Stenograma dezbaterilor

Luni, 20 septembrie 2010 - Strasbourg

18. Acordul între CE și Pakistan privind readmisia - Acorduri comunitare de readmisie cu țări terțe (dezbatere)

  Președintă. – Următorul punct este dezbaterea comună referitoare la:

– recomandarea dlui Csaba Sógor, în numele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind semnarea Acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Islamică Pakistan cu privire la readmisia persoanelor aflate în situația de ședere ilegală (COM(2009)0106 – C7-0264/2009 – 2009/0036(NLE)) (A7-0231/2010),

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral (O-0104/2010) adresată Comisiei de Sylvie Guillaume și Claude Moraes, în numele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, de Hélène Flautre și Judith Sargentini, în numele Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană, de Cornelia Ernst, Rui Tavares și Marie-Christine Vergiat, în numele Grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică și de Malika Benarab-Attou, privind Acordurile comunitare de readmisie cu țările terțe (B7-0453/2010) și

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral (O-0116/2010) adresată Comisiei de Nathalie Griesbeck și Renate Weber, în numele Grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, privind Acordurile UE de readmisie cu țările terțe (B7-0461/2010).

  Csaba Sógor, raportor. – (HU) De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, acesta este primul acord de readmisie care necesită și aprobarea Parlamentului European. La 18 septembrie 2000, Consiliul a autorizat Comisia Europeană să negocieze acordurile de readmisie ce urmau a fi încheiate între Comunitatea Europeană și Pakistan. După mai multe runde de negocieri, aproape 10 ani mai târziu, Comunitatea Europeană și Pakistanul au semnat acordul la Bruxelles, la 26 octombrie 2009.

Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, UE a devenit succesorul legal al Comunității Europene, ceea ce înseamnă că, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European trebuie să aprobe, la rândul său, acordul propus. Comisia pentru afaceri externe a evaluat pozitiv acordul propus și Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne l-a aprobat.

Scopul acestui acord este să amelioreze cooperarea dintre organismele administrative ale țărilor solicitante și solicitate, în vederea accelerării procesului de readmisie. În această privință, acordul stabilește obligația de readmisie, pe baza principiului reciprocității depline, a propriilor cetățeni, a cetățenilor țărilor terțe și a apatrizilor, conținând, în același timp, prevederile tehnice necesare pentru procedura de readmisie. Obiectivul urmărit este ca acordul să acționeze ca un important instrument de luptă împotriva imigrației ilegale în Uniunea Europeană și să sporească gradul de securitate al cetățenilor în interiorul UE. Pakistanul este o importantă țară de origine sau de tranzit pentru imigranții care nu îndeplinesc, sau nu mai îndeplinesc, condițiile relevante pentru a intra, a rămâne sau a fi rezident pe teritoriul unui stat membru al UE.

Acordul încheiat cu Pakistanul este relevant și din punct de vedere regional, sprijinind eforturile UE de a intensifica cooperarea cu alte țări din regiune. Acordul include o clauză de neincidență în raport cu legislația internațională și reglementările din domeniul protecției datelor. Returnarea fizică a persoanelor rămâne, în întregime, în sarcina statului membru competent sau a autorității pakistaneze. În consecință, acestea trebuie să respecte dispozițiile ce decurg din dreptul internațional. Acordul solicită instituirea unui Comitet mixt privind readmisia, care își poate adopta propriul regulament de procedură. Având în vedere că în componența Comitetului mixt privind readmisia se va regăsi doar o singură instituție europeană, și anume Comisia Europeană, Parlamentul European solicită Comisiei să furnizeze la intervale regulate informații referitoare la activitățile Comitetului mixt. Acordul va intra in vigoare în prima zi din cea de a doua lună care urmează datei la care părțile se înștiințează reciproc asupra finalizării procedurilor de ratificare.

Doresc să-i mulțumesc Comisiei pentru declarația sa și colegilor mei deputați pentru observațiile critice. Am încredere că, pe baza celor discutate, această Cameră va aproba acordul.

  Claude Moraes, autor. – Dnă președintă, doresc să-i mulțumesc dlui Sógor pentru munca sa. Cu toate acestea, în cadrul comisiei, S&D a votat împotriva acordului din două motive fundamentale, ambele legate de protejarea drepturilor omului.

Considerăm că prezentul acord nu garantează pe deplin respectarea convențiilor internaționale. În particular, Pakistanul nu se numără printre semnatarii Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților din 1951, fapt care creează o situație incertă. Din punctul de vedere al grupului nostru, este logic ca semnarea unor astfel acorduri internaționale fundamentale să constituie condiția prealabilă încheierii acordurilor de readmisie. UE este în prezent semnatară a 11 acorduri de readmisie și s-a angajat în negocierea a șapte alte acorduri, dintre care două - cu Pakistanul și Georgia - sunt pe punctul de a fi încheiate, iar altul, cu Turcia, urmează să fie semnat foarte curând.

Așadar, nu vorbim despre o chestiune asupra căreia Parlamentul va trebui să se pronunțe doar o singură dată, cu această ocazie. Când negociază aceste acorduri, Comisia trebuie să țină cont de preocupările Parlamentului în ceea ce privește drepturile omului, dată fiind atribuția de aprobare a Parlamentului. Nu ne poate pretinde nimeni să pecetluim acorduri în condițiile în care drepturile omului sunt încă sub semnul întrebării. Prin urmare, pentru grupul nostru este esențial ca Parlamentul să aprobe astfel de acorduri în deplină cunoștință de cauză. În ciuda faptului că primul acord de acest tip a intrat în vigoare în 2004, până în prezent nu s-a efectuat nicio evaluare bazată pe dovezi a eficienței unor astfel de instrumente și a consecințelor pe care le antrenează punerea lor în aplicare.

Din acest motiv, Grupul S&D solicită dnei comisar să efectueze o astfel de evaluare în cel mai scurt timp. Avem încredere în aceste acorduri de readmisie, însă ele trebuie să se întemeieze pe garanțiile și drepturile fundamentale ale omului. Pakistanul este una dintre puținele țări care nu au semnat Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, fapt care, din punctul nostru de vedere, creează o situație dificilă.

  Hélène Flautre, autoare. – (FR) Dnă președintă, consider într-adevăr că raportorul nostru este foarte puțin înțelept dacă ne cere nouă, deputaților din Parlamentul European, să aprobăm și să ratificăm un acord care este extrem de problematic. În primul rând, pentru că este vorba de Pakistan, care nu este o țară oarecare. Pakistanul primește deja mai mulți refugiați decât orice altă țară din lume. Și ce avem de gând să-i cerem Pakistanului în principal? Să readmită pakistanezii, desigur, dar și afganii care se află aici, în Europa, pentru că fug de războiul pe care noi îl purtăm în Afganistan. Cred că începem să frizăm indecența.

Este incontestabil că Pakistanul nu a ratificat Convenția de la Geneva, după cum este incontestabil că Adunarea parlamentară a Consiliului Europei ne-a cerut să nu ratificăm acorduri de readmisie decât cu acele țări care oferă un număr de garanții în materie de drept la azil și protecție internațională, ceea ce nu este valabil în cazul Pakistanului.

În plus, există o sumedenie de întrebări. Dacă mâine ar trebui să spun „Da”, nici măcar nu aș ști la ce spun „Da”. Dacă analizați cu atenție diferitele articole, impactul acestui articol poate fi la fel de bine 20, sau între 100 si 20 000, poate chiar mai mult. De ce? Pentru că nimeni nu spune care vor fi răspunsurile la toate deciziile luate în Comitetul de readmisie. Cui îi revine responsabilitatea de a dovedi că un individ a ajuns după ratificarea acordului?

Cui îi revine responsabilitatea de a dovedi că individul respectiv a ajuns în UE direct din Pakistan? Ce se va întâmpla după termenul de treizeci de zile dacă Pakistanul nu răspunde și nu emite documentele de călătorie? Vom accepta, așa cum ne sugerează membrii Comisiei, acest bizar instrument european de „trecere”?

