Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 24 noiembrie 2010 - Strasbourg

6. Concluziile Consiliului European (28 -29 octombrie) și guvernanța economică (continuarea dezbaterii)

  Președinte. – Continuăm acum cu dezbaterea privind concluziile reuniunii Consiliului European (28-29 octombrie) și guvernanța economică.

  Kathleen Van Brempt (S&D). – (NL) Domnule președinte, ascultând dezbaterea de astăzi un lucru iese în evidență, o chestiune importantă – importantă pentru aproape toate grupurile politice – și anume guvernanța economică. Consensul este doar superficial deoarece există diferențe imense de interpretare cu privire la guvernanța economică. Dacă ne uităm la interpretarea Consiliului, care poate fi dedusă și din concluziile sale, vedem o concentrare unilaterală pe ceea ce Consiliul consideră necesar, respectiv economii, economii și iar economii. Este aproape o ideologie care a fost transformată într-o lege economică: trebuie doar să economisim suficient și totul va fi bine din nou. Nu aceasta este interpretarea noastră cu privire la guvernanța economică. Dimpotrivă, este nevoie de ceva complet diferit, și grupul nostru nu este singurul care spune acest lucru. Vedeți ce spun economiștii, citiți ediția de ieri a De Tijd – nu tocmai un ziar de propagandă socialistă – care afirmă, și parafrazez, „economisirea, dacă nu este însoțită de alte măsuri, subminează economiile care suferă deja și îngreunează și mai mult plata datoriilor”. Investițiile sunt, de asemenea, necesare. Un exemplu bun și evident de măsură care este necesară este creșterea ratei ocupării forței de muncă. Acest lucru ar permite plata datoriilor în toate statele noastre membre. Totuși, pentru aceasta este nevoie de curaj pentru a investi în educație și formare, de curaj pentru a investi în echilibrul dintre lucru și viața de familie. Analizând economiile diverselor state membre, vedem că tocmai aceste tipuri de investiții sunt reduse. Este nevoie de o viziune – de o perspectivă asupra politicii economice – ca bază pentru mobilizarea resurselor pentru a face acest lucru. Doar atunci ar trebui să ne gândim la conturarea Pactului de stabilitate și de creștere. Cred că aceasta este diferența majoră dintre perspectiva noastră privind guvernanța economică și cea a Consiliului.

  Paulo Rangel (PPE). – (PT) Domnule președinte, domnule Van Rompuy, domnule Barroso, doresc, în mod evident, să spun că poziția Grupului Partidului Popular European (Creștin Democrat) este clară: părerea noastră este că soluționarea crizei serioase cu care se confruntă Europa este posibilă doar prin extinderea guvernanței economice și a metodei comunitare. Suntem siguri că singura modalitate de a lupta împotriva acestei crize și de a o combate este prin o mai vastă metodă comunitară, prin mai multă guvernanță economică și prin instrumente adecvate pentru o monedă unică în zona euro. Totuși, aceasta înseamnă că fiecare dintre instituții – Consiliul, Comisia și Parlamentul – trebuie să-i arate publicului că se angajează să-și respecte responsabilitățile. Trebuie menționat faptul că este clar că cele mai mari grupuri din Parlament, cel puțin, sunt dispuse să coopereze deschis prin extinderea metodei comunitare, prin introducerea guvernanței economice și prin punerea la dispoziția monedei unice a condițiilor necesare pentru a depăși această criză în Europa. Este clar, de asemenea, astăzi că acest lucru este valabil și pentru Comisie și președintele acesteia, care a demonstrat că nu este obligat față de Consiliu sau de Parlament și că lucrează pentru interesele europene, în ciuda afirmațiilor socialiștilor și doamnei Ferreira.

Rămâne ca Consiliul să-și preia responsabilitățile în decembrie. Contăm pe acest lucru, și pe angajamentul neechivoc față de dialogul european, domnule Van Rompuy.

  Marietta Giannakou (PPE). – (EL) Domnule președinte, desigur, mecanismul de sprijin permanent adoptat este, fără îndoială, o etapă pozitivă. Totuși, lipsește încă planificarea strategică, care trebuie să includă uniunea economică și, evident, guvernanța economică.

Uniunea Europeană a fost creată datorită guvernelor puternice de la acea vreme. Criza economică a reușit să se extindă din cauza guvernelor slabe, care le-au permis automatismelor economice ale globalizării economice să înlocuiască deciziile politice de care are nevoie Comunitatea pentru a continua să funcționeze.

Europa a protejat 50 de ani de prosperitate și avem datoria astăzi de a continua să protejăm această prosperitate pentru cetățenii noștri. Prin urmare, este evident că creșterea trebuie să continue. Întrebarea este la cel fel de creștere vă referiți într-o epocă în care întregul sistem global se schimbă? Ce este Europa acum? Ce va fi în viitor? Un spațiu al industriei, întreprinderilor mici și mijlocii și serviciilor, un catalizator al exporturilor? Prin urmare, avem nevoie de o Europă mai puternică în loc de suspiciunile și interguvernamentalismul care au fost la ordinea zilei în ultima vreme.

Anumite țări au eșuat ostentativ în a adera la Pactul de stabilitate, însă, așa cum mi-a spus Domnul Reinfeldt în răspunsul la o întrebare în luna decembrie, o singură țară a aderat la Pactul de stabilitate ad litteram; toate celelalte au eșuat în a-și onora obligațiile.

În consecință, trebuie să tragem cu toții împreună și să sprijinim țările care supraviețuiesc dificultăților crizei deoarece, până la urmă, în ce constă puterea țărilor mari? Cred că aceasta constă în prezența comună a țărilor mici printr-un sistem european. În plus, costul de a nu avea Europa ar fi de nesuportat pentru noi toți.

