Stenograma dezbaterilor

Joi, 25 noiembrie 2010 - Strasbourg

1. Deschiderea ședinței

PREZIDEAZĂ: ALEJO VIDAL-QUADRAS
Vicepreședinte

(Ședința a fost deschisă la ora 9.00)

2. Decizii privind anumite documente: a se vedea procesul-verbal

3. Cea de-a 10-a aniversare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea (propuneri de rezoluție depuse): consultați procesul-verbal

4. Raportul anual privind activitățile Ombudsmanului European în 2009 - Raportul special al Ombudsmanului European către Parlamentul European în urma proiectului de recomandare prezentat Comisiei Europene în plângerea 676/2008RT [în conformitate cu articolul 205 alineatul (2) prima parte] - Al 26-lea raport anual privind monitorizarea aplicării legislației Uniunii Europene (2008) (dezbatere)

  Președinte. – Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea comună privind rapoartele referitoare la Ombudsmanul European și la aplicarea dreptului comunitar:

- raportul dnei Nedelcheva, în numele Comisiei pentru petiții, referitor la raportul anual privind activitățile Ombudsmanului European în 2009 (2010/2059 (IMI)) (A7-0275/2010);

- raportul dnei Paliadeli, în numele Comisiei pentru petiții, referitor la raportul special al Ombudsmanului European în urma proiectului său de recomandare prezentat Comisiei Europene în plângerea 676/2008RT (2010/2086(INI)) (A7-0293/2010); și

- raportul dnei Lichtenberger, în numele Comisiei pentru afaceri juridice, referitor la cel de-al 26-lea raport anual privind monitorizarea aplicării legislației Uniunii Europene (2008) (COM(2009(0675 - 2010/2076(INI)) (A7-0291/2010).

  Mariya Nedelcheva, raportoare. – (FR) Dle președinte, dle Diamandouros, dle comisar, doamnelor și domnilor, cred că putem considera că misiunea Ombudsmanului European presupune două obiective.

Înainte de toate, există un obiectiv juridic, prin care se asigură faptul că instituțiile europene manifestă respect pentru dreptul fundamental al bunei administrări. Asigurarea respectării acestui drept este însăși esența funcției Ombudsmanului. Ne aflăm acum într-un moment cheie, în sensul că Tratatul de la Lisabona, care include acum Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, îi conferă acestui drept caracter obligatoriu în articolul 41. Prin urmare, Ombudsmanul are acum un temei juridic, despre care aș spune că a fost consolidat, pentru a-și desfășura activitățile în mod adecvat.

Pentru atingerea acestui obiectiv de respectare absolută a bunei administrații, Ombudsmanul trebuie să fie inflexibil când vine vorba despre instituții. Rapoartele speciale reprezintă un instrument care începe să se impună. Acestea îi permit Ombudsmanului să clarifice cazurile evidente de administrare defectuoasă, atunci când toate metodele de soluționare a litigiilor au eșuat. Afacerea Porsche este foarte semnificativă în această privință. Aici, aș dori să laud hotărârea, dacă pot spune așa, a dlui Diamandouros, în eforturile sale de a obține informațiile pe care are tot dreptul de a le solicita.

Cel de-al doilea obiectiv este de natură morală. Pentru Ombudsman, implică promovarea unei culturi a serviciilor, care nu este menționată explicit în tratate, dar care formează cu siguranță o parte a angajamentelor ce se aplică instituțiilor. Pentru garantarea unei astfel de culturi a serviciilor, sunt necesare două lucruri. Înainte de toate, Ombudsmanul trebuie să continue să încurajeze soluțiile amiabile, așa cum a făcut timp de câțiva ani. Voi menționa din nou faptul că 56 % dintre plângerile primite sunt soluționate pe cale amiabilă.

Apoi, acesta trebuie să-și continue eforturile cu privire la comunicare, astfel încât cetățenii europeni să fie informați despre drepturile lor și despre procedurile existente care garantează respectarea acestor drepturi. În acest sens, introducerea unui ghid interactiv este un important pas înainte și cred că mulți dintre cetățenii noștri vă sunt recunoscători pentru aceasta.

Astfel, bilanțul activităților din 2009 ale Ombudsmanului este unul în totalitate pozitiv, iar asta am încercat să reflect în raportul meu. Totuși, am inclus și un număr de recomandări. Mai întâi, consider că este esențial să întărim legăturile cu parlamentele naționale și cu ombudsmanii naționali. Întreprinderea unor acțiuni la Bruxelles fără a ne asigura că există o legătură la nivel național, va fi mult mai puțin eficientă. De aceea îi solicit Ombudsmanului European să încurajeze mai mult ombudsmanii naționali în participarea de schimburi periodice de opinii cu parlamentele lor naționale, bazate pe modelul schimburilor dintre Ombudsmanul European și noi, Parlamentul European.

Rețeaua europeană a ombudsmanilor este un instrument important în acest scop. Cred că schimbul de informații și bune practici este esențial în această privință. Doresc să repet aici cât de importantă este crearea unui portal comun de intranet pentru ca ombudsmanii să poată să facă schimb de astfel de informații.

Dle președinte, cetățeanul trebuie să fie în centrul preocupărilor noastre. Transparența, apropierea, buna administrație, cultura serviciilor - acestea sunt cuvintele de ordine. Această apropiere se referă, însă, și la instituția noastră. De aceea aș dori să-l laud din nou pe dl Diamandouros pentru faptul că a dedicat atât de multe eforturi în vederea menținerii unei legături constante cu Parlamentul European și, în special, cu Comisia pentru petiții. Așa cum am subliniat în raportul meu, cred că ar fi foarte benefic pentru cele două instituții ale noastre și, dincolo de acestea, pentru cetățenii Europei, dacă am avea mai multe schimburi atunci când Ombudsmanul European desfășoară o anchetă din proprie inițiativă.

Până în acest moment, dl Diamandouros s-a descurcat foarte bine în sarcina sa de a readuce instituțiile pe făgașul cel bun, atunci când acestea deviază pe panta opacității și a administrării defectuoase.

Dle Diamandouros, vă doresc toate cele bune și aștept cu foarte mult interes să vă citesc raportul anual pentru 2010.

  Chrysoula Paliadeli, raportoare. – (EL) Dle președinte, în martie 2007, o organizație ecologistă a solicitat dezvăluirea corespondenței dintre Comisia Europeană și industria automobilelor, în timpul consultațiilor privind pregătirea unei propuneri legislative vizând emisiile de dioxid de carbon.

Opt luni mai târziu, Comisia a acordat acces la 16 din cele 19 scrisori, refuzând - fără o justificare legală - să dezvăluie trei scrisori de la Porsche. Organizația ecologistă a făcut recurs la Ombudsmanul European, care a pregătit o propunere de recomandare adresată Comisiei, cu o lună mai târziu, solicitând să se răspundă în termen de trei luni, în conformitate cu articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Comisia a solicitat cinci prelungiri, pentru a declara - în iunie 2009 - că nu avea calitatea, la un an după propunerea de recomandare a Ombudsmanului, să dezvăluie corespondența cu acest producător de automobile, din cauza consultațiilor încă în derulare cu acesta. Până în octombrie 2010, Ombudsmanul nu a avut nicio informație la dispoziție.

Această întârziere nefondată a avut ca rezultat un raport special transmis Parlamentului European, în care Comisia era acuzată de faptul că a refuzat să coopereze în mod onest și cu bună credință și, în același timp, se indica pericolul de subminare a capacității celor două instituții de a supraveghea Comisia.

Ca urmare a acestui raport special al Ombudsmanului, pe care Parlamentul este îndemnat să îl aprobe astăzi, primul pe tema administrării defectuoase, scrisorile de la acest producător de automobile au fost dezvăluite, la cincisprezece luni după solicitarea inițială a Ombudsmanului. Între lunile septembrie 2008 și februarie 2010, Comisia a ajuns la o hotărâre care i-a fost sugerată în propunerea de recomandare a Ombudsmanului cu cincisprezece luni înainte. În același timp, s-a dovedit că acest producător de automobile a fost de acord, în cele din urmă, cu dezvăluirea - deși parțială - a scrisorilor sale.

Este clar din cele indicate mai sus că, desigur, Comisia a fost obligată să ia în considerare articolul corespunzător din regulamentul Parlamentului European prin care se solicită ca instituțiile să refuze accesul la documente dacă dezvăluirea acestora ar submina protejarea intereselor comerciale a persoanelor sau a entităților juridice. Totuși, având în vedere că biroul Ombudsmanului a verificat scrisorile și a constatat că nu conțin informații care ar putea periclita interesele comerciale ale acestui producător de automobile, Comisia ar fi trebuit să dezvăluie imediat cel puțin unele dintre ele, conform sugestiilor Ombudsmanului. Dacă, totuși, a avut rezerve în interpretarea propunerii de recomandare, era obligată, pentru a-și justifica deciziile, să transmită evaluări juridice la fel de puternice care să confirme posibilitatea ca producătorul de automobile în cauză să întreprindă un recurs către curțile de justiție pe baza Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European.

Nu doresc să comentez aici tăcerea totală pe care producătorul de automobile respectiv a păstrat-o ca răspuns la solicitarea Comisiei. Totuși, consider că este inacceptabil ca organismul executiv suprem al Uniunii Europene să folosească refuzul, un refuz care aproape că arată desconsiderare față de instituțiile Europene din partea unei companii private, ca argument pentru lipsa unui răspuns, mai ales că scrisorile sale nu conțin nicio informație care ar putea activa aplicarea articolului relevant al Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și care ar putea, astfel, determina acționarea în justiție a Comisiei.

  Eva Lichtenberger, raportoare. – (DE) Dle președinte, raportul meu privind aplicarea legislației Uniunii Europene este de maximă importanță aici în Parlamentul European. Aici, în Parlamentul European, avem un proces legislativ care, deși foarte complex, este unul dintre cele mai transparente în comparație cu parlamentele naționale. Aș sublinia faptul că am fost membră a unei adunări naționale, așadar știu despre ce vorbesc.

Acest proces îndelungat care implică guvernele statelor membre, precum și Parlamentul European, produce rezultate care sunt adesea evidente numai după ce au fost aplicate în legislația națională. Însă, dacă implementarea în diferitele parlamente naționale nu se produce sau este ineficientă, atunci noi, membrii acestei Camere, Parlamentul însuși și Uniunea Europeană în ansamblul ei, se confruntă cu o problemă majoră de credibilitate. Consider că aceasta este o problemă foarte serioasă. În calitate de deputați în Parlamentului European, ne confruntăm adesea cu situația în care cetățenii ne vorbesc despre lipsurile sistemului. Comisia primește în mod regulat plângeri de la cetățeni, referitoare la modul în care este pusă în aplicare legislația națională. Aș dori doar să menționez câteva exemple: Haideți să luăm în considerare criza refuzului din Napoli. Aceasta este o problemă recurentă, cu care nu ne confruntăm nici pentru prima, nici pentru a doua, ci pentru a treia oară. Totuși, constatăm că directivele europene privind, de exemplu, eliminarea deșeurilor, nu au fost puse în aplicare. Comisia a intervenit aici, însă această intervenție nu a reușit să facă astfel încât principiile eliminării deșeurilor, pe care noi, europenii, le considerăm a fi foarte importante, să fie implementate la nivel național. Haideți să analizăm situația propriei mele țări, Austria. Aici, Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului a fost implementată în mod nesatisfăcător. Un caz, care a implicat închiderea unei stațiuni de schi, arată în mod clar faptul că există probleme enorme aici. Un alt exemplu poate fi găsit în sectorul transporturilor, în care se stipulează că statele membre trebuie să respecte timpul de odihnă al șoferilor în gestionarea traficului și în care se impun controale pentru a se asigura respectarea acestei prevederi. Lipsa șocantă a controalelor în acest sector duce la un număr din ce în ce mai mare de accidente cauzate de oboseala șoferului. În acest context, trebuie să afirmăm că este necesar să evităm să-i frustrăm pe cetățeni în preocuparea lor de a vedea implementat dreptul comunitar. Acestora trebuie să li se ofere la timp informații despre legislație și ar trebui să se poată baza pe faptul că procesul va avea loc în mod transparent.

Noi, în calitate de deputați în Parlamentul European, avem nevoie de urgență de o procedură care să ne dea posibilitatea de a primi acest feedback de la cetățenii noștri, respectând, în același timp, cerințele privind confidențialitatea. Aș dori să vă întreb, dle comisar, dacă sunteți pregătit să aprobați procedura pe care o propunem în raportul nostru. Aceasta ar constitui un progres important în direcția transparenței, deschiderii și clarității în procesul european.

În cele din urmă, aș dori din nou să subliniez că dacă ne pierdem credibilitatea fiindcă nu acordăm suficientă atenție implementării dreptului comunitar în statele membre, aceasta va conduce la o problemă de credibilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei.

  Nikiforos Diamandouros, Ombudsman. – Dle președinte, onorați deputați, vă mulțumesc pentru această ocazie de a mă adresa dvs. Doresc să îi mulțumesc Comisiei pentru petiții, în special președintei sale, dna Mazzoni. Dumnealor continuă să îmi ofere sprijin și sfaturi prețioase, dovada fiind rapoartele excelente transmise acestui Parlament de către dna Nedelcheva și dna Paliadeli, cărora le mulțumesc călduros pentru cuvintele amabile.

Parlamentul și Ombudsmanul lucrează împreună pentru a se asigura că cetățenii și rezidenții UE se pot bucura pe deplin de drepturile lor, însă acest lucru se realizează în mai multe moduri. Mandatul Ombudsmanului este mai limitat. Eu tratez doar plângerile împotriva instituțiilor UE, în timp ce dvs. puteți examina și ceea ce fac statele membre. Mai mult, Parlamentul, ca organism politic suveran, se poate ocupa de petiții care necesită modificări legislative sau chiar adoptarea de legi noi. În schimb, rolul meu este de a contribui la dezvăluirea cazurilor de administrare defectuoasă și de a încerca să o îndrept pe aceasta.

Spre deosebire de hotărârile judecătorești, deciziile Ombudsmanului nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic. Pot doar să folosesc puterea de persuasiune pentru a convinge instituțiile europene să îmi urmeze recomandările sau să ajungă la soluții amiabile, care pot satisface ambele părți.

În cazul în care instituțiile UE refuză să îmi urmeze recomandările, este de o importanță fundamentală ca Ombudsmanul să poată beneficia de sprijinul Parlamentului și, desigur, sunt foarte recunoscător că Parlamentul continuă să facă acest lucru, așa cum au arătat rapoartele Nedelcheva și Paliadeli.

Acesta este primul raport anual care v-a fost prezentat de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Voi continua să lucrez în strânsă cooperare cu Parlamentul, pentru a avansa pe calea obiectivului nostru comun, de a le furniza cetățenilor Europei beneficiile maxime rezultate din drepturile ce le revin în baza tratatelor, acționând întotdeauna în conformitate cu mandatul meu, ca investigator independent și imparțial al presupuselor cazuri de administrare defectuoasă - independență și imparțialitate care se aplică atât plângerilor, cât și instituției împotriva căreia este îndreptată plângerea.

În 2009, biroul meu a răspuns la 318 solicitări, 70 % dintre acestea fiind finalizate în decurs de un an. 55 % au fost finalizate în termen de trei luni. În medie, solicitările au necesitat nouă luni pentru a fi soluționate, acest termen încadrându-se fără probleme în obiectivul meu de soluționare a solicitărilor în termen de maxim un an.

Sunt bucuros să observ că, în 2009, 56 % dintre toate investigațiile au fost soluționate fie de către instituție, fie au rezultat într-o soluționare pe cale amiabilă. Aceasta reprezintă o îmbunătățire substanțială comparativ cu 2008, când procentul a fost de 36 %. În 35 de cazuri, am emis o remarcă critică. Aceasta este o îmbunătățire semnificativă comparativ cu 2008, când am emis 44 de remarci critice, sau chiar cu 2007, când am emis 55. Reducerea susținută este un semn bun, dar numărul acestora este încă prea mare.

Onorați deputați, fac eforturi pentru a-l ajuta pe fiecare reclamant care face apel la Ombudsman, chiar și în cazurile în care plângerea nu ține de mandatul meu. În 2009, am primit un număr total de 2 392 de astfel de plângeri, în scădere cu 6 % față de 2008. Această scădere este încurajatoare. Reducerea numărului de plângeri inadmisibile este o veche solicitare a Parlamentului. Atribui acest rezultat, cel puțin în parte, faptului că din ce în ce mai mulți cetățeni găsesc din prima încercare adresa adecvată la care pot recurge.

În ianuarie 2009, am lansat un ghid interactiv pe noul meu site, care este accesibil în toate cele 23 de limbi ale Uniunii Europene. Ghidul are scopul de a-i direcționa pe reclamanți către instituția care este cea mai competentă pentru a-i ajuta, fie că este vorba despre propriile mele servicii, despre serviciile ombudsmanilor naționali sau regionali din statele membre sau despre mecanismele de soluționare a problemelor, cum ar fi rețeaua online transfrontalieră Solvit.

Pe parcursul anului 2009, ghidul a fost utilizat de mai mult de 26 000 de oameni. Este foarte important ca cetățenii să fie îndrumați încă de la început către cea mai adecvată instituție de soluționare a plângerilor și să fie scutiți de frustrările și întârzierile asociate cu nevoia de a identifica pe cont propriu instituția corectă.

Aceasta înseamnă și că plângerile sunt soluționate cu mai multă promptitudine și eficiență, asigurându-se astfel că cetățenii se pot bucura pe deplin de drepturile lor din cadrul legislației UE și, de asemenea, că dreptul comunitar este implementat în mod adecvat.

În ultimii trei ani, am depus eforturi constante pentru a populariza serviciile pe care le ofer mediului de afaceri, asociațiilor, ONG-urilor, autorităților regionale și altor grupuri-țintă, adică tuturor celor care sunt implicați în proiecte sau programe UE și care tratează direct cu administrația UE.

Pentru a asigura popularizarea activității Ombudsmanului, am demarat în 2009 cooperarea cu alte rețele de informare și de soluționare a problemelor, cum ar fi Europe Direct și Solvit. Mi-am intensificat, de asemenea, și eforturile de a ajunge la potențialii reclamanți, prin organizarea unei serii de evenimente publice; toate aceste activități de popularizare, combinate cu rezultatele solide obținute pentru reclamanți, au avut drept rezultat creșterea acoperirii media oferite activității Ombudsmanului cu 85 %.

Numărul de anchete deschise, pe baza plângerilor primite în 2009, a crescut de la 293 la 335. Această majorare trebuie atribuită, cel puțin parțial, activităților de popularizare. Mi-am continuat eforturile de a îmbunătăți calitatea informațiilor furnizate cetățenilor și potențialilor reclamanți cu privire la drepturile lor în conformitate cu legislația UE prin rețeaua europeană a ombudsmanilor, care a contribuit foarte mult la facilitarea transferului rapid al plângerilor către ombudsmanul competent sau către o instituție similară.

Mai mult, am continuat să fac tot posibilul pentru a mă asigura că instituțiile UE adoptă în toate activitățile lor o abordare centrată pe cetățean. Aceasta este o sarcină care trebuie adusă la îndeplinire împreună cu instituțiile. Pentru a promova acest obiectiv cu privire la Comisie, sunt în strânsă legătură cu vicepreședintele Comisiei, responsabil de relațiile cu Ombudsmanul, dl comisar Šefčovič, căruia îi mulțumesc pentru prezența dumnealui aici și căruia îi sunt recunoscător pentru cooperarea și sprijinul acordate până în acest moment.

Cea mai comună afirmație pe care am examinat-o în 2009 a fost lipsa transparenței. Aceasta a fost adusă în discuție în 36 % din toate anchetele. Remarc cu o oarecare îngrijorare procentul în continuare ridicat al acestor plângeri. O administrație UE responsabilă și transparentă este fără îndoială cheia consolidării încrederii cetățenilor. Regret, de asemenea, întârzierile prelungite ale Comisiei în a răspunde solicitării de acces la dosare. Cel mai scandalos caz este cel prezentat în raportul dnei Paliadeli, care arată clar faptul că Parlamentul se așteaptă la îmbunătățiri substanțiale din partea Comisiei în această privință.

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a fost evenimentul cheie al anului 2009. Tratatul face noi promisiuni către cetățeni cu privire la drepturile fundamentale, transparență consolidată și mai multe oportunități de participare la elaborarea politicii Uniunii. Conferă, de asemenea, caracter obligatoriu din punct de vedere juridic Cartei drepturilor fundamentale, precum și dreptului la o bună administrare.

Reforma Regulamentului financiar oferă o altă ocazie excelentă de a pune în practică dreptul fundamental la o bună administrare. Cred că regulamentele relevante ar trebui să le ofere funcționarilor îndrumări cu privire la modul în care ar trebui să asigure atât o gestiune financiară solidă, cât și o bună administrare. Onorați deputați, am dezvoltat și adoptat recent o strategie pentru a acoperi întreaga perioadă a mandatului meu. Documentul care o include a fost distribuit săptămâna trecută către biroul dvs., Conferința președinților și Comisia pentru petiții, în scopuri informative.

Strategia a fost creată pentru a implementa declarația de misiune a instituției mele, pe care am adoptat-o în 2009 și care sună astfel: „Ombudsmanul European va căuta soluții corecte la plângerile îndreptate împotriva instituțiilor Uniunii Europene, va încuraja transparența și va promova o cultură administrativă a serviciilor. Scopul său este să consolideze încrederea prin dialog, între cetățeni și Uniunea Europeană și să promoveze cele mai înalte standarde de comportament în instituțiile Uniunii”.

În acest spirit, dle președinte, onorați deputați, în spiritul declarației Comisiei, voi continua eu să lucrez în vederea aducerii la îndeplinire a mandatului cu care m-a învestit această instituție superioară.

  Maroš Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei. – Dle președinte, vă rog să-mi permiteți să încerc să le răspund celor trei raportori ai noștri și Ombudsmanului. Aș dori să încep prin a le mulțumi dnei Nedelcheva, dnei Paliadeli și dnei Lichtenberger pentru rapoartele dumnealor. Este foarte clar că împărtășim aceleași obiective: anume, faptul că administrația ar trebui să fie eficientă și profesionistă și că dreptul comunitar trebuie respectat. Aceasta este baza pe care intenționăm să discutăm aceste chestiuni și, sunt sigur, să căutăm un rezultat pozitiv.

Revenind la dl Diamandouros, aș dori, de asemenea, să îmi exprim aprecierea pentru cooperarea strânsă pe care a avut-o cu Comisia. Cred că aceasta este o zi specială pentru dumnealui, deoarece poate vedea că munca sa este foarte apreciată de către Parlamentul European. Vă pot asigura că între noi și între serviciile noastre, comunicarea este foarte intensă. Rar se întâmplă să treacă o săptămână fără să trimit o scrisoare cu explicații către Ombudsman și să nu primesc un răspuns de la dumnealui. Acesta este modul în care încercăm să găsim soluțiile adecvate în munca noastră. Desigur, există unele chestiuni nesoluționate la care lucrăm, însă cred că aceasta este pur și simplu o dovadă a comunicării noastre fructuoase.

Aș dori să subliniez faptul că Comisia salută raportul dnei Nedelcheva, care oferă o perspectivă clară și exhaustivă asupra activităților din ultimul an ale Ombudsmanului. De fapt, în raportul Ombudsmanului cu privire la activitățile sale din 2009, rezultatele numeroaselor sale anchete sunt prezentate cu claritate, fiind ilustrate prin exemple și clasificate în categorii în funcție de natura cazurilor de administrare defectuoasă sau de instituția vizată.

După cum a afirmat deja dl Diamandouros, în 2009, Ombudsmanul a înregistrat un număr total de 3098 de plângeri, comparativ cu 3406 în 2008. Aceasta reprezintă o scădere cu 9 % pe an, însă suntem pe deplin conștienți că 56 % dintre plângeri erau adresate Comisiei. Suntem, de asemenea, conștienți de faptul că cele mai frecvente plângeri privind administrarea defectuoasă privesc lipsa transparenței, ceea ce include și refuzul de a furniza informații, și mă angajez să împiedic în continuare producerea unor astfel de cazuri.

Comisia salută eforturile întreprinse de către Ombudsman, de a reduce și mai mult durata medie a anchetelor sale, la nouă luni. Comisia subliniază însă faptul că propriile sale termene limită pentru consultațiile interne și pentru ca și colegiul comisarilor să îi poată aproba răspunsurile ar trebui luate în considerare de către Ombudsman în eforturile sale de a reduce durata de timp în care soluționează o plângere. Fiecare răspuns este confirmat și aprobat de către colegiu, și durează o vreme până ce ajunge la colegiu.

Ar trebui remarcat că Ombudsmanul a derulat o campanie intensivă de informare, care a avut ca rezultat o mai mare informare a cetățenilor cu privire la drepturile lor și o mai bună înțelegere a sferelor sale de competență. În această privință, Ombudsmanul tinde să emită foarte repede comunicate de presă, iar acestea sunt adesea publicate în momentul în care Ombudsmanul tocmai i-a trimis Comisiei un proiect de recomandare, nelăsându-i astfel timp Comisiei să se apere, de vreme ce răspunsul său este încă în curs de elaborare.

În unele cazuri, se poate ajunge la o soluție amiabilă, dacă instituția îi oferă compensații reclamantului. Această soluție este oferită în mod liber, fără a implica chestiuni privitoare la răspundere sau fără a crea un precedent juridic. Dacă nu se poate găsi o soluție amiabilă, Ombudsmanul poate face recomandări pentru a rezolva cazul. Dacă instituția nu acceptă recomandările sale, poate înainta un raport special Parlamentului. În 2009, nu au existat rapoarte speciale transmise Parlamentului de către Ombudsman. În 2010, Parlamentului i s-a trimis un raport special cu privire la o plângere referitoare la accesul la documentele Comisiei.

În relațiile cu Ombudsmanul, au apărut ocazional diferențe de opinie. Acesta a fost cazul și cu anchetele vizând procedurile referitoare la încălcarea dreptului comunitar. Ombudsmanul afirmă adesea că Comisia nu a oferit explicații suficiente cu privire la poziția sa, lucru care necesită în mod clar un răspuns din partea Comisiei cu privire la conținutul raționamentului său și se apropie de o dezbatere privind meritele activității Comisiei. Totuși, Comisia a avut tendința de a-i răspunde târziu Ombudsmanului, prezentând în detaliu și motivând interpretările de drept aplicate, adăugând o declinare a răspunderii cu privire la diferențele de interpretare ale dreptului și subliniind faptul că arbitrul final este Curtea Europeană de Justiție.

Date fiind evoluțiile din ultimii ani cu privire la înregistrarea și tratarea plângerilor (proiectul „UE Pilot”), așa cum s-a confirmat în raportul său anual privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar în 2009, Comisia ar dori, în viitorul apropiat, să-și actualizeze comunicarea din 23 martie 2002 cu privire la relațiile cu reclamantul referitoare la încălcările dreptului comunitar. M-am întâlnit personal cu Ombudsmanul și am avut posibilitatea de a-l informa cu privire la aceste evoluții.

În domeniul transparenței și al accesului la documente, Comisia examinează în detaliu toate plângerile adresate ei de către Ombudsman.

Unul dintre aceste cazuri l-a determinat pe Ombudsman să înainteze în 2010 un raport special către Parlament, respectivul caz fiind subiectul raportului dnei Paliadeli. Regret că acest raport special a fost trimis la scurt timp după ce Comisia luase deja o decizie finală în acest caz. Totuși, recunosc că timpul necesar pentru a se ajunge la această decizie a fost excesiv de lung, chiar dacă a fost din cauza faptului că terța parte nu a răspuns la propunerea Comisiei. Aș dori să subliniez faptul că Comisia s-a angajat în totalitate să coopereze în mod sincer cu Ombudsmanul. Nu se pune problema că nu s-ar dori cooperarea, din partea Comisiei, și nici că s-ar intenționa obstrucționarea muncii Ombudsmanului într-un fel sau altul. Comisia depune întotdeauna eforturi pentru a coopera strâns cu Ombudsmanul. Totuși, unele cereri de acces la documente sunt deosebit de complexe sau voluminoase și nu pot fi tratate într-o durată de timp normală. Comisia tratează circa 5000 de cereri de acces pe an, dintre care numai 15 sau 20 generează plângeri către Ombudsman.

Intrarea în vigoare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene a făcut posibil să începem să ne gândim la modul în care putem ajunge la o abordare comună pentru a crea o administrație europeană deschisă, eficientă și independentă. Prin urmare, Comisia consideră că este nevoie de un dialog interinstituțional înainte de a prezenta o propunere legislativă. Aici, se pare că este posibil să se obțină un rezultat pozitiv, iar cooperarea dintre cele două instituții în această chestiune ar trebui să îl asigure pe acesta.

