Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 8 septembrie 2010 - Strasbourg

11. Exporturile de arme (dezbatere)

  Președintele. – Următorul punct al dezbaterii este întrebarea orală adresată Consiliului de către Arturs Krišjānis Kariņš, Tunne Kelam, Vytautas Landsbergis, Gunnar Hökmark, Bendt Bendtsen, Jacek Saryusz-Wolski, Ville Itälä, Sandra Kalniete, Inese Vaidere, Michael Gahler, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra și Laima Liucija Andrikienė, în numele Grupului PPE, privind exporturile de arme (O-0076/2010 - B7-0320/2010).

  Arturs Krišjānis Kariņš , autor. – (LV) Domnule președinte, domnule ministru, ați primit întrebarea. Astăzi voi discuta despre esența întrebării. Un elicopter transportator lung de 200 de metri, având capacitatea de a transporta în același timp 16 elicoptere de tonaj mare, 40 de tancuri, 900 de persoane din personalul de serviciu, tren de aterizare și care este echipat cu un spital militar. Franța dorește să vândă Rusiei patru astfel de nave de război agresive, fără a consulta celelalte state membre ale Uniunii Europene. Aș dori să vă reamintesc că, în urmă cu 18 luni, Rusia și-a atacat țara vecină, Georgia, și încă nu a îndeplinit condițiile armistițiului pe care l-a negociat președintele Franței. Mai mult, toamna trecută, Rusia a efectuat exerciții militare la granița estoniană cu scopul ocupării statelor baltice. Aș dori să adresez tuturor o întrebare. Ce este Uniunea Europeană și de ce avem nevoie de ea? În primăvară, atunci când Grecia a fost lovită puternic de criza financiară, Europa a avut de ales – să ajute Grecia sau să o lase să se prăbușească. Într-un gest de solidaritate, țările Europei au decis să ajute Grecia deoarece exista o înțelegere comună între statele membre conform căreia, dacă situația Greciei s-ar fi înrăutățit, aceasta ar fi înrăutățit și situația altor state membre ale Uniunii Europene. Sfera securității externe nu face excepție. Ne-am obligat prin acorduri să acționăm în mod solidar și în această sferă. Multe state membre ale Uniunii Europene au exprimat mari îngrijorări privind locul și scopul în care Rusia va amplasa și utiliza asemenea nave de război agresive. Locurile de muncă sunt importante în Franța. Totuși, acestea nu pot fi create cu prețul securității altor state membre UE. Doamnelor și domnilor, vă solicit să nu permiteți vânzarea de arme de orice fel țărilor terțe înainte de a discuta problema în Consiliu și este foarte sigur faptul că o astfel de tranzacție va servi la consolidarea și nu la slăbirea securității în toată Uniunea Europeană. Vă mulțumesc pentru atenția acordată.

  Olivier Chastel, președinte în exercițiu al Consiliului. – (FR) Domnule președinte, onorabili membri, salut ocazia pe care o avem în această după-amiază de a ne concentra pe exporturile de arme.

Întrucât Baroana Ashton nu poate participa la această sesiune, aceasta a rugat Președinția să o reprezinte pe durata acestei dezbateri și voi încerca, prin urmare, să răspund la unele întrebări pe care le-am primit cu privire la acest subiect.

După cum știți, de câțiva ani deja, Uniunea Europeană joacă un rol de lider în controlul exporturilor de arme, atât la nivel regional, cât și la nivel internațional, iar țelul nostru este clar: vrem să prevenim exportul de tehnologii militare care ar putea fi folosite în scopuri nedorite precum represiunea internă sau agresiunea la nivel internațional.

În urmă cu peste 10 ani, Consiliul a adoptat un cod de conduită al UE privind exporturile de arme, care stabilește o serie de criterii pentru exportarea armelor convenționale. Acest cod a fost înlocuit în 2008 cu o poziție comună care a introdus un număr de elemente noi, în urma căreia Uniunea Europeană a avut cel mai puternic sistem de control al exporturilor de arme din lume. Dispozițiile cu caracter juridic obligatoriu ale poziției comune au rolul de a se asigura că statele membre efectuează exporturi de arme într-un mod responsabil și transparent.

Scopul poziției comune este de a coordona eficient politicile naționale privind controlul exporturilor de arme folosind, în special, un mecanism de notificare de refuz și de consultare. Acest mecanism înseamnă că, atunci când un stat membru intenționează să acorde o licență de export care a fost refuzată anterior de un stat membru pentru o tranzacție de natură identică, acesta trebuie să consulte acest stat membru și să notifice toate statele membre cu privire la decizia sa finală. Cu alte cuvinte, statul membru care acordă o licență pentru o tranzacție care a fost refuzată anterior de un alt stat membru trebuie să ofere tuturor statelor membre o explicație detaliată a deciziei sale.

Prin urmare, pentru a răspunde întrebărilor privind consultărilor, situația este clară: poziția comună solicită în mod evident o consultare sistematică doar atunci când o licență pentru o tranzacție identică a fost refuzată anterior.

În general, delegațiile statelor membre din cadrul structurilor competente ale Consiliului schimbă informații în mod regulat și des cu privire la controlul armelor și, mai ales, cu privire la așa-zisele destinații „delicate”. Statele membre cer adesea părerea altor state membre ale Consiliului cu privire la orice destinație care ar putea da motive de preocupare sau în privința cărora ar putea exista îndoieli. Acest schimb de informații regulat formează un pilon central al politicii Uniunii Europene privind exporturile de arme.

Cu titlu informativ, în cursul anului 2009, consultările dintre statele membre s-au referit la un total de 14 destinații din țări terțe. Statele membre au comunicat apoi ceea ce le-a determinat să decidă dacă acordă sau refuză licențe de export către aceste destinații.

Domnule președinte, astfel procedăm noi în materie de informare, control și interactivitate între statele membre, pentru a avea o idee despre cum autorizăm noi exporturile de arme.

Aș fi mai mult decât bucuros să răspund oricărui alt punct prezentat în dezbaterea din această după-amiază.

  Roberto Gualtieri, în numele Grupului S&D. – (IT) Domnule președinte, doamnelor și domnilor, întărirea bazei industriale și tehnologice a apărării Europei constituie o parte esențială a dezvoltării unui sistem de apărare comun.

Totuși, reglementările comune și abordarea coordonată sunt cele de care acesta are nevoie pentru a spori dezvoltarea și competitivitatea industriei europene de apărare și, în același timp, pentru a garanta că această dezvoltare este în conformitate cu principiile și angajamentele internaționale ale Europei. În acest scop, împreună cu directiva privind piața internă în apărarea sa, poziția comună din decembrie 2008 care definește procedurile și criteriile pentru exporturile militare către țările terțe a fost un pas înainte important.