  Tunne Kelam (PPE). – Domnule președinte, cheia pentru depășirea crizei economice constă în a trage concluzii obligatorii din aceasta deoarece avem de-a face, în primul rând, cu o criză a încrederii și responsabilității. Încrederea se bazează pe un echilibru rezonabil între venituri și cheltuieli.

Timp de peste 20 de ani, majoritatea Europei a fost obișnuită să trăiască și să consume astăzi, pe socoteala zilei de mâine, și chiar pe socoteala zilei de poimâine – pe socoteala generațiilor viitoare, ale căror cifre se micșorează dramatic. În al doilea rând, am fost obișnuiți să tratăm regulile sprijinite de stabilitate într-un mod foarte liberal. Dacă statele mari pot face acest lucru în caz de necesitate domestică, este mai ușor pentru ceilalți să le urmeze. Prin urmare, pentru a pune în aplicare principiul disciplinei fiscale și pentru a-l restaura cu toată seriozitatea, politicile unui buget echilibrat vor fi testul credibilității Europei.

În al treilea rând, mecanismele de verificare și echilibrare sunt absolut necesare. Nu pot decât să salut aprobarea de către Consiliu a concluziilor privind guvernanța economică europeană, activarea criteriilor datoriilor și șansa unui mecanism de intervenție timpuriu. Însă ceea ce ne trebuie de fapt – și nu pot decât să sprijin concluziile colegului meu, domnul Verhofstadt – este guvernanță economică reală și sancțiuni automate reale – sancțiuni care să usture. Așteptăm cu interes propunerile cadru ale Comisiei privind viitoarele mecanisme de gestionare a crizelor de luna viitoare.

  Elena Băsescu (PPE). - (RO) Eu aș dori să salut adoptarea noului pachet de măsuri referitoare la întărirea disciplinei bugetare și extinderea supravegherii economice. Măsurile propuse consider că erau necesare, datorită diferențelor constatate între statele membre cu privire la respectarea politicilor fiscale și bugetare. În consecință, criza economică a generat o percepție îngrijorătoare a mai multor țări, printre care și România.

Consider că cea mai importantă inovație o reprezintă crearea unui nou cadru de supraveghere macro-economic. El va permite detectarea dezechilibrelor emergente și a riscurilor.

Adoptarea raportului pentru guvernanță economică al task-force-ului condus de domnul Van Rompuy a reprezentat un pas important. Punerea lui în aplicare va crea astfel un nou cadru puternic pentru gestionarea crizelor.

De asemenea, aș dori să menționez importanța regulamentului referitor la garantarea conformității bugetelor naționale cu standardele fiscale ale UE. Practic, nici un buget național nu va mai putea ieși din normele fiscale ale UE.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D). – (HU) Domnule președinte, Președinția ungară viitoare va trebui să facă față provocării considerabile de a implementa modificarea Tratatului de la Lisabona și de a introduce guvernanța economică cât mai curând posibil. Statele membre din afara zonei euro urmăresc cu uimire cum zona euro se fisurează pe toate fronturile. Suntem obligați să respectăm Tratatul de aderare și capacitatea noastră de a recupera depinde de stabilizarea jumătății mai bogate a Europei și de punerea solidarității comunitare mai sus decât propriul interes național.

Urmărim această criză din Irlanda și problemele din Grecia, Portugalia și Spania cu îngrijorare și simpatie și așteptăm să vedem dacă zona euro se va prăbuși. Decizia Consiliului, deși cu întârziere, ca întotdeauna, a fost cea corectă. Introducerea guvernanței economice poate anunța o nouă eră în istoria integrării europene, însă este posibil ca punerea sa în aplicare să fie, de asemenea, nesigură și plină de complicații. Sunt încrezător că Președinția ungară va face tot ceea ce-i stă în putință pentru a garanta succesul.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL). – (PT) Domnule președinte, în Portugalia are loc cea mai mare grevă generală din ultimii 20 de ani. Acest protest vine după altele la fel de importante din mai multe state UE, printre care Grecia și Franța. Care este răspunsul liderilor Consiliului și Comisiei? Ignoră protestele împotriva politicilor antisociale și insistă tocmai asupra acelor politici care au contribuit la situația actuală. Mușamalizează faptul că vulnerabilitatea euro este rezultatul direct al politicilor pe care le practică: liberalizarea piețelor de capital, speculație financiară nelimitată și cerința convergenței nominale prin Pactul de stabilitate și de creștere. În acest timp, divergența reală dintre economii se înrăutățește, șomajul și sărăcia ating niveluri de nesuportat și tensiunile sociale iau amploare. Cât vor mai insista să urmeze această cale? Ce trebuie făcut pentru a ne rupe de aceste politici și a ne lua un angajament mai mare față de producție, locuri de muncă și aprecierea muncii?

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Domnule președinte, negocierile cu Consiliul European de la sfârșitul lunii octombrie au avut loc în circumstanțe foarte dificile. Toate țările își modifică în prezent politicile economice pentru a ieși din situația economică nefavorabilă cât mai repede posibil și pentru a obține un nivel cât de mic de creștere economică.

După Grecia și Irlanda, și alte țări din zona euro sunt amenințate de insolvență. Prin urmare, să spunem clar că într-o situație atât de dificilă, șefilor de guvern le este greu să adopte decizii prin care ar renunța la capacitatea lor de a contura și reglementa guvernanța economică a statelor lor și să cedeze unele competențe guvernanței economice la nivelul instituțiilor europene.

Prin urmare, trebuie să discutăm cu multă sensibilitate ideile noastre comune în ceea ce privește scoaterea Europei cât mai sigur și mai repede posibil din această situație, fără a subevalua efortul reprezentanților guvernelor individuale de a rezolva problemele țărilor lor prin propriile lor puteri și abilități, pentru a nu intra în conflict cu interesele europene.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Domnule președinte, Consiliul European a repetat sloganul învechit referitor la necesitatea de a evita toate formele de protecționism și de a evita mișcările de curs de schimb care au în vedere avantajul concurențial.