Dacă îmi permiteți, dle președinte, îi voi răspunde și dnei Lichtenberger, deoarece dumneaei a făcut un mare efort pentru a fi aici în această dimineață. Aș dori să o asigur că Comisia acordă o mare importanță aplicării corecte a dreptului comunitar și, după cum știți, aceasta a fost una dintre prioritățile Comisiei Barroso. Deja prin comunicarea noastră intitulată „Europa rezultatelor”, din 2007, Comisia s-a angajat să își îmbunătățească metodele de lucru, pentru a asigura abordarea mai eficientă a problemelor apărute în aplicarea dreptului comunitar, concentrându-se pe chestiunile care le-au cauzat cele mai multe probleme cetățenilor și mediului de afaceri. Am spus în această comunicare că raportul anual reprezintă mai mult o evaluare strategică a aplicării dreptului comunitar, identificând principalele provocări, stabilind prioritățile și programând lucrările conform acestor priorități. Comisia salută răspunsul Parlamentului la acest raport. Următoarele remarci se referă la unele dintre aspectele cheie.

Cu privire la furnizarea de informații privind încălcarea dreptului comunitar, Comisia este în curs de a implementa noul acord-cadru cu Parlamentul. Aceasta s-a angajat să-i furnizeze Parlamentului informațiile prezentate în respectivul acord. Comisia dorește, de asemenea, să asocieze Parlamentul cu lucrările sale de pe portalul „Europa ta”, pentru a se asigura că cetățenii știu unde să se ducă pentru a găsi informațiile pe care le caută.

Salutăm recunoașterea de către Parlament a contribuției proiectului „EU Pilot” la o Uniune Europeană care să funcționeze adecvat și să se concentreze asupra cetățeanului, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona. Acest proiect este conceput pentru a ne asigura că preocupările și plângerile cetățenilor referitoare la aplicarea dreptului comunitar sunt analizate și, desigur, aceasta este o preocupare majoră pentru noi. Îndeplinindu-și atribuțiile, Comisia trebuie să respecte confidențialitatea la care Curtea de Justiție a confirmat că au dreptul statele membre, cu privire la cercetarea presupuselor probleme de aplicare și la potențialele proceduri privind încălcarea dreptului comunitar.

Prin urmare, în timp ce Comisia a oferit informații detaliate în raportul său adoptat în martie anul curent cu privire la funcționarea proiectului „EU Pilot”, aceasta nu oferă acces la și nu divulgă informații despre cazurile specifice abordate în conformitate cu „EU Pilot”. În același timp, Comisia recunoaște importanța asigurării furnizării la timp către cetățeni a unei evaluări complete și clare asupra rezultatului muncii efectuate alături de statele membre în „EU Pilot” și s-a angajat pentru a se asigura că reclamanții au ocazia de a emite comentarii asupra rezultatului.

Referitor la chestiunea adoptării codului procedural în conformitate cu articolului 298, Comisia înțelege că s-a creat în Parlament un grup de lucru pentru a studia potențialul obiect și conținut al unei astfel de inițiative. Comisia consideră, de asemenea, că este adecvat să se cântărească rezultatul muncii inițiale în funcție de problema generală, înainte de a lua în considerare alte elemente mai specifice. Prin urmare, pentru moment, avem rezerve în a ne exprima poziția cu privire la toate aspectele.

Comisia se pregătește, de asemenea, să ofere informații actualizate cu privire la resursele alocate aplicării dreptului comunitar. Proiectul de rezoluție care este discutat astăzi acoperă o gamă largă de probleme și, în răspunsul său la rezoluție, Comisia va oferi explicații suplimentare, care ar fi foarte dificil de oferit astăzi, mai ales din lipsă de timp.

Dle președinte, onorați deputați, ne bucurăm să putem împărtăși interesul comun față de aplicarea actuală a dreptului comunitar în folosul cetățenilor europeni și a mediului de afaceri din UE. Aplicarea efectivă a dreptului comunitar este unul dintre jaloanele UE, precum și o componentă cheie a unor reglementări inteligente.

Aș dori să le cer scuze interpreților pentru faptul că vorbesc atât de repede. Vă mulțumesc foarte mult pentru răbdare și vă mulțumesc tuturor pentru atenție.

  Președinte. – Într-adevăr, mă tem că ați avut o ușoară tendință de a accelera. Vă mulțumesc.

  Rainer Wieland, raportor pentru aviz al Comisiei pentru petiții. – (DE) Dle președinte, dle Diamandouros, dle comisar, desfășurăm aici o dezbatere comună. Vorbesc în numele președintelui Comisiei pentru petiții, care, din păcate, este bolnav, și aș dori să îmi limitez remarcile la raportul dnei Paliadeli.

Această Cameră a dezbătut și discutat adesea chestiunea accesului la documente și a beneficiilor transparenței, precum și dacă ar trebui să se tragă linia între drepturile legitime și interesele publicului larg, pe de o parte, și interesele legitime ale persoanelor și societăților, pe de altă parte. Apropo, dnă Paliadeli, pantoful poate fi și în celălalt picior, și anume dacă informația este pusă la dispoziția unei ONG și o societate sau o persoană încearcă apoi să afle cu exactitate ce informații au fost împărtășite. Nu vorbim aici despre cine este rău și cine este bun, ci pur și simplu despre perioade de timp și despre termene limită. Aceste termene limită trebuie respectate în relație cu cetățenii individuali și, desigur, cu Ombudsmanul. Acesta este ceea ce s-ar putea numi un principiu fundamental al bunei administrații. Ne-am aștepta ca Comisia, care a manifestat atât de mult interes în a grăbi lucrurile, după cum a menționat deja dl vicepreședinte, să analizeze mai îndeaproape chestiunea și să realizeze o îmbunătățire.

  Elena Băsescu, în numele grupului PPE. – Doresc să intervin în calitate de raportor alternativ al grupului PPE pentru raportul special al Ombudsmanului European. Subliniez în primul rând faptul că atingerea unui consens între toate grupurile politice a facilitat elaborarea raportului. Menționez că nu a existat niciun amendament depus și doresc să o felicit totodată pe doamna Paliadeli pentru acest rezultat.

Este îngrijorător faptul că practicile necooperante ale Comisiei față de Ombudsman pot genera o lipsă de încredere pronunțată a cetățenilor în instituțiile europene. Absența unei bune colaborări pune în pericol capacitatea Ombudsmanului și a Parlamentului European de a supraveghea Comisia într-un mod eficient. Reamintesc, de asemenea, principiul cooperării sincere prevăzut în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. El presupune consolidarea relațiilor de bună credință între instituțiile UE. Din nefericire Ombudsmanul se confruntă foarte des cu nerespectarea termenelor limită de către Comisie privind accesul public la documente.

Un alt aspect îngrijorător este faptul că Ombudsmanul a trebuit să elaboreze un raport special ca ultimă soluție pentru a convinge Comisia să fie mai cooperantă. Astfel de cazuri nu ar trebui să mai fie întâlnite în viitor. În acest sens, doresc să solicit Comisiei Europene să facă eforturi suplimentare pentru a coopera mai eficient cu Ombudsmanul. Nu trebuie neglijat faptul că, în condițiile în care Comisia nu-și va lua un astfel de angajament, Parlamentul va putea să aplice sancțiuni. Situația expusă în raport creează o problemă sistematică. Ea privează cetățenii de unul dintre beneficiile-cheie pe care ei se așteaptă să-l obțină în urma dreptului fundamental de a adresa plângeri.

  Monika Flašíková Beňová, în numele Grupului S&D. – (SK) Dle președinte, aș dori să le mulțumesc celor trei deputați pentru rapoartele pe care le discutăm astăzi, aici, în dezbaterea comună și aș dori în mod special să discut despre raportul dnei Lichtenberger, deoarece acesta prezintă o rigoare excepțională, după părerea mea, și sunt de acord cu multe dintre lucrurile pe care le afirmă. Și eu aș dori, prin urmare, să fiu puțin mai critică astăzi, dle vicepreședinte.

Se poate spune în general că, în ansamblu, Comisia nu le spune cetățenilor sau Parlamentului suficiente lucruri despre modul în care monitorizează implementarea dreptului comunitar. În același timp, Tratatul privind Uniunea Europeană stabilește în mod clar un rol activ pentru cetățenii europeni, de exemplu în cadrul Inițiativei cetățenilor europeni (ECI). Sunt încântată, dle vicepreședinte, că sunteți alături de noi astăzi, în această dezbatere, deoarece știu că dvs. personal nu numai că aveți competențe în acest domeniu, ci sunteți și foarte implicat în ECI.

Totuși, în ciuda acestui lucru, rapoartele anuale ale Comisiei Europene privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar în forma sa curentă nu le oferă Parlamentului sau oamenilor destule informații cu privire la starea de fapt. Comisia s-a concentrat până acum mult prea mult asupra transpunerii dreptului european în legislația națională, neglijând în mare parte aplicarea efectivă a acestuia. O referire lapidară la procedura formală în cazul în care un stat membru care nu a transpus încă legislația comunitară la nivel național nu ne spune prea multe, nici nouă și nici cetățenilor. Trebuie și vrem să aflăm mai multe despre cazurile în care Comisia investighează transpunerile imprecise sau complet defectuoase. Numai atunci când vom fi complet informați cu privire la astfel de cazuri vom putea discuta despre monitorizarea pertinentă a aplicării dreptului comunitar.

După cum deja cu siguranță știți, doamnelor și domnilor, Parlamentul European are anumite îndatoriri și puteri cu privire la Comisie. Acestea includ monitorizarea și evaluarea. Noi, cei din Parlamentul European, avem un interes sincer în a evalua în mod rațional progresele Comisiei în îndeplinirea sarcinilor pe care i le transmiteți, în protejarea acordurilor și în respectarea dreptului comunitar. Totuși, nu avem suficient acces la informațiile pe baza cărora Comisia tratează încălcarea reglementărilor. Aceasta nu este o solicitare nouă, dle vicepreședinte.

În februarie, în rezoluția privind acordul-cadru revizuit între Parlamentul European și Comisie, i-am solicitat Comisiei, citez: „să pună la dispoziția Parlamentului European detalii rezumative referitoare la toate procedurile în materie de încălcări ale reglementărilor pe baza unei cereri oficiale, dacă Parlamentul European dorește aceasta”, am încheiat citatul. Aș dori să fac un puternic apel la Comisie, să ne ofere aceste informații nouă și, prin noi, și cetățenilor UE.

În concluzie, dle vicepreședinte, am spus de mai multe ori în discursurile mele că Parlamentul European are un interes sincer în a asista Comisia și chiar în a o susține în fața Consiliului. Acum vă înaintăm dvs. o cerere pentru ca Comisia să îi furnizeze Parlamentului European, în schimb, informațiile pe care le solicităm, nu numai pentru noi, ci și pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene.

  Margrete Auken, în numele Grupului Verts/ALE. – (DA) Dle președinte, în Comisia pentru petiții, cu alte cuvinte, comisia care tratează plângerile cetățenilor, respectarea legislației europene este cheia absolută. Cetățenii apelează la noi deoarece autoritățile naționale sau locale nu respectă legislația europeană, de exemplu cu privire la protecția sănătății persoanelor sau a mediului. Trebuie să luăm în considerare numeroasele plângeri pe care le-am primit cu privire la criza deșeurilor, care durează deja de multă vreme în Campania, în ciuda unei hotărâri clare emise de Curtea Europeană de Justiție, și cu privire la înghețarea fondurilor. Nu s-a făcut nimic concret pentru a soluționa această problemă. Atât cetățenii, cât și mediul înconjurător protejat suferă de pe urma acestui lucru. Aceasta este ceea ce numeam noi „fericita Campania” - vai! Comisia trebuie să utilizeze imediat toate metodele pe care le are la dispoziție în această privință.

Tratatul îi acordă Comisiei un rol cheie. Acesta este monitorizarea respectării de către statele membre a legislației europene. În comisie, acordăm așadar o mare atenție modului în care Comisia tratează încălcarea reglementărilor. În această perspectivă, salut raportul dnei Lichtenberger. A subliniat foarte clar faptul că nu este suficient ca plângerile legate de încălcările statelor membre să fie retrimise către acestea, pentru a fi soluționate de către ele însele. Ele fac obiectul plângerilor. Aceasta îi face pe cetățeni să se simtă pur și simplu neajutorați.

În această privință, aș dori să îi adresez complimentele mele Ombudsmanului European pentru că a desfășurat un studiu, din proprie inițiativă, asupra noului mod în care Comisia tratează plângerile și încălcările, în special asupra modului în care Comisia înregistrează sau poate, pur și simplu, nu înregistrează, plângerile împotriva statelor membre care nesocotesc dreptul comunitar. Ombudsmanul are, de asemenea, competența de a emite o opinie privind substanța problemei, atunci când Comisia este acuzată că nu a analizat încălcările, chiar dacă, în primă instanță, Curtea este cea care trebuie să decidă în această privință.

În orice caz, adoptarea propunerii din raportul dnei Nedelcheva de a avea o lege adecvată care să reglementeze procedurile administrative europene, pentru care avem în sfârșit o bază în articolul 298 al Tratatului de la Lisabona, va fi un progres.

Este bine că raportul anual al Ombudsmanului indică multe semne de ameliorare, însă este încă îngrijorător că mai bine de o treime din plângeri se referă la lipsa transparenței și a accesului la documente și informații. În această privință, este o rușine că atât Comisia, cât și o serie de state membre, încearcă să protejeze marile lobby-uri de cetățeni, prin intermediul a ceea ce seamănă clar cu un abuz al reglementărilor privind protecția datelor.

Un exemplu șocant în acest sens este oferit de Raportul special al Ombudsmanului privind Porsche și corespondența purtată cu privire la protejarea limitei de CO2 pentru mașini. Este oare cineva printre noi care crede că o întreprindere mică sau mijlocie a fost consultată de către Comisie cu privire la accesul la scrisori, sau că Comisia a dorit să întârzie cazul cu 15 luni, de dragul unei mici întreprinderi? Sigur că nu! S-a întâmplat pentru că era vorba despre Porsche și, desigur, probabil pentru că era vorba despre dl Verheugen. Raportul special al Ombudsmanului spune o poveste mai lungă și aș dori să le recomand tuturor să citească atât excelentul raport al dnei Paliadeli, cât și raportul Ombudsmanului însuși. Este foarte distractiv. Vă va deschide de nenumărate ori ochii. Cel mai grav aspect al acestui caz este, totuși, lipsa, din partea Comisiei, a unei cooperări loiale cu Ombudsmanul. Acesta este un raport important. Parlamentul trebuie să emită o declarație clară în această privință. Aș dori să îi mulțumesc Ombudsmanului și dnei Paliadeli.

  Oldřich Vlasák, în numele Grupului ECR. – (CS) Dle președinte, raportul anual al Ombudsmanului este un bun exemplu despre cum ar trebui să ne prezentăm activitățile către public. Raportul este comprehensibil, concis și la obiect. Prin urmare, aplaud eforturile dvs. și dificultățile prin care ați trecut și aș dori să vă felicit personal în acest mod. Însă, în același timp, aș dori să declar în acest moment că observ o problemă sistemică în activitățile funcției Ombudsmanului. Problema este informarea publicului. Haideți să acceptăm că Uniunea Europeană, ca organizație internațională, este, într-o mare măsură, greu de înțeles, și nu numai cu privire la aspectele financiare, ci și cu privire la atribuții, instituții, procese decizionale, politici și legislație adoptate. Ceea ce vreau să spun prin aceasta e că este greu de înțeles pentru cetățeanul de rând. Același lucru se aplică, în mod logic, și funcției Ombudsmanului. Sunt destul de sigur că, dacă am efectua un sondaj în rândul cetățenilor europeni cu privire la rolul Ombudsmanului European și la atribuțiile și activitățile sale, am constata, din nefericire, că este perceput ca o persoană aflată la mare distanță și, în multe cazuri, oamenii nici nu vor ști că există. Faptele sunt destul de clare. O mare majoritate a plângerilor transmise de concetățenii mei din Republica Cehă nu țin de competența Ombudsmanului European. Situația nu este foarte diferită nici în alte state membre.

Atunci când am dezbătut raportul pe 2008 în acest loc, toți cei prezenți au îndemnat la mai multă informare a publicului. S-au propus vaste campanii de informare și s-au luat în considerare lansări de site-uri web. Totuși, eu însumi am încercat ieri să transmit o plângere pe site-ul dvs. Trebuie să spun că ghidul interactiv era prea complicat și, sincer să fiu, de neînțeles pentru cetățeanul obișnuit. Plângerea însăși este la fel de complicată. Îmi amintește puțin de declarațiile de impunere din Republica Cehă, pe care cetățenii obișnuiți nu le pot completa fără ajutorul unui consilier fiscal. Ca să vă spun adevărul, site-ul dvs. îi descurajează pe cetățeni să vă transmită plângerile. Prin urmare, aș face un apel la simplificare.

Un alt lucru pe care îl consider extrem de important este să se reducă durata de timp necesară pentru tratarea cazurilor. În ultimă instanță, știm că dacă cineva înaintează o plângere, este de maximă importanță din punct de vedere al încrederii ca respectiva plângere să fie tratată cât de repede posibil și ca reclamantul să primească un răspuns cât de repede posibil. De asemenea, dacă o chestiune anume nu ține de competența instituției către care s-a adresat reclamantul, plângerea ar trebui transmisă direct către ombudsmanul național sau regional care are atribuțiile necesare în acest sens.

Doamnelor și domnilor, prea multă comunicare omoară informația. Prea multă informație îi omoară pe cetățenii europeni. După părerea mea, una dintre prioritățile Ombudsmanului ar trebui să fie nu numai rezolvarea, ci și preîntâmpinarea procedurilor birocratice incorecte. Prin urmare, consider că un punct cheie pentru această instituție este să nu se profite de ea pentru campanii mediatice și să nu i se extindă atribuțiile. După alegerea sa, Ombudsmanul Diamandouros a spus: „Voi continua efortul de a îmbunătăți calitatea administrației Uniunii Europene”. Prin urmare, aș dori să vă întreb, în încheiere, ce problemă sistemică ați reușit să îmbunătățiți, în mod specific, și care sunt aspectele asupra cărora intenționați să vă concentrați atenția anul viitor. Vă doresc mult succes în găsirea de soluții sistemice!

  Willy Meyer, în numele Grupului GUE/NGL. – (ES) Dle președinte, grupul meu ar dori să îi mulțumească dnei Nedelcheva pentru acest raport, care ne oferă informații prețioase di partea Comisiei pentru petiții cu privire la munca desfășurată de Ombudsmanul European.

Este un raport foarte descriptiv, acoperind toate activitățile din 2009 și o mare proporție din plângeri care, se pare, au scăzut cu 9 % comparativ cu anul trecut. Mai mult de jumătate din plângeri se referă la Comisia Europeană.

Cred că plângerile care au fost făcute către Ombudsman critică practicile administrative defectuoase, cum ar fi lipsa transparenței sau refuzul accesului la documente. Putem fi mulțumiți că o mare parte din aceste plângeri sunt soluționate datorită faptului că sunt tratate de Ombudsman și că, prin urmare, ne îndreptăm în direcția bună.

Obiectivele pentru 2010 au fost rezumate în cinci obiective: ascultarea în mod deschis a sugestiilor, pentru a se identifica bunele practici, eforturile depuse pentru a găsi metode de a obține rezultate mai rapide, convingerea în vederea unui impact mai bun asupra culturii administrative a instituțiilor, oferind la timp informații utile care pot fi accesate rapid și adaptări pentru a asigura o bună gestionare a resurselor, eficiență și eficacitate. Cred că obiectivele care au fost stabilite pentru 2010 sunt extrem de relevante.

Ne confruntăm cu nevoia de a actualiza mecanismele care ne vor da posibilitatea de a rezolva cazurile care implică o lipsă de transparență și informare, cazuri care, cu siguranță, vor apărea. Avem exemplul raportului Paliadeli, cu privire la cazul Porsche, și, având în vedere că Porsche a refuzat, sau mai degrabă Comisia a refuzat să publice unele dintre scrisorile producătorului de automobile, Parlamentul trebuie să susțină Ombudsmanul și Ombudsmanul trebuie, de asemenea, să se bazeze pe Parlamentul European pentru a dobândi o mai bună informare în aceste chestiuni.

Recenta decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene care anulează decizia Comisiei de a publica lista beneficiarilor ajutorului acordat prin politica agricolă comună este foarte îngrijorătoare. Cu alte cuvinte, decizia respectivă contrazice principiile de bază ale transparenței, care ar trebui să guverneze tot ceea ce are legătură cu bugetul european și este un atac direct la adresa dreptului europenilor de a ști către cine se duc impozitele lor. Cred că este o practică defectuoasă, pe care ar trebui să încercăm să o rezolvăm prin Parlament, prin schimbările legislative necesare.

  Nikolaos Salavrakos, în numele Grupului EFD. – (EL) Dle președinte, după ce am citit raportul Ombudsmanului European pentru 2009, mă simt obligat să îl laud pe dl Diamandouros, deoarece dumnealui reprezintă și slujește cu onoare instituția care unește cetățenii europeni și îi face să se simtă în siguranță.

Desigur, sarcina Ombudsmanului European este de a se asigura că orice persoană sau întreprindere care întâlnește probleme în relația sa cu instituțiile Uniunii Europene în termeni de abuz de putere sau orice altă formă de administrare defectuoasă poate face recurs la el.

După ce am citit raportul, realizez că reușita instituției și a conducerii sale se datorează faptului că: în primul rând, majoritatea - cifra se află deja la 70 % - cercetărilor sunt finalizate în termen de un an și mai mult de jumătate - de fapt 55 % - sunt finalizate în trei luni. Aceasta ilustrează cât de repede acționează Ombudsmanul European și partenerii săi și cât de fluent lucrează această instituție.

În al doilea rând, în 80 % dintre cazurile tratate, Ombudsmanul a putut ajuta partea interesată să rezolve chestiunea într-un mod sau altul, fie prin îndrumarea acesteia către organismul competent sau prin oferirea de informații cu privire la instituția care trebuie contactată pentru ca problema în cauză să poată fi rezolvată rapid. Aceasta demonstrează cât de eficientă este această instituție.

Nu ar trebui să omitem faptul că 84 % dintre petiții au fost transmise de persoane particulare și doar 16 % au fost înaintate de întreprinderi sau asociații. Și aceasta demonstrează înalta considerație pe care cetățenii europeni care simt că au fost victime ale administrării defectuoase o au pentru instituție și reprezentanții acesteia. Aș dori să subliniez faptul că nouă din zece cazuri finalizate în 2009 sunt exemple de bune practici. Trebuie să spun că, personal, am fost foarte mulțumit de declarația introductivă a raportului, prin care Ombudsmanul European intenționează să își ofere ajutorul pentru a se asigura că Uniunea Europeană le poate oferi cetățenilor beneficiile promise acestora prin Tratatul de la Lisabona. Așadar, felicitările mele dlui Diamandouros.

  Martin Ehrenhauser (NI). – (DE) Dle președinte, am înaintat și eu o plângere la un moment dat către Ombudsman și, deși lucrurile nu au mers foarte bine pentru mine și nu am fost mulțumit de soluție, doresc totuși să îl complimentez pe Ombudsman pentru munca sa. Cred că este foarte important pentru noi, cei din acest Parlament, să susținem munca pe care acesta o efectuează.

În discursul său de deschidere, Ombudsmanul a subliniat în mod corect faptul că succesul sau eșecul său depind în mare măsură de acțiunile instituțiilor. Dacă ne referim, de exemplu, la cazul Porsche, atunci limitele mandatului Ombudsmanului și lipsa de seriozitate cu care unele instituții iau în considerare recomandările lui devin destul de evidente.

Desigur, este, de asemenea, necesar să ne punem casa în ordine, de exemplu în cazul achiziției clădirii Altero-Spinelli, unde s-au produs niște nereguli enorme. Ombudsmanul a făcut unele recomandări foarte clare și s-au emis amendamente. Totuși, până acum, s-au înregistrat foarte puține progrese în Parlament. Amendamentele au fost respinse. Aceasta demonstrează din nou cum vede Parlamentul aceste recomandări. Unde vreau să ajung este că e foarte important pentru noi să ne punem casa în ordine și să luăm în serios recomandările Ombudsmanului, întărind astfel poziția acestuia.

  Tadeusz Zwiefka (PPE). – (PL) Dle președinte, după cum este cazul în fiecare an, Comisia pentru afaceri juridice îi prezintă Parlamentului raportul său referitor la raportul Comisiei Europene privind aplicarea dreptului comunitar și, ca în fiecare an, membrii Comisiei pentru afaceri juridice au multe rezerve cu privire la substanța și forma în care Comisia și-a pregătit raportul.

Nu există nicio îndoială că problema transpunerii dreptului comunitar în sistemele naționale este o chestiune foarte importantă în cadrul Uniunii. Aceleași reglementări sunt introduse de diferite state în diferite momente, ceea ce, în anumite privințe, este, desigur, de înțeles. Totuși, aceasta nu ar trebui să ducă la întârzieri care să cauzeze o lipsă de siguranță juridică și, drept consecință, să facă imposibilă exercitarea de către cetățeni a drepturilor lor. După cum a indicat în mod corect raportorul nostru, întârzierile în transpunere, precum și aplicarea incorectă a dreptului comunitar, generează costuri reale și duc la lipsa încrederii cetățenilor în instituțiile europene. Și din acest motiv, salut toate inițiativele Comisiei, cum ar fi întâlnirile experților și dialogul bilateral dintre Comisie și statele membre, al căror scop este să rezolve aceste probleme cât mai curând posibil. Observ cu mare interes programul „EU Pilot”, care ar trebui să fie un instrument care să ofere un răspuns rapid la toate cazurile de aplicare incorectă sau adaptare a legislației comunitare la legislația națională.

Subliniem încă o dată rolul pe care curțile naționale îl joacă în aplicarea practică și interpretarea dreptului comunitar. Acest rol nu va fi totuși corect adus la îndeplinire dacă nu se oferă un training adecvat, dacă nu se țin întâlniri și dacă nu se creează o cultura comunitară juridică. Cu privire la Parlamentul nostru - și mă adresez colegilor deputați - dreptul pe care îl creăm, deoarece suntem legislatori, trebuie să fie clar și comprehensibil, pentru că numai atunci când este înțeles, va putea fi transpus cu ușurință în sistemele naționale și vor exista mai puține probleme asociate cu acesta.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D). – (PL) Dle președinte, atunci când am analizat raportul activităților Ombudsmanului European pentru 2009, m-am bucurat să remarc dezvoltarea cooperării dintre Ombudsman și Comisia pentru petiții. Prețuiesc în mod deosebit munca profesorului Diamandouros, care este Ombudsman din 2003, precum și eforturile dumnealui de a informa cetățenii cu privire la oportunitățile aflate la dispoziția lor pentru a înainta plângeri referitoare la funcționarea incorectă a administrației europene și faptul că încurajează cetățenii să își exercite drepturile.

Luând în considerare faptul că numai 23 % din mai mult de 3000 de plângeri înregistrate în 2009 intră în sfera de acțiune a Ombudsmanului, acesta ar trebui fără nicio îndoială să își continue activitățile în domeniul informării. Din cauza competențelor sale limitate, nu poate decât să investigheze plângerile privitoare la instituțiile și organismele Uniunii Europene. Totuși, ceea ce este important e ca toți cei care îi transmit Ombudsmanului o plângere care nu poate fi acceptată din motive formale să primească o înștiințare cu privire la autoritatea către care trebuie să se îndrepte în fiecare dintre situații.

Este, de asemenea, important să subliniem că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona întărește în mod semnificativ legitimitatea democratică a Ombudsmanului și extinde aria sa de competență în politica externă. Ar trebui, de asemenea, subliniat că Ombudsmanul întreprinde din ce în ce mai multe activități din propria sa inițiativă; de exemplu, cu privire la plățile întârziate ale Uniunii Europene, dizabilitate și discriminare. Acțiunile sale au dus, de asemenea, la crearea Codului european de bună conduită administrativă. Alte vești bune sunt reprezentate de faptul că timpul necesar pentru derularea procedurii a fost redus la nouă luni.

Procentul ridicat de cazuri finalizate în care instituția către care s-a înaintat o plângere a ajuns la un acord sau cazul a fost soluționat spre beneficiul reclamantului reprezintă o mărturie în favoarea eficienței Ombudsmanului și a bunei sale cooperări cu alte instituții. Aceasta s-a produs în 56 % dintre cazuri, în 2009. Sper că Ombudsmanul, susținut de noi, de Parlament și de alte instituții, își va continua munca cu aceeași energie și chiar și cu o mai mare eficiență decât până acum.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE). – (FI) Dle președinte, mulțumirile mele se îndreaptă către Ombudsmanul European și către biroul său, pentru munca admirabilă pe care au depus-o pentru acest birou în situații dificile. Deschiderea, dreptul de acces la informații și dreptul la o bună guvernare sunt toate cruciale, dacă vrem ca publicul să aibă încredere în capacitatea instituțiilor europene de a-i monitoriza drepturile. Este îngrijorător că, de la an la an, cea mai mare lipsă administrativă a sistemului este lipsa transparenței și chiar refuzul de împărtășire a informațiilor și documentelor. În această privință, cazul Porsche este foarte grav. Atunci când Comisia a așteptat 15 luni înainte de a transmite documentele care i s-au solicitat, aceasta a însemnat o neglijență gravă în îndatoririle sale de a coopera în mod cinstit cu Ombudsmanul. Această atitudine din partea Comisiei a subminat încrederea cetățenilor noștri în Comisie și a afectat imaginea publică a UE.

