepturile omului, şi anume de a fi informaţi corect, precis şi exact în legătură cu afacerile publice – nu doar despre părţile pozitive, ci şi despre părţile negative ale aderării. În plus, cei care doresc să se mobilizeze împotriva aderării au acelaşi drept la libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire ca şi cei care se mobilizează pentru aderare. Au exact aceleaşi drepturi la resursele financiare publice fără discriminare, precum şi acces la serviciul public, televiziunea publică şi aşa mai departe. Trebuie să-și ceară drepturile înainte de a fi prea târziu.

  Ria Oomen-Ruijten (PPE). – (NL) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, mulţumim dlui Preda pentru cooperarea sa bună şi constructivă.

Doamnă preşedintă, atunci când se negociază aderarea, este important să nu oferiţi ţării candidate aşteptări false şi să identificaţi, de asemenea, chestiunile foarte dificile. În timpul procesului, trebuie, de asemenea, să fiţi obiectiv şi ştim că trebuie îndeplinite și criteriile. Doamnă preşedintă, din acest motiv, este esenţial ca Islanda să respecte toate obligaţiile care decurg din acquis. La fel ca Comisia Europeană, am ajuns la concluzia că Islanda nu exercită o supraveghere suficientă a pieţelor sale financiare. De asemenea, am ajuns la concluzia că nepunerea în aplicare a sistemului de garantare a depozitelor a cauzat probleme cel puţin pentru două state membre: Olanda şi Regatul Unit. Un alt lucru care este parte integrantă din aderarea ţării la UE este acela că trebuie să-şi respecte obligaţiile sale şi să ajungă la un acord.

Doamnă preşedintă, principala provocare cu care se confruntă Islanda este că, deși societatea şi politicienii săi sunt convinşi că doresc aderarea, ţara are încă multe de făcut.

  Elena Băsescu (PPE). - În primul rând, doresc să îl felicit pe colegul meu, domnul Cristian Preda, pentru munca depusă la redactarea acestui raport. Adoptarea lui la aproape un an de la depunerea cererii de aderare a Islandei transmite un mesaj de susţinere a eforturilor de integrare ale acestei ţări.

Doresc să subliniez faptul că Islanda cooperează de mai mulţi ani cu Uniunea Europeană, fiind parte a spaţiului economic european din '94 şi a spaţiului Schengen din '96. Prin urmare, această ţară va reuşi să implementeze destul de repede legislaţia europeană.

Consider că aderarea Islandei are o importanţă strategică pentru întărirea rolului Uniunii în zona arctică şi a Atlanticului de nord. Totodată, Islanda şi-ar asigura stabilitatea, iar Uniunea Europeană ar include o ţară care, chiar dacă acum este în criză, are o economie de piaţă şi un sistem democratic.

  Antigoni Papadopoulou (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, Islanda este o ţară insulară mică, una dintre cele mai vechi democraţii din Europa, cu una dintre cele mai robuste economii din lume. Recent s-a aflat în mijlocul furtunii crizei financiare şi monetare internaţionale. A fost martora celui mai mare colaps bancar şi a crizei monetare naţionale, care au rezultat într-o creştere a şomajului şi a numărului de companii falimentare, precum şi a creşterii ratelor dobânzii.

Ca atare, există în prezent o nevoie directă şi urgentă de organizare a sistemului de supraveghere financiară şi a sistemului de garantare a depozitelor. Faptul că Islanda are ambiţii de a adera la Uniunea Europeană trimite un mesaj de încredere construcţiei europene.

Aderarea sa va fi categoric mai simplă decât a Turciei, deoarece Islanda este membră a Spaţiului Economic European, este o ţară deplin democrată şi a adoptat cea mai mare parte din legislaţia europeană. Participarea sa la Uniunea Europeană va spori importanța Uniunii Europene în zona arctică şi va deschide un nou capitol de comunicare bidirecţională în privinţa chestiunilor legate de pescuit şi vânarea balenelor.

(Preşedinta l-a întrerupt pe vorbitor)

  Chris Davies (ALDE). – Doamnă preşedintă, consider că aderarea Islandei va consolida valorile Uniunii Europene şi salut cererea ei de aderare. Mi s-a spus că insistenţa noastră asupra reducerii vânării balenelor va provoca un protest vehement în Islanda, dar islandezii trebuie să înţeleagă că, dacă nu am insista asupra acestei reduceri, am provoca un protest vehement în restul Europei.

Trebuie să recunoaştem că Islanda are o reputaţie excelentă în ceea ce privește conservarea marină – mult mai bună decât a multor state membre. Aş putea trăi cu un acord care ar permite vânarea balenelor doar pentru a îndeplini cerinţele interne, cu toate că s-a dovedit că islandezilor nu pare să le placă balenele foarte mult. Nu pot accepta vânarea balenelor pentru exportul comercial. Sper ca Islanda să devină cunoscută drept un loc în Europa unde putem merge să privim balenele, nu să le ucidem.

  Seán Kelly (PPE). – Doamnă preşedintă, apreciez cererea de aderare a Islandei. Nu cred să existe cineva care le pune pistolul la tâmple. Cred că doresc să adere la Uniunea Europeană deoarece, după spusele prim-ministrului belgian de mai devreme, văd Uniunea Europeană ca o garanţie a prosperităţii.

Trebuie să transmitem un mesaj tare şi clar, că nu există nicio garanţie de prosperitate. Este un cuţit cu două tăişuri. Ca să parafrazăm cuvintele regretabilului preşedinte al SUA, John F. Kennedy, ar trebui să le spunem statelor membre şi ţărilor solicitante: „Întrebaţi nu ce poate UE să facă pentru voi, ci ce puteţi face voi pentru UE.” Nu este o mină de aur aici în care oamenii îşi pot cufunda mâinile şi deveni prosperi.

Salut cererea de aderare a Islandei şi pentru că, aşa cum au declarat alţi vorbitori, ne va oferi o ocazie de a reforma politica comună în domeniul pescuitului. Cunosc în ţara mea oameni care se simt foarte nedreptăţiţi în această situaţie actuală, în special în comunitatea pescarilor. Cu Islanda în calitate de membră, renegocierea PCP poate schimba acest lucru.

  Ian Hudghton (Verts/ALE). – Doamnă preşedintă, mi se pare că există două paragrafe contradictorii despre pescuit în rezoluţia noastră. Punctul 26, pe care îl voi vota împotrivă, „încurajează Islanda să adopte măsuri politice în domeniul pescuitului care să-i permită tranziţia către introducerea PCP”. Sigur nu actuala PCP? Cu siguranţă islandezii nu se vor alătura voluntar unei politici comune în domeniul pescuitului care pe noi ne-a dezamăgit, aşa cum îi va dezamăgi şi pe ei?

Prin contrast, punctul 25 recunoaşte atitudinea „responsabilă şi sustenabilă” a Islandei faţă de pescuit şi apelurile pentru negocierile constructive asupra pescuitului astfel încât „să se poată ajunge la o soluţie reciproc satisfăcătoare, bazată pe cele mai bune practici şi care să apere atât interesele pescarilor, cât şi pe cele ale consumatorilor, în egală măsură în UE şi în Islanda”.

Cu privire la acest punct, pe care îl susţin, cred că sunt necesare discuţii urgente cu Islanda pe tema pescuitului de macrou, de care comisarul cred că este conştient. Aceste discuţii trebuie să înainteze. De asemenea, cred că Islanda are un rol de jucat în indicarea ...

(Preşedinta l-a întrerupt pe vorbitor)

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Cred că noi toţi considerăm Islanda ca fiind parte a Europei din punct de vedere cultural, istoric şi geografic. Prin urmare, salut cererea guvernului islandez de aderare la Uniunea Europeană.

Islanda este o ţară extrem de democratică ce aduce UE o experienţă bogată în domeniul energiei regenerabile, energiei geotermale şi protecţiei mediului şi, prin experienţa sa, poate contribui foarte eficient la îmbogăţirea politicilor UE în sectoarele mediului şi energiei.

Este clar că aderarea Islandei la UE va îmbogăţi UE, dar rămâne o întrebare fundamentală, şi anume dacă poporul islandez doreşte să restituie o parte din suveranitate Bruxelles-ului şi se angajează să respecte drepturile UE asupra ţării lor.

Se pare că va continua să existe o problemă în această chestiune.

  Štefan Füle, membru al Comisiei – Doamnă preşedintă, permite-ţi încă o dată să îmi exprim aprecierea pentru rolul Parlamentul European, inclusiv pentru proiectul de rezoluţie depus cu privire la Islanda.

Extinderea este într-adevăr un proces foarte serios şi nu va fi folosit pentru intimidarea nimănui – aici în UE şi în nicio ţară aspirantă. Nu doar la finalul acestui proces, ci de-a lungul acestui proces, trebuie să se stabilească clar faptul că aderarea aduce un plus de valoare atât pentru Islanda, cât şi pentru Uniunea Europeană.

În timpul discuţiilor de astăzi, am auzit un număr de puncte importante legate de vânarea balenelor, politicile din domeniul pescuitului şi susţinerea publică. Le iau foarte serios în considerare şi vor ocupa poziţii fruntaşe pe lista mea de priorităţi în timpul negocierilor de aderare.

  Steven Vanackere, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Doamnă preşedintă, doresc să mulţumesc raportorului, dlui Preda, care a menţionat cooperarea bună dintre Parlamentul European, Comisie şi Consiliu, cooperare pe care Preşedinţia prin rotaţie o apreciază foarte mult.

Aşa cum a menţionat comisarul Füle – şi mulţi dintre dumneavoastră aţi subliniat deja – Islanda, într-adevăr, a parcurs deja un drum lung în onorarea acquis-ului comunitar, dar am luat notă de o serie de probleme recurente, cum ar fi Icesave, vânarea balenelor şi independenţa judiciară. Doamnelor şi domnilor, aderarea continuă să fie bazată pe logica în care toată lumea câştigă nu numai din dorinţa Islandei de a beneficia de integrarea ulterioară, ci şi dintr-o dorinţă similară din partea Uniunii Europene. În acest context, nu este loc pentru oboseala extinderii şi noi, alături de comisarul Füle, vom depune toate eforturile pentru a continua să dirijăm aceste procese în direcţia corectă.

  Preşedinta. – O propunere de rezoluţie ⁽¹⁾ pentru încheierea dezbaterii a fost depusă în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc miercuri, 7 iulie 2010.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Diane Dodds (NI), în scris. – În această etapă, merită subliniată situaţia dificilă continuă a miilor de cetăţeni din Regatul Unit în urma eşecului câtorva bănci islandeze. Aceste probleme, în special disputa Icesave, trebuie soluţionate înainte ca aderarea Islandei să fie aprobată. Desigur, există un alt motiv pentru care trebuie să fim precauţi cu aderarea Islandei la UE. Islanda este protecţionistă, de înţeles, faţă de industria pescuitului. Cum peştele este principalul produs exportat al ţării şi principala sursă de valută, Islanda salută aspectele pozitive ale politicii sale de gestionare a pescuitului, în comparaţie cu aspectele negative ale politicii nereuşite a UE în acest domeniu. Cu toate acestea, din perspectiva pescarilor pelagici din nordul UE, accesul liber la apele noastre este exact ceea ce speră Islanda să câştige din negocierile în curs în domeniul pescuitului. Ameninţarea la adresa stocului de macrou durabil şi bine gestionat din apele UE şi ale Regatului Unit care ar putea proveni de la pescarii islandezi este foarte reală. Negocierile în curs cu Islanda reprezintă o ocazie ideală pentru descurajarea Islandei de la pescuirea macroului la un nivel nesustenabil. În ascensiunea dificilă către extinderea clubului UE, interesele deponenţilor europeni şi britanici şi ale pescarilor noştri nu pot fi ignorate.

  Krzysztof Lisek (PPE), în scris. – (PL) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, Polonia este foarte departe de Islanda, dar există cel puţin două motive pentru care sprijinim eforturile Islandei de aderare la UE. În primul rând, noi am aderat la Uniune nu cu mult timp în urmă şi ne amintim cu toţii clar cât de important a fost pentru noi. UE nu trebuie să fie un club exclusivist şi trebuie să fie deschisă aderării altor ţări. Al doilea motiv este faptul că aproximativ 30 000 de polonezi muncesc în Islanda – în principal în industria de prelucrare a peştelui. În legătură cu acest aspect, am câteva comentarii: Sunt mulţumit că procesul negocierilor privind extinderea UE pentru a include Islanda este într-o etapă avansată şi că, la 17 iunie, Consiliul European a decis să deschidă negocierile cu Islanda. De asemenea, este important ca Islanda să accepte caracterul universal al principiilor care reglementează procesul negocierilor. Accelerarea ritmului negocierilor pentru aderarea Islandei ar fi văzut ca un semnal rău, în special de către ţările din Balcanii de Vest. O chestiune importantă se referă la pregătirea cetăţenilor Islandei de a soluţiona problemele plăţii compensaţiilor către guvernele Regatului Unit şi al Olandei pentru pierderile suferite de aceste ţări în urma falimentului Icesave. Cu toate acestea, sunt de părerea că disputele bipartite nu trebuie să influenţeze procesul unei posibile aderări.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Salut cererea de aderare la UE a Islandei. A fost o lungă perioadă de timp şi trebuie să negociem şi să discutăm această chestiune cu seriozitate pentru a asigura că Islanda este primită ca un membru cu drepturi depline al familiei UE.

(Şedinţa a fost suspendată pentru câteva minute)

PREZIDEAZĂ: Diana WALLIS
Vicepreşedintă

  Richard Howitt (S&D). – Doamnă preşedintă, solicit Preşedintelui, prin intermediul dvs., să facă demersuri urgente pe lângă guvernul din Maldive ca urmare a arestării săptămâna trecută a deputaţilor opoziţiei, fără să li se comunice acuzaţiile care li se aduc, şi a continuării arestului lor la domiciliu. A fost formulată acuzaţia că aceştia au acţionat neconstituţional, care trebuie dovedită sau retrasă.

Fără a face niciun comentariu despre politica internă a ţării, este dreptul acestui Parlament European să susţină în mod deschis instituţiile democratice şi siguranţa şi protecţia colegilor parlamentari, atunci când acestea sunt ameninţate. Astăzi, armata a ieşit pe stradă şi există mişcări de mase în capitală, dar, tot astăzi, soseşte preşedintele din Sri Lanka pentru a încerca medierea între părţi.

Acest Parlament European ar trebui să se alăture apelului UE la calm şi la rezolvarea disputei şi urez succes preşedintelui din Sri Lanka în atingerea acestui obiectiv.

  Preşedinta. – Domnule Howitt, vă mulţumesc pentru că aţi adus aceste aspecte în atenţia noastră.

(1) A se vedea procesul-verbal

8. Votare

  Preşedinta. – Următorul punct este votarea.

(Pentru rezultate şi alte detalii cu privire la vot: vă rugăm să consultaţi procesul-verbal)

8.1. Remunerarea directorilor societăţilor cotate şi politicile de remunerare din sectorul de servicii financiare (A7-0208/2010, Saïd El Khadraoui) (vot)

– Înainte de votare:

  Saïd El Khadraoui, raportor. – (NL) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aş dori să vă rog să susţineţi solicitarea mea ca votul asupra raportului meu să se facă prin apel nominal. Am informat raportorii alternativi în legătură cu acest aspect şi, după câte ştiu, aceştia vor susţine acest demers. Cred că aceasta va evidenţia mai clar susţinerea amplă pe care raportul l-a primit în Comisia pentru afaceri economice şi monetare. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

(Cererea pentru vot prin apel nominal a fost acceptată)

8.2. Alimentele noi (A7-0152/2010, Kartika Tamara Liotard) (vot)

– Cu privire la votul asupra amendamentului 5:

  Licia Ronzulli (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aş dori să solicit o verificare electronică pentru amendamentul 5.

  Mário David (PPE). – Doamnă preşedintă, cred că, după rezultatele acestor voturi anterioare şi deoarece avem nevoie de o majoritate calificată, ca cerinţă democratică, ar trebui să repetăm votul asupra amendamentului 5.

(Aplauze)

8.3. Emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării) (Reformare) (A7-0145/2010, Holger Krahmer) (vot)

8.4. Obligaţiile operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn (A7-0149/2010, Satu Hassi) (vot)

– După votare:

  Corien Wortmann-Kool (PPE). – Doamnă preşedintă, dacă îmi permiteţi, aş dori să ofer o explicaţie privind lista de votare a Grupului PPE pentru toate rapoartele referitoare la pachetul de supraveghere, şi anume că la votul final asupra rezoluţiilor legislative, toate voturile prin apel nominal ale Grupului PPE ar trebui să fie pentru. Aceasta este o explicaţie care urmăreşte evitarea oricărei neînţelegeri.

8.5. Competenţele Autorităţii bancare europene, ale Autorităţii europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale şi ale Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe (A7-0163/2010, Antolín Sánchez Presedo) (vot)

– Înaintea votului final:

  Antolín Sánchez Presedo, raportor. – (ES) Doamnă preşedintă, mă refer la articolul 57 alineatul (2) din Regulamentul de procedură când precizez foarte clar că amendamentele pe care le-am aprobat reflectă poziţia Parlamentului cu privire la Directiva Omnibus care face parte din pachetul de supraveghere cu exactitate şi foarte clar, dar că textul nu este textul final la care s-a ajuns până la sfârşitul negocierilor cu Comisia şi Consiliul, aşa cum am fi dorit.

Am solicitat Comisiei şi Consiliului să analizeze cu seriozitate acest text şi, ţinând cont de poziţia acestora şi de solicitarea clară a Preşedinţiei belgiene de ceva timp de a încerca să ajungem rapid la un acord, voi solicita ca votul asupra proiectului de rezoluţie legislativă să fie amânat şi ca raportul să se întoarcă în comisie.

Aş dori să precizez cu claritate faptul că aceasta este ultima ocazie ca Parlamentul să ajungă la un acord în primă lectură şi aş dori, de asemenea, să informez Preşedintele că dacă ceea urmează să fie supus la vot este dacă să se voteze sau nu proiectul de rezoluţie legislativă, voi solicita un vot împotrivă.

  Michel Barnier, membru al Comisiei. – (FR) Doamnă preşedintă, în primul rând, aş dori să-i mulţumesc dlui Sánchez Presedo pentru ultimele sale precizări. De asemenea, aş dori să le mulţumesc raportorilor, care au desfăşurat şi continuă să desfăşoare o activitate excelentă, precum şi tuturor celor care îi asistă.

În numele Comisiei preşedintelui Barroso, aş dori să precizez că recunoaştem scopul politic şi bunăvoinţa de care a dat dovadă Parlamentul cu privire la o problemă fundamentală, după cum este definită în diversele rapoarte şi propuneri ale Comisiei, cu scopul de a construi o structură de supraveghere eficientă şi credibilă.

Aceasta este o problemă fundamentală, deoarece determină succesul sau eşecul unui număr de alte decizii legate de transparenţă, supraveghere şi, pur şi simplu, standarde morale, din toată gama de servicii financiare în care aceste elemente lipsesc cu desăvârşire de circa 15 ani, după cum a demonstrat criza recentă.

Mai avem nevoie de puţin timp, domnule Sánchez Presedo, dacă dorim să realizăm obiectivul creării acestei structuri. Preşedinţia belgiană mai are nevoie de puţin timp pentru a armoniza voinţa politică a Consiliului cu cea a Parlamentului, după cum dvs. aţi declarat, şi cu cea a Comisiei. În numele Comisiei, aş dori să precizez că Consiliul trebuie să recunoască pe deplin această bunăvoinţă şi determinare şi trebuie să profite de timpul pe care i-l acordaţi pentru a atinge acest nivel de ambiţie. În orice caz, bineînţeles, discuţiile sunt în desfăşurare. Comisia nu îşi va da şi nu îşi poate da verdictul asupra tuturor amendamentelor propuse până acum, chiar dacă multe dintre ele corespund propriei noastre poziţii.

Aş dori să confirm, exprimându-mi în acelaşi timp acordul faţă de procedura pe care o propuneţi, că Comisia va fi la dispoziţie permanent în următoarele zile, astfel încât să putem obţine acest nivel de bunăvoinţă şi să putem institui astfel, la 1 ianuarie 2011, doamnelor şi domnilor, instituţii de supraveghere, autorităţi şi o comisie pentru risc sistemic nu numai credibile, ci şi care să funcţioneze eficient.

  José Manuel García-Margallo y Marfil, în numele Grupului PPE. – (ES) Doamnă preşedintă, în numele grupului meu – şi cred că în numele tuturor raportorilor – voi solicita ca, în cadrul următoarelor rapoarte care alcătuiesc acest pachet – raportul Giegold, raportul Goulard, propriul meu raport şi raportul Skinner – propunerea modificată a Comisiei să fie supusă unui vot prin apel nominal. Este important de ştiut că Parlamentul are nivelul de mandat pe care trebuie să-l negociem cu Consiliul.

  Antolín Sánchez Presedo, raportor. – (ES) Doamnă preşedintă, aş dori să vă solicit să precizaţi clar detaliile votării. Dacă ceea ce urmează să fie supus la vot este dacă să se voteze sau nu proiectul de rezoluţie legislativă, voi solicita un vot împotrivă, dar dacă ceea ce urmează să fie supus la vot este amânarea votării, recomand un vot pentru.

Prin urmare, vă solicită să precizaţi foarte clar ceea ce se va supune la vot.

(Votul final a fost amânat)

8.6. Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (A7-0169/2010, Sven Giegold) (vot)

– Înaintea votului final:

  Sven Giegold, raportor. – (DE) Doamnă preşedintă, vă mulţumesc pentru această majoritate impresionantă. Aş dori să precizez un singur lucru. Această amânare ar trebui văzută ca un punct forte al Parlamentului, nu ca un punct slab. Ştim că suntem în situaţia de a judeca noul pachet de supraveghere europeană pentru pieţele financiare doar dacă include puterile majore la un nivel european. Nu ne vom lăsa supuşi presiunilor. Vom acorda timp Consiliului să adopte o poziţie rezonabilă pe care să o putem vota.

(Votul final a fost amânat)

8.7. Supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar şi înfiinţarea unui Comitet european pentru riscuri sistemice (A7-0168/2010, Sylvie Goulard) (vot)

– Înaintea votului final:

  Sylvie Goulard, raportoare. – (FR) Doamnă preşedintă, nu am nimic de adăugat la precizările colegilor mei deputaţi. Preşedinţia nu este prezentă, dar aş dori să subliniez că majoritatea deputaţilor europeni sunt în favoarea unui regim strict de supraveghere. Prin urmare, sper că Consiliul va putea să ţină cont de acest fapt când va vedea câte state sunt, de asemenea, de acord cu noi.

(Aplauze)

(Votul final a fost amânat)

8.8. Autoritatea Bancară Europeană (A7-0166/2010, José Manuel García-Margallo y Marfil) (vot)

– Înaintea votului final:

  José Manuel García-Margallo y Marfil, raportor. – (ES) Doamnă preşedintă, aş dori să mulţumesc celorlalţi raportori, deoarece am colaborat într-un mod exemplar la un pachet foarte dificil: ne-a fost prezentat un acord al Consiliului care a fost aprobat în unanimitate.

Parlamentul are acum un mandat care a fost aprobat, de asemenea, practic în unanimitate, cu avantajul enorm că textul Parlamentului este preferat în locul textului Consiliului, care pare acum extrem de arhaic.

Mulţumesc grupului meu, mulţumesc tuturor grupurilor şi mulţumesc Parlamentului, care a obţinut o victorie importantă astăzi.

(Votul final a fost amânat)

8.9. Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale (A7-0170/2010, Peter Skinner) (vot)

– Înaintea votului final:

  Peter Skinner, raportor. – Doamnă preşedintă, din aceleaşi motive pentru care colegii mei deputaţi şi raportori au solicitat o amânare, solicit şi eu o amânare privind acest raport, pentru a ne acorda timpul necesar în vederea unei discuţii amănunţite cu Consiliul asupra propunerii pe care o vor prezenta.

Cred că acesta poate fi un acord reuşit. Cred că acest lucru ne va ajuta astăzi să avem poziţia puternică de care avem nevoie, deşi ne-am apropiat din direcţii diferite, pentru a putea discuta acest acord cu Comisia şi Consiliul.

(Votul final a fost amânat)

8.10. Cerinţele de capital pentru portofoliul de tranzacţionare şi resecuritizare, precum şi procesul de supraveghere a politicilor de remunerare (A7-0205/2010, Arlene McCarthy) (vot)

8.11. Competenţe specifice ale Băncii Centrale Europene referitoare la funcţionarea Comitetului european pentru riscuri sistemice (A7-0167/2010, Ramon Tremosa i Balcells) (vot)

– Înaintea votului final:

  Ramon Tremosa i Balcells, raportor. – Doamnă preşedintă, şi eu sugerez amânarea votului asupra proiectului de rezoluţie legislativă. Ieri după-amiază, în dezbaterea asupra pachetului legislativ, niciun membru al Consiliului nu a fost prezent în Parlament.

(Votul final a fost amânat)

8.12. Gestionarea crizelor transfrontaliere din sectorul bancar (A7-0213/2010, Elisa Ferreira) (vot)

8.13. Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară, Mecanismul European de Stabilizare Financiară şi acţiuni viitoare (vot)

– Înainte de votare:

  Anni Podimata (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, problema procedurală priveşte votul asupra amendamentului 2. Dacă amendamentul 2 este aprobat, punctul 14 iniţial devine nul, deoarece amendamentul 2 se aplică la punctul 14.

– Înainte de votul asupra amendamentului 6:

  Udo Bullmann (S&D). – (DE) Doamnă preşedintă, în calitate de coordonator pentru Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, aş dori să fac o observaţie privind amendamentul 6. Aş dori să fac apel la grupul meu să voteze în favoarea amendamentului 6, spre deosebire de ceea ce apare în recomandările noastre privind votarea. Aceasta este o greşeală în listă. Ar trebui să votăm în favoarea amendamentul 6 şi aceasta va clarifica, probabil, modul în care vom vota acum într-o situaţie decisivă.

8.14. Cererea Islandei de aderare la Uniunea Europeană (B7-0407/2010) (vot)

9. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

Raport: Said El Khadraoui (A7-0208/2010)

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui El Khadraoui privind remunerarea directorilor societăţilor cotate.

În ţara mea, Franţa, cei mai mulţi dintre directori sunt recrutaţi din eşalonul superior al administraţiei publice prin cooptare, câştigă sume imense participând la şedinţele de consiliu şi beneficiază de prime. Când pleacă, aceştia primesc un pachet de plăţi compensatorii şi îşi acordă o remuneraţie care nu are nicio legătură cu contribuţia reală pe care o aduc companiilor, ai căror acţionari şi angajaţi suferă adesea, în plus, din cauza acţiunilor sau a incompetenţei acestora.

Acest comportament cinic este complet intolerabil. El nu mai poate continua. Trebuie să înceteze definitiv, dacă dorim să evităm discreditarea economiei de piaţă şi a capitalismului.

  Daniel Hannan (ECR). – Doamnă preşedintă, observ că ne luăm libertatea de a reglementa termenii şi condiţiile de angajare din sectorul privat. Unii dintre stimaţii deputaţi din această Cameră îşi vor aduce aminte că provin din ţări unde aceasta era o practică obişnuită a statului. Chiar şi ţara mea a făcut câţiva paşi ezitanţi în această direcţie în anii '70, cu consecinţe dezastruoase.

Nu este de resortul guvernului să decidă cât pot câştiga cetăţenii. Doamnă preşedintă, dacă eu doresc să lucrez pentru dvs., şi dvs. sunteţi de acord să mă angajaţi şi suntem amândoi mulţumiţi de termenii contractului nostru, este greşit ca statul să intervină între noi şi să îl declare ilegal, cu atât mai puţin ca UE să procedeze astfel.

Înţeleg că cetăţenii sunt supăraţi pe bănci acum, dar această propunere nu este un răspuns proporţional la o problemă identificată. Aceasta este o formă de eliberare a presiunii. Este o exprimare a furiei elementare. Unii dintre noi s-au opus acestor pachete de salvare de la început. Nu am înţeles niciodată de ce ar trebui să utilizăm banii contribuabililor pentru a salva câteva persoane foarte bogate de consecinţele propriilor erori.

Este prea de tot ca cei care au insistat asupra pachetelor de salvare să-şi exprime acum nemulţumirea şi să încerce să reglementeze băncile. Chiar dacă trebuie să facem acest lucru, trebuie să acţionăm prin mecanismele naţionale democratice ale statelor membre – nu cele impuse de Bruxelles fără un acord democratic.

  Syed Kamall (ECR). – Doamnă preşedintă, vă mulţumesc şi mă bucur să vă văd din nou prezidând dezbaterile. Cred că suntem cu toţii de acord că remunerarea trebuie să se facă în funcţie de performanţă. Cu toţii am fost cuprinşi de furie din cauza directorilor, bancherilor şi a altora care par a fi răsplătiţi pentru eşec, în special când acţiunile lor au condus la o creştere a datoriei şi au contribuit la bula creditelor şi la problemele pe care le-am văzut. Totuşi, ar trebui să fim conştienţi de consecinţele nedorite ale oricărui regulament şi mi-e teamă că, de cele mai multe ori, nu le cunoaştem.

Dacă reglementaţi partea variabilă a remuneraţiei, dacă reglementaţi primele astfel încât să nu depindă de performanţă, cum vor răspunde aceste organizaţii? Vor creşte, pur şi simplu, partea fixă. Vor creşte salariul de bază şi vor reduce partea variabilă a remuneraţiei. Până la urmă, se va ajunge la o situaţie în care performanţa şi remuneraţia vor fi, de fapt, mult mai puţin aliniate decât erau înainte. Să ne asigurăm că studiem consecinţele nedorite ale acţiunilor noastre.

Recomandare pentru a doua lectură: Kartika Tamara Liotard (A7-0152/2010)

  Giovanni La Via (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, scopul raportului este să reglementeze introducerea pe piaţă a alimentelor noi şi a alimentelor provenite din ţările terţe prin stabilirea unor norme pentru autorizarea, supravegherea, etichetarea şi utilizarea de alimente noi.

Parlamentul a confirmat această intenţie în primă lectură cu scopul de a asigura un nivel ridicat de protecţie a vieţii şi sănătăţii umane, a sănătăţii şi bunăstării animalelor, a mediului şi a intereselor consumatorului. Totuşi, Consiliul a ţinut cont doar de o parte dintre aceste elemente în prima lectură.

Deoarece Consiliul nu a ţinut cont de cele mai importante amendamente în prima lectură, le-am propus din nou în Parlament. Acestea se refereau, în special, la problema ingredientelor de la animale clonate în produsele alimentare şi în furaje, cu privire la care amendamentele adoptate astăzi şi votate de mine introduc garanţiile necesare pentru consumator privind originea ingredientelor utilizate în procesele de producţie.

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, acum o lună, am votat asupra etichetării precise şi uniforme a produselor alimentare, pentru a ne asigura că accesul consumatorilor la informaţiile necesare despre ingredientele alimentelor este asigurat. Avem grijă de sănătatea europenilor şi nu putem permite ca alimentele produse din animale clonate sau din animale sau din descendenţi ai acestora să fie comercializate. Agricultura europeană se menţine la standarde ridicate şi poate furniza produse sănătoase de cea mai bună calitate, produse în condiţii care nu pun în pericol mediul. Prin urmare, nu trebuie să renunţăm la consumul de alimente sigure în favoarea experimentelor netestate, nesigure.

  Giommaria Uggias (ALDE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, chiar şi tehnologia din sectorul alimentar necesită ca statele membre şi, prin urmare, Europa, să adopte în mod constant reglementări şi măsuri legislative cu scopul de a proteja în primul rând sănătatea, precum şi calitatea produselor alimentare. Acest lucru trebuie realizat în mod clar în conformitate cu libera circulaţie a produselor alimentare, dar cu condiţia să fie sigure şi sănătoase. Aceasta este o cerinţă esenţială pentru activitatea legislativă corectă şi eficientă, tocmai pentru că are ca scop protejarea sănătăţii umane.

Măsura pe care am adoptat-o astăzi, în conformitate cu poziţia Consiliului, propune, prin urmare, ca toate produsele cu anumite caracteristici inovatoare să fie incluse pe o listă specială cu scopul de a informa cetăţenii despre absenţa produselor derivate din tehnici sau tehnologii care implică modificarea genetică a produselor, în special cele importate din ţări terţe din afara pieţei unice. Din acest motiv, putem considera măsura adoptată ca satisfăcătoare în acest cadru legislativ.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, aş dori să precizez, în primul rând, că nu există cerinţe economice pentru furnizarea de carne clonată în vederea consumului uman. În al doilea rând, evaluarea riscurilor consumului de carne clonată nu a fost finalizată. Totuşi, doresc să subliniez că clonarea animalelor nu este compatibilă cu legislaţia europeană privind bunăstarea animalelor. Prin urmare, clonarea animalelor pentru producţia de alimente nu este permisă. Aceasta trebuie interzisă. Cred că cetăţenii EU aşteaptă de la noi o poziţie fermă în privinţa acestei probleme.

  Zigmantas Balčytis (S&D). – (LT) Am susţinut acest raport important. Dezvoltarea rapidă a ştiinţei şi a tehnologiei a creat premisele pentru procese şi măsuri foarte avansate şi inovatoare de producţie alimentară. Totuşi, există o preocupare serioasă cu privire la impactul asupra sănătăţii umane a produselor alimentare fabricate utilizând ingineria genetică, modificarea celulelor somatice şi nanotehnologiile. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnologiei este inevitabilă şi esenţială în lumea de astăzi, dar, în acelaşi timp, aceasta trebuie să fie sigură şi să înlăture orice îndoială privind consecinţele negative asupra sănătăţii umane. Prin urmare, trebuie aplicate reguli extrem de stricte privind controlul şi accesul pe piaţă al produselor alimentare fabricate în acest mod şi consumatorii trebuie să primească informaţiile necesare şi relevante despre acestea şi trebuie să aibă dreptul de a alege.

  Anna Maria Corazza Bildt (PPE). – Doamnă preşedintă, am votat pentru a solicita Comisiei să prezinte o propunere privind clonarea animalelor, care interzice produsele alimentare derivate din animale clonate pe piaţa europeană. Consumatorii din UE nu o doresc şi sunt preocupaţi de bunăstarea animalelor.

Comisia a declarat că nu este necesară clonarea pentru a asigura securitatea alimentară în Europa. Se ştie că aceasta este dăunătoare pentru animale. Clonarea necesită mult timp şi este costisitoare. În acelaşi timp, este foarte important să continuăm cercetarea şi să încurajăm Comisia şi EFSA să inoveze şi să dezvolte tehnologie privind toate celelalte aspecte ale clonării.

Un alt argument important este că testele tehnologice actuale nu pot determina diferenţa dintre carnea clonată şi cea neclonată şi, prin urmare, nu putem informa consumatorii şi nu putem asigura alegerea liberă la care aceştia au dreptul.

  Sari Essayah (PPE). – (FI) Doamnă preşedinte, am votat în favoarea regulamentului nou privind alimentele noi, care este mai stringent decât şi-ar dori grupul meu deoarece, în opinia mea, ne lipsesc, în continuare, informaţii suficiente privind, de exemplu, efectele nanotehnologiei asupra producţiei alimentare.

Poziţia Parlamentului este de interzicere a utilizării animalelor clonate ca sursă de produse alimentare şi acest lucru este foarte important, deoarece animalele clonate care au fost produse în scop de cercetare au prezentat degenerare musculară neaşteptată, malformaţii şi îmbătrânirea rapidă a celulelor, iar animalele în cauză au trăit doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Nu cunoaştem toate modificările celulare care pot fi cauzate de nanotehnologie.

Din acest motiv, trebuie să avem acelaşi tip de teste clinice cuprinzătoare pentru aceste alimente noi, care există deja pentru medicamente noi, de exemplu. De asemenea, este important ca produsele alimentare clasificate esenţial comparabile să poarte, spre deosebire de situaţia curentă, o etichetă care să prezinte detalii specifice despre orice nanotehnologie sau tehnologie genetică asociată cu produsul, astfel încât consumatorul să poată alege dacă îşi asumă sau nu riscul.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) La votul privind reglementarea alimentelor noi, am votat împotriva apariţiei produselor alimentare provenite de la animale clonate pe piaţa alimentară a UE. Am votat împotriva faptului că anumite concepte, precum carnea provenită de la animalele clonate, nu vor fi include în acest regulament. Cred că trebuie să distingem foarte clar între cercetarea ştiinţifică şi utilizarea practică, în special în acest caz – utilizarea unor astfel de produse alimentare în vieţile noastre de zi cu zi. O mare parte a cetăţenilor UE sunt împotriva apariţiei cărnii clonate pe piaţa alimentară. Prin urmare, trebuie să ţinem cont de acest lucru. În primul rând, ar exista îndoieli cu privire la calitatea unei astfel de cărni, iar impactul său asupra sănătăţii umane nu a fost investigat în mod convingător. Argumentele etice şi aspectul etic sunt un alt subiect important. Astăzi trimitem un mesaj politic foarte clar că suntem împotriva apariţiei cărnii clonate de la animale clonate pe piaţa alimentară a UE. Facem apel la Comisia Europeană să prezinte o propunere legislativă, astfel încât să putem discuta acest subiect în continuare.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Doamnă preşedintă, am votat în favoarea eliminării cărnii animalelor clonate din meniurile europene şi de pe pieţele europene. Mai mult decât atât, aş putea spune că, în calitate de susţinător al interzicerii avorturilor, a fost uşor. Este vorba despre susţinerea vieţii şi de susţinerea unei vieţi sănătoase. Aceasta nu se referă doar la drepturile animalelor, ci şi la bunăstarea lor şi la bunăstarea oamenilor. Este foarte important să ne asigurăm că toţi consumatorii au la dispoziţie produse alimentare necontaminate şi că piaţa nu ar trebui să dirijeze, aşa cum a făcut-o, comportamentul consumatorilor în această direcţie.

Trebuie să ne amintim că nu există încă date precise din cercetarea cărnii animalelor clonate şi că acest lucru este valabil şi pentru nanotehnologie. Din contră, există sugestii că efectele asupra sănătăţii nu sunt tocmai pozitive. Se susţine că modificările în dietă au cauzat parţial, de asemenea, boli cu transmitere prin alimente. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru sănătate publică şi pentru asistenţa sanitară şi, astfel, să ne asigurăm că cetăţenii europeni au acces la alimente necontaminate, sănătoase.

  Daniel Hannan (ECR). – Doamnă preşedintă, aş dori să spun că îmi face o deosebită plăcere să vă numesc un prieten de onoare, în urma coaliţiei pe care, probabil, nu o anticipa niciunul dintre noi – dar iată-ne aici, există o divinitate care ne determină scopurile şi le modelează după dorinţa noastră.

În acest sens, aş dori să vă mulţumesc, dvs. şi celorlalţi deputaţi europeni democrat liberali, pentru rolul pe care l-aţi jucat în unele dintre legile pe care le-am parcurs astăzi – dintre care unele au fost amânate – privind crearea unei reţele europene noi de reglementare a serviciilor financiare. Cred că aceasta poate fi o politică comună nouă în domeniul pescuitului. Majoritatea serviciilor financiare din UE sunt concentrate în Londra şi dacă eliminăm capacitatea oraşului londonez...

(Preşedinta l-a întrerupt pe vorbitor)

  Preşedinta. – Domnule Hannan, trebuie să luaţi cuvântul privind raportul Liotard.

Recomandare pentru a doua lectură: Holger Krahmer (A7-0145/2010)

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, trebuie să utilizăm fiecare tehnologie disponibilă care contribuie la reducerea emisiilor industriale şi, prin urmare, la protejarea mediului. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului solicită introducerea unei astfel de tehnologii şi, de asemenea, recomandă unificarea punerii în aplicare a legislaţiei şi armonizarea introducerii principiilor sale în statele membre.

Un altor punct asupra căruia ne atrage atenţia raportorul este necesitatea evitării altor complicaţii administrative prin neintroducerea instrumentelor de piaţă care vor contribui la atingerea scopurilor directivei. Rezultatele benefice ale acestui demers vor fi disproporţionat mai mari faţă de costurile suportate. Această idee merită cu siguranţă tot sprijinul.

  Barbara Matera (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, datorită abordării integrate a UE faţă de problema poluării, putem fi din ce în ce mai implicaţi şi mai eficienţi în controlul emisiilor industriale la nivel instituţional. Protejarea mediului în care trăim este esenţială pentru asigurarea capacităţii sale maxime de locuire pentru generaţiile viitoare. Protejarea aerului, a solului şi a apelor necesită, în prezent, dezvoltarea unei strategii de control şi de limitare a emisiilor cauzatoare de poluare la fiecare nivel instituţional pentru a reduce daunele ecologice provocate de-a lungul secolului al XX-lea.

Totuşi, nu trebuie să adoptăm o poziţie prea rigidă faţă de industriile care au un impact negativ asupra poluării globale şi care, în aceste vremuri de criză economică şi financiară gravă, ar fi obligaţi să plătească costuri de adaptare ridicate sau aproape insuportabile. Susţin raportul, dar aş dori să subliniez că, adesea, necesitatea de a obţine rezultate relativ rapid ar trebui satisfăcută de obiective care permit implicarea tuturor statelor membre.

  Paolo Bartolozzi (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, provocarea prevenirii poluării din emisiile industriale este o problemă foarte recentă care implică un număr de domenii, inclusiv, bineînţeles, protecţia mediului, sănătatea publică şi competitivitatea întreprinderilor.

Tocmai pentru a avea o abordare integrată faţă de aceste domenii importate, directiva în cauză a avut scopul specific de a facilita implementarea celor mai bune tehnici disponibile pentru controlul emisiilor, cu standarde UE armonizate pentru autorizarea facilităţilor industriale dezvoltate pentru a proteja mediul, care este frecvent ameninţat şi compromis de emisiile industriale. Totuşi, face toate acestea ţinând cont, în acelaşi timp, de necesitatea, care este împărtăşită de industriile noastre, de a menţine avantajul competitiv care este necesar pentru a depăşi provocările viitorului.

Au fost necesare un angajament politic semnificativ şi o acţiune de mediere intensă şi perseverentă în această problemă. Datorită acestei acţiuni, am reuşit în final să ajungem la un acord la a treia reuniune trilaterală. Din aceste motive, aş dori să-mi exprim susţinerea faţă de acest raport.

  Alajos Mészáros (PPE). – (HU) În prezent, poluarea mediului nu mai poate fi separată în elemente de mediu individuale. Ea necesită acum o abordare integrată. De aceea a adoptat UE Directiva IPPC care acoperă 52 000 de facilităţi. Aceste întreprinderi sunt responsabile pentru majoritatea emisiilor poluante totale. Prin urmare, putem ajunge la concluzia că, deşi industria este unul dintre cele mai importante elemente ale economiei, aceasta este, de asemenea, unul dintre cele mai poluante sectoare. Directiva IPPC este special concepută să controleze emisiile întreprinderilor industriale şi agricole. Totuşi, cred că un cadru legislativ eficient necesită integrarea unor instrumente juridice separate. Acesta este singurul mod în care putem crea cele mai bune tehnici pentru ca statele noastre membre să elaboreze cele mai adecvate documente de referinţă. De asemenea, susţin ideea că trebuie definite cerinţe minime pentru a permite controlul adecvat al emisiilor. Acesta este motivul pentru care am votat în favoarea propunerii.

Recomandare pentru a doua lectură: Satu Hassi şi Caroline Lucas (A7-0149/2010)

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Doamnă preşedinte, pe lângă rolurile ecologice fundamentale pe care le joacă pădurile, deoarece reprezintă cel mai stabil ecosistem şi formează o parte integrantă a peisajului planetei noastre, acestea au o importanţă atât culturală, cât şi socială, în special în zonele rurale. UE trebuie să acţioneze decisiv pentru a elimina defrişarea ilegală. Aceasta va proteja competitivitatea pe piaţa lemnului din UE şi va contribui la controlarea avansului schimbărilor climatice şi, în acelaşi timp, la protejarea biodiversităţii.

Să nu uităm, de asemenea, nici de ameninţările pe care le prezintă dezastrele naturale în zonele defrişate. Inundaţiile catastrofice din ultimele câteva săptămâni ne-au reamintit că reglarea circuitului apei în natură este, în cele din urmă, unul dintre rolurile cheie ale pădurii. În acest caz, nu se poate vota altfel decât în favoarea rezoluţiei.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, salut faptul că Comisia doreşte să prevină exploatarea ilegală şi importul lemnului rezultat în UE. Această interdicţie este necesară urgent, ca urmare a consecinţelor dramatice ale exploatării ilegale a lemnului. Totuşi, era important să găsim un compromis rezonabil care să nu împovăreze întreprinderile de procesare a lemnului cu reglementări inutile. Sunt încântat că am reuşit să prevenim introducerea unor norme excesive şi că, în acelaşi timp, că am rezolvat eficient problema permanentă a distrugerii pădurilor. În plus, am eliminat un avantaj competitiv inechitabil cauzat de importul lemnului ieftin, ilegal. Companiile care utilizează lemn din surse legale şi sustenabile vor beneficia de pe urma acestui demers.

  Eija-Riitta Korhola (PPE). – (FI) Doamnă preşedintă, intenţia UE de a elimina lemnul şi produsele din lemn ilegale şi de a le împiedica să intre pe pieţele noastre este excelentă în ceea ce priveşte scopul şi, prin urmare, am votat în favoarea regulamentului. Totuşi, punerea sa în aplicare va lăsa mult de dorit şi doream să menţionez acest lucru.

Exploatarea ilegală a lemnului este o problemă evidentă pentru operatorii legali din industria forestieră şi trebuie eliminată. Contramăsurile, totuşi, trebuie să fie analizate cu atenţie, pentru a nu fi un impediment pentru operaţiile celor care respectă regulile. Trebuie să ţinem cont de faptul că majoritatea lemnului utilizat în UE provine, în mod legal, de pe teritoriul UE. Problema se află în exterior. Prin urmare, va fi frustrant să concepem sisteme de monitorizare atât de stringente pentru noi înşine încât să slăbim competitivitatea industriei din UE fără a reuşi să rezolvăm problema în sine în acelaşi timp.

Interzicerea introducerii de lemn exploatat ilegal pe pieţele noastre este o idee bună, dar, în practică, aceasta va crea confuzie în rândul industriei. Cerinţele privind trasabilitatea au fost îndeplinite anterior în contabilitate, unde companiile din lanţ ştiau ce cumpără şi de la cine şi către cine vând bunurile. Acum când aceste cerinţe vor fi extinse pentru a acoperi tot lanţul de operaţii, va părea că încercăm să acţionăm din interior, chiar dacă problema este răspândită în altă parte. Încă o dată, UE va suferi, când de fapt ar trebui să încerce să creeze o lume mai bună.

Raport: Antolin Sanchez Presedo (A7-0163/2010)

  Daniel Hannan (ECR). – Doamnă preşedintă, pentru ce problemă reprezintă o soluţie acest raport? Putem acuza foarte mulţi oameni pentru criza creditelor. Putem acuza băncile centrale, putem acuza legislativul, putem acuza guvernele pentru că au menţinut ratele dobânzilor prea scăzute prea mult timp, dar mă tem că nu cred că aceste propuneri sunt prezentate ca o soluţie specifică la o problemă identificată. Acestea sunt, mai curând, rezultatul unei furii necontrolate şi elementare împotriva oricui poartă costum sau oricui lucrează în serviciile financiare.

Acum, nu este o problemă dacă reprezinţi o ţară care are un centru de servicii financiare neglijabil, dar alegătorii dvs. şi ai mei sunt susţinuţi indirect de o parte a economiei britanice care generează bogăţia din care se efectuează toate cheltuielile guvernamentale. Văd în aceste propuneri, dacă transferăm puterea de supraveghere de la Londra la Bruxelles, un echivalent în termeni financiari ai politicii comune în domeniul pescuitului, un sistem în care Marea Britanie are o contribuţie disproporţionat de mare, de care alţii beneficiază în mod egal.

Pot înţelege de ce unii deputaţi, din resentiment fie faţă de Londra, fie faţă de capitalism, votează în favoarea acestei rezoluţii. Mi se pare extraordinar şi ruşinos ca propriii noştri cetăţeni din această Cameră să procedeze la fel.

Raport: Sylvie Goulard (A7-0168/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, cred că actuala criză economică şi financiară a demonstrat din plin cât este de necesar ca UE să dezvolte un sistem de supraveghere financiară util, eficient şi integrat pentru a evita astfel de crize pe viitor.

Prin urmare, cred că instituirea unui comitet european pentru riscuri sistemice este cea mai bună opţiune pentru protejarea pieţei interne, pentru a asigura consecvenţa deciziilor şi pentru a răspunde la necesităţile cetăţenilor, care aşteaptă măsuri concrete de mult timp.

Raport: Jose Manuel Garcia-Margallo y Marfil (A7-0166/2010)

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Doamnă preşedintă, am votat în favoarea tuturor acestor rapoarte legate de instituţiile financiare şi de serviciile financiare, inclusiv a raportului colegului nostru, José Manuel García-Margallo.

Această legislaţie privind instituţiile financiare, menită să reglementeze mai bine activităţile bancare, să crească transparenţa pieţelor instrumentelor derivate şi să pună în aplicare măsuri în legătură cu CDS (credit default swaps) suverane este foarte necesară pentru a preveni crizele economice şi financiare viitoare. Este clar că pieţele financiare reglementate insuficient şi activităţile instituţiilor financiare au fost cauzele principale ale crizei curente şi ale recesiunii mondiale.

În schimb, criza financiară şi economică a creat riscuri reale şi serioase pentru stabilitatea sistemului financiar şi funcţionarea pieţei interne a UE. Pentru a evita cercul vicios al recesiunii şi al neîncrederii în pieţele financiare, avem nevoie urgentă de o reglementare mai strictă şi mai inteligentă. Partenerii noştri din Camera Reprezentanţilor a SUA a luat deja astfel de măsuri prin adoptarea legii Dodd-Frank. Este timpul să facem acelaşi lucru pentru Parlamentul European şi pentru UE.

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, sunt în favoarea instituirii unei autorităţi bancare europene, deoarece aceasta ar trebui să poată acoperi lacunele de reglementare care au fost evidenţiate în timpul ultimei crize economice şi financiare, lacune care, îmi pare rău să o spun, au fost identificate de Parlament cu destul de mult timp în urmă.

De fapt, după cum am văzut din unele rapoarte privind această problemă, coordonarea exclusivă între supervizorii naţionali, ale căror jurisdicţii se opresc la graniţele propriilor state, nu este suficientă pentru a controla instituţiile financiare care văd piaţa internă ca o zonă cu adevărat fără frontiere. Instituirea acestei autorităţi ar fi, prin urmare, un pas semnificativ spre evitarea acestui tip de problemă.

  Alfredo Pallone (PPE). – (IT) Doamnă preşedinte, doamnelor şi domnilor, cred cu fermitate în instituirea acestor autorităţi independente şi puternice înzestrate cu puterea disciplinară şi capacitatea de a interveni direct fără a necesita intervenţia statelor membre, a Consiliului sau a Comisiei. Totuşi, am şi câteva rezerve, deoarece trebuie să evităm impunerea oricărei forme de povară fiscală asupra sistemului bancar.

Aceasta este, în întregime, spre binele redresării şi pentru a preveni transferul costurilor către IMM-uri sau către public şi, mai presus de toate, deoarece nu avem un singur sistem bancar. De exemplu, sistemul bancar italian a rezistat vicisitudinilor şi s-a dovedit a fi sănătos şi fondat pe finanţe solide, bazate, în primul rând, pe economiile cetăţenilor şi nu pe speculă, aşa cum a fost cazul altor state.

Mai am încă unele îndoieli cu privire la interzicerea, deşi temporară, a activităţilor financiare, care ar trebui să depinde de circumstanţe excepţionale, dacă este posibil. Cred, de asemenea, că este o idee bună să definim clar responsabilităţile de supraveghere directă a Autorităţii europene de supraveghere (AES) în relaţie cu grupurile de relevanţă sistemică şi să clarificăm rolul supravegherii macro-prudenţiale a Comitetului european pentru riscuri sistemice (CERS) şi al supravegherii micro-prudenţiale a AES.

Din aceste motive, sper că votul de astăzi ne va permite să ajungem la un compromis rapid, oportun şi echilibrat cu Consiliul.

Raport: Arlene McCarthy (A7-0205/2010)

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Doamnă preşedintă, până la urmă, la recomandarea grupului meu, am votat în favoarea acestui raport, deşi trebuie să spun că acesta conţine câteva elemente populiste pe care eu, personal, nu le consider a fi o legislaţie bună. Trebuie spus, bineînţeles, că nimeni nu doreşte, cu siguranţă, ca băncile să fie salvate de contribuabili. Sigur că avem nevoie de reguli universale, dar nu cred că acest tip de regulament strict cu privire la prime, de exemplu, ar trebui să devină legislaţie la nivel european: acest aspect ar trebui tratat la nivel naţional şi decizia revine, în ultimă instanţă, băncilor. Desigur, ne putem angaja într-o dezbatere etică generală privind ceea ce este rezonabil şi ce nu, dar ştiu că există diferenţe de opinie între cele 27 de state membre ale UE privind ceea ce poate fi considerat rezonabil şi ce nu.

De ce am votat, cu toate acestea, în favoarea acestui raport? Acesta are şi părţile sale bune, precum normele noi privind capitalul etc. Evident, trebuie să ne asigurăm că sistemul bancar poate funcţiona pe o bază solidă şi că îşi îndeplineşte responsabilităţile cu seriozitate şi într-un mod mai satisfăcător decât înainte. Nimeni dintre noi nu doreşte ca pe viitor să mai aibă loc orice fel de criză similară în sectorul bancar.

Raport: Elisa Ferreira (A7-0213/2010)

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, criza financiară recentă a dat naştere la numeroase dezbateri privind nevoia urgentă de a interveni pentru a garanta sustenabilitatea şi stabilitatea sistemului financiar.

Măsurile adoptate până acum implică costuri de o magnitudine fără precedent, cu efecte secundare negative, precum îngheţarea pieţelor financiare, contracţia pieţelor de credit, paralizarea întreprinderilor, o creştere bruscă a şomajului şi o reducere a veniturilor fiscale. Oricare ar fi costul final, este clar că va fi prea mare pentru a putea fi suportat de contribuabilii europeni, de creşterea europeană şi de locurile de muncă europene. Varietatea de abordări, metode şi instrumente utilizate în Europa şi în SUA a ridicat serioase semne de întrebare cu privire la eficienţa exercitării în general, a incertitudinii juridice şi a denaturării concurenţei.

Prin urmare, este mai important ca niciodată să fie adoptate soluţii consecvente, globale prin alinierea internaţională a regulamentelor şi procedurilor şi acum este momentul ca UE să-şi demonstreze abilităţile de conducere şi să joace un rol activ în planificarea sistemului financiar nou, o piaţă unică europeană robustă şi sănătoasă între cele 27 de state membre.

Propunere de rezoluţie: Fondul european de stabilitate financiară şi mecanismul european de stabilizare financiară şi acţiuni viitoare (B7-0410/2010)

  Anni Podimata (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, grupul nostru parlamentar a votat astăzi împotriva propunerii privind deciziile adoptate la 9 mai, pentru crearea unui fond european de stabilitate financiară şi a unui mecanism european de stabilizare financiară, deşi considerăm că aceste decizii sunt extrem de pozitive şi importante pentru protecţia monedei unice şi pentru stabilizarea zonei euro.

Aş dori să profit de această ocazie pentru a reaminti Camerei că Parlamentul European a solicitat Consiliului European să acţioneze în această direcţie cu foarte mult timp în urmă, trimiţând astfel pieţelor un mesaj de unitate şi de solidaritate. Totuşi, în acelaşi timp, credem că Banca Centrală Europeană a demonstrat aceeaşi dispoziţie şi solidaritate în decizia sa privind intervenţia temporară pe piaţa obligaţiunilor secundare, o decizie care s-a încadrat complet în spiritul mai amplu al deciziei Consiliului de Miniştri de finanţe.

Prin urmare, nu înţelegem şi nu susţinem spiritul punctului 14, care critică Banca Centrală Europeană privind decizia sa.

  Inese Vaidere (PPE). – (LV) Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Mecanismele de stabilitate financiară, deşi propuse tardiv, vor oferi totuşi sprijin important pentru acele state care se confruntă cu dificultăţi financiare. Totuşi, ar trebui să fim conştienţi că acestea sunt doar măsuri temporare. Criza a fost un catalizator care a demonstrat că existau probleme semnificative şi profunde, inerente în politicile economice ale multor state membre, în special ale statelor din zona euro şi, de asemenea, că este foarte dificil să coordonăm aceste politici. Sigur că trebuie să discutăm ideea unui Fond Monetar European, dar înainte să creăm o astfel de instituţie nouă, trebuie să perfecţionăm instituţiile existente prin îmbunătăţirea modului în care funcţionează acestea. Ar trebui să ne concentrăm mai ales asupra consolidării bugetului UE şi asupra coeziunii. Trebuie să evităm cu orice preţ o situaţie în care o serie de mecanisme de susţinere protejează stabilitatea economică şi ratingurile de credit pozitive ale statelor zonei euro, în timp ce restul statelor membre, inclusiv al meu, sunt lăsate pradă instabilităţii pieţelor internaţionale. Vă mulţumesc.

Propunere de rezoluţie: Cererea Islandei de a aderare la Uniunea Europeană (B7-0407/2010)

  Joe Higgins (GUE/NGL). – Doamnă preşedintă, mă opun acestei rezoluţii privind Islanda, deoarece pretinde ca împrumuturile contractate de băncile islandeze să fie rambursate fără a specifica faptul că această povară nu trebuie să cadă pe umerii cetăţenilor obişnuiţi ai Islandei. De fapt, tipul de acord solicitat de Marea Britanie şi de Ţările de Jos ar împovăra clasa muncitoare şi contribuabilii islandezi cu o sumă uriaşă de 3,7 miliarde de euro. Aş dori să reamintesc Parlamentului European că, prin referendum, 93 % din populaţia Islandei a respins să i se impună o datorie zdrobitoare, care nu a fost contractată de aceasta, ci de speculatorii financiari. Prin urmare, să-i lăsăm pe speculatori şi pe jucători, care au obţinut profituri obscene din această speculă, să plătească preţul.

Instituţiile UE şi Comisia, în special, au intimidat statele să impună reduceri drastice ale serviciilor publice şi standardelor de trai, deşi nu au ridicat un deget pentru a restrânge puterea nemăsurată exercitată de pieţele financiare. Aceştia, apropo, sunt rechinii pe care dl Hannan şi partidul britanic Tory îi apără, în timp ce guvernul lor propune acum impunerea de reduceri drastice asupra clasei muncitoare britanice.

Ca deputaţi ai stângii, avem responsabilitatea să spunem adevărul şi să avertizăm cetăţenii Islandei că instituţiile UE se aliniază cu politicile neoliberale care au cauzat criza şi care nu le sunt prieteni.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Doamnă preşedintă, am votat în favoarea rezoluţiei şi acum aş dori să-mi exprim susţinerea fermă pentru deschiderea de către UE a negocierilor de aderare cu Islanda şi pentru ca aceasta să devină, în cele din urmă, membră a UE.

Islanda este, fără îndoială, o ţară europeană cu o cultură democratică puternică, cu un sistem solid de apărare a drepturilor omului şi cu o economie dezvoltată. Într-adevăr, este timpul ca UE să se extindă în zone care îndeplinesc criteriile demografice, geografice şi alte criterii pentru aderarea la UE. Extinderea UE nu trebuie să se oprească acum, deoarece mai există şi alte state europene pe lista de aşteptare, precum Croaţia şi alte state din Balcani şi – posibil şi în mod optimist – într-o zi chiar Ucraina, Georgia şi Belarus.

Nu ar trebui să uităm că extinderea UE a fost instrumentul său cel mai reuşit de politică externă, transformând complet peisajul politic şi economic, precum şi continentul european lărgit. Să punem din nou procesul în mişcare, Islanda fiind primul nou venit în UE post-Lisabona.

  Daniel Hannan (ECR). – Doamnă preşedintă, este înduioşător de optimist din partea acestei Camere să-şi imagineze că cineva ar vota pentru aderarea la UE în circumstanţele prezente. Nu pentru prima dată, Parlamentul European dă dovadă de un optimism care îl face pe doctorul Pangloss să pară Cassandra. Vizitez Islanda din 1992. Am fost un vizitator frecvent şi apreciativ. Am văzut o ţară transformată în aceşti ani. Bineînţeles, aceasta a trecut recent printr-o perioadă dificilă, dar nimeni nu poate nega amploarea unei reuşite care a adus un popor, în două generaţii, de la agricultura şi pescuitul de subzistenţă la unul dintre cele mai ridicate standarde de viaţă din lume.

Sunt un democrat şi voi respecta decizia poporului islandez într-un fel sau altul. Dacă aceştia votează pentru aderarea la UE, voi susţine, bineînţeles, cererea lor. Totuşi, nu îmi pot imagina niciun moment că vor vota pentru renunţarea la prerogativele Althing, care este unul dintre cele mai vechi parlamente din lume sau că îşi vor condamna oceanele la aceeaşi sterilitate ca a mărilor din jurul Marii Britanii sau că vor renunţa la autonomia şi încrederea în forţele proprii consacrate la poporul islandez.

Cel mai cunoscut roman al lor este Oameni independenţi (Sjálfstætt fólk). Aceasta este o sintagmă cu o rezonanţă pe care cei care nu sunt islandezi o apreciază cu greu. Dacă nu i-am judecat complet greşit, aceştia nu vor vota pentru a renunţa la independenţă şi la democraţie.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE). – (FI) Doamnă preşedintă, am votat în favoarea rezoluţiei. Cred că este excelent faptul că această Comisie a progresat atât de rapid prin începerea negocierilor de aderare după primirea cererii. Aderarea Islandei ar întări cooperarea în regiunea arctică şi importanţa regiunii în politica UE. Totuşi, Islanda este cea care va decide, în cele din urmă, dacă va deveni sau nu membră. Aceasta este una dintre cele mai vechi democraţii din lume şi este un loc în care democraţia funcţionează.

Cu toate acestea, discuţiile devin dificile. Agricultura, politica regională şi, în special, vânătoarea de balene – vânătoarea comercială de balene şi vânzarea de produse din balenă, în principal, Japoniei – sunt aspecte pe care UE trebuie să le analizeze pentru a găsi căi de a progresa în aceste negocieri.

Explicaţii scrise privind votul

Raport: Said El Khadraoui (A7-0208/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Ca urmare a crizei financiare şi economice actuale, vor trebui făcute schimbări în ceea ce priveşte politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare şi al companiilor cotate la bursă. Totuşi, pentru a evita o abordare dezorganizată şi pentru a institui condiţii egale de concurenţă între diferitele state membre, avem nevoie de o iniţiativă europeană. Prin urmare, susţin în totalitate această iniţiativă. De fapt, este esenţial ca, de acum încolo, să evităm o creştere excesivă a riscurilor la nivelul fiecărei companii şi, în special, să evităm o înrăutăţire generală a riscului de piaţă. După cum se subliniază în raport, decizia de a se supune acestor tipuri de riscuri revine consiliilor de administraţie şi preşedinţilor acestor companii, precum şi angajaţilor care lucrează pentru ei. Pentru a menţine controlul primelor pentru traderii şi directorii băncilor europene, raportul prevede ca, pe viitor, traderii să primească maxim 60 % din remuneraţia variabilă imediat şi o parte substanţială (cel puţin 40 %) după o perioadă de cel puţin trei ani, pentru a ţine cont de riscurile pe termen lung.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris – Am votat în favoarea acestui raport. În sectorul financiar, politicile de remunerare pentru categorii de personal a căror activitate profesională are un impact material asupra profilului de risc al companiei au fost de aşa natură încât să încurajeze tranzacţiile care urmăreau profituri pe termen scurt, modele de afaceri cu riscuri din ce în ce mai mari fiind dezvoltate în acest sens, în detrimentul lucrătorilor, al titularilor conturilor de economii şi al investitorilor, precum şi al creşterii sustenabile, în general. Structurile de remunerare inadecvate ale instituţiilor financiare au jucat un rol important în acumularea riscurilor care au condus la criza financiară, economică şi socială actuală. Prin urmare, susţin în totalitate propunerea Comisiei de a institui practici de remunerare bune şi transparente, care ar trebui revizuite continuu şi, unde este necesar, adaptate pentru a crea condiţii uniforme pe tot teritoriul Europei şi pentru a asigura competitivitatea globală a industriei financiare europene.

  Andrew Henry William Brons (NI), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport deoarece a criticat primele din instituţiile financiare, dar nu a introdus o legislaţie la nivel european.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei, deoarece cred că la capitolul guvernanţei eficiente a remunerării, acţionarii ar trebui să poată contribui la decizii privind politicile de remunerare sustenabile. În acest scop, aceştia ar trebui să-şi poată exprima opinia privind politica de remunerare printr-un vot fără caracter obligatoriu asupra raportului de remunerare în cadrul adunării generale a societăţii. Membrii implicaţi în monitorizarea riscului trebuie să fie, de asemenea, independenţi de unităţile comerciale pe care le controlează, să dispună autoritatea necesară şi să fie remuneraţi independent de performanţa unităţii comerciale respective.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Ţinând cont de lipsa unor instrumente de control eficiente a contribuit în mare măsură la asumarea unor riscuri excesive de către instituţiile financiare, precum şi de importanţa pe care managementul societăţilor cotate îl are în ceea ce priveşte stabilitatea sistemului financiar, votez în favoarea măsurilor propuse în acest raport. Într-adevăr, în criza economică şi financiară actuală, a devenit evident că nivelul inadecvat de compensare practicat de unele societăţi a condus la o asumare excesivă şi imprudentă a riscului, cu obiectivul de a maximiza profitul pe termen scurt. Repetarea unor astfel de practici a condus la dezvoltarea de modele de afaceri bazate pe risc, în detrimentul creşterii durabile a societăţilor. Prin urmare, trebuie adoptate măsuri cu scopul de a reduce riscurile asumate şi pentru a remodela sistemul de stimulente. Prin urmare, în locul lansării unei iniţiative europene privind politicile de compensare din sectorul financiar şi din societăţile cotate la bursă, ar trebuie desfăşurată o acţiune europeană coordonată în domeniul remunerării directorilor acestor societăţi.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Remunerarea acordată directorilor societăţilor cotate la bursă a fost unul dintre subiectele sensibile ale discuţiei referitoare la criza economică. Este esenţial să avem o politică de remunerare bazată pe principii de transparenţă şi care recompensează rezultatele pe termen lung, nu pe cele pe termen scurt, şi previne asumarea unor riscuri excesive, aşa cum s-a întâmplat uneori în trecut. De asemenea, nu trebuie să uităm că elementele unei politici de remunerare eficiente trebuie să fie aprobate de adunarea generală a acţionarilor, cu scopul de a recompensa directorii în mod echitabil pentru munca lor.

  Wolf Klinz (ALDE), în scris. – (DE) Susţin iniţiativa UE de a-şi reorienta politica de remunerare curentă asupra succesului pe termen lung şi a responsabilităţii crescute din partea factorilor de decizie. Totuşi, aceasta nu trebuie să conducă la determinarea nivelurilor salariilor de către politicieni. Această sarcină trebuie să rămână responsabilitatea structurilor existente din bănci, precum consiliul de supraveghere şi adunarea generală a acţionarilor. Prin urmare, politica de remunerare propusă nu trebuie să înlocuiască structurile existente, ci trebuie să le suplimenteze acolo unde este necesar, asigurându-ne că aceasta contribuie la îmbunătăţirea calităţii deciziilor financiare.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest text se referă în mod clar la riscurile create de urmărirea, în mod exclusiv, a profitului pe termen scurt şi a intereselor financiare individuale. Din motive de consecvenţă, acesta ar trebui, prin urmare, să condamne toate plăţile dependente de performanţă împreună cu întregul sistem neoliberal şi cu cazinoul bursei sale de valori. Dar nu face acest lucru, ci proclamă concurenţa echitabilă dintre centrele financiare şi omnipotenţa acţionarilor din instituţiile financiare. Acest lucru este inacceptabil. Votez împotriva acestui text.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Criza economică şi financiară recentă a adus în discuţie compensarea directorilor societăţilor cotate la bursă şi politicile de remunerare din sectorul serviciilor financiare. Urmărirea rezultatelor pe termen scurt pentru a obţine aşa-numita remuneraţie variabilă poate, uneori, să conducă la practici de management mai puţin prudente, care nu sunt în cel mai bun interes al lucrătorilor, al acţionarilor şi al societăţii, în general. Riscul de piaţă care rezultă din faptul că grupurile financiare mari funcţionează la o scară globală înseamnă că trebuie luate măsuri pentru a reglementa această remuneraţie variabilă, astfel încât societăţile financiare în cauză să se protejeze împotriva situaţiilor ulterioare de fragilitate.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Restricţia impusă de UE asupra primelor este o acţiune judicioasă, dar există, din păcate, prea puţine iniţiative de acest fel. Nu avem nevoie de explicaţii detaliate privind motivul pentru care aceste prime nu ar trebui să depăşească o anumită limită, care este, după cum se ştie, foarte generoasă şi ar trebui să fie calculate pe o perioadă mai lungă. Rezultatele deciziilor luate de manageri în prezent vor fi vizibile sau identificabile, în multe cazuri, doar după câţiva ani.

În numeroase ocazii, societăţile care realizează profit pe termen scurt se confruntă cu pierderi pe termen lung sau chiar cu falimentul. Fiecare rămăşiţă de capital este extrasă din societate, care apoi este lăsată în ruină. Decizia de astăzi ar trebui să-i determine pe manageri să dea dovadă de mai multă moderaţie şi să adopte o abordare mai durabilă.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Plafonarea salariilor directorilor din sectorul bancar este un pas important şi corect. Directorii sunt cei care au dorit să-şi asume riscuri care au contribuit semnificativ la criza economică şi financiară curentă. Măsura de a plăti doar o parte a primelor ar trebui să creeze un stimul pentru activitatea economică durabilă şi să prevină tranzacţiile riscante iresponsabile. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei datorită setului de orientări pe care le conţine. Consider că este pertinentă garantarea următoarelor:

1. Guvernanţa efectivă a remunerării

- analizând dacă autorităţile de supraveghere trebuie să decidă dacă o instituţie financiară sau o societate cotată la bursă trebuie să aibă o comisie de remunerare;

2. Alinierea eficientă a remunerării cu asumarea prudentă a riscurilor

- prin ajustarea remunerării la toate tipurile de risc care pot avea impact asupra performanţei şi stabilităţii globale a unei societăţi;

- prin stabilirea nivelurilor remuneraţiei variabile pe baza unor criterii de performanţă predeterminate şi măsurabile;

- prin declararea că planurile de remunerare nu trebuie să includă primele garantate.

3. Structura echilibrată a pachetului de remunerare

- prin publicarea de către companii a unor informaţiilor clare, cuprinzătoare şi adecvate cu privire la practicile lor de remunerare,

- prin publicarea de detalii despre politicile societăţilor privind pensiile şi pensiile suplimentare, inclusiv detalii referitoare la întreprinderile de stat.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) În sectorul financiar şi în unele societăţi cotate la bursă, politicile de remunerare pentru categoriile de personal ale căror activităţi profesionale au un impact real material asupra profilului de risc al societăţii au încurajat tranzacţiile urmărind profiturile pe termen scurt, în acest scop fiind dezvoltate modele de afaceri din ce în ce mai riscante, în detrimentul lucrătorilor, al titularilor conturilor de economii şi al investitorilor.

În plus, Cartea verde a Comisiei privind guvernanţa corporativă din instituţiile financiare şi politicile de remunerare subliniază că lipsa unor mecanisme de control eficiente a contribuit la asumarea unor riscuri excesive din partea instituţiilor financiare. Având în vedere numeroasele iniţiative care au fost lansate la nivel internaţional, european şi naţional pentru rezolvare problemelor legate de practicile de remunerare şi ţinând cont că este esenţial să fie adoptată o strategie coordonată la nivel internaţional, susţin iniţiativele în care Comisia s-a angajat deja.

Cu toate acestea, cred că dimensiunea societăţii financiare şi, prin urmare, contribuţia sa la riscul de piaţă care impune reglementări suplimentare în legătură cu politica de remunerare trebuie luată în considerare în contextul politicilor de remunerare din sectorul financiar. Cred, de asemenea, că autorităţile de supraveghere trebuie să decidă în privinţa necesităţii instituirii unei comisii de remunerare pentru instituţiile financiare, ţinând cont de dimensiunea, organizarea internă, natura şi complexitatea activităţilor financiare ale acestora.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (FR) Într-un moment în care decalajele cresc dramatic şi nivelurile de remuneraţie indecente au devenit o regulă în sectorul financiar, sunt încântat de adoptarea acestei directive, care reprezintă primul pas pe calea către limitarea salariilor şi a primelor. Totuşi, vom condamna în continuare acest comportament scandalos şi abuziv, zi de zi, până când se vor lua măsuri pentru reducerea decalajului dintre salariile mici şi remunerarea directorilor din societăţile mari, utilizând un sistem european de limitare a veniturilor.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Susţin în totalitate acest raport.

  Michael Theurer (ALDE), în scris. – (DE) Susţin acţiunea UE de reorganizare a politicii de remunerare curente pentru a asigura succes pe termen lung şi mai multă responsabilitate pentru factorii de decizie. Totuşi, aceasta nu trebuie să conducă la o situaţie în care politica determină salariile. Ar trebui să rămână în sarcina autorităţilor care funcţionează deja, precum consiliul guvernatorilor şi adunarea generală a băncilor. Politica de remunerare propusă nu trebuie, prin urmare, să înlocuiască structurile existente ci, cel mult, să le completeze acolo unde este necesar, astfel încât să contribuie la calitatea deciziilor economice.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Costurile crizei sunt plătite de către contribuabili, deşi nu aceştia au provocat-o. Băncile, care acum realizează din nou profituri substanţiale, sunt cele care au cauzat crizele printr-o lipsă de capitalizare şi prin acceptarea unor riscuri excesive. Este intolerabil ca băncile să păstreze profitul, să plătească bonusuri directorilor şi să transfere societăţii pierderile pe care le provoacă – adică nouă, tuturor. Sunt în favoarea unui mecanism de control foarte clar. Salut progresele realizate – acestea sunt îndreptate în direcţia corectă, dar nu trebuie să ne oprim aici. Trebuie să ne asigurăm că acesta poate fi pus în practică de societăţi, nu ca directorii relevanţi să câştige sume fabuloase.

Recomandare pentru a doua lectură: Kartika Tamara Liotard (A7-0152/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. − (IT) Am votat în favoarea raportului în cauză deoarece cred că siguranţa alimentară în Europa depinde de o reglementare clară şi decisivă. În special, mă refer la problema produselor alimentare derivate de la animale clonate şi de la descendenţii acestora. Sper că se ţine cont de poziţia Parlamentului faţă de acest subiect, care s-a declarat, cu o vastă majoritate, împotriva acestui tip de produse alimentare.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Scopul acestui proiect de regulament este să armonizeze normele privind comercializarea de produse alimentare noi pe piaţa UE. Primul obiectiv este să garanteze un nivel ridicat de protecţie cu privire la viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi sănătatea şi bunăstarea animalelor fiind, în acelaşi timp, consecvent cu transparenţa şi cu funcţionarea eficientă a pieţei interne şi cu necesitatea de a stimula inovarea în industria agroalimentară. Am susţinut acest raport, deşi am fost împotriva unor amendamente propuse în şedinţa plenară: amendamentul 11, care declară că „În consecinţă, nu trebuie introduse pe lista Uniunii alimente provenite din animale clonate sau descendenţi ai acestora” şi amendamentul 14, care se referă la domeniul de aplicare şi vizează excluderea alimentelor produse din animale clonate şi din descendenţii acestora. De fapt, acesta nu este un exemplu de declarare a susţinerii sau a opoziţiei faţă de introducerea pe piaţă a alimentelor derivate de la animalele clonate şi de la descendenţii acestora, ci de solicitare a unei propuneri specifice în privinţa acestui subiect de la Comisia Europeană, fără a prejudicia interdicţia.

  Elena Băsescu (PPE), în scris. – (RO) Am votat pentru adoptarea amendamentului 37 la raportul referitor la „alimentele noi”. Susţin propunerea prin care se cere Comisiei Europene să iniţieze măsuri legislative care să interzică punerea pe piaţă a produselor provenite de la animale clonate. Conform Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, producţia de alimente din animale clonate nu se justifică în prezent din motive etice: animalele clonate au probleme grave de sănătate, majoritatea murind în primele zile sau săptămâni de viaţă. Medicii veterinari au decis să eutanasieze oaia Dolly, primul mamifer clonat dintr-o celulă adultă, întrucât suferea de grave probleme de sănătate. Acest caz a readus în discuţie implicaţiile clonării animalelor. Cetăţenii Uniunii Europene nu doresc clonarea animalelor pentru consumul alimentar.

Conform unui sondaj al Comisiei Europene, 84 % din cetăţeni consideră că efectele pe termen lung în cazul consumului de alimente provenind de la animale clonate nu sunt suficient cunoscute. De asemenea, există temeri privind posibilele efecte secundare cauzate de consumul acestor alimente. Un alt argument împotriva clonării animalelor în scopuri alimentare este faptul că piaţa europeană este suficient aprovizionată cu alimente.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) În cadrul acestui raport, deputaţii europeni din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa au votat în favoarea unui amendament care dorea ca produsele alimentare derivate din animale hrănite cu organisme modificate genetic să poarte o etichetă care să indice consumatorului utilizarea OMG-urilor. Din păcate, acest amendament nu a primit majoritatea calificată şi, prin urmare, va trebui să revenim asupra acestuia la viitoarea reformă majoră a politicii agricole comune. Un alt punct cheie în dezbaterea centrată pe animalele clonate îl reprezintă descendenţii acestora şi alimentele produse din acestea. Consiliul şi Comisia au dorit să includă descendenţii animalelor clonate în categoria de „alimente noi”, o poziţie pe care deputaţii europeni ALDE, la fel ca majoritatea deputaţilor europeni, au respins-o în mod clar. În prezent, nu a fost aprobată nicio lege care să autorizeze produsele de la animalele clonate (lapte sau carne, de exemplu). Prin urmare, deputaţii europeni au solicitat o lege care să interzică în mod explicit alimentele produse din alimente clonate şi din descendenţii acestora, cu un moratoriu privind vânzarea acestora. Datorită acestui vot, Dolly nu va ajunge în meniul dvs.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Regulamentele privind alimentele noi stipulează că alimentele produse cu ajutorul nanotehnologiei trebuie autorizate doar după ce sunt supuse la metode de evaluare. În mod similar, regulamentele stipulează că alimentele obţinute din animalele clonate sau din descendenţii acestora nu trebuie autorizate în UE. Ne confruntăm cu situaţii noi şi trebuie aplicat principiul precauţiei. Trebuie să avem mai multe cunoştinţe ştiinţifice în aceste domenii.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Deşi am fost încântată să votez împreună cu grupul meu pentru majoritatea raportului, nu am putut să susţin amendamentul 76 privind etichetarea OMG a produselor animale derivate de la animale hrănite cu OMG-uri. Motivul pentru care nu am putut să susţin acest amendament a fost că Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a desfăşurat cercetări extinse în acest domeniu şi a ajuns la concluzia că etichetarea în acest caz nu este garantată. O astfel de etichetare ar avea un impact negativ asupra agriculturii europene, care ar fi nevoită să producă şi să cumpere hrană nemodificată genetic, mai scumpă. Sunt necesare mai multe consultări privind această problemă înainte să facem un pas atât de important.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului pentru a obţine excluderea alimentelor derivate din animale clonate şi din descendenţii acestora din domeniul de aplicare a regulamentului privind alimentele noi şi un embargo asupra importurilor de alimente noi derivate din animale clonate. Am votat, de asemenea, în favoarea raportului pentru a susţine faptul că alimentele pentru care au fost aplicate procese de producţie care necesită metode speciale de evaluare a riscului (de exemplu, alimente procesate utilizând nanotehnologii) nu trebuie comercializate până când aceste metode speciale nu vor fi aprobate în vederea utilizării şi până nu se va dovedi prin evaluări de siguranţă adecvate, bazate pe aceste metode, că alimentele respective pot fi utilizate în siguranţă.