Nu am niciun răspuns, și știu că nici dvs., dnă Malmström, nu ați putea să îmi dați răspunsuri. L-am întrebat pe ambasadorul pakistanez, și nici el nu are niciun răspuns. Toate aceste probleme vor fi îngropate în Comitetul de readmisie.

Întrucât suntem în imposibilitatea de a estima impactul real al acestui acord, nu îl pot aproba. Totul depinde de răspunsurile la aceste întrebări.

Cred că mâine ar trebui să spunem „Nu”.

  Rui Tavares, autor. – (PT) Dnă președintă, în ceea ce privește acordul de readmisie cu Pakistanul, consider că există un număr de domenii de analiză pe care ar trebui să le avem în vedere acum.

În primul rând, fiind vorba de primul acord de acest tip asupra căruia a votat Parlamentul după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, cred că poate crea un precedent. Consider, așadar, că acordurile de tipul celui aflat acum pe masă trebuie supuse unui control parlamentar mai detaliat și mai profund.

Astfel, sunt de părere că este înțelept ca Parlamentul să-și exprime îndoielile și, în special, să spere într-o clarificare mult mai profundă. La fel, este de sperat ca viitoarele acorduri de acest tip, pe care Parlamentul va fi pus în situația de a le adopta, să cuprindă prevederi mult mai ample referitoare la monitorizarea și verificarea sarcinii probei, care trebuie să le revină persoanelor adecvate, adică autorităților, și nu imigranților, săracilor sau refugiaților.

În același timp, am îndoieli serioase legate de acest acord, motivate de faptul că este un acord cu Pakistanul. În primul rând, există problema legată de faptul că nu este un acord privind readmisia pakistanezilor, ci mai curând un acord pentru readmisia pe ușa din spate a afganilor. După cum au menționat deja unii dintre colegii mei, vorbim evident de o țară care nu este semnatară a Convenției de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților și Uniunea Europeană nu poate aplica două măsuri în această problemă. Fie ne supunem convențiilor pe care le-am semnat și respectăm drepturile omului în proporție de 100 %, fie nu le respectăm în 90 % sau 80 % din cazuri și delegăm persoanele care ar putea să nu respecte drepturile omului.

Există numeroase cazuri de deportări și persecuții ale femeilor pakistaneze și ale minorităților etnice și religioase și este evident că nu putem lucra cu lipsa de transparență a autorităților pakistaneze în acest domeniu.

În final, aș dori să fac un rezumat, amintind că în urmă cu doar două săptămâni am discutat problema inundațiilor din Pakistan. Acestea au provocat strămutarea a 21 de milioane de oameni, inclusiv refugiați și răniți, precum și mii de morți. Cred că Parlamentul European dă dovadă de o oarecare indiferență dacă la numai două săptămâni este pe cale de a adopta un acord care practic înseamnă trimiterea înapoi în Pakistan a unor oameni care au fugit dintr-o situație atât de gravă precum cea trăită acum acolo.

  Nathalie Griesbeck, autoare. – (FR) Dnă președintă, dnă comisar, în primul rând, doresc să confirm, în numele Grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, că suntem evident în favoarea acordurilor de readmisie văzute ca instrumente importante de combatere a imigrației ilegale, mai ales că par să fie mult mai eficiente decât o multiplicare a acordurilor bilaterale.

Doresc să subliniez trei aspecte. În noul cadru juridic în care acționăm, fiind factor de co-decizie, Parlamentul trebuie să fie informat sistematic și regulat cu privire la negocierea și punerea în aplicare a acestor acorduri.

În al doilea rând, au fost deja adoptate 11 acorduri, și suntem angajați în negocierea altor șapte. Cu toate acestea, acordurile nu au fost niciodată evaluate și consider că este esențial ca înainte de a încheia alte acorduri să se fi efectuat o evaluare a celor anterioare.

În cele din urmă, al treilea aspect este legat de drepturile omului și problema foarte pertinentă ridicată de colegii mei: ce garanții poate oferi Comisia în cazul specific al țărilor terțe care nu sunt semnatare ale Convenției de la Geneva?

Repet: deși personal, împreună cu grupul meu, sunt în favoarea unui acord de readmisie cu Pakistanul, există încă un număr mare de aspecte obscure care nu au fost clarificate, în ciuda faptului că, în declarația sa, dna Malmström, căreia îi mulțumesc, a oferit garanții în ceea ce privește monitorizarea și negocierile ferme care se poartă cu Pakistanul pentru a determina această țară să semneze instrumentele internaționale fundamentale pe care nu le-a semnat încă, și în ciuda faptului că domnia sa a oferit garanția că organizațiile umanitare non-guvernamentale vor putea participa la fața locului la lucrările Comitetului de monitorizare.

Realitatea este că ar trebui să condiționăm încheierea acestui acord de semnarea de către Pakistan a Convenției de la Geneva, pentru că nu trebuie să pierdem niciodată din vedere echilibrul necesar care trebuie stabilit între siguranța noastră colectivă și respectarea și protecția drepturilor omului, indiferent despre ce parte din lume este vorba. Acesta este fundamentul valorilor noastre în UE.

  Cecilia Malmström, membră a Comisiei. – Dnă președintă, distinși deputați, într-adevăr, în ultima lună, Pakistanul s-a aflat în atenția tuturor și, desigur, am deplâns cu toții cumplitele pierderi de vieți omenești și numărul mare de persoane strămutate. După cum știți, atât Comisia, cât și Consiliul, s-au implicat intens în încercarea de a ameliora situația prin găsirea unor modalități de intensificare a schimburilor comerciale, precum și de reconstrucție a țării și ajutorare pentru prevenirea unor dezastre suplimentare. Este un subiect care a fost discutat și în cadrul reuniunii de săptămâna trecută a Consiliului.

Revenind la subiectul de astăzi, doresc să mulțumesc Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), precum și raportorului, dlui Sógor, pentru activitatea lor foarte constructivă pe marginea acestei probleme și pentru sprijinul acordat Comisiei în momentul adoptării avizului dvs., în luna iulie.

De mulți ani, acordul de readmisie a acționat ca un instrument important în gestionarea fluxurilor migratorii, aceste acorduri de readmisie fiind explicit menționate în Tratatul de la Lisabona.

Dacă dorim ca politica privind migrația și azilul să fie credibilă în ochii cetățenilor europeni, trebuie să o construim pe principiul conform căruia cei care nu au dreptul legal de a rămâne pe teritoriul UE sunt returnați. Aici intervin acordurile de readmisie. Acestea facilitează returnarea persoanelor aflate în situație de ședere ilegală în țara de origine sau de tranzit și sunt acorduri între administrații, care stipulează procedurile ce trebuie urmate.

În decursul timpului, acordurile de readmisie au fost corelate cu politica privind vizele. Într-o serie de acorduri de readmisie, au devenit un element indispensabil pentru negocierea unui acord de facilitare a eliberării vizelor.

Comisia se angajează să continue aceste negocieri în cadrul prezentului mandat sau al unor mandate viitoare.

Permiteți-mi să abordez câteva dintre preocupările expuse de vorbitori sub forma întrebărilor cu solicitare de răspuns oral. Comisia se angajează să respecte pe deplin obligația care decurge din articolul 18 din Tratat de a informa Parlamentul de îndată și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor negocierilor și ale încheierii acordurilor UE de readmisie. Vom pune în aplicare aceste obligații, respectând pe deplin rolul Parlamentului în procedura de adoptare, și anume condiția ca acesta să aprobe încheierea viitoarelor acorduri de readmisie.

Vom furniza toate informațiile necesare, sub rezerva unor măsuri menite să asigure confidențialitatea în cazul negocierilor aflate în curs de desfășurare și în conformitate cu modalitățile precise din viitorul cadru al relațiilor dintre Parlament și Comisie.

Între timp, la 12 iulie, în cadrul Comisiei LIBE, directorul general, dl Manservici, v-a adus la cunoștință in camera ultimele informații generale referitoare la negocierile în curs. Dna Griesbeck a menționat și declarația Comisiei și, desigur, vom urmări îndeaproape acest lucru și vă vom ține la curent. Dorim, de asemenea, să analizăm împreună modalitățile de a optimiza în continuare această cooperare.