Acum, când un comisar și Ombudsmanul sunt aici, așezați liniștit unul lângă celălalt, cred că ar fi o idee bună dacă ar începe o discuție confidențială și exhaustivă asupra respectării de către fiecare dintre ei a muncii celuilalt și asupra disponibilității lor de a coopera și acționa în conformitate cu principiile de bază ale UE. Nu doresc să învinovățesc vreun comisar în legătură cu aceste aspecte, însă Comisia ar trebui să poarte o dezbatere sinceră pe marginea acestei chestiuni, deoarece imaginea publică a UE nu este cu siguranță atât de bună încât să ne permitem, în viitor, mai multe cazuri precum cazul Porsche.

Drepturile cetățenilor noștri trebuie respectate de către Comisie, Consiliu și, desigur, de către Parlament - de către toate instituțiile UE.

  Gerald Häfner (Verts/ALE). – (DE) Dle președinte, dle Diamandouros este foarte important pentru toți cetățenii noștri și pentru Uniunea Europeană și aș dori să îi mulțumesc în mod sincer pentru munca sa. Desigur, aceasta atinge și un punct dureros, adică o zonă în care este nevoie de îmbunătățiri. Cazul Porsche tocmai a fost menționat. Ca cetățean german, trebuie să spun că îmi este foarte rușine de ceea ce s-a petrecut aici. Avem aici un comisar german, un producător german de automobile și o corespondență între ei. Toată corespondența dintre Comisie și alți producători de autovehicule din Italia, Spania și alte state este publicată, însă nu și corespondența germană. Ombudsmanul a emis nu una sau două, ci trei mustrări și totuși nu s-a întreprins nicio acțiune. Acest lucru trebuie îmbunătățit urgent. Aș dori să subliniez acest lucru în modul cel mai puternic cu putință.

Cel de-al doilea lucru pe care doresc să îl spun este că atunci când folosim cuvântul „piloți”, ne gândim în general la un grup de profesioniști care își petrec întreaga viață profesională la mare distanță de sol. Nu sunt sigur cum de i-a venit Comisiei ideea de a se referi la noul său proiect despre tratarea plângerilor cetățenilor europeni sub denumirea de „proiect pilot” deoarece, în esență, acesta nu oferă nimic nou. Cetățenii își înaintează plângerile lor justificate mai întâi în propriul lor stat. Nu se întreprinde nicio acțiune acolo. Prin urmare, se îndreaptă către Comisie. Ce face Comisia? Trimite plângerea cu un zbor de retur către țara sa de origine și, din nou, nu se face nimic. Nu cred că acesta este un mod adecvat de a trata preocupările și plângerile cetățenilor noștri și aș dori să profit de această ocazie pentru a-i solicita dlui comisar Šefčovič, pe care îl stimez foarte mult, să declare fie că dorește să abandoneze acest proiect, fie să reanalizeze modul în care ne putem asigura că plângerile cetățenilor noștri sunt trimise într-un loc în care pot fi cu adevărat tratate și că cetățenilor li se va face dreptate și vor beneficia de despăgubiri.

PREZIDEAZĂ: ISABELLE DURANT
Vicepreședintă

  Marek Henryk Migalski (ECR). – (PL) Dnă președintă, dle comisar, n-aș vrea să transform această Cameră într-o sală de curs. După cum însă știți, biroul Ombudsmanului a fost instituit pentru prima dată în Europa cu aproape 300 de ani în urmă. Prin urmare, nu e deloc surprinzător că manifestăm un interes aparte pentru aceste chestiuni și că le acordăm o atenție sporită.

Cred că toate cele trei rapoarte merită toată atenția noastră, cu o singură rezervă. Raportul dnei Nedelcheva conține o secțiune pe care o consider alarmantă. Fără a aduce cumva atingere activității valoroase și eficiente pe care o desfășoară Ombudsmanul European, este oare necesar ca biroul acestuia să coste aproape 9 milioane EUR? Nu este oare posibil să limităm modul aproape bizantin în care funcționează acest birou? Este motivul pentru care grupul meu se abține de la a vota asupra acestei chestiuni și, în particular, asupra acestui raport, deși îi dorim succes Ombudsmanului și mai ales cetățenilor care îi adresează plângeri.

  Rui Tavares (GUE/NGL). – (PT) Dnă președintă, aș dori în primul rând să-i mulțumesc dlui Diamandouros pentru munca sa și pentru raportul pe care l-a înaintat. Munca sa a fost riguroasă și de calitate, motiv pentru care îi mulțumesc. Aș dori însă să mă concentrez asupra cantității, și nu a calității, întrucât este interesant să aflăm cât de mult recurge publicul la aceste servicii.

Se pare că este vorba despre câteva mii de plângeri, dintre care o parte sunt declarate inadmisibile. Interesant ar fi să analizăm de ce nu sunt mai multe plângeri. Cu alte cuvinte, în funcție de perspectivă, paharul este pe jumătate gol sau pe jumătate plin. Mă întreb în ce măsură se află natura extrem de complexă și opacă a instituțiilor europene, pe de o parte, și a legislației în baza căreia acestea funcționează, pe de altă parte, la originea relației complicate dintre cetățeni și instituții. Cu alte cuvinte, pentru a formula o plângere trebuie să-ți cunoști drepturile, iar pentru a-ți cunoaște drepturile trebuie să cunoști legislația și mecanismele necesare pentru înaintarea unei plângeri. Prin urmare, în loc de a vă da sugestii, dle Diamandouros, aș dori să vă rog ca, în calitate de Ombudsman, să aduceți sugestii menite să conducă la o simplificare a proceselor legislative și, în măsura posibilului, a mecanismelor de funcționare a instituțiilor UE, sugestii pe care să le înaintați Parlamentului, în calitatea sa de cameră legislativă. Se vorbește mult despre transparență și claritate, însă simplitatea este în egală măsură o valoare democratică pe care o ignorăm mult prea adesea, dar care permite accesul publicului larg la instituții.

Dle Diamandouros, în prezent sunt și membru în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, care votează în același timp. Doresc să vă asigur că voi lua în considerare răspunsul lor la această problemă.

  John Stuart Agnew (EFD). – Dnă președintă, poate cel mai condamnabil aspect al comportamentului dlui comisar pe care îl dezvăluie acest raport, mai mult decât tratamentul îngrozitor aplicat reclamantului în acest caz, este faptul că nu a fost un caz izolat de administrare defectuoasă. Într-adevăr, faptele prezentate în acest raport tranșant depășesc sfera simplei neglijențe și indolențe. Singura concluzie rezonabilă ce poate fi desprinsă este că un astfel de comportament din partea Comisiei este deopotrivă deliberat și rezultatul unei atitudini calculate, menite să submineze strădaniile Ombudsmanului și să distrugă statul de drept.

Munca sa este suficient de dificilă și fără problema suplimentară generată de o Comisie care, după cum demonstrează faptele prezentate, și-a propus să împiedice în orice chip buna funcționare a biroului său. A existat o vreme când, dacă un astfel de comportament meschin din partea funcționarilor publici era dezvăluit, atât ei, cât și ministrul responsabil, își pierdeau funcțiile. Dimpotrivă, acum mă aștept să vedem o Comisie arogantă și disprețuitoare care va face ce știe mai bine, adică va continua să sfideze publicul, lăsându-i nepedepsiți pe cei responsabili. Nu e de mirare că UE nu a fost niciodată mai nepopulară decât acum!

  Csanád Szegedi (NI). – (HU) Dnă președintă, raportul de activitate al Ombudsmanului arată în mod clar că lipsa de transparență din instituțiile Uniunii Europene este una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm. Cele mai multe plângeri vizează Comisia, care întârzie mereu răspunsurile sale, subminând astfel încrederea în instituțiile UE. Trebuie să sporim transparența prin optimizarea activității instituțiilor și printr-o comunicare mai amplă, garantând în același timp faptul că aceste măsuri nu vor conduce la o majorare a cheltuielilor. UE a cheltuit deja sume uriașe pentru a-și face propagandă și reclamă.

În plus, numărul plângerilor va crește cu siguranță odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și implementarea incompletă sau tardivă a legislației europene de către statele membre. Pentru a preveni o astfel de evoluție, este necesar ca judecătorii naționali, avocații practicanți și funcționarii publici și administrativi să beneficieze de o formare extinsă și armonizată. În plus, trebuie să informăm cetățenii că încălcările legislației UE pot fi contestate și în fața instanțelor naționale în cauză. În prima jumătate a anului 2011, Ungaria va deține președinția prin rotație a Uniunii Europene, astfel că noi, deputații maghiari din Parlamentul European, vom avea sarcina esențială de a asigura transpunerea unei legislații armonizate.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dnă președintă, dle Diamandouros, dle comisar, instituția Ombudsmanului a avut o istorie impresionantă în Europa. Sunt 200 de ani de când, preluând un concept apărut inițial în Suedia, ombudsmanii încearcă să soluționeze în deplină imparțialitate dispute și probleme. Cred că ideea de ombudsman decurge dintr-o nevoie umană adâncă de a soluționa dispute prin mijloace pașnice.

Acum suntem în fața celui de-al cincisprezecelea raport elaborat de Ombudsmanul Europei, și a celui de-al șaptelea alcătuit de dl Diamandouros. Este un bilanț remarcabil și doresc să-l felicit pe dl Diamandouros. Cu ocazia alegerii sale de anul trecut, mi-am exprimat speranța că Ombudsmanul va face tot ce-i stă în putință pentru a garanta că procesul de luare a deciziilor în UE va fi mai transparent și relevant pentru cetățeni și că vom colabora eficient cu Comisia pentru petiții. Cred că putem afirma fără să greșim că, împreună, am reușit să facem acest lucru. Consider, însă, că mai este posibilă o ameliorare a coordonării dintre funcțiile și sarcinile Ombudsmanului și cele ale Comisiei pentru petiții. Primim tot mai multe petiții care sunt legate atât de aspecte ce țin de dreptul clasic de a adresa petiții, precum și de elemente aferente obligațiilor Ombudsmanului. Vorbesc despre drepturile omului, drepturi de proprietate și obstacole în calea desfășurării de activități economice. Devine astfel rezonabil și oportun să colaborăm în aceste domenii pentru a putea ataca împreună Comisia într-un mod constructiv, în scopul de a obține răspunsurile relevante în intervalul de timp dorit.

De asemenea, doresc să salut noul site web ce conține un ghid interactiv menit să contribuie la sensibilizarea cetățenilor cu privire la oportunitățile de care dispun pentru a-și face auzită vocea în Europa. Sper că dl Diamandouros va continua să-și desfășoare cu succes activitatea sa atât de importantă și necesară și că va reuși să aducă îmbunătățiri oriunde este posibil. La rândul său, Comisia pentru petiții va face tot ce îi stă în putință pentru a promova și în viitor o cooperare strânsă cu Ombudsmanul, în scopul reprezentării intereselor cetățenilor Uniunii Europene.

  Sylvana Rapti (S&D). – (EL) Dnă președintă, astăzi dezbatem două chestiuni foarte importante. Una este legată de interesele cetățenilor europeni, cea de-a doua este reconcilierea dintre cetățenii europeni și instituțiile europene.

Cele trei rapoarte absolut excepționale alcătuite de cele trei raportoare, precum și activitățile Ombudsmanului European, mă duc cu gândul, din punctul de vedere al cetățenilor Europei, la o reprezentare a dlui Diamandouros ca D’Artagnan și a celor trei raportoare ca cei trei muschetari apărând interesele cetățenilor europeni.

Este foarte regretabil că Comisia Europeană nu se implică așa cum ar trebui. Din punctul meu de vedere, singurul aspect pozitiv din declarația de azi a dlui comisar a fost viteza discursului său. Dacă și Comisia Europeană ar acționa cu aceeași rapiditate, dezbaterea de azi ar fi inutilă.

Este foarte important ca cetățenii europeni să aibă încredere în instituțiile europene, să le perceapă într-o lumină pozitivă și să simtă că acestea lucrează în interesele lor. După cum a precizat dna Paliadeli în raportul său, a fost nevoie de o întârziere de cincisprezece luni pentru a avea acces la trei scrisori de la un producător de automobile specializat în mașini de viteză. Ce oximoron! Dacă în joc ar fi fost interesele unui singur cetățean european, și nu ale unui producător de automobile, ar mai fi fost întârzierea atât de mare? Nu pot să nu mă întreb.

Oricum ar fi, cred că trebuie să fim cinstiți. Este benefic pentru toți să lucrăm împreună, să avem încredere în ceea ce a spus dl comisar, să credem că și Comisia este pregătită să coopereze cu Ombudsmanul European, și trebuie cu toții să lucrăm în interesul cetățenilor Europei. Să sperăm că viteza de reacție a Comisiei o va egala pe cea cu care a vorbit dl comisar. Pe interpreți i-a provocat cu siguranță la o întrecere dificilă.

  Oriol Junqueras Vies (Verts/ALE). – (ES) Bon dia, dnă președintă. Îmi pare rău că sesiunea nu mai este prezidată de dl Vidal-Quadras, pentru că sunt convins că ar fi apreciat intervenția mea.

În primul rând, doresc să-i mulțumesc Ombudsmanului European pentru activitatea sa și să-l încurajez să continue să apere cu același curaj drepturile cetățenilor europeni, care sunt adesea amenințate de unele autorități publice.

În această privință, doresc să spun că o asociație culturală din Valencia a adunat 650 000 de semnături în favoarea unei inițiative legislative menite să garanteze receptarea de canale de radio și televiziune în limba catalană. Este pur și simplu o chestiune de respectare a articolului 12 alineatul (2) din Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare a Consiliului Europei, precum și a Directivei privind serviciile media audiovizuale fără frontiere.

Ei bine, guvernul spaniol a refuzat să ia în considerare aceste 650 000 de semnături. Sperăm că Ombudsmanul European va sprijini acest demers și va apăra drepturile acestor 650 000 de europeni care sunt protejați de legislația europeană.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Dnă președintă, aș dori să încep prin a semnala neajunsurile din rapoartele anuale ale Comisiei referitoare la monitorizarea aplicării legislației UE, care în forma lor actuală nu oferă cetățenilor sau instituțiilor în cauză informațiile necesare privind situația reală a aplicării legislației UE.

Ar fi de dorit ca, în viitor, în special în cazurile în care acționează ca urmare a unei încălcări ce decurge din transpunerea incorectă a legislației UE, Comisia să furnizeze cel puțin informațiile de bază legate de natura și amploarea încălcării. Printr-o cerere oficială formulată în rezoluția sa din 4 februarie 2010, Parlamentul European a solicitat deja o mai bună informare cu privire la procedurile ce implică încălcări ale dreptului comunitar.

Din discursul dlui Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei Europene, am reținut ca un semnal pozitiv intenția Comisiei de a revizui posibilitatea introducerii de norme procedurale pentru anchete, stabilind diferitele aspecte ale procedurii în caz de încălcări ale legislației, cum ar fi termenele limită, dreptul la audiere, obligația de furniza o motivare, etc.

Am convingerea că o cooperare strânsă între Comisie și Parlamentul European poate conduce la realizarea unui mecanism mai eficient și mai transparent de monitorizare a aplicării legislației UE.

  Csaba Sógor (PPE). – (HU) Ombudsmanul European este conștiința democratică a Uniunii Europene. An după an, această instituție contribuie la consolidarea încrederii reclamanților în instituțiile europene. Sunt deosebit de încântat că, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, UE îi revine responsabilitatea de a supraveghea și respectarea Cartei drepturilor fundamentale, garantând în primul rând respectarea dreptului la o bună administrare. Consider că rețeaua europeană de ombudsmani este extrem de utilă, având în vedere că în anumite state membre, inclusiv în România, de unde provin eu, conștiința civică și calitatea serviciilor publice sunt sub media europeană. Acest fapt se reflectă și în raportul de activitate al Ombudsmanului. Este motivul pentru care îi adresez Ombudsmanului rugămintea ca în viitor să încerce să adune și plângerile referitoare la implementarea legislației europene de către statele membre înaintate ombudsmanilor naționali, întrucât, în majoritatea cazurilor, cetățenii intră în contact cu legislația europeană prin intermediul autorităților naționale.

  Kriton Arsenis (S&D). – (EL) Dnă președintă, dle comisar, pentru început aș dori să-l felicit pe Ombudsmanul European pentru activitatea sa excepțională din toată această perioadă. Felicitările mele se îndreaptă în egală măsură către raportoare.

Aș dori să fac câteva comentarii legate în special de raportul dnei Paliadeli. Vorbim de o realitate șocantă: refuzul de a dezvălui întregul conținut al corespondenței derulate între Comisie și Porsche în perioada de pregătire a directivei referitoare la emisiile provenite de la autoturisme. Apar astfel unele semne de întrebare legate de obiectivitatea propunerilor legislative ale Comisiei și de independența reală a acesteia față de interesele industriale.

Raportul propune în mod justificat blocarea unei părți din bugetul Comisiei dacă aceasta va persista în astfel de practici. Dle comisar, Parlamentul va lua această măsură dacă nu veți renunța la astfel de practici.

  Salvatore Iacolino (PPE). – (IT) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, este firesc să percepem o reuniune ca cea de acum, cu Ombudsmanul European și dl comisar, ca jucând un rol deosebit de important în actuala situație din Europa, care evoluează în mod dinamic și concret către satisfacerea interesului public.

Întrucât, însă, instrumentele recent instituite prin Tratatul de la Lisabona le acordă cetățenilor dreptul la inițiativă legislativă, putem afirma astăzi că Parlamentul se identifică tot mai mult cu cererile și așteptările cetățenilor.

Este foarte adevărat că aplicarea efectivă a legii depinde în primul rând de performanțele de care este capabilă Comisia cu sprijinul competent al Ombudsmanului. Este important să acordăm atenția cuvenită cererilor și așteptărilor cetățenilor și să solicităm ca instrumentele să fie într-adevăr utilizate în interes public. Nu putem decât să salutăm propunerea formulată în inițiativa privind elaborarea unui cod de procedură.

Informațiile trebuie să fie furnizate pe baza criteriilor de accesibilitate, coerență și transparență absolută, deoarece considerăm că multe regiuni se așteaptă la o abordare mai energică din partea Comisiei în privința obiectivului exprimat aici. Nu trebuie să uităm cât de importantă ar putea fi contribuția celorlalți ombudsmani europeni în materie de cooperare interparlamentară.

Dacă vrem să existe o cooperare reală între parlamentele naționale și Parlamentul European, care să funcționeze așa cum ar trebui, nu există nicio îndoială că această îmbogățire personală în materie de istorie profesională și diversitate a culturilor juridice trebuie să găsească un răgaz pentru a transforma cooperarea pentru mediere într-o metodă eficientă de soluționare a problemelor în interes public.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D). – (LT) Dnă președintă, dle Ombudsman, vă mulțumesc pentru raportul dvs. Rolul Ombudsmanului European este deosebit de important pentru a ajuta cetățenii să-și soluționeze problemele cu care se confruntă și pentru sporirea transparenței și responsabilității instituțiilor. Ombudsmanul European dorește ca deciziile luate de instituțiile Uniunii Europene să fie accesibile cetățenilor, care trebuie să aibă posibilitatea de a obține informațiile dorite, astfel încât să poată avea încredere în capacitatea instituțiilor de a le apăra drepturile în materie de discriminare, abuz de putere exercitat de instituții, absența de reacții prompte la solicitări și refuzul de a furniza informații. Comisia primește numeroase plângeri legate de administrarea defectuoasă. Prin urmare, este important ca Comisia să ia măsuri pentru a garanta că solicitările de acces la documente primesc răspunsuri rapide, întrucât aplicarea adecvată a legislației Uniunii Europene are un impact direct asupra vieții cotidiene a cetățenilor și asupra respectării drepturilor lor. În plus, aplicarea necorespunzătoare a legislației subminează încrederea în instituțiile Uniunii Europene și conduce la costuri suplimentare.

  Jarosław Leszek Wałęsa (PPE). – (PL) Dnă președintă, doresc să încep prin a-i mulțumi raportoarei pentru raportul său excelent, care se remarcă prin cuprindere și echilibru, precum și Ombudsmanului pentru eforturile sale neobosite de a combate administrarea defectuoasă și de a fi ridicat standardele de administrație în Uniunea Europeană.

După cum a subliniat raportoarea pe bună dreptate, ultimul an din activitatea Ombudsmanului a fost marcat de o bună gestiune și de progrese în reducerea numărului de plângeri, precum și în scurtarea procedurii de anchetare a plângerilor. Cred că acesta este și efectul continuității în exercitarea mandatului. După cum se poate observa, alegerea dlui Diamandouros a fost o decizie foarte bună. Cu toate acestea, Ombudsmanul trebuie să reacționeze mai rapid la nevoile cetățenilor, ceea ce se poate realiza printr-o cooperare mai strânsă cu ombudsmanii naționali. Funcția de Ombudsman European presupune un rol care evoluează în timp, există însă un set de constante și valori universale care sunt permanente. Am convingerea că în noul an de mandat, acesta va asculta cu și mai multă atenție vocile cetățenilor.

  Simon Busuttil (PPE). – (MT) Dnă președintă, aș dori să încep prin a o felicita pe raportoare, dna Mariya Nedelcheva, precum și pe dl Diamandouros pentru munca sa neobosită și în special pentru faptul că s-a străduit să reducă timpul de așteptare pentru procedurile înregistrate, întrucât consider că este cea mai bună cale de a apropia instituțiile Uniunii Europene de cetățeni.

În al doilea rând, reluând ceea ce a spus deja colegul meu, aș dori să subliniez importanța majoră a cooperării interinstituționale. Cred că experiența colaborării de până acum cu Ombudsmanul, și în special cea actuală, reflectă gradul de cooperare care există între această Cameră, Parlament și, în particular, Comisia pentru petiții, și biroul Ombudsmanului.

În plus, doresc să fac apel la dl Šefčovič, comisarul prezent astăzi alături de noi, să ne urmeze exemplul, întrucât cred că în materie de plângeri ale cetățenilor, Comisia Europeană nu cooperează cu Parlamentul la fel de mult cum o face Ombudsmanul. Suntem conștienți de faptul că mulți cetățeni înaintează plângeri direct la Comisia Europeană, însă nu avem nicio idee în ce număr o fac, care este obiectul plângerilor și care este rezultatul final al acestora.

Pe de altă parte, suntem informați cu privire la toate plângerile care ajung în fața Ombudsmanului, cele depuse la Comisia pentru petiții fiind cunoscute datorită caracterului lor public.

În cele din urmă, doresc să le transmit un mesaj cetățenilor. Întâmplător, din raport reiese că la un calcul proporțional, cel mai mare număr de plângeri provine din Malta și Luxemburg. Este un fapt interesant și nu cred că motivul este că maltezilor și luxemburghezilor le place să se plângă, ci mai curând că sunt cetățeni care știu să-și apere drepturile, și consider că este important că o fac.

  Pascale Gruny (PPE). – (FR) Dnă președintă, dle Diamandouros, dle comisar, doamnelor și domnilor, haideți să dăm un chip Europei cetățenilor. Toate instituțiile europene au responsabilitatea de a depune toate eforturile pentru a informa cetățenii cu privire la toate căile de atac care le stau la dispoziție în caz de încălcări ale dreptului comunitar sau administrare defectuoasă de către instituțiile europene.

În primul rând, doresc s-o felicit pe colega mea, dna Nedelcheva, pentru raportul său referitor la activitatea Ombudsmanului European în 2009. Comisia Europeană a făcut obiectul celor mai multe critici ale Ombudsmanului, motivate adesea de lipsa de informare. Raportul colegei mele, dna Paliadeli, pe care doresc să o felicit, este un exemplu flagrant în acest sens.

În al doilea rând, doresc să-i mulțumesc Ombudsmanului European pentru realizările înfăptuite alături de întreaga sa echipă, pentru disponibilitatea și excelenta sa colaborare cu Comisia pentru petiții. Este un lucru foarte important. Rolul său reprezintă o garanție esențială că principiul transparenței și al bunei administrări este respectat, aceasta fiind și modalitatea reală de protecție a cetățenilor noștri.

În cele din urmă, cred că ar fi timpul ca cetățenii să fie mai bine informați cu privire la căile de atac la care pot recurge împotriva Comisiei Europene, și anume Ombudsmanul European și Comisia pentru petiții. În acest scop, avem nevoie desigur de un portal de internet, însă unul comun, așa cum v-am solicitat deja. Ar fi de un real ajutor pentru cetățenii noștri.

  Mairead McGuinness (PPE). – Dnă președintă, doresc să-i mulțumesc Ombudsmanului pentru munca sa. Obiectul activității sale este foarte specific, administrarea defectuoasă, de aceea cred că este important ca cetățenii să înțeleagă acest termen.

Mare parte din ceea ce voi spune nu are implicații directe asupra Ombudsmanului, însă cred că merită toată atenția noastră. Unele dintre cele mai mari probleme care fac și obiectul numeroaselor plângeri pe care le primim sunt legate de propriile noastre state membre. Ca urmare, după cum a spus dl Busuttil, cetățenii înaintează plângeri direct la Comisie care, în cadrul acestui sistem pilot, se adresează statului membru în cauză pentru a încerca să soluționeze problema pe care cetățenii nu au reușit să o rezolve. Acest mecanism nu este transparent și trebuie supus unei analize. Este o problemă care trebuie discutată în această instituție.

A doua chestiune care se ridică se referă la achizițiile de proprietăți și tranzacțiile încheiate de cetățeni în diferite state membre. Nu avem nicio competență în acest domeniu, însă este o problemă tot mai presantă și trebuie să găsim o modalitate adecvată de abordare.

În cele din urmă, ombudsmanul irlandez a elaborat două rapoarte care au fost respinse de propriul nostru guvern. Faptul că activitatea unui ombudsman dintr-un stat membru poate fi literalmente desființată este motiv de profundă îngrijorare. Sunteți conștient de acest lucru, dle Ombudsman. Mă bucur că gesticulați aprobator. Este o chestiune ce trebuie abordată! Nu putem lăsa lucrurile să continue astfel.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Dnă președintă, mă voi referi la cel de-al treilea punct: Aplicarea legislației europene. S-ar putea afirma că singurul lucru mai nociv decât o legislație europeană clară și transparentă este o legislație europeană ambiguă și nesigură.

Agenda pentru „o mai bună reglementare și simplificare” a Comisiei pare a fi la fel de evazivă ca Sfântul Graal. Nivelul limbii engleze din anumite propuneri legislative m-a dus la început la concluzia că acestea ar fi fost redactate inițial într-un dialect sudic din Albania. Am descoperit însă într-o fază timpurie că cea mai mare parte dintre cele mai cumplite exemple fuseseră redactate în engleză.

Procesul legislativ nu compensează o legislație prost elaborată. Amendamentele sunt transmise deputaților din PE în ultimul moment, voturile sunt împărțite și apoi reunite, am intrat în Cameră convinși că avem versiunea finală a listei de votare, doar pentru a afla că a fost modificată în cursul dimineții.

Deputații din grupurile mari care se mulțumesc să fie simpli executanți ai ordinelor liderilor de partid nu trebuie să-și facă griji. Nu fac decât să imite gesticulațiile agitatorilor din partid. Dimpotrivă, pentru deputații onești și cei neafiliați, este un coșmar.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Dnă președintă, după cum știm cu toții, Uniunea Europeană se străduiește de zeci de ani să reducă birocrația și să sporească transparența. Însă nici măcar în Parlamentul European nu vedem prea multe semne în acest sens. Dimpotrivă, am sentimentul că hățișul birocratic pare să devină tot mai dens de la an la an.

Înainte de audierile pentru ultimele alegeri, cuvântul transparență era pe buzele tuturor. Datorită mandatului lor și drepturilor aferente, deputații din Parlamentul European își pot face auzite vocile. Nu putem spune același lucru și despre cetățenii Europei. Din acest motiv, ei au un Ombudsman European. Având în vedere că peste o treime din anchetele Ombudsmanului s-au ocupat de cazuri legate de lipsa de transparență și când 56 % din toate aceste cauze au fost soluționate pe cale amiabilă, importanța biroului Ombudsmanului este de necontestat.