Aceste alimente noi constituie o ameninţare pentru producţia agricolă care, până în prezent, a fost furnizorul principal de alimente. Există, de asemenea, aspectul protecţiei consumatorului. Toate prevederile din regulamentul Comisiei privind etichetarea alimentelor noi sunt inadecvate şi obscure pentru consumator în mod deliberat. Multinaţionalele concurează prin introducerea tehnologiilor ştiinţifice periculoase pe pieţe. Nu ar trebui ca interesele financiare ale acestor companii, dintre care majoritatea se orientează către alimente derivate din animale clonate şi nanomateriale, să determine standardele alimentelor de larg consum.

  Philippe de Villiers (EFD), în scris. – (FR) Parlamentul European este solicitat să-şi dea avizul asupra proiectului de rezoluţie legislativă prezentat de dna Liotard privind subiectul „alimentelor noi”.

Alimentele noi şi suplimentele nutritive pot fi de origine vegetală sau animală sau pot fi produse chiar prin cercetare ştiinţifică şi tehnologică. Acestea sunt ingrediente sau alimente al căror consum a fost neglijabil sau inexistent până acum. Totuşi, UE îl legiferează în continuare.

Alimentele constituie baza vieţii; realizarea de modificări la ceea ce omenirea cunoaşte de milenii în beneficiul marilor complexe agroalimentare este periculoasă.

Clonarea animalelor în scopul producţiei alimentelor sau OMG-urile sunt la ordinea zilei. Aceasta este o capcană.

Responsabilitatea impunerii de alimente noi şi a legislaţiei aferente în statele membre nu revine UE. O decizie de această natură reprezintă o încălcare a suveranităţii naţionale şi, prin urmare, reiterez dezacordul meu faţă de acest raport.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Sunt foarte încântată de votul care a avut loc asupra proiectului de regulament privind alimentele noi. Atât în relaţie cu produsele alimentare derivate din animale clonate şi din descendenţii lor, cât şi cu produsele alimentare fabricate utilizând nanotehnologii, Parlamentul a creat un precedent privind principiul precauţiei. Nu avem cunoştinţe ştiinţifice sau analize de risc suficiente care să ne permită să autorizăm aceste ingrediente noi în alimentele noastre! Cred că cercetarea şi dezvoltarea tehnologică trebuie continuate. În plus, nu îi susţin pe fundamentaliştii alimentari care ne îndeamnă să solicităm, şi unii chiar solicită, risc zero, dând naştere la standarde de siguranţă care sunt uneori excesive.

În acest caz, totuşi, cred că trebuie să fim foarte prudenţi în conformitate cu dorinţele cetăţenilor europeni chestionaţi privind subiectul în 2008 (Eurobarometru). Majoritatea lor (65 %) şi-au declarat opoziţia faţă de consumul animalelor clonate.

În cele din urmă, dar nu mai puţin important, clonarea animalelor este sinonimă adesea cu suferinţa animalelor. Trebuie doar să ne reamintim de oaia Dolly. În această privinţă, este sursa noastră de alimentaţie atât de limitată în prezent încât să putem justifica acest tip de practică?

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului privind alimentele noi, deoarece acesta introduce norme noi care vor întări siguranţa acestor alimente în UE. Totuşi, cred că alimentele de la animale clonate sau de la descendenţii lor nu trebuie autorizate în UE.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Scopul regulamentului este să garanteze siguranţa alimentară, promovând cel mai sigur traseu posibil „de la fermă la consumator”. Din acest motiv, suntem îngrijoraţi în legătură cu procesele de producţie, etichetarea şi monitorizarea pieţei. Susţin aceste preocupări, ţinând cont că acestea permit consumatorilor să ia o decizie în cunoştinţă de cauză privind alimentele pe care le consumă, având cunoştinţe suficiente privind compoziţia şi forma lor de producţie. Totuşi, confruntându-ne cu o tendinţă de reglementare tot mai mare din partea UE a acestor aspecte, îmi aduc aminte ce s-a întâmplat cu cerealele modificate genetic (MG), a căror introducere în UE a fost interzisă la momentul respectiv, dar importate fără nicio restricţie din ţările terţe. Aceasta îi dezavantajează pe producătorii europeni atunci când produsele lor concurează pe rafturile supermarketurilor cu altele, identice din punct de vedere generic, dar cu metode de producţie mai rapide sau mai ieftine, ceea ce le permite să fie mai atractive pentru client. În cele din urmă, aş dori să atrag atenţia asupra faptului că Food and Drug Administration din SUA a aprobat deja consumul alimentar al animalelor clonate (2008). Aceasta, similar cu ceea ce s-a întâmplat în trecut cu cerealele MG, reprezintă probleme concrete pentru Europa în ceea ce priveşte importurile acestor produse şi necesită reglementarea urgentă a acestui aspect.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Regulamentul prezent stabileşte norme armonizate pentru introducerea de produse alimentare noi pe piaţa UE pentru a garanta un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi vieţii oamenilor, a sănătăţii şi bunăstării animalelor, a mediului şi a intereselor consumatorului, asigurând, simultan, transparenţa şi funcţionarea eficientă a pieţei interne şi stimulând inovarea în industriile agroalimentare. Regulamentul în cauză se aplică aditivilor alimentari, enzimelor alimentare, aromelor şi anumitor ingrediente alimentare cu proprietăţi aromatizante asupra cărora este aplicat un proces de producţie nou, neutilizat înainte de 15 mai 1997, care cauzează modificări semnificative ale compoziţiei sau structurii alimentelor, precum, de exemplu, prin utilizarea nanomaterialelor artificiale. Când un produs alimentar nou poate avea un efect asupra corpului uman comparabil cu cel al unui medicament, Comisia va solicita ca Agenţia Europeană pentru Medicamente să decidă dacă acest produs alimentar intră sub incidenţa Regulamentului (CE) nr. 726/2004. Sunt în favoarea excluderii alimentelor produse din animale clonate şi din descendenţii acestora din domeniul de aplicare a regulamentului. Într-adevăr, nu există nicio justificare pentru consumul de animale clonate, deoarece nu sunt convins că clonarea nu pune în pericol bunăstarea animalelor.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Regulamentul privind alimentele noi este destinat să stabilească norme armonizate pentru introducerea de alimente noi pe piaţa UE, astfel încât să garanteze un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi vieţii umane, a sănătăţii şi bunăstării animalelor şi a mediului şi a intereselor consumatorilor. Am votat pentru această a doua lectură, deoarece amendamentele propuse se încadrează în aceste obiective. Documentul îndeamnă, de asemenea, Comisia să prezinte o propunere legislativă care să interzică introducerea pe piaţa UE a alimentelor derivate din animale clonate şi din descendenţii acestora, similară cu cea prezentată, de exemplu, în rezoluţia din 3 septembrie 2008. Aceasta este o aplicare corectă şi adecvată a principiului precauţiei.

De asemenea, considerăm că indicaţia privind necesitatea de monitorizare a alimentelor noi introduse pe piaţă este pozitivă. Din păcate, majoritatea Parlamentului a respins, din nou, necesitatea de etichetare a alimentelor care conţin organisme modificate genetic (OMG-uri) sau animale hrănite cu OMG-uri, punând la îndoială principiul transparenţei informaţiilor şi al libertăţii de alegere a consumatorului.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. − (IT) Când modificăm regulamentele privind alimentele noi, trebuie să garantăm respectarea atât a principiului precauţiei, cât şi a siguranţei alimentare, care este una dintre cele mai importante aplicaţii ale acestora. Propunerea raportoarei de a exclude carnea clonată din domeniul de aplicare a regulamentului şi interdicţia de utilizare a cărnii clonate în scopuri alimentare garantează că modelul alimentar european rămâne în siguranţă, ceea ce Lega Nord – mişcarea din care fac parte – s-a străduit întotdeauna să realizeze. O felicit pe dna Liotard şi voi susţine în totalitate activitatea pe care a desfăşurat-o.

  Elisabetta Gardini (PPE), în scris. – (IT) Ştim că clonarea trebuie să fie subiectul unei propuneri legislative a Comisiei Europene. Totuşi, în timp ce aşteptăm acest regulament, nu ne putem asuma riscul ca produsele derivate din animale clonate sau create în laboratoare să ajungă în meniul nostru.

Mai presus de toate, trebuie să garantăm siguranţa consumatorilor noştri şi acest lucru este dificil fără să interzicem în mod explicit utilizarea de animale clonate şi a descendenţilor acestora în produsele alimentare. Prin urmare, sunt încântată că votul de astăzi din Parlamentul European s-a îndreptat în această direcţie, inclusiv privind partea referitoare la memorandumul asupra alimentelor produse utilizând nanotehnologia, până când riscurile posibile pentru sănătate vor putea fi eliminate. Acesta nu este un exemplu de împiedicare a progresului ştiinţific şi a rezultatelor sale pozitive, ci de reglementare a impactului său asupra cetăţenilor, prin respectarea criteriului precauţiei maxime. De prea multe ori în trecut, produsele au intrat liber pe pieţe, doar pentru a fi retrase din cauză că sunt dăunătoare sănătăţii. Sper că Consiliul va urma exemplul nostru privind acest aspect.

  Robert Goebbels (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva regulamentului privind alimentele noi, deoarece acesta este pur şi simplu un amestec de temeri şi obsesii pe care unii deputaţi le au faţă de progresul ştiinţific. Este evident că „alimentele sigure şi sănătoase” sunt de dorit.

Totuşi, a suspecta automat orice tehnică nouă, fie sub formă de progrese în biotehnologie şi genetică din industria alimentară, fie de utilizare a nanoştiinţelor, este pur şi simplu ridicol. Principiul precauţiei a devenit principiul lipsei de acţiune. Restul lumii avansează în toate domeniile; Europa îşi îmbunătăţeşte în mod birocratic etichetarea alimentelor.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) Pe cât am fost de revoltată de decizia UE de la începutul anului, de a autoriza utilizarea OMG-urilor în Europa, pe atât resping cu fermitate propunerea Comisiei privind „alimentele noi” din două motive, şi anume animalele clonate şi utilizarea nanotehnologiilor. Prin urmare, am votat, în mod normal, împotriva autorizării alimentelor derivate din produse clonate şi în favoarea unui moratoriu privind comercializarea şi promovarea alimentelor modificate prin nanotehnologii. Comisia şi Consiliul nu au dorit regulamente specifice pentru cele două tipuri de alimente, dar acest lucru este esenţial. În ambele cazuri, aceste produse nu trebuie autorizate, deoarece nu s-a dovedit că sunt inofensive şi deoarece riscurile pentru sănătate nu au fost eliminate. Aceste aspecte trebuie supuse unor studii suplimentare în legătură cu modul în care afectează siguranţa alimentară şi protecţia alimentară pentru cetăţenii europeni, dar şi în legătură cu întrebări legate de etică.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Deşi dezbaterile privind alimentele noi continuă să fie încordate şi contradictorii, sunt încântată că Parlamentul European şi-a menţinut, în a doua lectură, poziţia din primă lectură, în ciuda unei reticenţe puternice din partea Consiliului şi a Comisiei. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport dintr-un motiv simplu. Pe lângă obiecţiile etice faţă de producţia industrială care utilizează animale clonate, nu doresc să văd aceste produse ajungând în meniul consumatorilor europeni, ţinând cont de îndoielile actuale constante cu privire la caracterul inofensiv al cărnii clonate. În această privinţă, am votat în favoarea unei propuneri legislative distincte care să interzică alimentele derivate din animale clonate şi din descendenţii acestora.

În plus, cu aceleaşi preocupări pentru precauţie în legătură cu produsele fabricate care utilizează nanotehnologia, am susţinut impunerea unui moratoriu asupra promovării acestora până la efectuarea unei evaluări de risc şi impunerea precizării clare pe etichetă a nanoingredientelor.

Pe de altă parte, regret că amendamentul care solicită etichetarea obligatorie a produselor alimentare provenind de la animale hrănite cu OMG-uri a fost respins.

  Nadja Hirsch (ALDE), în scris. – (DE) Partidul Liber Democrat German este în mod fundamental în favoarea etichetării pozitive (etichetarea privind procesarea) a organismelor modificate genetic la nivel european, pentru a asigura transparenţa necesară pentru consumatori. Totuşi, în acest caz, nu am reuşit să votăm în favoarea acestui raport, deoarece propune un tratament inegal pentru sectoare diferite. Acesta solicită etichetarea alimentelor de origine animale, dar nu şi pentru cele de origine vegetală.

Etichetarea incorectă a acestui tip de produse de origine animală poate distorsiona piaţa în dezavantajul uneia dintre părţi. Aceasta contracarează eforturile noastre de a asigura concurenţa echitabilă şi este clar în conflict cu principiul egalităţii consacrat de sistemul nostru juridic.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Susţin solicitarea acestei Camere de interzicere a alimentelor derivate din animale clonate şi sunt sigur că punctul de vedere al Parlamentului reflectă opinia majorităţii cetăţenilor europeni. Sunt dezamăgit, totuşi, că amendamentul care solicită etichetarea alimentelor derivate din animale hrănite cu MG nu a primit majoritatea necesară. Sunt sigur că vasta majoritate a cetăţenilor europeni l-ar susţine şi pe acesta.

  Seán Kelly (PPE), în scris. – Reglementarea alimentelor noi ar trebui, în opinia mea, să excludă problema clonării animalelor şi a produselor derivate din această tehnologie controversată şi discutabilă. Prin urmare, am votat pentru susţinerea unui apel către Comisie pentru ca aceasta să prezinte o propunere separată privind clonarea, în vederea reglementării acestei probleme – reflectat în susţinerea mea faţă de prima parte a amendamentului 37. Pentru a fi consecvent, m-am abţinut în ceea ce priveşte partea a doua a amendamentului 37, care ar recomanda Comisiei forma propunerii sale privind clonarea. Avem nevoie de o dezbatere pe larg privind această problemă, pentru a reflecta preocupările cetăţenilor referitoare la bunăstarea animalelor clonate. Cunosc votul din 2008 al PE privind clonarea, care a solicitat interzicerea utilizării cărnii de la animalele clonate. Avizul ştiinţific al Autorităţii pentru Siguranţa Alimentară din Irlanda este că alimentele derivate din animale clonate nu sunt comercializate pe piaţa irlandeză şi că astfel de alimente nu sunt produse în Irlanda.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Cu acest al doilea proiect de regulament privind alimentele noi, vor fi adoptate, în cele din urmă, norme uniforme privind introducerea alimentelor noi pe piaţa UE. Acesta va ţine cont de nivelul ridicat de protecţie a sănătăţii. Există motive legate de sănătate şi etice împotriva autorizării cărnii de la animale clonate sau de la descendenţii lor. Riscurile nu pot fi excluse când se consumă carne clonată şi, pe fondul standardelor ridicate de protecţie a animalelor din Europa, clonarea trebuie respinsă în mod clar. Doar 10 % dintre animalele crescute in vitro supravieţuiesc şi acestea suferă de o incidenţă mai mare a bolilor. Nu este necesar să producem carne clonată pentru a asigura furnizarea de alimente în Europa; agricultura din Europa produce alimente de cea mai înaltă calitate, bazate pe producţia agricolă tradiţională sau organică. Acum avem nevoie de o protecţie clară a fermelor rurale şi de standarde de producţie şi de sănătate ridicate pentru agricultura europeană în viitor.

  Holger Krahmer (ALDE), în scris. – (DE) FDP este, în principiu, în favoarea etichetării pozitive, sau a etichetării privind procesarea, pentru OMG-uri din alimente la nivel european, pentru a asigura transparenţa necesară consumatorilor. În acest caz, totuşi, nu putem fi de acord cu faptul că se solicită tratament inegal pentru sectoare diferite. Deşi etichetarea este solicitată pentru domeniul produselor din carne, aceasta nu este solicitată în cazul produselor vegetale. Etichetarea incorectă a acestui tip de produse de origine animală poate denatura piaţa în dezavantajul uneia dintre părţi. Aceasta contracarează eforturile noastre de a asigura concurenţa echitabilă şi este clar în conflict cu principiul egalităţii consacrat de sistemul nostru juridic.

  David Martin (S&D), în scris. – Aceasta este o problemă care îi preocupă considerabil pe alegătorii din toată Europa şi am ascultat îngrijorarea multora dintre alegătorii mei din Scoţia. Sunt de acord că alimentele derivate din animale clonate nu trebuie să intre în lanţul alimentar şi că avem nevoie de evaluări de siguranţă riguroase privind alimentele produse cu ajutorul nanotehnologiei înainte să putem analiza introducerea acestora pe piaţă. La fel ca în cazul votului recent privind etichetarea alimentelor, susţin în totalitate etichetarea clară a cărnii şi, în special, marcarea explicită a cărnii provenite de la animale hrănite cu OMG-uri. Sunt foarte dezamăgit că amendamentul privind etichetarea OMG a alimentelor nu a primit voturile necesare, parţial din cauza lipsei de susţinere a deputaţilor europeni din partea Conservatorilor britanici.

  Mairead McGuinness (PPE), în scris. – Regulamentul privind alimentele noi ar trebui, din punctul meu de vedere, să excludă problema clonării animalelor şi a produselor derivate din această tehnologie controversată şi discutabilă. Am votat pentru susţinerea unui apel către Comisie pentru a prezenta o propunere separată privind clonarea, în vederea reglementării acestei probleme – aşa cum reiese din susţinerea mea a primei părţi a amendamentului 37. Pentru a fi consecvent, m-am abţinut în ceea ce priveşte partea a doua a amendamentului 37, care ar recomanda Comisiei forma propunerii sale privind clonarea. Avem nevoie de o dezbatere amănunţită privind această problemă, care să includă preocupări despre bunăstarea animalelor clonate. Cunosc votul din 2008 al PE privind clonarea, care a solicitat interzicerea utilizării cărnii de la animalele clonate. Deşi aceasta poate fi, în cele din urmă, decizia Comisiei, a Consiliului şi a Parlamentului, nu am dorit să recomand rezultatul. Avizul ştiinţific al Autorităţii pentru Siguranţa Alimentară din Irlanda este că alimentele derivate din animale clonate nu sunt comercializate pe piaţa irlandeză şi că astfel de alimente nu sunt produse în Irlanda. Totuşi, Comisia a declarat că produsele nealimentare precum embrionii şi sperma de la animalele clonate pot exista în prezent pe piaţa UE.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Liderii politici nu trebuie să accepte riscul pentru sănătatea cetăţenilor noştri şi pentru ecosistemul nostru. Până când nu va fi dovedit caracterul inofensiv al fiecărei tehnici de clonare şi a altor modificări genetice, va trebui să ne protejăm împotriva tuturor efectelor acestora pentru generaţiile următoare.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Produsele care ar putea cauza probleme pentru societate nu pot fi aprobate, în niciun caz, fără să fie examinate îndeaproape. Prin urmare, acest regulament este foarte important pentru piaţa europeană, deoarece protejează siguranţa alimentară şi sănătatea umană. Alimentele produse prin utilizarea nanotehnologiei trebuie să fie supuse unei evaluări specifice a riscului înainte de a putea fi aprobate, etichetate şi introduse pe piaţa europeană. Utilizarea alimentelor obţinute din animale clonate sau din descendenţii lor este un subiect controversat, dar, în opinia mea, aceste alimente nu trebuie autorizate în UE. Incertitudinile privind impactul economic, social şi ecologic al acestei tehnologii noi necesită o evaluare şi mai strictă. Cercetătorii au devenit mediatorii principali în relaţia societăţii cu riscul, având capacitatea să anticipeze viitoarele pericole şi să decidă în ceea ce priveşte aprobarea de alimente noi. Doar alimentele înregistrate în lista Uniunii pot fi introduse pe piaţă.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Am votat în favoarea raportului Liotard privind alimentele noi deoarece acesta exclude vânzarea produselor alimentare care provin de la animale clonate din normele privind autorizarea produselor alimentare noi. Cred că Comisia Europeană nu poate continua să ignore dorinţa publicului de a nu consuma produse alimentare derivate din animale clonate. Nu există nicio garanţie că aceste produse nu implică riscuri grave pentru sănătate când sunt consumate. Animalele clonate au un procent ridicat de malformaţii. Nu putem permite Comisiei Europene să ignore această realitate şi să pună în pericol sănătatea publică şi conservarea ecosistemului nostru. Prin urmare, cred că, atâta timp cât nu există nicio garanţie că aceste produse alimentare nu sunt nocive pentru sănătate, comercializarea acestora nu trebuie permisă.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Protecţia sănătăţii umane trebuie să fie prioritatea noastră. Prin urmare, alimentele trebuie etichetate clar şi simplu, şi trebuie furnizate informaţii corecte cu privire la conţinutul acestora. Trebuie să excludem, în mod specific, produsele de la animale clonate sau de la descendenţii lor. Este esenţial să fie introduse controale stricte şi să existe sancţiuni pentru nerespectarea acestora. Pentru mine a fost foarte important să votez în favoarea amendamentelor care necesită etichetarea alimentelor modificate genetic.

  Claudio Morganti (EFD), în scris. − (IT) Poziţia mea faţă de raportul aflat în discuţie în Parlament este motivată, printre altele, de convingerea că circulaţia liberă a cărnii clonate trebuie interzisă. Cu privire la alimentele noi sau la alimentele care nu sunt prezente în mod tradiţional în UE, cred că este necesar să avem atât un aviz etic prealabil asupra problemei, precum şi un permis care să demonstreze conformitatea cu cerinţele de siguranţă în vigoare în UE pentru toate alimentele.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. – (RO) Am votat în favoarea raportului pentru că am considerat necesară o atitudine prudentă în privinţa utilizării „noilor alimente”. Acest punct de vedere este legat de necesitatea protejării sănătăţii populaţiei şi, în acelaşi timp, a informării consumatorilor cu privire la conţinutul alimentelor pe care le cumpără. Cu toate acestea, doresc să precizez că sunt de părere că cercetările ştiinţifice în domeniul noilor alimente nu trebuie sub nicio formă îngrădite, singurul criteriu reprezentându-l nivelul de siguranţă alimentară.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. − (IT) Protecţia sănătăţii umane prin controlul alimentelor este o prioritate pentru Uniunea Europeană. Obiectivul principal este să instituim norme armonizate pentru introducerea alimentelor noi pe piaţa europeană, pentru a garanta un nivel ridicat de protecţie a vieţii şi a sănătăţii umane, a sănătăţii şi a bunăstării animalelor, a mediului şi a intereselor consumatorilor, asigurând, în acelaşi timp, transparenţa şi funcţionarea eficientă a pieţei interne şi stimularea inovării în sectorul agroalimentar. Unele dintre amendamente adoptate erau legate de colectarea de informaţii privind clasificarea alimentelor noi, interdicţia privind alimentele noi neconforme, condiţiile pentru adăugarea alimentelor noi pe lista europeană, informarea, monitorizarea, etichetarea, alimente tradiţionale din ţările terţe, utilizarea testelor care nu se efectuează pe animale şi strategii de testare inteligente, protecţia datelor şi măsuri de inspecţie şi control.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) În Cartea albă privind siguranţa alimentară, Comisia şi-a făcut cunoscută intenţia de a examina aplicarea legislaţiei privind alimentele noi şi de a aduce adaptările necesare legislaţiei existente. Propunerea Comisiei din 14 ianuarie 2008 privind alimentele noi vizează reglementarea introducerii pe piaţă a alimentelor noi şi a alimentelor din ţările terţe. În plus, acesta stabileşte norme pentru autorizarea, monitorizarea, etichetarea şi utilizarea alimentelor noi.

La 25 martie 2009, Parlamentul a adoptat, în primă lectură, o rezoluţie legislativă care modifică propunerea respectivă. Pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a vieţii şi a sănătăţii umane, a bunăstării animalelor şi a mediului, Parlamentul a votat în favoarea excluderii alimentelor obţinute din animale clonate şi din descendenţii lor. Poziţia Consiliului în primă lectură privind alimentele noi a fost adoptată la 15 martie 2010.

Totuşi, Consiliul nu a ţinut cont de unele dintre elementele din prima lectură a Parlamentului; amendamentele cele mai importante din prima lectură nu au fost luate în considerare de Consiliu. Cred că este necesar, ca în a doua lectură, să respecte cât mai mult posibil poziţia adoptată de Parlament în primă lectură, având în vedere că poziţia a fost adoptată cu o majoritate largă.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Prezentul regulament stabileşte norme armonizate pentru introducerea pe piaţă a alimentelor noi în Comunitate în vederea garantării unui nivel ridicat de protecţie a vieţii şi sănătăţii umane, a sănătăţii şi bunăstării animalelor, a mediului şi a intereselor consumatorilor, asigurând, în acelaşi timp, transparenţa şi funcţionarea eficientă a pieţei interne şi stimulând inovarea în cadrul industriei agroalimentare.

Am votat acest raport pentru a putea fi interzise în Europa carnea şi produsele lactate provenind de la animale clonate sau descendenţii acestora şi, de asemenea, ca alimentele produse prin utilizarea nanotehnologiilor să fie supuse unor evaluări privind riscurile şi să fie etichetate în acest sens.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Scopul acestui regulament este să definească normele pentru monitorizarea oricăror alimente noi care pot ajunge în meniul consumatorilor europeni. Totuşi, propunerea Comisiei este departe de a fi satisfăcătoare, în principal în două domenii.

În primul rând, se cunoaşte prea puţin despre efectele nanotehnologiilor asupra sănătăţii şi, prin urmare, acestea trebuie monitorizate în mod specific înainte de a fi introduse pe piaţă. Aceasta se aplică deja în cazul produselor cosmetice; ar fi absurd dacă aceeaşi acţiune nu ar fi adoptată în cazul alimentelor.

În al doilea rând, alimentele produse din animale clonate şi din descendenţii lor, pentru care Comisia şi Consiliul nu intenţionează să instituie un sistem specific cu pretextul că nu există nicio dovadă privind riscurile pentru sănătatea consumatorilor. Acest lucru este, pur şi simplu, inacceptabil. Chiar dacă nu este cazul consumului direct al animalelor clonate, dorim să eliminăm aceste produse alimentare din domeniul de aplicare a regulamentului şi, mai presus de toate, dorim o dezbatere publică şi transparentă care să aibă loc privind această problemă şi care să implice atât producătorii, cât şi consumatorii.

Acestea sunt întrebări etice care trebuie adresate în numele unui model de producţie şi de consum pe care suntem datori să-l păstrăm.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Raportul Liotard privind alimentele noi reflectă preocupările Parlamentului cu privire la alimentele derivate din animale clonate şi din utilizarea nanotehnologiilor. Împărtăşesc aceste preocupări şi, prin urmare, am susţinut acest raport. În prezent, nu există, de fapt, nicio lege comunitară care să autorizeze sau să interzică produsele lactate şi din carne derivate din animale clonate, deşi solicităm de ani de zile o legislaţie europeană adecvată privind acest subiect. Între timp, sugerăm interzicerea explicită a alimentelor derivate din animale clonate şi din descendenţii lor. Cu privire la problema produselor alimentare modificate prin nanotehnologii (orice ingredient sub formă de nanomaterial sau orice aliment creat utilizând o metodă de producţie care utilizează nanotehnologii), sunt în favoarea principiului precauţiei şi, prin urmare, a unui moratoriu, deoarece riscurile pentru sănătate nu au fost excluse.

În consecinţă, salut semnalul trimis de Parlament astăzi, pe care eu l-am susţinut, chiar dacă consider că respingerea amendamentului 76, care solicită ca produsele alimentare derivate din animale crescute cu OMG-uri să fie etichetate, este o greşeală. Cred că, în domeniul de aplicare a politicii transparenţei cu privire la etichetare şi pentru a oferi autoritate consumatorilor, această măsură este oportună la nivel european, ţinând cont de sensibilitatea subiectului.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Votul privind alimentele noi a decurs foarte bine. Totuşi, există un dezavantaj: amendamentul privind etichetarea produselor derivate din animale hrănite cu furaje modificate genetic a fost eliminat din raport. Acesta a fost, în mod remarcabil, susţinut de majoritatea deputaţilor europeni (351 pentru, 296 împotrivă), dar, din păcate, majoritatea absolută (369) necesară în a doua lectură nu a fost atinsă. În ceea ce priveşte restul, poziţia Comisiei pentru mediu a fost reconfirmată, cu excluderea alimentelor derivate din animalele clonate şi din descendenţii acestora din domeniul de aplicare. În termen de şase luni de la intrarea în vigoare a acestui regulament, Comisia va prezenta o propunere legislativă pentru a interzice introducerea pe piaţă comunitară a alimentelor derivate din animale clonate şi din descendenţii acestora. Înainte de intrarea în vigoare, trebuie impus un moratoriu privind introducerea pe piaţă a unor astfel de alimente.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Suntem în favoarea prevederii deoarece, spre deosebire de poziţia Consiliului, aceasta exclude libera circulaţie a cărnii clonate, în ciuda votului Parlamentului împotriva evaluării etice înainte de autorizarea unui aliment nou şi împotriva cerinţei ca alimentele tradiţionale din ţările terţe să îndeplinească, de asemenea, cerinţele de siguranţă ale UE.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport, care reconfirmă poziţia Parlamentului European privind chestiunea esenţială a alimentelor derivate din animale clonate. Există multe aspecte etice privind utilizarea acestei tehnologii, în special cu privire la bunăstarea animalelor. În plus, nu înţelegem complet riscurile reducerii diversităţii genetice la animale, care ar rezulta din producerea unui număr mare de clone. Pur şi simplu, nu există o justificare sau necesitate de a utiliza animale clonate pentru producţia alimentară. Este imoral şi inutil. Voi continua să colaborez cu raportoarea şi cu ceilalţi raportori alternativi pentru a promova punctul de vedere comun al Parlamentului conform căruia alimentele derivate din animale clonate nu trebuie acceptate pe piaţa europeană. Ca urmare a votului Parlamentului, avem acum mandatul puternic necesar pentru a negocia cu Consiliul.

  Renate Sommer (PPE), în scris. – (DE) Am votat în favoarea interzicerii cărnii clonate. Avem carne suficientă prin creşterea convenţională a animalelor şi ar fi iresponsabil să producem carne clonată. Clonarea implică cruzime faţă de animale. Doar un număr mic de clone sunt capabile să supravieţuiască şi majoritatea celor care supravieţuiesc au malformaţii. Acestea mor în agonie în primele cinci luni de viaţă. În plus, experienţa ne arată că metodele de reproducere utilizate pentru a produce animale vor fi utilizate, în cele din urmă, la oameni. Prin urmare, este important să transmitem un semnal clar UE este împotriva clonării. Este, de asemenea, normal să ne opunem etichetării alimentelor obţinute din animale hrănite cu organisme modificate genetic. Majoritatea animalelor din fermele europene sunt hrănite cu proteine importate, modificate genetic. Totuşi, modificarea genetică a plantelor furajere nu se transferă în produsele de origine animală şi nu este prezentă în carne, ouă sau lapte. Parlamentul European s-a declarat deja în favoarea excluderii produselor animale de la cerinţa etichetării din regulamentul privind trasabilitatea şi etichetarea alimentelor şi furajelor modificate genetic, intrat în vigoare în 2004. Oricine mai solicită încă o astfel de etichetare va trebui să explice consumatorilor că aceasta va avea ca rezultat o creştere semnificativă a preţului produselor animale, fără să aibă vreun beneficiu suplimentar.

  Marc Tarabella (S&D), în scris. – (FR) Încă o dată, Parlamentul European a adoptat o poziţie opusă faţă de cea a Consiliului. De fapt, nu este posibil, ţinând cont de starea curentă a cunoştinţelor noastre, să acordăm aprobarea de intrare pe piaţă a animalelor clonate sau chiar a descendenţilor acestora. Consiliul a decis să ignore recomandările Comisiei Europene privind bioetica şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) făcute în 2008. Există prea puţine studii ştiinţifice privind consecinţele potenţiale pentru consumator şi procedurile de clonare sunt încă în etapa de dezvoltare; multe animale clonate mor prematur din cauza malformaţiilor sau insuficienţelor (cardiovasculară, hepatică, respiratorie, sistem imunitar etc.).

În plus, clonarea ar reduce diversitatea genetică a animalelor; aceasta reprezintă un risc serios pentru modelul agricol european, care este bazat pe calitatea produselor, respectul pentru mediu şi pentru normele stricte de bunăstare a animalelor. Trebuie să garantăm consumatorilor carne de înaltă calitate, faţă de care aceştia trebuie să nu aibă nicio suspiciune. Prin urmare, împreună cu colegii mei deputaţi, am votat împotriva acordării autorizaţiei de comercializare pentru animale clonate sau chiar pentru descendenţii acestora.

  Thomas Ulmer (PPE), în scris. – (DE) Am adus câteva modificări ulterioare la votul meu deoarece dna Ayuse, raportoarea, a inclus propriul său aviz în lista de votare şi nu avizul majoritar al grupului, după cum s-a convenit. Regret foarte mult că această procedură internă a avut loc, deoarece a discreditat grupul.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. –(FR) Am votat în favoarea raportului colegei mele, dna Liotard (GUE/NGL/Ţările de Jos), privind regulamentele pentru autorizarea comercializării alimentelor noi.

Acest regulament solicită, în special, interzicerea comercializării produselor alimentare derivate din animale clonate. Această măsură este urgentă, deoarece tehnologia clonării nu este cunoscută suficient. În prezent, mai bine de jumătate dintre animalele clonate mor prematur, suferă de malformaţii şi prezintă alte probleme de sănătate. Alimentele din clone de această natură nu trebuie să ajungă, prin urmare, în meniul cetăţenilor.

Acest regulament furnizează, de asemenea, un cadru pentru metodele de experimentare şi evaluare cu privire la nanomateriale. Cercetarea în acest domeniu este foarte recentă şi este important să nu introducem aceste produse prematur pe piaţă. Siguranţa consumatorului trebuie, prin urmare, să aibă prioritate.

Regret totuşi că Parlamentul European a respins anumite propuneri ale dnei Liotard, în special cu privire la considerarea anumitor produse (aditivi, arome etc.) ca produse alimentare, publicarea studiilor europene în acest domeniu sau etichetarea, în special, a produselor derivate de la animale crescute cu OMG-uri.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) În ceea ce priveşte utilizarea nanomaterialelor în alimente, există un grad mare de incertitudine printre cetăţenii europeni. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară atrage atenţia că ştiinţa nu poate furniza în prezent nicio informaţie satisfăcătoare cu privire la efectele consumului de alimente care conţin nanomateriale. În prezent, nu dispunem de o bază ştiinţifică întemeiată pentru a putea să excludem posibilitatea ca nanomaterialele din alimente să aibă efecte dăunătoare asupra corpului uman. Prin urmare, nanomaterialele nu trebuie permise în alimente, sub nicio formă, până când nu sunt disponibile proceduri de testare pentru evaluarea riscului. Am votat pentru etichetarea alimentelor produse din animale care sunt hrănite cu furaje modificate genetic.

Recomandare pentru a doua lectură: Holger Krahmer (A7-0145/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) În prezent, există deja prea multe directive (şapte) în UE care se referă la emisiile industriale. Prin urmare, acest raport răspunde la o necesitate urgentă de a raţionaliza legislaţia europeană prin reunirea, într-un singur text, a tuturor directivelor privind emisiile industriale. În plus, instalaţiile reprezintă un element central în prevenirea şi reducerea poluării prin emisiile industriale. De aceea, am susţinut raportul Krahmer. De fapt, acesta a reuşit să ţină cont de problemele de mediu prin consolidarea rolului documentelor de referinţă din sector privind cele mai bune tehnici disponibile la definirea condiţiilor de utilizare pentru aceste instalaţii şi prin consolidarea prevederilor privind închiderea centrelor şi readucerea lor la starea originală şi altele. Acest text a fost supus unor negocieri îndelungate şi mi se pare că, în sfârşit, compromisul se dovedeşte a fi foarte satisfăcător pentru cetăţenii europeni. De aceea l-am susţinut.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea Directivei IPPC, care are obiectivul de a preveni şi de a controla emisiile industriale. Aceasta solicită controlul integrat al poluării, vizând emisiile din atmosferă, apă şi sol. Această legislaţie are un impact foarte puternic la nivel european, deoarece se aplică la mii de instalaţii industriale, încurajând, prin urmare, industria europeană să utilizeze tehnologii şi procese mai puţin poluante şi mai eficiente din punctul de vedere al resurselor naturale consumate. Această directivă va contribui la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului UE.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului privind emisiile industriale, deoarece cred că s-a ajuns la un acord echilibrat privind asigurarea şi abordarea integrată pentru reducerea emisiilor poluante şi, în acelaşi timp, pentru competitivitatea industriei europene, pe baza celor mai bune tehnologii disponibile.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Acest proiect de directivă prezentat de Comisie urmăreşte să reunească cele şapte directive existente care reglementează aspectele referitoare la emisiile industriale. Obiectivul său este să asigure un grad mai mare de protecţie a mediului şi, în acelaşi timp, să standardizeze şi să simplifice procedurile în diferitele state membre şi să reducă poverile administrative inutile.

Deşi recunosc necesitatea unei abordări ambiţioase pentru controlul emisiilor industriale, în conformitate cu obiectivele UE privind mediul şi în lupta împotriva schimbărilor climatice, cred totuşi că este important să menţioneze că normele şi ţintele stabilite pentru industriile europene nu pot fi atât de ambiţioase încât să pună în pericol competitivitatea lor într-o lume globalizată. Susţin cu entuziasm conceptul de dezvoltare curată, care implică creşterea şi competitivitatea într-un context mai ecologic. Prin urmare, nu pot susţine mai multe dificultăţi şi mai multe obstacole pentru industria europeană.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În 2005, Comisia a întreprins o revizuire a Directivei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC), în urma căreia a fost prezentată o propunere de directivă privind emisiile industriale. Obiectivul acesteia este să revizuiască şi să reunească într-o singură directivă cele şapte directive existente care privesc acest subiect. Sub incidenţa Directivei IPPC intră aproximativ 52 000 de instalaţii industriale, ale căror emisii reprezintă un procentaj semnificativ din volumul total al poluării atmosferice din UE. În conformitate cu această directivă, autorităţile relevante ale statelor membre sunt obligate să ia în considerare documentele de referinţă BREF atunci când eliberează autorizaţii pentru fiecare instalaţie industrială şi când stabilesc valorile limită de emisie pentru anumite instalaţii.

Pe lângă poluarea atmosferei, activitatea industrială poate avea drept efect şi poluarea apelor şi a solului sau poate genera deşeuri. Din acest motiv, pentru acordarea autorizaţiei este necesară adoptarea unei abordări integrate, care să ţină cont de efectul global asupra mediului. Salut adoptarea acestui raport, în special restricţia privind excepţiile pentru operatorii industriali.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) După cum am menţionat în timpul dezbaterii din Cameră, noua directivă va crea un cadru normativ mai strict pentru emisiile industriale şi, odată cu acesta, condiţiile pentru protecţia mai bună a mediului şi a sănătăţii publice, în special pentru cetăţenii care trăiesc şi lucrează în apropierea centrelor industriale sau în zonele unde funcţionează acestea. Acesta include principiul important conform căruia, dacă dorim să protejăm mediul şi sănătatea publică, trebuie să punem în aplicare cele mai bune tehnologii pe care avansul tehnologic şi ştiinţific ni le pot furniza în procesele de producţie, în special în cele care au un impact mai mare asupra mediului. Totuşi, compromisul la care s-a ajuns în a doua lectură asigură flexibilitatea necesară pentru punerea în aplicare a celor mai bune tehnologii disponibile, astfel încât să ţină cont suficient de diferenţele dintre statele membre şi circumstanţele fiecăruia, atât la nivelul sistemelor şi condiţiilor de producţie respective, cât şi la nivelul capacităţii acestora de a aplica adaptările necesare la nivelul tehnologiei şi al proceselor de producţie.

Excepţiile acordate în acest caz, care sunt adecvate şi justificate, împreună cu planurile naţionale de tranziţie, permit diferitelor state membre şi întreprinderilor acestora să se adapteze la legislaţia nouă fără a compromite producţia naţională, păstrând, în acelaşi timp, obiectivele originale de protecţie a mediului şi a sănătăţii publice.

  Françoise Grossetête (PPE), în scris. – (FR) Reunirea a şapte directive care reglementează emisiile industriale în Europa într-un singur text, foarte controversat, a fost adoptată, în cele din urmă şi ar trebui să salutăm acest vot. Scopul este să reducem la minim toate efectele nocive ale majorităţii activităţilor noastre industriale din UE, în special emisiile de poluanţi potenţiali din aer, apă şi sol şi deşeurile.

Acordul final la care s-a ajuns va merge mult mai departe. Acesta acceptă punctele esenţiale ale poziţiei pe care am apărat-o în cadrul Comisiei pentru mediu timp de câteva luni şi care au fost concepute să facă din acest text o lege ambiţioasă, dar realistă, adaptată la problemele din ţările noastre.

Acordul întăreşte prevederile privind protecţia mediului, dar acordă statelor membre o anumită flexibilitate, pentru care am luptat, cu un cadrul aplicabil pentru instalaţiile de ardere mari. În timpul acestei perioade de criză, avem nevoie de o politică de mediu europeană puternică, dar aceasta nu trebuie să dezavantajeze industria noastră. Strategia şi politica industriale nu mai pot reprezenta noţiuni interzise la Bruxelles. Să aruncăm o privire la ceea ce fac concurenţii noştri din ţările terţe!

  Edvard Kožušník (ECR), în scris. – (CS) Ştiu cât de dificilă a fost negocierea pentru acest compromis. Salut faptul că principiul subsidiarităţii a fost aplicat în multe dintre prevederile directivei, determinând reducerea numărului de competenţe delegate Comisiei Europene. De asemenea, consider că eşecul anumitor state de a adopta o propunere mai strictă, care ar fi depăşit cadrul sugerat de Comisie însăşi, este un succes al propunerii. Consider că toate acestea reprezintă o victorie pentru bunul simţ. Totuşi, sunt îngrijorat de faptul că adoptarea de planuri naţionale de tranziţie nu va oferi spaţiu suficient operatorilor de facilităţi individuale să se pregătească în mod adecvat pentru introducerea noilor limite. Este adevărat că încercăm să realizăm o reducere a emisiilor nocive, dar trebuie, în acelaşi timp, să ţinem cont de efectele economice ale acestor măsuri şi de cât de raţionale sunt acestea din punctul de vedere al competitivităţii şi al caracteristicilor specifice ale economiilor statelor membre actuale. Faptul că anumite facilităţi vor fi închise forţat la mijlocul duratei lor de funcţionare va avea, fără îndoială, un impact asupra preţurilor energiei la utilizatorul final şi va afecta, de asemenea, industria metalurgică, cu consecinţe economice potenţial fatale în unele regiuni. Prin urmare, aş aprecia dacă directiva ar oferi mai multă flexibilitate planurilor naţionale de tranziţie, astfel încât anul de reducere a activităţii să nu fie 2020 sau anul de închidere a instalaţiilor să nu fie 2023, ci 2025. Deşi ştiu cât de greu s-a ajuns la acest compromis, mă abţin de la vot, având în vedere competitivitatea economiei cehe.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Această directivă urmăreşte să rezume şapte directive separate anterioare privind emisiile industriale într-un singur text. Prevenirea şi controlul emisiilor instalaţiilor industriale din aer, apă şi sol este esenţială pentru a îndeplini obiectivele unei economii mai ecologice, aşa cum este prevăzut în strategia Europa 2020. Trebuie să menţionez faptul că mulţi dintre poluanţii ale căror emisii vor fi reduse prezintă un risc pentru sănătate şi pentru mediu, contribuind la creşterea incidenţei bolilor precum cancerul şi astmul. Este foarte important să respectăm termenele limită pentru reducerea emisiilor prevăzută în această directivă.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Nu am nimic împotrivă ca UE să pledeze pentru protecţia mediului, dar acest document este, în esenţă, doar o versiune nouă a textelor existente şi nu face niciun fel de sugestie nouă cu privire la emisiile industriale. Propunerile şi amendamentele prezentate de comisie au fost inutile şi nu au fost cu adevărat ambiţioase, drept care am votat împotriva lor.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestui text bine echilibrat. Îi felicit pe membrii Comisei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară pentru activitatea desfăşurată, deoarece au reuşit să ajungă la un compromis atotcuprinzător.

Directiva privind emisiile industriale reuneşte şapte directive cu scopul de a simplifica şi modifica legislaţia curentă. Multe sectoare sunt implicate, de la agricultură la instalaţiile de ardere mari. Susţin abordarea cerinţelor minime. Deşi unele întreprinderi nu pot, de fapt, să fie reglementate doar la nivel european, trebuie să existe cel puţin un numitor comun pentru a evita denaturările concurenţei şi daunele aduse mediului.

Sunt de acord că autoritatea care trebuie să identifice aceste cerinţe, care dispune de resursele şi de aptitudinile necesare, este Comisia. În acelaşi spirit, susţin excepţiile introduse pentru a asigura flexibilitatea necesară pentru statele membre. În cele din urmă, aş dori să subliniez accentul pus pe informarea publicului, transparenţa şi atenţia faţă de consumatori care distinge activitatea Parlamentului. În general, sunt satisfăcut de acest raport, care creşte protecţia mediului şi reduce, în acelaşi timp, poverile administrative inutile.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Obiectivul Directivei din 1996 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC) este să prevină şi să controleze emisiile din aer, apă şi sol din instalaţiile industriale în Uniunea Europeană.

Scopul IPPC este să promoveze punerea în aplicare a celor mai bune tehnici disponibile (BAT) sau mai curând a acelor tehnici viabile din punct de vedere economic şi tehnologic care oferă cele mai eficiente rezultate în atingerea unui nivel ridicat de protecţie a mediului. Cele mai bune tehnici disponibile sunt definite în documentele de referinţă BAT (BREF) care sunt întocmite în urma unui schimb de informaţii la care participă Comisia, autorităţile statelor membre şi alte părţi interesate („Procesul de la Sevilla”).

În şedinţa plenară din 10 martie 2009, Parlamentul a discutat, în primă lectură, propunerea Comisiei de a stabili valori limită ale emisiilor direct pe baza documentelor BREF: Parlamentul s-a opus acesteia printr-o modificare fundamentală care prevede constituirea unei comisii care ar avea sarcina să stabilească măsuri pentru limitarea emisiilor sub formă de cerinţe minime.

Susţin propunerea de a stabili cerinţe minime la nivelul Uniunii pentru valorile limită ale emisiilor doar pentru întreprinderile care solicită intervenţie din partea UE, conform criteriilor de impact asupra mediului şi stadiului de punere în aplicare a BAT în sectorul în cauză.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Am votat acest raport pentru a se adopta legislaţia revizuită privind poluarea industrială a aerului, cu limite mai stricte pentru protoxidul de azot, dioxidul de sulf şi particulele de praf, care sunt nocive atât pentru sănătate, cât şi mediul înconjurător. Consider că trebuie să existe un sistem uniform de autorizare integrată a tuturor instalaţiilor în UE, care să funcţioneze respectând aceleaşi standarde de emisii (cele mai bune tehnici disponibile BAT) şi să fie monitorizate şi controlate pe baza unor cerinţe minime obligatorii.

Această abordare integrată este benefică atât pentru protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei, cât şi pentru dezvoltarea durabilă a societăţii europene. Se creează noi locuri de muncă verzi, se asigură cetăţenilor furnizarea de produse, de energie electrică şi termică, fără să se creeze distorsiuni ale concurenţei în interiorul UE.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Propunerea asupra căreia votăm actualizează şapte legi existente privind emisiile industriale într-un singur text. Aceste legi includ directive importante privind instalaţiile de ardere mari şi prevenirea şi reducerea integrate a poluării (renumita IPPC, sub incidenţa căreia intră circa 52 000 de instalaţii industriale şi agricole – de la rafinării la ferme de porci – cu potenţial de poluare ridicat). Sunt încântat că, după doi ani de negocieri dificile, s-a ajuns în sfârşit la un compromis, în timpul celei de-a treia reuniuni trilaterale din iunie. La fel ca în cazul altor compromisuri, există concesii şi avantaje, dar, în general, Parlamentul European a luptat pentru a asigura mai multă claritate şi echitate cu privire la cerinţele de mediu. Acest text include, în mod evident, progrese majore privind mai multe puncte esenţiale – în particular calitatea aerului, optimizarea performanţelor mediului şi întărirea obligaţiilor statelor membre cu privire la instalaţiile de monitorizare.

În cele din urmă, observ cu satisfacţie prevederea elaborării de către Comisie, înainte de sfârşitul anului 2011, a unei propuneri legislative care să modifice pragurile de autorizare în funcţie de speciile de păsări de curte care, în acest caz specific, vor include prepeliţele, deoarece acesta este un subiect sensibil în circumscripţia mea electorală.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Votul de astăzi asupra legislaţiei privind emisiile industriale este un pas în direcţia corectă pentru limitarea daunelor aduse mediului de poluanţii industriali, dar este regretabil că rezultatul final este nesatisfăcător în domenii cheie. Deşi legislaţia nouă aduce unele îmbunătăţiri, aceasta permite, în continuare, prea multe excepţii. Nu sunt satisfăcut de rezultatul final, care permite în continuare poluarea aerului de către cele mai vechi şi mai murdare centrale energetice. Aceste centrale energetice vor putea să facă excepţie de la reguli încă 12 ani. În loc să recompensăm comportamentul corect, noi recompensăm poluarea, cetăţenii europeni plătind preţul.

Scopul acestei directive este să asigure protecţia îmbunătăţită a cetăţenilor europeni şi a mediului prin obligarea industriilor să limiteze poluarea mediului. Sunt dezamăgit că acest compromis slab acţionează în favoarea acelor state membre care se bazează pe cele mai vechi instalaţii de ardere mari. În industria ecologică există deja mai mulţi angajaţi decât in industria auto şi această directivă ar fi putut promova în continuare industriile inovatoare, ecologice. În schimb, o minoritate de blocare din Consiliu a pus interesele industriilor celor mai poluante, învechite, care nu au niciun viitor real înaintea celorlalţi.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Nu pot să votez decât în favoarea directivei, având în vedere volumul de muncă depus pentru a ajunge la un acord între Comisie, Consiliu şi Parlament. Textul este menit să furnizeze un nivel mai bun de protecţie a mediului fără să fie o povară excesivă asupra întreprinderilor.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Această directivă privind emisiile industriale şi prevenirea şi controlul integrat al poluării este foarte importantă, deoarece priveşte calitatea aerului pentru toţi cetăţenii Europei. În prezent, nu există condiţii de concurenţă echitabile între statele membre. Unele dintre ele depun toate eforturile, în timp ce altele nu fac nimic. Prin urmare, este scandalos că ţări precum Italia şi Regatul Unit au blocat îmbunătăţirile necesare în Consiliu. Am votat în favoarea textului final, deoarece reprezintă o înăsprire clară a normelor, deşi permite opţiuni care pot fi extinse pe o perioadă de 12 ani. Totuşi, rezultatul final va fi că termocentralele alimentate cu cărbuni din Regatul Unit şi din Italia sau din orice loc al Europei vor trebui să satisfacă standarde severe, astfel încât să putem garanta sănătatea cetăţenilor tuturor statelor membre. Până la urmă, acesta este scopul.

Recomandare pentru a doua lectură: Satu Hassi şi Caroline Lucas (A7-0149/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. − (IT) Despădurirea este o problemă care are repercusiuni grave atât asupra emisiilor de dioxid de carbon, cât şi asupra pierderii constante a biodiversităţii. Din păcate, cauza principală a acestui fenomen este reprezentată de exploatările forestiere ilegale. Prin urmare, cred că este esenţial faptul că UE face un efort decisiv pentru a combate utilizarea şi comercializarea lemnului obţinut ilegal, care reprezintă 20-40 % din producţia industrială de lemn. Prin urmare, votez în favoarea acestui raport, sperând că acesta va putea reduce utilizarea lemnului obţinut ilegal în Europa.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Scopul acestui raport este să reducă vânzarea lemnului şi a produselor derivate din exploatarea ilegală pe piaţa internă. Am votat în favoarea acestui raport deoarece a reuşit să găsească un principiu satisfăcător pentru protecţia consumatorilor europeni şi a companiilor industriale europene, principiul „obligaţiei de diligenţă”. Acest principiu oferă măsuri şi proceduri care vor permite operatorilor să urmărească lemnul şi produsele derivate, să acceseze informaţii legate de conformitatea cu legislaţia aplicabilă şi să gestioneze riscul de vânzare a lemnului şi a produselor derivate din exploatarea ilegală a lemnului pe piaţa internă.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. – (RO) Decizia Parlamentului European de a interzice lemnul de provenienţă ilegală şi a de controla exact traseului acestuia va reduce fenomenul de despăduriri ilegale şi va oferi consumatorilor posibilitatea de a alege în cunoştinţă de cauză produsele pe care le folosesc. Legislaţia UE care interzice lemnul de provenienţă ilegală este o inovaţie legislativă majoră la nivel internaţional, de la pădurile din întreaga lume care sunt devastate prin tăieri ilegale, până la piaţa UE, unde sunt vândute cheresteaua şi produsele din lemn. Cifrele pe care le avem la dispoziţie în acest moment arată că cel puţin 20 % din lemnul şi produsele de lemn care ajung pe piaţa europeană provin din surse ilegale.

Fiecare dintre cele 27 de state membre trebuie să se implice activ în aplicarea noilor reglementări în ceea ce priveşte controlarea sursei lemnului şi să aplice sancţiuni celor care comercializează lemn obţinut ilegal. Este clar acum, mai mult decât oricând, când Europa şi România se confruntă cu inundaţii catastrofale cu pierderi omeneşti şi materiale, că despăduririle au provocat parţial această situaţie. Niciunul dintre statele membre nu trebuie să ezite în aplicarea de sancţiuni penale celor care comercializează lemn obţinut ilegal.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea interzicerii comercializării lemnului şi produselor provenite din lemn exploatat ilegal pe piaţa europeană. Această decizie este esenţială pentru protejarea pădurilor din toată lumea, care sunt un factor esenţial în combaterea schimbărilor climatice. Aceasta va contribui, de asemenea, la protejarea şi conservarea pădurilor europene. Importul ilegal de lemn în Europa a cauzat scăderea drastică a preţului lemnului, care, din punct de vedere financiar, a făcut imposibil ca proprietarii de păduri europeni să-şi câştige existenţa din exploatarea lemnului.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Interdicţia privind importul de lemn obţinut ilegal este necesară, mai ales în contextul combaterii încălzirii globale. Această interdicţie, care ar trebui să afecteze între 20 şi 40 % din lemnul importat în Europa va permite, de fapt, realizarea unui progres important în combaterea despăduririi. Aceasta va conduce la o reducere semnificativă a emisiilor de CO2 în atmosferă şi va contribui la protejarea speciilor de animale şi de plante care sunt, în prezent, în pericol de dispariţie. Această schemă va determina, de asemenea, o îmbunătăţire a condiţiilor de trai ale comunităţilor locale care depind de pădure şi, într-un sens mai general, a celor ale întregii populaţii din ţările în cauză. Făcând operaţiile ilegale mai dificile, în special ca urmare a trasabilităţii impuse importatorilor şi prin încurajarea operatorilor de a lucra legal şi, prin urmare, de a plăti taxele relevante în ţara de producţie, UE sprijină ţările în cauză în lupta acestora contra fraudei fiscale, permiţându-le să genereze mai multe resurse pe care le vor putea utiliza, apoi, în beneficiul populaţiei.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului privind prevederile pentru operatorii care introduc lemn şi produse din lemn pe piaţă deoarece combaterea exploatării ilegale a lemnului este esenţială pentru oprirea pierderii biodiversităţii şi a despăduririi şi, de asemenea, este un element cheie în combaterea schimbărilor climatice.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Rata alarmantă în care dispar pădurile necesită ca toţi să facem un efort important pentru a apăra o parte din patrimoniul nostru natural, care este esenţial pentru supravieţuirea omenirii. Când cumpără lemn şi produse din lemn, consumatorii europeni ar trebui să poată fi siguri că nu contribuie la despădurire sau că alimentează un comerţ ilegal care beneficiază de pe urma exploatării ilegale a resurselor forestiere şi care pune în pericol companiile care se comportă responsabil şi care respectă biodiversitatea. Parlamentul doreşte să se pună un accent mai mare pe combaterea acestei calamităţi şi mai multă stricteţe privind importul şi comercializarea şi cred că acestea merită să fie urmărite.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Despădurirea are loc într-un ritm de aproximativ 13 milioane de hectare pe an şi se consideră că este responsabilă pentru circa 20 % din emisiile de carbon din întreaga lume, fiind, de asemenea, una dintre cauzele majore ale pierderii biodiversităţii. Aceasta este, de asemenea, responsabilă pentru încălcări grave ale drepturilor omului deoarece, în multe state, pădurile au o importanţă culturală şi socială mare pentru populaţia indigenă şi pentru cei care depind de păduri.

Exploatarea ilegală a lemnului este o cauză majoră a despăduririlor, deoarece volumul de lemn care provine din exploatarea ilegală este estimat între 350 şi 650 de milioane m3 pe an, care reprezintă 20-40 % din producţia de lemn la nivel global. Aceasta determină scăderea preţului lemnului, ne privează de resursele naturale şi de veniturile fiscale şi agravează sărăcia în rândul populaţiei care este dependentă de silvicultură.

În calitate de mare consumator de material lemnos şi produse din lemn, Uniunea Europeană are obligaţia de a întreprinde acţiuni eficiente împotriva defrişărilor şi a exploatărilor forestiere ilegale, care trebuie să includă, fără îndoială, încetarea furnizării unei pieţe pentru produsele din lemn ilegale. Sunt în favoarea excluderii micilor producători de lemn din domeniul de aplicare a acestui regulament, deoarece cred că obligaţia verificării prealabile este foarte dificilă.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Propunerea de regulament are scopul de a stabili obligaţii pentru operatorii care alimentează piaţa cu lemn şi produse din lemn. Înţelegem necesitatea de a conserva resursele forestiere, asigurând exploatarea rezonabilă şi durabilă a acestora şi întreţinerea biodiversităţii pădurilor noastre. Totuşi, raportul creează câteva preocupări în legătură cu punerea în aplicare a procedurilor în statele membre. Ţinând cont de diversitatea care există în diferite state, precum în dimensiunea proprietăţilor, în unele cazuri, regulamentul se va dovedi nerealizabil şi va genera costuri ridicate. Mai există, de asemenea, îndoieli legate de ideea distrugerii lemnului ilegal şi nu există un consens, ţinând cont că legislaţia naţională privind reglementarea adecvată este deja implementată, precum în Portugalia, unde anumite specii forestiere sunt protejate prin lege şi trierea necesită o autorizaţie specială.

Aceasta, precum şi faptul că nu reuşeşte să aducă nimic nou în protecţia resurselor forestiere, înseamnă că acest regulament poate crea restricţii privind silvicultura în ţări precum Portugalia, care ar putea afecta multe IMM-uri. Problema eşecului controlului lemnului din ţările terţe persistă şi trebuie rezolvată.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) 20 % din lemnul şi produsele derivate din lemn care intră în UE provin dintr-o sursă ilegală şi exploatarea ilicită a lemnului este un factor major pentru despădurire, care creşte cu aproape 13 milioane de hectare în fiecare an, cauzând o secătuire dramatică a resurselor naturale şi a biodiversităţii. Confruntat cu această situaţie, Parlamentul a decis recent să interzică importul în UE al lemnului obţinut ilegal şi sunt încântată de această decizie, care reprezintă un progres internaţional major. Prin această decizie, UE îşi îndeplineşte în cele din urmă responsabilităţile cu privire la comerţul internaţional şi la combaterea despăduririi.

  Françoise Grossetête (PPE), în scris. – (FR) Am susţinut această recomandare pentru a doua lectură deoarece trebuie să evităm orice proces birocratic şi costisitor pentru a proteja viitorul materialelor din lemn şi pentru a combate eficient exploatarea ilegală a lemnului în Europa. Trebuie intensificat controlul importurilor noastre pentru a pune capăt definitiv despăduririi.

Operatorii şi autorităţile publice trebuie să îşi concentreze eforturile asupra legăturii celei mai apropiate de recoltarea lemnului, şi anume procesul prin care acesta intră pentru prima dată pe piaţă pe teritoriul UE.

Ar fi fost iresponsabilă sancţionarea editorilor europeni, solicitându-le să dovedească provenienţa hârtiei folosite pentru tipărirea cărţilor lor. Într-adevăr, este imposibilă determinarea originii lemnului care intră în compoziţia hârtiei.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Vreme îndelungată, UE a fost complice la comerţul global cu lemn ilegal. Despădurirea este o problemă gravă pentru întreaga planetă şi are un impact enorm asupra mediului global. Votul de astăzi va pune capăt folosirii lemnului ilegal pe teritoriul UE şi este un pas pozitiv către soluţionarea unei probleme reale.

  David Martin (S&D), în scris. – Sunt foarte mulţumit că acest raport a fost adoptat în Parlament. Fiind cel mai mare consumator de produse din lemn la nivel mondial, UE are obligaţia de a importa astfel de produse în mod responsabil, iar această cerinţă va avea acum un efect pozitiv asupra mediului, drepturilor omului şi protecţiei consumatorilor. Am fost dezamăgit că anumite prevederi – precum cele originale formulate de noi cu privire la sancţiunile pentru neconformitate – au devenit mai moderate în timpul negocierilor cu Consiliul, însă mă bucur că raportul a fost adoptat.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Despădurirea şi degradarea pădurilor reprezintă principalii factori responsabili de pierderea biodiversităţii. La rândul său, exploatarea forestieră ilegală este cauza principală a despăduririlor, reprezentând 20-40 % din producţia industrială globală de lemn. Acest raport a fost adoptat în vederea stopării acestei practici ilegale şi a impunerii unor sancţiuni severe asupra celor care exploatează ilegal lemnul. Adoptarea acestui regulament este, prin urmare, foarte importantă pentru a evita scăderea preţului lemnului, privarea cetăţenilor de resursele naturale şi pentru a pune capăt pierderilor fiscale şi agravării sărăciei în rândul celor care sunt dependenţi economic de silvicultură.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. − (IT) Nu mai este deloc acceptabilă importarea lemnului în Uniunea Europeană ştiind că acest lucru ar fi putut genera grave probleme de mediu şi sociale în ţările în care lemnul a fost tăiat. În calitate de persoane responsabile, nu putem ignora adevărata origine a produselor pe care le consumăm, în special atunci când acestea prejudiciază alte societăţi şi cauzează daune ecosistemelor.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Fenomenul despăduririlor este responsabil pentru aproape 20 % din emisiile globale de CO2 şi contribuie semnificativ la pierderea biodiversităţii. Exploatarea forestieră ilegală provoacă, de asemenea, grave probleme legate de încălcarea drepturilor omului în rândul populaţiilor dependente şi indigene.

Fiind un consumator de lemn şi produse din lemn, UE are obligaţia de a lua măsuri eficiente, precum blocarea accesului pe piaţă pentru lemnul şi produsele din lemn recoltat ilegal, în vederea combaterii acestui fenomen. Abordarea având la bază Acordul de parteneriat voluntar (APV), care a fost stabilit de UE prin Planul de acţiune din 2003 referitor la aplicarea legislaţiei, la guvernare şi la schimburile comerciale în domeniul forestier (FLEGT), nu este suficientă. Până în prezent, a fost semnat doar un singur acord de acest fel, iar caracterul său voluntar înseamnă că riscul de eludare şi nerespectare a acestuia este ridicat.

Poziţia Consiliului este mai slabă decât poziţia în primă lectură a Parlamentului şi nu conţine elemente importante precum interzicerea comercializării lemnului şi a produselor din lemn recoltat ilegal. Nu include nicio obligaţie pentru operatori şi nu specifică sancţiuni penale pentru încălcările grave. Consider că este necesară îmbunătăţirea şi extinderea acestei discuţii în numele protejării mediului.

  Marit Paulsen şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. – (SV) Exploatarea forestieră ilegală este o problemă uriaşă care trebuie soluţionată. Prin urmare, susţinem pe deplin obiectivul acestui raport, chiar dacă include tendinţe protecţioniste clare cu care nu suntem de acord. Reglementările excesive ridică bariere în calea comerţului, ceea ce afectează negativ ţările în curs de dezvoltare, devenind mai complicat pentru acestea să folosească industria lemnului pentru a ieşi din sărăcie. Cu toate acestea, problema exploatării forestiere ilegale trebuie luată foarte în serios. Având în vedere că raportul a fost îmbunătăţit în mod considerabil în timpul negocierilor cu Consiliul, inclusiv elementele care ar fi ridicat bariere comerciale, am decis totuşi să susţinem propunerea raportorului.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Exploatarea forestieră ilegală contribuie semnificativ la fenomenul de despădurire, volumul de lemn pentru industrie provenit din surse ilegale fiind estimat între 350 şi 650 milioane m3 pe an, ceea ce reprezintă 20 % din producţia industrială globală de lemn. Despădurirea, care are loc într-un ritm de circa 13 milioane de hectare pe an, reprezintă cauza a aproximativ 20 % din emisiile globale de carbon şi contribuie semnificativ la distrugerea biodiversităţii.

Exploatarea forestieră ilegală pune, de asemenea, grave probleme legate de drepturile omului, deoarece, în multe ţări, pădurile sunt foarte importante din punct de vedere cultural şi social pentru populaţiile a căror existenţă depinde de resursele forestiere şi pentru populaţiile indigene. Am votat acest raport deoarece propunerea legislativă promite interzicerea lemnului recoltat ilegal şi sancţionează comercianţii fără scrupule.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Jefuirea pădurilor tropicale este un flagel pentru planeta noastră. UE, care este al doilea importator de lemn după China, poartă o mare parte din responsabilitate pentru distrugerea anuală a 13 milioane de hectare de păduri la nivel global. În afară de dezastrul ecologic, vieţile a 350 de milioane de persoane şi a mii de specii sunt, de asemenea, ameninţate în mod direct.

Europa avea datoria să adopte o poziţie fermă. Parlamentul a făcut acest lucru, adoptând astăzi legislaţia care îi va obliga pe importatorii de lemn să dovedească originea legală a mărfii acestora, punând capăt astfel impunităţii existente până în prezent. Un sistem de trasabilitate este de acum prevăzut, începând cu teritoriul pe care copacul este tăiat până la livrarea finală a produsului.

Europa se află pe drumul cel bun. Consider că este salutară, de exemplu, semnarea recentă a unui acord de parteneriat cu Republica Congo, în vederea reformării sectorului său forestier. Având una din cele trei principale păduri tropicale din lume, această ţară, cu care avem relaţii cordiale, este deosebit de expusă comerţului ilegal. UE trebuie să profite acum de ocazie şi să încurajeze companiile din sector să opteze din ce în ce mai mult pentru importurile de lemn certificat.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Sunt foarte mulţumit că Parlamentul European a aprobat regulamentul care interzice comercializarea pe teritoriul UE a produselor de lemn obţinute ilegal şi introduce amenzi şi sancţiuni împotriva infractorilor. Noua legislaţie, aprobată de Parlament şi de Consiliu, se va aplica de la sfârşitul anului 2012 şi va contribui la lupta împotriva despăduririi şi a degradării pădurilor. De asemenea, va oferi mai multe garanţii consumatorilor cu privire la originea lemnului din produsele pe care le cumpără. Noul regulament, adoptat cu 644 de voturi pentru, 25 împotrivă şi 16 abţineri, interzice comercializarea în UE a lemnului provenit din exploatarea forestieră ilegală şi a produselor fabricate din acesta.

În prezent, se estimează că 20 % din produsele de lemn comercializate în UE provin din surse ilegale. Până acum, nu a existat o interzicere explicită a comerţului cu această materie primă în UE şi, prin urmare, chiar dacă lemnul ar fi provenit din exploatarea forestieră ilegală, ar fi putut fi comercializat legal pe piaţa europeană.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT)Sunt în favoarea propunerii deoarece vizează interzicerea comercializării lemnului recoltat în mod ilegal. Am votat împotrivă în comisie, însă în urma reuniunilor tripartite cu Comisia şi Consiliul, s-a ajuns la un bun compromis.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. – Despădurirea reprezintă cauza a aproximativ 20 % din emisiile globale de carbon. Aceasta provoacă daune grave ecosistemelor şi ameninţă nepreţuitele servicii ecologice pe care le oferă. Despăduririle sunt practicate pe suprafeţe mari în mod ilegal, fără niciun efort de replantare a copacilor sau un alt mod de gestionare a procesului pentru limitarea impactului său negativ. De asemenea, lemnul ilegal care provine din ţările terţe concurează în mod neloial cu industria forestieră a UE, care, de cele mai multe ori, produce lemn în mod legal şi durabil. Prin urmare, salut acest raport şi negocierile reuşite ale Parlamentului cu Consiliul – este o lege importantă care va permite abordarea multor provocări legate de mediu, de la protejarea biodiversităţii la schimbările climatice.

  Alf Svensson (PPE) , în scris. – (SV) Am votat împotriva Regulamentului privind lemnul miercuri. Obiectivul acestui regulament, şi anume acela de a reduce la minim riscul comercializării lemnului recoltat în mod ilegal pe piaţa UE, a fost iniţial unul pozitiv. Totuşi, în timpul negocierilor, propunerea a evoluat într-o direcţie care va avea drept rezultat o intervenţie excesivă pe piaţă, ceea ce nu este proporţional cu măsura în care ar fi posibilă limitarea exploatării forestiere ilegale. Prin urmare, am votat împotriva acestei propuneri.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. – (FR) Am votat acest proiect de regulament care stabileşte obligaţiile operatorilor care comercializează lemn şi produse de lemn pe piaţa europeană.

Este salutară interdicţia de comercializare pe piaţa internă europeană a lemnului recoltat ilegal. Decizia este esenţială pentru lupta împotriva despăduririi ilegale asociată cu exploatarea lemnului exotic pentru consumatorii occidentali. De asemenea, este un pas important în lupta împotriva încălzirii globale.

Regulamentul oferă garanţii semnificative în ceea ce priveşte fermitatea, prevenirea şi armonizarea legislaţiei statelor membre.

Este un pas necesar pentru o luptă eficientă împotriva unui astfel de comerţ ilegal în UE. Acesta va contribui la protejarea viitorului materialelor de lemn.

Prin urmare, salut iminenta intrare în vigoare a acestui nou regulament care dovedeşte că, în anumite domenii, UE poate avea un rol pozitiv dacă statele membre aplică în mod corect această legislaţie.

Raport: Antolin Sanchez Presedo (A7-0163/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Acest raport vizează stabilirea unui sistem de supraveghere solid, independent şi responsabil, care trebuie să constituie baza acţiunii europene în ceea ce priveşte pieţele financiare. Intenţia este atât europeană, cât şi mondială, deoarece G20 şi-a luat angajamentul „să ia măsuri în vederea construirii unui cadru de reglementare şi supraveghere mai solid şi mai consecvent la nivel mondial pentru viitorul sector financiar, care va sprijini dezvoltarea mondială durabilă şi va răspunde nevoilor întreprinderilor şi cetăţenilor” (Summitul G20 de la Londra din 2 aprilie 2009). Actuala criză financiară şi economică a demonstrat că există o asimetrie între globalizarea financiară, integrarea financiară în cadrul UE şi supravegherea la nivel naţional, asimetrie pe care trebuie să o eliminăm. De aceea, prin votul în favoarea raportului, mi-am luat angajamentul de a realiza progrese spre o structură de supraveghere mai bine integrată, având ca obiectiv realizarea unei pieţe unice integrate pentru serviciile financiare. Acum mingea este în terenul Consiliului, care trebuie, la rândul său, să realizeze progrese spre o veritabilă supraveghere financiară europeană.

  Andrew Henry William Brons (NI), în scris. – Am votat împotriva raportului, nu datorită faptului că ne-am opus conţinutului său în întregime, ci pentru că ne-am opus controlului legislativ al Uniunii Europene asupra instituţiilor britanice. Reglementarea instituţiilor britanice ar trebui realizată de către Parlamentul britanic.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de directivă deoarece consider că identificarea domeniilor care trebuie reglementate de standarde tehnice va trebui să stabilească un echilibru just prin crearea unui ansamblu unic de reguli armonizate, evitând introducerea unor complicaţii inutile în regulament şi în aplicarea acestuia. Singurele domenii care ar trebui selectate sunt cele în care standardele tehnice coerente contribuie în mod semnificativ şi eficient la realizarea obiectivelor unei legislaţii pertinente, garantând, în acelaşi timp, că deciziile politice sunt adoptate de către Parlament, Consiliu şi Comisie în conformitate cu procedurile actuale.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. – (RO) Votul pentru amânarea raportului Sánchez Presedo reprezintă semnalul de alarmă dat de Parlamentul European Consiliului de Miniştri, prin care se cere o reglementare mai strictă a sistemului financiar european.

Propunerea iniţială înaintată de Consiliu nu a fost considerată satisfăcătoare de către Parlament, iar negocierile nu au condus la un compromis acceptabil.

Prin amânarea raportului, dorim să lăsăm Consiliului timp pentru a veni cu o propunere care să corespundă mai bine nevoii de supraveghere a sistemului financiar şi care să permită stabilizarea economiilor europene, creşterea economică şi prevenirea crizelor viitoare.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) După cum au demonstrat clar consecinţele actualei crize economice şi financiare, continuarea succesului procesului de integrare europeană depinde în mod incontestabil de capacitatea sa de a găsi soluţii pentru consolidarea structurilor integrate de intervenţie în domeniul supravegherii financiare la nivel european. Suveranitatea naţională depinde din ce în ce mai mult de intervenţia supranaţională prin structurile Uniunii, care dispun de resursele şi competenţele care permit aplicarea şi conceperea unor strategii independente de influenţa voinţelor şi nevoilor naţionale şi izolate. Prin urmare, reiterez sprijinul meu pentru consolidarea competenţelor structurilor europene responsabile de gestionarea şi supravegherea activităţilor din diferitele sectoare financiare europene, precum Autoritatea bancară europeană, Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale şi Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Toate rapoartele pe care a trebuit să le votăm în cadrul pachetului „supraveghere” prezintă acelaşi neajuns. Deşi consolidează supravegherea actorilor financiari, a băncilor, a companiilor de asigurări, de fonduri etc., fapt cu care nu putem decât să fim de acord, acestea nu schimbă cu nimic, în realitate, ceea ce este supravegheat. Ele nu ajung în miezul problemei: sistemul capitalist dominat de finanţe şi globalizat.

Tot aceşti actori vor putea continua să creeze produse complexe, să securitizeze şi să schimbe creanţe, pe scurt, să desfăşoare o activitate financiară care nu are nicio legătură cu producerea reală a bunăstării. În loc să interzicem anumite active cu caracter nociv care, departe de a ameliora lichidităţile disponibile pentru activitatea economică, vizează doar crearea unui profit artificial şi prădător, noi le „supraveghem” şi le „reglementăm”.

Mare scofală! Procesul Lamfalussy este apreciat aici ca având toate virtuţile posibile. Însă trebuie spus că, având în vedere lipsa de moralitate, ca să nu spunem cinismul, din comportamentul anumitor instituţii financiare şi al directorilor acestora, a le acorda o astfel de putere de intervenţie în reglementările care îi privesc este nesănătos şi chiar profund nociv.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Recenta criză financiară a scos la lumină deficienţe majore ale supravegherii în sectorul financiar, atât în cazuri individuale, cât şi la nivelul sistemului în ansamblu. Modelele de supraveghere aveau o perspectivă naţională şi nu s-au adaptat la globalizarea care s-a produs în sistemul financiar, acolo unde diferite grupuri financiare îşi desfăşoară operaţiunile transfrontaliere, cu riscurile sistemice aferente. Prin urmare, nu a existat niciun fel de cooperare, coordonare sau coerenţă în aplicarea legislaţiei UE. Aşadar, obiectivul acestei directive este îmbunătăţirea generală a funcţionării pieţei interne prin garantarea unui nivel ridicat de supraveghere şi reglementare prudenţială şi prin protejarea deponenţilor, a investitorilor şi a tuturor beneficiarilor. Este deci esenţială protejarea integrităţii, a eficienţei şi a bunei funcţionări a pieţelor financiare, menţinerea stabilităţii şi a sustenabilităţii finanţelor publice şi consolidarea coordonării şi cooperării internaţionale în domeniul supravegherii. Înfiinţarea unui Sistem european al supraveghetorilor financiari şi definirea competenţelor acestuia sunt esenţiale pentru realizarea unui model eficient de supraveghere în toate sectoarele, inclusiv în cel bancar, al asigurărilor şi pensiilor ocupaţionale, precum şi al valorilor mobiliare şi al pieţelor.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. − (IT) Criza financiară a scos în evidenţă deficienţele existente în special în globalizarea financiară, integrarea financiară în cadrul UE şi supravegherea la nivel naţional. Răspunsul Uniunii Europene la criză trebuie să fie unul curajos. Disfuncţionalităţile serviciilor financiare şi impactul lor puternic şi nociv asupra economiei reale şi a finanţelor publice nu mai sunt tolerabile. Uniunea Europeană trebuie să furnizeze răspunsuri atât în ceea ce priveşte supravegherea micro, cât şi supravegherea macro şi trebuie să trateze atât cazurile specifice, cât şi reglementarea la nivel global. În acest context, obiectivele principale ale standardelor tehnice constau în armonizarea completă a reglementărilor financiare şi aplicarea consecventă a acestora prin abordări şi practici de supraveghere. Standardele tehnice în materie de supraveghere sunt instrumente necesare pentru armonizarea supravegherii la nivel european.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − CE a propus crearea unei noi arhitecturi a Regulamentului financiar UE, în vederea ameliorării calităţii şi coerenţei supervizării, a creşterii eficacităţii legiferării şi aplicării unei mai bune identificări a riscurilor cu care s-ar putea confrunta sistemul financiar.

S-a hotărât înfiinţarea unui Sistem european al supraveghetorilor financiari, compus dintr-o reţea de supraveghetori financiar naţionali, care să colaboreze cu trei autorităţi europene de supraveghere: Autoritatea bancară europeană, Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale şi Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe.

Înfiinţarea Autorităţii europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale trebuie să fie însoţită de elaborarea unei reglementări unice, pentru a garanta o armonizare consecventă, o aplicare uniformă, care să ajute la funcţionarea eficientă a pieţei interne, fără complicarea inutilă a legislaţiei şi a punerii în aplicare a acesteia.