Îmbrățișarea de către Uniunea Europeană a globalizării a făcut ca multe țări europene să cadă pradă concurenței din economiile emergente, în special din China, cu care nu pot să concureze. Aceste economii își arată disprețul față de brevetele și drepturile de autor internaționale, folosesc lucrători la limita subzistenței și uneori munca cu sclavi. China și-a fixat moneda la un nivel artificial de scăzut pentru a-și face bunurile și mai ieftine.

Țările europene trebuie să-și protejeze individual – preferința mea – sau colectiv angajatorii și angajații de această concurență neloială. Cursurile de schimb nu ar trebui fixate la un nivel artificial de scăzut pentru a obține avantaj concurențial, nici nu ar trebui păstrate la un nivel artificial de obișnuit – moneda euro – spre dezavantajul colectiv al țărilor din zona euro. Dacă s-ar fi permis ca valoarea monedelor din țările cu probleme să scadă, ar fi urmat redresarea.

  Jean-Pierre Audy (PPE). – (FR) Domnule președinte, domnule președinte al Consiliului European, domnule președinte al Comisiei, aș dori să abordez problema cheltuielilor publice la nivel european.

Mă întreb dacă nu a sosit momentul, având în vedere provocările considerabile care ne așteaptă, să organizăm împreună cu colegii noștri din parlamentele naționale și din Parlamentul European o dezbatere de proporții despre comunitizare și punerea în comun a cheltuielilor noastre publice. Voi folosi exemplul domnului Lamassoure: avem 27 de armate și niciun dușman; o uniune vamală și 27 de administrații; programe de cercetare care au fost finanțate de 15 până la 20 de ori fără coordonare; rețele transeuropene, care ar trebui să fie interconectate; rețele energetice; și lista continuă.

Sugerez să încredințăm unui auditor independent auditul cheltuielilor publice la următoarele trei niveluri: european, național și local executiv. Acest audit va fi pus la dispoziția parlamentarilor naționali și europeni pentru o dezbatere de proporții privind cheltuielile publice și ar putea fi încredințat Curții de Conturi Europene și celor 27 de curți de conturi naționale.

Aceasta este o idee pe care o propun pentru analiza și gestionarea mai bună a cheltuielilor publice la nivel european.

  Monika Flašíková Beňová (S&D). – (SK) Domnule președinte, reuniunea Consiliului European a fost marcată de așteptări privind felul în care liderii europeni vor aborda problemele care au apărut o dată cu recesiunea economică. După cum am spus de nenumărate ori, nu este suficient să ne concentrăm doar pe bugete. Dezechilibrele structurale pe care criza nu a făcut decât să le exacerbeze transcend datoriile. Dacă nu vom adopta un mecanism care va fi capabil să afecteze și celelalte aspecte, există îndoieli serioase cu privire la succesul acestuia.

O altă temă a fost dezbaterea în care ne întrebam dacă căderea bugetului, cauzată de reformele pensiilor, va duce la deficit. Pe de o parte vorbim despre înăsprirea și sistematizarea regulilor, însă imediat după aceea facem derogări. De asemenea, dacă reformele pensiilor sunt atât de esențiale pe cât se susține, lucru cu care personal nu sunt de acord, s-ar putea găsi și alte exemple de programe de succes. Cine va evalua apoi care este mai important și care este mai puțin important și de ce?

Cred cu tărie că nu trebuie să lansăm o dezbatere despre derogări în timp ce vorbim despre modificarea sistemului.

  John Bufton (EFD). – Domnule președinte, aș dori să fac doar câteva comentarii cu privire la ceea ce au spus în dimineața aceasta domnul președinte Van Rompuy și domnul președinte Barroso. S-ar părea că ambii sunt într-o etapă de negare – negare a faptului că zona euro este în criză și că ne aflăm acum pe punctul de a ne prăbuși. Există multe alte persoane în această sală în negare. Pentru Dumnezeu, treziți-vă!

Oamenii urmăresc această dezbatere din țările lor natale și își dau seama că oricum nu sunt prea multe persoane în această sală. Aceasta este cea mai mare criză cu care ne-am confruntat vreodată, și vă spun că este una gravă. I-aș ruga pe domnii Barroso și Van Rompuy să-mi spună – veți lua cuvântul în câteva minute – care este planul B al domniilor lor. Trebuie să existe un plan B sau vom lăsa pur și simplu lucrurile așa până când vom fi ruinați? Cred că aceasta este cea mai mare criză cu care ne-am confruntat vreodată. Toate statele membre au fost afectate. Le datorați cetățenilor un plan B. Vă rog să ne spuneți dacă aveți unul.

  Ildikó Gáll-Pelcz (PPE). – (HU) Domnule președinte, doamnelor și domnilor, aș dori să spun că sunt încântată de faptul că importanța reformei pensiilor la nivelul întregului sistem a fost recunoscută în timpul consultărilor. Totuși, reformele din cadrul Pactului de stabilitate și de creștere nu oferă oportunități egale tuturor jucătorilor.

Și Ungaria denunță discriminarea și-i solicită UE să ia în calcul costul reformelor pensiilor când calculează deficitele naționale. Cred că, cu excepția cazului în care doriți să faceți deosebire între țările care-și exercită libertatea de alegere, plățile în fondurile de pensii private trebuie luate în calcul la calcularea deficitului bugetar. Soluționarea acestei probleme este o chestiune urgentă. Este bine că oportunitatea de a găsi o soluție satisfăcătoare va fi deja prezentată la reuniunea Consiliului din decembrie. Vă rog să luați o decizie politică nediscriminatorie și să o trimiteți Comisiei cât mai repede posibil, pentru ca progresul legislativ să poată să înceapă cât mai repede posibil și să se încheie eventual cu un rezultat satisfăcător pentru fiecare parte afectată.