Ca să citez cuvintele Ombudsmanului: cetățenii au dreptul să știe cu ce se ocupă UE și administrația de la baza acesteia. La cele de mai sus ar mai fi de adăugat că cetățenii noștri au și dreptul să știe cum le cheltuie Uniunea Europeană banii proveniți din taxe și unde sunt irosite resursele. Ar fi timpul ca, în sfârșit, controlul bugetar să devină eficient, pentru ca și rapoartele ce decurg din el să fie măcar la fel de utile ca cele ale Ombudsmanului.

  Maroš Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei. – Dnă președintă, se pare că în discursul meu introductiv am vorbit prea repede, voi încerca să-mi repar greșeala. Nu voi încerca să-i impresionez pe deputații din PE prin viteza discursului meu, ci prin angajamentul pe care mi-l asum aici în mod deschis, exprimând interesul major al Comisiei de a colabora cât mai strâns și eficient cu Ombudsmanul. Cred că dl Diamandouros știe deja acest lucru.

Știe cât de strâns cooperăm și cred că rata atât de mare a succesului în soluționarea problemelor de administrare defectuoasă și a altor chestiuni pe care le anchetează se datorează disponibilității noastre și cooperării foarte strânse cu noi. Desigur, uneori apar cazuri în care este nevoie de mai multă energie pentru a aborda unele probleme suplimentare, așa cum s-a întâmplat într-adevăr în cazul la care s-au referit cei mai mulți dintre dvs.

A fost în mod evident o situație în care Comisia a fost divizată între, pe de o parte, angajamentul la transparență și obligațiile legale ce decurg din jurisprudența Curții Europene de Justiție și, pe de altă parte, angajamentul nostru de a respecta confidențialitatea profesională. Pentru a putea divulga informații, care în acest caz particular ar fi fost foarte pertinente, aveam nevoie de acordul părții terțe, pe care nu am reușit să îl obținem nici după luni întregi de încercări. Nu am reușit să ajungem la un acord decât după ce am afirmat foarte clar că vom publica informațiile indiferent de consecințe și după ce am adus la cunoștința companiei faptul că are zece zile la dispoziție pentru a înainta o plângere la Curtea Europeană de Justiție.

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi acționat în conformitate cu obligațiile noastre legale? Probabil că plângerea ar fi fost depusă la Curtea Europeană de Justiție și probabil că nici până astăzi informațiile nu ar fi fost făcute publice. Așadar, vă rog ca uneori să aveți puțină îngăduință pentru noi! Suntem cu adevărat foarte dedicați transparenței, însă mereu trebuie să avem în vedere o demarcație foarte fină între diferitele angajamente pe care trebuie să le respectăm în astfel de cazuri foarte complexe.

Cu toate acestea, după cum am spus și în intervenția mea introductivă, recunosc că întârzierea a fost mare și că poate ar fi trebuit să exercităm presiuni și mai mari asupra companiei. Ar fi trebuit să obținem mai rapid răspunsul lor și vă pot asigura că Comisia va face tot ce îi stă în putință pentru a nu repeta această situație în cazuri similare. Nu vom căuta modalități de a trena procesul vreme de 15 luni, ceea ce a fost într-adevăr insuportabil. Sunt pe deplin de acord cu dna Paliadeli în această privință.

În ceea ce privește accesul la informații, haideți să privim cifrele proporțional. Primim în jur de 5000 de solicitări pe an și avem 80 de oameni care se ocupă de ele. Unele dintre dosarele pe care trebuie să le facem accesibile sunt atât de groase. În multe dintre cazuri este vorba de solicitări ale cetățenilor, însă vă pot spune că în la fel de multe cazuri este vorba de întrebări adresate de firme de avocatură renumite care încearcă să obțină informații suplimentare legate de dosare de concurență foarte sensibile. Trebuie să fim foarte precauți în acest proces. Dacă ne gândim că din aceste 5000 de dosare, doar între 15 și 20 ajung pe biroul Ombudsmanului, cred că facem o muncă bună în această privință. Având în vedere că 85 % dintre aceste solicitări primesc dreptul de acces de la prima solicitare, puteți calcula câte mii de dosare devin accesibile în fiecare an. Este un angajament pe care l-am asumat cu toată seriozitatea și vom continua să acționăm ca atare.

În ceea ce privește transpunerea și aplicarea legislației UE: în această privință vă pot asigura că ne dorim o cooperare cât mai strânsă cu Parlamentul European. Suntem pe deplin conștienți că o transpunere corespunzătoare și rapidă și o aplicare corectă sunt elemente care sudează Uniunea Europeană. Sunt esențiale pentru funcționarea eficientă a pieței unice. Prin urmare, în ceea ce privește transpunerea și aplicarea legislației europene, încercăm să ne asigurăm că suntem foarte preciși și foarte stricți. Dacă îmi permiteți să citez, în acordul cadru am convenit deja că:

„pentru a asigura o mai bună monitorizare a transpunerii și aplicării legislației Uniunii, Comisia și Parlamentul vor face eforturi să includă tabele de corelare obligatorii și un termen-limită obligatoriu pentru transpunere, care, în cazul directivelor, în mod normal nu ar trebui să depășească doi ani.

În plus față de rapoartele specifice și raportul anual privind aplicarea legislației Uniunii, Comisia pune la dispoziția Parlamentului informații rezumative cu privire la toate procedurile de încălcare a dreptului Uniunii încă din faza scrisorii oficiale de punere în întârziere, inclusiv, dacă Parlamentul solicită acest lucru, de la caz la caz și cu respectarea normelor de confidențialitate, în special cele confirmate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, privind aspectele vizate de procedura de încălcare a dreptului Uniunii.”

Există așadar încă o cale de a informa și a comunica mai bine cu Parlamentul European. Dacă aș putea solicita sprijinul Parlamentului European în acest domeniu specific, v-aș ruga ca în cazul directivelor să insistați puțin mai mult pe tabelele de corelare. Este propunerea constantă a Comisiei. Nu reușim întotdeauna să o realizăm în procedurile finale când legiuitorul finalizează negocierile asupra propunerii Comisiei, însă este posibil în Parlament și Consiliu. Tabelele de corelare înlesnesc foarte mult procesul prin care Comisia supraveghează aplicarea corectă a legislației europene, găsește erorile și caută soluțiile.

Ca răspuns la întrebarea dlui Hefner referitoare la UE Pilot și la numele acestui mecanism, acesta a fost gândit astfel pentru că, atunci când am lansat acest nou proiect prin care le-am oferit statelor membre noi posibilități de a-și repara singure și mai rapid greșelile, a fost vorba de o procedură aprobată, lansată de câteva state membre. Acum este aplicată de cele mai multe dintre ele. Ne aflăm încă în faza de început. Până acum, rezultatele au fost pozitive. Când vom ajunge în faza în care toate statele membre vor utiliza acest instrument pentru o mai bună și mai rapidă aplicare a legislației europene, vom căuta cu siguranță un alt nume, pentru că nu va mai fi vorba de un proiect pilot.

Dnă președintă, în încheiere aș dori să le mulțumesc deputaților din Parlamentul European și, desigur, Ombudsmanului nostru pentru cooperarea foarte satisfăcătoare și pentru dezbaterea fructuoasă în care am auzit multe idei noi. Aș dori doar să le reamintesc tuturor că, în virtutea Tratatului de la Lisabona, cetățenii au dreptul la o bună administrare. Elementul esențial pentru a o realiza, pentru a asigura corectitudinea în UE este, desigur, respectul legislației europene. Am convingerea că, împreună cu Parlamentul European și Ombudsmanul, vom reuși.

Văzând-o pe dna Durant prezidând sesiunea de dimineață, aș dori să mai subliniez un element. Este vorba despre faptul că am reușit să finalizăm un acord referitor la registrul comun de transparență al UE, care va face mai multă lumină și va determina mai multă transparență în activitățile de lobby și cele ale reprezentanților diferitelor interese la Bruxelles. Cred că este încă o contribuție foarte importantă la sporirea transparenței și creșterea calității în procesul legislativ al UE.

  Nikiforos Diamandouros, Ombudsman. – Dnă președintă, în primul rând doresc să le mulțumesc foarte călduros tuturor deputaților care și-au luat răgazul de a dezbate raportul meu. Doresc să le mulțumesc pentru susținerea categorică pe care au manifestat-o pentru activitatea Ombudsmanului. Încurajările pe care le-am primit de la dvs. m-au umplut nu doar de mulțumire, ci și de inspirație, pentru că vă spun deschis că astfel de încurajări amplifică simțul responsabilității care simt că îmi este pusă pe umeri pentru a continua eforturile de a apăra drepturile cetățenilor.

Vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru tot, pentru preocuparea pe care ați manifestat-o nu doar pentru raportul anual, ci și pentru raportul special, și să le mulțumesc celor două raportoare care au dedicat suficient timp elaborării unor rapoarte excelente referitoare la raportul meu anual și la raportul special.

Ombudsman. – (FR) Permiteți-mi și mie să-i mulțumesc dnei Nedelcheva pentru comentariile sale. Dnă Nedelcheva, țin să vă spun că am luat act de comentariile dvs. prin care mă încurajați să inițiez un dialog cu colegii mei din statele membre referitor la aplicarea corectă a legislației comunitare.

Vă pot asigura că la următoarea întâlnire a ombudsmanilor naționali, care va avea loc anul viitor la Copenhaga, voi fi în măsură să pun accentul pe această chestiune. Aveți așadar promisiunea mea și vă mulțumesc în egală măsură pentru comentariile legate de importanța unui ghid interactiv, care a fost menționată și de colegii dvs. din alte partide.

Ombudsman. – Dnă președintă, permiteți-mi acum să mă concentrez asupra intervenției dlui vicepreședinte Šefčovič. Voi începe cu o remarcă generală. Doresc să fie clar pentru această Cameră că dl Šefčovič a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a încerca să colaboreze cât mai strâns cu Ombudsmanul și îi sunt recunoscător pentru ceea ce a făcut până în prezent.

Doresc să fie la fel de clar pentru această Cameră, și nu folosesc cuvinte goale, că odată cu preluarea atribuțiilor sale, dl Šefčovič a acționat contrar poziției predecesorului său, recunoscând public că în cazul Porsche răspunsul Comisiei a fost nesatisfăcător și regretabil. Aș vrea, așadar, să fac o distincție clară între persoana dlui comisar și răspunsul instituțional al Comisiei la această problemă, care, pentru prima dată în 15 ani, m-a forțat să înaintez un raport acestei instituții referitor la atitudinea pe care o discutăm. Se cuvine să fac această distincție legată de modul în care a fost tratată problema și să îi mulțumesc din nou dlui Šefčovič pentru eforturile sale de a face lucrurile să avanseze și de a fi constructiv în acest domeniu.

Acestea fiind spuse, îngăduiți-mi să mai adaug câteva lucruri. Dle comisar, comunicarea din 2002 privind cetățenii este de o importanță fundamentală pentru aplicarea principiului bunei administrări în Uniune. Prin urmare, în cazul în care Comisia intenționează să modifice această comunicare, sper că va programa consultări atât cu Ombudsmanul, cât și cu Comisia pentru petiții a Parlamentului European, înainte de a opera efectiv această modificare a unui instrument fundamental pentru cetățeni.

Există un acord deplin, pe care mă bucur că l-ați menționat și dvs., asupra faptului că instanțele sunt singura și cea mai înaltă autoritate în măsură să adopte decizii referitoare la interpretarea competentă a legii. Mă bucur foarte mult că și Comisia recunoaște acest fapt. În ceea ce privește proiectele de recomandări, aș dori să aduc doar o precizare, dle comisar.

Un proiect de recomandare constituie constatarea unui caz de administrare defectuoasă de către Ombudsman. Ceea ce nu împiedică instituția implicată să reacționeze la acest proiect de recomandare specific și să corecteze problema, fapt pe care îl voi lua în considerare pentru închiderea cauzei. Prin urmare, un comunicat de presă lansat în momentul constatării unui caz de administrare defectuoasă nu este sub nicio formă menit să formuleze un verdict sau să împiedice instituția să reacționeze, fapt de care vreau să vă asigur personal.

În cele din urmă, încă o clarificare referitoare la raportul special. Raportul a fost înaintat din cauza întârzierii excesive. Am remarcat regretul dvs., însă nu a fost vorba despre a-l înainta imediat după ce Comisia a făcut publice documentele. Cele două evenimente nu au fost corelate. Raportul a fost determinat de lungimea uriașă a răspunsului și am fost fericit să fi primit răspunsul. Însă ați formulat deja o poziție referitoare la acest lucru.

În cele din urmă, sper că se vor face eforturi în vederea eliminării acestor întârzieri. Dle comisar, în privința întârzierilor nu pot spune decât că mă aștept din partea Comisiei să fie capabilă să respecte normele referitoare la termene, pe care ea însăși le-a adoptat și la care încearcă să se conformeze. În ceea ce mă privește, voi trata astfel de situații respectând termenele limită care îmi sunt impuse. Cred că astfel vom ajunge la un rezultat mai bun.

Aș dori să mai adaug două chestiuni. Doresc să-i mulțumesc dlui Vlasák - sper că îi pronunț numele corect, având în vedere că ceha mea este nulă - pentru remarcile sale, întrucât mi-a dat ocazia să spun că analizez activ posibilitatea de a utiliza facilitățile oferite de Eurobarometru pentru a putea afla mai multe despre ceea ce cred cetățenii despre Ombudsman și despre modul de tratare a plângerilor. Vreau să-i mulțumesc pentru asta.

Voi face tot ce pot pentru a mă asigura că pagina web va deveni mai ușor de utilizat. Îl asigur că aceasta a trecut prin multe etape pilot și la fel de multe grupuri țintă, care au considerat că este foarte accesibilă. Până în prezent, a fost utilizată de peste 46 000 de persoane, care au fost bine îndrumate de la prima utilizare. Ca răspuns la întrebarea sa, vreau să îl asigur că astfel suntem mai în măsură să combatem administrarea defectuoasă și că ghidul interactiv a contribuit semnificativ la reducerea administrării defectuoase din instituții.

Încă două chestiuni. Dnă Geringer de Oedenberg, poate nu e ușor să acceptăm că marea majoritate a plângerilor înaintate fie Ombudsmanului European, fie ombudsmanilor naționali, au într-adevăr ca obiect legislația UE. Astfel se justifică și rețeaua de ombudsmani pe care o coordonez și care ne permite să transmitem de la bun început plângerile instituțiilor în cauză, pentru a evita astfel orice fel de probleme. Dacă ne concentrăm exclusiv pe conținutul mandatului ombudsmanului, neglijăm faptul că rețeaua garantează faptul că majoritatea plângerilor sunt transmise ombudsmanului național regional relevant în materie de legislație UE, unde sunt ulterior soluționate.

Aș vrea să fac un comentariu și vizavi de întrebarea dlui Migalski. Îl pot asigura că bugetul Ombudsmanului a fost aprobat de Consiliu fără nicio modificare. Suntem foarte conștienți de constrângeri, însă în egală măsură suntem încurajați de faptul că a fost aprobat de principala instituție bugetară, și nu doar de Parlamentul.

În ceea ce privește întrebarea dlui Szegedi, suntem întru totul de acord că instanțele statelor membre nu cunosc suficient de bine legislația UE și, în decursul numeroaselor vizite pe care le întreprind în toate statele membre, întâlnirile cu magistrații joacă un rol semnificativ în încercarea de a-i ajuta să evolueze în această direcție.

În cele din urmă, și voi încheia, dl Sógor a solicitat ca Ombudsmanul să poată primi și plângerile legate de legislația UE înaintate la nivel național. Din nefericire, această problemă nu intră în sfera de competență a mandatului meu. Dacă aș accepta această sarcină mi-aș încălca mandatul și, în același timp, aș submina responsabilitățile și mandatele legale ale colegilor mei din statele membre. Încerc să colaborez cu ei în această problemă, însă nu am nicio autoritate de a primi plângeri care privesc aplicarea legislației UE în statele membre.

Ombudsman. – (FR) Dnă președintă, în speranța că am răspuns la toate comentariile, doresc să le mulțumesc încă o dată deputaților pentru cuvintele de încurajare și să vă felicit pe dvs., Dnă președintă, la fel ca și pe dl comisar, pentru inițiativa importantă ce vizează aprobarea unui registru comun pentru Parlament și Comisie. Sunt convins că va constitui o evoluție foarte importantă.

  Mariya Nedelcheva, raportoare. – (FR) Dnă președintă, dle Diamandouros, dle Šefčovič, doamnelor și domnilor, vă mulțumesc pentru intervențiile dvs., care am convingerea că au demonstrat, pe de o parte, importanța activităților Ombudsmanului European și, pe de altă pare, interesul pe care îl manifestă instituția noastră pentru aceste activități în cadrul Parlamentului European. Profit de această ocazie pentru a le mulțumi colegilor din Comisia pentru petiții, care prin munca lor creează o legătură și mai concretă între cetățenii europeni și instituțiile Uniunii.

Dle Diamandouros, anul 2009 a marcat cea de-a 15-a aniversare a instituției Ombudsmanului European. A însemnat, totodată, și intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Funcția dvs. a dobândit o legitimitate în plus prin alegerea dvs. de către Parlamentul European. Spun „în plus” pentru că, de fapt, legitimitatea funcției pe care o dețineți este dată de toți acei cetățeni europeni care au putut să vi se adreseze și care au reușit să găsească o soluție la problemele lor datorită intervenției dvs.

Pe de altă parte, fascinant la funcția de Ombudsman European este că nimic nu poate fi niciodată definitiv realizat. Reducerea numărului de plângeri, reducerea timpului necesar pentru găsirea unei soluții, plângerile soluționate pe cale amiabilă, iată tot atâtea progrese care nu sunt egalate decât de tot atâtea nevoi. În spatele acestor fapte cred că se ascund două provocări majore pe care nu trebuie să le pierdem din vedere: realizarea unei mai mari transparențe în funcționarea instituțiilor și instituirea unui dialog mai eficient între cetățeni și instituții, deopotrivă la nivel european și național.

Dle Diamandouros, aș vrea să vă mulțumesc și să închei prin a spune că, prin munca dvs. de fiecare zi, ne-ați demonstrat în mod concret că este posibil nu numai să abordăm aceste provocări, ci și, cel mai important, să le oferim cetățenilor răspunsuri adecvate și satisfăcătoare. Cu siguranță nu este o sarcină ușoară, însă având în vedere raportul anual pentru 2009 și angajamentul pe care tocmai vi l-ați asumat pentru reuniunea de la Copenhaga, sunt convinsă că ne aflăm pe drumul cel bun.

  Chrysoula Paliadeli, raportoare. – (EL) Dnă președintă, dle Diamandouros, dle comisar, consider că raportul special al dlui Diamandouros pe care am avut onoarea să-l prezint Parlamentului European este un raport formal care ignoră esența problemei. Este o chestiune foarte importantă pentru mine.

Consider că întârzierea de 15 luni pentru răspunsul și decizia sa finală, prelungirile succesive ale termenelor limită și, mai important încă, decizia din punctul meu de vedere bizară a Comisiei de a nu divulga conținutul scrisorii pregătite pentru acest producător de automobile, prin care acesta din urmă era notificat de intenția Comisiei de a divulga unele dintre scrisori, sunt probleme serioase. Decizia de a nu face public conținutul scrisorii este o problemă foarte gravă.

Dle comisar, nu este vina dvs., care ați preluat acest sector doar recent, însă dacă după atâta timp Comisia ar fi decis să-i acorde la 18 februarie dlui Diamandouros accesul la scrisoarea pe care o pregătise pentru acest producător de automobile, probabil nu ar fi existat niciun raport special. Dl Diamandouros a îngăduit prelungirile succesive solicitate de Comisie.

Cu toate acestea, consider că datorită acestei întârzieri și a incapacității Comisiei de a-l informa pe dl Diamandouros, am putut avea un raport care să conțină probleme de fond și formă deopotrivă. Intenționez să discut doar despre substanță. Comisia trebuie însă să ia foarte în serios faptul că orice dificultate pe care o generează în activitatea Ombdusmanului European compromite unitatea Uniunii Europene, subminează încrederea cetățenilor în instituțiile sale și discreditează imaginea publică a funcției sale, și mă bucur că ați subliniat deja aceste aspecte.

Ne-am dori ca ceea ce ați spus mai devreme să ia forma unui angajament, întrucât avem o responsabilitate comună. Îi mulțumesc în special dlui Diamandouros, pentru că, datorită acestui raport, ne-a dat ocazia de a înțelege puterea pe care o avem în acest Parlament de a aborda probleme pe care le considerăm vitale pentru coeziunea europeană.

  Eva Lichtenberger, raportoare. – (DE) Dnă președintă, vă rog îngăduiți-mi să-mi încep intervenția cu un cuvânt de sincere mulțumiri către Ombudsman. Apreciez enorm activitatea dumnealui și sunt conștientă de importanța pe care o are pentru cetățenii noștri, biroul său devenind un important punct de contact pentru aceștia.

Aș dori să revin asupra celor spuse de dl Šefčovič, în special în privința proiectului pilot al UE, care a făcut obiectul unor critici dure din partea unor deputați din Parlament, pentru că, așa cum ați afirmat și dvs., oferă „mai multe posibilități statelor membre”, dar nu și cetățenilor.

Cred că ar trebui să analizăm problema cu mai multă atenție, transparența fiind elementul de care avem cea mai mare nevoie. O scrisoare adresată unui reclamant, prin care îl înștiințăm că plângerea a fost primită, nu este suficientă. Avem nevoie aici de mai multă claritate, mai multă relevanță pentru cetățeni, altfel ne vom confrunta cu o problemă de credibilitate pe termen lung.

În plus, avem desigur nevoie de sancțiuni semnificative când avem de-a face cu încălcări reale ale dreptului comunitar. Nu se poate ca singura consecință pe care trebuie să o suporte statele membre care nu aplică legislația și transformă incapacitatea lor în motiv de laudă în presa națională să fie pur si simplu primirea unei alte scrisori. Atunci când în joc sunt interesele cetățenilor Uniunii Europene, trebuie să ducem lucrurile la un alt nivel.

Cred că o revizuire a comunicării din 2002 este esențială, în special în ceea ce privește drepturile reclamantului. În acest context, aș vrea să văd că și drepturile Parlamentului sunt respectate. Avem nevoie de un registru al plângerilor primite care să servească drept mecanism de monitorizare a reacțiilor ce decurg din activitatea noastră legislativă. Nu trebuie să știu cine cui s-a plâns și în ce problemă.

Obiectul plângerii și consecințele pe care aceasta le antrenează ar oferi întregului legislativ un feedback important. Asta ne trebuie. Și de aceea vă rog să țineți cont de acest aspect. Avem nevoie de un registru clar, care să mijlocească o înțelegere a principalelor cauze care au determinat plângerea și a solicitărilor pe care aceasta le conține. Mi-aș dori să avem cât mai curând o propunere în acest sens. Sunt dispusă să colaborez cu dvs. pentru a o realiza. Am fi bucuroși să vă ajutăm cu tabelele de corelare, care consider că sunt la fel de importante. Esențială aici este reciprocitatea, aspect pe care îl susțin fără rezerve.

  Președintă. – Dezbaterea comună a fost închisă.

Votarea va avea loc azi, joi, 25 noiembrie 2010, la ora 12.00.

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Cristian Silviu Bușoi (ALDE), în scris. – Aplicarea dreptului european este vitală pentru ca cetățenii UE să poată beneficia pe deplin de avantajele pieței interne, întrucât chiar și cea mai performantă legislație devine inutilă, dacă nu este aplicată. În ce privește legislația pieței interne, există numeroase progrese care pot fi făcute, în special în ce privește Directiva privind serviciile sau cea privind recunoașterea calificărilor profesionale. E adevărat că această legislație are un caracter tehnic, ceea ce complică procesul de aplicare. Din această cauza, cooperarea între instituțiile europene și administrațiile naționale este esențiala. Sistemul de informare al pieței interne, utilizat pentru servicii, s-a dovedit deosebit de util și cred că am avea de câștigat extinzându-l la alte sectoare. Insist însă asupra necesitații ca statele membre să ia in serios transpunerea și să evite pe cât posibil întârzierile care fac ca piața internă să funcționeze la parametri suboptimali. În fine, insist asupra necesitații ca cetățenii să își poată rezolva problemele legate de aplicarea dreptului european rapid și cu costuri minime. Pentru aceasta e nevoie de suplimentarea resurselor SOLVIT, precum și de promovarea intensă a acestui instrument de rezolvare informală a problemelor. Nu în ultimul rând, trebuie acordată prioritate dezvoltării modalităților alternative de soluționare a diferendelor.

  Ágnes Hankiss (PPE) , în scris. – (HU) În calitate de autoare a avizului Parlamentului referitor la accesul public la documente, permiteți-mi să spun câteva cuvinte despre transparența instituțională, referindu-mă la raportul anual de activitate a Ombudsmanului. Mă bucur că în analiza pe care a făcut-o plângerilor pe care cetățenii le-au înaintat Ombudsmanului, autoarea raportului, dna Nedelcheva, a acordat o atenție deosebită relației care există între transparență și bună administrare. Dreptul la bună administrare a devenit obligatoriu din punct de vedere juridic în virtutea Tratatului de la Lisabona, la fel de important fiind ca acest drept să fie însoțit de respectarea pe deplin a drepturilor personale.

Într-o discuție recentă cu dl Diamandouros, am dezbătut echilibrul fragil dintre transparența instituțională și protecția datelor. Ne-am referit în mod specific la hotărârea pe care Curtea de Justiție a emis-o în iunie în cauza Bavarian Lager, care a scos dezbaterile referitoare la transparență din impasul în care se aflau. Este un aspect foarte important, întrucât furnizează orientările necesare în cauze similare în care un interes comun real sau posibil intră în conflict cu drepturile de protecție a datelor cu caracter personal. M-am bucurat că și dl Diamandouros a subliniat principiul fundamental în virtutea căruia datele cu caracter personal nu pot fi divulgate decât cu acordul persoanelor în cauză.

De aceea consider că este important să subliniez că sprijin pe deplin eforturile menite să sporească transparența activității instituțiilor Uniunii Europene și să stabilească o bază pentru mecanisme administrative adecvate. Potrivit raportului anual, promovarea acestui obiectiv se află în centrul activității Ombudsmanului European.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – (LV) Sprijin pe deplin activitatea Ombudsmanului European. Tenacitatea și comportamentul său principial au dat rezultate concrete, coerența și onestitatea fiind atributele activității pe care o desfășoară. O situație diametral opusă întâlnim în Letonia. Saeima letonă l-a ales în funcția de ombudsman pe Romāns Apsītis. Realitatea este însă că, de la 1 ianuarie 2007, de când a preluat funcția de ombudsman, și până în prezent, dl Apsītis nu s-a apucat niciodată de treabă. Din nefericire, nu a remarcat că în Letonia există aproximativ 300 000 de oameni cărora li s-au încălcat drepturile civile fundamentale. Se pare că guvernul leton și Saeima au ales în persoana dlui Apsītis un ombudsman confortabil, tăcut și lipsit de inițiativă, un individ pur și simplu orb la încălcările grave ale legislației letone. Vă amintesc că, în conformitate cu funcția pe care o ocupă, dl Apsītis este însărcinat cu următoarele îndatoriri: 1. să promoveze respectarea principiului egalității și a prevenirii discriminării. În Letonia, acestea sunt fenomene pe care le întâlnim în domeniul educației. 2. Să promoveze revizuirea obiectivă a problemelor juridice și de altă natură în termene rezonabile. Letonia a pierdut deja 10 cauze pe această temă la Curtea Europeană. 3. Să asigure prevenirea deficiențelor în probleme legate de încălcări ale drepturilor omului. În jur de 300 000 de persoane din Letonia sunt private de drepturile civile fundamentale, în multe dintre aceste cazuri fiind vorba despre cetățeni care au trăit în Letonia întreaga lor viață. Cuvântul „ombudsman” este astăzi motiv de râs în Letonia. Dacă situația nu se va schimba, ar putea fi comparat cu cuvântul „clovn”.

5. Normele de cooperare orizontală în domeniul concurenței (dezbatere)

  Președintă. – Următorul punct este dezbaterea privind întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei de dna Bowles, în numele Comisiei pentru afaceri economice și monetare, referitoare la revizuirea normelor de cooperare orizontală în domeniul concurenței (O-0131/2010 – B7-0565/2010).

  José Manuel García-Margallo y Marfil, supleant al autoarei. – (ES) Dnă președintă, dle comisar, cele două regulamente de exceptare pe categorii, primul referindu-se la acordurile de specializare, iar cel de-al doilea la cercetare și dezvoltare, vor expira la 31 decembrie, anul curent. Comisia a elaborat două propuneri legislative, două propuneri de regulament care se află acum pe masa acestei instituții și sunt menite să înlocuiască regulamentele care urmează să expire.

De la adoptarea regulamentelor inițiale, s-au schimbat multe. S-au produs modificări legislative semnificative, în special adoptarea în 2003 a pachetului privind modernizarea, jurisprudența din acest domeniu s-a îmbogățit prin hotărâri esențiale, iar un alt aspect important a fost experiența acumulată de Comisie.