Statele membre, în cooperare cu Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale, trebuie să asigure armonizarea consecventă, aplicarea uniformă a prezentei directive prin aplicarea unor standarde tehnice comune privind autorizarea, notificarea, procedurile de informare şi de publicare şi prin schimburi periodice de informaţii şi experienţă şi o cooperare mai strânsă, prin aceasta prevenindu-se denaturări ale concurenţei şi creându-se condiţiile necesare pentru asigurarea bunei funcţionări a afilierii transfrontaliere.

Raport: Sven Giegold (A7-0169/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Acest proiect de regulament vizează înfiinţarea unei Autorităţi europene pentru valori mobiliare şi pieţe. Autoritatea va fi unul dintre cele trei organisme create în vederea constituirii unui nou cadru de supraveghere. Prin urmare, va consolida eficienţa supravegherii şi reglementării şi va facilita identificarea riscurilor din cadrul sistemului financiar. Având în vedere sprijinul meu global pentru pachetul de supraveghere financiară, susţin crearea unei astfel de autorităţi. Aşadar, am votat în favoarea acestui raport care sprijină propunerea de regulament a Comisiei Europene şi totodată precizează necesitatea de îmbunătăţire şi definire mai precisă a rolului de mediator al autorităţii, un factor indispensabil pentru un cadru de supraveghere eficient şi responsabil.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de regulament deoarece consider că autoritatea trebuie să ia în considerare impactul activităţilor sale asupra concurenţei şi inovaţiei pe piaţa internă, competitivitatea globală a Uniunii Europene, incluziunea financiară şi noua strategie a UE pentru ocuparea forţei de muncă şi creştere. De asemenea, sunt de acord că, pentru realizarea obiectivelor stabilite, autoritatea trebuie dotată cu personalitate juridică, precum şi cu autonomie administrativă şi financiară. Conform Comitetului de supraveghere bancară de la Basel, autoritatea trebuie să aibă competenţe pentru a aborda chestiunile legate de respectarea legii, în special în legătură cu riscurile sistemice şi transfrontaliere.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Pentru reglementarea eficientă a pieţelor financiare şi speculative şi luând în considerare circumstanţele care au condus la această criză, care a avut consecinţe grave pentru Europa şi ţările dezvoltate, este indispensabilă garantarea unei intervenţii eficiente la nivelul tranzacţiilor cu valori mobiliare, însoţită de eforturi din partea Parlamentului şi a altor instituţii europene. Obiectivul este acela de a crea o bază structurală de monitorizare, evaluare, supraveghere şi desfăşurare a activităţii care să prevină, într-un cadru legislativ eficient, repetarea situaţiilor similare celor care au condus la actuala criză economică, financiară şi socială. În acest context, Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe, dotată în mod corespunzător cu personalitate juridică, va trebui să dispună de autonomie juridică, administrativă şi financiară pentru a putea garanta siguranţa şi stabilitatea pieţelor şi transparenţa operaţiunilor, astfel încât să se evite noi riscuri sistemice.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Recenta criză financiară a scos la lumină deficienţe majore ale supravegherii în sectorul financiar, atât în cazuri individuale, cât şi la nivelul sistemului în ansamblu. Modelele de supraveghere aveau o perspectivă naţională şi nu s-au adaptat la globalizarea care s-a produs în sistemul financiar, în care diferite grupuri financiare îşi desfăşoară operaţiunile peste graniţe, cu riscurile sistemice aferente. Aceasta a însemnat că nu a existat niciun fel de cooperare, coordonare sau coerenţă în aplicarea legislaţiei UE. Aşadar, obiectivul acestei directive este îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne prin garantarea unui nivel ridicat de supraveghere şi reglementare prudenţială şi prin protejarea deponenţilor, a investitorilor şi a tuturor beneficiarilor. Este deci esenţială protejarea integrităţii, a eficienţei şi a bunei funcţionări a pieţelor financiare, menţinerea stabilităţii şi a sustenabilităţii finanţelor publice şi consolidarea coordonării şi cooperării internaţionale în domeniul supravegherii. Înfiinţarea Autorităţii europene pentru pieţe financiare este esenţială pentru realizarea unui model de supraveghere eficient.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) UE a aşteptat prea mult pentru a introduce reglementări mai stricte asupra serviciilor financiare. S-a irosit prea mult timp de la începutul crizei. Toată lumea era pe deplin conştientă de deficienţele organismelor de supraveghere europene şi naţionale şi se pare că aceste deficienţe au fost exploatate în mod constant. Din acest motiv, am votat în favoarea acestui raport.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului prezentat de dl Giegold referitor la înfiinţarea Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP). După cum am afirmat deja şi am repetat şi astăzi, sunt de acord cu faptul că Europa trebuie să se consolideze şi să aibă condiţii de concurenţă echitabile. Trăim într-o piaţă globală în care sunt necesare norme globale!

Înfiinţarea unei Autorităţi europene este un pas enorm spre consolidarea pieţei unice şi înfruntarea provocărilor din partea giganţilor din ţările terţe. De asemenea, în ceea ce priveşte AEVMP, am o puternică reticenţă cu privire la faptul că trebuie evitată orice referire la forme de obligaţii fiscale, atât sub formă de taxe directe, cât şi sub formă de contribuţii.

Sunt în favoarea atribuirii de noi competenţe AEVMP, având în vedere nu doar prevederile pachetului de supraveghere, ci şi legislaţia privind managerii fondurilor speculative. O altă inovaţie importantă este puterea pe care o va exercita noua autoritate asupra agenţiilor internaţionale de rating. Sper ca următoarea propunere legislativă a Comisiei în acest sens să fie echilibrată şi aprobată rapid.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – După două luni de negocieri strânse cu Consiliul, Parlamentul European a votat astăzi amendamentele sale la propunerea Comisiei privind supravegherea financiară. O amplă coaliţie a subliniat clar că Parlamentul va aproba pachetul final doar dacă se vor introduce norme ambiţioase privind noua supraveghere financiară europeană. În acelaşi timp, Parlamentul a lăsat loc posibilităţii unui acord prin amânarea votului final în primă lectură până în septembrie.

Acum Consiliul trebuie să profite de această ocazie pentru a ieşi din propria letargie şi pentru a înainta pe puntea construită de Parlament. După 20 de reuniuni tripartite, Consiliul nu a prezentat o ofertă de compromis, în timp ce Parlamentul a prezentat o propunere cuprinzătoare. Prin urmare, negocierile s-au dovedit a fi dezamăgitoare. Negociatorii Consiliului au eşuat. În calitate de instituţie europeană, Consiliul nu trebuie să devină ostatic al intereselor naţionale şi trebuie să fie pregătit, dacă este necesar, să voteze cu majoritate calificată pentru a ajunge la un acord cu Parlamentul. Parlamentul European va aproba un acord în primă lectură în septembrie doar dacă Autorităţile de supraveghere europene sunt dotate cu puteri reale.

Raport: Sylvie Goulard (A7-0168/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport deoarece consider că supravegherea europeană a sistemului financiar şi înfiinţarea unui Comitet european pentru riscuri sistemice (CERS) sunt esenţiale. Este esenţială crearea unui sistem eficient de supraveghere, fără obstrucţionarea finanţării economiei, ceea ce presupune crearea unor condiţii pentru finanţarea stabilă a economiei, astfel încât să se asigure o creştere economică şi locuri de muncă durabile, garantarea pieţei unice, în care UE trebuie să poată realiza o supraveghere financiară de calitate pentru a evita fragmentarea pieţei unice şi menţinerea statutului UE pentru apărarea monedei euro şi a altor monede europene. UE trebuie să îşi menţină statutul la nivelul la care se iau deciziile, reiterându-şi angajamentul faţă de procedurile multilaterale, deoarece în acest mod va putea să îşi afirme mai bine valorile şi să îşi apere mai bine interesele strategice. Înfiinţarea CERS reprezintă o inovaţie importantă pentru o analiză macroeconomică la nivel european al cărei obiectiv principal este evaluarea riscurilor sistemice. Cooperarea strânsă dintre CERS şi, în special, autorităţile naţionale de supraveghere şi autorităţile europene responsabile pentru fiecare sector în parte reprezintă o prioritate în vederea creării unui model coerent de supraveghere la nivel macro sau microprudenţial.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Această propunere de regulament se referă la supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar, prin înfiinţarea unui Comitet european pentru riscuri sistemice. Susţin ferm pachetul de supraveghere financiară astfel cum a fost adoptat de Comisia parlamentară pentru afaceri economice şi monetare. Deşi acest pachet legislativ are multe obiective, două obiective principale ies în evidenţă: finanţarea stabilă a economiei pentru o creştere economică şi locuri de muncă durabile şi dorinţa de a proteja unitatea pieţei europene. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport, care prevede coerenţă între supravegherea macro şi microprudenţială, oferind astfel Uniunii Europene autorităţi şi comitete stabile, transparente şi coerente pentru gestionarea sistemului nostru financiar european şi global.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) Am votat astăzi, printre altele, propuneri referitoare la pachetul legislativ privind supravegherea financiară în Uniunea Europeană. Disputa cu privire la forma supravegherii financiare se referă la măsura în care vor fi dotate cu competenţe noile instituţii europene de supraveghere a operaţiunilor realizate de bănci, companii de asigurări şi pieţe financiare. Trebuie să ne menţinem simţul raţiunii în eforturile noastre justificate de a evita repetarea crizei financiare şi să nu cădem pradă isteriei. Instituţiile de pe piaţa financiară europeană ar trebui să fie complementare celor naţionale, mai degrabă decât să le creeze concurenţă. Problemele băncilor, ale companiilor de asigurări sau ale fondurilor de investiţii ar trebui să fie rezolvate întotdeauna de către autoritatea de supraveghere cea mai apropiată de situaţia respectivă şi care poate deci să o evalueze cu precizie. În multe cazuri, aceasta nu este şi nu va fi o autoritate europeană de reglementare. În opinia mea, este esenţial ca guvernele naţionale să aibă drept de veto în legătură cu deciziile autorităţilor europene de reglementare pentru a preveni aplicarea seducătoare, dar periculoasă, a unei proceduri uniforme într-o situaţie de dezastru care ar putea varia în funcţie de pieţele financiare ale statelor membre. Instituţiile europene de supraveghere nou înfiinţate cu puteri practic nelimitate ar fi ca un Leviatan, faţă de care statele ar ceda cu încredere puterea lor suverană şi care ar fi cu atât mai vulnerabil în situaţia în care această putere ar fi folosită incorect sau chiar s-ar abuza de aceasta.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de regulament deoarece consider că misiunea Comitetului european pentru riscuri sistemice (CERS) trebuie să fie aceea de a supraveghea şi evalua riscurile sistemice în condiţii normale, în vederea diminuării expunerii sistemului la riscul de disfuncţionalitate a componentelor sistemice şi îmbunătăţirii rezistenţei sistemului financiar la şocuri. În această privinţă, CERS ar trebui să asigure stabilitatea financiară şi să atenueze efectele negative asupra pieţei interne şi a economiei reale. Pentru a-şi îndeplini obiectivele, CERS ar trebui să analizeze toate informaţiile relevante, în special legislaţia aplicabilă, cu un potenţial impact asupra stabilităţii financiare, precum reglementările în domeniul contabilităţii, falimentului şi planurilor de salvare. De asemenea, sunt de acord că, acolo unde este cazul, CERS ar trebui să emită avertismente şi recomandări de natură generală privind întreaga UE, statele membre individuale sau un grup de state membre, cu un termen specific în care acestea să răspundă prin politici corespunzătoare. În cazurile în care astfel de avertismente sau recomandări sunt adresate unor state membre sau unui grup de state membre, ar trebui ca CERS să poată propune şi măsuri adecvate de asistenţă.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) M-am abţinut de la votul asupra raportului Goulard şi nu am votat textul propus de Comisie cu privire la supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar şi înfiinţarea Comitetului european pentru riscuri sistemice. Atât înfiinţarea organismului, cât şi supravegherea sistemului financiar european au un domeniu de aplicare limitat, fiind îngrădite de anumite caracteristici structurale derivate din percepţia neoliberală a precedenţei, dacă nu a suveranităţii pieţei.

Aceste caracteristici sunt după cum urmează: a) independenţa faţă de puterile politice; aceste organisme nu vor răspunde în faţa autorităţilor politice ale statelor membre, iar sfera lor de competenţă va fi vag definită şi foarte îndepărtată de conceptul de control democratic; b) cetăţenii nu sunt prezenţi în centrele de luare a deciziilor; grupurile sociale precum lucrătorii şi consumatorii nu vor fi reprezentate în aceste autorităţi independente, spre deosebire de sectorul privat; c) configurarea şi modul de operare al acestor organisme sporeşte fragmentarea puterilor politice şi de supraveghere, generând o dihotomie între politica monetară, exercitată de BCE şi politica financiară, exercitată de statele membre conform prevederilor stricte ale Pactului de stabilitate.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Crearea unor structuri capabile de intervenţii preventive, însoţite de evaluări permanente, atent motivate, ar trebui să fie o prioritate în procesul de luare a deciziilor şi în elaborarea politicilor UE în contextul răspunsului la criza actuală, în care este imperativă garantarea eficienţei supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar de către Uniune. Comitetul european pentru riscuri sistemice, având capacitatea de a controla şi evalua riscurile sistemului financiar în perioade considerate ca fiind normale, ar putea garanta stabilitatea financiară, ceea ce este absolut necesar pentru dezvoltare, creştere, bunăstare şi crearea de locuri de muncă în economia reală. Aş dori să subliniez preocuparea raportorului pentru asigurarea unei propuneri echilibrate şi realiste, prin intermediul unei supravegheri eficiente care să garanteze finanţarea economiei, piaţa unică şi interesele şi obiectivele UE.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Comitetul european pentru riscuri sistemice (CERS) nu este altceva decât un organism aparţinând curentului de gândire euro-liberal dominant şi prototipul unei metode de eludare a democraţiei. Consiliul său general va fi alcătuit din membri ai BCE, ai Comisiei şi ai băncilor centrale naţionale, însă nu va include niciun parlamentar. CERS nu ne va alerta niciodată cu privire la riscurile generate de politicile pe care le susţine. Prin urmare, acesta este nociv, aşa cum este şi propunerea din raport de a permite o strânsă colaborare dintre CERS, FMI şi G20. Votez împotriva acestui text.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Recenta criză financiară a scos la lumină deficienţe majore ale supravegherii în sectorul financiar, atât în cazuri individuale, cât şi la nivelul sistemului în ansamblu. Modelele de supraveghere aveau o perspectivă naţională şi nu s-au adaptat la globalizarea care s-a produs în sistemul financiar, acolo unde diferite grupuri financiare îşi desfăşoară operaţiunile transfrontaliere, cu riscurile sistemice aferente. Prin urmare, nu a existat niciun fel de cooperare, coordonare sau coerenţă în aplicarea legislaţiei UE. Obiectivul directivei este îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne prin garantarea unui nivel ridicat de supraveghere şi reglementare prudenţială şi prin protejarea deponenţilor, a investitorilor şi a tuturor beneficiarilor. Este deci esenţială protejarea integrităţii, a eficienţei şi a bunei funcţionări a pieţelor financiare, menţinerea stabilităţii şi a sustenabilităţii finanţelor publice şi consolidarea coordonării şi cooperării internaţionale în domeniul supravegherii. În opinia mea, înfiinţarea unui Comitet european pentru riscuri sistemice este esenţială pentru asigurarea unui model eficient de supraveghere şi pentru evitarea riscurilor sistemice generate de caracterul transfrontalier al marilor grupuri financiare.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dnei Goulard. Încă din timpul lucrărilor în Comisia pentru afaceri economice şi monetare am contribuit cu o serie de amendamente care au fost incluse în textul final. Consider că este într-adevăr foarte importantă capacitatea Comitetului european pentru riscuri sistemice (CERS) de a semnala în prealabil posibilele riscuri sistemice prin avertismente şi de a recomanda adoptarea unor măsuri adecvate de contracarare a acestora.

CERS va îndeplini cu siguranţă un rol esenţial în sistemul arhitecturii financiare. Va fi singura instituţie în măsură să aibă o vedere de ansamblu şi completă asupra situaţiei, iar rolul său de supraveghere şi coordonare a diferitelor Autorităţi europene de supraveghere (AES) va fi esenţial în cazul producerii unor noi crize sau avertismente.

Consider, aşadar, că este necesară definirea clară a responsabilităţilor organismelor de supraveghere în legătură cu grupurile care prezintă implicaţii sistemice şi delimitarea rolurilor între supravegherea macroprudenţială a CERS şi cea microprudenţială a AES. Cu toate acestea, am încredere că acest aspect va fi clarificat odată cu finalizarea textului în cursul negocierilor cu Consiliul.

Raport: Jose Manuel Garcia-Margallo y Marfil (A7-0166/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am adoptat o poziţie clară în favoarea acestui raport, care vizează înfiinţarea unei Autorităţi bancare europene şi constituirea unui mecanism de reglementare pentru crizele viitoare, pentru a evita asumarea de către cetăţenii europeni a consecinţelor unei prăbuşiri a sistemului financiar. Apreciez în special abordarea europeană adoptată de raportorul nostru. Într-adevăr, acesta este clar în favoarea unei aşa-numite opţiuni „europene”, care ar implica dotarea colegiilor din cadrul autorităţilor cu puterea de a stabili standarde obligatorii atunci când nu se poate ajunge la un acord la nivel naţional. În plus, se preconizează crearea unui Fond european prefinanţat de instituţiile financiare având ca obiectiv protejarea deponenţilor şi sprijinirea instituţiilor aflate în dificultate atunci când insolvenţa acestora riscă să destabilizeze întregul sistem. În sfârşit, apreciez foarte mult sprijinul pe care raportorul doreşte să îl acorde întreprinderilor mici şi mijlocii, care sunt adesea reprezentate insuficient în sectorul bancar. Astfel, raportul prevede ca reprezentanţii organizaţiilor întreprinderilor mici şi mijlocii să aibă un cuvânt de spus în cadrul grupului părţilor interesate din sectorul bancar şi să aleagă doi membri ai consiliului autorităţilor de supraveghere.

  Bastiaan Belder (EFD), în scris. – (NL) Criza a scos la lumină deficienţele supravegherii financiare. S-a dovedit că supravegherea nu a fost destul de eficientă. Din acest motiv, sunt mulţumit de rezultatele obţinute până în prezent în cadrul negocierilor cu Consiliul. Mă refer aici la coordonarea dintre organismele naţionale de supraveghere. Sunt de acord că prima rundă de consultări nu s-a încheiat încă şi că perspectiva unui acord este destul de îndepărtată. Finalizarea votului săptămâna aceasta ar implica o a doua rundă şi ar provoca întârzieri considerabile. Toate statele membre doresc să se încheie un acord până în iulie. Pentru acest lucru ar fi necesar ca sistemul de supraveghere să devină operaţional la începutul anului viitor. Totuşi, cererile deosebite formulate în continuare de Parlamentul European sunt fie imposibil de realizat pe termen scurt sau indezirabile. Propunerile Parlamentului prezintă riscul de suprasolicitare a organismelor de supraveghere care urmează să fie înfiinţate. Să se renunţe la cererea de supraveghere directă din partea acestora a instituţiilor financiare individuale şi să li se permită să se limiteze la problemele transfrontaliere. În plus, Banca Centrală Europeană trebuie să continue să se concentreze asupra stabilităţii preţurilor. Acest obiectiv nu ar trebui să interfereze cu supravegherea. În concluzie, ar fi înţelept ca Parlamentul European să dea dovadă de cumpătare atunci când este vorba de numiri în funcţie şi de activităţile administrative ale organismelor. Distanţarea Parlamentului de astfel de activităţi ar trebui să îi permită să realizeze examinări parlamentare independente.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de regulament deoarece consider că trebuie să se stabilească un nou cadru de gestionare a crizelor financiare care pot destabiliza sau distruge instituţiile aflate în dificultate în vederea reducerii la minim a riscului de contagiune în cadrul sistemului financiar european. De asemenea, sunt de acord că Fondul european de stabilitate bancară ar trebui să finanţeze lichidarea corespunzătoare sau intervenţiile de salvare a instituţiilor financiare care se confruntă cu dificultăţi, în cazul în care acestea ar putea ameninţa stabilitatea financiară a pieţei financiare unice a Uniunii. Acest fond trebuie finanţat prin intermediul unor contribuţii adecvate din partea sectorului financiar. Contribuţiile către fond ar trebui să le înlocuiască pe cele făcute către fondurile naţionale cu caracter similar.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Consider că în contextul crizei, în care au existat deficienţe de supraveghere, autorităţile europene pentru sectorul bancar, pieţe financiare, asigurări şi pensii ocupaţionale pot evita repetarea unor probleme precum cele cu care ne confruntăm în prezent. Aceste autorităţi trebuie să fie dotate cu puteri care să le permită realizarea unei supravegheri mai eficiente, în special la nivelul entităţilor şi situaţiilor care implică activităţi transfrontaliere ale căror efecte ar putea prejudicia piaţa internă în ansamblu, investitorii şi consumatorii europeni. Totuşi, consider că autorităţile naţionale trebuie să continue să îndeplinească un rol esenţial în legătură cu instituţiile financiare naţionale, coordonând eforturile lor cu cele ale altor state membre, în special în ceea ce priveşte schimbul de bune practici. De asemenea, ca urmare a propunerii Comisiei referitoare la pachetul de supraveghere financiară şi din motive de consecvenţă cu legislaţia UE, sunt necesare respectivele amendamente la directivele în vigoare care sunt afectate de aceste noi măsuri.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) O autoritate europeană de supraveghere bancară ar spori eficienţa unei reforme profunde a sistemului actual de supraveghere a pieţelor financiare, pe care instituţiile UE s-au angajat să o realizeze, garantând o bază structurală pentru intervenţii cu puteri suficiente, pentru a evita repetarea ultimei crize financiare globale, ceea ce ar fi insuportabil pentru societate şi economia globală. De fapt, acceptarea unui sistem de supraveghere bazat pe eforturile autorităţilor naţionale este complet neadecvată, deoarece jurisdicţia acestora este limitată de graniţele statului propriu, iar actorii pieţei sunt instituţii financiare ale căror acţiuni se desfăşoară în spaţiul european fără frontiere. Prin urmare, trebuie să subliniez atenţia acordată de raportor importanţei întreprinderilor mici şi mijlocii şi perspectivei europene a propunerii.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Recenta criză financiară a scos la lumină deficienţe majore ale supravegherii în sectorul financiar, atât în cazuri individuale, cât şi la nivelul sistemului în ansamblu. Modelele de supraveghere aveau o perspectivă naţională şi nu s-au adaptat la globalizarea care s-a produs în sistemul financiar, acolo unde diferite grupuri financiare îşi desfăşoară operaţiunile transfrontaliere, cu riscurile sistemice aferente. Prin urmare, nu a existat niciun fel de cooperare, coordonare sau coerenţă în aplicarea legislaţiei UE. Obiectivul directivei este îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne prin garantarea unui nivel ridicat de supraveghere şi reglementare prudenţială şi prin protejarea deponenţilor, a investitorilor şi a tuturor beneficiarilor. Este deci esenţială protejarea integrităţii, a eficienţei şi a bunei funcţionări a pieţelor financiare, menţinerea stabilităţii şi a sustenabilităţii finanţelor publice şi consolidarea coordonării şi cooperării internaţionale în domeniul supravegherii. Consider că înfiinţarea unei Autorităţi bancare europene este esenţială pentru realizarea unui model de supraveghere eficient.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) De îndată ce a devenit evident că băncile se împotmoliseră într-un hăţiş impenetrabil de produse financiare şi că economiile acumulate cu efort de oamenii obişnuiţi erau folosite în tranzacţii riscante, regulamentul privind pieţele financiare ar fi trebuit să devină mai sever. Neajunsurile ar fi trebuit să iasă clar în evidenţă cel târziu atunci când bancherii au început să se recompenseze cu bonusuri generoase, în pofida faptului că se cheltuiau miliarde pentru salvarea băncilor. Din acest motiv, am votat în favoarea acestui raport.

Raport: Peter Skinner (A7-0170/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) În cadrul pachetului de supraveghere financiară, această propunere de regulament vizează înfiinţarea unei Autorităţi europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale. Această autoritate completează cadrul de supraveghere, împreună cu Autoritatea bancară europeană şi Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe. Consider că Parlamentul European trebuie să se pronunţe clar în favoarea supravegherii integrate la nivel european şi că acum depinde de Consiliu să procedeze la fel.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Pentru a proteja transparenţa şi credibilitatea pieţelor şi instituţiilor europene faţă de cetăţeni, este esenţială consolidarea competenţelor, resurselor şi autonomiei supravegherii europene pentru pieţele de asigurări şi pensii ocupaţionale. Acest lucru va garanta eficienţa reformei pe care instituţiile UE s-au angajat să o realizeze în vederea supravegherii pieţelor financiare, astfel încât să se evite riscul repetării unei crize precum cea care afectează în prezent economia globală şi care a avut un impact deosebit asupra societăţii europene.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Recenta criză financiară a scos la lumină deficienţe majore ale supravegherii în sectorul financiar, atât în cazuri individuale, cât şi la nivelul sistemului în ansamblu. Modelele de supraveghere aveau o perspectivă naţională şi nu s-au adaptat la globalizarea care s-a produs în sistemul financiar, unde diferite grupuri financiare îşi desfăşoară operaţiunile transfrontaliere, cu riscurile sistemice aferente. Prin urmare, nu a existat niciun fel de cooperare, coordonare sau coerenţă în aplicarea legislaţiei UE. Obiectivul directivei este îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne prin garantarea unui nivel ridicat de supraveghere şi reglementare prudenţială şi prin protejarea deponenţilor, a investitorilor şi a tuturor beneficiarilor. Este deci esenţială protejarea integrităţii, a eficienţei şi a bunei funcţionări a pieţelor financiare, menţinerea stabilităţii şi a sustenabilităţii finanţelor publice şi consolidarea coordonării şi cooperării internaţionale în domeniul supravegherii. Prin urmare, crearea unei Autorităţi europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale este esenţială pentru realizarea unui model eficient de supraveghere.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Skinner referitor la înfiinţarea Autorităţii europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale. Am susţinut dintotdeauna necesitatea ca Europa să se doteze cu reguli şi instrumente comune şi eficiente pentru depăşirea crizei financiare şi relansarea economiei.

Aşadar, nu este timp de pierdut: trebuie să se acţioneze rapid pentru elaborarea acestei arhitecturi de supraveghere prin înfiinţarea unor autorităţi independente care să fie dotate cu puteri disciplinare şi cu posibilitatea de a interveni direct, fără implicarea Consiliului sau a Comisiei. Cu toate acestea, am anumite rezerve faţă de contribuţia sectorului. Sunt de acord că cetăţenii nu trebuie să plătească pentru eşecurile instituţiilor financiare; totuşi, trebuie făcută o distincţie subtilă.

Pe parcursul crizei, unele sisteme au rezistat mai bine şi nu au fost forţate să solicite sprijin public. Orice referire la forme de obligaţii fiscale ar trebui deci eliminată. Toate acestea sunt necesare pentru a susţine relansarea şi pentru a evita transferarea costurilor asupra IMM-urilor. Astăzi, Parlamentul a adoptat o poziţie responsabilă faţă de Consiliu şi sper că votul de astăzi ne va permite să ajungem la un compromis rapid şi echilibrat cu Consiliul şi Comisia.

Rapoarte: Sven Giegold (A7-0169/2010), Jose Manuel Garcia-Margallo y Marfil (A7-0166/2010) şi Peter Skinner (A7-0170/2010)

  Carl Haglund (ALDE), în scris. – Articolul 12 alineatul (2): Nu sunt de acord ca Autoritatea să conducă colegiile autorităţilor de supraveghere [articolul 12 alineatul (2) prima propoziţie] şi nici ca Autoritatea să conducă activităţi de supraveghere în situaţii normale de lucru [articolul 12 alineatul (2) litera (c)]. Autorităţile nu ar trebui să aibă libertatea de a prevala asupra drepturilor autorităţilor naţionale (astfel cum au fost garantate în Directiva privind cerinţele de capital). Formularea acestui articol în conformitate cu propunerea Comisiei ECON şi a raportorilor nu este precisă şi ar putea conduce la un grad ridicat de confuzie în rândul autorităţilor la nivel naţional şi european.

Articolul 12a alineatul (4): Nu susţin acest amendament.

Articolul 12a alineatul (5): Nu susţin acest amendament.

Articolul 12b: Nu susţin acest amendament. Definirea identificării instituţiilor transfrontaliere care ar putea prezenta riscuri sistemice este ambiguă şi situează autorităţile naţionale într-o poziţie neclară în ceea ce priveşte drepturile acestora în materie de supraveghere.

Articolul 12c: Nu susţin crearea unei unităţi de soluţionare a situaţiilor de criză în cadrul sferei de aplicare a acestor directive. Deşi, în principiu, susţin ideea unei astfel de unităţi, înfiinţarea unei unităţi de soluţionare a situaţiilor de criză implică multe activităţi de pregătire, studii de impact detaliate, precum şi un regulament detaliat separat.

(Explicarea votului a fost redusă în conformitate cu prevederile articolului 170 din Regulamentul de procedură.)

Raport: Arlene McCarthy (A7-0205/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) În primul rând, ar trebui observat că insuficienţa capitalului în sistemul bancar a fost un element central al crizei, de aceea este importantă creşterea acestuia. Am votat deci în favoarea acestui raport. În fapt, acesta se opune ferm ideii de privatizare a profiturilor şi naţionalizare a pierderilor, sau de transferare a acestora din urmă asupra întregii societăţi. Actualul sistem, în special politica de remunerare din cadrul sistemului bancar, favorizează asumarea unor riscuri ridicate. Într-adevăr, bonusurile excesive au stimulat obţinerea de profituri pe termen scurt, în defavoarea stabilităţii sistemului financiar pe termen mediu şi lung. Acest raport explică în mod judicios, de exemplu, că remunerarea trebuie să se bazeze pe sisteme de stimulare, şi nu pe garanţiile oferite angajaţilor indiferent de profiturile şi pierderile înregistrate. În plus, acesta vizează în mod just stabilirea unui comitet de remunerare în cadrul întreprinderii cu scopul de a îmbunătăţi transparenţa şi informarea, precum şi protejarea intereselor pe termen lung.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. – (RO) Noile reguli privind bonusurile bancare adoptate de Parlamentul European ar urma să pună capăt politicilor de acordare a stimulentelor în acest sistem, chiar şi în condiţii de riscuri excesive.

Măsurile sunt binevenite la doi ani de la începutul crizei financiare, în condiţiile în care cultura bonusurilor a avut consecinţe negative grave asupra economiei globale, fiecare dintre contribuabilii europeni trebuind acum să plătească. Sistemul bancar s-ar putea grăbi să acuze Uniunea de interferare în propriile politici, însă de fapt aceasta nu face decât să protejeze contribuabilul în condiţiile în care sistemul bancar, de multe ori, şi-a văzut propriul interes, ignorându-l pe cel al consumatorilor. Schimbarea filosofiei de acordare a bonusurilor în sistemul bancar, judecând după câştigurile băncilor pe termen lung şi nu scurt, va pune Europa la adăpost parţial de derapaje economice.

În plus, fiecare instituţie bancară trebuie să se comporte responsabil şi să accepte faptul că trebuie să existe un raport adecvat între remuneraţia fixă şi valoarea bonusurilor.

Este salutar că Parlamentul a decis şi că trebuie să existe un raport echitabil între bonusuri şi politica de pensii. Este normal ca un bancher să primească o pensie proporţională cu rezultatele pe care instituţia financiară pe care a condus-o le-a obţinut.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie deoarece consider că instituţiile de credit şi societăţile de investiţii ar trebui să se asigure că personalul lor se angajează să nu utilizeze strategii de acoperire personală sau de asigurare pentru a submina efectele alinierii, având în vedere riscul inerent din regimurile lor de remunerare. De asemenea, am votat astfel deoarece sunt de acord cu principiul conform căruia măsurile prevăzute în această directivă reprezintă etape ale procesului de reformă iniţiat ca răspuns la criza financiară. În conformitate cu concluziile G20, ale Consiliului pentru Stabilitate Financiară şi ale Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară, ar putea fi necesare reforme suplimentare, inclusiv constituirea de rezerve anticiclice şi provizioane dinamice, aspectele esenţiale pe care se bazează calcularea cerinţelor de capital în conformitate cu Directiva 2006/48/CE şi măsuri care să completeze cerinţele bazate pe riscuri impuse instituţiilor de credit pentru a contribui la limitarea dezvoltării efectului de levier din sistemul bancar. Pentru a garanta supravegherea democratică necesară a procesului, Parlamentul European şi Consiliul trebuie să fie implicate în timp util şi în mod eficace.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Principiul unor cerinţe mai mari de capital pentru instituţiile financiare este important pentru a evita prejudicierea consumatorilor şi pierderea investiţiilor acestora în cazul în care instituţia s-ar confrunta cu dificultăţi. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că această sporire a capitalului nu ar trebui să fie atât de disproporţionată încât să producă o insuficienţă a lichidităţii în instituţiile financiare. Acest lucru ar avea consecinţe grave pentru piaţă în general, motiv pentru care trebuie să se reflecteze serios asupra acestei chestiuni.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Stabilitatea şi sustenabilitatea sectorului bancar sunt absolut decisive pentru dezvoltarea economiei reale. Actuala criză globală a scos la lumină deficienţele din sistemul bancar şi a pus sub semnul întrebării credibilitatea acestuia faţă de cetăţeni şi întreprinderi, pe lângă impactul negativ asupra capacităţii productive şi industriale a Europei şi asupra stabilităţii financiare a statelor membre. La originea crizei financiare s-a aflat expunerea excesivă la riscuri, forţată de regulile de funcţionare a băncilor, bazate pe stimulente uriaşe pentru rezultate imediate. Acestea au devenit din ce în ce mai greu de susţinut, ca urmare a insuficienţei capitalului şi folosirea nereglementată a resurselor. În acest context, este urgentă aplicarea unor practici solide şi rezonabile din punct de vedere etic la nivelul remunerărilor şi stimulentelor din sectorul bancar, astfel încât să se evite aplicarea unor politici care încurajează asumarea de riscuri excesive, împreună cu impunerea unor cerinţe de capital mai stricte în cadrul portofoliului de tranzacţionare şi al resecuritizărilor.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) A durat mult până la aprobarea noilor norme referitoare la limitarea bonusurilor, însă acestea vor fi aplicabile doar din ianuarie 2011, iar normele referitoare la capitalul băncilor de la sfârşitul acestui an. Este un fapt lamentabil, având în vedere că măsurile de austeritate care îi afectează pe lucrători şi pe majoritatea cetăţenilor au fost deja puse în aplicare, aşa cum s-a întâmplat în Portugalia, Grecia şi în alte ţări. Acesta este motivul pentru care am votat în acest mod, în semn de protest împotriva acestei politici de dublu standard.

Cu toate acestea, măsurile se limitează la stabilirea unor reguli mai stricte cu privire la bonusurile bancherilor şi la consolidarea normelor privind capitalul băncilor, astfel încât acestea din urmă să fie mai bine pregătite pentru a face faţă crizelor viitoare.

Şi politica în materie de pensii este vizată de noua legislaţie. Dacă un angajat părăseşte instituţia de credit înainte de reformă, sumele alocate în mod discreţionar pentru pensii vor fi considerate drept capital contingent al instituţiei de credit respective pentru o perioadă de cinci ani.

Cu toate acestea, se acceptă continuarea plăţii bonusurilor chiar şi în cazul în care instituţiile de credit care beneficiază de intervenţii excepţionale din partea guvernelor respective. Aceste bonusuri vor fi limitate în mod strict la un procentaj din veniturile nete, deşi acest lucru este incompatibil cu menţinerea unei baze solide de capital şi cu scopul de a atrage sprijin rapid din partea statului. Acest lucru este inacceptabil.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Legislaţia propusă astăzi consistă în consolidarea globală a cerinţelor de capital în funcţie de riscurile asumate de instituţiile financiare, precum şi în reglementarea bonusurilor şi a altor paraşute de aur. Regret că aceasta nu este suficientă.

De exemplu, nu stabileşte un plafon pentru astfel de bonusuri, nu prevede că acestea să nu reprezinte o parte esenţială din remuneraţie şi nu interzice anumite produse „toxice”. Prin urmare, această legislaţie nu merge suficient de departe, însă cel puţin este un pas în direcţia bună. Este păcat că reformele multiple ale sectorului financiar din UE, deşi prezentate ca fiind urgente şi indispensabile, sunt întârziate din motive uneori politice.

Altă preocupare: impunerea unor reguli noi, mai stricte, este foarte binevenită. Totuşi, va fi acest lucru suficient pentru a readuce finanţele în serviciul economiei? Nimic nu este mai puţin sigur. Băncile s-au grăbit să restituie statului ajutorul primit fără a-şi îndeplini obligaţiile rezultate din creditare faţă de întreprinderi şi persoane fizice, pentru a putea plăti bonusuri excepţionale. Speculaţia este la apogeu în toate sferele, întrucât cei implicaţi au certitudinea că, indiferent ce se întâmplă, contribuabilii vor plăti. Nu mai este suficientă schimbarea regulilor, ci a întregului sistem.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat pentru raportul McCarthy referitor la remunerarea bancherilor, întrucât stimularea excesivă a profiturilor pe termen scurt de către un sector financiar supradimensionat a destabilizat profund sectorul financiar şi a contribuit la criză. Acest text, adoptat cu o majoritate covârşitoare de către Parlamentul European, impune un plafon al remunerării variabile şi permite transferarea a până la 70 % din bonusurile brokerilor pentru a lua în considerare interesele băncii pe termen lung. Aşadar, acest text are un dublu obiectiv: stabilizarea sectorului financiar şi repunerea acestuia în serviciul investiţiilor pe termen lung.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – La doi ani de la declanşarea crizei bancare mondiale, ne aflăm abia la începutul adevăratei dureri. Se vor aplica reduceri în întregul sector public, având drept urmare pierderea de locuri de muncă, reducerea serviciilor esenţiale şi impactul asociat asupra economiei în ansamblu. Cetăţenii europeni sunt total dezgustaţi de cultura bonusurilor pentru riscuri sporite care s-a infiltrat în sectorul bancar, iar votul de astăzi arată că această cultură toxică trebuie să înceteze.

  Wolf Klinz (ALDE), în scris. – (DE) Sprijin iniţiativa Uniunii Europene de a reorienta actuala politică de remunerare către performanţa pe termen lung şi o mai mare responsabilitate pentru factorii de decizie. Cu toate acestea, nu trebuie să se ajungă la stabilirea nivelurilor salariale de către politicieni. Această sarcină ar trebui să fie responsabilitatea structurilor existente în cadrul băncilor, precum consiliul de supraveghere şi adunarea generală. Aşadar, politica de remunerare propusă nu ar trebui să înlocuiască structurile existente, ci să le completeze acolo unde este necesar, asigurându-se că acest lucru permite îmbunătăţirea calităţii deciziilor financiare.

  Marine Le Pen (NI), în scris. – (FR) Raportul dnei McCarthy vizează controlarea remunerărilor brokerilor şi stabilirea unor norme noi privind cerinţele de capital pentru bănci. Aceasta este doar ultima încercare de reglementare a băncilor, regulamentele precedente dovedindu-se a fi complet ineficiente. Aceste măsuri sunt doar acrobaţii. Noile reglementări nu vor avea efecte de remediere deoarece băncile le vor eluda din nou.

Remunerarea excesivă a brokerilor poate fi oprită doar dacă li s-ar interzice băncilor tranzacţionarea propriului capital. Acest lucru ar implica separarea activităţii bancare în bănci de depozit şi de investiţii, interzicând celei dintâi să acorde împrumuturi celei de-a doua. Dimensiunea celor mai mari instituţii financiare trebuie să fie redusă, astfel încât să se evite abuzurile de poziţie dominantă. Băncile trebuie să fie supuse în proporţie de 100 % unei cerinţe de capitalizare; astfel, acestea ar putea împrumuta doar în limita fondurilor deţinute. Creşterea masei monetare trebuie să fie responsabilitatea statului, iar acesta trebuie să evite salvarea băncilor în caz de faliment. Doar prin impunerea acestor condiţii vor începe bancherii să dea dovadă de responsabilitate şi să evalueze cu atenţie riscurile asumate.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Orice sector privat ar trebui să fie preocupat de obţinerea unor rezultate bune pentru acţionarii săi. Cu toate acestea, criza financiară care a început în 2008 a dat semnalul de alarmă asupra faptului că anumite instituţii financiare au practici de gestionare orientate spre obţinerea de profituri rapide pe termen scurt, fără măsurarea prejudiciilor potenţiale asupra sănătăţii financiare a instituţiei. În plus, multe dintre aceste instituţii financiare nu erau dotate cu suficient capital pentru a putea gestiona propriile portofolii de tranzacţionare şi resecuritizările, folosind sisteme cu efect de levier în mod necoordonat, sporind astfel în mod semnificativ riscul operaţiunilor. Am votat în favoarea acestei rezoluţii legislative pentru a evita repetarea situaţiilor de decapitalizare a instituţiilor financiare şi pentru ca politicile de remunerare să fie revizuite şi încadrate în obiective mai responsabile.

  Claudio Morganti (EFD), în scris. − (IT) Poziţia mea faţă de raportul supus dezbaterii în Parlament este motivată, printre altele, de convingerea că, în domeniul bancar, pentru a proteja piaţa şi economiile, este necesară definirea unor noi standarde de capital, atât în legătură cu resecuritizările, cât şi cu portofoliile de tranzacţionare, astfel încât să sporească acoperirea şi garanţiile în ceea ce priveşte riscurile asumate de instituţiile bancare.

Tot în sectorul bancar, consider că ar fi binevenită introducerea unor reguli referitoare la politicile de remunerare, astfel încât compensările şi bonusurile plătite directorilor să fie limitate şi, în orice caz, proporţional cu rezultatele gestionării şi cu situaţia financiară pe termen lung a instituţiilor de credit. Acest lucru ar avea efecte benefice, precum convingerea managerilor să nu aplice politici prea speculative şi riscante, ceea ce ar fi un avantaj nu doar pentru instituţiile individuale, ci şi pentru pieţe în general.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Raportul solicită cerinţe de capital mai stricte ca garanţii pentru produsele financiare riscante. Criza ne-a învăţat că trebuie să fim atenţi atunci când avem de-a face cu produse financiare riscante. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea Directivei privind cerinţele de capital (CRD3) în legătură cu cerinţele de capital ale instituţiilor financiare. Propunerea conţine o serie de inovaţii având ca scop adaptarea şi protejarea sistemului financiar în eventualitatea unor riscuri şi crize viitoare.

Sunt de acord cu sporirea cerinţelor de capital pentru portofoliile de tranzacţionare (activităţi de revânzare pe termen scurt practicate de instituţiile financiare) şi activităţile de resecuritizare. Aşadar, consider că este salutară includerea unor sancţiuni şi plafoane în ceea ce priveşte politicile de remunerare şi, în special, bonusurile, pentru a descuraja practicile care promovează riscuri inacceptabile şi imposibil de gestionat.

Cred că este corect ca băncile care au beneficiat de sprijin public să nu poată plăti bonusuri directorilor acestora până când ajutorul primit nu este complet restituit. În plus, salariile directorilor acestor bănci nu ar trebui să depăşească 500 000 de euro pe an. Faptul că bonusurile nu vor putea depăşi 50 % din remunerarea totală a unui director mi se pare oportun şi o dovadă de respect pentru cetăţenii şi contribuabilii europeni.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Parlamentul European tocmai a adoptat o directivă de restricţionare a bonusurilor în sectorul bancar. Începând din ianuarie 2011, doar 30 % dintr-un bonus va putea fi plătit în numerar şi cel puţin jumătate trebuie plătit sub formă de acţiuni sau capital care va fi pus la dispoziţia băncii în caz de dificultate. În plus, stimulentele variabile trebuie, de asemenea, să fie în concordanţă cu salariile. Normele adoptate astăzi consolidează cerinţele de capital din sectorul bancar. Aceasta înseamnă că, la doi ani de la începutul crizei financiare, aceste norme noi vor transforma cultura bonusurilor şi vor pune capăt stimulentelor care îi determină pe directorii băncilor să îşi asume riscuri excesive. Cultura bonusurilor pentru riscuri ridicate, pe termen scurt, prejudiciază economia, şi cei care trebuie să plătească în cele din urmă sunt contribuabilii. Având în vedere că băncile nu au reuşit să introducă reforme, noi trebuie să facem acest lucru în locul lor.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Acest raport este rezultatul unui drum lung. Este extrem de important să acoperim acest subiect prin acorduri UE valabile în toate statele membre.

Rapoarte: Saïd El Khadraoui (A7-0208/2010) şi Arlene McCarthy (A7-0205/2010)

  Britta Reimers (ALDE), în scris. – (DE) Sprijin acţiunea Uniunii Europene de reorganizare a actualei politici de remunerare pentru a asigura o performanţă pe termen lung şi o mai mare responsabilitate pentru factorii de decizie. Totuşi, nu trebuie să se ajungă la situaţia în care politica stabileşte nivelul salariilor. Această sarcină ar trebui să le revină autorităţilor deja existente în cadrul băncilor, precum consiliul de administraţie şi adunarea generală. Aşadar, politica de remunerare propusă nu ar trebui să înlocuiască structurile existente, ci să le completeze acolo unde este necesar, asigurându-se că permite îmbunătăţirea calităţii deciziilor economice.

Raport: Ramon Tremosa i Balcells (A7-0167/2010)

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de regulament al Consiliului, în special pentru amendamentele adoptate de Parlament, deoarece consider că Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să se asigure că există suficiente resurse umane şi financiare pentru îndeplinirea sarcinilor secretariatului, garantând o înaltă calitate a personalului, care reflectă la nivel general sfera extinsă de competenţă a Comitetului european pentru riscuri sistemice (CERS) şi componenţa Consiliului general. De asemenea, BCE ar trebui să asigure o finanţare echitabilă a secretariatului din resursele proprii. În plus, sunt de acord cu cerinţa ca toţi membrii secretariatului să nu dezvăluie informaţii care fac obiectul secretului profesional, nici după încetarea funcţiilor acestora, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE) .../2010 [CERS] pentru a asigura respectarea prevederilor de la articolul 6 din prezentul regulament.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Necesitatea de a asigura condiţii pentru o supraveghere europeană mai puternică şi eficientă a pieţelor financiare a beneficiat de un sprijin ferm din partea Parlamentului, sprijin care a devenit mai amplu şi mai evident pe măsură ce actuala criză economică şi financiară a luat amploare. Un sistem de supraveghere cu o bază naţională, axat pe perspectiva individuală a fiecărui stat membru se dovedeşte a fi din ce în ce mai inoperabil şi nesigur, având în vedere acoperirea globală a pieţelor financiare, care devin din ce în ce mai integrate pe măsură ce se dezvoltă. Prin urmare, susţin această propunere de rezoluţie legislativă a Parlamentului. Dotat în mod corespunzător cu sprijin tehnic şi valorificând capacitatea şi resursele Băncii Centrale Europene, Comitetul european pentru riscuri sistemice (CERS) va avea fără îndoială un rol decisiv în UE pentru ca aceasta să acţioneze mai devreme şi mai prompt prin analizarea informaţiilor referitoare la evoluţia sistemelor şi detectarea posibilelor riscuri. Acest lucru va fi esenţial în prevenirea unor noi crize sau, dacă acestea vor fi inevitabile, în diminuarea efectelor lor negative şi găsirea rapidă a unor modalităţi de inversare a tendinţei.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. – (RO) În ceea ce priveşte mişcările de capital, efectele globalizării au influenţat semnificativ pieţele financiare. Astfel, pe lângă rolul de control al inflaţiei, băncile centrale au fost nevoite să introducă un nou obiectiv în agenda lor, şi anume stabilizarea pieţelor financiare.

Criza a scos în evidenţă importante lacune în domeniul supravegherii. Din nefericire, nu s-a putut preveni acumularea de riscuri excesive în acest sector şi, în acelaşi timp, au existat numeroase puncte slabe la nivelul supravegherii macroprudenţiale.

Am votat în favoarea raportului deoarece consider că Uniunea Europeană are neapărat nevoie de o nouă arhitectură financiară care să presupună o supraveghere microprudenţială integrată. Astfel vom reuşi pe viitor să identificam şi să prevenim viitoarele riscuri ce pot ameninţa stabilitatea financiară la nivel european.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Desigur, este esenţială intensificarea cooperării privind monitorizarea pieţei financiare europene aflate în continuă creştere. Deficitele de cont curent enorme din UE şi bulele imobiliare din cadrul Uniunii au sporit şi mai mult tensiunile în UE, care a fost deja grav afectată de criza financiară şi deficitele bugetare. Ar putea părea logic să se propună emiterea unor avertismente în prealabil, de exemplu atunci când se produc astfel de bule imobiliare, însă mă îndoiesc că acest lucru va avea vreun efect. Cu ceva timp în urmă, au existat avertizări cu privire la iminenta explozie a unei bule imobiliare în SUA, ceea ce nu a avut vreun impact asupra pieţelor financiare. Aşadar, vom avea în curând un nou organism de supraveghere financiară care nu va putea lua măsuri concrete şi nu va putea impune sancţiuni. În plus, există îndoieli cu privire la puterile sale reale. Nu mi se pare că această soluţie a fost examinată în detaliu şi de aceea m-am abţinut.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. − (IT) Cu scopul de a proteja stabilitatea financiară a Europei, este esenţială stabilirea unui tip de supraveghere transnaţională. Doar un organism de macrosupraveghere europeană ar fi fost în măsură să descopere că sporirea nesustenabilă a datoriilor, bulele imobiliare şi deficitele enorme de cont curent constituie un risc grav pentru stabilitatea macroeconomică şi financiară. Prin înfiinţarea unei noi autorităţi de supraveghere microprudenţială va fi posibilă limitarea riscurilor unor crize financiare viitoare.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Este un regulament ambiguu, având în vedere că se vor înfiinţa două autorităţi de supraveghere noi, una macroprudenţială – Comitetul european pentru riscuri sistemice (CERS), iar cealaltă microprudenţială – Sistemul european al supraveghetorilor financiari (SESF). CERS nu va putea impune măsuri sau sancţiuni statelor membre sau instituţiilor financiare, iar avertismentele acestuia nu vor fi obligatorii. SESF ar trebui să fie garantat de Banca Centrală Europeană (BCE). Prin urmare, am votat în favoarea retrimiterii în comisie pentru dezbatere.

Rapoarte: Antolin Sanchez Presedo (A7-0163/2010), Sylvie Goulard (A7-0168/2010), Jose Manuel Garcia-Margallo y Marfil (A7-0166/2010), Peter Skinner (A7-0170/2010) şi Ramon Tremosa i Balcells (A7-0167/2010)

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Susţin strategia adoptată de raportori în legătură cu aşa-numitul pachet de supraveghere financiară. Deputaţii au votat în plen amendamente la textele care stabilesc noua arhitectură de supraveghere a UE, depuse de cele patru grupuri politice principale (PPE, S&D, ALDE, Verts). PE a decis să nu voteze rezoluţia legislativă pentru a lăsa loc posibilităţii unei prime lecturi după pauza estivală. Mesajul este clar: Parlamentul este dispus să negocieze, însă este unit în convingerea sa că autorităţile europene trebuie să fie dotate cu suficiente puteri pentru prevenirea crizelor viitoare şi consolidarea pieţei unice.

Mingea este acum în terenul Consiliului şi depinde de acesta să prezinte compromisurile necesare. Acest gest este un efort final din partea raportorilor de a ajuta noua Preşedinţie belgiană – ale cărei eforturi depuse până acum sunt demne de laudă – să convingă statele membre să adopte o poziţie mai satisfăcătoare.

Rapoarte: Antolin Sanchez Presedo (A7-0163/2010), Sven Giegold (A7-0169/2010), Sylvie Goulard (A7-0168/2010), Jose Manuel Garcia-Margallo y Marfil (A7-0166/2010), Peter Skinner (A7-0170/2010) şi Ramon Tremosa i Balcells (A7-0167/2010)

  Kay Swinburne (ECR), în scris. – ECR sprijină pe deplin crearea unei arhitecturi europene de supraveghere, în special înfiinţarea CERS şi cadrul unic de reglementare pentru servicii financiare în UE. Deşi grupul a fost în măsură să susţină majoritatea textului de compromis, au existat anumite domenii în care dialogul cu Consiliul şi Comisa a atins un stadiu mai avansat decât cel reflectat în text. ECR speră că dialogul va continua, cu participarea tuturor părţilor, pentru a se ajunge la un acord în primă lectură care să poată fi sprijinit de toate statele membre.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. – (FR) M-am abţinut de la votul asupra pachetului de supraveghere financiară. Deşi conţine câteva măsuri minore de supraveghere, răspunsurile propuse sunt insuficiente pentru a depăşi criza actuală şi cu atât mai puţin ar fi în măsură să evite producerea unor crize viitoare.

Nu este suficientă înfiinţarea unor noi organisme care să reglementeze sectorul financiar. Componenţa consiliului general al Comitetului european pentru riscuri sistemice (CERS), din care fac parte doar reprezentanţi din partea BCE, a Comisiei şi a băncilor centrale naţionale, fără niciun deputat, este un fapt grăitor, cu atât mai mult cu cât acest nou organism va trebui să colaboreze îndeaproape cu FMI şi G20, însă nu ar avea niciun contact cu Comitetul Regiunilor sau cu partenerii sociali.

În loc să se consolideze Pactul de stabilitate, care acum este doar un pact de austeritate, este timpul ca acesta să fie pus sub semnul întrebării, să se supravegheze efectiv pieţele financiare şi BCE şi să se pună în aplicare noi politici economice şi sociale orientate spre crearea de locuri de muncă şi lupta împotriva sărăciei.

Criza datoriei publice a demonstrat eşecul politicilor actuale. Este timpul să ne asumăm consecinţele acestor politici.

Raport: Elisa Ferreira (A7-0213/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. − (IT) Susţin pe deplin conţinutul acestui raport şi, prin urmare, am votat în favoarea lui. Sunt de acord cu pasajul din raport conform căruia, pentru a sprijini în mod eficace intervenţiile, un cadru UE de gestionare a crizelor necesită un set comun de norme, o expertiză adecvată şi resurse financiare corespunzătoare, iar aceste elemente ar trebui să reprezinte, de asemenea, aspecte-cheie ale regimului de prioritate propus pentru băncile transfrontaliere cu importanţă sistemică.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestui raport deoarece include mai multe principii pe care le susţin, în special faptul că răspunsurile la dificultăţile bancare nu trebuie să fie o povară pentru contribuabili, ci să fie abordate în primul rând de către sectorul bancar. Încrederea este, de asemenea, un principiu pe care raportul îşi propune să îl consolideze; încrederea pieţelor financiare faţă de statele membre, dar şi încrederea reciprocă între cele 27 de state membre. În cele din urmă, prin acest raport am susţinut iniţiative deja în curs de desfăşurare, precum elaborarea planurilor de urgenţă obligatorii de către fiecare instituţie în cadrul colegiilor autorităţilor de supraveghere şi alegerea unui fond de stabilitate (finanţat de sectorul privat şi gestionat de sectorul public) în locul unei prelevări bancare.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. − (IT) Dificultăţile care afectează sistemele economice globale au adus nivelurile ocupării forţei de muncă din Europa la minime istorice şi au pus sub semnul întrebării rolul sistemului bancar. În contextul actual, în care semnele acestei crize au fost prevestite de scandalurile financiare, iar cauzele sale s-au aflat în fantezia ingineriei financiare în detrimentul investitorilor şi al economiilor acestora, nu pot decât să susţin raportul dnei Ferreira. Raportul, care conţine recomandări către Comisie privind gestionarea crizelor transfrontaliere din sectorul bancar, răspunde nu doar nevoii de protejare a consumatorilor şi a economiilor acestora, ci şi necesităţii de garantare a unui cadru unic de norme armonizate, a aplicării uniforme a legislaţiei europene, a unei culturi de supraveghere comună şi a unui răspuns coordonat în situaţii de criză.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei deoarece sunt de acord cu recomandarea adresată Comisiei de către Parlament de a prezenta Parlamentului, în conformitate cu articolele 50 şi 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, până la 31 decembrie 2010, una sau mai multe propuneri legislative privind un cadru UE de gestionare a crizelor, un fond UE de stabilitate financiară şi o unitate de soluţionare. Acestea ar trebui să fie în conformitate cu recomandările detaliate din anexă, ţinând cont de iniţiativele organismelor internaţionale, cum ar fi G20 şi Fondul Monetar Internaţional, în vederea asigurării unor condiţii echitabile de concurenţă la nivel global şi pe baza unei analize detaliate a tuturor variantelor posibile, inclusiv o evaluare a impactului. Consider că actualele mecanisme internaţionale şi din UE de supraveghere a sectorului financiar s-au dovedit ineficiente pentru a preveni sau limita suficient contagiunea. Participarea acţionarilor, iar mai apoi a creditorilor la suportarea pierderilor este esenţială pentru reducerea la minim a costurilor suportate de contribuabili şi generate de crizele pieţelor şi instituţiilor financiare. În plus, o piaţă internă a serviciilor bancare este foarte importantă pentru competitivitatea Uniunii pe plan mondial.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În contextul crizei, consider că este importantă crearea unor noi mecanisme în măsură să evite prejudiciile considerabile la adresa consumatorilor şi să sporească transparenţa şi securitatea pieţelor financiare. Prin urmare, susţin crearea unui cadru european de gestionare a crizelor, împreună cu un set de norme comun care să fie respectate de autorităţile naţionale de supraveghere. Crearea unui tablou al riscurilor şi criteriile unei astfel de evaluări trebuie să fie bine definite în prealabil şi cu prudenţa necesară. Acesta este singurul mod de a garanta că nu vor apărea situaţii de risc suplimentar pentru instituţiile care încep să se confrunte cu dificultăţi. Acestea nu pot fi exacerbate ca urmare a informaţiilor cunoscute de piaţă în mod improvizat. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, ar exista riscul de producere a unui eşec, ceea ce este complet indezirabil.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport se limitează la solicitarea adresată Comisiei de a prezenta una sau mai multe propuneri legislative până la sfârşitul anului cu privire la gestionarea crizelor transfrontaliere în sectorul bancar, un fond al UE de stabilitate financiară şi o unitate de soluţionare a crizelor. Deşi cuprinde o serie de recomandări, raportul face referiri constante la iniţiativele adoptate de organisme internaţionale precum G20 şi Fondul Monetar Internaţional. Cu alte cuvinte, respectă principiile capitalismului internaţional.

Desigur, recunoaşte că reglementarea la nivelul UE a gestionării crizelor în sectorul bancar este insuficientă şi că actualele mecanisme de supraveghere pentru sectorul financiar din UE şi la nivel internaţional s-au dovedit ineficiente în prevenirea sau limitarea suficientă a efectului de contagiune. Este o afirmaţie minimală, având în vedere faptele evidente la care asistăm.

Prin urmare, Parlamentul European subliniază faptul că UE va trebui să ajungă la un consens despre cine, ce, când şi cum va proceda în cazul producerii unei crize a instituţiilor financiare.

Apoi afirmă că, în cazul unei crize, cadrul legislativ al UE va trebui să contribuie la menţinerea stabilităţii financiare, la reducerea la minim a costurilor pentru contribuabili, menţinerea serviciilor bancare de bază şi protejarea deponenţilor. Cu toate acestea, măsurile concrete şi eficiente care să transforme aceste cuvinte în acţiuni continuă să fie amânate.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Obiectivul principal al raportului dnei Ferreira nu este de a gestiona eficient crizele, ci de a împiedica rezolvarea acestora de către guverne. Din fericire, guvernele au preluat totuşi controlul rapid asupra situaţiei, fără a aştepta deşteptarea Comisiei, împotmolită în dogmele sale birocratice, concentrată asupra concurenţei şi a aversiunii sale faţă de subvenţii, imobilizată de incapacitatea sa de a fi anticipat criza, chiar dacă aceasta fusese previzibilă timp de un an.

Instituţiile europene au fost cu totul inutile în situaţie de urgenţă. Şefii de stat şi de guvern au avut eleganţa de a-l invita insistent pe dl Barroso la întâlniri importante. Cu toate acestea, vă place sau nu, deciziile au fost luate la nivel interguvernamental. Nu spun că deciziile guvernului au fost perfecte: au avut meritul de a fi adoptate, ceea ce s-a întâmplat rapid. Sunt convins că prevederile raportului nu sunt în măsură să şteargă lacunele trecutului şi nici să garanteze eficienţa în viitor.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. – (RO) În această perioadă de criză s-a demonstrat faptul că Uniunea Europeană nu a avut capacitatea să gestioneze într-un mod eficient şi eficace crizele cauzate la nivelul instituţiilor financiare transfrontaliere. Exemplul cel mai elocvent îl constituie măsurile de recapitalizare şi garantare a băncilor, care au fost făcute ad-hoc în cadrul Uniunii. Am votat în favoarea acestui raport deoarece consider că este nevoie de crearea unui cadru european de gestionare a crizelor care să cuprindă norme legislative comune, aplicabile pentru toate instituţiile bancare ce îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul UE. De asemenea, consider că aceste norme trebuie să promoveze stabilitatea sistemului financiar şi să consolideze piaţa internă a serviciilor financiare şi competitivitatea acesteia.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Globalizarea economică din ce în ce mai pronunţată şi caracterul transfrontalier al multor grupuri financiare mari au condus la riscuri sistemice şi de contagiune care nu erau pe deplin conştientizate înainte de declanşarea gravei crize financiare mondiale. Cadrul legislativ care a fost adoptat acum ar trebui să contribuie la menţinerea stabilităţii financiare în caz de criză, la reducerea la minim a costurilor pentru contribuabili, asigurarea serviciilor financiare de bază şi protejarea deponenţilor.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Cu mult înainte de criza financiară au existat avertismente asupra faptului că viziunea liberalismului nerestricţionat în sectorul financiar prezenta un risc sporit. De la producerea efectului de domino în criza sectorului bancar, a devenit clar că este nevoie urgentă de acţiuni în acest domeniu. Este adevărat că este importantă îmbunătăţirea şi coordonarea supravegherii pieţelor financiare. Cu toate acestea, structura sectorului bancar prezintă diferenţe semnificative în funcţie de ţară. Modul de gestionare a crizelor care este eficient într-o ţară poate fi complet nepotrivit în altă ţară. Nu sunt de acord cu uniformitatea nediferenţiată şi cu centralismul birocratic. Măsurile propuse merg prea departe în această direcţie şi ar putea avea efecte contraproductive. Prin urmare, am votat împotriva raportului.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Liderii europeni sunt de acord că este esenţială întreprinderea unor acţiuni radicale pentru a garanta stabilitatea sistemului financiar. Acesta este rezultatul unei presiuni puternice din partea cetăţenilor UE, care au fost scandalizaţi de ceea ce s-a întâmplat în sectorul bancar. Consensul de la bază a determinat consensul de la vârf. Propunerea de rezoluţie a Parlamentului European cu recomandări către Comisie privind gestionarea crizelor transfrontaliere din sectorul bancar este un set de cerinţe minime. În plus, aceasta este vocea raţiunii, iar Comisia Europeană ar trebui să o asculte cu atenţie. Instituţiile publice nu trebuie să ignore situaţia existentă în sectorul bancar. Acestea protejează interesele cetăţenilor UE care folosesc serviciile bancare. Există patru recomandări principale: stabilirea unui cadru de acţiune în caz de criză, reglementarea băncilor transfrontaliere cu importanţă sistemică, crearea unui fond de stabilitate financiară al UE şi înfiinţarea unei unităţi de soluţionare sunt în mod incontestabil paşi în direcţia bună, de aceea am decis să susţin acest raport.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. –Am susţinut raportul prezentat de dna Ferreira conform căruia, noi, Parlamentul European, am solicitat Comisiei să prezinte Parlamentului, în temeiul articolelor 50 şi 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, până la 31 decembrie 2010, una sau mai multe propuneri legislative privind un cadru al UE de gestionare a crizelor, un fond al UE de stabilitate financiară şi o unitate de soluţionare, pe baza recomandărilor detaliate din anexă, ţinând cont de iniţiativele organismelor internaţionale, cum ar fi G20 sau FMI, în vederea asigurării unor condiţii echitabile de concurenţă la nivel global şi pe baza unei analize detaliate a tuturor variantelor posibile, inclusiv o evaluare de impact.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Acest raport este extrem de important pentru a aduce pe piaţă certitudinea de care este nevoie.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Anul trecut, Lituania şi unele state membre ale UE care au avut o soartă similară au intrat în declin şi încă nu au atins fundul prăpastiei. Încă nu cunoaştem consecinţele finale, care ar putea fi extrem de grave. S-au pierdut locuri de muncă, întreprinderile au dat faliment şi mulţi dintre cetăţenii noştri trebuie să îndure în continuare reforme dureroase. O parte prea mare din sarcina crizei a căzut pe umerii contribuabililor. Toate acestea s-ar fi putut evita dacă ar fi existat normele necesare de gestionare a crizelor la nivel internaţional în sectorul bancar. Actualele mecanisme internaţionale şi din UE de supraveghere a sectorului financiar s-au dovedit ineficiente pentru a împiedica sau limita suficient criza. Suntem cu toţii în aceeaşi barcă, trebuie să adoptăm măsuri ferme pentru a crea proceduri de prevenire şi plase de siguranţă care să asigure sustenabilitatea şi stabilitatea sistemului financiar. Această încercare ar trebui să includă cel puţin trei elemente: în primul rând, o structură eficientă de supraveghere a UE cu un Comitet european pentru riscuri sistemice; în al doilea rând, crearea unui cod strict de conduită al UE în domeniul gestionării, o expertiză adecvată şi resurse financiare corespunzătoare, astfel încât procedurile de gestionare a crizelor de către UE care sprijină intervenţiile să fie eficiente; şi, în al treilea rând, o măsură esenţială de standardizare a condiţiilor de afaceri în UE. Numai în acest fel va fi posibilă punerea în aplicare a monitorizării condiţiilor de afaceri în mod echitabil în UE. Cel mai important, Lituania şi alte state membre ale UE trebuie să îşi gestioneze finanţele publice în mod eficient, transparent şi responsabil. Trebuie să recâştigăm încrederea cetăţenilor şi să restabilim respectul economic de sine al ţărilor noastre.

Propunere de rezoluţie: Fondul european de stabilitate financiară şi mecanismul european de stabilizare financiară şi acţiuni viitoare (B7-0410/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. − (IT) Am votat în favoarea acestui raport deoarece sunt convins că instituţiile europene ar trebui să depună eforturi mai consistente şi structurate pentru a garanta stabilitatea sistemului financiar. În special, sunt pe deplin de acord cu pasajul din document în care se afirmă că va fi necesar un progres real în ceea ce priveşte politicile fiscale şi structurale în fiecare dintre statele membre, precum şi crearea unui cadru nou şi mai puternic de guvernanţă economică, axat pe prevenirea unor eventuale crize similare, pe sporirea potenţialului de creştere şi pe reechilibrarea macroeconomică durabilă a UE.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Pentru a evita declanşarea unor crize economice în viitor şi, prin urmare, pentru a încuraja creşterea potenţială şi reechilibrarea macroeconomică a UE va fi necesar un progres în ceea ce priveşte politicile fiscale şi structurale în diferite state membre. Prin urmare, am votat în favoarea acestei propuneri de rezoluţie deoarece defineşte corect miza şi paşii necesari pentru îmbunătăţirea cadrului de supraveghere. Aşadar, viitorul cadru de supraveghere trebuie să asigure sustenabilitatea finanţelor publice, creşterea economică, a competitivităţii, coeziunii sociale, precum şi reducerea dezechilibrelor comerciale. Pentru a face posibil acest lucru, trebuie să înlăturăm problemele structurale cu care se confruntă UE. Propunerea de rezoluţie vizează aşadar rezolvarea problemei dezechilibrelor interne şi a datoriei nesustenabile, precum şi abordarea diferenţelor considerabile de competitivitate dintre statele membre.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei deoarece consider că este esenţial să se solicite Comisiei să prezinte o evaluare a impactului Fondului european de stabilitate financiară, în special asupra funcţionării pieţelor de euroobligaţiuni şi a diferenţelor de randament ale acestora. De asemenea, invită Comisia să evalueze caracterul practic şi responsabilitatea pe care o implică procedura de luare a deciziilor aferentă acestui vehicul investiţional specializat (VIS), în vederea găsirii unei soluţii pe termen lung. În plus, consider că toate statele membre, în special cele care fac parte din Uniunea Economică şi Monetară (UEM), ar trebui să ţină seama la elaborarea politicilor lor economice, atât de efectele acestor politici pe plan intern, cât şi de implicaţiile lor pentru Uniune şi, în special, pentru statele membre ale UEM.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Am votat împotriva propunerii de creare a unui mecanism european de stabilizare financiară deoarece crearea acestuia, cu sprijin decisiv din partea FMI, este în afara oricărei prevederi instituţionale. Aceasta dă naştere unei probleme importante în elaborarea politicilor financiare ale Uniunii şi este pretextul unui nou atac împotriva lucrătorilor. Folosirea acestui mecanism de către statele membre ale UE implică aplicarea unor programe severe de austeritate care reduc veniturile şi încalcă drepturile de muncă şi de asigurare ale lucrătorilor.

Dimpotrivă, dacă dorim o Europă a coeziunii sociale şi a solidarităţii, Pactul de stabilitate trebuie să fie abrogat de urgenţă, FSE trebuie plasat sub control politic parlamentar, iar bugetul Uniunii trebuie sporit pentru a sprijini lucrătorii, pensionarii, agricultorii şi şomerii şi pentru a încuraja o creştere viabilă reală.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Nu am votat rezoluţia privind mecanismul european de stabilizare financiară. Acest mecanism, creat din nimic şi în grabă în luna mai, la apogeul crizei obligaţiunilor elene, a fost un important progres în guvernanţa economică a zonei euro. Totuşi, în această chestiune, Parlamentul nostru a dat dovadă de o gravă lipsă de viziune. Mai multe amendamente-cheie au fost respinse, inclusiv, în opinia mea, cel mai important, şi anume amendamentul care viza plasarea acestui sistem pe o bază durabilă prin crearea unui Fond monetar european, primul pas către o piaţă europeană a obligaţiunilor, pe care am solicitat-o în repetate ocazii anterioare. De asemenea, mă surprinde faptul că Parlamentul a refuzat să recunoască rolul pozitiv pe care l-a avut BCE pe parcursul acestei perioade, în special în decizia sa de a recumpăra datoria de stat pe piaţa secundară, ceea ce a contribuit la atenuarea tensiunii pe piaţa obligaţiunilor. În sfârşit, această rezoluţie, lipsită de forţă legislativă, creează o imagine pe deplin timorată a Parlamentului nostru, în timp ce Comisia şi Consiliul lucrează, dimpotrivă, pentru menţinerea acestui mecanism indispensabil pentru stabilitatea euro pe termen lung.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la Fondul european de stabilitate financiară şi mecanismul european de stabilizare financiară şi acţiuni viitoare deoarece consider că este esenţială definirea unui nou cadru de guvernanţă economică. Acesta ar trebui să fie solid şi să evite crizele viitoare, promovând totodată o creştere durabilă în UE.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat împotriva acestei rezoluţii deoarece nu numai că nu recunoaşte responsabilităţile instituţiilor europene în actuala criză, dar insistă asupra unor măsuri care nu au legătură cu problemele fundamentale cu care se confruntă cetăţenii, în special lucrătorii, şomerii şi cele peste 85 de milioane de persoane în situaţie de sărăcie.

Rezoluţia insistă apoi asupra politicilor aflate la originea actualei situaţii, punând în evidenţă îndeplinirea strictă a Pactului de stabilitate, Banca Centrală Europeană (BCE) şi falsa independenţă a acesteia, insistând asupra guvernanţei economice care vizează exclusiv consolidarea grupurilor financiare şi economice ale marilor puteri care deja domină de facto Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, subliniem pertinenţa unora dintre întrebările şi solicitările din cadrul studiilor şi informaţiilor adresate Comisiei Europene şi BCE. Însă aceasta nu rezolvă problemele şi nu schimbă politicile. Din păcate, anumite propuneri mai incisive şi critice faţă de rolul Comisiei Europene au fost respinse.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest raport dă dovadă de bun simţ cel puţin în ceea ce priveşte un aspect: o criză a datoriei nu poate fi rezolvată prin acumularea mai multor datorii. Cu toate acestea, mecanismul de stabilizare financiară conceput de Consiliu şi aprobat în acest raport condiţionează acordarea unor noi împrumuturi europene de aplicarea reformelor economice şi financiare bazate pe politicile care au creat această criză. Acest raport este, aşadar, absurd. În plus, afirmă că sunt binevenite planurile de austeritate puse în aplicare şi propunerile Comisiei privind controlul prealabil al bugetelor naţionale şi înăsprirea sancţiunilor în caz de nerespectare a Pactului de stabilitate şi de creştere.

Prin urmare, acest raport propune încălcarea suveranităţii popoarelor şi naţiunilor. Rolul parlamentarilor este să apere interesele cetăţenilor, nu pe cele ale elitelor depravate. Votez împotriva acestui text.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Grava criză financiară a scos în evidenţă deficienţele de menţinere a stabilităţii euro. Atacurile repetate ale speculatorilor la adresa ţărilor din zona euro cu cel mai mare grad de expunere la criză au demonstrat că aceasta nu era pregătită să reacţioneze prompt în cazul unor astfel de atacuri. Această măsură privind Fondul de stabilitate este esenţială pentru restaurarea încrederii pieţelor, astfel încât statele membre care fac parte din zona euro să poată aplica preţuri competitive pentru a reuşi să iasă din criză.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Această rezoluţie referitoare la Fondul european de stabilitate financiară, mecanismul european de stabilizare financiară şi alte acţiuni viitoare este ca o poveste de groază, care arată că formaţiunile politice, şi anume social-democraţii, conservatorii, liberalii şi stânga unită, nu au învăţat nimic din criza financiară şi economică. De asemenea, demonstrează foarte clar că acestea sunt acum pe punctul de a repeta greşelile care au condus la această criză. De exemplu, atunci când euro este descris ca o ancoră de securitate, realitatea este întoarsă pe dos. Forţarea colaborării dintre economiile naţionale a destabilizat de fapt politica financiară. Diferenţele dintre ratele dobânzilor care au fost atât de criticate sunt complet normale. Acestea constituie un indicator al puterii economice a unui stat sau, din cealaltă perspectivă, al riscului pentru investitori.

Acum sunt absolut esenţiale programe de austeritate dure pentru acoperirea deficitelor bugetare şi reechilibrarea bugetelor naţionale. Euroobligațiunile vor continua să destabilizeze zona euro şi să transforme UE şi mai mult într-o uniune de transfer. Mă opun acestei rezoluţii, drept care am votat împotrivă.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Nu sunt de acord cu emisiunea de euroobligaţiuni. Prin urmare, am votat împotriva raportului.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – În cele din urmă am votat în favoarea rezoluţiei, deşi sunt îngrijorat de faptul că două dintre amendamentele noastre (4 şi 5) au fost respinse. Mai concret, am fi dorit ca rezoluţia să afirme: „Consideră că există ameninţarea unei capcane deflaţioniste în cazul în care se aplică măsuri de consolidare fiscală necoordonate şi agresive în UE fără a lua în considerare în mod corespunzător efectele de contagiune” şi „este extrem de preocupat, în această privinţă, de impactul social al consolidării fiscale în UE mai rapide decât se prevăzuse, în special în statele vulnerabile din zona euro.”

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Pachetul legislativ adoptat care cuprinde aşa-numita reglementare a sistemului financiar în UE nu este în măsură şi nici nu vizează reglementarea şi supravegherea pieţelor financiare. Afirmaţiile reprezentanţilor politici ai capitalismului despre aşa-numita reglementare a pieţelor cu scopul de a evita repetarea crizei sunt doar minciuni. Criza este strâns legată de sistemul capitalist. Actuala criză deja prevesteşte semnele următoarei crize capitaliste, care se anunţă a fi şi mai gravă. Măsurile legislative adoptate de UE nu sunt deci concepute în scopul reglementării, fiind doar o încercare de înfiinţare a unor noi autorităţi şi organisme ale UE în scopul unei intervenţii mai eficiente a mecanismelor de capital în economiile capitaliste din statele membre. Acestea fac parte dintr-un pachet de măsuri ale UE şi ale guvernelor burgheze pentru o reformă mai strictă a Pactului de stabilitate, astfel încât să se asigure că furtuna antipopulară de restructurări capitaliste necesare capitalului garantează o aplicare uniformă, stabilă şi inflexibilă de către puterile politice capitaliste din toate statele membre. Criza capitalistă şi atacul antipopular dezlănţuit de sistemul capitalist împotriva lucrătorilor din UE demonstrează cu atât mai evident caracterul UE, dovedind că sistemul capitalist exploatator putrezit nu poate fi reglementat; acesta poate fi doar răsturnat printr-o amplă alianţă socială dintre clasa muncitoare şi cea populară.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (SK) Încă de la izbucnirea crizei am încercat să găsim o soluţie eficientă la actuala situaţie economică din UE. Supunem dezbaterii noi instrumente pentru o supraveghere mai eficientă a pieţelor financiare şi creăm un instrument european pentru stabilitate financiară. Suntem oare, în acelaşi timp, conştienţi de riscul ca aceste instrumente centralizate să restricţioneze în continuare principiul subsidiarităţii? A existat aici dintotdeauna tendinţa de a adresa recomandări statelor membre. Ceea ce este diferit astăzi este că, în contextul rezolvării efectelor negative ale crizei, a sporit presiunea asupra statelor membre pentru ca acestea să accepte soluţii transfrontaliere. Cele care au rezerve pot fi privite uneori ca factori de subminare, iar argumentele acestora pierd din greutate. Cu toate acestea, afirmaţiile binecunoscutului om de afaceri Tomáš Baťa cu privire la criza economică din 1930 sunt valabile şi în prezent: „Ceea ce ne-am obişnuit să numim criză economică este doar o altă denumire a sărăciei morale. Sărăcia morală este cauza, iar prăbuşirea economică este rezultatul. În ţara noastră există multe persoane care consideră că prăbuşirea economică poate fi depăşită cu ajutorul banilor. Mă tem de consecinţele unei astfel de greşeli.”