După cum știm, aceste proceduri nu includ un mecanism general de consultare. Totuși, poziția comună include într-adevăr o trimitere oportună la nevoia de a spori cooperarea și convergența în acest domeniu în cadrul politicii externe și de securitate comune. Până la realizarea progresului așteptat în această privință și până în momentul în care crearea unui sistem de apărare comun va permite adoptarea și mai multor mecanisme obligatorii, cooperarea și convergența la care se face trimitere la articolul 7 nu ar trebui să rămână doar pe hârtie, iar raportul anual privind exporturile militare ar trebui pus la dispoziția Parlamentului.

În mod normal, întrebarea adresată de către membrii Grupului Partidului Popular European (Creștin-Democrat) pare să nu se limiteze în mod implicit – deși acum a fost explicitată – la subiecte de natură generală. Având în vedere faptul că ar fi fost mai bine să se spună lucrurilor pe nume chiar de la început, vânzarea navelor franceze către Rusia nu pare să contravină poziției comune din 2008. Dimpotrivă, astfel de exporturi ar putea consolida relațiile Europa-Rusia și cooperarea în domeniul securității și să le dea un caracter mai obligatoriu. Aceste legături nu ar trebui totuși înlăturate din sfera bilaterală, ci ar trebui să fie abordate, discutate și administrate în totalitate la nivel european.

  Elmar Brok, în numele Grupului PPE. – (DE) Domnule președinte, aș dori să fac câteva comentarii. Acestea vizează vechea întrebare privind competența europeană. În cadrul conferințelor constituționale și de guvern, nu am putut include comerțul cu arme în sfera competențelor europene generale. Consider că ar fi înțelept să se continue încercarea de a realiza acest lucru, astfel încât codul de conduită și reglementările introduse de Consiliu în 2008 să capete un caracter mai obligatoriu. Parlamentul European ar trebui să depună eforturi în acest sens.

În al doilea rând, mie se pare că este clar că nu ar trebui să fie posibil ca în acest context să existe atât de puțin contact între statele membre încât statele membre individuale să aibă impresia că exporturile de arme către țările terțe au loc pe cheltuiala lor și că le amenință securitatea. Fie că este bine sau nu, acest caz este aproape irelevant. Din acest motiv, cred că trebuie să găsim soluții europene mai eficiente.

În al treilea rând, sunt de părere că, printre altele, din motive de politică industrială, este nevoie de mai multă cooperare la nivel european, prin intermediul Agenției Europene de Apărare, în ceea ce privește exporturile, cercetarea, producția și achizițiile publice, deoarece atunci când o țară are propria industrie de armament, acest fapt este legat de independența sa. Dacă o țară nu are propria industrie de armament și trebuie să își cumpere tot echipamentul militar de la țări terțe, securitatea acesteia depinde de alte state. Acest lucru privește libertatea noastră și nu este legat doar de factorii economici, deși nu pot nega că și aceștia joacă un rol.

Trebuie să plasăm totul în context și apoi vom putea să îi dăm acestui domeniu un simț mult mai puternic al comunității, fără să apară neînțelegeri între statele membre precum cea care înțeleg că a avut loc recent între statele baltice.

  Johannes Cornelis van Baalen, în numele grupului ALDE. – Domnule președinte, vreau să fiu clar că este într-adevăr permis să te aperi; alte țări sunt capabile să se apere singure; așa că exporturile de arme nu sunt interzise. Aceasta este poziția Grupului ALDE.

Cu toate acestea, nu ar trebui să exportăm către regiuni sub tensiune sau în război. Ar trebui să ne limităm, și dacă nu vom avea un regim real, cu caracter juridic obligatoriu, privind exporturile de arme, înseamnă că cele 27 de țări ale Uniunii Europene nu vor avea condiții de concurență loială. Acestea vor concura și se vor lupta pentru comenzi și nu va exista o consultare reală.

Consider, deci, că singurul mod de a rezolva această problemă este de a avea un regim comun obligatoriu și sprijin, de asemenea, spusele colegului meu, domnul Brok, în ceea ce privește acest subiect.

  Indrek Tarand, în numele Grupului Verts/ALE. – Domnule președinte, acesta este un subiect important și le mulțumesc colegilor pentru înțelegerea față de preocupările pe care regiunea mea le are referitor la o anumită decizie a Franței în ceea ce privește platformele Mistral.

Codul de conduită al UE, care este un text cu caracter juridic obligatoriu încă din 2008, este un pas bun, însă nu suficient, după cum a menționat și colegul nostru liberal. Ar trebui să continuăm munca în ceea ce privește comerțul de arme la nivel mondial deoarece UE are o mare responsabilitate. Suntem responsabili pentru o treime din volumul comerțului de arme.

Dacă propunerea sugerează că Rusia este partenerul nostru strategic și că putem coopera cu Rusia pe plan militar, pentru mine aceasta este o chestiune de logică. De ce ar avea prietenul nostru nevoie de un sistem de armament de atac? Pentru a participa la eforturile de organizare a vreunui fel de guvernanță bună în Afganistan? Nu, Moscova nu intenționează să participe la această operațiune. Pentru a proteja drepturile omului și ale minorității din Kârgâzstan? Nu, și în ambele cazuri Mistral nu este de niciun folos, deoarece nu poate aborda aceste țări fără deschidere la mare. Acest lucru va schimba situația la Marea Neagră – nu în mai bine, ci în mai rău – și va afecta, de asemenea, opt state membre ale Uniunii Europene de la malul Mării Baltice. Situația securității pentru acele state – de la Polonia și Germania la Estonia, Letonia și Lituania – se va înrăutăți.

Sunt de acord cu domnul Gualtieri că este un lucru bun să cooperăm cu partenerul nostru strategic, însă credeți-mă, există alte metode de cooperare cu Rusia în afară de sistemele de armament de tehnologie avansată. Gândiți-vă la mașini – și acesta este un aspect cu care se luptă industria rusă. Gândiți-vă la cooperarea dintre echipajele de pompieri. Pompierii ruși au avut probleme în această vară, când o zonă forestieră de mărimea Belgiei a fost în flăcări.

Ceterum censeo. Vânzarea de nave Mistral trebuie să fie anulată.

  Geoffrey Van Orden, în numele Grupului ECR. – Domnule președinte, grupul meu acordă multă importanță dreptului națiunilor noastre suverane de a decide asupra eliberării unei licențe de export de arme în conformitate cu criteriile poziției comune a UE aprobate. În mod clar, aceasta nu este o chestiune în care UE poate decide și nici nu ar trebui să fie. Poziția comună îndeamnă, desigur, statele membre exportatoare să aibă în vedere, printre altele, păstrarea păcii regionale, a securității și a stabilității.

