Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 6 octombrie 2010 - Bruxelles

1. Reluarea sesiunii

PREZIDEAZĂ: JERZY BUZEK
Preşedinte

(Şedinţa a fost deschisă la ora 15.00)

  Preşedintele – Declar redeschisă sesiunea Parlamentului European întreruptă joi, 23 septembrie 2010.

2. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei precedente: a se vedea procesul-verbal

3. Declaraţiile Preşedinţiei

  Preşedintele. – Luni, Ungaria a trăit cel mai mare dezastru din istoria ţării. Scurgerile dintr-un rezervor care conţinea noroi roşu extrem de toxic au costat vieţile a cel puţin trei oameni. Multe sute de oameni au fost răniţi. În numele Parlamentului European, aş dori să ne exprimăm solidaritatea faţă de familiile celor care au murit şi ale celor care au suferit.

Doamnelor şi domnilor, colegi deputaţi, mâine este o aniversare importantă – cea de-a patra comemorare a asasinării Annei Politkovskaia. Ne amintim că şi-a dedicat viaţa aflării adevărului despre situaţia din Caucazul de Nord. Ştim cât de important este jurnalismul independent în fiecare societate. Am adus onoare determinării doamnei Politkovskaia în lupta pentru libertatea de exprimare şi a presei pentru că am botezat cu numele ei una dintre sălile centrului nostru de presă din Bruxelles. În timp ce ne amintim sacrificiul ei, nu uităm nici sacrificiul făcut de alţii: Natalia Estemirova, Anastasia Baburova, avocaţi pentru drepturile omului, Stanislav Markelov şi Serghei Magnitski, şi mulţi alţii. Cei responsabili pentru morţile lor nu au fost încă prinşi. Încurajăm autorităţile ruse să demonstreze un angajament deplin pentru a asigura respectarea legii şi pune a pune capăt climatului de fărădelege şi impunitate din regiunea Caucazului de Nord.

(Aplauze)

La 10 octombrie, vom asista la ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea. Reiterez solicitarea de către Parlamentul European a unui moratoriu privind utilizarea pedepsei cu moartea care urmează să fie introdus în toate ţările din lume. Moartea nu poate fi niciodată un act de justiţie. Salutăm schimbările în această privinţă în ţări precum Rusia, Burundi şi Togo însă, din nefericire, pedepsele cu moartea continuă să fie executate în Japonia şi Statele Unite.

Credem că dezbaterea publică în aceste ţări democratice poate contribui la o schimbare a acestei situaţii. Totuşi, suntem îngrijoraţi mai presus de toate de numărul de pedepse cu moartea executate în ţări precum China şi Iranul. Apelăm la guverne şi la autorităţile din aceste ţări să înceteze să utilizeze practici de acest gen.

(Aplauze)

4. Componenţa comisiilor şi a delegaţiilor: a se vedea procesul-verbal

5. Întrebări orale şi declaraţii scrise (depunere): consultaţi procesul-verbal

6. Transmiterea de către Consiliu a textelor acordurilor: a se vedea procesul-verbal

7. Continuări ale avizelor şi rezoluţiilor Parlamentului: a se vedea procesul-verbal

8. Ordinea lucrărilor

  Preşedintele. – A fost distribuită versiunea finală a proiectului de ordine de zi întocmit de Conferinţa preşedinţilor în cadrul reuniunii sale de joi, 23 septembrie 2010, în conformitate cu articolul 140 din Regulamentul de procedură. Cu acordul grupurilor politice, aş dori să informez Camera despre propunerile de efectuare a următoarelor modificări:

(Majoritatea grupurilor politice şi, în unele cazuri, chiar şi majoritatea decisă, a fost în favoarea acestor modificări)

Miercuri

Adăugarea unui nou punct pe ordinea de zi: declaraţiile Consiliului şi Comisiei cu privire la dispoziţiile sociale ale Tratatului de la Lisabona, după dezbaterea comună privind biodiversitatea.

Retragerea de pe ordinea de zi a întrebării cu solicitare de răspuns oral referitoare la containerele pierdute în larg şi despăgubiri.

Joi

Votarea va începe la 11.30.

Retragerea de pe ordinea de zi a votului privind raportul domnului Maňka referitor la proiectul de buget rectificativ nr. 2/2010, partea a 2-a, din cauza faptului că Consiliul nu a adoptat o poziţie în această privinţă, drept care dezbaterea nu poate avea loc.

  Corien Wortmann-Kool, în numele grupului PPE. – Domnule preşedinte, PPE salută întotdeauna discuţiile pozitive şi temeinice privind aspecte sociale în timpul şedinţelor noastre plenare, însă acestea trebuie să fie pregătite bine.

Din acest motiv s-a decis iniţial printr-o decizie majoritară în cadrul Conferinţei preşedinţilor că propunerea din partea Grupului Social Democrat de a discuta despre servicii de interes general în cadrul Agendei de la Lisabona şi despre servicii publice în cadrul Tratatului de la Lisabona să fie abordată mai întâi în Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale. Suntem în favoarea acestei propuneri deoarece este vorba despre un subiect foarte complicat.

Înţeleg că s-a schimbat denumirea şi că liberalii şi-au schimbat poziţia, însă substanţa continuă să fie foarte complicată şi tot ne dorim ca această chestiune să fie abordată mai întâi în Comisia pentru ocuparea forţei de muncă, deoarece această discuţie este foarte importantă şi complicată. Nu dorim să o respingem şi, din acest motiv, ne vom abţine de la vot cu privire la această chestiune.

  Preşedintele. – Vă mulţumesc, doamnă Wortmann-Kool, pentru explicaţie. Aceasta înseamnă că această chestiune este introdusă pe ordinea de zi, însă Grupul Partidului Popular European (Creştin–Democrat) s-a abţinut de la vot. Majoritatea celorlalte grupuri politice a dorit ca această chestiune să fie inclusă pe ordinea de zi.

(Ordinea lucrărilor a fost în acest fel stabilită)

(Şedinţa a fost suspendată pentru câteva minute)

9. Şedinţă solemnă - Timorul de Est

  Preşedintele. – Bun venit în Parlamentul European, domnule preşedinte. Bun venit din nou după 18 ani.

Următorul punct pe ordinea de zi este discursul preşedintelui Republicii Democratice Timorul de Est, José Ramos-Horta.

Am marele privilegiu şi plăcerea de a ura bun venit preşedintelui José Ramos-Horta. Unii dintre cei din această Cameră îşi amintesc vizita domniei sale din urmă cu 18 ani. A vorbit atunci despre situaţia din Timorul de Est în cadrul Subcomisiei noastre pentru drepturile omului. La acea vreme, libertatea Timorului de Est era doar pe tărâmul planurilor şi doar câţiva oameni curajoşi, lideri ai opoziţiei, au reuşit să promoveze asemenea planuri idealiste. În calitate de reprezentant şi de membru activ al opoziţiei, a fost pentru noi, cei din Parlamentul European, primul propagator şi vizionar al unui Timor liber. A existat un plan de pace în cinci puncte: retragerea militarilor indonezieni, restaurarea drepturilor omului, eliberarea prizonierilor politici, desfăşurarea forţelor Naţiunilor Unite şi, în cele din urmă, un referendum, planificat pentru anul 1999. Comunitatea democratică a aprobat acest plan măreţ. În 1996, preşedintele José Ramos-Horta şi Carlos Felipe Ximenes Belo au primit Premiul Nobel şi, trei ani mai târziu, actualul prim-ministru al Timorului de Est, Xanana Gusmão, a primit Premiul Saharov.-

În 1999, referendumul din Timorul de Est a avut un rezultat care a fost în favoarea independenţei Timorului. Acesta a fost începutul unui drum dificil spre eliminarea sărăciei şi facilitarea reconcilierii în Timorul de Est, lucru care nu a fost uşor, şi, de asemenea, spre înfiinţarea unor instituţii credibile şi, în cele din urmă, spre lucrul în beneficiul cetăţenilor şi pentru dezvoltarea societăţii civile. Parlamentul European a sprijinit cu tărie activitatea preşedintelui şi a autorităţilor din Timorul de Est. Drepturile la independenţă completă au fost restaurate trei ani mai târziu, în 2002. Viziunea şi experienţa domnului Ramos–Horta sunt importante, şi nu doar în Timorul de Est. În prezent, domnul Ramos-Horta călătoreşte şi vizitează multe ţări în curs de dezvoltare de pe multe continente şi le arată oamenilor că există o cale, că există o modalitate de salvare pentru ţările sărace, şi că pot să o ia de la capăt şi să le asigure cetăţenilor lor o viaţă mai bună şi un viitor mai bun.-

Domnule preşedinte, am deosebita plăcere de a vă ura un călduros bun venit, şi doresc să vă invit să luaţi cuvântul.

  José Ramos-Horta, preşedinte al Republicii Democratice a Timorului de Est. – Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, voi începe prin a face câteva remarci în limba engleză şi apoi voi vorbi în portugheză şi apoi din nou în engleză.

Aş putea să vorbesc cu dvs. în cinci dintre limbile europene, însă nu voi face acest lucru deoarece mă voi încurca, şi deci mă voi limita la două: engleza şi portugheza.

Sunt recunoscător pentru privilegiul de a mă adresa acestei instituţii auguste, întruchiparea diversităţii culturale bogate a Europei şi a culturii şi instituţiilor sale politice democratice. Admiraţia mea faţă de Europa şi de instituţiile pe care le-aţi creat, faţă de drumul pe care l-aţi parcurs de la dezbinare, rivalităţi şi războaie la unitate, parteneriat şi pace, democraţie, integrare şi prosperitate, precum şi faţă de credinţa dvs. profundă în solidaritatea în rândul popoarelor, m-a determinat ca, în 2008, în calitate de laureat al Premiului Nobel pentru pace, să nominalizez Uniunea Europeană şi Comisia Europeană pentru Premiul Nobel pentru pace.

La un capăt al globului se află influenţa şi umbra copleşitoare a singurei supraputeri care a supravieţuit. La celălalt se află Asia, cu umbra a doi giganţi asiatici în ascensiune, care planează asupra restului regiunii. Între acestea se poate afla podul european – un pod care ar putea lega toate aceste puteri într-un parteneriat nou pentru pace şi prosperitate. Această Europă a integrării se extinde de la frumoasa coastă a Atlanticului care scaldă Portugalia până la marginile bătrânului continent unde începe Asia.

În timp ce vorbesc aici, sunt recunoscător mai ales acestei instituţii auguste, multora dintre stimaţii săi deputaţi, Comisiei Europene şi îndeosebi preşedintelui său, prietenul nostru José Manuel Durão Barroso, care ne-a sprijinit timp de peste trei decade în lunga noastră căutare a libertăţii.

Ca tânăr politician şi diplomat, mai întâi în calitate de secretar de stat, apoi ca ministru de externe şi mai târziu ca prim-ministru al Portugaliei, a fost un susţinător înţelept şi pasionat al Timorului de Est, precum şi al Africii, Asiei şi Americii Latine.

Însă nu mi-aş face datoria dacă nu aş mulţumi multor altor deputaţi din cadrul Parlamentului European, unii dintre care nu mai sunt aici din cauza procesului ireversibil de îmbătrânire de care nu poate scăpa niciunul dintre noi.

Ceea ce am găsit în această instituţie, din toate spectrele, din stânga şi din dreapta, a fost faptul că ne-aţi oferit un forum când nu aveam posibilitatea de a vorbi nicăieri în altă parte.

De exemplu, în anii ʼ90, deputaţii portughezi din cadrul Parlamentului European, din toate partidele, au fost cei care şi-au donat o parte din salarii persoanei care este în prezent ministrul nostru de externe, Dr. Zacarias da Costa. S-a aflat aici timp de cinci ani în calitate de reprezentant al rezistenţei Timorului, şi deputaţii portughezi din cadrul Parlamentului European, atât de stânga, cât şi de dreapta, au fost cei care ne-au oferit în fiecare lună ajutor financiar pentru a avea un reprezentant aici la Bruxelles.

Această instituţie a fost, de asemenea, cea care ne-a dat, pentru prima dată oriunde în lume, trecere, o carte de identitate, permiţând Timorului de Est să susţină în Parlament cauza Timorului de Est.

Aşadar, întorcându-mă aici, vin cu un imens sentiment de recunoştinţă faţă de voi toţi.

Permiteţi-mi să trec acum la portugheză, şi voi vorbi despre obiectivele de dezvoltare ale mileniului, despre progresul din ţara mea şi despre lucrurile la care ne aşteptăm de la comunitatea europeană pentru a ne sprijini pe noi şi pe alţii.

(PT) Timorul de Est nu era o ţară independentă în 2000 şi abia în 2004, când am depus primul nostru raport privind obiectivele de dezvoltare ale mileniului, am stabilit şi primele ţinte de atins.

În ultimii trei ani, Timorul de Est a trăit cu adevărat în pace, ceea ce a permis o creştere economică solidă de peste 12 % pe an; o scădere cu 9 % a nivelului de sărăcie în ultimii doi ani; o reducere a ratei de mortalitate infantilă şi a ratei de mortalitate a copiilor cu vârste mai mici de cinci ani, ţintele stabilite pentru 2015 fiind deja atinse; rata de şcolarizare a crescut de la 65 % în 2007 la 83 % în 2009-2010; şi analfabetismul în rândul adulţilor este eliminat treptat datorită unui program comun între Timorul de Est şi Cuba.

Anticipăm eradicarea analfabetismului în Timorul de Est în doi sau trei ani de acum înainte. Circa 30 % din bugetul ţării sunt alocate sănătăţii publice şi educaţiei. Această schimbare este rezultatul finanţării publice agresive a programelor sociale precum transferuri directe de bani către bătrâni, văduvi, persoane cu handicap şi veterani, dar şi al eforturilor hotărâte de extindere a zonelor cultivate şi de sporire a producţiei alimentare.

Finalizăm harta pentru planul nostru de dezvoltare strategică pentru 2010-2030, care ne va permite să ne eliberăm poporul de secole de sărăcie şi să creştem standardelor lor de trai până la nivelul clasei de mijloc superioare până în 2030.

În ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre de petrol, sunt încântat să pot menţiona că, în raportul său din 1 iulie 2010, Iniţiativa privind transparenţa în industriile extractive a situat Timorul de Est pe primul loc în Asia şi pe locul trei în lume cu privire la puterea, transparenţa şi eficienţa gestionării profiturilor obţinute din gaze şi petrol.

Circa 30 % dintre membrii parlamentului nostru sunt femei. În executiv, avem miniştri cheie care sunt femei în domenii precum finanţe, justiţie, solidaritate socială etc., şi o femeie ocupă funcţia de procuror general al Republicii. Avem un parlament permanent al tinerilor, cu 130 de membri care tocmai au fost aleşi din întreaga ţară. Tinerii aleşi în acest parlament au vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. Am vrut întotdeauna să existe un echilibru al sexelor în parlamentul tineretului. Cu toate acestea, aşteptările noastre au fost depăşite: parlamentul tineretului este alcătuit din 68 de membri de sex feminin şi din 62 de membri de sex masculin.

Timorul de Est se mândreşte cu adoptarea uneia dintre cele mai umaniste constituţii din lume, în care pedeapsa cu moartea este interzisă şi pedeapsa maximă este de 25 de ani de închisoare: nu avem sentinţe pe viaţă. Am ratificat toate tratatele internaţionale principale privind drepturile omului. Am depus deja două rapoarte privind tratatele la instituţiile competente şi vom continua să depunem eforturi pentru a consolida şi mai mult respectarea drepturilor omului, a libertăţii şi a demnităţii tuturor. Constituţia noastră recunoaşte prevalenţa dreptului internaţional asupra legilor naţionale; cu alte cuvinte, legile noastre trebuie să fie conforme cu legislaţia internaţională.

Cu permisiunea dumneavoastră, voi trece acum înapoi la limba engleză.

– Voi aborda acum chestiunea schimbărilor climatice – evident, foarte superficial, din cauza constrângerilor temporale.

Deşi se ştie că cei bogaţi şi puternici au contribuit cel mai mult la deteriorarea mediului înconjurător, recunoaştem că progresul ştiinţei, tehnologiei şi industriilor în ultimii 200 de ani a adus beneficii imense tuturor, chiar dacă aceste beneficii au fost distribuite în mod inegal.

Însă noi, cei din ţările în curs de dezvoltare, nu trebuie să dăm vina în întregime pe cei bogaţi şi puternici pentru răul provocat planetei. Trebuie să acceptăm partea noastră de responsabilitate în distrugerea pădurilor, lacurilor, râurilor şi mărilor noastre. Asia nu are mai puţină responsabilitate decât Statele Unite şi Europa în ceea ce priveşte oprirea calamităţilor climatice. Suntem aproape jumătate din locuitorii planetei. Numai acest lucru înseamnă că punem o presiune imensă asupra pământului, mineralelor, pădurilor şi apei. Pentru a ne moderniza economiile şi pentru a îmbunătăţi vieţile a sute de milioane de săraci din Asia folosim din ce în ce mai multă energie extrasă de pe planeta Pământ. Multe din puterile în ascensiune din Asia traversează acum oceane, căutând energie în altă parte – în Africa şi în America Latină.

Prin urmare, Timorul de Est – în colaborare cu Maldive, două dintre cele mai mici ţări din Asia – cere un program asiatic comun privind dezvoltarea durabilă ancorată în protejarea şi redresarea mediului, gestionarea pământului şi apei, sănătate şi educaţie pentru toată lumea şi în eliminarea sărăciei şi analfabetismului.

Adresez un apel celor bogaţi şi puternici. Cei bogaţi şi puternici ar trebui să se întrebe dacă şi-au respectat angajamentele luate în faţa camerelor de filmat şi dacă politicile din trecut au fost eficiente în ceea ce priveşte soluţionarea subdezvoltării şi sărăciei extreme.

Mult prea adesea liderii ţărilor în curs de dezvoltare sunt învinovăţiţi pentru lipsa îmbunătăţirilor în viaţa poporului lor, în ciuda sprijinului generos pentru dezvoltare pe care chipurile l-am primit de la cei bogaţi.

Însă donatorii ar trebui să facă o analiză onestă şi critică a politicilor. Ştim că există un sentiment veritabil de solidaritate din partea bărbaţilor şi femeilor obişnuiţi – în Statele Unite, Europa şi Japonia – faţă de semenii lor din regiuni mai sărace ale lumii, însă donatorii trebuie să raţionalizeze şi hârţogăria interminabilă, apăsătoare, superfluă, ineficientă, redundantă şi birocratică care îneacă şi descurajează pe oricine în ţările noastre.

(Aplauze)

Donatorii trebuie să investească mai mult din fiecare dolar pe care l-au promis în dezvoltare rurală, agricultură, siguranţă alimentară, apă şi igienă, drumuri, sănătate şi educaţie. Pentru a consolida instituţiile naţionale şi liderii aleşi în mod democratic, donatorii trebuie să ofere sprijin mai direct sectorului bugetar pentru a le permite acestora să ofere servicii şi progres oamenilor.

Este descurajant că doar o mână de ţări bogate au atins ţinta de 0,7 % din produsul lor naţional brut pentru sprijinul pentru dezvoltare. În acelaşi timp, promisiunile generoase făcute în lumina reflectoarelor la conferinţe internaţionale – alături de vedete de cinema şi de cântăreţi de muzică rock – sunt uitate în mare parte în momentul în care cortinele Hollywood-ului cad şi luminile reflectoarelor se sting.

Este şi mai descurajant să văd cât de repede se găsesc zeci de miliarde de dolari cu uşurinţă pentru a salva bănci în faliment, companii de asigurări, agenţii imobiliare frauduloase şi industrii auto învechite şi felul în care se plătesc bonusuri de zeci de milioane de dolari incompetenţilor şi escrocilor responsabili pentru dezastrul financiar – şi totuşi zeci de apeluri adresate bogaţilor pentru a mări sprijinul pentru dezvoltarea externă au întâmpinat multă rezistenţă.

Credem că o modalitate înţeleaptă şi corectă de a ajuta ţările care suferă de pe urma consecinţelor căderii financiare este să anulăm datoria ţărilor mici în curs de dezvoltare şi a micilor state insulare în curs de dezvoltare şi să restructurăm datoria ţărilor debitoare care se confruntă cu provocări interne şi externe enorme – precum instabilitate, schimbări climatice şi extremism – în multe părţi ale lumii, mai ales în sudul Asiei şi în regiunea Marilor Lacuri din Africa.

Timorul de Est este privilegiat în sensul că nu avem niciun cent de datorii externe, deci apelul nostru nu este motivat de interesul propriu. De fapt, dacă deschideţi anuarul economic al economiilor din 2010 – versiunea de buzunar – veţi găsi aici nişte informaţii interesante. Timorul de Est are în prezent cel mai mare surplus din lume ca procent din PIB-ul său şi nicio datorie externă. Cu toate acestea, suntem solidari cu acele ţări care au acumulat decade la rând datorii pe care în prezent nu le pot plăti şi care au prins în cursă sute de milioane de oameni din lume. Dacă s-au putut mobiliza miliarde de dolari aproape peste noapte pentru a salva bănci în faliment şi companii de asigurări, atunci trebuie să existe şi obligaţia morală şi înţelepciunea politică de a găsi suma mult mai mică pentru ca ţările dezvoltate să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de săracii din lumea a treia, să corecteze unele dintre dezechilibrele care există în lume în prezent.

În timp ce vorbesc aici cu un sentiment enorm de recunoştinţă faţă de dvs. – faţă de Parlamentul European, de liderii europeni şi de toţi partenerii noştri de dezvoltare – îmi doresc cu modestie să ne recunoaştem şi propriile eşecuri şi limite. Noi, cei din Timorul de Est, şi o mare parte din lumea în curs de dezvoltare nu trebuie să inversăm rolurile ţinând predici Occidentului – drept răzbunare pentru predicile pe care ni le-a ţinut Occidentul decade la rând – ci trebuie să ne privim în oglindă şi să răspundem la propriile noastre întrebări pe care ni le adresează conştiinţa noastră. Ce am făcut noi pentru a scoate sutele de milioane de cetăţeni ai noştri din sărăcie extremă? Putem face acest lucru. Ne putem descurca cu toţii mai bine, în Timorul de Est şi oriunde în altă parte.

Am făcut progrese semnificative în ultimii trei ani. Ţara noastră şi-a câştigat independenţa cu numai opt ani în urmă. V-am împărtăşit o parte dintre cifre, însă existe multe alte realizări care nu pot fi cuantificate. Nu pot fi măsurate, însă sunt la fel de importante. Am reuşit să vindecăm rănile societăţii noastre, să reconciliem comunităţi separate şi să vindecăm rănile dintre noi şi Indonezia, cu care împărtăşim un trecut tragic ce a durat 24 de ani. În prezent, Timorul de Est şi Indonezia se bucură de cea mai bună relaţie posibilă între oricare doi vecini. Am reuşit să construim legături cu întreaga regiune. Am stabilit relaţii diplomatice cu peste 100 de ţări. Acestea nu sunt realizări care să poată fi cuantificate, măsurate. Poporul nostru, în ciuda rănilor profunde lăsate de 24 de ani de ocupaţie, nu poartă resentimente nimănui.

Acestea sunt credinţele şi convingerile noastre. Suntem hotărâţi să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor poporului nostru şi să-l conducem spre un viitor paşnic şi prosper.

Fie ca Dumnezeu cel Atotputernic şi Milostiv să ne binecuvânteze pe toţi.

(Aplauze)

  Preşedintele. – Domnule preşedinte, vă mulţumesc foarte mult.

În urmă cu optsprezece ani, în calitate de lider al Timorului de Est, aţi dat dovadă de mult curaj şi de o viziune măreaţă. Astăzi, sunteţi preşedintele unei ţări libere, democratice, independente.

Felicitări, domnule preşedinte, şi toate cele bune ţării şi poporului dvs. Vă mulţumesc pentru discurs.

(Aplauze)

PREZIDEAZĂ: ROBERTA ANGELILLI
Vicepreşedintă

10. Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct pe ordinea de zi este declaraţia Consiliului în numele vicepreşedintei Comisiei/Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate cu privire la ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea.

Înainte de a-i da cuvântul domnului Chastel, voi citi o scrisoare adresată deputaţilor de copiii lui Sakineh. Aceasta mi-a fost trimisă prin AKI International întocmai pentru a coincide cu dezbaterea privind ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea.

Iată fragmentul: „Dorim să vă mulţumim pentru eforturile dvs. şi pentru atenţia pe care aţi acordat-o mamei noastre Sakineh. În primul rând dorim să vă cerem sprijin moral. Singura noastră speranţă rămâne comunitatea internaţională şi din acest motiv am dori să rugăm Parlamentul European să intervină în mod decisiv cu toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a o ajuta pe mama noastră. Vă implorăm să nu ne abandonaţi şi să ascultaţi cererea noastră de ajutor. În cele din urmă, în speranţa că pedepsele primitive precum lapidarea şi spânzurarea vor fi eliminate pentru totdeauna din întreaga lume, vă trimitem cele mai calde salutări.”

  Olivier Chastel, în numele lui Catherine Ashton (vicepreşedintă a Comisiei şi Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – (FR) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, aşa cum a precizat şi doamna preşedintă, vorbesc în faţa Camerei de ziua mondială şi, de asemenea, ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea în numele Înaltei Reprezentante, baroana Ashton.

După cum ştiţi, aplicarea pedepsei cu moartea în lume reprezintă încă o imagine contrastantă. Pe de o parte, vasta majoritate a statelor din zilele noastre sunt în favoarea abolirii sale, în drept sau în practică, şi este încurajator să vedem că numărul statelor de acest fel continuă să crească. În realitate, constatăm o tendinţă foarte marcată spre abolirea şi restricţionarea utilizării pedepsei cu moartea în majoritatea ţărilor.

Pe de altă parte, numărul execuţiilor şi modalităţilor de aplicare a pedepsei cu moartea în întreaga lume rămâne nefericit de alarmant: cele 5 679 de execuţii raportate în 2009 au fost cu 5 679 de execuţii prea multe. Şi cu 58 de ţări şi teritorii care continuă să folosească pedeapsa cu moartea, munca noastră este departe de a se fi terminat.

Mai mult, ştim cu toţii că acolo unde pedeapsa capitală rămâne în vigoare există probleme serioase în ceea ce priveşte respectul normelor şi standardelor internaţionale, mai ales în ceea ce priveşte limitarea pedepsei cu moartea la cele mai grave delicte, excluderea delincvenţilor minori din sfera sa de aplicare şi garantarea unui proces echitabil.

Concluzia este clară: în această privinţă nu există loc de complezenţă. De aceea trebuie să folosim toate mijloacele disponibile, calea diplomatică şi sensibilizarea publicului pentru realizarea obiectivului nostru şi de aceea Înalta Reprezentantă a făcut din acţiunea Uniunii Europene pentru abolirea pedepsei cu moartea o prioritate personală.

Ce înseamnă acest lucru, în practică? Viitorul Serviciu european pentru acţiune externă va putea desigur să se bazeze pe faptul că Uniunea Europeană este deja în prezent primul actor instituţional în lupta împotriva pedepsei cu moartea, însă serviciul va reprezenta şi va constitui în egală măsură cea mai bună ocazie pentru realizarea potenţialului nostru.

Va consolida mai ales capacitatea noastră de a vorbi într-un singur glas, ceea ce ne va da posibilitatea să mobilizăm mai bine şi să aducem laolaltă toate instrumentele disponibile la nivel european în lupta împotriva pedepsei cu moartea.

Mai mult, Uniunea Europeană continuă, de asemenea, să-şi unească mai bine forţele cu alte organizaţii internaţionale şi organisme multilaterale care lucrează pentru abolirea pedepsei cu moartea.

Rezoluţia care cere un moratoriu cu privire la utilizarea pedepsei cu moartea prevăzută de cea de-a 65-a Adunare Generală a Naţiunilor Unite din această toamnă ar trebui să reflecte progresul spre o abolire universală. Este vorba despre consolidarea şi extinderea tendinţei spre abolire, constatate în toate regiunile din lume. Colaborarea strânsă dintre Uniunea Europeană şi Consiliul European este un alt atu în lupta noastră împotriva pedepsei cu moartea.

În această privinţă, şi foarte concret, ne vom uni, de exemplu, eforturile, pentru a încuraja Belarus să abolească pedeapsa cu moartea, mai ales prin organizarea de evenimente comune la Minsk cu ocazia acestei zile mondiale.

Doamnelor şi domnilor, deoarece credem fundamental că abolirea pedepsei cu moartea este esenţială pentru protejarea demnităţii umane şi respectarea drepturilor omului, ne opunem utilizării pedepsei cu moartea în toate cazurile şi în toate circumstanţele şi nu vom înceta să cerem abolirea sa universală.

Abolirea universală este şi va rămâne unul dintre obiectivele prioritare ale acţiunii noastre externe cu privire la drepturile omului şi reafirm deci aici în numele baroanei Ashton determinarea noastră ca Uniunea Europeană să rămână în prima linie în lupta pentru abolirea universală a pedepsei capitale.

  Preşedinta. – Trebuie să clarific faptul că, la propunerea Conferinţei preşedinţilor, va avea loc o dezbatere cu un singur orator per grup politic. Prin urmare, nu se va putea lua cuvântul în cadrul procedurii „catch-the-eye”. Este păcat, deoarece dezbaterea este foarte importantă.

  Eduard Kukan, în numele Grupului PPE. – Doamnă preşedintă, Uniunea Europeană se bazează pe valori şi pe respectarea drepturilor omului, care trebuie să fie apărate şi protejate în permanenţă în întreaga lume. Dreptul la viaţă se află chiar la baza acestora. Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea ne aminteşte că mai există ţări în lume care continuă să practice pedeapsa capitală. Din acest motiv trebuie să continuăm în eforturile noastre de a accelera lupta împotriva acestei practici.

Opoziţia robustă din partea UE împotriva pedepsei cu moartea ne pune în prim planul acestei lupte. Deoarece Parlamentul European este prima instituţie UE care se angajează în acest efort, este datoria noastră să influenţăm alte state pentru a obţine abolirea universală.

Pentru Partidul Popular European, lupta împotriva pedepsei cu moartea la nivel mondial este o prioritate cheie a politicii noastre externe privind drepturile omului. UE trebuie să continue să aducă această chestiune în atenţia publică şi să sprijine iniţiative care ar putea duce la abolirea universală.

Spunând acestea, aş dori să solicit Înaltei Reprezentante, Comisiei şi statelor membre să continue să încurajeze ţările care nu au ratificat Al doilea protocol opţional la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice să facă acest lucru. Acele state membre care nu au ratificat Protocolul nr. 13 la Convenţia europeană a drepturilor omului ar trebui să facă şi acest lucru.

Spun cu regret că Belarus este singura ţară din Europa care continuă să pună pedeapsa cu moartea în practică. Ar trebui să depunem toate eforturile pentru a schimba această situaţie. În acelaşi mod, UE ar trebui să continue să aducă în atenţia publică abolirea pedepsei cu moartea, atât în negocieri bilaterale, cât şi în foruri internaţionale.

În concluzie, UE trebuie să fie o inspiraţie pentru restul lumii. Acum, cu doar câteva zile înainte de ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea, pare momentul potrivit pentru a ne reafirma poziţia.

  Ana Gomes, în numele Grupului S&D. – (PT) Belarus, China, Iran, Arabia Saudită şi Sudan: ce au aceste ţări în comun în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale? Continuă să împărtăşească o practică primitivă şi abominabilă: pedeapsa cu moartea. Unele ţări folosesc această metodă barbară în secret, fără ca măcar să-şi facă publice datele statistice privind pedeapsa capitală. Este cazul Chinei, Egiptului, Iranului, Malaieziei, Sudanului, Tailandei şi Vietnamului. Un singur stat membru al Uniunii Europene păstrează încă legislaţie naţională care permite pedeapsa cu moartea pentru anumite delicte în circumstanţe excepţionale, şi în această rezoluţie Parlamentul îi cere Letoniei să ia măsuri urgente pentru a abroga această legislaţie.

Parlamentul consideră că Uniunea Europeană ar trebui să profite de fiecare ocazie pentru a promova abolirea pedepsei cu moartea, mai ales în cadrul summiturilor bilaterale şi multilaterale, şi îndeosebi la Naţiunile Unite, când se negociază acorduri internaţionale în timpul vizitelor oficiale, sau în timpul dialogului cu terţe ţări în cadrul politicilor de acţiune externă, cooperare şi sprijin financiar. Este important ca statele membre ale Uniunii Europene să se străduiască să pună în aplicare Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Înalta Reprezentantă, baroana Ashton, ar trebui să dea indicaţii Serviciului european pentru acţiune externă să promoveze activ abolirea universală a pedepsei cu moartea. Mai este încă multă cale de parcurs. În ciuda acestor lucruri, în prezent există 154 de ţări care au abolit pedeapsa cu moartea în drept sau în practică.

Delegaţiile Uniunii Europene trebuie să includă un număr adecvat de oficiali specializaţi în drepturile omului şi devotaţi urmăririi abolirii universale a pedepsei cu moartea. Solicit Înaltei Reprezentante să promoveze un sistem pentru identificarea tuturor cetăţenilor UE condamnaţi la moarte în orice ţară din lume şi să mobilizeze toate eforturile pentru a-i salva de la execuţie. În ceea ce priveşte politica internă a UE în acest domeniu, Parlamentul speră că revizuirea directivelor Uniunii Europene privind pedeapsa cu moartea, planificată pentru anul viitor, va fi iniţiată foarte repede.

Pe plan extern, Uniunea nu numai că trebuie să-şi respecte obligaţia asumată în baza Cartei drepturilor fundamentale de a se asigura că nicio persoană nu este deportată sau extrădată într-o ţară în care există riscul de a fi supusă pedepsei cu moartea, ci trebuie, de asemenea, să se asigure că informaţiile trimise terţelor ţări în cadrul acordurilor internaţionale privind schimburile de date nu pun pe nimeni în pericolul de a fi condamnat la moarte.

În această rezoluţie, Parlamentul îşi arată în mod clar dezgustul faţă de cele mai brutale forme de îndeplinire a acestui tip de pedeapsă, cum ar fi lapidarea. Această rezoluţie include numele unor bărbaţi şi femei care sunt condamnaţi la moarte în ţările lor: fie ca lumina civilizaţiei şi compasiunea să le salveze vieţile. Prin urmare, această Cameră solicită Comisiei să folosească toate mijloacele pentru a acţiona şi a-i salva.

  Marietje Schaake, în numele Grupului ALDE. – Doamnă preşedintă, mă mândresc cu faptul că Uniunea Europeană, în calitate de comunitate a valorilor în care pedeapsa cu moartea este abolită, este angajată energic să acţioneze ca jucător global pentru abolirea pedepsei cu moartea peste tot în lume.

În negocierile cu statele membre candidate şi în dialogurile noastre cu alte ţări, fie că este vorba de Statele Unite sau de Iran, cerem în mod consecvent abolirea, de jure sau de facto, a acestei pedepse atât de inumane. Impactul pedepsei cu moartea în prevenirea delictelor nu a fost dovedit. Prin urmare, practica acesteia este şi mai contestată. Deşi nu ar trebui să existe impunitate pentru cele mai grave delicte, pedeapsa cu moartea însăşi constituie o încălcare a drepturilor omului în conformitate cu dreptul la viaţă, prevăzut în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Credem în urmărirea în justiţie a delictelor în baza dreptului internaţional, însă întotdeauna într-un proces corect şi cu respectarea procedurii standard. Prea adesea, lucrurile nu se petrec în acest mod, şi, în orice caz, Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit că delictele în materie de droguri nu fac parte din cele mai grave delicte.

Organizaţia Naţiunilor Unite a vorbit, de asemenea, în favoarea unui moratoriu referitor la pedeapsa cu moartea, şi aceasta este o declaraţie importantă. În acelaşi timp, ONU se luptă pentru credibilitatea sa în timp ce Iranul se află printre membrii Consiliului pentru drepturile femeilor.

UE trebuie să continue să vorbească într-un singur glas şi să opereze mai strategic când vine vorba despre abordarea unor chestiuni importante referitoare la drepturile omului, precum abolirea pedepsei cu moartea.

Astăzi, summitul cultural China-UE se desfăşoară aici la Bruxelles chiar în timp ce vorbim. Acest pas important ar trebui aplaudat însă, în acelaşi timp, nu putem trece cu vederea faptul că China deţine recordul pentru cel mai mare număr de pedepse cu moartea, al căror număr adevărat nici măcar nu-l cunoaştem din cauza unei lipse de transparenţă şi a faptului că anumiţi oameni sunt clasificaţi ca neoameni. China este depăşită doar de Iran când vine vorba despre executarea tinerilor, iar uciderea copiilor nu poate fi justificată în nicio circumstanţă. O celebrare a culturii ne aminteşte de libertatea esenţială de exprimare, însă prea mulţi oameni din lume sunt supuşi pedepsei cu moartea şi fricii asociate cu aceasta ca urmare a vorbelor pe care le-au rostit.

UE ar trebui, de asemenea, să-şi sporească responsabilităţile cu privire la oferirea unui adăpost pentru persoanele din ţări care practică pedeapsa cu moartea. Programul Oraşe–Adăpost ar trebui să devină operaţional cât mai repede posibil.

  Barbara Lochbihler, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Doamnă preşedintă, rezoluţia anuală împotriva pedepsei cu moartea este într-adevăr un exemplu foarte impresionant cu privire la cât de multe face şi a făcut UE în lupta pentru abolirea pedepsei cu moartea pretutindeni în lume. De la sine înţeles, există încă prea multe execuţii – mult prea multe execuţii – aşa cum a subliniat reprezentantul vicepreşedintei Comisiei. Totuşi, nu trebuie să uităm că lupta globală împotriva pedepsei cu moartea este o poveste de succes. În prezent există 43 de ţări care aplică pedeapsa cu moartea. La nivel internaţional, UE este unul dintre cei mai importanţi jucători activi care continuă această luptă, incluzând-o, de asemenea, în toate relaţiile bilaterale, şi nu ne putem permite să ne reducem eforturile.

Poate că ar trebui să ne gândim să acţionăm într-un mod mai precis, deoarece ţări diferite şi guverne diferite sunt structurate diferit şi s-ar putea să trebuiască să aplicăm strategii diferenţiate. Va fi diferit în Japonia, unde politicienii de vârf se luptă pentru a fi aleşi şi folosesc pedeapsa cu moartea cât mai des posibil. Acolo avem nevoie de o strategie diferită de cea pe care o adoptăm în Iran sau Belarus. S-ar putea să trebuiască să înaintăm pas cu pas, de exemplu, prin restrângerea cercului acelor persoane pentru care se poate aplica pedeapsa cu moartea în aşa fel încât să excludem minorii şi persoanele cu dificultăţi de învăţare sau prin limitarea gamei de delicte pentru care se poate aplica pedeapsa cu moartea. În China, de exemplu, oamenii continuă să poată fi executaţi pentru ceea ce sunt pur şi simplu crime împotriva proprietăţii. Aceştia ar putea fi paşi în drumul nostru spre obiectivul nostru real, acela de a aboli pedeapsa cu moartea complet. UE trebuie să fie cumva mai sofisticată în abordarea sa.

Ceea ce nu putem face, sub nicio formă, chiar dacă adoptăm o abordare diferită cu ţări diferite, este să aplicăm standarde diferite şi să facem solicitări diferite acelor ţări care mai aplică pedeapsa cu moartea.

Rezoluţia din acest an privind pedeapsa cu moartea are şi o ţintă specifică, respectiv Statele Unite. Drept exemplu, aş dori să vă prezint un caz aici. Este vorba despre cazul lui Mumia Abu-Jamal, care a aşteptat confirmarea condamnării la moarte tip de mai bine de 20 de ani. Nu este bogat, este afro-american şi, la momentul infracţiunii, era un jurnalist ale cărui gânduri şi scrieri erau radicale din punct de vedere politic. Îndoieli justificate şi neajunsuri au fost scoase la lumină în privinţa procesului său. În acest caz, solicit UE să facă tot ceea ce-i stă în putinţă şi să folosească toate mijloacele pe care le are la dispoziţia sa pentru a se asigura că pedeapsa cu moartea nu va fi pusă în aplicare şi că acest bărbat va beneficia de un proces corect.

  Sajjad Karim, în numele Grupului ECR. – Doamnă preşedintă, deşi fac parte din Grupul ECR, comentariile mele se bazează în întregime pe convingerile mele personale. Salut dezbaterea care are loc în această Cameră astăzi, deoarece este, cât se poate de clar, o manifestare a angajamentului nostru faţă de o valoare fundamentală a Uniunii noastre.

Anul trecut, cel puţin 714 persoane au fost executate de state. Aici nu este inclusă şi China, aceasta nefiind transparentă în această privinţă. Multe dintre statele care au încă pedeapsa cu moartea drept instrument de pedeapsă nu au un mecanism de asigurare a unor procese corecte pentru cei pe care-i acuză de delicte sancţionate cu pedeapsa capitală. Distincţia dintre acele ţări care au pedeapsa capitală şi o folosesc şi cele care păstrează puterea însă nu pun în aplicare pedeapsa cu moartea nu este atât de dramatică cum am fi tentaţi să credem la început. Cifra pe care am menţionat-o mai devreme nu include toate acele persoane care stau şi aşteaptă să vadă ce soartă vor avea; multe dintre acestea sunt chiar nevinovate şi li s-a refuzat posibilitatea unui proces corect.

Aşadar, această dezbatere este una foarte personală. Nu este vorba doar despre cei pe care-i aşteaptă condamnarea şi pedeapsa cu moartea ci şi despre numeroasele persoane care sunt afectate, de familiile acestora şi de mulţi alţi oameni din societate, pur şi simplu din cauza faptului că aceste persoane vor fi executate fără oportunitatea unui proces corect. Ar trebui să încercăm să ne ocupăm şi de aceste cazuri.

  Søren Bo Søndergaard, în numele Grupului GUE/NGL. – (DA) Doamnă preşedintă, propunerea de rezoluţie pe care o dezbatem astăzi subliniază faptul că ne opunem categoric pedepsei cu moartea. Nu există pur şi simplu niciun fel de scuze pentru statele care extermină cu răceală şi în mod deliberat persoane fără apărare care se află în sarcina lor. Prin urmare, pedeapsa cu moartea însăşi este un delict. Totuşi, este adesea mult mai mult decât atât. Când oamenii care au fost condamnaţi la moarte aşteaptă ani la rând în condiţii mizerabile, pedeapsa cu moartea este, de asemenea, o formă de tortură. Când pedeapsa cu moartea este folosită pentru a speria oamenii şi pentru a-i determina să nu se ridice împotriva opresiunii şi dictaturii, aşa cum s-a întâmplat în Iran, pedeapsa cu moartea este, de asemenea, o formă de terorism.

Aşa cum a spus doamna Lochbihler destul de bine, jurnalistul afro-american Mumia Abu-Jamal este în prezent un simbol în lupta pentru abolirea pedepsei cu moartea – „vocea celor fără de voce”, aşa cum a fost numit când a fost acuzat de uciderea unui ofiţer de poliţie alb în 1981 şi condamnat la moarte. De aproape 30 de ani, acest bărbat aşteaptă aplicarea pedepsei cu moartea în urma unui proces caracterizat de erori şi lipsuri şi cu nuanţe rasiste. Se cade, de asemenea, ca propunerea de rezoluţie să sublinieze cazul lui Mumia Abu-Jamal ca unul dintre cazurile concrete asupra cărora trebuie să se concentreze în perioada următoare, printre altele, reprezentanţii UE care pledează cazul pe lângă autorităţile SUA, administraţia SUA, şi, desigur, şi preşedintele SUA. Acest exemplu nu este mai puţin important deoarece provine de la Statele Unite care sunt, desigur, aliatul UE în numeroase domenii – în realitate este poate mai important deoarece, în lupta împotriva pedepsei cu moartea, nu există loc pentru standarde duble. În lupta împotriva pedepsei cu moartea se aplică un singur standard: un „nu” necondiţionat pedepsei cu moartea.

  Mara Bizzotto, în numele Grupului EFD. – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, suntem cu toţii de acord cu faptul că Europa trebuie să-şi folosească influenţa morală şi politică pentru a duce mai departe cauza abolirii pedepsei cu moartea. Dacă totuşi nu dorim să rămânem la nivelul declaraţiilor abstracte de principiu, Uniunea Europeană trebuie neapărat să înceapă să folosească instrumentele specifice pe care le are la dispoziţie.

De exemplu, Europa trebuie să-şi amintească că multe ţări terţe care aplică încă pedeapsa cu moartea în cele mai brutale şi barbare moduri sunt ţări cu care Uniunea a încheiat acorduri economice şi comerciale lucrative. Înainte de toate, Europa trebuie să le amintească acestor ţări că, prin semnarea unor asemenea acorduri, s-au angajat să respecte standardele minime ale drepturilor fundamentale. Această cerinţă este ignorată în mod curent, în timp ce Europa întoarce privirea.

Să începem aşadar să vorbim clar despre pedeapsa cu moartea cu China, Egipt, India, Pakistan, Yemen, Bangladesh, şi aşa mai departe, forţând aceste ţări să onoreze angajamentele pe care şi le-au asumat în ceea ce priveşte demnitatea umană. Până acum Europa doar a predicat. Putem doar să sperăm că va începe să-şi transforme cuvintele în fapte cât mai repede posibil, lucru pe care, din păcate, nu a reuşit încă să-l facă în multe cazuri.

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Doamnă preşedintă, dragi colegi, cu ocazia celei de-a opta ediţii a zilei mondiale împotriva pedepsei cu moartea, aş avea un gând emoţionant pentru cei care nu au fost cruţaţi: pentru cei 200 000 de copii nenăscuţi inocenţi de care scăpăm în fiecare an în Franţa; pentru Natasha Mougel, această tânără femeie de 29 de ani asasinată în urmă cu câteva săptămâni, înjunghiată cu o şurubelniţă de un recidivist; pentru copilul de patru ani căruia i s-a tăiat gâtul în urmă cu câteva zile în apropierea casei mele din Meyzieu; pentru domnul în vârstă înjunghiat în Roquebrune în ianuarie de un bărbat care fusese deja judecat pentru atacuri cu cuţitul; pentru cei şase până la şapte sute de oameni nevinovaţi ucişi în fiecare an în Franţa şi pentru numeroasele mii de alte persoane din Europa şi din lumea întreagă; pentru Marie-Christine Hodeau, Nelly Cremel, Anne Lorraine Schmitt şi multe altele ca ele, a căror singură crimă a fost că într-o zi au tăiat calea unui criminal eliberat de justiţie după ce a comis o primă crimă odioasă; pentru victimele unor Dutroux, Evrard şi Fourniret, ale căror vieţi au fost distruse pentru totdeauna, dacă nu pierdute; pentru cei care au fost ucişi la Londra, Madrid şi oriunde în altă parte, victime ale terorismului orb.

Mă gândesc la ele deoarece nimeni nu organizează o zi mondială pentru victime, însă sunt organizate zile pentru călăii lor, care adesea chiar merită să moară.

Într-un stat de drept, şi doar într-un stat de drept, pedeapsa cu moartea nu este o crimă de stat. Aceasta ne permite să protejăm societatea şi cetăţenii împotriva criminalilor pentru care aceasta este uneori singurul mijloc de izbăvire.

  Olivier Chastel, în numele lui Catherine Ashton, vicepreşedintă a Comisiei/Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. – (FR) Doamnă preşedintă, dragi deputaţi din cadrul Parlamentului European, nu pot decât să vă mulţumesc pentru diferitele dvs. intervenţii căci aproape toate sprijină acţiunea noastră. Constat că suntem de acord în ceea ce priveşte importanţa pe care Uniunea Europeană trebuie să o acorde acestei acţiuni pentru abolirea pedepsei cu moartea.

Aşa cum am precizat mai devreme, şi repet acest lucru încă o dată, Înalta Reprezentantă, baroana Ashton, a făcut din aceasta o prioritate personală.

Sperăm sincer că, împreună cu partenerii săi, Uniunea Europeană va ajunge la un rezultat satisfăcător, aşa cum am precizat deja, în cadrul celei de-a 65-a Adunări Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu o rezoluţie care va consolida şi mai mult mişcarea spre un moratoriu universal.

Deoarece credem în mod fundamental că abolirea pedepsei cu moartea este esenţială pentru protejarea demnităţii umane şi pentru respectarea drepturilor omului, ne opunem utilizării pedepsei capitale în toate cazurile şi, repet, în toate circumstanţele, şi vom continua să cerem abolirea universală a acesteia.

Aşa cum am precizat mai devreme, concluzia în această privinţă este clară: nu este loc de complezenţă şi din acest motiv vom utiliza toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru a ne îndeplini obiectivul.

  Preşedinta. – Am primit cinci propuneri de rezoluţie⁽¹⁾prezentate în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc joi, 7 octombrie 2010.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. – Pedeapsa cu moartea încalcă dreptul fundamental al omului la viață și nu-și găsește nicio justificare. Diferite studii au arătat că pedeapsa cu moartea nu are niciun efect asupra tendințelor criminalității violente. Din această cauză, doresc să subliniez că Europa și lumea întreagă trebuie să acționeze într-un mod unitar pentru abolirea universală a pedepsei cu moartea în statele unde aceasta este încă o practică frecventă și, de asemenea, să acționeze împotriva reintroducerii acesteia. La sfârșitul anului 2009, această măsură este menținută de guvernele a 43 de state, dintre care unul în Europa. Este o realitate care ar trebui să ne dea de gândit și stă în puterea noastră să convingem atât guvernele cât și cetățenii la nivel mondial să renunțe la acest act de tortură inacceptabil pentru statele care respectă drepturile omului. Acest obiectiv este o prioritate și poate fi realizat doar print-o strânsă cooperare între state, prin sensibilizare și prin educație. Salut Rezoluția Parlamentului European referitoare la Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea, accentuând faptul că abolirea completă a pedepsei cu moartea rămâne unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene legate de drepturile omului.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Pedeapsa cu moartea este pedeapsa supremă, crudă, inumană şi degradantă. Într-adevăr, să nu uităm că pedeapsa cu moartea afectează, în primul şi în primul rând, persoanele neprivilegiate. Mă opun pedepsei cu moartea în toate cazurile şi în toate circumstanţele şi aş dori să subliniez faptul că abolirea pedepsei cu moartea contribuie la sporirea demnităţii umane şi la dezvoltarea progresivă a drepturilor omului. Această rezoluţie a fost programată astfel încât să coincidă cu ziua europeană şi mondială împotriva pedepsei cu moartea, ambele celebrate la 10 octombrie. UE este principalul actor instituţional şi principalul donator în lupta împotriva pedepsei cu moartea la nivel mondial şi acţiunea acesteia în acest domeniu reprezintă o prioritate cheie a politicii sale externe privind drepturile omului. În Organizaţia Naţiunilor Unite, UE a sponsorizat cu succes începând cu 1997 o rezoluţie în cadrul Comisiei pentru drepturile omului (DROI), solicitând abolirea şi, între timp, stabilirea unui moratoriu privind utilizarea pedepsei cu moartea. Solicit instituţiilor UE să-şi dubleze eforturile şi să folosească instrumentele diplomaţiei şi sprijinul pentru colaborare pe care le au le dispoziţie pentru a lucra pentru abolirea pedepsei cu moartea.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE), în scris. – (FI) Pedeapsa cu moartea este o pedeapsă ireversibilă, inumană, care încalcă drepturile omului. Este crudă şi înjositoare şi o pedeapsă la care poate fi condamnată şi o persoană nevinovată. Nu s-a dovedit că pedeapsa cu moartea previne sau reduce infracţiunile semnificativ. Este foarte regretabil că este folosită încă în 43 de ţări. Interzicerea pedepsei cu moartea este unul dintre domeniile prioritare ale politicii UE privind drepturile omului. Mă bucur că, în această zi, ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea, Parlamentul European adoptă o poziţie dură împotriva pedepsei capitale, care ar trebui interzisă peste tot în lume. Nu poate fi privită ca justiţie corectă în niciun caz. Vă mulţumesc.

  Monica Luisa Macovei (PPE), în scris. – Cu ocazia celebrării zilei mondiale şi zilei europene împotriva pedepsei cu moartea, îmi amintesc că acest Parlament rămâne unit în opoziţia sa faţă de pedeapsa cu moartea. Acest lucru se datorează faptului că pedeapsa capitală erodează demnitatea umană elementară şi contrazice legislaţia internaţională privind drepturile omului. Studiile arată că nu există dovezi potrivit cărora pedeapsa cu moartea are un efect descurajator semnificativ asupra delictelor, afectând totodată în mod disproporţionat cetăţenii neprivilegiaţi. În ciuda acestor fapte, există peste 20 000 de persoane condamnate la moarte în lume; mulţi dintre aceştia sunt cetăţeni europeni. Din acest Parlament, trebuie să continuăm să ne opunem execuţiilor în toate circumstanţele şi să sprijinim un moratoriu internaţional necondiţionat în ceea ce priveşte pedeapsa capitală. Trebuie, de asemenea, să încurajăm statele să ofere date statistice exacte şi oficiale cu privire la utilizarea pedepsei cu moartea. În baza tratatelor noastre, Parlamentul trebuie să-şi dea consimţământul pentru acordurile internaţionale cu terţe ţări. Trebuie să nu pierdem din vedere poziţia acestor ţări în ceea ce priveşte pedeapsa capitală când facem acest lucru.

  Kristiina Ojuland (ALDE), în scris. – Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea este o cauză importantă care ne aminteşte realitatea nefericită a faptului că 43 de ţări din întreaga lume continuă să aibă pedeapsa cu moartea. Sunt de acord din toată inima cu Preşedintele Jerzy Buzek, care a afirmat în deschiderea şedinţei plenare că moartea nu poate fi considerată niciodată un act de justiţie. Salut rezoluţia Parlamentului European care reiterează angajamentul Uniunii Europene faţă de abolirea pedepsei cu moartea pretutindeni şi care solicită ţărilor care aplică pedeapsa cu moartea să declare un moratoriu imediat asupra execuţiilor. Totuşi, aş dori să văd acest angajament prolix reflectându-se mai concret în politicile specifice ale Uniunii Europene şi ale statelor sale membre în relaţiile cu terţe ţări. A sublinia importanţa acestei chestiuni la 10 octombrie în fiecare an merită osteneala, însă trebuie să mergem mai departe în această direcţie pentru a vedea progrese reale. Uniunea Europeană trebuie să acţioneze în mod coerent şi să introducă abolirea pedepsei cu moartea pe ordinea de zi ca punct prioritar pentru a se ridica la nivelul imaginii sale de purtător de torţă pentru drepturile omului şi demnitatea umană.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – (LT) În prezent, 43 de ţări folosesc pedeapsa cu moartea. Majoritatea condamnărilor la moarte sunt puse în aplicare în China, Iran şi Irak. Numai în China sunt 5 000 de condamnări la moarte sau 88 % dintre execuţiile din lume. Există, de asemenea, state membre UE în care majoritatea cetăţenilor sunt în favoarea pedepsei cu moartea. Există şi mai multe asemenea ţări în întreaga lume. Principalul argument este că o asemenea pedeapsă împiedică în mod aparent potenţialii criminali şi reduce infracţiunile. Totuşi, datele statistice arată că lucrurile nu stau aşa. Sunt de acord cu această rezoluţie deoarece cred că locul instrumentelor pedepsei cu moartea este într-un muzeu. Cele mai puternice solicitări adresate Belarusului – ultima ţară din Europa care foloseşte pedeapsa cu moartea – pentru abolirea de îndată a acesteia sunt justificabile. Acolo, execuţia rămâne un secret de stat. Rudele celor condamnaţi la moarte nu ştiu dacă condamnaţii mai sunt sau nu în viaţă, deoarece corpurile executaţilor nu sunt restituite părinţilor sau copiilor lor.

  Cristian Dan Preda (PPE), în scris. – (RO) Deşi lupta împotriva pedepsei cu moartea constituie deja una dintre priorităţile Uniunii Europene în materie de drepturile omului, crearea noului Serviciu european de acţiune externă reprezintă un bun prilej pentru reafirmarea importanţei pe care o acordăm acestui subiect la nivel european. Pentru a putea avea o acţiune eficace, este important să diferenţiem între progresele realizate în anumite ţări, pe de o parte, şi situaţia critică din alte părţi, pe de alta. Astfel, deşi este îngrijorător faptul că SUA continuă să aplice pedeapsa cu moartea, trebuie să recunoaştem faptul că numărul execuţiilor de pe teritoriul Statelor Unite a scăzut cu 60 % în ultimul deceniu. Pe de altă parte, este de condamnat ferm guvernul chinez, care a executat în anul 2009 mai multe persoane decât restul tuturor celorlalte ţări. Este extrem de regretabil faptul că, după ce, pentru prima dată în istoria modernă, în 2009 nu a fost pedepsită cu moartea nicio persoană în Europa, autorităţile din Belarus au condamnat la moarte şi vor executa în mod probabil pe parcursul acestui an două persoane. Pentru a conchide, consider, la fel ca Preşedintele Buzek, că pedeapsa cu moartea nu poate fi considerată în nicio împrejurare drept un act de justiţie.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) Utilizarea pedepsei cu moartea se bazează pe convingerea greşită că severitatea pedepsei îi va împiedica pe alţii să comită infracţiuni. În realitate, nu gravitatea pedepsei este cea care determină importanţa sa pentru prevenire, ci inevitabilitatea acesteia. Prin urmare, este important să avem un sistem eficient de urmărire şi acuzare a criminalilor. Este esenţial ca cei care încalcă legea să fie conştienţi de faptul că vor fi prinşi şi pedepsiţi.

În 2009, cel mai mare număr de execuţii au fost executate în China, Iran, Arabia Saudită, Coreea de Nord şi Statele Unite. Nu s-a demonstrat că utilizarea pedepsei capitale reduce incidenţa celor mai grave infracţiuni. Din acest motiv, în timpul dezvoltării lor sociale, ţările civilizate au abandonat folosirea pedepsei capitale, aşa cum au abandonat mai întâi anumite forme ale acesteia, precum roata, dezmembrarea de către cai, arderea pe rug şi tragerea în ţeapă. Căci acestea sunt practici care dezlănţuie cele mai josnice instincte şi au un efect brutalizator asupra societăţii.

În Polonia, revenirea la pedeapsa cu moartea este susţinută de partidele conservatoare de dreapta, pentru care guvernarea înseamnă intimidarea societăţii. Asemenea metode provoacă frică în societate şi nesiguranţă în ceea ce priveşte ceea ce se va întâmpla mâine şi, în schimb, duc la mai multă brutalitate şi la mai multe infracţiuni. Prin urmare, pedeapsa capitală provoacă efectul advers opus faţă de cel intenţionat. Prin urmare, este esenţial să educăm oamenii în mod corespunzător şi să facem societatea conştientă de faptul că pedeapsa capitală nu soluţionează problema celor mai multe infracţiuni grave.

  Csaba Sógor (PPE), în scris. – (HU) Pedeapsa cu moartea este în afara legii în statele membre ale Consiliului European şi deci în toate cele 27 de state membre UE, însă continuă să fie o practică obişnuită în numeroase ţări din lume. Ceea ce este trist este faptul că, în multe cazuri, condamnarea la moarte este dată nu pentru infracţiuni penale comune, ci pentru exprimarea consecventă, curajoasă a părerilor politice sau religioase sau pentru încălcarea tradiţiilor culturale. Europa a ajuns să recunoască că nu poate da legi care permit întreruperea vieţii unui om prin mijloace violente. A venit vremea ca Europa să afirme ferm această recunoaştere înţeleaptă şi să o extindă la acele ţări din lume care nu gândesc la fel în prezent. Diversitatea culturală şi diferite păreri asupra lumii sunt o sursă de îmbogăţire pentru civilizaţia umană şi nicio lege nu poate justifica practica pedepsei cu moartea.

  Róża Gräfin von Thun und Hohenstein (PPE), în scris. – (PL) Din nefericire, „omul nu este un animal frumos”, dacă-mi permiteţi să citez marele filosof polonez, Barbara Skarga. Sunt mulţi printre noi, cetăţeni are statelor membre libere şi democratice ale Uniunii Europene, care sprijină pedeapsa capitală. Acest lucru este înfricoşător, însă adevărat.

Din fericire, pedeapsa cu moartea nu se regăseşte în legislaţia Uniunii Europene, şi niciun guvern al Uniunii, nici măcar cel mai populist, nu o poate introduce. Totuşi, Uniunea Europeană, prin valorile sale şi prin felul în care le susţine, trebuie să-şi extindă influenţa asupra altor ţări, cum, de altfel, intenţionează să facă. Prin urmare, este important să acţionăm la nivel global. Poate că ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea, propusă de Preşedinţia belgiană, este un pas în această direcţie. Sper că ne va focaliza atenţia asupra acestei chestiuni şi va consolida respectul pentru fiecare fiinţă umană şi că va întări, de asemenea, responsabilitatea noastră pentru standardele drepturilor omului în Uniunea Europeană, precum şi în acele părţi ale lumii în care pedeapsa cu moartea este folosită.