  Antigoni Papadopoulou (S&D). – (EL) Domnule președinte, Grecia, Irlanda, Portugalia și Spania suferă de pe urma consecințelor crizei economice. Caii au fost furați deja. Nu mai avem cum să dăm timpul înapoi, trebuie să luăm măsuri. Suspiciunea și euroscepticismul nu ne vor ajuta să ne revenim din această criză economică internațională.

Dimpotrivă, ceea ce ne trebuie este solidaritate comunitară, voință politică, viziune, încredere în dinamismul Europei și, mai presus de toate, măsuri coordonate, măsuri care să aducă schimbări structurale atât la nivel național, cât și la nivel european. Avem nevoie de o mai mare ocupare a forței de muncă, mai multă creștere, proceduri accelerate, mai multe locuri de muncă, punerea în aplicare a strategiei UE, raționalizare și restructurare în guvernanța întreprinderilor, transparență în guvernanța economică, verificarea statisticilor naționale și un mecanism permanent de gestionare a crizelor în Uniunea Europeană, însă doar în beneficiul cetățenilor europeni.

Criza preocupă pe toată lumea, nu doar țările care suferă de pe urma ei. Avem nevoie atât de solidaritate comunitară, cât și de măsuri coordonate.

  Barry Madlener (NI). – (NL) Domnule președinte, zona euro se prăbușește acum și domnul președinte Barroso trebuie să supravegheze această prăbușire. La urma urmei, miliardele acordate ca ajutor țărilor precum Grecia, Spania, Portugalia și Irlanda ani la rând nu au făcut ca aceste economii slabe să poată să concureze cu economiile puternice ale Germaniei și Olandei; în schimb, aceste miliarde acordate ca ajutor au dus la un comportament inacceptabil din partea socialiștilor. De exemplu, unul din trei lucrători greci este funcționar public; tsunamiul imigranților din țările non-vestice către Europa a costat deja fiecare țară miliarde, și acei imigranți sunt acum acasă fără locuri de muncă. Acesta este comportamentul celor care sunt predominant socialiști. Vă amintiți? Spania, care a legalizat un milion de imigranți ilegali în urmă cu câțiva ani, are acum o rată a șomajului de 20 %. Acum noi, economiile mai puternice, trebuie să oferim încă o dată acestor țări ajutoare de miliarde, însă acesta nu va fi decât un leucoplast pe termen scurt. Pe termen lung, va trebui să ne întrebăm dacă suntem pregătiți să continuăm să sprijinim țările slabe din punct de vedere structural cu miliarde din banii contribuabililor. Răspunsul la această întrebare este „nu”. Așadar, aș dori să-i adresez următoarea întrebare domnului președinte Barroso: nu este reintroducerea monedei proprii a Greciei, drahma, și a monedei proprii a Irlandei singura soluție pe termen lung care ne va scăpa de aceste probleme? Este această soluție discutată serios cu aceste țări?

  Seán Kelly (PPE). – Domnule președinte, în calitate mea de deputat irlandez în PE, nu-mi face deloc plăcere să vin în această sală în această dimineață și să aud cum aproape fiecare vorbitor se referă la Irlanda din cauza situației noastre economice, mai ales că, în urmă cu câțiva ani, eram priviți drept personajul principal al succesului economic în Uniunea Europeană.

Totuși, cred că în Irlanda există voința de a remedia lucrurile și cred că marea majoritate a oamenilor ar saluta sprijinul prietenilor și colegilor noștri europeni.

Există câteva lecții de învățat. Cred că domnul Farage nu a greșit foarte mult când a afirmat că o mare parte din vină pentru această situație o au prostia și lăcomia politicienilor irlandezi care au fost prieteni buni cu capitalismul, alături de bănci și de organele de reglementare. Avem lecții de învățat. Însă un alt lucru care va fi foarte important este ca arhitectura de supraveghere pusă în practică începând cu 1 ianuarie să funcționeze, pentru ca testele de rezistență și altele de acest gen să fie suficiente pentru a recunoaște ceea ce se întâmplă în viitor și pentru ca oamenii să fie supuși dacă scapă de sub control.

  Zigmantas Balčytis (S&D). – (LT) Domnule președinte, este chiar foarte bine că începem să vorbim acum despre chestiuni foarte importante, și anume despre gestionarea comună a economiei viitoare. Cred că în curând vom discuta și despre un posibil sistem fiscal comun. Mai mult, astăzi putem vedea impactul negativ semnificativ pe care îl are cursul de schimb consolidat al euro, împreună cu mulți alți factori. Astăzi am fost dezamăgit de faptul că un test bancar a fost efectuat în urmă cu șase luni și rezultatele sale nu au fost confirmate. Acest lucru demonstrează încă o dată că în Uniunea Europeană ne lipsesc informațiile de încredere. Dacă ne lipsesc, nu putem găsi modalități de a ieși dintr-o situație destul de complicată. În concluzie, aș dori să solicit Comisiei Europene să-și pună la dispoziție propunerile mult mai activ în viitor, deoarece situația este complexă și va necesita eforturi imense, resurse financiare imense și poate o înțelegere complet diferită a monitorizării economice, financiare și de alt tip.

  Milan Zver (PPE). – (SL) Domnule președinte, domnule Van Rompuy, domnule Barroso, permiteți-mi să iau cuvântul în această dezbatere foarte pe scurt. Pentru mine, situația este relativ clară: cine este de vină pentru marea criză cu care ne confruntăm? Acea parte a sectorului bancar care a făcut afaceri fără o acoperire reală și și-a asumat prea multe riscuri. Însă și alții – unele guverne europene care au încurajat consumul excesiv și un fel de mentalitate distributivă în rândul oamenilor.

Am auzit două tipuri de raționament în această sală astăzi: avem membrii care solicită mai multă solidaritate, ca și cum ar vrea să spună „Vă rugăm să ne ajutați”, și îi avem pe cei care încearcă sa facă apel mai presus de toate la o mai mare responsabilitate acum când ieșim din criză. Nu ar fi corect ca cei care au provocat această criză majoră să caute acum soluții pentru soluționarea acesteia, pentru ieșirea din criză. Cei care critică economisirile semnificative sunt cu siguranță pe un drum greșit.

