Stenograma dezbaterilor

Marţi, 21 septembrie 2010 - Strasbourg

6. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

Raport: Pablo Arias Echeverría (A7-0226/2010)

  Alajos Mészáros (PPE). – (HU) În prezent, comerţul electronic face parte integrantă din internet, însă, din păcate, încă există lacune vizibile, în special cu privire la comerţul transfrontalier. Normele naţionale nearmonizate pot constitui o piedică serioasă în calea liberei circulaţii a mărfurilor pe teritoriul Europei. Conform sondajelor, în 2009, unul din trei consumatori europeni achiziţionau diferite bunuri prin intermediul comerţului electronic, însă numai 7 % dintre aceştia optau pentru produse provenite dintr-un alt stat membru. Un alt sondaj demonstrează clar faptul că 60 % din încercările de efectuare a cumpărăturilor transfrontaliere se dovedesc a fi fără succes deoarece furnizorul poate refuza fie tranzacţia, fie expedierea produselor. Europa se poate mândri cu 500 de milioane de consumatori, însă aceştia nu îşi fac resimţită prezenţa pe internet. Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a crea condiţiile necesare în vederea unei pieţe electronice funcţionale şi unificate. Acesta este motivul pentru care am susţinut raportul.

  Syed Kamall (ECR). – Dnă preşedintă, vă mulţumesc pentru faptul că îmi oferiţi posibilitatea de a-mi explica opiniile privind acest vot. Cred că suntem cu toţii de acord că acest lucru este foarte important: încă există prea multe bariere în calea comerţului electronic. Este important faptul că, prin intermediul internetului, putem achiziţiona atât bunuri digitale, cât şi bunuri fizice din întreaga UE. Salut orice iniţiativă care înlătură bariere, existente în cadrul UE, în calea comerţului electronic. Acest lucru reprezintă probabil unul dintre aspectele pozitive ale Uniunii Europene.

În acelaşi timp, există totuşi un comerţ practicat pe o scară mult mai largă care implică şi restul lumii şi sper că nu urmărim adoptarea unei legislaţii la nivel global, ci o coordonare mai bună între diferitele jurisdicţii pentru a garanta înlăturarea barierelor şi pentru a oferi cetăţenilor din statele Uniunii Europene posibilitatea de a beneficia de preţuri mai mici în statele din restul lumii şi de a achiziţiona, prin intermediul internetului, produse, bunuri şi servicii din afara statelor în care locuiesc.

În acelaşi timp, ar trebui să recunoaştem că, dat fiind traficul intens şi cantitatea mare de date stocate şi de informaţii, preţurile vor tinde să scadă şi, cu timpul, preţurile anumitor produse digitale vor ajunge să fie nule.

  Daniel Hannan (ECR). – Dnă preşedintă, cetăţenii care m-au votat şi care desfăşoară activităţi în acest domeniu vor privi un astfel de raport cu resemnare. Iată toate frazele stereotipe şi banale pe care le asociem cu directivele UE: „comerţul electronic reprezintă o putere fundamentală a internetului”; „un catalizator important în vederea îndeplinirii obiectivelor strategiei UE 2020”; „este important ca toate părţile interesate să coopereze”. Aceste clişee nu facilitează în niciun fel comerţul real şi schimbul liber. Nu este nevoie de directive şi de norme pentru a permite companiilor să cumpere şi să îşi vândă între ele produsele: companiile fac acest lucru, fără a avea nevoie de legalizarea explicită a activităţii lor.

Atunci când unul dintre alegătorii mei vinde pe internet unei companii din cealaltă parte a lumii, în Australia sau Noua Zeelandă, reuşeşte să facă acest lucru fără suprastructura de reglementare a pieţei unice a UE. De fapt, asemenea persoane se confruntă adesea cu mult mai puţine probleme decât atunci când încearcă să se conformeze amestecului de norme europene, fapt care explică probabil motivul pentru care, de când am devenit membri ai Uniunii Europene, ne-am bucurat de un comerţ excedentar cu toate continentele lumii, în afară de Europa. Probabil prin acest lucru se explică acum de ce, odată cu revoluţia tehnologică, alegătorii mei îşi redescoperă vocaţia globală.

Raport: Christine De Veyrac (A7-0195/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, după cum se poate observa în mod clar din acest raport, de câţiva ani, traficul aerian a crescut în mod constant. În ciuda progreselor înregistrate în materie de siguranţă, acest fapt implică în mod inevitabil un risc sporit de accidente.

Normele europene privind anchetarea accidentelor aeriene sunt prevăzute de o directivă din 1994, elaborată înainte de înfiinţarea Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (AESA). Prin urmare, eu sprijin în totalitate obiectivul raportorului privind stabilirea unui cadru juridic clar prin intermediul unui nou regulament care să prevadă faptul că AESA reprezintă principalul agent în materie de siguranţă aviatică din cadrul Europei.

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE). – (ES) Dnă preşedintă, regulamentul îmbunătăţeşte investigaţiile privind siguranţa în ceea ce priveşte modalitatea de evitare, pe viitor, a accidentelor, coordonarea prin intermediul creării reţelei şi acordarea de sprijin victimelor şi familiilor acestora, însă sunt dezamăgit din cauză că două aspecte nu au fost incluse: în primul rând, principiul de „cultură justă”, astfel încât personalul să nu fie sancţionat pentru decizii corespunzătoare experienţei sau pregătirii sale, dar fără ca neglijenţele grave, infracţiunile deliberate şi actele de distrugere să fie tolerate sub nicio formă; în al doilea rând, solicitarea unui cod de autocontrol în vederea evitării divulgării informaţiilor ce conţin date de securitate şi ale utilizatorilor, care ar putea fi transmise reprezentanţilor media, evitând astfel suferinţa inutilă a familiilor.

  Oldřich Vlasák (ECR). – (CS) Dnă preşedintă, suntem conştienţi de faptul că actualul sistem comunitar de investigare a accidentelor de aviaţie civilă nu este atât de eficient pe cât ar putea fi. În ultimii câţiva ani, s-au înregistrat o creştere şi o expansiune dramatică a transporturilor din cadrul Uniunii Europene şi există metode mai bune de investigare. Prin urmare, scopul acestui regulament este de a răspunde situaţiei care s-a ivit şi de a asigura prevenirea accidentelor într-o manieră mai eficientă.

Regulamentul propus va permite implicarea agenţiei AESA - care există din 2002 şi care este responsabilă cu certificarea aeronavelor - în procesul de investigare a accidentelor, crearea unei reţele europene a organismelor de investigare din aviaţia civilă şi propunerea unor schimbări cu privire la caracterul şi domeniul de aplicare a rapoartelor de investigaţie prezentate, inclusiv o solicitare în vederea punerii la dispoziţie a listelor cu pasagerii de la bordul aeronavelor implicate în dezastre. Textul aflat în discuţie a rezultat în urma unui compromis între Parlament şi Consiliu. Republica Cehă a fost de acord cu compromisul din cadrul Consiliului. Raportul este de natură tehnică şi va contribui la sporirea siguranţei în domeniul aviaţiei. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Bogusław Liberadzki (S&D). – (PL) Erupţia vulcanică din Islanda, care s-a produs în aprilie, a scos în evidenţă faptul că, pe întregul continent european, se înregistrează un trafic aerian intens. La momentul de faţă, nu există nicio alternativă. Transportul aerian nu a putut fi înlocuit nici de transportul feroviar, nici de o altă ramură a transportului, de aici rezultând şi chestiunea referitoare la siguranţa şi încrederea cu privire la aviaţie. În caz de incidente aviatice - acesta este domeniul care ne interesează - sau de dezastre aeriene, este absolut esenţial să putem determina cauzele în mod eficient, astfel încât, mai întâi, să se poată identifica persoanele răspunzătoare. Cu toate acestea, şi mai important este faptul că trebuie să fim capabili să prevenim incidentele, în special cvasi-coliziunile, şi dezastrele din această ramură extrem de importantă a transportului.

Doresc să îmi exprim consideraţia atât faţă de raportor, cât şi faţă de raportorii alternativi pentru acoperirea unei game vaste de chestiuni. Dumnealor au subliniat domenii de responsabilitate şi modalităţi de soluţionare a problemelor. Acesta este un regulament eficient. Eu l-am susţinut.

Raport: Alejo Vidal-Quadras (A7-0112/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, în ultimii ani, multe dintre statele membre s-au confruntat cu întreruperea frecventă a aprovizionării cu gaze, situaţie care demonstrează că dependenţa din ce în ce mai mare a Uniunii Europene faţă de aprovizionarea cu energie din străinătate poate afecta interesele economice şi politice pe termen lung ale statelor membre.

Sprijin pe deplin noţiunea conform căreia securitatea energetică trebuie considerată un factor esenţial în cadrul securităţii globale a Uniunii Europene, iar garanţia privind păstrarea aprovizionării cu gaze în cadrul UE, în special în timpul situaţiilor de criză, trebuie, în schimb, considerată un obiectiv strategic.

Din acest motiv, am votat în favoarea acestui raport şi sprijin raportorul în speranţa că acest regulament va fi pus cât mai repede în aplicare.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Criza gazului dintre Rusia şi Ucraina de iarna trecută a avut un impact negativ asupra cetăţenilor europeni şi asupra economiei europene, dezvăluind vulnerabilitatea Uniunii Europene şi măsura în care aceasta depinde de aprovizionarea din străinătate.

Uniunea Europeană trebuie să îşi creeze propria politică energetică în spirit de solidaritate şi să asigure, astfel, siguranţa aprovizionării cu energie în cadrul întregii UE, în conformitate cu noile competenţe acordate în temeiul Tratatului de la Lisabona. Cu privire la întreruperile neaşteptate ale aprovizionării cu gaze, sunt de acord cu opinia raportorului, care a consolidat dispoziţiile articolului care vizează opţiunile referitoare la declararea unei stări de urgenţă în cadrul Comunităţii într-o zonă geografică definită, cu alte cuvinte, într-un stat în care, de exemplu, aprovizionarea cu gaze a fost întreruptă complet, chiar dacă la nivelul UE scăderea nu a atins pragul de 10 %. De asemenea, consider că ar fi corect să se stabilească un mecanism comunitar specific, care să fie pus în aplicare la nivel regional.

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Siguranţa aprovizionării cu gaze a fost, este şi va fi, pentru o perioadă îndelungată, o chestiune esenţială pentru situaţia politică internaţională, dar care, mai presus de toate, este esenţială în vederea asigurării condiţiilor de viaţă adecvate rezidenţilor Europei, garantându-le acestora cantităţile corespunzătoare din această resursă naturală fundamentală. Ideile propuse de către autorul raportului, precum îmbunătăţirea sistemului în vederea declarării stării de urgenţă doar într-o anumită zonă geografică, definirea unor praguri explicite care să permită statelor membre să intervină pe piaţă, centralizarea şi consolidarea protecţiei datelor privind aprovizionarea şi a informaţiilor comerciale vor îmbunătăţi, cu siguranţă, siguranţa aprovizionării şi vor garanta continuitatea acesteia. Această problemă este semnificativă îndeosebi pentru economiile bazate pe gaze ca sursă de energie, multe dintre economiile din Europa fiind de acest fel. Bineînţeles, am sprijinit raportul.

  Czesław Adam Siekierski (PPE). – (PL) Am adoptat un raport important privind siguranţa aprovizionării cu gaze. Măsurile propuse în raport reprezintă un pas în direcţia bună, însă acestea nu oferă societăţii sau economiei o siguranţă deplină. Experienţele din ultimii ani demonstrează că unele state membre au acţionat în propriile lor interese şi nu au încercat să construiască o politică europeană adevărată, coordonată şi reciproc avantajoasă în acest domeniu.

Trebuie să ne străduim să separăm extragerea resurselor naturale de transmiterea acestora, trebuie să eliminăm monopolurile şi să eliminăm gazele naturale din arena politicilor internaţionale. Diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare cu gaze, dezvoltarea infrastructurii, cooperarea dintre organismele implicate în domeniul gazelor şi colaborarea la nivel supranaţional reprezintă măsuri esenţiale care ar trebui adoptate. În opinia mea, acest document reprezintă începutul construirii unei politici energetice comune.

  Inese Vaidere (PPE). – (LV) Vă mulţumesc, dnă preşedintă. Siguranţa aprovizionării cu gaze reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii economice şi strategice a Europei. Capacitatea de a avea un discurs unitar cu privire la chestiunile referitoare la politica energetică în relaţiile cu furnizorii de energie reprezintă unul dintre obiectivele noastre fundamentale. Apreciez foarte mult progresele realizate de dl comisar Oettinger, dar consider că cei cinci sau şapte ani pentru discuţii cu statele membre, de care dumnealui a menţionat, reprezintă o perioadă prea lungă de timp. Avem nevoie urgent de o politică energetică comună. Este fundamental să asigurăm diversitatea surselor de aprovizionare, în special pentru statele baltice, deoarece un singur furnizor - Rusia - exploatează poziţia de monopol pe care o deţine pentru a interveni în evenimentele politice ale statelor care depind de el. Trebuie stabilite interconectări pentru aprovizionarea cu gaze în Europa, bazate pe principiul solidarităţii, care reprezintă piatra de temelie a politicii Uniunii Europene. Ar fi intolerabilă o situaţie în care, în ciuda existenţei unor furnizori de gaz diferiţi, acesta să fie transportat tot prin Rusia. Europa trebuie să dezvolte o cooperare directă cu statele din Asia Centrală şi cu cele transcaucaziene, trebuie să cerceteze proiecte privind gazul solid şi gazul bituminos şi surse alternative de energie. Vă mulţumesc.

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, şi eu am votat în favoarea acestei măsuri. Este timpul ca Uniunea Europeană să reglementeze în mod clar securitatea energetică şi aprovizionarea cu energie: conflictul de anul trecut a demonstrat cât de dependenţi suntem de energia provenită din ţări terţe.

Regulamentul aprobat în cadrul acestui Parlament abordează, în cele din urmă, această problemă în încercarea de a preveni alte crize viitoare şi constituie un pas important în vederea securităţii energetice. Statelor membre li se solicită să garanteze acoperirea necesarului de energie familiilor şi consumatorilor protejaţi; cu alte cuvinte, structurilor şi serviciilor fundamentale. De asemenea, li se solicită să elaboreze planuri de prevenire şi de urgenţă.

Prin urmare, avansăm în direcţia principiului subsidiarităţii statului, un principiu atât de drag Uniunii şi grupului parlamentar din care fac parte. Eu sprijin îndeosebi amendamentul 62. În cele din urmă, vă atrag atenţia, dacă îmi permiteţi, asupra iniţiativei pe care a avut-o statul meu de a deschide o serie de canale de comunicare cu statele care deţin rezerve mari de gaz.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Astăzi, Parlamentul European a adoptat un regulament privind protejarea siguranţei aprovizionării cu gaze. Acesta reprezintă un pas foarte important în direcţia aplicării unei politici energetice comune a Uniunii Europene. Constituie un pas în direcţia solidarităţii energetice între statele membre ale Uniunii Europene şi a unei cooperări regionale mai bune.

Am votat în favoarea acestui document deoarece sunt de părere că acest regulament ne va permite să asigurăm că insulele de energie ale Uniunii Europene, precum statele baltice de exemplu, vor continua să deţină rezerve de gaze în momentul în care cei care monopolizează unilateral aprovizionarea vor închide robinetele.

De asemenea, acest regulament constituie o etapă premergătoare în vederea finanţării europene pentru proiecte în materie de infrastructură energetică, aducându-şi contribuţia la stoparea izolării energetice. Cu toate acestea, anumite dispoziţii din cadrul regulamentului, care prevedeau o observare mai strictă a activităţilor furnizorilor din ţări terţe, precum Gazprom, mai presus de toate, în domeniul concurenţei, au fost respinse, iar regulamentul în sine se limitează la dispoziţii generale.

Cel de-al doilea aspect la fel de important este cel cu privire la protecţia mediului. Dat fiind faptul că regulamentul prevede posibilitatea finanţării din fonduri europene a proiectelor ţărilor terţe, sper ca Comisia Europeană să se grăbească să pună în aplicare instrumentul independent de evaluare a impactului asupra mediului.

Raport: Csaba Sógor (A7-0231/2010)

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, scopul acestui acord este de a consolida cooperarea dintre guvernele statelor vizate în vederea accelerării procesului de readmisie a persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, prin intermediul stabilirii clare a tuturor dispoziţiilor tehnice necesare: cereri de readmisie, mijloace de probă, termene, modalităţi de transfer şi moduri de transport.

Am votat în favoarea acordului deoarece sunt convins că acesta este necesar ca instrument fundamental în lupta împotriva imigrării ilegale în Uniunea Europeană.

Acordul conţine o clauză de neafectare cu privire la alte legislaţii internaţionale şi norme de protecţie a datelor: statele trebuie să respecte obligaţiile relevante prevăzute de legislaţia internaţională, precum principiul nereturnării, iar acestea vor fi trase la răspundere în faţa instanţelor naţionale pentru expulzări.

Principiul nereturnării are, de asemenea, implicaţii procedurale, dat fiind faptul că statele trebuie să efectueze o evaluare a riscului de rele tratamente, inclusiv în cazurile de transfer indirect într-un stat intermediar.

De asemenea, acordul instituie - şi voi încheia cu acest aspect - un Comitet mixt de readmisie şi, dnă preşedintă, aş dori să subliniez în acest sens că, din păcate, Parlamentul European nu va face parte din acesta. Prin urmare, solicit Comisiei Europene să ne transmită, în mod corespunzător şi periodic, rapoarte privind activităţile sale.

  Joe Higgins (GUE/NGL). – Cât de ironic este faptul că Parlamentul European votează astăzi un acord pentru a-i da afară din Uniunea Europeană pe cetăţenii pakistanezi săraci şi pentru a-i trimite în statul lor de origine care este devastat de inundaţii dezastruoase. Săracii, ţăranii şi muncitorii din Pakistan care au îndurat dintotdeauna nenumărate greutăţi suferă acum, mai mult ca niciodată, din cauza inundaţiilor care au devastat 20 % din teritoriul statului lor, distrugând culturile, omorând vitele, înfometând copiii şi afectând aproape 20 de milioane de persoane.

Ar fi mult mai adecvat ca noi să dezbatem măsuri în vederea combaterii, diminuării şi eliminării sărăciei din Pakistan, de exemplu, obligând Fondul Monetar Internaţional să anuleze povara copleşitoare a datoriilor Pakistanului, să scape lucrătorii şi săracii din Pakistan de povara datoriilor personale prin anularea datoriilor respective şi să sporească sprijinul acordat acestora pentru a le diminua suferinţa, fără însă a canaliza acest ajutor prin intermediul unui guvern corupt, ci prin intermediul controlului democratic al ţăranilor, lucrătorilor şi săracilor, care reprezintă victimele reale ale acestei situaţii. Acesta ar constitui un răspuns mult mai adecvat la suferinţa cetăţenilor pakistanezi.

  Gerard Batten (EFD). – Dnă preşedintă, m-am abţinut de la votul privind un acord între Uniunea Europeană şi Pakistan. Acordul pare să consolideze abilitatea statelor naţionale, sau ar trebui să spun a statelor membre, de a returna imigranţii ilegali în Pakistan. Pe de o parte, acest fapt ar părea de dorit pentru Regatul Unit, însă ar trebui să fie numai pentru Marea Britanie, în calitate de stat naţional suveran independent, să decidă cine poate şi cine nu poate să intre pe teritoriul său.

Votul în favoarea acestui acord ar reprezenta cedarea dreptului respectiv Uniunii Europene, situaţie pe care nu doresc să o facilitez. Marea Britanie trebuie să obţină controlul asupra politicii sale în domeniul imigraţiei, legale şi ilegale, şi nu trebuie să îl cedeze în faţa Uniunii Europene.

  Jens Rohde (ALDE). – Ceea ce doresc să precizez este că liberalii danezi sunt foarte încântaţi de votul de astăzi privind acordul de readmisie dintre UE şi Pakistan. În sfârşit, după mai mulţi ani de negocieri între Comisie şi Pakistan, s-a ajuns la un acord care va permite readmisia emigranţilor care nu mai îndeplinesc condiţiile de intrare sau de rezidenţă pe teritoriul vreunuia dintre statele membre ale UE.

Acest acord reprezintă un instrument important în lupta împotriva migraţiei ilegale în Uniunea Europeană, în special deoarece Pakistanul este un stat important de origine şi de tranzit al migranţilor. Prin acest acord, Pakistanul este de acord să îşi ia înapoi proprii resortisanţi şi, în anumite condiţii, şi pe resortisanţii ţărilor terţe. Acordul va consolida securitatea pe teritoriul Uniunii Europene.

Raport: Metin Kazak (A7-0238/2010)

  Cristiana Muscardini (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am votat în favoarea raportului Kazak referitor la relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Turcia, votat şi în cadrul Comisiei pentru comerţ internaţional şi în cadrul Parlamentului. Cu toate că, în urmă cu ceva timp, Turcia a creat o uniune vamală cu Europa, încă există de ambele părţi multe obstacole şi bariere care stau în calea comerţului.

Dacă dorim să contribuim la o dezvoltare specifică şi pozitivă a comerţului, Turcia trebuie să ia în considerare poziţia Parlamentului şi, prin urmare, să asigure o aliniere mai mare a legislaţiei turceşti la acquis-ul comunitar cu privire la liberul schimb, trebuie să pună în aplicare proceduri specifice în vederea combaterii contrafacerii - care afectează, de asemenea, domenii importante pentru sănătatea publică, precum produsele farmaceutice - şi trebuie să garanteze libera circulaţie a bunurilor în zona vamală prin eliminarea procedurilor de import greoaie care afectează industriile europene manufacturieră şi agricolă.

De asemenea, trebuie să evite practicile discriminatorii împotriva industriei europene cu privire la contractele de achiziţii publice şi să se alinieze cu acordurile adoptate de Organizaţia Mondială a Comerţului.

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Dnă preşedintă, date fiind argumentele pe care le-am prezentat Parlamentului, bineînţeles că am votat împotriva raportului Kazak. Nu pot vota în favoarea unui raport elaborat de un raportor care, practic, datorează toată educaţia sa extrem de costisitoare guvernului turc, deoarece acesta l-a finanţat în mod direct în acest scop. Sunt de părere că acest fapt reprezintă un conflict de interese. În opinia mea, înseamnă că raportul nu poate fi elaborat într-o manieră obiectivă, motiv pentru care am votat împotriva acestuia.

De asemenea, aş dori să punctez încă un lucru. Putem observa că acest raport conţine aspecte care nu au nicio legătură cu comerţul sau cu economia. Acest raport menţionează şi laudă ultimele modificări aduse Constituţiei Turciei, care, după părerea mea, nu reprezintă decât o victorie a islamiştilor în faţa persoanelor care doresc ca Turcia să fie un stat secular. Din păcate, armata a fost cea care - împreună cu sistemul juridic, aş putea adăuga - a garantat natura seculară a Turciei.

Turcia s-a îndreptat şi continuă să se îndrepte şi mai mult pe o cale islamistă şi am votat împotriva acestui raport deoarece nu sunt de acord ca noi să salutăm această situaţie.

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, rolul Turciei în calitate de actor comercial mondial a crescut în ultimii ani, îndeosebi prin faptul că ţara îşi valorifică mai mult poziţia geopolitică unică.

Crearea unei uniuni vamale cu Uniunea Europeană în 1996 a permis consolidarea relaţiilor economice. De atunci nivelul integrării pieţei a crescut considerabil, în special sub aspectul liberei circulaţii a mărfurilor. O realizare recentă cu adevărat notabilă în direcţia integrării a fost adoptarea unui nou cod vamal turc şi introducerea sistemului de preferinţe generalizate.

Nu putem nega faptul că, în ultimii ani, Turcia a devenit un partener comercial fundamental al Uniunii Europene. Într-adevăr, aceasta se situează pe locul şapte în topul UE al pieţelor de import şi pe locul cinci în clasamentul pieţelor de export.

A devenit o bază de investiţii pentru întreprinderile europene, integrându-se din ce în ce mai mult în lanţul de producţie şi de distribuţie al UE, deseori în cadrul unor segmente cu o mare valoare adăugată.

Dnă preşedintă, am votat în favoarea acestui raport deoarece sunt de acord cu faptul că, mai întâi, trebuie să sporim funcţionalitatea uniunii vamale. Prin urmare, sprijin relaţia dintre Turcia şi Uniunea Europeană.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, între Uniunea Europeană şi Turcia există o relaţie comercială cuprinzătoare. Din 1996, a existat, de asemenea, o uniune vamală şi, în ciuda acestui fapt, încă mai există unele bariere în calea comerţului. Prin urmare, sunt deosebit de încântat de faptul că Parlamentul a solicitat, în prezent, Republicii Turcia să desfiinţeze procedurile de import mult prea complexe pe care aceasta le are şi să îşi alinieze regimul de cote pentru produsele agricole prelucrate, deoarece acestea nu se conformează normelor uniunii vamale.

În al doilea rând, trebuie, de asemenea, să colaborăm pentru a garanta faptul că produsele agricole importate din Republica Turcia respectă aceleaşi standarde ca cele fabricate în Uniunea Europeană.

Votez în favoarea raportului. Cu toate acestea, este adevărat că mai rămân multe măsuri de luat în acest sens. Aşadar, să începem!

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, îl felicit pe raportor pentru munca depusă şi, mai presus de toate, pentru faptul că a abordat acest subiect, deoarece, de mulţi ani, tot purtăm dezbateri cu Turcia cu privire la aderarea acesteia la Uniune. Prin urmare, acesta este un moment dificil.

Este de la sine înţeles că Turcia reprezintă un partener comercial excelent pentru Europa, importanţa acesteia fiind sporită de poziţia sa favorabilă care face din Turcia o poartă către Asia. Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Turciei. Statisticile sunt bune; sunt încurajatoare.

Aceste relaţii comerciale trebuie consolidate şi, prin urmare, sunt de acord cu paragrafele 16 şi 20, care solicită Turciei să desfiinţeze licenţele de import şi să anuleze interdicţia privind importurile de anumite produse farmaceutice.

În cele din urmă, sunt, de asemenea, de acord ca uniunea vamală să fie consolidată şi extinsă astfel încât comerţul să devină din ce în ce mai profitabil.

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Dnă preşedintă, votez în favoarea raportului Kazak deoarece acesta va consolida relaţiile comerciale şi economice cu Turcia. Va consolida legăturile amicale dintre Uniunea Europeană şi Turcia. Exact de acest lucru avem nevoie, de nimic mai mult.

M-am abţinut de la votul privind amendamentul 1 depus de Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei. Sunt de acord cu opinia lor conform căreia Turcia nu ar trebui să adere la Uniunea Europeană, însă raportul Kazak nu s-a referit la această chestiune. Acesta este motivul pentru care m-am abţinut de la votul privind amendamentul respectiv şi, într-adevăr, motivul pentru care am votat în favoarea raportului, deoarece, la urma urmei, trebuie să ne consolidăm relaţiile bune de vecinătate cu Turcia.

  Czesław Adam Siekierski (PPE). – (PL) În ciuda consolidării relaţiilor dintre Uniune şi Turcia, încă mai există dificultăţi sub forma unor bariere tarifare şi netarifare care, împreună cu alte formalităţi şi proceduri, trebuie simplificate. De ambele părţi există aspecte care pun probleme. Din partea partenerului nostru, acestea includ nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi problema produselor contrafăcute.

Ne dorim un parteneriat cu Turcia şi, prin urmare, ar trebui să acordăm o atenţie deosebită cauzelor care stau la baza perturbărilor din calea comerţului, înainte ca acestea să se transforme într-o problemă mai gravă. Este oare posibil ca, din cauza numeroşilor ani în care Turcia a aşteptat ca Uniunea să adopte o poziţie comună privind aderarea sa, aceasta să înceapă acum să îşi caute alţi aliaţi? Relaţiile dintre economiile Uniunii şi Turciei ar trebui, de asemenea, să fie analizate în lumina structurii demografice a ambelor părţi şi a previziunilor pentru viitor.

  Philip Claeys (NI). – (NL) Am votat, bineînţeles, în favoarea amendamentului propus de Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei şi împotriva raportului Kazak deoarece este perfect posibil să păstrăm relaţii comerciale optime cu Turcia şi fără ca acest stat să adere la Uniunea Europeană.

Raportorul pare să nu fi dat atenţie anumitor aspecte, observând, precum a şi scris, că rezultatul referendumului organizat recent în Turcia va promova democratizarea acestui stat. Dimpotrivă, este incontestabil faptul că islamiştii din cadrul partidului AKP au înclinat definitiv în favoarea lor baza puterii partidului lor. După ce au islamizat viaţa socială de zi cu zi, acum şi-au croit drumul în vederea islamizării totale a instituţiilor publice din Turcia. Să clarificăm această chestiune: amendamentele aduse Constituţiei Turciei, care au fost aprobate, nu sunt nici mai mult nici mai puţin decât un atac direct la adresa armatei şi a Curţii Constituţionale care reprezintă ultimele instituţii seculare ale Turciei.

Raport: Esther de Lange (A7-0241/2010)

  Licia Ronzulli (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, raportul aprobat astăzi reprezintă un pas în direcţia corectă pentru conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor. Conceptul de biodiversitate a fost, în cele din urmă, asociat cu cel referitor la gestionarea responsabilă.

Trebuie să adoptăm de îndată politici de aplicare privind compatibilitatea ecologică dacă vrem să ne salvăm planeta şi să sprijinim generaţiile viitoare. Având în vedere că nu ne-am atins scopul de a stopa pierderea biodiversităţii până în 2010, trebuie să profităm de această amânare cu 10 ani pentru a sensibiliza cu adevărat statele şi instituţiile în acest sens.

Patrimoniul de mediu al Uniunii Europene, de la maquis şi până la pădurile de conifere, se mândreşte cu o floră şi o faună bogate, practic unice, în ceea ce priveşte biodiversitatea. Stoparea pierderii acestui patrimoniu de mediu - şi cu asta închei - reprezintă o datorie faţă de noi înşine şi faţă de generaţiile viitoare.

  Romana Jordan Cizelj (PPE). – (SL) Am votat în favoarea raportului privind punerea în aplicare a unei legislaţii UE în vederea conservării biodiversităţii.

Raportul propune multe cerinţe pozitive, dar principala constatare a acestuia este că rezultatele nu au fost atinse din cauza lipsei de voinţă politică. Acesta este şi motivul pentru care legislaţia nu a fost pusă în aplicare în mod corespunzător; există lacune de date, monitorizarea şi finanţarea sunt insuficiente, iar integrarea în cadrul politicilor sectoriale este slabă.

Avem nevoie de o raportare mult mai clară, atât cu privire la bunele practici, cât şi cu privire la statele care nu au avut succes în acest domeniu. În cazul de faţă, Comisia Europeană nu trebuie să exercite un rol politic, ci un rol strict profesional. Trebuie să protejăm natura şi viitorul umanităţii, nu guvernele statelor membre individuale.

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor şi lupta pentru prevenirea degradării acestora reprezintă provocări de o valoare inestimabilă pentru societatea noastră. Stoparea pierderii biodiversităţii nu este doar obligaţia noastră morală; este, de asemenea, o obligaţie politică şi economică: conservarea planetei noastre pentru ca aceasta să poată susţine şi alte generaţii viitoare.

Astfel cum se obişnuieşte în politica de mediu europeană, directivele din acest domeniu îşi permit flexibilitatea necesară pentru a adapta măsurile de punere în aplicare în funcţie de circumstanţele locale. Această abordare este cu siguranţă justificată de principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, însă, deseori, diferenţele dintre statele membre sunt atât de mari încât eficacitatea directivelor are de suferit.

Sunt de acord cu raportoarea atunci când afirmă că, în urma abordării cel mai adesea bazate pe domeniu a biodiversităţii, bugetul UE care finanţează măsurile privind biodiversitatea şi ecosistemele este, de asemenea, fragmentat.

Deşi o finanţare fragmentată poate avea un impact pozitiv deoarece astfel se pot exploata mai multe surse, o cofinanţare obligatorie şi o abordare de tipul „selectează şi alege” în cadrul politicii rurale şi structurale, de exemplu, implică faptul că doar statele membre care adoptă această decizie în mod conştient utilizează cu adevărat aceste fonduri în beneficiul biodiversităţii.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) În Uniunea Europeană, 42 % dintre mamifere, 43 % dintre păsări, 30 % dintre amfibieni, 45 % dintre reptile şi 52 % dintre peşti sunt pe cale de dispariţie şi se prevede că nivelul pierderilor va spori de zece ori până în 2050.

Din păcate, cetăţenii Uniunii Europene nu înţeleg urgenţa situaţiei, iar Comisia Europeană nu are o abordare foarte entuziastă faţă de aceste numere. Acest lucru se poate observa din lipsa de determinare de care autorităţile dau dovadă în momentul în care vine vorba despre aplicarea în mod constant şi corespunzător a directivelor de mediu şi din reticenţa acestora de a iniţia împotriva statelor membre proceduri referitoare la încălcarea regulamentelor. Dacă ne dorim cu adevărat să le oferim copiilor noştri şi viitoarelor generaţii un mediu care să fie măcar parţial la fel ca cel de care ne bucurăm noi la ora actuală, nu putem amâna sau evita să luăm măsuri în acest sens. Prin urmare, eu sprijin măsurile propuse, care ar putea contribui la prevenirea daunelor ireversibile produse mediului.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, diversitatea de specii de plante şi de animale constituie baza pentru aprovizionarea populaţiei mondiale în continuă creştere cu alimente şi materii prime. Este, de asemenea, esenţial pentru eforturile noastre să ne adaptăm la schimbările climatice. Biodiversitatea este ameninţată în întreaga lume, în special, de către rasa umană. Prin urmare, trebuie să stopăm pierderea biodiversităţii şi să încercăm să redresăm pagubele produse. Cea mai bună modalitate de protejare a biodiversităţii este utilizarea durabilă a acesteia. Prin urmare, în această situaţie, fermierii europeni ar trebui să ne fie aliaţi şi nu adversari. Pe viitor, ar trebui să îi considerăm din ce în ce mai mult ca aliaţii noştri.

Totuşi, permiteţi-mi să închei într-o notă pozitivă. În regiunea pe care o reprezint, Statul Liber Saxonia, am reuşit să reintroducem în ecosistem lupul după o absenţă de 200 de ani a acestei specii. Acesta reprezintă un exemplu bun şi trebuie urmat de alte exemple bune.

  Monika Flašíková Beňová (S&D). – (SK) Mediul înconjurător şi biodiversitatea acestuia se confruntă cu o problemă specifică la ora actuală, din cauza metodelor de producţie şi a unui stil de viaţă care consideră natura doar ca pe un produs şi ca pe un mod de satisfacere a nevoilor umane.

Dat fiind faptul că noi ignorăm acum, din păcate, semnificaţia etică şi ecologică a biodiversităţii, ar trebui măcar să fim consecvenţi cu privire la valoarea pe care i-o acordăm acesteia. Valoarea economică a naturii se reflectă prea puţin, sau chiar deloc, în sistemul de tarifare actual. Pentru a preveni pierderile financiare şi de altă natură, trebuie să adoptăm legislaţii adecvate şi, de asemenea, să promovăm importanţa biodiversităţii în rândul cetăţenilor Uniunii Europene. Cu siguranţă, majoritatea cetăţenilor consideră că pierderea biodiversităţii reprezintă o problemă gravă, însă, din păcate, aceştia nu observă că îi afectează personal. Una dintre cauzele importante care stau la baza pasivităţii oamenilor obişnuiţi în lupta împotriva pierderii biodiversităţii este lipsa de informare a acestora cu privire la măsurile pe care le pot lua în acest sens.

Acesta este motivul pentru care am votat în favoarea raportului prezentat şi, de asemenea, sunt de acord cu raportoarea cu privire la faptul că este nevoie urgentă de organizarea unei campanii de conştientizare a publicului în acest domeniu.

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Bogăţiile naturii reprezintă cea mai mare avere pe care o deţine omenirea. Din păcate, noi, oamenii, putem avea o mare contribuţie în a cauza pierderea acestei bogăţii. Crearea unor programe precum Natura 2000 reprezintă un pas pentru protejarea naturii de noi înşine. De asemenea, trebuie să acordăm atenţie unei legislaţii mai stricte şi să aplicăm amenzi ridicate cetăţenilor sau companiilor care contribuie în mod conştient la distrugerea diversităţii bogăţiilor naturale ale Europei.

De asemenea, sprijin partea raportului de Lange referitoare la politica agricolă comună care recompensează agricultorii care furnizează servicii ecosistemice suplimentare. Agricultorii iubesc pământul, iubesc şi protejează natura şi o protejează chiar şi atunci când nu primesc subvenţii suplimentare. Cu toate acestea, sprijinul financiar este esenţial astfel încât agricultorii să nu fie nevoiţi să suporte ei înşişi toate costurile asociate protejării biodiversităţii.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Conservarea diversităţii biologice este legată de multe alte politici ale Uniunii Europene. Sectoarele piscicol, energetic şi agricol au toate un impact, în acest caz, asupra stării grave în care se află Marea Baltică. Conform studiilor, această mare, care este practic o mare interioară a Uniunii Europene, este una dintre cele mai poluate mări.

Comisia Europeană îşi exprimă preocuparea cu privire la reducerea biodiversităţii, dar, cu toate acestea, nu se depun eforturi suficiente în vederea combaterii factorilor care cauzează acest proces. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, trebuie probabil să se spună că fiecare stat membru al UE trebuie să îşi facă temele. Fiecare trebuie să depună eforturi în vederea asigurării unei politici durabile în domeniul pescuitului şi a funcţionării corespunzătoare a reţelei Natura 2000 pentru a reduce poluarea, atât emisiile de CO2, cât şi poluarea cu ape uzate, precum şi pentru a reduce cantitatea de pesticide şi fosfaţi.

Exact aceştia sunt factorii care, în cazul de faţă, contribuie la eutrofizarea Mării Baltice, fapt care cauzează reducerea biodiversităţii. Aplicarea iresponsabilă a aşa numitelor proiecte energetice comerciale în Marea Baltică şi lipsa unei analize cu privire la aplicarea acestora contribuie în mod considerabil la această poluare.

Raport: João Ferreira (A7-0227/2010)

  Giommaria Uggias (ALDE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, voturile noastre cu privire la raport au fost foarte diversificate şi însoţite de numeroase idei referitoare la modalitatea de îmbunătăţire a acţiunilor noastre pentru prevenirea dezastrelor ecologice.

Se bazează pe faptul că actualele măsuri de prevenire s-au dovedit, din păcate, inadecvate sau nu au fost puse în aplicare. Aceasta înseamnă că ne confruntăm cu o dublă necesitate: de a aplica anumite măsuri europene şi naţionale consolidate, cu o cerinţă de schimbare a condiţiilor de accesare a Fondului de solidaritate, şi cea de-a doua necesitate, la fel de importantă, ca autorităţile locale şi regionale să acorde o atenţie sporită prevenirii dezastrelor. Raportul le solicită acestora să consolideze includerea prevenirii dezastrelor în cadrul instrumentelor de programare şi al programelor operaţionale. Acesta constituie un pas înainte, unul dintre cei mulţi pe care îi facem în vederea unor politici îmbunătăţite de conservare a solurilor.

