Stenograma dezbaterilor

Luni, 18 octombrie 2010 - Strasbourg

15. Transferurile de date către SUA efectuate de statele membre în temeiul memorandumurilor de înţelegere (dezbatere)

  Preşedinta. – Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea privind:

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei de către Sophia in ’t Veld şi Alexander Alvaro, în numele Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, şi Birgit Sippel, în numele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, referitoare la transferul de date către SUA efectuat de statele membre în temeiul memorandumurilor de înţelegere (O-0149/2010 - B7-0555/2010),

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei de către Rui Tavares şi Marie-Christine Vergiat, în numele Grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, referitoare la transferul de date către SUA efectuat de statele membre în temeiul memorandumurilor de înţelegere (O-0160/2010 - B7-0558/2010), şi

– întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei de către Jan Philipp Albrecht, în numele Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană referitoare la transferul de date către SUA efectuat de statele membre în temeiul memorandumurilor de înţelegere (O-0168/2010 - B7-0561/2010).

  Sophia in 't Veld, autoare. – Dnă preşedintă, voi fi destul de scurtă. Cred că întrebarea cu solicitare de răspuns oral este foarte clară. În prezent lucrăm la un pachet RNP. Comisia a elaborat trei proiecte de mandate pentru negocierile cu Statele Unite, Canada şi Australia. Totuşi, între timp, statele membre duc negocieri bilaterale cu Statele Unite pe tema transferului de date personale sau, mai bine zis, pentru a acorda Statelor Unite acces la bazele de date europene, inclusiv la datele pasagerilor.

Înainte ca acest plen să poată adopta o poziţie faţă de vreo propunere privind RNP sau faţă de vreun acord privind RNP, trebuie să ştim care este situaţia. Dacă statele membre semnează acorduri bilaterale cu Statele Unite pentru a transfera date din RNP, atunci mă întreb ce facem noi în acest plen.

Mi s-a spus, de asemenea, – însă nu pot verifica această informaţie pentru că acordurile bilaterale şi negocierile bilaterale sunt secrete – că pot fi afectate datele din RNP ale cetăţenilor din afara UE sau ale cetăţenilor UE îmbarcaţi în zboruri cu alte destinaţii decât Statele Unite, categorii care nu intră sub incidenţa unui eventual acord UE-SUA. Avem nevoie de clarificări pe această temă înainte să continuăm discuţiile privind RNP.

În fine, dle comisar, la sfârşitul săptămânii trecute, am descoperit un alt subiect despre care nu am fost informaţi şi care ar putea fi relevant pentru această dezbatere. Este vorba de un program numit „Controlul unic de securitate”, pe care se pare că, în prezent, Comisia îl negociază cu Autoritatea Americană de Securitate în Transport. Acesta ar implica eliminarea controalelor de securitate pentru călătorii americani care vin în Europa şi viceversa.

Mi se pare destul de ciudat faptul că verificările de securitate pentru cetăţenii europeni care călătoresc în Statele Unite devin din ce în ce mai stricte – chiar trebuie să plătim pentru trimiterea Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (SEAC) – dar, în acelaşi timp, Comisia Europeană negociază ridicarea controalelor de securitate pentru americanii care vin în Europa.

A venit timpul să primim de la Comisia Europeană informaţii complete despre aceste program şi despre stadiul negocierilor şi aş dori să ştiu – şi voi încheia cu această întrebare – dacă este adevărat că Statele Unite au impus standarde de securitate care ar face posibilă crearea acestui program.

PREZIDEAZĂ: STAVROS LAMBRINIDIS
Vicepreşedinte

  Birgit Sippel , autoare. – (DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Tratatul de la Lisabona a fost menţionat astăzi de multe ori. Şi aş dori ca, măcar o dată, să spun ceva pozitiv despre acesta. Majoritatea cetăţenilor noştri sunt de părere că faptul că putem călători nelimitat în Europa, că putem circula liber în întreaga Uniune Europeană în scopul educaţiei, al găsirii unui loc de muncă şi al petrecerii timpului liber constituie un avantaj. Însă, făcând aceste lucruri, lăsăm, bineînţeles, urme ale datelor noastre. Datele noastre nu mai sunt demult stocate într-un singur stat membru, ci sunt răspândite în întreaga Uniune Europeană. Tocmai de aceea este bine că avem mai multe competenţe la nivel european în acest domeniu - care priveşte protecţia datelor cetăţenilor europeni - deoarece cetăţenii noştri se aşteaptă pe bună dreptate la o bună protecţie a datelor lor peste tot în Europa şi nu se aşteaptă ca un volum mare de date să fie transmis, poate chiar şi unor ţări terţe, fără ca acest lucru să fie necesar.

