Stenograma dezbaterilor

Marţi, 21 septembrie 2010 - Strasbourg

1. Deschiderea şedinţei

PREZIDEAZĂ: Jerzy BUZEK
Preşedinte

(Şedinţa a fost deschisă la ora 9.05)

2. Continuări ale rezoluţiilor Parlamentului: consultaţi procesul-verbal

3. Securitatea aprovizionării cu gaze naturale (dezbatere)

  Preşedinte. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă raportul (A7-0112/2010) dlui Vidal-Quadras, în numele Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie, referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale şi de abrogare a Directivei 2004/67/CE (COM(2009)0363 - C7-0097/2009 - 2009/0108(COD)).

  Alejo Vidal-Quadras, raportor. – (ES) Dle Preşedinte, în ultimii ani am fost martorii unor exemple repetate de vulnerabilitate din partea statelor membre în domeniul energetic, în special în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale.

Întreruperile de aprovizionare din nordul şi estul Uniunii Europene în iernile 2005-2006 şi 2008-2009 au reprezentat un adevărat coşmar. Având în vedere asprimea iernilor recente din Europa, ne revine tot mai mult sarcina, dacă este posibil, de a face tot ceea ce ne stă în putere pentru a evita astfel de situaţii pe viitor.

Aprovizionarea cu energie a Uniunii se bazează în majoritate pe importuri; prin urmare, diplomaţia poate juca un rol important în această zonă strategică. Suntem cu toţii conştienţi şi apreciem foarte mult eforturile Comisiei în acest domeniu, însă cu toate acestea trebuie să ne echipăm cu mecanisme mai eficiente în mod direct.

Nu trebuie să uităm faptul că, în timpul crizelor de aprovizionare prin care am trecut, normele privind piaţa naţională şi lipsa de interconexiuni au împiedicat acordarea de ajutor pe deplin satisfăcător statelor membre afectate.

Regulamentul pe care urmează să-l votăm se doreşte a fi un pas ferm în vederea soluţionării acestei probleme. Am petrecut mult timp încercând să facem progrese în această privinţă, să depăşim dificultăţile rezultate din diferitele perspective naţionale. A fost un proces de negociere îndelungat şi dificil.

Acordul pe care-l votăm astăzi indică faptul că statele membre au privit dincolo de interesele particulare pentru a accepta o viziune mult mai europeană. Odată regulamentul adoptat, vom beneficia de un instrument puternic cu ajutorul căruia vom spori securitatea aprovizionării cu gaze naturale în întreaga Uniune Europeană.

Regulamentul a fost adoptat în mod unanim de Comisia pentru industrie, cercetare şi energie ca urmare a succesului dialogurilor tripartite cu Consiliul.

Cu această ocazie, aş dori să mulţumesc tuturor raportorilor alternativi pentru activitatea excelentă reflectată pe deplin în text, precum şi tuturor membrilor comisiei care au furnizat avize, un număr semnificativ de amendamente importante propuse de aceştia fiind inclus în text.

De asemenea, aş dori să mulţumesc Comisiei Europene pentru sprijinul important acordat colegislatorilor, precum şi pentru colaborarea generoasă cu preşedinţia spaniolă a Consiliului care ne-a ţinut permanent la curent cu desfăşurarea lucrărilor.

Prezentul regulament garantează securitatea tuturor cetăţenilor europeni care, de acum înainte, vor fi mai bine protejaţi în cazul unei crize. Mai mult, oferă statelor membre un anumit grad de flexibilitate, fapt care permite includerea de consumatori protejaţi suplimentari, precum serviciile publice.

Cu toate acestea, dorinţa legitimă a unui stat membru de protejare a consumatorilor de pe piaţa naţională trebuie să fie echilibrată prin măsuri de solidaritate faţă de cetăţenii altor state membre ale Uniunii.

În cazul unei crize, regulamentul obligă companiile furnizoare de gaze naturale să aprovizioneze consumatorii protejaţi pentru o perioadă minimă neîntreruptă de 30 de zile. Mai mult, statele membre trebuie să construiască sau să îmbunătăţească infrastructura proprie astfel încât să faciliteze integrarea pieţei interne a energiei şi să reducă existenţa insulelor energetice.

Una dintre cele mai importante realizări ale acestui regulament este faptul că impune un flux inversat asupra interconexiunilor de gaze ale tuturor statelor membre, respectând astfel criterii precum necesitatea şi viabilitatea. Cu ajutorul investiţiilor pe termen scurt şi la un cost acceptabil, fluxul inversat va contribui la diversificarea fără precedent a aprovizionării în Europa. În acest sens, conducta Yamal constituie un exemplu evident, având în vedere faptul că aprovizionează Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Germania prin Belarus.

O altă realizare a Parlamentului este rolul important acordat Comisiei care capătă prerogativa de veto cu privire la măsurile specifice atunci când consideră că acestea pot periclita securitatea aprovizionării altor state membre.

Mai mult, Comisia va juca un rol decisiv în coordonarea statelor membre în orice situaţie de criză sub auspiciile Grupului de coordonare pentru gaz. Prezentul regulament oferă o soluţie reală pentru o problemă reală.1 - Acesta consolidează securitatea aprovizionării cu gaze naturale şi obligă toate părţile interesate de pe piaţă să colaboreze pentru soluţionarea problemelor grave de aprovizionare care pot apărea în viitor.

Funcţionarea eficientă şi corespunzătoare a pieţii, construirea de interconexiuni, diversificarea rutelor şi a furnizorilor reprezintă cea mai bună apărare împotriva crizelor viitoare.

Dle Preşedinte, regulamentul privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale reprezintă o modificare profund calitativă prin care statele membre renunţă la programele pur naţionale pentru a adopta o abordare europeană ambiţioasă.

Este adevărat că a fost nevoie de două crize cu consecinţe periculoase pentru a trezi conştiinţa europeană a câtorva state membre, însă remuşcările lor sunt foarte binevenite dacă implică şi regretul.

În cele din urmă, dle Preşedinte, prezentul regulament reprezintă o etapă istorică de referinţă în vederea garantării securităţii aprovizionării cu gaze naturale la nivelul Uniunii şi constituie o dovadă irefutabilă a importanţei vastului nostru proiect de integrare. Aplicarea rapidă şi corespunzătoare a prezentului regulament va transmite un mesaj foarte puternic furnizorilor noştri care sunt de cele mai multe ori şi prietenii noştri; că, în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale la nivelul Uniunii, motto-ul „fiecare pentru sine” nu mai este valabil. Acest motto a fost înlocuit cu „toţi pentru unul, unul pentru toţi”.

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, gazele naturale joacă un rol important în cadrul politicii noastre energetice, iar strategia în acest domeniu este clară. În primul rând, avem nevoie un cadru normativ european eficient pentru a garanta securitatea aprovizionării cu gaze naturale. În al doilea rând, ar trebui să diversificăm sursele şi rutele de aprovizionare pentru gazele naturale importate. De asemenea, trebuie să continuăm dezvoltarea şi consolidarea infrastructurii necesare şi să adoptăm o abordare comună cu privire la interesele europene în relaţiile noastre cu partenerii din domeniul energetic şi cu ţările de tranzit. Toate acestea trebuie să se bazeze pe buna funcţionare a pieţei interne.

Criza gazelor din ianuarie anul trecut şi evenimentele dintre Moscova şi Minsk din iunie au confirmat faptul că ne aflăm pe drumul cel bun în ceea ce priveşte strategia noastră în domeniul gazelor naturale. Din acest motiv, sunt mulţumit că negocierile din Parlament şi cu statele membre în baza propunerii Comisiei au avut drept rezultat o concluzie constructivă într-o perioadă de doar un an. Aceasta este o veste bună pentru comunitatea de afaceri şi pentru cetăţenii Uniunii Europene. Doresc să mulţumesc, în special, Parlamentului European şi, de asemenea, dlui Vidal-Quadras pentru angajamentul faţă de acest subiect. Aţi fost siguri de rezultatele care pot fi obţinute şi aţi încheiat procesul în mod convingător. De asemenea, aş dori să-mi exprim recunoştinţa faţă de statele membre pentru voinţa de a renunţa la unele dintre puterile lor şi de a deveni parte a cadrului european.

Prezentul proiect de regulament este primul act legislativ care are la bază articolul complet privind energia din noul Tratat de la Lisabona. Intraţi pe un teritoriu nou şi faceţi uz de puterile extensive, recent dobândite. Nimeni nu poate garanta că nu vor mai fi întreruperi ale aprovizionării cu gaze naturale. Acest lucru face şi mai importantă luarea tuturor măsurilor de precauţie necesare. Considerăm că strânsa cooperare cu statele membre în ceea ce priveşte problema gazelor este mai importantă decât oricând. Consiliem Polonia să se asigure, încă de la început, că noul contract de aprovizionare cu gaze naturale încheiat cu Rusia este compatibil cu legislaţia europeană şi că nu implică încălcarea formală a procedurilor contractuale.

Salutăm solicitarea acestui Parlament privind abordarea europeană comună, acţiunile preventive mai rapide, opţiunile tehnice noi precum capacitatea de fluxuri inversate, extinderea infrastructurii şi politica energetică externă comună a Uniunii Europene. De asemenea, susţinem propunerea Parlamentului de realizare şi monitorizare a unei pieţe interne. Standardele minime obligatorii pentru fiecare gospodărie individuală indică solidaritatea şi responsabilitatea pe care Europa şi le asumă faţă de cetăţenii săi. În întreaga Europă va fi obligatorie stocarea unei rezerve de gaze naturale pentru 30 de zile în caz de condiţii extreme, de exemplu probleme de infrastructură, variaţii de temperatură sau vârfuri de cerere. Garantarea securităţii timp de 30 de zile nu reprezintă o adevărată plasă de siguranţă, însă constituie punctul de pornire în abordarea cu mai multă încredere a posibilelor crize viitoare şi a iernii.

Ar trebui să ne exprimăm tot mai mult printr-o singură voce, să ne consolidăm poziţia din interior, la fel ca şi în prezent, şi să formăm un front unit în faţa lumii exterioare.

Multe dintre măsurile incluse în regulament au fost deja aplicate, inclusiv cele privind infrastructura de gaze şi capacitatea de fluxuri inversate. În prezent, acordăm asistenţă pentru 31 de proiecte în domeniul gazelor naturale folosind banii alocaţi de Parlament. Un total de 1,4 miliarde de euro contribuie la atragerea de finanţare variată din fonduri publice şi private. În ultimele luni, au reuşit să realizăm foarte multe din ceea ce regulamentul urmăreşte să pună în aplicare. Cu toate acestea, mai sunt încă multe de făcut. Sunt sigur că prezentul regulament nu va fi ultimul cuvânt cu privire la acest subiect. Prin urmare, sunt interesat să consult revizia preliminară şi posibila continuare a acestui regulament, precum şi ajustarea şi extinderea planurilor corespunzătoare în doi-trei ani.

Ne-am dori ca regulamentul să fie aplicat la scurt timp după adoptare. Comisia doreşte să ia măsuri din timp pentru a se asigura că avem o abordare comună în ceea ce priveşte relaţiile energetice externe. Grupul de coordonare pentru gaz, care este condus de Comisie şi se întruneşte în fiecare lună, va juca un rol mai important în urma adoptării acestui regulament. Salutăm cooperarea viitoare atât la nivel european cât şi regional. Un exemplu îl reprezintă proiectul pilot care implică cele trei state baltice Estonia, Letonia şi Lituania, ca parte a Planului de interconectare a pieţelor energiei din zona baltică (BEMIP). Pe scurt, avem nevoie de soluţii regionale în cadrul dimensiunii europene de ansamblu.

Vă pot asigura de dorinţa Comisiei cu privire la o dezbatere largă pe tema infrastructurii. Pachetul de măsuri legate de infrastructură pe care intenţionăm să vi-l prezentăm în noiembrie reprezintă oportunitatea potrivită în acest sens, împreună cu următoarea perioadă de finanţare.

(Aplauze)

  Bogusław Sonik, raportor pentru aviz al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară. – (PL) Cetăţenii Europei aşteaptă măsuri şi decizii din partea Uniunii Europene care să exprime în mod explicit şi clar dorinţa noastră de gestionare colectivă a infrastructurii supranaţionale. Prezentul regulament vine în întâmpinarea acestor aşteptări. Este vorba în special despre transport şi posibilitatea de a călători rapid către orice destinaţie din Europa cu ajutorul căilor ferate de mare viteză, a străzilor şi conexiunilor aeriene, precum şi despre securitate, inclusiv securitatea energetică.

Timp de câţiva ani, am afirmat în Parlament că rezervele energetice ar trebui tratate ca subiect politic strategic. Europa nu trebuie să depindă de un singur furnizor, însă Europa Centrală şi de Est se află în această situaţie aprovizionându-se în cea mai mare parte din Rusia. Gazprom a arătat în mai multe rânduri faptul că foloseşte gazul ca pe o armă strategică pentru a spori influenţa politică a Moscovei prin crearea de dificultăţi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale. Noi, în calitate de polonezi şi deputaţi în Parlamentul European, am atras atenţia asupra naturii egoiste a Northern Gas Pipeline (conducta nordică de gaze naturale), investiţie realizată fără consultarea statelor membre ale Uniunii Europene.

Regulamentul de astăzi referitor la solidaritatea în problema gazelor este expresia conştientizării la nivel european a faptului că doar împreună putem construi un sistem eficient şi reciproc avantajos de achiziţie publică şi distribuţie a gazelor naturale. Un sistem în care nicio ţară fără resurse de gaze naturale nu va fi lăsată la voia întâmplării. Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentului regulament, este totuşi nevoie de voinţa politică a guvernelor, precum şi de efortul financiar al Uniunii Europene.

  Sandra Kalniete, raportoare pentru aviz a Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor. – (LV) Vă mulţumesc, dle Preşedinte. Acesta este un raport foarte important şi sunt bucuroasă să observ că rezoluţia Parlamentului reflectă preocupările statelor membre izolate din puncte de vedere energetic, deoarece acestea depind în mare parte de aprovizionarea din ţări terţe şi duc lipsă de infrastructura care poate face legătura cu alte state ale Uniunii Europene. Sper că adoptarea prezentului regulament va permite dezvoltarea proiectelor de politică energetică comună. În numele Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, remarc cu plăcere diferite puncte ale acestei propuneri îmbunătăţite de către Parlament. În primul rând, clasa de consumatori cărora le este garantată aprovizionarea cu gaze naturale în condiţii extreme a fost definită mai precis şi mai clar. În al doilea rând, funcţionarea principiului european al solidarităţii a fost modificată, consolidată şi adecvată cooperării regionale şi extinderii puterilor şi responsabilităţilor Comisiei. În cele din urmă, s-a acordat în mod clar prioritate instrumentelor de piaţă mai degrabă decât mecanismelor din afara pieţii în soluţionarea întreruperilor de aprovizionare. Acestea se vor aplica doar în situaţia în care piaţa nu poate garanta aprovizionarea consumatorilor protejaţi. În concluzie, aş dori să mulţumesc dlui Vidal-Quadras pentru colaborarea excelentă.

  Jacek Saryusz-Wolski, raportor pentru aviz al Comisiei pentru afaceri externe. – Dle Preşedinte, securitatea energetică reprezintă unul dintre elementele principale de asigurare a viitorului. Este un bun public pe care UE are obligaţia să-l asigure cetăţenilor săi. Întrebarea care se pune nu este dacă, ci cum ar trebui Comunitatea să acţioneze pentru a garanta securitatea energetică a statelor membre. În acest scop, sunt necesare două elemente: primul, instrumente legislative corespunzătoare şi al doilea, viziune politică şi voinţa de punere în aplicare a acestor instrumente.

În ceea ce priveşte pachetul legislativ care a fost negociat într-un mod foarte eficient de raportor, dl Vidal-Quadras, consider că în comparaţie cu ambiţiile iniţiale au fost atinse două treimi din scopul de a garanta securitatea energetică a UE în ansamblu. Pachetul propune norme ambiţioase privind infrastructura, introduce sistemul de reacţie a Comunităţii în cazul situaţiilor de urgenţă şi include principiul solidarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 194 din tratat, ca dispoziţie obligatorie.

Cu toate acestea, există câteva omisiuni importante, în special în ceea ce priveşte dimensiunea externă a politicii în materie de energie a UE. Regulamentul omite rolul Înaltei Reprezentante şi face doar referiri vagi la coridorul de sud, Nabucco sau cooperarea cu partenerii PEV.

Totuşi, textul în ansamblu reprezintă un progres uriaş – sau poate fi, dacă este aplicat în mod corespunzător.

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Herbert Reul, în numele Grupului PPE. – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, întâi de toate aş dori să mulţumesc membrilor acestui Parlament care au lucrat din greu la acest proiect şi, în special, dlui Vidal-Quadras. Acest fapt demonstrează că sistemul politic european este capabil să răspundă crizelor şi să ofere soluţii utile.

Ne-am confruntat în câteva rânduri cu situaţii de securitate a aprovizionării de acest fel. Prin urmare, problema securităţii aprovizionării a devenit mult mai clară. Am fost forţaţi să acţionăm şi am luat măsurile necesare. Am găsit soluţii care nu sunt directe, care implică instrumente noi şi care, acesta este şi aspectul interesant al tuturor demersurilor pentru mine, nu doar stabilesc standarde de infrastructură în Europa, nu doar creează reguli comune pentru planurile de prevenţie şi urgenţă, nu doar oferă certitudinea la care dl Oettinger s-a referit pe bună dreptate de a putea asigura cetăţenilor 30 de zile de securitate în viitor, ci demonstrează în acelaşi timp că suntem capabili să ajungem la anumite compromisuri care produc rezultate viabile. Procesul a fost laborios, însă acum este clar că accentul este pus pe rolul şi responsabilităţile companiilor care construiesc şi gestionează reţelele. Un alt factor important îl reprezintă garantarea flexibilităţii politicilor şi clarificarea faptului că nu impunem cerinţe care nu aduc rezultate şi care nu sunt inteligente sau sensibile, de exemplu, flexibilizarea capacităţilor de fluxuri inversate. Nu afirmăm că totul trebuie făcut cu orice preţ, însă ne acordăm posibilitatea de a evalua cazurile individuale şi de a îmbunătăţi cooperarea în acele regiuni.

La fel de importantă este şi referinţa la faptul că, deşi statele membre trebuie să fie conştiente de propriile responsabilităţi, Comisia va avea o activitate suplimentară de îndeplinit în cazul în care acestea nu reuşesc să găsească soluţiile necesare. Rolul Comisiei a fost consolidat, însă aceasta nu este sigurul factor de decizie. Aceasta este responsabilă de luarea deciziilor în cazul în care nu mai există alte soluţii şi, de asemenea, Comisia are ultimul cuvânt de spus. Avem nevoie de flexibilitate şi sisteme care să menţină sarcinile în limite rezonabile. Şi nu în ultimul rând, trebuie să ne asigurăm că există soluţii la faţa locului. Aceasta este o veste bună transmisă de Bruxelles cetăţenilor europeni.

  Hannes Swoboda, în numele Grupului S&D. – (DE) Dle Preşedinte, aş dori să încep evident prin a mulţumi călduros dlui Vidal-Quadras pentru raportul pozitiv şi, mai presus de toate, pentru colaborarea productivă dintre acesta şi raportorii alternativi. De asemenea, aş dori să mulţumesc preşedintelui comisiei care a condus întrunirile cu preşedinţia spaniolă.

Am obţinut un rezultat bun. Evident, totul se rezumă la solidaritatea la nivel european care reprezintă punctul central, la dezvoltarea în comun a conductelor, la capacitatea de fluxuri inversate şi, cel mai important, la protejarea consumatorilor vulnerabili. Toate acestea sunt vizate, după cum s-a afirmat, de legislaţia directă. Unii au fost critici cu privire la acest subiect, însă acest lucru este foarte important deoarece ne permite să transmitem un semnal clar.

Dl Oettinger a început deja să privească în viitor şi a afirmat că acesta nu este punctul final. Doresc să-l sprijin în acest sens. Ar trebui ca lucrurile să meargă mai departe. De curând, grupul dlui Delors a elaborat un raport cu privire la posibilitatea de a pune bazele unei comunităţi europene în domeniul energiei. Ştiu că preşedintele nostru este foarte favorabil acestei idei. Sunt încântat că aceasta este părerea lui deoarece consider că punerea bazelor unei comunităţi europene comune în materie de energie fără a modifica tratatul ar avea o contribuţie foarte importantă la progresul şi continuarea procesului de unificare europeană. De asemenea, este important să nu ne pierdem în discuţii privind modificarea tratatului. Solidaritatea trebuie să devină cu adevărat prioritară.

Cel de-al doilea punct se referă la frontul unit atât pe plan intern cât şi extern. La ce mă refer aici când spun „pe plan intern”? Mă gândesc la câtă infrastructură suplimentară avem nevoie, fapt menţionat şi de dl Oettinger. Cu cât folosim mai mult energia solară şi eoliană, cu atât va trebui să ne dezvoltăm infrastructura deoarece pe lângă o capacitate ridicată de stocare va trebui să asigurăm şi intervenţia altor producători de energie atunci când cantitatea de energie solară şi eoliană nu este suficientă. Prin urmare, această reţea de infrastructură comună din Europa este foarte importantă.

Desigur, trebuie să facem front comun în faţa lumii exterioare. Avem tot mai mult o piaţă comună în domenii în care alte ţări nu au. Rusia nu are o piaţă comună, deschisă. În schimb, are monopoluri de stat. Dacă dorim să ne confruntăm cu acest sistem, trebuie să acţionăm împreună în baza unei politici europene externe comune în domeniul energiei şi poate a unei abordări comune din partea companiilor europene de gaze pentru a obţine preţuri şi termeni mai buni şi, desigur, dezvoltarea infrastructurii, precum Nabucco. Pentru mine acesta este motivul pentru adoptarea unei politici comune în materie de energie.

  Adina-Ioana Vălean, în numele Grupului ALDE. – Dle Preşedinte, în primul rând, trebuie să îl felicit pe raportor, dl Vidal-Quadras, pentru activitatea sa excelentă depusă la acest raport important. Fiecare iarnă ne reaminteşte că Europa este dependentă de aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia, Ucraina şi alt ţări. Securitatea aprovizionării cu gaze naturale a devenit o prioritate pentru UE, iar acest lucru este demn de salutat.

Această legislaţie reprezintă un pas pozitiv în vederea reducerii vulnerabilităţii Europei şi a asigurării aprovizionării cu gaze naturale a cetăţenilor noştri în cazul unei întreruperi grave; preţurile vor fi acceptabile, iar solidaritatea va predomina. Se impun însă mai multe măsuri. Trebuie să continuăm diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare cu energie. Securitatea aprovizionării cu energie are un înţeles diferit pentru români, olandezi sau finlandezi. Diferitele situaţii geopolitice necesită o abordare europeană, iar abordarea europeană implică realizarea integrală a pieţii energetice.

Nu este o noutate faptul că majoritatea barierelor protecţioniste se regăsesc în cadrul UE. Protecţionismul dăunează pieţei şi, prin urmare, consumatorilor, menţinând preţurile la un nivel ridicat şi subminând securitatea aprovizionării. Totuşi, este o noutate ca un politician să afirme că politica ar trebui să se retragă din domeniul energetic, şi susţin acest lucru cu tărie. În fiecare zi auzim despre contracte ambigue, înţelegeri stabilite în spatele uşilor închise, monopoluri şi aranjamente politice.

În România, strategia energetică se află în mâinile câtorva persoane din Consiliul de securitate condus de preşedinte. Responsabilitate? Nu pentru români. Democraţie? Nu pentru români. Şi totuşi, consecinţele acestei politici se regăsesc în facturile costisitoare la gaze naturale primite de cetăţenii români la sfârşitul anului.

Este timpul să cerem mai multă transparenţă, responsabilitate şi democraţie referitor la felul în care statele membre tratează politica energetică. Altfel, nu vom putea îmbunătăţi situaţia pentru consumatori. Lăsaţi piaţa liberă să stabilească preţurile — cu siguranţă va acţiona mai bine decât politicienii. Comisia trebuie să îndepărteze barierele protecţioniste şi modelele de comportament.

  Claude Turmes, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Dle Preşedinte, felicitări dlui Vidal-Quadras şi tuturor celor implicaţi în negocieri. De asemenea, aş dori să felicit preşedinţia spaniolă care ne-a ajutat cu adevărat să înregistrăm progrese rapide în acest domeniu. Am realizat un bun echilibru între piaţa internă şi planificarea viitoare şi între nivelul regional şi Europa în ansamblu. De asemenea, sunt mulţumit că domeniul în care am înregistrat cele mai multe progrese, capacitatea de fluxuri inversate, joacă un rol important în regulament.

Aş dori să abordez trei aspecte cu scopul de a privi în viitor. Primul, în ceea ce priveşte infrastructura, există potenţial pentru dezvoltarea conexiunilor nord-sud, în special în Polonia, Ungaria şi Slovacia. Este foarte important pentru noi să avem mai multe conexiuni nord-sud. În cazul stocării gazelor, trebuie să avem în vedere aspectul subliniat de dl Swoboda. Dacă o cantitate mai mare de gaze naturale intră pe piaţa de electricitate, după cum se preconizează, avem nevoie de stocare cu ciclu rapid. Trebuie să ne evaluăm infrastructura pentru a stabili dacă avem stocare cu ciclu rapid sau lent, întrucât trebuie să ne concentrăm mai atent pe stocarea cu ciclu rapid.

În al doilea rând, în opinia mea, ne lipsesc complet datele corecte ca punct de plecare pentru evaluarea cererii viitoare de gaze naturale. Care este impactul Directivei UE privind performanţa energetică a clădirilor? Care este efectul afirmaţiei unei ţări precum Germania că începând din 2050 toate clădirile sale, atât noi cât şi vechi, vor avea un consum de energie aproape egal cu zero? Modelul PRIMES nu este suficient de detaliat sau independent deoarece a fost creat de aceeaşi persoană care a dezvoltat scenariile pentru EURELECTRIC. Acest lucru înseamnă că avem nevoie de date mai detaliate pentru a evita irosirea investiţiilor.

În al treilea rând, şefii de stat se vor întruni la 4 februarie 2011. Înaintea acestui summit important din 4 februarie, Comisia ar trebui să ne furnizeze un document privind reevaluarea pieţei mondiale a gazelor. Descoperirea în SUA a gazului de şist a pus la dispoziţie mai mult gaz lichefiat. Ce ar însemna pentru noi descoperirea gazului de şist în Europa? Avem nevoie de un document din partea Comisiei care să ofere şefilor de stat o evaluare privind situaţia actuală a pieţei mondiale a gazelor. În opinia mea, situaţia este mult mai pozitivă decât acum doi sau trei ani.

  Konrad Szymański, în numele Grupului ECR. – (PL) Felicitările sunt bine meritate deoarece dl Vidal-Quadras reprezintă pilonul principal atât al compromisului stabilit cu Consiliul, cât şi al consensului extrem de larg între forţele politice din acest Parlament. Acest lucru este foarte important. Reformiştii şi conservatorii europeni sprijină acest compromis, în ciuda măsurilor mult mai ambiţioase propuse iniţial de Parlament privind, în special, construirea de infrastructură, şi de asemenea implicarea politică a Uniunii Europene în rezolvarea crizei, inclusiv a crizelor la nivel internaţional.

Se poate spune că versiunea iniţială a rezoluţiei stabilea mult mai multe obligaţii atât pentru statele membre, cât şi pentru firme. Ceea ce avem astăzi în faţa noastră include mult mai multe opţiuni. Sperăm că acest lucru nu va fi un pretext de continuare a politicii de indiferenţă – atât din partea statelor membre cât şi a firmelor – politica de indiferenţă faţă de abuzul rusesc privind folosirea gazelor naturale drept armă în Europa Centrală. Ne păstrăm speranţa că Comisia Europeană va fi pe deplin hotărâtă să lupte împotriva folosirii abuzive de către Gazprom a poziţiei monopoliste deoarece Gazprom are, de asemenea, motive politice de a deţine controlul absolut nu numai asupra conductelor de gaze naturale, inclusiv cele de pe teritoriul Uniunii Europene, ci şi asupra materiei prime, inclusiv după vânzarea acesteia pe piaţa UE. Toate acestea au loc în detrimentul pieţii comune, al concurenţei şi al drepturilor consumatorilor, precum şi al dezvoltării tehnologiilor moderne din industria gazelor naturale.

Desigur, regulamentul ar putea fi îmbunătăţit, însă reprezintă totuşi cea mai importantă oportunitate şi garanţie a politicii energetice a Uniunii în faţa crizei de aprovizionare cu gaze naturale; prin urmare, ar trebui susţinut cât de mult posibil de acest Parlament în cadrul votului de astăzi.

  Jacky Hénin, în numele Grupului GUE/NGL. – (FR) Dle Preşedinte, este necesară garantarea independenţei şi securităţii energetice? Da, desigur. Cu toate acestea, în vederea garantării depline a independenţei şi securităţii este esenţială eliminarea problemelor grave legate de gazele naturale şi alte surse de energie cauzate de pieţele speculative prin declararea acestora drept bunuri publice şi încheierea unor acorduri tarifare care respectă popoarele ţărilor producătoare şi care oferă securitate consumatorilor europeni. Aceasta ar putea fi misiunea unei agenţii europene pentru energie aflată în subordinea Parlamentului şi a Consiliului.

Uniunea nu trebuie să acţioneze ca reprezentantă a companiilor multinaţionale din domeniul petrolului şi gazelor, în special după dezastrul recent de pe coastele Floridei. Companiilor multinaţionale nu le pasă de interesele consumatorilor. Ele deservesc doar proprii acţionarii şi dispreţuiesc drepturile populaţiei din ţările producătoare de gaze naturale de a folosi după bunul plac produsele aflate în propriul subsol.

Spre deosebire de raportorul nostru, nu sunt convins că acţiunea liberă a pieţii şi a companiilor private care activează în industria gazelor va garanta aprovizionarea cu gaze naturale a Uniunii. Pentru a garanta aprovizionarea cu gaze naturale a tuturor cetăţenilor Uniunii, trebuie să naţionalizăm grupurile mari care activează în domeniul gazelor şi să creăm, din aceste entităţi, un grup de interes european sub control multinaţional şi, mai presus de toate, public.

  Niki Tzavela, în numele Grupului EFD. – (EL) Dle Preşedinte, dle Vidal-Quadras, permiteţi-mi să vă felicit pentru raportul excelent care stabileşte ordinea pe piaţa noastră internă. Aş dori însă să clarific următorul aspect: Europa nu a soluţionat sau rezolvat în niciun fel problema majoră a furnizorilor alternativi de gaze naturale.

Dimpotrivă, analizând furnizorii de care este nevoie pentru a asigura viabilitatea conductelor de gaze pe care le planificăm pentru Europa, mi se pare că există şi acum doar un singur furnizor. Pentru a vă oferi o imagine a modului abil în care ne-a încercuit, Rusia a semnat acorduri de aprovizionare cu gaze naturale cu fiecare furnizor potenţial al UE – chiar şi cu Iranul. Nu am nicio obiecţie dle comisar însă, situaţia fiind de aşa natură, avem nevoie de o propunere privind legăturile comerciale bazată pe interesele comune cu Rusia, formulată în cooperare cu dl Tajani, dacă şi noi ne dorim siguranţă din punct de vedere economic.

Întrebarea mea este următoarea: v-aţi gândit la accelerarea planului de acţiune GNL? Există furnizori în Africa de Nord şi în Golf. Intenţionaţi să măriţi numărul de terminale GNL din Marea Mediterană? Există furnizori alternativi şi v-aş ruga să acordaţi acestui aspect atenţia cuvenită.

  Béla Kovács (NI). – (HU) Doamnelor şi domnilor, expansiunea globală şi internaţionalizarea comerţului cu gaze naturale a determinat riscul ca conflictele, de natură economică, politică sau internaţională să aibă un efect direct sau indirect asupra pieţii unificate a gazelor naturale, periclitând funcţionarea acesteia şi, prin urmare, securitatea aprovizionării. Prin definiţie, orice model de piaţă a gazelor naturale poate face faţă problemelor legate de capacitate, gestionării ofertei, problemelor tehnice/tehnologice şi celor privind variaţia preţurilor pe termen scurt, şi poate încerca să minimalizeze costurile serviciilor în ansamblu. Prin urmare, securitatea aprovizionării trebuie definită drept garanţie a faptului că acei consumatori care au nevoie de aprovizionare neîntreruptă vor beneficia de cantitatea necesară de gaze naturale în mod continuu, la preţuri accesibile. În momentul formulării politicii de securitate a aprovizionării se va acorda o atenţie specială utilizatorilor casnici dependenţi de temperatură care nu se pot racorda la alte surse de energie. Aceşti consumatori nu pot lupta pentru securitatea propriei aprovizionări. Pe piaţa gazelor naturale complet liberalizată de astăzi, este obligaţia statului, a autorităţilor guvernamentale şi de reglementare să se asigure că toate cerinţele acceptabile ale serviciului sunt incluse în contractul general de prestare de servicii.

  Arturs Krišjānis Kariņš (PPE). – (LV) Dle Preşedinte, dle comisar, suntem cu toţii dependenţi. În Europa suntem dependenţi de resursele energetice ale ţărilor terţe. Suntem dependenţi în special în domeniul gazelor naturale şi există, desigur, o dependenţă majoră directă faţă de o singură ţară furnizoare – şi anume, Rusia. Ştim că, în calitate de ţară furnizoare, Rusia poate pune probleme. De exemplu, ca urmare a disputei dintre Rusia şi Ucraina, alimentarea cu gaze naturale a fost sistată în câteva state membre europene în ianuarie 2009. Care este soluţia? Soluţia este evident una dublă. În primul rând, astfel cum au arătat mai mulţi vorbitori, diversificarea aprovizionării. În al doilea rând, dezvoltarea unei pieţe interne cu interconexiuni. Astfel, când vorbim de fapt despre o politică europeană comună în domeniul energiei, ne referim la necesitatea dezvoltării unei pieţe interne funcţionale care să ne protejeze. Unde se află problema? Problema este că în prezent în Europa există câteva ţări şi regiuni care sunt complet izolate de restul Uniunii Europene. Statele baltice, în special, sunt complet izolate şi dependente de aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia. Acest lucru a determinat, de exemplu, creşterea preţului la gazele naturale plătit de consumatori cu 30 % în statele baltice faţă de Germania. Prin urmare, cred cu tărie că acest regulament iniţiat de Comisie şi încheiat de dl Vidal-Quadras reprezintă un pas în direcţia cea bună. Aceasta este direcţia cea bună, însă trebuie să ajungem la o concluzie. Trebuie să punem capăt izolării diferitelor state membre prin investiţii în infrastructură pentru a avea o piaţă comună şi a întruni cerinţele preliminare pentru o piaţă internă liberă care să garanteze securitatea aprovizionării cu gaze naturale. Vă mulţumesc.

  Teresa Riera Madurell (S&D). – (ES) Dle Preşedinte, dle comisar, s-a reamintit astăzi, aici, în cadrul acestui Parlament că în urma crizei din ianuarie 2009 nu a ieşit la iveală doar dependenţa noastră din punct de vedere energetic. Am aflat că o parte semnificativă a problemei se regăseşte în interiorul graniţelor noastre. Spania, de exemplu, nu poate ajuta statele membre afectate în ciuda faptului că deţine resursele necesare.

Doamnelor şi domnilor, aş dori să vă reamintesc, deşi poate părea evident, că solidaritatea internă implică posibilitatea ca gazele naturale să fie uşor transportate în cadrul Uniunii, fără obstacole de ordin contractual sau tehnic şi, mai presus de toate, prin intermediul conexiunilor transfrontaliere, care în prezent sunt departe de a fi cele mai bune.

Aceasta constituie valoarea prezentului regulament care face legătura în mod clar între construirea de interconexiuni şi securitatea aprovizionării, subliniind nevoia de diversificare a surselor şi de eliminare a insulelor energetice.

Permiteţi-mi dle Preşedinte să-mi închei discursul prin a felicita Comisia, pe dl Vidal-Quadras şi preşedinţia spaniolă pentru contribuţia, în timp record, la consolidarea solidarităţii în materie de afaceri energetice.

  Jorgo Chatzimarkakis (ALDE). – (DE) Dle Preşedinte, aş dori, în primul rând, să mulţumesc dlui Oettinger şi să îl felicit pe dl Vidal-Quadras pentru acest raport. Cu ajutorul preşedinţiei spaniole a fost posibilă întocmirea unui document foarte bun. Gazele naturale sunt importante, iar importanţa acestora este în continuă creştere. În discursul său, dl Turmes a afirmat că trebuie să ne schimbăm perspectiva cu privire la această situaţie. În ţara pe care o reprezint, jumătate din gospodării sunt dependente de gaze naturale, însă doar 40 % provin din Rusia.

Acesta este motivul pentru care este importantă completarea directivei existente. De asemenea, acesta este şi cel mai bun lucru ce trebuie făcut. Astfel, vom beneficia de planuri de prevenţie, măsuri de prevenire şi planuri de urgenţă pentru trei niveluri de criză. Nu dorim o repetare a situaţiilor generate de criza gazelor naturale din iarna anului 2009. Nu dorim să vedem partenerii noştri europeni şi ţările vecine ale Uniunii îngheţând de frig. Din acest motiv, acest raport face parte din responsabilitatea europeană comună care vizează nu doar statele membre ale UE, ci şi ţările învecinate.

Doamnelor şi domnilor, legislaţia este bună, însă este necesar ca noi să adoptăm şi alte căi. Din acest motiv, salut anunţul făcut de dl Oettinger conform căruia toate măsurile privind infrastructura, dintre care câteva au fost menţionate aici, inclusiv Nabucco, Nord Stream şi South Stream vor primi sprijin. Acest fapt va permite diversificarea şi va asigura independenţa noastră faţă de o sursă de aprovizionare unică. Avem nevoie de instalaţii de stocare. Cu siguranţă avem nevoie de capacităţi de stocare suplimentare. În Germania, beneficiem de o rezervă pentru 70 de zile, însă situaţia nu este aceeaşi în toate ţările. Trebuie să ridicăm standardele în fiecare ţară din acest punct de vedere. Cealaltă problemă este mixul energetic. Aceasta rămâne cea mai mare provocare a noastră, pe care trebuie s-o depăşim acţionând împreună. Vă mulţumesc foarte mult şi sper ca noua legislaţie va avea succes.

  Evžen Tošenovský (ECR). – (CS) Dle Preşedinte, dle comisar, în ianuarie 2009 Europa a fost convulsionată de restricţionarea aprovizionării cu gaze naturale din Rusia, problemă cunoscută sub denumirea de criza gazelor din ianuarie 2009. Cu toate acestea, trebuie să fim foarte atenţi întrucât această situaţie nu a afectat întreaga Europă prin orice mijloace, iar studiile indică mai degrabă o problemă structurală. Prin urmare, nu ar trebui să ne lansăm în încercări nechibzuite de reglementare deoarece numărul tot mai mare de instalaţii de stocare sau regulamente în acest domeniu ar determina creşterea preţului la gazele naturale şi ar putea complica situaţia pentru consumatorul final, contribuind astfel la subminarea competitivităţii.

În opinia mea, raportul a generat o concluzie foarte sensibilă din dorinţa de a reţine flexibilitatea întregii soluţii. De asemenea, sunt foarte mulţumit de avizul dlui comisar Oettinger conform căruia, în timp, va fi necesară evaluarea impactului raportului asupra preţului gazelor şi a efectelor globale ale măsurilor adoptate cu privire la piaţa gazelor naturale.

  Fiorello Provera (EFD). – (IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, producţia europeană de gaze naturale este într-un declin constant, iar cererea de energie va creşte, mai presus de toate, în viitorul apropiat, pentru a coincide cu redresarea economică pe care o aşteptăm cu toţii.

Prin urmare, este foarte importantă aplicarea unui număr mare de politici de aprovizionare sigure, în special în perioadele de criză, când aprovizionarea cu gaze naturale depinde de factori geopolitici externi.

Prezentul regulament va îmbunătăţi în mare măsură coordonarea între acţionarii din sectorul gazelor şi va preveni repetarea situaţiilor asemănătoare celor petrecute în timpul crizei ruso-ucrainene fără a pune la îndoială, totuşi, prerogativele în domeniul energetic ale fiecărui stat membru în parte.

Îl felicit pe raportor, dl Vidal-Quadras, şi îi mulţumesc pentru că a luat în considerare câteva dintre amendamentele atât de importante pentru noi. De asemenea, constat cu plăcere cuvintele folosite de dl comisar pentru o cooperare mai dezvoltată şi mai strânsă în acest sector şi îi mulţumesc pentru preocuparea arătată.

  Nick Griffin (NI). – Dle Preşedinte, avocaţii vânează ambulanţele: acolo unde este un accident, există şi un parazit gata să profite de pe urma nenorocirii unei persoane. Avocaţii Uniunii Europene reprezintă cazuri extraordinare de vânători de ambulanţe: de la fantezia încălzirii globale cauzată de om, la cutremure şi incendii de pădure, fiecare criză devine o scuză pentru a pune mâna pe tot mai multă putere.

Criza gazelor naturale ruso-ucraineană a fost o problemă artificială cauzată de interferenţa neoconservatoare în politica Europei de Est. Răspunsul este să nu mai „momim ursul” şi să lăsăm naţiunile europene să cumpere în mod liber gazele naturale pe care Rusia trebuie să ni le vândă. În schimb, UE foloseşte criza drept scuză pentru a obţine controlul asupra aprovizionării cu gaze naturale şi a ne ademeni pe toţi într-o structură de interdependenţă menită să întărească Uniunea, situaţie cu care alegătorii nu ar fi niciodată de acord.

Nu este vorba despre aprovizionarea cu gaze naturale. Este tirania progresivă a unui superstat socialist care foloseşte înşelătoria pentru a pune mâna pe ceea ce nu poate obţine în mod democratic. Atunci când va lăsa la o parte masca necesităţii rezonabile, îşi va impune noul fascism, nu cu ulei de ricin, ci printr-un frig mortal. De aceea, iubitorii de libertate vor vota împotriva acestui raport.

  Amalia Sartori (PPE). – (IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să mulţumesc dlui Vidal-Quadras pentru raportul excelent şi pentru capacitatea sa extraordinară şi recunoscută de mediere care ne-a determinat să votăm un regulament larg susţinut în prima şi singura lectură.

Şi eu, împreună cu delegaţia şi grupul meu, voi vota bucuroasă acest regulament, deoarece reprezintă cu siguranţă un progres semnificativ în comparaţie cu politicile desfăşurate până în prezent, chiar dacă este doar un pas important pe un drum de implicare consecventă în politici noi şi ambiţioase, după cum dl comisar a anunţat deja.

Aplaud opţiunea publică şi oficială a Parlamentului pentru o politică de solidaritate pe piaţa internă care are şi rolul de avertisment pentru cei care au speculat prea mult în acest domeniu în ultimii ani. Cu toate acestea, ar trebui să diversificăm coridoarele, sursele şi calitatea resurselor. În acest sens, consider că atenţia ar fi putut fi concentrată mai mult asupra problemei coridorului de sud.

Susţin şi sunt în totalitate de acord cu afirmaţia potrivit căreia piaţa reprezintă singura garanţie adevărată în combaterea riscurilor legate de aprovizionare. Piaţa are un caracter durabil, iar noi trebuie să ne străduim să asigurăm competitivitatea acesteia şi, prin urmare, să introducem regulamente, directive, finanţare, o multitudine de reţele şi surse multiple de aprovizionare pentru a garanta inexistenţa monopolurilor în acest sector atât în ceea ce priveşte sursele, cât şi reţelele.

  Marek Siwiec (S&D). – (PL) Securitatea aprovizionării cu gaze naturale reprezintă un subiect strategic deosebit. În total, patru comisii au lucrat la acesta. Dvs. afirmaţi că aceste comisii au lucrat pentru o scurtă perioadă de timp, însă în total, a fost o perioadă foarte lungă – s-au emis avize şi au avut loc schimburi de opinii. A fost un subiect excepţional deoarece a vizat geopolitica, tehnologia şi ingineria, însă cel mai important, natura solidarităţii europene. Cât de departe dorim să mergem pentru a pune bazele unei pieţe comune în această zonă? Cât de departe dorim să mergem? Cât de pregătiţi sunt cei puternici şi buni să ia sub aripa lor pe cei slabi şi nepregătiţi într-o situaţie de criză?

S-a ajuns la un compromis. Un compromis care este bine venit, la fel ca oricare altul. Este bine că există un compromis. Cu toate acestea, când îmi amintesc primele intenţii ambiţioase, îmi dau seama că ne-am dorit să ajungem mai departe. Pentru Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, cel mai important cuvânt din titlul prezentului raport este „securitate”. Totuşi, este securitate cu „s” mic, securitatea oamenilor obişnuiţi care-şi plătesc facturile, citesc ziarele şi află că cineva poate pur şi simplu să oprească aprovizionarea cu gaze naturale. Cred că din perspectiva intereselor lor, din perspectiva oamenilor cărora le este frică – şi care în fiecare iarnă se tem că cineva va întrerupe aprovizionarea cu gaze naturale sau că vor avea de plătit mai mult – acest raport contribuie la uşoara diminuare a fricii şi este foarte bine că a fost propus în acest fel.

Cu toate acestea, trebuie să fim sinceri când vine vorba de discuţia referitoare la cine poate declara o urgenţă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale şi în ce condiţii, aspect în privinţa căruia nu s-a ajuns la niciun acord. S-a propus că o ţară aflată într-o situaţie de risc poate face acest lucru. Prima propunere ca două ţări să poată face acest lucru a fost, de asemenea, respinsă. Astăzi, avem o definiţie vagă care afirmă că autorităţi nedefinite în mod explicit vor discuta acest subiect. Prin urmare, în ansamblu, este un pas mic însă în direcţia cea bună.

  Norica Nicolai (ALDE). - Nu doresc să subliniez decât două lucruri: importanţa ţărilor furnizoare de gaz şi importanţa ţărilor care sunt tranzitate, dar în acelaşi timp doresc să felicit raportorul pentru oportunitatea şi modul în care a abordat această problemă.

În calitatea mea de raportor pentru Turkmenistan, consider că această ţară este unul dintre furnizorii vitali pentru Uniunea Europeană, date fiind rezervele pe care le are şi oportunităţile de deschidere faţă de Uniunea Europeană, aşa cum au făcut-o şi faţă de alte ţări asiatice, şi mă refer la China. Cred că toate proiectele europene, inclusiv Nabucco, White Stream, depind de relaţia cu această ţară şi în acest context consider că este absolut util ca relaţiile cu ţările furnizoare să fie îmbunătăţite, păstrând în acelaşi timp standardele impuse de Uniunea Europeană. Angajarea acestor ţări într-un parteneriat strategic cu Uniunea Europeană, nu doar din punct de vedere economic ci şi din punct de vedere democratic, este o relaţie care, în politica externă a Uniunii Europene, trebuie să fie privilegiată.

În al doilea rând doresc să subliniez importanţa pe care România, ţara mea de origine, o are în ceea ce priveşte tranzitul. Cred că ambele ţări, atât România cât şi Bulgaria pot juca un rol în stabilitate.

  Adam Bielan (ECR). – (PL) Securitatea energetică reprezintă astăzi una dintre cele mai importante condiţii pentru asigurarea suveranităţii. Prin urmare, Uniunea Europeană trebuie să stabilească o politică coerentă în acest domeniu în cel mai scurt timp posibil. Directiva din 2004 privind criza gazelor aflată în prezent în vigoare este total inadecvată pentru riscurile de astăzi deoarece este incapabilă să protejeze ţările, în special cele din Europa Centrală şi de Est, faţă de reducerea aprovizionării cu gaze naturale timp de mai multe săptămâni. Chiar dacă a fost o experienţă dureroasă, cele două crize ale gazelor dintre Rusia şi Ucraina din 2008 şi 2009 ne-au ajutat să ne dăm seama cât de gravă este această ameninţare.

„Mai bine mai târziu decât niciodată”. Este de salutat faptul că, prin adoptarea noului regulament, începem în cele din urmă să construim o politică energetică comună. Prezentul regulament ar trebui să contribuie la crearea de mecanisme care să permită coordonarea acţiunilor în situaţia unei noi crize a gazelor, precum şi la îmbunătăţirea infrastructurii reţelelor care vor face legătura între sistemele de gaze ale statelor membre. Compromisul negociat cu Consiliul este în mod evident departe de a fi ideal. În opinia mea, măsurile propuse iniţial de Parlamentul European erau considerabil mai bune. În pofida acestui fapt, având în vedere starea actuală imperfectă a legii, consider că propunerile înaintate ar trebui aprobate.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Regulamentul privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale răspunde unei probleme experimentate la noi acasă în urma crizei energetice şi a gazelor de la începutul anului trecut.

Modelul de regulament elaborat de Comisie propune o serie de măsuri cu scopul ambiţios de a atinge un nivel superior de securitate energetică în întreaga Uniune Europeană. Totuşi, a trebuit să elaborăm sau să îmbunătăţim formularea iniţială a multor subiecte vizate de propunere în cadrul comisiilor parlamentare. Parlamentul a trebuit să stabilească rolul societăţilor comerciale în rezolvarea situaţiilor de urgenţă, să modifice domeniul de utilizare a fluxurilor inversate şi să soluţioneze repartizarea proporţională a costurilor în materie de investiţii noi, în infrastructura transfrontalieră. Acesta a stabilit termenii mecanismului comunitar privind declararea automată a stării de urgenţă, făcând legătura dintre acesta şi planurile de prevenire şi urgenţă ale statelor membre. De asemenea, Parlamentul a propus un aranjament de gestionare a informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial pentru a preveni utilizarea incorectă a acestora. Totuşi, în pofida eforturilor uriaşe atât din partea raportorului cât şi a comisiilor parlamentare, multe întrebări rămân nesoluţionate. Acestea includ în special definiţia consumatorilor protejaţi şi aplicarea standardelor de infrastructură N-1. Odată directiva adoptată, aceste probleme vor fi din nou abordate.

  Romana Jordan Cizelj (PPE). – (SL) Dezbatem astăzi probabil unul dintre cele mai importante documente ale acestei şedinţe plenare. Mulţi dintre cetăţenii noştri au fost lăsaţi să tremure de frig în perioada cea mai friguroasă a iernii anului 2009, deoarece caloriferele lor au rămas reci. Solidaritatea europeană este demonstrată în special în aceste cazuri de urgenţă, când aprovizionarea cu gaze naturale în Europa este întreruptă în mod serios.

Regulamentul pe care îl dezbatem este dovada faptului că bunăstarea cetăţenilor individuali reprezintă punctul central al activităţii noastre. Regulamentul defineşte drept „consumatori protejaţi” toţi consumatorii casnici racordaţi la o reţea de distribuţie a gazelor. Conform prezentului regulament, se vor întreprinde, de asemenea, acţiuni pentru a garanta aprovizionarea adecvată a acestora în perioadele de urgenţă. Acest lucru înseamnă că trebuie să consolidăm infrastructura atât în interiorul, cât şi în afara statelor membre. Trebuie să asigurăm funcţionarea corespunzătoare a ciclurilor de gaze şi acest lucru înseamnă fluxuri inversate. De asemenea, trebuie să întocmim un plan eficient de măsuri preventive pentru cazurile de urgenţă.

Aici aş dori să încurajez Comisia Europeană să solicite conformarea în timp util a statelor membre la cerinţele prezentului regulament. Sunt mulţumit să observ că raportorul a ascultat argumentele aduse de fiecare stat membru în parte şi a luat în considerare situaţiile specifice ale acestora. Prin urmare, aceste soluţii sunt relevante şi pentru Slovenia unde reţeaua existentă, care combină aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia şi Algeria, este suficientă pentru a satisface cererea standard, în ciuda lipsurilor standardului N-1.

În cele din urmă, aş dori de asemenea să îl felicit pe raportor, dl Alejo Vidal-Quadras, care a desfăşurat în mod abil negocierile din Parlament şi cele între instituţii. Acesta a realizat într-adevăr o activitate excelentă şi sper că va primi sprijinul unei majorităţi largi de voturi.

  Anni Podimata (S&D). – (EL) Dle Preşedinte, permiteţi-mi să încep prin a-l felicita pe dl Vidal-Quadras pentru contribuţia importantă la compromisul detaliat obţinut cu Consiliul în prima lectură.

Noul regulament va aborda slăbiciunile inerente evidente ale securităţii aprovizionării cu gaze naturale în cadrul UE prin impunerea de măsuri la nivel european, atribuirea de puteri suplimentare Grupului de coordonare pentru gaz, adoptarea criteriilor de alertă şi avertizare timpurie, şi desigur prin introducerea clauzelor de protecţie a consumatorilor şi prestarea de servicii de calitate superioară, în special pentru cei mai vulnerabili membri ai societăţii care trebuie să reprezinte prioritatea noastră absolută.

Aş dori totuşi să amintesc – astfel cum Parlamentul a subliniat în repetate rânduri – că trebuie să depăşim abordarea fragmentată a problemei privind securitatea aprovizionării cu energie şi să adoptăm o politică europeană coerentă în sectorul energetic, începând prin consolidarea cooperării regionale şi promovarea proiectelor de diversificare a canalelor şi surselor energetice, precum Nabucco şi conductele ITGI care sunt proiecte complementare mai degrabă decât opuse şi care pot juca un rol catalizator în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării UE.

  Ivo Strejček (ECR). – (CS) Dle Preşedinte, criza energetică de anul trecut a fost neplăcută, însă nu a indicat o problemă structurală a pieţii. Prin urmare, nu este necesar niciun regulament excesiv privind piaţa de gaze sau piaţa de aprovizionare cu gaze deoarece acest lucru ar determina, în cele din urmă, doar creşterea preţului la gaze pentru utilizatorul final. Aş dori să fac trei comentarii în acest context: în primul rând, se impune definirea foarte atentă a aşa-numiţilor consumatori protejaţi pentru a evita o definiţie excesiv de largă care cu siguranţă ar contribui la creşterea preţului la gaze pentru utilizatorii finali. În al doilea rând, trebuie să definim foarte atent perioada obligatorie în care furnizorii trebuie să asigure aprovizionarea cu gaze şi care nu ar trebui să fie de 60 de zile, ci poate doar de 30, întrucât ar trebui construite instalaţii de stocare uriaşe care ar avea impact asupra preţurilor plătite de utilizatorii finali. În al treilea rând, bineînţeles, este necesară definirea precisă a noţiunii de cea mai rece perioadă.

  Bogdan Kazimierz Marcinkiewicz (PPE). – (PL) Aş dori să-mi exprim admiraţia faţă de raportor, dl Vidal-Quadras, care acum un an s-a confruntat cu provocarea foarte dificilă de a pregăti un raport pe probleme de securitate energetică în domeniul garantării aprovizionării cu gaze a Uniunii Europene. Atât Parlamentul European, cât şi Consiliul sunt pe deplin conştiente de înţelegerea stabilită împreună. Regulamentul privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale va fi un instrument a cărui forţă va fi folosită de Comisia Europeană, statele membre şi autorităţile acestora, precum şi de companiile de gaze pentru a întreprinde din timp acţiunile necesare pentru a preveni efectele întreruperii unei aprovizionări cu gaze. După cum am auzit aici, raportorul a afirmat că acesta este un act juridic ca răspuns la o problemă reală cu care se confruntă Uniunea Europeană.

Aş dori să mă refer la situaţia actuală şi să afirm că în acest moment poate exista o nouă criză în formare. Acest lucru are în vedere ceea ce se petrece în baza unui contract între Polonia şi Rusia. Este o nouă provocare pentru Comisia Europeană. În prezent, Polonia a devenit un câmp de luptă între Comisia Europeană şi Federaţia Rusă în ceea ce priveşte aplicarea celui de-al treilea pachet în materie de liberalizare a pieţii gazelor. În cazul în care Comisia doreşte să testeze situaţia, ar trebui să folosească drept exemplu o ţară cu o structură diversificată de aprovizionare cu gaze, şi nu Polonia care este foarte limitată în acest domeniu. În prezent, Polonia riscă o criză energetică gravă sub forma unui deficit de aprovizionare cu gaze de 1,7 miliarde metri cubi. Prin urmare, există riscul ca economia poloneză să intre în colaps. Aşteptăm sprijin din partea Comisiei Europene pentru soluţionarea problemelor apărute. Trebuie amintit faptul că Polonia joacă rolul unui stat de tranzit, şi nu constituie partea finală a sistemului rusesc. Sper că evoluţia situaţiei de la graniţa de est a Uniunii Europene va determina majoritatea statelor membre să aprecieze semnificaţia şi importanţa garantării securităţii aprovizionării cu gaze naturale.

  George Sabin Cutaş (S&D). - Uniunea Europeană nu îşi permite să depindă de surse externe-monopol în aprovizionarea cu gaze. Criza ruso-ucraineană a gazelor din 2009 ne-a arătat cât de vulnerabili suntem în lipsa unei adevărate strategii europene comune.

Consecinţele acesteia au fost vizibile prin impactul avut asupra economiei europene şi asupra categoriilor de consumatori deja vulnerabile. Această criză externă Uniunii a demonstrat în egală măsură gradul de interdependenţă dintre statele membre ale acesteia. De aceea, consider că se impune dezvoltarea unei strategii comune pentru diversificarea rutelor şi surselor de aprovizionare cu gaze ale Uniunii, astfel încât aceasta să capete o capacitate proprie de răspuns în faţa crizei.

Solidaritatea între statele membre, un principiu recunoscut în Tratatul de la Lisabona, este esenţială pentru constituirea unui mecanism european de aprovizionare cu gaze. În cadrul acestui mecanism, proiectul Nabucco capătă o importanţă strategică majoră. El trebuie susţinut în mod special de către Uniunea Europeană pentru că oferă singura alternativă viabilă monopolului energetic rusesc.

PREZIDEAZĂ: Rodi KRATSA-TSAGAROPOULOU
Vicepreşedintă

  Paweł Robert Kowal (ECR). – (PL) Aş dori să mulţumesc foarte mult raportorului pentru că a prilejuit atingerea unui compromis, lucru care, în chestiuni legate de energie, este deosebit de dificil. Aş dori, de asemenea, să mulţumesc dlui Oettinger pentru implicarea sa în acordul privind aprovizionarea cu gaze între Polonia şi Rusia. Apreciem foarte mult faptul că Comisia Europeană joacă un rol fundamental în această chestiune.

În prezent, în Europa, energia este factorul care determină independenţa multor state şi, prin urmare, sunt uimit când aud în această sală voci care spun că doar vorbim despre energie, că aceasta este doar o chestiune de economie şi că discuţia noastră este doar despre aceste lucruri. Nu este aşa – multe ţări din Europa tratează problema energiei ca fiind factorul care determină independenţa lor şi pe bună dreptate, deoarece asta este realitatea. Dacă cineva trebuie să se convingă de acest lucru, nu trebuie decât să citească orice document rusesc pe această temă.

În chestiunile legate de energie, ruşii au adoptat două abordări diferite. Prima este o abordare legată de probleme de economie şi nimic mai mult, iar a doua se referă direct la problemele de politică şi de securitate. Prin urmare, dacă ne lipseşte ceva astăzi, este vorba de o mai mare implicare, iar acest lucru include implicarea acelor agenţii ale Comisiei Europene care sunt responsabile de relaţiile externe, pentru ca noi, de asemenea, să putem adopta două abordări în această privinţă.

  András Gyürk (PPE). – (HU) Sunt de acord cu acei membri care cred că vom fi capabili să prevenim întreruperile în aprovizionarea cu gaz într-un mod mai eficient printr-un regulament pertinent. Pentru aceasta, îi mulţumesc raportorului. Consider deosebit de importante dispoziţiile privind consumatorii protejaţi. Mă bucur că în locul definiţiei restrictive iniţiale, reţelele de termoficare şi IMM-urile se vor bucura, de asemenea, de protecţie specială. Facem cu greu faţă unui număr neglijabil de consumatori: numai în Ungaria, 600 000 de gospodării se bazează pe reţelele de termoficare. Protecţia IMM-urilor este de asemenea importantă, deoarece, aşa cum am văzut în primele zile ale anului 2009, aceste firme se pot trezi cu uşurinţă în pragul falimentului, în cazul în care există întreruperi în alimentarea cu gaz.

Doamnelor şi domnilor, permiteţi-mi să vă reamintesc că, deşi adoptarea regulamentului aprovizionării cu gaze naturale reprezintă un pas important, acesta nu poate înlocui investiţiile în domeniul energiei. Săptămâna trecută, patru noi state membre au trimis o scrisoare comisarului pentru energie, dl Günther Oettinger, îndemnând UE, în numele Grupului de la Vişegrad, să consolideze resursele financiare pentru investiţiile în energie, în special având în vedere următorul plan financiar pe şapte ani. Suntem perfect de acord cu cele prezentate în această scrisoare. Într-adevăr, modalitatea prin care UE poate asigura o aprovizionare satisfăcătoare cu gaze rezidă în construcţia unor rute alternative de livrare. După părerea mea, această intenţie ar trebui în cele din urmă să fie reflectată, de asemenea, în cifrele bugetare.

  Eija-Riitta Korhola (PPE). – (FI) Dnă preşedintă, îi adresez cele mai sincere mulţumiri colegului meu, dl Vidal-Quadras, pentru munca excelentă pe care a efectuat-o. Fie că ne place sau nu, Europa se bazează tot mai mult pe gaz pentru a funcţiona, iar Rusia este cea care ne aprovizionează cu acest gaz. De aceea nu este suficient că relaţiile dintre UE şi furnizorul de gaz sunt în regulă. Avem nevoie, de asemenea, de modificări ale infrastructurii interne a UE şi a legislaţiei pentru a fi pregătiţi pentru situaţiile de criză care nu depind de noi. Statele membre trebuie să definească rolurile tuturor actorilor de pe piaţă şi domeniile de responsabilitate pentru garantarea securităţii aprovizionării. Istoria recentă ne arată că aceste lucru este necesar.

Gradul de dependenţă a Europei este alarmant. În prezent, importurile reprezintă peste 40 % din consumul de gaze naturale din Europa, iar previziunile sugerează că această dependenţă ar putea creşte până la un nivel de 70 % până în anul 2020. Consecinţa va fi atât dependenţa economică, cât şi politică, iar acest lucru nu este folositor. Pe viitor, situaţia se poate îmbunătăţi cu producţia de gaze naturale lichefiate, al căror preţ a scăzut, precum şi de gaze de şist produse recent şi descoperite în diferite părţi ale lumii, inclusiv în Polonia. Să sperăm că acestea vor îmbunătăţi securitatea aprovizionării şi vor oferi mai multe opţiuni pentru achiziţionarea de gaze. Elaborarea unor forme eficiente de energie regenerabilă va avea, de asemenea, o contribuţie.

Recentele dispute dintre Rusia şi ţările vecine au arătat cât de precară era situaţia securităţii noastre interne în aprovizionare. De aceea, sunt importante măsuri concrete, cum ar fi asigurarea unui flux de gaze naturale în ambele sensuri între statele membre sau, conform principiului solidarităţii, asigurarea unor rezerve proprii de gaz suficiente şi pentru vecinii noştri în situaţii de criză. De asemenea, este important să fim conştienţi de şi să recunoaştem condiţiile diferite existente în statele membre.

  Zigmantas Balčytis (S&D). – (LT) În primul rând, aş dori să felicit raportorul pentru elaborarea acestui document foarte important. Creşterea dependenţei de importurile de energie, în special de gaz, este una dintre noile provocări cu care se confruntă UE în politica de securitate, iar depăşirea acesteia va necesita un efort concertat din partea UE şi a noastră a tuturor.

Comisia Europeană trebuie să joace un rol deosebit de important, nu doar atunci când se confruntă cu situaţii de criză, ci şi atunci când conturează politicile energetice ale UE în general şi mai ales atunci când vorbim despre un contract de furnizare de gaz cu furnizori din ţări terţe.

Dle comisar, chiar nu aş agrea condiţiile stabilite în contractul încheiat între Polonia şi Rusia privind gazoductul Yamal sau modul în care acesta a fost semnat pentru a da un exemplu prost pentru toate strategiile energetice noi şi viitoare, în contextul documentului dezbătut astăzi. Numai exprimând o opinie unanimă, coordonând acţiunilor tuturor statelor membre ale UE şi demonstrând solidaritate, putem contribui la crearea pieţei energetice interne dorite, şi anume una sigură, unită şi convenabilă pentru consumatori.

  Tunne Kelam (PPE). – Dnă preşedintă, dezbaterea de astăzi arată că Europa a desprins învăţămintele numeroaselor crize de aprovizionare. Prima experienţă a independenţei Estoniei a apărut în decembrie 1992, când Rusia a sistat complet alimentarea cu gaz şi petrol. Totuşi, asta ne-a făcut mai puternici.

Astăzi, suntem martorii unei cooperări încurajatoare, în primul rând între Parlament şi Comisie. ]Aş dori să vă mulţumesc, dle comisar Oettinger, pentru abordarea energică şi responsabilă a acestor provocări. Este o încercare promiţătoare de a include solidaritatea în mecanismele practice ale UE. Important este faptul că vom dispune un set comun de norme privind infrastructura şi aprovizionarea, cu responsabilitate şi coordonare sporite din partea Comisiei. Dar, mai presus de toate, avem nevoie de încă o reţea de aprovizionare europeană integrată. Aş dori să atrag atenţia asupra sugestiei dlui Turmes de îmbunătăţire a legăturilor noastre nord-sud şi de prevedere a unor instalaţii de depozitare pentru viitor.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D). – (HU) Este important ca UE să reacţioneze la nivel comunitar în interesul securităţii energetice, dar statele membre care nu şi-au normalizat încă relaţia lor politică bilaterală cu Rusia trebuie, de asemenea, să adopte măsuri. Optzeci la sută din importurile de gaze din Ungaria provin din Rusia şi astfel dependenţa consumatorilor maghiari este extremă. Utilizatorii sistemelor de încălzire centralizată sunt deosebit de vulnerabili. Din acest motiv, Ungaria ar dori cu siguranţă să-şi diversifice atât sursele de aprovizionare, cât şi rutele de transport. Am sprijinit în mod clar şi continuăm să sprijinim construirea gazoductelor Nabucco şi South Stream, precum şi utilizarea de surse ale UE. Cu toate acestea, cel mai ieftin mod pentru noi ar fi o rezoluţie stabilă şi care oferă siguranţă privind tranzitarea prin Ucraina. Solicităm Comisiei să se asigure că UE acţionează la nivel comunitar, că acţionează în calitate de mediator între Rusia şi Ucraina şi că solicită un sistem de garanţii cu privire la ruta de tranzit ucraineană.

  Reinhard Bütikofer (Verts/ALE). – (DE) Dnă preşedintă, aş dori să aduc în atenţia dlui Oettinger două aspecte, care au fost deja menţionate de către alţi deputaţi în timpul discuţiei. În primul rând, dl Turmes a subliniat problema predictabilităţii cererii de gaz. În contextul aprovizionării cu gaz, noi analizăm problema dintr-un singur punct de vedere.

Dle Oettinger, aş dori să vă întreb cum aveţi de gând să includeţi această a doua perspectivă fundamentală în strategie atunci când priviţi spre viitor. În al doilea rând, în urma unei remarci făcute de dl Swoboda, aş dori să revin asupra ideii unei comunităţi de energie în Uniunea Europeană. Grupul de reflecţie Notre Europe, care a fost înfiinţat de dl Delors, a subliniat recent acest aspect, la fel cum a făcut şi fosta dnă comisar, Michaele Schreyer, acum câţiva ani. Consideraţi că este acesta un obiectiv pozitiv al muncii dvs., dle Oettinger?

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL) – (PT) Dnă preşedintă, în această dezbatere privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, aş sublinia faptul că oferta mondială de gaze naturale este deja foarte diversificată; într-adevăr, acest lucru trebuie să fie recunoscut în mod corespunzător.

Cu toate acestea, chestiunea cea mai importantă în ceea ce priveşte viitorul este criză prevăzută a petrolului, din cauza căreia Uniunea Europeană ar trebui să promoveze în mod activ înlocuirea produselor petroliere rafinate în flotele sale, iar cel mai bun înlocuitor pentru ele este gazul natural.

Cu toate acestea, nu trebuie uitat faptul că nu există gaze naturale de origine non-fosilă: biometan, produs din deşeuri. De fapt, mai multe ţări europene îl produc, în special Suedia şi Elveţia, şi cred că şi Spania chiar. Este o cale care ar trebui să beneficieze de stimulente pe baza investiţiilor UE şi ar trebui să nu uităm deloc această problemă în prezenta dezbatere.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Dnă preşedintă, majoritatea furnizorilor de gaze au anunţat creşteri semnificative de preţuri, ca urmare a cererii crescânde de gaz. Se vorbeşte despre dublarea preţului angro al gazului. Prin urmare, după părerea mea, este posibil ca Moscova să provoace o altă criză a gazelor în această iarnă. În trecut, UE nu a fost probabil suficient de fermă în rolul său de mediator. În cazul conflictelor actuale privind responsabilităţile între reprezentanţii noii conduceri a UE, statele membre care sunt afectate vor avea din nou sentimentul că au fost lăsate în voia sorţii.

Cu toate acestea, gestionarea slabă a crizelor din partea UE are alte consecinţe. Centralele nucleare care au fost închise sunt repuse în funcţiune, iar în Polonia există planuri de a investi într-un terminal de gaze lichefiate, care va fi un competitor direct al conductei baltice. Deşi cooperativa cumpărătoare, care a fost anunţată ieri, poate părea o soluţie rezonabilă, aceasta nu schimbă problema fundamentală. În cazul în care apare următoarea dispută a gazelor, vom vedea dacă sistemul energetic european de avertizare timpurie merită hârtia pe care este scris şi dacă poate fi rezolvată confuzia privind responsabilităţile care decurg din Tratatul de la Lisabona. Adevărul este că nu putem pune capăt pur şi simplu dependenţei noastre de gazul rusesc şi chiar proiectul Nabucco va avea o contribuţie foarte mică la schimbarea situaţiei.

  Andrzej Grzyb (PPE). – (PL) Dl Oettinger a menţionat că acesta este primul document referitor la probleme energetice de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Într-adevăr, solidaritatea energetică a fost principalul obiectiv al multor ţări, inclusiv al ţării mele, Polonia, în ceea ce priveşte Tratatul de la Lisabona. Cu toate acestea, crizele gazului – în special, criza din 2009, precum şi crizele anterioare – au arătat că fără piaţa energiei, fără infrastructură, inclusiv fără interconectori, fără reţelele noi şi noile surse de aprovizionare, fără rolul de coordonator al Comisiei Europene şi, mai presus de toate – un lucru pe care aş dori să îl subliniez în mod deosebit – fără voinţa politică a Comisiei, a Consiliului şi a statelor membre, nu vom preveni crizele gazului. În prezent, Polonia încă trebuie să finalizeze un acord pentru furnizarea de aproximativ 2,5 miliarde de metri cubi de gaz.

Regulamentul ar putea fi mai bun – mai aproape de ideal – în special în ceea ce priveşte obligaţiile, inclusiv în ceea ce priveşte Comisia Europeană şi, de asemenea, în ceea ce priveşte rolul Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi rolul statelor membre. Dl Oettinger a confirmat faptul că peste doi sau trei ani, va fi necesar să se efectueze un fel de evaluare a prezentului regulament pentru a-i aprecia eficienţa. De asemenea, acest lucru demonstrează că nu am inclus tot.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Securitatea energetică a Uniunii Europene depinde de diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare cu energie. Cred că Uniunea Europeană ar trebui să investească mai mult în infrastructura energetică şi în eficienţa energetică, iar în ceea ce priveşte infrastructura energetică în domeniul gazelor (mă refer la crearea de noi gazoducte, şi aici subliniez importanţa proiectului Nabucco pentru siguranţa energetică a Uniunii Europene) ar fi important ca Uniunea Europeană să investească în noi depozite de gaz, în îmbunătăţirea interconexiunilor dintre statele membre şi în echiparea acestora cu fluxuri inversate, dar şi în instalaţii de producţie de gaz din surse de energie regenerabile.

Aş dori să subliniez faptul că Tratatul de la Lisabona a creat un nou cadru pentru solidaritatea dintre statele membre în caz de criză energetică şi vreau să salut munca depusă de domnul raportor Vidal-Quadras, întrucât într-adevăr acest regulament este un pas înainte pentru creşterea securităţii energetice a Uniunii Europene.

  Alajos Mészáros (PPE). – (HU) Dl Vidal-Quadras şi dl comisar Oettinger merită mulţumiri pentru că au făcut posibil acest raport important. Acest regulament va fi deosebit de binevenit pentru ţările din Europa Centrală, dintre care unele sunt 100 % dependente de importurile de gaz din Rusia. Acest lucru creează o stare de dependenţă, fiind, de asemenea, periculos ca instrument politic. În comparaţie cu combustibilii fosili, gazul produce cele mai puţine emisii de CO2, de aceea joacă un rol semnificativ în lupta Europei împotriva schimbărilor climatice. Cu toate acestea, conceptul de urgenţă a UE trebuie reevaluat în măsura în care este legat de o reducere de 10 % a importurilor. Aceasta ar putea reprezenta de fapt importurile totale de gaze ale unui stat membru, cum ar fi Slovacia. Ar fi mai rezonabil ca o stare de urgenţă a UE să fie declarată pentru o regiune geografică anume. Asigurarea unei surse neîntrerupte de gaz la un preţ acceptabil trebuie să fie o prioritate chiar şi într-o situaţie de criză. În opinia mea, acest raport poate contribui în mod semnificativ la realizarea acestui obiectiv.

  Ioan Enciu (S&D). - În primul rând aş dori şi eu să-l felicit pe domnul Vidal-Quadras pentru munca depusă la acest important raport. Ştim cu toţii cât de importantă este aprovizionarea energetică pentru Uniunea Europeană. Comisia, domnul comisar Oettinger trebuie să continue să se implice activ în rezolvarea problemelor care definesc dezvoltarea proiectelor de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaz şi să găsească atât soluţiile politice, cât şi resursele financiare cele mai avantajoase.

Cheia asigurării securităţii aprovizionării cu energie a Europei este dată de îmbunătăţirea infrastructurii energetice, interconexiuni şi posibilitatea declanşării fluxului invers, facilităţi de stocare, şi cel mai important, monitorizare şi management bazat pe solidaritatea statelor membre. Important ar fi şi continuarea dezbaterilor cu privire la viitoarea comunitate comună energetică

  Danuta Jazłowiecka (PPE). – (PL) Regulamentul pe care îl votăm astăzi este crucial în edificarea unei politici energetice comune. Dispoziţiile referitoare la solidaritatea energetică sunt, fără îndoială, dovezi în acest sens. Acestea garantează funcţionarea instrumentelor juridice care permit o reacţie comună, conjugată, într-o situaţie de urgenţă. Textul pe care îl vom vota este, într-adevăr, diferit de viziunea ambiţioasă propusă de Parlament. Cu toate acestea, textul oferă speranţa funcţionării eficiente a unui mecanism de urgenţă. Faptul că am ajuns foarte repede la un acord cu Consiliul, atunci când interesele diferitelor state membre au fost în conflict, ar trebui văzut într-o lumină pozitivă.

Aş dori să îmi exprim mulţumirile faţă de raportorul nostru, dl Vidal-Quadras, care, de la bun început, a fost deschis la măsurile propuse de colegii deputaţi şi care a fost dornic să ajungă la un compromis acceptabil pentru toată lumea. De asemenea, regulamentul arată că Parlamentul European are un rol-cheie în conflictul interinstituţional şi că este suficient de curajos pentru a lupta pentru măsuri care par adesea nerealiste din cauza lipsei unui acord între statele membre.

  Edit Herczog (S&D). – (HU) Felicit comisarul şi Parlamentul pentru colaborarea lor la elaborarea acestui document de amploare. Deşi este un pas în direcţia cea bună, este de asemenea clar că legea este doar o condiţie prealabilă pentru investiţii. Crearea motivaţiei pentru investiţiile europene ne-ar putea ajuta, de asemenea, pe timp de criză. Acest regulament poate fi, de asemenea, dovada vie că prin colaborare nu se renunţă la suveranitatea naţională, ci aceasta reprezintă o lărgire a libertăţii cetăţenilor europeni. În Ungaria au loc ample dezbateri. Noi, socialiştii maghiari, avem intenţia de a crea securitatea energetică europeană. Cu un an în urmă, şeful guvernului maghiar a promis să facă ţara complet independentă din punct de vedere energetic. În calitate de deputaţi europeni socialişti, suntem bucuroşi că s-a răzgândit şi că şi dumnealui vede viitorul în termeni de securitate energetică şi cooperare a UE.

  Ioan Mircea Paşcu (S&D). – Dnă preşedintă, începând din anul 2006, atunci când a avut loc prima întrerupere a aprovizionării cu gaz din Rusia, securitatea energetică a devenit un punct-cheie pe ordinea de zi a activităţii UE. Problema nu este numai economică, ci extrem de politică, deoarece are un impact puternic asupra politicii externe a UE şi, în consecinţă, asupra prestigiului său la nivel internaţional. În ciuda faptului că acest lucru este în mare măsură recunoscut, în practică UE este incapabilă să oprească creşterea dependenţei sale de aprovizionarea cu energie de la actori politici cu agende puternice, care nu ezită să exploateze vulnerabilitatea tot mai mare a UE. Acest lucru se datorează rezistenţei unor noi membri importanţi.

Cu toate acestea, pentru a încheia, ar fi greşit să spunem că în prezent nu există un sistem de securitate energetică – există, doar că este individual, şi nu colectiv, fiecare ţară UE dorind să se protejeze prin relaţii preferenţiale cu fiecare dintre furnizori, pentru ale căror favoruri sunt gata să concureze cu ferocitate.

  Niki Tzavela (EFD). – (EL) Dnă preşedintă, întrucât mai mulţi dintre noi cei prezenţi în această sală ne-am referit la gazoductul Nabucco ca fiind un proiect foarte important pentru securitatea energetică în Europa, aş dori să îl rog pe dl comisar să ne spună, dacă poate, în ce stadiu s-a ajuns şi ce progrese s-au realizat în proiectul Nabucco.

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, această dezbatere, care a început cu tema referitoare la gaz şi stocarea acestuia, a căpătat un caracter general şi s-a lărgit, acoperind politica energetică în întregime. Desigur, este adevărat că suntem dependenţi de gaz. Totuşi, această situaţie este valabilă nu numai pentru gaz, ci şi pentru alte surse de energie, inclusiv petrolul, în aceeaşi măsură, cărbunele de pe piaţa mondială şi materiile prime nucleare. Chiar şi în cazul energiei regenerabile, dependenţa noastră de ţări care dispun de instalaţii de depozitare, cum ar fi Elveţia şi Norvegia, este în creştere. Europa este dependentă de alte state. Din acest motiv, tema eficienţei energetice, cu alte cuvinte, utilizarea energiei noastre având obiective mai clare şi fără să o epuizăm, va căpăta o importanţă tot mai mare. În următoarele luni, vom dori să discutăm cu dvs. concluziile noastre în detaliu.

A fost, de asemenea, adusă în discuţie tema comunităţii energetice şi cred că Uniunea Europeană trebuie să devină o comunitate energetică mai eficientă, bazată pe solidaritate. Abordarea adoptată de dl. Delors ne arată direcţia în care ar trebui să mergem. Cu toate acestea, sfatul meu este că ar trebui să utilizăm instrumente noi în următorii ani; cu alte cuvinte, ar trebui să utilizăm în mod activ articolul 194 ca temei juridic şi să exploatăm, de asemenea, alte oportunităţi pentru a crea o piaţă internă. Nu avem încă o piaţă internă veritabilă pentru energia electrică şi gaz. Statele membre, unele mai mult decât altele, ţin discursuri interesante referitoare la piaţa internă, dar nu fac de fapt nimic în această privinţă şi, în schimb, se concentrează pe propria lor politică industrială naţională. Ar trebui să folosească aceste instrumente. În patru sau cinci ani, ne vom afla într-o poziţie credibilă pentru a dezbate cu statele membre şi cu publicul larg noi modificări ale temeiului nostru juridic.

În privinţa comunităţii energetice, cred că Elveţia, Norvegia, Serbia, Croaţia – şi ţările din fosta Iugoslavie, în general – împreună cu Maroc, ţările din Magreb, Orientul Mijlociu, Georgia, Moldova şi Ucraina, aparţin unei comunităţi energetice strânse, în special cu alăturarea Turciei.

Au existat apeluri pentru o prognoză asupra pieţei de energie şi gaz. În foaia de parcurs 2050, dorim să prezentăm o serie de alternative diferite. Este clar că atâta timp cât structura surselor de energie este în primul rând o problemă pentru statele membre, depindem de sumele făcute de politicieni în statele membre pentru prognoza noastră privind cantitatea de gaz care va fi utilizată pentru a genera electricitate şi stabilirea necesităţilor noastre de gaz. Nu vom avea responsabilitatea exclusivă în acest domeniu. Cu toate acestea, vrem să facem o propunere cu privire la utilizarea gazului în deceniile viitoare. În prezent folosim mai mult de 400 de miliarde de metri cubi de gaz. În 2030 sau 2040, se va ridica această cifră la 500 sau 600 de miliarde de euro sau va scădea la 300 de miliarde? Aceasta este o întrebare foarte importantă în ceea ce priveşte estimarea cerinţelor noastre de infrastructură şi a dependenţei noastre de alte ţări.

Referitor la subiectul dependenţei, trebuie să ne amintim că mai avem încă importante zăcăminte proprii de gaz. Totuşi, acestea se vor epuiza în următorii 15-20 de ani. Olanda este un exemplu tipic în acest sens. Este adevărat că suntem în principal dependenţi de Rusia, care este în prezent responsabilă de 25 % din piaţa europeană de gaz. Un sfert din gazele noastre provin din zăcămintele din Rusia. Aceasta este o cantitate mare, dar este totuşi o cifră rezonabilă. Totuşi, este clar că cifrele echivalente pentru Letonia, Lituania, Bulgaria, Polonia şi România se încadrează de la peste 50 % până la 100 %, în timp ce pentru Portugalia, cifra este zero. Avem o diviziune între est şi vest în funcţie de proximitatea sau de distanţa fiecărei ţări faţă de locul în care se află zăcămintele de gaz în Siberia. Ni se livrează cantităţi semnificative din Algeria şi din Norvegia şi ar trebui să evidenţiem, de asemenea, alimentarea cu gaze naturale lichefiate (GNL) din Qatar în Orientul Mijlociu, fie pe cale navigabilă, fie prin terminale.

În ceea ce priveşte dependenţa noastră de Rusia, eu o consider pe aceasta un partener, în ciuda tuturor problemelor sale. Dialogul UE-Rusia privind energia, instituit acum zece ani, va avea loc în noiembrie. Adevărul este că suntem dependenţi reciproc. De ce? Deoarece ruşii sunt responsabili de mai mult de 50 % din finanţarea pentru gazoductul Nord Stream, care presupune o investiţie de peste 4 miliarde de euro şi este în interesul lor ca gazul să o tranziteze, altfel investiţia nu ar fi profitabilă pentru ei. În plus, ruşii vor să ne vândă gaz, astfel încât să aibă moneda europeană disponibilă pentru a cumpăra maşini, echipament industrial, utilaje, produse de înaltă tehnologie şi expertiză pentru dezvoltarea economiei ruseşti. Prin urmare, cred că dacă acţionăm împreună, vom fi într-o situaţie de dependenţă reciprocă, mai degrabă decât să fim expuşi şantajului.

Următorul sector pe care trebuie să îl analizăm este reprezentat de diversificarea şi reducerea dependenţei noastre de alte ţări. Pe de o parte, trebuie să ne asigurăm că gazoductele existente sunt renovate, astfel încât dependenţa noastră tehnică să nu crească. Pe de altă parte, trebuie să ne concentrăm asupra unor noi domenii. Cred că ar trebui să fim dependenţi de ruşi în ceea ce priveşte gazul rusesc. Ruşii ar trebui să fie partenerii noştri în vânzarea şi comercializarea gazului provenit de la ei, dar nu şi în cazul gazului din ţările terţe. Cele mai mari zăcăminte de gaz se găsesc în regiunea Mării Caspice. Deşi simt că gazul rusesc este strâns legat de Rusia ca partener al nostru, nu cred că alimentarea noastră cu gaz din regiunea Mării Caspice ar trebui să se facă prin Rusia. Ruşii ar trebui să ne vândă gazul propriu, nu să facă comerţ cu gaz din ţări terţe. Gazele din Algeria şi din Norvegia nu ne sunt furnizate prin intermediul Rusiei. Prin urmare, Uniunea Europeană trebuie să stabilească o legătură directă cu regiunea Mării Caspice, cât mai scurtă posibil, să nu aibă ocoluri şi să nu ne facă dependenţi inutil de sistemul comercial al Rusiei. Totuşi, pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de solidaritate. Prin urmare, aş dori să întreb toate statele membre, inclusiv Austria, Ungaria, România, Bulgaria şi Polonia: Suntem pregătiţi să lucrăm împreună pentru a găsi o soluţie în coridorul sudic, ceea ce este în interesul Europei? Sau avem tabere separate? Aceasta este ideea esenţială. Dacă suntem uniţi şi nu suntem pregătiţi pentru a prelua alte oferte, care, într-o mare măsură, nu sunt în interesul Europei, putem realiza un progres decisiv în regiunea Mării Caspice. Depunem eforturi majore în proiectul Nabucco. Susţinem sesiuni de lucru în fiecare săptămână, iar la data de 1 octombrie va avea loc o întâlnire la nivel înalt cu Turkmenistan şi Azerbaidjan. Nu putem să luăm noi decizia. Aceasta va fi luată de investitori. Cu toate acestea, putem face tot posibilul pentru a ne asigura că vom avea rol de moderatori pentru decizia care implică statele membre şi ţările care ne sunt învecinate, inclusiv Turcia, Azerbaidjan şi Georgia. Rămân de părere că Nabucco este pe drumul cel bun.

Spuneţi că trebuie să investim mai mult. Poate este aşa, dar pot să vă promit că vom utiliza corect fiecare euro alocat de Parlamentul European şi statele membre în bugetul european pentru infrastructura cofinanţată, în domenii în care nu ar fi profitabil să acţionăm singuri. Veţi adopta decizia pentru perioada de finanţare în viitorul apropiat. Trebuie să vorbim despre priorităţi în acest sens. Dacă dorim să cheltuim mai mulţi bani pentru infrastructură, trebuie fie să aducem mai mulţi bani, lucru care nu pare integral fezabil, fie să cheltuim mai puţini bani în alte domenii. Va fi interesant să văd cum va funcţiona acest proces între diferitele domenii de activitate, inclusiv cele din Parlament.

Vă mulţumesc din nou pentru sprijinul dvs. Aţi făcut progrese în acest domeniu şi împreună am convins statele membre. Sunt bucuros să pot să vă spun că vom pune regulamentul în aplicare rapid şi, în raportul pe următorii patru ani, vom analiza punctele forte şi punctele slabe şi ne vom prezenta concluziile finale pentru a stabili dacă va merita să dezvoltăm în continuare regulamentul şi să îi extindem conţinutul.

(Aplauze)

  Preşedintă. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc astăzi, marţi, 21 septembrie, la ora 12.00.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elena Băsescu (PPE), în scris. – Adoptarea acestui raport ameliorează semnificativ cadrul legislativ referitor la politica de securitate energetică a UE. Diversificarea surselor de energie constituie o prioritate, având în vedere criza energetică cu care s-a confruntat Europa. Consider esenţială sprijinirea unor proiecte alternative credibile în domeniul aprovizionării cu gaz din regiunea Mării Caspice. Întrucât gazoductul Nabucco va putea fi utilizat la întreaga sa capacitate abia în 2018, proiectul AGRI este unul mai mult decât necesar. Acesta va conecta piaţa europeană la resursele de gaz din regiunea caspică, prin culoarul energetic Azerbaidjan-Georgia-România. Liderii politici ai celor patru state participante au semnat săptămâna trecută Declaraţia de la Baku. Se aşteaptă ca peste numai trei ani sa fie realizate primele livrări de gaz din Azerbadjan, mai ales că România a demarat deja un studiu de fezabilitate care vizează terminalul de la Constanţa. În plus, costul de implementare este de două ori mai mic decât cel al gazoductului Nabucco. Având în vedere garanţiile pentru securitatea energetică aduse de acest acord, îmi exprim speranţa că UE îi va acorda atenţia necesară.

  George Becali (NI), în scris. – Discutăm astăzi despre securitatea aprovizionării cu gaze. Noi discutăm, iarna se apropie. În ianuarie 2009, criza gazelor naturale dintre Rusia şi Ucraina a demonstrat că în întreaga Europă a crescut dependenţa de importuri. Cu această ocazie au crescut şi riscurile legate de furnizare şi tranzit. De aceea în Europa este încă nevoie de investiţii în infrastructuri. Cât va dura execuţia acestor infrastructuri? Câţiva ani, in mod sigur. Ne permitem această durată când fiecare iarnă înseamnă o noua criză a gazului? Câte concesii va mai trebui să facem Ucrainei şi Rusiei până atunci? Eu cred că ar trebui să identificăm şi să ne pregătim pentru o soluţie alternativă atât ca sursă, dar şi ca reţea care să combine aspectele interne şi dimensiunile externe. Când spun alternativă, mă gândesc la Azerbaidjan, Georgia, Marea Neagra, România, Bulgaria, la ceea ce specialiştii numesc „White Stream”. De asemenea, toate măsurile menite să asigure o funcţionare corectă a pieţei interne a energiei ar trebui să fie însoţite de o diplomaţie energetică dinamică.

  Jolanta Emilia Hibner (PPE), în scris. – (PL) Aş dori să îmi exprim stima faţă de dl. Vidal-Quadras pentru munca şi angajamentul său arătate regulamentului privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale. Mă bucur că a fost posibil să se ajungă la un asemenea compromis pozitiv în privinţa acestui document extrem de important. Interesele tuturor statelor membre în problemele cele mai semnificative au fost împăcate şi datorită acestui lucru Uniunea Europeană va fi în măsură să reacţioneze rapid şi solidar atunci când se va confrunta cu întreruperi ale aprovizionării cu gaz. Raportul a acoperit problemele cele mai importante cu privire la protecţia statelor membre, de la posibilele întreruperi ale aprovizionării cu gaze naturale şi buna cooperare referitoare la măsurile preventive şi de urgenţă în UE.

O schimbare importantă rezidă în obligaţia Comisiei şi a statelor membre de a colabora la nivelul Uniunii pentru a preveni o posibilă urgenţă. În conformitate cu regulamentul, la cererea unei singure ţări, Comisia Europeană va putea acum să declare o stare de urgenţă într-o regiune afectată de întreruperi ale aprovizionării cu gaz. Compromisul care a fost propus sporeşte rolul Comisiei Europene prin intermediul unor noi instrumente de reacţie rapidă. În această formă, regulamentul este o garanţie a securităţii aprovizionării cu gaz, chiar şi în regiunile deosebit de sensibile. Cu toate acestea, investiţia în dezvoltarea infrastructurii este esenţială, astfel încât dispoziţiile cuprinse în regulament nu sunt doar versiunea găsită pe hârtie.

  Lena Kolarska-Bobińska (PPE), în scris. – (PL) Spunem foarte multe despre intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în contextul Serviciului european pentru acţiune externă. Cu toate acestea, merită atrasă atenţia asupra măsurilor care sunt adoptate în domeniul politicii energetice. Articolul 194 din Tratatul de la Lisabona a stabilit priorităţi clare în acest domeniu: instituirea unei pieţe unice de energie, asigurarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale, eficienţa energetică şi economisirea energiei, precum şi promovarea interconectării reţelelor energetice şi a măsurilor menite să reducă dependenţa de importurile de energie. Raportul Vidal-Quadras privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale reprezintă un pas important în direcţia realizării obiectivelor tratatului. Acesta reflectă spiritul solidarităţii europene, care este atât de importantă astăzi. Documentele de acest tip sunt un semnal deosebit de important pentru cetăţeni într-un moment când se spun multe despre interesele naţionale şi tendinţele de descentralizare care divizează Uniunea. Raportul arată că Parlamentul European care lucrează împreună cu Comisia Europeană pune în practică valorile europene de cooperare şi solidaritate. Următorul pas în această direcţie este documentul Comisiei Europene intitulat „Către o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020”. Acesta este un pas înainte către o politică energetică globală, în contextul strategiei UE 2020, dar este, de asemenea, un pas înainte spre realizarea obiectivelor Tratatului de la Lisabona. Raportul pe care l-am elaborat şi la care lucrez acum în Parlament, arată de asemenea că metoda comunitară este deosebit de importantă în domeniul energiei.

  Marian-Jean Marinescu (PPE), în scris. – Securitatea aprovizionării va depinde, pe viitor, de evoluţia mixului de combustibili, de dezvoltarea producţiei din Uniune şi din ţările terţe care o aprovizionează, de investiţiile în instalaţiile de înmagazinare şi în diversificarea rutelor şi a surselor de aprovizionare din interiorul şi din afara Uniunii. Sunt mulţumit ca propunerea de Regulament a putut fi amendata de către Parlamentul European in sensul introducerii unui articol dedicat Proiectului conductei de gaz Nabucco. Acest lucru confirma ca Instituţiile Uniunii Europene vor acorda si pe viitor o importanţă deosebită proiectului conductei de gaz Nabucco în ceea ce priveşte aspectul politic şi finanţarea acestuia. Concret, acest regulament garantează pentru consumatorul european casnic aprovizionarea cu gaze si pe timp de criza, pentru a evita situaţii precum cea din ianuarie 2009, când mai multe state membre au fost complet private de livrarea gazului. Comisia Europeana va trebui sa coordoneze aceste posibile situaţii de urgenta si sa se asigure ca fiecare stat membru este protejat.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – (LV) Este clar că Uniunea Europeană nu ar trebui să se bazeze pe starea de spirit dintr-o anumită zi a preşedintelui Ucrainei sau al Belarusului. Este evident că UE nu ar trebui să se bazeze pe maşinaţiunile intermediarilor netrebuincioşi, care doresc să profite de speculaţiile şi manipulările din domeniul aprovizionării cu gaz. Este evident că alimentarea cu gaz nu poate deveni o armă politică pentru urmărirea unor interese naţionale meschine. Cu toate acestea, cum putem judeca faptul că gazele naturale din Letonia costă de trei ori mai mult decât cele din Germania? Se întâmplă ca Letonia şi Germania, ambele state membre ale UE, să aibă posibilităţi diferite de dezvoltare a economiilor lor. Faptul că Republica Letonia se confruntă cu o criză severă şi că PIB-ul şi venitul pe cap de locuitor reprezintă o zecime din cele ale Germaniei dă naştere la întrebarea dacă statele membre ale UE au toate aceleaşi condiţii de dezvoltare. Este esenţială o soluţionare urgentă a acestei probleme, cel puţin în ceea ce priveşte preţurile comune la gaz pentru toate statele membre ale UE. Fără acest lucru, alăturarea cuvintelor „Europa unită” devine discutabilă.

  Algirdas Saudargas (PPE), în scris. – (LT) Aş dori să fiu de acord cu colegii mei deputaţi şi să salut faptul că un astfel de regulament important va fi aprobat într-un interval de timp atât de scurt. Acest lucru dovedeşte încă o dată că, atunci când există o problemă reală, Europa este în măsură să acţioneze rapid şi eficient.

Regulamentul de securitate a aprovizionării cu gaze naturale consolidează principiul solidarităţii între statele membre şi acesta este un alt pas spre o politică energetică comună. Cu toţii sperăm probabil că criza din 2009 nu se va repeta şi că nu va trebui să recurgem la mecanismele prevăzute de dispoziţiile regulamentului, dar ceea ce se întâmplă în realitate este o altă problemă. Nu cu mult timp în urmă, în luna iunie, aprovizionarea cu gaz a Lituaniei a fost redusă la jumătate din cauza dezacordurilor dintre Rusia şi Belarus, iar acest lucru ne-a convins că acest regulament vine la momentul oportun.

Am arătat în repetate rânduri că pentru pieţele izolate de gaze naturale, dependente de un singur furnizor, cum suntem noi, de exemplu, în statele baltice, acest regulament va fi eficient numai atunci când aceste pieţe sunt unite într-o reţea europeană comună de gaze. Investiţiile private sunt de multe ori insuficiente pentru construcţia noilor conducte de gaze care sunt necesare, fonduri suplimentare fiind, prin urmare, imperioase.

Aş dori să mulţumesc colegilor mei care au înţeles acest lucru şi l-au luat în considerare la negocierea acestui regulament, precum şi Comisiei care a promis în mod oficial să rezolve problema insulelor de energie în Pachetul privind infrastructura energetică. Tot ce ne rămâne este să facem apel la statele membre să pună în aplicare în mod corespunzător acest regulament.

  Joanna Katarzyna Skrzydlewska (PPE), în scris. – (PL) Adoptarea regulamentului privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale deschide calea către crearea în viitor a unei pieţe comune a gazelor naturale la nivelul UE. Dispoziţiile importante conţinute în acest document se referă la introducerea obligaţiei de a pregăti planuri de prevenire şi de urgenţă în fiecare stat membru, obligaţia de a declara o stare de urgenţă în Uniune atunci când două state membre declară o stare de urgenţă şi aplicarea criteriului de risc geopolitic în evaluarea globală a riscului cu privire la problema securităţii aprovizionării cu gaz în UE. Având în vedere dobândirea capacităţii de transport de gaze naturale în ambele direcţii, o ţară care se află în pericolul de a avea un deficit în aprovizionarea cu energie, va obţine asistenţa necesară din altă ţară care are rezerve suficiente de gaz la momentul respectiv. Fără îndoială, acesta este debutul aplicării unor măsuri bazate pe ideea de cooperare şi solidaritate. Menţionarea problemei legate de diversificarea surselor de energie va permite intensificarea activităţii în acest domeniu din partea statelor membre şi va ajuta proiectele deja iniţiate, cum ar fi Nabucco, de exemplu. În concluzie, datorită măsurilor propuse în raport şi investiţiilor intensive în infrastructură, suntem în poziţia de a ne proteja sau de a ne asigura mai eficient faţă de situaţia din anul 2008 din Ucraina. Independenţa deplină de aprovizionarea cu gaz rusesc este o iluzie, dar putem cel puţin să ne consolidăm poziţia în negocierile cu Rusia. Aş dori să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la găsirea unui compromis privind o problemă care este atât de importantă pentru întreaga Uniune.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – (PL) Compromisul negociat de Parlamentul European este un adevărat pas către punerea în aplicare a dispoziţiilor Tratatului de la Lisabona. Acesta creează condiţiile premergătoare pentru aplicarea practică a solidarităţii statelor membre în cazul unor sistări a livrărilor de gaz şi considerăm acest lucru ca fiind realizarea noastră. Dispoziţiile privind infrastructura de transport, sistemul de răspuns la situaţiile de criză la nivelul Uniunii, evaluarea comună a riscurilor şi, pe baza acesteia, crearea unor planuri de prevenire şi de urgenţă, precum şi includerea în evaluare a aspectului geopolitic, demonstrează succes în negocieri al deputaţilor europeni, creând, de asemenea, bazele pentru elaborarea de politici energetice orientate mai mult spre Comunitate, lucru pe care Parlamentul a încercat deja să îl obţină pe durata mandatului anterior.

  Vladimir Urutchev (PPE), în scris. – (BG) Au trecut doar 18 luni de când alimentarea cu gaze naturale pe ruta Rusia-Ucraina-UE a fost perturbată în luna ianuarie 2009. Bulgaria a fost ţara cea mai afectată la momentul respectiv, dar întreaga UE şi-a dat seama cât de vulnerabile sunt în principal ţările central şi est-europene în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării cu gaz. Acesta este motivul pentru care salut adoptarea raportului dlui Vidal-Quadras, care oferă un răspuns legislativ pan-european la apariţia şi consecinţele unor astfel de crize ale gazului. În afară de natura cuprinzătoare a rezoluţiei legislative privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, aş dori să subliniez următoarele aspecte: crearea unei reţele integrate de gaz a UE, care să furnizeze un flux bidirecţional de gaze naturale între ţări; garantarea accesului transfrontalier la instalaţii de depozitare şi menţinerea transportului transfrontalier de gaz în cazul producerii unei crize la nivelul cel mai înalt, cel de„Urgenţă”. În ceea ce priveşte ţara mea, Bulgaria, îndeplinirea acestor cerinţe presupune în ultimă instanţă stabilirea legăturilor cu ţările vecine, Bulgaria are mai multe oportunităţi de stocare a gazul pe teritoriul său şi este acum disponibilă, de asemenea, o alternativă la dependenţa noastră de un singur furnizor extern de gaz. De fapt, această nouă legislaţie europeană pune capăt monopolul alimentării de la Gazprom în ţara noastră, care trebuie să aibă loc în următorii patru ani. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

  Artur Zasada (PPE), în scris. – (PL) Felicit raportorul pentru un document foarte bine elaborat. În urma unor negocieri lungi şi dificile, a fost posibil să se ajungă la un compromis la nivel european. Consider ca elemente deosebit de importante ale acordului obligaţia de a elabora, în termen de doi ani, planuri de prevenire şi de urgenţă în fiecare stat membru şi, de asemenea, obligaţia de declarare a unei stări de urgenţă la nivelul Uniunii în cazul în care două ţări declară stare de urgenţă. Un alt succes al negocierilor îl reprezintă obligaţia de a permite fluxul bidirecţional în conducte de gaz în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a regulamentului. Felicit încă o dată raportorul. Acest document este un pas în direcţia unei adevărate comunităţi energetice europene.

4. Summitul UE-China din 6 octombrie 2010 (dezbatere)

  Preşedintă. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei privind summitul UE-China din data de 6 octombrie 2010 [2010/2862(RSP)].

  Karel De Gucht, membru al Comisiei. – Dnă preşedintă, mă bucur să fiu aici astăzi pentru a discuta despre pregătirea celui de al 13-lea summit UE-China. Summitul este deosebit de important în acest an deoarece sărbătorim cea de-a 35-a aniversare a stabilirii de relaţii diplomatice între UE şi China şi folosirea pentru prima dată a structurii prevăzute de Tratatul de la Lisabona.

În cadrul Consiliului European de săptămâna trecută, şefii de stat şi de guvern au discutat despre provocările şi oportunităţile UE în relaţiile cu parteneri strategici, precum China. Acest lucru a fost pregătit la reuniunea informală de la Gymnich a miniştrilor de externe ai UE la care am participat împreună cu ÎR/VP Ashton şi cu alţi câţiva comisari în cursul weekend-ului anterior. Există o nevoie şi o dorinţă de a acţiona într-un mod mai integrat şi mai coerent. Trebuie să ştim mai bine ce vrem de la partenerii strategici şi să transmitem acelaşi mesaj cu 27 de voci.

Relaţiile UE-China s-au dezvoltat foarte mult în ultimii 35 de ani, în special în domeniul economic. Suntem parteneri comerciali importanţi. Întreprinderile europene beneficiază de o creştere continuă în China, dar mai sunt multe de făcut pentru a deschide mai mult piaţa chineză şi pentru a îmbunătăţi punerea în aplicare a normelor, de exemplu, în domeniul achiziţiilor publice şi a drepturilor de proprietate intelectuală.

Acest al 13-lea summit UE-China este primul din cadrul structurii post-Lisabona. Dorim să adoptăm o perspectivă orientată către viitor şi să acţionăm în calitate de parteneri pentru a răspunde provocărilor globale, cum ar fi schimbările climatice, necesitatea de a menţine pieţele deschise şi accesul egal la materii prime, stabilitatea internaţională şi statul de drept.

Vom analiza rolul diverselor dialoguri politice şi sectoriale UE-China. Va fi discutat Acordul de parteneriat şi de cooperare, în special, dimensiunea sa de a oferi un cadru legal şi instituţional pentru continuarea dezvoltării parteneriatului nostru.

Drepturile omului reprezintă linia principală a politicii externe a UE. Chiar dacă diferenţe semnificative continuă să existe, este important să discutăm despre drepturile omului şi despre statul de drept în timpul summitului ce urmează a avea loc. De asemenea, ne putem baza pe unele exemple pozitive concrete, precum Facultatea de drept UE-China.

Cel de-al 13-lea summit UE-China are loc cu câteva săptămâni înainte de două evenimente internaţionale cruciale, şi anume summitul G20 de la Seul din luna noiembrie şi summitul privind schimbările climatice de la Cancún din luna decembrie. Un obiectiv important al acestui summit ar fi găsirea unui teren comun cu China, pentru ca poziţia acesteia să fie în acord cu priorităţile noastre.

De asemenea, este important să abordăm percepţiile greşite şi să construim legături între oameni. Prin urmare, va avea loc pentru prima dată un Forum cultural în cadrul summitului. De asemenea, acesta este motivul pentru care 2011 va fi desemnat Anul tineretului în Europa şi în China, având ca obiectiv consolidarea unei înţelegeri reciproce între tinerii europeni şi tinerii chinezi, precum şi promovarea dialogului intercultural. Acest obiectiv va continua în 2012, cu Anul dialogului intercultural între Europa şi China.

Summitul urmează unui an foarte bogat din punctul de vedere al dialogului politic, la care se adaugă mai multe întâlniri importante la nivel înalt care au avut loc la începutul acestui an, inclusiv vizita Colegiului condusă de preşedintele Barroso şi vizita dnei Cathy Ashton în China pentru prima rundă a dialogului strategic la începutul lunii septembrie. Pentru luna noiembrie, este programată o reuniune referitoare la un Dialog la nivel înalt privind economia şi comerţul. Comisarii Almunia, Rehn şi cu mine, vom conduce delegaţia UE compusă din mai mulţi comisari.

Domnilor deputaţi, cu toţii împărtăşim obiectivul continuării dezvoltării Chinei, pentru a deveni tot mai deschisă şi mai transparentă, pentru a adera la standardele internaţionale privind drepturile omului, găzduind afacerile internaţionale şi europene la un nivel de egalitate şi colaborând pentru a răspunde provocărilor la nivel mondial. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să continuăm să ne implicăm şi să aprofundăm cooperarea noastră. Acest lucru ne va permite să ne dezvoltăm în continuare relaţia şi – pe parcurs – să abordăm aspecte dificile pentru noi şi pentru China.

Summitul din octombrie ne oferă posibilitatea următoare de a ţine seama de relaţia noastră şi de a discuta despre situaţia din anii următori.

  Ioannis Kasoulides, în numele Grupului PPE. – Dnă preşedintă, o lume multilaterală globalizată, împreună cu provocările legate de schimbările climatice, securitatea aprovizionării cu energie, neproliferarea nucleară, Iran şi Coreea de Nord, problemele de securitate colectivă cum ar fi terorismul şi pirateria, precum şi eforturile de pace în regiuni instabile, precum Orientul Mijlociu, justifică un parteneriat strategic între China şi UE.

UE este cel mai important partener comercial al Chinei, iar China este al doilea cel mai important partener comercial al UE. China este cea mai mare sursă de importuri de produse manufacturate. Deficitul comercial în favoarea Chinei este cauzat parţial de dificultăţile în accesarea pieţelor din China. Barierele netarifare pentru pieţe, drepturile de proprietate intelectuală şi accesul la achiziţiile publice ocupă un loc important pe ordinea de zi a activităţilor destinate îmbunătăţirii acordului de parteneriat şi cooperare.

În relaţia noastră cu China, ne vom urmări interesele reciproce, dar şi valorile. În contextul dialogului politic şi în raporturi de egalitate, UE încurajează trecerea Chinei spre o societate deschisă, bazată pe statul de drept şi pe respectarea drepturilor omului. Milităm pentru drepturile omului în cazul populaţiei din Tibet şi a altor provincii chineze, dar cu respectarea deplină a integrităţii teritoriale a Chinei. Salutăm recentele acorduri cu Taiwan, dar în ceea ce priveşte politica unică a Chinei. Criza economică mondială a dovedit interdependenţa globală.

Salutăm progresul economic al Chinei şi redresarea economică ca un factor de stabilitate şi cerem o continuare a aprecierii renminbi pentru ordinea monetară mondială, fără distorsiuni.

  Libor Rouček, în numele Grupului S&D. – (CS) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, statele din Uniunea Europeană şi China se confruntă cu probleme şi provocări globale asemănătoare: depăşirea crizei economice mondiale, schimbările climatice, terorismul, răspândirea armelor de distrugere în masă, migraţia necontrolată şi multe alte provocări. Singuri nu vom soluţiona niciuna dintre aceste provocări sau oricare dintre aceste probleme. Trebuie să cooperăm, trebuie să căutăm parteneri pentru soluţii comune şi, în acest domeniu, Uniunea Europeană şi China sunt parteneri strategici naturali. Prin urmare, anticipăm că la viitorul summit, ambii parteneri vor fi conştienţi de responsabilitatea lor la nivel mondial şi vor propune măsuri şi soluţii concrete, cel puţin pentru unele dintre aceste provocări şi probleme.

În prezent, în contextul desfăşurării summitului privind sărăcia la nivel mondial de la New York sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, cred că merită menţionat că Uniunea Europeană şi China sunt, de asemenea, parteneri corespunzători atunci când vine vorba despre problema eradicării sărăciei la nivel mondial. Membrii Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European se aşteaptă, de asemenea, ca reprezentanţii europeni să facă unele declaraţii clare referitoare la anumite probleme bilaterale în cadrul summitului UE-China din data de 6 octombrie:declaraţii cu privire la dezvoltarea şi sprijinul comerţului reciproc, la accesul bunurilor şi serviciilor europene pe piaţa chineză, inclusiv, desigur, la contracte de interes public, la protecţia drepturilor de autor, la protecţia standardelor dreptului muncii, la drepturile omului, la dezvoltarea turismului, la schimburile între studenţi şi tineri şi aşa mai departe.

  Niccolò Rinaldi, în numele Grupului ALDE. – (IT) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, un summit între China şi Uniunea Europeană este un model de afacere între doi prieteni care au motive comune de satisfacţie. În anumite privinţe, ei au un trecut comun, pentru că Europa şi China au contribuit la o lume mai sigură şi mai prosperă.

Politica comercială reprezintă un factor crucial în acest efort conjugat, chiar dacă ceva nu funcţionează în mod corespunzător şi chiar dacă putem spune că în ultimii cinci ani, deficitul comercial al Europei s-a triplat. Acest lucru nu este durabil pentru Uniunea Europeană, dar este inevitabil, probabil, din cauza dumping-ului social şi de mediu constant din China, a recordului său mondial pentru medicamente contrafăcute, a pieţei sale inaccesibile serviciilor, a reticenţei sale de a lua parte la Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA ) şi a reacţiei sale instinctive de a desfăşura o politică închisă, chiar cu privire la drepturile omului: de la opresiunea din Tibet, care este înăbuşită din punct de vedere cultural, spiritual şi etnic, la acest refuz încăpăţânat de a recunoaşte suveranitatea de facto a Taiwanului, reprimarea libertăţii de exprimare în mass-media şi pe internet şi utilizarea sistematică în mod odios a pedepsei cu moartea.

Pentru noi, aceasta este o politică desuetă – şi suntem obligaţi să spunem acest lucru prietenilor noştri chinezi – pentru că de ce ar trebui să jignim inteligenţa unui popor a cărui civilizaţie a ţinut mereu pasul cu vremurile? Nu avem multe lecţii de dat Chinei. Dimpotrivă: întreaga influenţă competitivă exercitată de către chinezi, inclusiv în politica comercială, derivă din faptul că China are 1,5 miliarde de locuitori şi un singur ministru de externe, 1,5 miliarde de locuitori şi o singură politică fiscală, 1,5 miliarde de locuitori şi o singură monedă, pe când Europa de 27 + 1, care se bâlbâie constant în relaţiile sale cu China, are încă multe de învăţat şi trebuie să îşi restabilească unitatea.

  Reinhard Bütikofer, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Dnă preşedintă, dle De Gucht, sunt de acord cu premisa dvs. principală, potrivit căreia Uniunea Europeană trebuie să depună eforturi în vederea realizării unui parteneriat strategic cu China. Cu toate acestea, dacă, odată stabilit acest lucru, următorul nostru pas se rezumă aproape întotdeauna la a vorbi din nou despre piaţa chineză, cred că ne îngustăm orizonturile în abordarea noastră privind această relaţie strategică. Subestimăm China şi propria noastră responsabilitate europeană.

Prin urmare, aş dori să analizăm unele probleme care depăşesc relaţiile economice indiscutabil foarte importante dintre noi şi China. În timpul unei vizite recente în Vietnam, Hillary Clinton, secretarul de stat al SUA, a făcut o mişcare surprinzătoare cu privire la securitatea în Marea Chinei de Sud şi a adoptat o poziţie care ar trebui să mulţumească europenii. Aceasta implică introducerea unei strategii multilaterale de gestionare a conflictelor în acest domeniu complex care este, de asemenea, de importanţă economică pentru noi. Are Europa o poziţie privitoare la această chestiune? Împărtăşim această abordare sau nu avem nicio opinie?

Următorul summit dedicat climei va avea loc în curând la Cancún. Ultima dată, chinezii nu au jucat un rol deosebit de util şi spun acest lucru cu ironie blândă. Am fi putut, de asemenea, să fim mai aspri autocritici în acest sens. Există o strategie europeană pentru colaborarea cu China în vederea realizării unor progrese în ceea ce priveşte Cancún şi nu numai? Este clar că contribuţia americană la această problemă este în mare măsură inexistentă în acest moment, ca urmare a problemelor politice interne.

Desigur, trebuie să analizăm, de asemenea, chestiunile de politică economică. Cu toate acestea, atunci când vă referiţi la materii prime şi la soluri rare, Parlamentul ar fi interesat să afle care este strategia dvs. în acest domeniu. Vrem să ameninţăm China cu sancţiuni din partea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC)? Credeţi că acesta este planul de acţiune potrivit? Căutăm o strategie de cooperare care va implica, de exemplu, sprijinirea Chinei în rezolvarea problemelor sale în acest domeniu prin transferuri de tehnologie? Aş dori să vorbim nu numai despre parteneriatul strategic, dar şi despre strategia şi obiectivele strategice europene pe care le vom utiliza pentru a realiza acest lucru.

  Jaromír Kohlíček, în numele Grupului GUE/NGL. – (CS) Doamnelor şi domnilor, timp de mai bine de 30 de ani, observatorii străini au fost permanent uimiţi de rata de creştere înregistrată de economia naţională în China. În această perioadă, o ţară în curs de dezvoltare a cărei populaţie depinde în majoritate de o agricultură lipsită de mijloace mecanizate, a realizat după secole de rămas în urmă faţă de ţările dezvoltate ale lumii, o rată a dezvoltării economice cum nu s-a mai văzut de mulţi ani. Unii oameni de stat şi comentatori politici uită că încă vorbim despre o ţară în curs de dezvoltare, în care procentul populaţiei care încă îşi întreţine familia prin mijloace agricole nemecanizate se ridică la aproximativ 70 %, ceea ce înseamnă că atunci când recoltele sunt bune, familia mănâncă, dar atunci când acestea nu sunt, este foamete. Stadiul de dezvoltare la care se află China astăzi poate fi, prin urmare, comparat cu cel al ţărilor industrializate din a doua jumătate a secolului XIX. Numai reţinând acest factor fundamental vom fi capabili să ajungem la acorduri reciproc avantajoase la summit, fără să patinăm pe gheaţa subţire a istoriei recente, fără să mai menţionăm presiunile asupra partenerilor noştri în procesul de efectuare a unui salt uriaş în oricare dintre domeniile puse în discuţie. Într-un asemenea caz, partea chineză nu ar fi deloc dispusă să accepte presiunile din partea UE. Oricine îşi aminteşte consecinţele saltului uriaş din 1960, va înţelege cu siguranţă la ce mă refer.

  Bastiaan Belder, în numele Grupului EFD. – (NL) Piaţa chineză este atractivă pentru afacerile europene. Cu toate acestea, avem un hăţiş de reglementări modificate des şi aplicate retroactiv, care blochează drumul întreprinderilor europene spre această piaţă tentantă.

Documentul de poziţie al Camerei Europene de Comerţ din Beijing, publicat la începutul lunii septembrie – deci destul de recent – demonstrează foarte clar acest lucru, în cele 647 de pagini ale sale şi în cele 380 de recomandări către guvernul chinez. Prin urmare, aştept ca Consiliul şi Comisia să se asigure că acest document, care este crucial pentru îmbunătăţirea relaţiilor UE-China, este inclus pe ordinea de zi a următorului summit UE-China. Camera Europeană de Comerţ solicită pe bună dreptate Consiliului şi Comisiei o opinie europeană unanimă clară, prin care vor fi reprezentate de fapt şi apărate interesele societăţilor europene în această ţară.

  Lucas Hartong (NI). – (NL) Dnă preşedintă, aş atrage insistent atenţia asupra rolului Chinei în ceea ce priveşte Coreea de Nord. În timpul vizitei recente în China a dictatorului Kim Jong-il, preşedintele chinez, Hu Jintao, a declarat că a dorit să continue comerţul cu Coreea de Nord. Aceasta este o sursă de preocupare majoră pentru grupul meu, Partidul Libertăţii din Olanda.

De fapt, China susţine Coreea de Nord, în timp ce noi dorim să vedem acest regim inuman răsturnat cât mai curând posibil. În prezent, există unii nord-coreeni şi, în special, unii creştini nord-coreeni foarte speriaţi care trăiesc în China ca refugiaţi. De îndată ce aceştia sunt descoperiţi de poliţia chineză, sunt imediat trimişi înapoi în Coreea de Nord şi puşi în lagăre de muncă, iar printre aceştia se numără foarte mulţi copii. În vreme ce Coreea de Nord efectuează teste nucleare şi îşi înfometează propria populaţie, aceasta primeşte sprijin politic din partea Chinei.