  Mario Pirillo (S&D). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, depopularea mediului rural, deşertificarea şi rata sporită a dezastrelor - ploi excesive, secetă, grindină, incendii şi aşa mai departe - forţează statele membre să intervină cu resurse şi mijloace limitate. Cel mai important aspect pe care doresc să îl subliniez în acest sens este legat de supravieţuirea lumii agricole, întrucât aceasta este afectată deseori în urma dezastrelor naturale care reduc substanţial veniturile agricole.

Prin urmare, Comisia Europeană trebuie să iniţieze elaborarea unei asigurări sociale a agricultorilor din sistemul public european pentru a aborda într-o manieră mai adecvată riscul şi instabilitatea veniturilor fermierilor, cauzate de dezastrele naturale şi antropice, conform prevederilor de la paragraful 37 din propunerea dlui Ferreira, în favoarea căreia tocmai am votat.

Raport: Eleni Theocharous (A7-0192/2010)

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Acordarea de sprijin săracilor constituie una dintre funcţiile fundamentale ale Uniunii Europene. Nu încape urmă de îndoială cu privire la acest aspect şi îl felicit pe autorul raportului pentru interesul acordat acestei chestiuni. Cu toate acestea, în calitate de membru al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, mă simt obligat să atrag atenţia asupra paragrafului 54 din acest raport, în care raportorul recomandă o revizuire a politicilor privind subvenţiile în temeiul politicii agricole comune.

Sunt de acord cu faptul că este nevoie de revizuirea sistemului de sprijin, dar nu putem permite ca situaţia rezultată în urma reformei pieţei zahărului să se repete. Acea reformă trebuia să îi sprijine pe cei mai săraci producători din ţările terţe, însă cei care au beneficiat au fost marii proprietari de terenuri din America de Sud, şi nu proprietarii celor mai mici plantaţii. Prin urmare, să fim atenţi şi să analizăm cu foarte mare atenţie înainte de a lua o decizie cu privire la introducerea oricărui tip de reformă. Am votat împotriva paragrafului 54, însă am sprijinit raportul per ansamblu.

  Frank Vanhecke (NI). – (NL) Prezentul raport este, în prezent, destul de echilibrat, însă, cu toate acestea, am votat împotrivă. Cu toate că raportul este echilibrat, pleacă de la premiza că, dacă vom continua să oferim din ce în ce mai mulţi bani şi sprijin Africii, în special Africii Subsahariene, acest continent va beneficia în cele din urmă de acest sprijin. Din punct de vedere politic ar putea fi corect, însă mă tem că nu reflectă realitatea.

Fondurile investite de noi în Africa Subsahariană începând cu anii 1940 însumează multe sute de miliarde de dolari sau de euro, care însă nu s-au concretizat în nimic, rezultatul de astăzi fiind doar o sărăcie şi mai mare. Cred că trebuie să dezvoltăm în continuare sprijinul în caz de urgenţă şi că, în alte privinţe, trebuie să reducem în mod sistematic o astfel de asistenţă pe termen lung.

Mai presus de toate, trebuie să descurajăm scurgerile de capital sistematice din Africa de Nord către statele bogate. Scurgerile ilegale de capital înregistrate în ultimii patruzeci de ani se ridică la 1,8 trilioane de dolari! Nici nu vă puteţi imagina ce am putea realiza pentru Africa Subsahariană cu aceste fonduri.

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, complimentele mele raportoarei pentru eforturile pe care le-a depus. Uniunea Europeană a sprijinit întotdeauna ţările în curs de dezvoltare, iar raportul pe care l-am votat astăzi ne reaminteşte că mai avem foarte multe lucruri de făcut în acest sens.

În vederea îmbunătăţirii condiţiilor din aceste state, trebuie să încurajăm dezvoltarea standardelor legislaţiei muncii, a standardelor privind securitatea la locul de muncă - cu privire la acest subiect, doresc să subliniez faptul că salut paragraful 38 care subliniază importanţa egalităţii de gen pentru succesul economic al statelor. De fapt, trebuie să garantăm accesul echitabil al femeilor pe piaţa forţei de muncă.

După cum subliniază în mod corect raportoarea în paragraful 37, Uniunea Europeană trebuie să utilizeze toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a se angaja în eradicarea muncii copiilor, unul dintre cele mai mari obstacole care stau în calea reducerii sărăciei. Acest raport acoperă unele puncte majore şi importante. Prin urmare, am acordat un vot favorabil.

  Syed Kamall (ECR). – Dnă preşedintă, cred că vom ajunge la un consens în cadrul acestui Parlament. Nu cred că va fi cineva împotriva ideii de reducere a sărăciei şi împotriva creării de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare.

În urmă cu câţiva ani, am organizat un atelier pe Coasta de Fildeş, în cadrul căruia am discutat cu tineri politicieni din Africa. I-am întrebat cum am putea noi, cei din Uniunea Europeană, să le oferim un sprijin. Aceştia mi-au oferit mai multe indicii. În primul rând, au spus că trebuie să ne asigurăm că ajutoarele pe care le trimitem lor nu sprijină guvernele corupte să rămână la putere. În cele mai multe dintre cazuri, aceasta este problema.

În al doilea rând, aceştia au spus că ar trebui să încurajăm pieţele deschise şi liberalizarea, asigurându-ne că îi scăpăm de monopolurile naţionale care le furnizează servicii de proastă calitate. În al treilea rând, ar trebui să reformăm politica agricolă comună - sau să scăpăm de aceasta - şi să scăpăm de acele subvenţii care permit agricultorilor din UE să îi submineze pe agricultorii din ţările în curs de dezvoltare. De asemenea, au adăugat faptul că ar trebui să renunţăm la ideile referitoare la măsuri de ajustare frontalieră, care practic nu reprezintă decât un imperialism ecologic pentru a stopa importurile provenite din ţările în curs de dezvoltare.

În cele din urmă, dezbatem directiva privind administratorii fondurilor de investiţii alternative. Grupurile PPE, S&D şi Verts/ALE doresc interzicerea investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare. Trebuie să luăm măsuri cu privire la acest tip de nonsens din punct de vedere economic.

  Seán Kelly (PPE). – (GA) Dnă preşedintă, am fost încântat să votez în favoarea acestui raport, pentru că acest raport demonstrează că, în ciuda perioadei de recesiune pe care o străbatem, nu uităm de cei săraci din lumea aceasta.

În acelaşi timp, trebuie să spun că am lucrat ca voluntar în Africa în urmă cu câţiva ani; cumpăram ziarul în fiecare zi şi eram surprins de numărul de articole care criticau ONG–urile. Nu pentru că acestea nu făceau treabă bună, ci pentru că încercau să impună populaţiei locale propria lor cultură, perspectivă şi propriile opinii despre lume.

Este momentul să dezbatem această chestiune. Ca parte a dezbaterii, trebuie nu numai să luăm legătura cu guvernele statelor respective, ci şi, mai important, să discutăm cu liderii pe plan local, cu organizaţii sociale, cu miniştri, preoţi şi aşa mai departe, şi să utilizăm eficient banii pe care îi alocăm acestor state sărace.

Explicaţii scrise privind votul

Raport: László Surján (A7-0249/2010)

  George Becali (NI), în scris. − Am votat acest raport pentru a asigura acoperirea cu resurse financiare a modificării schemei de personal a OLAF şi pentru a înscrie această ajustare în bugetul 2010.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a realizat un lucru lăudabil în combaterea fraudei la nivel european. Consolidarea mijloacelor aflate la dispoziţia sa şi a mâinii de lucru justifică sporirea bugetului său, măsură pe care o sprijin de bună voie. Aş prefera, bineînţeles, ca această măsură să nu se dovedească a fi necesară şi ca OLAF să beneficieze, în prezent, de mai multe fonduri şi de mai mult personal disponibil pentru ca acest oficiu să reuşească să îşi ducă şi mai bine la îndeplinire misiunea importantă în care este angajat. Un OLAF mai puternic, mai independent şi mai activ este esenţial pentru o UE care doreşte să fie mai transparentă şi mai uşor de înţeles pentru publicul european.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest proiect de buget rectificativ nr. 5 la bugetul general 2010 (nr. 5/2010) acoperă modificările aduse schemei de personal a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), revizuirea previziunilor privind resursele proprii tradiţionale, bazele de calcul a taxei pe valoarea adăugată (TVA) şi a venitului naţional brut (VNB), includerea în buget a corecţiilor corespunzătoare în favoarea Regatului Unit, precum şi finanţarea acestora, şi o revizuire a finanţării reducerilor VNB în favoarea Ţărilor de Jos şi a Suediei în 2010, care au drept rezultat modificarea repartizării între statele membre a contribuţiilor lor la bugetul UE cu titlu de resurse proprii. Normele de calcul al acestor resurse proprii sunt stabilite în detaliu în legislaţia relevantă. Cu privire la OLAF, Comisia propune alocarea a 20 de posturi permanente de administrator (AD) suplimentare, deoarece OLAF are acum posibilitatea de a-şi finaliza adaptarea schemei de personal prin recrutarea numărului corespunzător din candidaţii înscrişi pe lista de rezervă pe posturi de funcţionari permanenţi.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Doresc să menţionez că eu nu sunt deloc de acord cu maniera în care acţionează OLAF în prezent. Deşi frauda trebuie combătută, măsurile care trebuie luate în acest sens trebuie să fie în beneficiul cetăţenilor europeni şi, prin urmare, trebuie să fie independente şi eficiente astfel încât datele personale ale tuturor cetăţenilor să fie protejate.

În forma sa actuală, OLAF nu este în măsură să îndeplinească aceste cerinţe. Cu toate acestea, textul de faţă vizează în mod specific transformarea contractelor de muncă pe perioadă determinată în contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. Niciunui angajat, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, nu trebuie să îi fie refuzat dreptul la un contract decent. Prin urmare, mă voi abţine.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Obiectivul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) este de a proteja interesele financiare ale Uniunii Europene şi de a combate frauda, corupţia şi orice alt tip de activităţi ilegale, inclusiv practicile neregulamentare utilizate în cadrul instituţiilor europene. Prin urmare, dat fiind rolul important al OLAF, acestuia trebuie să i se furnizeze resursele materiale şi umane de care are nevoie în vederea îndeplinirii obiectivelor sale. În ciuda perioadei de criză pe care o străbate UE, adoptarea acestui buget rectificativ este justificată în vederea dotării OLAF cu mijloacele necesare pentru ca acesta să îşi desfăşoare activitatea în mod corespunzător.

  Claudio Morganti (EFD), în scris. – (IT) M-am abţinut de la vot deoarece, deşi sunt în favoarea creării a 20 de posturi permanente suplimentare pentru personalul angajat cu contracte de muncă pe perioadă determinată în cadrul Oficiului European de Luptă Antifraudă, nu cred că dezechilibrul bugetar al Regatului Unit încă ar trebui corectat la momentul de faţă. În 1984 i s-a oferit o reducere Regatului Unit deoarece a fost considerat o zonă în declin. În plus, nu cred că este corect nici faptul că, din 2002, Germania, Ţările de Jos, Suedia şi Austria plătesc doar 25 % din totalul datorat.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2000 al Consiliului, Uniunea a permis accesul liber şi nelimitat pe piaţa UE pentru aproape toate produsele originare din ţările şi teritoriile care beneficiază de procesul de stabilizare şi asociere, în vederea revitalizării economiilor Balcanilor occidentali. Acest regulament, cu numeroasele sale amendamente, a fost codificat prin Regulamentul (CE) nr. 1215/2009 al Consiliului.

Preferinţele comerciale au fost acordate pe o perioadă care se încheie la 31 decembrie 2010 şi se aplică, în prezent, Bosniei şi Herţegovinei, Serbiei şi Kosovoului pentru toate produsele care fac obiectul regulamentului mai sus amintit. Încheierea perioadei de preferinţe comerciale ar răpi beneficiarilor un avantaj economic obiectiv în cadrul comerţului acestora cu UE.

În acest context, obiectivul acestei propuneri de regulament a Parlamentului European şi a Consiliului este de a modifica Regulamentul (CE) nr. 1215/2009 al Consiliului pentru ca acesta să permită extinderea perioadei de valabilitate până la 31 decembrie 2015, şi de a efectua anumite ajustări în urma intrării în vigoare a acordurilor de stabilizare şi asociere cu Bosnia şi Herţegovina şi cu Serbia.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Un vot important, cel cu privire la buget. De fapt, întrucât poziţia Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 5/2010 acoperă modificările aduse schemei de personal a OLAF, fără alte dispoziţii financiare, precum şi revizuirea previziunilor privind resursele proprii tradiţionale (RPT, adică drepturi vamale şi cotizaţii pentru sectorul zahărului), bazele de calcul a TVA şi VNB, înscrierea în buget a corecţiilor corespunzătoare în favoarea Regatului Unit, precum şi finanţarea acestora, şi revizuirea finanţării reducerilor VNB în favoarea Ţărilor de Jos şi a Suediei în 2010, care au drept rezultat modificarea repartizării între statele membre a contribuţiilor lor la bugetul UE cu titlu de resurse proprii, întrucât obiectivul proiectului de buget rectificativ nr. 5/2010 este de a introduce în mod formal această ajustare bugetară în bugetul pe 2010 şi întrucât Consiliul şi-a adoptat poziţia la 13 septembrie 2010, am luat notă de proiectul de buget rectificativ nr. 5/2010; şi am aprobat poziţia Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 5/2010 nemodificat şi îi dă indicaţii preşedintelui său să declare că bugetul rectificativ nr. x/2010 a fost definitiv adoptat şi să înceapă demersurile în vederea publicării acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

  Angelika Werthmann (NI), în scris.. – (DE) Comisia propune alocarea a 20 de posturi permanente de administrator (AD) suplimentare pentru Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), deoarece oficiul are acum posibilitatea de a-şi finaliza adaptarea schemei de personal prin recrutarea numărului corespunzător din candidaţii înscrişi pe lista de rezervă pe posturi de funcţionari permanenţi.

În ultimii ani, Parlamentul European şi-a exprimat în mod repetat şi, cel mai recent, la 5 mai 2010, opinia cu privire la faptul că OLAF ar trebui să se îndrepte treptat către o independenţă instituţională cuprinzătoare şi nelimitată, pentru a se asigura că activităţile sale nu pot fi restricţionate în mod deliberat sau fără intenţie din cauză că personalul său şi conducerea sa fac parte din structura Comisiei Europene.

Raport: Pablo Arias Echeverría (A7-0226/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. -(PT)Am votat în favoarea acestui raport deoarece consider că, fiind un sector important şi de viitor pentru creşterea economică în Europa, comerţul electronic nu poate rămâne la marginea pieţei interne.

Comerţul electronic poate să contribuie la economia bazată pe cunoaştere, să confere valoare adăugată şi oportunităţi societăţilor europene şi consumatorilor şi să amelioreze competitivitatea economiei noastre în contextul strategiei Europa 2020, inclusiv prin dezvoltarea şi promovarea unor noi forme de antreprenoriat pentru întreprinderile mici şi mijlocii. În ultimul an, unul din trei consumatori din Europa a cumpărat online cel puţin un articol, dar doar 7 % din consumatorii europeni au îndrăznit să facă acest lucru în alt stat membru.

Această tendinţă trebuie să fie inversată, iar ideea recomandată de raportor de creare a unei mărci europene de încredere poate fi utilă în obţinerea acestui fapt. Nevoia de a dezvolta o metodă de plată online sigură şi inovatoare ar putea contribui, de asemenea, la o mai mare încredere a consumatorilor europeni în serviciile electronice din alte state membre. În mod evident, accesul la internet trebuie să fie extins şi democratizat în cadrul Uniunii Europene. Este de competenţa Comisiei să încerce să prevină ca diversitatea normelor de protecţie a consumatorilor să devină un obstacol în calea dezvoltării comerţului electronic în Europa.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. -(GA) Deoarece răspândirea comerţului electronic în întreaga Europă este crucială pentru obiectivele strategiei Europa 2020 a UE, susţin ceea ce afirmă raportul referitor la punerea în aplicare a unor măsuri de încurajare şi de consolidare a comerţului electronic pe piaţa internă.

Comerţul electronic este deosebit de important pentru antreprenori şi IMM-uri. Comerţul electronic şi o piaţă internă europeană online vor ajuta antreprenorii şi întreprinderile mici să furnizeze servicii inovatoare de calitate ridicată, adecvate consumatorilor, iar acest lucru le va consolida competitivitatea în economia globală.

Trebuie să atingem obiectivele de acces la banda largă şi oricine în UE trebuie să aibă acces la servicii de bază de bandă largă până în 2013. Sunt mulţumit de ceea ce afirmă raportul cu privire la acest aspect.

De asemenea, susţin ceea ce afirmă despre publicitatea pentru comerţul electronic şi despre încurajarea clienţilor de a se informa cu privire la drepturile lor. Este important ca clienţii europeni să aibă încredere în sistem, atunci când cumpără online.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris - (LT)Am votat în favoarea acestui raport. Potenţialul pieţei interne pentru comerţul electronic nu este pe deplin exploatat din mai multe motive. Consumatorii nu au încredere în siguranţa pieţei electronice şi mulţi dintre ei nu cumpără online deoarece normele de protecţie a consumatorilor şi nivelul de protecţie diferă în mod semnificativ. Consider că trebuie să sporim încrederea consumatorilor în piaţa online, informându-i asupra drepturilor lor, asupra metodelor sigure de plată şi garantând protecţia consumatorilor în domeniile siguranţei şi protecţiei datelor personale.

Sunt de acord cu propunerea de creare şi punere în aplicare a unei mărci europene de încredere, care ar conferi cumpărătorilor mai multă încredere în internet. De asemenea, unele întreprinderi nu exploatează piaţa economică din cauza unor anumite inconvenienţe. Prin urmare, trebuie să dezvoltăm iniţiative pentru a stimula antreprenorii să efectueze comerţ pe internet, de exemplu prin îmbunătăţirea mecanismelor de plată folosite pe internet, pentru a simplifica obligaţiile de raportare a taxei pe valoarea adăugată (TVA), pentru a uniformiza costurile poştale şi bancare şi pentru a rezolva mai eficient conflictele dintre furnizori şi consumatori.

  Regina Bastos (PPE), în scris - (PT) În prezent, situaţia comerţului electronic este în continuă schimbare. Deja nu mai este o tehnologie emergentă, ci o realitate care se răspândeşte din ce în ce mai mult. Este o modalitate foarte importantă de a promova comerţul transfrontalier, îmbunătăţind accesul la o gamă mai largă de produse de înaltă calitate şi reducând preţurile în mod competitiv.

Totuşi, după 10 ani de la adoptarea Directivei privind comerţul electronic, comerţul electronic transfrontalier nu înregistrează o creştere la fel de rapidă ca şi comerţul electronic intern, cu o rată de 60 % de încercări de comenzi transfrontaliere prin internet nereuşite din motive tehnice şi legale.

Am votat în favoarea acestui raport pentru că identifică problemele care afectează comerţul electronic european, arătând de asemenea calea către crearea unei pieţe unice online reale pentru Europa. Pentru realizarea acesteia, este necesar să se pună în aplicare mai eficient legislaţia europeană în beneficiul tuturor consumatorilor şi comercianţilor cu amănuntul europeni; să se depună eforturi sporite pentru a obţine un nivel ridicat de protecţie pentru utilizatorii comerţului electronic; să se confere acestor utilizatori încrederea de a explora piaţa unică la întregul său potenţial; şi să fie informaţi cu privire la drepturile lor referitoare la comerţul electronic şi la modalităţile de apărare a acestor drepturi.

  George Becali (NI), în scris. − Am votat acest raport pentru beneficiile aduse IMM-urilor, dezvoltarea societăţilor digitale, pentru a contracara fragmentarea pe piaţă şi pentru uniformizarea normelor.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Realizarea unei pieţe unice online reale pentru Europa este una dintre marile provocări ale momentului. Mai ales în contextul actualei crize economice, devine cu atât mai important ca Europa să depună eforturi pentru a elimina barierele din calea comerţului electronic. UE are în acest moment o piaţă cu 500 de milioane de consumatori care, însă, nu se reflectă deloc în volumul tranzacţiilor online efectuate. Şi asta nu deoarece consumatorul european nu este amator de comerţ electronic, ci pentru că odată luată decizia de a face o achiziţie online, consumatorul se loveşte de tot felul de probleme iar în final să afle că tranzacţia nu poate fi efectuată. Cifrele prezentate în raportul asupra comerţului electronic sunt relevante în acest sens.

Există în acest moment prea multe diferenţe între statele membre atunci când vine vorba de comerţul electronic şi acest lucru nu poate decât să provoace nemulţumirea consumatorilor. Întrucât raportul sesizează şi faptul că acest comerţ, împreună cu serviciile inovatoare şi industriile ecologice, deţine potenţialul maxim în termeni de creştere şi de ocupare a forţei de muncă pentru viitor şi, prin urmare, reprezintă o nouă frontieră a pieţei unice, măsurile propuse de Comisie, completate de cele ale Parlamentului, trebuie implementate fără întârziere.

  Alain Cadec (PPE), în scris. - (FR) Comerţul electronic reprezintă o contribuţie importantă a internetului la activitatea economică. Este deci important să înlăturăm orice obstacole din calea unei pieţe unice în acest sector, deoarece o serie fragmentată de norme naţionale ar împiedica vitalitatea acestui sector profitabil. Sunt de acord cu raportorul în evidenţierea deficienţelor comerţului electronic în ceea ce îi priveşte pe consumatori. Este regretabil că 61 % din tranzacţiile transfrontaliere nu pot fi finalizate deoarece magazinele online nu deservesc ţara consumatorului. La aceasta se adaugă şi temerile utilizatorului în ceea ce priveşte siguranţa plăţilor. Capacitatea de a efectua achiziţii online depinde de obicei de calitatea conexiunii la internet. Ar trebui să se acorde prioritate creşterii numărului de utilizatori de internet, în special, prin îmbunătăţirea calităţii conexiunii şi prin introducerea unor preţuri mai atractive. De asemenea, este nevoie de sporirea încrederii consumatorilor în cumpărăturile online. Ca şi raportorul, sunt în favoarea creării unei mărci europene de încredere, precum şi a unei supravegheri îmbunătăţite a site-urilor web, cu precădere din punctul de vedere al protecţiei datelor personale. Ar trebui să depunem eforturi deosebite şi pentru a proteja minorii care folosesc internetul.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. - (PT) Piaţa internă a comerţului electronic este vitală pentru Europa, în special dacă se doreşte atingerea obiectivelor stabilite de strategia UE 2020. Totuşi, mai există obstacole care trebuie depăşite. Acest raport propune măsuri care au tocmai acest scop. Cele pe care le consider mai interesante privesc controlul încălcărilor drepturilor de autor pe internet şi dezvoltarea unui sistem sigur şi inovator de plăţi online, care să nu impună taxe care ar putea reduce sau limita alegerea. Astfel, va fi mai uşor să luptăm împotriva pirateriei, să încurajăm întreprinderile să comercializeze pe internet şi să facilităm, de asemenea, accesul şi încrederea utilizatorilor în internet.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. -(PT) Comerţul electronic reprezintă o piaţă de o importanţă vitală pentru UE în secolul 21, precum şi în îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020. Ne confruntăm cu provocarea imensă de a crea o piaţă unică online reală pentru Europa, care îi va permite Uniunii Europene să concureze pe piaţa globală. Încrederea întreprinderilor şi a consumatorilor europeni în domeniul digital este limitată din cauza barierelor inutile din calea comerţului electronic, cum ar fi fragmentarea pieţei europene, lipsa siguranţei pentru consumatori, lipsa siguranţei pentru tranzacţii, lipsa mecanismelor de despăgubiri etc. Este foarte important să simplificăm normele transfrontaliere şi să găsim soluţii practice pentru aspecte cum ar fi drepturile de autor, protecţia consumatorilor, etichetarea şi normele specifice sectorului, taxele pentru deşeurile electronice şi pentru reciclare şi raportarea şi facturarea online.

Este esenţial ca legislaţia existentă, precum Directiva privind serviciile, să fie transpusă şi pusă în aplicare integral. În acelaşi timp, Comisia trebuie să îşi finalizeze evaluarea legislaţiei UE aplicabile pieţei digitale unice şi să prezinte toate iniţiativele care par a fi necesare pentru a face faţă principalelor obstacole. Sprijin cele 13 recomandări ale Comisiei, care au scopul de a dezvolta politicile şi practicile în domeniul comerţului electronic transfrontalier.

  Lara Comi (PPE), în scris. - (IT) Comerţul electronic este esenţial pentru dezvoltarea pieţei interne: îndepărtează orice bariere de informare, apropiindu-se de idealul concurenţei perfecte în beneficiul consumatorilor. Este capabil să extindă piaţa potenţială pentru mici producători interni care nu ar avea posibilitatea de a comercializa în alte ţări ale UE, să îi protejeze şi să promoveze crearea de locuri de muncă în industria prelucrătoare.

În plus, este redusă distanţa dintre zonele centrale şi cele periferice, îmbunătăţindu-se astfel calitatea vieţii în zonele rurale, datorită unei oferte mai mari de produse, şi promovează standarde uniforme pentru bunurile vândute, datorită plasării aceloraşi produse pe mai multe pieţe. Prin urmare, este deosebit de important să abordăm şi să depăşim principalele obstacole ale folosirii internetului pentru vânzarea de bunuri: siguranţa şi garanţiile. Având în vedere lipsa graniţelor fizice, această sarcină trebuie să revină organismelor supranaţionale competente, care, în teritoriul nostru, sunt reprezentate de instituţiile europene.

Acest raport oferă comercianţilor un cadru de norme pentru operarea şi planificarea investiţiilor lor, oferă consumatorilor siguranţă privind garanţiile care li se pun la dispoziţie şi oferă un avantaj producătorilor în combaterea crizei. În sfârşit!

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Ponderea încă destul de crescută a fraudelor pe cale electronică menţine un grad mare de neîncredere faţă de comerţul prin intermediul Internetului. De aceea, am votat in favoarea acestei rezoluţii care solicită Comisiei crearea unui sistem european de avertizare timpurie, inclusiv a unei baze de date, în vederea eliminării practicilor comerciale ilegale, a contracarării activităţilor frauduloase şi a creşterii siguranţei consumatorilor în cazul tranzacţiilor electronice, inclusiv in privinţa protejării datelor personale. O atenţie deosebită cred ca trebuie acordată contractelor la distanţă, pentru apărarea drepturilor consumatorilor, în condiţiile sporirii achiziţiilor pe Internet de bunuri şi servicii, precum cele turistice sau de transport.

  Mário David (PPE), în scris. - (PT) Am votat în favoarea raportului. Într-o piaţă internă cu peste 500 de milioane de consumatori, promovarea unei mai mari flexibilităţi a comerţului electronic şi a unei mai mari încrederi a consumatorilor în tranzacţiile online va face posibilă nu numai exploatarea potenţialului economic al pieţei unice digitale, ci şi încurajarea dezvoltării unor noi nişe de piaţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii, conducând astfel la o posibilă creare de noi locuri de muncă. Discrepanţele constatate între comerţul electronic intern şi cel transfrontalier înseamnă că consumatorii, în special cei care locuiesc în zone periferice sau îndepărtate şi cei cu mobilitate redusă, nu pot beneficia de acest tip de comerţ, cu accesul pe care acesta îl oferă la o vastă gamă de bunuri şi servicii. Aş vrea sa subliniez, totuşi, că există o nevoie urgentă ca Directiva privind serviciile - instrumentul prin care se poate realiza piaţa digitală unică - să fie pusă în aplicare în mod corespunzător în toate statele membre; în special, aceasta trebuie să fie aplicată mai eficient în ceea ce priveşte nediscriminarea clienţilor pe baza naţionalităţii acestora. Aş dori să subliniez că „ghişeul unic” trebuie să fie pe deplin operaţional pentru a pune în aplicare piaţa unică digitală pentru comerţul electronic. Aceeaşi importanţă o au totuşi şi măsuri precum armonizarea taxelor poştale şi bancare în Uniunea Europeană, simplificarea rambursării taxei pe valoarea adăugată pentru vânzarea la distanţă sau creşterea numărului de înregistrări de nume de domeniu.eu.

  Cornelis de Jong (GUE/NGL), în scris. - Am votat în favoarea acestui raport pentru că, în general, îl susţin. În special, am fost fericit să observ că majoritatea amendamentelor mele au fost adoptate în comisie. Astfel, IMM-urile vor fi susţinute pentru a deveni actori mai activi pe piaţa comerţului electronic. În acelaşi timp, după părerea mea, raportul aduce în discuţie, în mod inutil, problema liberalizării poştale, împotriva căreia m-am exprimat în comisie. Îmi menţin această obiecţie şi mă opun în continuare propunerii de liberalizare, reafirmând cu tărie solicitarea către Comisie pentru un moratoriu privind liberalizarea serviciilor poştale.

  Ioan Enciu (S&D), în scris. − Am votat pentru acest raport. În calitate de raportor din umbră pentru avizul ITRE, sprijin dezvoltarea e-commerce, parte integrantă a e-business-ului european. În viitor, desăvârşirea pieţei unice ICT în UE va facilita depăşirea problemelor cu care acum se confruntă comerţul on-line. Europa trebuie să devină un vector important la nivel mondial în acest sector. Pentru acest lucru este esenţială rezolvarea urgentă şi unitară a unor dificultăţi actuale.

Mă refer aici la cotele diferite ale TVA, legea de protecţie a consumatorului şi, mai ales, la eliminarea discriminării faţă de consumatorii de e-commerce din câteva SM, practicată de către unii comercianţi şi furnizori de servicii. Europa trebuie să-şi sprijine cetăţenii care doresc să participe activ la e-World prin acces facil la programe educaţionale şi fonduri europene dedicate pentru achiziţionarea de hardware, software şi acces la reţeaua de Internet.

  Edite Estrela (S&D), în scris. - (PT) Am votat în favoarea raportului privind realizarea pieţei interne în ceea ce priveşte comerţul electronic. Unul dintre obiectivele strategiei UE 2020 este acela de a promova economia bazată pe cunoaştere. Pentru a îndeplini în totalitate acest obiectiv, Comisia Europeană trebuie să prezinte măsuri care să aibă ca scop creşterea vitezei serviciilor de bandă largă şi raţionalizarea preţurilor acestor servicii pe o scară mai largă în toată Uniunea Europeană. Este necesară uniformizarea normelor şi practicilor pentru a ne asigura că comercianţii la distanţă pot avea acces şi la alte pieţe în afara celor din interiorul graniţelor naţionale.

  Diogo Feio (PPE), în scris. - (PT) În Comunicarea din 19 mai 2010 privind o Agendă digitală pentru Europa, Comisia şi-a arătat dorinţa de a simplifica tranzacţiile online şi de a le da posibilitatea de a genera încredere în tehnologia digitală. Conform cifrelor incluse în raport, o treime din europeni au făcut achiziţii online, dar numai 7 % din consumatori au îndrăznit să aleagă tranzacţiile transfrontaliere şi numai 12 % exprimă încredere în acest tip de tranzacţie. Este deci urgent să consolidăm siguranţa consumatorilor (sau percepţia lor de siguranţă) în legătură cu aceste tranzacţii, pentru a încuraja dezvoltarea unei pieţe care are un potenţial enorm, cu tranzacţii care sunt mai simple, mai convenabile şi, în multe cazuri, mai ieftine pentru consumator. Pentru o piaţă electronică unică adecvată, este esenţial ca consumatorii să se simtă în siguranţă atunci când fac cumpărături online şi ca societăţile să înţeleagă potenţialul imens al comerţului online, să mărească distribuţia online şi să îndepărteze barierele transfrontaliere.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. - (PT) Libera circulaţie a mărfurilor în Europa este afectată considerabil de seturile fragmentate de norme naţionale. Cifrele referitoare la situaţia comerţului electronic în Uniunea Europeană arată că, în 2009, unul din trei consumatori din Europa a cumpărat cel puţin un articol online, dar numai 7 % din consumatorii europeni au îndrăznit să cumpere din alt stat membru. Un studiu de cercetare nepublicat al UE privind practicile comerţului electronic arată că 60 % din încercările consumatorilor de a cumpăra articole din UE, în afara graniţelor propriului stat, eşuează, din cauză că vânzătorul refuză să accepte tranzacţia sau să livreze mărfurile, deşi cumpărătorii ar putea economisi cel puţin 10 % prin efectuarea unei achiziţii online în străinătate (chiar şi cu costurile transportului incluse) în jumătate din cele 11 000 de cazuri analizate. Prin urmare, trebuie să subliniez necesitatea unui cadrul legal şi de reglementare global, care să poată depăşi barierele transfrontaliere, să crească valoarea adăugată şi să reglementeze riscurile unei activităţi care este în continuă schimbare şi care avansează aproape în permanenţă. Astfel, se impun o atenţie şi o monitorizare constante, având ca prioritate fiabilitatea comunicaţiilor şi a tranzacţiilor. Pentru a consolida comerţul electronic, este esenţial să depunem eforturi pentru a îmbunătăţi siguranţa şi încrederea întreprinderilor şi a consumatorilor, mai ales în ceea ce priveşte plăţile şi serviciile de livrare şi de despăgubire.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. - (PT) Raportul privind comerţul electronic conţine anumite contradicţii şi insistă excesiv pe crearea unei pieţe interne. Recunoaştem importanţa comerţului electronic, dar sunt multe de făcut pentru a ne asigura că nu devine cauza unor noi probleme grave.

După cum am subliniat şi în timpul dezbaterii, este important să clarificăm multe aspecte, mai exact: apărarea drepturilor de autor, protecţia drepturilor copiilor, a drepturilor şi a siguranţei consumatorilor.

Este adevărat că raportul propune o serie de sugestii pentru a îmbunătăţi încrederea tuturor operatorilor de pe piaţa comerţului electronic, dar nu toate sunt la fel de adecvate precum ar trebui să fie sau acordă atenţia cuvenită tuturor intereselor şi drepturilor în joc într-un proces ce se poate dovedi a fi foarte complex.

Este adevărat că lanţul de distribuţie electronic trebuie să fie mai transparent, astfel încât consumatorul să cunoască întotdeauna identitatea furnizorului, precum şi numele întreprinderii acestuia, adresa geografică, datele de contact şi numărul de înregistrare fiscală. Totuşi, drepturile copiilor, ale tinerilor şi ale persoanelor care suferă de diferite dependenţe trebuie să fie protejate în permanenţă.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. - (GA) Comerţul electronic creează noi oportunităţi de piaţă, în special pentru IMM-uri. Comerţul electronic poate juca un rol important în îmbunătăţirea competitivităţii economiei irlandeze şi a celei europene.

  Tunne Kelam (PPE), în scris. - Am votat în favoarea acestui raport de referinţă deoarece este un pas important spre punerea în aplicare şi integrarea completă a pieţei unice europene. În epoca globalizării şi a digitalizării, Uniunea Europeană nu îşi poate permite să rămână în urmă în crearea unei pieţe interne eficiente pentru comerţul electronic, care ar trebui să devină competitivă şi pe plan global. Să sperăm că acest raport va fi urmat şi de alte măsuri care să stimuleze crearea unei pieţe digitale la scară europeană. Astfel de progrese vor contribui şi la regândirea şi relansarea activităţilor extrem de importante de cercetare şi dezvoltare.

Ceea ce trebuie să facem, mai presus de orice, este să monitorizăm şi să urmărim punerea în aplicare a raportului privind comerţul electronic pentru a ne asigura că cetăţenii UE vor avea un acces mai uşor la activităţile comerciale digitale, atât în calitate de întreprinzători, cât şi în calitate de clienţi. Măsurile prevăzute în acest raport ar trebui să faciliteze în mod considerabil realizarea activităţilor comerciale în statele membre, cu condiţia ca guvernele naţionale să înceapă să facă progrese reale pentru unificarea normelor privind contractele şi să depăşească legile contradictorii.

  Alan Kelly (S&D), în scris. - Salut propunerea pentru generarea de mai mult comerţ electronic în interiorul graniţelor UE. Totuşi, UE trebuie să încurajeze ca acesta să se desfăşoare cu respectarea legislaţiei europene şi este esenţial să se realizeze un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor.

  Eija-Riitta Korhola (PPE), în scris. - (FI) Aş dori să îi mulţumesc colegului meu, dlui Echeverría, pentru raportul său excelent, pentru care am fost foarte fericit să votez. Comerţul electronic este un sector nou şi internaţional şi, prin urmare, Uniunea Europeană trebuie să îşi asume un rol important în armonizarea standardelor şi a practicilor. Aş dori să menţionez în special acele puncte din raport care ne îndeamnă să ne asigurăm că există conexiuni de bandă largă globale şi de bună calitate, disponibile în întreaga Uniune. Acest obiectiv este de o importanţă fundamentală, dacă se doreşte prosperitatea comerţului electronic.

Distribuţia de bandă largă către toţi cetăţenii UE până în anul 2013 şi distribuţia de bandă largă ultrarapidă până în 2020 sunt obiective ambiţioase, dar sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor. De asemenea, aş dori să îi mulţumesc raportorului pentru observaţiile sale privind protecţia consumatorilor şi dreptul la viaţa privată în sectorul comerţului electronic. Aceasta este o chestiune care necesită o examinare atentă în viitor, mai ales în ceea ce priveşte serviciile pentru copii.

  Edvard Kožušník (ECR), în scris. - (CS) Deşi, în ziua de azi, internetul este canalul de comerţ cu amănuntul cu cea mai rapidă dezvoltare, iar numărul de achiziţii prin internet creşte în fiecare an, din păcate, numărul de tranzacţii transfrontaliere efectuate între statele membre stagnează. S-ar putea spune chiar că nu există piaţă internă în Uniunea Europeană de la întreprindere la particular (Î-P). În opinia mea, armonizarea completă a legislaţiei privind consumatorii şi eliminarea normelor de exceptare naţionale, precum şi o concepţie liberală a protecţiei consumatorilor ar oferi un stimulent important vânzărilor transfrontaliere de bunuri prin comerţul electronic. Totuşi, întrevăd o problemă majoră în ceea ce priveşte restricţia accesului la serviciile online pe baza adresei IP, de către unele state. În principiu, nu există bariere legislative în acest domeniu şi totuşi piaţa internă electronică este restricţionată în acest segment.

Împărtăşesc viziunea potrivit căreia Comisia ar trebui să îşi folosească toate instrumentele executive în acest caz şi să intervină împotriva creării unor bariere artificiale pe piaţa internă, sub forma blocării adreselor IP. Raportul vorbeşte şi de obiective pentru 2020 în domeniul accesului la conexiunea de bandă largă. Personal, nu sunt în favoarea unor obiective atât de precise, în special într-un sector care se dezvoltă dinamic şi unde, prin urmare, este foarte dificil să se prevadă direcţia pe care o va lua în următorii 10 ani. În ciuda criticilor exprimate, consider că acest raport este echilibrat şi, prin urmare, am votat în favoarea sa.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. - (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Arias Echeverría deoarece consider că comerţul electronic este o piaţă esenţială pentru politica UE, unde pot şi trebuie să se efectueze anumite intervenţii de a spori competitivitatea economiei UE în contextul strategiei UE 2020.

Într-adevăr, consider că, pentru a beneficia la maxim de oportunităţile oferite de piaţa unică europeană, ar trebui să dezvoltăm mai mult comerţul electronic, care are potenţialul de a avea un impact pozitiv atât asupra consumatorilor, cât şi asupra competitivităţii societăţilor. Într-o notă similară, sprijin includerea în raport a unei mărci europene de încredere, necesară pentru a garanta fiabilitatea şi calitatea mărfurilor plasate pe piaţa electronică transfrontalieră.