În cazul care pare să fie centrul acestei discuții, ar trebui să fim conștienți de natura delicată a situației, atât în regiunea Mării Baltice, cât și în cea a Mării Negre. În ceea ce privește Marea Neagră, ar trebui să reamintim conflictul recent din Georgia și faptul că, dintre cele șase state de pe litoralul Mării Negre, trei sunt state membre NATO – Bulgaria, Turcia și România, iar alte două – Georgia și Ucraina – sunt partenere NATO și membre aderente. Am putea, prin urmare, să punem la îndoială înțelepciunea vânzării de nave de atac de apă și uscat către al cincilea: Rusia.

Cu toate acestea, există mecanisme bine stabilite care să acopere subiectele legate de exporturile de arme. În contextul UE, acela este grupul de lucru al Consiliului privind exporturile de arme convenționale – COARM – care ține ședințe formale în Bruxelles la aproape fiecare șase săptămâni. Prin caracterul său interguvernamental, acesta este forumul potrivit pentru discuțiile privind exporturile de arme; o ședință plenară la Strasbourg nu este. Ar trebui să lăsăm COARM să își continue munca.

  Sabine Lösing, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Domnule președinte, în 2000, Uniunea Europeană a enunțat în mod clar în strategia de la Lisabona obiectivele sale de a deveni prima putere economică din lume până în 2010. Am eșuat în a atinge acest țel în multe domenii, dar nu și în ceea ce privește exporturile de arme din UE.

În perioada dintre 2005 și 2009, statele membre UE au depășit Statele Unite și au devenit primii exportatori de arme din lume. Cred că acest progres ridică multe semne de întrebare. În mod evident, Codul de conduită privind exporturile de arme, care nu a avut niciodată caracter juridic obligatoriu și care a inclus o practică restrictivă de acordare a licențelor de export, a fost vorbe goale. Prin urmare, sunt foarte mulțumită de faptul că, în decembrie 2008, Codul de conduită privind exporturile de arme a fost transformat într-o poziție comună.

Totuși, tot nu avem mecanisme de sancțiune eficiente. De exemplu, cu mult înainte de 2008, Germania a recunoscut Codul de conduită ca având caracter juridic obligatoriu. În ciuda acestui fapt, Germania este acum al treilea cel mai mare exportator de arme din lume și furnizează arme regiunilor critice precum Arabia Saudită și Pakistan. În plus, rapoartele privind exporturile de arme pe care statele membre le prezintă Consiliului nu sunt uniforme și adesea nu sunt transparente. Avem nevoie urgentă de standardizare în acest domeniu, pentru ca toate exporturile de arme relevante să poată fi urmărite și supuse unei evaluări critice. Din nefericire, nu se depun aproape deloc eforturi pentru a standardiza aceste rapoarte. În orice caz, mă îndoiesc că este posibil să avem un sistem de exporturi de arme solid din punct de vedere etic. Cu toate acestea, un lucru este sigur și anume că Uniunea Europeană este în prezent foarte departe de realizarea acestuia.

(Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonașului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură)

  Geoffrey Van Orden (ECR). – (începutul discursului nu a putut fi auzit) ... Comisia pentru că doamna Lösing a căzut într-o capcană pe care o auzim adesea în acest Parlament și în alte părți ale Uniunii de a se referi la exporturile de arme ale Uniunii Europene.

Uniunea Europeană nu exportă arme nicăieri. Uniunea Europeană nu are o industrie de apărare. Uniunea Europeană nu are forțe armate. Toate acestea aparțin statelor membre ale Uniunii Europene și nu ar trebui să folosim terminologia care menționează „exportul de arme al UE”. Nu există așa ceva.

  Sabine Lösing (GUE/NGL). – (DE) Domnule președinte, am spus țările Uniunii Europene.

  David Campbell Bannerman, în numele Grupului EFD. – Domnule președinte, interesul UE pentru exportul de arme face în mod clar parte din procesul de militarizare tot mai crescută a UE în epoca post-Lisabona.

Tony Blair însuși le-a spus jurnaliștilor acum câteva zile că dorește să vadă că UE capătă un „caracter militar”. O mare parte din acesta se va referi la cei de la care UE își va lua armele și la cei cărora le va vinde.

Se vorbește deja despre faptul că echipamentul produs pentru armata UE nu va fi interoperabil cu cel american. Ideea năstrușnică conform căreia Marea Britanie va împărți un transportor aerian cu Franța va face ca Marea Britanie să piardă accesul la tehnologia invizibilă a SUA peste noapte.

De asemenea, aceasta va închide piața Regatului Unit pentru importurile din America și va închide piața SUA pentru exporturile britanice, distrugând locuri de muncă de ambele părți ale Atlanticului.

Exporturile de produse de apărare valorează anual 7 miliarde de lire sterline pentru economia britanică, echivalentul a ceea ce plătim în fiecare an sub formă de contribuții nete către UE. Ar trebui să ne împotrivim tuturor mișcărilor de acest gen.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Domnule președinte, toate țările producătoare de arme se confruntă cu o dilemă în ceea ce privește subiectul exporturilor de arme. Costurile fixe sunt în mod evident și inevitabil mari, ceea ce face ca fabricarea de arme doar pentru uzul propriu să fie neprofitabilă pentru majoritatea țărilor – dacă nu pentru toate. Ar putea fi tentant pentru unele țări producătoare de arme să aibă pur și simplu o politică de export al armelor către orice țară în afară de cele pentru care are motive să creadă că ar putea să o atace chiar pe ea sau pe interesele sale. Acest lucru ar spori interesele țării producătoare de arme. Cu toate acestea, aceasta ar fi, în cel mai bun caz, o politică amorală și, în cel mai rău caz, una extrem de imorală.

Criteriile enunțate în întrebarea inițială privind decizia asupra exporturilor de arme sunt multe și variate. Criterii diferite se pot aplica diferitelor tipuri de armament. Țărilor cu antecedente de situație precară a drepturilor omului precum Iran – și acele țări UE care închid oamenii pentru disensiuni politice sau opinii eretice, precum jumătate dintre țările UE – ar trebui să le fie interzise armele mici, sistemele de supraveghere și produsele de restricționare, însă nu li se poate refuza armamentul necesar pentru a se proteja de un atac extern.

Țărilor care sunt susceptibile să declare războaie agresive, dar care respectă drepturile propriilor cetățeni le pot fi vândute arme mici și mecanisme de restricționare, însă nu arme de distrugere în masă. Statelor Unite, mai ales – probabil cea mai agresivă țară de pe planetă, care a declarat nenumărate războaie destabilizatoare, agresive și ilegale – ar trebui să li se refuze orice tehnologie care ar putea fi folosită în construirea armelor de distrugere în masă.