Revenind însă la acordurile cu țări care nu sunt semnatare ale Convenției de la Geneva, este evident că ne-am dori ca Pakistanul să semneze Convenția și depunem eforturi majore pentru a-l convinge să o facă și pentru a continua aceste negocieri, întrucât Comisia, la fel ca dvs., este foarte atașată de valorile instrumentelor internaționale din domeniul drepturilor omului și al protecției internaționale, aplicarea adecvată a acestor instrumente trebuind să se regăsească în centrul politicii UE.

Din acest motiv, prin Directivele privind condițiile și procedurile de azil am dezvoltat un acquis al Uniunii Europene privind protecția internațională, care include și măsuri de protecție a drepturilor omului în politica de returnare, și mă refer aici la Directiva privind returnarea. În plus, toate statele membre ale Uniunii Europene sunt parte la Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Aceste standarde garantează că nicio persoană nu poate fi scoasă dintr-un stat membru și nici nu poate face obiectul procedurilor de readmisie înainte de a evalua pe deplin și de a exclude riscul ca acea persoană, odată returnată, să fie supusă persecuției sau torturii sau altor pedepse inumane sau degradante.

În particular, instrumentul UE în materie de azil prevede obligația statelor membre de a evalua fiecare cerere de azil individual, garantând faptul că solicitantul rămâne pe teritoriul respectiv până în momentul în care autoritățile au luat o decizie cu privire la cererea în chestiune, precum și dreptul de exercitare a unei căi de atac eficiente în fața unei instanțe sau a unui tribunal.

Este extrem de important să subliniem că acordurile de readmisie nu limitează sub nicio formă aceste standarde care sunt esențiale pentru respectarea principiului nereturnării.

Toate acordurile de readmisie ale UE conțin o clauză de neincidență care prevede explicit respectarea acestor standarde. Nu trebuie să uităm nici faptul că aceste acorduri de readmisie pot juca un rol important în subminarea activităților rețelelor de trafic cu migranți. La începutul acestui an, un raport al Biroului Națiunilor Unite pentru combaterea drogurilor și a criminalității referitor la activitatea infracțională în domeniul migrației din Pakistan estima venitul anual al acestei așa-zise industrii la 1,25 miliarde de dolari. Raportul recomanda, inter alia, ca Pakistanul să inițieze acorduri de activitate și cooperare cu parteneri cheie, inclusiv acorduri generale de asistență juridică reciprocă și extrădare.

În ceea ce privește acordurile de facilitare a eliberării vizelor, nu există o listă de criterii prealabile care condiționează deschiderea unor astfel de negocieri, însă Uniunea Europeană ia în considerare încheierea sau negocierea activă a acordurilor de readmisie, obiectivele legate de relațiile externe, rezultatele punerii în aplicare a acordurilor bilaterale existente și progresele din domeniile conexe în materie de justiție și afaceri interne, inclusiv problema drepturilor omului.

Trebuie menționat că, în cazul tuturor țărilor cu care UE a încheiat acorduri de facilitare a eliberării vizelor, Comisia a prezentat Consiliului un proiect de mandat de negociere ca răspuns la concluziile Consiliului care prevăd promovarea contactului de la om la om cu țara în cauză.

Acordurile de readmisie sunt monitorizate de Comitetul mixt de readmisie. Acestea sunt înființate în cadrul fiecărui acord. În plus, adunăm toate informațiile relevante referitoare la punerea în aplicare a acordurilor în vigoare. Până în prezent nu au fost raportate probleme majore nici chiar de ONG-urile active în aceste domenii, în ciuda sensibilității accentuate a unora dintre țările în care astfel de acorduri sunt pe deplin funcționale.

În orice caz, în conformitate cu acordul de readmisie, nimeni nu va fi returnat dacă acest fapt ar implica riscul ca persoana în cauză să fie supusă persecuției, torturii sau pedepselor inumane sau degradante.

Dacă, totuși, așa ceva se întâmplă, nu este o consecință a acordului de readmisie, ci a unei decizii ilegale luate de statul membru în cauză, caz în care trebuie să se exercite controlul jurisdicțional al instanțelor naționale. În plus, astfel cum a solicitat Consiliul European în Programul de la Stockholm, până la sfârșitul acestui an Comisia va prezenta o evaluare completă a acordurilor de readmisie ale UE sub forma unei comunicări adresate Parlamentului și Consiliului. În cadrul evaluării menționate mai sus, Comisia va ține cont de sugestia dvs. de a menționa în mod explicit posibilitatea acordării de asistență pentru reintegrare celor readmiși. În orice caz, noi oferim deja sprijin pentru diferite proiecte și Fondul european de returnare oferă posibilitatea receptării imediate în țara de returnare în momentul sosirii.

Dispunem de diferite metode pentru a sprijini acest proces: vom efectua evaluări; avem directive în vigoare. Comisia va monitoriza îndeaproape situația și va face tot posibilul să vă țină la curent, astfel cum se menționează în acordul general dintre noi, precum și în comunicarea adoptată în iulie de Comisia LIBE. Având în vedere toate cele spuse, sper că veți putea adopta acordul.

  Gabriele Albertini, raportor pentru aviz al Comisiei pentru afaceri externe. – (IT) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, la opt ani de la începerea negocierilor dintre Comisia Europeană și Pakistan, s-a ajuns în sfârșit la un acord privind procedura de readmisie a persoanelor aflate în situație de ședere ilegală în Uniunea Europeană.

Comisia pentru afaceri externe a cerut permisiunea să redacteze un aviz asupra acestui acord foarte important, mai ales având în vedere evoluțiile din regiunea învecinată Pakistanului și problema drepturilor omului.

Am avut o dezbatere îndelungată în comisie, fiind exprimate mai multe preocupări: situația instabilă din Pakistan și încălcările permanente ale drepturilor omului, precum și faptul că negocierile purtate cu Pakistanul nu au garantat drepturile și siguranța persoanelor trimise înapoi. În același timp, ne-am exprimat îngrijorarea legată de faptul că până în prezent nu a fost făcută nicio evaluare a celor 11 acorduri de readmisie deja în vigoare.

În final, membrii Comisiei pentru afaceri externe au concluzionat că un cadru clar de cooperare cu Pakistanul privind readmisia este preferabil unei situații care implică riscul ca statele membre să demareze în mod ad hoc un proces de expulzare a imigranților ilegali din Pakistan, fără un control bazat pe respectul drepturilor omului.

Articolul 16 va garanta UE posibilitatea de a exercita acest control, prin urmare reiterez solicitarea Comisiei pentru afaceri externe de a se efectua o evaluare a acordurilor încheiate până în prezent și sprijin adoptarea sa.

  Manfred Weber, în numele Grupului PPE. – (DE) Dnă președintă, dnă comisar, doamnelor și domnilor, în primul rând, problema Pakistan: dezbatem acest subiect într-un moment dificil pentru Pakistan și cred că fiecare dintre noi este pe deplin solidar cu oamenii de acolo care au fost afectați de acest dezastru. Dl Sógor a vorbit deja în termeni foarte concreți despre acord. De aceea, aș prefera să fac câteva comentarii generale legate de acordurile de readmisie ale UE cu țările terțe.

În primul rând, aceste acorduri sunt rezonabile și necesare pentru că în Europa avem o legislație care reglementează migrația. Dacă însă există o legislație care reglementează migrația, există și oameni care se află în situația de ședere ilegală aici. Rezultă, din punct de vedere logic, că trebuie să avem și repatriere. Socialiștii, stânga, sunt adesea de partea noastră în privința principiilor pe care tocmai le-am enunțat, însă atunci când se pune problema de a lua decizii specifice referitoare la încheierea efectivă a unui astfel de acord, refuză să-și dea consimțământul. De aceea cred că trebuie totuși să rămânem consecvenți.

În al doilea rând, trebuie respectate standardele din domeniul drepturilor omului. Evident că alternativa la un astfel de acord nu este o situație în care am avea standarde mai bune în domeniul drepturilor omului. Oricine respinge acest acord acceptă alternativa de a avea 27 de standarde juridice diferite în Uniunea Europeană, care nu pot fi monitorizate la fel de riguros cum s-ar întâmpla la nivel european.