Cum putem noi, ca Uniune Europeană - şi o voi spune foarte clar: ca Parlament European şi Consiliu; aşadar împreună cu satele membre - să asigurăm această protecţie în cazul în care, în timp ce noi, în calitate de Uniune Europeană, negociem cu ţări terţe pe tema transmiterii datelor - ce fel de date sunt necesare, scopul în care vor fi utilizate şi garanţiile necesare pentru protejarea acestor date - în acelaşi timp, unele state membre individuale negociază cu ţări terţe pe această temă? Mai ales având în vedere că nici măcar nu ştim despre ce fel de date se discută, care sunt standardele de securitate care se aplică, dacă datele sunt transmise eventual în dublu exemplar sau chiar dacă se transmit date a căror transmitere nu ar fi permisă la nivel european.

Mai există şi un alt aspect căruia statele membre poate că nu-i acordă suficientă atenţie. Dacă un stat membru negociază cu un stat terţ, cum pot eu atunci să garantez - cum poate să garanteze şi cum va garanta statul membru individual - că doar datele propriilor cetăţeni vor fi, de fapt, transmise (în cazul în care vor fi transmise). La ora actuală, avem în Uniunea Europeană baze de date care colectează într-un punct central datele diverşilor cetăţeni şi la care au acces numeroase autorităţi din ţările europene. Altfel spus, în cazul în care datele mele sunt stocate undeva în ţara A, iar ţara A ia hotărârea de a transmite date, vor fi şi datele mele transmise unei ţări terţe? Nu se poate ca aceasta să fie valoarea adăugată a Uniunii Europene pe care am intenţionat s-o obţinem atunci când, pe bună dreptate, am negociat Tratatul de la Lisabona. Statele membre trebuie şi ele să ia notă de noul echilibru de puteri dintre instituţii şi să acţioneze în consecinţă, respectând normele potrivit cărora protecţia datelor este o chestiune europeană. La nivel european, trebuie să garantăm că se transmit cât mai puţine date, numai în scopuri foarte strict definite, şi că toate aceste procese nu vor fi subminate prin iniţiative bilaterale.

  Rui Tavares, autor. – (PT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, de-a lungul ultimului an, am discutat cu multe ocazii despre diferite chestiuni legate de protecţia datelor şi sfera privată a cetăţenilor europeni şi am spus că, pentru a garanta siguranţa fizică a persoanelor care călătoresc, de exemplu, cu avionul, ar trebui să protejăm datele personale ale cetăţenilor europeni. Acesta este un schimb care are implicaţii atât juridice, cât şi politice, pe care Parlamentul ar trebui să le ia în considerare.

Ştim că este ca şi cum am construi o casă de la acoperiş în jos: de fiecare dată când avem o problemă, încercăm să soluţionăm respectiva problemă. Mai întâi, am avut SWIFT („Secure Widespread Identities for Federated Telecommunications”), iar acum RNP (registrul cu numele pasagerilor). Dar, cu toate acestea, nu reuşim să construim casa începând de la fundaţii. Cu alte cuvinte, nu stabilim mai întâi care este opinia generală în Europa cu privire la protecţia datelor, pentru ca apoi s-o aplicăm pe aceasta în mod sistematic fiecărei chestiuni şi fiecărui partener internaţional, fie că este vorba, astăzi, despre SUA sau, în viitor, despre China, Coreea de Sud sau Arabia Saudită: oricare dintre partenerii internaţionali care solicită acest tip de date.

Evident că, lucrând în acest mod fragmentat şi parţial, ne confruntăm deja cu un cadru extrem de dificil, iar Parlamentul a încercat să-i dea un sens acestui cadru. Ştim însă cu toţii că lucrurile ar trebui să stea altfel. Dacă situaţia este deja proastă, aceasta se va înrăutăţi în cazul confirmării rapoartelor potrivit cărora anumite state membre au negociat memorandumuri de înţelegere cu SUA, care permit transferul direct de date privind pasagerii care călătoresc din respectivele state membre în SUA.

Aş dori să clarific faptul că principala mea nemulţumire nu este faţă de SUA. SUA este unul dintre partenerii noştri internaţionali; este o ţară la care găsim multe lucruri de admirat şi cu care împărtăşim interese comune. Sunt însă nemulţumit de statele membre care nu respectă negocierile pe care ar trebui să le purtăm la nivel european. Acest lucru demonstrează o lipsă de loialitate din partea respectivelor state membre şi subminează nu numai negocierile în curs de desfăşurare cu SUA, ci şi înţelegerea interinstituţională din cadrul UE. Subminează, de asemenea, posibilitatea de a ajunge, mai târziu, la un acord cu SUA - un acord-cadru privind protecţia datelor, al cărui raportor este dl Albrecht.

Acesta este şi un tip de atitudine care poate avea efecte neaşteptate, pentru că, dacă SUA negociază acum cu state membre individuale, ce anume le va împiedica mai târziu să facă schimb de date privind cetăţenii cu companii aeriene individuale sau chiar printr-o abordare directă, negociindu-le individual în momentul cumpărării unui bilet?