Iranul, oricât de mult i-am deplânge situația drepturilor omului – și cu siguranță fac asta – nu a lansat niciun atac asupra vecinilor săi. Acesta nu a fost, de exemplu, agresorul în războiul Iran-Irak. Cu toate acestea, acesta poate fi ținta agresiunii și a unui atac planificat, probabil din partea Statelor Unite sau a Israelului. Poate că nu ne dorim ca acesta să aibă armament care să poată fi folosit pentru a lansa un atac – și personal, nu aș dori cu siguranță aceasta –, dar poate că am dori ca acesta să aibă un scut nuclear care să îl protejeze de atacuri.

  Charles Tannock (ECR). – Domnule președinte, în mod normal nu intervin și cu atât mai puțin într-o dezbatere cu un deputat în Parlamentul European membru al Partidului Național Britanic, dar chiar să acuze statele membre că închid oamenii pentru viziunile și opiniile lor politice! Sunt critic la adresa Uniunii Europene, dar nu cunosc niciun stat membru european care să închidă pe cineva pentru viziunile sale politice, altfel cum ar fi posibil ca unuia ca el să i se mai permită să fie în această Cameră?

(Exclamații: „Ungaria”.)

Prostii! Puteți numi și mustra acele țări care își închid oamenii pentru opiniile lor politice?

(Exclamații din partea membrilor, inclusiv a domnului Brons, căruia i s-a dat cuvântul)

  Andrew Henry William Brons (NI). – Domnule președinte, am spus că Ungaria, sub regimul precedent, a trimis în detenție mai multe persoane pentru simple disensiuni politice. Există multe țări în UE care închid oamenii pentru doctrina eretică. Oricât de greșită ar fi această doctrină, nu se justifică închiderea oamenilor pentru opinii care nu sunt incitări la violență.

  Michael Gahler (PPE). – (DE) Domnule președinte, nu vreau să îi fac vorbitorului anterior onoarea de a aminti discursul său, dar la început a spus ceva corect. A spus că pentru multe state membre cu industrii de armament mai mici este foarte scump să producă arme în mod eficient din punctul de vedere al costurilor. Desigur, concluzia pe care o trag din aceasta este diferită de a lui, și anume că în cadrul Uniunii Europene ar trebui să producem echipamentul militar necesar mai ieftin prin intermediul Agenției Europene de Apărare și prin intermediul programelor comune de achiziții publice.

Cu toate acestea, aș dori mai întâi să îi mulțumesc Președintelui în exercițiu al Consiliului pentru declarația sa. În termeni politici, cred că este foarte important pentru noi să putem declara că avem cele mai moderne criterii cu caracter juridic obligatoriu privind exporturile de arme din lume. După părerea mea, Uniunea Europeană ar trebui să fie mândră de acest lucru.

În acest context, am o întrebare pentru președintele în exercițiu al Consiliului. Ați explicat tipurile de cazuri în care consultarea are loc și aceasta se întâmplă, în mod evident, doar atunci când o cerere de eliberare a licenței de export identică dintr-un stat a fost respinsă, iar un alt stat intenționează să autorizeze o cerere de export. Discuțiile privind acest subiect au fost limitate la grupul de lucru al Consiliului sau, aceasta este a doua întrebare, s-a discutat deja acest lucru la nivel politic în Consiliul de Miniștri? În acest context, aceasta este o altă întrebare care mă interesează.

  Justas Vincas Paleckis (S&D). – (LT) Unii colegi membri au menționat deja că întrebarea adresată de către Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) are anumite ascunzișuri, nereușind să explice clar de ce și cum a apărut problema. Ar fi fost de ajutor să se pună această întrebare cu mai multă claritate. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că țările centrale și est-europene sunt deosebit de sensibile și se simt mai în nesiguranță decât vechile state membre ale Uniunii Europene. Poziția comună a Consiliului din 8 decembrie 2008 a stabilit câteva orientări în domeniul exporturilor de arme. Experții recunosc că țara despre care vorbim astăzi – Franța – nu a depășit limitele acestor orientări, însă aceasta nu înseamnă că, în practică, pe măsură ce se pune în aplicare politica de securitate și de apărare, nu ar trebui să îmbunătățim și să revizuim aceste orientări și norme. Sunt întru totul de acord cu părerea colegului meu membru, Elmar Brok, că trebuie să cooperăm mai mult în domeniul armelor. În ceea ce privește exporturile de arme, trebuie să ne asigurăm că există mai multă încredere și mai puține suspiciuni: uneori bine fondate, alteori răspândite fără motiv. Acestea din urmă întorc statele membre UE mari și mici, vechi și noi, unele împotriva altora în mod periculos. Avem nevoie de mai multă încredere și solidaritate, care nu vor apărea singure. Trebuie să vorbim mai mult, să ne angajăm în consultări constructive și să evităm acuzațiile acide și comparațiile artificiale cu începutul sau mijlocul secolului XX, când Europa era dominată de principiul dreptății celui mai puternic. Trebuie să îmbunătățim mecanismul de consultare din cadrul UE pentru a ajunge la un rezultat concret. Atunci, această discuție va fi și utilă.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Se vorbesc lucruri frumoase aici despre cooperare și încredere, dar am impresia că politica de export în afara Uniunii este de fapt decisă prin faits accomplis realizate de francezi. Cele mai mari și mai bogate state membre fac ceea ce vor și nu sunt atente la standardele și normele despre care se spun atât de multe astăzi. Doar în ultimele câteva zile am auzit încă o dată despre vânzarea de nave de atac Mistral franceze către Rusia. Singurul motiv pentru care această operațiune nu a fost finalizată încă este faptul că Rusia a inițiat proceduri speciale de cereri de ofertă, dar, în orice caz, știm că transferul va continua. Între timp, un amiral rus a spus recent despre agresiunea Rusiei împotriva Georgiei că dacă Rusia ar fi avut nave de atac Mistral, războiul împotriva Georgiei nu ar fi durat cinci zile, ci numai două ore. Ar trebui statele membre UE să vândă astfel de arme când se știe că țările achizitoare nu le vor folosi în scopuri de apărare, ci de atac? Între timp, Georgia nu a putut cumpăra arme de apărare de la statele membre UE ani la rând deoarece există un embargou special în vigoare asupra achiziționării acestor arme. Acestea sunt standarde duble care trebuie evitate.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL). – (EL) Domnule președinte, citind poziția comună și criteriile care trebuie respectate de către țările care exportă arme, mi-a venit în minte imaginea Israelului. Israel este o țară care nu respectă dreptul internațional, care calcă în picioare drepturile omului și care a invadat Gaza și aș dori, în acest stadiu, să le spun celor care au depus întrebarea că în lumina evenimentelor recente, nu am auzit nicio voce care să solicite introducerea unei dispoziții privind sancționarea unei interziceri a exporturilor de arme și de echipamente militare și celelalte sancțiuni care trebuie aplicate Israelului, care nu îndeplinește aceste criterii, sancțiuni pe care, din celelalte puncte de vedere, aceștia le-au abordat în poziția comună.