Propunere de rezoluţie: Cererea Islandei de aderare la Uniunea Europeană (B7-0407/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestei propuneri de rezoluţie deoarece sunt pe deplin de acord cu începerea negocierilor de aderare cu Islanda. Într-adevăr, această ţară are o solidă cultură democratică, în care apărarea drepturilor omului şi protejarea libertăţilor individuale au fost deja apreciate de Uniunea Europeană. Aderarea este atât în interesul Islandei, cât şi al nostru. De exemplu, Islanda poate fi un bun exemplu pentru UE în ceea ce priveşte politica de mediu. Recunosc fără ezitare că anumite puncte trebuie clarificate în continuare. Va fi necesară în special o independenţă mai mare a sistemului judiciar, precum şi reducerea ratei şomajului şi a inflaţiei, care continuă să fie ridicate. Cu toate acestea, Islanda a demonstrat o preocupare clară în ceea ce priveşte observaţiile formulate de instituţii şi tocmai de aceea consider că este binevenită iniţiativa Consiliului de a începe negocierile de aderare.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Avem toate motivele să ne bucurăm de deschiderea negocierilor de aderare a Islandei la UE. Fiind o ţară cu o lungă tradiţie democratică, deja asociată cu UE prin numeroase acorduri, Islanda pare să fie un caz foarte clar. Prin votul în favoarea rezoluţiei referitoare la aderarea sa, Parlamentul a adresat un cald mesaj de bun venit Islandei, reamintind în acelaşi timp, printr-un amendament, că aceasta va putea fi membru cu drepturi depline al Uniunii doar dacă va avea un rol constructiv în renunţarea la pescuitul industrial de balene. (Islanda, la fel ca Norvegia şi Japonia, continuă să pescuiască acest mamifer marin în pofida moratoriului adoptat cu 24 de ani în urmă de către Comisia Internaţională pentru Vânătoarea de Balene). Tot ce ne rămâne de făcut este să-i convingem pe cei 300 000 de islandezi, grav afectaţi de criză, că au numai de câştigat dacă ni se alătură în proiectul european.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. − (IT) În ultimul deceniu, procesul de extindere a înregistrat un ritm prea accelerat, în opinia mea. În special într-o perioadă dificilă în care Europa trebuie să găsească o modalitate de reechilibrare a acţiunilor sale economice şi monetare, precum şi un echilibru politic intern ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, aderarea unor noi state pare departe de a fi cea mai bună cale de a ajuta Uniunea să îşi clarifice prezentul şi viitorul politic.

În ceea ce priveşte votul referitor la cererea Islandei de aderare la Uniune, am decis să mă abţin, această decizie fiind motivată de faptul că în raport se face referire la un referendum care ar trebui să aibă loc în Islanda înainte de continuarea procesului de aderare.

Folosirea metodelor democratice este întotdeauna cea mai bună cale pentru orice activitate politică şi orice fel de iniţiativă, în special într-o Europă în care multe decizii sunt luate fără a-i consulta pe cetăţeni. Deşi nu sunt de acord cu meritul aderării Islandei la Uniune, consider că este salutară decizia de a acorda poporului suveran posibilitatea de a accepta sau respinge o propunere care ar putea schimba în mod radical destinul unei naţiuni.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. – (RO) Consider aderarea Islandei la Uniunea Europeană benefică pentru ambele părţi: Islanda se va bucura de mai multă stabilitate economică, iar Uniunea Europeană va juca un rol mai activ în regiunea arctică.

Totuşi, există mai multe carenţe pe care Islanda trebuie să le acopere până la momentul aderării. Una dintre ele este reformarea supravegherii financiare. Islanda face parte din Spaţiul Economic European şi aplică acquis-ul comunitar în domeniul pieţei unice, însă este nevoie de o respectare deplină a acestuia în domeniile evaluării conformităţii, acreditării şi supravegherii pieţei. O altă problemă care trebuie soluţionată este independenţa puterii judecătoreşti.

Am votat pentru rezoluţie, exprimându-mi astfel speranţa că Islanda va reuşi să îndeplinească aceste condiţii, pe care le consider esenţiale pentru o bună funcţionare a Uniunii ca întreg.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport şi a începerii negocierilor de aderare cu Islanda. Este o ţară cu o solidă tradiţie democratică şi un nivel ridicat de aliniere la acquis-ul comunitar. Conform prevederilor din Tratatul privind Uniunea Europeană, orice stat european poate solicita, dacă doreşte, să devină membru al Uniunii Europene. Integrarea sa în UE este condiţionată de îndeplinirea criteriilor de aderare şi de verificarea acestora. În această privinţă, Islanda, în calitate de membră a Spaţiului Economic European (SEE) şi de semnatară a Acordului de la Schengen, a adoptat deja o parte semnificativă a acquis-ului comunitar; Cu toate acestea, negocierile unor aspecte esenţiale care nu sunt acoperite de obiectivele SEE, precum agricultura, pescuitul sau politica economică şi financiară, trebuie să fie discutate serios, astfel încât Islanda să îndeplinească integral criteriile de aderare. De asemenea, raportul subliniază necesitatea unor reforme importante în organizarea şi funcţionarea sistemului de supraveghere financiară de către autorităţile islandeze.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Avem toate motivele să salutăm începerea negocierilor de aderare a Islandei la UE. Fiind o ţară cu o solidă tradiţie democratică, deja asociată cu UE prin numeroase acorduri, Islanda pare să fie un caz extrem de clar. Cu toate acestea, procesul de aderare la UE este afectat, de prea multă vreme, de aşa-zişi candidaţi. Am irosit foarte mult timp cu divagări privind conflicte teritoriale obscure (Croaţia/Slovenia), ţinând scorul unui duel etern cu privire la numele Macedoniei; am gestionat necorespunzător negocierile de aderare ale unei jumătăţi din Cipru şi am primit cu prea mult entuziasm state în care corupţia rămâne un flagel. De aceea trebuie să punem punctul pe i de la bun început cu prietenii noştri islandezi. Parlamentul a procedat în acest sens prin adresarea unui mesaj cordial de bun venit Islandei, reamintind în acelaşi timp că aceasta va putea fi membru cu drepturi depline al Uniunii doar dacă va avea un rol constructiv în renunţarea la pescuitul industrial de balene. (Islanda, Norvegia şi Japonia continuă să pescuiască acest mamifer marin în pofida moratoriului adoptat cu 24 de ani în urmă de către Comisia Internaţională pentru Vânătoarea de Balene). Tot ce ne rămâne de făcut este să-i convingem pe cei 300 000 de islandezi, grav afectaţi de criză, că au numai de câştigat dacă ni se alătură în proiectul european.

  Philippe de Villiers (EFD), în scris. – (FR) Parlamentul se pronunţă asupra începerii negocierilor de aderare la UE într-o rezoluţie care subliniază aspectele pozitive ale acestei cereri.

Islanda, care deţine o tradiţie democratică şi parlamentară solidă, nu are nimic de câştigat prin aderarea la UE.

În calitate de membru al Delegaţiei pentru relaţiile cu Islanda, votez în interesul acestei ţări, adică împotriva acestei rezoluţii şi împotriva aderării sale.

Întreaga tradiţie piscicolă şi agricolă a Islandei, esenţială pentru economia sa şi simbol al identităţii sale, este expusă riscului de a fi sacrificată pe altarul PAC şi al politicii comune în domeniul pescuitului. Fiind un popor care şi-a apărat mereu cu grijă independenţa şi suveranitatea, islandezii sunt pe punctul de a scăpa de un pericol şi de a înfrunta unul şi mai grav atunci când UE va impune acquis-ul comunitar şi condiţiile sale de aderare asupra insulei, care a fost deja grav afectată de criza financiară.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la cererea Islandei de aderare la Uniunea Europeană deoarece, având în vedere cultura democratică a Islandei, posibilitatea ca aceasta să adere la UE ar putea fi benefică pentru ambele părţi.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Islanda este o ţară cu o lungă şi solidă tradiţie democratică. Consider că Uniunea Europeană poate accepta această ţară cu un istoric exemplar de respectare a statului de drept şi profund impregnată de cultura şi tradiţiile europene, la care a şi contribuit de altfel, în beneficiul tuturor statelor membre. În opinia mea, Uniunea Europeană va fi mai bogată ca urmare a aderării Islandei şi, din punct de vedere strategic, acest lucru va contribui în mod semnificativ la prezenţa UE în Atlanticul de Nord şi în regiunea arctică.

  Elisabetta Gardini (PPE), în scris. − (IT) Prin votul de astăzi, Parlamentul s-a declarat la rândul său în favoarea aderării Islandei la UE. Procesul de aderare continuă aşadar în ritm accelerat. Acest vot pune în evidenţă dorinţa ca negocierile privind aspectele încă nesoluţionate să se rezolve în mod pozitiv. Vânătoarea de balene este una dintre chestiunile cele mai delicate de abordat. Înţelegem că un stat de mici dimensiuni are propriile sale particularităţi şi că modificarea echilibrelor poate fi deosebit de dificilă. Cu toate acestea, m-aş fi aşteptat la un sprijin mult mai amplu pentru amendamentul 22. Când a fost vorba să se pronunţe asupra tonului roşu, Parlamentul European a votat un moratoriu fără a se preocupa de prejudiciile pe care le-ar fi provocat flotelor din Adriatică. Poziţia adoptată a fost exagerată, fiind ulterior respinsă la Doha cu 73 de voturi faţă de 43, cu 24 de abţineri. Acum, în ceea ce priveşte protejarea balenelor, este uimitor că majoritatea a fost atât de strânsă. Regret că tocmai grupul politic din care fac parte a marcat cu minus amendamentul 22 pe lista de votare. Aş dori să subliniez totuşi că delegaţia italiană a votat în favoarea cererii de încetare a vânătorii de balene şi de renunţare la rezervele formulate la Comisia Internaţională pentru Vânătoarea de Balene.

  Charles Goerens (ALDE), în scris. – (FR) Consider în continuare că aderarea unei ţări la UE necesită o adevărată solidaritate, nu doar solidaritatea cu sens unic oferită de UE ţării candidate. Aderarea trebuie să constituie o valoare adăugată pentru toate părţile. Comentariul meu are caracter general şi nu se referă în mod specific la Islanda. Doream să reflectez mai mult asupra dificultăţilor cu care se confruntă UE în prezent. Anumiţi membri ai UE dau dovadă de un comportament ciudat, ca să spun aşa, considerând că UE este un fel de groapă de gunoi pentru problemele acestora, fără a se preocupa foarte mult de interesul comun. Acest gen de dificultăţi trebuie evitate cu ocazia viitoarelor aderări, dacă dorim să consolidăm ceea ce a rămas din coeziune şi din capacitatea noastră de a continua integrarea europeană.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) Salut cu mult entuziasm începerea negocierilor de aderare dintre Islanda şi UE. Deşi intenţia noastră a fost să transmitem un mesaj cordial de bun venit Islandei, care este deja asociată cu UE prin numeroase acorduri şi parteneriate, am specificat clar, printr-o serie de amendamente, că aceasta va trebui să îmbunătăţească sistemul de numire a judecătorilor naţionali şi a organismelor judiciare supreme pentru a îndeplini criteriile şi principiul fundamental al separării puterilor şi, mai presus de toate, că va trebui să înceteze vânătoarea de balene înainte de aderare. În plus, în calitate de membru al Intergrupului Arctic, consider că este salutară noua influenţă pe care UE o va putea exercita ca urmare a aderării acestei ţări în ceea ce priveşte strategia internaţională pentru regiunea arctică.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Deşi voi fi încântat dacă Islanda va intra în rândul naţiunilor independente care aleg să devină membre ale UE, rezoluţia de astăzi conţine o contradicţie evidentă. Punctul 25 recunoaşte în mod just că Islanda şi-a administrat resursele marine în mod responsabil şi sustenabil – în contrast vizibil cu istoricul UE. În continuare, solicită realizarea unor negocieri constructive în domeniul pescuitului pentru a se ajunge la o soluţie satisfăcătoare, care ar putea include o clauză de neparticipare la PCP. Totuşi, punctul 26 încurajează Islanda să adopte măsuri politice în domeniul pescuitului care să-i permită tranziţia către introducerea PCP. A sugera ca Islanda să renunţe la practicile sale responsabile şi durabile pentru a sistemul eşuat al UE este ridicol. UE ar trebui să tragă învăţăminte din controlul naţional islandez de succes, nu să impună eşecul asupra unei naţiuni mândre de tradiţia sa de pescuit.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. – (RO) Am votat favorabil această rezoluţie întrucât aderarea Islandei ar oferi Uniunii posibilitatea să joace un rol mai activ în regiunea arctică şi ar contribui la guvernanţa multilaterală din zona arctică. Sper că negocierile se vor desfăşura într-o manieră constructivă şi că vor da Islandei posibilitatea să se apropie mai mult de modelul european. Întrucât în privinţa aderării la UE, opinia publică naţională şi-a modificat considerabil opţiunea din vara anului 2009, iar opoziţia la aderare nu a atins niciodată cote atât de ridicate, consider că, în viitorul apropiat, autorităţile ar trebui să organizeze o largă campanie de informare asupra implicaţiilor acestui proces, pentru ca, astfel, islandezii să se poată pronunţa în cunoştinţă de cauză la viitorul referendum privind aderarea.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Am prea mult respect pentru poporul islandez pentru a spera că va adera la o Europă care nu va acţiona în interesul său, ci în interesul unei elite. Islandezii suferă deja ca urmare a trădării din partea propriului guvern, care ignoră decizia suverană luată de islandezi, care au respins în proporţie de 95 % legea care îi obliga să plătească pentru pierderile suferite de clienţii britanici şi olandezi ai Icesave. De ce ar trebui să accepte aceştia să intre într-o UE care îi încurajează sa accepte o astfel de negare a suveranităţii populare? Conform ultimelor sondaje, 57,6 % dintre islandezi se opun aderării la UE. Îi înţeleg. Nu aceasta este Europa la care ar trebui să adere.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Începerea negocierilor de aderare a Islandei la UE este o veste bună pentru toţi cei care susţin că extinderea UE este destinul său natural. Există dovezi că extinderile din trecut au fost un succes nu doar pentru UE, ci şi pentru statele sale membre. La rândul său, Islanda este o ţară cu care avem relaţii bune de mulţi ani, din 1973, aceasta fiind şi semnatară a Acordurilor de la Schengen şi a Regulamentului de la Dublin, ceea ce înseamnă că a adoptat deja o parte semnificativă a acquis-ului comunitar. Cu toate acestea, trebuie depuse în continuare eforturi considerabile, în special în domeniul economic şi financiar, precum şi în ceea ce priveşte sistemul judiciar.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) UE nu trebuie sub nicio formă să fie împovărată cu datoriile Islandei. Islandezii vor trebui să-şi facă temele şi să reducă volumul datoriilor. Totuşi, Islanda, spre deosebire de Turcia, este o ţară europeană şi este membră a SEE de 15 ani. Chiar şi în legătură cu subiectul controversat al politicii în domeniul pescuitului au fost posibile unele progrese. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Am fost şi sunt un susţinător al extinderii Uniunii Europene. Uniunea nu trebuie să fie un club exclusiv. Prin urmare, salut eforturile guvernului islandez în vederea aderării la Uniunea Europeană. Într-adevăr, este greu de imaginat o candidatură mai puţin controversată decât cea a Islandei. Faptul că Islanda este semnatară a Acordului european de liber schimb are, de asemenea, o importanţă enormă. Din acest motiv, drumul Islandei către aderarea la UE ar trebui să fie cel mai scurt. În plus, este greu să uităm contribuţia Islandei la coeziunea europeană. Efectele tangibile ale alocaţiilor AELS se pot regăsi în Polonia şi în alte ţări ale UE aproape la fiecare pas. Având în vedere aceste fapte, am decis să sprijin propunerea de rezoluţie pentru a încheia dezbaterea privind declaraţiile Consiliului şi Comisiei în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de Procedură privind cererea Islandei de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, aş dori să îmi exprim speranţa că Parlamentul va avea în curând ocazia să se reunească în compania deputaţilor din Islanda.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. − (IT) Am votat în favoarea rezoluţiei de începere a negocierilor de aderare a Islandei la Uniunea Europeană. Din punct de vedere geografic, Islanda se află deja în Europa, iar aderarea la UE nu este altceva decât o concluzie normală a unei evoluţii naturale. Recenta criză economică a provocat grave dificultăţi în Islanda şi a generat unele momente de tensiune cu anumite state membre ale UE ca urmare a prăbuşirii mai multor bănci în care cetăţenii europeni investiseră. Ca urmare a acestui lucru, Uniunea Europeană poate interveni pentru a găsi o soluţie. Aderarea la Uniunea Europeană va garanta că Islanda va fi supusă controalelor şi unei pieţe şi a unor norme comune. Evident, negocierile vor trebui să aibă în vedere mai multe aspecte, inclusiv problemele legate de cotele de pescuit, vânătoarea de balene şi aprovizionarea şi gestionarea resurselor energetice.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Sunt foarte mulţumit că Parlamentul European a adoptat propunerea noastră conform căreia aderarea Islandei la UE va implica încetarea vânătorii de balene. În concret, Parlamentul European avertizează Islanda că vânătoarea de balene nu respectă normele UE şi solicită din partea acesteia să pună capăt acestei practici. De asemenea, solicită Islandei să renunţe la rezervele formulate la Comisia Internaţională pentru Vânătoarea de Balene. În rest, consider că este binevenită decizia recentă a liderilor UE de a începe negocieri de aderare cu Islanda, astfel încât aceasta să devină al 28-lea stat membru. Prin votul de astăzi, subliniem că problema compensării cetăţenilor britanici şi olandezi ca urmare a prăbuşirii băncii Icesave ar trebui rezolvată la nivel bilateral.

Eurodeputaţii au primit favorabil decizia Consiliului European din 17 iunie anul acesta referitoare la începerea negocierilor de aderare a Islandei la UE. De asemenea, Parlamentul subliniază că aderarea Islandei ar putea permite UE să aibă un rol mai activ în zona arctică, evidenţiind în acelaşi timp solida cultură democratică a acestei ţări. Islanda este semnatară a Acordului de la Schengen, este membră a NATO şi a semnat un acord de liber schimb cu UE încă din 1973.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Doamnelor şi domnilor, sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, conform căruia orice stat european poate solicita să devină membru al Uniunii. Lituania este un stat membru al UE relativ tânăr şi cred că ar fi egoist şi ipocrit să închidem uşa în urma noastră. Cu toate acestea, înainte ca Lituania să fi aderat la UE în 2004, a trebuit să realizeze reforme importante şi să facă o serie de compromisuri dureroase pentru a îndeplini criteriile de aderare ale Uniunii. Islanda va avea aceeaşi soartă. Cutremurul politic şi economic care a determinat prăbuşirea sistemului bancar islandez în 2008 a fost un avertisment clar pentru întreaga Europă. Islanda încearcă acum să îşi revină, însă drumul este lung până la reconstruirea stabilităţii sale economice. Indemnizarea titularilor de cont la Icesave şi plata datoriilor către unele din statele membre ale UE sunt un bun început. Este un aspect important şi pentru a recâştiga încrederea societăţii, atât în ţară, cât şi peste hotare. Islanda are multe de oferit, inclusiv o tradiţie democratică solidă, şi fără îndoială că acest lucru va îmbogăţi Uniunea noastră.

Islanda contribuie în mod semnificativ la politica de mediu şi energetică a UE – preferinţa pentru energia regenerabilă şi experienţa sa în combaterea încălzirii globale. Depinde de Islanda dacă va îndeplini criteriile de aderare şi dacă va decide să se alăture Uniunii. Între timp, ar trebui să consolidăm relaţiile cu această ţară şi să continuăm cooperarea dintre Parlamentul European şi Althing, parlamentul islandez.

10. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal

(Şedinţa a fost suspendată la ora 13.35 şi reluată la ora 15.05)

PREZIDEAZĂ: JERZY BUZEK
Preşedinte

11. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei anterioare: consultaţi procesul-verbal

12. Serviciul european pentru acţiune externă (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea comună privind următoarele:

- raportul întocmit de dl Brok şi dl Verhofstadt, în numele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, referitor la propunerea de decizie a Consiliului privind organizarea şi funcţionarea Serviciului european pentru acţiune externă [08029/2010 – C7-0090/2010 – 2010/0816(NLE)];

- declaraţia Vicepreşedintei Comisiei şi Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate [2010/2578(RSP)].

  Elmar Brok, raportor. – (DE) Domnule preşedinte, baroană Ashton, domnule Šefčovič, doamnelor şi domnilor, odată cu acordul politic de la Madrid am făcut primul pas important către crearea unui Serviciu european pentru acţiune externă (SEAE). Ştim că acesta nu este rezultatul final, pentru că Statutul funcţionarilor şi Regulamentul financiar oferă marja necesară pentru procedura de codecizie, care reprezintă o condiţie necesară pentru înfiinţarea definitivă a serviciului.

Totuşi, acest acord a conferit procesului de planificare şi pregătire o oarecare securitate. Noi, cei din Parlamentul European, vrem să afirmăm clar că suntem în favoarea SEAE. Dorinţa Parlamentului European de a avea un Înalt Reprezentant a fost inclusă în Convenţia pentru Constituţia Europeană. Acest Înalt Reprezentant ar fi responsabil cu coordonarea relaţiilor externe ale Uniunii Europene şi cu administrarea politicii externe şi de securitate a Uniunii Europene. Înaltul Reprezentant ar avea la dispoziţia sa un serviciu care i-ar permite să adopte o poziţie puternică în relaţia cu Comisia, Consiliul şi restul lumii, să explice unitatea şi coerenţa politicii externe europene şi să se asigure că nu suntem doar un plătitor global, ci şi un jucător global. Acest acord, care poate mâine va obţine o majoritate în Parlamentul European, reprezintă pasul înainte de care este nevoie.

În timpul negocierilor a fost important să transformăm capacitatea de acţiune a serviciului în principalul nostru obiectiv, în interesul comun al cetăţenilor Europei. De asemenea, pe parcursul acestor negocieri dificile am reuşit să garantăm faptul că puterile şi atribuţiile nu vor fi astfel modificate încât ceea este stipulat în dreptul comunitar stabilit şi se află sub controlul şi autoritatea de decizie a comunităţii Europei să se transforme în interguvernamentalism şi renaţionalizare. Domnule Šefčovič, probabil îmi veţi permite să spun că, în ultimele câteva luni, în anumite ocazii, Parlamentul European a făcut mai multe pentru drepturile Comisiei decât a făcut însăşi Comisia.

Aş dori să explic încă o dată faptul că, după unele ezitări de la început, Consiliul a fost pregătit să recunoască faptul că Parlamentul European are şi el un cuvânt de spus în acest domeniu, că de fapt combinaţia dintre Regulamentul financiar, Statutul funcţionarilor şi acest proces de consultare a avut drept rezultat crearea unei proceduri de codecizie şi că, din acest motiv, am putut înregistra progrese importante în cadrul procesului de consultare.

Prin urmare, este extrem de important că, în afară de faptul că se garantează punerea în aplicare a metodei comunitare şi se garantează şi se extind drepturile Parlamentului European în limitele tratatului, nu doar în ceea ce priveşte justiţia şi politica internă, ne aflăm într-o situaţie legată de politica externă şi de securitate în care, pe viitor şi pentru prima dată, vom fi consultaţi şi informaţi înainte de luarea deciziilor. În plus, vom avea ocazia de a-i chestiona pe ambasadori, de exemplu, în cadrul unor schimburi de păreri, nu la fel ca în cadrul procesului de consultare, însă după ce au fost numiţi şi înainte de a-şi prelua funcţia. Din acest motiv, alături de ocaziile oferite de drepturile bugetare, alături de faptul că tratatele cu ţările terţe vor trebui ratificate pe viitor de către Parlamentul European, în faza interimară vom avea şi un proces de informare şi consultare care va permite Parlamentului să joace un rol în structurarea politicii externe europene.

Totuşi, nu se pune problema ca Parlamentul să vrea să îşi asume responsabilitatea pentru politica externă operaţională. Pe viitor, aceasta va fi îndatorirea părţii executive. Vrem să deţinem controlul şi vrem să putem spune „nu”. Vream să putem să luăm decizii raţionale cu privire la bugete şi vrem să putem face verificări. Prin urmare, avem nevoie de instrumente şi informaţii care să ne permită să exercităm drepturile Parlamentului în aceste domenii în numele cetăţenilor Europei. Cred că acest acord reprezintă un pas important în această direcţie.

Doresc să îi mulţumesc baroanei Ashton pentru că am reuşit să obţinem rezultate bune la finalul negocierilor.

  Preşedintele. – Vă mulţumesc pentru discurs, domnule Brok. Aş dori ca vorbitorii să se încadreze în timp. Înţeleg că acesta a fost un discurs important, dar totuşi vă rog să vă încadraţi în timpul acordat.

  Guy Verhofstadt, raportor. – Domnule preşedinte, în primul rând doresc să le mulţumesc domnilor Elmar Brok şi Roberto Gualtieri, care au fost coraportori şi care au purtat negocierile cu dna Ashton, cu reprezentanţii Comisiei şi cu cei ai Consiliului.

Serviciul a fost înfiinţat şi cred că putem spune că am obţinut un rezultat bun, pe care toate instituţiile îl pot susţine şi de care pot fi mândre. Spun aceste lucruri în ciuda observaţiilor pe care le-a făcut ieri premierul francez, dl Fillon. Dumnealui a spus că serviciul nu poate depăşi anumite limite vitale: limitele Franţei. Ţin să îi spun dlui Fillon următoarele: „Vous êtes trop tard” – aţi ajuns prea târziu, pentru că prin acest acord referitor la serviciu am trecut dincolo de limitele impuse de Franţa. Nu a fost o întâmplare, ci doar utilizarea completă şi punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona. Tratatul de la Lisabona, care a fost ratificat de Franţa, prevede ca pe viitor politica externă să fie unificată în Uniune.

Nu avem nevoie de o -luptă de ariergardă pentru serviciu, pentru că acesta există acum. Avem însă nevoie să folosim serviciul pentru a dezvolta o politică externă reală a UE pentru că – să fim cinstiţi – până acum nu am avut deloc o politică externă reală a UE. Îmi aduc aminte că, pe vremea când eram membru al Consiliului, în 2002, ne-am concentrat numai pe tema războiului din Irak, conflict care, pe atunci, era cea mai importantă problemă de politică externă. La acea vreme Europa nu era capabilă să discute acest subiect sau să adopte o poziţie comună faţă de el. Nu trebuie să repetăm aceeaşi greşeală, nu în lumea multipolară în care trăim azi. Continuarea în acelaşi mod nu este o opţiune.

Lucrurile vor depinde de dna Ashton, iar acesta este mesajul nostru de astăzi. Serviciul va avea nevoie de o direcţie clar stabilită şi va avea nevoie de un conducător. Tratatul i-a conferit dnei Ashton multe competenţe în acest sens. Are dreptul să convoace Consiliul Afaceri Externe, chiar şi din scurt. Are puterea de a lua iniţiative pentru că este şi vicepreşedintă a Comisiei. De asemenea, are responsabilitatea de a elabora orientările generale care stabilesc interesele strategice ale Uniunii noastre, iar toate aceste responsabilităţi îi revin dumneaei şi serviciului său.

Doamnă Ashton, permiteţi-mi să vă dau un sfat la finalul acestui proces de negociere: dezvoltaţi serviciul ca pe un instrument comunitar. Succesele Uniunii au fost construite pe metoda comunitară, o metodă încercată şi testată. Am înregistrat progrese şi am avut succes doar acolo unde este aplicată metoda comunitară. Priviţi, de exemplu, piaţa unică. Acolo unde metoda nu a fost aplicată, am înregistrat stagnare şi chiar regres. Priviţi, de exemplu, reacţia Uniunii la criza financiară. Numai prin această metodă vor reuşi.

O politică externă a Uniunii va putea fi dezvoltată prin formularea a ceea ce eu numesc un „interes real al Uniunii”, fără intervenţia statelor membre. Acest interes real al Uniunii va fi identificat prin folosirea aptitudinilor şi expertizei pe care le veţi avea la dispoziţie. Atunci dna Ashton va trebui să apere în mod natural acest interes al Uniunii pentru că, în opinia mea şi a acestui Parlament, ceea ce este bun pentru Uniune este bun şi pentru statele sale membre, şi pentru cetăţenii săi.

  Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei şi Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Domnule preşedinte, sunt încântată să mă aflu aici pentru a discuta unul dintre cele mai importante puncte de pe programul european de lucru – înfiinţarea Serviciului pentru acţiune externă.

Permiteţi-mi să încep prin a-mi exprima recunoştinţa pentru angajamentul constructiv dovedit de Parlament şi de raportori – în special de domnii Elmar Brok, Guy Verhofstadt şi Roberto Gualtieri – pe parcursul acestui proces şi prin a mulţumi comisiilor – AFET, Comisia pentru dezvoltare, Comisia pentru afaceri constituţionale, Comisia pentru bugete, Comisia pentru control bugetar şi Comisia JURI – a căror activitate a îmbunătăţit în multe feluri textul deciziei privind SAE. De asemenea, ţin să-i mulţumesc şi Preşedintelui Parlamentului.

Am realizat foarte multe lucruri împreună în ultimele săptămâni, pregătind terenul necesar alături de toţi cei interesaţi. Aduc un omagiu şi celorlalţi patru participanţi la discuţii, dlui Maroš Šefčovič, Comisiei şi Preşedinţiei spaniole conduse de Miguel Moratinos, dar şi colegilor din Consiliu. Sunt recunoscătoare în special serviciilor juridice, care ne-au dat sfaturi bune şi ne-au ajutat pe tot parcursul procesului.

A sosit momentul să luăm o decizie.

În mod corect, în ultimele luni s-a acordat foarte multă atenţie complexităţilor instituţionale şi complicaţiilor administrative. Sarcina de a construi fundaţia este una vitală, însă ea trebuie realizată fără a pierde din vedere motivele pentru care creăm acest serviciu, motive care au devenit din ce în ce mai evidente în timpul călătoriilor pe care le-am făcut, în numele dumneavoastră, pentru a vizita guverne, misiuni militare şi delegaţiile şi programele noastre din întreaga lume.

Înainte de a intra în detalii, doresc doar să spun ceva despre viziunea asupra situaţiei Serviciului în viitor. Acest plen este cel mai potrivit loc şi astăzi este cel mai potrivit moment pentru a ne reaminti de ce acest Serviciu este atât de important pentru Uniunea Europeană şi de ce marchează o schimbarea a modului în care acţionăm într-un context geopolitic ce se modifică rapid.

Nu ne putem permite să acţionăm în mod disparat într-o lume în care puterea fundamentală se modifică şi unde problemele sunt din ce în ce mai complexe şi mai interconectate. Trebuie să apărăm interesele Europei şi să protejăm valorile Europei într-un mod mai coerent şi mai eficace şi trebuie să fim ambiţioşi când facem acest lucru.

Uniunea Europeană şi statele membre dispun de o gamă impresionantă de instrumente, resurse, relaţii şi expertiză care pot folosi la crearea unei lumi mai bune, mai stabile. Acum trebuie să adunăm toate acestea într-un singur loc, să elaborăm strategii comune şi să maximizăm impactul nostru asupra teritoriilor, în special în regiunile din lume care se confruntă cu tulburări şi unde acţiunile noastre contează cel mai mult. Peste tot pe unde am călătorit – din Gaza până în Haiti, în Africa de Est şi în regiunea Balcanilor – aceasta a fost principala concluzie la care am ajuns.

Acţiunea externă a UE va implica mereu actori diferiţi. Este corect şi oportun ca politica de dezvoltare să funcţioneze diferit faţă de diplomaţie, gestionarea crizelor şi ajutorul umanitar. Andris Piebalgs, Stefan Füle şi Kristalina Georgieva, împreună cu alţi colegi din Comisie, au atribuţii clare, distincte, şi le mulţumesc pentru munca pe care o fac, însă potrivit Tratatului de la Lisabona avem ocazia de a lucra împreună, în conformitate cu o strategie politică multilaterală comună – o aspiraţie care acum devine realitate.

Viziunea mea în ceea ce priveşte SEAE este una care garantează că, atunci când vorbim, glasul nostru este auzit, iar când ne luăm un angajament, acţiunile noastre fac diferenţa. Cetăţenii noştri ştiu foarte bine că în faţa problemelor importante – fragilitatea statelor, pandemii, securitatea energetică, schimbările climatice şi migrarea ilegală – suntem mult mai eficienţi dacă acţionăm împreună.

Această eficacitate ne impune să mobilizăm toate mijloacele de care dispunem – diplomaţie, angajament politic, asistenţă pentru dezvoltare, instrumente civile şi militare de gestionare a crizei – pentru a susţine prevenirea conflictelor, stabilirea păcii, securitatea şi stabilitatea. Este important pentru viitorul Europei şi pentru viitorul întregii lumi.

Am văzut cu ochii mei ce putem face atunci când acţionăm împreună. Când am călătorit în Africa de Est am văzut că operaţiunea noastră maritimă, Atalanta, se descurcă foarte bine în larg, dar am văzut şi că pe ţărm se munceşte pentru construcţia de capacităţi importante şi pentru dezvoltare. Aşa cum au spus cei implicaţi în misiunea noastră militară, soluţia pentru problemele de pe mare se află pe uscat. Acesta este motivul pentru care, lucrând cu Andris Piebalgs, ne asigurăm că programele noastre funcţionează mai bine împreună şi motivul pentru care mă voi întoarce să mă întâlnesc din nou cu liderii din Kenya, Tanzania, Insulele Mauritius, Seychelles, Africa de Sud, Mozambic şi cu reprezentanţii organizaţiilor regionale şi ai Uniunii Africane, pentru a discuta despre felul în care putem sprijini conducătorii africani să găsească soluţii politice pe uscat şi despre cum putem ajuta oamenii din Somalia să aibă un viitor mai bun.

Ştiu ce putem face şi ce facem în prezent şi ştiu, de asemenea, ce putem realiza în viitor. Recunosc, sunt ambiţioasă, pentru că sunt de părere că este vremea să mergem înainte şi să punem repede Serviciul în funcţiune.

Avem foarte multe lucruri în faţa noastră: un proiect de decizie şi un set de declaraţii care formează un pachet coerent. Domnule preşedinte, le transmit în mod formal spre a fi înregistrate în cadrul procedurilor de astăzi.

Nu voi analiza în detaliu fiecare aspect în parte, dar daţi-mi voie să subliniez doar câteva puncte specifice despre felul în care am găsit dispozitivele potrivite de protecţie în regiuni care ştiu că prezintă importanţă pentru acest plen.

În primul rând, textul precizează clar faptul că protejăm metoda comunitară în toate regiunile unde ea există în prezent. Serviciul pentru acţiune externă va coopera îndeaproape cu serviciile Comisiei în cadrul sistemului UE.

În al doilea rând, ştiu cât de importantă este responsabilitatea politică pentru acest plen. Am încredere că a fost stabilit un cadru bun prin intermediul declaraţiei politice privind responsabilitatea politică. Aştept cu interes dialogul intens şi schimbul de informaţii cu Parlamentul European şi mă voi asigura că toţi colaboratorii mei vor acorda prioritate acestui aspect al activităţii lor.

Multiplele obligaţii inerente funcţiei pe care o îndeplinesc nu îmi dau voie să fiu prezentă la dezbaterile dumneavoastră pe cât de mult aş dori, dar sunt fericită că există un sistem prin care pot fi înlocuită în astfel de situaţii, sistem care implică, în special, colegi din Comisie şi, din când în când, şi membri ai Consiliului Afaceri Externe, din cadrul Preşedinţiei rotative sau din cele trei ţări care alcătuiesc Preşedinţia UE.

În al treilea rând, responsabilitatea financiară. Sunt mulţumită că avem un limbaj clar şi garanţii pentru o administrare financiară sănătoasă, inclusiv soluţii potrivite pentru probleme cum sunt descărcarea de gestiune şi sub-delegarea puterilor bugetare către şefii de delegaţie. Pentru a marca importanţa pe care o acord acestui aspect, preconizez crearea unei echipe de gestionare experimentate care să aibă nu doar un director general executiv în persoana Secretarului general executiv, ci şi un director general operaţiuni în persoana Directorului general pentru buget şi administraţie.

În al patrulea rând, am convenit asupra unor aranjamente echilibrate cu grijă în ceea ce priveşte politica şi instrumentele de dezvoltare. Ştiu că au existat îngrijorări că am putea pierde din vedere politica de dezvoltare în cadrul noii structuri. Credeţi-mă, realitatea este alta.

Dezvoltarea este un element central al acţiunii externe a UE. Ea ne-a conferit un profil puternic pe scena internaţională, transformându-ne în cel mai important donator al lumii, prin urmare programele noastre de cooperare reprezintă un instrument-cheie în relaţiile noastre bilaterale şi regionale. Aceasta este situaţia în noul context stabilit de Tratatul de la Lisabona, însă dezvoltarea nu poate constitui singură un obiectiv, separat de celelalte legături ale relaţiilor externe. Acesta este motivul pentru care creăm o platformă comună puternică, una care să ne permită să acţionăm împreună – Andris Piebalgs, Stefan Füle şi eu – pentru a ne asigura că obiectivele generale de dezvoltare şi în special reducerea sărăciei sunt integrate în programele noastre privind cooperarea.

În al cincilea rând, avem o înţelegere echilibrată în ceea ce priveşte aspectele legate de personal, înţelegere care ţine cont de dorinţele statelor membre ca cel puţin o treime din personalul Serviciului să provină din serviciile diplomatice naţionale – pentru a putea profita de expertiza şi legăturile lingvistice şi istorice ale acestora – asigurând totodată cel puţin 60 % din rândul funcţionarilor permanenţi. În acelaşi fel, sunt sigură că trebuie să asigurăm un echilibru geografic şi de gen corespunzător şi să nu pierdem din vedere aspecte mai complexe legate de diversitate.

Eu personal sunt dedicată acesteia. Diversitatea înseamnă putere. Un serviciu care reprezintă UE ar trebui să reflecte această diversitate. Experienţele bogate, cunoştinţele şi limbile pe care cei mai buni diplomaţi ai Europei le vor aduce în Serviciul vor reprezenta una dintre cele patru caracteristici distincte ale noastre şi vor constitui avantaje competitive.

În al şaselea rând, probabil că aţi văzut declaraţia mea privind administrarea centrală a SAE. Ideea este că avem cu toţii o viziune comună cu privire la felul în care va arăta Serviciul.

Este important să încercăm să punem lucrurile la punct de la bun început, oferindu-ne şansa de a revizui felul cum funcţionează lucrurile în contextul noilor priorităţi şi al dezvoltării.

Deputaţii europeni din acest plen au formulat mai multe întrebări cu privire la felul în care vom aborda gestionarea crizelor şi stabilirea păcii. Mă voi asigura că unităţile relevante din cadrul Comisiei se vor ocupa de planificarea şi programarea reacţiei la criză, a prevenirii conflictelor şi a stabilirii păcii şi că structurile PSAC vor colabora îndeaproape, sub responsabilitatea şi autoritatea mea directă, în cadrul structurii relevante. Toate acestea, bineînţeles, fără a prejudicia natura specifică, în special interguvernamentală şi comunitară, a politicilor.

Coordonarea eficace a activităţii diverselor departamente din cadrul SAE va reprezenta cheia succesului. Sub directa mea autoritate şi responsabilitate se va asigura coordonarea completă între toate serviciile SAE, în special între structurile PSAC şi alte servicii relevante ale SAE, respectându-se specificitatea fiecăruia.

De asemenea, mă voi asigura că se va stabili o coordonare corectă între reprezentanţii speciali ai UE şi compartimentele relevante din cadrul Serviciului.

În sfârşit, acest plen a acordat o mare atenţie şi aspectelor legate de drepturile omului. Este vorba de o prioritate pe care o împărtăşesc şi promit că, în calitate de Înaltă Reprezentantă, voi acorda prioritate promovării drepturilor omului şi bunei guvernări în întreaga lume şi mă voi asigura că acestea două vor fi elemente prezente în toate acţiunile noastre.

La nivel central va exista o structură dedicată drepturilor omului şi democraţiei, dar vor exista unităţi şi în cadrul tuturor delegaţiilor Uniunii, unităţi a căror sarcină va fi monitorizarea situaţiei drepturilor omului şi promovarea îndeplinirii eficace a obiectivelor politicii UE privind drepturile omului.

Stimaţi deputaţi, Europa are nevoie de Serviciul pentru acţiune externă pentru a elabora o politică externă mai puternică. Avem nevoie de o platformă integrată pentru a proiecta valorile şi interesele europene în întreaga lume. Este momentul să ne acordăm mijloacele necesare pentru a ne îndeplini ambiţia. Este vremea să punem oameni potriviţi în locurile potrivite, pentru a începe munca de care este nevoie.

Sunt de acord cu amendamentele care au fost propuse şi le voi susţine în Consiliu. Acum este important să ne mişcăm rapid şi cu amendamentele privind Statutul funcţionarilor şi Regulamentul financiar şi cu modificarea bugetului pentru 2010.

Aşa cum am făcut şi la început, vă mulţumesc pentru cooperare şi contez pe susţinerea dumneavoastră. Sper ca votul pe care îl veţi acorda mâine să reprezinte un pas istoric în dezvoltarea Uniunii Europene şi, deşi nu este destinaţia noastră finală, reprezintă o etapă-cheie în punerea în practică a viziunii noastre comune asupra viitorului.

  Maroš Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei. – Domnule preşedinte, doresc să salut avizul Parlamentului şi să susţin ferm adoptarea acestuia, pentru că sunt de părere că acest vot pozitiv va fi un moment important pentru înfiinţarea SAE şi va reprezenta un semnal clar important că noul serviciu primeşte aprobarea democratică a acestui plen.

Această decizie va fi, de asemenea, o reflectare adecvată a rolului important pe care l-a jucat Parlamentul European în discuţiile privind noul serviciu. Trebuie să îmi exprim înalta apreciere faţă de munca intensă pe care Cathy Ashton, Înalta Reprezentantă, a depus-o în ultimele câteva luni. Nu înfiinţăm un serviciu nou în fiecare zi. Deşi a fost un proces dificil şi complicat, am reuşit să ajungem la un consens politic în decurs de şapte luni după intrarea în vigoare a noului tratat, lucru care, după părerea mea, este o realizare remarcabilă.

Cred că acest lucru dovedeşte faptul că dna Cathy Ashton a realizat un echilibru foarte solid atunci când a propus această decizie pentru prima dată, însă aşa cum era redactată, decizia trebuia să treacă prin acest proces democratic de validare şi cred că procesul a fost unul foarte amănunţit. Dacă analizez discuţiile în patru purtate cu Miguel Moratinos, cu deputaţii din acest Parlament, cu raportorii Brok, Verhofstadt şi Gualtieri şi cu noi din partea Comisiei, vă pot spune că am analizat absolut toate articolele şi absolut toate prevederile. Am căutat mereu cea mai bună soluţie posibilă şi chiar cred că am ajuns la o astfel de soluţie.

Dezbaterea s-a concentrat în special pe trei domenii. Primul a fost felul în care ne putem asigura că SEAE va constitui o parte integrantă a sistemului UE. Am discutat acest subiect foarte în detaliu şi cred că vom reuşi acest lucru şi că vom avea un Serviciu pentru acţiune externă cu adevărat european. A doua problemă foarte importantă a fost felul în care putem garanta o responsabilitate financiară oportună. Şi aici am analizat toate opţiunile posibile şi sunt sigur acum că, deşi vom crea ceva nou, o instituţie în cadrul căreia vor exista trei surse pentru oamenii care vor lucra pentru Serviciul pentru acţiune externă, toate responsabilităţile financiare oportune vor fi integrate în sistem şi sunt sigur că sistemul va trece cu brio testul privind viitoarea sa funcţionare.

Ultima parte importantă a discuţiei s-a concentrat pe ajutorul pentru dezvoltare: cum să îl administrăm corespunzător, cum să menţinem spiritul comunitar al ajutorului pentru dezvoltare şi cum să asigurăm dreptul acestui Parlament la controlul democratic. Spun încă o dată, cred că am dovedit foarte multă ingeniozitate şi am raţionat foarte mult, am propus multe soluţii creative şi cred că am găsit o soluţie care va angrena cele mai bune sinergii posibile. Putem adăuga expertiza statelor membre, expertiza Comisiei, contactele de pe teren ale delegaţiilor noastre şi sunt sigur că, graţie acestei sinergii, vom fi mult mai eficienţi atunci când vom reprezenta Uniunea Europeană peste graniţe.

Aştept cu mare interes susţinerea acordului Comisiei în privinţa acestei decizii luna aceasta şi vă pot asigura că membrii Comisiei vor face tot ceea ce le va sta în putinţă pentru a coopera îndeaproape cu Înalta Reprezentantă, cu Consiliul şi cu Parlamentul pentru a completa procesul, finalizând aspectele referitoare la regulamentele financiare şi la statutele funcţionarilor, şi pentru a completa procesul bugetar. Deja aştept cu foarte mare interes ca Serviciul pentru acţiune externă să înceapă o activitate excelentă şi eficace chiar din toamna acestui an.

  Filip Kaczmarek, raportor pentru aviz al Comisiei pentru dezvoltare. – (PL) Domnule preşedinte, doamnă Ashton, domnule Šefčovič, rezultatul negocierilor este unul bun, iar documentul final este mai bun decât proiectul iniţial. Doresc să explic, pe scurt, intenţiile Comisiei pentru dezvoltare. Atunci când şi-a elaborat avizul, comisia s-a concentrat pe câteva dintre cele mai importante aspecte.

În primul rând, am dorit ca obiectivele cooperării pentru dezvoltare să fie mai solid încorporate într-o serie de politici ale Uniunii Europene, pentru a apăra astfel autonomia şi independenţa cooperării pentru dezvoltare. Cu alte cuvinte, nu am vrut ca această cooperare pentru dezvoltare să devină un morcov – aşa cum a spus cineva – în arsenalul instrumentelor diplomatice. Doresc să îi mulţumesc foarte mult dnei Ashton pentru ceea ce a spus astăzi şi pentru declaraţiile sale privind cooperarea pentru dezvoltare, pentru că discursul său a fost foarte important pentru Comisia pentru dezvoltare.

În al doilea rând, am dorit ca întregul control asupra cheltuielilor operaţionale cu instrumentele financiare să fie exercitat în mod mai puţin ambiguu de către comisarul pentru dezvoltare.

În al treilea rând, am vrut ca cei care vor face parte din personalul noului serviciu să nu fie doar diplomaţi profesionişti din statele membre, ci şi oameni care au lucrat într-o gamă largă de situaţii în lumea externă, care au o pregătire de fond în domeniul dezvoltării, comerţului şi securităţii.

  Ivo Strejček, înlocuitor al raportorului pentru aviz al Comisiei pentru comerţ internaţional.. – (CS) Raportul elaborat de Elmar Brok şi Guy Verhofstadt privind funcţionarea Serviciului european pentru acţiune externă (SEAE) este un compromis şi, ca orice compromis, are şi aspecte pozitive, şi aspecte negative. Suntem de părere că principalul aspect pozitiv este faptul că SEAE va fi responsabil în faţa Parlamentului European în ceea ce priveşte controlul politic şi bugetar. Totuşi, această monitorizare parlamentară ar trebui consolidată şi mai mult, pentru a acorda suficientă atenţie poziţiei parlamentelor naţionale, în special în privinţa politicii externe şi a priorităţilor de securitate pe care SEAE le va afirma în numele întregii Uniuni Europene.

Cât despre funcţionarea practică, este păcat că raportul nu include avizul Comisiei pentru comerţ internaţional a Parlamentului European, aviz care a fost susţinut unanim în comisie de către colegii deputaţi din Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) şi din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa. Esenţa acestui aviz a fost o clarificare a puterilor în relaţie cu Direcţia Generală Comerţ a Comisiei Europene, în conformitate cu definiţia de la articolele 207 şi 218 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

  Roberto Gualtieri, raportorul pentru aviz al Comisiei pentru bugete. – (IT) Domnule preşedinte, doamnă Ashton, domnule Šefčovič, doamnelor şi domnilor, în mod clar raportul asupra căruia ne pregătim să votăm nu este un simplu aviz, ci rezultatul unor eforturi intense de negociere, pentru care doresc să-i mulţumesc Înaltei Reprezentante şi Preşedinţiei spaniole. Acestea sunt negocieri în cadrul cărora Parlamentul a jucat un rol remarcabil pentru îmbunătăţirea semnificativă a textului deciziei pe care Consiliul o va avea de adoptat.

Compromisul la care s-a ajuns la Madrid este complet aliniat obiectivelor care au ghidat această activitate extrem de coordonată întreprinsă de domnii Brok şi Verhofstadt: aceea de a-i oferi Europei un serviciu care să dispună de suficiente resurse şi puteri pentru a spori eficacitatea şi consistenţa acţiunii externe a UE, dar un serviciu care să fie, în acelaşi timp, strâns legat de metoda comunitară şi de Comisie şi supus controlului democratic total al Parlamentului European.

Doresc să le spun şi eu celor care au menţionat aşa-numitele limite pe care Parlamentul European nu trebuie să le încalce faptul că Europa va beneficia de un serviciu mai eficace, mai democratic şi mai european tocmai pentru că Parlamentul a putut să îşi exercite prerogativele în totalitate şi în mod dinamic, reuşind chiar să depăşească unele dintre limitele impuse de guverne. Vorbesc, de exemplu, despre un serviciu care este capabil să concilieze politicile privind cooperarea pentru dezvoltare cu restul acţiunii externe a UE, fără a submina independenţa atât de necesară a acestor politici sau responsabilitatea Comisiei.

Parlamentul va continua să facă uz de prerogativele sale legislative şi bugetare în mod ferm şi hotărât, în special în următoarele luni, pentru a defini Statutul funcţionarilor şi Regulamentul financiar în conformitate cu ideile de bază ale acestui raport. De asemenea, va monitoriza cu atenţie dezvoltarea efectivă a serviciului şi se va asigura că litera şi spiritul Acordului de la Madrid sunt respectate în totalitate, începând cu participarea corespunzătoare a oficialilor europeni la conducerea serviciului şi la reforma bugetară privind Politica externă şi de securitate comună (PESC).

De asemenea, îşi va folosi aceste prerogative pentru a acorda funcţionarilor Înaltei Reprezentante a serviciului întreaga susţinere, pentru că Parlamentul European, o instituţie care este interesată mai mult ca oricare alta de dezvoltarea unei politici externe europene veritabile şi de integrarea acesteia în comunitate, procese în cadrul cărora Acordul de la Madrid reprezintă o etapă importantă.

  Ulrike Lunacek, raportoare pentru aviz a Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen. – (DE) Domnule preşedinte, baroană Ashton, domnule Šefčovič, doamnelor şi domnilor, şi eu mă prezint azi în faţa dumneavoastră având o dublă calitate. Vorbesc atât în calitate de raportoare pentru Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen, cât şi în calitate de raportoare alternativă pentru Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană. În ambele roluri, îi ţin locul colegei mele, dna Brantner, care a născut o fetiţă în urmă cu aproximativ şase săptămâni şi prin urmare mi-a încredinţat mie munca sa. În acest moment aş dori să îi mulţumesc foarte mult pentru întreaga activitate de pregătire şi pentru susţinerea acordată.

Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen pune accentul pe problema egalităţii între sexe în rândul personalului Serviciului european pentru acţiune externă (SEAE). În cadrul acordului am reuşit să asigurăm un echilibru echitabil între bărbaţi şi femei şi, baroană Ashton, sper că vom vedea şi angajamentul dumneavoastră în acest domeniu. Presupun că şi dumneavoastră, atunci când vă veţi numi angajaţii, veţi aplica principiul egalităţii de şanse pentru bărbaţi şi femei şi al egalităţii de tratament pentru bărbaţii şi femeile care muncesc, principiu care este menţionat la articolul 157 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi care va asigura reprezentarea la toate nivelurile, inclusiv la nivel de şefi de delegaţie.

În calitate de raportoare alternativă pentru Grupul Verzilor, doresc să le mulţumesc domnilor Brok, Verhofstadt şi Gualtieri pentru cooperare. Doresc, de asemenea, să explic faptul că am colaborat pentru a aduce un număr mare de îmbunătăţiri proiectului original, pentru a elabora o politică externă europeană coerentă, comună şi mai eficace. Acesta este motivul pentru care grupul meu susţine acest raport şi mâine va vota în favoarea lui. Raportul include o structură solidă a drepturilor omului, garantează politica de dezvoltare şi creşterea controlului nostru democratic, de exemplu, viitorii ambasadori ai UE vor trebui să participe la o audiere în faţa acestui plen înainte de a începe să îşi exercite funcţia, garantând totodată un buget transparent pentru politica externă.

Entuziasmul nostru a fost oarecum înfrânat de faptul că nu există structuri clare pentru gestionarea şi prevenirea crizelor civile. În plus, SEAE va pune la dispoziţia cetăţenilor Europei puţine servicii consulare. Dorim să vedem un cadru ferm pentru prevenirea şi gestionarea crizelor civile şi pentru stabilirea păcii, cadru care să se concentreze pe problemele civile.

Compromisul nu este întocmai ce voiam, însă cu bunăvoinţă şi cu o abordare ambiţioasă, baroană Ashton, va fi totuşi posibil să îl punem în aplicare. Totuşi, lucrurile vor merge numai dacă intenţia dumneavoastră este să garantaţi faptul că interesele naţionale individuale sunt lăsate pe fundal, în special în ceea ce priveşte prioritatea acordată chestiunilor militare, pe care Franţa le-a tot scos în evidenţă în ultimele săptămâni.

Trebuie să vă asumaţi o abordare ambiţioasă pentru a pune în practică ideile şi acţiunile noastre europene comune. Trebuie să vă asiguraţi că beneficiaţi de susţinerea Parlamentului şi să nu vă concentraţi pe interesele individuale ale statelor membre.

  Ivaylo Kalfin, raportor pentru aviz al Comisiei pentru control bugetar. – (BG) Domnule preşedinte, domnule comisar, baroană Ashton, una dintre principalele probleme cu care ne-am confruntat în ultimele luni a fost faptul că Parlamentul a putut primi toate instrumentele necesare pentru a exercita un control strict asupra cheltuielilor pentru bugetul acţiunii externe europene.

Natura instituţională specială a Serviciului european pentru acţiune externă a ridicat numeroase probleme legate de transparenţa, capacitatea de economisire şi eficacitatea bugetului său.

Sunt mulţumit că, graţie numeroaselor eforturi active venite din partea colegilor din Comisia pentru control bugetar, a celor din Comisia Europeană şi a dumneavoastră personal, baroană Ashton, am reuşit să găsim cele mai bune soluţii, care să îi permită Parlamentului să adopte decizia privind crearea serviciului.

Responsabilitatea clară şi modelul pentru întreaga procedură bugetară inspiră încredere în noi că instituţiile care şi-au luat un angajament în acest sens vor elabora politica externă a Uniunii Europene şi o vor pune în aplicare într-un mod suficient de eficace, în conformitate cu norme clare privind responsabilitatea.

Prin munca noastră, ne-am străduit să dăm cât mai repede posibil undă verde pentru înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă. Sper că vom demonstra foarte repede că mecanismele care au fost adoptate funcţionează bine. Practic, acest lucru înseamnă că interesele contribuabililor europeni sunt protejate în totalitate.

  Mario Mauro, în numele Grupului PPE. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, evenimentele care se petrec zilnic în lume continuă să confirme că este necesar ca serviciul diplomatic european să înceapă să funcţioneze cât mai repede posibil.

Acordul politic la care s-a ajuns trebuie considerat nimic altceva decât un punct excelent de pornire şi un semn extrem de pozitiv pentru punerea în funcţiune efectivă a serviciului. Obiectivele care au fost identificate, şi anume faptul că serviciul trebuie să fie puternic şi trebuie să îi permită Uniunii Europene să îşi întărească rolul pe scena internaţională, importanţa de a menţine şi consolida metoda comunitară în cadrul serviciului şi garantarea unei monitorizări bugetare şi politice efectuate de Parlament vor asigura – sunt convins – rezultate concrete.

Cu toate acestea, mai sunt câteva aspecte care încă mai au nevoie de clarificare, iar acestea au legătură cu ceea ce poate fi considerat cel mai important aspect din punctul de vedere al punerii în aplicare a serviciului. Mă refer la poziţia ambiguă adoptată de multe guverne. Deşi au fost încălcate în momentul semnării recentului Acord de la Madrid, limitele menţionate de dl Gualtieri contează totuşi la nivel neoficial, având în vedere comportamentul ambiţios al multor guverne pe care tocmai le-am pomenit. Mă refer la afirmaţiile făcute ieri de dl Moratinos, membru al fostei Preşedinţii, care, prin urmare, era pe bună dreptate nerăbdător să insiste pe rezultatul pe care l-a precizat foarte clar când a vorbit despre drepturile omului în Cuba: în acest sector, acordurile bilaterale sunt de preferat în faţa unei poziţii europene comune.

Prin urmare, domnule comisar, ne-am asuma un risc enorm dacă am încuraja această ambiguitate, dacă am promova ideea că, în spatele acestui acord politic atât de lăudat, s-ar putea ascunde de fapt o nouă rundă de negocieri cu privire la poziţii şi puteri, şi nu dezvoltarea unui mecanism eficace. Sunt convins că veţi reuşi să obţineţi rezultatele pe care cu toţii le dorim.

  Hannes Swoboda, în numele Grupului S&D. – (DE) Domnule preşedinte, cred că raportorii, dl Šefčovič şi în special baroana Ashton, au elaborat un proiect de raport foarte bun. Grupul meu a notat în mod unanim acest lucru şi mâine va vota în favoarea lui cu toată convingerea.

Bineînţeles, nu se pune problema ca anumite guverne să îi acorde o şansă serviciului diplomatic, în ciuda faptului că guvernul francez are în prezent probleme care sunt complet diferite de limitele impuse. Guvernele ar trebui să scape de limitele lor, pentru că nu despre asta este vorba. Mulţi dintre cetăţenii europeni sunt îngrijoraţi că va exista prea multă diplomaţie în Europa. Totuşi, nu vorbim despre dublarea dimensiunii serviciului diplomatic, ci despre consolidarea acestuia. Prin urmare, va fi nevoie ca unele guverne să îşi reducă serviciile diplomatice în paralel cu dezvoltarea serviciului diplomatic al Uniunii Europene. Acesta este obiectivul acestor măsuri, pe care noi le susţinem în totalitate. Rezultatul va fi acela că guvernele vor acorda o mare şansă baroanei Ashton şi serviciului diplomatic.

Sper că Preşedinţia belgiană va fi prima preşedinţie care va profita de această şansă şi că îi va acorda baroanei Ashton întreaga susţinere, bineînţeles, cu consultarea ministrului şi ministerului de externe. Este nevoie ca politica noastră externă să fie mai europeană.

  Alexander Graf Lambsdorff, în numele Grupului ALDE. – (DE) Domnule preşedinte, ora votului se apropie şi este timpul să facem inventarul. Din punctul de vedere al creditului, rezultatele negocierilor includ posibilitatea dumneavoastră de a numi un consiliu de administraţie pentru serviciu, organism care va fi răspunzător pentru consilierea dumneavoastră. Acesta are mai multă noimă decât structura care fusese planificată iniţial, cu un singur Secretar General atotputernic.

Un al doilea aspect foarte pozitiv îl reprezintă sporirea responsabilităţii politice. Acest lucru va îmbunătăţi calitatea dezbaterilor purtate la Bruxelles şi în Europa pe tema politicii externe şi va contribui puţin la reducerea deficitului democratic în acest domeniu. Structura puternică privind drepturile omului este foarte importantă pentru grupul meu, iar noi suntem încântaţi de ea.

Totuşi, există şi o parte a debitului. Nu aţi reuşit sau nu aţi fost pregătită să înfiinţaţi o reprezentanţă politică permanentă, care să fie cu adevărat demnă de un astfel de nume. Este adevărat că s-a găsit o soluţie pentru Parlamentul European, dar, deşi uneori nu vedem lucrurile aşa, lumea nu se rezumă la Parlamentul European. Va trebui să fiţi reprezentată în alte părţi – îmi vin în minte Mallorca şi Kiev – întrucât aţi fost criticată că nu puteţi fi peste tot în acelaşi timp. Mi-aş fi dorit să rezolvaţi această problemă altfel.

De asemenea, tocmai aţi spus „Veţi citi declaraţia mea cu privire la administraţia centrală”. Problema mea este că am auzit două explicaţii ale conceptului de administraţie centrală. La 48 de ore după Acordul de la Madrid, aţi oferit Comitetului reprezentanţilor permanenţi (Coreper) o explicaţie în care v-aţi referit nu doar la decizia Consiliului din octombrie 2009, ci şi la Protocolul 14 la Tratatul de la Lisabona. După părerea mea, această explicaţie se bate cap în cap cu ceea ce s-a convenit la Madrid. Astăzi, aici, în faţa reprezentanţilor aleşi ai cetăţenilor Europei, ne-aţi oferit o explicaţie care sper că o va înlocui pe cea oferită Coreper la 23 iunie 2010. Nu se poate să vorbiţi, pe de-o parte, despre o structură potrivită pentru gestionarea crizelor şi, pe de altă parte, să explicaţi în faţa Coreper faptul că Direcţia de planificare şi de gestionare a crizelor (CMDP) va fi singurul organism responsabil în acest sens.

Întrebarea specifică pe care v-o adresez este următoarea: Explicaţia pe care aţi oferit-o astăzi în şedinţa plenară a Parlamentului European va înlocui explicaţia pe care aţi oferit-o Coreper? Vă rog să nu spuneţi că nu există nicio contradicţie între cele două explicaţii. Contradicţia este evidentă şi oricine pune cele două explicaţii una lângă alta o va identifica imediat. Fie va exista o structură potrivită, fie veţi crea ceva nou în conformitate cu cele spuse anterior de dna Lunacek, fie avem o problemă.

  Heidi Hautala, în numele Grupului Verts/ALE. – (FI) Domnule preşedinte, doresc să spun cât de mulţumită sunt de rezultatul acestei dezbateri, în special pentru că eu cred că perspectiva drepturilor omului a fost luată în totalitate în considerare în acest acord semnat între instituţii. Doresc, de asemenea, să o încurajez pe Înalta Reprezentantă să acţioneze eficace în spiritul acestui acord.

Sunt foarte bucuroasă că va exista o unitate care va putea fi clar identificată, un departament, la nivel central, care va fi responsabil pentru includerea drepturilor omului în toate domeniile acţiunii externe. Trebuie să ne asigurăm că acest departament funcţionează la cel mai înalt nivel posibil, astfel încât să poată avea cu adevărat un impact asupra tuturor relaţiilor externe. S-a convenit, de asemenea, ca părţile responsabile cu drepturile omului să fie incluse în toate delegaţiile UE din străinătate; acestea vor fi responsabile pentru aceste probleme la nivel local. Acum trebuie să ne asigurăm că se va crea o nouă abordare între Parlament, Serviciul european pentru acţiune externă şi Înalta Reprezentantă, o abordare care să reflecte spiritul Tratatului de la Lisabona şi care să însemne că suntem nerăbdători să ne angajăm într-o politică externă mai consistentă şi mai solidă în lume.

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Domnule preşedinte, Serviciul european pentru acţiune externă, sau ceea ce noi preferăm să fie cunoscut drept Serviciul diplomatic al UE, a făcut obiectul unei serii de discuţii aprinse purtate pe tema structurii sale. Din fericire, aceste discuţii s-au terminat, iar Înaltei Reprezentante Ashton pare să i se acorde mult credit în ceea ce priveşte capacităţile sale administrative şi abordarea consensuală.

Conservatorii britanici s-au opus înfiinţării SEAE, însă acum s-au împăcat cu ideea de a se implica în mod constructiv, dar totodată critic, în acest proces. SEAE aşa cum este propus acum reprezintă în mod inevitabil un compromis – după părerea mea un compromis acceptabil – dar probabil trebuia să ne aşteptăm la această caracteristică de la o instituţie independentă hibridă sui generis care nu a mai existat până acum.

Eu personal aş fi dorit să se pună mai mult accentul pe abordarea interguvernamentală condusă de Consiliu şi să se facă o selecţie pe bază de merite a diplomaţilor naţionali şi ai UE, nu să se aloce cote naţionale – sau să existe persoane numite pe criterii politice şi, de ce nu, un fost prim-ministru sau doi? Cu toate acestea, salut rolul strategic al SEAE cu privire la politica de dezvoltare şi ajutorare, dar şi modesta sporire a puterilor obţinute pentru acest Parlament, precum audierile de confirmare pentru persoanele numite în funcţie, competenţa bugetară şi competenţa cu privire la Statutul funcţionarilor, care sunt menţionate clar în tratate. Aceste lucruri vor creşte şi mai mult nivelul controlului democratic al serviciului.

În fine, sper că şi deputaţii naţionali vor fi implicaţi îndeaproape, încă de la bun început, în noile structuri formale de controlare a SEAE. Acest lucru este în special important din punctul de vedere al misiunilor militare ale PSAC, care sunt finanţate din bugete naţionale, nu din bugetul UE. Marea Britanie contribuie în mod semnificativ la astfel de misiuni, iar deputaţii noştri naţionali trebuie să fie foarte bine evaluaţi şi implicaţi dacă aceste misiuni vor să obţină susţinerea populaţiei.

  Willy Meyer, în numele Grupului GUE/NGL. – (ES) Domnule preşedinte, baroană Ashton, domnule Šefčovič, din păcate grupul meu nu va vota mâine în favoarea raportului privind Serviciul european pentru acţiune externă (SEAE). Regret.

Nu vom face acest lucru pentru că, în primul rând, anumite state membre au exercitat presiune în timpul acestui proces foarte complex de creaţie şi pentru că, în al doilea rând, grupul nostru politic nu a fost convins că s-a luat în calcul ceea ce noi am considerat a fi esenţial în ceea ce priveşte structurarea şi supravegherea SEAE. De la bun început, nu am vrut ca acesta să fie transformat într-un organism sui generis, care să se asigure că Parlamentul European şi parlamentele naţionale deţin controlul, nu doar pe cel bugetar, aşa cum s-a întâmplat la Madrid, ci şi pe cel parlamentar şi politic. Trebuie să amintim faptul că noi suntem singura instituţie aleasă în mod democratic din cadrul Uniunii Europene.

Am fost îngrijoraţi în special de faptul că structurile militare ale Uniunii Europene, împreună cu structurile civile-militare, fac parte din SEAE. Noi considerăm că este o greşeală ca SEAE să fie asociat cu instituţii care implică personal militar: Agenţia Europeană de Apărare şi Direcţia de planificare şi de gestionare a crizelor, ca să nu mai vorbim de serviciile secrete.

Din punctul nostru de vedere, programarea, planificarea şi punerea în aplicare a instrumentelor financiare, în special, şi a instrumentelor, în general, nu ar trebui să fie de competenţa SEAE. De asemenea, considerăm că, având în vedere orientarea puternic militară pe care o are SEAE – aşa vedem noi lucrurile – principala componentă civilă a politicii europene în ceea ce priveşte afacerile externe poate şi trebuie să rămână în competenţa politicii europene de securitate şi apărare, mai precis toate aspectele legate de cooperarea pentru dezvoltare şi soluţionarea conflictelor.

Prin urmare, din păcate, grupul meu nu va vota în favoarea acestui raport, întrucât acesta pare să nu rezolve problemele esenţiale. Este adevărat că lucrurile au evoluat la Madrid: au evoluat în ceea ce priveşte controlul bugetar. Cu toate acestea, suntem cu toţii conştienţi de faptul că Parlamentul European nu va avea ultimul cuvânt. Prin urmare, din cauza acestor argumente, grupul meu parlamentar se simte obligat să voteze împotriva acestui raport.

  David Campbell Bannerman, în numele Grupului EFD. – Domnule preşedinte, Serviciul european pentru acţiune externă implică un aspect mai profund şi mai semnificativ, care este înrădăcinat în dreptul internaţional referitor la ceea ce înseamnă un stat naţional.

Potrivit orientărilor Convenţiei de la Montevideo din 1933, pe care UE a acceptat-o, sunt patru condiţii esenţiale care trebuie îndeplinite pentru ca un stat să existe: să aibă o populaţie permanentă, un teritoriu definit, un guvern şi capacitatea de a iniţia relaţii diplomatice cu alte state. UE deja îndeplineşte trei dintre aceste patru condiţii: are o populaţie permanentă – Tratatul de la Lisabona ne face pe toţi cetăţeni ai UE; are un teritoriu definit – naţiunile UE au toate graniţe clare, bine definite; are un guvern – ei bine, Partidul Independent din Marea Britanie susţine de multă vreme că acest Parlament, Consiliul de Miniştri şi adevărata putere, Comisia, fac parte dintr-un guvern al UE. Prin urmare, rămâne a patra şi ultima condiţie: capacitatea ca un stat naţional să aibă relaţii cu alte state naţiune.

Cred că, prin intermediul Tratatului de la Lisabona, graţie rolului baroanei Ashton şi Serviciului pentru acţiune externă, de acum Uniunea Europeană îndeplineşte toate cele patru criterii impuse de dreptul internaţional pentru a se putea declara stat naţional unic – un fel de Statele Unite ale Europei – şi să facă asta peste noapte.

(Aplauze din centru şi din stânga)

Văd că se află aici mulţi susţinători ai acestei idei – lucru care confirmă ceea ce am spus şi ameninţarea adusă statelor noastre naţionale!

  Preşedintele. – A fost o reacţie spontană!

  Lucas Hartong (NI). – (NL) Domnule preşedinte, în această după-amiază discutăm despre Serviciul european pentru acţiune externă. Delegaţia Partidului Olandez pentru Libertate (PVV) se opune din toate punctele de vedere înfiinţării acestui serviciu diplomatic european. Acest serviciul este produsul groaznicului Tratat de la Lisabona, pe care alegătorii olandezi l-au respins în mod răsunător şi pe bună dreptate, după cum s-a dovedit. În prezent, se fac planuri pentru o super-diplomaţie europeană, într-un mod care este complet nedemocratic şi pe care nu îl putem controla. Nimeni nu ştie cum va funcţiona ideea în practică, dar, cu toate acestea, UE îşi acordă din ce în ce mai multe puteri.

Domnule preşedinte, politica externă nu este treaba UE. Este treaba statelor membre, care ar trebui să deţină controlul complet asupra acestui domeniu. În plus, planurile baroanei Ashton vor obliga contribuabilii să plătească anumite costuri, care nu sunt deloc de neglijat. Bugetul este deja depăşit foarte mult, însă baroană Ashton vrea un Centru pentru situaţii, dotat cu un avion pentru dumneaei, vrea să aibă angajaţi proprii şi un buget anual de cheltuieli de câteva milioane. Când va înceta această nebunie? Tot ceea ce îşi doreşte elita europeană nealeasă este să poată acţiona după bunul său plac. Cetăţenii nu pot decât să stea deoparte şi să privească ceea ce se întâmplă, fără să aibă voie să spună ceva, însă, cu toate acestea, ei sunt cei care trebuie să plătească factura uriaşă. Este o bătaie de joc la adresa democraţiei!

Ca să închei, cum vor şti cetăţenii noştri la care uşă diplomatică să bată? Noi vom avea o Ambasadă a Olandei, un Consulat al Olandei şi, în plus, vom avea şi o reprezentanţă diplomatică europeană în străinătate. Sper sincer că, în caz de urgenţă, un turist olandez va reuşi să găsească uşa Ambasadei Olandei, pentru că, fără îndoială, angajaţii acestei instituţii sunt singurii care vor putea presta un serviciu veritabil, care este într-adevăr util sau care are o însemnătate reală. Domnule preşedinte, vă rugăm, lăsaţi fotbalul şi diplomaţia pe seama olandezilor!

  José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra (PPE). – (ES) Domnule preşedinte, procedura de consultare se încheie cu declaraţia dată astăzi de Înalta Reprezentantă şi cu votul de mâine. Prin urmare, acum este momentul potrivit să le mulţumim tuturor acelora care, prin munca lor, au făcut posibilă înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă (SEAE), în special raportorilor Parlamentului European, este timpul să punem în aplicare cu încredere acest serviciu şi să ne asigurăm că va putea începe să funcţioneze cât mai repede posibil, fără a pierde din vedere faptul că el nu reprezintă un scop în sine, ci un instrument menit să ofere Uniunii Europene o politică externă coerentă, vizibilă şi eficace.

Sunt convins că garanţiile pe care le-a oferit baroana Ashton în declaraţia sa sunt satisfăcătoare din punctul de vedere al responsabilităţii politice şi sunt în conformitate cu prerogativele pe care tratatul le conferă Parlamentului în cadrul proceselor de informare, consultare şi parteneriat.

Puteţi fi sigură, baroană Ashton, că acest plen va fi un partener loial în dezvoltarea politicii externe şi de securitate comună, aşa cum am dovedit în întrunirile pe care le-am avut cu şefii delegaţiilor din Washington şi Afganistan. Totuşi, baroană Ashton, avem dreptul de a ne aştepta ca noul serviciu să fie mai eficace şi mai bun decât cel existent.

În numele Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat), doresc să vă urez succes în punerea în practică a SEAE şi să vă spun că, aşa cum se spune în învăţăturile evanghelice, „vă veţi face cunoscută prin ceea ce veţi realiza”.

  Adrian Severin (S&D). – Domnule preşedinte, avem nevoie de o politică externă proactivă, care să se ghideze după obiectivele noastre europene comune şi să se bazeze pe valorile noastre comune. Această politică trebuie să recunoască indivizibilitatea securităţii în lumea globalizată, acest aspect reprezentând o sursă pentru solidaritatea intereselor, atât în interiorul Uniunii Europene, cât şi în afara ei.

O astfel de politică, menită să sporească posibilitatea Uniunii Europene de a le oferi cetăţenilor săi securitate şi de a-şi îmbunătăţi capacitatea de a modela mediul global, nu doar de a reacţiona la schimbări, necesită un instrument instituţional potrivit – un Serviciu european pentru acţiune externă care să fie eficace. Nu trebuie să uităm că acest serviciu nu este o autoritate cu putere de decizie. Este un instrument comunitar, care va trebui să pună în aplicare politica externă şi deciziile privind acţiunea externă şi, înainte de acestea, va trebui să susţină şi să faciliteze procesul de luare a deciziilor sub autoritatea Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate/vicepreşedintă a Comisiei şi în coordonare cu alţi actori instituţionali relevanţi.

Principalele preocupări ale Parlamentului au fost clar exprimate, asigurarea monitorizării politice şi responsabilitatea serviciului, inclusiv în dimensiunea sa bugetară. La rândul lor, aceste lucruri necesită transparenţă în funcţionarea serviciului şi claritate prin prezentarea unui buget consolidat al Serviciului european pentru acţiune externă. Astfel, Parlamentul poate verifica dacă mijloacele se potrivesc cu politica şi poate asigura eficacitatea politicii. Acest raport şi acordul pe care îl reprezintă îndeplinesc cerinţele impuse de Parlamentul European menţionate mai sus. Mai mult decât atât, este prevăzut şi un proces de ajustare şi revizuire, pentru ca problemele neprevăzute şi deficienţele care ar putea apărea să fie rezolvate la timp.

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Andrew Duff (ALDE). – Domnule preşedinte, se pare că avem un acord general cu privire la instrumente, procese şi personal. Acum avem nevoie de o discuţie despre politică. Trebuie să fim suficient de curajoşi ca să comparăm, să punem în opoziţie şi să ne contestăm unul altuia politica externă naţională. Nu vom putea avea o politică de securitate şi apărare comună dacă nu vom reuşi să purtăm această discuţie.

Prin urmare, cred că baroana Ashton ar trebui să pună câteva întrebări dure. De exemplu, de ce există cinci state care încă se opun recunoaşterii independenţei Kosovo? De ce Greciei i se permite să blocheze recunoaşterea Macedoniei ca stat naţional? De ce încă se duce un război rece între Turcia şi Cipru? Sper că prin formularea unor astfel de întrebări dure vor apărea propuneri de soluţii creative şi curajoase. De exemplu, propunerea de a lansa o misiune concertată a PSAC pentru a combate structurile internaţionale de crimă organizată reprezintă exact genul de politică pe care îl aşteptăm acum de la baroana Ashton, politică ce va fi realizată cu ajutorul diplomaţiei de primă clasă pe care urmează să o organizăm.

Vă urez mult noroc şi vă mulţumesc pentru succesele pe care le-aţi înregistrat până acum.

  Judith Sargentini (Verts/ALE). – (NL) Domnule preşedinte, membrii Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană care au vorbit înaintea mea au menţionat chestiunea femeilor în cadrul Serviciului european pentru acţiune externă (SEAE) şi au vorbit despre SEAE în general. Doresc să subliniez cooperarea pentru dezvoltare ca proiect european. Raportorul pentru Comisia pentru dezvoltare, dl Kaczmarek, a spus deja că Europa nu trebuie să folosească această cooperare pentru dezvoltare pe post de momeală pentru a face ce vrea în străinătate. Prin urmare, sunt foarte încântată de modificări, aşa cum au fost formulate în propunerea finală pentru SEAE, modificări prin care responsabilitatea privind cooperarea pentru dezvoltare îi va reveni în continuare comisarului Piebalgs. Dumnealui se poate asigura că avem o politică într-adevăr consecventă în acest sens, iar noi, Verzii, îl vom ajuta să se asigure că politica noastră externă este direcţionată în primul rând către combaterea sărăciei.

  Ashley Fox (ECR). – Domnule preşedintele, nu ascund faptul că m-am opus înfiinţării Serviciului european pentru acţiune externă. Părerea mea este că politica externă ar trebui să rămână un element de competenţa exclusivă a statelor membre.

Totuşi, fiind o persoană pragmatică, trebuie să iau UE aşa cum este, nu cum mi-ar plăcea mie să fie. Prin urmare, salut munca excelentă a raportorilor noştri în cadrul negocierilor purtate cu baroana Ashton. Cel mai important succes al lor îl reprezintă faptul că au obţinut acordul ca acest Parlament să verifice în amănunt bugetul Serviciului. În vremuri de austeritate trebuie să ne asigurăm că banii contribuabililor nu sunt risipiţi pe cheltuieli inutile, precum un colegiu european pentru formare diplomatică, un lucru care se întâmplă prea des în UE.

Baroana Ashton a făcut o promisiune solemnă că funcţionarea Serviciului nu va depinde de buget. Am îndoielile mele că se va întâmpla aşa, însă dacă vrem să lucrăm în beneficiul contribuabililor pe care îi reprezentăm, va trebui să o ajutăm pe baroană să îşi respecte promisiunea.

  Bastiaan Belder (EFD). – (NL) Domnule preşedinte, mă opun raportului elaborat de domnii Brok şi Verhofstadt din două motive. În primul rând, simt că mulţi dintre colegii mei deputaţi îşi doresc prea mult puterea. Dacă este implicat numai Parlamentul European, atunci nu este nicio problemă, indiferent de lucrurile în care este implicat. Aducem pe capul baroanei Ashton şi un foarte important Serviciu pentru acţiune externă, de parcă dumneaei nu ar fi deja suficient de ocupată. Aproape că încep să vă suspectez că încercaţi în mod intenţionat să faceţi în aşa fel încât Înalta Reprezentantă şi serviciul său să deraieze.

A doua nemulţumire pe care o am se referă la structura instituţională a acestui serviciu. Experienţa lunilor trecute a arătat clar că experimentul instituţional al rolului dublu nu a reprezentat un succes răsunător. Şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns, acum pregătim calea pentru câteva mii de diplomaţi care îşi vor asuma cu toţii roluri duble. Ce spectacol! Când îşi va da acest Parlament seama că exploatarea zonei gri dintre Consiliu şi Comisie nu are niciun efect şi că nu face altceva decât să genereze o lipsă de claritate şi multe tensiuni între instituţii?