Cineva trebuie să se ridice şi să apere drepturile celor 500 de milioane de cetăţeni europeni. Parlamentul a făcut-o la acest nivel. Este important ca statele membre, Comisia şi SUA să fie conştiente că, în cazul RNP, Parlamentul are degetul pe buton. Mai mult, după cum a demonstrat-o deja în cazul SWIFT, Parlamentului nu-i este teamă să-şi utilizeze prerogativele, fie că o face pentru a întrerupe un acord interimar sau pentru a respinge un acord permanent care nu respectă garanţiile privind caracterul privat şi securitatea datelor cetăţenilor europeni.

  Jan Philipp Albrecht , autor. – (DE) Dle preşedinte, stimaţi reprezentanţi ai Comisiei, vă rog foarte mult să luaţi în serios această întrebare pe care am adresat-o, deoarece - după cum tocmai s-a menţionat - este vorba despre întrebarea fundamentală dacă mai are sens să lucrăm la prevederile referitoare la protecţia datelor în cazul în care, în acelaşi timp, sunt negociate, fără ştiinţa Parlamentului European şi poate chiar şi fără ştiinţa parlamentelor naţionale, acorduri care subminează aceste standarde.

Cooperarea transatlantică strânsă în domeniul securităţii - întreaga cooperare transatlantică - este foarte importantă, în special pentru crearea unui spaţiu al libertăţii şi al justiţiei. Însă nu trebuie să permitem ca aceasta să aibă ca rezultat afirmarea intereselor colective de securitate şi neglijarea libertăţilor individuale şi a drepturilor fundamentale. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce priveşte protecţia datelor în cadrul cooperării internaţionale.

În calitate de Parlament, am explicat de-a lungul anilor că ni se pare important ca în cazul tuturor acestor măsuri - fie că este vorba despre transmiterea de date din RNP sau despre accesul la date bancare SWIFT - să existe principii valabile de protecţie a datelor care să poată fi puse în aplicare şi la nivel individual. Acest aspect este neglijat în mod constant. Din acest motiv, în calitate de Parlament, ne-am exprimat şi dorinţa de a avea standarde generale care să fie aplicabile în întreaga UE şi care să fie apoi negociate cu SUA. Am fost raportor pentru acordul-cadru al UE cu SUA şi mă simt obligat să spun că este deosebit de important ca acest lucru să se aplice nu numai acordurilor UE de către statele membre, ci şi acordurilor statelor membre. Este clar că acesta este un domeniu în care puterile sunt împărţite; cu alte cuvinte, vor exista întotdeauna acorduri bilaterale ale statelor membre cu SUA în paralel. Nu este nimic rău în asta, cu condiţia ca, în primul rând, acestea să nu determine o scădere sau subminare a standardelor convenite împreună la nivel european - despre care este vorba în această dezbatere - şi, în al doilea rând, să rămână în cadrul juridic în vigoare.

Acum, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, nu ne confruntăm numai cu situaţia în care Parlamentul European a fost pe bună dreptate implicat în aceste chestiuni, ci avem şi un cadru juridic care spune că atunci când puterile sunt împărţite, în cazul în care normele au fost stabilite la nivel UE - cum este cazul datelor RNP - acest domeniu nu mai ţine de competenţa statelor membre. După părerea mea, statelor membre nu le poate fi atunci permis să înceapă propriile negocieri cu SUA în acest domeniu, deoarece acest lucru subminează pur şi simplu poziţia noastră de negociere cu privire la protecţia datelor.

De aceea vă îndemn pe dvs., în calitate de Comisie Europeană, să interveniţi în această chestiune care le priveşte pe statele membre şi să explicaţi preşedinţiei Consiliului că aceste negocieri trebuie oprite şi mai ales că baza juridică intrată în vigoare după Tratatul de la Lisabona trebuie clarificată. Nouă, ca Parlament, ne este clar că UE trebuie să vorbească cu o sigură voce în cadrul negocierilor şi că ar trebui, de asemenea, să i se spună Comisiei - ale căror propuneri le consider în multe cazuri drept corecte - că următorul principiu clar trebuie să se aplice în orice caz: trebuie să negociem cu o singură voce, nu să purtăm în mod constant noi negocieri pe o bază bilaterală.

  Maria Damanaki, membră a Comisiei. – Primesc cu plăcere întrebări din partea deputaţilor din Parlament. Aş dori să declar de la bun început că, în ceea ce priveşte protecţia datelor cetăţenilor noştri, Comisia împărtăşeşte sensibilităţile acestora.

Permiteţi-mi să abordez această chestiune de la început. Probabil că ştiţi că nu este vorba de un subiect nou. În august 2007, Statele Unite au modernizat programul de scutire de vize, adăugând anumite condiţii pentru a spori şi mai mult securitatea. Trebuie să recunoaştem că aceste condiţii afectează toate statele membre ale UE, fie că acestea fac sau nu parte din programul de scutire de vize. Ele prevăd că, pentru ca o ţară să intre sau să continue să facă parte din programul de scutire de vize, aceasta ar trebui să fie de acord să coopereze cu Statele Unite în chestiuni de aplicare a legii. Aceasta ar trebui, în mod special, să facă schimb de informaţii referitoare la aplicarea legii.