În cadrul solidarității politice în Europa, primul vorbitor a făcut trimitere la exemplul Greciei. Dați-mi voie să vă reamintesc că, deși criteriul 8 al poziției comune spune că, atunci când un stat membru al Uniunii Europene dorește să exporte arme către un altul, acesta trebuie să aibă în vedere capacitatea economică a țării în care exportă; în cazul Greciei, Franța și Germania depun presiuni asupra ei să le cumpere armele pentru a-și asigura sprijinul politic și fac aceasta într-o perioadă în care Grecia se află în lipsă extremă de capital și este supusă unor controale numeroase, într-o perioadă în care pensiile, salariile și așa mai departe sunt reduse peste tot în țară.

Această poziție este ipocrită și arată că, în cadrul acestei filosofii, adevărul este că au prioritate profiturile din industria armelor, și nu principiul păcii pe care Uniunea Europeană ar trebui să îl aplice în loc să rezolve divergențele prin metode militare.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) În multe țări ale Uniunii Europene există sedii și situri operaționale ale producătorilor importanți de echipamente de apărare. Multe alte state din toată lumea sunt interesate de produsele lor specifice. Cu toate acestea, comerțul cu aceste materiale este o activitate specifică diferită de comerțul cu alte produse datorită restricțiilor de securitate și de politică externă implicate în evaluarea entităților comerciale și a cauzelor comerciale specifice.

Activitatea în discuție poate fi realizată doar în baza unui permis eliberat de către stat sub forma unui permis de comercializare a materialelor militare sau a unei licențe de import, export sau transport transcomunitar al materialelor militare. Întregul proces este pus în aplicare în conformitate cu norme foarte precise și este supus unor controale stricte din partea fiecărei țări care are obligația de a proceda în conformitate cu obligațiile politicii sale externe. În vederea specificității și unicității fiecărei tranzacții realizate, această activitate ar trebui, după părerea mea, să fie coordonată doar individual la nivelul Consiliului și în mare parte în termeni generali, accentuând în mod special evaluarea posibilelor consecințe ale politicii externe specifice.

  Arnaud Danjean (PPE). – (FR) Domnule președinte, voi puncta pe scurt trei aspecte ale acestui subiect. În primul rând, întrucât problema în discuție era poziția Franței cu privire la vânzarea navelor Mistral, dați-mi voie să vă reamintesc că nu s-a ajuns la niciun acord concret, că Mistral este o navă care va fi vândută neînarmată – ceea ce este de fapt unul dintre aspectele fundamentale ale discuțiilor cu Rusia – și că Rusia nu a inițiat negocieri cu Franța doar pentru a achiziționa acest gen de echipament. Prin urmare, dați-mi voie să prezint contextul problemei. Îmi dau seama că există multe neliniști în unele țări, dar neliniștile sunt una, iar faptele sunt alta.

În al doilea rând, așa cum ați subliniat, domnule ministru, avem în Uniunea Europeană un cod de conduită privind exporturile de arme care a devenit o poziție comună sub Președinția franceză din 2008; acest cod de conduită este unul dintre cele mai solicitante din lume. Suntem mai mult decât exemplari în acest domeniu și, pe lângă acest cod de conduită, după cum ne-a amintit unul dintre colegii noștri membri, avem un grup care se reunește în mod regulat ca parte a politicii externe și de securitate comune pentru a discuta nu doar punerea în aplicare a acestui cod, ci și politicile naționale ale statelor membre privind exporturile de arme. Acestea sunt, prin urmare, forumuri în care problema Mistral poate fi rezolvată destul de corespunzător.

În ultimul rând, dați-mi voie să spun că, atunci când vorbim despre solidaritate europeană privind exporturile de arme și când analizăm nevoia de a avea o strategie comună și o politică de apărare comună, trebuie să ținem cont de întregul ciclu al comerțului cu arme și echipament de apărare. Acest lucru implică și importurile și, desigur, industria de apărare. Din acest punct de vedere, cred că multe țări au, de asemenea, un drum lung de parcurs în a garanta că Europa poate păstra tehnologiile, locurile de muncă, know-how-ul și o capacitate strategică reală în desfășurarea activităților noastre militare.

  Zoran Thaler (S&D). – (SL) Exporturile de nave de război moderne din Franța în Rusia au o dimensiune europeană și politică. Acestea au și o dimensiune a solidarității, sau a lipsei acesteia, deoarece afectează statele noastre membre din regiunea baltică, precum și pe partenerii noștri din cadrul Parteneriatului estic: Georgia, Azerbaidjan, Ucraina și așa mai departe.

Știm că Franța a intervenit în războiul ruso-georgian și că, în acest stadiu, Rusia a acceptat și a semnat anumite obligații internaționale. Le-a respectat, totuși? Le-a permis, de exemplu, observatorilor Uniunii Europene accesul în Osetia de Sud și Abhazia? Mi-e teamă că până acum nu a făcut aceasta.

Știm că poziția comună a Consiliului din 2008 este foarte clar definită. Țara importatoare trebuie să își respecte obligațiile și drepturile omului internaționale și trebuie să mențină pacea, securitatea și stabilitatea în regiune. Totuși, face Rusia acestea?

Întrebarea mea finală către dumneavoastră este: Franța, sau mai degrabă președintele Sarkozy este cel în măsură să obțină, în schimbul acestei vânzări suspecte de nave de atac către Rusia, angajamentul Rusiei că va începe într-adevăr să își respecte obligațiile internaționale?

  Charles Tannock (ECR). – Domnule președinte, industria de arme convenționale aduce contribuții importante la economiile multor state membre, printre care și al meu, Regatul Unit. Într-o lume instabilă și periculoasă, statele membre UE au nevoie de capacitatea de a se apăra singure, de a-și apăra interesele și aliații din toată lumea.

Cu toate acestea, prin acordul interguvernamental unanim acceptat în Consiliu, UE a depus eforturi și progrese impresionante în ultimii ani pentru a restricționa producția și distribuția anumitor arme și chiar pentru a interzice furnizarea de arme anumitor regimuri represive. Putem fi mândri, pe bună dreptate, de susținerea noastră pentru Tratatul Ottawa care interzice la nivel mondial minele antipersonal. Subiectul Convenției privind munițiile cu dispersie, care a intrat în vigoare luna trecută, sperăm că va fi încă un pas înainte spre eventuala eliminare a acestor arme violente – deși observ că cel puțin șase membre încă trebuie să o ratifice.