Comisia a lansat două runde de consultări cu părțile interesate, ceea ce constituie un exemplu de bună practică în spiritul unei bune legiferări și a câștigării susținerii publice. Marea întrebare care se pune acum este cum va utiliza Comisia răspunsurile pe care le-a primit de la cei interesați în cadrul consultărilor? Va ține seama de aceste păreri sau le va arunca pur și simplu la coșul de gunoi? În acest context, Parlamentul și Comisia pentru afaceri economice și monetare ar dori să primească răspuns la șase chestiuni esențiale. Care dintre sugestiile și ideile concrete avansate de părțile interesate vor fi luate în calcul de Comisie în momentul elaborării și definirii acestor regulamente, al punerii ideilor în practică?

În al doilea rând, ce părere are Comisia despre acordurile orizontale care nu intră în domeniul de aplicare a regulamentelor de exceptare referitoare la acordurile de specializare sau cercetare și dezvoltare? Ce au spus părțile interesate în această rundă de consultări? Din punctul de vedere al industriei, al economiei reale și al protecției concurenței, care ar fi avantajele pe care le implică propunerea de noi regulamente care să ia în considerare acordurile orizontale care nu intră în domeniul de aplicare a celor două regulamente de exceptare pe categorii avute în vedere acum? Intenționează Comisia să elaboreze noi regulamente care să ia în considerare și aceste acorduri? Da sau nu? Întrebarea este destul de clară.

A treia problemă dezbătută pe larg în Comisia pentru afaceri economice și monetare este chestiunea așa-numitei „ambuscade a brevetelor” care, după cum știe și dl comisar, se produce atunci când una dintre întreprinderile interesate care participă la stabilirea standardelor ascunde informații referitoare la brevetele pe care le deține sau pe care intenționează să le înregistreze în viitor. Este un fenomen care produce prejudicii și inconveniente majore acelor întreprinderi care nu cunosc aceste informații și se angajează să acționeze în conformitate cu parametrii stabiliți.

Întrebarea care se pune aici este destul de concretă, având în vedere că este un caz de denaturare a concurenței și de bariere în cadrul pieței interne, ceea ce în instituția noastră constituie păcatul capital. Intenționează Comisia să abordeze problema „ambuscadei brevetelor” în cadrul noilor proiecte de regulament sau, dimpotrivă, consideră că este necesară o legislație sectorială complementară pentru a preveni abuzul de drept în materie de brevete? Se angajează Comisia să asigure un cadru legislativ integrat și coerent, fără contradicții interne între normele de concurență și legislația sectorială specifică în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală?

Cea de-a patra și a cincea întrebare se referă la guvernanța economică sau, dacă vreți, guvernanța în materie de concurență. Am învățat că trebuie să încercăm să realizăm o convergență cu alte autorități în materie de concurență și, în acest sens, este important să știm în ce măsură a ținut cont Comisia în elaborarea acestor regulamente de hotărârile judecătorești și de deciziile autorităților naționale și internaționale.

Ultima întrebare se referă la un subiect foarte sensibil pentru comisia mea și sunt convins că dl Schwab va interveni pe marginea acestei teme. Este vorba despre lanțul de comercializare al produselor alimentare. Este evident că în rândul producătorilor există un mediu concurențial inechitabil, de o parte fiind agricultorii și, de cealaltă, marile lanțuri. Intenționează Comisia să facă ceva pentru a garanta un tratament egal și echitabil pentru partea slabă din acest contract? Dle comisar, acestea sunt întrebările la care aș vrea să răspundeți cât mai complet, mai clar și la obiect.

  Maroš Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei. – Dnă președintă, aș vrea să-i mulțumesc distinsului deputat pentru întrebarea adresată, fiind într-adevăr vorba de un domeniu de responsabilitate foarte important pentru Uniunea Europeană.

Se întâmplă adesea ca întreprinderile concurente să colaboreze, de pildă în cercetare și dezvoltare, producție, achiziții, standardizarea produselor și schimbul de informații. După cum știți, acest fenomen poate fi benefic pentru consumatori, conducând la prețuri mai mici, alegeri mai variate și produse mai bune. Aceste acorduri orizontale - numite orizontale întrucât întreprinderile care cooperează sunt active la același nivel din lanțul de aprovizionare - le permit întreprinderilor să reziste la presiunile tot mai mari ale concurenței și să-și asigure un loc pe piața aflată mereu în schimbare ca urmare a globalizării.

Există însă în același timp și riscul ca astfel de acorduri să genereze probleme grave de concurență, atunci când, de pildă, părțile convin să stabilească prețurile, să împartă piețele sau să limiteze producția. În ultimii doi ani, Comisia a revizuit orientările în materie de concurență pentru acordurile orizontale, efectuând evaluări în profunzime și consultări ample. Noile norme care ar trebui adoptate până la finele acestui an vor fi mult mai detaliate, mult mai clare și mai simplu de utilizat, oferind o orientare mai bună privind tipurile de cooperare care sunt permise.

Ca întotdeauna, Comisia a trebuit să mențină un echilibru atent între nevoile diferitelor părți interesate. Principalele două elemente ale noilor norme de concurență se referă la stabilirea standardelor și schimbul de informații. În răspunsurile la consultarea publică, standardizarea a fost dezbătută de aproximativ două treimi din părțile interesate.

Un sistem cu adevărat funcțional de stabilire a standardelor este esențial pentru economia europeană, în general, și pentru sectorul tehnologiei informațiilor și comunicației, în particular. Orientările orizontale promovează un sistem transparent de stabilire a standardelor, care să conducă la o predictibilitate a costurilor în momentul autorizării drepturilor de proprietate intelectuală. În acest scop, este necesar să se găsească un echilibru între interesele uneori contradictorii ale întreprinderilor având modele de afaceri diferite implicate în procesul de standardizare. La un capăt al spectrului aveți inovatorul, iar la celălalt capăt producătorul, fiecare dintre ei având priorități și nevoi diferite.

Noile norme le garantează ambilor că există suficiente stimulente pentru a continua inovarea și că beneficiile tradiționale ce decurg din standardizare sunt transmise consumatorilor. Există trei condiții generale ce trebuie să fie îndeplinite pentru a evita ca acordurile de standardizare să fie supuse evaluărilor în conformitate cu normele de concurență, și pentru a le încadra astfel în așa-numita „sferă de siguranță”, fiind considerate conforme cu normele de concurență.

Prima condiție este ca o organizație de stabilire a standardelor să aibă o politică echilibrată în materie de drepturi de proprietate intelectuală, ceea ce presupune furnizarea cu bună credință de informații referitoare la drepturile de proprietate intelectuală relevante și un angajament de autorizare a acestora pe o bază corectă, rezonabilă și nediscriminatorie. A doua condiție este ca procesul de standardizare să fie deschis și transparent, astfel încât toți actorii relevanți să aibă posibilitatea de a se implica. A treia condiție este ca procesul de stabilire a standardelor să implice o transparență care să le permită părților interesate să se informeze cu privire la lucrări viitoare, aflate în curs de desfășurare sau deja finalizate.

Ați amintit și ambuscada brevetelor. Experiența din UE și SUA ne arată că ambuscada brevetelor poate constitui o adevărată problemă, întrucât nu permite industriei să facă o alegere informată cu privire la costurile potențiale ale tehnologiilor alese în standard. Abordarea Comisiei este să ofere organizațiilor de standardizare stimulente pentru a avea norme clare referitoare la divulgarea brevetelor. Deși nu elimină riscul în totalitate, este o soluție care totuși îl reduce.

Dimpotrivă, în cazul acordurilor privind cercetarea și dezvoltarea, în care este implicat un număr limitat de părți, cel mai adesea doar două, consultările publice au relevat faptul că părțile interesate consideră că în practică nu există o problemă reală a ambuscadei brevetelor, întrucât părțile au interesul de a aduce pe piață inovații și orice potențiale probleme pot fi rezolvate într-o fază preliminară prin clauze contractuale între părți.

Ca să revenim la schimbul de informații, acesta poate acționa în favoarea concurenței în măsura în care le permite companiilor să adune informații generale despre piață, ce sunt utilizate în scopul de a servi mai bine consumatorii. Există însă și situații în care schimbul de informații poate fi folosit în mod abuziv, de pildă atunci când companiile utilizează informații sensibile pentru a manipula comportamentele. Ca răspuns la solicitarea insistentă a părților interesate, orientările cuprind un nou capitol care stabilește principiile generale de evaluare a concurenței în materie de schimb de informații.

Ultima chestiune adusă în discuție de Parlament se referea la problema cooperativelor de achiziționare. Comisia a considerat mereu că grupurile comune de achiziționare constituite între micii comercianți cu amănuntul pot fi benefice pentru concurență, în special în raport cu marii furnizori. Începând cu anul 2000, orientările orizontale au oferit o evaluare pozitivă pentru acest tip de cooperare, în condițiile în care se desfășoară până la anumite limite ale cotelor de piață. Ca urmare a procesului de revizuire, Comisia propune ca acordurile de achiziționare să fie prezumate a fi în acord cu normele în materie de concurență, cu condiția ca cotele de piață ale participanților să nu depășească 20 %. În același timp însă, Comisia este conștientă că alianțele de achiziționare internaționale dintre marii comercianți cu amănuntul pot avea un impact negativ asupra concurenței, implicațiile fiind analizate în contextul lucrărilor Comisiei referitoare la o mai bună funcționare a aprovizionării cu alimente.

  Arturs Krišjānis Kariņš , în numele Grupului PPE. – (LV) Dnă președintă, dle comisar, nimănui nu-i place să plătească excesiv pentru lucruri a căror adevărată valoare nici măcar nu o cunoaște. La fel, nu vrem să plătim prea mult din cauza înțelegerilor lipsite de scrupule dintre companii. Politica în materie de concurență din Uniunea Europeană a vizat, până în prezent, companiile necinstite. Reglementarea cooperării orizontale între companii este, după părerea mea, una dintre modalitățile prin care Comisia reușește să soluționeze problema concurenței în situația în care companiile cooperează în domenii precum cercetarea și dezvoltarea, exploatarea la maximum a volumului de producție, distribuirea bunurilor comune și standardizarea. Atenția pe care noile norme privind cooperarea dintre companii o acordă standardizării merită a fi salutată. Va permite întreprinderilor și sectoarelor să facă o alegere clară a brevetelor pe care doresc să le utilizeze. Fiecare standard constă în brevete înregistrate de inventatori și companii. Pentru a introduce un standard, trebuie să se cunoască soluția tehnologică exactă care este oferită, precum și plata pe care o solicită titularul brevetului pentru utilizarea brevetului său. Este motivul pentru care trebuie să sprijinim un mecanism care le permite tuturor părților interesate ca în momentul alegerii unui standard să cunoască în mod clar avantajele și dezavantajele uneia sau altei invenții, precum și prețul pe care îl vor plăti pentru utilizarea brevetului. Cu toții ne dorim ca în viața de zi cu zi să putem face alegeri informate, prin urmare este firesc ca și companiile care investesc fonduri considerabile în dezvoltarea și fabricarea de noi tehnologii cu o valoare adăugată semnificativă să poată fi în măsură să facă o astfel de alegere. După părerea mea, aceste noi norme privind cooperarea orizontală dintre companii le va ajuta măcar parțial pe acestea să nu plătească excesiv pentru utilizarea brevetelor. Vă mulțumesc pentru atenția acordată.

  Antolín Sánchez Presedo, în numele Grupului S&D. – (ES) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, concurența nu este în contradicție cu cooperarea. Există acorduri de cooperare între companii concurente la același nivel al pieței, companii ce rămân competitive și în acord cu legislația primară a Uniunii Europene.

Având în vedere complexitatea subiectului și echilibrele ce trebuie realizate, din motive de certitudine juridică, întreprinderile trebuie să dispună de instrumente prin care să determine care acorduri orizontale încalcă interdicțiile din tratat și diminuează concurența.

Ne aflăm într-un moment critic, deoarece orientările pentru acordurile orizontale datează de zece ani și regulamentele de exceptare pe categorii pentru acordurile de specializare și acordurile privind cercetarea și dezvoltarea expiră la sfârșitul acestui an. Prin urmare, Uniunea trebuie să actualizeze fără întârziere aceste instrumente și nu-și poate permite luxul unei lacune legislative care să genereze îndoieli, incertitudini și să paralizeze activitatea întreprinderilor noastre.

Ar fi un obstacol intolerabil și total iresponsabil pentru economia noastră, în contextul unei crize în care este nevoie de inițiative pentru a determina refacerea și revitalizarea întreprinderilor. În plus, având în vedere că termenul de revizuire este prelungit până la 31 decembrie 2022, industria europeană trebuie echipată cu măsuri capabile să facă față provocărilor majore care vor apărea pe scena economică internațională în următorii ani.

În urmă cu câteva luni, în timpul președinției spaniole, Uniunea Europeană a adoptat strategia Europa 2020, care reprezintă un angajament ferm în vederea realizării unei societăți integratoare, bazate pe cunoaștere și inovare. Noul cadru legislativ trebuie să promoveze dezvoltarea unei economii inteligente și conectate, care să fie capabilă să coordoneze rețelele de întreprinderi și să profite de sinergiile dintre întreprinderi prin acorduri ce încurajează standardizarea, specializarea, cercetarea și dezvoltarea în interesul cetățenilor europeni, însă și prin acorduri care să contribuie la producția în comun, la achiziții și comercializare și la promovarea cooperativelor și grupurilor de întreprinderi, în special în rândul întreprinderilor mici și mijlocii.

Sprijinim intenția Comisiei de a utiliza acest pachet de inițiative pentru a spori eficiența, a promova progresul științific și tehnic, pentru a oferi beneficii consumatorilor finali și, pe scurt, pentru a ameliora concurența globală și dezvoltarea durabilă a întreprinderilor noastre.

  Sylvie Goulard, în numele Grupului ALDE. – (FR) Dnă președintă, s-au spus deja foarte multe, în special de către colegii mei, dl García-Margallo y Marfil și dl Sánchez Presedo, despre discuțiile aprinse pe care le-am avut în Comisia pentru afaceri economice și monetare și despre nevoia de a adopta rapid rapoarte pentru a clarifica cadrul de acțiune a întreprinderilor noastre, așa cum tocmai a spus dl Sánchez Presedo. Mă voi limita la doar două comentarii cu un caracter mai general și mai politic.

În primul rând, criza a creat reflexe de retragere și a generat tendințe naționaliste și protecționiste în toate țările noastre, astfel că în Parlament trebuie să fim foarte atenți când este vorba despre respectarea pieței interne și nefragmentarea acesteia. Suntem în fața unei provocări și văd că unii colegi din comisie aprobă. Este o chestiune foarte importantă și știm că dl comisar sprijină raportul dlui Monti și lucrează în această direcție. Noi, cei din Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, credem cu adevărat în emulația care stimulează inovația.

Cu toate acestea, trebuie să înțelegem că întreprinderile europene se află într-o concurență globală și că, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, dar mai ales pentru cercetare și dezvoltare, este esențial să construim punți și să ne asigurăm că sub nicio formă concurența nu se va transforma într-o distrugere reciprocă de care ar profita doar întreprinderile din alte zone ale lumii care, în plus, nu practică întotdeauna o concurență loială în raport cu competitorii lor. Pentru noi este foarte important să reușim să găsim mijloacele necesare pentru a evita abuzurile de brevet, respectând, în același timp, concurența și, desigur, drepturile de proprietate intelectuală, așa cum s-a menționat deja. Așa cum se întâmplă adesea, este vorba de un echilibru foarte fragil.

În cele din urmă, pentru a încheia, doresc să subliniez că sunt întru totul de acord cu ceea ce a spus dl García-Margallo y Marfil despre concurența din domeniul produselor alimentare. Situația din Europa este foarte bizară, dacă ne gândim că ne ocupăm asiduu de concurența din anumite sectoare, în timp ce altele sunt aproape ignorate. Este evident că absența unei proporții între numărul de producători și numărul de cumpărători pune probleme de concurență. Iată de ce, dle comisar, mă bucur că ați sprijinit ceea ce a spus dl García-Margallo.

  Andreas Schwab (PPE). – (DE) Dnă președintă, dle comisar, permiteți-mi să reiau cele spuse de colegii mei și, mai ales, să salut faptul că Comisia Europeană implică dintr-o etapă timpurie comunitatea de afaceri, statele membre și Parlamentul European în procesul de revizuire a normelor pentru acordurile de cooperare orizontală, având în vedere că actualele regulamente de exceptare pe categorii expiră la finele acestui an. Consider că propunerea din mai 2010 conține unele modificări importante, în special în domeniul standardelor și al schimbului de informații, așa cum s-a discutat deja. Aceste două aspecte vor aduce mai multă certitudine juridică și norme mai clare pentru întreprinderi, elemente foarte importante pentru conformitate. Și s-a spus deja că, în cadrul pieței interne europene, conformitatea este un principiu ce trebuie respectat de toate întreprinderile.

Concurența și inovația sunt elementele esențiale ale economiei noastre, de aceea este foarte important să adaptăm normele din 2009 la situația actuală și să introducem mecanisme eficiente pentru a promova respectarea și aplicarea legislației în materie de concurență pentru întreprinderi și organisme publice. Astfel se justifică și majoritatea largă din comisie care a sprijinit întrebarea parlamentară, ceea ce este foarte salutabil. Aș dori însă să vă adresez o întrebare legată de ceea ce tocmai ați spus. Acordurile de achiziționare ale marilor lanțuri comerciale internaționale pot fi catalogate ca acorduri de cooperare orizontale. În comunicarea de anul trecut referitoare la funcționarea lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa, ați criticat foarte dur puterea cererii, însă acum păreți să aveți o viziune foarte pozitivă. Tocmai ați spus că salutați cooperarea dintre micii comercianți cu amănuntul, cu condiția ca acordurile de achiziționare să nu depășească 20 % din cota de piață. Întrebarea mea este: care a fost motivul care v-a făcut să reevaluați aceste acorduri orizontale de achiziționare? Ce a determinat această schimbare?

  George Sabin Cutaș (S&D). - În primul rând doresc și eu să salut propunerile Comisiei Europene cu privire la revizuirea normelor de cooperare orizontală în domeniul concurenței. Acestea urmăresc clarificarea condițiilor privind obținerea exceptărilor, reajustarea restricțiilor și informarea cu privire la drepturile de proprietate intelectuală.

Criza economică și financiară a evidențiat necesitatea unei cooperări mai strânse pe aceste planuri și a unei reglementări economice comune la nivel global.

Trebuie să evaluăm, de asemenea, posibilitatea schimbului de informații mai frecvent, la nivel internațional, în domeniul concurenței și eventualitatea unei guvernanțe globale în acest domeniu.

Eficientizarea acordurilor de cooperare dintre competitori promovează inovarea și contribuie la creșterea competitivității companiilor europene.

Prin urmare, consider că este nevoie, de asemenea, de o analiză a posibilităților de a introduce uneori regulamente de exceptare pe categorii pentru alte tipuri de acorduri orizontale.

  Paul Rübig (PPE). – (DE) Dnă președintă, cred că putem organiza concurența prin introducerea de norme uniforme, de aceea aș vrea să știu ce posibilități există în sectorul telecomunicațiilor, în special în ceea ce privește acordarea licențelor, de a reglementa uniform licitațiile sau așa-numitele concursuri de frumusețe din sectorul telecomunicațiilor. Până la urmă, noile tehnologii disponibile odată cu rețelele de a patra generație ne vor deschide o nouă lume de posibilități.

Când călătoriți într-o altă țară din Europa, veți observa că multe dintre prețurile afișate pe ecranul telefonului dvs. sunt aceleași. Intenționați să stimulați în continuare concurența în sectorul roamingului? Ce credeți că ar trebui făcut pentru ca roamingul să facă obiectul unei adevărate concurențe pe piața internă și cum puteți garanta că prețurile nu cresc de o mie de ori la trecerea frontierelor geografice?

  Maroš Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei. – Dnă președintă, le sunt foarte recunoscător distinșilor deputați pentru dezbaterea de azi care ne ajută să pregătim terenul pentru aceste modificări foarte importante ale cadrului juridic în care vor funcționa întreprinderile noastre în viitor. Sunt întru totul de acord cu cei care au îndemnat la o concurență corectă, întrucât doar concurența loială poate determina practici oneste și, implicit, prețuri reale și nu fixate. Este un lucru foarte important pentru cetățenii Europei: să găsim modalitatea de a crea un mediu propice, astfel încât să avem rezultate pozitive, dar să împiedicăm apariția prețurilor fixate pe piață.

Vă asigur că analizăm toate variantele pentru a găsi o soluție ca prețurile pentru brevete să nu fie prea ridicate. Dezbaterea pe marginea acestui subiect v-a demonstrat însă cât de dificil este acest lucru. Vă pot spune că noi, în Comisie, suntem foarte nemulțumiți de întârziere - de atâta timp nu am reușit să găsim o soluție corespunzătoare la problema brevetelor - pentru că acest lucru ar crea cu siguranță condițiile pentru o evoluție semnificativă în direcția protejării drepturilor de proprietate intelectuală și a ameliorării competitivității Europei în materie de protecție a brevetelor la nivel internațional.

Certitudinea juridică și un nou cadru legal au fost două dintre cele mai importante chestiuni asupra cărora ne-am concentrat în procesul de elaborare a propunerilor. Am organizat consultări publice ample pe această temă. Am avut 190 de propuneri, la consultări participând părți interesate din industrie, firme de avocatură, academii și guverne, astfel că în momentul rezultatului final cred că vom fi reușit să realizăm echilibru adecvat.

Sunt foarte recunoscător că s-a subliniat importanța strategiei UE 2020, pentru că este tocmai motivul care justifică nevoia de a ameliora și modifica cadrul juridic în care funcționează companiile, încercând să dezvoltăm un mediu pozitiv și propice, astfel încât companiile axate pe cercetare și dezvoltare și companiile implicate în inovație să poată înflori, analizând modalitatea prin care aceste lucruri pot aduce valoare adăugată economiilor europene și creând condițiile de care acestea au nevoie pentru a rămâne în Europa și a nu fi nevoite să caute oportunități de a-și fabrica produsele în alte părți.

Vă pot asigura că a fost unul dintre elementele asupra căruia Comisia și colegii mei comisari, dl Almunia și dl Barnier, s-au concentrat în mod deosebit în ceea ce privește Actul privind piața unică. Pentru că piața unică ne oferă noi posibilități de a exploata potențiale noi, de a deschide noi drumuri și de a crea condiții esențiale pentru un progres veritabil, în special în sectorul cercetării și dezvoltării.

Revenind la întrebările concrete ale dlui Schwab, care a subliniat anumite diferențe în abordarea de către Comisie a acestei probleme specifice a micilor lanțuri de aprovizionare în raport cu marile lanțuri de aprovizionare, pot spune că, în urma unui serios proces de revizuire și a consultărilor noastre ample cu părțile interesate, cu statele membre, am ajuns la concluzia că abordarea pentru care pledăm acum corespunde mai bine situației actuale, informațiilor pe care le-am primit, acesta fiind motivul care ne-a determinat să sugerăm această direcție.

  Președintă. – Am primit o propunere de rezoluție⁽¹⁾ depusă în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură în numele Comisiei pentru afaceri economice și monetare.

Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc azi, joi, 25 noiembrie 2010, la ora 12.00.

(Ședința a fost suspendată la ora 11.30 și a fost reluată la ora 12.00.)

PREZIDEAZĂ: GIANNI PITTELLA
Vicepreședinte

(1) A se vedea procesul-verbal

6. Lupta împotriva cancerului colorectal în Uniunea Europeană (declarație scrisă)

  Președinte. – Declarația scrisă nr. 0068/2010, depusă de deputații Pavel Poc, Frieda Brepoels, Cristian Silviu Bușoi, Jo Leinen și Alojz Peterle, privind lupta împotriva cancerului colorectal în Uniunea Europeană, a întrunit semnăturile majorității membrilor care compun Parlamentul.

Astfel, în conformitate cu articolul 123 din Regulamentul de procedură, aceasta va fi transmisă către destinatarii săi și publicată, împreună cu numele semnatarilor, în secțiunea Texte adoptate a acestei sesiuni.

  Pavel Poc (S&D). – Dle președinte, știu că toată lumea dorește să voteze, însă mi-aș dori, în numele co-semnatarilor - dna Brepoels, dl Bușoi, dl Leinen, dl Peterle și cu mine - să mulțumesc tuturor celor care au sprijinit declarația noastră scrisă privind lupta împotriva cancerului colorectal.

Am atins o majoritate cu o lună înainte de termen. Aceasta subliniază importanța problemei și vă putem promite că nu a fost vorba doar de un episod unic, ci de o parte a unei mișcări mai ample care privește UE și statele membre. Stimați colegi, vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul dvs.

7. Tabăra de la Așraf (declarație scrisă)

  Președinte. – Declarația scrisă nr. 0075/2010, depusă de deputații Alejo Vidal-Quadras, Stephen Hughes, Kristiina Ojuland, Søren Bo Søndergaard și Struan Stevenson, privind tabăra de la Ashraf, a întrunit semnăturile majorității membrilor care compun Parlamentul.

Astfel, în conformitate cu articolul 123 din Regulamentul de procedură, aceasta va fi transmisă către destinatarii săi și publicată, împreună cu numele semnatarilor, în secțiunea Texte adoptate a acestei sesiuni.

  Struan Stevenson (ECR). – Dle președinte, și eu aș dori să le mulțumesc tuturor membrilor care au semnat declarația scrisă nr. 75 privind tabăra de la Ashraf. Aceasta transmite autorităților irakiene un mesaj foarte puternic de a ridica asediul inuman aplicat în ultimele luni celor 3400 de oameni nevinovați din tabăra de la Ashraf. Sunt, cu adevărat, recunoscător că peste jumătate din membrii acestui Parlament au semnat declarația. Aceasta a fost inițiată cu doar o lună în urmă și a constituit un succes foarte rapid. Vă mulțumesc într-adevăr foarte mult.

(Aplauze)

8. Votare

  Președinte. – Următorul punct de pe ordinea de zi îl reprezintă votarea.

(Pentru rezultate și alte detalii cu privire la vot: vă rugăm să consultați procesul-verbal)

8.1. Bugetul 2011 (B7-0683/2010) (vot)

8.2. Drepturile omului și standardele sociale și de mediu în acordurile comerciale internaționale (A7-0312/2010, Tokia Saïfi) (vot)

8.3. Raportul anual privind activitățile Ombudsmanului European în 2009 (A7-0275/2010, Mariya Nedelcheva) (vot)

8.4. Raportul special al Ombudsmanului European către Parlamentul European în urma proiectului de recomandare prezentat Comisiei Europene în plângerea 676/2008RT [în conformitate cu articolul 205 alineatul (2) prima parte] (A7-0293/2010, Chrysoula Paliadeli) (vot)

8.5. Al 26-lea raport anual privind monitorizarea aplicării legislației Uniunii Europene (2008) (A7-0291/2010, Eva Lichtenberger) (vot)

8.6. Serviciile publice de radiodifuziune în era digitală: viitorul sistemului dual (A7-0286/2010, Ivo Belet) (vot)

– Înainte de votare:

  Ivo Belet, raportor. – Aș dori numai să menționez, pe scurt, că eu consider că Parlamentul trimite astăzi un semnal foarte important: faptul că dorim să oferim sistemului nostru media dual suficient spațiu pentru posturile de televiziune comerciale și publice.

Mai mult, cei care considerau, acum un an, că acest Parlament nu poate cădea de acord asupra unei legi privind garanțiile pentru pluralismul media s-au înșelat. Aș dori să-i mulțumesc în special colegei mele, Petra Kammerevert și, înainte de toate, lui Doris Pack, deoarece ea este părintele acestei inițiative.

8.7. Cea de-a 10-a aniversare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea (B7-0624/2010) (vot)

8.8. Situația din sectorul apicol (vot)

8.9. Către o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020 (A7-0313/2010, Lena Kolarska-Bobińska) (vot)

– Înainte de votul asupra amendamentului 1:

  Hannes Swoboda (S&D). – Dle președinte, marți, săptămâna aceasta, am votat asupra raportului Rapkay, care este rezultatul compromisului privind minele de cărbuni. Ne place sau nu, Parlamentul a decis. Dacă ar trebui să votăm altceva, nu ar fi un lucru bine privit, în special de către Comisie. Așa că vă sugerez să includem cuvântul „necompetitiv” în amendamentul 1 al Grupului PPE, pentru a-l alinia raportului Rapkay. Oricare ar fi părerea dvs., opinia acestui Parlament, de săptămâna aceasta, ar trebui să fie cel puțin unitară.