  Zbigniew Ziobro (ECR), în scris. – (PL) Uniunea Europeană a interzis utilizarea pedepsei capitale. Acesta este rezultatul final al unui proces care are loc în ţările din Europa, deşi continentul continuă să aibă mulţi suporteri ai pedepsei cu moartea. Nu cred că este rolul Parlamentului European să adopte o poziţie privind efectul de prevenire pe care îl are pedeapsa capitală, în special deoarece numeroase studii care au fost întreprinse recent, în principal în cadrul universităţilor americane, arată că condamnarea la moarte are într-adevăr un efect de prevenire. Rolul nostru este să ne asigurăm că societăţile noastre sunt în siguranţă.

În ceea ce priveşte legislaţia actuală care predomină în prezent în Uniunea Europeană, trebuie să ţinem cont de faptul că întocmai aşa cum noi cerem să ni se respecte deciziile, aşa trebuie să respectăm şi noi părerile întâlnite în alte societăţi democratice, fără a încerca să impunem acestor societăţi viziunea noastră referitoare la justiţie. Societăţile din SUA, Japonia şi Coreea de Sud au dreptul să promulge legile pe care le consideră de cuviinţă. Noi, totuşi, cei din Europa, trebuie să ne amintim că renunţarea la pedeapsa cu moartea nu trebuie să însemne indulgenţă pentru cele mai abominabile infracţiuni, pentru infracţiunea de crimă – în asemenea cazuri, avem nevoie de pedepse severe care să aibă efect de prevenire şi care să izoleze infractorul, precum condamnarea la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate. Pentru că, dacă dorim să trăim într-o societate sigură, trebuie să avem legi severe împotriva celor care încalcă dreptul uman fundamental – dreptul la viaţă – şi care, mai mult, sunt adesea pregătiţi să-l încalce din nou şi să omoare oameni nevinovaţi.

  Jarosław Leszek Wałęsa (PPE), în scris. – În timp ce progresăm în eforturile noastre de a aboli în întregime utilizarea pedepsei capitale, este important să recunoaştem că există 58 de ţări în întreaga lume care mai folosesc pedeapsa capitală în condamnările pentru crimă şi o mână de ţări care o folosesc mai ales în situaţii specifice precum condamnarea pe timp de război. Uniunea Europeană în ansamblul său a lucrat cu sârguinţă pentru abolirea acestei practici inumane şi eforturile noastre neîntrerupte vor da roade. Mai avem totuşi lucruri de făcut; avem vecini europeni care nu au abolit în întregime această practică şi trebuie să continuăm să ne concentrăm eforturile asupra abolirii complete. Consider că, prin comunicare permanentă şi hotărâre, vom avea succes. Deşi este clar că această practică încalcă drepturile umane fundamentale, multe culturi din lume au legi care se bazează pe alţi factori precum religia, tradiţia şi controlul. Aceşti factori fac abolirea pedepsei capitale din ce în ce mai dificilă, însă este datoria noastră, nu numai în calitate de deputaţi, ci şi în calitate de membri ai rasei umane, să continuăm eforturile noastre neobosite de a pune capăt acestei practici.

(1) A se vedea procesul-verbal

11. Acţiunea UE privind extracția și explorarea petrolului în Europa (dezbatere)

  Preşedinta – Următorul punct este dezbaterea privind întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Consiliului de către Jo Leinen, în numele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, cu privire la implicaţiile scurgerii de petrol de pe platforma „Deepwater Horizon” pentru Uniunea Europeană: acţiuni privind extracţia şi explorarea petrolului în Europa (O-0122/2010) (B7-0470/2010), şi dezbaterea privind întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei de Jo Leinen, în numele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, cu privire la implicaţiile scurgerii de petrol de pe platforma „Deepwater Horizon” pentru UE: acţiuni privind extracţia şi explorarea petrolului în Europa (O-0123/2010) (B7-0551/2010).

  Jo Leinen, autorul. – (DE) Doamnă preşedintă, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, Golful Mexic a suferit probabil unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din ultimii ani, şi noi în Europa – în Uniunea Europeană – trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că un asemenea dezastru nu se poate produce din nou. Cred că suntem de acord în această privinţă. Avem patru mări care se învecinează cu UE sau care sunt situate în interiorul UE: Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Forarea petrolului are loc în aceste ape europene. În această privinţă, această chestiune este o problemă şi pentru Uniunea Europeană.

Forarea în ape adânci reprezintă un risc deosebit. Acest lucru a devenit evident în cazul puţurilor de petrol din Golful Mexic. Aici există probleme pe care nu le putem controla. Au apărut numeroase întrebări la care nu avem încă răspunsuri. Doamnelor şi domnilor, domnule comisar, iată de ce recomandăm în rezoluţia noastră că ar fi adecvat să avem un moratoriu cel puţin cu privire la noile cereri de forare în ape adânci până când vom avea un rezumat complet a lucrurilor de care avem nevoie şi a felului în care putem umple golurile şi rezolva problemele.

Cred că cetăţenii din Europa se aşteaptă să asigurăm un nivel la fel de ridicat de securitate pentru toate cele 27 de state membre, şi deci pentru toate cele patru mări ale UE, şi că nu există nicio diferenţă între ţările care fac deja multe – şi acest lucru trebuie recunoscut – şi cele care sunt poate cumva mai relaxate în acest domeniu. Aici mă adresez şi ţărilor noastre vecine. Avem o politică de vecinătate şi în Mediterană, în special, există, desigur, de asemenea, foraje ale unor ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Domnule comisar Oettinger, cred că luaţi măsuri – şi acesta este într-adevăr un lucru pe care trebuie să-l faceţi – mai ales când vine vorba despre Libia, dar şi despre alte ţări, în ceea ce priveşte standardele şi abordările noastre.

Întrebarea este: ar fi UE pregătită pentru un asemenea dezastru? Ce mecanisme de control şi de intervenţie avem în eventualitatea unui asemenea dezastru? Avem nevoie de răspunsuri şi în această privinţă. Avem agenţia din Lisabona, Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă (EMSA), care a fost înfiinţată ca urmare a unui dezastru care a implicat spargerea unor autocisterne. Agenţia verifică astfel siguranţa vaselor, însă nu siguranţa mărilor – cu alte cuvinte, întocmai ceea ce am văzut acum în ceea ce priveşte forajul în ape adânci. După părerea noastră, ar fi o idee bună să extindem mandatul EMSA pentru ca aceste lucruri să intre, de asemenea, în sfera sa. Astfel măcar am aborda problema în mod corespunzător. Îmi imaginez că va fi nevoie de resurse noi în acest sens. Acest lucru este întotdeauna o problemă, desigur. Totuşi, dacă dorim să soluţionăm o problemă de asemenea anvergură, atunci va trebui să găsim resurse.

Aş dori, de asemenea, să menţionez răspunderea pentru asemenea evenimente majore. Care este, în realitate, situaţia asigurărilor? Ce posibilităţi există de a face rost de fondurile de care avem nevoie? Trebuie să obţinem o imagine de ansamblu asupra dreptului privind răspunderea şi asigurările referitoare la forajul în ape adânci, şi aceasta este chestiunea pe care o discutăm. În mod firesc, trebuie, de asemenea, şi mai presus de toate, să vedem cum se aplică acest lucru companiilor care operează în acest domeniu. Nu toate companiile active în această zonă sunt multinaţionale; există şi multe companii mici. Cum se vor descurca acestea? Cum se pot asigura? Avem nevoie de fonduri de solidaritate? Avem nevoie de soluţii colective pentru a ne asigura că cei care suferă sunt despăgubiţi – pescarii şi alte persoane care sunt afectate de asemenea dezastre?

Vrem, de asemenea, să ştim dacă Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului, care prevede evaluări ale impactului asupra mediului pentru activităţi pe uscat, se aplică şi pentru forajul în ape adânci şi activităţi înrudite. Există multe lucruri pe care nu le cunoaştem despre apele din larg. Ce fel de condiţii de lucru şi de standarde sociale sunt eficace acolo? La urma urmei, factorul uman poate, de asemenea, juca un rol major. Avem tehnologie bună, însă dacă factorul uman eşuează, atunci se poate ajunge la asemenea dezastre.

Domnule comisar, purtaţi întreaga responsabilitate pentru energie. Petrolul din larg are problemele sale; un vânt din larg ar fi mai bun. Cred că această dezbatere deschide, în mod firesc, calea spre o politică energetică diferită în UE – şi acest lucru este tot de competenţa dumneavoastră.

  Olivier Chastel, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor deputaţi, în absenţa unor propuneri noi din partea Comisiei referitoare la explorarea şi extracţia petrolului – absenţă, şi precizez acest lucru imediat, legitimă în măsura în care Comisia este angajată în consultări cu industria şi cu numeroasele autorităţi de reglementare implicate – nu pot decât să reiterez aici neliniştea noastră profundă ca urmare a dezastrului din Golful Mexic şi victimele sale umane şi ecologice mult prea numeroase. Acest dezastru demonstrează că nicio precauţie nu este excesivă în acest domeniu de activitate şi că trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a preveni repetarea acestui tip de accident.

Nu putem decât să ne dorim ca, la fel ca după incidentele „Exxon Valdez” din 1989 şi „Erika” din 1999, cadrul UE şi SUA pentru activităţile de explorare şi de exploatare a petrolului în larg să fie consolidat şi de data aceasta. Nu este vorba, în mod evident, de stabilirea unui cadru a cărui punere în aplicare este atât de oneroasă încât face ca toate aceste activităţi să fie neprofitabile, ci de a permite executarea lor în siguranţă, mai ales într-un moment când resursele pământului sunt în scădere.

În aşteptarea propunerilor legislative acest dosar nu a dispărut, în mod evident, din preocupările noastre, şi dacă, la fel ca alţii, am putut să ne bucurăm când puţul Macondo a fost închis la mijlocul lunii iulie şi în cele din urmă astupat la 19 septembrie, nu este vorba decât despre o etapă, având în vedere amploarea lucrărilor de reabilitare care trebuiesc efectuate. Din acest motiv Preşedinţia a dorit ca domnul comisar Oettinger să împărtăşească evaluările sale iniţiale cu noi la recenta reuniune informală a miniştrilor energiei din 6 şi 7 septembrie.

După părerea noastră, există două lucruri pe care le putem reţine din ceea ce a declarat cu această ocazie. În primul rând, măsurile de siguranţă deja luate în sânul Uniunii Europene sunt la cel mai înalt nivel mondial. În al doilea rând, având în vedere situaţia activităţilor petroliere, la răscrucea mai multor domenii de reglementare, propunerile planificate de Comisie ar trebui să vizeze aceste domenii diverse: în primul rând – deoarece este mai bine să prevenim decât să vindecăm –va trebui să îmbunătăţim standardele de siguranţă aplicabile tuturor apelor europene, însă va trebui, de asemenea, să consolidăm regimul în materie de răspundere, să întărim supravegherea reglementară şi să intensificăm cooperarea internaţională, de exemplu, cu partenerii noştri OPEC, aşa cum am făcut deja în iunie.

O comunicare iniţială de la Comisie este aşteptată până la mijlocul lunii octombrie şi, din cauza numărului mare de domenii pe care trebuie să le acopere – lucru pe care tocmai l-am menţionat – va trebui să fie discutată de mai multe formaţiuni ale Consiliului şi, probabil, de mai multe comisii parlamentare, de asemenea. Totuşi, nu trebuie să permitem ca natura complexă a acestei chestiuni să constituie o scuză pentru amânarea răspunsului nostru. Intenţionăm să ne asigurăm că această comunicare este examinată de îndată ce este primită, în aşa fel încât să poată fi prezentată la nivelul Consiliului cât mai repede posibil.

În ceea ce priveşte, mai specific, protecţia mediului, UE dispune deja de un cadru juridic destul de avansat. Principiile precauţiei şi al poluatorului care plăteşte sunt principii fundamentale ale politicii europene privind mediul şi sunt, de altfel, incluse în tratat.

Catastrofa scurgerilor de petrol cauzate de această platformă din Golful Mexic poate reprezenta, de asemenea, o ocazie pentru Comisie şi statele membre să reevalueze anumite aspecte ale legislaţiei privind mediul în vigoare. În acest context trebuie menţionat, de exemplu, faptul că Directiva Seveso II este în prezent în curs de revizuire şi că aşteptăm o propunere din partea Comisiei până la sfârşitul anului.

În plus, în prezent Comisia examinează capacitatea UE de a răspunde la dezastre, în special cu scopul de a o îmbunătăţi. În acest context, aşteptăm cu nerăbdare această comunicare până la sfârşitul lunii noiembrie.

În cele din urmă, aş dori să confirm că Preşedinţia va face tot ceea ce-i stă în puteri pentru a se asigura că propunerile pe care ni le va prezenta Comisia sunt continuate.

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Doamnă preşedintă, domnule Chastel, stimaţi deputaţi, suntem cu toţii de acord în ceea ce priveşte magnitudinea dezastrului din Golful Mexic. S-au produs daune care vor avea efecte secundare de durată asupra mediului, naturii, culturii, turismului şi pescăriilor, iar acestea pot fi doar parţial diminuate prin mijloace financiare. Cu toate acestea, trebuie să fim recunoscători că avem de-a face aici cu companii capabile precum BP, de la care ne aşteptăm să facă tot ceea ce este posibil pentru a oferi despăgubiri financiare acolo unde este cazul.

Suntem pe punctul de a finaliza o comunicare. În mai puţin de două săptămâni, Comisia se va consulta în mod oficial cu privire la acest subiect şi va emite comunicarea sa. Mă aflu aici astăzi pentru a vă asculta aşteptările sub conducerea generală a domnului Leinen şi a comisiei sale de specialişti, împreună cu domnul Reul. Vă pot spune că vom include aşteptările Parlamentului şi declaraţiile specialiştilor în comunicarea care va fi emisă cel târziu în două săptămâni.

Cu câteva zile în urmă, am primit o declaraţie de la BP care conţinea cel puţin destule autocritici şi care, de asemenea, propunea şi anunţa paşi fără caracter obligatoriu şi acţiuni de remediere care pot fi luate de industrie. Analizăm cu atenţie ceea ce se întâmplă în Washington, care este în prezent oarecum întârziat de campania electorală, dar observăm că guvernul din Washington doreşte ca acest incident foarte grav să aibă consecinţe extinse pentru legislaţia şi politica Statelor Unite. Obiectivul nostru este să formulăm cele mai înalte standarde de siguranţă din întreaga lume pentru apele din sfera noastră: Marea Nordică, Atlanticul de Nord, Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Mediterană şi Atlanticul de pe coasta Africii de Vest. Avem autoritate în propriile noastre ape teritoriale, dar ne străduim, de asemenea, să transmitem aceste standarde şi zonelor dincolo de graniţele noastre. Domnul Leinen s-a referit indirect la Libia. Suntem, de asemenea, preocupaţi de forările care ne afectează litoralul şi mările, dar care nu se produce direct în apele noastre.

Vorbim despre petrol, dar şi despre gaze. Vorbim, în general, despre explorarea în larg şi despre extracţia hidrocarburilor şi despre cel mai bun nivel posibil de siguranţă tehnică. Observăm că Regatul Unit şi Norvegia sunt considerate ca având cea mai multă experienţă, dar şi standarde ridicate, acceptabile, şi noi, prin urmare, considerăm că este foarte important să cooperăm cu guvernul din Londra şi cu cel norvegian. În primul rând, vrem să verificăm măsurile de siguranţă pentru licenţele viitoare; cu alte cuvinte, ce standarde mai înalte sau cele mai înalte sunt posibile pentru noile autorizaţii. În al doilea rând, vrem să încercăm să îmbunătăţim platformele existente, unele dintre acestea având o vechime de 20 de ani sau mai mult. Standardul care era acceptabil la acea vreme nu poate fi comparat cu ceea ce este fezabil şi dorit din punct de vedere politic în prezent.

Apoi mai este chestiunea verificărilor periodice. Trebuie să sporim densitatea reţelei noastre de control şi să sporim frecvenţa şi calitatea verificărilor în consecinţă. Există, de asemenea, probleme referitoare la legislaţia privind asigurările, cum ar fi măsura în care putem obliga companiile angajate în extracţie să aibă asigurare completă obligatorie pentru a reduce la minim şi remedia orice daună – cel puţin din punct de vedere economic şi financiar – pe cât posibil în eventualitatea celui mai grav scenariu.

O altă problemă care mă îngrijorează este modul în care putem exporta riscurile noastre de siguranţă în alte părţi ale lumii. Dacă BP intenţionează acum să facă extracţii şi să construiască platforme în apele Libiei, atunci acest lucru ne oferă posibilitatea de a aborda industria energetică europeană – mai precis BP, Shell,Total – şi de a obţine angajamente voluntare potrivit cărora aceştia vor accepta de bună voie şi vor aplica aceleaşi standarde stricte pe care sunt obligaţi să le adopte în cadrul teritoriului Uniunii Europene, precum şi în aceste regiuni învecinate. Concret, acest lucru înseamnă că o platformă petrolieră în larg, pe teritoriul Libiei, care este construită şi operată de BP, sau poate o platformă în apele Africii de Vest, care este administrată de o companie energetică europeană, trebuie să menţină aceleaşi standarde precum cele care funcţionează în Marea Nordică unde astfel de standarde sunt prevăzute de lege.

În total, vă rog să ne lăsaţi două săptămâni. Suntem pe drumul cel bun în vederea îndeplinirii obiectivelor comunicării noastre. Orice alte aşteptări pe care dumneavoastră, stimaţi deputaţi, ni le veţi transmite astăzi vor fi luate în considerare şi noi vom prezenta cu siguranţă propunerile legislative pentru ceea ce ne-am propus în comunicarea noastră din prima jumătate a anului 2011.

  Richard Seeber, în numele Grupului PPE. – (DE) Doamnă preşedintă, aş dori în primul rând să-i mulţumesc domnului comisar Oettinger pentru că a preluat frâiele şi a reacţionat de îndată ce s-a produs dezastrul petrolier. În mod firesc, trebuie să luăm în considerare faptul că punctul de plecare din SUA este diferit de cel din Europa. Cu toate acestea, cred că trebuie să acţionăm şi aici în Europa şi trebuie să efectuăm o analiză temeinică a condiţiilor actuale din Europa şi a situaţiei legale pentru a putea face propuneri adecvate. Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că situaţia legală este, desigur, complicată de faptul că avem de-a face, parţial, cu ape internaţionale, şi parţial cu ape ce aparţin statelor membre. Cred că trebuie să vedem exact unde poate acţiona Comunitatea în calitate de comunitate şi unde poate face propuneri juridice pentru a îmbunătăţi situaţia.

Punctul nostru de plecare trebuie să fie întotdeauna crearea celor mai ridicate standarde de siguranţă pentru oameni şi pentru mediu cu scopul de a preveni catastrofele de acest gen de la început. Cu toate acestea, consider că este important să continuăm să exploatăm petrol şi gaze în Europa pentru a ne diversifica sursele energetice în continuare. Nu trebuie să pierdem din vedere acest lucru. Totuşi, aşa cum am menţionat, siguranţa trebuie să aibă prioritate. Văd trei domenii în care putem acţiona în cazul de faţă. Primul se referă la aspectele pe care trebuie să le analizăm pentru a schimba situaţia juridică în UE. Am în vedere aici Directiva Seveso II, Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător şi cel de-al treilea pachet privind siguranţa maritimă. Acestea sunt cu siguranţă aspecte pe care Comisia trebuie să le abordeze şi aşteptăm cu nerăbdare propunerile dvs.

Al doilea punct se referă la cadrul financiar. Cred că soluţiile privind asigurarea ar oferi siguranţa necesară pentru a permite oferirea despăgubirilor financiare după producerea catastrofelor. Un al treilea punct este gestionarea urgenţelor în cadrul UE. Chiar este necesar ca fiecare stat membru să menţină capacitatea completă necesară pentru a gestiona dezastre de acest gen? Nu am putea găsi un mijloc de cooperare aici la nivel european şi de consolidare a acestui aspect în aşa fel încât să ridicăm un pic presiunea de pe statele membre?

  Zigmantas Balčytis, în numele Grupului S&D. – (LT) Dezastrul ecologic din Golful Mexic a demonstrat lipsa de securitate şi de siguranţă a tuturor operaţiunilor petroliere. Această tragedie sfâşietoare, care a costat vieţi omeneşti şi a provocat daune nemăsurabile mediului, trebuie să fie, de asemenea, o lecţie importantă pentru noi în Europa.

Salut iniţiativa Comisiei de a efectua un test de siguranţă al platformelor petroliere din larg care operează pe teritoriul Uniunii Europene. Totuşi, pentru a realiza acest lucru în întregime trebuiesc luate măsuri la scară mai largă. Înainte de toate, Comisia ar trebui să evalueze capacitatea Uniunii Europene de a răspunde imediat şi prompt la accidente şi de a dezvolta un plan de acţiune europeană.

Directiva actuală este în mod evident deficitară în ceea ce priveşte conţinutul şi aria sa de aplicare în termeni de siguranţă şi responsabilitate pentru dauna provocată. În prezent sunt puse în aplicare proiecte de infrastructură uriaşe în Uniunea Europeană, a cărei siguranţă nu a fost poate evaluată complet şi adecvat. Printre acestea se numără şi mult dezbătuta conductă de gaze Nord Stream şi alte infrastructuri pentru petrol şi gaze, care sunt necesare pentru ca Europa să aibă siguranţă energetică, însă care trebuie să îndeplinească cerinţe de cel mai înalt nivel în ceea ce priveşte mediul.

Prin urmare, problema responsabilităţii trebuie rezolvată în mod clar: poluatorul oferă despăgubiri pentru daunele provocate şi, în plus, trebuie să adoptăm scheme de asigurare obligatorii la nivelul UE. Pentru a evita dezastre asemănătoare, trebuie să acordăm atenţie deosebită măsurilor de prevenire. Prin urmare, după părerea mea, Comisia ar trebui să analizeze înfiinţarea unui sistem de monitorizare mai eficient, să consolideze măsurile de inspecţie şi să înăsprească normele minime obligatorii privind siguranţa la nivelul UE.

Sunt de acord cu propunerile făcute de colegii noştri, care sugerează ca Comisia să furnizeze şi rapoarte anuale, fapt care ne-ar permite atât să evaluăm situaţia reală, cât şi să luăm măsuri la timp, după caz şi atunci când este necesar.

În concluzie aş dori să mulţumesc Comisiei şi membrului Comisiei pentru faptul că vom avea o comunicare atât de curând şi vom putea să începem să examinăm mai amănunţit lucrurile de care are nevoie într-adevăr Europa.

  Corinne Lepage, în numele Grupului ALDE. – (FR) Doamnă preşedintă, domnule Chastel, domnule comisar, incidentul din Golful Mexic este un punct de cotitură.

Aşa cum demonstrează din nefericire evenimentele care au loc în Ungaria chiar în acest moment, Europa nu este, în mod evident, în afara pericolelor accidentelor industriale la scară largă. Sarcina noastră comună constă întocmai în anticiparea dezastrelor, nu în a aştepta ca acestea să se producă, ca apoi să strângem resursele pentru a le face faţă.

Ce vreau să spun prin „a anticipa”? În primul rând, o legislaţie adaptată, care să se ocupe de prevenire. O asemenea legislaţie nu există încă. Trebuie să efectuăm studii prealabile solide şi sunt încântată să aflu despre planurile de aplicare a Directivei Seveso II pentru platformele din larg. Trebuie, de asemenea, să efectuăm evaluări de impact solide şi – acest lucru este extrem de important – să stabilim un sistem de răspundere care să aibă efect de prevenire, în aşa fel încât garantarea siguranţei să fie în interesul operatorilor economici.

În cele din urmă, trebuie să dispunem de mijloace tehnice care să permită să facem faţă, în câteva zile sau chiar în câteva ore, oricărei eventualităţi. Nu este vorba doar despre a putea reacţiona pe hârtie; este vorba despre a putea reacţiona în lumea reală. Nu îndrăznesc să-mi imaginez ce s-ar întâmpla dacă, într-o mare închisă precum Marea Mediterană, am asista la o situaţie asemănătoare celei din Golful Mexic, care a durat câteva săptămâni sau chiar luni.

Avem nevoie, de asemenea, desigur – şi dumneavoastră aţi menţionat acest lucru – de un sistem de răspundere corect care să remedieze daunele. Directiva privind răspunderea faţă de mediu nu acoperă, din câte îmi amintesc, daunele economice. Din acest motiv cred că este esenţial ca noi să facem ceea ce SUA nu au ezitat deloc să facă şi să introducem un moratoriu asupra instalaţiilor noi pentru ca condiţiile care tocmai au fost menţionate să poată fi îndeplinite.

Aceasta nu înseamnă închiderea exploatărilor în curs, ci suspendarea autorizaţiilor noi care ar putea fi eliberate în aşa fel încât toţi actorii publici şi privaţi să aibă acelaşi interes: stabilirea, cât mai repede posibil, a unei legislaţii şi a mijloacelor tehnice pentru a ne proteja de un dezastru de amploarea celui din SUA.

Cred că toate aceste acţiuni ar reprezenta un pas în direcţia bună; aş aminti, totuşi, că scopul nostru este de a ieşi treptat din societatea petrolului, şi nu de a ne asigura că rămânem dependenţi de el.

  Bart Staes, în numele Grupului Verts/ALE Group. – (NL) Doamnă preşedintă, sunt de acord cu discursul doamnei Lepage, mai ales cu ultima parte. În urmă cu cinci luni, la 20 aprilie, s-a petrecut inimaginabilul, sub forma unei catastrofe îngrozitoare în Golful Mexic. A fost nevoie de cinci luni ca scurgerea să fie oprită definitiv. Prin urmare, noi, legiuitorul european, trebuie să ne asigurăm că un asemenea dezastru nu se va produce niciodată în apele europene. De aceea avem această dezbatere. De aceea luăm măsuri.

Rezoluţia asupra căreia am votat în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară respectă în mare măsură analiza şi politica şi entuziasmul domnului comisar Oettinger. Domnul comisar Oettinger a apărut deja în şedinţa plenară de câteva ori pentru a prezenta lucrurile pe care le reprezintă şi ceea ce intenţionează să facă. Rezoluţia noastră respectă această direcţie. Regret intenţia afirmată de Consiliu, de a aştepta propuneri din partea Comisiei înainte de a reacţiona. În realitate, mă aşteptasem la o reacţie din partea Consiliului la propunerile înaintate de Parlament în cadrul dezbaterii actuale.

Aceste propuneri, multe la număr, sunt importante. Solicităm, de fapt, statelor membre, să stabilească un moratoriu până când vom putea exclude accidentele, până când se va asigura conformitatea cu normele privind siguranţa. Vrem un moratoriu până când vom putea fi siguri că legislaţia privind răspunderea este potrivită. Vrem să cercetăm situaţia referitoare la supravegherea supraveghetorilor. Vrem să ne asigurăm că se iau măsuri pentru a scoate din funcţiune instalaţiile care funcţionează încă şi care s-ar putea să trebuiască scoase din funcţiune în scurt timp. Vrem ca mandatul Agenţiei Europene pentru Siguranţă Maritimă (EMSA) să fie extins. Vrem ca această organizaţie să fie responsabilă pentru poluarea maritimă provocată nu numai de navele care circulă pe mare, ci şi de platformele petroliere în eventualitatea unui dezastru.

Toate acestea sunt aspecte foarte tangibile propuse în această rezoluţie. Domnule Chastel, regret faptul că vă abţineţi de la a reacţiona în numele Consiliului la propunerile făcute de Parlament în această Cameră şi aşteptăm propunerile care urmează să fie prezentate de domnul comisar Oettinger, prima dintre acestea fiind programată pentru săptămâna viitoare sub forma unui test de stres aplicat legislaţiei existente. Felicit din inimă Comisia şi menţin o atitudine destul de rezervată faţă de Consiliu.

  Struan Stevenson, în numele Grupului ECR. – Doamnă preşedintă, scurgerea petrolului în Golful Mexic a fost un semnal de alarmă pentru sectorul petrolier. Nu există niciun dubiu în acest sens. Suntem cu toţii foarte conştienţi de acest lucru, însă ar trebui să avem grijă să nu reacţionăm exagerat.

Sunt de acord cu afirmaţia potrivit căreia trebuie să existe despăgubiri adecvate pentru toţi cei care, mai ales în sectorul pescăriilor, îşi pierd mijloacele de trai din cauza scurgerii de petrol sau a oricărui alt accident de acest fel care – cu ajutorul lui Dumnezeu – sper să nu se întâmple în niciuna dintre apele noastre.

Trebuie să înfiinţăm fie un fond de despăgubiri, fie un fond de asigurări la care să contribuie chiar companiile petroliere. Totuşi, când aud colegi dragi precum doamna Lepage cerând un moratoriu asupra forajului în scopul exploatării, chiar am impresia că lucrurile merg prea departe. Aceasta este o reacţie exagerată. Avem 20 de ani, două decade de experienţă în forajul în ape adânci în Marea Nordului şi lângă coasta de vest a Scoţiei – două decade în care am exportat unele dintre tehnologiile cu cel mai înalt nivel de siguranţă din lume. Avem peste 315 puţuri la mare adâncime, de exemplu puţuri cu o adâncime mai mare de 300 de metri, în timp ce unele dintre acestea au avut o adâncime de până la 1 600 de metri.

Este devreme să studiem ceea ce s-a întâmplat în Golful Mexic, însă dovezile indică deja că dacă acolo ar fi fost folosită tehnologia noastră, pe care noi o utilizăm de două decade în Marea Nordului, scurgerea petrolului nu s-ar fi produs sau ar fi fost limitată mult mai repede.

Prin urmare, sugerez să nu trântim brusc uşa în faţa uneia dintre cele mai sigure industrii pe care o avem în Europa, în contextul în care numai anul acesta am investit 6 miliarde de lire sterline în operaţiuni de explorare în Marea Nordului şi Shetland. Să nu reacţionăm exagerat şi să nu trimitem în întreaga lume mesajul potrivit căruia Parlamentul European este de părere că industria noastră europeană nu mai este sigură. Aceasta este una dintre marile noastre aducătoare de export.

  Niki Tzavela, în numele Grupului EFD. – (EL) Doamnă preşedintă, doresc să-i felicit pe domnul Leinen şi pe domnul comisar pentru sesiunea de informare. Doresc, de asemenea, să-mi exprim nemulţumirea faţă de la faptul că Comisia pentru industrie, cercetare şi energie, care este responsabilă pentru industrie şi cercetare, lipseşte de la această rezoluţie. Aş spune că, din cauza acestei absenţe, avem puncte care nu sunt realiste sau care creează probleme imense pentru industriile de extracţie. Am spus că le vom controla, nu că le vom elimina.

Din acest motiv sunt de acord în întregime cu amendamentul propus de domnul Callanan referitor la eliminarea punctului 17 şi aş menţiona, de asemenea, că punctul 22 pune pe umerii companiilor de extracţie o povară la care ar trebui să fim atenţi. Aş remarca, de asemenea, că în text există o omisiune majoră: nu se face absolut nicio referire la promovarea cercetării şi dezvoltării în sectorul de explorare. Am putea lucra cu americanii în acest sens şi am putea progresa în cercetare şi tehnologie, fapt care ne-ar ajuta să facem faţă unei crize de acest fel.

  Nick Griffin (NI). – Doamnă preşedintă, se pierde din vedere semnificaţia reală a catastrofei „Deepwater”. Întrebarea reală este de ce forează BP pentru petrol prin 5 000 de metri de stâncă, în ape cu o adâncime de 1 500 de metri, în mijlocul unei zone predispuse la uragane.

Răspunsul este apogeul petrolului – punctul în care am utilizat jumătate din rezervele lumii, care puteau fi produse uşor, sigur şi ieftin, iar acum ne bazăm pe resurse care sunt din ce în ce mai inaccesibile, periculoase şi scumpe, atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere al mediului. „Deepwater” este doar un simptom al apogeului petrolului. Utilizarea acestui incident drept scuză pentru o nouă preluare a puterii de către UE nu ne va opri de la atingerea vârfului sau de la a suferi de pe urma consecinţelor sale potenţial dezastruoase.

În loc să vorbim despre simptome, este timpul să tratăm cu seriozitate boala: faptul că am folosit tot petrolul accesibil şi că continuăm să fim dependenţi de el. În ultimele luni, această realitate a început să fie înţeleasă – printre alţii – de preşedintele Obama, de guvernul britanic şi de armata germană. Este timpul ca UE să scoată capul din nisip, să nu mai fie obsedată de schimbările climatice şi să studieze şi să găsească o soluţie la criza reală: apogeul petrolului.

PREZIDEAZĂ: RODI KRATSA-TSAGAROPOULOU
Vicepreşedintă

  Herbert Reul (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule Chastel, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, acesta a fost un dezastru major şi există diferite moduri de a reacţiona la dezastre. Vă puteţi grăbi să luaţi măsuri şi să faceţi o declaraţie nouă în fiecare săptămână, sau puteţi analiza situaţia temeinic şi apoi să luaţi în considerare aspectele unde trebuie făcute modificări. În ceea ce priveşte punctul de plecare, de exemplu, s-a stabilit faptul că situaţia din Statele Unite nu poate fi comparată cu cea din Europa.

Domnul comisar Oettinger a ales calea cea din urmă: să progresăm într-un mod sobru, obiectiv, pas cu pas. Astfel se construiesc politici şi astfel se câştigă sprijinul cetăţenilor noştri. Sunt recunoscător în primul rând domnului comisar pentru că a ales această cale şi, în al doilea rând, pentru că a implicat toate comisiile. Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi Comisia pentru industrie, cercetare şi energie au colaborat împreună în cadrul plenarei şi au participat amândouă la discuţiile cu domnul comisar în cadrul cărora am putut pătrunde în profunzimea faptelor. Din păcate, trebuie să subliniez – aşa cum a menţionat deja doamna Tzavela – faptul că Comisia pentru mediu a simţit atunci că trebuie să prezinte unilateral o rezoluţie. Consider că acest lucru este absolut inacceptabil. În plus, scoaterea în grabă a oricărui document vechi şi precipitat nu serveşte obiectivului de cooperare parlamentară şi nu ajută la rezolvarea problemei cum se cuvine.

Am aflat – aşa cum, de fapt, ştiam cu toţii – faptul că Comisia trebuie să prezinte o comunicare săptămâna viitoare sau peste două săptămâni în care să analizeze consecinţele evenimentelor care au avut loc. Apoi, vom putea, aşa cum Consiliul subliniază destul de corect, să analizăm în mod inteligent care ar trebui să fie urmările. Comisia pentru mediu a simţit că trebuie să prezinte o propunere de rezoluţie în această privinţă repede, astfel încât ni s-a prezentat o rezoluţie pe care o consider a fi în întregime precipitată. În ceea ce mă priveşte, conţine erori şi ignoră complet multe aspecte cu privire la cercetare şi tehnologie, aşa cum tocmai a subliniat doamna Tzavela. Cui îi pasă? Tot ceea ce contează este să vii cu ceva, chiar dacă problema este abordată dintr-o singură perspectivă. Acest lucru este complet inacceptabil. În plus, a trage concluzia că ar trebui să se pronunţe un moratoriu este o încercare reuşită de a atrage atenţia asupra Europei ca centru al industriei.

Doamnelor şi domnilor, nu aşa trebuie procedat. Sunt recunoscător pentru că mi s-a permis să iau cuvântul. Aici măcar ni se permite încă să vorbim. Comisia din care fac parte nu a fost implicată deloc în această rezoluţie.

  Pavel Poc (S&D). – (CS) Explozia platformei de forare „Deepwater" a fost cu siguranţă o catastrofă de proporţii. A fost un avertisment atât pentru Statele Unite, cât şi pentru Europa. Totuşi, a fost un avertisment pe care l-am trecut cu vederea. În timp ce Comisia ENVI purta discuţii despre platforma „Deepwater Horizon" din Golful Mexic, petrolul se scurgea din platforma de forare Jebel al-Zayt, care se află la câţiva kilometri în larg în Egipt, iar noi am aflat despre scurgere de la turişti. Nu am aflat despre acest lucru nici măcar din presă, şi când am întrebat un reprezentant al Comisiei în timpul unei reuniuni a Comisiei ENVI dacă are informaţii despre acest dezastru de proporţii mici, însă totuşi destul de aproape, sau mai bine zis scurgere de petrol, nu am primit niciun răspuns. Nimeni nu deţinea această informaţie. Prin urmare, pe lângă celelalte subiecte pe care colegii deputaţi le-au discutat aici, aş dori să menţionez încă unul, şi anume faptul că este întotdeauna necesar să deţii informaţii la timp şi de bună calitate care nu vor fi raportate inexact din motive politice, aşa cum s-a întâmplat atunci când guvernul egiptean a prezentat inexact scurgerea de petrol de pe platforma Jebel al -Zayt.

După părerea mea, un moratoriu este una dintre soluţiile posibile, deşi nu putem, desigur, să interzicem sau să restricţionăm industria energiei dacă aceasta ne furnizează lucrurile de care avem nevoie. Este necesar să avem standarde de siguranţă unificate, deoarece standardele Uniunii Europene din Marea Nordului sunt foarte ridicate, însă în Marea Neagră acestea nu mai sunt aplicate. O abordare atât de divergentă este inacceptabilă, şi trebuie să garantăm faptul că există standarde de siguranţă unificate care să protejeze întregul litoral european.

  Gerben-Jan Gerbrandy (ALDE). – (NL) Doamnă preşedintă, împrejurările din Golful Mexic nu pot fi comparate cu cele din apele noastre, desigur, dar sunt încântat de faptul că Uniunea Europeană a profitat totuşi de ocazia de a examina propria sa legislaţie. La urma urmei, aveam nevoie de acest lucru urgent.

În ceea ce mă priveşte, există două elemente foarte importante. Primul se referă la controale. Mai mulţi dintre colegii mei deputaţi au vorbit despre acest lucru. Aceste controale sunt esenţiale. Şi mai importantă de departe, după părerea mea, este responsabilitatea. Şi, ca să fiu sincer, faptul că acest aspect nu este bine organizat nici măcar în apele noastre europene a fost mai degrabă un şoc pentru mine. De ce este responsabilitatea atât de importantă? Reglementarea temeinică ar fi, prin excelenţă, băţul mare care ar determina companiile petroliere, în primul rând, să ia ele însele numeroase măsuri pentru a reduce riscurile – de aceea consider că acest fapt este important. Din acest motiv, recomand cu tărie să nu li se acorde licenţe noi până când această responsabilitate nu va fi reglementată.

  Bas Eickhout (Verts/ALE). – (NL) Doamnă preşedintă, aş dori să mă adresez îndeosebi colegilor mei deputaţi, domnului Stevenson şi domnului Reul, care susţin că Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a reacţionat prea repede. Să fim cinstiţi; acest dezastru s-a produs în urmă cu cinci luni, iar Europa prezintă de-abia acum o rezoluţie: lucrurile nu s-au petrecut, sub nicio formă, prea repede. Noi, cei din Comisia pentru mediu, lucrăm la această chestiune de mult timp.

Doresc, de asemenea, să mulţumesc călduros Comisiei, datorită faptului că a fost proactivă şi că a recunoscut faptul că legislaţia cu privire la răspundere nu este clară şi că există, foarte simplu, neconcordanţe între legislaţia europeană şi cea naţională. Aceste aspecte nu sunt reglementate în mod corespunzător. Până când vom afla că acest domeniu este reglementat corespunzător, trebuie să oprim pur şi simplu orice nouă forare la mare adâncime. Acest moratoriu nu se va aplica întregului sector, ci numai forajului la mare adâncime. Nu este vorba despre o reacţie exagerată; este o reacţie foarte calmă. Suntem, de asemenea, conştienţi de faptul că o investigaţie cu privire la ceea ce a mers rău este încă în desfăşurare în Golful Mexic. Acest lucru trebuie să iasă la lumină şi, până atunci, nu trebuie să se desfăşoare noi activităţi.

  Konrad Szymański (ECR). – (PL) Doamnă preşedintă, catastrofele şi evenimentele foarte spectaculoase, asemenea scurgerii din Golful Mexic, sunt deseori impulsurile necesare schimbărilor generale de politică şi marilor planuri de reforme în ceea ce priveşte reglementarea. Totuşi, acţiunile dictate de emoţii nu sunt întotdeauna raţionale, şi de aceea aş solicita mai multă precauţie şi grijă cu privire la impunerea unor obligaţii noi firmelor, fie din domeniul asigurărilor, al standardelor privind mediul sau al standardelor de siguranţă, deoarece, în cadrul Uniunii Europene, aceste standarde sunt, în orice caz, cele mai ridicate din lume. Ne aflăm la un nivel diferit de dezvoltare în acest domeniu al legislaţiei.

Singura consecinţă a unei asemenea reglementări exaltate poate fi diminuarea competitivităţii Europei şi o poziţie mai puternică în cadrul industriei extracţiei, oriunde în afara Uniunii Europene. Situaţia este asemănătoare în cazul moratoriului cu privire la forarea în larg – un astfel de moratoriu va produce efecte care sunt, cu siguranţă, complet opuse celor aşteptate. Un moratoriu înseamnă mai multe vase care să navigheze spre ţărmurile Europei, şi, prin urmare, un pericol mai mare pentru mediu. Din acest motiv solicit, în ambele cazuri – în cazul legislaţiei şi în cazul moratoriului – multă precauţie.

  Bogusław Sonik (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, aceasta este a treia dezbatere din Parlamentul European care arată importanţa majoră pe care o acordăm siguranţei în operaţiunile de extracţie a păcurei din mările europene. Nu dorim ca repetarea catastrofei care s-a produs în Golful Mexic să fie posibilă pe litoralul continentului nostru. Numai în primele trei luni ale acestui an, au avut loc 175 de întreruperi ale activităţilor platformelor de foraj din Marea Nordului, dintre care 8 au fost descrise ca fiind incidente foarte grave. În 32 de cazuri, activitatea acestor instalaţii a fost oprită. O altă problemă este că aceste platforme au fost exploatate din greu. Din cele 103 platforme care au fost puse în funcţiune în Marea Nordului la începutul anilor ʼ70, 44 vor ajunge în cinci ani la ceea ce poartă denumirea de moarte tehnică, şi 26 au depăşit deja perioada de exploatare permisă, dar au primit o prelungire a dreptului de a extrage petrol.

Instalaţiile şi-au schimbat şi proprietarii în ultimii 30 de ani, şi noii administratori nu împărtăşesc neapărat aceeaşi cultură a exploatării din punctul de vedere al siguranţei. Presiunea de a intensifica extracţia nu este compatibilă cu măsurile menite să îmbunătăţească siguranţa sau cu evaluarea corectă a riscurilor. Prin urmare, susţinem activitatea domnului comisar, care are ca scop realizarea unei analize temeinice a legislaţiei privind extracţia petrolului în mările europene şi, la nevoie, introducerea unor prevederi noi şi esenţiale cu scopul de a acoperi pericolele produse de extracţia petrolului din larg şi de a înăspri principiile răspunderii în cazul unor accidente ce provoacă contaminare cu păcură.

Este esenţial să stabilim cele mai ridicate standarde de siguranţă cu privire la forajul la mare adâncime în mările europene şi să le aplicăm tuturor părţilor care operează în apele teritoriale europene. Aceste standarde trebuie, de asemenea, aplicate firmelor care provin din afara Uniunii Europene. Nu trebuie să permitem o situaţie, de exemplu, în cazul în care exploatarea zăcămintelor din Oceanul Arctic urmează să fie preluată de către Norvegia şi de către Rusia, în care una dintre aceste ţări va folosi o tehnologie care nu îndeplineşte cele mai ridicate standarde de siguranţă folosite de firmele din Uniunea Europeană.

  George Lyon (ALDE). – Doamnă preşedintă, aşa cum au afirmat mulţi alţi vorbitori, dezastrul din Golful Mexic a fost un apel de trezire pentru industrie.

Totuşi, am ascultat cu atenţie ceea ce a spus domnul comisar în introducerea şi în comentariile sale şi sunt de acord cu angajamentele pe care le-a făcut cu privire la faptul că trebuie să îmbunătăţim standardele, trebuie să îmbunătăţim calitatea, şi trebuie să ne asigurăm că UE poate fi un lider în acest domeniu şi că putem exporta sistemele noastre de siguranţă în întreaga lume, asigurându-ne că şi alţii ne vor urma exemplul. Salut, de asemenea, faptul că recunoaşte în contribuţia sa că Marea Nordului, Regatul Unit şi Norvegia operează deja conform unora dintre cele mai ridicate standarde din lume.

Am avut şi noi în Scoţia propriul dezastru în Marea Nordului – catastrofa de la Piper Alpha, în urmă cu doar 20 de ani, când au murit peste 100 de oameni. Acest fapt a condus la o revizuire la scară largă a standardelor de siguranţă, ceea ce a dus la standardele foarte ridicate pe care le avem în zilele noastre.

Susţin o mare parte din aspectele din întrebarea pe care a adresat-o Jo Leinen a astăzi, dar nu cred că solicitarea de moratoriu cu final deschis este proporţionată şi că aceasta reprezintă un răspuns înţelept la provocarea cu care ne confruntăm. Sper că Parlamentul se va gândi de două ori dacă să meargă atât de departe.

  Zbigniew Ziobro (ECR). – (PL) Doamnă preşedintă, nu este nicio îndoială cu privire la faptul că siguranţa extracţiei şi a transportului materialelor naturale ar trebui supravegheate de Comisia Europeană. Un aspect important, pe lângă cel referitor la standardele de siguranţă optime, ar trebui să fie, de asemenea, gradul de pregătire al întreprinderilor care extrag şi transportă materialele naturale pentru urgenţe care ar putea cauza contaminarea mediului la scară largă. Nu trebui să uităm de resursele financiare necesare care ar trebui puse deoparte de firmele angajate în acest tip de activitate economică.

În curând, o conductă de gaz care va pompa cantităţi enorme de gaz va fi pusă în funcţiune în Marea Baltică. Consider că aceasta este ocazia perfectă de a întreba dacă Comisia Europeană a făcut ceva pentru a proteja interesele milioanelor de europeni care locuiesc pe coasta Mării Baltice şi care ar putea fi victimele unui dezastru ecologic la o scară fără precedent ca rezultat al unei explozii sau al unei scurgeri a acestei conducte de gaz. Trebuie, de asemenea, să ne aducem aminte de faptul că o rezoluţie a Parlamentului European, elaborată în urmă cu doi ani, cu privire la pregătirea pentru efectele ecologice ale acestei investiţii, a fost complet ignorată, iar investiţia este acum în curs. Ce va face Comisia Europeană în această privinţă astfel încât să nu regretăm timpul irosit atunci când se va produce un dezastru?

  Catherine Soullie (PPE). – (FR) Doamnă preşedintă, amploarea dezastrului din Golful Mexic este de o asemenea natură încât ne obligă, în calitate de responsabili politici europeni, să ne punem întrebări cu privire la siguranţa instalaţiilor noastre de extracţie a petrolului. De fapt, protecţia mediului maritim presupune, printre altele, o siguranţă maximă a siturilor de explorare petrolieră.

Cu toate acestea, ideea unui moratoriu cu privire la forajele petroliere actuale sau viitoare în apele noastre este prematură şi nepotrivită. Prematură deoarece rezultatele anchetei cu privire la catastrofa din Golful Mexic nu sunt cunoscute încă şi, pe de altă parte, unele concluzii preliminare confirmă faptul că dezastrul a fost cauzat de o combinaţie de erori de comportament, organizaţionale şi tehnice. Nepotrivită deoarece − aşa cum s-a afirmat de mai multe ori − există o diferenţă între reglementările aplicate în Marea Nordului, în Marea Mediterană şi în Golful Mexic.

Merită să subliniem urmările economice şi sociale grave pe care le-ar avea un moratoriu, fără a menţiona faptul că ar putea pune în pericol independenţa noastră energetică?

Săptămâna trecută, Norvegia şi Rusia au pus capăt unei dispute vechi de patruzeci de ani şi unui moratoriu de treizeci de ani validând principiul unei frontiere maritime comune în Marea Barents şi în Oceanul Arctic. Acest acord, va conduce, în practică, la împărţirea de către cele două ţări unei zone bogate în hidrocarburi. Aşadar, cum va putea atunci, în acelaşi timp, executivul european să ceară suspendarea acestor activităţi petroliere şi ca aceste ţări să se complacă de bună voie într-o poziţie de slăbiciune din punct de vedere energetic şi economic?

  Mirosław Piotrowski (ECR). – (PL) Doamnă preşedintă, catastrofa ecologică fără precedent din Golful Mexic ar trebui să convingă statele membre ale Uniunii Europene să supravegheze îndeaproape platformelor de foraj din apele din care se extrage păcură. Asistăm la apariţia unor propuneri de introducere a unui moratoriu cu privire la noile forări până când riscul pericolului pentru mediu va fi exclus. Aceste sugestii se bazează pe presupunerea potrivit căreia, deoarece bazinele mărilor nu au frontiere, un dezastru ecologic în unul dintre ele le-ar afecta pe toate.

O asemenea abordare este în acord cu rezoluţia adoptată în urmă cu doi ani de Parlamentul European cu privire la pericolul ecologic pentru Marea Baltică în ceea ce priveşte proiectul Nord Stream. Sperăm că Comisia Europeană va adopta o abordare deopotrivă hotărâtă şi judicioasă cu privire la monitorizarea investiţiilor în gaze în stratul Mării Baltice şi că, procedând astfel, va utiliza toate instrumentele posibile. Merită luată în considerare şi ideea de a acorda sprijin tehnologiilor alternative, precum extracţia gazului din rocă argiloasă.

  János Áder (PPE). – (HU) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am auzit multe cu privire la acest dezastru petrolier şi am văzut cu toţii imaginile şocante la televizor. Totuşi, ştiaţi, doamnelor şi domnilor, că în anii trecuţi, 97 %, repet, 97 % dintre toate încălcările deliberate ale directivelor privind siguranţa de către companiile petroliere americane au fost săvârşite de British Petroleum? Ştiaţi că, în ultimii zece ani, această companie a provocat numeroase accidente? Sunteţi conştienţi de faptul că British Petroleum a redus semnificativ bugetul pentru siguranţă şi întreţinere cu scopul de a-şi menţine profiturile? Acest lucru a jucat, de asemenea, un rol în numărul din ce în ce mai mare al accidentelor.

Doamna Lepage tocmai a menţionat că cel mai important lucru este anticiparea şi prevenirea dezastrelor. Ştim cu toţii că prevenirea este cel mai important lucru. Are dreptate în această privinţă. Totuşi, cred că dezastrul american din Golful Mexic, ca şi alte dezastre industriale sau naturale din ultimii ani sau evenimentul dezastruos de alaltăieri din Ungaria, demonstrează în mod clar faptul că dezastrele naturale şi industriale pot avea loc oriunde şi oricând. Din acest motiv consider că despăgubirea pentru daune, precum şi gestionarea rapidă şi eficientă a pagubelor sunt foarte importante.

Vorbim mult despre condiţiile meteorologice extreme şi despre consecinţele şi pericolele lor şi despre felul în care acestea sporesc riscul dezastrelor naturale şi industriale. Sunt de părere că acest lucru este adevărat şi, dacă este adevărat, trebuie să gândim în perspectivă. Trebuie, de asemenea, să fim atenţi la semnalele de avertisment precum dezastrul din Ungaria din urmă cu două zile sau dezastrul din Golful Mexic din primăvară. Prin urmare, propun colegilor mei deputaţi şi Parlamentului să înfiinţăm un fond european pentru dezastre pentru controlarea eficientă a pagubelor.

  Romana Jordan Cizelj (PPE). – (SL) Dezastrul din Golful Mexic este înspăimântător. A subliniat o lipsă a standardelor privind siguranţa şi un neajuns al măsurilor luate la începutul scurgerii de petrol. Cu toate că s-a petrecut în Statele Unite, adică în baza cerinţelor şi standardelor de reglementare americane, trebuie să învăţăm cu toţii câteva lecţii din acest dezastru şi să prevenim accidentele similare.

Totuşi, procedând astfel, trebuie să luăm în considerare care este situaţia reală aici. Din câte ştiu, legile europene au deja mecanisme care să prevină accidentele similare petrecute în cadrul Uniunii deoarece sunt mai stricte şi mai exigente decât legile americane echivalente.

Prin urmare, aş spune că noi cei din Uniune nu ne grăbim deloc. Să nu ne grăbim şi să efectuăm o analiza specializată în profunzime a cauzelor şi consecinţelor dezastrului din Golful Mexic. Apoi vom putea să formulăm orice cerinţe noi şi măsuri pe baza analizei respective. Sunt deranjată de unele formulări din rezoluţie care creează un sentiment de panică, cum ar fi „cât mai devreme posibil”, şi sunt, de asemenea, împotriva unui moratoriu asupra extracţiei petrolului. Pe de altă parte, sunt de acord cu faptul că trebuie să ne asigurăm că ne implementăm legile în conformitate cu cele mai ridicate standarde şi că oferim despăgubiri juste în cazul unui accident.

Mai presus de toate, trebuie să luăm măsuri şi în afara frontierelor noastre. Nu contează care mare a fost poluată; una americană, europeană sau oricare altă mare. În asemenea cazuri, lumea ca ansamblu va fi mai poluată şi animalele şi plantele vor muri iar oamenii vor suferi din cauza poluării. Prin urmare, trebuie să facem cel mai greu lucru dintre toate, care constă în a atinge standarde internaţionale ridicate, şi nu numai să înăsprim reglementările din interiorul graniţelor europene.

Pe de altă parte, cred că trebuie să acţionăm urgent în cazul accidentului din Ungaria deoarece acesta s-a produs în interiorul graniţelor noastre. Avem nevoie urgent de răspunsuri la întrebări precum ce este această substanţă roşie – dăunează aceasta într-adevăr sănătăţii? Chiar este adevărat faptul că nu este inclusă în lista deşeurilor periculoase a UE? Şi cum să prevenim accidente asemănătoare?

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) În primul rând, aş dori să le mulţumesc acelor colegi deputaţi care au contribuit la elaborarea acestei rezoluţii, şi aş dori, de asemenea, să mulţumesc membrului Comisiei care ne-a dat multă speranţă şi bucurie prin anunţul său de astăzi privind măsurile pe care intenţionează să le ia Comisia. Şi, într-adevăr, temeri cu privire la faptul că rezoluţia este grăbită şi poate insuficient analizată... Consider încă că aceasta reprezintă vocea Parlamentului European şi un mesaj adresat societăţii, Consiliului şi Comisiei.

A trecut ceva timp de la accident şi este foarte important că cel puţin Parlamentul European îşi face acum auzită vocea. Consider, ca şi alţii, că este într-adevăr foarte important să revizuim legislaţia în vigoare în prezent în Uniunea Europeană şi legislaţia cu privire la standardele privind siguranţa şi calitatea. Într-adevăr, nu este vorba despre a pune capăt exploatării petrolifere în ansamblul său, ci pur şi simplu despre a monitoriza situaţia şi a stabili măsurile care ar trebui luate pentru a preveni repetarea unui accident sau unui dezastru precum cel din Golful Mexic.

Personal, sunt foarte mulţumită de dispoziţiile acestei rezoluţii privind responsabilitatea ţărilor terţe. În general, Comisia Europeană şi Uniunea Europeană ar trebui să intensifice dialogul cu ţările terţe cu privire la anumite proiecte de infrastructură energetică. Acest lucru nu implică neapărat doar Marea Baltică şi platformele de petrol sau conducta de gaz Nord Stream, ci şi Marea Neagră, Marea Mediterană şi situaţiile conflictuale din Africa de Nord. Consider că este foarte important ca ţările terţe să fie incluse în această rezoluţie.

  Jolanta Emilia Hibner (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, experienţa pe care am câştigat-o din evenimentele din ultimele luni şi grijile noastre cu privire la situaţia complicată a pieţei combustibilului care este o consecinţă a dezastrului din Golful Mexic ar trebui să ne conducă spre luarea unor măsuri eficiente şi temeinice pentru a proteja mediul şi, mai presus de toate, pentru a preveni dezastre asemănătoare în viitor. Trebuie luate toate măsurile pentru a spori siguranţa extracţiei ţiţeiului.

Experţii încearcă să ne convingă de faptul că măsurile preventive bune înseamnă că companiile petroliere vor avea relativ mai puţine accidente – da, acest lucru este adevărat. Totuşi, faptul că se ignoră proceduri şi se fac economii cu preţul siguranţei înseamnă că dezastrele asemănătoare celui din Golful Mexic ar putea avea loc, în viitor, şi în Europa.

În lumea întreagă, există în momentul de faţă în jur de 1 600 de platforme de foraj în funcţiune, şi acest număr este în continuă creştere. Noi sonde de petrol şi platforme de foraj din ce în ce mai mari şi mai puternice continuă să se deschidă. Extracţia atinge părţile adânci ale bazinelor maritime în zone care sunt şi mai departe în larg. Prin urmare, importanţa sondelor de petrol clasice scade, în timp ce cea a platformelor de foraj creşte. Dezbaterea cu privire la siguranţa extracţiei este inevitabilă şi o comparaţie a standardelor teoretice privind siguranţa cu cele care sunt aplicate în realitate se poate dovedi surprinzătoare. Este esenţial să supunem firmele de petrol unor restricţii suplimentare şi să introducem reglementări noi care să îmbunătăţească siguranţa. Ştiu că unele ţări au început deja inspecţia platformelor de foraj din proprie iniţiativă. Primele inspecţii au scos deja la iveală unele încălcări ale normele de siguranţă. S-a dovedit că multe platforme din Marea Nordului au operat încălcând principiile de siguranţă de bază.

Consider că trebuie luate imediat măsuri preventive pentru ca platformele de foraj şi toate siturile de unde sunt extrase resurse naturale din mare să fie supuse reglementărilor adecvate şi supravegherii. Este esenţial să introducem noi standarde privind siguranţa şi principii care vor trebui urmate de toate părţile care sunt implicate în şi responsabile împreună pentru extracţia ţiţeiului. Deţinerea unei certificări valabile este o condiţie esenţială.

  Gaston Franco (PPE). – (FR) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, Europa se întreabă pe bună dreptate cu privire la posibilitatea de a vedea petrecându-se, în apele noastre, un dezastru petrolier asemănător celui care s-a produs în Golful Mexic.

Datorită faptului că scurgerile de petrol ne-au distrus ţărmurile de nenumărate ori în trecut şi ne-au lăsat o impresie durabilă, considerăm pe bună dreptate că protejarea şi conservarea ecosistemelor marine, a biodiversităţii animalelor şi sectoarelor economice ale pescuitului şi turismului sunt de importanţă primordială. Cu toate acestea, trebuie să ne păstrăm gândirea limpede şi să nu adoptăm o poziţie extremă care ar consta în introducerea unui moratoriu cu privire la orice nou foraj petrolier la mare adâncime în apele europene.

În primul rând, deoarece noi dispunem de norme de siguranţă foarte stricte cu privire la exploatare şi explorare. În plus, organele de reglementare naţionale şi companiile petroliere din Europa s-au angajat să modifice normele şi procedurile de exploatare în cazul în care rezultatele anchetei cu privire la dezastrul din SUA vor cere acest lucru.

În al doilea rând, având în vedere cerinţa noastră de independenţă energetică, ar fi foarte riscant, din punct de vedere geostrategic, să abandonăm activităţile de foraj din Marea Nordului. În cele din urmă, riscăm să punem în pericol viitorul industriei noastre petroliere dacă îi vom paraliza activitatea de explorare şi extracţie. Cum am putea justifica impactul ulterior asupra creşterii nivelului de ocupare a forţei de muncă pe timp de criză?

  Seán Kelly (PPE). – Doamnă preşedintă, cred că am fost cu toţii şocaţi de scurgerea zilnică care s-a petrecut în Golful Mexic şi de pagubele aduse mediului ca rezultat al acestei scurgeri. Mi se pare firesc, ca urmare a acestui fapt, să discutăm această chestiune aici pentru a găsi modalităţi pentru a ne asigura că asemenea incidente nu se vor întâmpla din nou.

Cred că unele aspecte vin în minte. Primul se referă la faptul că standardele de siguranţă şi securitate pe care le avem trebuie aplicate cu rigurozitate astfel încât să prevenim mai degrabă accidentele decât să trebuiască să ne confruntăm cu ele şi, în prezent, există, cu siguranţă, standarde bune care trebuie aplicate pretutindeni.

În al doilea rând, sunt întru totul de acord cu domnul comisar care a spus că trebuie să transmitem standardele noastre de siguranţă în lumea întreagă, deoarece în cazul în care se întâmplă ceva în Golful Mexic sau în altă parte, noi nu suntem imuni la consecinţele dezastrului. Nu putem trage o cortină de fier în jurul apelor Europei şi să spunem că nu se va întâmpla nimic în cazul în care vom respecta standardele noastre ridicate, aşadar avem mare nevoie de un acord la nivel internaţional în această privinţă. Avem nevoie, de asemenea, de un fond de gestionare a catastrofelor. Acest aspect a fost menţionat şi sunt de acord cu el.