În vremuri de criză şi dificultăţi financiare, cum sunt acelea pe care le traversăm în prezent, trebuie să susţinem instrumente capabile să aibă un impact pozitiv şi semnificativ asupra ocupării forţei de muncă şi a creşterii, printre care putem include şi comerţul electronic. Consider deci că, în această privinţă, raportul pe care l-am adoptat astăzi este un rezultat pozitiv, nu doar pentru societăţi şi IMM-uri, ci de asemenea şi mai presus de toate pentru consumatori.

  Nuno Melo (PPE) , în scris. - (PT) Piaţa unică a fost dintotdeauna unul dintre principalele obiective pe care Uniunea Europeană trebuie să le atingă. În prezent, comerţul electronic transfrontalier poate să aducă o contribuţie semnificativă la o dezvoltare şi mai pronunţată a pieţei unice. Efectuarea de achiziţii online este deja acceptată în mare măsură de către consumatori la nivel intern, dar acest fapt nu se aplică şi pentru comerţul electronic între state membre, în principal din cauza lipsei de încredere reciproce dintre cumpărător şi vânzător. Prin urmare, pentru a dezvolta piaţa comerţului electronic, este esenţial să sporim încrederea tuturor operatorilor. Este necesar ca legislaţia europeană din acest sector să fie pusă în aplicare pentru a crea un climat de mai mare încredere. Astfel se explică votul meu.

  Claudio Morganti (EFD), în scris. - (IT) Am votat în favoarea acestui raport deoarece consider că comerţul electronic şi depăşirea barierelor care încă împiedică dezvoltarea sa sunt de o importanţă fundamentală pentru economie. Libera circulaţie a mărfurilor în Europa este serios afectată de seriile fragmentate de norme naţionale, iar 60 % din încercările clienţilor de a cumpăra articole dincolo de graniţele naţionale eşuează.

Scopul este realizarea unei pieţe unice online reale în Europa. Datorită unui amendament al Grupului Europa Libertăţii şi Democraţiei (Liga Nordului), raportul conţine o referire la dificultăţile pe care le întâmpină persoanele care locuiesc în insule sau zone de munte în accesarea internetului.

  Franz Obermayr (NI), în scris. - (DE) Raportul este folosit pentru a insista în direcţia unei armonizări mai intensive a legislaţiei fiscale, precum şi a fluctuaţiilor preţurilor în sectorul serviciilor poştale şi financiare la nivelul UE. Prin urmare, am votat împotriva acestui text.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. - (IT) Comunicarea recentă a Comisiei a identificat strategii viitoare destinate să reducă fragmentarea şi să stimuleze creşterea în sectorul comerţului electronic.

În timp ce comerţul electronic ia într-adevăr avânt la nivel naţional, nivelul achiziţiilor transfrontaliere este încă scăzut, atingând doar 7 % în 2009. Principalele obstacole sunt legate de limbă şi de probleme practice şi juridice.

Sunt de acord cu abordarea raportului, care identifică cinci priorităţi în încercarea de a stimula sectorul: îmbunătăţirea accesului la internet, depăşirea fragmentării pieţei online, consolidarea încrederii consumatorilor, stimularea întreprinderilor să îşi comercializeze produsele pe internet şi garantarea securităţii minorilor care utilizează internetul. Toate acestea ar trebui să se desfăşoare într-un context juridic clar şi uniform, destinat, mai presus de orice, să servească publicului. Stimulentul decisiv, după părerea mea, va lua forma încrederii publicului, care ar trebui să fie sprijinită şi consolidată.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. - (EL) Internetul a devenit cea mai răspândită formă de vânzare la distanţă. Conform unor informaţii furnizate de Comisie ca răspuns la întrebarea mea (E 4964/2010), peste o treime din consumatorii UE (37 %) au folosit internetul în ultimul an pentru a cumpăra sau comanda bunuri şi servicii pentru uz privat. Aceasta reprezintă o creştere cu 5 puncte procentuale în comparaţie cu 2008 şi cu 10 puncte procentuale în comparaţie cu 2006. Totuşi, consumatorii încă nu au destulă încredere în cumpărăturile transfrontaliere, iar reglementările naţionale disparate descurajează societăţile în ceea ce priveşte investirea în comerţul transfrontalier. Astfel, există diferenţe semnificative între statele membre în ceea ce priveşte rata de propagare a vânzării la distanţă. Totuşi, dezvoltarea acestei forme de comerţ este esenţială în contextul recesiunii actuale. Acest raport specific are ca scop remedierea fragmentării pieţei interne pentru comerţul electronic, prin înaintarea unor propuneri, cum ar fi adoptarea unor norme şi practici uniforme, care vor permite vânzătorilor la distanţă să desfăşoare activităţi comerciale dincolo de graniţele naţionale. Într-o perioadă în care tranzacţiile comerciale tradiţionale stagnează, noile tehnologii şi oportunităţile pe care le oferă se dovedesc a fi valoroase în dezvoltarea unor iniţiative comerciale noi şi alternative, şi de aceea am votat în favoarea acestui raport.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. - (PT) M-am abţinut de la vot în cazul acestui raport, deşi consider că este important să promovăm comerţul electronic şi că este necesar să extindem reţelele şi serviciile de internet de calitate pentru întreaga populaţie, chiar şi în cele mai izolate regiuni.

De asemenea, sunt de acord că este esenţial să combatem discriminarea suferită de mulţi membri ai publicului care doresc să efectueze cumpărături online, nu în ultimul rând din cauza statului membru în care se află sau din cauza adresei de email pe care o folosesc pentru a efectua tranzacţia.

Sunt de acord cu multe dintre sugestiile prezentate în acest raport. Totuşi, nu regret faptul că Directiva privind serviciile nu a fost transpusă integral în unele state membre, nu sprijin politica Comisiei pentru sectorul serviciilor poştale şi nu susţin strategia UE 2020: aceste alegeri de bază sunt în mare parte răspunzătoare pentru situaţia socială dificilă cu care se confruntă UE în prezent.

Modelele viitoare pentru sectorul comunicaţiilor şi chiar pentru comerţul electronic vor fi cu siguranţă construite mai bine dintr-o perspectivă care să se axeze mai mult pe oameni şi pe drepturile lor şi care să nu se subordoneze pur şi simplu intereselor comerciale.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. - (FR)Am votat în favoarea raportului dlui Arias Echeverría privind comerţul electronic: comerţul electronic este unul din sectoarele cu cele mai mari repercusiuni în ceea ce priveşte creşterea şi ocuparea forţei de muncă în deceniile care vor urma, iar Uniunea Europeană trebuie să exploateze la maxim acest potenţial.

Să nu uităm că comerţul electronic facilitează şi promovează dezvoltarea unor noi pieţe de nişă pentru unele întreprinderi mici şi mijlocii care, altfel, nu ar exista.

În plus, susţin ideea conform căreia, în dezvoltarea politicilor noastre şi a cadrului legal privind comerţul electronic, am acordat o atenţie deosebită nevoilor consumatorilor vulnerabili care, altfel, nu ar avea acces la opţiunea imensă de bunuri de consum. Mă gândesc la persoanele care sunt izolate sau care au o mobilitate scăzută, la cetăţenii cu venituri mici sau la cei care locuiesc în zone mai puţin accesibile, îndepărtate sau periferice.

În cele din urmă, am modificat textul în comisie, astfel încât să evidenţieze necesitatea de a dezvolta instrumente educaţionale pentru consumatorii online: trebuie să consolidăm abilităţile digitale ale cât mai multor persoane cu putinţă şi să îi informăm cu privire la drepturile şi obligaţiile lor (drepturile esenţiale ale consumatorilor pe internet, comerţul electronic şi, în special, normele de protecţia datelor).

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. - În acest raport important privind comerţul electronic, dorim să subliniem, printre altele, importanţa consolidării încrederii în sistemele transfrontaliere de plată prin internet (de exemplu, cărţile de credit şi debit şi portofelul electronic), prin promovarea unei game de metode de plată, creşterea interoperabilităţii şi consolidarea standardelor comune, eliminarea barierelor tehnice, sprijinirea celor mai sigure tehnologii pentru tranzacţii electronice, armonizarea şi consolidarea legislaţiei privind confidenţialitatea şi securitatea, combaterea activităţilor frauduloase, precum şi prin informarea şi educarea publicului.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. - (IT) Suntem cu toţii conştienţi de numărul şi genul de dezavantaje, mai ales în Italia, pe care le au persoanele care locuiesc în comunităţile din munţi sau de pe insule. Construirea unei pieţe interne a comerţului electronic ar simplifica accesul la internet şi ar îmbunătăţi calitatea în ţările şi regiunile UE unde nu există conexiune bună.

Este important să dezvoltăm iniţiative destinate să stimuleze întreprinderile să îşi comercializeze produsele prin internet, protejând în acelaşi timp utilizatorii, în special copiii, cu garanţii adecvate care să garanteze securitatea. Nu le putem permite comercianţilor de rea-credinţă să înşele posibilii utilizatori; prin urmare, se impun controale focalizate şi frecvente.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. - (PL) Sper că acest raport este un semnal clar pentru Comisia Europeană, pentru a lua măsuri suplimentare în vederea îmbunătăţirii comerţului online în Uniunea Europeană. Solicităm armonizarea şi simplificarea procedurilor administrative care, în forma lor actuală, ne împiedică să facem achiziţii de pe pagini de internet din străinătate, deşi oferta lor este interesantă. De asemenea, dorim să ni se garanteze că accesul la internetul în bandă largă va fi disponibil pe întreg teritoriul UE până în 2013. Această propunere nu mai este doar un gând frumos deja de mult timp. Acest fapt nu este doar posibil din ce în ce mai mult, dar, în plus, nu este nevoie să mai convingem pe nimeni de efectul benefic pe care l-ar avea accesul universal la internet asupra pieţei interne.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. - (FR) Nu m-am putut decide să votez în favoarea acestui raport, deşi conţine o serie de elemente pozitive, cu precădere apărarea intereselor consumatorilor şi recunoaşterea intereselor IMM-urilor pe piaţa comerţului electronic.

Îi condamn, în special, pe cei care felicită Comisia pentru punerea în aplicare a celei de-a treia Directive privind serviciile poştale, destinată liberalizării serviciilor poştale, care va avea un efect şi mai negativ asupra serviciilor poştale în UE şi nu va conduce, după cum se susţine în raport, la preţuri mai mici şi servicii mai bune.

Nu pot să deplâng nici faptul că unele state membre nu au transpus încă Directiva privind serviciile, deoarece doresc să se pregătească în foarte scurt timp un raport de către Comisie care să sublinieze impactul climatic al punerii în aplicare a acestui text.

Regret faptul că acest text este în mare măsură în spiritul deschiderii către concurenţă, pe care noi l-am denunţat atunci când am respins Tratatul de la Lisabona.

Raport: Christine De Veyrac (A7-0195/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. - (FR) Am votat în favoarea acestui raport pentru că urmăreşte să îmbunătăţească prevenirea accidentelor de aviaţie şi asistenţa acordată victimelor şi familiilor acestora. Sprijin fără rezerve abordarea raportorului, care a solicitat o analiză a incidentelor la nivel european, ceea ce nu s-a făcut niciodată până în prezent. Raportul propune şi îmbunătăţiri ale asistenţei acordate victimelor şi familiilor acestora, cum ar fi introducerea unui termen de maxim două ore în care familiile să fie informate cu privire la numele pasagerilor de la bord. Mingea este acum în terenul miniştrilor transporturilor care vor adopta, sper, această legislaţie cât mai curând posibil.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. - (GA) Am votat în favoarea acestui raport. Traficul aerian este în continuă creştere, iar riscul de accidente a crescut şi el, în ciuda îmbunătăţirilor standardelor de siguranţă, şi, prin urmare, legislaţia europeană privind investigarea accidentelor trebuie să fie modificată şi actualizată.

Întâmpin cu bucurie ceea ce susţine raportul cu privire la drepturile victimelor şi ale familiilor lor. Familia unei victime are dreptul de a obţine informaţii relevante cât mai curând posibil. Transportatorii aerieni trebuie să aibă un plan operaţional eficient în caz de criză. O măsură practică importantă ar fi să obligăm transportatorii aerieni să desemneze o persoană de referinţă care va acţiona ca punct de contact pentru coordonare, pentru furnizarea informaţiilor importante şi pentru acordarea de sprijin familiilor pasagerilor.

Măsurile practice solicitate în acest raport vor fi de ajutor în caz de accident, mai ales ceea ce afirmă despre asistenţa acordată victimelor şi familiilor acestora şi despre grupurile care acţionează în numele acestora. Trebuie să garantăm standarde înalte de siguranţă în sectorul european de aviaţie civilă şi trebuie să facem tot ce ne stă în puteri pentru a reduce numărul de accidente.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. - (LT) Sprijin această propunere. Directiva UE care reglementează anchetarea accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă, care este în vigoare în prezent, a fost aprobată în 1994. Totuşi, piaţa şi situaţia aviaţiei s-au schimbat şi, prin urmare, trebuie să adoptăm un nou regulament al UE, corespunzător situaţiei actuale. În primul rând, trebuie să fie creată o reţea de autorităţi responsabile de investigaţiile privind siguranţa. Acestea ar include guverne naţionale şi instituţii ale UE [Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA)] şi ar fi responsabile de îmbunătăţirea calităţii investigaţiilor, a clasificării şi analizei informaţiilor, ar promova cooperarea între instituţiile guvernamentale naţionale şi ar contribui la îmbunătăţirea siguranţei aviaţiei. În plus, trebuie să se definească mai clar drepturile pasagerilor şi ale familiilor lor.

Regulamentul urmăreşte să extindă obligativitatea transportatorilor aerieni de a pune la dispoziţie lista pasagerilor cât mai repede cu putinţă şi în decurs de două ore de la producerea unui accident, care să se aplice nu numai transportatorilor aerieni care efectuează zboruri către UE, ci şi celor care operează zboruri către Europa. Regulamentul urmăreşte introducerea obligativităţii ca transportatorii aerieni să propună pasagerilor să indice, în momentul rezervării biletului, o persoană de contact în caz de accident. Trebuie să creăm condiţii pentru ca familiile victimelor să aibă acces special la informaţiile cu privire la desfăşurarea investigaţiilor privind siguranţa.

  George Becali (NI), în scris. − Am votat acest raport pentru că propune soluţii pentru dificultăţile generate de accidentele aviatice din ultimul timp, atât pe zona tehnică, dar mai ales pentru furnizarea de asigurări familiilor victimelor. Aduce de asemenea clarificări asupra rolului AESA şi a autorităţilor naţionale în investigarea corectă şi neutră a cauzelor accidentelor

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. - (IT) Traficul aerian este în continuă creştere şi, în ciuda progresului înregistrat în domeniul siguranţei, rapoartele arată încă o creştere îngrijorătoare a numărului de accidente aviatice. A venit momentul ca Uniunea Europeană să reglementeze acest sector mai precis şi mai exact.

Prin urmare, susţin cu fermitate obiectivul raportoarei de a preveni accidentele aviatice nefericite şi de a îmbunătăţi investigaţiile accidentelor. De fapt, legislaţia relevantă datează din 1994, când Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA) nu era încă înfiinţată.

Prin urmare, am votat în favoarea acestui regulament care încearcă să îi confere AESA un rol principal cu privire la siguranţa aeriană şi sunt de acord în special cu obiectivul de a furniza acces generalizat la informaţiile sensibile.

  Alain Cadec (PPE), în scris. - (FR) În ultimii ani s-a înregistrat o creştere fenomenală a traficului aerian. În ciuda numeroaselor îmbunătăţiri tehnologice, riscul de accidente a crescut. Prin urmare, este esenţial să adaptăm legislaţia UE în acest domeniu. Salut deci propunerile dnei De Veyrac de a adapta directiva privind prevenirea accidentelor din 1994 la situaţia actuală existentă pe piaţa aviaţiei. Prin crearea unei reţele a autorităţilor naţionale responsabile de investigaţii, va fi posibil să reducem disparităţile care există între statele membre, mai ales prin utilizarea în comun a resurselor şi prin schimbul de bune practici. De asemenea, trebuie să protejăm drepturile victimelor şi ale familiilor lor. Susţin solicitarea raportoarei de a impune obligativitatea pentru transportatorii aerieni de a pune la dispoziţie lista pasagerilor în decurs de o oră după anunţul privind accidentul, obligativitate care să nu se aplice doar transportatorilor aerieni din UE, ci şi tuturor transportatorilor aerieni care operează în Europa. În cele din urmă, susţin propunerea raportoarei de a descrie Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei ca şi „consilier”, atunci când participă la investigaţiile privind siguranţa. Este important ca regulamentul să nu îi acorde agenţiei ocazia de a fi atât judecător, cât şi juriu în cadrul investigaţiilor privind siguranţa.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE) , în scris. - (PT) Este vital să asigurăm siguranţa în sectorul aviaţiei civile în Europa şi să reducem numărul accidentelor şi incidentelor prin mijloace de investigaţie şi proceduri de prevenire. Am votat în favoarea acestui regulament deoarece consider că stimulează un mediu care încurajează raportarea spontană a incidentelor prin solicitarea unor investigaţii privind siguranţa, eficiente, rapide şi de înaltă calitate în siguranţa aviaţiei europene. Sunt de acord că investigaţiile ar trebui să fie efectuate de o autoritate naţională sau de alte autorităţi naţionale responsabile de investigaţiile privind siguranţa. Consider că este la fel de important să înfiinţăm o reţea europeană a autorităţilor pentru a spori calitatea metodelor de investigare şi de formare a investigatorilor. Un alt punct pe care îl consider important este că standardele ar trebui să stabilească furnizarea la timp a informaţiilor despre persoanele şi bunurile periculoase aflate la bord în momentul producerii accidentului şi ar trebui să se îmbunătăţească asistenţa acordată victimelor şi familiilor acestora.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. - (PT) Intensificarea traficului aerian a dus la un risc sporit de producere a accidentelor aviatice. În ciuda introducerii îmbunătăţirilor siguranţei, rămân lacune în sistemul actual de investigare a accidentelor. În acest domeniu, sistemul de siguranţă se bazează pe feedback-ul primit în legătură cu accidentele şi incidentele şi pe învăţămintele trase din acestea. Este important să consolidăm coordonarea dintre autorităţile responsabile de investigaţiile privind siguranţa, mai exact prin crearea unei reţele europene. Pentru a identifica posibilele deficienţe în materie de siguranţă şi măsurile corective care trebuie adoptate, această reţea trebuie să asigure independenţa completă a acestor investigaţii, precum şi un nivel înalt de eficienţă, de diligenţă şi calitate.

Este important să asigurăm acţiuni eficiente de prevenire şi un nivel ridicat de siguranţă în aviaţia civilă din Europa şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a reduce numărul de accidente şi de incidente, pentru a garanta încrederea publicului în transportul aerian. Pe lângă investigaţiile privind siguranţa, trebuie să acordăm o atenţie deosebită chestiunii referitoare la consolidarea asistenţei acordate victimelor accidentelor aviatice şi familiilor lor, pentru care fiecare transportator aerian european ar trebui să dispună de un plan de criză şi de asistenţă.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Periodic, suntem ingroziti de vestea unei noi catastrofe aviatice. Sper ca noul regulament privind investigarea şi prevenirea accidentelor şi incidentelor de aviaţie civilă va reusi să vină în întâmpinarea nevoii de siguranţă a pasagerilor într-o măsură mai precisă decât Directiva 94/56/CE, pe care o înlocuieşte. Cred că atenţia principală trebuie acordată controalelor, cooperării şi schimburilor de informaţii în scop preventiv. De asemenea, rezultatele investigaţiilor accidentelor ce au avut loc trebuie centralizate şi analizate în vederea îmbunătăţirii siguranţei transportului aerian şi pentru o gestionare mai eficientă a situaţiilor critice. În acest sens, cred că pasagerii europeni ar trebui să aibă posibilitatea să desemneze o persoană de contact în caz de accident, fapt practicat in SUA. Nu in ultimul rând, consider că se impune o mai strânsă coordonare şi supraveghere a serviciilor de urgenţă pentru intervenţie şi asistenţă pentru victime şi familiile acestora.

  Edite Estrela (S&D), în scris. - (PT) Am votat în favoarea raportului referitor la propunerea de regulament privind investigarea şi prevenirea accidentelor şi incidentelor de aviaţie civilă, pentru că acesta introduce norme noi, care vor permite consolidarea prevenirii accidentelor, a transparenţei şi a rapidităţii investigaţiilor în caz de accident.

  Diogo Feio (PPE), în scris. - (PT)Având în vedere că numărul de zboruri şi de pasageri în aviaţia civilă a crescut simţitor ani la rând şi, deşi această creştere a fost însoţită de o scădere a numărului de accidente şi incidente aviatice, siguranţa trebuie să rămână o preocupare esenţială, acum şi întotdeauna. Având în vedere şi că directiva care reglementează anchetarea accidentelor aviatice datează din 1994 şi că s-au schimbat multe în aviaţia civilă de atunci, o revizuire a acestei reglementări îmi pare urgentă.

Sunt de acord cu raportoarea atunci când se referă la nevoia unei mai bune coordonări şi integrări în investigarea accidentelor aviatice. Cu o Uniune Europeană din ce în ce mai integrată, şi având în vedere că nu doar un singur stat membru este afectat de consecinţele unui accident aviatic, contactul limitat dintre autorităţile aviatice naţionale este lipsit de sens.

În acest context, cred că Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei ar putea primi un nou rol.

În cele din urmă, consider că acesta este unul din domeniile în care este esenţial ca Uniunea Europeană să acţioneze de manieră coordonată şi integrată, pentru a garanta siguranţa tuturor pasagerilor în spaţiul aerian european.

  José Manuel Fernandes (PPE) , în scris. - (PT) În ziua de azi, transportul aerian joacă, incontestabil, un rol decisiv în ceea ce priveşte mobilitatea persoanelor şi dinamica economiei globale. Importanţa şi impactul său vor continua să crească cu siguranţă într-o societate definită din ce în ce mai mult de globalizare şi de prioritatea de a utiliza timpul şi spaţiul în mod cât mai profitabil. În climatul actual al crizei globale şi al presiunii puternice de a reduce costurile şi cheltuielile, este necesar un cadru eficient de reglementare şi inspecţie pentru a proteja interesele utilizatorilor. Siguranţa este principalul domeniu de preocupare pentru utilizatori şi are un impact major asupra stabilirii tarifelor. Prin urmare, subliniez contribuţia adusă de acest raport la calitatea şi independenţa investigaţiilor accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă, armonizând capacităţile de investigare ale statelor membre şi asigurându-se, în acelaşi timp, că legislaţia europeană în acest domeniu este adaptată corespunzător şi actualizată, în vederea schimbărilor care au loc în sector şi a apariţiei unor noi actori, precum Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei. Aş vrea să subliniez totuşi că ar trebui să acordăm prioritate prevenirii accidentelor şi că aceasta ar trebui să ghideze investigaţiile, ca un instrument de identificare a problemelor şi de găsire a soluţiilor.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. - (PT) Am votat în favoarea acestui raport întrucât recunoaştem importanţa prevenirii şi anchetării accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă.

Ni se pare un aspect pozitiv faptul că statele membre au un rol activ, mai ales prin autorităţile lor responsabile de investigaţii, care vor forma reţeaua europeană a autorităţilor naţionale responsabile de acest domeniu. Se propune ca această reţea să aibă obiective specifice: să formuleze sugestii către autorităţile naţionale competente, să partajeze informaţiile despre metodele de investigaţie, să coordoneze şi să organizeze cursuri de formare pentru investigatori în fiecare stat membru, să elaboreze metodologii de investigaţie comune pentru UE, precum şi să dezvolte şi să gestioneze un cadru de partajare a resurselor.

Vom monitoriza viitorul aceste reţele deoarece considerăm că operaţiunile sale trebuie să se limiteze strict la obiectivele menţionate mai sus şi în cadrul schemei de participare din partea statelor membre, stabilită în propunere, prin autorităţile naţionale responsabile.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. - (FR) Investigaţiile mai independente privind siguranţa în cazul unui accident aviatic, asistenţa îmbunătăţită acordată familiilor victimelor şi o protecţie optimă a datelor şi a vieţii private în timpul unei investigaţii, toate acestea sunt măsuri care vor îmbunătăţi siguranţa aviaţiei şi factorii care m-au determinat să votez în favoarea acestui raport. Am votat cu plăcere pentru acest text care prevede obligaţia transportatorilor aerieni de a pune la dispoziţie lista pasagerilor în decurs de două ore de la producerea unui accident, astfel încât familiile să poată fi anunţate. În plus, introducerea unei reţele europene a autorităţilor responsabile de investigaţiile privind siguranţa este o idee foarte bună, întrucât va permite propunerea unor recomandări privind politica şi reglementările privind aviaţia şi, mai important, va permite partajarea resurselor şi schimbul de bune practici. Acesta este un text important şi întâmpin cu bucurie acest pas important în garantarea unor standarde din ce în ce mai înalte de siguranţă a pasagerilor.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. - Volumul de trafic aerian a crescut fără întrerupere în ultimii ani. Acest lucru duce evident la un risc sporit de accidente şi este esenţial să fie puse în aplicare procese adecvate de minimizare a acestor riscuri. Acest raport vizează îmbunătăţirea cadrului legislativ şi, prin urmare, am votat în favoarea sa.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. - (LT) Sunt de acord cu raportul întrucât traficul aerian creşte constant de la an la an. Cel mai important obiectiv este siguranţa zborului şi securitatea aviaţiei. În prezent, devine deosebit de important să asigurăm siguranţa zborului pentru pasageri, să protejăm pasagerii, echipajul, echipajul de la sol, publicul si bunurile de accidentele aviatice şi să garantăm siguranţa şi securitatea aeronavelor. În cazul catastrofelor aviatice, accidentele trebuie să fie investigate independent, pentru a detecta orice deficienţă privind siguranţa şi pentru a permite luarea de măsuri pentru remedierea acestora. Trebuie să fie reduse disparităţile dintre capacităţile de investigare ale statelor membre. Legislaţia care reglementează în prezent anchetarea accidentelor este o directivă a UE din 1994. Prin urmare, întrucât piaţa aviaţiei s-a schimbat şi a devenit mai complexă, era necesară propunerea unei noi legislaţii privind noi organisme, precum Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA). Noile reglementări trebuie să ofere un cadru legal clar pentru implicarea agenţiei în investigaţiile privind siguranţa. În acelaşi timp, crearea unei reţele de birouri naţionale de anchetă ar trebui să permită reducerea disparităţilor existente în ceea ce priveşte capacităţile de investigare în UE. Aceasta ar putea, de asemenea, să contribuie la calitatea investigaţiilor şi să ofere un cadru legal cooperării între autorităţile naţionale însărcinate cu investigaţiile privind siguranţa. De asemenea, este important şi necesar să fie pusă în aplicare la nivel european orice propunere care are ca scop îmbunătăţirea siguranţei zborului sau a procedurilor de investigaţie. Cel mai important lucru este să garantăm siguranţa aviaţiei şi asistenţa adecvată acordată la timp victimelor accidentelor aviatice şi familiilor lor. Acest lucru ar reprezenta un sprijin important pentru familiile victimelor care sunt adesea pierdute în faţa unei multitudini de actori şi de proceduri şi care se confruntă deja cu durerea cauzată de dispariţia unei persoane apropiate.

  Alan Kelly (S&D), în scris. - Odată cu introducerea Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (AESA), va exista o mai bună structurare între autorităţile naţionale responsabile de investigaţiile privind siguranţa. Aceasta va ajuta agenţiile din întreaga Europă să îşi utilizeze în comun resursele şi rezultatele şi va contribui, să sperăm, la prevenirea producerii unor accidente viitoare.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. - (IT) Am sprijinit raportul dnei De Veyrac, întrucât consider că siguranţa aviaţiei civile în Europa reprezintă una dintre cele mai importante probleme de pe agenda UE în acest moment. Obiectivul pe care ni-l stabilim în noul regulament este de a reduce la minim numărul accidentelor aviatice, de a îmbunătăţi standardele de siguranţă, de a proteja integral cetăţenii şi de a încerca, în acelaşi timp, să le consolidăm încrederea în transportul aerian.

O parte importantă a măsurii, asupra căreia am plăcerea să vă atrag atenţia, este dedicată investigaţiilor accidentelor aviatice, care trebuie să se desfăşoare fără nicio formă de presiune, pentru a permite autorităţilor competente să decidă cu imparţialitate absolută. În plus, sunt de acord cu decizia de a include o serie de dispoziţii privind furnizarea promptă de informaţii despre toate persoanele (şi mărfurile periculoase) aflate la bordul unei aeronave implicate într-un accident, atât din motive evidente de siguranţă, cât şi pentru a îmbunătăţi asistenţa acordată victimelor şi familiilor lor. În cele din urmă, textul include şi oportunitatea pasagerilor de a comunica numele unei persoane de contact în caz de nevoie.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Am votat favorabil acest raport întrucât consider că raportul, în forma lui finală, este un compromis foarte bun. Drepturile şi asistenţa victimelor precum şi a familiilor acestora vor fi garantate prin faptul că fiecare stat membru va trebui să întocmească un plan de urgenţă în caz de accident survenit în aviaţia civilă la nivel naţional şi să se asigure că toate companiile aeriene înregistrate pe teritoriul său dispun de un plan de asistenţă pentru victimele accidentelor survenite în aviaţia civilă. Noua legislaţie va garanta că anchetele în cazul accidentelor aviatice sunt realizate fără presiuni din partea autorităţilor de reglementare, de certificare, a operatorilor de zbor sau a altor autorităţi care pot avea conflicte de interese. Declaraţiile obţinute de autoritatea de investigaţii, înregistrările de voci sau imagini efectuate în interiorul cabinei de pilotaj sau al unităţilor de control al traficului aerian vor fi utilizate exclusiv pentru anchete, cu excepţia cazurilor în care există un interes în a fi dezvăluite autorităţii judiciare. Aceasta va permite persoanelor implicate sa vorbească deschis cu anchetatorii. Apreciez eforturile raportoarei pe acest dosar şi îmi exprim speranţa ca pe viitor Uniunea Europeană să încheie acordul privind siguranţa aviaţiei civile şi cu ţări nemembre.

  Nuno Melo (PPE) ,în scris. - (PT) Legislaţia europeană care reglementează în prezent anchetarea accidentelor aviatice datează din 1994. Având în vedere modificările majore care au survenit în acest sector în ultimii ani, această legislaţie nu mai satisface nevoile actuale. În pofida îmbunătăţirilor majore în domeniul siguranţei aeriene înregistrate în ultimii ani, creşterea constantă a traficului aerian implică un risc suplimentar de producere a accidentelor aviatice. Prin urmare, este necesar să investim mai mult nu doar în siguranţă, ci şi în prevenire, şi să impunem transportatorilor aerieni - mai ales celor low cost - să nu obţină profit sacrificând siguranţa. Este, de asemenea, foarte important să acordăm prioritate necesităţii de sprijinire a victimelor şi de asistenţă pentru familiile victimelor. Astfel se explică votul meu.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. -(LV) Aceasta este o iniţiativă foarte importantă şi de aceea am sprijinit-o. Sper că, pe măsură ce se desfăşoară proiectul, vor fi luate în considerare incidentele în care situaţia nu a dus la un accident sau la o catastrofă. Mă gândesc la o situaţie excepţională în care pasagerii sunt puşi în pericol din cauza unui factor uman. Am fost martor ocular eu însumi la un astfel de incident când, în ianuarie 2010, o aeronavă Air Baltic, în care eram pasager, a încercat să decoleze de pe aeroportul din Riga de trei ori. După a treia încercare, aeronava a fost întoarsă pentru „verificări suplimentare”. Trebuie să introducem în regulament o metodă prin care pasagerii să poată depune plângeri privind incidentele în care transportatorii aerieni doresc să ascundă daunele aeronavelor sau situaţiile excepţionale.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. - (DE) În prezent, spaţiul aerian este din ce în ce mai aglomerat. Drept urmare, incidentele şi accidentele privind siguranţa aeriană se produc din ce în ce mai frecvent. În UE, astfel de incidente trebuie să fie rezolvate integral şi, mai presus de toate, cu rapiditate.

De asemenea, trebuie să ne gândim la familiile victimelor care, în trecut, au fost adesea abandonate în durerea lor. Am votat în favoarea acestui raport întrucât cooperarea eficientă între toate statele membre ale UE în ceea ce priveşte siguranţa aeriană şi rezolvarea incidentelor este esenţială.

  Franz Obermayr (NI), în scris. - (DE) Crearea unei reţele a autorităţilor naţionale responsabile de investigaţii urmăreşte posibilitatea de a reduce în viitor disparităţile dintre capacităţile de investigare în UE. Scopul este ca, împreună, să reuşim să îmbunătăţim calitatea investigaţiilor şi să oferim un cadru legal pentru cooperarea între autorităţile naţionale responsabile de investigaţiile privind siguranţa pentru a îmbunătăţi siguranţa aviaţiei civile. Aceste măsuri planificate ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea siguranţei aviaţiei. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. -(IT) Am votat în favoarea raportului dnei De Veyrac întrucât consider că reprezintă un progres considerabil în acest sector. Obiectivul propunerii de regulament privind investigarea şi prevenirea accidentelor şi incidentelor de aviaţie civilă este de a creşte transparenţa informaţiilor disponibile autorităţilor naţionale ale aviaţiei civile. De asemenea, reprezintă o actualizare indispensabilă a standardelor care se aplică în prezent şi care datează din 1994.

Sunt demne de amintit şi măsurile care prevăd crearea unui sistem eficient de comunicare între autorităţile naţionale cu scopul de a promova coordonarea şi un schimb mai bun de date colectate. Accesul la informaţiile sensibile este reglementat cu scopul de a permite autorităţilor competente să solicite cooperarea tuturor celor implicaţi în incidente şi accidente.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. - (IT) Traficul aerian a crescut constant ani la rând, dar în pofida îmbunătăţirilor considerabile privind siguranţa, această creştere a dus şi la creşterea riscului de accidente aviatice. Într-o astfel de situaţie, este esenţial să ne asigurăm că accidentele fac obiectul unor investigaţii independente, care pot să determine cu certitudine deficienţele privind siguranţa şi să permită adoptarea unor măsuri corective.

Legislaţia europeană care reglementează în prezent accidentele este o directivă din 1994: traficul a evoluat şi a devenit mai complex de la momentul introducerii acestui text. În plus, înfiinţarea unor organisme noi, precum Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA), a subliniat disparităţile dintre capacităţile de investigare ale statelor membre şi a dus la nevoia introducerii unei noi legislaţii mai satisfăcătoare.

Crearea unei reţele de birouri naţionale de anchetă ar trebui să permită reducerea disparităţilor existente în ceea ce priveşte capacităţile de investigare în UE. Aceasta ar putea, de asemenea, să contribuie la calitatea investigaţiilor şi să ofere un cadru legal cooperării între autorităţile naţionale. Consider că o astfel de acţiune ar putea contribui, de asemenea, la sporirea gradului de siguranţă aviatică.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. - (FR) Am susţinut raportul dnei De Veyrac, care urmăreşte îmbunătăţirea standardelor de siguranţă ale aviaţiei civile. Tocmai în acest context ar trebui să se aducă la lumină cauzele precise ale incidentelor şi accidentelor. Pentru aceasta, trebuie să se asigure investigaţii independente; cu alte cuvinte, investigaţiile trebuie să se desfăşoare fără presiuni din partea autorităţilor care au sarcina de a reglementa sau de a certifica operaţiunile aviatice şi care ar putea fi în parte responsabile de ceea ce s-a întâmplat. Crearea unor reţele între autorităţile responsabile pentru standardele de siguranţă ale aviaţiei civile în Europa va permite şi promovarea bunelor practici prin schimburi de informaţii, iar recomandările propuse de reţea vor îmbunătăţi regulamentele europene în acest sector. În cele din urmă, acest text include dispoziţii destinate să îmbunătăţească modul în care sunt tratate familiile victimelor în caz de accident, cum ar fi obligativitatea transportatorilor aerieni de a pune la dispoziţie lista completă a pasagerilor în decurs de cel mult două ore de la producerea accidentului şi interdicţia ca lista să fie făcută publică înainte de a anunţa familiile şi doar dacă acestea nu se opun. Este vorba de doi paşi importanţi, pe care îi întâmpin cu bucurie.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris - Grupul Verts/ALE a depus mai multe amendamente în Comisia pentru transport şi turism, cum ar fi o mai bună definiţie a „rapoartelor preliminare”, independenţă mai mare a investigaţiilor, şi faţă de interesele financiare, disponibilitate mai mare a înregistrărilor datelor zborurilor, o informare mai bună a rudelor victimelor, o revizuire a acestui regulament în viitorul apropiat, inclusiv divulgarea unor informaţii sensibile privind siguranţa către sistemul judiciar şi cele mai bune practici ale statelor membre şi ale autorităţilor responsabile de investigaţii. Majoritatea acestor amendamente au fost adoptate, deşi formularea a fost slăbită prin compromisurile convenite. Având în vedere că nu s-au înregistrat modificări majore la votul din şedinţa plenară, ne menţinem poziţia pozitivă atât asupra rezoluţiei legislative, cât şi asupra propunerii modificate.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. - (PT) S-a înregistrat o creştere accentuată a traficului aerian de la directiva europeană care reglementează anchetarea accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă, care datează din 1994. Deşi s-au înregistrat îmbunătăţiri semnificative privind siguranţa, această creştere a dus în mod firesc la o probabilitate mai mare de producere a accidentelor. De asemenea, a fost însoţită de o mai mare complexitate tehnologică şi de apariţia unor noi actori, cum ar fi Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei.

Mi se pare esenţial ca accidentele aviatice să facă obiectul unor investigaţii independente şi transparente, cu scopul de a remedia deficienţele privind siguranţa şi de a proteja pasagerii. Promovarea unei reţele la nivelul UE a autorităţilor naţionale responsabile de investigaţii ar putea, de asemenea, să contribuie la reducerea dezechilibrelor în ceea ce priveşte capacităţile de investigare între statele membre.

Asistenţa acordată victimelor şi familiilor acestora trebuie, de asemenea, să fie o prioritate pentru fiecare ţară, devenind foarte important să ne asigurăm că toţi transportatorii aerieni din fiecare ţară dispun de planuri de asistenţă. Sunt mulţumit de contribuţia raportoarei Comisiei pentru transport şi turism, precum şi de acordul obţinut cu Consiliul European la sfârşitul lunii iunie, şi de aceea am votat în favoarea acestui raport.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. - (FR) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece urmăreşte creşterea independenţei şi transparenţei investigaţiilor incidentelor şi accidentelor de aviaţie.

Sunt încântată că textul în cauză a fost adoptat. Acesta ar trebui să accelereze procesul investigaţiei şi să îmbunătăţească informaţiile oferite familiilor victimelor, asigurând în acelaşi timp dreptul la viaţa privată, datorită acestor măsuri binevenite. Prin urmare, prezentul text va oferi posibilitatea de a răspunde cererilor familiilor victimelor, care se confruntă cu investigaţii care adesea le fac să se simtă neputincioase.

Această nouă legislaţie a UE ar trebui să permită o mai bună transmitere de informaţii către familiile victimelor accidentelor. Aceste dispoziţii vor proteja mai bine viaţa privată, întrucât informaţiile trebuie comunicate în primul rând familiilor, în decurs de două ore, iar transportatorii aerieni (comunitari şi necomunitari) trebuie să transmită autorităţilor lista pasagerilor de la bordul aeronavei.