În aceste circumstanțe, este corect ca contribuabilii din aceste țări care se confruntă cu situația actuală să nu fie reduși la tăcere.

  Petru Constantin Luhan (PPE). - Apreciez că raportul referitor la guvernarea economică reprezintă un nou punct de plecare în organizarea unui sistem viabil al funcționării noastre în această perspectivă.

Recomandarea din raport referitoare la instituții mai puternice pentru o guvernanță economică mult mai efectivă – respectiv crearea la nivel național a unei instituții publice care să furnizeze analize independente, evaluări și previzionări în probleme de politică fiscală pe plan intern – consider că reprezintă baza pentru crearea pentru un sistem transparent la nivel european.

Apreciez că este esențial să existe posibilitatea ca fiecare stat membru să poată dovedi baza de analiză și estimare pentru fiecare măsură fiscală propusă pe plan intern, astfel încât să se dezvolte o abordare bazată pe încredere și cunoaștere reciprocă.

Reafirm necesitatea adoptării unor măsuri specifice care să permită o guvernanță economică, bazată pe cunoaștere aprofundată și transparentă, care să permită dezbaterea deschisă referitoare la orice măsuri adoptate pe plan intern în statele membre care pot genera efecte la nivel UE.

  Elisa Ferreira (S&D). (Întrebare adresată domnului Rangel în cadrul procedurii „cartonașului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură) – (PT) Domnule președinte, vă mulțumesc pentru că mi-ați dat cuvântul, însă am cerut să vorbesc în cadrul procedurii „cartonașului albastru” deoarece am fost provocată direct de domnul Rangel și, prin urmare, mi-ar fi plăcut să am posibilitatea să vorbesc mai înainte.

Aș dori să profit de această oportunitate pentru a-l ruga pe domnul Rangel să ne explice care crede domnia sa că sunt diferențele concrete cu privire la gestionarea datoriei suverane între propunerile cancelarului Merkel și cele ale Comisiei și să ne spună de ce prima propunere a Comisiei, care a fost, de fapt europeană, privind gestionarea datoriei suverane a fost îndepărtată fără alte discuții sau dezbateri publice când s-a conștientizat că nu corespunde intereselor Germaniei.

  Paulo Rangel (PPE). (Răspuns la întrebarea doamnei Ferreira, în cadrul procedurii „cartonașului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură) – (PT) Aș dori să spun că nu există nicio îndoială că în procesul european există, desigur, negocieri constante între instituții, însă poziția Comisiei a fost în mod consecvent una care sprijină metoda comunitară și pledează pentru menținerea în continuare a monedei unice. Desigur, există deputați care doresc să vină și să facă politici naționale în Parlament, cum este cazul doamnei Ferreira.

  Diogo Feio (PPE). – (PT) Domnule președinte, Uniunea Europeană se confruntă cu o perioadă de reforme majore. Prin urmare, trebuie să găsească un răspuns la criză și să mențină o monedă unică care are nevoie de propriile sale reguli, aplicabile tuturor statelor membre. Parlamentul a adoptat deja o poziție principală cu privire la guvernanța economică, în care sprijină o mai mare cooperare în ceea ce privește creșterea între cele 27 de state membre, o poziție fermă privind punerea în aplicare a Pactului de stabilitate și de creștere și solidaritate între statele membre, fiind prima instituție care a atras atenția asupra necesității unui fond pentru datoriile diferitelor țări care alcătuiesc UE. Prin urmare, vom continua să cooperăm cu Comisia, salutându-l și pe președintele acesteia, și sper că vom continua să colaborăm și cu Consiliul. În acest moment se discută șase rapoarte și vom adopta o poziție foarte clară cu privire la acestea.

  José Manuel Barroso, președinte al Comisiei. – Domnule președinte, voi răspunde la două întrebări concrete și voi face și o dezbatere generală ca o încheiere la dezbaterea care a avut loc dimineața aceasta.

În primul rând, întrebarea adresată de domnul Schulz: o întrebare importantă referitoare la testele de rezistență irlandeze. Permiteți-mi să spun următoarele lucruri. Metodologia comună a testelor de rezistență a fost stabilită la nivel european; a fost foarte riguroasă, cu scenarii macroeconomice ostile. Totuși, punerea în aplicare a testelor a fost efectuată sub responsabilitatea autorităților naționale de supraveghere. A fost coordonată la nivelul Uniunii Europene de CEBS, însă nu au existat competențe ale Uniunii Europene în această privință. Doresc să subliniez faptul că, până nu demult, Uniunea Europeană în sine nu avea acest gen de responsabilitate. Acest lucru se va schimba în luna ianuarie a anului viitor. Până atunci, noua arhitectură de reglementare și supraveghere financiară va fi implementată ca urmare a propunerilor Consiliului și a acordului cu Consiliul și în Parlament.

Vom avea cele trei noi autorități de supraveghere macroprudențială europene pentru sistemul bancar, garanții și asigurări, și Comitetul european pentru riscuri sistemice (CERS) pentru stabilitate macrofinanciară și riscurile asociate acesteia. Vom dispune așadar de instrumente mult mai puternice și infrastructură pentru a efectua testele data viitoare într-un mod mai unificat, riguros și coerent. Doresc, așadar, să subliniez acest aspect. Înaintea crizei nu aveam instrumentele pe care le creăm acum.

Mă refer apoi la a doua chestiune referitoare la modul în care abordăm acum unele aspecte sensibile precum mecanismul permanent de soluționare a crizelor. Doresc să subliniez că nu am avut intenția să aduc în discuție acest aspect însă, de vreme ce a existat o întrebare concretă, trebuie să răspund.