A treia întrebare și cea mai importantă din punctul meu de vedere este cum putem face ca, în viitor, aceste parteneriate cu țările terțe să fie și atractive? Rog Comisia ca în viitor să lucreze într-un mod mai interconectat. Dacă în cadrul negocierilor comerciale mondiale ne deschidem piețele europene, atunci și țările terțe trebuie să ne dea posibilitatea să vorbim de repatriere după cum, în domeniul migrației legale, țările terțe trebuie să fie în măsură să ne acorde concesii în materie de repatriere. Altfel spus, o metodă de lucru mai interconectată este foarte importantă.

  Sylvie Guillaume, în numele Grupului S&D. – (FR) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, situația umanitară catastrofală cu care se confruntă Pakistanul în prezent ne-a determinat să amânăm cu două săptămâni votul asupra acordului de readmisie dintre UE și această țară, ceea ce, trebuie să recunosc, e doar o slabă consolare.

Alegerea noastră de azi este riscantă. Cum putem aproba acest acord în condițiile în care atâtea întrebări rămân fără răspuns și atâtea preocupări continuă să existe? Este inutil să revenim în detaliu asupra istoriei triste a drepturilor omului în Pakistan, doresc însă să reamintesc ceea ce au spus deja alți colegi: vorbim de o țară care nu a semnat nici Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, nici Convenția privind statutul apatrizilor.

Este o situație cu atât mai îngrijorătoare, cu cât este evident că acest acord vizează în primul rând afganii, iar declarațiile Comisiei, care se limitează la a cere Pakistanului să semneze Convenția privind statutul refugiaților, nu schimbă cu nimic situația. De aceea, este necesar să afirmăm o poziție prealabilă clară: semnarea Convenției privind statutul refugiaților și a altor texte referitoare la protecția drepturilor fundamentale este o condiție sine qua non a oricărei negocieri.

Este o situație la care se adaugă o lipsă de precizie cronică legată de punerea în aplicare a acordului pe care îl dezbatem azi, de domeniul de aplicare, structură, obiective și modalitățile tehnice, pe care nu le pot descrie decât ca o nebuloasă, atât în ceea ce privește procedura de readmisie în sine, cât și schimbul de date cu caracter personal. Problema nu este doar punerea în aplicare a acestui acord, ci și întregul proces de negociere și acordurile de readmisie în general.

Am cerut Comisiei de nenumărate ori să efectueze o evaluare a acordurilor încheiate până în prezent. Nu dispunem de o astfel de evaluare și ceea ce ne spuneți astăzi nu e suficient. Cum am putea să aprobăm acest acord în mod rezonabil și conștient dacă nu am văzut nicio evaluare? Aș adăuga că aceeași constatare se regăsește și în studiul solicitat de Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, care ne-a fost transmis. Parlamentul nu își va putea exercita pe deplin atribuțiile dacă nu este informat corespunzător în decursul procesului de negociere și punere în aplicare a acestor acorduri.

Întrucât acum Parlamentul este colegislator, trebuie să își afirme poziția. De aceea, doresc să subliniez că votul de mâine va avea o puternică încărcătură simbolică în ceea ce privește rolul Parlamentului. Într-o perioadă în care se negociază acorduri de parteneriat cu țări precum Libia, de pildă, rolul nostru este să respingem acest acord, demonstrând astfel preocuparea Parlamentului pentru drepturile omului și dorința noastră pentru o mai mare transparență a negocierilor.

  Cecilia Wikström, în numele Grupului ALDE. – (SV) Dnă președintă, dnă comisar, după cum au spus deja mulți dintre colegii mei, cred că după inundațiile dezastruoase din august poate părea total inoportun să dezbatem acordul de readmisie dintre UE și Pakistan. Cu toții avem încă întipărite în minte imaginile victimelor și cu toții le împărtășim suferința.

Cu toate acestea, haideți să nu cedăm tentației de a amesteca lucruri diferite. Acordul de readmisie este pur si simplu o modalitate de a clarifica anumite aspecte juridice între UE și Pakistan. Cred că acordul ar trebui văzut într-un context mai amplu, în cadrul căruia încurajăm migrația legală, controlând, în același timp, migrația ilegală. Doresc să mulțumesc Comisiei pentru garanțiile pe care le-a oferit în privința monitorizării acordului. Dna comisar a declarat că se vor exercita presiuni pentru ca Pakistanul să semneze Convenția de la Geneva și că Comisia se angajează să informeze Parlamentul cu privire la rezultatele punerii în aplicare în toate etapele acesteia.

Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, pe care îl reprezint astăzi, sprijină raportul privind acordul de readmisie și solicităm Comisiei să ne dea un răspuns pozitiv la problema legată de introducerea, în cel mai scurt timp, a unui mecanism de evaluare a tuturor acordurilor de readmisie. Faptul că Pakistanul nu a semnat Convenția de la Geneva complică, într-adevăr, lucrurile, însă haideți să nu uităm că toate statele membre au semnat Convenția și tratatele UE și ar comite o încălcare gravă a acestora dacă ar returna persoane în țări unde există riscul ca drepturile lor să fie încălcate. Este ceea ce se numește principiul nereturnării, care se aplică indiferent dacă Pakistanul a aderat sau nu la Convenția de la Geneva. Există și nereturnare indirectă și doresc doar să spun foarte pe scurt că acesta este un acord esențial, întrucât reglementează cooperarea noastră cu Pakistanul.

  Judith Sargentini, în numele Grupului Verts/ALE. – (NL)Este foarte adevărat că o politică umană privind azilul presupune și o politică privind expulzările. Solicitanții de azil ale căror cereri au fost respinse trebuie să meargă în altă parte. Ceea ce încă nu înseamnă că se fac jonglerii cu oameni. Într-un fel sau altul, Europa s-a gândit că dacă o persoană nu poate fi deportată în țara sa de origine, luăm pur și simplu țara cea mai apropiată sau țara prin care persoana respectivă a trecut înainte de a ajunge în Europa. Este ceea ce eu numesc a jongla cu oamenii.

Am mers atât de departe, încât încercăm să expediem oamenii în Libia ca să ne spălăm pe mâini apoi dacă Libia încearcă să trimită oamenii înapoi în Eritreea. Este evident că încercăm să pasăm responsabilitatea când este vorba de oameni din alte țări, ca în cazul de față afganii pe care îi vrem deportați în Pakistan. Am auzit un coleg din Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) întrebându-se „cum putem face aceste acorduri de readmisie mai atrăgătoare pentru acele alte țări?” Nu mi se pare că aceasta ar fi o modalitate umană de a trata oamenii, după cum nu mi se pare că ar fi calea corectă de urmat pentru a realiza o bună politică europeană în materie de azil.

Și o bună politică europeană în materie de azil este într-adevăr ceea ce sprijinim cu toții. Dacă expulzăm oamenii într-o țară ca Turcia, de pildă, prin care la urma urmei călătoresc foarte mulți solicitanți de azil, le luăm șansa de a începe o viață nouă, pentru că nu se află nici acolo unde ar vrea să fie, nici acolo unde ar fi bineveniți. Nicio sumă de bani nu poate schimba asta.

  Cornelis de Jong, în numele Grupului GUE/NGL. – (NL) Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică se opune acordului de readmisie propus cu Pakistanul. Este instrumentul greșit în momentul greșit.

Potrivit Națiunilor Unite, infrastructura Pakistanului - drumuri, căi ferate, poduri, etc. - a fost atât de grav afectată de inundații, încât țara se găsește practic la nivelul la care era cu zeci de ani în urmă. În Pakistan, milioane de oameni fie fug din calea apelor, fie, atunci când se întorc, constată că nu a mai rămas nimic din ceea ce au avut. Oricine s-ar gândi că principala preocupare a Europei în aceste condiții este să-i ajute pe acești oameni. De aceea, mi se pare penibil că exact în acest moment ni se cere să luăm o decizie cu privire la un acord de readmisie care ar însemna în mod inevitabil că Europa va putea trimite înapoi în Pakistan solicitanții de azil care se află în situație de ședere ilegală și pe cei cărora le-au fost respinse cererile. Este acesta un exemplu al comunității de valori cu care se mândrește Uniunea Europeană?