După cum aţi menţionat deja, această nouă lege a determinat UE să urmeze o abordare dublă. În cadrul abordării UE, negocierile dintre UE şi Statele Unite au început în privinţa anumitor condiţii de acces la programul SUA de scutire de vize, care ţin de competenţa UE. Abordarea UE se ocupa de politica returnării tuturor resortisanţilor, securitatea documentelor de călătorie şi securitatea aeroporturilor. Aceste chestiuni ţin de competenţa noastră.

Abordarea bilaterală, care încă există între SUA şi unele state membre individuale, a fost utilizată pentru a răspunde solicitării SUA de cooperare în domeniul iniţiativelor de combatere a terorismului şi al schimbului de informaţii. Pentru statele membre care încă nu fac parte din programul de scutire de vize, încheierea acordurilor în acest domeniu reprezintă o condiţie prealabilă pentru a participa la acest program. Trebuie să ne ocupăm de acest lucru.

În cazul statelor membre care fac deja parte din programul de scutire de vize, astfel de negocieri ar avea loc într-o etapă ulterioară, ceea ce face ca acestora să le fie mult mai uşor. Potrivit informaţiilor pe care Comisia le-a obţinut de la statele membre, aceasta este singura cale de a aborda problema. Opt state membre au semnat memorandumuri de înţelegere cu Statele Unite, afirmând că sunt de acord să coopereze cu Statele Unite în acest domeniu. Este vorba despre Republica Cehă, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta şi Slovacia. Aceasta era problema pe care încercau s-o rezolve. Astfel, aceste opt state membre au putut să intre în programul de scutire de vize, acesta fiind şi motivul pentru care au făcut acest lucru.

Comisia înţelege că nu s-a intenţionat ca memorandumurile de înţelegere în sine să reprezinte baza juridică pentru schimbul de date între Statele Unite şi statele membre în cauză. Acestea nu fac decât să exprime intenţia celor două părţi de a avea înţelegeri şi acorduri specifice care să reglementeze schimbul de date. Acesta este scopul lor.

Trebuie să subliniez faptul că informaţiile referitoare la conţinutul exact al memorandumului de înţelegere sunt deţinute de însăşi statele membre. Acest lucru include categoriile de data acoperite de acestea. Prin urmare, dacă Parlamentul European doreşte informaţii suplimentare, trebuie să le solicite statului membru în cauză.

Comisia a asigurat însă - iar acum voi trece la responsabilitatea noastră - că Statele Unite nu vor solicita acorduri bilaterale cu statele membre privind schimbul de date RNP, deoarece acest domeniu ţine de competenţa UE în temeiul respectivului acord privind RNP dintre UE şi Statele Unite. Acestea sunt lucrurile pe care le-am făcut.

În cele din urmă, în cadrul negocierilor privind acordul UE - SUA, a existat un schimb de scrisori pentru consemnarea faptului că cerinţele juridice ale SUA pentru o participare continuă la programul de scutire de vize (VWP) au fost satisfăcute în chestiunile care ţin de competenţa UE. În acest context, Comisia a precizat că acest schimb de scrisori, care face parte din negocierile în curs, nu poate oferi acces la baza de date a UE.

  Carlos Coelho, în numele Grupului PPE. – (PT)Dle preşedinte, dnă comisar, doamnelor şi domnilor, am ascultat răspunsurile dvs. şi trebuie să mărturisesc că am rămas perplex, pentru că, pe de o parte, Comisia spune că, dacă vrem mai multe informaţii, trebuie să mergem să batem la uşa statelor membre. Acest lucru poate fi interpretat într-un singur mod: Comisia spune că nu are capacitatea de a exercita presiune asupra statelor membre sau de a interveni în această chestiune. Pe de altă parte, însă, afirmă mai apoi că aceeaşi Comisie a cerut guvernului SUA să nu solicite date care ar compromite accesul la bazele de date europene. Nu înţeleg de ce crede Comisia că este mai uşor să întrebăm guvernul SUA, în loc să stabilim contacte cu statele membre şi cu guvernele statelor membre ale UE.

Trebuie să recunosc că am impresia că există o singură explicaţie pentru toate acestea: o poziţie fragilă a Comisiei, precum şi faptul că preocupările pe care Parlamentul le-a exprimat în această privinţă sunt complet fondate. Suntem preocupaţi în primul rând de faptul că SUA a abordat, aparent în condiţii de impunitate, o strategie de tipul „împarte şi cucereşte”. În al doilea rând, ne îngrijorează faptul că o serie de state membre au hotărât să alimenteze relaţii şi negocieri bilaterale, demonstrând o oarecare lipsă de solidaritate europeană. Suntem, de asemenea, preocupaţi de atitudinea de resemnare şi eschivare a responsabilităţii a instituţiilor europene, care nu ne oferă nicio capacitate sporită în negocieri.