S-a vorbit despre un moratoriu şi, desigur, în acest moment, nu mi se pare a fi o opţiune realizabilă, deoarece, în cazul în care am face acest lucru, există pericolul grav de a ne comporta ca un om bogat care decide să renunţe la toţi banii săi şi care sfârşeşte prin a cerşi de la cei cărora le-a dat banii săi. Ne-am afla în aceeaşi situaţie cu alte ţări care continuă să exploreze în acelaşi mod în care procedează acum, fără să folosească standarde riguroase pe care le-am aplica noi.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE). – (PT) Doamnă preşedintă, domnule comisar, în urma dezastrului ecologic care s-a petrecut în Golful Mexic, este important ca UE să garanteze faptul că litoralul ei este protejat prin capacitatea sa de prevenire şi de răspuns la acest tip de problemă. Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă (EMSA), cu sediul în Lisabona, asigură ajutor şi asistenţă tehnică în domeniul siguranţei şi protecţiei maritime contra poluării cauzate de nave.

În luna iunie a acestui an, am depus o sugestie scrisă domnilor comisari Oettinger, Kallas şi Georgieva pentru a spori puterile EMSA cu scopul de a crea instrumente pentru supravegherea siguranţei pe platformele petrolifere europene şi pentru a preveni dezastrele ecologice. Această sugestie ar aduce o economie de proporţii în termeni de resurse financiare, umane şi tehnice. Salut răspunsul domnilor comisari, care s-au arătat deschişi ideii de a revizui directiva privind EMSA pentru a-i spori puterile.

Solicit încă o dată Comisiei să analizeze acest aspect şi să sporească puterile agenţiei aflate în Lisabona, pentru a garanta protecţia eficientă a litoralului european.

  Diana Wallis (ALDE). – Doamnă preşedintă, asemenea dezastre ar trebui să ne dea de gândit. Mă duc cu gândul la Oceanul Arctic, o zonă în care UE nu are jurisdicţie directă, însă are multă influenţă.

Domnule comisar, aţi afirmat pe bună dreptate că companiile UE care operează în afara UE ar trebui să exporte standardele UE. Sper că acest lucru se va întâmpla cu privire la zona Oceanului Arctic. Este de departe cu mult mai provocator şi ostil decât Marea Nordului, şi pentru mine este o enigmă. Noi, ca Europă, promovăm trecerea de la o economie bazată pe petrol şi promovăm sursele de energie regenerabilă. Totuşi, indirect, încurajăm extracţia petrolului în cea mai vulnerabilă şi fragilă parte a globului, în care consecinţele ar putea fi îngrozitoare. Poate ar trebui să ne gândim cu atenţie la ceea ce se întâmplă în Oceanul Arctic.

  Kriton Arsenis (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, nu sunt de acord cu ceea ce s-a spus în această Cameră referitor la protecţionismul corporativ. În acest moment, China aleargă contra cronometru prin luarea de măsuri, prin punerea în aplicare a aranjamentelor necesare, prin pregătirea unui plan pentru cinci ani referitor la felul în care intenţionează să-şi schimbe industria, închizând industriile poluante, deoarece concurează cu noi pe o piaţă imensă, o piaţă a energiei curate în valoare de 13 miliarde de dolari. Aceasta este o provocare la care trebuie să răspundem nu cu protecţionism, ci cu măsuri curajoase.

Domnule comisar, da, ar trebui să continuăm cu moratoriul, care va fi permanent, nu temporar, şi care va fi un nou pas spre energia curată. De asemenea, domnule comisar, trebuie să examinăm responsabilitatea ecologică, la care v-aţi referit dumneavoastră şi alţi deputaţi, şi care va trebui să includă întreaga zonă economică exclusivă deoarece aceasta este zona în care lucrează companiile.

  João Ferreira (GUE/NGL). – (PT) Trebuie să învăţăm din scurgerea de petrol din Golful Mexic şi din dezastrul ecologic rezultat. Aceste lecţii vor include, cu siguranţă, o monitorizare mai exigentă, mai riguroasă şi mai regulată a condiţiilor de siguranţă cu privire la infrastructurile asemănătoare din Europa, dar trebuie să meargă mult mai departe decât atât. Sună semnalele de alarmă şi acestea nu pot fi ignorate. Limitele rezervelor de petrol ale lumii sunt destul de bine cunoscute în prezent. Sunt multe lucruri, în afară de energie, pentru care omenirea depinde mult – prea mult – de aceste rezerve. Aceste rezerve trebuie, prin urmare, gestionate foarte înţelept, ceea ce înseamnă, mai presus de toate, că trebuie folosite cu economie.

Am atras deja atenţia în această Cameră asupra importanţei unui plan care îşi propune să coordoneze aceste resurse bine şi corect, atenuând raritatea lor din ce în ce mai accentuată şi deplasându-se spre alte surse de energie primară într-un mod controlat. Mă refer la Protocolul epuizării petrolului propus în Uppsala în 2002 şi în Lisabona în 2005 de un corp de specialişti în problema apogeului petrolului.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, dacă am învăţat un lucru din criza petrolului, acela este că în vremuri în care preţul petrolului este mare, este profitabil să dezvolţi terenuri petrolifere greu accesibile şi să extragi în cele mai vitrege condiţii, cum ar fi la adâncimi din ce în ce mai mari. Presupunând că experţii au dreptate atunci când estimează creşteri imense ale preţului petrolului, trebuie să presupunem faptul că o explorare a petrolului şi mai riscantă va avea loc în viitorul apropiat.

Cu toate că, în virtutea acordurilor internaţionale, s-ar fi cuvenit să se intensifice măsurile de securitate cu privire la extracţia petrolului la adâncimi mai mari de 200 de metri în urma dezastrului din Golful Mexic, după cum se ştie, ţările din vecinătatea nord-estului Oceanului Atlantic nu au putut ajunge la un acord. Adâncimile la care se lucrează în această zonă şi riscurile sunt comparabile în întregime cu cele din Golful Mexic. Îmbunătăţirea standardelor de securitate şi asigurarea răspunderii financiare sunt aspecte care trebuie tratate – cu atât mai mult cu cât Comisia plănuieşte în mod evident o reţea de conducte CO2 şi doreşte să vândă emisii de la centralele electrice ale Europei industriei petroliere din Marea Nordului. Încă nu am reuşit să ne dăm seama cum să scăpăm de deşeurile nucleare – cu toate că această tehnologie este folosită de decade – şi acum, dintr-o dată, gazul cu efect de seră periculos urmează să fie vărsat în Marea Nordului. După părerea mea, este, prin urmare, timpul să ne gândim la dispoziţii privind securitatea.

  Kyriakos Mavronikolas (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, percepţia generală este aceea că acest tip de accident, la fel cu cel mai recent şi la fel cu o serie de accidente asemănătoare de dinaintea acestuia, ne-au alarmat, şi în special pe raportor, pe care îl felicit, cu privire la necesitatea anumitor dispoziţii referitoare la viitorul tuturor acestor extracţii efectuate acum sau în trecut.

Se ştie că nivelul controlului acestor instalaţii este un factor foarte important şi, ca atare, ar trebui mărit şi continuat la intervale mai scurte. Se ştie, de asemenea, că responsabilitatea trebuie să fie distribuită şi că ar trebui să o putem distribui exclusiv. Acest lucru va duce în mod inevitabil la o schimbare a legislaţiei privind asigurările şi, ca o consecinţă, va determina, în mod inevitabil, şi companiile să se asigure împotriva tuturor factorilor care ar putea produce daune la începutul unui asemenea incident.

  Sonia Alfano (ALDE). – (IT) Doamnă preşedintă, dezastrul din aprilie 2010 este unul din cele mai grave dezastre ecologice care s-au produs vreodată în lume. În cazul în care asemenea dezastre s-ar produce într-o mare închisă precum Marea Mediterană, vieţile a zeci de milioane de cetăţeni europeni şi neeuropeni ar fi ameninţate, fără nicio cale de întoarcere.

Totuşi, în Italia – după cum protestează „Lega Ambiente” cu privire la o politică energetică greşit concepută – asistăm la o creştere extraordinară a cererilor de cercetare şi a permiselor acordate de minister pentru identificarea şi extracţia resurselor de petrol care ar suficiente pentru a acoperi cererea de energie a Italiei pentru puţin mai mult de un an. Este evident că nu merită sacrificiul. Toate acestea sunt agravate de grija cu privire la faptul că societatea BP a anunţat un acord cu Libia pentru extracţia din apele sale teritoriale la 500 de km mai jos de sudul Siciliei.

Sper că Comisia se angajează, prin această măsură acum iminentă, să apere viaţa din Marea Mediterană împotriva atacurilor multinaţionalelor şi guvernelor care sunt complice şi cărora puţin le pasă de bunăstarea colectivă.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Doamnă preşedintă, rezoluţia are în vedere o problemă, respectiv cea a riscurilor forajului în ape adânci, fără a ţine cont de problema înrudită referitoare la faptul că rămânem fără petrol uşor accesibil.

Este posibil să fi depăşit deja punctul în care am folosit deja mai bine de jumătate din rezerva mondială. Cei care ar opri sau reprima forajul la mari adâncimi trebuie să explice felul în care vor găsi un substitut dens din punct de vedere energetic al petrolului. Sau se vor bucura de faptul că generaţiile viitoare se vor întoarce la o societate neindustrială?

Nu există nicio comparaţie între riscurile forajului în apele superficiale ale patului continental european şi în apele Golfului Mexic. Cei care au propus această rezoluţie au dreptate să fie îngroziţi de costurile pentru mediu şi de alte costuri ale tragediei societăţii BP din Golf. Cu toate acestea, trebuie, de asemenea, să fie conştienţi de costurile unui moratoriu asupra forajului la mare adâncime.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, din nefericire, niciunul dintre noi nu poate anula accidentul „Deepwater Horizon”. Prin urmare, trebuie să luăm toate măsurile necesare pentru a ne asigura că un dezastru ecologic nu se va petrece niciodată în apele UE. Consider că, pentru a realiza acest lucru, trei aspecte sunt absolut esenţiale. În primul rând, trebuie să luăm cât mai multe măsuri cu putinţă; cu alte cuvinte, trebuie să avem în vedere toate riscurile extracţiei în larg. În al doilea rând, trebuie să asigurăm cel mai ridicat nivel de securitate şi să creăm dispoziţii obligatorii privind securitatea minimă la nivelul UE. În al treilea rând, trebuie să garantăm cele mai ridicate standarde de protecţie a mediului.

Consider că este de extrem de important să analizăm capacitatea noastră de a reacţiona la accidente şi să creăm un sistem european şi, sper, mondial comun pentru a evita asemenea dezastre ecologice.

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. – (DE) Doamnă preşedintă, onorabili deputaţi, domnule reprezentant al Preşedinţiei Consiliului, aş dori să vă mulţumesc pentru contribuţiile devotate, faptice şi foarte numeroase cu privire la consecinţele şi măsurile care trebuie luate. Acest lucru este valabil şi pentru numeroasele întrebări parlamentare din ultimele săptămâni la care a trebuit să răspundem, precum şi la dezbaterea de astăzi, pe care am urmărit-o atent şi pe care o vom evalua şi o vom lua în considerare în comunicarea care va urma în următoarele două săptămâni.

Sunt de acord cu multe dintre sugestiile făcute şi le susţin. De exemplu, purtăm dialoguri intense cu societatea BP pentru a ne asigura – şi există o şansă bună ca acest lucru să se întâmple – că societatea BP nu doar va accepta cele mai ridicate standarde de securitate, mai ridicate decât cele actuale, în apele europene, ci va şi exporta aceste standarde, dacă mi se permite să mă exprim astfel. BP va fi pregătită să aplice aceleaşi standarde pe care le aplică în Marea Nordului forărilor şi platformelor asemănătoare din apele teritoriale ale Libiei, deşi, conform legislaţiei libiene, acest lucru nu este necesar pentru a obţine autorizaţia şi este posibil să nu fie prevăzut în legislaţie.

Apoi trebuie să vedem unde dorim să facem propuneri pentru respectarea standardelor în legislaţia naţională şi unde dorim să creăm legi europene. Acest lucru va fi mai limitat în cazul vaselor cu petrol decât în cazul transportului mobil, însă nu există deloc în prezent în ceea ce priveşte platformele staţionare. Unii au cerut să trecem de la petrol la energie regenerabilă. Susţinem şi acest aspect. Cu toate acestea, să nu ne facem iluzii. Societatea şi economia europeană vor necesita în continuare cantităţi mari de petrol pentru transport cel puţin în următorii 20 până la 30 de ani. Nu există nicio şansă ca avionul să vă ia de la casa dumneavoastră din Bruxelles şi să vă ducă în casa din ţara dumneavoastră natală – la Madrid, Lisabona, Sofia, Riga sau Munchen – descurcându-se fără petrol în următorii 20 până la 30 de ani.

În calitate de membri a unei comunităţi mobile care circulă cu avionul, avem cu toţii nevoie de petrol pentru ca Europa să nu ajungă în impas. Acelaşi lucru este valabil şi pentru autocarele şi autobuzele de cursă lungă; acelaşi lucru este valabil şi pentru transportul autovehiculelor pentru mărfuri grele; şi, în ciuda dezvoltării maşinilor electrice, va continua să fie valabil şi pentru transportul individual, pentru maşini, mult timp de acum înainte. În prezent, există puţin peste 200 de milioane de maşini înregistrate în ţările Uniunii Europene. În cazul în care Polonia şi noile state membre dobândesc densitatea care există în prezent în Franţa şi în Germania, atunci peste 15 ani vor exista 300 de milioane de maşini. Cu toate că sunt eficiente din punct de vedere energetic, marea majoritate a acestora vor funcţiona pe bază de benzină. Cu alte cuvinte, trecerea de la petrol la energie regenerabilă este o politică pe termen lung, însă în următorii 10 până la 30 de ani, cererea de petrol din Europa nu va scădea. Având în vedere necesitatea ca densitatea vehiculelor din unele state să ajungă din urmă, cererea de petrol va tinde spre o uşoară creştere – indiferent de cât de eficient îl folosim. Acest lucru este şi mai adevărat la nivel mondial.

Din acest motiv avem nevoie de cel mai ridicat nivel de securitate posibil: pentru extracţia de petrol necesară pentru economia şi societatea noastră, aşa cum am precizat.

Vom reveni la acest aspect şi mă bazez pe sprijinul dvs. Aş dori, de asemenea, să mulţumesc statelor membre, care au fost foarte constructive în acest domeniu. Totuşi, v-aş ruga să lucraţi în guvernele dvs. naţionale cu aceeaşi intensitate de care aţi dat dovadă astăzi aici pentru ca Consiliul să fie, de asemenea, pregătit să adopte legi privind standarde mai ridicate fie în unanimitate, fie cu o majoritate clară. Nu sunt încă convins că toatele state membre sunt în prezent pregătite ca standardele europene să fie promovate de dvs. şi de Consiliu ca urmare a propunerilor înaintate de Comisie.

  Olivier Chastel, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) Doamnă preşedintă, mi-ar plăcea, la rândul meu, să vă mulţumesc pentru această dezbatere interesantă. Într-adevăr, uneori discursurile au dezvăluit puncte de vedere foarte diferite. Am auzit, uneori, păreri care erau diametral opuse din partea aceluiaşi grup politic. Acest lucru este foarte instructiv.

Doresc să fac trei precizări. În primul rând, avem nevoie de mai multă legislaţie pentru a îmbunătăţi siguranţa industriei offshore? După cum am afirmat în discursul meu, evaluarea realizată până acum indică faptul că există deja măsuri stricte – acest aspect a fost menţionat. Comisia, în privinţa căreia aş dori să vă amintesc că are monopol asupra acţiunilor de iniţiere, îşi finalizează în prezent evaluarea, dar a observat deja că pentru ca o industrie să devină mai sigură, în primul rând trebuie să existe o mai bună monitorizare şi o mai bună punere în aplicare a cadrului reglementar existent. Prin urmare, vom vedea ce intenţionează să ne propună în acest domeniu.

Mai mult decât atât, după cum am spus deja o dată astăzi, Comisia examinează capacitatea de reacţie la dezastru a UE cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa industriei offshore, care este un factor important în acest domeniu. În aşteptarea propunerilor legislative, aş dori să subliniez că, spre deosebire de ce au spus unii deputaţi astăzi, acest subiect continuă, desigur, să fie o preocupare pentru Consiliu. La şedinţele informale ale miniştrilor energiei din 6 şi 7 septembrie, Preşedinţia a cerut ca primele evaluări să fie efectuate, comunicate şi discutate.

În al doilea rând: poate un moratoriu fi justificat? Este dificil, desigur, să răspundem la această întrebare direct. În orice caz, credem că prima cerinţă pentru oricare act legislativ este de fapt consolidarea acestuia. Observăm, de asemenea, că industria nu pare să aştepte ca acest viitor cadru reglementar să fie stabilit; industria însăşi analizează mai multe măsuri privind siguranţa în etapele preventive şi operaţionale.

În cele din urmă trebuie să se înţeleagă că situaţia materială din Europa este destul de diferită, deoarece majoritatea forării în Golful Mexic are loc la o adâncime de 1 500 de metri, lucru care în mod evident face dificilă oprirea operaţiilor în cazul unui dezastru precum cel care a avut loc. Majoritatea forajelor în Europa au loc la adâncimi de nu mai mult de 200 de metri, lucru care permite o mai mare sferă de acţiune sau, în orice caz, uşurează luarea deciziilor.

În cele din urmă, doamnă preşedintă – şi domnul comisar tocmai a vorbit despre acest lucru – va accelera acest accident politica energetică şi politica privind energia regenerabilă în UE? Această politică este, desigur, deja ambiţioasă, dar vom continua să ţintim mai sus. Politica ne va ajuta cu siguranţă să reducem dependenţa noastră de petrol şi, în general, să ne îndreptăm spre o societate cu un nivel scăzut de carbon. Aşa cum a spus deja domnul comisar, totuşi, nu putem pur şi simplu să fluturăm o baghetă magică şi să scăpăm de petrol în următorii 10 ani. Sunt încrezător că strategia în domeniul energiei pentru 2011-2020, care urmează să fie adoptată la începutul anului viitor, va accelera această tranziţie către o economie fără petrol.

  Preşedinta. – Am primit o propunere de rezoluţie⁽¹⁾întocmită în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură în numele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc joi, 7 octombrie 2010.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Cristian Silviu Buşoi (ALDE), în scris. – (RO) Prin rezoluţia nelegislativă ce a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare, Parlamentul European a transmis un semnal foarte clar atât Comisiei, cât şi companiilor petroliere, şi anume de a lua măsuri necesare pentru eliminarea deficitelor existente la nivelul standardelor de siguranţă şi de responsabilitate în domeniul extracţiei petroliere. Licenţele pentru forajul la adâncime trebuie strict controlate, dar acest lucru nu este suficient pentru prevenirea mareelor negre, adevărate dezastre ecologice pe care Uniunea Europeană nu le poate accepta.

Considerând dificultatea din ce în ce mai mare în găsirea petrolului şi creşterea exploatării potenţial periculoase la mari adâncimi, se impune o reflecţie la nivel general asupra măsurilor viitoare ce trebuie luate. Este necesar ca eforturile în direcţia protecţiei mediului să fie continuate de o manieră susţinută, iar Uniunea Europeană trebuie să-şi exercite rolul de protectoare a cetăţenilor săi, şi a naturii în armonia căreia trebuie să trăim cu toţii, reglementând activităţile de extracţie a petrolului. Eventuale scurgeri ale petrolului, ce au avut loc şi în trecut, ar avea consecinţe catastrofice asupra mediului, dăunând în acelaşi timp şi pescuitului sau turismului. Pentru acest motiv, legislaţia europeană în materie de răspundere pentru mediul înconjurător trebuie să includă şi daunele aduse apelor marine.

  Ioan Enciu (S&D), în scris. – Apreciez punctul de vedere ridicat de colegul meu Jo Leinen. Este imperativ ca Europa să ia poziţie faţă de una dintre cele mai mari catastrofe ale secolului. Compromiterea platformei petrolifere „Deepwater Horizon" din Golful Mexic, precum şi scurgerea unei cantităţi importante de petrol în oceanul Atlantic au şi vor avea un impact major asupra climatului global. Curentul Atlanticului de Nord înregistrează modificări majore de temperatură, ce vor determina scăderea minimelor climaterice în Europa, în aceasta iarnă. Consiliul şi Comisia trebuie să acţioneze clar şi transparent, adoptând măsuri ce vor garanta siguranţa şi securitatea operaţiunilor de extracţie a petrolului, precum şi un nivel ridicat de protecţie a mediului şi de prevenire a dezastrelor ecologice în Uniunea Europeană! Uniunea Europeana trebuie să îşi menţină poziţia referitoare la schimbările climatice şi, în acelaşi timp, să protejeze şi să faciliteze buna exploatare a câmpurilor petrolifere, pentru a garanta necesarul de combustibil fosil. Parlamentul, Comisia şi Consiliul trebuie să interacţioneze pentru a concepe un plan de acţiune infailibil.

  András Gyürk (PPE) , în scris. – (HU) Doamnelor şi domnilor, aş dori să îi mulţumesc domnului comisar Günther Oettinger pentru încercarea sa, pe urmele accidentului de la platforma petroliferă americană, de a analiza dacă reglementările UE ar fi adecvate pentru prevenirea unor dezastre ecologice asemănătoare. Poate că putem conchide că normele comunităţii pun mai mult accent pe măsurile post-dezastru decât pe prevenire.

Această deficienţă a fost scoasă în evidenţă în mod dureros de o serie de dezastre ecologice. Luni s-a produs o ruptură în barajului unui rezervor al unei uzine de oxid de aluminiu din Ungaria. Noroiul cu conţinutul său chimic foarte toxic a inundat câmpurile şi satele din vecinătate. Dezastrul a făcut victime şi poate provoca contaminarea solului şi a apei a cărei magnitudine nu este încă cunoscută. Pentru a înrăutăţi lucrurile, metalele grele pot provoca poluarea gravă a aerului. Responsabilitatea aparţine companiei care administrează uzina, dar aceasta va putea plăti cu greu de una singură pagubele imposibil de calculat.

Lecţia este evidentă. În primul rând, trebuie să se insiste la nivelul comunităţii, precum şi la nivelul autorităţilor locale, să se aplice cu rigurozitate reglementările aparent severe. În al doilea rând, directivele relevante trebuie să fie consolidate cerându-le companiilor să aibă o asigurare cu acoperire adecvată chiar şi pentru accidente de această magnitudine. Până când nu vom progresa în aceste domenii, costul oricăror daune compensatorii va fi suportat de contribuabilii nevinovaţi.

  Ian Hudghton (Verts/ALE), în scris. – Doamnă preşedintă, dezastrul petrolului din Golful Mexic ne reaminteşte riscurile inerente implicate în explorarea petrolului maritim. Investigaţiile cu privire la ceea ce nu a funcţionat bine în apele americane trebuie să fie complete şi riguroase, iar UE trebuie să acorde o atenţie deosebită tuturor lecţiilor care trebuie învăţate. Cu toate acestea, solicitarea unui moratoriu asupra tuturor forărilor la mare adâncime din UE este prematură şi cu totul disproporționată. Reglementările puse în vigoare în apele scoţiene nu sunt cele care au fost aplicate în Golful Mexic şi avem decade de experienţă în această industrie. Explorarea scoţiană a petrolului nu a fost lipsită de incidente, şi catastrofa Piper Alpha a arătat că uneori petrolul se obţine la nişte preţuri prea mari. Totuşi, am învăţat o lecţie de la Piper Alpha, iar reglementările au fost înăsprite. Dacă din Golf vom învăţa mai multe lecţii, vom putea face modificările adecvate. Aceste modificări ar trebui, totuşi, să fie responsabilitatea instituţiilor democratice din Scoţia – şi este puţin probabil ca reacţiile pripite ale acestui Parlament să rezolve eventualele probleme.

  Alajos Mészáros (PPE), în scris. – (HU)Uniunea Europeană trebuie să stabilească urgent o strategie pentru a fi capabilă să prevină cu uşurinţă viitoarele dezastre ecologice precum dezastrul cauzat de BP în Golful Mexic. Accidentul platformei „Deepwater Horizon” a fost unul dintre cele mai mari dezastre recente, circa 4,4 milioane de barili de ţiţei vărsându-se în mare în timpul scurgerii. Până şi operaţiunea de salvare a fost discutabilă din cauză că s-a decis cu greu în privinţa tipului de tehnologie care urma să fie folosit şi a planului de urmat. Între timp. petrolul care ţâşnea de pe fundul mării a distrus toate vieţuitoarele. După părerea chimiştilor ecologici britanici, nu trebuia să se facă nicio altă intervenţie în afară de păstrarea scurgerii de petrol departe de ţărm. Biologii marini au spus că arderea unora dintre scurgerile de petrol şi folosirea substanţelor pentru dispersare pentru a scăpa de poluanţi face mai mult rău florei şi faunei decât scurgerea de petrol însăşi, având în vedere epuizarea relativ rapidă a acestui tip de petrol. În momentul de faţă aş dori să vorbesc despre ce s-a întâmplat în Ungaria în urmă cu câteva zile, când câteva tone de noroi roşu caustic au acoperit locuitorii din trei comunităţi din judeţul Veszprém după explozia unui baraj al unui rezervor pentru deşeuri la o uzină de oxid de aluminiu de lângă Ajka. Aş dori să solicit Comisiei Europene să ofere sprijin material adecvat din partea UE pentru a ajuta victimele dezastrului şi pentru a ajuta la curăţarea zonei. Vă mulțumesc.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. – Este obligatoriu să ne luăm toate măsurile posibile pentru a ne asigura că o catastrofă precum cea produsă de Deep Water Horizon nu se va repeta în apele europene. Revizuirea legislaţiei de mediu, precum şi a celei de sănătate şi siguranţă privitoare la forajul la mare adâncime este un proces binevenit şi necesar. Consiliul şi Comisia trebuie să urmărească dezvoltarea unei strategii care să asigure armonizarea nivelurilor de protecţie pe teritoriul întregii Uniuni Europene. Altfel, diferenţele dintre standardele de operare şi foraj ale statele membre vor permite companiilor să asigure niveluri înalte de protecţie doar atunci când - şi acolo unde - sunt forţate să o facă. Costurile umane, sociale şi de mediu ale dezastrului Deep Water Horizon sunt imposibil de cuantificat în termeni financiari. Dar extracţia de petrol trebuie să fie susţinută de asigurări corespunzătoare celor mai rele scenarii. Doar în acest fel plătitorii de taxe nu vor fi nevoiţi să suporte costul operaţiunilor de curăţare, iar companiile şi comunităţile locale afectate de scurgerile de petrol pot primi sumele compensatorii la care sunt îndreptăţite.

  Salvatore Tatarella (PPE), în scris. – (IT) Scurgerea de petrol de pe platforma „Deepwater Horizon” în Golful Mexic trebuie să fie un avertisment şi pentru Europa. Trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru a nu permite ca un astfel de dezastru să aibă loc în apele noastre. Cred că rezoluţia aprobată astăzi este un pas în direcţia bună în vederea protecţiei mediului marin şi de coastă din Europa. Cred, de asemenea, că este imperativ ca statele membre să examineze urgent toate aspectele referitoare extracţiile de petrol şi la explorarea acestora în Uniunea Europeană. Salvarea planetei noastre trebuie să fie o prioritate, mai presus de toate, pentru a le garanta viitoarelor generaţii un mediu înconjurător sustenabil. Prin urmare, trebuie să aprobăm o legislaţie dură în acest sector cât mai repede posibil pentru a asigura aplicarea standardelor ridicate de siguranţă pentru toate platformele de petrol existente şi pentru a limita extracţiile viitoare.

(1) A se vedea procesul-verbal

12. Contribuţia biodiversităţii şi a ecosistemelor la îndeplinirea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului - Conferinţă privind diversitatea biologică - Nagoya 2010 (dezbatere)

  Preşedinta. - Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă dezbaterea comună privind următoarele rapoarte:

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată de Jo Leinen, în numele Comisiei ENVI, Consiliului, privind obiectivele-cheie pentru Conferinţa părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică de la Nagoya, 18-29 octombrie 2010 (O-0111/2010 - B7-0467/2010);

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată de Jo Leinen, în numele Comisiei ENVI, Comisiei, cu privire la obiectivele-cheie pentru Conferinţa părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică de la Nagoya, 18-29 octombrie 2010 (O-0112/2010 - B7-0468/2010);

– întrebare cu solicitare de răspuns oral adresată de Michèle Striffler, în numele Comisiei DEVE, Consiliului, privind contribuţia biodiversităţii şi a serviciilor sale legate de ecosistem la progresul şi la îndeplinirea ODM (O-0108/2010 - B7-0465/2010);

– întrebare cu solicitare de răspuns oral adresată de Michèle Striffler, în numele Comisiei DEVE Comisiei, privind contribuţia biodiversităţii şi a serviciilor sale legate de ecosistem la progresul şi la îndeplinirea ODM (O-0108/2010 - B7-0465/2010).

  Karin Kadenbach, supleant al autorului. – (DE) Doamnă preşedintă, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, acum câteva zile stăteam cu un grup de jurnalişti şi discutam despre chestiuni care m-au preocupat deosebit de mult în această toamnă. Una dintre acestea este biodiversitatea. După cum ştiţi, Conferinţa părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică va avea loc în curând la Nagoya, iar eu am onoarea şi plăcerea de a participa ca parte a delegaţiei parlamentare şi în calitate de coautor al rezoluţiei privind biodiversitatea, care va fi votată la Nagoya. Aşadar stăteam de vorbă cu jurnaliştii când am fost întrebată de ce ne permitem luxul, dacă-mi permiteţi această exprimare, de a salva castorul. Regiunea mea natală din Austria Inferioară a reuşit să salveze o specie care era ameninţată cu dispariţia, iar aceste animale s-au răspândit acum pe o zonă destul de vastă – oarecum spre supărarea fermierilor şi a pădurarilor, care au sentimente destul de diferite faţă de castori.

În timp ce Uniunea Europeană şi multe agenţii din statele membre muncesc cu greu şi cu mult angajament, sprijinite de ONG-uri, pentru a proteja speciile, această conversaţie a demonstrat încă o dată că mulţi oameni văd protejarea şi menţinerea biodiversităţii ca pe un fel de lux. Aceştia întreabă dacă UE nu are vreo chestiune mai urgentă de care să se preocupe în loc să salveze orhidee ameninţate sau specii de animale. Contează, întreabă adesea oamenii, dacă sunt 500 sau doar 499 de animale diferite la care să ne holbăm la grădina zoologică? Doamnelor şi domnilor, pentru aceşti oameni, conservarea speciilor şi a biodiversităţii nu constituie deloc o prioritate. Să fim cinstiţi; problema biodiversităţii nu este nici pe departe atât de sus pe agenda politică precum creşterea economică sau securitatea. Cu toate acestea, ar trebui să fie, deoarece subestimăm importanţa acestei probleme.

Problema conservării speciilor – şi acesta aspectul pe care doresc să-l subliniez – nu este un fel de instituţie caritabilă pentru câţiva mici gândaci fără de care ar trebui pur şi simplu să ne descurcăm. Nu mă înţelegeţi greşit: conservarea speciilor este într-adevăr legată de dragostea pentru floră şi faună, dar vizează, mai ales, securitatea, politica privind piaţa muncii şi politica migrării. Căci ceea ce se uită adesea în discuţiile cu privire la biodiversitate este rolul pe care îl joacă animalele şi plantele în ecosistemul nostru. Aceştia sunt furnizorii de servicii ai naturii care ne păstrează ecosistemul activ. Datorită multitudinii de specii diferite şi a interacţiunii lor una cu cealaltă, ţărmurile nu sunt erodate, nu au loc avalanşe, iar apele se curăţă singure. Vorbim aici despre un element esenţial al dezvoltării sustenabile, cu bunurile şi serviciile lor vitale cum ar fi furnizarea de hrană, legarea carbonului şi reglarea apelor – lucruri care formează o bază pentru bunăstarea economică, bunăstarea socială şi pentru calitatea vieţii. Dacă speciile dispar, echilibrul natural este deranjat – declanşând un efect de domino periculos. Înlocuirea serviciilor oferite de aceste plante şi animale este o afacere scumpă. În cele din urmă, anumite regiuni şi habitate nu mai pot fi locuite sau nu mai pot fi folosite. Drept consecinţă, aceste habitate nu vor mai fi capabile să ofere ecosistemului bunurile şi serviciile lor de preţ. Nu numai atât; posibilele consecinţe suplimentare precum şomajul, lipsa siguranţei şi emigrarea sunt lucruri de care ne temem cu toţii.

Protejarea speciilor este astfel, destul de clar, o problemă care afectează numeroase domenii ale politicilor. Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a subliniat acest lucru recent, după ce a lucrat intens la stabilirea poziţiei Parlamentului European. Aş dori, de asemenea, să menţionez câteva cifre. Oamenii de ştiinţă estimează că înlocuirea acestor servicii naturale şi înfruntarea consecinţelor precum şomajul şi imigrarea ar costa 7 % din venitul brut din întreaga lume. Dacă acest lucru nu vă uimeşte, atunci iată mai multe cifre. Potrivit celui mai recent studiu realizat de Comisia Europeană, 25 % dintre speciile animale din Europa sunt pe cale de dispariţie. Acelaşi studiu menţionează, de asemenea, că ecosistemele de coastă din Europa sunt distruse în mod constant. Anumite regiuni care au o biodiversitate considerabilă sunt şi ele în declin. Pe de altă parte, sectoarele de dezvoltare sintetică precum parcurile industriale, complexele rezidenţiale şi infrastructura de transport au crescut cu 8 % din 1990.

Doamnelor şi domnilor, după cum veţi vedea, actorii care negociază la Nagoya nu sunt întotdeauna de acord în ceea ce priveşte ceea ce speră să realizeze cu ocazia acestei conferinţe. Ţările dezvoltate vor obiective puternice, ONG-urile vor obiective ambiţioase, în timp ce – deloc surprinzător – jucătorii economici sunt mulţumiţi cu obiective realiste. După părerea mea, UE trebuie să ridice ştacheta la Nagoya şi, la fel ca aici în Europa, trebuie să lucreze pentru a obţine şi participarea comunităţii de afaceri – mai ales a acelor sectoare şi ramuri ale industriei care utilizează semnificativ resursele biologice. UE poate decide dacă doreşte să fie un exemplu bun sau unul palid.

Doamnelor şi domnilor, este deja luna octombrie şi mulţi oameni din Europa nici măcar nu au auzit încă că acest an a fost numit Anul Internaţional al Biodiversităţii. Haideţi să ne asigurăm împreună că biodiversităţii i se oferă statutul pe care îl merită şi de care are nevoie pentru a oferi serviciile sale ecologice pe viitor. Permiteţi-mi să repet un proverb indian citat adesea: „Doar după ce a fost tăiat ultimul copac, doar după ce a fost otrăvit ultimul râu, doar după ce a fost prins ultimul peşte, doar atunci veţi afla că banii nu pot fi mâncaţi”.

  Gay Mitchell, supleant al autorului. – Doamnă preşedintă, sunt recunoscător pentru posibilitatea de a vorbi în cadrul acestei dezbateri.

Săptămâna trecută am prezidat delegaţia Parlamentului la summitul ONU referitor la progresul privind îndeplinirea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. Pe durata summitului şi la fiecare eveniment suplimentar am fost fascinat de entuziasmul colegilor mei, al guvernelor, al organizaţiilor internaţionale şi al oamenilor simpli care sunt devotaţi îndeplinirii obiectivelor ambiţioase stabilite în 2000. Am făcut un oarecare progres şi sunt multe lucruri de care putem fi mândri, dar mai sunt multe de făcut.

Accesul la educaţie se îmbunătăţeşte rapid. Rata de şcolarizare a atins 76 % în Africa subsahariană şi 94 % în Africa de Nord. Accesul la apă potabilă este în creştere. Până în 2015, 86 % din cei care locuiesc în lumea a treia vor avea acces la apă potabilă curată – de la 71 % în 1990. Obiectivele pentru accesarea apei potabile au fost deja îndeplinite în patru regiuni – Africa de Nord, America Latină şi Caraibe, Asia de Est şi Asia de Sud-Est. Accesul la energie este în creştere. Aproape întreaga Africă de Nord are acces la electricitate.-

Totuşi, deşi am făcut, desigur, progrese, trebuie să se facă mult mai mult. Secretarul adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite ne-a comunicat că avem într-adevăr nevoie de „un sprint spre linia de sosire” în următorii cinci ani. Un miliard de copii trăiesc în sărăcie, 1,4 milioane de copii mor în fiecare an din cauza lipsei accesului la apă potabilă şi 2,2 milioane de copii mor în fiecare an din cauză că nu au fost imunizaţi prin vaccinuri care sunt accesibile atât de uşor în lumea dezvoltată şi pe care noi le avem de mai bine de 30 de ani.

Obiectivul nr. 7 din Obiectivele de dezvoltare ale mileniului se referă la dezvoltarea sustenabilităţii mediului. Acest obiectiv are mai multe obiective secundare. Obiectivul 7b este poate cel mai cuprinzător: „reducerea pierderii biodiversităţii, realizarea, până în 2010, a unei reduceri semnificative a ratei pierderii”. Indicatorii biodiversităţii includ, printre altele, proporţia de terenuri acoperite de păduri, emisiile de CO2, procentul de resurse totale de apă folosite, consumul de substanţe care epuizează ozonul şi procentul de subspecii de peşti în cadrul limitelor biologice sigure. Reducerea pierderii biodiversităţii este prin urmare o componentă cheie a Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.

Şaptezeci la sută din săracii lumii locuiesc în zone rurale şi depind direct de biodiversitate pentru supravieţuirea şi bunăstarea lor. Săracii de la oraş depind, de asemenea, de biodiversitate pentru serviciile legate de ecosistem, precum menţinerea calităţii aerului şi a apei şi eliminarea deşeurilor. Nu este nicio îndoială asupra faptului că biodiversitatea şi schimbările climatice vor afecta mai întâi săracii lumii. Va afecta ţări precum Tuvalu din Insulele polineziene – o ţară care este doar la patru metri şi jumătate deasupra nivelului mării – şi Republica Maldive, unde preşedintele Nasheed a ţinut o şedinţă a guvernului sub apă în acest an pentru a sublinia faptul că până la sfârşitul acestui secol ţara sa ar putea ajunge într-adevăr sub apă.

Solicit statelor membre şi Comisiei să ofere un nou impuls alianţei pentru schimbarea climei globale şi facilităţii de sprijinire a acesteia pentru a spori capacitatea de construire şi baza de cunoştinţe a ţărilor din lumea a treia cu privire la impactul aşteptat al pierderii biodiversităţii şi pentru integrarea eficientă a acesteia în planurile şi bugetele pentru dezvoltare.

Am subliniat, de asemenea, faptul că programele care urmăresc protejarea biodiversităţii şi reducerea sărăciei trebuie să se ocupe de priorităţile săracilor şi să pună mai mult accent pe gestionarea locală a mediului, să asigure accesul la resursele biodiversităţii, reforme agrare şi recunoaşterea obiceiurilor locului.

Până în 2050, vor fi cu două miliarde mai mulţi oameni pe faţa pământului şi 90 % dintre aceştia se vor naşte în ceea ce este acum lumea a treia. Dacă permitem ca sărăcia abjectă să continue în aceste ţări, se va produce o migrare masivă de la sud la nord şi inegalitatea ar putea la fel de bine fi cauza unei conflagraţii la nivel mondial.

Mulţi dintre noi nu credeam că vom vedea Zidul Berlinului căzând în timpul vieţii noastre. Acum nu contestăm faptul că ţările dominate de fosta Uniune Sovietică sunt partenerii noştri UE. Zidul sărăciei dintre nord şi sud poate, de asemenea, să se prăbuşească şi putem crea o lume care este mai bună şi mai sigură – un loc în care putem avea parteneri noi şi un mediu sigur pentru noi toţi.

PREZIDEAZĂ: DIANA WALLIS
Vicepreşedintă

  Joke Schauvliege, preşedintă în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Doamnă preşedintă, stimaţi membri, mai întâi de toate, vă mulţumesc pentru ocazia pe care mi-aţi oferit-o de vorbi astăzi aici despre acest subiect foarte important, şi anume biodiversitatea. În concluziile sale din 15 martie numite „Biodiversitatea post-2010 – viziunea și obiectivele la nivelul UE și la nivel mondial și regimul internațional de acces și partajare a obligațiilor”, Consiliul a subliniat că biodiversitatea trebuie păstrată şi că daunele ireversibile provocate ecosistemelor şi funcţiilor lor trebuie evitate, în special pentru a asigura o stabilitate socială şi economică şi pentru a realiza Obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

Consiliul a reamintit că biodiversitatea joacă un rol central în combaterea globală a foametei şi în asigurarea siguranţei alimentare şi că aceasta aduce şi o contribuţie importantă la crearea prosperităţii şi la reducerea sărăciei. În majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, relaţia dintre protecţia ecosistemelor, pe de o parte, şi ocuparea forţei de muncă, venitul şi mijloacele de subzistenţă, pe de alta, este mult mai strânsă decât în UE.

În vederea celei de A zecea reuniuni a Conferinţei părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică (CDB), UE vrea să contribuie în mod activ şi constructiv printr-o abordare realistă, ambiţioasă, la un consens global asupra măsurilor care trebuie luate post-2010 pentru a promova biodiversitatea. Acestea includ măsuri capabile să dezvolte o perspectivă asupra planului strategic de după 2010 care ar putea, de exemplu, estima ca termen de finalizare anul 2020, o viziune care ar putea estima ca termen de finalizare chiar şi anul 2050, o perspectivă asupra subobiectivelor şi punctelor de referinţă importante legate de indicatorii măsurabili şi, în sfârşit, o perspectivă privind introducerea de facilităţi corespunzătoare pentru monitorizare, evaluare şi raportare.

Reuniunea la nivel înalt a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York care a avut loc în urmă cu două săptămâni, la 22 septembrie, a fost o bună ocazie de a solicita comunităţii internaţionale să recunoască starea critică a biodiversităţii în toată lumea şi, de asemenea, de a accentua nevoia de protejare a vieţii pe pământ în interesul omenirii şi al viitoarelor generaţii şi de a lua iniţiative corespunzătoare la toate nivelurile.

În ceea ce priveşte suportul tehnic pentru ţările cel mai puţin dezvoltate, Consiliul consideră că dezvoltarea şi transferul de bune practici şi tehnologii este esenţial pentru combaterea declinului biodiversităţii, a schimbărilor climatice şi a deşertificării. Este importantă luarea de măsuri coordonate şi utilizarea satisfăcătoare şi eficace din punctul de vedere al costurilor a resurselor.

În ceea ce priveşte finanţarea, Consiliul este de părere că instituirea unui cadru de politică eficient post-2010 şi introducerea unui nou plan strategic pentru CDB va necesita o mobilizare corespunzătoare de resurse din toate sursele posibile, acoperind finanţarea publică şi cea privată şi incluzând noi forme de finanţare şi finanţarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice. Consiliul este de părere că trebuie luată în considerare şi eliberarea de resurse financiare pentru biodiversitate prin modificarea, eliminarea sau reorientarea subvenţiilor dăunătoare biodiversităţii. Integrarea biodiversităţii în cadrul activităţilor comunităţii de întreprinderi şi în celelalte politici sectoriale rămâne o necesitate şi un obiectiv prioritar.

Concluziile Consiliului au subliniat încă din 5 decembrie 2006, ca răspuns la Mesajul de la Paris privind biodiversitatea, că biodiversitatea şi menţinerea serviciilor ecosistemice trebuie să fie incluse în dialogul politic cu ţările şi regiunile partenere. Pe durata procesului, aceşti parteneri au fost încurajaţi să continue identificarea şi prioritizarea nevoilor în strategii şi planuri de dezvoltare naţională şi regională. Consiliul continuă să fie convins de faptul că integrarea serviciilor ecosistemice şi a biodiversităţii în dezvoltarea programelor de cooperare şi suportul financiar ulterior este singura modalitate de a obţine rezultate durabile.

Deşi există o legătură clară între Convenţia de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în probleme de mediu, pe de o parte, şi biodiversitatea, pe de alta, trebuie ţinut cont de faptul că această convenţie a fost realizată în cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite (UNECE). Deşi convenţia este deschisă aderării ţărilor care nu sunt membre ale UNECE, partenerii noştri de dezvoltare nu constituie în prezent părţi la această convenţie.

Aş dori să vă mulţumesc pentru interesul arătat şi aştept cu nerăbdare dezbaterea dumneavoastră, care sunt convins că va ridica multe elemente noi.

  Janez Potočnik, membru al Comisiei. – Doamnă preşedintă, obiectivele strategice ale Uniunii Europene pentru Nagoya sunt stabilite în concluziile Consiliului din 22 decembrie 2009 şi 15 martie 2010 şi vor fi în continuare elaborate şi îmbunătăţite de către Consiliul Mediu la 14 octombrie 2010. Trei probleme în special ies în evidenţă ca priorităţi ale Uniunii Europene.

Prima este adoptarea noului plan strategic pentru convenţie pentru perioada 2011-2020. Acesta ar trebui să reflecte cele mai bune cunoştinţe ştiinţifice existente privind starea biodiversităţii şi să ofere un cadru eficient de aplicare care să fie suficient de ambiţios pentru a determina toate părţile la convenţie să acţioneze mai repede. Acest lucru este vital dacă dorim să prevenim ca şi alte specii să dispară şi să-i permitem biodiversităţii să continue să ne ofere bunurile şi serviciile de care depindem cu toţii, mai ales săracii.

A doua prioritate strategică pentru Uniunea Europeană este încheierea negocierilor privind Protocolul privind accesul şi partajarea beneficiilor ca o contribuţie importantă la conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii post-2010 şi în conformitate cu angajamentul luat de către toate părţile la COP 8 din 2006. Aceasta este o aşteptare împărtăşită de către ţările în curs de dezvoltare părţi la convenţie, multe dintre care o consideră prioritatea lor principală.

A treia este de a asigura mobilizarea resurselor adecvate pentru a permite aplicarea cadrului de politică post-2010 privind biodiversitatea, inclusiv a noului plan strategic. Întreaga UE s-a angajat, ca parte a ţintei sale pentru 2020 privind biodiversitatea care a fost adoptată la începutul acestui an, să contribuie mai mult la prevenirea declinului global al biodiversităţii, însă consider că aceasta poate fi destul de mândră şi de ceea ce face în prezent. De-a lungul perioadei 2002-2008, Uniunea Europeană a oferit peste un miliard de dolari, aproape 740 de milioane de euro pe an biodiversităţii globale, în mare parte prin Programul tematic privind mediul şi resursele naturale din cadrul Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare, dar şi prin Fondul european pentru dezvoltare, ambele incluzând dispoziţii corespunzătoare pentru biodiversitate.

Statele membre au contribuit, de asemenea, în mod semnificativ la alimentarea recentă a Fondului global de mediu, din care 1,2 miliarde de dolari sunt rezervaţi biodiversităţii. Aceasta reprezintă o creştere cu 28 % în comparaţie cu alimentarea precedentă, iar noua iniţiativă ODM de un miliard de euro anunţată de preşedintele Barroso luna trecută la Adunarea Generală a ONU de la New York poate, de asemenea, să fie de folos biodiversităţii.

Comisia îşi actualizează în prezent propriile cifre privind cooperarea pentru dezvoltare în raport cu biodiversitatea, folosind aceeaşi metodologie pe care a utilizat-o pentru a calcula finanţarea pentru problemele legate de climat şi încurajăm, desigur, statele membre să facă acelaşi lucru, astfel încât să putem prezenta o cifră consolidată la Nagoya.

Trebuie să căutăm, de asemenea, alte modalităţi prin care am putea contribui la sporirea punerii în aplicare a Convenţiei privind biodiversitatea şi la ajutarea ţărilor în curs de dezvoltare părţi la convenţie să îndeplinească angajamentele asumate în cadrul convenţiei, în special al noul plan strategic post-2010 care va fi adoptat la Nagoya. Împreună cu partenerii noştri din Nagoya, intenţionăm să descoperim modalităţile şi mijloacele de a face acest lucru.

După cum s-a menţionat, declinul biodiversităţii nu reprezintă o nouă provocare pentru atenuarea sărăciei. Ţinta 2010 privind biodiversitatea a fost deja încorporată în ODM 7 în 2002, iar UE însăşi a subliniat în mod explicit, cu multe ocazii, legăturile importante dintre biodiversitate şi dezvoltare. Chiar luna trecută, în declaraţia sa de la evenimentul la nivel înalt privind biodiversitatea al Adunării Generale a Naţiunilor Unite, preşedintele Barroso a remarcat că abilitatea noastră de a pune capăt sărăciei şi foametei şi de a îmbunătăţi sănătatea copiilor şi a mamelor depinde de disponibilitatea pe termen lung a apei şi alimentelor proaspete, a medicamentelor şi materiilor prime pe care le oferă natura.

Acest fapt este reamintit şi în raportul pe 2010 privind ODM, în cadrul de politici al UE de sprijinire a ţărilor în curs de dezvoltare prin abordarea provocărilor de securitate alimentară, şi în programul de lucru pentru coerenţa politicilor europene perioada 2010-2013 care include o ţintă specifică pentru biodiversitate şi este însoţit de indicatori care fac parte din cadrul operaţional de sporire a coerenţei politicilor UE cu obiectivele de dezvoltare.

Noutatea constă poate în cunoştinţele şi sensibilitatea tot mai sporite privind economia pierderii biodiversităţii şi măsura în care acest lucru compromite proiectele de atenuare a sărăciei pe termen lung. Studiul internaţional privind Economia Ecosistemelor şi a Biodiversităţii (TEEB) arată cât de costisitoare este pierderea biodiversităţii şi degradarea ecosistemului pentru economiile noastre, inclusiv pentru economiile ţărilor în curs de dezvoltare. Aşadar nu mai este o chestiune morală; este de fapt o chestiune de calitate a vieţii şi totuşi conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor nu este văzută ca o prioritate de dezvoltare.

Se speră că TEEB va reuşi într-un fel să schimbe această situaţie pentru ca mai multe dintre ţările noastre partenere care sunt în curs de dezvoltare să acorde o prioritate mai mare conservării biodiversităţii şi utilizării durabile atunci când îşi elaborează strategiile; însă chiar şi atunci când nu există o acţiune concentrată a strategiilor de sprijin ale ţărilor şi regiunilor, politica europeană de dezvoltare cere totuşi ca mediul şi gestionarea durabilă a resurselor naturale să fie tratate ca o problemă transversală care trebuie integrată în toate activităţile pentru dezvoltare. Atât Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare, cât şi Fondul european pentru dezvoltare includ dispoziţii pentru abordarea biodiversităţii.

În concluzie, în ceea ce priveşte mecanismele de asigurare a dreptului de acces la informaţie şi participarea publicului la luarea deciziilor legate de biodiversitate, UE sprijină în totalitate proiectul de decizie COP 10 privind planul strategic care îndeamnă părţile şi alte guverne să permită participarea largă şi eficientă la aplicarea pe deplin a obiectivelor convenţiei şi ale planului strategic. Considerăm, de asemenea, că Protocolul privind accesul şi partajarea beneficiilor ar trebui să oblige părţile contractante să instituie cadre naţionale care să permită comunităţilor indigene şi locale să ia decizii prealabile informate privind acordarea sau nu a accesului la cunoştinţele lor tradiţionale.

Voi sprijini toate spusele autorilor întrebărilor şi le sunt sincer recunoscător pentru contribuţiile lor valoroase.

  Esther de Lange, în numele Grupului PPE. – (NL) Doamnă preşedintă, doamnă Schauvliege, domnule comisar, cel mai important lucru pe care vi-l vom cere mâine în rezoluţia noastră vor fi obiective ambiţioase, dar realiste la Nagoya. Abordarea inteligentă ar fi să adoptăm acolo măsuri care nu doar să protejeze biodiversitatea, dar care să şi combată efectele schimbărilor climatice, să ajute la realizarea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului – despre care s-au spus deja multe – şi să creăm locuri de muncă ecologice, mai ales în Uniunea Europeană. Patru iepuri dintr-o lovitură – asta înseamnă să preţuieşti banii.

Totuşi, pentru a realiza acest lucru, Uniunea Europeană chiar trebuie să se exprime într-un sigur glas. Trebuie să fiu sincer cu dumneavoastră: nu sunt prea optimistă în acea privinţă. Am auzit multe trimiteri la declaraţiile Consiliului din anii trecuţi şi din martie anul acesta, însă am auzit puţine care să fie specifice. Cu toate acestea, sper că intenţiile Comisiei, precum şi ale Consiliului au avansat de la generalităţile declaraţiei din martie. Cel puţin aşa sper – vom vedea pe 14 octombrie. Sper, de asemenea, să învăţăm din greşelile trecutului; că nu vom mai merge la un alt summit internaţional înarmaţi cu un mandat caracterizat de neclaritate şi generalitate şi că noi, Uniunea Europeană, nu ne vom mai pierde tot timpul în consultări reciproce privind modurile de a reacţiona la dezvoltare, nelăsând timp pentru a juca rolul principal pe care l-a solicitat doamna Kadenbach, printre alţii.

Aspectul ultim asupra căruia aş dori să atrag atenţia priveşte integrarea biodiversităţii în celelalte politici. Noi, Parlamentul, am solicitat o astfel de coerenţă în domeniul mediului şi al altor politici în raportul recent privind biodiversitatea în Uniunea Europeană; într-un mod similar, trebuie să integrăm biodiversitatea şi la nivel internaţional. Biodiversitatea nu este doar o chestiune de mediu sau de Obiective de dezvoltare ale mileniului; şi în alte sfere, precum Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), trebuie acordată o importanţă mai mare în cadrul programului preocupărilor necomerciale precum biodiversitatea. Domnule comisar, ştiu că biodiversitatea este ceva la care ţineţi mult. Sper că veţi transmite chiar acest mesaj privind integrarea internaţională corespondenţilor dumneavoastră la nivel internaţional.

  Michael Cashman, în numele Grupului S&D. – Doamnă preşedintă, şi eu am fost prezent la ONU cu domnul Mitchell şi am reprezentat Parlamentul privind subiectul ODM. Aş dori să felicit Comisia pentru ceea ce face, însă vreau să informez Parlamentul că, cei din UE, suntem lideri internaţionali în aceste chestiuni – biodiversitatea, schimbările climatice şi, într-adevăr, atenuarea sărăciei în ODM – însă este interesant faptul că, la ONU, avem doar un statut de observator. Acest lucru trebuie să se schimbe, întrucât suntem primii în lume privind aceste chestiuni.

Avem un An al Biodiversităţii, însă aş sugera ca fiecare an să fie anul biodiversităţii. Cetăţenii noştri – prezenţi în galeria vizitatorilor sau care probabil ne privesc de acasă – se vor întreba ce treabă au aceste lucruri cu ei. Fără sensibilizarea publicului şi creşterea gradului de conştientizare, nimic nu se va schimba. Aceştia trebuie să îşi dea seama că dacă nu ar fi existat biodiversitatea, conserva de roşii pe care o iau din supermarket nu ar fi fost acolo. Avem nevoie de o sensibilizare completă privind semnificaţia acestui lucru. După cum a spus în mod foarte inteligent domnul Mitchell, acest zid al sărăciei – şi, daţi-mi voie să adaug, al neajunsurilor – trebuie doborât.

Vorbim de coerenţă a politicii în acest Parlament, însă daţi-mi voie să menţionez doar câteva dintre aceste chestiuni: fără o coerenţă a politicii privind accesul la energie în lumea în curs de dezvoltare, despădurirea, schimbările climatice, siguranţa alimentară, reforma politicii agricole comune, politica comună în domeniul pescuitului, acapararea terenurilor, resursele naturale şi accesul la apă, nu vom proteja niciodată biodiversitatea şi nu vom pune niciodată capăt suferinţei săracilor lumii.

  Gerben-Jan Gerbrandy, în numele Grupului ALDE. – Doamnă preşedintă, pe măsură ce discutăm poziţia europeană la Summitul de la Nagoya, în exteriorul acestui Parlament are loc o vânătoare: o vânătoare neîncetată de resurse, o vânătoare de petrol şi gaze, de minerale, lemne, alimente şi apă, o vânătoare de resurse, toate oferite de natură.

În această vânătoare, nişte investitori chinezi vor să construiască o autostradă prin Parcul Naţional Serengheti pentru a exploata resursele Africii Centrale. Există investitori saudiţi care pun pe masă miliarde de dolari pentru a construi 6 000 de kilometri de drumuri prin pădurile tropicale ale Congoului pentru a crea uriaşe uzine de ulei de palmier.

Cu toţii vrem să stopăm pierderea biodiversităţii, însă, în lumea reală, această vânătoare de resurse ne afectează scopurile. Aceasta este realitatea. Prin urmare, singurul mod de a opri declinul biodiversităţii este schimbarea radicală a comportamentului nostru.

Avem nevoie de biodiversitate pentru alimente, adăpost, medicamente, aer curat, apă şi aşa mai departe. Pur şi simplu nu putem supravieţui fără ea. Ajungem într-un punct critic în care daunele sunt ireversibile şi, chiar mai rău, accelerate. Acesta este caracterul urgent al Summitului de la Nagoya şi aceasta este conştientizarea urgenţei la care mă aştept din partea miniştrilor şi comisarilor care vor participa.

Din păcate, declaraţiile şi rezoluţiile politice nu vor fi suficiente pentru a realiza această conştientizare a urgenţei. Este nevoie de mai multă presiune. Din acest motiv, am început o campanie online, împreună cu mai mulţi colegi din toată lumea. Aş vrea ca şi glasul oamenilor să fie auzit în ceea ce priveşte această chestiune; pentru că oamenilor le pasă de asta. Mergeţi pe Facebook pentru a opri pierderea biodiversităţii şi pentru a sprijini această campanie. Împreună cu mai mulţi colegi, voi prezenta miile de semnături factorilor de decizie din Nagoya, pentru a-i înştiinţa că oamenii depind de perseverenţa şi persistenţa lor în a face ca Nagoya să fie un succes.

  Sandrine Bélier, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Doamnă preşedintă, doamnă Schauvliege, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, angajamentele luate în 1992 la Rio şi în 2002 la Johannesburg nu au fost respectate. Strategiile noastre de oprire a declinului biodiversităţii au fost un eşec şi cunoaştem motivele acestui eşec.

Clima se schimbă, biodiversitatea scade, iar omenirea trebuie determinată să se adapteze din ce în ce mai repede şi în moduri din ce în ce mai dificile. La Nagoya, cu câteva săptămâni înainte de Cancún, Uniunea Europeană are ocazia de a susţine adaptarea modelului nostru de dezvoltare economică pentru a face faţă provocărilor secolului XXI.

Dereglementarea climei, oprirea declinului biodiversităţii şi combaterea sărăciei: aceste trei provocări şi răspunsurile necesare pentru a le face faţă sunt strâns legate. Avem responsabilitatea de a propune şi introduce un nou model de dezvoltare care să fie mai corect, mai echitabil şi mai durabil.

Aşadar, haideţi să vorbim clar şi concret. Rezoluţia Parlamentului identifică trei provocări importante care ridică acum câteva întrebări cu privire la poziţia Comisiei şi a Consiliului.

Prima provocare este, desigur, de a începe să protejăm şi să restaurăm biodiversitatea. Aceasta presupune o finanţare adecvată, retragerea tuturor subvenţiilor publice dăunătoare biodiversităţii şi un buget special care propunem să fie înzecit. Cu toate acestea, este Uniunea Europeană pregătită să acorde 0,3 % din PIB-ul său politicii sale de stopare a declinului biodiversităţii şi să convingă OCDE să facă acelaşi lucru?

A doua provocare este costul declinului biodiversităţii pentru societate care abia a început să fie evaluat. Acesta este estimat la în jur de 1 % din PIB, însă această evaluare nu ia în considerare valoarea socială, culturală, morală şi ştiinţifică a biodiversităţii.

Este Uniunea Europeană hotărâtă să reziste monetizării fiinţelor vii? Este aceasta hotărâtă să apere moştenirea comună a omenirii şi să reafirme că natura este nepreţuită şi că nu este de vânzare?

În sfârşit, a treia provocare este de a opri jaful de resurse genetice de către întreprinderi şi industrii. Una dintre soluţii este de a reglementa accesul la resursele genetice astfel încât să se respecte în totalitate drepturile comunităţilor indigene şi locale, în special.

Uniunea Europeană va continua să aibă o responsabilitate deosebită în aceste negocieri. Astfel, este aceasta hotărâtă, în primul rând să apere principiul nebrevetabilităţii vieţii şi, în al doilea rând, să sprijine plata din nou a datoriei ecologice către ţările sudului prin susţinerea retroactivităţii sistemului care urmează să fie adoptat?

  Nirj Deva, în numele Grupului ECR. – Doamnă preşedintă, biodiversitatea nu este un cuvânt abstract folosit de oameni de ştiinţă greu de înţeles pentru a avea grijă de vreo curiozitate a mediului. Biodiversitatea este însuşi nucleul supravieţuirii noastre ca rasă umană pe această planetă.