În unanimitate – și repet în unanimitate – șefii de stat sau de guvern au decis să solicite un mecanism permanent de soluționare a crizelor cu intervenția sectorului privat. M-am numărat printre persoanele care au avertizat Consiliul European în privința abordării acestei chestiuni fără o pregătire temeinică și comunicare. Însă chestiunea a fost abordată, s-a luat o decizie în privința sa și acum trebuie să o tratăm în cel mai responsabil mod posibil. De aceea cred că unele dintre comentariile făcute astăzi în această sală nu prea au fost de folos.

Trăim încă în condiții foarte dificile. Cred că ceea ce ne trebuie acum sunt măsuri, și nu mai multe comentarii. Avem de-a face cu piețe financiare globale foarte sensibile. Unele dintre comentarii au uneori un efect de profeție care se îndeplinește. Așadar, nu este de folos să începem să facem speculații despre țări care sunt, poate, în pericol. Ceea ce trebuie să le cerem acestor țări este să pună în aplicare toate măsurile care sunt necesare pentru garantarea stabilității financiare și bugetare.

De aceea nu voi specula despre planul B. Noi, împreună cu domnul președinte Van Rompuy, ne facem datoria, discutând problemele în mod responsabil cu statele membre. În ceea ce privește rolul Comisiei, vreau să fiu extrem de clar încă o dată. Comisia – și acest lucru a fost recunoscut de majoritatea dintre dumneavoastră – a venit întotdeauna cu propuneri ambițioase. Suntem în favoarea unei guvernanțe economice ambițioase pentru Europa.

Însă, în cele din urmă, trebuie să fim realiști. Împreună nu putem să trecem dincolo de ceea ce s-a stabilit de comun acord cu statele membre. Când există un acord – un acord care reprezintă oricum un progres în comparație cu situația anterioară – nu este util să vorbim despre soluții ideale despre care știți foarte bine că nu vor fi puse în aplicare.

Așadar, Comisia își îndeplinește rolul și își va îndeplini rolul, cerând mai multă ambiție în materie de scopuri comune, guvernanță economică, stabilitatea zonei euro – și nu numai a zonei euro.

Doresc să fiu foarte clar în această privință deoarece cred că nu s-a făcut acest lucru în timpul dezbaterii de astăzi. Unii dintre dvs. au afirmat că problemele se află în zona euro. Regret să spun că problemele nu se află doar în zona euro. Nu moneda euro a fost problema. Am fost absolut convins că situația ar fi mult mai gravă dacă nu am avea moneda euro.

(Aplauze)

Unii dintre dvs. tind să uite că unele țări care nu se află în zona euro au exact aceleași probleme, în unele cazuri chiar probleme mai grave în ceea ce privește datoria suverană, și că o țară care nici măcar nu este în Uniunea Europeană și care solicită în prezent să adere la Uniunea Europeană – Islanda, a dat faliment, și acesta nu are moneda euro. Realitatea este că nu moneda euro a fost cauza problemei. Este necinstit din punct de vedere intelectual și politic să sugerăm că problema este cu moneda euro.

(Aplauze)

Ceea ce trebuie să facem acum este să recunoaștem particularitățile situației din zona euro, să abordăm problemele și să le solicităm statelor membre să se angajeze să lucreze la nivel colectiv: cele care sunt în zona euro și cele care nu sunt în zona euro. Cred că au înțeles toate că există un interes comun de a avea o abordare comună pentru a soluționa această criză. Iată ceea ce va face Comisia, într-un mod responsabil, cerând desigur cel mai ridicat nivel de ambiție, însă lucrând, în cele din urmă într-o cooperare bună, loială cu toate instituțiile, cu acest Parlament, așa cum am făcut-o, cu Consiliul și Consiliul European. Aceasta este metoda responsabilă pe care trebuie să o urmăm.

Într-o perioadă în care piețele sunt extrem de nervoase, trebuie să ne păstrăm calmul și să păstrăm un simț puternic al responsabilității și, desigur, un simț puternic al scopului comun european.

(Aplauze)

  Herman Van Rompuy, președinte al Consiliului European. – (FR) Domnule președinte, dragi colegi, mai devreme am afirmat că analiza domnului președinte al Comisiei a fost diferită de a mea, însă este pentru prima dată, domnule Schulz, când am fost acuzat de a pretinde că totul este în regulă când lucrurile nu stau așa. Este pentru prima dată în cariera mea.

Pot să vă asigur că nu subestimez criza în niciun fel și că ne confruntăm cu timpuri dificile. Cu excepția cazului în care unele dintre comentariile mele au fost scoase din context, sunt o persoană foarte prudentă și cred că mult prea multe declarații, inflamatorii sau de altă natură, sunt făcute în context european – nu în Parlament. Acum trebuie să liniștim lucrurile și nu trebuie să continuăm să menționăm gravitatea crizei. Știm deja acest lucru. Este timpul să acționăm.

Unii dintre dvs. au afirmat că trebuie să tragem învățăminte. Există un proverb francez care spune că „acțiunile noastre ne urmăresc”. Dragi colegi, când am primit această funcție exista deja un Pact de stabilitate și de creștere care a fost făcut un pic mai flexibil în urmă cu câțiva ani și nu a fost aplicat. Când am fost învestit, am moștenit Tratatul de la Lisabona, care reglementează anumite proceduri referitoare la, printre altele, sancțiuni și decizii de luat când o țară este supusă procedurii aplicabile deficitelor excesive. Consiliul ia aceste decizii în conformitate cu Tratatul de la Lisabona. Când am preluat această funcție, nu exista niciun mecanism de soluționare a crizelor, și a trebuit să schimbăm acest lucru.