  Philip Claeys (NI). – (NL) Domnule preşedinte, este un lucru pozitiv faptul că Parlamentul European are un cuvânt de spus în legătură cu Serviciul european pentru acţiune externă. Prima măsură a controlului Parlamentului va fi bugetul, iar pentru toate celelalte aspecte Înalta Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate va fi responsabilă în faţa Parlamentului. De fapt, aşa s-ar întâmpla în mod normal într-un sistem democratic sau în ceea ce ar trebui să fie un sistem democratic. Totuşi, nu trebuie să generăm aşteptări false printre cetăţenii Uniunii Europene. Poate că acum avem un serviciu diplomatic european, însă dacă statele membre nu vor împărtăşi o viziune comună asupra politicii externe, fără îndoială că acest serviciu va rămâne, în mare parte, o formă fără fond. Prin urmare vă cer să fim realişti, însă mă tem că nu suntem cu toţii pe aceeaşi lungime de undă, în special după ce am găsit pe site-ul internet al Parlamentului nostru un articol al cărui titlu s-ar traduce „Parlamentul European introduce un nou serviciu diplomatic pentru a se apropia de cetăţenii săi”. Din păcate, nu a fost dată nicio explicaţie cu privire la felul în care se va întâmpla acest lucru, însă exact această propagandă falsă face ca din ce în ce mai mulţi oameni din Uniunea Europeană să se întoarcă împotriva acesteia.

  Jacek Saryusz-Wolski (PPE). – Domnule preşedinte, Înalta Reprezentantă şi vicepreşedintă a Comisiei este, dacă ar fi să mă iau după prietenul meu britanic, Charles Tannock, o persoană pe care am prefera să o numim „ministru de externe” – dumnealui a spus că ar prefera denumirea de „Serviciu diplomatic” în loc de „SEAE”. Mult aşteptatul SEAE va lua în sfârşit fiinţă. Avem nevoie de instrumente noi pentru a face faţă noilor provocări, iar acest serviciu este un astfel de instrument. În mod special, avem nevoie de o diplomaţie eficace a UE, o diplomaţie capabilă să vorbească într-un singur glas, să acţioneze în aceeaşi direcţie şi să îşi unifice resursele.

Este însă esenţial să privim dincolo de detaliile şi aranjamentele tehnice ale noului serviciu diplomatic. În primul rând, SEAE nu poate fi eficace fără o legitimitate politică puternică şi democratică. Această legitimitate izvorăşte din Parlamentul European, din parlamentele naţionale şi din analiza acestora, care ar trebui să fie aliniată principalelor direcţii şi opţiuni de bază ale politicii externe.

În al doilea rând, pentru ca SEAE să fie mai puternic, el trebuie să fie reprezentativ pentru întreaga Uniune Europeană, Uniunea tuturor celor 27 de state membre, vechi şi noi, mici, mijlocii şi mari, de la nord la sud, de la est la vest, fiecare cu interesele şi punctele sale sensibile. Acestea sunt motivele pentru care este atât de important să creăm un simţ al proprietăţii comune, o identitate comună şi o cultură diplomatică bazate pe echilibru geografic şi pe reprezentativitate.

Sper că Parlamentul nostru va reuşi să îmbunătăţească decizia Consiliului şi, astfel, să transforme noul serviciul în unul mai comunitar, mai responsabil din punct de vedere politic şi bugetar şi mai reprezentativ din punct de vedere geografic, câştigând astfel încrederea şi susţinerea cetăţenilor.

Următoarea etapă va fi reprezentată de Statutul funcţionarilor şi Regulamentul financiar, în cazul cărora Parlamentul European are puteri de codecizie şi este o ocazie importantă de a îmbunătăţi şi mai mult SEAE...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Kristian Vigenin (S&D). – (BG) Baroană Ashton, doamnelor şi domnilor, doresc să spun cât de încântat sunt pentru faptul că Serviciul european pentru acţiune externă prinde deja contur şi că foarte curând acesta va funcţiona ca o organizaţie.

În urmă cu doar şase luni, destul de mulţi colegi deputaţi îşi exprimau îndoiala că dna Catherine Ashton, Înalta Reprezentantă pentru afaceri externe şi politica securităţii şi vicepreşedintă a Comisiei Europene va reuşi să rezolve toate provocările pe care le implică noua funcţie, care implică competenţe considerabile, dar şi responsabilităţi considerabile.

Cred că timpul a spulberat aceste îndoieli, iar baroana Ashton a reuşit, într-un mod foarte abil, să pună bazele noului serviciu, lucru pentru care doresc să o felicit. De asemenea, trebuie să îi dăm Parlamentului European ceea ce i se cuvine. A ales, de la bun început, o abordare bazată pe cooperare, pe care sper să o respectăm şi noi când vom adopta amendamentele la Regulamentul financiar şi Statutul funcţionarilor.

Unul dintre cele mai controversate subiecte a fost, şi încă este, cel numit „echilibru geografic”. Cu alte cuvinte, reprezentarea corectă a statelor membre. Această problemă afectează în special noile state membre, care încă sunt foarte subapreciate, atât în ceea ce priveşte numărul de reprezentanţi, cât şi în ceea ce priveşte poziţia în ierarhie. Eu provin dintr-o astfel de ţară şi vă pot asigura că vom face o greşeală dacă nu vom reuşi să menţinem un nivel înalt de sensibilitate faţă de această chestiune. Acesta este singura modalitate prin care ne putem asigura că toţi cetăţenii europeni vor simţi că sunt corect reprezentaţi în noul serviciu.

În acelaşi timp, solicit serviciilor diplomatice din noile state membre să adopte măsuri care să ofere calificări suplimentare şi pregătire, dacă va fi necesar, pentru a putea furniza candidaţi competitivi. În sfârşit, aş dori să existe încă de pe acum garanţii clare că nu va fi tolerată în niciun fel utilizarea incorectă a poziţiilor din serviciul diplomatic pentru soluţionarea unor probleme pur naţionale, în detrimentul intereselor şi obiectivelor pe termen lung ale Uniunii Europene.

  Charles Goerens (ALDE). – (FR) Domnule preşedinte, doresc în primul rând să le mulţumesc domnilor Brok şi Verhofstadt pentru că au reuşit să afirme drepturile Parlamentului în domeniul politicii externe, folosindu-se de cunoştinţele lor politice unice.

Doresc să recunosc în special toate eforturile depuse pentru a menţine unitatea acţiunilor în cadrul politicii de cooperare pentru dezvoltare. Menţinerea comisarului Piebalgs şi a dnei comisar Georgieva în funcţiile actuale, având responsabilităţi în domeniul cooperării şi respectiv ajutorului umanitar, rămâne condiţia sine qua non pentru păstrarea coerenţei politicii instituţionale a UE în domeniile respective.

Acest lucru nu înseamnă că nu trebuie căutate sinergii în cadrul Serviciului european pentru acţiune externă. Dimpotrivă, este esenţial să dezvoltăm astfel de sinergii, la fel cum devine esenţial să vorbim într-un singur glas. Ceea ce contează este ca cei care vorbesc în numele UE să nu fie contrazişi de miniştrii de externe ai statelor membre, printre care este posibil să fie persoane care nu au înţeles mesajul. Totuşi, aceste lucruri necesită o politică externă a UE veritabilă, iar crearea unei astfel de politici reprezintă o provocare uriaşă. Pentru început, trebuie să avem o singură opinie cu privire la chestiunile importante legate de politica externă, o singură opinie, nu două, cu privire la securitate, o opinie, nu două, cu privire la Turcia.

Să fiţi sigură, baroană Ashton, că fiecare dintre succesele dumneavoastră va fi aplaudat în acest plen.

  Mirosław Piotrowski (ECR). – (PL) Domnule preşedinte, Serviciul european pentru acţiune externă a fost înfiinţat pe baza Tratatului de la Lisabona, care a fost adoptat fără referendum, cu alte cuvinte, fără ca cetăţenii Uniunii Europene să îşi poată exprima voinţa. Proiectul de rezoluţie lasă multe spaţii goale de completat şi are multe detalii lipsă.

Observăm cu îngrijorare că anumite ţări încearcă să îşi asume cele mai importante poziţii şi misiuni diplomatice. Lipsa unei abordări conciliatoare în distribuţia locurilor de muncă, în special în ceea ce priveşte criteriile geografice, precum şi izolarea SEAE faţă de parlamentele naţionale reprezintă motive serioase de îngrijorare. Comisia pentru afaceri externe a respins un amendament care ar fi permis parlamentelor statelor membre să fie complet implicate în controlarea şi monitorizarea politicii externe şi de securitate comună şi ale politicii de apărare. Faptul că SEAE a rămas fără legitimitatea conferită de parlamentele naţionale demonstrează că s-a făcut un pas înainte spre crearea unui club special şi spre îndepărtarea serviciului de naţiunile Europei.

Mai mult, trebuie să analizăm dacă, în contextul crizei financiare, este cu adevărat necesară duplicarea muncii multora dintre birourile din UE ale statelor membre individuale.

  Arnaud Danjean (PPE). – (FR) Domnule preşedinte, baroană Ashton, doresc să exprim susţinerea fără echivoc a delegaţiei franceze a Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat) şi susţinerea noastră fermă faţă de compromisul foarte bun negociat de domnii Brok, Verhofstadt şi Gualtieri.

Într-adevăr, aceasta este o etapă importantă în crearea unei politici europene comune în domenii atât de sensibile cum sunt afacerile externe, securitatea şi apărarea. În fiecare zi, din Georgia şi până pe coastele Somaliei, din Balcani şi până în Gaza, vedem foarte clar cât de necesară este această politică şi, de asemenea – aş spune mai presus de toate – cât de mult doresc cetăţenii noştri o astfel de politică. Pentru că, dincolo de puterile interinstituţionale pe care le salutăm astăzi prin acest compromis, în special rolul mai influent acordat Parlamentului, trebuie să subliniem în mod clar ocazia strategică pe care o reprezintă acest Serviciu pentru acţiune externă, care este un instrument esenţial prin care UE i se oferă o politică externă şi de securitate comună mai consistentă, mai credibilă şi mai eficace.

Baroană Ashton, permiteţi-mi să vă spun, în calitate de preşedinte al Subcomisiei parlamentare pentru securitate şi apărare şi, pe undeva, în calitate de cetăţean francez, că insist asupra responsabilităţii speciale pe care va trebui să o exercitaţi, aceea de gestionare a crizelor prin menţinerea şi consolidarea caracterului unic şi a valorii adăugate a UE, cu alte cuvinte capacităţile civile-militare ale Uniunii – cei doi termeni sunt compatibili. Sunteţi cea care va trebui să se asigure că UE îşi menţine şi îşi sporeşte capacităţile prin respingerea suspiciunilor nefondate care se fac auzite din loc în loc – uneori chiar şi în acest plen – pentru ca serviciul să fie militarizat şi prin susţinerea pe cât posibil a declaraţiilor clare ale Parlamentului cu privire la legitimitatea operaţiunilor executate de UE în zonele afectate de crize.

  Richard Howitt (S&D). – Domnule preşedinte, o felicit pe Cathy Ashton şi pe colegii deputaţi pentru faptul că au ajuns la un compromis care a menţinut viziunea noastră cu privire la un serviciu diplomatic european ambiţios şi complex, care combină toate activităţile îndreptate spre exterior ale UE, care respectă prerogativele legale şi care le respinge pe cele din Consiliu, din Comisie şi chiar din acest Parlament care au încercat să păstreze imperiile birocratice pe seama serviciului.

Cei din acest plen care sunt pe bună dreptate îngrijoraţi cu privire la echilibrul reprezentării naţionale ar trebui să susţină Înalta Reprezentantă în demersul de a numi angajaţii în funcţie de merite, tocmai pentru că astfel se va distruge legătura post-colonială dintre anumite ţări şi regiuni din lume considerate drept clienţi, toate acestea fiind în interesul unei acţiuni cu adevărat pro-europene care priveşte spre viitor, nu spre trecut.

Deputaţii din Parlament – de exemplu cei care au încercat să scoată această chestiune de pe ordinea de zi în această săptămână – trebuie să traducă în mod fidel şi imediat acordul de astăzi în Regulamentul financiar şi în cel referitor la funcţionari. Ne vom afla într-o situaţie în care se va apropia prima aniversare a numirii Înaltei Reprezentante, iar serviciul pe care dumneaei a fost rugată să îl conducă va fi proaspăt înfiinţat. Parlamentul European ar trebui să vorbească clar în favoarea acordului, sau Europa va fi cea care îşi va pierde glasul.

  Geoffrey Van Orden (ECR). – Domnule preşedinte, mulţi dintre noi s-au opus ideii de a avea un Serviciu european pentru acţiune externă. Aceasta este una dintre consecinţele dăunătoare ale Tratatului de la Lisabona şi încă un pas important făcut spre integrarea politică europeană pe care, sincer vorbind, cetăţenii noştri nu o doresc.

Totuşi eu – în calitate de secretar străin britanic – recunosc acum existenţa SAE ca atare şi cred că trebuie să profităm cât mai mult de el. Prin urmare, doresc să îi solicit Înaltei Reprezentante să ofere următoarele garanţii în ceea ce priveşte SAE – în primul rând că nu va adăuga costuri suplimentare bugetului UE sau bugetelor naţionale; în al doilea rând, că nu va face nimic care să fie în conflict cu rolul reprezentanţelor diplomatice naţionale sau care să reducă acest rol, în special pe cel al reprezentanţei Marii Britanii; în al treilea rând, că nu va deveni încă un aparat birocratic opac şi, în al patrulea rând, că va asigura o monitorizare corectă atât de către parlamentele naţionale, cât şi de acest Parlament.

În acest sens, permiteţi-mi să întreb dacă, ţinând cont de responsabilităţile sale faţă de politica de apărare a UE, având în vedere că este dizolvată Adunarea Uniunii Europei Occidentale – singurul forum în care parlamentarii naţionali puteau monitoriza activităţile europene din domeniul apărării – şi ţinând seama de faptul că forţele militare sunt şi rămân sub control naţional, Înalta Reprezentantă va lua măsuri concrete pentru a se asigura că parlamentele naţionale joacă într-adevăr un rol în relaţie cu SAE?

  Daniel Caspary (PPE). – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, Serviciul european pentru acţiune externă reprezintă un pas înainte spre o politică externă europeană comună. Sunt de părere că Serviciul oferă o ocazie excelentă şi doresc să îi urez baroanei Ashton succes, putere şi baftă multă pentru înfiinţarea Serviciului şi pentru activitatea sa din următorii ani.

Doresc, de asemenea, să îi mulţumesc lui Elmar Brok şi susţinătorilor dumnealui. Domnule Brok, sper că ceea ce aţi negociat în ultimele luni şi rezultatele pe care aţi reuşit să le obţineţi sunt imbatabile, nu doar pentru Parlament ci, mai presus de orice, pentru cetăţenii Uniunii Europene.

Mi-aş dori să ne concentrăm atenţia asupra domeniului comerţului extern. Spre deosebire de politica externă şi de securitate comună, politica de comerţ extern comună există de câteva decenii. Nu este nicio îndoială că multe dintre experienţele pozitive înregistrate în domeniul politicii de comerţ extern pot fi încorporate în Serviciul pentru acţiune externă comun. Totuşi, aş sublinia faptul că nu ar trebui să acordăm prea multă putere Serviciului pentru acţiune externă comun, pentru ca pe viitor politica externă să nu poată bloca, dezavantaja sau chiar paraliza alte domenii ale politicii, ca de exemplu comerţul extern. Încă mai este nevoie să se lucreze la detalii în acest sens.

Doresc să atrag atenţia în special asupra avizului Comisiei pentru comerţ internaţional, care este rezultatul muncii dlui Zahradil, cel care i-a oferit dlui Zalewski o incredibilă susţinere din partea grupului meu. Aş fi foarte recunoscător, baroană, dacă dumneavoastră şi oficialii dumneavoastră aţi lua în considerare avizul Comisiei pentru comerţ internaţional în timpul activităţii dumneavoastră din următoarele săptămâni.

  Thijs Berman (S&D). – (NL) Domnule preşedinte, în ultimele câteva luni s-au schimbat multe în ceea ce priveşte organizarea Serviciului european pentru acţiune externă. În ianuarie, în timpul audierilor pentru noua Comisie Europeană, eu şi grupul meu am criticat planul potrivit căruia comisarul pentru dezvoltare urma să devină un fel de director doar pentru o parte a politicii, fără să aibă niciun fel de responsabilitate proprie. Pe atunci, ne confruntam cu o întoarcere la o politică de dezvoltare subordonată obiectivelor geopolitice şi intereselor comerciale şi cu o întoarcere la genul de cinism cu ajutorul căruia – chiar şi în Europa – dictatorii au ţinut cu dinţii de putere timp de zeci de ani, pe seama popoarelor.

Structura a fost acum îmbunătăţită semnificativ şi doresc să felicit raportorii pentru acest lucru. Evident, politica de dezvoltare este parte integrantă a politicii externe, care este supravegheată şi coordonată de Catherine Ashton. Totuşi, dumneaei este în mod clar responsabilă şi pentru strategia, planificarea şi finanţarea acestei politici. Acest lucru îi permite UE să joace rolul pe care trebuie să îl joace în lupta împotriva sărăciei şi în protejarea drepturilor cetăţenilor din ţările în curs de dezvoltare. Grupul nostru va monitoriza foarte îndeaproape activitatea, pentru a se asigura că UE îşi asumă un rol mai puternic în acest sens. Graţie acestui serviciu străin, acest lucru va fi posibil de acum încolo.

  Tomasz Piotr Poręba (ECR). – (PL) Mai presus de orice, doresc să subliniez faptul că Parlamentul European a luat parte la înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă într-un mod foarte constructiv şi eficace, iar cooperarea Înaltei Reprezentante – aceasta este părerea mea – ne-a permis să ne asigurăm anumite obiective, care consolidează în mod semnificativ potenţialul noului serviciu. Cu toate acestea, atunci când vom ocupa noile funcţii în cadrul Serviciului european pentru acţiune externă, să ne amintim nu doar criteriile importante privind profesionalismul, experienţa şi aptitudinile noilor angajaţi, ci să ne amintim şi criteriul geografic. Totuşi, amintiţi-vă că oficialii şi diplomaţii talentaţi din noile state membre nu au, în mod evident, un deceniu sau mai mult de experienţă în instituţiile Uniunii însă, în acelaşi timp, cunoştinţele şi aptitudinile lor îi fac să fie calificaţi pentru a ocupa poziţii importante în sediul central sau în filialele noului serviciu.

Prin urmare, astăzi fac apel la dna Ashton să aibă încredere atunci când va recruta polonezi, lituanieni, letoni, maghiari şi slovaci. Sunt convins că aptitudinile şi cunoştinţele lor vor consolida în mod semnificativ potenţialul noului serviciu. De asemenea, doamnă Ashton, sunt încrezător şi îmi doresc din toată inima să aveţi curaj, să nu faceţi compromisuri şi să fiţi hotărâtă, astfel încât succesele noului serviciul…

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Ingeborg Gräßle (PPE). – (DE) Domnule preşedinte, baroană Ashton, Domnule Šefčovič, felicitări pentru înfiinţarea celui de-al 28-lea serviciu diplomatic, pe care îl lansăm acum fără a şti ce puteri va avea acest serviciu, cât va costa, cine va lucra în el în forma sa finală sau câţi funcţionari va cuprinde – în definitiv, vor exista şi angajaţi locali şi angajaţi contractaţi. Suntem puşi în faţa unei structuri care prezintă numeroase slăbiciuni.

De asemenea, este serviciul european cel mai dificil de controlat. Din acest motiv, doresc să subliniez faptul că mă bucur să aud că ne recunoaşteţi dreptul de descărcare de gestiune şi drepturile bugetare, însă v-aş ruga să ne garantaţi că ne vom putea exercita aceste drepturi şi în practică. Cu alte cuvinte, trebuie să convingeţi Consiliul că avem nevoie de declaraţia de asigurare din partea ambasadorului UE şi avem nevoie de ea urgent. Acesta este şi unul dintre cele mai importante puncte din Regulamentul financiar.

V-aş solicita să reduceţi costurile administrative ale acestei structuri folosind pe cât de mult posibil infrastructura administrativă a Comisiei, şi mă refer aici la mai mult decât a fost planificat până acum. Cred că le suntem datori contribuabililor să optăm pentru structuri mai rentabile şi să conferim, în timpul procesului de punere în aplicare, mai multă valoare banilor decât în prezent. Vă rog să faceţi publice costurile acestei structuri şi să eliminaţi atât ineficienţele existente între serviciul dumneavoastră şi Comisie, cât şi directivele contradictorii existente la nivelul personalului dumneavoastră. Abia atunci serviciul va obţine succesul de care are atât de multă nevoie.

  Wolfgang Kreissl-Dörfler (S&D). – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, adevărul este că în prezent nu ar trebui să stea prea multe lucruri în calea politicii externe europene comune de care este nevoie atât de urgent. Într-adevăr, este nevoie doar ca propunerile noastre referitoare la alegerea personalului şi la Regulamentul final să fie acceptate şi ca anumiţi şefi de guvern şi miniştri de externe să renunţe la vanităţi şi la sensibilităţile lor naţionale în favoarea interesului comun. Altfel, ne vom afla în situaţia de a avea foarte puţină influenţă într-o lume schimbătoare, în care apar jucători noi şi puternici.

Salut faptul că, graţie presiunii pe care am exercitat-o, drepturile omului vor juca un rol decisiv şi că responsabilitatea pentru politica de dezvoltare şi politica de vecinătate vor rămâne de competenţa Comisiei. Pentru mine chiar nu contează din ce state membre provin angajaţii Serviciului european pentru acţiune externă. Pregătirea de specialitate şi calitatea sunt criteriile decisive, nu contează dacă respectivii candidaţi sunt vorbitori nativi de limba poloneză, franceză sau germană. Condiţia esenţială este ca aceştia să fie dedicaţi proiectului european, nu propriilor guverne naţionale.

Baroană Ashton, aţi realizat deja foarte multe lucruri. Vă urez să aveţi succes şi pe mai departe. Asta este ceea ce aşteaptă cetăţenii de la dumneavoastră. Vă promit că vă puteţi baza pe cooperarea noastră constructivă şi critică. Mult noroc!

  Andrzej Grzyb (PPE). – (PL) Domnule preşedinte, baroană Ashton, domnule comisar, de la început doresc în special să vă felicit pentru acest raport, care a dus la compromisul care ne va permite să înfiinţăm un Serviciu pentru acţiune externă eficace şi pe care sper că Parlamentul îl va adopta mâine.

Ne punem mari speranţe în înfiinţarea acestui serviciu. Înalta Reprezentantă, dna Ashton, a enumerat şapte priorităţi pentru care serviciul trebuie să devină funcţional. Doresc să subliniez cât de important este să promovăm drepturile omului şi politica de dezvoltare. De asemenea, doresc să subliniez importanţa soluţiei adoptate, care permite crearea practică a unui serviciu reprezentativ din punct de vedere geografic, dotat cu un mecanism pentru menţinerea nivelurilor adecvate de ocupare a forţei de muncă. Acest lucru va ajuta toate ţările, în special pe cele noi, să accepte faptul că este un serviciu creat în numele nostru, al tuturor. Doresc să îmi exprim speranţa, care nu este doar a mea, că soluţia pe care Parlamentul a adoptat-o va fi consfinţită şi de Consiliu.

  Michael Gahler (PPE). – (DE) Domnule preşedinte, sunt mulţumit de compromisul la care s-a ajuns. Tentativa Consiliului de a monopoliza Serviciul european pentru acţiune externă (SEAE) a fost respinsă, iar metoda comunitară rămâne intactă, la fel cum se întâmplă şi cu drepturile bugetare şi controlul Parlamentului European. Nu putem decât să sperăm că celelalte probleme şi neajunsuri vor putea fi reglementate prin Regulamentul financiar şi Statutul funcţionarilor.

Aş dori să ne propunem următoarea provocare: să exploatăm toate oportunităţile pe care le avem la dispoziţie în domeniul politicii externe. Am luptat pentru destul de multe lucruri în timpul ultimelor două mandate parlamentare. Impresia mea a fost că nu am exploatat mereu aceste oportunităţi în întregime.

Totuşi, în acest scop, va trebui să fim mai atenţi la toate aspectele legate de activităţile externe ale Uniunii, ceea ce înseamnă că noi, ca specialişti în politică externă, trebuie să coborâm din când în când de pe puntea de comandă, reprezentată de comisie, în sala motoarelor, care este Serviciul pentru acţiune externă, pentru a ne ocupa de structurile acestuia, de situaţiile cu care se confruntă pe teren, de programele sale, de prevederile bugetare şi de reglementările privind personalul. De-abia atunci vor reuşi să ne îndeplinim în mod corect funcţiile de control şi monitorizare.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Serviciul european pentru acţiune externă (SEAE) va reprezenta un instrument vizibil şi semnificativ de politică externă în temeiul Tratatului de la Lisabona. Avem în sfârşit nevoie de o politică externă şi de securitate comună, nu de 27 de politici diferite. Aplaud faptul că Elmar Brok şi Guy Verhofstadt au început discuţiile cu membrii Consiliului într-o etapă timpurie şi că au pus în aplicare peste 70 de modificări atent făcute aduse propunerii Comisiei. Acestea reflectă convingerea noastră adânc înrădăcinată că serviciul trebuie să reprezinte Uniunea şi să afirme interese interguvernamentale comune, nu interese naţionale parţiale. Prin urmare, este important ca etapele de programare şi finanţare să fie executate de către Comisie şi de către Comisia parlamentară pentru bugete.

De asemenea, toţi diplomaţii ar trebui să fie plătiţi din fonduri ale Uniunii, potrivit unei ierarhii profesionale unice, inclusiv diplomaţii care vor forma treimea ce va fi nominalizată mai târziu de către statele membre. Cu siguranţă, aceştia vor colabora cu instituţiile diplomatice naţionale, însă ne aşteptăm să fie loiali faţă de instituţia comună. Sunt de acord cu Înalta Reprezentantă că diplomaţii vor fi de cea mai bună calitate. Totuşi, ţin să avertizez Comisia că vom menţine cu mare atenţie o reprezentare geografică echilibrată a diplomaţilor şi angajaţilor de la toate nivelurile. Acest lucru este important, mai presus de orice, pentru că statele membre au acceptat acest serviciu ca pe propriul lor serviciu şi s-au identificat cu obiectivele acestuia. Doresc să solicit Comisiei să aibă grijă în mod activ ca acest serviciu să nu fie niciodată etichetat drept o instituţie care serveşte doar interesele câtorva ţări mari ale Uniunii Europene.

  Paweł Zalewski (PPE). – (PL) Doamnă Ashton, ziua de azi este una importantă, înainte de votul de mâine asupra unui document foarte important, care va pune bazele pentru funcţionarea Serviciului european pentru acţiune externă. Ne dorim ca acest serviciu să fie o diplomaţie europeană. Tratatul de la Lisabona este cel care ne-a dat această ocazie.

Totuşi, trebuie să spun că acest proces, al înfiinţării serviciului, a dat naştere unor temeri. Prima dintre ele se referă la transferul de competenţe făcut de ţări influente către dumneavoastră, doamnă Ashton. Este important ca cele mai influente ţări ale Uniunii Europene să nu păstreze politica externă exclusiv pentru ele, aşa cum se întâmplă în prezent, pentru ca dumneavoastră să vă puteţi efectua munca având un mandat primit de la noi toţi. Acest lucru vă va ajuta să fiţi eficientă.

A doua problemă este cea a reprezentativităţii. Această cerinţă, ca serviciul să fie reprezentativ şi să fie reprezentat corespunzător din punct de vedere geografic, este una extrem de importantă, şi mi-aş dori ca ea să fie îndeplinită prin activitatea dumneavoastră ca şef al serviciului.

  Ria Oomen-Ruijten (PPE). – (NL) Domnule preşedinte, înainte de toate doresc să îi mulţumesc nu doar colegului meu, dl Brok, ci şi dlui Verhofstadt. Amândoi au luptat pentru a da Europei un glas puternic şi clar pe scena lumii.

Domnule preşedinte, doresc să îl informez pe colegul meu deputat de la Partidul Olandez pentru Libertate (PVV) că, în cadrul Convenţiei Europene, guvernul olandez a pledat şi el în favoarea unui serviciu diplomatic unic.

Domnule preşedinte, ce am realizat astăzi? Avem 75 de amendamente aduse propunerii originale prezentate de Consiliu. Nu este un organism interguvernamental, dar totuşi urmează metoda comunitară. Parlamentul are o vedere de ansamblu complexă asupra bugetului şi misiunilor. Parlamentul are un cuvânt de spus în modelarea strategiilor privind politica şi consultă ambasadorii. Funcţionarii UE formează cel puţin 60 % din personal. Diplomaţii naţionali pot rămâne pe posturile lor. Cu toate acestea, adevăratul test de-abia acum se apropie, domnule preşedinte, şi aici trebuie să interveniţi dumneavoastră, doamnă Ashton. Trebuie să vă asiguraţi că folosiţi serviciile acestor oameni pentru a garanta că Europa vorbeşte lumii într-un singur glas.

  Lena Kolarska-Bobińska (PPE). – (PL) Domnule preşedinte, doamnă Ashton, Serviciul pentru acţiune externă este o mişcare pozitivă către consolidarea Europei. El va reprezenta Europa, însă cred că ar trebui să urmărească şi anumite obiective care sunt fundamentale pentru Uniune şi pentru toate statele membre, inclusiv, de exemplu, politica energetică a Uniunii Europene.

Prin urmare, este important ca viitorii angajaţi ai serviciului să fie experţi în diverse domenii de activitate europeană, nu doar în domeniul diplomaţiei. Astfel, serviciul ar trebui să includă experţi în economie, în dezvoltare economică şi în domeniul energetic. Aşadar, regulile de recrutare a personalului pentru Serviciul european pentru acţiune externă trebuie să fie suficient de flexibile încât, în afară de a îndeplini criteriul geografic, serviciul să angajeze specialişti de talie mondială din afara domeniului administraţiei publice. Acest lucru a fost sugerat de organizaţii non-guvernamentale şi cred că ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Prin urmare, de exemplu, în acest serviciu ar trebui să fie recrutaţi reprezentanţi ai Direcţiei Generale pentru energie.

  Ioan Mircea Paşcu (S&D). – Domnule preşedinte, înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă este un pas mare înainte făcut în direcţia corectă. Mai mult decât atât, va reprezenta o schimbare de model importantă. Dacă, de regulă, birocraţia încetineşte iniţiativele curajoase, de data aceasta ne aşteptăm să accelereze una, şi anume integrarea politicii externe în UE.

Observaţiile mele privesc aparenta lacună existentă între eforturile noastre actuale de a oferi serviciului o bază legală şi administrativă solidă şi realitatea de care ne lovim când trebuie să încadrăm personalul şi, în timp ce noi dezbatem cu energie principii importante precum echilibrul geografic şi măsurile corective, în paralel au loc interviuri de angajare. Potrivit părerilor expuse de persoanele din noile statele membre care au fost intervievate, procesul nu le aduce prea multe raze de speranţe – lucru care, dacă este adevărat, ar fi şi trist şi nedrept. Prin urmare, cred că cei responsabili ar trebui să fie convinşi că, în final, într-un mod sau altul, va trebui ca principiile asupra cărora s-a convenit în acest plen să fie respectate – cu cât mai repede, cu atât mai bine.

  Ivo Vajgl (ALDE). – (SL) Ieri am primit în acest plen vizita unui bărbat care nu este nici diplomat, nici expert în politică externă. Mă refer aici la dl John Ging, şeful UNRWA din Gaza. El ne-a spus mai multe despre problemele din Gaza şi din Orientul Mijlociu decât au făcut-o diplomaţii şi trimişii speciali în frunte cu dl Blair – şi de fapt nu ştim ce caută el acolo – sau miniştrii de externe care nu vor să viziteze Gaza sau care nu sunt dispuşi să încerce să rezolve probleme importante.

Iată ce vreau să spun: vă felicit pentru înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă şi vă mulţumesc pentru eforturile pe care dumneavoastră şi deputaţii din acest Parlament le-aţi depus pentru a face ca acest serviciu să fie cât mai eficace posibil. Totuşi, valoarea lui va depinde de nivelul său de creativitate şi de rezultatele intelectuale pe care le va genera. Doresc să mă alătur şi eu celor care v-au urat succes în recrutarea şi conducerea unei echipe puternice de oameni creativi, independenţi şi inteligenţi.

  Antonio López-Istúriz White (PPE). – (ES) Domnule preşedinte, cred că toţi aceia dintre noi care cred în Uniunea Europeană au motive să se felicite, în special în aceste vremuri de criză economică şi uneori politică. Cred că am evoluat. Facem un pas mare prin înfiinţarea şi lansarea acestui Serviciu european pentru acţiune externă.

Doresc să o felicit nu doar pe Înalta Reprezentantă, ci şi pe cei implicaţi – ca de exemplu, din cadrul Parlamentului, pe colegul nostru, dl Brok – care au facilitat realizarea acordurilor care au fost necesare pentru îndeplinirea acestor obiective. Mi-a plăcut foarte mult expresia pe care aţi folosit-o, doamnă Ashton, când aţi spus că interesele Uniunii Europene sunt cele care trebuie să fie apărate mai presus de orice.

Doresc să vă spun ceva – nu este un sfat, ci doar un comentariu – adoptând aceeaşi poziţie ca şi colegul meu, dl Salafranca, şi anume că aici este nevoie de eficacitate. Mai mult, aş adăuga smerenie şi eficacitate, urmând exemplul pe care ni-l dă Preşedintele Consiliului, dl Van Rompuy.

Sunt sigur că veţi avea succes şi, bineînţeles, în calitate de Secretar general al Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat), doresc să vă ofer susţinerea mea, împreună cu cea a întregului nostru grup, în realizarea acestei sarcini uriaşe cu care vă confruntaţi.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Domnule preşedinte, doresc să îi felicit pe colegii noştri, care au contribuit mult la apărarea poziţiei Parlamentului în timpul negocierilor purtate cu membrii Consiliului şi Comisiei.

În procesul de creare a acestui organism instituţional extrem de important de după Tratatul de la Lisabona, rezultatele pe care le avem respectă interesele Parlamentului European şi, mai general, ale integrării europene. Este foarte important că Parlamentul a reuşit să menţină metoda comunitară în funcţionarea SEAE, alături de competenţa de monitorizare bugetară. De asemenea, este foarte important că propunerea de rezoluţie reiterează principiul echilibrului geografic în cadrul procesului de recrutare pentru SEAE. Trebuie să insistăm asupra faptului că acest principiu rămâne puternic şi este menţinut corespunzător în etapele ulterioare ale dezvoltării serviciului.

În fine, aşteptăm foarte multe de la Regulamentul financiar şi de la Statutul funcţionarilor care urmează să fie adoptate, pentru a consolida şi mai mult structura SEAE şi natura sa comunitară.

  Ana Gomes (S&D). – (PT) Domnule preşedinte, Serviciul european pentru acţiune externă ar trebui să fie un instrument cheie care să ne ajute să transformăm politica externă a Uniunii Europene în una coerentă, eficace, legitimă şi democratică. Totuşi, dacă vrem să realizăm toate acestea, noi toţi – Parlamentul, Înalta Reprezentantă, Comisia şi statele membre – trebuie să facem ce ne stă în putinţă, iar această iniţiativă lipseşte deocamdată. Este vorba de a conferi o exprimare practică promovării valorii şi principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, care ar trebui să ghideze acţiunile acesteia în lume.

Nu putem obţine pace şi justiţie fără dezvoltare, însă nu poate exista dezvoltare fără drepturile omului, democraţie, state de drept sau împuternicirea femeilor. Siguranţa oamenilor şi responsabilitatea de a proteja publicul sunt concepte centrale în utilizarea instrumentelor necesare pentru acţiunea externă europeană şi dezvoltarea politicii pentru Politica de securitate şi apărare comună.

Având aceste lucruri în vedere, Uniunea Europeană nu poate continua fără să aibă un loc în Consiliul de securitate al ONU. Sper, doamnă Ashton, că nu veţi pierde timpul şi că veţi conduce Uniunea Europeană spre implicarea în reforma urgentă a Consiliului de securitate al ONU.

  Marek Henryk Migalski (ECR). – (PL) Mă bucur că s-a ajuns la un anumit consens în acest plen, pentru că, în ceea ce priveşte folosirea criteriului geografic, am auzit atât de la reprezentanţii Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat), cât şi de la socialişti, dar şi de la reprezentanţii grupului meu, şi sper că dna Ashton va confirma, că aceasta este vocea întregului Parlament European şi accept acest punct de vedere ca pe o realitate evidentă.

În al doilea rând, Serviciul european pentru acţiune externă nu trebuie să înlocuiască diplomaţia naţională şi sper că nu are astfel de ambiţii. Acest lucru înseamnă că el trebuie să îşi îndrepte atenţia în special asupra problemelor legate de drepturile omului – despre care au vorbit dna Hautala şi dl Grzyb. Acestea sunt lucrurile pentru care am fost creaţi, acestea sunt valorile europene, şi fac apel la dna Ashton ca acest criteriu geografic să fie aplicat şi ca o a doua problemă foarte importantă să fie apărarea şi promovarea drepturilor omului.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Domnule preşedinte, Înalta Reprezentantă trebuie să primească un mandat de la Consiliu, care este format din reprezentanţi ai statelor membre. Totuşi, raportorii ne-au spus astăzi că „politica externă nu trebuie să facă obiectul renaţionalizării” şi că ea „va depăşi limitele impuse de statele membre”. În sfârşit, „statele membre nu trebuie să se amestece în politica externă”.

Consiliul trebuie să îi acorde Înaltei Reprezentante un mandat, însă membrii săi nu trebuie să se amestece. Discuţiile din Comisia pentru afaceri constituţionale (AFCO) au arătat destul de clar că instituţia de care va fi cel mai aproape Serviciul european pentru acţiune externă va fi Comisia, Înalta Reprezentantă fiind totodată şi vicepreşedintă a acestei Comisii.

Când Tratatul Constituţional a fost înlocuit cu Tratatul de la Lisabona, guvernul britanic a luat iniţiativa de a deghiza ministrul de Externe al UE sub numele inofensiv de Înalt Reprezentant. De ce? În primul rând ca să evite un referendum şi în al doilea rând ca să nege faptul că se crea un super-stat întins pe un întreg continent.

  Petru Constantin Luhan (PPE). - Intrăm într-o etapă decisivă pentru crearea Serviciului european pentru acţiune externă. Este de dorit ca toate elementele legislative necesare lansării serviciului să fie adoptate cât mai repede. Aceasta va permite ca serviciul să fie operaţional până la sfârşitul anului şi să aibă în structura sa toate cele trei surse prevăzute în Tratat.

Ce nu este clar, însă, în acest moment, este modul în care se va reuşi asigurarea echilibrului geografic la nivelul personalului Serviciului european pentru acţiune externă. Noile state membre, şi în mod particular state membre precum România, care au aderat în ultima etapă a valului 5 de extindere, au o prezenţă nesemnificativă în structurile care gestionează în acest moment relaţiile externe.

Doresc să aflu cum are de gând Înaltul Reprezentant să corecteze această situaţie. Personal, nu am impresia că există o viziune prea clară asupra decalajelor reale care se anunţă în termeni de echilibru geografic, inclusiv la nivel de management.

  Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei/Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Domnule preşedinte, doresc în primul rând să le mulţumesc stimaţilor deputaţi care au putut să îmi acorde susţinere generală sau uneori calificată. Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu se simt în stare să susţină propunerea, sper ca, odată cu trecerea timpului, să vă câştig încrederea şi sper că la final veţi fi cu adevărat mândri de ceea ce am creat împreună. Apropo, nu am sugerat niciodată că ar trebui să am un avion la dispoziţie.

(Întrerupere din sală)

Vă mulţumesc. Dacă doriţi să îmi oferiţi unul, atunci este cu totul altceva! Dar nu am sugerat niciodată acest lucru.

Permiteţi-mi să răspund la câteva probleme specifice, dintre care multe au fost menţionate de mai multe ori de stimaţii membri. Voi începe cu un aspect cu care a început dna Lunacek: necesitatea de a cântări cu foarte mare atenţie egalitatea de şanse. Nu este doar o chestiune de egalitate de şanse. Este vorba şi de egalitatea de acces: faptul că am asigurat procesele şi procedurile pe care le-am realizat ne ajută să creăm echilibrul geografic şi de gen despre care au vorbit stimaţii deputaţi. Am foarte multă experienţă în a garanta că procesele şi procedurile noastre sunt capabile să realizeze aceste lucruri, aşa că voi face ceea ce ştiu.

Mai mulţi stimaţi deputaţi – în special dl Kalfin şi dna Gräßle – au vorbit despre resurse. Înţeleg pe deplin şi recunosc că trebuie să folosim resursele în mod corect. Sunt conştientă de contextul economic în care este înfiinţat acest serviciu. Totuşi, chiar dacă acest context economic ar fi diferit, mi-aş dori să văd un serviciu eficient, care funcţionează bine şi care foloseşte resursele extrem de bine.

În ceea ce priveşte personalul, pentru că multe persoane au întrebat şi pentru că se vehiculează tot felul de cifre: în prezent avem un personal diplomatic de aproximativ 800 de angajaţi, dintre care o treime acţionează peste ocean. Vă voi da trei termeni de comparaţie: Franţa are 6 300 de diplomaţi, Olanda are 2 000, iar Spania are 1 000. Sunt state membre care au mult mai puţini; sunt şi multe state membre care au un număr comparabil de diplomaţi. Totuşi, cred că aşa vă puteţi face o idee despre nivelul la care ne aflăm în prezent.

De asemenea, sunt conştientă de faptul că le cer angajaţilor să lucreze în perioada de după Tratatul de la Lisabona, când preşedinţia rotativă nu mai are aceleaşi îndatoriri ca înainte. Asta înseamnă că unele dintre delegaţiile noastre – în special cea de la New York şi cea de la Geneva, unde fiecare preşedinţie ar fi asigurat personal suplimentar – se confruntă acum cu o lipsă de personal. Angajamentul pe mi-l iau în faţa dumneavoastră este să avem un serviciu eficient, care să fie capabil să se achite de sarcinile care am convenit cu toţii că trebuie realizate. Sunt încrezătoare că vom face toate aceste lucruri afişând transparenţă totală. Sunt foarte încrezătoare în rolul pe care îl va juca Parlamentul European în privinţa Comisiei pentru buget şi a descărcării de gestiune bugetară. Acesta este angajamentul meu şi voi face toate aceste lucruri.

Domnule Graf Lambsdorff, în legătură cu întrebarea specifică pe care mi-aţi adresat-o: susţin declaraţia pe care am dat-o astăzi. Cred că aveţi în faţa dumneavoastră textul negociat cu Parlamentul, pe care îl găsiţi în proiectul revizuit privind organizarea de bază a SEAE. În acel text se menţionează ce fac eu. Cred că veţi fi lămurit.

Domnule Tannock, dumneavoastră şi mai mulţi stimaţi deputaţi aţi adus din nou în discuţie implicarea parlamentelor naţionale. Un lucru care, cred eu, este foarte interesant. Structurile pe care intenţionez să le creez în cadrul SEAE vor acoperi relaţiile cu Parlamentul European, dar trebuie şi să ţină seama de relaţiile cu parlamentele naţionale. Ar trebui să menţionez celebra zi când mă deplasam între Moscova, Kiev, Spania şi Bruxelles – dar din păcate nu eram în Palma de Mallorca în acelaşi timp. Unul dintre motivele pentru care am mers în Spania a fost să mă întâlnesc cu preşedinţii Comisiilor pentru afaceri externe din fiecare stat membru. Voi face acelaşi lucru din nou în toamnă, graţie Preşedinţiei belgiene, care îi aduce pe toţi într-un singur loc. Aştept cu mare interes să lucrez cu parlamentele naţionale. Trebuie doar să ne asigurăm că avem o metodă adecvată de a face acest lucru.

Recunosc, de asemenea, că ar trebui să existe ocazii pentru ca oamenii să ajungă în serviciu. L-am numit pe dl Vygaudas Ušackas în funcţia de şef al delegaţiei noastre din Afganistan; dumnealui este politician, ministru de externe şi diplomat. Există deja exemple. Văd unde pot fi folosite cerinţele tratatului, dar recunosc că în cadrul a ceea ce ne permite tratatul, putem aduce şi oameni cu aptitudini suplimentare.

Doamnă Hautala, vă mulţumesc pentru sprijinul acordat. Voi lucra foarte îndeaproape cu Subcomisia pentru drepturile omului şi, după cum ştiţi, analizez cum am putea să ne realizăm cel mai bine obiectivele privind drepturile omului. Domnii Saryusz-Wolski, Vigenin, Piotrowski, Poręba şi alţii au adus în discuţie subiectul foarte important al echilibrului geografic. Nu ştiu ce altceva aş putea spune, în afară de faptul că aveţi angajamentul meu în acest sens, iar în timpul revizuirii veţi putea vedea dacă mi-am respectat acest angajament.

Ceea ce este absolut clar pentru mine este faptul că numirile se vor face în funcţie de merite. Rugămintea mea a fost să mi se trimită cei mai inteligenţi şi cei mai buni oameni. Pentru că am început deja interviurile, vă pot spune că rugămintea mi-a fost respectată. Vă pot spune că oamenii vin din diverse părţi ale Uniunii Europene. Prin urmare, sper că veţi vedea foarte repede că voi face cât de multe voi putea pentru ca prima tranşă de numiri, următoarea tranşă, care va avea loc în septembrie, şi structurile centrale să reflecte echilibru geografic şi de gen. În ceea ce priveşte echilibrul de gen, trebuie să facem mai multe pentru a încuraja oamenii să aplice pentru posturile respective să convingem femeile să îşi ofere serviciile. Când fac acest lucru, rezultatele sunt excelente, dar avem nevoie de mai multe femei. Aşadar, dacă puteţi face mai multe pentru a încuraja oamenii, în special femeile, faceţi aceste lucruri. Vom reveni la echilibrul geografic în cadrul revizuirii. Veţi putea să judecaţi mai bine atunci, însă angajamentul meu în acest sens este unul absolut.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a spori capacitatea a ceea ce facem pe teren, domnule Danjean, anumite incidente recente demonstrează această intenţie. Probabil că ştiţi că mă pregătesc să efectuez o serie de vizite în următoarele câteva săptămâni, când mă voi întoarce şi în Orientul Mijlociu. Am analizat situaţia pentru a vedea dacă UE ar trebui să facă mai multe pentru a susţine deschiderea punctelor de trecere din Gaza şi voi vizita Gaza din nou. De asemenea, ştiţi, bineînţeles, că m-am implicat în problema Kârgâzstanului şi mai târziu va avea loc o dezbatere pe acest subiect. Există multe situaţii în care este foarte important să ne asigurăm că putem susţine oamenii şi ocaziile pentru ca dna Kristalina Georgieva, colega mea, să poată introduce ajutoare în ţară.

Cred că am răspuns la toate întrebările importante care au rezultat din dezbatere. Permiteţi-mi să închei la fel cum am început mai devreme, prin a mulţumi foarte mult tuturor celor care s-au implicat în această dezbatere: raportorilor în special, dumneavoastră, domnule preşedinte, dar şi stimaţilor deputaţi care şi-au făcut timp să discute cu mine. Vă sunt extrem de recunoscătoare şi cred că ceea ce punem acum în funcţiune este un lucru de care acest plen poate fi într-adevăr mândru.

(Aplauze)

  Maroš Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei. – Domnule preşedinte, apreciez ceea ce simt că este o susţinere puternică, pe scară largă, a Parlamentului, pentru înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă. Cred cu tărie că votul de mâine va deveni o piatră de hotar istorică pentru Europa, pentru că va fi ziua când UE va păşi ferm spre o prezenţă mai puternică a UE pe scena mondială.

După acest vot va trebui să ne concentrăm cât mai mult posibil pe finalizarea a ceea ce încă avem de făcut – munca de codecizie privind Statutul funcţionarilor, Regulamentul financiar şi, bineînţeles, modificarea bugetului, acţiuni în cadrul cărora Comisia vrea să fie cât mai de ajutor. Vom fi pregătiţi să explorăm toate modurile posibile în care Comisia poate executa servicii pentru Serviciul european pentru acţiune externă prin intermediul acordurilor de servicii şi să căutăm să câştigăm la capitolul eficacitate prin această metodă.

Sunt convins că SAE ne va aduce sinergii mai puternice, mai multă eficienţă, o mai bună coerenţă în relaţiile externe şi un serviciu mai bun pentru cetăţenii UE care se află în străinătate şi care au nevoie de ajutor.

  Guy Verhofstadt, raportor. – (FR) Domnule preşedinte, în primul rând le voi mulţumi tuturor deputaţilor care au luat cuvântul în dezbatere pentru susţinerea pe care au acordat-o dlui Brok, dlui Gualtieri şi mie, sprijin care ne-a permis să ajungem la un rezultat în urma acestor negocieri.

Doresc să spun doar că nu înţeleg cum anumite persoane pot susţine că statele naţionale ar trebui să aibă competenţă exclusivă în problemele care ţin de politica externă. Dumnezeule mare! În ce secol trăiesc? Parcă terorismul s-ar opri la graniţele statelor membre, la graniţele naţionale! Acelaşi lucru este valabil şi în cazul schimbărilor climatice: cum ar putea problemele care ţin de schimbările climatice să fie rezolvate dacă doar statele naţionale le discută, nu întreaga Europă? Lucrurile sunt valabile şi în cazul migraţiei şi al fluxurilor de migraţie.

Uneori am impresia că destul de mulţi dintre membrii care sunt oarecum sceptici în privinţa acestui serviciu încă trăiesc în secolul 19, când statele naţionale decideau totul: echilibrul de putere între naţiunile din Europa. Acum trăim într-o lume diferită, domnule preşedinte, o lume multipolară în care Europa trebuie să aibă un cuvânt de spus, altfel problemele nu vor fi discutate.

Există şi un al doilea aspect care mă surprinde într-o oarecare măsură. Am auzit spunându-se că Serviciul îi va costa bani pe contribuabili. Dimpotrivă, domnule preşedinte; acest Serviciu pentru acţiune externă va face economii, pentru că va oferi statelor membre ocazia de a-şi reduce serviciile consulare din multe ţări ale lumii. Prin urmare, este o modalitate de a face economii.

Apoi, în al treilea rând, cred că acesta este un nou început. Serviciul pentru acţiune externă este serviciul diplomatic de care avem nevoie pentru a pune în aplicare politica externă a UE. Am crezut dintotdeauna că trebuie să avem un serviciu diplomatic înainte de a putea avea o politică externă a UE. Având 27 de voci diferite, nu vom ajunge nicăieri fără acest serviciu.

Ştim, de asemenea, că următoarea etapă va fi să facem mai multe lucruri în privinţa apărării europene. Într-adevăr, ar lipsi ceva dacă am avea un serviciu diplomatic european, dar nu am avea un serviciu european de apărare. Prin urmare, baroană Ashton, deja ştim care este următoarea sarcină pentru instituţiile UE. Trebuie să ne asigurăm că pe viitor vom avea un serviciu european de apărare veritabil.

  Elmar Brok, raportor. – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, sondajele de opinie arată că, în medie, 70 % dintre cetăţenii Europei sunt de părere că avem nevoie de mai multe politicii externe şi de securitate comune. Nu există niciun alt domeniu în care Europa este atât de unită, dar acesta este domeniul în care ne-am dovedit cei mai slabi. Cetăţenii doresc acest lucru, dar elita din capitale nu.

Sunt de acord cu dl Verhofstadt că acum problema nu este eliminarea suveranităţii, ci trebuie să integrăm suveranitatea, să o cerem înapoi pentru cetăţenii noştri, ca să putem continua să existăm în această lume. Aceasta este problema, nu alta, iar SEAE va aduce o contribuţie semnificativă în acest sens.

Baroană Ashton, vă mulţumesc pentru declaraţiile pe care le-aţi făcut. Presupun că acestea vor fi comunicate şi Parlamentului, că vor fi aplicate în consecinţă şi că acordul ca acestea să fie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene va fi onorat. Fără îndoială, va trebui să discutăm aceste formalităţi mai în detaliu, însă acum că v-aţi adus această contribuţie, putem începe munca pentru punerea în aplicare.

Aş sublinia încă o dată faptul că ceea ce am precizat în ceea ce priveşte distribuirea corectă a posturilor – inclusiv în ceea ce priveşte participarea oficialilor Comisiei – se aplică şi în cazul majorităţii posturilor importante, iar funcţiile de secretar general şi vice-secretar general nu ar trebui să fie ocupate doar de oameni veniţi din partea Consiliului. Doresc să se consemneze acest lucru. În plus, am exprimat, de asemenea, unele dintre principiile existente în rezoluţia legislativă aflată în faţa dumneavoastră, ceea ce dorim să dezvoltăm în continuare în Statut şi aşa mai departe şi unde avem propuneri care depăşesc actualul acord.

Doresc totodată să o sfătuiesc pe dna Ashton să nu considere documentele aflate pe biroul dnei Gräßle drept o ameninţare, ci mai degrabă ca pe o dovadă a interesului din ce în ce mai mare al Comisiei pentru control bugetar din serviciul acesteia, astfel încât să poată fi deja făcute pregătiri.

Doresc să le mulţumesc domnilor Verhofstadt şi Gualtieri pentru buna cooperare, inclusiv la nivel personal. Doresc să le mulţumesc colegilor deputaţi, dumneavoastră, doamnă Ashton şi dlui Christoffersen, precum şi colegilor noştri din cadrul Comisiei şi funcţionarilor Parlamentului. Permiteţi-mi să fac o excepţie de această dată şi să mulţumesc unui anumit oficial din acest plen, şi anume dnei Palatová, a cărei activitate a fost excepţională.

  Preşedintele. – Doamnă Ashton, vă mulţumesc încă o dată foarte mult pentru activitatea dumneavoastră excelentă şi pentru colaborarea cu Parlamentul European din ultima lună. A fost foarte important pentru noi. Stimaţi colegi care aţi negociat cu vicepreşedintele Šefčovič, stimaţi raportori, lideri ai comisiilor şi negociatori – aţi făcut o muncă excelentă; vă mulţumesc foarte mult.

Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Salut raportul modificat al dlui Brok. A fost esenţial să rezistăm propunerii de a încorpora politica de dezvoltare în politica noastră externă. Avem nevoie de un serviciu pentru dezvoltare autonom, subordonat unui comisar pentru dezvoltare şi ajutor umanitar autonom. Acum, potrivit acestui raport, comisarul pentru dezvoltare este responsabil pentru întregul ciclu de programare, planificare şi punere în aplicare a Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) şi a Fondului european de dezvoltare (FED). Trebuie să ne asigurăm că procedeul de punere în aplicare este respectat în conformitate cu spiritul şi litera acordului. Rămân totuşi elemente ale propunerii care ar putea genera diverse interpretări. Totuşi, amendamentele introduse de către Parlamentul European consolidează autoritatea Comisiei cu privire la bugetul operaţional şi, prin urmare, garantează monitorizarea parlamentară şi o linie clară de responsabilitate democratică.

  Carlo Casini (PPE), în scris. – (IT) Doresc să le mulţumesc raportorilor pentru munca lor continuă, hotărâtă şi inteligentă. Ţinând cont de implicaţiile instituţionale evidente şi sensibile ce rezultă din crearea noului serviciu, comisia pe care o prezidez a urmărit îndeaproape pregătirea textului acordului, încă de la început. Comisia pentru afaceri constituţionale nu doar a participat la activitatea Comisiei pentru afaceri externe, potrivit definiţiei foarte stricte a cooperării, stabilită la articolul 50 din Regulamentul de procedură, ci a şi selectat cei doi raportori. Sunt convins că Parlamentul va aproba documentul cu o majoritate mare. Vor fi multe lucruri de făcut pentru ca Serviciul european pentru acţiune externă (SEAE) să îşi poată îndeplini rolul care i-a fost conferit prin noul tratat şi de entuziasmului raportorilor. Serviciul nu reprezintă doar o modalitate de a spori prezenţa Uniunii Europene în diverse naţiuni din întreaga lume; el are totodată o valoare simbolică foarte importantă, aceea de a exprima unitatea celor 27 state membre. Este o consecinţă normală a recunoaşterii personalităţii juridice a UE. Este un pas incredibil de important către obiectivul pe care vrem să îl îndeplinim. Fiecare vot în favoarea raportului va reprezenta un pas înainte. Sper că raportul va fi susţinut în continuare prin înfiinţarea unei Academii diplomatice europene şi aş dori să propun ca prestigiosul Institut Universitar European din Florenţa să se ocupe de dezvoltarea acestei academii.

  Edit Herczog (S&D), în scris. – (HU) În acest moment, una dintre cele mai urgente sarcini din cadrul punerii în aplicare a Tratatului de la Lisabona este înfiinţarea acestui nou şi unic Serviciu pentru acţiune externă (SEAE). Un Serviciu pentru acţiune externă eficace şi puternic trebuie să fie proiectat cu atenţie şi prudenţă, trebuie să fie înfiinţat în mod rentabil şi condus în mod previzibil şi transparent. Aceste criterii pot fi îndeplinite numai dacă noua organizaţie este înfiinţată în urma unei munci eficace de echipă depusă de Comisia Europeană, Consiliu, Parlament şi comisiile parlamentare competente şi dacă toate detaliile semnificative sunt coordonate în mod eficace. Una dintre cele mai importante premise pentru înfiinţarea şi funcţionarea SEAE este stabilirea bugetului noii organizaţii, a surselor sale de finanţare şi a condiţiilor impuse pentru obţinerea finanţării necesare. Funcţionarea eficace a noii organizaţii va fi determinată de transparenţa sa structurală, de simplitate, de reguli clare de funcţionare şi de aspectele legate de gestionarea resurselor umane.

Personalul SEAE va proveni din trei surse: instituţiile UE, statele membre şi, dacă va fi nevoie, experţi din statele gazdă.

Pe întreaga perioadă a funcţionării în cadrul serviciul, trebuie garantată o egalitate clară între personalul provenit din instituţiile UE şi cel angajat de statele membre.

Este la fel de important ca principiile de selecţie şi practicile să se bazeze pe criterii şi proceduri transparente şi uniforme pentru toate cele trei grupuri.

De asemenea, este important ca procedura disciplinară să urmeze practica altor instituţii europene. Acest aspect va fi garantat prin faptul că problemele relevante nu vor fi rezolvate de către o organizaţie detaşată.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE), în scris. – (FI) Odată cu înfiinţarea Serviciului european pentru acţiune externă, a devenit evident că monitorizarea parlamentară se va extinde şi spre acesta. Parlamentul a jucat un rol foarte important în timpul procesului. În prezent UE are structuri, dar nu are o politică externă viabilă. Vechea zicală se dovedeşte adevărată: UE este insignifiantă atunci când vine vorba de politica externă. Nu are nicio influenţă vizibilă. De acum avem nevoie de rezultate.

Bugetul acţiunii externe a UE este minuscul comparativ cu celelalte cheltuieli. Bugetul UE nu ar trebui crescut ca urmare a unui nivel mai mare de birocraţie, şi cu atât mai puţin în vreme de criză, chiar dacă micile sume economisite în anumite părţi ale bugetului pentru acţiune externă spun foarte multe despre felul în care este privită politica externă comună a UE. Acum reflectăm dacă baroana Ashton este capabilă să elaboreze o politică externă comună pentru UE. Numai că aici nu este vorba despre dumneaei: este vorba de statele membre mari ale UE. Până acum Franţa, Germania şi Marea Britanie nu au vorbit într-un singur glas.

PREZIDEAZĂ: LÁSZLÓ TŐKÉS
Vicepreşedinte

13. Kosovo - Albania (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct este dezbaterea comună privind:

– declaraţia Comisiei referitoare la Kosovo şi

– declaraţia Comisiei referitoare la Albania.

  Štefan Füle, membru al Comisiei. – Domnule preşedinte, apreciez această ocazie de a discuta perspectiva europeană privind Balcanii de Vest.

Uniunea Europeană a jucat un rol important în promovarea stabilităţii, securităţii, democraţiei şi libertăţilor fundamentale în Balcanii de Vest, regiune ancorată în prezent cu fermitate în procesul de extindere. Există evoluţii pozitive, pe care putem construi astăzi. Negocierile pentru aderare cu Croaţia s-au intensificat şi intră în prezent într-o fază crucială. Se creează şi se pun în aplicare acorduri de stabilizare şi asociere cuprinzătoare în regiune, iar procesul de reformă politică şi economică continuă.

Reformele trebuie însă consolidate. Bazele democratice din anumite ţări sunt încă fragile. Liderii politici au o responsabilitate enormă în acest sens pentru a depăşi diferenţele şi pentru a-şi îndruma ţările spre o mai bună guvernare şi departe de riscul destabilizării.

Cele două proiecte de rezoluţie foarte bine întemeiate şi valoroase de pe ordinea de zi de astăzi confirmă această tendinţă şi arată că Parlamentul European încă sprijină în mod esenţial procesul de stabilizare şi asociere cu Balcanii de Vest, care conduce spre un posibil statut de membru al acestei regiuni.

Doresc să mulţumesc Parlamentului European – şi în special domnului Chountis – pentru raportul bun şi echilibrat privind Albania. Salut ocazia de a discuta situaţia Albaniei cu dumneavoastră astăzi, în acest moment cheie pentru această ţară.

Împărtăşesc pe deplin viziunea Parlamentului cu privire la situaţia politică din Albania. Lipsa unui dialog politic constructiv şi lipsa rezolvării dezacordurilor ca urmare a alegerilor din luna iunie 2009 dintre guvern şi opoziţie sunt îngrijorătoare. Ambele părţi trebuie să revină la un dialog politic constructiv şi să găsească o soluţie bazată pe respectul faţă de Constituţie şi transparenţă. Recomandările OSCE-ODIHR trebuie abordate pe deplin, în vederea alegerilor locale din primăvara anului 2011.

Impasul politic curent constituie un obstacol în calea unor paşi importanţi ai reformei, care sunt necesari şi pentru progresul ţării pe calea integrării europene.

Apreciez rolul constructiv al celor două principii parlamentare jucat în iniţiativa de mediere pentru o soluţie la impas şi salut apelul Parlamentului la un consens între partide în ceea ce priveşte reformele cheie.

În ceea ce priveşte partea pozitivă, în ceea ce priveşte dialogul referitor la vize, ţara a înregistrat progrese majore. Propunerea Comisiei din 27 mai privind călătoriile fără viză pentru şederi scurte reflectă acest lucru.

Sunt total de acord cu ideea că sunt necesare mai multe eforturi pentru a asigura faptul că sistemul judiciar din Albania poate respecta cerinţele într-un mod eficient şi la timp. Albania trebuie să aplice cu rigurozitate legislaţia şi planurile de acţiune împotriva corupţiei şi a crimei organizate şi pentru a asigura capacităţi de investigare şi judiciare suficiente.

Comisia a făcut din asistenţa financiară IPA (instrumentul de asistenţă pentru preaderare) în domeniul judiciar şi de aplicare a legii una dintre principalele sale priorităţi, alocând 55 de milioane de euro în perioada 2007-2010.

În ceea ce priveşte libertatea şi independenţa mijloacelor mass media, mai sunt încă multe de făcut. Cadrul legal trebuie finalizat. Va fi abordată transparenţa proprietăţii mijloacelor mass media. Intimidarea şi influenţarea jurnaliştilor sunt îngrijorătoare.

Alte aspecte sunt aplicarea eficientă a strategiei reformei administraţiei publice şi asigurarea unei funcţii publice independente, profesioniste şi bazate pe merit. De asemenea, mai sunt încă multe de făcut în domeniul violenţei domestice şi al traficului cu femei şi copii.

Îmi voi îndrepta acum atenţia asupra Kosovo. Kosovo rămâne o prioritate. Îi sunt în mod special recunoscător doamnei Lunacek pentru activitatea sa excelentă în ceea ce priveşte această rezoluţie referitoare la Kosovo. Sprijinul dumneavoastră este crucial, în special acum, în ajunul emiterii opiniei Curţii Internaţionale de Justiţie.

Statele membre ale Uniunii Europene au viziuni diferite asupra statutului Kosovo. Totuşi, statele membre sunt unite în ceea ce priveşte angajamentul lor faţă de Kosovo şi aşa este şi Comisia. Discuţiile privind rezoluţia doamnei Lunacek confirmă faptul că Parlamentul este la fel de angajat pentru a sprijini perspectiva europeană a Kosovo, ca parte a întregii regiuni.

Am vizitat Kosovo de două ori anul acesta. Cea de-a doua mea vizită a inclus şi nordul şi am avut schimburi de păreri utile cu comunitatea locală, am deschis Punctul de informare privind Uniunea Europeană şi am vizitat noua Casă a Uniunii Europene. Am dat din nou asigurări în ceea ce priveşte sprijinul continuu al Uniunii Europene pentru comunitatea locală şi am făcut un apel la cooperare şi dialog.

Înregistrăm un progres bun în ceea ce priveşte comunicarea noastră despre Kosovo din octombrie anul trecut. Consiliul ne-a invitat să sprijinim progresul înregistrat de Kosovo în drumul său spre Uniunea Europeană, în conformitate cu perspectiva europeană a regiunii. Momentul şi sfera progresului Kosovo este determinat de însuşi Kosovo.

Am lansat dialogul privind Procesul de stabilizare şi asociere cu Kosovo în luna ianuarie. A avut loc un întreg ciclu de reuniuni cu diferite sectoare.

Înregistrăm progrese şi în ceea ce priveşte vizele. Consiliul a fost de acord că trebuie înregistrate progrese în Kosovo în ceea ce priveşte perspectiva unei posibile liberalizări a vizelor, de îndată ce vor fi îndeplinite condiţiile necesare. În acest context, Comisia continuă să lucreze cu autorităţile din Kosovo pentru a se asigura că toate condiţiile pentru lansarea unui dialog referitor la vize sunt îndeplinite. Kosovo a adoptat legea privind readmisia la 25 iunie.

Serviciile comisarului Malmström verifică în acest moment compatibilitatea cu Uniunea Europeană. Kosovo trebuie încă să asigure faptul că demersurile pentru reintegrare sunt adecvate pentru a soluţiona problema persoanelor returnate într-un mod satisfăcător. Ţinem permanent legătura cu Priština pentru a furniza orientări şi asistenţă.

Înregistrăm progrese şi în ceea ce priveşte comerţul. Comisia a adoptat propunerea de a extinde preferinţele comerciale existente pentru Kosovo până în anul 2015 încă din luna februarie. Mingea este acum la dumneavoastră în teren.

O misiune de anchetă independentă cuprinzătoare în domeniul comerţului se află din nou în Priština chiar în acest moment pentru a evalua posibilitatea ca Uniunea Europeană şi Kosovo să pregătească negocierile pentru un acord comercial. Considerăm că un asemenea acord este esenţial pentru a stimula dezvoltarea socioeconomică a Kosovo, evidenţiată în mod corect de proiectul de rezoluţie.

În cele din urmă, pentru prima dată anul acesta, Kosovo va participa la programe de cooperare transfrontalieră cu fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Albania. Vor urma anul viitor programe cu Muntenegru.

În concluzie, anul viitor va constitui o fază importantă pentru Albania, Kosovo şi întreaga regiune.

În ceea ce priveşte Kosovo, indiferent de ce spune Curtea Internaţională de Justiţie, sunt convins că Uniunea Europeană va continua să ofere sprijin Kosovo pentru a se asigura că rămâne conectat la evoluţiile din restul Balcanilor de Vest.

În ceea ce priveşte Albania, sper ca imaginea politică şi progresul pragmatic din teren – pentru care cei la putere şi cei din opoziţie sunt deopotrivă responsabili – ne va permite să stabilim o cale clară în aşteptarea avizului pe care Comisia îl va prezenta în toamnă.

În ambele cazuri, sunt încântat că pot conta pe sprijinul comun al Parlamentului European şi al Comisiei pentru stimularea eforturilor ţărilor şi regiunii.

  Bernd Posselt, în numele Grupului PPE. – (DE) Domnule preşedinte, Parlamentul European sprijină lupta pentru independenţă în acest Kosovo distrus de război de 20 ani. Aş dori să vă reamintesc de laureaţii noştri pentru Premiul Saharov, domnul Rugova şi domnul Demaçi. Parlamentul lucrează pentru un Kosovo independent de şase ani, cel mai recent în rezoluţia sa din 2007, care a fost urmată de declaraţia de independenţă a Republicii Kosovo în anul 2008. Dacă avem în vedere evoluţiile din aceşti doi ani care au trecut de atunci, se poate spune că democraţia kosovară este o poveste de succes. Principiile democratice se consolidează şi o mare parte a minorităţii sârbe – 6 % din populaţie – începe să se integreze în structurile noului stat cu prevederile sale pentru protecţia minorităţilor.

De aceea trebuie să facem tot posibilul pentru a împiedica această ţară să fie destabilizată de forţe externe, cum sunt planurile de a diviza ţara. Oricine doreşte să divizeze Kosovo ar interveni şi în unitatea Serbiei – aş menţiona doar Valea Preševo, Sanjak din Novi Pazar şi Vojvodina. Cei care pun sub semnul întrebării unitatea ţării ameninţă stabilitatea Macedoniei, Muntenegrului şi a Bosniei şi Herţegovinei. Oricine încearcă să instaleze o structură politică criminală în partea Mitrovica de nord urmăreşte să împingă Transnistria spre marginile Europei Centrale. Acest lucru ar fi extrem de periculos. Dorim un Kosovo democratic, un Kosovo liber ca ţară democratică bazată pe principiile statului de drept, nu o regiune sălbatică; obiectivul nostru pentru această ţară este dobândirea recunoaşterii diplomatice de către toate statele membre ale Uniunii Europene cât mai repede posibil şi extinderea EULEX în întreg teritoriul imediat pentru eficienţa libertăţii şi a democraţiei.

  Libor Rouček, în numele Grupului S&D. – (CS) Aş dori să spun câteva cuvinte referitoare la subiectul Albania. Albania a înregistrat un progres considerabil în calea sa spre integrarea europeană. Acest lucru se reflectă esenţialmente în raportul domnului Nikolaos Chountis, căruia aş dori să-i mulţumesc pentru acest raport excelent. Mai sunt însă multe de făcut. În acest moment, aş dori să menţionez mai întâi aspectul consolidării democraţiei şi al funcţionării statului legal. Albania risipeşte prea multă energie şi prea mult timp preţios din cauza incapacităţii guvernului şi a opoziţiei de a ajunge la un compromis şi de a coopera cu privire la priorităţile esenţiale. Printre aceste priorităţi se află obţinerea unui consens cu privire la alegerile din anul 2009. Este necesar ca toate partidele politice să-şi asume răspunderea, să se angajeze într-un dialog şi să implementeze decizia de a constitui o comisie de anchetă parlamentară cu scopul de a redacta amendamentele necesare la legea electorală înainte ca următoarele alegeri locale să aibă loc anul viitor.

Este necesar şi consensul principalelor partide politice în ceea ce priveşte aspectele legate de reforma economică. S-a înregistrat un progres destul de redus până acum, de exemplu în ceea ce priveşte consolidarea drepturilor de proprietate, înregistrarea proprietăţilor imobiliare, întocmirea unui inventar al proprietăţilor deţinute de stat, legalizarea clădirilor neautorizate şi aşa mai departe. Proporţia de economie gri şi neagră din economia albaneză rămâne disproporţionat de ridicată, la fel ca nivelul corupţiei, bineînţeles.

Pe de altă parte, s-a înregistrat un progres considerabil anul trecut în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor şi a criteriilor pentru obţinerea unor relaţii fără viză. Aş dori, prin urmare, să salut recenta adoptare a propunerii legislative a Comisiei privind relaxarea regimului vizelor şi sper ca în lunile următoare să fie îndeplinite şi celelalte condiţii, pentru ca Parlamentul şi Consiliul să poată aproba introducerea regimului fără vize pentru cetăţenii albanezi anul acesta.

  Marietje Schaake, în numele Grupului ALDE. – Domnule preşedinte, Grupul Liberal al acestui Parlament consideră că Balcanii de Vest fac parte din Europa, dar acesta nu este întotdeauna un mesaj uşor de transmis alegătorilor astăzi. Considerăm totuşi că Uniunea Europeană nu este doar o piaţă comună ci, ceea ce este cel mai important, o comunitate de valori. Parlamentul European este, în general, pregătit să lucreze cu Albania pentru a obţine aceste valori, dar se bucură oare de reciprocitate această mână întinsă? Sper că da.

În ultimele luni, Preşedinţii Creştin Democraţilor şi ale Social Democraţilor din Parlamentul European au depus mari eforturi pentru a soluţiona criza politică din Albania prin vizite şi lucrând cu partidele lor surori. Dar chiar şi aceste eforturi la nivel înalt s-au dovedit a fi eşecuri. În mai am avut prima întâlnire a Comisiei parlamentare mixte. Majoritatea celor din Parlamentul European au început această reuniune cu multă bunăvoinţă, dar, până la urmă, am fost descurajaţi în egală măsură de modul în care omologii noştri din Albania au utilizat timpul de la Bruxelles pentru certuri interne, afectând imaginea Albaniei.

Reuniunea Comisiei parlamentare mixte a subliniat câteva lucruri importante. Climatul politic extrem de polarizat nu ajută poporul albanez să se apropie de Europa. Democraţia înseamnă mult mai mult decât rezultatele unor alegeri care pun oamenii pe poziţii de putere. Înseamnă o reprezentare responsabilă a cetăţenilor; nu câştigătorul ia totul, ci căutarea unui compromis constructiv între participarea majoritară şi minoritară. Ar fi trebuit să discutăm despre cele mai urgente aspecte, precum garantarea libertăţii presei şi o societate civilă vibrantă, independentă, şi apărarea drepturilor minorităţilor precum persoanele LHBT, persoanele cu nevoi speciale şi minorităţile etnice. Ar fi trebuit să discutăm despre nevoia de a pune capăt corupţiei şi de a garanta transparenţa, de a lupta împotriva sărăciei şi a crimei organizate, toate în conformitate cu procesul şi regulile corespunzătoare ale statului de drept.

Îngrijorările privind rezultatele alegerilor trebuie să fie abordate, de asemenea, transparent şi rezolvate în mod consensual înainte ca următoarele alegeri să aibă loc, pentru ca albanezii să poată urca pe scara democratică şi europeană.

  Ulrike Lunacek, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Domnule preşedinte, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori să încep prin a le mulţumi tuturor colegilor din alte grupuri politice care au lucrat cu mine la acest raport despre Kosovo, precum şi doamnei Mahr, care a avut o activitate extrem de valoroasă aici la Secretariat.

Aş dori să vă mulţumesc, domnule comisar, pentru cooperarea dumneavoastră pozitivă şi pentru că aţi făcut ceva ce aţi înţeles că este important, şi anume călătoria în nordul Kosovo, rămânând chiar şi o noapte acolo pentru ca populaţia să înţeleagă în mod clar că îi sprijiniţi îndeaproape. Aţi susţinut un discurs la universitate şi aţi inaugurat birouri UE acolo. Consider că acesta a fost un semn important pentru a clarifica ceea ce Parlamentul European a declarat în trecut şi reiterează acum, şi anume sprijinul său pentru un Kosovo independent pe drumul său spre Uniunea Europeană.

Ne aflăm din nou în situaţia în care Kosovo se află la o răscruce de drumuri, în special cu privire la membrii tuturor grupurilor etnice din Kosovo. În câteva săptămâni, Curtea Internaţională de Justiţie va decide şi-şi va exprima opinia cu privire la poziţia faţă de declaraţia de independenţă făcută cu peste doi ani în urmă. Sper ca această decizie să deschidă calea pentru plasarea cooperării regionale pe o nouă bază, dar începând de la premisa calităţii de stat şi a independenţei Kosovo, clarificând faptul că viitorul comun al tuturor statelor din regiune – pentru Serbia, Kosovo şi toate celelalte – este acela de membri ai Uniunii Europene şi că problemele care încă mai există vor trebui să fie rezolvate pe măsură ce se îndreaptă în această direcţie.

Textul rezoluţiei spune clar: viitorul regiunii Kosovo este în cadrul Uniunii Europene. Sunt încântat că avem o majoritate în favoarea solicitării din partea celor cinci state membre care încă nu au recunoscut Kosovo să facă acest lucru şi în favoarea solicitării începerii de către Comisie a procesului de liberalizare a vizelor cât mai curând posibil. Este important ca cetăţenii acestei ţări, în special generaţiile mai tinere, să nu simtă că trăiesc într-un stat izolat, în timp ce toţi cei din regiunile vecine vor beneficia în curând de schimbările viitoare. Consider că aceasta este provocarea. Sper să primesc o majoritate importantă în favoarea acestei idei la şedinţa plenară de mâine.

Am prezentat şi un nou amendament ce exprimă regretul profund faţă de izbucnirea violenţei acum câteva zile şi sper că acest aspect va fi investigat rapid şi imparţial şi nu va fi o bază pentru o creştere a emoţiilor în zilele şi săptămânile următoare.

PREZIDEAZĂ: LIBOR ROUČEK
Vicepreşedinte

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Domnule Preşedinte, abordarea pripită şi inconsecventă a comunităţii internaţionale în ceea ce priveşte Kosovo – şi aştept decizia ICG cu mult interes – în ultimii zece ani a creat o problemă care îi va costa pe greu-încercaţii contribuabili europeni mulţi bani. Kosovo nu poate adera la Uniunea Europeană pentru că cinci state ale uniunii europene refuză să-i recunoască suveranitatea.

Corupţia rămâne o problemă enormă în Kosovo, care este şi un centru major de tranzit pentru droguri ilegale şi trafic de persoane. Economia depinde mult prea mult de Uniunea Europeană şi ajutorul vestic şi nu pare a exista nicio cale uşoară pentru a ieşi din impas. Acum zece ani, am militat personal pentru separare ca răspuns la problemă. Acesta este o soluţie pe care o agreează mulţi politicieni sârbi, dar una pe care puţini politicieni ar aproba deocamdată.

Grupul meu, ECR, sprijină însă pe deplin aderarea Albaniei la Uniunea Europeană după ce îndeplinesc toate criteriile de la Copenhaga şi în special îmbunătăţirea recordului lor slab în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate. Există de asemenea o nevoie urgentă de a rezolva boicotul Socialiştilor din opoziţie din Parlament.

Vorbind la nivel personal, mi se pare greu ca Albania să-şi reconcilieze apartenenţa la Organizaţia Conferinţei Islamice cu viitoarele poziţii CFSP dacă devine membră a Uniunii Europene, deşi sunt parţial liniştit datorită faptului că este deja membru NATO cu drepturi depline.

  Nikolaos Chountis, în numele Grupului GUE/NGL. – (EL) Domnule Preşedinte, aş dori să le mulţumesc tuturor colegilor de la toate grupurile politice pentru că eu consider că împreună am reuşit să ne punem de acord asupra ceea ce aş spune este moţiunea corectă pentru o rezoluţie privind progresul Albaniei spre aderare.

Vă mulţumesc, domnule Comisar, pentru comentariile dumneavoastră. Sunt satisfăcut că, în linii mari, percepţia Comisiei este în aceeaşi direcţie cu cea a Parlamentului European care sper să voteze mâine în favoarea rezoluţiei. Aş dori să adaug că în timp ce dezbatem cazul Albaniei şi al Kosovo în general şi deoarece dezbatem aspectul extinderii, sunt convins – şi moţiunea susţine acest lucru – că aceşti candidaţi din Balcanii de vest sunt pe drumul aderării la Uniunea Europeană care, în anumiţi termeni şi condiţii într-o zonă care a suferit mult, poate salvgarda stabilitatea şi prosperitatea şi relaţiile prieteneşti între popoare şi state.