În plus, din acord lipsesc garanții suficiente în materie de drepturile omului. În prezent, Pakistanul nu este o țară stabilă. Prin urmare, doresc să adresez următoarea întrebare Comisiei și, de fapt, și Consiliului: Pe ce se bazează încrederea dvs. că Pakistanul, care nu a ratificat Convenția de la Geneva, dar, totuși, primește un număr mare de refugiați, va oferi cu adevărat protecție refugiaților în actualele condiții?

Ar fi de așteptat ca acordul să conțină garanții pe măsura responsabilităților pe care și le asumă țările în momentul în care deportează o persoană într-o altă țară. Singurul lucru pe care l-am auzit în această privință este că Comisia Europeană se va asigura că statele membre își respectă obligațiile ce decurg din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Convenția de la Geneva.

Întrebarea mea către Comisie este însă: cum intenționează Comisia să facă acest lucru? Veți trimite și funcționari în Pakistan, alături de oamenii pe care îi suiți în avion, și cât timp veți continua să monitorizați soarta acestor oameni, sau poate intenționați să ne prezentați un raport când va fi fost deja prea târziu pentru ei? Acordul conține mult prea puține garanții și vine în cel mai nepotrivit moment. Prin urmare, verdictul grupului meu este că acest acord trebuie să dispară.

  Philip Claeys (NI). – (NL) Aș dori să atrag atenția asupra problemei pe care o avem cu Turcia. După cum știți, de ani de zile Comisia Europeană se străduiește să încheie un acord de readmisie cu Turcia, însă eforturile sale se lovesc de opoziția sistematică a acestei țări.

Este o situație inacceptabilă din două motive. În primul rând, ar fi de așteptat ca o țară candidată să dea dovadă de cooperare și nu să manifeste opoziție. În al doilea rând, Turcia nu este un simplu vecin al Uniunii Europene, este o țară cu care avem o frontieră comună foarte mare. În plus, Turcia este una dintre cele mai mari țări de origine și de tranzit a imigranților ilegali. Referitor la acest lucru, pot face trimitere și la un memorandum recent al Europol, Eurojust și Frontex, care descrie Turcia ca una dintre principalele țări de tranzit pentru comerțul cu heroină din Afganistan, Pakistan și Balcani. Problema aici nu este doar comerțul cu droguri, ci crima organizată în general.

Se pare că negocierile cu Turcia asupra acordului de readmisie merg mai bine decât în ultimii ani, observăm însă că guvernul turc începe să impună anumite condiții total inacceptabile. Dacă UE vorbește despre facilitarea eliberării vizelor, guvernul turc începe să vorbească despre deschiderea granițelor și libera circulație a persoanelor din Turcia, ceea ce evident nu face decât să amplifice problema în loc să ofere o soluție pentru problemele existente.

  Carlos Coelho (PPE). – (PT) Dnă președintă, doresc să-l felicit pe colegul meu, dl Sógor, pentru raportul pe care l-a prezentat. Faptul că au fost necesari 10 ani pentru a ajunge la un acord reflectă foarte bine importanța acestui raport și a negocierilor întreprinse.

Acest acord nu este important doar pentru Pakistan, ci și pentru relațiile noastre cu alte țări din regiune. Aceste acorduri reprezintă un factor pozitiv în lupta împotriva migrației ilegale, însă returnarea oricărui migrant aflat în situație de ședere ilegală se poate realiza doar ca urmare a unei decizii individuale și cu respectarea pe deplin a obligațiilor și responsabilităților ce decurg din dreptul internațional, cu un accent deosebit pe principiul nereturnării (non-refoulement).

Fără îndoială, Pakistanul este o importantă țară de origine sau de tranzit pentru migranții ilegali. Cu toate acestea, este regretabil că nu a ratificat nici Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, nici Convenția Națiunilor Unite împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Acest fapt ridică îndoieli serioase legate de siguranța returnărilor, mai ales pentru că acordul nu include garanții și mecanisme stricte pentru protecția drepturilor fundamentale.

Deși nu este nici pe departe ceea ce ar fi de dorit, elementul pozitiv este că elimină riscul ca statele membre să cedeze repatrierilor făcute pe o bază ad hoc. Un alt element pozitiv constă în faptul că astfel se va crea un cadru clar de cooperare cu Pakistanul, care va permite Uniunii Europene să exercite o supraveghere a respectării drepturilor omului.

  Monika Flašíková Beňová (S&D). – (SK) Vorbim despre acorduri de readmisie, însă pe mulți dintre noi îi frământă o întrebare fundamentală: Cum se poate asigura protecția și siguranța persoanelor deportate?

Experiența ne arată că acordurile de readmisie nu reflectă în mod adecvat această problemă. În general se presupune că dacă două state încheie un acord, vor monitoriza obiectivul stabilit prin acord. Lucrurile nu stau însă întotdeauna așa, acordurile de readmisie fiind un bun exemplu în acest sens. Adesea, statele le semnează în contextul unui cadru de cooperare mai amplu care include și alte domenii mai importante din punctul de vedere al părților implicate, cum ar fi securitatea energetică, de pildă, sau lupta împotriva terorismului, cooperarea polițienească sau comerțul. Prin urmare, acordurile de readmisie nu reprezintă decât o mică parte din relațiile bilaterale pragmatice.

Haideți să fim sinceri, doamnelor și domnilor. Pentru țările mai dezvoltate, acordurile de readmisie reprezintă și modalități mai elegante de a scăpa în mod oficial de migranți, cu consimțământul țărilor de origine mai puțin dezvoltate care, în schimb, vor fi compensate prin semnarea, de exemplu, a unui parteneriat comercial strategic.

Haideți să trecem la esența problemei: simplul consimțământ al țării de origine mai puțin dezvoltate nu indică nici în cea mai mică măsură faptul că ar avea voința politică sau resursele juridice sau instituționale de a face față unui aflux de cetățeni returnați, fără a mai vorbi de protecția drepturilor omului. Pentru aceia dintre noi care suntem implicați în protecția drepturilor omului, este esențial să se cunoască culisele acestor acorduri de readmisie și, prin urmare, trebuie să insistăm asupra faptului că, în momentul încheierii acordurilor de readmisie, prioritatea trebuie să o reprezinte transparența și drepturile omului.

  Nicole Kiil-Nielsen (Verts/ALE). – (FR) Dnă președintă, în 2005, Comisia scria că „deciziile de expulzare individuală [luate de autoritățile competente ale statelor membre] trebuie să respecte Convenția de la Geneva din 1951, Protocolul din 1967 și tratatele internaționale. Nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat în care există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante.”

Or, adevărul este că în Pakistan au loc încălcări grave ale drepturilor omului: pedeapsa cu moartea, tortură, decese în timpul detenției, dispariții forțate, crime de onoare. După cum s-a spus deja, există un număr de acorduri internaționale pe care Pakistanul nu le-a semnat. Cum putem fi siguri că drepturile și siguranța persoanelor readmise vor fi protejate?

Nu există nicio garanție pentru femei sau pentru minoritățile etnice sau religioase. Nu există nicăieri nicio mențiune despre consecințele pe care le antrenează acordul pentru refugiații afgani, după cum nu există niciun plan de monitorizare a punerii în aplicare a acordului de către Agenția pentru drepturile fundamentale a UE. În numele drepturilor omului și al demnității umane, Parlamentul trebuie să respingă acest acord.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Dnă președintă, returnarea imigranților ilegali pakistanezi în țara lor de origine este evident întemeiată. Principala întrebare care se pune este de ce trebuie să existe un acord cu Pakistanul pentru a le permite acestora să intre în propria lor țară. Ar trebui să fiu surprins, dar nu sunt.