Să luăm, de exemplu, un calcul recent al Dr. Pavan Sukhdev privind pierderea biodiversităţii şi valoarea acelei pierderi. Rezultatele sale arată că numai despădurirea – pierderea plămânului planetei, care transformă dioxidul de carbon în oxigen şi datorită căruia respirăm – costă 4,5 trilioane de dolari în fiecare an. În fiecare an pierdem 4,5 trilioane de dolari americani prin costurile de înlocuire a procesului de producere a oxigenului. Aceasta este valoarea aproximativă a Bursei de valori a New York-ului.

Dacă am pierde în fiecare an o activă de valoarea Bursei de schimb a New York-ului, sunt sigur că toată lumea din această cameră s-ar agita într-o parte şi în alta, însă dacă este vorba despre biodiversitate, se pare că nimănui nu-i pasă. Aceasta este o sumă de finanţare enormă care ar putea fi necesară pentru a înlocui pierderea de oxigen obţinută în urma tăierii acestor copaci.

Să luăm de exemplu prăbuşirea pescuitului de cod din Newfoundland din anii ʼ90. Pentru aceasta, CAD a pierdut 2 miliarde în costuri de înlocuire. Dacă pierdem – cum se întâmplă de fapt – unele dintre materialele genetice farmaceutice obţinute din biodiversitate, vom pierde materiale prime în valoare de aproape 640 miliarde de dolari. Aceasta este o chestiune foarte gravă şi avem nevoie de oameni serioşi care să ia decizii serioase.

  Kartika Tamara Liotard, în numele Grupului GUE/NGL. – (NL) Doamnă preşedintă, peste două săptămâni ne vom îndrepta cu toţii către Nagoya, Japonia, pentru a vorbi despre biodiversitate. Mă întreb dacă gazdele vor include în meniul nostru ton roşu şi carne de balenă. Cu toate acestea, marea dezbatere de acolo va fi din nou dacă să se înceapă prin a pune banii înainte sau a vorbi despre obiective. Ţările în curs de dezvoltare ar prefera ca noi să începem prin a pune banii pe masă, iar UE ar prefera să înceapă prin a discuta obiective.

Un lucru este clar totuşi, şi anume că trebuie să stopăm declinul biodiversităţii orice ar fi. Se estimează că neluarea de măsuri va depăşi costuri de 4 000 de miliarde până în 2050. Neluarea de măsuri nu este deci o opţiune şi de aceea sunt deranjat de faptul că, inter alia, noul guvern olandez intenţionează să reducă bugetul de ajutor pentru dezvoltare – una dintre cele mai vitale resurse de combatere a declinului biodiversităţii în ţările în curs de dezvoltare – cu 1 miliard de euro.

Dacă UE vrea cu adevărat să realizeze ceva la Nagoya, aceasta trebuie să îşi asume ea însăşi un rol de lider şi să dezvolte o politică viabilă în domeniul agriculturii şi al pescuitului, în loc să aştepte până după Nagoya pentru a face propuneri în această privinţă. În reformarea politicii agricole, trebuie să privim dincolo de politica agricolă doar durabilă şi trebuie să adoptăm o poziţie fermă. Prin urmare, solicit Comisiei să transpună ceea ce s-a convenit la Nagoya în propuneri care să poată fi măsurate şi monitorizate şi să dezvolte o viziune pe termen lung, astfel încât, în 2011, să nu fim nevoiţi să spunem din nou că nu am putut stopa declinul biodiversităţii.

  Anna Rosbach, în numele Grupului EFD. – (DA) Doamnă preşedintă, biodiversitatea are un impact asupra tuturor – e foarte simplu. Prin urmare, la conferinţa de la Nagoya, trebuie să luptăm pentru a o păstra. Totuşi, având în vedere că tăiem constant pădurile, cultivăm noi terenuri şi punem baraje râurilor, există în mod evident o lipsă de cunoaştere şi de abilităţi atunci când vine vorba despre includerea acestor habitate şi ecosisteme în legislaţia naţională. Totul de la agricultura modernă, pescuit, dezvoltarea locuinţelor, reţele de drumuri şi transport la numeroasele tipuri de industrie au un efect negativ asupra biodiversităţii planetei. Viaţa marină este într-o stare deplorabilă. Peste 60 % din peştii şi scoicile consumate în UE sunt capturate în afara UE. Am depăşit măsura, iar rezervele îşi revin cu greu. Marea Baltică a avut un nivel de poluare mai ridicat ca niciodată. Femeile însărcinate din Suedia au fost sfătuite să nu mănânce peşte de captură locală. Statele membre UE poate că au luat măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor naturale, însă ce face restul lumii? Ce putem face pentru ca alte părţi ale lumii să progreseze în dezvoltarea lor? Diversitatea mondială va scădea ca o consecinţă a activităţilor umane – fie că există încălzire globală sau nu. Cu toate acestea, nu trebuie să facem solicitări nerealiste aici. Biodiversitatea este cel mai bine să fie abordată cu realism. Prin urmare, este momentul să găsim soluţii practice, realiste, la prezervarea sănătăţii mediilor terestre, florei şi faunei sănătoase, precum şi la sănătatea mediilor acvatice.

  Claudiu Ciprian Tănăsescu (NI). - Aş vrea să încep prin a sublinia faptul că este imperios necesar ca Uniunea Europeană să adopte o poziţie clară şi unitară în problema biodiversităţii, cu ocazia COP10 de la Nagoya. Lipsa unei asemenea poziţii ferme şi coerente ar duce la un alt deznodământ ruşinos, ca acela de la CITES, din martie 2010. De aceea, aş dori ca recomandările Comisiei ENVI să fie acceptate fără rezerve, ele constituind poate cel mai bun ghid pentru formularea unei poziţii oficiale a Uniunii Europene pe care reprezentanţii noştri să o poată susţine fără ezitări la Nagoya luna aceasta.

Dincolo de aceste considerente, nu trebuie să uităm că este în joc nu numai credibilitatea Uniunii Europene, ca partener lucid şi responsabil în luarea deciziilor internaţionale, ci, mai ales, soarta viitorului planetei.

  Richard Seeber (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, daţi-mi voie să încep cu un detaliu. Domnul comisar Potočnik – pe care îl stimez foarte mult – furnizează cifre în dolari, deşi le transformă apoi în euro. Şi domnul Deva furnizează cifre în dolari. Nu am analizat acest aspect în detaliu, dar acesta ne demonstrează că, în mod evident, dezbaterea asupra biodiversităţii încă nu a ajuns în Europa. Se pare că în Europa încă nu suntem capabili de a ne forma propria opinie asupra acestui lucru şi cred că ar fi o idee foarte bună să luăm această dezbatere destul de în serios pentru a transforma efectiv în cifre ceea ce înseamnă aceasta de fapt. Consider că aceasta este o dezbatere elitistă cu mult îndepărtată de ceea ce se întâmplă de fapt în casele cetăţenilor noştri. Consider că până când nu vom reuşi să aducem această dezbatere în casele şi căminele din Europa, nu există nicio şansă ca aceasta să câştige valoare politică aici în Parlament. Cu alte cuvinte, consider că strategia de comunicare pe care ar trebui să o adoptăm acum este de a transmite pur şi simplu această problemă cetăţenilor, după cum am spus, şi de îndată ce vom şti care este reacţia oamenilor, atunci vom putea să ne stabilim obiective specifice.

Comisarul a menţionat câteva obiective foarte specifice. Sper că va putea face ca acestea să fie adoptate la Nagoya şi sper, de asemenea, că Comunitatea va vorbi într-un singur glas. Aceasta a fost mereu marea provocare la aceste conferinţe internaţionale.

Cred, de asemenea, că doar banii nu sunt suficienţi. Mulţi dintre colegii mei deputaţi au cerut finanţări suplimentare. Aceasta ar putea fi o posibilitate, însă nu este suficientă pentru a asigura succesul. În al doilea rând, după cum am menţionat, trebuie să ne schimbăm strategia de comunicare; iar, în al treilea rând, trebuie să îmbunătăţim calitatea datelor pe care le avem. Este evident că încă mai lipsesc multe date şi consider că acesta este un domeniu în care Comunitatea, având problema sa cu cercetarea, ar putea totuşi să facă ceva specific.

După cum ştiţi, subiectul pe care îl îndrăgesc este apa. Dacă reuşim să lansăm noua politică în domeniul pescuitului, vom avea atunci mult de recuperat în ceea ce priveşte speciile care trebuie protejate. Probabil că ministerele din domeniul pescuitului vor adopta din nou cote de pescuit excesive, iar biodiversitatea va fi din nou alungată la margine. Din acest motiv, consider că acest fapt ne oferă o ocazie reală de a demonstra în acest Parlament că suntem serioşi în ceea ce spunem. Să vedem ce forme vor lua atunci propunerile.

  Kriton Arsenis (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, domnule comisar, stimaţi reprezentanţi ai Consiliului, este adevărat că în acest Parlament noi dezbatem intens obiectivele şi punerea în aplicare a noilor obiective pentru biodiversitate. Cu toate acestea, în prezent, în timp ce noi suntem angajaţi în dezbatere, negocierile riscă să se prăbuşească total şi este vina noastră, este vina Uniunii Europene. De aceea doresc să mă adresez Consiliului şi să îi solicit să îşi schimbe poziţia.

Trebuie să deblocăm negocierile privind protocolul de partajare a accesului şi a beneficiilor, accesul la informaţii genetice şi partajarea beneficiilor. De fapt, dacă nu facem acest lucru, ne vom face vinovaţi nu doar de menţinerea unei situaţii care protejează bio-pirateria şi care este în prezent o crimă faţă de comunităţi şi de resursele genetice; ci vom rata încă o oportunitate pentru mediu, negocierile se vor prăbuşi, iar noi vom avea o a doua Copenhaga.

Prin urmare, solicit în regim de urgenţă Consiliului să examineze în profunzime această problemă. Trebuie să ne schimbăm poziţia înainte ca Uniunea Europeană să fie cea care, pentru prima dată în istoria sa, provoacă prăbuşirea negocierilor în domeniul mediului.

  Chris Davies (ALDE). – Doamnă preşedintă, dificultatea pe care o întâmpinăm în inversarea pierderii speciilor de viaţă unice devine în mod trist tot mai evidentă pe măsură ce această dezbatere continuă. Se vor spune multe la conferinţa privind biodiversitatea despre necesitatea de a pune în aplicare măsurile corecte, dar dacă din toate acestea rămânem doar cu o declaraţie pioasă, vom realiza foarte puţine.

Sper că vom putea pune în aplicare un set de obiective şi de mecanisme de suport financiar – legate fără îndoială de accesul la resursele biologice – pentru a face ca acestea să valoreze ceva. Sper să ne vom putea asigura că se pun în aplicare proceduri de evaluare şi de confirmare a conformităţii şi sper că vom putea institui un regim de revizuire frecventă a obiectivelor şi de îmbunătăţire a procedurilor pe măsură ce trece timpul.

Este destul de clar faptul că este imposibil ca această conferinţă să stopeze declinul biodiversităţii; mergem pur şi simplu prea repede. Totuşi, dacă am putea măcar să aplicăm aceste mecanisme şi structura care ar putea eventual să încetinească şi poate, într-o zi, să inverseze acel declin, atunci conferinţa va fi considerată un succes.

  Bas Eickhout (Verts/ALE). – (NL) Doamnă preşedintă, mai întâi de toate aş dori să îi mulţumesc sincer domnului comisar Potočnik pentru angajamentele sale faţă de conservarea biodiversităţii. Ştim că sufletul său este unde trebuie şi că se străduieşte din greu pentru asta. În această privinţă, situaţia arată bine în termeni de angajament al Europei faţă de Nagoya. Cu toate acestea, încă mai trebuie să cădem de acord asupra unor obiective în domenii parţiale precum pescuitul, agricultura şi silvicultura. Încă mai aşteptăm obiective ambiţioase pentru toate aceste domenii, mai ales din partea Europei.

Însă ceea ce este şi mai important, în cele din urmă, este ca, la întoarcerea de la Nagoya, acestea să fie transpuse în politica Europeană. În anul care urmează, ne vom revizui politica agricolă, precum şi politica din domeniul pescuitului. Domnul comisar ne-a spus că şi el încearcă să se asigure că termenul „biodiversitate” figurează clar în politica sa. Cu toate acestea, Consiliul este tăcut. De aici, întrebarea către preşedinta în exerciţiu, doamna Schauvliege, referitoare la ceea ce Consiliul plănuieşte să facă în viitorul apropiat. Putem, desigur, să facem promisiuni excelente la Nagoya, dar ce vom face în viitorul apropiat cu privire la propriile noastre politici din domeniul pescuitului şi al agriculturii? Adică atunci când acestea vor deveni cu adevărat importante; altfel, promisiunile noastre la Nagoya nu vor fi decât nişte vorbe goale.

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Doamnă preşedintă, mâine vom vota propunerea de rezoluţie privind conferinţa de la Nagoya şi, în discursul meu, aş dori să atrag atenţia asupra amendamentului 1 pe care l-am depus împreună cu doamna de Lange în numele grupurilor noastre. Acest amendament reconfirmă principiul conform căruia formele de viaţă şi procesele vii nu trebuie supuse brevetării. Acest fapt necesită o scutire a crescătorilor care să permită ca dezvoltarea varietăţilor de plante să continue să aibă loc în mod liber.

Fără o scutire de acest gen, există pericolul ca doar companiile cu cei mai mulţi bani şi cu cele mai mari portofolii de brevete să poată supravieţui. Acestea ar fi atunci singurele care hotărăsc ce specii sunt plasate pe piaţă, iar acest lucru nu va fi cu siguranţă în avantajul biodiversităţii. Prin urmare, fac un apel puternic la atenţia şi sprijinul dumneavoastră pentru amendamentul 1 la votarea de mâine.

  Oreste Rossi (EFD). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, între 18 şi 29 octombrie, în Japonia, va avea loc COP 10 privind biodiversitatea şi este important ca Parlamentul să ştie ceea ce Consiliul intenţionează să propună în scopul protejării şi garantării biodiversităţii.

Cercetările au arătat că într-un studiu pe 4 000 de plante, nu mai puţin de 22 % au fost clasificate ca ameninţate. Acest lucru înseamnă că una din cinci plante este în curs de dispariţie şi că – o altă statistică alarmantă – multe plante care nu au fost încă descoperite vor dispărea, de asemenea. Acelaşi lucru este valabil şi pentru multe specii de animale. Odată cu acestea, riscăm să pierdem ingrediente active, în cazul plantelor, care sunt fundamentale pentru industriile angajate în dezvoltarea de noi produse care ar putea ajuta la combaterea bolilor care sunt acum incurabile. În ceea ce priveşte animalele, dacă acestea dispar, vom pierde caracteristici care sunt importante pentru planeta noastră.

În septembrie, Parlamentul European a aprobat un regulament UE privind acest subiect cu un vot clar care nu poate decât să angajeze Consiliul pentru aceeaşi abordare. Nu ar trebui să uităm faptul că lupta împotriva sărăciei şi astfel, împotriva foametei, se duce prin păstrarea bogăţiei resurselor noastre naturale, a florei şi a faunei noastre inestimabile, o bogăţie pe care nu ne putem permite să o pierdem şi trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a o păstra.

  Licia Ronzulli (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, în 2002, reprezentanţi ai guvernului din toată lumea şi-au luat un angajament de a reduce în mod semnificativ declinul biodiversităţii până în 2010. În ciuda faptului că acest ţel a fost adus în discuţie şi evidenţiat în diferite forumuri internaţionale, din păcate, acesta nu a fost realizat.

Rata acestui declin pe planetă a crescut până într-un punct în care are loc cu cel puţin de 100 de ori mai repede decât ciclurile naturale, iar în ultimii 50 de ani a atins niveluri fără precedent. În Europa, un mamifer din zece este pe cale de dispariţie, iar atunci când o specie dispare, aceasta poate crea un efect de domino în ceea ce le priveşte pe celelalte. În ultimii 30 de ani, s-au pierdut cel puţin 30 % din toate speciile de plante şi de animale de pe planetă.

Fără nişte ţinte ambiţioase care să fie adoptate imediat, declinul biodiversităţii – s-a spus acest lucru de mai multe ori şi chiar a fost raportat de către WWF – care va avea loc de acum până în 2050 va costa 1 100 de miliarde de euro pentru Europa. Astfel, după cum doamna Striffler a accentuat în întrebarea dumneaei, protejarea biodiversităţii reprezintă un aspect important pentru Obiectivele de dezvoltare ale mileniului şi pentru strategia Europa 2020.

Promovarea biodiversităţii presupune existenţa mai multor arme în arsenalul nostru, pentru a combate sărăcia şi foametea extremă prin aplicarea de politici de durabilitate a mediului care să ne menţină planeta bogată şi fertilă. Avem nevoie de o nouă viziune strategică şi de noi ţinte care să ia în considerare dispariţia constantă de specii şi care să reflecte importanţa pe care o acordăm acestei probleme.

  Edite Estrela (S&D). – (PT) Când vorbim despre păstrarea biodiversităţii, vorbim, de asemenea, despre combaterea schimbărilor climatice, despre siguranţa alimentară, despre sănătatea publică, despre combaterea sărăciei, despre realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului şi despre dezvoltarea durabilă a planetei; cu alte cuvinte, despre viitorul nostru colectiv.

După cum s-a spus deja în acest Parlament, Uniunea Europeană trebuie să vorbească într-un singur glas la conferinţa de la Nagoya şi să facă tot ce este posibil pentru a obţine rezultate bune. Este nevoie de voinţă politică pentru a salva speciile de floră şi faună care sunt cele mai ameninţate. Mai mulţi membri au spus deja că costurile declinului biodiversităţii sunt de ordinul a 50 de miliarde de euro pe an: cu alte cuvinte, aproximativ 1 % din produsul intern brut. S-a spus, de asemenea, că totuşi – şi există studii care să o demonstreze –, până în 2050, aceste costuri s-ar putea să crească până la 7 % din produsul intern brut, însă randamentul investiţiilor în conservarea biodiversităţii este de 100 de ori mai mare.

Biodiversitatea este esenţială pentru diminuarea şi adaptarea la schimbările climatice, având în vedere, de exemplu, rolul ecosistemelor terestre şi acvatice ca mijloace naturale principale de captare a carbonului. Sperăm aşadar că această conferinţă va avea rezultate bune. Aceasta este speranţa publicului european şi sperăm şi noi că rezultatele îi vor face să fie mai conştienţi de aceste provocări pe care trebuie să le înfruntăm cu toţii.

  Paul Nuttall (EFD). – Doamnă preşedintă, „biodiversitatea” este un cuvânt pe care îl aud adesea în rândul Eurocraţilor, al deputaţilor în Parlamentul European şi al grupurilor de interese din Bruxelles. Însă mă întreb dacă ar putea cineva de aici să definească ceea ce înseamnă cu adevărat, deoarece pariez şi cu ultimul bănuţ că nu ştie niciunul dintre voi.

În mod destul de curios, chiar cred că este important să înţelegi despre ce vorbeşti dacă faci legi pentru întreaga UE.

Dar ce înseamnă de fapt termenul convenabil de neclar şi de ambiguu „biodiversitate”? Deoarece adevărul acestui subiect este că nu există un număr exact de specii, fie că este vorba despre o fermă din Cumbria sau o suburbie din Liverpool sau chiar de o pădure din Cheshire şi provoc Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară să propună o definiţie adecvată sau să înceteze să folosească asemenea cuvinte întortocheate.

Şi, îmi permiteţi să întreb, unde este graniţa zonei biodiverse? S-a aplicat vreodată mediilor marine extrateritoriale? Şi dacă da, de ce doriţi atât de mult să construiţi parcuri eoliene monstruoase care dăunează vieţii sălbatice şi care nici măcar nu funcţionează!

Să fim sinceri, habar nu aveţi. Nu există o gândire clară, o coerenţă politică sau logică în ceea ce propuneţi. Dacă vreţi să predicaţi, ceea ce şi faceţi, uitaţi-vă mai întâi în oglindă, faceţi-vă ordine în propria voastră casă şi lăsaţi-ne să începem cu dezastrul care există în politica comună din domeniul pescuitului.

(Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură)

  Chris Davies (ALDE). – Doamnă preşedintă, mă întreb dacă onorabilul membru ar fi de acord cu faptul că pierdem forme de viaţă unice pe această planetă şi că este nevoie ca în fiecare zi să acţionăm la nivel internaţional pentru a contracara acest lucru? Nimic din ce am auzit în remarcile sale nu a sugerat că a fost de fapt de acord cu acest lucru, însă îl invit să îşi explice poziţia în faţa Parlamentului.

  Paul Nuttall (EFD). – Doamnă preşedintă, să punem în ordine câteva lucruri. Dacă doriţi exemple de specii pe cale de dispariţie, există multe statistici incorecte – luaţi exemplul urşilor polari. Oamenii spun mereu că a scăzut numărul de urşi polari. Cu toate acestea, populaţia urşilor polari este de fapt mai mare acum decât în anii 1940.

Sunt de acord că speciile dispar, dar nu cred că Uniunea Europeană – care este profund nedemocratică, britanicii nu au avut niciodată un cuvânt de spus aici – este forumul competent să decidă în această problemă. Acest lucru ar trebui realizat în statele naţionale.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D). – (HU) Domnule comisar Potočnik, i-aş sfătui pe colegii deputaţi să nu creadă că Uniunea Europeană îşi poate atinge obiectivul. Este bine să ne dorim să deschidem drumul la Nagoya în ceea ce priveşte protejarea biodiversităţii, însă nici măcar Uniunea Europeană nu a putut să stopeze declinul biodiversităţii. Să fim aşadar precauţi şi să aruncăm o privire asupra sarcinilor noastre. Domnul comisar Potočnik, care provine dintr-o familie de agricultori din Slovenia – eu însumi provin dintr-o familie de agricultori din Ungaria – ar dori, de asemenea, să atragă atenţia asupra marii contraziceri dintre biodiversitate şi reglementare agricolă. Pe de o parte, oferim sprijin agricultorilor în crearea de cuiburi artificiale pentru păsări, iar pe de cealaltă parte decretăm, cu scopul de a proteja terenurile pentru păşunat, ca proporţia de copaci şi de tufişuri să nu depăşească o treime şi ca agricultorii să taie toţi copacii care depăşesc acea limită. Cu alte cuvinte, reducem habitatul păsărilor şi al altor animale. Viitoarea politică agricolă comună trebuie să reconcilieze biodiversitatea cu subvenţiile agricole. Sunt în totalitate de acord cu raportul în sensul că trebuie să determinăm valoarea patrimoniului de protecţie a mediului, inclusiv valoarea de piaţă a biodiversităţii, care este greu de determinat. Din acest motiv este foarte important ca pe viitor să încurajăm şi să recompensăm agricultorii, întrucât piaţa nu procedează astfel.

  Corina Creţu (S&D). - Asigurarea durabilităţii mediului este unul dintre Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, cu implicaţii directe şi dramatice asupra vieţii oamenilor. Poluarea şi exploatarea iraţională a terenurilor agricole, a pădurilor şi a resurselor de apă determină schimbări climatice care pun în pericol resursele naturale ale planetei.

Aş vrea să mă refer la una dintre ameninţările cele mai dramatice, care este reprezentată de accesul tot mai dificil la sursele de apă, omenirea confruntându-se cu perspectiva sumbră ca, în anul 2050, circa 45% din populaţia mondială să fie ameninţată de penuria de apă.

Din păcate, de-abia anul acesta Adunarea Generală a ONU a declarat atât dreptul la apă potabilă, curată şi de calitate, cât şi dreptul la instalaţii sanitare, ca fiind drepturi elementare ale omului, indispensabile pentru a se bucura de viaţă; dar acest lucru survine în contextul în care, deja, mai mult de un sfert din populaţia planetei nu are acces la apă potabilă şi la instalaţii sanitare corespunzătoare. Rata îmbolnăvirilor şi a mortalităţii cauzate de apa improprie consumului rămâne, în aceste condiţii, îngrijorător de ridicată, în special în rândul copiilor. De aceea, consider că Uniunea Europeană trebuie să determine la Conferinţa de la Nagoya un răspuns mult mai prompt şi mai precis la aceste probleme ale lumii a treia care acutizează sărăcia şi lipsa de perspective.

Cred că responsabilitatea istorică a ţărilor dezvoltate pentru starea materială şi ecologică a planetei ar trebui să reprezinte un argument în plus pentru politici care să contracareze actuala tendinţă de încurajare a exploatării nedurabile a resurselor naturale în ţările în curs de dezvoltare, dependente de exportul de materii prime.

  Mario Pirillo (S&D). – (IT) Doamnă preşedintă, domnule comisar, la 18 decembrie, în Japonia se va deschide A zecea conferinţă internaţională privind biodiversitatea. La aceasta va participa Uniunea Europeană, în ciuda faptului că nu şi-a atins ţinta stabilită în 2001, cu alte cuvinte, nu a stopat declinul biodiversităţii până în 2010.

Studiile recente au arătat că resursele noastre naturale sunt grav ameninţate, mai ales zonele marine ale ţărilor mediteraneene. Uniunea Europeană a pus în mişcare măsuri importante de combatere a schimbărilor climatice, însă trebuie să îşi ia un angajament mai puternic faţă de protejarea biodiversităţii: să promită creşterea finanţării programului Natura 2000, iar Comisia să ia acţiuni mai incisive în exercitarea competenţelor sale de supraveghere cu care a fost învestită prin tratat.

Ce se face pentru a reduce întârzierea aplicării directivelor Natura 2000?

  Daciana Octavia Sârbu (S&D). - Dacă ne gândim la consecinţele de mediu, dar şi sociale sau financiare ale distrugerii biodiversităţii, nu avem voie să subestimăm importanţa viitoarei conferinţe de la Nagoya.

Catastrofa ecologică petrecută în Ungaria, care a ucis patru oameni, a lovit şapte localităţi şi a afectat ecosistemele mai multor râuri, ameninţând să atingă Dunărea şi Delta Dunării în România, ne oferă un fundal trist pentru discuţia de astăzi, dar şi un îndemn serios la acţiuni mai ferme pentru protejarea mediului şi a biodiversităţii. Este momentul să readucem în discuţie interzicerea folosirii substanţelor periculoase în minerit, pentru a pune capăt acestor tragedii.

Rezoluţia Comisiei de mediu pe tema biodiversităţii conţine multe elemente importante, dar aş vrea să punctez câteva, pe care le consider esenţiale.

În primul rând, principalul obiectiv al negocierilor ar trebui să fie adoptarea unor ţinte ambiţioase şi concrete, care să fie relevante pentru mai multe domenii şi sectoare de activitate: de la construcţii şi transporturi până la silvicultură şi agricultură.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) În calitate de membru al Comisiei pentru mediu, sunt extrem de preocupat de rezultatele studiilor recente care prezintă statistici alarmante privind declinul biodiversităţii în Uniunea Europeană.

Caracterul urgent al acestei probleme necesită eforturi şi mai mari la nivelul UE şi al statelor membre şi, prin urmare, consider că este esenţial ca statele membre şi Comisia să acţioneze la unison la conferinţa ce va avea loc la sfârşitul lunii octombrie în oraşul japonez Nagoya, pentru a spori eficienţa abordărilor lor şi pentru a atinge ţinte măsurabile şi realiste cu termene obligatorii. Aş dori să subliniez şi nevoia de a creşte gradul de conştientizare în sectorul privat privind avantajele economice ale luptei pentru conservarea biodiversităţii şi ale randamentului investiţiilor în conservarea acesteia. Declinul biodiversităţii reduce deja nivelul de bunăstare al oamenilor şi provoacă pierderi care ajung de ordinul miliardelor şi care se vor ridica la câteva trilioane până în 2050.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Europa poate fi împărţită în nouă regiuni biogeografice distincte, pe baza similarităţilor climatice, de topografie, geologie şi vegetaţie.

Regiunea Dunării este una din primele 20 de ecoregiuni din lume. Biodiversitatea în această regiune este extrem de bogată. Aici trăiesc 2000 de specii de plante şi 5000 de specii de animale. Din 1991, Delta Dunării face parte din patrimoniul mondial al UNESCO, iar spaţiul danubian cuprinde mai multe zone speciale de protecţie şi zone speciale de conservare în cadrul NATURA 2000.

Întrucât Dunărea şi Delta Dunării constituie un ecosistem unic şi fragil, care adăposteşte specii de plante rare, ameninţate din cauza poluării, considerăm că este important ca, uneori, Comisia Europeană să îmbunătăţească capacitatea de previzionare şi de răspuns în caz de inundaţii, secetă gravă şi poluare accidentală.

Uniunea Europeană a adoptat mai multe măsuri pentru a proteja diversitatea, biodiversitatea. Natura nu este doar o importantă parte a moştenirii europene, nu aduce doar beneficii economice, dar furnizează, de asemenea, multe servicii valoroase, precum purificarea apei, controlul împotriva inundaţiilor, prevenirea eroziunii solului, polenizarea recoltelor şi activităţi de recreare.

Exploatarea terenurilor, procesul accelerat de urbanizare şi dezvoltarea infrastructurii de transport au afectat grav habitatul natural şi, de exemplu, schemele de drenaj pe scară largă au redus o parte importantă a zonelor inundate natural.

  Charles Goerens (ALDE). – (FR) Doamnă preşedintă, conferinţele succesive privind protejarea biodiversităţii, în loc să ofere soluţii, sunt, în cel mai bun caz, o modalitate de a păstra actuală foaia de bilanţ destul de sărăcăcioasă în acest domeniu. Este o chestiune de bani sau de responsabilitate? Aş spune că de amândouă.

Pădurile, care cuprind majoritatea speciilor, sunt ameninţate de corupţie şi de indiferenţă, printre altele. Corupţia – pentru care conducătorii ţărilor în curs de dezvoltare sunt la fel de vinovaţi ca şi cei care profită de guvernarea deficitară – explică doar parţial nereuşita în acest domeniu. Cât despre indiferenţă, să ne amintim că nici obiceiurile noastre de consum nu sunt nesemnificative în această privinţă.

Cum am putea fi mai responsabili? Întrucât nu am mult timp la dispoziţie, voi da numai un exemplu: certificarea forestieră. Există modele. Ar putea Comisia să îmi spună dacă, în opinia sa, restricţiile asupra importurilor, precum şi introducerea celor două sisteme de certificare forestieră contribuie la limitarea daunelor în acest domeniu? S-a făcut o evaluare, şi dacă da, aţi putea să ne vorbiţi despre principalele sale concluzii?

  Isabella Lövin (Verts/ALE). – Doamnă preşedintă, dacă UE doreşte să aibă vreo credibilitate la Nagoya, trebuie nu doar să propună planuri strategice, ci să şi acţioneze în baza politicilor sale actuale.

Propunerea de compromis pe care Comisia o pregăteşte în prezent pentru a permite continuarea exportului de anghilă europeană, în situaţie critică de dispariţie, o specie menţionată în CITES apendicele II, deşi se încadrează clar la CITES apendicele I, nu este decât o ruşine. Rezerva de anghilă europeană, o rezervă comună, a scăzut cu 40 % din 2007.

Dacă UE doreşte să aibă vreo credibilitate la Nagoya la următoarea reuniune CITES, nu există altă posibilitate decât aplicarea unei interziceri totale a exportului şi importului de anghilă. Aceasta nu ar trebui să asculte un sector mic din domeniul pescuitului care doreşte să exporte pui de anghilă – anghilă ameninţată – către Japonia la preţul curent de 600 euro pe kilogram.

  João Ferreira (GUE/NGL). – (PT) Conservarea biodiversităţii, mai mult decât oricare alt considerent economic, constituie o cerinţă etică şi o condiţie esenţială pentru viitorul speciei umane în sine.

Înainte de conferinţa de la Nagoya, Uniunea Europeană trebuie să înveţe din nereuşitele sale în acest domeniu şi să se pună pe drumul cel bun dacă doreşte să obţină rezultate concrete mai degrabă decât declaraţii de intenţie repetate şi lipsite de înţeles. Printre altele, aceasta va trebui să îşi schimbe cu rigurozitate politicile sectoriale. Scăderea diversităţii speciilor şi varietăţilor cultivate trebuie stopată şi inversată şi la fel trebuie procedat şi cu eroziunea bazei genetice de care depind alimentele. Trebuie promovată utilizarea de varietăţi agricole specifice anumitor regiuni. Trebuie combătută omogenizarea producţiei agricole, a modelelor intensive de răspândire a bolilor şi abandonarea agriculturii la scară mică şi medie care rezultă din actuala politică agricolă şi comercială. Acelea sunt doar câteva exemple. Biodiversitatea şi seria de echilibre de mediu care depind de aceasta constituie o parte a moştenirii planetei noastre: un bun comun care nu trebuie, sub nicio formă, să cadă în mâini private; un bun nepreţuit de care toţi trebuie să aibă garantat dreptul să se folosească şi să se bucure.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Doamnă preşedintă, 2010 este Anul Internaţional al Biodiversităţii. La nivel european, dispunem deja de instrumente excelente de protejare a diversităţii biologice. Mă gândesc aici la programul de reţele Natura 2000 şi la Directiva privind habitatele. Totuşi, o idee este bună doar în măsura în care este executată şi îmi pare rău să spun că în multe state membre, acest lucru lasă mult de dorit.

În calitate de membri ai Comisiei pentru petiţii, ni se atrage mereu atenţia asupra problemelor grave din siturile declarate ca făcând parte din reţeaua Natura 2000. Statele membre şi Comisia trebuie să îşi asume împreună un rol de lider la următoarea conferinţă din Japonia. Cu toate acestea, undeva pe parcurs, oamenii vor înceta să mai creadă aceste lucruri dacă vorbele noastre nu vor fi urmate de acţiuni vizibile.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Biodiversitatea este o problemă dificilă şi complexă care este, desigur, importantă atât în Uniunea Europeană, cât şi în întreaga lume. Acest fapt ridică totuşi o altă problemă: cum stabilim un echilibru între protecţia mediului şi creşterea economică? Aceasta este poate problema globală care ne dă cea mai mare bătaie de cap.

Este cunoscut faptul că declinul biodiversităţii este legat cel mai mult de activitatea economică umană iresponsabilă. S-ar putea spune oricând că cerinţele de protecţie a mediului limitează competitivitatea deoarece standardele Uniunii Europene sunt ridicate, pe când cele ale celorlalte ţări nu sunt, iar aceasta duce la anumite probleme în acest domeniu, fiind desigur dificilă stabilirea unui echilibru. Cu toate acestea, ar mai putea exista anumite instrumente de prevenire. Mă refer la activităţile întreprinse în Uniunea Europeană şi la utilizarea de analize pentru a justifica acele activităţi.

Este important ca aceste analize şi evaluarea impactului asupra mediului să fie independente şi de o înaltă calitate. Desigur, în realitate va fi dificil să se ajungă la un acord la Nagoya, dar tot aş dori să le urez toate cele bune Uniunii Europene şi membrilor Comisiei.

  Luís Paulo Alves (S&D). – (PT) Sprijin această dezbatere cu Consiliul şi Comisia în care se discută planurile şi principalele obiective strategice ale Uniunii Europene de stopare a declinului biodiversităţii în ajunul Conferinţei părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică.

Sper că Uniunea Europeană va putea lua o poziţie puternică şi consecventă la această conferinţă, aducând idei privind măsurile specifice care vor fi luate pentru a se asigura că protejarea biodiversităţii va contribui la dezvoltarea sustenabilă. Aş dori să evidenţiez faptul că păstrarea diversităţii este fundamentală pentru calitatea ecosistemelor, are consecinţe directe asupra funcţiilor esenţiale precum producţia de alimente sau disponibilitatea apei şi previne alunecările de teren şi inundaţiile.

În sfârşit, aş dori să văd că răspunsurile politice intenţionează să asigure integrarea biodiversităţii în activităţile sectoarelor economice precum agricultura, silvicultura, pescuitul şi turismul care au curajul şi ambiţia de a proteja această moştenire inestimabilă şi extrem de fragilă – precum regiunea mea, Azore – de interesele exterioare care o ameninţă orbeşte.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE). – (ES) Doamnă preşedintă, în această săptămână am aflat minunata veste că au fost descoperite peste 20 000 de noi specii marine. Pentru acest lucru îşi va asuma răspunderea conferinţa de la Nagoya, nu doar pentru ca speciile să continue să existe, dar şi pentru ca alte specii să fie descoperite şi să nu dispară înainte să aflăm de ele.

Cu toate acestea, credibilitatea Uniunii Europene – a Comisiei, a Consiliului şi a statelor membre – nu va fi în joc doar la Nagoya. Aceasta va fi în joc şi o lună mai târziu în Paris, la reuniunea Comisiei Internaţionale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic, la care se va decide viitorul tonului roşu, care este o specie marină foarte ameninţată.

Cred că este important să cerem consecvenţă deoarece ceea ce spune Comisia despre menţinerea biodiversităţii este bine, de fapt, este foarte bine, dar trebuie să aibă consecvenţă atunci când se aplică în politicile sectoriale, de exemplu politica din domeniul pescuitului.

Va fi important şi esenţial să respectăm modul în care se menţine consecvenţa pe care o vom vedea şi sperăm să o vedem la Paris – la fel cum cerem şi pentru Nagoya – atunci când vom înţelege cu adevărat faptul că protejarea tonului roşu înseamnă protejarea nu numai a unui animal, ci şi a unui mod de viaţă şi, mai presus de toate, a unui mod de a vedea lumea care este în raport cu omenirea.

  Mairead McGuinness (PPE). – Doamnă preşedintă, aceasta a fost o dezbatere foarte interesantă deoarece tragem acum concluzia că declinul biodiversităţii este o problemă pentru lumea dezvoltată şi a lumii în curs de dezvoltare. Gay Mitchell a vorbit cu multă elocinţă despre dificultăţile lumii în curs de dezvoltare atunci când are loc eroziunea biodiversităţii. Acesta a vorbit în mod pozitiv şi despre îmbunătăţirile făcute. Pentru a garanta siguranţa alimentară a lumii, avem nevoie de agricultură durabilă într-un mediu durabil.

Cred că un alt coleg a menţionat faptul că poate am eşuat în a comunica dincolo de propriile noastre ranguri, cu cei care administrează ferme şi ecosisteme, despre cât de importantă este biodiversitatea. Am omis să plătim pentru aceasta când am plătit pentru bunurile noastre. După cum s-a mai spus, trebuie să atribuim biodiversităţii o valoare pe piaţă, dacă intenţionăm serios să inversăm declinul.

  Janez Potočnik, membru al Comisiei – Doamnă preşedintă, după ce am ascultat tot ce au spus onorabilii deputaţi în Parlament, aş dori, mai întâi de toate, să vă mulţumesc deoarece consider că mesajele şi sensibilitatea pe care aceştia le împărtăşesc, nu doar cu mine, ci cu întregul public european, sunt mai mult decât evidente.

Aş dori să încep prin a spune că nu trebuie să ascundem nimic. Am eşuat în a atinge ţintele pentru 2010 privind biodiversitatea, suntem răspunzători pentru aceasta şi ar trebui să facem mai bine.

Există în fond două direcţii pe care am putea şi ar trebui să acţionăm. Una este direcţia europeană, cealaltă este direcţia internaţională Nagoya, despre care aţi spus mai multe. Dar în curând, după Nagoya, vom veni de asemenea cu propunerea pentru strategia Uniunii Europene privind modul de abordare a acestei chestiuni serioase şi apoi, desigur, multe dintre problemele pe care le-aţi subliniat astăzi vor trebui rezolvate. Aceasta va trebui să includă o linie de bază pe care acum o avem, în sfârşit. Aceasta va conţine ţinte măsurabile, nu numeroase, ci câteva care să fie cel mai aproape de ceea ce am vrea să realizăm: cele mai bune mandate de reprezentare pentru ceea ce am dori să urmărim. De ce câteva? Deoarece acestea trebuie să fie înţelese în profunzime astfel încât să înţelegem cu toţii biodiversitatea.

Am făcut destul de multe în Europa până acum. Sunt foarte precaut când vorbim despre aplicarea Natura 2000. Consider că Natura 2000 va continua să ofere unele avantaje în viitor, dar, atunci când vorbim despre strategia noastră, cred că ar trebuie să fim ambiţioşi, la fel ca atunci când vorbim despre când vom ieşi, atunci când vorbim despre aparenţele internaţionale.

Mulţi dintre voi au menţionat finanţarea. Nu subestimez chestiunea finanţării, însă nu vă fixaţi dezbaterea doar în jurul finanţării. Este vorba despre mai mult decât finanţare şi despre mult mai mult decât noi finanţări pentru biodiversitate. Este vorba despre subvenţii dăunătoare pentru mediu. Este vorba de asemenea despre finanţarea privată. Este vorba despre multe dintre lucrurile pe care dumneavoastră le-aţi adoptat în acest Parlament.

Exploatarea forestieră ilegală este un exemplu tipic de mod în care am putea de fapt să ajutăm şi chiar să finanţăm ţările exportatoare de cherestea, în Europa de asemenea. Cred că este extrem de important să înţelegem acest lucru.

După cum au menţionat câţiva dintre voi, este într-adevăr o chestiune morală şi etică, însă pentru cei care nu înţeleg acest lucru, devine din ce în ce mai evident faptul că aceasta este o chestiune de calitate a vieţii noastre şi o problemă de reuşită economică. Este important să se înţeleagă şi acest lucru deoarece, dacă vă amintiţi, acesta a fost un moment de cotitură în dezbaterea privind schimbările climatice.

Cred că este de asemenea important ca guvernele, nu doar din Europa, precum şi partenerii noştri din toată lumea, să înţeleagă foarte bine cât este de important ca şi aceştia să îşi angajeze priorităţile în urmărirea lucrurilor pe care le discutăm astăzi în acest Parlament.

Următoarea chestiune pe care aş dori să o menţionez este accesul şi partajarea beneficiilor (ABS). Pentru mine, după ce am discutat la New York cu efectiv toţi partenerii noştri, ABS va fi o chestiune importantă, dacă nu chiar deschizătoare de drumuri la Nagoya. Aşadar, trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a ne asigura că se deschide o cale aici. Desigur, puteţi face o contribuţie, însă nu este vorba doar de dumneavoastră, şi după toate discuţiile pe care pe care le-am avut recent cu statele membre, pot confirma că există o disponibilitate puternică din partea statelor membre de a deschide drumul în această privinţă.

Următoarea chestiune este ceva pe care ar trebui să discutăm cu toţii în viitor, iar modul de a aborda acest lucru este strâns legat de răspunsul la câteva alte întrebări. Ştiţi că au fost două convenţii Rio. Una a fost pentru schimbările climatice, cealaltă pentru biodiversitate şi a mai existat şi chestiunea separată a despăduririi, una importantă.

În mod constant, acestea sunt separate şi se dezvoltă în paralel; înţelegem tot mai mult faptul că ar trebui să începem să le reconectăm. Multe dintre aceste probleme de atenuare şi de adaptare la schimbările climatice au de a face cu biodiversitatea. Red Plus este în favoarea schimbărilor climatice în aceeaşi măsură în care este cu abordarea biodiversităţii. Aşa că să prioritizăm şi chestiunea biodiversităţii atunci când stabilim priorităţile privind modul de utilizare a banilor dedicaţi activităţii Red Plus. Când vorbim despre Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, este aceeaşi poveste. M-am întâlnit şi am vorbit cu Helen Clark în New York despre cum am putea coopera mai bine pe viitor între Comisie şi PNUD pentru a ne asigura că aceste probleme vor fi mai interconectate.

Următoarea problemă pe care unii dintre dumneavoastră aţi subliniat-o, şi cred că aceasta stă la baza tuturor problemelor, este integrarea biodiversităţii, diseminarea biodiversităţii în celelalte politici. Împărtăşesc pe deplin viziunea că dacă vrem să vorbim despre PAC, despre politica în domeniul pescuitului, despre coeziune şi alte politici, trebuie să luăm în considerare şi acel punct de vedere. Când vorbim despre politica agricolă comună – care se va afla în curând în faţa dumneavoastră şi pe care o veţi discuta în curând – consider că ar trebui să dezvoltăm mai mult conceptul de bun public. Cred că agricultorii ar trebui să fie plătiţi parţial pentru ceea ce fac pentru noi: aceştia ne furnizează alimente şi le suntem recunoscători pentru aceasta, dar ar trebui să le fim recunoscători şi pentru că ne păstrează biodiversitatea. Aceasta este o dezbatere importantă care ne aşteaptă.

Nagoya/Cancún sunt situaţii destul de legate una de cealaltă. Nu este vorba doar despre biodiversitate; nu este vorba doar despre schimbare climatică; este vorba şi despre succesul multilateralismului şi al guvernanţei la nivel mondial. Aşadar este foarte important să reuşim aici. Toate solicitările ca noi să vorbim într-un singur glas sunt bine ascultate. Facem tot posibilul să înfăptuim acest lucru şi aici aş dori să îi mulţumesc Preşedinţiei belgiene pentru adoptarea unei atitudini constructive în această privinţă.

Următorul lucru pe care aş dori să îl menţionez, şi cu aceasta aproape voi încheia, este remarca referitoare la euro şi dolari. Am primit-o în mod pozitiv dar am impresia că, atunci când vorbim despre biodiversitate şi despre ajutor internaţional, vom vorbi mai mult de euro decât de dolari.

Aşa că, în sfârşit, ne-am întors de la Cancún cu ceva care constituie o reuşită, pe care îl considerăm o reuşită şi care va avea soluţii deoarece pur şi simplu sunt prea multe în joc. Suntem răspunzători, însă cred că ar fi corect să spun că şi alţii au răspunderea. Însă chiar ne ajută faptul că avem sprijinul Parlamentului.

PREZIDEAZĂ: LÁSZLÓ TŐKÉS
Vicepreşedinte

  Joke Schauvliege, preşedintă în exerciţiu al Consiliului. – (NL) Domnule preşedinte, onorabili membri, aş dori să le mulţumesc tuturor vorbitorilor care au subliniat importanţa biodiversităţii. Acesta este un mesaj foarte important care a apărut în această dezbatere. Am discutat deja, în introducerea mea, despre multe aspecte care au fost abordate aici. Există câteva puncte pe care aş dori să le discut mai în detaliu.

Mai presus de toate, accesul şi partajarea beneficiilor (ABS). Este important de precizat că Consiliul promite să finalizeze Protocolul privind accesul la resursele genetice şi partajarea beneficiilor (Protocolul ABS) la A zecea reuniune a Conferinţei părţilor (COP 10) la Convenţia privind diversitatea biologică (CDB), întrucât aceasta va contribui foarte mult la realizarea tuturor obiectivelor CDB. Dezvoltarea şi punerea în aplicare a Protocolului ABS trebuie privită ca o parte integrantă a procesului ce are loc în jurul CDB. S-au făcut deja progrese în acest domeniu la discuţiile recente de la Montreal, însă este adevărat că alte probleme trebuie să fie rezolvate înainte de COP 10. Acest lucru va necesita suficientă flexibilitate din partea tuturor partenerilor la negocieri şi, astfel, şi la nivel intern, în cadrul UE.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte propunerea de rezoluţie a Parlamentului European, această rezoluţie discută elementele principale ale politicii privind biodiversitatea: urgenţa de a acţiona, economia ecosistemelor şi a biodiversităţii, misiunea globală, viziunea şi ţelurile şi indicatorii CDB şi planul strategic al CDB, precum şi aspectele mai specifice precum ABS şi sinergiile dintre cele trei convenţii de la Rio şi aşa mai departe. Aceste elemente se potrivesc poziţiilor care se conturează în Consiliu cu privire la conferinţa de la Nagoya. Concluziile asupra acestui fapt ar trebui adoptate de către Consiliul Mediu la 14 octombrie.

În ceea ce priveşte integrarea pachetului şi cea sectorială în domenii precum agricultura şi pescuitul, v-aş reaminti faptul că la 15 martie Consiliul i-a cerut în mod clar Comisiei să propună un pachet. Din ceea ce a spus domnul comisar cu un minut în urmă, Comisia am înţeles că lucrează mult asupra acestei probleme şi putem, prin urmare, să contăm pe ea.

Consiliului i se va solicita să adopte concluziile privind biodiversitatea la reuniunea sa din 14 octombrie – săptămâna viitoare, adică. Acestea vor folosi apoi ca orientări politice pentru negocierile din Japonia din octombrie. Aceste concluzii trebuie să formeze baza pentru a determina care sunt chestiunile importante pentru COP 10, precum şi poziţia Consiliului referitor la acestea: planul strategic revizuit al CDB, negocierile orientate către Protocolul ABS, strategia de mobilizare a fondurilor, mai ales prin mecanisme de finanţare inovatoare, integrare sectorială şi sinergiile dintre combaterea schimbărilor climatice, deşertificare şi politicile de promovare a biodiversităţii.

Aş dori să mulţumesc tuturor celor care au subliniat importanţa acestui lucru. Aş dori, de asemenea, să îi mulţumesc domnului comisar pentru cooperarea constructivă de care ne-am bucurat până acum şi pentru cooperarea plăcută de care probabil că ne vom bucura până la şi la locul desfăşurării, Nagoya.

  Preşedintele. – Am primit o propunere de rezoluţie⁽¹⁾ depusă în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc joi, 7 octombrie 2010

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Biodiversitatea este şi va rămâne o problemă importantă pentru Uniunea Europeană deoarece biodiversitatea merge mână în mână cu asigurarea rezervelor de alimente în Europa şi reprezintă, astfel, perspectivele pentru un viitor optimist pentru următoarele generaţii. Agricultura europeană este conştientă de rolul său important în promovarea şi conservarea biodiversităţii. Prin stocarea CO2 în soluri sau gestionarea terenurilor naturale din apropiere, agricultorii noştri europeni contribuie în mod activ la conservarea biodiversităţii. Cu toate acestea, tot acest efort nu va folosi la nimic dacă nivelul de conştientizare este mic sau nu există. Trebuie să facem ca cetăţenii europeni să conştientizeze importanţa fundamentală a biodiversităţii pentru zonele noastre rurale, pentru economia noastră, pentru viitorul vieţilor noastre şi al copiilor noştri şi să îi încurajăm să acţioneze. Uniunea Europeană nu va fi cruţată de dispariţia unei game diverse de specii. Astăzi deja, numeroase forme de viaţă sunt grav ameninţate. Să acţionăm acum şi să stabilim calea către un viitor bogat în specii.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. – Aş vrea, în contextul acestei dezbateri, să subliniez rolul important al proiectului TEEB, finanţat de mai multe state europene, proiect care calculează valoarea financiară a naturii şi costurile înregistrate în urma pierderilor de biodiversitate. TEEB ne permite să conştientizăm dimensiunea provocărilor şi să pregătim deciziile viitoare în acest domeniu. Doresc să menţionez doar câteva date prezentate recent de TEEB: costurile despăduririlor se ridică la circa 4,5 trilioane de dolari anual; potrivit altor estimări, de asemenea recente, peste un sfert din biodiversitatea iniţiala a lumii a dispărut până în anul 2000, iar până în 2050 se aşteaptă o noua pierdere de peste 10%. Exemplele pot continua. În aceste condiţii, summitul din Nagoya este mai mult decât oportun. De asemenea, consider că şi această dezbatere parlamentară este deosebit de oportună pentru a ne permite, la nivel european, să ne coordonăm poziţia la apropiatul summit.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. – Acest an reprezintă un moment crucial pentru întărirea eforturilor şi angajamentelor la nivel internaţional pentru stoparea pierderii biodiversităţii. Trebuie să fructificăm acest moment, pentru stabilirea unei viziuni şi a unor obiective clare în ceea ce priveşte biodiversitatea şi conservarea durabilă a acesteia după 2010. Este necesar să definim o poziţie comună puternică şi să avem o participare activă a Uniunii Europene la viitoarele negocieri internaţionale. O viziune globală pe termen lung trebuie să ţină seama de legăturile dintre biodiversitate, serviciile ecosistemice, schimbările climatice, deşertificare, prosperitate economică, sănătate şi bunăstarea cetăţenilor. Realizarea obiectivelor şi ţintelor propuse in domeniul biodiversităţii este condiţionată de mobilizarea resurselor necesare pentru derularea adecvată a măsurilor de conservare şi utilizare durabilă a resurselor naturale. În acest sens, România susţine implicarea mai mare a sectoarelor privat şi public în găsirea de soluţii şi mecanisme inovatoare pentru finanţarea biodiversităţii.

  Pavel Poc (S&D), în scris. – (CS) Homo sapiens produce cea mai mare cantitate de deşeuri dintre toate speciile biologice. Poluarea industrială, deşeurile municipale, producţia de CO2, zgomotul, smogul uşor, poluarea cu căldură şi toate celelalte deşeuri ale civilizaţiei noastre creează o imensă amprentă ecologică. Consecinţa amprentei ecologice a speciei noastre este că previne continuarea existenţei anumitor alte specii din ecosistemul planetar. Aceasta este baza declinului biodiversităţii din ziua de astăzi. Biodiversitatea este o condiţie prealabilă definitorie pentru existenţa ecosistemului planetar în starea metastabilă pe care o cunoaştem şi care permite existenţa propriei noastre civilizaţii. Interdependenţa şi interconexiunea existenţei noastre cu cea a altor forme de viaţă de pe planetă este neglijată, subestimată şi minimalizată. Dacă scade biodiversitatea, va scădea şi capacitatea de absorbţie a ecosistemului planetar. Ecosistemul va deveni mai puţin rezistent şi mai susceptibil schimbărilor, inclusiv schimbărilor treptate. Într-un anumit stadiu, va trece apoi în altă stare. Întrebarea este dacă această nouă stare va permite continuarea civilizaţiei noastre sau a numărului actual de oameni de pe planetă şi dacă va permite însăşi existenţa speciei noastre biologice.

În momentul de faţă, nu mai este vorba despre o specie animală sau alta, nici măcar despre protejarea unui ecosistem individual. Este o chestiune de conservare a propriei noastre specii, a propriului nostru ecosistem. Din păcate, încă ne mai comportăm ca un pacient bolnav de cancer. Ne minţim singuri şi eşuăm în a lua măsurile care ne-ar putea salva viaţa.

(1) A se vedea procesul-verbal

13. Dispoziţiile sociale ale Tratatului de la Lisabona (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct pe ordinea de zi este declaraţia Consiliului şi a Comisiei privind reglementările sociale din Tratatul de la Lisabona.

  Philippe Courard, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru că mi-aţi acordat ocazia să vorbesc în numele doamnei Onkelinx, viceprim-ministru, despre diferitele noi perspective asupra chestiunilor sociale oferite de Tratatul de la Lisabona.

Consider cu adevărat că trebuie să vedem progresele sociale din legislaţia europeană. Astfel, articolul 9 din tratat prevede o clauză de protecţie socială orizontală care obligă instituţiile europene să ia în considerare cerinţele legate de promovarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, garanţia unei protecţii sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale şi un nivel ridicat de educaţie, de instruire şi de protecţie a sănătăţii umane.

Această cerinţă urmează declaraţiei de la articolul 3 alineatul (3) din tratat conform căreia piaţa internă trebuie construită prin politici bazate pe o economie de piaţă socială care să fie foarte competitivă şi care să tindă spre ocuparea completă a forţei de muncă şi progres social.

Articolul 9 solicită în mod corespunzător ca dimensiunea socială să fie de acum luată în considerare în definirea tuturor politicilor europene. Acest lucru va restaura un echilibru echitabil între aspectele pe care va trebui să le realizăm în practică. Acesta este un obiectiv transversal prioritar al Preşedinţiei belgiene.

Pe viitor, va trebui deci să acordăm mult mai multă importanţă impactului social al politicilor dezvoltate la nivel european. Deşi este nevoie să maximizăm creşterea economică din Uniunea Europeană, trebuie să încurajăm, de asemenea, distribuirea echitabilă şi corectă către toţi a roadelor acestei creşteri şi să ne interesăm în mod deosebit de soarta oamenilor celor mai vulnerabili.

Trebuie să luăm, de asemenea, în considerare dimensiunea socială a strategiei Europa 2020 care, după cum ştiţi, a fost adoptată de către Uniunea Europeană la Consiliul European din iunie. Această strategie, care vizează ocuparea forţei de muncă şi creşterea, încorporează dimensiunile socială, a ocupării forţei de muncă şi de mediu. Se bazează pe un număr limitat de obiective cuantificate şi pe câteva orientări.

Dintre cele cinci obiective fixe, unul este dedicat în mod special luptei împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale. Acesta stabileşte obiectivul de a scoate din sărăcie cel puţin 20 milioane de oameni până în 2020. Împreună cu orientarea 10, acesta constituie pilonul social al strategiei.

Deşi am putea fi dezamăgiţi de lipsa sa de ambiţie, acesta demonstrează totuşi că doreşte să atingă un obiectiv specific şi uşor de identificat, ceea ce este nou în acest domeniu, şi introduce o nouă dinamică de care trebuie să profităm. Statele membre vor trebui să raporteze în fiecare an, în cadrul programelor de reforme naţionale, progresele făcute în aplicarea acestui obiectiv.

Am fost mereu de părere că trebuie să maximizăm beneficiile aceste dimensiuni sociale a UE 2020. Doresc să fac din Preşedinţia belgiană o preşedinţie socială par excellence. În acest context, strategia Europa 2020 oferă ocazia pentru vizibilitate: o politică socială europeană. Aceasta va fi o veritabilă provocare deoarece statele membre sunt ocupate cu definirea planurilor lor de reformă şi, prin urmare, politicile lor de atingere a obiectivelor cuantificabile şi, în acelaşi timp, sunt ocupate cu lucrul asupra bugetelor naţionale care le limitează libertatea financiară.

În plus, criza financiară este încă recentă, iar redresarea economică se face simţită cu greu. De aceea trebuie să ne asigurăm că consolidarea fiscală nu are un impact negativ asupra politicilor de ocupare a forţei de muncă şi sociale. Strategia de creştere UE 2020 trebuie să fie durabilă şi incluzivă. Aceasta nu trebuie să se caracterizeze prin creştere fără locuri de muncă, ci trebuie să arate că doreşte să combată nesiguranţa la locul de muncă. Astfel, lupta împotriva sărăciei chiar trebuie să fie o preocupare majoră pentru noi.

În Consiliu, Preşedinţia belgiană lucrează din greu pentru a face să funcţioneze această dinamică, însă este sensibilă şi la rolul pe care Comisia trebuie să îl joace în acest context. Ar trebui să îndemnăm într-adevăr Comisia să fie dinamică în această privinţă. Mă refer aici la iniţiativele emblematice pe care aceasta trebuie să le adopte, mai ales platforma de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale, care trebuie să ofere o perspectivă mai largă asupra provocărilor sociale pe care le înfruntă Europa.

Printre alte lucruri, Comisia trebuie să folosească această metodă pentru a ne propune modalităţi de punere în aplicare în mod specific a noii clauze sociale orizontale de la articolul 9 din Tratatul de la Lisabona.

După cum vedeţi, Preşedinţia belgiană este foarte ambiţioasă, însă cred cu adevărat că aceasta va îndeplini nevoile şi cerinţele cetăţenilor noştri. Fără o dimensiune socială, proiectul european este sortit eşecului. Chiar şi aici avem un rol de jucat în continuarea dezbaterii privind această strategie, nu doar la nivel european, dar ci şi prin evidenţierea dimensiunii sociale în ţările noastre respective.

  László Andor, membru al Comisiei. – Domnule preşedinte, clauza socială orizontală prezentată la articolul 9 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevede: „În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi activităţilor, Uniunea Europeană ţine seama”, printre altele, „de cerinţele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, garantarea unei protecţii sociale corespunzătoare” şi „combaterea excluziunii sociale”. Comisia şi-a asumat angajamentul de a pune în aplicare această clauză, inclusiv prin consolidarea evaluării impactului social, ca parte a sistemului său global de evaluare a impactului.

În ceea ce priveşte situaţia specifică a serviciilor sociale de interes general (SSIG), Comisia consideră că este important să asigure certitudinea juridică pentru autorităţile publice din statele membre. Cu toate acestea, Comisia nu consideră că este necesar, în această etapă, să instituie un grup operativ alcătuit din mai multe părţi interesate care să rezolve dificultăţile pe care le întâmpină unii furnizori de SSIG la interpretarea normelor pieţei unice.

Comisia este conştientă de faptul că un număr semnificativ de autorităţi publice şi de părţi interesate consideră că normele UE sunt aplicabile serviciilor sociale ca obstacol la organizarea şi finanţarea serviciilor de acest gen. Cu toate acestea, consultarea autorităţilor publice şi a părţilor interesate arată că normele existente ţin cont, în mare măsură, de caracteristicile specifice ale serviciilor sociale de interes general. Problemele raportate se datorează foarte adesea unei lipse de sensibilizare la şi de informaţii despre norme sau îndoielilor privind modul în care ar trebui puse în aplicare normele de acest gen.

