Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 6 octombrie 2010 - Bruxelles

12. Contribuţia biodiversităţii şi a ecosistemelor la îndeplinirea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului - Conferinţă privind diversitatea biologică - Nagoya 2010 (dezbatere)

  Preşedinta. - Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă dezbaterea comună privind următoarele rapoarte:

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată de Jo Leinen, în numele Comisiei ENVI, Consiliului, privind obiectivele-cheie pentru Conferinţa părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică de la Nagoya, 18-29 octombrie 2010 (O-0111/2010 - B7-0467/2010);

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată de Jo Leinen, în numele Comisiei ENVI, Comisiei, cu privire la obiectivele-cheie pentru Conferinţa părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică de la Nagoya, 18-29 octombrie 2010 (O-0112/2010 - B7-0468/2010);

– întrebare cu solicitare de răspuns oral adresată de Michèle Striffler, în numele Comisiei DEVE, Consiliului, privind contribuţia biodiversităţii şi a serviciilor sale legate de ecosistem la progresul şi la îndeplinirea ODM (O-0108/2010 - B7-0465/2010);

– întrebare cu solicitare de răspuns oral adresată de Michèle Striffler, în numele Comisiei DEVE Comisiei, privind contribuţia biodiversităţii şi a serviciilor sale legate de ecosistem la progresul şi la îndeplinirea ODM (O-0108/2010 - B7-0465/2010).

  Karin Kadenbach, supleant al autorului. – (DE) Doamnă preşedintă, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, acum câteva zile stăteam cu un grup de jurnalişti şi discutam despre chestiuni care m-au preocupat deosebit de mult în această toamnă. Una dintre acestea este biodiversitatea. După cum ştiţi, Conferinţa părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică va avea loc în curând la Nagoya, iar eu am onoarea şi plăcerea de a participa ca parte a delegaţiei parlamentare şi în calitate de coautor al rezoluţiei privind biodiversitatea, care va fi votată la Nagoya. Aşadar stăteam de vorbă cu jurnaliştii când am fost întrebată de ce ne permitem luxul, dacă-mi permiteţi această exprimare, de a salva castorul. Regiunea mea natală din Austria Inferioară a reuşit să salveze o specie care era ameninţată cu dispariţia, iar aceste animale s-au răspândit acum pe o zonă destul de vastă – oarecum spre supărarea fermierilor şi a pădurarilor, care au sentimente destul de diferite faţă de castori.

În timp ce Uniunea Europeană şi multe agenţii din statele membre muncesc cu greu şi cu mult angajament, sprijinite de ONG-uri, pentru a proteja speciile, această conversaţie a demonstrat încă o dată că mulţi oameni văd protejarea şi menţinerea biodiversităţii ca pe un fel de lux. Aceştia întreabă dacă UE nu are vreo chestiune mai urgentă de care să se preocupe în loc să salveze orhidee ameninţate sau specii de animale. Contează, întreabă adesea oamenii, dacă sunt 500 sau doar 499 de animale diferite la care să ne holbăm la grădina zoologică? Doamnelor şi domnilor, pentru aceşti oameni, conservarea speciilor şi a biodiversităţii nu constituie deloc o prioritate. Să fim cinstiţi; problema biodiversităţii nu este nici pe departe atât de sus pe agenda politică precum creşterea economică sau securitatea. Cu toate acestea, ar trebui să fie, deoarece subestimăm importanţa acestei probleme.

Problema conservării speciilor – şi acesta aspectul pe care doresc să-l subliniez – nu este un fel de instituţie caritabilă pentru câţiva mici gândaci fără de care ar trebui pur şi simplu să ne descurcăm. Nu mă înţelegeţi greşit: conservarea speciilor este într-adevăr legată de dragostea pentru floră şi faună, dar vizează, mai ales, securitatea, politica privind piaţa muncii şi politica migrării. Căci ceea ce se uită adesea în discuţiile cu privire la biodiversitate este rolul pe care îl joacă animalele şi plantele în ecosistemul nostru. Aceştia sunt furnizorii de servicii ai naturii care ne păstrează ecosistemul activ. Datorită multitudinii de specii diferite şi a interacţiunii lor una cu cealaltă, ţărmurile nu sunt erodate, nu au loc avalanşe, iar apele se curăţă singure. Vorbim aici despre un element esenţial al dezvoltării sustenabile, cu bunurile şi serviciile lor vitale cum ar fi furnizarea de hrană, legarea carbonului şi reglarea apelor – lucruri care formează o bază pentru bunăstarea economică, bunăstarea socială şi pentru calitatea vieţii. Dacă speciile dispar, echilibrul natural este deranjat – declanşând un efect de domino periculos. Înlocuirea serviciilor oferite de aceste plante şi animale este o afacere scumpă. În cele din urmă, anumite regiuni şi habitate nu mai pot fi locuite sau nu mai pot fi folosite. Drept consecinţă, aceste habitate nu vor mai fi capabile să ofere ecosistemului bunurile şi serviciile lor de preţ. Nu numai atât; posibilele consecinţe suplimentare precum şomajul, lipsa siguranţei şi emigrarea sunt lucruri de care ne temem cu toţii.

Protejarea speciilor este astfel, destul de clar, o problemă care afectează numeroase domenii ale politicilor. Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a subliniat acest lucru recent, după ce a lucrat intens la stabilirea poziţiei Parlamentului European. Aş dori, de asemenea, să menţionez câteva cifre. Oamenii de ştiinţă estimează că înlocuirea acestor servicii naturale şi înfruntarea consecinţelor precum şomajul şi imigrarea ar costa 7 % din venitul brut din întreaga lume. Dacă acest lucru nu vă uimeşte, atunci iată mai multe cifre. Potrivit celui mai recent studiu realizat de Comisia Europeană, 25 % dintre speciile animale din Europa sunt pe cale de dispariţie. Acelaşi studiu menţionează, de asemenea, că ecosistemele de coastă din Europa sunt distruse în mod constant. Anumite regiuni care au o biodiversitate considerabilă sunt şi ele în declin. Pe de altă parte, sectoarele de dezvoltare sintetică precum parcurile industriale, complexele rezidenţiale şi infrastructura de transport au crescut cu 8 % din 1990.

Doamnelor şi domnilor, după cum veţi vedea, actorii care negociază la Nagoya nu sunt întotdeauna de acord în ceea ce priveşte ceea ce speră să realizeze cu ocazia acestei conferinţe. Ţările dezvoltate vor obiective puternice, ONG-urile vor obiective ambiţioase, în timp ce – deloc surprinzător – jucătorii economici sunt mulţumiţi cu obiective realiste. După părerea mea, UE trebuie să ridice ştacheta la Nagoya şi, la fel ca aici în Europa, trebuie să lucreze pentru a obţine şi participarea comunităţii de afaceri – mai ales a acelor sectoare şi ramuri ale industriei care utilizează semnificativ resursele biologice. UE poate decide dacă doreşte să fie un exemplu bun sau unul palid.

Doamnelor şi domnilor, este deja luna octombrie şi mulţi oameni din Europa nici măcar nu au auzit încă că acest an a fost numit Anul Internaţional al Biodiversităţii. Haideţi să ne asigurăm împreună că biodiversităţii i se oferă statutul pe care îl merită şi de care are nevoie pentru a oferi serviciile sale ecologice pe viitor. Permiteţi-mi să repet un proverb indian citat adesea: „Doar după ce a fost tăiat ultimul copac, doar după ce a fost otrăvit ultimul râu, doar după ce a fost prins ultimul peşte, doar atunci veţi afla că banii nu pot fi mâncaţi”.

  Gay Mitchell, supleant al autorului. – Doamnă preşedintă, sunt recunoscător pentru posibilitatea de a vorbi în cadrul acestei dezbateri.

Săptămâna trecută am prezidat delegaţia Parlamentului la summitul ONU referitor la progresul privind îndeplinirea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. Pe durata summitului şi la fiecare eveniment suplimentar am fost fascinat de entuziasmul colegilor mei, al guvernelor, al organizaţiilor internaţionale şi al oamenilor simpli care sunt devotaţi îndeplinirii obiectivelor ambiţioase stabilite în 2000. Am făcut un oarecare progres şi sunt multe lucruri de care putem fi mândri, dar mai sunt multe de făcut.

Accesul la educaţie se îmbunătăţeşte rapid. Rata de şcolarizare a atins 76 % în Africa subsahariană şi 94 % în Africa de Nord. Accesul la apă potabilă este în creştere. Până în 2015, 86 % din cei care locuiesc în lumea a treia vor avea acces la apă potabilă curată – de la 71 % în 1990. Obiectivele pentru accesarea apei potabile au fost deja îndeplinite în patru regiuni – Africa de Nord, America Latină şi Caraibe, Asia de Est şi Asia de Sud-Est. Accesul la energie este în creştere. Aproape întreaga Africă de Nord are acces la electricitate.-

Totuşi, deşi am făcut, desigur, progrese, trebuie să se facă mult mai mult. Secretarul adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite ne-a comunicat că avem într-adevăr nevoie de „un sprint spre linia de sosire” în următorii cinci ani. Un miliard de copii trăiesc în sărăcie, 1,4 milioane de copii mor în fiecare an din cauza lipsei accesului la apă potabilă şi 2,2 milioane de copii mor în fiecare an din cauză că nu au fost imunizaţi prin vaccinuri care sunt accesibile atât de uşor în lumea dezvoltată şi pe care noi le avem de mai bine de 30 de ani.

Obiectivul nr. 7 din Obiectivele de dezvoltare ale mileniului se referă la dezvoltarea sustenabilităţii mediului. Acest obiectiv are mai multe obiective secundare. Obiectivul 7b este poate cel mai cuprinzător: „reducerea pierderii biodiversităţii, realizarea, până în 2010, a unei reduceri semnificative a ratei pierderii”. Indicatorii biodiversităţii includ, printre altele, proporţia de terenuri acoperite de păduri, emisiile de CO2, procentul de resurse totale de apă folosite, consumul de substanţe care epuizează ozonul şi procentul de subspecii de peşti în cadrul limitelor biologice sigure. Reducerea pierderii biodiversităţii este prin urmare o componentă cheie a Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.

Şaptezeci la sută din săracii lumii locuiesc în zone rurale şi depind direct de biodiversitate pentru supravieţuirea şi bunăstarea lor. Săracii de la oraş depind, de asemenea, de biodiversitate pentru serviciile legate de ecosistem, precum menţinerea calităţii aerului şi a apei şi eliminarea deşeurilor. Nu este nicio îndoială asupra faptului că biodiversitatea şi schimbările climatice vor afecta mai întâi săracii lumii. Va afecta ţări precum Tuvalu din Insulele polineziene – o ţară care este doar la patru metri şi jumătate deasupra nivelului mării – şi Republica Maldive, unde preşedintele Nasheed a ţinut o şedinţă a guvernului sub apă în acest an pentru a sublinia faptul că până la sfârşitul acestui secol ţara sa ar putea ajunge într-adevăr sub apă.