Textul adoptat va contribui şi la îmbunătăţirea şi accelerarea investigaţiilor, fără nicio presiune din partea autorităţilor responsabile pentru reglementarea şi controlul sectorului aviaţiei. Aceasta se datorează punerii la dispoziţie a mai multor documente de zbor şi publicării raportului final de investigaţie, obligatoriu în prezent, în decurs de cel mult 12 luni de la incidentul sau accidentul în care a fost implicată aeronava respectivă.

  Artur Zasada (PPE), în scris. - (PL) Am fost bucuros să aflu rezultatele votului de astăzi privind raportul dnei De Veyrac. Am susţinut, evident, adoptarea documentului. Sistemul actual de investigare a accidentelor de aviaţie civilă are deja o vechime de 16 ani. În această perioadă, traficul aerian din Europa a crescut simţitor. Riscul accidentelor a crescut şi el. Ar trebui să li se garanteze comisiilor de investigare a accidentelor că părţile interesate nu se vor implica şi că nu vor fi supuse presiunii timpului, a politicienilor, a presei şi a autorităţilor judiciare. Prima prioritate ar fi să se caute cauza accidentului şi modalităţi de prevenire a unor evenimente similare în viitor, şi nu găsirea unei persoane care să fie învinuită.

De asemenea, un rol inestimabil în garantarea siguranţei îl deţin investigaţiile cauzelor accidentelor care s-ar fi putut produce. Prin urmare, este important să introducem cât mai curând posibil sistemele de management al siguranţei şi programele „Just Culture” (politica nepunitivă) ale Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, care includ raportarea voluntară şi nesancţionată de către piloţi, echipajul cabinei, controlorii de zbor şi echipajul de la sol a oricărei nereguli observate. Din păcate, de teama unor sancţiuni disciplinare sau punitive, multe probleme şi incidente serioase nu sunt niciodată divulgate.

Raport: Alejo Vidal-Quadras (A7-0112/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. –(FR) Ne amintim cu toţii de crizele gazelor naturale din 2006, 2008 şi 2009. Acestea au avut ca rezultat sistarea gazelor naturale pentru milioane de europeni care au fost prinşi în disputa dintre Rusia şi Ucraina. Salut acţiunea deputaţilor în acest sens. Această rezoluţie permite interconectarea reţelelor şi o mai bună gestionare a crizei. În ceea ce mă priveşte, acesta este un exemplu excelent pentru ceea ce poate face solidaritatea europeană. Împreună, umăr la umăr, suntem evident mai puternici.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Consumul de gaze naturale a crescut dramatic în Europa în ultimii zece ani. Odată cu reducerea volumului de gaze interne extrase şi creşterea cererii, a crescut şi dependenţa faţă de gazele importate. În septembrie 2009, când am vorbit în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie la momentul prezentării proiectului de regulament, am subliniat că va fi imposibilă crearea unei pieţe energetice sigure şi comune atâta vreme cât în Uniunea Europeană există insule de energie care sunt complet dependente de un singur furnizor extern de gaze naturale şi care nu au acces la infrastructura europeană. Problema securităţii aprovizionării cu gaze va fi în continuare importantă. În consecinţă, am votat pentru prezentul raport care vizează îmbunătăţirea securităţii aprovizionării cu gaze naturale pentru statele membre individuale şi pentru UE în ansamblu. Este deosebit de important faptul că documentul menţionează că anumite state membre devin aşa numitele insule de gaze deoarece există o lipsă de interconexiuni de infrastructură cu alte state membre şi acest lucru nu permite crearea unei pieţe interne a gazelor naturale care să funcţioneze în mod eficient. Cu acest document, care se concentrează pe construirea de interconexiuni transfrontaliere, pe diversificarea surselor de alimentare cu energie şi a rutelor şi pe punerea în aplicare a iniţiativelor de eficienţă energetică, consider că am făcut primul pas spre o integrarea energetică europeană reală.

  George Becali (NI), în scris. − Uniunea Europeană are nevoie de o piaţă durabilă a gazelor, de diversificarea reţelelor, de o piaţă internă transparentă şi solidară, de monitorizarea sigură a aprovizionării din ţări terţe.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Politica de securitate energetică a Uniunii Europene ar trebui să îi permită acesteia să anticipeze situaţii de criză, de tipul celei a gazelor din 2009, nu numai să reacţioneze la acestea. Dependenţa în creştere a UE de resursele energetice externe, în cea mai mare parte provenind din state instabile din punct de vedere politic şi cu un comportament impredictibil, ar putea afecta interesele economice ale statelor membre. Din cauza vulnerabilităţii energetice a UE este necesar să se adopte o politică globală în domeniul energetic, care să combine aspectele interne şi dimensiunile externe. Toate măsurile menite să asigure o funcţionare adecvată a pieţei interne a energiei ar trebui să fie însoţite de o diplomaţie dinamică, destinată să consolideze cooperarea cu principalele ţări producătoare, de tranzit şi consumatoare

Asigurarea continuităţii aprovizionării cu gaze a statelor comunitare, în special în situaţii de criză, trebuie să fie un obiectiv strategic comun. Planuri naţionale, cu măsuri preventive şi de urgenţă, sunt imperios necesare, iar coordonarea lor la nivel comunitar ar asigura eficienţa acestora. Pe termen mediu, existenţa unei pieţe interne competitive extinse, care să beneficieze de conexiuni şi infrastructuri bine dezvoltate, este considerată ca fiind cea mai eficace modalitate de protecţie împotriva întreruperilor în aprovizionare.

  Alain Cadec (PPE), în scris – (FR) Securitatea aprovizionării cu gaze naturale a UE este un factor crucial în dezvoltarea obligatorie a unei strategii energetice europene. În contextul actual al dependenţei energetice, este important ca producătorii, distribuitorii, consumatorii şi autorităţile publice să se întâlnească, să ajungă la un acord şi să se asigure că Uniunea nu este veriga slabă în geopolitica energiei.

În acest scop, mă alătur raportorului în a saluta propunerea de regulament pentru garantarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale. Prezentul regulament, împreună cu legislaţia privind piaţă internă a energiei, va contribui la reducerea vulnerabilităţii Uniunii în faţa întreruperilor externe ale aprovizionării cu gaze naturale. De asemenea, va consolida rolul de lider al companiilor europene de gaze naturale în lume.

Raportorul evidenţiază rolul esenţial pe care îl au companiile în gestionarea crizelor de gaze naturale. Susţin cererea acestuia de a consolida rolul companiilor în cadrul unui sistem de avertizare rapidă. În ceea ce priveşte declararea unei urgenţe comunitare, împărtăşesc opinia raportorului că pragul de 10 % propus de către Comisie nu acoperă scenariul posibil de întrerupere în proporţie de 100 % a gazelor naturale în anumite zone. Aşadar, trebuie să fie posibilă declararea urgenţei comunitare pentru o anumită zonă geografică.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE) , în scris. – (PT)Prezentul regulament contribuie la rezolvarea crizei aprovizionării cu gaze naturale din Europa. Este esenţială stabilirea normelor de garantare şi îmbunătăţire a gestionării rezervelor de gaze naturale din Europa. Pentru a îmbunătăţi gestionarea situaţiilor de urgenţă ale Uniunii, cred că este esenţial să se asigure o capacitate mai mare de interconectare între statele membre, precum şi o mai bună coordonare a acţiunilor. În mod similar, sunt de acord cu importanţa pe care regulamentul o acordă creării planurilor de prevenire şi de urgenţă de către statele membre şi de către Comisie. Răspunsul la situaţiile de urgenţă ar trebui să permită, de asemenea, o mai mare flexibilitate, astfel încât să poată să abordeze crizele care diferă în durată sau intensitate.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Problema aprovizionarii UE cu gaze reprezinta o prioritate de ordin strategic, in special in conditiile cresterii masive a dependentei de importuri. Criza gazelor dintre Rusia si Ucraina şi gradul încă mare de impredictibilitate în ceea ce priveşte comportamentul acestor parteneri estici obligă UE să acţioneze pentru diversificarea surselor de aprovizionare şi transport cu gaz. Din păcate, în ciuda numeroaselor dezbateri în acest sens, proiecte esenţiale, precum Nabucco, au rămas încă într-un stadiu incipient, ceea ce perpetuează dependenţa şi, implicit, vulnerabilitatea europeană în această privinţă. Sper ca acest regulament, mai eficace datorita aplicabilităţii sale directe decât Directiva 2004/67/CE, pe care o înlocuieşte, sa impulsioneze proiectul Nabucco si celelalte soluţii alternative si, de asemenea, sa asigure o capacitate de reacţie prompta, coordonata si eficace in caz de întrerupere a aprovizionarii.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. –(FR) Reducerea dependenţei energetice a UE ar trebui să fie prioritatea principală a politicii noastre energetice comune. Ştim cu toţii ce trebuie făcut pentru a realiza acest lucru şi aceasta coincide cu angajamentele asumate pentru combaterea schimbărilor climatice: trebuie să economisim energie în proporţie de 20 %, în principal prin creşterea eficienţei energetice şi să creştem procentul de surse regenerabile de energie la 20 % până în 2020, şi în acelaşi timp să diversificăm sursele noastre de energie. Europa trebuie, de asemenea, să asigure solidaritatea cu fiecare dintre membrii săi în sectorul energetic prin îmbunătăţirea gestionării rezervelor de gaze naturale şi petrol în statele membre şi prin luarea de măsuri necesare pentru construirea infrastructurilor de alimentare cu energie a ţărilor care se confruntă cu o penurie. Avem nevoie de o politică publică europeană, finanţată în comun de Uniunea Europeană şi statele membre, în cazul în care că trebuie să facem faţă provocărilor energetice şi de mediu şi să contribuim la generarea creşterii în următoarele decenii.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului referitor la propunerea de regulament privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale deoarece cred că este nevoie de o acţiune mai coordonată la nivel european, astfel încât viitoarele potenţiale crize să fie mai bine gestionate.

  Diogo Feio (PPE), în scris.–(PT) Gazele naturale reprezintă în prezent mai mult de un sfert din energia furnizată Uniunii Europene şi mai mult de jumătate din aceasta provine de la furnizorii din afara UE. În 2020, mai mult de 80 % din gazele naturale folosite vor fi importate şi, în prezent, deja anumite state membre sunt în proporţie de 100 % dependente de importurile de gaze.

Acest lucru ridică probleme serioase de securitate a aprovizionării, după cum a demonstrat criza recentă. Desigur, această situaţie impune luarea unor măsuri europene pentru a asigura existenţa unor infrastructuri suficiente cu capacitatea de a preveni şi rezolva problemele neaşteptate legate de aprovizionarea cu gaze naturale. De asemenea, este absolut necesar să luăm în considerare problemele care apar în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării cu gaze naturale în Europa şi riscurile asociate tranzitului.

Prezenta propunere se bazează – dintr-un motiv întemeiat – pe trei aspecte fundamentale, care justifică votul meu favorabil: (i) aplicabilitatea directă a noului regulament al UE; (ii) stabilirea Planurilor de acţiune preventivă şi de urgenţă în caz de întrerupere a aprovizionării; şi (iii) consolidarea rolului Comisiei Europene pentru coordonarea acţiunilor de urgenţă şi declararea situaţiei de urgenţă la nivelul UE sau la nivel regional prin impunerea principiului solidarităţii între statele membre.

  José Manuel Fernandes (PPE) ,în scris. – (PT) Prezentul regulament privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale şi de abrogare a Directivei 2004/67/CE oferă un răspuns concret la problema reală cu care se confruntă Uniunea. Această situaţie a devenit evidentă în timpul crizei gazelor dintre Rusia şi Ucraina de iarna trecută, când milioane de europeni şi economia noastră în sine au fost grav afectaţi. Măsurile de garantare a aprovizionării cu energie, în special cu gaze naturale, sunt esenţiale pentru stabilitate economică şi socială şi bunăstare. Având în vedere crizele la care am fost martori în Europa, care în mod normal apar în momentul când oamenii au cea mai mare nevoie de energie pentru a face faţă vremii extrem de rece, noua legislaţie europeană asigură capacitatea de răspuns coordonat la nivel european, atât pentru a furniza servicii consumatorilor, cât şi pentru a rezolva problema întreruperii aprovizionării externe. Punerea în aplicare a prezentului regulament va contribui, prin urmare, la reducerea semnificativă a vulnerabilităţii UE la întreruperile aprovizionării externe cu energie şi, de asemenea, va consolida rolul dominant la nivel mondial al companiilor europene de gaze naturale şi poziţia geopolitică a Uniunii în calitate de agent strategic global. De asemenea, salut cererea pentru planurile de acţiune preventivă.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Admitem preocupările exprimate în legătură cu securitatea aprovizionării cu gaze naturale, în privinţa căreia statele membre trebuie să joace un rol activ, şi anume prin intermediul autorităţilor competente, însă considerăm exagerată problema referitoare la gazele provenite din Rusia. Dacă vă temeţi de probleme, soluţia este negocierea şi diversificarea surselor de aprovizionare şi producţie, şi nu folosirea acestui pretext pentru a aprofunda integrarea europeană şi a promova concentrarea şi centralizarea deciziilor, în special în privinţa proiectelor de infrastructură care sprijină integrarea pieţei interne a gazelor.

După cum am afirmat în cadrul dezbaterii, problema cea mai importantă a viitorului este probabila criză petrolieră din cauza căreia Uniunea Europeană trebuie să promoveze în mod activ înlocuirea produselor petroliere rafinate în flotele sale, iar cel mai bun înlocuitor este gazul natural.

În plus, nu trebuie uitat faptul că există gaz natural provenit din surse nefosile: biometanul rezultat din deşeuri. De fapt, mai multe ţări europene deja îl produc, în special Suedia, Elveţia şi Spania. Este o soluţie care ar trebui stimulată prin investiţii europene.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. – (GA) Aspectele-cheie din acest raport au fost transparenţă regională, solidaritate şi cooperare. Securitatea aprovizionării cu gaze naturale trebuie să fie asigurată pentru dezvoltarea economică şi stabilitatea politică a Europei.

  Adam Gierek (S&D), în scris.–(PL) Securitatea aprovizionării cu gaze naturale depinde de diversificarea rutelor şi a surselor de aprovizionare pentru a evita monopolul ţărilor terţe şi, de asemenea, pentru a profita de mecanismele de piaţă şi a elimina efectele colapsului rutelor de aprovizionare. Este necesar să se facă o distincţie clară între diferiţii utilizatori de gaze naturale: consumatori casnici, centrale pe bază de gaze şi industrie. În regulament, s-a pus accentul pe posibilitatea schimbării rapide a combustibilului de către marii consumatori. Totuşi, trebuie amintit faptul că turbinele cu gaz nu pot folosi cu uşurinţă alţi combustibili. O altă problemă este lipsa de claritate în ceea ce priveşte relaţia dintre solidaritate şi principiile de piaţă.

Este absolut necesar să se specifice principiile de stabilire a preţurilor gazelor naturale în cazul aprovizionării de urgenţă. UE nu dispune de resurse mari de gaze naturale, dar foloseşte acest combustibil, în timp ce cărbunele, pe care UE îl posedă, în curând nu va mai fi folosit – deloc în astfel de situaţii – din cauza credinţei Comisiei Europene în ipoteza puţin probabilă referitoare la acţiunea antropică a cărbunelui asupra climei. Rusia nu este îngrijorată din această cauză, şi, mizând pe o cerere externă ridicată, îşi adaptează propriul sistem energetic la cărbune şi energie nucleară. Am fost de acord cu acest regulament, dar trebuie să înţelegem că acesta rezolvă doar o mică parte a problemei privind securitatea energetică.

Dispoziţiile nocive ale Pachetului de măsuri privind clima şi energia vor duce inevitabil la pierderea de către ţara mea, Polonia, a securităţii energetice deţinute în prezent. În curând, Polonia s-ar putea confrunta cu un deficit de 10 % în ceea ce priveşte nevoile sale energetice.

  Małgorzata Handzlik (PPE), în scris. – (PL) Regulamentul privind securitatea gazelor naturale reprezintă un pas important spre punerea în practică a principiului solidarităţii statelor membre în problema politicii privind securitatea aprovizionării cu gaze. Regiunea noastră îndeosebi, care este, în mare măsură, dependentă de un singur furnizor, va beneficia de pe urma măsurilor convenite ca parte a regulamentului. Acest aspect are o importanţă majoră pentru funcţionarea corectă a pieţei interne. Regulamentul va contribui la evitarea şi rezolvarea crizei gazelor naturale şi, prin urmare, va asigura funcţionarea corectă şi dezvoltarea continuă a pieţei interne. Polonia va beneficia de o politică a gazelor naturale comună.

Datorită dispoziţiilor regulamentului, Polonia va putea conta pe sprijinul Uniunii în cazuri de urgenţă şi, mai important, va fi un participant la politica UE în această chestiune graţie unor măsuri, cum ar fi planurile de prevenire şi de urgenţă, care vor fi dezvoltate în fiecare stat membru. De o importanţă deosebită sunt dispoziţiile privind obligaţia de a declara o stare de urgenţă a Uniunii (dacă două state membre declară stare de urgenţă) şi includerea criteriului de risc geopolitic în evaluarea globală a riscurilor cu privire la problema securităţii aprovizionării cu gaze naturale.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am fost de acord cu acest raport, deoarece astăzi este foarte important să se asigure aprovizionarea diversă şi neîntreruptă cu gaze naturale şi protecţia consumatorului. Milioane de cetăţeni europeni şi economia UE au suferit mult în timpul crizei gazelor dintre Rusia şi Ucraina. Securitatea energetică este una dintre cele mai importante priorităţi ale UE. Pentru a obţine această securitate trebuie să existe o poziţie unită cu privire la politica UE şi o acţiune coordonată. Aşadar, trebuie să existe cooperare la nivel regional şi transfrontalier, iar deciziile adoptate trebuie să fie flexibile. În sfârşit politica energetică, anterior bazată doar pe interesele naţionale, se transformă într-o politică la nivel european. Comunitatea energetică trebuie să se bazeze pe competitivitate, sustenabilitate şi, în special, pe securitatea aprovizionării. Prezentul regulament va reduce semnificativ vulnerabilitatea UE la întreruperile în aprovizionarea externă, va consolida rolul de lider al companiilor europene de gaze la nivel mondial şi poziţia geopolitică a Uniunii. În acelaşi timp, Lituania trebuie să se străduiască să îşi diversifice sursele de energie: discuţiile cu privire la construirea unei noi centrale nucleare trebuie să aibă un fundament corespunzător, şi nu să rămână o simplă discuţie, deoarece acest lucru, fără îndoială, afectează, de asemenea, platformele de energie din Vest şi construirea de terminale de gaz natural lichefiat. Cu cât numărul de soluţii privind sursele de energie va fi mai mare, cu atât Lituania va deveni mai sigură. Trebuie să depunem toate eforturile pentru a ne asigura că, în viitor, nu vom fi consumatori de energie din Rusia, ci parteneri de afaceri, oferind canale de distribuţie a energiei din Est către Vest.

  Alan Kelly (S&D), în scris.– Întrucât există doar o cantitate finită de gaze naturale în lume, este esenţial ca aprovizionarea celor care au foarte mare nevoie de gaze naturale să fie sigură. Cu această decizie, se poate declara un „plan de urgenţă al Uniunii” pentru o anumită regiune geografică afectată. Acesta îi va ajuta pe cei a căror aprovizionare cu gaze naturale este afectată brusc şi care sunt consumatori vulnerabili de energie.

  Giovanni La Via (PPE), în scris.– (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Vidal-Quadras privind propunerea de regulament deoarece consider că au meritat eforturile depuse pentru a extinde coordonarea în statele membre în scopul stabilirii de măsuri de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale.

Consumul de gaze naturale în Europa a crescut rapid în ultimii 10 ani şi, prin scăderea producţiei interne şi creşterea importurilor, a apărut necesitatea de a aborda problemele legate de acest sector într-un mod coordonat. Comisia Europeană a considerat necesar, dat fiind noul context, să renunţe la dispoziţiile Directivei 2004/67/CE, în prezent în vigoare, pentru a obţine o armonizare mai largă a legislaţiei naţionale.

Sunt de acord cu ideea centrală a regulamentului, care vizează să ofere întreprinderilor şi clienţilor o aprovizionare cu gaze naturale sigură, inclusiv în cazul întreruperii alimentării, prin stimularea investiţiilor, în special în infrastructură.

Consider că este esenţial să avem o infrastructură de gaze naturale suficientă şi diversificată, mai ales în regiunile izolate de sursele de aprovizionare cu energie. În cele din urmă, aş dori să evidenţiez cererea de elaborare a planurilor naţionale de urgenţă şi de identificare a mecanismelor de solidaritate care urmează să fie activate în cazul unor stări de urgenţă la nivelul UE.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Într-o lume dominată în ultima perioadă de variaţii ale preţului petrolului şi întreruperi în aprovizionarea cu gaze naturale, cresc îngrijorările Uniunii Europene privitoare la nesiguranţa energetică. Suntem tot mai conştienţi de vulnerabilitatea noastră la aceste şocuri şi în consecinţă, trebuie făcuţi paşi concreţi în vederea adoptării unei politici energetice eficiente.

Am votat în favoarea raportului deoarece consider că securitatea energetică trebuie privită ca o componentă esenţială a securităţii de ansamblu a Uniunii Europene şi asigurarea continuităţii aprovizionării cu gaze constituie un obiectiv strategic al acesteia. Este necesară elaborarea de măsuri de prevenire şi de urgenţă, în cadrul planurilor naţionale, menţionând în acelaşi timp necesitatea coordonării acestora la nivel comunitar.

De asemenea, susţin propunerea de regulament privind aprovizionarea cu gaze şi de abrogare a Directivei 2004/67/CE. Implementarea deplină şi neîntârziată a unui astfel de regulament, împreună cu legislaţia privind piaţa internă, vor reduce în mod semnificativ gradul de vulnerabilitate a Uniunii Europene la nivel mondial.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris.– (PT) Securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Uniunii Europene ar trebui să garanteze tuturor europenilor accesul la energie pentru nevoile lor de bază, cum ar fi prepararea hranei şi încălzire şi să asigure accesul la serviciile publice esenţiale, precum spitale şi şcoli. De asemenea, ar trebui să garanteze păstrarea locurilor de muncă.

Acestea trebuie să fie priorităţile şi sunt necesare politici publice pentru a le pune în aplicare. Siguranţa publică nu trebuie abandonată pe piaţă sau în lupta pentru controlul resurselor. În acest sens, prevenirea este esenţială, aşa cum este solidaritatea între statele membre în momentele de criză sau de catastrofă energetică.

Securitatea energetică este dovada importanţei descentralizării, a varietăţii şi a proximităţii proceselor de producţie, precum şi a integrării reţelelor naţionale. Microgenerarea, prin urmare, este văzută ca fiind cea mai bună garanţie a securităţii aprovizionării cu energie pentru nevoile publice.

  Mario Mauro (PPE), în scris.– (IT) Raportul dlui Vidal Quadras, care stabileşte noul regulament al UE privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, este cu siguranţă un instrument eficient pentru a evita creşterea riscului de sistare a aprovizionării cu gaze în caz de criză.

Acesta este un mecanism care va permite un grad ridicat de protecţie a familiilor fără a produce niciun fel de denaturare pe piaţă şi care va continua să gestioneze aprovizionarea. De asemenea, raportul merită un vot pozitiv datorită modului precis în care abordează anumite puncte-cheie neclare până în prezent. Mă refer la măsurile de prevenire şi la planurile în caz de urgenţă. Furnizorii care exploatează punctele slabe ale sistemului nostru în perioade de criză vor avea, de acum înainte, un obstacol mult mai dificil de depăşit.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) În prezentul text, gazele naturale sunt considerate un bun obişnuit. Nu este un bun obişnuit. Este o sursă de energie şi, prin urmare, un bun comun al oamenilor. Acesta se distinge prin faptul că este un combustibil fosil. Din aceste două motive, trebuie folosit în mod cumpătat pentru a proteja ecosistemul nostru şi în conformitate cu interesul general al cetăţenilor europeni şi al umanităţii.

Expunerea gazelor naturale logicii competitive şi speculative de pe piaţa internă de gaze şi încercarea de multiplicare a punctelor de intrare şi de ieşire este o nebunie pură şi va aduce beneficii doar acţionarilor companiilor de gaze. Cu toate acestea, a încerca şi a impune continuarea acestei logici chiar în cazul unei întreruperi a aprovizionării înseamnă a-i batjocori pe europeni. Este timpul să creăm un centru energetic public în beneficiul cetăţenilor europeni.

  Nuno Melo (PPE) ,în scris. – (PT) Gazul natural reprezintă o sursă de energie din ce în ce mai importantă în UE. Ultimele evenimentele au demonstrat importanţa securităţii aprovizionării cu gaze naturale, deoarece UE este foarte dependentă de gazele din estul Europei, în special de cele provenite din Rusia. Aşadar, trebuie adoptate măsuri concrete pentru a stabili piaţa internă a gazelor naturale şi o competiţie eficientă în cadrul acestei pieţe, astfel încât UE să poată atinge cele mai înalte niveluri de securitate a aprovizionării în toate statele membre. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să adoptăm o abordare comună şi eficientă pentru securitatea aprovizionării cu acest combustibil, care trebuie să se bazeze pe normele de transparenţă, solidaritate şi politici compatibile cu funcţionarea pieţei interne. Astfel se explică votul meu.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris.– (LV) Am votat pentru această rezoluţie deoarece Uniunea Europeană nu ar trebui să se bazeze pe stările de spirit în care se întâmplă să fie liderii ţărilor de tranzit, Ucraina şi Belarus. Sunt convins că prin acest vot, transmitem un semnal clar celor care vor să obţină profit suplimentar din hidrocarburile aflate în tranzit prin speculaţii şi şantaj. De asemenea, aş dori să se analizeze, în contextul acestui regulament, problema privind preţul comun al petrolului pentru toate statele membre ale UE. În prezent, Germania primeşte gaze la un preţ care reprezintă o treime din preţul plătit de Letonia.

  Franz Obermayr (NI), în scris.–(DE) Este important ca UE să atingă o anumită independenţă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale din ţări terţe, şi, prin urmare, cooperarea în cadrul Uniunii este esenţială în cazul în care aceasta este necesară. Pe de altă parte, competenţele fundamentale în ceea ce priveşte politica energetică ar trebui să rămână la nivel naţional şi în acest caz, în unele privinţe, raportul este exagerat. Din acest motiv, m-am abţinut de la vot.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. –(LT) Am votat pentru acest raport deoarece sunt de acord cu opinia că UE trebuie să înveţe din istoria recentă şi să fie pregătită în cazul în care criza aprovizionării cu gaze naturale se va repeta. După cum putem vedea, măsurile naţionale în sine nu vor ajuta întotdeauna la rezolvarea întreruperilor aprovizionării.

Statele membre ale UE trebuie să pregătească şi să coordoneze planuri de gestionare a crizei atât la nivel regional, cât şi la nivel comunitar. Din păcate, deocamdată, unele state membre ale UE sunt dependente de un singur furnizor de gaze naturale. În caz de criză, situaţia va fi deosebit de periculoasă pentru acele regiuni care nu sunt legate la reţeaua transeuropeană de gaze naturale. Aceste „insule energetice” îndeosebi au nevoie de sprijin financiar comunitar pentru a-şi conecta reţelele de gaze naturale la sistemul unic al UE.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT)Susţin din toată inima raportul dlui Vidal-Quadras. Aprovizionarea cu gaze naturale şi, prin urmare, cu energie, este crucială pentru Uniunea Europeană, pentru dezvoltarea şi bunăstarea sa.

Aşadar, este esenţial să adoptăm o abordare şi o strategie europene. Mizele sunt prea mari şi nu putem lăsa la latitudinea sistemelor naţionale individuale problema privind gestionarea acestei chestiuni. Sunt în favoarea unei strategii energetice comune care vizează stabilirea unui sistem energetic complet şi durabil capabil să consolideze potenţiala aprovizionare.

Cu toate acestea, abordarea comună nu trebuie să însemne un furnizor unic. Am observat ce rol joacă problema energiei în arena geopolitică şi cum poate influenţa relaţiile dintre state. Pentru a preveni crizele şi urgenţele, prin urmare, consider că este recomandabil să negociem şi să folosim toate canalele de aprovizionare din est, din Caucaz sau de pe malul opus al Mediteranei. Acest lucru nu ar permite UE să devină vulnerabilă din nou din punct de vedere energetic, iar rolul nostru internaţional geostrategic s-ar reafirma.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Dintre toate formele de combustibil fosil, gazul emite cel mai puţin CO2, revenindu-i astfel un rol esenţial în procesul de tranziţie a Europei către un sistem energetic cu emisii de carbon reduse. În prezent, un sfert din consumul de energie primară din Europa îl reprezintă gazele, aproape 60% din volumul de gaze consumate fiind importate. Deşi obiectivele UE pentru 2020 în ceea ce priveşte sursele regenerabile, eficienţa energetică şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea contribui la stabilizarea creşterii cererii de gaze, scăderea producţiei interne ar putea duce totuşi la o situaţie în care dependenţa UE de importurile de gaze va rămâne la acelaşi nivel sau chiar va creşte. Criza gazelor dintre Rusia şi Ucraina din ianuarie 2009, care a dus la reducerea cu 30% a importurilor de gaze în UE pentru o perioadă de două săptămâni, a demonstrat clar că, în situaţia actuală în care cresc dependenţa de importuri şi riscurile legate de aprovizionare şi tranzit, se impune revizuirea directivei în vigoare privind siguranţa aprovizionării cu gaze şi finalizarea creării unei pieţe interne de energie pe deplin liberalizată, resimţindu-se necesitatea stringentă de a adopta măsuri care să consolideze securitatea aprovizionării cu gaze în UE.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Ne amintim cu toţii întreruperea furnizării de gaze naturale din Rusia către Ucraina în iarna 2008/2009, care a avut ca urmare neaprovizionarea cu gaze a 17 state membre, lăsând majoritatea cetăţenilor fără încălzire în timp ce afară temperaturile erau foarte scăzute. Trebuie să facem tot ce putem pentru a preveni repetarea acestui eveniment. Am votat în favoarea raportului colegului meu deputat, dl Vidal-Quadras, referitor la propunerea de regulament privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale în Europa. Salut introducerea, în noua legislaţie, a unei garantări a securităţii aprovizionării de către companiile de gaze naturale pentru clienţii „protejaţi” (pentru locuinţe şi servicii esenţiale, de exemplu spitalele) timp de 30 de zile în caz de criză. Acesta este un progres real. De asemenea, posibilitatea Comisiei Europene de a declara o situaţie de „urgenţă a Uniunii” sau „urgenţă regională” va facilita aplicarea rapidă şi coordonată a măsurilor pentru a rezolva orice criză viitoare cât mai rapid posibil.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Legislaţia adoptată astăzi este un pas binevenit, în caz de întârziere, în direcţia soluţionării întreruperilor ciclice de aprovizionare cu gaze naturale. Textul final merge mult mai departe decât s-a preconizat iniţial. În mod hotărâtor, Comisia devine responsabilă pentru coordonarea la nivelul UE în timpul situaţiilor de urgenţă. De asemenea, se abordează nevoile consumatorilor individuali asigurând o rezervă minimă de gaze naturale timp de 30 de zile pentru toate gospodăriile europene în caz de întrerupere a aprovizionării şi impune tehnologia privind „fluxul inversat” în cazul tuturor interconexiunilor de gaze, ceea ce va permite o anumită flexibilitate în rezolvarea crizelor. Totuşi, din păcate, UE nu dispune de o strategie coerentă privind rolul gazelor naturale în politica energetică europeană.

Gazele naturale vor juca în mod evident un rol în trecerea UE la o economie bazată pe energii regenerabile şi UE trebuie să acţioneze într-un mod mai strategic în această privinţă. Imaginea de ansamblu referitoare la gazele naturale se schimbă, fie din cauza noilor surse de aprovizionare şi resurse (de exemplu gazul de şist), fie din cauza noilor măsuri care afectează cererea, de exemplu legislaţia UE privind performanţa energetică a clădirilor. Grupul Verzilor consideră că ar trebui să se facă o inventariere a acestor evoluţii de către Comisie şi să se efectueze o analiză corectă a aprovizionării cu gaze şi a rolului gazelor naturale la „summitul pe tema energiei” al UE care va avea loc în luna februarie.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Suntem în favoarea raportului privind aprovizionarea cu gaze naturale deoarece vizează să reducă vulnerabilitatea Uniunii Europene garantând în acelaşi timp aprovizionarea cu gaze a consumatorilor casnici, a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a furnizorilor de servicii sociale esenţiale, chiar şi în situaţii dificile.

Textul subliniază, de asemenea, problema transparenţei, deoarece doar prin furnizarea de informaţii adecvate va fi posibilă luarea unor decizii eficiente. În cele din urmă, acesta subliniază spiritul de solidaritate necesar pentru a asigura accesul tuturor statelor membre la o cantitate suficientă de gaze naturale pentru clienţii lor în caz de criză. Aceasta este, de asemenea, abordarea adoptată de Preşedintele Buzek, care a organizat reuniunea dintre cele 27 de parlamente naţionale din cadrul Uniunii şi Parlamentul European în vederea creării unei comunităţi energetice europene.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – În ultimii ani, au existat o serie de întreruperii în aprovizionarea cu gaze naturale în UE cauzată de disputele dintre furnizori şi ţările de tranzit, inclusiv disputa gazelor dintre Rusia şi Ucraina din ianuarie 2009. Aceste întreruperi demonstrează nevoia urgentă a UE de a diversifica aprovizionarea cu gaze naturale. Salut în special apelul raportului pentru o evaluare a beneficiilor instalaţiilor de GNL. În Ţara Galilor, deţinem o tehnologie modernă la South Hook, Milford Haven, care ar putea avea o contribuţie majoră la reducerea dependenţei UE de importurile de gaze naturale, care deseori provin din zone instabile şi nedemocratice ale lumii.

Raport: Csaba Sógor (A7-0231/2010)

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) Suntem cu toţii conştienţi de recentul dezastru ecologic care a lovit Pakistanul, alunecări masive de teren, culturi distruse, mai mult de 10 milioane de persoane evacuate şi mii de morţi. Iniţiativa noastră este să ajutăm această ţară şi să desfăşurăm acţiuni bazate pe solidaritate şi coordonare pentru a facilita o recuperare rapidă.

Totuşi, nu trebuie să pierdem din vedere necesitatea de a transforma spaţiul european într-un loc sigur, deoarece această siguranţă a fost, din păcate, compromisă de anii de flux continuu de imigraţie şi trafic ilegale. Acordul privind procedurile de readmisie, la care s-a ajuns după opt ani de negocieri între Comisia Europeană şi Pakistan, defineşte un cadru mai clar de cooperare şi responsabilitate comună şi este văzut ca un mijloc de împiedicare a comerţului ilegal şi a traficului de fiinţe umane. Acest acord ar împiedica apariţia cazurilor de repatriere care nu sunt supravegheate de UE.

Statele membre vor trebui în primul rând să îşi îndeplinească obligaţiile relevante care decurg din dreptul internaţional, de exemplu principiul „nereturnării”, care va avea implicaţii procedurale, deoarece statele membre sunt obligate să realizeze o evaluare a riscului de rele tratamente în ţara de origine.

De asemenea, vom garanta Pakistanului cooperarea noastră de durată şi vom oferi stimulente pentru programele de asistenţă tehnică şi programele din domeniul dezvoltării economice şi sociale şi pentru lupta împotriva şomajului şi a excluziunii sociale.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Încheierea unui acord cu Pakistanul este un pas pozitiv pe care Europa trebuie să îl facă în direcţia unei politici decisive de combatere a imigraţiei ilegale. În prezent, europenii solicită o securitate sporită din partea noastră şi o politică strictă de controlare a fluxurilor migratorii care afectează ţările noastre. Fiecare text care, la fel ca cel de faţă, facilitează procedurile de returnare a persoanelor care nu au dreptul legal de şedere pe teritoriul UE, ar trebui să fie salutat călduros ca reacţie colectivă a Europei la solicitările cetăţenilor noştri.

În ceea ce priveşte comentariile făcute de unii colegi deputaţi cu privire la condiţiile de viaţă în care s-ar putea afla repatriaţii în Pakistan, consider că, fiind o problemă importantă, aceasta nu ar trebui să împiedice încheierea unui acord care, în orice caz, include angajamentul UE de a obţine din partea Pakistanului garanţiile minime necesare privind drepturile omului şi modul de tratare a refugiaţilor în viitor. Europa va trebui să îşi direcţioneze eforturile diplomatice şi politice în acest sens, însă acest lucru nu înseamnă că ar trebui să se abţină de la a garanta, în propria curte, ceea ce oamenii solicită: securitate şi respectarea legii. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Parlamentul European a aprobat acordul de readmisie dintre UE şi Pakistan, care va facilita expulzarea unui număr mare de cetăţeni pakistanezi care locuiesc ilegal în Europa. Deşi avem nevoie de acorduri cu ţările terţe care să definească procedurile de readmisie a persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală în Europa, Pakistanul este un caz special. De fapt, Islamabadul nu a ratificat până acum Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor. Acordul se aplică, de asemenea, persoanelor care au tranzitat Pakistanul, dintre care majoritatea sunt cetăţeni afgani care vor putea fi trimişi mai uşor înapoi în ţara sfâşiată de război de unde au fugit. Acest lucru este inacceptabil. În plus, inundaţiile din această vară au creat în Pakistan una dintre cele mai grave crize din istoria sa. Situaţia actuală este de aşa natură încât returnarea în condiţii de siguranţă în această ţară, care deja are probleme cu afluxul uriaş de persoane strămutate, nu fie posibilă. Formularea unei politici de imigraţie indulgente şi rezonabile este una dintre provocările de bază ale societăţii şi trebuie realizată cu respectarea normelor de drept. Acesta este motivul pentru care, până când Convenţia de la Geneva nu va fi ratificată de Pakistan, nu pot susţine acordul de readmisie.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Este bine cunoscut faptul că Pakistanul este ţara de origine a numeroşi imigranţi ilegali. În consecinţă, merită să stabilim mijloace rapide şi eficiente de contactare a autorităţilor.

Sunt conştient de ezitările deputaţilor de stânga din acest Parlament în privinţa acestui acord, dar cred că aceştia confundă imigraţia ilegală cu dreptul de azil şi sentimentele personale bune cu politica publică bună.

Sunt de acord cu conţinutul acestei rezoluţii. Acest acord dintre UE şi Pakistan nu se referă doar la ceea ce se numeşte readmisie: este bine de văzut că este, de asemenea, un acord bilateral care vizează extrădarea sau, dacă dorim, expulzarea imigranţilor ilegali de pe teritoriile respective.