Aş dori să aud comentariile Comisiei cu privire la menţinerea sau nu a relaţiilor comerciale dintre Uniunea Europeană şi China, aceasta din urmă călcând în picioare drepturile omului într-un asemenea mod şi nu a oprit repatrierea refugiaţilor nord-coreeni. În acest sens, aş îndemna, de asemenea, UE să plaseze Coreea de Nord printre punctele prioritare ale agendei politice a viitoarelor negocieri.

  José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra (PPE). – (ES) Dnă preşedintă, dezbaterea de astăzi pune, într-adevăr, întrebarea cum să construim un parteneriat strategic cu China pe baza potenţialului său economic şi pe baza sistemului nostru de valori, în special cu privire la drepturile omului, care trebuie să aibă un caracter universal.

Garton Ash, un genial analist britanic, a spus că relaţiile cu China ridică patru probleme şi toate încep cu litera „t”: trade (comerţ), Taiwan, Tibet – şi aici aş dori să reamintesc Camerei de suspendarea summitului UE-China în 2008 – şi, în sfârşit, Tiananmen, cu referire la problema drepturilor omului.

Ceea ce este evident, după cum a precizat dl Kasoulides, este că niciuna dintre provocările cu care se confruntă lumea în prezent, cum ar fi globalizarea, economia digitală, reforma sistemului financiar, problema de securitate, lupta împotriva proliferării nucleare – uitaţi-vă numai la cazul Iranului – conservarea resurselor naturale şi a mediului de securitate a aprovizionării cu energie, nu pot fi rezolvate fără cooperarea Chinei.

Statele Unite au reuşit să stabilească o relaţie structurată cu China, deşi nu lipsită de probleme. Preşedintele Bush a acordat lui Dalai Lama „Medalia de aur a Congresului”; cu toate acestea, relaţiile dintre cele două ţări încă funcţionează.

Dle comisar, având în vedere importanţa Chinei pe scena lumii, în cadrul Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în cadrul G20 şi în ţările BRIC, vom fi noi, Uniunea Europeană, capabili să construim şi să consolidăm această relaţie? Mai important, dnă preşedintă, vom fi noi, Uniune Europeană, în măsură să deschidem calea către libertate, având în vedere acel sistem mai degrabă unic care este capitalismul de stat chinez?

Sunt de părere, dnă preşedintă, că aceasta este întrebarea cea mai importantă şi v-aş ruga, dle comisar, să apăraţi sistemul nostru de valori în cadrul viitorului summit, dând dovadă, în acelaşi timp, de un anumit pragmatism.

  Henri Weber (S&D). – (FR) Dnă preşedintă, pentru o astfel de dezbatere importantă, mi-ar fi plăcut să fi fost prezentă baroneasa Ashton sau cel puţin un membru al Consiliului.

Bravo China! Aceasta s-a decis să fie fruntaşă în domeniul tehnologiei ecologice; 38 % din planul său de redresare masivă a fost investit în aceste domenii noi. Este deja producătorul numărul unu şi cel mai mare exportator de panouri solare şi turbine eoliene din lume.

Am fi foarte încântaţi de această nouă direcţie, care poate ajuta la reducerea nivelului poluării în China şi în întreaga lume, dacă producţia s-ar face în conformitate cu normele OMC. Cu toate acestea, nu este cazul.

Societăţi exportatoare chineze primesc ajutor masiv din partea băncilor de stat şi a autorităţilor locale. Deşi unele pieţe de tehnologie ecologică sunt deschise societăţilor şi investiţiilor străine, pe multe dintre aceste pieţe există restricţii privind cotele şi unele sunt chiar închise. Industriile noastre europene se află sub ameninţare în faţa unei asemenea concurenţe neloiale.

Dle comisar, China a semnat acorduri OMC. Uniunea Europeană trebuie să se asigure că aceasta respectă strict normele.

  Marielle De Sarnez (ALDE). – (FR) Dnă preşedintă, cred că este timpul să luăm în considerare problema relaţiilor Europei cu China şi să definim chiar o nouă strategie. Am trei sugestii.

În primul rând, aşa cum a precizat preşedintele Consiliului, avem nevoie de reciprocitate. De exemplu, societăţile chineze nu mai pot continua să se instaleze în Europa, din moment ce societăţilor europene li se refuză accesul la piaţa lor publică. Trebuie făcută o alegere. Aştept să se adopte măsuri în acest sens.

În al doilea rând, Uniunea nu mai poate tolera dumping-ul în ceea ce priveşte bunăstarea, sănătatea şi mediul, fără să reacţioneze, deoarece este direct responsabilă pentru prea multe transferuri de producţie în afara Europei. În plus, costurile ridicol de mici ale forţei de muncă şi condiţiile josnice de lucru nu ar trebui considerate de Comisie ca fiind „avantajele competitive naturale”. Referitor la acest punct, dle comisar, insist ca Comisia să îşi schimbe doctrina.

Şi în al treilea rând, nu mai putem închide ochii la problema drepturilor omului şi la sprijinul deschis al Beijingului acordat, de exemplu, Iranului, Coreei de Nord sau Birmaniei, ceea ce, în mod evident, este o problemă. Scopul Uniunii Europene a fost întotdeauna de a încuraja apariţia democraţiei şi a democraţiilor. În această problemă, atunci nu ar trebui să cedăm niciun milimetru.

  Heidi Hautala (Verts/ALE). – (FI) Dnă preşedintă, recent a fost evident faptul că Uniunea Europeană a fost nedumerită de puterea crescândă a Chinei. Acest lucru se reflectă şi în dialogul nostru privind drepturile omului. Aş dori să spun că dialogul privind drepturile omului în care ne-am angajat împreună cu China se află într-un fel de criză, una la care trebuie să găsim soluţii.

Aş dori să atrag atenţia asupra faptului că primul-ministru al acestui actor mai puternic ca niciodată în politica mondială, a declarat foarte recent că realizările economice din China nu se vor valorifica în absenţa unor reforme politice. Acesta a mers atât de departe încât a spus că cetăţenii ar trebui să aibă dreptul la acces la informaţii, ar trebui să aibă dreptul să participe la luarea deciziilor, să aibă dreptul să îşi facă cunoscute punctele de vedere şi ar trebui să aibă, de asemenea, posibilitatea de a monitoriza puterea guvernamentală.

Aş dori ca aceste probleme să fie discutate din nou în mod serios în cadrul summitului UE-China. Întrucât auzim mereu de la reprezentanţii Chinei că ţara funcţionează în conformitate cu nevoile majorităţii, trebuie să fim capabili să demonstrăm că unii indivizi curajoşi, dintre care unii sunt acum în închisoare din cauza opiniilor lor, sunt de fapt chiar oamenii care vorbesc pentru majoritatea poporului, deoarece ei supun atenţiei abuzurile care au loc. Acestea includ scandalul laptelui, şcolile prost construite şi scandalul HIV/ SIDA. În acest fel, am putea probabil stabili cu China un nou dialog privind drepturile omului.

Am putea, de asemenea, să recunoaştem că au existat unele reforme pozitive în sistemul judiciar al Chinei şi că tortura este condamnată tot mai mult. Acest lucru ar putea fi o modalitate de a găsi soluţii la această problemă gravă. Ar trebui să evidenţiem, de asemenea, faptul că, destul de recent, în China a existat o reducere a numărului de infracţiuni pasibile de pedeapsa cu moartea. Toate acestea ne oferă un motiv în plus să continuăm un dialog puternic privind drepturile omului cu China.

  Joe Higgins (GUE/NGL). – Dnă preşedintă, summitul UE-China este considerat ca fiind foarte important de corporaţiile transnaţionale cu sediul în Europa care doresc o mai mare flexibilitate pentru a obţine profituri mai mari din operaţiunile pe care le derulează în China – profituri mai mari realizate pe spinarea muncitorilor chinezi, dintre care zeci de milioane sunt crunt exploataţi, migranţi în propria lor ţară, fără a beneficia de drepturile omului sau de drepturile lucrătorilor, şi care costă marile întreprinderi doar 2,7 % din costul omologilor lor americani.

Summitul este, de asemenea, important pentru regimul chinez care doreşte să intensifice schimburile comerciale cu UE. Nu contează limbajul diplomatic al comisarului pentru comerţ: acesta este un regim represiv crud, care zdrobeşte permanent drepturile omului, drepturile politice şi drepturile lucrătorilor. Cu toate acestea, muncitorii chinezi luptă acum pentru sindicate libere şi independente care să le apere interesele lor reale.

În ultimele luni, tineri lucrători chinezi, în special, au fost în fruntea unui val de greve în întreaga ţară, anunţând regimul şi marile firme occidentale că nu vor mai fi trataţi ca rotiţe fără chip în roata nemiloasă a producţiei capitaliste şi a obţinerii profitului din partea marilor întreprinderi occidentale. Fie ca lucrătorii europeni să îi sprijine mereu în lupta lor pentru dreptate.

  Daniel Caspary (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, sprijin toţi antevorbitorii care s-au referit la valori, libertate şi drepturile omului, în contextul dictaturii comuniste din China. Totuşi, astăzi aş dori să mă concentrez asupra aspectelor economice. China nu mai este o ţară în curs de dezvoltare. Este acum a doua mare economie a lumii.

În anul 2009, anul crizei economice, creşterea economică a Chinei a ajuns la 9 %, iar în prima jumătate a anului 2010, aceasta a crescut la peste 11 %. Din acest motiv, trebuie să abordăm o serie de aspecte, întrucât relaţiile economice dintre UE şi China continuă să fie compromise de barierele comerciale existente, în special pe piaţa chineză. În ultimele săptămâni şi luni, am primit un număr tot mai mare de mesaje de la oamenii de afaceri care se plâng de deteriorarea climatului de afaceri din China. De exemplu, multe pieţe din industria de construcţii sau din sectorul financiar rămân închise. Există probleme cu investiţiile directe şi există în continuare o prea puţină protecţie pentru proprietatea intelectuală. Barierele netarifare comerciale sunt larg răspândite, iar certificarea obligatorie chineză, de exemplu, în domeniul IT, pune dificultăţi societăţilor europene. Accesul limitat la sistemul de achiziţii publice şi la piaţa de materii prime, precum şi un număr tot mai mare de cazuri de antidumping, de subvenţii la export, de restricţii la export şi apariţii ale pirateriei şi contrafacerii de produse sunt exemple ale caracterului necorespunzător al colaborării noastre actuale cu China.

Cu toate acestea, China este un partener cu drepturi egale şi trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru a garanta că economia globală funcţionează în mod eficient. Nu trebuie să permitem Chinei să închidă piaţa chineză pentru societăţile străine. Dle De Gucht, ne-aţi spus în cadrul comisiei că Uniunea Europeană ar trebui să fie „deschisă, dar nu naiv de deschisă”. Sunt total de acord cu dvs. şi aş dori să spun destul de categoric că îmi place modul clar în care vă exprimaţi adesea. Vă rugăm să vă asiguraţi că vorbiţi în felul acesta în China.

Comisia trebuie să monitorizeze interesele societăţilor europene mai îndeaproape şi să le reprezinte mai eficient. În plus, Comisia trebuie să forţeze China în cele din urmă să-şi îndeplinească obligaţiile care îi revin în calitate de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Am un interes major în realizarea unui parteneriat bun între China şi Europa. Cu toate acestea, pentru a realiza acest lucru, ambele părţi trebuie să se comporte în calitate de parteneri.

  Emilio Menéndez del Valle (S&D). – (ES) Dnă preşedintă, dle comisar, China se află într-o ofensivă în domeniile exporturilor şi al investiţiilor pe aproape fiecare continent. Comerţul şi investiţiile au crescut în mod substanţial. Previziunile sugerează că în anul 2014 China va depăşi Europa şi va deveni a doua cea mai mare piaţă pentru exporturile din America Latină, în timp ce, până în 2015, America Latină va cumpăra mai mult din China decât din Europa.

Cu toate acestea, după părerea mea, există o anumită situaţie de rezervă interesantă, şi anume că Uniunea Europeană ar putea evita o astfel de situaţie dacă acordurile noastre de parteneriat cu America Centrală, Acordul comercial multipartit între UE, Peru şi Columbia, precum şi viitorul acord cu Mercosur vor stimula comerţul bilateral între Uniunea Europeană şi America Latină.

În cadrul ultimului summit UE-China din anul 2009, ambele părţi au susţinut un dialog trilateral între Uniunea Europeană, China şi Africa şi au convenit să analizeze posibilele domenii de cooperare. Nu consideră Comisia că la următorul summit ar trebui să fie promovat un dialog similar între Uniunea Europeană, China şi America Latină, având în vedere în plus absenţa Consiliului?

  Charles Goerens (ALDE). – (FR) Dnă preşedintă, China este acum un stat fabulos de bogat, revigorat de creşterea economică care, an după an, se înregistrează niveluri cuprinse între 8 şi 15 %. Performanţa economică a acestei ţări i-a câştigat titlul de atelier al lumii, în timp ce, de câteva decenii încoace, Statele Unite şi-au asumat rolul de consumator final.

China produce şi comercializează, stimulând consumul american, datorită faptului că, pe lângă mărfurile vândute, aceasta oferă SUA credit de consum. Prin urmare, China, care încurajează mai mult consumul american decât pe cel propriu, se vede asaltată de cereri din restul lumii.

Interdependenţa strategică între Statele Unite şi China este de aşa natură încât orice schimbare reală în acest parteneriat ciudat ar avea un impact nu numai asupra acestor două ţări. În ceea ce priveşte relaţiile dintre UE şi China, deşi ele sunt vitale, în mod evident, au mai puţine lucruri în comun din punctul de vedere al domeniilor mai importante.

Atâta timp cât este în interesul Chinei şi al Statelor Unite ca exporturile europene să fie limitate de o monedă euro extrem de puternică, suntem într-o poziţie slabă. În acelaşi timp, de când China a devenit membru al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite cu drept de veto, ea a devenit, de asemenea, o forţă de luat în considerare în domeniul relaţiilor internaţionale.

Această ţară care, în cursul acestui an, a devenit cea de-a doua mare putere militară, ne solicită atenţia în mai multe moduri. Stabilitatea depinde acum şi de China. Pentru toate aceste motive şi toate aceste aspecte, permiteţi-mi să adaug, de asemenea, că avem nevoie urgent de o strategie europeană pentru relaţiile externe.

  Crescenzio Rivellini (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, multe teme importante vor fi abordate la summitul UE-China. Cred că unul dintre subiectele principale este promovarea comerţului liber şi echitabil, precum şi integrarea treptată finală a Chinei pe scena economică mondială ca un partener responsabil şi de încredere.

Astăzi, deşi China a aderat la OMC de aproape 10 ani deja, la data de 11 noiembrie 2001, ca să fiu mai precis, şi a beneficiat de avantaje substanţiale, nu a existat nicio reciprocitate a întreprinderilor şi îmbunătăţiri pentru a facilita accesul investitorilor internaţionali la anumite sectoare ale pieţei sale.

În special, problemele legate de deschiderea pieţei achiziţiilor publice, a proprietăţii intelectuale şi a contrafacerii, subvenţiile pentru export şi piaţa valutară nu au arătat nicio schimbare esenţială, iar dificultăţile pentru societăţile internaţionale rămân practic identice, chiar dacă, repet, China a aderat la OMC cu mulţi ani în urmă.

Piaţa chineză este în continuă expansiune. Politicile agresive ale Chinei în ceea ce priveşte subvenţiile la export, utilizarea lor esenţială, facilitată de valoarea monedei sale, şi organizarea de safari în Africa pentru a pune mâna pe materiile prime sunt elemente care îi privesc pe cei care se tem de un dezechilibru economic mondial ce ar putea submina pacea în lume.

Prin urmare, acum este momentul să ne punem câteva întrebări: a fost o idee bună să permitem Chinei să adere la OMC la data de 11 noiembrie 2001, fără să convenim mai întâi asupra obligaţiilor sale? Mă întreb dacă comisarul pentru comerţ s-ar supăra să răspundă la această întrebare: ce s-a întâmplat cu negocierile pentru un nou acord de parteneriat şi de cooperare, stabilit în luna decembrie 2005, început în ianuarie 2007 şi apoi, din câte văd, împiedicat să continue în ceea ce priveşte aspectele sale economice?

Ar putea şedinţa din 6 octombrie 2010 să fie o ocazie pentru a încheia acorduri care să ofere societăţilor internaţionale acces liber pe piaţă? Va fi posibil, la următoarea reuniune, să se discute despre certificarea licenţelor pentru accesul pe piaţa chineză, în special pentru contractele de achiziţii publice şi pentru oferte, fără ca societăţile internaţionale să fie obligate să-şi depună cunoştinţele tehnice?

Aştept cu nerăbdare să aud răspunsuri specifice la toate aceste întrebări din partea comisarului pentru comerţ şi opiniile sale privind viitoarea reuniune.

  Derek Vaughan (S&D). – Dnă preşedintă, acest summit va fi de mare importanţă pentru UE. Trebuie să ne asigurăm că este important şi pentru China. Nu am nicio îndoială că China doreşte o Europă puternică, integrată. Aceasta doreşte o lume multipolară – nu bipolară – şi ar trebui să salutăm acest lucru.

Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că UE are o abordare solidă şi coordonată referitoare la multe probleme importante – de exemplu, la legăturile comerciale şi la proprietatea intelectuală, pentru a ne ajuta să avem acces pe piaţa uriaşă şi încă în creştere din China, precum şi la schimbările climatice şi la energie. În mod special, energia este o problemă vitală atât pentru UE, cât şi pentru China. Prin urmare, consider că o cooperare în aceste domenii, cum ar fi tehnologia energetică curată, este un important subiect de discuţie pentru noi. Ar trebui să avem discuţii cu privire la schimbul de tehnologie, cum ar fi CSC. Acest lucru ne va ajuta să ne îmbunătăţim mediul înconjurător şi va fi benefic pentru politica noastră energetică.

  Elmar Brok (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, dle De Gucht, un parteneriat strategic implică doi parteneri care vorbesc cu un singur glas. Unul dintre cei doi parteneri, Uniunea Europeană, nu a atins, din păcate, acel punct în multe domenii, în special, în ceea ce priveşte problemele economice. Ştim că responsabilitatea comună între cei doi parteneri face parte dintr-un parteneriat strategic. Din acest motiv, problema parteneriatului în problemele politicii externe şi de securitate, în securitatea regională şi cu privire la aspecte cum ar fi Iranul şi Coreea de Nord, are o importanţă enormă. În aceste ultime două aspecte, în special, au avut loc evenimentele care au condus la asumarea unei responsabilităţi crescânde din partea Chinei.

Cu toate acestea, trebuie să vedem, de asemenea, responsabilitatea comună pentru standardele economice şi comerciale, pentru drepturile universale ale omului şi pentru problemele de mediu şi sociale. Cred că China nu trebuie să se ascundă în spatele ţărilor în curs de dezvoltare cu privire la aceste probleme, deoarece ea devine mai puternică atât politic, cât şi economic. Enorma creştere economică din China începând din 1980, merită admiraţia noastră. În secolul al XVIII-lea, China a avut un produs intern brut care se ridica la o treime din PNB-ul la nivel mondial şi, trebuie să fim sinceri cu noi înşine, este pe cale de a se întoarce la această poziţie. În prezent, acesta este cazul pentru 8 % din populaţie. Aceasta reprezintă o schimbare dramatică a situaţiei, care va duce la o răsturnare economică de forţe sub aspect politic. Criza financiară a făcut acest lucru foarte clar.

Totuşi, aceasta înseamnă că lucrurile vor funcţiona numai atunci când China este pregătită să îşi deschidă cu adevărat pieţele. Ea trebuie să înceteze a aborda achiziţiile publice şi acordarea licenţelor într-un mod care îi exclude pe ceilalţi, trebuie să înceapă să aplice în mod corect legile privind drepturile de autor şi trebuie să pună capăt practicii de a încheia doar contracte care implică transferul de cunoştinţe necesare din punctul de vedere al Chinei.

Cred că treaba noastră la acest summit este de a încerca să definim statutul Chinei cu privire la economia de piaţă, pentru că văd acest lucru ca fiind problema-cheie pentru intensificarea acestor evoluţii.

  Edite Estrela (S&D). – (PT) Dnă preşedintă, trebuie să profităm de acest summit pentru ca Uniunea Europeană şi China să convină asupra unor poziţii comune pentru conferinţa privind schimbările climatice de la Cancún. Este important să desprindem învăţămintele evenimentelor de la Copenhaga. Este de neînţeles faptul că Statele Unite au negociat un acord minimalist cu China, India, Brazilia şi Africa de Sud şi că propunerea ambiţioasă a Uniunii Europene a fost ignorată.

Europa trebuie să preia din nou conducerea în lupta împotriva schimbărilor climatice şi să îi influenţeze pozitiv pe partenerii săi strategici. China este esenţială în această luptă, nu doar pentru că este ţara cu populaţia cea mai numeroasă din lume şi are o economie înfloritoare, dar şi pentru că este deja cel mai mare emitent de gaze cu efect de seră şi consumator de cărbune la nivel mondial.

Până în 2020, China îşi propune să reducă emisiile de CO2, prin intensificarea utilizării energiei regenerabile şi prin mărirea zonei împădurite. Acesta este un început, dar nu este suficient. Trebuie să fim mai ambiţioşi, dacă dorim să ne salvăm planeta.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D). – (HU) Doamnelor şi domnilor, Uniunea Europeană a definit corect anumite obiective. Altele sunt anacronice, iar eu consider că unul dintre ele este nerecunoaşterea Chinei ca economie de piaţă. Mai mulţi vorbitori au menţionat importanţa accesului pe piaţă. Aş dori să supun atenţiei comisarului De Gucht faptul că majoritatea produselor alimentare europene îşi pot găsi drumul spre piaţa din China numai prin Hong Kong. Ar fi bine dacă Comisia ar adopta, de asemenea, măsuri în acest sector. Mai mulţi vorbitori au adus până acum în discuţie subiectul cooperării în domeniul schimbărilor climatice.. Da, o lipsă de cooperare a contribuit de asemenea la eşecul summit-ului de la Copenhaga. În cele din urmă, privind problema drepturilor omului: este corect să vorbim despre autonomia tibetană, pentru cauza minorităţilor, dar să nu uităm că 700 de milioane de locuitori din mediul rural şi 200 de milioane de muncitori temporari nu au nici asistenţă medicală, nici securitate socială şi nici pensii, iar pentru şcolarizarea copiilor lor nu a fost găsită o soluţie.

  Victor Boştinaru (S&D). – Dnă preşedintă, aş dori să repet astăzi ceva ce am spus mereu: relaţiile dintre UE şi China sunt extrem de importante pentru ambele părţi şi pentru întreaga lume. Acest lucru este chiar mai adevărat astăzi, deoarece în China se menţine un ritm alert de creştere economică, iar UE încă se luptă cu criza.

UE are nevoie de China şi China are nevoie de UE. Până în prezent, nu s-a ajuns la niciun acord strategic real între UE cu Beijing. Speranţa mea este că viitorul summit va constitui în cele din urmă ocazia bună pentru noi să exprimăm o opinie comună şi să stabilim o abordare strategică a relaţiilor noastre cu China.

Dle comisar, ordinea de zi fiind atât de aproape şi atât de importantă, următoarele aspecte sunt esenţiale în cadrul parteneriatului strategic pentru această toamnă şi pentru primăvara anului viitor. În primul rând, în cadrul G20, Europa şi China trebuie să construiască un parteneriat puternic şi eficient. În al doilea rând, există Cancún, cu învăţămintele desprinse din eşecul UE privind schimbările climatice de la Copenhaga. În al treilea rând, există problema ajutorului internaţional şi a dezvoltării – nu numai pentru Africa – cu scopul de a lucra împreună pentru a face o realitate, nu numai o promisiune sfântă din Obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

  Reinhard Bütikofer (Verts/ALE). – (DE) Dnă preşedintă, aş dori să abordez un punct de pe ordinea de zi. În tot acest timp am sperat că Consiliul ar putea să facă act de prezenţă. Acum discuţia este aproape de final şi, din păcate, Consiliul a fost notabil prin absenţa sa. Acest lucru înseamnă că Consiliul nu consideră că este necesar să discute cu Parlamentul relaţiile strategice cu China, sau cum ar trebui să înţelegem acest lucru? Cum putem să îi explicăm Consiliului faptul că Parlamentul are dreptul să îşi asume un rol în aceste relaţii strategice?

  Elmar Brok (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, aş dori să subliniez încă o dată acordul la care s-a ajuns între Parlamentul European şi Înalta Reprezentantă/ vicepreşedinta Comisiei. Acesta prevede că un comisar poate reprezenta pe deplin vicepreşedinta şi poate vorbi în numele său, inclusiv cu privire la probleme de importanţă mixtă, precum şi în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe. Presupun că asta a făcut dl De Gucht. Acest lucru înseamnă că introducem din nou acordul privind un dublu mandat din partea Consiliului. Îl consider pe dl De Gucht drept reprezentant al baronesei Ashton în exercitarea funcţiei sale depline.

  Petru Constantin Luhan (PPE). - Ştim cu toţii că Uniunea Europeană nu este singura care recunoaşte oportunităţile pe care o economie inteligentă şi ecologică le oferă în vederea unei competitivităţi şi a unei prosperităţi sporite.

China este una dintre ţările care a definit priorităţi similare şi investesc masiv în industrii emergente, tehnologii ecologice, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor şi reţele inteligente. Pe lângă o strânsă colaborare în aceste sectoare ale economiei, consider că un alt domeniu prioritar, ce trebuie analizat, îl reprezintă comerţul. Unul dintre factorii motor ai creşterii, ai ocupării forţei de muncă şi a investiţiilor atât în UE cât şi în China. Trebuie să întreprindem acţiuni în cadrul cooperării bilaterale pentru a garanta reducerea barierelor în calea fluxurilor comerciale şi a investiţiilor şi pentru a promova un comerţ bazat pe norme bine definite.

De asemenea, ar trebui să consolidăm relaţiile economice şi politice pe care le-am stabilit cu China, unul dintre principalii noştri parteneri strategici.

  Katarína Neveďalová (S&D). – (SK) China este un important partener de afaceri şi comercial al Uniunii Europene.

Sunt, desigur, în favoarea unui parteneriat strategic mai strâns, dar acesta trebuie să se bazeze pe încredere şi reciprocitate. Cu toate acestea, nu trebuie să neglijăm condiţiile sociale din China în graba de a stabili relaţii comerciale bune, o cercetare comună, măsuri comune privind protecţia mediului sau alte lucruri. Populaţia Chinei reprezintă aproape un sfert din populaţia mondială şi, în ciuda faptului că schimbările sociale din China din ultimii 20 de ani au condus la îmbunătăţiri, nu trebuie să neglijăm intervenţia care este necesară pentru ca aceasta să fie o ţară cu adevărat deschisă şi democratică.

Vorbim despre aproximativ 1,5 miliarde de oameni, care merită o garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că anul viitor este anul tineretului în cadrul relaţiilor Europa-China, iar în Uniunea Europeană, va fi anul voluntariatului. Prin urmare, consider că este necesar ca noi să încercăm să stabilim proiecte care sunt cât se poate de strâns legate între ele şi să sprijinim schimburile de tineri în special, deoarece tânăra generaţie reprezintă viitorul pentru noi toţi. Dacă creăm acum condiţii pentru cooperare, cu atât mai bine va fi în viitor.

  Charles Tannock (ECR). – Dnă preşedintă, RPC rămâne o dictatură comunistă nemiloasă, dar, în fiecare zi, China capitalistă realizează un alt record economic. Este pe punctul de a depăşi Japonia, în calitate de a doua economie a lumii şi este deja – în mod surprinzător – de departe partenerul comercial principal al Braziliei, deoarece China este prezentă, într-adevăr, la nivel mondial.

Cu toţii cunoaştem cursa masivă a acesteia pentru resursele naturale din Africa şi sprijinul său condamnabil în favoarea inculpatului criminal de război, preşedintele Bashir, din Sudan şi a dictaturii Mugabe din Zimbabwe. Mă îngrijorează riscul unui război comandat în Sudan, China sprijinind nordul, iar americanii sudul, în încercarea sudului de a-şi obţine independenţa.

În cadrul acestui summit, sper că vor fi, de asemenea, abordate problema ratificării PIDCP şi cea a reformei din cunoscutele lagăre de muncă Laogai. O veste bună în opinia mea – şi vorbesc în calitate de preşedinte al Grupului de prietenie PE-Taiwan – este că China comunistă, RPC, tratează acum Taiwanul cu mult mai mult respect şi că există mai multă destindere în această zonă.

  Roberta Angelilli (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, comisarul a descris pe bună dreptate China ca pe un partener strategic, dar haideţi să fim sinceri: această relaţie este o stradă cu sens unic!

Europa este strategică pentru China, în sensul că China are o atitudine clară şi foarte agresivă faţă de noi; ştie ce vrea de la Europa şi obţine ceea ce îşi doreşte: China face regulile în aşa fel încât să îi servească interesele.

De fapt, suntem supuşi voinţei Chinei. Am ales să nu facem nicio alegere, să nu stabilim condiţii reale şi prevăzătoare în ceea ce priveşte economia, comerţul şi, chiar mai puţin, drepturile omului. Tragem un văl milostiv peste problemele legate de drepturile omului, în cazul în care trebuie să facem faţă situaţiei din Tibet, recordului mondial de impunere a pedepsei capitale şi recordului privind drepturile omului în general. Chiar dacă stabilim timid anumite condiţii, vom lăsa apoi China să le calce sistematic în picioare.

Aş dori să închei prin a spune – dl comisar s-a exprimat mai bine decât mine, punând o întrebare fundamentală – ce aşteptăm de la China? Ce vrea Europa de la China? Poate este timpul să ne punem serios această întrebare!

  Enrique Guerrero Salom (S&D). – (ES) Dnă preşedintă, dle comisar, în următoarele câteva săptămâni, Uniunea Europeană va participa la trei summituri cruciale: primul cu China, al doilea cu Statele Unite şi al treilea cu Africa. În acelaşi timp, va fi trecut un an de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în timp ce Serviciul european de acţiune externă va fi pe cale de a-şi începe activitatea.

A venit timpul ca Europa să joace rolul de actor global pe scena mondială, angajându-se nu doar în parteneriate economice, dar şi în parteneriate politice, cu privire la proliferarea nucleară, schimbările climatice, securitatea şi rolul Chinei în Africa şi America Latină.

Prin urmare, a venit timpul ca noi să organizăm un summit care este diferit de cele precedente. Acesta este al treisprezecelea summit, dar este primul la care Europa trebuie să acţioneze unanim.

  Rachida Dati (PPE). – (FR) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, în primul rând, sunt de acord cu poziţia adoptată de colegul meu cu privire la absenţa Consiliului de la această reuniune a Parlamentului. Trebuie să spun că aceasta mi se pare o atitudine cam nonşalantă din partea Consiliului.

Odată cu abordarea următorului summit de la data de 6 octombrie, China şi Uniunea Europeană trebuie să încerce cu orice preţ şi cu fermitate să adopte împreună măsuri cu privire la problema schimbărilor climatice. Anul trecut pe vremea aceasta, chiar în această sală, eram deja ocupaţi îndemnând Europa să facă tot posibilul pentru a ajunge la un acord ambiţios şi obligatoriu la Copenhaga. Am văzut că rezultatele nu au fost conform speranţelor şi aşteptărilor noastre. După un an, preocupările rămân aceleaşi, dacă nu sunt chiar mai grave.

Pentru ca noi să putem acum să forţăm sau să ne convingem partenerii, trebuie să arătăm că hotărârea noastră este absolut intactă, să demonstrăm, de exemplu, că vom face tot ce este nevoie pentru a ne onora angajamentele faţă de ţările din sud. În acest scop, introducerea finanţării inovatoare – şi am auzit discursul de ieri al preşedintelui Sarkozy la ONU – este răspunsul evident.

De exemplu, nu ar trebui să fie exclusă introducerea unei taxe pe dioxidul de carbon la graniţele noastre. Aceasta ar acţiona ca stimulent pentru ţările care nu îşi iau angajamente cuprinzătoare în ceea ce priveşte schimbările climatice; de fapt, ar fi mai mult decât o ameninţare, deoarece ne-ar putea ajuta să ne protejăm locurile de muncă şi întreprinderile, ajutându-ne să facem faţă mai bine perioadei de după criză.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Dnă preşedintă, în primele trei luni ale anului trecut, Regatul Unit a importat din China bunuri cu o valoare de patru ori mai mare decât cea a bunurilor pe care le-a exportat în această ţară.

Întreaga UE se confruntă cu o ameninţare similară din partea economiei chineze în creştere. În 2009, UE a importat bunuri în valoare de 215 miliarde de euro de la China, dar a exportat bunuri în valoare de numai 82 de miliarde de euro. Am putea să ne aşteptăm să compensăm acest deficit în comerţ cu un excedent favorabil în comerţul cu servicii, dar a existat un surplus meschin de 5 miliarde de euro. Permitem chinezilor să distrugă industriile şi locurile de muncă din statele naţionale europene prin adoptarea globalismului şi prin deschiderea pieţelor noastre în favoarea bunurilor ieftine cu care pur şi simplu nu putem concura. Trebuie să oprim importurile de bunuri care distrug industriile şi locurile de muncă ale popoarelor noastre.

  Czesław Adam Siekierski (PPE). – (PL) Pregătirile pentru summitul următor sunt foarte importante, deoarece subiectele care vor fi discutate vor hotărî direcţia politică, precum şi priorităţile pentru următoarea perioadă a cooperării noastre. Este extrem de important să respectăm cerinţele privind standardele de calitate în domeniul protecţiei mediului, care includ protecţia climei, dar şi în domeniul social şi socio-politic şi, în cele din urmă, în problema respectării drepturilor omului.

Este necesar să se analizeze foarte serios dificultăţile care apar referitor la accesul pe piaţa chineză, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi principiile de achiziţii publice aplicate de guvernul chinez. Dialogul şi cooperarea în domeniul culturii, precum şi Anul tineretului în Europa şi China sunt binevenite. Este necesară o mai mare unitate între statele membre în demersul nostru în ceea ce priveşte China. Numai aşa politica noastră va fi eficientă.

  Josefa Andrés Barea (S&D). – (ES) Dnă preşedintă, Europa se confruntă cu o provocare importantă în relaţiile sale cu ţările emergente: relaţiile noastre trebuie să fie organizate.

Uniunea Europeană are un interes comercial, politic, strategic şi umanitar faţă de partenerul său cel mai important: China.

Spania exportă 500 de milioane de euro şi importă din China 580 de milioane de euro. Comunitatea Valencia exportă 60 de milioane de euro şi importă 25 de milioane de euro din China. Acesta reprezintă un sold pozitiv de 240 %.

Comunitatea Valencia este un mare exportator către China, reprezentând 12 % din totalul Spaniei. Aceasta importă încălţăminte, jucării şi aparate electrice. China este al treilea mare client al Comunităţii Valencia. Importă bunuri din piele, încălţăminte şi articole din material plastic.

Acesta este motivul pentru care sunt necesare o încercare de deschidere pieţei, ameliorarea garanţiilor de calitate a importurilor, sporirea exporturilor, sprijinirea comunităţii noastre de afaceri în domeniile comerţului şi al ocupării forţei de muncă, alături de ceea ce trebuie să fie adăugat la un acord şi anume, progrese în ceea ce priveşte mediul înconjurător, drepturile omului şi în lupta împotriva sărăciei.

  Hans-Peter Martin (NI). – (DE) Dnă preşedintă, dle De Gucht, dle comisar, sunt de acord în mare măsură cu ceea ce a declarat dl Rivellini, preşedintele delegaţiei pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză. În ciuda tuturor criticilor privind activitatea desfăşurată de Uniunea Europeană, pe care le consider întotdeauna constructive, cred că summiturile cu China sunt de o importanţă centrală şi că trebuie să avem mereu în minte ceea ce s-a întâmplat în procesul de la Helsinki. Acolo am văzut schimbările datorate unor relaţii bune. Există încă domenii importante, legate de comerţ şi de probleme ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), unde consider că avem opinii diferite. Aş dori să vă rog, totuşi, să acordaţi o atenţie deosebită problemei Africii. Din păcate, chinezii fac o încercare deliberată de a submina normele în domeniul drepturilor omului în lucrări de construcţie pentru proiecte importante din Africa. Sper că aveţi posibilitatea de a evidenţia această problemă.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) China este, fără îndoială, un partener comercial important al Uniunii Europene şi al statelor sale membre, iar relaţiile comerciale s-au adâncit în ultimii ani datorită creşterii remarcabile a economiei chineze.

Pentru relaţiile viitoare dintre Uniunea Europeană şi China, este important să se creeze un parteneriat real, bazat pe acceptare, dar şi pe valori comune. UE este un apărător al drepturilor omului la nivel mondial şi, prin urmare, trebuie să îşi promoveze activ programul de acţiune privind drepturile omului şi să facă presiuni în mod constant în vederea respectării drepturilor omului şi a valorilor umane.

Eu, personal, cred că, în acest domeniu, ar trebui să evităm să facem compromisuri, pe motiv că am putea perturba comerţul. UE are o obligaţie morală de a face presiuni asupra guvernului chinez pentru ca acesta să îşi asume angajamente care să conducă la o ameliorare semnificativă în domeniul drepturilor omului în ţară şi, mai presus de toate, ca acesta să accepte imediat şi necondiţionat un moratoriu privind pedeapsa cu moartea, care este încă în mod abuziv aplicată pentru a elimina adversarii politici în China.

  László Tőkés (PPE). – Dnă preşedintă, după cum ştim, UE este cel mai mare partener comercial al Chinei, iar aceasta din urmă se bucură de sprijinul nostru pentru reformele sale economice, dar să nu uităm că aceste reforme nu pot avansa fără reformele în domeniul respectării drepturilor omului.

Europa a pus capăt cu succes experienţei sale de aproape 50 de ani de totalitarism comunist care anula identitatea oamenilor, denaturând cursul natural al atâtor multe vieţi. Prin urmare, în dialogurile cu China, precum şi la summitul viitor, trebuie să ne concentrăm permanent asupra cazurilor de nerespectare a drepturilor omului de către China comunistă.

Declaraţiile noastre trebuie să reflecte o poziţie comună mai puternică şi mai clară, pentru a asigura o implicare serioasă cu privire la probleme cum ar fi libertatea presei şi religia, discriminarea împotriva minorităţilor etnice, problema Tibetului, uigurii şi pedeapsa cu moartea. Prin urmare, îi rog pe reprezentanţii UE să asigure o mai bună integrare a problematicii drepturilor omului în relaţiile UE-China.

  Monika Flašíková Beňová (S&D). – (SK) Înainte de viitorul summit dintre Uniunea Europeană şi China, este important pentru Comisie şi Consiliu să înţeleagă natura relaţiei dintre aceşti doi jucători dintr-o perspectivă politică internaţională.

Dintr-o perspectivă europeană, influenţa crescândă a Chinei este percepută din ce în ce mai mult ca fiind o ameninţare, şi nu o oportunitate, iar acum vedem cu dezamăgire cum am eşuat în realizarea scopului nostru iniţial de a influenţa pozitiv dezvoltarea internă a Chinei şi comportamentul său internaţional.

Din perspectiva Chinei, Uniunea Europeană este privită, mai presus de toate, ca putere economică şi tehnologică, iar China nu are ambiţia de a se amesteca în activităţile Uniunii, deşi este sensibilă la declaraţiile reprezentanţilor UE în ceea ce priveşte direcţia în care ar trebui să se îndrepte. Întreaga dinamică tensionată a relaţiilor UE-China decurge din faptul că, în afară de interesele reciproce pragmatice, strategice şi geopolitice, UE încearcă să exercite o influenţă asupra Chinei din poziţia de putere normativă. Prin urmare, Uniunea nu are nevoie de China doar pentru interesele sale economice şi de securitate, ci are nevoie de China, de asemenea, pentru a sprijini şi a pune în aplicare ideile Uniunii în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale şi drepturile omului.

  Helga Trüpel (Verts/ALE). – (DE) Dnă preşedintă, China cunoaşte o creştere economică enormă şi este plină de contradicţii. Este o ţară care devine din ce în ce mai puternică într-un context global.

Este adevărat că avem nevoie de propria noastră strategie europeană pentru a defini măsurile pe care trebuie să le adoptăm. Trebuie să ne facem clare interesele şi să explicăm faptul că dorim relaţii multipolare la nivel mondial. Suntem interesaţi să găsim o soluţie pentru problemele politicii privind clima. Dorim să vedem durabilitate globală, dar nu dorim o dezbatere în stil colonial. În schimb, am dori o relaţie cu China în condiţii de egalitate. Cu toate acestea, aş dori să subliniez foarte clar că drepturile omului sunt universale. China încă nu respectă normele în domeniul drepturilor omului şi, în această ţară, nu există o libertate a presei. Din acest motiv, trebuie să continuăm să ne exprimăm criticile la adresa guvernului chinez. Sunt de părere că nu ar trebui să ridicăm embargoul asupra armelor. Trebuie să condamnăm Laogai sau lagărele de muncă forţată. Trebuie să facem apel pentru încetarea interdicţiei de înfiinţare a sindicatelor şi pentru autonomia culturală a numeroaselor minorităţi, în special a tibetanilor şi uigurilor.

  Seán Kelly (PPE). – (GA) Dnă preşedintă, salut discuţiile la nivel înalt care vor avea loc între China şi Uniunea Europeană şi sper că vor fi încununate de succes.

– Cred că ignorăm China pe propria noastră răspundere şi noi vom avea de pierdut. Avem o oportunitate deosebită de a stabil o egalitate, în special în ceea ce priveşte acordurile reciproce privind comerţul cu China, care este imperios necesară pentru întreprinderile şi pentru cetăţenii noştri.

Ştiu că există probleme în ceea ce priveşte drepturile omului, drepturile lucrătorilor şi Coreea de Nord etc., dar numai prin implicarea cu ţările respective le putem influenţa. Dacă nu vă implicaţi, atunci veţi deveni lipsiţi de importanţă. Cred că aceasta este o oportunitate uriaşă pentru noi să demonstrăm că Europa se poate exprima cu un singur glas – unul puternic. Dacă acest lucru este perceput în cadrul viitorului summit, va fi observat în întreaga lume, iar Uniunea Europeană ar deveni mult mai importantă şi mult mai influentă.

Am avut plăcerea de a asista la Jocurile de la Beijing acum doi ani. China este un ţinut frumos, cu oameni minunaţi. Cu cât ne implicăm mai mult, cu atât este mai bine pentru ei şi pentru noi.

  Olga Sehnalová (S&D). – (CS) Dle comisar, doamnelor şi domnilor, relaţiile corecte dintre UE şi China, bazate pe respect reciproc, trebuie să poată include şi înţelege diferenţele dintre cele două culturi. Cheia este de a face o încercare onestă şi lipsită de superficialitate de recunoaştere reciprocă. Experienţa personală şi dezvoltarea capacităţilor umane, inclusiv eliminarea barierelor lingvistice, reprezintă o condiţie premergătoare esenţială în acest sens. Prin urmare, am salutat declaraţia comună a celui de al 12-lea summit UE-China de la Nanjing din luna noiembrie 2009, unde s-a discutat despre consolidarea cooperării în domeniul educaţiei, susţinerea talentului, cercetarea şi sprijinul comune pentru predarea limbilor străine, inclusiv un angajament de a depune toate eforturile pentru o creştere substanţială a schimburilor de studenţi. Deoarece nu ştiu dacă şi în ce măsură s-au înregistrat progrese concrete în această privinţă, fie la nivelul UE sau la nivelul Chinei, aş dori să fac din nou apel la o consolidare fundamentală în aceste domenii ca o condiţie prealabilă esenţială pentru dialogul multicultural eficient.

  Ioan Mircea Paşcu (S&D). – Dnă preşedintă, faptul că China, deja a doua putere economică şi exportatoare din lume, se îndreaptă către statutul de superputere, forţând SUA să îi acorde o atenţie sporită, este acum o realitate. Prin urmare, Europa va trebui să concureze în curând cu China pentru favorurile SUA, în timp ce puterea sa de atracţie este în scădere.

În aceste condiţii, se acordă mai multă importanţă relaţii UE cu China, nu numai pe plan comercial şi economic, dar şi politic, şi poate chiar militar. Cu toate acestea, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să depăşim diviziunea muncii evidentă între instituţiile UE, care sunt adesea nevoite să joace rolul „poliţistului rău” în relaţiile cu China, fiecare dintre ţările membre concurând pentru rolul „poliţistului bun” în relaţiile lor cu această superputere în devenire.

  Preşedintă. – Ca urmare a unui mesaj pe care l-am primit din partea Consiliului, doresc să clarific faptul că dl comisar De Gucht va vorbi în numele lui Lady Ashton şi că, în temeiul acordului cu Parlamentul European, Lady Ashton reprezintă atât Comisia Europeană, cât şi Consiliul. Această clarificare vine ca răspuns la observaţiile membrilor privind absenţa Consiliului.

  Karel De Gucht, membru al Comisiei. – Dnă preşedintă, vă mulţumesc că aţi clarificat faptul că astăzi eu port de fapt două pălării (apropo, am cel puţin două pălării – una de iarnă, din catifea maro închis, şi una de vară, o panama). Aţi spus, dnă preşedintă, că acesta a fost un acord cu Parlamentul European. De fapt, este rezultatul Tratatului de la Lisabona. Este important, pentru a evita neînţelegerile atunci când iau cuvântul în cadrul unei astfel de dezbateri, să precizaţi „ÎR/ VP”, în loc de „Comisie”. Astfel ar fi foarte clar pentru toţi deputaţii care rolul meu – sau al oricui altcuiva – specific în acest tip de dezbatere. Odată făcută această precizare, putem spune că aceasta a fost, de fapt, o dezbatere foarte fructuoasă. Voi încerca să răspund la unele dintre întrebări în minutele rămase înainte de a începe votul.

Permiteţi-mi să vorbesc mai întâi despre schimbările climatice, pe care le-a menţionat dl Bütikofer. De fapt, este foarte important că am ajuns la o înţelegere comună cu China în ceea ce priveşte schimbările climatice. Acest lucru este pe ordinea de zi a summitului care urmează să aibă loc la data de 6 octombrie.

În acest context, ajung la o remarcă oarecum generală cu privire la parteneriatul strategic. Mulţi dintre deputaţii în Parlament au întrebat ce înseamnă cu adevărat acest parteneriat strategic. Pentru mine, acesta înseamnă că China – fiind una dintre economiile cele mai importante din lume, cea mai mare ţară din lume, o superputere, un membru al Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, un centru de putere economică şi, de asemenea, o tot mai importantă putere militară –, împreună cu Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi altele, are o responsabilitate comună pentru afacerile internaţionale. Iată ceea ce cred că ar trebui să însemne China cu adevărat. Nu este vorba numai despre politică, economie, schimbările climatice sau materiile prime, ci mai degrabă este vorba despre responsabilitatea comună de a efectua afaceri mondiale. Suntem deschişi să facem acest lucru împreună cu ei.

S-a făcut, de asemenea, referire la mai multe probleme existente în sectorul economic. De exemplu, dl Belder a atras atenţia asupra Camerei Europene de Comerţ, care a realizat – nu pentru prima dată de altfel: face acest lucru în fiecare an – un raport privind diferendele comerciale. Există, de asemenea, o versiune mai scurtă decât cea de 627 de pagini, care oferă un rezumat. Avem multe contacte cu ei. Când am vizitat China recent, am avut o discuţie amplă cu aceştia. Am participat, de asemenea, la o întâlnire cu conducătorii chinezi, unde oamenii de afaceri europeni au putut să le adreseze întrebări. Deci, suntem foarte bine informaţi cu privire la ceea ce se întâmplă în această privinţă. Există probleme, în special legate de certificarea obligatorie, problema inovării indigene şi problema foarte vastă a materiilor prime, care se referă nu numai la industria extractivă, ci, de asemenea, la hârtie, la bumbac şi aşa mai departe. Acesta este un subiect vast şi noi ar trebui să continuăm să-l urmărim foarte atent. Acesta va fi unul dintre principalele subiecte din cadrul Dialogului economic de la nivel înalt pe care îl vom purta în luna noiembrie cu China.

Au fost puse unele întrebări specifice cu privire la reciprocitate, printre altele, din partea dnei De Sarnez. Suntem pe cale de a elabora o comunicare privind comerţul pentru sfârşitul lunii octombrie. Acolo vom propune un nou instrument, similar instrumentelor de protecţie comercială, prin care ar fi posibil, pe baza unui raport, să intervenim în aşa fel încât – şi acest lucru nu este în mod special destinat Chinei, ci tuturor –, dacă o ţară îşi închide pieţele de achiziţii publice pentru produsele noastre şi pentru antreprenorii noştri, am putea să reacţionăm în acelaşi fel, refuzându-i accesul pe pieţele noastre. Sunt un susţinător înfocat al deschiderii, dar deschiderea înseamnă, de asemenea, că ar trebui să existe reciprocitate. Comisia Europeană va adopta măsuri în acest sens – repet, fără să vizeze China în mod special, dar China, cu siguranţă, intră sfera lor de aplicare.

De asemenea, a fost menţionat dumping-ul. Nu vedem nicio intensificare accentuată a activităţilor de dumping şi a procedurilor de antidumping, dar le urmărim foarte atent. Dacă este necesar, vom lua măsurile corespunzătoare. De exemplu, săptămâna trecută, am adoptat o măsură cu privire la jantele de aluminiu şi vom continua să monitorizăm acest lucru îndeaproape.

Dl Brok a pus o întrebare referitoare la statutul de economie de piaţă. Într-adevăr, acesta este un subiect foarte interesant. Una dintre întrebările pe care ar trebui să ni le punem este dacă ar trebui să ne schimbăm viziunea asupra statutului de economie de piaţă. De fapt, statutul de economie de piaţă este o evaluare tehnică bazată pe îndeplinirea a cinci criterii. Statutul de economie de piaţă a fost întotdeauna una dintre solicitările fundamentale pe care China ni le-a adresat şi au existat idei privind folosirea statutului de economie de piaţă drept miză de negociere pentru a face presiuni în favoarea intereselor ofensive ale UE. Cu toate acestea, China nu a indicat niciodată ce ar fi dispusă să ne dea în schimb pentru statutul de economie de piaţă. Este clar că nu ar fi în interesul nostru să-l acordăm pe gratis. Ne confruntăm cu tot mai multe problemele apărute în China, în sectoare legate de accesul pe piaţă, de oportunităţi de investiţii pentru societăţile noastre, de achiziţii publice şi de acces la materiile prime. Ar trebui să vedem îmbunătăţiri în aceste domenii dacă ar trebui vreodată să ne schimbăm viziunea în ceea ce priveşte statutul de economie de piaţă. Permiteţi-mi să adaug că, în urma intrării lor în OMC, începând din anul 2016, vor avea automat statutul de economie de piaţă.

De asemenea, printre altele, a existat o întrebare din partea dlui Rivellini cu privire la Acordul de parteneriat şi cooperare. Discuţiile continuă. Pentru schimburilor comerciale, am fost la Beijing săptămâna trecută. Pe plan politic, am redus problemele până la drepturile omului, Taiwan şi migraţie. Acesta este, de altfel, un proces în curs de desfăşurare şi, asemenea domnului deputat, aş saluta o încheiere a acestuia în timp util.

Permiteţi-mi să închei prin a adresa câteva cuvinte cu privire la drepturile omului, o problemă ridicată de mulţi deputaţi din acest Parlament. Problemele legate de drepturile omului sunt ridicate în cadrul contactelor noastre politice permanente şi, în special, în cadrul dialogului nostru cu autorităţile chineze privind drepturile omului, a cărui ultimă sesiune a avut loc la Madrid, la data de 29 iunie. La Nanjing, în cadrul celui de al 12-lea summit UE-China de exemplu, aceste probleme au fost ridicate atât în timpul discuţiilor, cât şi în cadrul conferinţei de presă. Desigur, drepturile omului şi statul de drept vor fi dezbătute, de asemenea, la summitul de la Bruxelles.

UE recunoaşte că China a făcut progrese cu privire la drepturile economice şi sociale. Apreciem realizările conducerii chineze în vederea îmbunătăţirii situaţiei economice a milioane de cetăţeni, aşa cum s-a văzut din modul în care China a făcut faţă declinului economic. Totuşi, nu putem spune acelaşi lucru cu privire la drepturile civile şi politice. Având în vedere rolul Chinei la nivel mondial şi obligaţiile care îi revin în conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, există o puternică speranţă a comunităţii internaţionale potrivit căreia China va respecta standardele recunoscute la nivel internaţional în toate domeniile drepturilor omului. Îndemnăm China să ratifice Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, care ar fi semnul cel mai clar al angajamentului Chinei faţă de respectarea drepturilor omului.

În cele din urmă, referitor la Tibet, UE respectă suveranitatea şi integritatea Chinei, incluzând Tibetul, dar drepturile omului sunt universale şi situaţia din Tibet este o preocupare legitimă a comunităţii internaţionale. Suntem îngrijoraţi că un număr mare de intelectuali şi scriitori tibetani se confruntă în prezent cu acuzaţii de ordin penal. Îndemnăm China să permită poporului tibetan să îşi exercite pe deplin drepturile sale fundamentale politice, religioase, economice, sociale şi culturale, în conformitate cu Constituţia chineză şi cu dispoziţiile legale privind autonomia locală chineză.

  Preşedintă. – Dezbaterea a fost închisă.

(Şedinţa a fost suspendată pentru câteva minute)

PREZIDEAZĂ: Jerzy BUZEK
Preşedinte

5. Votare

  Preşedinte. - Următorul punct pe ordinea de zi este votarea.

(Pentru rezultate şi alte detalii cu privire la vot: vă rugăm să consultaţi procesul-verbal)

5.1. Proiect de buget rectificativ nr. 5/2010: OLAF şi revizuirea resurselor proprii (A7-0249/2010, László Surján) (vot)

5.2. Realizarea pieţei interne în ceea ce priveşte comerţul electronic (A7-0226/2010, Pablo Arias Echeverría) (vot)

- Înainte de votare:

  Bernd Posselt (PPE) -(DE) Dle Preşedinte, aş dori să îmi cer scuze. Mi-am uitat cartela în sala de şedinţe a Comisiei pentru afaceri externe. Mi-o aduce cineva. S-au exprimat atât de puţine voturi şi eu am fost aici încă de la primul vot. Am dorit doar să clarific acest lucru.

5.3. Investigarea şi prevenirea accidentelor şi incidentelor de aviaţie civilă (A7-0195/2010, Christine De Veyrac) (vot)

5.4. Securitatea aprovizionării cu gaze naturale (A7-0112/2010, Alejo Vidal-Quadras) (vot)

5.5. Acordul între CE şi Pakistan privind readmisia (A7-0231/2010, Csaba Sógor) (vot)

- Înainte de votare:

  Csaba Sógor, raportor.(HU)Dle Preşedinte, permiteţi-mi să mulţumesc Comisiei Europene pentru declaraţia care va fi ataşată la Acordul între Uniunea Europeană şi Republica Islamică Pakistan, care va fi votat acum, privind propunerea Consiliului privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală.

5.6. Relaţiile economice şi comerciale cu Turcia (A7-0238/2010, Metin Kazak) (vot)

- Înainte de votare:

  Dimitar Stoyanov (NI). (BG) Dle Preşedinte, iau cuvântul în conformitate cu articolul 175 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European şi cer ca acest raport să fie retrimis la comisie.

Motivele cererii mele sunt următoarele. Există un conflict de interese în ceea ce îl priveşte pe raportor, dl Kazak, întrucât acesta şi-a urmat studiile superioare la Sorbona pe cheltuiala guvernului turc. Având în vedere această situaţie, consider că raportul pe care l-a întocmit nu este imparţial şi trebuie retrimis la comisie, iar un alt raportor să fie numit pentru a întocmit un raport imparţial şi exact.

De aceea apelez la colegii mei deputaţi, să sprijine cererea mea de a retrimite moţiunea la comisie.

  Preşedinte. - Vă mulţumesc. O astfel de solicitare poate fi făcută doar de un grup politic. În acest caz, solicitarea nu este acceptabilă. Nu o putem lua în considerare.

Înainte de votul asupra amendamentului 2 partea 2:

  Dimitar Stoyanov (NI)-(BG) Dle Preşedinte, la punctul 2 se prevede că: „Retrimiterea la comisie poate fi solicitată, de asemenea, de un grup politic sau de un număr de cel puţin 40 de deputaţi”. Vă rog să întrebaţi pentru a vedea dacă propunerea mea este susţinută de 40 de deputaţi şi atunci vom vedea dacă putem continua cu raportul.

Cererea de a retrimite raportul la comisie a fost respinsă.

5.7. Legislaţia comunitară privind conservarea biodiversităţii (A7-0241/2010, Esther de Lange) (vot)

- Înainte de votul asupra alineatului (67):

  Esther de Lange, raportoare. - Dle Preşedinte, vreau doar să vă rog ca votul final – votul asupra întregii rezoluţii – să se facă prin apel nominal.

  Preşedinte - Faceţi această solicitare în numele unui grup politic?

  Esther de Lange, raportoare - Da, dle Preşedinte, şi am discutat şi cu raportorii alternativi despre acest aspect.

  Preşedinte. - Este puţin cam târziu, dar putem vota prin apel nominal dacă nu se opune nimeni. Se opune cineva? Dle Batten, vă opuneţi?

  Gerard Batten (EFD). - Dle Preşedinte, mă opun, şi nu pentru că mă opun unei votări prin apel nominal, ci pentru că, după cum am mai spus de multe ori aici, ar trebui să avem un singur set de reguli care să se aplice în mod egal tuturor. Dacă unul dintre noi s-ar ridica şi ar întreba dacă putem vota prin apel nominal asupra unui alt aspect, solicitarea sa ar fi respinsă. Dacă avem reguli, trebuie să le respectăm.

(Solicitarea a fost respinsă)

- După votare:

  Esther de Lange, raportoare. - Dle Preşedinte, cu tot respectul cuvenit, am mai aplicat procedura aceasta şi înainte. Putem solicita un vot prin apel nominal în timpul votării, iar dacă 40 de deputaţi sunt împotrivă nu vom vota prin apel nominal, dar, până acum, am văzut un singur deputat care se opune.

  Preşedinte. – Aş vrea să clarific acest aspect fără a produce agitaţie. Procedura despre care vorbiţi se referă la amendamentele orale, pentru că nu există un termen pentru depunerea amendamentelor orale. Dacă se solicită votarea prin apel nominal, se aplică un principiu diferit – nimeni din sala de şedinţe nu trebuie să se opună solicitării. În cazul de faţă, s-a stabilit un termen pentru depunerea amendamentelor, iar dvs. nu aţi făcut solicitarea în termenul stabilit. Acestea sunt principii ce se regăsesc în Regulamentul de procedură. După ce s-a stabilit un termen de depunere a amendamentelor, nimeni nu se mai poate opune acestuia. Rezoluţia a fost adoptată. Aş dori să o felicit pe dna de Lange pentru contribuţia sa la această rezoluţie.

5.8. Prevenirea dezastrelor naturale şi a celor provocate de om (A7-0227/2010, João Ferreira) (vot)

5.9. Reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare (A7-0192/2010, Eleni Theocharous) (vot)

- Înainte de votul asupra alineatului (84):

  Eleni Theocharous , raportoare. - (EL)Aş vrea să propun următorul amendament oral, care a fost redactat în limba engleză.

(Vorbitorul a continuat în limba engleză)

raportoare. – Voi citi textul în limba engleză: „Invită Uniunea Europeană şi G20 să ia măsuri concrete pentru eradicarea abuzurilor din paradisurile fiscale, evaziunea fiscală şi fluxurile financiare ilicite din ţările în curs de dezvoltare şi să promoveze investirea acestor resurse în ţările în curs de dezvoltare”. Am dori să adăugăm o expresie după primele trei cuvinte, „şi G20”, şi să înlocuim cuvântul „să permită” cu verbul „să promoveze”.

(Amendamentul oral a fost adoptat)

  Preşedinte. - Informaţiile despre ziua de joi vi se vor transmite imediat prin e-mail.

PREZIDEAZĂ: Rodi KRATSA-TSAGAROPOULOU
Vicepreşedintă

6. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

Raport: Pablo Arias Echeverría (A7-0226/2010)

  Alajos Mészáros (PPE). – (HU) În prezent, comerţul electronic face parte integrantă din internet, însă, din păcate, încă există lacune vizibile, în special cu privire la comerţul transfrontalier. Normele naţionale nearmonizate pot constitui o piedică serioasă în calea liberei circulaţii a mărfurilor pe teritoriul Europei. Conform sondajelor, în 2009, unul din trei consumatori europeni achiziţionau diferite bunuri prin intermediul comerţului electronic, însă numai 7 % dintre aceştia optau pentru produse provenite dintr-un alt stat membru. Un alt sondaj demonstrează clar faptul că 60 % din încercările de efectuare a cumpărăturilor transfrontaliere se dovedesc a fi fără succes deoarece furnizorul poate refuza fie tranzacţia, fie expedierea produselor. Europa se poate mândri cu 500 de milioane de consumatori, însă aceştia nu îşi fac resimţită prezenţa pe internet. Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a crea condiţiile necesare în vederea unei pieţe electronice funcţionale şi unificate. Acesta este motivul pentru care am susţinut raportul.

  Syed Kamall (ECR). – Dnă preşedintă, vă mulţumesc pentru faptul că îmi oferiţi posibilitatea de a-mi explica opiniile privind acest vot. Cred că suntem cu toţii de acord că acest lucru este foarte important: încă există prea multe bariere în calea comerţului electronic. Este important faptul că, prin intermediul internetului, putem achiziţiona atât bunuri digitale, cât şi bunuri fizice din întreaga UE. Salut orice iniţiativă care înlătură bariere, existente în cadrul UE, în calea comerţului electronic. Acest lucru reprezintă probabil unul dintre aspectele pozitive ale Uniunii Europene.

În acelaşi timp, există totuşi un comerţ practicat pe o scară mult mai largă care implică şi restul lumii şi sper că nu urmărim adoptarea unei legislaţii la nivel global, ci o coordonare mai bună între diferitele jurisdicţii pentru a garanta înlăturarea barierelor şi pentru a oferi cetăţenilor din statele Uniunii Europene posibilitatea de a beneficia de preţuri mai mici în statele din restul lumii şi de a achiziţiona, prin intermediul internetului, produse, bunuri şi servicii din afara statelor în care locuiesc.

În acelaşi timp, ar trebui să recunoaştem că, dat fiind traficul intens şi cantitatea mare de date stocate şi de informaţii, preţurile vor tinde să scadă şi, cu timpul, preţurile anumitor produse digitale vor ajunge să fie nule.

  Daniel Hannan (ECR). – Dnă preşedintă, cetăţenii care m-au votat şi care desfăşoară activităţi în acest domeniu vor privi un astfel de raport cu resemnare. Iată toate frazele stereotipe şi banale pe care le asociem cu directivele UE: „comerţul electronic reprezintă o putere fundamentală a internetului”; „un catalizator important în vederea îndeplinirii obiectivelor strategiei UE 2020”; „este important ca toate părţile interesate să coopereze”. Aceste clişee nu facilitează în niciun fel comerţul real şi schimbul liber. Nu este nevoie de directive şi de norme pentru a permite companiilor să cumpere şi să îşi vândă între ele produsele: companiile fac acest lucru, fără a avea nevoie de legalizarea explicită a activităţii lor.

Atunci când unul dintre alegătorii mei vinde pe internet unei companii din cealaltă parte a lumii, în Australia sau Noua Zeelandă, reuşeşte să facă acest lucru fără suprastructura de reglementare a pieţei unice a UE. De fapt, asemenea persoane se confruntă adesea cu mult mai puţine probleme decât atunci când încearcă să se conformeze amestecului de norme europene, fapt care explică probabil motivul pentru care, de când am devenit membri ai Uniunii Europene, ne-am bucurat de un comerţ excedentar cu toate continentele lumii, în afară de Europa. Probabil prin acest lucru se explică acum de ce, odată cu revoluţia tehnologică, alegătorii mei îşi redescoperă vocaţia globală.

Raport: Christine De Veyrac (A7-0195/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, după cum se poate observa în mod clar din acest raport, de câţiva ani, traficul aerian a crescut în mod constant. În ciuda progreselor înregistrate în materie de siguranţă, acest fapt implică în mod inevitabil un risc sporit de accidente.

Normele europene privind anchetarea accidentelor aeriene sunt prevăzute de o directivă din 1994, elaborată înainte de înfiinţarea Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (AESA). Prin urmare, eu sprijin în totalitate obiectivul raportorului privind stabilirea unui cadru juridic clar prin intermediul unui nou regulament care să prevadă faptul că AESA reprezintă principalul agent în materie de siguranţă aviatică din cadrul Europei.

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE). – (ES) Dnă preşedintă, regulamentul îmbunătăţeşte investigaţiile privind siguranţa în ceea ce priveşte modalitatea de evitare, pe viitor, a accidentelor, coordonarea prin intermediul creării reţelei şi acordarea de sprijin victimelor şi familiilor acestora, însă sunt dezamăgit din cauză că două aspecte nu au fost incluse: în primul rând, principiul de „cultură justă”, astfel încât personalul să nu fie sancţionat pentru decizii corespunzătoare experienţei sau pregătirii sale, dar fără ca neglijenţele grave, infracţiunile deliberate şi actele de distrugere să fie tolerate sub nicio formă; în al doilea rând, solicitarea unui cod de autocontrol în vederea evitării divulgării informaţiilor ce conţin date de securitate şi ale utilizatorilor, care ar putea fi transmise reprezentanţilor media, evitând astfel suferinţa inutilă a familiilor.

  Oldřich Vlasák (ECR). – (CS) Dnă preşedintă, suntem conştienţi de faptul că actualul sistem comunitar de investigare a accidentelor de aviaţie civilă nu este atât de eficient pe cât ar putea fi. În ultimii câţiva ani, s-au înregistrat o creştere şi o expansiune dramatică a transporturilor din cadrul Uniunii Europene şi există metode mai bune de investigare. Prin urmare, scopul acestui regulament este de a răspunde situaţiei care s-a ivit şi de a asigura prevenirea accidentelor într-o manieră mai eficientă.

Regulamentul propus va permite implicarea agenţiei AESA - care există din 2002 şi care este responsabilă cu certificarea aeronavelor - în procesul de investigare a accidentelor, crearea unei reţele europene a organismelor de investigare din aviaţia civilă şi propunerea unor schimbări cu privire la caracterul şi domeniul de aplicare a rapoartelor de investigaţie prezentate, inclusiv o solicitare în vederea punerii la dispoziţie a listelor cu pasagerii de la bordul aeronavelor implicate în dezastre. Textul aflat în discuţie a rezultat în urma unui compromis între Parlament şi Consiliu. Republica Cehă a fost de acord cu compromisul din cadrul Consiliului. Raportul este de natură tehnică şi va contribui la sporirea siguranţei în domeniul aviaţiei. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Bogusław Liberadzki (S&D). – (PL) Erupţia vulcanică din Islanda, care s-a produs în aprilie, a scos în evidenţă faptul că, pe întregul continent european, se înregistrează un trafic aerian intens. La momentul de faţă, nu există nicio alternativă. Transportul aerian nu a putut fi înlocuit nici de transportul feroviar, nici de o altă ramură a transportului, de aici rezultând şi chestiunea referitoare la siguranţa şi încrederea cu privire la aviaţie. În caz de incidente aviatice - acesta este domeniul care ne interesează - sau de dezastre aeriene, este absolut esenţial să putem determina cauzele în mod eficient, astfel încât, mai întâi, să se poată identifica persoanele răspunzătoare. Cu toate acestea, şi mai important este faptul că trebuie să fim capabili să prevenim incidentele, în special cvasi-coliziunile, şi dezastrele din această ramură extrem de importantă a transportului.

Doresc să îmi exprim consideraţia atât faţă de raportor, cât şi faţă de raportorii alternativi pentru acoperirea unei game vaste de chestiuni. Dumnealor au subliniat domenii de responsabilitate şi modalităţi de soluţionare a problemelor. Acesta este un regulament eficient. Eu l-am susţinut.

Raport: Alejo Vidal-Quadras (A7-0112/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, în ultimii ani, multe dintre statele membre s-au confruntat cu întreruperea frecventă a aprovizionării cu gaze, situaţie care demonstrează că dependenţa din ce în ce mai mare a Uniunii Europene faţă de aprovizionarea cu energie din străinătate poate afecta interesele economice şi politice pe termen lung ale statelor membre.

Sprijin pe deplin noţiunea conform căreia securitatea energetică trebuie considerată un factor esenţial în cadrul securităţii globale a Uniunii Europene, iar garanţia privind păstrarea aprovizionării cu gaze în cadrul UE, în special în timpul situaţiilor de criză, trebuie, în schimb, considerată un obiectiv strategic.

Din acest motiv, am votat în favoarea acestui raport şi sprijin raportorul în speranţa că acest regulament va fi pus cât mai repede în aplicare.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Criza gazului dintre Rusia şi Ucraina de iarna trecută a avut un impact negativ asupra cetăţenilor europeni şi asupra economiei europene, dezvăluind vulnerabilitatea Uniunii Europene şi măsura în care aceasta depinde de aprovizionarea din străinătate.

Uniunea Europeană trebuie să îşi creeze propria politică energetică în spirit de solidaritate şi să asigure, astfel, siguranţa aprovizionării cu energie în cadrul întregii UE, în conformitate cu noile competenţe acordate în temeiul Tratatului de la Lisabona. Cu privire la întreruperile neaşteptate ale aprovizionării cu gaze, sunt de acord cu opinia raportorului, care a consolidat dispoziţiile articolului care vizează opţiunile referitoare la declararea unei stări de urgenţă în cadrul Comunităţii într-o zonă geografică definită, cu alte cuvinte, într-un stat în care, de exemplu, aprovizionarea cu gaze a fost întreruptă complet, chiar dacă la nivelul UE scăderea nu a atins pragul de 10 %. De asemenea, consider că ar fi corect să se stabilească un mecanism comunitar specific, care să fie pus în aplicare la nivel regional.

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Siguranţa aprovizionării cu gaze a fost, este şi va fi, pentru o perioadă îndelungată, o chestiune esenţială pentru situaţia politică internaţională, dar care, mai presus de toate, este esenţială în vederea asigurării condiţiilor de viaţă adecvate rezidenţilor Europei, garantându-le acestora cantităţile corespunzătoare din această resursă naturală fundamentală. Ideile propuse de către autorul raportului, precum îmbunătăţirea sistemului în vederea declarării stării de urgenţă doar într-o anumită zonă geografică, definirea unor praguri explicite care să permită statelor membre să intervină pe piaţă, centralizarea şi consolidarea protecţiei datelor privind aprovizionarea şi a informaţiilor comerciale vor îmbunătăţi, cu siguranţă, siguranţa aprovizionării şi vor garanta continuitatea acesteia. Această problemă este semnificativă îndeosebi pentru economiile bazate pe gaze ca sursă de energie, multe dintre economiile din Europa fiind de acest fel. Bineînţeles, am sprijinit raportul.

  Czesław Adam Siekierski (PPE). – (PL) Am adoptat un raport important privind siguranţa aprovizionării cu gaze. Măsurile propuse în raport reprezintă un pas în direcţia bună, însă acestea nu oferă societăţii sau economiei o siguranţă deplină. Experienţele din ultimii ani demonstrează că unele state membre au acţionat în propriile lor interese şi nu au încercat să construiască o politică europeană adevărată, coordonată şi reciproc avantajoasă în acest domeniu.

Trebuie să ne străduim să separăm extragerea resurselor naturale de transmiterea acestora, trebuie să eliminăm monopolurile şi să eliminăm gazele naturale din arena politicilor internaţionale. Diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare cu gaze, dezvoltarea infrastructurii, cooperarea dintre organismele implicate în domeniul gazelor şi colaborarea la nivel supranaţional reprezintă măsuri esenţiale care ar trebui adoptate. În opinia mea, acest document reprezintă începutul construirii unei politici energetice comune.

  Inese Vaidere (PPE). – (LV) Vă mulţumesc, dnă preşedintă. Siguranţa aprovizionării cu gaze reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii economice şi strategice a Europei. Capacitatea de a avea un discurs unitar cu privire la chestiunile referitoare la politica energetică în relaţiile cu furnizorii de energie reprezintă unul dintre obiectivele noastre fundamentale. Apreciez foarte mult progresele realizate de dl comisar Oettinger, dar consider că cei cinci sau şapte ani pentru discuţii cu statele membre, de care dumnealui a menţionat, reprezintă o perioadă prea lungă de timp. Avem nevoie urgent de o politică energetică comună. Este fundamental să asigurăm diversitatea surselor de aprovizionare, în special pentru statele baltice, deoarece un singur furnizor - Rusia - exploatează poziţia de monopol pe care o deţine pentru a interveni în evenimentele politice ale statelor care depind de el. Trebuie stabilite interconectări pentru aprovizionarea cu gaze în Europa, bazate pe principiul solidarităţii, care reprezintă piatra de temelie a politicii Uniunii Europene. Ar fi intolerabilă o situaţie în care, în ciuda existenţei unor furnizori de gaz diferiţi, acesta să fie transportat tot prin Rusia. Europa trebuie să dezvolte o cooperare directă cu statele din Asia Centrală şi cu cele transcaucaziene, trebuie să cerceteze proiecte privind gazul solid şi gazul bituminos şi surse alternative de energie. Vă mulţumesc.

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, şi eu am votat în favoarea acestei măsuri. Este timpul ca Uniunea Europeană să reglementeze în mod clar securitatea energetică şi aprovizionarea cu energie: conflictul de anul trecut a demonstrat cât de dependenţi suntem de energia provenită din ţări terţe.

Regulamentul aprobat în cadrul acestui Parlament abordează, în cele din urmă, această problemă în încercarea de a preveni alte crize viitoare şi constituie un pas important în vederea securităţii energetice. Statelor membre li se solicită să garanteze acoperirea necesarului de energie familiilor şi consumatorilor protejaţi; cu alte cuvinte, structurilor şi serviciilor fundamentale. De asemenea, li se solicită să elaboreze planuri de prevenire şi de urgenţă.

Prin urmare, avansăm în direcţia principiului subsidiarităţii statului, un principiu atât de drag Uniunii şi grupului parlamentar din care fac parte. Eu sprijin îndeosebi amendamentul 62. În cele din urmă, vă atrag atenţia, dacă îmi permiteţi, asupra iniţiativei pe care a avut-o statul meu de a deschide o serie de canale de comunicare cu statele care deţin rezerve mari de gaz.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Astăzi, Parlamentul European a adoptat un regulament privind protejarea siguranţei aprovizionării cu gaze. Acesta reprezintă un pas foarte important în direcţia aplicării unei politici energetice comune a Uniunii Europene. Constituie un pas în direcţia solidarităţii energetice între statele membre ale Uniunii Europene şi a unei cooperări regionale mai bune.

Am votat în favoarea acestui document deoarece sunt de părere că acest regulament ne va permite să asigurăm că insulele de energie ale Uniunii Europene, precum statele baltice de exemplu, vor continua să deţină rezerve de gaze în momentul în care cei care monopolizează unilateral aprovizionarea vor închide robinetele.

De asemenea, acest regulament constituie o etapă premergătoare în vederea finanţării europene pentru proiecte în materie de infrastructură energetică, aducându-şi contribuţia la stoparea izolării energetice. Cu toate acestea, anumite dispoziţii din cadrul regulamentului, care prevedeau o observare mai strictă a activităţilor furnizorilor din ţări terţe, precum Gazprom, mai presus de toate, în domeniul concurenţei, au fost respinse, iar regulamentul în sine se limitează la dispoziţii generale.

Cel de-al doilea aspect la fel de important este cel cu privire la protecţia mediului. Dat fiind faptul că regulamentul prevede posibilitatea finanţării din fonduri europene a proiectelor ţărilor terţe, sper ca Comisia Europeană să se grăbească să pună în aplicare instrumentul independent de evaluare a impactului asupra mediului.

Raport: Csaba Sógor (A7-0231/2010)

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, scopul acestui acord este de a consolida cooperarea dintre guvernele statelor vizate în vederea accelerării procesului de readmisie a persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, prin intermediul stabilirii clare a tuturor dispoziţiilor tehnice necesare: cereri de readmisie, mijloace de probă, termene, modalităţi de transfer şi moduri de transport.

Am votat în favoarea acordului deoarece sunt convins că acesta este necesar ca instrument fundamental în lupta împotriva imigrării ilegale în Uniunea Europeană.

Acordul conţine o clauză de neafectare cu privire la alte legislaţii internaţionale şi norme de protecţie a datelor: statele trebuie să respecte obligaţiile relevante prevăzute de legislaţia internaţională, precum principiul nereturnării, iar acestea vor fi trase la răspundere în faţa instanţelor naţionale pentru expulzări.

Principiul nereturnării are, de asemenea, implicaţii procedurale, dat fiind faptul că statele trebuie să efectueze o evaluare a riscului de rele tratamente, inclusiv în cazurile de transfer indirect într-un stat intermediar.

De asemenea, acordul instituie - şi voi încheia cu acest aspect - un Comitet mixt de readmisie şi, dnă preşedintă, aş dori să subliniez în acest sens că, din păcate, Parlamentul European nu va face parte din acesta. Prin urmare, solicit Comisiei Europene să ne transmită, în mod corespunzător şi periodic, rapoarte privind activităţile sale.

  Joe Higgins (GUE/NGL). – Cât de ironic este faptul că Parlamentul European votează astăzi un acord pentru a-i da afară din Uniunea Europeană pe cetăţenii pakistanezi săraci şi pentru a-i trimite în statul lor de origine care este devastat de inundaţii dezastruoase. Săracii, ţăranii şi muncitorii din Pakistan care au îndurat dintotdeauna nenumărate greutăţi suferă acum, mai mult ca niciodată, din cauza inundaţiilor care au devastat 20 % din teritoriul statului lor, distrugând culturile, omorând vitele, înfometând copiii şi afectând aproape 20 de milioane de persoane.

Ar fi mult mai adecvat ca noi să dezbatem măsuri în vederea combaterii, diminuării şi eliminării sărăciei din Pakistan, de exemplu, obligând Fondul Monetar Internaţional să anuleze povara copleşitoare a datoriilor Pakistanului, să scape lucrătorii şi săracii din Pakistan de povara datoriilor personale prin anularea datoriilor respective şi să sporească sprijinul acordat acestora pentru a le diminua suferinţa, fără însă a canaliza acest ajutor prin intermediul unui guvern corupt, ci prin intermediul controlului democratic al ţăranilor, lucrătorilor şi săracilor, care reprezintă victimele reale ale acestei situaţii. Acesta ar constitui un răspuns mult mai adecvat la suferinţa cetăţenilor pakistanezi.

  Gerard Batten (EFD). – Dnă preşedintă, m-am abţinut de la votul privind un acord între Uniunea Europeană şi Pakistan. Acordul pare să consolideze abilitatea statelor naţionale, sau ar trebui să spun a statelor membre, de a returna imigranţii ilegali în Pakistan. Pe de o parte, acest fapt ar părea de dorit pentru Regatul Unit, însă ar trebui să fie numai pentru Marea Britanie, în calitate de stat naţional suveran independent, să decidă cine poate şi cine nu poate să intre pe teritoriul său.

Votul în favoarea acestui acord ar reprezenta cedarea dreptului respectiv Uniunii Europene, situaţie pe care nu doresc să o facilitez. Marea Britanie trebuie să obţină controlul asupra politicii sale în domeniul imigraţiei, legale şi ilegale, şi nu trebuie să îl cedeze în faţa Uniunii Europene.

  Jens Rohde (ALDE). – Ceea ce doresc să precizez este că liberalii danezi sunt foarte încântaţi de votul de astăzi privind acordul de readmisie dintre UE şi Pakistan. În sfârşit, după mai mulţi ani de negocieri între Comisie şi Pakistan, s-a ajuns la un acord care va permite readmisia emigranţilor care nu mai îndeplinesc condiţiile de intrare sau de rezidenţă pe teritoriul vreunuia dintre statele membre ale UE.

Acest acord reprezintă un instrument important în lupta împotriva migraţiei ilegale în Uniunea Europeană, în special deoarece Pakistanul este un stat important de origine şi de tranzit al migranţilor. Prin acest acord, Pakistanul este de acord să îşi ia înapoi proprii resortisanţi şi, în anumite condiţii, şi pe resortisanţii ţărilor terţe. Acordul va consolida securitatea pe teritoriul Uniunii Europene.

Raport: Metin Kazak (A7-0238/2010)

  Cristiana Muscardini (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am votat în favoarea raportului Kazak referitor la relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Turcia, votat şi în cadrul Comisiei pentru comerţ internaţional şi în cadrul Parlamentului. Cu toate că, în urmă cu ceva timp, Turcia a creat o uniune vamală cu Europa, încă există de ambele părţi multe obstacole şi bariere care stau în calea comerţului.

Dacă dorim să contribuim la o dezvoltare specifică şi pozitivă a comerţului, Turcia trebuie să ia în considerare poziţia Parlamentului şi, prin urmare, să asigure o aliniere mai mare a legislaţiei turceşti la acquis-ul comunitar cu privire la liberul schimb, trebuie să pună în aplicare proceduri specifice în vederea combaterii contrafacerii - care afectează, de asemenea, domenii importante pentru sănătatea publică, precum produsele farmaceutice - şi trebuie să garanteze libera circulaţie a bunurilor în zona vamală prin eliminarea procedurilor de import greoaie care afectează industriile europene manufacturieră şi agricolă.

De asemenea, trebuie să evite practicile discriminatorii împotriva industriei europene cu privire la contractele de achiziţii publice şi să se alinieze cu acordurile adoptate de Organizaţia Mondială a Comerţului.

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Dnă preşedintă, date fiind argumentele pe care le-am prezentat Parlamentului, bineînţeles că am votat împotriva raportului Kazak. Nu pot vota în favoarea unui raport elaborat de un raportor care, practic, datorează toată educaţia sa extrem de costisitoare guvernului turc, deoarece acesta l-a finanţat în mod direct în acest scop. Sunt de părere că acest fapt reprezintă un conflict de interese. În opinia mea, înseamnă că raportul nu poate fi elaborat într-o manieră obiectivă, motiv pentru care am votat împotriva acestuia.

De asemenea, aş dori să punctez încă un lucru. Putem observa că acest raport conţine aspecte care nu au nicio legătură cu comerţul sau cu economia. Acest raport menţionează şi laudă ultimele modificări aduse Constituţiei Turciei, care, după părerea mea, nu reprezintă decât o victorie a islamiştilor în faţa persoanelor care doresc ca Turcia să fie un stat secular. Din păcate, armata a fost cea care - împreună cu sistemul juridic, aş putea adăuga - a garantat natura seculară a Turciei.

Turcia s-a îndreptat şi continuă să se îndrepte şi mai mult pe o cale islamistă şi am votat împotriva acestui raport deoarece nu sunt de acord ca noi să salutăm această situaţie.

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, rolul Turciei în calitate de actor comercial mondial a crescut în ultimii ani, îndeosebi prin faptul că ţara îşi valorifică mai mult poziţia geopolitică unică.

Crearea unei uniuni vamale cu Uniunea Europeană în 1996 a permis consolidarea relaţiilor economice. De atunci nivelul integrării pieţei a crescut considerabil, în special sub aspectul liberei circulaţii a mărfurilor. O realizare recentă cu adevărat notabilă în direcţia integrării a fost adoptarea unui nou cod vamal turc şi introducerea sistemului de preferinţe generalizate.

Nu putem nega faptul că, în ultimii ani, Turcia a devenit un partener comercial fundamental al Uniunii Europene. Într-adevăr, aceasta se situează pe locul şapte în topul UE al pieţelor de import şi pe locul cinci în clasamentul pieţelor de export.

A devenit o bază de investiţii pentru întreprinderile europene, integrându-se din ce în ce mai mult în lanţul de producţie şi de distribuţie al UE, deseori în cadrul unor segmente cu o mare valoare adăugată.

Dnă preşedintă, am votat în favoarea acestui raport deoarece sunt de acord cu faptul că, mai întâi, trebuie să sporim funcţionalitatea uniunii vamale. Prin urmare, sprijin relaţia dintre Turcia şi Uniunea Europeană.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, între Uniunea Europeană şi Turcia există o relaţie comercială cuprinzătoare. Din 1996, a existat, de asemenea, o uniune vamală şi, în ciuda acestui fapt, încă mai există unele bariere în calea comerţului. Prin urmare, sunt deosebit de încântat de faptul că Parlamentul a solicitat, în prezent, Republicii Turcia să desfiinţeze procedurile de import mult prea complexe pe care aceasta le are şi să îşi alinieze regimul de cote pentru produsele agricole prelucrate, deoarece acestea nu se conformează normelor uniunii vamale.

În al doilea rând, trebuie, de asemenea, să colaborăm pentru a garanta faptul că produsele agricole importate din Republica Turcia respectă aceleaşi standarde ca cele fabricate în Uniunea Europeană.

Votez în favoarea raportului. Cu toate acestea, este adevărat că mai rămân multe măsuri de luat în acest sens. Aşadar, să începem!

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, îl felicit pe raportor pentru munca depusă şi, mai presus de toate, pentru faptul că a abordat acest subiect, deoarece, de mulţi ani, tot purtăm dezbateri cu Turcia cu privire la aderarea acesteia la Uniune. Prin urmare, acesta este un moment dificil.

Este de la sine înţeles că Turcia reprezintă un partener comercial excelent pentru Europa, importanţa acesteia fiind sporită de poziţia sa favorabilă care face din Turcia o poartă către Asia. Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Turciei. Statisticile sunt bune; sunt încurajatoare.

Aceste relaţii comerciale trebuie consolidate şi, prin urmare, sunt de acord cu paragrafele 16 şi 20, care solicită Turciei să desfiinţeze licenţele de import şi să anuleze interdicţia privind importurile de anumite produse farmaceutice.

În cele din urmă, sunt, de asemenea, de acord ca uniunea vamală să fie consolidată şi extinsă astfel încât comerţul să devină din ce în ce mai profitabil.

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Dnă preşedintă, votez în favoarea raportului Kazak deoarece acesta va consolida relaţiile comerciale şi economice cu Turcia. Va consolida legăturile amicale dintre Uniunea Europeană şi Turcia. Exact de acest lucru avem nevoie, de nimic mai mult.

M-am abţinut de la votul privind amendamentul 1 depus de Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei. Sunt de acord cu opinia lor conform căreia Turcia nu ar trebui să adere la Uniunea Europeană, însă raportul Kazak nu s-a referit la această chestiune. Acesta este motivul pentru care m-am abţinut de la votul privind amendamentul respectiv şi, într-adevăr, motivul pentru care am votat în favoarea raportului, deoarece, la urma urmei, trebuie să ne consolidăm relaţiile bune de vecinătate cu Turcia.

  Czesław Adam Siekierski (PPE). – (PL) În ciuda consolidării relaţiilor dintre Uniune şi Turcia, încă mai există dificultăţi sub forma unor bariere tarifare şi netarifare care, împreună cu alte formalităţi şi proceduri, trebuie simplificate. De ambele părţi există aspecte care pun probleme. Din partea partenerului nostru, acestea includ nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi problema produselor contrafăcute.

Ne dorim un parteneriat cu Turcia şi, prin urmare, ar trebui să acordăm o atenţie deosebită cauzelor care stau la baza perturbărilor din calea comerţului, înainte ca acestea să se transforme într-o problemă mai gravă. Este oare posibil ca, din cauza numeroşilor ani în care Turcia a aşteptat ca Uniunea să adopte o poziţie comună privind aderarea sa, aceasta să înceapă acum să îşi caute alţi aliaţi? Relaţiile dintre economiile Uniunii şi Turciei ar trebui, de asemenea, să fie analizate în lumina structurii demografice a ambelor părţi şi a previziunilor pentru viitor.

  Philip Claeys (NI). – (NL) Am votat, bineînţeles, în favoarea amendamentului propus de Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei şi împotriva raportului Kazak deoarece este perfect posibil să păstrăm relaţii comerciale optime cu Turcia şi fără ca acest stat să adere la Uniunea Europeană.

Raportorul pare să nu fi dat atenţie anumitor aspecte, observând, precum a şi scris, că rezultatul referendumului organizat recent în Turcia va promova democratizarea acestui stat. Dimpotrivă, este incontestabil faptul că islamiştii din cadrul partidului AKP au înclinat definitiv în favoarea lor baza puterii partidului lor. După ce au islamizat viaţa socială de zi cu zi, acum şi-au croit drumul în vederea islamizării totale a instituţiilor publice din Turcia. Să clarificăm această chestiune: amendamentele aduse Constituţiei Turciei, care au fost aprobate, nu sunt nici mai mult nici mai puţin decât un atac direct la adresa armatei şi a Curţii Constituţionale care reprezintă ultimele instituţii seculare ale Turciei.

Raport: Esther de Lange (A7-0241/2010)

  Licia Ronzulli (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, raportul aprobat astăzi reprezintă un pas în direcţia corectă pentru conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor. Conceptul de biodiversitate a fost, în cele din urmă, asociat cu cel referitor la gestionarea responsabilă.

Trebuie să adoptăm de îndată politici de aplicare privind compatibilitatea ecologică dacă vrem să ne salvăm planeta şi să sprijinim generaţiile viitoare. Având în vedere că nu ne-am atins scopul de a stopa pierderea biodiversităţii până în 2010, trebuie să profităm de această amânare cu 10 ani pentru a sensibiliza cu adevărat statele şi instituţiile în acest sens.

Patrimoniul de mediu al Uniunii Europene, de la maquis şi până la pădurile de conifere, se mândreşte cu o floră şi o faună bogate, practic unice, în ceea ce priveşte biodiversitatea. Stoparea pierderii acestui patrimoniu de mediu - şi cu asta închei - reprezintă o datorie faţă de noi înşine şi faţă de generaţiile viitoare.

  Romana Jordan Cizelj (PPE). – (SL) Am votat în favoarea raportului privind punerea în aplicare a unei legislaţii UE în vederea conservării biodiversităţii.

Raportul propune multe cerinţe pozitive, dar principala constatare a acestuia este că rezultatele nu au fost atinse din cauza lipsei de voinţă politică. Acesta este şi motivul pentru care legislaţia nu a fost pusă în aplicare în mod corespunzător; există lacune de date, monitorizarea şi finanţarea sunt insuficiente, iar integrarea în cadrul politicilor sectoriale este slabă.

Avem nevoie de o raportare mult mai clară, atât cu privire la bunele practici, cât şi cu privire la statele care nu au avut succes în acest domeniu. În cazul de faţă, Comisia Europeană nu trebuie să exercite un rol politic, ci un rol strict profesional. Trebuie să protejăm natura şi viitorul umanităţii, nu guvernele statelor membre individuale.

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor şi lupta pentru prevenirea degradării acestora reprezintă provocări de o valoare inestimabilă pentru societatea noastră. Stoparea pierderii biodiversităţii nu este doar obligaţia noastră morală; este, de asemenea, o obligaţie politică şi economică: conservarea planetei noastre pentru ca aceasta să poată susţine şi alte generaţii viitoare.

Astfel cum se obişnuieşte în politica de mediu europeană, directivele din acest domeniu îşi permit flexibilitatea necesară pentru a adapta măsurile de punere în aplicare în funcţie de circumstanţele locale. Această abordare este cu siguranţă justificată de principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, însă, deseori, diferenţele dintre statele membre sunt atât de mari încât eficacitatea directivelor are de suferit.

Sunt de acord cu raportoarea atunci când afirmă că, în urma abordării cel mai adesea bazate pe domeniu a biodiversităţii, bugetul UE care finanţează măsurile privind biodiversitatea şi ecosistemele este, de asemenea, fragmentat.

Deşi o finanţare fragmentată poate avea un impact pozitiv deoarece astfel se pot exploata mai multe surse, o cofinanţare obligatorie şi o abordare de tipul „selectează şi alege” în cadrul politicii rurale şi structurale, de exemplu, implică faptul că doar statele membre care adoptă această decizie în mod conştient utilizează cu adevărat aceste fonduri în beneficiul biodiversităţii.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) În Uniunea Europeană, 42 % dintre mamifere, 43 % dintre păsări, 30 % dintre amfibieni, 45 % dintre reptile şi 52 % dintre peşti sunt pe cale de dispariţie şi se prevede că nivelul pierderilor va spori de zece ori până în 2050.

Din păcate, cetăţenii Uniunii Europene nu înţeleg urgenţa situaţiei, iar Comisia Europeană nu are o abordare foarte entuziastă faţă de aceste numere. Acest lucru se poate observa din lipsa de determinare de care autorităţile dau dovadă în momentul în care vine vorba despre aplicarea în mod constant şi corespunzător a directivelor de mediu şi din reticenţa acestora de a iniţia împotriva statelor membre proceduri referitoare la încălcarea regulamentelor. Dacă ne dorim cu adevărat să le oferim copiilor noştri şi viitoarelor generaţii un mediu care să fie măcar parţial la fel ca cel de care ne bucurăm noi la ora actuală, nu putem amâna sau evita să luăm măsuri în acest sens. Prin urmare, eu sprijin măsurile propuse, care ar putea contribui la prevenirea daunelor ireversibile produse mediului.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, diversitatea de specii de plante şi de animale constituie baza pentru aprovizionarea populaţiei mondiale în continuă creştere cu alimente şi materii prime. Este, de asemenea, esenţial pentru eforturile noastre să ne adaptăm la schimbările climatice. Biodiversitatea este ameninţată în întreaga lume, în special, de către rasa umană. Prin urmare, trebuie să stopăm pierderea biodiversităţii şi să încercăm să redresăm pagubele produse. Cea mai bună modalitate de protejare a biodiversităţii este utilizarea durabilă a acesteia. Prin urmare, în această situaţie, fermierii europeni ar trebui să ne fie aliaţi şi nu adversari. Pe viitor, ar trebui să îi considerăm din ce în ce mai mult ca aliaţii noştri.

Totuşi, permiteţi-mi să închei într-o notă pozitivă. În regiunea pe care o reprezint, Statul Liber Saxonia, am reuşit să reintroducem în ecosistem lupul după o absenţă de 200 de ani a acestei specii. Acesta reprezintă un exemplu bun şi trebuie urmat de alte exemple bune.

  Monika Flašíková Beňová (S&D). – (SK) Mediul înconjurător şi biodiversitatea acestuia se confruntă cu o problemă specifică la ora actuală, din cauza metodelor de producţie şi a unui stil de viaţă care consideră natura doar ca pe un produs şi ca pe un mod de satisfacere a nevoilor umane.

Dat fiind faptul că noi ignorăm acum, din păcate, semnificaţia etică şi ecologică a biodiversităţii, ar trebui măcar să fim consecvenţi cu privire la valoarea pe care i-o acordăm acesteia. Valoarea economică a naturii se reflectă prea puţin, sau chiar deloc, în sistemul de tarifare actual. Pentru a preveni pierderile financiare şi de altă natură, trebuie să adoptăm legislaţii adecvate şi, de asemenea, să promovăm importanţa biodiversităţii în rândul cetăţenilor Uniunii Europene. Cu siguranţă, majoritatea cetăţenilor consideră că pierderea biodiversităţii reprezintă o problemă gravă, însă, din păcate, aceştia nu observă că îi afectează personal. Una dintre cauzele importante care stau la baza pasivităţii oamenilor obişnuiţi în lupta împotriva pierderii biodiversităţii este lipsa de informare a acestora cu privire la măsurile pe care le pot lua în acest sens.

Acesta este motivul pentru care am votat în favoarea raportului prezentat şi, de asemenea, sunt de acord cu raportoarea cu privire la faptul că este nevoie urgentă de organizarea unei campanii de conştientizare a publicului în acest domeniu.

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Bogăţiile naturii reprezintă cea mai mare avere pe care o deţine omenirea. Din păcate, noi, oamenii, putem avea o mare contribuţie în a cauza pierderea acestei bogăţii. Crearea unor programe precum Natura 2000 reprezintă un pas pentru protejarea naturii de noi înşine. De asemenea, trebuie să acordăm atenţie unei legislaţii mai stricte şi să aplicăm amenzi ridicate cetăţenilor sau companiilor care contribuie în mod conştient la distrugerea diversităţii bogăţiilor naturale ale Europei.

De asemenea, sprijin partea raportului de Lange referitoare la politica agricolă comună care recompensează agricultorii care furnizează servicii ecosistemice suplimentare. Agricultorii iubesc pământul, iubesc şi protejează natura şi o protejează chiar şi atunci când nu primesc subvenţii suplimentare. Cu toate acestea, sprijinul financiar este esenţial astfel încât agricultorii să nu fie nevoiţi să suporte ei înşişi toate costurile asociate protejării biodiversităţii.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Conservarea diversităţii biologice este legată de multe alte politici ale Uniunii Europene. Sectoarele piscicol, energetic şi agricol au toate un impact, în acest caz, asupra stării grave în care se află Marea Baltică. Conform studiilor, această mare, care este practic o mare interioară a Uniunii Europene, este una dintre cele mai poluate mări.

Comisia Europeană îşi exprimă preocuparea cu privire la reducerea biodiversităţii, dar, cu toate acestea, nu se depun eforturi suficiente în vederea combaterii factorilor care cauzează acest proces. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, trebuie probabil să se spună că fiecare stat membru al UE trebuie să îşi facă temele. Fiecare trebuie să depună eforturi în vederea asigurării unei politici durabile în domeniul pescuitului şi a funcţionării corespunzătoare a reţelei Natura 2000 pentru a reduce poluarea, atât emisiile de CO2, cât şi poluarea cu ape uzate, precum şi pentru a reduce cantitatea de pesticide şi fosfaţi.

Exact aceştia sunt factorii care, în cazul de faţă, contribuie la eutrofizarea Mării Baltice, fapt care cauzează reducerea biodiversităţii. Aplicarea iresponsabilă a aşa numitelor proiecte energetice comerciale în Marea Baltică şi lipsa unei analize cu privire la aplicarea acestora contribuie în mod considerabil la această poluare.

Raport: João Ferreira (A7-0227/2010)

  Giommaria Uggias (ALDE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, voturile noastre cu privire la raport au fost foarte diversificate şi însoţite de numeroase idei referitoare la modalitatea de îmbunătăţire a acţiunilor noastre pentru prevenirea dezastrelor ecologice.

Se bazează pe faptul că actualele măsuri de prevenire s-au dovedit, din păcate, inadecvate sau nu au fost puse în aplicare. Aceasta înseamnă că ne confruntăm cu o dublă necesitate: de a aplica anumite măsuri europene şi naţionale consolidate, cu o cerinţă de schimbare a condiţiilor de accesare a Fondului de solidaritate, şi cea de-a doua necesitate, la fel de importantă, ca autorităţile locale şi regionale să acorde o atenţie sporită prevenirii dezastrelor. Raportul le solicită acestora să consolideze includerea prevenirii dezastrelor în cadrul instrumentelor de programare şi al programelor operaţionale. Acesta constituie un pas înainte, unul dintre cei mulţi pe care îi facem în vederea unor politici îmbunătăţite de conservare a solurilor.

  Mario Pirillo (S&D). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, depopularea mediului rural, deşertificarea şi rata sporită a dezastrelor - ploi excesive, secetă, grindină, incendii şi aşa mai departe - forţează statele membre să intervină cu resurse şi mijloace limitate. Cel mai important aspect pe care doresc să îl subliniez în acest sens este legat de supravieţuirea lumii agricole, întrucât aceasta este afectată deseori în urma dezastrelor naturale care reduc substanţial veniturile agricole.

Prin urmare, Comisia Europeană trebuie să iniţieze elaborarea unei asigurări sociale a agricultorilor din sistemul public european pentru a aborda într-o manieră mai adecvată riscul şi instabilitatea veniturilor fermierilor, cauzate de dezastrele naturale şi antropice, conform prevederilor de la paragraful 37 din propunerea dlui Ferreira, în favoarea căreia tocmai am votat.

Raport: Eleni Theocharous (A7-0192/2010)

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Acordarea de sprijin săracilor constituie una dintre funcţiile fundamentale ale Uniunii Europene. Nu încape urmă de îndoială cu privire la acest aspect şi îl felicit pe autorul raportului pentru interesul acordat acestei chestiuni. Cu toate acestea, în calitate de membru al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, mă simt obligat să atrag atenţia asupra paragrafului 54 din acest raport, în care raportorul recomandă o revizuire a politicilor privind subvenţiile în temeiul politicii agricole comune.

Sunt de acord cu faptul că este nevoie de revizuirea sistemului de sprijin, dar nu putem permite ca situaţia rezultată în urma reformei pieţei zahărului să se repete. Acea reformă trebuia să îi sprijine pe cei mai săraci producători din ţările terţe, însă cei care au beneficiat au fost marii proprietari de terenuri din America de Sud, şi nu proprietarii celor mai mici plantaţii. Prin urmare, să fim atenţi şi să analizăm cu foarte mare atenţie înainte de a lua o decizie cu privire la introducerea oricărui tip de reformă. Am votat împotriva paragrafului 54, însă am sprijinit raportul per ansamblu.

  Frank Vanhecke (NI). – (NL) Prezentul raport este, în prezent, destul de echilibrat, însă, cu toate acestea, am votat împotrivă. Cu toate că raportul este echilibrat, pleacă de la premiza că, dacă vom continua să oferim din ce în ce mai mulţi bani şi sprijin Africii, în special Africii Subsahariene, acest continent va beneficia în cele din urmă de acest sprijin. Din punct de vedere politic ar putea fi corect, însă mă tem că nu reflectă realitatea.

Fondurile investite de noi în Africa Subsahariană începând cu anii 1940 însumează multe sute de miliarde de dolari sau de euro, care însă nu s-au concretizat în nimic, rezultatul de astăzi fiind doar o sărăcie şi mai mare. Cred că trebuie să dezvoltăm în continuare sprijinul în caz de urgenţă şi că, în alte privinţe, trebuie să reducem în mod sistematic o astfel de asistenţă pe termen lung.

Mai presus de toate, trebuie să descurajăm scurgerile de capital sistematice din Africa de Nord către statele bogate. Scurgerile ilegale de capital înregistrate în ultimii patruzeci de ani se ridică la 1,8 trilioane de dolari! Nici nu vă puteţi imagina ce am putea realiza pentru Africa Subsahariană cu aceste fonduri.

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, complimentele mele raportoarei pentru eforturile pe care le-a depus. Uniunea Europeană a sprijinit întotdeauna ţările în curs de dezvoltare, iar raportul pe care l-am votat astăzi ne reaminteşte că mai avem foarte multe lucruri de făcut în acest sens.

În vederea îmbunătăţirii condiţiilor din aceste state, trebuie să încurajăm dezvoltarea standardelor legislaţiei muncii, a standardelor privind securitatea la locul de muncă - cu privire la acest subiect, doresc să subliniez faptul că salut paragraful 38 care subliniază importanţa egalităţii de gen pentru succesul economic al statelor. De fapt, trebuie să garantăm accesul echitabil al femeilor pe piaţa forţei de muncă.

După cum subliniază în mod corect raportoarea în paragraful 37, Uniunea Europeană trebuie să utilizeze toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a se angaja în eradicarea muncii copiilor, unul dintre cele mai mari obstacole care stau în calea reducerii sărăciei. Acest raport acoperă unele puncte majore şi importante. Prin urmare, am acordat un vot favorabil.

  Syed Kamall (ECR). – Dnă preşedintă, cred că vom ajunge la un consens în cadrul acestui Parlament. Nu cred că va fi cineva împotriva ideii de reducere a sărăciei şi împotriva creării de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare.

În urmă cu câţiva ani, am organizat un atelier pe Coasta de Fildeş, în cadrul căruia am discutat cu tineri politicieni din Africa. I-am întrebat cum am putea noi, cei din Uniunea Europeană, să le oferim un sprijin. Aceştia mi-au oferit mai multe indicii. În primul rând, au spus că trebuie să ne asigurăm că ajutoarele pe care le trimitem lor nu sprijină guvernele corupte să rămână la putere. În cele mai multe dintre cazuri, aceasta este problema.

În al doilea rând, aceştia au spus că ar trebui să încurajăm pieţele deschise şi liberalizarea, asigurându-ne că îi scăpăm de monopolurile naţionale care le furnizează servicii de proastă calitate. În al treilea rând, ar trebui să reformăm politica agricolă comună - sau să scăpăm de aceasta - şi să scăpăm de acele subvenţii care permit agricultorilor din UE să îi submineze pe agricultorii din ţările în curs de dezvoltare. De asemenea, au adăugat faptul că ar trebui să renunţăm la ideile referitoare la măsuri de ajustare frontalieră, care practic nu reprezintă decât un imperialism ecologic pentru a stopa importurile provenite din ţările în curs de dezvoltare.

În cele din urmă, dezbatem directiva privind administratorii fondurilor de investiţii alternative. Grupurile PPE, S&D şi Verts/ALE doresc interzicerea investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare. Trebuie să luăm măsuri cu privire la acest tip de nonsens din punct de vedere economic.

  Seán Kelly (PPE). – (GA) Dnă preşedintă, am fost încântat să votez în favoarea acestui raport, pentru că acest raport demonstrează că, în ciuda perioadei de recesiune pe care o străbatem, nu uităm de cei săraci din lumea aceasta.

În acelaşi timp, trebuie să spun că am lucrat ca voluntar în Africa în urmă cu câţiva ani; cumpăram ziarul în fiecare zi şi eram surprins de numărul de articole care criticau ONG–urile. Nu pentru că acestea nu făceau treabă bună, ci pentru că încercau să impună populaţiei locale propria lor cultură, perspectivă şi propriile opinii despre lume.

Este momentul să dezbatem această chestiune. Ca parte a dezbaterii, trebuie nu numai să luăm legătura cu guvernele statelor respective, ci şi, mai important, să discutăm cu liderii pe plan local, cu organizaţii sociale, cu miniştri, preoţi şi aşa mai departe, şi să utilizăm eficient banii pe care îi alocăm acestor state sărace.

Explicaţii scrise privind votul

Raport: László Surján (A7-0249/2010)

  George Becali (NI), în scris. − Am votat acest raport pentru a asigura acoperirea cu resurse financiare a modificării schemei de personal a OLAF şi pentru a înscrie această ajustare în bugetul 2010.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a realizat un lucru lăudabil în combaterea fraudei la nivel european. Consolidarea mijloacelor aflate la dispoziţia sa şi a mâinii de lucru justifică sporirea bugetului său, măsură pe care o sprijin de bună voie. Aş prefera, bineînţeles, ca această măsură să nu se dovedească a fi necesară şi ca OLAF să beneficieze, în prezent, de mai multe fonduri şi de mai mult personal disponibil pentru ca acest oficiu să reuşească să îşi ducă şi mai bine la îndeplinire misiunea importantă în care este angajat. Un OLAF mai puternic, mai independent şi mai activ este esenţial pentru o UE care doreşte să fie mai transparentă şi mai uşor de înţeles pentru publicul european.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest proiect de buget rectificativ nr. 5 la bugetul general 2010 (nr. 5/2010) acoperă modificările aduse schemei de personal a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), revizuirea previziunilor privind resursele proprii tradiţionale, bazele de calcul a taxei pe valoarea adăugată (TVA) şi a venitului naţional brut (VNB), includerea în buget a corecţiilor corespunzătoare în favoarea Regatului Unit, precum şi finanţarea acestora, şi o revizuire a finanţării reducerilor VNB în favoarea Ţărilor de Jos şi a Suediei în 2010, care au drept rezultat modificarea repartizării între statele membre a contribuţiilor lor la bugetul UE cu titlu de resurse proprii. Normele de calcul al acestor resurse proprii sunt stabilite în detaliu în legislaţia relevantă. Cu privire la OLAF, Comisia propune alocarea a 20 de posturi permanente de administrator (AD) suplimentare, deoarece OLAF are acum posibilitatea de a-şi finaliza adaptarea schemei de personal prin recrutarea numărului corespunzător din candidaţii înscrişi pe lista de rezervă pe posturi de funcţionari permanenţi.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Doresc să menţionez că eu nu sunt deloc de acord cu maniera în care acţionează OLAF în prezent. Deşi frauda trebuie combătută, măsurile care trebuie luate în acest sens trebuie să fie în beneficiul cetăţenilor europeni şi, prin urmare, trebuie să fie independente şi eficiente astfel încât datele personale ale tuturor cetăţenilor să fie protejate.

În forma sa actuală, OLAF nu este în măsură să îndeplinească aceste cerinţe. Cu toate acestea, textul de faţă vizează în mod specific transformarea contractelor de muncă pe perioadă determinată în contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. Niciunui angajat, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, nu trebuie să îi fie refuzat dreptul la un contract decent. Prin urmare, mă voi abţine.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Obiectivul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) este de a proteja interesele financiare ale Uniunii Europene şi de a combate frauda, corupţia şi orice alt tip de activităţi ilegale, inclusiv practicile neregulamentare utilizate în cadrul instituţiilor europene. Prin urmare, dat fiind rolul important al OLAF, acestuia trebuie să i se furnizeze resursele materiale şi umane de care are nevoie în vederea îndeplinirii obiectivelor sale. În ciuda perioadei de criză pe care o străbate UE, adoptarea acestui buget rectificativ este justificată în vederea dotării OLAF cu mijloacele necesare pentru ca acesta să îşi desfăşoare activitatea în mod corespunzător.

  Claudio Morganti (EFD), în scris. – (IT) M-am abţinut de la vot deoarece, deşi sunt în favoarea creării a 20 de posturi permanente suplimentare pentru personalul angajat cu contracte de muncă pe perioadă determinată în cadrul Oficiului European de Luptă Antifraudă, nu cred că dezechilibrul bugetar al Regatului Unit încă ar trebui corectat la momentul de faţă. În 1984 i s-a oferit o reducere Regatului Unit deoarece a fost considerat o zonă în declin. În plus, nu cred că este corect nici faptul că, din 2002, Germania, Ţările de Jos, Suedia şi Austria plătesc doar 25 % din totalul datorat.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2000 al Consiliului, Uniunea a permis accesul liber şi nelimitat pe piaţa UE pentru aproape toate produsele originare din ţările şi teritoriile care beneficiază de procesul de stabilizare şi asociere, în vederea revitalizării economiilor Balcanilor occidentali. Acest regulament, cu numeroasele sale amendamente, a fost codificat prin Regulamentul (CE) nr. 1215/2009 al Consiliului.

Preferinţele comerciale au fost acordate pe o perioadă care se încheie la 31 decembrie 2010 şi se aplică, în prezent, Bosniei şi Herţegovinei, Serbiei şi Kosovoului pentru toate produsele care fac obiectul regulamentului mai sus amintit. Încheierea perioadei de preferinţe comerciale ar răpi beneficiarilor un avantaj economic obiectiv în cadrul comerţului acestora cu UE.

În acest context, obiectivul acestei propuneri de regulament a Parlamentului European şi a Consiliului este de a modifica Regulamentul (CE) nr. 1215/2009 al Consiliului pentru ca acesta să permită extinderea perioadei de valabilitate până la 31 decembrie 2015, şi de a efectua anumite ajustări în urma intrării în vigoare a acordurilor de stabilizare şi asociere cu Bosnia şi Herţegovina şi cu Serbia.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Un vot important, cel cu privire la buget. De fapt, întrucât poziţia Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 5/2010 acoperă modificările aduse schemei de personal a OLAF, fără alte dispoziţii financiare, precum şi revizuirea previziunilor privind resursele proprii tradiţionale (RPT, adică drepturi vamale şi cotizaţii pentru sectorul zahărului), bazele de calcul a TVA şi VNB, înscrierea în buget a corecţiilor corespunzătoare în favoarea Regatului Unit, precum şi finanţarea acestora, şi revizuirea finanţării reducerilor VNB în favoarea Ţărilor de Jos şi a Suediei în 2010, care au drept rezultat modificarea repartizării între statele membre a contribuţiilor lor la bugetul UE cu titlu de resurse proprii, întrucât obiectivul proiectului de buget rectificativ nr. 5/2010 este de a introduce în mod formal această ajustare bugetară în bugetul pe 2010 şi întrucât Consiliul şi-a adoptat poziţia la 13 septembrie 2010, am luat notă de proiectul de buget rectificativ nr. 5/2010; şi am aprobat poziţia Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 5/2010 nemodificat şi îi dă indicaţii preşedintelui său să declare că bugetul rectificativ nr. x/2010 a fost definitiv adoptat şi să înceapă demersurile în vederea publicării acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

  Angelika Werthmann (NI), în scris.. – (DE) Comisia propune alocarea a 20 de posturi permanente de administrator (AD) suplimentare pentru Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), deoarece oficiul are acum posibilitatea de a-şi finaliza adaptarea schemei de personal prin recrutarea numărului corespunzător din candidaţii înscrişi pe lista de rezervă pe posturi de funcţionari permanenţi.

În ultimii ani, Parlamentul European şi-a exprimat în mod repetat şi, cel mai recent, la 5 mai 2010, opinia cu privire la faptul că OLAF ar trebui să se îndrepte treptat către o independenţă instituţională cuprinzătoare şi nelimitată, pentru a se asigura că activităţile sale nu pot fi restricţionate în mod deliberat sau fără intenţie din cauză că personalul său şi conducerea sa fac parte din structura Comisiei Europene.

Raport: Pablo Arias Echeverría (A7-0226/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. -(PT)Am votat în favoarea acestui raport deoarece consider că, fiind un sector important şi de viitor pentru creşterea economică în Europa, comerţul electronic nu poate rămâne la marginea pieţei interne.

Comerţul electronic poate să contribuie la economia bazată pe cunoaştere, să confere valoare adăugată şi oportunităţi societăţilor europene şi consumatorilor şi să amelioreze competitivitatea economiei noastre în contextul strategiei Europa 2020, inclusiv prin dezvoltarea şi promovarea unor noi forme de antreprenoriat pentru întreprinderile mici şi mijlocii. În ultimul an, unul din trei consumatori din Europa a cumpărat online cel puţin un articol, dar doar 7 % din consumatorii europeni au îndrăznit să facă acest lucru în alt stat membru.

Această tendinţă trebuie să fie inversată, iar ideea recomandată de raportor de creare a unei mărci europene de încredere poate fi utilă în obţinerea acestui fapt. Nevoia de a dezvolta o metodă de plată online sigură şi inovatoare ar putea contribui, de asemenea, la o mai mare încredere a consumatorilor europeni în serviciile electronice din alte state membre. În mod evident, accesul la internet trebuie să fie extins şi democratizat în cadrul Uniunii Europene. Este de competenţa Comisiei să încerce să prevină ca diversitatea normelor de protecţie a consumatorilor să devină un obstacol în calea dezvoltării comerţului electronic în Europa.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. -(GA) Deoarece răspândirea comerţului electronic în întreaga Europă este crucială pentru obiectivele strategiei Europa 2020 a UE, susţin ceea ce afirmă raportul referitor la punerea în aplicare a unor măsuri de încurajare şi de consolidare a comerţului electronic pe piaţa internă.

Comerţul electronic este deosebit de important pentru antreprenori şi IMM-uri. Comerţul electronic şi o piaţă internă europeană online vor ajuta antreprenorii şi întreprinderile mici să furnizeze servicii inovatoare de calitate ridicată, adecvate consumatorilor, iar acest lucru le va consolida competitivitatea în economia globală.

Trebuie să atingem obiectivele de acces la banda largă şi oricine în UE trebuie să aibă acces la servicii de bază de bandă largă până în 2013. Sunt mulţumit de ceea ce afirmă raportul cu privire la acest aspect.

De asemenea, susţin ceea ce afirmă despre publicitatea pentru comerţul electronic şi despre încurajarea clienţilor de a se informa cu privire la drepturile lor. Este important ca clienţii europeni să aibă încredere în sistem, atunci când cumpără online.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris - (LT)Am votat în favoarea acestui raport. Potenţialul pieţei interne pentru comerţul electronic nu este pe deplin exploatat din mai multe motive. Consumatorii nu au încredere în siguranţa pieţei electronice şi mulţi dintre ei nu cumpără online deoarece normele de protecţie a consumatorilor şi nivelul de protecţie diferă în mod semnificativ. Consider că trebuie să sporim încrederea consumatorilor în piaţa online, informându-i asupra drepturilor lor, asupra metodelor sigure de plată şi garantând protecţia consumatorilor în domeniile siguranţei şi protecţiei datelor personale.

Sunt de acord cu propunerea de creare şi punere în aplicare a unei mărci europene de încredere, care ar conferi cumpărătorilor mai multă încredere în internet. De asemenea, unele întreprinderi nu exploatează piaţa economică din cauza unor anumite inconvenienţe. Prin urmare, trebuie să dezvoltăm iniţiative pentru a stimula antreprenorii să efectueze comerţ pe internet, de exemplu prin îmbunătăţirea mecanismelor de plată folosite pe internet, pentru a simplifica obligaţiile de raportare a taxei pe valoarea adăugată (TVA), pentru a uniformiza costurile poştale şi bancare şi pentru a rezolva mai eficient conflictele dintre furnizori şi consumatori.

  Regina Bastos (PPE), în scris - (PT) În prezent, situaţia comerţului electronic este în continuă schimbare. Deja nu mai este o tehnologie emergentă, ci o realitate care se răspândeşte din ce în ce mai mult. Este o modalitate foarte importantă de a promova comerţul transfrontalier, îmbunătăţind accesul la o gamă mai largă de produse de înaltă calitate şi reducând preţurile în mod competitiv.