Solicit statelor membre şi Comisiei să ofere un nou impuls alianţei pentru schimbarea climei globale şi facilităţii de sprijinire a acesteia pentru a spori capacitatea de construire şi baza de cunoştinţe a ţărilor din lumea a treia cu privire la impactul aşteptat al pierderii biodiversităţii şi pentru integrarea eficientă a acesteia în planurile şi bugetele pentru dezvoltare.

Am subliniat, de asemenea, faptul că programele care urmăresc protejarea biodiversităţii şi reducerea sărăciei trebuie să se ocupe de priorităţile săracilor şi să pună mai mult accent pe gestionarea locală a mediului, să asigure accesul la resursele biodiversităţii, reforme agrare şi recunoaşterea obiceiurilor locului.

Până în 2050, vor fi cu două miliarde mai mulţi oameni pe faţa pământului şi 90 % dintre aceştia se vor naşte în ceea ce este acum lumea a treia. Dacă permitem ca sărăcia abjectă să continue în aceste ţări, se va produce o migrare masivă de la sud la nord şi inegalitatea ar putea la fel de bine fi cauza unei conflagraţii la nivel mondial.

Mulţi dintre noi nu credeam că vom vedea Zidul Berlinului căzând în timpul vieţii noastre. Acum nu contestăm faptul că ţările dominate de fosta Uniune Sovietică sunt partenerii noştri UE. Zidul sărăciei dintre nord şi sud poate, de asemenea, să se prăbuşească şi putem crea o lume care este mai bună şi mai sigură – un loc în care putem avea parteneri noi şi un mediu sigur pentru noi toţi.

PREZIDEAZĂ: DIANA WALLIS
Vicepreşedintă

  Joke Schauvliege, preşedintă în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Doamnă preşedintă, stimaţi membri, mai întâi de toate, vă mulţumesc pentru ocazia pe care mi-aţi oferit-o de vorbi astăzi aici despre acest subiect foarte important, şi anume biodiversitatea. În concluziile sale din 15 martie numite „Biodiversitatea post-2010 – viziunea și obiectivele la nivelul UE și la nivel mondial și regimul internațional de acces și partajare a obligațiilor”, Consiliul a subliniat că biodiversitatea trebuie păstrată şi că daunele ireversibile provocate ecosistemelor şi funcţiilor lor trebuie evitate, în special pentru a asigura o stabilitate socială şi economică şi pentru a realiza Obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

Consiliul a reamintit că biodiversitatea joacă un rol central în combaterea globală a foametei şi în asigurarea siguranţei alimentare şi că aceasta aduce şi o contribuţie importantă la crearea prosperităţii şi la reducerea sărăciei. În majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, relaţia dintre protecţia ecosistemelor, pe de o parte, şi ocuparea forţei de muncă, venitul şi mijloacele de subzistenţă, pe de alta, este mult mai strânsă decât în UE.

În vederea celei de A zecea reuniuni a Conferinţei părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică (CDB), UE vrea să contribuie în mod activ şi constructiv printr-o abordare realistă, ambiţioasă, la un consens global asupra măsurilor care trebuie luate post-2010 pentru a promova biodiversitatea. Acestea includ măsuri capabile să dezvolte o perspectivă asupra planului strategic de după 2010 care ar putea, de exemplu, estima ca termen de finalizare anul 2020, o viziune care ar putea estima ca termen de finalizare chiar şi anul 2050, o perspectivă asupra subobiectivelor şi punctelor de referinţă importante legate de indicatorii măsurabili şi, în sfârşit, o perspectivă privind introducerea de facilităţi corespunzătoare pentru monitorizare, evaluare şi raportare.

Reuniunea la nivel înalt a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York care a avut loc în urmă cu două săptămâni, la 22 septembrie, a fost o bună ocazie de a solicita comunităţii internaţionale să recunoască starea critică a biodiversităţii în toată lumea şi, de asemenea, de a accentua nevoia de protejare a vieţii pe pământ în interesul omenirii şi al viitoarelor generaţii şi de a lua iniţiative corespunzătoare la toate nivelurile.

În ceea ce priveşte suportul tehnic pentru ţările cel mai puţin dezvoltate, Consiliul consideră că dezvoltarea şi transferul de bune practici şi tehnologii este esenţial pentru combaterea declinului biodiversităţii, a schimbărilor climatice şi a deşertificării. Este importantă luarea de măsuri coordonate şi utilizarea satisfăcătoare şi eficace din punctul de vedere al costurilor a resurselor.

În ceea ce priveşte finanţarea, Consiliul este de părere că instituirea unui cadru de politică eficient post-2010 şi introducerea unui nou plan strategic pentru CDB va necesita o mobilizare corespunzătoare de resurse din toate sursele posibile, acoperind finanţarea publică şi cea privată şi incluzând noi forme de finanţare şi finanţarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice. Consiliul este de părere că trebuie luată în considerare şi eliberarea de resurse financiare pentru biodiversitate prin modificarea, eliminarea sau reorientarea subvenţiilor dăunătoare biodiversităţii. Integrarea biodiversităţii în cadrul activităţilor comunităţii de întreprinderi şi în celelalte politici sectoriale rămâne o necesitate şi un obiectiv prioritar.

Concluziile Consiliului au subliniat încă din 5 decembrie 2006, ca răspuns la Mesajul de la Paris privind biodiversitatea, că biodiversitatea şi menţinerea serviciilor ecosistemice trebuie să fie incluse în dialogul politic cu ţările şi regiunile partenere. Pe durata procesului, aceşti parteneri au fost încurajaţi să continue identificarea şi prioritizarea nevoilor în strategii şi planuri de dezvoltare naţională şi regională. Consiliul continuă să fie convins de faptul că integrarea serviciilor ecosistemice şi a biodiversităţii în dezvoltarea programelor de cooperare şi suportul financiar ulterior este singura modalitate de a obţine rezultate durabile.

Deşi există o legătură clară între Convenţia de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în probleme de mediu, pe de o parte, şi biodiversitatea, pe de alta, trebuie ţinut cont de faptul că această convenţie a fost realizată în cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite (UNECE). Deşi convenţia este deschisă aderării ţărilor care nu sunt membre ale UNECE, partenerii noştri de dezvoltare nu constituie în prezent părţi la această convenţie.

Aş dori să vă mulţumesc pentru interesul arătat şi aştept cu nerăbdare dezbaterea dumneavoastră, care sunt convins că va ridica multe elemente noi.

  Janez Potočnik, membru al Comisiei. – Doamnă preşedintă, obiectivele strategice ale Uniunii Europene pentru Nagoya sunt stabilite în concluziile Consiliului din 22 decembrie 2009 şi 15 martie 2010 şi vor fi în continuare elaborate şi îmbunătăţite de către Consiliul Mediu la 14 octombrie 2010. Trei probleme în special ies în evidenţă ca priorităţi ale Uniunii Europene.

Prima este adoptarea noului plan strategic pentru convenţie pentru perioada 2011-2020. Acesta ar trebui să reflecte cele mai bune cunoştinţe ştiinţifice existente privind starea biodiversităţii şi să ofere un cadru eficient de aplicare care să fie suficient de ambiţios pentru a determina toate părţile la convenţie să acţioneze mai repede. Acest lucru este vital dacă dorim să prevenim ca şi alte specii să dispară şi să-i permitem biodiversităţii să continue să ne ofere bunurile şi serviciile de care depindem cu toţii, mai ales săracii.

A doua prioritate strategică pentru Uniunea Europeană este încheierea negocierilor privind Protocolul privind accesul şi partajarea beneficiilor ca o contribuţie importantă la conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii post-2010 şi în conformitate cu angajamentul luat de către toate părţile la COP 8 din 2006. Aceasta este o aşteptare împărtăşită de către ţările în curs de dezvoltare părţi la convenţie, multe dintre care o consideră prioritatea lor principală.

A treia este de a asigura mobilizarea resurselor adecvate pentru a permite aplicarea cadrului de politică post-2010 privind biodiversitatea, inclusiv a noului plan strategic. Întreaga UE s-a angajat, ca parte a ţintei sale pentru 2020 privind biodiversitatea care a fost adoptată la începutul acestui an, să contribuie mai mult la prevenirea declinului global al biodiversităţii, însă consider că aceasta poate fi destul de mândră şi de ceea ce face în prezent. De-a lungul perioadei 2002-2008, Uniunea Europeană a oferit peste un miliard de dolari, aproape 740 de milioane de euro pe an biodiversităţii globale, în mare parte prin Programul tematic privind mediul şi resursele naturale din cadrul Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare, dar şi prin Fondul european pentru dezvoltare, ambele incluzând dispoziţii corespunzătoare pentru biodiversitate.

Statele membre au contribuit, de asemenea, în mod semnificativ la alimentarea recentă a Fondului global de mediu, din care 1,2 miliarde de dolari sunt rezervaţi biodiversităţii. Aceasta reprezintă o creştere cu 28 % în comparaţie cu alimentarea precedentă, iar noua iniţiativă ODM de un miliard de euro anunţată de preşedintele Barroso luna trecută la Adunarea Generală a ONU de la New York poate, de asemenea, să fie de folos biodiversităţii.

Comisia îşi actualizează în prezent propriile cifre privind cooperarea pentru dezvoltare în raport cu biodiversitatea, folosind aceeaşi metodologie pe care a utilizat-o pentru a calcula finanţarea pentru problemele legate de climat şi încurajăm, desigur, statele membre să facă acelaşi lucru, astfel încât să putem prezenta o cifră consolidată la Nagoya.

Trebuie să căutăm, de asemenea, alte modalităţi prin care am putea contribui la sporirea punerii în aplicare a Convenţiei privind biodiversitatea şi la ajutarea ţărilor în curs de dezvoltare părţi la convenţie să îndeplinească angajamentele asumate în cadrul convenţiei, în special al noul plan strategic post-2010 care va fi adoptat la Nagoya. Împreună cu partenerii noştri din Nagoya, intenţionăm să descoperim modalităţile şi mijloacele de a face acest lucru.

După cum s-a menţionat, declinul biodiversităţii nu reprezintă o nouă provocare pentru atenuarea sărăciei. Ţinta 2010 privind biodiversitatea a fost deja încorporată în ODM 7 în 2002, iar UE însăşi a subliniat în mod explicit, cu multe ocazii, legăturile importante dintre biodiversitate şi dezvoltare. Chiar luna trecută, în declaraţia sa de la evenimentul la nivel înalt privind biodiversitatea al Adunării Generale a Naţiunilor Unite, preşedintele Barroso a remarcat că abilitatea noastră de a pune capăt sărăciei şi foametei şi de a îmbunătăţi sănătatea copiilor şi a mamelor depinde de disponibilitatea pe termen lung a apei şi alimentelor proaspete, a medicamentelor şi materiilor prime pe care le oferă natura.

Acest fapt este reamintit şi în raportul pe 2010 privind ODM, în cadrul de politici al UE de sprijinire a ţărilor în curs de dezvoltare prin abordarea provocărilor de securitate alimentară, şi în programul de lucru pentru coerenţa politicilor europene perioada 2010-2013 care include o ţintă specifică pentru biodiversitate şi este însoţit de indicatori care fac parte din cadrul operaţional de sporire a coerenţei politicilor UE cu obiectivele de dezvoltare.