Sunt unii care se opun returnării lor chiar și cu permisiunea Pakistanului. Obiecția lor pare să țină de faptul că Pakistanul nu respectă standardele relevante în materie de drepturile omului. Foarte adevărat. Dar același adevăr este valabil în majoritatea țărilor din lumea a treia și, într-adevăr, în câteva țări europene. Sugerează ei cumva că toți imigranții ilegali provenind din țări cu standarde defectuoase în materie de drepturile omului ar trebui să primească dreptul de a rămâne? Și, dacă asta e convingerea lor, atunci trebuie să-i întrebăm de ce sunt mulțumiți dacă restul populațiilor din aceste țări periculoase rămân acolo. Nu ar trebui cumva să invităm întreaga populație a Pakistanului, Chinei, Afganistanului, Orientului Mijlociu, Americii Latine și a Africii în Uniunea Europeană? Aceasta este absurditatea logică a poziției lor.

  Ernst Strasser (PPE). – (DE) Dnă președintă, dnă comisar, doamnelor și domnilor, prezentul acord este corect și necesar și trebuie să mulțumim Comisiei că avem, în sfârșit, un rezultat. Respectarea unor standarde umanitare minime în țara de origine este, desigur, o parte fundamentală a oricărui acord de readmisie. Este condiția prealabilă care trebuie îndeplinită pentru a putea încheia un astfel de acord.

Aici nu este vorba despre solicitanții de azil - și adresez acest comentariu Verzilor și Stângii. Citiți acordul! Nu este vorba despre cei care au nevoie de protecție, ci despre cei care se află aici în situație de ședere ilegală. Aceste este grupul la care ne referim aici. Nu putem include într-un acord de readmisie solicitanții de azil și deportarea oamenilor care au nevoie de protecție.

Acum însă trebuie să ne asigurăm că deciziile de returnare sunt puse în aplicare, având în vedere că numărul returnărilor efective este considerabil mai mic decât numărul deciziilor de returnare, și în această privință sunt recunoscător pentru evaluarea pe care tocmai ați anunțat-o în declarația dvs. Am în față cifrele din 2008, conform cărora dintr-un număr de 609 000 rezidenți ilegali și 608 000 decizii de returnare, doar 214 000 de oameni au fost practic returnați. Avem nevoie de o strategie europeană comună, însă pentru a o putea pune în aplicare, este la fel de necesară și o strategie comună cu țările terțe.

  Rita Borsellino (S&D). – (IT) Dnă președintă, dnă comisar, doamnelor și domnilor, dezbaterea de azi privind acordurile de readmisie nu poate evita problema spinoasă a acordului dintre Uniunea Europeană și Libia.

Știm că o parte a acordului se axează pe lupta împotriva imigrației ilegale. Suntem îngrijorați, pentru că până în prezent Comisia a vorbit foarte puțin despre acest subiect, în ciuda faptului că este obligată prin Tratatul de la Lisabona să informeze Parlamentul fără întârziere.

După cum știm, Libia nu este semnatară a Convenției de la Geneva privind Drepturile Omului, și până în prezent nici nu a demonstrat că ar fi adoptat un standard de comportament în conformitate cu dreptul internațional. Mă gândesc la cazul migranților din Eritreea ținuți în condiții inumane în centrul libian din Brak, precum și la închiderea birourilor Înaltului Comisar pentru Refugiați al Națiunilor Unite. Însă, mai presus de toate, mă gândesc la evenimentele din ultima săptămână, când o barcă de patrulă libiană a deschis focul asupra unei nave de pescuit italiene din flota Mazara del Vallo care naviga în apele internaționale, sub pretextul că la bord s-ar afla migranți ilegali. Este o explicație extrem de îngrijorătoare, care ridică problema acordului semnat între Libia și Italia. Printre altele, acesta prevede returnarea imigranților către Libia și nu conține nicio dispoziție referitoare la dreptul de a solicita azil sau la evaluarea individuală, de la caz la caz, a fiecărei situații, permițând, în același timp, utilizarea armelor de foc pentru a opri migranții.

Având în vedere că și în acest caz o parte a acordului este secret, mă întreb dacă Comisia îi cunoaște conținutul și dacă, în cazul de față, consideră că este necesar să solicite explicații cu privire la posibilitatea autorităților libiene de a deschide focul asupra navelor dacă suspectează că acestea transportă imigranți ilegali. Pentru că dacă situația se prezintă astfel...

(Președinta l-a întrerupt pe vorbitor)

  Agustín Díaz de Mera García Consuegra (PPE). – (ES) Dnă președintă, azilul este un concept legal precis și bine definit, care nu are nimic de-a face cu acordul de readmisie.

Acordul cu Pakistanul este un instrument al UE în cadrul luptei împotriva migrației ilegale, și nu în domeniul protecției internaționale sau al azilului.

Nu poate exista nicio îndoială cu privire la obiectivul acordului: readmiterea oricărui cetățean pakistanez care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile în vigoare pentru a intra, a fi prezent sau a fi rezident pe teritoriul unui stat membru sau a resortisanților din țările terțe sau a apatrizilor care dețin o viză sau un permis de ședere eliberat de autoritățile pakistaneze și au intrat în mod ilegal pe teritoriul unui stat membru direct din Pakistan.

Respectarea drepturilor fundamentale ale omului în timpul procesului de repatriere trebuie să fie garantată prin impunerea respectării dreptului internațional, în special a principiului nereturnării (non-refoulement) și a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe scurt, măsurile cuprinse în acord se aplică doar persoanelor aflate în situație de ședere ilegală pe teritoriul UE și nu îi afectează pe cei cărora li s-a acordat azil sau pe cei a căror solicitare pentru protecție internațională este în curs de evaluare.

De aceea, după părerea mea, nu putem și nu trebuie să confundăm probleme diferite care ar putea împiedica semnarea unui acord fundamental pentru evoluția politicii comune a Uniunii Europene în materie de migrație.

Este motivul pentru care sprijinim acordul, dar solicităm garanții din partea Pakistanului.

  Emine Bozkurt (S&D). – (NL) Inundațiile din Pakistan sunt cele mai grave din ultimii 80 de ani și încă nu se întrevede un sfârșit. Au fost afectate milioane de persoane. Multe au rămas fără adăpost și se profilează foametea. Avem de gând să trimitem oamenii înapoi în Pakistan în aceleași avioane cu care trimitem ajutoare umanitare?

Un acord între Uniunea Europeană și Republica Islamică Pakistan ar fi iresponsabil. Nu putem ignora situația drepturilor omului din Pakistan, care lasă mult de dorit. Pakistanul nu a semnat nici măcar Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților. Ar trebui să condiționăm încheierea de acorduri de respectarea unor cerințe, cum ar fi semnarea Convenției de la Geneva sau a altor acorduri de garantare a drepturilor fundamentale.

Prin urmare, sunt foarte curios și în legătură cu acordurile pe care le negociază Uniunea Europeană cu alte țări. Important este să avem acces la aceste acorduri, pentru a putea garanta că sunt corecte. De pildă, care este situația acordului de readmisie cu Turcia? Se pare că negocierile sunt aproape finalizate. Câteva state membre mai au unele obiecții la textul final.

Ne poate spune Comisia care este punctul în care se împotmolesc negocierile? Ce întreprinde Comisia Europeană pentru a ajunge la un rezultat favorabil? Iar dacă acordul va fi încheiat, va face Comisia în sfârșit următorul pas? Vor putea, în sfârșit, oamenii de afaceri și studenții turci să călătorească fără viză în Europa? Până la urmă, este revoltător că Uniunea Europeană desfășoară o politică de liberalizare a vizelor cu cele mai diferite țări, dar nu și cu una dintre țările candidate.

  Birgit Sippel (S&D). – (DE) Dnă președintă, în introducerea sa, raportorul a afirmat că Parlamentul trebuie să sprijine acordul. Poate a fost o greșeală de traducere, dar, cu toate acestea, vreau să spun foarte clar că nu trebuie să sprijin acest acord și, în mod categoric, nu voi sprijini acest raport.