  Konrad Szymański (ECR). – (PL) Dle președinte, aș dori să informez Camera că amendamentul propus de raportor, dna Kolarska-Bobińska, aduce textul nostru și înțelesul acestuia aproape de esența votului de ieri asupra raportului Rapkay. Următoarea parte a amendamentului oral doar slăbește expresia și tonul rezoluției în ceea ce privește folosirea cărbunelui ca sursă de energie primară în cadrul mixului energetic din Uniunea Europeană. Consider că nu este nevoie să distrugem consensul la care am ajuns în cadrul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie prin adoptarea amendamentului oral. Din acest motiv, vă rog să votați împotriva acestui amendament.

(Amendamentul oral nu a fost acceptat)

8.10. Pregătirile pentru Conferința de la Cancun privind schimbările climatice (29 noiembrie - 10 decembrie) (B7-0616/2010) (vot)

8.11. Situația în Sahara Occidentală (B7-0675/2010) (vot) 8.11 - Situația în Sahara Occidentală (B7-0675/2010) (vot)

8.12. Ucraina (B7-0650/2010) (vot)

– Înainte de votarea privind alineatul 8:

  Michael Gahler (PPE). – (DE) Dle președinte, de când a fost redactată rezoluția, s-a schimbat un aspect. La momentul acela, Ucraina nu preluase oficial președinția OSCE pentru 2013. Acum acest lucru este oficial și, de aceea, propun următorul amendament. Îl voi citi în limba engleză:

„Invită Guvernul Ucrainei să alinieze legislația privind libertatea mass-mediei la standardele OSCE”. Această parte rămâne neschimbată. Următoarea parte ar deveni: „măsuri hotărâte în acest sens ar consolida poziția Ucrainei de candidat credibil la președinția-în-exercițiu al OSCE pentru 2013”.

(Amendamentul oral a fost acceptat)

8.13. Politica comercială internațională în contextul imperativelor schimbărilor climatice (A7-0310/2010, Yannick Jadot) (vot)

– Înainte de exprimarea votului asupra alineatului 22:

  Yannick Jadot, raportor. – (FR) Dle președinte, propunem schimbarea finalului alineatului 22 prin înlocuirea termenului „a preveni” cu „a informa”, astfel încât fraza finală să devină:

raportor. – „reamintește totodată solicitarea Parlamentului European adresată Comisiei și statelor membre de a informa Parlamentul European cu privire la creditele acordate de agențiile de credit la export și de Banca Europeană de Investiții pentru proiecte cu impact negativ asupra climei”.

(Amendamentul oral a fost acceptat)

8.14. Responsabilitatea socială a întreprinderilor în acordurile comerciale internaționale (A7-0317/2010, Harlem Désir) (vot)

– Înainte de exprimarea votului asupra alineatului 32:

  Harlem Désir, raportor. – (FR) Dle președinte, propunem o modificare a începutului alineatului 32, în acord cu raportorii alternativi. Primele cuvinte ale acestui alineat vor deveni - voi citi în limba engleză, deoarece aceasta este limba în care l-am elaborat împreună:

„solicită explorarea, în cadrul acestor forumuri, a elaborării unei convenții internaționale ... ”.

raportor. – (FR), iar restul alineatului rămâne neschimbat.

(Amendamentul oral a fost acceptat)

8.15. Normele de cooperare orizontală în domeniul concurenței (vot)

  Președinte. – Aici se încheie votarea.

9. Explicații privind votul

Explicații orale privind votul

Propunere de rezoluție (B7-0683/2010)

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – (LT) Dle președinte, am votat în favoarea acestei rezoluții privind negocierile care au loc în prezent asupra bugetului pentru anul 2011. Eșecul înregistrat săptămâna trecută în cadrul reuniunii Comitetului de Conciliere al Parlamentului și Consiliului a cauzat îngrijorare în toată Uniunea Europeană. Este regretabil că unele persoane încă nu simt că este necesar să adere la Tratatul de la Lisabona. Dacă, până la sfârșitul anului, nu putem cădea de acord asupra bugetului și a altor probleme corelate, vor exista consecințe foarte serioase. Dacă nu există fonduri, va fi foarte dificilă crearea Serviciului European de Acțiune Externă și a celor trei noi instituții de monitorizare a organizațiilor financiare. Lipsa fondurilor va presupune și faptul că politica de coeziune, una dintre cele mai importante politici din Uniunea Europeană, nu va fi implementată corect, ca să nu mai vorbim și de ceea ce se va întâmpla cu strategia Europa 2020 și cu programul GALILEO. Așadar, simt că poziția flexibilă și constructivă a Parlamentului European demonstrează, încă o dată, că, în condițiile crizei financiare, Parlamentul European chiar acționează cu simț de răspundere.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dle președinte, cu privire la dezastrul rezultat din negocierile bugetului pentru 2011, aș dori să precizez: în primul rând, dreptul de a întocmi un buget este un drept esențial al oricărui parlament democratic. În al doilea rând, un parlament care ia lucrurile în serios trebuie să-și exercite acest drept. În al treilea rând, aș dori să solicit Consiliului European să respecte și să accepte acest drept evident al Parlamentului European. În al patrulea rând, trebuie să se găsească un proces care să asigure că vocea Parlamentului European este auzită atunci când se discută despre decizii privind bugetul.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle președinte, am votat în favoarea acestui buget și este, desigur, clar că, dacă noi cei din Parlament avem autoritate bugetară, ar trebui să ne exercităm acest drept.

Acum trebuie să ne gândim la modul în care putem acționa cu simț de răspundere. Aș putea spune că, în multe privințe, conținutul bugetului nu reflectă idealurile pe care le împărtășim noi în Uniunea Europeană. Mi-aș dori să putem analiza multe lucruri în detaliu într-un mod care ar sublinia prezența aspectelor devenite acum nerelevante și care ne-ar încuraja să folosim bugetul pentru a le reanaliza pe acestea. Desigur, este important și să ne asigurăm că Uniunea Europeană își primește propria finanțare, prin intermediul căreia își poate îndeplini funcțiile asupra cărora am căzut cu toții de acord și care au survenit odată cu Tratatul de la Lisabona.

Atunci când sugerez că există unele probleme pentru care ar trebui să adoptăm o nouă perspectivă, avem de-a face cu resturi precum sprijinul pentru fermele de tutun și așa mai departe, care nu cred că se mai numără astăzi printre prioritățile Uniunii Europene. Trebuie să ne concentrăm asupra prezentului, construind un buget care va facilita o creștere reală a economiei europene.

Raport: Tokia Saïfi (A7-0312/2010)

  Antonello Antinoro (PPE). – (IT) Dle președinte, doamnelor și domnilor, am votat în favoarea raportului dnei Saïfi deoarece și-a atins obiectivul propus de a preciza modul în care standardele privind drepturile omului și mediul ar trebui consolidate în cadrul acordurilor comerciale internaționale.

Aceasta va permite marilor organizații internaționale să coopereze mai îndeaproape pentru introducerea problemelor sociale în cadrul acordurilor multilaterale. Ar fi util dacă Organizația Mondială a Comerțului ar fi reformată în vederea unei astfel de cooperări, deși ostracizarea anumitor țări face dificilă implementarea unei astfel de reforme.

De fapt, clauza drepturilor omului apare deja în majoritatea acordurilor internaționale recente și aceasta va deveni standard în tratatele comerciale viitoare. Ceea ce se impune, prin urmare, este implementarea efectivă atât a celor 27 de convenții, astfel încât țările să beneficieze de sistemul generalizat de preferințe (GSP), cât și a măsurilor de însoțire, elaborate în vederea îmbunătățirii capacității de implementare.

În final, atunci când GSP va fi reformat, ar trebui să se concentreze asupra țărilor care au cel mai mult nevoie de el.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Dle președinte, am votat în favoarea rezoluției. În calitate de raportor al Parlamentului pentru raportul anual, de anul acesta, privind drepturile omului în lume, nu pot decât să reiterez importanța clauzelor privitoare la drepturile omului și a standardelor din acordurile comerciale internaționale.

Comerțul poate juca un rol important nu doar în asigurarea drepturilor politice și civile, dar și a celor economice și sociale. Gândiți-vă doar la rolul pe care îl pot juca programele de asistență comercială în asigurarea dezvoltării mai multor țări sărace din întreaga lume. Trebuie să reținem că aceste clauze privind drepturile omului sunt incluse în acordurile comerciale bilaterale ale UE, dar și în cadrul regimurilor sale GSP și GSP+ cu țările în curs de dezvoltare.

Ar trebui să consolidăm aceste clauze și condiționalitatea, precum și să monitorizam îndeaproape implementarea lor. Ar trebui să luăm în considerare o evaluare a drepturilor omului în țările non-UE care au relații comerciale cu UE, cât și acordarea preferințelor comerciale țărilor care au ratificat și au implementat eficient convențiile internaționale cheie privind dezvoltarea durabilă, drepturile omului și buna guvernare.

  Daniel Hannan (ECR). – Dle președinte, scopul comerțului este de a maximiza prosperitatea și de a avantaja ambii participanți. Nu țările desfășoară activități comerciale între ele, ci companiile și indivizii. Totuși, în acest raport și, mai pe larg, în politica comercială a UE, observăm hotărârea Comisiei de a introduce în aceste acorduri diverse criterii non-comerciale: nu doar pe acelea referitoare la drepturile omului, standardele de mediu etc., ci, chiar mai nociv, și pe acelea care insistă că alte părți ale lumii se grupează în blocuri regionale comerciale, imitând UE.

Comerțul reprezintă un schimb care mizează pe diferențe. Nu are sens, de exemplu, ca țările din America Centrală să fie obligate să formeze o uniune comercială între ele, în care să vândă una alteia banane, cafea și flori. Și nici nu prezintă vreun avantaj să existe în Europa un bloc de economii similare industrializate, prin care să ne izolăm de piețele emergente din celelalte părți ale lumii. Este nociv pentru națiunile în curs de dezvoltare și pentru sfera anglofonă și este, în mod special, dezastruos pentru țara mea care este captivă într-o uniune vamală regională în decădere.

Raport: Ivo Belet (A7-0286/2010)

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dle președinte, mass-media joacă un rol foarte special și important în societatea noastră democratică. Aceasta garantează informații de înaltă calitate și, astfel, aduce o contribuție semnificativă la funcționarea democrației noastre. Sunt convins că o mass-media publică, echilibrată și de înaltă calitate are și ea o influență pozitivă asupra standardelor mass-mediei private. Atât mass-media publică, cât și cea privată au nevoie una de cealaltă și au o influență pozitivă reciprocă. Dacă dorim să avem o mass-media echilibrată și informativă, trebuie să sprijinim posturile de televiziune publice ca fiind omoloagele celor private. Aceasta este una dintre cheile libertății presei, fără de care nu ar exista cu adevărat libertate de expresie în comunitatea noastră.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle președinte, am votat în favoarea acestui raport al dlui Belet, în ciuda recomandării grupului nostru, deoarece cred că este foarte important să recunoaștem nevoia de a apăra serviciile publice de televiziune, inclusiv pe acelea furnizate de companiile naționale de televiziune. Aceasta este o problemă foarte importantă și ați putea spune că, în democrație, am avut, în principiu, numai experiențe pozitive în această privință.

Este adevărat că avem nevoie și de posturi comerciale. Aceste două tipuri diferite de servicii, canalele comerciale și cele publice, pot fi complementare. După părerea mea, este un drept fundamental și vital pentru libertatea de expresie să existe un post public, care să fie condus public și care să se concentreze asupra producerii de informații actuale pentru cetățenii statelor naționale și ai Europei.

Cred că acest raport este excelent și trebuie susținut și sper că protejarea serviciului public de televiziune va deveni o tendință viitoare în toate statele membre UE.

  Sonia Alfano (ALDE). – (IT) Dle președinte, doamnelor și domnilor, am votat în favoarea raportului Belet deoarece recunoaște și precizează rolul fundamental jucat de sectorul public de televiziune din Europa. Cred că acesta este un pas important pentru Parlament, care precizează clar faptul că serviciul public de televiziune trebuie să rămână independent de puterea politică.

Acest raport pare să fi fost scris în special pentru Italia, unde RAI se află acum la un nivel avansat de degradare, deoarece a fost preluat complet de partidele politice, în detrimentul conținutului cultural și informațional al serviciului public de televiziune și, prin urmare, al întregii țări. Gândiți-vă la ce s-a întâmplat săptămâna trecută în cadrul programului ‘Vieni via con me’ (‘Vino cu mine’).

Minzolini și Masi ai televiziunii, profesioniștii dezinformării publice și cei care îi plătesc pe aceștia sunt incompatibili cu raportul adoptat astăzi de Parlament. Uniunea Europeană ar trebui să ia cunoștință de acest lucru și să acționeze corespunzător. Nu mai dorim politică de partid pe RAI!

Propunere de rezoluție (RC-B7-0624/2010)

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE). – (FI) Dle președinte, am votat în favoarea rezoluției. Parlamentul European ar trebui să sărbătorească rezoluția Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea.

90 % din toate victimele războiului sunt civili, majoritatea femei și copii. Violul și sclavia sexuală sunt realități crude, de zi cu zi, ale războiului. Conform Convenției de la Geneva, violul și sclavia sexuală sunt recunoscute drept crime de război împotriva umanității. Trebuie, de asemenea, menționat că violul este o formă de genocid și este recunoscut ca atare de către comunitatea internațională. Este de o importanță vitală ca cei care comit aceste crime să fie făcuți responsabili pentru acțiunile lor.

Femeile trebuie implicate în măsurile luate pentru prevenirea conflictelor și promovarea gestionării crizelor, precum și a negocierilor de pace. De asemenea, este important să înlesnim participarea femeilor la reconstrucția după război a țărilor lor.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – (LT) Dle președinte, am votat în favoarea acestei rezoluții foarte importante deoarece nu putem ignora creșterea gradului de violență împotriva femeilor. Acest lucru este vizibil mai ales în zonele de război și conflict. Sunt de acord că ar trebui acordată atenția cuvenită implementării Rezoluției 1325 UNSC, prima rezoluție referitoare la impactul disproporționat și unic al conflictului armat asupra femeilor, la cel mai înalt nivel în Uniunea Europeană. Acesta ar trebui să fie un subiect important al revizuirii actuale a politicii UE privind drepturile omului atunci când vine vorba despre elaborarea unei strategii naționale complete privind drepturile omului și despre evaluarea liniilor directoare ale UE referitoare la: violența împotriva femeilor și fetelor, copii și conflictul armat, precum și la combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva acestora. Sprijin propunerea de a aloca fondurile necesare pentru lupta împotriva violenței împotriva femeilor și sprijin participarea femeilor în procesele de pace, securitate și reconciliere.

Propunere de rezoluție (B7-0622/2010)

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Dle președinte, am votat pentru rezoluția privind apicultura și pentru sprijinirea sectorului apicol, deoarece această formă de producție agricolă este cea mai specializată activitate agricolă. De obicei, când ne gândim la insecte, asociațiile generate de acestea nu sunt dintre cele mai plăcute. Insectele nu sunt niște creaturi plăcute, dar trebuie să coabităm cu ele. Totuși, acest fapt subliniază pur și simplu că albinele sunt singurele insecte care au fost domesticite în scopuri alimentare și pentru producția agricolă. Ne arată cât de importante sunt acestea.

Să nu uităm, de asemenea, că fără albine, nu am dispune nici de o proporție uriașă din celelalte produse agricole, deoarece acestea sunt responsabile și pentru polenizare. Este deosebit de important ca Parlamentul European să se asigure din când în când că standardele sunt aliniate, în special, în agricultură și, în particular, în cazul apiculturii, între UE și țările din afara UE. Comisia trebuie să fie informată cu privire la acest lucru.

Raport: Lena Kolarska-Bobińska (A7-0313/2010)

  Jens Rohde (ALDE). – (DA) Dle președinte, vă rog să îmi permiteți să ofer mulțumirile mele dnei Kolarska-Bobińska pentru deosebita sa cooperare și pentru un excelent raport - raport, care aici, în Parlament, a devenit și mai bun decât fusese înainte, cu ajutorul majorității Parlamentului care a luat poziție cu privire la faptul că noi, în Europa, trebuie să creștem ținta de reducere a CO 2 de la 20 % la 30 %. Aceasta este o condiție prealabilă ca noi să devenim pionieri și nu numai că ea aduce progresul în domeniul mediului, dar și asigură că noi devenim competitivi în domeniul tehnologiei protecției mediului. Astfel, vom proteja locurile de muncă, economia și mediul în același timp și vom găsi răspunsuri simultane la majoritatea provocărilor cu care ne confruntăm noi în Europa. A fost o zi mare pentru Europa, odată cu acest vot de astăzi.

  Jan Březina (PPE). – (CS) Dle președinte, am votat în favoarea raportului privind strategia energetică, raport care subliniază direcțiile de urmat ale viitoarei politici energetice a Uniunii Europene. Aș dori să subliniez rolul energiei nucleare în contextul energetic prezent și viitor al UE, inclusiv o recunoaștere implicită a necesității de a extinde durata de viață a instalațiilor existente. Din perspectiva surselor individuale, strategia poate fi considerată echilibrată, chiar dacă nu menționează niciodată rolul important, după părerea mea, al cărbunelui ars în centralele electrice modernizate. Este dificil să găsim o soluție de a spori securitatea și independența energetică ale UE fără cărbune, ca o resursă primară stabilă, capabilă să răspundă în mod flexibil la creșterile bruște ale cererii de energie. Punctul slab îl constituie natura excesiv de generală a raportului și absența legislației care să-l însoțească. Forma specifică și practică a strategiei va fi, de asemenea, extrem de influențată de planul de acțiune pentru atingerea unei economii cu emisii reduse de carbon până în anul 2050, care urmează să fie publicat la începutul anului viitor.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Dle președinte, am votat în favoarea acestui document important. El contribuie într-o manieră constructivă la dezbaterea pe care o avem în Europa cu privire la o strategie energetică comună și credibilă.

Securitatea energetică reprezintă, în mod cert, un aspect cheie al acestei strategii. UE trebuie să promoveze o politică energetică comună - dacă nu unică. Instituțiilor și marilor regulatori europeni trebuie să le fie acordat un rol mai important. Comisia Europeană trebuie să joace un rol mai important în eforturile de a dezvolta rute alternative de energie, în primul rând din Azerbaidjan și Asia Centrală, din Africa de Nord, precum și din alte țări. Europa trebuie să investească în continuare în terminale GNL și să-i ajute și pe noii săi membri să facă acest lucru.

Sunt necesare și alte măsuri, cum ar fi: îmbunătățirea eficienței energetice, investițiile în energia nucleară și crearea de stimulente pentru tehnologiile de energie regenerabilă. O piesă esențială în acest puzzle este liberalizarea pieței interne energetice a UE. Acesta este motivul pentru care ar trebui să sprijinim fără rezerve inițiativa Președintelui Buzek și a fostului președinte Jacques Delors, de a crea o comunitate a energiei europene.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle președinte, cred că acest raport al dnei Kolarska-Bobińska este excelent. Este important să se piloteze o strategie energetică europeană pentru următorii 10 ani. Este extraordinar că acordă o atenție deosebită noțiunii de securitate a furnizării de energie, dar și eficienței energetice și economiei de energie. Și acestea sunt aspecte importante.

În plus, este foarte important să investim în cercetare și în noile aplicații pentru diferitele tehnologii de mediu. Va fi nevoie de inovații în acest domeniu dacă dorim să clădim o Europă mai curată și mai puțin dependentă de alții în materie de energie. Astfel, trebuie, în principiu, să ne îndreptăm privirea spre formele alternative de energie. Este adevărat că avem nevoie de putere nucleară ca formă energetică de bază, dar avem nevoie și de noi investiții în energie alternativă. Sper să oprim treptat folosirea cărbunelui. Nu aș dori să văd un viitor negru-cărbune pentru energia din Europa.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Dle președinte, am votat în favoarea acestui raport privind strategia energetică a Uniunii Europene care acoperă multe aspecte și probleme importante și care vorbește despre energia regenerabilă, cercetare, inovații, reducerea poluării și, de asemenea, despre creșterea securității energetice. În special, sprijin clauza Parlamentului European care prevede ca rețelele de energie, chiar și cele de natură comercială, să fie guvernate prin acorduri interguvernamentale transparente care nu afectează interesele statelor membre. Acordurile bilaterale și proiectele unor state membre, cum ar fi conducta de gaz „Nord Stream”, cauzează lipsă de încredere nu doar din punctul de vedere al mediului, ci și al principiului general al solidarității. S-a ajuns la un acord între două țări, una dintre acestea este stat membru al UE, însă principiul solidarității statelor membre, așa cum este menționat în tratatele UE este, practic, neglijat. Din acest motiv, sunt de acord că acordurile interguvernamentale transparente, elaborate în conformitate cu legislația UE, ar trebui să se aplice în cazul conductelor externe și altor rețele energetice care intră pe teritoriul Uniunii Europene. Acestor conducte ar trebui să li se aplice regulile pieței interne, inclusiv regulile de acces ale terților.

  Seán Kelly (PPE). – (GA) Dle președinte, am fost încântat să votez în favoarea acestui raport, și doresc să o felicit pe colega și prietena mea, dna Kolarska-Bobińska pentru această realizare.

Am participat la această dezbatere din Parlament, însă nu am reușit să captez atenția președintelui asupra procedurii „catch the eye”. Aș dori să fac două remarci: anume, că Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze asupra cercetării, dezvoltării și inovării; și că ar trebui creată o rețea europeană pentru stocarea și transmiterea electricității în Uniune. Dacă vom acționa în consecință, vom progresa în mod semnificativ.

În final, doresc să spun că am fost încântat că o mare majoritate a deputaților europeni au votat în favoarea acestui raport.

Propunere de rezoluție (B7-0616/2010)

  Jens Rohde (ALDE). – (DA) Dle președinte, sunt, desigur, încântat că Parlamentul a adoptat o rezoluție ce îl va susține pe comisarul nostru pentru schimbări climatice, care va pleca la Cancún pentru negocieri. Totuși, mai cred că, având în vedere că am avut probleme mari încercând să determinăm UE să fie constantă în opinii în cadrul COP 15 la Copenhaga, anul trecut, ar trebui să ne pună pe gânduri faptul că suntem atât de dezbinați în Parlament, așa cum a reieșit din voturile privind amendamentele și rezoluția generală. În această privință, cred că am putea învăța ceva din faptul că poate fi avantajos să ne abținem puțin în ceea ce privește solicitările pentru o taxă Tobin sau alte impozite, deoarece aceasta este o parte a motivului pentru care existență divergențe în Parlament. În condiții similare, ar fi fost mai bine dacă ne-am fi redus solicitările și, astfel, am fi acordat negociatorilor noștri un mandat mai amplu și mai clar decât a fost cazul aici, astăzi.

Propunere de rezoluție (RC-B7-0675/2010)

  Antonio Masip Hidalgo (S&D). – (ES) Dle președinte, unii consideră condamnarea Marocului prea ușoară, dată fiind magnitudinea represiunii drepturilor omului din Sahara, unde Marocul nu este decât o țară ocupantă, care nu are drept de suveranitate sau alte drepturi legale. Totuși, ceea ce este important este mesajul că Europa ca tot unitar și Parlamentul nu vor mai suporta mult violența acestuia.

Ieri, vorbeam despre Tribunalul de la Haga, chiar aici în Parlament. Sper că comunitatea internațională care nu a reușit din păcate să împiedice genocidul în Rwanda, Iugoslavia și Darfur, îl va împiedica, în acest caz, în Sahara de Vest și nu vom fi nevoiți să îl vedem înfățișat înaintea unui alt tribunal, tot la Haga, dar de data aceasta în fața unui tribunal pentru crime de război.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE). – (FI) Dle președinte, este regretabil că politica externă practicată de câteva țări UE continuă să aibă un caracter foarte colonial. Acest lucru a fost foarte evident în cazul Saharei de Vest. Spania și Franța, care susțin Marocul, sunt responsabile în mod special de prelungirea conflictului. Sahara de Vest este ultima colonie a Africii și, în 1966, a existat o rezoluție a ONU care a propus pentru prima dată ca teritoriul să fie eliberat de conducerea colonială.

Situația din Sahara de Vest s-a înrăutățit în ultimul timp. Autoritățile marocane folosesc acte violente excesive. Există rapoarte privind numeroase cazuri de crime, vătămări și dispariții. Zona de criză a fost și ea ocupată, astfel că nu poate primi nici măcar ajutor internațional. Criza actuală din Sahara de Vest și întregul conflict ar trebui rezolvate cât mai curând posibil. Aceasta este o sarcină a Ministrului de Externe al UE, dna Ashton, dar și a tuturor statelor membre ale UE.

Propunere de rezoluție (RC-B7-0650/2010)

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Dle președinte, am votat, bineînțeles, în favoarea rezoluției privind Ucraina. Mi-am prezentat argumentele, pe larg, în timpul dezbaterii de ieri.

Totuși, doresc să folosesc această procedură pentru a clarifica un lucru foarte important, deoarece în dezbaterea de ieri s-au făcut afirmații eronate. În acel moment, dl Brok a fost mai mult ca sigur derutat de folosirea unor termeni inadecvați. Totuși, dumnealui a spus că șeful serviciilor de securitate numește și este implicat în numirea judecătorilor constituționali în Ucraina.

Am verificat acest lucru în seara aceasta și nu se pune astfel problema. Curtea Constituțională este numită de către președinte, parlamentul ucrainean și sistemul judecătoresc. În practică, șeful serviciilor de securitate nu se implică în numirea judecătorilor Curții Constituționale. Am dorit să clarific acest lucru.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Dle președinte, în final avem o rezoluție privind Ucraina, care a fost adoptată de Parlament. Desigur, am fost îngrijorați cu privire la evenimentele recente din țară. Dacă Ucraina este partenerul nostru strategic, cred că este de datoria noastră să ne exprimăm îngrijorarea cu privire la problemele pe care le observăm - de exemplu, puterea excesivă acordată serviciilor de securitate din Ucraina și măsurile pe care acestea le-au luat pentru a intimida ONG-urile din această țară și pentru a controla mass-media ucraineană.

Suntem îngrijorați și de procesul politic în general, inclusiv de incapacitatea partidelor opoziției de a participa la alegeri fără restricții și discriminare. Pe de altă parte, ar trebui să continuăm sprijinirea perspectivelor de integrare europeană ale Ucrainei și să folosim mai mult recompense decât pedepse, să încercăm să atragem Ucraina către Europa, nu să o îndepărtăm, și să depunem toate eforturile pentru a ne atinge acest obiectiv strategic.

Raport: Yannick Jadot (A7-0310/2010)

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Dle președinte, Uniunea Europeană desfășoară o politică extinsă de protecție a mediului, care vizează, de asemenea, agricultura și industria. Totuși, în condițiile prezente de producție și competiție, nu este posibilă stoparea folosirii substanțelor chimice în agricultură sau schimbarea metodelor folosite la fabricarea bunurilor, fără ca acest lucru să nu solicite o cheltuială imensă de energie. A acuza Uniunea că nu este lider în politica ecologică și a prezenta Statele Unite și China drept modele este un lucru total neadecvat. Aceste țări sunt, de fapt, lideri în emisiile de CO 2. Însă importanța deosebită a protecției mediului este un lucru de netăgăduit, motiv pentru care ar trebui să depunem toate eforturile pentru a transforma economia Europei - industria, agricultura și transportul - într-o economie durabilă. Bunurile date de natură sunt cea mai prețioasă resursă, fiind foarte dificil de redobândit odată ce a fost pierdută. Prin urmare, lucrurile trebuie făcute de așa natură încât să găsim cunoscuta proporție divină.

Raport: Harlem Désir (A7-0317/2010)

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Dle președinte, să căutăm un echilibru între interesele sociale și economice este foarte important, însă și foarte dificil. Cooperarea economică, ce merge mână în mână cu respectul pentru regulile de bază ale democrației și bunăstarea cetățenilor, este fundația Uniunii Europene. Iată de ce este important să se introducă în acordurile comerciale internaționale standarde universale pentru drepturile omului, precum și standarde sociale și economice. Adoptarea unui astfel de standard în cadrul politicii comerciale a Uniunii Europene va conduce la o percepție pozitivă asupra acesteia din partea cetățenilor și, de asemenea, la îmbunătățirea relațiilor UE cu partenerii. Deși cooperarea internațională în această zonă nu este, de obicei, importantă, Parlamentul European ar trebui s-o sprijine cât mai mult.

Propunere de rezoluție (B7-0623/2010)

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Dle președinte, acordurile orizontale acoperă o varietate de reglementări, iar scăpările din articolele legislative, intenționate sau nu, pot conduce la eliminarea concurenței. Prin urmare, acesta este un aspect cheie și, în același timp, unul sensibil la erori. Trebuie să se asigure un echilibru prin proceduri de standardizare a reglementărilor și prin promovarea acordului între părțile interesate. Drepturile de proprietate intelectuală nu pot fi neglijate, iar încălcarea lor trebuie să atragă consecințe grave. Sprijin, de asemenea, solicitările autorului privind îmbunătățirea calității textelor legislative create. Limbajul folosit, în prezent, în multe documente este dificil de înțeles și inaccesibil pentru cetățeanul de rând.