Noutatea constă poate în cunoştinţele şi sensibilitatea tot mai sporite privind economia pierderii biodiversităţii şi măsura în care acest lucru compromite proiectele de atenuare a sărăciei pe termen lung. Studiul internaţional privind Economia Ecosistemelor şi a Biodiversităţii (TEEB) arată cât de costisitoare este pierderea biodiversităţii şi degradarea ecosistemului pentru economiile noastre, inclusiv pentru economiile ţărilor în curs de dezvoltare. Aşadar nu mai este o chestiune morală; este de fapt o chestiune de calitate a vieţii şi totuşi conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor nu este văzută ca o prioritate de dezvoltare.

Se speră că TEEB va reuşi într-un fel să schimbe această situaţie pentru ca mai multe dintre ţările noastre partenere care sunt în curs de dezvoltare să acorde o prioritate mai mare conservării biodiversităţii şi utilizării durabile atunci când îşi elaborează strategiile; însă chiar şi atunci când nu există o acţiune concentrată a strategiilor de sprijin ale ţărilor şi regiunilor, politica europeană de dezvoltare cere totuşi ca mediul şi gestionarea durabilă a resurselor naturale să fie tratate ca o problemă transversală care trebuie integrată în toate activităţile pentru dezvoltare. Atât Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare, cât şi Fondul european pentru dezvoltare includ dispoziţii pentru abordarea biodiversităţii.

În concluzie, în ceea ce priveşte mecanismele de asigurare a dreptului de acces la informaţie şi participarea publicului la luarea deciziilor legate de biodiversitate, UE sprijină în totalitate proiectul de decizie COP 10 privind planul strategic care îndeamnă părţile şi alte guverne să permită participarea largă şi eficientă la aplicarea pe deplin a obiectivelor convenţiei şi ale planului strategic. Considerăm, de asemenea, că Protocolul privind accesul şi partajarea beneficiilor ar trebui să oblige părţile contractante să instituie cadre naţionale care să permită comunităţilor indigene şi locale să ia decizii prealabile informate privind acordarea sau nu a accesului la cunoştinţele lor tradiţionale.

Voi sprijini toate spusele autorilor întrebărilor şi le sunt sincer recunoscător pentru contribuţiile lor valoroase.

  Esther de Lange, în numele Grupului PPE. – (NL) Doamnă preşedintă, doamnă Schauvliege, domnule comisar, cel mai important lucru pe care vi-l vom cere mâine în rezoluţia noastră vor fi obiective ambiţioase, dar realiste la Nagoya. Abordarea inteligentă ar fi să adoptăm acolo măsuri care nu doar să protejeze biodiversitatea, dar care să şi combată efectele schimbărilor climatice, să ajute la realizarea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului – despre care s-au spus deja multe – şi să creăm locuri de muncă ecologice, mai ales în Uniunea Europeană. Patru iepuri dintr-o lovitură – asta înseamnă să preţuieşti banii.

Totuşi, pentru a realiza acest lucru, Uniunea Europeană chiar trebuie să se exprime într-un sigur glas. Trebuie să fiu sincer cu dumneavoastră: nu sunt prea optimistă în acea privinţă. Am auzit multe trimiteri la declaraţiile Consiliului din anii trecuţi şi din martie anul acesta, însă am auzit puţine care să fie specifice. Cu toate acestea, sper că intenţiile Comisiei, precum şi ale Consiliului au avansat de la generalităţile declaraţiei din martie. Cel puţin aşa sper – vom vedea pe 14 octombrie. Sper, de asemenea, să învăţăm din greşelile trecutului; că nu vom mai merge la un alt summit internaţional înarmaţi cu un mandat caracterizat de neclaritate şi generalitate şi că noi, Uniunea Europeană, nu ne vom mai pierde tot timpul în consultări reciproce privind modurile de a reacţiona la dezvoltare, nelăsând timp pentru a juca rolul principal pe care l-a solicitat doamna Kadenbach, printre alţii.

Aspectul ultim asupra căruia aş dori să atrag atenţia priveşte integrarea biodiversităţii în celelalte politici. Noi, Parlamentul, am solicitat o astfel de coerenţă în domeniul mediului şi al altor politici în raportul recent privind biodiversitatea în Uniunea Europeană; într-un mod similar, trebuie să integrăm biodiversitatea şi la nivel internaţional. Biodiversitatea nu este doar o chestiune de mediu sau de Obiective de dezvoltare ale mileniului; şi în alte sfere, precum Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), trebuie acordată o importanţă mai mare în cadrul programului preocupărilor necomerciale precum biodiversitatea. Domnule comisar, ştiu că biodiversitatea este ceva la care ţineţi mult. Sper că veţi transmite chiar acest mesaj privind integrarea internaţională corespondenţilor dumneavoastră la nivel internaţional.

  Michael Cashman, în numele Grupului S&D. – Doamnă preşedintă, şi eu am fost prezent la ONU cu domnul Mitchell şi am reprezentat Parlamentul privind subiectul ODM. Aş dori să felicit Comisia pentru ceea ce face, însă vreau să informez Parlamentul că, cei din UE, suntem lideri internaţionali în aceste chestiuni – biodiversitatea, schimbările climatice şi, într-adevăr, atenuarea sărăciei în ODM – însă este interesant faptul că, la ONU, avem doar un statut de observator. Acest lucru trebuie să se schimbe, întrucât suntem primii în lume privind aceste chestiuni.

Avem un An al Biodiversităţii, însă aş sugera ca fiecare an să fie anul biodiversităţii. Cetăţenii noştri – prezenţi în galeria vizitatorilor sau care probabil ne privesc de acasă – se vor întreba ce treabă au aceste lucruri cu ei. Fără sensibilizarea publicului şi creşterea gradului de conştientizare, nimic nu se va schimba. Aceştia trebuie să îşi dea seama că dacă nu ar fi existat biodiversitatea, conserva de roşii pe care o iau din supermarket nu ar fi fost acolo. Avem nevoie de o sensibilizare completă privind semnificaţia acestui lucru. După cum a spus în mod foarte inteligent domnul Mitchell, acest zid al sărăciei – şi, daţi-mi voie să adaug, al neajunsurilor – trebuie doborât.

Vorbim de coerenţă a politicii în acest Parlament, însă daţi-mi voie să menţionez doar câteva dintre aceste chestiuni: fără o coerenţă a politicii privind accesul la energie în lumea în curs de dezvoltare, despădurirea, schimbările climatice, siguranţa alimentară, reforma politicii agricole comune, politica comună în domeniul pescuitului, acapararea terenurilor, resursele naturale şi accesul la apă, nu vom proteja niciodată biodiversitatea şi nu vom pune niciodată capăt suferinţei săracilor lumii.

  Gerben-Jan Gerbrandy, în numele Grupului ALDE. – Doamnă preşedintă, pe măsură ce discutăm poziţia europeană la Summitul de la Nagoya, în exteriorul acestui Parlament are loc o vânătoare: o vânătoare neîncetată de resurse, o vânătoare de petrol şi gaze, de minerale, lemne, alimente şi apă, o vânătoare de resurse, toate oferite de natură.

În această vânătoare, nişte investitori chinezi vor să construiască o autostradă prin Parcul Naţional Serengheti pentru a exploata resursele Africii Centrale. Există investitori saudiţi care pun pe masă miliarde de dolari pentru a construi 6 000 de kilometri de drumuri prin pădurile tropicale ale Congoului pentru a crea uriaşe uzine de ulei de palmier.

Cu toţii vrem să stopăm pierderea biodiversităţii, însă, în lumea reală, această vânătoare de resurse ne afectează scopurile. Aceasta este realitatea. Prin urmare, singurul mod de a opri declinul biodiversităţii este schimbarea radicală a comportamentului nostru.

Avem nevoie de biodiversitate pentru alimente, adăpost, medicamente, aer curat, apă şi aşa mai departe. Pur şi simplu nu putem supravieţui fără ea. Ajungem într-un punct critic în care daunele sunt ireversibile şi, chiar mai rău, accelerate. Acesta este caracterul urgent al Summitului de la Nagoya şi aceasta este conştientizarea urgenţei la care mă aştept din partea miniştrilor şi comisarilor care vor participa.

Din păcate, declaraţiile şi rezoluţiile politice nu vor fi suficiente pentru a realiza această conştientizare a urgenţei. Este nevoie de mai multă presiune. Din acest motiv, am început o campanie online, împreună cu mai mulţi colegi din toată lumea. Aş vrea ca şi glasul oamenilor să fie auzit în ceea ce priveşte această chestiune; pentru că oamenilor le pasă de asta. Mergeţi pe Facebook pentru a opri pierderea biodiversităţii şi pentru a sprijini această campanie. Împreună cu mai mulţi colegi, voi prezenta miile de semnături factorilor de decizie din Nagoya, pentru a-i înştiinţa că oamenii depind de perseverenţa şi persistenţa lor în a face ca Nagoya să fie un succes.

  Sandrine Bélier, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Doamnă preşedintă, doamnă Schauvliege, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, angajamentele luate în 1992 la Rio şi în 2002 la Johannesburg nu au fost respectate. Strategiile noastre de oprire a declinului biodiversităţii au fost un eşec şi cunoaştem motivele acestui eşec.

Clima se schimbă, biodiversitatea scade, iar omenirea trebuie determinată să se adapteze din ce în ce mai repede şi în moduri din ce în ce mai dificile. La Nagoya, cu câteva săptămâni înainte de Cancún, Uniunea Europeană are ocazia de a susţine adaptarea modelului nostru de dezvoltare economică pentru a face faţă provocărilor secolului XXI.

Dereglementarea climei, oprirea declinului biodiversităţii şi combaterea sărăciei: aceste trei provocări şi răspunsurile necesare pentru a le face faţă sunt strâns legate. Avem responsabilitatea de a propune şi introduce un nou model de dezvoltare care să fie mai corect, mai echitabil şi mai durabil.

Aşadar, haideţi să vorbim clar şi concret. Rezoluţia Parlamentului identifică trei provocări importante care ridică acum câteva întrebări cu privire la poziţia Comisiei şi a Consiliului.

Prima provocare este, desigur, de a începe să protejăm şi să restaurăm biodiversitatea. Aceasta presupune o finanţare adecvată, retragerea tuturor subvenţiilor publice dăunătoare biodiversităţii şi un buget special care propunem să fie înzecit. Cu toate acestea, este Uniunea Europeană pregătită să acorde 0,3 % din PIB-ul său politicii sale de stopare a declinului biodiversităţii şi să convingă OCDE să facă acelaşi lucru?

A doua provocare este costul declinului biodiversităţii pentru societate care abia a început să fie evaluat. Acesta este estimat la în jur de 1 % din PIB, însă această evaluare nu ia în considerare valoarea socială, culturală, morală şi ştiinţifică a biodiversităţii.

Este Uniunea Europeană hotărâtă să reziste monetizării fiinţelor vii? Este aceasta hotărâtă să apere moştenirea comună a omenirii şi să reafirme că natura este nepreţuită şi că nu este de vânzare?

În sfârşit, a treia provocare este de a opri jaful de resurse genetice de către întreprinderi şi industrii. Una dintre soluţii este de a reglementa accesul la resursele genetice astfel încât să se respecte în totalitate drepturile comunităţilor indigene şi locale, în special.