Din acest motiv, Comisia a elaborat o strategie, inclusiv serviciul interactiv de informaţii, documentele cu întrebări frecvente şi iniţiativele de instruire pentru autorităţile publice locale. Comisia este în curs de actualizare a documentelor cu întrebări frecvente. De îndată ce vor fi finalizate, Comisia le va prezenta statelor membre şi părţilor interesate din cadrul Comisiei pentru protecţie socială.

Un alt forum de discuţie cu statele membre este Comitetul consultativ pentru achiziţii publice. O consultare publică privind pachetul SIEG – Servicii de interes economic general – care vizează să clarifice şi să simplifice aplicarea normelor de ajutoare pentru stat acelor servicii tocmai s-a încheiat. Comisia va împărtăşi evaluările contribuţiilor primite cu Parlamentul, Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic şi Social European şi cu statele membre. După cum a declarat Comisia cu numeroase ocazii, caracteristicile specifice ale serviciilor sociale vor fi luate în considerare în mod corespunzător la revizuirea pachetului.

În plus, în ultimii ani, Comisia a avut un dialog eficient cu principalele părţi interesate privind posibilele adaptări la normele UE existente – în special în cadrul Comitetului pentru protecţie socială şi al intergrupului Parlamentului pentru servicii publice. În iulie, Comisia a participat la un seminar organizat de către Preşedinţia belgiană împreună cu statele membre şi diferite părţi interesate. Din nou, aceste discuţii au arătat că, deşi există un interes puternic şi legitim pentru o mai mare acurateţe, nu a existat o nevoie reală de a schimba structura fundamentală a normelor UE existente pentru a le adapta la caracteristicile specifice SSIG. Acestea fiind astfel, Comisia este conştientă de faptul că Preşedinţia belgiană a înaintat câteva sugestii cu scopul de a clarifica şi ajusta normele existente. Comisia analizează cu atenţie aceste sugestii.

Îmi amintesc, de asemenea, că Al treilea forum privind serviciile sociale de interes general, care va fi organizat pe 26 şi 27 octombrie sub auspiciile Preşedinţiei belgiene, va oferi ocazia de a discuta aceste sugestii şi poate şi altele.

În cele din urmă, Comisia lucrează cu Comitetul pentru protecţie socială referitor la un cadru voluntar de calitate pentru serviciile sociale. Comisia a lucrat îndeaproape cu principalele părţi interesate, parteneri sociali, autorităţi locale, furnizori de servicii şi utilizatori, pentru a elabora un cadru de acest gen.

Pentru a rezuma, Comisia are angajamentul de a pune în aplicare noua clauză socială orizontală, inclusiv relaţia cu SSIG.

După cum am explicat, există numeroase forumuri de discuţii şi de dialog cu părţile interesate ale SSIG. Prin urmare, Comisia nu consideră că este necesară crearea unui grup operativ suplimentar. Totuşi, Comisia este angajată să abordeze dificultăţile cu care se confruntă unii furnizori de SSIG la interpretarea normelor pieţei unice, inclusiv în baza viitorului Act privind piaţa unică ce va fi adoptat de către Comisie până la sfârşitul lunii octombrie.

  Andreas Schwab, în numele Grupului PPE. – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, Tratatul de la Lisabona nu i-a acordat Uniunii Europene nicio putere fundamental nouă în domeniul politicii sociale. Articolul 9 – reprezentanta Consiliului a făcut deja trimitere la acesta – extinde competenţele existente în contextul principiului de bază al economiei de piaţă socială care este foarte important pentru Grupul Partidului Popular European (Creştin–Democrat) şi pe care l-am introdus în Convenţia Europeană, fapt ce a pregătit în mod substanţial calea spre Tratatul de la Lisabona.

Al doilea punct îl constituie raportul fostului comisar, Mario Monti, intitulat „Plasarea cetăţenilor în inima Uniunii”; Comisia Europeană a adus o contribuţie interesantă şi valoroasă la modul în care putem reuşi să combinăm marile impulsuri pozitive ale pieţei interne cu elementele sociale ale pieţei comune a consumatorilor. Din acest motiv, domnule comisar Andor, aşteptăm cu nerăbdare aşa-numitul Act privind piaţa unică la care domnul comisar Barnier lucrează în prezent. Considerăm că acest lucru ar putea să îi dea de capăt într-un mod constructiv pachetului Monti-Kroes. Cu toate acestea, suntem sceptici şi nu ştim dacă deschiderea directivelor privind achiziţiile publice şi crearea unei directive privind concesiunea ne va determina într-adevăr, în cele din urmă, să plasăm piaţa internă europeană pe calea cea bună, întrucât, în mod evident, suntem clar împotriva tuturor inflaţiilor sectorului public.

Reprezentanta Consiliului a făcut deja trimitere la acest lucru, însă este cu atât mai important, oricât de mare şi de semnificativă ar fi consolidarea socială – şi spun aceasta în calitate de membru al generaţiei mai tinere din acest Parlament – să includem toate bugetele alternative – profesorul Bernd Raffelhüschen, originar din Freiburg, a vorbit despre faptul că avem o serie de bugete ascunse în ceea ce priveşte datoriile de pensii – atunci când luăm în considerare consolidarea socială, şi să facem o politică care să acorde şi generaţiei mai tinere o şansă egală în deceniul care urmează.

Prin urmare, consider că împreună – iar reprezentantul Consiliului a menţionat deja acest lucru – ne vom confrunta cu mari provocări; aceea că Parlamentul European şi Grupul PPE împărtăşesc aceeaşi viziune referitor la această provocare şi că ar trebui să facem toţi tot ceea ce putem pentru a sprijini eforturile Comisiei Europene în ceea ce priveşte acest pachet de măsuri pentru piaţa internă şi, pe de cealaltă parte, măsurile care trebuie să completeze această piaţă internă, pe fondul economiei sociale de piaţă. Prin urmare, aştept cu nerăbdare alte dezbateri şi vă mulţumesc pentru atenţie.

  Proinsias De Rossa, în numele Grupului S&D. – Domnule preşedinte, mai întâi de toate, aş dori să le mulţumesc Consiliului şi Comisiei pentru declaraţiile de astăzi şi aş dori să mulţumesc Grupului ALDE, Grupului Verts/ALE şi Grupului GUE/NGL pentru sprijinul acordat pentru a avea acest subiect în ordinea de zi de astăzi.

Noile clauze sociale nu se referă doar la serviciile de interes general, după cum a insinuat intervenţia PPE de mai devreme în această după-amiază şi, în ceea ce priveşte serviciile de interes general (SSIG), trebuie să ajungem la concluziile acestor subiecte care au fost intens dezbătute de-a lungul a mulţi ani, în loc să relansăm dezbateri vechi.

În calitate de raportor privind viitoarelor servicii sociale de interes general, aştept cu nerăbdare să lucrez cu toate grupurile care recunosc necesitatea unei economii de piaţă sociale şi sper să prezint propuneri concrete pentru rezolvarea dilemelor cu care se confruntă furnizorii de SSIG.

După cum ştiţi cu siguranţă, cetăţenii Europei au speranţe mari în ceea ce priveşte dezvoltarea unei dimensiuni sociale mai coerente şi mai dinamice a politicilor şi legislaţiei europene de după adoptarea Tratatului de la Lisabona. Într-adevăr, una dintre acele dezbateri importante din Irlanda de la referendumurile privind Lisabona au privit noile clauze sociale, inclusiv articolul 3, articolul 9, articolul 14 şi protocolul social, şi într-adevăr multe altele în raport cu handicapurile şi egalitatea.

Este întotdeauna important să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor cetăţenilor. Acest lucru este de două ori mai important în acest moment de criză economică şi socială pentru multe milioane dintre cetăţenii noştri care şi-au pierdut deja, şi mult mai mulţi încă vor pierde, locurile de muncă, casele, economiile, serviciile de sănătate publică şi într-adevăr, oportunităţile educaţionale pentru copiii lor din cauza crizei şi a remediilor aplicate.

Ar fi profund destabilizant pentru Uniunea Europeană ca colegiul comisarilor şi Consiliul European să adopte opinia că aceste noi articole din tratat nu schimbă nimic şi să trateze în continuare obiectivele sociale ca fiind secundare obiectivelor pieţei. Dacă eşuăm să ne îndeplinim responsabilităţile, ne aşteaptă la capăt partide politice extrem de xenofobe şi intolerante dispuse să capitalizeze furia şi nemulţumirea care există în jur.

Solicitarea mea specifică pentru Comisie, precum şi pentru Consiliu astăzi este de a accepta faptul că avem nevoie de un proces dinamic pentru a progresa în ceea ce priveşte serviciile de interes general, mai ales serviciile sociale de interes general.

Îmi pare rău de declaraţia de astăzi a domnului comisar. Sper, în următoarele câteva luni, să îl conving că se înşeală, că de fapt avem nevoie de un proces dinamic, că avem nevoie de un grup operativ la nivel înalt care să îl includă nu doar pe el şi pe alte DG, dar şi membri ai societăţii civile, sindicate, Consiliul şi Comitetul Regiunilor.

Avem nevoie de un mecanism care să provoace schimbarea pe care o recunoaşte toată lumea. Domnule comisar, v-am auzit spunând, şi l-am auzit şi pe domnul Barroso spunând, că părţile interesate se pare că vă spun că nu există nicio problemă reală. Părţile interesate mie nu îmi spun asta. Am întâlnit multe dintre acestea în ultimele şase luni, care îmi spun că există probleme administrative şi probleme juridice care trebuie rezolvate urgent. Mă tem că nu vor fi rezolvate urgent, în baza a ceea ce dumneavoastră şi Consiliul aţi spus astăzi aici. Sper, după cum spuneam, că vă voi putea face să vă răzgândiţi în următoarele luni. Cu toate acestea, există o nevoie urgentă de un mecanism, un mecanism care să includă părţile interesate şi care să se asigure că deciziile care trebuie luate sunt luate şi că sunt respectate până la capăt.

Cred că este de extremă importanţă ca Parlamentul să fie implicat în acel proces. Trebuie să avem în vedere faptul că trebuie să abordăm preocupările şi să demonstrăm că Europa intenţionează serios să creeze o economie de piaţă socială şi nu o piaţă unică pe cont propriu.

  Marian Harkin, în numele Grupului ALDE. – Domnule preşedinte, am o copie uzată, adnotată, subliniată, cu colţuri îndoite, pătată de ceai a Tratatului de la Lisabona. Timp de 12 luni, aceasta a fost tovarăşa mea constantă de călătorie atunci când încercam să îi conving pe cetăţenii irlandezi să voteze „da”. Atunci când cetăţenii irlandezi m-au întrebat de ce să voteze „da”, unul dintre primele cinci motive pe care l-am dat a fost că acest tratat va duce la o Europă mai socială.

Cu doar 12 luni în urmă, am ratificat acest tratat, iar acum noi, în calitate de politicieni, trebuie să ne respectăm promisiunile. Am vorbit despre noua clauză socială orizontală – articolul 9 – care obligă Uniunea să aibă în vedere consecinţele sociale ale deciziilor sale atunci când elaborează politici. Acesta este un obiectiv transversal şi ne oferă mai mult spaţiu pentru a fi mai ambiţioşi atunci când scriem, amendăm sau punem în aplicare legislaţia, însă articolul 9 nu garantează rezultatele politice dorite. Avem un instrument puternic la dispoziţia noastră, însă trebuie să ne întrebăm dacă îl folosim sau dacă doar îl ţinem în vitrină.

Politica socială a fost slab reprezentată în tratatele originale, însă cred că aceasta este mult mai puternică în Tratatul de la Lisabona. În afară de protocolul privind serviciile de interes general, s-a menţionat articolul 14 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acesta prevede clar responsabilitatea comună a statelor membre şi a UE în ceea ce priveşte SIG. Până în prezent, UE a aplicat normele pieţei interne, însă articolul 14 prevede că, în aplicarea tratatelor, „Uniunea şi statele membre ... asigură funcţionarea serviciilor respective pe baza principiilor şi în condiţii, în special economice şi financiare, care să le permită îndeplinirea misiunii lor”. Există o schimbare în politica UE şi aceasta trebuie să se reflecte în comunicările şi propunerile Comisiei.

De asemenea, în Consiliu, directiva împotriva discriminării este în continuare blocată. Aceasta este o lege importantă. Trebuie să o vedem pusă în aplicare. Astfel, deşi principiile fundamentale sunt stabilite, iar legislaţia privind politica socială este protejată în Tratatul de la Lisabona, viitoarea direcţie a politicii sociale nu este stabilită definitiv. Noi – Comisia, Consiliul şi Parlamentul – putem şi trebuie să ne folosim de instrumentele oferite de Lisabona.

  Karima Delli (Verts/ALE). – (FR) Domnule preşedinte, domnule Courard, domnule comisar, obiectivul principal al Uniunii Europene, un obiectiv care apare în Tratatul de la Lisabona, constituie dezvoltarea unei economii de piaţă sociale orientată către ocuparea forţei de muncă şi progresul social. Acesta conţine, prin urmare, o clauză socială orizontală care prevede că încurajarea unui nivel ridicat de promovare, protecţia socială corespunzătoare şi combaterea excluderii trebuie să orienteze definirea şi punerea în aplicare a tuturor politicilor UE.

Recunoaşterea drepturilor sociale şi, în special, a drepturilor la acces la serviciile de interes general devine obligatorie în Carta drepturilor fundamentale. Această cartă conţine drepturi şi principii, precum dreptul de acces la regimul de asigurări sociale, la alocaţii pentru locuinţă şi la servicii sociale.

În ajunul celui de Al treilea forum privind serviciile sociale de interes general iniţiat de Parlament, cum puteţi să susţineţi că, în aplicarea prevederilor Tratatului de la Lisabona, doar normele privind concurenţa şi piaţa internă trebuie să se aplice acestor servicii sociale de interes general, fără nicio adaptare la modurile lor specifice de organizare şi finanţare?

Nu este aşa că Directiva privind serviciile, de exemplu, aduce în discuţie rolul serviciilor sociale de interes general cu o bază locală puternică alcătuită din membri ai comunităţii care nu vizează câştiguri financiare? Când veţi înceta să vă băgaţi capul în nisip şi când vă veţi asuma în final răspunderea în calitate de colegislator, în conformitate cu prevederile noului articol 14 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene?

  Lothar Bisky, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Domnule preşedinte, trebuie să recunosc că Tratatul de la Lisabona şi angajamentele sale sociale au dreptate. Cu toate acestea, nu pot ignora faptul că sute de mii de oameni au ieşit în stradă în Bruxelles şi în alte capitale europene. Aceştia protestau împotriva unei politici greşite şi nesociale faţă de criză.

Abia am început să trecem peste asta, cea mai gravă dintre crize, şi totuşi auzim deja din partea multor guverne că datoriile naţionale trebuie ţinute sub control. Paraşutele de urgenţă pe care le constituie planurile de salvgardare trebuie date la o parte, susţin acestea, iar programele de investiţii trebuie abolite. Comisia solicită consolidarea Pactului de stabilitate şi de creştere. Statele în care se plătesc venituri şi salarii, în care piaţa forţei de muncă încă mai respectă normele sau în care sistemele de securitate socială sunt prea „sociale” – asta înseamnă prea scumpe – trebuie penalizate. Bancherii continuă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Pensiile şi veniturile urmează să fie reduse, taxele pe consum probabil mărite. Contribuţiile la asigurarea socială şi de sănătate cresc, în timp ce serviciile sunt în declin.

În lumina hotărârilor Curţii de Justiţie Europene în cauzele Viking, Laval şi Rueffert, sindicatele nu sunt singurele care se tem că echilibrul social al Uniunii Europene este într-o situaţie precară. Solicitarea sindicatelor pentru o clauză de protecţie socială merită tot sprijinul nostru. Drepturile angajaţilor, drepturile sindicatelor şi protecţia socială trebuie să aibă cel puţin aceeaşi importanţă precum – şi desigur prioritate faţă de – piaţa internă şi libertatea furnizării de servicii. Acest lucru trebuie inclus cu claritate în dreptul primar. Evidenţiez aceste aspecte deoarece paragrafele relevante doar arată bine – de fapt, ele nu schimbă nimic.

Demnitatea umană nu poate fi garantată fără un minim de standarde sociale. O clauză privind progresul social ar putea dăuna grav reputaţiei Uniunii Europene în rândul populaţiei şi ar putea contribui la alimentarea temerilor sociale.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Domnule preşedinte, în cadrul Uniunii Europene asistăm la ceea ce consider că este o evoluţie îngrijorătoare prin care tot mai mulţi oameni sunt împinşi către locuri de muncă temporare, fals lucru independent şi locuri de muncă „fast food” şi prin care drepturile sociale ale angajaţilor par să fie trimise pe plan secundar. Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare nu doar să reducă drastic standardele de protecţie a muncii în jurisprudenţa sa, ci şi să excludă acordarea de tratament preferenţial antreprenorilor angajaţi social la atribuirea de contracte de achiziţii publice.

Ni s-a spus că Tratatul de la Lisabona urma să facă totul să fie mai bine, dar, personal, nu prea am văzut nicio reorganizare socială. Se fac încercări, de exemplu, pentru a reduce diferenţele sociale şi economice dintre statele membre folosind Fondul social european. Totuşi, dacă luarea în considerare şi executarea proiectelor provoacă probleme în multe regiuni, fondul nu îşi îndeplineşte misiunea. Aş putea să subliniez în trecere faptul că libertăţile pieţei interne implică de prea multe ori doar libertăţile conglomeratelor multinaţionale care alungă angajatorii locali, adică întreprinderile mici şi mijlocii. Consider că acest lucru trebuie să se schimbe cât mai curând posibil.

  Jean-Paul Gauzès (PPE). – (FR) Domnule preşedinte, domnule comisar, nu există îndoială că Tratatul de la Lisabona oferă Europei noi obiective sociale. Dezvoltarea durabilă în Europa se bazează pe competitivitatea ridicată a economiei de piaţă sociale, ceea ce înseamnă un progres deplin al ocupării forţei de muncă şi social, lupta împotriva excluziunii sociale şi a discriminării, promovarea justiţiei şi eradicarea sărăciei. Tratatul de la Lisabona confirmă rolul partenerilor sociali şi promovează dialogul social dintre sindicate şi reprezentanţii organizaţiilor angajatorilor de la nivel european.

În ceea ce priveşte aceste diferite aspecte, situaţia actuală nu este cu siguranţă cea descrisă aici de către unii vorbitori. Astăzi putem dramatiza situaţia; este adevărat că există situaţii îngrijorătoare, că criza nu s-a terminat încă şi că aceasta are consecinţe. Cu toate acestea, Europa ia măsuri în acest domeniu – pe care trebuie să le explicăm cetăţenilor noştri – pentru a face oarecare ordine în sectorul financiar, în special, şi în această privinţă aceasta este printre primii care depun eforturi pentru organizarea acelui sector, în baza muncii noastre.

Permiteţi-mi să fac câteva remarce scurte. În special privind serviciile de interes general, voi spune clar că ar trebui să ţinem cont de circumstanţele naţionale specifice deoarece este adevărat că unii dintre cetăţenii noştri sunt puţin alarmaţi – mă gândesc de exemplu la francezi – atunci când au impresia, greşită, că Europa pune în pericol serviciile publice, care constituie o tradiţie în Franţa. Tot astfel, în ceea ce priveşte contractele de achiziţii publice, ar trebui să luăm în considerare circumstanţele individuale şi mai ales cele care permit colaborarea dintre mai multe autorităţi publice.

Cu toate acestea, politica socială depinde de sănătatea economiei şi de creşterea economică. Acesta este obiectivul principal al unei economii de piaţă sociale.

  Elizabeth Lynne (ALDE). – Domnule preşedinte, spre deosebire de alţi vorbitori, nu consider că Tratatul de la Lisabona schimbă atât de multe în domeniul politicii sociale cât schimbă în câteva alte domenii.

Am avut deja codecizie în domeniul ocupării forţei de muncă în urmă cu mulţi ani, însă, în baza prevederilor de la Titlul II care au aplicare generală, la articolul 9 există, printre altele, o trimitere la protejarea sănătăţii umane. O directivă care o afectează este Directiva privind câmpurile electromagnetice şi ştiu că Comisia a analizat-o. Atunci când trecem Directiva privind câmpurile electromagnetice prin întreaga procedură a Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, trebuie să ne asigurăm, şi sper că statele membre sunt de acord, că se pot utiliza scanere IRM de ultimă generaţie.

Articolul 10 de la Titlul II acoperă antidiscriminarea. După cum au spus câţiva alţi vorbitori, este foarte important să ne asigurăm că directiva orizontală privind accesul la bunuri şi servicii este deblocată de la Consiliu şi să ne asigurăm că acele state membre care o blochează îşi retrag obiecţiile, pentru ca noi să putem avea o veritabilă directivă împotriva discriminării privind accesul la bunuri şi servicii.

  Patrick Le Hyaric (GUE/NGL) . – (FR) Domnule preşedinte, domnule comisar, trebuie spus că ceea ce predomină în aplicarea Tratatului de la Maastricht nu este deloc ceea ce descrieţi: nici articolul 9, nici articolul 14 pentru protejarea serviciilor publice. Mai degrabă, este vorba despre principiile concurenţei, comerţul liber nerestricţionat, stimularea protecţiei sociale, distrugerea pensiilor şi a veniturilor şi respingerea armonizării fiscale echitabile.

De exemplu, acest an a fost declarat Anul european de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale. Să vedem exact ceea ce aţi făcut, care este în conflict cu acesta, domnilor membri ai Comisiei şi Consiliului. Deciziile luate în ultimele zile, care ne împing la super–austeritate, şi autoinstituirea Comisiei ca veritabilă instanţă care să le execute, sunt în conflict cu toate proiectele sociale existente. În loc să credem că austeritatea şi regresiunea socială vor scoate Uniunea Europeană din criză, consider că trebuie să adoptăm un mod de gândire destul de diferit: de fapt, cel opus. Progresul social este o pârghie pentru a pune capăt crizei.

Aş dori, prin urmare, să vă fac o propunere pe care o voi prezenta dezbaterii pentru a fi analizată. Propunerea va implica crearea unui nou sistem care să permită Băncii Centrale Europene să cumpere – inclusiv prin crearea de bani, după cum fac acum toate băncile din lume – toată sau o parte din datoria statelor membre, dacă este necesar şi, în acelaşi timp, să instituie un fond european pentru dezvoltare umană, socială şi ecologică.

Sprijinit de Banca Centrală Europeană şi de Banca Europeană de Investiţii, acest fond ar trebui să permită extinderea serviciilor publice – sau a serviciilor comunitare de interes general, dacă vreţi – şi să furnizeze ajutor pentru industrie, cercetare şi instruire.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL). – (PT) Presiunea exercitată de Comisie şi de marile puteri ale Europei asupra ţărilor cu economii mai fragile şi cu niveluri de sărăcie mai ridicate sfidează toate principiile de coeziune economică şi socială despre care a vorbit aici Preşedinţia belgiană în numele aşa-numitei „clauze sociale” din Tratatul de la Lisabona – articolul 9.

Adevărul este că evitarea criteriilor iraţionale ale Pactului de stabilitate şi de creştere a fost posibilă doar atunci când a fost nevoie ca statele membre să sprijine băncile ca urmare a problemelor cu care s-au confruntat din cauza deşeurilor toxice pe care le-au produs. Acum, când băncile au absorbit miliarde de euro de ajutoare publice şi datoriile publice ale ţărilor cu cele mai mari dificultăţi au sărit în aer, presiunile pentru a reduce datoriile şi deficitele au revenit fără a le păsa de ocuparea forţei de muncă, incluziunea socială sau drepturile universale la educaţie publică şi îngrijire medicală, locuinţe sau venituri care să asigure un trai decent şi pensii. În numele durabilităţii finanţelor publice, măsurile de austeritate care sunt impuse în anumite ţări, precum Grecia şi Portugalia, se înmulţesc, nedreptăţile sociale sunt în creştere, iar şomajul tot mai mare, sărăcia şi excluziunea socială ameninţă 120 milioane de oameni din Uniunea Europeană.

Portugalia va cădea înapoi în recesiune dacă va continua noul program de austeritate pe care tocmai l-a anunţat guvernul portughez şi care ridică unele semne de întrebare. Ce fel de Europă este aceasta? În Anul european de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale, unde sunt garanţiile veniturilor minime cu care să fie confruntată sărăcia? Unde se va opri integrarea obiectivelor sociale şi de durabilitate socială în politica macroeconomică? Unde este apărarea şi promovarea serviciilor publice? Când va exista o orientare socială transversală şi o evaluare eficientă a impactului social, a politicilor Pactului de stabilitate şi de creştere, a politicii concurenţei, a pieţei muncii, a pieţei interne, a politicii bugetare şi fiscale şi a politicii monetare? Acesta este scopul străduinţelor lucrătorilor care sunt tot mai mulţi în Europa,

  Othmar Karas (PPE). – (DE) Domnule preşedinte, scopurile politice sunt clare. Dorim o Europă cu o economie de piaţă socială, drepturi fundamentale, fără discriminare, ocupare totală a locurilor de muncă, o clauză socială integrată, coeziune socială şi servicii de interes general, care vor fi definite prin subsidiaritate. Acesta este obiectivul nostru. Cu toate acestea, dispunem de prea puţine instrumente la nivel european pentru a atinge acest obiectiv. Majoritatea instrumentelor trebuie să se afle la nivelul statelor membre. Avem nevoie de un echilibru între politica economică, de concurenţă şi de instrumentele sociale dacă vrem să fim capabili să realizăm aceste obiective în toată Europa. Prin urmare, ar trebui să extindem uniunea noastră monetară într-o uniune economică şi socială. Trebuie, de asemenea, să ieşim în faţă şi să spunem clar că avem nevoie de mai multe acte de solidaritate şi că instruirea, calificarea oamenilor, creşterea şi ocuparea forţei de muncă nu sunt elemente care să poată fi utilizate împotriva caracterului social al Europei; acestea sunt, de fapt, o cerinţă prealabilă dacă dorim combaterea sărăciei şi a excluziunii şi încetarea chinului pentru lucrătorii săraci.

  Marie-Christine Vergiat (GUE/NGL). – (FR) Domnule preşedinte, tocmai am ieşit de la o reuniune a Intergrupului pentru servicii publice. Mă întreb uneori dacă vorbim aceloraşi oameni. Pentru dumneavoastră, totul este în regulă. Majoritatea părţilor implicate nu înţeleg, în cel mai bun caz, nimic despre legislaţia europeană, sau o înţeleg doar prea bine.

Vorbiţi despre măsurarea impactului social al politicilor Uniunii Europene. Aşadar, ar trebui să vă spun: e un domeniu bun în care dumneavoastră aţi putea să lucraţi – haideţi, vă provoc! Dacă nu există, după cum pretindeţi, nicio problemă cu serviciile publice şi în special cu serviciile publice locale, atunci luaţi-vă angajamentul de realizare a unei revizuiri corespunzătoare, exhaustive a liberalizării serviciilor publice din toată Uniunea Europeană.

Concurenţa liberă şi loială trebuia să scadă preţurile. Sunt din Franţa. Vă voi da doar câteva exemple care explică poate de ce francezii sunt puţin sceptici privind Europa în această privinţă: preţurile serviciilor poştale, ale transportului feroviar, ale transportului aerian şi pe apă care au fost cedate companiilor private au crescut exponenţial.

Noţiunea de serviciu universal trebuia să garanteze că până şi cele mai fundamentale servicii vor fi accesibile tuturor. În realitate, pentru oamenii cei mai săraci acest lucru abia este suficient, iar situaţiile de discriminare sunt în creştere. Ce s-a întâmplat cu marea dumneavoastră redistribuire a bogăţiei, atunci când ştim că inegalităţile dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci continuă să crească peste tot în Europa?

Aşa că, da, domnule comisar, după cum v-au întrebat mai mulţi membri, când va decide Comisia să ţină cont de consecinţele articolelor 9 şi 14 din tratate, precum şi de protocolul privind serviciile sociale de interes general; cu alte cuvinte, când va respecta aceasta drepturile Parlamentului? Vă rog, de ce vă este teamă?

  László Andor, membru al Comisiei. – Domnule preşedinte, Comisia în ansamblu, ca şi mine, consideră că obiectivul nostru este să dezvoltăm o economie de piaţă socială. Pot spune, pentru mine personal şi pentru portofoliul meu, că în această expresie, „socialul” este mai important decât „piaţa”. Desigur, în cele din urmă, comisarul trebuie să prezinte, să reprezinte şi să pună în aplicare o abordare foarte echilibrată. Cu toate acestea, am reprezentat mereu obiectivele sociale şi am luat acest lucru foarte în serios.

Am observat, de asemenea, în discuţie, că viitorul Act privind piaţa unică ar fi primit cu dezamăgire de către Parlament dacă nu ar include o dimensiune socială foarte puternică. Iată aspectul asupra căruia am lucrat: să ne asigurăm că acest document foarte important va fi puternic în ceea ce priveşte problemele sociale. Am făcut parte din grupul relevant de comisari şi am garantat includerea unor aspecte privind pensiile şi alte probleme care sunt foarte importante în ceea ce priveşte consolidarea dimensiunii sociale a economiei Uniunii Europene.

Cu toate acestea, mai există multe alte probleme. Voi obiecta cu siguranţă la o abordare care va avea un singur tip particular de soluţie, de exemplu crearea unui alt organism la nivel înalt care să se asigure că rezolvăm problemele sociale.

Nimic din răspunsul meu nu a sugerat o obiecţie la existenţa unui proces dinamic asupra SSIG. De fapt, ne aflăm într-un proces dinamic asupra SSIG înainte de conferinţa din octombrie a Preşedinţiei belgiene. Voi participa atât la deschiderea, cât şi la concluziile acelei conferinţe şi am speranţa că aceasta va aduce în discuţie câteva probleme legate de SSIG pentru a ne îndruma înainte.

SSIG sunt tratate foarte serios în următoarea Platformă europeană împotriva sărăciei care va fi publicată la sfârşitul acestui an. Domnule Courard, secretarul de stat pentru integrare socială şi combatere a sărăciei a făcut, de asemenea, o trimitere la aceasta în introducerea sa.

Sunt dispus să înregistrăm progrese. Cu toate acestea, aş dori mai întâi să vedem ce vor aduce aceste evenimente şi documente din partea gamei mai mari de părţi interesate europene. Aş dori să accentuez faptul că, deşi oficial există o oarecare redresare, ne aflăm într-o etapă foarte dificilă a crizei economice şi că nu doar criza în sine, ci şi măsurile de ieşire din criză provoacă încă foarte multă durere.

Comisia a solicitat în mod constant ca interesele serviciilor sociale şi ale grupurilor vulnerabile să fie luate în considerare. În ultimele săptămâni, am dat multe discursuri şi am îndemnat la precauţie în ceea ce priveşte politicile macro-economice ale statelor membre.

Consolidarea fiscală este inevitabilă deoarece ţările au acumulat datorii mari. Cu toate acestea, austeritatea – mai ales austeritatea stupidă – şi reducerile nechibzuite ale cheltuielilor nu sunt inevitabile. Toate statele membre, chiar şi cele care sunt sub presiune din partea pieţelor, au posibilitatea să se gândească la aplicarea unei consolidări fiscale cumpătate. Toate au capacitatea de a pune în echilibru diferite opţiuni – tăieri ale cheltuielilor sau creşteri ale veniturilor şi pot aplica corectitudinea; acestea pot ţine cont de interesele grupurilor vulnerabile. Comisia a solicitat acest lucru.

Chiar şi în aceste vremuri dificile, îndemnăm la sensibilizare socială. În această situaţie, Anul european ne-a ajutat foarte mult. A existat o campanie de sensibilizare şi, în acea măsură, aceasta a fost un succes deoarece a contribuit la realizarea a două obiective foarte importante ale Europa 2020. Fără această campanie, nu am fi reuşit să realizăm obiectivele foarte ambiţioase de creştere a ocupării forţei de muncă şi de reducere a sărăciei în Europa.

Desigur, nimeni nu crede că acest lucru poate fi făcut peste noapte. Trebuie să ne îmbunătăţim instrumentele. Accept ceea ce onorabilul membru a spus despre Fondul social european (FSE). Acesta nu funcţionează perfect, dar suntem în curs de explorare a aspectelor FSE care ar trebui îmbunătăţite în ceea ce priveşte inovarea, subiectele de care FSE ar trebui să se ocupe şi modul său de utilizare. Toate acestea fac parte din proces. Există o serie de conferinţe la care să se discute acestea, mai ales în contextul modului de rezolvare a populaţiei rome, printre alte probleme. Preşedinţia belgiană ţine o conferinţă specifică asupra modului în care FSE ar putea fi mai util în reducerea sărăciei.

Aş fi sceptic în privinţa creării unui nou fond. Cred că trebuie mai întâi să analizăm modul în care fondul social ar putea fi utilizat, împreună cu instrumentele disponibile, pentru a îmbunătăţi condiţiile sociale. Aici aş dori să subliniez rolul Băncii Europene de Investiţii în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor în Europa.

Nimeni nu cere privatizarea serviciilor sociale. Acestea sunt în mod predominant competenţe ale statelor membre. Cu toate acestea, dacă normele europene privind achiziţiile publice sau ajutorul de stat, de exemplu, sunt aplicate corect ţinând cont de toţi parametrii importanţi, acestea vor garanta calitatea, eficienţa costurilor şi transparenţa. Acestea sunt obiective foarte importante, în special transparenţa, şi nu ar trebui să le subestimăm atunci când încercăm să urmărim alte obiective, oricât de importante sau de relevante ar fi acelea.

Sper că aceste puncte sunt convingătoare şi că evenimentele care urmează, mai ales următoarea conferinţă privind SSIG şi sărăcia vor oferi oportunităţi ample de discutare a modurilor de a proceda. Vă pot asigura că reducerea sărăciei şi îmbunătăţirea standardelor sociale în Europa sunt foarte mult în atenţia lucrărilor Comisiei şi foarte mult în atenţia ordinii mele de zi personale.

  Philippe Courard, preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (FR) Domnule preşedinte, aş dori să le mulţumesc tuturor membrilor pentru calitatea discursurilor lor.

Consiliul a solicitat Comisiei să dezvolte o platformă care să nu se limiteze la sărăcie, ci care să introducă într-adevăr o dinamică mai vastă pentru abordarea luptei împotriva excluziunii şi a rolului bunăstării sociale.

Aş dori să spun, de asemenea, că, în măsurile de austeritate, despre care tocmai a vorbit Comisia, era evident important să se ia în considerare măsurile care trebuie luate pentru a asigura că austeritatea nu sărăceşte şi mai mult oamenii. Lupta împotriva sărăciei chiar nu trebuie uitată astăzi.

Aş dori, de asemenea, să îi mulţumesc Comisiei pentru eforturile sale de a oferi mai multă siguranţă juridică serviciilor sociale de interes general (SSIG) şi în special în funcţie de caracteristicile lor specifice.

Este într-adevăr dorinţa noastră să continuăm discuţiile, în special în cadrul Comitetului pentru protecţie socială, precum şi de a îmbunătăţi dialogul cu diferite părţi interesate, atât instituţionale, cât şi neinstituţionale. După cum a accentuat şi domnul De Rossa, este clar că, în dezbaterea privind SSIG, implicarea Parlamentului European este şi trebuie să rămână importantă. Articolul 14 este, de asemenea, un element important pe care trebuie să îl folosim în discuţiile privind SSIG. Într-adevăr, acesta va fi unul dintre subiectele importante care vor trebui discutate la cel de-al treilea forum din 26 şi 27 octombrie.

În sfârşit, discuţiile privind afacerile sociale sunt dificile în Consiliu din cauza restricţiilor bugetare, după cum ştiţi. Cu toate acestea, serviciile financiare îndeplinesc sarcinile necesare – cele indispensabile – care necesită, prin urmare, atenţie specifică, şi deşi li se recunosc caracteristicile specifice, aceasta înseamnă că trebuie să asigurăm un mod de abordare specific.

Voi încheia prin a-i mulţumi domnului comisar Andor pentru dinamismul său şi dorinţa sa de a progresa în orice este legat de afacerile sociale.

PREZIDEAZĂ: MIGUEL ANGEL MARTÍNEZ MARTÍNEZ
Vicepreşedinte

  Preşedintele. – Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Criza financiară contribuie la o înrăutăţire gravă a situaţiei sociale a publicului european. Această redresare se face greu simţită, având rate ridicate ale şomajului şi o creştere economică slabă. Strategia Europa 2020 (UE 2020) vizează elaborarea unui plan de facilitare a creării de creştere economică care să poată oferi o mai bună ocupare a forţei de muncă şi o mai mare competitivitate în cadrul Uniunii. Iniţiativele sale definitorii constituie pentru noi o cale de urmat pentru a face ca Europa să fie mai incluzivă pentru europeni. Tratatul de la Lisabona consolidează dimensiunea politicii sociale a Europei. Europa aparţine publicului european şi o parte din misiunea sa este să contribuie la încurajarea ocupării forţei de muncă şi la îmbunătăţirea condiţiilor de lucru. Aş sublinia natura esenţială a dialogului dintre partenerii sociali şi rolul întreprinderilor mici şi mijlocii ca forţă motrice a economiei. Trebuie să realizăm obiectivele Tratatului de la Lisabona în ceea ce priveşte problemele sociale prin propunerile specifice incluse în UE 2020, de exemplu, care definesc iniţiative precum o „politică industrială pentru epoca globalizării” sau „o agendă pentru noi competenţe şi locuri de muncă”. Europa trebuie să fie mai competitivă şi capabilă să facă faţă provocărilor globalizării fără a se abţine totuşi de la a fi incluzivă şi de la a ţinti către o dezvoltare care să fie durabilă şi care să garanteze integrarea socială.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. – (RO) Tratatul de la Lisabona reconfirmă angajamentul statelor membre faţă de drepturile sociale fundamentale stabilite în Carta socială europeană (în 1961) şi în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (în 1989). Tratatul de la Lisabona reafirmă faptul că Uniunea Europeană lucrează pentru dezvoltarea durabilă a Europei. Economia UE este o economie de piaţă socială care promovează un grad ridicat de competitivitate. Obiectivele sale includ ocuparea totală a forţei de muncă, progresul social şi un nivel ridicat de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului. UE luptă împotriva excluziunii sociale şi a discriminării şi promovează justiţia şi protecţia socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului.

În august, rata şomajului în UE-27 era de 9,6 %, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 20 %. Criza economică şi financiară a avut un impact dramatic asupra mediului social, principala preocupare a cetăţenilor europeni de astăzi fiind locurile de muncă şi calitatea vieţii. Uniunea Europeană înseamnă mai întâi cei aproape 500 milioane de cetăţeni ai săi şi de aceea Europa trebuie să aibă un aspect social. Europa socială trebuie să le ofere cetăţenilor săi locuri de muncă şi condiţii de viaţă decente, tinerilor educaţie de înaltă calitate şi perspectiva integrării pe piaţa muncii şi pensionarilor o viaţă decentă şi servicii de îngrijire medicală de înaltă calitate.

14. Ţări terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct este raportul elaborat de doamna Fajon, în numele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, referitor la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie [COM(2010)0256 – C7-0134/2010 – 2010/0137(CNS)] (A7-0256/2010).

  Tanja Fajon, raportoare. – (SL) Domnule preşedinte, stimaţi reprezentanţi ai Comisiei Europene, doamnă comisar Malmström, stimaţi reprezentanţi ai Consiliului, desigur, doamnelor şi domnilor, voi încerca să folosesc patru minute acum şi, dacă va fi necesar, două la sfârşit.

Albania şi Bosnia–Herţegovina au îndeplinit toate condiţiile şi sunt pregătite pentru liberalizarea vizelor. Comisia Europeană a confirmat acest lucru, după cum a făcut într-adevăr săptămâna trecută, în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, fără niciun vot împotrivă. Aşteptările publicului din Albania şi din Bosnia–Herţegovina că mâine, în acest Parlament, vor primi undă verde sunt legitime, iar aceşti oameni merită acest lucru.

Aş dori să le urez bun venit domnului Sven Alkalaj, ministrul afacerilor externe al Bosniei-Herţegovina, şi doamnei Jozefina Topalli, purtătoarea de cuvânt a Parlamentului albanez care se află în galerie şi care urmăresc îndeaproape această dezbatere. Era timpul să trimitem un mesaj acestor două ţări: suntem pregătiţi pentru voi, aţi îndeplinit condiţiile. Vom doborî zidurile vizei care au separat mult prea mult timp ţările din Balcanii de Vest.

Ne-am străduit mult timp să atingem acest ţel comun al nostru şi aş dori să le mulţumesc tuturor celor care au luat parte la acest proces, în special Comisiei Europene şi Consiliului. Mă bucur că propria mea ţară, Slovenia, a jucat un rol foarte important aici.

Pentru oamenii din Bosnia-Herţegovina şi Albania, Uniunea Europeană pare uneori mult mai departe decât este de fapt. Prin liberalizarea vizelor, vom face un pas important către construirea încrederii între oameni şi continuarea reformelor urgente de care încă este nevoie pentru a deveni membri de sine stătători.

Albania şi Bosnia-Herţegovina şi-au securizat graniţele, au asigurat siguranţa paşapoartelor biometrice şi au făcut progrese importante în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate.

Anul trecut, Uniunea Europeană a liberalizat regimul de vize pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Serbia şi Muntenegru, iar bucuria lor a fost de nedescris. Acest lucru este de înţeles deoarece, cu în jur de douăzeci de ani înainte de aceasta, cetăţenii din Balcanii de Vest călătoreau către vest fără vize. Mi se pare că acesta nu este doar un dar diplomatic. Este acum datoria noastră, datoria Uniunii Europene, de a ne îndeplini promisiunea. Ceea ce este în joc aici este credibilitatea noastră şi credibilitatea Uniunii Europene.

Permiteţi-mi să vă reamintesc că, în noiembrie anul trecut, Parlamentul însuşi, împreună cu Consiliul European, este cel care a promis să se ocupe de liberalizarea vizelor pentru Albania şi Bosnia-Herţegovina, aplicând o procedură accelerată, de îndată ce aceste ţări vor îndeplini condiţiile.

Prin urmare, fac apel la dumneavoastră să sprijiniţi raportul meu, astfel încât să putem trimite un mesaj cu adevărat pozitiv ambelor ţări. Aceşti oameni o merită mai mult ca niciodată şi consider că vom fi în curând urmaţi de guvernele noastre europene.

Doamnelor şi domnilor, stimaţi reprezentanţi ai Comisiei şi ai Consiliului, să depunem un efort şi să avansăm poate pentru a face posibil ca cetăţenii din Albania şi Bosnia-Herţegovina să circule liber până la Crăciunul catolic, aşadar până la sfârşitul acestui an, pentru ca aceştia să îşi poată vizita rudele şi prietenii în timpul sărbătorilor. Am făcut aceasta anul trecut în cazul Fostei Republici Iugoslave, al Serbiei şi al Muntenegrului şi cred că, având voinţa pe care o avem, vom putea să facem asta şi anul acesta.

Un ultim lucru pe care aş dori să îl adaug este că acordul nostru de mâine în Parlament va fi recunoaşterea muncii foarte asidue pe care au depus-o ambele ţări, Bosnia-Herţegovina şi Albania. Acestea au îndeplinit toate condiţiile, ceea ce este criteriul cel mai important pentru noi, şi consider că recunoaşterea va fi un bun stimulent pentru toate ţările din Balcanii de Vest deoarece aceasta va arăta că munca din greu chiar este răsplătită.

  Cecilia Malmström, membră a Comisiei. – Domnule preşedinte, aş dori să încep prin a-i mulţumi raportoarei, doamna Fajon, pentru activitatea sa foarte dedicată, entuziastă şi asiduă privind acest dosar. Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu dumneavoastră – şi cu raportorii alternativi, de asemenea – în eforturile noastre comune de a acorda un regim fără vize cetăţenilor din Albania şi Bosnia-Herţegovina.

Propunerea pe care am discutat-o astăzi confirmă faptul că voinţa politică a Uniunii Europene şi angajamentul nostru pentru liberalizarea cerinţelor în materie de vize pe termen scurt pentru ţările din Balcanii de Vest. Aceasta este o parte din Agenda de la Salonic şi un punct de cotitură al politicii noastre de integrare pentru Balcanii de Vest.

Prin sprijinirea regimului liber, nu doar transmitem un mesaj politic. Acel mesaj este important, însă noi facilităm, de asemenea, contactul dintre oameni, crescând oportunităţile de afaceri şi schimburile culturale, dând oamenilor ocazia să se cunoască – dând oamenilor din Bosnia şi Albania ocazia să cunoască Uniunea Europeană şi vice versa.

Ne aflăm astăzi aici ca urmare a muncii asidue a autorităţilor şi a oamenilor din aceste două ţări şi aş dori să aduc un omagiu acestei munci. Îi felicit pentru eforturile depuse şi rezultatele importante obţinute. Dialogurile orientate către rezultate privind liberalizarea vizelor dintre cele două ţări şi Comisia Europeană a acţionat ca o iniţiativă şi un impuls foarte puternic, accelerând reformele de atingere a standardelor UE în domeniile centrale ale justiţiei, libertăţii şi securităţii.

Cele două ţări au făcut progrese importante în îmbunătăţirea securităţii paşapoartelor, consolidând controlul la graniţă şi cadrul instituţional pentru a combate crima organizată şi corupţia, precum şi în domeniul relaţiilor externe şi al drepturilor fundamentale. Comisia a monitorizat îndeaproape paşii făcuţi.

În propunerea noastră din mai anul acesta, Comisia a identificat un număr limitat de indicatori de referinţă restanţi atât pentru Albania, cât şi pentru Bosnia-Herţegovina, care necesitau mai multă monitorizare. Această abordare a urmat-o întocmai pe cea adoptată în 2009 pentru Muntenegru şi Serbia.

În cazul Albaniei, indicatorul de referinţă deschis legat de dezvoltarea unei politici de sprijinire a reintegrării persoanelor întoarse în Albania, consolidarea capacităţilor de luptă împotriva crimei organizate şi a corupţiei şi, în sfârşit, punerea în aplicare eficientă a confiscării bunurilor crimei organizate.

În ceea ce priveşte Bosnia-Herţegovina, cerinţele deschise au constituit consolidarea capacităţilor de luptă împotriva crimei organizate şi a corupţiei, avansarea către un schimb îmbunătăţit de date electronice deţinute de poliţie i armonizarea codului penal între nivelurile statului şi ale entităţilor.

În baza informaţiilor detaliate oferite de cele două ţări, misiuni–expert realizate cu participarea valoroasă a experţilor statelor membre în această vară şi, mai târziu, cu alte informaţii disponibile, Comisia a putut prezenta, la 14 septembrie, evaluarea noastră privind îndeplinirea restului de indicatori de referinţă rămaşi deschişi. Aceasta a arătat că ambele ţări au luat toate măsurile posibile pentru a îndeplini toţi indicatorii de referinţă rămaşi deschişi prezentate în propunerea din luna mai a acestui an.

În consecinţă, Comisia consideră că sunt îndeplinite toate condiţiile prealabile enumerate în foaia de parcurs, iar în baza acestui fapt propunem acordarea regimului fără vize. Daţi-mi voie să subliniez că regimul fără vize al celor două ţări presupune şi responsabilităţi. Pentru a preveni abuzul, este esenţial ca Albania şi Bosnia-Herţegovina să ia toate măsurile necesare pentru a limita fluxul de persoane care fac solicitări de azil nefondate. Acest aspect a fost evidenţiat foarte puternic prin contactele dintre Comisie şi cele două ţări şi ştiu că cele două ţări au depus deja eforturi în această privinţă.

Este important ca dumneavoastră să continuaţi campaniile de informare, cu scopul de a informa şi explica în mod corespunzător cetăţenilor semnificaţia călătoriilor de scurtă durată şi care presupune, în special, avertizarea împotriva utilizării necorespunzătoare în scopuri care nu sunt incompatibile cu călătoriile cu vize.

Acum suntem aici – şi acesta este un pas foarte important – sper că Consiliul va putea finaliza examinarea acestei propuneri în cursul următoarelor săptămâni şi că vom avea o adoptare formală care va fi confirmată pentru luna noiembrie.

  Sarah Ludford, raportoare pentru avizul Comisiei pentru afaceri externe. – Domnule preşedinte, aş dori să mă alătur doamnei comisar Malmström în a-i mulţumi sincer Tanjiei Fajon pentru angajamentul şi răbdarea sa în realizarea acestei sarcini dificile. Am fost un membru modest al echipei sale, care a fost sub conducerea sa în ultimele optsprezece luni, participând la ceva ce şi ea, şi eu am considerat că este un exerciţiu extrem de important.

S-a raportat – şi citez dintr-o traducere engleză a raportului – că ministrul afacerilor externe francez, Pierre Lellouche, a spus că politica vizelor este o chestiune de securitate. Se pare că acesta a declarat în „Assemblée Nationale” alaltăieri că „poziţia mea şi cea a guvernului este că problema vizelor este o chestiune de securitate. Nu este doar un cadou diplomatic oferit pe parcurs”. După cum spuneam, citez dintr-o traducere engleză.

Da, suntem de acord, însă voi reveni în scurt timp la problema securităţii. Desigur – şi Tanja Fajon s-a ocupat de acest lucru – acesta nu este un cadou diplomatic. Dar se pare că el a continuat să spună că Franţa va solicita garanţii de securitate din partea celor două ţări. Însă exact acest lucru l-a făcut Comisia, în baza obişnuitei, atent pregătitei foaie de parcurs care a beneficiat de întregul sprijin al Consiliului de Miniştri, precum şi al Parlamentului.

Astfel că toate punctele prezentate de către doamna comisar Malmström au fost în totalitate pertinente şi ea are, de asemenea, dreptate în a adăuga că aceasta trebuie să fie simplă şi sunt sigură că va fi simplificată pentru cetăţenii săi de către autorităţile naţionale ale celor două ţări şi că aceasta este un drept de care nu trebuie să se abuzeze, că aceasta este un drept pentru călătoriile de scurtă durată în scopuri de turism, de exemplu, de afaceri şi aşa mai departe şi nu pentru alte scopuri, inclusiv de muncă.

Dar revenind la acel aspect al securităţii în sens larg. Uniunea Europeană înseamnă securitate în sensul cel mai vast şi aceasta face parte din întregul exerciţiu de deschidere a minţilor, de combatere a naţionalismului, de luptă împotriva conflictelor etnice, de construire a unui continent fondat pe pace şi prosperitate şi de aceea dorim să deschidem şi ochii cetăţenilor acelor ţări.

Suntem cu toţii implicaţi în asta şi sperăm să îi pregătim să devină membri ai Uniunii Europene deoarece Uniunea Europeană este un proiect de securitate. Am făcut această înţelegere. Le-am spus că, dacă trec prin aceste obstacole, vor primi călătorii fără vize. Dacă Franţa sau oricare alt stat membru a avut îndoieli în ceea ce priveşte această expediţie, acestea nu ar fi trebuit să îşi acorde sprijinul pentru foaia de parcurs a liberalizării vizelor. Ele trebuie să îşi respecte promisiunea.

  Anna Maria Corazza Bildt, în numele Grupului PPE. – Domnule preşedinte, mă bucur că astăzi putem în sfârşit să spunem oamenilor din Albania şi Bosnia: „Nu aţi fost uitaţi”.

Sper că votul în plenara de mâine va arăta un angajament puternic al acestui Parlament pentru liberalizarea vizelor pentru Albania şi Bosnia. Grupul PPE îndeamnă Consiliul să îşi respecte promisiunea din declaraţia comună adoptată de către Preşedinţia suedeză de acordare a regimului fără vize cât mai curând posibil.

Acum că – potrivit Comisiei Europene – indicatorii de referinţă au fost îndepliniţi, oamenii din Albania şi Bosnia ar trebui să poată vedea lumina de la capătul tunelului şi să obţină călătorii fără vize către spaţiul UE-Schengen înainte de Crăciun.

PPE a fost pe deplin dedicat accelerării procesului de liberalizare a vizelor, tratând egal toate ţările din Balcanii de Vest. Am urmat o direcţie consecventă, realistă şi credibilă pe tot parcursul, sprijinind autorităţile şi asumându-ne răspunderea pentru procesul de reformare, respectând între timp preocupările legitime privind securitatea ale cetăţenilor europeni.

Regret profund că s-au ridicat aşteptări false cu termene nerealiste şi mă bucur că cealaltă parte a acestui Parlament s-a alăturat în sfârşit căii noastre realiste acceptând că, din păcate, nu existau scurtături posibile. Am fost gata când ele au fost gata. Acum ele sunt gata şi felicităm autorităţile din Bosnia şi din Albania pentru realizările lor în continuarea reformelor.

Consolidarea statului de drept, combaterea criminalităţii şi a corupţiei sunt importante pentru oamenii din regiune şi contribuie la anularea diferenţelor faţă de Uniunea Europeană. După cum a spus doamna comisar Malmström, contactul între oameni şi înlăturarea sentimentului de izolare sunt importante pentru încurajarea stabilităţii în regiune într-o perspectivă europeană.

Am avut experienţa asediului Sarajevo şi am fost în războiul din Bosnia timp de mulţi ani. Pledoaria pentru oamenii care s-au simţit prinşi şi lăsaţi în urmă este foarte aproape de inima mea şi a stat la baza angajamentului meu din momentul în care am intrat în acest Parlament în 2009.

  Monika Flašíková Beňová, în numele Grupului S&D. – (SK) Aş dori mai întâi să îi mulţumesc colegei mele, Tanja Fajon, pentru acest raport.

Nu poate fi negat faptul că un aşa-numit zid al vizelor s-a ridicat în ultimele două decenii între Uniunea Europeană şi anumite ţări din Balcanii de Vest. Din fericire, o secţiune din acest zid a fost doborâtă anul trecut când am ridicat viza pentru cetăţenii din Macedonia, Muntenegru şi Serbia. Acest lucru trebuie să continue totuşi, iar avantajele circulaţiei fără vize în Europa trebuie să fie garantate şi cetăţenilor din Bosnia-Herţegovina, Albania şi poate, pe viitor, din Kosovo, de asemenea.

În primul rând, trebuie spus că guvernele acestor ţări au făcut progrese enorme în ultimul an, îndeplinind aproape toate solicitările Comisiei. În al doilea rând, doamnelor şi domnilor, nu putem fi atât de naivi încât să credem că regimul actual va împiedica infractorii să treacă graniţa. Aceştia ştiu mereu să găsească o cale. Nu vorbim astăzi despre infractori şi nici măcar despre politicieni, oameni de afaceri sau antreprenori. Vorbim despre oamenii obişnuiţi din Balcani. Nu vorbim despre protejarea locurilor de muncă sau despre dreptul de reşedinţă. Discutăm astăzi despre dreptul fundamental al viitorilor cetăţeni ai Uniunii Europene de a călători liber în Uniune şi de a crea legături sociale şi profesionale cu partenerii din statele membre ale UE. În al treilea rând, liberalizarea regimului vizelor va ajuta la stabilizarea Balcanilor de Vest şi la consolidarea cooperării politice şi economice, la sporirea sprijinului din partea locuitorilor pentru UE şi pentru perspectivele de integrare europeană, la extinderea orizonturilor oamenilor şi la a pune capăt forţelor extremismului antieuropean.

Singura reţinere pe care o am în ceea ce priveşte raportul este în legătură cu Kosovo. Sunt de acord cu doamna Fajon că oamenii obişnuiţi din acest domeniu nu ar trebui să fie ostaticii situaţiei politice actuale, însă, în acelaşi timp, este necesară formularea clară a deciziei privind circulaţia liberă pentru cei din Kosovo într-un mod în care liderii acestora să nu înceapă să interpreteze acest lucru în mod eronat ca fiind o recunoaştere de facto a declaraţiei statalităţii lor. Trebuie să depunem acum toate eforturile pentru ca regimul fără vize să fie introdus cât mai repede pentru cetăţenii din Bosnia-Herţegovina şi Albania. Bosnia-Herţegovina a făcut progrese dramatice în ultimele luni, după ce Uniunea a hotărât în iulie anul trecut că aceste ţări nu au îndeplinit condiţiile de liberalizare a regimului de vize. Atâta timp cât aceste avantaje sunt acordate doar câtorva naţiuni, va exista mereu riscul destabilizării regiunii, precum şi pericolul ca mozaicul politic şi etnic să se spulbere în bucăţi şi mai mici. Guvernele acestor ţări au lucrat intens în ultimele luni pentru a-şi elimina carenţele, recuperând timpul pierdut şi oferind niveluri de calitate egale cu cele ale ţărilor vecine.

Faptul că Uniunea Europeană va permite în curând ambelor ţări – şi mai ales Bosniei–Herţegovina – călătorii fără vize, va reduce riscul unei instabilităţi etnice şi politice şi mai mari, va consolida cooperarea politică şi economică, va spori sprijinul locuitorilor pentru UE şi pentru perspectivele integrării europene, va extinde orizonturile oamenilor şi va stopa forţele extremismului antieuropean.

  Nathalie Griesbeck, în numele Grupului ALDE. – (FR) Domnule preşedinte, doamnă comisar, şi eu aş dori să o felicit pe colega noastră deputată, doamna Fajon, pentru raportul său excelent şi aş dori, de asemenea, să spun că, deşi vorbim despre un prim pas sau o primă etapă foarte importantă, scutirea de vize propusă în acest raport este totuşi punctul de cotitură al progresului pe calea integrării.

După cum aţi spus, doamnă Fajon, acesta este de fapt un moment important pentru toţi cetăţenii implicaţi, şi mai ales pentru tineri, pentru care libertatea de circulaţie este un factor foarte important pentru capacitatea lor de a deveni cetăţeni deschişi faţă de restul lumii. Împărtăşesc în totalitate dorinţa dumneavoastră de a vedea adoptat acest raport foarte repede, astfel încât să putem avansa până la Crăciun.

Cu toate acestea, nu aş dori să ne oprim aici şi aş dori ca procesul să ne permită să mergem mai departe. Nu puteam lăsa cetăţenii din Kosovo să fie singurii cetăţeni din Balcani care să nu poată circula liber şi sper că Comisia va analiza această problemă fără întârziere.

Astfel, păstrându-ne cerinţele europene – şi, în calitate de cetăţean francez, o sprijin în totalitate pe baroana Ludford atunci când spune că poziţia guvernului nu este singura opinie din Franţa – propun să continuăm fără teamă pe această cale a liberalizării.

  Marije Cornelissen, în numele Grupului Verts/ALE. – (NL) Domnule preşedinte, am marea încredere că mâine o mare majoritate a acestui Parlament va vota în favoarea călătoriilor fără vize pentru Bosnia-Herţegovina şi Albania. Şi pe bună dreptate. În ciuda tuturor felurilor de probleme politice, acestea au muncit intens pentru a respecta aceste criterii. De fapt, ele au progresat în această privinţă mai mult decât au făcut-o Serbia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei atunci când le-au fost acordate scutirile de la obligaţia de a deţine viză. Prin urmare, nu îmi fac griji în privinţa Parlamentului nostru. Am spus că criteriile sunt criterii şi că, de îndată ce o ţară este în conformitate cu acestea, le vom oferi cetăţenilor săi călătorii fără vize. Acest lucru este important pentru tineri, pentru oamenii de afaceri şi pentru toată lumea.

Ceea ce mă îngrijorează totuşi este Consiliul de Miniştri. Există numeroase zvonuri că ţările ar avea îndoieli. Sper că aceste zvonuri sunt nefondate. Dacă Consiliul nu va reuşi în curând să permită călătoriile fără vize, acest lucru ar transmite mesajul greşit. Se va considera că aplicăm standarde duble. Percepţia ar fi aceea că criteriile de fapt nu contează deloc, deoarece totul depinde de fapt de jocuri politice. Că de fapt Consiliul nu are încredere în părerea Comisiei. Unde vom ajunge atunci?

Problema este destul de simplă, de fapt. Comisia a indicat că Bosnia-Herţegovina şi Albania au respectat criteriile şi, prin urmare, Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri trebuie să recunoască acest lucru cât mai curând posibil. Acestea ar putea să aibă o opinie proprie despre Comisie şi despre politicienii din aceste ţări, însă aici este vorba despre oamenii care trăiesc aici.

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Domnule preşedinte, liberalizarea vizelor este o etapă importantă pentru orice ţară care doreşte o relaţie mai strânsă cu Uniunea Europeană. Facilitarea vizitării UE de către cetăţenii bona fide ai ţărilor terţe, pentru afaceri şi turism, este o parte importantă a integrării acestor ţări în propria noastră Uniune.

Experienţa pozitivă a extinderii liberalizării vizelor către Muntenegru – pentru care am avut privilegiul de a fi raportoare a acestui Parlament –, către Serbia şi către Macedonia le-a acordat un impuls suplimentar aspiraţiilor acestor ţări de a deveni membre UE. Cu toate acestea, trebuie până la urmă să le dăm tuturor ţărilor din Balcanii de Vest şanse egale de a îndeplini acest statut, dacă se califică pentru el. Până la urmă, aceasta nu este cu nimic altceva decât ceea ce aveau pe timpul fostei Iugoslavii.