Totuşi, după 10 ani de la adoptarea Directivei privind comerţul electronic, comerţul electronic transfrontalier nu înregistrează o creştere la fel de rapidă ca şi comerţul electronic intern, cu o rată de 60 % de încercări de comenzi transfrontaliere prin internet nereuşite din motive tehnice şi legale.

Am votat în favoarea acestui raport pentru că identifică problemele care afectează comerţul electronic european, arătând de asemenea calea către crearea unei pieţe unice online reale pentru Europa. Pentru realizarea acesteia, este necesar să se pună în aplicare mai eficient legislaţia europeană în beneficiul tuturor consumatorilor şi comercianţilor cu amănuntul europeni; să se depună eforturi sporite pentru a obţine un nivel ridicat de protecţie pentru utilizatorii comerţului electronic; să se confere acestor utilizatori încrederea de a explora piaţa unică la întregul său potenţial; şi să fie informaţi cu privire la drepturile lor referitoare la comerţul electronic şi la modalităţile de apărare a acestor drepturi.

  George Becali (NI), în scris. − Am votat acest raport pentru beneficiile aduse IMM-urilor, dezvoltarea societăţilor digitale, pentru a contracara fragmentarea pe piaţă şi pentru uniformizarea normelor.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Realizarea unei pieţe unice online reale pentru Europa este una dintre marile provocări ale momentului. Mai ales în contextul actualei crize economice, devine cu atât mai important ca Europa să depună eforturi pentru a elimina barierele din calea comerţului electronic. UE are în acest moment o piaţă cu 500 de milioane de consumatori care, însă, nu se reflectă deloc în volumul tranzacţiilor online efectuate. Şi asta nu deoarece consumatorul european nu este amator de comerţ electronic, ci pentru că odată luată decizia de a face o achiziţie online, consumatorul se loveşte de tot felul de probleme iar în final să afle că tranzacţia nu poate fi efectuată. Cifrele prezentate în raportul asupra comerţului electronic sunt relevante în acest sens.

Există în acest moment prea multe diferenţe între statele membre atunci când vine vorba de comerţul electronic şi acest lucru nu poate decât să provoace nemulţumirea consumatorilor. Întrucât raportul sesizează şi faptul că acest comerţ, împreună cu serviciile inovatoare şi industriile ecologice, deţine potenţialul maxim în termeni de creştere şi de ocupare a forţei de muncă pentru viitor şi, prin urmare, reprezintă o nouă frontieră a pieţei unice, măsurile propuse de Comisie, completate de cele ale Parlamentului, trebuie implementate fără întârziere.

  Alain Cadec (PPE), în scris. - (FR) Comerţul electronic reprezintă o contribuţie importantă a internetului la activitatea economică. Este deci important să înlăturăm orice obstacole din calea unei pieţe unice în acest sector, deoarece o serie fragmentată de norme naţionale ar împiedica vitalitatea acestui sector profitabil. Sunt de acord cu raportorul în evidenţierea deficienţelor comerţului electronic în ceea ce îi priveşte pe consumatori. Este regretabil că 61 % din tranzacţiile transfrontaliere nu pot fi finalizate deoarece magazinele online nu deservesc ţara consumatorului. La aceasta se adaugă şi temerile utilizatorului în ceea ce priveşte siguranţa plăţilor. Capacitatea de a efectua achiziţii online depinde de obicei de calitatea conexiunii la internet. Ar trebui să se acorde prioritate creşterii numărului de utilizatori de internet, în special, prin îmbunătăţirea calităţii conexiunii şi prin introducerea unor preţuri mai atractive. De asemenea, este nevoie de sporirea încrederii consumatorilor în cumpărăturile online. Ca şi raportorul, sunt în favoarea creării unei mărci europene de încredere, precum şi a unei supravegheri îmbunătăţite a site-urilor web, cu precădere din punctul de vedere al protecţiei datelor personale. Ar trebui să depunem eforturi deosebite şi pentru a proteja minorii care folosesc internetul.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. - (PT) Piaţa internă a comerţului electronic este vitală pentru Europa, în special dacă se doreşte atingerea obiectivelor stabilite de strategia UE 2020. Totuşi, mai există obstacole care trebuie depăşite. Acest raport propune măsuri care au tocmai acest scop. Cele pe care le consider mai interesante privesc controlul încălcărilor drepturilor de autor pe internet şi dezvoltarea unui sistem sigur şi inovator de plăţi online, care să nu impună taxe care ar putea reduce sau limita alegerea. Astfel, va fi mai uşor să luptăm împotriva pirateriei, să încurajăm întreprinderile să comercializeze pe internet şi să facilităm, de asemenea, accesul şi încrederea utilizatorilor în internet.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. -(PT) Comerţul electronic reprezintă o piaţă de o importanţă vitală pentru UE în secolul 21, precum şi în îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020. Ne confruntăm cu provocarea imensă de a crea o piaţă unică online reală pentru Europa, care îi va permite Uniunii Europene să concureze pe piaţa globală. Încrederea întreprinderilor şi a consumatorilor europeni în domeniul digital este limitată din cauza barierelor inutile din calea comerţului electronic, cum ar fi fragmentarea pieţei europene, lipsa siguranţei pentru consumatori, lipsa siguranţei pentru tranzacţii, lipsa mecanismelor de despăgubiri etc. Este foarte important să simplificăm normele transfrontaliere şi să găsim soluţii practice pentru aspecte cum ar fi drepturile de autor, protecţia consumatorilor, etichetarea şi normele specifice sectorului, taxele pentru deşeurile electronice şi pentru reciclare şi raportarea şi facturarea online.

Este esenţial ca legislaţia existentă, precum Directiva privind serviciile, să fie transpusă şi pusă în aplicare integral. În acelaşi timp, Comisia trebuie să îşi finalizeze evaluarea legislaţiei UE aplicabile pieţei digitale unice şi să prezinte toate iniţiativele care par a fi necesare pentru a face faţă principalelor obstacole. Sprijin cele 13 recomandări ale Comisiei, care au scopul de a dezvolta politicile şi practicile în domeniul comerţului electronic transfrontalier.

  Lara Comi (PPE), în scris. - (IT) Comerţul electronic este esenţial pentru dezvoltarea pieţei interne: îndepărtează orice bariere de informare, apropiindu-se de idealul concurenţei perfecte în beneficiul consumatorilor. Este capabil să extindă piaţa potenţială pentru mici producători interni care nu ar avea posibilitatea de a comercializa în alte ţări ale UE, să îi protejeze şi să promoveze crearea de locuri de muncă în industria prelucrătoare.

În plus, este redusă distanţa dintre zonele centrale şi cele periferice, îmbunătăţindu-se astfel calitatea vieţii în zonele rurale, datorită unei oferte mai mari de produse, şi promovează standarde uniforme pentru bunurile vândute, datorită plasării aceloraşi produse pe mai multe pieţe. Prin urmare, este deosebit de important să abordăm şi să depăşim principalele obstacole ale folosirii internetului pentru vânzarea de bunuri: siguranţa şi garanţiile. Având în vedere lipsa graniţelor fizice, această sarcină trebuie să revină organismelor supranaţionale competente, care, în teritoriul nostru, sunt reprezentate de instituţiile europene.

Acest raport oferă comercianţilor un cadru de norme pentru operarea şi planificarea investiţiilor lor, oferă consumatorilor siguranţă privind garanţiile care li se pun la dispoziţie şi oferă un avantaj producătorilor în combaterea crizei. În sfârşit!

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Ponderea încă destul de crescută a fraudelor pe cale electronică menţine un grad mare de neîncredere faţă de comerţul prin intermediul Internetului. De aceea, am votat in favoarea acestei rezoluţii care solicită Comisiei crearea unui sistem european de avertizare timpurie, inclusiv a unei baze de date, în vederea eliminării practicilor comerciale ilegale, a contracarării activităţilor frauduloase şi a creşterii siguranţei consumatorilor în cazul tranzacţiilor electronice, inclusiv in privinţa protejării datelor personale. O atenţie deosebită cred ca trebuie acordată contractelor la distanţă, pentru apărarea drepturilor consumatorilor, în condiţiile sporirii achiziţiilor pe Internet de bunuri şi servicii, precum cele turistice sau de transport.

  Mário David (PPE), în scris. - (PT) Am votat în favoarea raportului. Într-o piaţă internă cu peste 500 de milioane de consumatori, promovarea unei mai mari flexibilităţi a comerţului electronic şi a unei mai mari încrederi a consumatorilor în tranzacţiile online va face posibilă nu numai exploatarea potenţialului economic al pieţei unice digitale, ci şi încurajarea dezvoltării unor noi nişe de piaţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii, conducând astfel la o posibilă creare de noi locuri de muncă. Discrepanţele constatate între comerţul electronic intern şi cel transfrontalier înseamnă că consumatorii, în special cei care locuiesc în zone periferice sau îndepărtate şi cei cu mobilitate redusă, nu pot beneficia de acest tip de comerţ, cu accesul pe care acesta îl oferă la o vastă gamă de bunuri şi servicii. Aş vrea sa subliniez, totuşi, că există o nevoie urgentă ca Directiva privind serviciile - instrumentul prin care se poate realiza piaţa digitală unică - să fie pusă în aplicare în mod corespunzător în toate statele membre; în special, aceasta trebuie să fie aplicată mai eficient în ceea ce priveşte nediscriminarea clienţilor pe baza naţionalităţii acestora. Aş dori să subliniez că „ghişeul unic” trebuie să fie pe deplin operaţional pentru a pune în aplicare piaţa unică digitală pentru comerţul electronic. Aceeaşi importanţă o au totuşi şi măsuri precum armonizarea taxelor poştale şi bancare în Uniunea Europeană, simplificarea rambursării taxei pe valoarea adăugată pentru vânzarea la distanţă sau creşterea numărului de înregistrări de nume de domeniu.eu.

  Cornelis de Jong (GUE/NGL), în scris. - Am votat în favoarea acestui raport pentru că, în general, îl susţin. În special, am fost fericit să observ că majoritatea amendamentelor mele au fost adoptate în comisie. Astfel, IMM-urile vor fi susţinute pentru a deveni actori mai activi pe piaţa comerţului electronic. În acelaşi timp, după părerea mea, raportul aduce în discuţie, în mod inutil, problema liberalizării poştale, împotriva căreia m-am exprimat în comisie. Îmi menţin această obiecţie şi mă opun în continuare propunerii de liberalizare, reafirmând cu tărie solicitarea către Comisie pentru un moratoriu privind liberalizarea serviciilor poştale.

  Ioan Enciu (S&D), în scris. − Am votat pentru acest raport. În calitate de raportor din umbră pentru avizul ITRE, sprijin dezvoltarea e-commerce, parte integrantă a e-business-ului european. În viitor, desăvârşirea pieţei unice ICT în UE va facilita depăşirea problemelor cu care acum se confruntă comerţul on-line. Europa trebuie să devină un vector important la nivel mondial în acest sector. Pentru acest lucru este esenţială rezolvarea urgentă şi unitară a unor dificultăţi actuale.

Mă refer aici la cotele diferite ale TVA, legea de protecţie a consumatorului şi, mai ales, la eliminarea discriminării faţă de consumatorii de e-commerce din câteva SM, practicată de către unii comercianţi şi furnizori de servicii. Europa trebuie să-şi sprijine cetăţenii care doresc să participe activ la e-World prin acces facil la programe educaţionale şi fonduri europene dedicate pentru achiziţionarea de hardware, software şi acces la reţeaua de Internet.

  Edite Estrela (S&D), în scris. - (PT) Am votat în favoarea raportului privind realizarea pieţei interne în ceea ce priveşte comerţul electronic. Unul dintre obiectivele strategiei UE 2020 este acela de a promova economia bazată pe cunoaştere. Pentru a îndeplini în totalitate acest obiectiv, Comisia Europeană trebuie să prezinte măsuri care să aibă ca scop creşterea vitezei serviciilor de bandă largă şi raţionalizarea preţurilor acestor servicii pe o scară mai largă în toată Uniunea Europeană. Este necesară uniformizarea normelor şi practicilor pentru a ne asigura că comercianţii la distanţă pot avea acces şi la alte pieţe în afara celor din interiorul graniţelor naţionale.

  Diogo Feio (PPE), în scris. - (PT) În Comunicarea din 19 mai 2010 privind o Agendă digitală pentru Europa, Comisia şi-a arătat dorinţa de a simplifica tranzacţiile online şi de a le da posibilitatea de a genera încredere în tehnologia digitală. Conform cifrelor incluse în raport, o treime din europeni au făcut achiziţii online, dar numai 7 % din consumatori au îndrăznit să aleagă tranzacţiile transfrontaliere şi numai 12 % exprimă încredere în acest tip de tranzacţie. Este deci urgent să consolidăm siguranţa consumatorilor (sau percepţia lor de siguranţă) în legătură cu aceste tranzacţii, pentru a încuraja dezvoltarea unei pieţe care are un potenţial enorm, cu tranzacţii care sunt mai simple, mai convenabile şi, în multe cazuri, mai ieftine pentru consumator. Pentru o piaţă electronică unică adecvată, este esenţial ca consumatorii să se simtă în siguranţă atunci când fac cumpărături online şi ca societăţile să înţeleagă potenţialul imens al comerţului online, să mărească distribuţia online şi să îndepărteze barierele transfrontaliere.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. - (PT) Libera circulaţie a mărfurilor în Europa este afectată considerabil de seturile fragmentate de norme naţionale. Cifrele referitoare la situaţia comerţului electronic în Uniunea Europeană arată că, în 2009, unul din trei consumatori din Europa a cumpărat cel puţin un articol online, dar numai 7 % din consumatorii europeni au îndrăznit să cumpere din alt stat membru. Un studiu de cercetare nepublicat al UE privind practicile comerţului electronic arată că 60 % din încercările consumatorilor de a cumpăra articole din UE, în afara graniţelor propriului stat, eşuează, din cauză că vânzătorul refuză să accepte tranzacţia sau să livreze mărfurile, deşi cumpărătorii ar putea economisi cel puţin 10 % prin efectuarea unei achiziţii online în străinătate (chiar şi cu costurile transportului incluse) în jumătate din cele 11 000 de cazuri analizate. Prin urmare, trebuie să subliniez necesitatea unui cadrul legal şi de reglementare global, care să poată depăşi barierele transfrontaliere, să crească valoarea adăugată şi să reglementeze riscurile unei activităţi care este în continuă schimbare şi care avansează aproape în permanenţă. Astfel, se impun o atenţie şi o monitorizare constante, având ca prioritate fiabilitatea comunicaţiilor şi a tranzacţiilor. Pentru a consolida comerţul electronic, este esenţial să depunem eforturi pentru a îmbunătăţi siguranţa şi încrederea întreprinderilor şi a consumatorilor, mai ales în ceea ce priveşte plăţile şi serviciile de livrare şi de despăgubire.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. - (PT) Raportul privind comerţul electronic conţine anumite contradicţii şi insistă excesiv pe crearea unei pieţe interne. Recunoaştem importanţa comerţului electronic, dar sunt multe de făcut pentru a ne asigura că nu devine cauza unor noi probleme grave.

După cum am subliniat şi în timpul dezbaterii, este important să clarificăm multe aspecte, mai exact: apărarea drepturilor de autor, protecţia drepturilor copiilor, a drepturilor şi a siguranţei consumatorilor.

Este adevărat că raportul propune o serie de sugestii pentru a îmbunătăţi încrederea tuturor operatorilor de pe piaţa comerţului electronic, dar nu toate sunt la fel de adecvate precum ar trebui să fie sau acordă atenţia cuvenită tuturor intereselor şi drepturilor în joc într-un proces ce se poate dovedi a fi foarte complex.

Este adevărat că lanţul de distribuţie electronic trebuie să fie mai transparent, astfel încât consumatorul să cunoască întotdeauna identitatea furnizorului, precum şi numele întreprinderii acestuia, adresa geografică, datele de contact şi numărul de înregistrare fiscală. Totuşi, drepturile copiilor, ale tinerilor şi ale persoanelor care suferă de diferite dependenţe trebuie să fie protejate în permanenţă.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. - (GA) Comerţul electronic creează noi oportunităţi de piaţă, în special pentru IMM-uri. Comerţul electronic poate juca un rol important în îmbunătăţirea competitivităţii economiei irlandeze şi a celei europene.

  Tunne Kelam (PPE), în scris. - Am votat în favoarea acestui raport de referinţă deoarece este un pas important spre punerea în aplicare şi integrarea completă a pieţei unice europene. În epoca globalizării şi a digitalizării, Uniunea Europeană nu îşi poate permite să rămână în urmă în crearea unei pieţe interne eficiente pentru comerţul electronic, care ar trebui să devină competitivă şi pe plan global. Să sperăm că acest raport va fi urmat şi de alte măsuri care să stimuleze crearea unei pieţe digitale la scară europeană. Astfel de progrese vor contribui şi la regândirea şi relansarea activităţilor extrem de importante de cercetare şi dezvoltare.

Ceea ce trebuie să facem, mai presus de orice, este să monitorizăm şi să urmărim punerea în aplicare a raportului privind comerţul electronic pentru a ne asigura că cetăţenii UE vor avea un acces mai uşor la activităţile comerciale digitale, atât în calitate de întreprinzători, cât şi în calitate de clienţi. Măsurile prevăzute în acest raport ar trebui să faciliteze în mod considerabil realizarea activităţilor comerciale în statele membre, cu condiţia ca guvernele naţionale să înceapă să facă progrese reale pentru unificarea normelor privind contractele şi să depăşească legile contradictorii.

  Alan Kelly (S&D), în scris. - Salut propunerea pentru generarea de mai mult comerţ electronic în interiorul graniţelor UE. Totuşi, UE trebuie să încurajeze ca acesta să se desfăşoare cu respectarea legislaţiei europene şi este esenţial să se realizeze un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor.

  Eija-Riitta Korhola (PPE), în scris. - (FI) Aş dori să îi mulţumesc colegului meu, dlui Echeverría, pentru raportul său excelent, pentru care am fost foarte fericit să votez. Comerţul electronic este un sector nou şi internaţional şi, prin urmare, Uniunea Europeană trebuie să îşi asume un rol important în armonizarea standardelor şi a practicilor. Aş dori să menţionez în special acele puncte din raport care ne îndeamnă să ne asigurăm că există conexiuni de bandă largă globale şi de bună calitate, disponibile în întreaga Uniune. Acest obiectiv este de o importanţă fundamentală, dacă se doreşte prosperitatea comerţului electronic.

Distribuţia de bandă largă către toţi cetăţenii UE până în anul 2013 şi distribuţia de bandă largă ultrarapidă până în 2020 sunt obiective ambiţioase, dar sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor. De asemenea, aş dori să îi mulţumesc raportorului pentru observaţiile sale privind protecţia consumatorilor şi dreptul la viaţa privată în sectorul comerţului electronic. Aceasta este o chestiune care necesită o examinare atentă în viitor, mai ales în ceea ce priveşte serviciile pentru copii.

  Edvard Kožušník (ECR), în scris. - (CS) Deşi, în ziua de azi, internetul este canalul de comerţ cu amănuntul cu cea mai rapidă dezvoltare, iar numărul de achiziţii prin internet creşte în fiecare an, din păcate, numărul de tranzacţii transfrontaliere efectuate între statele membre stagnează. S-ar putea spune chiar că nu există piaţă internă în Uniunea Europeană de la întreprindere la particular (Î-P). În opinia mea, armonizarea completă a legislaţiei privind consumatorii şi eliminarea normelor de exceptare naţionale, precum şi o concepţie liberală a protecţiei consumatorilor ar oferi un stimulent important vânzărilor transfrontaliere de bunuri prin comerţul electronic. Totuşi, întrevăd o problemă majoră în ceea ce priveşte restricţia accesului la serviciile online pe baza adresei IP, de către unele state. În principiu, nu există bariere legislative în acest domeniu şi totuşi piaţa internă electronică este restricţionată în acest segment.

Împărtăşesc viziunea potrivit căreia Comisia ar trebui să îşi folosească toate instrumentele executive în acest caz şi să intervină împotriva creării unor bariere artificiale pe piaţa internă, sub forma blocării adreselor IP. Raportul vorbeşte şi de obiective pentru 2020 în domeniul accesului la conexiunea de bandă largă. Personal, nu sunt în favoarea unor obiective atât de precise, în special într-un sector care se dezvoltă dinamic şi unde, prin urmare, este foarte dificil să se prevadă direcţia pe care o va lua în următorii 10 ani. În ciuda criticilor exprimate, consider că acest raport este echilibrat şi, prin urmare, am votat în favoarea sa.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. - (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Arias Echeverría deoarece consider că comerţul electronic este o piaţă esenţială pentru politica UE, unde pot şi trebuie să se efectueze anumite intervenţii de a spori competitivitatea economiei UE în contextul strategiei UE 2020.

Într-adevăr, consider că, pentru a beneficia la maxim de oportunităţile oferite de piaţa unică europeană, ar trebui să dezvoltăm mai mult comerţul electronic, care are potenţialul de a avea un impact pozitiv atât asupra consumatorilor, cât şi asupra competitivităţii societăţilor. Într-o notă similară, sprijin includerea în raport a unei mărci europene de încredere, necesară pentru a garanta fiabilitatea şi calitatea mărfurilor plasate pe piaţa electronică transfrontalieră.

În vremuri de criză şi dificultăţi financiare, cum sunt acelea pe care le traversăm în prezent, trebuie să susţinem instrumente capabile să aibă un impact pozitiv şi semnificativ asupra ocupării forţei de muncă şi a creşterii, printre care putem include şi comerţul electronic. Consider deci că, în această privinţă, raportul pe care l-am adoptat astăzi este un rezultat pozitiv, nu doar pentru societăţi şi IMM-uri, ci de asemenea şi mai presus de toate pentru consumatori.

  Nuno Melo (PPE) , în scris. - (PT) Piaţa unică a fost dintotdeauna unul dintre principalele obiective pe care Uniunea Europeană trebuie să le atingă. În prezent, comerţul electronic transfrontalier poate să aducă o contribuţie semnificativă la o dezvoltare şi mai pronunţată a pieţei unice. Efectuarea de achiziţii online este deja acceptată în mare măsură de către consumatori la nivel intern, dar acest fapt nu se aplică şi pentru comerţul electronic între state membre, în principal din cauza lipsei de încredere reciproce dintre cumpărător şi vânzător. Prin urmare, pentru a dezvolta piaţa comerţului electronic, este esenţial să sporim încrederea tuturor operatorilor. Este necesar ca legislaţia europeană din acest sector să fie pusă în aplicare pentru a crea un climat de mai mare încredere. Astfel se explică votul meu.

  Claudio Morganti (EFD), în scris. - (IT) Am votat în favoarea acestui raport deoarece consider că comerţul electronic şi depăşirea barierelor care încă împiedică dezvoltarea sa sunt de o importanţă fundamentală pentru economie. Libera circulaţie a mărfurilor în Europa este serios afectată de seriile fragmentate de norme naţionale, iar 60 % din încercările clienţilor de a cumpăra articole dincolo de graniţele naţionale eşuează.

Scopul este realizarea unei pieţe unice online reale în Europa. Datorită unui amendament al Grupului Europa Libertăţii şi Democraţiei (Liga Nordului), raportul conţine o referire la dificultăţile pe care le întâmpină persoanele care locuiesc în insule sau zone de munte în accesarea internetului.

  Franz Obermayr (NI), în scris. - (DE) Raportul este folosit pentru a insista în direcţia unei armonizări mai intensive a legislaţiei fiscale, precum şi a fluctuaţiilor preţurilor în sectorul serviciilor poştale şi financiare la nivelul UE. Prin urmare, am votat împotriva acestui text.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. - (IT) Comunicarea recentă a Comisiei a identificat strategii viitoare destinate să reducă fragmentarea şi să stimuleze creşterea în sectorul comerţului electronic.

În timp ce comerţul electronic ia într-adevăr avânt la nivel naţional, nivelul achiziţiilor transfrontaliere este încă scăzut, atingând doar 7 % în 2009. Principalele obstacole sunt legate de limbă şi de probleme practice şi juridice.

Sunt de acord cu abordarea raportului, care identifică cinci priorităţi în încercarea de a stimula sectorul: îmbunătăţirea accesului la internet, depăşirea fragmentării pieţei online, consolidarea încrederii consumatorilor, stimularea întreprinderilor să îşi comercializeze produsele pe internet şi garantarea securităţii minorilor care utilizează internetul. Toate acestea ar trebui să se desfăşoare într-un context juridic clar şi uniform, destinat, mai presus de orice, să servească publicului. Stimulentul decisiv, după părerea mea, va lua forma încrederii publicului, care ar trebui să fie sprijinită şi consolidată.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. - (EL) Internetul a devenit cea mai răspândită formă de vânzare la distanţă. Conform unor informaţii furnizate de Comisie ca răspuns la întrebarea mea (E 4964/2010), peste o treime din consumatorii UE (37 %) au folosit internetul în ultimul an pentru a cumpăra sau comanda bunuri şi servicii pentru uz privat. Aceasta reprezintă o creştere cu 5 puncte procentuale în comparaţie cu 2008 şi cu 10 puncte procentuale în comparaţie cu 2006. Totuşi, consumatorii încă nu au destulă încredere în cumpărăturile transfrontaliere, iar reglementările naţionale disparate descurajează societăţile în ceea ce priveşte investirea în comerţul transfrontalier. Astfel, există diferenţe semnificative între statele membre în ceea ce priveşte rata de propagare a vânzării la distanţă. Totuşi, dezvoltarea acestei forme de comerţ este esenţială în contextul recesiunii actuale. Acest raport specific are ca scop remedierea fragmentării pieţei interne pentru comerţul electronic, prin înaintarea unor propuneri, cum ar fi adoptarea unor norme şi practici uniforme, care vor permite vânzătorilor la distanţă să desfăşoare activităţi comerciale dincolo de graniţele naţionale. Într-o perioadă în care tranzacţiile comerciale tradiţionale stagnează, noile tehnologii şi oportunităţile pe care le oferă se dovedesc a fi valoroase în dezvoltarea unor iniţiative comerciale noi şi alternative, şi de aceea am votat în favoarea acestui raport.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. - (PT) M-am abţinut de la vot în cazul acestui raport, deşi consider că este important să promovăm comerţul electronic şi că este necesar să extindem reţelele şi serviciile de internet de calitate pentru întreaga populaţie, chiar şi în cele mai izolate regiuni.

De asemenea, sunt de acord că este esenţial să combatem discriminarea suferită de mulţi membri ai publicului care doresc să efectueze cumpărături online, nu în ultimul rând din cauza statului membru în care se află sau din cauza adresei de email pe care o folosesc pentru a efectua tranzacţia.

Sunt de acord cu multe dintre sugestiile prezentate în acest raport. Totuşi, nu regret faptul că Directiva privind serviciile nu a fost transpusă integral în unele state membre, nu sprijin politica Comisiei pentru sectorul serviciilor poştale şi nu susţin strategia UE 2020: aceste alegeri de bază sunt în mare parte răspunzătoare pentru situaţia socială dificilă cu care se confruntă UE în prezent.

Modelele viitoare pentru sectorul comunicaţiilor şi chiar pentru comerţul electronic vor fi cu siguranţă construite mai bine dintr-o perspectivă care să se axeze mai mult pe oameni şi pe drepturile lor şi care să nu se subordoneze pur şi simplu intereselor comerciale.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. - (FR)Am votat în favoarea raportului dlui Arias Echeverría privind comerţul electronic: comerţul electronic este unul din sectoarele cu cele mai mari repercusiuni în ceea ce priveşte creşterea şi ocuparea forţei de muncă în deceniile care vor urma, iar Uniunea Europeană trebuie să exploateze la maxim acest potenţial.

Să nu uităm că comerţul electronic facilitează şi promovează dezvoltarea unor noi pieţe de nişă pentru unele întreprinderi mici şi mijlocii care, altfel, nu ar exista.

În plus, susţin ideea conform căreia, în dezvoltarea politicilor noastre şi a cadrului legal privind comerţul electronic, am acordat o atenţie deosebită nevoilor consumatorilor vulnerabili care, altfel, nu ar avea acces la opţiunea imensă de bunuri de consum. Mă gândesc la persoanele care sunt izolate sau care au o mobilitate scăzută, la cetăţenii cu venituri mici sau la cei care locuiesc în zone mai puţin accesibile, îndepărtate sau periferice.

În cele din urmă, am modificat textul în comisie, astfel încât să evidenţieze necesitatea de a dezvolta instrumente educaţionale pentru consumatorii online: trebuie să consolidăm abilităţile digitale ale cât mai multor persoane cu putinţă şi să îi informăm cu privire la drepturile şi obligaţiile lor (drepturile esenţiale ale consumatorilor pe internet, comerţul electronic şi, în special, normele de protecţia datelor).

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. - În acest raport important privind comerţul electronic, dorim să subliniem, printre altele, importanţa consolidării încrederii în sistemele transfrontaliere de plată prin internet (de exemplu, cărţile de credit şi debit şi portofelul electronic), prin promovarea unei game de metode de plată, creşterea interoperabilităţii şi consolidarea standardelor comune, eliminarea barierelor tehnice, sprijinirea celor mai sigure tehnologii pentru tranzacţii electronice, armonizarea şi consolidarea legislaţiei privind confidenţialitatea şi securitatea, combaterea activităţilor frauduloase, precum şi prin informarea şi educarea publicului.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. - (IT) Suntem cu toţii conştienţi de numărul şi genul de dezavantaje, mai ales în Italia, pe care le au persoanele care locuiesc în comunităţile din munţi sau de pe insule. Construirea unei pieţe interne a comerţului electronic ar simplifica accesul la internet şi ar îmbunătăţi calitatea în ţările şi regiunile UE unde nu există conexiune bună.

Este important să dezvoltăm iniţiative destinate să stimuleze întreprinderile să îşi comercializeze produsele prin internet, protejând în acelaşi timp utilizatorii, în special copiii, cu garanţii adecvate care să garanteze securitatea. Nu le putem permite comercianţilor de rea-credinţă să înşele posibilii utilizatori; prin urmare, se impun controale focalizate şi frecvente.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. - (PL) Sper că acest raport este un semnal clar pentru Comisia Europeană, pentru a lua măsuri suplimentare în vederea îmbunătăţirii comerţului online în Uniunea Europeană. Solicităm armonizarea şi simplificarea procedurilor administrative care, în forma lor actuală, ne împiedică să facem achiziţii de pe pagini de internet din străinătate, deşi oferta lor este interesantă. De asemenea, dorim să ni se garanteze că accesul la internetul în bandă largă va fi disponibil pe întreg teritoriul UE până în 2013. Această propunere nu mai este doar un gând frumos deja de mult timp. Acest fapt nu este doar posibil din ce în ce mai mult, dar, în plus, nu este nevoie să mai convingem pe nimeni de efectul benefic pe care l-ar avea accesul universal la internet asupra pieţei interne.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. - (FR) Nu m-am putut decide să votez în favoarea acestui raport, deşi conţine o serie de elemente pozitive, cu precădere apărarea intereselor consumatorilor şi recunoaşterea intereselor IMM-urilor pe piaţa comerţului electronic.

Îi condamn, în special, pe cei care felicită Comisia pentru punerea în aplicare a celei de-a treia Directive privind serviciile poştale, destinată liberalizării serviciilor poştale, care va avea un efect şi mai negativ asupra serviciilor poştale în UE şi nu va conduce, după cum se susţine în raport, la preţuri mai mici şi servicii mai bune.

Nu pot să deplâng nici faptul că unele state membre nu au transpus încă Directiva privind serviciile, deoarece doresc să se pregătească în foarte scurt timp un raport de către Comisie care să sublinieze impactul climatic al punerii în aplicare a acestui text.

Regret faptul că acest text este în mare măsură în spiritul deschiderii către concurenţă, pe care noi l-am denunţat atunci când am respins Tratatul de la Lisabona.

Raport: Christine De Veyrac (A7-0195/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. - (FR) Am votat în favoarea acestui raport pentru că urmăreşte să îmbunătăţească prevenirea accidentelor de aviaţie şi asistenţa acordată victimelor şi familiilor acestora. Sprijin fără rezerve abordarea raportorului, care a solicitat o analiză a incidentelor la nivel european, ceea ce nu s-a făcut niciodată până în prezent. Raportul propune şi îmbunătăţiri ale asistenţei acordate victimelor şi familiilor acestora, cum ar fi introducerea unui termen de maxim două ore în care familiile să fie informate cu privire la numele pasagerilor de la bord. Mingea este acum în terenul miniştrilor transporturilor care vor adopta, sper, această legislaţie cât mai curând posibil.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. - (GA) Am votat în favoarea acestui raport. Traficul aerian este în continuă creştere, iar riscul de accidente a crescut şi el, în ciuda îmbunătăţirilor standardelor de siguranţă, şi, prin urmare, legislaţia europeană privind investigarea accidentelor trebuie să fie modificată şi actualizată.

Întâmpin cu bucurie ceea ce susţine raportul cu privire la drepturile victimelor şi ale familiilor lor. Familia unei victime are dreptul de a obţine informaţii relevante cât mai curând posibil. Transportatorii aerieni trebuie să aibă un plan operaţional eficient în caz de criză. O măsură practică importantă ar fi să obligăm transportatorii aerieni să desemneze o persoană de referinţă care va acţiona ca punct de contact pentru coordonare, pentru furnizarea informaţiilor importante şi pentru acordarea de sprijin familiilor pasagerilor.

Măsurile practice solicitate în acest raport vor fi de ajutor în caz de accident, mai ales ceea ce afirmă despre asistenţa acordată victimelor şi familiilor acestora şi despre grupurile care acţionează în numele acestora. Trebuie să garantăm standarde înalte de siguranţă în sectorul european de aviaţie civilă şi trebuie să facem tot ce ne stă în puteri pentru a reduce numărul de accidente.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. - (LT) Sprijin această propunere. Directiva UE care reglementează anchetarea accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă, care este în vigoare în prezent, a fost aprobată în 1994. Totuşi, piaţa şi situaţia aviaţiei s-au schimbat şi, prin urmare, trebuie să adoptăm un nou regulament al UE, corespunzător situaţiei actuale. În primul rând, trebuie să fie creată o reţea de autorităţi responsabile de investigaţiile privind siguranţa. Acestea ar include guverne naţionale şi instituţii ale UE [Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA)] şi ar fi responsabile de îmbunătăţirea calităţii investigaţiilor, a clasificării şi analizei informaţiilor, ar promova cooperarea între instituţiile guvernamentale naţionale şi ar contribui la îmbunătăţirea siguranţei aviaţiei. În plus, trebuie să se definească mai clar drepturile pasagerilor şi ale familiilor lor.

Regulamentul urmăreşte să extindă obligativitatea transportatorilor aerieni de a pune la dispoziţie lista pasagerilor cât mai repede cu putinţă şi în decurs de două ore de la producerea unui accident, care să se aplice nu numai transportatorilor aerieni care efectuează zboruri către UE, ci şi celor care operează zboruri către Europa. Regulamentul urmăreşte introducerea obligativităţii ca transportatorii aerieni să propună pasagerilor să indice, în momentul rezervării biletului, o persoană de contact în caz de accident. Trebuie să creăm condiţii pentru ca familiile victimelor să aibă acces special la informaţiile cu privire la desfăşurarea investigaţiilor privind siguranţa.

  George Becali (NI), în scris. − Am votat acest raport pentru că propune soluţii pentru dificultăţile generate de accidentele aviatice din ultimul timp, atât pe zona tehnică, dar mai ales pentru furnizarea de asigurări familiilor victimelor. Aduce de asemenea clarificări asupra rolului AESA şi a autorităţilor naţionale în investigarea corectă şi neutră a cauzelor accidentelor

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. - (IT) Traficul aerian este în continuă creştere şi, în ciuda progresului înregistrat în domeniul siguranţei, rapoartele arată încă o creştere îngrijorătoare a numărului de accidente aviatice. A venit momentul ca Uniunea Europeană să reglementeze acest sector mai precis şi mai exact.

Prin urmare, susţin cu fermitate obiectivul raportoarei de a preveni accidentele aviatice nefericite şi de a îmbunătăţi investigaţiile accidentelor. De fapt, legislaţia relevantă datează din 1994, când Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA) nu era încă înfiinţată.

Prin urmare, am votat în favoarea acestui regulament care încearcă să îi confere AESA un rol principal cu privire la siguranţa aeriană şi sunt de acord în special cu obiectivul de a furniza acces generalizat la informaţiile sensibile.

  Alain Cadec (PPE), în scris. - (FR) În ultimii ani s-a înregistrat o creştere fenomenală a traficului aerian. În ciuda numeroaselor îmbunătăţiri tehnologice, riscul de accidente a crescut. Prin urmare, este esenţial să adaptăm legislaţia UE în acest domeniu. Salut deci propunerile dnei De Veyrac de a adapta directiva privind prevenirea accidentelor din 1994 la situaţia actuală existentă pe piaţa aviaţiei. Prin crearea unei reţele a autorităţilor naţionale responsabile de investigaţii, va fi posibil să reducem disparităţile care există între statele membre, mai ales prin utilizarea în comun a resurselor şi prin schimbul de bune practici. De asemenea, trebuie să protejăm drepturile victimelor şi ale familiilor lor. Susţin solicitarea raportoarei de a impune obligativitatea pentru transportatorii aerieni de a pune la dispoziţie lista pasagerilor în decurs de o oră după anunţul privind accidentul, obligativitate care să nu se aplice doar transportatorilor aerieni din UE, ci şi tuturor transportatorilor aerieni care operează în Europa. În cele din urmă, susţin propunerea raportoarei de a descrie Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei ca şi „consilier”, atunci când participă la investigaţiile privind siguranţa. Este important ca regulamentul să nu îi acorde agenţiei ocazia de a fi atât judecător, cât şi juriu în cadrul investigaţiilor privind siguranţa.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE) , în scris. - (PT) Este vital să asigurăm siguranţa în sectorul aviaţiei civile în Europa şi să reducem numărul accidentelor şi incidentelor prin mijloace de investigaţie şi proceduri de prevenire. Am votat în favoarea acestui regulament deoarece consider că stimulează un mediu care încurajează raportarea spontană a incidentelor prin solicitarea unor investigaţii privind siguranţa, eficiente, rapide şi de înaltă calitate în siguranţa aviaţiei europene. Sunt de acord că investigaţiile ar trebui să fie efectuate de o autoritate naţională sau de alte autorităţi naţionale responsabile de investigaţiile privind siguranţa. Consider că este la fel de important să înfiinţăm o reţea europeană a autorităţilor pentru a spori calitatea metodelor de investigare şi de formare a investigatorilor. Un alt punct pe care îl consider important este că standardele ar trebui să stabilească furnizarea la timp a informaţiilor despre persoanele şi bunurile periculoase aflate la bord în momentul producerii accidentului şi ar trebui să se îmbunătăţească asistenţa acordată victimelor şi familiilor acestora.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. - (PT) Intensificarea traficului aerian a dus la un risc sporit de producere a accidentelor aviatice. În ciuda introducerii îmbunătăţirilor siguranţei, rămân lacune în sistemul actual de investigare a accidentelor. În acest domeniu, sistemul de siguranţă se bazează pe feedback-ul primit în legătură cu accidentele şi incidentele şi pe învăţămintele trase din acestea. Este important să consolidăm coordonarea dintre autorităţile responsabile de investigaţiile privind siguranţa, mai exact prin crearea unei reţele europene. Pentru a identifica posibilele deficienţe în materie de siguranţă şi măsurile corective care trebuie adoptate, această reţea trebuie să asigure independenţa completă a acestor investigaţii, precum şi un nivel înalt de eficienţă, de diligenţă şi calitate.

Este important să asigurăm acţiuni eficiente de prevenire şi un nivel ridicat de siguranţă în aviaţia civilă din Europa şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a reduce numărul de accidente şi de incidente, pentru a garanta încrederea publicului în transportul aerian. Pe lângă investigaţiile privind siguranţa, trebuie să acordăm o atenţie deosebită chestiunii referitoare la consolidarea asistenţei acordate victimelor accidentelor aviatice şi familiilor lor, pentru care fiecare transportator aerian european ar trebui să dispună de un plan de criză şi de asistenţă.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Periodic, suntem ingroziti de vestea unei noi catastrofe aviatice. Sper ca noul regulament privind investigarea şi prevenirea accidentelor şi incidentelor de aviaţie civilă va reusi să vină în întâmpinarea nevoii de siguranţă a pasagerilor într-o măsură mai precisă decât Directiva 94/56/CE, pe care o înlocuieşte. Cred că atenţia principală trebuie acordată controalelor, cooperării şi schimburilor de informaţii în scop preventiv. De asemenea, rezultatele investigaţiilor accidentelor ce au avut loc trebuie centralizate şi analizate în vederea îmbunătăţirii siguranţei transportului aerian şi pentru o gestionare mai eficientă a situaţiilor critice. În acest sens, cred că pasagerii europeni ar trebui să aibă posibilitatea să desemneze o persoană de contact în caz de accident, fapt practicat in SUA. Nu in ultimul rând, consider că se impune o mai strânsă coordonare şi supraveghere a serviciilor de urgenţă pentru intervenţie şi asistenţă pentru victime şi familiile acestora.

  Edite Estrela (S&D), în scris. - (PT) Am votat în favoarea raportului referitor la propunerea de regulament privind investigarea şi prevenirea accidentelor şi incidentelor de aviaţie civilă, pentru că acesta introduce norme noi, care vor permite consolidarea prevenirii accidentelor, a transparenţei şi a rapidităţii investigaţiilor în caz de accident.

  Diogo Feio (PPE), în scris. - (PT)Având în vedere că numărul de zboruri şi de pasageri în aviaţia civilă a crescut simţitor ani la rând şi, deşi această creştere a fost însoţită de o scădere a numărului de accidente şi incidente aviatice, siguranţa trebuie să rămână o preocupare esenţială, acum şi întotdeauna. Având în vedere şi că directiva care reglementează anchetarea accidentelor aviatice datează din 1994 şi că s-au schimbat multe în aviaţia civilă de atunci, o revizuire a acestei reglementări îmi pare urgentă.

Sunt de acord cu raportoarea atunci când se referă la nevoia unei mai bune coordonări şi integrări în investigarea accidentelor aviatice. Cu o Uniune Europeană din ce în ce mai integrată, şi având în vedere că nu doar un singur stat membru este afectat de consecinţele unui accident aviatic, contactul limitat dintre autorităţile aviatice naţionale este lipsit de sens.

În acest context, cred că Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei ar putea primi un nou rol.

În cele din urmă, consider că acesta este unul din domeniile în care este esenţial ca Uniunea Europeană să acţioneze de manieră coordonată şi integrată, pentru a garanta siguranţa tuturor pasagerilor în spaţiul aerian european.

  José Manuel Fernandes (PPE) , în scris. - (PT) În ziua de azi, transportul aerian joacă, incontestabil, un rol decisiv în ceea ce priveşte mobilitatea persoanelor şi dinamica economiei globale. Importanţa şi impactul său vor continua să crească cu siguranţă într-o societate definită din ce în ce mai mult de globalizare şi de prioritatea de a utiliza timpul şi spaţiul în mod cât mai profitabil. În climatul actual al crizei globale şi al presiunii puternice de a reduce costurile şi cheltuielile, este necesar un cadru eficient de reglementare şi inspecţie pentru a proteja interesele utilizatorilor. Siguranţa este principalul domeniu de preocupare pentru utilizatori şi are un impact major asupra stabilirii tarifelor. Prin urmare, subliniez contribuţia adusă de acest raport la calitatea şi independenţa investigaţiilor accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă, armonizând capacităţile de investigare ale statelor membre şi asigurându-se, în acelaşi timp, că legislaţia europeană în acest domeniu este adaptată corespunzător şi actualizată, în vederea schimbărilor care au loc în sector şi a apariţiei unor noi actori, precum Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei. Aş vrea să subliniez totuşi că ar trebui să acordăm prioritate prevenirii accidentelor şi că aceasta ar trebui să ghideze investigaţiile, ca un instrument de identificare a problemelor şi de găsire a soluţiilor.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. - (PT) Am votat în favoarea acestui raport întrucât recunoaştem importanţa prevenirii şi anchetării accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă.

Ni se pare un aspect pozitiv faptul că statele membre au un rol activ, mai ales prin autorităţile lor responsabile de investigaţii, care vor forma reţeaua europeană a autorităţilor naţionale responsabile de acest domeniu. Se propune ca această reţea să aibă obiective specifice: să formuleze sugestii către autorităţile naţionale competente, să partajeze informaţiile despre metodele de investigaţie, să coordoneze şi să organizeze cursuri de formare pentru investigatori în fiecare stat membru, să elaboreze metodologii de investigaţie comune pentru UE, precum şi să dezvolte şi să gestioneze un cadru de partajare a resurselor.

Vom monitoriza viitorul aceste reţele deoarece considerăm că operaţiunile sale trebuie să se limiteze strict la obiectivele menţionate mai sus şi în cadrul schemei de participare din partea statelor membre, stabilită în propunere, prin autorităţile naţionale responsabile.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. - (FR) Investigaţiile mai independente privind siguranţa în cazul unui accident aviatic, asistenţa îmbunătăţită acordată familiilor victimelor şi o protecţie optimă a datelor şi a vieţii private în timpul unei investigaţii, toate acestea sunt măsuri care vor îmbunătăţi siguranţa aviaţiei şi factorii care m-au determinat să votez în favoarea acestui raport. Am votat cu plăcere pentru acest text care prevede obligaţia transportatorilor aerieni de a pune la dispoziţie lista pasagerilor în decurs de două ore de la producerea unui accident, astfel încât familiile să poată fi anunţate. În plus, introducerea unei reţele europene a autorităţilor responsabile de investigaţiile privind siguranţa este o idee foarte bună, întrucât va permite propunerea unor recomandări privind politica şi reglementările privind aviaţia şi, mai important, va permite partajarea resurselor şi schimbul de bune practici. Acesta este un text important şi întâmpin cu bucurie acest pas important în garantarea unor standarde din ce în ce mai înalte de siguranţă a pasagerilor.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. - Volumul de trafic aerian a crescut fără întrerupere în ultimii ani. Acest lucru duce evident la un risc sporit de accidente şi este esenţial să fie puse în aplicare procese adecvate de minimizare a acestor riscuri. Acest raport vizează îmbunătăţirea cadrului legislativ şi, prin urmare, am votat în favoarea sa.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. - (LT) Sunt de acord cu raportul întrucât traficul aerian creşte constant de la an la an. Cel mai important obiectiv este siguranţa zborului şi securitatea aviaţiei. În prezent, devine deosebit de important să asigurăm siguranţa zborului pentru pasageri, să protejăm pasagerii, echipajul, echipajul de la sol, publicul si bunurile de accidentele aviatice şi să garantăm siguranţa şi securitatea aeronavelor. În cazul catastrofelor aviatice, accidentele trebuie să fie investigate independent, pentru a detecta orice deficienţă privind siguranţa şi pentru a permite luarea de măsuri pentru remedierea acestora. Trebuie să fie reduse disparităţile dintre capacităţile de investigare ale statelor membre. Legislaţia care reglementează în prezent anchetarea accidentelor este o directivă a UE din 1994. Prin urmare, întrucât piaţa aviaţiei s-a schimbat şi a devenit mai complexă, era necesară propunerea unei noi legislaţii privind noi organisme, precum Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA). Noile reglementări trebuie să ofere un cadru legal clar pentru implicarea agenţiei în investigaţiile privind siguranţa. În acelaşi timp, crearea unei reţele de birouri naţionale de anchetă ar trebui să permită reducerea disparităţilor existente în ceea ce priveşte capacităţile de investigare în UE. Aceasta ar putea, de asemenea, să contribuie la calitatea investigaţiilor şi să ofere un cadru legal cooperării între autorităţile naţionale însărcinate cu investigaţiile privind siguranţa. De asemenea, este important şi necesar să fie pusă în aplicare la nivel european orice propunere care are ca scop îmbunătăţirea siguranţei zborului sau a procedurilor de investigaţie. Cel mai important lucru este să garantăm siguranţa aviaţiei şi asistenţa adecvată acordată la timp victimelor accidentelor aviatice şi familiilor lor. Acest lucru ar reprezenta un sprijin important pentru familiile victimelor care sunt adesea pierdute în faţa unei multitudini de actori şi de proceduri şi care se confruntă deja cu durerea cauzată de dispariţia unei persoane apropiate.

  Alan Kelly (S&D), în scris. - Odată cu introducerea Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (AESA), va exista o mai bună structurare între autorităţile naţionale responsabile de investigaţiile privind siguranţa. Aceasta va ajuta agenţiile din întreaga Europă să îşi utilizeze în comun resursele şi rezultatele şi va contribui, să sperăm, la prevenirea producerii unor accidente viitoare.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. - (IT) Am sprijinit raportul dnei De Veyrac, întrucât consider că siguranţa aviaţiei civile în Europa reprezintă una dintre cele mai importante probleme de pe agenda UE în acest moment. Obiectivul pe care ni-l stabilim în noul regulament este de a reduce la minim numărul accidentelor aviatice, de a îmbunătăţi standardele de siguranţă, de a proteja integral cetăţenii şi de a încerca, în acelaşi timp, să le consolidăm încrederea în transportul aerian.

O parte importantă a măsurii, asupra căreia am plăcerea să vă atrag atenţia, este dedicată investigaţiilor accidentelor aviatice, care trebuie să se desfăşoare fără nicio formă de presiune, pentru a permite autorităţilor competente să decidă cu imparţialitate absolută. În plus, sunt de acord cu decizia de a include o serie de dispoziţii privind furnizarea promptă de informaţii despre toate persoanele (şi mărfurile periculoase) aflate la bordul unei aeronave implicate într-un accident, atât din motive evidente de siguranţă, cât şi pentru a îmbunătăţi asistenţa acordată victimelor şi familiilor lor. În cele din urmă, textul include şi oportunitatea pasagerilor de a comunica numele unei persoane de contact în caz de nevoie.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Am votat favorabil acest raport întrucât consider că raportul, în forma lui finală, este un compromis foarte bun. Drepturile şi asistenţa victimelor precum şi a familiilor acestora vor fi garantate prin faptul că fiecare stat membru va trebui să întocmească un plan de urgenţă în caz de accident survenit în aviaţia civilă la nivel naţional şi să se asigure că toate companiile aeriene înregistrate pe teritoriul său dispun de un plan de asistenţă pentru victimele accidentelor survenite în aviaţia civilă. Noua legislaţie va garanta că anchetele în cazul accidentelor aviatice sunt realizate fără presiuni din partea autorităţilor de reglementare, de certificare, a operatorilor de zbor sau a altor autorităţi care pot avea conflicte de interese. Declaraţiile obţinute de autoritatea de investigaţii, înregistrările de voci sau imagini efectuate în interiorul cabinei de pilotaj sau al unităţilor de control al traficului aerian vor fi utilizate exclusiv pentru anchete, cu excepţia cazurilor în care există un interes în a fi dezvăluite autorităţii judiciare. Aceasta va permite persoanelor implicate sa vorbească deschis cu anchetatorii. Apreciez eforturile raportoarei pe acest dosar şi îmi exprim speranţa ca pe viitor Uniunea Europeană să încheie acordul privind siguranţa aviaţiei civile şi cu ţări nemembre.

  Nuno Melo (PPE) ,în scris. - (PT) Legislaţia europeană care reglementează în prezent anchetarea accidentelor aviatice datează din 1994. Având în vedere modificările majore care au survenit în acest sector în ultimii ani, această legislaţie nu mai satisface nevoile actuale. În pofida îmbunătăţirilor majore în domeniul siguranţei aeriene înregistrate în ultimii ani, creşterea constantă a traficului aerian implică un risc suplimentar de producere a accidentelor aviatice. Prin urmare, este necesar să investim mai mult nu doar în siguranţă, ci şi în prevenire, şi să impunem transportatorilor aerieni - mai ales celor low cost - să nu obţină profit sacrificând siguranţa. Este, de asemenea, foarte important să acordăm prioritate necesităţii de sprijinire a victimelor şi de asistenţă pentru familiile victimelor. Astfel se explică votul meu.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. -(LV) Aceasta este o iniţiativă foarte importantă şi de aceea am sprijinit-o. Sper că, pe măsură ce se desfăşoară proiectul, vor fi luate în considerare incidentele în care situaţia nu a dus la un accident sau la o catastrofă. Mă gândesc la o situaţie excepţională în care pasagerii sunt puşi în pericol din cauza unui factor uman. Am fost martor ocular eu însumi la un astfel de incident când, în ianuarie 2010, o aeronavă Air Baltic, în care eram pasager, a încercat să decoleze de pe aeroportul din Riga de trei ori. După a treia încercare, aeronava a fost întoarsă pentru „verificări suplimentare”. Trebuie să introducem în regulament o metodă prin care pasagerii să poată depune plângeri privind incidentele în care transportatorii aerieni doresc să ascundă daunele aeronavelor sau situaţiile excepţionale.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. - (DE) În prezent, spaţiul aerian este din ce în ce mai aglomerat. Drept urmare, incidentele şi accidentele privind siguranţa aeriană se produc din ce în ce mai frecvent. În UE, astfel de incidente trebuie să fie rezolvate integral şi, mai presus de toate, cu rapiditate.

De asemenea, trebuie să ne gândim la familiile victimelor care, în trecut, au fost adesea abandonate în durerea lor. Am votat în favoarea acestui raport întrucât cooperarea eficientă între toate statele membre ale UE în ceea ce priveşte siguranţa aeriană şi rezolvarea incidentelor este esenţială.

  Franz Obermayr (NI), în scris. - (DE) Crearea unei reţele a autorităţilor naţionale responsabile de investigaţii urmăreşte posibilitatea de a reduce în viitor disparităţile dintre capacităţile de investigare în UE. Scopul este ca, împreună, să reuşim să îmbunătăţim calitatea investigaţiilor şi să oferim un cadru legal pentru cooperarea între autorităţile naţionale responsabile de investigaţiile privind siguranţa pentru a îmbunătăţi siguranţa aviaţiei civile. Aceste măsuri planificate ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea siguranţei aviaţiei. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. -(IT) Am votat în favoarea raportului dnei De Veyrac întrucât consider că reprezintă un progres considerabil în acest sector. Obiectivul propunerii de regulament privind investigarea şi prevenirea accidentelor şi incidentelor de aviaţie civilă este de a creşte transparenţa informaţiilor disponibile autorităţilor naţionale ale aviaţiei civile. De asemenea, reprezintă o actualizare indispensabilă a standardelor care se aplică în prezent şi care datează din 1994.

Sunt demne de amintit şi măsurile care prevăd crearea unui sistem eficient de comunicare între autorităţile naţionale cu scopul de a promova coordonarea şi un schimb mai bun de date colectate. Accesul la informaţiile sensibile este reglementat cu scopul de a permite autorităţilor competente să solicite cooperarea tuturor celor implicaţi în incidente şi accidente.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. - (IT) Traficul aerian a crescut constant ani la rând, dar în pofida îmbunătăţirilor considerabile privind siguranţa, această creştere a dus şi la creşterea riscului de accidente aviatice. Într-o astfel de situaţie, este esenţial să ne asigurăm că accidentele fac obiectul unor investigaţii independente, care pot să determine cu certitudine deficienţele privind siguranţa şi să permită adoptarea unor măsuri corective.

Legislaţia europeană care reglementează în prezent accidentele este o directivă din 1994: traficul a evoluat şi a devenit mai complex de la momentul introducerii acestui text. În plus, înfiinţarea unor organisme noi, precum Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA), a subliniat disparităţile dintre capacităţile de investigare ale statelor membre şi a dus la nevoia introducerii unei noi legislaţii mai satisfăcătoare.

Crearea unei reţele de birouri naţionale de anchetă ar trebui să permită reducerea disparităţilor existente în ceea ce priveşte capacităţile de investigare în UE. Aceasta ar putea, de asemenea, să contribuie la calitatea investigaţiilor şi să ofere un cadru legal cooperării între autorităţile naţionale. Consider că o astfel de acţiune ar putea contribui, de asemenea, la sporirea gradului de siguranţă aviatică.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. - (FR) Am susţinut raportul dnei De Veyrac, care urmăreşte îmbunătăţirea standardelor de siguranţă ale aviaţiei civile. Tocmai în acest context ar trebui să se aducă la lumină cauzele precise ale incidentelor şi accidentelor. Pentru aceasta, trebuie să se asigure investigaţii independente; cu alte cuvinte, investigaţiile trebuie să se desfăşoare fără presiuni din partea autorităţilor care au sarcina de a reglementa sau de a certifica operaţiunile aviatice şi care ar putea fi în parte responsabile de ceea ce s-a întâmplat. Crearea unor reţele între autorităţile responsabile pentru standardele de siguranţă ale aviaţiei civile în Europa va permite şi promovarea bunelor practici prin schimburi de informaţii, iar recomandările propuse de reţea vor îmbunătăţi regulamentele europene în acest sector. În cele din urmă, acest text include dispoziţii destinate să îmbunătăţească modul în care sunt tratate familiile victimelor în caz de accident, cum ar fi obligativitatea transportatorilor aerieni de a pune la dispoziţie lista completă a pasagerilor în decurs de cel mult două ore de la producerea accidentului şi interdicţia ca lista să fie făcută publică înainte de a anunţa familiile şi doar dacă acestea nu se opun. Este vorba de doi paşi importanţi, pe care îi întâmpin cu bucurie.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris - Grupul Verts/ALE a depus mai multe amendamente în Comisia pentru transport şi turism, cum ar fi o mai bună definiţie a „rapoartelor preliminare”, independenţă mai mare a investigaţiilor, şi faţă de interesele financiare, disponibilitate mai mare a înregistrărilor datelor zborurilor, o informare mai bună a rudelor victimelor, o revizuire a acestui regulament în viitorul apropiat, inclusiv divulgarea unor informaţii sensibile privind siguranţa către sistemul judiciar şi cele mai bune practici ale statelor membre şi ale autorităţilor responsabile de investigaţii. Majoritatea acestor amendamente au fost adoptate, deşi formularea a fost slăbită prin compromisurile convenite. Având în vedere că nu s-au înregistrat modificări majore la votul din şedinţa plenară, ne menţinem poziţia pozitivă atât asupra rezoluţiei legislative, cât şi asupra propunerii modificate.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. - (PT) S-a înregistrat o creştere accentuată a traficului aerian de la directiva europeană care reglementează anchetarea accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă, care datează din 1994. Deşi s-au înregistrat îmbunătăţiri semnificative privind siguranţa, această creştere a dus în mod firesc la o probabilitate mai mare de producere a accidentelor. De asemenea, a fost însoţită de o mai mare complexitate tehnologică şi de apariţia unor noi actori, cum ar fi Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei.

Mi se pare esenţial ca accidentele aviatice să facă obiectul unor investigaţii independente şi transparente, cu scopul de a remedia deficienţele privind siguranţa şi de a proteja pasagerii. Promovarea unei reţele la nivelul UE a autorităţilor naţionale responsabile de investigaţii ar putea, de asemenea, să contribuie la reducerea dezechilibrelor în ceea ce priveşte capacităţile de investigare între statele membre.

Asistenţa acordată victimelor şi familiilor acestora trebuie, de asemenea, să fie o prioritate pentru fiecare ţară, devenind foarte important să ne asigurăm că toţi transportatorii aerieni din fiecare ţară dispun de planuri de asistenţă. Sunt mulţumit de contribuţia raportoarei Comisiei pentru transport şi turism, precum şi de acordul obţinut cu Consiliul European la sfârşitul lunii iunie, şi de aceea am votat în favoarea acestui raport.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. - (FR) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece urmăreşte creşterea independenţei şi transparenţei investigaţiilor incidentelor şi accidentelor de aviaţie.

Sunt încântată că textul în cauză a fost adoptat. Acesta ar trebui să accelereze procesul investigaţiei şi să îmbunătăţească informaţiile oferite familiilor victimelor, asigurând în acelaşi timp dreptul la viaţa privată, datorită acestor măsuri binevenite. Prin urmare, prezentul text va oferi posibilitatea de a răspunde cererilor familiilor victimelor, care se confruntă cu investigaţii care adesea le fac să se simtă neputincioase.

Această nouă legislaţie a UE ar trebui să permită o mai bună transmitere de informaţii către familiile victimelor accidentelor. Aceste dispoziţii vor proteja mai bine viaţa privată, întrucât informaţiile trebuie comunicate în primul rând familiilor, în decurs de două ore, iar transportatorii aerieni (comunitari şi necomunitari) trebuie să transmită autorităţilor lista pasagerilor de la bordul aeronavei.

Textul adoptat va contribui şi la îmbunătăţirea şi accelerarea investigaţiilor, fără nicio presiune din partea autorităţilor responsabile pentru reglementarea şi controlul sectorului aviaţiei. Aceasta se datorează punerii la dispoziţie a mai multor documente de zbor şi publicării raportului final de investigaţie, obligatoriu în prezent, în decurs de cel mult 12 luni de la incidentul sau accidentul în care a fost implicată aeronava respectivă.

  Artur Zasada (PPE), în scris. - (PL) Am fost bucuros să aflu rezultatele votului de astăzi privind raportul dnei De Veyrac. Am susţinut, evident, adoptarea documentului. Sistemul actual de investigare a accidentelor de aviaţie civilă are deja o vechime de 16 ani. În această perioadă, traficul aerian din Europa a crescut simţitor. Riscul accidentelor a crescut şi el. Ar trebui să li se garanteze comisiilor de investigare a accidentelor că părţile interesate nu se vor implica şi că nu vor fi supuse presiunii timpului, a politicienilor, a presei şi a autorităţilor judiciare. Prima prioritate ar fi să se caute cauza accidentului şi modalităţi de prevenire a unor evenimente similare în viitor, şi nu găsirea unei persoane care să fie învinuită.

De asemenea, un rol inestimabil în garantarea siguranţei îl deţin investigaţiile cauzelor accidentelor care s-ar fi putut produce. Prin urmare, este important să introducem cât mai curând posibil sistemele de management al siguranţei şi programele „Just Culture” (politica nepunitivă) ale Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, care includ raportarea voluntară şi nesancţionată de către piloţi, echipajul cabinei, controlorii de zbor şi echipajul de la sol a oricărei nereguli observate. Din păcate, de teama unor sancţiuni disciplinare sau punitive, multe probleme şi incidente serioase nu sunt niciodată divulgate.

Raport: Alejo Vidal-Quadras (A7-0112/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. –(FR) Ne amintim cu toţii de crizele gazelor naturale din 2006, 2008 şi 2009. Acestea au avut ca rezultat sistarea gazelor naturale pentru milioane de europeni care au fost prinşi în disputa dintre Rusia şi Ucraina. Salut acţiunea deputaţilor în acest sens. Această rezoluţie permite interconectarea reţelelor şi o mai bună gestionare a crizei. În ceea ce mă priveşte, acesta este un exemplu excelent pentru ceea ce poate face solidaritatea europeană. Împreună, umăr la umăr, suntem evident mai puternici.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Consumul de gaze naturale a crescut dramatic în Europa în ultimii zece ani. Odată cu reducerea volumului de gaze interne extrase şi creşterea cererii, a crescut şi dependenţa faţă de gazele importate. În septembrie 2009, când am vorbit în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie la momentul prezentării proiectului de regulament, am subliniat că va fi imposibilă crearea unei pieţe energetice sigure şi comune atâta vreme cât în Uniunea Europeană există insule de energie care sunt complet dependente de un singur furnizor extern de gaze naturale şi care nu au acces la infrastructura europeană. Problema securităţii aprovizionării cu gaze va fi în continuare importantă. În consecinţă, am votat pentru prezentul raport care vizează îmbunătăţirea securităţii aprovizionării cu gaze naturale pentru statele membre individuale şi pentru UE în ansamblu. Este deosebit de important faptul că documentul menţionează că anumite state membre devin aşa numitele insule de gaze deoarece există o lipsă de interconexiuni de infrastructură cu alte state membre şi acest lucru nu permite crearea unei pieţe interne a gazelor naturale care să funcţioneze în mod eficient. Cu acest document, care se concentrează pe construirea de interconexiuni transfrontaliere, pe diversificarea surselor de alimentare cu energie şi a rutelor şi pe punerea în aplicare a iniţiativelor de eficienţă energetică, consider că am făcut primul pas spre o integrarea energetică europeană reală.

  George Becali (NI), în scris. − Uniunea Europeană are nevoie de o piaţă durabilă a gazelor, de diversificarea reţelelor, de o piaţă internă transparentă şi solidară, de monitorizarea sigură a aprovizionării din ţări terţe.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Politica de securitate energetică a Uniunii Europene ar trebui să îi permită acesteia să anticipeze situaţii de criză, de tipul celei a gazelor din 2009, nu numai să reacţioneze la acestea. Dependenţa în creştere a UE de resursele energetice externe, în cea mai mare parte provenind din state instabile din punct de vedere politic şi cu un comportament impredictibil, ar putea afecta interesele economice ale statelor membre. Din cauza vulnerabilităţii energetice a UE este necesar să se adopte o politică globală în domeniul energetic, care să combine aspectele interne şi dimensiunile externe. Toate măsurile menite să asigure o funcţionare adecvată a pieţei interne a energiei ar trebui să fie însoţite de o diplomaţie dinamică, destinată să consolideze cooperarea cu principalele ţări producătoare, de tranzit şi consumatoare

Asigurarea continuităţii aprovizionării cu gaze a statelor comunitare, în special în situaţii de criză, trebuie să fie un obiectiv strategic comun. Planuri naţionale, cu măsuri preventive şi de urgenţă, sunt imperios necesare, iar coordonarea lor la nivel comunitar ar asigura eficienţa acestora. Pe termen mediu, existenţa unei pieţe interne competitive extinse, care să beneficieze de conexiuni şi infrastructuri bine dezvoltate, este considerată ca fiind cea mai eficace modalitate de protecţie împotriva întreruperilor în aprovizionare.

  Alain Cadec (PPE), în scris – (FR) Securitatea aprovizionării cu gaze naturale a UE este un factor crucial în dezvoltarea obligatorie a unei strategii energetice europene. În contextul actual al dependenţei energetice, este important ca producătorii, distribuitorii, consumatorii şi autorităţile publice să se întâlnească, să ajungă la un acord şi să se asigure că Uniunea nu este veriga slabă în geopolitica energiei.

În acest scop, mă alătur raportorului în a saluta propunerea de regulament pentru garantarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale. Prezentul regulament, împreună cu legislaţia privind piaţă internă a energiei, va contribui la reducerea vulnerabilităţii Uniunii în faţa întreruperilor externe ale aprovizionării cu gaze naturale. De asemenea, va consolida rolul de lider al companiilor europene de gaze naturale în lume.

Raportorul evidenţiază rolul esenţial pe care îl au companiile în gestionarea crizelor de gaze naturale. Susţin cererea acestuia de a consolida rolul companiilor în cadrul unui sistem de avertizare rapidă. În ceea ce priveşte declararea unei urgenţe comunitare, împărtăşesc opinia raportorului că pragul de 10 % propus de către Comisie nu acoperă scenariul posibil de întrerupere în proporţie de 100 % a gazelor naturale în anumite zone. Aşadar, trebuie să fie posibilă declararea urgenţei comunitare pentru o anumită zonă geografică.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE) , în scris. – (PT)Prezentul regulament contribuie la rezolvarea crizei aprovizionării cu gaze naturale din Europa. Este esenţială stabilirea normelor de garantare şi îmbunătăţire a gestionării rezervelor de gaze naturale din Europa. Pentru a îmbunătăţi gestionarea situaţiilor de urgenţă ale Uniunii, cred că este esenţial să se asigure o capacitate mai mare de interconectare între statele membre, precum şi o mai bună coordonare a acţiunilor. În mod similar, sunt de acord cu importanţa pe care regulamentul o acordă creării planurilor de prevenire şi de urgenţă de către statele membre şi de către Comisie. Răspunsul la situaţiile de urgenţă ar trebui să permită, de asemenea, o mai mare flexibilitate, astfel încât să poată să abordeze crizele care diferă în durată sau intensitate.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Problema aprovizionarii UE cu gaze reprezinta o prioritate de ordin strategic, in special in conditiile cresterii masive a dependentei de importuri. Criza gazelor dintre Rusia si Ucraina şi gradul încă mare de impredictibilitate în ceea ce priveşte comportamentul acestor parteneri estici obligă UE să acţioneze pentru diversificarea surselor de aprovizionare şi transport cu gaz. Din păcate, în ciuda numeroaselor dezbateri în acest sens, proiecte esenţiale, precum Nabucco, au rămas încă într-un stadiu incipient, ceea ce perpetuează dependenţa şi, implicit, vulnerabilitatea europeană în această privinţă. Sper ca acest regulament, mai eficace datorita aplicabilităţii sale directe decât Directiva 2004/67/CE, pe care o înlocuieşte, sa impulsioneze proiectul Nabucco si celelalte soluţii alternative si, de asemenea, sa asigure o capacitate de reacţie prompta, coordonata si eficace in caz de întrerupere a aprovizionarii.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. –(FR) Reducerea dependenţei energetice a UE ar trebui să fie prioritatea principală a politicii noastre energetice comune. Ştim cu toţii ce trebuie făcut pentru a realiza acest lucru şi aceasta coincide cu angajamentele asumate pentru combaterea schimbărilor climatice: trebuie să economisim energie în proporţie de 20 %, în principal prin creşterea eficienţei energetice şi să creştem procentul de surse regenerabile de energie la 20 % până în 2020, şi în acelaşi timp să diversificăm sursele noastre de energie. Europa trebuie, de asemenea, să asigure solidaritatea cu fiecare dintre membrii săi în sectorul energetic prin îmbunătăţirea gestionării rezervelor de gaze naturale şi petrol în statele membre şi prin luarea de măsuri necesare pentru construirea infrastructurilor de alimentare cu energie a ţărilor care se confruntă cu o penurie. Avem nevoie de o politică publică europeană, finanţată în comun de Uniunea Europeană şi statele membre, în cazul în care că trebuie să facem faţă provocărilor energetice şi de mediu şi să contribuim la generarea creşterii în următoarele decenii.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului referitor la propunerea de regulament privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale deoarece cred că este nevoie de o acţiune mai coordonată la nivel european, astfel încât viitoarele potenţiale crize să fie mai bine gestionate.

  Diogo Feio (PPE), în scris.–(PT) Gazele naturale reprezintă în prezent mai mult de un sfert din energia furnizată Uniunii Europene şi mai mult de jumătate din aceasta provine de la furnizorii din afara UE. În 2020, mai mult de 80 % din gazele naturale folosite vor fi importate şi, în prezent, deja anumite state membre sunt în proporţie de 100 % dependente de importurile de gaze.

Acest lucru ridică probleme serioase de securitate a aprovizionării, după cum a demonstrat criza recentă. Desigur, această situaţie impune luarea unor măsuri europene pentru a asigura existenţa unor infrastructuri suficiente cu capacitatea de a preveni şi rezolva problemele neaşteptate legate de aprovizionarea cu gaze naturale. De asemenea, este absolut necesar să luăm în considerare problemele care apar în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării cu gaze naturale în Europa şi riscurile asociate tranzitului.

Prezenta propunere se bazează – dintr-un motiv întemeiat – pe trei aspecte fundamentale, care justifică votul meu favorabil: (i) aplicabilitatea directă a noului regulament al UE; (ii) stabilirea Planurilor de acţiune preventivă şi de urgenţă în caz de întrerupere a aprovizionării; şi (iii) consolidarea rolului Comisiei Europene pentru coordonarea acţiunilor de urgenţă şi declararea situaţiei de urgenţă la nivelul UE sau la nivel regional prin impunerea principiului solidarităţii între statele membre.

  José Manuel Fernandes (PPE) ,în scris. – (PT) Prezentul regulament privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale şi de abrogare a Directivei 2004/67/CE oferă un răspuns concret la problema reală cu care se confruntă Uniunea. Această situaţie a devenit evidentă în timpul crizei gazelor dintre Rusia şi Ucraina de iarna trecută, când milioane de europeni şi economia noastră în sine au fost grav afectaţi. Măsurile de garantare a aprovizionării cu energie, în special cu gaze naturale, sunt esenţiale pentru stabilitate economică şi socială şi bunăstare. Având în vedere crizele la care am fost martori în Europa, care în mod normal apar în momentul când oamenii au cea mai mare nevoie de energie pentru a face faţă vremii extrem de rece, noua legislaţie europeană asigură capacitatea de răspuns coordonat la nivel european, atât pentru a furniza servicii consumatorilor, cât şi pentru a rezolva problema întreruperii aprovizionării externe. Punerea în aplicare a prezentului regulament va contribui, prin urmare, la reducerea semnificativă a vulnerabilităţii UE la întreruperile aprovizionării externe cu energie şi, de asemenea, va consolida rolul dominant la nivel mondial al companiilor europene de gaze naturale şi poziţia geopolitică a Uniunii în calitate de agent strategic global. De asemenea, salut cererea pentru planurile de acţiune preventivă.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Admitem preocupările exprimate în legătură cu securitatea aprovizionării cu gaze naturale, în privinţa căreia statele membre trebuie să joace un rol activ, şi anume prin intermediul autorităţilor competente, însă considerăm exagerată problema referitoare la gazele provenite din Rusia. Dacă vă temeţi de probleme, soluţia este negocierea şi diversificarea surselor de aprovizionare şi producţie, şi nu folosirea acestui pretext pentru a aprofunda integrarea europeană şi a promova concentrarea şi centralizarea deciziilor, în special în privinţa proiectelor de infrastructură care sprijină integrarea pieţei interne a gazelor.

După cum am afirmat în cadrul dezbaterii, problema cea mai importantă a viitorului este probabila criză petrolieră din cauza căreia Uniunea Europeană trebuie să promoveze în mod activ înlocuirea produselor petroliere rafinate în flotele sale, iar cel mai bun înlocuitor este gazul natural.

În plus, nu trebuie uitat faptul că există gaz natural provenit din surse nefosile: biometanul rezultat din deşeuri. De fapt, mai multe ţări europene deja îl produc, în special Suedia, Elveţia şi Spania. Este o soluţie care ar trebui stimulată prin investiţii europene.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. – (GA) Aspectele-cheie din acest raport au fost transparenţă regională, solidaritate şi cooperare. Securitatea aprovizionării cu gaze naturale trebuie să fie asigurată pentru dezvoltarea economică şi stabilitatea politică a Europei.

  Adam Gierek (S&D), în scris.–(PL) Securitatea aprovizionării cu gaze naturale depinde de diversificarea rutelor şi a surselor de aprovizionare pentru a evita monopolul ţărilor terţe şi, de asemenea, pentru a profita de mecanismele de piaţă şi a elimina efectele colapsului rutelor de aprovizionare. Este necesar să se facă o distincţie clară între diferiţii utilizatori de gaze naturale: consumatori casnici, centrale pe bază de gaze şi industrie. În regulament, s-a pus accentul pe posibilitatea schimbării rapide a combustibilului de către marii consumatori. Totuşi, trebuie amintit faptul că turbinele cu gaz nu pot folosi cu uşurinţă alţi combustibili. O altă problemă este lipsa de claritate în ceea ce priveşte relaţia dintre solidaritate şi principiile de piaţă.

Este absolut necesar să se specifice principiile de stabilire a preţurilor gazelor naturale în cazul aprovizionării de urgenţă. UE nu dispune de resurse mari de gaze naturale, dar foloseşte acest combustibil, în timp ce cărbunele, pe care UE îl posedă, în curând nu va mai fi folosit – deloc în astfel de situaţii – din cauza credinţei Comisiei Europene în ipoteza puţin probabilă referitoare la acţiunea antropică a cărbunelui asupra climei. Rusia nu este îngrijorată din această cauză, şi, mizând pe o cerere externă ridicată, îşi adaptează propriul sistem energetic la cărbune şi energie nucleară. Am fost de acord cu acest regulament, dar trebuie să înţelegem că acesta rezolvă doar o mică parte a problemei privind securitatea energetică.

Dispoziţiile nocive ale Pachetului de măsuri privind clima şi energia vor duce inevitabil la pierderea de către ţara mea, Polonia, a securităţii energetice deţinute în prezent. În curând, Polonia s-ar putea confrunta cu un deficit de 10 % în ceea ce priveşte nevoile sale energetice.

  Małgorzata Handzlik (PPE), în scris. – (PL) Regulamentul privind securitatea gazelor naturale reprezintă un pas important spre punerea în practică a principiului solidarităţii statelor membre în problema politicii privind securitatea aprovizionării cu gaze. Regiunea noastră îndeosebi, care este, în mare măsură, dependentă de un singur furnizor, va beneficia de pe urma măsurilor convenite ca parte a regulamentului. Acest aspect are o importanţă majoră pentru funcţionarea corectă a pieţei interne. Regulamentul va contribui la evitarea şi rezolvarea crizei gazelor naturale şi, prin urmare, va asigura funcţionarea corectă şi dezvoltarea continuă a pieţei interne. Polonia va beneficia de o politică a gazelor naturale comună.

Datorită dispoziţiilor regulamentului, Polonia va putea conta pe sprijinul Uniunii în cazuri de urgenţă şi, mai important, va fi un participant la politica UE în această chestiune graţie unor măsuri, cum ar fi planurile de prevenire şi de urgenţă, care vor fi dezvoltate în fiecare stat membru. De o importanţă deosebită sunt dispoziţiile privind obligaţia de a declara o stare de urgenţă a Uniunii (dacă două state membre declară stare de urgenţă) şi includerea criteriului de risc geopolitic în evaluarea globală a riscurilor cu privire la problema securităţii aprovizionării cu gaze naturale.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am fost de acord cu acest raport, deoarece astăzi este foarte important să se asigure aprovizionarea diversă şi neîntreruptă cu gaze naturale şi protecţia consumatorului. Milioane de cetăţeni europeni şi economia UE au suferit mult în timpul crizei gazelor dintre Rusia şi Ucraina. Securitatea energetică este una dintre cele mai importante priorităţi ale UE. Pentru a obţine această securitate trebuie să existe o poziţie unită cu privire la politica UE şi o acţiune coordonată. Aşadar, trebuie să existe cooperare la nivel regional şi transfrontalier, iar deciziile adoptate trebuie să fie flexibile. În sfârşit politica energetică, anterior bazată doar pe interesele naţionale, se transformă într-o politică la nivel european. Comunitatea energetică trebuie să se bazeze pe competitivitate, sustenabilitate şi, în special, pe securitatea aprovizionării. Prezentul regulament va reduce semnificativ vulnerabilitatea UE la întreruperile în aprovizionarea externă, va consolida rolul de lider al companiilor europene de gaze la nivel mondial şi poziţia geopolitică a Uniunii. În acelaşi timp, Lituania trebuie să se străduiască să îşi diversifice sursele de energie: discuţiile cu privire la construirea unei noi centrale nucleare trebuie să aibă un fundament corespunzător, şi nu să rămână o simplă discuţie, deoarece acest lucru, fără îndoială, afectează, de asemenea, platformele de energie din Vest şi construirea de terminale de gaz natural lichefiat. Cu cât numărul de soluţii privind sursele de energie va fi mai mare, cu atât Lituania va deveni mai sigură. Trebuie să depunem toate eforturile pentru a ne asigura că, în viitor, nu vom fi consumatori de energie din Rusia, ci parteneri de afaceri, oferind canale de distribuţie a energiei din Est către Vest.

  Alan Kelly (S&D), în scris.– Întrucât există doar o cantitate finită de gaze naturale în lume, este esenţial ca aprovizionarea celor care au foarte mare nevoie de gaze naturale să fie sigură. Cu această decizie, se poate declara un „plan de urgenţă al Uniunii” pentru o anumită regiune geografică afectată. Acesta îi va ajuta pe cei a căror aprovizionare cu gaze naturale este afectată brusc şi care sunt consumatori vulnerabili de energie.

  Giovanni La Via (PPE), în scris.– (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Vidal-Quadras privind propunerea de regulament deoarece consider că au meritat eforturile depuse pentru a extinde coordonarea în statele membre în scopul stabilirii de măsuri de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale.

Consumul de gaze naturale în Europa a crescut rapid în ultimii 10 ani şi, prin scăderea producţiei interne şi creşterea importurilor, a apărut necesitatea de a aborda problemele legate de acest sector într-un mod coordonat. Comisia Europeană a considerat necesar, dat fiind noul context, să renunţe la dispoziţiile Directivei 2004/67/CE, în prezent în vigoare, pentru a obţine o armonizare mai largă a legislaţiei naţionale.

Sunt de acord cu ideea centrală a regulamentului, care vizează să ofere întreprinderilor şi clienţilor o aprovizionare cu gaze naturale sigură, inclusiv în cazul întreruperii alimentării, prin stimularea investiţiilor, în special în infrastructură.

Consider că este esenţial să avem o infrastructură de gaze naturale suficientă şi diversificată, mai ales în regiunile izolate de sursele de aprovizionare cu energie. În cele din urmă, aş dori să evidenţiez cererea de elaborare a planurilor naţionale de urgenţă şi de identificare a mecanismelor de solidaritate care urmează să fie activate în cazul unor stări de urgenţă la nivelul UE.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Într-o lume dominată în ultima perioadă de variaţii ale preţului petrolului şi întreruperi în aprovizionarea cu gaze naturale, cresc îngrijorările Uniunii Europene privitoare la nesiguranţa energetică. Suntem tot mai conştienţi de vulnerabilitatea noastră la aceste şocuri şi în consecinţă, trebuie făcuţi paşi concreţi în vederea adoptării unei politici energetice eficiente.

Am votat în favoarea raportului deoarece consider că securitatea energetică trebuie privită ca o componentă esenţială a securităţii de ansamblu a Uniunii Europene şi asigurarea continuităţii aprovizionării cu gaze constituie un obiectiv strategic al acesteia. Este necesară elaborarea de măsuri de prevenire şi de urgenţă, în cadrul planurilor naţionale, menţionând în acelaşi timp necesitatea coordonării acestora la nivel comunitar.

De asemenea, susţin propunerea de regulament privind aprovizionarea cu gaze şi de abrogare a Directivei 2004/67/CE. Implementarea deplină şi neîntârziată a unui astfel de regulament, împreună cu legislaţia privind piaţa internă, vor reduce în mod semnificativ gradul de vulnerabilitate a Uniunii Europene la nivel mondial.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris.– (PT) Securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Uniunii Europene ar trebui să garanteze tuturor europenilor accesul la energie pentru nevoile lor de bază, cum ar fi prepararea hranei şi încălzire şi să asigure accesul la serviciile publice esenţiale, precum spitale şi şcoli. De asemenea, ar trebui să garanteze păstrarea locurilor de muncă.

Acestea trebuie să fie priorităţile şi sunt necesare politici publice pentru a le pune în aplicare. Siguranţa publică nu trebuie abandonată pe piaţă sau în lupta pentru controlul resurselor. În acest sens, prevenirea este esenţială, aşa cum este solidaritatea între statele membre în momentele de criză sau de catastrofă energetică.

Securitatea energetică este dovada importanţei descentralizării, a varietăţii şi a proximităţii proceselor de producţie, precum şi a integrării reţelelor naţionale. Microgenerarea, prin urmare, este văzută ca fiind cea mai bună garanţie a securităţii aprovizionării cu energie pentru nevoile publice.

  Mario Mauro (PPE), în scris.– (IT) Raportul dlui Vidal Quadras, care stabileşte noul regulament al UE privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, este cu siguranţă un instrument eficient pentru a evita creşterea riscului de sistare a aprovizionării cu gaze în caz de criză.

Acesta este un mecanism care va permite un grad ridicat de protecţie a familiilor fără a produce niciun fel de denaturare pe piaţă şi care va continua să gestioneze aprovizionarea. De asemenea, raportul merită un vot pozitiv datorită modului precis în care abordează anumite puncte-cheie neclare până în prezent. Mă refer la măsurile de prevenire şi la planurile în caz de urgenţă. Furnizorii care exploatează punctele slabe ale sistemului nostru în perioade de criză vor avea, de acum înainte, un obstacol mult mai dificil de depăşit.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) În prezentul text, gazele naturale sunt considerate un bun obişnuit. Nu este un bun obişnuit. Este o sursă de energie şi, prin urmare, un bun comun al oamenilor. Acesta se distinge prin faptul că este un combustibil fosil. Din aceste două motive, trebuie folosit în mod cumpătat pentru a proteja ecosistemul nostru şi în conformitate cu interesul general al cetăţenilor europeni şi al umanităţii.

Expunerea gazelor naturale logicii competitive şi speculative de pe piaţa internă de gaze şi încercarea de multiplicare a punctelor de intrare şi de ieşire este o nebunie pură şi va aduce beneficii doar acţionarilor companiilor de gaze. Cu toate acestea, a încerca şi a impune continuarea acestei logici chiar în cazul unei întreruperi a aprovizionării înseamnă a-i batjocori pe europeni. Este timpul să creăm un centru energetic public în beneficiul cetăţenilor europeni.

  Nuno Melo (PPE) ,în scris. – (PT) Gazul natural reprezintă o sursă de energie din ce în ce mai importantă în UE. Ultimele evenimentele au demonstrat importanţa securităţii aprovizionării cu gaze naturale, deoarece UE este foarte dependentă de gazele din estul Europei, în special de cele provenite din Rusia. Aşadar, trebuie adoptate măsuri concrete pentru a stabili piaţa internă a gazelor naturale şi o competiţie eficientă în cadrul acestei pieţe, astfel încât UE să poată atinge cele mai înalte niveluri de securitate a aprovizionării în toate statele membre. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să adoptăm o abordare comună şi eficientă pentru securitatea aprovizionării cu acest combustibil, care trebuie să se bazeze pe normele de transparenţă, solidaritate şi politici compatibile cu funcţionarea pieţei interne. Astfel se explică votul meu.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris.– (LV) Am votat pentru această rezoluţie deoarece Uniunea Europeană nu ar trebui să se bazeze pe stările de spirit în care se întâmplă să fie liderii ţărilor de tranzit, Ucraina şi Belarus. Sunt convins că prin acest vot, transmitem un semnal clar celor care vor să obţină profit suplimentar din hidrocarburile aflate în tranzit prin speculaţii şi şantaj. De asemenea, aş dori să se analizeze, în contextul acestui regulament, problema privind preţul comun al petrolului pentru toate statele membre ale UE. În prezent, Germania primeşte gaze la un preţ care reprezintă o treime din preţul plătit de Letonia.

  Franz Obermayr (NI), în scris.–(DE) Este important ca UE să atingă o anumită independenţă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale din ţări terţe, şi, prin urmare, cooperarea în cadrul Uniunii este esenţială în cazul în care aceasta este necesară. Pe de altă parte, competenţele fundamentale în ceea ce priveşte politica energetică ar trebui să rămână la nivel naţional şi în acest caz, în unele privinţe, raportul este exagerat. Din acest motiv, m-am abţinut de la vot.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. –(LT) Am votat pentru acest raport deoarece sunt de acord cu opinia că UE trebuie să înveţe din istoria recentă şi să fie pregătită în cazul în care criza aprovizionării cu gaze naturale se va repeta. După cum putem vedea, măsurile naţionale în sine nu vor ajuta întotdeauna la rezolvarea întreruperilor aprovizionării.

Statele membre ale UE trebuie să pregătească şi să coordoneze planuri de gestionare a crizei atât la nivel regional, cât şi la nivel comunitar. Din păcate, deocamdată, unele state membre ale UE sunt dependente de un singur furnizor de gaze naturale. În caz de criză, situaţia va fi deosebit de periculoasă pentru acele regiuni care nu sunt legate la reţeaua transeuropeană de gaze naturale. Aceste „insule energetice” îndeosebi au nevoie de sprijin financiar comunitar pentru a-şi conecta reţelele de gaze naturale la sistemul unic al UE.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT)Susţin din toată inima raportul dlui Vidal-Quadras. Aprovizionarea cu gaze naturale şi, prin urmare, cu energie, este crucială pentru Uniunea Europeană, pentru dezvoltarea şi bunăstarea sa.

Aşadar, este esenţial să adoptăm o abordare şi o strategie europene. Mizele sunt prea mari şi nu putem lăsa la latitudinea sistemelor naţionale individuale problema privind gestionarea acestei chestiuni. Sunt în favoarea unei strategii energetice comune care vizează stabilirea unui sistem energetic complet şi durabil capabil să consolideze potenţiala aprovizionare.

Cu toate acestea, abordarea comună nu trebuie să însemne un furnizor unic. Am observat ce rol joacă problema energiei în arena geopolitică şi cum poate influenţa relaţiile dintre state. Pentru a preveni crizele şi urgenţele, prin urmare, consider că este recomandabil să negociem şi să folosim toate canalele de aprovizionare din est, din Caucaz sau de pe malul opus al Mediteranei. Acest lucru nu ar permite UE să devină vulnerabilă din nou din punct de vedere energetic, iar rolul nostru internaţional geostrategic s-ar reafirma.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Dintre toate formele de combustibil fosil, gazul emite cel mai puţin CO2, revenindu-i astfel un rol esenţial în procesul de tranziţie a Europei către un sistem energetic cu emisii de carbon reduse. În prezent, un sfert din consumul de energie primară din Europa îl reprezintă gazele, aproape 60% din volumul de gaze consumate fiind importate. Deşi obiectivele UE pentru 2020 în ceea ce priveşte sursele regenerabile, eficienţa energetică şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea contribui la stabilizarea creşterii cererii de gaze, scăderea producţiei interne ar putea duce totuşi la o situaţie în care dependenţa UE de importurile de gaze va rămâne la acelaşi nivel sau chiar va creşte. Criza gazelor dintre Rusia şi Ucraina din ianuarie 2009, care a dus la reducerea cu 30% a importurilor de gaze în UE pentru o perioadă de două săptămâni, a demonstrat clar că, în situaţia actuală în care cresc dependenţa de importuri şi riscurile legate de aprovizionare şi tranzit, se impune revizuirea directivei în vigoare privind siguranţa aprovizionării cu gaze şi finalizarea creării unei pieţe interne de energie pe deplin liberalizată, resimţindu-se necesitatea stringentă de a adopta măsuri care să consolideze securitatea aprovizionării cu gaze în UE.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Ne amintim cu toţii întreruperea furnizării de gaze naturale din Rusia către Ucraina în iarna 2008/2009, care a avut ca urmare neaprovizionarea cu gaze a 17 state membre, lăsând majoritatea cetăţenilor fără încălzire în timp ce afară temperaturile erau foarte scăzute. Trebuie să facem tot ce putem pentru a preveni repetarea acestui eveniment. Am votat în favoarea raportului colegului meu deputat, dl Vidal-Quadras, referitor la propunerea de regulament privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale în Europa. Salut introducerea, în noua legislaţie, a unei garantări a securităţii aprovizionării de către companiile de gaze naturale pentru clienţii „protejaţi” (pentru locuinţe şi servicii esenţiale, de exemplu spitalele) timp de 30 de zile în caz de criză. Acesta este un progres real. De asemenea, posibilitatea Comisiei Europene de a declara o situaţie de „urgenţă a Uniunii” sau „urgenţă regională” va facilita aplicarea rapidă şi coordonată a măsurilor pentru a rezolva orice criză viitoare cât mai rapid posibil.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Legislaţia adoptată astăzi este un pas binevenit, în caz de întârziere, în direcţia soluţionării întreruperilor ciclice de aprovizionare cu gaze naturale. Textul final merge mult mai departe decât s-a preconizat iniţial. În mod hotărâtor, Comisia devine responsabilă pentru coordonarea la nivelul UE în timpul situaţiilor de urgenţă. De asemenea, se abordează nevoile consumatorilor individuali asigurând o rezervă minimă de gaze naturale timp de 30 de zile pentru toate gospodăriile europene în caz de întrerupere a aprovizionării şi impune tehnologia privind „fluxul inversat” în cazul tuturor interconexiunilor de gaze, ceea ce va permite o anumită flexibilitate în rezolvarea crizelor. Totuşi, din păcate, UE nu dispune de o strategie coerentă privind rolul gazelor naturale în politica energetică europeană.

Gazele naturale vor juca în mod evident un rol în trecerea UE la o economie bazată pe energii regenerabile şi UE trebuie să acţioneze într-un mod mai strategic în această privinţă. Imaginea de ansamblu referitoare la gazele naturale se schimbă, fie din cauza noilor surse de aprovizionare şi resurse (de exemplu gazul de şist), fie din cauza noilor măsuri care afectează cererea, de exemplu legislaţia UE privind performanţa energetică a clădirilor. Grupul Verzilor consideră că ar trebui să se facă o inventariere a acestor evoluţii de către Comisie şi să se efectueze o analiză corectă a aprovizionării cu gaze şi a rolului gazelor naturale la „summitul pe tema energiei” al UE care va avea loc în luna februarie.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Suntem în favoarea raportului privind aprovizionarea cu gaze naturale deoarece vizează să reducă vulnerabilitatea Uniunii Europene garantând în acelaşi timp aprovizionarea cu gaze a consumatorilor casnici, a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a furnizorilor de servicii sociale esenţiale, chiar şi în situaţii dificile.

Textul subliniază, de asemenea, problema transparenţei, deoarece doar prin furnizarea de informaţii adecvate va fi posibilă luarea unor decizii eficiente. În cele din urmă, acesta subliniază spiritul de solidaritate necesar pentru a asigura accesul tuturor statelor membre la o cantitate suficientă de gaze naturale pentru clienţii lor în caz de criză. Aceasta este, de asemenea, abordarea adoptată de Preşedintele Buzek, care a organizat reuniunea dintre cele 27 de parlamente naţionale din cadrul Uniunii şi Parlamentul European în vederea creării unei comunităţi energetice europene.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – În ultimii ani, au existat o serie de întreruperii în aprovizionarea cu gaze naturale în UE cauzată de disputele dintre furnizori şi ţările de tranzit, inclusiv disputa gazelor dintre Rusia şi Ucraina din ianuarie 2009. Aceste întreruperi demonstrează nevoia urgentă a UE de a diversifica aprovizionarea cu gaze naturale. Salut în special apelul raportului pentru o evaluare a beneficiilor instalaţiilor de GNL. În Ţara Galilor, deţinem o tehnologie modernă la South Hook, Milford Haven, care ar putea avea o contribuţie majoră la reducerea dependenţei UE de importurile de gaze naturale, care deseori provin din zone instabile şi nedemocratice ale lumii.

Raport: Csaba Sógor (A7-0231/2010)

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) Suntem cu toţii conştienţi de recentul dezastru ecologic care a lovit Pakistanul, alunecări masive de teren, culturi distruse, mai mult de 10 milioane de persoane evacuate şi mii de morţi. Iniţiativa noastră este să ajutăm această ţară şi să desfăşurăm acţiuni bazate pe solidaritate şi coordonare pentru a facilita o recuperare rapidă.

Totuşi, nu trebuie să pierdem din vedere necesitatea de a transforma spaţiul european într-un loc sigur, deoarece această siguranţă a fost, din păcate, compromisă de anii de flux continuu de imigraţie şi trafic ilegale. Acordul privind procedurile de readmisie, la care s-a ajuns după opt ani de negocieri între Comisia Europeană şi Pakistan, defineşte un cadru mai clar de cooperare şi responsabilitate comună şi este văzut ca un mijloc de împiedicare a comerţului ilegal şi a traficului de fiinţe umane. Acest acord ar împiedica apariţia cazurilor de repatriere care nu sunt supravegheate de UE.

Statele membre vor trebui în primul rând să îşi îndeplinească obligaţiile relevante care decurg din dreptul internaţional, de exemplu principiul „nereturnării”, care va avea implicaţii procedurale, deoarece statele membre sunt obligate să realizeze o evaluare a riscului de rele tratamente în ţara de origine.

De asemenea, vom garanta Pakistanului cooperarea noastră de durată şi vom oferi stimulente pentru programele de asistenţă tehnică şi programele din domeniul dezvoltării economice şi sociale şi pentru lupta împotriva şomajului şi a excluziunii sociale.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Încheierea unui acord cu Pakistanul este un pas pozitiv pe care Europa trebuie să îl facă în direcţia unei politici decisive de combatere a imigraţiei ilegale. În prezent, europenii solicită o securitate sporită din partea noastră şi o politică strictă de controlare a fluxurilor migratorii care afectează ţările noastre. Fiecare text care, la fel ca cel de faţă, facilitează procedurile de returnare a persoanelor care nu au dreptul legal de şedere pe teritoriul UE, ar trebui să fie salutat călduros ca reacţie colectivă a Europei la solicitările cetăţenilor noştri.

În ceea ce priveşte comentariile făcute de unii colegi deputaţi cu privire la condiţiile de viaţă în care s-ar putea afla repatriaţii în Pakistan, consider că, fiind o problemă importantă, aceasta nu ar trebui să împiedice încheierea unui acord care, în orice caz, include angajamentul UE de a obţine din partea Pakistanului garanţiile minime necesare privind drepturile omului şi modul de tratare a refugiaţilor în viitor. Europa va trebui să îşi direcţioneze eforturile diplomatice şi politice în acest sens, însă acest lucru nu înseamnă că ar trebui să se abţină de la a garanta, în propria curte, ceea ce oamenii solicită: securitate şi respectarea legii. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Parlamentul European a aprobat acordul de readmisie dintre UE şi Pakistan, care va facilita expulzarea unui număr mare de cetăţeni pakistanezi care locuiesc ilegal în Europa. Deşi avem nevoie de acorduri cu ţările terţe care să definească procedurile de readmisie a persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală în Europa, Pakistanul este un caz special. De fapt, Islamabadul nu a ratificat până acum Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor. Acordul se aplică, de asemenea, persoanelor care au tranzitat Pakistanul, dintre care majoritatea sunt cetăţeni afgani care vor putea fi trimişi mai uşor înapoi în ţara sfâşiată de război de unde au fugit. Acest lucru este inacceptabil. În plus, inundaţiile din această vară au creat în Pakistan una dintre cele mai grave crize din istoria sa. Situaţia actuală este de aşa natură încât returnarea în condiţii de siguranţă în această ţară, care deja are probleme cu afluxul uriaş de persoane strămutate, nu fie posibilă. Formularea unei politici de imigraţie indulgente şi rezonabile este una dintre provocările de bază ale societăţii şi trebuie realizată cu respectarea normelor de drept. Acesta este motivul pentru care, până când Convenţia de la Geneva nu va fi ratificată de Pakistan, nu pot susţine acordul de readmisie.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Este bine cunoscut faptul că Pakistanul este ţara de origine a numeroşi imigranţi ilegali. În consecinţă, merită să stabilim mijloace rapide şi eficiente de contactare a autorităţilor.

Sunt conştient de ezitările deputaţilor de stânga din acest Parlament în privinţa acestui acord, dar cred că aceştia confundă imigraţia ilegală cu dreptul de azil şi sentimentele personale bune cu politica publică bună.

Sunt de acord cu conţinutul acestei rezoluţii. Acest acord dintre UE şi Pakistan nu se referă doar la ceea ce se numeşte readmisie: este bine de văzut că este, de asemenea, un acord bilateral care vizează extrădarea sau, dacă dorim, expulzarea imigranţilor ilegali de pe teritoriile respective.

  José Manuel Fernandes (PPE) , în scris. – (PT) Scopul acordului este de a consolida cooperarea între guvernele statelor membre ale UE şi Pakistan pentru a accelera procesul de readmisie. În acest scop, acordul stabileşte obligaţia unei ţări, pe bază de reciprocitate completă, de a-şi readmite proprii cetăţeni şi, în anumite condiţii, cetăţenii ţărilor terţe sau apatrizi. De asemenea, acesta include dispoziţiile tehnice necesare privind procedura de readmisie. Pakistanul este o ţară importantă de origine sau de tranzit a migranţilor care nu îndeplinesc sau care nu mai îndeplinesc condiţiile în vigoare pentru intrarea, şederea sau domicilierea pe teritoriul unui stat membru al UE. Deşi a fost nevoie de 10 ani de negociere, salut adoptarea acestui acord, care este preferat în locul acordurilor ad-hoc anterioare referitoare la această problemă şi care va avea efecte pozitive nu numai pentru relaţiile UE-Pakistan, ci şi pentru întreaga regiune.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Votul nostru împotriva semnării acordului privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală este justificată, în primul rând, deoarece creează o situaţie de incertitudine juridică. Totuşi, motivul cel mai important este critica noastră privind politica de imigraţie stabilită de Uniunea Europeană.

Complexitatea sa legală nu garantează respectarea drepturilor imigranţilor: aceasta îi incriminează, lucru sancţionat de numeroase organizaţii; obligă Pakistanul să îşi primească cetăţenii care se află într-o situaţie de ilegalitate; şi urmăreşte să facă Pakistanul responsabil de adăpostirea afganilor care au trecut prin ţară.

În al doilea rând, acest acord este un alt exemplu flagrant de ipocrizie care domină deciziile UE, care doreşte să se spele pe mâini de responsabilităţile referitoare la înrăutăţirea situaţiei atât a poporului afgan de la invazia SUA şi sub războiul de ocupaţie continuu al NATO, cât şi a poporului pakistanez în războiul care acum s-a extins în Pakistan.

Pentru UE, persoanele care fug de război, foamete şi mizerie în căutarea unor condiţii de viaţă decente pentru ei şi pentru familiile lor sunt imigranţi ilegali sau chiar terorişti. Pentru UE, imigranţii care fug de crimele comise de NATO, atraşi de bandele criminale şi exploataţi ca forţă de muncă ieftină în condiţii de cvasi-sclavie sunt imigranţi ilegali şi trebuie să fie expulzaţi. Această poziţie este inacceptabilă.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva acordului privind readmisia încheiat între UE şi Pakistan. Acest acord este al doisprezecelea de acest gen, dar primul care trebuie să fie validat de către Parlamentul European. În ciuda numeroaselor cereri către Comisia Europeană, aceasta nu a reuşit să furnizeze nicio evaluare şi niciun raport privind acordurile anterioare, care ne-ar fi permis să avem o idee clară despre condiţiile în care aceste acorduri sunt puse în aplicare. În cazul Pakistanului îndeosebi, unde situaţia politică este extrem de fragilă, acest acord atrage obiecţii din mai multe părţi. Pakistanul, care nu este renumit pentru respectarea conştiincioasă a drepturilor omului, nu este parte la convenţiile internaţionale privind refugiaţii şi apatrizii. Acest lucru ar fi trebuit să fie o condiţie sine qua non în cadrul negocierilor. În plus, mai sunt numeroase zone gri în acord: nu există nicio garanţie că minorii sunt excluşi din domeniul său de aplicare, iar procedurile şi termenele limită sunt oarecum neclare. Prin aprobarea acestui acord, Parlamentul European creează un precedent nefericit şi a pierdut şansa de a înfăţişa imaginea unei instituţii care este preocupată de respectarea drepturilor omului şi care solicită o mai mare transparenţă în astfel de acorduri.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Am votat împotriva prezentei recomandări. În condiţiile în care primeşte mai mulţi refugiaţi decât orice altă ţară din lume, Pakistanul nu este ţară semnatară a Convenţiei de la Geneva privind statutul refugiaţilor. UE nu trebuie să se ocupe de deportarea oamenilor, dacă nu respectă drepturile fundamentale ale acestora; trebuie să ne asigurăm că drepturile omului sunt garantate.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat împotriva raportului deoarece acordul de readmisie dintre UE şi Pakistan va face posibilă trimiterea persoanelor într-o ţară care nu a semnat Convenţia de la Geneva din 1951, care nu respectă drepturile omului şi a cărei situaţie internă nu oferă repatriaţilor securitatea necesară.

De asemenea, UE nu va respecta dreptul de azil dacă trimite înapoi în Pakistan cetăţeni ai altor ţări – Afganistan, de exemplu – care au ajuns în UE trecând prin Pakistan, ceea ce face ca o persoană să poată fi supusă unei serii de acţiuni de expulzare dintr-o ţară în alta asupra cărora UE nu va deţine deloc controlul. În plus, acest acord de readmisie nu include garanţii sau mecanisme de monitorizare; este plin de lacune juridice şi ambiguităţi; şi nu respectă în mod adecvat protecţia datelor cu caracter personal.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest Parlament a condamnat Pakistanul în mai multe rânduri pentru politicile sale discriminatorii şi pentru persecuţiile săvârşite în această ţară, în special împotriva refugiaţilor afgani. Cu aproape o lună în urmă, inundaţii îngrozitoare au lăsat milioane de pakistanezi fără adăpost.

Acest acord dispreţuieşte orice realitate umană. Nu numai că prezentul acordul vine în contradicţie cu articolul 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la fel ca toate acordurile de acest gen, ci contrazice chiar principiile de protecţie a refugiaţilor. Votul în favoarea acestui text ar nega dreptul internaţional şi umanismul al căror moştenitor Uniunea Europeană încă pretinde că este. Am votat împotrivă.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Combaterea imigraţiei ilegale a reprezentat dintotdeauna o prioritate a Uniunii Europene. Negocierea acordului cu Pakistanul tocmai adoptat a durat foarte mulţi ani şi mi se pare a fi un document echilibrat care are ca scop doar extrădarea persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală în UE. Prin urmare, nu se referă la cei care solicită azil sau la cei al căror scop este stabilirea în UE şi care solicită, în acest sens, ca autorităţile din ţara gazdă să le reglementeze situaţia. Nu putem confunda imigranţii ilegali cu persoanele al căror scop este să se stabilească în mod legal în UE. Aşadar, este foarte important să continuăm să facem presiuni asupra Pakistanului să ratifice Pactul internaţional cu privire la drepturile politice şi civile din 1966 şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva torturii şi altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Combaterea imigraţiei ilegale ar trebui să fie un lucru firesc pentru fiecare stat, mai degrabă decât o formă de presiune. Acordurile de readmisie sunt esenţiale pentru a garanta că procedurile de transfer sunt clare atunci când o cerere de azil este respinsă. Experienţa a demonstrat că în caz contrar, disputele care apar pot dura ani şi imigranţii ilegali pot profita de acest timp pentru a se ascunde şi pentru a dispărea. Trebuie să combatem abuzul faţă de sistemul de azil şi solicitanţii falşi de azil în întreaga UE şi să facem mai puternică agenţia de securitate a frontierei Frontex. Migranţii economici trebuie să fie returnaţi în ţara lor de origine, ceea ce înseamnă că un program european consistent de repatriere trebuie să fie instituit şi pus în practică. Sprijin acordul cu Pakistanul văzut ca un alt pas spre combaterea fluxului din ce în ce mai greu de controlat de migranţi economici care se amăgesc cu ideea de paradis.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Acordurile de readmisie cu ţările terţe sunt un instrument important pentru combaterea imigraţiei ilegale în Uniunea Europeană şi contribuie la garantarea securităţii Uniunii. Pakistanul este o importantă ţară de origine sau de tranzit a migranţilor care nu îndeplinesc sau care nu mai îndeplinesc condiţiile în vigoare de intrare, prezenţă sau domiciliere pe teritoriul UE. Scopul acestui acord este de a consolida cooperarea între administraţiile statelor solicitante şi ale statelor solicitate pentru a grăbi şi eficientiza procesul de readmisie. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat împotriva acestui raport deoarece acordul de readmisie dintre UE şi Pakistan va face posibilă returnarea persoanelor într-o ţară care nu a semnat Convenţia de la Geneva din 1951, care nu respectă drepturile omului şi a cărei situaţie internă nu asigură repatriaţilor securitatea de care au nevoie. De asemenea, UE nu va respecta dreptul de azil dacă trimite înapoi în Pakistan cetăţeni ai altor ţări – Afganistan, de exemplu – care au ajuns în UE trecând prin Pakistan, ceea ce face ca o persoană să poată fi supusă unei serii de acţiuni de expulzare dintr-o ţară în alta asupra cărora UE nu va deţine deloc controlul. În plus, acest acord de readmisie nu include garanţii sau mecanisme de monitorizare; este plin de lacune juridice şi ambiguităţi; şi nu respectă în mod adecvat protecţia datelor cu caracter personal.

Inundaţiile recente din această ţară reprezintă un motiv în plus de îngrijorare în ceea ce priveşte soarta repatriaţilor. În urmă cu numai două săptămâni, Parlamentul European îşi exprima îngrijorarea cu privire la situaţia umanitară din Pakistan care a urmat dezastrului. Ipocrizia dreptului va deveni evidentă, dacă acest acord de readmisie inacceptabil este adoptat; acest lucru nu se va întâmpla cu votul meu.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) La fel ca alţi 385 de colegi deputaţi, am votat în favoarea acordului de readmisie UE-Pakistan care guvernează returnarea persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală în UE.

După opt ani de negocieri între Comisie şi Pakistan, acest instrument completează alte 11 acorduri de readmisie care îmbunătăţesc considerabil politica în materie de azil şi de imigraţie pe care Europa intenţionează să o creeze. Prin urmare, este un cadru legal bazat pe dreptul internaţional şi, în special, pe principiul nereturnării: o persoană nu va fi expulzată într-un stat „în care libertatea sa va fi ameninţată pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinii politice”.

Detractorilor acordului, le-aş răspunde că acest acord are cel puţin meritul de a fi coerent şi eficient la nivelul UE; deoarece nu există nimic care să împiedice statele membre să încheie acorduri bilaterale. Politica noastră de migraţie este cuprinzătoare şi include lupta împotriva imigraţiei ilegale care trebuie să fie descurajată cu fiecare ocazie care se iveşte.

Aceasta este cea mai bună modalitate de a proteja viitorii migranţi care doresc să atingă un „Eldorado european” şi care sunt de cele mai multe ori victime ai unor contrabandişti fără scrupule, ale traficului de toate tipurile şi ale exploatării economice.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (FR) Regret profund votul în favoarea acestui acord. Pakistanul este ţara care adăposteşte deja cel mai mare număr de refugiaţi din lume şi nici măcar nu a semnat Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor. Cu acest acord, statele membre vizează în primul rând cetăţenii afgani: este culmea cinismului şi a indecenţei să returnezi victimele unui război la care statele membre participă.

În plus, Comisia Europeană, la fel ca şi autorităţile pakistaneze, nu au fost în măsură să ne explice fezabilitatea şi impactul acestui acord: nimeni nu ştie nimic despre acestea. Este iresponsabil din partea colegilor mei deputaţi să renunţe la noile prerogative acordate prin Tratatul de la Lisabona şi să accepte orbeşte garanţiile de mâna a treia ale Comisiei Europene cu privire la un acord care probabil încalcă drepturile omului.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Suntem în favoarea raportului referitor la încheierea acordului între UE şi Pakistan privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală. Acest acord contribuie la consolidarea luptei împotriva imigraţiei ilegale în UE, facilitând procesul de excludere a cetăţenilor pakistanezi aflaţi în situaţie de şedere ilegală şi readmisia acestora în ţara lor de origine. Scopul nostru ar trebui fie extinderea acestui tip de acord şi în alte ţări de unde provin de obicei migranţii ilegali.

În centrele de azil temporar, adesea timpul este pierdut cu obţinerea autorizaţiilor de repatriere din ţările de origine odată ce a fost identificată cetăţenia unei persoane aflate în situaţie de şedere ilegală şi acest lucru duce la depăşirea perioadei maxime de şedere. Acordurile, cum ar fi cel pe care l-am aprobat astăzi, va reduce perioadele de aşteptare şi, prin urmare, gestionarea repatrierii imigranţilor ilegali va deveni mai simplă şi mai puţin costisitoare.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. – (FR) Este prima dată de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona când Parlamentul European a votat un acord de readmisie. Aceste acorduri sunt simboluri ale politicilor de migraţie care construiesc o fortăreaţă europeană şi alungă oamenii forţaţi de sărăcie şi război să se refugieze pe teritoriul nostru.

Parlamentul are în prezent la dispoziţia sa instrumente care să oblige Consiliul şi Comisia să îşi transforme vorbele în fapte.

Acordul care ne-a fost prezentat are numeroase lacune şi nu include nicio garanţie cu privire la situaţia persoanelor repatriate în Pakistan. Doar ştim prea bine modul în care sunt respectate drepturile omului în Pakistan, care nici măcar nu a semnat Convenţia de la Geneva din 1951.

Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică solicită o evaluare a acordurilor de readmisie existente deoarece aceasta ar evidenţia efectele devastatoare ale acestor politici, care dispreţuiesc fiinţele umane care nu au avut şansa de a se fi născut pe teritoriul UE.

Parlamentul European nu îşi îmbunătăţeşte poziţia prin acest vot: acum a pierdut oportunitatea de a-şi face auzită vocea cu privire la modul în care trebuie pus în practică discursul privind drepturile omului.

Raport: Metin Kazak (A7-0238/2010)

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD), în scris. – Acest amendament le permite multor cetăţeni din UE, şi deputaţilor din Parlamentul European care îi reprezintă, să îşi semnaleze nemulţumirea şi opoziţia faţă de aderarea Turciei şi uniunea politică concomitentă. Cu toate acestea, nu dorim ca acest lucru să fie în detrimentul susţinerii comerţului liber cu Turcia - şi fără bariere tarifare - raportul este prea puţin schimbat. Multe opţiuni pun probleme: acordurile de liber schimb permit bariere tarifare. Uniunile vamale le elimină pe plan intern, dar le permit să existe în continuare şi chiar le ridică pe plan extern. Şi, desigur, uniunile vamale limitează şi interzic libertatea de negociere comercială a membrilor. În ciuda acestor preocupări cu privire la conceptul de uniune vamală, în contextul circumstanţelor Turciei, acceptăm partea din conţinutul raportului cu privire la uniunea vamală deoarece le permite celor care se opun aderării Turciei la UE ca membru deplin să îşi înregistreze votul. Trebuie remarcat faptul că în acest caz, doar 38 de deputaţi din 736 au votat împotriva intrării Turciei în Uniunea Politică.

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) Turcia face paşi mari spre o dezvoltare mai deschisă şi mai democratică a ţării, nu doar din punct de vedere economic şi comercial, ci şi din punct de vedere al respectării principiilor statului de drept.

Turcia reprezintă un partener economic şi comercial esenţial pentru UE, situându-se pe locul şapte în topul pieţelor de import ale UE şi pe locul cinci în clasamentul pieţelor de export ale acesteia. În ciuda poziţiei sale geopolitice unice şi rolului în comerţul mondial, Turcia continuă să menţină bariere tehnice în calea comerţului şi încă face uz excesiv de măsuri de salvgardare.

Mai rămân multe de făcut pentru a combate contrafacerea, pentru a spori transparenţa şi deschiderea contractelor de achiziţii publice faţă de societăţile străine şi pentru a permite libera circulaţie a mărfurilor. De asemenea, trebuie întreprinse eforturi similare în domeniul drepturilor omului. De fapt, încă persistă o politică de discriminare faţă de minoritatea kurdă, şi încă sunt încălcate drepturile femeilor şi drepturile sindicale. Principiile de respect faţă de universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt, prin urmare, priorităţi esenţiale şi încă rămân multe lucruri de făcut în acest domeniu.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Din 1996, de când Turcia este într-o uniune vamală cu Uniunea Europeană, relaţiile economice şi comerciale între cele două părţi sunt foarte dezvoltate. Turcia este al şaptelea partener comercial al UE, în timp ce UE este principalul partener comercial al Turciei. Trebuie să consolidăm comerţul. Cu toate acestea, comerţul trebuie să continue să fie profitabil pentru ambele părţi. De aceea am votat în favoarea amendamentelor depuse de grupul meu, Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), solicitând o mai mare reciprocitate. Turcia trebuie să se oprească să mai utilizeze instrumentul antidumping în scopuri protecţioniste, să-şi conteste barierele sale tehnice în calea comerţului şi să-şi îmbunătăţească punerea în aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală.

  George Becali (NI), în scris. − Am votat acest raport pentru că Turcia a devenit al şaptelea mare partener comercial al Uniunii Europene, iar UE este cel mai important partener comercial al Turciei. Turcia are rol de punte de legătură între Mediterana, Orientul Mijlociu, Asia, Marea Neagră şi Caucaz şi are un acord de asociere vamală încă din 1963.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Subiectul în cauză este în mod clar de natură comercială şi economică, dar, la urma urmei, nu putem ignora faptul că vorbim despre o ţară care aşteaptă să adere la UE şi faţă de a cărei aderare au fost ridicate obiecţii.

Ceea ce mă convinge să votez împotriva acestui raport, în ciuda faptului că apreciez aspectele pozitive ale consolidării relaţiilor comerciale cu o ţară în mare dezvoltare, este totuşi aspectul politic. Îmbunătăţirea relaţiilor economice cu o ţară nu trebuie, după cum mă tem că ar putea fi cazul aici, să se transforme într-un cal troian ca un mijloc de a împinge un stat să adere la UE.

Bănuiesc că aprobarea de către Parlament a recentului referendum constituţional din Turcia echivalează cu o încurajare politică pentru guvernul turc. Cred, totuşi, că ar trebui să ne limităm serios la stabilirea unor relaţii comerciale cu Turcia, deşi acordând atenţia cuvenită efectelor asupra sistemului nostru agricol şi pericolului ca Europa să fie asaltată de un aflux de produse contrafăcute (pentru care Turcia este pe locul doi, întrecută doar de China).

Cu toate acestea, în prezent Turcia reprezintă un pericol mai mare decât oricând pentru identitatea şi solidaritatea politică a Europei şi ar trebui să fim cu toţii convinşi că este de departe preferabil ca această ţară să rămână, aşa cum este firesc, în afara graniţelor Europei.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Potrivit cifrelor, Uniunea Europeană este de departe cel mai important partener comercial al Turciei însă în ultimii ani volumul schimburilor comerciale a scăzut în favoarea unor state în curs de dezvoltare. Având în vedere acest volum, alături de legăturile statornice dintre Turcia şi Uniunea Europeană, relaţiile comerciale şi economice ale acestora ar trebui să se bucure de atenţia cuvenită.