Europa trebuie să aibă o voce în privinţa acestui aspect. Trebuie să garantăm că acordurile bilaterale nu permit accesarea bazelor de date. În plus, mantia de secrete care acoperă aceste negocieri, faptul că anumiţi reprezentanţi ai statelor membre sau ai parlamentelor naţionale au dezvăluit conţinuturile memorandumurilor de înţelegere şi că acestui Parlament îi lipsesc în continuare informaţiile cu privire la acest aspect sunt motive fundamentale care justifică preocupările noastre, iar toate acestea nu au fost nicidecum rezolvate de răspunsurile pe care Comisia tocmai le-a oferit.

  Alexander Alvaro, în numele Grupului ALDE. – (DE) Dle preşedinte, aş dori să-i mulţumesc dnei comisar, care răspunde întrebărilor în numele colegei sale, dna Malmström. Apreciem foarte mult gestul dvs. Însă, sincer să fiu, cred că nu ne bazăm pe aceleaşi fapte. Pentru că, până la urmă, nu este vorba numai de utilizarea bazelor de date privind ADN-ul. Colegii mei au evitat menţionarea explicită a acestui lucru: solicitarea datelor ADN, solicitarea amprentelor, solicitarea datelor privind condamnările penale - şi toate acestea prin intermediul sistemului pe care l-am creat prin Convenţia de la Prüm. În această privinţă, vorbim despre o componentă elementară a politicii europene.

Sincer să fiu, acest lucru nici nu mă interesează atât de mult. Este o temă despre care putem vorbi, în privinţa căreia putem avea un schimb de opinii, putem dezbate şi găsi mijloace în cazul în care considerăm că este corect să o facem. Ceea ce mă deranjează este faptul că nici Consiliul şi nici Comisia nu dau dovadă de verticalitatea pentru a le spune SUA că aşa nu se poate. Nu poţi utiliza programul de scutire de vize pentru a şantaja statele membre - în cazul de faţă Austria, care nu este nicidecum un stat membru nou - spunând: „nu veţi mai beneficia de scutirea de vize dacă nu sunteţi dispuşi să ne daţi aceste date.” Interesant de observat este faptul că un stat membru al Uniunii Europene nu ar putea să retragă unilateral - în chip de răspuns - exonerarea de la obligaţia de a deţine viză de la SUA, deoarece acordul nostru spune că UE ca întreg este cea care oferă această scutire de vize. Ceea ce mă deranjează este tonul şi faptul că nimeni nu dă dovadă de verticalitatea de a se ridica şi de a spune că, deşi dorim să lucrăm cu voi şi să avem un parteneriat transatlantic, în orice relaţie sănătoasă - la fel ca şi în orice căsnicie sănătoasă - bunele maniere şi respectul fac ca lucrurile să funcţioneze. Iar tocmai la aceasta ne aşteptăm din partea relaţiei pe care o avem cu cetăţenii SUA şi cu politica SUA şi ne-am dori ca atât Comisia, cât şi Consiliul să pună mai mult accent pe acest aspect.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Dle preşedinte, imediat după ce acordul SWIFT a fost negociat, a devenit clar că ceea ce nouă ni s-a prezentat drept protecţie a datelor nu a fost, de fapt, decât un caz penibil de autoamăgire a europenilor. După părerea mea, acum a devenit deja oficial: după cum am suspectat, propriul sistem de monitorizare al UE nu s-a dovedit a fi un placebo, un sedativ pentru critici în decursul câtorva ani, ci mai degrabă în decursul câtorva luni.

Este evident că SUA nu dau doi bani pe acorduri. Încă o dată, SUA au arătat că nu vor parteneri, ci în cel mai bun caz doar state care să aprobe şi să binecuvânteze orice acţiune omnipotentă a atotputernicelor SUA. A trebuit să scrâşnim din dinţi şi să acceptăm că, timp de ani de zile, SUA s-a servit după bunul plac din datele bancare europene şi că, atunci când mai apoi am insistat, în cadrul unui acord, asupra standardelor europene în domeniul protecţiei datelor şi am introdus un sistem comunitar de monitorizare, SUA a acceptat cu plăcere să adere la acesta, deoarece avea în continuare acces nelimitat la date pe cale bilaterală.

Părerea mea este că nu ar trebui să mai aşteptăm până la următoarele dezbateri transatlantice, ci că ar trebui să punem capăt chiar acum acestui coşmar.

  Ernst Strasser (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dnă comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori să subscriu la spusele unuia dintre antevorbitori: apreciem foarte mult faptul că aţi venit aici personal şi că faceţi o declaraţie. Realizez că acesta nu este domeniul dvs. de specialitate. Cu toate acestea, mă simt obligat să spun că declaraţia Comisiei este extrem de nesatisfăcătoare. S-a întâmplat aici un lucru asupra căruia trebuie neapărat să vă atrag atenţia.

Toate grupurile importante din acest Parlament vor să discute despre principiu. Suntem îngroziţi, pentru a ne exprima în termeni moderaţi, de lipsa de acţiune a Comisiei. La fel s-a întâmplat şi cu SWIFT. În ultima sesiune plenară, am fost nevoiţi să-i atragem Comisiei atenţia asupra taxei de intrare de 14 USD. Astăzi, o colegă a întrebat, pe bună dreptate: Ce face Comisia? Ce fac statele membre? Iar acum aud că se vorbeşte chiar despre tratamente preferenţiale aplicate americanilor în detrimentul europenilor!