  José Manuel Fernandes (PPE) , în scris. – (PT) Scopul acordului este de a consolida cooperarea între guvernele statelor membre ale UE şi Pakistan pentru a accelera procesul de readmisie. În acest scop, acordul stabileşte obligaţia unei ţări, pe bază de reciprocitate completă, de a-şi readmite proprii cetăţeni şi, în anumite condiţii, cetăţenii ţărilor terţe sau apatrizi. De asemenea, acesta include dispoziţiile tehnice necesare privind procedura de readmisie. Pakistanul este o ţară importantă de origine sau de tranzit a migranţilor care nu îndeplinesc sau care nu mai îndeplinesc condiţiile în vigoare pentru intrarea, şederea sau domicilierea pe teritoriul unui stat membru al UE. Deşi a fost nevoie de 10 ani de negociere, salut adoptarea acestui acord, care este preferat în locul acordurilor ad-hoc anterioare referitoare la această problemă şi care va avea efecte pozitive nu numai pentru relaţiile UE-Pakistan, ci şi pentru întreaga regiune.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Votul nostru împotriva semnării acordului privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală este justificată, în primul rând, deoarece creează o situaţie de incertitudine juridică. Totuşi, motivul cel mai important este critica noastră privind politica de imigraţie stabilită de Uniunea Europeană.

Complexitatea sa legală nu garantează respectarea drepturilor imigranţilor: aceasta îi incriminează, lucru sancţionat de numeroase organizaţii; obligă Pakistanul să îşi primească cetăţenii care se află într-o situaţie de ilegalitate; şi urmăreşte să facă Pakistanul responsabil de adăpostirea afganilor care au trecut prin ţară.

În al doilea rând, acest acord este un alt exemplu flagrant de ipocrizie care domină deciziile UE, care doreşte să se spele pe mâini de responsabilităţile referitoare la înrăutăţirea situaţiei atât a poporului afgan de la invazia SUA şi sub războiul de ocupaţie continuu al NATO, cât şi a poporului pakistanez în războiul care acum s-a extins în Pakistan.

Pentru UE, persoanele care fug de război, foamete şi mizerie în căutarea unor condiţii de viaţă decente pentru ei şi pentru familiile lor sunt imigranţi ilegali sau chiar terorişti. Pentru UE, imigranţii care fug de crimele comise de NATO, atraşi de bandele criminale şi exploataţi ca forţă de muncă ieftină în condiţii de cvasi-sclavie sunt imigranţi ilegali şi trebuie să fie expulzaţi. Această poziţie este inacceptabilă.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva acordului privind readmisia încheiat între UE şi Pakistan. Acest acord este al doisprezecelea de acest gen, dar primul care trebuie să fie validat de către Parlamentul European. În ciuda numeroaselor cereri către Comisia Europeană, aceasta nu a reuşit să furnizeze nicio evaluare şi niciun raport privind acordurile anterioare, care ne-ar fi permis să avem o idee clară despre condiţiile în care aceste acorduri sunt puse în aplicare. În cazul Pakistanului îndeosebi, unde situaţia politică este extrem de fragilă, acest acord atrage obiecţii din mai multe părţi. Pakistanul, care nu este renumit pentru respectarea conştiincioasă a drepturilor omului, nu este parte la convenţiile internaţionale privind refugiaţii şi apatrizii. Acest lucru ar fi trebuit să fie o condiţie sine qua non în cadrul negocierilor. În plus, mai sunt numeroase zone gri în acord: nu există nicio garanţie că minorii sunt excluşi din domeniul său de aplicare, iar procedurile şi termenele limită sunt oarecum neclare. Prin aprobarea acestui acord, Parlamentul European creează un precedent nefericit şi a pierdut şansa de a înfăţişa imaginea unei instituţii care este preocupată de respectarea drepturilor omului şi care solicită o mai mare transparenţă în astfel de acorduri.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Am votat împotriva prezentei recomandări. În condiţiile în care primeşte mai mulţi refugiaţi decât orice altă ţară din lume, Pakistanul nu este ţară semnatară a Convenţiei de la Geneva privind statutul refugiaţilor. UE nu trebuie să se ocupe de deportarea oamenilor, dacă nu respectă drepturile fundamentale ale acestora; trebuie să ne asigurăm că drepturile omului sunt garantate.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat împotriva raportului deoarece acordul de readmisie dintre UE şi Pakistan va face posibilă trimiterea persoanelor într-o ţară care nu a semnat Convenţia de la Geneva din 1951, care nu respectă drepturile omului şi a cărei situaţie internă nu oferă repatriaţilor securitatea necesară.

De asemenea, UE nu va respecta dreptul de azil dacă trimite înapoi în Pakistan cetăţeni ai altor ţări – Afganistan, de exemplu – care au ajuns în UE trecând prin Pakistan, ceea ce face ca o persoană să poată fi supusă unei serii de acţiuni de expulzare dintr-o ţară în alta asupra cărora UE nu va deţine deloc controlul. În plus, acest acord de readmisie nu include garanţii sau mecanisme de monitorizare; este plin de lacune juridice şi ambiguităţi; şi nu respectă în mod adecvat protecţia datelor cu caracter personal.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest Parlament a condamnat Pakistanul în mai multe rânduri pentru politicile sale discriminatorii şi pentru persecuţiile săvârşite în această ţară, în special împotriva refugiaţilor afgani. Cu aproape o lună în urmă, inundaţii îngrozitoare au lăsat milioane de pakistanezi fără adăpost.

Acest acord dispreţuieşte orice realitate umană. Nu numai că prezentul acordul vine în contradicţie cu articolul 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la fel ca toate acordurile de acest gen, ci contrazice chiar principiile de protecţie a refugiaţilor. Votul în favoarea acestui text ar nega dreptul internaţional şi umanismul al căror moştenitor Uniunea Europeană încă pretinde că este. Am votat împotrivă.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Combaterea imigraţiei ilegale a reprezentat dintotdeauna o prioritate a Uniunii Europene. Negocierea acordului cu Pakistanul tocmai adoptat a durat foarte mulţi ani şi mi se pare a fi un document echilibrat care are ca scop doar extrădarea persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală în UE. Prin urmare, nu se referă la cei care solicită azil sau la cei al căror scop este stabilirea în UE şi care solicită, în acest sens, ca autorităţile din ţara gazdă să le reglementeze situaţia. Nu putem confunda imigranţii ilegali cu persoanele al căror scop este să se stabilească în mod legal în UE. Aşadar, este foarte important să continuăm să facem presiuni asupra Pakistanului să ratifice Pactul internaţional cu privire la drepturile politice şi civile din 1966 şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva torturii şi altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Combaterea imigraţiei ilegale ar trebui să fie un lucru firesc pentru fiecare stat, mai degrabă decât o formă de presiune. Acordurile de readmisie sunt esenţiale pentru a garanta că procedurile de transfer sunt clare atunci când o cerere de azil este respinsă. Experienţa a demonstrat că în caz contrar, disputele care apar pot dura ani şi imigranţii ilegali pot profita de acest timp pentru a se ascunde şi pentru a dispărea. Trebuie să combatem abuzul faţă de sistemul de azil şi solicitanţii falşi de azil în întreaga UE şi să facem mai puternică agenţia de securitate a frontierei Frontex. Migranţii economici trebuie să fie returnaţi în ţara lor de origine, ceea ce înseamnă că un program european consistent de repatriere trebuie să fie instituit şi pus în practică. Sprijin acordul cu Pakistanul văzut ca un alt pas spre combaterea fluxului din ce în ce mai greu de controlat de migranţi economici care se amăgesc cu ideea de paradis.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Acordurile de readmisie cu ţările terţe sunt un instrument important pentru combaterea imigraţiei ilegale în Uniunea Europeană şi contribuie la garantarea securităţii Uniunii. Pakistanul este o importantă ţară de origine sau de tranzit a migranţilor care nu îndeplinesc sau care nu mai îndeplinesc condiţiile în vigoare de intrare, prezenţă sau domiciliere pe teritoriul UE. Scopul acestui acord este de a consolida cooperarea între administraţiile statelor solicitante şi ale statelor solicitate pentru a grăbi şi eficientiza procesul de readmisie. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat împotriva acestui raport deoarece acordul de readmisie dintre UE şi Pakistan va face posibilă returnarea persoanelor într-o ţară care nu a semnat Convenţia de la Geneva din 1951, care nu respectă drepturile omului şi a cărei situaţie internă nu asigură repatriaţilor securitatea de care au nevoie. De asemenea, UE nu va respecta dreptul de azil dacă trimite înapoi în Pakistan cetăţeni ai altor ţări – Afganistan, de exemplu – care au ajuns în UE trecând prin Pakistan, ceea ce face ca o persoană să poată fi supusă unei serii de acţiuni de expulzare dintr-o ţară în alta asupra cărora UE nu va deţine deloc controlul. În plus, acest acord de readmisie nu include garanţii sau mecanisme de monitorizare; este plin de lacune juridice şi ambiguităţi; şi nu respectă în mod adecvat protecţia datelor cu caracter personal.

Inundaţiile recente din această ţară reprezintă un motiv în plus de îngrijorare în ceea ce priveşte soarta repatriaţilor. În urmă cu numai două săptămâni, Parlamentul European îşi exprima îngrijorarea cu privire la situaţia umanitară din Pakistan care a urmat dezastrului. Ipocrizia dreptului va deveni evidentă, dacă acest acord de readmisie inacceptabil este adoptat; acest lucru nu se va întâmpla cu votul meu.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) La fel ca alţi 385 de colegi deputaţi, am votat în favoarea acordului de readmisie UE-Pakistan care guvernează returnarea persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală în UE.

După opt ani de negocieri între Comisie şi Pakistan, acest instrument completează alte 11 acorduri de readmisie care îmbunătăţesc considerabil politica în materie de azil şi de imigraţie pe care Europa intenţionează să o creeze. Prin urmare, este un cadru legal bazat pe dreptul internaţional şi, în special, pe principiul nereturnării: o persoană nu va fi expulzată într-un stat „în care libertatea sa va fi ameninţată pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinii politice”.

Detractorilor acordului, le-aş răspunde că acest acord are cel puţin meritul de a fi coerent şi eficient la nivelul UE; deoarece nu există nimic care să împiedice statele membre să încheie acorduri bilaterale. Politica noastră de migraţie este cuprinzătoare şi include lupta împotriva imigraţiei ilegale care trebuie să fie descurajată cu fiecare ocazie care se iveşte.

Aceasta este cea mai bună modalitate de a proteja viitorii migranţi care doresc să atingă un „Eldorado european” şi care sunt de cele mai multe ori victime ai unor contrabandişti fără scrupule, ale traficului de toate tipurile şi ale exploatării economice.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (FR) Regret profund votul în favoarea acestui acord. Pakistanul este ţara care adăposteşte deja cel mai mare număr de refugiaţi din lume şi nici măcar nu a semnat Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor. Cu acest acord, statele membre vizează în primul rând cetăţenii afgani: este culmea cinismului şi a indecenţei să returnezi victimele unui război la care statele membre participă.

În plus, Comisia Europeană, la fel ca şi autorităţile pakistaneze, nu au fost în măsură să ne explice fezabilitatea şi impactul acestui acord: nimeni nu ştie nimic despre acestea. Este iresponsabil din partea colegilor mei deputaţi să renunţe la noile prerogative acordate prin Tratatul de la Lisabona şi să accepte orbeşte garanţiile de mâna a treia ale Comisiei Europene cu privire la un acord care probabil încalcă drepturile omului.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Suntem în favoarea raportului referitor la încheierea acordului între UE şi Pakistan privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală. Acest acord contribuie la consolidarea luptei împotriva imigraţiei ilegale în UE, facilitând procesul de excludere a cetăţenilor pakistanezi aflaţi în situaţie de şedere ilegală şi readmisia acestora în ţara lor de origine. Scopul nostru ar trebui fie extinderea acestui tip de acord şi în alte ţări de unde provin de obicei migranţii ilegali.

În centrele de azil temporar, adesea timpul este pierdut cu obţinerea autorizaţiilor de repatriere din ţările de origine odată ce a fost identificată cetăţenia unei persoane aflate în situaţie de şedere ilegală şi acest lucru duce la depăşirea perioadei maxime de şedere. Acordurile, cum ar fi cel pe care l-am aprobat astăzi, va reduce perioadele de aşteptare şi, prin urmare, gestionarea repatrierii imigranţilor ilegali va deveni mai simplă şi mai puţin costisitoare.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. – (FR) Este prima dată de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona când Parlamentul European a votat un acord de readmisie. Aceste acorduri sunt simboluri ale politicilor de migraţie care construiesc o fortăreaţă europeană şi alungă oamenii forţaţi de sărăcie şi război să se refugieze pe teritoriul nostru.

Parlamentul are în prezent la dispoziţia sa instrumente care să oblige Consiliul şi Comisia să îşi transforme vorbele în fapte.

Acordul care ne-a fost prezentat are numeroase lacune şi nu include nicio garanţie cu privire la situaţia persoanelor repatriate în Pakistan. Doar ştim prea bine modul în care sunt respectate drepturile omului în Pakistan, care nici măcar nu a semnat Convenţia de la Geneva din 1951.

Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică solicită o evaluare a acordurilor de readmisie existente deoarece aceasta ar evidenţia efectele devastatoare ale acestor politici, care dispreţuiesc fiinţele umane care nu au avut şansa de a se fi născut pe teritoriul UE.

Parlamentul European nu îşi îmbunătăţeşte poziţia prin acest vot: acum a pierdut oportunitatea de a-şi face auzită vocea cu privire la modul în care trebuie pus în practică discursul privind drepturile omului.

Raport: Metin Kazak (A7-0238/2010)

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD), în scris. – Acest amendament le permite multor cetăţeni din UE, şi deputaţilor din Parlamentul European care îi reprezintă, să îşi semnaleze nemulţumirea şi opoziţia faţă de aderarea Turciei şi uniunea politică concomitentă. Cu toate acestea, nu dorim ca acest lucru să fie în detrimentul susţinerii comerţului liber cu Turcia - şi fără bariere tarifare - raportul este prea puţin schimbat. Multe opţiuni pun probleme: acordurile de liber schimb permit bariere tarifare. Uniunile vamale le elimină pe plan intern, dar le permit să existe în continuare şi chiar le ridică pe plan extern. Şi, desigur, uniunile vamale limitează şi interzic libertatea de negociere comercială a membrilor. În ciuda acestor preocupări cu privire la conceptul de uniune vamală, în contextul circumstanţelor Turciei, acceptăm partea din conţinutul raportului cu privire la uniunea vamală deoarece le permite celor care se opun aderării Turciei la UE ca membru deplin să îşi înregistreze votul. Trebuie remarcat faptul că în acest caz, doar 38 de deputaţi din 736 au votat împotriva intrării Turciei în Uniunea Politică.

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) Turcia face paşi mari spre o dezvoltare mai deschisă şi mai democratică a ţării, nu doar din punct de vedere economic şi comercial, ci şi din punct de vedere al respectării principiilor statului de drept.

Turcia reprezintă un partener economic şi comercial esenţial pentru UE, situându-se pe locul şapte în topul pieţelor de import ale UE şi pe locul cinci în clasamentul pieţelor de export ale acesteia. În ciuda poziţiei sale geopolitice unice şi rolului în comerţul mondial, Turcia continuă să menţină bariere tehnice în calea comerţului şi încă face uz excesiv de măsuri de salvgardare.

Mai rămân multe de făcut pentru a combate contrafacerea, pentru a spori transparenţa şi deschiderea contractelor de achiziţii publice faţă de societăţile străine şi pentru a permite libera circulaţie a mărfurilor. De asemenea, trebuie întreprinse eforturi similare în domeniul drepturilor omului. De fapt, încă persistă o politică de discriminare faţă de minoritatea kurdă, şi încă sunt încălcate drepturile femeilor şi drepturile sindicale. Principiile de respect faţă de universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt, prin urmare, priorităţi esenţiale şi încă rămân multe lucruri de făcut în acest domeniu.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Din 1996, de când Turcia este într-o uniune vamală cu Uniunea Europeană, relaţiile economice şi comerciale între cele două părţi sunt foarte dezvoltate. Turcia este al şaptelea partener comercial al UE, în timp ce UE este principalul partener comercial al Turciei. Trebuie să consolidăm comerţul. Cu toate acestea, comerţul trebuie să continue să fie profitabil pentru ambele părţi. De aceea am votat în favoarea amendamentelor depuse de grupul meu, Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), solicitând o mai mare reciprocitate. Turcia trebuie să se oprească să mai utilizeze instrumentul antidumping în scopuri protecţioniste, să-şi conteste barierele sale tehnice în calea comerţului şi să-şi îmbunătăţească punerea în aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală.

  George Becali (NI), în scris. − Am votat acest raport pentru că Turcia a devenit al şaptelea mare partener comercial al Uniunii Europene, iar UE este cel mai important partener comercial al Turciei. Turcia are rol de punte de legătură între Mediterana, Orientul Mijlociu, Asia, Marea Neagră şi Caucaz şi are un acord de asociere vamală încă din 1963.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Subiectul în cauză este în mod clar de natură comercială şi economică, dar, la urma urmei, nu putem ignora faptul că vorbim despre o ţară care aşteaptă să adere la UE şi faţă de a cărei aderare au fost ridicate obiecţii.

Ceea ce mă convinge să votez împotriva acestui raport, în ciuda faptului că apreciez aspectele pozitive ale consolidării relaţiilor comerciale cu o ţară în mare dezvoltare, este totuşi aspectul politic. Îmbunătăţirea relaţiilor economice cu o ţară nu trebuie, după cum mă tem că ar putea fi cazul aici, să se transforme într-un cal troian ca un mijloc de a împinge un stat să adere la UE.

Bănuiesc că aprobarea de către Parlament a recentului referendum constituţional din Turcia echivalează cu o încurajare politică pentru guvernul turc. Cred, totuşi, că ar trebui să ne limităm serios la stabilirea unor relaţii comerciale cu Turcia, deşi acordând atenţia cuvenită efectelor asupra sistemului nostru agricol şi pericolului ca Europa să fie asaltată de un aflux de produse contrafăcute (pentru care Turcia este pe locul doi, întrecută doar de China).

Cu toate acestea, în prezent Turcia reprezintă un pericol mai mare decât oricând pentru identitatea şi solidaritatea politică a Europei şi ar trebui să fim cu toţii convinşi că este de departe preferabil ca această ţară să rămână, aşa cum este firesc, în afara graniţelor Europei.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Potrivit cifrelor, Uniunea Europeană este de departe cel mai important partener comercial al Turciei însă în ultimii ani volumul schimburilor comerciale a scăzut în favoarea unor state în curs de dezvoltare. Având în vedere acest volum, alături de legăturile statornice dintre Turcia şi Uniunea Europeană, relaţiile comerciale şi economice ale acestora ar trebui să se bucure de atenţia cuvenită.

În acest context, ar trebui întreprinse acţiunile necesare pentru a dezvolta şi mai mult aceste relaţii. Uniunea vamală dintre Turcia şi Uniunea Europeană, instituită în urmă cu 14 ani şi încă cu un caracter incomplet, trebuie să devină mai funcţională. În acest sens, aspectele nesoluţionate necesită o atenţie imediată, iar Turcia şi UE ar trebui să-şi alinieze în continuare politicile comerciale, în special în contextul acordurilor de liber schimb şi al schimburilor comerciale regionale. Aceste acţiuni ar putea duce la o situaţie avantajoasă, din care ambele economii vor avea de câştigat. Este cu atât mai important ca Uniunea să acorde o atenţie sporită Turciei cu cât rolul aceste ţări a crescut în ultimii ani, îndeosebi prin că îşi valorifică mai mult poziţia geopolitică unică, acţionând ca o punte de legătură între Marea Mediterană, Orientul Mijlociu, Asia, Marea Neagră şi Caucaz.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Turcia reprezintă un partener strategic pentru Uniunea Europeană. Exceptând - deşi este important - comerţul direct dintre Turcia şi ţările noastre, Turcia se află imediat în afara graniţelor noastre de sud-est, este un membru al aceleiaşi alianţe defensive ca majoritatea statelor membre ale UE şi ne permite accesul la resurse energetice şi materii prime. În plus, recentul referendum constituţional reprezintă un pas în direcţia adoptării acquis-ului comunitar şi merită recunoaşterea cuvenită.

Acest raport are marele merit de a se concentra pe aspectul cel mai important pentru Uniune şi evidenţiază importanţa sa crucială alături de elementele pozitive. În special, acesta arată modul în care relaţiile cu această ţară se joacă pe mai multe niveluri. Complexitatea lor este dificil de rezumat printr-o simplă decizie a acestor instituţii pentru sau împotriva admisibilităţii.

Toate aceste consideraţii constituie baza pe care trebuie să se construiască drumul Turciei spre Europa, precum şi oferirea unui motiv de a considera Turcia ca fiind deja mult mai aproape decât ne lasă să credem tratatele. Cred că este necesar să se urmeze linia stabilită de către raportor, în beneficiul ambelor părţi.

  Robert Dušek (S&D), în scris. – (CS) Raportul referitor la relaţiile comerciale cu Turcia subliniază cele mai mari succese şi dificultăţi în schimburile comerciale dintre UE şi Turcia. Turcia a avut un acord de asociere cu UE din 1963, care a condus la crearea unei uniuni vamale în 1996. Instituirea uniunii vamale a contribuit la o mai mare integrare a pieţei, iar Turcia a devenit un partener comercial cheie al UE. De exemplu, în 2009 Turcia a exportat în UE bunuri în valoare de 33,6 miliarde de euro şi a importat din UE bunuri în valoare de 40,4 miliarde de euro. În ciuda acestor succese, o extindere a uniunii pentru a include servicii şi contracte de achiziţii publice, precum şi eliminarea unor probleme curente, cum ar fi deficienţele în aplicarea de către Turcia a drepturilor de proprietate intelectuală, ar contribui la dezvoltarea în continuare a legăturilor comerciale şi financiare dintre UE şi Turcia.

Potrivit raportului, candidatura Turciei pentru aderarea la UE împiedică reforme cuprinzătoare ale uniunii vamale. Prin urmare, este necesar să se ia în considerare care dintre opţiunile menţionate anterior pentru integrare şi cooperare ar fi cele mai benefice pentru ambele părţi şi cele mai utile într-o perioadă de criză economică. În opinia mea, raportorul a acoperit toate aspectele esenţiale, iar raportul în ansamblul său nu este unilateral. Din aceste motive, am votat în favoarea raportului.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru raportul referitor la relaţiile economice şi comerciale cu Turcia. Punerea completă în aplicare a uniunii vamale între UE şi Turcia, în vigoare începând cu anul 1996, presupune eliminarea impedimentelor de natură birocratică care persistă, precum şi a barierelor tarifare şi netarifare. Cred că necesitatea ca Turcia să plaseze ocuparea forţei de muncă în rândul femeilor în centrul politicilor sale economice şi sociale este la fel de importantă, dat fiind nivelul scăzut al participării femeilor pe piaţa muncii.

  Nigel Farage (EFD), în scris. – Acest amendament le permite multor cetăţeni din UE, şi deputaţilor din Parlamentul European care îi reprezintă, să îşi semnaleze nemulţumirea şi opoziţia faţă de aderarea Turciei şi uniunea politică concomitentă. Cu toate acestea, nu dorim ca acest lucru să fie în detrimentul susţinerii comerţului liber cu Turcia - şi fără bariere tarifare - raportul este prea puţin schimbat. Multe opţiuni pun probleme: acordurile de liber schimb permit bariere tarifare. Uniunile vamale le elimină pe plan intern, dar le permit să existe în continuare şi chiar le ridică pe plan extern. Şi, desigur, uniunile vamale limitează şi interzic libertatea de negociere comercială a membrilor. În ciuda acestor preocupări cu privire la uniunile vamale, în contextul circumstanţelor din Turcia, suntem în favoarea uniunii vamale deoarece le permite celor care se opun aderării Turciei să exprime acest lucru.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Uniunea Europeană şi Turcia sunt deja parteneri comerciali importanţi de mulţi ani. Acest parteneriat, care este reciproc benefic, s-a confruntat cu o serie de obstacole din partea turcă, care a încercat să limiteze accesul produselor europene pe piaţa sa prin impunerea unor condiţii administrative şi birocratice.

Sper că aceste bariere vor fi eliminate, că Turcia va lua măsuri decisive pentru combaterea contrafacerii produselor europene şi va apăra drepturile legitime ale creatorilor la încasările din invenţiile acestora, şi sper că relaţiile comerciale şi economice dintre UE şi Turcia se vor dezvolta şi vor deveni mai puternice.

După cum am avut deja ocazia să o spun, indiferent de starea în care vor fi relaţiile dintre UE şi Turcia în viitor, sper că acestea se vor apropia şi vor urma calea dialogului şi a cooperării efective şi că Turcia va continua în direcţia libertăţii şi democraţiei în stil occidental.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În 1963, Turcia şi CEE au semnat un acord de asociere care prevedea stabilirea unei uniuni vamale (UV) în 1996. Acest act a permis aprofundarea relaţiilor economice prin UV. Produsele reglementate de UV includ toate produsele industriale şi produsele agricole procesate. În 2009, exporturile Turciei în UE au crescut la valoarea de 33,6 miliarde de euro, iar importurile din UE au ajuns la 40,4 miliarde de euro. Conform statisticilor Băncii Mondiale, Turcia a devenit, de asemenea, a 17-a economie din lume şi a 6-a economie din Europa ca importanţă; ţara s-a situat pe locul 20 între principalii beneficiari de investiţii străine directe. UV creată în 1996 nu acoperă produsele agricole şi domenii precum achiziţiile publice. În domeniul contractelor de achiziţii publice, Turcia încă mai oferă o reducere de 15 % pentru ofertanţii turci. Îndemn Turcia să simplifice procedurile birocratice, să elimine barierele tarifare şi netarifare rămase şi să elimine obstacolele inutile în calea comerţului UE-Turcia.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport urmăreşte să consolideze o relaţie economică şi comercială cu Turcia care, de fapt, îşi propune să subjuge această ţară intereselor UE. Referinţele sunt explicite şi numeroase: eliminarea barierelor tarifare şi netarifare rămase între UE şi Turcia, menţinerea comerţului liber şi a regimurilor de investiţii, consolidarea capacităţii Turciei de a rezista tentaţiei de a fi protecţionistă pe piaţa internă şi extinderea uniunii vamale pentru a include produsele agricole, serviciile şi achiziţiile publice.

Dezvoltarea acestor relaţii economice şi comerciale aduce beneficii doar marilor monopoluri ale UE şi Turciei şi este în mod clar dăunătoare pentru lucrători, care ar pierde drepturi în vederea creşterii competitivităţii, şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi agricultori, care se confruntă cu creşterea costurilor de producţie, precum şi cu venituri reduse şi preţuri mai scăzute pentru produsele lor.

Presiunea exercitată asupra Turciei de a respecta acordurile stabilite este totuşi pozitivă. Aceasta presupune normalizarea relaţiilor cu toate ţările Uniunii Europene, inclusiv cu Cipru. Relaţiile economice şi comerciale nu trebuie să aibă prioritate faţă de interesele cetăţenilor, şi orice progres în relaţiile cu Turcia trebuie să fie condiţionat de sfârşitul ocupaţiei părţii de nord a Ciprului.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. – (IT) În opinia mea, acest raport conţine o inexactitate frapantă deoarece susţine că economia turcă este a şasea din Europa ca importanţă. Această afirmaţie este, în orice caz, categoric infirmată de geografie deoarece aproape întreaga Turcie se află pe continentul asiatic.

Amendamentul prin care Parlamentul îşi exprimă mulţumirea sa faţă de rezultatul recentului referendum din Turcia subminează de asemenea neutralitatea relaţiei, oferindu-i mai multe conotaţii politice şi plecând de la o evaluare exclusiv economică. Din aceste motive, mă tem că nu pot sprijini adoptarea raportului dlui Kazak.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie depuse de Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei, deşi nu este satisfăcătoare. Cu toate acestea, susţine în mod clar faptul că aprofundarea relaţiilor existente între UE şi Turcia va înlocui şi va scoate din uz ideea aderării ţării la Uniunea Europeană.

Totuşi, orice viitoare aprofundare a relaţiilor dintre Turcia şi UE trebuie să fie strict dependentă de recunoaşterea de către Turcia a Ciprului, a cărui existenţă continuă să o nege şi o parte din care o ocupă în mod ilegal şi militar. Turcia, o ţară impunătoare şi fostul aliat împotriva ameninţării comuniste, reprezintă o punte de legătură între Europa şi Asia. Este o punte de legătură, dar nu este o ţară europeană din punct de vedere geografic, demografic, istoric sau cultural.

În cele din urmă, recunosc că promisiunile făcute în 1963 la Ankara, în plin Război Rece şi pentru motive strategice, nu mai sunt relevante, şi că noi - atât europeni cât şi turci deopotrivă - am pierde mai puţin timp dacă am lua în considerare un parteneriat privilegiat mai degrabă decât calitatea de membru, pe care cetăţenii noştri nu o doresc şi împotriva căreia se exprimă de asemenea mulţi turci.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris – (DE) Turcia este un partener comercial important pentru Uniunea Europeană. Ca o comparaţie directă, Turcia este a şaptea ţară de import în ceea ce priveşte comerţul cu UE-27 şi a cincea din punct de vedere al exporturilor. În 2009, volumul total al schimburilor comerciale s-a ridicat la aproximativ 80 de miliarde de euro. Din punctul de vedere al Turciei, Uniunea Europeană este cel mai puternic partener comercial al său, atât din punct de vedere al importurilor, cât şi al exporturilor, şi se clasează mult înaintea unor ţări precum Rusia, China şi Statele Unite ale Americii. Aceste relaţii economice şi comerciale solide trebuie să continue şi să fie dezvoltate în continuare. În special crearea unei uniuni vamale comune în 1996 a reprezentat un pas important în această privinţă. Cu toate acestea, trebuie să eradicăm discrepanţele precum măsurile antidumping sau discriminarea împotriva societăţilor străine din partea Turciei, care sunt contrare acordurilor în vigoare. Chiar şi în domeniul aplicării drepturilor de proprietate intelectuală, sunt încă multe de întreprins pentru a respecta tratatele. Sprijin întru totul raportul din proprie iniţiativă al dlui Kazak, care dezvăluie domeniile problematice în relaţiile noastre comerciale cu Turcia şi solicită eliminarea acestora.

  Jean-Marie Le Pen (NI), în scris. – (FR) Raportul dlui Kazak ne face să credem că uniunea vamală, stabilită prin acordul de asociere dintre CEE şi Turcia din 1963, este un succes din punct de vedere al integrării economice şi comerciale între Uniunea Europeană de astăzi şi Turcia; că a făcut posibilă, printre altele, susţinerea creşterii europene şi, prin urmare, creşterea franceză. Lăsând la o parte faptul că Turcia şi-a onorat angajamentele în acest proces doar într-o măsură foarte limitată, am observat de-a lungul deceniilor fenomenul relocalizării şi mari pierderi de locuri de muncă. Acest lucru nu constituie nici pe departe, în cadrul alianţei internaţionaliste, un beneficiu economic şi social pentru ţara noastră şi vecinii noştri europeni. Cu toate acestea, în loc să recunoască acest lucru, raportul de faţă merge atât de departe încât critică utilizarea reglementărilor şi standardelor tehnice naţionale ca mijloc de a proteja pieţele naţionale; standarde pe care raportorul le consideră a fi măsuri antidumping excesive care, prin urmare, reduc comerţul turc cu Europa. Desigur, toate acestea sunt menite să consolideze procesul de aderare a Turciei la UE, de data aceasta din punctul de vedere al viitoarelor beneficii industriale şi comerciale ale europeniştilor, internaţionaliştilor şi ultraliberalilor avizi de profit. În mod evident, respingem orice poate fi încadrat în aceste linii.

  Morten Løkkegaard (ALDE), în scris. – (DA) Aş dori să subliniez cât sunt de mulţumit că în Parlamentul European suntem în măsură să cădem de acord pentru a solicita o şi mai strânsă cooperare cu Turcia, în ciuda unui grad ridicat de scepticism manifestat la scară largă de populaţia europeană cu privire la aprofundarea integrării UE şi Turciei. Acest scepticism se poate înţelege cu uşurinţă. Timp de mulţi ani, Turciei i-a fost greu să îndeplinească cerinţele pe care UE le impune pe bună dreptate pentru aderare. Cu toate acestea, Europa trebuie să continue să facă presiuni pentru viitoarea aderare a Turciei.

Cu o populaţie de aproximativ 75 de milioane, Turcia constituie o piaţă uriaşă pentru exportatorii europeni şi deja este al şaptelea partener comercial al Europei ca importanţă. Turcia cumpără o mare parte din exporturile UE, ceea ce creează creştere şi locuri de muncă în Europa. Cumpărăm bunuri ieftine din Turcia, ceea ce oferă consumatorilor noştri o gamă de bunuri mai ieftină şi mai diversă pe rafturile supermarketurilor. Cu alte cuvinte, Turcia este importantă pentru economia europeană.

Cu toate acestea, aprofundarea integrării între Turcia şi UE s-a înregistrat doar în ceea ce priveşte comerţul cu bunuri. Sectorul serviciilor rămâne în urmă şi prin urmare, aş solicita ca sectorul serviciilor să fie inclus în acordul comercial. În acelaşi timp, trebuie să se exercite presiune asupra Turciei pentru a elimina în special barierele din calea liberei circulaţii a mărfurilor. Acest lucru este necesar pentru a permite continuarea negocierilor de aderare. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este greu de imaginat realizarea progresivă a unei mai strânse cooperări cu Turcia. Aderarea Turciei la UE este încă obiectivul pe termen lung. Prin urmare, este important ca noi să fim capabili să ne rezolvăm problemele reciproce împreună şi ca Turcia să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute în acordul de aderare.

Sper că, în ciuda scepticismului cu privire la aderarea Turciei la UE manifestat de o parte importantă a populaţiei europene, suntem capabili să menţinem Turcia ca partener comercial apropiat şi ca partener de cooperare, şi să nu speriem Turcia cu numeroasele refuzuri ale viitoarei sale aderări exprimate de către liderii marilor ţări ale UE.

Avem nevoie de Turcia, şi nu numai din punct de vedere economic. Turcia este un jucător regional important în Orientul Mijlociu şi un partener de cooperare important pentru NATO. Prin urmare, haideţi să nu fim expeditivi cu Turcia, ci să dezvoltăm în schimb cooperare, în special printr-o cooperare economică sporită.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport este o veritabilă odă a uniunii vamale şi a comerţului liber necondiţionat, a acordurilor de liber schimb dintre Turcia şi ţările terţe, a acordurilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a punerii în aplicare a proiectului Nabucco. Nu putem susţine un raport a cărui structură este incompatibilă cu viziunea noastră, în ciuda unor îmbunătăţiri care rezultă din amendamentele depuse de către stânga, în special cu privire la situaţia socio-economică, şomajul în rândul tinerilor şi femeilor şi drepturile sindicale, precum şi în ciuda menţionării pozitive a obligaţiilor Turciei în ceea ce priveşte protocolul adiţional la acordul de asociere. Vor să facă din Turcia cel de-al 28-lea stat al pieţei libere, fără a-i oferi ţării drepturile şi responsabilităţile depline ale unui stat membru al Uniunii Europene. Ne opunem acestei noi strategii de amânare.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Pentru Turcia, Uniunea Europeană reprezintă partenerul său comercial cel mai important. Deşi volumul schimburilor comerciale este, prin urmare, foarte mare, raportul nu ezită să pună în evidenţă problemele care există în relaţiile noastre comerciale.

Una dintre aceste probleme, pe care nu trebuie nicidecum să o trecem cu vederea, este faptul că Turcia nu a respectat încă obligaţia de a pune în aplicare protocolul adiţional la acordul de asociere pentru al cincilea an consecutiv şi nici nu a înlăturat toate obstacolele din calea liberei circulaţii a mărfurilor. De exemplu, uşile rămân închise pentru produsele din Cipru.

Acestea, precum şi alte aspecte, în mare măsură evidenţiate prin amendamentele aduse de Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), au contribuit la echilibrarea unui raport care, în orice caz, nu conţine pe bună dreptate nicio referire la nicio legătură politică mai profundă între Uniunea Europeană şi Turcia.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Turcia, la fel ca toate statele, este un stat suveran şi, ca atare, trebuie respectat. Este inacceptabil ca Uniunea Europeană să-şi ia libertatea de a ameninţa cu suspendarea negocierilor cu privire la ceea ce este, de altfel, o aderare mai degrabă nedorită, având în vedere armonizarea socială şi fiscală de sus în jos care este necesară.

Acest Parlament ar fi nedemn de prietenia arătată de poporul turc dacă ar vota pentru un raport care îi obligă să suprime locurile de muncă din agricultură (50 % din locurile de muncă din Turcia), prin eliminarea tuturor impozitelor pe produse agricole, şi care promovează drepturile investitorilor mai degrabă decât pe cele ale cetăţenilor. Votez împotriva acestui text.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Este bine cunoscut faptul că Turcia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai UE. Această relaţie este veche şi datează din 1963; a fost consolidată prin stabilirea unei uniuni vamale în 1993, prevăzută în acordul iniţial. Cu toate acestea, există încă multe impedimente birocratice care au împiedicat ca relaţiile comerciale şi economice să fie şi mai avantajoase pentru ambele părţi. Prin urmare, Turcia trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a combate astfel de impedimente, pentru binele comun.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – (LV) Aş dori ca guvernul turc să privească această rezoluţie ca pe un fel de progres, motiv pentru care am votat în favoarea ei. Dacă în viitor Turcia nu cooperează cu structurile UE în privinţa problemelor cu Cipru şi Armenia, voi vota, prin urmare, împotriva oricărei relaxări favorabile Turciei. Eşecul Turciei de a recunoaşte cel puţin genocidul armean de la începutul secolului trecut, când milioane de oameni nevinovaţi au fost ucişi, este anormal. Actuala blocadă a Turciei asupra Armeniei trimite un semnal negativ Uniunii Europene. Avansul a fost plătit; acum haideţi să aşteptăm schimbări pozitive din partea Turciei.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Întrebarea privind aderarea la UE este una care, în principiu, nici nu ar trebui să fie pusă, din cauza atitudinilor culturale şi religioase divergente care deja ameninţă să pună în pericol pacea socială din cadrul Uniunii. Aderarea la UE nu se referă doar la relaţiile economice. Conduce de asemenea la probleme politice şi culturale, şi tocmai aceste opinii religioase şi socio-politice care sunt incompatibile cu o Europă caracterizată printr-o tradiţie creştină occidentală îşi găsesc locul în UE. Având în vedere că Turcia a primit 1,3 miliarde de euro în subvenţii UE doar între anii 1996 şi 2005, trebuie să fie posibilă intrarea în discuţii cu privire la un parteneriat strategic. Este o pierdere de timp să se ia în considerare punerea în aplicare a unei uniuni vamale mai funcţionale cu scopul de a îmbunătăţi relaţiile comerciale cu Turcia, atâta timp cât guvernul turc nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile actuale în acest sens cu privire la Cipru. Prin urmare, astăzi am votat împotriva acestui raport.

  Claudio Morganti (EFD), în scris. – (IT) Am votat împotriva raportului deoarece dl Kazak a studiat în Franţa cu o bursă din partea statului turc, şi prin urmare există un conflict clar de interese.

Prin urmare, consider că este mai oportun ca rezoluţia să fie trimisă înapoi comisiei şi să se înlocuiască raportorul. De asemenea, textul descrie economia Turciei ca pe o economie europeană şi nu o economie asiatică. Nu aş vrea să cred că o creştere a comerţului între UE şi Turcia ar putea fi luat drept o scuză pentru aderarea acesteia din urmă la Uniunea Europeană. Nu dorim o Eurabie!