Extinderea liberalizării vizelor acum la Albania şi Bosnia-Herţegovina este, prin urmare, un progres natural al unei politici strategice de durată pe care o salut în numele grupului meu. Însă ar trebui să insistăm asupra tuturor acelor ţări care ating şi menţin standarde ridicate de securitate a paşapoartelor biometrice. Liberalizarea vizelor este un privilegiu, şi nu un drept automat care poate fi luat de bun.

În ceea ce priveşte Kosovo, încă mai există preocupări privind calitatea securităţii paşapoartelor şi crima organizată. Până când nu se va răspunde în întregime la aceste întrebări, Kosovo va trebuie să rămână neapărat în afara domeniului de aplicare a politicilor noastre. Însă eu, personal, nu mă opun în principiu ideii ca Kosovo să obţină într-un final liberalizarea vizelor. Chiar dacă cinci ţări UE nu o recunosc, acesta nu ar trebui să constituie în sine un motiv să nu i se acorde lui Kosovo ca teritoriu dreptul la liberă circulaţie în Uniunea Europeană. Niciun stat membru UE nu recunoaşte Taiwanul, un teritoriu pentru care sunt întâmplător preşedintele grupului de prietenie al acestui Parlament, însă, cu toate acestea, se aşteaptă – şi pe bună dreptate – ca Uniunea noastră să acorde în scurt timp privilegii de scutire de la obligaţia de a deţine viză cetăţenilor taiwanezi. Aşadar, Kosovo, ca şi Taiwan puţin, ar trebui să beneficieze până la urmă de aceleaşi privilegii, la momentul potrivit.

  Cornelia Ernst, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să îi mulţumesc doamnei Fajon pentru excelentul său raport care chiar ne-a făcut să avansăm în această problemă. Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică este foarte clar în sprijinirea liberalizării vizelor pentru întregul teritoriu al Balcanilor de Vest şi, în acest caz, suntem, desigur, şi în favoarea înlăturării cerinţelor de viză pentru Bosnia-Herţegovina şi Albania, în special pentru ca deschiderea faţă de aceste ţări să înceapă şi deoarece acest lucru le va oferi şanse mai bune pentru dezvoltarea lor globală. Sper că aceste şanse chiar vor fi exploatate.

Personal, aş dori să văd foarte curând instituit un astfel de regim şi pentru Kosovo – sau măcar să se iniţieze discuţii. Există o necesitate urgentă pentru acest lucru, întrucât Kosovo este, de altfel, o mică insulă din Balcanii de Vest care este de fapt izolată. Ceea ce mă îngrijorează totuşi – şi aş dori să menţionez acest aspect – este faptul că impunem, în acelaşi timp, introducerea de date biometrice. Doresc să clarific foarte bine acest aspect: utilizarea datelor biometrice este la fel de controversată ca întotdeauna şi, mai presus de toate, utilizarea datelor de acest gen nu este sigură. Spun acest lucru în baza veştilor din Germania din urmă cu câteva zile, conform cărora codurile PIN pot fi, şi au fost, sparte. Trebuie să se ştie că astfel de lucruri se pot întâmpla.

Să facem tot ce putem pentru a ne asigura nu doar că se ridică cerinţele de viză pentru aceste ţări, ci şi că dezvoltarea socială şi economică este pusă în mişcare aici. Există o nevoie urgentă pentru acest lucru în ambele ţări, iar oamenii au câştigat-o. Noi, cei din UE, ar trebui, de asemenea, să lucrăm în direcţia acestui obiectiv.

  Mario Borghezio, în numele Grupului EFD. – (IT) Domnule preşedinte, vom vota împotriva acestui raport nu în ultimul rând pentru că raportoarea propune exercitarea de presiuni asupra Comisiei şi Consiliului pentru a spori procesul de liberalizare a vizelor pentru Kosovo. Ne dăm seama despre ce discutăm? Ne dăm seama că pentru Kosovo este dificil să reintegreze miile de romi care au căutat azil în Germania? Acesta este un exemplu de situaţie delicată pentru întreaga Uniune Europeană.

Ne dăm seama că liberalizarea vizelor – care am auzit că va fi folosită doar de către studenţi şi de oameni respectabili, deşi, personal nu sunt deloc de acord cu această declaraţie optimistă – va însemna doar că Europa devine un teren propice pentru romi? Chiar nu avem nevoie de aceasta, având în vedere problemele grave cu care ne confruntăm cu integrarea şi rezolvarea problemei extrem de grave a rromilor.

În ceea ce priveşte Albania, aş dori să evidenţiez faptul că Comisia a propus din nou în mai ca Albania şi Bosnia-Herţegovina să poată permite cetăţenilor lor să circule în spaţiul Schengen cu paşapoarte electronice. Propunerea nu a fost totuşi dusă mai departe din cauza carenţelor Albaniei cu privire la reintegrarea albanezilor repatriaţi.

Consider că problemele de securitate şi de control există şi apasă puternic pe liberalizarea vizelor. Trebuie să ne gândim cu mare atenţie la acest lucru: vizele sunt necesare, şi încă cum!

  Daniël van der Stoep (NI). – (NL) Domnule preşedinte, delegaţia Partidului Danez pentru Libertate (PDL) este împotriva scutirii de obligaţia de a deţine viză pentru Bosnia-Herţegovina şi Albania, două ţări care sunt afiliate, în calitate de membru şi, respectiv, de observator, Organizaţiei conferinţei islamice. Aceasta este o organizaţie care păstrează sharia la baza drepturilor umane şi care ţine ostatice Naţiunile Unite prin antisemitismul său manifest. Cum am putea oare să facem cadouri simbolice ţărilor care susţin că legea sharia este baza drepturilor umane? Sharia este o lege care guvernează fiecare aspect al vieţii într-o societate islamică, de la dreptul civil şi al familiei la dreptul penal. Aceasta stipulează cum trebuie să mănânci, să te îmbraci şi cum trebuie să foloseşti toaleta. Asuprirea femeilor este bună, consumul de alcool este rău. Acest lucru mă depăşeşte.

Ar putea cineva să îmi explice cum poate această lege să existe la un loc cu drepturile umane şi fundamentale atât de preţuite de această Uniune Europeană? Aceste două ţări aproape ar putea fi considerate cele mai corupte ţări din Europa şi totuşi Parlamentul consideră că este necesară răsplătirea lor cu scutirea de obligaţia de a deţine viză pentru simplul fapt că au fost mai puţin corupte decât Zimbabwe. Acest lucru este ascuns în spatele declaraţiilor precum „Ei bine, le va permite să îşi viziteze familiile sau să facă studii în străinătate”. Acest lucru este, desigur, o mare prostie, deoarece această posibilitate există deja. Doar că trebuie să obţină un document care să le dea permisiunea pentru aceasta. Este o mare prostie să le scutim de cerinţa de a deţine viză în baza faptului că, altfel, acestea ar putea rămâne blocate în ţările lor mici şi amărâte. Câtă prostie! Oraşele olandeze au fost deja asaltate de hoarde de polonezi, români şi bulgari. Aceste lucruri sunt suficiente să te năucească. Această scutire de obligaţia de a deţine viză nu va face decât să înrăutăţească lucrurile. Cât este de trist!

(Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură)

  Emine Bozkurt (S&D). – (NL) Domnule preşedinte, aş dori să îi adresez o întrebare domnului van der Stoep. Aţi spus că acestea sunt ţări care folosesc legea sharia ca bază a drepturilor umane. Aţi putea, vă rog, să ne spuneţi ce propuneri specifice au dezbătut parlamentele Bosniei–Herţegovina şi al Albaniei cu scopul de a introduce sharia şi la ce date au avut loc aceste dezbateri? Faceţi o presupunere pe care nu o puteţi sprijini cu dovezi, nu-i aşa? Sper că veţi putea să ne răspundeţi, dar să ne anunţaţi.

  Daniël van der Stoep (NI). – (NL) Domnule preşedinte, doamna Bozkurt este desigur foarte conştientă de faptul că nu sunt la curent cu detaliile exacte a tot ceea ce se întâmplă în Bosnia-Herţegovina şi Albania, şi nici nu mă interesează, să fiu sincer. Aş dori să îi reamintesc faptul că Declaraţia de la Cairo spune în mod explicit că sharia este baza drepturilor umane şi că Bosnia-Herţegovina şi Albania sunt semnatare ale acelei declaraţii. Aţi putea să îmi explicaţi cum de nu vi se pare nimic rău în asta? Dacă ai sharia la baza drepturilor omului, ei bine, atunci nu eşti în toate minţile, nu? Asta este tot ce pot spune despre acest aspect.

  Agustín Díaz de Mera García Consuegra (PPE). – (ES) Domnule preşedinte, aş dori mai întâi să o felicit pe doamna Fajon pentru realizarea unui raport care a implicat atâta angajament într-un mod atât de hotărât.

Aş dori, de asemenea, să o felicit pe colega şi prietena mea, doamna Corazza Bildt, pentru hotărârea şi pasiunea ei în asumarea angajamentului pentru scutirile de viză pentru Bosnia-Herţegovina şi Albania, două ţări care au disperată nevoie de ele.

Ca şi dumneavoastră, şi eu am fost în Sarajevo şi Mostar în timpul războiului, şi eu am asistat la dislocarea în masă a lui Miloşevici şi la solidaritatea albanezilor. Din acest motiv mă bucur azi aici, domnule preşedinte, deoarece, din fericire, se face dreptate. De la Summitul de la Salonic din iunie 2003, atunci când Uniunea Europeană a făcut în sfârşit pasul de a se angaja să scutească Balcanii de Vest de obligaţia de a deţine viză, după prima etapă în care cele două ţări nu îndepliniseră cerinţele, putem acum să reafirmăm şi să salutăm angajamentul că, în sfârşit, albanezii şi bosniacii vor putea călători pe teritoriul UE.

Domnule preşedinte, doamnă comisar, necesitatea de a aduce stabilitate în Balcani, mai ales în ţările care vor adera cu siguranţă la Uniune în viitor, şi de a facilita mobilitatea unei populaţii care este în prezent izolată trebuie, în opinia mea, să constituie una dintre obligaţiile politice ale Parlamentului.

  Emine Bozkurt (S&D). – Domnule preşedinte, doresc să mulţumesc raportoarei, Tanja Fajon. În Bosnia-Herţegovina, de la războiul din anii ʼ90, oamenii se simt închişi într-o cuşcă. Acum, în sfârşit, uşa se va deschide pentru ca ei să iasă.

Mâine este ziua în care Parlamentul European va putea da un semn clar că oamenii din Bosnia-Herţegovina şi Albania sunt vizitatori bineveniţi în Europa. Comisia Europeană a concluzionat că ambele ţări au îndeplinit indicatorii de referinţă pentru liberalizarea vizelor. Reformele sunt importante pentru aceste ţări, dar şi pentru UE. S-au făcut progrese semnificative în securizarea graniţelor şi îmbunătăţirea cooperării pentru combaterea crimei transfrontaliere – precum traficul uman şi de droguri – şi va fi posibilă întoarcerea persoanelor care stau ilegal pe pământ european.

Experienţa liberalizării vizelor a arătat că liderii din Bosnia-Herţegovina erau dispuşi şi capabili să fie de acord cu procesarea rapidă a reformelor necesare. Cooperarea şi eficienţa acestor reforme va servi, să sperăm, ca exemplu pentru alte reforme necesare pentru integrarea UE, dar va fi, de asemenea, importantă pentru oamenii care vor putea în sfârşit să îşi viziteze familiile, mai ales în ceea ce priveşte marea diasporă pe care o are Bosnia-Herţegovina în Europa. Este, de asemenea, esenţial ca tinerii şi studenţii să îşi imagineze viitorul european. Aceştia vor avea şansa de a privi dincolo de zidurile propriei ţări. Să sperăm că le vor spune noilor lor lideri că integrarea UE ar trebui să fie prioritară pe agendă.

Ultimul lucru pe care ni-l dorim este o gaură neagră în Europa. Comisia Europeană – şi noi, cei din Parlament – vrem să înlăturăm această izolare. Am promis ţărilor liberalizarea vizelor atunci când vor îndeplini criteriile. Cu aprobarea Comisiei şi a Parlamentului European, două treimi din instituţiile europene vor recunoaşte eforturile şi progresele acestora. Aş dori să văd că şi Consiliul îşi ţine promisiunea, astfel încât, în sfârşit, oamenii din Bosnia şi Albania să vadă că există lumină la capătul lungului tunel.

  Jelko Kacin (ALDE). – (SL) Felicitări, Tanja. Doamnă comisar, doamnelor şi domnilor, să spunem clar de ce nu au reuşit Albania şi Bosnia-Herţegovina anul trecut să asigure liberalizarea vizelor pentru cetăţenii lor. Este din cauză că acestea au eşuat în a face o temă politică ce ar fi demonstrat responsabilitatea lor faţă de propriii cetăţeni. Anul acesta totuşi, parlamentele şi guvernele acestor ţări au luat cu succes restanţele. Cu toate acestea, au reuşit doar pe ultima sută de metri deoarece în mintea unora de acolo încă există îndoieli.

Noi, cei din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, aşteptăm cu nerăbdare liberalizarea vizelor şi am dori să le spunem cetăţenilor din Albania şi Bosnia-Herţegovina că îi considerăm prietenii, partenerii şi vecinii noştri dragi. Aceştia vor fi bineveniţi atunci când vor veni să ne viziteze pe noi şi pe rudele lor care construiesc, prin munca lor intensă şi împreună cu noi, o Uniune Europeană mai unită, mai bună, mai bogată şi mai mare.

Decizia de liberalizare a vizelor care urmează să fie luată în Parlamentul European este realizarea noastră comună, un mesaj politic important şi sincer uman. Liberalizarea vizelor este menită să fie în beneficiul oamenilor din aceste ţări, nu să le răsplătească politicienii. Cu toate acestea, guvernele ambelor ţări trebuie să persevereze în eforturile lor de a convinge miniştrii de interne ai statelor membre UE că se angajează pe deplin punerii în aplicare şi respectării consecvente a normelor şi obligaţiilor pe care şi le-au asumat.

  Ulrike Lunacek (Verts/ALE). – (DE) Domnule preşedinte, în numele grupului meu, aş dori şi eu să îi mulţumesc doamnei Fajon pentru munca sa excelentă şi să îi mulţumesc doamnei comisar Malmström, deoarece consider că ambele au jucat roluri importante şi au făcut paşii potriviţi. Votul de mâine din Parlament va face promisiunea unui viitor european mai tangibil pentru cetăţenii din Albania şi Bosnia-Herţegovina. Va fi în sfârşit posibil să le asigurăm acestora ceea ce Serbia, Muntenegru şi Macedonia au de anul trecut. Acest consens larg de mâine în Parlamentul European va stabili, de asemenea, o provocare clară pentru Consiliu de a clarifica la următoarea sa şedinţă din noiembrie că şi acesta va da undă verde continuării acestui proces, întocmai cum a făcut deja Comisia şi cum va face mâine Parlamentul.

După cum s-a spus deja, nu putem permite câtorva state membre să înceapă de acum să ezite şi să lanseze noi argumente, precum necesitatea de noi garanţii de securitate, atunci când ştim foarte bine că singurul motiv pentru acestea sunt dezbaterile lor politice interne – nu există un fundament în realitate pentru criteriile pe care Albania şi Bosnia-Herţegovina le-au îndeplinit deja. Cu alte cuvinte, mâine vom provoca Consiliul să acorde undă verde, aşa cum au făcut deja Comisia şi Parlamentul.

În calitate de raportoare pentru Kosovo, trebuie să spun, de asemenea, că totuşi – iar acest aspect se adresează parţial doamnei Flašíková Beňová, care, din păcate, cred că nu mai este în Cameră – Kosovo este un stat independent. Acest fapt este adevărat în ciuda statelor membre UE care nu l-au recunoscut încă şi care nu vor să vadă realitatea. Acesta este un fapt; este realitatea. În calitate de raportoare pentru Kosovo, solicit, de asemenea, Comisiei să acorde într-un sfârşit o foaie de parcurs Kosovo-ului pentru ca acesta să poată începe lucrul şi pentru ca liberalizarea vizelor, libera circulaţie să se afle în curând şi la orizontul cetăţenilor din Kosovo.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Propunerea prezentată – un regulament al Parlamentului European şi al Consiliului – va permite cetăţenilor din Albania şi Bosnia-Herţegovina să călătorească fără viză în toate ţările Uniunii Europene.

Într-un moment în care câteva organizaţii islamice ameninţă Europa cu atacuri teroriste, acesta este, în opinia mea, un gest surprinzător şi pozitiv, destinat poate întregii lumi islamice. Cu toate acestea, în afara cadrului regulamentului, există o trimitere la Kosovo care a apărut în expunerea de motive. Potrivit aproape două treimi din statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, în conformitate cu Rezoluţia nr. 1244 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi cu Carta Naţiunilor Unite capitolul 1 articolul 2 punctul 7, Kosovo este astăzi o parte legitimă a Republicii Sârbe, chiar dacă se află sub un fel de protectorat special. Prin urmare, doamnă comisar, consider că trebuie să respectăm cu scrupulozitate dreptul internaţional în cazul Kosovo şi să nu separăm cetăţenii Serbiei în funcţie de locul de reşedinţă sau de criterii etnice, ci să permitem locuitorilor provinciei sârbe Kosovo să circule în toate ţările Uniunii Europene cu un paşaport, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni ai Serbiei.

  Philip Claeys (NI). – (NL) Domnule preşedinte, liberalizarea vizelor pentru ţări precum Bosnia-Herţegovina şi Albania este o idee deosebit de neînţeleaptă. În declaraţia sa explicativă, doamna Fajon a spus, în exact aceste cuvinte, că este vorba în principal despre studenţi şi tineri care vor veni să îşi viziteze prietenii şi familia. Sunteţi într-adevăr naivă sau doar imitaţi naivitatea, încercând astfel să negaţi conştient realitatea? De exemplu, susţineţi în raportul dumneavoastră că înlăturarea obligativităţii vizei va contribui la eliminarea instabilităţii etnice şi politice. Trebuie să recunoaştem faptul că singurul lucru pe care îl vom face va fi să importăm mare parte din această instabilitate în Uniunea Europeană.

Permiteţi-mi să vă citesc un citat dintr-un raport al Europol, Eurojust şi Frontex privind starea securităţii interne în UE. Acest este un document din 7 mai 2010. „Albania, Kosovo, Serbia şi Muntenegru şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei sunt ţări de tranziţie către UE a imigranţilor ilegali şi a victimelor traficului de carne vie pentru exploatare sexuală, a producţiei de canabis, de heroină, de cocaină, de ţigări, de droguri sintetice şi precursori, de euro contrafăcuţi şi de arme de foc. Grupurile de crimă organizată vorbitoare de albaneză sunt proeminente, mai ales în traficul de heroină şi de femei pentru exploatare sexuală”. Am încheiat citatul. Prin urmare, în loc să restrângem controalele, vom aboli acum vizele, ne vom deschide uşile şi vom agrava şi mai mult problema infracţionalităţii importate.

  Andrey Kovatchev (PPE). – (BG) Salut raportul doamnei Fajon şi propunerea Comisiei de a înlătura regimul de vize pentru Albania şi Bosnia-Herţegovina. Practica a arătat că, din nefericire, vizele nu sunt mereu cea mai eficientă metodă de a opri imigraţia ilegală şi crima organizată. Cei care suferă cel mai mult de pe urma restricţiilor de circulaţie sunt oamenii obişnuiţi şi în special tinerii. Acestea împiedică viitorii cetăţeni ai Uniunii Europene să vadă şi să aprecieze tot ceea ce am realizat împreună în Europa şi să întâlnească şi să se împrietenească cu alţi europeni din grupul lor de vârstă. Aş dori să subliniez pentru câţiva dintre cei care tocmai au fost critici faptul că regimul fără vize pentru Macedonia, Muntenegru şi Serbia nu a avut consecinţe negative. Uniunea Europeană şi-a luat un angajament de a oferi Balcanilor de Vest o perspectivă europeană clară, aşa că haideţi să ne respectăm partea de promisiune şi să le acordăm acestor ţări un regim fără vize.

Desigur, nu putem compromite măsurile de combatere a crimei organizate, a spălării de bani, a traficului uman şi a contrabandei cu droguri. Intensificarea reformelor juridice şi administrative şi îmbunătăţirea statului de drept în aceste ţări este, de asemenea, importantă. Nimeni din Europa nu ar trebui să se simtă izolat şi exclus fără a avea oportunitatea de a circula. Uniunea Europeană este fondată pe valori pe care le împărtăşim cu vecinii noştri şi cu ţările care s-au angajat pe drumul integrării europene. Mă bucur că deschidem uşile albanezilor şi bosniacilor, întrucât ne aşteptăm ca într-o zi să devină şi ei cetăţeni ai Uniunii Europene. Ridicarea regimului de vize din Balcanii de Vest va fi în beneficiul securităţii, al libertăţii cetăţenilor acelor ţări şi al întregii Uniuni Europene. Kosovo trebuie, de asemenea, să fie inclus în regimul de liberalizare a vizelor. După înlăturarea restricţiilor asupra Albaniei şi Bosniei–Herţegovina, cetăţenii din Kosovo vor fi singurii oameni din Balcani care vor avea nevoie de o viză pentru a călători în Europa. Indiferent de diferenţele noastre cu privire la Kosovo, liderii europeni trebuie să îi dea acestuia o foaie de parcurs către regimul fără vize. Consider că acest lucru le va oferi ocazia de a reduce tensiunile etnice în Balcani, iar aceştia nu vor mai fi istoricul butoi cu pulbere al Europei, ci vor deveni un model de respectare a legii, de libertăţi civile şi o garanţie a prosperităţii.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Aş dori să încep prin a o felicita pe Tanja Fajon pentru raportul său.

Parte a Agendei de la Salonic, liberalizarea vizelor cu Albania şi Bosnia şi Herţegovina ţine seama de progresele realizate în cadrul dialogurilor din cursul ultimelor şapte luni. Evaluarea s-a făcut atent, de la caz la caz, pentru o serie de criterii care se referă la emigraţia ilegală, la ordinea şi siguranţa publică şi la relaţiile externe ale Uniunii Europene cu terţele ţări.

Evident, în acest context o atenţie specială trebuie acordată şi securităţii documentelor de călătorie emise de ţările terţe în cauză. Eliminarea vizelor s-a bazat pe foi de parcurs adaptate fiecărei ţări. Trebuie aici reamintită vocaţia europeană a celor două ţări şi faptul că ele au exonerat deja toţi cetăţenii Uniunii Europene de obligaţia de a deţine viză.

În final, atrag atenţia asupra faptului că această scutire de vize ar trebui să se aplice doar deţinătorilor de paşapoarte biometrice, eliberate de fiecare din cele două ţări în cauză.

  Kinga Gál (PPE). – (HU) Domnule preşedinte, doamnă comisar, doamnelor şi domnilor, salutăm faptul că, în sfârşit, după aproape un an de la adoptarea poziţiei noastre faţă de Serbia, Muntenegru şi Macedonia, putem adopta o poziţie acum şi în ceea ce priveşte regimul fără vize pentru Bosnia-Herţegovina. Meritul special este al raportoarei, Tanja Fajon, şi al colegei mele, Anna Maria Corazza Bildt, pentru munca lor dedicată.

Chestiunea călătoriilor fără viză în Europa nu poate fi considerată nici un privilegiu, nici un gest diplomatic. Aceasta se bazează pe angajamente reciproce, ceea ce înseamnă că preocupările privind securitatea nu pot pune în pericol obiectivele noastre politice. Aş dori, prin urmare, să îi mulţumesc foarte mult Comisiei şi doamnei comisar Malmström personal, pentru munca pe care au realizat-o pentru a asigura durabilitatea programului asumat pentru liberalizarea regimului fără vize pentru Balcanii de Vest.

Faptul că ne aflăm la doar câteva zile de la alegerile din Bosnia-Herţegovina face ca această problemă să fie deosebit de relevantă. Rezultatele alegerilor arată, de asemenea, că diviziunile profunde dintre liniile etnice nu pot fi abolite dintr-o lovitură. Regimul fără vize este cel care oferă următoarelor generaţii, tinerilor, accesul la o perspectivă europeană, iar această perspectivă poate contribui la realizarea reconcilierii. Şi din acest motiv este nevoie de un regim fără vize în această regiune. Drumul către crearea de condiţii necesare coexistenţei paşnice duce prin Uniunea Europeană şi prin sprijinirea regimului fără vize, aducem propria contribuţie la realizarea acestui obiectiv. Din acest motiv nu ar trebui să uităm nici de Kosovo şi trebuie să elaborăm un program şi pentru această regiune, cât mai curând posibil.

  Victor Boştinaru (S&D). – Domnule preşedinte, cred că ar trebui să sprijinim regimul fără vize pentru Albania şi Bosnia-Herţegovina şi felicit foarte mult raportul dnei Tanja Fajon, însă, în ceea ce priveşte Albania, trebuie să ne asigurăm că trimitem mesajul că un vot pozitiv în Parlamentul European nu constituie în niciun fel o recompensă pentru guvernul albanez. În schimb, acesta este doar o uşurare pentru cetăţenii din Albania care, de peste un an, sunt nevoiţi să suporte consecinţele unei crize politice nesfârşite. Oricum, este clar faptul că rezultatul pozitiv în Parlament va constitui doar jumătatea drumului pentru Albania, deoarece dacă aceasta nu va face progrese concrete, unii membri ai Consiliului vor fi rezervaţi.

Până acum, guvernul albanez pare să nu fi făcut niciun progres sau să fi depus eforturi pentru a rezolva criza politică, în ciuda rezoluţiei adoptate de Parlamentul European în iunie. Singurul domeniu în care s-au înregistrat progrese vizibile a fost corupţia, însă, din nefericire, în direcţia opusă celei la care ne aşteptam, cu membri de rang înalt ai guvernului albanez care sunt aduşi zilnic în atenţia publicului, cel puţin în ultimele luni.

Nu acesta este modul corect de a se comporta faţă de UE, iar Albania ar trebui să asculte avertismentul înainte să fie prea târziu.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Domnule preşedinte, abolirea cerinţelor de viză pentru cetăţenii din toate ţările Balcanilor de Vest este dovada reală a perspectivelor europene ale oamenilor lor. Este foarte important ca Albania şi Bosnia-Herţegovina să îndeplinească acum termenii şi condiţiile şi indicatorii solicitaţi pentru scutirea de la aplicarea regimului de vize.

Cu toate acestea, aş dori să adaug câteva puncte la ceea ce s-a spus şi să vă atrag atenţia asupra următoarelor trei comentarii: mai întâi, va trebui să fim de acum deosebit de atenţi şi de stricţi în ceea ce priveşte conformitatea cu obligaţiile din sectorul imigrării ilegale. Mai important, aş reaminti Parlamentului că, în 2009, graniţa terestră dintre Grecia şi Albania şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei a înregistrat cel mai mare procentaj, adică 34 %, de imigranţi ilegali prinşi în întreaga Uniune Europeană.

În al doilea rând, nu trebuie să ignorăm preocupările privind o posibilă creştere a numărului de imigranţi economici din aceste ţări către ţările din restul Uniunii Europene dintr-un motiv suplimentar: experienţa de aici de la Bruxelles din urmă cu un an privind creşterea numărului de solicitări de azil politic din partea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, a Serbiei şi a Muntenegrului este încă recentă. La vremea respectivă, după cum ni s-a reamintit, a fost nevoie de o măsură specială a guvernului belgian imediat după ridicarea vizelor.

În sfârşit, întrebările puse aici de câteva state membre au nevoie de răspunsuri, iar Preşedinţia trebuie să îşi ţină promisiunea şi să organizeze o reuniune a experţilor pentru a examina punctele pe care unii membri încă mai consideră că sunt incomplete. Acestea sunt probleme incomplete care trebuie rezolvate pentru ca procedura să avanseze rapid.

  Carlos Coelho (PPE). – (PT) Voi începe prin a o felicita pe doamna Fajon pentru excelentul său raport şi pe colega mea, doamna Bildt care a fost raportoare alternativă pentru Grupul Partidului Popular European (Creştin–Democrat) pentru efortul depus în privinţa acestuia. S-a amintit deja că, în noiembrie 2009, atunci când am adoptat scutirea de vize pentru Serbia, Muntenegru şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, nu am putut să facem acelaşi lucru şi pentru Albania şi Bosnia-Herţegovina pentru simplul motiv că acestea nu au îndeplinit criteriile. De fapt, liberalizarea obligaţiei de deţinere a vizei pentru accesul în spaţiul Schengen este supusă unei evaluări riguroase, caz după caz. Această evaluare se bazează pe criterii legate de consolidarea statului de drept, ordinea şi siguranţa publică, în special, lupta împotriva crimei organizate, corupţia şi imigrarea ilegală şi de relaţiile externe ale Uniunii Europene cu ţările terţe. Această evaluare ia, de asemenea, în considerare implicaţiile pentru coerenţa şi reciprocitatea regională.

Propunerea depusă de Comisie face posibilă concluzionarea, în baza rapoartelor de evaluare, că aceste două ţări îndeplinesc, în prezent, majoritatea criteriilor de transfer de la anexa I (aşa-numita „listă negativă”) la anexa II (aşa-numita „listă pozitivă”). Există doar un număr limitat de criterii care sunt în curs de îndeplinire şi a căror punere în aplicare este monitorizată de către Comisie. Avem speranţa că acest proces se va încheia în curând.

Parlamentul European şi Consiliul s-au angajat să ia o decizie cât mai repede posibil, de îndată ce vor avea confirmarea că toate aceste criterii au fost îndeplinite. Onorăm acum acest angajament şi sperăm că Consiliul va face acelaşi lucru. După cum a spus şi colega mea, doamna Bildt, este momentul să transmitem un semnal şi să punem capăt izolării. Să sperăm ca aceste două ţări vor putea chiar să beneficieze de această exonerare în perioada Crăciunului. Acest lucru ar consolida cooperarea politică şi economică cu această regiune şi ar constitui o modalitate de a înlătura sentimentul de izolare al poporului său.

PREZIDEAZĂ: Isabelle DURANT
Vicepreşedintă

  Lena Kolarska-Bobińska (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, ridicarea barierelor şi demolarea zidurilor reprezentate de vize vor fi un moment foarte fericit, nu numai pentru rezidenţii Albaniei şi Bosniei–Herţegovinei, ci şi pentru noi, rezidenţii Uniunii Europene, pentru că acest fapt va confirma faptul că rămânem fideli valorilor noastre de deschidere către vecini. De asemenea, acest fapt ne va asigura o vecinătate mai sigură.

Deşi salutăm faptul că s-au făcut eforturi pentru a obţine călătorii fără vize şi pentru a demola aceste ziduri ridicate în faţa unor părţi ale Balcanilor de Vest, ar trebuie să transmitem o solicitare puternică şi un apel Comisiei Europene şi doamnei comisar, precum şi colegilor noştri deputaţi, şi anume de a nu uita de ţările din Parteneriatul estic, să ne amintim acum de Ucraina, Moldova şi Georgia. Ne aşteaptă noi provocări. Acum, că am parcurs o etapă, să ne concentrăm imediat asupra următoarei. Aceste ţări – Ucraina, Moldova şi Georgia – nici măcar nu au primit foi de parcurs oficiale, lucru pe care l-am solicitat deja în timpul actualei legislaturi a Parlamentului European.

Uniunea Europeană a simţit că are o obligaţie faţă de statele din Balcanii de Vest şi ar trebui să simtă acelaşi lucru şi faţă de vecinii săi, ai noştri, de la răsărit. În ambele cazuri, situaţia este similară – vorbim despre vecini care, nu cu mult timp în urmă, puteau călători liber în unele ţări ale Uniunii Europene. Acum, din păcate, sunt victimele unor limitări şi sunt în marea lor majoritate tineri şi studenţi, pentru că elitele se descurcă şi călătoresc oricum. Cu toate acestea, vorbim despre viitorul Europei, despre studenţi şi lucrători tineri. Nu numai vieţile acestor oameni ar putea fi afectate de liberalizarea vizelor, ci şi calitatea democraţiei în ţările vizate, iar acest lucru ar avea drept rezultat consolidarea vecinilor noştri direcţi şi, astfel, consolidarea Uniunii Europene. Prin urmare, reafirm apelul către Comisia Europeană şi doamna comisar să răspundă acestor provocări noi şi să prezinte o foaie de parcurs pentru ţările din Parteneriatul estic.

  Eduard Kukan (PPE). – Doamnă preşedintă, aş dori să felicit Bosnia-Herţegovina şi Albania pentru respectarea tuturor indicatorilor de referinţă pentru obţinerea unui regim fără vize. Aş vrea, de asemenea, să o felicit pe distinsa mea colegă, Tanja Fajon, pentru activitatea sa admirabilă, dedicată şi entuziasmată.

Libertatea de circulaţie este una dintre cele mai importante libertăţi pe care se bazează Uniunea Europeană. Mă bucur că extindem acest principiu pentru a include ţările vecine din sud-estul Europei. Pentru ele, acesta este un pas important şi o evoluţie pozitivă pe calea integrării europene.

Am văzut eu însumi impactul pozitiv pe care l-au avut călătoriile fără viză asupra cetăţenilor din Serbia, Muntenegru şi Macedonia de anul trecut. A avea şansa de a călători liber în UE nu este doar un avantaj practic, ci, în multe cazuri, a înlăturat, de asemenea, barierele psihologice şi a reconectat oamenii. Mai mult, acest lucru a dovedit faptul că principiul condiţionalităţii utilizat de Uniunea Europeană pentru liberalizarea vizelor a funcţionat bine şi a aduse rezultate pozitive.

Cu toate acestea, UE mai trebuie să-şi menţină credibilitatea şi angajamentul. Este important să ne asigurăm că punerea în aplicare a regimului de liberalizare a vizelor pentru Albania şi Bosnia-Herţegovina nu va mai fi întârziat. Acest lucru nu numai că va aduce lucruri bune pentru locuitorii acestor ţări, ci va consolida, de asemenea, credibilitatea Uniunii Europene.

În cele din urmă, pentru a aduce mai multă stabilitate în regiune, politica deschiderii UE către Balcanii de Vest nu ar trebui să se oprească aici. Prin urmare, aş saluta, în viitorul apropiat, o strategie şi o soluţie pentru un regim fără vize care ar putea fi propus pentru Kosovo.

  Cecilia Malmström, membră a Comisiei. – Doamnă preşedintă, vă mulţumesc foarte mult pentru această dezbatere. Simt un sprijin foarte puternic faţă de propunerea Comisiei de a acorda scutire de la obligaţia de a deţine vize cetăţenilor din Bosnia şi Albania şi cred că este un lucru foarte bun. Sperăm că vom avea o majoritate mare în plenară mâine şi că vom transmite un semnal locuitorilor acestor două ţări că membrii aleşi ai Parlamentului European sprijină cu putere dorinţa lor de a circula mai liber în Uniunea Europeană.

Vă pot asigura din nou că indicatorii de referinţă au fost respectaţi. Am monitorizat foarte îndeaproape. Vom menţine, desigur, legătura şi vom monitoriza situaţia, dar au fost respectaţi. Toate ţările trebuie tratate în mod egal. Indicatorii sunt clari şi sunt foarte transparenţi. Procesul a fost cât de transparent s-a putut.

Câteva cuvinte despre Kosovo înainte de a încheia. Kosovo nu a fost uitat. Kosovo este, desigur, un partener foarte important în această privinţă. A făcut multe progrese, dar, pentru a fi credibil, Comisia trebuie să vegheze asupra tuturor indicatorilor şi condiţiilor dacă vrem să ne bucurăm de credibilitate şi legitimitate pentru acest proces. Kosovo nu este pregătit. Colaborăm cu această ţară. Ştiu că guvernul ei face eforturi mari în ceea ce priveşte readmisia şi reintegrarea persoanelor întoarse forţat. Trebuie să facă mai mult. De îndată ce aceste condiţii vor fi îndeplinite, vom fi, desigur, pregătiţi să începem un dialog mai formal. Între timp, nu putem decât să încurajăm statele membre să utilizeze toate facilităţile oferite de codul de vize revizuit atunci când abordează cererile de vize prezentate de cetăţenii din Kosovo.

Aşadar, doamnă raportoare, vă mulţumesc pentru această dezbatere foarte fructuoasă şi foarte încurajatoare şi aştept cu nerăbdare un vot foarte puternic în plenară.

  Tanja Fajon, raportoare. – (SL) Sunt foarte încântată să văd că marea majoritate a acestei Camere, cu puţinele excepţii care şi-au recunoscut ignoranţa faţă de situaţia ţărilor din Balcani, este de părere că a sosit vremea să susţinem dărâmarea zidurilor din Balcanii de Vest.

Este adevărat, aşa cum s-a spus de mai multe ori, că infractorii, cei care au bani, au găsit deja metode să călătorească, dar mâine în Parlamentul European vom decide soarta oamenilor obişnuiţi şi a mobilităţii lor, în special a tinerilor şi studenţilor.

În spatele zidurilor vizelor a crescut o întreagă generaţie şi, aşa cum am spus, Kosovo va rămâne o problemă gravă. Trebuie să găsim o soluţie pentru aceste persoane cât mai repede posibil pentru că este clar că izolarea şi frustrarea lor va creşte. Doamnă comisar, avem nevoie de orientări clare pentru a pune autorităţile din Kosovo la treabă.

Un alt lucru este că, astăzi, locuitorii din Albania şi Bosnia-Herţegovina ştiu mult mai multe decât înainte mulţumită campaniei noastre largi de informare. Ei ştiu ce înseamnă liberalizarea vizelor, ştiu că, prin abolirea vizelor în Uniunea Europeană, nu vom renunţa la locurile de muncă sau la drepturile la azil ori la cetăţenie şi alte lucruri asemănătoare. În schimb, ceea ce le oferim este dreptul fundamental al fiecărui cetăţean european, dreptul de a circula liber. Pentru cetăţenii din Bosnia-Herţegovina şi Albania şi pentru oamenii din Balcanii de Vest în general aceasta va fi un pas major şi important pe drumul către Uniunea Europeană.

Pentru a concluziona, aş vrea să spun că ceea ce vom face mâine şi ce am făcut în noiembrie va fi important pentru noi toţi, pentru consolidarea cooperării economice şi politice, nu numai în regiune, ci şi în Uniunea Europeană. În particular totuşi, acest lucru va fi important în ceea ce priveşte relaţiile dintre oamenii care trăiesc, aş putea spune, la numai câţiva kilometri de noi. Mesajul pe care îl vom trimite este că noi suntem serioşi, iar pe ei îi aşteaptă un viitor european clar. Locuitorii din Albaniei şi Bosniei-Herţegovina aşteaptă acest lucru de la noi. Cred că acesta este mesajul pe care îl vor auzi mâine.

  Preşedinta. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine. aşa cum s-a prevăzut.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elena Băsescu (PPE), în scris. – (RO) Susțin inițiativa de liberalizare a vizelor UE pentru Bosnia-Herțegovina și Albania. Doresc să profit de această ocazie pentru a aborda subiectul liberalizării regimului de vize pentru Republica Moldova, țară care a înregistrat un progres notabil în cadrul Parteneriatului Estic. Ca și în cazul Albaniei și Bosniei-Herțegovina, Republica Moldova a depus în ultimul an eforturi remarcabile în vederea obținerii regimului liberalizat de vize. Guvernul a început deja punerea în aplicare a măsurilor pe care UE le-a cerut țărilor din Balcanii de Vest în cadrul foilor de parcurs, promovând o politică de „implementare prealabilă”. Primele măsuri în acest sens au constat în aprobarea Legii privind regimul străinului și inițierea elaborării conceptului de Management Integrat al Frontierei.

De asemenea, s-a decis eliberarea exclusivă a pașapoartelor biometrice și a fost ratificat Statutul de la Roma al Curții Penale. „Peretele” de vize subminează considerabil imaginea UE în Republica Moldova. Primul pas pe care Uniunea ar trebui să îl facă în acest sens este elaborarea, într-un timp cât mai scurt, a unei foi de parcurs pentru un regim fără vize. În contextul apropiatelor alegeri, acest lucru ar constitui un mesaj puternic de susținere pentru forțele pro-europene din acest stat.

  George Becali (NI), în scris. – Domnule Preşedinte, dragi colegi, susţin poziţia raportoarei, în sensul în care reunificarea continentului european se încheie doar atunci când toţi europenii vor putea călători liber spre Uniune. Personal, am o sensibilitate sporită atunci când discutăm subiectul Balcanii de Vest şi în special problemele Albaniei şi progresele care îi permit acesteia să elimine vizele pentru cetăţenii care călătoresc în spaţiul UE. O parte a familiei mele îşi are rădăcinile în Albania. Am salutat, în urmă cu un an, aceeaşi măsură care viza atunci Macedonia, Muntenegrul şi Serbia şi voi vota cu toată convingerea pentru dreptul real la libera circulaţie a cetăţenilor europeni din Albania şi Bosnia-Herţegovina. Ştim cu toţii cât de dure au fost războaiele care au dus la dezintegrarea Iugoslaviei şi au divizat această regiune. Ştim, de asemenea, că tinerii din aceste zone suportă cel mai greu izolarea de o Uniune prosperă. Rolul nostru este să-i încurajăm. Dreptul la libera circulaţie fără vize contribuie la acest lucru.

  Kinga Göncz (S&D), în scris. – (HU) Parlamentul European îşi poate demonstra încă o dată sprijinul pentru procesul de recuperare şi aderarea la UE a ţărilor din Balcanii de Vest. Consider că este extrem de semnificativ faptul că liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii din Albania şi Bosnia-Herţegovina va însemna că aproape toţi rezidenţii fostei Iugoslavii se vor putea bucura de posibilitatea de a călători fără viză în Uniunea Europeană. Nici acordarea dreptului de a călători fără vize, nici aderarea nu pot impune alte cerinţe decât îndeplinirea criteriilor. Ambele ţări au respectat cerinţele stringente impuse instituţiilor lor interne şi de justiţie şi au demonstrat că sunt pregătiţi şi capabili să împlinească diferitele aşteptări din partea lor. Experţii UE care au efectuat inspecţii la faţa locului au declarat, de asemenea, că riscurile pentru securitate pot fi eliminate. Este inacceptabil ca guvernele să permită ca acţiunile lor să fie influenţate mai curând de aspecte politice interne decât de o evaluare imparţială a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate. Acordarea posibilităţii de a călători fără vize transmite acestor ţări şi mesajul că vor putea depăşi obstacolele cu succes dacă pregătirile lor vor fi susţinute de un acord politic. Sunt bucuros să aflu că puterile politice din Albania şi Bosnia-Herţegovina şi-au unit forţele în vederea îndeplinirii acestui obiectiv. Sper cu sinceritate că posibilitatea aderării la UE, demonstrată de rezultatele tangibile precum cele realizate astăzi, vor accelera procesul de recuperare şi vor contribui la depăşirea tendinţelor separatiste, naţionaliste, care nu pot decât să împiedice procesul.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Am văzut deja în liberalizarea vizelor de anul trecut că multe persoane interpretează călătoriile fără vize cu faptul că li s-a arătat cartonaşul alb. Foarte mulţi oameni au utilizat condiţiile mai liberale de obţinerea a vizei pentru a călători în Uniunea Europeană. Câţi dintre aceştia s-au întors în ţările lor după expirarea perioadei de şedere acordate, nimeni nu ştie. Pentru noi, este evident că liberalizarea vizelor nu are nimic de-a face cu locurile de muncă şi dreptul de şedere, dar acest lucru nu pare să fie înţeles de persoanele în cauză. Kosovo, în mod particular, reprezintă o problemă majoră pentru noi în această privinţă. UE nu a reuşit niciodată să decidă ce consideră a fi mai important sau ce consideră corect şi adecvat – integritatea teritorială sau dreptul la autodeterminare al persoanelor – şi, pentru am ignorat problema statelor multinaţionale prea mult timp, ceea ce avem acum este un stat balcanic divizat.

Matematica stăvilirii intrărilor ilegale în UE prin intermediul unui acord de readmisie nu poate să crească în timp ce liberalizarea vizelor continuă să fie utilizată în mod abuziv. Această idee trebuie pusă în practică. Importanţa normelor privind vizele este demonstrată şi de faptul că Ankara pare pregătită să semneze în sfârşit acordul de readmisie în schimbul liberalizării vizelor pentru oamenii de afaceri turci. Aceste acorduri sunt cerute pentru ţările candidate la aderarea la UE. Împreună cu acordul privind uniunea vamală nerespectat, acest fapt arată cât de nepregătită este Turcia pentru aderare şi reprezintă o nouă palmă pentru Uniunea Europeană. Trebuie pus capăt negocierilor în cele din urmă. În schimb, scopul ar trebui să fie un parteneriat privilegiat.

  Siiri Oviir (ALDE), în scris. – (ET) Un regim fără vize are o mare importanţă pentru vieţile oamenilor pentru că consolidează contactele dintre oameni şi contribuie la materializarea ideii de liberă circulaţie, care este unul dintre drepturile fundamentale în Europa. Uniunea Europeană şi-a exprimat deja, în contextul planului de acţiune de la Salonic, dorinţa politică de a elimina cerinţa ca cetăţenii tuturor ţărilor din Balcanii de Vest să obţină vize de scurtă şedere. Faptul hotărât că, în viitorul apropiat, Uniunea Europeană va acorda Bosniei-Herţegovina şi Albaniei, precum şi cetăţenilor din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegrului şi Serbiei, ocazia de a călători fără vize va reduce riscul unei instabilităţi etnice şi politice, va consolida cooperarea politică şi economică în regiune, va creşte sprijinul oamenilor faţă de Uniunea Europeană şi va îmbunătăţi perspectivele integrării europene. În acelaşi timp, va lărgi orizonturile oamenilor şi va împiedica manifestarea forţelor antieuropene şi extremiste. Cu toate acestea, sunt nemulţumit de un fapt, şi anume că Kosovo este singura ţară pe care, din cauza unor diferenţe private, statele membre au exclus-o de la eliminarea cerinţelor privind vizele pentru cetăţenii ţărilor din Balcanii de Vest. Nu vrem să pedepsim Kosovo pentru diferenţele private dintre locuitorii statelor membre, dar Comisia Europeană şi Consiliul ar trebui să ia repede măsuri pentru a include Kosovo în procesul de eliminare a cerinţelor referitoare la vize, ceea ce ar încuraja organismele de stat şi guvernamentale ale Kosovo şi politicienii să întreprindă reformele structurale necesare şi ar consolida cooperarea politică şi economică cu Uniunea Europeană.

15. Basel II şi revizuirea directivei privind cerinţele de capital (DCR 4) (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct pe ordinea de zi este raportul elaborat de dl Karas, în numele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, referitor la Basel II şi revizuirea directivei privind cerinţele de capital (DCR 4) [2010/2074(INI)] (A7-0251/2010).

  Othmar Karas, raportor. – (DE) Doamnă preşedintă, domnule comisar, doamnelor şi domnilor, prin raportul referitor la Basel III, Parlamentul European a adoptat o poziţie clară privind deliberările Comitetului de la Basel. Am dori să atragem atenţia asupra chestiunilor şi problemelor nesoluţionate cu care se confruntă Europa şi prezentăm Comisiei o serie de cereri pentru elaborarea proiectului de directivă. Cu toate că acest raport a fost adoptat cu 38 de voturi pentru şi 0 împotrivă în comisie, şi aş dori să le mulţumesc raportorilor alternativi în această privinţă, simt nevoia, în calitate de raportoare, să depune şase amendamente suplimentare, dintre care trei au legătură cu evoluţiile în urma reuniunilor Comitetului de la Basel, pentru a actualiza raportul, iar trei cu rata de îndatorare („leverage ratio”) şi standardele de lichiditate.

Considerăm că nu este propice să încorporăm în mod automat rata de îndatorare în pilonul 1 din 2018, ci, în schimb, mai întâi ar trebui să se procedeze la o evaluare. În al doilea rând, există câteva chestiuni nerezolvate în Basel în legătură cu standardele de lichiditate care trebuie abordate dacă vrem să rămânem în pas cu evoluţiile.

Sunt un pic uimit de cele nouă state membre UE din Comitetul de la Basel, pentru că au permis să se considere că procesul s-a finalizat, în ciuda faptului că nu reuşim să vedem că există condiţii concurenţiale echitabile între structura economică a Statelor Unite şi structura economică şi bancară europeană, precum şi între băncile clasice pentru persoane fizice şi cele pentru investiţii. Mai mult decât atât, tot nu avem o definiţie a lichidităţii.

Criza economică a demonstrat, desigur, că avem nevoie de o schimbare de cadru. Prin urmare, este corect să abordăm această chestiune şi să prezentăm propuneri. Cu toate acestea, criza a demonstrat în mod clar, de asemenea, faptul că lucrul cu care ne-am confruntat a fost în principal o criză a lichidităţilor şi nu una a resurselor de capital, deşi nu avem nevoie de resurse de capital mai mari – e suficient să ne gândim la Lehman Brothers, unde numai 11 % din capital a fost reţinut, ca să înţelegem acest lucru.

Din punctul nostru de vedere, există cinci chestiuni nesoluţionate. În primul rând, nu există niciun studiu referitor la impactul cifrelor care au fost acum adoptate de comun acord în ceea ce priveşte creşterea şi ocuparea forţei de muncă în Uniunea Europeană. Aş dori să solicit Comisiei să efectueze şi să prezinte de urgenţă un astfel de studiu. În al doilea rând, nu am examinat în amănunt efectele cumulative ale tuturor regulamentelor pe care le analizăm în prezent. Exemple cheie în acest sens ar fi Basel III, protecţia depozitelor, taxarea băncilor şi impozitarea tranzacţiilor, printre altele. În al treilea rând, nu există condiţii concurenţiale echitabile între UE şi Statele Unite, de exemplu, atunci când vine vorba despre reglementările contabile, şi în continuare nu există niciun acord cu privire la perioada de punere în aplicare. În al patrulea rând, nu există condiţii concurenţiale echitabile între băncile pentru persoane fizice şi băncile de investiţii în definiţia capitalului. În al cincilea rând, au rămas chestiuni nerezolvate precum cea a ratei de îndatorare, definiţia lichidităţii şi rolul agenţiilor de rating în lumina deciziilor pe care Statele Unite le-au luat.

Aceste chestiuni trebuie soluţionate înainte ca Comisia să prezinte un proiect de directivă şi nu ar trebuie finalizate înainte de G20, ci clarificate, înainte de a fi finalizate de Comitetul de la Basel. Vom rămâne la minge.

  Michel Barnier, membru al Comisiei. – (FR) Doamnă preşedintă, domnule Karas, doamnelor şi domnilor, la numai câteva zile de la acordul la care s-a ajuns în Comitetul de la Basel, cred că este foarte important ca Parlamentul să facă dovada angajamentului său faţă de reforma bancară şi să arate în mod clar că Europa are şi trebuie să aibă un comportament adecvat poziţiei sale la nivel mondial. Aş dori să-i mulţumesc dlui Karas şi membrilor Comisiei pentru afaceri economice şi monetare pentru angajamentul lor şi pentru acest raport excelent.

Domnule deputat, semnalaţi o serie de puncte critice care vor fi studiate cu foarte multă grijă înainte de adoptarea propunerii noastre de revizuire a directivei privind cerinţele de capital primăvara viitoare.

Vreau mai întâi să spun că împărtăşesc punctul dvs. de vedere, domnule Karas, privind importanţa problemelor specific europene – economia noastră bancară europeană nu seamănă cu cele ale celorlalte regiuni ale lumii în toate domeniile –, necesitatea, domnule Karas, a unei evaluări de impact aprofundate şi necesitatea menţinerii unor condiţii concurenţiale echitabile la nivel internaţional.

Trebuie, desigur, să subliniem că o mai bună capitalizare a băncilor este o condiţie prealabilă necesară pentru a face sectorul financiar mai stabil şi mai solid, dar nu va fi suficientă. Este nevoie, doamnelor şi domnilor deputaţi – ştiţi bine, pentru că lucraţi la acest lucru –, de o supraveghere mai strictă, de o guvernanţă corporatistă consolidată, de o încadrare a activităţilor financiare speculative şi de un cadru pentru gestionarea crizelor şi soluţionarea crizelor bancare. Aceasta este foaia noastră de parcurs. S-au făcut progrese mari în acest sens, în special datorită dumneavoastră. Mă gândesc la acordul privind supravegherea şi la Cartea verde privind guvernanţa întreprinderilor financiare.

Comisia îşi face treaba şi o va face în aşa fel încât, înainte de sfârşitul primăverii viitoare, să vă prezentăm dvs. şi Consiliului toate textele care sunt aşteptate din partea noastră pentru punerea în aplicare a recomandărilor G20. În acest spirit, acum câteva zile am prezentat proiectele de regulament privind produsele derivate şi vânzarea în lipsă. Iar, peste câteva zile, vom prezenta o nouă comunicare privind instrumentele pentru soluţionarea situaţiilor de criză bancară şi gestionarea crizelor.

Dar, pentru a reveni la dezbaterea de azi, aş vrea să vorbesc despre trei subiecte, faţă de care împart preocuparea dlui Othmar Karas. Primul este recunoaşterea instrumentelor de capital emise de băncile cooperatiste, sau întreprinderi mutuale, în contextul definiţiei capitalului de rangul 1 („tier one capital”). Acordul la care s-a ajuns la Basel ne va permitem să ţinem cont de circumstanţele specifice ale acestor bănci necotate, care joacă un rol esenţial pentru finanţarea întreprinderilor europene. Serviciile mele lucrează în prezent cu experţii din statele membre pentru a defini modalităţi tehnice pentru punerea în aplicare adecvată a acestor principii noi în legislaţia europeană.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte normele privind lichiditatea şi definiţia rezervelor de lichidităţi, a conceptului de „liquidity buffer”, Comisia este pe deplin conştientă de problema semnalată în mod particular pentru Danemarca şi Austria. De fapt, îngrijorările foarte mari exprimate de Comisie în acest context sunt însuşi motivul pentru care încă nu s-a ajuns la un acord referitor la această chestiune. Am avut unele rezerve, iar serviciile mele vor continua să lucreze cu partenerii noştri din Basel pentru a găsi o soluţie, în special în ceea ce priveşte recunoaşterea obligaţiunilor acoperite, „covered bonds”.

Al treilea punct se referă la rata de îndatorare. Nu putem să ne răzgândim în privinţa angajamentelor pe care ni le-am asumat în cadrul G20 în această privinţă. Suntem totuşi satisfăcuţi de acordul la care s-a ajuns la Basel, în conformitate cu care rata de îndatorare va face parte din pilonul II de-a lungul unei perioade de raportare, aşa cum a spus dl Karas adineauri, în vederea migrării către un tratament în cadrul pilonului I. Această migrare nu va fi automată şi vom introduce o clauză de revizuire cu privire la acest subiect în proiectul nostru de propunere pentru DCR 4.

Câteva cuvinte acum despre punerea în aplicare a acordului de la Basel în Uniunea Europeană. Criza financiară a scuturat planeta. Ne-a dat nişte lecţii, pe care trebuie să le însuşim. Normele prudenţiale mondiale nu au fost adaptate la realitate. Acordul obţinut recent de grupul guvernatorilor băncilor centrale şi al responsabililor cu supravegherea bancară de la Basel se adaugă reformelor care au fost deja aplicate pentru a consolida normele existente.

După mine, acest acord este o veste bună. Este un pas important pentru consolidarea regulilor jocului şi a stabilităţii financiare mondiale, iar acest nou acord de la Basel va contribui la stabilirea la nivel internaţional a unor norme comune pentru sectorul bancar, lucru care este extrem de important. Acest acord favorizează şi o soluţie echilibrată: întreprinderile beneficiază de o perioadă de timp suficient de lungă pentru respectarea acestor cerinţe noi, ceea ce va permite ameliorarea treptată a stării de sănătate a sistemului bancar, fără a compromite, credem noi, creşterea economică.

Doamnelor şi domnilor, serviciile mere, colegii mei – cărora ţin să le mulţumesc – au lucrat mult la Basel pentru a identifica puncte comune cu partenerii noştri non-europeni. Sper că şefii de stat şi de guvern din G20 vor aproba acest nou acord de la Basel la următorul summit de la Seul din noiembrie. Dar nu ne vom opri aici.

Etapa următoare va fi consacrată reformelor de fond ale sistemului bancar de la nivelul Uniunii. Luăm întotdeauna în considerare circumstanţele specifice ale Uniunii noastre atunci când aplicăm norme internaţionale şi, doamnelor şi domnilor, Directiva DCR 4 nu va face excepţie de la această regulă; şi în acest caz vom lua în considerare circumstanţele specifice ale Uniunii Europene. Şi, în acest context, vom proceda în special la analiza macroeconomică şi microeconomică a acestui acord de la Basel şi, desigur, vă vom ţine la curent, pe dvs., domnule Karas, şi pe colegii dvs.

Obiectivul nostru este de a adopta o propunere de directivă în primul trimestru din 2011. Aceasta înseamnă că statele membre trebuie să o transpună până la 1 ianuarie 2013. Aceasta le va acorda suficient timp pentru a se conforma acestor dispoziţii noi.

Dar trebuie să ne păstrăm simţul realităţii. Acest acord la care s-a ajuns la Basel constituie un progres foarte semnificativ, dar, repet: mai sunt mult de făcut. Vom lucra împreună cu dvs. şi cu statele membre în lunile următoare pentru a pune în aplicare una dintre reformele esenţiale ale perioadei post-criză. Aş vrea să fiu foarte clar şi în ceea ce priveşte acest subiect: vom fi foarte atenţi, foarte vigilenţi la felul în care principalii noştri parteneri mondiali – în primul rând americanii, dar nu numai ei – vor pune, de asemenea, în aplicare, corect şi la timp, această reformă esenţială. Iată o chestiune pe care o voi sublinia cu ocazia vizitei mele foarte apropiate pe care o voi face, pentru a doua oară, în Statele Unite, la sfârşitul acestei luni.

În cele din urmă, sunt de acord cu dvs., domnule Karas, în ceea ce priveşte necesitatea ca Parlamentul European să joace un rol şi mai important în acest proces. Iată de ce, în concluzie, mă angajez faţă de comisia dvs. şi plen să vă informez cu regularitate cu privire la toate evoluţiile viitoare din cadrul Comitetului de la Basel.

  Jean-Paul Gauzès, în numele Grupului PPE. – (FR) Doamnă preşedintă, domnule comisar, aş vrea mai întâi, foarte repede, să salut munca excelentă a dlui Karas. M-am numărat printre cei care doreau întocmirea unui raport din proprie iniţiativă înainte ca Comisia să facă propunerile necesare pentru transpunerea acordului de la Basel şi mă bucur că activitatea desfăşurată de prietenul nostru Karas în colaborare cu diferiţi raportori alternativi a permis evidenţierea punctelor de interes.

Nu le voi repeta, domnule comisar, şi trebuie să spun că aprob, desigur, elementele pe care le-aţi adus şi hotărârea dvs. de a face în aşa fel încât această reglementare să fie una eficace şi pragmatică şi, mai ales, să nu denatureze concurenţa la nivel internaţional.

Pentru a vorbi despre un alt subiect, constat că deseori există o mare diferenţă între declaraţiile făcute public şi realitatea angajamentelor. Constat, de asemenea, că unele ţări din afara Uniunii Europene – şi mă gândesc la Statele Unite – au o tendinţă supărătoare de a emite judecăţi de valoare privind modul în care lucrăm, în timp ce ei înşişi nu pun în aplicare sistemele pe care ar trebui să le aplice.

În ceea ce priveşte Basel, este esenţial ca întreprinderile europene să fie tratate în acelaşi fel ca cele americane şi să nu fie penalizate mai mult decât acestea. În Statele Unite, puţine bănci iau notă de aceste directive sau de Comitetul de la Basel şi, în prezent, nimic nu este cu adevărat pus în aplicare. Nu aş vrea ca dispoziţiile care au fost adoptate în iunie pentru a reglementa finanţele SUA – iar ceea ce se spune despre ele este peste impactul lor real – să furnizeze un temei juridic pentru a nu aplica dispoziţii care ar fi adoptate de organisme din afara Statelor Unite.

Domnule comisar, contez pe vigilenţa şi determinarea dvs. totale pentru a asigura că acest lucru nu va duce la denaturarea concurenţei pentru băncile franceze, pentru băncile europene şi pentru cele care finanţează economia în general. Este normal să îndreptăm băncile înapoi către rolul lor principal de a finanţa dezvoltarea economică, dar trebuie să ne asigurăm că nu sunt penalizate într-un mod disproporţionat.

  Udo Bullmann, în numele Grupului S&D. – (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, vreau să subliniez un lucru înainte să încep. Comitetul de la Basel este un grup de bancheri şi supraveghetori centrali mai mult sau mai puţin inteligenţi, dar cu siguranţă nu este un consiliu infailibil de înţelepţi şi, fără îndoială, nu reprezintă legea. Această Cameră este organul legislativ – ştiţi acest lucru, domnule comisar, şi îl ştim şi noi –, iar acest organ legislativ va fi foarte atent la ceea ce este prezentat şi, acolo unde este cazul, şi la ce ne este prezentat nouă.