Trebuie să spunem clar că dorim să purtăm o discuţie foarte serioasă cu Comisia în legătură cu anumite chestiuni de bază. Acestea implică cel puţin reciprocitatea. Asta înseamnă că, în loc de a permite accesarea datelor europene, acestea trebuie să fie extrase printr-o procedură de tip „push”. Acestea sunt principii şi mai justificate acum; la fel ca şi drepturile cetăţenilor - şi anume faptul că cetăţeanul are dreptul de a şti care din datele sale sunt folosite, unde şi cum sunt folosite acestea şi, bineînţeles, faptul că această procedură se bazează pe un concept european. Ceea ce auzim astăzi este că, de fapt, Comisia slăbeşte poziţia pe care o avem în negocierile cu SUA prin faptul că nu se îndreaptă către statele membre pentru a coordona acest aspect şi, în al doilea rând, nu acţionează ea însăşi.

Când vor începe negocierile? Când se vor lua măsuri? În cazul SWIFT, presiunea exercitată de Parlament a rezolvat într-o lună de zile aceste probleme. Trebuie să vedem acelaşi tip de acţiune şi în cazul RNP şi al datelor în general.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Deşi este necesar să combatem terorismul în mod viguros şi prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie, nu putem, în contextul cooperării internaţionale în acest domeniu, să ocolim standardele democratice valabile în naţiunile spaţiului transatlantic. De aceea, sunt foarte dezamăgită că în ultimul caz de relaţii contractuale bilaterale între Uniune şi SUA, Comisia şi statele membre nu au învăţat din greşelile din trecut şi încheie acorduri fără ştiinţa Parlamentului European şi a parlamentelor naţionale. Din cauza încheierii rapide a acordului, care pare a fi mai degrabă adaptat la nevoile campaniei americane din perioada preelectorală, acestea pun legitimitatea, transparenţa şi controlul democratic sub semnul întrebării. În plus, toate acestea se întâmplă într-un moment în care SUA a impus o taxă pentru sistemul de exonerare de obligativitatea vizelor pentru Uniune, care a fost semnat pe baza opiniei publice europene. Personal, nu am nimic împotriva transferului de date personale selectate ale cetăţenilor europeni, de exemplu ale pasagerilor aerieni, către ţări democratice, însă acest lucru trebuie să se realizeze în conformitate cu toate prevederile juridice, într-o manieră care să permită examinarea de către un organism independent, cum ar fi deputaţii din Parlament sau judecătorii.

  Monika Flašíková Beňová (S&D). – (SK) Transferul de date personale ale cetăţenilor este întotdeauna o chestiune sensibilă, fie că este privită dintr-o perspectivă civilă sau din perspectiva drepturilor omului.

Transferul de date referitoare la cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene către Statele Unite se justifică în mod special prin eforturile noastre de combatere a terorismului şi prin interesul comun pe care îl avem pentru siguranţa cetăţenilor noştri. Aceasta este cu siguranţă o cauză nobilă, însă câteodată am impresia că, în numele războiului împotriva terorismului, îi privăm din ce în ce mai mult pe cetăţenii noştri de sfera lor privată. Nu doresc să devalorizez negocierile dintre Uniunea Europeană şi SUA şi am în continuare convingerea că SUA este aliatul nostru cel mai apropiat. Însă, pe de altă parte, simplul fapt că SUA negociază atât individual, cât şi bilateral cu statele membre, şi nu numai cu Uniunea Europeană ca un întreg, vorbeşte deja de la sine.

În concluzie, aş dori să sprijin acele state membre care au încheiat deja un memorandum. Aceasta s-a întâmplat pentru că ţările respective avuseseră relaţii bazate pe viză cu Statele Unite şi deoarece Uniunea Europeană nu acţiona în mod unitar, acestea nu aveau altă opţiune decât să semneze memorandumurile bilaterale. Sper însă ca, pe viitor, Uniunea Europeană să-şi asume un rol mai important, spre deosebire de statele membre individuale.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Cred cu tărie că trebuie să ne continuăm eforturile de combatere a terorismului, care reprezintă în continuare un mare pericol pentru lumea civilizată.

Totuşi, manipularea datelor personale ale călătorilor europeni sub pretextul combaterii terorismului pare a fi necoordonată şi neorganizată. SUA reprezintă principalul colector de date personale, care preia date ale cetăţenilor europeni atât pe baza acordurilor cu Uniunea Europeană, cât şi pe baza acordurilor bilaterale încheiate cu ţări individuale. Consider că această abordare dublă nu ar trebui să mai fie tolerată. Ar trebui să modificăm manipularea datelor personale ale cetăţenilor UE în asemenea măsură încât să prevenim încălcarea dreptului la protecţia datelor personale prin nişte proceduri semilegale ale statelor membre. Prin urmare, în relaţia noastră cu SUA, trebuie să aplicăm reciprocitatea şi să asigurăm cu conştiinciozitate faptul că normele sunt acceptabile şi pentru noi, europenii, şi că datele europene sau datele cetăţenilor UE sunt transferate în conformitate cu normele europene în vigoare.