Care sunt aceşti termeni şi condiţii? Procedura în general trebuie să respecte legea internaţională, Carta Naţiunilor Unite şi acordurile şi convenţiile internaţionale, având în vedere că o serie de aspecte din acest domeniu se referă la cele pe care le-am menţionat. În al doilea rând, progresul spre aderare al Albaniei şi al altor ţări (în acest caz, Albania) poate, în anumiţi termeni şi condiţii, fi de asemenea un stimulent pentru abordarea multor probleme care copleşesc Albania din punctul de vedere al coeziunii democratice.

Formularea acestor probleme a fost poate partea uşoară a exerciţiului. Partea grea, după cum dumneavoastră, domnule Füle şi alţi membri au menţionat, este cum să convingem, cum să inspirăm puterile politice ale Albaniei şi societatea albaneză să acţioneze pentru a rezolva aceste probleme. Şi aici întâmpinăm dificultăţi; au fost realizate demersuri, mai sunt încă probleme, au fost aprobate legi, sunt probleme cu aplicarea acestora (acest nivel de mituire şi corupţie nu poate continua) şi bineînţeles, există o problemă politică majoră.

Comentariul meu în acest sens (ştim cu toţii despre impas) este următorul: nu cred că-l putem rezolva cu intervenţie excesivă din afară, adesea poate cu afilieri politice ale partidelor, până când puterile politice nu se conving singure (şi în acest sens ne-am concentrat toate eforturile) că o soluţie la aceste probleme le-ar da ocazia să-şi îndrepte atenţia asupra problemelor, asupra criteriilor de progres spre aderarea ţării lor.

  Bastiaan Belder, în numele Grupului EFD. – (NL) Domnule Preşedinte, am primit raporturi de la Comisia privind Reconcilierea Naţională în Albania, care combate activ duşmăniile ancestrale, conform cărora există 750 copii sub un real arest la domiciliu din cauza unui drept cutumiar în Kanun care a scăpat total de sub control. Aceeaşi organizaţi non-guvernamentală (ONG) a numărat peste 30 asasinate din răzbunare anul trecut. În contrast, Guvernul albanez a raportat cifre mult mai mici. Totuşi, statul de drept democratic şi aderarea Albaniei la Uniunea Europeană pe termen mai lung nu sunt deloc compatibile cu cruda practică a răzbunării sângelui.

Domnule Comisar, am ajuns acum la cele două întrebări pe care aş dori să vi le adresez. Depune Guvernul albanez destule eforturi pentru a combate perversiunile groteşti din Kanun? Depune Guvernul albanez destule eforturi pentru a combate perversiunile groteşti din Kanun? În ceea ce priveşte perversiunile groteşti, aş adăuga că o altă practică evidenţiată în prezent este cea a angajării ucigaşilor plătiţi pentru a permite duşmăniilor ancestrale să se desfăşoare fără limite. A doua mea întrebare este următoarea: în ce mod oferă Comisia asistenţă autorităţilor albaneze pentru a micşora în mod eficient valul de duşmănii ancestrale? Mă gândesc, de exemplu, la un program educaţional, o opţiune de rezervă care ar avea şi ea dificultăţile ei. Vă mulţumesc pentru răspuns.

  Béla Kovács (NI) . – (HU) Doamnelor şi domnilor, deoarece discutăm subiectul Kosovo, simt că sunt obligat ca membru maghiar al Parlamentului European să vorbesc pentru ungurii care trăiesc în Vojvodina. Aş dori să atrag atenţia grupurilor parlamentare maghiare şi dumneavoastră, asupra faptului că din nefericire, drepturile majorităţii maghiare relative care trăieşte în Vojvodina sunt încălcate zi de zi. Actele de violenţă împotriva ungurilor au devenit aproape o practică zilnică. Ungurilor le este frică până şi să contacteze poliţia de frică să nu se repete evenimentele care au avut loc în cazul tânărului din Temerin. Utilizarea limbii lor materne este restricţionată şi autorităţile publice nu oferă servicii în limba maghiară. Autorităţile sârbe plănuiesc acum să acţioneze împotriva Taberei Tineretului Maghiar Unit (Egyesült Magyar Ifjúsági Tábor) care se organizează anual de câţiva ani, încercând să o interzică. Situaţia poate avea drept rezultat dispariţia sentimentelor naţionale maghiare şi a ungurilor din această zonă. Pentru a rezolva această problemă gravă, este incontestabil faptul că autonomia teritorială largă trebuie acordată în regiunea Bačka.

  Preşedintele. – Domnule Kovács, aş dori să vă reamintesc faptul că aceasta este o dezbatere comună privind Kosovo şi Albania. Nu este o dezbatere nici despre unguri, nici despre Vojvodina, prin urmare, data viitoare, nu vă abateţi de la subiectul de pe ordinea de zi.

  Doris Pack (PPE). – (DE) Domnule Preşedinte, domnule Comisar, după cum aţi spus, Albania a realizat multe în ultimii patru ani şi a înregistrat anumite progrese în direcţia aderării la Uniunea Europeană. Condiţiile pentru liberalizarea vizelor au fost îndeplinite, după cum aţi subliniat, şi sperăm ca acest lucru să aibă loc anul acesta. Mai trebuie îmbunătăţite multe aspecte, bineînţeles. Domnul Chountis a realizat un raport bun, care indică atât deficienţele cât şi domeniile de progres. Lupta împotriva corupţiei şi a crimei trebuie urmărită cu toate resursele disponibile. Coaliţia de guvernare a democraţilor şi social democraţilor a identificat acest obiectiv în mod clar. După acest lucru îi vom judeca.

Din nefericire, climatul politic din ţară este otrăvit de bufoneriile iresponsabile ale unei mici minorităţi în cadrul opoziţiei socialiste. Nu am de gând să vorbesc în numele meu în acest moment, ci voi cita un număr de socialişti albanezi reputaţi, cum sunt domnul Agolli, fostul Preşedinte al Parlamentului, domnul Belumbi şi Preşedintele ţării, domnul Maldani, toţi respingând boicotul repetat impus de reprezentanţii lor în parlament. Ei spun că acţiunile domnului Rama nu sunt realiste, că strategia nu are rezultate şi că Partidul Socialist nu se poate aştepta ca cei 65 reprezentanţi în parlament să nu facă nimic la infinit. Domnul Agolli spune că deschiderea repetată a urnelor electorale este neconstituţională. Un alt socialist, domnul Manani, a declarat în mod deschis că acţiunile liderului său de partid, domnul Rama, au intenţia de a distruge constituţia albaneză.

Albania are nevoie de un parlament complet operaţional şi un grup de opoziţie funcţional în cadrul acestuia care să ia în serios sarcina încredinţată de populaţie şi care să nu altereze sistemul democratic. Cetăţenii albanezi s-au săturat de aceste dispute. Vor un viitor pentru copiii lor, vor ca legea şi ordinea să fie sprijinite în ţară, să se creeze întreprinderi care să creeze locuri de muncă. Doresc ca politicienii lor să slujească oamenii mai degrabă decât să urmeze o linie de partid greşit înţeleasă.

Albania este o ţară frumoasă a cărei imagini nu trebuie subminată în mod premeditat.

  Pier Antonio Panzeri (S&D). – (IT) Domnule Preşedinte, domnule Comisar, doamnelor şi domnilor, s-a spus deja că mâine vom vota moţiunea privind rezoluţia pentru Kosovo redactată de doamna Lunacek. Discuţia de astăzi şi votul de mâine sunt foarte importante şi reprezintă o contribuţie utilă la procesul stabilizării Kosovo şi a Balcanilor de vest în totalitate.

Dacă ar fi să onoreze angajamentele pe care le asumă, Europa trebuie să lucreze pentru a se asigura că cele trei obiective primare sunt atinse pe deplin în Kosovo: o integrare mai puternică şi completă a comunităţii sârbe şi albaneze, o implementare completă a statului de drept şi consolidarea instituţiilor democratice din Kosovo. Mai mult, acestea sunt condiţii esenţiale în cazul în care Kosovo trebuie să se îndrepte mai decisiv spre procesul de integrare europeană.

În acest context, Uniunea Europeană trebuie să fie foarte exigentă cu sine şi cu autorităţile din Kosovo, prin prezenţa sa acolo, pentru ca procesul de democratizare să poată progresa în ţară şi aceasta să poată porni pe drumul integrării europene. Trebuie să fim conştienţi că mai sunt încă multe lucruri de făcut. Uniunea Europeană trebuie să joace un rol activ, care înseamnă şi urmarea îndrumărilor furnizate de Parlamentul European.

Consider prin urmare că acest proces mult-sperat – şi sper ca această moţiune să fie adoptată de Parlamentul European şi ca toate grupurile să ajungă la un consens cumva – are un rol foarte important, care cred că este unul de negociere, dialog şi iniţierea unei relaţii oneste între Serbia şi Kosovo din două motive: pentru stabilizarea relaţiei dintre cele două ţări şi pregătirea întregii regiuni cât mai bine posibil pentru un viitor european; şi sperăm că acest lucru va avea loc într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Noi, în calitate de membri ai Parlamentului şi ai Uniunii Europene, trebuie să ne asumăm această răspundere cu hotărârea necesară.

  Jelko Kacin (ALDE). – Domnule Preşedinte, luni dimineaţă a avut loc o tentativă de asasinat a colegului nostru, Petar Miletić, membru al Parlamentului din Kosovo. Lider al Partidului Liberal minoritar sârb, Samostalna Liberalna Stranka, domnul Miletić a devenit simbolul cooperării şi dialogului dintre majoritatea albaneză şi comunitatea sârbă din Kosovo. Este unul dintre noi: un parlamentar. Este unul dintre liderii sârbilor din Kosovo, care participă activ în viaţa politică.

Acesta pare a fi singurul motiv al încercării de asasinat de către cei care resping toate relaţiile cu instituţiile din Kosovo. Un atac asupra unui membru al Parlamentului de oriunde reprezintă un atac împotriva democraţiei şi acest atac a avut drept obiectiv eforturile de a aduce o stabilitate îndelungată în regiunea Balcanilor de vest.

Nu văd nicio diferenţă între asasinarea regretatului Prim Ministru al Serbiei, Zoran Đinđić şi această tentativă. În mod alarmant, rezistenţa politică la modernizare şi europenizare a apelat din nou la violenţă. Trebuie să reacţionăm clar şi ferm la acest eveniment nefericit. Doar prin stimularea unui dialog democratic şi procesul de integrare europeană vor progresa relaţiile albanezo-sârbe în Kosovo.

  Judith Sargentini (Verts/ALE). – (NL) Domnule Preşedinte, sunt o persoană pozitivă. Privesc întotdeauna partea plină a paharului, dar atunci când vine vorba despre Albania, acest lucru poate fi uneori puţin mai greu. Cred că Uniunea Europeană transmite un mesaj clar. Vom liberaliza regimul vizelor pentru cetăţenii albanezi care doresc să călătorească în Europa. Acest lucru este extrem de important pentru mine, dar sper că autorităţile albaneze – adică opoziţia şi guvernul – înţeleg că trebuie să fie constant în conflict, pentru că au mult de câştigat din statutul de membru al Uniunii Europene. Şi reproduc aici cuvintele doamnei Pack. Cetăţenii din Albania vor beneficia mult de pe urma libertăţii presei, tratamentului egal al femeilor şi o îmbunătăţire a statutului persoanelor homosexuale şi lesbiene şi a celor cu nevoi speciale. Albania trebuie să facă demersuri şi pentru primirea solicitanţilor de azil. Ţara se apropie de democraţie şi sper să accepte mâna pe care le-o întindem în acest sens.

  Nirj Deva (ECR). – Domnule Preşedinte, recunoaşterea internaţională a independenţei provinciei sârbe Kosovo – cum este cea propusă de doamna Lunacek – contravine direct Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite, sprijinită atât de statele membre ale Uniunii Europene cât şi de Belgrad.

Deşi salut în mod special angajamentul doamnei Lunacek de a proteja moştenirea religioasă ortodoxă sârbă din Kosovo şi drepturile comunităţilor minoritarilor sârbi, rroma, gorani, turci şi bosniaci, ce continuă să fie abuzate de majoritatea albaneză din Kosovo, Rezoluţia 1244 menţionează în mod clar şi lipsit de ambiguităţi că orice discuţie despre viitorul provinciei trebuie să aibă în vedere suveranitatea şi integritatea teritorială a Serbiei, încurajând acordarea Kosovo a autonomiei sociale şi a autodeterminării semnificative.

Facţiuni disidente KLS continuă să opereze la frontiera cu Kosovo, urmărind alte pretenţii iredentiste asupra Văii Preševo din sudul Serbiei şi destabilizând guvernarea în partea de vest a Macedoniei, care este o ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană pe care o cunosc foarte bine. -

Comunitatea internaţională trebuie să facă demersuri pentru a da populaţiei care trăieşte în regiunile majoritare Serb Peć şi Mitrovica ocazia de a decide unde şi cu cine doresc să trăiască. Acum nu este momentul să recunoaştem independenţa Kosovo. Îndemn Parlamentul să respingă această rezoluţie.

  Takis Hatzigeorgiou (GUE/NGL). – (EL) Domnule Preşedinte, după părerea noastră, politica majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte Kosovo este în conflict cu însuţi spiritul politic european, care este – cred eu – unul de cooperare şi acord politic. Toate acestea au fost uitate în cazul Kosovo şi nu am încercat să-i ajutăm pe sârbi şi kosovari atât de mult cât am fi putut ce pentru a ne îndrepta spre cooperare şi acord politic. Ceea ce s-a impus până la urmă a fost o separare.

Cred că este bine că spunem adevărul. Această poziţie pe care Uniunea Europeană o menţine astăzi era bazată pe violenţa din trecut; totuşi, situaţia pe care o susţinem astăzi este de asemenea rezultatul forţei pe care am impus-o. Pentru ca o soluţie să fie viabilă, trebuie să fie agreată de toate părţile interesate dacă trebuie să fie stabilă. Nu trebuie să ne bazăm pe faptul că statele nu sunt capabile să-şi apere suveranitatea pentru a crea entităţi mici independente. Declaraţia unilaterală este antagonistă şi cu Rezoluţia 1244 a Naţiunilor Unite care menţionează că Serbia continuă să aibă suveranitate asupra teritoriilor din Kosovo.

Raportul – pentru a încheia – se referă în mod frecvent la principiul tuturor statelor care urmează acelaşi drum. Totuşi, acest lucru nu poate fi impus. Raportul se referă frecvent şi la recunoaşterea unor concepte ca ‘principiile Kosovo’, ‘relaţii transfrontaliere’ şi aşa mai departe ...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Nikolaos Salavrakos (EFD). – (EL) Domnule Preşedinte, aş dori să încep prin a-l felicita pe onorabilul meu prieten, domnul Chountis, pentru raportul său integral şi bine prezentat.

De la alegerile din anul 2009, Albania trece printr-o criză politică prelungită. Bineînţeles, progresul Albaniei sin ultimii ani nu sunt suficiente pentru a îndeplini criteriile de aderare. Tratăm însă lucrurile extrem de indulgent, deoarece această ţară a suferit mulţi ani sub îngrozitorul regim Hoxha.

Provocările majore în ceea ce priveşte această ţară persistă; acestea sunt combaterea corupţiei şi a crimei organizate şi consolidarea statului de drept şi restaurarea unei economii moderne rudimentare.

Grecia a urmărit o politică stabilă şi inflexibilă până în prezent, sprijinind şi promovând perspectivele europene ale ţărilor din Balcanii de vest, care includ prin urmare şi Albania. Totuşi, ne întrebăm în special dacă recensământul planificat pentru anul 2011 ce va fi plătit de Uniunea Europeană va avea loc fără probleme deoarece din păcate există numeroase plângeri în ceea ce priveşte discriminarea împotriva comunităţilor de emigranţi şi minorităţi, cum este minoritatea greacă.

Solicit prin urmare să se pună întrebări la recensământ despre limba maternă, originea etnică şi religia, care sunt condiţii prealabile pentru obţinerea statutului de ţară candidată.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Domnule Preşedinte, atunci când discutăm despre Kosovo, trebuie neapărat să vorbim şi despre Serbia. Dacă este adevărat că solicitarea de aderare a Serbiei din decembrie anul trecut încă nu a fost soluţionată la Bruxelles, atunci se pune întrebarea dacă este nevoie de chiar atât de mult timp pentru a trimite documentul de la un birou la altul al Consiliului European sau dacă este în joc un anumit grad de calcul politic.

La urma urmei, în timp ce ocupaţia militară a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene nu a împiedicat iniţierea negocierilor cu Turcia, o ţară care nu face parte din Europa din punct de vedere geografic, spiritual sau cultural, regulile sunt în mod evident diferite pentru statele din fosta Iugoslavie. Acest lucru înseamnă nu doar cooperarea cu Curtea Internaţională de Justiţie – ceva ce este destul de justificat – ci şi promovarea bruscă a integrării regionale şi încercarea de a soluţiona disputele bilaterale în afara teritoriului Uniunii Europene.

Extinderea criteriilor de la Copenhaga poate părea demn de admirat la început, dar aceleaşi principii trebuie să fie aplicate Turciei şi acest lucru ar duce imediat la încetarea negocierilor. În orice caz, se doreşte ca recunoaşterea Kosovo să fie în mod evident un fel de test acid pentru Serbia. Anumiţi oameni ar dori ca Uniunea Europeană să asume rolul paznicului albanezilor kosovari fără a avea în vedere interesele legitime ale Serbiei. Declaraţia de independenţă a albanezilor kosovari este, totuşi, în mod general cunoscută ca o încălcare a dreptului internaţional. După cum a subliniat deja domnul Deva, încalcă Rezoluţia 1244 a Naţiunilor Unite.

Se pare că face parte din politica Uniunii Europene de a conferi un caracter legitim acestei încălcări a dreptului internaţional, în ciuda faptului că cinci state membre ale Uniunii Europene refuză să recunoască independenţa Kosovo din motive întemeiate.

Bruxelles subliniază în mod constant că nu se implică în afacerile interne. Dacă este aşa, atunci nu le putem da sârbilor ordine privind aspectul recunoaşterii Kosovo.

  Eduard Kukan (PPE). – (SK) Ştim cu toţii că Balcanii de vest au nevoie de o perspectivă europeană. Sunt încântat că cele două rapoarte pe care le-am dezbătut, la fel ca şi rezoluţia, confirmă această perspectivă şi că preşedinţia belgiană a inclus procesul continuării extinderii Uniunii Europene printre priorităţile sale.

Cel mai important lucru pentru Albania va fi asigurarea întreţinerii unui mediu politic democratic stabil în ţară. Rezoluţia aplaudă în mod corect progresul înregistrat de Albania în multe domenii anul trecut şi în special îndeplinirea criteriilor pentru implementarea unui regim lipsit de vize. Totuşi, fără instituţii democratice care funcţionează în mod adecvat şi un dialog cu acestea va fi dificil de asigurat continuarea progresului spre Uniunea Europeană.

Toate aspectele politice spinoase, inclusiv – şi mai ales – cele care au persistat de la alegerile parlamentare de anul trecut, pot şi trebuie rezolvate doar respectând constituţia şi respectând legea ţării. Toţi politicienii albanezi ar trebui să ţină minte acest lucru.

Trei fraze despre Kosovo. Pentru Kosovo, procesul european a început deja, dar va necesita cu siguranţă foarte mult timp. În ciuda viziunilor diferite privind statutul Kosovo, Parlamentul European ar trebui să confirme perspectiva europeană a Kosovo prin această rezoluţie şi pe de altă parte cetăţenii din Kosovo ar trebui să fie capabili să îndeplinească toate criteriile necesare pe drumul integrării europene.

  Hannes Swoboda (S&D). – (DE) Domnule Preşedinte, situaţia din Kosovo este încă nesatisfăcătoare, nu doar din cauza problemelor interne, cu privire la care doamna Lunacek a furnizat un raport excelent. Este esenţial să ne angajăm în cele din urmă într-un dialog între Kosovo şi Serbia, şi Bosnia şi Herţegovina trebuie să fie incluse de asemenea. Acest lucru trebuie să beneficieze de decizia sau opinia Curţii Internaţionale de Justiţie la început. Ne amăgim în cazul în care credem că este posibil să facem pasul retrograd de dizolvare a independenţei; trebuie în schimb să facem un pas înainte pentru ca ambele ţări, Kosovo şi Serbia, să poată adera la Uniunea Europeană, poate chiar mână-n mână. Acesta trebuie să fie obiectivul nostru.

În ceea ce priveşte Albania, relaţiile dintre guvern şi opoziţie sunt încordate şi trebuie să căutăm o soluţie. Regret că trebuie să spun că doamna Pack, care este de obicei foarte echilibrată în argumentele sale, a devenit a purtător de cuvânt al guvernului. Cred că este păcat. Ideea principală este să nu ne implicăm în disputele politice interne şi nici să nu ţinem discursuri care să convină parlamentului albanez chiar dacă acestea nu vor fi ascultate acolo şi nu am intenţia de a critica guvernul în acest moment pentru a echilibra situaţia. Noi cei din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European dorim să vedem o soluţie. Considerăm că atât partidele, guvernul cât şi opoziţia ar trebui să respecte ceea ce au stabilit, şi anume înfiinţarea unei comisii de anchetă şi că ambele trebuie să caute o soluţie pentru viitor, în special cu privire la problema alegerilor şi legitimitatea alegerilor.

Sper ca în final situaţia din Albania să fie una în care alegerile nu sunt disputate, ci sunt acceptate de ambele părţi, atât de guvern cât şi de opoziţie. De asta este nevoie. Acest lucru nu se poate obţine prin intermediul unei politici de partid unilaterale, ci necesită o soluţie comună din partea guvernului şi a opoziţiei. Parlamentul European ar trebui să sprijine acest lucru.

  Stanimir Ilchev (ALDE). – (BG) Aş dori să felicit autorii celor două proiecte de rezoluţie pentru că prezintă un singur obiectiv şi o imagine exactă a societăţii din Kosovo şi Albania în situaţia actuală. Ceea ce înţelegem noi din această situaţie este că unele dintre problemele vechi persistă, dar există şi unele noi. Acesta este meritul ambilor autori.

Trebuie să avem în vedere faptul că atât Kosovo cât şi Albania, într-o chiar şi mai mare măsură, sunt societăţi cu contraste mari. Noi trebuie să facem eforturi pentru a-i ajuta să depăşească aceste contraste. Această viziune reiese uşor din întreg textul moţiunii pentru rezoluţie.

Putem vedea că Albania se bucură de o creştere economică impresionantă în timp ce în acelaşi timp există sărăcie şocantă în multe regiuni. A adoptat numeroase legi, dar punerea lor în aplicare este slabă. Există diversitate în sectorul mijloacelor mass media, în timp ce mijloacele mass media sunt supuse presiunii politice. Implementarea adecvată a reformelor în societatea albaneză poate să nu aibă loc dacă binecunoscutul conflict dintre principalele două grupuri politice continuă.

Comisarul Füle ar trebui să le spună destul de categoric că trebuie să înceteze această luptă pentru putere şi să revină la abordarea parlamentară.

  Lorenzo Fontana (EFD). – (IT) Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, din rapoarte, am impresia că încep să văd dovezile europenizării cu orice preţ, un proces pe care Uniunea Europeană caută să-l realizeze în multe ţări ale căror localizare geografică este în prezent singurul element european al lor.

Consider că aceasta este situaţia Albaniei, care, după cum subliniază raportul pe care îl dezbatem, nu îndeplineşte standardele de stat membru în anumite domenii. Aş dori în special să subliniez problemele legate de o economie informală de mari proporţii. Domeniile obiectivului de convergenţă primesc partea leului din fondurile alocate de Uniunea Europeană şi având în vedere că acele domenii sunt determinate în baza PIB-ului, imaginaţi-vă dor ce distorsiuni vor exista, în detrimentul ţărilor active în combaterea evaziunii fiscale, de exemplu.

În plus, liberalizarea vizelor vor însemna sosirea unei noi forţe de muncă în Europa şi având în vedere situaţia economică actuală şi rata şomajului, impactul nu ar fi deloc pozitiv.

Pentru a încheia, sper să se acorde atenţia cuvenită implicaţiilor faptului că vom avea o ţară predominant musulmană care face parte din Organizaţia Conferinţei Islamice, multe dintre principiile căreia se află în conflict cu rădăcinile creştine ale Europei, ca membră a Uniunii Europene.

  Georgios Koumoutsakos (PPE). – (EL) Domnule Preşedinte, dorinţa şi intenţia tuturor este aceea de a menţine pacea, consolida stabilitatea şi de a crea perspective de prosperitate, protejând în acelaşi timp, bineînţeles, drepturile minorităţii şi respectând moştenirea culturală a tuturor cetăţenilor din zonă şi din Kosovo.

Trebuie să fim extrem de atenţi în acest efort. Kosovo este un subiect foarte complicat. Nu pot exista scurtături. Realitatea este că independenţa Kosovo a fost recunoscută de 69 ţări şi de Taiwan din anul 2008, care este un număr mult mai mic decât se aşteptau mulţi. Cinci state membre nu au recunoscut-o. În acelaşi timp, mulţi consideră că opinia Curţii Internaţionale privind legalitatea declaraţiei de independenţă va fi destul de contestabilă şi neclară. Situaţia securităţii din nordul Mitrovica cauzează din nou îngrijorări grave.

În acest mediu, consider că Uniunea Europeană riscă să nu-şi atingă obiectivele nobile pe care toţi le avizăm dacă urmează o politică monolitică, unidimensională. Consider prin urmare că ar fi util dacă am încuraja Priština şi Belgrad să realizeze noi tentative de negocieri, în special şi în principal în ceea ce priveşte aspectele care au efect negativ asupra vieţii lor zilnice şi a comunicaţiilor, cum sunt guvernul local, vama, educaţia, energia, religia şi cultura.

În ceea ce priveşte Albania, Albania a pierdut primul val de liberalizare a vizelor în Balcanii de vest şi din cauza crizei politice riscă să piardă şi o a doua oportunitate. Am încredere că liderii politici din Albania, în special partidul socialist şi preşedintele acestuia, vor demonstra solemnitatea şi responsabilitatea necesară în rezolvarea acestui aspect cât mai repede posibil.

În final, felicitările mele onorabilului meu prieten, domnului Chountis, şi a celorlalţi membri, pentru raportul său excelent.

  Kristian Vigenin (S&D). – Domnule Preşedinte, în ciuda faptului că avem o dezbatere comună astăzi, Albania şi Kosovo sunt foarte diferite. Ceea ce le uneşte este perspectiva europeană, dată şi reconfirmată de câteva ori. Kosovo se luptă să creeze instituţii de stat care să funcţioneze bine, în timp ce independenţa sa nu este recunoscută de cinci dintre statele membre ale Uniunii Europene. Nu putem exercita presiune asupra acestor ţări pentru a-şi revizui decizia, ci ar trebui să lucrăm împreună pentru a produce o abordare care ar permite Kosovo să se îndrepte în mod ireversibil spre statutul de membru al Uniunii Europene. Primul pas de succes important ar trebui să fie dialogul privind vizele şi începutul negocierilor privind acordul de stabilizare şi asociere, indiferent de cum îl numim.

Cu privire la Albania, prima acţiune, şi cea mai urgentă, este găsirea unei soluţii la criza politică îndelungată, care are capacitatea de a bloca procesul de integrare al ţării în Uniunea Europeană. În acest sens, dacă suntem serioşi în ceea ce priveşte sprijinul nostru pentru Albania, avem responsabilitatea comună de a facilita un acord între guvern şi opoziţie. Trebuie să exprim o oarecare dezamăgire în ceea ce priveşte colegii noştri din partea Partidului Popular European, în sensul că fie nu sunt destul de consecvenţi, fie influenţa lor politică asupra partidului de guvernământ de la Tirana şi a liderului acestuia, domnul Berisha este pur şi simplu prea limitată. Totuşi, încă mai sper că cele mai mari două familii politice europene îşi vor relua eforturile comune cu mai mult succes după vacanţa de vară.

  Alf Svensson (PPE). – (SV) Domnule Preşedinte, rezoluţia privind Albania conţine câteva pilule mai degrabă amare, dar acest lucru este cu siguranţă absolut adevărat. Este destul de clar că Albania are nevoie de o reformă morală extensivă şi radicală. Nu trebuie, bineînţeles, să uităm istoria Albaniei. Am vizitat Albania cu peste 40 de ani în urmă. Pe atunci, poporul se afla sub dictatura lui Enver Hoxha. A fost o dictatură extrem de crudă: teroare, opresiune şi corupţie, fără un sistem judiciar, fără libertatea presei, fără niciun fel de libertate de opinie. Acum patruzeci de ani, studenţii suedezi – şi nu numai studenţii şi intelectualii suedezi – considerau Albania o ţară arhetipală. În acele timpuri Albania a inclus ateismul în constituţia sa.

Nu cred că a fost foarte uşor ca Sali Berisha să vină la putere pentru a construi această ţară. Acesta este un lucru pe care trebuie să avem curajul să-l recunoaştem din când în când. După părerea mea, o ţară care a fost demolată şi destrămată în ceea ce priveşte valorile sale are nevoie de o bază de valori ferme. Sper din tot sufletul ca atenţia Comisiei să se îndrepte spre obţinerea de către Albania a unei serii ferme de valori, deoarece consider că doar atunci va reuşi să abordeze îngrozitoarele probleme cu care se confruntă în ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane şi sclavie. Nu există ruşine mai mare pentru o ţară. Putem vorbi cât dorim despre creştere economică şi alte lucruri, dar atâta timp cât oamenii sunt vânduţi ca mărfuri, acest lucru este o sursă de ruşine şi Comisia trebuie să facă toate eforturile posibile pentru a o elimina.

  Victor Boştinaru (S&D). – Domnule Preşedinte, Parlamentul European ar trebui să aibă o poziţie puternică şi unită în ceea ce priveşte îndelungata criză din Albania.

Sunt profund îngrijorat pentru criza instituţională şi politică cu care Albania se înfruntă deja de un an, şi despre atitudinea majorităţii care guvernează împiedicând toate compromisurile cu Opoziţia şi lăsând ţara într-o permanentă stare de instabilitate. Îndemn majoritatea să negocieze îndeaproape cu Opoziţia şi să salute sprijinul permanent al principalelor două grupuri politice din Parlament pentru a ajunge la o soluţie politică – una pozitivă pentru ţară – pentru a se asigura că Albania are un rezultat stabil din această criză şi pentru a garanta că la toate alegerile viitoare, voinţa democratică a cetăţenilor albanezi va fi puternic respectată, asigurând în acelaşi timp o activitate parlamentară deplină şi neîntreruptă.

Până la urmă, domnule prim-ministru Berisha, în loc să încercaţi să-mi pronunţaţi corect numele în Parlamentul albanez, trebuie să vă daţi seama că este la mijloc integrarea europeană. Regimul fără vize poate fi doar primul pas, dar criteriile de la Copenhaga sunt o condiţie prealabilă.

  György Schöpflin (PPE). – Domnule Preşedinte, consider că raportul privind Kosovo este foarte bun, dar doresc să vorbesc despre faptul că abordarea generală a politicii europene în ceea ce priveşte Balcanii de vest a fost mult timp stabilirea democraţiei şi promovarea stabilităţii. Sunt cazuri în care acestea două nu coincid, în care stabilitatea este în realitate inamicul democraţiei deoarece status quo-ul, deşi este opresiv, garantează stabilitatea pe termen scurt.

Aceasta a fost situaţia mult timp în Iugoslavia în general şi în Kosovo în special. A existat o presupunere generală conform căreia chiar şi atunci când Iugoslavia era departe de a fi o democraţie, era mai bine să fie trecute cu vederea imperfecţiunile deoarece alternativele erau mai proaste. În cazul Kosovo, s-a întâmplat contrariul. Tratamentul acordat populaţiei albaneze de către autorităţile sârbe a devenit intolerabil şi a urmat o răscoală.

Rezultatul a fost o intervenţie redusă a Vestului, apoi o acceptare ezitantă a propunerii ca populaţia din Kosovo să nu mai accepte niciodată să fie condusă de Belgrad. Dacă Serbia şi-ar reafirma puterea asupra Kosovo, rezultatul ar fi o mai mare stabilitate, urmată de statutul de independenţă. Dar acesta poate fi doar un prim pas. Serbia trebuie încă să accepte pierderea teritoriului, care este dureroasă. Kosovo însuşi a început procesul de construire a democraţiei, dar acest lucru va necesita timp pentru a se maturiza, ceea ce nu este deloc surprinzător, având în vedere experienţa traumatică a populaţiei sale, dar nici democraţia nici stabilitatea nu sunt ajutate de refuzul de a recunoaşte independenţa Kosovo. Recunoaşterea trebuie să fie soluţia.

PREZIDEAZĂ: Diana WALLIS
Vicepreşedintă

  Maria Eleni Koppa (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, aş dori să încep prin a-l felicita pe onorabilul meu prieten, Nikolaos Chountis, pentru raportul său excelent şi echilibrat referitor la Albania şi apoi să ne concentrăm asupra raportului referitor la Kosovo.

Obiectivul raportului Parlamentului European trebuie să fie transmiterea unui mesaj pozitiv referitor la perspectivele europene ale provinciei Kosovo şi, în acelaşi timp, reflectarea în mod clar a situaţiei din Uniunea Europeană privind chestiunea esenţială a regimului.

Astăzi, există cinci state membre care nu au recunoscut independenţa provinciei Kosovo. Desigur, suntem cu toţii de acord că nu mai putem da timpul înapoi şi trebuie să găsim rapid o soluţie unanim acceptată. Prin urmare, obiectivul nostru a fost să ajungem la un acord comun, să găsim puncte comune de discuţie. Am găsit aceste puncte comune de discuţie în hotărârea privind EULEX, care stipula ca misiunea privind problema regimului să fie neutră. Prin urmare, nu pot decât să fiu în dezacord cu cele două aspecte esenţiale din cadrul raportului Lunacek: în primul rând, acela că statele membre care nu recunosc independenţa unilaterală a provinciei Kosovo ar trebui să accepte ceea ce majoritatea consideră un fait accompli şi, în al doilea rând, acela că doar Serbia ar trebui să facă concesii.

Pentru a ajunge la compromisurile solicitate pe criterii geografice şi un viitor european comun, toate părţile ar trebui să fie constructive. Mai mult, continuăm să fim ferm convinşi că integrarea europeană necesită, de asemenea, decizii convenite, nu unilaterale, în cazul Balcanilor de Vest.

  Andrey Kovatchev (PPE). – (BG) Doresc să le mulţumesc celor doi raportori şi dlui Füle pentru activitatea domniilor lor. Sper că politicienii albanezi sunt pregătiţi să lucreze pentru un viitor european mai bun pentru cetăţenii săi şi să pună capăt instabilităţii politice din ţară.

Liberalizarea vizelor trebuie finalizată până la sfârşitul acestui an. Pentru albanezi şi, cel mai important, pentru tinerii albanezi, este foarte important să poată călători şi simţi că Europa le este mai aproape. În Albania, s-au realizat progrese în lupta împotriva corupţiei. Cu toate acestea, desigur, mai sunt multe de făcut. Trebuie înăsprite măsurile împotriva crimei organizate şi îmbunătăţite măsurile împotriva spălării de bani şi a traficului uman şi de droguri. Este importantă efectuarea a mai multe reforme juridice şi administrative de anvergură şi intensificarea statului de drept.

În ceea ce priveşte Kosovo, Uniunea Europeană trebuie să-i ofere o foaie de parcurs pentru introducerea regimului fără vize. Pe lângă la toate beneficiile, cred că va reduce şi tensiunea interetnică. Acest lucru va da de înţeles faptul că Uniunea Europeană este o perspectivă realizabilă pentru Kosovo.

Solicit atât Uniunii Europene, cât şi autorităţilor din Kosovo să lucreze la obţinerea integrării europene mai rapide a ţării. Acest lucru implică, desigur, şi protejarea drepturilor tuturor minorităţilor naţionale, inclusiv a patrimoniului lor cultural. Violenţa este inacceptabilă. Kosovo trebuie să consolideze statul de drept pe întregul său teritoriu. Este important ca autorităţile din Kosovo să adopte măsuri adecvate împotriva crimei organizate şi a corupţiei răspândite care domină în fiecare sferă a vieţii economice şi politice.

  María Muñiz De Urquiza (S&D). – (ES) Doamnă preşedintă, în acest moment de implicare internaţională în Balcani, o rezoluţie a Parlamentului European centrată pe problemele locuitorilor din Kosovo ar fi fost binevenită, dar, din păcate, ne expunem riscului de a transforma această ocazie într-o eroare dacă rezoluţia pe care o vom aproba poimâine nu recunoaşte faptul că o poziţie comună este posibilă doar prin intermediul unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU sau doar dacă va exista un acord între părţi. Adică, şansa se va pierde dacă nu vom recunoaşte faptul că statul de drept internaţional trebuie să aibă prioritate şi că dreptul internaţional nu este o ramură a statisticii, dar că este foarte precis şi nu se bazează pe majorităţi, procentaje sau pe numărul de state membre care recunosc sau nu un stat, şi că acesta stabileşte criterii foarte specifice.

De asemenea, comitem o eroare dacă vom adopta o rezoluţie care nu recunoaşte faptul că absenţa unei poziţii comune nu trebuie să împiedice angajamentul Uniunii Europene faţă de Kosovo în cadrul unui proces de dialog pentru stabilizare şi parteneriat.

Uniunea Europeană trebuie să consolideze stabilitatea şi pacea în Kosovo prin susţinerea statelor multireligioase, pluripartite, multietnice etc. care respectă statul de drept internaţional.

  Zoran Thaler (S&D). – (SL) Mandatul comisarului Füle acoperă o regiune care se întinde din Maroc până în Azerbaidjan. Putem observa că domnia sa îşi îndreaptă în general atenţia asupra Balcanilor de Vest. Îl felicit pentru acest lucru şi îi mulţumesc pentru asta, întrucât acest lucru este foarte important.

Balcanii de Vest, din Croaţia până în Albania, Kosovo şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, sunt situate în mijlocul Uniunii Europene. Noi, Uniunea Europeană, trebuie să reuşim într-un final în eforturile noastre de a ajuta la stabilizarea şi creşterea calităţii vieţii populaţiei din această regiune.

Problemele din Kosovo nu au debutat ieri. Acestea erau de nerezolvat în cadrul Iugoslaviei Federale, în cadrul Serbiei, şi acum această pisică moartă a fost aruncată în curtea Uniunii Europene. Belgradul şi Priština trebuie să utilizeze avizul Curţii Internaţionale de Justiţie aşteptat la sfârşitul acestei luni pentru a iniţia dialoguri directe, fără nicio condiţie preliminară.

Este realist să ne aşteptăm la reunirea provinciei Kosovo cu Serbia din momentul în care vor deveni amândouă membre ale Uniunii Europene. Lucrul de care avem nevoie acum este încurajarea eforturilor constructive ale Belgradului şi ale Prištinei în vederea asigurării faptului că acest proces va dura o perioadă scurtă între cinci şi zece ani şi că nu se va prelungi pentru încă douăzeci sau treizeci de ani.

  Preşedinta. – Trecem acum la partea „catch-the-eye” a dezbaterii. Înainte de a începe, vă voi comunica faptul că un minut înseamnă un minut. Suntem în întârziere.

  Raffaele Baldassarre (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, Albania reprezintă un factor fundamental în cadrul stabilităţii Balcanilor de Vest şi al procesului de extindere a UE. Ţara face paşi importanţi în vederea dezvoltării democraţiei, îmbunătăţirii infrastructurilor şi tranziţiei spre o economie deschisă şi competitivă. Cu toate acestea, drumul Albaniei spre Uniunea Europeană este încă blocat de stabilizarea dificilă a sistemului de partide, datorită, în parte, comportamentului obstructiv al opoziţiei, care are un impact negativ asupra dezvoltării şi aprobării reformelor structurale.

Economia bate încă pasul pe loc din cauza unui cadru juridic incert, a ilegalităţii răspândite, a economiei subterane de anvergură şi a sistemelor inadecvate de energie şi transport. Italia a jucat şi încă joacă un rol important în cadrul procesului de stabilizare din Albania: Italia este principalul său partener, investitor şi binefăcător – 430 000 de albanezi trăiesc în Italia. Cu toate acestea, aceste forme de colaborare trebuie susţinute de acţiuni europene, cu cooperarea pe bază macro-regională, precum cooperarea adriatico-ioniană, pentru a ajuta la netezirea drumului pentru Europa în Mediterană.

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE). – (ES) Doamnă preşedintă, Kosovo şi-a declarat independenţa la 17 februarie 2008, şi, până acum, 69 de ţări, inclusiv 22 din Uniunea Europeană, au recunoscut noua ţară. Doar cinci nu au procedat astfel: una dintre acestea este Spania, care a ratat şansa de a o aviza pe parcursul Preşedinţiei spaniole, influenţată probabil de realitatea propriei sale structuri de stat.

Trebuie să susţinem perspectiva europeană pentru Kosovo în calitate de ţară independentă, întrucât acest lucru a fost decis de poporul său. Trebuie să contribuim şi să colaborăm cu Kosovo astfel încât să obţină stabilitatea politică şi socială şi să lucrăm cu aceasta astfel încât să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Serbia, pentru a-şi consolida instituţiile şi democraţia şi pentru posibila sa integrare în cadrul Uniunii Europene.

Îi solicit în special Spaniei să recunoască independenţa provinciei Kosovo, întrucât aceasta a fost hotărârea poporului său şi întrucât a fost recunoscută şi de Europa.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Din punctul meu de vedere, dezbaterile privind Kosovo, care este regiunea sudică a statului Serbia, sunt problematice din perspectiva dreptului internaţional, deoarece aşteptăm avizul Curţii Internaţionale de Justiţie referitor la legitimitatea statutului provinciei Kosovo la nivel internaţional. Nici guvernul sârb, nici multe state europene suverane nu au recunoscut încă legitimitatea procesului prin care Kosovo a pornit în călătoria plină de aventuri către administrarea autonomă a regiunii.

Kosovo poate deveni cu siguranţă parte din Uniunea Europeană ca parte integrantă a Serbiei, a cărei legitimitate în calitate de stat european independent, suveran, nu o pune nimeni sub semnul îndoielii.

Încercările efectuate de grupurile naţionaliste arbitrare – cum ar fi albanezii sau alţi naţionalişti – de a întrerupe funcţionarea statelor democratice provoacă doar suferinţă în rândul locuitorilor. Locuitorii provinciei Kosovo au acelaşi drept de a participa la conducerea statului sârb ca orice altă minoritate etnică din orice ţară a Uniunii Europene.

Cred cu fermitate că nu ar trebui să-i punem în dezacord pe rezidenţii sârbi cu cei ai provinciei Kosovo, ci să-i ajutăm să găsească un drum european comun.

  László Tőkés (PPE). – (HU) Preşedintele Herman Van Rompuy a efectuat recent un tur al ţărilor din Balcanii de Vest. Acesta a fost de acord că integrarea ţărilor din Balcanii de Vest este crucială pentru viitorul regiunii. În cadrul întâlnirii sale cu preşedintele Boris Tadic, preşedintele sârb şi-a exprimat dezamăgirea faţă de încetinirea procesului de integrare. Dacă procesul de integrare este atât de important şi a fost într-adevăr încetinit, ţările afectate, Kosovo şi Albania, ar trebui să ajute la accelerarea procesului. Acestea trebuie să-şi aducă propria contribuţie, trebuie să-şi reconcilieze diferendele cu Serbia şi să iniţieze negocieri şi dialoguri în vederea facilitării accelerării integrării. În acelaşi timp, Europa nu trebuie să utilizeze standarde duble. Treptat, trebuie introduse vize şi în celelalte ţări candidate.

  Elena Băsescu (PPE). - Consider că raportul redactat de dna Lunacek nu corespunde poziţiei tuturor statelor membre ale UE. Reamintesc faptul că cinci dintre acestea, Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania, nu au recunoscut independenţa Kosovo.

Ţara mea susţine procesul de stabilizare şi democratizare a Kosovo prin participarea jandarmilor, poliţiştilor şi militarilor români la misiunile EULEX şi KFOR, însă România nu recunoaşte declaraţia de independenţă de la Priştina, având în vedere principiile de drept internaţionale privind respectarea frontierelor şi a suveranităţii Serbiei.

Consider că recunoaşterea independenţei Kosovo ar putea fi un precedent periculos, în condiţiile în care nu există o rezoluţie a Consiliului de securitate ONU în acest sens. Totodată, în Kosovo sunt probleme grave legate de nivelul ridicat al corupţiei şi criminalităţii organizate.

În concluzie, doresc să afirm că, din aceste motive, nu voi susţine Raportul privind procesul de integrare europeană a Kosovo.

  Doris Pack (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule Swoboda, trebuie să vă contrazic. Nu am afirmat nimic în numele meu, ci i-am citat pe colegii noştri socialişti din Albania. Am citat cuvânt cu cuvânt ceea ce s-a relatat în toată presa scrisă. Nu am afirmat nimic mai mult, şi nici nu am lăudat guvernul, care este alcătuit atât din social democraţi, cât şi din democraţi, ci am afirmat pur şi simplu că vom monitoriza cu atenţie lucrurile pe care le va face sau nu le va face.

De asemenea, aş dori să-i comunic dlui Rouček că lucrurile pe care le solicită s-au înfăptuit deja. S-a înfiinţat comisia de anchetă şi aceasta are un preşedinte socialist; de fapt, deţineţi majoritatea în cadrul acestei comisii. În al doilea rând, Actul electoral, care trebuie modificat de nevoie, astfel cum a convenit guvernul sau grupul de guvernare, poate fi modificat dacă membrii socialişti sunt prezenţi în Parlament şi cooperează. Nu puteţi solicita guvernului ceva ce a fost înfăptuit deja şi pe care opoziţia refuză să-l accepte întrucât boicotează activitatea parlamentului.

Cred că ar trebui să fim puţin mai serioşi aici. Sunt complet imparţial. Mi-am petrecut întreaga viaţă luptând pentru cauza dreaptă în Albania, şi anume pentru interesele poporului, nu al persoanelor aparţinând unui grup politic. Voi continua pe această cale atât timp cât sunt deputat în acest Parlament, domnule Swoboda. Şi dumneavoastră aţi procedat la fel în anii trecuţi, dar, din păcate, nu mai este cazul, fapt care este regretabil.

  Csaba Sógor (PPE). – (HU) Balcanii de Vest se găsesc într-o situaţie extrem de dificilă. Factorul etnic şi relaţiile între majoritate şi minorităţi au un efect negativ considerabil asupra dezvoltării în regiune. Este clar că Uniunea Europeană nu poate ignora problemele acestor ţări întrucât regiunea are o semnificaţie deosebită pentru procesul de extindere. Cu toate acestea, este regretabil faptul că, deşi suntem de acord cu importanţa deţinerii unei voci comune în cadrul politicii externe şi o poziţie comună din partea statelor membre în vederea intensificării rolului internaţional al UE, ceea ce observăm este că Kosovo, cel mai tânăr stat din lume, nu a fost încă recunoscut de cinci state membre UE. Viitorul Albaniei şi al provinciei Kosovo, dar şi al Bosniei şi Herţegovinei, al Muntenegrului şi al Serbiei depinde de circumstanţele aderării lor la Uniunea Europeană în viitorul apropiat sau îndepărtat. Este în interesul nostru comun să ne asigurăm că această integrare este o poveste de succes. De aceea pentru noi este imperativ să ajungem la o poziţie comună privind cele mai importante probleme.

  Kristian Vigenin (S&D). – Doamnă preşedintă, am vrut doar să reacţionez la cel de-al doilea discurs al dnei Pack din cadrul acestei dezbateri. Acest comportament nu ne ajută să găsim o soluţie. Cu discursurile dvs. şi modul în care reacţionaţi, îl încurajaţi pe Berisha şi guvernul aflat la conducere să respingă orice reconciliere cu opoziţia. Nu cred că acest lucru este responsabil. Prin urmare, vă invit pe dvs. şi grupul dvs. politic să vă schimbaţi tonul şi să încercaţi să cooperaţi cu noi pentru a găsi o soluţie, în loc să-l încurajăm pe Berisha să continue în modul în care ştim că poate să o facă.

  Preşedinta. – Nu mai pot primi alte cereri pentru cei care doresc să ia cuvântul. Am depăşit numărul obişnuit.

  Hannes Swoboda (S&D). – Doamnă preşedintă, nu doresc să comentez declaraţia dnei Doris Pack.

Avem două rezoluţii şi doi autori – dna Lunacek şi dl Chountis. Acestea sunt rezoluţii foarte bune şi sunt rezultatul unui efort susţinut. Nu înţeleg de ce acest Parlament nu acceptă faptul că acestea sunt două rezoluţii cu doi autori şi că noi întotdeauna alegem calea cea lungă şi solicităm o declaraţie oficială a comisarului pentru a le putea trata.

Aş aprecia dacă Preşedinţia Parlamentului ar putea reconsidera modul în care aceste soluţii sunt tratate pe viitor.

(Aplauze)

  Štefan Füle, membru al Comisiei. – Doamnă preşedintă, aş dori să mai fac câteva reflecţii asupra unei dezbateri foarte bune pe baza unor rezoluţii foarte bune.

În primul rând, referitor la afirmaţiile dlui Tőkés, de la sfârşitul dezbaterii, noi vorbim despre procesul de extindere în general, deci cred că este util să spunem că lucrul de care avem nevoie pentru acest proces de extindere este să avem candidaţi care sunt absolut pregătiţi să-şi asume toate responsabilităţile care îi revin unui membru al Uniunii Europene.

Avem nevoie de două lucruri. Avem nevoie de o atenţie mai riguroasă acordată condiţionalităţii şi, în acelaşi timp, de o direcţionare politică a acestui proces, deoarece extinderea nu reprezintă doar un proces de ordin tehnic. Reprezintă şi un proces politic şi da, domnule Tőkés, mă voi asigura că nu doar statele membre fac parte din conducerea politică, ci şi ţările aspirante şi candidate. Acestea au multe de spus în această privinţă.

De asemenea, sunt de acord cu dl Svensson că, în timp ce suntem atenţi să bifăm căsuţele numărului de rezoluţii adoptate şi ale numărului de instituţii înfiinţate, ar trebui să nu pierdem din vedere imaginea de ansamblu. Acea imagine de ansamblu este că facem toate acestea pentru a stabili o bază mai puternică pentru valorile noastre. Niciuna dintre legislaţii şi niciuna dintre noile instituţii nu vor rezolva problemele asupra cărora ne concentrăm în cadrul dezbaterii de astăzi, dar acest fundament puternic al valorilor noastre va fi o bază adecvată pentru rezolvarea şi abordarea acestor probleme.

Acest lucru mă conduce la un alt subiect. Permiteţi-mi să profit de această ocazie pentru a-mi exprima din nou aprecierea faţă de iniţiativa onorabililor deputaţi, dl Daul şi dl Schulz. Cred că a fost un fapt unic şi fără precedent, iar Consiliul European a luat notă cu atenţie. Sper din inimă că acest Parlament va continua, prin astfel de iniţiative, să ofere să fie locul unde îi putem ajuta pe cei care nu pot, din diverse motiv, să-şi rezolve problemele lor interne. Vă solicit menţinerea consensului privind aceste probleme deoarece aceasta este o condiţie prealabilă în vederea jucării acestui rol foarte important şi foarte util.

Am auzit solicitările dlui Ilchev pentru ca partidele să se aşeze din nou la masa negocierilor. Cred că ar trebui să o facă. Noi nu am putut rezolva aceste probleme. În Albania există un impas politic. Mi-ar plăcea foarte mult dacă partidele politice albaneze, în loc să cerceteze trecutul, ar privi spre viitor şi s-ar asigura – astfel cum a afirmat în mod corect dl Swoboda – că în cadrul următoarelor alegeri nu ne vom mai confrunta cu aceeaşi situaţie, în care cei care au pierdut contestă rezultatele.

În ceea ce priveşte chestiunea răzbunării – a vendetelor – acesta este un fenomen pe care Comisia îl supraveghează îndeaproape. Este un fenomen care mă îngrijorează, în special în ceea ce priveşte efectele asupra familiilor şi în special asupra copiilor. Este adevărat că acest fenomen s-a redus în ultimii ani, dar rămâne încă de adoptat o strategie coordonată privind vendetele – inclusiv crimele comise în temeiul dreptului cutumiar. Vă voi trimite informaţii mai amănunţite referitoare la acţiunile Comisiei în această privinţă.

Dl Kacin s-a referit la împuşcăturile violente ale dlui Miletić, iar alte persoane s-au referit la recentul incident violent din Mitrovica. Statele membre au condamnat violenţa şi au specificat în mod clar că, pentru a obţine obiectivele în Kosovo, violenţa nu poate fi tolerată.

Baroana Ashton, Înalta Reprezentantă şi Vicepreşedintă a Comisiei, a discutat cu liderii atât de la Belgrad, cât şi de la Priština, în vederea transmiterii unui mesaj puternic referitor la afişarea reţinerii în acest moment important când ne apropiem de obţinerea avizului CIJ referitor la Kosovo.

  Preşedinta. – Am primit două propuneri de rezoluţie⁽¹⁾ depuse în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea comună a fost închisă.

Votarea va avea loc mâine (joi 8 iulie 2010).

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Jiří Maštálka (GUE/NGL), în scris. – (CS) Doamnelor şi domnilor, în documentele de bază pentru dezbaterile noastre, există deseori o legătură invizibilă între analiza tendenţioasă a situaţiei, sentimentele autorilor şi recomandările vagi. Aş dori să menţionez câteva aspecte: primul, independenţa Kosovo a fost pregătită şi declarată cu încălcarea dreptului internaţional. Baza în acest caz este rezoluţia nr. 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, conform căreia Kosovo rămâne o parte a Serbiei. Secesiunea provinciei Kosovo de Serbia rezultă din practicile dubioase ale diplomaţiei secrete, bazate pe o politică de standarde duble. Al doilea, crearea a ceea ce reprezintă, în esenţă, două state etnice pur albaneze alăturate este doar un preludiu temporar la crearea unei Albanii mai mari. Legarea Kosovo de Albania a fost întotdeauna scopul separatiştilor din Kosovo. Al treilea, independenţa Kosovo a fost recunoscută doar de câteva ţări ale Uniunii Europene, în principal a celor care sunt vinovate de bombardamentul ilegal din Iugoslavia din 1999. Al patrulea, aşa-zisul Kosovo independent este complet dependent. S-a creat un stat artificial, fără istorie, care nu este viabil din punct de vedere economic, politic sau militar. Astăzi există doar datorită donaţiilor externe şi activităţilor criminale internaţionale. Extinderea UE în vederea includerii anumitor state balcanice furnizează o acoperire pentru încercarea „naşilor” din Kosovo de a obţine subvenţii din fondurile UE pentru Priština. Indiferent de cât de bine reuşim să rezolvăm problema Kosovo – noi, Parlamentul European, Uniunea ca întreg şi Europa în general – aspectul de bază rămâne neschimbat: secesiunea Kosovo s-a produs cu încălcarea dreptului internaţional.

  Iuliu Winkler (PPE), în scris. – Prin dezbaterea de azi, PE reconfirmă că stabilitatea regională în Balcanii de Vest şi asigurarea unei perspective concrete a integrării pentru toate ţările din această regiune sunt priorităţi ale UE. Am convingerea că viitorul tuturor statelor din Balcanii de Vest este în UE, durata procesului de integrare depinzând însă de modul în care acestea îşi vor soluţiona problemele moştenite din trecut, privind spre viitorul comun european.

În ceea ce priveşte Kosovo, recunoscând evoluţiile pozitive înregistrate în cei doi ani de la declararea independenţei, trebuie totuşi remarcat faptul că anul 2010 este crucial pentru intensificarea reformelor democratice, pentru relansarea activităţii economice, consolidarea administraţiei şi descentralizarea acesteia cu scopul asigurării depline a respectării drepturilor comunităţilor minorităţilor etnice. Materializarea perspectivei europene a Kosovo depinde în mare măsură de efortul pe care guvernul şi noua administraţie îl depun în procesul de democratizare, precum şi în cel de stabilizare şi asociere.

Îmbunătăţirea cooperării regionale este esenţială pentru ca politica de lărgire a UE în Balcanii de Vest să devină efectivă. Aceste eforturi vor avea succes numai dacă vor beneficia de largul sprijin al UE, inclusiv prin recunoaşterea noii realităţi geo-politice de către toate statele membre.

(1) A se consulta procesul-verbal.

14. Cerere de apărare a imunităţii parlamentare: consultaţi procesul-verbal

15. Componenţa comisiilor şi delegaţiilor: consultaţi procesul-verbal

16. Explorarea şi extracţia petrolului: riscuri, răspundere şi reglementare (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct se referă la declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei privind explorarea şi extracţia petrolului – riscuri, răspundere şi reglementare.

  Paul Magnette, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru invitaţia dvs. de a participa la această dezbatere, despre care cred că este una extrem de importantă. Este îmbucurător faptul că putem să ţinem această dezbatere privind riscurile, siguranţa şi reglementarea operaţiunilor de exploatare maritimă a petrolului.

După ce am fost martori la recentul dezastru din Golful Mexic, cu siguranţă nu putem rămâne indiferenţi atunci când ne gândim la victime şi la pagubele extrem de grave – probabil ireparabile în unele cazuri – provocate mediului din acea regiune, şi acum avem datoria de a învăţa fiecare lecţie posibilă din cele întâmplate pentru a preveni dezastre similare în Europa.

Ştim că situaţia din Europa nu este similară. Avem deja condiţii de operare mai stricte. Explorarea şi extracţia noastră are loc în apropierea coastelor şi la adâncimi mult mai mici decât cele la care a avut loc accidentul din Golful Mexic. Totuşi, nu putem fi niciodată prea precauţi, după cum zice proverbul, şi e bine că ne gândim la o politică mai preventivă.

De asemenea, aş dori să îmi aduc omagiile abordării dinamice şi proactive a Comisiei, care, la 11 mai, a luat iniţiativa de consultare şi intervievare a industriaşilor şi care îşi va încheia consultările la 14 iulie – comisarul Oettinger vă va explica acest lucru mai amănunţit şi mai bine decât mine. Mi s-a spus că s-a organizat deja o dezbatere în Camera dvs. la 18 mai.

Consiliul a examinat la rândul său problema şi am organizat o dezbatere iniţială cu Comisia în cadrul ultimei noastre reuniuni extraordinare a Consiliului Energie la 31 mai. Contactele informale iniţiale făcute cu Comisia sugerează că am putea relua problema în cadrul reuniunii informale a Consiliului din septembrie, pentru a ne asigura că se continuă exercitarea presiunii în acest domeniu. De asemenea, am abordat aceste probleme în cadrul diverselor reuniuni bilaterale organizate la 28 iunie cu statele OPEC.

În prezent, problema este să determinăm dacă în acest domeniu avem nevoie de legislaţie în plus, domeniu în care există deja o serie de reglementări importante privind siguranţa operaţiunilor de pe platforme, siguranţa lucrătorilor şi aşa mai departe. Desigur, avem deja Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă şi mecanismul comunitar de protecţie civilă. Mai avem nevoie de altceva? Trebuie să consolidăm mai departe aceste reglementări? Aceasta este întrebarea pe care trebuie să ne-o punem imediat ce Comisia va fi terminat analiza sa.

Cum am mai afirmat, comisarul – şi, repet, domnia sa vă va explica chestiunile mai bine decât pot eu – îşi continuă analiza legislaţiei şi consultările cu statele membre şi cu industriaşii. În numele Consiliului, aş dori să rog Comisia să-şi extindă contactele şi să abordeze alte tipuri de experţi, în universităţi, de exemplu, astfel încât să avem exprimate la masa convorbirilor cât mai multe puncte de vedere. Ideea este că, cu ajutorul acestei analize cuprinzătoare – care sper să fie finalizată curând –, putem avea în vedere consolidarea setului de reglementări şi a legislaţiei UE din acest domeniu, revizuirea regulamentului privind Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă fiind primul pas din cadrul acestui proces. Mai mult, va trebui să examinăm problema nu doar pentru platformele care funcţionează în prezent, ci şi pentru cele care nu mai funcţionează şi care într-un final vor trebui scoase din uz. Repet, acest lucru atrage riscuri majore şi potenţiale riscuri de mediu şi ridică în mod natural problema răspunderii financiare şi a dispoziţiilor tehnice pentru această scoatere din uz.

Acestea sunt toate problemele pe care Consiliul ar dori să le putem dezbate. Doresc să vă reasigur că, în orice caz, doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, Preşedinţia belgiană intenţionează să se asigure că această problemă este monitorizată în mod riguros şi va continua să primească atenţia noastră.

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Doamnă preşedintă, domnule ministru Magnette, doamnă Damanaki, doamnelor şi domnilor, aceasta este a doua oară astăzi când în această Cameră se discută această problemă şi posibilele riscuri asociate cu explorarea şi extracţia de petrol din largul coastei Europei.

În ultimele săptămâni nu am lenevit. Pe baza unei audieri cuprinzătoare care implică companiile de petrol active care intră în sfera de competenţă europeană, am elaborat o listă extinsă de întrebări care tratează toate aspectele de siguranţă. În decursul ultimelor zile am primit răspunsuri şi am şi evaluat rezultatele. Săptămâna viitoare, organizăm o altă audiere cu toate cele 17 sau 18 companii care extrag petrol în sfera de competenţă europeană şi acolo vom aborda punctele slabe. Am sugerat o reuniune informală în următoarele zile cu Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi cu Comisia pentru industrie, cercetare şi energie, sau mai degrabă cu coordonatorii acestora, în vederea informării acestora cu privire la rezultatele iniţiale asociate acestor răspunsuri.

În acelaşi timp, serviciile Comisiei au început examinarea legislaţiei existente. Acestea iau în considerare gestionarea riscurilor, prevenţia, limitarea daunelor şi măsurile de monitorizare. Se pare deja că aceste răspunsuri nu sunt absolut clare, şi, prin urmare, sunt nesatisfăcătoare. Colaborez strâns cu colegii mei, dna Damanaki, dna Georgieva şi dl Potočnik, în cadrul sferei de competenţă a domniilor lor. Ne dorim o poziţie cuprinzătoare din partea Comisiei în ceea ce priveşte toate problemele, de la prevenţie la reacţia faţă de aspectele referitoare la răspundere.

Principala preocupare este siguranţa, iar siguranţa trebuie să fie prioritară. Cred că siguranţa are întotdeauna prioritate în faţa considerentelor financiare. De asemenea, puteţi spune că siguranţa nu se poate negocia sub nicio formă. Atunci când vine vorba despre siguranţa operaţională şi ocupaţională, avem deja standarde care garantează un nivel ridicat de prevenţie. În domeniul mediului, problema răspunderii urmăreşte principiul „poluatorul plăteşte”. Totuşi, şi aici putem furniza deja un rezultat intermediar. Scopul meu este clarificarea cadrului european juridic şi aducerea acestuia la un nou nivel. Din acest motiv, organizez şi o reuniune la 14 iulie la care vor participa organismele naţionale de supraveghere şi de reglementare, ministerele şi autorităţile de specialitate. Intenţionez să dezbatem cu acestea opţiunile şi acţiunile necesare în vederea asigurării faptului că standardele europene sunt ridicate la cel mai înalt nivel posibil şi aplicate uniform pe întreg teritoriu european.

Astăzi, doresc să abordez cinci teme centrale unde cred că sunt necesare măsuri, de la prevenţie şi măsuri de remediere până la răspundere.

Prima, activităţile de forare noi. După cum ştiţi, responsabilitatea pentru aprobarea şi examinarea cererilor pentru noile platforme de foraj şi noile şanse de foraj cad în sarcina statelor membre. Sfatul meu clar adresat statelor membre este că eu, personal, nu aş recomanda acordarea licenţei pentru noi foraje – şi anume forajele extreme –, ci aş sugera ca astfel de activităţi să fie date uitării. Acest lucru poate constitui un moratoriu de facto. Ar trebui acceptat. În timp ce consecinţele sunt încă dezbătute în amănunţime, este rezonabil să ne aşteptăm ca toţi cei implicaţi, şi anume companiile petroliere, să accepte faptul că noile licenţe sunt greu de justificat cât timp dezbaterea este încă în curs de desfăşurare.

Guvernele noastre trebuie şi se vor asigura că industria aderă la cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte siguranţa şi prevenţia. Acesta este un principiu care nu este negociabil având în vedere condiţiile climatice şi geofizice extreme care se aplică.

Cea de-a două problemă este nivelul de prevenţie şi o consolidare a controalelor. Trebuie să examinăm toate planurile de urgenţă pe baza bunelor practici, din cadrul cărora putem învăţa de la ceilalţi; procedurile de aprobare trebuie să includă capacitatea de a răspunde în situaţiile critice. De asemenea, trebuie să luăm în considerare cadrul financiar, astfel încât responsabilitatea pentru daune, de exemplu principiul „poluatorul plăteşte”, să nu existe doar în teorie, dar să poată fi aplicat şi în practică. Pe lângă răspunderea iniţiatorului, indiferent dacă este vinovat sau nu, ar trebui să examinăm şi dacă soluţiile suplimentare de asigurare, soluţiile de asigurare obligatorie sau chiar soluţiile preliminare au sens, după caz.

Am sentimentul că divizarea obişnuită între autorităţile naţionale şi omoloagele lor comunitare nu este cu adevărat satisfăcătoare. Avem nevoie de un model nou, de o mai mare sinergie şi de o cooperare mai eficientă, poate chiar de un sistem pentru auditarea auditorilor. Cu alte cuvinte, peste câteva săptămâni, aş dori să-i sugerez Parlamentului şi statelor membre că competenţa naţională de control şi audit ar trebui să se menţină, dar că, în plus, la nivel european, ar trebui instituită verificarea auditorilor şi un standard comun de auditare.

Apoi, ar trebui să cercetăm un test de rezistenţă pentru prevederile legale existente. Intenţia mea este ca Europa să deţină cele mai înalte standarde de siguranţă şi prevederi legale din lume. Acest lucru trebuie acceptat deoarece daunele care pot apărea în eventualitatea unui accident, inclusiv daunele de ordin economic, depăşesc cu mult costul evitării accidentelor.

Apoi trebuie să verificăm dacă Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă existentă, care deţine competenţa pentru transport, deţine şi competenţe de verificare a platformelor de foraj şi extracţie. În acest domeniu deţinem competenţe, dar problema este, cred eu, modul în care extindem aceste competenţe.

Apoi trebuie să cercetăm statele membre, precum şi Norvegia, regiunea Mediteranei, zona Magreb şi, în vecinătatea noastră, Nigeria. Doresc să stimulez dezbaterea la nivel mondial care va face imposibilă apariţia catastrofelor de mediu similare în această formă în orice regiune a lumii, în primul rând în regiunile maritime accesibile nouă, dar, pe viitor, şi la nivel mondial.

Trebuie să acordăm prioritate mai curând minuţiozităţii decât grabei. Aceasta este o problemă extrem de importantă şi lucrul este în desfăşurare pe fronturile juridice, economice şi tehnice. Vă rog să ne mai acordaţi câteva săptămâni pentru a elabora un plan cuprinzător de acţiune pe care să-l putem recomanda statelor membre, Consiliului Energie, altor Consilii Europene şi Parlamentului. Mă bazez pe expertiza, interesul şi cooperarea dvs.

  Maria Damanaki, membră a Comisiei. – Doamnă preşedintă, sunt complet de acord cu declaraţia colegului meu, dl Oettinger. Permiteţi-mi să mai adaug câteva aspecte.

În primul rând, permiteţi-mi să vă reamintesc un fapt evident, care totuşi nu a fost menţionat suficient în aceste ultime zile. Acest accident dramatic a avut loc pe mare. Ce înseamnă acest lucru? Consecinţele sale sunt multiple. Pe lângă pierderea de vieţi umane, am avut un dezastru ecologic fără precedent care afectează ecosistemele marine şi de coastă, o catastrofă economică şi socială pentru turism, pentru industria pescuitului, precum şi pentru multe alte activităţi maritime şi de coastă. Aşa cum a spus şi comisarul Oettinger înaintea mea, este momentul să analizăm legislaţia existentă, pentru a verifica dacă aceasta furnizează o acoperire completă pentru gestionarea riscurilor şi prevenţie. De asemenea, trebuie să solicităm garanţii din partea companiilor petroliere, referitoare la toate activităţile lor. Acest lucru este foarte important. Siguranţa deplină în cadrul tuturor activităţilor lor şi aplicarea deplină a principiului „poluatorul plăteşte”.

Referindu-mă în special la portofoliul meu, în cazul în care avem o situaţie în care pescuitul european devine direct afectat de o deversare, eu, în calitate de comisar responsabil, voi lua măsurile necesare în vederea reducerii impactului asupra pescarilor şi a comunităţilor lor într-o măsură cât mai mare şi mai adecvată posibil.

Dar cred că acum este, mai presus de toate, momentul să ne întrebăm cu privire la dependenţa noastră de petrol şi să ne îndreptăm privirea spre o mai bună gestionare a oceanelor şi mărilor. Această dependenţă de petrol are în mod clar un preţ, pe care o mare majoritate a populaţiei şi a acţionarilor maritimi nu mai sunt dispuşi să-l plătească. Sunt bine informată cu privire la acest lucru. Deci trebuie să înţelegem că există un mare potenţial pentru energia viitoare provenind din oceane. Trebuie să punem un accent mai mare pe energia regenerabilă a oceanului – nu doar energia eoliană offshore, aceasta este evidentă, dar nu mă refer doar la aceasta. Mă refer şi la energia marină, de exemplu, energia care provine din valuri, maree, exploatarea algelor sau a potenţialului termal al mării. Această energie este mai curată şi ne va ajuta să îndeplinim obiectivele noastre climatice şi diversificarea surselor de energie. De asemenea, oferă un potenţial uriaş pentru crearea de locuri de muncă la un nivel înalt de calificare în sectoarele maritime şi regiunile de coastă.

Europa este un continent maritim prin excelenţă şi ar trebui să dăm exemplu în dezvoltarea surselor durabile de energie marină. Avem nevoie de instrumentele unei politici de prevenţie, astfel cum a afirmat dl Oettinger, dar, în acelaşi timp, trebuie să permitem exploatarea echilibrată şi durabilă a surselor marine. Cum putem obţine acest lucru?

Planificarea maritimă integrată specială ne poate oferi această şansă. Acesta este instrumentul cheie în cadrul reconcilierii conflictelor de interese în ceea ce priveşte problema acestui spaţiu. El poate anticipa schimbările viitoare şi abilităţile operaţionale. În mod egal, informaţiile noastre privind adâncurile mărilor sunt dramatic de sărace şi trebuie să înţelegem acest lucru. Astăzi, de exemplu, nimeni nu poate afirma cu siguranţă dacă deversarea a ajuns pe coastele europene, fapt care ne creează preocupări justificate. Este clar trebuie să înţelegem mai bine adâncurile. Acest lucru înseamnă că trebuie să ne intensificăm activităţile de cercetare şi să ne dezvoltăm capacităţile de supraveghere maritimă în ceea ce priveşte sateliţii şi echipamentul în general şi în ceea ce priveşte colectarea de date şi simulările.

Observăm şi nevoia de cooperare şi înţelegere internaţională. Până acum, doar SUA este direct afectată, dar cred că este corect să afirmăm că acest dezastru este şi o lecţie de umilinţă. Trebuie să facem schimb de experienţe, bune practici de guvernare şi răspunsuri la dezastre.

În concluzie, politica maritimă integrată a Uniunii Europene va ajuta activitatea în desfăşurare a Comisiei şi va pregăti terenul pentru o utilizare sigură, echilibrată şi durabilă a oceanelor.

  Richard Seeber, în numele Grupului PPE. – (DE) Doamnă preşedintă, domnule Magnette, domnilor membri ai Comisiei, în primul rând, aş dori să-l felicit şi să-i mulţumesc comisarului Oettinger pentru reacţia sa atât de rapidă şi, mai presus de toate, pentru contactarea sectoarelor responsabile şi a autorităţilor pentru siguranţă. Cred că acesta este singurul mod prin care vom găsi o soluţie. Cu toate acestea, mai cred că abordarea atotcuprinzătoare adoptată de comisarul Damanaki este, de asemenea, extrem de importantă.

Eu sunt împotriva legislaţiei ad-hoc. Totuşi, catastrofe precum aceasta sugerează că trebuie examinată întreaga problemă a energiei. Cred că acum suntem cu toţii conştienţi că această dependenţă de combustibilii fosili are multe riscuri asociate şi că, atunci când luăm în considerare viitoarea alimentare cu energie în Europa, trebuie să luăm mereu în calcul aceste riscuri. De aceea critica vehementă pe care o aducem uneori surselor de energie regenerabilă, indiferent de criteriile de durabilitate pentru combustibilii biologici sau de impactul vizual negativ al turbinelor eoliene asupra peisajului înconjurător, trebuie întotdeauna calculat ţinând cont de faptul că alternativele sunt, de fapt, sursele de energie convenţională mai periculoase.

De aceea cred că este important, în ciuda diferenţelor dintre SUA şi Europa, că trebuie să efectuăm o analiză minuţioasă a situaţiei şi, aşa cum s-a exprimat comisarul Oettinger, că trebuie să cercetăm îndeaproape aspectele specifice ale cadrului juridic, întrucât în Europa avem o situaţie extrem de fragmentată. Acest lucru înseamnă că poate fi foarte dificil pentru o persoană să aibă acces la lege.

Prevenţia şi, mai presus de toate, cooperarea europeană sunt extrem de importante în eventualitatea unei astfel de catastrofe. Trebuie să examinăm această soluţie propusă a asigurării sau a unui fond până la concluzia sa logică. Cred că acesta este singurul mod de a oferi companiilor petroliere un anumit nivel de securitate pe termen lung.

  Jo Leinen, în numele Grupului S&D. – (DE) Doamnă preşedintă, acest dezastru a avut loc în largul coastei SUA, nu a Europei. Prin urmare, acesta ne oferă o adevărată şansă de a învăţa o serie de lecţii şi de a trage anumite concluzii. Dl Oettinger a afirmat că dezbatem această problemă pentru a doua oară. Comisia mea a organizat o dezbatere majoră, de asemenea, şi vă mulţumesc că nu mai târziu de săptămâna viitoare, alături de coordonatorii Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie şi ai Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, vom afla rezultatele analizei dvs., facilitându-ne continuarea activităţii noastre pe parcursul vacanţei de vară.

Vă susţin în ceea ce priveşte impunerea unui moratoriu privind forajul extrem în Europa. Trebuie să aşteptăm până la identificarea problemelor. De asemenea, susţin solicitarea dvs. pentru standardizarea europeană, aplicarea unor standarde de siguranţă stringente şi crearea unei autorităţi europene de supraveghere. Aşa cum aţi afirmat, avem nevoie de un sistem pentru auditarea auditorilor. Îmi place foarte mult această idee. Ne vom bucura să lucrăm la acest aspect.

Doamnă Damanaki, mi-a plăcut ce am auzit de la dvs.: acest dezastru trebuie să ne determine să ne schimbăm. Politica maritimă integrată pe care aţi solicitat-o reprezintă un proiect major pentru UE. Cred că valorificarea energiei regenerabile a mării, indiferent dacă se obţine din curenţii marini de mare adâncime sau alte forme de obţinere care nu s-au inventat încă, este într-adevăr problema cheie. Cred că instituţiile, inclusiv Consiliul, au demonstrat o determinare de a preveni astfel de dezastre în Europa, aşa cum a făcut-o şi Parlamentul, şi vom fi bucuroşi să cooperăm cu domniile dvs. în vederea evitării unui astfel de eveniment.

  Corinne Lepage, în numele Grupului ALDE. – (FR) Doamnă preşedintă, în primul rând, doresc să-i comunic dlui Oettinger cât de uimită am fost de diferenţa dintre afirmaţiile tocmai făcute şi cele anterioare, şi cât mă bucur să o văd pe dna Damanaki şi pe dl Potočnik, care sunt la rândul lor interesaţi de subiect, că stau alături de domnia sa, deoarece acest lucru demonstrează natura multiplă a problemei cu care ne confruntăm.

În mod clar, în prezent nu există un text comunitar aplicabil. Trebuie să ne dotăm cu o lege comunitară privind această chestiune, probabil prin simpla extindere a domeniului de aplicare a legislaţiei deja existente în alte domenii. Mă gândesc la Seveso II referitoare la pericole şi la directiva privind răspunderea în domeniul mediului şi remedierea daunelor.

Problema asigurării şi a unui fond merită examinată, cu condiţia ca acest lucru să nu servească drept oportunitate pentru reducerea răspunderii producătorilor şi a operatorilor. Desigur, trebuie aplicat principiul „poluatorul plăteşte”. Moratoriul este esenţial, dar poate că nu doar în circumstanţe extreme; avem nevoie de un moratoriu privind noile instalaţii până când vom fi siguri că avem resursele tehnice necesare de a opri deversarea. Odată ce avem aceste resurse, se pot relua serviciile normale.

Un ultim aspect al erei post-petroliere: este absolut esenţial, şi aici avem o şansă de a adopta o abordare cost-beneficiu reală pe baza costurilor actuale suportate de exploatarea petrolieră. Cred că, odată ce vom putem evalua costurile directe şi indirecte şi beneficiile diverselor surse de energie, vom fi pe drumul dezvoltării durabile.

  Bas Eickhout, în numele Grupului Verts/ALE. – (NL) Doamnă preşedintă, doresc să-i adresez mulţumirile mele Comisiei – comisarilor Oettinger şi Damanaki – pentru contribuţia domniilor lor la acest subiect. Într-adevăr, am mai discutat acest subiect, dar mă bucur în special pentru faptul că tonul este diferit de această dată. În luna mai a acestui an, tonul era în întregime următorul: puteţi să dormiţi liniştiţi ştiind că totul este sub control, că situaţia din Europa nu se compară cu cea din Golful Mexic. Am avut probleme cu acest ton, deoarece, deşi situaţia nu era tocmai comparabilă, totuşi există multe platforme de petrol în Marea Nordului şi noi forăm din ce în ce mai adânc în această mare pentru a extrage petrolul. Acesta este un risc pentru care trebuie să ne pregătim în mod clar, iar tonul Comisiei este acum complet diferit. Acum, Comisia vorbeşte despre un moratoriu, despre autorităţi de supraveghere şi despre responsabilitatea pentru buna guvernare. Această abordare a primit sprijinul Grupului Verzilor/Alianţei Libere Europene, dar acum permiteţi-ne să trecem la acţiuni decisive imediate, vă rugăm. Dacă ne uităm, de exemplu, la Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă, aţi spus că veţi încerca să-i extindeţi cumva mandatul. Nu l-aţi menţionat pe colegul dvs., comisarul Kallas, deşi acesta lucrează deja la acest aspect. Trebuie să vă comunic un lucru: haideţi să ne asigurăm că Agenţia nu inspectează doar petrolierele, ci şi platformele. Acum, acest lucru este posibil, iar lucrurile sunt deja în curs de desfăşurare. Haideţi să reglementăm acest lucru. Avem nevoie de sprijin mai mare pentru această abordare.