În acest context, ar trebui întreprinse acţiunile necesare pentru a dezvolta şi mai mult aceste relaţii. Uniunea vamală dintre Turcia şi Uniunea Europeană, instituită în urmă cu 14 ani şi încă cu un caracter incomplet, trebuie să devină mai funcţională. În acest sens, aspectele nesoluţionate necesită o atenţie imediată, iar Turcia şi UE ar trebui să-şi alinieze în continuare politicile comerciale, în special în contextul acordurilor de liber schimb şi al schimburilor comerciale regionale. Aceste acţiuni ar putea duce la o situaţie avantajoasă, din care ambele economii vor avea de câştigat. Este cu atât mai important ca Uniunea să acorde o atenţie sporită Turciei cu cât rolul aceste ţări a crescut în ultimii ani, îndeosebi prin că îşi valorifică mai mult poziţia geopolitică unică, acţionând ca o punte de legătură între Marea Mediterană, Orientul Mijlociu, Asia, Marea Neagră şi Caucaz.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Turcia reprezintă un partener strategic pentru Uniunea Europeană. Exceptând - deşi este important - comerţul direct dintre Turcia şi ţările noastre, Turcia se află imediat în afara graniţelor noastre de sud-est, este un membru al aceleiaşi alianţe defensive ca majoritatea statelor membre ale UE şi ne permite accesul la resurse energetice şi materii prime. În plus, recentul referendum constituţional reprezintă un pas în direcţia adoptării acquis-ului comunitar şi merită recunoaşterea cuvenită.

Acest raport are marele merit de a se concentra pe aspectul cel mai important pentru Uniune şi evidenţiază importanţa sa crucială alături de elementele pozitive. În special, acesta arată modul în care relaţiile cu această ţară se joacă pe mai multe niveluri. Complexitatea lor este dificil de rezumat printr-o simplă decizie a acestor instituţii pentru sau împotriva admisibilităţii.

Toate aceste consideraţii constituie baza pe care trebuie să se construiască drumul Turciei spre Europa, precum şi oferirea unui motiv de a considera Turcia ca fiind deja mult mai aproape decât ne lasă să credem tratatele. Cred că este necesar să se urmeze linia stabilită de către raportor, în beneficiul ambelor părţi.

  Robert Dušek (S&D), în scris. – (CS) Raportul referitor la relaţiile comerciale cu Turcia subliniază cele mai mari succese şi dificultăţi în schimburile comerciale dintre UE şi Turcia. Turcia a avut un acord de asociere cu UE din 1963, care a condus la crearea unei uniuni vamale în 1996. Instituirea uniunii vamale a contribuit la o mai mare integrare a pieţei, iar Turcia a devenit un partener comercial cheie al UE. De exemplu, în 2009 Turcia a exportat în UE bunuri în valoare de 33,6 miliarde de euro şi a importat din UE bunuri în valoare de 40,4 miliarde de euro. În ciuda acestor succese, o extindere a uniunii pentru a include servicii şi contracte de achiziţii publice, precum şi eliminarea unor probleme curente, cum ar fi deficienţele în aplicarea de către Turcia a drepturilor de proprietate intelectuală, ar contribui la dezvoltarea în continuare a legăturilor comerciale şi financiare dintre UE şi Turcia.

Potrivit raportului, candidatura Turciei pentru aderarea la UE împiedică reforme cuprinzătoare ale uniunii vamale. Prin urmare, este necesar să se ia în considerare care dintre opţiunile menţionate anterior pentru integrare şi cooperare ar fi cele mai benefice pentru ambele părţi şi cele mai utile într-o perioadă de criză economică. În opinia mea, raportorul a acoperit toate aspectele esenţiale, iar raportul în ansamblul său nu este unilateral. Din aceste motive, am votat în favoarea raportului.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru raportul referitor la relaţiile economice şi comerciale cu Turcia. Punerea completă în aplicare a uniunii vamale între UE şi Turcia, în vigoare începând cu anul 1996, presupune eliminarea impedimentelor de natură birocratică care persistă, precum şi a barierelor tarifare şi netarifare. Cred că necesitatea ca Turcia să plaseze ocuparea forţei de muncă în rândul femeilor în centrul politicilor sale economice şi sociale este la fel de importantă, dat fiind nivelul scăzut al participării femeilor pe piaţa muncii.

  Nigel Farage (EFD), în scris. – Acest amendament le permite multor cetăţeni din UE, şi deputaţilor din Parlamentul European care îi reprezintă, să îşi semnaleze nemulţumirea şi opoziţia faţă de aderarea Turciei şi uniunea politică concomitentă. Cu toate acestea, nu dorim ca acest lucru să fie în detrimentul susţinerii comerţului liber cu Turcia - şi fără bariere tarifare - raportul este prea puţin schimbat. Multe opţiuni pun probleme: acordurile de liber schimb permit bariere tarifare. Uniunile vamale le elimină pe plan intern, dar le permit să existe în continuare şi chiar le ridică pe plan extern. Şi, desigur, uniunile vamale limitează şi interzic libertatea de negociere comercială a membrilor. În ciuda acestor preocupări cu privire la uniunile vamale, în contextul circumstanţelor din Turcia, suntem în favoarea uniunii vamale deoarece le permite celor care se opun aderării Turciei să exprime acest lucru.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Uniunea Europeană şi Turcia sunt deja parteneri comerciali importanţi de mulţi ani. Acest parteneriat, care este reciproc benefic, s-a confruntat cu o serie de obstacole din partea turcă, care a încercat să limiteze accesul produselor europene pe piaţa sa prin impunerea unor condiţii administrative şi birocratice.

Sper că aceste bariere vor fi eliminate, că Turcia va lua măsuri decisive pentru combaterea contrafacerii produselor europene şi va apăra drepturile legitime ale creatorilor la încasările din invenţiile acestora, şi sper că relaţiile comerciale şi economice dintre UE şi Turcia se vor dezvolta şi vor deveni mai puternice.

După cum am avut deja ocazia să o spun, indiferent de starea în care vor fi relaţiile dintre UE şi Turcia în viitor, sper că acestea se vor apropia şi vor urma calea dialogului şi a cooperării efective şi că Turcia va continua în direcţia libertăţii şi democraţiei în stil occidental.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În 1963, Turcia şi CEE au semnat un acord de asociere care prevedea stabilirea unei uniuni vamale (UV) în 1996. Acest act a permis aprofundarea relaţiilor economice prin UV. Produsele reglementate de UV includ toate produsele industriale şi produsele agricole procesate. În 2009, exporturile Turciei în UE au crescut la valoarea de 33,6 miliarde de euro, iar importurile din UE au ajuns la 40,4 miliarde de euro. Conform statisticilor Băncii Mondiale, Turcia a devenit, de asemenea, a 17-a economie din lume şi a 6-a economie din Europa ca importanţă; ţara s-a situat pe locul 20 între principalii beneficiari de investiţii străine directe. UV creată în 1996 nu acoperă produsele agricole şi domenii precum achiziţiile publice. În domeniul contractelor de achiziţii publice, Turcia încă mai oferă o reducere de 15 % pentru ofertanţii turci. Îndemn Turcia să simplifice procedurile birocratice, să elimine barierele tarifare şi netarifare rămase şi să elimine obstacolele inutile în calea comerţului UE-Turcia.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport urmăreşte să consolideze o relaţie economică şi comercială cu Turcia care, de fapt, îşi propune să subjuge această ţară intereselor UE. Referinţele sunt explicite şi numeroase: eliminarea barierelor tarifare şi netarifare rămase între UE şi Turcia, menţinerea comerţului liber şi a regimurilor de investiţii, consolidarea capacităţii Turciei de a rezista tentaţiei de a fi protecţionistă pe piaţa internă şi extinderea uniunii vamale pentru a include produsele agricole, serviciile şi achiziţiile publice.

Dezvoltarea acestor relaţii economice şi comerciale aduce beneficii doar marilor monopoluri ale UE şi Turciei şi este în mod clar dăunătoare pentru lucrători, care ar pierde drepturi în vederea creşterii competitivităţii, şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi agricultori, care se confruntă cu creşterea costurilor de producţie, precum şi cu venituri reduse şi preţuri mai scăzute pentru produsele lor.

Presiunea exercitată asupra Turciei de a respecta acordurile stabilite este totuşi pozitivă. Aceasta presupune normalizarea relaţiilor cu toate ţările Uniunii Europene, inclusiv cu Cipru. Relaţiile economice şi comerciale nu trebuie să aibă prioritate faţă de interesele cetăţenilor, şi orice progres în relaţiile cu Turcia trebuie să fie condiţionat de sfârşitul ocupaţiei părţii de nord a Ciprului.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. – (IT) În opinia mea, acest raport conţine o inexactitate frapantă deoarece susţine că economia turcă este a şasea din Europa ca importanţă. Această afirmaţie este, în orice caz, categoric infirmată de geografie deoarece aproape întreaga Turcie se află pe continentul asiatic.

Amendamentul prin care Parlamentul îşi exprimă mulţumirea sa faţă de rezultatul recentului referendum din Turcia subminează de asemenea neutralitatea relaţiei, oferindu-i mai multe conotaţii politice şi plecând de la o evaluare exclusiv economică. Din aceste motive, mă tem că nu pot sprijini adoptarea raportului dlui Kazak.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie depuse de Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei, deşi nu este satisfăcătoare. Cu toate acestea, susţine în mod clar faptul că aprofundarea relaţiilor existente între UE şi Turcia va înlocui şi va scoate din uz ideea aderării ţării la Uniunea Europeană.

Totuşi, orice viitoare aprofundare a relaţiilor dintre Turcia şi UE trebuie să fie strict dependentă de recunoaşterea de către Turcia a Ciprului, a cărui existenţă continuă să o nege şi o parte din care o ocupă în mod ilegal şi militar. Turcia, o ţară impunătoare şi fostul aliat împotriva ameninţării comuniste, reprezintă o punte de legătură între Europa şi Asia. Este o punte de legătură, dar nu este o ţară europeană din punct de vedere geografic, demografic, istoric sau cultural.

În cele din urmă, recunosc că promisiunile făcute în 1963 la Ankara, în plin Război Rece şi pentru motive strategice, nu mai sunt relevante, şi că noi - atât europeni cât şi turci deopotrivă - am pierde mai puţin timp dacă am lua în considerare un parteneriat privilegiat mai degrabă decât calitatea de membru, pe care cetăţenii noştri nu o doresc şi împotriva căreia se exprimă de asemenea mulţi turci.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris – (DE) Turcia este un partener comercial important pentru Uniunea Europeană. Ca o comparaţie directă, Turcia este a şaptea ţară de import în ceea ce priveşte comerţul cu UE-27 şi a cincea din punct de vedere al exporturilor. În 2009, volumul total al schimburilor comerciale s-a ridicat la aproximativ 80 de miliarde de euro. Din punctul de vedere al Turciei, Uniunea Europeană este cel mai puternic partener comercial al său, atât din punct de vedere al importurilor, cât şi al exporturilor, şi se clasează mult înaintea unor ţări precum Rusia, China şi Statele Unite ale Americii. Aceste relaţii economice şi comerciale solide trebuie să continue şi să fie dezvoltate în continuare. În special crearea unei uniuni vamale comune în 1996 a reprezentat un pas important în această privinţă. Cu toate acestea, trebuie să eradicăm discrepanţele precum măsurile antidumping sau discriminarea împotriva societăţilor străine din partea Turciei, care sunt contrare acordurilor în vigoare. Chiar şi în domeniul aplicării drepturilor de proprietate intelectuală, sunt încă multe de întreprins pentru a respecta tratatele. Sprijin întru totul raportul din proprie iniţiativă al dlui Kazak, care dezvăluie domeniile problematice în relaţiile noastre comerciale cu Turcia şi solicită eliminarea acestora.

  Jean-Marie Le Pen (NI), în scris. – (FR) Raportul dlui Kazak ne face să credem că uniunea vamală, stabilită prin acordul de asociere dintre CEE şi Turcia din 1963, este un succes din punct de vedere al integrării economice şi comerciale între Uniunea Europeană de astăzi şi Turcia; că a făcut posibilă, printre altele, susţinerea creşterii europene şi, prin urmare, creşterea franceză. Lăsând la o parte faptul că Turcia şi-a onorat angajamentele în acest proces doar într-o măsură foarte limitată, am observat de-a lungul deceniilor fenomenul relocalizării şi mari pierderi de locuri de muncă. Acest lucru nu constituie nici pe departe, în cadrul alianţei internaţionaliste, un beneficiu economic şi social pentru ţara noastră şi vecinii noştri europeni. Cu toate acestea, în loc să recunoască acest lucru, raportul de faţă merge atât de departe încât critică utilizarea reglementărilor şi standardelor tehnice naţionale ca mijloc de a proteja pieţele naţionale; standarde pe care raportorul le consideră a fi măsuri antidumping excesive care, prin urmare, reduc comerţul turc cu Europa. Desigur, toate acestea sunt menite să consolideze procesul de aderare a Turciei la UE, de data aceasta din punctul de vedere al viitoarelor beneficii industriale şi comerciale ale europeniştilor, internaţionaliştilor şi ultraliberalilor avizi de profit. În mod evident, respingem orice poate fi încadrat în aceste linii.

  Morten Løkkegaard (ALDE), în scris. – (DA) Aş dori să subliniez cât sunt de mulţumit că în Parlamentul European suntem în măsură să cădem de acord pentru a solicita o şi mai strânsă cooperare cu Turcia, în ciuda unui grad ridicat de scepticism manifestat la scară largă de populaţia europeană cu privire la aprofundarea integrării UE şi Turciei. Acest scepticism se poate înţelege cu uşurinţă. Timp de mulţi ani, Turciei i-a fost greu să îndeplinească cerinţele pe care UE le impune pe bună dreptate pentru aderare. Cu toate acestea, Europa trebuie să continue să facă presiuni pentru viitoarea aderare a Turciei.

Cu o populaţie de aproximativ 75 de milioane, Turcia constituie o piaţă uriaşă pentru exportatorii europeni şi deja este al şaptelea partener comercial al Europei ca importanţă. Turcia cumpără o mare parte din exporturile UE, ceea ce creează creştere şi locuri de muncă în Europa. Cumpărăm bunuri ieftine din Turcia, ceea ce oferă consumatorilor noştri o gamă de bunuri mai ieftină şi mai diversă pe rafturile supermarketurilor. Cu alte cuvinte, Turcia este importantă pentru economia europeană.

Cu toate acestea, aprofundarea integrării între Turcia şi UE s-a înregistrat doar în ceea ce priveşte comerţul cu bunuri. Sectorul serviciilor rămâne în urmă şi prin urmare, aş solicita ca sectorul serviciilor să fie inclus în acordul comercial. În acelaşi timp, trebuie să se exercite presiune asupra Turciei pentru a elimina în special barierele din calea liberei circulaţii a mărfurilor. Acest lucru este necesar pentru a permite continuarea negocierilor de aderare. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este greu de imaginat realizarea progresivă a unei mai strânse cooperări cu Turcia. Aderarea Turciei la UE este încă obiectivul pe termen lung. Prin urmare, este important ca noi să fim capabili să ne rezolvăm problemele reciproce împreună şi ca Turcia să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute în acordul de aderare.

Sper că, în ciuda scepticismului cu privire la aderarea Turciei la UE manifestat de o parte importantă a populaţiei europene, suntem capabili să menţinem Turcia ca partener comercial apropiat şi ca partener de cooperare, şi să nu speriem Turcia cu numeroasele refuzuri ale viitoarei sale aderări exprimate de către liderii marilor ţări ale UE.

Avem nevoie de Turcia, şi nu numai din punct de vedere economic. Turcia este un jucător regional important în Orientul Mijlociu şi un partener de cooperare important pentru NATO. Prin urmare, haideţi să nu fim expeditivi cu Turcia, ci să dezvoltăm în schimb cooperare, în special printr-o cooperare economică sporită.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport este o veritabilă odă a uniunii vamale şi a comerţului liber necondiţionat, a acordurilor de liber schimb dintre Turcia şi ţările terţe, a acordurilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a punerii în aplicare a proiectului Nabucco. Nu putem susţine un raport a cărui structură este incompatibilă cu viziunea noastră, în ciuda unor îmbunătăţiri care rezultă din amendamentele depuse de către stânga, în special cu privire la situaţia socio-economică, şomajul în rândul tinerilor şi femeilor şi drepturile sindicale, precum şi în ciuda menţionării pozitive a obligaţiilor Turciei în ceea ce priveşte protocolul adiţional la acordul de asociere. Vor să facă din Turcia cel de-al 28-lea stat al pieţei libere, fără a-i oferi ţării drepturile şi responsabilităţile depline ale unui stat membru al Uniunii Europene. Ne opunem acestei noi strategii de amânare.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Pentru Turcia, Uniunea Europeană reprezintă partenerul său comercial cel mai important. Deşi volumul schimburilor comerciale este, prin urmare, foarte mare, raportul nu ezită să pună în evidenţă problemele care există în relaţiile noastre comerciale.

Una dintre aceste probleme, pe care nu trebuie nicidecum să o trecem cu vederea, este faptul că Turcia nu a respectat încă obligaţia de a pune în aplicare protocolul adiţional la acordul de asociere pentru al cincilea an consecutiv şi nici nu a înlăturat toate obstacolele din calea liberei circulaţii a mărfurilor. De exemplu, uşile rămân închise pentru produsele din Cipru.

Acestea, precum şi alte aspecte, în mare măsură evidenţiate prin amendamentele aduse de Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), au contribuit la echilibrarea unui raport care, în orice caz, nu conţine pe bună dreptate nicio referire la nicio legătură politică mai profundă între Uniunea Europeană şi Turcia.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Turcia, la fel ca toate statele, este un stat suveran şi, ca atare, trebuie respectat. Este inacceptabil ca Uniunea Europeană să-şi ia libertatea de a ameninţa cu suspendarea negocierilor cu privire la ceea ce este, de altfel, o aderare mai degrabă nedorită, având în vedere armonizarea socială şi fiscală de sus în jos care este necesară.

Acest Parlament ar fi nedemn de prietenia arătată de poporul turc dacă ar vota pentru un raport care îi obligă să suprime locurile de muncă din agricultură (50 % din locurile de muncă din Turcia), prin eliminarea tuturor impozitelor pe produse agricole, şi care promovează drepturile investitorilor mai degrabă decât pe cele ale cetăţenilor. Votez împotriva acestui text.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Este bine cunoscut faptul că Turcia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai UE. Această relaţie este veche şi datează din 1963; a fost consolidată prin stabilirea unei uniuni vamale în 1993, prevăzută în acordul iniţial. Cu toate acestea, există încă multe impedimente birocratice care au împiedicat ca relaţiile comerciale şi economice să fie şi mai avantajoase pentru ambele părţi. Prin urmare, Turcia trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a combate astfel de impedimente, pentru binele comun.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – (LV) Aş dori ca guvernul turc să privească această rezoluţie ca pe un fel de progres, motiv pentru care am votat în favoarea ei. Dacă în viitor Turcia nu cooperează cu structurile UE în privinţa problemelor cu Cipru şi Armenia, voi vota, prin urmare, împotriva oricărei relaxări favorabile Turciei. Eşecul Turciei de a recunoaşte cel puţin genocidul armean de la începutul secolului trecut, când milioane de oameni nevinovaţi au fost ucişi, este anormal. Actuala blocadă a Turciei asupra Armeniei trimite un semnal negativ Uniunii Europene. Avansul a fost plătit; acum haideţi să aşteptăm schimbări pozitive din partea Turciei.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Întrebarea privind aderarea la UE este una care, în principiu, nici nu ar trebui să fie pusă, din cauza atitudinilor culturale şi religioase divergente care deja ameninţă să pună în pericol pacea socială din cadrul Uniunii. Aderarea la UE nu se referă doar la relaţiile economice. Conduce de asemenea la probleme politice şi culturale, şi tocmai aceste opinii religioase şi socio-politice care sunt incompatibile cu o Europă caracterizată printr-o tradiţie creştină occidentală îşi găsesc locul în UE. Având în vedere că Turcia a primit 1,3 miliarde de euro în subvenţii UE doar între anii 1996 şi 2005, trebuie să fie posibilă intrarea în discuţii cu privire la un parteneriat strategic. Este o pierdere de timp să se ia în considerare punerea în aplicare a unei uniuni vamale mai funcţionale cu scopul de a îmbunătăţi relaţiile comerciale cu Turcia, atâta timp cât guvernul turc nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile actuale în acest sens cu privire la Cipru. Prin urmare, astăzi am votat împotriva acestui raport.

  Claudio Morganti (EFD), în scris. – (IT) Am votat împotriva raportului deoarece dl Kazak a studiat în Franţa cu o bursă din partea statului turc, şi prin urmare există un conflict clar de interese.

Prin urmare, consider că este mai oportun ca rezoluţia să fie trimisă înapoi comisiei şi să se înlocuiască raportorul. De asemenea, textul descrie economia Turciei ca pe o economie europeană şi nu o economie asiatică. Nu aş vrea să cred că o creştere a comerţului între UE şi Turcia ar putea fi luat drept o scuză pentru aderarea acesteia din urmă la Uniunea Europeană. Nu dorim o Eurabie!

  Paul Nuttall (EFD), în scris. – Acest amendament le permite multor cetăţeni din UE, şi deputaţilor din Parlamentul European care îi reprezintă, să îşi semnaleze nemulţumirea şi opoziţia faţă de aderarea Turciei şi uniunea politică concomitentă. Cu toate acestea, nu dorim ca acest lucru să fie în detrimentul susţinerii comerţului liber cu Turcia - şi fără bariere tarifare - raportul este prea puţin schimbat. Multe opţiuni pun probleme: acordurile de liber schimb permit bariere tarifare. Uniunile vamale le elimină pe plan intern, dar le permit să existe în continuare şi chiar le ridică pe plan extern. Şi, desigur, uniunile vamale limitează şi interzic libertatea de negociere comercială a membrilor. În ciuda acestor preocupări cu privire la conceptul de uniune vamală, în contextul circumstanţelor Turciei, acceptăm partea din conţinutul raportului cu privire la uniunea vamală deoarece le permite celor care se opun aderării Turciei la UE ca membru deplin să îşi înregistreze votul. Trebuie remarcat faptul că în acest caz, doar 38 de deputaţi din 736 au votat împotriva intrării Turciei în Uniunea Politică.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) În ultimele luni, politica statelor membre ale UE cu privire la vizele pentru oamenii de afaceri turci a fost o problemă importantă. După realizarea unei relaxări a cerinţelor pentru acordarea vizelor cu Franţa, Camera de Comerţ din Istanbul (ITO) a semnat de asemenea un acord cu Italia în luna februarie a acestui an. Conform acestui acord, oamenilor de afaceri li se va acorda o viză Schengen pentru mai multe intrări care este valabilă timp de cinci ani dacă aceştia pot prezenta o scrisoare de referinţă din partea ITO. Această viză le permite să călătorească în toate statele Schengen. Germania a fost ulterior criticată - pe nedrept - pentru politica sa restrictivă privind vizele. UE ar trebui mai degrabă să ia în serios îndoielile Germaniei cu privire la astfel de liberalizări ale politicilor legate de vize. În cadrul UE, Germania este ţara cu cel mai mare număr de migranţi turci. Riscul ca aşa-numita „viză pentru oameni de afaceri” să ducă la şedere permanentă prin mijloace indirecte este mare. Nu Camera de Comerţ din Turcia, ci ţara de destinaţie a călătoriei ar trebui să decidă de la caz la caz dacă viza ar trebui sau nu să fie acordată în scopuri de afaceri. Problema constă pur şi simplu în faptul că politica liberală aplicată de Franţa şi Italia în domeniul vizelor a deschis uşa şi către restul zonei Schengen. Aceasta este o încălcare gravă a suveranităţii naţionale. Comisia ar trebui să analizeze urgent această problemă legată de dezvoltarea relaţiilor comerciale cu Turcia.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Raportul afirmă că, în contextul negocierilor de aderare la UE, uniunea vamală cu Turcia ar trebui mai întâi consolidată. Prin urmare, uniunea vamală va fi extinsă, de exemplu, la sectorul agricol şi de servicii şi la achiziţiile publice. Negocierile în curs nu privesc doar relaţiile economice. Privesc de asemenea probleme politice şi culturale şi opinii religioase şi socio-politice divergente care sunt incompatibile cu o Europă caracterizată printr-o tradiţie occidentală creştină. De ani de zile, Turcia primeşte miliarde drept ajutor de aderare, care sunt mai mult decât suficiente pentru a promova un parteneriat strategic şi comercial. Este imperativ ca aprofundarea uniunii vamale cu Turcia să fie însoţită de realizarea unor progrese de către Turcia în ceea ce priveşte chestiunea Ciprului, drepturile omului şi democraţia, precum şi libertatea religioasă şi libertatea de exprimare. Turcia mai are o cale lungă de parcurs în privinţa acestor chestiuni. Prin urmare, am votat împotriva raportului, care reprezintă un alt pas ascuns în direcţia aderării Turciei la UE ca membru cu drepturi depline.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului deoarece conţine anumite puncte pe care le consider importante. Acesta este al cincilea an în care Turcia nu a aplicat integral protocolul adiţional la acordul de parteneriat şi nici nu a eliminat obstacolele din calea liberei circulaţii a mărfurilor.

Ankara trebuie să consolideze, de asemenea, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi să aplice standardele europene în lupta împotriva contrafacerii. În sfârşit, o reducere substanţială a barierelor comerciale este de asemenea necesară, în special pentru produsele agricole. Dacă Turcia doreşte de fapt să continue discuţiile şi negocierile cu scopul aderării sale la Uniunea Europeană, trebuie să respecte mai întâi câteva puncte fundamentale, cele mai importante fiind problema Ciprului şi a garanţiilor şi reglementărilor comerciale.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Rolul Turciei în cadrul comerţului mondial a devenit tot mai puternic deoarece funcţionează ca o punte de legătură între regiunile mediteraneene şi regiunile vecine.

În acest context, uniunea vamală (UV) ne-a permis să atingem un nivel important de integrare între pieţele UE şi Turcia. UV acoperă toate produsele industriale şi produsele agricole procesate, iar succesul acesteia poate fi observat din statistici: Turcia se situează pe locul şapte între cele mai importante pieţe de import ale UE şi pe locul cinci în clasamentul pieţelor de export ale acesteia. Cu toate acestea, UV nu poate fi încă descrisă ca fiind completă şi pare că are de suferit de pe urma problemelor legate de barierele tehnice rămase în calea comerţului şi utilizarea excesivă a măsurilor de salvgardare.

În acest context, având în vedere şi importanţa relaţiilor dintre Turcia şi UE, prezenta propunere vizează să acorde atenţia cuvenită relaţiilor comerciale şi economice între ambele părţi, adoptând iniţiativele necesare pentru a consolida mai mult calitatea acestor relaţii şi pentru a face UV mai funcţională. Aceste acţiuni pot aduce beneficii reciproce pentru ambele economii.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Am votat acest raport având în vedere volumul important de schimburi comerciale şi legăturile statornice dintre Turcia şi Uniunea Europeană: Turcia a devenit un partener comercial esenţial al UE, situându-se pe locul şapte în topul UE al pieţelor de import, pe locul cinci în clasamentul pieţelor de export şi o bază de investiţii pentru mediul de afaceri european, două treimi din investiţiile străine directe (ISD) globale provenind din UE, cu o creştere a integrării în lanţul de distribuţie şi producţie al UE, adeseori în segmente cu valoare adăugată mare. În 2009, Turcia a exportat în UE produse în valoare de 33,6 miliarde de euro şi a importat din Uniune produse în valoare de 40,4 miliarde de euro. Salut faptul că IMM-urile reprezintă 99% din întreprinderile turce şi asigură 70% din oportunităţile de ocupare a forţei de muncă în Turcia. Turcia trebuie să ia iniţiativa de a pune în aplicare rapid Acordul interguvernamental privind gazoductul Nabucco, definirea unei strategii energetice externe comune şi deschiderea negocierilor privind capitolul referitor la energie, ceea ce ar ameliora cooperarea în domeniul energiei. Consider ca relaţiile comerciale şi economice ale UE cu Turcia trebuie să se bucure de atenţia cuvenită.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport este o veritabilă odă a uniunii vamale şi a comerţului liber necondiţionat, a acordurilor de liber schimb dintre Turcia şi ţările terţe, a acordurilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a punerii în aplicare a proiectului Nabucco. Nu putem susţine un raport a cărui structură este incompatibilă cu viziunea noastră, în ciuda unor îmbunătăţiri care rezultă din amendamentele depuse de către stânga, în special cu privire la situaţia socio-economică, şomajul în rândul tinerilor şi femeilor şi drepturile sindicale, precum şi în ciuda menţionării pozitive a obligaţiilor Turciei în ceea ce priveşte protocolul adiţional la acordul de asociere. Vor să facă din Turcia cel al 28-lea stat al pieţei libere, fără a-i oferi ţării drepturile şi responsabilităţile depline ale unui stat membru al Uniunii Europene. Ne opunem acestei noi strategii de amânare.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Votul de astăzi pentru acest raport subliniază faptul că, având în vedere volumul important al schimburilor comerciale şi relaţiile adânc înrădăcinate dintre Turcia şi UE, relaţiile lor comerciale şi economice trebuie să beneficieze de atenţia cuvenită şi, în acest context, trebuie luate măsurile necesare pentru a îmbunătăţi în continuare aceste relaţii. În prezent, rămân să fie soluţionate mai multe chestiuni tehnice şi în acest sens se impun măsuri imediate. Uniunea Vamală trebuie să devină mai funcţională, problemele nesoluţionate au nevoie de atenţie imediată, iar Turcia şi UE ar trebui să îşi alinieze în continuare politicile comerciale, în special în contextul acordurilor de liber schimb şi al comerţului regional. Aceste acţiuni au potenţialul de a genera o situaţie avantajoasă echitabilă care va fi benefică pentru ambele economii.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am aprobat raportul privind relaţiile comerciale şi economice cu Turcia. Acest raport demonstrează cât de important este comerţul între UE şi Turcia. În 2008, valoarea acestuia se ridica la nu mai puţin de 100 de miliarde de euro. Raportul indică un punct slab şi subliniază pe bună dreptate faptul că încă mai există o mulţime de probleme care trebuie rezolvate. Prezentul raport le enumeră într-o manieră imparţială. Se reiterează pe bună dreptate faptul că politica UE intenţionează să promoveze „(...) democraţia, statul de drept, universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, (...)”. Turcia ar trebui să facă eforturi şi pentru a respecta pe deplin drepturile sindicale în conformitate cu standardele UE şi convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, desigur faţă de dreptul de asociere, dreptul la grevă şi dreptul la negociere colectivă.

Cu toate acestea, Uniunea Europeană trebuie să îşi asume responsabilitatea în ceea ce priveşte liberalizarea vizelor, nu doar pentru conducătorii de camioane, ci şi pentru oamenii de afaceri şi femei, turişti, studenţi şi persoanele în vârstă. Relaţia noastră cu Turcia trebuie să fie corectă, dreaptă şi sinceră. Acest lucru înseamnă că trebuie să continuăm să repetăm cu voce tare şi clar mesajul că UE îşi va îndeplini promisiunea de a permite aderarea Turciei la Uniune de îndată ce această ţară respectă toate criteriile de la Copenhaga.

  Rui Tavares (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport este o veritabilă odă a uniunii vamale şi a comerţului liber necondiţionat, a acordurilor de liber schimb dintre Turcia şi ţările terţe, a acordurilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a punerii în aplicare a proiectului Nabucco. Nu putem susţine un raport a cărui structură este incompatibilă cu viziunea noastră, în ciuda unor îmbunătăţiri care rezultă din amendamentele depuse de către stânga, în special cu privire la situaţia socio-economică, şomajul în rândul tinerilor şi femeilor şi drepturile sindicale, precum şi în ciuda menţionării pozitive a obligaţiilor Turciei în ceea ce priveşte protocolul adiţional la acordul de asociere. Vor să facă din Turcia cel de-al 28-lea stat al pieţei libere, fără a-i oferi ţării drepturile şi responsabilităţile depline ale unui stat membru al Uniunii Europene. Ne opunem acestei noi strategii de amânare.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. − Am votat pentru rezoluţia referitoare la relaţiile economice si comerciale cu Turcia deoarece, Turcia este atât o ţară în curs de aderare, cât şi un partener strategic al Uniunii Europene. Uniunea vamală cu Turcia este una dintre relaţiile comerciale cele mai strânse şi mai avansate pe care UE le are cu o ţară terţă. 88% din cifra totală a investiţiilor străine directe in Turcia provin din UE. Având în vedere poziţia sa geostrategică, Turcia este una dintre ţările cu rol important pentru diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare cu energie a UE. In acest sens, subliniez importanta proiectului Nabucco si invitam Turcia să pună în aplicare Acordul interguvernamental privind gazoductul Nabucco. De asemenea, încurajăm Turcia să investească in potenţialul uriaş al surselor sale de energie regenerabile. Regiunea Marii Negre are o importanţă geostrategică deosebită pentru securitatea energetică şi diversificarea aprovizionarii cu energie a UE, având în vedere proximitatea faţă de Marea Caspică, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, iar după aderarea României şi Bulgariei, UE a devenit un actor important în regiune. In acest context, consider ca UE ar trebui sa dezvolte o strategie la Marea Neagra, strategie in care si Turcia va avea un rol extrem de important.

Raport: Esther de Lange (A7-0241/2010)

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) Conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor reprezintă o urgenţă pe care o ignorăm sau, mai degrabă, căreia nu îi acordăm atenţia cuvenită.

Unele studii arată, se pare, că valoarea pierderilor legate de bunăstare ce decurg din pierderea biodiversităţii se ridică, la ora actuală, la aproximativ 50 de miliarde euro pe an, dar aceasta este, în esenţă, o problemă de ordin ecologic şi nu economic. Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat 2010 drept Anul biodiversităţii, subliniind caracterul internaţional al acestei probleme şi importanţa sa extraordinară, în special în direcţia îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. UE s-a angajat, la rândul ei, să asigure includerea conservării biodiversităţii în multe politici europene. Mai mult chiar, ea a adoptat Directiva „Habitate” care, la rândul său, asigură crearea unei reţele ecologice a zonelor de protecţie specială, cunoscută drept Natura 2000.

Cred cu tărie că toate statele membre trebuie să aducă îmbunătăţiri modului în care administrează şi respectă biodiversitatea, păstrând elementele de peisaj şi zonele protejate, prin conservarea şi dezvoltarea legăturilor dintre zonele protejate, fie ele terestre sau marine, sau zonele agricole cu o mare valoare naturală. UE trebuie, de asemenea, să asigure mai multe fonduri pentru studii şi iniţiative noi şi să acorde mai mare atenţie modalităţilor prin care să poată garanta respectarea regulamentelor şi a directivelor europene, în special a celor privind conservarea biodiversităţii.

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dnei de Lange deoarece cred că se mai pot face încă multe lucruri pentru conservarea biodiversităţii. Susţin, în mod special, acel paragraf din raport în care se afirmă că „rezolvarea cu succes a triplei crize privind securitatea alimentară, pierderea biodiversităţii şi schimbările climatice necesită o abordare coerentă şi o viitoare strategie a UE privind biodiversitatea, pe deplin coroborată cu strategia privind combaterea sărăciei şi a foametei şi cu strategia privind atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea”.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Acest raport parlamentar din proprie iniţiativă deplânge lipsa unui progres în domeniul protejării biodiversităţii. Ca urmare a lipsei voinţei politice, a finanţării, a transpunerii în practică a legislaţiei europene şi aşa mai departe, obiectivul minim absolut al „stopării pierderii biodiversităţii”, stabilit pentru 2010, nu a fost îndeplinit şi a fost amânat pentru 2020. Iată că acest raport propune o listă de măsuri ce trebuie puse în aplicare pentru a ne asigura că acest obiectiv urgent va fi îndeplinit. Având în vedere faptul că sunt îngrijorată de starea mediului înconjurător şi că susţin abordarea propusă de dna raportoare de Lange, am votat pentru acest raport.

  George Becali (NI), în scris. − Am susţinut acest raport şi am votat cu toată convingerea în favoarea lui. Trebuie să acţionăm pentru a stopa pierderea biodiversităţii generată de acţiunea umană. Regretăm cu toţii faptul că nici Agenda Göteborg şi nici Natura 2000 nu şi-au atins obiectivele. Cred că agricultorii joacă un rol important în atingerea obiectivelor privind biodiversitatea. Cred, de asemenea, că vor trebui puse la dispoziţia programelor de conservare a biodiversităţii resurse financiare suplimentare.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Ritmul actual al pierderii biodiversităţii este alarmant. Raportoarea estimează, de fapt, că ritmul de dispariţie a speciilor este de 50 – 1 000 de ori mai mare decât ritmul normal. La nivel european, reţeaua „Natura 2000” are obiectivul de a contribui la păstrarea biodiversităţii prin conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică. Totuşi, raportoarea deplânge, pe drept, diferenţele dintre statele membre în ceea ce priveşte transpunerea şi interpretarea directivelor privind Natura 2000. Fragmentarea finanţării din domeniul biodiversităţii constituie o altă problemă. Cea mai mare parte a cheltuielilor este, în realitate, împărţită între fondurile FEADR, politica comună în domeniul pescuitului, politica de coeziune şi al 7-lea Program-cadru (FP-7) pentru cercetare. Va trebui să descoperim un mod de a lucra împreună în următorul cadru financiar multianual. În final, salut recenta comunicare a Comisiei privind o strategie pe termen lung pentru biodiversitate. Ar fi de mare ajutor dacă această comunicare şi consultarea referitoare la ea ar duce la formularea unor obiective politice precise şi la introducerea unor măsuri adecvate la nivel european.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Eşecul constatat până acum în combaterea pierderii biodiversităţii necesită un răspuns urgent în Europa şi cred că această rezoluţie contribuie la găsirea acestui răspuns. Aşadar, salut poziţia clară care susţine că stoparea pierderii biodiversităţii constituie obiectivul minim absolut ce trebuie atins până în 2020. Sunt necesare diferite măsuri pentru îndeplinirea acestuia, iar rezoluţia menţionează unele dintre acestea, dintre care aş sublinia o mai intensă cooperare transfrontalieră şi valorificarea biodiversităţii, nu în ultimul rând din punct de vedere ecologic şi biologic. În această privinţă, aş dori, în primul rând, să subliniez importanţa biodiversităţii şi flexibilitatea ecosistemelor în privinţa reducerii efectelor schimbărilor climatice şi a adaptării lor la acestea. În al doilea rând, cred că este important ca prin această rezoluţie să se recunoască faptul că dezvoltarea economică durabilă şi conservarea naturii nu trebuie să fie privite separat. Cred. de asemenea, că este important ca dezvoltarea infrastructurii de mediu să îşi demonstreze capacitatea de a crea locuri de muncă.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, Uniunea Europeană beneficiază de resurse naturale imense de zone împădurite, specii de copaci, animale terestre şi marine, care se dezvoltă într-o gamă largă de condiţii climatice şi sunt obstrucţionate de forme de comportament care nu sunt întotdeauna potrivite. Din fericire, cu ceva vreme în urmă s-au stabilit anumite limite, iar efectele factorilor care împiedică conservarea acestei enorme bogăţii au fost reduse.

Totuşi, merită să ţinem cont de faptul că biodiversitatea constituie un mecanism ideal de control reciproc între componentele animale, vegetale şi minerale ale naturii. Ea permite conservarea echilibrelor care facilitează varietatea hranei, previne anumite catastrofe naturale şi ajută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi a efectului de seră. Sunt pentru aprobarea acestui raport, deoarece el este un prim pas dincolo de declaraţiile de principii care, normal, sunt aproape unanim acceptate, în direcţia unor acţiuni concrete pentru protejarea biodiversităţii.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Cifrele privind tendinţele legate de biodiversitate sunt extrem de îngrijorătoare. De acum şi până în 2050, rata de extincţie a speciilor ar putea creşte de zece ori. În Europa, 42 % dintre mamifere, 43 % dintre păsări, 45 % din speciile de fluturi, 30 % dintre amfibieni, 45 % dintre reptile şi 52 % din speciile de peşti de apă dulce sunt ameninţate cu dispariţia. Această situaţie este inacceptabilă, nu numai din punct de vedere etic, ci şi dintr-unul ecologic şi economic. Iată de ce Comisia Europeană trebuie să asigure o mai bună integrare a biodiversităţii în diferite domenii ale activităţii sale, în special în agricultură, politica regională, industrie, cooperarea pentru dezvoltare şi cercetare şi inovare. Uniunea trebuie, de asemenea, să urmărească întărirea eforturilor internaţionale pentru stoparea pierderii biodiversităţii şi astfel să ajute la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului până în 2015. Parlamentul European a aprobat acest raport aproape în unanimitate şi va trebui să acţioneze în consecinţă atunci când vom dezbate reforma politicii agricole comune, politica privind pescuitul sau noua perspectivă financiară.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Stoparea pierderii biodiversităţii nu este doar parte din datoria noastră etică, deoarece noţiunea de bună gestionare ne solicită să păstrăm planeta în starea în care să poată satisface generaţiile viitoare, ci este şi o reacţie faţă de realităţile ecologice şi economice. Studii recente au demonstrat că pierderea biodiversităţii atrage după sine, la ora actuală, costuri financiare de circa 50 de miliarde euro pe an (sau ceva mai puţin de 1 % din PIB-ul UE) şi că acestea ar putea ajunge la 14 000 miliarde sau 7 % din PIB-ul anual estimat, în 2050. Este esenţial ca UE să fie capabilă să joace un rol activ în deciziile luate la nivel global, privind viziunea şi obiectivele legate de biodiversitate după 2010. Aşadar, a fost necesară, aşa cum se arată în raportul votat astăzi, crearea unei viziuni şi a unor obiective în spiritul conservării şi al utilizării durabile a biodiversităţii în cadrul UE, chiar şi după 2010.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru raportul referitor la punerea în aplicare a legislaţiei comunitare privind conservarea biodiversităţii, deoarece sunt necesare măsuri ambiţioase, care să permită stoparea pierderii biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor, mai precis printr-o abordare care să armonizeze diferitele politici sectoriale ale UE şi să recunoască biodiversitatea ca element fundamental în atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Pentru a o cita pe dna raportor, pierderea biodiversităţii ne ameninţă rezervele de hrană, şansele de a desfăşura activităţi recreative şi turism, capacitatea de a gestiona schimbările climatice şi resursele de lemn, plantele medicinale şi energia. Aşadar, sunt de acord cu faptul că UE, privită ca o entitate, dar mai ales acele domenii acoperite de politici ale Uniunii trebuie să găsească o strategie durabilă pentru protejarea biodiversităţii şi susţinerea ecosistemelor. Consider că aceasta este deosebit de importantă în domeniul agriculturii şi pescuitului, motiv pentru care voi urmări îndeaproape mai ales reforma politicii comune din domeniul pescuitului şi pe aceea a politicii agricole comune, aflate în pregătire. Aceasta, deoarece conservarea adecvată şi durabilă a biodiversităţii, deşi esenţială şi de dorit, nu poate constitui o frână în calea sustenabilităţii şi a dezvoltării agriculturii şi a pescuitului.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat 2010 drept Anul biodiversităţii. Din păcate, UE nu îşi va atinge obiectivul privind biodiversitatea pentru 2010. Pierderea biodiversităţii continuă într-un ritm alarmant. S-a calculat că ritmul de pierdere se accelerează, riscând să ajungă la un nivel care, până în 2050, va fi de zece ori mai mare decât în prezent. În UE, 42 % dintre mamifere, 43 % dintre păsări, 45 % din speciile de fluturi, 30 % dintre amfibieni, 45 % dintre reptile şi 52 % din speciile de peşti de apă dulce sunt ameninţate cu dispariţia. În revizuirea intermediară referitoare la punerea în aplicare a Planului comun de acţiune privind biodiversitatea din 2008, Comisia a remarcat că 50 % dintre specii şi până la 80 % dintre habitatele a căror conservare reprezintă o problemă de interes european se află într-o stare de conservare jalnică. Această pierdere a biodiversităţii este inacceptabilă, nu numai din punct de vedere etic, ci şi din punct de vedere ecologic şi economic, deoarece astfel privăm generaţiile viitoare de şansa de a beneficia de o biodiversitate în perfectă stare. Politicile europene privind protejarea biodiversităţii trebuie coordonate şi integrate cu alte politici sectoriale, în special cu cele legate de activităţile agricole, forestiere şi de pescuit, dar şi cu politicile de prevenire a dezastrelor naturale, pentru asigurarea protejării biodiversităţii la cel mai înalt nivel.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport ne atrage clar atenţia asupra mai multor probleme semnificative: punerea incompletă în aplicare a legislaţiei, integrarea incompletă şi insuficientă a politicilor sectoriale, insuficienta cunoaştere ştiinţifică şi lacunele de cunoaştere, lipsa unei voinţe politice, finanţarea insuficientă şi lipsa instrumentelor eficiente menite să rezolve probleme specifice, cum ar fi problema speciilor alogene invazive.

În general, împărtăşim aceleaşi preocupări şi cerinţe stringente exprimate în raport. Considerăm drept pozitivă includerea în capitolele din raport a propunerilor pe care noi le-am făcut în timpul dezbaterii din Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, în special a celor referitoare la finanţare şi includerea biodiversităţii în politicile sectoriale specifice.

Totuşi, nu putem să nu subliniem şi să respingem categoric includerea în raport a menţiunii referitoare la posibile sisteme inovatoare de plăţi pentru serviciile ecosistemice, chiar dacă aceasta este inclusă doar ca o sugestie la care să reflectăm. Aceasta este o comercializare inacceptabilă a naturii. Pierderea biodiversităţii constituie una dintre consecinţele unui sistem - capitalismul - care se bazează pe exploatarea şi comercializarea naturii şi a resurselor sale, fără să ţină seama de capacitatea lor naturală de regenerare.

Nu va fi posibil să găsim o soluţie echitabilă şi eficientă la acestea şi la alte probleme de mediu în cadrul acestui sistem.

  Françoise Grossetête (PPE), în scris. – (FR) Am votat pentru acest raport din proprie iniţiativă, deoarece Uniunea Europeană trebuie să facă tot ce-i stă în puteri pentru a stopa pierderea biodiversităţii până în 2020 şi pentru a reface ecosistemele. Regret profund faptul că obiectivul stopării pierderii biodiversităţii până în 2010 nu a fost atins. Comisia Europeană trebuie să se asigure că biodiversitatea este mai bine integrată în celelalte domenii de activitate ale Uniunii, în special în activităţile agricole, forestiere, de pescuit, în politicile regionale şi de coeziune, în industrie, cooperarea pentru dezvoltare şi în cercetare şi inovare.

Cheltuielile publice nu ne vor permite, în sine, să atingem principalul obiectiv al Uniunii, motiv pentru care responsabilitatea comună trebuie să integreze şi acest aspect al biodiversităţii.

  Elie Hoarau (GUE/NGL), în scris. – (FR) 80 % din biodiversitatea Republicii Franceze se află în teritoriile sale de peste mări (regiunile ultraperiferice şi TTPM). Patruzeci şi doi la sută din teritoriul Insulei Réunion a fost, de curând, inclus de UNESCO în patrimoniul mondial. Toate acestea sunt motive obiective pentru ca Uniunea Europeană să aibă obligaţia de a face eforturi deosebite pentru protejarea biodiversităţii şi pentru ca acest potenţial real să fie promovat în regiunile cele mai îndepărtate şi în TTPM. Acum, regiunile ultraperiferice franceze şi TTPM europene nu sunt eligibile pentru programele Natura 2000 şi Life+. Trebuie să corectăm această problemă.

Iată de ce am propus deschiderea unei linii bugetare specifice în proiectul de buget pentru 2011. Această linie bugetară va acoperi iniţierea unui program specific, numit BEST, pentru regiunile ultraperiferice şi TTPM, în scopul protejării şi al promovării biodiversităţii. Acest program a fost promovat la finalul conferinţei din Réunion şi a fost susţinut de Consiliul European sub preşedinţia franceză. E timpul să transformăm această iniţiativă în realitate concretă.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Subiectul acestui raport este amplu, iar conservarea biodiversităţii afectează profund un mare număr de politici sectoriale. Natura multor probleme legate de mediu justifică intervenţia la nivelul UE. În egală măsură, multe probleme se gestionează mai bine la un nivel mai degrabă local şi trebuie respectat pe deplin principiul subsidiarităţii. Acest raport solicită acţiuni clare în mai multe domenii şi este important ca, atât Comisia, cât şi statele membre să ţină cont de acest lucru.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am fost de acord cu acest raport deoarece pierderea biodiversităţii constituie o ameninţare serioasă. Biodiversitatea, de o importanţă vitală pentru dezvoltarea echilibrată şi reducerea sărăciei, este esenţială pentru planeta noastră, pentru bunăstarea, supravieţuirea şi integritatea culturală a popoarelor. Totuşi, acum, din cauza acţiunilor oamenilor, biodiversitatea dispare într-un ritm fără precedent. Ar fi posibil să schimbăm această tendinţă dacă locuitorii din diferite zone geografice ar putea beneficia de conservarea biodiversităţii şi de folosirea echilibrată a acesteia. De notat că sectoarele sunt, de cele mai multe ori, cauza pierderii biodiversităţii, deoarece se acordă prea puţină atenţie aspectelor biodiversităţii în politica sectorială, inclusiv conservării resurselor naturale, agriculturii, pescuitului, politicilor regionale şi amenajării teritoriului, activităţilor forestiere, energiei şi transporturilor, turismului, dezvoltării şi cooperării economice. Stoparea pierderii biodiversităţii în Europa este extrem de importantă şi necesară. Diferite tipuri de politici naţionale, comunitare şi europene susţin atingerea acestui obiectiv. Multe dintre acestea au drept scop aplicarea unor măsuri speciale pentru protejarea principalelor specii şi habitate dar, pentru conservarea biodiversităţii, lucrul cel mai important este să se ţină seama de ceea ce este necesar pentru biodiversitate, prin proiectarea şi punerea în aplicare a politicilor în sectoarele respective. Mă bucur că obiectivul propus este stoparea pierderii biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice din UE până în 2020, pentru refacerea, pe cât posibil, a acestora şi creşterea contribuţiei UE în direcţia evitării pierderii biodiversităţii la nivel global.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) 2010 este Anul biodiversităţii. Prin raportul dnei de Lange, Parlamentul trage concluzii pozitive pentru conservarea biodiversităţii. Susţin acest raport orientat spre viitor, deoarece sunt convinsă că iniţiativele pentru conservarea biodiversităţii sunt esenţiale pentru evitarea, pe viitor, a conflictelor. Un mediu curat, biodiversitatea, protejarea solurilor fertile şi a corpurilor de apă nepoluată reprezintă cerinţele de bază pentru asigurarea sursei de hrană, chiar şi pentru generaţiile viitoare ale populaţiei globale. Totuşi, fără agricultori, biodiversitatea este de neconceput. Agricultura îşi aduce, deja, o contribuţie importantă la protejarea mediului şi a climei, de exemplu, prin depozitele de CO2 din soluri. Pentru menţinerea în atenţia publicului a acestui serviciu agricol sunt necesare, în viitor, o recunoaştere şi o susţinere corespunzătoare. Pe fondul acoperirii cu asfalt şi beton a unor suprafeţe tot mai mari din terenurile agricole, pentru şosele, construcţii şi instalaţii industriale, avem nevoie de măsuri care să protejeze agricultura pe întreg teritoriul Europei.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie, deoarece consider că lupta împotriva pierderii biodiversităţii şi a distrugerii continue a ecosistemelor, printr-o strategie de dezvoltare durabilă, trebuie să fie o piatră de temelie pentru activităţile legislative ale Uniunii Europene. Biodiversitatea este o resursă fundamentală pentru existenţa omului pe pământ şi pentru bunăstarea generaţiilor viitoare. Tocmai din acest motiv am votat în favoarea propunerii de rezoluţie.

În conformitate cu toate informaţiile pe care le avem la dispoziţie, dacă nu se vor adopta măsurile necesare pentru stoparea pierderii biodiversităţii cauzate de om, până în 2050, natura va fi fost sărăcită într-atât încât distrugerea va fi ireversibilă. UE şi-a stabilit, ca minim obiectiv, stoparea pierderii biodiversităţii înainte de anul 2020, prin intermediul unei strategii integrate cu strategiile de combatere a sărăciei şi a foametei şi de atenuare a schimbărilor climatice. Am solicitat, de asemenea, Comisiei să garanteze creşterea importanţei biodiversităţii în cadrul celorlalte politici ale UE.

Pe lângă programul LIFE, mai trebuie să identificăm noi instrumente de lucru, care să acţioneze în armonie cu alte politici specifice pentru domenii diferite, cum sunt activităţile de pescuit, din agricultură şi mediu, în general. În final, sunt total de acord cu punerea în aplicare a unei campanii ample de informare a cetăţenilor Uniunii Europene cu privire la acest subiect.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Ritmul şocant de pierdere a biodiversităţii din cauza acţiunilor oamenilor este îngrijorător. Biodiversitatea ar trebui considerată drept cel mai sigur barometru al stării mediului înconjurător. Aşadar, pe măsură ce UE se confruntă cu cifre tot mai alarmante ale pierderii biodiversităţii, prin care 42 % dintre mamifere, 43 % dintre păsări, 45 % din speciile de fluturi, 30 % dintre amfibieni, 45 % dintre reptile şi 52 % din speciile de peşti de apă dulce sunt ameninţate cu dispariţia, consider că legislaţia pusă în aplicare de curând este esenţială şi vitală pentru conservarea biodiversităţii şi chiar întărirea acesteia. Astfel se explică votul meu.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Susţin în totalitate opinia autorilor raportului, conform cărora păstrarea biodiversităţii nu este numai o obligaţie etică, ci are şi o valoare ecologică şi economică şi este profund semnificativă în direcţia ameliorării schimbărilor climatice. Cred că propunerile de modificare a programului Natura 2000 sunt exact ce ne trebuie.

Acest lucru este valabil, mai exact, pentru cei care subliniază importanţa creării unor ecosisteme rezistente, care să lupte împotriva pericolului şi să îndeplinească funcţii ecosistemice importante, şi nu numai pentru cei ce se axează pe protejarea habitatelor şi a speciilor incluse în program. Un alt lucru care trebuie bine înţeles este punctul de vedere al statelor membre care îşi propun proiecte de infrastructură de mare anvergură. Pentru moment, trebuie să găsim o cale de compromis între protecţia mediului şi dezvoltarea infrastructurii. Dezvoltarea nu trebuie să se producă în detrimentul naturii. Totuşi, natura nu trebuie să împiedice dezvoltarea.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Susţin raportul dnei de Lange, deoarece el se referă la un subiect delicat, important şi fundamental pentru supravieţuirea planetei noastre şi, deci, a generaţiilor viitoare. Necesitatea conservării biodiversităţii şi a evitării dispariţiei sale stă, de asemenea, la baza politicilor de adaptare la schimbările climatice şi a luptei globale împotriva foametei şi pentru susţinerea siguranţei alimentare.

Aşadar, Parlamentul trebuie, într-adevăr, să rezolve această problemă, mai ales ţinând cont de incapacitatea sa de a îndeplini obiectivul pentru 2010, acela de a stopa pierderea biodiversităţii, care acum a fost prelungit până în 2020, în conformitate cu orientările Consiliului şi ale Comisiei. Sunt de acord cu avertismentul transmis de raportoare tuturor instituţiilor, inclusiv statelor membre, care sunt chemate să joace un rol decisiv în introducerea unor politici locale serioase pentru punerea în aplicare a orientărilor UE.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Salut cu entuziasm acest raport referitor la punerea în aplicare a legislaţiei comunitare privind conservarea biodiversităţii. Este rezultatul faptului că noi toţi recunoaştem importanţa acesteia în domeniul mediului, în cel economic şi cel social şi în sectoare diferite, ca agricultura, pescuitul şi turismul, aceeaşi importanţă fiind subliniată şi în raport.

Astăzi, doresc să subliniez o altă problemă care, deşi nu a fost omisă din dezbatere, nu a fost privită cu suficientă atenţie. Mă refer la valoarea intrinsecă a biodiversităţii şi la datoria morală pe care o avem, de a o proteja şi apăra. Oamenii sunt cei care, prin puterea extraordinară pe care o au asupra biodiversităţii, au cea mai mare responsabilitate în păstrarea acesteia şi în transmiterea acestei moşteniri pe care au primit-o, la rândul lor, în grijă, astfel încât viitoarele generaţii să se bucure şi să aibă grijă de ea. Astfel, UE îşi îndeplineşte obligaţiile prin crearea unor legi pentru conservarea biodiversităţii. Această chestiune merită, fără îndoială, tot sprijinul meu.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Pierderea biodiversităţii continuă într-un ritm alarmant: în întreaga lume, rata de dispariţie a speciilor pe glob este cu mult mai ridicată decât rata naturală de bază. Comisia a declarat că 50 % dintre specii şi până la 80 % dintre habitatele de interes pentru conservare din Europa sunt pe cale de dispariţie.

Scopul stopării pierderii biodiversităţii este foarte important în contextul schimbărilor climatice, dacă ţinem cont de faptul că ecosistemele terestre şi marine absorb aproximativ jumătate din emisiile de CO2 antropogen. Din nefericire, în opinia mea, iniţiativele şi convenţiile europene al căror scop este stoparea pierderii biodiversităţii nu au obţinut rezultate deosebite, iar locuitorii Europei nu par să fie suficient de bine informaţi despre acest subiect.

În acest an s-au propus iniţiative noi, cu scopul de a stopa degradarea ecosistemelor, iar Comisia a prezentat patru opţiuni de politici, între care se află şi restaurarea biodiversităţii la nivel global. Până la sfârşitul lui 2010 sper să vedem publicată o propunere pentru o nouă strategie a UE în sprijinul biodiversităţii, în care să fie incluse şi unele propuneri legislative. În concluziile sale din 15 martie, Consiliul European pentru Mediu a convenit asupra unui nou obiectiv principal, acela de stopare a degradării ecosistemelor din UE până în 2020.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Anul 2010 este declarat Anul biodiversităţii, la nivel mondial. Biodiversitatea reprezintă capitalul natural al lumii fiind esenţială pentru existenţa vieţii umane pe pământ şi pentru bunăstarea societăţilor, atât în mod direct, cât şi indirect, prin intermediul serviciilor ecosistemice pe care le oferă. Subliniez importanţa conservării biodiversităţii în punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020, nu numai datorită potenţialului de creare de locuri de muncă, ci şi datorită contribuţiei aduse la utilizarea eficientă şi durabilă a resurselor naturale. Mă îngrijorează eşecul în realizarea obiectivului global de reducere a ritmului de pierdere a biodiversităţii până în anul 2010, astfel cum a fost acesta stabilit în cadrul Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă din 2002 şi pentru atingerea obiectivului pentru 2015 de a reduce sărăcia şi foametea şi de a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea omului, conform Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Consider că cel mai important motiv al lipsei de acţiune a cetăţenilor europeni în combaterea pierderii biodiversităţii îl reprezintă lipsa de cunoştinţe ale acestora, aşa cum arăta un studiu recent al Eurobarometrului: doar 38 % dintre europeni sunt familiarizaţi cu termenul de „biodiversitate”, în timp ce 28 % cunosc cuvântul, dar nu şi înţelesul acestuia, iar 17 % cred că scăderea biodiversităţii îi afectează deja.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Activităţile umane sunt cauza reducerii biodiversităţii într-un ritm extrem de alert. În Europa, aproape jumătate dintre mamifere sunt ameninţate cu dispariţia, iar situaţia este similară pentru păsări. Dacă această tendinţă continuă în ritmul constatat în ultimele decenii, ea va lăsa în urmă un ecosistem natural ireversibil distrus. Deoarece sunt profund preocupat de situaţia existentă şi cum agenda politică internaţională nu are în vedere lupta împotriva reducerii biodiversităţii cu gradul de urgenţă care ar fi necesar, susţin raportul prezentat de colega mea, deputat european, dna de Lange. Raportul propune câteva idei pentru intensificarea luptei împotriva pierderii biodiversităţii în Europa şi solicită introducerea unor politici specifice pentru susţinerea investiţiilor - din sectorul public, dar şi din cel privat - care au un impact pozitiv asupra biodiversităţii, în timp ce acelea care o afectează trebuie descurajate. Pentru a fi cu adevărat eficientă, este limpede că această luptă din partea UE trebuie însoţită de acţiuni internaţionale şi este obligatoriu ca atât Comisia cât şi statele membre să susţină integrarea protejării biodiversităţii în acţiunile ce se desfăşoară la nivel global, cum ar fi Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (FR) Uniunea trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru jalnicul eşec al strategiei din 2010 pentru combaterea pierderii biodiversităţii. De acum înainte stă în puterea factorilor de decizie să nu repete aceleaşi greşeli de acum şi până în 2020, să treacă dincolo de declaraţiile de intenţii şi să acţioneze. Iată de ce Parlamentul solicită, mai exact, punerea urgentă în aplicare a unui număr de trei măsuri-cheie: adoptarea unei abordări integrate în toate politicile sectoriale (agricultură, pescuit, transport, industrie etc.), oprirea încălcărilor legislaţiei europene de mediu de către statele membre şi alocarea a 0,3 % din PIB pentru măsuri care au drept scop protejarea biodiversităţii.

Votul Parlamentului pe acest raport este un început excelent. Rămâne ca atât Consiliul cât şi Comisia să îl adopte şi să asigure, fără mare zarvă, deblocarea Directivei-cadru privind solurile, asigurarea finanţării adecvate pentru gestionarea siturilor Natura 2000 şi punerea în aplicare a ecocondiţionalităţii în cazul ajutoarelor de stat. Să nu ascundem faptul că încă mai există blocaje din cauza faptului că succesul unei strategii desemnate să stopeze pierderea biodiversităţii implică revizuirea în profunzime a modelului nostru de dezvoltare economică.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am susţinut cu tărie propunerea de rezoluţie privind biodiversitatea şi diversitatea speciilor de plante şi animale, deoarece ea va da un imbold liderilor guvernamentali pentru a trece la acţiune. 2010 este Anul biodiversităţii. În ultimii 40 de ani, biodiversitatea a scăzut cu o treime. Aproape jumătate dintre toate mamiferele şi păsările sunt ameninţate de dispariţie. Parlamentul European doreşte ca declinul biodiversităţii să fie oprit până în 2020.

Din acest motiv, de acum înainte, trebuie să verificăm efectul tuturor subvenţiilor şi politicilor asupra biodiversităţii, astfel încât finanţările să fie îndreptate spre măsuri care vor avea un impact pozitiv asupra mediului. Cea de a 10-a conferinţă a Convenţiei privind diversitatea biologică va avea loc la jumătatea lunii octombrie. Problema este că miniştrii mediului din statele europene vor decide asupra unei poziţii comune europene doar cu câteva zile înainte de începerea conferinţei. La mijlocul lunii martie 2010, când a avut loc conferinţa CITES, a fost evident că o consultare mai amplă, în prealabil, a fost cu adevărat necesară. Într-adevăr, stabilirea, de comun acord, a unei poziţii comune a UE cu patru zile înainte de începerea unei conferinţe se petrece prea târziu pentru realizarea unei alianţe solide a statelor care gândesc la fel. Problema biodiversităţii trebuie să se afle mult mai sus pe lista de priorităţi a Europei. Protejarea biodiversităţii trebuie integrată în politicile noastre pentru agricultură şi pescuit şi trebuie să avem la dispoziţie suficiente mijloace financiare pentru protejarea naturii.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Obligaţia de a proteja biodiversitatea resurselor noastre este una de ordin etic, date fiind ameninţarea tot mai mare la adresa ecosistemelor şi riscul producerii unor distrugeri ireversibile ale mediului. Îngrijorarea privind conservarea biodiversităţii are şi o puternică bază socială şi economică, deoarece dezvoltarea durabilă este legată de stabilitatea economică. Este, aşadar, esenţial ca acest obiectiv al protejării biodiversităţii să fie integrat în diferitele domenii de acţiune la nivel european, nu în ultimul rând în lupta împotriva schimbărilor climatice, în obiectivele strategiei Europa 2020 şi în obiectivul creării de locuri de muncă. Trebuie să avem la dispoziţie finanţarea necesară în acest scop.

Nu pot omite să menţionez rolul esenţial al pescuitului într-un stat cum este Portugalia, motiv pentru care susţin ideea că politica comună în domeniul pescuitului trebuie să faciliteze respectarea legislaţiei aplicabile pentru biodiversitate şi menite să confere sustenabilitate acestui sector. În alte domenii de activitate, cum ar fi agricultura, activităţile forestiere, turismul, cercetarea şi inovarea, care au un rol hotărâtor în regiunile ultraperiferice, potenţialul de creare de locuri de muncă al acesteia necesită dezvoltarea unei economii durabile şi o mai mare preocupare pentru problemele ecologice, prin politici orientate spre o folosire eficientă a resurselor şi spre o producţie şi un consum raţional.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Este regretabil că UE nu şi-a îndeplinit obiectivele de stopare a pierderii biodiversităţii până în 2010, deoarece protejarea biodiversităţii are o mare importanţă, din motive etice, ecologice dar şi economice.

Este o problemă care nu se poate baza doar pe cheltuieli publice, ci ar trebui, în acelaşi timp, să constituie o parte integrantă a strategiilor de responsabilitate corporativă din întreaga Europă, în vederea stopării oricărei distrugeri viitoare a ecosistemelor şi a refacerii lor, acolo unde acest lucru este posibil. Am susţinut propunerea de stopare a pierderii biodiversităţii până în 2020, în special datorită faptului că Tara Galilor, circumscripţia mea, are de oferit o mare diversitate de ecosisteme.

Cred, de asemenea, că îndeplinirea acestui obiectiv va permite UE să devină un lider mondial prin eforturile sale de a proteja şi conserva biodiversitatea noastră şi de a demonstra naţiunilor în curs de dezvoltare angajamentul nostru faţă de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului pentru 2015.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. – (FR) 2010 trebuia să fie anul în care Uniunea Europeană avea să se ocupe, în sfârşit, de biodiversitate. Trebuie spus că strategia sa în acest domeniu este un eşec jalnic, în ciuda angajamentelor pe care le-a făcut în mod repetat, mai ales începând cu 2001, de a rezolva problema ameninţării cu dispariţia a unui mare număr de specii.

Aşadar am susţinut raportul dnei de Lange, adoptat de Parlamentul European la 21 septembrie. Acesta condamnă rezultatele mediocre ale UE şi solicită Comisiei Europene şi statelor membre să treacă, în sfârşit, de la intenţii la acţiune.

Mai precis, a adoptat trei măsuri-cheie şi solicită, de urgenţă, punerea lor în aplicare: o abordare integrată a biodiversităţii în toate politicile sectoriale vizate (agricultură, pescuit, transport etc.), aplicarea şi respectarea legislaţiei de mediu comunitare de către statele membre şi creşterea finanţării pentru măsurile din această categorie, dincolo de cea asigurată prin instrumentul LIFE. Totuşi, la ora actuală, statele membre nu oferă o susţinere suficientă proiectelor LIFE.

Dincolo de toate acestea şi mai presus de orice, cetăţenii noştri trebuie să devină conştienţi de faptul că biodiversitatea este un subiect la ordinea zilei şi că riscuri grave ameninţă ecosistemele noastre. Numai 17 % dintre cetăţenii europeni sunt conştienţi că biodiversitatea trece printr-un grav declin.

Raport: João Ferreira (A7-0227/2010)

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) În această vară am primit nenumărate rapoarte de ştiri, care ne informau despre două dezastre ecologice care au lovit două ţări diferite, Rusia şi Pakistanul.

Este adevărat că acestea sunt dezastre naturale imprevizibile şi necontrolabile, însă este de asemenea adevărat că activităţile oamenilor ajută uneori la accentuarea situaţiilor care duc la declinul ecologic. Poluarea, ploile acide, poluarea industrială, alunecările de teren provocate de probleme asociate cu planificarea urbană şi cea regională, şi deşertificarea anumitor zone sunt doar câteva din consecinţele acţiunilor noastre.

Având în vedere că dezastrele naturale compromit ecosistemele şi biodiversitatea, afectând dezvoltarea durabilă şi punând coeziunea socială în pericol, diseminarea unor practici bune de prevenire şi atragerea atenţiei asupra contextului geografic, economic şi social local este esenţială.

Este de asemenea important să se realizeze în Europa cartări de risc şi de pericol, să se încurajeze utilizarea bunelor practici agricole şi industriale durabile şi să consolideze legăturile dintre diferitele sisteme de alertă rapidă. Cred, de asemenea, că este necesar să fie luată în calcul mobilizarea actualului Fond de solidaritate al UE într-un mod mai rapid şi mai flexibil şi să se simplifice în continuare reglementările administrative, astfel încât situaţiile de dezastru natural să poată fi gestionate cât mai repede posibil.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea raportului domnului Ferreira, care reprezintă o etapă importantă în gestionarea catastrofelor naturale pentru că reuneşte atât prevenirea acestora, cauzele şi factorii care sporesc vulnerabilitatea dezastrelor, cât şi crearea unui fond financiar comun la nivelul Uniunii. Ştim că e mai bine să previi decât să vindeci; de aceea consider că reducerea riscului de dezastre va ajuta la salvarea de vieţi.

De aceea am propus un amendament, care s-a bucurat de sprijin, prin care am solicitat stabilirea unor modalităţi de finanţare care să susţină acţiunile de prevenire a dezastrelor, de evaluare şi reducere a riscurilor înainte de producerea unui dezastru şi care să aibă în vedere microfinanţarea şi macroasigurarea categoriilor de persoane cu venituri mici.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Furtuna Xynthia, inundaţiile din Madeira, incendiile forestiere din Grecia – europenii sunt puşi în mod regulat la încercare de către dezastrele naturale cu consecinţe omeneşti şi economice nemăsurabile. Acest raport parlamentar din proprie iniţiativă ne aminteşte „că o abordare proactivă este mai eficientă şi mai puţin costisitoare decât o abordare bazată doar pe reacţia la dezastre” şi pune la dispoziţie o listă de acţiuni care trebuie întreprinse. Am votat acest raport deoarece cred că este foarte util şi deoarece Comisia Europeană ar trebui să se inspire din el cât mai repede posibil, în special referitor la prevenirea incendiilor forestiere. Pentru mine, următorul pas îl reprezintă acum stabilirea unei forţe de protecţie civilă europeană care să fie capabilă să ajute statele membre să facă faţă dezastrelor naturale însemnate.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui document. În ultimii ani statele membre UE au fost lovite de un număr considerabil de dezastre. De aceea trebuie să consolidăm importanţa prevenirii. Deoarece statele membre sunt în primul rând şi în cea mai mare parte responsabile pentru protecţia cetăţenilor lor şi pentru prevenirea dezastrelor, intensificarea cooperării în sectorul prevenirii este complet justificată, la fel ca îmbunătăţirea şi coordonarea eforturilor, sporirea solidarităţii şi asistenţa reciprocă. Sunt de acord cu propunerea documentului privind necesitatea de a crea un cadru financiar adecvat la nivelul UE pentru prevenirea dezastrelor naturale şi antropogene, care ar susţine şi conecta instrumentele existente, inclusiv pe cele din politica de coeziune, politica regională şi politica de dezvoltare. Este vital ca statele membre să-şi amelioreze capacitatea de cercetare şi dezvoltare (C&D) în domeniul prevenirii şi gestionării dezastrelor şi să-şi îmbunătăţească coordonarea şi cooperarea între statele membre în acest domeniu.

  George Becali (NI), în scris. − Acest raport e strâns legat de cel privind biodiversitatea şi evident că am votat în favoarea lui. Dezastrele au dimensiuni transfrontaliere, avem nevoie deci de o reţea europeană în cadrul căreia să coopereze autorităţile naţionale, regionale şi locale. Am susţinut prin vot ideea că Fondul de solidaritate trebuie revizuit. Am votat, de asemenea, pentru o metodologie comună de cartografiere a riscurilor şi pericolelor.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Cum cifrele demonstrează că numărul dezastrelor naturale a crescut vertiginos în ultimii ani, iar costul economic şi social al acestora este enorm, devine crucial ca statele membre să investească mai multă preocupare în cercetare şi dezvoltare, pentru prevenirea unor episoade similare în viitor şi reducerea numărului acestora. În acelaşi spirit, este necesar ca statele membre să instituie mecanisme concrete de coordonare şi cooperare. De aceea, este important ca, pe de o parte, să se consolideze sistemele de alertă rapidă ale statelor membre, să se stabilească şi să se întărească legăturile existente între diferitele sisteme de alertă rapidă dar să şi se studieze şi elaboreze măsuri de adaptare, atât la nivel rural, cât şi la nivel urban, cu privire la intensificarea apariţiei fenomenelor climatice extreme. Amploarea şi recurenţa dezastrelor sunt favorizate adesea de politici ce generează o relaţie necorespunzătoare între om şi mediul înconjurător.

Prevenirea unor astfel de dezastre trebuie să fie integrată în politicile sectoriale importante pentru promovarea unei ocupări echilibrate a teritoriului şi a unei dezvoltări economice în armonie cu natura. Este nevoie, la nivelul Uniunii, să se creeze un cadru financiar pentru prevenirea dezastrelor care să completeze instrumentele existente, inclusiv în cadrul politicilor comunitare.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) În decursul primilor şase ani de existenţă a Fondului de solidaritate al UE au existat 62 de cereri de ajutor financiar. Aproape o treime din acestea se refereau la dezastre naturale descrise ca „dezastre majore”.

Sunt încântat, de exemplu, de intervenţia Fondului de solidaritate în regiunea mea, Bretania, în urma furtunii Xynthia. Solidaritatea europeană este esenţială pentru gestionarea optimă a consecinţelor economice, sociale, ecologice şi umane a dezastrelor naturale.

Raportorul ne aminteşte că prevenirea dezastrelor trebuie să fie o prioritate pentru cooperarea între statele membre în acest domeniu. Astfel a fost înaintată o propunere de creare a unei reţele de autorităţi naţionale, regionale şi locale destinată schimbului de bune practici în materie de măsuri de prevenire. Mă alătur de asemenea raportorului care solicită stabilirea unui cadru financiar la nivelul UE, adecvat prevenirii dezastrelor naturale, în vederea consolidării şi coordonării instrumentelor actuale.

Politica de coeziune joacă un rol esenţial în prevenirea dezastrelor. Contribuie la reducerea disparităţilor dintre regiuni în acest domeniu, în particular perfecţionând capacităţile regiunilor care sunt expuse riscului.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Suntem martori ai puterii distrugătoare a dezastrelor naturale din ce în ce mai frecvent. Această rezoluţie pe care am votat-o evidenţiază diferite acţiuni importante. Dintre acestea aş sublinia cooperarea dintre statele membre privind partajarea cunoştinţelor practice ale gestionării dezastrelor, punând accentul mai ales pe prevenire. Agenţiile naţionale de investigaţii şi de dezvoltare ar trebui să deţină şi mecanisme de coordonare la acest nivel.

Salut, de asemenea, recunoaşterea caracteristicilor şi constrângerilor naturale ale regiunilor care sunt izolate, au o populaţie puţin numeroasă sau trec printr-un proces de depopulare, ale regiunilor muntoase şi care sunt amplasate de-a lungul graniţelor, precum şi ale regiunilor periferice sau ultraperiferice. De fapt, acestor regiuni ar trebui să li se acorde o atenţie deosebită.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) În ultimele decenii a avut loc o creştere abruptă a numărului şi severităţii dezastrelor naturale şi antropogene înregistrate în UE. Conform datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, tendinţa se referă la creşterea continuă a acestei vulnerabilităţi din cauza schimbării climei, de exemplu, a folosirii intensive a terenurilor şi a dezvoltării industriale şi urbane.

Există deja diferite instrumente ale UE care acoperă mai multe aspecte ale prevenirii. Aceste instrumente s-au dovedit a fi totuşi insuficiente, iar uneori nivelul punerii în aplicare a lăsat mult de dorit, punând sub semnul întrebării aplicarea, de către UE, a unei abordări cu adevărat strategice pentru prevenirea dezastrelor.

Deşi responsabilitatea de a-şi proteja populaţiile şi de a preveni dezastrele este în primul rând a statelor membre, acestea sunt fenomene care nu respectă graniţele naţionale şi care sunt transnaţionale în majoritatea cazurilor. De aceea este esenţial ca la nivelul UE să fie promovată o abordare eficientă, bazată pe solidaritate. Nu am nicio îndoială că o abordare proactivă va aduce rezultate mai eficiente şi mai puţin risipitoare decât o strategie de simplă reacţie la dezastre.

O atenţie deosebită trebuie acordată chestiunii creşterii migraţiilor forţate din regiuni care au fost afectate de degradarea mediului, caz în care acest tip de refugiaţi trebuie să beneficieze de protecţie şi ajutor pentru relocalizare.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. − Consider că necesitatea prezenţei reprezentanţilor din domeniul agricol în mecanismul de gestionare a dezastrelor pentru o evaluare şi remediere pliată pe realitatea din acest sector este necesară pentru o mai eficientă coordonare a resurselor existente, care să ducă la consolidarea politicii Uniunii Europene privind capacitatea de răspuns imediat.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Câte alte tragedii va trebui sa mai aibă loc după tsunami-ul din Oceanul Indian din 2004, cutremurul din Haiti din ianuarie 2010 şi furtuna Xynthia din februarie pentru a avea, în sfârşit, o abordare comunitară de prevenire a dezastrelor naturale? Dezastrele naturale şi antropogene devin din ce în ce mai frecvente, de aceea trebuie să ne asigurăm că măsurile naţionale sunt mai eficiente şi mai bine coordonate şi că măsurile europene sunt mai flexibile. La fel ca în cazul prevenirii, doresc să semnalez din nou că, din 2006, avem un raport elaborat de dl Barnier privind stabilirea unei forţe de reacţie rapidă pentru a răspunde la dezastrele naturale. Ce ne opreşte de la adoptarea sa?Ce ne opreşte de la utilizarea sa?

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Este clar că dezastrele naturale apar mai des în Europa în acest moment, cerând prevenire, reacţie şi soluţii coordonate la nivel european. Consider că complementaritatea nivelurilor de răspuns la aceste calamităţi trebuie să reprezinte o caracteristică esenţială a acestei coordonări. Consider, de asemenea, că este important să se evalueze Fondul de solidaritate şi să se revizuiască modul în care poate fi mobilizat, astfel încât să fie mai flexibil şi mai adaptabil la caracteristicile şi diferenţele dintre regiunile pentru care este destinat.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Din ce în ce mai multe dezastre naturale au afectat statele membre ale UE, pe multe dintre ele la scară largă. Trebuie să remarcăm faptul că de-a lungul primilor şase ani de existenţă a Fondului de solidaritate al UE, acesta a primit 62 de cereri de sprijin financiar din 21 de ţări diferite. Aceste dezastre naturale compromit biodiversitatea, afectează dezvoltarea durabilă şi pun coeziunea socială în pericol. Exodul de la ţară la oraş şi deşertificarea se numără printre cauzele acestor dezastre, iar aceste procese sunt sporite simultan de astfel de dezastre. Schimbarea climei va înrăutăţi şi mai mult dezastrele naturale. Soluţia acoperă prevenirea şi sprijinul pentru cele mai vulnerabile regiuni. Această prevenire trebuie să facă parte dintr-o logică a cooperării şi coordonării la nivel european, şi dintr-o consolidare a solidarităţii europene. De aceea susţin un cadru financiar adecvat pentru prevenirea dezastrelor. Acest cadru trebuie să consolideze şi să încurajeze legăturile dintre instrumentele actuale şi politica de coeziune, politica de dezvoltare rurală, politica regională, Fondul de solidaritate, al şaptelea program-cadru şi programele Life+. Următoarele perspective financiare trebuie să reflecte în mod clar acest obiectiv. Aş dori, de asemenea, să demonstrez că este nevoie să fie revizuite reglementările Fondului de solidaritate, adaptând criteriile de eligibilitate la caracteristicile fiecărei regiuni şi fiecărui dezastru.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Adoptarea acestui raport are o importanţă aparte într-un an în care mai multe ţări europene au fost copleşite de dezastre care au avut impacturi profunde asupra populaţiilor, teritoriilor, economiilor şi mediului lor. Acest fapt a contribuit la o înţelegere publică mai bună a importanţei prevenirii dezastrelor şi la o sensibilizare colectivă cu privire la importanţa consolidării ei. Am comparat experienţele recente generate de aceste dezastre cu o analiză a cauzelor şi consecinţelor lor, care reprezintă elemente importante ale acestui raport.

Am încercat să includem un spectru larg de orientări şi recomandări în acest raport, care pot fi aplicate la variate tipuri de dezastre. Semnalul indiscutabil dat de consensul larg în favoarea acestui raport în timpul discuţiei şi votării înseamnă că acum Comisia Europeană şi Consiliul trebuie să pună în practică măsurile propuse aici.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D), în scris. – Aş dori să îi mulţumesc deputatului în Parlamentul European, dl Ferreira, pentru iniţiativa sa de prezentare a unei propuneri de rezoluţie a Parlamentului European referitoare la această chestiune de o vastă relevanţă şi importanţă. În calitate de cetăţean polonez am văzut şi trecut prin experienţele traumatizante ale dezastrelor naturale - în special, ale inundaţiilor - asupra bunăstării generale a naţiunii mele. În continuare, în calitate de cetăţean european, recunosc importanţa unui mecanism de prevenire la nivel european, bazat pe solidaritate. Permiteţi-mi să profit de această ocazie pentru a sublinia că deţinem instrumente concrete care le obligă pe statele membre să dezvolte mecanisme de prevenire împotriva dezastrelor naturale - mai precis, Directiva privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii.

Exemplul recent al Poloniei ilustrează consecinţele aplicării necorespunzătoare a acestui act juridic. Dezastrele naturale nu fac vreo diferenţă între regiunile afectate şi nici eforturile de prevenire şi de răspuns nu ar trebui să o facă. Convingerea mea este că atunci când sunt în joc vieţile oamenilor, precum şi mediul, economia, şi siguranţa oricărei naţiuni sau regiuni, problema devine mai puţin una politică şi cu atât mai mult una morală. În acest sens aş dori să mă alătur colegilor mei şi să votez cu „da” această propunere de rezoluţie.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) Incendiile din Portugalia, inundaţiile din Saxonia, incendiile forestiere din Grecia, Xynthia din vestul Franţei - ultimii ani ne-au demonstrat cât de necesar este să avem o veritabilă strategie europeană în caz de dezastre naturale, şi cât de benefică ar fi aceasta: o strategie de prevenire, însă şi o strategie privind capacitatea de răspuns şi reacţie a Uniunii Europene în faţa unor astfel de dezastre. De aceea am votat cu hotărâre în favoarea acestui raport care solicită o abordare europeană a acestei probleme, o abordare la nivel comunitar, globală, coordonată şi echilibrată, în concordanţă cu principiul esenţial al solidarităţii europene. Sper sincer că Comisia va înainta rapid propuneri specifice care să consolideze cooperarea şi schimburile de practici între statele membre în acest domeniu, să permită o comunicare mai bună între autorităţile competente, să îmbunătăţească procedurile, să accelereze mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene şi, mai presus de toate, să garanteze includerea prevenirii dezastrelor în următoarea perspectivă financiară Uniunii Europene.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Raportul dlui Ferreira subliniază numeroasele potenţiale cauze ale dezastrelor, iar dintre acestea, poate cele mai grave pe termen lung sunt accidentele care implică materiale nucleare. Zone întinse ale UE încă suferă şi în ziua de astăzi de pe urma dezastrului de la Cernobâl şi nu cred că există nimic care să poată fi considerat energie nucleară sigură. Mai multe guverne din UE intenţionează să construiască noi centrale nucleare, sporind astfel şansele unor dezastre nucleare viitoare. Partidul meu şi guvernul scoţian îşi menţin cu hotărâre părerea că necesităţile noastre energetice trebuie să se bazeze pe alte tipuri de energie decât cea nucleară.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am fost de acord cu acest raport deoarece în ultimii ani statele membre ale UE au fost copleşite de mai multe dezastre care au avut un impact considerabil şi persistent asupra mediului şi economiei populaţiilor afectate. Pagubele sunt deseori greu de măsurat când este vorba de pierderea de vieţi omeneşti. Raportul subliniază necesitatea de a revizui regulamentul privind Fondul de solidaritate şi subliniază necesitatea de a crea un cadru financiar durabil pentru prevenirea dezastrelor, cu resurse financiare adecvate pentru prevenirea şi combaterea dezastrelor. Acest fapt ar consolida şi uni instrumentele existente, precum politica de coeziune, politica de dezvoltare rurală, politica regională, Fondul de solidaritate, al şaptelea program-cadru şi programele Life+. Raportul invită Comisia Europeană să analizeze posibilitatea propunerii unei reuniri mai sistematice a resurselor disponibile în vederea sporirii eficacităţii mecanismelor de prevenire din UE. Sunt încântat că în sfârşit se recunoaşte necesitatea de a crea un sistem public european de asigurări agricole. Comisia ar trebui să prezinte o propunere privind un sistem european public de asigurări, care să abordeze mai bine riscurile şi instabilitatea veniturilor agricultorilor cauzate de dezastrele naturale sau antropogene. Acest sistem ar trebui să ţintească mai departe decât modelul actual, pentru a evita proliferarea sistemelor diferite de asigurări din UE, care creează un dezechilibru enorm între veniturile agricultorilor. Consider că este imperios necesar să se asigure accesul agricultorilor din toate statele membre la un sistem minim de despăgubire pentru dezastrele naturale sau cele provocate de om.

  Alan Kelly (S&D), în scris. – Cadrul european de prevenire a dezastrelor ar fi de mare folos în prevenirea dezastrelor naturale şi antropogene. Sudul şi vestul Irlandei s-au confruntat cu multe dezastre anul trecut; această iniţiativă are o importanţă vitală. Salut atenţia acordată activităţilor de formare şi de sensibilizare şi planurile de consolidare a instrumentelor de alertă rapidă. Acest raport accentuează prevenirea, şi subliniază importanţa autorităţilor naţionale, regionale şi locale în ceea ce priveşte prevenirea. Deoarece acestea sunt autorităţile cele mai apropiate de acţiune atunci când au loc dezastre naturale şi antropogene şi astfel ar trebui să aibă un rol de pivot în prevenirea lor.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris. – (PT) Ţările noastre au fost asaltate de dezastre cu efecte devastatoare asupra comunităţilor şi ecosistemelor. Scala acestor dezastre se reflectă în apariţia tot mai frecventă a fenomenelor climatice extreme, fără a mai vorbi de eroarea umană în găsirea unui echilibru în amenajarea teritorială la nivel regional. Recunoscând importanţa decisivă a prevenirii de către UE, raportul se îndreaptă către direcţia cea bună. Acest fapt este valabil şi pentru insistenţa asupra necesităţii cooperării şi coordonării între statele membre.

Cu toate acestea, este important să consolidăm capacitatea Uniunii Europene pentru răspunsuri specifice, şi anume prin angajamentul de a folosi instrumente de prevenire şi combatere a dezastrelor la nivel european, care sunt legate de acelea ale statelor membre, precum şi strategii locale şi comunitare. Dacă dorim să obţinem cele mai bune rezultate prin cel mai inteligent mod de utilizare a resurselor, nu trebuie uitat niciun nivel de răspuns, iar răspunsurile trebuie să se completeze reciproc.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Raportul referitor la Comunicarea Comisiei: „O abordare comunitară în privinţa prevenirii dezastrelor naturale şi a celor provocate de om” merită să fie aprobat fără alte comentarii. Un schimb reciproc şi continuu de informaţii şi de bune practici ar determina cu siguranţă o îmbunătăţire a cunoştinţelor ştiinţifice şi ar ameliora capacitatea de intervenţie a tuturor.

Cooperarea transfrontalieră la mai multe niveluri, fie ele macroregionale sau regionale, ar spori eficienţa metodelor actuale de prevenire. Este de asemenea esenţial să se sublinieze importanţa activităţilor de voluntariat, iar din acest motiv cooperarea dintre statele membre trebuie intensificată.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Prevenirea dezastrelor naturale şi, prin extensie, a dezastrelor provocate de om, ar trebui să fie una dintre priorităţile UE, cu toate că nu este o sarcină uşoară. Din ce în ce mai mult se aduce argumentul că folosirea intensivă a solului, dezvoltarea industrială şi urbană necontrolată, exodul din zonele rurale, deşertificarea şi intensificarea apariţiei fenomenelor extreme, printre altele, sunt responsabile pentru sporirea vulnerabilităţii statelor membre la dezastre, atât naturale, cât şi antropogene. De aceea este important ca noi toţi să ne unim forţele pentru a combate factorii menţionaţi mai înainte pentru ca astfel de dezastre - care provoacă daune mari proprietăţilor şi sunt responsabile pentru pierderea de vieţi, care nu pot fi reparate - să nu se repete atât de frecvent.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – (LV) Am votat pentru această rezoluţie deoarece consider că problema prevenirii dezastrelor antropogene este foarte importantă. Este absolut esenţial să sporim nivelul de finanţare a programelor destinate conservării resurselor naturale din Europa. Pădurile, lacurile, râurile - toate acestea au devenit bunuri comerciale. Trebuie să elaborăm un cadru comun al UE pe lângă această rezoluţie şi să limităm această atitudine indiferentă a consumatorilor faţă de resursele naturale.

Am întâlnit un astfel de comportament în regiunea mea natală, Latgale, unde pădurile sunt distruse în mod barbar. Guvernul leton subminează proiectele UE ce au drept scop conservarea lacurilor şi râurilor. Legislaţia letonă permite eliminarea unor specii rare de peşti şi nimeni nu este răspunzător pentru aceasta. Am votat „pentru” în speranţa că acest semnal din partea UE va ajunge la guvernul leton.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Manifestarea din ce în ce mai frecventă a condiţiilor meteo extreme provoacă grave catastrofe naturale în cadrul UE, lovind dur în mod deosebit populaţia rurală. Este responsabilitatea statelor membre să aloce mai multe resurse pentru asistenţă în caz de dezastre şi pentru prevenirea dezastrelor.

Este important, mai ales, să se garanteze un sprijin rapid pentru victimele acestor catastrofe, inclusiv un ajutor financiar, când acestea au probleme. Soluţia ideală ar fi cooperarea între toate statele membre ale UE pentru a împărtăşi expertiza şi măsurile practice. M-am abţinut de la vot deoarece, după mine, raportul are o formulare prea generală şi nu specifică nicio acţiune reală care ar putea fi întreprinsă.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea acestui raport pentru că inundaţiile care au afectat aproape întreaga Europă în cursul primăverii şi verii acestui an - dar şi inundaţiile care afectează an de an unele state membre - au dovedit cât de importantă este prevenirea dezastrelor. De asemenea, am votat în favoarea raportului ca urmare a faptului că acesta alocă un rol central temei relaţiei între dezastrele naturale şi agricultură, propunând soluţii de fond la unele din problemele cu care ne confruntăm.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Statele membre ale Uniunii Europene au fost lovite în ultimii ani de dezastre naturale care au avut rezultate tragice. Acum câteva luni, Polonia şi alte ţări din Europa Centrală au devenit victimele unei inundaţii devastatoare. Nu trece nici măcar o lună fără ca mass-media să nu dea informaţii despre catastrofe care i-au lovit pe locuitorii Europei. Trebuie totuşi să facem efortul de a reflecta asupra măsurilor pe care ar trebui să le adoptăm pentru a fi capabili să prevenim dezastrele naturale.

Raportul arată în mod just că principala cauză a dezastrelor naturale este relaţia defectuoasă a omenirii cu mediul natural ce ne înconjoară. Susţin şi propunerea formulată în raport de a crea un cadru financiar corespunzător la nivelul Uniunii Europene pentru protecţia împotriva dezastrelor provocate de om. De asemenea, sunt de părere că propunerea de consolidare a cooperării între autorităţile naţionale, regionale şi locale în domeniul combaterii dezastrelor naturale este bine fondată.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat astăzi în plenul Parlamentului European în favoarea raportului referitor la prevenirea dezastrelor naturale şi a celor provocate de om în UE. Aceasta este o iniţiativă deosebit de importantă, care va parcurge un drum lung către prevenirea unor incidente precum incendiile forestiere, inundaţiile, incidentele meteorologice absurde şi accidentele tehnologice şi industriale. Obiectivul de bază este crearea un cadru financiar adecvat pentru prevenirea dezastrelor, care să fie integrat în perspectiva financiară pentru perioada 2014-2020 şi să se axeze pe furnizarea de sprijin pentru regiunile cele mai izolate şi cel mai puţin populate. Raportul încearcă în primul rând să creeze o politică echilibrată de dezvoltare rurală prin instituirea unui sistem public european de asigurări agricole, menit să prevină problemele provocate de existenţa unei multitudini de sisteme diferite de asigurări din UE. În acelaşi timp, agricultorii din toate statele membre trebuie să primească un minim de despăgubire pentru a fi capabili să repare pagubele provocate de astfel de dezastre.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Trebuie să avem în vedere că dezastrele tind să îi afecteze într-o mai mare măsură pe cei mai nevoiaşi, care nu au posibilitatea de a consacra resurse pentru protecţia lor şi a familiei sau bunurilor lor. Am votat acest raport deoarece este oportună şi necesară crearea, la nivelul UE, a unui cadru financiar corespunzător prevenirii dezastrelor naturale şi provocate de om, care să consolideze şi să articuleze instrumentele existente, inclusiv în domeniile politicii de coeziune, politicii regionale şi politicii de dezvoltare rurală, printre altele. Finanţarea UE ar trebui să prioritizeze o serie de măsuri de prevenire care vor trebui să fie implementate de statele membre pentru ca, în general, să se îndrepte situaţiile care favorizează riscurile, să se protejeze zonele locuite, să se controleze securitatea marilor infrastructuri şi să se elaboreze/revizuiască reglementările privind siguranţa în construcţii şi utilizarea terenurilor

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Ţările noastre au fost copleşite de dezastre cu efecte devastatoare asupra comunităţilor şi ecosistemelor. Scala acestor dezastre se reflectă în apariţia tot mai frecventă a fenomenelor climatice extreme, fără a mai vorbi de eroarea umană în găsirea unui echilibru în amenajarea teritorială la nivel regional. Recunoscând importanţa decisivă a prevenirii de către UE, raportul se îndreaptă către direcţia cea bună. Acest fapt este valabil şi pentru insistenţa asupra necesităţii cooperării şi coordonării între statele membre.

Cu toate acestea, este important să consolidăm capacitatea Uniunii Europene pentru răspunsuri specifice, şi anume prin angajamentul de a folosi instrumente de prevenire şi combatere a dezastrelor la nivel european, care sunt legate de acelea ale statelor membre, precum şi strategii locale şi comunitare. Dacă dorim să obţinem cele mai bune rezultate prin cel mai inteligent mod de utilizare a resurselor, nu trebuie uitat niciun nivel de răspuns, iar răspunsurile trebuie să se completeze reciproc.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) În ultimii ani, statele membre ale Uniunii Europene au devenit victimele unui număr considerabil de dezastre naturale sau provocate de om: incendii, furtuni, inundaţii, secete, şi aşa mai departe. Costurile umane, economice şi sociale ale acestor dezastre, care de cele mai multe ori s-au extins dincolo de graniţele naţionale, sunt dramatice. Deoarece cred că este esenţial să alegem o abordare europeană de prevenire a unor astfel de dezastre, susţin raportul colegului meu, dl Ferreira. Concomitent cu intensificarea cooperării între statele membre şi reunirea resursele lor în vederea sporirii eficacităţii mecanismelor de prevenire din UE, trebuie de asemenea să ne asigurăm că se va ţine mai bine seama de prevenirea unor astfel de dezastre, într-un mod transversal, în diversele politici ale UE. Pe lângă acestea, trebuie să promovăm o coordonare şi o cooperare mai bună între statele membre în materie de cercetare şi dezvoltare cu privire la prevenirea dezastrelor naturale şi antropogene.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Noi, cei din Grupul Verzilor, am susţinut acest raport, deoarece consemnează că dezastrele naturale şi antropogene ar putea avea consecinţe foarte serioase pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor şi a statelor membre şi subliniază faptul că prevenirea dezastrelor urmăreşte în primul rând să protejeze vieţile oamenilor, siguranţa şi integritatea fizică a indivizilor, drepturile fundamentale ale omului, mediul, infrastructurile economice şi sociale, inclusiv utilităţile de bază, locuinţele, comunicaţiile, transportul şi patrimoniul cultural. Acesta subliniază că o abordare proactivă este mai eficientă şi mai puţin costisitoare decât o abordare bazată doar pe reacţia la dezastre, considerând că o bună cunoaştere a contextului geografic, economic şi social este fundamentală pentru prevenirea dezastrelor naturale şi antropogene.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Lăsând deoparte faptul că statele membre sunt primii şi principalii responsabili în ceea ce priveşte protecţia cetăţenilor lor şi prevenirea dezastrelor, sunt de acord cu abordarea raportorului care face apel la o coordonare şi o cooperare mai strânsă între autorităţile locale, regionale şi naţionale conform principiului subsidiarităţii.

O abordare comunitară ar trebui să includă, drept preocupare centrală, reducerea disparităţilor existente în acest domeniu între regiunile şi statele membre. Este de asemenea esenţial să se ia în considerare prevenirea dintr-o perspectivă transversală, incluzând diferitele politici ale Uniunii, dar şi introducerea unui plan financiar adecvat.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – – (PL) Susţin rezoluţia referitoare la Comunicarea Comisiei: „O abordare comunitară în privinţa prevenirii dezastrelor naturale şi a celor provocate de om”. În acest an, în Europa am avut parte de îngheţuri foarte severe, de inundaţii, de valuri de căldură tropicală şi de tornade. Milioane de europeni au suferit. Evenimente similare se vor petrece şi în viitor. În faţa acestei intensificări a dezastrelor, cooperarea opţională între statele membre şi ajutorul temporar al UE în prevenirea, reacţia la dezastre şi aplanarea efectelor acestora nu mai este de mult suficientă. Avem nevoie de o strategie globală pentru întreaga Uniune Europeană, prin care să se instituie un protocol de măsuri armonizate pentru anumite tipuri de dezastru natural, mai ales pentru cele care apar des (incendiile forestiere, inundaţiile şi seceta).

Solidaritatea între ţări este esenţială, şi ar trebui acordată atenţie deosebită regiunilor care sunt mai puţin privilegiate în ceea ce priveşte aşezarea geografică, densitatea populaţiei şi condiţiile economice şi sociale. Strategia trebuie să se reflecte în noul cadru financiar pentru perioada 2014-2020. În acest context este important să se combine instrumentele de asistenţă existente, precum politica de coeziune, politica de dezvoltare rurală, politica regională, Fondul de solidaritate, al 7-lea program-cadru şi programele Life+. Potrivit rezoluţiilor precedente ale Parlamentului European, ar trebui luată în considerare crearea unui observator european al secetei şi elaborarea unei iniţiative speciale în domeniul protecţiei pădurilor şi al prevenirii incendiilor. De asemenea îmi reiterez apelul către Parlament şi Comisie de a elabora imediat o nouă propunere privind o mai mare simplificare a normelor administrative şi creşterea flexibilităţii Fondului de solidaritate al Uniunii Europene.

  Rui Tavares (GUE/NGL), în scris. – (PT) Ţările noastre au fost copleşite de dezastre cu efecte devastatoare asupra comunităţilor şi ecosistemelor. Scala acestor dezastre se reflectă în apariţia tot mai frecventă a fenomenelor climatice extreme, fără a mai vorbi de eroarea umană în găsirea unui echilibru în amenajarea teritorială la nivel regional.

Recunoscând importanţa decisivă a prevenirii de către UE, raportul se îndreaptă către direcţia cea bună. Acest fapt este valabil şi pentru insistenţa asupra necesităţii cooperării şi coordonării între statele membre.

Cu toate acestea, este important să consolidăm capacitatea Uniunii Europene pentru răspunsuri specifice, şi anume prin angajamentul de a folosi instrumente de prevenire şi combatere a dezastrelor la nivel european, care sunt legate de acelea ale statelor membre, precum şi strategii locale şi comunitare. Dacă dorim să obţinem cele mai bune rezultate prin cel mai inteligent mod de utilizare a resurselor, nu trebuie uitat niciun nivel de răspuns, iar răspunsurile trebuie să se completeze reciproc.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Dacă este adevărat că fiecare stat membru în parte este principalul responsabil pentru prevenirea şi gestionarea dezastrelor naturale, atunci cred că instituţiile europene ar trebui să încurajeze cooperarea între statele membre prin sistematizarea şi optimizarea resurselor disponibile, precum şi prin eficientizarea complementarităţii acţiunilor întreprinse atât la nivelul UE, cât şi la nivel regional.

Această strategie ar trebui să aibă drept obiectiv reducerea inegalităţilor dintre regiuni în privinţa capacităţii lor de protejare a propriilor populaţii şi investiţii în cercetare, prevenire, anticipare şi rezolvare a acestor fenomene, acordând o atenţie deosebită regiunilor ultraperiferice. În cazul unui dezastru, constrângerile naturale ale acestor regiuni, care se confruntă deseori cu o combinaţie de riscuri, ca în cazul Madeirei, ar trebui să permită utilizarea diferitelor instrumente financiare disponibile în cadrul politicii de coeziune, iar condiţiile de activare a acestor instrumente ar trebui să devină mai flexibile.

Îmi este clar că Fondul de solidaritate ar trebui revizuit pentru ca mobilizarea lui să fie cât mai rapidă, iar criteriile sale de eligibilitate să fie mai flexibile. Acest raport, pe care îl susţin, reflectă aceste preocupări. Aş dori să reamintesc victimele gravului dezastru natural care a avut loc în Madeira în februarie 2010, precum şi membrii familiilor lor, şi să reiterez urgenţa de a activa Fondul de solidaritate pentru lucrările de reconstrucţie din Madeira.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. − Am votat pentru propunerea de rezoluţie a Parlamentului European referitoare la o abordare comunitară în privinţa prevenirii dezastrelor naturale şi a celor provocate de om deoarece consider vitală acţiunea UE în acest domeniu. Investiţiile în măsurile de prevenire a dezastrelor sunt necesare, deoarece costurile măsurilor preventive sunt, în general, mult mai mici faţă de cele ale măsurilor de redresare.

Având în vedere dimensiunea transnaţională a dezastrelor, spre exemplu inundaţiile din 2002, incendiile forestiere din 2007, inundaţiile din vara acestui an, avem nevoie de un set eficient de instrumente pentru prevenire, intervenţii şi acţiuni de diminuare a efectelor dezastrelor. Măsurilor concrete prevăzute de Comisie vizează identificarea zonelor de risc, renaturalizarea cursurilor de apă, reabilitarea şi protecţia bazinelor hidrografice, a zonelor umede şi a ecosistemelor conexe, curăţarea şi reamenajarea pădurilor, reîmpădurirea, şi intervenţiile de protecţie şi apărare a litoralului, prevenirea si atenuarea efectelor cutremurelor şi un inventar de bune practici în vederea facilitării schimbului de informaţii între părţile interesate.

Un pas important în ameliorarea eficacităţii instrumentelor de politică existente în materie de prevenire a dezastrelor trebuie să fie creşterea flexibilităţii procedurilor şi a accelerării accesării Fondului de solidaritate al UE, astfel încât sumele solicitate să ajungă cât mai repede la cei afectaţi.

Raport: Eleni Theocharous (A7-0192/2010)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea acestui raport. Consider că trebuie să se pună mai mare accent pe sistemele de protecţie socială pentru a preveni sărăcia şi pentru a aborda greutăţile sociale, contribuindu-se astfel la stabilizarea economiei şi la menţinerea şi promovarea capacităţii de ocupare a forţei de muncă. Trebuie acordată prioritate acţiunilor menite să contribuie la îndeplinirea nevoilor sociale de bază şi la promovarea protecţiei copiilor şi a femeilor vulnerabile, grav afectate de criză, precum şi a tinerilor aflaţi în situaţii de risc, a lucrătorilor slab plătiţi, necalificaţi şi migranţi, a lucrătorilor din domeniul rural şi a persoanelor cu handicap.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Susţin cererea din raport ca toate ţările în curs de dezvoltare să fie asociate cu Agenda Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca decentă şi ca dreptul de a nu fi supus muncii forţate şi ca dreptul copiilor de a nu fi exploataţi prin muncă să fie aprobate fără excepţie.

Conform estimărilor, în întreaga lume există 218 de milioane de copii care lucrează. Dintre aceştia, 126 de milioane sunt angajaţi în munci periculoase. Sărăcia va fi reprezentată de toţii copiii care sunt excluşi de la sistemul educaţional şi puşi la muncă împotriva propriei lor voinţe. Trebuie puse în aplicare măsuri semnificative de combatere a exploatării prin muncă a copiilor, de creare de locuri de muncă pentru adulţi în locul exploatării copiilor şi de a permite copiilor să obţină o educaţie adevărată.

Comunitatea internaţională trebuie să se angajeze ca va depune toate eforturile pentru a elimina exploatarea prin muncă a copiilor prin aplicarea unor măsuri precise pentru respectarea acestui angajament.

Susţin, de asemenea, ceea ce spune raportul despre acoperirea nevoilor de bază ale oamenilor din ţările în curs de dezvoltare şi despre acordarea unei atenţii deosebite securităţii alimentare şi a accesului la apă potabilă.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris.. – – (LT) Sunt de acord cu acest raport. Pentru a reduce sărăcia în ţările în curs de dezvoltare este necesar nu doar să creăm locuri de muncă, ci să creăm noi locuri de muncă durabile. Pentru a realiza acest lucru este necesar să luăm măsuri de coordonare a politicii macroeconomice şi să ne concentrăm asupra productivităţii efective, a veniturilor şi a ocupării forţei de muncă. Întreprinderile mici şi mijlocii, mai ales în sectorul agricol, au nevoie de o susţinere financiară eficientă, precum furnizarea de microcredite, micro asigurări şi susţinere financiară publică. Comisia şi ţările donatoare ar trebui să analizeze posibilităţile existente în materie de surse suplimentare şi inovatoare de finanţare pentru dezvoltare şi să identifice altele noi pentru a le permite ţărilor în curs de dezvoltare să-şi diversifice propriile resurse de venituri şi să pună în aplicare programe eficiente, concrete şi operaţionale privind cheltuielile. În plus, trebuie să se pună mai mult accent pe una dintre cele mai mari probleme din ţările în curs de dezvoltare - combaterea exploatării prin muncă a copiilor şi acordarea posibilităţii ca toţi copiii să primească o educaţie primară. Acest fapt poate fi obţinut prin punerea în aplicare a dreptului de a nu fi supus muncii forţate.

  George Becali (NI), în scris. − Am susţinut şi votat acest raport. Tratatul UE include obligaţiile privind combaterea sărăciei. Ţările în curs de dezvoltare cunosc cele mai mari provocări sociale. Sunt de acord cu ideea ca guvernele să acorde prioritate protecţiei copiilor şi femeilor vulnerabile, lucrătorilor din mediul rural şi persoanelor cu handicap. Susţin prin votul meu şi nevoia ca bugetele ţărilor în curs de dezvoltare şi ajutorul UE pentru dezvoltare să aloce cel puţin 20% dintre cheltuieli sănătăţii şi educaţiei de bază.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru acest raport deoarece, prin intermediul său, Parlamentul European solicită reducerea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare unde foametea, malnutriţia şi excluderea de la accesul la hrană şi la servicii publice de bază afectează milioane de locuitori ai acestor ţări.

Cealaltă mare problemă cu care se confruntă ţările în curs de dezvoltare este că majoritatea locuitorilor lor nu beneficiază de o protecţie socială adecvată, cu toate că sistemele de protecţie socială s-au dovedit a fi instrumente puternice de reducere a sărăciei şi consolidare a coeziunii sociale.

Aş dori să subliniez problema exploatării prin muncă a copiilor deoarece reprezintă unul dintre obstacolele majore aflate în calea finalizării educaţiei primare universale şi a reducerii sărăciei şi împiedică creşterea sănătoasă şi educaţia necesară a acestor copii.

Din aceste motive sunt de acord cu solicitarea Parlamentului de promovare a ajutorului pentru educaţie şi punerea în aplicare a politicii privind exploatarea prin muncă a copiilor, prin consolidarea Grupului operativ global privind exploatarea prin muncă a copiilor şi educaţia acestora. Mai mult, este foarte important pentru comunitatea internaţională ca toate statele în cauză şi UE să se angajeze urgent în eforturile de eradicare a exploatării prin muncă a copiilor. Pe lângă acestea, toate strategiile de dezvoltare ar trebui să acorde atenţie deosebită celor mai vulnerabili şi marginalizaţi, mai ales femeilor, copiilor, persoanelor în vârstă şi persoanelor cu dizabilităţi.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Acum, când la New York are loc o reuniune la nivel înalt privind îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, iar Parlamentul European a adoptat acest raport referitor la reducerea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare, consider că este important să se pună accentul pe rolul pe care îl poate juca microcreditul în realizarea acestor obiective. Microcreditul presupune în general acordarea de împrumuturi de sume mici antreprenorilor care nu pot accesa împrumuturile bancare convenţionale. În ţările în curs de dezvoltare acesta ajută la exprimarea practică a unui număr mare de microproiecte economice care promovează crearea de bunăstare şi, în consecinţă, de dezvoltare. Finanţarea de bază a proiectelor ajută la crearea unei reţele economice în ţările în cauză şi la implicarea micilor jucători locali. Astfel, datorită microcreditului, aceşti jucători devin responsabili pentru propria lor dezvoltare şi dependenţa lor de ajutorul pentru dezvoltare convenţional se reduce. Afectând sectoare diverse, precum agricultura, micile meşteşuguri şi economia socială, microcreditul poate facilita astfel un impact tangibil asupra dezvoltării locale. Din aceste motive invit Comisia Europeană şi statele membre să ia în serios acest mijloc responsabil de ajutor de dezvoltare.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Pentru a răspunde la năpasta pe care o reprezintă sărăcia în ţările în curs de dezvoltare, aceste ţări necesită o situaţie economică adecvată. Acest raport consolidează importanţa debirocratizării proceselor, încurajând promovarea economisirii şi a accesului la credite, şi consolidând integrarea regională. Menţionează, de asemenea, necesitatea urgentă de a promova implicarea organizaţiilor societăţii civile în formularea şi monitorizarea politicii publice, consolidând rolul organizaţiilor reprezentative relevante şi întărind poziţia juridică şi socială a femeilor. Cred de asemenea că, aşa cum este menţionat în raport, politica de ocupare a forţei de muncă ar trebui să includă investiţii în „locuri de muncă ecologice” şi în industria ecologică, de exemplu prin dezvoltarea energiei regenerabile şi a eficienţei energetice. În plus, referitor la provocările cu care se confruntă ţările donatoare, raportul pune accentul pe simplificarea procedurilor de ajutor şi pe sursele inovatoare de finanţare. Consider acest lucru crucial.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Statisticile puse în circulaţie de către instituţiile competente cu privire la sărăcie şi malnutriţie sunt mult mai mult decât simple cifre. În spatele acestor procente şi valori absolute se află oameni care se luptă să o scoată la capăt sau care suferă de boli grave din cauza unui regim alimentar sărac sau de proastă calitate.

Promisiunea de a reduce sărăcia ar trebui să fie asumată cu cea mai mare responsabilitate şi nu poate fi redusă la o serie de sloganuri şi expresii absurde. Trebuie să studiem problemele cu atenţie şi să găsim soluţii care reconciliază interesele ţărilor mai puţin dezvoltate cu ţările dezvoltate; interesele societăţilor şi cele ale consumatorilor, industriaşilor şi fermierilor - şi ale tuturor categoriilor implicate. Cu siguranţă nu vom permite altora să zboare tăindu-ne propriile aripi, ci susţinând poverile în mod proporţional cu propriile noastre puteri şi abilităţi. De aceea este important să se prezinte bunele practici ale economiei de piaţă pentru a stimula mecanismele de creştere şi dezvoltare, în timp ce, totodată, să se prevadă stimulentele corecte şi formarea potrivită pentru a ieşi din capcana sărăciei.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Pentru prima data in istorie, foametea afectează un miliard de oameni. Numai in acest an, 64 de milioane de persoane s-au adăugat celor ce sufereau deja de sărăcie extrema. Aceasta realitate ne obliga sa ne concentram asupra creării de locuri de munca in tarile in curs de dezvoltare, aceasta fiind calea cea mai eficienta pentru a învinge sărăcia si excluziunea sociala. In acest sens, se impune un sprijin mai consistent pentru a susţine procesul educaţional si pentru a stopa exodul de lucrători calificaţi. Recenta criza a preturilor alimentelor a evidenţiat dramatismul insecurităţii alimentare din tarile sărace. Aşadar, agricultura are nevoie de o atenţie sporita, in condiţiile in care reprezintă singurul mijloc de subzistenta pentru cei mai mulţi din locuitorii statelor in curs de dezvoltare, 75% dintre aceştia fiind concentraţi in mediul rural.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Susţin acest raport care ne oferă o privire de ansamblu asupra principalelor provocări legate de crearea de locuri de muncă şi de reducerea sărăciei în cursa către realizarea la timp a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Reiterează apelul către statele membre ale UE de a-şi îndeplini angajamentele legate de asistenţă. În plus, acordă o deosebită atenţie conceptului de guvernanţă şi consolidării capacităţilor, în timp ce încearcă să promoveze o participare mai mare a părţilor interesate. Se acordă atenţie şi ideii de a oferi ajutor întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) din ţările în curs de dezvoltare prin instituirea unui transfer de infrastructură şi tehnologie. Este necesar nu doar pentru a genera locuri de muncă, ci şi pentru a crea locuri de muncă de calitate. Toate ţările în curs de dezvoltare ar trebui să participe la Agenda OIM privind munca decentă şi la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite privind nivelul minim de protecţie socială pentru a garanta standarde de muncă satisfăcătoare şi niveluri ridicate de protecţie socială cuprinzătoare, de care să beneficieze şi cele mai sărace şi marginalizate grupuri. Într-adevăr, trebuie pus un accent deosebit pe combaterea exploatării prin muncă a copiilor. Acest raport solicită un acces universal, liber şi neîngrădit la sistemele de educaţie, adică la educaţia primară şi superioară, precum şi la cea profesională, astfel încât membrii populaţiei locale să poată deveni lucrători cu înaltă calificare, deoarece fără educaţie copiii sunt condamnaţi la o viaţă în sărăcie, iar economia la stagnare.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Raportul votat astăzi subliniază importanţa aplicării, de către ţările în curs de dezvoltare, a standardelor internaţionale de muncă, stipulând necesitatea unei finanţări adecvate pentru microîntreprinderi, mai ales în sectorul agricol, lupta împotriva corupţiei şi trezirea interesului partenerilor sociali pentru dezvoltarea economică.

Stipulează, de asemenea, că educaţia ar trebui să fie accesibilă tuturor, deoarece dezvoltarea resurselor umane trebuie să facă parte din toate strategiile de dezvoltare şi este crucială pentru crearea de locuri de muncă. În ceea ce priveşte ţările donatoare, raportul solicită respectarea promisiunilor de a dona 0,7 % din PIB pentru ajutorul pentru dezvoltare până în 2015, precum şi coordonarea politicilor de dezvoltare dintre Comisie şi statele membre ale UE.

Aş dori să vă reamintesc faptul că, în 2005 Banca Mondială a estimat că 1,4 miliarde de oameni trăiau în condiţii extreme de sărăcie, adică cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi. Acest fapt se referă în primul rând la Africa Subsahariană (51 %), apoi la populaţia Asiei de Sud (40,3 %). În afară de aceasta, 2,5 miliarde de oameni trăiesc încă în ceea ce se numeşte sărăcie moderată, adică cu mai puţin de 2 dolari pe zi.

  Harlem Désir (S&D), în scris. – (FR) Ieri a avut loc deschiderea reuniunii la nivel înalt a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind punerea în aplicare a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Chiar dacă s-au făcut progrese, suntem departe de obiectivele stabilite pentru reducerea sărăciei până în 2015.

Pentru a le atinge, primul lucru imperativ este crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare, deoarece, conform unui recent raport comun al FMI şi OIM, există mai mult de 210 milioane de şomeri în lume în 2010, deoarece criza a provocat pierderea a 30 de milioane de locuri de muncă din 2008 încoace. OIM solicită ca ocuparea forţei de muncă să nu mai fie considerată un rezultat altor politici, ci un obiectiv primar şi pilon al strategiilor de creştere.

Dezvoltarea durabilă, sprijinirea locurilor de muncă şi a muncii decente necesită susţinerea diversificării economiei, respectarea standardelor OIM, un set de drepturi de protecţie socială pentru toţi, investirea în servicii publice şi abordarea necesităţilor de bază precum accesul la apă, la sănătate şi la securitatea alimentară. O ocupare mai mare a forţei de muncă va fi de asemenea o premisă obligatorie pentru stabilitatea şi consolidarea democraţiei. Aceasta este direcţia raportului elaborat de dna Theocharous.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece pledează pentru consolidarea poziţiei juridice şi sociale a femeilor, având obiectivul de a preveni discriminarea şi exploatarea potenţialului femeilor în scopul dezvoltării economice şi sociale în ţările în curs de dezvoltare. Promovarea egalităţii de gen în aceste state este de asemenea o investiţie în asigurarea succesului economic. Este de asemenea important să se asigure că educaţia de bază şi sănătatea publică formează în continuare baza politicilor de dezvoltare. Actuala criză economică nu poate justifica nicio reducere a ajutorului internaţional acordat acestor sectoare.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Este imposibil să tratezi acest subiect fără a menţiona faptul că Uniunea Europeană ocupă primul loc în ceea ce priveşte furnizarea de ajutor pentru ţările în curs de dezvoltare. În ciuda eforturilor deja întreprinse, trebuie să recunoaştem faptul că mai rămân multe de făcut în acest domeniu şi că sărăcia şi şomajul continuă într-un mod destul de evident să pricinuiască neajunsuri acestor ţări. După obţinerea independenţei, liderii multora dintre aceste state s-au angajat în retorici antieuropene. Astfel de argumente, bineînţeles, sunt depăşite în mare măsură în ziua de astăzi. Din păcate, informaţiile care ajung la noi cu privire la nivelurile corupţiei şi ale respectării drepturilor omului, libertăţilor şi protecţiei din ţările în curs de dezvoltare lasă mult de dorit.