Uniunea Europeană va continua să aibă o responsabilitate deosebită în aceste negocieri. Astfel, este aceasta hotărâtă, în primul rând să apere principiul nebrevetabilităţii vieţii şi, în al doilea rând, să sprijine plata din nou a datoriei ecologice către ţările sudului prin susţinerea retroactivităţii sistemului care urmează să fie adoptat?

  Nirj Deva, în numele Grupului ECR. – Doamnă preşedintă, biodiversitatea nu este un cuvânt abstract folosit de oameni de ştiinţă greu de înţeles pentru a avea grijă de vreo curiozitate a mediului. Biodiversitatea este însuşi nucleul supravieţuirii noastre ca rasă umană pe această planetă.

Să luăm, de exemplu, un calcul recent al Dr. Pavan Sukhdev privind pierderea biodiversităţii şi valoarea acelei pierderi. Rezultatele sale arată că numai despădurirea – pierderea plămânului planetei, care transformă dioxidul de carbon în oxigen şi datorită căruia respirăm – costă 4,5 trilioane de dolari în fiecare an. În fiecare an pierdem 4,5 trilioane de dolari americani prin costurile de înlocuire a procesului de producere a oxigenului. Aceasta este valoarea aproximativă a Bursei de valori a New York-ului.

Dacă am pierde în fiecare an o activă de valoarea Bursei de schimb a New York-ului, sunt sigur că toată lumea din această cameră s-ar agita într-o parte şi în alta, însă dacă este vorba despre biodiversitate, se pare că nimănui nu-i pasă. Aceasta este o sumă de finanţare enormă care ar putea fi necesară pentru a înlocui pierderea de oxigen obţinută în urma tăierii acestor copaci.

Să luăm de exemplu prăbuşirea pescuitului de cod din Newfoundland din anii ʼ90. Pentru aceasta, CAD a pierdut 2 miliarde în costuri de înlocuire. Dacă pierdem – cum se întâmplă de fapt – unele dintre materialele genetice farmaceutice obţinute din biodiversitate, vom pierde materiale prime în valoare de aproape 640 miliarde de dolari. Aceasta este o chestiune foarte gravă şi avem nevoie de oameni serioşi care să ia decizii serioase.

  Kartika Tamara Liotard, în numele Grupului GUE/NGL. – (NL) Doamnă preşedintă, peste două săptămâni ne vom îndrepta cu toţii către Nagoya, Japonia, pentru a vorbi despre biodiversitate. Mă întreb dacă gazdele vor include în meniul nostru ton roşu şi carne de balenă. Cu toate acestea, marea dezbatere de acolo va fi din nou dacă să se înceapă prin a pune banii înainte sau a vorbi despre obiective. Ţările în curs de dezvoltare ar prefera ca noi să începem prin a pune banii pe masă, iar UE ar prefera să înceapă prin a discuta obiective.

Un lucru este clar totuşi, şi anume că trebuie să stopăm declinul biodiversităţii orice ar fi. Se estimează că neluarea de măsuri va depăşi costuri de 4 000 de miliarde până în 2050. Neluarea de măsuri nu este deci o opţiune şi de aceea sunt deranjat de faptul că, inter alia, noul guvern olandez intenţionează să reducă bugetul de ajutor pentru dezvoltare – una dintre cele mai vitale resurse de combatere a declinului biodiversităţii în ţările în curs de dezvoltare – cu 1 miliard de euro.

Dacă UE vrea cu adevărat să realizeze ceva la Nagoya, aceasta trebuie să îşi asume ea însăşi un rol de lider şi să dezvolte o politică viabilă în domeniul agriculturii şi al pescuitului, în loc să aştepte până după Nagoya pentru a face propuneri în această privinţă. În reformarea politicii agricole, trebuie să privim dincolo de politica agricolă doar durabilă şi trebuie să adoptăm o poziţie fermă. Prin urmare, solicit Comisiei să transpună ceea ce s-a convenit la Nagoya în propuneri care să poată fi măsurate şi monitorizate şi să dezvolte o viziune pe termen lung, astfel încât, în 2011, să nu fim nevoiţi să spunem din nou că nu am putut stopa declinul biodiversităţii.

  Anna Rosbach, în numele Grupului EFD. – (DA) Doamnă preşedintă, biodiversitatea are un impact asupra tuturor – e foarte simplu. Prin urmare, la conferinţa de la Nagoya, trebuie să luptăm pentru a o păstra. Totuşi, având în vedere că tăiem constant pădurile, cultivăm noi terenuri şi punem baraje râurilor, există în mod evident o lipsă de cunoaştere şi de abilităţi atunci când vine vorba despre includerea acestor habitate şi ecosisteme în legislaţia naţională. Totul de la agricultura modernă, pescuit, dezvoltarea locuinţelor, reţele de drumuri şi transport la numeroasele tipuri de industrie au un efect negativ asupra biodiversităţii planetei. Viaţa marină este într-o stare deplorabilă. Peste 60 % din peştii şi scoicile consumate în UE sunt capturate în afara UE. Am depăşit măsura, iar rezervele îşi revin cu greu. Marea Baltică a avut un nivel de poluare mai ridicat ca niciodată. Femeile însărcinate din Suedia au fost sfătuite să nu mănânce peşte de captură locală. Statele membre UE poate că au luat măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor naturale, însă ce face restul lumii? Ce putem face pentru ca alte părţi ale lumii să progreseze în dezvoltarea lor? Diversitatea mondială va scădea ca o consecinţă a activităţilor umane – fie că există încălzire globală sau nu. Cu toate acestea, nu trebuie să facem solicitări nerealiste aici. Biodiversitatea este cel mai bine să fie abordată cu realism. Prin urmare, este momentul să găsim soluţii practice, realiste, la prezervarea sănătăţii mediilor terestre, florei şi faunei sănătoase, precum şi la sănătatea mediilor acvatice.

  Claudiu Ciprian Tănăsescu (NI). - Aş vrea să încep prin a sublinia faptul că este imperios necesar ca Uniunea Europeană să adopte o poziţie clară şi unitară în problema biodiversităţii, cu ocazia COP10 de la Nagoya. Lipsa unei asemenea poziţii ferme şi coerente ar duce la un alt deznodământ ruşinos, ca acela de la CITES, din martie 2010. De aceea, aş dori ca recomandările Comisiei ENVI să fie acceptate fără rezerve, ele constituind poate cel mai bun ghid pentru formularea unei poziţii oficiale a Uniunii Europene pe care reprezentanţii noştri să o poată susţine fără ezitări la Nagoya luna aceasta.

Dincolo de aceste considerente, nu trebuie să uităm că este în joc nu numai credibilitatea Uniunii Europene, ca partener lucid şi responsabil în luarea deciziilor internaţionale, ci, mai ales, soarta viitorului planetei.

  Richard Seeber (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, daţi-mi voie să încep cu un detaliu. Domnul comisar Potočnik – pe care îl stimez foarte mult – furnizează cifre în dolari, deşi le transformă apoi în euro. Şi domnul Deva furnizează cifre în dolari. Nu am analizat acest aspect în detaliu, dar acesta ne demonstrează că, în mod evident, dezbaterea asupra biodiversităţii încă nu a ajuns în Europa. Se pare că în Europa încă nu suntem capabili de a ne forma propria opinie asupra acestui lucru şi cred că ar fi o idee foarte bună să luăm această dezbatere destul de în serios pentru a transforma efectiv în cifre ceea ce înseamnă aceasta de fapt. Consider că aceasta este o dezbatere elitistă cu mult îndepărtată de ceea ce se întâmplă de fapt în casele cetăţenilor noştri. Consider că până când nu vom reuşi să aducem această dezbatere în casele şi căminele din Europa, nu există nicio şansă ca aceasta să câştige valoare politică aici în Parlament. Cu alte cuvinte, consider că strategia de comunicare pe care ar trebui să o adoptăm acum este de a transmite pur şi simplu această problemă cetăţenilor, după cum am spus, şi de îndată ce vom şti care este reacţia oamenilor, atunci vom putea să ne stabilim obiective specifice.

Comisarul a menţionat câteva obiective foarte specifice. Sper că va putea face ca acestea să fie adoptate la Nagoya şi sper, de asemenea, că Comunitatea va vorbi într-un singur glas. Aceasta a fost mereu marea provocare la aceste conferinţe internaţionale.

Cred, de asemenea, că doar banii nu sunt suficienţi. Mulţi dintre colegii mei deputaţi au cerut finanţări suplimentare. Aceasta ar putea fi o posibilitate, însă nu este suficientă pentru a asigura succesul. În al doilea rând, după cum am menţionat, trebuie să ne schimbăm strategia de comunicare; iar, în al treilea rând, trebuie să îmbunătăţim calitatea datelor pe care le avem. Este evident că încă mai lipsesc multe date şi consider că acesta este un domeniu în care Comunitatea, având problema sa cu cercetarea, ar putea totuşi să facă ceva specific.

După cum ştiţi, subiectul pe care îl îndrăgesc este apa. Dacă reuşim să lansăm noua politică în domeniul pescuitului, vom avea atunci mult de recuperat în ceea ce priveşte speciile care trebuie protejate. Probabil că ministerele din domeniul pescuitului vor adopta din nou cote de pescuit excesive, iar biodiversitatea va fi din nou alungată la margine. Din acest motiv, consider că acest fapt ne oferă o ocazie reală de a demonstra în acest Parlament că suntem serioşi în ceea ce spunem. Să vedem ce forme vor lua atunci propunerile.

  Kriton Arsenis (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, domnule comisar, stimaţi reprezentanţi ai Consiliului, este adevărat că în acest Parlament noi dezbatem intens obiectivele şi punerea în aplicare a noilor obiective pentru biodiversitate. Cu toate acestea, în prezent, în timp ce noi suntem angajaţi în dezbatere, negocierile riscă să se prăbuşească total şi este vina noastră, este vina Uniunii Europene. De aceea doresc să mă adresez Consiliului şi să îi solicit să îşi schimbe poziţia.

Trebuie să deblocăm negocierile privind protocolul de partajare a accesului şi a beneficiilor, accesul la informaţii genetice şi partajarea beneficiilor. De fapt, dacă nu facem acest lucru, ne vom face vinovaţi nu doar de menţinerea unei situaţii care protejează bio-pirateria şi care este în prezent o crimă faţă de comunităţi şi de resursele genetice; ci vom rata încă o oportunitate pentru mediu, negocierile se vor prăbuşi, iar noi vom avea o a doua Copenhaga.

Prin urmare, solicit în regim de urgenţă Consiliului să examineze în profunzime această problemă. Trebuie să ne schimbăm poziţia înainte ca Uniunea Europeană să fie cea care, pentru prima dată în istoria sa, provoacă prăbuşirea negocierilor în domeniul mediului.

  Chris Davies (ALDE). – Doamnă preşedintă, dificultatea pe care o întâmpinăm în inversarea pierderii speciilor de viaţă unice devine în mod trist tot mai evidentă pe măsură ce această dezbatere continuă. Se vor spune multe la conferinţa privind biodiversitatea despre necesitatea de a pune în aplicare măsurile corecte, dar dacă din toate acestea rămânem doar cu o declaraţie pioasă, vom realiza foarte puţine.