Explicații scrise privind votul

Propunere de rezoluție (B7-0683/2010

  Charalampos Angourakis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Încă o dată se joacă o farsă a reprezentanților partidelor importante și a guvernelor burgheze, pentru a manipula oamenii. Principalul subiect nu este dacă va exista sau nu o majorare a bugetului, ci unde se vor duce banii. Chiar și acest lucru a fost decis. Subvențiile pentru agricultură acordate prin PAC concernelor sărace, de dimensiuni medii, au fost eliminate, iar banii din fondurile pentru agricultură vor merge către proiectele „eligibile”, adică proiecte acordate direct sau prin parteneriate public private unor grupuri mari de întreprinderi. În felul acesta, bugetul UE este folosit și el pentru a canaliza bani către grupurile de monopol. De cealaltă parte, orice majorare a bugetului comunitar va fi folosită pentru finanțarea acțiunilor și politicii antipopulare și acțiunilor UE, cum ar fi noul mecanism adoptat al Serviciului European de Acțiune Externă, care facilitează politicile imperialiste de intervenție politico-militară ale UE.

Bugetul UE nu este decât un alt instrument prin intermediul căruia veniturile populare sunt reduse, fiind redistribuite capitalului monopolist. Lupta imperialistă din interiorul UE nu are legătură cu poporul; are legătură cu lupta dintre clasele burgheze și părțile de capital, miza fiind cine va primi cât mai mult din sumele jefuite din veniturile populației de rând.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Cu siguranță cunoașteți problemele care au zguduit încă o dată Uniunea Europeană, atunci când a trebuit aprobat bugetul pe 2011. Comisia Europeană și Parlamentul au dorit o creștere de aproximativ 5 %, pentru a pune în aplicare noi politici europene (reglementarea pieței financiare, politica externă comună, etc.), create ca răspuns la provocările cu care ne confruntăm. Având în vedere actualele constrângeri bugetare, în cele din urmă Parlamentul a decis reducerea acestei majorări la doar 2,91 %, dar doar dacă anumite condiții politice erau întrunite (dezbatere asupra acordării resurselor proprii Uniunii Europene, pentru a pune punct negocierilor dintre statele membre, flexibilitate bugetară, finanțarea principalelor priorități strategice). Cum Consiliul Uniunii Europene a refuzat aceste condiții, am susținut această nouă rezoluție a Parlamentului European, pentru că ea reafirmă în mod clar poziția rezonabilă, constructivă, dar și ambițioasă a acestuia. Dacă eu și colegii mei suntem dispuși să participăm la efortul comun al întregii Europe, dorim, în același timp, să subliniem și importanța contribuțiilor europene pentru coordonarea și susținerea politicilor urmărite de Uniune.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am susținut această rezoluție. Tratatul de la Lisabona a adus multe schimbări în diverse domenii și i-a conferit Parlamentului European mai multe prerogative. Încercarea nereușită de a ajunge la o înțelegere cu Consiliul European, în legătură cu bugetul pe 2011, a reprezentat primul efort serios al Parlamentului European de a-și folosi aceste puteri. Parlamentului European este dispus să ajungă la o înțelegere cât mai repede posibil, astfel încât UE să poată intra în anul 2011 cu bugetul adoptat și astfel încât finanțarea unor domenii și proiecte importante să nu fie întârziată. Cu toate acestea, cerințele Parlamentului European trebuie să se regăsească în acordul cu Consiliul și trebuie să se convină asupra unor mecanisme de flexibilitate, care să permită o finanțare corespunzătoare, în 2011 și ulterior, a politicilor generate de noile competențe acordate UE prin Tratatul de la Lisabona și din strategia Europa 2020. Comisia trebuie să își ia angajamentul de a prezenta propuneri privind noi resurse proprii pentru UE și trebuie să existe un acord cu Consiliul asupra revizuirii structurii financiare. În plus, între cele trei instituții trebuie să existe un acord referitor la o metodă de cooperare care să includă participarea Parlamentului la negocierile pentru viitorul cadru financiar multianual. Parlamentului European va trebui să respecte cerințele pe care le-a prezentat. Pentru că de acestea nu depinde doar elaborarea bugetului UE în viitor, ci și crearea unui precedent pentru a extinde influența pe care o are singura instituție aleasă în mod direct din întreaga guvernanță a Uniunii Europene.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Parlamentul European nu trebuie să cedeze presiunilor venite dinspre Comisia Europeană pentru a accepta bugetul pentru 2011. Ar însemna că modificările din tratatul ce stă la baza funcționării Uniunii ar fi încălcate de către cel mai democratic for al Comunității Europene, singurul ales direct. Reacțiile liderilor Comisiei Europene conduc la ideea că executivul Uniunii trăiește cu impresia că Parlamentul nu este de acord cu bugetul întocmit pentru a arăta cine deține cu adevărat puterea. Dar este clar că Parlamentul, care s-a exprimat în totalitatea sa împotriva bugetului pe 2011 venit de la Comisie, are lucruri mai importante de făcut decât să ducă lupte de putere inutile. Realitatea este că bugetul nu ține cont de noile competențe ale Uniunii și nu prevede finanțarea pentru Strategia UE 2020, care întrunește acord unanim.

Nu putem să fim inconsecvenți cu propriile decizii, nu putem gândi și aproba strategii generoase fără a asigura și partea financiară pentru implementarea lor. Este dreptul Parlamentului de a stabili liniile pe care va merge Uniunea anul viitor, drept dat prin Tratatul de la Lisabona. Unitatea cu care au acționat toate grupurile parlamentare din legislativul european nu face decât să demonstreze că bugetul trebuie regândit, pe baze mult mai flexibile.

  Françoise Castex (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluției pentru că ne amintește, în termeni tehnici, de cele trei cerințe pe care se bazează votul Parlamentului în legătură cu bugetul pe 2011, și anume: păstrarea posibilității de folosire a instrumentului de flexibilitate, instrument bugetar necesar în asigurarea finanțării minime a competențelor și priorităților Comunității; angajamentul Comisiei Europene de a veni cu propuneri clare privind noi resurse proprii, până în iulie 2011; și puternica implicare a Parlamentului în viitoarele dezbateri privind sistemul de finanțare al Uniunii Europene, mai ales atunci când este vorba de propriile resurse și de viitorul cadru financiar. Rezoluția reafirmă schimbările aduse Consiliului de către Tratatul de la Lisabona, astfel încât Consiliul să recunoască, în cele din urmă, noua legitimitate a Parlamentului în domeniul bugetar. Dincolo de bătălia inter-instituțională, trebuie să înțelegem că integrarea europeană, și însușii viitorul proiectului comunitar, sunt în joc în această dezbatere privind bugetul, în care Parlamentul reprezintă, încă o dată, spiritul comunitar și respectul față de cetățenii Uniunii. În final, statele membre, care au ratificat acest tratat în mod individual, trebuie să îi înțeleagă pe deplin cerințele și să își asume ideile ambițioase conținute în acesta.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Înaintea unei noi propuneri de buget înaintată de Comisie, Parlamentul European a dorit să reafirme rolul pe care intenționează să îl joace în negocierile privind viitorul cadru financiar multianual. Am stabilit trei condiții: în primul rând, păstrarea unui mecanism de flexibilitate, cel puțin pentru a putea mobiliza milioane de euro ca ajutor de urgență acordat statelor în curs de dezvoltare; în al doilea rând, Comisia va trebui să vină cu propuneri concrete privind noi resurse proprii; și în al treilea rând, Consiliul își ia angajamentul să analizeze aceste propuneri, împreună cu Parlamentul, în timpul negocierilor privind viitorul cadru financiar multianual. Rezoluția a fost adoptată cu o foarte mare majoritate, ceea ce denotă hotărârea Parlamentului de a sprijini adoptarea bugetului pe 2011 doar dacă aceste condiții sunt întrunite.

  Göran Färm, Olle Ludvigsson and Marita Ulvskog (S&D), în scris. – (SV) Regretăm faptul că, până în momentul de față, negocierile nu au dus la nici un rezultat. În ciuda faptului că Paramentul European a lăsat mers departe în cadrul negocierilor, acceptând propunerea de buget pe 2011 a Consiliului, oferind o soluție proiectelor de finanțare mari și dificile, așa cum este programul de fuziune ITER, și promițând o aprobare rapidă a rectificării bugetare nr. 10, prin care statele membre primeau înapoi puțin peste 600 de milioane EUR, un număr mic de state membre, printre care și Suedia, a blocat continuarea negocierilor.

Rezoluția Parlamentului subliniază faptul că aceste negocieri trebuie să continue, însă stipulează și o serie de cerințe pentru viitor.

Pentru ca UE să evite pe viitor alte crize bugetare și să poată finanța priorități importante, așa cum sunt politica privind schimbările climatice și UE 2020, în anii următori va fi nevoie de o mai mare flexibilitate a bugetului UE. Totuși, nu credem că, per ansamblu, nivelul bugetului UE ar trebui să crească. Pentru a evita riscul unui veto din partea Parlamentului dacă adoptarea unei poziții cu privire la un pachet înaintat de statele membre este permisă doar odată cu încheierea negocierilor, considerăm, de asemenea, că Parlamentului European ar trebui să i se permită să participe la negocierile pregătitoare pentru următorul buget pe termen lung al UE, după 2013, și la discuțiile privind viitoarea finanțare a bugetului pe termen lung, fără a fi neapărat nevoie să adopte o poziție în legătură cu propriile resurse. În final, am dori să subliniem faptul că aceste cerințe nu depășesc competențele atribuite Parlamentului prin Tratatul de la Lisabona.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În momentul de față, întâmpinăm un impas instituțional în ceea ce privește bugetul pe 2011, câteva state membre blocând în Consiliu propunerea Comisiei. Sper ca acest impas să fie depășit cât mai ușor posibil, deoarece bugetul trebuie să respecte angajamentele și responsabilitățile asumate de Uniunea Europeană prin Tratatul de la Lisabona.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Parlamentul își dorește ca Tratatul de la Lisabona să fie respectat și ca pacea instituțională să domine în UE. De fapt, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, Parlamentul trebuie să se implice – votând sau oferind opțiuni - în noul acord interinstituțional, în viitorul cadru financiar multianual și în stabilirea unor noi resurse proprii. În ceea ce privește acordul interinstituțional, este clar că respectarea angajamentelor asumate de instituțiile europene, mai ales de Consiliu, impune o oarecare flexibilitate a actualului cadru financiar multianual.

Strategia Europa 2020, programul reactorului termonuclear experimental internațional (ITER), Serviciul european de acțiune externă (EEAS) și supravegherea financiară sunt doar câteva exemple care vor necesita finanțare. Consiliul trebuie să accepte prevederile Tratatului de la Lisabona, atât din punctul de vedere al noilor zone care intră în jurisdicția Uniunii Europene, reflectate în buget, cât și din punctul de vedere al puterilor consolidate ale Parlamentului European, care vizează, printre altele, și bugetul. De fapt, aceste schimbări întăresc legitimitatea democratică a instituțiilor Uniunii. Folosind metoda comunitară, în locul celei interguvernamentale, guvernanța noastră devine mai democratică. Având în vedere constrângerile bugetare din statele membre, Parlamentul cere doar minimul din ceea ce ar trebui să se dea.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Nu suntem de acord cu bugetul propus pentru 2011. În același timp, nu suntem de acord nici cu cea mai mare parte a justificărilor aduse de majoritatea membrilor din Parlament pentru a împiedica adoptarea bugetului pe 2011.

Dezbaterea care a început, cu privire la perspectivele financiare de după 2013, are deja o serie de erori, printre care se numără incapacitatea instituțiilor europene – Parlamentul și Consiliul – de a ajunge la un acord în cadrul negocierilor privind bugetul pe 2011; încercarea câtorva state membre de a forța reducerea fondurilor pentru bugetele viitoare; insistența altora de a veni cu noi resurse proprii la bugetul UE, propunând introducerea unor taxe europene, pe lângă cele naționale, care vor fi suportate de public, și nu de sectorul financiar; insistența cu care se susține punerea în aplicare deplină a Tratatului de la Lisabona; și opoziția statelor bogate de a-și mări considerabil contribuțiile la bugetul UE.

În orice caz, deși acceptăm că noile responsabilități implică și noi resurse, nu putem sprijini o rezoluție care nu militează pentru distribuirea fondurilor UE pentru a asigura coeziunea economică și socială, pentru a face față crizei și a sprijini șomajul cu noi drepturi, în loc să întărim militarismul și represiunile.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluției privind actualele negocieri asupra bugetului pe 2011, deoarece este esențial ca Parlamentul să își asume noul său rol legitim în definirea bugetului Uniunii Europene, acum că Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare. Cum Comitetul de conciliere nu a reușit să ajungă la un acord, în ciuda tuturor eforturilor depuse de Parlament, am reafirmat o serie de puncte în legătură cu care Consiliul va trebui să dea dovadă de flexibilitate. În primul rând, o mai mare flexibilitate până la finalul cadrului financiar multianual 2007-2013, pentru a ține cont de noile competențe conferite Uniunii Europene și, în al doilea rând, o implicare deplină a Parlamentului în negocierile privind cadrul financiar de după 2013. În ultimul rând, atunci când Comisia va conveni să prezinte propuneri detaliate privind crearea de resurse proprii pentru UE, ne dorim un angajament al Consiliului, și anume că Parlamentul va fi pe deplin inclus în discuțiile asupra acelor propuneri. Această rezoluție va transmite un mesaj puternic Consiliului European, atunci când acesta se va reuni, la 16 și 17 decembrie 2010.

  Anna Hedh (S&D), în scris. − (SV) Regret faptul că, până în momentul de față, negocierile nu au dus la nici un rezultat. În ciuda faptului că Paramentul European a mers departe în cadrul negocierilor, acceptând propunerea de buget pe 2011 a Consiliului, oferind o soluție proiectelor de finanțare mari și dificile, cum ar fi programul de fuziune ITER, și promițând o aprobare rapidă a rectificării bugetare nr. 10, prin care statele membre primeau înapoi puțin peste 600 de milioane EUR, un număr mic de state membre, printre care și Suedia, a blocat continuarea negocierilor.

Rezoluția Parlamentului subliniază faptul că aceste negocieri trebuie să continue, însă stipulează și o serie de cerințe pentru viitor.

Pentru ca UE să evite pe viitor alte crize bugetare și să poată finanța priorități importante, cum ar fi politica privind schimbările climatice și UE 2020, în anii următori va fi nevoie de o mai mare flexibilitate a bugetului UE. Totuși, nu cred că, per ansamblu, nivelul bugetului UE ar trebui să crească. Pentru a evita riscul unui veto din partea Parlamentului dacă adoptarea unei poziții cu privire la un pachet înaintat de statele membre este permisă doar odată cu încheierea negocierilor, consider, de asemenea, că Parlamentului European ar trebui să i se permită să participe la negocierile pregătitoare pentru bugetul pe termen lung al UE, după 2013, și la discuțiile privind viitoarea finanțare a bugetului pe termen lung, fără a fi neapărat nevoie să adopte o poziție în legătură cu propriile resurse. În final am dori să subliniem faptul că aceste cerințe nu depășesc competențele atribuite Parlamentului prin Tratatul de la Lisabona și chiar dacă m-am opus introducerii acestui tratat, consider că acum singura soluție este să acceptăm consecințele ratificării sale și să acționăm în conformitate cu prevederile sale.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Bugetul Uniunii Europene formează cadrul în interiorul căruia pot acționa statele sale membre. Mai ales în vremuri de nesiguranță economică, este important să te poți baza pe angajamentele asumate în această privință. Oamenii trebuie să aibă încredere că fondurile chiar le vor fi puse la dispoziție. Și aici mă refer, în special, la agricultori. Fonduri nefolosite în sectorul agricol nu înseamnă neapărat că acestea nu au fost necesare. Înseamnă doar că ele au fost gestionate foarte atent. Iar agricultorii nu trebuie pedepsiți pentru acest lucru, transferând fondurile către alte domenii. Pentru binele cetățenilor UE, agricultura trebuie garantată din punct de vedere financiar. Trebuie găsit un compromis, cât mai repede posibil, pentru a putea adopta bugetul pe 2011. Doar după ce se va obține acest lucru finanțarea agriculturii va fi garantată, iar blocajele naționale vor fi evitate.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat împotriva rezoluției privind bugetul, dar m-am abținut de la votul privind Amendamentul 1b, care se referă la noi resurse proprii. Cred cu tărie că UE ar trebui să caute noi surse de finanțare, dar nu cred că ar trebui să facă acest lucru căutând să obțină angajamente anticipate din partea Consiliului. Ar trebui să discutăm deschis despre toate opțiunile.

  Barbara Matera (PPE), în scris. – (IT) Dacă până la finalul anului, Parlamentul și Consiliul nu ajung la un acord privind bugetul pe 2011, acest lucru ar putea avea consecințe grave asupra finanțării programelor Uniunii, ar putea duce la întârzieri majore în crearea organismelor de supraveghere și ar face inoperabile instrumente de urgență precum Fondul european de ajustare la globalizare și Fondul de solidaritate.

Cu toate acestea, în viitoarele negocieri, Parlamentul trebuie să acționeze ferm. De fapt, ceea ce a cerut Consiliului este pur și simplu să îi respecte prerogativele acordate prin Tratatul de la Lisabona. Parlamentul nu a făcut decât să apere bugetul UE de reduceri nerezonabile, care ar fi avut un impact asupra șomajului și i-ar fi obligat pe cetățenii europeni să plătească pentru intransigența anumitor state membre. Mă aștept ca la următoarele negocieri să văd o mai mare responsabilitate, pentru a evita o criză instituțională care să se suprapună cu actuala criză economică.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Tratatul de la Lisabona a conferit Parlamentului noi responsabilități, ceea ce implică costuri mai mari. De aceea, bugetul pe 2011 ar trebui să fie puțin mai mare decât cel pe 2010, pentru ca Parlamentul să își poată îndeplini în mod corespunzător rolul. Impasul la care s-a ajuns în negocierile cu Consiliul nu ajută pe nimeni, și în ciuda crizei pe care o traversează Europa, trebuie să se ajungă la o înțelegere, astfel încât UE să își poată îndeplini obiectivele stabilite în strategia UE 2020.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Mai ales în vremuri de criză financiară, când cetățenilor li se cere să strângă cureaua și să accepte reduceri considerabile în domenii legate de aspecte sociale și de familie, trebuie să se facă economii riguroase și în bugetul UE. În locul acestora, este planificată o majorare de 3 %. Anumite proiecte au fost pur și simplu amânate, astfel încât, pentru viitorul apropiat, să avem doar perspectiva cheltuielilor majore imediate. Există multe moduri prin care se pot face economii, de exemplu legat de cele două locații în care se țin ședințele plenare, sau dacă am pune în sfârșit în aplicare lupta UE împotriva fraudei și am recupera integral fondurile plătite în mod necuvenit. De asemenea, trebuie analizat dacă toate proiectele de prestigiu ar trebui continuate. Unele dintre acestea vor fi, cu siguranță, și prospective, însă punerea în aplicare a unor proiecte ridică dubii cu privire la argumentarea sau la abordarea lor. Nu pot sub nicio formă să sprijin acest buget al UE pe 2011.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Discuțiile legate de buget au eșuat din cauza conflictului dintre stabilitatea și adaptabilitatea bugetului. Astfel, reprezentanții Parlamentului European fac apel la o mai mare flexibilitate bugetară, fără a ține cont însă și de interesele statelor care contribuie în mod net. Aceste țări sunt cele care finanțează UE, ele sunt responsabile pentru repornirea motorului economiei după criză și pentru salvarea statelor cu un mare deficit bugetar, și chiar a monedei euro. Prin urmare, este logic ca ele să fie fidele alocărilor bugetare obligatorii, astfel încât bilanțul net să nu poată fi schimbat retrospectiv, din cauza unui capriciu, și astfel să se irosească bani. Cei care investesc și plătesc trebuie asigurați că va exista cel mai ridicat nivel de stabilitate posibil. În același timp, atitudinea critică la adresa politicii fiscale a UE nu are nimic de-a face cu o aparentă lipsă de solidaritate. Pur și simplu se datorează faptului că marea majoritate a statelor membre se opun clar acestui lucru, și amână ratificarea de către parlamentele naționale de dragul subsidiarității. Emanciparea Parlamentului European, la care se face referire atât de des în acest context, îmi pare mai degrabă o neliniștitoare emancipare față de cetățenii UE. Prin urmare, am votat împotriva acestei propuneri de rezoluție.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Ca marea majoritate a deputaților, am votat în favoarea proiectului de buget, deoarece consider că Parlamentul trebuie să fie luat în seamă. Și asta nu doar dintr-o perspectivă simbolică, pentru că reprezintă 500 de milioane de europeni, ci, în primul rând, din punct de vedere „constituțional”, deoarece tratatul stipulează ca Parlamentul să își dea consimțământul la adoptarea viitorului cadrul financiar multianual.

Majorarea cerută de Parlament nu este un capriciu, ea fiind gândită în folosul cetățenilor Uniunii Europene. Majoritatea beneficiilor ca urmare a fondurilor și inițiativelor puse în aplicare în întreaga Uniune stau mărturie pentru acest lucru. Sunt complet de acord, totuși, cu cei care consideră că ar trebui să le distribuim în mod diferit, pentru a evita situația în care anumite state doar contribuie net la buget și obțin mult prea puține beneficii. Sper că toate aceste cereri vor fi luate în considerare în faza de consultare și consiliere.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Având în vedere că poziția Consiliului cu privire la proiectul de buget a limitat creditele de plată la o sumă care reprezintă o creștere cu 2,91 % față de bugetul din 2010, și că la 15 noiembrie 2010, Comitetul de conciliere Parlament – Consiliu nu a reușit să ajungă la un acord în legătură cu un text comun al bugetului pe 2011, votez în favoarea rezoluției, fiind de acord cu condițiile pe care Parlamentul le impune Consiliului și Comisiei, pentru a facilita un acord asupra bugetului pe 2011.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) M-am abținut de la votul asupra rezoluției privind bugetul pe 2011 și finanțări viitoare pentru politicile europene, cu toate că am sprijinit toate amendamentele menite să îmbunătățească poziția Parlamentului în discuțiile asupra și controlul deciziilor bugetare. De fapt, textul de compromis reprezintă o întoarcere la pozițiile anterioare ale Parlamentului, și anume cele care au stat la baza nereușitei primei concilieri cu Consiliul.

În noua sa formă, poziția deputaților nu garantează un aspect vital pentru negocieri: și anume că în 2012 și 2013 nu se va repeta cadrul restrictiv impus în momentul de față de statele bogate din UE. Poziția Parlamentului nu garantează nici realizarea unei conferințe democratice în cadrul unei dezbateri care să implice parlamentele naționale, asupra noilor resurse care vor finanța noile perspective financiare. Abținerea mea susține poziția Parlamentului, care critică poziția guvernelor care caută să obțină mai multe prerogative europene cu mai puțini bani, însă nu aprobă acordurile deficitare sau un buget mediocru.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Această rezoluție este un semnal clar prin care Parlamentul își asumă angajamentul de a depăși actualul impas privind bugetul pe 2011.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Cu privire la bugetul pe 2011, Consiliul a indicat că nivelul creditelor de plată nu trebuie să crească cu mai mult de 2,91 % față de bugetul pe 2010. Mai ales pentru statele membre care în august votaseră împotriva deciziei majoritare a Consiliului privind bugetul, aceasta a fost linia roșie supremă. În trialogurile asupra bugetului pe 2011, Parlamentul a făcut un pas spre acceptarea acestei poziții cu privire la plăți, după primirea unor asigurări cu privire la extra-angajamentele care depășesc limitele bugetare, prin intermediul instrumentului de flexibilitate, atât pentru Capitolul 1A (Competitivitate), cât și pentru Capitolul 4 (acțiune externă), pentru a putea acoperi politicile prioritare consolidate din Capitolul 1A (cu precădere, învățare de-a lungul vieții) și nevoile suplimentare din Capitolul 4 (cu precădere, Palestina). De asemenea, în ceea ce privește ITER-ul (necesar în unanimitate în Consiliu), se părea că un compromis ar garanta o majorare de 1,4 miliarde pentru anii 2012 și 2013, prin folosirea unor margini neutilizate din diferite capitole ale anului 2010 și – parte care este încă în discuție, deoarece se leagă de garantarea unor mai bune mecanisme de flexibilitate în Regulamentul privind cadrul financiar multianual – realocări din cel de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare.

  Peter Skinner (S&D), în scris. – M-am abținut de la a vota alineatul 1(6) al textului original, deoarece ideea de a face apel la noi propuneri pentru resurse proprii, prin intermediul unor inițiative fiscale și alte posibile programe, cum ar fi ETs, reprezintă un potențial pentru impozitele comunitare. Votul meu îmi reflectă atitudinea și abordarea anterioară cu privire la orice sugestie pentru un sistem de impozitare specific pentru euro.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Această rezoluție transmite celorlalte instituții un mesaj clar – acela că Parlamentul European este dispus să înceapă cât mai curând cu putință negocieri serioase pentru a soluționa actualul blocaj bugetar și pentru a decide asupra bugetului pe 2011. O înțelegere ar însemna că plățile pentru agricultori nu vor fi întârziate și că finanțarea Fondurilor Structurale nu va fi afectată. Consider că deputații în Parlamentul European, care sunt singurii reprezentanți din UE aleși în mod direct, ar trebui să se implice în conturarea viitoarei perspective financiare, pentru a obține pentru cetățenii britanici cea mai bună soluție. Trebuie luate măsuri pentru ca bugetul UE să fie mai flexibil. Astfel, UE va putea reacționa mai rapid în situații de criză și vor putea fi finanțate nevoi neanticipate. Rezoluția face apel și la o discuție care era de mult necesară, asupra noilor modalități de finanțare ale UE, care ar putea duce la o reducere a costurilor pentru contribuabilii britanici.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Am votat în favoarea rezoluției privind negocierile în curs asupra bugetului pe 2011, deoarece în momentul de față, negocierile asupra bugetului ne-au arătat, din păcate, că în ultimele 12 luni Consiliul nu a găsit timp pentru a citi și înțelege Tratatul de la Lisabona. Aici nu urmărim decât drepturi și proceduri care se bazează strict pe ceea ce s-a convenit la Lisabona – nici mai mult, nici mai puțin. Consiliul a fost cel care a insistat asupra nevoii unui nou tratat. Consiliul trebuie să respecte tratatul și are obligația de a nu permite divergențe clare în rândul său, care să aibă un impact negativ asupra cetățenilor europeni.

În acest context, salut hotărârea generală a Parlamentului de a obține, cât mai repede posibil, până la finalul anului, un acord privind bugetul pe 2011. Avem nevoie de flexibilitate. Mai mult chiar, avem nevoie urgentă de noi autorități financiare de supraveghere, după cum ne demonstrează zilnic situația dramatică din Irlanda.

Raport: Tokia Saïfi (A7-0312/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Includerea clauzei privind drepturile omului sau punerea în aplicare a unor standarde sociale și de mediu, în contractele comerciale reprezintă un principiu pe care UE ar trebui să încerce să îl garanteze. Prin urmare, sprijin obiectivul UE, de a exercita presiune asupra organismelor internaționale, mai ales asupra Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și de a susține crearea unei noi organizații de mediu care să promoveze comerțul echitabil.