Acest prim acord de după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va transmite un semnal extrem de important. Ce semnal transmitem însă în UE și dincolo de ea? Privindu-i pe susținătorii acordului recunosc mai ales aplicarea unui principiu biblic: ne spălăm pe mâini cu nevinovăție, la urma urmei avem un tratat. Însă nu avem absolut nicio idee despre ceea ce se întâmplă cu oamenii în aceste țări atunci când îi trimitem înapoi. Mi-ar fi plăcut să văd o mai mare sensibilitate la problema tratamentului refugiaților și a respectării drepturilor omului. Adoptarea acestui raport va periclita sever credibilitatea noastră în materie de democrație și drepturile omului. Prin urmare, le solicit colegilor mei încă o dată să nu sprijine acest acord.

PREZIDEAZĂ: Libor ROUČEK
Vicepreședinte

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Dle președinte, măsurile de protecție restrictive la granița externă a UE, alături de aplicarea strictă a acordurilor de readmisie, pot reduce fluxul imigranților ilegali. După părerea mea, cazul Lampedusa este un exemplu grăitor în acest sens. În timp ce, până în 2008, existau zeci de mii de persoane care luau cu asalt coasta Italiei în fiecare an, acum taberele de primire, excesiv de pline, se golesc în mod evident. Prin urmare, Parlamentul ar trebui să sprijine Comisia în procesul rapid de negociere a acordurilor suplimentare, de exemplu cu Turcia.

Totuși, în această privință, solicitările absurde, precum cea din partea președintelui Libiei, Colonelul Gaddafi, potrivit căruia Uniunea Europeană trebuie să plătească Africii cel puțin 5 miliarde de euro pe an pentru combaterea imigrației ilegale, trebuie respinse cu hotărâre. În schimb, numeroasele subvenții financiare acordate de UE, precum ajutorul pentru dezvoltare, trebuie legate de disponibilitatea statelor de a coopera în mod autentic cu Uniunea Europeană în procesul de combatere a imigrației ilegale. De asemenea, trebuie să combatem abuzarea de sistemul de azil și falșii solicitanți de azil din întreaga UE și să consolidăm agenția Frontex de protecție a granițelor în mod cu adevărat eficient.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Dle președinte, doamnelor și domnilor, aproximativ 80 % din imigranții ilegali care se află la granițele externe ale Uniunii Europene se găsesc în Grecia. În 2009, în Grecia au fost arestați aproximativ 126 000 de imigranți ilegali. Dintre aceștia, aproximativ 5 000 (4 852, pentru a fi exacți) erau din Pakistan și 36 472 erau din Turcia.

Din aceste date, ajung la următoarea concluzie: acordul cu Pakistan este foarte important și a durat, de fapt, foarte mult timp: au trecut deja 8 ani. Articolul 16 prevede protecția drepturilor omului și avem așteptări mari de la acest acord.

Aș dori să amintesc Parlamentului că Spania, Malta și Italia au un număr limitat de imigranți ilegali datorită acestor acorduri. Sper că nu va dura încă 8 ani până la încheierea acordului cu Turcia, dle comisar. Ne-ați spus de mai multe ori că ne aflăm în etapa finală. Cu toate acestea, nu s-a anunțat nimic. Sper că nu vor mai exista întârzieri. Nu avem timp de pierdut.

  Franziska Keller (Verts/ALE). – Dle președinte, un aspect care pare să nu fie foarte clar este că persoanele care au statutul de imigranți ilegali nu au pătruns neapărat în mod ilegal în Uniunea Europeană. Este posibil ca aceștia să fie solicitanți de azil ale căror solicitări au fost respinse sau persoane care au venit cu viză de turist și au rămas în continuare, așa că nu sunt ca persoanele care au sosit prin infracțiuni în mod ilegal.

Dnă Malmström, ați spus că doriți ca lucrurile să fie în conformitate cu așteptările cetățenilor europeni. Cetățenii se așteaptă de la noi să avem o Uniune Europeană a drepturilor omului și a respectului pentru ființa umană. Realitatea trebuie să coincidă, de asemenea, cu aceste așteptări. Mă întreb cum veți putea monitoriza persoanele care sunt trimise înapoi, pentru a vă asigura că nu sunt persecutate și torturate. Cum veți examina acest lucru? Cum va arăta această situație în termeni practici?

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Dle președinte, gradul ridicat de euforie din jurul progreselor democratice realizate de Turcia ca urmare a celui mai recent referendum trebuie privit în perspectivă, întrucât până în prezent Turcia nu a reușit să coopereze cu UE în privința returnării refugiaților și migranților. În această privință, Turcia nu este numai o țară de origine, dar este, de asemenea, o țară de tranzit pentru refugiații din Orientul Mijlociu, din Irak și Iran. Cu toate acestea, este esențială cooperarea în apărarea comună împotriva refugiaților. Deși Frontex este disponibilă să ofere susținere în ceea ce privește aspectele tehnologice, acest lucru nu înseamnă că UE trebuie să suporte costurile generale ale protecției granițelor Turciei. UE nu poate fi sursa de fonduri a Ankarei și, în orice caz, ajutorul pentru preaderare este extrem de generos. Prin urmare, Turcia trebuie să respecte Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, iar neregulile legate de drepturile fundamentale nu trebuie utilizate drept scuză pentru a refuza returnarea refugiaților. Nu este acceptabil ca, pe de o parte, Ankara să solicite legături mai strânse cu Bruxelles-ul și, pe de altă parte, să direcționeze pe scară largă refugiații în presupusul Eldorado al UE. Prin urmare, trebuie să se încheie imediat un acord de readmisie.

  Elena Băsescu (PPE). - În cadrul acestei dezbateri aș dori să fac referire la cazul uneia dintre țările terțe, și anume la Republica Moldova.

În 2007, Parlamentul European a ratificat acordul dintre Republica Moldova și Comunitatea Europeană cu privire la readmisie. Această politică prezintă, totuși, unele carențe. Impactul ei asupra Republicii Moldova a fost prea puțin evaluat, iar procedurile de negociere și implementare a acordului nu au fost suficient de transparente. În timpul guvernării comuniste din 2001 până în 2009, din Republica Moldova au migrat spre UE peste 600 000 de persoane. Una din cauze a fost nerespectarea drepturilor omului. Un exemplu în acest sens îl constituie numărul ridicat de condamnări ale Moldovei la CEDO.

Pentru a rezolva aceste probleme, UE trebuie să asigure politici comerciale convenabile și asistență sporită pentru dezvoltare. În acest sens, consider că trebuie continuată inițiativa UE de a acorda asistență financiară Moldovei.

  Harlem Désir (S&D). – (FR) Dle președinte, dle comisar, doamnelor și domnilor, mâine, pentru prima dată, Parlamentului i se va solicita să își dea avizul conform privind un acord de readmisie. Aceasta este o responsabilitate foarte importantă, pe care cred că Parlamentul trebuie să o exercite în mod serios, deoarece implică siguranța persoanelor implicate.

Pakistanul este un stat care nici nu a semnat, nici nu a ratificat Convenția de la Geneva privind refugiații sau Convenția referitoare la statutul apatrizilor. Acest acord ar putea afecta nu numai cetățenii din Pakistan, ci și cetățenii din alte țări care fug de război și tulburări și mă gândesc în special la afgani, care ar putea fi trimiși, ca urmare a acestui acord, într-un stat care nu oferă niciun fel de garanții.

Prin urmare, prima solicitare a Parlamentului – și, după părerea mea, cea mai îndreptățită – este să ni se ofere o evaluare a acordurilor anterioare de readmisie, deoarece, la urma urmei, Comisia a promis acest lucru.

În al doilea rând, îi solicităm Pakistanului să semneze aceste Convenții de la Geneva înainte de a se avea în vedere un acord.

În al treilea rând – și ne așteptăm ca măcar acest lucru să se întâmple – solicităm ca Parlamentul să poată să participe la Comitetul mixt privind readmisia; cu alte cuvinte, să poată să monitorizeze, de asemenea, condițiile de punere în aplicare a oricărui acord din viitor.

După cum se prezintă situația actuală, nu consider că trebuie să ne dăm avizul conform mâine.