  Paul Nuttall (EFD), în scris. – Acest amendament le permite multor cetăţeni din UE, şi deputaţilor din Parlamentul European care îi reprezintă, să îşi semnaleze nemulţumirea şi opoziţia faţă de aderarea Turciei şi uniunea politică concomitentă. Cu toate acestea, nu dorim ca acest lucru să fie în detrimentul susţinerii comerţului liber cu Turcia - şi fără bariere tarifare - raportul este prea puţin schimbat. Multe opţiuni pun probleme: acordurile de liber schimb permit bariere tarifare. Uniunile vamale le elimină pe plan intern, dar le permit să existe în continuare şi chiar le ridică pe plan extern. Şi, desigur, uniunile vamale limitează şi interzic libertatea de negociere comercială a membrilor. În ciuda acestor preocupări cu privire la conceptul de uniune vamală, în contextul circumstanţelor Turciei, acceptăm partea din conţinutul raportului cu privire la uniunea vamală deoarece le permite celor care se opun aderării Turciei la UE ca membru deplin să îşi înregistreze votul. Trebuie remarcat faptul că în acest caz, doar 38 de deputaţi din 736 au votat împotriva intrării Turciei în Uniunea Politică.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) În ultimele luni, politica statelor membre ale UE cu privire la vizele pentru oamenii de afaceri turci a fost o problemă importantă. După realizarea unei relaxări a cerinţelor pentru acordarea vizelor cu Franţa, Camera de Comerţ din Istanbul (ITO) a semnat de asemenea un acord cu Italia în luna februarie a acestui an. Conform acestui acord, oamenilor de afaceri li se va acorda o viză Schengen pentru mai multe intrări care este valabilă timp de cinci ani dacă aceştia pot prezenta o scrisoare de referinţă din partea ITO. Această viză le permite să călătorească în toate statele Schengen. Germania a fost ulterior criticată - pe nedrept - pentru politica sa restrictivă privind vizele. UE ar trebui mai degrabă să ia în serios îndoielile Germaniei cu privire la astfel de liberalizări ale politicilor legate de vize. În cadrul UE, Germania este ţara cu cel mai mare număr de migranţi turci. Riscul ca aşa-numita „viză pentru oameni de afaceri” să ducă la şedere permanentă prin mijloace indirecte este mare. Nu Camera de Comerţ din Turcia, ci ţara de destinaţie a călătoriei ar trebui să decidă de la caz la caz dacă viza ar trebui sau nu să fie acordată în scopuri de afaceri. Problema constă pur şi simplu în faptul că politica liberală aplicată de Franţa şi Italia în domeniul vizelor a deschis uşa şi către restul zonei Schengen. Aceasta este o încălcare gravă a suveranităţii naţionale. Comisia ar trebui să analizeze urgent această problemă legată de dezvoltarea relaţiilor comerciale cu Turcia.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Raportul afirmă că, în contextul negocierilor de aderare la UE, uniunea vamală cu Turcia ar trebui mai întâi consolidată. Prin urmare, uniunea vamală va fi extinsă, de exemplu, la sectorul agricol şi de servicii şi la achiziţiile publice. Negocierile în curs nu privesc doar relaţiile economice. Privesc de asemenea probleme politice şi culturale şi opinii religioase şi socio-politice divergente care sunt incompatibile cu o Europă caracterizată printr-o tradiţie occidentală creştină. De ani de zile, Turcia primeşte miliarde drept ajutor de aderare, care sunt mai mult decât suficiente pentru a promova un parteneriat strategic şi comercial. Este imperativ ca aprofundarea uniunii vamale cu Turcia să fie însoţită de realizarea unor progrese de către Turcia în ceea ce priveşte chestiunea Ciprului, drepturile omului şi democraţia, precum şi libertatea religioasă şi libertatea de exprimare. Turcia mai are o cale lungă de parcurs în privinţa acestor chestiuni. Prin urmare, am votat împotriva raportului, care reprezintă un alt pas ascuns în direcţia aderării Turciei la UE ca membru cu drepturi depline.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului deoarece conţine anumite puncte pe care le consider importante. Acesta este al cincilea an în care Turcia nu a aplicat integral protocolul adiţional la acordul de parteneriat şi nici nu a eliminat obstacolele din calea liberei circulaţii a mărfurilor.

Ankara trebuie să consolideze, de asemenea, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi să aplice standardele europene în lupta împotriva contrafacerii. În sfârşit, o reducere substanţială a barierelor comerciale este de asemenea necesară, în special pentru produsele agricole. Dacă Turcia doreşte de fapt să continue discuţiile şi negocierile cu scopul aderării sale la Uniunea Europeană, trebuie să respecte mai întâi câteva puncte fundamentale, cele mai importante fiind problema Ciprului şi a garanţiilor şi reglementărilor comerciale.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Rolul Turciei în cadrul comerţului mondial a devenit tot mai puternic deoarece funcţionează ca o punte de legătură între regiunile mediteraneene şi regiunile vecine.

În acest context, uniunea vamală (UV) ne-a permis să atingem un nivel important de integrare între pieţele UE şi Turcia. UV acoperă toate produsele industriale şi produsele agricole procesate, iar succesul acesteia poate fi observat din statistici: Turcia se situează pe locul şapte între cele mai importante pieţe de import ale UE şi pe locul cinci în clasamentul pieţelor de export ale acesteia. Cu toate acestea, UV nu poate fi încă descrisă ca fiind completă şi pare că are de suferit de pe urma problemelor legate de barierele tehnice rămase în calea comerţului şi utilizarea excesivă a măsurilor de salvgardare.

În acest context, având în vedere şi importanţa relaţiilor dintre Turcia şi UE, prezenta propunere vizează să acorde atenţia cuvenită relaţiilor comerciale şi economice între ambele părţi, adoptând iniţiativele necesare pentru a consolida mai mult calitatea acestor relaţii şi pentru a face UV mai funcţională. Aceste acţiuni pot aduce beneficii reciproce pentru ambele economii.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Am votat acest raport având în vedere volumul important de schimburi comerciale şi legăturile statornice dintre Turcia şi Uniunea Europeană: Turcia a devenit un partener comercial esenţial al UE, situându-se pe locul şapte în topul UE al pieţelor de import, pe locul cinci în clasamentul pieţelor de export şi o bază de investiţii pentru mediul de afaceri european, două treimi din investiţiile străine directe (ISD) globale provenind din UE, cu o creştere a integrării în lanţul de distribuţie şi producţie al UE, adeseori în segmente cu valoare adăugată mare. În 2009, Turcia a exportat în UE produse în valoare de 33,6 miliarde de euro şi a importat din Uniune produse în valoare de 40,4 miliarde de euro. Salut faptul că IMM-urile reprezintă 99% din întreprinderile turce şi asigură 70% din oportunităţile de ocupare a forţei de muncă în Turcia. Turcia trebuie să ia iniţiativa de a pune în aplicare rapid Acordul interguvernamental privind gazoductul Nabucco, definirea unei strategii energetice externe comune şi deschiderea negocierilor privind capitolul referitor la energie, ceea ce ar ameliora cooperarea în domeniul energiei. Consider ca relaţiile comerciale şi economice ale UE cu Turcia trebuie să se bucure de atenţia cuvenită.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport este o veritabilă odă a uniunii vamale şi a comerţului liber necondiţionat, a acordurilor de liber schimb dintre Turcia şi ţările terţe, a acordurilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a punerii în aplicare a proiectului Nabucco. Nu putem susţine un raport a cărui structură este incompatibilă cu viziunea noastră, în ciuda unor îmbunătăţiri care rezultă din amendamentele depuse de către stânga, în special cu privire la situaţia socio-economică, şomajul în rândul tinerilor şi femeilor şi drepturile sindicale, precum şi în ciuda menţionării pozitive a obligaţiilor Turciei în ceea ce priveşte protocolul adiţional la acordul de asociere. Vor să facă din Turcia cel al 28-lea stat al pieţei libere, fără a-i oferi ţării drepturile şi responsabilităţile depline ale unui stat membru al Uniunii Europene. Ne opunem acestei noi strategii de amânare.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Votul de astăzi pentru acest raport subliniază faptul că, având în vedere volumul important al schimburilor comerciale şi relaţiile adânc înrădăcinate dintre Turcia şi UE, relaţiile lor comerciale şi economice trebuie să beneficieze de atenţia cuvenită şi, în acest context, trebuie luate măsurile necesare pentru a îmbunătăţi în continuare aceste relaţii. În prezent, rămân să fie soluţionate mai multe chestiuni tehnice şi în acest sens se impun măsuri imediate. Uniunea Vamală trebuie să devină mai funcţională, problemele nesoluţionate au nevoie de atenţie imediată, iar Turcia şi UE ar trebui să îşi alinieze în continuare politicile comerciale, în special în contextul acordurilor de liber schimb şi al comerţului regional. Aceste acţiuni au potenţialul de a genera o situaţie avantajoasă echitabilă care va fi benefică pentru ambele economii.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am aprobat raportul privind relaţiile comerciale şi economice cu Turcia. Acest raport demonstrează cât de important este comerţul între UE şi Turcia. În 2008, valoarea acestuia se ridica la nu mai puţin de 100 de miliarde de euro. Raportul indică un punct slab şi subliniază pe bună dreptate faptul că încă mai există o mulţime de probleme care trebuie rezolvate. Prezentul raport le enumeră într-o manieră imparţială. Se reiterează pe bună dreptate faptul că politica UE intenţionează să promoveze „(...) democraţia, statul de drept, universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, (...)”. Turcia ar trebui să facă eforturi şi pentru a respecta pe deplin drepturile sindicale în conformitate cu standardele UE şi convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, desigur faţă de dreptul de asociere, dreptul la grevă şi dreptul la negociere colectivă.

Cu toate acestea, Uniunea Europeană trebuie să îşi asume responsabilitatea în ceea ce priveşte liberalizarea vizelor, nu doar pentru conducătorii de camioane, ci şi pentru oamenii de afaceri şi femei, turişti, studenţi şi persoanele în vârstă. Relaţia noastră cu Turcia trebuie să fie corectă, dreaptă şi sinceră. Acest lucru înseamnă că trebuie să continuăm să repetăm cu voce tare şi clar mesajul că UE îşi va îndeplini promisiunea de a permite aderarea Turciei la Uniune de îndată ce această ţară respectă toate criteriile de la Copenhaga.

  Rui Tavares (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport este o veritabilă odă a uniunii vamale şi a comerţului liber necondiţionat, a acordurilor de liber schimb dintre Turcia şi ţările terţe, a acordurilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a punerii în aplicare a proiectului Nabucco. Nu putem susţine un raport a cărui structură este incompatibilă cu viziunea noastră, în ciuda unor îmbunătăţiri care rezultă din amendamentele depuse de către stânga, în special cu privire la situaţia socio-economică, şomajul în rândul tinerilor şi femeilor şi drepturile sindicale, precum şi în ciuda menţionării pozitive a obligaţiilor Turciei în ceea ce priveşte protocolul adiţional la acordul de asociere. Vor să facă din Turcia cel de-al 28-lea stat al pieţei libere, fără a-i oferi ţării drepturile şi responsabilităţile depline ale unui stat membru al Uniunii Europene. Ne opunem acestei noi strategii de amânare.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. − Am votat pentru rezoluţia referitoare la relaţiile economice si comerciale cu Turcia deoarece, Turcia este atât o ţară în curs de aderare, cât şi un partener strategic al Uniunii Europene. Uniunea vamală cu Turcia este una dintre relaţiile comerciale cele mai strânse şi mai avansate pe care UE le are cu o ţară terţă. 88% din cifra totală a investiţiilor străine directe in Turcia provin din UE. Având în vedere poziţia sa geostrategică, Turcia este una dintre ţările cu rol important pentru diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare cu energie a UE. In acest sens, subliniez importanta proiectului Nabucco si invitam Turcia să pună în aplicare Acordul interguvernamental privind gazoductul Nabucco. De asemenea, încurajăm Turcia să investească in potenţialul uriaş al surselor sale de energie regenerabile. Regiunea Marii Negre are o importanţă geostrategică deosebită pentru securitatea energetică şi diversificarea aprovizionarii cu energie a UE, având în vedere proximitatea faţă de Marea Caspică, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, iar după aderarea României şi Bulgariei, UE a devenit un actor important în regiune. In acest context, consider ca UE ar trebui sa dezvolte o strategie la Marea Neagra, strategie in care si Turcia va avea un rol extrem de important.

Raport: Esther de Lange (A7-0241/2010)

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) Conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor reprezintă o urgenţă pe care o ignorăm sau, mai degrabă, căreia nu îi acordăm atenţia cuvenită.

Unele studii arată, se pare, că valoarea pierderilor legate de bunăstare ce decurg din pierderea biodiversităţii se ridică, la ora actuală, la aproximativ 50 de miliarde euro pe an, dar aceasta este, în esenţă, o problemă de ordin ecologic şi nu economic. Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat 2010 drept Anul biodiversităţii, subliniind caracterul internaţional al acestei probleme şi importanţa sa extraordinară, în special în direcţia îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. UE s-a angajat, la rândul ei, să asigure includerea conservării biodiversităţii în multe politici europene. Mai mult chiar, ea a adoptat Directiva „Habitate” care, la rândul său, asigură crearea unei reţele ecologice a zonelor de protecţie specială, cunoscută drept Natura 2000.

Cred cu tărie că toate statele membre trebuie să aducă îmbunătăţiri modului în care administrează şi respectă biodiversitatea, păstrând elementele de peisaj şi zonele protejate, prin conservarea şi dezvoltarea legăturilor dintre zonele protejate, fie ele terestre sau marine, sau zonele agricole cu o mare valoare naturală. UE trebuie, de asemenea, să asigure mai multe fonduri pentru studii şi iniţiative noi şi să acorde mai mare atenţie modalităţilor prin care să poată garanta respectarea regulamentelor şi a directivelor europene, în special a celor privind conservarea biodiversităţii.

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dnei de Lange deoarece cred că se mai pot face încă multe lucruri pentru conservarea biodiversităţii. Susţin, în mod special, acel paragraf din raport în care se afirmă că „rezolvarea cu succes a triplei crize privind securitatea alimentară, pierderea biodiversităţii şi schimbările climatice necesită o abordare coerentă şi o viitoare strategie a UE privind biodiversitatea, pe deplin coroborată cu strategia privind combaterea sărăciei şi a foametei şi cu strategia privind atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea”.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Acest raport parlamentar din proprie iniţiativă deplânge lipsa unui progres în domeniul protejării biodiversităţii. Ca urmare a lipsei voinţei politice, a finanţării, a transpunerii în practică a legislaţiei europene şi aşa mai departe, obiectivul minim absolut al „stopării pierderii biodiversităţii”, stabilit pentru 2010, nu a fost îndeplinit şi a fost amânat pentru 2020. Iată că acest raport propune o listă de măsuri ce trebuie puse în aplicare pentru a ne asigura că acest obiectiv urgent va fi îndeplinit. Având în vedere faptul că sunt îngrijorată de starea mediului înconjurător şi că susţin abordarea propusă de dna raportoare de Lange, am votat pentru acest raport.

  George Becali (NI), în scris. − Am susţinut acest raport şi am votat cu toată convingerea în favoarea lui. Trebuie să acţionăm pentru a stopa pierderea biodiversităţii generată de acţiunea umană. Regretăm cu toţii faptul că nici Agenda Göteborg şi nici Natura 2000 nu şi-au atins obiectivele. Cred că agricultorii joacă un rol important în atingerea obiectivelor privind biodiversitatea. Cred, de asemenea, că vor trebui puse la dispoziţia programelor de conservare a biodiversităţii resurse financiare suplimentare.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Ritmul actual al pierderii biodiversităţii este alarmant. Raportoarea estimează, de fapt, că ritmul de dispariţie a speciilor este de 50 – 1 000 de ori mai mare decât ritmul normal. La nivel european, reţeaua „Natura 2000” are obiectivul de a contribui la păstrarea biodiversităţii prin conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică. Totuşi, raportoarea deplânge, pe drept, diferenţele dintre statele membre în ceea ce priveşte transpunerea şi interpretarea directivelor privind Natura 2000. Fragmentarea finanţării din domeniul biodiversităţii constituie o altă problemă. Cea mai mare parte a cheltuielilor este, în realitate, împărţită între fondurile FEADR, politica comună în domeniul pescuitului, politica de coeziune şi al 7-lea Program-cadru (FP-7) pentru cercetare. Va trebui să descoperim un mod de a lucra împreună în următorul cadru financiar multianual. În final, salut recenta comunicare a Comisiei privind o strategie pe termen lung pentru biodiversitate. Ar fi de mare ajutor dacă această comunicare şi consultarea referitoare la ea ar duce la formularea unor obiective politice precise şi la introducerea unor măsuri adecvate la nivel european.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Eşecul constatat până acum în combaterea pierderii biodiversităţii necesită un răspuns urgent în Europa şi cred că această rezoluţie contribuie la găsirea acestui răspuns. Aşadar, salut poziţia clară care susţine că stoparea pierderii biodiversităţii constituie obiectivul minim absolut ce trebuie atins până în 2020. Sunt necesare diferite măsuri pentru îndeplinirea acestuia, iar rezoluţia menţionează unele dintre acestea, dintre care aş sublinia o mai intensă cooperare transfrontalieră şi valorificarea biodiversităţii, nu în ultimul rând din punct de vedere ecologic şi biologic. În această privinţă, aş dori, în primul rând, să subliniez importanţa biodiversităţii şi flexibilitatea ecosistemelor în privinţa reducerii efectelor schimbărilor climatice şi a adaptării lor la acestea. În al doilea rând, cred că este important ca prin această rezoluţie să se recunoască faptul că dezvoltarea economică durabilă şi conservarea naturii nu trebuie să fie privite separat. Cred. de asemenea, că este important ca dezvoltarea infrastructurii de mediu să îşi demonstreze capacitatea de a crea locuri de muncă.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, Uniunea Europeană beneficiază de resurse naturale imense de zone împădurite, specii de copaci, animale terestre şi marine, care se dezvoltă într-o gamă largă de condiţii climatice şi sunt obstrucţionate de forme de comportament care nu sunt întotdeauna potrivite. Din fericire, cu ceva vreme în urmă s-au stabilit anumite limite, iar efectele factorilor care împiedică conservarea acestei enorme bogăţii au fost reduse.

Totuşi, merită să ţinem cont de faptul că biodiversitatea constituie un mecanism ideal de control reciproc între componentele animale, vegetale şi minerale ale naturii. Ea permite conservarea echilibrelor care facilitează varietatea hranei, previne anumite catastrofe naturale şi ajută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi a efectului de seră. Sunt pentru aprobarea acestui raport, deoarece el este un prim pas dincolo de declaraţiile de principii care, normal, sunt aproape unanim acceptate, în direcţia unor acţiuni concrete pentru protejarea biodiversităţii.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Cifrele privind tendinţele legate de biodiversitate sunt extrem de îngrijorătoare. De acum şi până în 2050, rata de extincţie a speciilor ar putea creşte de zece ori. În Europa, 42 % dintre mamifere, 43 % dintre păsări, 45 % din speciile de fluturi, 30 % dintre amfibieni, 45 % dintre reptile şi 52 % din speciile de peşti de apă dulce sunt ameninţate cu dispariţia. Această situaţie este inacceptabilă, nu numai din punct de vedere etic, ci şi dintr-unul ecologic şi economic. Iată de ce Comisia Europeană trebuie să asigure o mai bună integrare a biodiversităţii în diferite domenii ale activităţii sale, în special în agricultură, politica regională, industrie, cooperarea pentru dezvoltare şi cercetare şi inovare. Uniunea trebuie, de asemenea, să urmărească întărirea eforturilor internaţionale pentru stoparea pierderii biodiversităţii şi astfel să ajute la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului până în 2015. Parlamentul European a aprobat acest raport aproape în unanimitate şi va trebui să acţioneze în consecinţă atunci când vom dezbate reforma politicii agricole comune, politica privind pescuitul sau noua perspectivă financiară.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Stoparea pierderii biodiversităţii nu este doar parte din datoria noastră etică, deoarece noţiunea de bună gestionare ne solicită să păstrăm planeta în starea în care să poată satisface generaţiile viitoare, ci este şi o reacţie faţă de realităţile ecologice şi economice. Studii recente au demonstrat că pierderea biodiversităţii atrage după sine, la ora actuală, costuri financiare de circa 50 de miliarde euro pe an (sau ceva mai puţin de 1 % din PIB-ul UE) şi că acestea ar putea ajunge la 14 000 miliarde sau 7 % din PIB-ul anual estimat, în 2050. Este esenţial ca UE să fie capabilă să joace un rol activ în deciziile luate la nivel global, privind viziunea şi obiectivele legate de biodiversitate după 2010. Aşadar, a fost necesară, aşa cum se arată în raportul votat astăzi, crearea unei viziuni şi a unor obiective în spiritul conservării şi al utilizării durabile a biodiversităţii în cadrul UE, chiar şi după 2010.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru raportul referitor la punerea în aplicare a legislaţiei comunitare privind conservarea biodiversităţii, deoarece sunt necesare măsuri ambiţioase, care să permită stoparea pierderii biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor, mai precis printr-o abordare care să armonizeze diferitele politici sectoriale ale UE şi să recunoască biodiversitatea ca element fundamental în atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Pentru a o cita pe dna raportor, pierderea biodiversităţii ne ameninţă rezervele de hrană, şansele de a desfăşura activităţi recreative şi turism, capacitatea de a gestiona schimbările climatice şi resursele de lemn, plantele medicinale şi energia. Aşadar, sunt de acord cu faptul că UE, privită ca o entitate, dar mai ales acele domenii acoperite de politici ale Uniunii trebuie să găsească o strategie durabilă pentru protejarea biodiversităţii şi susţinerea ecosistemelor. Consider că aceasta este deosebit de importantă în domeniul agriculturii şi pescuitului, motiv pentru care voi urmări îndeaproape mai ales reforma politicii comune din domeniul pescuitului şi pe aceea a politicii agricole comune, aflate în pregătire. Aceasta, deoarece conservarea adecvată şi durabilă a biodiversităţii, deşi esenţială şi de dorit, nu poate constitui o frână în calea sustenabilităţii şi a dezvoltării agriculturii şi a pescuitului.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat 2010 drept Anul biodiversităţii. Din păcate, UE nu îşi va atinge obiectivul privind biodiversitatea pentru 2010. Pierderea biodiversităţii continuă într-un ritm alarmant. S-a calculat că ritmul de pierdere se accelerează, riscând să ajungă la un nivel care, până în 2050, va fi de zece ori mai mare decât în prezent. În UE, 42 % dintre mamifere, 43 % dintre păsări, 45 % din speciile de fluturi, 30 % dintre amfibieni, 45 % dintre reptile şi 52 % din speciile de peşti de apă dulce sunt ameninţate cu dispariţia. În revizuirea intermediară referitoare la punerea în aplicare a Planului comun de acţiune privind biodiversitatea din 2008, Comisia a remarcat că 50 % dintre specii şi până la 80 % dintre habitatele a căror conservare reprezintă o problemă de interes european se află într-o stare de conservare jalnică. Această pierdere a biodiversităţii este inacceptabilă, nu numai din punct de vedere etic, ci şi din punct de vedere ecologic şi economic, deoarece astfel privăm generaţiile viitoare de şansa de a beneficia de o biodiversitate în perfectă stare. Politicile europene privind protejarea biodiversităţii trebuie coordonate şi integrate cu alte politici sectoriale, în special cu cele legate de activităţile agricole, forestiere şi de pescuit, dar şi cu politicile de prevenire a dezastrelor naturale, pentru asigurarea protejării biodiversităţii la cel mai înalt nivel.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport ne atrage clar atenţia asupra mai multor probleme semnificative: punerea incompletă în aplicare a legislaţiei, integrarea incompletă şi insuficientă a politicilor sectoriale, insuficienta cunoaştere ştiinţifică şi lacunele de cunoaştere, lipsa unei voinţe politice, finanţarea insuficientă şi lipsa instrumentelor eficiente menite să rezolve probleme specifice, cum ar fi problema speciilor alogene invazive.

În general, împărtăşim aceleaşi preocupări şi cerinţe stringente exprimate în raport. Considerăm drept pozitivă includerea în capitolele din raport a propunerilor pe care noi le-am făcut în timpul dezbaterii din Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, în special a celor referitoare la finanţare şi includerea biodiversităţii în politicile sectoriale specifice.

Totuşi, nu putem să nu subliniem şi să respingem categoric includerea în raport a menţiunii referitoare la posibile sisteme inovatoare de plăţi pentru serviciile ecosistemice, chiar dacă aceasta este inclusă doar ca o sugestie la care să reflectăm. Aceasta este o comercializare inacceptabilă a naturii. Pierderea biodiversităţii constituie una dintre consecinţele unui sistem - capitalismul - care se bazează pe exploatarea şi comercializarea naturii şi a resurselor sale, fără să ţină seama de capacitatea lor naturală de regenerare.

Nu va fi posibil să găsim o soluţie echitabilă şi eficientă la acestea şi la alte probleme de mediu în cadrul acestui sistem.

  Françoise Grossetête (PPE), în scris. – (FR) Am votat pentru acest raport din proprie iniţiativă, deoarece Uniunea Europeană trebuie să facă tot ce-i stă în puteri pentru a stopa pierderea biodiversităţii până în 2020 şi pentru a reface ecosistemele. Regret profund faptul că obiectivul stopării pierderii biodiversităţii până în 2010 nu a fost atins. Comisia Europeană trebuie să se asigure că biodiversitatea este mai bine integrată în celelalte domenii de activitate ale Uniunii, în special în activităţile agricole, forestiere, de pescuit, în politicile regionale şi de coeziune, în industrie, cooperarea pentru dezvoltare şi în cercetare şi inovare.

Cheltuielile publice nu ne vor permite, în sine, să atingem principalul obiectiv al Uniunii, motiv pentru care responsabilitatea comună trebuie să integreze şi acest aspect al biodiversităţii.

  Elie Hoarau (GUE/NGL), în scris. – (FR) 80 % din biodiversitatea Republicii Franceze se află în teritoriile sale de peste mări (regiunile ultraperiferice şi TTPM). Patruzeci şi doi la sută din teritoriul Insulei Réunion a fost, de curând, inclus de UNESCO în patrimoniul mondial. Toate acestea sunt motive obiective pentru ca Uniunea Europeană să aibă obligaţia de a face eforturi deosebite pentru protejarea biodiversităţii şi pentru ca acest potenţial real să fie promovat în regiunile cele mai îndepărtate şi în TTPM. Acum, regiunile ultraperiferice franceze şi TTPM europene nu sunt eligibile pentru programele Natura 2000 şi Life+. Trebuie să corectăm această problemă.

Iată de ce am propus deschiderea unei linii bugetare specifice în proiectul de buget pentru 2011. Această linie bugetară va acoperi iniţierea unui program specific, numit BEST, pentru regiunile ultraperiferice şi TTPM, în scopul protejării şi al promovării biodiversităţii. Acest program a fost promovat la finalul conferinţei din Réunion şi a fost susţinut de Consiliul European sub preşedinţia franceză. E timpul să transformăm această iniţiativă în realitate concretă.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Subiectul acestui raport este amplu, iar conservarea biodiversităţii afectează profund un mare număr de politici sectoriale. Natura multor probleme legate de mediu justifică intervenţia la nivelul UE. În egală măsură, multe probleme se gestionează mai bine la un nivel mai degrabă local şi trebuie respectat pe deplin principiul subsidiarităţii. Acest raport solicită acţiuni clare în mai multe domenii şi este important ca, atât Comisia, cât şi statele membre să ţină cont de acest lucru.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am fost de acord cu acest raport deoarece pierderea biodiversităţii constituie o ameninţare serioasă. Biodiversitatea, de o importanţă vitală pentru dezvoltarea echilibrată şi reducerea sărăciei, este esenţială pentru planeta noastră, pentru bunăstarea, supravieţuirea şi integritatea culturală a popoarelor. Totuşi, acum, din cauza acţiunilor oamenilor, biodiversitatea dispare într-un ritm fără precedent. Ar fi posibil să schimbăm această tendinţă dacă locuitorii din diferite zone geografice ar putea beneficia de conservarea biodiversităţii şi de folosirea echilibrată a acesteia. De notat că sectoarele sunt, de cele mai multe ori, cauza pierderii biodiversităţii, deoarece se acordă prea puţină atenţie aspectelor biodiversităţii în politica sectorială, inclusiv conservării resurselor naturale, agriculturii, pescuitului, politicilor regionale şi amenajării teritoriului, activităţilor forestiere, energiei şi transporturilor, turismului, dezvoltării şi cooperării economice. Stoparea pierderii biodiversităţii în Europa este extrem de importantă şi necesară. Diferite tipuri de politici naţionale, comunitare şi europene susţin atingerea acestui obiectiv. Multe dintre acestea au drept scop aplicarea unor măsuri speciale pentru protejarea principalelor specii şi habitate dar, pentru conservarea biodiversităţii, lucrul cel mai important este să se ţină seama de ceea ce este necesar pentru biodiversitate, prin proiectarea şi punerea în aplicare a politicilor în sectoarele respective. Mă bucur că obiectivul propus este stoparea pierderii biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice din UE până în 2020, pentru refacerea, pe cât posibil, a acestora şi creşterea contribuţiei UE în direcţia evitării pierderii biodiversităţii la nivel global.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) 2010 este Anul biodiversităţii. Prin raportul dnei de Lange, Parlamentul trage concluzii pozitive pentru conservarea biodiversităţii. Susţin acest raport orientat spre viitor, deoarece sunt convinsă că iniţiativele pentru conservarea biodiversităţii sunt esenţiale pentru evitarea, pe viitor, a conflictelor. Un mediu curat, biodiversitatea, protejarea solurilor fertile şi a corpurilor de apă nepoluată reprezintă cerinţele de bază pentru asigurarea sursei de hrană, chiar şi pentru generaţiile viitoare ale populaţiei globale. Totuşi, fără agricultori, biodiversitatea este de neconceput. Agricultura îşi aduce, deja, o contribuţie importantă la protejarea mediului şi a climei, de exemplu, prin depozitele de CO2 din soluri. Pentru menţinerea în atenţia publicului a acestui serviciu agricol sunt necesare, în viitor, o recunoaştere şi o susţinere corespunzătoare. Pe fondul acoperirii cu asfalt şi beton a unor suprafeţe tot mai mari din terenurile agricole, pentru şosele, construcţii şi instalaţii industriale, avem nevoie de măsuri care să protejeze agricultura pe întreg teritoriul Europei.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie, deoarece consider că lupta împotriva pierderii biodiversităţii şi a distrugerii continue a ecosistemelor, printr-o strategie de dezvoltare durabilă, trebuie să fie o piatră de temelie pentru activităţile legislative ale Uniunii Europene. Biodiversitatea este o resursă fundamentală pentru existenţa omului pe pământ şi pentru bunăstarea generaţiilor viitoare. Tocmai din acest motiv am votat în favoarea propunerii de rezoluţie.

În conformitate cu toate informaţiile pe care le avem la dispoziţie, dacă nu se vor adopta măsurile necesare pentru stoparea pierderii biodiversităţii cauzate de om, până în 2050, natura va fi fost sărăcită într-atât încât distrugerea va fi ireversibilă. UE şi-a stabilit, ca minim obiectiv, stoparea pierderii biodiversităţii înainte de anul 2020, prin intermediul unei strategii integrate cu strategiile de combatere a sărăciei şi a foametei şi de atenuare a schimbărilor climatice. Am solicitat, de asemenea, Comisiei să garanteze creşterea importanţei biodiversităţii în cadrul celorlalte politici ale UE.

Pe lângă programul LIFE, mai trebuie să identificăm noi instrumente de lucru, care să acţioneze în armonie cu alte politici specifice pentru domenii diferite, cum sunt activităţile de pescuit, din agricultură şi mediu, în general. În final, sunt total de acord cu punerea în aplicare a unei campanii ample de informare a cetăţenilor Uniunii Europene cu privire la acest subiect.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Ritmul şocant de pierdere a biodiversităţii din cauza acţiunilor oamenilor este îngrijorător. Biodiversitatea ar trebui considerată drept cel mai sigur barometru al stării mediului înconjurător. Aşadar, pe măsură ce UE se confruntă cu cifre tot mai alarmante ale pierderii biodiversităţii, prin care 42 % dintre mamifere, 43 % dintre păsări, 45 % din speciile de fluturi, 30 % dintre amfibieni, 45 % dintre reptile şi 52 % din speciile de peşti de apă dulce sunt ameninţate cu dispariţia, consider că legislaţia pusă în aplicare de curând este esenţială şi vitală pentru conservarea biodiversităţii şi chiar întărirea acesteia. Astfel se explică votul meu.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Susţin în totalitate opinia autorilor raportului, conform cărora păstrarea biodiversităţii nu este numai o obligaţie etică, ci are şi o valoare ecologică şi economică şi este profund semnificativă în direcţia ameliorării schimbărilor climatice. Cred că propunerile de modificare a programului Natura 2000 sunt exact ce ne trebuie.

Acest lucru este valabil, mai exact, pentru cei care subliniază importanţa creării unor ecosisteme rezistente, care să lupte împotriva pericolului şi să îndeplinească funcţii ecosistemice importante, şi nu numai pentru cei ce se axează pe protejarea habitatelor şi a speciilor incluse în program. Un alt lucru care trebuie bine înţeles este punctul de vedere al statelor membre care îşi propun proiecte de infrastructură de mare anvergură. Pentru moment, trebuie să găsim o cale de compromis între protecţia mediului şi dezvoltarea infrastructurii. Dezvoltarea nu trebuie să se producă în detrimentul naturii. Totuşi, natura nu trebuie să împiedice dezvoltarea.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Susţin raportul dnei de Lange, deoarece el se referă la un subiect delicat, important şi fundamental pentru supravieţuirea planetei noastre şi, deci, a generaţiilor viitoare. Necesitatea conservării biodiversităţii şi a evitării dispariţiei sale stă, de asemenea, la baza politicilor de adaptare la schimbările climatice şi a luptei globale împotriva foametei şi pentru susţinerea siguranţei alimentare.

Aşadar, Parlamentul trebuie, într-adevăr, să rezolve această problemă, mai ales ţinând cont de incapacitatea sa de a îndeplini obiectivul pentru 2010, acela de a stopa pierderea biodiversităţii, care acum a fost prelungit până în 2020, în conformitate cu orientările Consiliului şi ale Comisiei. Sunt de acord cu avertismentul transmis de raportoare tuturor instituţiilor, inclusiv statelor membre, care sunt chemate să joace un rol decisiv în introducerea unor politici locale serioase pentru punerea în aplicare a orientărilor UE.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Salut cu entuziasm acest raport referitor la punerea în aplicare a legislaţiei comunitare privind conservarea biodiversităţii. Este rezultatul faptului că noi toţi recunoaştem importanţa acesteia în domeniul mediului, în cel economic şi cel social şi în sectoare diferite, ca agricultura, pescuitul şi turismul, aceeaşi importanţă fiind subliniată şi în raport.

Astăzi, doresc să subliniez o altă problemă care, deşi nu a fost omisă din dezbatere, nu a fost privită cu suficientă atenţie. Mă refer la valoarea intrinsecă a biodiversităţii şi la datoria morală pe care o avem, de a o proteja şi apăra. Oamenii sunt cei care, prin puterea extraordinară pe care o au asupra biodiversităţii, au cea mai mare responsabilitate în păstrarea acesteia şi în transmiterea acestei moşteniri pe care au primit-o, la rândul lor, în grijă, astfel încât viitoarele generaţii să se bucure şi să aibă grijă de ea. Astfel, UE îşi îndeplineşte obligaţiile prin crearea unor legi pentru conservarea biodiversităţii. Această chestiune merită, fără îndoială, tot sprijinul meu.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Pierderea biodiversităţii continuă într-un ritm alarmant: în întreaga lume, rata de dispariţie a speciilor pe glob este cu mult mai ridicată decât rata naturală de bază. Comisia a declarat că 50 % dintre specii şi până la 80 % dintre habitatele de interes pentru conservare din Europa sunt pe cale de dispariţie.

Scopul stopării pierderii biodiversităţii este foarte important în contextul schimbărilor climatice, dacă ţinem cont de faptul că ecosistemele terestre şi marine absorb aproximativ jumătate din emisiile de CO2 antropogen. Din nefericire, în opinia mea, iniţiativele şi convenţiile europene al căror scop este stoparea pierderii biodiversităţii nu au obţinut rezultate deosebite, iar locuitorii Europei nu par să fie suficient de bine informaţi despre acest subiect.

În acest an s-au propus iniţiative noi, cu scopul de a stopa degradarea ecosistemelor, iar Comisia a prezentat patru opţiuni de politici, între care se află şi restaurarea biodiversităţii la nivel global. Până la sfârşitul lui 2010 sper să vedem publicată o propunere pentru o nouă strategie a UE în sprijinul biodiversităţii, în care să fie incluse şi unele propuneri legislative. În concluziile sale din 15 martie, Consiliul European pentru Mediu a convenit asupra unui nou obiectiv principal, acela de stopare a degradării ecosistemelor din UE până în 2020.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Anul 2010 este declarat Anul biodiversităţii, la nivel mondial. Biodiversitatea reprezintă capitalul natural al lumii fiind esenţială pentru existenţa vieţii umane pe pământ şi pentru bunăstarea societăţilor, atât în mod direct, cât şi indirect, prin intermediul serviciilor ecosistemice pe care le oferă. Subliniez importanţa conservării biodiversităţii în punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020, nu numai datorită potenţialului de creare de locuri de muncă, ci şi datorită contribuţiei aduse la utilizarea eficientă şi durabilă a resurselor naturale. Mă îngrijorează eşecul în realizarea obiectivului global de reducere a ritmului de pierdere a biodiversităţii până în anul 2010, astfel cum a fost acesta stabilit în cadrul Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă din 2002 şi pentru atingerea obiectivului pentru 2015 de a reduce sărăcia şi foametea şi de a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea omului, conform Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Consider că cel mai important motiv al lipsei de acţiune a cetăţenilor europeni în combaterea pierderii biodiversităţii îl reprezintă lipsa de cunoştinţe ale acestora, aşa cum arăta un studiu recent al Eurobarometrului: doar 38 % dintre europeni sunt familiarizaţi cu termenul de „biodiversitate”, în timp ce 28 % cunosc cuvântul, dar nu şi înţelesul acestuia, iar 17 % cred că scăderea biodiversităţii îi afectează deja.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Activităţile umane sunt cauza reducerii biodiversităţii într-un ritm extrem de alert. În Europa, aproape jumătate dintre mamifere sunt ameninţate cu dispariţia, iar situaţia este similară pentru păsări. Dacă această tendinţă continuă în ritmul constatat în ultimele decenii, ea va lăsa în urmă un ecosistem natural ireversibil distrus. Deoarece sunt profund preocupat de situaţia existentă şi cum agenda politică internaţională nu are în vedere lupta împotriva reducerii biodiversităţii cu gradul de urgenţă care ar fi necesar, susţin raportul prezentat de colega mea, deputat european, dna de Lange. Raportul propune câteva idei pentru intensificarea luptei împotriva pierderii biodiversităţii în Europa şi solicită introducerea unor politici specifice pentru susţinerea investiţiilor - din sectorul public, dar şi din cel privat - care au un impact pozitiv asupra biodiversităţii, în timp ce acelea care o afectează trebuie descurajate. Pentru a fi cu adevărat eficientă, este limpede că această luptă din partea UE trebuie însoţită de acţiuni internaţionale şi este obligatoriu ca atât Comisia cât şi statele membre să susţină integrarea protejării biodiversităţii în acţiunile ce se desfăşoară la nivel global, cum ar fi Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (FR) Uniunea trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru jalnicul eşec al strategiei din 2010 pentru combaterea pierderii biodiversităţii. De acum înainte stă în puterea factorilor de decizie să nu repete aceleaşi greşeli de acum şi până în 2020, să treacă dincolo de declaraţiile de intenţii şi să acţioneze. Iată de ce Parlamentul solicită, mai exact, punerea urgentă în aplicare a unui număr de trei măsuri-cheie: adoptarea unei abordări integrate în toate politicile sectoriale (agricultură, pescuit, transport, industrie etc.), oprirea încălcărilor legislaţiei europene de mediu de către statele membre şi alocarea a 0,3 % din PIB pentru măsuri care au drept scop protejarea biodiversităţii.