Este clar că vrem ca normele privind cerinţele de capital să fie înăsprite. Cum am putea să nu dorim acest lucru, având în vedere criza economică cu care încă ne confruntăm? 20 până la 30 % din produsul intern brut al economiilor naţionale este amanetat ca pachet de salvare a băncilor. Oamenii se aşteaptă, desigur, să creăm norme bancare respectabile ca să nu ne mai trezim într-o asemenea criză din nou. Este clar că dorim ca în această garanţie bancară să existe elemente contraciclice asemănătoare, de exemplu, celor care îşi dovedesc deja valoarea de câţiva ani în Spania. Cu toate că şi acolo s-au lovit de o mare opoziţie când au fost aplicate, acum dau roade pentru că au fost implementate într-un moment destul de timpuriu şi nu au agravat situaţia sistemului bancar, ci l-au făcut mai solid.

Există, însă, aspecte esenţiale, şi îi sunt cu adevărat recunoscător raportorului, dl Karas, pentru că a plasat aceste aspecte esenţiale în centrul raportului său din proprie iniţiativă, pe care putem să-l susţinem în mod absolut şi în întregime. Primul dintre acestea este că da, într-adevăr, avem nevoie de un studiu de impact, mai exact un studiu complex care clarifică, pe de o parte, impactul asupra sectorului financiar în toate aspectele sale, dar şi, desigur, în particular, impactul asupra economiei reale. Care este impactul asupra problemei pe care o reprezintă ceea ce rezervă cu adevărat viitorul pentru condiţiile de finanţare a împrumuturilor destinate întreprinderilor mici şi mijlocii?

Al doilea aspect este că avem nevoie de certitudinea că, de data aceasta, spre deosebire de trecut, acordurile vor fi aplicate şi în alte teritorii. Trebuie să ştim acest lucru înainte de a legifera, pentru că, în caz contrar, va apărea o nouă asimetrie pentru care nu putem fi traşi la răspundere.

Al treilea aspect este că nu poate exista discriminare în materie de forme juridice. Acele forme din diversitatea sistemului bancar european care s-au manifestat în mod special în timpul crizei financiare – iar aceasta înseamnă acele bănci care au avut grijă de sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii şi acele bănci care se concentrau pe clienţii privaţi şi care, astfel, nu erau supuse unor riscuri transfrontaliere – nu trebuie să fie penalizate pentru solidaritatea instituţiei lor. Propunerea prezentată acum nu face suficient pentru a asigura acest lucru. Prin urmare, considerăm că propunerile trebuie îmbunătăţite acum şi că trebuie să ne gândim cum să abordăm această chestiune în termeni practici. Activitatea bancară publică în general este extrem de valoroasă, cu condiţia să se desfăşoare pe o bază rezonabilă. Mai trebuie să întrebăm – şi mă gândesc aici la rezervele tacite – cum anume va fi pus în practică acest lucru în viitor, dacă acceptăm reglementările aşa cum sunt concepute de Basel. Nu poate fi acesta ultimul cuvânt, şi nici nu este versiunea finală pe care o vom accepta.

Instrumentele de capital trebuie evaluate pentru a vedea în ce măsură asigură calitatea consecventă fără rezerve false, sunt disponibile pentru a absorbi pierderile, sunt durabile şi flexibile din punctul de vedere al plăţilor, aşa cum susţine şi raportorul în raportul său. Cred că pentru noi este un punct de pornire onorabil. Vrem ca efectele îndatorării să fie limitate şi să se aloce o marjă rezonabilă pentru diferitele profile de riscuri. Prin urmare, vom examina propunerea dvs., domnule comisar, şi ne dorim ce e mai bun din cooperarea cu Parlamentul.

  Sharon Bowles, în numele Grupului ALDE. – Doamnă preşedintă, vreau să-i spun domnului comisar că, atunci când am votat cu privire la supraveghere, am afirmat că legislaţia noastră este ca un şvaiţer, plin de locuri, locuri în care manualul de reguli comune nu ar ajunge.

Apoi, săptămâna trecută, bancheri din întreaga UE s-au strâns în cadrul EUROFI pentru a discuta Basel III. Cuvântul de ordine a fost „naţional”: flexibilitate naţională, norme naţionale, excepţii naţionale; fiara stimulentelor perverse s-a năpustit. De îndată ce se adoptă un cadru de armonizare şi stabilitate, încep eschivările şi linguşirile pentru a face găuri, şi, sincer, lucrurile nu stau mai bine aici. M-am săturat de lucrurile astea. De ce trebuie să fie Europa plângăcioasa de la Basel? Nu asta a fost intenţia arhitecturii de supraveghere. Nu asta intenţionează Basel III. Lucrurile sunt clare. G20 a fost clar. Băncile trebuie să poată suporta crizele de tipul celei pe care tocmai am avut-o, iar capitalul este esenţial în acest sens.

Nu sunt oarbă la problemele economiei şi la nevoia băncilor de a da împrumuturi şi, la fel ca alţii, aştept cu nerăbdare evaluările impactului macroeconomic şi cumulativ, nu numai al Basel, ci al întregii reglementări financiare post-criză pe care dvs., domnule comisar, şi comisarul Rehn mi-aţi promis-o în timpul audierilor de evaluare a competenţelor.

Băncilor le spun: nu putem lua în considerare protestele voastre atâta timp cât evidenţele voastre contabile sunt învăluite în mister şi aplicaţi ştampila „Confidenţial” pe tot. În ceea ce mă priveşte, calendarul extins propus de Basel este o alunecare suficientă: ajunge.

Acum, domnule comisar, măsurile privind lichidităţile – cum au spus şi alţii – nu sunt pe deplin clarificate şi chiar mi-e teamă că vor apărea mai multe stimulente perverse în urma atenţiei tot mai mari asupra datoriilor suverane şi a instrumentelor pe termen scurt. Trebuie să fim foarte atenţi aici; trebuie să gândim şi să nu repetăm aceleaşi măsuri în fiecare act al reglementării prudenţiale unde s-ar putea să nu fie adecvate şi ar distruge investiţiile în capitalul privat şi economia reală.

  Philippe Lamberts, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Doamnă preşedintă, Basel III trebuie să fie un punct de plecare şi sub nicio formă nu trebuie să fie punctul cel mai îndepărtat până la care este dispusă să meargă Uniunea Europeană. Celor care spun că dacă vom merge dincolo de Basel, am putea pune în pericol competitivitatea băncilor noastre pe scena internaţională, le spun că principala noastră preocupare este, şi ar trebui să fie, viabilitatea economiei. Iar dacă aceasta înseamnă norme mai aspre, aşa să fie. Aş adăuga, de asemenea, că auzim atât de multe despre condiţii concurenţiale echitabile, şi totuşi Statele Unite nu ezită să joace singură ori de câte ori poate şi când are chef. Prin urmare, nu vreau să văd că Europa aşteaptă pur şi simplu un fel de consens care nu se va materializa niciodată.

În al doilea rând, orice perioadă de tranziţie trebuie neapărat să fie limitată în timp şi vă pot spune că cei opt ani pe care vrem să ni-i alocăm sunt prea mult. De altfel, iar aceasta este ceva care nu a fost prevăzut – această perioadă de tranziţie trebuie să fie însoţită de condiţii stricte în ceea ce priveşte plata dividendelor şi a bonusurilor. Ni s-ar părea indecent şi inacceptabil ca, pe de o parte, băncile să pretindă că este greu să constituie rezervele de capital impuse de noile norme, iar, pe de altă parte, acţionarii şi gestionarii să continue să se servească din casierie.

Mesajul meu final este direct pentru bănci. Băncilor care se plâng că nu vor mai putea să înregistreze aceleaşi profituri pe care le-au avut în anii de aur le spun că toate întreprinderile din industrie sau distribuţie care lucrează în economia reală trebuie să se mulţumească cu profituri anuale nete între doi şi cinci la sută – şi nu e un lucru de care trebuie să ne fie ruşine. Prin urmare, a sosit timpul să înţelegem că distracţia s-a terminat.

  Vicky Ford, în numele Grupului ECR. – Doamnă preşedintă, sunt foarte conştientă de faptul că criza economică e departe de a se fi terminat şi că în economie în general nu avem nevoie de împrumuturi. Cu toate acestea, săptămâna trecută am văzut cum băncile în Irlanda continuă să apeleze la contribuabili pentru a se salva.

Nu puteam continua să-i punem pe contribuabili să salveze băncile. Avem nevoie de bănci care să fie pregătite să-şi asume riscurile, dar acestea au nevoie de capital şi de lichidităţi pentru a se autofinanţa atunci când apar probleme. Avem de-a face cu o lucrare complicată, pentru care aş vrea să-i mulţumesc dlui Karas, dar nu este decât o parte, şi avem nevoie şi de mecanismele de rezoluţie adecvate.

Este foarte clar, din numărul amendamentelor, că deputaţii în PE vor să analizeze detaliile şi impactul. Trebuie să ne asigurăm că se adoptă o abordare similară şi pentru garanţii în limbajul instrumentelor financiare derivate. Mai întâi, avem o evaluare de impact – a fost realizată pentru Basel – dar este atât de învăluită în confidenţialitate, încât nu se vede. Haideţi să o eliberăm şi să o utilizăm.

Atunci când încheiem un acord internaţional, trebuie să ne asigurăm că este pus în aplicare la nivel global – nu doar aici şi pe Wall Street, ci la nivel mondial. Există mai multe locuri în text unde s-au strecurat ambiguităţi – punctul 24, privind interesele minoritare şi impozitul amânat, punctul 40, cu descrierea sa a „Pfandbriefe”, şi noul punct 43A.

Da, Basel ar trebui să analizeze reţelele de bănci mici care se sprijină unele pe altele. Ele fac acest lucru. Cu toate acestea, interpretarea pe care o dau eu versiunii în engleză este că am putea, într-un fel, să lăsăm impresia că acordăm prioritate finalizării lor.-

Mai mult decât atât, s-a convenit că va exista o migrare către o rată a îndatorării totală şi obligatorie. Haideţi să ne îndepărtăm de această perspectivă. Sunt de acord că, acolo unde avem practici locale bune, trebuie să le permitem să continue, dar haideţi să le examinăm în public şi să nu introducem excepţii pe uşa din spate. Piaţa va presupune că uşa din spate este o cale de a promova mai curând rele decât bune practici.

  Astrid Lulling (PPE). – (FR) Doamnă preşedintă, mai întâi aş vrea să-i mulţumesc raportorului, dl Karas, pentru activitatea sa excelentă, şi să-i spun că-l susţin pe deplin în abordarea sa faţă de această chestiune complicată. Cu toate acestea, simt că este important să utilizez cele două minute care mi-au fost alocate pentru a sublinia un aspect care a fost menţionat în raport, dar care merită analizat mai îndeaproape. Mă refer la problema obligaţiunilor ipotecare, sau „Pfandbriefe” în germană, în contextul standardelor de lichidităţi.

Noile standarde europene în materie de lichidităţi pe care căutăm să le redefinim ar trebui să asigure o recunoaştere mai mare a naturii lor economice, juridice şi operaţionale specifice. Obligaţiunile ipotecare sunt utilizate pentru finanţarea şi investiţiile pe termen lung în economie în general. Cu toate acestea, propunerea actuală a Comitetului de la Basel privind aceste obligaţiuni ar avea un impact negativ şi disproporţionat asupra economiei Europei comparativ cu alte zone economice majore, precum Statele Unite.

Salut, desigur, faptul că acordul la care a ajuns Comitetul de la Basel la 26 iulie 2010 recunoaşte obligaţiunile ipotecare ca fiind active extrem de lichide în contextul ratei de acoperire a lichidităţilor. Totuşi, invit Comitetul de la Basel şi Comisia, dl Barnier, să acord o recunoaştere mai mare acestui instrument financiar, în vederea promovării diversificării suficiente a rezervelor de lichidităţi eligibile şi a evitării oricăror denaturări ale pieţelor. Acestui instrument financiar cu risc scăzut trebuie să i se asigure un mediu în care să se poată dezvolta.

  Anni Podimata (S&D). – (EL) Doamnă preşedintă, ştim cu toţii că dezbaterea de azi referitoare la acordul la care a ajuns Comitetul de la Basel este încă un pas dictat de criza recentă, criză care a evidenţiat în mod dramatic neajunsurile şi slăbiciunile din reglementarea şi supravegherea sistemului financiar, a răsturnat ceea ce, până atunci, a fost doctrina predominantă a dereglementării pieţelor şi a subliniat necesitatea unor norme mai stricte, în ceea ce priveşte atât adecvarea capitalului, cât şi supravegherea instituţiilor financiare.

În acest context, Comitetul de la Basel a ajuns la un acord care include anumite principii de bază şi modificări care trebuie aduse normelor referitoare la adecvarea capitalului pentru a îmbunătăţi mecanismele de protecţie a sistemului bancar. În ceea ce priveşte punerea în aplicare a acestui acord în Europa, raportul dlui Karas subliniază numeroase aspecte importante care trebuie luate în considerare cu seriozitate, precum caracterul specific al pieţei europene, în care 80 % din împrumuturi se bazează pe credite bancare, necesitatea democratizării procesului de la Basel prin implicarea mai activă a Parlamentului European, printre altele, şi, desigur, propunerea de a include întreaga datorie suverană a zonei euro ca active lichide de bună calitate, indiferent de ratingul lor de credit, pentru a reduce impactul agenţiilor de rating.

Cu toate acestea, doresc să repet că noile măsuri privind adecvarea capitalului sunt o revizuire minimă şi trebuie să treacă printr-o reformă mai generală într-o perioadă de timp mai largă. După cum a spus domnul comisar, Europa a făcut deja un pas important prin adoptarea noului sistem european de supraveghere. Schimbăm tactica şi promovăm coordonarea sporită ca mijloc de prevenire de bază. Totuşi, nu trebuie să ne oprim aici. Trebuie să efectuăm noi paşi introducând un cadru de supraveghere şi reglementare pentru agenţii care, până acum, au funcţionat fără controale, precum agenţiile de rating al creditelor şi fondurile alternative.

La baza propunerilor pe care le-aţi prezentat recent, domnule comisar, trebuie să adoptăm norme de reglementare a tranzacţiilor care sunt extrem de obscure şi, astfel, supuse unor riscuri sistemice mărite, precum piaţa instrumentelor financiare derivate extrabursiere şi opţiuni neacoperite. În sfârşit, domnule comisar, având în vedere că aţi amintit summitul G20 de la Seul, trebuie să depunem eforturi pentru a introduce o taxă asupra tranzacţiilor financiare, desigur, nu pentru a ne răzbuna pe bănci sau pentru a ne lua revanşa, ci pentru a limita speculaţiile şi pentru a trimite un mesaj puternic cetăţenilor UE care plătesc în prezent preţul crizei că aşteptăm o împărţire mai echitabilă a sarcinii.

  Wolf Klinz (ALDE). – (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, dacă băncile vor trebui să deţină mai multe capital pentru împrumuturi şi instrumente financiare, acest lucru va creşte capacitatea lor de a suporta pierderile. Cele mai recente propuneri ale Comitetului de la Basel iau ca punct de plecare această abordare bazată pe stabilitate. Din nefericire, Comitetul de la Basel nu a abordat până acum într-un mod satisfăcător problema băncilor relevante pentru sistem. Prin urmare, salut solicitarea dlui Karas ca cerinţele privind standardele de lichidităţi să devină independente de relevanţa pentru sistem. Cu alte cuvinte, cerinţe mai stricte trebuie să se aplice în cazul băncilor care, datorită mărimii şi interconectării lor cu sistemul financiar global, trebuie salvate utilizând banii contribuabililor în situaţii de criză.

Ar trebui să adoptăm o abordare mai diferenţiată a factorului ratei de îndatorare. Numai atunci când se dovedeşte empiric că acest instrument nu duce la măsuri arbitrate şi denaturări ale concurenţei, ci, de fapt, stăvileşte acordarea excesivă de împrumuturi ar trebui să ne gândim să îl încorporăm în primul pilon.

În orice caz, aceste măsuri trebuie puse în aplicare la nivel global. Nu putem permite autorităţilor SUA să aibă o influenţă decisivă asupra propunerilor Comitetului de la Basel, pentru ca mai apoi să nu le pună în aplicare. Summitul G20 de la Seul de luna viitoare va arăta dacă şi în ce măsură putem îndeplini acest obiectiv.

  Sławomir Witold Nitras (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, mai întâi, aş vrea să spun că sunt foarte mulţumit că Parlamentul European a abordat această chestiune, în special pentru că acest raport a fost elaborat la iniţiativa Parlamentului. Aş vrea să-l felicit pe dl Karas foarte călduros.

În ultimii zece ani, am văzut o dezvoltare fără precedent a diferitelor tipuri de inovaţii financiare şi instrumente noi disponibile. Deseori, aceste instrumente sunt cele care, de fapt, determină natura pieţei astăzi. Cred că o condiţie esenţială a unei supravegheri eficace este, în această situaţie, să se afle în posesia unor cunoştinţe cu adevărat fiabile despre ceea ce se întâmplă în aceste pieţe. Între timp, instrumentele financiare care au devenit atât de populare au ajuns la un grad de complicare care îi împiedică mult pe supraveghetori să întreprindă o evaluare adecvată a riscului asociat lor.

Pe lângă aceste instrumente noi, trebuie să fim conştienţi că piaţa se schimbă şi se globalizează foarte rapid şi că în confruntarea dintre piaţa globalizată, în curs de dezvoltare, şi supraveghetorii naţionali, aceste instrumente sunt total inadecvate, iar supravegherea este nereuşită. Creşterea instituţiilor financiare cauzează, de asemenea, într-un fel, o lipsă a monitorizării acolo unde are loc supravegherea şi, prin urmare, şi supravegherea este stânjenită.

Prin toate acestea, aş vrea să spun că, de fapt, lipseşte o vedere de ansamblu a sectorului, atât în ceea ce priveşte aspectul geografic, cât şi în ceea ce priveşte activitatea însăşi a sectorului. Înţelegerea relaţiilor dintre părţile care sunt active în sector, precum şi dezvoltarea activităţii în sine sunt, cred eu, esenţiale pentru securitatea sistemului financiar la scară globală. Mi se pare că, până acum, acest lucru a lipsit.

Reglementările actuale ale Comitetului de la Basel vizează, de fapt, capitalul şi mă bucur că noile măsuri pun în aplicare cerinţele asociate cu aspectele lichidităţii, precum şi mecanisme ale politicii contraciclice. Măsurile propuse în acest domeniu ar trebui salutate. În contextul eficacităţii reduse a indicatorilor de capital ca măsură de diagnosticare avansată, stabilitatea sistemului şi încercarea de standardizare a ratelor de acoperire ale lichidităţilor ar trebui evaluate pozitiv atât pe teren scurt, cât şi pe termen lung, pentru că, până la urmă, problemele cu lichidităţile sunt cele care au creat necesitatea adoptării măsurilor de salvare a băncilor, la care am fost cu toţii martori.

  Olle Ludvigsson (S&D). – (SV) Doamnă preşedintă, este, în multe privinţe, un semn pozitiv faptul că activitatea legată de noile norme privind adecvarea capitalului progresează. Ducerea la bun sfârşit a procesului Basel III este o cerinţă prealabilă pentru a putea reinstaura stabilitatea sectorului financiar. Raportul asupra căruia urmează să votăm este atât echilibrat, cât şi bine formulat, dar, cu toate acestea, aş vrea să subliniez trei puncte în care ar fi putut fi mai clar.

Mai întâi, este important să nu se aplice prea multă presiune asupra băncilor acordându-le o perioadă de punere în aplicare mult prea scurtă, dar, în acelaşi timp, este cel puţin la fel de important ca punerea în aplicare să nu meargă prea încet. Scopul ar trebui să fie ca băncile să se bucure de suficientă stabilitate pentru a putea face faţă următoarei recesiuni. Cu un obiectiv pentru 2017-2018, există riscul ca băncile să nu reuşească să gestioneze acest lucru.

În al doilea rând, trebuie să asigurăm faptul că punerea în aplicare se face în strânsă colaborare cu Statele Unite şi alţi actori. Este clar că scopul trebuie să fie stabilizarea întregului sector bancar internaţional, nu numai a unor părţi din acesta. Zonele cu reglementări mai slabe sau cu o rată mai înceată a punerii în aplicare ar putea expune întregul sistem la riscuri.

În al treilea rând, testele de stres efectuate periodic sunt o metodă excelentă de a asigura în mod continuu faptul că sistemul bancar este stabil. Prin urmare, este ceva ce noi ar trebui să utilizăm ca unealtă eficace de suplimentare a normelor referitoare la capital. Atât frecvenţa, cât şi nivelul cerinţelor acestor teste ar putea creşte mult. Criza a demonstrat că unele lucruri se pot întâmpla extrem de repede. Prin urmare, în sectorul financiar, este important ca evoluţiile să fie monitorizate foarte îndeaproape în orice moment.

  Olle Schmidt (ALDE). – (SV) Doamnă preşedintă, domnule comisar, noile norme Basel vor stabili cerinţele prealabile de stabilitate şi creştere durabilă. Criza ne-a învăţat că băncile trebuie să deţină capital mai mult şi mai bun, iar reglementările trebuie să promoveze o activitate bancare sănătoasă şi o asumare a riscurilor solidă. Normele privind rata de îndatorare trebuie formulate în aşa fel încât băncile care împrumută capital cu risc scăzut să fie penalizate. Există riscul ca normele să afecteze băncile din ţările nordice extrem de grav, deoarece aceste bănci deţin portofolii vaste de împrumuturi interne cu riscuri scăzute. Este un motiv de îngrijorare.

Toate directivele şi noile norme trebuie bine gândite, dar, una peste alta, riscăm să ne acoperim de prea multe reguli, care, la rândul lor, ar putea dăuna creşterii. Sunt de acord cu dna Bowles că Comisia trebuie să vină cu o analiză a efectelor tuturor acestor norme bancare noi referitoare la creştere în Europa. Normele şi legile noi nu sunt întotdeauna răspunsul. De ce să ne mulţumim cu puţin dacă putem obţine ce e mai bun.

  Antonio Cancian (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, domnule comisar, aş vrea să-i mulţumesc dlui Karas pentru activitatea sa excelentă. Consider că am stat pasivi şi am privit neputincioşi această cădere economică şi financiară globală gravă în ultimii doi ani, deşi unii pretind că lucrurile ar fi putut sta mai rău.

În prezent, Uniunea Europeană a ajuns la capătul răbdării, iar dvs., domnule comisar, conduceţi o revoluţie, care vizează stabilitatea, pentru a ne oferi garanţiile de care avem nevoie. În timpul ultimei sesiuni plenare, am transmis puterii economice un impuls pozitiv pentru a apăra Europa însăşi. Aşa cum aţi afirmat nu cu mult timp în urmă, au fost pregătite deja propuneri privind instrumentele financiare derivate şi vânzarea în lipsă, şi discutăm, de asemenea, impozitarea băncilor şi taxarea tranzacţiilor financiare, în aşteptarea propunerii finale de revizuire a Comisiei.

Domnule comisar, trebuie să fim foarte atenţi să nu trecem, aşa cum se întâmplă des, de la o extremă la cealaltă, adoptând norme şi legi care ar putea împiedica sau încetini dezvoltarea şi redresarea economică. Cred că rigiditatea şi birocraţia stau mereu la pândă. Este adevărat că, în prezent, avem nevoie de stabilitate, dar este şi mai adevărat că avem foarte mare nevoie de creştere, creştere şi iar creştere – aşa cum a afirmat preşedintele Barroso în această Cameră.

Basel III marchează începutul unui proces care ne solicită tuturor să fim responsabili, dar trebuie, de asemenea, să apărăm competitivitatea şi condiţiile egale şi acordăm atenţie IMM-urilor, pe de o parte, şi caselor de economii şi cooperativelor de credit, pe de altă parte, care sunt apropiate de masa populară.

  Seán Kelly (PPE). – Doamnă preşedintă, cred că toată lumea este de acord că trebuie să consolidăm elasticitatea sistemului bancar. Mulţumită dlui Karas, suntem conştienţi că, în conformitate cu propunerile de la Basel, nu ne bucurăm de un mediu concurenţial echitabil, iar fără acesta nu poţi concura. De fapt, există marele pericol că veţi înscrie multe goluri în propria poartă.

Problema a fost evidenţiată, dar trebuie clarificat faptul că SUA şi Europa sunt total diferite. Economia SUA este finanţată în principal prin piele de capital. Europa se bazează în principal pe capacitatea de împrumut a sectorului bancar şi ştim asta mai bine decât oriunde în Irlanda. Băncile noastre pur şi simplu nu pot acorda credite IMM-urilor, iar IMM-uri altminteri viabile se scufundă în fiecare zi pentru că nu primesc credite. Şi, aşa cum a subliniat Vicky, contribuabilul salvează aceste bănci şi finanţează pachetele pentru şomaj şi fondurile de pensii şi mâinile de aur pe care şi le strâng reglementatorii somnolenţi.

Aşa că sunt multe de făcut pentru a echilibra balanţa, şi cred că aceasta este cheia aici. Sunt încurajat de răspunsul comisarului, care a spus că va colabora cu noi şi va încerca să echilibreze balanţa şi să instituie un mediu concurenţial echitabil. Abia apoi vom înscrie goluri, şi nu autogoluri.

  Michel Barnier, membru al Comisiei. – (FR) Vă mulţumesc, doamnă preşedintă, şi vă mulţumesc tuturor pentru propunerile, încurajările, sugestiile şi solicitările dvs., pe care eu şi echipa mea ni le-am reţinut.

Dl Gauzès a fost primul care a menţionat chestiunea echilibrării corecte a balanţei, lucru care a fost reiterat de dl Schmidt, dl Klinz, dl Ludvigsson, iar acum dl Kelly. Da, vom încerca să asigurăm un echilibru corect; de fapt, trebuie găsit un echilibru în trei domenii speciale cărora le voi acorda o atenţie sporită:

Găsirea unui echilibru inteligent în măsurile Basel însele şi în felul în care le transpunem în legislaţia noastră. Voi utiliza cât mai bine cu putinţă perioadele de tranziţie şi marja de manevră pe care ni le asigură acordul de la Basel, pe lângă care vă veţi aduce propria contribuţie.

Al doilea domeniu în care trebuie să ajungem la un echilibru este între măsurile Basel şi toate celelalte măsuri pe care le introducem în contextul agendei de prevenire şi gestionare a crizelor G20, şi mă voi întoarce la acest subiect peste puţin timp.

Al treilea domeniu, pe care dl Kelly tocmai l-a menţionat, se referă la Statele Unite. Domnule Kelly, înţeleg că sectorul bancar european este mult mai implicat în finanţarea economiei decât este cazul în Statele Unite, şi vom ţine cont de această diferenţă. Aceasta este balanţa transatlantică. Trebuie să înţelegem acest lucru – mă adresez în special dlui Lamberts – fără să aşteptăm Statele Unite. Mă voi întoarce în Statele Unite pentru a mă întâlni cu Tim Geithner şi ceilalţi supraveghetori şi nu mă duc acolo să mă plimb, ci ca să mă asigur că mergem toţi în aceeaşi direcţie în ceea ce priveşte Basel II, Basel II şi jumătate, Basel III, Basel IV – mă scuzaţi, Basel III şi DCR 4 – şi în ceea ce priveşte un alt subiect extrem de sensibil, care ar putea deveni un subiect de divergenţe între americani şi europeni, şi anume chestiunea standardelor de contabilitate. Prin urmare, nu suntem naivi în relaţia noastră cu Statele Unite, dar nici nu vrem să emitem prejudecăţi referitoare la intenţiile acestei ţări.

Prin urmare, pot să-l asigur pe dl Gauzès şi pe toţi ceilalţi onorabili deputaţi că vom acorda o atenţie deosebită acestei balanţe cu trei braţe. Dl Cancian a menţionat, de asemenea, pe bună dreptate, instabilitatea financiară, care este, într-adevăr, cel mai mare duşman al creşterii. Iată de ce trebuie să creăm condiţii care vor promova o mai mare stabilitate financiară şi, având în vedere dezbaterea pe care o purtăm cu China în prezent, aş adăuga şi stabilitatea monetară.

Am luat notă de comentariile dlui Bullmann care ne îndeamnă să întreprindem studii micro şi macroeconomice amănunţite. Vom utiliza, de asemenea, în mod productiv perioadele de tranziţie, care nu sunt nelimitate, şi aveţi dreptate, domnule Bullmann, atunci când spuneţi că aici şi în Consiliu se fac legile Europei, şi nu în altă parte, nici în Basel. Aici se află legiuitorul european şi acesta este motivul pentru care vom prezenta o propunere pentru DCR 4, care va fi o propunere legislativă pentru care vă vom solicita acordul, chiar înainte de etapele dezbaterii şi propunerii de rezoluţie.

Doamnă Bowles, probabil că aveţi dreptate atunci când vă exprimaţi îndoiala cu privire la noi şi când spuneţi că lucrurile nu se pot desfăşura ca de obicei. Mai aud din când în când bancheri care au memorii scurte şi care ne spun că criza economică s-a terminat şi că putem să ne întoarcem la treburile de dinainte. Nu ne putem permite să avem memorii scurte, şi nu vom reveni la situaţia de până acum. Suntem cât se poate de serioşi în ceea ce priveşte reformele.

Aş mai adăuga, doamnă preşedintă, că ameliorarea capitalizării despre care vorbim în Basel şi DCR 4 nu este singurul instrument sau singura soluţie. Mai sunt multe alte soluţii de gestionare a crizei, pe care le-am menţionat mai devreme, în prima mea luare de cuvânt: e tot ceea ce facem ca să reglementăm fondurile speculative, desigur, pe care sper că o vom termina în următoarele câteva zile; apoi mai sunt măsurile noastre referitoare la capitalul privat, instrumentele financiare derivate şi vânzarea în lipsă. Există şi alte instrumente care sunt importante. Acum câteva momente, dl Ludvigsson a vorbit despre testele de stres. Acestea trebuie efectuate periodic. Aşadar, aceasta este abordarea noastră în prezent.

Domnule Lamberts, nu voi menţiona decât un alt aspect important pe care l-aţi amintit: plata dividendelor de către bănci care nu pun în aplicare cerinţele minime de capitalizare. Această problemă a fost justificată în mod clar prin una din aşa-zisele rezerve, în acest caz, rezerva de conservare a capitalului, care prevede că o bancă nu poate plăti dividende dacă nu a îndeplinit cerinţele de capitalizare minime. Aceasta este una dintre dispoziţiile pe care le vom include, desigur, în propunerea noastră legislativă.

Doamnă Ford, trebuie într-adevăr să apărăm contribuabilii. Sunt sigur că veţi urmări îndeaproape propunerile pe care le vom face peste câteva zile privind prevenirea şi gestionarea crizelor şi privind crearea unui fond de soluţionare în fiecare stat membru, sperăm, care va asigura faptul că băncile plătesc pentru bănci, nu contribuabilii.

Dna Lulling a pus o întrebare foarte specifică. Da, în timpul negocierilor Basel, eu şi colegii mei am fost foarte atenţi la acest aspect şi am obţinut un acord ca 40 % din rezerva de lichidităţi să fie alcătuită din „Pfandbriefe”, sau obligaţiuni ipotecare, despre care aţi întrebat. Simt că este un rezultat pozitiv şi suntem toţi pentru diversificarea activelor lichide.

Dl Klinz a menţionat zicala „prea mare pentru a eşua”. Şi aici, atunci când acest lucru a fost semnalat în Statele Unite, am răspuns că nu se pot face comparaţii, pentru că sistemele bancare american şi european nu sunt la fel, nici din punctul de vedere al contribuţiei la economie, nici din punctul de vedere al structurii. Cu toate acestea, domnule Klinz, este o chestiune care nu a fost încă soluţionată la nivel internaţional, atât în contextul G20, cât şi în cel al Comitetului pentru Stabilitate Financiară. Urmărim situaţia îndeaproape, pentru a ne asigura că contribuabilii nu sunt şi nu pot fi puşi la plată.

Domnule Nitras, în ceea ce priveşte instrumentele financiare complexe, avem nevoie de o supraveghere mai puternică. Iată de ce noua autoritate europeană, ESMA, va juca un rol central, mulţumită în mare parte acestui Parlament, în analizarea posibilităţii interzicerii anumitor produse toxice, şi veţi vedea că vom consolida în continuare rolul ESMA în viitorul apropiat.

În cele din urmă, aş vrea să-i spun dnei Podimata că, în ceea ce priveşte agenţiile de rating, va exista o a treia rundă de măsuri. Ceea ce am făcut până acum cu voi înşivă nu este suficient şi, în prezent, lucrez la această a treia rundă de măsuri pentru a reglementa agenţiile de rating şi diversifica piaţa agenţiilor de rating, care, ca să mp exprim politicos, este concentrată în prea puţine mâini. Am adresat întrebări miniştrilor în cadrul ECOFIN vinerea trecută, iar preşedintele comisiei din care faceţi parte, dna Bowles, a fost prezent. Voi pregăti o consultare cu scopul de a consolida această reglementare.

Dl Schmidt a semnalat şi chestiunea unui efect cumulativ; cu toate acestea, am răspuns la această întrebare atunci când am vorbit despre balanţa cu trei braţe, lucru pe care îl vom urmări foarte îndeaproape.

  Othmar Karas, raportor. – (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, dezbaterea a fost lucidă, clară, competentă şi responsabilă. Am creat despre noi o imagine foarte bună ca fiind atât uniţi, cât şi hotărâţi. Domnule comisar, şi eu aş vrea să le mulţumesc tuturor participanţilor, inclusiv dvs. Punem procesul la îndoială, dar el nu a fost finalizat. Am evocat şi un subiect dureros. Este vorba, în special, de diferenţele în materie de structuri bancare şi economice dintre Europa şi Statele Unite. Trebuie să spunem un lucru clar în această privinţă, şi anume că, deşi procesul legislativ încă nu a început, procesul de la Basel aduce prejudicii şi limitează libertatea noastră de manevră în procesul decizional. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi întocmit un raport din proprie iniţiativă fără să anunţăm pe nimeni? Nu am fi avut o dezbatere astăzi aici. Prin urmare, trebuie să aducem democraţia şi parlamentarismul în procesul de la Basel, procesul din G20, noile instituţii mondiale care sunt create şi, în acelaşi timp, trebuie să ne implicăm în proces ca să nu fim mereu puşi în faţa faptului împlinit.

Basel III şi protecţia depozitelor trebuie legate, şi există o legătură între cele două. Avem nevoie de o legătură între procesul nostru decizional şi punerea în aplicare la nivel global, în special în Statele Unite. Avem nevoie de definiţia lichidităţilor înainte să apară proiectul de directivă. Între timp, legea Dodd-Franck din Statele Unite ne prezintă o altă problemă. Pentru că americanii vor avea probleme cu punerea în aplicare a standardelor privind lichidităţile, încearcă acum, din nou, să introducă criterii suplimentare, pe lângă ratingurile externe. Preceptul nostru trebuie să fie că ori ratingurile externe, ori criteriile alternative precum stabilitatea preţurilor ar trebui să funcţioneze ca bază a evaluării. Şi totuşi, sub nicio formă nu trebuie să se aplice ambele pentru Europa şi numai unul pentru Statele Unite.

Trebuie să fim vigilenţi şi haideţi să ne asigurăm, de asemenea, împreună, domnule comisar, că miniştrii finanţelor şi economiei naţionali transmit parlamentelor lor naţionale ceea ce Comisia prezintă acum în studiul său de impact. În parlamentele naţionale se conştientizează mai puţin ceea ce facem noi aici şi care sunt impactul şi cauzele în statele membre spre deosebire de această Cameră. Trebuie să începem şi o ofensivă aici. Haideţi să implicăm parlamentele naţionale în acest proces de comunicare.

  Preşedinta. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) Sunt de părere că recenta criză economică şi financiară, sau cea mai mare recesiune de pe vremea marii depresiuni, a scos în evidenţă necesitatea revizuirii radicale a actualului cadru de reglementare Basel II. Aş vrea să vă reamintesc aici în Parlament că acordul Basel II defineşte criteriile de acces la credit obligând băncile să evalueze în mod obiectiv starea de credit a unei întreprinderi, ţinând cont de riscurile asociate posibilei sale stări a insolvenţei, a garanţiilor şi a expunerii în caz de faliment. Deşi scopul acestor criterii este să amelioreze competitivitatea întreprinderilor şi să consolideze sistemul financiar, ele sunt extrem de punitive faţă de întreprinderile mici şi mijlocii care reprezintă motoul economiei Uniunii. În termeni concreţi, pentru că întreprinderile europene nu sunt într-o poziţie financiară atât de fermă, aplicarea acordului duce deseori la diminuarea accesului la credit şi la creşterea ratelor dobânzii. Deşi eforturile Comitetului de la Basel de actualizare a cadrului de reglementare mi se par încurajatoare, sunt extrem de preocupat din cauza lipsurilor care au ieşit la iveală în timpul procesului de negociere. Din acest motiv, sunt de acord că este recomandabil ca Parlamentul să se implice mai mult în negocieri cu scopul de a face modificările necesare pentru a asigura faptul că industria europeană şi economia europeană nu sunt dezavantajate.

  Giovanni Collino (PPE), în scris. – (IT) Un nou pact de stabilitate pentru Europa va implica sistemul bancar, care reprezintă celălalt capăt al procesului în care sunt utilizate resursele proprii ce reprezintă motorul economiei europene. Cu alte cuvinte, datoriile pe care statele membre ale Uniunii Europene le acumulează în timp pentru a produce bogăţie naţională şi pentru a o distribui cetăţenilor săi sunt finanţate şi gestionate de bănci, care ar trebui să fie capabile să le facă să aducă profit.

Deşi este adevărat că statelor membre le va trebui în continuare mult timp pentru a se conforma standardelor legislaţiei lor din domeniul financiar şi pentru a atinge, de asemenea, un nivel adecvat al uniformităţii în cadrul sistemelor lor fiscale, pentru a crea marje decente ale lichidităţii şi pentru a solicita efecte de îndatorare fiabile pentru a garanta economiile şi tendinţele lor pe termen lung, trebuie să ne asigurăm că vom reuşi să găsim răspunsul adecvat la criză în scurt timp.

Fondurile proprii la care Uniunea Europeană va avea tot mai mult acces vor asigura faptul că gestionarea resurselor UE vor exista tot mai puţin pentru a diminua riscurile sistemice şi tot mai mult pentru a crea un set de stimuli care să aducă beneficii economiilor naţionale, care nu numai că sunt păzite cu gelozie în interiorul graniţelor naţionale, ci sunt şi integrate pentru a optimiza utilizarea avantajelor comparative respective.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT)Instituţiile financiare care sunt puternice şi stabile sunt esenţiale pentru sustenabilitatea pieţei de capital, pentru accesul la credite, pentru competitivitate şi pentru stabilitatea economică şi financiară. Prin urmare, salut adoptare acestui raport, în special pentru că include măsuri esenţiale pe care le-am propus pentru abordarea situaţiei instituţiilor financiare naţionale. Mă refer în mod special la: necesitatea ca Comitetul de la Basel şi Comisia să clarifice felul în care sunt tratate acordurile financiare reciproce la nivel de holding, importanţa stabilirii criteriilor pentru activele lichide de bună calitate luând în considerare definirea activelor eligibile ale Băncii Centrale Europene pentru operaţiunile de politică monetară (acorduri de răscumpărare); şi includerea întregii datorii suverane a zonei euro ca active lichide de bună calitate, indiferent de ratingul său specific, reducând astfel impactul disproporţionat al măsurilor agenţiilor de rating.

  Jiří Havel (S&D), în scris. – (CS) Raportul prezentat a fost elaborat în termeni relativ precişi. Acesta face o analiză clară a noii reglementări bancare aflate în curs de revizuire (Basel II), precum şi o analiză detaliată a principalelor sale puncte, care, în prezent, sunt discutate la nivelurile practic şi academic. Mai concret, aceasta implică introducerea de măsuri care ar trebui să contribuie la creşterea stabilităţii financiare a sectorului bancar şi la reducerea probabilităţii unei noi crize, concentrându-se pe următoarele cinci domenii: calitatea capitalului (creşterea calităţii capitalului bancar este fără îndoială necesară), standarde de lichiditate mai stricte (riscul de lichiditate s-a dovedit a fi semnificativ în timpul crizei), măsurile contraciclice (crearea de capital bancar suplimentar în vremuri bune ar trebui să limiteze creşterea excesivă a creditelor şi crearea în consecinţă a bulelor preţurilor, cum s-a întâmplat în Spania), introducerea unei rate de îndatorare (acest indicator nou ar trebui să contribuie la creşterea stabilităţii băncilor, dar ar trebui să includă nu numai articolele financiare din bilanţul băncii, ci şi articole din afara bilanţului, precum instrumentele financiare derivate şi datoriile contingente ale băncii) şi, nu în ultimul rând, crearea unei contrapartide centrale pentru tranzacţiile extrabursiere, în special în raport cu creşterea transparenţei instrumentelor financiare derivate. Pe baza celor menţionate anterior, consideră că raportul prezentat conţine o analiză detaliată, precum şi recomandări relevante în domeniul reglementării bancare propuse şi, prin urmare, recomand ca textul propus să fie aprobat.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. – (RO) Consider că existenţa unor pieţe financiare dinamice, bine definite şi capabile să finanţeze investiţii substanţiale reprezintă o condiţie sine qua non pentru redresarea economiei europene. Susţin cu fermitate angajamentul luat în cadrul G20 pentru generarea unui volum mai mare de capital şi pentru elaborarea standardelor de gestionare a lichidităţilor. Aceste standarde de bună calitate în ceea ce priveşte lichidităţile constituie o componentă esenţială a reacţiei la criză.

De asemenea, consider că o mai mare flexibilitate a activelor eligibile disponibile în Uniunea Europeană, prin determinarea surselor sigure de finanţare şi prin caracteristicile lor specifice vor determina o stabilitate financiară în faţa situaţiilor de criză, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Criza financiară şi economică din ultimii ani a năruit mitul că băncile îşi cunosc cel mai bine riscurile şi că sunt capabile să stabilească cerinţele de securitate singure. Ignoranţa profundă a unora dintre persoanele responsabile cu gestionarea băncilor, importanţa deosebită alocată planurilor de vânzări şi ignorarea factorilor de risc, însoţite de pasivitatea sistemului de supraveghere financiară, sunt păcatele fundamentale ale sectorului bancar care au fost factorul declanşator direct al recesiunii mondiale.

Basel II nu s-a dovedit foarte eficace ca mecanism de prevenire a crizelor. În aceste circumstanţe, este esenţial să se creeze cât mai curând posibil un nou cod de standarde – Basel III – care nu va mai include presupunerea optimistă că băncile sunt capabile să se autoreglementeze.

Înăsprirea cerinţelor de capital va contribui cu siguranţă la creşterea insecurităţii sectorului bancar printr-o creştere a lichidităţilor. Cu toate acestea, aceste măsuri prezintă riscul costurilor de transfer către clienţii băncilor – o creştere a preţurilor creditelor şi ale altor servicii financiare – în detrimentul economiei. Prin urmare, este necesar să garantăm cadre protectoare adecvate care nu ne-ar lăsa să fim afectaţi de acest efect nedorit sau, cel puţin, l-ar menţine la un nivel minim. Pe de altă parte totuşi, trebuie să fim conştienţi că şi securitatea financiară costă. Întrebarea este cât de mult suntem dispuşi să plătim pentru ea?

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Criza a demonstrat deja faptul că nici măcar capitalul bancar nu a fost suficient în ceea ce priveşte solvabilitatea şi solvenţa. Cadrul de reglementare existent prevede, aşadar, o revizuire profundă, drept care eforturile Comitetului de la Basel de modernizare a cadrului în general trebuie salutate, în special în cazul reglementărilor uniforme, clare şi transparente. Cu toate acestea, există unele lipsuri pe alocuri şi, în forma sa actuală, cadrul ar dezavantaja economia europeană din punct de vedere concurenţial. Întreprinderile europene se bazează pe creditele de la bănci. Optzeci la sută din investiţiile şi împrumuturile din Europa se bazează pe creditele bancare. În această privinţă, este extrem de important să asigurăm finanţare pentru IMM-uri. Trebuie să luăm în considerare diferenţele fără să penalizăm anumite modele de afaceri. În caz contrat, există riscul de a face rău economiei europene.

16. Amenzi impuse de Comisie în cazuri de încălcare a normelor antitrust (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct este declaraţia Comisiei privind amenzile impuse de Comisie în cazuri de încălcare a normelor antitrust.

  Michel Barnier, membru al Comisiei. – (FR) Doamnă preşedintă, este întotdeauna o mare plăcere să mă aflu aici cu dumneavoastră zi şi noapte, şi vorbesc şi în numele colegului şi prietenului meu, domnul Joaquin Almunia, care este reţinut în acest moment la cina de lucru dintre China şi Uniunea Europeană. Camera dvs. a cerut Comisiei să-şi prezinte politica privind amenzile în lupta împotriva practicilor anticoncurenţiale. Prin urmare, sunt încântat să fac, în numele său, această prezentare.

După cum ştiţi, Comisiei îi revine sarcina să lupte împotriva practicilor anticoncurenţiale şi să le sancţioneze în cazul în care aduc prejudicii companiilor şi consumatorilor în cadrul pieţei interne.

Principalul instrument de care dispunem este puterea de a aplica amenzi companiilor implicate în aceste carteluri, care adoptă practici comerciale restrictive sau care abuzează de poziţia lor dominantă. Aceste amenzi sunt stabilite în conformitate cu orientările noastre cu privire la metoda de calculare a amenzilor. Versiunea în vigoare în prezent a fost adoptată în urmă cu doar patru ani.

Acordăm, de asemenea, reduceri ale amenzilor pentru companiile care cooperează în investigaţiile noastre, de exemplu atunci când ne atrag atenţia cu privire la existenţa unui cartel, precum şi pentru companiile care acceptă să încheie un acord cu Comisia. Astfel toate companiile economisesc mult timp şi resurse. În orice caz, companiile nu pot fi constrânse să plătească mai mult de 10% din cifra totală de afaceri anuală, care este plafonul pentru nivelul amenzilor care pot fi impuse.

Prin urmare, doamnelor şi domnilor deputaţi, amenzile reprezintă principalul nostru instrument. Este preferabil ca, pe viitor, să nu excludem introducerea sancţiunilor pentru indivizi, în special a sancţiunilor administrative. Mai multe state membre autorizează efectiv asemenea sancţiuni. Vrem să analizăm atent implicaţiile politice şi juridice ale unei asemenea evoluţii.

Trebuie să propunem un cadru juridic formal? Articolul 23 din Regulamentul (CE) Nr. 1/2003 al Consiliului constituie temeiul juridic al amenzilor impuse de Comisie, şi nu orientările privind metoda de calculare a amenzilor. Articolul 23 stabileşte principiile de bază, incluzând plafonul cifrei de afaceri, pe care tocmai l-am menţionat, în timp ce orientările precizează modul de aplicare.

Este o practică relativ standard în multe sisteme europene juridice de a dispune de o gamă largă de sancţiuni posibile prevăzute de lege precum şi de orientări administrative cu privire la modul de calcul al sancţiunii definitive. Acest lucru este valabil în Germania, Regatul Unit şi în Ţările de Jos cu privire la aplicarea normelor în domeniul concurenţei. Având în vedere această situaţie, nu avem niciun motiv să propunem o legislaţie nouă cu privire la amenzile aplicate de către Uniunea Europeană în cazurile de concurenţă.

A doua întrebare: trebuie să revizuim orientările înainte de a analiza suma totală a amenzilor impuse? Aş dori să exprim o părere cu privire la cât costă cartelurile economia europeană. Potrivit estimărilor noastre, pagubele provocate de cele 18 carteluri destrămate în perioada 2005-2007 se ridică la aproape 8 miliarde de euro. Studiile au arătat, de asemenea, că cartelurile au provocat o creştere a preţurilor de la 10 până la 30 % şi este greu să rezişti unei asemenea tentaţii în lipsa unei implementări viguroase a legislaţiei concurenţei, sarcină care este responsabilitatea noastră.

Amenzile noastre sunt stabilite la un nivel care sancţionează un comportament ilegal anterior în mod echitabil. Sunt mari, însă reflectă pagubele provocate şi beneficiile ilicite realizate de membrii cartelului. Amenzile noastre trebuie, de asemenea, să împiedice companiile, într-un mod eficient, să se angajeze în asemenea practici anticoncurenţiale în viitor. Iată de ce, repet, nu avem niciun motiv pentru a modifica orientările din 2006 cu privire la calculul amenzilor.

A treia şi ultima întrebare: trebuie să micşorăm amenzile în timpul crizei? Vă informăm că examinăm foarte atent situaţia financiară a companiilor care, în unele cazuri, ne anunţă că nu pot plăti, şi am redus semnificativ amenzile primite de multe dintre ele. De exemplu, cu ocazia deciziilor recente referitoare la produsele sanitare pentru băi, sau la oţelul de mare rezistenţă la tracţiune, am aplicat reduceri cuprinse între 25 şi 75 %.

Nu este, doamnelor şi domnilor deputaţi, în interesul nostru să excludem companiile de pe piaţă. În realitate, lucrurile stau exact invers. Deseori, normele concurenţei sunt aplicate pentru a permite noilor companii să intre pe piaţă şi să-şi exercite activităţile în mod normal şi echitabil.

  Klaus-Heiner Lehne, în numele Grupului PPE. – (DE) Doamnă preşedintă, domnule comisar, în primul rând aş dori să mulţumesc Comisiei pentru flexibilitatea de care tocmai a dat dovadă. Domnul comisar Barnier a făcut referire la faptul că, în unele industrii, în industria construcţiilor, având în vedere că a existat o recesiune economică considerabilă în acest sector, au existat mişcări semnificative în ceea ce priveşte stabilirea şi acordarea penalizărilor – nu puteţi spune „amânări” – opţiuni de plată amânată. Consider că aceasta este o reacţie rezonabilă din partea Comisiei, având în vedere situaţia economică deosebită în care se află multe companii. Indiferent de această flexibilitate binevenită din partea Comisiei, există totuşi, în mod clar, necesitatea de a adresa întrebarea fundamentală dacă sistemul de stabilire a sancţiunilor pe care îl analizăm încă mai corespunde, în orice fel, principiilor statului de drept.

Îndrăznesc să afirm că există unele îndoieli cu privire la acest fapt. Aceasta se întâmplă deoarece, când s-a stabilit un cadru de hotărâre atât de larg fără a prevedea criterii specifice în instrumentul legislativ însuşi, Regulamentul (CE) Nr. 1/2003 al Consiliului dă, în mod clar, Comisiei mână liberă, astfel încât putem bănui că deciziile acesteia nu se bazează neapărat pe crearea de legi, ci, dimpotrivă, implică într-o mare măsură unele elemente cu caracter aleatoriu. Din nefericire, Curtea Generală Europeană a acceptat până acum această practică şi această metodă de luare a deciziilor fără a le critica.

Cu toate acestea, îmi pot imagina – şi ne confruntăm într-adevăr cu o situaţie modificată, deoarece vom adera foarte curând la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar Tratatul de la Lisabona a făcut obligatorie Carta drepturilor fundamentale – o potenţială schimbare a jurisprudenţei în lumina acestui fapt. Prin urmare, consider că trebuie să acordăm atenţie acestui aspect şi salut faptul că Comisia doreşte să modifice prevederile Regulamentului (CE) Nr. 1/2003 al Consiliului în acest domeniu în ceea ce priveşte criteriile şi alte tipuri de sancţiuni, luând măsuri mai concrete şi stabilind criterii mai aspre, inclusiv referitor la măsurile de sancţionare care urmează să fie stabilite. În opinia mea, consider că acest lucru este necesar pentru a lupta împotriva deficitelor statului de drept pe care mulţi specialişti le văd în Europa.

  Antolín Sánchez Presedo, în numele Grupului S&D. – (ES) Doamnă preşedintă, domnule comisar, chestiunea amenzilor este una foarte importantă. Este vorba despre a răspunde comportamentului anticoncurenţial, iar reacţia trebuie să fie eficientă şi fermă. O reacţie slabă, insuficientă, va fi un stimulent şi un impuls pentru încălcări. Prin urmare, amenzile trebuie să-i descurajeze pe cei care încalcă normele, dar şi să acţioneze ca element descurajator general pentru toţi operatorii. Trebuie să fie clar faptul că concurenţa ilegală nu va oferi avantaje sau beneficii celor care o practică.

Este adevărat că Comisia se bucură de multă libertate în aplicarea amenzilor. Cu toate acestea, libertatea nu înseamnă a acţiona arbitrar, deoarece există norme, limite şi criterii, există o procedură cu garanţii, şi, în orice caz, există controlul judiciar.

Tratatul, Regulamentul (CE) Nr. 1/2003, orientările din 2006 şi comunicarea privind programul de clemenţă – tot din 2006 – toate acestea formează un cadru care funcţionează rezonabil de bine.

Cu toate acestea, sistemul ar putea fi îmbunătăţit. Experienţa punerii în aplicare a sistemului, recomandările specialiştilor şi preocupările exprimate legitim de instituţii şi de unii operatori ne recomandă să abordăm anumite aspecte. Transparenţa şi predictibilitatea pot fi îmbunătăţite şi impactul asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, ocuparea forţei de muncă şi sustenabilitatea întreprinderilor pot fi, de asemenea, discutate. Flexibilitatea cu privire la cantitate şi plăţi ar trebui şi ea luată în considerare, împreună cu legătura cu programul de clemenţă, şi chiar şi modul de depăşire a diferenţelor dintre sisteme diverselor state membre.

În plus, sistemul poate fi completat prin adăugarea altor instrumente relevante: de exemplu, sublinierea răspunderii individuale, luarea în considerare a altor tipuri de soluţii – nu doar pentru a opri comportamentul anticoncurenţial, ci şi pentru a preveni repetarea acestuia – şi lansarea de măsuri private de despăgubire atât a indivizilor, cât şi a grupurilor.

Toate aceste aspecte trebuie abordate riguros, sistematic şi pozitiv, fără a stârni îndoieli cu privire la modul de funcţionare a politicii concurenţiale.

  Sophia in 't Veld, în numele Grupului ALDE. –Doamnă preşedintă, sunt de acord cu o mare parte din ceea ce au spus vorbitorii precedenţi. Salut declaraţia domnului comisar, dacă ascult cu atenţie, Comisia chiar acceptă cu deschidere solicitarea Parlamentului, care a fost inclusă în raportul de anul trecut referitor la politica privind concurenţa, pentru un set de instrumente mai sofisticat în ceea ce priveşte politicile antitrust.

S-a pus foarte mult accent pe amenzi şi pe nivelul amenzilor, dar ar trebui să avem grijă ca acest lucru să nu se transforme într-o dezbatere ideologică. Discutăm despre ideea de a avea un set de instrumente care să reprezinte un mijloc eficient de descurajare a practicilor anticoncurenţiale. Aşa cum aţi subliniat în mod corect, dauna provocată economiei noastre şi consumatorilor este considerabilă. Cred că amenzile ar trebui să fie rezonabile, dar, dacă companiile se plâng de amenzi, atunci singurul lucru pe care nu ar trebui să îl facă este să nu creeze carteluri. Aceasta este cea mai bună garanţie că nu se vor confrunta cu amenzi excesive.

Anul trecut, am cerut Comisiei să facă propuneri în vederea elaborării unor instrumente mai sofisticate. V-am cerut să înaintaţi propuneri care să acopere aspecte precum responsabilitatea individuală (pe care aţi menţionat-o), transparenţa şi răspunderea firmelor, proceduri mai scurte, dreptul la apărare şi la un proces corect şi mecanisme pentru a asigura funcţionarea eficientă a cererilor de clemenţă, precum şi programe de conformitate corporativă şi dezvoltarea de standarde europene. Aş dori să ştiu dacă Comisia intenţionează să vină cu asemenea propuneri. Ne dăm seama că acest lucru este foarte complicat, căci avem de-a face cu competenţe naţionale şi competenţe UE. Dar cred că împărţim aceleaşi obiective comune de a ajuta piaţa să funcţioneze adecvat.

  Jean-Paul Gauzès (PPE). – (FR) Doamnă preşedintă, domnule comisar, îmi amintesc că am întrebat-o acum câţiva ani pe doamna comisar pentru concurenţă de atunci dacă este la curent cu existenţa desfăşurării vreunei evaluări privind eficienţa setului de amenzi pentru consumatori şi, în această privinţă, doamna comisar a precizat la începutul şedinţei comisiei noastre că reuşise să recupereze multe milioane de euro din amenzi. Şi deci răspunsul a fost că acest lucru nu a fost luat în considerare. S-ar părea că de atunci aţi întreprins studii pentru a afla ce pagube s-au produs în realitate.

Totuşi, aş dori să vă atrag atenţia asupra a două chestiuni. Prima se referă la faptul că preţurile sunt fixate pe baza cifrei de afaceri a unui grup. Totuşi, compania care este posibil să fi încălcat regulile concurenţei, şi nu încerc să-i găsesc justificări, poate fi o companie relativ mică din interiorul grupului. Acesta este aspectul care mă deranjează, mai ales când sunt implicate persoane juridice separate.

În al doilea rând, domnule comisar, şi dvs. aţi fost cel care aţi afirmat acest lucru, şi nu colegul dvs., vorbiţi adesea despre nevoia de prevenire, spunând că prevenirea este mai bună decât reprimarea şi, în orice caz, mai eficientă. Deci întrebarea mea este dacă aceste amenzi imense, care ocupă întotdeauna prima pagină a ziarelor în care sunt menţionate, au într-adevăr vreun rol în ceea ce priveşte prevenirea. Şi mă întreb dacă nu ar fi mai eficient în termeni de prevenire să ne concentrăm mai degrabă asupra numărului de verificări decât asupra nivelului amenzilor.

Aşa cum s-a întâmplat recent în Franţa, se pot pronunţa, desigur, sentinţe pentru sume de bani pentru a căror plată ar fi nevoie de 4 sau 5 000 de ani. Cred că nu ar trebui să ne concentrăm prea mult asupra acestor cifre. Trebuie să analizăm concret repercusiunile pentru companie, într-un moment de circumstanţe economice incerte.

Atenuarea normelor concurenţei nu este adecvată. Este adevărat că se aplică o penalizare, însă această penalizare trebuie să fie cu adevărat proporţională, motiv pentru care am dorit să ştim dacă Comisia îşi va modifica sau nu normele. Cred că aţi afirmat că nu aşa vor sta lucrurile, ceea ce este păcat.

  Peter Skinner (S&D). – Doamnă preşedintă, nu ştiu despre companii care au nevoie de 400 de ani pentru a-şi plăti amenzile, însă acest lucru pare destul de draconic. Totuşi, domnule comisar, îmi dau seama că nu sunteţi nici dvs. neapărat într-o poziţie în seara aceasta de a face politici pe moment. În acest sens, voi adresa nişte întrebări domnului comisar Almunia cu privire la chestiunile pe care le discutăm în această seară.

Aş dori să fac două scurte remarci. În primul rând,aş solicita ca Comisia să se pronunţe în ceea ce priveşte evaluările impactului orientărilor din 2006. Am înţeles că personalul domnului Almunia a menţionat deja că acest lucru poate fi făcut. Aştept cu nerăbdare să văd aceste evaluări. Poate că ar trebui să fiu mai la curent cu această chestiune, dar aş fi mai liniştit dacă aşa ar sta lucrurile.

În al doilea rând, am auzit în această seară că amenzile sunt principalul subiect de discuţie – şi anume amenzile care sunt impuse companiilor care încalcă normele concurenţei. S-ar putea ca amenzile să fie mărite, însă acest lucru nu pare să le descurajeze. Continuă să procedeze astfel.

S-ar putea să trebuiască să găsim soluţii inventive. Cât despre fixarea preţurilor, de exemplu, destul de des, este posibil ca întreprinderile mici să fie afectate în continuare negativ de consecinţele companiilor care au încălcat normele şi, fără a avea vreo vină, să fie afectate de aceste amenzi.

Ce ar fi dacă Comisia s-ar gândi pentru o clipă la impactul social? Ce-ar fi dacă Comisia s-ar gândi să adopte abordări diferite? În Regatul Unit, de exemplu, normele permit ca, în loc să se impună amenzi, să fie descalificaţi administratorii, pedepsind în acest mod chiar vinovaţii implicaţi şi permiţând forţei de muncă şi companiilor să supravieţuiască – o filozofie inteligentă poate, şi una pe care s-ar putea să o împrumutăm drept model al ceea ce am putea face sau doar ca exemplu pilot.

Sunt şi alte exemple – după cum am auzit de la cei care au luat cuvântul, de la alte ţări – unde sunt sigur că am putea proceda la fel. Dacă acţionăm inteligent, putem face multe lucruri pentru a ne asigura că forţele de muncă pentru companiile din lume nu sunt şi ele la fel de afectate de practicile greşite ale directorilor care adoptă această filosofie a cartelului.