Prin urmare, intenționăm să consolidăm Pactul de stabilitate și de creștere și să introducem un sistem de supraveghere macroeconomică pentru prima dată. Vă pot asigura că, dacă am fi avut acest mecanism în urmă cu câțiva ani, problemele cu care s-au confruntat unele țări nu ar fi apărut. Am fi descoperit problemele referitoare la proprietate. Am fi descoperit probleme de competitivitate din anumite țări. Așadar intenționăm să-l introducem acum. Este nou și inovator. Ia în considerare în întregime lecțiile învățate ca urmare a crizei.

În ceea ce privește Tratatul de la Lisabona, intenționăm să-l modificăm pentru a-i conferi o bază juridică în unele instanțe constituționale – un temei juridic pentru un mecanism permanent de soluționare a crizelor. Acesta este singurul motiv. Sper că nu vom fi în pericolul de a începe o altă dezbatere majoră privind instituțiile căci, după părerea mea, acest lucru nu ne-ar duce nicăieri în contextual actual și ne-ar distrage atenția și mai mult de la soluționarea crizei.

Nu am avut niciun mecanism de soluționare a crizelor până acum. Când ne-am confruntat cu problema Greciei, a trebuit să inventăm un mecanism, deoarece nu aveam niciunul. Când am venit cu o altă măsură, pachetul de ajutor în valoare de 750 de miliarde de euro, a trebuit să interpretăm Tratatul de la Lisabona în mod creativ pentru a putea să-l aplicăm.

Prin urmare, tragem învățăminte din această criză și, repet, acțiunile noastre ne urmăresc. Am avut un Pact de stabilitate care era nesatisfăcător și nu a fost aplicat; nu am avut nimic în materie de supraveghere macroeconomică; și nu a existat un mecanism de soluționare a crizelor.

Și-au asumat statele membre responsabilitățile? Multe dintre ele au făcut-o. Implementează reforme care merg adesea împotriva marilor tendințe ale opiniei publice. Iau măsuri adesea foarte curajoase, nu numai în țările în care există tensiuni, ci și în altele. Ne asumăm responsabilitățile.

Dragi colegi, să nu luăm întotdeauna în vizor dușmanul greșit. Am adesea impresia că ne concentrăm prea mult pe guvernele și parlamentele statelor membre. Să nu ne înșelăm.

În prezent, unele persoane vorbesc nu numai despre Irlanda, ci și despre Portugalia. Permiteți-mi să vă dau cifrele. Deficitul public al Portugaliei a fost de 9,3 % în 2009; în 2010 va fi de 7,3 %, iar în 2011 de 4,6 %. Rata dobânzii la datoria publică portugheză este în medie de 3,6 %. Aceasta este extrem de scăzută. Portugalia nu se confruntă cu o criză a proprietății sau cu o bulă imobiliară. Sectorul său financiar nu este prea ridicat pentru această țară. Băncile sale dispun de capital suficient. Să nu greșim dușmanul. Unele persoane afirmă că situația crizei este contagioasă, însă nu au o justificare economică sau o bază rațională pentru a afirma acest lucru. Insist asupra acestui aspect: să nu greșim dușmanul.

Îi pot asigura pe cei care au cerut o mai mare cooperare între instituții că Președințiile fac tot ceea ce le stă în putere pentru a colabora. Raportul întocmit de grupul operativ a fost adoptat de membrii săi, printre care și reprezentantul Comisiei Europene, domnul comisar Rehn. Colaborăm și în alte domenii, cum ar fi mecanismul permanent de soluționare a crizelor.

Sper că vom vedea același spirit de colaborare și când vom întocmi bugetul pe 2011. Regret că nu am reușit să ajungem la un consens.

Cât despre cooperare, permiteți-mi totuși să fac un comentariu. Sunteți cu toții membri ai Parlamentului European și aparțineți anumitor grupuri politice. Aș dori să menționez faptul că există uneori diferențe majore între ceea ce aud în Consiliul European, din partea prim-miniștrilor și a altor persoane, și ce aud în această Cameră de la aceiași membri ai aceluiași grup politic. Nu este un reproș. Nu trebuie să fim întru totul de acord cu propriul nostru partid politic. În timpul carierei mele am avut adesea conflicte în cadrul propriului partid. Totuși, când este vorba despre coerență și cooperare între instituții, fac tot ceea ce-mi stă în putință pentru a avea cooperare. Aș spune deci că trebuie să cooperăm, de asemenea, la toate nivelurile politice pentru a avea o poziție mai coerentă astăzi.

Sunt de acord cu cei care afirmă că avem o politică riguroasă și că nu putem ieși din criză de unii singuri. Au dreptate, însă trebuie, mai întâi, să parcurgem această etapă. Dacă am fi fost mai prudenți atât pe plan macroeconomic, cât și pe plan bugetar, nu ne-am afla în această situație astăzi. Însă trebuie să existe efectiv o politică pozitivă de creștere și de ocupare a forței de muncă. Mă bucur, în ciuda tuturor aspectelor negative, de faptul că creșterea economică în Europa a revenit după unsprezece luni de recesiune. Am spus acest lucru și cu alte ocazii în Parlament: criza din anii ʼ30, care a început, de asemenea, ca o criză financiară, nu a fost niciodată soluționată în întregime.

Am regăsit o creștere pozitivă la unsprezece luni de la declanșarea crizei financiare. Vom avea, în acest an, o creștere medie de aproximativ 1,5 %. În unele țări – care nu se confruntă cu problemele deja menționare – creșterea va fi în jur de 2 %, iar în alte țări va fi chiar de 3 % sau 3,5 %. În medie, nivelurile de ocupare a forței de muncă în UE vor crește din nou începând cu 2011. Desigur, rata șomajului este foarte ridicată, însă mă bucur că, în comparație cu șase luni în urmă, previziunile noastre de creștere sunt mult mai bune decât se anticipase și creșterea este mai stabilă decât am crezut. Nu este doar o creștere bazată pe refacerea stocurilor, programe de recuperare și exporturi. Este o creștere care este alimentată și de cererea internă.