Votul Parlamentului pe acest raport este un început excelent. Rămâne ca atât Consiliul cât şi Comisia să îl adopte şi să asigure, fără mare zarvă, deblocarea Directivei-cadru privind solurile, asigurarea finanţării adecvate pentru gestionarea siturilor Natura 2000 şi punerea în aplicare a ecocondiţionalităţii în cazul ajutoarelor de stat. Să nu ascundem faptul că încă mai există blocaje din cauza faptului că succesul unei strategii desemnate să stopeze pierderea biodiversităţii implică revizuirea în profunzime a modelului nostru de dezvoltare economică.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am susţinut cu tărie propunerea de rezoluţie privind biodiversitatea şi diversitatea speciilor de plante şi animale, deoarece ea va da un imbold liderilor guvernamentali pentru a trece la acţiune. 2010 este Anul biodiversităţii. În ultimii 40 de ani, biodiversitatea a scăzut cu o treime. Aproape jumătate dintre toate mamiferele şi păsările sunt ameninţate de dispariţie. Parlamentul European doreşte ca declinul biodiversităţii să fie oprit până în 2020.

Din acest motiv, de acum înainte, trebuie să verificăm efectul tuturor subvenţiilor şi politicilor asupra biodiversităţii, astfel încât finanţările să fie îndreptate spre măsuri care vor avea un impact pozitiv asupra mediului. Cea de a 10-a conferinţă a Convenţiei privind diversitatea biologică va avea loc la jumătatea lunii octombrie. Problema este că miniştrii mediului din statele europene vor decide asupra unei poziţii comune europene doar cu câteva zile înainte de începerea conferinţei. La mijlocul lunii martie 2010, când a avut loc conferinţa CITES, a fost evident că o consultare mai amplă, în prealabil, a fost cu adevărat necesară. Într-adevăr, stabilirea, de comun acord, a unei poziţii comune a UE cu patru zile înainte de începerea unei conferinţe se petrece prea târziu pentru realizarea unei alianţe solide a statelor care gândesc la fel. Problema biodiversităţii trebuie să se afle mult mai sus pe lista de priorităţi a Europei. Protejarea biodiversităţii trebuie integrată în politicile noastre pentru agricultură şi pescuit şi trebuie să avem la dispoziţie suficiente mijloace financiare pentru protejarea naturii.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Obligaţia de a proteja biodiversitatea resurselor noastre este una de ordin etic, date fiind ameninţarea tot mai mare la adresa ecosistemelor şi riscul producerii unor distrugeri ireversibile ale mediului. Îngrijorarea privind conservarea biodiversităţii are şi o puternică bază socială şi economică, deoarece dezvoltarea durabilă este legată de stabilitatea economică. Este, aşadar, esenţial ca acest obiectiv al protejării biodiversităţii să fie integrat în diferitele domenii de acţiune la nivel european, nu în ultimul rând în lupta împotriva schimbărilor climatice, în obiectivele strategiei Europa 2020 şi în obiectivul creării de locuri de muncă. Trebuie să avem la dispoziţie finanţarea necesară în acest scop.

Nu pot omite să menţionez rolul esenţial al pescuitului într-un stat cum este Portugalia, motiv pentru care susţin ideea că politica comună în domeniul pescuitului trebuie să faciliteze respectarea legislaţiei aplicabile pentru biodiversitate şi menite să confere sustenabilitate acestui sector. În alte domenii de activitate, cum ar fi agricultura, activităţile forestiere, turismul, cercetarea şi inovarea, care au un rol hotărâtor în regiunile ultraperiferice, potenţialul de creare de locuri de muncă al acesteia necesită dezvoltarea unei economii durabile şi o mai mare preocupare pentru problemele ecologice, prin politici orientate spre o folosire eficientă a resurselor şi spre o producţie şi un consum raţional.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Este regretabil că UE nu şi-a îndeplinit obiectivele de stopare a pierderii biodiversităţii până în 2010, deoarece protejarea biodiversităţii are o mare importanţă, din motive etice, ecologice dar şi economice.

Este o problemă care nu se poate baza doar pe cheltuieli publice, ci ar trebui, în acelaşi timp, să constituie o parte integrantă a strategiilor de responsabilitate corporativă din întreaga Europă, în vederea stopării oricărei distrugeri viitoare a ecosistemelor şi a refacerii lor, acolo unde acest lucru este posibil. Am susţinut propunerea de stopare a pierderii biodiversităţii până în 2020, în special datorită faptului că Tara Galilor, circumscripţia mea, are de oferit o mare diversitate de ecosisteme.

Cred, de asemenea, că îndeplinirea acestui obiectiv va permite UE să devină un lider mondial prin eforturile sale de a proteja şi conserva biodiversitatea noastră şi de a demonstra naţiunilor în curs de dezvoltare angajamentul nostru faţă de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului pentru 2015.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. – (FR) 2010 trebuia să fie anul în care Uniunea Europeană avea să se ocupe, în sfârşit, de biodiversitate. Trebuie spus că strategia sa în acest domeniu este un eşec jalnic, în ciuda angajamentelor pe care le-a făcut în mod repetat, mai ales începând cu 2001, de a rezolva problema ameninţării cu dispariţia a unui mare număr de specii.

Aşadar am susţinut raportul dnei de Lange, adoptat de Parlamentul European la 21 septembrie. Acesta condamnă rezultatele mediocre ale UE şi solicită Comisiei Europene şi statelor membre să treacă, în sfârşit, de la intenţii la acţiune.

Mai precis, a adoptat trei măsuri-cheie şi solicită, de urgenţă, punerea lor în aplicare: o abordare integrată a biodiversităţii în toate politicile sectoriale vizate (agricultură, pescuit, transport etc.), aplicarea şi respectarea legislaţiei de mediu comunitare de către statele membre şi creşterea finanţării pentru măsurile din această categorie, dincolo de cea asigurată prin instrumentul LIFE. Totuşi, la ora actuală, statele membre nu oferă o susţinere suficientă proiectelor LIFE.

Dincolo de toate acestea şi mai presus de orice, cetăţenii noştri trebuie să devină conştienţi de faptul că biodiversitatea este un subiect la ordinea zilei şi că riscuri grave ameninţă ecosistemele noastre. Numai 17 % dintre cetăţenii europeni sunt conştienţi că biodiversitatea trece printr-un grav declin.

Raport: João Ferreira (A7-0227/2010)

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) În această vară am primit nenumărate rapoarte de ştiri, care ne informau despre două dezastre ecologice care au lovit două ţări diferite, Rusia şi Pakistanul.

Este adevărat că acestea sunt dezastre naturale imprevizibile şi necontrolabile, însă este de asemenea adevărat că activităţile oamenilor ajută uneori la accentuarea situaţiilor care duc la declinul ecologic. Poluarea, ploile acide, poluarea industrială, alunecările de teren provocate de probleme asociate cu planificarea urbană şi cea regională, şi deşertificarea anumitor zone sunt doar câteva din consecinţele acţiunilor noastre.

Având în vedere că dezastrele naturale compromit ecosistemele şi biodiversitatea, afectând dezvoltarea durabilă şi punând coeziunea socială în pericol, diseminarea unor practici bune de prevenire şi atragerea atenţiei asupra contextului geografic, economic şi social local este esenţială.

Este de asemenea important să se realizeze în Europa cartări de risc şi de pericol, să se încurajeze utilizarea bunelor practici agricole şi industriale durabile şi să consolideze legăturile dintre diferitele sisteme de alertă rapidă. Cred, de asemenea, că este necesar să fie luată în calcul mobilizarea actualului Fond de solidaritate al UE într-un mod mai rapid şi mai flexibil şi să se simplifice în continuare reglementările administrative, astfel încât situaţiile de dezastru natural să poată fi gestionate cât mai repede posibil.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea raportului domnului Ferreira, care reprezintă o etapă importantă în gestionarea catastrofelor naturale pentru că reuneşte atât prevenirea acestora, cauzele şi factorii care sporesc vulnerabilitatea dezastrelor, cât şi crearea unui fond financiar comun la nivelul Uniunii. Ştim că e mai bine să previi decât să vindeci; de aceea consider că reducerea riscului de dezastre va ajuta la salvarea de vieţi.

De aceea am propus un amendament, care s-a bucurat de sprijin, prin care am solicitat stabilirea unor modalităţi de finanţare care să susţină acţiunile de prevenire a dezastrelor, de evaluare şi reducere a riscurilor înainte de producerea unui dezastru şi care să aibă în vedere microfinanţarea şi macroasigurarea categoriilor de persoane cu venituri mici.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Furtuna Xynthia, inundaţiile din Madeira, incendiile forestiere din Grecia – europenii sunt puşi în mod regulat la încercare de către dezastrele naturale cu consecinţe omeneşti şi economice nemăsurabile. Acest raport parlamentar din proprie iniţiativă ne aminteşte „că o abordare proactivă este mai eficientă şi mai puţin costisitoare decât o abordare bazată doar pe reacţia la dezastre” şi pune la dispoziţie o listă de acţiuni care trebuie întreprinse. Am votat acest raport deoarece cred că este foarte util şi deoarece Comisia Europeană ar trebui să se inspire din el cât mai repede posibil, în special referitor la prevenirea incendiilor forestiere. Pentru mine, următorul pas îl reprezintă acum stabilirea unei forţe de protecţie civilă europeană care să fie capabilă să ajute statele membre să facă faţă dezastrelor naturale însemnate.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui document. În ultimii ani statele membre UE au fost lovite de un număr considerabil de dezastre. De aceea trebuie să consolidăm importanţa prevenirii. Deoarece statele membre sunt în primul rând şi în cea mai mare parte responsabile pentru protecţia cetăţenilor lor şi pentru prevenirea dezastrelor, intensificarea cooperării în sectorul prevenirii este complet justificată, la fel ca îmbunătăţirea şi coordonarea eforturilor, sporirea solidarităţii şi asistenţa reciprocă. Sunt de acord cu propunerea documentului privind necesitatea de a crea un cadru financiar adecvat la nivelul UE pentru prevenirea dezastrelor naturale şi antropogene, care ar susţine şi conecta instrumentele existente, inclusiv pe cele din politica de coeziune, politica regională şi politica de dezvoltare. Este vital ca statele membre să-şi amelioreze capacitatea de cercetare şi dezvoltare (C&D) în domeniul prevenirii şi gestionării dezastrelor şi să-şi îmbunătăţească coordonarea şi cooperarea între statele membre în acest domeniu.

  George Becali (NI), în scris. − Acest raport e strâns legat de cel privind biodiversitatea şi evident că am votat în favoarea lui. Dezastrele au dimensiuni transfrontaliere, avem nevoie deci de o reţea europeană în cadrul căreia să coopereze autorităţile naţionale, regionale şi locale. Am susţinut prin vot ideea că Fondul de solidaritate trebuie revizuit. Am votat, de asemenea, pentru o metodologie comună de cartografiere a riscurilor şi pericolelor.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Cum cifrele demonstrează că numărul dezastrelor naturale a crescut vertiginos în ultimii ani, iar costul economic şi social al acestora este enorm, devine crucial ca statele membre să investească mai multă preocupare în cercetare şi dezvoltare, pentru prevenirea unor episoade similare în viitor şi reducerea numărului acestora. În acelaşi spirit, este necesar ca statele membre să instituie mecanisme concrete de coordonare şi cooperare. De aceea, este important ca, pe de o parte, să se consolideze sistemele de alertă rapidă ale statelor membre, să se stabilească şi să se întărească legăturile existente între diferitele sisteme de alertă rapidă dar să şi se studieze şi elaboreze măsuri de adaptare, atât la nivel rural, cât şi la nivel urban, cu privire la intensificarea apariţiei fenomenelor climatice extreme. Amploarea şi recurenţa dezastrelor sunt favorizate adesea de politici ce generează o relaţie necorespunzătoare între om şi mediul înconjurător.

Prevenirea unor astfel de dezastre trebuie să fie integrată în politicile sectoriale importante pentru promovarea unei ocupări echilibrate a teritoriului şi a unei dezvoltări economice în armonie cu natura. Este nevoie, la nivelul Uniunii, să se creeze un cadru financiar pentru prevenirea dezastrelor care să completeze instrumentele existente, inclusiv în cadrul politicilor comunitare.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) În decursul primilor şase ani de existenţă a Fondului de solidaritate al UE au existat 62 de cereri de ajutor financiar. Aproape o treime din acestea se refereau la dezastre naturale descrise ca „dezastre majore”.

Sunt încântat, de exemplu, de intervenţia Fondului de solidaritate în regiunea mea, Bretania, în urma furtunii Xynthia. Solidaritatea europeană este esenţială pentru gestionarea optimă a consecinţelor economice, sociale, ecologice şi umane a dezastrelor naturale.

Raportorul ne aminteşte că prevenirea dezastrelor trebuie să fie o prioritate pentru cooperarea între statele membre în acest domeniu. Astfel a fost înaintată o propunere de creare a unei reţele de autorităţi naţionale, regionale şi locale destinată schimbului de bune practici în materie de măsuri de prevenire. Mă alătur de asemenea raportorului care solicită stabilirea unui cadru financiar la nivelul UE, adecvat prevenirii dezastrelor naturale, în vederea consolidării şi coordonării instrumentelor actuale.

Politica de coeziune joacă un rol esenţial în prevenirea dezastrelor. Contribuie la reducerea disparităţilor dintre regiuni în acest domeniu, în particular perfecţionând capacităţile regiunilor care sunt expuse riscului.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Suntem martori ai puterii distrugătoare a dezastrelor naturale din ce în ce mai frecvent. Această rezoluţie pe care am votat-o evidenţiază diferite acţiuni importante. Dintre acestea aş sublinia cooperarea dintre statele membre privind partajarea cunoştinţelor practice ale gestionării dezastrelor, punând accentul mai ales pe prevenire. Agenţiile naţionale de investigaţii şi de dezvoltare ar trebui să deţină şi mecanisme de coordonare la acest nivel.

Salut, de asemenea, recunoaşterea caracteristicilor şi constrângerilor naturale ale regiunilor care sunt izolate, au o populaţie puţin numeroasă sau trec printr-un proces de depopulare, ale regiunilor muntoase şi care sunt amplasate de-a lungul graniţelor, precum şi ale regiunilor periferice sau ultraperiferice. De fapt, acestor regiuni ar trebui să li se acorde o atenţie deosebită.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) În ultimele decenii a avut loc o creştere abruptă a numărului şi severităţii dezastrelor naturale şi antropogene înregistrate în UE. Conform datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, tendinţa se referă la creşterea continuă a acestei vulnerabilităţi din cauza schimbării climei, de exemplu, a folosirii intensive a terenurilor şi a dezvoltării industriale şi urbane.

Există deja diferite instrumente ale UE care acoperă mai multe aspecte ale prevenirii. Aceste instrumente s-au dovedit a fi totuşi insuficiente, iar uneori nivelul punerii în aplicare a lăsat mult de dorit, punând sub semnul întrebării aplicarea, de către UE, a unei abordări cu adevărat strategice pentru prevenirea dezastrelor.

Deşi responsabilitatea de a-şi proteja populaţiile şi de a preveni dezastrele este în primul rând a statelor membre, acestea sunt fenomene care nu respectă graniţele naţionale şi care sunt transnaţionale în majoritatea cazurilor. De aceea este esenţial ca la nivelul UE să fie promovată o abordare eficientă, bazată pe solidaritate. Nu am nicio îndoială că o abordare proactivă va aduce rezultate mai eficiente şi mai puţin risipitoare decât o strategie de simplă reacţie la dezastre.

O atenţie deosebită trebuie acordată chestiunii creşterii migraţiilor forţate din regiuni care au fost afectate de degradarea mediului, caz în care acest tip de refugiaţi trebuie să beneficieze de protecţie şi ajutor pentru relocalizare.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. − Consider că necesitatea prezenţei reprezentanţilor din domeniul agricol în mecanismul de gestionare a dezastrelor pentru o evaluare şi remediere pliată pe realitatea din acest sector este necesară pentru o mai eficientă coordonare a resurselor existente, care să ducă la consolidarea politicii Uniunii Europene privind capacitatea de răspuns imediat.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Câte alte tragedii va trebui sa mai aibă loc după tsunami-ul din Oceanul Indian din 2004, cutremurul din Haiti din ianuarie 2010 şi furtuna Xynthia din februarie pentru a avea, în sfârşit, o abordare comunitară de prevenire a dezastrelor naturale? Dezastrele naturale şi antropogene devin din ce în ce mai frecvente, de aceea trebuie să ne asigurăm că măsurile naţionale sunt mai eficiente şi mai bine coordonate şi că măsurile europene sunt mai flexibile. La fel ca în cazul prevenirii, doresc să semnalez din nou că, din 2006, avem un raport elaborat de dl Barnier privind stabilirea unei forţe de reacţie rapidă pentru a răspunde la dezastrele naturale. Ce ne opreşte de la adoptarea sa?Ce ne opreşte de la utilizarea sa?

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Este clar că dezastrele naturale apar mai des în Europa în acest moment, cerând prevenire, reacţie şi soluţii coordonate la nivel european. Consider că complementaritatea nivelurilor de răspuns la aceste calamităţi trebuie să reprezinte o caracteristică esenţială a acestei coordonări. Consider, de asemenea, că este important să se evalueze Fondul de solidaritate şi să se revizuiască modul în care poate fi mobilizat, astfel încât să fie mai flexibil şi mai adaptabil la caracteristicile şi diferenţele dintre regiunile pentru care este destinat.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Din ce în ce mai multe dezastre naturale au afectat statele membre ale UE, pe multe dintre ele la scară largă. Trebuie să remarcăm faptul că de-a lungul primilor şase ani de existenţă a Fondului de solidaritate al UE, acesta a primit 62 de cereri de sprijin financiar din 21 de ţări diferite. Aceste dezastre naturale compromit biodiversitatea, afectează dezvoltarea durabilă şi pun coeziunea socială în pericol. Exodul de la ţară la oraş şi deşertificarea se numără printre cauzele acestor dezastre, iar aceste procese sunt sporite simultan de astfel de dezastre. Schimbarea climei va înrăutăţi şi mai mult dezastrele naturale. Soluţia acoperă prevenirea şi sprijinul pentru cele mai vulnerabile regiuni. Această prevenire trebuie să facă parte dintr-o logică a cooperării şi coordonării la nivel european, şi dintr-o consolidare a solidarităţii europene. De aceea susţin un cadru financiar adecvat pentru prevenirea dezastrelor. Acest cadru trebuie să consolideze şi să încurajeze legăturile dintre instrumentele actuale şi politica de coeziune, politica de dezvoltare rurală, politica regională, Fondul de solidaritate, al şaptelea program-cadru şi programele Life+. Următoarele perspective financiare trebuie să reflecte în mod clar acest obiectiv. Aş dori, de asemenea, să demonstrez că este nevoie să fie revizuite reglementările Fondului de solidaritate, adaptând criteriile de eligibilitate la caracteristicile fiecărei regiuni şi fiecărui dezastru.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Adoptarea acestui raport are o importanţă aparte într-un an în care mai multe ţări europene au fost copleşite de dezastre care au avut impacturi profunde asupra populaţiilor, teritoriilor, economiilor şi mediului lor. Acest fapt a contribuit la o înţelegere publică mai bună a importanţei prevenirii dezastrelor şi la o sensibilizare colectivă cu privire la importanţa consolidării ei. Am comparat experienţele recente generate de aceste dezastre cu o analiză a cauzelor şi consecinţelor lor, care reprezintă elemente importante ale acestui raport.

Am încercat să includem un spectru larg de orientări şi recomandări în acest raport, care pot fi aplicate la variate tipuri de dezastre. Semnalul indiscutabil dat de consensul larg în favoarea acestui raport în timpul discuţiei şi votării înseamnă că acum Comisia Europeană şi Consiliul trebuie să pună în practică măsurile propuse aici.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D), în scris. – Aş dori să îi mulţumesc deputatului în Parlamentul European, dl Ferreira, pentru iniţiativa sa de prezentare a unei propuneri de rezoluţie a Parlamentului European referitoare la această chestiune de o vastă relevanţă şi importanţă. În calitate de cetăţean polonez am văzut şi trecut prin experienţele traumatizante ale dezastrelor naturale - în special, ale inundaţiilor - asupra bunăstării generale a naţiunii mele. În continuare, în calitate de cetăţean european, recunosc importanţa unui mecanism de prevenire la nivel european, bazat pe solidaritate. Permiteţi-mi să profit de această ocazie pentru a sublinia că deţinem instrumente concrete care le obligă pe statele membre să dezvolte mecanisme de prevenire împotriva dezastrelor naturale - mai precis, Directiva privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii.

Exemplul recent al Poloniei ilustrează consecinţele aplicării necorespunzătoare a acestui act juridic. Dezastrele naturale nu fac vreo diferenţă între regiunile afectate şi nici eforturile de prevenire şi de răspuns nu ar trebui să o facă. Convingerea mea este că atunci când sunt în joc vieţile oamenilor, precum şi mediul, economia, şi siguranţa oricărei naţiuni sau regiuni, problema devine mai puţin una politică şi cu atât mai mult una morală. În acest sens aş dori să mă alătur colegilor mei şi să votez cu „da” această propunere de rezoluţie.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) Incendiile din Portugalia, inundaţiile din Saxonia, incendiile forestiere din Grecia, Xynthia din vestul Franţei - ultimii ani ne-au demonstrat cât de necesar este să avem o veritabilă strategie europeană în caz de dezastre naturale, şi cât de benefică ar fi aceasta: o strategie de prevenire, însă şi o strategie privind capacitatea de răspuns şi reacţie a Uniunii Europene în faţa unor astfel de dezastre. De aceea am votat cu hotărâre în favoarea acestui raport care solicită o abordare europeană a acestei probleme, o abordare la nivel comunitar, globală, coordonată şi echilibrată, în concordanţă cu principiul esenţial al solidarităţii europene. Sper sincer că Comisia va înainta rapid propuneri specifice care să consolideze cooperarea şi schimburile de practici între statele membre în acest domeniu, să permită o comunicare mai bună între autorităţile competente, să îmbunătăţească procedurile, să accelereze mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene şi, mai presus de toate, să garanteze includerea prevenirii dezastrelor în următoarea perspectivă financiară Uniunii Europene.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Raportul dlui Ferreira subliniază numeroasele potenţiale cauze ale dezastrelor, iar dintre acestea, poate cele mai grave pe termen lung sunt accidentele care implică materiale nucleare. Zone întinse ale UE încă suferă şi în ziua de astăzi de pe urma dezastrului de la Cernobâl şi nu cred că există nimic care să poată fi considerat energie nucleară sigură. Mai multe guverne din UE intenţionează să construiască noi centrale nucleare, sporind astfel şansele unor dezastre nucleare viitoare. Partidul meu şi guvernul scoţian îşi menţin cu hotărâre părerea că necesităţile noastre energetice trebuie să se bazeze pe alte tipuri de energie decât cea nucleară.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am fost de acord cu acest raport deoarece în ultimii ani statele membre ale UE au fost copleşite de mai multe dezastre care au avut un impact considerabil şi persistent asupra mediului şi economiei populaţiilor afectate. Pagubele sunt deseori greu de măsurat când este vorba de pierderea de vieţi omeneşti. Raportul subliniază necesitatea de a revizui regulamentul privind Fondul de solidaritate şi subliniază necesitatea de a crea un cadru financiar durabil pentru prevenirea dezastrelor, cu resurse financiare adecvate pentru prevenirea şi combaterea dezastrelor. Acest fapt ar consolida şi uni instrumentele existente, precum politica de coeziune, politica de dezvoltare rurală, politica regională, Fondul de solidaritate, al şaptelea program-cadru şi programele Life+. Raportul invită Comisia Europeană să analizeze posibilitatea propunerii unei reuniri mai sistematice a resurselor disponibile în vederea sporirii eficacităţii mecanismelor de prevenire din UE. Sunt încântat că în sfârşit se recunoaşte necesitatea de a crea un sistem public european de asigurări agricole. Comisia ar trebui să prezinte o propunere privind un sistem european public de asigurări, care să abordeze mai bine riscurile şi instabilitatea veniturilor agricultorilor cauzate de dezastrele naturale sau antropogene. Acest sistem ar trebui să ţintească mai departe decât modelul actual, pentru a evita proliferarea sistemelor diferite de asigurări din UE, care creează un dezechilibru enorm între veniturile agricultorilor. Consider că este imperios necesar să se asigure accesul agricultorilor din toate statele membre la un sistem minim de despăgubire pentru dezastrele naturale sau cele provocate de om.

  Alan Kelly (S&D), în scris. – Cadrul european de prevenire a dezastrelor ar fi de mare folos în prevenirea dezastrelor naturale şi antropogene. Sudul şi vestul Irlandei s-au confruntat cu multe dezastre anul trecut; această iniţiativă are o importanţă vitală. Salut atenţia acordată activităţilor de formare şi de sensibilizare şi planurile de consolidare a instrumentelor de alertă rapidă. Acest raport accentuează prevenirea, şi subliniază importanţa autorităţilor naţionale, regionale şi locale în ceea ce priveşte prevenirea. Deoarece acestea sunt autorităţile cele mai apropiate de acţiune atunci când au loc dezastre naturale şi antropogene şi astfel ar trebui să aibă un rol de pivot în prevenirea lor.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris. – (PT) Ţările noastre au fost asaltate de dezastre cu efecte devastatoare asupra comunităţilor şi ecosistemelor. Scala acestor dezastre se reflectă în apariţia tot mai frecventă a fenomenelor climatice extreme, fără a mai vorbi de eroarea umană în găsirea unui echilibru în amenajarea teritorială la nivel regional. Recunoscând importanţa decisivă a prevenirii de către UE, raportul se îndreaptă către direcţia cea bună. Acest fapt este valabil şi pentru insistenţa asupra necesităţii cooperării şi coordonării între statele membre.

Cu toate acestea, este important să consolidăm capacitatea Uniunii Europene pentru răspunsuri specifice, şi anume prin angajamentul de a folosi instrumente de prevenire şi combatere a dezastrelor la nivel european, care sunt legate de acelea ale statelor membre, precum şi strategii locale şi comunitare. Dacă dorim să obţinem cele mai bune rezultate prin cel mai inteligent mod de utilizare a resurselor, nu trebuie uitat niciun nivel de răspuns, iar răspunsurile trebuie să se completeze reciproc.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Raportul referitor la Comunicarea Comisiei: „O abordare comunitară în privinţa prevenirii dezastrelor naturale şi a celor provocate de om” merită să fie aprobat fără alte comentarii. Un schimb reciproc şi continuu de informaţii şi de bune practici ar determina cu siguranţă o îmbunătăţire a cunoştinţelor ştiinţifice şi ar ameliora capacitatea de intervenţie a tuturor.

Cooperarea transfrontalieră la mai multe niveluri, fie ele macroregionale sau regionale, ar spori eficienţa metodelor actuale de prevenire. Este de asemenea esenţial să se sublinieze importanţa activităţilor de voluntariat, iar din acest motiv cooperarea dintre statele membre trebuie intensificată.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Prevenirea dezastrelor naturale şi, prin extensie, a dezastrelor provocate de om, ar trebui să fie una dintre priorităţile UE, cu toate că nu este o sarcină uşoară. Din ce în ce mai mult se aduce argumentul că folosirea intensivă a solului, dezvoltarea industrială şi urbană necontrolată, exodul din zonele rurale, deşertificarea şi intensificarea apariţiei fenomenelor extreme, printre altele, sunt responsabile pentru sporirea vulnerabilităţii statelor membre la dezastre, atât naturale, cât şi antropogene. De aceea este important ca noi toţi să ne unim forţele pentru a combate factorii menţionaţi mai înainte pentru ca astfel de dezastre - care provoacă daune mari proprietăţilor şi sunt responsabile pentru pierderea de vieţi, care nu pot fi reparate - să nu se repete atât de frecvent.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – (LV) Am votat pentru această rezoluţie deoarece consider că problema prevenirii dezastrelor antropogene este foarte importantă. Este absolut esenţial să sporim nivelul de finanţare a programelor destinate conservării resurselor naturale din Europa. Pădurile, lacurile, râurile - toate acestea au devenit bunuri comerciale. Trebuie să elaborăm un cadru comun al UE pe lângă această rezoluţie şi să limităm această atitudine indiferentă a consumatorilor faţă de resursele naturale.

Am întâlnit un astfel de comportament în regiunea mea natală, Latgale, unde pădurile sunt distruse în mod barbar. Guvernul leton subminează proiectele UE ce au drept scop conservarea lacurilor şi râurilor. Legislaţia letonă permite eliminarea unor specii rare de peşti şi nimeni nu este răspunzător pentru aceasta. Am votat „pentru” în speranţa că acest semnal din partea UE va ajunge la guvernul leton.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Manifestarea din ce în ce mai frecventă a condiţiilor meteo extreme provoacă grave catastrofe naturale în cadrul UE, lovind dur în mod deosebit populaţia rurală. Este responsabilitatea statelor membre să aloce mai multe resurse pentru asistenţă în caz de dezastre şi pentru prevenirea dezastrelor.

Este important, mai ales, să se garanteze un sprijin rapid pentru victimele acestor catastrofe, inclusiv un ajutor financiar, când acestea au probleme. Soluţia ideală ar fi cooperarea între toate statele membre ale UE pentru a împărtăşi expertiza şi măsurile practice. M-am abţinut de la vot deoarece, după mine, raportul are o formulare prea generală şi nu specifică nicio acţiune reală care ar putea fi întreprinsă.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea acestui raport pentru că inundaţiile care au afectat aproape întreaga Europă în cursul primăverii şi verii acestui an - dar şi inundaţiile care afectează an de an unele state membre - au dovedit cât de importantă este prevenirea dezastrelor. De asemenea, am votat în favoarea raportului ca urmare a faptului că acesta alocă un rol central temei relaţiei între dezastrele naturale şi agricultură, propunând soluţii de fond la unele din problemele cu care ne confruntăm.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Statele membre ale Uniunii Europene au fost lovite în ultimii ani de dezastre naturale care au avut rezultate tragice. Acum câteva luni, Polonia şi alte ţări din Europa Centrală au devenit victimele unei inundaţii devastatoare. Nu trece nici măcar o lună fără ca mass-media să nu dea informaţii despre catastrofe care i-au lovit pe locuitorii Europei. Trebuie totuşi să facem efortul de a reflecta asupra măsurilor pe care ar trebui să le adoptăm pentru a fi capabili să prevenim dezastrele naturale.

Raportul arată în mod just că principala cauză a dezastrelor naturale este relaţia defectuoasă a omenirii cu mediul natural ce ne înconjoară. Susţin şi propunerea formulată în raport de a crea un cadru financiar corespunzător la nivelul Uniunii Europene pentru protecţia împotriva dezastrelor provocate de om. De asemenea, sunt de părere că propunerea de consolidare a cooperării între autorităţile naţionale, regionale şi locale în domeniul combaterii dezastrelor naturale este bine fondată.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat astăzi în plenul Parlamentului European în favoarea raportului referitor la prevenirea dezastrelor naturale şi a celor provocate de om în UE. Aceasta este o iniţiativă deosebit de importantă, care va parcurge un drum lung către prevenirea unor incidente precum incendiile forestiere, inundaţiile, incidentele meteorologice absurde şi accidentele tehnologice şi industriale. Obiectivul de bază este crearea un cadru financiar adecvat pentru prevenirea dezastrelor, care să fie integrat în perspectiva financiară pentru perioada 2014-2020 şi să se axeze pe furnizarea de sprijin pentru regiunile cele mai izolate şi cel mai puţin populate. Raportul încearcă în primul rând să creeze o politică echilibrată de dezvoltare rurală prin instituirea unui sistem public european de asigurări agricole, menit să prevină problemele provocate de existenţa unei multitudini de sisteme diferite de asigurări din UE. În acelaşi timp, agricultorii din toate statele membre trebuie să primească un minim de despăgubire pentru a fi capabili să repare pagubele provocate de astfel de dezastre.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Trebuie să avem în vedere că dezastrele tind să îi afecteze într-o mai mare măsură pe cei mai nevoiaşi, care nu au posibilitatea de a consacra resurse pentru protecţia lor şi a familiei sau bunurilor lor. Am votat acest raport deoarece este oportună şi necesară crearea, la nivelul UE, a unui cadru financiar corespunzător prevenirii dezastrelor naturale şi provocate de om, care să consolideze şi să articuleze instrumentele existente, inclusiv în domeniile politicii de coeziune, politicii regionale şi politicii de dezvoltare rurală, printre altele. Finanţarea UE ar trebui să prioritizeze o serie de măsuri de prevenire care vor trebui să fie implementate de statele membre pentru ca, în general, să se îndrepte situaţiile care favorizează riscurile, să se protejeze zonele locuite, să se controleze securitatea marilor infrastructuri şi să se elaboreze/revizuiască reglementările privind siguranţa în construcţii şi utilizarea terenurilor

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Ţările noastre au fost copleşite de dezastre cu efecte devastatoare asupra comunităţilor şi ecosistemelor. Scala acestor dezastre se reflectă în apariţia tot mai frecventă a fenomenelor climatice extreme, fără a mai vorbi de eroarea umană în găsirea unui echilibru în amenajarea teritorială la nivel regional. Recunoscând importanţa decisivă a prevenirii de către UE, raportul se îndreaptă către direcţia cea bună. Acest fapt este valabil şi pentru insistenţa asupra necesităţii cooperării şi coordonării între statele membre.

Cu toate acestea, este important să consolidăm capacitatea Uniunii Europene pentru răspunsuri specifice, şi anume prin angajamentul de a folosi instrumente de prevenire şi combatere a dezastrelor la nivel european, care sunt legate de acelea ale statelor membre, precum şi strategii locale şi comunitare. Dacă dorim să obţinem cele mai bune rezultate prin cel mai inteligent mod de utilizare a resurselor, nu trebuie uitat niciun nivel de răspuns, iar răspunsurile trebuie să se completeze reciproc.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) În ultimii ani, statele membre ale Uniunii Europene au devenit victimele unui număr considerabil de dezastre naturale sau provocate de om: incendii, furtuni, inundaţii, secete, şi aşa mai departe. Costurile umane, economice şi sociale ale acestor dezastre, care de cele mai multe ori s-au extins dincolo de graniţele naţionale, sunt dramatice. Deoarece cred că este esenţial să alegem o abordare europeană de prevenire a unor astfel de dezastre, susţin raportul colegului meu, dl Ferreira. Concomitent cu intensificarea cooperării între statele membre şi reunirea resursele lor în vederea sporirii eficacităţii mecanismelor de prevenire din UE, trebuie de asemenea să ne asigurăm că se va ţine mai bine seama de prevenirea unor astfel de dezastre, într-un mod transversal, în diversele politici ale UE. Pe lângă acestea, trebuie să promovăm o coordonare şi o cooperare mai bună între statele membre în materie de cercetare şi dezvoltare cu privire la prevenirea dezastrelor naturale şi antropogene.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Noi, cei din Grupul Verzilor, am susţinut acest raport, deoarece consemnează că dezastrele naturale şi antropogene ar putea avea consecinţe foarte serioase pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor şi a statelor membre şi subliniază faptul că prevenirea dezastrelor urmăreşte în primul rând să protejeze vieţile oamenilor, siguranţa şi integritatea fizică a indivizilor, drepturile fundamentale ale omului, mediul, infrastructurile economice şi sociale, inclusiv utilităţile de bază, locuinţele, comunicaţiile, transportul şi patrimoniul cultural. Acesta subliniază că o abordare proactivă este mai eficientă şi mai puţin costisitoare decât o abordare bazată doar pe reacţia la dezastre, considerând că o bună cunoaştere a contextului geografic, economic şi social este fundamentală pentru prevenirea dezastrelor naturale şi antropogene.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Lăsând deoparte faptul că statele membre sunt primii şi principalii responsabili în ceea ce priveşte protecţia cetăţenilor lor şi prevenirea dezastrelor, sunt de acord cu abordarea raportorului care face apel la o coordonare şi o cooperare mai strânsă între autorităţile locale, regionale şi naţionale conform principiului subsidiarităţii.

O abordare comunitară ar trebui să includă, drept preocupare centrală, reducerea disparităţilor existente în acest domeniu între regiunile şi statele membre. Este de asemenea esenţial să se ia în considerare prevenirea dintr-o perspectivă transversală, incluzând diferitele politici ale Uniunii, dar şi introducerea unui plan financiar adecvat.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – – (PL) Susţin rezoluţia referitoare la Comunicarea Comisiei: „O abordare comunitară în privinţa prevenirii dezastrelor naturale şi a celor provocate de om”. În acest an, în Europa am avut parte de îngheţuri foarte severe, de inundaţii, de valuri de căldură tropicală şi de tornade. Milioane de europeni au suferit. Evenimente similare se vor petrece şi în viitor. În faţa acestei intensificări a dezastrelor, cooperarea opţională între statele membre şi ajutorul temporar al UE în prevenirea, reacţia la dezastre şi aplanarea efectelor acestora nu mai este de mult suficientă. Avem nevoie de o strategie globală pentru întreaga Uniune Europeană, prin care să se instituie un protocol de măsuri armonizate pentru anumite tipuri de dezastru natural, mai ales pentru cele care apar des (incendiile forestiere, inundaţiile şi seceta).

Solidaritatea între ţări este esenţială, şi ar trebui acordată atenţie deosebită regiunilor care sunt mai puţin privilegiate în ceea ce priveşte aşezarea geografică, densitatea populaţiei şi condiţiile economice şi sociale. Strategia trebuie să se reflecte în noul cadru financiar pentru perioada 2014-2020. În acest context este important să se combine instrumentele de asistenţă existente, precum politica de coeziune, politica de dezvoltare rurală, politica regională, Fondul de solidaritate, al 7-lea program-cadru şi programele Life+. Potrivit rezoluţiilor precedente ale Parlamentului European, ar trebui luată în considerare crearea unui observator european al secetei şi elaborarea unei iniţiative speciale în domeniul protecţiei pădurilor şi al prevenirii incendiilor. De asemenea îmi reiterez apelul către Parlament şi Comisie de a elabora imediat o nouă propunere privind o mai mare simplificare a normelor administrative şi creşterea flexibilităţii Fondului de solidaritate al Uniunii Europene.

  Rui Tavares (GUE/NGL), în scris. – (PT) Ţările noastre au fost copleşite de dezastre cu efecte devastatoare asupra comunităţilor şi ecosistemelor. Scala acestor dezastre se reflectă în apariţia tot mai frecventă a fenomenelor climatice extreme, fără a mai vorbi de eroarea umană în găsirea unui echilibru în amenajarea teritorială la nivel regional.