  Catherine Stihler (S&D). – Doamnă preşedintă, voi fi concisă. Vreau să salut afirmaţiile colegilor noştri din această seară. Puterea pe care o avem în ceea ce priveşte amenzile în situaţii antitrust este o adevărată putere pentru distrugerea cartelurilor, pentru prevenirea practicilor anticoncurenţiale şi pentru a pune clienţii pe primul loc.

Sunt trei întrebări pe care aş dori să le adresez Comisiei, la fel ca domnul Gauzès şi alţii. În primul rând, ce putem face mai bine în ceea ce priveşte prevenirea? În al doilea rând, analizăm – aşa cum a afirmat domnul Skinner – bunele practici din diferitele state membre? Sugestia domnului Skinner, referitoare la complicitatea consiliului şi la ceea ce putem face în legătură cu administratorii, este esenţială. În al treilea rând, putem avea un program pentru potenţialele propuneri?

  Seán Kelly (PPE). – Doamnă preşedintă, articolele 81, 101 şi 102 tratează toate aceste aspecte referitoare la carteluri, fixarea preţurilor, politica preţurilor agresive etc. Cu siguranţă acesta este un aspect care ar trebui să ne îngrijoreze, însă, adesea, este dificil să dovedim existenţa acestor practici. De exemplu, am aici un titlu intitulat „Antitrust: preţurile maşinilor au scăzut doar puţin în 2009”, în timp ce preţurile reparaţiilor şi întreţinerii continuă să crească în ciuda crizei, în ciuda reducerii salariilor şi în ciuda mai degrabă a deflaţiei decât a inflaţiei. Este acesta un cartel?

În ţara mea natală, dacă plouă puţin, preţul vitelor scade automat. Cred că este cu siguranţă nevoie să analizăm orientările, în ceea ce priveşte atât stabilirea tendinţelor pentru o perioadă lungă de timp, cât şi a pedepselor reale pe care intenţionaţi să le aplicaţi. Cred că domnul Skinner a făcut o sugestie foarte interesantă când a spus „să-i facem pe administratori să plătească”. Eu sunt de părere că ar trebui să avem şi amenzi: să adoptăm ambele posibilităţi. Mai sunt cu siguranţă multe de făcut, însă mergem în direcţia cea bună.

  Michel Barnier, membru al Comisiei. – (FR) Doamnă preşedintă, am auzit acum toate argumentele şi cererile şi le voi comunica cu atenţie colegului meu, domnul Almunia, care v-a spus, prin intermediu meu, că nu există motive pentru propunerea unei legislaţii complet noi privind amenzile, deoarece actualul Regulament (CE) nr. 1/2003, pe care l-am menţionat deja, ne poate fi de mare folos în viitorul apropiat.

Cât despre orientările, Comisia monitorizează în permanenţă aplicarea acestora şi este deschisă oricăror sugestii de îmbunătăţire şi, din acest punct de vedere, ceea ce au spus unii ar fi extrem de util.

Domnule Lehne, domnule Gauzès, domnule Skinner, nu suntem împotriva unui anumit nivel de flexibilitate în practicile noastre care controlează punerea în aplicare a regulamentelor, în limitele stabilite de orientările jurisprudenţei, pentru a lua în considerare situaţia economică care continuă să fie o provocare. Totuşi, pentru moment, repet, domnul Almunia nu consideră că orientările din 2006 trebuie revizuite. Este mulţumit de felul în care funcţionează acestea. S-au dovedit suficient de flexibile în timpul crizei actuale, permiţându-ne să luăm în considerare situaţia financiară dificilă cu care se confruntă unele companii, aşa cum aţi menţionat unii dintre dvs.

Aceste orientări pentru calculul amenzilor sunt obligatorii pentru Comisie. Aceasta înseamnă că oferă companiilor certitudine juridică, deoarece Comisia nu se poate abate de la ele fără motive temeinice. Dacă Comisia se abate totuşi de la orientări, riscă ca instanţele să-i anuleze deciziile.

Doamnă in ’t Veld, în ceea ce priveşte alte sancţiuni în afară de amenzi, ar trebui să evaluăm măsura în care este posibil, eventual, să le integrăm în cadrul nostru juridic actual. Deşi există sancţiuni alternative în statele membre, acestea par să fie utilizate în puţine cazuri şi amenzile rămân principala formă de sancţiune.

Două principii ar trebui să ghideze această discuţie. În primul rând, sancţiunile individuale nu trebuie să pună la îndoială sistemul nostru actual de control al încălcărilor, mai ales programul de clemenţă. În al doilea rând, faptul că administratorii sau angajaţii unei companii au fost sancţionaţi individual, lucru care este deci posibil, nu diminuează cu nimic responsabilitatea companiei în cazul în care aceasta încalcă normele concurenţei.

În ultimul rând, Comisia crede că nivelul actual al amenzilor şi aplicarea uniformă a legislaţiei europene privind concurenţa sunt mijloace bune de descurajare a comportamentului anticoncurenţial pe piaţa internă.

Domnule Lehne, o precizare. Avem un sistem administrativ care trebuie să asigure punerea în aplicare adecvată a normelor concurenţei. Acest sistem are, de altfel, numeroase avantaje. Avem, de asemenea, jurisprudenţa Curţii, care sprijină acest sistem.

Domnul Sánchez Presedo a menţionat transparenţa, lucru care nu mă miră având în vedere celelalte dezbateri pe care le-am avut cu domnia sa referitoare la supraveghere. Există îmbunătăţiri posibile. Avem orientări flexibile, aşa cum tocmai am precizat, şi ţin să menţionez în special că în acest an au fost introduse bune practici.

În cele din urmă, doamna in ’t Veld şi doamna Stihler au evocat problema programelor mai sofisticate şi a instrumentelor mai sofisticate. Putem ridica această problemă în cadrul programelor de conformitate. Ele sunt binevenite. Ştiu bine că noi credem că companiile iau aceste programe de conformitate în serios şi acest lucru poate contribui la prevenire, care este, de fapt, domnule Gauzès, mai ieftină decât despăgubirile sau pedepsele.

La final, domnul Skinner şi domnul Kelly au vorbit despre companii care uneori suferă de pe urma acestor pedepse şi a problemelor sociale pe care le pot provoca. Urmărim cu interes şi cu atenţie evoluţiile din statele membre, mai ales în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii. Din acest motiv dorim să propunem, aşa cum am precizat în Cartea noastră albă, că vom acţiona asupra cererilor de despăgubire pentru a verifica eficienţa acestora şi pentru a le evalua impactul. Iată de ce Comisia va lansa în curând o consultare publică în această privinţă.

  Preşedinta. – Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. – Comisia Europeană impune amenzi din ce în ce mai dese și mai ridicate cartelurilor și companiilor care abuzează de poziția lor pe piață. Amenzile impuse de aceasta în 2009 au depășit 2 miliarde de euro. Promptitudinea reacțiilor executivului european este binevenită. Totodată, trebuie să ne întrebăm dacă actualul sistem de sancțiuni este îndeajuns de complet. Comisia joacă dublul rol de procuror și de judecător. În plus, printre efectele negative ale amenzilor impuse se numără și pierderea locurilor de muncă a angajaților companiilor sancționate. Astfel, persoane care nu au încălcat legea se transformă în victime colaterale. Prin urmare, consider că este necesară dezvoltarea unui set de măsuri mai rafinate în domeniul încălcării regulilor antitrust care să urmărească atât o mai mare transparență a procedurilor, prin numirea unei judecătorii independente, cât și introducerea posibilității de pedepsire individuală a directorilor responsabili de comportamentul ilegal al companiilor.

17. Intervenţii de un minut privind chestiuni politice importante

  Preşedinta. – Următorul subiect pe ordinea de zi îl reprezintă discursurile de un minut pe teme de importanţă politică.

  Artur Zasada (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, aş vrea să mă refer la problemele întâmpinate în aeroporturile europene de către mamele cu copii mici şi de către persoanele în vârstă. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2006, acestor două grupuri ar trebui să li se ofere asistenţă în aeroporturi. Din nefericire, în cea mai mare parte a cazurilor, dispoziţiile regulamentului nu sunt respectate. Nici măcar într-o reclamă de televiziune, care a fost făcută cu surle şi trâmbiţe la ordinul Comisiei Europene, nu se suflă o vorbă despre mamele sau taţii care călătoresc cu copiii lor mici.

Soluţia la această problemă este simplă: ar trebui luate măsuri eficace pentru a informa cetăţenii cu privire la propriile lor drepturi. În primul rând, ar trebui schimbat titlul regulamentului adăugând informaţii pentru a arăta că vizează în egală măsură mamele sau taţii care călătoresc cu propriii lor copii mici. În al doilea rând, ar trebui propusă o nouă pictogramă pentru acest grup de călători, care să fie obligatorie în toate aeroporturile din statele membre ale Uniunii Europene.

  Teresa Jiménez-Becerril Barrio (PPE). – (ES) Doamnă preşedintă, în calitate de membră a Comisiei pentru drepturile omului, în calitate de cetăţean spaniol şi european şi în calitate de victimă a terorismului de când organizaţia teroristă ETA mi-a ucis fratele şi pe soţia acestuia în Sevilia, iau cuvântul azi pentru a condamna faptul că guvernul venezuelean şi preşedintele acestei ţări a acordat teroriştilor ETA să se antreneze pe pământ venezuelean la ordinile presupusului terorist, Arturo Cubillas, care lucrează pentru guvernul lui Hugo Chávez, în ciuda faptului că există un mandat de arestare internaţional emis pe numele său; avem de-a face cu o încălcare gravă a dreptului fundamental al tuturor cetăţenilor europeni la securitate.

Solicit măsuri ferme din partea guvernului spaniol ca răspuns la această umilire gravă a tuturor spaniolilor. Dl Zapatero nu poate continua să tacă în timp ce ambasadorul Venezuelei îi descrie pe membrii Gărzii Civile, care au fost şi sunt modele de curaj în lupta împotriva ETA, ca pe nişte torturatori. Nici nu putem să ne facem că nu vedem cum creşte cooperarea pe teritoriul venezuelean dintre ETA şi Forţele Armate Revoluţionare din Columbia, care a fost deja condamnată de judecătorul Eloy Velasco. Dl Zapatero nu poate da mâna cu un lider precum dl Chávez, care transformă Venezuela într-un rai al teroriştilor.

Prim-ministrul unei ţări precum Spania, în care terorismul a cauzat atâta durere, nu poate continua să ignor această problemă şi ar trebui să dea răspunsul pe îl merită o asemenea situaţie, care este ceea ce ar face orice cetăţean dacă ar avea ocazia.

  Catherine Stihler (S&D). – Doamnă preşedintă, problema pe care doream să o ridic astăzi este că, la 18 septembrie, 36 de deputaţi din această Cameră, printre care mă număr şi eu, au fost premiaţi de către Fundaţia europeană a plămânilor pentru activitatea noastră împotriva fumatului.

Suntem, de fapt, în Anul european al plămânilor, iar petiţia încă mai poate fi semnată de colegii care sunt interesaţi de activitatea noastră împotriva industriei tutunului şi referitoare la controlul tutunului.

În prezent, numai 10 din cele 27 de state membre au interzis fumatul în locuri publice, astfel încât acestea să devină locuri fără fum de ţigară. Sunt mândră că Scoţia a fost una dintre primele ţări care a interzis fumatul în locurile publice. Ultimele dovezi arată că numărul copiilor internaţi în spitale cu astm a scăzut cu 18 % datorită interzicerii fumatului în locurile publice. Este un lucru care trebuie să se repete în întreaga Uniune Europeană.

Aş ruga Parlamentul să-i felicite pe cei 36 de colegi cărora, la 18 septembrie, Fundaţia europeană a plămânilor le-a înmânat acest premiu.

  Nessa Childers (S&D). – Doamnă preşedintă, aş vrea să salut votul de săptămâna trecută al Comisiei pentru bugete pentru îngheţarea salariilor şi indemnizaţiilor comisarilor europeni dacă nu se vor aduce modificări codului lor de conduită. Acest vot arată că Parlamentul nu va tolera repetarea unui caz precum cel al dlui Charlie McCreevy, fostul comisar pentru piaţa internă, a cărei nouă conducere este anchetată de către Comisie pe motive de posibile conflicte de interes.

Au fost adresate 201 cereri de către persoane din Comisie care încercau să obţină posturi după expirarea mandatului lor în Comisie. Numai una a fost respinsă. Codul trebuie revizuit şi nu trebuie să reprezintă un simplu set de orientări interpretate în mod larg.

  Sergej Kozlík (ALDE). – (SK) Actualul guvern slovac a prezentat o serie de acte legislative care subminează independenţa garantată prin constituţie a instanţelor şi judecătorilor.

Un act de modificare constituţional care vizează limitarea imunităţii judecătorilor este prezentat Parlamentului fără să solicite comentarii în prealabil şi fără să se organizeze o dezbatere de specialitate. Alunecarea Slovaciei către o deformare a democraţiei şi a statului de drept este demonstrată şi de faptul că preşedintelui Curţii Supreme şi preşedintelui Consiliului Magistraturii li s-a interzis de două ori să ia cuvântul într-o plenară a Consiliului Naţional în timpul unor dezbateri privind sistemul judiciar, inclusiv o lege privind Consiliul Magistraturii. Modificarea legii privind Consiliul Magistraturii urmăreşte să introducă posibilitatea schimbării alcătuirii consiliului chiar şi înainte de terminarea mandatului propriu-zis. Modificarea actului privind magistraţii va creşte numărul persoanelor numite pe criterii politice în comisiile de selectare şi promovare în carieră a judecătorilor de la unu la trei. Aceasta nu este decât o parte din poveste care arată clar modul în care actuala putere executivă şi guvernamentală din Slovacia încearcă să se amestece în competenţele instanţelor.

  Csaba Sógor (PPE). – (HU) Astăzi, 6 octombrie, este o dată importantă în istoria Ungariei. Acum mai bine de 150 de ani, revoluţionarii maghiari au ridicat armele împotriva celor mai puternice două armate ale Europei în numele valorilor fundamentale ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii care apăruseră în întreaga Europa la vremea respectivă. Cei treisprezece generali ai luptei pentru libertate înfrânte au fost executaţi în această zi în oraşul Arad, aflat în prezent pe teritoriul României. Cu toate acestea, dorinţa poporului maghiar pentru libertate s-a manifestat la fel de puternic şi împotriva comunismului, regimul opresiv al secolului XX, aşa cum au arătat evenimentele din 1956. Numai patru din cei treisprezece martiri executaţi la Arad în 1848 erau maghiari, dovadă că valorile universal transcend diferenţele naţionale. Pentru noi, maghiarii, acest lucru simbolizează dorinţa eternă pentru libertate şi unitatea naţiunii maghiare, precum şi reconcilierea şi solidaritatea între naţiuni.

  Agustín Díaz de Mera García Consuegra (PPE). – (ES) Doamnă preşedintă, aş vrea să profit de această ocazie pentru a condamna tratamentul degradant şi antidemocratic al guvernului lui Hugo Chávez faţă de cei care apără libertatea şi drepturile omului.

Reţinerea colegului meu, dl Iturgaiz, în aeroportul din Caracas nu poate fi trecut cu vederea. Nu este prima dată când acest regim lansează un atac asupra membrilor Grupului Partidului Popular European (Creştin–Democrat). Misiunea noastră în calitatea de deputaţi în acest parlament nu se limitează la UE. Ea implică promovarea valorilor pe care se bazează Uniunea, precum libertatea, democraţie şi respectarea drepturilor omului.

Este evident că această sarcină nu este primită bine de cei care încearcă să impună ideile totalitariste asupra cetăţenilor lor.

Rezultatul alegerilor parlamentare din 27 septembrie ne dau dreptul să sperăm, deşi ar trebui să fim cu toţii preocupaţi de reacţia faţă de progresul înregistrat de opoziţia din Venezuela.

La ce ne putem aştepta din partea unui guvern care afişează terorişti din celula teroristă Oker, din partea unui organism executiv printre ai cărui membri se numără un presupus criminal ETA în funcţia de şef al securităţii Institutului Naţional Venezuelean sau din partea unui guvern care ignoră cererile de extrădare pentru mulţi terorişti care au fugit de justiţie?

Bineînţeles că nu ne putem aştepta la nimic.

Doamnă preşedintă, faţă de aceste atitudini dispreţuitoare Parlamentul trebuie să reacţioneze cu putere şi să le respingă cu cât mai multă fermitate posibil.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D). – (HU) O Germanie divizată în două a fost cel mai tangibil simbol al absurdităţii şi caracterului inuman al unei lumi bipolare. Dacă nu ar fi fost reunificarea Germaniei, nu ar fi avut loc nici reunificarea Europei şi extinderile din 2004 şi 2007. Niciun alt popor din Europa nu a dat dovadă de mai multă înţelegere faţă de divizarea artificială şi absurdă a Germaniei decât poporul din Ungaria. Reunificarea Europei a început cu reunificare naţiunii germane. Căderea Zidului Berlinului a însemnat şi căderea zidului care separa o Europă divizată de Războiul Civil. Ca maghiar, sunt foarte mândru că cei de la conducerea ţării mele de la vremea respectivă au luat decizia curajoasă şi îndrăzneaţă de a le permite celor câteva zeci de micii de cetăţeni ai Republicii Democrate Germane care au fugit în Ungaria să treacă de cortina de fier spre Austria. Ei au anulat tratatul dintre Ungaria şi RDG, dărâmând astfel prima cărămidă din Zidul Berlinului. Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei de la vremea respectivă, şi premierul Miklós Németh au înfăptuit un act istoric, care nu ar fi putut avea loc fără eforturile reformiste ale lui Mihail Gorbaciov.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Doamnă preşedintă, tocmai m-am întors din Islanda, unde am participat la prima reuniune a Comisiei parlamentare mixte UE-Islanda. Pe parcursul celor două zile ale vizitei, delegaţia noastră a organizat un schimb de opinii extrem de bogat în informaţii cu membrii guvernului islandez şi ai parlamentului islandez cu privire la cererea lor de aderare.

Atunci când membrii delegaţiei s-au întâlnit cu ministrul islandez pentru pescuit, am profitat de ocazie pentru a ridica problema creşterii substanţiale a capturii totale admisibile de macrou. Toţi avem responsabilitatea de a susţine pescuitul, şi, de fapt, toate activităţile pescăreşti, dar ma-am referit în special la acesta. Mă bucur că, la 12 octombrie, la Londra, Islanda va începe negocierile cu statele costiere şi sper că se va ajunge la o soluţie satisfăcătoare.

Căderea în urma crizei financiare este încă foarte evidentă în Islanda. Iată de ce disputa Icesave trebuie să rămână o chestiune bilaterală, între Islanda, pe de o parte, şi Regatul Unit şi Ţările de Jos, pe de altă parte. Este extrem de important ca părţile implicare să continue negocierile pentru a se ajunge la un rezultat satisfăcător.

  Georgios Koumoutsakos (PPE). – (EL) Doamnă preşedintă, mă bucur foarte mult că domnul comisar Barnier se află astăzi aici, pentru că ştiu că problema pe care intenţionez să o ridic prezintă un interes deosebit pentru el. Dezastrele naturale au costuri incalculabile din punctul de vedere al vieţilor umane şi al infrastructurii economice. Soluţionarea lor este o provocare comună şi necesită un răspuns comun. Prin urmare, Uniunea Europeană trebuie să poată fi capabilă să răspundă rapid şi eficient la astfel de situaţii de urgenţă. Pentru aceasta, Europa trebuie să utilizeze mai bine potenţialul său şi să incite cetăţenii să ia atitudine.

Îndelungata tradiţie europeană de activitate voluntară şi principiul solidarităţii oferă o bază solidă în acest sens. A sosit, aşadar, vremea să creăm un corp de voluntari european, mai exact în conformitate cu articolul 214 alineatul (5) din Tratatul de la Lisabona. Aş vrea să vă reamintesc că 2011 va fi Anul european al voluntariatului. Un corp european de voluntari ar consolida rolul şi imagine Europei şi va cuceri inimile şi minţile cetăţenilor europeni şi ale cetăţenilor din întreaga lume.

Parlamentului European îi revine datoria să ia măsuri urgente pentru a crea un corp european de voluntari.

  Zbigniew Ziobro (ECR). – (PL) Doamnă preşedintă, limitele specifice în materie de emisii de CO2 vor intra în vigoare în Uniunea Europeană în 2013. Planurile recente ale Uniunii Europene de a impune o limită mai redusă decât cea plănuită anterior, şi anume la nivelul de 0,688 tone de CO2 pe tonă de produs fabricat, pot duce la o situaţie dezastruoasă pentru producătorii de ciment din multe ţări europene, printre care şi Polonia.

Aşa cum au relatat unele mijloace de informare în masă, de exemplu jurnalul „Gazeta Prawna”, s-a calculat că preţurile la ciment vor creşte cu cel puţin 30 %, care, pe de o parte, vor lovi în clientul de rând care vrea să-şi construiască o casă, dar vor încetini, de asemenea, dezvoltarea economică oriunde cimentul este o resursă fundamentală pentru producţie. Această situaţie este extrem de periculoasă pentru noile state membre UE pentru că au o distanţă mare de recuperat faţă de ţările bogate, precum Franţa sau Germania, care şi-au construit cea mai mare parte a infrastructurii lor, precum autostrăzile, cu mult timp în urmă, când nu existau niciun fel de limite în acest domeniu. Această situaţie are, de asemenea, un efect nociv prin aceea că o parte din producţie se va muta dincolo de graniţele noastre de la est, iar CO2 se va produce oricum, iar cel care va pierde va fi economia noastră.

  Georgios Toussas (GUE/NGL). – (EL) Doamnă preşedintă, rezoluţia antidemocratică aprobată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei ieri, 5 octombrie, pune semnul egalităţii între lupta clasei muncitoare şi a masei populare şi extremism şi, în numele combaterii extremismului, propune restricţionarea şi abolirea drepturile democratice de bază, precum dreptul la libera exprimare, dreptul de adunare şi asociere şi chiar interzicerea acţiunilor partidelor politice.

Această rezoluţie regretabilă rezervă un comentariu special pentru Grecia şi marea luptă a clasei muncitoare şi a masei populare care a apărut recent împotriva politicii barbare, antipopulare, a Uniunii Europene şi a guvernului ţării noastre şi ale guvernelor celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Lupta de clasă nu va fi oprită de rezoluţii şi legi reacţionare. Este un factor istoric, produsul inevitabil al sistemului, născut din barbarie şi exploatarea omului de către om. Lupta clasei muncitoare, reconstruirea unui contraatac de către mişcarea clasei muncitoare şi a masei populare din întreaga Europa poate trimite aceste rezoluţii acolo unde le e locul: la coşul de gunoi al istoriei.

Partidul Comunist Grec invită clasa muncitoare şi masa populară să condamne această rezoluţie reacţionară pe căi practice, intensificându-şi lupta împotriva atacului lansat asupra masei populare de către Uniunea Europeană şi guvernele burgheze, sprijinind astfel eforturile de construire a unei alianţe sociopolitice a claselor muncitoare şi a lucrătorilor independenţi, ceea ce va presupune modificări în beneficiul oamenilor.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – (LT) Summitul UE-China are loc astăzi la Bruxelles. Pe lângă schimbările climatice şi comerţ, printre subiectele discutate se numără situaţia apărătorilor drepturilor omului din China, pedeapsa cu moartea şi taberele de muncă forţată Laogai. Aceste subiecte sunt, fără îndoială, foarte importante, dar aş vrea să vă reamintesc o altă problemă acută a Chinei, şi anume Tibetul. Este regretabil faptul că dialogul dintre reprezentanţii lui Dalai Lama şi reprezentanţii guvernului Republicii Populare China, care a adus o urmă de speranţă, se desfăşoară într-un ritm foarte încet. A noua rundă de dialog a avut loc anul trecut în noiembrie. Reuniunile se desfăşoară fără regularitate şi sunt dominate de o atmosferă de neîncredere. Aceasta în ciuda faptului că Dalai Lama a renunţat de mult la obiectivul nu numai al independenţei, ci şi a suveranităţii tibetane.

Încă o dată, aş vrea să fac un apel către liderii Chinei să soluţioneze problema Tibetului pe calea dialogului, fără uz de forţă şi fără să-l ignore pe Dalai Lama. Uniunea Europeană ar saluta, fără îndoială, un astfel de dialog şi este gata să contribui, să medieze şi să ofere asistenţă în orice mod posibil.

  Corneliu Vadim Tudor (NI). - În România funcţionează, din nefericire, o cenzură brutală, cum nu mai există în niciuna dintre ţările membre ale Uniunii Europene: este vorba de o instituţie aberantă, intitulată Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Aceasta este o maşină infernală, de factură stalinistă, care, prin absurd, dacă marii scriitori Cervantes, Goethe, Byron, Balzac, Cesare Pavese şi Adam Mickiewicz ar mai trăi astăzi, i-ar cenzura şi pe ei. Această bandă terorizează efectiv posturile de televiziune independente. Aş compara acest CNA cu un cimitir al elefanţilor, de unde apar nişte „zombie” teleghidaţi politic de o dictatură muribundă care aplică sancţiuni financiare insuportabile pentru acele emisiuni în care partidele din opoziţie rostesc nişte adevăruri.

Ajutaţi-ne să scăpăm de „Gauleiterii” de la CNA şi să redăm României cea mai mare victorie a anului revoluţionar 1989: libertatea presei!

  Marian Harkin (ALDE). – Doamnă preşedintă, am dezbătut mai devreme dispoziţiile sociale şi Tratatul de la Lisabona, care obligă Uniunea să analizeze consecinţele sociale ale unei decizii atunci când elaborează politici. Ia UE – sau să spun Comisia – în considerare consecinţele sociale şi chiar economice ale insistării asupra faptului ca Irlanda să respecte Pactul de stabilitate şi de creştere până în 2014?

Desigur, consolidarea fiscală este foarte importantă, dar avem impresia că e singurul lucru care contează. „Respectaţi pragul de 3 % până în 2014, altfel va fi rău”: iată mesajul foarte puternic pe care îl transmite UE. Mai devreme, Preşedinţia belgiană a afirmat că austeritatea este inevitabilă, şi totuşi iată cu ce ne confruntăm: cu austeritate, corecţie fiscală cu orice preţ. Cum rămâne cu nevoia reconstruirii economiei noastre? Da, trebuie să respectăm limita de 3 %, dar avem nevoie de mai mult timp.

Accept pe deplin faptul că multe dintre dificultăţi ni le-am creat singuri şi nu caut înţelegere, dar, vă spun, austeritatea ne va distruge economia noastră mică, deschisă, în care, după doi ani de criză, în fiecare zi se închid patru întreprinderi.

  Joanna Katarzyna Skrzydlewska (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, ultimele câteva zile au fost pline de relatări despre efectele letale ale utilizării substanţelor psihoactive, cunoscute şi sub denumirea de „droguri sintetice”. Această problemă este extrem de vizibilă şi în Polonia, din cauza valului în creştere de intoxicări şi chiar de decese, în special în rândul tinerilor.

Ingeniozitatea producătorilor şi comercianţilor de droguri sintetice este mai tare decât legislaţia statelor membre. Ei plasează drogurile letale pe piaţă cu mult înainte ca statele membre să reuşească să interzică vânzarea lor în temeiul legislaţiei naţionale, iar printre persoanele care le cumpără apare convingerea că drogurile sintetice, doar pentru că nu au fost interzise, nici nu sunt letale. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Drogurile sintetice sunt la fel de dăunătoare ca şi drogurile ilegale şi sunt, de fapt, şi mai periculoase, pentru că duc mai repede la dependenţă.

Având în vedere problema socială foarte importantă a drogurilor sintetice, care se agravează pe zi ce trece, trebuie să luăm măsuri hotărâte şi eficace cât mai curând posibil. Comisia Europeană ar trebui, din grija pentru sănătatea a mii de tineri, să întreprindă de urgenţă o gamă amplă de activităţi pentru a informa populaţia despre caracterul nociv al drogurilor sintetice şi despre pericolele asociate utilizării lor, şi ar trebui, de asemenea, să pregătească măsuri juridice.

  Seán Kelly (PPE). – Doamnă preşedintă, aşa cum s-a relatat în ediţia „Financial Times” din 6 octombrie, comisarul pentru cercetare, dna Geoghegan-Quinn, a fost avertizată că este nevoie urgent de inovare în Europa.

Trebuie să stimulăm finanţarea pentru cercetare de către sectorul privat printr-o varietate de măsuri, precum iniţiativele de finanţare cu capital de risc. Cu toate acestea, propunerile Uniunii Europene, menite să prevină repetarea crizei financiare, capitalul de risc forfetar – esenţial pentru încurajarea înfiinţării de noi întreprinderi mici în UE – împreună cu fondurile speculative de tipul „hedge funds”.

Capitalul de risc este cel mai important dintre fondurile alternative datorită capacităţii sale de a stimula întreprinderile emergente şi de a încuraja creşterea în economia globală, după exemplele Google, Facebook şi Skype. Fondurile de risc oferă acces la capital, expertiză pentru afaceri şi, deseori, piaţa însăşi pentru întreprinderile nou înfiinţate ş IMM-urile private inovatoare. Ele oferă un sprijin stabil şi investiţii pentru o perioadă în medie de la trei la şapte ani.

Mai trebuie să eliminăm diferenţele dintre noi înşine, SUA şi Japonia. Cred că ar trebui să ţinem seama de cuvintele comisarului pentru cercetare, dna Geoghegan-Quinn.

  Sonia Alfano (ALDE). – (IT) Doamnă preşedintă, aş vrea să informez Parlamentul că, duminica trecută, în timpul vizitei Papei la Palermo, Constituţia italiană şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene au fost suspendate. Libertatea de exprimare şi de gândire şi inviolabilitatea căminelor private au fost călcate în picioare.

Cu această ocazie, poliţia italiană a insistat să fie îndepărtat un banner pe care era scrisă o frază din Evanghelie: „Casa mea se va numi o casă de rugăciune, dar aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari”, în timp ce aceleaşi forţe poliţieneşti au afişat postere care erau homofobe şi împotriva cuplurilor de drept comun. În librăria „Altro quando”, proprietarul afişase un banner pe care scria „Îl iubesc pe Milingo”. Poliţia a intrat în mediul privat şi a sechestrat bannerul fără niciun mandant judecătoresc şi utilizând metode needificatoare, nici măcar după propriilor standarde.

Este paradoxal că într-un stat laic şi democratic, aşa cum se vrea a fi Italia, libertatea de exprimare în public este suprimată de autorităţi pentru a nu ofensa sensibilităţile papei, în timp ce prim-ministrul Berlusconi poate să înjure în public fără ca aceasta să fie o problemă pentru Biserică. Cu această ocazie, toate instituţiile laice şi religioase şi-au bătut joc încă o dată de democraţie în Italia, mărind prăpastia care a apărut între instituţii şi public.

  Claudiu Ciprian Tănăsescu (NI). - În ciuda măsurilor anticriză luate de guvernele ţărilor europene, demonstraţiile şi grevele din ultima vreme arată că situaţia este încă departe de a se îmbunătăţi.

Din păcate, tocmai aceste măsuri anticriză, prin care guvernele ţintesc să umple golurile bugetare şi să plătească împrumuturile scumpe luate de la bănci, sunt cele care generează o nouă criză, tradusă prin reducerea directă a veniturilor şi scăderea calităţii vieţii cetăţenilor ţărilor europene.

Poate că a venit timpul ca guvernele statelor membre ale Uniunii Europene să îşi schimbe atitudinea, punând interesele cetăţenilor cu buzunarele din ce în ce mai goale mai presus decât pe cele ale băncilor care, în continuare, reuşesc ca prin minune să obţină profituri substanţiale. În fond, dacă în acest joc cineva trebuie să mai şi piardă, acesta nu trebuie să fie întotdeauna omul de rând.

  Gabriel Mato Adrover (PPE). – (ES) Doamnă preşedintă, voi vorbi şi eu despre Venezuela, pentru că există unii oameni care nu înţeleg că democraţia nu are legătură doar cu votarea. Democraţia poate face asta cu securitatea, libertatea şi egalitatea, iar într-o democraţie şi într-un sistem de libertăţi, şi proprietatea privată trebuie respectată.

Din păcate, în prezent, în Venezuela, publicul şi întreprinderile lor sunt ameninţate. În această privinţă, aş vrea să menţionez o întreprindere, Agroisleña, care a fost înfiinţată de persoane din Insulele Canare şi de pe urma căruia trăiesc 1 000 de familii. Ea a fost expropriată în mod ilegal şi, la fel ca atâtea alte întreprinderi, după mulţi ani de muncă asiduă, eşuează, din cauza deciziilor capricioase ale celor care cred că totul este posibil. Mai întâi, a fost confiscat pământ, acum sunt confiscate întreprinderi, aşa că cine ştie ce mai urmează.

A venit vremea ca oamenii din Venezuela să se simtă liberi, iar oamenii de afaceri să nu se mai simtă lipsiţi de apărare şi în permanenţă ameninţaţi. Aşa cum s-a mai spus, a sosit vremea ca Venezuela să devină o democraţie adevărată unde ştim sigur că teroriştii nu se vor putea refugia.

  Evelyn Regner (S&D). – (DE) Doamnă preşedintă, aş vrea să atrag atenţia asupra săptămânii acţiunii Federaţiei internaţionale a lucrătorilor din transporturi (ITF), care se va desfăşura la Istanbul la sfârşitul acestei săptămâni. Motivul zilei internaţionale a solidarităţii este comportamentul agresiv al unei companii de expediţii globale faţă de propriii săi angajaţi, care vor să înfiinţeze un sindicat. Din păcate, legislaţia muncii în Turcia nu se ridică încă la standardele europene, iar acest fapt este deseori exploatat la maxim de către angajatori. În conformitate cu legislaţia turcă în domeniul muncii, un sindicat poate activa într-o întreprindere abia după ce a atins o rată a sindicalizării de peste 50 %. Permiteţi-mi să repet: peste 50 %.

UPS, compania de expediţii cu sediul în SUA, a acţionat într-un mod barbar pentru a pune capăt campaniei de sindicalizare. Compania a dat afară 157 de angajaţi fără preaviz după ce s-au organizat în sindicatul lucrătorilor din transporturi TÜMTIS şi încercau să obţină recunoaştere ca sindicat din parte UPS. Mii de angajaţi UPS se luptă din mai pentru restabilirea colegilor lor şi pentru condiţii de muncă mai bune. Această legislaţie a muncii pro-angajatori şi metodele sale brutale înseamnă că Turcia este o zonă fără sindicate.

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE). – (ES) Doamnă preşedintă, la 18 octombrie, va începe un proces în oraşul turc Diyarbakir împotriva a 28 de lideri ai Partidului Democrat Turc (DTP).

Printre aceştia, 14 sunt reprezentanţi aleşi de public: 12 primari şi doi consilieri municipali. Infracţiunea lor apără în mod paşnic poziţiile lor politice, care i-ar putea costa între 15 ani de închisoare şi închisoare pe viaţă.

Interzicerea DTP şi arestările pe care le-am menţionat sunt încă un exemplu de persecuţii pe care le trăiesc minoritatea kurdă din Turcia. Aceste evenimente au fost condamnate în mod expres în rezoluţia adoptată la 10 februarie, care analizează progresele înregistrate de Turcia în 2009 în sensul apropierii de Uniune, dar nu credem că s-au făcut suficient progrese.

Dacă suntem consecvenţi şi vrem să ajutăm victimele şi să ajutăm Turcia să meargă în direcţia bună, putem face acest lucru. În tot acest timp, haideţi să sprijinim mişcare de solidaritate faţă de cauza kurdă.

Prin urmare, aş vrea să îndemn Comisia şi Parlamentul să trimită un reprezentant oficial la procesul din Diyarbakir.

  Corina Creţu (S&D). - Cel mai grav lucru care se poate întâmpla în timpul unei crize economice este ca acesteia să-i fie suprapusă o criză politică. Acest fapt se întâmplă în România, ţara care înregistrează cea mai severă scădere economică din Europa emergentă.

Măsurile de austeritate, de o duritate fără precedent, sunt aplicate de guvern, indiferent de greutăţile milioanelor de români, condamnaţi practic să sufere de frig, foame şi imposibilitatea procurării medicamentelor. Protestele sociale la care asistăm în ultima perioadă reflectă starea de spirit a cetăţenilor, disperaţi că sunt obligaţi să înfrunte greutăţile iernii cu venituri drastic diminuate. În paralel, au loc încălcări dramatice ale dreptului la liberă exprimare, cum s-a mai spus aici, în plen, în această seară.

Impunerea prin fraudă a unei legi a pensiilor îndreptată împotriva celei mai sărace categorii de populaţie mă determină să solicit instituţiilor europene să acorde atenţia necesară crizei totale în care se afundă România şi să riposteze împotriva derapajelor antidemocratice din această ţară.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE). – (PT) Doresc să subliniez aici un eveniment care a avut loc în Portugalia ieri şi care este extrem de important pentru ţară, pentru Europa şi pentru viitorul umanităţii.

Fundaţia Champalimaud a inaugurat un centru de cercetare în domeniul cancerului şi al ştiinţelor neurologice. Dl Champalimaud a fost un întreprinzător care a lăsat o treime din averea sa personală – 500 de milioane de euro – pentru cercetarea ştiinţifică din aceste domenii. Îl salut pe preşedintele Fundaţiei Champalimaud, Dr. Leonor Beleza, care a stabilit criterii clare pentru a îmbina excelenţa în cercetarea ştiinţifică cu practica clinică. Sunt sigur că obiectivul amplasării Portugaliei şi Europei în fruntea excelenţei în acest domeniu de cercetare ştiinţifică va fi îndeplinit în întregime.

Fundaţia Champalimaud va atrage oameni de ştiinţă renumiţi la nivel mondial spre Portugalia şi Europa. Începând cu estuarul Tagus, va deschide un nou capitol în cercetarea ştiinţifică portugheză şi europeană, vorbind lumii despre noile lumi.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) La Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de mâine, va avea loc un vot privind raportul socialistului britanic, Christine McCafferty, intitulat „Accesul femeilor la asistenţă medicală legală: problema obiecţiilor de conştiinţă nereglementate”.

Trebuie să condamnăm în întregime acest raport, care reprezintă un amestec grav şi fără precedent şi o ameninţare la suveranitatea statelor membre, principiul subsidiarităţii şi dreptul fundamental la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie. Raportul se concentrează în mod special pe domeniul aşa-numitei sănătăţi a reproducerii la femei, pe avorturi, sterilizări şi, de asemenea, dacă îmi permiteţi să citez, pe „eliminarea durerii prin mijloace de scurtare a vieţii la pacienţii în stadiu terminal”, care înseamnă eutanasiere activă. Acest document al Consiliului Europei solicită, chiar, ca statele membre să oblige furnizorii de asistenţă medicală să ofere un tratamentul solicitat la care pacientul are dreptul prin lege, indiferent de obiecţiile lor de conştiinţă. Mai mult decât atât, el solicită crearea unui fel de registru cu persoanele care manifestă o obiecţie şi propune ca aceştia să fie într-un fel persecutaţi. Nu putem accepta să cedăm acestei tendinţe de reglementare a obiecţiilor de conştiinţă în Europa.

  María Muñiz De Urquiza (S&D). – (ES) Doamnă preşedintă, este un act iresponsabil să punem sub semnul întrebării fermitatea politicii externe a Spaniei în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului şi este greşit să acuzăm guvernul venezuelean de conspiraţii pentru formarea teroriştilor ETA pe teritoriul său, pentru că nu există dovezi ale acestei conspiraţii.

Există un dialog şi o cooperare internaţională în lupta curajoasă a Spaniei împotriva terorismului în interiorul graniţelor sale şi în afara lor, şi există dialog şi cooperare cu Venezuela, căreia i s-a solicitat să ia măsuri specifice în acest sens.

În loc să solicităm ruperea legăturilor şi confruntări, haideţi să lăsăm autorităţile poliţieneşti, judiciare şi diplomatice să-şi facă treaba, care a avut un succes fără precedent şi rezultate în lupta împotriva terorismului în Spania.

  Preşedinta. – Declar închis acest punct.

18. Sistemele de sănătate din Africa Subsahariană şi sănătatea mondială (prezentare succintă)

  Preşedinta. – Următorul punct este raportul elaborat de doamna De Keyser, în numele Comisiei pentru dezvoltare, privind sistemele de servicii medicale din Africa subsahariană şi sănătatea mondială (2010/2070(INI) (A7-0245/2010).

  Véronique De Keyser, raportoare. – (FR) Doamnă preşedintă, domnule comisar, vă mulţumesc că aţi rămas până acum. Acest raport răspunde de fapt unei comunicări a Comisiei privind sănătatea mondială, însă am vrut să adoptăm un punct de vedere care să fie mai degrabă excepţional şi să se concentreze mult mai mult pe schemele de garantare reciprocă care se dezvoltă acum în Africa. Permiteţi-mi să dezvolt puţin.

Starea de sănătate din Africa este de fapt destul de îngrozitoare, în ciuda tuturor ajutoarelor internaţionale, iar acest fapt se datorează numărului mare de factori, fie că sunt schimbările climatice, criza financiară, guvernarea necorespunzătoare în anumite ţări sau lăcomia provocată chiar de bogăţiile ce se găsesc în Africa. Adăugaţi la acestea pandemii grave precum SIDA, malaria, tuberculoza şi aşa mai departe şi acest set de factori înseamnă că ne aflăm în faţa unui veritabil dezastru.

Aşadar, trebuie mai întâi de toate să îi aduc un tribut muncii ONG-urilor şi a anumitor biserici, de asemenea, care întreprind o activitate cu adevărat remarcabilă în condiţii de urgenţă în zonele de conflict, însă aceasta nu poate constitui un răspuns de lungă durată, nu este un răspuns durabil.

Acestea sunt ceea ce se numesc fonduri verticale care au fost menţionate şi care sunt folosite pentru a combate bolile majore precum SIDA, malaria şi tuberculoza, de exemplu. Acestea atrag mulţi bani şi sunt destul de atrăgătoare pentru eforturile ajutoarelor private, întrucât oamenii simt că oferă pentru o cauză care este bine ţinută sub control. În realitate totuşi, şi aceste fonduri, deşi îşi ating cu siguranţă obiectivul, acoperă doar o mică parte a problemei deoarece, din păcate, în Africa, lipsa de infrastructură sanitară, lipsa apei potabile – copiii mor de dizenterie – sau lipsa unui dispensar local încă provoacă astăzi mai multe decese decât SIDA sau malaria.

De aici, atenţia care s-a atras asupra unei mişcări care apare încă din anii’90, reprezentată de iniţiative alcătuite din scheme de asigurări, dar, mai presus de toate, de scheme de garantare mutuală care au izvorât cam peste tot în diferite ţări africane. Obiectivul acestor sisteme de garantare reciprocă este, desigur, de a implica oamenii în gestionarea propriei lor sănătăţi. Să nu închidem ochii: acestea nu vor fi suficiente prin sine, acestea nu vor reuşi să ofere toată finanţarea pentru îngrijire sau acces la medicamente, însă, în combinaţie cu alte fonduri, cu alte subvenţii, acestea asigură totuşi furnizarea de servicii medicale şi de medicamente şi, mai presus de această participare, un fel de dinamică socială care ia amploare.

Există sute din acestea; ele există în diferite ţări şi în diferite sectoare. Există sisteme de garantare reciprocă pentru femei, pentru proprietari de cafenele şi aşa mai departe. Provocarea noastră este atunci să sprijinim această dinamică socială, să o finanţăm, să o coordonăm, spunându-ne în acelaşi timp că poate într-o zi va fi autonomă, dar încă nu astăzi.

Prin urmare, deşi aceste sisteme reciproce există, ele funcţionează doar dacă, desigur, există pe lângă ele ceea ce se numesc sisteme orizontale. Adică, de ce să te asiguri sau să plăteşti pentru o situaţie de boală, pentru o intervenţie chirurgicală, dacă nu există spital, nu există doctor, nu există medicamente? Prin urmare, ca un corolar, considerăm că Uniunea Europeană ar trebui nu doar să sprijine, să coordoneze şi să susţină aceste garantări reciproce, ci şi să accentueze puternic sistemele orizontale privind serviciile medicale de bază, chiar dacă acest lucru înseamnă solicitarea de fonduri verticale pentru a finanţa parţial această îngrijire „orizontală”, acest element de îngrijire de bază care este necesar, care stabileşte echilibrul ce permite existenţa societăţilor mutuale.

La acest set de probleme se referă raportul. Mi s-a terminat timpul, dar voi răspunde probabil membrilor care au câteva preocupări privind sănătatea reproducerii care este menţionată în acest raport şi care consider că este o problemă de extremă importanţă.

  Niccolò Rinaldi (ALDE). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, doamna De Keyser a spus deja aproape tot ce era de spus. Aş dori să dedic acest minut unui băieţel pe care l-am întâlnit la 1 decembrie 2009 în Luanda, când eram în Angola pentru Adunarea Parlamentară ACP–UE. Băieţelul era la sfârşitul vieţii, murea de malnutriţie în braţele mamei sale în Spitalul Divina Providenţă din centrul Luandei, aproape de locul în care ne desfăşuram activitatea şi aproape de stadionul care se construia pentru Cupa Africii; cu alte cuvinte, era înconjurat de belşug.

Totuşi, acesta nu este un caz izolat: în fiecare zi, în Luanda, copiii mor de foame din cauza malnutriţiei în braţele mamelor lor tinere care nu au învăţat încă nimic despre nutriţie şi care sunt adesea lăsate de capul lor.

Pentru un creştin, astfel de privelişti sunt un păcat – un mare păcat; pentru un politician, acestea sunt un semn al nereuşitei politicilor noastre; iar pentru clasa dominantă a acelei ţări, Angola, acestea sunt, de asemenea, un semn de lăcomie şi de distribuire inechitabilă a bogăţiei. Cred că motivele pentru care acel copil a avut o existenţă atât de efemeră pe pământ ne dau multe de gândit şi sper că mărturia mea va contribui la această reflecţie.

  Anna Záborská (PPE). – (SK) În ciuda anumitor reţineri pe care le am împotriva acestui raport, aş dori mai întâi să o felicit pe doamna De Keyser. Aceasta a demonstrat, ca de multe alte ori înainte, că stăpâneşte politica pentru dezvoltare şi că îi pasă de condiţiile de viaţă din diferitele părţi ale lumii.

Nivelul serviciilor medicale din Africa subsahariană este deplorabil. Cu toate acestea, mă tem că doamna De Keyser a omis să accepte măcar câteva dintre propunerile mele de amendamente. Nu se poate să vorbim la modul pozitiv despre documentele finale de la Cairo şi Beijing şi totuşi, atunci când fac trimitere la acestea, ele să nu fie acceptate. Acest lucru se întâmplă doar pentru că, potrivit unor membri, anumite paragrafe nu se aliniază poate cu politica europeană privind sănătatea reproducerii. Este regretabil faptul că nu vrem să respectăm importanţa particularităţilor naţionale şi regionale şi diversitatea istorică, culturală şi religioasă a statelor din Africa subsahariană. Sănătatea localnicilor va avea doar de suferit în consecinţă.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Declaraţia generală a drepturilor omului recunoaşte sănătatea ca fiind una dintre drepturile fundamentale ale omului. Personal, consider că acest drept trebuie privit în strânsă legătură cu dreptul la viaţă.

În Africa subsahariană, aceste drepturi au un context foarte specific şi precar şi aş dori, prin urmare, să accentuez necesitatea ca Uniunea Europeană să ia o abordare responsabilă şi umană în domeniul serviciilor medicale. Mai întâi, aş dori să menţionez că Uniunea Europeană nu ar trebui să promoveze încetarea sarcinii ca un drept, întrucât aşa-numitul drept nu este recunoscut în niciun document internaţional ca fiind un aşa-numit drept fundamental al omului. Dimpotrivă, Uniunea, ca apărătoare a drepturilor omului în toată lumea, ar trebui să acţioneze progresiv pentru sprijinirea programelor de protecţie a mamelor cu copii în politicile sale de dezvoltare şi să promoveze rezultate care sunt, de asemenea, compatibile cu dreptul la viaţă şi la protecţie a copilului nenăscut. În al doilea rând, aş dori să subliniez din nou faptul că UE şi statele membre nu ar trebui să includă în acordurile comerciale dispoziţii privind drepturile de proprietate intelectuală care împiedică accesul persoanelor afectate de sărăcie din ţările în dezvoltare la medicamente şi care contribuie la ratele de mortalitate ridicate din aceste regiuni.

  Michel Barnier, membru al Comisiei. – (FR) Doamnă preşedintă, colegul meu, domnul Piebalgs nu a putut fi aici personal şi aş dori să fac în numele său o serie de comentarii şi remarce. Ca să spun destul de sincer, din nou, Comisia este mereu la dispoziţia Parlamentului şi m-am bucurat să o aud pe doamna De Keyser şi pe alţi vorbitori discutând un subiect care a fost mult timp unul de interes pentru mine, personal. În plus, doamnă De Keyser, în mandatul meu de comisar pentru piaţa internă şi serviciile financiare, nu întâmplător, pe lângă vizitele pe care le fac acum în fiecare săptămână în fiecare dintre capitalele Uniunii şi după prima vizită pe care a trebui să o fac în Statele Unite, întrucât aproape toate tranzacţiile noastre sunt transatlantice, eram nerăbdător să fac a doua vizită în afara Uniunii la Addis Abeba, la sfârşitul lunii iulie, pentru a mă întâlni cu liderii Uniunii Africane. Aceasta pentru că sorţile noastre sunt legate una de cealaltă şi pentru că, de mulţi ani deja, susţin o nouă politică de parteneriat între marile noastre continente.

În ceea ce priveşte multe subiecte legate de criză, care privesc oricum sau sunt în raport cu propriile noastre preocupări – de exemplu cooperarea dintre pieţele noastre, lupta împotriva spălării de bani, reglementarea financiară, lupta pe care vreau să o duc fără milă împotriva speculaţiilor excesive privind bunurile agricole, mai ales în Africa, unde multe ţări depind de importuri pentru alimentele lor – am decis împreună cu colegii mei, în urma acelei vizite, să începem şi să ne intensificăm cooperarea.

Vă felicit în numele domnului Piebalgs şi în numele meu pentru calitatea raportului dumneavoastră în care descrieţi situaţia serviciilor medicale din ţările în dezvoltare, dar aş dori să adaug că nu vorbim doar despre Africa. Cu câteva săptămâni în urmă, am fost în Haiti pentru a continua vizitele colegilor mei, baroana Ashton, doamna Georgieva şi domnul Piebalgs, şi a fost clar că, chiar şi în afara Africii, există provocări care trebuie depăşite cu privire la prevenirea bolilor şi sănătatea publică în cele mai sărace ţări.

După cum a spus domnul Rinaldi, este adevărat că aproape 30 de milioane de oameni mor prematur anual în fiecare an în ţările în dezvoltare din cauze care ar putea fi rezolvate cu sumele de bani cheltuite de Uniunea Europeană şi de Statele Unite doar pentru mâncarea pentru animale sau, dacă dorim o altă comparaţie, cu în jur de 2 % din cheltuielile globale din domeniul militar. Consider că această situaţie este, pur şi simplu, inacceptabilă.

Politicile sociale viabile, inclusiv pentru sănătate, ar trebui să se afle în centrul funcţiilor fundamentale ale statului, într-un cadru de creştere durabilă şi incluzivă. Sănătatea nu este doar un drept universal, ci şi o parte a dezvoltării economice. Sistemele de sănătate bazate pe cheltuieli pe cap de locuitor de mai puţin de 30 de euro pe an, ceea ce este de 50 de ori mai puţin decât media UE, nu vor fi niciodată suficiente pentru a menţine la post specialiştii în domeniul sănătăţii, pentru a asigura disponibilitatea medicamentelor esenţiale şi pentru a oferi oamenilor acces egal la îngrijire.

În legătură cu acest punct, aş dori să vă spun, în numele domnului Piebalgs, că vom continua să insistăm asupra faptului că Uniunea Europeană îşi onorează angajamentele în ceea ce priveşte nivelul şi calitatea ajutoarelor publice pentru dezvoltare pentru acele ţări terţe care au cea mai mare nevoie de ea. În ceea ce priveşte Comisia, sprijinul sistemelor de sănătate rămâne un angajament prioritar al politicii noastre externe şi o componentă puternică a dialogului nostru politic cu ţările terţe. Pentru a răspunde preocupării doamnei Záborská, ţările terţe nu sunt, de fapt, toate în aceeaşi oală. Există o mare diferenţă, după cum aţi spus, între ţările în curs de dezvoltare şi ţările mai puţin dezvoltate din Africa, de exemplu.

Mai mult, încercăm să promovăm acest concept prin participarea activă a Comisiei la iniţiativele globale precum Fondul mondial de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei, precum şi prin interacţionarea cu alţi actori publici şi privaţi activi în acest domeniu. Doamnă De Keyser, aţi adus pe bună dreptate un tribut activităţii ONG-urilor, care consider că sunt exemplare. Din nou, cu câteva zile în urmă, în Haiti, am văzut că acestea joacă un rol remarcabil şi decisiv în aspectele administrative sau publice ale diferitelor acţiuni desfăşurate de către Uniune, sponsori finanţatori ai Băncii Mondiale.

Politicile sociale şi de sănătate corespunzătoare sunt esenţiale pentru a obţine rezultate concrete în Europa şi în ţările în dezvoltare. Simpla asigurare că se dedică o cantitate substanţială de resurse sprijinirii partenerilor noştri europeni nu poate fi suficientă. Trebuie să ne asigurăm, de asemenea, că politicile noastre interne sunt consecvente, de exemplu politica privind migrarea specialiştilor în domeniul sănătăţii sau privind comerţul de medicamente, astfel încât impactul global al politicilor interne să fie, de asemenea, de folos sau măcar să nu provoace rău celor care au cea mai mare nevoie de ele în lume.

În propria mea sferă de competenţă, aş dori să precizez două puncte care v-ar putea interesa, doamnă De Keyser. Mai întâi, în proiectul de Act privind piaţa unică, pe care îl pregătim pentru 27 octombrie, intenţionez să acord prioritate sectorului principal al afacerilor sociale şi să lucrez în sensul unui statut pentru Fundaţia Europeană. Printre toate acestea, ar trebui să încurajăm aici în Europa structurile, ONG-urile, întreprinderile sociale care ar putea fi sprijinite în activitatea lor pentru a ajuta ţările cele mai sărace sau cele în curs de dezvoltare, mai ales în această sferă a sănătăţii.

Apoi, există un al doilea domeniu care mă preocupă în prezent, de fapt, şi acesta este contrafacerea. În planul pe care vi-l voi prezenta în toamnă privind combaterea pirateriei şi a contrafacerii, am oferit câteva secţiuni pe care le vom finanţa şi sprijini, privind tehnologia de detectare a bunurilor contrafăcute, comunicarea cu publicul european şi instruirea personalului vamal sau de la frontierele externe ale Uniunii.

Cu toate acestea, aş dori să mai am o secţiune – şi le-am solicitat aceasta colegilor mei – privind cooperarea cu ţările din care provin aceste bunuri contrafăcute şi în care ar putea provoca daune considerabile pentru sănătate, mai ales dacă este vorba despre medicamente contrafăcute. Vom reveni asupra acestui subiect la timpul cuvenit.

În baza analizei pe care am evidenţiat-o repede pentru dumneavoastră, Uniunea a adoptat concluziile privind rolul Uniunii în sănătatea mondială. Acestea sunt punctul nostru de referinţă atunci când intervenim în probleme de sănătate. După cum am spus, resursele pentru ajutorul oficial pentru dezvoltare nu sunt suficiente şi există un punct asupra căruia analiza raportului dumneavoastră demonstrează cât este de pertinentă. În Europa, dispunem de numeroase modalităţi de finanţare a serviciilor financiare şi fiecare are punctele sale forte şi slabe. Nu există o soluţie unică, perfectă, care să se potrivească tuturor circumstanţelor locale. Este evident faptul că o schemă de asigurări pur voluntară, bazată pe mecanisme de finanţare privată nu ar fi suficientă nici pentru a oferi acces egal şi universal la servicii medicale. De aici decurge rolul esenţial pe care trebuie să îl joace autorităţile în reglementarea şi finanţarea serviciilor medicale pentru a stabili sau asigura principiile de corectitudine şi de incluziune.

Contăm foarte mult pe contribuţia Parlamentului la acest efort pentru a consolida şi spori solidaritatea poporului Uniunii Europene şi a altor actori ai Uniunii din acest domeniu, mai ales ONG-urile. Consider că Uniunea noastră are multe de învăţat, dar şi multe de împărţit cu restul lumii şi că putem oferi valoare adăugată în acest domeniu. Trebuie să transpunem în mod clar toate acestea în abordarea noastră a politicii privind sănătatea din ţările în dezvoltare şi, personal, mă bucur să vă pot răspunde şi să profit de avantajul acestei oportunităţi pentru a-mi exprima angajamentul personal faţă de aceste probleme.

  Preşedinta. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Inabilitatea ţărilor africane – care sunt adesea ţări slabe care au ieşit recent din situaţii de conflict sau care nu au instituţii suficient de robuste sau resurse adecvate – de a aplica politici eficiente privind sănătatea publică şi, în special, de a garanta accesul la servicii de îngrijire medicală corespunzătoare constituie o provocare majoră şi o responsabilitate globală. Este esenţial să existe o viziune UE la nivel mondial privind sănătatea, având principii de orientare care trebuie aplicate tuturor sectoarelor strategice relevante. Investiţiile în educaţie şi în construirea capacităţilor va avea efecte pozitive asupra sănătăţii la nivel mondial şi solicit Uniunii Europene să sprijine în mod activ instruirea specialiştilor calificaţi în domeniul serviciilor medicale. Este esenţial ca statele membre să se asigure că politicile lor de migrare nu împiedică disponibilitatea specialiştilor din domeniul sănătăţii în ţările terţe. Solicit înfăptuirea angajamentelor luate sub strategia UE pentru acţiune în criza resurselor umane pentru sănătate în ţările în curs de dezvoltare. UE trebuie să faciliteze migraţia circulară ca mijloc de reducere a exodului de creiere din ţările în dificultate.

  Corina Creţu (S&D), în scris. – (RO) Starea sănătăţii populaţiei din Africa subsahariană ridică una dintre cele mai dure provocări pentru politica UE umanitară şi pentru dezvoltare. Cred că tragedia situaţiei este ilustrată cel mai bine de faptul că locuitorii acestei regiuni au o speranţă de viaţă de aproximativ jumătate din cea a unui cetăţean european. Raportul enunţă foarte clar cauzele acestui fapt şi accentuează remediile necesare, precum şi partea noastră de răspundere pentru acest lucru. Fondurile internaţionale alocate serviciilor medicale sunt de jumătate din suma alocată educaţiei. Fără a subestima educaţia cel puţin, consider că această disproporţie reflectă o viziune care trebuie corectată în viitor.

Mai mult, încurajarea exodului de doctori şi de asistente în ţările în curs de dezvoltare din statele africane permite ca actualul dezastru să continue. Cred că un mai bun discernământ, mai ales din partea ţărilor UE, atunci când este vorba despre recrutarea de specialişti în domenii cheie similare ar încuraja un progres semnificativ în îmbunătăţirea sistemului de servicii medicale al Africii.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Din păcate, dreptul universal la îngrijire medicală este încă foarte departe de a deveni realitate. Milioane de oameni încă nu au acces la servicii medicale de bază, speranţa de viaţă din multe ţări este încă scandalos de scăzută, iar milioane de copii încă mor de boli care pot fi prevenite şi tratate. Această situaţie este cu atât mai gravă cu cât depinde de deciziile politice dacă aceasta va continua sau va fi oprită. Forţa predominantă în aceste decizii au fost interesele marilor grupuri economice şi financiare. Multinaţionalele din domeniul farmaceutic continuă să împiedice producţia de medicamente mai ieftine care ar permite salvarea vieţii a milioane de oameni. Instituţiile financiare continuă să impună aşa-zisele „ajustări structurale” prin menţinerea odioasei datorii externe a ţărilor în curs de dezvoltare şi impunând reduceri şi privatizări în sectorul sănătăţii, când lipsurile sunt deja enorme. O reală contribuţie la îmbunătăţirea sistemelor de servicii medicale ale acestor ţări ar necesita, mai întâi, respingerea imediată a aşa-numitelor „acorduri de parteneriat economic” a căror punere în aplicare, în modul în care UE caută să o facă, va înrăutăţi relaţiile de dependenţă şi va avea un impact chiar şi mai mare asupra priorităţilor acestor ţări şi va pune capăt şi datoriei lor externe, ajutoarelor pentru dezvoltare corespunzătoare şi politicii de cooperare.

19. Depunerea documentelor: a se vedea procesul-verbal

20. Ordinea de zi a următoarei şedinţe: a se vedea procesul-verbal

21. Ridicarea şedinţei

(Şedinţa a fost închisă la ora 23.25)