Ultima mea remarcă este că, în ciuda tuturor problemelor cu care ne confruntăm într-adevăr în unele țări, sunt convins că vom învinge încă o dată criza cu care ne confruntăm în prezent.

  Președinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) La reuniunea Consiliului European din 28-29 octombrie 2010 s-a făcut un nou pas către subjugarea țărilor privarea lor de dreptul la suveranitate. Mai întâi, prin pseudoguvernanță, care înseamnă obținerea controlului asupra economiilor lor: forțarea statelor membre de a obține aprobarea prealabilă a oficialilor de la Bruxelles în ceea ce privește bugetele lor; supravegherea tuturor politicilor lor economice; stabilirea unor sancțiuni preventive automate, chiar înainte ca limitele autorizate ale datoriilor și deficitelor să fi fost depășite; deținerea capacității de a suspenda drepturile de vot ale statului membru. Toate acestea sunt acordate drept compensație în beneficiul Germaniei pentru continuarea fondului financiar de stabilizare. Cu toate acestea, acest mecanism nu reprezintă decât dreptul statelor membre și al Comisiei UE de a se îndatora sau de a oferi garanții pentru împrumuturi de pe piață, în favoarea statelor membre aflate în dificultate, pentru că acestea sunt victime ale speculațiilor de pe piață împotriva datoriei lor naționale. Mai mult decât atât, pentru că aparțin zonei euro. Este dincolo de credință. În plus, Consiliul European a decis, de asemenea, în ceea ce privește o reformă a tratatelor în vederea punerii în aplicare a mecanismului de gestionare a crizei. Procedura de revizuire simplificată va fi utilizată pentru prima dată: această metodă antidemocrată care nu prevede nicio dezbatere politică. Aceasta nu este guvernanță; este totalitarism.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Până în 2007, restul Europei era uimită de dezvoltarea economică a Irlandei, tigrul celtic, care a înregistrat date economice de vis cu taxe corporatiste reduse și reglementare aproape inexistentă. Dar acum realitatea a lovit. Tigrul celtic s-a dovedit a fi de fapt o rață împiedicată căreia restul Europei trebuie să-i întindă o mână de ajutor. 90 de miliarde de euro din pachetul de salvare - cu alte cuvinte 300 de euro pe cetățean austriac - urmează să meargă acum în Irlanda. Aceasta nu înseamnă doar garanții de stat teoretice care, după oaia neagră Grecia, se duc acum la Irlanda și apoi poate și la Spania și Portugalia; reprezintă pur și simplu banii contribuabililor. De asemenea, ajută uniunea monetară europeană să facă un pas înainte către o uniune a transferului în care euro-statele care își gestionează economiile bine trebuie să-și țină deschise buzunarele pentru proasta gestionare a altora. UE a abordat această chestiune mult prea târziu și rămâne de văzut dacă deciziile luate de Consiliul European vor fi cu adevărat urmate de acțiuni. Trebuie să ne oprim să mai cheltuim miliarde din banii contribuabililor pe bănci speculative și pe state care își gestionează prost economiile. Trebuie să fie un sfârșit al uniunii transferurilor. Avem nevoie de un mecanism care să permită ca statele falimentare să treacă printr-o procedură reală de insolvență și care să elimine apoi aceste state din zona euro. Nu putem continua să peticim o uniune monetară bolnavă. Avem nevoie în schimb de o uniune monetară europeană puternică.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Atât Grecia, cât și Irlanda au trebuit să apeleze la asistență din partea Uniunii Europene. Cu toate acestea, trebuie făcute unele diferențe între cele două cazuri: deficitul irlandez a explodat pentru că țara a trebuit să identifice problemele din sectorul bancar, care era în criză din cauza repercusiunilor crizei financiare globale, exacerbată de spargerea balonului imobiliar. Această intervenție, într-un moment de criză structurală, a însemnat că finanțele publice nu mai puteau susține situația creată. Pe de altă parte, în Grecia motivul intervenției este gestionarea cumva neglijentă a cheltuielilor publice, care a făcut necesară o infuzie de cash din vânzarea de obligațiuni de stat. Având în vedere reforma guvernanței economice, trebuie făcute următoarele observații. Trebuie, cu siguranță, să punem în aplicare politici bugetare riguroase pentru a monitoriza și asigura că în viitor nu vor mai apărea situații similare. În orice caz, aceste două cazuri demonstrează cât de esențial este să se acorde atenție tuturor factorilor legați de finanțele și soliditatea unei țări, nu numai datoriei publice structurate. În fapt, aceasta poate reprezenta doar cifra finală, dar trebuie să verificăm elementele și cauzele aflate la bază și să aflăm cum a fost posibilă crearea acestei situații.

  Monika Smolková (S&D), în scris. – (SK) Pactul de stabilitate și de creștere a inclus până acum sancțiuni, dar impunerea lor presupune aprobarea a două treimi dintre miniștri și nu a existat niciodată voința politică în acest sens. Sunt sceptică în ceea ce privește mecanismul anticriză. Președintele Consiliului European, domnul Van Rompuy, nu ar trebui să modifice articolul 125 din Tratatul de la Lisabona, care spune că fiecare țară este responsabilă pentru propriile sale obligații. Pe de altă parte, ar trebuie să analizeze extinderea articolului 122, care vorbește despre solidaritate - furnizarea de asistență reciprocă în cazul producerii de dezastre naturale sau crize energetice. O modificare a acestui articol ar putea nega un principiu fundamental al funcționării UE, cu alte cuvinte solidaritatea, iar acest lucru ar putea duce la pierderea solidarității. Dacă mecanismul anticriză ar funcționa în temeiul articolului 122 referitor la furnizarea de finanțare către statele individuale, Consiliul ar decide pe baza unei propuneri a Comisiei, care doar ar informa Parlamentul European. Există riscul apariției unei situații în care state responsabile vor plăti pentru iresponsabilitatea anumitor state.