Recunoscând importanţa decisivă a prevenirii de către UE, raportul se îndreaptă către direcţia cea bună. Acest fapt este valabil şi pentru insistenţa asupra necesităţii cooperării şi coordonării între statele membre.

Cu toate acestea, este important să consolidăm capacitatea Uniunii Europene pentru răspunsuri specifice, şi anume prin angajamentul de a folosi instrumente de prevenire şi combatere a dezastrelor la nivel european, care sunt legate de acelea ale statelor membre, precum şi strategii locale şi comunitare. Dacă dorim să obţinem cele mai bune rezultate prin cel mai inteligent mod de utilizare a resurselor, nu trebuie uitat niciun nivel de răspuns, iar răspunsurile trebuie să se completeze reciproc.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Dacă este adevărat că fiecare stat membru în parte este principalul responsabil pentru prevenirea şi gestionarea dezastrelor naturale, atunci cred că instituţiile europene ar trebui să încurajeze cooperarea între statele membre prin sistematizarea şi optimizarea resurselor disponibile, precum şi prin eficientizarea complementarităţii acţiunilor întreprinse atât la nivelul UE, cât şi la nivel regional.

Această strategie ar trebui să aibă drept obiectiv reducerea inegalităţilor dintre regiuni în privinţa capacităţii lor de protejare a propriilor populaţii şi investiţii în cercetare, prevenire, anticipare şi rezolvare a acestor fenomene, acordând o atenţie deosebită regiunilor ultraperiferice. În cazul unui dezastru, constrângerile naturale ale acestor regiuni, care se confruntă deseori cu o combinaţie de riscuri, ca în cazul Madeirei, ar trebui să permită utilizarea diferitelor instrumente financiare disponibile în cadrul politicii de coeziune, iar condiţiile de activare a acestor instrumente ar trebui să devină mai flexibile.

Îmi este clar că Fondul de solidaritate ar trebui revizuit pentru ca mobilizarea lui să fie cât mai rapidă, iar criteriile sale de eligibilitate să fie mai flexibile. Acest raport, pe care îl susţin, reflectă aceste preocupări. Aş dori să reamintesc victimele gravului dezastru natural care a avut loc în Madeira în februarie 2010, precum şi membrii familiilor lor, şi să reiterez urgenţa de a activa Fondul de solidaritate pentru lucrările de reconstrucţie din Madeira.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. − Am votat pentru propunerea de rezoluţie a Parlamentului European referitoare la o abordare comunitară în privinţa prevenirii dezastrelor naturale şi a celor provocate de om deoarece consider vitală acţiunea UE în acest domeniu. Investiţiile în măsurile de prevenire a dezastrelor sunt necesare, deoarece costurile măsurilor preventive sunt, în general, mult mai mici faţă de cele ale măsurilor de redresare.

Având în vedere dimensiunea transnaţională a dezastrelor, spre exemplu inundaţiile din 2002, incendiile forestiere din 2007, inundaţiile din vara acestui an, avem nevoie de un set eficient de instrumente pentru prevenire, intervenţii şi acţiuni de diminuare a efectelor dezastrelor. Măsurilor concrete prevăzute de Comisie vizează identificarea zonelor de risc, renaturalizarea cursurilor de apă, reabilitarea şi protecţia bazinelor hidrografice, a zonelor umede şi a ecosistemelor conexe, curăţarea şi reamenajarea pădurilor, reîmpădurirea, şi intervenţiile de protecţie şi apărare a litoralului, prevenirea si atenuarea efectelor cutremurelor şi un inventar de bune practici în vederea facilitării schimbului de informaţii între părţile interesate.

Un pas important în ameliorarea eficacităţii instrumentelor de politică existente în materie de prevenire a dezastrelor trebuie să fie creşterea flexibilităţii procedurilor şi a accelerării accesării Fondului de solidaritate al UE, astfel încât sumele solicitate să ajungă cât mai repede la cei afectaţi.

Raport: Eleni Theocharous (A7-0192/2010)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea acestui raport. Consider că trebuie să se pună mai mare accent pe sistemele de protecţie socială pentru a preveni sărăcia şi pentru a aborda greutăţile sociale, contribuindu-se astfel la stabilizarea economiei şi la menţinerea şi promovarea capacităţii de ocupare a forţei de muncă. Trebuie acordată prioritate acţiunilor menite să contribuie la îndeplinirea nevoilor sociale de bază şi la promovarea protecţiei copiilor şi a femeilor vulnerabile, grav afectate de criză, precum şi a tinerilor aflaţi în situaţii de risc, a lucrătorilor slab plătiţi, necalificaţi şi migranţi, a lucrătorilor din domeniul rural şi a persoanelor cu handicap.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Susţin cererea din raport ca toate ţările în curs de dezvoltare să fie asociate cu Agenda Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca decentă şi ca dreptul de a nu fi supus muncii forţate şi ca dreptul copiilor de a nu fi exploataţi prin muncă să fie aprobate fără excepţie.

Conform estimărilor, în întreaga lume există 218 de milioane de copii care lucrează. Dintre aceştia, 126 de milioane sunt angajaţi în munci periculoase. Sărăcia va fi reprezentată de toţii copiii care sunt excluşi de la sistemul educaţional şi puşi la muncă împotriva propriei lor voinţe. Trebuie puse în aplicare măsuri semnificative de combatere a exploatării prin muncă a copiilor, de creare de locuri de muncă pentru adulţi în locul exploatării copiilor şi de a permite copiilor să obţină o educaţie adevărată.

Comunitatea internaţională trebuie să se angajeze ca va depune toate eforturile pentru a elimina exploatarea prin muncă a copiilor prin aplicarea unor măsuri precise pentru respectarea acestui angajament.

Susţin, de asemenea, ceea ce spune raportul despre acoperirea nevoilor de bază ale oamenilor din ţările în curs de dezvoltare şi despre acordarea unei atenţii deosebite securităţii alimentare şi a accesului la apă potabilă.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris.. – – (LT) Sunt de acord cu acest raport. Pentru a reduce sărăcia în ţările în curs de dezvoltare este necesar nu doar să creăm locuri de muncă, ci să creăm noi locuri de muncă durabile. Pentru a realiza acest lucru este necesar să luăm măsuri de coordonare a politicii macroeconomice şi să ne concentrăm asupra productivităţii efective, a veniturilor şi a ocupării forţei de muncă. Întreprinderile mici şi mijlocii, mai ales în sectorul agricol, au nevoie de o susţinere financiară eficientă, precum furnizarea de microcredite, micro asigurări şi susţinere financiară publică. Comisia şi ţările donatoare ar trebui să analizeze posibilităţile existente în materie de surse suplimentare şi inovatoare de finanţare pentru dezvoltare şi să identifice altele noi pentru a le permite ţărilor în curs de dezvoltare să-şi diversifice propriile resurse de venituri şi să pună în aplicare programe eficiente, concrete şi operaţionale privind cheltuielile. În plus, trebuie să se pună mai mult accent pe una dintre cele mai mari probleme din ţările în curs de dezvoltare - combaterea exploatării prin muncă a copiilor şi acordarea posibilităţii ca toţi copiii să primească o educaţie primară. Acest fapt poate fi obţinut prin punerea în aplicare a dreptului de a nu fi supus muncii forţate.

  George Becali (NI), în scris. − Am susţinut şi votat acest raport. Tratatul UE include obligaţiile privind combaterea sărăciei. Ţările în curs de dezvoltare cunosc cele mai mari provocări sociale. Sunt de acord cu ideea ca guvernele să acorde prioritate protecţiei copiilor şi femeilor vulnerabile, lucrătorilor din mediul rural şi persoanelor cu handicap. Susţin prin votul meu şi nevoia ca bugetele ţărilor în curs de dezvoltare şi ajutorul UE pentru dezvoltare să aloce cel puţin 20% dintre cheltuieli sănătăţii şi educaţiei de bază.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru acest raport deoarece, prin intermediul său, Parlamentul European solicită reducerea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare unde foametea, malnutriţia şi excluderea de la accesul la hrană şi la servicii publice de bază afectează milioane de locuitori ai acestor ţări.

Cealaltă mare problemă cu care se confruntă ţările în curs de dezvoltare este că majoritatea locuitorilor lor nu beneficiază de o protecţie socială adecvată, cu toate că sistemele de protecţie socială s-au dovedit a fi instrumente puternice de reducere a sărăciei şi consolidare a coeziunii sociale.

Aş dori să subliniez problema exploatării prin muncă a copiilor deoarece reprezintă unul dintre obstacolele majore aflate în calea finalizării educaţiei primare universale şi a reducerii sărăciei şi împiedică creşterea sănătoasă şi educaţia necesară a acestor copii.

Din aceste motive sunt de acord cu solicitarea Parlamentului de promovare a ajutorului pentru educaţie şi punerea în aplicare a politicii privind exploatarea prin muncă a copiilor, prin consolidarea Grupului operativ global privind exploatarea prin muncă a copiilor şi educaţia acestora. Mai mult, este foarte important pentru comunitatea internaţională ca toate statele în cauză şi UE să se angajeze urgent în eforturile de eradicare a exploatării prin muncă a copiilor. Pe lângă acestea, toate strategiile de dezvoltare ar trebui să acorde atenţie deosebită celor mai vulnerabili şi marginalizaţi, mai ales femeilor, copiilor, persoanelor în vârstă şi persoanelor cu dizabilităţi.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Acum, când la New York are loc o reuniune la nivel înalt privind îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, iar Parlamentul European a adoptat acest raport referitor la reducerea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare, consider că este important să se pună accentul pe rolul pe care îl poate juca microcreditul în realizarea acestor obiective. Microcreditul presupune în general acordarea de împrumuturi de sume mici antreprenorilor care nu pot accesa împrumuturile bancare convenţionale. În ţările în curs de dezvoltare acesta ajută la exprimarea practică a unui număr mare de microproiecte economice care promovează crearea de bunăstare şi, în consecinţă, de dezvoltare. Finanţarea de bază a proiectelor ajută la crearea unei reţele economice în ţările în cauză şi la implicarea micilor jucători locali. Astfel, datorită microcreditului, aceşti jucători devin responsabili pentru propria lor dezvoltare şi dependenţa lor de ajutorul pentru dezvoltare convenţional se reduce. Afectând sectoare diverse, precum agricultura, micile meşteşuguri şi economia socială, microcreditul poate facilita astfel un impact tangibil asupra dezvoltării locale. Din aceste motive invit Comisia Europeană şi statele membre să ia în serios acest mijloc responsabil de ajutor de dezvoltare.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Pentru a răspunde la năpasta pe care o reprezintă sărăcia în ţările în curs de dezvoltare, aceste ţări necesită o situaţie economică adecvată. Acest raport consolidează importanţa debirocratizării proceselor, încurajând promovarea economisirii şi a accesului la credite, şi consolidând integrarea regională. Menţionează, de asemenea, necesitatea urgentă de a promova implicarea organizaţiilor societăţii civile în formularea şi monitorizarea politicii publice, consolidând rolul organizaţiilor reprezentative relevante şi întărind poziţia juridică şi socială a femeilor. Cred de asemenea că, aşa cum este menţionat în raport, politica de ocupare a forţei de muncă ar trebui să includă investiţii în „locuri de muncă ecologice” şi în industria ecologică, de exemplu prin dezvoltarea energiei regenerabile şi a eficienţei energetice. În plus, referitor la provocările cu care se confruntă ţările donatoare, raportul pune accentul pe simplificarea procedurilor de ajutor şi pe sursele inovatoare de finanţare. Consider acest lucru crucial.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Statisticile puse în circulaţie de către instituţiile competente cu privire la sărăcie şi malnutriţie sunt mult mai mult decât simple cifre. În spatele acestor procente şi valori absolute se află oameni care se luptă să o scoată la capăt sau care suferă de boli grave din cauza unui regim alimentar sărac sau de proastă calitate.

Promisiunea de a reduce sărăcia ar trebui să fie asumată cu cea mai mare responsabilitate şi nu poate fi redusă la o serie de sloganuri şi expresii absurde. Trebuie să studiem problemele cu atenţie şi să găsim soluţii care reconciliază interesele ţărilor mai puţin dezvoltate cu ţările dezvoltate; interesele societăţilor şi cele ale consumatorilor, industriaşilor şi fermierilor - şi ale tuturor categoriilor implicate. Cu siguranţă nu vom permite altora să zboare tăindu-ne propriile aripi, ci susţinând poverile în mod proporţional cu propriile noastre puteri şi abilităţi. De aceea este important să se prezinte bunele practici ale economiei de piaţă pentru a stimula mecanismele de creştere şi dezvoltare, în timp ce, totodată, să se prevadă stimulentele corecte şi formarea potrivită pentru a ieşi din capcana sărăciei.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Pentru prima data in istorie, foametea afectează un miliard de oameni. Numai in acest an, 64 de milioane de persoane s-au adăugat celor ce sufereau deja de sărăcie extrema. Aceasta realitate ne obliga sa ne concentram asupra creării de locuri de munca in tarile in curs de dezvoltare, aceasta fiind calea cea mai eficienta pentru a învinge sărăcia si excluziunea sociala. In acest sens, se impune un sprijin mai consistent pentru a susţine procesul educaţional si pentru a stopa exodul de lucrători calificaţi. Recenta criza a preturilor alimentelor a evidenţiat dramatismul insecurităţii alimentare din tarile sărace. Aşadar, agricultura are nevoie de o atenţie sporita, in condiţiile in care reprezintă singurul mijloc de subzistenta pentru cei mai mulţi din locuitorii statelor in curs de dezvoltare, 75% dintre aceştia fiind concentraţi in mediul rural.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Susţin acest raport care ne oferă o privire de ansamblu asupra principalelor provocări legate de crearea de locuri de muncă şi de reducerea sărăciei în cursa către realizarea la timp a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Reiterează apelul către statele membre ale UE de a-şi îndeplini angajamentele legate de asistenţă. În plus, acordă o deosebită atenţie conceptului de guvernanţă şi consolidării capacităţilor, în timp ce încearcă să promoveze o participare mai mare a părţilor interesate. Se acordă atenţie şi ideii de a oferi ajutor întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) din ţările în curs de dezvoltare prin instituirea unui transfer de infrastructură şi tehnologie. Este necesar nu doar pentru a genera locuri de muncă, ci şi pentru a crea locuri de muncă de calitate. Toate ţările în curs de dezvoltare ar trebui să participe la Agenda OIM privind munca decentă şi la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite privind nivelul minim de protecţie socială pentru a garanta standarde de muncă satisfăcătoare şi niveluri ridicate de protecţie socială cuprinzătoare, de care să beneficieze şi cele mai sărace şi marginalizate grupuri. Într-adevăr, trebuie pus un accent deosebit pe combaterea exploatării prin muncă a copiilor. Acest raport solicită un acces universal, liber şi neîngrădit la sistemele de educaţie, adică la educaţia primară şi superioară, precum şi la cea profesională, astfel încât membrii populaţiei locale să poată deveni lucrători cu înaltă calificare, deoarece fără educaţie copiii sunt condamnaţi la o viaţă în sărăcie, iar economia la stagnare.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Raportul votat astăzi subliniază importanţa aplicării, de către ţările în curs de dezvoltare, a standardelor internaţionale de muncă, stipulând necesitatea unei finanţări adecvate pentru microîntreprinderi, mai ales în sectorul agricol, lupta împotriva corupţiei şi trezirea interesului partenerilor sociali pentru dezvoltarea economică.

Stipulează, de asemenea, că educaţia ar trebui să fie accesibilă tuturor, deoarece dezvoltarea resurselor umane trebuie să facă parte din toate strategiile de dezvoltare şi este crucială pentru crearea de locuri de muncă. În ceea ce priveşte ţările donatoare, raportul solicită respectarea promisiunilor de a dona 0,7 % din PIB pentru ajutorul pentru dezvoltare până în 2015, precum şi coordonarea politicilor de dezvoltare dintre Comisie şi statele membre ale UE.

Aş dori să vă reamintesc faptul că, în 2005 Banca Mondială a estimat că 1,4 miliarde de oameni trăiau în condiţii extreme de sărăcie, adică cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi. Acest fapt se referă în primul rând la Africa Subsahariană (51 %), apoi la populaţia Asiei de Sud (40,3 %). În afară de aceasta, 2,5 miliarde de oameni trăiesc încă în ceea ce se numeşte sărăcie moderată, adică cu mai puţin de 2 dolari pe zi.

  Harlem Désir (S&D), în scris. – (FR) Ieri a avut loc deschiderea reuniunii la nivel înalt a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind punerea în aplicare a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Chiar dacă s-au făcut progrese, suntem departe de obiectivele stabilite pentru reducerea sărăciei până în 2015.

Pentru a le atinge, primul lucru imperativ este crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare, deoarece, conform unui recent raport comun al FMI şi OIM, există mai mult de 210 milioane de şomeri în lume în 2010, deoarece criza a provocat pierderea a 30 de milioane de locuri de muncă din 2008 încoace. OIM solicită ca ocuparea forţei de muncă să nu mai fie considerată un rezultat altor politici, ci un obiectiv primar şi pilon al strategiilor de creştere.

Dezvoltarea durabilă, sprijinirea locurilor de muncă şi a muncii decente necesită susţinerea diversificării economiei, respectarea standardelor OIM, un set de drepturi de protecţie socială pentru toţi, investirea în servicii publice şi abordarea necesităţilor de bază precum accesul la apă, la sănătate şi la securitatea alimentară. O ocupare mai mare a forţei de muncă va fi de asemenea o premisă obligatorie pentru stabilitatea şi consolidarea democraţiei. Aceasta este direcţia raportului elaborat de dna Theocharous.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece pledează pentru consolidarea poziţiei juridice şi sociale a femeilor, având obiectivul de a preveni discriminarea şi exploatarea potenţialului femeilor în scopul dezvoltării economice şi sociale în ţările în curs de dezvoltare. Promovarea egalităţii de gen în aceste state este de asemenea o investiţie în asigurarea succesului economic. Este de asemenea important să se asigure că educaţia de bază şi sănătatea publică formează în continuare baza politicilor de dezvoltare. Actuala criză economică nu poate justifica nicio reducere a ajutorului internaţional acordat acestor sectoare.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Este imposibil să tratezi acest subiect fără a menţiona faptul că Uniunea Europeană ocupă primul loc în ceea ce priveşte furnizarea de ajutor pentru ţările în curs de dezvoltare. În ciuda eforturilor deja întreprinse, trebuie să recunoaştem faptul că mai rămân multe de făcut în acest domeniu şi că sărăcia şi şomajul continuă într-un mod destul de evident să pricinuiască neajunsuri acestor ţări. După obţinerea independenţei, liderii multora dintre aceste state s-au angajat în retorici antieuropene. Astfel de argumente, bineînţeles, sunt depăşite în mare măsură în ziua de astăzi. Din păcate, informaţiile care ajung la noi cu privire la nivelurile corupţiei şi ale respectării drepturilor omului, libertăţilor şi protecţiei din ţările în curs de dezvoltare lasă mult de dorit.

Uniunea acţionează corect în vederea menţinerii nivelurilor de ajutor şi a luptei pentru adoptarea celor mai bune practici. Nu trebuie să îşi diminueze solicitările şi, cu siguranţă, nu trebuie să trateze cu aceia care profită de pe urma suferinţei altor oameni.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Pentru a combate sărăcia şi excluziunea socială trebuie să existe un angajament clar în direcţia dezvoltării depline a oamenilor şi în direcţia plasării relaţiilor economice şi de putere pe o bază morală. Ar trebui promovată o definiţie mai amplă a sărăciei, care include privarea, excluderea socială şi lipsa de participare, după cum se menţionează în documentul Organizaţiei Naţiunilor Unite „Regândirea sărăciei - Raport privind situaţia socială la nivel mondial 2010”. Guvernele ţărilor în curs de dezvoltare ar trebui să îşi diversifice economiile, urmând o cale adecvată de dezvoltare, facilitând înfiinţarea de societăţi - întreprinderi mici şi mijlocii în mod deosebit - şi combătând birocraţia şi corupţia. Donatorii şi ţările partenere ar trebui să se asigure că agricultura, în special micile exploataţii agricole, precum şi industriile agroalimentare ecologice mici şi mijlocii vor juca un rol mai important în agenda pentru dezvoltare. Acestea trebuie să se implice în educaţie şi formare profesională, în combaterea exploatării prin muncă a copiilor, precum şi în stabilirea unor standarde de muncă satisfăcătoare şi a unor niveluri ridicate de protecţie socială cuprinzătoare. Exploatarea prin muncă a copiilor reprezintă un obstacol în calea instituirii educaţiei primare universale şi a reducerii sărăciei. De aceea, coordonarea dintre agenţii şi alinierea activităţilor acestora în ceea ce priveşte ajutorul pentru educaţie şi politica privind exploatarea prin muncă a copiilor trebuie consolidate. Susţin, de asemenea, promovarea unor eforturi suplimentare pentru a garanta egalitatea de gen.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Versiunea finală a acestui raport conţine puncte pozitive şi negative care se contrazic reciproc.

Începe cu piciorul greşit subordonând creşterea economică puternică, durabilă la nevoile afacerilor. Motivul creşterii economice trebuie să fie oamenii. Lucrătorii sunt cei care creează bunăstare şi creştere economică, iar producţia trebuie să fie organizată pentru ei şi pentru a îndeplini nevoile sociale, şi nu de dragul profitului. Organizarea producţiei materiale mai degrabă de dragul profitului, decât pentru nevoile oamenilor generează sărăcie şi şomaj, de unde presupusul scop al acestui raport este de a combate acest lucru.

Putem găsi şi puncte pozitive, în special acolo unde raportul vorbeşte despre regândirea politicilor de privatizare în ceea ce priveşte utilităţile precum apa, canalizarea şi serviciile de interes general, sprijinul pentru serviciile publice şi nevoia de a elimina paradisurile fiscale.

În ceea ce ne priveşte, credem că obiectivul propus poate fi atins doar dacă relaţiile economice şi comerciale sunt restructurate, prin renunţarea imediată la neoliberalism, la acordurile comerciale de liberalizare stabilite în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi la acordurile de liber schimb aplicate deja sau aflate în curs de negociere; dacă datoriile externe şi serviciul datoriei ţărilor în curs de dezvoltare sunt anulate; şi dacă politicile de ajustare structurală impuse de instituţiile financiare internaţionale sunt anulate.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Printre multe puncte bune pe care le conţine acest raport privind ţările în curs de dezvoltare există şi solicitarea de a regândi politica de privatizare, în special în domenii precum apa şi canalizarea. Sunt de părere că o astfel de regândire se aplică la fel de mult lumii dezvoltate şi cred că serviciile de gestionare a apei sunt atât de importante încât ar trebui să le fie permis să existe pur şi simplu în folosul oamenilor şi nu pentru profitul privat.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am susţinut raportul deoarece reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă astăzi lumea şi sunt o premisă pentru dezvoltarea şi creşterea economică echilibrată, în special în ţările în curs de dezvoltare. Sunt încântat că se solicită regândirea politicilor de privatizare, mai ales în ceea ce priveşte utilităţile precum eliminarea şi gestionarea deşeurilor, apa şi termoficarea, întreţinerea proprietăţii şi alte servicii sociale importante. Furnizarea de servicii publice trebuie să se afle sub controlul strict al consiliilor sau guvernelor. Serviciile trebuie să fie egal accesibile şi de calitate egală pentru toată lumea, indiferent de venitul locuitorilor sau de dependenţa de grupuri sociale. Intensificarea ritmului de privatizare a instituţiilor ce furnizează servicii publice, ca de exemplu Vilnius, provoacă multă îngrijorare. Este uşor să distrugi serviciile existente şi infrastructura furnizorilor lor. Totuşi, ce se va întâmpla dacă o afacere încetează să furnizeze un serviciu specific sau dacă îl furnizează la un preţ foarte ridicat? Obiectivul principal al părţilor interesate este de a arăta că statul sau consiliul nu poate furniza servicii la fel de eficient ca societăţile private, iar apoi serviciile sunt privatizate. Cine poate afirma că nu am fost influenţaţi de acest fapt? Serviciile publice sunt prea sensibile şi prea importante pentru oameni pentru a fi plasate în mod nesăbuit în mâini private. Protejarea şi dezvoltarea unor astfel de servicii trebuie să fie o prioritate.

  Alan Kelly (S&D), în scris. – Acest raport subliniază provocările principale ale creării de locuri de muncă şi ale reducerii sărăciei în lumina crizei financiare. Îndeamnă statele membre ale UE să-şi onoreze angajamentele referitoare la furnizarea de ajutor aşa cum au fost convenite în temeiul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. În plus, încearcă să promoveze o participare mai mare a părţilor interesate la proprietatea funciară de dimensiuni mici şi se concentrează pe asistenţa acordată întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) din ţările în curs de dezvoltare prin stabilirea unui transfer de infrastructură şi tehnologie.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Uniunea Europeană este invitată să accelereze progresul combaterii globale a sărăciei şi foametei, deoarece există în jur de 1,4 miliarde de oameni care suferă de sărăcie extremă. Există multe cauze pentru aceasta. Faptul trist este că, din cauza condiţiilor politice, a nerespectării democraţiei şi a statului de drept şi a dezavantajelor geografice, ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu o limitare a acţiunilor pe care le-ar putea întreprinde pentru a profita ele însele de oportunităţi. Pentru ca ajutorul pentru dezvoltare să înregistreze un succes real, trebuie luate măsuri adecvate, având drept ţintă rădăcina problemei. Acest raport pune accentul pe cât de important este pentru ţările în curs de dezvoltare să îşi extindă sectorul de producţie şi să reducă birocraţia excesivă şi corupţia, să promoveze educaţia, să pună în aplicare standarde sociale şi de producţie internaţionale şi să furnizeze facilităţi financiare pentru microîntreprinderi, mai ales în sectorul agricol. Securitatea alimentară este vitală pentru o ţară şi pentru populaţia ei. Gradul la care o ţară îşi poate furniza propriile alimente îi sporeşte independenţa şi reduce potenţialul de conflict. Premisa de bază în acest sens este întreţinerea şi promovarea producţiei agricole şi a protecţiei solului şi apei.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Am votat favorabil acest raport întrucât consider că pentru a reduce sărăcia, este necesară nu numai promovarea ocupării forţei de muncă, ci şi crearea unor locuri de muncă de calitate. Întreprinderile mici si microîntreprinderile, în special în sectorul agricol, au nevoie de o finanţare adecvată precum microcreditele pentru a menţine locurile de muncă existente şi pentru a crea altele noi.

Susţin în acest sens solicitarea adresata Comisiei şi statelor membre pentru ca acestea să sporească sprijinul financiar public alocat întreprinderilor mici şi microîntreprinderilor, precum şi agricultorilor din ţările în curs de dezvoltare, în conformitate cu cerinţele Pactului global privind locurile de muncă al Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Sunt pentru raportul privind reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare, în particular în materie de stimulare a recunoaşterii contribuţiei economiei sociale (de ex. cooperativele) la crearea de locuri de muncă şi promovarea muncii decente în ţările în curs de dezvoltare, şi a includerii economiei sociale în programele de dezvoltare şi în strategiile de cooperare ale UE.

Este de asemenea important pentru ţările în curs de dezvoltare să participe la Agenda OIM privind munca decentă, pentru ca lucrătorii din aceste ţări să se poată bucura în sfârşit de standarde adecvate de muncă.

Trebuie să oprim urgent cursa absurdă a exploatării prin muncă a copiilor şi să promovăm în schimb educaţia ca fundaţie a viitorului noilor generaţii.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest raport este acceptabil. Cu toate că nu pune în discuţie liberalizarea comerţului şi se bazează pe OMC, un număr considerabil de măsuri propuse ar putea ameliora condiţiile de viaţă ale cetăţenilor din ţările sudice.

Promovarea sistemelor de protecţie socială, integrarea economiei sociale în acordurile de cooperare, apărarea calităţii sistemului de sănătate pentru toţi şi accesul gratuit pentru toţi la educaţia de primară, superioară şi profesională, apărarea accesului la apă potabilă şi stimulentele acordate de UE cu scopul de a respecta alegerile electorale ale oamenilor, se află printre multele puncte în favoarea acestui raport.

Apără chiar şi introducerea unor parlamente independente cu puteri legislative, bugetare şi de supraveghere reale. Aplicarea unor astfel de recomandări ar putea permite realizarea intenţiilor lăudabile ale acestui raport din proprie iniţiativă.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Deoarece UE reprezintă un spaţiu de solidaritate, există preocupări clare cu privire la sărăcie şi la crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare. Ştim cu toţii că acest obiectiv va fi realizat doar printr-o creştere solidă şi durabilă într-un mediu stabil. De aceea este necesar ca ţările în curs de dezvoltare să-şi diversifice economiile dezvoltându-şi sectoarele de procesare, încercând în acelaşi timp să reducă birocraţia excesivă, astfel încât să transforme întreprinderile mici şi mijlocii în motorul ocupării forţei de muncă şi al creşterii. Transferând cu succes aceste valori în ţările în curs de dezvoltare, UE va avea un rol decisiv în reducerea sărăciei şi în crearea de locuri de muncă în acele ţări. Astfel se explică votul meu.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – (LV) Trebuie să luăm parte la acest proces, al cărui obiectiv este de a instrui ţările în curs de dezvoltare să-şi creeze PIB-ul naţional pentru ele însele, încurajând astfel dezvoltarea economică a acestor ţări. Făcând acest lucru, vom putea opri migraţia către Europa a unor întregi grupuri etnice. Este important ca populaţiile ţărilor în curs de dezvoltare să înţeleagă că trebuie să îşi construiască propriile patrii şi să nu caute paradisul în Europa. Trebuie să ne ajutăm fraţii din ţările în curs de dezvoltare să înveţe cum să fie independenţi şi prosperi. Cred că ar trebui să împărtăşim cunoştinţele şi experienţa pe care le deţinem şi de aceea am votat pentru această rezoluţie.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Raportul Comisiei pentru dezvoltare referitor la reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare alege abordarea potrivită. Naţiunile industriale occidentale trebuie să aplice măsuri care permit ţărilor mai puţin dezvoltate să-şi aprovizioneze propriile necesităţi şi să-şi construiască propriile economii puternice. Capacitatea de a produce suficiente alimente pentru propria populaţie joacă un rol important în acest sens. De asemenea, aceste ţări trebuie să aibă posibilitatea de a-şi diversifice economiile, astfel încât să nu depindă de importuri.

Pentru a realiza acest lucru este nevoie mai ales de întreprinderi mici şi mijlocii, care vor crea noi locuri de muncă. Trebuie să privim critic şi, dacă este necesar, să eliminăm câteva dintre subvenţiile la export aplicate în UE, care susţin industria agricolă în Europa, dar care contribuie la distrugerea agriculturii în ţările în curs de dezvoltare. Paradisurile fiscale trebuie de asemenea abolite. În ciuda numărului mare de măsuri pozitive din acest raport, m-am abţinut de la vot deoarece aceste măsuri vor fi în mod evident neobligatorii când va fi vorba de stabilirea direcţiei adoptate de ajutorul pentru dezvoltare. Declaraţiile de intenţie nu duc la progrese, iar sume mari de bani din ajutoare vor continua să dispară din cauza corupţiei.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Cu privire la chestiunea reducerii sărăciei în ţările în curs de dezvoltare, Parlamentul European ar trebui să se axeze pe standardele sociale care afectează standardul de viaţă al oamenilor care trăiesc în aceste ţări. Este de obligaţia Uniunii Europene să combată fenomenul exploatării prin muncă a copiilor şi al muncii forţate. De asemenea, trebuie reamintit faptul agricultura reprezintă principalul mijloc de subzistenţă a milioane de oameni care trăiesc în ţările în curs de dezvoltare.

Întregul meu sprijin se îndreaptă către propunerea din raport de sprijinire a micilor exploataţii agricole. De aceea, merită să subliniez includerea în raport a solicitării privind respectarea tradiţiei de utilizare în comun a terenurilor agricole, care, de secole, le asigură oamenilor un standard de viaţă relativ bun.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Uniunea Europeană are prerogativa de a legifera şi de a se concentra asupra nevoilor şi solicitărilor propriului teritoriu, însă nu poate şi nu are voie să-şi uite responsabilităţile faţă de restul lumii, în special faţă de ţările în curs de dezvoltare.

Raportul dnei Theocharous stabileşte singur acest obiectiv: reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare sunt importante pentru oamenii din acele ţări, însă sunt importante şi pentru proprii noştri cetăţeni. În cele mai multe cazuri, sărăcia şi căutarea unui loc de muncă îi determină pe mii de oameni disperaţi să călătorească, în speranţa că vor găsi un viitor mai bun.

Din aceste motive, cred că o strategie având drept obiectiv crearea unor condiţii locale, in situ, ar trebui sprijinită, şi că reprezintă un bun pentru ţările receptoare şi pentru Uniunea Europeană care o susţine.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Subiectul acestui raport este presant şi de foarte mare actualitate, precum şi important şi strategic. Este de actualitate şi presant întrucât toată lumea ştie că ratele sărăciei au crescut la nivel global, iar acelaşi lucru este valabil despre discrepanţa dintre bogaţi şi săraci care a devenit mai mare. Este important şi strategic deoarece investiţia europeană în reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare joacă un rol decisiv din punct de vedere social prin promovarea satisfacţiei sociale, din punct de vedere economic prin stimularea economiei, iar din punct de vedere moral prin exprimarea valorilor în care credem.

Faptul că susţin acest raport în forma sa actuală nu diminuează, totuşi, necesitatea de implementare a aceluiaşi deziderat şi în Europa. Pledez pentru acest lucru nu doar din motivele prezentate mai sus pentru ţările în curs de dezvoltare, ci şi datorită unei argumentări şi a unui sentiment că ne datorăm reciproc mai multă solidaritate şi, de asemenea, pentru că sunt convinsă că noi europenii nu îi putem ajuta pe alţii dacă nu ne aflăm într-o poziţie bună noi înşine.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − O creştere economică puternică şi durabilă într-un mediu stabil contribuie la crearea prosperităţii şi a locurilor de muncă de calitate, fiind cea mai sigură şi durabilă cale de a scăpa de sărăcie. Foametea, malnutriţia şi excluderea a milioane de oameni de la accesul la hrană şi servicii publice de bază reprezintă consecinţe ale politicilor defectuoase economice, agricole şi comerciale promovate şi implementate în aceste ţări. Strategiile de dezvoltare trebuie să acorde o atenţie deosebită persoanelor celor mai vulnerabile şi marginalizate, în special femeilor, copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi.

În acest sens, consider că ţările în curs de dezvoltare trebuie: - să pună mai mult accent pe combaterea exploatării prin muncă a copiilor, în vederea creării în schimb a unor locuri de muncă de calitate şi durabile pentru adulţi şi pentru a le permite copiilor să primească o educaţie adecvată; - să acorde prioritate acţiunilor menite să contribuie la îndeplinirea nevoilor sociale de bază şi la promovarea protecţiei copiilor şi a femeilor vulnerabile, grav afectaţi de criză, precum şi a tinerilor aflaţi în situaţii de risc, a lucrătorilor cu remuneraţii reduse, necalificaţi şi migranţi, a lucrătorilor din mediul rural şi a persoanelor cu handicap.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii deoarece, inter alia, pune accentul pe combaterea exploatării prin muncă a copiilor; îndeamnă Uniunea Europeană să recunoască contribuţia economiei sociale; invită ţările în curs de dezvoltare să extindă proprietatea funciară a persoanelor sărace şi deposedate, de exemplu prin a le oferi persoanelor care se stabilesc ilegal în cartiere sărace drepturile de proprietate asupra terenului pe care locuiesc; apără libertatea de asociere a sindicatelor şi dreptul de negociere colectivă; combate diferitele forme de discriminare; îndeamnă la o reconsiderare a politicilor de privatizare, în special în ceea ce priveşte utilităţile precum apa, canalizarea şi serviciile de interes general, precum şi o reanalizare a rolului social al statelor în guvernanţa dezvoltării, inclusiv a rolului întreprinderilor deţinute de stat în calitate de angajatori şi furnizori de servicii sociale.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – În final ne-am abţinut de la vot din cauza adoptării textului original al punctului 94, care invită Comisia şi statele membre „să elaboreze o abordare coerentă care să respecte fundamentele pieţei libere şi care să garanteze reciprocitatea în domeniul comerţului”.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Cu toate că acesta este un raport pozitiv, care identifică abordarea „ajutorul începe acasă” drept calea cea mai bună de a sprijini populaţiile sărace din întreaga lume, el merge mai departe şi solicită un sistem de raportare de la ţară la ţară a impozitelor, continuarea finanţării acţiunilor împotriva efectelor schimbărilor climatice şi o revizuire a politicilor de subvenţii agricole.

Camera a aprobat de asemenea un amendament care acuză ajutorul pentru agricultorii europeni, acordat de UE, că distruge pieţele ţărilor în curs de dezvoltare. Cu toate că susţin majoritatea propunerilor rezoluţiei, care subliniază necesitatea de a coordona ajutorul într-un mod global, am votat împotrivă.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) Am susţinut raportul referitor la reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare. Combaterea sărăciei reprezintă prioritatea principală a strategiei 2020, care stabileşte direcţia eforturilor UE din următorii câţiva ani. Acest obiectiv se extinde la cele 120 de milioane de europeni care trăiesc acum în sărăcie. Pentru a combate în mod eficient sărăcia în ţările în curs de dezvoltare, ea trebuie eliminată în Europa.

Aspectul educaţional este important în această privinţă. Educaţia şi calificările suplimentare sunt cele mai bune mijloace de a găsi un loc de muncă, şi astfel de a termina o viaţă de sărăcie şi de dorinţe. În ţările în curs de dezvoltare este deosebit de important să se asigure accesul copiilor la educaţie indiferent de gen. Chiar şi în ţările în care venitul per capita este relativ de mare, accesul la educaţie este închis pentru anumite grupuri sociale - minorităţi naţionale şi fete. În cele mai sărace ţări doar aproximativ jumătate dintre copii merg la şcoală.

În programele sale de ajutor Uniunea ar trebui să facă mai mult pentru a asigura materiale educaţionale, mese şi autobuze şcolare gratuite. Este esenţială şi legislaţia privind educaţia şi serviciile sociale pentru copii, precum şi sprijinirea oportunităţilor studenţilor de a studia în străinătate, dezvoltând în acelaşi timp programe interesante pentru a-i încuraja pe tineri să se întoarcă în propriile lor ţări, astfel încât fiind calificaţi, să lucreze pentru binele propriei lor societăţi. Este de asemenea important să se deruleze o campanie de sensibilizare cu privire la problema exploatării prin muncă a copiilor.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. – (FR) M-am abţinut de la a vota acest raport care conţine prevederi contradictorii, pentru a nu spune decât atât.

Pe de o parte, solicită o regândire a politicilor de privatizare, în special în ceea ce priveşte utilităţile publice, susţine măsuri de investiţii în beneficiul lor, declară impactul pozitiv al clădirilor ocupate ilegal şi al economiei sociale asupra dezvoltării şi observă necesitatea punerii în aplicare a convenţiilor OIM privind standardele internaţionale de muncă.

În acelaşi timp, majoritatea parlamentară a adoptat totuşi un paragraf pe care îl consider inacceptabil, care invită statele membre şi Comisia să respecte principiile fundamentale ale pieţei libere.