  Konrad Szymański, în numele Grupului ECR. – (PL) Doamnă preşedintă, responsabilitatea companiei British Petroleum pentru scurgerea din Golful Mexic reprezintă doar o parte a adevărului. Departamentul de afaceri interne a efectuat o inspecţie a instalaţiilor cu două săptămâni anterior scurgerii dezastruoase. Autoritatea de reglementare a pieţei americane a aprobat funcţionarea instalaţiei defectuoase cu zece zile înainte de accident.

În ciuda reglementărilor din ce în ce mai stricte şi mai complicate care reglementează forajul în largul coastei, din partea guvernului nu a funcţionat un anumit lucru. Accidentul din Golful Mexic nu trebuie să fie un motiv pentru închiderea instalaţiilor similare din lume. O interdicţie privind forajul în larg în Europa sau în Statele Unite ale Americii are doar o singură consecinţă – o creştere semnificativă a transportului de petrol brut cu ajutorul petrolierelor, fapt care în mod evident va provoca daune mediului.

În fine, aş dori să recunosc asistenţa oferită de Taiwan, care a trimis unul dintre cele mai mari vase de colectare a scurgerilor de petrol din acea zonă. Astăzi, vasul curăţă Golful de petrolul brut într-un mod foarte eficient. Această ţară deseori nerecunoscută a oferit un alt exemplu edificator de responsabilitate pentru afacerile globale.

  Elie Hoarau, în numele Grupului GUE/NGL. – (FR) Doamnă preşedintă, în fiecare zi ni se furnizează din ce în ce mai multe informaţii care scot la iveală gradul dezastrului ecologic din Golful Mexic provocat de defectarea platformei din larg.

Să nu uităm, cu toate acestea, că alte dezastre de acest tip au loc şi în alte părţi. Mă refer în special la ceea ce se întâmplă chiar în acest moment, şi se întâmplă de mult timp, în Nigeria. De aceea, pe lângă moratoriul privind forajul ulterior, cred că trebuie să promovăm norme mai riguroase – nu doar europene, ci şi internaţionale – privind gestionarea platformelor.

În cazul UE, cred că aceasta trebuie să se doteze cu mijloace de prevenire a acestui tip de dezastru şi cred că este clar şi faptul că toate acestea solicită, aşa cum a afirmat dna Damanaki, o decizie fermă şi finală în favoarea surselor de energie curate, regenerabile. UE trebuie să dea un exemplu în acest domeniu.

  Pilar del Castillo Vera (PPE). – (ES) Doamnă preşedintă, domnilor comisari, domnule Magnette, nu poate exista nicio îndoială că catastrofa din Golful Mexic a atras atenţia asupra acestor tipuri de situaţii, demonstrând în acelaşi timp nevoia analizării amănunţite a acestora şi adoptarea de măsuri în vederea prevenirii sau reacţionării în faţa acestora.

Aceste lucruri au loc şi în Europa. Ele au avut loc. Eu sunt cetăţean spaniol, şi în Spania, nu cu mult timp în urmă, am avut o problemă – în partea nordică a ţării – cu deversările de acest tip din cauza problemelor cu transportul, în acest caz, o problemă cu petrolierele.

Când ne regăsim în faţa unei situaţii de acest tip, riscul este să reacţionăm sentimental şi fără a raţiona prea mult, şi, prin urmare, fără niciun echilibru în luarea deciziei, fapt care poate avea consecinţe nedorite. Cred că ceea ce ne-au explicat comisarii, cele zece aspecte pe care le-a definit comisarul Oettinger, reprezintă o aproximare foarte importantă şi interesantă a problemei, şi acest lucru merge în direcţia adecvată.

Trebuie să acţionăm puternic în ceea ce priveşte responsabilitatea şi parteneriatul civil, să atingem poziţiile comune cu Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), să armonizăm legislaţia statelor membre mai bine etc., dar aceste lucruri trebuie realizate astfel încât acţiunile pe care le întreprindem să nu aibă nicio consecinţă nedorită. Prin urmare, lucrurile care trebuie făcute trebuie evaluate foarte bine, inclusiv din punct de vedere economic, împreună cu impactul acestora.

  Edit Herczog (S&D). – Doamnă preşedintă, catastrofa de pe platforma Deepwater Horizon va rămâne înscrisă probabil drept una dintre cele mai mari catastrofe din secolul 21 în manualele de istorie a lumii. Este vorba despre siguranţă, securitate şi prevenţie, iar siguranţa, securitatea şi prevenţia au o latură umană; toate aplicaţiile industriale pe care le utilizăm în orice domeniu sunt proiectate pentru uzul, manevrarea şi gestionarea umană. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că industriaşii din întregul sector şi din afara sectorului petrolier obţin aptitudinile şi informaţiile de care au nevoie în vederea gestionării oricăror consecinţe ale oricărei catastrofe, minoră sau majoră, din viitor.

Cred că trebuie să învăţăm o lecţie pentru a continua să ne confruntăm cu provocarea pe termen lung a erei post-petroliere prin diversificarea resurselor şi tehnologiilor noastre. Pentru noi, regândirea şi susţinerea planului nostru strategic pentru tehnologii energetice trebuie să fie cruciale, inclusiv tehnologiile marine la adâncime care au fost menţionate de dna Damanaki.

În cele din urmă, dragi colegi, trebuie să spun că această catastrofă, deşi nu este o catastrofă naturală, trebuie să vorbească despre solidaritate şi sprijin. În primul rând, pentru a restabili natura, dar apoi trebuie să existe solidaritate şi sprijin pentru angajaţii companiei, întrucât aceştia sunt victimele – care lucrează în altă parte a companiei. Trebuie să mergem şi să solicităm solidaritate pentru sector, în cadrul sectorului, deoarece am observat că niciunul dintre actorii din sector nu au putut rezolva problema şi trebuie să căutăm solidaritatea în cadrul Europei, deoarece BP este o companie europeană; lucrătorii sunt acolo, salariaţi europeni, şi aceştia trebuie să aibă parte de solidaritate din partea noastră pentru a-şi păstra locurile de muncă în viitor.

  Gerben-Jan Gerbrandy (ALDE). – (NL) Doamnă preşedintă, acest Parlament continuă să critice Comisia şi Consiliul, dar trebuie să fiu cinstit şi să spun că sunt foarte impresionat de declaraţiile făcute atât de Consiliu, cât şi de Comisie.

Mă adresez mai întâi Comisiei. Astfel este Comisia, aşa cum o văd eu: puternică, ambiţioasă şi demonstrând calităţi de conducere. Aţi folosit chiar şi cuvântul „moratoriu”, care ne gâdilă plăcut la ureche, dar din punctul dvs. de vedere, desigur, a fost un apel la statele membre în vederea încetinirii acordării noilor aprobări. Întrebarea mea adresată Consiliului este următoarea: aţi putea, poate, răspunde imediat?

Evident, o lecţie importantă a dezastrului petrolier din Mexic este că trebuie să încetăm să căutăm în permanenţă combustibili fosili în cele mai imposibile locuri. În ceea ce mă priveşte, aceasta este cea mai importantă lecţie. Avem nevoie de o tranziţie rapidă către energia durabilă. Prin urmare, i-aş ruga pe comisari, atunci când vine vorba de subvenţiile pentru cărbune în Europa noastră, de exemplu, să demonstreze nivelurile de determinare şi ambiţie pe care le-au exprimat în declaraţiile lor. Acea problemă ar trebui să vă ţină ocupaţi pentru următoarele două săptămâni. Menţineţi buna activitate şi păstraţi aceeaşi direcţie adecvată.

  Bart Staes (Verts/ALE). – (NL) Doamnă preşedintă, domnilor miniştri, domnilor comisari, doamnelor şi domnilor, doresc să-i mulţumesc Comisiei pentru planul în cinci puncte clar şi coerent pe care l-a prezentat astăzi aici. Cred că este un raport excelent şi nu mă supără să vă comunic faptul că Parlamentul va fi nerăbdător să coopereze, în special în ceea ce priveşte moratoriul, actualizarea şi revizuirea legislaţiei, supravegherea autorităţilor de monitorizare, revizuirea şi îmbunătăţirea planurilor de urgenţă şi creşterea transparenţei. Un exemplu de lucru pe care îl poate implica rolul Parlamentului aici poate fi solicitarea ca statele membre să-şi publice toate rezultatele inspecţiei pe o pagină web astfel încât acestea să fie accesibile tuturor.

Adresându-mă acum Preşedinţiei belgiene, doresc să-i adresez câteva cuvinte domnului Magnette. Vă mulţumesc pentru angajamentul dvs. de a coopera cu noi. Cu toate acestea, permiteţi-mi să vă ofer un sfat. În luna septembrie a acestui an, vom organiza o reuniune a Convenţiei OSPAR. În ceea ce priveşte siguranţa maritimă, se va emite o declaraţie ministerială, şi cred că dvs. domnule ministru, trebuie să utilizaţi şansa oferită de această reuniune pentru a vă asigura că această convenţie conţine garanţii adecvate ale unei evaluări independente a celor întâmplate şi o evaluare independentă şi transparentă a reglementărilor existente. Cred că veţi putea lucra foarte mult la acel aspect.

  Bogusław Sonik (PPE). – (PL) Toţi cei prezenţi aici sunt conştienţi de magnitudinea şi enormitatea dezastrului ecologic care a avut loc în Golful Mexic. Au trecut aproape două luni de la ultima noastră dezbatere privind siguranţa platformelor de foraj marin. Între timp, a existat şi o dezbatere în cadrul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară. Timp de trei luni, milioane de litri de petrol brut s-au revărsat neîncetat în Golf, devastând întregul ecosistem al regiunii. Mareea neagră a ajuns deja pe coasta Floridei şi ameninţă Cuba şi Mexic. Clarificarea rezultatelor acestei tragedii a înghiţit, de asemenea, şi un capital financiar uriaş. Compania petrolieră BP a anunţat că costurile de combatere a scurgerii dezastruoase de petrol brut în Golf au ajuns deja la peste 3 miliarde de dolari.

Având în vedere acest lucru, aş dori să-mi exprim sprijinul pentru propunerile privind crearea unui fond special şi nevoia de asigurare împotriva deversărilor de petrol brut în apele europene. Sunt de părere că companiile petroliere, deşi minimizează riscul, trebuie să fie şi pregătite financiar pentru a purta responsabilitatea financiară în eventualitatea unei catastrofe. Stabilirea unui fond de acest tip ar oferi o anumită protecţie şi ar fi expresia răspunderii ecologice şi sociale pentru propriile sale investiţii. Cred că este esenţial şi să introducem un sistem uniform de inspecţie tehnică a platformelor din apele teritoriale ale Uniunii Europene şi o evaluare periodică şi publică a siguranţei acestora.

  Ulrike Rodust (S&D). – (DE) Doamnă preşedintă, aş dori să-i mulţumesc doamnei Damanaki şi domnului Oettinger. Afirmaţiile domniilor lor ne dau speranţă. Deşi Golful Mexic este foarte departe, dezastrul ne poate afecta şi fauna noastră, în special peştii. În cazul în care petrolul din Golf este transportat spre Atlantic, acesta ar putea afecta zonele de depunere a icrelor ţiparului european, de exemplu, care era deja ameninţat cu extincţia din cauza catastrofei petroliere anterioare.

Acesta nu este un fenomen natural, ci mai degrabă un dezastru de necrezut declanşat de eroarea umană. Din acest motiv, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că astfel de lucruri nu se vor mai repeta. Răspundem pentru siguranţa platformelor petroliere europene. Trebuie să ne testăm legislaţia deoarece prevederile europene în materie de răspundere faţă de mediu nu se aplică în eventualitatea unei catastrofe petroliere pe mare.

Doar în Marea Nordului există peste 400 de platforme de petrol. Având în vedere faptul că Uniunea Europeană are o coastă cu lungimea de 320 000 km, este esenţial să ne îndepărtăm de petrol şi să ne îndreptăm spre un viitor bazat pe energii regenerabile. Solicit Comisiei să propună soluţii concrete şi să acţioneze rapid.

  Herbert Reul (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule Magnette, domnilor comisari, doamnelor şi domnilor, atunci când au loc catastrofe, apare o nevoie urgentă de soluţii inteligente în vederea asigurării faptului că astfel de dezastre nu se vor mai repeta niciodată. Cu toate acestea, ar trebui să ne păzim de dramatizarea în exces a situaţiei.

Domnule Oettinger, am fost extrem de impresionat de modul în care Comisia a tratat această problemă în acel moment. Cred că ar fi înţelept mai degrabă să analizăm problemele şi faptele cazului şi apoi să identificăm soluţiile, decât să producem soluţii înainte de investigarea completă a circumstanţelor. Acest lucru este foarte binevenit. Cred că nu mai există alternative la această abordare. Până la urmă, şi Europa are 10 166 de uzine de extracţie a gazului şi petrolului în funcţiune, 80 % dintre ele fiind în largul mării. Aceasta este o problemă care trebuie luată în serios.

Cu toate acestea, este adevărat şi faptul că problema tocmai descrisă a apărut în SUA şi că noi nu am avut nicio problemă de acest fel aici în ultimele decenii. Acest lucru nu trebuie să ne facă să ne culcăm pe o ureche, ci ne solicită să raţionăm cu atenţie la nevoile care trebuie schimbate şi unde sunt necesare schimbări. Mai presus de toate, trebuie să evităm principiul „Catastrofa a avut loc acolo – principala problemă de aici este că trebuie să facem o serie de schimbări şi să elaborăm noi recomandări”. Situaţia nu trebuie aruncată de colo-colo, ci avem nevoie, mai degrabă, de o abordare serioasă, minuţioasă. Cred că abordarea noastră este absolut corectă şi rezonabilă.

De asemenea, mă bucur să aflu că noi, atât Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, cât şi Comisia pentru industrie, cercetare şi energie, vom primi informaţii mai detaliate săptămâna viitoare referitoare la evoluţiile ulterioare. Cred că Comisia trebuie să continue cu această abordare considerată, raţională şi serioasă. Deşi nu ar trebui să fie un stimulent pentru acţiuni pripite, nu ar trebui nici să contribuie la o trivializare a acestei probleme.

  Kriton Arsenis (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, vă mulţumesc, domnilor comisari, aşa cum a afirmat comisarul Damanaki, mareea neagră ameninţă într-adevăr Atlanticul în întregime şi ameninţă să ajungă pe coastele noastre. M-a bucurat faptul că comisarul Oettinger a început acum să se gândească la propunerea pe care am făcut-o aici împreună cu dna Lepage, în această Cameră, pe parcursul dezbaterii anterioare privind un moratoriu. Cu toate acestea, domnule comisar, acest moratoriu nu trebuie să fie temporar. Avem nevoie de un moratoriu permanent, astfel cum are SUA pentru majoritatea domeniilor lor.

De asemenea, mă bucur că dezbateţi problema răspunderii în domeniul mediului. Avem nevoie de o schimbare a cadrului. Trebuie să ştim cine este responsabil şi cine trebuie să plătească pentru astfel de accidente. Odată ce aţi iniţiat această dezbatere, trebuie să cercetaţi şi problema responsabilităţii de mediu în legătură cu forajul marin pentru gaz natural şi CSC.

Astfel cum a afirmat comisarul Damanaki, în ultimă instanţă, singura soluţie poate fi pentru noi, de fapt, să devenim independenţi de cărbune cât mai curând posibil.

  Licia Ronzulli (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, dezastrul ecologic care a avut loc în ultimele săptămâni în Golful Mexic trebuie să servească drept semnal de alarmă pentru fiecare dintre noi. Dacă ar avea loc un eveniment similar într-o mare continentală cum este Marea Mediterană, care se mândreşte cu un nivel inestimabil al biodiversităţii care este unice în lume, consecinţele ar fi inimaginabile.

În legătură cu acest lucru, săptămâna trecută, am prezentat o întrebare cu solicitare de răspuns scris care sublinia faptul că platformele de petrol din largul mării fac obiectul unui regim mai indulgent de răspundere civilă comparativ cu marile uzine industriale. Acest lucru înseamnă că în cazul în care are loc o deversare, compania petrolieră este singura responsabilă dacă este vinovată sau neglijentă şi doar în acel caz i se solicită plata pentru daunele ecologice provocate.

Dintr-un număr de 103 de accidente industriale care au avut loc în 2008, 17 au avut loc pe platforme de extracţie a petrolului. Chiar dacă supravegherea şi controlarea platformei reprezintă răspunderea autorităţilor naţionale, o iniţiativă europeană destinată sporirii siguranţei platformelor de extracţie ar transmite cu siguranţă un semnal important. Expunerea la risc a patrimoniului ecologic al Europei se poate dovedi a fi o greşeală ireparabilă pentru fiecare dintre noi şi, mai presus de toate, pentru generaţiile viitoare. Prin urmare, sunt în favoarea unei mai mari securităţi şi a unor controale mai bune pentru binele comun.

  Elisabeth Köstinger (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, cedarea platformei de petrol Deepwater Horizon a provocat cel mai mare dezastru petrolier din istoria noastră. Până în acest moment, milioane de litri de petrol brut s-au scurs în Golful Mexic provocând pierderi masive pentru fauna marină, precum şi pentru cea terestră. Consecinţele globale pentru ecosistem sunt dezastruoase.

UE trebuie să-şi aducă o contribuţie constructivă la regulamentele juridice consolidate pentru extracţia de petrol astfel încât companiile petroliere să nu poată face rabat de la calitatea materialelor utilizate sau de la măsurile de siguranţă pe care le aplică. Eficienţa costurilor nu poate fi utilizată drept argument în faţa posibilelor ameninţări la sănătatea oamenilor sau a faunei şi florei sălbatice provocate de neglijenţă. În plus, o mai mare concentrare asupra energiilor regenerabile poate furniza un răspuns la creşterea consumului energetic din întreaga lume.

Mesajul meu pentru Comisie este că trebuie să aducem schimbări în acest domeniu, să ne îndepărtăm de combustibilii fosili şi să ne îndreptăm spre combustibilii biogenici. Trebuie să reducem dependenţa noastră actuală de acest domeniu.

  Janusz Władysław Zemke (S&D). – (PL) Doamnă preşedintă, ni s-au furnizat informaţii foarte interesante în această Cameră astăzi, de către dl Oettinger şi dna Damanaki. Aceste informaţii confirmă faptul că Comisia a efectuat rapid o serie de paşi după catastrofa din Golf. Cu toate acestea, adevărul este că rezultatele convorbirilor şi deciziile luate sunt încă într-un stadiu cât se poate de incipient. Să nu uităm că vorbim despre siguranţă şi responsabilitate în domeniul extracţiei petrolului brut. Greşelile din acest domeniu provoacă pierderi imense în natură, dar şi pierderi financiare.

Din punctul meu de vedere, acest lucru trebuie să fie un stimulent puternic pentru Uniunea Europeană în vederea introducerii unui moratoriu temporar privind noile foraje. Până când nu vom fi siguri că extracţia va fi sigură, trebuie să ne luăm precauţii deosebite.

  Barbara Matera (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, să protejăm marea şi pământul fiecărei ţări din Europa astfel încât să rămână necontaminate. Acestea sunt comori şi beneficii uriaşe pentru turism şi economiile ţărilor noastre, precum şi pentru bunăstarea lor în general.

Este necesară cercetarea privind noile surse de energie. Cu toate acestea, expunerea la risc a ecosistemelor teritoriilor şi mărilor noastre trebuie contracarată prin limite de supraveghere stabilite de autorităţile naţionale şi europene pentru a evita prospectarea şi extracţia nejustificată şi agresivă a petrolului. Italia a închis recent lacunele de reglementare, fapt care a însemnat că anumite platforme puteau, în trecut, să abuzeze de cele mai frumoase coaste ale noastre. Aş dori să-i mulţumesc ministrului italian pentru egalitate, Stefania Prestagiacomo, pentru acest lucru, şi sper că toate reglementările naţionale vor proteja bunăstarea terenurilor, a habitatelor acestora şi a calităţii vieţii cetăţenilor care locuiesc în regiuni care pot deveni subiectul acestor activităţi.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, de la scufundarea platformei de petrol Deeptwater Horizon în Golful Mexic, milioane de litri de petrol s-au scurs în mare zilnic. Analiza riscurilor efectuată de BP pentru platforma de foraj a estimat şansele unui accident care implică o ameninţare majoră de mediu ca fiind imposibile sau aproape imposibile. Repet, acum ştim că este exact contrarul.

Preşedintele Obama a convocat o comisie de anchetă la mijlocul lunii iulie care va cerceta problema reglementării forajului la mare adâncime şi problemele gestionării riscurilor. Noile surse de petrol pot fi accesate doar prin forajul la mare adâncime. Chiar săptămâna trecută, Norvegia a emis licenţe pentru aproape 100 de blocuri de explorare în Marea Nordului.

Domnule comisar Oettinger, nu pot decât să susţin eforturile dvs. de obţinere a celor mai înalte măsuri de siguranţă dintr-o perspectivă europeană – foarte mult în interesele oamenilor sănătoşi şi ale unui mediu sănătos.

  Elena Oana Antonescu (PPE). - Vreau să mulţumesc şi eu Comisiei pentru declaraţiile făcute.

Nu există un tip de exploatare cu grad de siguranţă 100 %. Un grad de risc există întotdeauna, dar întrebarea este cât de mare este riscul pe care şi-l asumă companiile în fiecare caz. Costurile exploatării pot fi extrem de ridicate, în funcţie de caracteristicile geologice ale zonei, ceea ce poate determina o companie să îşi asume riscuri mari pentru a se asigura că obţine profit. Costă mult mai puţin să creştem măsurile de siguranţă a exploatării, decât să căutăm soluţii post factum.

Cred că legislaţia trebuie să fie îndeajuns de strictă pentru a preîntâmpina astfel de accidente şi, de asemenea, că trebuie să ne asigurăm că firmele care exploatează în apele europene au capacitatea financiară de a suporta pagubele produse mediului şi societăţii într-un scenariu de risc maxim.

Doresc să mă alătur colegului Sonik şi să solicit Comisiei să aibă în vedere crearea unui fond de urgenţă, pentru a ne asigura că daunele vor fi acoperite şi atunci când costurile depăşesc capacitatea financiară a poluatorului.

  Petru Constantin Luhan (PPE). - Se preconizează că în 2030 cererea de petrol la nivel global va fi cu o treime mai mare decât în prezent, iar în Uniunea Europeană ponderea petrolului va reprezenta 35 % din cererea de energie primară.

În prezent, instalaţiile de extracţie şi infrastructura de transport a petrolului se află într-un continuu proces de îmbătrânire. În contextul actualei crize economice şi financiare, posibilităţile de investiţii în infrastructura petrolieră sunt relativ reduse şi consider că, atât Comisia, cât şi statele membre, trebuie să îşi coordoneze strâns eforturile pentru a facilita investiţii în acest domeniu, în special pentru a evita consecinţe negative ale posibilelor catastrofe asupra mediului înconjurător şi pentru a asigura securitatea energetică a Uniunii Europene.

De asemenea, susţin intensificarea dialogului cu marile companii petroliere şi continuarea politicilor europene în acest sector, în vederea eliminării, sau cel puţin a reducerii, efectelor negative generate de exploatarea şi extracţia petrolului.

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru această dezbatere. Dna Damanaki, personalul meu şi eu însumi am luat la cunoştinţă contribuţiile şi propunerile constructive ale domniilor voastre şi îmi va face plăcere să revin în săptămânile următoare.

Doresc să aduc câteva comentarii în mod special cu privire la patru aspecte. În primul rând, deşi respect competenţele statelor noastre membre, aş dori să le sfătuiesc în mod expres să nu pună în aplicare noile proceduri de aprobare în prezent. Cred că un moratoriu privind procesarea cererilor pentru noile platforme de foraj şi luarea deciziilor relevante reprezintă un răspuns rezonabil în prezent şi, din acest motiv, noile proiecte pot fi amânate pentru o dată ulterioară.

În prezent lucrăm la o strategie pentru energie pentru 2020-2050. Factorul de decizie aici este rolul pe care-l va juca petrolul în deceniile care urmează. Realitatea este că tendinţa mondială este spre o cerere mai mare de energie obţinută din petrol. Mă îndoiesc că Europa are cu adevărat nevoie de mai mult petrol. Scopul meu în cadrul strategiilor noastre pentru 2020-2050 este să ne descurcăm cu mai puţin petrol şi să justificăm această abordare şi să elaborăm prevederi adecvate. Cu alte cuvinte, încerc să găsesc o modalitate de a ocoli consumul de petrol. Acest lucru se poate obţine în industrie, în gospodăriile private, în domeniul încălzirii şi în alte domenii, cum ar fi generarea de electricitate alimentată de petrol, dar, în mod clar, un domeniu rămâne sensibil: sectorul transporturilor. În ciuda extinderii reţelei de transport feroviar în deceniile care urmează, petrolul va continua să fie o sursă cheie de energie în transportul aerian, atât pentru pasageri, cât şi pentru marfă, şi în transportul la suprafaţă a mărfurilor grele. Eficienţa energiei poate fi sporită, reducând cererea, iar o parte din cerere poate fi transformată sau evitată, dar, fără petrol, transportul aerian sau cel rutier de vehicule de mare tonaj va fi imposibil în următoarele decenii.

În ceea ce priveşte maşinile, urmărim tema energiilor regenerabile din sectorul de transport, stabilind pentru noi înşine un obiectiv de 10 % din energia regenerabilă până în anul 2020. În prezent, există peste 200 de milioane de maşini înregistrate în statele membre ale Uniunii Europene. Dacă reuşim să trecem 5 milioane dintre acestea pe electromobilitate până în anul 2020, va fi un succes uriaş.

Cu toate acestea, acest lucru înseamnă încă 200 milioane de maşini care încă folosesc motorină sau benzină. Cu alte cuvinte, electromobilitatea este în curs de desfăşurare, dar, indiferent de ce eficienţe putem obţine, petrolul va rămâne esenţial în deceniile care urmează dacă vom accepta tiparele curente de mobilitate individuală şi dacă vom avem un interes în producţia de maşini. Din acest motiv, vom continua să avem nevoie de petrol pentru o perioadă de timp relativ lungă în viitor şi nu ar trebui să permitem ca dependenţa noastră de ţările terţe să crească la 100 %, în special întrucât ţările terţe deseori nu reuşesc să îndeplinească cerinţele noastre de control şi siguranţă în aceeaşi măsură precum statele membre şi companiile care funcţionează aici în Uniunea Europeană.

De asemenea, aş dori să menţionez răspunderea şi daunele. Susţin pe deplin compensarea şi principiul „poluatorul plăteşte”, indiferent dacă este vinovat sau nu, precum şi răspunderea corporaţiilor, până la includerea răspunderii personale.

Stabilirea soluţiilor preliminare de la bun început ar generaliza principiul „poluatorul plăteşte” şi ar provoca pasarea unei serii de costuri în sarcina publicului, reducând astfel interesul companiilor de a evita daunele.

În al doilea rând, ar trebui să cercetăm dacă trebuie să propunem asigurarea obligatorie în funcţie de cauza sau dimensiunea daunelor. În al treilea rând, se ridică problema dacă legislaţia fiscală din statele noastre membre conţin suficiente prevederi referitoare la răspundere şi daune şi apoi, în al patrulea rând, în opinia mea, apare problema contribuţiilor care trebuie direcţionate către alcătuirea unui fond.

În fine, aş dori să iau în considerare subiectul locurilor de muncă. BP, Shell, Total şi alţii sunt mari angajatori europeni care furnizează un număr uriaş de locuri de muncă, ceea ce înseamnă că este în joc viaţa oamenilor. Cred că este important să susţinem locurile de muncă din sectorul energetic. Nu intenţionez să speculez aici, dar secţiunile referitoare la afaceri din presa europeană se întreabă toate dacă BP va rămâne o companie globală autonomă cu sediul în Europa.

Problema este valoarea pe piaţă şi anumite posibile schimbări. Evident, dacă BP are sediul în Europa, o putem trage la răspundere, în timp ce o schimbare în cadrul structurii de acţionari ar tinde să slăbească poziţia Europei în toate aspectele de siguranţă între politică şi afacerile private – nu voi continua cu presupunerile care se pot face referitor la companiile de stat chineze.

Vom fi bucuroşi să vă raportăm în următoarele zile prin intermediul coordonatorilor pentru Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi Comisia pentru industrie, cercetare şi energie şi, la rândul meu, voi reveni în această Cameră în toamnă cu propuneri cuprinzătoare.

  Maria Damanaki, membră a Comisiei. – Doamnă preşedintă, în primul rând aş dori să le mulţumesc tuturor deputaţilor în Parlamentul European pentru această dezbatere cu adevărat constructivă. La fel cum a afirmat şi dl Oettinger, am avut multe propuneri de luat în considerare.

Pentru acele persoane care solicită o reacţie urgentă şi eficientă, aş dori să spun că acest moratoriu ne va oferi timp să ne verificăm legislaţia şi să vedem care sunt nevoile. Vom reveni la acest subiect, iar acesta nu este sfârşitul procedurii. De asemenea, aş sublinia faptul că extinderea mandatului AESM la activităţile de foraj va reprezenta prima noastră prioritate. Trebuie să facem acest lucru şi înţelegem pe deplin că trebuie să facem acest lucru.

În ceea ce priveşte oamenii şi solicitările pentru rezultate reale şi tangibile privind energia regenerabilă, aş dori să spun că strategia UE 2020, strategia Comisiei, se concentrează asupra acordării de fonduri cercetării şi motivării în vederea obţinerii rezultatelor. Unul dintre scopurile cadrului programului de cercetare din cadrul următoarei perspective financiare va fi – şi acesta este o prioritate – energia regenerabilă a oceanului. Consider acest lucru a fi un răspuns pozitiv la propunerile dvs.

  Paul Magnette, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, permiteţi-mă să-mi exprim satisfacţia vis-a-vis de această dezbatere. Aceasta a fost prima mea dezbatere sub această Preşedinţie şi trebuie să spun că mă consider foarte norocos că am putut lua parte la o astfel de dezbatere consistentă şi dinamică, care demonstrează atât un consens larg în rândul deputaţilor, cât şi o convergenţă destul de puternică cu propunerile prezentate de Comisie. Din partea mea, mă voi asigura că dezbaterea se organizează în cadrul Consiliului şi că această convergenţă şi acest consens larg se reproduc acolo.

Putem vedea clar, la sfârşitul acestei dezbateri, cum ar trebui să arate o politică pentru Europa acceptată pe larg şi putem vedea clar că, în ultimă instanţă, aşa cum zice proverbul: „Tot răul spre bine.” Dacă acest dezastru, care a avut loc la mare distanţă de noi, ne permite nouă, europenilor, să facem bilanţul corpului nostru de regulamente, pentru a ne asigura că acum acestea sunt consolidate, chiar dacă nu ne confruntăm cu un dezastru, şi să ne asigurăm că astfel de dezastre nu pot avea loc, atunci, într-un final, va ieşi ceva bun din acest lucru, şi cel puţin vom avea meritul de a fi învăţat fiecare lecţie pe care am putut-o învăţa de pe urma acestui eveniment. Aşa cum au afirmat mulţi, ne rămân de revizuit toate normele noastre preventive, de examinat aceste norme după cooperarea deplină, desigur, cu sectorul, cu autorităţile publice şi cu autorităţile de reglementare, dar şi – şi aici subliniez acest punct pentru beneficiul Comisiei – cu experţii independenţi, astfel încât să putem fi siguri că am auzit toate punctele de vedere posibile privind aceste chestiuni. Dacă este necesar, trebuie să continuăm acest proces până când vom avea un set de reglementări care aproape că ne vor asigura – deoarece nu există siguranţă în acest domeniu – că astfel de accidente nu pot avea loc niciodată. Propunerea făcută de Comisie de luare în considerare a unui moratoriu este o propunere fundamentală şi, repet, mă voi asigura că Consiliul va organiza o dezbatere şi că se va lua o decizie cât mai curând posibil.

Cel de-al doilea principiu fundamental este principiul „poluatorul plăteşte” şi, prin urmare, propunerea unei forme de asigurare care oferă două avantaje: primul, se asigură că dacă are loc într-adevăr un dezastru – fapt pe care nu-l dorim, în mod evident – cei responsabili nu vor putea scăpa de obligaţiile lor financiare. Acest lucru este de o importanţă crucială. Al doilea, dacă sistemul de asigurare este suficient de bine gândit şi de puternic, va avea avantajul de a acţiona ca un factor de descurajare, astfel încât orice persoană din rândul celor care iau în considerare aventurarea în activităţi periculoase de foraj va fi intimidată de condiţiile de asigurare care li se impun. Acesta este un avantaj suplimentar al acestui tip de sistem.

Apoi, desigur, va fi necesară revizuirea şi corectarea tuturor reglementărilor referitoare la răspundere şi la mecanismele de intervenţie în eventualitatea unui dezastru. Am menţionat deja faptul că ar fi util să revizuim normele Agenţiei Europene pentru Siguranţă Maritimă (AESM), pentru a ne asigura că acestea, precum şi mecanismele noastre de protecţie civilă ne furnizează toate resursele de care avem nevoie pentru a reacţiona în eventualitatea unui dezastru. În sfârşit, şi mai presus de toate, acest dezastru ne reaminteşte că noi, în Europa, am demonstrat o capacitate de prevedere deosebită atunci când, în decembrie 2008, am adoptat pachetul privind clima şi energia, acele faimoase obiective 20/20/20. Într-un fel, este o coincidenţă fericită faptul că, exact în momentul în care administraţia SUA anterioară hotăra să se angajeze iar în activităţi riscante de foraj, inclusiv în Alaska, şi în cele mai extreme condiţii meteorologice, Europa proceda exact în mod opus şi încerca să procure mijloacele pentru o eficienţă energetică adevărată şi pentru o tranziţie reală spre energiile regenerabile. Nu putem fi decât încântaţi de acest fapt şi trebuie să continuăm să o spunem; trebuie să continuăm să-i înştiinţăm pe cei din jurul nostru că acest angajament pe care l-am realizat cu aproape 18 luni în urmă devine din ce în ce mai puternic pe zi ce trece.

30 iunie a fost termenul limită până la care statele membre trebuiau să-şi depună planurile lor de acţiune pentru dezvoltarea energiilor regenerabile. Nu ştiu dacă toate statele membre şi-au depus planurile, domnule comisar. Sunt sigur că Comisia exercită o presiune legitimă asupra lor în vederea obţinerii acestor planuri la termen. Belgia şi-a depus planul cu o întârziere de 48 de ore, fapt pentru care îmi cer scuze, dar a fost depus. Acestea sunt documente care arată că, de data aceasta, tranziţia industrială fundamentală este în curs de desfăşurare, că, de data aceasta, fiecare stat membru şi-a examinat toate procesele interne solicitate în vederea completării acestei tranziţii şi, în acelaşi timp, şi-u recunoscut potenţialul şi volumul uriaş de muncă implicat.

Acelaşi lucru se aplică evaluării eficienţei energetice. După cum ştiţi, domnule comisar – după cum probabil ştiţi şi dvs., doamnelor şi domnilor – Preşedinţia aşteaptă cu nerăbdare să ne vadă făcând progrese în domeniul eficienţei energetice. Eficienţa energetică este politica tuturor politicilor. Politicile pentru energiile regenerabile sunt toate foarte bune, dar ar fi şi mai bine dacă nu s-ar consuma niciun fel de energie. Ştim că, atunci când vine vorba despre clădiri – şi acest lucru este în ciuda regulamentelor pe care le-am adoptat recent, privind performanţa energetică a clădirilor, de exemplu –, încălzire, industrie şi chiar şi transport, încă putem face economii uriaşe în Europa. Acest lucru a fost demonstrat de un număr mare de studii.

Dacă cercetăm aceste evaluări ale regulamentelor privind vehiculele particulare – maşinile, de exemplu – putem observa cât de eficiente sunt aceste regulamente; acestea au jucat un mare rol în reducerea consumului de combustibili fosili, şi în special de petrol, de către şoferii europeni, fapt care demonstrează cât de relevantă este această politică. După cum ştiţi, domnule comisar, aşteptăm primele rezultate ale evaluării planului de acţiune privind eficienţa energetică astfel încât să putem începe lucrul la cel de-al doilea plan, foarte ambiţios, cât mai curând posibil.

De asemenea, va trebui să reexaminăm, doamnă Damanaki, energiile regenerabile din larg. După cum ştiţi, Belgia este concentrată în special pe Marea Nordului din motive geografice evidente. Cu puţin timp în urmă, noi, împreună cu alte state membre şi alt stat care nu este membru, care se întâmplă să deţină, de asemenea, platforme şi se angajează în activităţi de explorare şi foraj – Norvegia – am luat iniţiativa de a semna, toţi 10, un acord comun de construcţie a unei ferme eoliene în Marea Nordului. Acesta este unul dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare a energiei regenerabile realizat vreodată. În acelaşi timp, începem să luăm în considerare dezvoltarea altor tehnologii de energie regenerabilă în cadrul acestor ferme eoliene din Marea Nordului în vederea exploatării puterii marine pentru generarea de energie. Acest lucru reprezintă o altă problemă la care vom reveni, deşi între timp se va desfăşura o dezbatere majoră, întrucât va trebui să finalizăm planul de acţiune 2011-2020 pe durata acestei Preşedinţii; cu alte cuvinte, va trebui să ne concretizăm viziunea energetică pentru următorii 10 ani. Acest lucru înseamnă transpunerea acelor obiective faimoase din pachetul 2020 în propuneri specifice, concrete, şi furnizarea soluţiilor de finanţare asociate. De asemenea, va trebui să purtăm dezbaterea privind foaia de parcurs 2050, viziunea pentru 2050, care este, fără îndoială, piatra de hotar a tuturor angajamentelor pe care le-am făcut. O parte dintre oamenii de ştiinţă afirmă în prezent că Europa are o şansă serioasă de a asigura un procent de 100 % de energii regenerabile în 2050 dacă se va pune în aplicare o politică eficientă privind eficienţa energetică şi se vor dezvolta energii regenerabile. Acest lucru înseamnă că ne vom elibera de combustibilii fosili în aproximativ 40 de ani.

Aceasta este o altă dezbatere pe care va trebui să o organizăm şi lansăm cu ambiţia necesară.

  Preşedinta. – Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE), în scris. – (LT) S-a discutat mult despre ceea ce ar trebui să facem pentru a evita astfel de evenimente precum cel din Mexic pe viitor. Acest lucru este relevant pentru noi, în Lituania, în special deoarece platforma de explorare a unui stat care nu este membru UE este amplasată în apropierea liniei noastre de coastă. În cazul unui accident pe această platformă, ne-am confrunta cu un dezastru ecologic pe ţărmurile europene, cea mai poluată mare din lume. Mai mult, nu există încă niciun acord cu statele responsabile pentru platformă privind curăţarea otrăvii oricărui accident de pe această platformă. Un alt caz similar poate apărea în cazul în care va exista un accident la gazoductul Nord Stream pe fundul Mării Baltice. Toate cele trei cazuri menţionate sunt legate de un singur lucru – procedurile de evaluare a impactului asupra mediului efectuate sunt plătite de clienţi şi, prin urmare, nu sunt independente sau obiective. Solicit începerea discuţiilor privind stabilirea unui sistem care asigură o evaluare independentă a impactului asupra mediului. O parte esenţială a unui astfel de sistem ar fi un fond finanţat de companiile interesate şi administrate de instituţii independente, care ar finanţa evaluările privind impactul asupra mediului, asigurându-le astfel obiectivitatea. Pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că aceste norme privind obiectivitatea se aplică în cadrul evaluărilor impactului asupra mediului efectuate nu doar de UE, ci şi de ţările terţe.

(Şedinţa a fost suspendată la ora 19.30 şi reluată la ora 21.00)

PREZIDEAZĂ: Roberta ANGELILLI
Vicepreşedintă

17. Situaţia din Republica Kârgâză (dezbatere)

  Preşedinta . – Următorul punct pe ordinea de zi este declaraţia Vicepreşedintei Comisiei şi Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate cu privire la Kârgâzstan.

  Catherine Ashton, Vicepreşedintă a Comisiei/Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Doamnă preşedinte, de la ultima discuţie în plen a problemei Kârgâzstanului, în ţară au avut loc o serie de evenimente dramatice. La începutul lunii iunie provinciile din sudul Kârgâzstanului au fost martorele unor violenţe interetnice, care au dus la pierderea a sute de vieţi omeneşti şi rănirea unui număr şi mai mare de persoane, precum şi la sute de mii de persoane strămutate sau refugiate.

În ultimele săptămâni, guvernul provizoriu a încercat să recâştige controlul asupra unei situaţii care riscă să se transforme într-un adevărat război civil şi să ducă la destabilizare în regiune. În acest context dramatic, modul paşnic şi ordonat în care s–a desfăşurat referendumul constituţional din 27 iunie – după cum am mai spus şi într-o declaraţie din 28 iunie – a fost un pas înainte binevenit către restaurarea ordinii constituţionale şi a procesului democratic în Kârgâzstan. Numărul impresionant al participanţilor, precum şi sprijinul copleşitor acordat reformei constituţionale sunt dovadă a rezistenţei şi dorinţei de pace a cetăţenilor din Kârgâzstan.

Întoarcerea rapidă a refugiaţilor din Uzbekistan, precum şi calmul relativ care domneşte acum în întreaga ţară sunt semnale încurajatoare. Cu toate acestea, provocările care rămân în continuare sunt considerabile. În timp ce ţara se pregăteşte pentru alegerile parlamentare din octombrie şi se îndreaptă către o stabilizare mai accentuată, nevoile umanitare acute, tensiunile interetnice adânci şi existenţa unor instituţii slabe continuă să fie probleme. Pe lângă acestea, situaţia economică şi politică din ţară continuă să fie una foarte fragilă, iar violenţele ar putea reapărea.

Mă bucur să văd că Uniunea Europeană a fost activă pe perioada acestei crize. Am urmărit îndeaproape evenimentele, încă de la început lor, iar Consiliul Afaceri Externe a discutat despre această situaţie la 14 iunie, la doar câteva zile de la izbucnirea violenţelor. O va face din nou în iulie. Reprezentantul special al UE, ambasadorul Morel, a fost de două ori acolo. A avut discuţii ample cu autorităţile din Kârgâzstan, dar şi cu alţi actori internaţionale, inclusiv ONU şi OSCE. Echipa sa a fost consolidată semnificativ, pentru a–i permite să îşi îndeplinească rolul activ care îi revine, în această perioadă critică.

În răspunsul său, UE nu şi–a cruţat eforturile diplomatice şi umanitare. Comisia a oferit imediat ajutor umanitar. Dna comisar Georgieva tocmai s–a întors din regiune, unde a putut face un inventar al ajutoarelor furnizate şi al nevoilor care mai sunt pe teren. Dna comisar cunoaşte foarte bine zona. Mă bucur că este alături de noi astăzi pentru această dezbatere. Doresc să îmi exprim recunoştinţa pentru munca incredibilă pe care a făcut–o acolo, şi nu numai.

Totodată, suntem în plin proces de accelerare a eforturilor de susţinere a proceselor de stabilizare şi democratizare iniţiate de guvernul provizoriu, şi anume asistând la pregătirea apropiatelor alegeri parlamentare, consolidarea instituţiilor cheie şi sprijinirea reconcilierii interetnice şi a iniţiativelor societăţii civile, precum şi a stabilizării sociale.

Crearea unui Kârgâzstan stabil şi democratic, într-o zonă a lumii până acum autoritară şi instabilă, reprezintă un obiectiv pe care suntem gata să îl susţinem. În ceea ce priveşte aspectele de securitate şi posibilul angajament UE, interacţionăm activ cu ONU şi OSCE, şi nu numai. Analizăm atent iniţiativele care au fost prezentate, inclusiv propunerea OSCE pentru un grup operativ al poliţiei.

În ceea ce priveşte securitatea, la fel ca în celelalte zone în care UE are un angajament, abordarea noastră a implicat o coordonare strânsă şi constantă cu comunitatea internaţională. Suntem în legătură cu autorităţile din Kârgâzstan, precum şi cu ONU şi OSCE, în legătură cu intenţia Bişkekului de a crea o comisie naţională care să investigheze evenimentele din iunie petrecute în provinciile din sud. S–a cerut asistenţă şi experţi internaţionali.

Identificarea faptelor reprezintă o etapă preliminară indispensabilă pentru combaterea impunităţilor, încurajarea reconcilierii între comunităţi şi prevenirea unor evenimente similare pe viitor. Prin urmare, vom insista pe nevoia de a asigura credibilitatea şi imparţialitatea oricărei comisii de anchetă, indiferent că este una internaţională sau naţională. Vom sprijini eforturile internaţionale. În acest sens, coordonarea cu OSCE şi ONU este esenţială.

Aştept cu nerăbdare să ascult punctul de vedere al distinşilor deputaţi în legătură cu acest subiect.

  Kristalina Georgieva, membră a Comisiei. – Doamnă preşedintă, doresc să mulţumesc Parlamentului pentru această discuţie – urma să spun „venită la momentul oportun” – însă având în vedere că exact în acest moment are loc şi un meci de fotbal, poate că acest moment nu este atât de fericit pe cât ne–am fi dorit. Însă sunt impresionată de lunga listă a vorbitorilor şi le sunt foarte recunoscătoare celor care se află în sală şi urmăresc ecranele în seara aceasta.

După cum a menţionat deja Înalta Reprezentantă, violenţele etnice izbucnite în sudul Kârgâzstanului s–au calmat, iar faza de ajutor umanitar este şi ea în mare măsură încheiată. Atunci când am fost în Osh, am văzut că vânzătorii ambulanţi au reapărut pe străzi, iar oamenii se avântă din nou să iasă din case, cu toate că, ocazional, în anumite cartiere mai au loc împuşcături.

Doresc, în acelaşi timp să vă informez că răspunsul nostru umanitar a fost unul rapid, corespunzător şi cu un obiectiv precis. La 16 iunie, am oferit 6 milioane de euro asistenţă de urgenţă, care au fost imediat folosiţi de experţii din Osh pentru coordonare, şi ne–am folosit de cele trei organizaţii prezente acolo – Crucea Roşie, ACTED şi Medici fără frontiere – pentru a pune în aplicare această asistenţă. Pot afirma că am ajutat la salvarea de vieţi, că am oferit hrană, apă şi adăpost, însă, cel mai important, am fost prezenţi fizic, lucru care, pentru cei din Osh, a contribuit în mod esenţial la siguranţă şi securitate.

Prin intermediul meu, oamenii îşi exprimă recunoştinţa faţă de Uniunea Europeană. Astăzi, în spatele calmului, se ascund tensiuni adânci şi temeri că violenţa ar putea reapărea. Mama unei fetiţe de cinci ani care a fost împuşcată în faţa ei mi–a spus: „Cum să mă mai suport dacă nu există dreptate?”. În situaţia ei se află mii de persoane, care încep să îşi piardă răbdarea. Populaţia nu prea are încredere în capacitatea guvernului de a controla situaţia, în cazul în care aceasta ar răbufni din nou, iar organizaţiile umanitare strâng provizii pentru a fi gata în cazul în care violenţele ar reapărea.

În acest context, după cum a subliniat deja Înalta Reprezentantă, sprijinul nostru se îndreaptă în două direcţii prioritare: readucerea încrederii între principalele grupuri etnice, uzbeci şi kârgâzi şi redarea mijloacelor de subzistenţă şi reconstruirea locuinţelor afectate de conflict. Dintre acestea, reconcilierea este de departe obiectivul cel mai dificil, dar şi cel mai important. Atât guvernul, cât şi populaţia din Osh cred cu tărie că reconcilierea ar avea un succes mult mai mare dacă ar beneficia de sprijinul comunităţii internaţionale. După cum a menţionat deja Înalta Reprezentantă, preşedintele Otunbaieva a cerut deja ajutorul UE pentru realizarea unei anchete internaţionale care să analizeze sursa conflictului şi pentru trimiterea unui contingent de poliţie care să instruiască şi să consolideze poliţia locală. Doresc să adaug că, de altfel, aceasta este dorinţa puternică a tuturor persoanelor din Osh pe care le–am cunoscut: au cerut în mod explicit asistenţă pentru anchetă şi ajutor cu poliţia.

În încheiere, doresc să vă asigur că Comisia va depune toate eforturile necesare pentru a ajuta Kârgâzstanul în aceste luni dificile care urmează. Vom sprijini recrearea mijloacelor de subzistenţă prin intermediul programelor „bani pentru muncă” şi „bani pentru alimente”, reconstruirea caselor distruse şi le vom oferi familiilor materiale de construcţie – în Osh este foarte frig iarna, aşa că trebuie să ne mişcăm rapid – precum şi asistenţă juridică şi psihologică victimelor. Pe lângă acestea, instrumentul pentru stabilitate va pune la dispoziţie 7 milioane de euro pentru alegeri, sprijin legislativ şi reabilitare socială şi psihică. La 27 iulie va avea loc o conferinţă a donatorilor internaţionali, iar Comisia îşi va asuma un rol activ în cadrul acesteia.

Am fost mişcată de votul de încredere pe care oamenii de rând şi autorităţile din Kârgâzstan l–au acordat Europei. Europa este văzută ca fiind neutră şi protectoare, o zonă care sprijină drepturile omului, care sprijină democraţia şi care are capacitatea să adune comunitatea internaţională pentru a ajuta această mică insulă a democraţiei situată în mijlocul Asiei Centrale, care este înconjurată de regimuri autoritare. Discuţia care are loc în această seară în Parlamentul European dovedeşte această încredere şi valoarea sa şi ţin foarte mult să vă mulţumesc pentru acestea.

  Paolo Bartolozzi, în numele Grupului PPE. – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, doresc să subliniez faptul că situaţia din Kârgâzstan reflectă o realitate care, pentru o perioadă îndelungată de timp, nu a beneficiat de atenţia cuvenită. Realitatea la care mă refer este instabilitatea din Asia Centrală care, din păcate, se accentuează, în timp ce speranţele pentru democraţie şi progres economic sunt foarte fragile, cel puţin în multe din aceste ţări. În ultimele luni, Kârgâzstanul a trecut printr-o serie de conflicte dure, care vor lăsa în urmă moştenirea unor dispute interetnice, cel puţin pentru viitorul apropiat, şi astfel stabilizarea ţării va fi mult mai dificilă decât în trecut.

Aşa cum s–a afirmat deja, comunitatea internaţională şi, în special, Uniunea Europeană au un rol în a ajuta Kârgâzstanul, pe cât de mult posibil, în trei moduri: în primul rând, acordând ajutoare imediat pentru stocurile pentru situaţii de urgenţă şi reconstruirea caselor distruse; în al doilea rând – în ceea ce priveşte Uniunea Europeană, în cadrul strategiei pentru Asia Centrală şi instrumentele care vor fi puse în aplicare în acest context – prin ajutoare financiare pe termen cât mai lung; şi, în al treilea rând, prin asistenţă politică, menită a sprijini procesul de refacere a ordinii constituţionale şi dezvoltarea statului de drept.

Referendumul constituţional din Kârgâzstan, din 28 iunie, organizat într-un context evident dificil, poate fi considerat un prim pas către restaurarea ordinii constituţionale. Alegerile din 28 iunie au primit, de asemenea, aprobarea misiunii de observatori OSCE, care a ţinut cont, desigur, de condiţiile speciale în care a fost organizat referendumul.

Noua ordine constituţională din Kârgâzstan se va îndrepta mai mult către un sistem parlamentar, şi nu unul prezidenţial. Acest lucru va permite, probabil, o mai mare recunoaştere a diverselor grupuri etnice din ţară şi a nevoii de a se ajunge la un consens cu acestea, într-o ţară atât de divizată şi cu atâtea elemente componente. Uniunea Europeană şi Kârgâzstan sunt legate printr-un acord de cooperare, care stipulează organizarea unor reuniuni periodice ale unei comisii pentru cooperare parlamentară. Sperăm ca relaţiile noastre inter–parlamentare să fie reluate cât mai repede, cu participarea unui parlament kârgâz, ales în mod democratic.

După cum s–a mai afirmat deja, în viitorul apropiat Kârgâzstanul are nevoie de stabilitate şi de sprijinul nostru economic şi financiar: haideţi să nu ne zgârcim la niciuna dintre acestea.

  Hannes Swoboda, în numele Grupului S&D. – (DE) Doamnă preşedintă, în primul rând ţin să le mulţumesc, în numele grupului meu, Înaltei Reprezentante şi doamnei comisar pentru răspunsul lor rapid şi coordonat. După cum a afirmat deja dna comisar, este nevoie de un răspuns „rapid, corespunzător şi bine orientat”. Şi din informaţiile pe care le deţin, exact acest lucru s–a petrecut.

Aceste tensiuni etnice sunt foarte regretabile. Trebuie să ne reamintim faptul că nici în această zonă a lumii graniţele dintre state nu au fost delimitate în funcţie de etnie. Ceea ce este, de fapt, un lucru bun. Dacă ar fi să ne ghidăm mereu după principiul etniei, nu am mai putea niciodată să delimităm graniţele. Cu toate acestea, nerespectarea acestui principiu poate genera tensiuni etnice atunci când se asociază unor dificultăţi sociale şi economice. Sperăm ca toţi cei implicaţi, inclusiv statele vecine, să lase în trecut aceste tensiuni şi să o ia de la început.

Baroana Ashton l–a menţionat pe dl Morel, Reprezentantul special, faţă de care am un respect deosebit. Aşa cum am mai spus deja, poate a venit momentul să revitalizăm strategia pentru Asia Centrală pe care am urmat–o mai ales în timpul Preşedinţiei germane, deoarece consider că această zonă este foarte importantă; situată lângă Afganistan, între Rusia şi China, regiunea este una fragilă şi cu multe tensiuni, fiind una de interes aparte pentru Europa. Consider că angajamentul de care dăm dovadă în acest caz este unul extrem de important.

Câţi dintre noi şi–au făcut griji cu privire la referendum? Trebuie să recunosc că, personal, nu mi s–a părut că momentul ales este cel mai bun. Cu toate acestea, acum se vede clar că momentul a fost cel potrivit şi că s–au luat măsurile corecte. Uneori avem tendinţa de a gândi în categorii, agăţându–ne de ideea că este nevoie de femei şi de bărbaţi puternici pentru a dezvolta o ţară, astfel încât în cele din urmă să apară şi democraţia. Noul preşedinte interimar – o femeie cu viziune, putere şi hotărâre, dar şi cu o determinare pentru o mai bună democraţie – a demonstrat că este posibil să le ai pe amândouă. Ar trebui să servească drept exemplu regiunilor învecinate. Nu au neapărat nevoie de preşedinţi cu mandate lungi, care să deţină funcţiile la nesfârşit. Ţara poate beneficia şi de pe urma combinaţiei dintre principii democratice şi o persoană cu o strategie clară – în cazul de faţă o femeie. Ne dorim ca preşedintele şi ţara sa să obţină acest lucru, cu sprijinul Uniunii Europene.

  Niccolò Rinaldi, în numele Grupului ALDE. – (IT) Doamnă preşedintă, Înaltă Reprezentantă, doamnă comisar, doamnelor şi domnilor, nu ne mai dorim şi alte pogromuri în Asia Centrală.

Asia Centrală este o regiune cu un risc ridicat de conflicte interetnice. Popoarele sunt amestecate şi graniţele au fost delimitate în timpul regimului stalinist. Gândiţi–vă doar că există o exclavă kârgâză pe teritoriul uzbec şi că există patru enclave uzbece pe teritoriul kârgâz, inclusiv una din care fac parte doar cetăţeni uzbeci care trăiesc în Kârgâzstan şi sunt de naţionalitate tadjică – ceea ce demonstrează complexitatea situaţiei.

În momentul de faţă, 300 000 de persoane sunt strămutate. O sută de mii de oameni s–au refugiat în Uzbekistan şi mulţi alţii au murit: nici măcar nu ştim sigur câţi, posibil chiar 2 000. Ce se poate face? În primul rând, după cum a afirmat şi dna comisar, este foarte important să garantăm că se va face dreptate, deoarece – după cum ne demonstrează experienţa altor ţări – nu poate fi vorba de reconciliere fără o formă de justiţie. Prin urmare, trebuie perseverat cu comisia de anchetă.

În al doilea rând: continuând să acordăm ajutoare umanitare, va trebui să ne ocupăm şi de o serie de aspecte politice. Iar dl Swoboda l–a menţionat deja pe unul dintre acestea, şi anume că trebuie să îi confirmăm actualului guvern interimar că, într–adevăr, face o treabă bună. Referendumul a fost un succes nu doar din punctul de vedere al conţinutului, deoarece restabileşte un echilibru al relaţiei dintre preşedinţie şi parlament, dar şi din punctul de vedere al modului de organizare şi al participării ridicate.

De asemenea, aş dori să înţeleg cum ar trebui să răspundem noi, europenii, dacă o vom face, cererii adresate de OSCE de a trimite forţe internaţionale de poliţie: vom lăsa aspectele poliţieneşti doar în seama ruşilor sau va exista şi o contribuţie europeană?

Cel de–al treilea aspect: ce fac Statele Unite? Deşi deţin o importantă bază militară în Manas, mi se pare că influenţa SUA în Asia Centrală este, în general, din ce în ce mai redusă. Consider că ar fi important pentru noi să armonizăm anumite aspecte şi cu administraţia SUA. Cât despre conferinţa donatorilor din 27 iulie pe care a menţionat–o dna comisar, aş dori să înţeleg care sunt priorităţile Europei aici. Cred că ar trebui să investim, în primul şi în primul rând, în educaţie şi în consolidarea societăţii civile din Kârgâzstan. Aceasta este activă, după cum s–a văzut din participarea ridicată de la referendum.

În încheiere, doresc să subliniez faptul că strategia europeană, a unei abordări regionale pentru Asia Centrală, este, cu siguranţă, cea mai potrivită. Aceasta este o regiune care trebuie văzută în ansamblul său. Cred că pe termen mediu va trebui să aplicăm treptat această strategie şi pentru Afganistan, deoarece nu putem avea o politică pentru Afganistan şi alta pentru ţările din Asia Centrală – pentru alte ţări din Asia Centrală. Acesta este un caz paradigmatic al prevenirii conflictelor, similar oarecum cu ceea ce UE–FAST s–a dovedit a nu fi pentru Haiti, prin coordonarea protecţiei civile cu cea pentru situaţii de urgenţă. Acum dispunem de instrumentele juridice: cetăţenii şi le–au dorit, iar noi trebuie să demonstrăm că putem face faţă acestei provocări.

  Heidi Hautala, în numele Grupului Verts/ALE. – (FI) Doamnă preşedintă, este extrem de important să descoperim care sunt originile violenţei. Cunosc opinia dlui Alain Delotrez, vicepreşedinte al Grupului Internaţional de Criză. El afirmă că aceste evenimente reamintesc de ceea ce s–a întâmplat în Balcanii de Vest în anii '90. Aceste atrocităţi, care au fost descrise aici şi despre care am citit în presă, reamintesc de cruzimea incredibilă la care am asistat în Balcanii de Vest. Există motive să bănuim că aceste acte au fost menite să provoace. Nu suntem deloc convinşi că avem de–a face cu tensiuni etnice reale: mai degrabă este vorba de tensiuni etnice care au fost iscate deoarece sudul Kârgâzstanului este o regiune foarte săracă şi cu multe privaţiuni.

Doresc în mod special să aduc în atenţia Înaltei Reprezentante şi a doamnei comisar Georgieva faptul că susţinătorii drepturilor omului sunt acum într-o poziţie dificilă. Mi se pare că impresia pe care o lăsăm este aceea că noi căutăm vinovaţii în locul în care nu trebuie. Există depoziţii ale martorilor conform cărora anumiţi indivizi, care merseseră să caute probe şi să documenteze aceste incidente brutale, au devenit, la rândul lor, ţintele acţiunilor oficiale.

Eu personal am făcut apel în numele apărătorului drepturilor omului Azimzhan Askarov. Acesta fost reţinut şi, din câte se ştie, este în continuare în arest. Dânsul a strâns probe referitoare la evenimentele care au înconjurat aceste brutalităţi. Şi pentru aceasta ar putea reprezenta un pericol pentru anumite partide.

Fac apel către Comisie şi Înalta Reprezentantă să acorde atenţie şi să garanteze că organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului pot acţiona eficient, deoarece, probabil, acum au cele mai mari şanse să descopere ce se întâmplă cu adevărat şi să încerce să restabilească pacea şi stabilitatea.

  Struan Stevenson, în numele Grupului ECR. – Doamnă preşedintă, acum două săptămâni am fost în Uzbekistan. Am avut mai multe întâlniri cu miniştrii importanţi din Taşkent, care mi–au prezentat în detaliu criza refugiaţilor generată de recentele violenţe din sudul Kârgâzstanului. I–am detaliat în scris Înaltei Reprezentante toate aceste lucruri.

Guvernul uzbec nu ezită prea mult când vine vorba de a–l învinovăţi pe fostul preşedinte Kurmanbek Bakiev pentru rolul central pe care l–a jucat în revoltele din oraşele Osh şi Jalalabad din sudul Kârgâzstanului. Ei subliniază faptul că populaţia kârgâză trăieşte în aceste oraşe alături de cea uzbecă de mii de ani. Miniştrii cu care m–am întâlnit sunt convinşi că un asemenea nivel de violenţă şi brutalitate, orientate împotriva civililor nevinovaţi, este ceva îngrozitor, care nu putea fi realizat decât de mercenari – posibil veterani din Afganistan şi Cecenia – şi presupun că aproximativ 2 000 de persoane şi–au pierdut viaţa. Se pare că multe victime au fost împuşcate de trăgători de elită, femei însărcinate au fost eviscerate, tinere au fost violate cu brutalitate şi apoi ucise, iar copiii au fost decapitaţi şi trupurile lor aruncate în râu.

Este bizar şi puţin probabil să regăseşti un asemenea nivel de violenţă într-o revoltă a tineretului kârgâz, cu toate că adolescenţii şi tinerii kârgâzi, precum şi cei uzbeci, s–au implicat atunci când au realizat violenţa care se petrecea. Opinia generală în Taşkent este că această revoltă a fost planificată cu mult timp înainte şi finanţată de Bakiev, care şi–a transmis ordinele pe teren, în sudul Kârgâzstanului, prin intermediul familiei şi al susţinătorilor săi loiali.

Exodul de refugiaţi astfel rezultat, care a trecut graniţa în Uzbekistan, a depăşit 100 000 de persoane. Aceştia au fost adăpostiţi în 15 tabere instalate în apropierea graniţei. Guvernul uzbec le–a pus la dispoziţie un număr mare de corturi, facilităţi sanitare, hrană şi ajutoare medicale, însă numărul refugiaţilor a depăşit cu mult aşteptările lor, aşa că în momentul de faţă au dificultăţi în a acoperi aceste costuri. Sunt disperaţi să primească ajutoare financiare pentru alimente. Se tem ca problema refugiaţilor să nu fie una pe termen lung, deoarece multor uzbeci strămutaţi le este frică să se întoarcă la casele lor din Kârgâzstan, din cauza violenţelor la care au asistat.

Cele 15 tabere de refugiaţi din Uzbekistan sunt acum pline ochi cu bătrâni, femei, copii şi mulţi răniţi, care primesc toţi îngrijirea medicală cuvenită, acordată de autorităţile uzbece. O parte din aceşti refugiaţi s–au întors acum în Kârgâzstan, însă mulţi au luat cu ei şi corturile, instalându–şi tabere de partea cealaltă a graniţei, gata să fugă iar în Uzbekistan la cel mai mic semn de nelinişte. Sunt îngroziţi să se întoarcă în Osh şi Jalalabad, unde peste 75 % din locuinţele uzbecilor şi marea majoritate a afacerilor acestora au fost distruse.

Guvernul uzbec este, desigur, recunoscător pentru cele 5 milioane de euro oferite de UE ca ajutor guvernelor din Uzbekistan şi Kârgâzstan. Acesta face apel la ONU să trimită personal care să supravegheze distribuirea tuturor ajutoarelor pe teren, însă reafirmă că are nevoie de aproximativ 5 milioane de euro zilnic, doar în Uzbekistan, pentru a gestiona criza refugiaţilor în mod corespunzător. Acest guvern deţine, în Uzbekistan, provizii de cereale şi are toate alimentele şi medicamentele esenţiale, însă nu poate susţine distribuirea acestora fără un sprijin financiar. Guvernul uzbec insistă pe nevoia de a realiza o anchetă internaţională cu privire la circumstanţele acestei revolte, şi mă bucur că acest lucru va fi sprijinit în această rezoluţie.

  Joe Higgins, în numele Grupului GUE/NGL. – Doamnă preşedintă, au trecut doar două luni de la evenimentele revoluţionare din Kârgâzstan care au dus la răsturnarea regimului corupt al preşedintelui Bakiev şi la formarea unui guvern provizoriu. Din păcate, însă, aşa cum am atras atenţia la momentul respectiv şi cu puţin timp înaintea celor mai recente violenţe, un grup de hoţi a fost înlocuit cu un altul, deoarece imediat au apărut rapoarte privind cazuri de corupţie şi favoritism în care erau implicate elemente ale noului guvern.

Cele mai recente cazuri de violenţă, îndreptate împotriva populaţiei pe baza apartenenţei etnice, sunt un coşmar continuu pentru oamenii de rând. Nu a fost ceva spontan, ci a existat instigare. Există voci de încredere care afirmă că responsabilii sunt apropiaţii lui Bakiev, împreună cu grupările de crimă organizată.

Un aspect semnificativ este faptul că, în ciuda acestor pogromuri, vecinii uzbeci şi kârgâzi din multe zone au încercat să se ajute reciproc. Unirea muncitorilor şi a săracilor – atât kârgâzi, cât şi uzbeci – este cea care pune bazele pentru găsirea unei soluţii, în legătură cu cererile radicale de readucere a bogăţiilor statului în proprietatea publică, pentru ca acestea să fie folosite, măcar acum, spre folosul majorităţii oamenilor de rând, şi nu pentru elitele corupte care au dominat societatea până în momentul de faţă.

  Bastiaan Belder, în numele Grupului EFD. – (NL) Doamnă preşedintă, ororile care s–au petrecut în sudul Kârgâzstanului la mijlocul lunii iunie au lăsat în urmă o societate traumatizată. Poate comunitatea internaţională sau Uniunea Europeană să ofere vreo perspectivă în acest climat social al impunităţii, în care ambele comunităţi, kârgâză şi uzbecă, se consideră a fi victimele par excellence ale unei adevărate orgii a violenţelor ucigătoare? La această întrebare am primit un răspuns foarte îmbucurător, precum şi o serie de idei foarte bune, din partea unui asistent umanitar din Occident, care lucrează în Bişkek şi cu care am avut ieri dimineaţă o discuţie telefonică.

Ceea ce este de o importanţă esenţială pentru viitorul Kârgâzstanului este realizarea unei anchete amănunţite şi independente a atrocităţilor petrecute luna trecută. Trebuie să sfârşim cu această cultură a impunităţii care predomină în ţară, pentru a putea crea o autoritate de încredere şi în beneficiul unei coexistenţe etnice. Prin urmare, mi–aş dori să văd că Uniunea Europeană preia iniţiativa prin organizarea acestei anchete internaţionale şi, din câte am înţeles de la Înalta Reprezentantă şi de la Comisie, acestea sprijină cu ardoare această măsură. Această anchetă amănunţită a evenimentelor va servi ca punct de plecare pentru un nou început, deoarece povestirile şi mărturiile sunt contradictorii şi nimeni nu are încrederea că autorităţile de acolo sunt capabile să realizeze o anchetă corectă. Ca o sugestie practică de asistenţă pe care Europa o poate acorda civililor aflaţi în suferinţă în Kârgâzstan, persoana mea de contact din Bişkek a menţionat ajutoarele structurale pentru proviziile de alimente şi sistemul educaţional din ţară. Dl Rinaldi a vorbit puţin mai devreme despre acestea. Educaţia este extrem de importantă.

În încheiere, îndemn Consiliul şi Comisia să acorde atenţie dreptului fundamental al libertăţii religiei în Kârgâzstan. Legea privind religiile din 2009, o altă relicvă a regimului Bakiev, ar trebui imediat revizuită. Este momentul ca Europa să ghideze Kârgâzstanul şi în acest domeniu, continuând să trimită ajutoare umanitare şi făcând eforturi educaţionale. Aş dori să îmi exprim stima faţă de Înalta Reprezentantă şi de dna comisar pentru acest angajament european care, spre încântarea mea, a fost primit cu apreciere şi de populaţia din Kârgâzstan. Ţineţi–o tot aşa!

  Csanád Szegedi (NI). – (HU) Doamnă preşedintă, baroană Ashton, doamnelor şi domnilor, în ultimii ani am simţit adesea că poate nu are nici un sens să vorbim în Parlamentul European despre evenimente care se petrec în afara Uniunii Europene. Cu toate acestea, evenimentele din Kârgâzstan sunt cu totul altceva. Nicio ţară civilizată, şi cu atât mai mult Uniunea Europeană, nu poate ignora acest genocid etnic şi această tendinţă de a goni sute de mii de persoane din casele lor, exact ce se petrece acum în Kârgâzstan. Şi totuşi, pentru a rezolva aceste probleme, trebuie în primul rând să înţelegem motivele. Ca membru al Jobbik, eu văd patru motive principale.

Primul şi cel mai important motiv al acestor probleme este reprezentat de principiul incorect al lui Stalin, „dezbină şi cucereşte”. În cadrul acestei politici, graniţele au fost delimitate fără a se mai ţine cont de regiunile etnice, presupunând că acestea sunt la baza conflictelor etnice. Un al doilea motiv este faptul că zonele cu bogăţii nu au fost împărţite echitabil între state, lucru care a dus, din nou, la graniţe incorecte, cu potenţial de a genera conflicte. Cel de– al treilea motiv care, însă, din păcate, nu a fost menţionat până acum, este existenţa grupărilor extremiste islamice, care probabil sunt cel mai des întâlnite în Valea Fergana, care au fost, şi ele, sursa a numeroase probleme. Şi problema apei este una semnificativă în Kârgâzstan. Bumbacul reprezintă 90 % din exporturile din Uzbekistan şi se ştie foarte bine că, dacă Kârgâzstanul întrerupe alimentarea cu apă, în doar câteva luni, economia Uzbekistanului se va prăbuşi. Însă cel mai important, şi trebuie să spunem acest lucru, este să rezolvăm aceste probleme, deoarece, doamnelor şi domnilor, dacă nu facem paşii necesari, vom asista iar şi iar la acte de genocid. Trebuie să luăm măsuri, deoarece suntem pe deplin conştienţi de faptul că Asia Centrală, sau regiunea Asiei interioare, nu doar Kârgâzstanul, ci şi Uzbekistanul şi Tadjikistanul, este văzută ca una instabilă. Pentru a preveni conflictele, trebuie în primul rând să garantăm o distribuire corectă a apei. În al doilea rând, trebuie să ne asigurăm, într-un fel sau altul, că graniţele dintre aceste state pot fi trecute mai uşor şi trebuie să ajutăm la eliminarea tensiunilor şi problemelor etnice. Trebuie să se ajungă la o formă de cooperare regională între aceste state, şi anume între Kârgâzstan, Uzbekistan şi Tadjikistan. Trebuie să ne asigurăm că sunt interesate să trăiască în pace. Trebuie să creăm un sistem care să se bazeze pe încredere reciprocă. Uniunea Europeană are aici un rol foarte important, pentru că sunt foarte sigur că rolul de mediator trebuie jucat de Parlamentul European şi de Uniunea Europeană.

  Elisabeth Jeggle (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am fost foarte mulţumită de rezultatul referendumului din 27 iunie. Rezultatele excelente ne demonstrează că populaţia din Kârgâzstan îşi doreşte să joace un rol activ în luarea deciziilor politice şi să sprijine o nouă constituţie.

Rezoluţia noastră transpartinică, cu privire la actuala situaţie din Kârgâzstan, ar trebui văzută ca un pas în această direcţie. Ne aşteptăm ca guvernul interimar să restaureze ordinea publică prin metode legale şi paşnice şi că va face tot ceea ce îi stă în putere pentru a promova reconcilierea printre cetăţenii săi. Deşi se pare că situaţia de urgenţă imediată a trecut, consider că este foarte important ca Uniunea Europeană să ajute în continuare populaţia din Kârgâzstan, şi nu numai, sprijinind acest guvern interimar şi ajutându–l să readucă stabilitatea. Consider că reconcilierea diverselor grupuri etnice trebuie să devină prioritară pentru dezvoltarea Kârgâzstanului, astfel încât oamenii să poată convieţui în pace.

Noi, cei din Parlamentul European, avem sarcina de a ne asigura că imediat după alegerile parlamentare planificate va avea loc un nou schimb interparlamentar. Aceasta este cheia unei cooperări fructuoase între Kârgâzstan şi Uniunea Europeană. Consider că este extrem de important ca Uniunea Europeană să aibă o abordare atotcuprinzătoare atunci când este vorba despre Asia Centrală şi că nu trebuie să ne concentrăm doar pe anumite regiuni. Iar la baza tuturor acestora trebuie să se afle mereu dialogul deschis. În felul acesta, Uniunea Europeană va fi văzută ca partener politic, pe lângă cel de partener pe probleme economice şi de dezvoltare. Din punctul nostru de vedere, democratizarea şi respectarea drepturilor omului reprezintă baza convieţuirii paşnice, în orice ţară. Rezoluţia atrage atenţia asupra situaţiei fragile care continuă să existe în această ţară.

Doamnă comisar, baroană Ashton, vă mulţumesc sincer pentru angajamentul puternic şi rapid. Beneficiaţi de sprijinul nostru, iar oamenii din ţară au câştigat acest angajament.

  Kristian Vigenin (S&D). – (BG) Baroană Ashton, doamnă Georgieva, doamnelor şi domnilor, Kârgâzstanul apare frecvent pe agenda Parlamentului European şi a Comisiei pentru afaceri externe. Ceea ce indică importanţa pe care o acordăm atât ţării, cât şi întregii politicii a Uniunii Europene pentru Asia Centrală. Evenimentele de acolo sunt unele conflictuale, care se desfăşoară foarte rapid. Încercările de stabilizare a noului guvern au fost însoţite de puternice ciocniri etnice, pe parcursul cărora, conform mai multor estimări, între 300 şi 2 000 de persoane au murit, în timp ce alte 100 000 au căutat refugiu în Uzbekistan.

De altfel, trebuie să îmi exprim respectul faţă de poporul uzbec, pentru calmul de care au dat dovadă şi datorită căruia conflictul nu s–a amplificat. În acelaşi timp, răspunsul corespunzător al autorităţilor kârgâze a dus la reinstaurarea ordinii destul de repede. Cu toate acestea, pentru a asigura o stabilitate de durată în această parte a ţării, este nevoie ca instigatorii conflictelor şi cei care au săvârşit crimele să fie identificaţi şi pedepsiţi.

Şi conducerea interimară a ţării este demnă de laude, pentru hotărârea cu care a apărat reformele politice desfăşurate în ţară şi pentru că nu s–a folosit de ciocnirile din Osh şi Jalalabad pentru a amâna referendumul deja planificat. Un semn clar al acestui lucru este faptul că, la doar câteva zile de la ciocnirile din Kârgâzstan, s–a organizat cu succes referendumul, care a înclinat balanţa influenţei exercitate de diversele instituţii, acordând mai multe puterii parlamentului kârgâz și, respectiv, guvernului, în detrimentul prerogativelor prezidenţiale.

În plus, un pas important l–a reprezentat şi acordarea unei mai mari legitimităţi preşedintelui interimar, Roza Otunbaieva, care, în urma confirmărilor, a fost confirmată pentru a ocupa această poziţie temporară până la finalul lui 2011. Alegerile parlamentare sunt şi ele programate în toamnă. Insist pe aceste lucruri deoarece poziţia noastră trebuie să țină seama de toate detaliile. Uniunea Europeană a răspuns rapid şi în mod corespunzător, şi aş dori să vă mulţumesc pentru aceasta.

Cu toate acestea, va veni vremea când va trebui să ne revizuim actuala politică şi să căutăm noi modalităţi prin care Uniunea Europeană să îşi asume un angajament mai serios, atât faţă de Kârgâzstan, cât şi faţă de întreaga regiune a Asiei Centrale. Dispunem de instrumentele financiare necesare. Cu toate acestea, la fel ca în alte regiuni, va trebui să lucrăm pentru a trece de la statutul de donator principal la poziţia de adevărat partener politic, împreună cu Rusia, China şi Statele Unite. Am impresia că noi suntem cei care putem ajuta la depăşirea celui mai acut deficit din regiune, şi anume deficitul de democraţie.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL). – (FR) Doamnă preşedintă, după cum au afirmat deja o serie din deputaţii în Parlamentul European, situaţia din Kârgâzstan este, în continuare, una fragilă şi îmi pare rău că rezoluţia nu reflectă discursurile ţinute aici.

Dacă mi se permite îndrăzneala, aş dori să întreb cine are de câştigat dacă violenţele se amplifică în această ţară. Cine are de câştigat de pe urma eşecului instaurării democraţiei acolo? Cine are de câştigat dacă guvernul provizoriu nu încheie procesul de restaurare a ordinii constituţionale democratice şi a statului de drept? Cine are de câştigat de pe urma etnicizării violenţelor? Cine are câteva cunoştinţe despre această ţară poate nu trebuie decât să îşi pună aceste întrebări pentru a înţelege care este adevărata situaţie. Cum ar fi posibil să vezi referendumul din 27 iunie, desfăşurat în condiţii paşnice, cu o rată a participării ridicată şi cu aproape 90 % din voturi în favoarea noii constituţii, altfel decât un miracol?

Da, doamnă baroană Ashton, doamnă Georgieva, UE trebuie să îşi ia un angajament deplin faţă de Kârgâzstan, însă fără a se amesteca, şi trebuie să acorde toată asistenţa necesară pentru a se asigura că locuitorii acestei ţări, indiferent de originea lor, nu devin victimele unor aspecte diplomatice şi politice care nu au nicio treabă cu ei. Haideţi să nu trădăm încrederea pe care poporul kârgâz o are în UE.

  David Campbell Bannerman (EFD). – Doamnă preşedintă, nu cred că vreunul din noi nu simte compasiune faţă de populaţia din Kârgâzstan pentru suferinţa pe care au îndurat–o recent: 2 000 de persoane ucise în timpul revoltelor şi 400 000 strămutate – mai ales din cadrul comunităţii uzbece – punând astfel o presiune enormă pe Uzbekistan.

Aceasta este o criză imensă, ca să folosim cuvintele celor de la Crucea Roşie. Această ţară este oricum cea mai mică şi cea mai săracă dintre fostele republici sovietice. Este tragic ca o ţară care aspiră atât de mult la o democraţie parlamentară să se regăsească în această stare. Într–adevăr, se pare că factorul declanşator a fost reprezentat de schimbările constituţionale pe care doreau să le facă. În acelaşi timp, este una dintre puţinele naţiuni musulmane conduse de o femeie; să sperăm că şi Iranul îi va urma exemplul în scurt timp. Această doamnă, Roza Otunbaieva, este primul preşedinte al unui stat ex–comunist din Asia Centrală – şi bravo ei.

Toate naţiunile democratice al trebui să facă tot ce le stă în putinţă pentru a sprijini o asemenea aspirantă la democraţia parlamentară, însă este înconjurată de vecini autocraţi puternici, iar ameninţarea radicalismului islamic este mereu prezentă la graniţele sale. Această ţară este un perete al democraţiei şi merită tot sprijinul nostru.