Uniunea acţionează corect în vederea menţinerii nivelurilor de ajutor şi a luptei pentru adoptarea celor mai bune practici. Nu trebuie să îşi diminueze solicitările şi, cu siguranţă, nu trebuie să trateze cu aceia care profită de pe urma suferinţei altor oameni.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Pentru a combate sărăcia şi excluziunea socială trebuie să existe un angajament clar în direcţia dezvoltării depline a oamenilor şi în direcţia plasării relaţiilor economice şi de putere pe o bază morală. Ar trebui promovată o definiţie mai amplă a sărăciei, care include privarea, excluderea socială şi lipsa de participare, după cum se menţionează în documentul Organizaţiei Naţiunilor Unite „Regândirea sărăciei - Raport privind situaţia socială la nivel mondial 2010”. Guvernele ţărilor în curs de dezvoltare ar trebui să îşi diversifice economiile, urmând o cale adecvată de dezvoltare, facilitând înfiinţarea de societăţi - întreprinderi mici şi mijlocii în mod deosebit - şi combătând birocraţia şi corupţia. Donatorii şi ţările partenere ar trebui să se asigure că agricultura, în special micile exploataţii agricole, precum şi industriile agroalimentare ecologice mici şi mijlocii vor juca un rol mai important în agenda pentru dezvoltare. Acestea trebuie să se implice în educaţie şi formare profesională, în combaterea exploatării prin muncă a copiilor, precum şi în stabilirea unor standarde de muncă satisfăcătoare şi a unor niveluri ridicate de protecţie socială cuprinzătoare. Exploatarea prin muncă a copiilor reprezintă un obstacol în calea instituirii educaţiei primare universale şi a reducerii sărăciei. De aceea, coordonarea dintre agenţii şi alinierea activităţilor acestora în ceea ce priveşte ajutorul pentru educaţie şi politica privind exploatarea prin muncă a copiilor trebuie consolidate. Susţin, de asemenea, promovarea unor eforturi suplimentare pentru a garanta egalitatea de gen.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Versiunea finală a acestui raport conţine puncte pozitive şi negative care se contrazic reciproc.

Începe cu piciorul greşit subordonând creşterea economică puternică, durabilă la nevoile afacerilor. Motivul creşterii economice trebuie să fie oamenii. Lucrătorii sunt cei care creează bunăstare şi creştere economică, iar producţia trebuie să fie organizată pentru ei şi pentru a îndeplini nevoile sociale, şi nu de dragul profitului. Organizarea producţiei materiale mai degrabă de dragul profitului, decât pentru nevoile oamenilor generează sărăcie şi şomaj, de unde presupusul scop al acestui raport este de a combate acest lucru.

Putem găsi şi puncte pozitive, în special acolo unde raportul vorbeşte despre regândirea politicilor de privatizare în ceea ce priveşte utilităţile precum apa, canalizarea şi serviciile de interes general, sprijinul pentru serviciile publice şi nevoia de a elimina paradisurile fiscale.

În ceea ce ne priveşte, credem că obiectivul propus poate fi atins doar dacă relaţiile economice şi comerciale sunt restructurate, prin renunţarea imediată la neoliberalism, la acordurile comerciale de liberalizare stabilite în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi la acordurile de liber schimb aplicate deja sau aflate în curs de negociere; dacă datoriile externe şi serviciul datoriei ţărilor în curs de dezvoltare sunt anulate; şi dacă politicile de ajustare structurală impuse de instituţiile financiare internaţionale sunt anulate.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Printre multe puncte bune pe care le conţine acest raport privind ţările în curs de dezvoltare există şi solicitarea de a regândi politica de privatizare, în special în domenii precum apa şi canalizarea. Sunt de părere că o astfel de regândire se aplică la fel de mult lumii dezvoltate şi cred că serviciile de gestionare a apei sunt atât de importante încât ar trebui să le fie permis să existe pur şi simplu în folosul oamenilor şi nu pentru profitul privat.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am susţinut raportul deoarece reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă astăzi lumea şi sunt o premisă pentru dezvoltarea şi creşterea economică echilibrată, în special în ţările în curs de dezvoltare. Sunt încântat că se solicită regândirea politicilor de privatizare, mai ales în ceea ce priveşte utilităţile precum eliminarea şi gestionarea deşeurilor, apa şi termoficarea, întreţinerea proprietăţii şi alte servicii sociale importante. Furnizarea de servicii publice trebuie să se afle sub controlul strict al consiliilor sau guvernelor. Serviciile trebuie să fie egal accesibile şi de calitate egală pentru toată lumea, indiferent de venitul locuitorilor sau de dependenţa de grupuri sociale. Intensificarea ritmului de privatizare a instituţiilor ce furnizează servicii publice, ca de exemplu Vilnius, provoacă multă îngrijorare. Este uşor să distrugi serviciile existente şi infrastructura furnizorilor lor. Totuşi, ce se va întâmpla dacă o afacere încetează să furnizeze un serviciu specific sau dacă îl furnizează la un preţ foarte ridicat? Obiectivul principal al părţilor interesate este de a arăta că statul sau consiliul nu poate furniza servicii la fel de eficient ca societăţile private, iar apoi serviciile sunt privatizate. Cine poate afirma că nu am fost influenţaţi de acest fapt? Serviciile publice sunt prea sensibile şi prea importante pentru oameni pentru a fi plasate în mod nesăbuit în mâini private. Protejarea şi dezvoltarea unor astfel de servicii trebuie să fie o prioritate.

  Alan Kelly (S&D), în scris. – Acest raport subliniază provocările principale ale creării de locuri de muncă şi ale reducerii sărăciei în lumina crizei financiare. Îndeamnă statele membre ale UE să-şi onoreze angajamentele referitoare la furnizarea de ajutor aşa cum au fost convenite în temeiul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. În plus, încearcă să promoveze o participare mai mare a părţilor interesate la proprietatea funciară de dimensiuni mici şi se concentrează pe asistenţa acordată întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) din ţările în curs de dezvoltare prin stabilirea unui transfer de infrastructură şi tehnologie.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Uniunea Europeană este invitată să accelereze progresul combaterii globale a sărăciei şi foametei, deoarece există în jur de 1,4 miliarde de oameni care suferă de sărăcie extremă. Există multe cauze pentru aceasta. Faptul trist este că, din cauza condiţiilor politice, a nerespectării democraţiei şi a statului de drept şi a dezavantajelor geografice, ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu o limitare a acţiunilor pe care le-ar putea întreprinde pentru a profita ele însele de oportunităţi. Pentru ca ajutorul pentru dezvoltare să înregistreze un succes real, trebuie luate măsuri adecvate, având drept ţintă rădăcina problemei. Acest raport pune accentul pe cât de important este pentru ţările în curs de dezvoltare să îşi extindă sectorul de producţie şi să reducă birocraţia excesivă şi corupţia, să promoveze educaţia, să pună în aplicare standarde sociale şi de producţie internaţionale şi să furnizeze facilităţi financiare pentru microîntreprinderi, mai ales în sectorul agricol. Securitatea alimentară este vitală pentru o ţară şi pentru populaţia ei. Gradul la care o ţară îşi poate furniza propriile alimente îi sporeşte independenţa şi reduce potenţialul de conflict. Premisa de bază în acest sens este întreţinerea şi promovarea producţiei agricole şi a protecţiei solului şi apei.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Am votat favorabil acest raport întrucât consider că pentru a reduce sărăcia, este necesară nu numai promovarea ocupării forţei de muncă, ci şi crearea unor locuri de muncă de calitate. Întreprinderile mici si microîntreprinderile, în special în sectorul agricol, au nevoie de o finanţare adecvată precum microcreditele pentru a menţine locurile de muncă existente şi pentru a crea altele noi.

Susţin în acest sens solicitarea adresata Comisiei şi statelor membre pentru ca acestea să sporească sprijinul financiar public alocat întreprinderilor mici şi microîntreprinderilor, precum şi agricultorilor din ţările în curs de dezvoltare, în conformitate cu cerinţele Pactului global privind locurile de muncă al Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Sunt pentru raportul privind reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare, în particular în materie de stimulare a recunoaşterii contribuţiei economiei sociale (de ex. cooperativele) la crearea de locuri de muncă şi promovarea muncii decente în ţările în curs de dezvoltare, şi a includerii economiei sociale în programele de dezvoltare şi în strategiile de cooperare ale UE.

Este de asemenea important pentru ţările în curs de dezvoltare să participe la Agenda OIM privind munca decentă, pentru ca lucrătorii din aceste ţări să se poată bucura în sfârşit de standarde adecvate de muncă.

Trebuie să oprim urgent cursa absurdă a exploatării prin muncă a copiilor şi să promovăm în schimb educaţia ca fundaţie a viitorului noilor generaţii.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest raport este acceptabil. Cu toate că nu pune în discuţie liberalizarea comerţului şi se bazează pe OMC, un număr considerabil de măsuri propuse ar putea ameliora condiţiile de viaţă ale cetăţenilor din ţările sudice.

Promovarea sistemelor de protecţie socială, integrarea economiei sociale în acordurile de cooperare, apărarea calităţii sistemului de sănătate pentru toţi şi accesul gratuit pentru toţi la educaţia de primară, superioară şi profesională, apărarea accesului la apă potabilă şi stimulentele acordate de UE cu scopul de a respecta alegerile electorale ale oamenilor, se află printre multele puncte în favoarea acestui raport.

Apără chiar şi introducerea unor parlamente independente cu puteri legislative, bugetare şi de supraveghere reale. Aplicarea unor astfel de recomandări ar putea permite realizarea intenţiilor lăudabile ale acestui raport din proprie iniţiativă.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Deoarece UE reprezintă un spaţiu de solidaritate, există preocupări clare cu privire la sărăcie şi la crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare. Ştim cu toţii că acest obiectiv va fi realizat doar printr-o creştere solidă şi durabilă într-un mediu stabil. De aceea este necesar ca ţările în curs de dezvoltare să-şi diversifice economiile dezvoltându-şi sectoarele de procesare, încercând în acelaşi timp să reducă birocraţia excesivă, astfel încât să transforme întreprinderile mici şi mijlocii în motorul ocupării forţei de muncă şi al creşterii. Transferând cu succes aceste valori în ţările în curs de dezvoltare, UE va avea un rol decisiv în reducerea sărăciei şi în crearea de locuri de muncă în acele ţări. Astfel se explică votul meu.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – (LV) Trebuie să luăm parte la acest proces, al cărui obiectiv este de a instrui ţările în curs de dezvoltare să-şi creeze PIB-ul naţional pentru ele însele, încurajând astfel dezvoltarea economică a acestor ţări. Făcând acest lucru, vom putea opri migraţia către Europa a unor întregi grupuri etnice. Este important ca populaţiile ţărilor în curs de dezvoltare să înţeleagă că trebuie să îşi construiască propriile patrii şi să nu caute paradisul în Europa. Trebuie să ne ajutăm fraţii din ţările în curs de dezvoltare să înveţe cum să fie independenţi şi prosperi. Cred că ar trebui să împărtăşim cunoştinţele şi experienţa pe care le deţinem şi de aceea am votat pentru această rezoluţie.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Raportul Comisiei pentru dezvoltare referitor la reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare alege abordarea potrivită. Naţiunile industriale occidentale trebuie să aplice măsuri care permit ţărilor mai puţin dezvoltate să-şi aprovizioneze propriile necesităţi şi să-şi construiască propriile economii puternice. Capacitatea de a produce suficiente alimente pentru propria populaţie joacă un rol important în acest sens. De asemenea, aceste ţări trebuie să aibă posibilitatea de a-şi diversifice economiile, astfel încât să nu depindă de importuri.

Pentru a realiza acest lucru este nevoie mai ales de întreprinderi mici şi mijlocii, care vor crea noi locuri de muncă. Trebuie să privim critic şi, dacă este necesar, să eliminăm câteva dintre subvenţiile la export aplicate în UE, care susţin industria agricolă în Europa, dar care contribuie la distrugerea agriculturii în ţările în curs de dezvoltare. Paradisurile fiscale trebuie de asemenea abolite. În ciuda numărului mare de măsuri pozitive din acest raport, m-am abţinut de la vot deoarece aceste măsuri vor fi în mod evident neobligatorii când va fi vorba de stabilirea direcţiei adoptate de ajutorul pentru dezvoltare. Declaraţiile de intenţie nu duc la progrese, iar sume mari de bani din ajutoare vor continua să dispară din cauza corupţiei.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Cu privire la chestiunea reducerii sărăciei în ţările în curs de dezvoltare, Parlamentul European ar trebui să se axeze pe standardele sociale care afectează standardul de viaţă al oamenilor care trăiesc în aceste ţări. Este de obligaţia Uniunii Europene să combată fenomenul exploatării prin muncă a copiilor şi al muncii forţate. De asemenea, trebuie reamintit faptul agricultura reprezintă principalul mijloc de subzistenţă a milioane de oameni care trăiesc în ţările în curs de dezvoltare.

Întregul meu sprijin se îndreaptă către propunerea din raport de sprijinire a micilor exploataţii agricole. De aceea, merită să subliniez includerea în raport a solicitării privind respectarea tradiţiei de utilizare în comun a terenurilor agricole, care, de secole, le asigură oamenilor un standard de viaţă relativ bun.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Uniunea Europeană are prerogativa de a legifera şi de a se concentra asupra nevoilor şi solicitărilor propriului teritoriu, însă nu poate şi nu are voie să-şi uite responsabilităţile faţă de restul lumii, în special faţă de ţările în curs de dezvoltare.

Raportul dnei Theocharous stabileşte singur acest obiectiv: reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare sunt importante pentru oamenii din acele ţări, însă sunt importante şi pentru proprii noştri cetăţeni. În cele mai multe cazuri, sărăcia şi căutarea unui loc de muncă îi determină pe mii de oameni disperaţi să călătorească, în speranţa că vor găsi un viitor mai bun.

Din aceste motive, cred că o strategie având drept obiectiv crearea unor condiţii locale, in situ, ar trebui sprijinită, şi că reprezintă un bun pentru ţările receptoare şi pentru Uniunea Europeană care o susţine.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Subiectul acestui raport este presant şi de foarte mare actualitate, precum şi important şi strategic. Este de actualitate şi presant întrucât toată lumea ştie că ratele sărăciei au crescut la nivel global, iar acelaşi lucru este valabil despre discrepanţa dintre bogaţi şi săraci care a devenit mai mare. Este important şi strategic deoarece investiţia europeană în reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare joacă un rol decisiv din punct de vedere social prin promovarea satisfacţiei sociale, din punct de vedere economic prin stimularea economiei, iar din punct de vedere moral prin exprimarea valorilor în care credem.

Faptul că susţin acest raport în forma sa actuală nu diminuează, totuşi, necesitatea de implementare a aceluiaşi deziderat şi în Europa. Pledez pentru acest lucru nu doar din motivele prezentate mai sus pentru ţările în curs de dezvoltare, ci şi datorită unei argumentări şi a unui sentiment că ne datorăm reciproc mai multă solidaritate şi, de asemenea, pentru că sunt convinsă că noi europenii nu îi putem ajuta pe alţii dacă nu ne aflăm într-o poziţie bună noi înşine.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − O creştere economică puternică şi durabilă într-un mediu stabil contribuie la crearea prosperităţii şi a locurilor de muncă de calitate, fiind cea mai sigură şi durabilă cale de a scăpa de sărăcie. Foametea, malnutriţia şi excluderea a milioane de oameni de la accesul la hrană şi servicii publice de bază reprezintă consecinţe ale politicilor defectuoase economice, agricole şi comerciale promovate şi implementate în aceste ţări. Strategiile de dezvoltare trebuie să acorde o atenţie deosebită persoanelor celor mai vulnerabile şi marginalizate, în special femeilor, copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi.

În acest sens, consider că ţările în curs de dezvoltare trebuie: - să pună mai mult accent pe combaterea exploatării prin muncă a copiilor, în vederea creării în schimb a unor locuri de muncă de calitate şi durabile pentru adulţi şi pentru a le permite copiilor să primească o educaţie adecvată; - să acorde prioritate acţiunilor menite să contribuie la îndeplinirea nevoilor sociale de bază şi la promovarea protecţiei copiilor şi a femeilor vulnerabile, grav afectaţi de criză, precum şi a tinerilor aflaţi în situaţii de risc, a lucrătorilor cu remuneraţii reduse, necalificaţi şi migranţi, a lucrătorilor din mediul rural şi a persoanelor cu handicap.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii deoarece, inter alia, pune accentul pe combaterea exploatării prin muncă a copiilor; îndeamnă Uniunea Europeană să recunoască contribuţia economiei sociale; invită ţările în curs de dezvoltare să extindă proprietatea funciară a persoanelor sărace şi deposedate, de exemplu prin a le oferi persoanelor care se stabilesc ilegal în cartiere sărace drepturile de proprietate asupra terenului pe care locuiesc; apără libertatea de asociere a sindicatelor şi dreptul de negociere colectivă; combate diferitele forme de discriminare; îndeamnă la o reconsiderare a politicilor de privatizare, în special în ceea ce priveşte utilităţile precum apa, canalizarea şi serviciile de interes general, precum şi o reanalizare a rolului social al statelor în guvernanţa dezvoltării, inclusiv a rolului întreprinderilor deţinute de stat în calitate de angajatori şi furnizori de servicii sociale.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – În final ne-am abţinut de la vot din cauza adoptării textului original al punctului 94, care invită Comisia şi statele membre „să elaboreze o abordare coerentă care să respecte fundamentele pieţei libere şi care să garanteze reciprocitatea în domeniul comerţului”.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Cu toate că acesta este un raport pozitiv, care identifică abordarea „ajutorul începe acasă” drept calea cea mai bună de a sprijini populaţiile sărace din întreaga lume, el merge mai departe şi solicită un sistem de raportare de la ţară la ţară a impozitelor, continuarea finanţării acţiunilor împotriva efectelor schimbărilor climatice şi o revizuire a politicilor de subvenţii agricole.

Camera a aprobat de asemenea un amendament care acuză ajutorul pentru agricultorii europeni, acordat de UE, că distruge pieţele ţărilor în curs de dezvoltare. Cu toate că susţin majoritatea propunerilor rezoluţiei, care subliniază necesitatea de a coordona ajutorul într-un mod global, am votat împotrivă.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) Am susţinut raportul referitor la reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare. Combaterea sărăciei reprezintă prioritatea principală a strategiei 2020, care stabileşte direcţia eforturilor UE din următorii câţiva ani. Acest obiectiv se extinde la cele 120 de milioane de europeni care trăiesc acum în sărăcie. Pentru a combate în mod eficient sărăcia în ţările în curs de dezvoltare, ea trebuie eliminată în Europa.

Aspectul educaţional este important în această privinţă. Educaţia şi calificările suplimentare sunt cele mai bune mijloace de a găsi un loc de muncă, şi astfel de a termina o viaţă de sărăcie şi de dorinţe. În ţările în curs de dezvoltare este deosebit de important să se asigure accesul copiilor la educaţie indiferent de gen. Chiar şi în ţările în care venitul per capita este relativ de mare, accesul la educaţie este închis pentru anumite grupuri sociale - minorităţi naţionale şi fete. În cele mai sărace ţări doar aproximativ jumătate dintre copii merg la şcoală.

În programele sale de ajutor Uniunea ar trebui să facă mai mult pentru a asigura materiale educaţionale, mese şi autobuze şcolare gratuite. Este esenţială şi legislaţia privind educaţia şi serviciile sociale pentru copii, precum şi sprijinirea oportunităţilor studenţilor de a studia în străinătate, dezvoltând în acelaşi timp programe interesante pentru a-i încuraja pe tineri să se întoarcă în propriile lor ţări, astfel încât fiind calificaţi, să lucreze pentru binele propriei lor societăţi. Este de asemenea important să se deruleze o campanie de sensibilizare cu privire la problema exploatării prin muncă a copiilor.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL), în scris. – (FR) M-am abţinut de la a vota acest raport care conţine prevederi contradictorii, pentru a nu spune decât atât.

Pe de o parte, solicită o regândire a politicilor de privatizare, în special în ceea ce priveşte utilităţile publice, susţine măsuri de investiţii în beneficiul lor, declară impactul pozitiv al clădirilor ocupate ilegal şi al economiei sociale asupra dezvoltării şi observă necesitatea punerii în aplicare a convenţiilor OIM privind standardele internaţionale de muncă.

În acelaşi timp, majoritatea parlamentară a adoptat totuşi un paragraf pe care îl consider inacceptabil, care invită statele membre şi Comisia să respecte principiile fundamentale ale pieţei libere.

7. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal

(Şedinţa a fost suspendată la ora 13.20 şi reluată la ora 15.00)

PREZIDEAZĂ: Alejo VIDAL-QUADRAS
Vicepreşedinte

8. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei anterioare: consultaţi procesul-verbal

9. Farmacovigilenţa medicamentelor [modificare a Regulamentului (CE) nr. 726/2004] - Farmacovigilenţa (modificare a Directivei 2001/83/CE) (dezbatere)

  Preşedinte. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă dezbaterea comună privind următoarele rapoarte:

– raportul elaborat de dna McAvan, în numele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare, în ceea ce priveşte farmacovigilenţa cu privire la medicamentele de uz uman, a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a Agenţiei Europene pentru Medicamente (COM(2008)0664 – C6-0515/2008-2008/0257(COD)) (A7-0153/2010); şi

– raportul elaborat de dna McAvan, în numele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare, în ceea ce priveşte farmacovigilenţa, a Directivei 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (COM(2008)0665 – C6-0514/2008-2008/0260(COD)) (A7-0159/2010).

  Linda McAvan, raportoare. – Dle preşedinte, sunt sigură că toată lumea din această sală a luat medicamente la un moment dat. Siguranţa acestor produse este de o importanţă vitală pentru sănătatea publică.

Săptămâna trecută, la o întâlnire cu experţii pentru a discuta aceste noi propuneri legislative, ni s-a reamintit că anul 2010 marchează a cincizecea aniversare a talidomidei. Oricine de vârsta mea îşi va reaminti cu siguranţă ce însemna talidomida: imagini cu copii născuţi fără membre. Am tras învăţăminte din acea experienţă şi, cu trecerea anilor, guvernele au dezvoltat sisteme de farmacovigilenţă, care să monitorizeze siguranţa medicamentelor, deoarece a devenit clar că doar testele clinice nu vor fi niciodată suficiente, pentru a asigura că, atunci când introducem medicamente pe piaţa publică, vom cunoaşte de dinainte toate efectele secundare.

Au fost făcute progrese. Săptămâna trecută, experţii ne-au spus că, cu ameliorările pe care le-am realizat deja, după doar câteva cazuri de talidomidă am fi identificat problema. În anii '60, 2 000 de cazuri fuseseră deja înregistrate până când problema a fost desluşită.

În ultimii ani în Europa, am lucrat la nivel european pentru a concepe un sistem coerent între statele membre şi Agenţia Europeană pentru Medicamente din Londra în ceea ce priveşte farmacovigilenţa. Este foarte clar că trebuie să colaborăm. Cu un eşantion de 500 de milioane de persoane, este mult mai uşor şi mai rapid să se identifice o reacţie adversă, decât să lucrăm separat la nivel naţional.

Crearea Agenţiei pentru Medicamente, a unei reţele de agenţii în fiecare ţară, bazate pe legislaţia UE, ne-a ajutat să înregistrăm astfel de progrese. Instrumentele practice pe care le-am creat – cum ar fi baza de date EudraVigilance, cea mai mare din lume – ne-a ajutat să reducem timpul de care avem nevoie pentru identificarea reacţiilor adverse.

Avem însă nevoie de noi îmbunătăţiri. De la talidomida din anii '60, ne-am confruntat cu probleme legate de medicamente cum ar fi Vioxx şi, foarte recent, cu medicamentul pentru diabet Avandia. Cred că pachetul de propuneri legislative asupra căruia au căzut de acord deputaţii europeni şi Consiliul, care a fost negociat în prima lectură şi care va fi prezentat în faţa acestui Parlament mâine, este unul foarte bun, care va continua să îmbunătăţească pe viitor farmacovigilenţa la nivelul Uniunii Europene.

Care sunt schimbările fundamentale? În primul rând, a fost înfiinţat Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilenţă, care este un comitet din ce în ce mai puternic, ce deosebeşte siguranţa medicamentelor de aprobarea acestora ca atare. Comisia va fi compusă din experţi, nu numai din guvernele naţionale, ci şi din rândurile pacienţilor şi ale personalului din domeniul asistenţei medicale. Îmbunătăţim informarea pacienţilor, raportarea directă de către pacienţi la autorităţile naţionale şi o notă în prospectele informative pentru pacienţi, prin care oamenii sunt încurajaţi să anunţe orice reacţii adverse.

Se va aplica un simbol negru pe noile produse. În acest moment, personalul în domeniul asistenţei medicale ştie atunci când recomandă pacienţilor un produs nou. Acesta ştie că o atenţie specială ar trebui acordată reacţiilor adverse, dar tu, ca pacient nu ştii acest lucru.

Publicul va fi mai bine informat: un portal web unic privind medicamentele, care să cuprindă integral diferitele informaţii despre siguranţa medicamentelor, prospectul informativ pentru pacient – genul de informaţii pentru care, în prezent, ai nevoie de ore întregi pentru a le aduna. Întreprinderile vor câştiga prin simplificarea procedurilor, evitând înregistrările duble şi eliberând resurse pentru o activitate de cercetare mai importantă. Acestea sunt schimbări care cred că vor îmbunătăţi mult întregul sistem de farmacovigilenţă în Europa.

În sfârşit, aş dori să le mulţumesc celor care ne-au ajutat să ajungem unde suntem astăzi, precum şi raportorilor alternativi pentru acest raport. Este un dosar foarte complex şi suntem norocoşi să avem printre noi colegi care cunosc atât de bine domeniul. Dolores Montero, din cadrul preşedinţiei spaniole a Consiliului, este astăzi aici cu noi. Aceasta împreună cu echipa sa au făcut o treabă excelentă, ca de altfel şi secretariatul Parlamentului, Jo Wood de la Grupul Socialist şi propriul meu cercetător, Kiri Hanks, care ne-a ajutat şi a avut o contribuţie majoră la prezentarea clară a problemelor.

De asemenea, aş dori să mulţumesc secretariatelor Comisiei şi Consiliului şi multiplelor organizaţii, care au trimis informaţii şi care ne-au ajutat să înţelegem problemele din punctul lor de vedere – organizaţiilor de pacienţi, grupurilor de farmacişti, de doctori, de întreprinderi şi de legislatori naţionali.

A fost o muncă în echipă deosebită şi trebuie acum să lucrăm împreună pentru a pune legislaţia corect în aplicare.

  Antonio Tajani, vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, dl comisar Dalli nu poate participa la şedinţa din seara aceasta pentru a aborda această chestiune personal şi vă prezintă scuzele sale.

Cu toate acestea, am plăcerea de a-i ţine locul cu ocazia adoptării oficiale a unui acord în prima lectură privind problema importantă a farmacovigilenţei. Daţi-mi voie să profit de această ocazie pentru a le mulţumi tuturor celor care au lucrat neobosit pentru ajungerea la acest acord, în special raportorilor, co-raportorilor şi raportorilor alternativi, în special dnei McAvan, raportoarea în numele comisiei competente. Mulţumită propunerii care va fi supusă votului în Parlament mâine, pacienţii vor fi mai bine protejaţi împotriva reacţiilor adverse la medicamente.

De fapt, sistemul farmacovigilenţei cu privire la medicamentele de uz uman în Uniunea Europeană trebuie consolidat şi modernizat. Nu numai că va oferi o mai bună protecţie pentru sănătatea publică; acest sistem va permite, de asemenea, pieţei interne să funcţioneze corect, iar reglementărilor şi procedurilor existente să fie raţionalizate. În plus, va creşte transparenţa legislaţiei şi participarea pacienţilor în domeniul farmacovigilenţei.

În sfârşit, odată cu noul comitet ştiinţific în materie de farmacovigilenţă creat în cadrul Agenţiei Europene pentru Medicamente, aceasta din urmă va asigura accesul la competenţa medicală şi ştiinţifică cu cel mai înalt grad de specializare pentru evaluarea siguranţei medicamentelor şi pentru recomandarea de măsuri de reducere a riscurilor.

Comisia este încântată că instituţiile au putut să ajungă la o poziţie comună prenegociată înainte de vacanţa de vară şi aprobă întru totul conţinutul acordului la care s-a ajuns. În cadrul acestui acord, amendamentul propus de reacordare a gradului de director al AEM a fost suprimat, iar Comisia urmează să publice următoarea declaraţie:

„Ca urmare a solicitării Parlamentului European şi a Consiliului privind gradul de încadrare a şefului Agenţiei Europene pentru Medicamente, Comisia, pentru a nu întârzia adoptarea acestei propuneri importante, îşi ia angajamentul de a republica anunţul pentru postul următorului şef al Agenţiei Europene pentru Medicamente cu gradul de AD15, în loc de AD14.

Comisia consideră că locul potrivit pentru a aborda această chestiune este dezbaterea orizontală aflată în desfăşurare privind rolul agenţiilor UE, în cadrul grupului de lucru interinstituţional privind agenţiile. Dezbaterea referitoare la acest aspect este deschisă în cadrul grupului de lucru interinstituţional şi, dacă această discuţie duce la concluzii diferite cu privire la nivelul potrivit de publicare, atunci stabilirea gradului ar putea fi rediscutată în vederea unor viitoare publicări.”

  Michèle Rivasi, raportoare pentru aviz a Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie. – (FR) Dle preşedinte, voi folosi un minut acum şi încă un minut mai târziu. Aş dori să vorbesc mai întâi în calitate de raportoare pentru aviz a Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie, şi să îi mulţumesc raportoarei, dnei McAvan, pentru acest raport.

Aş dori să spun că este foarte important în acest domeniu să se asigure o mai bună protecţie şi informare a pacienţilor, dar şi să se combată presiunea exercitată de industria farmaceutică, care a dorit să obţină raportări privind efectele secundare şi să analizeze şi să interpreteze rezultatele.

La nivelul Comisiei pentru industrie, cercetare şi industrie – şi, mai mult, la nivelul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară – am reuşit, prin urmare, să ne asigurăm că, în ceea ce priveşte raportările, medicii şi pacienţii vor fi singurii în măsură să raporteze efectele secundare în vederea transmiterii acestora către autorităţile naţionale.

În ceea ce priveşte analiza şi interpretarea, statele membre sunt responsabile de detectarea şi monitorizarea reacţiilor adverse la medicamente. S-a aflat că, în ceea ce priveşte izbucnirea gripei H1N1, autorităţile suedeze au fost acelea care au făcut referire la narcolepsie, deşi, până acum, vaccinul H1N1 nu a fost asociat cu astfel de efecte secundare. Acest lucru este foarte important. Pe de altă parte, sunt foarte dezamăgită că nu am obţinut independenţa financiară faţă de autorităţile naţionale.

În sfârşit, în ceea ce priveşte controalele, s-au înregistrat progrese reale în ceea ce priveşte Comitetul în materie de farmacovigilenţă, care este separat de Comitetul pentru medicamente de uz uman, şi sper ca pacienţii să fie mai bine informaţi, fie prin prospecte însoţitoare sau din punctul de vedere al ultravigilenţă.

  Claude Turmes, raportor pentru aviz al Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor. – (FR) Dle preşedinte, medicamentele sunt, desigur, o afacere care valorează miliarde şi, prin urmare, acest dosar a făcut obiectul unui lobby foarte intens. Unul din punctele pozitive privind Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor a fost acela că am reuşit să menţinem piaţa internă deschisă. Am abordat toate aspectele supravegherii reacţiilor adverse explicate de colegii mei şi, mai presus de toate, am reuşit, dincolo de lobby-ul farmaceutic, să asigurăm menţinerea severităţii controalele la punerea pe piaţă şi garantarea informării pacienţilor. De fapt, una din ideile propuse a fost aceea de a publica prospecte sau rezumate, ceea ce ar fi fost o idee foarte proastă.

Îmi pare rău că ideea pe care am prezentat-o în raportul meu, de a testa şi valoarea adăugată terapeutică a noilor medicamente, nu a fost adoptată. Ne confruntăm astăzi cu o strategie a marilor întreprinderi care, oricând expiră un brevet, schimbă câteva molecule şi lansează o campanie vastă de introducere pe piaţă. Astăzi, multe întreprinderi cheltuiesc mai mult pe marketing decât pe cercetare şi, drept urmare, avem de-a face cu noi medicamente care costă scump şi care nu au aproape nicio valoare adăugată în comparaţie cu medicamentele mai ieftine.

Trebuie, într-adevăr, să analizăm acest lucru în detaliu cu ocazia următoarei revizuiri. Sistemele naţionale de sănătate se prăbuşesc sub greutatea costurilor şi orice măsură care le poate oferi o reducere a acestora trebuie aplicată. Faptul că nu există nicio obligaţie de a testa valoarea adăugată terapeutică este o lacună a legislaţiei noastre.

  Pilar Ayuso, în numele Grupului PPE. – (ES) Dle preşedinte, dle comisar, în primul rând aş dori să evidenţiez munca depusă de raportoare, dna McAvan, nu numai cu privire la conţinutul raportului, ci şi la metodele pe care le-a folosit, deoarece a muncit cot la cot cu raportorii alternativi. Aş dori, de asemenea, să le mulţumesc experţilor din partea guvernului spaniol pentru contribuţia lor la acest acord.

Scopul acestui sistem de farmacovigilenţă în Uniunea Europeană este de a consolida vigilenţa, transparenţa şi comunicarea în ceea ce priveşte siguranţa medicamentelor, după ce acestea au fost lansate pe piaţă, în special în ceea ce priveşte evaluarea riscului pe care îl prezintă şi reacţiile adverse pe care le pot avea.

Este important de subliniat crearea Comitetului european în materie de farmacovigilenţă, care va evalua şi va face recomandări Agenţiei Europene pentru Medicamente privind problemele de siguranţă care pot apărea în legătură cu medicamentele vândute în Uniunea Europeană. Soluţia la care s-a ajuns atât pentru statele membre, cât şi pentru cei responsabili de introducerea pe piaţă a medicamentelor, de a notifica baza de date EudraVigilance în legătură cu reacţiile adverse bănuite este foarte importantă.

EudraVigilance va fi singura sursă de informaţii, iar autoritatea competentă din cadrul statelor membre unde se bănuieşte că a apărut o reacţie adversă va fi informată în acelaşi timp, ceea ce este foarte important.

De asemenea, este important de subliniat posibilitatea ce se deschide consumatorilor, care vor putea să comunice orice reacţie adversă şi, în acest sens, crearea şi gestionarea de către Agenţie a unui portal web privind siguranţa medicamentelor care, la rândul său, este legat de portalurile din fiecare stat membru şi va ajuta la îmbunătăţirea cunoştinţelor publicului despre siguranţa medicamentelor pe care le ia.

În sfârşit, nu putem uita că dat fiind că farmacovigilenţa joacă un rol fundamental în protejarea sănătăţii publice, adoptarea acestei directive şi a acestui regulament va avea o contribuţie semnificativă la protecţia publicului nu numai prin îmbunătăţirea procedurilor actuale, ci şi prin coordonarea acţiunilor între diferitele state membre.

  António Fernando Correia De Campos, în numele Grupului S&D. – (PT) Dle preşedinte, faptul că există o tendinţă din ce în ce mai pregnantă ca profilul de siguranţă a noilor medicamente să devină cunoscut pe deplin doar după ce acestea au fost lansate pe piaţă înseamnă că avem nevoie de un sistem de farmacovigilenţă mai eficient decât până acum.

Ne confruntăm cu o problemă tipică de gestionare a riscurilor, dar am făcut-o acum mai accesibilă populaţiei la un nivel macro şi supranaţional.

În ultimele decenii, noi medicamente au jucat un rol vital în sănătatea publică şi în progresele făcute în sistemul de sănătate. Cu toate acestea, reacţiile adverse la medicamente rămân a cincea dintre cele mai frecvente cauze de deces în spitale.

Propunerile prezentate consolidează contribuţia medicamentelor la un sistem de sănătate publică modern printr-un sistem de farmacovigilenţă la nivelul UE, îmbunătăţind astfel coordonarea şi transparenţa. Obiectivele acestora sunt monitorizarea, detectarea precoce, raportarea şi evaluarea reacţiilor adverse.

Noile medicamente vor avea inscripţionat un simbol, care să anunţe dacă acestea fac încă obiectul unor verificări. Utilizatorii vor fi încurajaţi să ia parte la monitorizarea lor; studii privind eficacitatea vor fi promovate la nivel naţional; va exista o nouă sensibilizare privind efectele asupra mediului; iar organismele de monitorizare comunitare vor fi consolidate prin Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilenţă (PRAC).

Prin urmare, dle preşedinte, salut propunerile prezentate. O felicit pe raportoare şi, de asemenea, felicit Comisia, precum şi preşedinţia spaniolă pentru spiritul lor de cooperare. Prin urmare, salut propunerile prezentate în acest pachet legislativ şi sunt bucuros să aprob documentul final care va fi prezentat Parlamentului mâine.

  Antonyia Parvanova, în numele Grupului ALDE. – Dle preşedinte, daţi-mi voie mai întâi să îi mulţumesc Lindei McAvan pentru incredibila pătrundere cu care a abordat acest dosar foarte tehnic, precum şi raportorilor alternativi, Comisiei şi Consiliului pentru cooperarea lor fructuoasă, care a fost crucială în ajungerea la un acord în prima lectură, deschizând drumul către un sistem de farmacovigilenţă mai sigur, mai eficient şi mai transparent în Europa. În calitate de raportoare alternativă a Grupului ALDE, salut cu căldură acest acord încheiat în timpul preşedinţiei spaniole şi faptul că poziţia Parlamentului rămâne ferm inclusă în textul final.

Se poate spune că avem de-a face astăzi cu un dosar mai puţin interesant din cadrul „pachetului medicamente”, însă farmacovigilenţa este de fapt crucială în asigurarea respectării unor principii-cheie care au stat la baza poziţiei Grupului ALDE, orientată către încrederea pacienţilor în tratamentele farmaceutice. Dezvoltarea şi funcţionarea corectă a EudraVigilance, colectând reacţiile adverse la medicamente la nivel macroeuropean, precum şi coordonarea mai bună cu autorităţile naţionale şi întreprinderile de medicamente, sunt paşi importanţi către garanţia că riscurile legate de utilizarea medicamentelor sunt evaluate corect şi la timp.

Siguranţa pacienţilor va fi de asemenea consolidată, cu posibilitatea ca autorităţile să solicite studii de eficacitate după ce un produs a fost autorizat pe piaţă. Pentru prima dată aici, vom putea să utilizăm evaluarea tehnologiei referitoare la sănătate pentru a evita periclitarea vieţilor pacienţilor.

Transparenţa a fost unul din principiile de bază ale Parlamentului pe parcursul negocierilor. Evitând în acelaşi timp folosirea greşită a informaţiilor disponibile, o comunicare mai transparentă referitoare la activităţile de farmacovigilenţă va spori încrederea pacienţilor în tratamentul lor, precum şi în autorităţile care le garantează siguranţa.

În încheiere, schimbările efectuate în cadrul sistemului de farmacovigilenţă din Europa ar trebui să fie un instrument care să consolideze încrederea şi înţelegerea cetăţenilor în medicamentele pe care le iau. În această privinţă, salut cu căldură apelul pentru o revizuire mai amplă şi cuprinzătoare a prospectului informativ pentru pacient. Avem o responsabilitate faţă de sănătatea publică de a garanta siguranţa, eficienţa şi transparenţa în cel mai înalt grad în cadrul viitorului sistem european de farmacovigilenţă care va fi pus în aplicare.

  Michail Tremopoulos, în numele Grupului Verts/ALE. – (EL) Dle preşedinte, şi eu aş dori să îi mulţumesc raportoarei, dnei McAvan, pentru raportul său bine elaborat şi colegei mele din Grupul Verts/ALE, dna Rivasi, pentru munca sa minuţioasă.

Preocuparea noastră iniţială a fost că această versiune preliminară favorizează tendinţa ca medicamentele să fie lansate rapid pe piaţă, fără teste clinice aprofundate, urmând o procedură de autorizare rapidă, pe ideea că va exista un sistem consolidat de farmacovigilenţă şi de analiză a riscurilor, precum şi de raportare a efectelor nedorite ale medicamentelor.

Iniţial, ne-am opus acestui lucru şi, în conformitate cu solicitările societăţii civile, am făcut apel la proceduri de autorizare stricte premergătoare punerii pe piaţă a unui medicament, pe parcursul cărora să fie prezentat un raport privind rezultatele unor teste clinice comparative, alături de dovada valorii sale adăugate terapeutice.

Cred că acest compromis încearcă să ocolească această problemă prin consolidarea Comitetului pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilenţă din cadrul Agenţiei Europene pentru Medicamente şi a procedurii de raportare de către public.

Al doilea aspect pe care doresc să îl abordez se referă la impactul şi riscul pentru mediu pe care le implică medicamentele, întrucât în această privinţă nu am putut până la urmă să ajungem la un compromis. Comisia ar trebui să introducă o obligaţie-standard, prin intermediul sistemului de farmacovigilenţă, pentru ca impactul asupra mediului să fie monitorizat şi raportat şi pentru ca aceste informaţii să fie comparate cu rezultatele testelor prezentate de întreprinderi pe parcursul procedurii de aprobare şi de autorizare a noilor medicamente.

Din păcate, tot ceea ce am reuşit să includem în textul de compromis a fost o solicitare conform căreia statele membre să ia în considerare noua etapă de monitorizare a impactului asupra mediului şi Comisia să prezinte un raport de analiză a anvergurii acestei probleme şi necesitatea modificării legislaţiei actuale.

  Milan Cabrnoch, în numele Grupului ECR. – (CS) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, şi eu aş dori să îi mulţumesc raportoarei pentru munca depusă în elaborarea acestui raport, precum şi dvs. tuturor pentru atenţia pe care aţi acordat-o acestui subiect.

Directiva privind farmacovigilenţa nu a fost modificată în mod semnificativ de aproape zece ani şi, prin urmare, aş dori să subliniez că de mult se impune o revizuire exhaustivă a acestei directive. Sunt întru totul în favoarea faptului ca pacienţii să fie mereu mai bine informaţi şi parteneri maturi ai medicilor. Fără îndoială că disponibilitatea informaţiilor joacă un rol fundamental în această schimbare, iar informaţiile respective includ, de asemenea, date despre medicamente, efectele acestora, precum şi efectele lor secundare.

Unificarea datelor privind efectele medicamentelor într-un singur loc, alături de funcţionarea adecvată şi corectă a punerii în comun a informaţiilor între sistemele informatice naţionale din acest domeniu, va determina o mai mare sensibilizare şi o mai mare încredere în medicamente din partea cetăţenilor şi poate, de asemenea, să contribuie la prevenirea unor urmări fatale, spre exemplu, prin retragerea rapidă de pe piaţă a medicamentelor nesigure. Aceste măsuri vor ajuta, prin urmare, la îmbunătăţirea sănătăţii şi a calităţii şi siguranţei sistemelor de asistenţă medicală.

  Jiří Maštálka, în numele Grupului GUE/NGL. – (CS) Doamnelor şi domnilor, dezbatem o temă serioasă, care se referă la medicamente. Medicamentele protejează viaţa, dar pot fi, de asemenea, şi foarte dăunătoare. Aşa cum s-a spus deja aici, efectele adverse ale medicamentelor s-au dovedit a fi a cincea dintre cele mai frecvente cauze de deces la pacienţii din spitale. Un sistem de farmacovigilenţă puternic, transparent şi proactiv este, prin urmare, esenţial pentru asigurarea siguranţei pacienţilor.

Sunt convins că, pe parcursul negocierilor referitoare la aceste propuneri legislative, am realizat împreună o îmbunătăţire importantă a textului şi o protecţie mai bună a pacienţilor.

Salut cu deosebită căldură sistemul de notificare directă, prin care pacienţii din toată Europa pot prezenta direct rapoarte privind reacţiile adverse. Acest sistem va face posibilă depistarea precoce a reacţiilor adverse şi prezentarea de către pacienţi a unor rapoarte privind efectele despre care le este greu să vorbească cu medicul lor, de exemplu, deoarece presupun factori psihologici sau sexuali. De asemenea, pacienţii vor putea să trimită informaţii atât prin internet, cât şi folosind alte metode, ceea ce este bine pentru persoanele care nu au calculator.

Am consolidat dreptul pacienţilor la informare îmbunătăţind accesul la informaţii, prin înfiinţarea portalului web european şi instituirea unei baze de date europene privind farmacovigilenţa. S-a acordat o atenţie deosebită protecţiei datelor cu caracter personal în acest domeniu. Am obţinut rezultate bune, dar lucrurile mai trebuie îmbunătăţite: o mai mare transparenţă în luarea deciziilor de către autorităţile competente, asigurarea unor resurse esenţiale pentru ca aceste autorităţi să îşi facă treaba, garantarea faptului că sunt independente şi că dispun de bugete durabile, şi, nu în ultimul rând, adoptarea unor cerinţe stricte cu privire la conflictele de interes în vederea garantării faptului că deciziile luate în domeniul siguranţei pacienţilor nu sunt influenţate de interese comerciale. În concluzie, şi eu aş dori să îi mulţumesc raportoarei pentru excelenta cooperare.

  Peter Liese (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dle Tajani, doamnelor şi domnilor, aş dori să adaug şi eu mulţumirile mele raportoarei, dna McAvan, şi aş dori, de asemenea, să îi mulţumesc dnei Ayuso, raportoarea alternativă a Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat), cu recunoştinţă pentru activitatea intensă. Dna McAvan şi raportorii alternativi au obţinut rezultate bune, pentru care vom vota mâine. Siguranţa pacienţilor va fi îmbunătăţită în mod semnificativ şi, după părerea mea, cel mai important progres înregistrat este furnizarea de informaţii considerabil mai bune pacienţilor, în general fără controverse majore.

Baza de date şi portalul web, care va fi introdus în toate statele membre în toate limbile, vor îmbunătăţi informaţiile disponibile pentru pacienţi şi vor fi de ajutor în special pacienţilor care călătoresc. Oricine călătoreşte astăzi în Europa şi primeşte un prospect informativ pentru pacient într-o limbă străină este la fel de dezavantajat ca şi pacientul obişnuit care nu poate nici el să înţeleagă prospectul. Posibilitatea de a obţine informaţii în orice limbă prin intermediul portalului web va fi în mod categoric de mare ajutor.

Această propunere, care a fost acceptată aproape fără comentarii, va îmbunătăţi considerabil informarea mult mai mult decât propunerea prezentată de dl Verheugen denumită „Informarea pacientului”. Acesta este subiectul la care lucrăm şi am avut discuţii pozitive cu raportorul, dl Fjellner. Va trebui să completăm, desigur, rezultatele lucrărilor privind farmacovigilenţa, însă dna McAvan şi raportorii alternativi au înregistrat totuşi progrese uriaşe.

În sfârşit, salut, de asemenea, faptul că vom revizui prospectele informative pentru pacienţi. Cred că şi Comisia ar trebui să facă eforturi în acest domeniu şi să ia rapid măsuri. Sunt mai degrabă trist că nu am putut să ajungem la o concluzie privind rezumatul prospectului informativ pentru pacient. Comisia a făcut greşeala de a propune o cutie neagră, dar oamenii au fost intimidaţi de cutia neagră. Poate ar trebui să analizăm încă o dată dacă este posibil să fie realizat un rezumat al celor mai importante aspecte într-o formă adecvată. Acesta este, de asemenea, un subiect pentru viitor. Aş dori, de asemenea, să le mulţumesc încă o dată tuturor celor care au contribuit la obţinerea acestor rezultate pozitive.

  Karin Kadenbach (S&D). – (DE) Dle preşedinte, dle Tajani, aş dori şi eu să îi mulţumesc foarte mult dnei McAvan, alături de raportorii alternativi care au contribuit la raport.

În primul rând, aş dori să fac apel la pacienţi şi la sistemul european de asistenţă medicală. Trebuie să găsim timpul să le explicăm pacienţilor despre medicamentele care le sunt prescrise, astfel încât aceştia să ştie cu adevărat ceea ce iau şi să înţeleagă posibilele efecte secundare nedorite ale medicamentelor. Pe de altă parte, pacienţii trebuie, de asemenea, încurajaţi să fie foarte cinstiţi cu medicul sau farmacistul care le prescrie medicamente. Acesta este singurul mod în care va funcţiona în realitate ceea ce noi urmărim, cu alte cuvinte, garanţia că medicamentele sunt cât se poate de sigure.

Salut acest raport cu căldură, deoarece el reprezintă un pas înainte către înregistrarea efectelor secundare în întreaga Europă, într-un mod în care atât personalul din sistemul de asistenţă medicală, cât şi cel din industria farmaceutică să poată investiga şi răspunde la aceste efecte secundare pe cât de repede cu putinţă. Unele state membre au deja sisteme foarte bune care fac acest lucru. Următorul pas este de a standardiza şi de a combina aceste sisteme. Vechea zicală, conform căreia întregul este mai mult decât suma părţilor acestuia, se aplică şi în acest caz. Aş fi foarte mulţumită dacă această directivă ar fi adoptată în şedinţă plenară cu majoritate absolută.

  Corinne Lepage (ALDE). – (FR) Dle preşedinte, aş dori la rândul meu să o felicit pe raportoare, dna McAvan, pentru munca depusă. Acordurile în prima lectură nu mai sunt foarte frecvente în acest Parlament, deoarece, dacă ar fi să spunem adevărul, ele reduc adesea competenţele Parlamentului, dar acesta este, fără îndoială, un bun acord în prima lectură. De asemenea, trebuie să spun că raportoarea noastră alternativă, dna Parvanova, a făcut o treabă excelentă.

Au fost înregistrate progrese considerabile, în special în ceea ce priveşte un aspect la care eu ţin foarte mult: transparenţa. Pentru mine, transparenţa ar trebui să fie regula, iar accesul restricţionat excepţia. Este absolut vital, dacă dorim să progresăm către o contra-expertiză care este în curs de dezvoltare. Nu ar trebui să fie posibilă exercitarea dreptului de a păstra secrete informaţiile privind drepturile de proprietate în defavoarea informaţiilor privind sănătatea şi mediul. Acesta este motivul pentru care am depus câteva amendamente, pentru a garanta un nivel ridicat de transparenţă. Aş fi preferat să facem mai multe, dar rezultatul pe care îl avem este satisfăcător.

În ceea ce priveşte textul propriu-zis, o dispoziţie – care poate părea secundară, dar care probabil că nu este – este importantă: mă refer la solicitarea adresată Comisiei de a aborda problema poluării apei şi solului cu reziduuri farmaceutice şi, la nevoie, de a evalua impactul acestei legislaţii.

  Martin Callanan (ECR). – Dle preşedinte, Marina Yannakoudakis, raportoarea noastră alternativă, vă prezintă scuzele sale; domnia sa nu a putut să fie la Strasbourg în această săptămână, dar m-a rugat să îi mulţumesc în special Lindei McAvan pentru modul foarte fructuos şi cooperant în care a lucrat cu celelalte grupuri în elaborarea acestor proiecte legislative.

Ele vizează consolidarea sistemului comunitar de farmacovigilenţă cu privire la medicamentele de uz uman şi avem convingerea că am ajuns la un acord care va asigura, în primul rând, un sistem mai puternic de evaluare a riscului, în al doilea rând, un sistem îmbunătăţit pentru autorizaţiile de introducere pe piaţă şi pentru realizarea de studii privind siguranţa şi eficacitatea medicamentelor ulterior autorizării lor, în al treilea rând, mijloace mai bune şi mai eficiente pentru raportarea oricărei reacţii adverse la medicamente şi, în al patrulea rând, bineînţeles, o mai mare transparenţă şi siguranţă privind medicamentele.

Pacienţii vor beneficia, de asemenea, de un acces mai bun, prin portaluri web, la informaţii privind efectele secundare ale medicamentelor, iar aceste măsuri, credem noi, vor fi, în primul rând, în avantajul pacienţilor şi cetăţenilor, dar vor clarifica şi simplifica în egală măsură rolul Comisiei, al statelor membre şi al comitetelor pentru evaluarea riscurilor şi al întreprinderile farmaceutice în asigurarea celor mai ridicate niveluri de siguranţă pentru pacienţii în întreaga UE.

  Marisa Matias (GUE/NGL). – (PT) Dle preşedinte, aş dori să încep, în primul rând, prin a-i mulţumi raportoarei şi prin a o felicita, alături de ceilalţi deputaţi care au fost implicaţi în acest proces.

După cum ştim, reacţiile adverse la medicamente reprezintă a cincea dintre cele mai întâlnite cauze de deces – nu poate fi spus destul de des –, iar un sistem puternic şi transparent de farmacovigilenţă este esenţial. Avem acum ocazia de a consolida siguranţa medicamentelor care sunt deja disponibile, depăşind etapa de laborator, care nu acţionează mereu înainte ca problemele să apară.

Dacă a fost nevoie de exemple concrete pentru a justifica importanţa noului sistem, trebuie doar să ne uităm la ce s-a întâmplat cu vaccinul împotriva gripei H1N1: vaccinul a fost lansat în grabă pe piaţă, dar efectele secundare care au fost detectate nu au fost investigate cu atenţia cuvenită şi sunt încă se amână o investigaţie completă.

Acesta este motivul pentru care trebuie să continuăm îmbunătăţirea acestor măsuri. Această directivă asigură că atât personalul în domeniul asistenţei medicale, cât şi pacienţii din sistemul de asistenţă medicală vor fi mai activ implicaţi în identificarea dificultăţilor. Cooperarea între ţări şi Uniune, poate, de fapt, să fie un joc câştigător.

  Françoise Grossetête (PPE). – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, dezbatem tema farmacovigilenţei. Acesta este un pilon important al „pachetului medicamente” la care lucrăm de ceva vreme, iar acest acord în prima lectură va oferi pacienţilor o protecţie mai bună faţă de riscurile asociate cu utilizarea medicamentelor. Prin urmare, acest acord este un important pas înainte în ceea ce priveşte siguranţa pacienţilor, deoarece tiparele rare pot fi identificate mai repede, iar medicamentele nesigure pot fi retrase de pe piaţă la nevoie.

De fapt, nu reinventăm farmacovigilenţa; pur şi simplu îmbunătăţim situaţia pe baza unor cunoştinţe avansate referitoare la riscurile legate de medicamente, mulţumită unei cooperări mai bune între autorităţile competente. Rostul acestui regulament este de a îmbunătăţi cunoştinţele noastre referitoare la reacţiile adverse, mulţumită dezvoltării în cadrul Agenţiei Europene pentru Medicamente a bazei de date EudraVigilance, care va deveni sigurul punct de colectare şi consultare a tuturor informaţiilor referitoare la medicamente. Acest lucru va ajuta la îmbunătăţirea comunicării între autorităţile competente.

Autorităţile naţionale vor putea să cântărească mai bine riscurile şi avantajele prin introducerea şi integrarea în timp real a tuturor semnalelor sau informaţiilor noi şi prin adaptarea informaţiilor pentru practicieni şi pacienţi în consecinţă. Cu toate acestea, trebuie, de asemenea, să avem grijă să nu speriem pacienţii cu avertizări excesive; furnizarea de informaţii în exces ar putea, în cele din urmă, să se dovedească a fi dăunătoare.

Medicamentele sunt produse complexe. Trebuie să furnizăm explicaţii şi informaţii corecte referitoare la ele, dar, înainte de toate, nu trebuie să fim prea alarmişti. Este clar că astăzi prospectele însoţitoare nu mai sunt la fel de pertinente. Uneori sunt dificil de citit. În prezent, este necesară o abordare, împreună cu toţi partenerii, a modului în care acestea ar trebui să fie modificate, pentru a le face mai inteligibile de către pacienţi şi, mai presus de toate, pentru a le da încredere în medicamente.

  Bernadette Vergnaud (S&D). – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, farmacovigilenţa, care presupune analizarea efectelor secundare ale medicamentelor şi solicitarea retragerii acestora de pe piaţă în eventualitatea unei alerte, a trezit puţin interes în cadrul „pachetului medicamente”. Cu toate acestea, farmacovigilenţa este esenţială pentru siguranţa şi calitatea sistemelor noastre de sănătate şi, chiar dacă sunt încântată să vă văd, dle comisar, trebuie să îmi exprim părerea de rău pentru absenţa dlui Dalli.

Am fost surprinsă de propunerile Comisiei, care au periclitat sistemele de farmacovigilenţă în avantajul întreprinderilor farmaceutice. Din fericire, mulţumită eforturilor Parlamentului şi Consiliului, situaţia a fost oarecum îmbunătăţită. Astfel, nu va fi posibilă generalizarea autorizaţiilor de introducere pe piaţă obţinute anterior pentru medicamente noi. De asemenea, putem fi mulţumiţi de progresele înregistrate în ceea ce priveşte transparenţa.

Cu toate acestea, consider că acest acord reprezintă o ocazie ratată de a îmbunătăţi farmacovigilenţa şi sunt îngrijorată, mai presus de toate, de lipsa de garanţii referitoare la independenţa sistemului. Astfel, deşi rolul Comitetului pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilenţă a fost consolidat, acesta nu este în totalitate independent de comitetul european care acordă autorizaţiile de introducere pe piaţă. Ştim din experienţă că acest comitet nu este dispus să revină asupra deciziilor luate. În ceea ce priveşte structurile naţionale, nu există nicio dispoziţie în acest sens. De asemenea, îmi pare rău că statele membre nu sunt obligate să raporteze posibile conflicte de interes ale experţilor care compun comitetul european.

În cele din urmă – şi acesta este lucrul cel mai grav –, acest acord aprobă sfârşitul celei mai bune garanţii de independenţă: finanţarea publică a activităţilor de farmacovigilenţă, din care majoritatea vor fi finanţate pe viitor din cotizaţii private.

O felicit pe dna McAvan pentru că a îmbunătăţit propunerea iniţială a Comisiei, dar, întrucât există o serie de chestiuni problematice, pun la îndoială închiderea acestui dosar în prima lectură. Dacă am fi acordat timpul cuvenit, am fi putut spori încrederea pacienţilor în produse farmaceutice sigure şi de înaltă calitate.

  Frédérique Ries (ALDE). – (FR) Dle preşedinte, farmacovigilenţa ar trebui să fie pentru medicamente ceea ce hemovigilenţa este pentru sânge şi vigilenţa privind organele pentru organe: o poliţă de asigurare cuprinzătoare. Acestea fiind spuse, ar trebui de fapt să spun o poliţă de asigurare cvasi-cuprinzătoare, deoarece ştim – aşa cum s-a mai spus – că luarea de medicamente, chiar dacă se respectă strict prospectul însoţitor, nu se poate să nu aibă reacţii adverse.

Uneori, este chiar fatal; 197 000 de decese pe an, după cum a arătat în expunerea sa de motive raportoarea noastră, dna McAvan, subliniind, de asemenea, şi în această după-amiază episoadele tragice care au marcat istoria acestui sector.

Statistica aceasta este inacceptabilă. Ea trebuie redusă în mod semnificativ printr-o colaborare mai eficientă între toate verigile lanţului. Acesta este motivul pentru care susţin toate propunerile făcute în acest sens: o mai bună coordonare prin baza de date EudraVigilance, o mai bună informare a pacienţilor şi, aşa cum s-a spus, o mai bună informare în ambele sensuri – dna Rivasi şi dl Turmes au explicat acest lucru –, precum şi o reală transparenţă în activitatea noului comitet pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilenţă.

În încheiere, avizul independent al experţilor – şi voi reveni iar şi iar la acest lucru – este alfa şi omega tuturor politicilor noastre. Este vital ca în acest domeniu să se consolideze încrederea pacienţilor.

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE). – (PL) Aş dori să încep prin a o felicita pe dna McAvan şi pe toţi cei care au lucrat la această directivă şi la acest regulament privind farmacovigilenţa. Chestiunile abordate în aceste documente sunt foarte importante pentru sistemul de sănătate, dar, mai presus de toate, sunt foarte importante pentru siguranţa pacienţilor, Statisticile arată că aproape 200 000 de oameni mor în fiecare an din cauza efectelor secundare ale medicamentelor pe care le-au luat, în jur de 50 % dintre pacienţi nu iau medicamentele conform recomandărilor medicale şi peste 70 % dintre pacienţi ar dori să poată obţine de pe internet informaţii de încredere privind medicamentele şi procedurile. Prin urmare, este evident că, odată cu schimbarea principiilor pentru înregistrarea produselor farmaceutice, a devenit esenţială introducerea unui sistem care – folosind internetul – va furniza informaţii de încredere referitoare la medicamente.

Cu toate acestea, fără o raportare corectă privind toate efectele secundare ale medicamentelor de către personalul medical, pacienţi şi întreprinderi farmaceutice, nu va exista o monitorizare corectă a siguranţei farmacoterapiei. Acest lucru se întâmplă, în primul rând, deoarece este necesară identificarea anumitor semnale care indică posibile probleme şi luarea de măsuri pe baza acestora. Acesta este un nou pas către o deschidere completă şi transparentă a informaţiilor în domeniul farmacologiei.

Un element important al farmacovigilenţei este publicarea informaţiilor referitoare la medicamente, pe internet, în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, într-o formă care să facă posibilă înţelegerea conţinutului de către toţi pacienţii. Cu toate acestea, ar trebui acordată atenţie faptului că internetul, pe lângă faptul că este o foarte bună sursă de informaţii, poate să conţină şi informaţii false. Prin urmare, este esenţial să fie realizată o monitorizare continuă şi o actualizare a sistemului, deoarece este extrem de important ca sistemul să fie eficient.

De asemenea, importante sunt şi propunerile referitoare la sporirea transparenţei sistemului comunitar de monitorizare prin folosirea audierilor publice pentru obţinerea de informaţii referitoare la efectele secundare. Acesta este un instrument folositor pentru realizarea monitorizării, în special dacă întreaga societate, şi nu numai un grup redus de specialişti, va putea să participe, ceea ce cu siguranţă va mări încrederea pacienţilor în medicamente.

  Nessa Childers (S&D). – Dle preşedinte, o felicit pe colega mea, Linda McAvan, pentru raportul pe care l-a elaborat. Cu aproape 200 000 de decese pe an în UE cauzate de reacţiile adverse la medicamentele prescrise, salut noul sistem al UE de monitorizare a siguranţei medicamentelor care au fost deja aprobate pentru utilizare de către medici. Reacţiile adverse reprezintă a cincea dintre cele mai des întâlnite cauze de deces în spitalele din Europa.

Această legislaţie va stabili norme şi proceduri pentru monitorizarea caracteristicilor legate de siguranţa medicamentelor, după ce acestea au fost autorizate şi lansate pe piaţă. De asemenea, autorităţile naţionale şi europene vor avea noi competenţe pentru a identifica problema din ce în ce mai pregnantă a medicamentelor contrafăcute sau falsificate, care reprezintă o ameninţare uriaşă la adresa sănătăţii publice. Cu cât mai actuale vor fi informaţiile disponibile pentru sectorul asistenţei medicale şi pentru fiecare dintre pacienţi cu privire la siguranţa medicamentelor în situaţii obişnuite, cu atât mai bine va fi pentru sănătatea şi siguranţa tuturor cetăţenilor europeni.

Prin urmare, salut ideea portalului web pentru medicamente al UE, care va fi creat şi legat de portalurile web naţionale pentru medicamente în fiecare stat membru şi unde pacienţii vor putea găsi informaţii referitoare la medicamentele pe care le iau.

  Paolo Bartolozzi (PPE). – (IT) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, această măsură intenţionează să consolideze şi să raţionalizeze sistemul de farmacovigilenţă din Uniunea Europeană: acestea sunt obiective ambiţioase stabilite de rapoartele dnei McAvan, care vizează modificarea Regulamentului (CE) nr. 726/2004 şi, respectiv, a Directivei 2001/83/CE.

Mulţumită unei colaborări strânse şi eficiente între Consiliul şi Parlamentul European şi între comisiile parlamentare responsabile de acest domeniu, am ajuns la un punct în care putem astăzi să discutăm o propunere ce vizează îmbunătăţirea sistemului de farmacovigilenţă al UE şi încheierea unei activităţi importante, realizate de Uniunea Europeană în acest domeniu de peste un deceniu.

Simplificarea, transparenţa şi raţionalizarea pot fi considerate ca fiind puncte-cheie ale acestor două rapoarte, care propun măsuri ce vizează garantarea celei mai bune protecţii a sănătăţii publice, pe baza standardelor armonizate în toată Europa.

Se face referire la o serie amplă de acţiuni, de la o mai bună definire a rolurilor şi a responsabilităţilor ce revin principalilor actori naţionali şi internaţionali, în încercarea de a se asigura o participare nouă şi mai bine informată a pacienţilor, care primesc un rol fundamental în sistem, până la o mai mare transparenţă a informaţiilor legate de siguranţa medicamentelor şi la simplificarea activităţilor necesare pentru comunicarea, înregistrarea şi evaluarea presupuselor reacţii adverse.

Sistemul actual de farmacovigilenţă trebuie de asemenea să fie îmbunătăţit printr-o cooperare mai strânsă la nivel european, naţional şi regional. Participarea efectivă a acestor trei niveluri va asigura, de fapt, un schimb profitabil de informaţii referitoare la efectele secundare ale medicamentelor.

Odată reorganizat sub forma unei reţele, cu ajutorul internetului, noul sistem de farmacovigilenţă va putea să asigure un nivel ridicat de securitate şi de utilizare în comun a informaţiilor, care să fie în avantajul pacienţilor, al autorităţilor naţionale şi al personalului în domeniul asistenţei medicale.

  Marian-Jean Marinescu (PPE). - Industria farmaceutică este un sector cheie pentru Uniunea Europeană atât datorită legăturii directe cu sănătatea fiecăruia dintre noi cât şi datorită potenţialului economic. Cred că directiva şi regulamentul în discuţie vor contribui la ameliorarea sistemului de supraveghere a medicamentelor. Va avea loc un schimb de informaţii între autorităţile naţionale şi cele europene, care vor fi în contact permanent cu organizaţii de pacienţi şi cu reprezentanţii industriei farmaceutice. Datele referitoare la efectele adverse ale medicamentelor trebuie să fie accesibile autorităţilor şi profesioniştilor din domeniul sănătăţii dar şi pacienţilor. Pacienţii trebuie să fie înştiinţaţi de toate caracteristicile medicamentului pe care îl folosesc şi această informaţie trebuie precizată clar în prospectul medicamentului.

Noile medicamente, care au fost autorizate în momentul în care nu se cunosc încă toate efectele adverse şi conţin substanţe active noi, trebuie să poată fi uşor identificate de către pacienţi. Trebuie să existe o monitorizare regulată şi să se elaboreze un raport periodic, cel puţin la cinci ani, referitor la securitatea respectivelor medicamente. Efecte adverse dramatice pot fi descoperite chiar şi după 30 de ani de la autorizarea unui medicament pe piaţă. Şi nu în ultimul rând, vreau să subliniez interdependenţa între investiţia în cercetarea farmaceutică şi în tehnologii medicale inovative şi securitatea pacienţilor şi dezvoltarea industriei farmaceutice.

  Licia Ronzulli (PPE). – (IT) Dle preşedinte, dle comisar Tajani, doamnelor şi domnilor, principalul scop al acestei propuneri de regulament este de a verifica siguranţa medicamentelor, după ce acestea au fost autorizate pentru utilizarea publică.

Nu se poate vorbi niciodată de prea multe controale şi evaluări ale efectelor pozitive sau negative. Un număr estimat de 197 000 de decese pe an sunt cauzate de reacţiile adverse la medicamente (RAM) în Uniunea Europeană. Se poate întâmpla adesea ca în timpul testelor clinice efectele secundare ale medicamentelor să nu fie identificate, dacă acestea sunt rare, dacă apar doar după o utilizare prelungită sau dacă presupun o interacţiune cu alte medicamente.

Urmărirea folosirii medicamentelor şi raportarea RAM este şi trebuie să rămână o prioritate a politicii europene de sănătate publică. Un bun sistem de farmacovigilenţă trebuie să dea posibilitatea personalului din domeniul asistenţei medicală, întreprinderilor şi pacienţilor înşişi să raporteze RAM şi trebuie, de asemenea, să permită identificarea unor semnale care să indice posibile probleme.

Aceste semnale trebuie apoi urmate de măsuri, care pot presupune schimbări în modul în care este prescris un medicament, o mai bună informare despre modul în care este folosit sau, în cazurile în care natura RAM este gravă, retragerea completă a medicamentului respectiv de pe piaţă.

Propunerea de a consolida cooperarea privind farmacovigilenţa poate oferi numeroase avantaje, atâta timp cât numărul RAM raportate este mai mare, însemnând că tiparele mai rare pot fi şi ele identificate mai repede.

Prin urmare, medicamentele nesigure pot fi retrase mai repede de pe piaţă la nevoie. Toate statele membre trebuie să rămână jucători-cheie în sistemul european de farmacovigilenţă.

Voi încheia, dle preşedinte, prin sublinierea importanţei de a permite raportarea directă a RAM de către pacienţi. Din păcate, în prezent, doar câteva state membre acceptă raportarea directă şi mă bucur să subliniez că, acolo unde există, acest sistem nu a îngreunat activitatea autorităţii competente.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) După părerea mea, cele două elemente cele mai importante din tot acest document sunt includerea pacientului în sistemul de informare şi faptul că toate informaţiile, informaţiile sigure, vor fi accesibile într-un singur loc. Aceste cifre sunt mereu înspăimântătoare – aproximativ 200 000 de decese anual din cauza efectelor secundare ale medicamentelor.

O altă problemă este faptul că înregistrarea cazurilor de efecte secundare este foarte inegală în statele membre. Să spunem că în ţara mea, există cam 170 de cazuri, dar în alte ţări, există cel puţin de câteva ori mai multe cazuri decât atât. Acest lucru se explică prin faptul că pacienţii nu au fost direct implicaţi în furnizarea informaţiilor. Medicii se tem adesea să raporteze informaţiile pertinente, deoarece le este probabil teamă că pot fi acuzaţi de malpraxis.

Sunt deosebit de mulţumită că pacienţii preocupaţi de sănătatea lor vor putea să informeze instituţiile naţionale în legătură cu efectele secundare negative ale medicamentelor.

Un alt lucru se referă la încurajarea instituţiilor din statele membre ale Uniunii Europene de a fi mai active în ceea ce priveşte răspunsul lor la raportările pertinente. Situaţia actuală este de aşa natură încât aproape jumătate din statele membre sunt lente în furnizarea de informaţii referitoare la efectele secundare. Este excelent dacă, de aici înainte, producătorii, consumatorii şi instituţiile de control vor fi toţi implicaţi în sistemul de control al siguranţei medicamentelor. Se impune o poziţie comună, bazată pe responsabilitate, nu pe teamă.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Scopul farmacovigilenţei este de a se asigura că pacienţii şi deci autorităţile competente raportează totul, nu numai reacţii adverse grave, către baza de date EudraVigilance. Toate informaţiile privind reacţiile adverse la medicamente vor fi astfel colectate pentru prima dată într-un singur loc, acesta reprezentând un instrument preţios de cercetare. Ca urmare, pot fi adoptate măsuri pe baza acestor informaţii, cum ar fi schimbări ale metodelor de prescriere, o mai bună informare în ceea ce priveşte utilizarea medicamentelor şi chiar retrageri ale medicamentelor de pe piaţă.

Susţin propunerile care vizează motivarea pacienţilor informaţi, care au la dispoziţie în prospectul însoţitor toate informaţiile pertinente privind un medicament. Sistemul ar trebui nu numai să informeze pacienţii, ci şi să îi motiveze să raporteze orice reacţii adverse. Producătorii nu trebuie să ascundă niciun efect secundar advers al unui produs, aşa cum s-a întâmplat în cazul contraceptivelor hormonale, de exemplu. Ambele rapoarte ale dnei McAvan reprezintă un progres şi vor aduce avantaje tuturor pacienţilor prin accesul la medicamente mai sigure în UE şi printr-un cadru juridic pentru autorităţile competente.

  Anja Weisgerber (PPE). – (DE) Dle preşedinte, aş dori în primul rând să le mulţumesc foarte mult raportoarei şi raportorilor alternativi pentru rezultatul excelent al muncii lor. Supravegherea eficientă a medicamentelor oferă protecţie pentru cetăţenii din Europa şi, în acelaşi timp, dă o putere mai mare pacienţilor responsabili.

Două elemente sunt cu precădere foarte importante pentru mine: portalul web pentru siguranţa medicamentelor şi prospectul informativ pentru pacient (PIP). Vestea bună este că rezoluţia de mâine va introduce portaluri web privind siguranţa medicamentelor în toate statele membre în care prospectul informativ pentru pacient aprobat şi alte informaţii trebuie publicate. Acest lucru va pune capăt unei situaţii de nesuportat. În multe state membre, nu există posibilitatea de a publica PIP pe internet. Totuşi, acest lucru nu este în concordanţă cu viaţa reală a multor cetăţeni, care se folosesc de dreptul de liberă circulaţie în interiorul Uniunii Europene. Acum vor putea să descarce PIP de pe internet în limba lor oriunde în Europa. Acest lucru va fi folositor şi pacienţilor care au pierdut PIP.

În acelaşi timp, doresc ca PIP să fie îmbunătăţit şi sunt foarte mulţumită în legătură cu rezoluţia prin care Comisia este invitată să prezinte un proiect legislativ pe această temă.

  Michèle Rivasi (Verts/ALE). – (FR) Dle preşedinte, aş dori să revin la impactul medicamentelor asupra mediului.

Din 1965, Europa a stabilit criterii pentru obţinerea autorizaţiilor de introducere pe piaţă. Sunt trei criterii, şi anume eficienţa, siguranţa şi calitatea farmaceutică a medicamentelor, dar nu este nimic prevăzut în legătură cu impactul medicamentelor asupra mediului. După cum ştiţi, estrogenul găsit în apele râurilor schimbă sexul peştilor. Şi după cum ştiţi, se înregistrează niveluri ridicate de reziduuri de medicamente în staţiile de purificare şi în apele reziduale din spitale.

S-a discutat destul de mult pe această temă; a avut loc o dezbatere şi, în Directiva privind farmacovigilenţa, iar acest subiect a fost luat, în sfârşit, în considerare sub forma unui considerent care solicită Comisiei să publice un raport, pe baza datelor furnizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente, de Agenţia pentru Mediu şi de statele membre, referitor la anvergura problemei, precum şi o evaluare cu privire la pertinenţa sau utilitatea modificării legislaţiei europene referitoare la medicamente sau la alte domenii.

Ceea ce îmi doresc eu de la Comisie este un raport corect bazat pe aceste date, deoarece acest lucru afectează în mod indirect sănătatea umană în sensul că, în numeroase cazuri, consumul de apă este cel care a cauzat efectele secundare identificate.

  Herbert Dorfmann (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dle Tajani, doamnelor şi domnilor, cred că este important că dezbatem acest subiect aici astăzi şi aş dori să atrag atenţia asupra unui domeniu în mod special, şi anume asupra disponibilităţii informaţiilor şi, mai presus de toate, a prospectului informativ pentru pacient (PIP) în mai multe limbi. Sunt membru al unei minorităţi lingvistice într-una din cele mai populare regiuni turistice ale Uniunii Europene. În orice stat, un PIP în limba oficială este furnizat odată cu medicamentele. În regiunea mea, de exemplu, acest lucru are ca urmare faptul că populaţia, într-un procent semnificativ, pur şi simplu nu înţelege PIP. Acest lucru nu este doar enervant, ci şi periculos.

Această directivă trebuie acum să facă posibil accesul pacienţilor la informaţiile din PIP chiar de acasă, pe internet, precum şi disponibilitatea aceloraşi informaţii în farmacii. Dacă vom putea, de asemenea, să prezentăm aceste informaţii într-o formă succintă, ele vor putea fi imprimate chiar în PIP în mai multe limbi, fără a fi necesară includerea unor broşuri întregi pentru fiecare medicament.

  Oreste Rossi (EFD). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, suntem în favoarea abordării raportoarei, deoarece subliniază importanţa verificării siguranţei medicamentelor şi îmbunătăţirea transparenţei activităţilor de farmacovigilenţă.

Liga Nordului s-a concentrat pe anumite aspecte: asigurarea accesului direct pentru pacienţi la baza de date a UE conţinând raportările privind reacţiile adverse bănuite; permiterea introducerii de onorarii, la latitudinea statelor membre, cu care să se plătească evaluările privind farmacovigilenţa; şi stabilirea alcătuirii şi a competenţelor comitetelor pentru evaluarea riscurilor cu scopul de a permite statelor membre, personalului în domeniul asistenţei medicale şi pacienţilor să îşi joace fiecare rolul.

Din păcate, într-o Europă din ce în ce mai vigilentă şi mai atentă la durata medie şi la calitatea vieţii, este uşor să se abuzeze de medicamente. Pot apărea interacţiuni adverse între produsele medicamentoase şi cele naturiste folosite în scopuri medicale, iar, la persoanele sensibile, acestea se pot manifesta de la simple reacţii alergice până la afecţiuni cu adevărat debilitante.

O astfel de afecţiune care nu este încă pe deplin înţeleasă şi, din păcate, nu este uşor de tratat, este sensibilitatea chimică multiplă: cei care sunt afectaţi de această boală nu pot duce o viaţă normală, deoarece nu mai pot lua contact cu niciun fel de produs chimic.

Prin urmare, este important ca Uniunea Europeană să ia măsuri pentru a instrui şi forma publicul în ceea ce priveşte folosirea medicamentelor în deplină cunoştinţă de cauză.

  Horst Schnellhardt (PPE). – (DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, dacă privim înapoi la modul în care am început discutarea acestei probleme anul trecut în ultimul mandat parlamentar, nu putem decât să fim plini de admiraţie faţă de realizările raportorilor. Ceea ce ei au realizat finalizând acest proces după prima lectură este un lucru excelent. Felicitări! Acesta este un instrument important, aşa cum mulţi au spus-o deja astăzi. Am fost foarte surprins de faptul că statele membre au fost de acord, fără obiecţii, cu crearea unei baze de date interconectate în toată Europa.

Aş dori să mai adaug ceva. Ar trebui să folosim mai bine oportunităţile oferite de Agenţia Europeană pentru Medicamente şi de baza de date EudraVigilance, iar eu solicit Comisiei să facă acest lucru, în vederea îmbunătăţării şi promovării calităţii sistemului de asistenţă medicală şi a calităţii produselor în Europa. Acesta este un pas important în direcţia bună.

Cu toate acestea, nu doresc să fie acordată prea multă atenţie raportărilor din partea persoanelor fizice în legătură cu efectele secundare. Ar trebui să ne asigurăm că acest lucru nu se va întâmpla. Raportările ar trebui incluse în baza de date doar după ce au fost supuse analizei specialiştilor. Doar fiindcă cineva critică un produs nu înseamnă neapărat că acest lucru îi dă dreptul de a-şi vedea critica înregistrată în baza de date.

  Dominique Riquet (PPE). – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, aş dori să iau cuvântul pe scurt, în primul rând, pentru a-i felicita pe toţi cei care au lucrat la această temă şi apoi pentru a-mi exprima mirarea totuşi faţă de faptul că a fost trecut cu vederea un aspect, şi anume farmacovigilenţa încrucişată.

De fapt, dacă îl analizăm de la un capăt la altul, din punctul de vedere al unui singur produs, raportul este exhaustiv, iar munca depusă este remarcabilă. Cu toate acestea, cele mai multe probleme sunt cauzate de efectul cumulativ al medicamentelor, întrucât, în 92 % din cazuri, pacienţii primesc tratamente multiple. Un medicament care, pe verticală, nu are niciun efect secundar deosebit, ar putea avea efecte foarte toxice dacă este combinat cu un alt medicament.

Este vital să avem acces la o bază de date de efecte încrucişate ale medicamentelor şi ar trebui, mai mult decât atât, ca aceasta să fie disponibilă personalului în domeniul medical şi pacienţilor deopotrivă. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât mulţi pacienţi iau medicamente prescrise şi apoi mai iau şi medicamente la propria discreţie, fără a avea, în general, nicio informaţie cu privire la eventualitatea unor efecte încrucişate foarte toxice.

Cred că această problemă a fost abordată tangenţial, dar nu în profunzime, ceea ce este mare păcat.

  Olivier Chastel, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori, în primul rând, să o felicit pe dna McAvan şi pe diferiţii raportori, precum şi preşedinţia spaniolă şi Comisia, pentru munca depusă în vederea ajungerii la acest acord echilibrat, atât de vital pentru toţi pacienţii europeni.

Acest dosar este, de fapt, un exemplu specific al valorii adăugate europene în vieţile cetăţenilor noştri, iar aplicarea acestor dispoziţii ne va permite, fără îndoială, să reducem numărul de cazuri medicale apărut ca urmare a reacţiilor adverse la medicamente, un factor care, chiar şi astăzi, aşa cum ni s-a amintit aici, este una din cauzele principale de deces, în special în spitale. Avem toate motivele de a saluta acest vot, în prima lectură, pentru aceste noi norme clare şi eficiente privind farmacovigilenţa.

Sper, de asemenea, ca, până la încheierea Preşedinţiei belgiene, să putem saluta acordul privind celălalt dosar din „pachetul medicamente”. Preşedinţia a luat de fapt măsuri în colaborare cu Parlamentul şi Comisia pentru a grăbi dosarele care sunt vitale atât pentru cetăţenii noştri, cât şi pentru pacienţii europeni în general şi pentru sectorul farmaceutic.

  Antonio Tajani, vicepreşedinte al Comisiei. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, cred că dezbaterea pe care am avut-o astăzi, cu participarea a atât de mulţi deputaţi europeni, arată importanţa acordului la care s-a ajuns între instituţiile UE.

Comisia, Consiliul şi Parlamentul trimit un semnal puternic cetăţenilor Uniunii Europene, fapt care va fi confirmat şi de aprobarea – rapidă, sper – a dosarelor privind medicamentele contrafăcute şi informaţiile care trebuie furnizate pacienţilor. Împărtăşesc şi eu preocupările exprimate pe parcursul acestei dezbateri privind decesele cauzate de medicamentele care nu sunt conform normelor, aşa cum a amintit dna Ronzulli. O felicit, de asemenea, pentru venirea sa la Parlament astăzi împreună cu fetiţa sa. Acesta este un semn bun: înseamnă că tineri europeni cresc cu o atitudine proeuropeană.

De asemenea, sunt de acord cu cuvintele dlui Dorfmann şi sunt convins că este foarte corect ca fiecare dintre noi să se poată exprima în limba maternă şi să înţeleagă ceea ce înseamnă standardele care ne garantează siguranţa în propria limbă, inclusiv în domeniul medicamentelor. Sunt un mare susţinător al multilingvismului în toate domeniile, inclusiv cele care mă preocupă în mod obişnuit.

De asemenea, aş dori să o asigur pe dna Vergnaud în legătură cu preocupările dumneaei. Îi mulţumesc în numele întregii Comisii Europene, chiar dacă dl comisar Dalli nu a putut, din păcate, să ni se alăture astăzi; cu siguranţă că va trebui să grăbească această dezbatere şi îl voi informa în legătură cu toate observaţiile făcute de toţi deputaţii care au luat parte la întâlnirea de astăzi.

Comisia vă este în mod sincer recunoscătoare, deoarece, împreună, am putut să trimitem un mesaj puternic cetăţenilor noştri europeni.

vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) În ceea ce priveşte problema ridicată de dna Rivasi, referitoare la norme mai stricte privind riscurile asupra mediului cauzate de medicamente, suntem de asemenea de părere că este important să se ţină cont de aspectul legat de protecţia mediului şi acceptăm sugestia Parlamentului ca Comisia să prezinte un raport, acolo unde este cazul, însoţit de propuneri legislative privind riscurile pe care medicamentele le prezintă la adresa mediului.

Aş dori să profit de această ocazie pentru a le aminti stimaţilor membri că aspectele legate de mediu au fost deja incluse ca punct de acţiune în Comunicarea Comisiei privind evoluţia sectorului farmaceutic, adoptată anterior actualei propuneri legislative, în cadrul „pachetului medicamente” prezentat în decembrie 2008.

vicepreşedinte al Comisiei-. − Anexă – Poziţia Comisiei

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare, în ceea ce priveşte farmacovigilenţa, a Directivei 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (COM(2008)0665 – C6-0514/2008 – 2008/0260(COD))

Amendamente:

Acceptabile direct: amendamentul 74 (textul în ansamblu, blocul nr. 1, amendament de compromis). Comisia este în favoarea adoptării textului de compromis elaborat de colegislatori

Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare, în ceea ce priveşte farmacovigilenţa cu privire la medicamentele de uz uman, a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a Agenţiei Europene pentru Medicamente (COM(2008)0664 – C6-0515/2008 – 2008/0257(COD))

Amendamente:

Acceptabile direct: amendamentul 41 (textul în ansamblu, blocul nr. 1, amendament de compromis). Comisia este în favoarea adoptării textului de compromis elaborat de colegislatori.

  Linda McAvan, raportoare. – Dle preşedinte, aş dori mai întâi să răspund în legătură cu unele probleme ridicate aici.

Colegii mei au vorbit despre transparenţă. Cred că ceea ce am realizat este o mare reuşită în ceea ce priveşte transparenţa. Cantitatea de informaţii care vor fi făcute publice prin portalurile web reprezintă un avans uriaş faţă de ceea ce aveam deja.

În ceea ce priveşte independenţa lucrărilor de farmacovigilenţă: amendamentul Parlamentului a fost acela care a separat în prezent autorizarea de farmacovigilenţă, garantând că Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilenţă este acela care va face recomandarea, care poate fi anulată în cazul în care există un motiv foarte puternic. Aşadar, am realizat enorm prin instituirea acestei independenţe şi prin ameliorarea ei.

Comisia: Comisia are mult de lucru după aprobarea acestei legislaţii mâine. Cred că vom obţine o majoritate importantă în acest Parlament. Este mult de lucru în ceea ce priveşte prospectul informativ pentru pacient, cu multe nemulţumiri din partea organizaţiilor de pacienţi şi a pacienţilor individuali. Aţi încercat să găsiţi o soluţie în comisie. Nu a fost una care să fie acceptată. Totuşi, noi dorim să colaborăm cu dvs. pentru a obţine un prospect informativ pentru pacient mai bun.

Prospectul nu poate conţine informaţii despre tot ceea ce i se pot întâmpla unui pacient, deoarece acest lucru l-ar face inutil în ochii unui pacient obişnuit. El trebuie să aibă sens. Trebuie să prioritizeze informaţiile. Trebuie să lucrăm împreună în privinţa acestui aspect.

Veţi realiza studiul privind impactul diferitelor medicamente asupra mediului. Acest lucru este foarte important şi dorim să vedem simbolul negru. Vrem ca acest simbol să evolueze; nu vrem ca el să dispară, aşa cum s-a întâmplat cu medicamentele pentru copii, medicamentele pediatrice. Vrem să vedem acest simbol curând.

Pentru statele membre, este foarte mult de lucru în ceea ce priveşte portalurile web. Vrem să le vedem funcţionale şi vrem o planificare a creării lor. Este vital, aşa cum a spus şi Comisia, ca oamenii să obţină informaţii în limba maternă, iar statele membre, de asemenea, trebuie să instituie sisteme de raportare directă. Şi agenţiile naţionale au foarte mult de lucru.

Pentru AEM va fi mult mai mult de lucru şi trebuie să îi acordăm resursele cuvenite. Am discutat pe larg acest aspect pe parcursul negocierilor şi doresc să văd acest lucru devenind realitate.

Le mulţumesc încă o dată celor implicaţi. Sper să obţinem o majoritate importantă mâine şi apoi poate începe adevărata muncă pentru a face ceva care chiar contează pentru vieţile oamenilor.

  Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine, la ora 12.00.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) Medicamentele aduc o contribuţie esenţială la sănătatea cetăţenilor Uniunii Europene. Totuşi, acestea pot duce uneori la reacţii adverse grave care, în opinia Comisiei, sunt cauza a aproximativ 5 % din spitalizări şi decese. În ultimii ani, au fost înregistrate cazuri de medicamente care au avut reacţii adverse deloc de neglijat pentru pacienţi, deşi fuseseră comercializate urmând procedura de control necesară. Această situaţie subliniază necesitatea ca Uniunea să folosească o politică de farmacovigilenţă eficientă cu scopul de a proteja sănătatea cetăţenilor europeni. Consider că un sistem eficient de farmacovigilenţă trebuie să permită indicarea în timp util către autorităţile competente a reacţiilor adverse ale medicamentelor şi, mai ales, atunci când este necesar, retragerea rapidă de pe piaţă a medicamentelor periculoase. Susţin, de asemenea, propunerile cuprinse în raportul aflat în discuţie, care au ca scop îmbunătăţirea cooperării între statele membre în privinţa farmacovigilenţei şi consolidarea criteriilor de acordare a autorizaţiilor de comercializare pentru medicamente noi. În sfârşit, invit Comisia să ia în considerare revizuirea elaborării de prospecte pentru pachetele de medicamente cu scopul de a îmbunătăţi, de asemenea, informaţiile cu privire la utilizarea unui medicament.

  Elisabetta Gardini (PPE), în scris. – (IT) În zilele noastre multe afecţiuni pot fi tratate fără a se recurge la spitalizare şi până şi bolnavii de cancer pot fi trataţi cu medicamente care le pot permite tratamentul la domiciliu. Prin urmare, controlul lanţului de medicamente necesită proceduri logice şi clare, care să îmbunătăţească circulaţia informaţiilor şi transparenţa conţinutului, definind cu precizie rolurile şi responsabilităţile principalelor părţi implicate. Eu susţin întru totul crearea unui sistem central de evaluare şi colectare de date care să permită integrarea reţelelor naţionale de farmacovigilenţă, menţinând coerenţa informaţiilor. Nu ar fi fost într-adevăr posibil să se excludă filtrul reţelelor naţionale, care sunt singurul instrument în măsură să garanteze obiectivitatea validării, calitatea codificării datelor, relaţia de cauzalitate şi relaţiile cu cei responsabili de raportare. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât deschidem un nou canal de informare directă între pacient şi specialişti în medicină, care vor avea acum posibilitatea de a trimite rapid feedback valoros sistemului de farmacovigilenţă. În acest sens, trebuie să evidenţiez necesitatea măsurilor de formare pentru operatorii din sectorul medical şi a unei campanii de informare destinate pacienţilor în scopul unei utilizări mai eficiente a acestui instrument.

  Louis Grech (S&D), în scris. – Îmbunătăţirile aduse actualului sistem de farmacovigilenţă sunt necesare pentru a avea un sistem care funcţionează rapid şi eficient cu scopul de a-i proteja mai bine pe consumatori. Monitorizarea siguranţei medicamentelor poate fi extrem de importantă pentru a salva vieţi şi pentru a preveni crizele de sănătate publică. O integrare avansată a farmacovigilenţei la nivel european este necesară deoarece creşte numărul consumatorilor care raportează incidente de reacţii adverse la medicamente (RAM). Prin creşterea seriei de tipuri de RAM raportate, acestea pot fi evaluate mai rapid, astfel încât medicamentele cu reacţii adverse să poată fi retrase de pe piaţă sau să se adauge măsuri de precauţie în prospectele medicamentelor. Susţin amendamentele care încearcă să îi protejeze şi mai mult pe consumatori oferindu-le specialiştilor din domeniul public şi medical acces deplin la baza centrală europeană de date EudraVigilance. Acest lucru permite tuturor statelor membre să aibă acces la aceleaşi informaţii cu privire la RAM. Sunt de acord cu excluderea companiilor farmaceutice din procesul de farmacovigilenţă. Având în vedere această situaţie, eliminarea companiilor farmaceutice din proces permite o raportare mai corectă a RAM prin eliminarea conflictului de interese inerent în procesul de autoreglementare.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE), în scris. – (FI) Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că medicamentele contrafăcute reprezintă nici mai mult nici mai puţin de 10 % din piaţa farmaceutică mondială. Medicamentele contrafăcute sunt o problemă de sănătate şi bunăstare a oamenilor, şi astfel problema este una îngrijorătoare. Îmbunătăţirea accesului pacienţilor la informaţii despre medicamente şi reacţiile lor adverse este o mişcare binevenită. În viitor, informaţiile vor fi mai uşor accesibile, de exemplu pe noi site-uri naţionale şi europene dedicate siguranţei medicamentelor. În sfârşit, vreau să-mi exprim sprijinul pentru propunerea raportoarei conform căreia Comisiei ar trebui să i se solicite să prezinte un raport privind impactul medicamentelor asupra mediului şi să evalueze dacă legislaţia UE în domeniul medicamentelor necesită vreo modificare în viitorul apropiat. Vă mulţumesc.

  Siiri Oviir (ALDE), în scris. – (ET) Farmacovigilenţa are o poziţie foarte importantă în domeniul sănătăţii publice. Reacţiile adverse ale medicamentelor au adesea efecte dăunătoare asupra sănătăţii şi vieţii pacienţilor. Multe cazuri juridice au arătat că scopul companiilor farmaceutice, din motive comerciale, este de a ascunde pentru un timp destul de lung reacţiile adverse nedorite ale medicamentelor. Trebuie salutat faptul că, prin adoptarea actelor legislative propuse, vom înăspri criteriile pentru a asigura o mai mare fiabilitate a autorizaţiilor de comercializare sau vom sprijinii utilizarea pe scară largă a aşa-numitei proceduri de urgenţă. Susţin măsurile destinate să asigure calitatea datelor în sistemul de farmacovigilenţă şi ar trebui să garantăm resurse pentru o farmacovigilenţă naţională eficientă. Întregul sistem trebuie să fie transparent pentru pacienţi.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. – Acest raport este un pas important pe calea spre un sistem de monitorizare mai coordonat şi mai eficient pentru produsele farmaceutice. Creşterea numărului pacienţilor monitorizaţi va furniza mai multe informaţii despre medicamentele noi, permiţând autorităţilor şi producătorilor să identifice mai rapid eventualele probleme. Există mai multe aspecte ale acestui raport care vor aduce beneficii, dar salut mai ales solicitarea de continuare a cercetărilor privind impactul produselor farmaceutice asupra mediului, precum şi efectele pe care le pot avea asupra apelor subterane, de exemplu. Ori de câte ori discutăm probleme de sănătate, cred că este întotdeauna important să se sublinieze importanţa medicinii preventive şi a principiului conform căruia prevenirea este mai eficientă decât tratarea. Deciziile simple privind stilul de viaţă cu atenţie pentru sănătate, care cuprind exerciţii fizice şi regim alimentar, pot preveni suferinţa şi costurile asociate bolilor grave, dar care pot fi prevenite. Trebuie să reţinem acest lucru atunci când discutăm orice aspect al politicii în domeniul sănătăţii.

  Richard Seeber (PPE), în scris. – (DE) Pentru pacienţi, accesul facil la informaţii privind situaţia independentă şi de fapt a medicamentelor este esenţial şi joacă, de asemenea, un rol important în cercetarea privind reacţiile adverse şi siguranţa pieţei pentru medicamentele eliberate pe bază de reţetă. Noua directivă şi noul regulament privind farmacovigilenţa vor îmbunătăţi în mod substanţial transparenţa şi accesul la astfel de informaţii. Cauza şi explicaţiile pentru orice reacţii adverse vor fi colectate de acum din toată Europa de către Agenţia Europeană pentru Medicamente. Stocarea şi prelucrarea acestor date şi înfiinţarea de portaluri web pentru a facilita accesul la acestea vor îmbunătăţi în mod substanţial posibilităţile pacienţilor de a afla mai multe despre medicamente şi reacţiile lor adverse. În special atunci când cetăţenii europeni călătoresc, aceştia nu se vor baza pe orice site-uri, ci, dacă este necesar, vor putea obţine informaţii obiective în propria lor limbă. Cu toate acestea, pentru a garanta independenţa şi obiectivitatea, informaţiile vor trebui să fie aprobate de către autorităţi de omologare competente. Pe de altă parte, acest lucru va garanta, de asemenea, libertatea de publicitate în ceea ce priveşte aceste informaţii. Noua bază de date privind medicamentele va identifica substanţele active care au fost aprobate pentru prima dată. Toate aceste măsuri vor spori transparenţa şi vor permite pacienţilor să găsească informaţii farmaceutice prezentate în mod simplu şi clar.

  Olga Sehnalová (S&D), în scris. – (CS) Farmacovigilenţa este o parte importantă a sistemului de protecţie a sănătăţii pacientului, de reducere a riscurilor şi de creştere a beneficiilor medicamentelor. Este deosebit de important să se evalueze şi să se monitorizeze siguranţa medicamentelor în primii ani după ce acestea sunt introduse pe piaţă. În cadrul procesului de autorizare, înainte ca medicamentele să fie introduse pe piaţă, sunt evaluate în primul şi în primul rând informaţiile din studiile preclinice şi clinice. Cu toate acestea, multe reacţii adverse posibile nu pot fi descoperite decât după folosirea medicamentului. În acest context, pacienţii, împreună cu angajaţii din domeniul sănătăţii, joacă un rol important în identificarea reacţiilor adverse sau în suspectarea unor astfel de reacţii. Cu toate acestea, este la fel de important să avem o evaluare a acestor informaţii făcută de experţi, în special având în vedere frecventa relaţie de cauzalitate între o reacţie adversă şi administrarea unui medicament. Susţin prin urmare noul element care consolidează poziţia pacienţilor prin faptul că le permite acestora să se implice activ în procesul de raportare a reacţiilor adverse, şi sistemul de evaluare de înaltă calitate. În Republica Cehă, pacienţii beneficiază deja de această opţiune pe portalul web al Institutului de Stat pentru Controlul Medicamentelor, lucru pe care îl consider a fi un exemplu de bune practici pentru acele state membre unde încă nu există o astfel de opţiune.

  Bogusław Sonik (PPE), în scris. – (PL) Statisticile arată că jumătate dintre pacienţi nu iau medicamente în conformitate cu sfaturile medicale şi aproximativ trei sferturi dintre pacienţi ar dori să aibă acces uşor la informaţii fiabile cu privire la acţiunea medicamentelor şi posibilele reacţii adverse. Propunerea de supraveghere a siguranţei medicamentelor întăreşte siguranţa pacienţilor şi le garantează dreptul la o mai bună informare despre utilizările şi acţiunea unui anumit medicament. Un pas important în direcţia transparenţei informaţiilor despre medicamente este proiectul de a deschide un serviciu de informare pe internet, atât la nivel european cât şi la nivel naţional. Site-urile naţionale vor fi conectate cu cel european şi vor trebui să conţină o descriere a caracteristicilor fiecărui produs, un prospect informativ şi o evaluare a efectului produsului asupra sănătăţii umane. Agenţia Europeană pentru Medicamente, în cooperare cu statele membre şi Comisia, va supraveghea această bază de date, în cadrul căreia va colecta şi compara informaţiile, ca parte a activităţii sale în supravegherea farmacologică. Cred că acesta este un pas important în direcţia asigurării dreptului pacientului la informaţii mai bune, fiabile şi obiective cu privire la produsele farmaceutice.

10. Introducerea pe piaţă şi utilizarea produselor biocide (dezbatere)

  Preşedinte. – Următorul punct pe ordinea de zi este raportul elaborat de dna Klaß, în numele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind introducerea pe piaţă şi utilizarea produselor biocide (COM(2009)0267 – C7-0036/2009 – 2009/0076(COD)) (A7-0239/2010).

  Christa Klaß, raportoare. – (DE) Dle preşedinte, dle Tajani, doamnelor şi domnilor, discutăm de mai bine de un an propunerea Comisiei de revizuire a directivei privind introducerea pe piaţă a produselor biocide, care a fost adoptată în 1998. Salutăm acum această propunere, în special pentru că transformăm o directivă într-un regulament. Europa trebuie să îşi îndeplinească responsabilităţile. Acest lucru înseamnă de asemenea că domeniile referitoare la piaţa internă trebuie să fie guvernate de reglementări clare.

Produsele biocide sunt parte a civilizaţiei noastre şi standardul nostru de viaţă depinde de acestea. Acestea sunt esenţiale pentru a menţine standardele ridicate de sănătate şi igienă pe care insistăm. Atunci când sunt folosite ca dezinfectante şi pesticide, aceste substanţe ne protejează de boli periculoase sau de purtătorii acestor boli. Având în vedere densitatea mare a populaţiei noastre, societatea noastră necesită forme speciale de igienă pentru a preveni transmiterea microbilor şi a bolilor. Cu toate acestea, mobilitatea noastră internaţională permite bolilor, viruşilor şi bacteriilor să se deplaseze rapid în toată lumea. Este important ca infecţiilor să nu li se permită răspândirea în spitale. Spălătoriile trebuie să fie capabile să controleze şi să elimine toţi microbii introduşi.

Biocidele sunt de asemenea folosite pentru a proteja lemnul, textilele, pielea, cauciucul, zidăria şi sunt o componentă a fluidelor pentru prelucrarea metalelor. Biocidele omoară mucegaiurile, microbii şi dăunătorii şi ne oferă protecţie împotriva acestora. Acestea trebuie să fie eficiente şi, ca urmare, pot fi periculoase dacă nu sunt folosite corect. De aceea avem nevoie de reglementări stricte. Beneficiile şi riscurile trebuie să fie atent cântărite unele faţă de celelalte. Mai presus de toate, biocidele nu trebuie utilizate excesiv. Trebuie să ne asigurăm că acestea sunt utilizate şi aplicate în mod responsabil. Folosirea unei cantităţi mici este foarte eficientă, dar folosirea unei cantităţi prea mari poate provoca daune.

Prin urmare, avem nevoie de o strategie pentru utilizarea durabilă a produselor biocide care să ofere informaţii despre alternative. Trebuie să fim conştienţi de un lucru. Nu este vorba în primul rând despre protecţia împotriva biocidelor, ci despre protecţia oferită de biocide. Dacă părul unei persoane este infestat cu păduchi, aceasta trebuie să fie în măsură să combată această problemă. Cu toate acestea, ar trebui să folosească în primul rând un pieptene pentru înlăturarea lindinelor. Dacă acesta nu ajută, atunci poate apela la un tratament biocid împotriva păduchilor.

Întrucât nanotehnologia este o dezvoltare nouă, trebuie să o supunem unui control deosebit de critic pentru că nanoparticulele pot ajunge sub pielea noastră şi direct în conductele de aprovizionare cu apă. Trebuie să sprijinim cercetarea şi inovarea şi nu trebuie să punem obstacole în calea acestora. Trebuie să efectuăm mai multe studii pe biocide în apă întrucât momentan avem foarte puţine informaţii disponibile.

Obiectivul prezentului regulament este de a armoniza piaţa internă şi de a introduce o procedură simplificată pentru aprobarea substanţelor şi a produselor active. Pentru prima dată, biocidele vor fi supuse înregistrării. În mod evident este calea optimă pentru a organiza şi administra corespunzător acest lucru la nivel european. Acest lucru aduce avantaje reale pentru piaţa internă şi pentru consumatori. Parlamentul European solicită aprobarea la nivelul UE a tuturor produselor începând cu anul 2017, iar astăzi sprijinim puternic această solicitare. Dacă vom începe acum elaborarea unui nou regulament, trebuie să o facem în mod corect şi să îl punem în practică în termenul cerut.

Piaţa biocidelor cuprinde numeroase tipuri diferite de produse şi aplicaţii speciale care sunt de multe ori disponibile doar în cantităţi mai mici. Avem nevoie de această varietate de produse diferite pentru a putea combate varietatea de organisme dăunătoare. Dacă reducem numărul substanţelor active, va creşte rezistenţa în rândul paraziţilor şi insectelor, având consecinţe fatale. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că preţul de înregistrare şi de autorizare este menţinut în limite rezonabile, în special în ceea ce priveşte mulţi producători mici şi mijlocii. Sunt necesare criterii stricte de excludere şi este bine ca acestea să fie introduse. Parlamentul propune criterii de excludere foarte clare şi defineşte excepţii limitate cu scopul de a fi în măsură să îndeplinească cerinţele legate de sănătatea umană şi mediu.

Credem, de asemenea, că informarea consumatorilor este importantă. Prin urmare, materialele care au fost tratate cu produse biocide trebuie să fie incluse de asemenea în domeniul de aplicare a regulamentului. În viitor, materialele vândute în Europa trebuie să fie tratate doar cu produse biocide care sunt aprobate aici. Problemele grave de sănătate care au avut loc anul trecut, cauzate de fungicidele utilizate în Extremul Orient pe pantofi şi mobilier, au arătat că avem nevoie de reglementări mai stricte şi, cel mai important, de controale mai stricte la import. Acest lucru va asigura protecţia consumatorilor şi va preveni denaturarea concurenţei. Pe această bază, am lucrat împreună pentru a ajunge la un compromis. Le solicit colegilor mei deputaţi să sprijine acest compromis.

  Antonio Tajani, vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) Dle preşedinte, aş dori să mulţumesc Parlamentului European şi în special dnei raportoare Klaß, raportorilor alternativi şi membrilor Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, pentru substanţiala lor activitate.

Cele 330 de amendamente adoptate de Comisia pentru mediu şi compromisul global adoptat săptămâna trecută stau mărturie pentru angajamentul şi interesul acestora pentru acest dosar. Aceste amendamente sprijină abordarea generală a propunerii Comisiei.

Permiteţi-mi să mă opresc asupra a ceea ce considerăm a fi principalele probleme nerezolvate.

Prima problemă: extinderea sistemului de autorizare al UE şi a procedurilor aferente. Pentru a ajunge la un acord cu privire la acest dosar, este esenţial să ajungem la un compromis cu privire la studiul sistemului de autorizare al UE şi al procedurilor aferente, în special cu privire la rolul Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA).

Deşi Comisia poate în principiu sprijini extinderea sistemului de autorizare al Uniunii Europene la un grup mai mare de produse biocide, poate face acest lucru cu două condiţii.

În primul rând, ECHA şi Comisia trebuie să dispună de resurse suficiente pentru a fi în măsură să preia volumul suplimentar de muncă. Fără resurse suficiente, vor rezulta întârzieri care vor compromite avantajele sistemului de autorizare al UE.

În al doilea rând, trebuie să proiectăm un mecanism adecvat pentru extinderea treptată a domeniului de aplicare a sistemului, de exemplu prin eşalonarea introducerii de tipuri de produse sau prin aplicarea unor criterii orizontale, cum ar fi condiţii similare de utilizare.

În ceea ce priveşte procedurile de autorizare ale Uniunii Europene, rolul ECHA va fi esenţial în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului. Trebuie să ne asigurăm că resursele ECHA sunt folosite pentru o activitate care aduce valoare suplimentară în ceea ce priveşte armonizarea sau care nu poate fi realizată mai eficient la nivelul statelor membre. Aş adăuga, de asemenea, că procedurile trebuie să fie proiectate pentru a face faţă domeniului extins de aplicare a sistemului de autorizare al UE.

A doua problemă: derogările de la criteriile de excludere. În ceea ce priveşte problema spinoasă a derogării de la criteriile de excludere, observ faptul că amendamentul de compromis permite un echilibru rezonabil între, pe de o parte, obiectivul garantării unui nivel ridicat de protecţie a mediului şi a sănătăţii umane şi, pe de altă parte, nevoia asigurării unui anumit grad de flexibilitate în cazurile în care nu există o soluţie de înlocuire.

A treia problemă: derogările naţionale în cadrul recunoaşterii reciproce. Deşi recunoaştem că derogările naţionale în cadrul recunoaşterii reciproce pot fi justificate în anumite circumstanţe, suntem de părere că astfel de derogări ar trebui examinate de către Comisie de la caz la caz. Dacă aceste derogări sunt autorizate fără a prevedea o supraveghere exercitată de Comisie, există riscul de a compromite piaţa internă a produselor biocide, pe care regulamentul este conceput să o promoveze.

A patra problemă: definirea produselor cu risc redus. În ceea ce priveşte definirea produselor cu risc scăzut, trebuie să facem un efort pentru a stabili o definiţie pragmatică ca şi condiţie sine qua non pentru o politică eficientă cu privire la astfel de produse. Mai trebuie întreprinse eforturi înaintea stabilirii unei definiţii clare a criteriilor aplicabile produselor cu risc scăzut.

A cincea problemă: articolele tratate. În ceea ce priveşte articolele tratate, susţinem amendamentele destinate controalelor la nivelul substanţelor active. În ceea ce priveşte etichetarea unor astfel de articole, susţinem abordarea generală de a impune reguli diferite, de exemplu în funcţie de faptul dacă articolele au un efect intern sau extern, în funcţie de faptul dacă produsul a fost sau nu aruncat în mod intenţionat sau a intrat în contact cu omul sau cu mediul.

A şasea problemă: organismele de tip pasager clandestin (free riders). Deşi sprijinim amendamentul de compromis privind organismele de tip pasager clandestin, avem motive serioase de îngrijorare cu privire la o serie de alte amendamente legate de conceptul de incluziune de către firmă.

A şaptea problemă: nanomaterialele. Cu privire la problema nanomaterialelor, Comisia şi-a respectat politica de a lua o decizie pe baza unor factori ştiinţifici şi dorinţa de a îmbunătăţi cunoştinţele despre aceste materiale şi aprobă necesitatea de a defini nanomaterialele şi, dacă este necesar, principiul evaluării lor separate.

În sfârşit: testele pe animale. Deşi Comisia susţine obiectivul de reducere a testelor pe animale, consideră că acest lucru nu ar trebui să fie în detrimentul unui nivel înalt de protecţie a mediului şi a sănătăţii umane.

Acum voi urmări îndeaproape dezbaterea dvs. referitoare la propunere şi la amendamentele propuse şi poate voi include în comentariile mele finale precizări suplimentare privind aceste aspecte şi alte puncte.

  Amalia Sartori, raportoare pentru aviz a Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor. – (IT) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori să o felicit pe dna raportoare Klaß pentru colaborarea sa fructuoasă, care mi-a permis să completez raportul dumneaei cu unele poziţii importante adoptate de Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor.

De asemenea, sper că susţine anumite amendamente pe care le-am prezentat în vederea votului de mâine şi care au ca scop evitarea dublei evaluări a riscurilor legate de produsele care au fost deja autorizate şi, prin urmare, evaluate, cu excepţia cazului în care sunt primite noi informaţii care să justifice necesitatea unor noi controale.

Sunt încântată, de asemenea, că deşi va fi introdusă treptat, va exista posibilitatea ca autorizarea centrală să se extindă la toate categoriile de produse. În acest sens, aş dori să-l întreb pe dl comisar Tajani - deşi aţi menţionat deja unele din aceste lucruri în raportul dvs. - cum, şi în ce măsură, va fi necesar să se ofere Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA) instrumentele necesare pentru a gestiona eficient şi fără piedici numărul mare de dosare care vor fi prezentate.

  Richard Seeber, în numele Grupului PPE. – (DE) Dle preşedinte, aş dori să ofer raportoarei, dnei Klaß, şi de asemenea, dnei Sartori, cele mai calde felicitări cu privire la modul atât de fructuos în care au lucrat împreună, dar şi cu raportorii alternativi, pentru a produce un pachet care este, după cum îl percep eu, acceptabil din punct de vedere politic pentru toate grupurile. Este important să ne amintim că biocidele nu sunt un scop în sine. De fapt, acestea au multe roluri în societatea noastră modernă şi dna Klaß ne-a oferit câteva exemple în acest sens.

Motivul pentru utilizarea biocidelor este de a îndeplini cerinţele consumatorilor pentru o mai mare siguranţă a alimentelor şi o îmbunătăţire a sănătăţii. Există multe domenii în care se utilizează biocide şi, în acelaşi timp, piaţa producătorilor este foarte fragmentată. Aş dori să mă concentrez în special pe situaţia producătorilor şi, de asemenea, pe faptul că directiva veche nu a fost în măsură să îndeplinească cerinţele nici pentru o îmbunătăţire a sănătăţii pentru consumatori, nici pentru o piaţă internă care să funcţioneze bine pentru producători. Una dintre principalele probleme este că nu avem un sistem de autorizare al UE pentru biocide. De asemenea, este important de clarificat că avem nevoie de acest sistem de autorizare al UE pentru cât mai multe grupuri de biocide posibil, în caz contrar, legislaţia va fi doar o literă moartă. Aş dori să susţin compromisul atins cu privire la articolul 33, care a făcut posibil ca toate grupurile politice să fie de acord că trebuie introdus noul regulament şi, în acelaşi timp, oferă posibilitatea statelor membre de a face excepţii în cazul substanţelor deosebit de periculoase.

Consider că pachetul de compromisuri a fost foarte atent gândit. Aş dori să le solicit colegilor mei deputaţi să voteze în favoarea acestuia.

  Dan Jørgensen, în numele Grupului S&D. – (DA) Dle preşedinte, ascultând spusele Comisiei şi ale deputaţilor conservatori din partea Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat), aproape că ne vine să credem că nu a fost vorba decât de a găsi soluţii cât se poate de simple şi de eficace din punct de vedere strict birocratic. Evident, şi aceasta este o preocupare serioasă. Desigur, aceasta este, de asemenea o chestiune care permite industriei să lanseze pe piaţă produse şi să le comercializeze transfrontalier. Cu toate acestea, nu acesta este aspectul cel mai important. Ceea ce este cel mai important pentru noi, social-democraţii - şi nu vom face niciun compromis asupra acestui lucru - este sănătatea şi mediul.

Aproape în fiecare zi, apar noi rezultate ale cercetărilor care indică faptul că sarcina chimică generală la care suntem expuşi noi, ca oameni, şi la care este expus mediul nostru înconjurător, este în creştere. Vedem fete tinere care ajung la pubertate la vârsta de zece sau unsprezece ani. Observăm cum se răspândeşte cancerul. Apar noi forme de cancer. Observăm cupluri care nu pot avea copii. Multe dintre aceste lucruri sunt cauzate de substanţele chimice care ne înconjoară.

Substanţele chimice au de asemenea multe efecte benefice; recunoaştem acest lucru. Cu toate acestea, dacă ştim că există substanţe chimice care au efecte extrem de dăunătoare şi ştim, de asemenea, că există alternative la multe dintre aceste substanţe chimice, se subînţelege faptul că trebuie să înlocuim substanţele periculoase cu alternativele sigure. Acest lucru se aplică şi în cazul biocidelor. Prin urmare, cel mai important lucru pentru noi - şi se pare că am atins acest aspect prin acest compromis - a fost să înlocuim substanţele periculoase cu alternative sigure.

Am insistat, de asemenea, asupra faptului că, dacă vom permite un proces centralizat de autorizare, care poate fi un lucru practic, deoarece printre altele poate reduce birocraţia, fiecare ţară trebuie să aibă posibilitatea de a spune „nu” dacă există circumstanţe speciale într-o anumită ţară, care fac necesară interzicerea sau impunerea de restricţii privind o substanţă chimică din acea ţară. De asemenea, am spus că nu este vorba doar de a stabili care substanţe să fie introduse pe piaţă, ci şi de modul în care acestea sunt utilizate. Prin urmare, am insistat şi asupra elaborării unei noi legislaţii în viitorul apropiat, şi anume, o directivă-cadru privind modul de utilizare a produselor biocide.

În final, am insistat asupra limitării, cât mai mult posibil, a numărului de experimente pe animale. În prezent se fac prea multe experimente pe animale şi există alternative. Acesta a fost un alt obiectiv de-al nostru pe care credem că am reuşit să-l atingem.

  Corinne Lepage, în numele Grupului ALDE. – (FR) Dle preşedinte, datorită muncii tuturor, mai ales a raportoarei, am atins cel puţin un obiectiv. După discuţii foarte dificile, am ajuns la un acord cu privire la un punct-cheie al procedurii de autorizare.

Poziţia noastră în această chestiune s-a îndreptat în direcţia cea bună. În primul rând, trebuia să garantăm viabilitatea sistemului, pentru a preveni în mod clar ca Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) să nu fie brusc asaltată de cereri cărora să nu fie în măsură să le răspundă şi, în al doilea rând, trebuia să promovăm un sistem care să încurajeze produsele cu risc scăzut. S-a ajuns la un compromis echilibrat în acest sens. Ne oferă timp, deoarece alocă patru ani pentru punerea în aplicare a sistemului şi oferă un bonus pentru produsele cele mai puţin periculoase.

În rest, deşi susţinem amendamentele pentru a oferi flexibilitate sistemului, cum ar fi formulări cadru, refuzăm să permitem ca acest lucru să fie introdus cu orice preţ. Toxicitatea anumitor produse, cum ar fi pesticidele, este evidentă, şi aprob pe deplin declaraţiile făcute de către colegul nostru, dl Jørgensen, cu privire la impactul unei serii de produse asupra sănătăţii şi mediului.