  Preşedintele. – Dnă Morvai, accept în mod excepţional această intervenţie. Stimaţi colegi, intervenţiile de un minut nu se fac pe ultima sută de metri. Dacă doriţi să participaţi la acest proces, v-aş ruga să ridicaţi mâna din timp. Fac o excepţie pentru că, de această dată, nu sunt multe persoane pe listă.

  Krisztina Morvai (NI). – Vă mulţumesc foarte mult, dle preşedinte. Luaţi ca pe o circumstanţă atenuantă faptul că, aparent, nu există prea mult entuziasm şi interes pentru acest subiect important, aşa că nu irosesc timpul prea multor oameni.

Toate procesele de protecţie a datelor sau toate procedurile care încalcă interesele fundamentale din domeniul protecţiei datelor trebuie să fie legate de un scop uşor de identificat şi ar trebui să aibă capacitatea de a atinge acel scop justificabil. Care este, mai exact, scopul justificabil, potrivit SUA, şi cum va reuşi transferul de date personale să atingă acel scop? Cu alte cuvinte, cum vor utiliza aceste date? Aceasta este prima mea întrebare adresată Comisiei.

De asemenea, aş dori să întreb de ce se aplică două niveluri diferite de control - unul pentru statele membre „vechi” şi unul pentru statele membre mai „noi”, inclusiv pentru ţara mea, Ungaria. De ce ar fi un cetăţean ungar mai periculos din punctul de vedere al terorismului decât orice alt cetăţean al statelor membre mai „vechi”? S-a discutat despre acest aspect în cadrul negocierilor sau se va discuta despre el?

  Sophia in 't Veld, autoare. – Dle preşedinte, vă mulţumesc că mi-aţi permis să solicit clarificarea a două chestiuni.

Am fost destul de surprinsă să aud Comisia spunând că problema programului de scutire de vize afectează doar statele membre - cel puţin asta cred că aţi spus, dnă comisar. În 2007, Comisia Europeană a declarat iniţial că are competenţa exclusivă în acest domeniu, iar în cele din urmă, a fost nevoită să cedeze din competenţă în favoarea statelor membre. E corect să cred că Comisia Europeană şi-a schimbat acum viziunea asupra propriilor competenţe?

În al doilea rând, dnă comisar, spuneţi că în niciun memorandum de înţelegere nu se face referire la transferul de date RNP. Însă eu aş putea să vă ofer o copie a unui memorandum care menţionează RNP. Este aceasta o indicaţie a faptului că nici măcar Comisia nu ştie ce se petrece?

Voi face acum o clarificare pentru dvs., dnă comisar. Acest Parlament a decis să amâne votul privind două acorduri RNP, deoarece am simţit că putem avea încredere în faptul că, în calitate de instituţie a UE, Comisia va fi la fel de responsabilă cum suntem şi noi în Parlamentul European. Încep să mă întreb dacă Comisia merită această încredere. Sper că nu ne veţi dezamăgi.

(Aplauze)

  Maria Damanaki, membră a Comisiei. – Dle preşedinte, în primul rând, aş dori să spun că această dezbatere mi se pare foarte interesantă şi că mă aflu aici pentru a vă oferi explicaţii, însă nu pot să accept afirmaţiile potrivit cărora Comisia nu este sensibilă la protecţia datelor cetăţenilor UE şi nici afirmaţia potrivit căreia mă aflu aici doar pentru a-mi înlocui colega, fără a fi la curent cu acest subiect sau cu ceea ce se întâmplă. Noi, toţi cei din Comisie ştim foarte bine - chiar foarte bine - ceea ce se întâmplă şi pot să vă asigur că suntem într-adevăr sensibili în ceea ce priveşte protejarea datelor cetăţenilor noştri.

Să trecem acum la fapte: trebuie sau nu să respectăm Tratatul de la Lisabona? Care este propunerea dvs.? Să ignorăm Consiliul? V-am auzit spunând, cu multă uşurinţă, că v-aţi dori ca vocea europeană să fie unitară în legătură cu acest subiect. Sunt de acord: şi eu mi-aş dori.

Aşadar, ce preferaţi? Să-i spunem Comisiei să ignore complet Consiliul? Aş dori să vă informez - şi vorbesc aici despre fapte, nu despre vise - că am întrebat deja Consiliul, după cum ştiţi deja foarte bine, deoarece nu este nimic nou. Am propus în mai Consiliului ca, în cazul în care viitorul cadru UE-SUA face orice referire la date personale, acelaşi lucru să se aplice şi datelor statelor membre. Am propus cele discutate de dvs. aici.