Mi–e teamă însă că a devenit un pion într-un joc mai amplu al puterii. Acum ea face parte din Organizaţia de cooperare de la Shanghai, de care Rusia şi China se folosesc pentru a domina vestul spaţiul al Asiei Centrale şi a cărei agendă ar trebui privită cu oarecare suspiciune. China şi Rusia au stimulente pentru a destabiliza ţara şi pentru a periclita prezenţa unei baze aeriene americane acolo, cu sprijinul ascuns al forţelor de opoziţie.

O să închei prin a spune că toate statele democratice ar trebui să sprijine această naţiune aspirantă, curajoasă, dar cu multe probleme.

  Alojz Peterle (PPE). – (SL) La cinci ani de la schimbarea puterii în Kârgâzstan, noua revoluţie a generat o criză politică mai acută, cu consecinţe pentru întreaga regiune. Merită observat faptul că, în ciuda crizei, referendumul pentru modificările constituţionale – căruia îi vor urma alegerile parlamentare din toamna aceasta – s–a desfăşurat în mod paşnic şi democratic.

Pe lângă alegerile democratice, stabilizarea ulterioară implică o analiză obiectivă a cauzelor tragicului conflict din sudul ţării, eforturi de reconciliere ale comunităţilor kârgâze şi uzbece, prevenirea oricărui alt dezastru umanitar şi o coordonare eficientă a ajutorului internaţional.

În acelaşi timp, trebuie să fim mai atenţi decât am fost acum cinci ani, atunci când acordăm asistenţă pentru introducerea unei bune guvernanţe pe termen lung. Doar asistenţă juridică sau poliţienească nu este suficientă. Activităţile comunităţii internaţionale, incluzând şi Turcia, ar trebuie să ducă cât mai rapid la deschiderea graniţelor pe care Kârgâzstanul le are cu toate statele vecine.

Mă bucură implicarea promptă a Uniunii Europene şi sunt sigur că vom reuşi să garantăm, aşa cum, de altfel, şi trebuie să facem, că ritmul şi eficienţa acţiunilor noastre aduc un plus de valoare. În momentul de faţă, aspectele umanitare sunt esenţiale, însă nu vom reuşi să le rezolvăm definitiv decât dacă, în acelaşi timp, acţionăm având în vedere un concept politic clar.

Este clar că Kârgâzstanul are nevoie de asistenţă internaţională semnificativă, că schimbările politice care au avut loc de la referendum nu pot aduce singure rezultate rapide sau pozitive şi că această criză nu este în niciun fel în beneficiul Uniunii Europene. Sper că vom reuşi să înţelegem aceste lucruri.

  Katarína Neveďalová (S&D). – (SK) Situaţia din Kârgâzstan s–a soldat cu sute de morţi şi mii de răniţi. În acest caz, Uniunea Europeană şi Parlamentul European trebuie ambele să înţeleagă că, dacă vrem să sacrificăm drepturile omului în anumite zone ale globului, atunci nu va fi vorba despre dreptul la vot sau la a fi reprezentat, ci despre dreptul fundamental al omului, acela la viaţă.

UE a oferit finanţare şi ajutoare umanitare. De asemenea, ţin să îi mulţumesc baroanei Ashton pentru faptul că am reacţionat chiar repede. Cu toate acestea, eu consider că acesta este doar începutul.

UE trebuie să înţeleagă că strategia sa pentru Asia Centrală este foarte slabă. Ar trebui să alocăm mai multe fonduri şi o mai mare importanţă politică acestei regiuni, care vede Uniunea Europeană ca pe un exemplu măreţ, după cum au subliniat deja şi mulţi vorbitori anteriori.

De curând, împreună cu câţiva colegi din Parlament, am vizitat Kazahstanul şi Tadjikistanul şi am văzut şi noi că aceşti oameni chiar cred că le putem acorda asistenţă reală.

Prin urmare, iată pe ce consider eu că ar trebui să se concentreze UE. Ar trebui să ne sporim influenţa, pentru că există mereu o ameninţare din partea Rusiei şi Chinei, desigur, care nu aşteaptă decât ca noi să facem un pas greşit, pentru a interveni ca garanţi puternici şi asigurând stabilitatea, pacea şi cooperarea în regiune.

Trebuie să înţelegem că această regiune este una extrem de importantă pentru noi, fie ca rută de transport între China şi UE, sau ca regiune cu imense resurse naturale – într–adevăr, resursele naturale sunt vaste – de care UE are nevoie.

Prin urmare, şi stabilitatea din zonă este importantă pentru noi. De asemenea, trebuie să asigurăm pacea în regiune şi pentru că din ea face parte şi Afganistanul. Să nu uităm nici acest aspect.

Am o întrebare şi pentru dl Stevenson, care nu ascultă acum, dar căruia sper să o primească întrebarea. A făcut observaţii asupra faptului că revolta a fost de fapt instigată de anumiţi susţinători sau membri ai familiei fostului preşedinte Bakiev.

Întrebarea mea este: chiar putem exclude posibilitatea ca familia fostului preşedinte Bakiev să fi fost implicată? Este absolut necesar să se desfăşoare o anchetă a evenimentelor, pentru a vedea care este de fapt adevărul.

  Andrzej Grzyb (PPE). – (PL) Mie mi se pare că spunem cu toţii ce a cauzat actuala criză din Kârgâzstan. Autoritatea preşedintelui Bakiev a ajuns să fie atât de urâtă, încât a fost răsturnat, însă au avut loc şi masacre şi catastrofe umanitare în Valea Fergana, mai ales în regiunile Osh şi Jalalabad. Deja s–a spus care este însemnătatea Văii Fergana în subregiune, cum importanţa sa vine de la sursele de apă, însă mai trebuie menţionat faptul că, parţial, masacrele au fost inspirate şi de grupări radicaliste – numele care se vehiculează aici sunt Mişcarea islamică din Uzbekistan şi Uniunea islamică Jihad. Există voci care afirmă că acestea ar fi fost finanţate din mai multe surse, printre care şi fiul fostului preşedinte Bakiev.

S–a organizat un referendum pentru a modifica Constituţia. Salutăm faptul că 90 % dintre cei care au votat au fost în favoarea schimbărilor. Ţara este acum condusă de dna preşedinte Otunbaieva, o femeie puternică, care îşi doreşte aceste schimbări. Ea beneficiază de sprijinul marii majorităţi a societăţii şi îşi doreşte consolidarea parlamentului din Kârgâzstan. Acesta reprezintă un adevărat succes pentru actualele autorităţi din Kârgâzstan. Ar trebui să îl sprijinim.

Modul paşnic în care s–a desfăşurat referendumul şi evaluările bune primite, inclusiv din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, creează impresia de stabilitate, însă, în realitate, această stabilitate este foarte fragilă şi superficială. Printre cauze se numără eroziunea structurilor statului şi alegerile programate pentru 10 octombrie, care nu permit reforme mai rapide, precum şi criza economică şi socială, dar şi structurile autoritare neoficiale din Kârgâzstan şi anumite grupuri care ar putea fi numite grupări de crimă organizată. Tuturor acestora li se adaugă, desigur, dezastrul umanitar, pe care încercăm să–l rezolvăm, dar care, desigur, nu a fost încă depăşit în totalitate.

După părerea mea, toate aceste probleme sunt agravate de abordarea oarecum necorespunzătoare a Rusiei şi Chinei, principalii actori din regiune, care, desigur, diferă de abordarea Statelor Unite. S–a mai spus că, din motive printre care şi prezenţa unei baze SUA în Manas, Rusia are o altă abordare faţă de Kârgâzstan şi, desigur, exercită o influenţă enormă.

Sunt de acord cu ceea ce au afirmat deja comisarii, că trebuie intensificat efortul umanitar şi că ar trebui să desemnăm o comisie independentă care să investigheze cauzele acestei crize.

  Justas Vincas Paleckis (S&D). – (LT) Am urmărit îndeaproape evenimentele petrecute în Kârgâzstan în ultimele luni, mai ales odată ce numele Roza Otunbaieva a început să apară în presă. Acum zece ani, eram colegi – ea era ambasadorul ţării sale la Londra. Ambasadele Lituaniei şi Kârgâzstanului erau vecine. Adesea ne întâlneam şi stăteam de vorbă. Am rămas cu impresia că Roza Otunbaieva nu este doar un diplomat cu experienţă, ci un politician puternic, cu vederi democratice, care poate analiza la rece situaţia mondială, dar şi cea din ţara sa. Consider că alegerea sa în funcţia de preşedinte al Kârgâzstanului va aduce stabilitate în ţară, va ajuta la demararea reformelor şi va îmbunătăţii relaţiile cu vecinii mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi.

Kârgâzstanul devine treptat prima republică parlamentară din regiune şi nu mai trebuie să fie condus de clanuri de familie. Totuşi, situaţia continuă să fie extrem de complexă. Refugiaţii de etnie uzbecă, care încă nu s–au întors la casele lor, au ignorat referendumul. Riscul unor tulburări există în continuare, mai ales pe măsură ce alegerile parlamentare din toamnă se apropie.

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să ajungă rapid la un acord în legătură cu mecanismele şi măsurile specifice implicării UE, care ar putea fi puse în aplicare în cazul în care conflictul se adânceşte şi mai mult. O misiune UE pentru răspuns în situaţii de criză ar trebui să joace un rol însemnat acolo. Trebuie să consolidăm şi mecanismele de coordonare dintre Organizaţia Naţiunilor Unite, UE şi OSCE.

Fac apel la autorităţile din Kârgâzstan să pedepsească vinovaţii acestor evenimente sângeroase, garantându–le, în acelaşi timp, un proces corect. Garantarea drepturilor la asistenţă medicală, educaţie şi muncă este cel mai bun mod de a asigura unificarea societăţii, insuflarea democraţiei şi combaterea corupţiei şi a radicalismului.

  Joachim Zeller (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, baroană Ashton, doamnă comisar, doamnelor şi domnilor, am fost şocat de recentele evenimente din Kârgâzstan – revolte violente, crime, case arse şi puhoiul miilor de refugiaţi care îşi părăseau casele în încercarea de a scăpa de violenţă – şi am numai compasiune pentru victime. În acelaşi timp, evenimentele din Kârgâzstan aduc în atenţie situaţia din Asia Centrală, care nu trebuie să ne lase indiferenţi pe noi, cei din Parlamentul European. Din contră chiar, ar trebui să ne îndreptăm întreaga atenţie către ţările din acea regiune. Şi nu trebuie să ne concentrăm doar la acele ţări cu multe resurse minerale, pentru care Europa are un interes economic, ci, conform strategiei pentru Asia Centrală adoptată în 2007, ar trebui să ne ocupăm în mod egal de toate ţările. Cred că este de datoria noastră.

Statele din Asia Centrală care au reuşit să răstoarne conducerea ţaristă şi, ulterior, sovietică acum nici 20 de ani au o moştenire grea. Graniţele trasate în mod arbitrat de către Stalin, fără nicio preocupare faţă de teritoriile ocupate de etniile din regiune, îngreunează, evident, buna convieţuire, atât în interiorul, cât şi dincolo de graniţele acestor ţări. Sărăcia, corupţia, ignorarea drepturilor omului şi ale minorităţilor, regimurile autoritare, condiţiile economice din ţări precum Tadjikistanul şi Kârgâzstanul, din cauza cărora sute de mii de oameni emigrează pentru a găsi locuri de muncă şi soluţionarea conflictelor prin violenţă, toate acestea ne arată că există un semn de întrebare legat de cum se vor dezvolta ţările din această regiune.

Uniunea Europeană nu poate sta indiferentă în timp ce se întâmplă acest lucru. Dacă vrem să ne asigurăm că aceste state nu vor adopta structuri fundamentaliste şi că locuitorii nu vor deveni victimele permanente ale regimurilor dictatoriale, atunci este nevoie de angajamentul nostru deplin. Pe lângă satisfacerea nevoii urgente pentru ajutoare materiale, trebuie să menţinem contactul cu aceste ţări, oferind sprijin activ forţelor democratice care se dezvoltă acolo. Haideţi să–i dăm şansa doamnei preşedinte Roza Otunbaieva să aducă pacea în Kârgâzstan şi să înceapă crearea unor condiţii politice stabile. Rezoluţia dezbătută astăzi şi votată mâine trebuie să fie urmată de acţiuni, astfel încât populaţia din Kârgâzstan şi din alte state din Asia Centrală să nu aibă sentimentul că i–am lăsat singuri în eforturile de a–şi croi drumul către viitor sau că îi abandonăm forţelor nedemocratice. Aceste ţări au aşteptări foarte ridicate de la noi, europenii, şi nu trebuie să le dezamăgim.

  Elena Băsescu (PPE). - În luna aprilie, tot aici, ne exprimam îngrijorarea cu privire la posibilitatea escaladării violenţelor din Kârgâzstan. Din păcate, în perioada care a urmat, câteva sute de oameni şi-au pierdut viaţa în conflictele interetnice.

Situaţia din Kârgâzstan continuă să pună în pericol stabilitatea întregii regiuni a Asiei Centrale. Minoritatea uzbecă, care reprezintă peste 14 % din populaţie, continuă să se afle într-o situaţie dificilă. Peste 400 000 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din cauza violenţelor.

Faptul că referendumul din 27 iunie s-a desfăşurat fără incidente majore demonstrează că situaţia din această ţară se poate îmbunătăţi. Consider că voinţa populaţiei, care a susţinut în proporţie de peste 90 % adoptarea unei noi constituţii, trebuie respectată.

În concluzie, doresc să reafirm că Uniunea Europeană trebuie să joace un rol mai activ în Asia Centrală, atât în plan politic, cât şi economic.

  Indrek Tarand (Verts/ALE). – (ET) Aş dori să fac observaţia că graniţele trasate de Stalin pot rămâne, într–adevăr, dar această ţară, care, ca succesor al Uniunii Sovietice, este membru al Consiliul de Securitate al ONU, trebuie să abordeze şi chestiunea lichidării moştenirii staliniste. Cu toate acestea, nu doreşte să îşi asume responsabilitatea lichidării moştenirii în Asia Centrală. Această ţară este Rusia. Aş vrea să mulţumesc Comisiei şi Parlamentului pentru faptul că se depun eforturi pentru a ajuta refugiaţii şi persoanele care se confruntă cu probleme. Totuşi, ar trebui să comunicăm Moscovei că dezicerea de responsabilitate este inacceptabilă pentru noi.

Noi dedicăm o oră de discuţii referitoarele la problemele din Kârgâzstan şi Turkmenistan, dar ştiţi ce face în tot acest timp Vladimir Putin? Se uită la meciul de fotbal Spania–Germania. Aşa ceva este inadmisibil.

  Herbert Dorfmann (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, originea situaţiei din Kârgâzstan se află în trasarea complet arbitrară şi voit incorectă a graniţelor în toată regiunea Asiei Centrale de acum câţiva zeci de ani, ceea ce a dus la naşterea câtorva minorităţi. La acestea se adaugă şi sărăcia şi lupta pentru apă şi teren propice dezvoltării, care au creat un butoi de pulbere, care, din nefericire, a explodat încă o dată.

Cred că, dacă se doreşte pacea în regiune, aceste probleme esenţiale şi, mai ales, problema minorităţilor trebuie rezolvate. După modelul de admirat al Comisiei de luare a unor măsuri rapide, şi noi va trebui să abordăm aceste probleme din regiune pe viitor. Va trebui ca aceste state să îşi protejeze grupurile de minorităţi şi să creeze condiţiile necesare pentru ca membrii acestor minorităţi să se simtă în siguranţă în regiune. Odată ce o nouă conducere politică se va instala în Kârgâzstan, va trebui sa adresăm această problemă politicienilor responsabili. Cred că o situaţie în care minorităţile sunt dezavantajate creează condiţiile preliminare pentru radicalizare şi, aşa cum s–a văzut în regiune, când radicalismul religios se adaugă în amestec, rezultatul este un butoi de pulbere care, din păcate, poate exploda foarte repede.

  Catherine Ashton, Vicepreşedintă a Comisiei/Înaltă Reprezentantă al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Doamnă preşedintă, dezbaterea de astăzi subliniază preocuparea sporită a Uniunii Europene în ceea ce priveşte situaţia din Kârgâzstan şi importanţa menţinerii angajamentului nostru de a ajuta această ţară în drumul său către pace, stabilitate, reconciliere interetnică şi democraţie.

S–a ajuns la acordul general potrivit căruia eforturile noastre ar trebui plasate cu fermitate în contextul internaţional general. Consider că este important şi sunt sigură că distinşii deputaţi vor fi de acord să continuăm coordonarea cu ONU şi cu OSCE îndeaproape şi, aşa cum spunea dl Rinaldi, să ne asigurăm că justiţia va juca un rol extrem de important.

După cum distinşii deputaţi ştiu, în prezent, cauzele exacte ale crizei nu sunt clare. Distinşii deputaţi au ridicat problema rolului jucat de fosta conducere în crearea acestei situaţii. Onoraţii deputaţi şi–au manifestat preocuparea pentru a se asigura că se va face dreptate şi că se va efectua o anchetă relevantă în acest sens. În acest context, implicarea organizaţiilor care luptă pentru drepturile omului este de bun augur şi reprezintă un aspect important în această problemă.

După cum au remarcat şi onoraţii deputaţi, în sud securitatea s–a îmbunătăţit, dar suntem cu toţii conştienţi că există riscul reluării violenţelor şi al apariţiei fenomenului de contagiune în zonă; în continuare există un potenţial ridicat pentru aceste fenomene. Cunosc foarte bine şi faptul că resentimentele interetnice sunt în continuare foarte puternice. Trebuie să rămânem foarte vigilenţi şi să continuăm discuţiile, dezbaterile, să analizăm, să ne angajăm şi să colaborăm cu partenerii noştri pentru a ne asigura că am făcut tot posibilul pentru ca această democraţie să crească şi să se dezvolte.

Ştiu că Reprezentantul, Pierre Morrel, va face tot posibilul pentru a continua munca pe teren. Eu, la rândul meu, voi face tot posibilul, în colaborare cu dna Comisar Georgieva pentru a ne asigura că răspunsul pe care îl dăm este pe măsura provocării. Iar, în acest demers, vom lua, fără îndoială, în considerare opiniile pe care onoraţii deputaţi le–au prezentat în această seară.

  Kristalina Georgieva, membră a Comisiei. – Doamnă preşedintă, aş vrea să le mulţumesc distinşilor deputaţi pentru indicaţiile foarte valoroase pe care ni le–au furnizat în discursurile dumnealor în această seară.

Daţi–mi voie să mă refer la patru dintre punctele abordate. În primul rând, unii dintre deputaţi au vorbit despre importanţa referendumului şi despre decizia corectă care a fost luată. Şi aş vrea să menţionez suportul acordat de baroana Ashton şi Ambasadorul Morel pentru că UE – şi am aflat acestea în Bişkek – şi–a adus contribuţia la obţinerea susţinerii internaţionale pentru a păstra data prestabilită a referendumului. Aceasta a fost decizia corectă pentru că a întărit substanţial legitimitatea guvernului şi a fost un element decisiv în decizia refugiaţilor de a se întoarce.

Şi ajung acum la al doilea punct: situaţia de cealaltă parte a graniţelor. Singurele persoanele care se regăsesc de cealaltă parte a graniţelor în Uzbekistan sunt cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale. În mare parte, cei care se aflau peste hotare s–au întors, deşi – aşa cum s–a mai spus – încă se manifestă o temere faţă de reluarea evenimentelor într-un moment prea critic. După 40 de zile de la masacru şi când doliul se va fi sfârşit, există temerea că în perioada 15–20 iulie s–ar putea relua violenţele, precum şi în perioada de pregătire a alegerilor înainte de 10 octombrie.

Ceea ce mă duce la punctul trei. Aş vrea să vă împărtăşesc faptul că doamna preşedintă Otunbaieva a felicitat reacţia adecvată a domnului preşedinte Karimov din Uzbekistan şi sprijinul pe care l–a primit din partea vecinului său în lupta pentru oprirea violenţelor. Dar, acestea fiind spuse, doamna preşedintă Otunbaieva continuă să ceară suportul nostru – al Europei – pentru că se teme pentru viitorul democraţiei în Kârgâzstan.

Daţi–mi voie să termin cu un punct referitor la priorităţi şi la viitoarele acţiuni. Ţara va avea nevoie de ajutor. Este o ţară săracă. Am lucrat în Kârgâzstan în anii '90 şi văd că s–au înregistrat progrese semnificative în starea democraţiei, dar că rămân în continuare multe de făcut pentru dezvoltare. Un motiv de îngrijorare este faptul că unii dintre donatori – inclusiv câţiva din Europa – au început să îşi reducă programele. Eu vreau doar să subliniez faptul că acum nu este momentul de a reduce sprijinul acordat dezvoltării în Kârgâzstan. Noi îi vom transmite comunităţii de donatori mesajul din partea Comisiei că nu este momentul să reducem sprijinul acordat în regiune.

Kârgâzstanul este în mare parte o societate cu o cultură de tip clan, iar păstrarea unei democraţii parlamentare nu va fi uşoară. Doamna Otunbaieva este o femeie curajoasă care, în timpul inaugurării sale ca preşedinte, la care am avut onoarea de a participa, ne–a spus că mandatul său de preşedinte va fi unul scurt. A spus că se va retrage la sfârşitul lui 2010, dar a promis că va fi un mandat esenţial şi ne–a cerut să o sprijinim în acest demers.

Consider că merită acest ajutor şi că, dacă o susţinem, această ţară va avea ocazia să se dezvolte – pentru oamenii săi, dar şi pentru stabilitate în regiune de pe urma căruia am beneficia cu toţii.

(Aplauze)

  Preşedinta. – Am primit şase propuneri de rezoluţie⁽¹⁾ depuse în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc joi, 8 iulie 2010.

(1) A se vedea procesul–verbal

18. SIDA/HIV în perspectiva celei de-a XIII-a conferinţe internaţionale privind SIDA (Viena, 18-23 iulie 2010) (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct pe ordinea de zi este declaraţia Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedintă a Comisiei cu privire la SIDA/HIV, în vederea celei de–a 18–a Conferinţe internaţionale pe tema SIDA (Viena, 18–23 iulie 2010).

  Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei şi Înaltă Reprezentantă al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Doamnă preşedintă, distinşi deputaţi, mă bucur că am ocazia să particip la această sesiune despre drepturile omului şi HIV/SIDA. Este o dezbatere de actualitate, având în vedere că doar 11 zile ne mai despart de deschiderea celei de–a 18–a Conferinţe internaţionale pe tema SIDA, care va avea loc la Viena.

Răspândirea virusului HIV continuă să provoace multă suferinţă. Impactul virusului HIV este mai grav în situaţiile în care drepturile omului nu sunt respectate, şi ştim că situaţiile de conflict pot duce la o creştere a numărului de infecţii cu HIV, mai ales când abuzurile sexuale împotriva femeilor şi copiilor sunt frecvente. În absenţa unor legi relevante împotriva discriminării, persoanelor infectate cu virusul HIV le este de multe ori teamă să ceară ajutor, de teamă că vor fi stigmatizate.

În ţările în care homosexualitatea este incriminată, unii se mai confruntă şi cu teama pedepsei cu închisoarea, iar, în cazuri extreme, chiar pedeapsa cu moartea. Drepturile omului ar trebui să responsabilizeze oamenii, inclusiv persoanele infectate cu HIV. Dreptul fiecăruia de a se bucura de cele mai înalte standarde de sănătate fizică şi mentală presupune ca cei care sunt afectaţi de HIV să aibă acces la informaţii, precum şi la măsuri de prevenţie eficiente şi la tratament. Nu trebuie să se facă discriminări împotriva persoanelor afectate din cauza statutului lor.

Distinşi deputaţi, ştim că infecţia cu HIV este folosită în unele state ca motiv de excludere a solicitanţilor de azil, încălcându-li-se astfel dreptul de a căuta protecţie. Persoanele infectate îşi pot pierde dreptul de a lucra, iar copiii infectaţi sunt câteodată excluşi din şcoli. Uniunea Europeană este lider în protecţia drepturilor persoanelor afectate şi infectate cu HIV. Consiliul European a adoptat, în concluziile din noiembrie 2009, un program de acţiune al UE pentru a adopta o abordare externă a problemei HIV/SIDA, inclusiv nevoia de a se referi la aspectul drepturilor omului.

Uniunea Europeană este foarte activă în promovarea libertăţii de a călători pentru persoanele infectate cu HIV. Poziţia adoptată de noi este că restricţiile de intrare, şedere şi rezidenţă ale persoanelor infectate cu HIV sunt discriminatorii şi nu protejează sănătatea publică. În consecinţă, salutăm modificările recente ale reglementărilor SUA şi Chinei ca semne pozitive. În ultimele luni, reprezentanţii UE, atât la Bruxelles, cât şi în statele partenere, au făcut câteva demersuri în această problemă, inclusiv prin exprimarea preocupărilor UE faţă de incriminarea comportamentului sexual între adulţi care consimt la aceste relaţii – Uganda, Burundi, Malawi – sau de hărţuire a activiştilor SIDA prin intermediul poliţiei şi al autorităţilor judiciare din Senegal.

Recenta adoptare a unui set de instrumente de către UE pentru a promova şi proteja respectarea drepturilor omului persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale şi transsexuale va consolida acţiunile UE în acest domeniu.

  Lena Kolarska-Bobińska, în numele Grupului PPE. – (PL) Doamnă preşedintă, doresc să îi mulţumesc doamnei Ashton, pentru că, deşi afară toată lumea se uită la meci, noi dezbatem aici drepturile persoanelor bolnave de SIDA. Dezbatem, pentru că este o problemă supărătoare pentru noi toţi. Deşi în ultimi ani s–au înregistrat progrese în ceea ce priveşte tratamentele aplicate şi metodele de prevenţie, mai avem în acest moment doar cinci ani pentru a realiza Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, în care statele membre ale ONU s–au angajat să reducă răspândirea HIV/SIDA şi să reducă numărul de infecţii.

Adevărul este că, între timp, numărul persoanelor infectate cu acest virus este în creştere. Această situaţie este întâlnită în anumite regiuni în special şi în cazul anumitor grupuri sociale de femei şi fete. În consecinţă, în rezoluţia noastră, ne afirmăm şi ne oferim sprijinul pentru trei tipuri de acţiuni. În primul rând, măsuri legale menite să încurajeze statele cu risc ridicat de infectare să facă din lupta împotriva SIDA o prioritate şi să pregătească planuri de luptă împotriva bolii, inclusiv pregătirea şi introducerea unor legi împotriva discriminării menite să protejeze grupurile sociale expuse la risc.

În al doilea rând, punem un deosebit accent pe măsurile educaţionale. Este extrem de important să asigurăm accesul la educaţie şi la informaţii cu privire la virusul HIV pentru a transforma discriminarea în înţelegere şi acceptare. Acesta este o măsură importantă nu numai în cazul ţărilor în curs de dezvoltare şi subdezvoltate, ci şi în statele UE, unde rămâne în continuare o chestiune dureroasă şi importantă.

Pe lângă activităţile educaţionale, punem accent şi pe importanţa accesului la anumite medicamente. De exemplu, în toamnă, se va semna un acord de liber schimb cu India. Una dintre problemele fundamentale cu care ne–am confruntat în timpul vizitei în India a fost când s–a evidenţiat modul în care ţara produce medicamente foarte ieftine care pot preveni şi lupta împotriva SIDA. Când se va semna acordul cu Uniunea Europeană, această producţie va fi restricţionată, deci şi acest aspect trebuie luat în considerare.

  Michael Cashman, în numele Grupului S&D. – Doamnă preşedintă, ascultând nota introductivă a baroanei Ashton, nu pot spune decât că pot pleca liniştit acasă. Mi–am terminat treaba. Nu de multe ori am ascultat pe cineva în poziţia dumneaei care să înţeleagă nu numai acţiunile realizate, ci şi ceea ce trebuie să facem pentru a–i proteja pe cei mai vulnerabili.

De aceea sunt foarte încântat că Parlamentul s–a hotărât să adopte o abordare bazată pe drepturi, deoarece, odată ce ai obţinut drepturile, acestea pot fi exercitate chiar de tine, de către societate civilă care acţionează în numele tău sau de către guvernul statului tău – şi vorbesc acum şi în calitate de raportor al Parlamentului în chestiunea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.

Din păcate, în cazul SIDA şi HIV, cifrele sunt în creştere: în prezent, în jur de 33 de milioane de oameni trăiesc cu SIDA şi HIV. Numai în 2008, 2,7 milioane de noi cazuri de infecţie cu HIV au apărut în mare parte în Africa Subsahariană, iar majoritatea – 60 % – este reprezentată de femei şi copii. Este clar că trebuie să facem mult mai mult. Trebuie să responsabilizăm oamenii cu privire la deciziile pe care le iau referitoare la corpurile lor şi în negarea drepturilor de către ceilalţi – în special bărbaţii – sau aceia, precum transsexualii, care de multe ori lucrează în industria sexului şi, neavând de ales, trebuie să cedeze în faţa solicitărilor celorlalţi. De aceea mă bucur că am făcut referire la cei care sunt afectaţi în primul rând.

Niveluri ridicate ale infecţii se înregistrează în rândul celor care lucrează în industria sexului, bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu alţi bărbaţi şi îşi neagă propria sexualitate din cauza unui nivel scăzut de stimă de sine, persoanele transsexuale, prizonierii, consumatori de droguri injectabile, membri ai populaţiilor migratoare, refugiaţi şi lucrători mobili în aproape toate regiunile. Chiar în vecinătatea noastră, în Ucraina şi Rusia, precum şi în alte ţări, există niveluri epidemice.

Cu toate acestea, nu sunt numai veşti proaste: UE ocupă un loc de frunte în lupta împotriva SIDA şi sper că va lupta şi în cadrul Conferinţei anuale de la Viena.

Vreau doar să spun un lucru. Gândiţi–vă că, în spatele acestor statistici de milioane de persoane, este o viaţă afectată de realitatea traiului cu SIDA şi HIV. Gândiţi–vă la generaţiile pierdute, vieţile pierdute, iubiţi pierduţi, părinţi pierduţi, surori şi fraţi pierduţi, vieţi pierdute din cauza pierderii altor vieţi. Gândiţi–vă la pierderi – la pierderi totale, abjecte, de vieţi omeneşti din cauza transmiterii virusului HIV care poate fi prevenită.

  Sophia in 't Veld, în numele Grupului ALDE. – Doamnă preşedintă, înainte de toate, aş vrea să le mulţumesc baroanei Ashton, pentru discursul său introductiv, şi colegilor mei, dna Kolarska şi dl Michael Cashman, pentru cuvintele adresate.

Subscriu întru totul la ceea ce s–a spus. Trebuie să spun că ultimul din aspectele la care Michael Cashman a făcut referire – faptul că această boală poate fi prevenită – este foarte frustrant pentru mine. Cu mijloace foarte simple şi gratuite – nu costă nimic – am putea preveni atât de multe cazuri de HIV/SIDA. Am putea pune capăt atâtor suferinţe.

Am să analizez câteva cuvinte cheie, începând cu stigmatizarea. Dna Kolarska a menţionat discriminarea, care a fost menţionată şi de către dvs., baroană Ashton. Chiar şi în UE există stigmate. Gândiţi–vă că în anumite state membre, de exemplu, persoanelor homosexuale încă le este interzis să doneze sânge. Sau că încă există state membre care, în ciuda tuturor normelor şi a tuturor principiilor pe care le apărăm, cer persoanelor care doresc să intre în ţară o declaraţie din care să reiasă că sunt HIV negative, chiar şi în interiorul UE. Acestea sunt aspecte pe care ar trebui să le luăm în considerare când dăm indicaţii altor ţări despre cum ar trebui să se comporte. Deci, dacă salutăm ridicarea interdicţiei de călătorie în SUA, ar trebui să aplicăm aceleaşi principii şi în Uniunea Europeană.

Pe lângă stigmatizare, mai există şi problema obtuzităţii faţă de comportamentele sexuale. Eu sunt şocat să aflu că în acest Parlament încă mai există persoane care simt că nu ar trebui să susţină genul de rezoluţie pe care o vom vota mâine pentru că face referire la drepturile de sănătate sexuală şi reproductivă şi la autonomia sexuală a femeilor. Dacă am recunoaşte pur şi simplu acele principii şi noţiuni şi dacă am avea sprijinul tuturor deputaţilor din acest Parlament, am putea deja pune capăt atâtor suferinţe. Nu reuşesc să înţeleg cum pot oamenii refuza să susţină aceste principii şi să poată privi în ochi oamenii – în special femeile, trebuie să spun – care suferă de aceste boli istovitoare. Cred că autonomia şi drepturile femeilor sunt aspecte care trebuie clarificate. Să se recunoască faptul că femeile sunt stăpâne pe propriile lor corpuri şi că pot lua decizii – nu numai în afara UE, ci şi în interiorul acesteia.

Acestea sunt lucruri care nu ne costă nimic – accesul la medicaţie şi la servicii de sănătate adecvate. Sunt principii de bază. În interiorul Uniunii Europene, considerăm că acesta este un drept uman principial, adică însăşi tema dezbaterii de azi. Atunci, de ce negăm drepturile altor persoane sau le considerăm privilegii sau favoruri? Nu, acesta este un drept fundamental. În plus, dacă eşti o persoană pragmatică, suntem în mijlocul unei crize economice care loveşte îndeosebi ţări din afara Uniunii Europene. Trebuie să admitem că o forţă de muncă sănătoasă este prima condiţie prealabilă pentru dezvoltarea economică. Aşadar, să investim în sănătate.

Prin urmare, aş dori să fac apel la acele ţări care se gândesc în acest moment să taie din bugetele dedicate asistenţei pentru dezvoltare şi, în special, ale asistenţei pentru sănătate publică. Aceasta ar trebui să fie una dintre priorităţile noastre şi nu ar trebui să luăm în considerare reducerea bugetelor. Ar trebui să vorbim despre susţinerea acestor ţări şi să nu uităm, în acelaşi timp, să facem apel la responsabilitatea autorităţilor naţionale.

În concluzie, i–aş îndemna pe membrii tuturor grupurilor din Parlament să susţină mâine votarea acestei rezoluţii.

  Heidi Hautala, în numele Grupului Verts/ALE. – Doamnă preşedintă, susţin fără rezerve tot ceea s–a spus de către cei trei colegi din alte grupuri politice despre HIV şi SIDA şi aş dori să–i mulţumesc şi Înaltei Reprezentante pentru felul în care a abordat această problemă. Rezoluţia pe care o vom adopta mâine va reprezenta o contribuţie importantă la cea de–a 18–a Conferinţă internaţională pe tema SIDA, care va avea loc la Viena în această lună. Acolo vom putea sublinia cât de important este ca UE să lucreze cu acele ţări care încă mai au legi şi politici care reprezintă adevărate obstacole în îngrijirea persoanelor infectate cu HIV/ SIDA. Acestea sunt obstacole cruciale în prevenirea acestei boli. În rezoluţia noastră afirmăm că mai există încă 106 state de acest fel. Avem o sarcină majoră în politica externă şi politica de dezvoltare în a evidenţia faptul că avem nevoie de abordări bazate pe probe în chestiunea HIV/SIDA.

Trebuie să luptăm împotriva ideilor preconcepute şi a discriminării care există încă. Este trist să vedem că multe state încă incriminează comportamentul homosexual. Trebuie să le transmitem acestor ţări faptul că orientarea sexuală nu se bazează pe tradiţii şi cultură. Este vorba de adoptarea unui tratament decent faţă de oameni, este vorba de drepturile lor, iar abordarea bazată pe drepturi este cea corectă.

  Marisa Matias, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Doamnă preşedintă, domnule comisar, trebuie să repetăm aceste statistici pentru toată lumea, pentru că nu putem spune niciodată că le–am repetat suficient. În 2008, existau 2,4 milioane de cazuri noi de persoane cu SIDA şi 2 milioane de decese, şi cifrele cresc în fiecare an. Astăzi sunt 33,4 milioane de oameni cu această boală, şi aceasta este doar o cifră estimativă. Două treimi – repet, două treimi – din aceste persoane nici măcar nu au acces la tratament. Vorbim despre o boală a cărei incidenţă crescută este invers proporţională cu accesul la tratament. Se estimează că peste 22 de milioane din numărul total de persoane infectate trăiesc în Africa Subsahariană.

Mai sunt şi alte dezechilibre: de exemplu, numărul femeilor cu această boală continuă să fie mult mai mare decât numărul bărbaţilor. O problemă urgentă este astăzi, aşa cum a fost şi ieri şi alaltăieri, angajarea faţă de prevenire, accesul la tratament şi un răspuns bazat pe drepturile omului.

Solicităm Comisiei şi Consiliului să iniţieze angajamentele exprimate şi să vadă SIDA ca pe o prioritate globală de sănătate publică. Avem, aşadar, nevoie de politici pentru a reduce vulnerabilitatea şi pentru a combate diferite tipuri de discriminare, cum ar fi cea cu care se confruntă donatorii de sânge dintre persoanele infectate, chiar în Europa, pentru că au o orientare sexuală diferită de cea obţinută. Sprijinul existent s–a dovedit clar inadecvat şi, astfel, este necesar să consolidăm Fondul global pentru lupta împotriva HIV/SIDA, tuberculozei şi malariei şi să recunoaştem că reducerile generale ale fondurilor pentru programele de sănătate sexuală şi reproductivă din ţările în curs de dezvoltare au agravat situaţia.

Suntem mândri de Europa pentru că este un campion în domeniul dezvoltării de asistenţă, dar acest campion nu poate avea două feţe şi asta ni se aplică tuturor.

  Seán Kelly (PPE). – Doamnă preşedintă, as vrea să o felicit pe baroana Ashton pentru activitatea sa desfăşurată în legătură cu convingerile sale. În timpul scurtei sale prezenţe aici, s–a comportat foarte bine.

Experienţa mea în domeniul HIV/SIDA a început acum câţiva ani, când am lucrat ca voluntar în Malawi. Am văzut acolo efectul devastator al HIV/SIDA asupra copiilor şi adulţilor. Este o ţară cu12 milioane de locuitori, cu o speranţă de viaţă de 42 de ani şi cu una dintre cele mai ridicate rate de prevalenţă a HIV/SIDA din lume, cu aproape trei sferturi dintr–un milion de copii care suferă de HIV/SIDA. Se estimează că 86 000 de persoane decedează anul din acest motiv, iar cel puţin alţi 80 000 sunt infectaţi cu HIV/SIDA anual.

Doar 50 % din cei care au avut nevoie de terapie antiretrovirală au acces la aceasta, aşa că sunt foarte multe de făcut. Trebuie făcute trei lucruri. Unu – îngrijire medicală: mai întâi să încercăm să prevenim, apoi să tratăm unde apare. Doi – educaţia, astfel încât oamenii să ştie cum să o prevină şi să aibă o atitudine de mai multă compasiune faţă de cei care au contractat–o. Trei – şi baroana Ashton s–a referit la acest lucru – eliminarea anumitor practici bazate pe drepturile unor persoane din triburi care au libertatea de a face ce doresc cu tinerele şi femeile văduve. Acest lucru trebuie să înceteze, şi cei din triburi trebuie să realizeze acest lucru. Cred că în UE am putea ajuta la eliminarea acestei practici tradiţionale.

La final, vreau să adaug, de asemenea, faptul că, pentru a face acest lucru, trebuie să lucrăm cu autorităţile locale. Am observat ceva în Malawi: cumpăram ziarul în fiecare zi şi citeam câteva articole care criticau ONG–urile pentru că nu reuşeau să lucreze în colaborare cu grupurile locale. Aşadar, pentru a evita ceea ce ar fi văzut ca colonialism intelectual sau cultural, lucrăm cu oamenii pentru a le asigura o viaţă mai bună şi pentru a elimina această calamitate care este HIV/SIDA.

  Ulrike Lunacek (Verts/ALE). – Doamnă preşedintă, mă bucur foarte mult că vom ajunge la o decizie comună, sper cu voturile majorităţii Parlamentului, cu privire la această rezoluţie. Este – aşa cum s–a spus – în pregătirea celei de–a 18–a Conferinţe internaţionale despre SIDA de la Viena – care este oraşul meu natal – şi care are ca subiect „aici şi acum”. Este o abordare a HIV sau SIDA bazată pe drepturi, ceva ce a lipsit în trecut. Aşa cum ştim cu toţii – şi aşa cum au spus toţi vorbitorii de aici – că HIV şi SIDA duc la faptul că persoanele afectate – persoanele infectate – sunt văzute ca persoane marginalizate. Sunt date la o parte. Nu sunt considerate persoane care fac parte din societatea normală. Iată de ce este nevoie: să îi punem în centrul atenţiei, prevenirii şi îngrijirii medicale.

Aş vrea să vă reamintesc tuturor că chiar şi OMC în declaraţia sa de la Doha din 2001 cu privire la TRIPS a spus clar că sănătatea trebuie să fie o prioritate înaintea intereselor comerciale, lucru important mai ales în ţări precum cele din Africa, unde 60 % din persoanele infectate sunt femei şi fete – care au, de obicei, mai puţin acces la îngrijire medicală şi mai puţini bani. Aşadar întreaga problemă a brevetării medicamentelor şi a pune medicamentele la dispoziţia persoanelor sărace – segmentelor sărace ale populaţiei – este un aspect cheie în lupta împotriva infecţiei cu SIDA şi HIV. Aşa cum s–a mai spus, femeile şi fetele sunt mai afectate acum decât la începutul epidemiei, când erau afectaţi mai ales bărbaţii homosexuali. Însă nu mai este o boală care afectează preponderent bărbaţii homosexuali. În contextul mondial, mai ales femeile şi fetele sunt afectate, dar şi bărbaţii.

Aşa că vă întreb pe toţi – şi îi rog pe cei care nu au semnat declaraţia – să voteze pentru mâine, să spună clar că sănătatea şi drepturile sexuale şi reproductive sunt pentru toată lumea, şi mai ales pentru cei afectaţi de HIV şi SIDA.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) SIDA continuă să fie o afecţiune fatală şi, în ciuda progreselor medicale, încă ucide milioane de locuitori ai planetei noastre. Virusul HIV atacă sistemul imunitar în aşa fel încât pacientul decedează mai devreme sau mai târziu de o altă infecţie, spre exemplu, de tuberculoză sau de altă infecţie.

Conform studiilor epidemiologice, marea majoritate a oamenilor sunt infectaţi prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată.

Totuşi, să fim sinceri. Dacă ne întrebăm cine sunt aceste persoane infectate, atunci cred că răspunsul este că sunt de obicei bărbaţi sau femei care lucrează în industria sexului, care au numeroase contacte sexuale în fiecare zi, deseori fără nicio formă de protecţie. Aceştia devin un mijloc de răspândire a afecţiunii şi nu trebuie să fim naivi să ne imaginăm că nişte controale medicale mai frecvente, de exemplu, o dată pe săptămână vor rezolva ceva.

Vorbesc în calitate de medic şi ştiu, ca profesionist, că, atunci când examinezi pe cineva luni, şi următorul control va fi peste o săptămână, acesta se pot infecta între timp şi poate deveni o sursă de infecţie el însuși.

Un alt grup de risc, aşa cum a spus dl Cashman mai devreme, sunt persoanele care sunt angajate în industria sexului, deseori cu orientare homosexuală. Aşa cum ştim cu toţii, există în această comunitate – pentru că este o comunitate închisă şi mică – practica schimbării frecvente a partenerilor, şi este doar o problemă de timp până când oamenii dintr–o astfel de comunitate devin infectaţi.

Noi trebuie, așadar, să facem ceva, şi eu sprijin cercetarea pentru a găsi noi remedii. Desigur, antiretroviralele deseori nu sunt complet eficiente, şi sper că în contextul celui de–al şaptelea program cadru pentru cercetare şi dezvoltare ştiinţifică, pe care ştiinţa europeană îl sprijină, de asemenea, se vor descoperi noi molecule care vor aduce cu adevărat un remediu pentru aceste persoane infectate.

Am mai multe comentarii aici. Sunt în favoarea ideii ca noi, Europa, să oferim asistenţă majoră pentru Africa. Sunt milioane de oameni, mai ales în regiunea subsahariană, şi este datoria noastră morală să ajutăm Africa.

PREZIDEAZĂ: Isabelle DURANT
Vicepreşedintă

  Salvatore Iacolino (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, nu există nicio îndoială asupra faptului că, în prezent, SIDA continuă să fie o ameninţare pentru sănătate, şi nu numai pentru sănătatea cetăţenilor europeni. În fiecare an mor mii de oameni, iar această problemă este şi mai acută în ţările în curs de dezvoltare.

Din acest motiv nu trebuie să lăsăm garda jos. De aceea, trebuie să existe mai multă prevenire, informare şi reabilitare, dar, mai presus de toate, mai multe resurse care să fie utilizate într-un mod corespunzător. Este necesară existenţa sprijinului pentru familii, deoarece problemele victimelor bolnave de SIDA devin probleme familiale şi trebuie să acţionăm pentru adoptarea unor comportamente şi stiluri de viaţă sănătoase şi mai adecvate. Obiectivul este de a avea rezultate concrete privind sănătatea, iar obiectivul specific este de a ne asigura că, în timp, aceste probleme vor fi din ce în ce mai reduse.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, în ultimii ani majoritatea noilor infecţii au afectat persoane cu vârste între 15 şi 24 de ani. Tinerii, în special, sunt cei care subestimează potenţialul risc al infecţiei. Aceasta este o consecinţă a necunoaşterii bolii. Aceştia sunt prea tineri să îşi amintească campaniile de informare din anii '80, iar educaţia sexuală nu este una dintre materiile obligatorii în şcoli.

Un sondaj Eurobarometru din 2005 arată faptul că majoritatea cetăţenilor europeni ar fi în favoarea unei implicări mai ridicate a UE în combaterea HIV/SIDA. Totuşi, acest sondaj scoate, de asemenea, la iveală problema ideilor pe jumătate adevărate încă prezente în rândurile populaţiei. Trebuie lansate noi campanii pentru a furniza informaţii adecvate diferitelor categoriilor interesate şi pentru a evita, încă o dată, stigmatizarea persoanelor care suferă de această boală.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Doamnă preşedintă, așa a spus dna Werthmann mai devreme: deşi, în prezent, în jur de 33 de milioane de persoane din întreaga lume sunt purtătoare ale unui virus fatal, există numeroase persoane, în special tineri, care nu cunosc riscurile implicite ale unei lipse de atenţie, şi trebuie în mod serios să continuăm campaniile de informare care, de fapt, nu sunt la fel de intense cum erau în trecut.

Un al doilea punct căruia trebuie să îi acordăm atenţia cuvenită este lupta împotriva excluziunii sociale care rezultă din dezvăluirea contaminării, în urma căreia aproximativ 30 % dintre persoanele din Uniunea Europeană care au virusul nu sunt conştiente de faptul că sunt purtătoare, ceea ce duce la o creştere a riscului de transmitere.

Având în vedere aceste două obiective, virusul trebuie combătut ca o prioritate pentru sănătatea mondială. Comisia şi Consiliul trebuie să întreprindă demersuri responsabile şi să promoveze finanţarea programelor. Acest lucru este crucial. Accentul trebuie pus pe ghidarea şi informarea tinerilor şi, în cele din urmă, creşterea sensibilizării publicului, iar acesta trebuie informat în mod corect, pentru a reduce în mod semnificativ riscul excluziunii sociale.

  Catherine Ashton, Vicepreşedintă a Comisiei/Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Doamnă preşedintă, doresc să încep prin a spune că sunt convinsă de ajutorul pe care conferinţa de la Viena ni-l va furniza pentru a avansa în ceea ce priveşte punerea în aplicare a drepturilor persoanelor de a fi protejate împotriva infecţiilor HIV evitabile şi obţinerea accesului la strategiile de prevenire fundamentate şi tratamente cu grad ridicat de eficienţă, la care numeroşi distinşi deputaţi au făcut referire în această seară.

Doresc să vă asigur, de asemenea, că vom menţine şi creşte angajamentul de a apăra aceste drepturi, atât în Europa, cât şi în cadrul relaţiilor noastre cu ţările terţe, indiferent dacă acestea sunt în apropierea graniţelor noastre sau pe alte continente. Din păcate, eu mă voi afla în Orientul Mijlociu şi nu voi putea participa la conferinţa de la Viena, dar colegul meu, comisarul Dalli, care, bineînţeles, posedă un portofoliu privind sănătatea şi politica în domeniul protecţiei consumatorilor, va reprezenta Comisia Europeană şi va ţine un discurs în cadrul sesiunii de deschidere a conferinţei.

Vor fi prezente numeroase servicii ale Comisiei din diferite domenii precum sănătatea, cercetarea şi dezvoltarea şi, dacă îmi permiteţi, aş dori să invit distinşii deputaţi care participă la conferinţă să se întâlnească cu serviciile din zona UE în care vor fi prezentate politicile şi demersurile pe care le întreprindem în UE sau chiar să se alăture sesiunilor prin satelit organizate de Comisie.

Dacă îmi permiteţi, îmi voi încheia observațiile făcând ceva ce au făcut și alţi distinşi deputaţi în cadrul acestei dezbateri. Istoria mea personală privind acest subiect începe amintind că în această seară a avut loc un meci important în Africa de Sud. Îmi amintesc că, atunci când am fost în Africa de Sud acum câţiva ani, am fost dusă cu maşina la o plimbare în afara oraşului Johannesburg, să văd ţara. Persoana care m-a condus vorbea despre problemele din Africa de Sud în ceea ce priveşte HIV şi SIDA – problemă care a fost abordată de multe persoane şi chiar de cineva cu care am avut privilegiul să lucrez, cântăreaţa Annie Lennox.

În timp ce conduceam, şoferul a spus: „alegeţi un sat, orice sat pe care aţi dori să-l vedeţi în următoarea oră”. Am continuat să mergem şi am spus că am văzut multe sate, dar l-aş alege pe acela. I-am arătat un sat, am condus până acolo şi el m-a dus la cimitir. A spus că, în Africa de Sud, conform tradiţiei, piatra funerară este pusă numai după un an de la moartea persoanei, aşa că orice cruce pe care o vezi, crucile mici, reprezintă persoane care au murit în ultimul an. Am intrat în cimitir şi erau sute de astfel de cruci. Mi-a spus într-o manieră foarte simplă: acestea sunt victime ale SIDA.

Distinşi deputaţi, ceea ce am văzut era tragedia unei devastări inutile şi aduc omagiu distinşilor deputaţi care au propus această rezoluţie şi promit să fac tot ce îmi stă în putere pentru a susţine punerea acesteia în aplicare.

  Preşedinta. – Am primit şase propuneri de rezoluţie ⁽¹⁾ depuse în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc joi, 8 iulie 2010.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. – Numărul persoanelor seropozitive continuă să crească, estimările arătând că, la nivel mondial, 33,4 milioane de persoane sunt infectate cu HIV/SIDA, dintre care nu mai puţin de 2,7 milioane au fost infectate în 2008.

Consider că atât Comisia Europeană cât şi Consiliul trebuie să îşi intensifice eforturile de a aborda problema HIV/SIDA ca pe o prioritate de sănătate publică la nivel mondial, acordând un loc central drepturilor omului în prevenirea şi tratamentul acestei boli şi în îngrijirea şi asistenţa acordată persoanelor afectate. Aceste două instituţii trebuie să încurajeze ţările cele mai afectate de virusul HIV şi SIDA să pună bazele unor cadre naţionale de politică împotriva HIV coordonate, care să garanteze eficienţa măsurilor de prevenire şi îngrijire în caz de îmbolnăvire cu HIV.

Atât Comisia Europeană cât şi statele membre, precum şi comunitatea internaţională, trebuie să adopte cât mai rapid legislaţia prin care să fie asigurat accesul la medicamente eficiente şi accesibile pentru tratarea virusului HIV, la diagnosticare şi la tehnologiile de îngrijire preventivă, curativă şi paliativă a infecţiei cu HIV.

  John Attard-Montalto (S&D), în scris. Este important să ne pregătim bine pentru această conferinţă esenţială, în special în ceea ce priveşte metodele de reducere a costurilor enorme ale medicamentelor administrate părţilor afectate. În Malta, importatorii de medicamente şi secretarul parlamentar naţionalist au căzut de acord să reducă preţul a 63 de medicamente. Acest lucru este şocant, de vreme ce peste 3 000 de medicamente sunt distribuite în Malta. Asta înseamnă că numai 2 % au fost selectate. Dintre medicamentele al căror preţ a fost redus, două au fost luate drept exemple prezentate Comisiei pentru a compara preţurile exorbitante din Malta cu cele din Belgia. Zocor 20mg a fost redus, dar este încă cu 240 % mai scump în Malta decât în Belgia. Dintre celelalte exemple oferite, toate sunt mai scumpe în Malta, cel mai ridicat preţ fiind pentru Tegretol 200 mg, al cărui preţ este cu 150 % mai ridicat, şi Lexotan 3 mg – mai scump cu 113 %. Medicamentul la preţul cel mai redus este Actonel 35, care este cu 20 % mai scump în Malta. Faptul că preţul medicamentelor a început să scadă, deşi nu de ajuns, arată doar câtă dreptate am avut să nu acceptăm scuzele prezentate de anumiţi furnizori de medicamente. Să sperăm că acesta este doar începutul în realizarea obiectivului nostru.

(1) A se vedea procesul-verbal

19. Intrarea în vigoare a Convenţiei privind muniţiile cu dispersie (CMD) şi rolul UE (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct pe ordinea de zi este declaraţia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate privind intrarea în vigoare la 1 august 2010 a Convenţiei privind muniţiile cu dispersie şi rolul UE (2010/2772(RSP)).

  Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei/Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Doamnă preşedintă, sunt extrem de recunoscătoare pentru această ocazie de a discuta problema muniţiilor cu dispersie. Consider că este un moment important pentru a face acest lucru, înainte de intrarea în vigoare a Convenţiei privind muniţiile cu dispersie.

După cum ştiţi, această Convenţie, la origine o iniţiativă norvegiană, va interzice utilizarea, stocarea, producerea şi transferul muniţiilor cu dispersie. Muniţiile cu dispersie, precum minele terestre antipersonal reprezintă – după cum ştiu distinşii deputaţi – o ameninţare serioasă asupra vieţii civililor, cauzând pagube nediferenţiate şi afectând în special copiii.

Natura însăşi a acestor muniţii este în opoziţie cu principiile umanitare de bază. Acestea nu numai că împrăştie bombe pe o zonă largă care au efecte aleatorii, ci lasă în urma lor o mare cantitate de artilerie neexplodată care poate exploda în orice moment, chiar şi la zeci de ani după încheierea conflictului. Din acest motiv, Uniunea Europeană se angajează să facă toate eforturile necesare pentru a realiza interzicerea completă a acestor dispozitive letale.

Convenţia privind muniţiile cu dispersie a fost adoptată în decembrie 2008. În numai un an şi jumătate, convenţia a fost semnată de 106 state şi ratificată de 36 de state. Într-un mod care ne aminteşte de dinamica marcantă declanşată de intrarea în vigoare a Convenţiei de la Ottawa referitoare la minele terestre antipersonal, ne putem aştepta la un progres semnificativ al eforturilor noastre comune de a reduce – şi, în cele din urmă, de a elimina – producerea, utilizarea şi transferul muniţiilor cu dispersie.

Uniunea Europeană în ansamblu se angajează să combată impactul muniţiilor cu dispersie asupra populaţiilor civile prin toate mijloacele posibile. Deşi nu toate statele membrele ale Uniunii Europene fac parte din Convenţie, există o înţelegere generală că UE poate, şi trebuie, să joace un rol activ în acest domeniu. Aţa cum ştiţi, UE continuă, de asemenea, să susţină negocieri mai ample referitoare la un protocol adiţional privind muniţiile cu dispersie în cadrul Convenţiei ONU privind utilizarea anumitor categorii de arme clasice. Scopul este aici de a extinde structura normelor internaţionale care cuprind această categorie de arme şi de a atinge un număr mare de state. Cred că putem fi foarte clari în această privinţă. Convenţia privind utilizarea anumitor categorii de arme clasice este o convenţie ONU şi, de aceea, este un adevărat instrument multilateral, negociat în cadrul celui mai mare forum. Dispoziţiile acesteia şi cele ale protocoalelor sale adiţionale contribuie la reducerea suferinţei combatanţilor şi populaţiilor civile din zonele de conflict.

De aceea, este foarte important ca UE să sprijine această convenţie şi protocoalele la aceasta. Exact acest lucru îl facem din 2007, prin intermediul unei acţiuni comune specifice a UE care sprijină universalizarea convenţiei şi punerea completă în aplicare a acesteia. În cadrul negocierilor referitoare la protocolul adiţional privind muniţiile cu dispersie, UE pledează pentru interzicerea, şi nu numai pentru restricţionarea utilizării, producerii, transferului şi stocării anumitor muniţii cu dispersie care cauzează preocupări umanitare specifice.

Recunosc că obiectivul acestui protocol nu poate fi la fel de amplu precum Convenţia privind muniţiile cu dispersie, dar dacă am realiza un protocol în contextul ONU cu o participare mai largă – în special, prin participarea acelor state care produc şi au stocuri de astfel de arme – ne-ar ajuta să fim mai aproape de obiectivele noastre.

În ceea ce priveşte etapele următoare Convenţiei privind muniţiile cu dispersie în sine, sunt bucuros că pregătirile au început pentru primele reuniuni cu statele părţi, care vor avea loc în Laos în noiembrie 2010. Conferinţa de la Santiago din luna iunie a demonstrat deja un nivel ridicat de angajament din partea a numeroase state membre, aşa a fost, într-adevăr, cazul reprezentanţilor societăţii civile. Numeroase state membre ale UE au jucat un rol foarte activ în cadrul discuţiilor în calitate de „prieteni ai preşedinţiei”.

În ceea ce priveşte asistenţa concretă acordată ţărilor terţe, permiteţi-mi să subliniez faptul că Uniunea Europeană a fost foarte activă. Asistăm ţările terţe în eliminarea stocurilor lor de muniţii cu dispersie, le ajutăm să elibereze zonele afectate şi oferim asistenţă victimelor din state precum Afganistan, Laos, Cambodgia, Liban sau Sudan. În ultimii 10 ani, Uniunea Europeană a alocat peste 300 de milioane de euro acestor lucrări în domeniul minelor terestre antipersonal şi a resturilor explozive de război – din păcate, inclusiv ameninţării cotidiene pe care o reprezintă muniţiile cu dispersie.

Aştept cu foarte multă nerăbdare această dezbatere.

  Michael Gahler, în numele Grupului PPE.– – (DE) Doamnă preşedinte, vă mulţumesc, baroană Ashton, pentru cuvintele dumneavoastră de solidaritate. Sunt întru totul de acord cu spusele dumneavoastră şi cred că trebuie să punem accentul pe realizările Uniunii Europene în domeniul eliminării acestor arme.

Războiul şi războiul civil sunt situaţia cea mai nefavorabilă, în special pentru persoanele afectate de acestea. Totuşi, în cadrul acestei situaţii, există un alt tip de armă şi mai periculoasă, care are un efect deosebit de destructiv pe termen lung, şi anume muniţiile cu dispersie.

De aceea, este important, pe de o parte, să avem posibilitatea de a afirma că această convenţie va intra în vigoare la 1 august, în timp ce, pe de altă parte, să considerăm această convenţie o ocazie necesară pentru Parlamentul European de a juca un rol special prin propria organizare, şi anume apelând la statele membre care nu au semnat sau ratificat încă această convenţie să o facă cât mai curând, de exemplu, până la sfârşitul anului. Presupun că nu vom reuşi să realizăm acest lucru până la 1 august, deşi ar fi fost minunat, deoarece unele parlamente naţionale sunt deja în vacanţă.

Am abordat un alt aspect, şi anume solicitarea ca Uniunea Europeană, care este acum o personalitate juridică, să semneze această convenţie. Aceasta este, poate, o metodă de a încuraja celelalte state membre să urmeze exemplul pe baze bilaterale. Sper că, în acest fel, Uniunea Europeană şi statele membre vor deveni astfel un exemplu pentru ţările terţe, încurajându-le să îşi distrugă stocurile şi să elimine cât mai rapid posibil muniţiile cu dispersie în ţările în care acestea încă există.

  Ana Gomes, în numele Grupului S&D. – (PT) Doamnă preşedintă, baroană Ashton, muniţiile cu dispersie distrug vieţile şi mediul într-o manieră disproporţionată şi imorală, fără a face diferenţa între ţintele civile şi cele militare din zonele de conflict armat. Ideea că aceste arme oferă securitate statelor care le posedă este falsă şi înapoiată şi încalcă dreptul umanitar internaţional şi afectează securitatea globală. În plus, principalele victime ale acestor arme sunt ţările în curs de dezvoltare şi populaţia acestora.

Convenţia privind muniţiile cu dispersie obligă statele părţi să îşi distrugă treptat stocurile de arme şi să fie responsabile de eliminarea muniţiilor neexplodate şi de protejarea şi susţinerea victimelor acestora. Convenţia intră în vigoare la 1 august, dar numai 11 state membre ale Uniunii Europene au ratificat-o până în prezent. Statele membre trebuie să facă acest lucru de urgenţă, pentru a putea aduce o contribuţie eficientă pentru a restricţiona utilizarea, comercializarea şi transferul acestor arme în toată lumea şi ca să reuşim interzicerea şi eliminarea acestora.

Alte nouă state membre şi-au exprimat deja aprobarea în ceea ce priveşte convenţia, dar trebuie încă să o ratifice. Ţara mea, Portugalia, este una dintre aceste state care s-a lăsat prinsă într-o legislaţie interminabilă după semnarea convenţiei în decembrie 2008. Aproape doi ani mai târziu, încă nu s-a solicitat o decizie din partea Adunării Naţionale a Republicii. Această întârziere este şi mai jenantă, având în vedere că Portugalia s-a angajat în mod pozitiv în promovarea convenţiei alături de alte ţări în care se vorbeşte portugheza, iar acum Guineea-Bissau sau Capul Verde au anunţat ratificarea convenţiei în august, când aceasta va intra în vigoare, chiar înaintea Portugaliei.

Aceste întârzieri în ratificarea convenţiei sunt inacceptabile. Din acest motiv, solicităm, de asemenea, Înaltei Reprezentante pentru afaceri externe, dna Ashton, să accelereze procesul pentru ca Uniunea Europeană să poată adera la Convenţia privind muniţiile cu dispersie, aşa cum este prevăzut în Tratatul de la Lisabona.

Uniunea Europeană trebuie să preia iniţiativa în acest proces, iar cele şapte state membre care nu au semnat încă convenţia trebuie să răspundă pentru acest lucru. Această rezoluţie a Parlamentului European, în care sunt numite, este un pas în această direcţie.

  Elizabeth Lynne, în numele Grupului ALDE. –Doamnă preşedintă, bombele cu dispersie au ucis şi rănit mii de civili în ultimii 40 de ani şi, din păcate, continuă şi în prezent. Trebuie să ne amintim că o treime din toate victimele înregistrate cauzate de muniţiile cu dispersie sunt copii. Să luam exemplul unei fete vietnameze care într-o zi îşi ajuta tatăl la grădinărit. Ea a căzut victimă a unei bombe cu dispersie şi şi-a pierdut ambele picioare. Tragedia este că a fost considerată norocoasă: patru din zece accidente cauzate de bombele cu dispersie cauzează moartea.

După ani de campanie, avem în sfârşit o convenţie care ne poate ajuta să realizăm schimbarea. Este absolut vital, mai întâi, ca toate statele membre ale Uniunii Europene să semneze şi să ratifice convenţia de urgenţă. Din păcate, după cum a spus dna Gomes şi după cum declară această rezoluţie, numai 11 state membre au ratificat convenţia până în prezent.

Pe măsură ce ne apropiem de intrarea în vigoare a acestei convenţii la 1 august, aş dori să observ un efort comun din partea Parlamentului şi a Comisiei de a convinge toate statele membre ale Uniunii Europene să semneze şi să ratifice această convenţie. Statele membre ale Uniunii Europene care au semnat-o trebuie să creeze legislaţia naţională adecvată pentru punerea în aplicare a acesteia şi distrugerea stocurilor, urmând exemplul Spaniei.

În 2002, îndeplineam funcţia de raportoare a Parlamentului pentru raportul său referitor la Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, adoptată în 2006. Curând, UE va semna această convenţie cheie. Aceasta va fi o contradicţie totală dacă demersurile noastre privind bombele cu dispersie eşuează. Pe viitor, este, de asemenea, important ca Comisia şi Consiliul să introducă o clauză standard în acordurile cu ţările terţe privind munițiile cu dispersie. Aş dori să cunosc planurile Înaltei Reprezentante pentru realizarea acestui lucru.

Convenţia stabileşte, de asemenea, la articolul 5, un nou standard umanitar pentru asistarea victimelor, care solicită orientări şi bune practici, inclusiv în domeniul îngrijirilor medicale, al reabilitării şi al sprijinului psihologic. Este, de asemenea, important, așa cum menţionat şi Înalta Reprezentantă, să înlăturăm milioanele de resturi de muniţii cu dispersie neexplodate rămase în urma conflictelor. Articolul 6 din convenţie solicită fiecărei ţări să asigure asistenţă pentru înlăturarea şi distrugerea resturilor de muniţii cu dispersie şi informarea în ceea ce priveşte numeroasele metode şi tehnologii relative la aceste muniţii.

Trebuie să facem tot posibilul pentru a salva vieţile a mii de persoane care vor fi ucise sau rănite şi să îi ajutăm pe aceia care au fost deja afectaţi. Ştim destule despre efectele îngrozitoare ale acestor arme pentru a realiza că până şi cei care nu au semnat această convenţie nu trebuie să le mai folosească niciodată. Vă invit să susţineţi această rezoluţie.

  Ulrike Lunacek, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Doamnă preşedintă, baroană Ashton, doamnelor şi domnilor, prima mea confruntare cu problema muniţiilor cu dispersie a avut loc cu mai mult de patru ani în urmă, când un grup de organizaţii ale societăţii civile a abordat Parlamentul austriac, din care făceam parte pe atunci, solicitând organizarea unui eveniment privind această problemă pentru a putea lansa convenţia.

Din acest grup făceau parte victime, persoane care îşi pierduseră un picior sau suferiseră alte probleme serioase de sănătate cauzate de muniţiile cu dispersie. Ne-au arătat fotografii care ilustrau ce se întâmplă atunci când explodează o astfel de bombă. Bomba produce sute de fragmente mici colorate care apoi rămân împrăştiate, timp de ani de zile, poate – de aici termenul de muniţii cu dispersie. Copiii care se joacă mai târziu în zona respectivă pot fi atraşi de fragmentele viu colorate, le adună, iar acestea explodează în mână, pierzându-şi astfel un braţ sau un picior.

Acest lucru m-a impresionat atât de mult încât am început o campanie în Austria şi pot spune că, după rezistenţa iniţială, ţara mea este una dintre primele care au semnat şi ratificat convenţia. Toate aceste lucruri sunt pozitive, dar multe dintre statele membre ale Uniunii Europene nu au semnat încă. Sunt foarte mulţumit că am reuşit să convingem o majoritate – cinci grupuri – să susţină rezoluţia, în special pentru că ştiu, domnule Gahler, că existau anumite puncte care cauzau îngrijorare în cadrul grupului dumneavoastră. Aş dori, de asemenea, să vă mulţumesc pentru acordul dat în ceea ce priveşte numirea statelor membre care nu au semnat şi ratificat încă convenţia şi care nu sunt încă pregătite să îşi distrugă stocurile şi să declare că nu vor mai folosi niciodată astfel de arme.

Baroană Ashton, am două întrebări specifice pentru dumneavoastră: cererea ca UE să semneze această convenţie în calitate de entitate cu personalitate juridică proprie, și ca, în cadrul tuturor negocierilor cu ţările terţe, să adăugaţi interzicerea bombelor şi muniţiilor cu dispersie la clauza standard care cuprinde deja neproliferarea armelor de distrugere în masă. V-aş ruga să răspundeţi la aceste întrebări.

  Sabine Lösing, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Doamnă preşedintă, aş dori să mulţumesc vorbitorilor precedenţi pentru contribuţiile lor, pe care le susţin în mod expres.

Așa am explicat deja, muniţiile cu dispersie sunt, într-adevăr, printre cele mai brutale arme existente. Unele state membre ale Uniunii Europene şi Statele Unite le-au folosit cu siguranţă până de curând. Aş putea menţiona fosta Iugoslavie, Irak, Afganistan şi Yemen. Este destul de şocant faptul că – precum s-a subliniat deja – din punct de vedere statistic, victimele bombelor şi muniţiilor cu dispersie sunt 98 % civili, dintre care 27 % sunt copii.

Cum trebuie să privim perspectivele utilizării continue a acestor arme? Este cu siguranţă remarcabil faptul că Deutsche Bank investeşte în producerea acestor arme îngrozitoare prin intermediul filialelor sale. S-a dovedit că există relaţii comerciale între Deutsche Bank şi principalii furnizori şi producători de muniţie cu dispersie, inclusiv L-3 Communications şi Lockheed Martin. Consider că este ruşinos şi inuman să încerci cu bună ştiinţă să obţii profit din moartea unor civili. Utilizarea, producerea, stocarea şi transportul acestor arme trebuie interzise; acelaşi lucru este valabil şi pentru comercializarea unor astfel de arme.

Din această cauză, toate statele membre ale Uniunii Europene, împreună cu alte state, trebuie să semneze şi să ratifice acordul privind muniţiile cu dispersie în totalitate până în august anul acesta, iar dacă nu este posibil, după cum a declarat dl Gahler, trebuie să facă acest lucru de îndată ce vor avea ocazia. De asemenea, trebuie să aibă loc un moratoriu privind utilizarea, producerea şi distribuirea muniţiilor cu dispersie până la ratificarea acordului şi distrugea stocurile existente de muniţii cu dispersie trebuie să înceapă cât mai curând posibil.

Sunt foarte mulţumit de această cooperare între partide şi de sprijinul dat acordului privind muniţiile cu dispersie sub forma acestei rezoluţii comune şi salut acest sprijin în numele Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică. Considerăm că această rezoluţie reprezintă un succes major în lupta împotriva acestor arme criminale.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Doamnă preşedintă, într-adevăr, aşa cum au declarat şi distinşii mei prieteni, din 27 de state membre, numai 11 au ratificat această convenţie extrem de importantă care interzice utilizarea, producerea, stocarea şi transportul muniţiilor cu dispersie. Toată lumea este de acord că ambiţia noastră trebuie să fie ratificarea acestei convenţii de către toate statele membre.

Întrebarea este, bineînţeles, de ce celelalte state membre nu au ratificat încă convenţia, în ciuda faptului că aceasta intră în vigoare la 1 august. Principalele cauze sunt motive de securitate naţională şi, în mare măsură, în anumite circumstanţe, acestea sunt justificate, în special dacă statele vecine din afara Uniunii Europene manifestă o agresiune crescută.

De aceea, în concluzie, dacă dorim într-adevăr ca toate statele membre să ratifice această convenţie şi să avem cele mai bune rezultate posibile în cadrul acestor politici foarte importante ale Uniunii, trebuie să convingem, de asemenea, statele vecine care manifestă tensiune şi agresiune să meargă în aceeaşi direcţie, în special cele care doresc să se alăture familiei noastre europene.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Muniţiile cu dispersie sunt unele dintre cele mai periculoase arme pentru civili deoarece acestea sunt utilizate pe zone extinse împotriva unor ţinte dispersate, mobile şi greu de observat.

Aşa cum s-a mai spus, până la 98 % dintre victime sunt persoane care nu sunt implicate în conflictul armat, cu alte cuvinte, civili. Un număr mare dintre aceştia – 27 % – sunt, de asemenea, copii.

În plus, este posibil ca 30 % din bombele cu dispersie să nu explodeze, ci să rămână în pământ sub formă de mine, constituind un pericol pentru civil pentru o perioadă lungă de timp după încheierea conflictului.

În ciuda acestor triste statistici, numeroase state membre ale Uniunii Europene nu au semnat Convenţia privind muniţiile cu dispersie, care interzice producerea, stocarea şi utilizarea acestora, deoarece au în vedere propriile interese economice – lucru foarte trist – legate de producerea şi exportarea acestor muniţii.

Doamnă preşedintă, sunt complet împotriva acestei abordări şi consider că interesele umanitare şi protejarea civililor trebuie să fie primordiale.

În opinia mea, rolul Uniunii Europene este, în consecinţă, să exercite presiuni asupra tuturor statelor, şi în special asupra statelor membre, să semneze şi să ratifice Convenţia privind muniţiile cu dispersie.

  Seán Kelly (PPE). – Doamnă preşedintă, în această seară am petrecut ceva timp discutând despre ceea ce poate fi numită partea întunecată a vieţii moderne. Acum câteva momente, discutam despre distrugerea de vieţi omeneşti din întreaga lume cauzată de HIV/SIDA; acum discutăm despre aceeaşi distrugere a unor civil nevinovaţi cauzată de muniţiile cu dispersie. Este bine, bănuiesc, să încercăm cel puţin să aducem soluţii la aceste probleme îngrozitoare, având la dispoziţie noile instrumente prin intermediul Tratatului de la Lisabona, prin baroana Ashton în calitate de Înaltă Reprezentantă.

Totuşi, trebuie mai întâi să facem ordine în propria instituţie şi, aşa cum au spus şi alţi vorbitori, din 27 de state numai 11 au semnat convenţia, ceea ce nu este satisfăcător. În consecinţă, Înalta Reprezentantă va trebui să îşi utilizeze influenţa pentru a-i întreba pe ceilalţi: „De ce nu?” Apoi să încerce să elimine barierele pentru semnarea acesteia.

Numai atunci putem avansa în ceea ce priveşte subiectele discutate astăzi, Uniunea Europeană adresându-se restului lumii cu o voce unică. Dacă nu puteam avea o singură voce făcând mai întâi ordine în propria instituţie, cum putem spune celorlalţi că noul Tratat de la Lisabona a creat noi instrumente şi că vom fi primii în a da un bun exemplu întregii lumi? În concluzie, să facem mai întâi ordine în propria instituţie, şi apoi ne putem ocupa de restul lumii.

  Preşedinta. –Baroană Ashton, cum vă veţi asigura că cele 16 state vor ratifica convenţia înainte de 1 august?

  Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei/Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – Doamnă preşedintă, aceasta a fost o dezbatere foarte importantă şi am luat în considerare observaţiile şi, bineînţeles, preocupările dumneavoastră.

Permiteţi-mi să încep prin a spune că Uniunea Europeană îşi va menţine angajamentul de a obţine interzicerea totală a muniţiilor cu dispersie prin intermediul politicii noastre active de informare, atât în cadrul Convenţiei privind muniţiile cu dispersie, cât şi în cadrul Convenţiei privind utilizarea anumitor categorii de arme clasice. Vom continua, de asemenea, să asigurăm cooperare şi asistenţă internaţională, concentrându-ne activităţile împotriva muniţiilor cu dispersie în dezvoltarea noastră şi în politicile noastre de cooperare.

Dacă îmi permiteţi să mă refer la două sau trei din punctele principale care au fost ridicate în cadrul acestei dezbateri. Mai întâi, decizia Uniunii Europene privind aderarea la convenţie în era post-Lisabona depinde, bineînţeles, de statele membre. Deputaţii au completă dreptate să invoce această problemă, pe care o vom analiza cu mare atenţie.

Dacă îmi permiteţi totuşi să spun că, aşa cum înţeleg eu, această poziţie a unora dintre statele membre este că 11 dintre acestea au ratificat şi semnat convenţia, dar există alte opt state membre care au semnat, dar nu au ratificat – în total 19 state membre – şi, deci, opt state membre care nu au acţionat în niciun fel până în prezent. Deputaţii şi-au exprimat foarte clar poziţia că doresc să vadă un număr cât mai mare de state membre care continuă să accepte atât ratificarea, cât şi semnarea.

Doresc, de asemenea, să abordez pe scurt problema subliniată de dna Lynne privind asistenţa acordată ţărilor terţe şi, după cum am spus mai devreme în observaţiile mele, importanţa de a ne aduce sprijinul ţărilor terţe în cadrul introducerii politicilor noastre – această oportunitate post-Lisabona – de a reuni politici diferite. Dorim, de asemenea, prin intermediul instrumentelor noastre din domeniul acţiunii externe, să contribuim în mod activ la eliminarea bombelor neexplodate, a minelor terestre antipersonal şi a stocurilor de muniţii abandonate, în special din cauza consecinţelor apariţiei acestor bombe viu colorate pe sol, aşa cum a descris dna Lunacek într-un mod impresionant. Există numeroase cazuri, în special copii a căror viaţă a fost devastată din cauza pierderii membrelor sau care, uneori, şi-au pierdut viaţa în consecinţă.

Folosim, în general, instrumente geografice care răspund necesităţilor exprimate de ţările noastre partenere, şi trebuie, de asemenea, să utilizăm instrumentele de ajutor umanitar, de exemplu în Liban sau în Sri Lanka, şi să asigurăm rezolvarea problemelor privind crizele emergente, de asemenea.

Am menţionat faptul că, în angajamentul nostru de a sprijini statele care au fost afectate direct de mine şi de muniţiile cu dispersie, cheltuim aproximativ 330 de milioane de euro. Am menţionat Afganistanul, unde am cheltuit 22 de milioane de euro şi Libanul (7 milioane de euro), şi proiecte viitoare în Bosnia şi Herţegovina, Laos şi Cambogia sunt în curs de pregătire.

Aş dori, de asemenea, să subliniez faptul că, deşi am dat această cifră, este dificil să cuantificăm cifrele exacte ale programelor, deoarece, în timpul acestor intervenţii de pe teren, nu facem diferenţa între materialele pe care le curăţăm. Important este ca acestea să fie aprobate şi sper că deputaţii vor înţelege bine acest lucru.

Punctul final pe care aş dori să îl menţionez este faptul că încercăm să asigurăm asistenţa şi sprijinul pentru semnarea şi ratificarea la timp a convenţiei de către statele membre. Organizăm reuniuni de coordonare între experţii UE în dezarmare, care au loc în fiecare lună, iar problema universalităţii convenţiei, precum şi stadiul de pregătire a ceea ce am numit mai devreme prima reuniune cu statele părţi, sunt discutate în mod regulat. Am decis să contribuim în cea mai mare măsură posibil la comitetul pregătitor care urmează să aibă loc la Geneva în septembrie, pentru a asigura faptul că vom obţine rezultate pozitive în ceea ce priveşte prima reuniune dintre statele părţi.

Deşi ora este târzie, a fost o dezbatere extrem de importantă şi sunt foarte recunoscătoare pentru contribuţiile aduse.

  Preşedinta. – Am primit şase propuneri de rezoluţie⁽¹⁾depuse în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc joi, 8 iulie 2010.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Indrek Tarand (Verts/ALE), în scris. – Sprijin în întregime iniţiativa de a înceta utilizarea muniţiilor cu dispersie, dar venind dintr-o ţară al cărei vecin nu respectă condiţiile Tratatului privind forţele armate convenţionale din Europa, trebuie să recunosc că această idee este avangardistă şi, de aceea, trebuie să mă abţin. Ceterum censeo, Franţa s-a hotărât să vândă Rusiei o navă de război din clasa Mistral; credem că va regreta sincer acest demers.

(1) A se vedea procesul-verbal

20. Ordinea de zi a următoarei şedinţe: consultaţi procesul-verbal

21. Ridicarea şedinţei

(Şedinţa a fost închisă la ora 23.10)