În țările vecine UE, lucrăm asiduu în cadrul MPI pentru a monitoriza producția de arme și pentru a distruge rezervele securizate de arme nucleare și trebuie să continuăm în acest mod și chiar să intensificăm activitatea.

Trebuie să fim mereu vigilenți la eforturile teroriștilor de a obține arme de la țările în care regimurile de licențe pentru utilizatorii finali și exporturile de arme sunt reglementate și aplicate cu mai puțină rigurozitate.

În sfârșit, Uniunea Europeană ar trebui să mențină interzicerea exportului de arme către China, din două motive. În primul rând, din cauza situației îngrozitoare a drepturilor omului sub acest regim care acționează împotriva propriilor cetățeni și, în al doilea rând, pentru a ne sprijini aliatul democratic, Taiwan, care este, probabil, primul în bătaia focului Chinei.

  Inese Vaidere (PPE). – (LV) Doamnelor și domnilor, armele și echipamentele militare nu sunt doar niște simple bunuri comerciale; acestea constituie un sector specific care afectează în mod direct securitatea națională. Exportul armelor și al echipamentelor militare către țările terțe, mai ales către democrațiile îndoielnice în care se încalcă drepturile omului și care colaborează cu țări în care se pot vedea semne ale terorismului, poate reprezenta o amenințare gravă și pentru țările terțe, nu doar pentru Uniunea Europeană. Tocmai acesta este motivul pentru care acesta trebuie considerat o ramură importantă a politicii externe și de securitate comune a Uniunii Europene. Cum putem vorbi despre o politică de apărare comună, așa cum a făcut ieri domnul Barroso, dacă fiecare țară face propriul comerț cu arme separat? Decizia Franței de a vinde o navă de război Mistral este un transfer direct de tehnologie militară către o țară terță care nu este aliată militar cu Europa. Trebuie să recunoaștem faptul că transferul de tehnologie nu înseamnă, în sine, că țara în discuție are sau va deveni mai prietenoasă față de Uniunea Europeană, așa cum au susținut domnul Lelouch, ministrul de externe al Franței și câțiva onorabili membri în dezbaterea de astăzi. Nicio strategie a Uniunii Europene nu va reuși dacă nu va adera la principiile adoptate de comun acord. Acest lucru este valabil și pentru solidaritatea dintre țările Uniunii Europene și pentru recunoașterea intereselor comune în cadrul procesului decizional. Atât Tratatul privind Uniunea Europeană, cât și poziția comună a Consiliului care definesc normele comune care guvernează controlul asupra exporturilor de tehnologii și echipamente militare subliniază importanța solidarității. Interesele economice individuale de scurtă durată nu trebuie să stea în calea priorităților și obiectivelor comune ale Uniunii Europene. Deciziile care vor avea un impact asupra politicii externe și de apărare trebuie să fie luate în comun, după consultarea cu toate statele membre UE, și trebuie elaborat pentru acestea un mecanism cu caracter juridic obligatoriu în baza căruia se vor analiza toate consecințele posibile, în conformitate cu niște criterii stabilite în comun. Vă mulțumesc.

  Marietta Giannakou (PPE). – (EL) Domnule președinte, întrebarea adresată astăzi Consiliului oferă ocazia de a ridica un alt subiect important pe care mulți dintre noi l-am susținut la Convenția europeană și în cadrul conferinței interguvernamentale, și prin aceasta mă refer la problema generală a apărării și a securității în Europa și la crearea unei agenții producătoare de arme și a unei agenții comune de apărare.

Să nu uităm că, în Statele Unite, tancurile sunt fabricate doar pe o linie de producție, în timp ce, în Europa, acestea sunt fabricate pe 16 linii de producție diferite. În consecință, am face economii la scară. Totuși, având în vedere poziția comună a Consiliului din 2008 privind controlul exporturilor de arme, trebuie să admitem, domnule Chastel, că nu există un control adevărat. Nu mă refer la Franța; mă refer la toate țările din Europa, întrucât nu se efectuează controale adevărate pentru a verifica dacă țările către care exportăm nu sunt intermediare, adică exportă, la rândul lor, către țări terțe cărora nu le-am da niciodată arme.

Am impresia că grupul creat în cadrul PESC nu este în măsură să controleze statele membre pentru a verifica locul exact unde acestea exportă arme. Dacă vom aplica această poziție comună și dacă vor exista restricții specifice, atunci vom fi făcut un pas reușit. Cu toate acestea, vom avea un control veritabil asupra exporturilor de arme doar dacă vom reuși să creăm o agenție de apărare cu adevărat comună și o agenție producătoare de arme care să ne permită să reducem costurile și, în același timp, să sprijinim principiile și valorile noastre și să le demonstrăm în practică în cazul producerii și exportului de arme.

  Alf Svensson (PPE). – (SV) Domnule președinte, ieri, când Președintele Comisiei și-a rostit discursul, s-a subliniat faptul că UE trebuie să se afirme în favoarea unei politici externe și de securitate comune. Acesta este un lucru pe care l-am auzit de multe ori. Domnul Barroso, de asemenea, vorbește despre apărarea comună. În viziunea mea, totuși, politica nu este coerentă dacă nu includem și industria de apărare și exporturile de arme. După cum s-a spus, Tratatul UE include – și acest lucru trebuie, desigur, să fie un fapt dat – principiul solidarității și o cerință ca statele membre să se consulte între ele în cadrul Consiliului și al Consiliului European cu privire la orice subiect de politică externă și de securitate. Putea să fie mai clar de atât?

Poziția comună a Consiliului din 8 decembrie 2008 enunță normele comune pentru controlul tehnologiei și echipamentului militar. Unde au dispărut aceste poziții comune? Nu au ajuns în Franța? Nu au ajuns, poate, nici la noi? Statele membre Lituania, Estonia și Polonia, precum și Georgia, susțin că vânzarea de nave de război Mistral Rusiei a scăzut securitatea acestor țări. Amiralul Vladimir Vîsoțki, comandantul suprem al Marinei rusești, a spus că dacă Rusia ar fi avut o navă de clasa Mistral în momentul conflictului cu Georgia, flota rusească Marea Neagră și-ar fi încheiat operațiunea în 40 de minute în loc de 26 de ore.

Statelor membre mari nu trebuie să li se permită să își acorde libertăți. Știm că țărilor mari le-ar plăcea foarte mult să dețină monopolul asupra exporturilor de arme, ceea ce, în mod evident, este destul de inacceptabil. Ar trebui să fie sarcina țării care deține Președinția, Belgia, să inițieze discuțiile în cadrul UE cu scopul de a realiza dispoziții comune clare privind exporturile de arme.