De aceea, respingem orice prevedere care ar putea pune la îndoială calitatea evaluării produsului sau detracta de la sistem prin încurajarea substituirii substanţelor celor mai îngrijorătoare, şi de aceea o serie de amendamente care tocmai au fost prezentate sunt complet dezechilibrate şi nu pot fi susţinute.

Să nu ne înşelăm. Acesta este rezultatul unei poziţii care acordă prioritate intereselor pe termen scurt mai degrabă decât protecţiei sănătăţii şi a mediului. Nu trebuie să uităm că sănătatea şi mediul nu sunt doar valori pe care le apărăm; este şi în interesul economic al societăţii în ansamblu să le apere.

  Michèle Rivasi, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Dle preşedinte, consider că s-au realizat progrese în acest text, inclusiv referitor la două aspecte fundamentale: necesitatea etichetării în cazul în care într-un produs sunt prezente nanoparticule şi, mai important, faptul că fiecare dintre aceste nanosubstanţe va face, de asemenea, obiectul unei evaluări separate, ceea ce nu se întâmplă în prezent. De asemenea s-au făcut progrese în ceea ce priveşte posibilitatea de a exclude perturbatorii endocrini din substanţele utilizate, cu criterii de excludere specifice şi aplicabile în mod corespunzător.

Dar - există un dar - nu suntem de acord cu privire la resursele reale pentru Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), deoarece misiunea agenţiei ar trebui să fie evaluarea şi autorizarea produselor biocide.

Cu toate acestea, tocmai am extins misiunea ECHA; suntem de acord cu acest lucru, dar extinzând-o înseamnă că oferim ECHA resursele pentru a-şi face treaba cu adevărat. Nu putem să îi cerem ECHA să lucreze mai mult, să reducă timpul de evaluare a substanţelor şi, în acelaşi timp, să-i reducem resursele. Dacă facem acest lucru, riscăm să fim împotriva evaluărilor simplificate, care pot fi rapide, dar care vor fi superficiale şi, prin urmare, inadecvate.

Acesta este motivul pentru care fac apel la dvs., dnă Klaß, să vă revizuiţi propunerea bugetară cu privire la misiunile ECHA din acest dosar. După cum stau lucrurile, trebuie să spun că propunerea dvs. nu este serioasă, şi acest lucru va afecta standardul de lucru al acestei instituţii europene, care este esenţială pentru siguranţa cetăţenilor şi a consumatorilor europeni.

Aceasta este o chestiune importantă. Nu puteţi cere mai mult dacă nu există resurse disponibile, sau altfel ECHA va fi doar o agenţie administrativă care răspunde lobbyului industrial.

  Julie Girling, în numele Grupului ECR. – Dle preşedinte, aş dori să îi mulţumesc dnei Klaß. În cele 60 de secunde alocate mie, pot doar să menţionez două aspecte ale acestui dosar important şi complex. primul este problema substanţelor PBT- substanţe persistente, bioacumulative şi toxice. Biocidele sunt prin natura lor toxice: acestea ucid ceva, de obicei ceva neplăcut, care reprezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor şi de multe ori pentru sănătatea animalelor. Aşadar, dacă cineva este tentat să voteze în favoarea amendamentului 61, care ar face ca toxicitatea să fie singurul criteriu pentru înlocuire, atunci fiţi precauţi: veţi fi împotriva întregului raţionament de protecţie a sănătăţii publice şi a mediului.

Şi astfel ajung la cel de-al doilea aspect: substanţa Difenacum. Amendamentul 243 încearcă să limiteze utilizarea acestui rodenticid doar pentru experţi. O scurtă vizită la magazinul meu local la sfârşit de săptămână a confirmat că această substanţă activă este prezentă în aproximativ jumătate din produsele disponibile, şi toate cu instrucţiuni de utilizare clare. Rodenticidele creează rezistenţă: trebuie utilizate în rotaţie pentru a rămâne eficiente. Eliminarea unui produs va deranja acest echilibru şi ar putea duce la o catastrofă majoră pentru sănătatea publică. Vă rog să nu permiteţi ca acest lucru să se întâmple.

  Sabine Wils, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Dle preşedinte, biocidele fac parte din multe produse de curăţare, dezinfectanţi, sprayuri insecticide şi alte produse de uz zilnic cu care oamenii vin în contact în cursul vieţii lor cotidiene. În prezent există mai mult de 50 000 de produse biocide în Uniunea Europeană. Aş dori să fie perfect clar pentru toată lumea că biocidele sunt utilizate în principal de către cetăţeni. Adesea, biocidele nu sunt biodegradabile, în unele cazuri sunt substanţe cancerigene foarte toxice şi pot provoca daune persoanelor, animalelor şi mediului atunci când sunt utilizate şi eliminate. Oamenii, şi mai ales tinerii sunt mai expuşi riscului atunci când biocidele sunt utilizate în casă, de exemplu, sub formă de produse pentru întreţinerea lemnului sau ca sprayuri insecticide.

Este adevărat că producătorii spun că produsele lor nu sunt periculoase dacă acestea sunt utilizate în mod corespunzător. Cu toate acestea, având în vedere că 400 000 de tone de biocide sunt vândute şi folosite de către persoane particulare în UE în fiecare an, este important să fie luate în considerare utilizarea necorespunzătoare şi apariţia unor accidente. Întrucât nu a fost cazul, am prezentat un amendament pe această temă şi vă solicit să votaţi în favoarea acestuia. Este vorba despre amendamentul 352.

Ar trebui ca scopul prezentului regulament să fie creşterea liberei circulaţii a produselor biocide în interiorul Uniunii Europene după cum a propus Comisia? Sau acest Parlament este mai preocupat de protecţia oamenilor şi a mediului înconjurător? Este esenţial să introducem o interdicţie strictă privind substanţele deosebit de periculoase. Trebuie să luăm o decizie care să susţină cauza consumatorilor, altfel vom pune sănătatea oamenilor în pericol.

  Oreste Rossi, în numele Grupului EFD. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, termenul de „produs biocid” este folosit pentru a desemna substanţele active sau amestecuri care conţin una sau mai multe substanţe active, prezentate sub forma în care sunt furnizate utilizatorului, destinate distrugerii, opririi, anihilării, prevenirii acţiunii sau exercitării unui efect de control asupra oricărui organism dăunător prin mijloace chimice sau biologice. Pentru a oferi o idee mai clară asupra a ceea ce vorbim aici, aproape toate fructele şi legumele care ajung pe mesele noastre au fost tratate.

Deşi aceste produse sunt acum indispensabile, deoarece majoritatea paraziţilor de plante şi animale devin din ce în ce mai rezistenţi la efectele acestora, acestea trebuie să fie ţinute sub control, deoarece au efecte adverse asupra oamenilor. De exemplu, unele dintre ele necesită o anumită perioadă de timp pentru a se descompune după contactul cu produsele alimentare şi, din acest motiv, trebuie folosite tipuri clar definite în anumite perioade ale anului.

Nerespectarea acestor termene are consecinţe grave pentru persoanele care consumă produsele tratate: de la efecte alergice bruşte la efecte asociate cu utilizarea pe termen lung, care pot include boli grave sau precursoare ale acestora. Otrăvurile adevărate, cum ar fi rodenticidele, care sunt vândute în mod liber pentru uz casnic, sunt considerate de asemenea şi produse biocide. Din păcate, chiar dacă permiterea comercializării libere a acestor produse poate prezenta riscuri, nu putem concepe interzicerea utilizării acestora într-o perioadă în care observăm o creştere considerabilă a infestărilor cu paraziţi şi rozătoare în oraşele europene.

O atenţie deosebită trebuie acordată, de asemenea, liberei circulaţii a bunurilor în interiorul Uniunii Europene, utilizării diferitelor tipuri de biocide, indiferent dacă acestea sunt permise sau nu în diferite state membre, şi în special intrării de bunuri din ţări terţe unde acestea încă nu sunt reglementate. Trebuie să garantăm că la nivelul UE aceste produse sunt folosite cu cea mai mare seriozitate şi în strictă conformitate cu timpul necesar pentru ca toxicitatea acestora să dispară.

  Catherine Soullie (PPE). – (FR) Dle preşedinte, după cum ne-a amintit raportoarea noastră, dna Klaß, produsele biocide joacă un rol esenţial, atât în sfera domestică - şi, prin urmare, privată - cât şi în relaţie cu locurile publice. Biocidele protejează în fiecare zi igiena şi sănătatea noastră.

Este important să ajungem la un text comunitar coerent. Acesta trebuie să fie coerent, în primul şi în primul rând, cu alte acte legislative europene. De exemplu, regulamentul REACH nu poate şi nu trebuie să intre în conflict cu regulamentul privind produsele biocide. Este important să se evite birocraţia administrativă şi legislativă care strangulează şi sufocă afacerile noastre.

În acest sens, aş dori să-mi exprim sprijinul pentru compromisul realizat de raportoarea noastră, dna Klaß, cu privire la problema spinoasă a criteriilor de excludere şi a substanţelor susceptibile de înlocuire. În mod similar, abordarea formulării-cadru pentru toate produsele biocide este un element esenţial al regulamentului. Va creşte în mod semnificativ eficacitatea sistemului comunitar de autorizare.

Apoi, este vorba despre un text comunitar. Introducerea conceptului de autorizare centralizată în Uniune, precum şi simplificarea procedurii şi reducerea timpului de autorizare pentru anumite teste referitoare la activităţile de cercetare şi dezvoltare, reprezintă două măsuri iniţiale pozitive în vederea armonizării pieţei europene a produselor biocide.

În cele din urmă, nu trebuie să pierdem din vedere ambiţiile noastre pentru acest text: protecţie, desigur, dar construcţia pieţei noastre comunitare şi inovarea europeană trebuie să fie de asemenea o parte integrantă a abordării noastre.

  Jo Leinen (S&D). – (DE) Dle preşedinte, dle Tajani, doamnelor şi domnilor, împreună cu substanţele chimice industriale şi agricole, produsele chimice de uz casnic reprezintă al treilea mare grup de substanţe care sunt de mare importanţă pentru mediu şi sănătatea umană, şi în regulamentul privind biocidele introducem norme care să acopere aceste produse. Cred că am făcut progrese semnificative de la vechea directivă care datează din anul 1998. Şi alţi vorbitori au menţionat acest lucru. Introducem o reglementare cuprinzătoare care se aplică nu numai pentru produsele fabricate în UE, ci şi pentru produsele importate. Acest lucru este foarte important. Îmbunătăţim etichetarea acestor substanţe şi, după cum a spus dl Jørgensen, solicităm ca testarea pe animale a acestor produse să fie înlocuită cu metode alternative. Urmărim reducerea la minimum a testelor pe animale sau chiar eliminarea acestora în acest domeniu. În plus, dorim înlocuirea substanţelor deosebit de periculoase cu substanţe care sunt mai puţin periculoase.

Toate aceste măsuri reprezintă un progres şi le putem explica cetăţenilor Europei că vor beneficia de protejarea sănătăţii umane şi a mediului. Am fost surprins de nivelul de dezacord cu privire la întrebarea dacă Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) din Helsinki ar trebui să fie sau nu responsabilă pentru monitorizarea şi autorizarea acestor produse. Vrem să se aplice aceleaşi standarde în toată Europa şi dorim ca aceste produse să poată să fie vândute pe piaţa europeană. Din acest motiv, este corect ca ECHA să îşi asume responsabilitatea pentru acest domeniu. Aş dori să îl întreb pe dl Tajani dacă ECHA are fonduri suficiente şi organizarea corespunzătoare pentru a fi în măsură să îşi asume această sarcină.

Mulţumirile mele se îndreaptă către dna Klaß şi raportorii alternativi pentru faptul că au ajuns la un consens în această chestiune.

  Frédérique Ries (ALDE). – (FR) Dle preşedinte, din punctul meu de vedere, amendamentul 18 la articolul 1 rezumă perfect ceea ce ar trebui să fie filosofia noastră: trebuie să asigurăm un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane şi animale şi a mediului şi, în acelaşi timp, să îmbunătăţim funcţionarea pieţei interne.

În mod evident, nimeni din acest Parlament nu doreşte să pună la îndoială utilizarea produselor biocide, care sunt foarte utile în combaterea rozătoarelor, gândacilor, păduchilor - am aflat că aceasta este perioada păduchilor în şcoli - şi dăunătorilor în general. Provocarea se află de fapt în altă parte; în opinia mea, aceasta se află în numărul lor tot mai mare, pe măsură ce producătorii introduc tot mai multe produse pe piaţă, dar refuză ideea unor soluţii mai sigure. După cum a spus raportoarea, mai mult poate însemna mai puţin.

Cealaltă provocare majoră este de a găsi politici de reducere a riscurilor, care sunt prea adesea amânate de către guverne atunci când sunt ambiţioase, şi cu toate acestea, sunt esenţiale deoarece utilizatorii tind să uite că biocidele pot fi substanţe familiare, dar sunt încă periculoase de folosit. Şi Parlamentul European trebuie să răspândească acest mesaj de precauţie.

  James Nicholson (ECR). Dle preşedinte, doresc să îi mulţumesc şi eu raportoarei pentru activitatea sa asiduă. Reglementarea biocidelor şi a produselor biocide necesită o abordare echilibrată, care ia în considerare pe de o parte, interesele producătorilor, şi pe de altă parte, bunăstarea şi siguranţa consumatorilor şi a mediului.

Aş dori să spun câteva cuvinte referitoare la un aspect al acestui raport. Am fost foarte preocupat de propunerea iniţială a Comisiei, care ar fi putut conduce la o interdicţie a rodenticidelor. Aceste substanţe sunt produsele cele mai utilizate pe scară largă în lupta împotriva infestărilor cu rozătoare şi sunt un instrument extrem de important în sectorul agricol şi agroalimentar.

Am primit multe plângeri de la agricultori şi organisme publice din circumscripţia mea şi de la alte părţi interesate, care se opun total unei astfel de interdicţii, argumentând că aceasta ar avea implicaţii negative grave pentru industriile respective. Deşi lobbyul pentru agricultură nu poate fi 100 % mulţumit de acest regulament în forma sa actuală, am fost mulţumit să observ că Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a trecut unele amendamente, care sperăm că se vor îndrepta în direcţia garantării scutirii acestor rodenticide. În acest sens, i-aş îndemna pe colegi să susţină poziţia comisiei şi să voteze pentru modificările relevante în dezbaterea de mâine.

  Paul Nuttall (EFD). – Dle preşedinte, trebuie să spun că este destul de entuziasmant să observ că există atât de mulţi deputaţi care tratează acest loc cu acelaşi dispreţ ca şi mine. Din cei 736, mai puţin de 30 dintre ei sunt aici - ceea ce înseamnă sub cinci la sută - şi este ora patru jumătate, marţi după-amiază.

Ca de obicei, normele şi reglementările UE scapă de sub control. Dar acest lucru nu înseamnă nimic în comparaţie cu şobolanii şi şoarecii care vor scăpa de sub control în momentul în care UE va elimina otrava de şobolani din gospodăriile obişnuite. Asta va face amendamentul 243 din acest raport. Prin acest proiect de legislaţie se va asigura că doar profesioniştilor li se va permite să utilizeze otravă de şobolani, care este disponibilă în mod liber în magazine. Prin urmare, dacă există şobolani în grădina din faţa casei care răspândesc boli şi strică totul, gospodăria britanică obişnuită va fi nevoită să aştepte vânătorul de şobolani al Consiliului sau să plătească pentru serviciile Rentokil.

În Regatul Unit ni se spune deja că niciodată nu suntem mai departe de 18 metri de un şobolan într-un centru de oraş. Acest act legislativ stupid nu va face decât să agraveze lucrurile. Pentru a spune lucrurilor pe nume, acest lucru înseamnă birocraţie pentru o otravă de şobolani care a fost folosită în condiţii de siguranţă de către oamenii obişnuiţi în ultimii 30 de ani - nu numai în Regatul Unit, dar în întreaga Europă şi în Statele Unite ale Americii.

Voi încheia prin a pune o întrebare: de ce faceţi acest lucru? Doriţi mai mulţi paraziţi? Doriţi mai multe cazuri de boală? Sau este vorba doar despre control şi obsesia dvs. de a încerca să conduceţi fiecare aspect al vieţii noastre?

  Horst Schnellhardt (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dle Tajani, doamnelor şi domnilor, dezbaterea de astăzi a arătat că acesta a fost un raport foarte complex şi că acum am ajuns la un compromis bun. Mulţumirile mele se îndreaptă către raportoare şi raportorii alternativi.

Compromisul compensează deficienţele directivei existente. Standardizează procesele de autorizare, ceea ce cred că este extrem de important, şi oferă protecţie completă pentru sănătatea umană şi pentru mediu.

Cu toate acestea, în alte chestiuni prevederile nu sunt suficiente. S-a formulat clar în dezbaterea de astăzi că aceste produse sunt foarte importante pentru mediul nostru, pentru creşterea industriei agriculturii şi pentru sectorul alimentar. Aş dori să menţionez doar exemplul rodenticidelor. Produsele pentru combaterea şobolanilor şi şoarecilor sunt esenţiale în agricultură şi industria alimentară. Am observat dovada problemelor cauzate de şoareci şi şobolani cu care trebuie să se confrunte agricultorii pe terenurile lor. Aceşti dăunători cauzează pierderi considerabile. Oricine spune că toate produsele care ar putea ajuta în această situaţie ar trebui să fie interzise ar trebui să se gândească cu atenţie la modul de protejare al alimentelor noastre.

Acest raport reprezintă o soluţie eficientă, deoarece acţionează împotriva substanţelor periculoase. Dacă există înlocuitori disponibili, atunci aceştia trebuie, cu siguranţă, folosiţi. Acest lucru este absolut clar.

Aş dori să solicit Comisiei să se concentreze mai mult în cercetările sale pe noua formă de nanotehnologie şi să se folosească mai mult de aceasta. Aceasta ne va oferi oportunitatea de a găsi substanţe care sunt mai puţin periculoase şi mai eficiente.

  Mario Pirillo (S&D). – (IT) Dle preşedinte, dle comisar Tajani, doamnelor şi domnilor, propunerea de regulament privind produsele biocide pe care o analizăm este concepută pentru a simplifica procedurile de autorizare şi de reînnoire pentru introducerea pe piaţă a produselor biocide.

Această simplificare va duce la o reducere a costurilor şi a responsabilităţilor administrative pentru întreprinderi, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, fără a reduce nivelul de protecţie a mediului şi a sănătăţii umane şi animale. A fost foarte dificil să se menţină un echilibru între aceste două aspecte, dar cred că unele dintre amendamentele de compromis propuse de către raportoare şi raportorii alternativi, cărora aş dori să le mulţumesc pentru activitatea lor asiduă, reprezintă un important pas înainte.

Tocmai pentru a rămâne în concordanţă cu cererea de simplificare, cred că procedura de evaluare comparativă solicitată în prezent pentru toate biocidele nu ar trebui să fie necesară pentru biocidele cărora li s-a demonstrat siguranţa pentru utilizare. Sper că amendamentul prezentat în acest fel în plen va fi adoptat de către colegii mei deputaţi.

  Chris Davies (ALDE). – Dle preşedinte, îmi pare bine să aud că Partidul Independenţei din Regatul Unit confirmă că nu le pasă deloc de cruzimea faţă de animale, că sunt mulţumiţi că lumea este tratată ca un mare laborator de chimie. Dacă ar fi după aceştia, toată lumea ar servi la micul dejun talidomidă şi DDT.

A fost ridicată o problemă aici pe care am văzut-o în ziarele britanice, despre efectul de a interzice rodenticide anticoagulante şi întrebarea dacă acest lucru va duce la infestări cu şobolani în oraşe. Am lucrat împreună cu Comisia; am ridicat problemele aduse în atenţia noastră de către profesionişti; şi lucrând împreună cu Comisia, au avut loc schimbări. Acestea se regăsesc acum în articolul 5 şi cred că au sprijinul Comisiei. Acesta ar trebui să se ocupe de problema majoră care a fost prezentată.

Dar există problema ridicată de dna Girling: articolul 44 cu privire la Difenacum. Aş dori să solicit Comisiei să explice dacă sprijină amendamentul 243, deoarece mi se pare că acesta contrazice într-un fel modificările propuse la articolul 5.

  Struan Stevenson (ECR). – Dle preşedinte, mă bucur că încercările de a interzice toţi anticoagulanţii şi rodenticidele au eşuat. Dacă o astfel de interdicţie ar fi câştigat sprijinul majorităţii, acest lucru ar fi dus - după cum am auzit deja - la o creştere explozivă a numărului şobolanilor şi şoarecilor în întreaga Europă, având drept consecinţe daune pe scară largă asupra culturilor depozitate, fermelor şi proprietăţilor particulare.

Se estimează că şapte la sută din toate incendiile de case şi 50 la sută din toate incendiile agricole sunt cauzate de rozătoare care distrug cabluri electrice. Din păcate, Comisia pentru mediu a adoptat o interdicţie specifică pentru un rodenticid anticoagulant de a doua generaţie utilizat pe scară largă. După cum am aflat, acest rodenticid este Difenacum. Sper ca Parlamentul să voteze împotriva amendamentului 243, astfel încât să permită continuarea utilizării acestei otrăvi de şobolani eficiente, mai ales că aceasta a fost supusă deja unei evaluări ştiinţifice riguroase şi a trecut printr-un proces de reglementare detaliat şi adecvat.

  Anna Rosbach (EFD). – (DA) Dle preşedinte, diverse alergii necunoscute până în prezent, persoane cu probleme de fertilitate, creşterea incidenţei bolilor rare, peşti şi crustacee otrăvite şi produse alimentare de la animale umplute cu reziduuri de medicamente, toate acestea sunt doar câteva dintre problemele care îi privesc pe oamenii din Europa. Din ce în ce mai multe substanţe chimice umplu viaţa noastră de zi cu zi pentru a ne face viaţa mai uşoară şi pentru a face bunurile de consum să pară mult mai atractive. Ne fac bine aceste substanţe chimice? Nu, cu siguranţă nu. Totuşi, cu acest raport, trebuie să găsim un echilibru legislativ între a conduce o întreprindere competitivă într-un mod raţional şi, în acelaşi timp, a ne concentra asupra mediului şi siguranţei oamenilor.

Este un lucru dificil de echilibrat. Nu observ o mai mare concentrare asupra protecţiei oamenilor şi a mediului. Prin urmare, pot doar recomanda să votăm în favoarea acelor amendamente care stabilesc limitele de siguranţă cele mai ridicate. Cu toate acestea, va fi o evoluţie pozitivă dacă reuşim să creştem şansa noastră de a garanta că ţările UE nu importă bunuri din zone ale lumii care nu îndeplinesc cerinţele noastre de siguranţă.

  Pavel Poc (S&D). – (CS) Deşi utilizarea lor pare a fi inevitabilă, trebuie să conştientizăm faptul că produsele biocide sunt pur şi simplu otrăvuri cu care venim în contact zilnic. Ca atare, acestea reprezintă pur şi simplu un risc pentru sănătatea umană şi o povară asupra mediului. Prin urmare, este cât se poate de logic să aderăm la cele mai înalte niveluri de protecţie pentru sănătatea umană, pentru animale şi pentru natură. Flexibilitatea excesivă reprezintă un risc considerabil, deoarece riscul nu rezidă numai în aceste materiale, ci şi în modul de utilizare a lor şi în întrebuinţarea greşită în ceea ce priveşte cantităţile care intră în lanţul alimentar. Aş considera un succes major faptul de a avea o interdicţie totală pentru produsele biocide extrem de periculoase, inclusiv substanţele cancerigene şi mutagene şi substanţele care sunt toxice din punct de vedere al reproducerii. În opinia mea, noua legislaţie este şi ar trebui să fie ambiţioasă, iar ECHA este destul de capabilă să înceapă autorizarea europeană unificată a produselor biocide până în 2015, mai degrabă decât să aştepte până în 2017.

  Holger Krahmer (ALDE). – (DE) Dle preşedinte, este bine că ne ocupăm de biocide, deoarece acestea sunt substanţe toxice periculoase. Cu toate acestea, mă întreb de ce nu folosim ca bază pentru fiecare act legislativ pus în aplicare în domeniul chimic acelaşi sistem ca REACH. Am aprobat ce mai cuprinzător act legislativ din domeniul chimic din lume. Au fost stabilite aceste principii: colectarea datelor, evaluarea acestora, autorizarea respectivului produs. De ce folosim un sistem diferit pentru legislaţia ulterioară din domeniul chimic şi definim noi criterii de excludere, care în cele din urmă duc, de asemenea, la retragerea de pe piaţă a substanţelor chimice de care avem nevoie şi pentru care, în unele cazuri, nu avem alternative?

Cred că nu vom ajunge nicăieri dacă elaborăm politica noastră privind substanţele chimice doar din perspectiva substanţelor toxice. Infestările cu dăunători pot fi mult mai periculoase, în special pentru copiii mici, din cauza riscurilor de transmitere a bolilor, decât cele câteva miligrame de biocide pe care le folosim pentru combaterea acestora. Aş dori să văd o echilibrare a situaţiei şi, cel mai important, aş dori să văd reglementări care pot fi utilizate nu numai de companiile mari care au resurse pentru a intra în discuţie cu organismele de autorizare, ci şi de companiile mai mici care furnizează produse utile pentru pieţele de nişă.

  Ashley Fox (ECR). – Dle preşedinte, scopul acestui regulament este acela de a proteja sănătatea publică şi mediul înconjurător. Regimul actual de autorizare este prea lent şi birocratic. Trebuie să ne asigurăm că autorizarea produselor noi este mai eficientă, atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere al duratei de timp.

Controlul dăunătorilor este esenţial pentru protecţia sănătăţii umane. Salut amendamentele care vor îmbunătăţi disponibilitatea unor produse care ucid rozătoare, dar, după cum s-a discutat deja, rămâne problema Difenacumului. Acesta este un rodenticid eficient şi utilizat pe scară largă. Ar trebui clasificat drept o substanţă autorizată. Este esenţial pentru controlul eficient al şobolanilor şi şoarecilor. Eliminarea acestuia de către Comisie din anexa I este pur şi simplu o acţiune iraţională şi invit Comisia să explice de ce s-a întâmplat acest lucru. Autorizarea produselor ar trebui să se facă întotdeauna pe baza rezultatelor evaluării ştiinţifice, nu pe baza dorinţei politicienilor de a apărea pe prima pagină a ziarelor.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D). – (HU) Felicitări dnei Klaß, care a pregătit un raport echilibrat pe un subiect extrem de complex, deşi în Parlament s-a iscat o dezbatere deoarece unii deputaţi consideră că problema reglementării biocidelor este o problemă serioasă, în timp ce alţii vor să o reducă la o luptă împotriva rozătoarelor. Doresc să subliniez că aceasta este o problemă foarte serioasă, şi raportul excelează prin abordarea în mod simultan a protecţiei mediului, a protecţiei consumatorilor şi a preocupărilor industriei chimice. Noile reglementări privind biocidele sporesc măsurile de protecţie şi protejează femeile casnice şi lucrătorii casnici, dar nu şi dăunătorii. Prin urmare, cred că trebuie să susţinem raportul elaborat de dna Klaß şi că temerile exprimate de cealaltă parte a Parlamentului nu au niciun fundament. Da, există o nevoie de protecţie sporită şi agenţia de la Helsinki va îndeplini această funcţie cu distincţie. Ungaria şi noile state membre sunt de acord cu anul 2017.

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Pe de o parte, compoziţia chimică a produselor biocide le face destul de periculoase, mai ales pentru persoanele care sunt mai sensibile, cum ar fi copiii sau femeile însărcinate. Pe de altă parte, totuşi, acestea sunt esenţiale şi pur şi simplu indispensabile pentru protejarea sănătăţii umane.

Prin urmare, este necesar să se stabilească - şi acest lucru se întâmplă într-adevăr - standarde comune tuturor statelor membre ale UE, astfel încât oamenii să se poată simţi în siguranţă şi firmele care produc aceste substanţe să aibă norme clar stabilite care să nu conducă la o reducere a competitivităţii acestora. Armonizarea legislaţiei ar trebui să acopere întregul ciclu de existenţă pe piaţă al acestor produse, de la producţie la gestionarea deşeurilor, astfel încât acestea să nu reprezinte o ameninţare pentru mediu sau pentru sănătatea umană. Acest lucru ar trebui să fie într-adevăr o prioritate. Acest lucru nu înseamnă că nu ar trebui să fim preocupaţi de menţinerea unor condiţii bune pentru industria modernă.

  John Bufton (EFD). – Dle preşedinte, adoptarea raportului elaborat de dna Klaß ar conduce, fără îndoială, la o creştere explozivă a populaţiilor de şobolani, punând în pericol salubritatea în case şi ferme.

Şobolanii sunt purtători de boli, cum ar fi E.coli şi salmonella şi pot provoca daune semnificative unei proprietăţi, în unele cazuri, conducând la incendii electrice. În special fermele cad victime infestărilor cu şobolani fără o exterminare eficientă a dăunătorilor. Anticoagulanţii sunt metoda cea mai utilizată pe scară largă pentru otrăvirea şobolanilor şi de departe metoda cea mai eficientă, fiind folosită în aproximativ 95 % din cazuri pentru combaterea rozătoarelor.

În luna mai, am adresat Comisiei o întrebare cu solicitare de răspuns scris, solicitând recunoaşterea oficială a implicaţiilor unei interdicţii şi am căutat un cadru de sprijin pentru cei afectaţi, precum şi indicaţii cu privire la posibile alternative de combatere a dăunătorilor.

Comisia a declarat că este deschisă pentru discuţii în scopul găsirii soluţiilor corespunzătoare. Ce fel de soluţie propune Comisia? S-a făcut o evaluare a impactului cu privire la interzicerea anticoagulanţilor ca rodenticide? Va exista un cadru de sprijin viabil şi s-au identificat rodenticide alternative?

  Antonio Tajani, vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) Dle preşedinte, permiteţi-mi să încep prin a sublinia încă o dată cât de mult apreciază Comisia angajamentul şi interesul deputaţilor din acest Parlament cu privire la dosarul aflat în discuţie.

Deşi aceasta este o propunere extrem de complexă, conţine mai multe aspecte importante şi sensibile din punct de vedere politic. Observaţiile pe care tocmai le-aţi făcut şi întrebările pe care le-aţi adresat ilustrează cât de bine au înţeles deputaţii din acest Parlament diversele aspecte ale acestei probleme.

Trebuie să reamintesc, de asemenea, preocupările Comisiei în ceea ce priveşte modificările aduse domeniului de aplicare a sistemului de autorizare al UE. Deşi Comisia poate sprijini, în principiu, extinderea sistemului de autorizare al UE la un grup mai mare de produse biocide, considerăm că acest lucru ar trebui să fie însoţit de resurse suficiente pentru Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) şi pentru Comisie, precum şi de mecanisme de punere treptată în aplicare. Doar dacă sunt îndeplinite aceste două condiţii vom fi în măsură să punem în aplicare un sistem eficient, ceea ce este obiectivul nostru comun.

În ceea ce priveşte întrebările adresate de dna Sartori şi dl Leinen cu privire la garantarea capacităţii ECHA de a prelua acest volum de lucru în viitor, asigurându-ne că resursele puse la dispoziţia ECHA sunt adecvate, aceasta este una din preocupările principale ale Comisiei în legătură cu propunerile de extindere a domeniului de aplicare a sistemului de autorizare al UE.

Lucrăm cu reprezentanţi ai acestui sector pentru a stabili mai exact numărul de produse biocide disponibile în prezent pe piaţa UE. Estimările variază de la 9 000 la 60 000 de produse. Prin urmare, este foarte dificil de prognozat volumul suplimentar de muncă pentru ECHA pe care îl presupune includerea unui număr mai mare de produse în sistemul centralizat. Obiectivul general al propunerii de regulament este îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne a produselor biocide şi, în acelaşi timp, garantarea unui nivel ridicat de protecţie a mediului şi a sănătăţii publice.

Am de gând să îi răspund chiar şi dlui Schnellhardt cu privire la nanomateriale. Comisia este de acord că avem nevoie de o definiţie a nanomaterialelor. Aşteaptă rezultatul sondajului public organizat de către unul dintre comitetele noastre ştiinţifice şi speră să poată să propună în viitorul apropiat o definiţie care să îndeplinească criteriile.

În ceea ce priveşte amendamentul 243, îi voi răspunde dlui Davies. Comisia nu poate susţine acest amendament, pentru că pune sub semnul întrebării anexa I, care se bazează pe un studiu de impact în profunzime şi care tocmai a intrat în vigoare.

Prin urmare, sunt mulţumit că am făcut o treabă bună. Trebuie să continuăm dialogul constructiv între Parlament, Consiliu şi Comisie la a doua lectură.

PREZIDEAZĂ: Isabelle DURANT
Vicepreşedintă

  Christa Klaß, raportoare. – (DE)Dnă preşedintă, aş dori să le mulţumesc tuturor colegilor deputaţi pentru dezbaterea de astăzi. Cu toate acestea, uneori cred că nu prea ştim despre ce vorbim. Aş dori să spun încă o dată că vorbim aici despre produse de care depindem noi şi de care depinde nivelul nostru de trai, care ne ajută să respectăm norme importante de igienă, care luptă împotriva bolilor şi a paraziţilor şi care asigură protecţie pentru bunurile depozitate. Toate aceste lucruri sunt reunite sub termenul biocid. Ele sunt esenţiale pentru noi şi pentru viitorul nostru. Principalele priorităţi în toate discuţiile noastre au fost mediul şi standardele de sănătate. Este clar că depunem eforturi pentru a obţine criterii clare de excludere, cât mai puţine excepţii şi informaţii obiective pentru consumatori.

Dle Tajani, nu sunt complet mulţumită de răspunsul pe care l-aţi dat pe tema Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA). ECHA are resurse, are echipamentul tehnologic necesar, poate gestiona sistemul REACH şi poate face cu siguranţă multe în privinţa biocidelor în viitor. Acum avem nevoie doar de nişte idei inteligente. Vom avea timp pentru acest lucru în perioada lansării progresive. Haideţi să folosim acest timp pentru a veni împreună cu idei inteligente. Nu este posibil să spunem pur şi simplu că nu avem bani şi că nu putem face acest lucru. Dacă vrem să facem un lucru bun pentru piaţa internă, atunci viitorul se bazează pe un proces de autorizare la nivelul UE. Vă invit pe toţi să participaţi şi, de asemenea, solicit sprijinul Comisiei.

  Preşedintă. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine, la ora 12.00.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE), în scris. – (PL) Piaţa produselor biocide din Europa este estimată la o valoare de aproximativ 890 milioane de euro anual, ceea ce reprezintă aproximativ 27 % din piaţa mondială. Biocidele sunt utilizate zilnic în gospodării şi în industrie. Aceste materiale sunt folosite ca dezinfectanţi, conservanţi, insecticide şi rodenticide. La utilizarea biocidelor, cu toate acestea, o atenţie deosebită trebuie acordată siguranţei consumatorilor, pentru că este important ca utilizarea produselor biocide să nu constituie o ameninţare pentru sănătatea sau viaţa oamenilor sau a animalelor. Prin urmare, ar trebui să efectuăm o examinare minuţioasă a tuturor produselor biocide importate în Uniunea Europeană şi a rulajului acestora pe piaţă, în special în ceea ce priveşte produsele nou-introduse. De asemenea, este important să fim precauţi la achiziţionarea de produse biocide, iar sistemul dezvoltat în Uniune ar trebui să realizeze unificarea completă cu privire la problema legislaţiei. În plus, în cadrul structurilor Uniunii, un program de analiză a substanţelor active utilizate în produsele biocide este în curs. Uniunea ar trebui să elaboreze, pentru a acoperi toate statele membre, o listă unificată a nanomaterialelor care sunt testate şi care vor putea fi apoi utilizate în procese ale producţiei chimice. Acest lucru va însemna că nanomaterialele, care pot avea un impact major asupra dezvoltării tehnologice, nu vor fi excluse de pe piaţă, şi că mediul şi sănătatea consumatorilor nu vor fi periclitate.

11. Cadrul financiar multianual pentru perioada 2007-2013 (dezbatere)

  Preşedintă. – Următorul punct este raportul întocmit de dl Böge, în numele Comisiei pentru bugete, referitor la propunerea de regulament al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2007-2013 (COM(2010)0072 – 2010/0048(APP)) (A7-0248/2010).

  Reimer Böge, raportor. – (DE) Dnă preşedintă, dle Lewandowski, doamnelor şi domnilor, ne confruntăm în prezent cu dificila sarcină de consolidare a bugetelor publice în Uniunea Europeană şi acest lucru va avea, cu siguranţă, un impact asupra discuţiilor noastre.

În conformitate cu articolul 81 din Regulamentul de procedură, vă prezentăm astăzi un raport intermediar, referitor la propunerea de regulament al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2007-2013. Aş dori să explic Consiliului că suntem extrem de nemulţumiţi deoarece nu au avut încă loc negocieri cu privire la ajustarea cadrului financiar multianual pe baza Tratatului de la Lisabona. Această ajustare în temeiul punctului 4 din acordul interinstituţional existent este după cum urmează: În cazul revizuirii unui tratat care va avea un impact asupra bugetului, acordul interinstituţional existent trebuie să fie ajustat în consecinţă, luând forma unui consens între instituţii.

În plus, articolul 6 alineatul (4) din Tratatul de la Lisabona prevede: „Uniunea trebuie să asigure ea însăşi mijloacele necesare atingerii obiectivelor şi punerii în aplicare a politicilor sale”.

De fapt, bugetul public al Uniunii Europene a ieşit prost în discuţiile publice. Cei mai mulţi oameni nu ştiu că nu ne este permis să facem datorii. Cei mai mulţi oameni uită că în perioada 2000-2008 a existat o creştere anuală de 4,4 % a bugetelor celor 27 de state membre. În această perioadă, creşterea bugetului european a fost de 4,5 %, aproape la acelaşi nivel. Cu toate acestea, în perioada respectivă, a trebuit, de asemenea, să permitem extinderea financiară a Uniunii Europene, de la 15 la 27 de state membre. Chiar şi în această perspectivă financiară, am rămas mereu cu mult sub limita superioară a cadrului financiar multianual, atât în ceea ce priveşte angajamentele noastre, cât şi, în special, prin bugetele care au fost adoptate, în ceea ce priveşte plăţile. În bugetul pentru anul 2010, am fost cu aproximativ 12 miliarde de euro sub perspectiva bugetară multianuală. Nu trebuie să ne spuneţi nimic despre o politică bugetară judicioasă şi reţinută.

Comisia şi Consiliul preferă să privească modificările necesare legate de Tratatul de la Lisabona ca fiind de natură tehnică. Cu toate acestea, ar trebui să ne lăsăm legaţi de mâini şi de picioare fără producerea schimbărilor politice necesare? Nu cred că ar trebui. Vrem să vedem făcute ajustările politice necesare pentru a ne asigura că Uniunea are capacitatea de a acţiona atât pe plan intern, cât şi pe plan extern în următorii câţiva ani.

După cum ştim cu toţii, Tratatul de la Lisabona a conferit noi misiuni Uniunii Europene, de la Serviciul de Acţiune Externă până la politica spaţială. De asemenea, analizăm în prezent finanţarea suplimentară pentru proiectul ITER. În plus, Consiliul European al şefilor de stat sau de guvern a decis asupra unui mecanism de stabilizare financiară, care eludează autoritatea bugetară. În acelaşi timp, Consiliul face în mod constant promisiuni că vor fi finanţate agenţiile, acordul privind comerţul cu banane şi ITER. A adunat de-a valma laolaltă cifre pe care nimeni nu le poate accepta.

În acest raport intermediar am ajuns la concluzia generală că este necesară o schimbare a cadrului financiar multianual, inclusiv a mecanismului de flexibilitate prevăzut de reglementările existente. Trebuie să fie, de asemenea, evident că nu putem avea nicio agenţie nouă fără o finanţare suplimentară corespunzătoare. Ar trebui să specificăm că negocierile nu trebuie să aibă loc fără un minimum de flexibilitate în cadrul bugetului. Acest lucru ne va permite să ne asigurăm că există decizii flexibile ale majorităţii, în acelaşi mod în care au existat înainte de Tratatul de la Lisabona, în ceea ce priveşte prima etapă de revizuire a programării financiare sub 0,03 % din venitul naţional brut. În general, avem nevoie de un grad mai mare de flexibilitate şi de crearea unor rezerve adecvate pentru fiecare rubrică.

Aş dori să rog Consiliul să nu ia o atitudine atât de sceptică. Acest lucru nu schimbă faptul că noi trebuie să ajungem la un acord în cursul procedurii bugetare anuale. Cu toate acestea, alternativele Consiliului în cazul tuturor acestor proiecte multianuale şi noi priorităţi sunt, în cele din urmă, următoarele: Vrem să avem dispute şi negocieri dificile timp de trei ani la rând pe aceeaşi temă? Asta chiar este o irosire a resurselor umane. Sau vrem să găsim o soluţie generală rezonabilă la probleme despre care am vorbit? Fac apel pentru începerea unor negocieri politice cu adevărat serioase între Comisie, Consiliu şi Parlament, pe baza tratatelor.

  Olivier Chastel, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR)Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aş dori să luăm act de propunerea de rezoluţie a acestui Parlament cu privire la propunerea Comisiei de regulament de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2007-2013.

În orice caz, aş dori să vă spun astăzi, în acest stadiu, că nu voi face mai mult – şi nu este o surpriză – decât să vă sfătuiesc, sau să vă sfătuiesc pentru a doua oară, în legătură cu avizul Consiliului cu privire la această chestiune. Aş dori, prin urmare, să declar că Consiliul consideră că aşa-numitul pachet legislativ de la Lisabona, în domeniul bugetar – care include acest regulament – trebuie să se limiteze strict la punerea tehnică în aplicare a Tratatului de la Lisabona. Cu alte cuvinte, transpunerea cadrului financiar multianual curent într-un regulament nu ar trebui să se ridice la ceva mai mult decât o simplă transpunere a perspectivei financiare existente. Propunerea Comisiei îndeplineşte acest criteriu, iar Consiliul nu doreşte să discute o revizuire a cadrului financiar multianual în acest stadiu.

Acestea fiind spuse, veţi aprecia că poziţiile noastre sunt destul de îndepărtate, dar sunt convins că, în săptămânile şi lunile ce vor veni, vom ajunge la un acord cu privire la acest regulament, în special, nu mai târziu decât în cursul negocierilor noastre privind concilierea bugetară, care trebuie să fie finalizate până la sfârşitul lunii noiembrie.

  Janusz Lewandowski, membru al Comisiei. – Dnă preşedintă, domnilor deputaţi, Comisia salută raportul şi speră că acesta este un pas înainte spre negocieri reale şi acordul final al pachetului bugetar de la Lisabona.

Regulamentul care este discutat astăzi este doar o parte dintr-un pachet, astfel cum este prevăzut în articolul 312 din tratat, care să includă reglementarea cadrului financiar multianual în regulamentul Consiliului care trebuie adoptat în unanimitate, în urma obţinerii avizului conform din partea Parlamentului. Ce rămâne este un acord interinstituţional întârziat şi revizuirea Regulamentului financiar. Luate toate împreună, acestea reprezintă pachetul bugetar de la Lisabona, pe care îl consider a fi un set coerent de norme.

Acum, trebuie să cădem de acord asupra pachetului şi cred că următoarea conciliere din octombrie / noiembrie este cea mai bună ocazie de a crea o bază solidă pentru procedurile bugetare, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona.

Mesajul esenţial care vine din raportul Parlamentului, repetat de dl Böge, este foarte clar. Parlamentul ar dori să aibă o mai mare implicare politică cu acest prilej, în timp ce Comisia a ales să facă din asta o transpunere de norme, operând toate modificările prevăzute de noua metodologie de aliniere la noul tratat, astfel încât să se evite apariţia unor probleme suplimentare cu această ocazie. Aceasta a fost o alegere conştientă.

Pot fi de acord cu raportorul că există noi responsabilităţi ale diferitelor instituţii, care decurg din Tratatul de la Lisabona, şi că impactul bugetar ar trebui să fie evaluat cu atenţie, astfel încât, dacă s-ar întâmpla să conducă la necesitatea de credite suplimentare, Comisia să fie pregătită să prezinte propuneri în cazul ITER. Acest lucru poate fi discutat.

Salutăm foarte călduros poziţia Parlamentului în favoarea flexibilităţii, cel puţin la acelaşi nivel la care a fost până în prezent. Acest lucru este necesar, după cum a fost dovedit de procedura noastră, deci cred că ambele componente ale autorităţii bugetare ar trebui să se angajeze la găsirea unei soluţii care nu poate fi contestată în mod legal şi care respectă rolul instituţiilor.

Ca de obicei, sunt, desigur, pregătit să mă angajez la un acord de compromis. Trebuie să repet că concilierea din octombrie / noiembrie ar trebui să ofere această oportunitate, întrucât trebuie cu adevărat să mergem în continuare pe terenul solid al unor noi proceduri, întrucât acest lucru este necontestat juridic şi în conformitate cu Tratatul de la Lisabona.

  Salvador Garriga Polledo, în numele Grupului PPE. – (ES) Dnă preşedintă, dle Chastel, dle comisar, aş dori să încep cu unele sfaturi pentru Preşedintele în exerciţiu al Consiliului. Nu cred că este foarte recomandabil din punct de vedere politic să vă bazaţi atât de mult pe procedura de conciliere din octombrie şi noiembrie, când începeţi dintr-o poziţie cum este cea pe care o prezentaţi în acest Parlament, care este atât de diferită. Sincer, va exista o posibilitate foarte vagă de a realiza un acord cu o poziţie atât de diferită cum este cea pe care tocmai aţi expus-o.

În orice caz, şi preluând argumentele invocate de către colegul meu, dl Böge, în toţi aceşti ani în cadrul Consiliului, aţi avut obiceiul nefericit de a stabili priorităţile politice fără a ţine cont de cadrul bugetar. Ca urmare a acestui lucru, noi a trebuit să recurgem la artificii financiare în ceea ce priveşte Galileo, Planul european de redresare economică, Facilitatea pentru alimente şi, recent, în Mecanismul european de stabilizare financiară şi Reactorul termonuclear experimental internaţional, care sunt departe de monitorizarea parlamentară şi transparenţa pe care dvs., ca guverne, o solicitaţi în bugetele naţionale. Bugetul UE merită exact aceeaşi consideraţie ca şi bugetele naţionale. uitând acest lucru ajungem sigur la probleme.

Nu avem marje, nu suntem conştienţi de aşteptările reale pentru punerea în aplicare a numeroaselor programe multianuale şi respingem utilizarea generalizată a reintegrării în buget ca alternativă la epuizarea acelor marje.

Recalcularea bugetului nu duce la o economisire a fondurilor bugetare, ci, mai degrabă, este un exemplu de rele practici bugetare şi planificare zero.

O adevărată revizuire bugetară pe termen mediu ar trebui, după cum spune dl comisar, să aibă ca rezultat observaţii privind flexibilitatea şi anumite cifre. După o întârziere de doi ani, acesta este ultimul lucru pe care Parlamentul îl merită şi pe care este pregătit să îl accepte.

  Eider Gardiazábal Rubial, în numele Grupului S&D. – (ES) Dnă preşedintă, astăzi ne întâlnim din nou în acest Parlament pentru a reaminti Comisiei şi Consiliului un lucru pe care îl cunosc din 2006, când am adoptat actualul cadru financiar pentru Uniune: bugetul UE nu are destui bani pentru a finanţa politicile pe care Consiliul şi Comisia le-au decis şi pe care noi le-am sprijinit, de asemenea, în Parlamentul European.

Noi toţi ştiam acest lucru când am adoptat cadrul financiar pentru perioada 2007-2013. Ştiam că exista un deficit de finanţare la buget în domenii prioritare, dar l-am adoptat pentru a evita o discuţie în cadrul Consiliului, care avea să ofere nicio cale de ieşire. Totuşi, bugetul a fost adoptat cu condiţia revizuirii cadrului financiar în anii 2008 şi 2009, dar, în ciuda celor convenite, am ajuns în 2010 fără nicio propunere din partea Comisiei.

Uneori, ne-au oferit scuza crizei economice, dar banii pe care îi ceream au fost tocmai în scopul de reactivare a economiei europene. V-am spus în luna iunie că dezbăteam probleme importante, precum strategia Europa 2020. Acest lucru se întâmpla pentru a ne împiedica să rămânem în urmă în domeniile cercetării, dezvoltării şi inovării, creării de locuri de muncă, competitivităţii la nivel mondial şi în ceea ce priveşte mediul. Aş dori să vă întreb din nou dacă credeţi cu adevărat că vom putea realiza toate aceste obiective fără a mări bugetul UE sau dacă, în schimb, avem din nou de gând să nu facem altceva decât declaraţii care sună bine. Încă nu am auzit un răspuns la această întrebare.

Astăzi, de exemplu, în New York, şefii de stat sau de guvern se întâlnesc pentru a asigura îndeplinirea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, iar Parlamentul îi sprijină în mod ferm. Din păcate, cu toate acestea, sprijinul nostru nu este suficient şi de aceea avem nevoie ca miniştrii responsabili pentru bugete să-şi asume aceste angajamente şi să fie de acord să pună resursele necesare la dispoziţia Uniunii Europene.

Avem nevoie de aceşti bani acum, pentru bugetele acestui an şi al anului viitor şi, de exemplu, pentru a finanţa Reactorul termonuclear experimental internaţional, fără a fi nevoie să tăiem finanţarea unui program care a fost deja hotărât, cum ar fi Programul-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică.

Dezbaterea privind bugetul următor ar putea deveni neplăcută în cazul în care Consiliul insistă să se opună unei revizuiri a cadrului financiar, cum se pare că face din nou astăzi. Procedura bugetară stabilită prin Tratatul de la Lisabona ar putea deveni un serios punct de conflict între Consiliu şi Parlament, dacă nu mergem în aceeaşi direcţie.

Din toate aceste motive, cerem Comisiei şi Consiliului să colaboreze cu Parlamentul în vederea revizuirii cadrului financiar actual, astfel încât să putem finanţa toate iniţiativele care au fost deja numite. Fără această revizuire, Uniunea Europeană nu va fi în măsură să îndeplinească sau să răspundă aşteptărilor publicului. Nu vom fi în măsură să ne îndeplinim angajamentele în ceea ce priveşte competitivitatea, creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă sau în domeniul relaţiilor externe.

Prin urmare, vă adresăm rugămintea de a nu uita problemele pe care le-am întâmpinat la adoptarea tuturor bugetelor în conformitate cu cadrul financiar actual. A trebuit să utilizăm marjele disponibile şi Mecanismul de flexibilitate pentru a finanţa priorităţi importante, precum Galileo, Facilitatea pentru alimente şi Planul european de redresare economică.

Vă invităm la flexibilitate, nu numai pentru a face faţă cerinţelor actuale, dar şi pentru a avea marje suficiente pentru nevoi viitoare. Pe scurt, vă invităm la angajament şi ambiţie, la unirea forţelor, la mobilizarea resurselor şi la luarea de măsuri pentru a da cu adevărat Uniunii Europene impulsul de care are nevoie.

  Anne E. Jensen, în numele Grupului ALDE. – (DA) Dnă preşedintă, aş dori să mulţumesc dlui Lewandowski şi Consiliului pentru că fac o diferenţă foarte clară între opiniile dvs. şi ale noastre. Spre deosebire de antevorbitorul meu, aş dori să subliniez că în raportul nostru noi nu cerem mai mulţi bani, ci solicităm UE să evite dezordinea şi haosul, care se vor crea dacă nu vom adera la acorduri care au fost încheiate şi la textul tratatului. Aici mă refer la alineatul 4 al acordului interinstituţional actual şi, de asemenea, la articolele 311 şi 312 din tratat.

Câteva persoane au menţionat deja că Tratatul de la Lisabona prevede noi competenţe, de exemplu, politica externă, politica energetică şi spaţială, şi, în ultimii ani, am văzut că apar nevoi noi, pentru care trebuie găsită finanţare. Galileo, Facilitatea pentru alimente şi Planul european de redresare economică au fost de asemenea menţionate. În Parlament, noi am susţinut aceste noi iniţiative, dar nu noi le-am conceput. Dvs. aţi făcut acest lucru – în Comisie şi în Consiliu. Trebuie să spun că aversiunea din partea Consiliului şi a Comisiei faţă de revizuirea necesară a cadrului financiar intră într-o puternică contradicţie cu faptul că chiar dvs. veniţi întotdeauna cu propuneri noi şi cereţi noi resurse, de exemplu, în ceea ce priveşte Acordul privind comerţul cu banane şi acum pentru fuziunea ITER pentru proiectul energetic.

Şi după toate acestea, vedem că există o tendinţă îngrijorătoare a statelor membre de a plăti bucuroase proiecte comune, cu condiţia ca acestea să nu fie incluse în bugetul UE. Acest lucru creează birocraţie suplimentară şi nu asigură controlul democratic al utilizării fondurilor. Prin urmare, pot să spun cu certitudine că această dezbatere nu este doar despre mai mulţi sau mai puţini bani pentru UE; este despre un control adecvat şi despre evitarea dezordinii şi a haosului.

  Helga Trüpel, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Dnă preşedintă, vă mulţumesc foarte mult. Eu consider că nu trebuie să amestecăm diferitele probleme. Când am adoptat perspectiva financiară actuală, Consiliul ne-a promis că va exista o modificare sau o revizuire şi că vom avea împreună o discuţie detaliată despre problemele acestui buget. Există două serii de probleme. Propriul nostru sistem de resurse, care stabileşte de unde vor veni banii pentru bugetul european, nu este atât de actual sau anticipativ pe cât ar trebui să fie. Noi nu vrem nicio taxă nouă în UE, care să creeze o povară mai mare asupra cetăţenilor Europei. În schimb, noi, cei din Grupul Verzilor / Alianţa Liberă Europeană, dorim un sistem propriu de resurse cu mai multe taxe de mediu şi o taxă pe tranzacţiile financiare, care vor conduce la o reducere a plăţilor curente efectuate de către statele membre. Cred că acest lucru este foarte important. Prin urmare, nu cerem pur şi simplu taxe UE care ar reprezenta o povară suplimentară pentru cetăţeni. În schimb, suntem în căutarea unui nou model de finanţare, mai echitabil şi mai ecologic.

La acel moment, alte lucruri au fost promise, pentru că, desigur, ştim cu toţii că bugetul actual este prea rigid. Există prea puţine posibilităţi de realocare a poziţiilor în cadrul bugetului. Ne confruntăm cu noi provocări politice, iar bugetul european nu este în prezent în măsură să reacţioneze la acestea în mod corespunzător. Acesta este motivul pentru care Consiliul şi Comisia sugerează în mod constant lucruri noi care au nevoie de finanţare, dar pe care bugetul nu le poate acoperi. Trebuie să găsim o cale de ieşire din această harababură, iar Consiliul încă nu a arătat că este cu adevărat pregătit să facă acest lucru. Cred că aceasta este o problemă politică majoră pentru Uniunea Europeană, deoarece nu putem intra în contact cu cetăţenii Europei în acest fel.

În schimb, există lucruri pe care trebuie să le facem, care se referă, de asemenea, la Tratatul de la Lisabona. Vrem să luăm mai multe măsuri comune la nivel european în ceea ce priveşte politica energetică, avem nevoie de o abordare mai eficientă referitoare la schimbările climatice şi vrem să facem mai multe în legătură cu călătoriile în spaţiu, cu turismul şi politica externă. Cu toate acestea, dacă vrem să facem toate acestea şi să le luăm în serios, trebuie să ne adaptăm bugetul nostru european în consecinţă. Consiliul trebuie să ia măsuri decisive în această privinţă. Asta înseamnă nu doar bani mai mulţi, ci şi mai multă flexibilitate în cadrul bugetului, precum şi o nouă orientare strategică, care va asigura că politica europeană este într-adevăr orientată către viitor şi ne va permite să finanţăm lucrurile pe care vrem să le realizăm prin strategia Europa 2020. Pentru moment, nu putem face acest lucru cu bugetul actual. Prin urmare, avem nevoie de noi decizii strategice, în scopul de a face Uniunea Europeană aptă pentru viitor. Desigur, noi, ca deputaţi în Parlamentul European, vrem să ne menţinem autoritatea şi vrem să utilizăm competenţele care ne-au fost conferite prin Tratatul de la Lisabona, ceea ce înseamnă că Parlamentul trebuie să aibă întotdeauna un nivel adecvat de implicare. Pentru asta milităm. Vă mulţumesc.

  Jacek Włosowicz, în numele Grupului ECR. – (PL) Uniunea Europeană se găseşte într-o curbă periculoasă a drumului financiar. Menţinerea stabilităţii financiare este în pericol cum nu a fost niciodată în istoria Uniunii. Trebuie să specificăm resursele care vor fi necesare pentru a continua proiectele UE care au început deja, precum şi alte resurse care vor permite tranziţia eficientă către realizarea rolurilor noi care ne-au fost impuse prin Tratatul de la Lisabona. De asemenea, trebuie să includem resurse pentru situaţii noi pe care nu le-am putut anticipa în avans.

Disciplina bugetară este una, dar viaţa este alta. Situaţia economică actuală ne face să ne reanalizăm priorităţile, pentru a asigura întreţinerea corectă a disciplinei bugetare. Trebuie să rememorăm principiile fundamentale ale Uniunii. Mă gândesc, aici, de exemplu, la eliminarea diferenţelor dintre vechile şi noile state membre, o diviziune care, din păcate, continuă să existe. Cererea mea către Consiliu şi dl comisar este să nu uităm bazele care au fost puse de întemeietorii Uniunii, precum şi cei peste de 50 de ani de realizări ale UE. Să eliminăm barierele, să simplificăm procedurile şi să facem viaţa mai uşoară pentru cetăţenii Europei, fiind atenţi la fiecare euro cheltuit din bugetul comun.

  Miguel Portas, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Dnă preşedintă, cred că Preşedintele în exerciţiu al Consiliului a fost destul de clar în remarcile domniei sale. Mai presus de toate, domnia sa nu vrea să discute revizuirea cadrului financiar multianual. Trebuie spus totuşi că era foarte clar în luna mai 2006, când au fost adoptate acordurile interinstituţionale privind cadrul financiar, că o revizuire intermediară ar trebui să fie garantată la momentul respectiv, cum a şi fost.

Scopul acestei revizuiri a fost de a lansa o nouă dezbatere şi o reexaminare a imaginii generale a Europei şi de a acoperi toate aspectele legate de cheltuielile şi resursele Uniunii.

Între 2006 şi 2010, cu toate acestea, a avut loc criza, însă bugetele noastre nu au reflectat nevoi urgente noi sau noi priorităţi. Noile tratate au intrat, de asemenea, în vigoare, însă guvernele nu au încercat să ia în considerare implicaţiile acestui lucru la nivel bugetar. Chiar mecanismul european de stabilizare financiară a apărut, transformând 50 % din bugetul european într-o garanţie pentru datoriile părţilor terţe, însă nu au fost trase concluzii în ceea ce priveşte situaţiile de nerespectare.

Ideea este că guvernele pur şi simplu nu sunt interesate de o revizuire, chiar dacă au promis una, însă ele doresc ca Parlamentul European să aprobe în mod automat un regulament care doar prelungeşte situaţia actuală.

Raportul pe care îl dezbatem respinge această încercare de a priva Parlamentul de dreptul de vot şi sper cu tărie că acest Parlament va rămâne ferm.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, bugetul pentru 2011 este învăluit în ceaţă. Două aspecte îmi par importante. Pe de o parte, Tratatul de la Lisabona impune Uniunii să îşi asigure mijloacele necesare pentru aplicarea competenţelor care i-au fost conferite şi pentru a-şi atinge obiectivele. Acest lucru este precizat la articolul 311 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi asigură funcţionarea fără probleme a procedurii bugetare anuale. Pe de altă parte, este important să stabilim priorităţi luând în considerare situaţia economică actuală şi să luăm toate măsurile necesare pentru a ne asigura că procesul de adoptare a cadrului financiar multianual funcţionează eficient.

Aş dori să subliniez încă un aspect, având în vedere climatul economic existent. Nu înţeleg de ce sunt făcute reduceri drastice în educaţie, în învăţarea continuă şi în serviciile sociale. Banii pot fi economisiţi în domeniile administrative, de exemplu, dacă este posibil să identificăm şi să exploatăm sinergiile existente cu ţările de origine. Economiile rezultate ar putea fi apoi folosite, de exemplu, pentru a finanţa creşterea economică şi locurile de muncă.

În cele din urmă, aş dori să ridic un punct care ar putea constitui subiectul unei discuţii fundamentale. Este esenţial ca statele membre să se asigure că există o transparenţă cuprinzătoare în ceea ce priveşte cheltuielile din finanţarea europeană. Acest lucru va permite, cu alte cuvinte, Parlamentului European şi Comisiei să aibă cât mai mult control şi cât mai multă putere de codecizie şi ne va permite să atingem nivelul necesar de eficienţă.

  José Manuel Fernandes (PPE). – (PT) Dnă preşedintă, cred că este foarte uşor de dovedit că o revizuire a cadrului financiar multianual actual este necesară de urgenţă. Cred că este uşor să demonstrăm că acesta trebuie să fie mai flexibil cât mai repede posibil. Este singura modalitate ca noi să îndeplinim misiunile Uniunii Europene şi să ne îndeplinim obiectivele, precum şi speranţele pe care cetăţenii Europei şi le-au pus în noi.

Sper că Consiliul nu va sta în cale. Sper că Consiliul nu va împiedica dezvoltarea şi aşteptările Uniunii Europene.

Între 2007 şi 2009, limitele maxime ale cadrului financiar au fost atinse sau depăşite. Proiecte importante, cum ar fi Galileo, Facilitatea pentru alimente şi Planul european de redresare economică ar putea continua numai prin epuizarea marjelor existente. Aceste marje sunt deja nesemnificative pentru restul perioadei şi totuşi ele vor fi reduse şi mai mult deoarece au fost adoptate angajamente care nu au fost încă incluse în buget.

Suntem cu toţii conştienţi de faptul că Tratatul de la Lisabona ne-a conferit competenţe noi şi noi agenţii în domeniile acţiunii externe, sportului, schimbărilor climatice, energiei, turismului şi protecţiei civile. Asta înseamnă că Uniunea Europeană trebuie să asigure fonduri suficiente pentru a-şi pune în aplicare politicile şi pentru a-şi atinge obiectivele.

Trebuie să luptăm împotriva crizei. Pentru a face acest lucru şi pentru a reduce şomajul, avem nevoie de politici proactive la nivelul întregii Europe, iar acest lucru înseamnă că autoritatea bugetară trebuie să specifice şi să identifice costurile măsurilor şi priorităţilor care rezultă astfel, ţinând seama de valoarea adăugată a bugetului UE.

În plus, nu putem uita strategia Europa 2020, care a fost adoptată. Aceasta are ca obiectiv o creştere inteligentă, durabilă şi incluzivă, care trebuie să înceapă imediat, iar pentru aceasta sunt necesare resurse financiare.

  Göran Färm (S&D). – (SV) Dnă preşedintă, aş vrea să aduc multe mulţumiri dlui Böge, care a preluat ideile altor grupuri şi a produs un raport excelent. Cred că suntem cu toţii de acord că Tratatul de la Lisabona necesită o serie de modificări tehnice, dar ideea importantă este că problema nu este legată doar de adaptarea tehnică. Pentru noi, cei din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, acum este momentul când vom vedea dacă credem sau nu credem în Europa.

Cooperarea UE nu este un subiect care să fie luat în considerare abia după ce au fost decise politicile naţionale. Dacă suntem serioşi cu privire la Tratatul de la Lisabona, noi sarcini trebuie să fie finanţate. Dacă dorim cu adevărat ca Europa să devină un lider mondial în cercetare şi dezvoltare, climă, energie şi locuri de muncă ecologice şi ca aceasta să aibă o politică externă şi de securitate mai serioasă, nu putem pur şi simplu să eliminăm acest tip de cheltuieli de îndată ce există probleme în bugetele naţionale. Proiecte precum ITER, politica în domeniul climei, o nouă politică externă comună, proiectele emblematice ambiţioase din cadrul UE 2020 sau o extindere viitoare - toate acestea nu pot fi finanţate în cadrul actual.

Cheltuielile din bugetul UE nu reprezintă doar un cost; ele asigură valoare adăugată vitală pentru statele membre. Dacă vom profita de opţiunile posibile, pot reduce chiar presiunea asupra bugetelor naţionale, şi apoi bugetul UE poate deveni o oportunitate, nu doar o problemă. Prin urmare, este vital ca Comisia şi Consiliul să aibă acum curajul de a efectua evaluarea intermediară a plafoanelor bugetului actual UE pe termen lung, un lucru pe care l-au promis de mult timp, dar pe care nu l-au făcut încă.

Aş dori să închei, de fapt, prin a pune o întrebare atât Consiliului, cât şi Comisiei. Chiar trebuie să explicaţi modul în care puteţi face pur şi simplu abstracţie de un acord interinstituţional care necesită o revizuire intermediară a bugetului pe termen lung. Nu inspiră încredere în negocierile viitoare. Care a fost raţionamentul pe baza căruia acordul internaţional a fost pur şi simplu ignorat? Aceasta este întrebarea mea.

  Carl Haglund (ALDE). – (SV) Dnă preşedintă, voi începe de fapt de unde s-a oprit colegul meu deputat din Suedia. Am vrut să încep prin a spune că situaţia existentă este de neînţeles şi am vrut să pun aceeaşi întrebare, aşa că aştept cu nerăbdare răspunsul. În calitate de nou deputat în Parlamentul European, sunt surprins, de asemenea, să văd cum de s-a ajuns aici.

În acest sens, aş dori, de asemenea, să subliniez faptul că nu numai revizuirea pe care dl Färm tocmai a menţionat-o este în întârziere, ci şi, dintr-o perspectivă mai lungă, de exemplu, rapoartele intermediare, rapoartele de evaluare preliminară pentru, de exemplu, programul de cercetare şi alte rapoarte sunt, de asemenea, în întârziere. Pe termen lung, acest lucru afectează imaginea de ansamblu în ceea ce priveşte activitatea pe care am început-o având ca obiectiv anul 2014 şi anii următori, dar, de asemenea, afectează modul în care putem lucra cu acest lucru acum şi cum putem revizui ce se va întâmpla în următorii câţiva ani, întrucât 2014 este destul de departe.

În câteva discursuri anterioare, s-a vorbit admirabil despre provocările cu care ne confruntăm în realizarea strategiei Europa 2020, care va necesita, într-adevăr, o revizuire ambiţioasă a cadrului financiar actual. Sunt multe de făcut aici şi înţeleg că situaţia cu care se confruntă Comisia în acest sens nu este uşoară. Cu toate acestea, dacă vrem să facem faţă provocărilor actuale, ar fi înţelept să abordăm o perspectivă pe un termen mult mai lung decât am făcut până acum şi de aceea avem nevoie acum de o revizuire corespunzătoare. Şi eu aştept cu nerăbdare iniţiative judicioase din partea Comisiei.

  Hynek Fajmon (ECR). – (CS) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, acest Parlament este ales de către oamenii din statele membre ale Uniunii Europene şi trebuie să le împărtăşească soarta. Dacă economiile din majoritatea statelor europene trec printr-o criză şi oamenii sunt forţaţi să strângă cureaua, acest Parlament nu poate să meargă în direcţia opusă şi să ceară creşterea propriilor cheltuieli şi ale întregii UE. O astfel de politică va submina seriozitatea şi autoritatea Parlamentului European în ochii alegătorilor noştri. Raportul elaborat de dl Böge, pe care îl discutăm astăzi, oferă argumente în favoarea obţinerii de fonduri mai mari pentru Uniunea Europeană, referindu-se la Tratatul de la Lisabona şi la alte acorduri. Personal, nu pot fi de acord cu acest lucru. Da, Tratatul de la Lisabona conferă UE noi competenţe şi noi responsabilităţi, dar UE poate şi trebuie să îndeplinească aceste competenţe în aşa fel încât suma totală de bani pe care o redistribuie să rămână aceeaşi. Cred cu tărie că finanţele UE trebuie să se bazeze pe perspectiva bugetară aprobată până în 2013 şi, dacă sunt necesare alte modificări, atunci acestea ar trebui să se facă doar luând în considerare situaţia economiei europene şi criza economică în care ne aflăm.

  Monika Hohlmeier (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, constat că Consiliul nu doreşte să dezbată cadrul financiar multianual. Permiteţi-mi să spun Consiliului că Parlamentul European ar dori foarte mult să-l dezbată şi că Consiliul nu se poate comporta ca la grădiniţă, spunându-ne că nu va răspunde întrebărilor noastre sau că nu va comenta propunerile noastre.

În al doilea rând, în această privinţă, trebuie să întreb Consiliul dacă doreşte aplicarea Tratatului de la Lisabona sau nu. Tratatul de la Lisabona nu este o simplă ajustare tehnică; acesta impune mai multe competenţe şi înseamnă că există mai multe responsabilităţi de asumat – printre care şi oferirea unui răspuns la întrebările financiare conexe. În plus, Consiliul a luat decizii care au ca rezultat cheltuieli financiare noi. Acest lucru a fost menţionat de mulţi dintre colegii mei deputaţi. Dacă Consiliul doreşte să facă acest lucru, şi dacă nu vrea să fie cheltuiţi mai mulţi bani, atunci trebuie să menţioneze, de asemenea, destul de clar unde şi cum doreşte să se facă economii, de unde exact urmează să fie transferate aceste fonduri – şi nu doar să propună procente generale care urmează să fie redistribuite, lăsând în acelaşi timp Parlamentului şi Comisiei sarcina neplăcută de a decide de unde să fie luaţi banii, mai ales că posibilităţile noastre de redistribuire şi revizuire bugetară sunt extrem de limitate.

Responsabilităţile suplimentare pe care ni le-aţi impus sunt atât de mobilizatoare, încât acestea nu presupun mici sume ocazionale – voi menţiona doar domeniul solidarităţii financiare a statelor noastre membre şi dificultăţile lor financiare aferente. Dacă programul urmează să fie pus în aplicare, atunci nu vorbim de sume mici care pot fi redistribuite fără o examinare mai atentă. Acelaşi lucru este valabil pentru ITER, acelaşi lucru se aplică problemelor de securitate internă, acelaşi lucru se aplică aspectelor importante privind cercetarea, acelaşi lucru se aplică şi întrebărilor referitoare la domeniile prioritare ale Parlamentului, cum ar fi formarea tineretului şi cercetarea. Trebuie să ne ocupăm nu numai de deficienţele care apar la punerea în aplicare, ci şi de lipsa de transparenţă atunci când vine vorba de eliberarea de fonduri. Trebuie să dezbatem şi să găsim soluţii la fiecare dintre toate aceste chestiuni; Consiliul nu poate pur şi simplu să păstreze tăcerea în privinţa lor.

  Estelle Grelier (S&D). – (FR) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, pe scurt, cum se traduce propunerea Comisiei Europene?

În primul rând, printr-o lipsă evidentă de ambiţie. Comisia, susţinută de Consiliu, a refuzat să revizuiască cadrul financiar multianual şi şi-a liniştit conştiinţa propunând doar ajustări tehnice – ajustări care au fost, în orice caz, inevitabile, întrucât acestea se referă la punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona.

În al doilea rând, printr-o încălcare a angajamentelor asumate în faţa Parlamentului. De fapt, şi acest lucru trebuie spus, în anul 2006, Parlamentul a acceptat, deşi fără prea mare entuziasm, ceea ce înţelesese deja, şi pe bună dreptate, a fi un cadru financiar depăşit, fără libertate de manevră; pe scurt, un cadru al resemnării. Prin urmare, Parlamentul şi-a oferit sprijinul cu condiţia garantării unei revizuiri în detaliu a cadrului financiar multianual (CFM) în stadiul intermediar. Un bun exemplu al lipsei de importanţă pe care deciziile Parlamentului o au pentru Comisie şi Consiliu, care nu le iau în niciun fel în considerare – un Parlament, nu trebuie uitat, care este suveran şi reprezintă oamenii.

În al treilea rând, această propunere dezvăluie un paradox, şi anume acela al competenţelor sporite, încredinţate de state Uniunii, al proiectelor de anvergură, de preferinţă europene, într-un cadru bugetar căruia Consiliul şi Comisia nu îi va permite să evolueze, chiar dacă ştiu că nu este adecvat scopului. Preferă să facă apel la redistribuire – un leac miraculos în ochii lor, însă o viziune îngustă a proiectului european în ochii mei.

Mai mult, cum putem explica oamenilor din Europa fără să roşim că proiectele-cheie fie nu sunt finanţate deloc, cum este cazul mecanismului de stabilizare financiară, în ciuda acoperirii mediatice masive, fie sunt finanţate, cum este cazul Reactorului termonuclear experimental internaţional (ITER), luând bani prevăzuţi la rubrica1a şi destinaţi competitivităţii, creşterii economice şi ocupării forţei de muncă, tuturor politicilor care corespund aşteptărilor publicului?

Ne îndreptăm direct spre zid, claxonând. Parlamentul o ştie, şi una dintre calităţile raportului elaborat de dl Böge este că spune acest lucru.

  Ivars Godmanis (ALDE). – Dnă preşedintă, vreau să spun trei lucruri. Dacă vorbim despre următorul cadru financiar, este foarte necesar să înţelegem cum structurăm valoarea adăugată, pentru că, dacă nu analizaţi realizarea bugetului în această perspectivă financiară, nu vom obţine un rezultat bun în următoarea.

Există trei lucruri. Primul. Trebuie să analizăm punerea în aplicare a fondurilor structurale, deoarece, în prezent, avem un sistem de bani din fondurile structurale care nu este buget realizat. Aceşti bani sunt folosiţi pentru alte nevoi. Acesta nu este un sistem bun de planificare şi nu ne va ajuta să creăm următorul sistem structural pentru următoarea perspectivă financiară.

Numărul doi. Lucruri ca de exemplu cheltuirea banilor alocaţi agriculturii pentru dezvoltare rurală în anul 2009 pe un plan de redresare economică şi apoi încercarea de a rambursa acum această datorie.

La final, aş dori să spun un singur lucru. O analiză făcută de DG REGIO pentru fondurile structurale chiar arată că, în unele cazuri, valoarea adăugată pentru utilizarea fondurilor structurale este negativă şi aceeaşi analiză a fost făcută, de asemenea, de către agricultori. Aceasta trebuie să fie analizată ulterior – ceea ce oferim noi acum, în acest cadru 2007-2013, este într-adevăr valoare adăugată, având în vedere banii din sistem?

  Giovanni La Via (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, dle Chastel, dle comisar, doamnelor şi domnilor, cred că această discuţie pe care dl Böge a stimulat-o cu raportul prezentat astăzi reprezintă o ocazie importantă pentru a reflecta în mod clar la viitorul Uniunii Europene.

Nu putem continua să credem că măsuri diferite şi din ce în ce mai ample pot fi puse în aplicare cu un cadru de resurse, care este, în principiu, fixat. Prin urmare, ofer întregul meu sprijin raportului pe care îl dezbatem aici şi aplaud iniţiativa dlui Böge.

Este clar că acordul interinstituţional nu a fost respectat de Consiliu şi Comisie. Cineva trebuie să întrebe de ce această revizuire intermediară nu a fost planificată şi de ce continuăm să procedăm în acest fel, aşa cum facem cu proiectul Reactorului termonuclear experimental internaţional (ITER), cum am făcut şi în trecut – anul trecut – cu Planul european de redresare economică şi cum am făcut mai demult cu Galileo şi cu alte proiecte. În loc de revizuire serioasă a cadrului financiar, au fost utilizate marjele.

Astăzi avem o provocare suplimentară: avem prerogativele care sunt transferate Uniunii Europene de la statele membre în temeiul Tratatului de la Lisabona. Chiar nu cred că putem continua astfel. Trebuie să încetăm simpla redistribuire a resurselor curente şi utilizarea mecanismelor de flexibilitate care există în prezent.

Aş susţine, prin urmare, că un efort făcut în direcţia opusă ar fi mai productiv. Cu alte cuvinte, un efort îndreptat către crearea de rezerve şi marje care vor permite Uniunii Europene să răspundă în practică, nu numai necesităţilor actuale, ci şi, în special, celor viitoare, atât în ceea ce priveşte cadrul financiar în sine, cât şi rubricile bugetare individuale.

În cele din urmă, aş dori să subliniez importanţa dezbaterii privind partea din raport care invită la o reflecţie suplimentară cu privire la Mecanismul european de stabilizare financiară. Acesta trebuie să fie îndreptat spre analiză şi prognozare şi, prin urmare, spre reglementarea impactului pe care l-ar putea avea asupra bugetului UE.

  Georgios Stavrakakis (S&D). – (EL) Dnă preşedintă, şi eu susţin călduros raportul pe care îl dezbatem. În recesiunea curentă, actualul cadru financiar multianual s-a dovedit în mod repetat a fi necorespunzător pentru finanţarea a numeroase priorităţi politice importante.

O revizuire a cadrului financiar şi o mai mare flexibilitate sunt necesare pentru viitorul Uniunii dacă vrem cu adevărat ca UE să poată oferi garanţii cetăţenilor într-un moment când aproape 25 de milioane dintre aceştia sunt şomeri.

Ca de obicei, atât Comisia Europeană, cât şi Consiliul au întârziat în asumarea responsabilităţilor care le revin. Ne apropiem de sfârşitul anului 2010 şi Parlamentul încă aşteaptă ca celelalte două instituţii să-şi onoreze angajamentul, lucru pe care ar fi trebuit să îl facă anul trecut.

Criza financiară şi socială a îngenuncheat întreaga Europă. Singurul răspuns posibil, prin urmare, este un răspuns european prin intermediul unui buget comunitar care are toate mijloacele necesare la dispoziţia sa.

  Ingeborg Gräßle (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, dle Chastel, dle comisar, încă o dată ne-aţi uşurat situaţia astăzi – aşadar, vă mulţumim pentru acest lucru – pentru că este rar ca Parlamentul să fie atât de unit în părerile sale. Aroganţa specială pe care aţi afişat-o a contribuit la obţinerea acestui front unit. În calitate de politician, nu sunt sigură dacă să vă felicit pentru acest lucru sau nu, deoarece nu poate fi considerată o mişcare de geniu. În realitate, sunt destul de mulţumită de faptul că Parlamentul este destul de gol, deoarece cred că cetăţenii noştri merită mai mult decât să urmărească aceste înşelăciuni. În consecinţă, credem că ar trebui să vă reconsideraţi poziţia.

Promisiuni încălcate – nu vă ţineţi de cuvânt şi aceasta este o problemă serioasă. Comisia nu are curajul convingerilor ei. Dle Lewandowski, este nevoie de puţin mai mult curaj. Nu vrem să vorbim despre bani deloc, sau despre mai mulţi bani – şi nici nu ar trebui. Ar trebui să vorbim despre substanţă. Dacă analizăm situaţia fondurilor structurale, de exemplu, unde lichidităţile rămase se acumulează ajungând la valori ameţitoare şi încă se măreşte, atunci nu mai trebuie să întârziem şi să luăm taurul de coarne, în loc să pierdem timpul cu astfel de prostii.

Comisia este acum într-o situaţie destul de disperată, pentru că banii nu pot fi distribuiţi. Noi instrumente au fost concepute tocmai din acest motiv – Consiliul şi Comisia au conceput instrumente noi – şi numai din această cauză este posibilă această dezbatere. Lucrul incredibil în cazul acestui proces este că respectarea acestor promisiuni ne-ar permite, în cele din urmă, să remediem situaţia pe care niciun parlament naţional nu ar tolera-o în bugetul său.

Ce facem acum? Aş dori să invit Consiliului să se ţină de cuvânt, şi Comisia să facă acelaşi lucru. Ne-am decis asupra unui proces, iar acest proces trebuie să fie urmat. În al doilea rând, aş dori să ne întoarcem la substanţă. Dacă nu faceţi toate acestea, atunci vom şti cum să ne opunem. Singurul lucru pe care îl putem face este să îngheţăm dosarele. Luarea de ostatici nu este un instrument politic legitim, dar, dacă nu ne lăsaţi nicio alegere, atunci va trebui să îi ne gândim serios la asta.

  Cătălin Sorin Ivan (S&D). - Vreau să mă alătur şi eu raportorului şi colegilor mei şi să subliniez situaţia dificilă prin care trece Uniunea Europeană, situaţie pe care nici Consiliul şi nici Comisia nu par să o realizeze. Cei patru ani care au trecut din acest cadru financiar multianual, criza economică şi intrarea în vigoare a noului tratat sunt tot atâtea provocări cu care Uniunea Europeană se confruntă, de aceea este evident pentru toată lumea, este clar ca lumina zilei că avem nevoie de o flexibilitate mai mare a bugetului.

Prin urmare eu cred că revizuirea pur tehnică a cadrului financiar multianual, aşa cum propune Consiliul, nu este o soluţie, nu face decât să amâne reforma de care Uniunea Europeană are nevoie şi duce discuţii importante de astăzi pentru un an sau doi ani mai târziu. De asemenea, trebuie să avem în minte că acest cadru financiar multianual, această revizuire a cadrului, trebuie să pregătească discuţiile pentru noul cadru financiar multianual care va intra în vigoare în 2014.

  Paul Rübig (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, cadrul financiar reprezintă o provocare în perioade de criză. Unde ar trebui să dăm dovadă de o energie mai mare, de obiective mai bune, de mai mult angajament? Unde trebuie să facem economii, unde trebuie să raţionalizăm, unde trebuie reformate activităţile? Un subiect-cheie este cum să ne adaptăm activităţile de la nivel european la nevoile existente. Zona de investiţii, în special – când ne gândim la reţelele transeuropene, la cercetare, la învăţământ – acestea sunt principalele provocări într-o criză. Sperăm că am luat-o de la capăt aşa cum trebuie şi că suntem pe drumul către construirea de forţe noi. În acest sens, totuşi Uniunea Europeană are o responsabilitate specifică.

Când vedem că în bugetul pentru 2011, Programul-cadru pentru competitivitate şi inovare urmează să fie redus cu 60 %, că există reduceri în domenii ale cercetării, în care putem deveni mai eficienţi decât concurenţii noştri mondiali într-un interval scurt de timp, în favoarea unor proiecte care vor oferi doar o recuperare economică probabil în următorii 30-50 de ani, atunci trebuie să ne gândim din nou unde ar trebui să aibă loc raţionalizarea şi să luăm în considerare unde poate fi îmbunătăţită gestionarea – şi, în special, unde putem reacţiona mai rapid şi mai eficient. Timpul se scurge şi, în consecinţă, administraţia trebuie să recupereze rapid întârzierile.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D). – (PL) La aproape un an de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană se confruntă cu un paradox bugetar. Membrii Consiliului, care anterior s-au străduit pentru a obţine ratificarea tratatului, azi nu par să observe faptul că politicile pe care acesta le consacră sunt serios subfinanţate. Mai grav, Consiliul nici măcar nu permite o finanţare mai generoasă a iniţiativelor emblematice ale Uniunii, cum ar fi programul Galileo sau Serviciul European de Acţiune Externă.

Trebuie amintit faptul că actualul cadru financiar a fost negociat cu mai mult de cinci ani în urmă, atunci când, de exemplu, diplomaţia europeană era o ficţiune politică absolută. Revizuirea cadrului financiar multianual este esenţială, iar finanţarea politicilor importante numai din rezerve nu va permite ca ideile Tratatului de la Lisabona să fie puse în aplicare. Pentru ca noul tratat să dea roade, trebuie efectuată o revizuire a cadrului financiar actual şi a instrumentelor convenite cu Consiliul în vederea respectării prevederilor bugetare ale tratatului, iar pentru viitor trebuie să fim mai precauţi în crearea de alte obligaţii, astfel încât mijloacele care vor fi folosite pentru a finanţa o anumită politică să fie precizate de fiecare dată pentru fiecare caz în parte. Cu alte cuvinte, un buget ambiţios al Uniunii Europene nu prevede reduceri, ci o mai mare flexibilitate. Nu putem avea mai multă coeziune europeană cu bani mai puţini.

  Seán Kelly (PPE). – Dnă preşedintă, cred că cele două cuvinte care sunt cele mai pertinente pentru discuţia de aici, din această seară, sunt flexibilitate şi valoare adăugată. Dacă le vom înţelege, atunci vom face progrese.

Evident, există provocări uriaşe, mai ales dacă ne propunem să îndeplinim obiectivele strategiei 2020 şi, din acest motiv, sunt enorm de multe lucruri de făcut. Cu toate acestea, există ocazii importante. În primul rând, Tratatul de la Lisabona ne dă posibilitatea de a înregistra un succes pe scena mondială prin SEAE, ceea ce nu am putut face în trecut. Acest lucru trebuie luat în considerare.

De asemenea, noile autorităţi bancare şi de asigurări sunt absolut vitale dacă vrem să înregistrăm un succes în Europa, să desprindem învăţăminte din recesiune şi să restabilim controlul acolo unde se instalase un haos absolut.

Există un singur lucru pentru care aş lansa totuşi apel, şi anume ca atunci când elaborăm pachetele financiare pentru aceste instituţii să rezistăm tentaţiei de a lua în calcul primele pentru aceste situaţii. Ele au fost sursa tuturor problemelor, iar unei persoane care aşteaptă o primă ar trebui i se pună o întrebare: „ce nu aţi face în activitatea dvs. dacă nu aţi primi o primă?”

  Zigmantas Balčytis (S&D). – (LT) Tratatul de la Lisabona, care a intrat recent în vigoare, a conferit Uniunii Europene multe prerogative noi şi importante, în domeniile acţiunii externe, al schimbărilor climatice, al energiei, al turismului şi în alte domenii importante. Acest lucru ne obligă să adoptăm noi instrumente necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor bugetare ale Tratatului de la Lisabona şi să revizuim perspectivele financiare actuale.

O flexibilitate bugetară mai mare este necesară, comparativ cadrul financiar multianual actual, dacă dorim ca Uniunea Europeană să fie în măsură să pună în aplicare angajamentele pe care şi le-a asumat şi să reacţioneze mai eficient la evenimente urgente şi neprevăzute.

În ceea ce priveşte perspectivele de viitor, este necesar să revizuim priorităţile bugetare, să asigurăm finanţarea adecvată a domeniilor prioritare şi să asigurăm resurse bugetare suficiente pentru a susţine investiţiile pe termen lung, ce reprezintă o condiţie prealabilă pentru redresarea economică a Uniunii Europene şi pentru creşterea economică.

  Alain Cadec (PPE). – (FR) Dnă preşedintă, Tratatul de la Lisabona conferă competenţe Uniunii Europene în domenii noi. Acesta prevede ca Uniunea să îşi acorde mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor sale şi pentru punerea în aplicare a politicilor proprii.

Cu toate acestea, de la lansarea cadrului financiar multianual curent, nu a fost posibil să întocmim bugete anuale fără a recurge la marjele existente. După cum ne aminteşte raportorul, marja s-a îngustat în mod semnificativ şi nu se va lărgi înainte de anul 2013; a intervenit criza. Acest lucru nu oferă, astfel, nicio posibilitate de a răspunde unor cerinţe neprevăzute. O asemenea de situaţie este periculoasă, dacă nu fragilă.

Prin urmare, revizuirea cadrului financiar multianual este vitală în vederea garantării resurselor necesare pentru exercitarea noilor competenţe conferite de Tratatul de la Lisabona. De asemenea, este important să permitem finanţarea priorităţilor politice definite în strategia Europa 2020, după cum tocmai a declarat dl Kelly.

V-aş reaminti, dle comisar, că Tratatul de la Lisabona a conferit competenţe egale Parlamentului şi Consiliului în domeniul bugetar. Prin urmare, Parlamentul trebuie să depună eforturi pentru ca opiniile sale să fie luate în considerare în dezbaterea bugetară, cum propune dl Böge, şi îl felicit încă o dată pentru raportul întocmit.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Dnă preşedintă, importanţa bugetului UE pentru sprijinirea veniturilor agricole în mediul rural din Irlanda este imensă. Agricultorii irlandezi, familiile lor, comunităţile rurale şi sectorul alimentar irlandez vor continua să beneficieze de aproape 2 miliarde de euro pe an în perioada 2010-2013.

În această săptămână, ministrul agriculturii irlandez, dl Brendan Smith, a anunţat că guvernul irlandez a solicitat un avans în sistemul plăţii unice pe exploataţie, astfel încât să maximizeze fluxul de numerar către fermieri în perioada de până la sfârşitul anului. Aceasta este o evoluţie foarte binevenită şi foarte pragmatică. Am înţeles că o cerere a guvernului va fi aprobată de Consiliu – sau poate a fost îmbunătăţită de Consiliu în această etapă astăzi – şi se aşteaptă ca plăţile să înceapă la data de 18 octombrie, cu a doua tranşă la data de 1 decembrie.

Nivelul ridicat al finanţării anuale alocate sectorului agricol din ţara mea subliniază importanţa acestor negocieri pentru Irlanda în general şi pentru mediul rural din Irlanda în special.

  Janusz Władysław Zemke (S&D). – (PL) Aş dori să îmi exprim mulţumirile pentru informaţiile oferite de dl comisar. Cu toate acestea, sunt îngrijorat de altceva. Mă refer la problema venitului Uniunii europene până în anul 2013. Dacă vom avea parte de o revizuire, atunci haideţi să o facem aşa cum trebuie, şi aici vreau să spun că aceasta nu este doar o discuţie despre cheltuieli şi dacă ele pot fi justificate, ci cred că ar trebui să discutăm, de asemenea, dacă veniturile planificate pentru UE până în anul 2013 sunt venituri realizabile şi dacă acestea sunt venituri de care putem fi siguri.

Bugetul a fost adoptat, la urma urmei, într-o realitate economică şi financiară complet diferită. Ne-am confruntat timp de doi ani cu o scădere considerabilă a PIB-ului în statele membre ale UE. În legătură cu acest lucru, aş dori să îl întreb pe dl comisar dacă deţine estimări detaliate referitoare la posibilitatea ca veniturile bugetare ale UE până în 2013 să fie mai mici decât cele care sunt planificate în prezent.

  Janusz Lewandowski, membru al Comisiei. – Dnă preşedintă, a fost foarte clar pentru mine în timp ce ascultam dezbaterea că Parlamentul şi Consiliul au poziţii mai degrabă divergente. Aceasta ar putea fi o problemă, întrucât ne apropiem de conciliere.

Ce trebuie să fie pe masa de negocieri – nu doar cifrele pentru 2011, întrucât acesta este pachetul de la Lisabona – va fi la fel de multidimensional ca discuţia de astăzi. Nu a fost vorba doar de reglementare, dna Helga Trüpel folosind posibilitatea de a contesta politicile fiscale europene. Helga, ştii că acest lucru nu este prevăzut în mandat. Trebuie să studiem din poziţii neutre partea de venituri, şi nu doar cheltuielile şi nimic mai mult; un studiu neutru, nejudecând înainte de a cerceta dacă avem nevoie de noi resurse proprii sau nu.

A existat o critică foarte clară legată de întârzierea foarte mare în revizuirea perspectivelor financiare. Aceasta a fost o decizie conştientă a Consiliului. Cred că a fost o decizie înţeleaptă şi aceasta a fost susţinută de răspunderea democratică. Chestiunea a fost încredinţată noii Comisii. Acum, Comisia este foarte preocupată de guvernanţa economică, care este unul dintre învăţămintele desprinse din criză. Ajungem în luna octombrie, ceea ce mă îngrijorează, de asemenea, întrucât nu este bine să întârziem atât de mult cu revizuirea.

Tonul principal al discuţiei a fost că, având în vedere noile responsabilităţi, avem nevoie de o revizuire reală a bugetului. Nimeni nu este mai conştient decât mine de noile nevoi şi responsabilităţi, pentru că ele sunt în mod normal transmise prin intermediul Comisiei. De regulă, recurgem la un ansamblu de măsuri atunci când ne confruntăm cu nevoi noi sau cu noi proiecte de anvergură, iar ansamblul de măsuri respectiv de vă va fi prezentat spre avizare, spre negociere.

Sunt optimist că, în ciuda sentimentului meu că poziţiile sunt divergente, concilierea din lunile noiembrie / octombrie va aduce un rezultat pozitiv.

PREZIDEAZĂ: Diana WALLIS
Vicepreşedintă

  Olivier Chastel, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am auzit că mulţi dintre dvs. insistaţi asupra necesităţii revizuirii bugetului, în special în ce priveşte noile responsabilităţi ale Uniunii Europene. Aceasta este o dezbatere importantă, o recunosc nemijlocit.

Poate nu m-am făcut destul de bine înţeles în primul meu discurs. Nu am spus că Consiliul nu vrea niciodată să dezbată bugetul, dar am, într-adevăr, sentimentul că aceasta ar trebui să fie o dezbatere de durată, pentru care aşteptăm, aşa cum unii dintre dvs. au menţionat deja, documentul Comisiei privind revizuirea bugetului.

Va fi prima etapă a procesului de revizuire a bugetului Uniunii. Consiliul nu respinge acest lucru; nu se opune iniţierii unei dezbateri axate în special asupra viitoarei perspective financiare.

Dnă preşedintă, permiteţi-mi să revin pentru câteva clipe la propunerea Comisiei privind îndeplinirea cerinţelor suplimentare ale Reactorului termonuclear experimental internaţional (ITER). În realitate, Consiliul a luat notă de planul de finanţare ITER pentru 2012 şi 2013, prezentat de Comisie la sfârşitul lunii iulie şi, în prezent, examinează aceste propuneri cu atenţie.

  Reimer Böge, raportor. – (DE) Dnă preşedintă, voi începe cu ITER. Ce se întâmplă acolo este remarcabil. Consiliul a luat o decizie – a adoptat o poziţie – că este nevoie de o finanţare suplimentară în valoare de 1,4 miliarde de euro până în 2013, iar în prezent se exercită o mare presiune pentru ca autoritatea bugetară să îşi clarifice poziţia până la sfârşitul lunii septembrie, astfel încât angajamentele internaţionale să poată fi respectate. Consiliul ITER a afirmat deja că aceste fonduri vor fi puse la dispoziţie sub rezerva aprobării lor de către autoritatea bugetară. Nu aşa se tratează autoritatea bugetară, şi nu aşa se tratează Parlamentul European.

Dle Chastel, sper să creăm un pachet global pentru ITER, nu să distribuim 540 de milioane de euro pe următorii ani, aşa cum propune Comisia. Vrem oare să dezbatem trei ani problema ITER sau vrem să colaborăm pentru a aduce ceea ce ar putea fi un proiect novator de cercetare internaţională pe drumul cel bun? Sper să putem găsi un limbaj comun în această privinţă.

Raportul care va fi votat mâine şi dezbaterea desfăşurată au transmis un mesaj foarte clar. Comisia ar trebui să urmărească sporirea numărului de propuneri existente, în vederea ajustării unui acord interinstituţional pe baza acestei dezbateri. Ar fi bine dacă Consiliul ar putea face câţiva paşi înainte la prima discuţie trilaterală de la începutul lunii octombrie.

Am impresia că uneori Consiliul şi statele membre au tendinţa de a se reîntoarce la perioada dinaintea Tratatului de la Lisabona, fără să îşi dea seama că acum există o nouă balanţă a puterii şi că ne confruntăm cu noi provocări politice.

  Preşedintă. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine la amiază (miercuri, 22 septembrie 2010).

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Edit Herczog (S&D), în scris. – (HU) Trebuie să recunoaştem că în ultimii patru ani ai cadrului financiar actual, chiar şi înainte de introducerea noilor cerinţe prevăzute de Tratatul de la Lisabona, puteam adopta bugetele anuale numai recurgând la instrumente financiare extraordinare. Astfel, este de înţeles că o revizuire a cadrului financiar multianual nu mai poate fi amânată şi că sursele suplimentare sunt inevitabile pentru iniţiative neprevăzute la momentul adoptării prezentului cadru. Decidenţii UE în domeniul financiar au obligaţia de a asigura mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor UE şi pentru realizarea politicilor UE, ţinând seama de noile domenii de acţiune stabilite prin Tratatul de la Lisabona, precum acţiuniunea externă, sportul, explorarea spaţiului, schimbările climatice, politica energetică, turismul şi protecţia civilă. Trebuie, de asemenea, să ţinem seama de valoarea adăugată europeană a bugetului UE, care îşi demonstrează solidaritatea şi eficienţa reunind şi utilizând în comun resursele financiare distribuite la nivel naţional, regional şi local. Majoritatea acestora susţin investiţiile pe termen lung, care stimulează creşterea economică a Uniunii. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru disponibilizarea de fonduri suplimentare, destinate Serviciului European de Acţiune Externă şi altor priorităţi ale Tratatului de la Lisabona, în special iniţiativelor incluse la subpoziţia 1a, „Competitivitate pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă”, care creează valoare adăugată pentru UE şi îi permit acesteia să îşi îndeplinească obligaţiile şi să răspundă aşteptărilor cetăţenilor săi.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Parlamentul European îşi ia în serios atribuţiile în domeniul controlului democratic şi, în acest raport, solicită Consiliului şi Comisiei să efectueze o revizuire amănunţită a cadrului financiar multianual. Susţin toate recomandările din acest raport, care vor facilita planificarea şi vor spori eficienţa utilizării resurselor financiare ale UE. Prea adesea însă, Comisia prezintă pe neaşteptate noi propuneri de utilizare a resurselor neutilizate. Proiectul ITER francez este doar un exemplu în care banii – în acest caz din fondul agricol – sunt deturnaţi în avans, pentru a fi utilizaţi în alte domenii. Fondurile agricole care nu au fost utilizate sau care nu sunt puse deoparte pentru situaţii de urgenţă în agricultură nu ar trebui pur şi simplu utilizate în alte domenii. În sectorul agricol, este deosebit de important să se constituie rezerve. Flexibilitatea este importantă, însă aceasta ar trebui, în orice caz, să se aplice în domeniul respectiv. Utilizarea rezervelor ar trebui stabilită în mod precis în prealabil, iar acestea ar trebui disponibilizate în orice caz în cadrul sectorului respectiv.

12. Proiect de buget rectificativ nr. 7/2010: garanţie oferită de Uniunea Europeană în conformitate cu dispoziţiile articolului 122 din TFUE - asistenţă financiară acordată statelor membre (dezbatere)

  Preşedintă. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă raportul elaborat de dl László Surján, în numele Comisiei pentru bugete, referitor la poziţia Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 7/2010 al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2010, secţiunea III - Comisia (13476/2010 - C7-0261/2010 - 2010/2120(BUD)) (A7-0250/2010).

  László Surján, raportor. – (HU) Distinşi reprezentanţi ai Consiliului, dle comisar Lewandowski, doamnelor şi domnilor, Comisia a propus, iar Consiliul a adoptat al şaptelea amendament la bugetul pentru anul 2010. Care este esenţa acestui amendament?

Ei bine, acesta ar putea fi un bun subiect de glumă. Am creat o linie bugetară complet nouă, în care nu vom pune niciun cent, ca să nu mai vorbim de miliarde. În acelaşi timp, jurnaliştii se bucură să raporteze că aceasta implică 60 de miliarde de euro. Aceste 60 de miliarde de euro, aşa cum o indică şi rubrica, nu sunt altceva decât o garanţie, iar Comisia crede că şansa ca aceasta să fie solicitată, să fie efectiv plătită, este zero.

Ei bine, scenariul cel mai pesimist nu ne este întotdeauna pe plac, dar ideea principală e că probabilitatea necesităţii unui transfer efectiv de fonduri în cadrul acestei linii este foarte mică. Atunci, de ce să mai existe? Şi de ce să existe deja, în bugetul pe 2010? Deoarece vorbim de fapt despre o parte din planul elaborat de Uniunea Europeană, de soluţionare a crizei financiare a ţărilor care se vor confrunta cu dificultăţi pe viitor.

Aceasta este poziţia bugetară care referă în primul rând la Parlament şi la bugetul Uniunii Europene şi care are un plafon maxim ce nu poate depăşi 60 de miliarde de euro pentru perioada care se încheie în 2014. Aceste 60 de miliarde reprezintă un plafon maxim fix. De ce trebuie să facem acest lucru acum? Pentru că este un mesaj. Un mesaj către piaţă. Un mesaj către cei care se îndoiesc că vrem să salvăm ţările care s-ar putea confrunta cu dificultăţi în viitor. În prezent, nu avem nevoie de această poziţie, aşa că nu are rost să o încărcăm cu fonduri, însă ea merită adăugată, pentru a ne permite să acţionăm rapid în caz că pe viitor se dovedeşte necesară.

Această linie goală este, de asemenea, un mesaj către statele membre preocupate de faptul că luăm mai mulţi bani de la ele, pentru a le asigura că aici nu este cazul. Aici nu vorbim despre Grecia. Vorbim, în primul rând, despre viitor. De aceea, nu este corect ca un stat membru să încerce să se sustragă de la datoria de solidaritate, făcând referire la erorile presupuse sau efective ale Greciei. Propunerea de faţă este un plan de solidaritate între statele membre, iar fără solidaritate, doamnelor şi domnilor, Uniunea Europeană nu există.

  Janusz Lewandowski, membru al Comisiei. – Dnă preşedintă, proiectul de buget rectificativ nr. 7 este urmarea deciziei de stabilire a mecanismului european de stabilizare financiară, care, la rândul său, este răspunsul la evoluţiile dramatice înregistrate pe piaţa financiară în lunile n martie, aprilie şi mai. De aceea, pe lângă Mecanismul existent de asistenţă pentru balanţa de plăţi, a fost instituit, oarecum pe baza aceluiaşi principiu, Mecanismul european de stabilizare financiară – de până la 60 de miliarde de euro.

Ca răspuns la întrebarea adresată de dl László Surján, în condiţii normale, chiar dacă un Mecanism european de stabilizare financiară ar fi mobilizat, acest' lucru nu ar trebui să aibă un impact asupra bugetului Uniunii Europene. În condiţii normale, adică, în cazul în care un stat beneficiar care se împrumută restituie împrumuturile, se activează o garanţie, însă fără un impact financiar asupra bugetului.

În cazul foarte puţin probabil – din păcate, nu imposibil, ci foarte puţin probabil – în care un stat membru nu îşi îndeplineşte obligaţiile, trebuie să ne asigurăm că Uniunea Europeană este pregătită din timp să îşi îndeplinească obligaţiile legale faţă de creditori.

Astfel, trebuie să fim pregătiţi pentru acest scenariu pesimist puţin probabil. Să ne gândim numai ce se află la baza proiectului de buget nr. 7. Astfel, ca şi în cazul Mecanismului de asistenţă pentru balanţa de plăţi, am propus crearea unei structuri pentru noua poziţie bugetară privind partea din buget consacrată cheltuielilor şi un articol analog de buget privind partea consacrată veniturilor. Acestea sunt menţiuni simbolice – cum a fost cazul Mecanismelor de asistenţă pentru balanţa de plăţi – şi se bazează pe acelaşi principiu. Principiul care stă la baza lor este că trebuie să fim pregătiţi pentru orice eventualitate.

De aceea, mă bucur că proiectul de buget rectificativ nr. 7 a fost dezbătut şi a fost deja adoptat în mod oficial de Consiliu la data de 13 septembrie. Sperăm, acum, ca Parlamentul să ia aceeaşi decizie.

  Francesca Balzani, în numele Grupului S&D. – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, bugetul rectificativ pe care îl dezbatem astăzi şi asupra căruia vom vota în zilele următoare este un document important. Acesta marchează ultima etapă a punerii în aplicare a Mecanismului european de stabilizare financiară, care era extrem de necesar în luna mai, pentru a calma furtuna puternică care a lovit euro şi, astfel, UE.

Această furtună a dezvăluit un lucru cert: nu mai există probleme individuale ale statelor membre, deoarece problemele individuale devin, inevitabil, problemele tuturor, necesitând astfel un răspuns comun. Europa a găsit curajul şi puterea de a oferi acest răspuns comun, pe care îl dezbatem, de fapt, astăzi.

Această nouă linie bugetară marchează o frontieră precisă. Ea reprezintă primul pas către o nouă abordare comună a politicilor financiare şi, de asemenea, în viitor, a politicilor economice ale statelor membre, cu privire la bugetul european. Este primul pas către semestrul integrat în care deciziile bugetare ale fiecărui stat membru şi bugetul UE vor fi comparate mai îndeaproape.

Astfel, bugetul este încă o dată un instrument – care a fost întotdeauna esenţial pentru aplicarea politicilor UE – care ocupă un loc central şi se dovedeşte a fi un mijloc fundamental de construire a Europei şi după Tratatul de la Lisabona. Mai presus de toate, acesta ne atrage atenţia asupra importanţei gestionării raţionale şi responsabile a resurselor publice, ca o condiţie prealabilă pentru dezvoltarea reală şi pentru o creştere economică viitoare reală în Europa.

  Isabelle Durant, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Dnă preşedintă, este adevărat că discutăm aici într-o atmosferă destul de calmă despre o ajustare a bugetului pentru anul 2010 şi despre introducerea unei linii bugetare doar pentru a fi consemnată, despre un buget rectificativ aşa-zis „tehnic”. Totuşi, ştim cu toţii că atmosfera acestei dezbateri, în comparaţie cu dezbaterea precedentă – care a fost mai puţin calmă – se datorează şi unei decizii curajoase şi solidare care a fost luată într-o perioadă de tensiune maximă în zona euro, în luna mai a anului trecut.

De fapt, a fost un weekend în care şefii de stat sau de guvern au creat renumitul Mecanism european de stabilizare financiară, care permite Uniunii să contracteze împrumuturi pe pieţele de capital, pentru a putea împrumuta statele membre aflate în dificultate, sub rezerva anumitor condiţii.

Tocmai acest spirit de solidaritate permite acordarea de garanţii în interesul Europei, în ansamblu, şi conferă o adevărată valoare adăugată bugetului european. Acesta este un bun exemplu.

Din păcate, plafonul actual de resurse proprii, stabilit la 1,23 % din produsul intern brut, nu a permis crearea unui mecanism cu fonduri suficiente. Partea din buget nu acoperă decât 60 de miliarde de euro, iar restul – 444 de miliarde de euro – este disponibil printr-un sistem interguvernamental denumit „vehicul cu destinaţie specială”, garantat de statele membre din zona euro; un sistem din care, apropo, Slovacia s-a retras cu puţin timp în urmă.

Calmul de astăzi ne permite astfel să purtăm o discuţie, dar ne obligă, în special, să mergem mai departe şi să facem mai multe în contextul perspectivei financiare viitoare. În acest sens cred că trebuie să creştem plafonul resurselor proprii, pentru a putea crea un adevărat rol macroeconomic al bugetului european, care ar asigura în acelaşi timp o protecţie sau planuri europene de investiţii şi/sau mai multe mecanisme de garantare, în funcţie de starea economiei europene.

De asemenea, ar trebui să creăm noi instrumente financiare. În acest context, de exemplu, euro-obligaţiunile, în parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii, ar fi un instrument foarte bun.

În cele din urmă, trebuie să introducem de urgenţă noi resurse proprii, precum taxa pe tranzacţiile financiare, taxa pe dioxidul de carbon sau taxa pe producţie, care ar permite în acelaşi timp reducerea contribuţiilor statelor membre în funcţie de produsul intern brut şi încheierea celebrei dezbateri asupra contribuitorilor neţi.

Iată misiunea uriaşă care ne aşteaptă, cu precădere în comitetul special, însă, dle comisar, există şi chestiuni de care trebuie să fim cu toţii pregătiţi să ne ocupăm.

  Marta Andreasen, în numele Grupului EFD. – Dnă preşedintă, mâine vom vota asupra proiectului de buget rectificativ nr. 7, care acoperă garanţia care i-a fost solicitată Uniunii Europene pentru Mecanismul european de stabilizare financiară. Acest mecanism, care îi permite Uniunii să împrumute fonduri de pe piaţa de capital şi apoi să acorde împrumuturi statelor membre care se confruntă cu dificultăţi financiare, presupune, în cazul în care un stat membru nu poate rambursa împrumutul, folosirea bugetului european pentru acoperirea datoriei.

Dragi colegi, vă atrag atenţia asupra faptului că garanţii acestui program de stabilizare financiară sunt de fapt statele membre, multe dintre acestea aflându-se ele însele în mijlocul unei crize financiare. Vorbim despre 60 de miliarde de euro. Nu este o sumă simbolică. Unde intenţionăm să găsim aceşti bani în cazul în care garanţia trebuie onorată?

Cum putem vota în favoarea acestui buget rectificativ când Comisia nu a stabilit priorităţile în ce priveşte cheltuielile bugetare în cazul în care Uniunea Europeană trebuie să onoreze garanţia? Dacă acţionăm responsabil în apărarea intereselor alegătorilor – chiar dacă ni se spune că riscul este redus – ar trebui să votăm împotriva acestei rezoluţii.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Dnă preşedintă, ajutorul acordat Greciei ne-a fost prezentat ca o excepţie de la interdicţia de acordare a unui sprijin financiar, în baza articolului 136. Totuşi, articolul 136 nu prevede o bază pentru acordarea unui credit Greciei, de vreme ce acesta permite doar luarea unor măsuri în conformitate cu dispoziţiile pertinente ale tratatelor. Acestea nu numai că nu sunt prevăzute în TFUE; ele sunt de fapt interzise în mod explicit. Astfel, dispoziţia nu permite luarea unor măsuri suplimentare, aceasta fiind şi concluzia Centrului de Politici Europene, pe scurt, CPE, în raportul său pe această temă. Miniştrii de finanţe din zona euro au decis să ajute Grecia acordându-i un credit la o rată medie a dobânzii de 5 %. Cu toate acestea, experţii CPE au arătat că un credit acordat la o rată a dobânzii motivată politic, situată sub rata pieţei, reprezintă o subvenţie ilegală. Ajutorul acordat Greciei a fost astfel extrem de controversat sub aspect juridic, dacă nu de-a dreptul ilegal.

În ce priveşte implicaţiile efective, dle comisar, aş dori să vă prezint evaluarea efectuată de expertul german în economie, Joachim Starbatty, care mă tem că este, din nefericire, corectă: dacă ţările din zona euro continuă să fie răspunzătoare pentru datoriile altor state membre, atunci peste 10 ani, euro nu va mai exista. Trebuie să eradicăm boala, nu să aplicăm doar alifie pe rană. Ţările din zona euro care nu îşi mai pot plăti datoria trebuie să redevină competitive, părăsind uniunea monetară. Altfel, cred că euro nu are niciun viitor.

  Reimer Böge (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, Consiliul s-a retras deja – posibil din cauza criticii aspre de care s-a izbit la punctul anterior, deşi conţinutul raportului Surján a rectificat întrucâtva ceea ce Consiliul European a decis în această seară lungă şi dificilă, cu privire la programul de stabilizare. Acum dl comisar a vorbit despre improbabilitatea ca aceste garanţii să fie utilizate pentru bugetul european. Dacă suntem optimişti, vom accepta, pentru moment, această ipoteză de bază.

Cu toate acestea, trebuie să ţinem seama că atunci când este vorba de garanţii, există deja trei cazuri improbabile în bugetul european: un fond de împrumut pentru banca de investiţii, cu garanţii de peste 100 de milioane de euro. Înainte de lansarea euro, toate statele membre puteau obţine asistenţă pentru balanţa de plăţi, până la un plafon de 16 miliarde de euro, la acel moment. După introducerea euro, acest acord a fost limitat la ţările care nu au adoptat moneda euro, iar ca urmare a crizei financiare din anul 2009, plafonul pentru statele membre care nu au adoptat moneda euro a fost ridicat până la 50 de miliarde de euro, din care aproximativ 9-10 miliarde de euro sunt în prezent utilizate ca garanţii.

Acum, în Tratatul de la Lisabona, articolul 143 se referă explicit la ţările care nu au adoptat moneda euro. Fără îndoială, articolul 352 ar fi fost temeiul juridic cel mai potrivit, dar ar fi atras implicarea Parlamentului – precum şi a câtorva parlamente naţionale – şi, astfel, a fost probabil dificil să se recurgă la acesta, ţinând seama de circumstanţele dificile ale acestei decizii. În acest sens, articolul 122 nu a fost cu siguranţă cel mai bun temei juridic, dar a fost cel mai avantajos din punct de vedere politic şi cel mai simplu, fără implicarea Parlamentului.

Desigur, reglementările noastre în acest sens au fost lacunare, dar aceasta nu a împiedicat Uniunea Europeană să acţioneze pe timp de criză. Recunosc acest lucru. Totuşi, decizia Consiliului European cu privire la acest temei juridic complicat înseamnă recurgerea – dacă este cazul – la marja dintre limita resurselor proprii ale Uniunii şi nivelul maxim al cadrului financiar multianual.

Articolul 310 din tratat prevede în mod clar că nu se va adopta niciun act legislativ care depăşeşte limita resurselor proprii ale Uniunii sau cadrul financiar multianual. Dacă este necesar, atunci se impune o revizuire. În acest sens, Consiliul însuşi a făcut un pas uriaş fără implicarea autorităţii bugetare, în ce priveşte viitoarea dezbatere pe tema „Care este limita superioară a unei perspective financiare?” Permiteţi-mi să spun că viitoarea limită superioară a cadrului financiar multianual va fi chiar limita resurselor proprii ale Uniunii şi atât.

Ar trebui să aprobăm raportul pe motive de judiciozitate politică, însă ar trebui să încurajăm şi să ne luptăm pentru a ne asigura că în viitor vom dezbate în mod corespunzător lacunele existente în mod clar în reglementările noastre, precum şi modul de implicare a Parlamentului şi modalitatea de a anula aceste lacune. Acest lucru ar trebui inclus în acordul interinstituţional comun privind bugetul bazat pe dispoziţiile Tratatului de la Lisabona.

  Jacek Włosowicz (ECR). – (PL) Vorbim, astăzi, despre un mecanism de stabilizare financiară în Europa şi despre un buget rectificativ. Acestea sunt etape care urmăresc, desigur, sporirea securităţii şi fiabilităţii sistemului financiar din Europa. Aceste măsuri sunt cu siguranţă necesare în acest moment, pentru a nu ne confrunta cu dificultăţi financiare mai mari în viitor. Sper că măsurile despre care vorbim astăzi vor fi eficiente şi vor fi, ca să zicem aşa, ca un medicament şi va trata simptomele. Totuşi, acest remediu nu va elimina cu siguranţă cauzele şi chiar ele au fost principala problemă din ultimele luni. În lipsa unor schimbări fundamentale ale sistemului financiar european, măsurile pe care le avem acum în vedere ne pot fi de ajutor doar temporar.

De aceea, trebuie să începem prin efectuarea unor schimbări fundamentale, astfel încât finanţele europene să fie mai stabile şi mai transparente, iar noi, ca Parlament, să nu jucăm atât de des rolul de pompieri, chemaţi să stingem un incendiu. Aceste măsuri pot reprezenta doar un ajutor, dar nu pot constitui baza unei acţiuni permanente în viitor.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, pentru a asigura stabilitatea financiară a zonei euro, se lansează acum un pachet de măsuri. Întrebarea care mă preocupă în această privinţă este de unde vor proveni banii în cazul în care, contrar aşteptărilor, un stat membru ar face o astfel de cerere.

Vorbiţi de precauţie, dle comisar. Pentru ca acest caz să rămână doar o situaţie ipotetică, aş îndemna Comisia să adopte măsuri care să aibă un efect suficient de descurajant pentru a asigura că statele membre fac, într-adevăr, tot ce le stă în putinţă să nu se afle niciodată în această situaţie.

  Janusz Lewandowski, membru al Comisiei. – Dnă preşedintă, câteva mici clarificări pentru dna Andreasen pe această temă. Proiectul de buget rectificativ nr. 7 nu implică garanţiile statelor membre; se referă la cealaltă parte. Ceea ce statele membre garantează sunt 440 de miliarde de euro de împrumuturi bilaterale. În ce priveşte structura bugetului, aceasta este o copie a mecanismului de sprijinire a balanţei de plăţi şi, din nou, este o întrebare care a mai fost pusă.

Acesta este un aranjament tipic pentru poziţiile bugetare care se referă la operaţiunile de creditare fără un fond de garantare specific şi cuantificat. Este, astfel, o menţiune simbolică. Dacă va fi nevoie de noi resurse financiare – până acum activate în cadrul mecanismului de asistenţă pentru balanţa de plăţi pentru Ungaria, Letonia şi România până la valoarea de 14,6 miliarde de euro – Comisia va prezenta o propunere cu privire la alocările necesare, prin intermediul unui transfer sau al unui buget rectificativ.

Acesta este mecanismul, dar nu este nimic nou – doar o continuare a unui mecanism existent de asistenţă pentru balanţa de plăţi a ţărilor din zona euro – şi sunt de acord cu Reimer că aceasta este o interpretare foarte flexibilă a Tratatului de la Lisabona.

  László Surján, raportor. – (HU) În primul rând, le mulţumesc grupurilor politice care susţin acest raport şi cred că raportul este cu adevărat în interesul securităţii. Cu toate acestea, observaţiile critice care se referă la faptul că avem un pachet de 800 de miliarde de euro din care Parlamentul poate lua în considerare sau gestiona 60 de miliarde sunt, de asemenea, justificate.

Într-o oarecare măsură, aceasta dă impresia că Parlamentul nu acţionează în cadrul Tratatului de la Lisabona, sau că acesta nici nu există încă. Totuşi, noi trebuie să utilizăm aceste 60 de miliarde euro şi, în această privinţă, aş dori să precizez din nou că numai statelor membre ale zonei euro le revin obligaţii în acest sens. Astfel, în cazul în care cuvintele unui vorbitor care se opune, protejându-şi interesele proprii şi pe cele ale alegătorilor săi, ar putea însemna că Regatul Unit se va alătura în curând zonei euro, atunci această zi merită sărbătorită şi înscrisă cu litere roşii în analele Uniunii Europene.