Sper că vom putea pune în aplicare un set de obiective şi de mecanisme de suport financiar – legate fără îndoială de accesul la resursele biologice – pentru a face ca acestea să valoreze ceva. Sper să ne vom putea asigura că se pun în aplicare proceduri de evaluare şi de confirmare a conformităţii şi sper că vom putea institui un regim de revizuire frecventă a obiectivelor şi de îmbunătăţire a procedurilor pe măsură ce trece timpul.

Este destul de clar faptul că este imposibil ca această conferinţă să stopeze declinul biodiversităţii; mergem pur şi simplu prea repede. Totuşi, dacă am putea măcar să aplicăm aceste mecanisme şi structura care ar putea eventual să încetinească şi poate, într-o zi, să inverseze acel declin, atunci conferinţa va fi considerată un succes.

  Bas Eickhout (Verts/ALE). – (NL) Doamnă preşedintă, mai întâi de toate aş dori să îi mulţumesc sincer domnului comisar Potočnik pentru angajamentele sale faţă de conservarea biodiversităţii. Ştim că sufletul său este unde trebuie şi că se străduieşte din greu pentru asta. În această privinţă, situaţia arată bine în termeni de angajament al Europei faţă de Nagoya. Cu toate acestea, încă mai trebuie să cădem de acord asupra unor obiective în domenii parţiale precum pescuitul, agricultura şi silvicultura. Încă mai aşteptăm obiective ambiţioase pentru toate aceste domenii, mai ales din partea Europei.

Însă ceea ce este şi mai important, în cele din urmă, este ca, la întoarcerea de la Nagoya, acestea să fie transpuse în politica Europeană. În anul care urmează, ne vom revizui politica agricolă, precum şi politica din domeniul pescuitului. Domnul comisar ne-a spus că şi el încearcă să se asigure că termenul „biodiversitate” figurează clar în politica sa. Cu toate acestea, Consiliul este tăcut. De aici, întrebarea către preşedinta în exerciţiu, doamna Schauvliege, referitoare la ceea ce Consiliul plănuieşte să facă în viitorul apropiat. Putem, desigur, să facem promisiuni excelente la Nagoya, dar ce vom face în viitorul apropiat cu privire la propriile noastre politici din domeniul pescuitului şi al agriculturii? Adică atunci când acestea vor deveni cu adevărat importante; altfel, promisiunile noastre la Nagoya nu vor fi decât nişte vorbe goale.

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Doamnă preşedintă, mâine vom vota propunerea de rezoluţie privind conferinţa de la Nagoya şi, în discursul meu, aş dori să atrag atenţia asupra amendamentului 1 pe care l-am depus împreună cu doamna de Lange în numele grupurilor noastre. Acest amendament reconfirmă principiul conform căruia formele de viaţă şi procesele vii nu trebuie supuse brevetării. Acest fapt necesită o scutire a crescătorilor care să permită ca dezvoltarea varietăţilor de plante să continue să aibă loc în mod liber.

Fără o scutire de acest gen, există pericolul ca doar companiile cu cei mai mulţi bani şi cu cele mai mari portofolii de brevete să poată supravieţui. Acestea ar fi atunci singurele care hotărăsc ce specii sunt plasate pe piaţă, iar acest lucru nu va fi cu siguranţă în avantajul biodiversităţii. Prin urmare, fac un apel puternic la atenţia şi sprijinul dumneavoastră pentru amendamentul 1 la votarea de mâine.

  Oreste Rossi (EFD). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, între 18 şi 29 octombrie, în Japonia, va avea loc COP 10 privind biodiversitatea şi este important ca Parlamentul să ştie ceea ce Consiliul intenţionează să propună în scopul protejării şi garantării biodiversităţii.

Cercetările au arătat că într-un studiu pe 4 000 de plante, nu mai puţin de 22 % au fost clasificate ca ameninţate. Acest lucru înseamnă că una din cinci plante este în curs de dispariţie şi că – o altă statistică alarmantă – multe plante care nu au fost încă descoperite vor dispărea, de asemenea. Acelaşi lucru este valabil şi pentru multe specii de animale. Odată cu acestea, riscăm să pierdem ingrediente active, în cazul plantelor, care sunt fundamentale pentru industriile angajate în dezvoltarea de noi produse care ar putea ajuta la combaterea bolilor care sunt acum incurabile. În ceea ce priveşte animalele, dacă acestea dispar, vom pierde caracteristici care sunt importante pentru planeta noastră.

În septembrie, Parlamentul European a aprobat un regulament UE privind acest subiect cu un vot clar care nu poate decât să angajeze Consiliul pentru aceeaşi abordare. Nu ar trebui să uităm faptul că lupta împotriva sărăciei şi astfel, împotriva foametei, se duce prin păstrarea bogăţiei resurselor noastre naturale, a florei şi a faunei noastre inestimabile, o bogăţie pe care nu ne putem permite să o pierdem şi trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a o păstra.

  Licia Ronzulli (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, în 2002, reprezentanţi ai guvernului din toată lumea şi-au luat un angajament de a reduce în mod semnificativ declinul biodiversităţii până în 2010. În ciuda faptului că acest ţel a fost adus în discuţie şi evidenţiat în diferite forumuri internaţionale, din păcate, acesta nu a fost realizat.

Rata acestui declin pe planetă a crescut până într-un punct în care are loc cu cel puţin de 100 de ori mai repede decât ciclurile naturale, iar în ultimii 50 de ani a atins niveluri fără precedent. În Europa, un mamifer din zece este pe cale de dispariţie, iar atunci când o specie dispare, aceasta poate crea un efect de domino în ceea ce le priveşte pe celelalte. În ultimii 30 de ani, s-au pierdut cel puţin 30 % din toate speciile de plante şi de animale de pe planetă.

Fără nişte ţinte ambiţioase care să fie adoptate imediat, declinul biodiversităţii – s-a spus acest lucru de mai multe ori şi chiar a fost raportat de către WWF – care va avea loc de acum până în 2050 va costa 1 100 de miliarde de euro pentru Europa. Astfel, după cum doamna Striffler a accentuat în întrebarea dumneaei, protejarea biodiversităţii reprezintă un aspect important pentru Obiectivele de dezvoltare ale mileniului şi pentru strategia Europa 2020.

Promovarea biodiversităţii presupune existenţa mai multor arme în arsenalul nostru, pentru a combate sărăcia şi foametea extremă prin aplicarea de politici de durabilitate a mediului care să ne menţină planeta bogată şi fertilă. Avem nevoie de o nouă viziune strategică şi de noi ţinte care să ia în considerare dispariţia constantă de specii şi care să reflecte importanţa pe care o acordăm acestei probleme.

  Edite Estrela (S&D). – (PT) Când vorbim despre păstrarea biodiversităţii, vorbim, de asemenea, despre combaterea schimbărilor climatice, despre siguranţa alimentară, despre sănătatea publică, despre combaterea sărăciei, despre realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului şi despre dezvoltarea durabilă a planetei; cu alte cuvinte, despre viitorul nostru colectiv.

După cum s-a spus deja în acest Parlament, Uniunea Europeană trebuie să vorbească într-un singur glas la conferinţa de la Nagoya şi să facă tot ce este posibil pentru a obţine rezultate bune. Este nevoie de voinţă politică pentru a salva speciile de floră şi faună care sunt cele mai ameninţate. Mai mulţi membri au spus deja că costurile declinului biodiversităţii sunt de ordinul a 50 de miliarde de euro pe an: cu alte cuvinte, aproximativ 1 % din produsul intern brut. S-a spus, de asemenea, că totuşi – şi există studii care să o demonstreze –, până în 2050, aceste costuri s-ar putea să crească până la 7 % din produsul intern brut, însă randamentul investiţiilor în conservarea biodiversităţii este de 100 de ori mai mare.

Biodiversitatea este esenţială pentru diminuarea şi adaptarea la schimbările climatice, având în vedere, de exemplu, rolul ecosistemelor terestre şi acvatice ca mijloace naturale principale de captare a carbonului. Sperăm aşadar că această conferinţă va avea rezultate bune. Aceasta este speranţa publicului european şi sperăm şi noi că rezultatele îi vor face să fie mai conştienţi de aceste provocări pe care trebuie să le înfruntăm cu toţii.

  Paul Nuttall (EFD). – Doamnă preşedintă, „biodiversitatea” este un cuvânt pe care îl aud adesea în rândul Eurocraţilor, al deputaţilor în Parlamentul European şi al grupurilor de interese din Bruxelles. Însă mă întreb dacă ar putea cineva de aici să definească ceea ce înseamnă cu adevărat, deoarece pariez şi cu ultimul bănuţ că nu ştie niciunul dintre voi.

În mod destul de curios, chiar cred că este important să înţelegi despre ce vorbeşti dacă faci legi pentru întreaga UE.

Dar ce înseamnă de fapt termenul convenabil de neclar şi de ambiguu „biodiversitate”? Deoarece adevărul acestui subiect este că nu există un număr exact de specii, fie că este vorba despre o fermă din Cumbria sau o suburbie din Liverpool sau chiar de o pădure din Cheshire şi provoc Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară să propună o definiţie adecvată sau să înceteze să folosească asemenea cuvinte întortocheate.

Şi, îmi permiteţi să întreb, unde este graniţa zonei biodiverse? S-a aplicat vreodată mediilor marine extrateritoriale? Şi dacă da, de ce doriţi atât de mult să construiţi parcuri eoliene monstruoase care dăunează vieţii sălbatice şi care nici măcar nu funcţionează!

Să fim sinceri, habar nu aveţi. Nu există o gândire clară, o coerenţă politică sau logică în ceea ce propuneţi. Dacă vreţi să predicaţi, ceea ce şi faceţi, uitaţi-vă mai întâi în oglindă, faceţi-vă ordine în propria voastră casă şi lăsaţi-ne să începem cu dezastrul care există în politica comună din domeniul pescuitului.

(Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură)

  Chris Davies (ALDE). – Doamnă preşedintă, mă întreb dacă onorabilul membru ar fi de acord cu faptul că pierdem forme de viaţă unice pe această planetă şi că este nevoie ca în fiecare zi să acţionăm la nivel internaţional pentru a contracara acest lucru? Nimic din ce am auzit în remarcile sale nu a sugerat că a fost de fapt de acord cu acest lucru, însă îl invit să îşi explice poziţia în faţa Parlamentului.

  Paul Nuttall (EFD). – Doamnă preşedintă, să punem în ordine câteva lucruri. Dacă doriţi exemple de specii pe cale de dispariţie, există multe statistici incorecte – luaţi exemplul urşilor polari. Oamenii spun mereu că a scăzut numărul de urşi polari. Cu toate acestea, populaţia urşilor polari este de fapt mai mare acum decât în anii 1940.