  Tunne Kelam (PPE). – Domnule președinte, această dezbatere tratează bilateralismul în opoziție cu politicile comune și solidaritatea. De fapt, cetățenii mai multor state membre au devenit foarte îngrijorați în ceea ce privește exporturile iminente de tehnologie militară modernă către țările terțe.

Cu doar un an în urmă, Rusia a efectuat manevre militare în Europa de nord-est ale căror scenarii au vizat statele baltice în calitate de ținte ale invaziei militare. Avem ca mărturie a acestora celebrele cuvinte ale comandantului Marinei ruse conform cărora, dacă transportoarele Mistral ar fi fost la dispoziția sa în august 2008, acesta ar fi putut să își încheie operațiunea în trei ore în loc de trei zile.

Sunt mulțumit de declarația Secretarului de Stat, domnul Chastel, care consider că este o reacție foarte pozitivă la preocupările noastre, și de declarația colegului nostru, domnul Danjean, care spune că nu se va vinde nicio tehnologie militară. Totuși, rușii au insistat – și vor continua să insiste – asupra cumpărării acelei tehnologii militare anume.

Mai există o întrebare la care nu s-a răspuns, iar aceasta este de ce nu există consultări și dezbateri normale în Consiliu în cazurile în care un stat membru este pregătit să vândă tehnologie militară către o țară terță? Acesta este mesajul nostru către Consiliu. Am dori să atragem atenția asupra necesității discuțiilor de rutină, în Consiliul European, privind exporturile de echipamente militare către țări terțe.

  Krzysztof Lisek (PPE). – (PL) Domnule președinte, producția și exportul de arme, armament și tehnologii militare a fost, este și va fi subiectul multor dezbateri și va continua să fie un subiect dificil de discutat din cauza naturii sale controversate și litigioase. Mereu au existat și încă mai pot exista suspiciuni de creare a conflictelor și de destabilizare a regiunilor. După cum au subliniat și vorbitorii anteriori, supravegherea exporturilor de arme este, de asemenea, dificilă. Pe de altă parte, industria armamentului este un domeniu economic important pentru multe dintre statele membre ale Uniunii Europene. Armele sunt exportate de către Franța, Marea Britanie, Germania, Polonia, Cehia și multe alte state membre, dar și de către Statele Unite, Rusia și alte țări din afara Uniunii Europene. Prin urmare, suntem foarte departe de situația în care fabricarea și exportul de armament va deveni subiectul politicii UE. În prezent, statele membre au un grad ridicat de autonomie în acest domeniu, însă acestea trebuie într-adevăr să își armonizeze regulamentele în conformitate cu poziția comună a Consiliului din 2008.

Un scurt comentariu despre Mistral – colegii deputați din Franța ar trebui să înțeleagă teama statelor baltice și a Poloniei. Generalii ruși spun că aceste vase ar putea fi staționate în Marea Baltică. Marea Baltică este o zonă înconjurată doar de state membre ale Uniunii Europene, cu excepția Rusiei.

  Andrzej Grzyb (PPE). – (PL) Domnule președinte, întrebarea adresată de către domnul Kariņš este în mod clar justificată și a fost adresată de mai multe ori la reuniunea Comisiei pentru afaceri externe. Membrii nu au primit un răspuns satisfăcător. Referitor la acest lucru, Consiliul trebuie să ia măsuri specifice în această problemă pentru a-i mulțumi pe cei care au pus întrebarea, cu atât mai mult cu cât întrebarea a fost plasată într-un context care a fost menționat de mai multe ori, atât de către domnul Kelam, cât și de către domnul Czarnecki. Mă refer la modul în care comandanții militari din Rusia tratează acest gen de armament și, în special, la faptul că navele de atac Mistral sunt arme ofensive. Acest fapt trebuie să sugereze faptul că nu este vorba doar despre a încheia o vânzare, ci să ridice și întrebări în ceea ce privește posibilele consecințe ale acelei vânzări. Ne dăm seama că directiva din 2008 este în vigoare, însă trebuie și să acceptăm că uneori, în viață există și alte lucruri decât dispozițiile unei directive și regulamentele existente. Cazul controlului conflictului în Georgia, de care este interesată Uniunea Europeană și care nu a fost rezolvat încă arată că este nevoie aici de o astfel de decizie.

  Kyriakos Mavronikolas (S&D). – (EL) Domnule președinte, Uniunea Europeană chiar elaborează astăzi o politică externă comună, o politică de apărare și, fără niciun dubiu, ar trebui să existe anumite protocoale care să reglementeze conduita industriilor de armament față de țările terțe. Subiectul acestei dezbateri este cel care ridică întrebarea mea și simt nevoia să spun aceasta astăzi, în plen.

Cum putem justifica faptul că industriile armamentului, mai ales Regatul Unit, aplică un embargou comercial asupra Republicii Cipru și a forțelor armate din Cipru, care este un stat membru al Uniunii Europene, permițându-i, în același timp, Turciei să modernizeze, să mute și să transporte echipamentul militar și de alt gen pe teritoriul Ciprului sub ocupație?

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE). – (ES) Domnule președinte, am fost raportorul acestui Parlament timp de mai mulți ani pe durata cărora această Cameră a solicitat, practic în mod unanim, transformarea Codului de conduită din 1998 într-o poziție comună cu caracter obligatoriu, care a fost adoptată în 2008. Cu toate acestea, am spus atunci că acesta va fi un pas înainte, dar nu decisiv; un pas necesar, dar nu suficient, ceea ce a devenit clar din dezbaterea de astăzi.

De asemenea, i-aș aminti Camerei că toate statele membre ale Uniunii Europene sprijină tratatul internațional privind controlul exporturilor de arme în națiunile unite și că acesta este subiectul cel mai important.

Exportul de arme nu este ca exportul de frigidere. Acesta are consecințe foarte grave deoarece armele ucid; acestea distrug și sărăcesc societățile. Uniunea Europeană contribuie tocmai la asta atunci când exportă arme către Israel, atunci când exportă arme către Columbia, atunci când exportă arme către Afganistan. Ar trebui să acționăm ținând cont de acest simț al responsabilității.

În consecință, cred că este necesar să îi amintim Camerei că, atunci când se tratează acest subiect, nu este doar o chestiune de piață internă, de piață comercială sau de securitate, ci mai degrabă în mod clar o chestiune de responsabilitate internațională și mi-e teamă că nu ne ocupăm de asta.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Domnule președinte, cu Tratatul de la Lisabona am îmbunătățit politica de coordonare și de solidaritate în multe domenii, inclusiv politica externă și de securitate. Tratatul conține, de asemenea, o clauză de asistență reciprocă în cazul în care un stat membru este amenințat militar.