Dacă se aprobă, vom merge pe această cale. Aceasta este situaţia. Însă ce propuneţi să facem dacă nu se aprobă în Consiliu? Le spunem statelor membre că nu putem merge mai departe? Am înţeles că aceasta este propunerea dvs., iar răspunsul meu este foarte simplu: trebuie să respectăm Tratatul de la Lisabona.

Aşadar, trecând la alte subiecte foarte interesante: am auzit multe despre baza de date europeană şi despre baza de date Prüm. Răspunsul meu este că, dacă statele membre au memorandumuri de înţelegere şi acorduri bilaterale, ele ar putea transfera date privind proprii lor cetăţeni. Însă nu pot transfera date din baza de date comunitară sau din baza de date Prüm şi m-am exprimat foarte clar în această privinţă. La fel de clară am fost şi când am spus că am solicitat SUA - am trimis scrisori şi încă negociem pe această temă - să accepte că acordurile bilaterale nu se pot referi la date RNP. Intenţia nu este aceea de a afirma că statele membre poate că nu au încercat să negocieze cu Statele Unite, însă aceasta este poziţia Comisiei.

Vă înţeleg foarte bine preocupările, dar trebuie să mergem mai departe pentru a negocia într-un mod mai bun - cel mai bun - cu Statele Unite şi pentru a încerca să avem o serie de norme obligatorii pentru statele membre în cadrul acestui acord, deoarece aceasta este singura cale de a obţine exact ceea ce doriţi să obţineţi. Acesta este modul în care putem acţiona, aşadar Comisia se îndreaptă în această direcţie: negociem în momentul de faţă cu Statele Unite şi încercăm să obţinem un acord care să fie obligatoriu pentru statele membre.

De aceea ne-am dus la Consiliu şi am spus: vă rugăm să vă asiguraţi că, dacă se obţine acest acord şi dacă putem să protejăm datele din acordul nostru - acordul între UE şi Statele Unite - atunci trebuie să procedaţi la fel. Aveţi alte propuneri bazate pe cadrul juridic pe care trebuie să-l respectăm? În caz afirmativ, sunt foarte dispusă să le aud. Dacă însă nu există o astfel de propunere, vă rog să înţelegeţi că şi noi suntem foarte sensibili la datele cetăţenilor şi încercăm să le protejăm, dar încercăm în acelaşi timp să respectăm statele membre şi să respectăm Consiliul.

Chestiunea este în desfăşurare. Ascult preocupările dvs. şi voi încerca să le abordez pe toate. Ceea ce poate Comisia să facă este să-i spună Consiliului să nu mai vorbească cu nicio altă ţară. Ceea ce putem spune este că vom negocia, iar apoi vom încerca să-i determinăm să adere la abordarea noastră. Acesta este modul în care putem proceda.

  Preşedintele. – Dnă comisar, permiteţi-mi vă rog, cunoscând problema, să subliniez că realmente fiecare grup politic din acest Parlament şi-a exprimat preocupări majore, aşa cum aţi auzit. Avem un acord RNP care se renegociază şi urmează să fie încheiat. Pentru acest Parlament este extrem de important că instituţia pe care o reprezentaţi, Comisia, ia aceste preocupări în serios şi că nu avem sentimentul de decuplare pe care l-am avut, de exemplu, în cazul acordului SWIFT.

De asemenea, am evidenţiat recent în cadrul acestor discuţii zonele ambigue, care sunt foarte periculoase. De exemplu, dacă un stat membru i-ar da unui stat terţ datele pe care le introduce în bazele de date europene - să spunem în Schengen - am putea ajunge în situaţia în care statul terţ să colecteze toate datele din baza de date Schengen. Chiar dacă nu le ia din Schengen, le ia individual de la fiecare stat membru.

În acest sens, după cum aţi menţionat în mod foarte corect, suntem recunoscători pentru insistenţa cu care Comisia protejează pilonul comunitar al acestei situaţii. Daţi-mi voie, de asemenea, să vă rog să vă asiguraţi că acest lucru se va rezolva în cel mai bun mod cu putinţă.

  Maria Damanaki, membră a Comisiei. – Dle preşedinte, sunt de acord cu dvs. că trebuie să abordăm toate preocupările şi sunt de acord cu dvs. că există motive de îngrijorare.

Am clarificat acest aspect de la bun început şi aş dori să înţelegeţi acest lucru.

În cadrul Comisiei, încercăm să găsim mijloace legale care respectă tratatele pentru a rezolva această problemă, pentru a proteja datele şi pentru a încerca să consolidăm pilonul comunitar al acestei situaţii.

Însă acesta nu este singurul pilon pe care îl avem. Aş dori să reţineţi faptul că am înţeles toate preocupările. Aş dori să înţelegeţi că am solicitat un angajament din partea Consiliului. Dacă vom avea succes şi vom introduce într-adevăr protecţia datelor în acordul nostru, atunci vom solicita angajamentul Consiliului în acest sens.

Aceasta este singura soluţie legală pe care o avem.

  Preşedintele. – Dezbaterea a fost închisă.