  Cecilia Malmström, membră a Comisiei. – Dle președinte, onorați deputați, mi-ar face plăcere să discut despre Turcia, Libia și Moldova, însă expiră timpul, așa că mă voi limita la subiectul dezbaterii. Cu toate acestea, mi-ar face plăcere să revin și să discut aceste aspecte cu dvs. într-un alt moment.

În ceea ce privește Pakistanul, așa cum au menționat unii vorbitori, discutăm acest acord de readmisie cu aceste țări de mulți ani. Cred că sunteți cu toții de acord că este mult mai bine să avem un acord european cu Pakistanul în loc de mai multe acorduri bilaterale mai mult sau mai puțin obscure. În calitate de acord european, acesta poate fi monitorizat, poate fi supus controlului, este mult mai transparent, îl putem discuta aici în plen, avem o influență mai mare asupra unor aspecte precum drepturile fundamentale și drepturile omului și dispunem de mai multă claritate juridică.

Aș dori să subliniez ce am spus deja în observațiile introductive, respectiv că acquis-ul UE în domeniul azilului le solicită statelor membre să îi acorde unui cetățean dintr-o țară terță sau unei persoane apatride protecție internațională în cazul în care se stabilește, în urma unei examinări individuale a solicitării de azil, că aceasta are nevoie de protecție internațională. Directiva privind calificarea azilului – și știți cu toții că doresc să subliniez că această directivă și negocierile sunt în curs de desfășurare – specifică criterii relative în această privință și că niciun acord de readmisie nu poate elibera statele membre de această obligație și datorie fundamentală.

Declarația asupra căreia am căzut de acord privind raportarea către Parlament și privind gradul crescut de transparență este foarte importantă, iar Comisia se angajează cu hotărâre să o respecte. După cum am spus, toate acordurile de readmisie vor fi evaluate. Această evaluare va sta la baza unei strategii viitoare privind readmisiile viitoare și mi-ar face plăcere să discut acest lucru cu dvs.

În ceea ce privește modul în care putem verifica ce se întâmplă cu aceste persoane, desigur, Comisia nu are cum să îi verifice pe toți acești indivizi. Statele membre nu au obligația să facă acest lucru. Nu au obligația să raporteze Comisiei, însă, în lumina evaluării viitoare, vom analiza acest aspect și vom examina cum putem coopera în continuare – statele membre, ONG-urile, persoanele care lucrează pe teren – pentru a promova acest lucru.

Astfel, această evaluare este foarte importantă. Va defini viitoarea politică de readmisie, însă acest lucru nu trebuie să ne împiedice să progresăm în privința acordului pe care îl avem în față.

Acest acord este important pentru a ne gestiona în mod adecvat politica privind migrația și, promițându-vă să revin cât mai repede cu evaluarea, vă solicit de urgență să votați mâine în favoarea acordului de admisie.

  Csaba Sógor, raportor. – (HU) Dle președinte, sper că nu veți fi prea strict cu mine, deoarece am utilizat numai trei minute și douăzeci de secunde din primele patru minute alocate. Îmi cer scuze dacă voi vorbi mai mult de această dată.

Am fost profund mișcați de ceea ce s-a întâmplat în Pakistan în timpul inundațiilor și încă suntem foarte preocupați de încălcările drepturilor omului care au loc în Pakistan sau în alte părți ale lumii. Cu toate acestea, suntem și mai preocupați când drepturile omului sunt încălcate chiar în țări care au semnat Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților. Suntem și mai îngrijorați de faptul că unii dintre colegii deputați care sprijină – pe bună dreptate – poporul din Pakistan și care sunt împotriva încălcărilor drepturilor omului pot să nu recunoască uneori minoritățile naționale din propriile state membre.

Aș dori să repet ceea ce am spus deja în dezbatere: deși problema drepturilor omului este foarte importantă, acest acord nu vizează în primul rând aspectele legate de drepturile omului. Este legat, de asemenea, de cetățenii UE și statele membre care apelează la noi pentru securitate. Dați-mi voie să vă povestesc o situație care a avut loc în mai 2010 în Regatul Unit. Doi studenți din Pakistan, Abid Nasser și Ahmad Faraz Khan, au fost arestați deoarece au fost suspectați de terorism. Tribunalul britanic a hotărât că returnarea celor doi studenți în Pakistan le-ar putea pune în pericol viețile și li s-a permis să rămână în Regatul Unit. Din acest motiv, când vorbim despre returnarea persoanelor, avem tot dreptul să îi cerem socoteală Pakistanului pentru încălcările drepturilor omului, însă trebuie să avem încredere în primul rând în judecătorii și instanțele din statele noastre membre și poate ne vom asigura astfel că drepturile indivizilor nu sunt încălcate.

Pakistanul nu îndeplinește criteriile în multe privințe, însă nu trebuie să uităm că are un minister al minorităților din 2004, iar în acest an, poate și ca urmare a observațiilor dvs. critice, a ratificat două acorduri internaționale, respectiv Pactul internațional privind drepturile civile și politice și Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva torturii și a altor tratamente sau pedepse crude, inumane și degradante din 1984. Trebuie să spun că este posibil ca acestea să se fi schimbat deoarece ați avut o atitudine critică față de acest acord și l-ați ratificat, dar poate că, dacă mâine votați împotrivă, votul dvs. va însemna că nu aveți încredere în instanțele din propriile state membre. Prin urmare, le solicit tuturor de urgență să îi acorde Pakistanului șansa de a continua pe această cale după aproape zece ani de negocieri și acorduri și să sperăm că va semna și Convenția de la Geneva.

  Președinte. – Dezbaterea este închisă.

Votarea va avea loc mâine (marți, 21 septembrie 2010) la ora 12.

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Krzysztof Lisek (PPE), în scris. – (PL) Doamnelor și domnilor, ca parte a dezbaterii privind Acordul dintre CE și Pakistan privind readmisia - acordurile de readmisie ale Comunității cu țările terțe, aș dori să atrag atenția asupra problemelor legate de întocmirea unui acord între Uniunea Europeană și Georgia privind readmisia persoanelor cu ședere ilegală. În această privință, suntem ghidați mai ales de dorința de a consolida cooperarea dintre UE și Georgia pentru a permite combaterea mai eficientă a imigrației ilegale și astfel, în mod reciproc, ne concentrăm asupra elaborării de proceduri rapide și eficiente care vor permite stabilirea identității și vor asigura returnarea și tranzitul sigure, în conformitate cu cerințele legale, ale persoanelor care nu îndeplinesc sau care nu mai îndeplinesc condițiile de a intra, a se afla sau a avea reședința pe teritoriul Georgiei sau al unui stat membru al UE. Consider că acest acord trebuie pus în aplicare cât mai rapid, deoarece aici nu ne confruntăm cu numeroase aspecte controversate ca în cazul Pakistanului. Dimpotrivă – Georgia respectă drepturile omului – este semnatară a Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 1950 și a Convenției privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, modificată de Protocolul privind statutul refugiaților din 31 ianuarie 1967. De asemenea, este membră a Consiliului Europei.

  Cristian Dan Preda (PPE), în scris. – Vreau să subliniez mai întâi importanța simbolică a acestui prim acord de readmisie încheiat de Uniunea Europeană ca entitate. În plus, Pakistanul este un partener important al Uniunii, mai ales în lupta împotriva terorismului și există un consens general asupra faptului că Uniunea trebuie să-și amelioreze strategia și să se implice mai mult în raport cu această țară. Cred că un cadru clar și bine stabilit de cooperare în materie de readmisie cu Pakistanul este necesar. În absența acestui acord ne expunem riscului ca statele membre să procedeze la returul imigranților ilegali către această țară în afara oricărui cadru legal european și pe baze ad hoc. În această ipoteză, Uniunea nu ar avea un cuvânt de spus și, mai ales, nu ar avea posibilitatea de a cere garanții în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale. Trebuie subliniat că Uniunea va fi reprezentată în Comitetul mixt de readmisie stabilit în virtutea articolului 16 al acordului, ceea ce îi va permite să supervizeze respectarea drepturilor fundamentale în cadrul readmisiei. În plus, clauza de non-afectare din articolul 15 răspunde preocupărilor relative la respectarea drepturilor omului în Pakistan.