Sunt de acord că speciile dispar, dar nu cred că Uniunea Europeană – care este profund nedemocratică, britanicii nu au avut niciodată un cuvânt de spus aici – este forumul competent să decidă în această problemă. Acest lucru ar trebui realizat în statele naţionale.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D). – (HU) Domnule comisar Potočnik, i-aş sfătui pe colegii deputaţi să nu creadă că Uniunea Europeană îşi poate atinge obiectivul. Este bine să ne dorim să deschidem drumul la Nagoya în ceea ce priveşte protejarea biodiversităţii, însă nici măcar Uniunea Europeană nu a putut să stopeze declinul biodiversităţii. Să fim aşadar precauţi şi să aruncăm o privire asupra sarcinilor noastre. Domnul comisar Potočnik, care provine dintr-o familie de agricultori din Slovenia – eu însumi provin dintr-o familie de agricultori din Ungaria – ar dori, de asemenea, să atragă atenţia asupra marii contraziceri dintre biodiversitate şi reglementare agricolă. Pe de o parte, oferim sprijin agricultorilor în crearea de cuiburi artificiale pentru păsări, iar pe de cealaltă parte decretăm, cu scopul de a proteja terenurile pentru păşunat, ca proporţia de copaci şi de tufişuri să nu depăşească o treime şi ca agricultorii să taie toţi copacii care depăşesc acea limită. Cu alte cuvinte, reducem habitatul păsărilor şi al altor animale. Viitoarea politică agricolă comună trebuie să reconcilieze biodiversitatea cu subvenţiile agricole. Sunt în totalitate de acord cu raportul în sensul că trebuie să determinăm valoarea patrimoniului de protecţie a mediului, inclusiv valoarea de piaţă a biodiversităţii, care este greu de determinat. Din acest motiv este foarte important ca pe viitor să încurajăm şi să recompensăm agricultorii, întrucât piaţa nu procedează astfel.

  Corina Creţu (S&D). - Asigurarea durabilităţii mediului este unul dintre Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, cu implicaţii directe şi dramatice asupra vieţii oamenilor. Poluarea şi exploatarea iraţională a terenurilor agricole, a pădurilor şi a resurselor de apă determină schimbări climatice care pun în pericol resursele naturale ale planetei.

Aş vrea să mă refer la una dintre ameninţările cele mai dramatice, care este reprezentată de accesul tot mai dificil la sursele de apă, omenirea confruntându-se cu perspectiva sumbră ca, în anul 2050, circa 45% din populaţia mondială să fie ameninţată de penuria de apă.

Din păcate, de-abia anul acesta Adunarea Generală a ONU a declarat atât dreptul la apă potabilă, curată şi de calitate, cât şi dreptul la instalaţii sanitare, ca fiind drepturi elementare ale omului, indispensabile pentru a se bucura de viaţă; dar acest lucru survine în contextul în care, deja, mai mult de un sfert din populaţia planetei nu are acces la apă potabilă şi la instalaţii sanitare corespunzătoare. Rata îmbolnăvirilor şi a mortalităţii cauzate de apa improprie consumului rămâne, în aceste condiţii, îngrijorător de ridicată, în special în rândul copiilor. De aceea, consider că Uniunea Europeană trebuie să determine la Conferinţa de la Nagoya un răspuns mult mai prompt şi mai precis la aceste probleme ale lumii a treia care acutizează sărăcia şi lipsa de perspective.

Cred că responsabilitatea istorică a ţărilor dezvoltate pentru starea materială şi ecologică a planetei ar trebui să reprezinte un argument în plus pentru politici care să contracareze actuala tendinţă de încurajare a exploatării nedurabile a resurselor naturale în ţările în curs de dezvoltare, dependente de exportul de materii prime.

  Mario Pirillo (S&D). – (IT) Doamnă preşedintă, domnule comisar, la 18 decembrie, în Japonia se va deschide A zecea conferinţă internaţională privind biodiversitatea. La aceasta va participa Uniunea Europeană, în ciuda faptului că nu şi-a atins ţinta stabilită în 2001, cu alte cuvinte, nu a stopat declinul biodiversităţii până în 2010.

Studiile recente au arătat că resursele noastre naturale sunt grav ameninţate, mai ales zonele marine ale ţărilor mediteraneene. Uniunea Europeană a pus în mişcare măsuri importante de combatere a schimbărilor climatice, însă trebuie să îşi ia un angajament mai puternic faţă de protejarea biodiversităţii: să promită creşterea finanţării programului Natura 2000, iar Comisia să ia acţiuni mai incisive în exercitarea competenţelor sale de supraveghere cu care a fost învestită prin tratat.

Ce se face pentru a reduce întârzierea aplicării directivelor Natura 2000?

  Daciana Octavia Sârbu (S&D). - Dacă ne gândim la consecinţele de mediu, dar şi sociale sau financiare ale distrugerii biodiversităţii, nu avem voie să subestimăm importanţa viitoarei conferinţe de la Nagoya.

Catastrofa ecologică petrecută în Ungaria, care a ucis patru oameni, a lovit şapte localităţi şi a afectat ecosistemele mai multor râuri, ameninţând să atingă Dunărea şi Delta Dunării în România, ne oferă un fundal trist pentru discuţia de astăzi, dar şi un îndemn serios la acţiuni mai ferme pentru protejarea mediului şi a biodiversităţii. Este momentul să readucem în discuţie interzicerea folosirii substanţelor periculoase în minerit, pentru a pune capăt acestor tragedii.

Rezoluţia Comisiei de mediu pe tema biodiversităţii conţine multe elemente importante, dar aş vrea să punctez câteva, pe care le consider esenţiale.

În primul rând, principalul obiectiv al negocierilor ar trebui să fie adoptarea unor ţinte ambiţioase şi concrete, care să fie relevante pentru mai multe domenii şi sectoare de activitate: de la construcţii şi transporturi până la silvicultură şi agricultură.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) În calitate de membru al Comisiei pentru mediu, sunt extrem de preocupat de rezultatele studiilor recente care prezintă statistici alarmante privind declinul biodiversităţii în Uniunea Europeană.

Caracterul urgent al acestei probleme necesită eforturi şi mai mari la nivelul UE şi al statelor membre şi, prin urmare, consider că este esenţial ca statele membre şi Comisia să acţioneze la unison la conferinţa ce va avea loc la sfârşitul lunii octombrie în oraşul japonez Nagoya, pentru a spori eficienţa abordărilor lor şi pentru a atinge ţinte măsurabile şi realiste cu termene obligatorii. Aş dori să subliniez şi nevoia de a creşte gradul de conştientizare în sectorul privat privind avantajele economice ale luptei pentru conservarea biodiversităţii şi ale randamentului investiţiilor în conservarea acesteia. Declinul biodiversităţii reduce deja nivelul de bunăstare al oamenilor şi provoacă pierderi care ajung de ordinul miliardelor şi care se vor ridica la câteva trilioane până în 2050.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Europa poate fi împărţită în nouă regiuni biogeografice distincte, pe baza similarităţilor climatice, de topografie, geologie şi vegetaţie.

Regiunea Dunării este una din primele 20 de ecoregiuni din lume. Biodiversitatea în această regiune este extrem de bogată. Aici trăiesc 2000 de specii de plante şi 5000 de specii de animale. Din 1991, Delta Dunării face parte din patrimoniul mondial al UNESCO, iar spaţiul danubian cuprinde mai multe zone speciale de protecţie şi zone speciale de conservare în cadrul NATURA 2000.

Întrucât Dunărea şi Delta Dunării constituie un ecosistem unic şi fragil, care adăposteşte specii de plante rare, ameninţate din cauza poluării, considerăm că este important ca, uneori, Comisia Europeană să îmbunătăţească capacitatea de previzionare şi de răspuns în caz de inundaţii, secetă gravă şi poluare accidentală.

Uniunea Europeană a adoptat mai multe măsuri pentru a proteja diversitatea, biodiversitatea. Natura nu este doar o importantă parte a moştenirii europene, nu aduce doar beneficii economice, dar furnizează, de asemenea, multe servicii valoroase, precum purificarea apei, controlul împotriva inundaţiilor, prevenirea eroziunii solului, polenizarea recoltelor şi activităţi de recreare.

Exploatarea terenurilor, procesul accelerat de urbanizare şi dezvoltarea infrastructurii de transport au afectat grav habitatul natural şi, de exemplu, schemele de drenaj pe scară largă au redus o parte importantă a zonelor inundate natural.

  Charles Goerens (ALDE). – (FR) Doamnă preşedintă, conferinţele succesive privind protejarea biodiversităţii, în loc să ofere soluţii, sunt, în cel mai bun caz, o modalitate de a păstra actuală foaia de bilanţ destul de sărăcăcioasă în acest domeniu. Este o chestiune de bani sau de responsabilitate? Aş spune că de amândouă.

Pădurile, care cuprind majoritatea speciilor, sunt ameninţate de corupţie şi de indiferenţă, printre altele. Corupţia – pentru care conducătorii ţărilor în curs de dezvoltare sunt la fel de vinovaţi ca şi cei care profită de guvernarea deficitară – explică doar parţial nereuşita în acest domeniu. Cât despre indiferenţă, să ne amintim că nici obiceiurile noastre de consum nu sunt nesemnificative în această privinţă.

Cum am putea fi mai responsabili? Întrucât nu am mult timp la dispoziţie, voi da numai un exemplu: certificarea forestieră. Există modele. Ar putea Comisia să îmi spună dacă, în opinia sa, restricţiile asupra importurilor, precum şi introducerea celor două sisteme de certificare forestieră contribuie la limitarea daunelor în acest domeniu? S-a făcut o evaluare, şi dacă da, aţi putea să ne vorbiţi despre principalele sale concluzii?

  Isabella Lövin (Verts/ALE). – Doamnă preşedintă, dacă UE doreşte să aibă vreo credibilitate la Nagoya, trebuie nu doar să propună planuri strategice, ci să şi acţioneze în baza politicilor sale actuale.

Propunerea de compromis pe care Comisia o pregăteşte în prezent pentru a permite continuarea exportului de anghilă europeană, în situaţie critică de dispariţie, o specie menţionată în CITES apendicele II, deşi se încadrează clar la CITES apendicele I, nu este decât o ruşine. Rezerva de anghilă europeană, o rezervă comună, a scăzut cu 40 % din 2007.

Dacă UE doreşte să aibă vreo credibilitate la Nagoya la următoarea reuniune CITES, nu există altă posibilitate decât aplicarea unei interziceri totale a exportului şi importului de anghilă. Aceasta nu ar trebui să asculte un sector mic din domeniul pescuitului care doreşte să exporte pui de anghilă – anghilă ameninţată – către Japonia la preţul curent de 600 euro pe kilogram.

  João Ferreira (GUE/NGL). – (PT) Conservarea biodiversităţii, mai mult decât oricare alt considerent economic, constituie o cerinţă etică şi o condiţie esenţială pentru viitorul speciei umane în sine.