În lumina acestui fapt, planurile Franței de a vinde patru nave de război Mistral către Rusia și de a împărți unele tehnologii de construire a navelor par foarte alarmante. Mai mult decât atât, navele de război Mistral sunt în mod clar de natură ofensivă – subliniez, ofensivă, și nu defensivă.

Prin urmare, înainte de a începe efectiv să facem ceva referitor la dispozițiile privind solidaritatea prevăzute în Tratatul de la Lisabona, ar trebui să ne asigurăm că nu reducem securitatea semenilor noștri, statele membre UE, sau cea a vecinilor noștri.

Îndemn Consiliul să facă tot ce îi stă în putere pentru a iniția discuții pe larg în cadrul UE în ceea ce privește nevoia de a elabora o definiție comună și o abordare actualizată a vânzărilor de arme către țările terțe.

  Janusz Władysław Zemke (S&D). – (PL) Domnule președinte, aș dori să atrag atenția asupra faptului că exportul de arme are mereu legătură cu politica de securitate a UE. Exportul de arme nu este o sferă autonomă sau izolată. Aceste chestiuni nu se limitează doar la sfera militară sau financiară deoarece în spatele exportului este profitul firmelor implicate și acesta este mereu legat de politică. Prin urmare, aș dori să îi sprijin pe cei care propun să se țină o discuție la o ședință a întregului Consiliu privind politica Uniunii în domeniul cooperării militare și al exportului. De exemplu, avem un număr considerabil de remarci și îndoieli în ceea ce privește exportul de nave de atac Mistral către Moscova, dar dacă privim problema din alt unghi și ne gândim la construirea unui sistem european de apărare anti-rachetă, de exemplu, consider că ar fi în interesul nostru să o implicăm pe Rusia. Cu alte cuvinte, pe scurt, aceste subiecte nu sunt pe atât de evidente pe cât ar părea.

  Katarína Neveďalová (S&D). – (SK) Nu sunt în niciun fel expertă în armamente sau lucruri similare, dar astăzi stau aici cu siguranță în calitate de pacifistă și aș dori să analizez această problemă din perspectiva unui cetățean obișnuit al Uniunii Europene. Ținând cont de faptul că Uniunea Europeană produce arme fără încetare în acest moment și că există aproape 30 de războaie în jurul lumii, precum și nenumărate alte conflicte, regionale sau locale, ar trebui, de asemenea, să ne dăm seama că producem arme care sunt destinate direct către distrugere și ucidere.

Poate ar trebui să ne gândim, de asemenea, și dacă nu am prefera ca banii cu care contribuim anual la bugetele fiecărui stat pentru a-și înarma sau echipa armatele să fie transferați cumva către educație, care ar fi, de fapt, mult mai utilă decât armele într-o perioadă de criză economică. De asemenea, m-ar interesa foarte mult răspunsurile unora dintre voi la întrebarea: câte state membre în parte și-au redus bugetele de apărare în această perioadă de criză economică și cu cât? Poate că ar trebui să ne gândim cu toții la acest lucru deoarece nu cred că dăm un exemplu bun tinerelor generații crezând că împușcatul, care este de fapt o formă de distrugere, ar trebui să fie ridicat la rang de sport olimpic.

  Olivier Chastel, președinte în exercițiu al Consiliului. – (FR) Domnule președinte, aceasta a fost o dezbatere foarte interesantă și mi-aș dori să revin asupra a două concepte puțin mai în detaliu.

Mai întâi de toate, aș dori să reîncadrez conceptul de responsabilitate. Articolul 4 alineatul (2) din poziția comună stipulează că decizia de a transfera sau de a nega transferul oricăror tehnologii sau echipamente militare se va face la nivelul național al fiecărui stat membru. Prin urmare, această responsabilitate rămâne, întâi de toate, la nivel național, iar poziția comună nu ia evident această responsabilitate de la statele membre, ci introduce o gamă largă de prevederi pentru a garanta coordonarea eficientă și schimbul de informații dintre ele.

Al doilea concept asupra căruia doresc să revin este conceptul transparenței. Poziția comună stipulează că statele membre trebuie să redacteze un raport anual cu privire la exporturile lor de arme. Un raport al Uniunii Europene redactat în baza acestor rapoarte naționale va fi publicat anual și va include informații privind valoarea financiară a licențelor acordate, organizat în funcție de destinația și categoria echipamentului militar, precum și în funcție de numărul de licențe refuzate și toate consultările ulterioare cu statele membre.

Pe lângă raportul anual al Uniunii Europene, poziția comună solicită statelor membre să publice rapoarte naționale privind exporturile de tehnologii și echipamente militare. Obiectivul transparenței urmărit de poziția comună se aplică, prin urmare, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național, dar este adevărat că Uniunea Europeană ar trebui să dea un exemplu în această privință.

Aș dori să mai spun că, așa cum au subliniat unii dintre voi, poziția comună reprezintă un progres considerabil în comparație cu codul de conduită. Poziția comună a fost adoptată în decembrie 2008, cu mai puțin de doi ani în urmă. Este rezonabil să le acordăm noilor dispoziții introduse de poziția comună timp pentru a intra în vigoare înainte de a ne angaja în revizuirea unui sistem de acest gen, deși, după ce v-am ascultat și, într-adevăr, am înțeles ce ați spus, ar putea părea tentant să îl facem mai restrictiv sau să îl legăm de un sistem de sancțiuni.

În sfârșit, pentru a clarifica un subiect foarte punctual, aș dori să vă spun să stați liniștiți, pentru că poziția comună a fost discutată cu multe ocazii la nivel politic, în special în Consiliu, mai ales în contextul embargoului asupra armelor în China.

  Frédérique Ries (ALDE). – (FR) Domnule președinte, nu pot invoca niciun articol din Regulamentul de procedură. Vroiam doar să vă transmit această știre importantă: ministrul iranian pentru afaceri externe tocmai a anunțat că a suspendat sentința la moarte prin lapidare a doamnei Mohammadi-Ashtiani.

Noi toți din acest Parlament am luptat, iar forțele democratice ale lumii se luptă în acest moment, pentru a obține mult mai mult decât o suspendare și anularea sentinței ei. Acesta este un început și vom continua să acționăm. Îmi pare rău, dar cred că această informație trebuia împărtășită.

  Președintele. – Vă mulțumesc, doamnă Ries. Este întocmai ce am spus în deschiderea ședinței, când am anunțat această veste, și mă bucur că o confirmați. Continuăm această luptă pentru revizuirea procesului și, în general, pentru ca drepturile omului să fie apărate în toată lumea.

Dezbaterea a fost închisă