Deoarece eu, spre deosebire de mulţi alţii, cred în zona euro şi aş vrea să văd că şi ţara mea va trebui în curând să îşi asume responsabilitatea financiară în cadrul acestui plan de salvare. Sper ca probabilitatea solicitării acestei garanţii să fie zero sau aproape zero, deoarece statul membru riscă enorm dacă nu îşi îndeplineşte obligaţiile financiare în urma aplicării planului de salvare.

Dacă îmi amintesc bine, Tratatul de la Lisabona invocă chiar posibilitatea expulzării în anumite cazuri. Nerespectarea obligaţiilor financiare ar reprezenta o greşeală atât de gravă, încât chiar şi această sancţiune ar trebui luată în considerare. Cred că aceasta este garanţia pe care a solicitat-o un alt vorbitor. În încheiere, aş dori să vă mulţumesc încă o dată pentru atenţie şi să le solicit colegilor mei deputaţi să susţină mâine acest raport. Să creăm astfel o altă sursă de securitate pentru cetăţenii europeni!

  Preşedintă − Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine la amiază (miercuri, 22 septembrie 2010).

(Şedinţa a fost suspendată la ora 18.35 şi reluată la ora 19.00)

PREZIDEAZĂ: Edward McMILLAN-SCOTT
Vicepreşedinte

13. Timpul afectat întrebărilor (întrebări adresate Comisiei)

  Preşedinte. – Urmează timpul afectat întrebărilor (B7-0462/2010).

Următoarele întrebări sunt adresate Comisiei.

Partea întâi

Întrebarea nr. 21 adresată de Vilija Blinkeviciute (H-0405/10)

Subiect: Noi acţiuni ale UE pentru a combate violenţa împotriva femeilor

În programul de la Stockholm aprobat de Parlamentul European în 2009 şi în Rezoluţia sa privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, Comisia a fost invitată să adopte măsuri suplimentare pentru a combate violenţa împotriva femeilor, prin acordarea unei atenţii deosebite prevenirii acesteia şi unei sensibilizări sporite a publicului. Comisia a fost invitată să prezinte rezultatele unui studiu şi ale unor lucrări de cercetare efectuate în acest domeniu şi să înceapă să pregătească o noua directivă privind combaterea violenţei împotriva femeilor.

Când se va putea dispune de rezultatele acestui studiu şi ale acestei cercetări şi care sunt planurile imediate ale Comisiei privind elaborarea viitoarei directive?

  László Andor, membru al Comisiei. – Violenţa împotriva femeilor constituie o încălcare a drepturilor fundamentale, iar Comisia îşi reafirmă angajamentul faţă de garantarea faptului că respectarea drepturilor fundamentale reprezintă unul dintre obiectivele prioritare pe care le avem.

Violenţa împotriva femeilor nu poate fi justificată pe criterii legate de obiceiuri, tradiţii sau considerente religioase. Comisia îşi confirmă angajamentul ferm faţă de combaterea violenţei împotriva femeilor. Acest fapt se reflectă în Comunicarea Comisiei din aprilie 2010 privind Programul de la Stockholm, care accentuează importanţa protecţiei victimelor infracţiunilor, inclusiv a femeilor care sunt victime ale violenţei şi mutilării genitale.

Respectând angajamentele din planul nostru de acţiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm, Comisia depune eforturi în prezent în vederea combaterii violenţei împotriva femeilor. În prima jumătate a anului 2011, Comisia intenţionează să adopte o strategie în vederea combaterii violenţei împotriva femeilor. Activităţile de prevenire şi de conştientizare vor constitui un aspect fundamental al strategiei Comisiei.

În martie anul trecut, Comisia şi-a consolidat angajamentul faţă de promovarea egalităţii de gen şi faţă de combaterea violenţei împotriva femeilor prin prezentarea unei Carte a drepturilor femeilor. După cum s-a discutat în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European din 15 iunie, Carta propune punerea în aplicare a unui cadru politic eficient şi coordonat în vederea combaterii violenţei împotriva femeilor.

Suntem hotărâţi să ne consolidăm eforturile, atât cu măsuri legislative, cât şi cu măsuri fără caracter normativ, să combatem violenţa împotriva femeilor, inclusiv mutilarea genitală a femeilor, şi să utilizăm toate mijloacele din cadrul competenţei UE. Vicepreşedinta Reding a anunţat astăzi strategia privind egalitatea între bărbaţi şi femei. Acţiunile globale pentru combaterea violenţei împotriva femeilor reprezintă un punct esenţial al acestei strategii.

Comisia observă o legătură puternică între dosarele privind violenţa împotriva femeilor şi pachetul privind drepturile victimelor. În vederea protecţiei femeilor care sunt victime ale violenţei se vor utiliza toate măsurile incluse în pachetul privind drepturile victimelor.

Comisia salută adoptarea rezoluţiilor Parlamentului privind violenţa împotriva femeilor şi egalitatea între femei şi bărbaţi, inclusiv rezoluţia Parlamentului privind eliminarea violenţei împotriva femeilor. Comisia a luat notă de propunerea de directivă a Parlamentului privind combaterea şi prevenirea violenţei împotriva femeilor. Unul dintre studiile efectuate la momentul de faţă este un studiu de fezabilitate pentru a evalua posibilităţile, oportunităţile şi nevoile cu privire la o legislaţie la nivel european în vederea combaterii violenţei bazate pe gen şi a violenţei împotriva copiilor. Rezultatele acestui studiu, şi ale altor studii aflate în desfăşurare, vor fi prezentate în cadrul Conferinţei la nivel înalt privind violenţa împotriva femeilor, care va fi organizată de Comisie, în cooperare cu Preşedinţia belgiană, la 25 şi 26 noiembrie 2010, la Bruxelles.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D). – (LT) Dle preşedinte, dle comisar, vă mulţumesc pentru răspunsul dvs. cuprinzător la întrebarea mea, însă, încă nu deţinem informaţii suficient de certe şi comparabile, nici la nivel naţional, nici la nivelul Uniunii Europene, pentru a evalua adevărata situaţie actuală în domeniul violenţei împotriva femeilor.

A prevăzut Comisia un plan de acţiune privind colectarea şi gestionarea acestor date statistice în vederea obţinerii unor informaţii comparabile privind violenţa împotriva femeilor în cadrul întregii Uniuni Europene? Dacă nu cunoaştem situaţia reală, cu siguranţă, situaţia din statele membre nu se va schimba.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Deseori, de teamă, femeile nu dezvăluie actele de violenţă domestică. Este bine cunoscut faptul că această problemă este din ce în ce mai întâlnită în statele islamice, precum Turcia, în special. Amnesty International estimează că între o treime şi 50 % dintre toate femeile din acel stat se confruntă cu violenţă fizică în cadrul familiilor lor.

Întrebarea mea este dacă, în elaborarea acestui studiu, s-a luat în considerare extinderea acestuia dincolo de graniţele UE şi, în acest sens, dacă s-au elucidat problemele legate de violenţa domestică în Turcia.

  László Andor, membru al Comisiei. – Sunt în totalitate de acord cu importanţa colectării de date certe şi a dezvoltării de indicatori adecvaţi în acest domeniu. Pot să o asigur pe onorabila deputată că în strategia la care am făcut referire în răspunsul meu de la început vor fi incluse colectarea de date şi dezvoltarea de indicatori adecvaţi.

De asemenea, îi pot asigura pe deputaţii în Parlament de faptul că noi abordăm atât aspecte interne, cât şi externe atunci când ne referim la combaterea violenţei împotriva femeilor. În special, deţinem o capacitate semnificativă în vederea abordării cu convingere a acestor aspecte împreună cu state cu care Comisia Europeană poartă negocieri de aderare sau cu care are alte legături intensive.

  Preşedinte. – Întrebarea nr. 22 adresată de Marian Harkin (H-0414/10)

Subiect: Regulamentul (CE) nr. 1083/2006

Având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1083/2006⁽¹⁾, precum şi efectele crizei economice actuale, combinate cu efectele globalizării asupra nivelurilor de ocupare a forţei de muncă în întreaga UE; ce măsuri sau controale specifice a introdus Comisia pentru a se asigura că, atunci când companiile disponibilizează lucrătorii dintr-un stat membru, aceeaşi companie nu a primit finanţare din fondurile structurale în ultimii cinci ani într-un alt stat membru?

  László Andor, membru al Comisiei. – Doresc să îi mulţumesc onorabilei deputate pentru întrebarea adresată. După cum ştiţi, fondurile structurale, precum Fondul european de dezvoltare regională şi Fondul social european, fac obiectul unei gestionări partajate.

Autoritatea de gestionare desemnată de statele membre este responsabilă cu gestionarea şi punerea în aplicare a programelor operaţionale. Rolul autorităţilor de gestionare este de a se asigura că operaţiunile sunt selectate pentru cofinanţare în conformitate cu criteriile din cadrul programului operaţional şi cu normele statelor membre şi ale UE.

Există două referinţe privind delocalizarea în Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune.

Prima este la considerentul 42 care prevede că, în cazul în care se evaluează proiecte majore de investiţii productive, Comisia ar trebui să dispună de toate informaţiile necesare pentru a i se permite să determine dacă contribuţia financiară a fondurilor nu determină o pierdere substanţială de locuri de muncă din locaţiile existente în Uniunea Europeană pentru a garanta că finanţarea comunitară nu favorizează delocalizarea în Uniunea Europeană.

A doua referinţă este la articolul 57 care prevede că autorităţile de gestionare sau statele membre trebuie să se asigure că investiţiile cofinanţate sunt menţinute cel puţin cinci ani de la încheierea operaţiunii.

În cazul în care o operaţiune nu respectă această cerinţă, contribuţia UE trebuie recuperată. Autorităţile de gestionare trebuie să informeze Comisia, în rapoartele de aplicare anuale ale acestora, despre operaţiunile care nu au respectat cerinţele privind menţinerea investiţiilor, prevăzute la articolul respectiv, iar Comisia trebuie să informeze celelalte state membre.

Comisia şi statele membre trebuie să se asigure că întreprinderile care fac sau au făcut obiectul unei proceduri de recuperare nu primesc o contribuţie din fondurile survenite în urma transferului unei activităţi productive între regiuni din cadrul statelor membre sau către un alt stat membru.

Comisia este asistată în monitorizarea activităţilor de restructurare de către Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă împreună cu Monitorul de Restructurare European. În cazul schemelor de ajutor de stat, există, de asemenea, o cerinţă privind menţinerea investiţiilor pentru o perioadă de cinci ani în cazul ajutoarelor regionale pentru investiţii şi pentru ocuparea forţei de muncă. Comisia a înfiinţat un instrument de căutare pe internet a ajutoarelor de stat care furnizează informaţii privind cazurile de ajutor de stat şi de exceptare pe categorii care sunt înregistrate.

În cele din urmă, în conformitate cu cerinţele de publicitate, statele membre care au o gestionare partajată a fondurilor Uniunii Europene trebuie să publice o listă cu beneficiarii operaţiunilor şi cu sumele corespunzătoare de finanţare publică.

Pe site-ul web al Fondului social pot fi găsite informaţii privind beneficiarii FSE. Acesta oferă legături către site-urile web ale Fondului social din statele membre.

  Marian Harkin (ALDE). – Vă mulţumesc, dle comisar, pentru răspunsul dvs. foarte cuprinzător. Este important ca politica noastră industrială să fie coerentă.

Am o singură întrebare specifică pe care doresc să v-o adresez. Aţi menţionat considerentul 42 şi aţi afirmat că finanţarea comunitară nu ar sprijini delocalizarea şi că investiţiile cofinanţate trebuie menţinute cinci ani. Însă, au loc verificări pentru a observa ce se întâmplă după acordarea finanţării, pentru a garanta faptul că anumite companii nu îşi concediază lucrătorii în niciunul din celelalte 26 de state membre? Se efectuează verificări pentru a se observa dacă se întâlnesc astfel de situaţii şi, în cazul unui răspuns afirmativ, care sunt consecinţele unor astfel de măsuri?

  László Andor, membru al Comisiei. – Pot spune că există mecanisme, exisă monitorizare. FSE este prezent în fiecare stat membru, iar diferitele birouri comunică între ele. Prin urmare, există capacitatea de a monitoriza simultan ce se întâmplă în diferite state membre şi, în cazul în care sunt constatate nereguli, există posibilitatea de transmitere a informaţiilor în mod corespunzător şi, dacă este necesar, de aplicare a corecţiilor.

  Preşedinte. – Deoarece autorul său nu este prezent, întrebarea nr. 23 va fi omisă.

Partea a doua

Întrebarea nr. 24 adresată de Marc Tarabella (H-0404/10)

Subiect: Efectele liberalizării pieţei energiei pentru consumatori

La ultimul „Forum al cetățenilor pentru energie”, Comisia și-a luat angajamentul în mod public să îmbunătățească serviciile oferite consumatorilor. Însă toate studiile publicate recent arată faptul că această piață nu este deloc transparentă pentru consumatori și a înregistrat creșteri de prețuri total incompatibile cu o concurență sănătoasă.

Ce măsuri intenționează Comisia să ia pentru a oferi în sfârșit transparență facturilor de energie și pentru a permite cetățenilor să compare prețurile?

De ce refuză Comisia să impună respectarea unor termeni stricți și exacți ai unei carte în sectorul energiei, ceea ce ar diminua numărul astronomic de plângeri depuse de victimele liberalizării?

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Există mai multe motive pentru care trebuie să acordăm atenţie preţurilor la energie şi să analizăm creşterea generală înregistrată în ultimul timp. În cadrul legislaţiei europene privind concurenţa, Comisia a adoptat în mod continuu o serie de măsuri, cel mai recent în cazul companiilor germane E.ON şi RWE cu privire la electricitate şi gaz, al companiei GDF cu privire la gaz şi al companiilor suedeze cu privire la interconexiune. Considerăm că aceste măsuri vor avea un efect de moderare a preţurilor la energie în Europa.

La începutul acestei luni, am avut oportunitatea de a arăta miniştrilor energiei că dispoziţiile privind piaţa internă a energiei stabilesc protecţia consumatorilor ca obiectiv specific şi că dorim să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a defini clar obligaţiile comune privind calitatea şi preţurile într-un mod transparent, nediscriminatoriu şi reproductibil.

În general, facturarea consumatorilor este reglementată de dispoziţiile naţionale şi, prin urmare, statele membre sunt responsabile pentru conţinutul acestor facturi, pentru formatul şi pentru structura acestora, şi le pot elabora în mod corespunzător. Subiectul legat de facturare a fost dezbătut pe forumul cetăţenesc pentru energie în vederea schimbului de bune practici şi în vederea unei analize comparative. Am înfiinţat un grup de lucru în cadrul forumului pentru a investiga cele mai bune soluţii la problemele legate de facturare. Raportul corespunzător este accesibil în general.

Cel de-al treilea pachet legislativ privind piaţa internă a energiei conţine, de asemenea, noi dispoziţii privind frecvenţa citirii contoarelor şi aspectul legat de contorizarea inteligentă. Ambele reprezintă aspecte pe care dorim să le încurajăm. În urmă cu trei ani a fost demarat un proces de consultare publică intitulat „Către o Cartă europeană a drepturilor consumatorilor de energie”. Drepturile consumatorilor sunt reglementate şi prevăzute ca obligatorii din punct de vedere juridic într-o serie de directive, precum şi în numeroase măsuri naţionale de punere în aplicare. Vom continua să depunem eforturi în această direcţie în colaborare cu miniştri ai energiei.

  Preşedinte. – Doresc doar să vă anunţ că trebuie să închidem şedinţa la ora 20.30. Prin urmare, probabil vom reuşi să mai abordăm întrebările adresate de dl Tarabella, dna Ţicău, dl Chountis şi dl Iacolino, însă nu cred că le vom putea aborda şi pe ale celorlalţi.

  Marc Tarabella (S&D). – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, un studiu publicat ieri de Banca Naţională a Belgiei demonstrează instabilitatea extremă a preţurilor la electricitate în Belgia, însă, de asemenea, dezvăluie probleme grave privind lipsa transparenţei preţurilor pentru consumatori. Acest studiu confirmă pe deplin multitudinea de probleme legate de producători, survenite în urma liberalizării. Instanţa federală de reglementare din Belgia şi-a exprimat public preocuparea privind lipsa concurenţei pe această piaţă.

Toate aceste aspecte nu subliniază decât nevoia urgentă de elaborare a unei carte a consumatorilor de energie - care, după cum de-abia aţi menţionat, a fost începută acum trei ani - astfel încât, în cele din urmă, liberalizarea să nu permită diverse tipuri de abuzuri în detrimentul consumatorilor. Să îndrăznim că sperăm că veţi lua o decizie pentru a accelera crearea acestei carte a consumatorilor?

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Aş dori să mă refer la transparenţa facturilor în ceea ce priveşte energia consumată de către gospodăriile europene şi aş dori să vă întreb dacă intenţionaţi să creaţi un cadru comun, nişte recomandări privind informaţiile minime ce trebuie să fie conţinute în factura de energie, astfel încât pentru consumatori să fie, pe de o parte uşor de înţeles dar şi suficient de clară.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Dle preşedinte, dle comisar, bineînţeles că este foarte bine că optaţi pentru o abordare transparentă - sau, şi mai precis, că abordaţi lipsa de transparenţă; deoarece în lipsa transparenţei, nu putem avea o concurenţă sănătoasă şi, fără o concurenţă sănătoasă, consumatorii nu pot fi mulţumiţi. Iată întrebarea mea. Unii operatori de reţele de gaze refuză să pună la dispoziţie capacitatea maximă de care dispun pentru a îngreuna şi mai mult intrarea pe piaţă a concurenţei şi a celorlalţi actori. Va lua Comisia măsuri în vederea stopării acestor acţiuni, şi dacă da, ce fel de măsuri?

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Toate întrebările dvs. sunt justificate şi importante şi indică faptul că încă nu ne-am atins obiectivul. Liberalizarea pieţei energiei are logică numai dacă există concurenţă, dacă există transparenţă şi dacă sunt disponibile legături între producţie şi consum. Pachetele noastre privind piaţa internă se află, prin urmare, pe drumul cel bun. O serie de proceduri de încălcare a dreptului comunitar arată statelor membre în ce privinţă nu şi-au respectat încă obligaţiile de punere în aplicare. Cu ajutorul celui de-al doilea pachet privind piaţa internă, sperăm să ne atingem scopul în viitorul apropiat. În cazul celui de-al treilea pachet privind piaţa internă, aşteptăm până în primăvara următoare, timp în care toate statele membre trebuie să raporteze cum şi când vor încheia procesul de punere în aplicare.

S-a menţionat că anumite linii existente nu sunt pe deplin utilizate în ciuda cererii existente; cu alte cuvinte, că anumitor părţi nu li se permite utilizarea lor. Am aprecia dacă ni s-ar furniza informaţii precise în acest sens. În ceea ce priveşte accesul părţilor terţe la reţelele de energie, vom urmări cu încăpăţânare pe oricine pune bariere în calea eforturilor noastre comune şi îi vom determina pe aceştia să permită tuturor accesul liber la toate liniile, în aceleaşi condiţii. Acest lucru este valabil şi în cazul reţelelor de gaz care trebuie mult îmbunătăţite.

Cu privire la alte aspecte, la începutul anului viitor, vom prezenta un raport interimar privind piaţa internă, care dezbate obiectivul pe care trebuie şi pe care dorim să îl îndeplinim, astfel încât toată lumea - fie din companiile vizate, fie din politicile naţionale sau din Parlament - să fie conştientă de faptul că se dezbate foarte mult pe tema gazului şi a electricităţii, însă că, în practică, în timpul săptămânii, aceste dezbateri tind să fie contrazise şi să nu fie puse în aplicare.

Transparenţa facturării - exact ceea ce ne dorim. Depindem de statele membre pentru a pune în aplicare în mod corespunzător această măsură şi vom depune eforturi în vederea atingerii acestui obiectiv. Consider că, alături de piaţa internă, alte aspecte importante includ educarea şi informarea consumatorilor, precum şi tehnologia locală pentru consumatori, inclusiv conceptul fundamental privind contorizarea inteligentă. Toate aceste trei aspecte - monitorizarea continuă pe plan local, competenţa adecvată şi concurenţa - reprezintă cei trei factori care ne vor permite să satisfacem interesele consumatorilor de pe piaţa internă.

  Preşedinte. – Întrebarea nr. 25 adresată de Silvia-Adriana Ţicău (H-0417/10)

Subiect: Cooperarea regională în domeniul energiei

Comisia a anunţat că în 2010 va lansa o comunicare conţinând recomandări şi bune practici referitoare la iniţiativele de cooperare regională în domeniul energiei. În acest an Comisia va publica şi un raport privind implementarea Planului European de Redresare Economică, care va conţine şi o evaluare a stadiului de implementare a proiectelor din domeniul energiei.

Aş dori să întreb Comisia dacă iniţiativele de cooperare regională în domeniul energiei vor include şi dezvoltarea de infrastructuri energetice „inteligente” (smart grids) la nivel macro-regional, contribuind astfel la reducerea consumului de energie şi permiţând utilizarea, în sistem descentralizat, a surselor de energie regenerabilă?

De asemenea, având în vedere că în 2010 Statele Membre îşi pot ajusta Programele Operaţionale, aş dori să întreb Comisia când va fi adoptată această comunicare de către colegiul comisarilor

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Dle preşedinte, onorabili deputaţi, salutăm interesul dvs. faţă de dezvoltarea unei infrastructuri energetice inteligente sau a unor reţele inteligente. În prezent, experienţa noastră practică privind reţelele inteligente este limitată, iar rezultatele studiilor noastre trebuie, prin urmare, să fie interpretate cu atenţie. În urma unui studiu subvenţionat de Comisie în urmă cu doi ani, s-a ajuns la concluzia că reţelele inteligente ar putea reduce consumul de energie primară de pe piaţa energetică a UE cu aproximativ 9 % în 10 ani. Dacă luăm în calcul preţurile boaster medii la electricitate, din această reducere ar rezulta economii de aproximativ 7,5 miliarde de euro anual. În plus, există avantaje pentru piaţă şi pentru consumatori în domeniul tehnologic şi în cel al securităţii. Reţelele inteligente utilizează monitorizarea inteligentă pentru a permite fluxurilor de energie electrică să fie urmărite cu o precizie mai mare, reducând astfel pierderile de pe reţea şi sporind securitatea aprovizionării şi siguranţa reţelei. De asemenea, acestea permit consumatorilor să îşi verifice şi să îşi gestioneze într-o manieră mai eficientă propriul consum de energie.

Aceste avantaje au însă un cost. Prin urmare, este nevoie de investiţii masive - atât publice, cât şi private. Unele dintre statele membre au adoptat deja primele măsuri în vederea înfiinţării unor astfel de reţele. Suedia, de exemplu, şi Italia şi-au dotat deja aproape toţi clienţii cu sisteme de contorizare inteligentă. În Franţa, Germania, Ţările de Jos, Spania şi Regatul Unit există în desfăşurare proiecte pilot.

Comisia promovează introducerea cuprinzătoare a contorizării inteligente şi dezvoltarea reţelelor corespunzătoare dincolo de prevederea acestora din noua directivă. În acest scop, în noiembrie anul trecut, am stabilit un grup de lucru care să se ocupe de reţelele inteligente. Reprezentanţi din industrie, instanţe de reglementare şi asociaţii ale consumatorilor analizează dacă corespund scopului, noi examinăm stimulentele şi cerinţele şi investigăm situaţiile în care este nevoie de reglementare şi, de asemenea, dacă ar fi utile standarde tehnologice suplimentare. Rezultatele grupului de lucru vor fi prezentate Parlamentului anul viitor.

Comunicarea privind iniţiativele regionale, menţionată de onorabilul deputat, are o serie de obiective şi nu se axează doar pe reţele inteligente. Scopul viitoarei comunicări a Comisiei privind aceste iniţiative este de a se consulta cu autorităţile de reglementare ale statelor membre şi cu ceilalţi actori cu privire la opiniile Comisiei referitoare la reţelele regionale de energie electrică şi gaz. Cu alte cuvinte, dorim să atingem obiective echilibrate în mod corespunzător, să ne ducem la îndeplinire sarcinile, să ne atingem scopul cu privire la regiuni şi să gestionăm adecvat iniţiativele regionale. În acest sens, trebuie să subliniem activitatea Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), care îşi va începe activitatea primăvara viitoare.

În general, dorim să atingem obiectivele europene privind energia nu numai în cadrul Europei, ci şi în parteneriate regionale. Măsurile adoptate de noi sprijină aceste obiective în mod explicit.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Aş dori să vă întreb, pentru că reţelele energetice inteligente vor contribui foarte mult şi la creşterea eficienţei energetice, vor contribui la identificarea zonelor energofage şi a zonelor în care există o lipsă sau o insuficientă infrastructură energetică dezvoltată şi de aceea aş dori să vă întreb ce perspective de investiţii aveţi în vedere, mă refer aici la mid-term review dar şi la viitoarea perspectivă financiară.

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) După cum ştiţi, resursele în vederea atingerii acestor obiective se regăsesc în cadrul planului SET (Planul strategic al UE pentru tehnologiile energetice), aprobat de dvs. În săptămânile următoare, Comisia va trebui să decidă - mai întâi având în vedere aspectele de până acum şi apoi în perspectivă - dacă şi cu ce scop vom propune finanţarea bugetului pentru investiţii în sectorul energetic, iar apoi va trebui să ne consultăm cu privire la acest fapt şi să obţinem aprobarea acestei finanţări din partea dvs. şi a statelor membre. Fără a intenţiona să consider acest obiectiv ca fiind îndeplinit, pot afirma în general că, după părerea mea, finanţarea stabilită în cadrul planului SET şi în cadrul planurilor de recuperare trebuie continuată în domeniile în care s-a dovedit a fi utilă. Cu alte cuvinte, voi depune eforturi pentru a mă asigura că vom obţine în continuare finanţare pentru investiţii în infrastructură - nu numai investiţii la nivelul Europei, ci şi investiţii în vederea modernizării echipamentului pe plan local şi naţional - şi mă bazez pe sprijinul dvs. în acest sens.

  Preşedinte. – Trecem acum la întrebarea nr. 26 redactată de dl Chountis şi adresată de dl Hadjigeorgiou. Este posibil să ajungem la întrebarea dlui Iacolino, însă mă tem că întrebările nr. 28, 29, 30 şi 31 vor primi răspuns în scris. Îmi cer scuze anticipat faţă de colegii care se află aici sau care aşteaptă în birourile lor.

Întrebarea nr. 26 adresată de Nikolaos Chountis (H-0419/10)

Subiect: Liberalizarea sectorului energetic în Grecia

Cu ocazia unei vizite recente în Grecia, efectuată în scopul evaluării aplicării Memorandumului de înţelegere încheiat de Grecia cu UE şi FMI, înalţii funcţionari ai Comisiei au sugerat guvernului elen privatizarea a 40% din termocentralele pe lignit şi centralele hidroelectrice, deţinute în prezent de societatea grecească de electricitate (DEI). S-a sugerat şi separarea proprietăţii reţelei de energie electrică, în vederea finalizării măsurilor pentru liberalizarea pieţei de energie electrică comercializată cu ridicata şi în vederea raţionalizării tarifelor consumatorilor.

Ar putea Comisia să explice ce înţelege prin,,raţionalizarea tarifelor pentru consumatori"? Consideră acesta că tarifele aplicate de DEI sunt reduse?

Consideră Comisia că acţionează în limita competenţelor şi puterilor sale instituţionale în privinţa cererii de vânzare a centralelor electrice ale DEI?

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Discutaţi despre sectorul energetic din Grecia şi despre restructurarea acestuia. Se poate presupune că deschiderea pieţei pentru concurenţă va facilita distribuţia mai eficientă a resurselor, asigurând astfel creşterea şi crearea de locuri de muncă în sectorul energetic şi că acest fapt va avea de asemenea un impact asupra altor domenii ale economiei. Este la latitudinea Greciei să decidă cel mai bun mod de restructurare a sectorului său energetic în cadrul legislaţiei UE privind piaţa internă a energiei. Separarea, care se referă la deţinerea de reţele de electricitate şi la restructurarea acestora, reprezintă un mijloc eficient de promovare a concurenţei. În situaţia actuală, la baza dorinţei Greciei de a privatiza reţelele, fie în totalitate, fie parţial, pot exista, de asemenea, motive bugetare. Acelaşi lucru se aplică în cazul vânzării unor termocentralele alimentate cu lignit şi centrale hidroelectrice, precum şi a unor companii de electricitate de stat. După cum am menţionat mai înainte, totul se rezumă la venituri şi la concurenţă. Modalitatea de adoptare a acestor măsuri în temeiul legislaţiei UE este de competenţa Greciei.

Un aspect relevant vizează măsuri adecvate în vederea compensării faptului că, în calitate de unic operator, Public Power Corporation se bucură la momentul de faţă de beneficiile centralelor termice. În ceea ce priveşte termocentralele alimentate cu lignit, Grecia se află în urmă cu procesul de punere în aplicare şi trebuie să îşi respecte obligaţiile rezultate în urma deciziilor adoptate de Comisie în procedurile privind concurenţa. Avem un dialog bun cu guvernul elen cu privire la acest fapt. Consider că acest lucru este important. Guvernul elen se supune, în prezent, unor ordine semnificative în domeniile bugetar şi valutar, fapt care face cu atât mai necesară asigurarea unui parteneriat bun între legislaţia UE şi Comisie, pe de o parte, şi guvernul elen, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte preţurile aplicate consumatorilor, guvernul a specificat numeroase categorii tarifare. Acestea nu sunt uniforme şi, în multe dintre cazuri, nu iau în considerare preţurile cu ridicata; cu alte cuvinte, costurile generării de energie. Prin urmare, la momentul de faţă, ministerul depune eforturi în vederea raţionalizării tarifelor. După părerea noastră, tarifele aplicate consumatorilor ar trebui să se bazeze în general pe costuri în vederea furnizării de stimulente consumatorilor pentru economisirea de energie şi în vederea încurajării companiilor de aprovizionare pentru a face investiţiile corecte. În Grecia, în prezent, preţurile la electricitate sunt foarte scăzute, parţial datorită producţiei eficiente din punct de vedere al costurilor în cazul centralelor care funcţionează pe bază de lignit, energiei hidroelectrice ieftine datorită cantităţii mari de precipitaţii înregistrate în ultimii doi ani şi cererii reduse ca urmare a crizei economice. În următorii ani vor exista alţi factori precum utilizarea sporită a unor combustibili mai scumpi, de exemplu gazul, şi creşterea costurilor privind mediul şi, prin urmare, preţurile vor creşte în Grecia. În cazul în care precipitaţiile nu vor mai fi abundente, capacitatea hidroelectrică va fi redusă, atrăgând după sine creşterea preţurilor. Aceşti factori vor dicta preţurile în ciuda liberalizării pieţei.

Având în vedere factorii structurali determinanţi pentru fixarea preţurilor, este cu atât mai important ca sistemele să fie eficientizate cât mai mult posibil şi ca orice creşteri de preţ aplicate consumatorilor, indiferent dacă sunt companii sau persoane fizice, să fie cât mai mici.

  Takis Hadjigeorgiou (GUE/NGL). – (EL) Dle preşedinte, dle comisar, memorandumul actualizat semnat de FMI/UE pentru Grecia prevede că guvernul trebuie să introducă, până cel târziu în iunie 2013, un mecanism pentru a garanta că facturile la electricitate reglementate în temeiul acestuia reflectă gradual preţurile de pe piaţa en gros.

Cu alte cuvinte, solicităm guvernului elen să crească preţul la electricitate pe cheltuiala consumatorilor, în special a membrilor vulnerabili ai societăţii, şi a economiei.

Ce impact vor avea aceste măsuri asupra randamentului şi creşterii în Grecia? Aceste măsuri, aceste facturi mai mari, vor scoate Grecia din criză şi de sub supravegherea Fondului Monetar Internaţional?

În cele din urmă, chiar săptămâna trecută, am primit un răspuns din partea dlui Rehn privind creşterea bruscă a inflaţiei, care a ajuns la 5,6 %. Ce impact vor avea aceste măsuri asupra inflaţiei?

  Anni Podimata (S&D). – (EL) Dle preşedinte, dle comisar, în cadrul răspunsului dvs. aţi făcut referire la separarea sistemelor de transport. V-aş ruga, dacă puteţi, să confirmaţi faptul că Grecia, precum toate statele membre ale Uniunii Europene, este liberă, în temeiul Directivei 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, să selecteze unul dintre cele trei modele echivalente în vederea separării sistemelor de transport şi că nu Comisia este cea care sugerează statelor membre pe care dintre cele trei modele ar trebui să îl aleagă.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Dle comisar, Hellenic Public Power Corporation este o companie profitabilă şi relativ viabilă, în ciuda scăderii semnificative a profitului anul acesta, în principal din cauza recesiunii şi a reducerii consumului.

Am o întrebare foarte precisă: înainte de a face aceste propuneri, a efectuat Comisia studii referitoare la consecinţele pe care o astfel de propunere le-ar avea cu privire la poziţia companiei pe piaţa energiei şi cu privire la impactul asupra ocupării forţei de muncă şi asupra profitabilităţii acesteia?

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Urmăresc cu mare interes, şi, de asemenea, cu respect, evoluţia situaţiei din Grecia: respect faţă de un guvern care doreşte să înregistreze progrese, care a adoptat măsuri extensive - economii, reduceri ale cheltuielilor, reforme - şi care face tot ceea ce îi stă în putinţă în parteneriat cu Comisia şi cu autorităţile europene şi autorităţi din întreaga lume pentru a-şi consolida bugetul şi, prin urmare, pentru a contribui la stabilizarea monedei euro.

Bineînţeles, noi vedem imaginea de ansamblu, însă este evident că nu putem suspenda normele care se aplică tuturor pe piaţa internă şi nici nu putem impune un moratoriu pentru câţiva ani. Prin urmare, nu este dreptul meu, ci mai degrabă datoria mea, să susţin evoluţia către piaţa internă, de la monopol către liberalizare şi concurenţă şi, prin urmare, să consolidez poziţia consumatorilor. Normele pieţei interne au apărut cu mult înainte ca eu să mă alătur Comisiei. Conceptul de separare a apărut în urmă cu mulţi ani. Trebuie să urmez politica în consecinţă.

Sunt cu siguranţă pregătit să interpretez acest memorandum de înţelegere într-un mod mai degrabă pragmatic decât restrictiv; cu alte cuvinte, să acord guvernului elen pe cât posibil o libertate mare de manevră cu privire la dezvoltarea pieţei şi adoptarea de măsuri. De exemplu, în cazul separării, nu suntem noi cei care hotărâm dacă reţelele electrice trebuie vândute sau utilizate. Noi solicităm transparenţă şi solicităm ca foştilor proprietari de reţele electrice care rămân activi în sectorul energetic să nu li se mai permită să intervină în activităţile de operare ale unei filiale de reţea electrică, pentru a asigura accesarea reţelei electrice de oricine doreşte să o utilizeze - inclusiv de către concurenţii de pe piaţa gazului şi a electricităţii.

În concluzie, Comisia încearcă să fie corectă în interesul general, venind în întâmpinarea nevoilor Greciei. Acest fapt nu se aplică numai în cazul bugetului, ci şi în cazul pieţei energiei.

  Preşedinte. – Întrebarea nr. 27 adresată de Salvatore Iacolino (H-0420/10)

Subiect: Forajele petroliere din Marea Mediterană

La câteva luni după accidentul produs în Golful Mexic, societatea British Petroleum s-ar pregăti, în baza unui acord din 2007, să înceapă forarea a cinci noi puţuri petrolifere situate în apele teritoriale libiene, la aproximativ 600 km distanţă de coastele Siciliei, Maltei şi Greciei. Marea Mediterană, care prezintă o biodiversitate extraordinară, este o mare închisă, ale cărei ape nu se reînnoiesc rapid.

Intenţionează Comisia să înăsprească controalele efectuate asupra forajelor marine şi, în caz afirmativ, în ce fel? Consideră că ar fi posibilă impunerea unui moratoriu privind forajele din Marea Mediterană? Va încuraja statul libian să ţină cont de repercusiunile transfrontaliere pe care activitatea acestor foraje ar putea să o aibă asupra mediului?

Consideră Comisia necesară introducerea noţiunii de infracţiune împotriva mediului la nivel european, cu scopul de a preveni eventuale iniţiative periculoase în zone aparţinând statelor membre?

Are acesta în vedere impunerea unui cod de conduită riguros companiilor petroliere cu activitate în Europa în vederea protejării populaţiei, a mediului şi a activităţilor economice desfăşurate cu succes de-a lungul timpului, cum este cazul în zona Mării Mediterane?

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Dle preşedinte, stimate deputat, doamnelor şi domnilor, acest subiect rămâne prioritar în programul meu de lucru. Recent, la 7 iulie, am dezbătut aici, în cadrul unei sesiuni plenare, cinci domenii fundamentale de acţiune în vederea garantării în întreaga lume a celei mai bune siguranţe posibile cu privire la operaţiunile offshore în Europa şi în regiunile învecinate. La momentul actual analizăm ce măsuri sunt necesare şi adecvate. Unul dintre aspecte vizează verificările şi controalele. Dorim să ne asigurăm că în cadrul UE se aplică în mod constant cele mai înalte standarde privind siguranţa. Acest fapt necesită o cooperare strânsă - mai strânsă decât cea de la momentul actual - cu şi între autorităţile de reglementare naţionale din statele membre care, în prezent, deţin o responsabilitate substanţială, şi anume efectuarea inspecţiilor, reglementarea şi, totodată, punerea în conformitate a acestora.

Dorim să ne asigurăm că statele membre efectuează controale uniforme, la fel de severe în întreaga Europă, privind activităţile offshore. În temeiul legislaţiei actuale, autorizarea activităţilor offshore intră, de asemenea, în sfera de competenţă a statelor membre. Până în această vară, sfatul meu era să ne îndreptăm atenţia asupra activităţilor offshore şi să luăm măsuri cu privire la acest subiect sau să ne ocupăm de acordarea autorizaţiilor, în special atunci când se lucrează în condiţii şi circumstanţe extreme. Unele state membre ale UE, inclusiv Italia, au decis să opteze pentru această abordare preventivă. În acest caz, Comisia va lua măsuri pentru a garanta un nivel înalt de securitate în întreaga lume. La momentul de faţă avem în vedere regiuni europene, în special Mediterana. În acest caz, avem un interes comun cu privire la mediu deoarece un accident în apele UE ar putea atrage rapid după sine consecinţe devastatoare pentru coasta sudică a Mediteranei şi vice versa. Prin urmare, am luat legătura cu ministerele competente din Algeria şi Libia şi le-am propus miniştrilor să cooperăm în mod activ în acest domeniu. Calitatea mediului privind Marea Mediterană nu poate fi divizată.

Comisia depune eforturi în vederea propunerii unor standarde înalte de securitate în întreaga lume. Prin urmare, purtăm discuţii şi ţinem legătura cu autorităţile Statelor Unite şi cu Capitoliul Statelor Unite. După părerea mea, legislaţia europeană ar trebui să includă norme clare privind răspunderea. Se pot aduce îmbunătăţiri în acest domeniu, în special, se poate extinde aria geografică de aplicare a legislaţiei existente privind mediul pentru a permite o mai bună acoperire a unor aspecte precum biodiversitatea şi daunele subsidiare. Directiva privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal va intra în vigoare la sfârşitul acestui an. Dacă va fi necesar, vom propune o legislaţie suplimentară.

În ceea ce priveşte un cod de conduită pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în Marea Mediterană, atât noi, cât şi statele membre dorim şi trebuie să ne asigurăm că industria adoptă toate măsurile necesare în vederea îmbunătăţirii securităţii, sporirii nivelului de prevenire până la cel mai înalt grad şi dezvoltării planurilor de recuperare în caz de dezastru. Aceste măsuri nu ar trebui adoptate numai pentru apele europene, ci pentru toate apele - inclusiv pentru cele învecinate cu UE. Trebuie să verificăm acest aspect în procedurile de autorizare şi să solicităm dovezi că operatorul are capacitatea tehnică necesară pentru a face faţă situaţiilor critice. De asemenea, trebuie să solicităm dovezi privind capacitatea financiară; cu alte cuvinte, să verificăm dacă un operator poate suporta costurile daunelor cauzate în cea mai pesimistă ipoteză. În acest caz s-ar putea solicita o asigurare obligatorie, dacă se consideră adecvat.

În câteva săptămâni, Comisia va prezenta o comunicare privind securitatea forajului de ţiţei şi de gaze naturale din sectorul offshore care conţine măsuri precum cele subliniate mai sus, în vederea asigurării celui mai înalt grad de securitate pentru cetăţenii europeni şi pentru mediu. De asemenea, vom prezenta această comunicare şi Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie a Parlamentului European cu care vom fi încântaţi să dezbatem şi mai în profunzime această chestiune.

  Salvatore Iacolino (PPE). – (IT) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, doresc să clarific un aspect: în mod evident, garanţiile oferite de dl comisar au fost primite în mod favorabil şi trebuie să recunosc acest lucru. Cu toate acestea, nu consideraţi, dle comisar, că s-ar putea adopta măsuri suplimentare cu privire la autorităţile libiene astfel încât acest moratoriu despre care am discutat să poată fi într-adevăr pus în aplicare şi, de asemenea, nu consideraţi că această coordonare eficientă ar putea fi dezvoltată şi mai clar în cadrul Planului de acţiune mediteranean?

  Paul Rübig (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dle comisar, ce instrumente internaţionale avem la dispoziţie în vederea aplicării unui sistem de concurenţă şi a unei proceduri de autorizare valabile în întreaga lume care să ofere tuturor oportunităţi egale, dar şi aceleaşi riscuri şi costuri? Am observat acest aspect în multe proceduri de autorizare, pur şi simplu nu ne mai aflăm în poziţia de a crea structurile necesare. Prin urmare, suntem preocupaţi să deţinem proceduri de autorizare eficiente şi rapide, însă meticuloase şi adecvate, dar şi să ne facem timp să punem în aplicare proiectele. Acest aspect este deosebit de important.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Nu voi mai putea adresa întrebarea pe care o pregătisem, dar sunt, de asemenea, foarte interesată de întrebarea anterioară. Salut eforturile Comisiei Europene în vederea stabilirii unui sistem legislativ consolidat adecvat privind protecţia mediului şi aspecte legate de exploatarea petrolului în Uniunea Europeană.

Întrebarea este foarte asemănătoare: cu ce fel de probleme se confruntă Marea Mediterană? Întrebarea mea vizează atât Marea Baltică, cât şi ţările terţe care nu fac parte din Uniunea Europeană. Sunt încrezătoare cu privire la faptul că, pe plan intern, Uniunea Europeană se va ocupa ea însăşi de atingerea obiectivelor pe care le are, dar cum putem asigura un dialog cu ţările terţe şi ar putea Comisia Europeană să sprijine în vreun fel ţările individuale pentru a coopera cu ţările învecinate?

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) În primul rând trebuie să ne însuşim cele mai înalte standarde fezabile din punct de vedere tehnic din întreaga lume, fie prin intermediul statelor membre, fie la nivel european. Pot spune în acest sens că Regatul Unit beneficiază de standarde înalte şi de un nivel ridicat al know-how-ului. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul statului nostru partener, Norvegia. Prin intermediul comunicării, sperăm să le propunem statelor membre ca cele mai înalte standarde din domeniile autorizării, siguranţei operaţionale, planificării de intervenţie în caz de urgenţă, formării personalului şi formării continue să fie recunoscute ca fiind în general obligatorii la nivelul întregii Europe.

În al doilea rând, vom aborda această chestiune în contextul contactelor noastre externe cu privire la sectorul energetic. Am procedat deja astfel cu Libia şi, dacă este necesar, vom aborda din nou subiectul. Toate aceste aspecte pot fi incluse şi în alte dialoguri - cele privind Marea Neagră şi Marea Baltică, cu state partenere precum Rusia.

În al treilea rând, dorim să îi aducem în discuţie şi pe actorii europeni. Dacă presupunem că o întreprindere precum Shell, Total sau BP deţine standarde pe care şi le impune sie însăşi şi pe care noi le vom prevedea ca obligatorii privind forajul marin de mare adâncime pe teritoriul Uniunii Europene, consider că aceleaşi standarde aplicate în Marea Nordului şi care sunt posibile acolo atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere al costurilor sunt fezabile şi în Libia. Cu alte cuvinte, nu vom permite întreprinderilor europene să îşi diminueze standardele atunci când îşi desfăşoară activitatea în alte părţi ale lumii. În consecinţă, vom încerca să ne asigurăm că întreprinderile europene exportă standardele tehnice pe care le consideră posibile în Europa, contribuind astfel la protejarea Mediteranei şi a altor regiuni.

  Preşedinte. – Îmi cer scuze pentru întrebările nr. 28 şi 32, însă acestea vor primi răspuns în scris. După cum am afirmat la început, în această seară suntem presaţi de timp. Trecem acum la întrebările adresate dnei Geoghegan-Quinn. Să începem cu întrebarea nr. 33 adresată de dl Tsoukalas. Cred că vom reuşi să trecem măcar de întrebarea nr. 35 şi apoi vom vedea cum vom proceda.

Întrebarea nr. 33 adresată de Ioannis A. Tsoukalas (H-0401/10)

Subiect: Necesitatea unei restructurări radicale a cadrului european de finanţare a cercetării

Procedurile complexe şi lungi care trebuie respectate pentru a obţine finanţare din partea Uniunii pentru cercetare nu încurajează deloc cercetătorii să apeleze la aceasta. Declaraţiile recente ale Comisiei privind simplificarea Programelor-cadru pentru cercetare par a fi bazate pe logica unei ameliorări progresive. Cu toate acestea, este nevoie de o adevărată revoluţie administrativă a modului în care Uniunea planifică, finanţează şi gestionează cercetarea.

Care sunt propunerile Comisiei care vizează simplificarea Programului-cadru pentru finanţarea cercetării? Care este opinia acesteia în ceea ce priveşte realizarea unei conexiuni între finanţare şi rezultatele scontate? Cum evaluează o eventuală introducere, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, a unui cadru unic de gestiune administrativă şi logistică? Care sunt măsurile concrete propuse de Comisie privind încurajarea cercetării cu grad ridicat de risc în Europa? Ce intenţionează să facă pentru a inversa tendinţa continuă a exodului de creiere?

  Máire Geoghegan-Quinn, membră a Comisiei. – În aprilie anul acesta, Comisia a adoptat o comunicare privind simplificarea implementării programelor-cadru de cercetare, propunând un întreg set de măsuri care includ îmbunătăţiri treptate, dar şi schimbări profunde, fiind necesară o revizuire a bazei juridice a cercetării în UE şi reinstaurarea unui echilibru între încredere şi control şi între asumarea de riscuri şi evitarea riscurilor.

Una dintre opţiunile propuse de Comisie în vederea dezbaterii cu celelalte instituţii şi părţi interesate vizează o abordare bazată pe rezultat prin utilizarea de sume forfetare pentru toate proiectele. Această abordare ar elimina obligaţia de a elabora declaraţii detaliate privind costurile prin introducerea de sume forfetare pentru toate proiectele şi prin conectarea plăţilor exclusiv de raportarea privind progresul ştiinţific şi tehnic. Cu toate acestea, Comisia este conştientă de faptul că o astfel de abordare are şi potenţiale dezavantaje, de exemplu, durata procedurilor de negociere, şi că aceasta este percepută în mod diferit de diferitele părţi interesate.

Prin urmare, Comisia sugerează analizarea aprofundată a tuturor detaliilor privind punerea în aplicare şi a potenţialelor impacturi, înainte de prezentarea unor propuneri legislative concrete. Durata medie de acordare a granturilor în cadrul celui de Al şaptelea program-cadru, PC7, este de 340 de zile, aproape cu o lună mai redusă decât în cazul celui de Al şaselea program-cadru, PC6. Deşi Comisia admite faptul că este în continuare posibilă o accelerare a proceselor relevante, analiza comparativă cu finanţatorii naţionali demonstrează că, în cazul proiectelor cu o complexitate comparabilă, o perioadă de acordare a granturilor de aproximativ un an cu siguranţă nu este neobişnuită.

În cadrul eforturilor de realizare a unui Spaţiu de Cercetare European, armonizarea administrativă între sistemele naţionale şi europene de finanţare a cercetării reprezintă un obiectiv pe termen lung al Comisiei. Sistemele ERA-NET din cadrul PC6 şi PC7 contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv, iar iniţiativele de programare comună vor spori progresele.

Ca măsură suplimentară, a fost stabilită recent în cadrul ERA o platformă a părţilor interesate pentru principii comune privind finanţarea externă. În special, în cadrul programului specific Idei, pus în aplicare de Consiliul European pentru Cercetare, sunt aşteptate proiecte cu un risc sporit şi cu câştiguri mari. Analizele preliminare arată că procesul de selectare, elaborat de Consiliul European pentru Cercetare, înregistrează un mare succes în ceea ce priveşte provocarea de a oferi finanţare acestor proiecte cu risc sporit şi câştiguri mari.

Acţiunile Marie Curie reprezintă un instrument fundamental pentru a inversa tendinţa constantă către exodul creierelor cu privire la cercetători. Din 1994, acţiunile Marie Curie au permis crearea a aproximativ 50 000 de noi posturi de cercetare în Europa, la toate nivelurile de carieră şi cu salarii atractive. Cu un buget total de 4,7 miliarde de euro în PC7, acţiunile Marie Curie vor dota aproximativ 50 000 de cercetători, inclusiv 10 000 de doctoranzi, cu aptitudini inovatoare care le vor spori acestora perspectivele privind cariera atât în cadrul sectorului public, cât şi în cadrul celui privat şi îi vor forma pentru locurile de muncă ce vor apărea în viitor.

În cele din urmă, granturile pentru reintegrare Marie Curie au fost restructurate şi simplificate într-o singură acţiune de acordare a granturilor în vederea integrării în carieră care abordează în mod specific chestiunea privind exodul creierelor.

  Ioannis A. Tsoukalas (PPE). – (EL) Dle preşedinte, îi mulţumesc dnei comisar pentru răspunsul dumneaei. Întrebarea mea urmărea să atragă atenţia asupra faptului că, în ciuda planurilor măreţe şi ambiţioase, Europa nu a reuşit încă să atingă obiectivele de la Lisabona stabilite la început. Prin urmare, statele din Asia şi Pacific au o cotă de 30 % pe piaţa bibliometrică anul acesta, comparativ cu 28 % pentru Statele Unite şi cu Europa care le urmează îndeaproape.

Poate că standardele înalte solicitate de dl Oettinger cu privire la sondaje ar trebui să se aplice şi în cazul cercetării.

  Paul Rübig (PPE). – (DE) Dnă comisar, cadrul financiar pentru cercetare a constituit recent subiectul unei dezbateri intense în lumina proiectului ITER. Reducerile din Al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi din programul CIP sunt dezbătute cu înverşunare şi niciunul dintre grupurile parlamentare nu este de acord cu reducerile în acest domeniu. Puteţi anticipa un nou cadru financiar pentru ITER care să fie, de asemenea, renegociat la nivel internaţional?

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Întrebarea mea se referă la alocarea unui procent, să zicem 15%, din fondurile de cercetare doar pentru competiţia între IMM-uri, pentru că de multe ori IMM-urile nu au posibilitatea să asigure co-finanţarea sau să concureze la nivel de co-finanţare cu marile întreprinderi. Şi, de asemenea, aş dori să vă întreb dacă aveţi în vedere crearea unui set comun de reguli pentru diferite surse de finanţare pentru cercetare, astfel încât universităţile să poată accesa mai uşor aceste fonduri.

  Máire Geoghegan-Quinn, membră a Comisiei. – Dle preşedinte, doresc să le mulţumesc deputaţilor care au adresat întrebări. De fapt, unul dintre ei - ultimul - va adresa două întrebări. Deci, poate, dacă dl deputat îmi va permite, îi voi răspunde la momentul respectiv.

Este important de subliniat aspectul politic referitor la faptul că avem nevoie de un acord interinstituţional cu privire la funcţionarea programelor de cercetare ale UE. Acesta este motivul pentru care lucrăm în strânsă colaborare cu cele două comisii vizate din cadrul Parlamentului - Comisia pentru industrie, cercetare şi energie şi Comisia pentru control bugetar - şi, de asemenea, cu Curtea de Conturi, în vederea stabilirii unei politici comune privind aceste chestiuni foarte importante.

Normele care vor reglementa funcţionarea programelor noastre de cercetare din cadrul UE trebuie să fie definite clar şi, foarte important, trebuie să fie consecvente. Cei care aplică la programele de cercetare - fie că sunt instituţii de învăţământ de nivelul trei, centre de cercetare sau companii din sectorul privat - trebuie să cunoască exact şi să înţeleagă modul de funcţionare a iniţiativelor noastre europene de finanţare a cercetării.

Acesta este motivul pentru care, în cadrul Comisiei, avem o politică de simplificare şi de comunicare, care la momentul actual este negociată şi dezbătută - cu fermitate - deoarece suntem conştienţi de faptul că trebuie să simplificăm şi mai mult politicile pe care le deţinem în acest domeniu. Simplificarea programelor respective reprezintă o prioritate politică fundamentală pentru noi - pentru mine şi pentru întreaga Comisie - şi trebuie să depunem eforturi într-un mod foarte clar, hotărât şi în parteneriat cu Parlamentul pentru a putea realiza simplificarea suplimentară menţionată.

Cu privire la chestiunea referitoare la ITER, acesta este un aspect care ne dă oarecum de furcă - şi nu numai nouă celor din această Comisie, ci şi celor din Comisia anterioară. Este o chestiune care trebuie să primească un răspuns cuprinzător. Comisiei i-a fost prezentată o propunere. Propunerea respectivă se află în discuţie şi sunt conştientă de faptul că Parlamentul se întreabă de unde vine finanţarea în cazul ITER, însă acesta este un proiect inovator şi care poate aduce beneficii incredibile - nu numai Europei, ci şi întregii lumi - în cazul în care se va dovedi a avea succes. Este, de asemenea, un proiect care nu implică numai UE, după cum ştiţi, ci şi parteneri internaţionali de-ai noştri.

Prin urmare, împreună cu partenerii noştri internaţionali lucrăm cu mare atenţie, determinare şi coerenţă pentru a putea înregistra progrese în cadrul acestui proiect. Sunt sigură că vom putea realiza acest lucru, beneficiind de cooperarea şi de sprijinul dvs.

  Preşedinte. – După cum am precizat de la început, suntem presaţi de timp şi la ora 20.15 voi trece la întrebările adresate dlui Hahn. Mă tem, dle Kelly, că nu vom ajunge la întrebarea dvs. nr. 36 sau la următoarele întrebări, şi anume la întrebările nr. 37, 38, 39, 40 şi 41.

Întrebarea nr. 34 adresată de Georgios Papanikolaou (H-0407/10)

Subiect: Evaluarea activităţii Consiliului European pentru Cercetare

Activităţile Consiliului European pentru Cercetare au demarat oficial la 27 februarie 2007 la Berlin. Consiliul European pentru Cercetare, al cărui obiectiv principal este finanţarea programelor de cercetare de vârf, beneficiază de un buget de 7,5 miliarde de euro până în 2013, în contextul celui de-al şaptelea Program-cadru. Această iniţiativă are ca obiectiv esenţial promovarea inventivităţii şi, prin urmare, a noilor produse şi servicii pentru ca economia Uniunii să devină competitivă pe plan mondial.

Ar putea Comisia să răspundă la următoarele întrebări: Întrucât Consiliul European pentru Cercetare funcţionează deja de trei ani, ce rezultate concrete a obţinut acesta până în prezent în ceea ce priveşte creşterea competitivităţii europene? Activitatea Consiliului European pentru Cercetare a contribuit la sporirea inventivităţii şi inovării la nivel european?

  Máire Geoghegan-Quinn, membră a Comisiei. – Strategia Europa 2020 este destinată să furnizeze o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Consiliul European pentru Cercetare (CEC) are de jucat un rol important în privinţa celor trei aspecte. Cel mai evident, creşterea inteligentă înseamnă dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi pe inovare. Acest fapt ne solicită să consolidăm fiecare verigă din lanţul inovării, de la cercetarea fundamentală la comercializare.

Cheia viitoarei prosperităţi a Europei se bazează pe calitatea ideilor sale şi pe abilitatea de a le transforma în produse, procese şi servicii pe care oamenii din întreaga lume vor dori să le cumpere.

În vederea creării unei uniuni a inovării, prima condiţie care trebuie îndeplinită este consolidarea bazei noastre de cunoaştere şi promovarea excelenţei, lucruri pe care CEC le face deja.

Într-o perioadă remarcabil de scurtă, CEC a câştigat recunoaşterea globală ca agenţie de finanţare a cercetării, de nivel mondial. Acest fapt a fost recunoscut în cadrul revizuirii independente efectuate în iulie 2009 de către un grup de şase experţi eminenţi şi, deşi primele proiecte nu au demarat până în a doua jumătate a anului 2008, multe dintre acestea se anunţă deja a avea rezultate extrem de promiţătoare şi care pot fi valorificate.

De exemplu, o echipă de cercetători de la Imperial College din Londra a publicat rezultate inovatoare privind calitatea materialelor, create în laborator, care imită osul natural şi care pot fi implantate alături de oasele naturale pentru a le ajuta pe acestea din urmă să se refacă. Aceştia au înfiinţat o companie care dezvoltă materiale bioactive ce pot fi utilizate în locul grefelor osoase pentru a trata boli osoase şi fracturi grave.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Frankfurt a publicat rezultate importante privind îmbunătăţirea circulaţiei sângelui prin blocarea anumitor fragmente genetice. Această metodă are un potenţial imens de terapie nouă în cazul atacurilor de cord, iar cercetătorii au aplicat în vederea obţinerii unui brevet pentru metoda descoperită de ei.

Prin urmare, proiectele destinate să ofere răspuns unor întrebări fundamentale din domeniul cercetării generează ideile complet noi care vor atrage noi inovări şi care sunt, de asemenea, necesare pentru a face faţă provocărilor măreţe ale societăţii.

Nu în cele din urmă, CEC a avut, de asemenea, succes ca valoare de referinţă pentru competitivitatea sistemelor de inovare naţionale. A constituit un element esenţial în mobilizarea reformelor sistemelor naţionale de finanţare în mai multe state precum Franţa, Polonia, Portugalia şi Suedia. Prin stabilirea unor valori de referinţă de excelenţă, de nivel mondial, în evaluarea sa inter pares şi în cadrul cercetării pe care o finanţează, CEC va ridica statutul, vizibilitatea şi atractivitatea cercetării europene de frontieră.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Vă mulţumesc, dnă comisar, pentru răspunsul dvs. Cercetarea este într-adevăr direct legată de inovare, iar inovarea reprezintă o condiţie prealabilă în vederea creşterii. În legătură cu ceea ce aţi spus, aş dori să vă adresez următoarea întrebare: aţi făcut referire la Londra, Polonia, Suedia, dacă îmi amintesc corect, iar dintre statele aflate în Europa de Sud nu aţi amintit decât de Portugalia.

Există mai multe informaţii disponibile, în special cu privire la ţările din sudul Europei, referitoare la promisiuni privind idei noi şi la absorbţia fondurilor comunitare destinate cercetării? Ţinând cont de faptul că aceste state au indicatori foarte scăzuţi, punem noi accentul pe creştere? Mă refer, bineînţeles, la Grecia, Spania şi alte ţări din sudul Europei.

  Máire Geoghegan-Quinn, membră a Comisiei. – Din păcate, nu deţin informaţiile specifice pe care stimatul deputat le-a solicitat cu privire la ţările din sudul Europei. Cu toate acestea, pot afirma că răspunsul la solicitări al Consiliului European pentru Cercetare se bazează în totalitate pe excelenţă. Nu se referă nici la ţară, nici la centrul de cercetare - niciunul dintre aceste aspecte nu îi influenţează răspunsul şi decizia privind acordarea de granturi. Analizează aspectele doar din punctul de vedere al excelenţei.

După părerea mea, acesta este motivul pentru care CEC şi-a câştigat atât de rapid o reputaţie pe plan internaţional, deoarece este recunoscut faptul că deciziile sale au la bază numai criterii de excelenţă. Este un aspect pe care trebuie să îl încurajăm şi să îl dezvoltăm pe viitor. De asemenea, Consiliul European pentru Cercetare ar trebui să continue să coopereze şi pe viitor cu întreprinderile europene.

Trebuie să menţionez că Consiliul European pentru Cercetare va lansa anul viitor o opţiune de finanţare a confirmării de concepte care vizează depăşirea deficitului de finanţare în primele stadii ale procesului de inovare, în care, de exemplu, un potenţial concept comercial trebuie verificat prin testare sau prototipuri sau chiar prin identificarea unei pieţe adecvate ori prin crearea unui drept de proprietate intelectuală care ar trebui protejat. Bineînţeles, este foarte important să încurajăm Consiliul European pentru Cercetare să se dezvolte şi să fie el însuşi acest catalizator în întreaga lume.

Este de asemenea interesant de observat faptul că unele state membre, inclusiv din sud, analizează acum acest concept al Consiliului European pentru Cercetare pentru a decide dacă şi ele ar trebui să ia în considerare înfiinţarea unui consiliu pentru cercetare în cadrul propriului lor teritoriu.

  Preşedinte. – Întrebarea nr. 35 adresată de Pat the Cope Gallagher (H-0409/10)

Subiect: Participarea IMM-urilor la programele de cercetare ale UE

Ar putea Comisia să precizeze care sunt activităţile pe care le-a întreprins pentru a spori nivelul de participare al IMM-urilor la programele de cercetare ale UE?

  Máire Geoghegan-Quinn, membră a Comisiei. – Comisia şi-a luat angajamentul de a spori participarea întreprinderilor mici şi mijlocii în programele de cercetare ale UE şi de a le ajuta pe acestea ca, în cele din urmă, să aducă pe piaţă roadele inovării lor. Acest fapt constituie o prioritate pentru Comisie şi va rămâne astfel pe tot parcursul mandatului său.

În primul rând, Comisia este hotărâtă să facă programele cât mai accesibile cu putinţă pentru IMM-uri prin simplificarea procedurilor pe cât de mult posibil, asigurând în acelaşi timp, bineînţeles, o bună gestionare financiară. În acest sens, au fost deja adoptate mai multe măsuri concrete, precum reducerea numărului de certificate de audit necesare, diminuarea numărului de verificări ex-ante privind capacitatea financiară şi a măsurilor de protecţie şi raportarea raţionalizată a proiectelor. Însă este nevoie de adoptarea mai multor măsuri.

Comisia a prezentat o comunicare privind simplificarea, care a fost transmisă oficial Parlamentului şi Consiliului la 29 aprilie anul curent şi în care sunt sugerate mai multe măsuri noi atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, inclusiv introducerea plăţilor forfetare în vederea acoperirii costurilor de personal ale proprietarilor/managerilor de IMM-uri.

Comisia va prezenta aceste măsuri cât mai curând cu putinţă şi, dacă va considera necesar, va propune schimbări ale cadrului juridic.

În al doilea rând, în Al şaptelea program-cadru, publicat la 20 iulie anul trecut, Comisia a introdus o serie de măsuri vizând în mod specific IMM-urile, inclusiv bugetele alocate.

Se prevede o creştere a cotei bugetare a IMM-urilor de la 14,7 %, cât înregistrează la momentul actual, până la 15,7 % din programul de cooperare, cu puţin peste obiectivul de 15 % prevăzut de legislaţia privind programul-cadru. Bineînţeles, încă mai pot fi aduse îmbunătăţiri, iar Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape progresul acestor noi măsuri.

În al treilea rând, o altă iniţiativă care, de asemenea, sprijină IMM-urile este Eurostars, un program comun de cercetare şi dezvoltare în parteneriat cu Eureka, care implică 26 de state membre şi şase ţări asociate. Acesta vizează IMM-urile care desfăşoară activităţi de cercetare şi dezvoltare cu accent pe proiectele orientate spre piaţă.

În al patrulea rând, Enterprise Europe network (Reţeaua întreprinderilor europene), înfiinţată în 2008 în cadrul programului pentru competitivitate şi inovare, furnizează servicii IMM-urilor, încurajând participarea acestora în PC7.

Mai precis, această reţea, împreună cu punctele naţionale de contact, şi în complementaritate deplină cu acestea, susţine IMM-urile - furnizând sprijin pentru conştientizare, crearea capacităţii în vederea participării în PC7, implicare în noi propuneri privind IMM-urile şi PC7, căutare de parteneri, acţiuni comune adresate IMM-urilor şi organizarea de consultări în vederea includerii temelor de apeluri pentru propuneri privind IMM-urile în cadrul programelor de lucru.

Prin intermediul acestor măsuri şi acţiuni se preconizează că aproximativ 20 000 de IMM-uri vor beneficia direct de PC7 până la încheierea programului.

În cele din urmă, în 2011, este planificată apariţia pe internet a unei platforme de învăţământ online, proiectată special pentru IMM-uri. Aceasta vizează facilitarea accesului IMM-urilor la proiecte de cercetare şi dezvoltare şi exploatarea rezultatelor acestora prin furnizarea de formare online gratuită, de informaţii personalizate şi prin punerea la dispoziţie a unui forum de comunicare.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – (GA) Vă mulţumesc, dnă comisar, pentru acest răspuns cuprinzător. Întreprinderile mici constituie coloana vertebrală a economiei Uniunii Europene. Acordarea de sprijin acestui sector, după cum ştiţi, este vitală dacă Uniunea Europeană doreşte să îşi îmbunătăţească situaţia economică pe viitor.

Europa 2020 a plasat cercetarea şi antreprenoriatul în centrul strategiilor economice ale Europei.

Cu toate acestea, nu este adevărat că este deosebit de importantă consolidarea nivelului de participare a IMM-urilor în Al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică? Prin urmare, aş dori să o întreb pe dna comisar ce alte măsuri mai poate adopta Comisia Europeană în vederea sporirii capacităţii acestui sector de a obţine finanţare în cadrul programelor anuale de cercetare ale Uniunii Europene.

  Brian Crowley (ALDE). – Ies imediat în evidenţă trei aspecte: 90 % din noile produse care rezultă din programele de cercetare provin de la întreprinderile mici şi mijlocii, iar una dintre cele mai mari dificultăţi cu care se confruntă acestea se referă la domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală.

Există planuri sau coordonare între direcţia dvs. şi alte direcţii în vederea soluţionării acestei chestiuni? În al doilea rând, aveţi în vedere în mod specific şi noi domenii privind fizica cuantică şi stocarea tehnică a datelor ca noi oportunităţi de finanţare a cercetării şi dezvoltării?

  Seán Kelly (PPE). – În primul rând, cred că dna comisar ar fi putut să răspundă la întrebarea mea, dar nu este nicio problemă pentru că are legătură cu aceasta.

A venit mai repede decât mă aşteptam.

Întrebarea mea este următoarea - unde consideraţi că vor apărea câştigurile rapide în ceea ce priveşte rezultatele muncii minunate pe care o depuneţi şi ale iniţiativei pe care o arătaţi în îndeplinirea atribuţiilor pe care le presupune postul pe care îl ocupaţi astfel încât cetăţenii să poată vedea că eforturile pe care le depuneţi aduc avantaje şi, bineînţeles, astfel încât să putem crea locuri de muncă şi industrii cât mai repede posibil?

  Máire Geoghegan-Quinn, membră a Comisiei. – (GA) În primul rând, aş dori să îi spun dlui Gallagher că sunt încântată că mi-a oferit oportunitatea, cu ocazia primei mele participări la sesiunea de întrebări din cadrul acestui Parlament, să răspund la o întrebare în limba mea maternă.

Se aşteaptă ca Agenţia Executivă pentru Cercetare, căreia i s-a acordat statut autonom în iunie 2009, să contribuie într-o mare măsură la accelerarea şi eficienţa procesului de luare a deciziilor şi să îmbunătăţească serviciile programului-cadru care intră în sfera de competenţă a agenţiei. Evident, acest fapt se aplică, în special, programului de abilitare pentru IMM-uri.

În temeiul calendarelor de cooperare pentru 2011 au fost puse în aplicare noi politici specifice, iar aceste politici ar trebui să determine participarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a partenerilor de cercetare ai acestora. Progresul acestor politici va fi monitorizat îndeaproape, iar aceste eforturi vor continua în cadrul calendarelor pentru 2012 şi 2013.

Posibile metode suplimentare de simplificare a normelor şi procedurilor se pot găsi în Comunicarea privind simplificarea din 30 aprilie - pe care am menţionat-o deja, bineînţeles, mai devreme. Anumite politici pot fi aplicate imediat, în temeiul actualului cadru juridic şi de reglementare, cunoscut sub numele de Portalul DG Cercetare dedicat participanţilor; punerea în funcţiune a acestuia, îmbunătăţirea structurii şi a coordonării în timp a profesiilor şi restructurarea consorţiilor din punctul de vedere al dimensiunii acestora, de exemplu.

Comisia analizează la momentul actual un al doilea set de politici, precum posibile modificări ale normelor Comisiei permiţând costuri personale medii mai vaste, utilizarea principiilor comune mai degrabă decât a normelor specifice şi o revizuire a normelor privind conturile exorbitante.

membră a Comisiei. – Stimatul deputat, dl Crowley, are bineînţeles dreptate când vorbeşte despre numărul mare de proiecte noi care apar şi când afirmă că una din numeroasele dificultăţi cu care se confruntă IMM-urile este aceea a drepturilor de proprietate intelectuală.

Eu prezidez un grup de comisari pentru inovare, iar unul dintre colegii mei, bineînţeles, este comisarul Barnier, care este preocupat îndeosebi de acest domeniu. Am avut cu dumnealui o colaborare strânsă - care sper că se va observa odată cu publicarea la începutul lunii octombrie a elementului pilot privind politica inovării - pentru a încerca să găsim o soluţie la multitudinea de probleme cu care se confruntă IMM-urile - precum şi alte companii -, în special cu privire la drepturile de proprietate intelectuală.

Cu privire la stocarea tehnică a datelor, există, bineînţeles, precum aţi menţionat, multe oportunităţi care pot fi exploatate şi, într-adevăr, multe companii private care consideră că acest domeniu le poate aduce multe oportunităţi de exploatat. După publicarea elementului pilot privind politica inovării, am dori să observăm o iniţiativă serioasă din partea Comisiei de a prezenta propuneri curajoase şi îndrăzneţe - care, bineînţeles, vor trebui apoi dezbătute, după cum ştim -, dar care vor face faţă acestor provocări, probleme şi obstacole cu capul sus.

Sper că acele companii care sunt interesate de aspectele respective vor observa că Comisia este pregătită să răspundă într-un mod pozitiv şi avem nevoie de sprijinul acestora.

Dl Kelly a menţionat câştigurile rapide şi rezultatele. Ei bine, câştigurile rapide în ceea ce priveşte rezultatele vor proveni din elementul pilot privind inovarea. Cred că veţi observa aici dezbaterea unor chestiuni care includ standarde, reglementări, proprietate intelectuală şi brevete. Cred că, în momentul în care politica de referinţă va fi publicată, veţi constata că am tratat toate aspectele - inclusiv capitalul de risc, care, la momentul actual, reprezintă o chestiune foarte dificilă pentru multe întreprinderi mici - pe care le-am discutat cu centre de cercetare, universităţi, companii publice şi private şi deputaţi din Parlamentul European, cu privire la ce ar trebui să se regăsească în politica de referinţă.

Cu toate acestea, nu este suficientă prezentarea unei politici pentru soluţionarea problemelor. Va trebui apoi să o monitorizăm, să o sprijinim, va trebui să ne asigurăm că cei care se folosesc de aceste politici sunt pregătiţi să ni se alăture, iar acest lucru implică, bineînţeles, într-o mare măsură deputaţii din Parlamentul European.

  Preşedinte. – Întrebarea nr. 42 adresată de Bernd Posselt (H-0400/10)

Subiect: Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Euroregiunile

Ce rol are în Strategia pentru Regiunea Dunării cooperarea dintre Bavaria şi Austria, pe de o parte, şi Republica Cehă, pe de altă parte, şi care este situaţia dimensiunii turistice şi culturale în promovarea respectivelor Euroregiuni de către UE?

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. – (DE) Vă mulţumesc pentru întrebarea adresată. Perspectiva unui parteneriat între Bavaria, Austria şi Republica Cehă reprezintă într-adevăr o oportunitate excelentă pentru a continua dezvoltarea acestei regiuni care adăposteşte în total 5 milioane de persoane. În special, dimensiunile politicii culturale şi ale politicii privind turismul ar putea juca un rol extraordinar în promovarea acestei euroregiuni. Această regiune are un rol deosebit în cadrul Strategiei pentru regiunea Dunării; a fost deja consultată ca parte din pregătirea strategiei. Subiectului privind turismul în această regiune i s-a acordat o atenţie deosebit de mare. De asemenea, au existat sugestii interesante în domeniul cooperării culturale; de exemplu, privind chestiunea legată de dialogul intercultural.

În ceea ce priveşte asistenţa acordată acestor regiuni, în Republica Cehă, Austria şi Bavaria există diferite programe de cooperare pentru această regiune, cărora, în această perioadă, le-a fost acordată suma de 430 de milioane de euro în subvenţii. Această sumă este considerabilă şi acum depinde doar de regiunile vizate să profite la maxim de aceste fonduri. În opinia mea, ideea privind crearea unei structuri GECT în viitorul apropiat reprezintă o bună modalitate de extindere a cooperării transfrontaliere.

  Bernd Posselt (PPE). – (DE) Îi sunt foarte recunoscător dlui comisar pentru răspunsul foarte bun oferit de dumnealui. Între timp, a apărut ceva nou: în 2015, este posibil ca Pilsen să fie capitală culturală europeană. Aş dori să întreb doar dacă dimensiunea culturală a euroregiunii poate fi, de asemenea, consolidată în mod specific şi dacă dvs. consideraţi că euroregiunea reprezintă platforma potrivită pentru astfel de activităţi.

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. – (DE) Stimate deputat, cu siguranţă răspunsul este da. Sunt în totalitate convins de faptul că, în special, cooperarea culturală necesită cooperare regională transfrontalieră, deoarece lumea culturală depăşeşte frontierele administrative ale regiunilor. Prin urmare, aş fi în totalitate de acord ca acest aspect să devină unul dintre punctele fundamentale ale cooperării regionale în euroregiunea Dunăre - Vltava. Nominalizarea oraşului Pilsen pentru a fi capitală culturală europeană oferă un stimulent suplimentar care nu poate fi perceput decât ca un lucru bun.

Întrebarea nr. 43 adresată de Brian Crowley (H-0412/10)

Subiect: Cererea guvernului irlandez privind acordarea de ajutor în urma unor inundaţii

Care este stadiul în care se află prelucrarea cererii pentru Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene privind acordarea de ajutor în urma unor inundaţii, înaintată Comisiei de către guvernul irlandez în ianuarie 2010?

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. – (DE) Stimate deputat, sunt încântat să vă pot spune că, în urmă cu câteva zile, Comisia a putut face o declaraţie pozitivă privind această chestiune, şi anume că a fost propus un sprijin financiar în valoare de peste 13 milioane de euro - spun propus, deoarece, după cum ştiţi, acum trebuie să se solicite aprobare nu numai din partea Parlamentului, ci şi din partea Consiliului.

Dacă îmi permiteţi, aş dori să fac o recapitulare succintă a situaţiei existente. Primele daune s-au înregistrat şi au fost raportate la 19 noiembrie 2009. Solicitarea a fost primită la data limită, la 27 ianuarie 2010; cu alte cuvinte, exact înainte de termenul limită de zece săptămâni. Apoi au fost necesare diferite investigaţii. În consecinţă, la 24 martie, Comisia a trimis o solicitare de informaţii autorităţilor irlandeze, care au răspuns în mod corespunzător la 15 iunie. Problema era că daunele totale stabilite nu atingeau pragul necesar pentru ca dezastrul să fie considerat naţional. Prin urmare, trebuia să se analizeze dacă putea fi clasificat drept dezastru regional. Au fost necesare, astfel, investigaţii şi evaluări suplimentare în acest sens, care, până în prezent, au fost efectuate.

După cum am afirmat, în urma acestei situaţii am obţinut în final un rezultat pozitiv. La 14 septembrie, am putut prezenta această propunere în temeiul căreia, după aprobarea Parlamentului şi a Consiliului, Uniunea Europeană va oferi o sumă de peste 13 milioane de euro în vederea acoperirii cheltuielilor pe care sectorul public trebuie să le efectueze în urma acestui dezastru.

  Brian Crowley (ALDE). – Dle preşedinte, aş dori să îi mulţumesc dlui comisar pentru răspunsul său. Cred că una dintre cele mai mari dificultăţi cu care ne confruntăm este costul neîntrerupt al daunelor deoarece, chiar după dezastrul îndelung dezbătut, înregistrat în noiembrie, a urmat o altă serie de inundaţii. În oraşul în care locuiesc, Bandon, care are o populaţie de 5 000 de persoane, 19 întreprinderi încă nu au reuşit să îşi reia activitatea din cauza dificultăţilor survenite în urma inundaţiilor şi a pagubelor suferite. Deci, poate ar trebui să avem în vedere atât planuri de gestionare pe termen lung, cât şi finanţare imediată.

  Seán Kelly (PPE). – Vă mulţumesc, dle comisar, pentru răspunsul dvs. şi, de asemenea, pentru finanţarea pe care aţi oferit-o în ciuda faptului că nu am atins un prag naţional.

Având în vedere acest fapt, aţi lua în considerare schimbarea criteriilor privind pragul naţional, deoarece, dacă aceleaşi criterii sunt aplicate tuturor ţărilor, în funcţie de catastrofă, situaţia dintr-o ţară mai mică ar fi evident foarte diferită faţă de situaţia dintr-o ţară mai mare?

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Doresc doar să le mulţumesc dlui comisar, predecesorilor dumnealui şi funcţionarilor dumnealui, care au colaborat foarte strâns cu funcţionarii irlandezi atât la Bruxelles, cât şi la Dublin şi, în special, ministrului de finanţe care a dat aprobarea, după cum aţi spus, aproape în ultimul moment.

Deşi sprijinul este mic, este foarte apreciat: 13 milioane pe care am fi putut să nu îi avem. Însă, de asemenea, mă gândesc că le-aţi putea recomanda colegilor dvs. că ar trebui poate să schimbăm pragul, deoarece în Irlanda acesta este de aproape un miliard şi, bineînţeles, ne-am situat cu mult sub acest prag.

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. – (DE) Vă mulţumesc, domnilor, pentru cuvintele dvs. de apreciere, pe care sunt bucuros să le transmit mai departe colegilor mei care au depus eforturi mari în acest sens. Normele Fondului de solidaritate prevăd că valoarea pragului este de 0,6 % din venitul intern brut, care, în cazul Irlandei, ar fi la ora actuală de 935 de milioane de euro. Există, de asemenea, şi o acoperire pentru daune în valoare de 3,5 miliarde de euro, care se aplică în special în cazul a patru dintre cele mai mari cinci state membre, care, în caz contrar, ar fi acoperite doar pentru daune de cu totul alte proporţii. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în 2005, Comisia a propus adaptarea Fondului de solidaritate, în principal în două privinţe. În primul rând, este vorba de uniformizarea valorii sau a valorilor pragului, rezultând atât o diminuare a pragului naţional, cât şi o combinare a celor două categorii de dezastre naţionale şi regionale. Nu intenţionez să ascund faptul că, în medie, primim de două ori mai multe solicitări pentru compensaţii decât suntem capabili să acordăm - nu din motive financiare, ci deoarece evaluarea nu permite Uniunii Europene să participe la refinanţarea costurilor efectuate. În consecinţă, scopul nostru a fost simplificarea procesului, iar acest fapt ar trebui, de asemenea, să o accelereze.

După cum aţi observat - inclusiv în acest caz în care a fost implicată Irlanda, de exemplu - poate dura opt, nouă sau zece luni. În situaţia în cauză, probabil va dura cu câteva săptămâni mai mult până la plata efectivă a sumei, deci, până atunci, va fi trecut un an întreg. Acest lucru se datorează parţial faptului că acest Fond de solidaritate este un fond extrabugetar.

Cel de-al doilea obiectiv al nostru a fost extinderea criteriilor privind dezastrele. La momentul actual, Fondul de solidaritate acoperă numai dezastrele naturale. Ideea este de a extinde aceste criterii pentru a include şi dezastrele tehnologice.

Aceste diferite propuneri au fost respinse de Consiliu în 2005. Din cauza numărului mare de dezastre care au avut loc, am lansat acum o nouă iniţiativă. Direcţia din care fac parte pregăteşte o propunere revizuită care să ia în considerare şi experienţele acumulate în ultimii cinci ani. Sper că anumite state care au beneficiat în ultimele luni de acest ajutor de solidaritate european vor sprijini în prezent orice modificare şi că, pe viitor, vom putea avea în Europa un Fond de solidaritate mai vast, dar, mai presus de toate, mai rapid.

  Preşedinte. – Întrebarea nr. 44 adresată de Richard Howitt (H-0445/10)

Subiect: Insuficienţa resurselor financiare ale grupurilor locale care depind de fondurile regionale europene

Decizia guvernului britanic de a desfiinţa agenţiile de dezvoltare regională din Regatul Unit înseamnă că finanţarea europeană prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi programele de dezvoltare rurală care, în circumscripţia mea din Estul Angliei, a fost realizată prin intermediul Agenţiei de dezvoltare pentru Estul Angliei, va trebui acum să fie livrată în Regatul Unit prin metode alternative.

Deoarece orice modificări la sistemul de gestionare şi control al programelor UE trebuie aprobate de Comisie Europeană, poate Comisia să menţioneze ce consultări au avut loc deja cu guvernul Regatului Unit privind acest aspect şi să confirme dacă plăţile din fonduri europene pot fi suspendate până la aprobarea de către Comisie a oricăror modificări la sistemul de gestionare şi control? Ce dispoziţii provizorii pot fi aplicate pentru a garanta că populaţiile locale şi grupurile comunitare care beneficiază de aceste fonduri europene din regiunea din care provin sau din alte regiuni ale Regatului Unit nu vor suferi din cauza împuţinării resurselor financiare datorate deciziei guvernului britanic de a desfiinţa agenţiile de dezvoltare regională ?

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. – (DE) Noul guvern britanic s-a angajat să elaboreze un model economic cu o dimensiune locală. Încă nu este clară forma pe care o vor avea noile structuri. Prin urmare, încă nu vă pot oferi niciun răspuns definitiv. Vom vedea ce formă vor avea noile structuri - autorităţile de gestionare - şi, dacă este necesar, programele relevante vor trebui adaptate în consecinţă. Există câteva chestiuni cu privire la care sunt preocupat, însă sper că acestea nu vor duce la întârzieri excesive privind punerea în aplicare a proiectelor.

  Richard Howitt (S&D). – Vă mulţumesc, dle preşedinte, ca întotdeauna, pentru imparţialitatea şi sprijinul important de care aţi dat dovadă cu privire la acest proces democratic. Voi fi scurt şi voi respecta, de asemenea, timpul acordat.

Dle comisar, am întrebat ce consultări au avut deja loc între Comisie şi Guvernul Regatului Unit cu privire la noile lor planuri. Această întrebare se referă în totalitate la fapte. Au fost organizate consultări şi, dacă, da, ce consultări? Consider de cuviinţă să vă adresez această întrebare.

Veţi accepta astăzi, în cadrul acestui Parlament, că cerinţele din regulamentul privind fondurile structurale, atât cu privire la adiţionalitate, cât şi la parteneriat, sunt fundamentale şi că veţi asigura fără ezitare respectarea acestora în cadrul oricărei structuri noi?

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. – (DE) Răspunsul este destul de simplu: până în prezent nu a existat nicio legătură în acest sens. Conceptul de cofinanţare - dacă la asta v-aţi referit - trebuie să continue să se aplice şi pe viitor.

  Preşedinte. – Întrebările care nu au primit răspuns din lipsă de timp vor primi răspunsuri în scris (a se vedea anexa).

Timpul afectat întrebărilor s-a încheiat.

(Şedinţa a fost suspendată la ora 20.30 şi reluată la ora 21.00)

PREZIDEAZĂ: Miguel Angel MARTÍNEZ MARTÍNEZ
Vicepreşedinte

(1) http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+QT+H-2010-0414+0+DOC+XML+V0//RO&language=RO" \l "ref1" JO L 210, 31.7.2006, p. 25.

14. Strategia europeană pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor muntoase, a insulelor şi a regiunilor slab populate (dezbatere)

  Preşedinte. – Următorul punct pe ordinea de zi este declaraţia Comisiei privind strategia europeană de dezvoltare economică şi socială a regiunilor muntoase, a insulelor şi a regiunilor slab populate.

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. – (DE) Dle preşedinte, s-ar putea crede aproape că Europa a fost o insulă muntoasă. Cu toate acestea, mă bucur că Parlamentul European are o preocupare permanentă pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor cu nevoi speciale; regiuni speciale, cum ar fi regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate.

Tratatul de la Lisabona consolidează importanţa coeziunii teritoriale. Aceasta este stabilită la articolul 174 ca unul dintre obiectivele Uniunii. Din acest motiv, Comisia a prezentat Cartea verde privind coeziunea teritorială în scopul de a iniţia un amplu proces de dezbatere. Unul dintre rezultatele principale ale acestei consultări a fost că nu este neapărat nevoie de resurse financiare noi şi suplimentare, ci ar trebui să subliniem mai degrabă importanţa unor concepte integrate de dezvoltare teritorială şi să acordăm o atenţie mai mare punctelor forte ale diferitelor regiuni.

În ceea ce mă priveşte, caracteristicile particulare ale unei regiuni pot fi în mod fundamental un punct forte. Prin urmare, astfel de particularităţi regionale - fie că este vorba de statutul de insulă, de faptul că este o regiune muntoasă sau că este o regiune slab populată - nu creează probleme în mod automat şi nici nu solicită mai multă asistenţă, mai ales că aceste regiuni nu sunt în niciun fel uniforme. Prin urmare, nu poate exista o soluţie „universală” pentru aceste regiuni care ar părea că se aseamănă.

Comisia consideră că este extrem de important să asigure dezvoltarea armonioasă comună a regiunilor. Prin urmare, sunt îngrijorat mai mult de faptul că punem în aplicare strategia noastră comună Europa 2020 în toate regiunile, în loc să aplicăm strategii diferite pentru regiuni structurate diferit - ceea ce mai degrabă ar putea pune în pericol eforturile noastre comune, decât să le sprijine. Prin urmare, noi credem că nu este nevoie de o politică separată privind regiunile cu condiţii speciale; dimpotrivă, trebuie să consolidăm abordarea integrată a politicii noastre în legătură cu alte politici, iar regiunile trebuie să depună mai multe eforturi pentru a crea programe adaptate nevoilor lor particulare. Trebuie să consolidăm modul în care dimensiunea teritorială este atât concepută, cât şi pusă în aplicare în toate domeniile de politică.

Acest lucru dă naştere la patru domenii de acţiune prioritare. Primul este acela de a duce politica regională mai aproape de cetăţeni şi în regiuni. În interesul obiectivului nostru de coeziune teritorială, trebuie să consolidăm coerenţa domeniilor de politică la diferite niveluri. Acest lucru înseamnă, de asemenea, să luăm într-adevăr în serios abordarea guvernanţei pe mai multe niveluri şi să implicăm toate părţile relevante în elaborarea şi aplicarea politicilor noastre. Totuşi, acest lucru înseamnă, de asemenea, să utilizăm mai intens oportunităţile existente de cooperare prevăzute prin parteneriatele interregionale, multiregionale şi multinaţionale pentru a da o mai mare atenţie provocărilor comune anumitor regiuni, cum ar fi regiunile muntoase extinse, precum munţii Alpi sau Pirinei.

În al doilea rând, trebuie să coordonăm mai bine politicile pentru regiuni. Coeziunea teritorială înseamnă, de asemenea, să acordăm o atenţie mai mare complementarităţii şi coerenţei politicii regionale şi politicii sectoriale. Trebuie să specificăm modul în care fiecare politică va avea impact asupra regiunilor. Comisia a creat, prin urmare, grupul inter-servicii privind coeziunea teritorială, care include reprezentanţi ai diverselor direcţii generale. Sarcina sa principală este de a analiza politicile sectoriale individuale şi efectele acestora asupra regiunilor, şi în special asupra regiunilor care se confruntă cu anumite provocări geografice.

În al treilea rând, avem nevoie de cooperare teritorială pentru a consolida integrarea europeană. Cooperarea are o importanţă deosebită pentru regiunile cu provocări geografice specifice. Este vorba despre a găsi soluţii transfrontaliere la provocările comune, fie sub forma unor strategii macroregionale cum ar fi strategia pentru Marea Baltică, fie sub forma unor reţele interregionale, fie sub forma schimbului de bune practici.

În cele din urmă, trebuie de asemenea să utilizăm mai mult cunoştinţele regionale. Dacă vrem să obţinem o politică de dezvoltare regională orientată spre rezultate, care se bazează pe principiul subsidiarităţii, susţinând astfel obiectivele strategiei Europa 2020, trebuie să cunoaştem mai multe despre situaţia regiunilor şi despre efectele măsurilor politice. Avem nevoie de un sistem chiar mai bun de monitorizare, care să fie, de asemenea, mai în măsură să proceseze datele existente, şi avem nevoie de indicatori orientaţi spre rezultate pentru a ne asigura că politicile noastre sunt corecte. Acest lucru poate fi realizat numai împreună cu regiunile, cu mediul de afaceri regional şi cu cetăţenii.

Stimaţi deputaţi, avem nevoie de o politică regională fermă pentru toate regiunile, care să ia în considerare nevoile şi caracteristicile diferite ale tuturor regiunilor. Mă bucur că voi putea în curând să am o dezbatere cu Parlamentul European cu privire la viitorul politicii regionale, inclusiv în aceste regiuni speciale, pe baza celui de-al cincilea raport privind coeziunea.

  Jan Olbrycht, în numele Grupului PPE. – (PL) Astăzi iniţiem o discuţie pe tema regiunilor care au caracteristici foarte specifice şi particulare. Acestea sunt regiuni în care multe activităţi implică costuri suplimentare. Insulele, precum şi regiunile muntoase, sunt împovărate cu costuri suplimentare care sunt determinate de factori geografici. De asemenea, discuţia de astăzi este semnificativă într-un alt sens, care este foarte important pentru măsurile suplimentare despre care a vorbit dl comisar. Mă refer la faptul că dezbaterea de astăzi deschide discuţii pe tema politicii de coeziune după 2013.

Rezoluţia despre care vorbim astăzi se referă nu atât de mult la o expresie a voinţei de a sprijini anumite teritorii - acest lucru este conţinut în tratat - ci se referă la măsuri foarte specifice şi ridică întrebări specifice despre modul în care vom organiza politica de coeziune după 2013. Vă rugăm să reţineţi că, în rezoluţie, atenţia este axată în primul rând pe integrarea politicii regionale cu alte politici. Acest lucru ridică problema indicatorilor şi justificarea utilizării politicii de coeziune şi a produsului intern brut. Declară că şi alte politici ar trebui să fie folosite pentru a sprijini aceste regiuni, inclusiv - nu vorbim despre aceasta aici, dar ar trebui să o reţinem - politica agricolă. Vorbeşte despre cooperare teritorială şi despre o mai bună utilizare a grupării europene de cooperare teritorială, pentru care am lucrat în cadrul financiar precedent. Cu alte cuvinte, suntem în prima etapă a unei discuţii serioase cu privire la viitoarea politică de coeziune. Începem această discuţie cu regiuni specifice, dar acesta este un început care arată că politica de coeziune este, şi trebuie să rămână, una dintre politicile-cheie ale Uniunii Europene.

  Georgios Stavrakakis, în numele Grupului S&D. – (EL) Dle preşedinte, în primul rând, aş dori să îi mulţumesc dlui comisar pentru că se află aici.

Toate regiunile muntoase şi insulele sunt regiuni în care coordonarea, atât la nivel de planificare a politicilor, cât şi la nivel de punere în aplicare a programelor, este absolut vitală. Acestea sunt regiuni în care diferite politici, cum ar fi politicile rurale, regionale, politicile privind transportul, politicile de mediu, cele de pescuit şi de ocupare a forţei de muncă, trebuie să rezolve combinaţiile unor probleme cu mai multe faţete.

Uniunea Europeană a dezvoltat o mulţime de măsuri pentru aceste regiuni în cadrul unor politici diverse. Ce lipseşte, în opinia mea, este coordonarea. Pentru o ţară cum este Grecia, de exemplu, unde cea mai mare parte a terenului este muntoasă şi unde există peste 200 de insule locuite, este uşor de văzut că, în absenţa coordonării la toate nivelurile, coeziunea socială şi economică nu poate fi îmbunătăţită.

Astfel, Uniunea Europeană va avea un avantaj dublu: pe de o parte, vom evita finanţarea unor măsuri identice în cadrul diferitelor programe şi, pe de altă parte, vom promova dezvoltarea prin creşterea beneficiilor cetăţenilor, indiferent unde locuiesc.

Ar trebui să fie un lucru evident, şi nu o utopie, faptul că o abordare integrată a planificării şi punerii în aplicare a politicilor este necesară pentru regiunile muntoase şi insulare din Uniunea Europeană.

  Riikka Manner, în numele Grupului ALDE. – (FI) Dle preşedinte, dle comisar, compromisul pe care l-am realizat în această rezoluţie este unul excelent, aşa că le mulţumesc tuturor colegilor deputaţi care au fost implicaţi.

Trebuie să fie una dintre principalele noastre priorităţi să îndreptăm situaţia în regiunile afectate de criza financiară, şi acest lucru se aplică şi pentru politica regională. Aceste zone sunt într-adevăr regiuni nordice, slab populate, regiuni muntoase şi de frontieră şi insule. Această rezoluţie va servi ca o pledoarie foarte fermă din partea Parlamentului către Comisie de a se concentra, în cadrele financiare viitoare şi următoarea perioadă de programare, asupra regiunilor care suferă de handicapuri naturale permanente.

Ajutorul pentru regiunile slab populate va fi foarte important în această viitoare politică de coeziune, dacă vrem ca ea să continue să fie suficient de cuprinzătoare. Aş dori, de asemenea, să le reamintesc colegilor mei deputaţi care susţin rezoluţiile că trebuie să se asigure de punerea în aplicare la nivel practic a acestui obiectiv - nu votând pur şi simplu pentru această rezoluţie, ci şi asigurându-se că, într-adevăr, se alocă fonduri pentru aceste regiuni speciale în cadrele financiare viitoare.

Mă bucur că acest document subliniază importanţa valorificării potenţialului pe care aceste regiuni îl au de oferit. Este important ca noi să ne uităm, de asemenea, la resursele foarte preţioase care se găsesc în aceste regiuni, şi nu doar să luăm în considerare problemele lor. Numai prin exploatarea adevăratului lor potenţial putem face progrese reale în dezvoltarea lor. Sursele lor tradiţionale de trai, energie, precum şi domeniile aflate în atenţia strategiei Europa 2020, cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea, sunt esenţiale pentru aceste regiuni speciale.

Aştept cu interes cel de-al cincilea raport al Comisiei privind coeziunea. Va fi interesant de văzut modul în care Comisia ţine de fapt cont de obiectivele strategiei Europa 2020, şi modul în care grupurile speciale de competenţe din aceste regiuni speciale sunt exploatate în întreaga Europă.

  François Alfonsi, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, elaborarea unei strategii europene pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor muntoase, a insulelor şi a regiunilor slab populate este cu adevărat esenţială.

Articolul 174 din Tratatul de la Lisabona reflectă în sfârşit gradul de conştientizare a Uniunii Europene faţă de aceste teritorii, care au handicapuri permanente pe care trebuie să le depăşească. De acum înainte, prin urmare, Comisia trebuie să propună strategii specifice corespunzătoare pentru a le garanta oamenilor din aceste teritorii egalitate cu alţi cetăţeni europeni, astfel încât aceştia să fie compensaţi în mod eficient pentru handicapurile pe care le îndură în viaţa lor de zi cu zi, precum şi în activităţile lor economice.

În această privinţă, produsul intern brut pe cap de locuitor, care este criteriul considerat în continuare prioritar pentru fondurile structurale, nu este suficient în sine. Aceste regiuni se confruntă cu depopularea şi, prin această pierdere, populaţia rămasă ar putea atinge chiar şi un PIB mai mare pe cap de locuitor. Prin urmare, trebuie să adoptăm o abordare mai sofisticată pentru aceste teritorii şi grupul nostru doreşte să insiste asupra acestui punct.

Articolul 174 din Tratatul de la Lisabona, dle comisar, recunoaşte caracterul special al acestor teritorii. Prin urmare, trebuie să punem în aplicare măsuri specifice pentru dezvoltarea şi tratarea problemelor specifice. Aceste măsuri trebuie să se califice pentru fondurile structurale, mai ales acolo unde problemele iau o formă deosebit de acută, cum ar fi efectele încălzirii globale în insule şi munţi, de exemplu, aprovizionarea cu energie, accesibilitatea, problemele de transport, şi aşa mai departe.

De asemenea, facem apel la Comisie să asigure fondurile specifice alocate pentru aceste teritorii în perspectiva financiară următoare, care va acoperi perioada de programare 2014-2020. De asemenea, dorim să vedem că instrumente precum grupările europene pentru cooperare teritorială sunt urmărite şi aplicate la scară mai largă, insistând pe eliminarea obstacolelor din calea cooperării transfrontaliere care au fost introduse.

  Oldřich Vlasák, în numele Grupului ECR. – (CS) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, sunt peste doi ani de când am dezbătut în Parlamentul European problema regiunilor defavorizate, mai îndepărtate. Când mi-am recitit discursul iniţial din acea perioadă, a trebuit să recunosc că este încă foarte actual şi că nu voi schimba un singur cuvânt. Din păcate, trebuie să declar în numele Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni că nu susţinem proiectul comun de rezoluţie şi există patru motive pentru acest lucru.

În primul rând, suntem împotriva ideii de inginerie socială şi interferenţă excesivă din partea autorităţilor publice. Trebuie să înţelegem că unele dintre problemele insulelor, ale regiunilor muntoase sau ale celor slab populate nu pot fi rezolvate. Acestea sunt probleme specifice legate de caracteristicile lor geografice şi structurale, pe care nu le putem schimba.

În al doilea rând, nu suntem de acord cu ideea că toate regiunile de insulare, muntoase sau slab populate formează un grup omogen cu trăsături comune. Ce are staţiunea montană franceză Chamonix în comun cu insula grecească Lefkada sau cu regiunea finlandeză de deasupra Cercului Arctic, în zona Rovaniemi?

În al treilea rând, am pierdut complet din vedere regiunile de frontieră în propunere şi în dezbaterea actuală. În mod clar, eu nu trebuie să reamintesc nimănui de aici că, în conformitate cu articolul 174 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în cadrul politicii de coeziune o atenţie specială ar trebui acordată regiunilor rurale, regiunilor afectate de tranziţia industrială şi regiunilor care sunt serios şi permanent dezavantajate ca urmare a condiţiilor naturale sau demografice. În vreme ce o insulă va rămâne întotdeauna o insulă şi un munte va fi întotdeauna un munte, frontierele, sau cel puţin cele administrative, pot dispărea. Un mai mare accent pe regiunile de frontieră ar fi, prin urmare, important.

În al patrulea rând, considerăm că este prematur să dezbatem noi măsuri legislative specifice, noi programe de dezvoltare regională şi noi resurse financiare pentru aceste regiuni. Este clar că dezbaterea privind fondurile europene şi utilizarea lor după 2013 a început să se intensifice. Este clar că fiecare stat, regiune şi teritoriu încearcă, în cadrul acestei dezbateri, să atragă atenţia la propriile problemele şi la nevoile pe care ar dori să le finanţeze din surse europene. Este incontestabil faptul că regiunile dezavantajate merită condiţii diferite când vine vorba de cofinanţare, de normele de asistenţă publică şi de reglementarea pieţei interne prin aplicarea reglementărilor vamale. Cadrul european ar trebui să ţină seama de acest lucru, înlesnind menţinerea caracterului specific al acestor regiuni concomitent cu atenuarea circumstanţelor restrictive.

Cu toate acestea, este o chestiune ce ţine de măsura în care complicatele programe europene sunt eficiente în acest caz. Politica structurală europeană ar trebui să fie mai degrabă condusă de ideea că resursele financiare trebuie să meargă în primul rând la regiunile cele mai sărace, acolo unde există cea mai mare nevoie. Acest lucru ar trebui să se aplice indiferent dacă este vorba de o insulă, o regiune muntoasă sau una slab populată.

  João Ferreira, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Dle preşedinte, dle comisar, a include câteva principii nobile în tratatele şi în legislaţia variată a Uniunii Europene nu este nicio garanţie că acestea vor fi puse efectiv în practică, după cum ştim. Coeziunea teritorială - ca şi coeziunea economică şi socială, de fapt - este un exemplu foarte grăitor. Ce le lipseşte acestor obiective mai mult decât rezoluţii şi strategii este un cadru general politic şi macroeconomic, precum şi măsuri concrete pentru promovarea şi punerea în aplicare a acestora.

Din păcate, politicile pe care Uniunea Europeană le-a urmărit nu au adus o coeziune mai mare, ci asimetrii mai mari: asimetrii economice, sociale şi, de asemenea, teritoriale. Există un risc foarte real ca aceste asimetrii să devină şi mai mari în viitor, ca urmare a punerii în aplicare chiar mai restrictive a unor instrumente precum Pactul de stabilitate şi creştere şi a constrângerilor grave pe care le impune. Acesta este un risc foarte real, având în vedere caracterul inadecvat al bugetelor Uniunii, care sunt departe de ceea ce este necesar pentru a pune în practică coeziunea teritorială şi coeziunea economică şi socială. Mai mult, aceste fonduri sunt, de asemenea, incorect distribuite de multe ori.

Chiar dacă regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate diferă între ele în propriile lor feluri, toate acestea luptă cu o serie de dificultăţi perene şi probleme pe care le au în comun. Unele politici comune, repet, au înrăutăţit aceste probleme în loc să le rezolve sau să le atenueze. Acesta este, de asemenea, cazul politicii agricole comune şi al reformelor sale succesive, ale căror consecinţe profund negative trebuie să fie abordate şi corectate. Caracteristicile specifice ale structurii socioeconomice a acestor regiuni şi sistemele lor de producţie le fac vulnerabile la dereglementarea pieţei pe care a urmărit-o UE.

Am făcut o serie de propuneri pentru a remedia această situaţie şi pentru a promova dezvoltarea economică şi socială în aceste regiuni. Trebuie să ajutăm la mobilizarea potenţialului lor intrinsec de dezvoltare prin sprijinirea producţiei locale, prin stimularea pieţelor locale şi regionale şi prin stimularea şi creşterea investiţiilor publice şi private în activităţi productive, în scopul de a menţine nivelurile de locuri de muncă şi de a crea mai multe locuri de muncă cu drepturi şi salarii echitabile.

Nici nu putem uita faptul că unele dintre aceste regiuni, cum ar fi regiunile insulare, de multe ori se completează reciproc în ceea ce priveşte producţia şi pieţele lor. Trebuie să învăţăm să utilizăm complementaritatea în mod adecvat şi să o consolidăm. Trebuie să recunoaştem, de asemenea, dificultăţile suplimentare cu care se confruntă în accesarea programelor de finanţare ale Uniunii Europene în domenii cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea. Trebuie să aplicăm o discriminare pozitivă a acestor regiuni pentru a le îmbunătăţi accesul.

Un subiect discutat astăzi aici - prevenirea dezastrelor naturale şi a celor provocate de om - este, de asemenea, relevant. Trebuie să recunoaştem faptul că aceste regiuni sunt mai vulnerabile la dezastre şi că prevenirea dezastrelor trebuie să fie consolidată, după cum subliniază raportul pe care l-am adoptat aici astăzi.

Încă o dată, emitem un avertisment pe care l-am exprimat în mai multe rânduri: aceste regiuni, în special regiunile ultraperiferice, trebuie să fie menţinute printre obiectivele de convergenţă, pentru a nu agrava o serie de puncte structurale slabe, de care cele mai multe dintre ele încă mai suferă, cum este cazul regiunilor autonome Madeira şi Azore din Portugalia.

  Fiorello Provera, în numele Grupului EFD. – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, votul de mâine este important pentru peste 90 de milioane de europeni care locuiesc în regiuni muntoase. Articolul 174 din Tratatul de la Lisabona recunoaşte importanţa regiunilor muntoase şi a anumitor regiuni. Cu toate acestea, acest articol trebuie să fie pus în aplicare prin intermediul unei politici specifice. Trebuie să trecem de la vorbe la fapte. Munţii nu înseamnă doar aer curat, natură şi vacanţe. În afară de acestea, există probleme reale cu care oamenii care locuiesc în regiunile muntoase trebuie să se confrunte în fiecare zi cu mare dificultate.

Lipsa infrastructurii face mai dificilă deplasarea oamenilor şi a bunurilor, şi accesul la servicii este mai dificil din cauza costurilor suplimentare pentru întreprinderi şi cetăţeni. Pentru a preveni depopularea regiunilor muntoase, trebuie să garantăm că oamenii care locuiesc acolo au condiţii de viaţă decente, cu servicii moderne şi asistenţă medicală adecvată, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni europeni.

Regiunile muntoase oferă, de asemenea, o mare oportunitate pentru producţia de energie curată, economisirea energiei, agricultura ecologică de calitate. Pentru a realiza toate acestea, trebuie să fie investiţi bani într-un program-cadru care atinge fiecare aspect al vieţii de munte. Această iniţiativă este susţinută de toate grupurile politice şi de către organizaţiile europene pentru regiunile muntoase, cum ar fi Euromontana şi Asociaţia aleşilor din oraşele de munte (AEM). Aceasta îndeplineşte, de asemenea, o dorinţă exprimată de însuşi preşedintele Barroso.

Acum ţine de Comisie să pună în aplicare prompt această solicitare şi să implice regiunile în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Aş dori să închei prin a propune în mod special numirea unui comisar interimar pentru regiunile muntoase şi cele specifice pentru a coordona în mod eficient această nouă politică europeană.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Dle preşedinte, aproximativ 18 % din populaţia totală a Uniunii locuieşte în regiuni muntoase. Aceste regiuni sunt caracterizate printr-o concentrare comună pe agricultură şi silvicultură şi, de asemenea, desigur, pe turism. Agricultorii din regiunile muntoase lucrează foarte mult pentru venituri relativ mici. Cu toate acestea, ei aduc o contribuţie foarte importantă la menţinerea regiunii alpine, şi, astfel, la durabilitate. Nu trebuie să permitem ca regiunea alpină să devină o stepă aridă; mai degrabă, vrem ca aceasta să rămână un peisaj bine întreţinut, cultivat. Asistenţa UE trebuie să ia în considerare particularităţile topografice, climatice şi, de asemenea, culturale, ale regiunilor muntoase. Nu are niciun sens să aplicăm un şablon uniform începând din Gibraltar până la Capul Nord.

De ce avem nevoie? Avem nevoie de o primă pentru zonă, o primă pentru creşterea animalelor, pentru a-i susţine pe agricultori în eforturile lor pentru o creştere a animalelor corespunzătoare speciilor şi după 2013. Avem nevoie de subvenţii mai mari pentru investiţii, care să ţină seama de faptul că aici costurile sunt mai ridicate decât în zonele de vale, şi avem nevoie de etichetarea, protejarea şi certificarea alimentelor de înaltă calitate din regiunea alpină.

Prin urmare, UE trebuie să revină pe drumul cel bun acum pentru a le asigura agricultorilor din zonele muntoase, şi astfel întregii regiuni a Alpilor, posibilitatea unui viitor decent după 2013.

  Lambert van Nistelrooij (PPE). – (NL) Mai întâi de toate, aş dori să îi mulţumesc dlui comisar pentru răspunsul la întrebarea noastră. La urma urmei, scopul întrebării a fost reexaminarea politicii pe care am subliniat-o anterior, acum că tratatul este în vigoare. Este, într-adevăr, adevărat că politica regională, în toate faţetele sale, ne poate aduce mai aproape de cetăţenii noştri şi de realitatea vieţii lor.

În al doilea rând, coeziunea teritorială constituie, într-adevăr, acea nouă dimensiune şi avem rapoarte care confirmă acest lucru. De asemenea, coeziunea teritorială este legată de modul în care ar fi trebuit să ne ocupăm de diferite situaţii din ţări ca Franţa sau ca Spania. Acest lucru nu se referă doar la alocarea unor fonduri mai numeroase şi mai specifice. Nu, există o tendinţă clară spre o mai mare coeziune şi un echilibru mai mare între statele naţionale. Dacă ne uităm apoi la noul cadru financiar, care este noul cadru de politică post 2013, putem vedea lucrurile care conduc acest proces înainte şi valoarea adăugată a Europei.

În acest context, adoptarea acestei măsuri astăzi este un lucru bun. Cu o oarecare ezitare, mă simt obligat să subliniez faptul că trebuie să ni se dea mai multe fonduri, dar ar putea fi prea devreme pentru acest lucru. Aceasta ar putea fi o politică specifică, dar, cu siguranţă, ar trebui să existe posibilitatea de a realiza acest lucru şi prin realocare în cadrul statelor membre, de exemplu. Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), în numele căruia vorbesc, va solicita, de asemenea, un vot pe părţi. Va trebui să aşteptăm şi să vedem ce se întâmplă după aceea, indiferent dacă ne declarăm în favoarea propriilor noastre cadre financiare şi juridice.

Pentru a încheia, permiteţi-mi să adaug că eu vin din Ţările de Jos. Nu avem munţi sau regiuni slab populate, însă avem insule. I-aş putea adresa următoarea întrebare dlui comisar: acum că regatul nostru a suferit modificări şi că insulelor Saba, Sf. Eustatius şi Bonaire li s-a acordat autonomie deplină în Ţările de Jos, putem grăbi proclamarea acestor insule ca regiuni ultraperiferice? Aşteptăm acest lucru de multă vreme.

  Teresa Riera Madurell (S&D). – (ES) Dle preşedinte, dle comisar, dacă dorim să atingem obiectivul coeziunii teritoriale care a fost introdus în noul tratat, toate teritoriile Uniunii trebuie să se poată bucura de aceleaşi drepturi şi libertăţi.

Ar trebui să fim, prin urmare, foarte mândri de acordul atins în Parlament pentru a promova adaptarea politicilor europene la nevoile specifice ale insulelor, regiunilor muntoase şi regiunilor slab populate, astfel încât aceste regiuni să îşi poată dezvolta pe deplin potenţialul şi să concureze cu şanse egale.

În acest sens, există un aspect foarte important pe care aş dori să îl subliniez: în prezent, unele regiuni insulare nu au fonduri pentru proiecte de cooperare transfrontalieră, pur şi simplu deoarece acestea se află la o distanţă mai mare de 150 km. Acesta este un criteriu iraţional şi neloial care le sporeşte izolarea şi pe care propunem să îl eliminăm.

Doamnelor şi domnilor, după cum pe bună dreptate a spus dl Schulz, eu locuiesc pe o insulă europeană şi ştiu din proprie experienţă că a fi o insulă implică un cost. În calitate de legiuitori, avem obligaţia de a atenua acel cost. După cum a subliniat în mod întemeiat dl comisar, articolul 174 din tratat ne dă posibilitatea de a face acest lucru.

  Niccolò Rinaldi (ALDE). – (IT) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, discutarea problemelor regiunilor slab populate şi ale insulelor ultraperiferice în acest Parlament - mai ales în lumina angajamentului meu parlamentar faţă de regiunile muntoase - este primul pas către crearea unei reţele de conservare a acestor regiuni, în care cetăţenii europeni trăiesc în condiţii cu totul unice şi, adesea, cu venituri mici. Acestea sunt regiuni slab populate, cu o densitate scăzută a populaţiei, în care există fenomenul îmbătrânirii populaţiei pentru că tinerii pleacă adesea, şi cu un procent de absolvenţi care se situează sub media naţională.

Aceste criterii, în special PIB-ul, dar există şi altele asemenea, trebuie să inspire o strategie europeană de sprijinire a regiunilor muntoase, care au servicii mai puţine, probleme de infrastructură şi care sunt deosebit de vulnerabile din cauza crizei agricole şi schimbărilor climatice. Munţii sunt locuri în care oamenii trăiesc şi pe care le studiază, şi astăzi ei trebuie să devină, de asemenea, un laborator politic, deoarece reprezintă o resursă imensă de dezvoltare culturală, de dezvoltare a energiei curate şi a agriculturii de calitate, şi pentru calitatea vieţii, care este indispensabilă pentru a garanta o mai mare bunăstare în rândul populaţiilor urbane.

Dincolo de Comisie, statele membre şi autorităţile locale, este responsabilitatea comunităţilor locale, de asemenea, să înţeleagă cum să îşi controleze propriul destin în Europa secolului XXI, cu o abordare integrată şi mai ales participare activă la luarea deciziilor.

Vorbesc din experienţă atunci când spun că în regiunile muntoase este mai bine să organizezi 10 evenimente sportive locale, decât o singură Cupă Mondială, şi aceasta ar trebui să fie metoda de lucru pentru toată lumea: ar trebui să creştem numărul iniţiativelor pe scară largă şi să demonstrăm o mai mare creativitate politică, începând cu crearea în cadrul Colegiului comisarilor a unei delegaţii specifice pentru regiunile muntoase şi insule.

  Alyn Smith (Verts/ALE). – Dle preşedinte, îmi declar interesul în calitate de vicepreşedinte al intergrupului pentru insule şi regiuni muntoase şi slab populate.

Aş dori să le aduc un omagiu colegilor din Parlament care au lucrat atât de mult pentru a include acest subiect pe ordinea de zi, deoarece, dle comisar, deşi apreciez foarte mult prezenţa dvs. aici şi salut declaraţia dvs., toate acţiunile de a stabili, de fapt, ritmul de punere în aplicare a articolului 174 şi de a-l face util au avut loc în cadrul acestui Parlament. Aveţi un partener foarte entuziast în demersul de a face ca articolul 174 să funcţioneze pentru cetăţenii noştri, pentru că ne pune faţă în faţă cu provocarea de a demonstra valoarea adăugată reală a UE pentru unele dintre comunităţile cele mai diverse şi mai disparate pe care le avem în cadrul Uniunii noastre.

Subliniez comunităţi, deoarece este important să recunoaştem că ele sunt cele pe care căutăm să le ajutăm. Geografia - fie că se referă la statutul de insulă, de regiune muntoasă sau slab populată - este de fapt irelevantă. Vorbim despre o problemă comună creată de diferite particularităţi geografice. Cu privire la aceasta trebuie să ne asigurăm că clasificările noastre se potrivesc de fapt - şi ele nu se potrivesc în prezent. Regulile cu care lucrăm nu se potrivesc cu specificul comunităţilor despre care vorbim şi de multe ori au rezultate pervertite. Acesta este punctul în care am avut o problemă specială cu documentul elaborat de Direcţia Generală Politică Regională, intitulat „Teritorii cu trăsături geografice specifice”. Sper că veţi pune la suflet critica de la punctul 2 al propunerii de rezoluţie a Grupului Verzilor / Alianţa Liberă Europeană, pentru că suntem serioşi în privinţa ei. Avem nevoie de un sistem de clasificare mai bun decât cel pe care îl avem acum.

Nu este vorba despre a da mai mulţi bani regiunilor sărace, cu handicapuri. Există un dinamism, o emoţie şi un entuziasm mai mult decât suficient în insulele noastre din Scoţia, în regiunile muntoase şi în diferite locuri pentru a le ajuta să se vindece singure. Cu toate acestea, trebuie să ne asigurăm, în special, că ajutorul de stat reprezintă un plus, mai degrabă decât un obstacol în viaţa lor şi, dacă vom îndepărta obstacolele, putem lucra împreună pentru a le face viaţa mai bună.

  Marisa Matias (GUE/NGL). – (PT) Dle preşedinte, dle comisar, o Europă fără coeziune economică, socială şi teritorială nu este o Uniune. Regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate au propriile lor probleme dificile pe care trebuie să le depăşească de dragul unei Europe a popoarelor. Cu toate acestea, trebuie să mergem dincolo de declaraţii de intenţie, în caz contrar, vom avea efectul opus şi vom consolida inegalităţile.

Aceste regiuni sunt rezervoare imense de resurse importante. Biodiversitatea, pădurile, zonele umede şi mediul rural oferă un serviciu esenţial pentru toată lumea, însă suferă din cauza limitărilor impuse economiilor regiunilor. Trebuie să dăm ceva înapoi. Trebuie să le oferim cu toţii solidaritatea şi sprijinul nostru persoanelor care locuiesc în aceste regiuni.

Aş dori să fac două propuneri. Prima se referă la contribuţia lor potenţială la ştiinţă şi dezvoltare. Bogăţiile naturale din multe dintre aceste regiuni le fac adevărate laboratoare în aer liber, dar ele nu au acces egal la finanţarea cercetării. De ce, atunci, nu le dotăm cu centre de cercetare de excelenţă, creând astfel locuri de muncă de calitate şi revitalizându-le economiile?

Cea de-a doua propunere are legătură cu energia. Aceste regiuni pot şi trebuie să acţioneze ca proiecte iniţiale care prezintă potenţial pentru autonomie energetică şi durabilitate, în special prin intermediul microgenerării care utilizează surse locale. Acest lucru ar reduce dependenţa, ar creşte egalitatea şi ar crea locuri de muncă.