Înainte de conferinţa de la Nagoya, Uniunea Europeană trebuie să înveţe din nereuşitele sale în acest domeniu şi să se pună pe drumul cel bun dacă doreşte să obţină rezultate concrete mai degrabă decât declaraţii de intenţie repetate şi lipsite de înţeles. Printre altele, aceasta va trebui să îşi schimbe cu rigurozitate politicile sectoriale. Scăderea diversităţii speciilor şi varietăţilor cultivate trebuie stopată şi inversată şi la fel trebuie procedat şi cu eroziunea bazei genetice de care depind alimentele. Trebuie promovată utilizarea de varietăţi agricole specifice anumitor regiuni. Trebuie combătută omogenizarea producţiei agricole, a modelelor intensive de răspândire a bolilor şi abandonarea agriculturii la scară mică şi medie care rezultă din actuala politică agricolă şi comercială. Acelea sunt doar câteva exemple. Biodiversitatea şi seria de echilibre de mediu care depind de aceasta constituie o parte a moştenirii planetei noastre: un bun comun care nu trebuie, sub nicio formă, să cadă în mâini private; un bun nepreţuit de care toţi trebuie să aibă garantat dreptul să se folosească şi să se bucure.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, 2010 este Anul Internaţional al Biodiversităţii. La nivel european, dispunem deja de instrumente excelente de protejare a diversităţii biologice. Mă gândesc aici la programul de reţele Natura 2000 şi la Directiva privind habitatele. Totuşi, o idee este bună doar în măsura în care este executată şi îmi pare rău să spun că în multe state membre, acest lucru lasă mult de dorit.

În calitate de membri ai Comisiei pentru petiţii, ni se atrage mereu atenţia asupra problemelor grave din siturile declarate ca făcând parte din reţeaua Natura 2000. Statele membre şi Comisia trebuie să îşi asume împreună un rol de lider la următoarea conferinţă din Japonia. Cu toate acestea, undeva pe parcurs, oamenii vor înceta să mai creadă aceste lucruri dacă vorbele noastre nu vor fi urmate de acţiuni vizibile.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Biodiversitatea este o problemă dificilă şi complexă care este, desigur, importantă atât în Uniunea Europeană, cât şi în întreaga lume. Acest fapt ridică totuşi o altă problemă: cum stabilim un echilibru între protecţia mediului şi creşterea economică? Aceasta este poate problema globală care ne dă cea mai mare bătaie de cap.

Este cunoscut faptul că declinul biodiversităţii este legat cel mai mult de activitatea economică umană iresponsabilă. S-ar putea spune oricând că cerinţele de protecţie a mediului limitează competitivitatea deoarece standardele Uniunii Europene sunt ridicate, pe când cele ale celorlalte ţări nu sunt, iar aceasta duce la anumite probleme în acest domeniu, fiind desigur dificilă stabilirea unui echilibru. Cu toate acestea, ar mai putea exista anumite instrumente de prevenire. Mă refer la activităţile întreprinse în Uniunea Europeană şi la utilizarea de analize pentru a justifica acele activităţi.

Este important ca aceste analize şi evaluarea impactului asupra mediului să fie independente şi de o înaltă calitate. Desigur, în realitate va fi dificil să se ajungă la un acord la Nagoya, dar tot aş dori să le urez toate cele bune Uniunii Europene şi membrilor Comisiei.

  Luís Paulo Alves (S&D). – (PT) Sprijin această dezbatere cu Consiliul şi Comisia în care se discută planurile şi principalele obiective strategice ale Uniunii Europene de stopare a declinului biodiversităţii în ajunul Conferinţei părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică.

Sper că Uniunea Europeană va putea lua o poziţie puternică şi consecventă la această conferinţă, aducând idei privind măsurile specifice care vor fi luate pentru a se asigura că protejarea biodiversităţii va contribui la dezvoltarea sustenabilă. Aş dori să evidenţiez faptul că păstrarea diversităţii este fundamentală pentru calitatea ecosistemelor, are consecinţe directe asupra funcţiilor esenţiale precum producţia de alimente sau disponibilitatea apei şi previne alunecările de teren şi inundaţiile.

În sfârşit, aş dori să văd că răspunsurile politice intenţionează să asigure integrarea biodiversităţii în activităţile sectoarelor economice precum agricultura, silvicultura, pescuitul şi turismul care au curajul şi ambiţia de a proteja această moştenire inestimabilă şi extrem de fragilă – precum regiunea mea, Azore – de interesele exterioare care o ameninţă orbeşte.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE). – (ES) Doamnă preşedintă, în această săptămână am aflat minunata veste că au fost descoperite peste 20 000 de noi specii marine. Pentru acest lucru îşi va asuma răspunderea conferinţa de la Nagoya, nu doar pentru ca speciile să continue să existe, dar şi pentru ca alte specii să fie descoperite şi să nu dispară înainte să aflăm de ele.

Cu toate acestea, credibilitatea Uniunii Europene – a Comisiei, a Consiliului şi a statelor membre – nu va fi în joc doar la Nagoya. Aceasta va fi în joc şi o lună mai târziu în Paris, la reuniunea Comisiei Internaţionale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic, la care se va decide viitorul tonului roşu, care este o specie marină foarte ameninţată.

Cred că este important să cerem consecvenţă deoarece ceea ce spune Comisia despre menţinerea biodiversităţii este bine, de fapt, este foarte bine, dar trebuie să aibă consecvenţă atunci când se aplică în politicile sectoriale, de exemplu politica din domeniul pescuitului.

Va fi important şi esenţial să respectăm modul în care se menţine consecvenţa pe care o vom vedea şi sperăm să o vedem la Paris – la fel cum cerem şi pentru Nagoya – atunci când vom înţelege cu adevărat faptul că protejarea tonului roşu înseamnă protejarea nu numai a unui animal, ci şi a unui mod de viaţă şi, mai presus de toate, a unui mod de a vedea lumea care este în raport cu omenirea.

  Mairead McGuinness (PPE). – Doamnă preşedintă, aceasta a fost o dezbatere foarte interesantă deoarece tragem acum concluzia că declinul biodiversităţii este o problemă pentru lumea dezvoltată şi a lumii în curs de dezvoltare. Gay Mitchell a vorbit cu multă elocinţă despre dificultăţile lumii în curs de dezvoltare atunci când are loc eroziunea biodiversităţii. Acesta a vorbit în mod pozitiv şi despre îmbunătăţirile făcute. Pentru a garanta siguranţa alimentară a lumii, avem nevoie de agricultură durabilă într-un mediu durabil.

Cred că un alt coleg a menţionat faptul că poate am eşuat în a comunica dincolo de propriile noastre ranguri, cu cei care administrează ferme şi ecosisteme, despre cât de importantă este biodiversitatea. Am omis să plătim pentru aceasta când am plătit pentru bunurile noastre. După cum s-a mai spus, trebuie să atribuim biodiversităţii o valoare pe piaţă, dacă intenţionăm serios să inversăm declinul.

  Janez Potočnik, membru al Comisiei – Doamnă preşedintă, după ce am ascultat tot ce au spus onorabilii deputaţi în Parlament, aş dori, mai întâi de toate, să vă mulţumesc deoarece consider că mesajele şi sensibilitatea pe care aceştia le împărtăşesc, nu doar cu mine, ci cu întregul public european, sunt mai mult decât evidente.

Aş dori să încep prin a spune că nu trebuie să ascundem nimic. Am eşuat în a atinge ţintele pentru 2010 privind biodiversitatea, suntem răspunzători pentru aceasta şi ar trebui să facem mai bine.

Există în fond două direcţii pe care am putea şi ar trebui să acţionăm. Una este direcţia europeană, cealaltă este direcţia internaţională Nagoya, despre care aţi spus mai multe. Dar în curând, după Nagoya, vom veni de asemenea cu propunerea pentru strategia Uniunii Europene privind modul de abordare a acestei chestiuni serioase şi apoi, desigur, multe dintre problemele pe care le-aţi subliniat astăzi vor trebui rezolvate. Aceasta va trebui să includă o linie de bază pe care acum o avem, în sfârşit. Aceasta va conţine ţinte măsurabile, nu numeroase, ci câteva care să fie cel mai aproape de ceea ce am vrea să realizăm: cele mai bune mandate de reprezentare pentru ceea ce am dori să urmărim. De ce câteva? Deoarece acestea trebuie să fie înţelese în profunzime astfel încât să înţelegem cu toţii biodiversitatea.

Am făcut destul de multe în Europa până acum. Sunt foarte precaut când vorbim despre aplicarea Natura 2000. Consider că Natura 2000 va continua să ofere unele avantaje în viitor, dar, atunci când vorbim despre strategia noastră, cred că ar trebuie să fim ambiţioşi, la fel ca atunci când vorbim despre când vom ieşi, atunci când vorbim despre aparenţele internaţionale.

Mulţi dintre voi au menţionat finanţarea. Nu subestimez chestiunea finanţării, însă nu vă fixaţi dezbaterea doar în jurul finanţării. Este vorba despre mai mult decât finanţare şi despre mult mai mult decât noi finanţări pentru biodiversitate. Este vorba despre subvenţii dăunătoare pentru mediu. Este vorba de asemenea despre finanţarea privată. Este vorba despre multe dintre lucrurile pe care dumneavoastră le-aţi adoptat în acest Parlament.

Exploatarea forestieră ilegală este un exemplu tipic de mod în care am putea de fapt să ajutăm şi chiar să finanţăm ţările exportatoare de cherestea, în Europa de asemenea. Cred că este extrem de important să înţelegem acest lucru.

După cum au menţionat câţiva dintre voi, este într-adevăr o chestiune morală şi etică, însă pentru cei care nu înţeleg acest lucru, devine din ce în ce mai evident faptul că aceasta este o chestiune de calitate a vieţii noastre şi o problemă de reuşită economică. Este important să se înţeleagă şi acest lucru deoarece, dacă vă amintiţi, acesta a fost un moment de cotitură în dezbaterea privind schimbările climatice.

Cred că este de asemenea important ca guvernele, nu doar din Europa, precum şi partenerii noştri din toată lumea, să înţeleagă foarte bine cât este de important ca şi aceştia să îşi angajeze priorităţile în urmărirea lucrurilor pe care le discutăm astăzi în acest Parlament.

Următoarea chestiune pe care aş dori să o menţionez este accesul şi partajarea beneficiilor (ABS). Pentru mine, după ce am discutat la New York cu efectiv toţi partenerii noştri, ABS va fi o chestiune importantă, dacă nu chiar deschizătoare de drumuri la Nagoya. Aşadar, trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a ne asigura că se deschide o cale aici. Desigur, puteţi face o contribuţie, însă nu este vorba doar de dumneavoastră, şi după toate discuţiile pe care pe care le-am avut recent cu statele membre, pot confirma că există o disponibilitate puternică din partea statelor membre de a deschide drumul în această privinţă.

Următoarea chestiune este ceva pe care ar trebui să discutăm cu toţii în viitor, iar modul de a aborda acest lucru este strâns legat de răspunsul la câteva alte întrebări. Ştiţi că au fost două convenţii Rio. Una a fost pentru schimbările climatice, cealaltă pentru biodiversitate şi a mai existat şi chestiunea separată a despăduririi, una importantă.

În mod constant, acestea sunt separate şi se dezvoltă în paralel; înţelegem tot mai mult faptul că ar trebui să începem să le reconectăm. Multe dintre aceste probleme de atenuare şi de adaptare la schimbările climatice au de a face cu biodiversitatea. Red Plus este în favoarea schimbărilor climatice în aceeaşi măsură în care este cu abordarea biodiversităţii. Aşa că să prioritizăm şi chestiunea biodiversităţii atunci când stabilim priorităţile privind modul de utilizare a banilor dedicaţi activităţii Red Plus. Când vorbim despre Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, este aceeaşi poveste. M-am întâlnit şi am vorbit cu Helen Clark în New York despre cum am putea coopera mai bine pe viitor între Comisie şi PNUD pentru a ne asigura că aceste probleme vor fi mai interconectate.

Următoarea problemă pe care unii dintre dumneavoastră aţi subliniat-o, şi cred că aceasta stă la baza tuturor problemelor, este integrarea biodiversităţii, diseminarea biodiversităţii în celelalte politici. Împărtăşesc pe deplin viziunea că dacă vrem să vorbim despre PAC, despre politica în domeniul pescuitului, despre coeziune şi alte politici, trebuie să luăm în considerare şi acel punct de vedere. Când vorbim despre politica agricolă comună – care se va afla în curând în faţa dumneavoastră şi pe care o veţi discuta în curând – consider că ar trebui să dezvoltăm mai mult conceptul de bun public. Cred că agricultorii ar trebui să fie plătiţi parţial pentru ceea ce fac pentru noi: aceştia ne furnizează alimente şi le suntem recunoscători pentru aceasta, dar ar trebui să le fim recunoscători şi pentru că ne păstrează biodiversitatea. Aceasta este o dezbatere importantă care ne aşteaptă.

Nagoya/Cancún sunt situaţii destul de legate una de cealaltă. Nu este vorba doar despre biodiversitate; nu este vorba doar despre schimbare climatică; este vorba şi despre succesul multilateralismului şi al guvernanţei la nivel mondial. Aşadar este foarte important să reuşim aici. Toate solicitările ca noi să vorbim într-un singur glas sunt bine ascultate. Facem tot posibilul să înfăptuim acest lucru şi aici aş dori să îi mulţumesc Preşedinţiei belgiene pentru adoptarea unei atitudini constructive în această privinţă.

Următorul lucru pe care aş dori să îl menţionez, şi cu aceasta aproape voi încheia, este remarca referitoare la euro şi dolari. Am primit-o în mod pozitiv dar am impresia că, atunci când vorbim despre biodiversitate şi despre ajutor internaţional, vom vorbi mai mult de euro decât de dolari.

Aşa că, în sfârşit, ne-am întors de la Cancún cu ceva care constituie o reuşită, pe care îl considerăm o reuşită şi care va avea soluţii deoarece pur şi simplu sunt prea multe în joc. Suntem răspunzători, însă cred că ar fi corect să spun că şi alţii au răspunderea. Însă chiar ne ajută faptul că avem sprijinul Parlamentului.

PREZIDEAZĂ: LÁSZLÓ TŐKÉS
Vicepreşedinte

  Joke Schauvliege, preşedintă în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Domnule preşedinte, onorabili membri, aş dori să le mulţumesc tuturor vorbitorilor care au subliniat importanţa biodiversităţii. Acesta este un mesaj foarte important care a apărut în această dezbatere. Am discutat deja, în introducerea mea, despre multe aspecte care au fost abordate aici. Există câteva puncte pe care aş dori să le discut mai în detaliu.

Mai presus de toate, accesul şi partajarea beneficiilor (ABS). Este important de precizat că Consiliul promite să finalizeze Protocolul privind accesul la resursele genetice şi partajarea beneficiilor (Protocolul ABS) la A zecea reuniune a Conferinţei părţilor (COP 10) la Convenţia privind diversitatea biologică (CDB), întrucât aceasta va contribui foarte mult la realizarea tuturor obiectivelor CDB. Dezvoltarea şi punerea în aplicare a Protocolului ABS trebuie privită ca o parte integrantă a procesului ce are loc în jurul CDB. S-au făcut deja progrese în acest domeniu la discuţiile recente de la Montreal, însă este adevărat că alte probleme trebuie să fie rezolvate înainte de COP 10. Acest lucru va necesita suficientă flexibilitate din partea tuturor partenerilor la negocieri şi, astfel, şi la nivel intern, în cadrul UE.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte propunerea de rezoluţie a Parlamentului European, această rezoluţie discută elementele principale ale politicii privind biodiversitatea: urgenţa de a acţiona, economia ecosistemelor şi a biodiversităţii, misiunea globală, viziunea şi ţelurile şi indicatorii CDB şi planul strategic al CDB, precum şi aspectele mai specifice precum ABS şi sinergiile dintre cele trei convenţii de la Rio şi aşa mai departe. Aceste elemente se potrivesc poziţiilor care se conturează în Consiliu cu privire la conferinţa de la Nagoya. Concluziile asupra acestui fapt ar trebui adoptate de către Consiliul Mediu la 14 octombrie.

În ceea ce priveşte integrarea pachetului şi cea sectorială în domenii precum agricultura şi pescuitul, v-aş reaminti faptul că la 15 martie Consiliul i-a cerut în mod clar Comisiei să propună un pachet. Din ceea ce a spus domnul comisar cu un minut în urmă, Comisia am înţeles că lucrează mult asupra acestei probleme şi putem, prin urmare, să contăm pe ea.

Consiliului i se va solicita să adopte concluziile privind biodiversitatea la reuniunea sa din 14 octombrie – săptămâna viitoare, adică. Acestea vor folosi apoi ca orientări politice pentru negocierile din Japonia din octombrie. Aceste concluzii trebuie să formeze baza pentru a determina care sunt chestiunile importante pentru COP 10, precum şi poziţia Consiliului referitor la acestea: planul strategic revizuit al CDB, negocierile orientate către Protocolul ABS, strategia de mobilizare a fondurilor, mai ales prin mecanisme de finanţare inovatoare, integrare sectorială şi sinergiile dintre combaterea schimbărilor climatice, deşertificare şi politicile de promovare a biodiversităţii.

Aş dori să mulţumesc tuturor celor care au subliniat importanţa acestui lucru. Aş dori, de asemenea, să îi mulţumesc domnului comisar pentru cooperarea constructivă de care ne-am bucurat până acum şi pentru cooperarea plăcută de care probabil că ne vom bucura până la şi la locul desfăşurării, Nagoya.

  Preşedintele. – Am primit o propunere de rezoluţie⁽¹⁾ depusă în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc joi, 7 octombrie 2010

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Biodiversitatea este şi va rămâne o problemă importantă pentru Uniunea Europeană deoarece biodiversitatea merge mână în mână cu asigurarea rezervelor de alimente în Europa şi reprezintă, astfel, perspectivele pentru un viitor optimist pentru următoarele generaţii. Agricultura europeană este conştientă de rolul său important în promovarea şi conservarea biodiversităţii. Prin stocarea CO2 în soluri sau gestionarea terenurilor naturale din apropiere, agricultorii noştri europeni contribuie în mod activ la conservarea biodiversităţii. Cu toate acestea, tot acest efort nu va folosi la nimic dacă nivelul de conştientizare este mic sau nu există. Trebuie să facem ca cetăţenii europeni să conştientizeze importanţa fundamentală a biodiversităţii pentru zonele noastre rurale, pentru economia noastră, pentru viitorul vieţilor noastre şi al copiilor noştri şi să îi încurajăm să acţioneze. Uniunea Europeană nu va fi cruţată de dispariţia unei game diverse de specii. Astăzi deja, numeroase forme de viaţă sunt grav ameninţate. Să acţionăm acum şi să stabilim calea către un viitor bogat în specii.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. – Aş vrea, în contextul acestei dezbateri, să subliniez rolul important al proiectului TEEB, finanţat de mai multe state europene, proiect care calculează valoarea financiară a naturii şi costurile înregistrate în urma pierderilor de biodiversitate. TEEB ne permite să conştientizăm dimensiunea provocărilor şi să pregătim deciziile viitoare în acest domeniu. Doresc să menţionez doar câteva date prezentate recent de TEEB: costurile despăduririlor se ridică la circa 4,5 trilioane de dolari anual; potrivit altor estimări, de asemenea recente, peste un sfert din biodiversitatea iniţiala a lumii a dispărut până în anul 2000, iar până în 2050 se aşteaptă o noua pierdere de peste 10%. Exemplele pot continua. În aceste condiţii, summitul din Nagoya este mai mult decât oportun. De asemenea, consider că şi această dezbatere parlamentară este deosebit de oportună pentru a ne permite, la nivel european, să ne coordonăm poziţia la apropiatul summit.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. – Acest an reprezintă un moment crucial pentru întărirea eforturilor şi angajamentelor la nivel internaţional pentru stoparea pierderii biodiversităţii. Trebuie să fructificăm acest moment, pentru stabilirea unei viziuni şi a unor obiective clare în ceea ce priveşte biodiversitatea şi conservarea durabilă a acesteia după 2010. Este necesar să definim o poziţie comună puternică şi să avem o participare activă a Uniunii Europene la viitoarele negocieri internaţionale. O viziune globală pe termen lung trebuie să ţină seama de legăturile dintre biodiversitate, serviciile ecosistemice, schimbările climatice, deşertificare, prosperitate economică, sănătate şi bunăstarea cetăţenilor. Realizarea obiectivelor şi ţintelor propuse in domeniul biodiversităţii este condiţionată de mobilizarea resurselor necesare pentru derularea adecvată a măsurilor de conservare şi utilizare durabilă a resurselor naturale. În acest sens, România susţine implicarea mai mare a sectoarelor privat şi public în găsirea de soluţii şi mecanisme inovatoare pentru finanţarea biodiversităţii.

  Pavel Poc (S&D), în scris. – (CS) Homo sapiens produce cea mai mare cantitate de deşeuri dintre toate speciile biologice. Poluarea industrială, deşeurile municipale, producţia de CO2, zgomotul, smogul uşor, poluarea cu căldură şi toate celelalte deşeuri ale civilizaţiei noastre creează o imensă amprentă ecologică. Consecinţa amprentei ecologice a speciei noastre este că previne continuarea existenţei anumitor alte specii din ecosistemul planetar. Aceasta este baza declinului biodiversităţii din ziua de astăzi. Biodiversitatea este o condiţie prealabilă definitorie pentru existenţa ecosistemului planetar în starea metastabilă pe care o cunoaştem şi care permite existenţa propriei noastre civilizaţii. Interdependenţa şi interconexiunea existenţei noastre cu cea a altor forme de viaţă de pe planetă este neglijată, subestimată şi minimalizată. Dacă scade biodiversitatea, va scădea şi capacitatea de absorbţie a ecosistemului planetar. Ecosistemul va deveni mai puţin rezistent şi mai susceptibil schimbărilor, inclusiv schimbărilor treptate. Într-un anumit stadiu, va trece apoi în altă stare. Întrebarea este dacă această nouă stare va permite continuarea civilizaţiei noastre sau a numărului actual de oameni de pe planetă şi dacă va permite însăşi existenţa speciei noastre biologice.

În momentul de faţă, nu mai este vorba despre o specie animală sau alta, nici măcar despre protejarea unui ecosistem individual. Este o chestiune de conservare a propriei noastre specii, a propriului nostru ecosistem. Din păcate, încă ne mai comportăm ca un pacient bolnav de cancer. Ne minţim singuri şi eşuăm în a lua măsurile care ne-ar putea salva viaţa.

(1) A se vedea procesul-verbal