În cele din urmă, aş dori să subliniez faptul că utilizarea produsului intern brut ca indicator unic sau principal de alocare a fondurilor de ajutor poate duce doar la mai multă nedreptate. Prin urmare, este crucial să utilizăm date suplimentare, mai ales date care înfăţişează realitatea socială şi economică a acestor regiuni.

În acest punct, trebuie să spun câteva cuvinte speciale despre populaţiile din Insulele Azore, din Madeira, din regiunile muntoase şi zonele continentale depopulate ale Portugaliei. Prin eforturile lor, ele contribuie foarte mult la dezvoltarea şi calitatea vieţii tuturor europenilor.

Acestea şi toate celelalte regiuni îşi au propriile contexte. Coeziunea socială, economică şi teritorială nu trebuie privită ca fiind caritate. Acesta este punctul în care ne hotărâm dacă vrem sau nu o politică europeană reală de redistribuire. Din toate aceste motive, consider că această rezoluţie este un pas important, dar numai primul din mulţi alţii.

  Timo Soini (EFD). – (FI) Dle preşedinte, Finlanda este o ţară mare, cu o suprafaţă aproape egală cu cea a Regatului Unit, dar noi suntem doar 5,3 milioane de oameni. Cred că acest lucru este ceva care ne îmbogăţeşte enorm vieţile: terenul nu mai este amenajat nicăieri. Lumea şi Europa devin aglomerate, dar apa curată şi natura reprezintă o necesitate vitală. Sunt percepute impozite de la oameni peste limite, aşadar toată lumea are dreptul la serviciile de bază. Regiunile slab populate sunt la fel de importante ca oraşele şi municipiile, pentru că fiecare individ şi fiecare viaţă are valoare.

În Finlanda, ţara mea, Laponia, estul Finlandei şi părţile centrale ale ţării sunt slab populate, dar toate contribuie la infrastructura ţării şi fac parte din Finlanda ca întreg, o ţară unde, în plus, am fost şi suntem capabili să ne angajăm în activităţi durabile din punct de vedere comercial. Noi, cei din UE, pe care o privesc cu scepticism, trebuie să putem înţelege, de asemenea, că activităţile trebuie să fie viabile din punct de vedere economic. Mai mult, trebuie să existe, de asemenea, dezvoltare în aceste regiuni.

De asemenea, trebuie să ne asigurăm că nu creştem rata depopulării rurale ca urmare a legislaţiei Uniunii. Cu privire la acest punct voi aborda o atitudine deosebit de critică a iminentei Directive privind serviciile poştale. Acei domni ar face bine să meargă în aceste regiuni slab populate pentru a verifica la ce oră vine poşta. Acestea sunt aspectele pe care aş dori să le subliniez şi, dacă vom face vreun progres, aş putea deveni chiar un pic mai puţin critic.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, în calitate de cetăţean austriac, principala mea preocupare în ceea ce priveşte acest raport este poziţia celor care locuiesc în regiunile muntoase. Aşa cum s-a stabilit deja în declaraţie, agricultura este un sector economic cheie în aceste regiuni. Statisticile arată că 13 agricultori renunţă la agricultură în Austria în fiecare zi. Fermele mici sunt deosebit de vulnerabile. În general, acum avem doar jumătate din numărul de ferme pe care îl aveam în 1950. Agricultorii de la munte au dezavantajul suplimentar că nu pot fi în niciun fel la fel de productivi ca fermele din regiunile de vale. Produsele lor pot concura cu greu pe piaţă din cauza costurilor de transport ridicate impuse de locaţia lor. Tradiţia obligă.

Viaţa agricultorilor şi a familiilor lor fac dovada modului în care generaţiile au trăit şi lucrat împreună. În societatea noastră actuală acest lucru este oarecum unic şi este ceva ce noi nu trebuie să permitem să se piardă.

  Danuta Maria Hübner (PPE). – Dle preşedinte, dle comisar, diversitatea teritorială este un atu pentru Europa. Datoria noastră, ca instituţii europene, este de a asigura condiţiile pentru ca acest atu să lucreze pentru Europa, pentru cultura şi pentru economia sa.

Tratatul invită Comisia să ia în considerare în politicile sale teritoriile cu caracteristici specifice care implică provocări speciale de dezvoltare, atât în ceea ce priveşte probleme care trebuie să fie rezolvate, cât şi oportunităţile care trebuie să fie exploatate. În acest context, permiteţi-mi să ridic trei probleme.

În primul rând, evaluarea impactului teritorial. Această problemă se află pe agenda europeană de ani de zile. Aş dori să fac apel la Comisie să includă dimensiunea teritorială în procedura de evaluare a impactului pentru iniţiativele europene. Evaluarea impactului teritorial ar putea fi un instrument orizontal excelent pentru a aborda în mod eficient nevoile specifice ale acestor teritorii. Aş dori, prin urmare, să susţinem cu tărie ideea teritorializării instrumentului de evaluare a impactului. Comunicarea prin intermediul modelului de evaluare strategică de mediu ar putea fi de ajutor aici.

În al doilea rând, aţi vorbit, dle comisar, despre grupul interservicii privind coeziunea teritorială. Sunt convinsă că în cadrul Comisiei există încă potenţial de sensibilizare în multe domenii de politică relevante cu privire la provocările de dezvoltare ale teritoriilor specifice. Prin activitatea DG REGIO împreună cu toate celelalte servicii relevante, ar trebui identificată sensibilitatea teritorială a tuturor politicilor europene. În special, cred că politicile din domeniul transporturilor şi energiei ar trebui să fie rezistente la caracteristicile teritoriilor. Rezistenţa la caracteristicile teritoriilor ar trebui să devină parte a bunelor practici în Uniune.

În al treilea rând, aş dori să solicit Comisiei să analizeze cu atenţie strategia UE 2020, şi în special iniţiativele sale emblematice, pentru a identifica priorităţile de importanţă deosebită pentru aceste teritorii cu caracteristici specifice de dezvoltare.

În concluzie, permiteţi-mi să folosesc această ocazie pentru a spune la nivel mai general că cetăţenii europeni nu pot decât să aibă de câştigat din aplicarea iniţiativelor emblematice ale UE 2020 la nivel local şi regional.

  Juan Fernando López Aguilar (S&D). – (ES) Dle preşedinte, dle comisar, pentru prima dată în istoria integrării europene, Tratatul de la Lisabona a încorporat dimensiunea regională şi coeziunea teritorială ca obiectiv definitoriu al Uniunii.

Particip la această dezbatere în calitate de alt deputat dintr-o regiune insulară, Insulele Canare, care este reglementată de articolul 174 din tratat când acesta se referă expres la insule, precum şi de articolul 349, întrucât este o regiune ultraperiferică. Totuşi, fac acest lucru ştiind că, în plus faţă de fragmentarea lor teritorială, cauzată de faptul că insulele sunt întotdeauna frontiera externă a Uniunii Europene, ele sunt deosebit de vulnerabile la strategiile cu privire la energie, transporturi şi infrastructură şi, mai presus de toate, la strategiile care privesc securitatea internă şi externă a Uniunii împotriva ameninţărilor, şi, în special, împotriva traficului ilegal.

Cer, prin urmare, sprijin puternic pentru această rezoluţie şi, mai presus de toate, pentru traducerea sa în politici tangibile - care ar trebui să îi confere conţinut şi pe care nu le putem discuta în detaliu - şi în special pentru transferul său către perspectivele financiare pentru perioada 2014 -2020. Trebuie să avem un buget care să corespundă obiectivelor şi care să ofere sprijin financiar ambiţiei de a le oferi cetăţenilor europeni care locuiesc pe insulele Uniunii drepturi şi oportunităţi depline şi egale cu cele ale locuitorilor din regiunile continentale ale acestei vaste zone de integrare europeană.

  George Lyon (ALDE). – Dle preşedinte, permiteţi-mi, de asemenea, să salut raportul, care se află aici, înaintea noastră, pentru a-l discuta astăzi. În calitate de locuitor al coastei de vest a Scoţiei, sunt foarte conştient de provocările cu care se confruntă multe dintre regiunile noastre ultraperiferice şi, cu siguranţă, insulele noastre. Provocarea fundamentală cu care se confruntă insulele, dar şi regiunile noastre muntoase, este, desigur, costul transporturilor. Acesta ne face necompetitivi, duce la lipsa oportunităţilor şi a locurilor de muncă în aceste zone, şi în cele din urmă la pierderea tinerilor noştri.

Punctul şase din raport se referă la necesitatea de a spori competitivitatea regiunilor, ceea ce mi se pare a fi provocarea fundamentală cu care se va confrunta politica de coeziune regională în viitor în abordarea preocupărilor locuitorilor din insule şi regiuni muntoase.

Permiteţi-mi să menţionez o anumită chestiune pe care am vrut să o abordez cu Comisia şi să atrag atenţia dlui comisar asupra ei. În Scoţia, am avut o iniţiativă valoroasă prezentată de guvernul scoţian în urmă cu trei ani, care a încercat să reducă tarifele de feribot pentru insule pentru a vedea dacă acest lucru oferea un impuls insulelor respective. Proiectul-pilot a funcţionat trei ani şi acum a ajuns la final. Anumite insule au beneficiat de acea subvenţie, altele nu. Ne aşteptam, odată ce a fost făcută evaluarea, că acest program va fi aplicat în toate insulele din Scoţia.

Din păcate, guvernul scoţian a ales să aplice programul din nou doar pentru Insulele de Vest, iar celelalte nu vor primi niciun beneficiu.

Dle comisar, alegătorii mei din Argyll cred că acest lucru este nedrept şi injust; unii dintre ei cred că nu este nimic mai mult decât o mită electorală. Dacă vă voi scrie dvs. şi comisarului pentru transporturi, mă întreb dacă aţi răspunde la preocupările lor şi aţi examina situaţia nedreaptă cu care se confruntă mulţi dintre alegătorii din insula mea.

  Malika Benarab-Attou (Verts/ALE). – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, Alpii reprezintă una dintre cele mai dezvoltate regiuni muntoase din Europa. Ei conţin cele mai importante resurse de apă, dar situaţia lor economică actuală îi face vulnerabili la încălzirea globală.

Alpii ar putea juca un rol fundamental devenind neutri din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, conform definiţiei din luna iunie a acestui an formulată de cei patru miniştri ai mediului din ţările alpine vorbitoare de limbă germană. Ar putea deveni regiunea aleasă pentru crearea de energie regenerabilă şi pentru contribuţia la atingerea obiectivului de 20 % pentru anul 2020.

(Vorbitorul s-a oprit)

  Giancarlo Scottà (EFD). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Tratatul de la Lisabona acordă o atenţie deosebită regiunilor cu handicapuri grave şi permanente. Acesta este motivul pentru care sprijin iniţiativa dlui Provera cu privire la reabilitarea agricolă, de mediu şi culturală a acestor regiuni. Prin urmare, solicit Comisiei să înceapă să lucreze cât mai curând posibil la punerea în aplicare a unei politici pentru regiunile muntoase care va aborda dificultăţile, scăderea populaţiei şi abandonarea regiunilor muntoase, cu degradarea mediului pe care o presupune.

Este crucial să ajutăm activitatea agricolă, calitatea vieţii şi patrimoniul cultural al celor care trăiesc în condiţii dezavantajoase şi este fundamental să ne asigurăm că acţiunile întreprinse de Comisie, de statele membre şi autorităţile regionale şi locale sunt în armonie reciprocă.

Un principiu fundamental al Uniunii Europene este principiul subsidiarităţii, un instrument esenţial pentru promovarea dezvoltării regiunilor defavorizate prin măsuri de durată şi bine orientate care rezultă din propunerile regionale. Aceasta este o provocare semnificativă şi sarcina va fi să ţinem oamenii în aceste regiuni sau, mai bine, să îi încurajăm să se întoarcă acolo.

  Nuno Teixeira (PPE). – (PT) Dle preşedinte, dle comisar, obiectivul coeziunii teritoriale, care este acum consacrat în Tratatul de la Lisabona, întruchipează valoarea solidarităţii europene şi angajamentul statelor membre şi al Uniunii de a reduce disparităţile existente în prezent între diferitele regiuni.

Nu este de ajuns, totuşi, să declarăm în textul tratatelor obiectivele pe care dorim să le realizăm. Există regiuni ale Uniunii care suferă de handicapuri permanente, care limitează grav dezvoltarea lor economică şi socială. Prin urmare, trebuie să fie puse în practică programe specifice pentru a depăşi în totalitate şi în mod eficient lipsa de dezvoltare din aceste regiuni prin adaptarea modelelor lor de dezvoltare la potenţialul şi la resursele lor, contribuind astfel la atingerea obiectivelor strategiei UE 2020.

Acest stimulent pentru aceste regiuni ar trebui să provină nu numai din resursele politicii regionale, prin intermediul instrumentelor de ajustare structurală, cum ar fi Fondul de coeziune şi cele patru fonduri structurale, dar şi dintr-o schimbare în utilizarea diferitelor politici sectoriale, care au un impact teritorial semnificativ în fiecare dintre regiuni şi, prin urmare, pot oferi un impuls pentru economiile lor.

Cu siguranţă, ar trebui să menţinem produsul intern brut (PIB) ca principalul indicator pentru determinarea eligibilităţii pentru asistenţă europeană în cazul acestor regiuni. Cu toate acestea, având în vedere dezavantajele lor naturale, ar trebui să se utilizeze şi alte criterii măsurabile, cum ar fi rata şomajului, densitatea populaţiei sau nivelul de educaţie, pentru a oferi o imagine mai realistă a nivelului lor de dezvoltare. Aceasta este singura modalitate de a obţine un portret mai complet al realităţii complexe din regiunile cele mai defavorizate.

În acest sens, ar trebui să notăm cazul regiunilor ultraperiferice, al căror statut este recunoscut în noul tratat. Ele formează un grup de regiuni ale UE care au caracteristici specifice şi, de asemenea, merită un tratament special. Deşi sunt legate prin atributele lor speciale, regiunile ultraperiferice diferă, de asemenea, din punct de vedere al nivelului de dezvoltare. Aceste regiuni necesită, de asemenea, utilizarea unor indicatori în plus faţă de PIB, care pot oferi o descriere mai completă a realităţilor lor specifice şi, astfel, pot contribui la o evaluare mai exactă a nivelului lor de dezvoltare.

  Luís Paulo Alves (S&D). – (PT) Dle preşedinte, salut această propunere de rezoluţie, care subliniază necesitatea unei strategii europene care poate traduce principiul coeziunii teritoriale - pe care l-am câştigat prin Tratatul de la Lisabona - în oportunităţi care să le permită locuitorilor din zonele împovărate cu diverse handicapuri naturale permanente să participe la proiectul european.

Eu vin dintr-o regiune, Insulele Azore, unde aceste handicapuri avansează şi sunt mai acute, cum se întâmplă în alte zone cunoscute ca regiunile ultraperiferice ale Europei, în conformitate cu articolul 349 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

În urma comunicării din 2008 a Comisiei intitulată „Regiunile ultraperiferice: un atu pentru Europa” şi a dezbaterii prelungite în care regiunile ultraperiferice au jucat un rol activ, aşteptăm acum propria versiune a acestei strategii, care va trebui să ia în considerare nu numai handicapurile noastre, ci şi, mai presus de toate, potenţialul nostru.

Prin urmare, solicit Comisiei să îşi prezinte propunerile rapid, astfel încât să putem stabili cea mai bună strategie înaintea dezbaterii privind noul cadru financiar, pentru că trebuie să definim mai întâi conţinutul politicilor noastre înainte de a aloca fondurile necesare pentru a le pune în aplicare, cum s-a întâmplat cu politicile Uniunii, care sunt acum în curs de revizuire.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Dle preşedinte, după cum au spus mulţi colegi, articolul 174 din tratat se referă la coeziunea teritorială ca nou obiectiv al Uniunii Europene. De aceea, Uniunea trebuie să acorde o atenţie sporită necesităţilor economice şi sociale ale persoanelor care trăiesc în regiunile muntoase, în insulele mici şi în zonele îndepărtate. Cred cu tărie că UE trebuie să răspundă acum prin introducerea din timp a unor măsuri concrete.

În conformitate cu rezoluţia, am sugerat că ar trebui să ne axăm pe sectoarele economice importante pe care aceste comunităţi se bazează foarte mult. Sunt îngrijorat în mod special de acei pescari care lucrează pe nave mici de-a lungul coastelor şi insulelor noastre. Aceste vase mici sunt extrem de importante pentru zonele periferice, unde nu există nicio sursă alternativă de locuri de muncă.

În Irlanda, majoritatea acestor nave au mai puţin de 15 metri lungime, prinzând cantităţi de peşte care nu au un impact semnificativ asupra stocurilor. Cu toate acestea, ele trebuie să respecte reglementările stabilite pentru ambarcaţiuni mai mari care nu suportă comparaţie.

Solicit Comisiei ca, la revizuirea politicii comune în domeniul pescuitului, să recunoască această realitate şi să introducă un segment în noua politică pentru acele zone din largul coastei şi insulelor care sunt dependente de peşte.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Politica pentru regiunile muntoase, insule şi regiunile slab populate ar trebui să fie cuprinzătoare, integrată şi echilibrată, şi ar trebui să recunoască diversitatea acestor zone, precum şi dreptul corespunzător la o metodă specifică de dezvoltare în legislaţia locală, regională sau naţională. Politica ar trebui să recunoască dezavantajele resimţite de locuitori, autorităţi locale şi întreprinderi, şi ar trebui să definească măsuri specializate pentru păstrarea formelor tradiţionale de muncă, sprijinirea programelor complexe multianuale care vizează modernizarea capacităţilor formelor tradiţionale de producţie, susţinerea diversificării activităţilor economice ale populaţiei prin dezvoltarea de resurse pentru vizitatori sau turişti ca supliment la formele tradiţionale de trai, menţinerea şi îmbunătăţirea accesului la servicii şi la infrastructură tehnică, punerea în aplicare a unor măsuri care să oprească plecarea tinerilor, păstrarea identităţii specifice şi a valorilor culturale specifice fiecărei regiuni omogene şi, desigur, nu în ultimul rând, conservarea echilibrului biologic şi ecologic.

Grija pentru aceste regiuni necesită o abordare specifică şi punerea în aplicare extrem de sensibilă a măsurilor selectate. Aceasta, doamnelor şi domnilor, este calea de urmat pentru aceste regiuni europene specifice.

  Seán Kelly (PPE). – Dle preşedinte, în timpul crizei cauzate de norul de cenuşă vulcanică, mi-a luat două zile să ajung acasă în propria mea ţară din cauza faptului că nu există nicio legătură terestră şi niciun tunel între Irlanda şi Anglia. Mi-a ilustrat foarte clar dificultăţile deosebite cu care se confruntă oamenii care locuiesc pe insule, fără nicio legătură cu continentul. Acelaşi lucru este valabil pentru cei care locuiesc în regiunile slab populate muntoase şi deluroase şi în alte zone defavorizate. Acest lucru s-ar aplica propriei mele situaţii din sudul Irlandei, de-a lungul coastei vestice a Comitatului Donegal al lui Pat the Cope. Desigur, aceste zone au nevoie de toată atenţia.

Aş dori să abordez trei aspecte. În primul rând, dl Nuno Teixeira a subliniat faptul că, în conformitate cu punctul 3, statele membre pot aloca fonduri pentru alte considerente decât cele legate de PIB. Este un lucru pe care ar trebui să îl încurajăm pentru aceste regiuni, deoarece acestea sunt speciale.

În al doilea rând, aceste regiuni sunt cele mai bogate din toată Europa în ceea ce priveşte biodiversitatea, protecţia mediului şi furnizarea de bunuri publice. Acest lucru trebuie să fie luat în considerare foarte serios în cadrul viitoarelor negocieri din cadrul PAC.

În al treilea rând, în temeiul articolului 195 din Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană are în prezent unele competenţe pentru dezvoltarea turismului. Aceste regiuni oferă un vast domeniu de aplicare pentru dezvoltarea unui turism puternic şi durabil, fiind zone de o frumuseţe feerică, cu un stil de viaţă tradiţional şi oameni foarte prietenoşi. Dacă facem efortul de a le ajuta, mai ales aici, la nivelul Uniunii Europene, nu numai că le ajutăm să supravieţuiască, dar le putem ajuta, de asemenea, să se ajute singure. Cred că este, la urma urmei, cel mai bun sprijin pe care îl putem oferi.

  Alan Kelly (S&D). – Dle preşedinte, ca să fim sinceri, regiunile despre care vorbim în seara aceasta suferă de generaţii din punct de vedere economic şi social şi acum, din cauza efectelor globalizării moderne, se confruntă cu provocări şi mai mari.

Reprezint o zonă care are multe insule şi care are cel mai mare lanţ de munţi din Irlanda. La fel ca şi ultimii doi vorbitori, colegii mei din Irlanda, cunosc regiunile care sunt afectate de multe generaţii. Populaţiile se deplasează spre zonele urbane; lipsesc oportunităţile economice pentru tineri - şi am putea continua să vorbim toată ziua despre problemele cu care se confruntă.

Cred că este timpul să recunoaştem că politica de coeziune, în ciuda multor reuşite şi eforturi foarte nobile, nu a reuşit în totalitate să furnizeze dezvoltare economică în întreaga Uniune, în special pentru aceste zone. Sper că răspunsul UE la această problemă va duce la schimbări reale, concrete prin abordarea originii acestei inegalităţi şi, foarte important, prin adaptarea la nevoi moderne, precum comunicaţiile, şi mai ales următoarea generaţie de comunicaţii în bandă largă, care, cred, este o problemă uriaşă. Accesul la comunicaţii va fi următoarea mare provocare; el reprezintă o provocare uriaşă în acest moment.

Este timpul să ne asigurăm că oferim acestor comunităţi o frânghie economică de salvare. Aş dori să ne reamintim cu toţii faptul că toate tratatele ne obligă să facem acest lucru de toate tratatele.

  Vladko Todorov Panayotov (ALDE). – (BG) Dle comisar, doamnelor şi domnilor, regiuni muntoase se găsesc în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, făcând munţii o parte integrantă din geografia Europei. În Bulgaria, de exemplu, zonele muntoase sunt aproape la fel de populate ca regiunile de câmpie. Acesta este motivul pentru care numărul mare de probleme ecologice, sociale şi teritoriale cu privire la aceste regiuni merită să fie atent examinat de către legiuitorul european.

Din punct de vedere al mediului, cu ecosistemul bogat, diversitatea şi dimensiunile sale impresionante, munţii Europei oferă condiţii ideale pentru dezvoltarea şi conservarea biodiversităţii excepţionale. Cu toate acestea, ecosistemele muntoase fragile sunt deosebit de delicate şi vulnerabile la modificările aduse de impactul acţiunilor umane.

Uniunea Europeană trebuie să înveţe cum să folosească bunurile economice şi ecologice ale regiunilor muntoase în cele mai bun şi cel mai responsabil mod. Aceste obiective pot fi atinse prin finanţarea şi promovarea activităţilor eco-eficiente, cum ar fi agricultura montană, creşterea tradiţională a animalelor în regiunile alpine şi gestionarea integrată a resurselor forestiere.

Colegi deputaţi, eu cred că aceste măsuri vor da multe rezultate pozitive în ceea ce priveşte coeziunea teritorială şi economică a Uniunii Europene.

  Iosif Matula (PPE). - Dezvoltarea economică şi socială sustenabilă se realizează prin utilizarea diferitelor avantaje teritoriale. Această idee constituie un punct principal al Cărţii verzi privind coeziunea teritorială. Principiul acestei coeziuni a fost consolidat prin regulamentele privind fondurile structurale pentru perioada 2007-2013 şi reprezintă unul dintre obiectivele-cheie ale Uniunii Europene introdus de Tratatul de la Lisabona. Dispoziţiile articolului 174 ar trebui să se transforme în strategii de dezvoltare specifice şi în măsuri concrete având ca scop depăşirea handicapurilor şi exploatarea potenţialului regiunilor muntoase, a insulelor şi a zonelor slab populate. Faptul acesta ar putea fi realizat printr-un cadru politic european şi ar putea aduce valoare adăugată prin folosirea diferitelor avantaje locale. Politicile de cercetare şi dezvoltare ar conduce la o mai bună valorificare a vastului potenţial natural al acestor regiuni cu efect direct, de exemplu, în domeniul energiei sustenabile şi turismului. Am putea transforma astfel specificităţile geografice în beneficii.

Un aspect important îl constituie atenţia pe care trebuie să o acordăm mişcărilor demografice. Trebuie să încurajăm politici demografice specifice destinate locuitorilor acestor zone, oferindu-le diferite facilităţi în funcţie de caracteristicile specifice arealului. Şi zonele montane defavorizate din ţara mea, cu populaţia în continuă scădere, aşteaptă măsuri de îmbunătăţire a situaţiei lor economice, astfel încât locuitorii să fie încurajaţi să rămână în aceste aşezări şi să contribuie la dezvoltarea lor.

Şi, foarte important, consider că PIB-ul trebuie să reprezinte în continuare principalul criteriu de stabilire a eligibilităţii pentru asistenţă în cadrul politicii regionale. Introducerea altor indicatori ar complica şi deregla pe termen lung însuşi procesul de dezvoltare a acestor zone şi politica de coeziune în ansamblu. Aceşti indicatori, însă, pot fi utilizaţi de statele membre la redistribuirea fondurilor între regiuni, în limitele pachetelor care le-au fost alocate chiar în favoarea zonelor menţionate.

  Spyros Danellis (S&D) . – (EL) Dle preşedinte, dle comisar, regiunile muntoase, insulele şi zonele îndepărtate sunt o sursă de putere şi bogăţie pentru Europa. Politica europeană în aceste domenii ar trebui să se concentreze asupra consolidării aspectelor pozitive şi atenuării aspectelor lor negative, astfel încât să nu existe niciun loc unde cetăţenii europeni să simtă că sunt izolaţi de concetăţenii lor şi astfel încât oamenii să aibă oportunităţi egale de prosperitate peste tot în Europa.

Produsul intern brut al unei zone nu oferă o imagine fidelă a acestei diversităţi. Există ceea ce par a fi insule bogate şi regiuni muntoase fără nicio bază de producţie, care sunt blocate în sectoarele de servicii la un pas de colaps şi care au, prin urmare, nevoie de investiţii. În plus, mediile pentru insule cu diferite niveluri de creştere nu reuşesc, în mod implicit, să le facă dreptate tuturor.

Alţi factori importanţi, cum ar fi piaţa forţei de muncă şi accesibilitatea unei regiuni, creşterea costurilor de transport de călători şi de marfă şi infrastructurile şi reţelele necesare sunt elemente care trebuie să fie luate în considerare în cadrul unei abordări mai globale a regiunilor, atât în ceea ce priveşte politica regională, cât şi în ceea ce priveşte punctul de plecare pentru stabilirea unor criterii mai largi.

  Tamás Deutsch (PPE). – (HU) Dle preşedinte, dle comisar, propunerea de rezoluţie subliniază în mod corect faptul că regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate se confruntă cu provocări serioase şi, prin urmare, au nevoie de programe speciale de dezvoltare regională şi de sprijin. Propunerea sugerează PIB-ul ca indicator. În acest context, este important să subliniem faptul că noi trebuie să continuăm să utilizăm PIB-ul ca măsură a eligibilităţii unui stat membru pentru ajutor politic regional atunci când vine vorba de a repartiza fondurile UE. PIB-ul este un indicator-cheie al dezvoltării, progresului şi efectului acţiunilor de dezvoltare regională şi este un indicator care poate fi, de asemenea, legat de alte repere.

Totuşi, toate aceste lucruri nu înseamnă că putem ignora consecinţele sociale şi de mediu ale deciziilor economice, deoarece creşterea economică poate fi utilă numai dacă este cuplată cu dezvoltarea socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. La nivelul statelor membre, factorii de decizie din fiecare ţară pot lua în considerare alţi indicatori atunci când alocă fonduri de dezvoltare între regiuni, spre exemplu atunci când se stabileşte sprijinul statelor membre pentru regiunile muntoase, insule şi regiunile slab populate. Cu toate acestea, aş dori, de asemenea, să atrag atenţia Comisiei asupra faptului că la nivelul UE noi trebuie să continuăm să utilizăm PIB-ul ca indicator fundamental de eligibilitate pentru sprijin, pentru a asigura continuarea utilizării eficiente a sprijinului de către statele membre mai puţin dezvoltate.

  Derek Vaughan (S&D). – Dle preşedinte, eu sunt din Ţara Galilor, care are munţi, insule, zone slab populate şi multe altele. Prin urmare, salut propunerile din propunerea de rezoluţie.

În contribuţia mea scurtă, am vrut să mă concentrez pe rolul autorităţilor locale şi regionale, pentru că este clar că, indiferent de strategiile, proiectele sau programele care sunt puse în aplicare, acestea vor fi elaborate, puse în aplicare, îndeplinite şi gestionate de autorităţile regionale şi locale.

Acest lucru este corect, deoarece acesta este nivelul de guvernare cel mai apropiat situaţia reală şi de oameni. Prin urmare, este corect şi faptul că ele sunt implicate în toate etapele oricărui program sau oricărei iniţiative.

Deci, sper că acest lucru va fi reţinut de Comisie şi că aceasta va pune în aplicare mecanisme pentru a asigura implicarea deplină a autorităţilor locale şi regionale şi sunt sigur că ele, la rândul lor, vor asigura dezvoltarea comunităţilor şi regiunilor noastre.

  Joachim Zeller (PPE). – (DE) Dle comisar Hahn, doamnelor şi domnilor, am o problemă cu o parte din această dezbatere. Ascultând câteva dintre contribuţiile despre regiunile muntoase, insule şi regiunile slab populate, am impresia că acestea sunt exteritoriale şi subordonate direct Uniunii Europene. Nu este cazul, totuşi. Fiecare dintre aceste regiuni aparţin unui stat membru suveran. În conformitate cu principiul subsidiarităţii, punerea în aplicare a deciziilor şi obiectivelor europene rămâne o problemă pentru statele membre.

La nivel european, am acordat întotdeauna o atenţie deosebită tocmai acestor regiuni - regiunile muntoase, regiunile slab populate, insulele - în comunicările Comisiei anterioare Tratatului de la Lisabona. Aici, în Parlament, de asemenea, au fost luate multe decizii care susţin aceste regiuni. Când îi aud pe mulţi dintre cei de aici plângându-se că aceste regiuni sunt încă într-o stare proastă, atunci trebuie să mă întreb ce au făcut statele membre cu iniţiativele pe care le-am oferit la nivel european. Ce au făcut înseşi regiunile cu ele? Cum au utilizat ele asistenţa europeană oferită? Ceea ce se solicită aici este o nouă strategie, şi îmi pare rău de funcţionarii Direcţiei Generale pentru Politică Regională, care trebuie să integreze într-o strategie multitudinea de probleme suferite de insule, de regiunile muntoase şi de cele slab populate. În acelaşi timp, există o inflaţie de strategii de acest fel - strategii pentru Dunăre, pentru Marea Baltică, pentru Marea Neagră, pentru schimbările climatice şi altele asemenea - încât în curând vom avea nevoie de o strategie pentru strategii dacă vrem să menţinem o imagine de ansamblu a tuturor.

Lăsând gluma la o parte, doamnelor şi domnilor, ceea ce este cu adevărat important - cum s-a spus aici astăzi, şi eu îi sunt recunoscător dlui comisar Hahn pentru că l-a menţionat - este că trebuie să luptăm pentru a ne asigura că mai avem încă o politică de coeziune şi o politică regională la nivel european după 2013. Asupra acestui lucru ar trebui să se concentreze activitatea noastră şi trebuie să ne convingem colegii în această privinţă. Regiunile muntoase, insulele şi alte regiuni şi-ar putea găsi toate locul într-o politică de coeziune şi o politică regională continuate şi după 2013. Nu are rost să ne pierdem timpul cu propuneri individuale de rezoluţii pe această temă.

  Patrice Tirolien (S&D) . – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, salut cu căldură această dezbatere de astăzi. Aceasta arată încă o dată necesitatea ca Uniunea să aprecieze şi să profite la maximum de diversitatea sa regională.

În acest moment când negociem noile programe-cadru pentru perioada 2014-2020, cred că este important să subliniem modificările de care trebuie să beneficieze anumite regiuni. Problemele de continuitate şi coeziune teritorială trebuie să se afle în centrul preocupărilor noastre.

Cu toate acestea, dezvoltarea regiunilor muntoase, a insulelor şi a regiunilor slab populate necesită mai mult decât un set de derogări. Trebuie să adoptăm o abordare orizontală. Trebuie să aplicăm instrumente capabile de a face ca măsurile Uniunii să coexiste în sinergie în toate domeniile, sporind astfel valoarea lor adăugată.

Mai mult, în calitate de reprezentant al unei regiuni periferice, aştept cu nerăbdare noua strategie a UE privind regiunile ultraperiferice, pe care serviciile Comisiei au promis-o pentru începutul anului 2011.

  Damien Abad (PPE). – (FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Europa noastră este un simbol al Uniunii în diversitatea ei: o diversitate a distanţei, a culturilor, a abordărilor şi, de asemenea, diversitatea teritoriilor şi regiunilor noastre.

Deşi Uniunea Europeană este formată din elemente complet diferite, obiectivele de coeziune teritorială, economică şi socială trebuie să rămână pilonii tuturor acţiunilor noastre, şi, în plus, Tratatul de la Lisabona recunoaşte acest lucru în mod explicit. Prin urmare, în acest context trebuie să acordăm o atenţie specială regiunilor muntoase, insulelor şi regiunilor slab populate.

Am fost ales din marea regiune sud-estică, regiune care include şi insule - mă gândesc la Corsica -, dar şi regiunea Savoy şi departamentul Ain unde mai multe regiuni sunt slab populate, şi constat din munca mea la faţa locului că trebuie să avem o datorie clară, aceea de a reconcilia Europa cu aceste regiuni.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie mai întâi să identificăm dificultăţile cu care se confruntă aceste regiuni. Am în vedere, de exemplu, serviciile de interes general, inclusiv serviciile sociale de interes general. Cum putem aranja lucrurile astfel încât să le putem asigura tuturor cetăţenilor, oriunde s-ar afla, un nivel minim de protecţie socială?

Trebuie să dezvoltăm în mod egal tot potenţialul acestor regiuni, astfel încât acestea să poată să se bucure de beneficiile pieţei unice şi ale dezvoltării economice. În plus, este foarte uşor să vedem că, în prezent, politicile Uniunii pentru insulele sau regiunile muntoase nu sunt aplicate în mod eficient.

Pe de o parte, nu s-a reuşit să se ia în considerare circumstanţele specifice locale şi regionale şi, pe de altă parte, există riscul ca aceste regiuni, fiind complet trecute cu vederea, să fie lăsate cu propriile dispozitive, fără nicio asistenţă în combaterea depopulării, a ameninţărilor la adresa mediului sau a încetinirii creşterii economice. Tocmai aici ar putea Europa să aducă valoare adăugată, respectând, bineînţeles, principiul subsidiarităţii.

Mă număr printre cei care cred că Europa trebuie să îşi fixeze obiective specifice pentru aceste regiuni. Mai întâi, să revizuiască diferitele politici ale Uniunii care au un impact asupra acestor regiuni, pentru a include o clauză orizontală care să permită luarea în considerare a acestor condiţii specifice. De asemenea, cred că, dincolo de politica regională, trebuie să existe o revizuire a politicii comune în domeniul pescuitului, cu garanţii pentru pescuitul la scară mică şi local, pentru agricultură şi dezvoltare rurală, cu o mai bună direcţionare a producţiei la scară mică, cu o creştere a ajutoarelor directe, după care ar trebui să aplicăm aceeaşi procedură în domeniul transportului şi al energiei.

În concluzie, aş dori să spun că acolo unde există voinţă, nu există neapărat o modalitate. Ambiţia nu ar trebui să se reducă la vorbe plăcute. Peste câteva luni vom avea o oportunitate crucială de care trebuie să profităm, şi anume, negocierile privind următoarea perspectivă financiară.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D). - Domnule comisar, prin politica sa de coeziune, Uniunea Europeană trebuie să acorde o atenţie deosebită regiunilor afectate de handicapuri naturale şi demografice, cum sunt regiunile din nordul continentului, mai slab populate, sau regiunile insulare, transfrontaliere şi cele muntoase.

Aceste zone se confruntă, mai mult decât oricare alte regiuni ale Uniunii, cu provocări deosebite generate de acces greoi, schimbări climatice, integrare regională, schimbări demografice. În plus, ele au în comun o serie de caracteristici care impun elaborarea şi punerea în practică de programe specifice în domeniul dezvoltării regionale precum şi adaptarea indicatorilor de alocare de fonduri, care trebuie să ia în considerare particularităţile fiecărei regiuni. Astfel, trebuie să se ţină cont de densitatea redusă a populaţiei şi accesul la programele de pregătire profesională, care permit ulterior accesul pe piaţa forţei de muncă şi care influenţează rata şomajului în aceste zone.

Populaţia din aceste zone nu trebuie să trăiască pe baza programelor de asistenţă din sistemele publice naţionale. Aceste zone trebuie să deţină mijloace şi capacităţile adecvate pentru dezvoltare durabilă, pentru accesul la serviciile de interes general.

  Richard Seeber (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, Tratatul de la Lisabona ne-a dat un nou temei juridic, articolul 174 şi, în special, ne dă misiunea de a promova coeziunea teritorială. Ce presupune acest lucru în mod specific pentru politica regională şi pentru comisarul pentru politica regională este că el trebuie să aibă grijă de acest domeniu de politică şi, de asemenea, de acele zone cu caracteristici topografice speciale, cum ar fi regiunile muntoase şi insulele. Prin urmare, trebuie să creăm o politică specifică pentru acest grup. Aşa cum a spus dl Zeller, acest lucru nu trebuie să conducă pur şi simplu la a avea o mulţime de programe şi la a furniza bani pentru acestea, ci ar trebui mai degrabă să implice integrarea flexibilităţii necesare în programele europene. Acest lucru se referă la indicatorii care urmează să fie furnizaţi, dar mai ales la politicile pe care dorim să le promovăm în special.

Cu toate acestea, dl comisar Hahn nu este singurul responsabil de promovarea introducerii unei politici decente în acest domeniu, deoarece politicile pentru regiunile muntoase au un rol de jucat în toate domeniile politicii europene. Politica agricolă a fost deja menţionată. Aici, de asemenea, circumstanţele particulare ale regiunilor muntoase solicită asistenţă sau echilibrare prin măsuri speciale. Ea joacă un rol în politica din domeniul transporturilor - eu însumi provin dintr-o ţară care se confruntă cu anumite provocări şi probleme legate de transportul internaţional de marfă. Aici, de asemenea, încercăm să includem derogările necesare în Directiva „Eurovinieta”. Deputatul din Finlanda a menţionat Directiva privind serviciile poştale. Dacă ar fi citit-o cu atenţie, ar fi văzut că am inclus foarte bine soluţii pentru aceste regiuni cu probleme în ultima legislatură.

În calitate de reprezentant al regiunilor, dl comisar Hahn are responsabilitatea deosebită de a se asigura că aceste caracteristici speciale au rezonanţă în toate domeniile de politică a Uniunii Europene. Numai atunci vom putea garanta îndeplinirea efectivă a obiectivului nostru de coeziune teritorială prevăzut de tratat.

  Rosa Estaràs Ferragut (PPE). – (ES) Dle preşedinte, mai întâi aş dori să le mulţumesc tuturor celor care au semnat această propunere de rezoluţie, care este extrem de călduros salutată de Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) şi în Spania, ţara pe care o reprezentăm.

Avem cadrul legal, care este articolul 174 alineatul (3) din Tratatul de la Lisabona. Avem, de asemenea, coeziunea teritorială, care este noul pilon enunţat în respectivul tratat, şi, prin urmare, avem baza legală pentru a ne decide să ajutăm aceste regiuni: regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate.

În cazul regiunilor muntoase - cum s-a spus aici - vorbim de aproximativ 90 de milioane de locuitori; în cazul insulelor, există 21 de milioane de oameni care locuiesc pe insule în 14 ţări, şi multe alte milioane locuiesc în regiunile muntoase.

Toate aceste zone împărtăşesc o serie de probleme foarte similare în ceea ce priveşte cultura, educaţia, transportul şi mediul. Concret, există un dezavantaj care ne uneşte pe toţi, şi anume, transportul. Eu provin din Insulele Baleare, unde costurile suplimentare de transport au fost calculate la 20 %. Acest lucru are, fără îndoială, repercusiuni asupra industriei, agriculturii, sectoarelor strategice, turismului şi, pe scurt, asupra întregului sector de afaceri: întreaga reţea economică. Prin urmare, ne afectează competitivitatea.

Prin urmare, dacă ne concentrăm apoi asupra resurselor, cum ar fi apa potabilă sau terenul, care este limitat, sau asupra materiilor prime, cum ar fi energia sau spaţiile de locuit din acele regiuni, vom vedea că ele determină, fără îndoială, un fenomen de penurie şi o lipsă a diversificării economice.

Prin urmare, solicităm ca noile perspective financiare să ia în considerare caracteristicile specifice ale acestor zone şi ca noi să trecem de la cuvinte la acţiune - cum s-a spus, de asemenea, aici -, ceea ce ar trebui să fie tradus în bugete şi, prin urmare, într-o mai mare coeziune teritorială.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE). – (PT) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, zonele îndepărtate ale Uniunii Europene, în special regiunile ultraperiferice (inclusiv Insulele Azore, regiunea pe care o reprezint aici), regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate, suferă de handicapuri naturale şi geografice, care sunt greu de depăşit şi au costuri sociale mari.

Cu titlu de exemplu, aş putea menţiona dificultăţile de acces, costul ridicat al furnizării serviciilor publice de bază, furnizarea de energie etc.

Ar trebui să ne amintim, de asemenea, că numai 7 % din populaţia Uniunii Europene locuieşte în oraşe şi că 14 milioane de europeni locuiesc pe insule.

O Uniune fondată pe şi organizată în jurul unor valori precum solidaritatea şi justiţia socială are datoria politică şi morală de a stimula dezvoltarea economică şi socială din zonele îndepărtate. Într-adevăr, acesta este principalul raison d’être al politicilor europene de coeziune: coeziunea teritorială şi convergenţa economică şi socială.

Prin urmare, includerea coeziunii teritoriale ca nou obiectiv pentru Uniune pur şi simplu reflectă procesul natural de evoluţie, şi strategiile economice şi sociale de convergenţă sunt o cerinţă a creşterii sale.

UE a decis să adopte această abordare cu mult timp în urmă şi a determinat rezultate extrem de pozitive în multe regiuni, întrucât acestea au trecut de la obiectivul 1 la obiectivul 2. De fapt, chiar înainte ca aceste regiuni să ajungă la obiectivul 2, deşi nivelurile de dezvoltare din aceste zone izolate ale Europei rămân sub media europeană şi le lipseşte sprijinul proporţional, ele totuşi aduc o contribuţie de neînlocuit la bogăţia diversităţii europene, fiecare cu propriile sale atribute speciale.

Aceste zone îndepărtate ale Uniunii Europene au datoria de a utiliza la maximum toate instrumentele de dezvoltare aflate la dispoziţia lor, în special axându-se pe bunurile lor specifice. Este datoria UE să asigure integrarea eficientă şi coeziunea tuturor regiunilor sale; altfel, propriul proiect pentru creştere va fi discreditat.

În acest context, Comisia trebuie să ia în considerare în mod corespunzător liniile de acţiune prezentate în această propunere, ca o contribuţie valoroasă la succesul proiectului de integrare europeană pe care îl împărtăşim cu toţii.

  Sari Essayah (PPE). – (FI) Dle preşedinte, dle comisar, fondurile structurale sunt un instrument financiar esenţial al UE în eforturile noastre de a realiza obiectivele strategiei UE 2020. Ele sunt importante mai ales în regiunile nordice slab populate, şi doresc să abordez următoarele patru aspecte. Mai întâi, aceste regiuni speciale vor fi primele care vor întâlni o multitudine de probleme şi vor fi cele mai afectate de acestea. Întrucât populaţia de vârstă activă, în multe cazuri, s-a mutat în căutare de locuri de muncă, multe regiuni slab populate vor fi primele care se vor confrunta cu problema îmbătrânirii populaţiei.

Evident, cunosc cel mai bine situaţia din Finlanda şi pot să vă spun că estul şi nordul Finlandei vor avea în curând regiuni în care peste jumătate din populaţie este la pensie. Până în 2020, raportul dintre persoanele în vârstă şi populaţia activă, şi anume, aşa numita rată de dependenţă, se va afla la cel mai critic nivel în estul Finlandei, Italia şi Germania de Est. Gradul de polarizare între regiuni va creşte dramatic şi numărul regiunilor a căror rată de dependenţă depăşeşte cu mai mult de 25 % media din UE va creşte la 40 până în 2020. De aceea este important ca în politica regională şi structurală să se ţină seama de criteriile demografice legate de îmbătrânirea populaţiei şi să nu acceptăm doar PIB-ul ca factor semnificativ.

În al doilea rând, acestor regiuni nu trebuie să le mai fie permis să-şi piardă populaţia de vârstă activă. În schimb, este nevoie de o concentrare asupra competitivităţii în aceste zone, pentru a le scoate din criza economică şi pentru ca ele să realizeze obiectivele strategiei UE 2020. Este nevoie de dezvoltarea inovării şi a expertizei, precum şi de o competitivitate mai mare. Ele trebuie să realizeze mai mult cu bani mai puţini. Criteriile de selecţie pentru finanţarea inovării ar trebui să fie cu adevărat rezultatele bune. Accentul trebuie să fie pus pe teme care promovează cel mai bine competitivitatea şi ocuparea forţei de muncă în fiecare regiune, şi este nevoie de noi inovaţii sociale şi de servicii.

În al treilea rând, avem nevoie de programe regionale care să integreze măsurile prevăzute în temeiul fondurilor structurale şi ale căror rezultate să poată fi măsurate şi evaluate. Povara administrativă care rezultă din sistemele de gestionare şi de inspecţie din statele membre trebuie să fie proporţională cu valoarea finanţării disponibile. Finanţarea trebuie să fie condiţionată de rezultate şi legată de reformele structurale din economie şi de o politică economică responsabilă.

În cele din urmă, al patrulea punct se referă la necesitatea unei cooperări transfrontaliere între regiuni, în special atunci când este vorba de proiecte legate de afaceri, industrie şi mediu. O astfel de oportunitate există în contextul macroregiunilor Mării Baltice şi Dunării, de exemplu, care au fost deja menţionate în această dezbatere. Este necesară o cooperare între vecinii UE, dar Marea Baltică, de exemplu, are nevoie şi de participarea Rusiei la cooperarea regională. Singurii oameni indigeni ai Europei...

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Jean-Pierre Audy (PPE). – (FR) Dle preşedinte, ca locuitor din Masivul Central, Auvergne, Limousin, aş dori să vă mulţumesc, dle comisar, pentru ceea ce aţi făcut în comunicare. Le mulţumesc tuturor grupurilor politice care au semnat rezoluţia şi care, în plus, au permis crearea intergrupului pentru munţi şi insule. Mulţumim partenerilor noştri Euromontana şi Asociaţiei Europene a aleşilor locali din regiunile muntoase.

În sfârşit, avem cuvântul „munte” într-un tratat european, la articolul 174. Trebuie să profităm la maximum de atuurile noastre: agricultura, pădurile, turismul, uzinele industriale. Dle comisar, aş dori să mă refer îndeosebi la agricultură. Avem produse de calitate, care sunt delicate şi utile. Vă rugăm să le discutaţi cu colegul dvs., dl Cioloş. Trebuie să oferim şanse egale în ceea ce priveşte toată infrastructura, autostrăzile, trenurile de mare viteză, energia, educaţia, sănătatea şi tehnologia digitală.

Dle preşedinte, în vremuri de război, am avut sarcini egale. Noi, oamenii de la munte, credem, de asemenea, în drepturi egale.

  Zigmantas Balčytis (S&D). – Dle preşedinte, dezvoltarea armonioasă a Uniunii este o condiţie prealabilă pentru dezvoltarea economică durabilă şi bunăstarea socială a acesteia. Principiul coeziunii teritoriale obligă UE să vină cu măsuri concrete pentru depăşirea dificultăţilor existente şi să exploateze potenţialul acestor regiuni.

Un cadru politic european ar fi foarte util şi ar aduce o valoare adăugată pe termen lung regiunilor defavorizate, contribuind la formarea şi adaptarea unor modele unice de dezvoltare care să le facă mai competitive şi mai capabile să facă faţă provocărilor.

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE). – (ES) Dle preşedinte, menţinerea populaţiei în regiunile slab populate este cea mai bună modalitate de a le garanta conservarea. Strategia foloseşte cuvântul „dezvoltare”, dar aş dori să subliniez trei principii:

În primul rând, modelele de afaceri care generează dezvoltare în aceste regiuni trebuie să fie îndreptate spre profitabilitate şi producţie de înaltă calitate, şi noile activităţi legate de economia cu emisii reduse de carbon reprezintă un mod de a le promova.

În al doilea rând, economia socială este cea mai bună abordare pentru conectarea acestor populaţii la proiecte comune referitoare la bunăstarea lor.

În al treilea rând, oamenii care locuiesc în aceste zone trebuie să aibă un nivel echivalent de servicii de sănătate publică şi de educaţie, precum şi infrastructură de transport, la fel cu toţi ceilalţi cetăţeni. Este mai bine să investim în acest lucru decât să investim în subvenţii pentru producţie.

Aceasta este ceea ce vreau pentru Ţara Bascilor şi, dle comisar, acest lucru va fi posibil numai dacă Europa se bazează pe regiuni şi pe autorităţile locale, dacă stabileşte în mod clar obiectivele fondurilor, dacă evaluează impactul acestora şi dacă se iau în considerare diferitele situaţii din regiuni.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE). - Necesitatea unei bune corelări între politica de coeziune şi politica agricolă comună a fost deja evocată de mai mulţi dintre colegi. La rândul meu, subliniez acest fapt, precum şi importanţa pe care o joacă fondurile europene pentru dezvoltare rurală în dezvoltarea economică şi socială a regiunilor muntoase. În această perioadă dezbatem viitorul politicii agricole comune. Trebuie să ţinem cont că această reformă trebuie realizată într-o manieră care să deblocheze potenţialul zonelor muntoase de a se dezvolta şi chiar de a contribui la creşterea economică.

Diversitatea produselor locale, activităţile turistice, de exemplu, ar putea reprezenta pentru multe regiuni o sursă de bogăţie. Pentru aceasta, însă, regiunile în cauză au nevoie de acces la servicii publice, la infrastructură, la transporturi. Politica agricolă comună, prin cel de-al doilea pilon al său, trebuie să fie capabilă să asigure în continuare accesul la astfel de servicii şi în acelaşi timp condiţiile..... (Preşedintele a retras cuvântul oratorului.)

  Ricardo Cortés Lastra (S&D). – (ES) Dle preşedinte, dle comisar, aspecte precum şomajul, dezvoltarea rurală, agricultura, pescuitul, transporturile, promovarea energiilor regenerabile şi protecţia mediului sunt esenţiale pentru insulele noastre, pentru regiunile noastre muntoase şi cele slab populate.

Avem nevoie de o strategie integrată şi coordonată pentru a contribui în mod constant la dezvoltarea lor. Aceste regiuni au un potenţial imens de dezvoltare economică şi socială pe care nu îl putem irosi.

În acelaşi timp, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să compensăm dezavantajele care decurg din situaţiile lor geografice sau demografice specifice. În acest sens, o măsură necesară în contextul politicii regionale este eliminarea unor limite privind participarea la programele de cooperare transfrontalieră, precum obligaţia de a exista o distanţă maximă de 150 km între regiunile transfrontaliere, care este un obstacol în calea unei cooperări mai strânse între regiunile insulare şi regiunile învecinate maritime.

  Gabriel Mato Adrover (PPE). – (ES) Dle preşedinte, dle comisar, dacă vorbim despre coeziunea teritorială, trebuie să vorbim despre insule, regiuni muntoase şi, de asemenea, despre regiunile ultraperiferice. Acest lucru înseamnă să vorbim despre problemele şi dificultăţile lor, despre dezavantajele lor naturale şi handicapurile lor structurale. Cu toate acestea, în mod fundamental înseamnă să vorbim, de asemenea, despre cum putem elimina obstacolele care le împiedică dezvoltarea. Înseamnă să vorbim despre strategii de transformare a acestor dezavantaje în oportunităţi. Îmbunătăţirea conectivităţii, o politică de vecinătate adecvată şi stabilitate în cadrul politicilor şi fondurilor structurale, sunt problemele pe care trebuie să le abordăm, fără ezitare, pe baza a două premise majore: coeziunea teritorială şi principiul solidarităţii.

Există persoane care nu cred în strategii. Eu cred în ele, şi această rezoluţie ar trebui să fie o dovadă a angajamentului Parlamentului faţă de aceste regiuni şi a solicitării pe care o adresează Comisiei de a lua decizii politice care să ţină seama de nevoile acestor zone vulnerabile, ale căror probleme devin chiar mai evidente în vremuri de criză economică, cum ar fi cea cu care ne confruntăm în acest moment.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Deşi este ora 23.30, încă vorbim despre acest subiect interesant şi important, deoarece regiunile muntoase au rămas în urmă şi primesc o atenţie insuficientă, în ciuda potenţialului clar al resurselor lor naturale şi al florei şi faunei unice.

Aceste regiuni necesită măsuri specifice şi strategii de dezvoltare special adaptate pentru a le permite să depăşească dezavantajele persistente şi să-şi exploateze potenţialul natural, în timp ce finalizarea infrastructurii rutiere şi feroviare este o chestiune de supravieţuire şi prosperitate pentru ele. Din acest motiv, susţin în totalitate crearea unui cadru european special, integrat, pentru rezolvarea problemelor regiunilor muntoase, în conformitate cu principiul coeziunii teritoriale, care este unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene, dar aş dori să subliniez, cu toate acestea, nevoia de completare a cadrului politic cu o dimensiune juridică concretă legată de eliberarea ...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Bogusław Sonik (PPE). – (PL) Competitivitatea şi prosperitatea depind de capacitatea cetăţenilor dintr-o anumită regiune şi de capacitatea întreprinderilor situate acolo de a utiliza resursele în cel mai bun mod cu putinţă. Politica Uniunii Europene ar trebui să stimuleze astfel de activităţi, punând un accent deosebit pe reducerea diferenţelor dintre nivelurile de dezvoltare ale unor regiuni care au condiţii naturale şi geografice specifice. Sprijinul pentru dezvoltarea armonioasă este destinat să consolideze coeziunea economică, socială şi teritorială a Uniunii.

Eforturile trebuie să se concentreze asupra dezvoltării punctelor forte şi asupra căutării unor potenţiale domenii de avantaj competitiv pentru regiunile muntoase şi insule. Acesta este un tip special de punte care se construieşte între stabilitatea ecologică, eficienţa economică şi coeziunea socială pentru a asigura oportunităţi de dezvoltare pentru toată lumea în aceste regiuni dificile. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea este obligată să caute astfel de soluţii.

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. – (DE) Dle preşedinte, aş dori să repet aceste mulţumiri şi aş dori, de asemenea, să le mulţumesc stimaţilor deputaţi. Au fost 47 de discursuri - le-am numărat - care stau mărturie atât pentru vitalitatea Parlamentului, cât şi pentru importanţa acestui subiect. Sunt deosebit de încântat de faptul că doar unul singur din aceste 47 de discursuri a fost negativ, şi acesta s-a referit la oportunitatea existenţei unei politici de coeziune. Acest lucru ar trebui să ne încurajeze că acesta este un domeniu de politică foarte important, capabil să ajungă la oamenii din Europa şi să facă Europa vizibilă, chiar şi - şi mai ales - în regiunile care fac obiectul discuţiilor şi dezbaterii de azi. Deoarece nu a fost încă menţionat, aş dori să subliniez faptul că în această perioadă nouă, avem posibilitatea de a utiliza un sistem modulat de cofinanţare pentru a crea echilibru în interiorul regiunilor. Cu privire la ceea ce au spus dl Zeller şi alţii, am creat posibilitatea de a reacţiona la nivel local - şi în foarte mare conformitate cu principiul subsidiarităţii - la nevoile speciale, pe baza cunoştinţelor celor responsabili. Avem, de asemenea, o serie de opţiuni foarte diferite în domeniul subvenţiilor de stat - în domeniul politicii concurenţei, de exemplu - şi ar trebui să utilizăm aceste oportunităţi în interesul persoanelor în cauză.

Multe dintre discursuri s-au referit la chestiunea indicatorilor, care este un lucru pe care îl întâlnim frecvent în dezbaterea privind politica regională. Sunt de acord cu dl Deutsch şi cu alţii care cred că produsul intern brut trebuie să fie utilizat în continuare ca indicator central. Cu toate acestea, înţeleg pe deplin că există nevoia şi dorinţa de a utiliza şi alţi indicatori. Există deja proiecte variate, cum ar fi, de exemplu, cel elaborat în temeiul ESPON. Un astfel de proiect este proiectul EUROISLANDS, care urmăreşte definirea unor indicatori suplimentari, proiectaţi în principal şi în mod specific pentru a ne dea posibilitatea de a concepe politici mai bune în aceste regiuni împreună cu principalii responsabili. Acestea nu ar trebui şi nu pot fi utilizate în principal pentru a dezvolta noi indicatori financiari, însă există pentru a ne permite să ne adaptăm cu mai multă precizie politicile din aceste regiuni la nevoile oamenilor.

Aş dori să le mulţumesc în special acelor vorbitori care au menţionat potenţialul latent al regiunilor şi ceea ce rămâne încă de făcut în domenii precum cercetarea şi dezvoltarea. Anumite regiuni au o localizare extraordinară, în care au loc activităţi de cercetare foarte specifice. Gândindu-mă la Insulele Canare şi la observatoarele lor, de exemplu, cercetarea care se desfăşoară acolo nu ar putea fi desfăşurată în niciun alt loc, pentru că niciun alt loc nu are aceste condiţii geografice, topografice şi climatice precise. Trebuie să utilizăm mai bine aceşti factori, inclusiv în sectorul energiei regenerabile. M-aş alătura, de asemenea, celor care au menţionat în mod specific accesul la internet. Este într-adevăr un aspect căruia trebuie să îi acordăm o atenţie deosebită în viitor, pentru că trebuie să recunoaştem că se mai pot realiza multe în acest domeniu.

Încă o dată, vă mulţumesc pentru toate contribuţiile la dezbatere. Politica regională are de îndeplinit o sarcină importantă, nu doar în echilibrarea discrepanţelor din regiuni, ci şi în satisfacerea nevoilor celor opt din 10 persoane despre care ştim că doresc să aibă o perspectivă de a obţine loc de muncă în regiunea unde s-au născut şi, în termeni generali, de a îmbătrâni acolo. Din acest motiv, noi ar trebui şi trebuie să urmărim o politică în care se iau în considerare tocmai aceste nevoi, lucru pe care îl facem. Politica noastră se bazează pe oameni şi pe nevoile lor şi sperăm să ajungem la ei prin acest mijloc. Este o sarcină perpetuă, care are nevoie de un impuls nou din când în când. În acest sens, dezbaterea de astăzi şi, mai presus de toate, acest raport au adus o contribuţie semnificativă la baza noastră de decizii. Pot doar să vă asigur că noi, în cadrul Comisiei, considerăm că nu este numai o datorie şi o responsabilitate de a lucra intens la aceste chestiuni, ci şi o plăcere.

(Aplauze)

PREZIDEAZĂ: Rodi KRATSA-TSAGAROPOULOU
Vicepreşedintă

  Preşedintă. Am primit şase propuneri de rezoluţie depuse în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură⁽¹⁾.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine, miercuri, 22 septembrie, ora 12.00.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Marie-Thérèse Sanchez-Schmid (PPE), în scris – (FR) Această rezoluţie, pe care o vom supune mâine votului în Parlament, contribuie la sensibilizarea actorilor instituţionali cu privire la dificultăţile cu care se confruntă aceste regiuni, şi mă bucur de acest lucru. Voi insista asupra a trei aspecte importante ale acestui raport, care constituie miezul preocupărilor mele şi care, ca atare, justifică semnătura mea. Venind dintr-o regiune muntoasă, Pirineii, sunt sensibilă la problemele pe care le întâmpină aceste tipuri de teritorii. Datorită constrângerilor geografice şi demografice, regiunile muntoase necesită „programe specifice de dezvoltare regională” şi am speranţa că politica de coeziune de după 2013 va ţine cont de aceasta. Apărarea şi promovarea grupărilor europene de cooperare teritorială (GECT) stau la baza luptei mele politice. Sper ca succesul GECT în regiunea mea, cea a spitalului Puigcerdá, să servească drept stimulent pentru alte proiecte de acest tip din Europa. În cele din urmă, renunţarea la criteriul de 150 km pentru insule reprezintă o propunere importantă care a fost solicitată de către multe părţi interesate la nivel local. De fapt, unele insule nu pot încă să beneficieze de programele transfrontaliere datorită caracterului lor ultraperiferic. Prin urmare, acestea suferă de o formă şi mai evidentă de izolare, iar noi trebuie să remediem acest lucru.

  Edward Scicluna (S&D), în scris. – Sunt încântat să văd că problemele privind regiunile muntoase şi cele ale insulelor sunt dezbătute în Parlament şi în Comisie. În calitate de deputat maltez, reprezentând două insule, Malta şi Gozo, fiecare având mai puţin de 500 000 de cetăţeni, aceasta este o problemă care îmi este inevitabil foarte apropiată de inimă. Nu există nicio îndoială că insulele şi regiunile de mici dimensiuni merită să fie tratate la nivelul UE conform nevoilor lor specifice. De exemplu, există diferenţe economice semnificative între insula Gozo şi restul Maltei, iar Oficiul Naţional de Statistică din Malta arată că PIB-ul pe cap de locuitor în Gozo se află în prezent sub 75 % faţă de cel din Malta. În astfel de cazuri, Comisia ar trebui să acorde o atenţie şi eligibilitate speciale faţă de aspectele politicilor regionale ale UE, altele decât cele de finanţare care nu s-au materializat, la rândul lor, în cazul Gozo. Desigur, regiunile muntoase, insulele şi zonele slab populate din UE prezintă caracteristici comune care le diferenţiază de alte regiuni. Acestea tind să sufere din cauza legăturilor de transport precare care duc la lipsa oportunităţilor de angajare şi a accesibilităţii. Din punct de vedere statistic, este probabil, de asemenea, ca acestea să fie mai sărace decât restul statelor membre. Nu ne putem permite să le ignorăm.

(1) A se vedea procesul-verbal

15. Includerea activităţilor de aviaţie în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii (dezbatere)

  Preşedintă. – Următorul punct îl reprezintă dezbaterea privind întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei de către Peter Liese şi Mathieu Grosch, în numele Grupului PPE, Saïd El Khadraoui, Kathleen Van Brempt şi Matthias Groote, în numele Grupului S&D, Chris Davies şi Holger Krahmer, în numele Grupului ALDE, Martin Callanan, în numele Grupului ECR, precum şi Satu Hassi, în numele Grupului Verts/ALE, privind activităţile de aviaţie în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii (O-0127/2010 - B7-0463/2010).

  Peter Liese, autor. – (DE) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, în 2008 – în urma unor intense negocieri – am reuşit să includem activitatea de aviaţie în sistemul de comercializare a emisiilor. La acea vreme eu am fost raportorul, iar câţiva dintre raportorii alternativi sunt de asemenea prezenţi aici. N-am făcut acest lucru pentru a incomoda industria aviatică sau ţările terţe; am întreprins acest lucru deoarece avem o problemă majoră. A avut loc o creştere dramatică a gazelor de seră, iar emisiile de gaze de seră care provin din aviaţie s-au dublat faţă de 1990. În 1997, comunitatea globală i-a încredinţat OIAC sarcina de a reduce aceste gaze de seră, în cadrul Protocolului de la Kyoto. Regret să spun că OIAC nu a obţinut rezultate concrete până în prezent.

Noi credem că, în momentul elaborării legislaţiei, este important să includem toate zborurile care decolează din sau aterizează în Europa. Nu are importanţă dacă aceste companii aeriene sunt europene, americane sau din China; toate trebuie incluse. Acest lucru este important pentru climă şi de asemenea din punctul de vedere al unei concurenţe loiale. Toate acestea au fost aprobate în cadrul procedurii de codecizie, iar Parlamentul a făcut mari compromisuri comparativ cu propunerile sale iniţiale. Prin urmare, este important să comunicăm acest lucru ţărilor terţe. Compromisurile nu pot fi uşor modificate deoarece au fost aprobate în cadrul procedurii de codecizie.

Desigur, au existat deja împotriviri la acea dată din partea unor ţări terţe şi acest lucru este acum subliniat în perioada premergătoare Adunării generale a OIAC, care va începe săptămâna viitoare. Cred că din punct de vedere legal, suntem în cea mai mare măsură pe partea sigură; în calitate de raportor, am avut mare grijă, în mod repetat, ca temeiul juridic să fie corect. Ca toate celelalte, totuşi, acest lucru este tot o chestiune politică. Prin urmare, avem nevoie de sprijin politic din partea negociatorilor principali la OIAC, pentru comisarul Kallas şi pentru Preşedinţia belgiană.

Cred că poziţia SUA este deosebit de precară. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu negociatoarea principală a SUA şi am întrebat-o dacă are într-adevăr cunoştinţă de faptul că legislaţia privind clima aprobată de Camera Reprezentanţilor şi pentru care preşedintele Obama îşi declară în mod constant sprijinul va fi de asemenea afectată în cazul în care SUA reuşeşte să convingă OIAC ca aceasta să permită un sistem bazat pe recunoaştere reciprocă. Aceasta ar face ca ordonanţa Waxman-Markey să fie ilegală. Americanii nu au un răspuns în acest sens, astfel încât aceasta ar putea fi metoda de a-i opri să acţioneze. Preşedintele Obama nu trebuie doar să discute despre protejarea climei; acesta trebuie, în realitate, să şi întreprindă ceva.

  Matthias Groote, autor. – (DE) Dnă preşedintă, dle comisar, ne-am adunat astăzi aici la această oră târzie, cu puţin înainte de miezul nopţii, pentru a dezbate subiectul privind schimbările climatice. Este un subiect care a intrat oarecum într-un con de penumbră. Am avut o criză financiară şi economică – de fapt, încă suntem în criză – dar cu toate acestea, acest subiect este unul important. Acesta este şi motivul pentru care colegii mei deputaţi au întrebat care va fi orientarea pe care doreşte să o adopte Comisia la următoarele negocieri ale OIAC.

Astfel cum tocmai a subliniat dl Liese, aici în Parlament, am luptat mult timp pentru a ajunge la un compromis privind includerea aviaţiei în sistemul de comercializare a emisiilor. Am desfăşurat negocieri delicate cu Consiliul. Cred că trebuie să indicăm clar acest lucru pentru lumea din afară – într-adevăr la nivel internaţional. În ceea ce priveşte OIAC, şi în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de CO2 care provin din aviaţie, sentimentul meu este că, până acum, a fost investit foarte mult timp în acest sens, dar cu rezultate minime. Prin urmare, trebuie să ne apărăm propunerea pe scena internaţională în acelaşi mod în care a fost apărată aici în Parlament, unde aceasta a fost adoptată cu o largă majoritate.

Sistemul european va intra în vigoare în 2012 şi am inclus aici şi ţări terţe. Acest lucru înseamnă că, dacă o aeronavă decolează din Washington şi aterizează în Uniunea Europeană, aceasta va intra în sistemul de comercializare a emisiilor al Uniunii Europene.

Schimbările climatice reprezintă o problemă globală şi, în consecinţă, constituie o problemă care trebuie abordată la nivel global. Dacă suntem hotărâţi să procedăm astfel, atunci trebuie să dezvoltăm instrumente fiscale. Avem taxe aplicabile vehiculelor mici, cum ar fi autoturismele şi camioanele. Din păcate, nu suntem în măsură să dezvoltăm taxe uniforme în Europa. Prin urmare, nu-mi fac iluzii că ar exista posibilitatea dezvoltării unei taxe internaţionale pentru CO2. În schimb, o a doua cea mai bună soluţie este, aşadar, comercializarea emisiilor, în mod ideal la nivel global, cu norme care să cuprindă ţările terţe. Aceste norme privind ţările terţe trebuie să fie apărate, de asemenea, din răsputeri de către Comisia Europeană şi Consiliu, care, din păcate, nu este prezent la această oră târzie.

SUA este un actor internaţional. Administraţia Obama şi-a fixat iniţial ţeluri înalte în ceea ce priveşte legislaţia climatică. Cu toate acestea, până în prezent, acestea nu au fost urmate de fapte. Mingea se află acum în terenul SUA în ceea ce priveşte punerea în aplicare a legislaţiei climatice, precum şi armonizarea şi adaptarea minuţioasă a acesteia la nivel internaţional. Acest lucru este foarte important.

Conferinţa ONU privind schimbările climatice de la Copenhaga a fost un eşec, după cum ştim cu toţii bine. Nu a fost încununată de succes. Mă tem că şi OIAC, precum şi anexa 16 la Convenţia OIAC, care reglementează măsurile privind mediul, vor constitui de asemenea un eşec. Prin urmare, întrebarea mea adresată Comisiei este după cum urmează: dacă de data aceasta nu se ajunge la niciun acord privind includerea aviaţiei în comercializarea de emisii, este Comisia pregătită într-adevăr pentru a continua negocierea la nivelul OIAC? Există un Plan B în acest caz? Cum vor reacţiona Comisia Europeană şi Consiliul în acest caz?

  Holger Krahmer, autor. – (DE) Dnă preşedintă, regret să spun că noi dezbatem aici o strategie eşuată. Chiar şi la momentul în care am adoptat directiva, s-au putut auzi câteva voci de avertizare care au pus problema dacă includerea ţărilor terţe în sistemul de comercializare a emisiilor, fără consultarea acestora, a fost supusă într-adevăr unei analize atente. Chiar şi astăzi, ignorăm situaţia internaţională. Ne imaginăm că trebuie doar să strângem din dinţi şi astfel totul se va rezolva la Copenhaga, la conferinţele viitoare şi în cadrul OIAC. Totuşi, problema nu este atât de simplă. Cu toate acestea, avem o directivă la nivel european, care trebuie pusă în aplicare. Aş dori să aflu din partea Comisiei cum intenţionează să realizeze acest lucru. Cu privire la acest aspect am patru întrebări specifice şi aştept cu nerăbdare să primesc răspunsurile.

Prima întrebare, ce măsuri intenţionează să întreprindă Comisia dacă ţările terţe sau companiile aeriene din ţările terţe refuză să participe la sistemul UE de comercializare a emisiilor? A doua întrebare, ce măsuri intenţionează să întreprindă pentru a include companiile aeriene în comercializarea de emisii? A treia întrebare, este adevărat că Comisia investighează şi doreşte retragerea dreptului de survolare a spaţiului aerian al UE pentru acele companii aeriene sau acele ţări terţe care refuză să participe la sistemul UE de comercializare a emisiilor? A patra întrebare, în cazul în care sunt impuse astfel de interdicţii de zbor, cum crede Comisia că vor reacţiona ţările terţe în cauză?

Îmi permit să vă reamintesc că Curtea Europeană de Justiţie a primit sesizări din partea unor ţări terţe care refuză pur şi simplu să fie incluse în sistemul UE de comercializare a emisiilor. De mult timp ar fi trebuit să privim cu atenţie către ziua adevărului care va veni în 2012. Doresc să ştiu ce se va întâmpla atunci. Ce acţiuni vom întreprinde atunci?

Dezbaterea privind poziţia pe care o vom lua la OIAC este acum de importanţă secundară pentru mine. La urma urmei, OIAC nu este decât un ansamblu de guverne ale lumii care acţionează exact din cauza aceloraşi diferenţe mari de interese care au existat şi la Copenhaga şi care presupun că vor exista şi la Cancún.

Întrebarea mea adresată Comisiei este după cum urmează: Cum vom reuşi să ieşim din această dilemă? Noi încercăm să punem în aplicare o lege care deja există, dar care, de fapt nu poate fi aplicată.

  Satu Hassi, autor. – (FI) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, emisiile provenite din traficul aerian au crescut mai rapid decât cele din oricare alt sector principal de activitate. Dl Liese a afirmat deja că acestea s-au dublat în 20 de ani. Dacă societatea în ansamblu îşi reduce emisiile gazelor de seră aşa cum ar trebui, dar emisiile provenite din transportul aerian continuă să crească cu aceeaşi viteză ca în prezent, într-o perioadă de 20 până la 30 de ani, traficul aerian va reprezenta întreaga cotă de emisii permisă pentru Europa. Nu ar mai rămâne nimic pentru orice altceva.

La Kyoto, OIAC a fost însărcinată cu stabilirea unui sistem internaţional pentru limitarea emisiilor provenite din transportul aerian. Nu a făcut acest lucru; dimpotrivă, a concluzionat că traficul aerian a avut dreptul la aceasta în mod gratuit. Tocmai de aceea UE a luat o decizie cu privire la sistemul propriu privind comercializarea emisiilor pentru transportul aerian. Obiectivul nostru adevărat, desigur, este un sistem global, dar sistemul UE de comercializare a emisiilor pentru transportul aerian, separat, va avea de asemenea un impact global. Zborurile cu plecare din Europa şi care sosesc aici reprezintă o mare parte a emisiilor provenite din transportul aerian global.

Nu trebuie să cedăm acum la presiunea din partea Statelor Unite ale Americii. Dimpotrivă, trebuie să condamnăm această presiune în termeni foarte clari. Cei mai mulţi dintre noi, fără niciun dubiu, simt o imensă simpatie pentru preşedintele Obama. Putem înţelege dificultăţile sale în aprobarea legislaţiei privind schimbările climatice de către Congresul SUA, dar nu putem accepta o situaţie în care administraţia americană încearcă să blocheze acţiunea UE privind schimbările climatice. Cu siguranţă nu putem permite Statelor Unite să îşi exercite dreptul de veto în ceea ce priveşte măsurile proprii pentru a limita emisiile provenite din transportul aerian.

Singurul mandat pe care îl au Comisia şi Preşedinţia este aderarea la directiva pe care am convenit-o împreună. O problemă similară se referă, de asemenea, la emisiile provenite de la transportul maritim internaţional, şi aş reaminti Comisiei ceea ce am convenit în legătură cu legislaţia noastră proprie privind schimbările climatice.

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. – (DE) Dnă preşedintă, aş dori să-mi exprim mulţumirile – de asemenea, în numele colegei mele, dna Hedegaard, care a stabilit deja în mod clar poziţia noastră cu privire la această chestiune – pentru întrebare, care este una foarte pertinentă. Din păcate, dna Hedegaard nu poate fi astăzi aici pentru că este prezentă acum la New York într-o misiune de afaceri referitoare la negocierile privind schimbările climatice, care sunt în curs de desfăşurare.

După cum ştiţi, Adunarea OIAC va avea loc în perioada 28 septembrie - 8 octombrie, şi, în esenţă, protecţia climei este chiar primul subiect de pe ordinea de zi. Consiliul OIAC s-a întâlnit săptămâna trecută pentru a pregăti o rezoluţie privind aviaţia şi protecţia climatică, dar regret să spun că nu a reuşit să realizeze această sarcină.

Angajamentul unilateral pe care l-a elaborat UE în mod voluntar pentru a reducere emisiile de CO2 cu 20 % sub nivelul din 1990 include, de asemenea, emisiile care provin din aviaţie. Acestea nu au fost incluse până în prezent în niciun alt obiectiv de reducere la nivel internaţional, şi acest lucru dorim noi să-l schimbăm. Emisiile provenite din aviaţie aproape că s-au dublat faţă de 1990 şi, după toate probabilităţile, acestea vor continua să crească. Ipoteza actuală este că nivelurile în 2020, vor fi din nou cu 70 % mai mari decât în 2005. Până în 2050, se preconizează că nivelurile vor creşte cu 400 % până la 500 % comparativ cu 2005.

Măsurile luate de către Uniunea Europeană pentru a contracara efectele aviaţiei asupra climei au reprezentat un domeniu de concentrare, întrucât Parlamentul European şi Consiliul au reuşit în 2008 să integreze emisiile provenite din aviaţie în sistemul UE de comercializare a emisiilor, cu efect începând cu 2012. Acest lucru afectează toate zborurile în UE şi în afara UE. Companiile aeriene din întreaga lume au început deja pregătirile în acest sens. Toate acestea trebuie să aducă o contribuţie la protecţia climei în sistemul european de comercializare a emisiilor numai dacă ţările lor de origine recunosc sisteme comparabile pentru reducerea emisiilor provenite din aviaţia internaţională.

Poziţia UE la negocierile OIAC viitoare a fost confirmată de către Consiliu la începutul lunii septembrie, după cum urmează: OIAC trebuie să adopte un obiectiv de reducere a gazelor cu efect de seră pentru aviaţia internaţională de 10 % până în 2020, comparativ cu nivelurile din 2005 şi trebuie să creeze un cadru comun pentru a sprijini măsuri bazate pe piaţă în scopul de a reduce emisiile provenite din aviaţie. UE este pregătită să scutească zborurile din ţări terţe de la ETS (sistemul de comercializare a cotelor de emisie) pe o bază bilaterală în cazul în care ţările în cauză iau măsuri corespunzătoare de protecţie a climei în ceea ce priveşte domeniul aviaţiei.

După cum ştiţi, poziţia noastră cu privire la problema emisiilor provenite din aviaţie nu coincide cu cea a SUA şi a altor membri ai OIAC. Apelul SUA pentru un acord reciproc – cu alte cuvinte, recunoaşterea reciprocă a măsurilor de protecţie a climei – urmăreşte în mod direct împiedicarea punerii în aplicare a măsurilor europene. Cu toate acestea, nu ne putem permite ca legislaţia UE să fi subminată de către partenerii noştri, mai ales atunci când suntem convinşi că această măsură, care va cuprinde o treime din emisiile la nivel mondial provenite din aviaţie, reprezintă o contribuţie esenţială la lupta împotriva schimbărilor climatice. Nu putem accepta ca cei care doresc să facă mai mult pentru a contracara schimbările climatice să fie nevoiţi să ceară permisiunea acelora care doresc să facă mai puţin. Nu există niciun drept de veto cu privire la legislaţia altor state privind protecţia climei.

Cu toate acestea, nici nu putem permite ca măsurile reale de protecţie a climei să creeze un dezavantaj concurenţial. Dacă ar fi să se aplice normele UE doar pentru companiile aeriene europene, acest lucru ar însemna discriminare pe motive de naţionalitate. Aceasta ar afecta, de asemenea, lupta împotriva schimbărilor climatice şi ar fi inutilă din punct de vedere economic.

Acordul comun reprezintă doar o modalitate de a masca totala lipsă de acţiune în lupta împotriva emisiilor care provin din aviaţie şi a schimbărilor climatice. Uniunea Europeană trebuie şi îşi va apăra ferm poziţia în cadrul viitoarelor negocieri. Nu putem accepta niciun rezultat care ar avea un efect contrar asupra legislaţiei UE adoptată de Consiliu şi de Parlamentul European. Dimpotrivă, dacă dorim să reducem emisiile din aviaţie pe termen lung în mod permanent, atunci avem nevoie de o soluţie comună în acest sens şi un obiectiv de reducere la nivel mondial.

  Saïd El Khadraoui, în numele Grupului S&D. – (NL) Dnă preşedintă, dle comisar, pentru început, doresc să vă mulţumesc pentru răspunsul clar şi opiniile dvs. exprimate într-un mod foarte clar. În calitate de Parlament, trebuie să transmitem un mesaj foarte clar, iar acest mesaj trebuie să fie unul de sprijin pentru Comisie.

Indiferent dacă noi credem acum că directiva a mers prea departe sau nu a ajuns suficient de departe, că a sosit prea târziu sau puţin prea devreme, adevărul este că majoritatea celor din acest Parlament, împreună cu Consiliul şi Comisia, a adoptat un document care are acum putere de lege şi care trebuie să fie pus în aplicare. La fel ca şi Comisia, dvs. aveţi sarcina de a asigura că legislaţia este pusă în aplicare fără echivoc. În termeni de claritate, acest act normativ nu lasă nimic de dorit. Este foarte bine documentat şi voi reitera aici, încă o dată: începând cu 1 ianuarie 2012, toate zborurile cu plecare de pe, sau cu sosire pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru, vor intra sub incidenţa prezentei directive. Prin urmare, aceasta va include, de asemenea, zborurile care provin din ţări terţe, indiferent dacă sunt înspre afară sau de întoarcere.

Este important să se sublinieze acest ultim punct, deoarece există unele companii aeriene care pun la îndoială acest lucru. Nu putem avea o situaţie în care ţările terţe să fie obligate să plătească pentru numai jumătate din zborurile lor, şi anume, fie cel înspre afară, fie cel de întoarcere. Aceasta ar denatura concurenţa între companiile aeriene europene, pe de o parte, şi alte companii aeriene, pe de altă parte. Cu siguranţă, aceasta nu poate fi interpretarea corectă.

Ţărilor terţe care au probleme cu această legislaţie, trebuie să li se spună încă o dată că companiile lor aeriene ar putea evita aplicarea dispoziţiilor prezentei directive în cazul în care aceste ţări pun în aplicare măsuri proprii de reducere a emisiilor de CO2 în acest sector. Cu alte cuvinte, intenţia noastră nu este de a asigura profit potenţial – ci dimpotrivă. Dacă toata lumea ar copia ceea ce facem, am scoate cu siguranţă mai puţini bani din aceasta, dar ne-am atinge în mod clar obiectivele noastre de mediu şi aceasta este esenţa acestui act normativ.

Drept rezultat, prietenii noştri americani şi alţii care încearcă să prevină inevitabilul prin mijloace legale sau tot felul de manevre în cadrul OIAC, Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile, ar face mai bine să formuleze propuneri constructive, astfel încât să putem ajunge la un acord la nivel mondial care, pe de o parte, ar conduce la condiţii echitabile pentru toată lumea, ceea ce toţi ne dorim, şi, pe de altă parte, ar genera un sector aviatic mai viabil.

În plus, în măsura în care Statele Unite ale Americii sunt implicate, ar trebui să adaug că în cel de-al doilea acord privind sectorul aviatic între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, care a fost finalizat în primăvara anului trecut şi este în prezent în stadiul de aprobare, Statele Unite ale Americii au recunoscut implicit că acesta ar putea să creeze instrumente bazate pe piaţă cu privire la emisii. În special, articolul 15 din acest acord prevede că, comitetul mixt poate face recomandări pentru eliminarea oricăror posibile suprapuneri sau inconsistenţe şi pentru evitarea oricăror dublări de măsuri şi de costuri.

Prin urmare, nu există nicio îndoială că acordul pe care l-au negociat cele două blocuri de aviaţie va deschide calea pentru recunoaşterea reciprocă a acestui tip de sistem de comercializare a emisiilor. În consecinţă, aş dori să vă îndemn din nou să nu ne menţinem poziţia, pentru a comunica foarte clar, şi pentru a face clar faptul că nu există cale de întoarcere.

  Michael Cramer, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Dle comisar, vă mulţumesc foarte mult pentru declaraţiile dvs. clare. Sper că veţi putea susţine acest lucru până la capăt în timpul negocierilor. În cele din urmă, unul dintre motivele pentru care Copenhaga a constituit un asemenea eşec şi un dezastru a fost că Uniunea Europeană nu a avut obiective. A fost ca un joc de îndemânare cu „beţişoarele Marocco”; oricine e primul, pierde. Acest lucru s-a întâmplat în realitate şi trebuie să schimbăm situaţia. Prin urmare, poziţia Uniunii Europene trebuie să fie clară.

Pentru a recapitula: sistemul de comercializare a emisiilor a fost introdus şi acceptat de majoritatea companiilor aeriene ca o modalitate de a evita o taxă pe kerosen. Ştim, de asemenea, totuşi, că contribuabilii europeni plătesc anual companiilor aeriene 30 de miliarde de euro pentru exonerări de la plata TVA şi a taxei pe kerosen. Acest lucru înseamnă că, în cazul în care companiile aeriene şi celelalte ţări nu doresc să ia parte la comercializarea emisiilor, trebuie să introducem o taxă pe kerosen. Acest lucru ar fi cu mult mai costisitor, şi aceasta este tot ceea ce contează cu adevărat.

Cu toate acestea, ştim că sectorul aviatic este foarte periculos, iar emisiile în aer sunt de trei sau patru ori mai dăunătoare decât cele de la nivelul solului. În ciuda acestui fapt, sectorul este vehement sprijinit de către contribuabilii europeni. Nu se percep taxe de acces pentru spaţiul aerian; acestea există doar deasupra Siberiei. De ce? Utilizatorii feroviari trebuie să plătească taxe de acces pe calea ferată. Preţurile biletelor, drepturile de despăgubire ale călătorilor – pentru călătoriile pe calea ferată primiţi banii înapoi, sau o parte din aceştia, după numai o oră. Pentru zboruri, numai după trei ore. Mai mult decât atât, nu am uitat că la comercializarea emisiilor, 85 % din certificate sunt oferite companiilor aeriene fără plată. Căile ferate nu primesc nimic – trebuie să le cumpere pe fiecare în parte. Aceste condiţii cadru inechitabile trebuie să fie schimbate, întrucât altfel putem uita obiectivele noastre climatice. Nimeni nu doreşte acest lucru.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Economia mondială este din ce în ce mai dependentă de transportul aerian. Statisticile realizate de Agenţia europeană de mediu arătau că, în 2005, 20% din totalul emisiilor de dioxid carbon erau generate de transportul aerian.

Evident, cercetarea în domeniul noilor motoare şi a noilor combustibili va putea reduce aceste emisii. Conform unui studiu recent, astăzi, standardul de eficienţă energetică al unui motor de avion A380 este de 3 litri combustibil la 100 de kilometri/ pasager, ceea ce înseamnă că este perfect comparabil cu cel al unui autovehicul diesel modern.

Pentru deschiderea pieţei pentru domeniul serviciilor de transport aerian Uniunea negociază acorduri cadru cu terţe ţări privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene. Un acord exemplar în acest sens este acordul semnat recent între Uniunea Europeană şi Canada. Consider că aceste acorduri trebuie să conţină, în mod explicit, prevederi privind reducerea impactului aviaţiei asupra mediului.

Articolul 25a, alineatul (1) al Directivei 101/2008, prevede că, în cazul în care o terţă ţară adoptă măsuri de reducere a impactului pe care îl au asupra schimbărilor climatice zborurile care decolează din ţara în cauză şi aterizează pe teritoriul Comunităţii, Comisia va analiza opţiunile disponibile pentru a asigura o interacţiune optimă între sistemul comunitar şi măsurile dispuse de ţara în cauză. Solicit Comisiei să ne prezinte exemple de astfel de interacţiuni de succes.

De asemenea, articolul 25a, alineatul 2 al Directivei 101/2008, menţionează că statele membre şi Comunitatea continuă să depună eforturi pentru a se ajunge la un acord cu privire la măsurile globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră provenind din aviaţie. Din perspectiva unui astfel de acord Comisia ar trebui să analizeze dacă sunt necesare modificări la directiva existentă. Domnule comisar, are în vedere Comisia astfel de modificări?

  Keith Taylor (Verts/ALE). – Dnă preşedintă, aş dori să adăugaţi sprijinul meu pentru această întrebare cu solicitare de răspuns oral, deoarece mi se pare total inacceptabilă din partea Statelor Unite ale Americii, Canadei şi Mexicului încercarea de a contesta includerea sectorului aviatic în sistemul de comercializare a emisiilor. În orice caz, mulţi sunt de părere că aceste condiţii pentru sectorul aviatic vor fi modeste începând cu 2012 în comparaţie cu ceea ce ar trebui să şi ce s-ar fi putut realiza.

De exemplu, acest sector va avea în continuare permisiunea de a accesa credite de carbon de la alte sectoare industriale, iar limita superioară pentru emisiile provenite din aviaţie nu este nicăieri la fel de strictă precum cea solicitată din partea altor sectoare. Includerea aici a sectorului aviatic reprezintă cel puţin un pas în direcţia cea bună şi elimină vidul legislativ de care s-a profitat prea mult timp, în măsura în care acest sector reprezintă sursa cea mai rapidă de creştere a emisiilor de carbon. Cu siguranţă că principiul „poluatorul plăteşte” nu a fost niciodată mai bine meritat decât în acest caz.

În încheiere, aş dori să spun că nu trebuie să permitem ca deciziile UE stabilite să fie puse în pericol de către terţe ţări. Solicit Comisiei şi Consiliului să precizeze în mod clar că intenţionează să respecte pe deplin legislaţia UE adoptată în mod corespunzător, în cadrul discuţiilor OIAC viitoare.

  Zigmantas Balčytis (S&D). – (LT) Uniunea Europeană s-a angajat să-şi transforme economia, în vederea utilizării energiei în mod eficient şi a reducerii cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră. Includerea sectorului aviatic în sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră este un pas important spre reducerea impactului negativ al aeronavelor asupra schimbărilor climatice. Este deosebit de important pentru această directivă să fie, de asemenea, aplicată nu numai companiilor aeriene ale Uniunii Europene, dar şi celor înregistrate în ţările terţe care operează zboruri către aeroporturile din UE. Acest lucru va facilita prevenirea denaturării concurenţei şi va duce la îmbunătăţirea eficienţei ecologice. Astfel de angajamente fundamentale ale UE, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice necesită, fără îndoială, o acţiune unită şi coordonată din partea UE. Acordul cu companiile aeriene din ţările terţe trebuie să promoveze o interacţiune optimă între sistemul UE şi măsurile aplicate de către aceste ţări pentru a asigura o concurenţă corectă şi o reducere a poluanţilor. Prin urmare, ar fi benefic pentru Comisie să joace nu doar un rol de coordonare, ci să asigure conformitatea măsurilor aplicate de către ţările terţe cu cerinţele directivei.

  Seán Kelly (PPE). – Dnă preşedintă, ceea ce am auzit aici în seara aceasta este destul de şocant si oarecum deprimant: creşterea emisiilor provenite din aviaţie în decursul ultimilor ani şi probabilitatea ca acest lucru să continue, în special odată cu dezvoltarea unor ţări precum Brazilia, India, China, Rusia, şi cu o clasă de mijloc în creştere, care va duce la un număr mai mare de călătorii şi un comerţ mai intens precum şi la tot ceea ce decurge din aceasta, şi chiar odată cu propriile noastre politici de tineret care promovează circulaţia, libertatea muncii, dezvoltarea turismului, precum şi odată cu o populaţie în curs de îmbătrânire care se deplasează mai mult etc.

Întrebarea pe care doresc să o adresez în mod special se referă la planurile pe care le avem la nivel european pentru a reduce emisiile prin cercetare şi inovare, aşa cum am făcut, sau încercăm să facem, cu ajutorul maşinilor electrice, al clădirilor eficiente din punct de vedere energetic şi aşa mai departe? Astfel de planuri reprezintă răspunsul pe termen lung la problema pe care o avem.

  Marian-Jean Marinescu (PPE). - Includere aviaţiei în EU ITS constituie un progres important în combaterea schimbărilor climatice, pentru că aceste schimbări au loc la nivel global şi legislaţia în vigoare trebuie să acţioneze la acest nivel. Aplicarea directivei în forma sa actuală începând cu 2012 va facilita acest lucru.

Solicitarea unor state terţe adresate ICAO de a participa la schemă numai pe bază de voluntariat nu face decât să încetinească progresul în acest domeniu. A da curs acestei cereri va determina nu numai o scădere a competitivităţii companiilor aeriene europene, ci şi un impediment în combaterea schimbărilor climatice. De asemenea, va constitui o piedică în încercarea Uniunii de a ajunge la o înţelegere sectorială globală cu scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul aviatic.

Cer Comisiei şi Consiliului să implice Parlamentul European în negocierile cu statele terţe pentru a obţine obligativitatea includerii companiilor din aceste state în schema de comerţ cu emisii. În acest mod nu se diminuează nici progresul realizat prin crearea cerului unic european prin care se vor reduce traseele aeriene, ceea ce va facilita o dată mai mult scăderea consumului de carburanţi.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Sunt de acord cu faptul că reducerea emisiilor trebuie să continue, şi dacă avem norme care vor contribui la reducerea acestora, trebuie să încercăm să punem în aplicare aceste norme în mod corespunzător.

Dacă prietenii noştri din Statele Unite ale Americii nu vor să accepte soluţia noastră, noi va trebui să susţinem un dialog răbdător, bazat pe fapte şi să căutăm soluţii creative care vor permite atingerea obiectivului dorit. Includerea aviaţiei în sistemul de comercializare a cotelor de emisie nu este cu adevărat o sarcină cu care transportul aerian n-ar putea să se împace şi pe care să n-o poată continua să o dezvolte. Este necesar să înţelegem faptul că şi alte forme de transport trebuie să răspundă, de asemenea, la diferitele restricţii privind necesitatea de a reduce emisiile, şi, prin urmare, ne aşteptăm ca şi aviaţia să-şi asume o parte echitabilă a responsabilităţii în scopul reducerii emisiilor.

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, dezbaterea a demonstrat că Parlamentul sprijină UE în adoptarea unei poziţii clare în cadrul negocierilor OIAC. Sunt recunoscător pentru aceasta – deşi, să fiu sincer, nu aş fi aşteptat altceva. Eu voi trece de sprijinul dvs., precum şi de diferitele aspecte care au fost ridicate în dezbatere, la dna Hedegaard şi dl Kallas, deoarece serviciile acestora reprezintă în definitiv Comisia la Adunarea OIAC.

În ceea ce priveşte întrebările ridicate: în măsura în care pot să ofer răspunsuri imediate, aş răspunde, după cum urmează. Desigur, Comisia va aplica legislaţia UE adoptată de către Parlament şi Consiliu. Legislaţia UE se referă la toţi operatorii, fără discriminare pe motive de naţionalitate, şi acest lucru înseamnă că operatorii din ţări terţe – cu alte cuvinte, chiar şi SUA – pot solicita de asemenea certificate gratuite. Directiva adoptată de Parlament şi Consiliu prevede interdicţii de zbor ca ultimă instanţă, dacă operatorii nu respectă legislaţia. În acest caz, Comisia ar sprijini în mod firesc statele membre în aplicarea corespunzătoare a unor astfel de interdicţii. Suntem de asemenea încrezători că, Curtea Europeană de Justiţie va aproba legislaţia noastră în mod corespunzător, pentru că am investigat aspectele juridice ale directivei într-un mod foarte detaliat.

Permiteţi-mi să închei declarând încă o dată, în mod clar, că Comisia nu va accepta niciun rezultat care subminează legislaţia UE privind includerea aviaţiei în sistemul UE de comercializare a emisiilor, astfel cum a susţinut şi acest Parlament în 2008, cu o majoritate covârşitoare de 640. Aceasta este datoria noastră, şi vom acţiona în consecinţă.

  Preşedintă – Dezbaterea este închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  András Gyürk (PPE) , în scris. – (HU) Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile a creat o situaţie conflictuală. OIAC se opune cu tărie eforturilor UE de a-şi extinde normele privind comercializarea cotelor de emisie la zborurile companiilor aeriene care nu au sediul în Europa. Includerea transportului aerian în ETS este un pas corect, cu condiţia ca aceasta să nu afecteze numai companiile aeriene din UE. Prin urmare, UE trebuie să fie consecventă în punerea în aplicare a principiului neutralităţii geografice. Normele de mediu care protejează spaţiul aerian european trebuie să se aplice de asemenea şi zborurilor din ţările terţe. În cazul în care standardele stricte ar fi aplicate numai companiilor europene, aceasta ar oferi un avantaj concurenţial nejustificat companiilor aeriene din ţări terţe. Acest handicap competitiv deloc neglijabil ar duce la pierderea a mii de locuri de muncă în sectorul aviatic. Nu putem face abstracţie nici de consecinţele asupra mediului. Cu un regulament unilateral, noi va trebui să continuăm să ne bazăm pe angajamentele voluntare ale sectorului industrial, care nu au produs rezultatele dorite până acum. Angajamentele mult proclamate privind îmbunătăţirea eficienţei consumului de combustibili valorează, evident foarte puţin, dacă, între timp, traficul aerian se multiplică de mai multe ori. OIAC estimează o creştere de patru ori a consumului de combustibil până în 2050, care este o cifră ce vorbeşte de la sine. Prin urmare, UE trebuie să ia măsuri energice pentru a face ca directivele ETS să devină obligatorii pentru toate zborurile care traversează spaţiul aerian european. În cazul în care acest lucru nu se realizează, UE va pierde şansa de a conduce prin puterea exemplului şi de a îndemna alte sectoare să ia măsuri stricte de protecţie a climei în industria aeronautică.

16. Utilizarea mărcilor comunitare pe piaţa internă (dezbatere)

  Preşedintă. – Următorul punct îl reprezintă declaraţia Comisiei cu privire la utilizarea mărcilor comunitare pe piaţa internă.

  Michel Barnier, membru al Comisiei. – (FR) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, mărcile comerciale sunt de o reală importanţă în comerţul modern. Acestea permit identificarea originii produselor şi serviciilor, garantarea unui nivel constant de calitate, şi transmiterea imaginii afacerii. Accesul la marca comunitară reprezintă o miză pentru dezvoltarea afacerilor noastre şi pentru lupta împotriva contrafacerii.

Sunteţi preocupaţi de deciziile luate de anumite oficii naţionale pentru mărci. Aceste decizii ar încerca să limiteze utilizarea mărcii comunitare prin invocarea unei cerinţe prin care utilizarea unei mărci comunitare într-un singur stat membru nu ar constitui o utilizare serioasă a mărcii. Aş dori să le mulţumesc acelor parlamentari care au atras atenţia Comisiei asupra acestei situaţii, pe care o urmărim foarte îndeaproape.

Marele merit al mărcii comunitare este de fapt acela de a oferi tuturor întreprinderilor, inclusiv celor mici şi mijlocii, un mijloc eficient de protejare a mărcilor lor la nivel european. Până în prezent, regula că toate utilizările serioase ale unei mărci comunitare de către titular sunt suficiente, indiferent de locul de utilizare în Uniune, a fost întotdeauna considerată de către utilizatorii săi ca fiind unul dintre avantajele sale principale. Această regulă este în concordanţă cu caracterul unitar al mărcii comunitare. Este de asemenea conformă cu principiul ca atare al pieţei unice. Orice nouă restricţie privind utilizarea mărcii comunitare ar putea avea, prin urmare, consecinţe grave pentru lupta împotriva contrafacerii, care va constitui unul dintre obiectele speciale – şi voi sesiza din nou Parlamentul – proiectului pentru Actul privind piaţa unică, şi a angajamentului Comisiei în favoarea unui plan de acţiune împotriva pirateriei şi contrafacerii.

Care sunt aceste consecinţe? În primul rând, introducerea unei noi cerinţe ar putea frâna lupta împotriva infracţiunilor privind mărcile. Marca comunitară este o armă eficace în lupta împotriva contrafacerii, după cum tocmai am afirmat, deoarece conferă o protecţie infailibilă pe întreg teritoriul Uniunii şi la toate frontierele sale externe. Aceasta este indispensabilă pentru a permite confiscarea bunurilor contrafăcute – care sunt în prezent importate în cantităţi masive din ţări terţe – în conformitate cu reglementările vamale comunitare la frontierele externe ale Uniunii noastre.

În plus, introducerea unei astfel de cerinţe ar putea face mai dificil accesul la marca comunitară pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru întreprinderile nou înfiinţate. Aceste societăţi operează adesea la nivel naţional şi nu încep să exporte şi să-şi extindă activităţile transfrontaliere, până când afacerea lor nu se dovedeşte a fi de succes. Creşterea acestor întreprinderi poate deveni astfel mai dificilă, în cazul în care acestea nu mai sunt în măsură să obţină şi să utilizeze o marcă comunitară înainte de a-şi extinde activitatea. Acest lucru ar fi, de asemenea, în contradicţie cu un număr de politici ale noastre care caută, pe bună dreptate, să încurajeze dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii care, vă reamintesc, reprezintă 95 % din totalul firmelor europene.

Doamnelor şi domnilor, acesta este motivul pentru care doresc să vă confirm, sau să vă asigur, că serviciile mele vor urmări foarte atent aceste evoluţii din statele membre. În această etapă, suntem încrezători că instanţele naţionale nu vor susţine aceste decizii, care credem că nu sunt conforme cu caracterul unitar al mărcii comunitare şi cu principiile pieţei unice, după cum am afirmat deja.

  Małgorzata Handzlik, în numele Grupului PPE. – (PL) Sunt extrem de încântat că, în ciuda acestei ore târzii, avem astăzi posibilitatea să auzim declaraţia Comisiei cu privire la utilizarea mărcilor comunitare pe piaţa internă. Grupul meu politic, Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) a fost cel care a iniţiat această idee. După cum bine ştiţi, dle comisar, această chestiune este deosebit de importantă pentru membrii Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor şi pentru membrii Comisiei pentru afaceri juridice.

Grupul PPE a fost mereu convins că piaţa internă a început cu conceptul de eliminare a barierelor între statele membre, iar scopul nostru a devenit lupta pentru eliminarea unui număr mai mare dintre aceste bariere. Acest lucru, de asemenea, a fost ideea care a stat la baza elaborării mărcii comunitare. Un avantaj al sistemului este, printre altele, o garanţie pentru întreprinderi privind protecţia uniformă pe întreg teritoriul Uniunii. Diferenţele geografice nu ar trebui să joace un rol important în această privinţă. Întreprinderile, la urma urmei, operează pe o piaţă unică europeană. Prin urmare, privim cu îngrijorare deciziile luate de unele oficii naţionale pentru protecţia proprietăţii intelectuale.

Salut, prin urmare, declaraţia dvs., dle comisar, conform căreia, în opinia Comisiei, aceste decizii sunt în contradicţie cu principiile pe baza cărora este construită piaţa comună. Grupul meu politic va urmări evoluţia în continuare a situaţiei şi va sprijini măsurile care se bazează pe o abordare conformă cu cea a Uniunii şi care servesc intereselor de afaceri. În încheiere, aş dori să-l întreb pe dl comisar care sunt opţiunile disponibile în cazul în care jurisdicţia statelor membre nu împărtăşeşte abordarea reprezentată de Comisie. În opinia dvs., ar putea fi esenţial, în scopul de a clarifica situaţia, să se revizuiască regulamentul Consiliului privind marca comercială comună şi directiva privind armonizarea legislaţiei statelor membre în domeniul mărcilor comerciale?

  Marc Tarabella, în numele grupului S&D Group. – (FR) Dnă preşedintă, dle comisar, marca comunitară, stabilită cu 16 ani în urmă, ne-a permis să luptăm eficient împotriva bunurilor contrafăcute şi să oferim consumatorilor garanţia unui produs de calitate în întreaga Uniune Europeană.

Protecţia mărcii este aceeaşi în fiecare ţară din Uniunea Europeană, indiferent dacă vorbim despre protecţia mărcii ca atare, de produsele şi serviciile revendicate, sau de titular. Mai mult, este vorba despre o soluţie reală pentru piaţa unică: aceasta este puţin costisitoare şi este adaptată în mod special întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum aţi precizat, dle comisar.

Prin urmare, este vorba despre un adevărat pas înainte, ca într-o piaţă unică, unde numai o marcă comunitară poate garanta o protecţie reală pe scară largă. Mai mult, uşurinţa gestionării sale şi costurile avantajoase fac din marca comunitară un instrument ideal pentru protecţia extinsă în Europa. Este un instrument la fel important atât pentru autorităţile de supraveghere a pieţelor, cât şi pentru cele vamale.

La 14 septembrie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a confirmat că un semn constituit din forma produsului, care este necesar pentru obţinerea unui rezultat tehnic, nu poate fi înregistrat ca marcă comunitară. Acesta a fost răspunsul său la solicitarea companiei Lego, care a cerut înregistrarea, drept marcă comunitară, a cărămizii sale din jocurile de construcţie. Prin urmare, Curtea de Justiţie a respins recursul formulat, demonstrând astfel că utilizarea mărcii comunitare trebuie să fie strict controlată.

Această decizie a Curţii scoate la lumină noile provocări cu care se confruntă Regulamentul (CE) nr. 40/94 privind marca comunitară. Nu ar fi înţelept din partea Comisiei Europene să-şi actualizeze acest regulament, având în vedere noile evoluţii tehnologice, cum ar fi în special dezvoltarea internetului şi globalizarea? Niciodată nu va fi îndeajuns să subliniem că obiectivul principal al acestui regulament este, mai presus de toate, garanţia oferită consumatorilor pentru un produs de calitate şi pentru informaţii complete, clare şi uşor de înţeles la nivelul întregii Uniuni Europene.

  Cecilia Wikström, în numele Grupului ALDE. – (SV) Dnă preşedintă, dle comisar, mă bucur că putem să avem această dezbatere importantă în seara aceasta, în ciuda orei târzii. Unul dintre cele mai mari avantaje ale Uniunii Europene este că a oferit, şi continuă să ne ofere, ample oportunităţi de a reduce graniţele şi de a face accesibile schimburile comerciale între ţările din Europa. Acest lucru va genera prosperitatea şi creşterea economică de care continentul nostru are atât de mult nevoie, în special după criza economică.

Europa nu va deveni puternică în secolul 21 prin iniţiativele noastre, ale politicienilor. Trebuie să acceptăm, într-o măsură mai mare, adevărul că această creştere este creată de către societăţi comerciale şi antreprenori. Europa poate fi consolidată numai de către antreprenori şi prin oportunităţile bune pe care le-ar avea aceştia de a înfiinţa societăţi comerciale care să se dezvolte, să angajeze oameni şi să devină profitabile. Acest sistem particular de marcă comunitară este un mod foarte eficient de a elimina barierele din calea comerţului şi de a genera creştere economică. În special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, cărora le dorim să fie în măsură să crească şi să devină mai mari, este crucial să se poată bucura de protecţia mărcii comerciale la nivelul întregii Uniuni Europene, fără piedici şi birocraţie.

Prin urmare, am primit cu mare îngrijorare informaţii conform cărora unele state membre, în măsura în care pot spune, absolut contrar obligaţiilor care le revin, încearcă să introducă o cerinţă prin care o marcă comunitară ar trebui să fie acordată numai dacă este utilizată în mai multe ţări. Ar trebui, în mod clar, să fie suficient ca o marcă să fie utilizată într-un singur stat membru, pentru ca aceasta să fie protejată la nivelul întregii Uniuni Europene.

Acţiunea acestor state membre constituie o ameninţare serioasă la adresa sistemului mărcii comunitare, şi sper, dle comisar, că veţi aborda aceste state membre care încearcă să introducă acest nou criteriu şi care pun în pericol şansele de a avea o protecţie eficientă a mărcii comerciale la nivelul întregii Uniuni Europene.

  Malcolm Harbour, în numele Grupului ECR. – Dnă preşedintă, în numele grupului meu, precum şi în calitate de preşedinte al Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, doresc să-i mulţumesc într-adevăr foarte mult dlui comisar, care a subliniat în mod clar comportamentul a două oficii pentru mărci – din Benelux şi din Ungaria – ca fiind absolut inacceptabil.

Subliniez foarte puternic acest aspect, deoarece acest lucru reprezintă în mod clar un atac la principiile fundamentale ale pieţei interne. Mă bucur că toţi colegii de aici s-au pronunţat în favoarea deciziilor pe care le va lua dl comisar. Aş dori să spun, în primul rând din punct de vedere practic, că este o coincidenţă remarcabilă faptul că ambele oficii pentru mărci operează în ţara Preşedinţiei actuale şi respectiv a preşedinţiei următoare.

Primul lucru pe care comisia mea intenţionează să-l facă – şi voi avea grijă ca acest lucru să se întâmple – este că atunci când ministrul pentru piaţa internă (şi într-adevăr, ministrul maghiar, începând cu luna ianuarie) va veni la comisia mea ne vom asigura să-i solicităm un răspuns la această întrebare şi le vom cere să meargă direct la oficiile pentru mărci şi să le spună că acest lucru este inacceptabil.

De ce nu este acceptabil? Deoarece este un atac fundamental la adresa principiului de bază al pieţei interne conform cărui nu ar trebui să existe niciun fel de discriminare privind niciun tip de societate, oriunde ar opera aceasta pe o piaţă unică uniformă şi unitară. În acest caz, este chiar mai rău, pentru că această propunere – sau acţiunile propuse, dacă acestea ar urma să fie menţinute – de fapt discriminează întreprinderile mici, comparativ cu cele mari. Cele mai afectate de acest lucru vor fi întreprinderile mici, deoarece acestea pot înregistra o nouă marcă pentru un produs la nivelul Uniunii Europene – profitând, fiindcă veni vorba, de o revoluţie fantastică a pieţei interne şi de o modalitate foarte rentabilă de protejare a proprietăţii lor intelectuale. Ar putea dura mai mult de cinci ani pentru ca aceste întreprinderi să introducă acel produs pe piaţă – şi atunci ce vor constata? Când ar ajunge pe piaţa din Ungaria, ar afla că oficiul maghiar pentru mărci a acordat marca lor altcuiva. Acest lucru este absolut inacceptabil.

Nu pot să înţeleg de ce se întâmplă acest lucru, după atâta timp cât am avut Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (Oficiul pentru armonizare) în funcţiune, aflăm brusc că aceste două oficii pentru mărci fac acest lucru. Poate fi din cauza costului de înregistrare a unei mărci europene care a fost redus, deoarece îl operează atât de eficient.

Desigur, aceste două oficii pentru mărci, în încercarea de a susţine aceste obiecţii de a permite oamenilor să înregistreze mărci comerciale, vor impune societăţilor în cauză să se înregistreze sub jurisdicţiile proprii. Aceasta reprezintă un interes pur personal în numele acestei organizaţii. Nu trebuie să existe aşa ceva. Acest lucru este fundamental împotriva principiilor Uniunii Europene şi, apropo, subminează, de asemenea, – aşa cum a specificat şi dl comisar pe bună dreptate – o prioritate majoră pentru această Comisie, care este inovaţia, introducerea de produse noi pe piaţă şi de a face ca piaţa internă să funcţioneze mai bine.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Apreciez foarte mult faptul că Comisia va moderniza, în termen de un an, regulamentul comunitar privind mărcile în aşa fel încât acesta va simplifica şi va reduce costurile de înregistrare a mărcilor, cu alte cuvinte, costurile legate de protecţia denumirilor comerciale ale companiilor, a denumirilor produselor lor şi aşa mai departe. Acesta este un instrument suplimentar pentru combaterea contrafacerilor.

Personal, apreciez faptul că Comisia s-a angajat să includă propunerea de a crea protecţia mărcii comerciale europene în cadrul regulamentului, după cum eu sprijin acest lucru de câţiva ani. Astăzi, este posibil să se facă abuz de mărci de calitate ale produselor certificate şi de mărci de siguranţă fără a fi pedepsit. De exemplu, în ţările terţe, vânzătorii aplică marca noastră CE pe produsele de pe pieţele lor naţionale, care nu sunt deloc conforme cu standardele noastre.

Nu este necesar să se protejeze mărcile certificate. Noi garantăm standarde de produs pentru consumatori, şi nu numai că protejăm întreprinderile împotriva concurenţei neloiale, ci, de asemenea, facilităm posibilitatea extinderii standardele noastre prin acordarea de licenţe altor întreprinderi. O astfel de protecţie este posibilă fără costuri şi instituţii suplimentare, deoarece este posibil să se extindă doar competenţele de înregistrare ale Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne din Alicante pentru a include mărcile certificate.

  Seán Kelly (PPE). – Dnă preşedintă, observ că suntem destul de unanimi în ceea ce s-a spus. Evident, dezvoltarea de mărci comunitare reprezintă o extindere naturală a dezvoltării pieţei interne şi oferă un cadru excelent de dezvoltare a comerţului pentru IMM-uri, contribuind la stoparea contrafacerii şi pirateriei etc. Aşadar, este greu să ne închipuim că cineva ar avea ceva de obiectat. În special, toate presiunile politice şi, eventualele sancţiuni, trebuie să fie exercitate asupra statelor membre care nu îmbrăţişează această idee, pentru a le trezi la realitate în această privinţă.

Pe un front mai larg, aş spune, de asemenea, că mărcile comunitare şi iniţiativele similare facilitează apropierea Uniunii Europene de cetăţenii săi şi o fac mai relevantă pentru dezvoltarea de afaceri în cadrul Uniunii Europene.

În cele din urmă, aş dori doar să spun că aştept de asemenea cu nerăbdare crearea unui brevet comunitar, şi cu cât acest lucru se va întâmpla mai devreme cu atât mai bine.

  Michel Barnier, membru al Comisiei. – (FR) Dnă preşedintă, după cum a afirmat deja dna Wikström, este destul de târziu pentru a discuta despre acest subiect, dar cu toate acestea cred că, astfel cum toţi şi-au exprimat părerea, acesta este un subiect important.

Dl preşedinte Harbour ne-a reamintit în ce măsură marca europeană a fost o dovadă de identitate şi o sursă de protecţie pentru întreprinderi. Dumnealui a protejat, de asemenea, inovarea.

Prin urmare, eu cred, astfel cum dl Kelly tocmai a afirmat, că trebuie să mergem şi mai departe, spre alte forme de protecţie, şi acesta este motivul pentru care, dl Kelly, noi şi Preşedinţia belgiană vom acţiona cu hotărâre pentru a finaliza în cele din urmă proiectul de brevet european.

În consecinţă, îi transmit dlui Harbour, pentru toate motivele pe care dumnealui şi alţii le-au subliniat, că Comisia nu va permite destrămarea unuia dintre elementele-cheie ale pieţei interne. Mai mult, aşa cum aţi spus şi dvs. dle Harbour, dacă am permite să aibă loc această destrămare, pe baza acestor tentaţii cvasi-protecţioniste dintr-o ţară sau alta, întreprinderile mici şi mijlocii ar fi primele victime.

Prin urmare, suntem hotărâţi să spunem „nu” acestor tentaţii, pentru toate motivele pe care le-aţi menţionat. Din acest punct de vedere, aş dori să-i mulţumesc dnei Handzlik şi grupului dumneaei pentru că au dat dovadă de vigilenţă şi pentru că şi-au exprimat vigilenţa atunci când au adresat această întrebare.

Dna Wikström, precum şi dl Tarabella, ne-au reamintit ce anume înseamnă marca comunitară pentru întreprinderi, şi coerenţa sa cu piaţa unică. Aş dori să confirm faptul că, după cum doreşte dl Tarabella, în cadrul acestui obiectiv de revizuire suntem pe cale de a moderniza sistemul actual.

Ca urmare a deciziei Lego, la care aţi făcut referire, dle Tarabella, este clar că regulamentul privind marca comunitară trebuie să fie actualizat. Suntem pe cale desigur, împreună cu preocuparea pe care aţi exprimat-o şi dvs., să ţinem seama în cadrul acestei reexaminări, respectiv a acestei actualizări, de consecinţele unor mijloace moderne tehnologice şi, evident, de internet. Acesta este spiritul în care trebuie să actualizăm şi să revizuim prezentul regulament.

Aş dori, de asemenea, să-i mulţumesc dnei Roithová pentru că a menţionat concurenţa, după cum am procedat şi eu; concurenţă care în plus s-ar accentua dacă ne-am îndrepta iarăşi spre o fragmentare a mărcilor comerciale. Trebuie să opunem rezistenţă, trebuie să fim capabili să reprimăm sau să prevenim intrarea produselor. În acest scop, planul de acţiune pe care-l voi fi prezenta în câteva săptămâni împotriva contrafacerii şi pirateriei va include această dorinţă de a instrui personalul din diferite state membre la graniţele noastre externe, şi de a consolida mijloacele tehnice de care dispunem pentru a combate contrafacerea şi pirateria.

De asemenea, cred că trebuie să existe un efort bilateral, în special cu ţările din care provin aceste produse contrafăcute, şi planul de acţiune pe care vi-l voi propune va conţine, prin urmare, mai multe măsuri pozitive pentru cooperarea cu anumite ţări terţe şi pentru sprijinirea acestora în adoptarea propriilor politici în materia mărcilor şi a politicilor de combatere a contrafacerii.

În cele din urmă, dna Handzlik mi-a adresat o întrebare importantă: ce se va întâmpla în cazul în care instanţele naţionale vor menţine poziţia adoptată de oficiile lor naţionale pentru mărci? În momentul de faţă nu suntem încă acolo. Trebuie mai întâi să aşteptăm cu toţii, şi să nu aducem atingere rezultatului deciziei luate de instanţele naţionale. Mai mult, după cum v-am spus, sunt încrezător că aceste instanţe vor remedia ele însele situaţia. Eventualitatea unei proceduri privind încălcarea dreptului comunitar, care a fost tocmai menţionată, va fi luată în vedere, dar numai în funcţie de rezultatul contestaţiilor care au fost formulate.

Acestea sunt răspunsurile, dnă preşedintă, la această problemă importantă, care este una dintre componentele-cheie ale pieţei interne, şi aş dori să afirm acest lucru în momentul în care, împreună cu dvs. şi Consiliul, ne pregătim pentru a da un impuls pieţei interne, pentru a o întări, pentru a-i conferi o abordare mai specifică în beneficiul întreprinderilor mici şi mijlocii şi al cetăţenilor noştri.

Cu siguranţă nu acesta este momentul în care vom accepta această destrămare bazată pe problema mărcii comunitare.

  Preşedintă. – Dezbaterea a fost închisă.

17. Ordinea de zi a următoarei şedinţe: consultaţi procesul-verbal

18. Ridicarea şedinţei

(Şedinţa a fost închisă la ora 23.40)