În același timp, Europa trebuie să respecte standarde sociale și de mediu riguroase, însă trebuie să solicite aceleași eforturi și din partea partenerilor săi. Merită subliniat că acest lucru este posibil, după cum ne demonstrează progresul înregistrat în contractele de liber schimb. Totuși, în organizațiile internaționale ar trebui să existe un cadrul clar al standardelor. Și putem ajunge aici prin intermediul unor dialoguri consolidate cu aceste organizații, mai ales în ceea ce privește obligativitatea punerii în aplicare a acestor standarde în contractele comerciale, cât și în ceea ce privește mecanismele de supraveghere și stimulentele necesare, precum și comisiile de arbitraj consolidate. Instrumentele Sistemului de preferințe generalizate (SPG), care permite UE să acorde preferințe comerciale în mod unilateral, pot reprezenta o posibilitate de a identifica mai bine acele părți care ar trebui să beneficieze de sistem, ținând cont de dezvoltarea înregistrată în această privință și monitorizându-le angajamentele.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Anual, în baza competențelor de afaceri externe conferite prin tratate, Uniunea Europeană încheie o gamă variată de acorduri comerciale. Acum când competențele Uniunii Europene s-au extins și în domeniul drepturilor omului (Carta drepturilor fundamentale este acum legislație primară) și al dezvoltării durabile (unul dintre cele cinci obiective majore ale programului Europa 2020), am considerat că este important să sprijin raportul colegei mele Tokia Saifi, care încearcă să garanteze că aceste aspecte vor fi mai bine reflectate în acordurile comerciale ale Uniunii. În mod firesc, raportul propune o mai bună cooperare cu organismele internaționale existente și includerea automată a unor clauze care se referă la aceste subiecte, însă vine și cu idei noi, propunând crearea unei Organizații Mondiale a Mediului, către care vor putea fi deferite cazurile de dumping ecologic. Propunerea are legătură și cu noțiunea de creare a unui mecanism de includere a carbonului, pentru a completa schema UE de comercializare a emisiilor. Prin această dublă abordare, ne vom asigura că emisiile nu vor fi transferate către state terțe.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Sprijin acest raport. Distorsiunile concurenței și riscurile dumpingului social și de mediu încep să fie din ce în ce mai frecvente în comerțul internațional. Și asta în detrimentul companiilor și lucrătorilor din Uniunea Europeană care, spre deosebire de partenerii lor comerciali din state care nu aparțin UE, trebuie să respecte standarde sociale, de mediu și fiscale mult mai severe. Prin urmare, acordurile UE bilaterale și multilaterale ar trebui să includă obligativitatea ca toate companiile, nu doar cele cu sediul în UE, să respecte cerințele mai sus menționate. Acordurile comerciale ale UE trebuie să includă standarde stricte privind transparența și achizițiile publice, pentru a combate transferul ilicit de capital. Pentru atingerea acestui obiectiv, UE ar trebui să coopereze activ cu parteneri internaționali din zona comercială – Organizația Mondială a Comerțului, Organizația Internațională a Muncii și Organizația Națiunilor Unite.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport deoarece este pur și simplu esențial să asigurăm un echilibru între dreptul comercial și drepturile fundamentale ale omului și să accelerăm dialogul dintre principalele organizații internaționale, mai ales dintre Organizația Internațională a Muncii și Organizația Mondială a Comerțului. În plus, prin includerea drepturilor omului și a standardelor sociale și de mediu în contractele comerciale, acordurile comerciale internaționale capătă mai multă valoare, sprijinind mai bine stabilitatea socială și politică și, astfel, creând un climat propice comerțului. Trebuie subliniat că în Europa, companiile și industriile europene sunt obligate să respecte reguli sociale și de mediu stricte.

Sunt de acord cu poziția Parlamentului European, conform căreia, dacă Uniunea Europeană respectă standarde obligatorii, trebuie să aibă posibilitatea de a cere același lucru și de la partenerii săi comerciali și mai ales de la țările în curs de dezvoltare, insistând pe calitate și durabilitate, mai ales în cazul produselor alimentare care intră pe teritoriul său, pentru a asigura un comerț corect și echitabil. Aș dori să subliniez că, pentru a consolida drepturile omului și politica socială în comerțul internațional, trebuie să cerem ca toate viitoarele acorduri comerciale să includă o clauză ce interzice exploatarea copiilor prin muncă, mai ales pentru extracția și procesarea pietrei naturale.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Consider că standardele sociale și de mediu nu sunt incompatibile cu interesele comerciale ale Uniunii Europene și ale partenerilor săi. Trebuie accelerată cooperarea între organizațiile internaționale, ca parte a unui acord global de mediu, mai ales la nivelul mecanismelor de includere a carbonului pentru schema UE de comercializare a emisiilor de carbon, asigurându-ne, în același timp, că scurgerile actuale sunt oprite. De asemenea, consider că UE ar trebui să coordoneze eforturile pentru ca acordul bilateral de liber schimb să nu includă doar prevederi legate de drepturile omului, ci și referitoare la aspecte ce țin de o dezvoltare durabilă.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Înțeleg că discuția privind includerea unor clauze legate de drepturile omului și standardele sociale și de mediu, în acordurile internaționale, este una complexă și sunt conștient de faptul că în momentul de față există un dezechilibru între regulile comerțului internațional și restul dreptului internațional. Consider că Uniunea Europeană joacă un rol esențial în această expediție în căutarea unei noi guvernanțe și, în acest scop, ar trebui să încurajeze consecvența în politicile adoptate de instituțiile internaționale.

Cred că Uniunea Europeană trebuie să găsească echilibrul între o abordare restrictivă și una liberală a comerțului, precum și un compromis între a-și apăra interesele comerciale și a cere respectarea valorilor care stau la baza sa. Prin urmare, este important să încurajăm dialogul și parteneriatele cu organizațiile internaționale, mai ales cu Organizația Mondială a Comerțului și cu Organizația Internațională a Muncii. Îmi amintesc că Tratatul de la Lisabona a adus schimbări politicii comerciale, care au legătură cu unele propuneri prezentate în acest raport. Prin urmare, votez în favoarea majorității măsurilor incluse în acest raport.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Sprijin acest raport, care ne cere să nu vedem comerțul ca pe un scop în sine. În schimb, viitoarea noastră strategie comercială ar trebui să îl înțeleagă ca pe un mod suplimentar de promovare a intereselor și valorilor europene. Prevederile referitoare la dezvoltarea durabilă sunt în interesul tuturor părților. În plus, introducerea standardelor sociale și de mediu în acordurile comerciale contribuie la reglementarea globalizării. A alege să le ignorăm ar fi o abordare limitată și contraproductivă, care nu numai că ne încalcă principiile de bază ale acțiunii externe, ci subminează și modelul social european. Relațiile comerciale bilaterale ale UE cu statele terțe sunt și mai importante din perspectiva drepturilor omului și a standardelor sociale și de mediu, atunci când perspectiva unui progres în cadrul OMC este una redusă. Cu toate acestea, trebuie să insistăm în continuare ca OIM să primească statut de observator și să poată lua cuvântul la OMC, cât și pentru crearea unei comisii pentru comerț și muncă decentă în cadrul OMC. Deși includerea unor clauze obligatorii privind drepturile omului în acordurile internaționale ale UE este un lucru admirabil, monitorizarea și punerea în aplicare defectuoase le face inutile, lucru care trebuie remediat în viitoarele acorduri.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Acordurile comerciale internaționale ar trebui să fie o oportunitate prin care UE își încurajează partenerii să adopte standardele sociale și de mediu. Raportul a fost adoptat cu o mare majoritate și include propuneri de a impune ca bunurile importate să respecte aceleași standarde sociale și de mediu ca produsele europene. De asemenea, sugerează posibilitatea de a transmite cazurile de dumping social sau de mediu către OIM sau către o Organizație Mondială a Mediului, care trebuie creată cât mai repede. Actualele negocieri privind acordurile de liber schimb ar trebui să includă clauze privind drepturile omului, dar și standarde economice, sociale și de mediu. Dacă nu se va face acest lucru, UE va ajunge în imposibilitatea de a mai putea concura cu importurile la prețuri mici și de calitate scăzută. Este în joc viitorul agriculturii și industriei europene.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului privind „drepturile omului, standarde economice și sociale în acordurile comerciale internaționale”, deoarece politica comercială ar trebui să respecte obiectivul UE și să contribuie la asigurarea modelelor de politică socială și de mediu. Prin urmare, este absolut necesar ca UE să se asigure că respectivele standarde sociale și de mediu vor fi puse în aplicare în acordurile comerciale internaționale.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Întrebarea dacă să facem comerț cu cei care nu respectă aceleași standarde privind drepturile omului ca și noi nu este una nouă în relațiile internaționale și amenință să dureze o veșnicie. Fiind cât se poate de realist, consider că UE ar trebui să facă tot ce îi stă în putință pentru a asigura o mai mare respectare a standardelor considerate a fi suficiente și să încerce să implice statele cu care intră în relații comerciale în efortul global de respectare a acestor standarde. La nivel economic și diplomatic, realizez că UE nu trebuie să omită să sublinieze importanța și centralitatea acestui aspect, într-un moment în care se creează noi canale comerciale durabile. În același timp, însă, după cum bine se știe, nu suntem în poziția de a impune aceste standarde, sau de a face astfel de cereri. Deși, în mod formal, aceste standarde sunt adesea respectate, UE este conștientă că anumiți parteneri ai săi nu le respectă tot timpul. Și principalii furnizori de energie către Europa intră în această categorie. Aceasta fiind spuse, doresc să reafirm încă o dată importanța continuării luptei pentru drepturile omului și a transformării acestora într-o condiție pentru încheierea unor relații comerciale sănătoase.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Introducerea clauzei privind drepturile omului și punerea în aplicare a standardelor sociale și de mediu sunt aspecte complexe, care împart comunitatea internațională. Pe de o parte, nordul denunță practicile de dumping social și de mediu practicate de țările în curs de dezvoltare, care distorsionează concurența comercială; pe de altă parte, sudul suspectează nordul că încearcă să îi frâneze dezvoltarea economică și că, prin punerea în aplicare a acestor standarde, exercită o formă de protecționism voalat.

Am votat în favoarea acestui raport, deoarece consider că politica comercială ar trebui să fie un instrument folosit în scopul obiectivelor generale ale Uniunii Europene și că, prin urmare, este important să nu vedem comerțul ca pe un scop în sine, ci ca pe un instrument de promovare a intereselor comerciale europene și ca pe un instrument al comerțului echitabil, care poate aduce în practica curentă includerea eficientă și punerea în aplicare a standardelor sociale și de mediu cu toți partenerii UE.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului privind drepturile omului și standardele sociale și de mediu în acordurile comerciale internaționale, deoarece este vital ca politica comercială a Uniunii Europene să fie consecventă cu obiectivele sale politice. Textul, îmbunătățit considerabil de Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European menționează clar că, pe viitor, comerțul nu mai poate reprezenta un scop în sine și că toate acordurile vor trebui să includă anumite clauze sociale și de mediu. Aceste clauze trebuie să aibă caracter obligatoriu și să includă posibilitatea notificării cazurilor de nerespectare, în special către biroul Înaltului Comisar pentru drepturile omului al Organizației Națiunilor Unite.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am fost de acord cu raportul pentru că nu trebuie să uităm că în Europa, companiile și industriile europene sunt obligate să respecte reguli stricte privind mediul și aspectele sociale. Dacă Uniunea Europeană respectă standardele obligatorii, trebuie să aibă posibilitatea de a cere același lucru și de la partenerii săi comerciali, mai ales de la statele în curs de dezvoltare, și să insiste pe calitate și durabilitate, mai ales pentru produsele alimentare care intră pe teritoriul său, pentru a garanta un comerț corect și echitabil. Este important să îmbunătățim accesul la tehnologii și produse ecologice pentru a atinge obiectivele privind dezvoltarea durabilă și trebuie să ajungem rapid la o concluzie în cazul negocierilor privind reducerea sau eliminarea barierelor tarifare și netarifare pentru bunuri și servicii ecologice, pentru a promova noi forme ale politicii de ocupare a forței de muncă și pentru a crea locuri de muncă ce respectă standardele de muncă decentă stabilite de Organizația Internațională a Muncii și creează posibilități de extindere pentru industriile europene și pentru companiile mici și mijlocii.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Găsirea unui echilibru între interesele economice și cele sociale nu este doar foarte importantă, ci și foarte dificilă. Cooperarea economică, mergând mână în mână cu respectarea regulilor elementare ale democrației și bunăstării cetățenilor, este fundamentul Uniunii Europene; tocmai de aceea este atât de important să introducem standarde unificate pentru drepturile omului, precum și standarde sociale și de mediu, în acordurile internaționale.

Prin adoptarea acestui standard în politica comercială a Uniunii Europene, aceasta va fi percepută, ulterior, într-un mod pozitiv de către cetățeni și va duce la îmbunătățirea relațiilor dintre UE și partenerii săi. Cooperarea internațională în acest domeniu este extrem de importantă, iar Parlamentul European ar trebui să o sprijine cât se poate de mult.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Am votat în favoarea raportului deoarece drepturile omului, standardele sociale și standardele de mediu ar trebui să se aplice în toate țările, nu doar în Europa. În sfera noastră de influență se află statele cu care avem relații comerciale. Și de aici derivă o responsabilitate de care trebuie să ne achităm, iar acest raport ne îndreaptă în direcția corectă. Este direcția către un comerț echitabil și, mai ales, către echitabilitate față de oameni și mediu. Dacă avem posibilitatea de a îmbunătății ceva în aceste domenii, ar trebui să facem tot ceea ce putem.

  David Martin (S&D), în scris. – Salut acest raport, care menționează clar că în politica comercială a UE nu trebuie să fie vorba doar despre obținerea de avantaje economice maxime. Acordurile comerciale ale UE trebuie să includă standarde riguroase privind drepturile omului, mediul și aspectele sociale.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest raport subliniază o serie de aspecte pertinente, cum ar fi punerea în aplicare a revizuirii periodice de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a aplicării clauzei privind drepturile omului în acordurile comerciale, capacitatea OIM de a deferi cazurile către biroul Înaltului Comisar pentru drepturile omului al Organizației Națiunilor Unite, implicarea parlamentelor naționale și a cetățenilor din state terțe în negocieri și lupta împotriva sclaviei moderne.

Îngrijorarea pentru drepturile omului este salutabilă, mai ales că ea vine de la un Parlament care a aprobat lovitura de stat lovitura de stat din Honduras și semnarea unui acord comercial cu liderii acelui puci. Cu toate acestea, fără a avea o legătură cu dubiile pe care le am în ceea ce privește impactul real al declarațiilor privind drepturile omului, dorința exprimată în raport, de a introduce peste tot acorduri de liber schimb, precum și promovarea schimbului de drepturi de poluare, pe care îl numim „piața de carbon” mă fac să nu votez în favoarea acestuia.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Țările membre UE și toți operatorii lor economici sunt foarte scrupuloase în respectarea drepturilor omului și a standardelor sociale și de mediu, și este perfect normal să ceară același lucru de la partenerii lor comerciali din Organizația Mondială a Comerțului (OMC), pentru a face comerțul mondial mai corect și mai echitabil. Suntem conștienți că, în anumite ocazii, aceste obligații nu pot fi îndeplinite cu ușurință, mai ales de către statele în curs de dezvoltare. Totuși, UE trebuie să își continue eforturile în această direcție, și este de datoria UE și a Parlamentului să întreprindă toate eforturile pentru a se asigura de respectarea drepturilor omului și de faptul că munca decentă este aceeași peste tot și pentru toți, și că există un înțeles universal al ideii de mediu și drepturi sociale, inclusiv drepturi sindicale și combaterea muncii copiilor.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece include în mod explicit nevoia ca UE să contribuie eficient la dezvoltarea durabilă a lumii, la solidaritatea între popoare, la un comerț echitabil și la eradicarea sărăciei. Sprijinul meu se bazează și pe ideea reflectată în rezoluție, referitoare la importanța și nevoia de a introduce obligația legală ca acordurile comerciale internaționale să respecte drepturile omului, obligație care trebuie să fie atent și constant monitorizată. Din această perspectivă, propunerea de a-i acorda Organizației Internaționale a Muncii (OIM) statutul de observator oficial în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului este una valoroasă, mai ales prin crearea unei comisii pentru comerț și muncă decentă, în cadrul OIM, care să supravegheze acordurile comerciale, în coordonare cu OIM și cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru drepturile omului. Un alt motiv pentru care am votat în favoarea rezoluției este modul ferm în care exprimă nevoia creării unei „adevărate Organizații Mondiale a Mediului” și apărarea categorică a drepturilor omului, dezvoltării durabile și respectului pentru mediu, prioritizându-le deasupra actualelor modele comerciale internaționale.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Cu siguranță că ar fi în interesul UE să încheie acorduri comerciale mai ales cu parteneri egali. Prin urmare, trebuie să se acorde o mai mare atenție drepturilor omului și standardelor sociale și de mediu deoarece, atâta timp cât UE respectă aceste standarde, le poate solicita și partenerilor săi comerciali. Cu toate acestea, mai ales în sfera drepturilor omului, precum și în ceea ce privește standardele sociale și de mediu, UE se lovește mereu de un zid atunci când alte state cu care a încheiat acorduri comerciale bilaterale au opinii diferite în aceste privințe. Mă abțin de la a vota, deoarece mă întreb dacă este într-adevăr posibil să pui în aplicare ceea ce a propus raportorul.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Drepturile omului și aplicarea standardelor sociale și de mediu în negocierile comerciale sunt aspecte foarte complexe și problematice. Prin urmare, este esențial ca această clauză socială să se regăsească tot mai des în acordurile bilaterale. În ciuda dezechilibrului clar care există astăzi între regulile comerțului internațional și celelalte standarde ale dreptului internațional, consider că votul în favoarea raportului dnei Saifi este extrem de important pentru dezvoltarea unor noi moduri de gândire și pentru obținerea unei coordonări reale între organizațiile internaționale. Uniunea Europeană are un rol cheie în această expediție de căutare a unei noi guvernanțe, și în acest scop consider că trebuie să încurajeze consecvența în politicile adoptate de instituțiile internaționale. Am votat în favoarea raportului, pentru a putea lansa și pune în aplicare o nouă politică comercială; una care se bazează pe fermitate și pe dialog, care ține cont de standardele de mediu, pentru a atinge obiective „legitime”.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului privind drepturile omului și standardele sociale și de mediu în acordurile comerciale internaționale, deoarece sunt de acord cu includerea unor clauze privind drepturile omului sau cu punerea în aplicare a unor standarde sociale și de mediu în negocierile comerciale.

Există o tensiune reală între țările din nord, care denunță practicile de dumping social și de mediu practicate de statele în curs de dezvoltare, și țările din sud, care le suspectează pe cele din nord că doresc să le împiedice dezvoltarea economică și că prin punerea în aplicare a acestor standarde exercită o formă voalată de protecționism. Totuși, acest conflict de interese nu trebuie să împiedice UE să adopte în negocierile sale o atitudine pozitivă, care să aibă și obligativitate legală, prin includerea unor prevederi referitoare la dezvoltarea durabilă, mai ales în acordurile bilaterale.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Prin politicile pe care le adoptă și, în mod special, prin politica sa comercială, Uniunea trebuie să își apere interesele comerciale, respectând propriile norme și valori și asigurând respectarea lor de către alții. Această perspectivă trebuie să ajute diferitele instituții europene să lanseze și să conducă o nouă politică comercială, o politică ambițioasă bazată pe fermitate și dialog. Nu trebuie uitat faptul că, în Europa, societățile industriale și comerciale europene sunt supuse respectării stricte a standardelor sociale și de mediu. Dacă Uniunea Europeană respectă standarde cu caracter obligatoriu, trebuie să poată cere același lucru partenerilor săi comerciali, în special țărilor emergente, și să promoveze cerințe de calitate și durabilitate, mai ales pentru produsele alimentare care intră pe teritoriul său, în scopul menținerii unui comerț loial și echitabil.

În acest sens, standardele exigente de pe piața unică europeană în materie de sănătate, siguranță, mediu și de protecție a lucrătorilor și a consumatorilor constituie un model european specific, care trebuie să reprezinte o sursă de inspirație la nivel internațional și în contexte multilaterale și trebuie să se reflecte în negocierile acordurilor comerciale bilaterale în curs.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului, deoarece consider că atâta timp cât Uniunea Europeană joacă un rol crucial în căutarea unei noi guvernanțe economice mondiale, aceasta trebuie să încurajeze consecvența în diversele politici puse în aplicare de diversele instituții internaționale. Astăzi există un dezechilibru din ce în ce mai accentuat între standardele specifice comerțului internațional și celelalte reguli de drept internațional. Ca jucători în prima linie, avem obligația de a descoperi noi modalități de gândire, cu obiectivul specific de a stabili o coordonare eficientă între organismele internaționale.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Includerea clauzei privind drepturile omului și aplicarea standardelor sociale și de mediu în negocieri sunt probleme complexe, care împart comunitatea internațională. Pe de o parte, statele nordice condamnă competiția neloială a statelor în curs de dezvoltare atunci când vine vorba de aspecte sociale și de mediu, care conduc la denaturări ale concurenței. Pe de altă parte, țările din sud le bănuiesc pe cele nordice că încearcă să le împiedice progresul economic și că folosesc aplicarea acestor standarde drept măsuri voalate de protecționism. Toate acestea explică de ce este atât de dificil să porți o discuție calmă despre aceste standarde în cadrul instituțiilor multilaterale, mai ales în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, deoarece coincide cu apariția din ce în ce mai frecventă a clauzei sociale în acordurile comerciale bilaterale.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Suntem în favoarea raportului privind drepturile omului și standardele sociale și de mediu în acordurile comerciale internaționale, deoarece statele terțe care nu respectă drepturile lucrătorilor și refuză să se implice activ în combaterea schimbărilor climatice concurează de mult prea multe ori în mod neloial cu companiile din UE.

Societățile noastre trebuie să respecte standarde foarte ridicate privind protecția lucrătorilor, să facă față unor impozite și salarii mari, să respecte legi care stipulează controale stricte pentru emisiile în mediu și să respecte condițiile impuse de regulamentele de planificare locală. Concurența din state terțe precum China și India nu se supune, evident, acelorași controale și reguli, iar produsele finale ale acestora sunt mai competitive față de cele europene.

Atunci când am luat cuvântul în fața Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și în cadrul reuniunii interparlamentare privind energia, am cerut ca UE să se folosească de influența sa în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului pentru a permite Europei să impună o taxă pe carbon, pentru țările care nu semnează acordurile privind schimbările climatice. Același raționament ar trebui să li se aplice și țărilor care produc după metode foarte diferite de cele din Europa, cum ar fi exploatarea copiilor prin muncă, sau statelor în care lucrătorii nu beneficiază de drepturile ce li se cuvin.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) Am votat în favoarea adoptării rezoluției privind drepturile omului și standardele sociale și de mediu în acordurile comerciale internaționale. Uniunea Europeană se bazează pe principii care includ respectarea drepturilor omului. Tocmai de aceea are așteptări atât de înalte în ceea ce privește respectarea drepturilor omului peste tot în lume.

Tratatul de la Lisabona confirmă că activitățile externe ale Uniunii Europene, care includ și comerțul extern, trebuie realizate respectând aceleași principii ca cele care stau la baza creării UE. Tocmai de aceea sprijin pe deplin includerea unor clauze privind drepturile omului, cu obligativitate legală, în acordurile internaționale ale Uniunii Europene. Doresc totuși să atrag atenția asupra nevoii ca acestea să fie puse în aplicare și asupra faptului că statele care nu aderă la aceste reguli se vor confrunta cu posibile consecințe economice.

În conformitate cu punctul 15 al rezoluției, consider că este crucial ca toate acordurile de liber schimb să cuprindă standarde sociale și de mediu negociate, printre care: o listă a standardelor minime pe care vor trebui să le respecte toți partenerii comerciali ai UE, precum și o listă a convențiilor suplimentare care vor trebui puse în aplicare treptat și în mod flexibil, având în vedere situația economică și aspectele sociale și de mediu ale fiecărui partener.

Sunt, în special, în favoarea includerii în toate acordurile comerciale viitoare, a unei interdicții de a folosi copiii pentru muncă. De asemenea, sprijin consolidarea cooperării în domeniul drepturilor omului, între Organizația Mondială a Comerțului și principalele instituții UE.

Raport: Mariya Nedelcheva (A7-0275/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) În 2009, Ombudsmanul European a primit 3 098 de plângeri, dintre care 727 au ținut de competența sa. Funcția de Ombudsman European a fost înființată prin Tratatul de la Maastricht în 1992, creându-se astfel un intermediar între cetățenii europeni și autoritățile Uniunii Europene. Atât cetățenii și întreprinderile europene, cât și instituțiile și orice persoane care locuiesc într-un stat membru sau sunt rezidenți legali ai unuia, au dreptul de a depune plângeri la Ombudsman. Ombudsmanul este ales de către Parlamentul European la începutul mandatului, pentru întreaga durată a acestuia, și are rolul de a examina cazurile de administrare defectuoasă care i se aduc la cunoștință. Ombudsmanul întocmește un raport anual de activitate. Votând în favoarea acestei rezoluții, mă alătur consensului general exprimat în Parlamentul European pentru această verigă vitală a lanțului democrației.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Instituția Ombudsmanului European protejează dreptul fiecărui cetățean, prevăzut în Carta drepturilor fundamentale, „de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organismelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a consolidat legitimitatea democratică a Ombudsmanului, deoarece acesta este acum ales de către Parlamentul European și a extins competențele sale pentru a include politica externă și de securitate comună și activitățile Consiliului European. Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece salut rezultatele activităților din 2009. Durata medie de soluționare a plângerilor a scăzut cu patru luni în 2009, iar mai mult de jumătate dintre procedurile inițiate au fost finalizate pe cale amiabilă. Astfel se dovedește cooperarea eficientă dintre Ombudsman și instituțiile și organismele Uniunii. Consider că este necesar să creștem încrederea cetățenilor Uniunii în Uniunea Europeană și instituțiile sale și, mai presus de toate, să asigurăm accesul cetățenilor la informațiile necesare, precum și încrederea acestora în capacitatea instituțiilor UE de a le apăra drepturile.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport deoarece, prin activitatea sa, Ombudsmanul ajută instituțiile Europene să adopte decizii transparente, la care au acces toți cetățenii și toate persoanele juridice. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a consolidat legitimitatea democratică a Ombudsmanului, deoarece acesta este acum ales de către Parlamentul European, și a extins competențele sale pentru a include politica externă și de securitate comună și activitățile Consiliului European. Transparența, accesul la informație și respectarea dreptului la o bună administrare sunt condiții prealabile indispensabile pentru păstrarea încrederii cetățenilor în capacitatea instituțiilor de a le apăra drepturile. Cele mai frecvente tipuri de presupusă administrare defectuoasă au fost reprezentate de lipsa de transparență. În consecință, este esențial să se asigure faptul că cetățenii primesc un răspuns prompt și la obiect la solicitări, plângeri și petiții. Este necesar ca instituțiile și organismele europene să furnizeze cetățenilor informațiile pe care aceștia le solicită. Salut colaborarea dintre Ombudsmanul European și ombudsmanii și celelalte organisme similare de la nivel național, regional și local din statele membre.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Rolul administrației europene este unul vast și complex. Am votat în favoarea acestui raport deoarece consider că este esențial să asigurăm încrederea opiniei publice în instituțiile europene printr-o administrare eficientă, cu proceduri transparente și acces facil la infrastructură. Salut rezultatele pozitive înregistrate în ceea ce privește reducerea numărului de plângeri și îmbunătățirea modului în care sunt soluționate acestea la nivel european.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Activitatea Ombudsmanului este esențială și contribuie la o mai mare transparență, aducând UE mai aproape de public și consolidând în același timp încrederea cetățenilor în capacitatea instituțiilor de a le pune în aplicare drepturile. Cu toate că în 2009 s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului de plângeri (9 %) în comparație cu anul 2008, dintre cele 335 de cazuri deschise, aproximativ 318 au fost finalizate și închise. Faptul că 56 % dintre cazuri au fost închise printr-un acord amiabil sau au fost soluționate este destul de îmbucurător. Aceste rezultate demonstrează existența unei cooperări constructive între Ombudsman și instituțiile și organismele UE, a căror majoritate consideră aceste plângeri drept o oportunitate perfectă de a remedia greșelile și de a colabora cu Ombudsmanul în numele cetățenilor.

Aș dori să subliniez importanța intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în care dreptul la o bună administrare a fost înscris printre drepturile fundamentale care decurg din cetățenia europeană. S-au adus și două amendamente substanțiale: Ombudsmanul trebuie să fie ales, consolidând astfel legitimitatea democratică a acestuia, iar mandatul său trebuie să fie extins pentru a include și domeniul politicii externe și de securitate comună.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Raportul privind activitățile din 2009 ale Ombudsmanului European este de mare interes, deoarece ne permite să evaluăm dacă și în ce măsură relația dintre instituțiile europene și cetățeni este una transparentă, rapidă și eficientă. Adevărul este că Parlamentul și Comisia își exprimă opiniile privind numeroase subiecte fără a primi nicio reacție din partea cetățenilor în afară de plângerile înaintate către Ombudsman.

Deși aprob raportul, consider că Ombudsmanul European și activitatea acestuia trebuie să fie mai amplu mediatizate, mai ales în statele membre în care acesta nu este foarte cunoscut. De fapt, nu trebuie să uităm că un număr mic de plângeri poate însemna fie că cetățenii nu observă multe nereguli, fie că nu au suficientă încredere într-o posibilă soluționare pe cale legală a problemelor lor. O publicitate sporită este una dintre modalitățile de extindere a anchetei, care ne va permite să stabilim cu mai multă certitudine cu care dintre aceste două situații ne confruntăm în acest caz.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În 2009, Ombudsmanul a înregistrat un număr total de 3 098 de plângeri, față de 3 406 în 2008, ceea ce reprezintă o scădere de 9 %. Plângerile au vizat: Comisia (56 %), administrația Parlamentului (11 %), Oficiul European pentru Selecția Personalului (9 %), Consiliul (4 %) și Curtea Europeană de Justiție (3 %). Motivul principal al plângerilor a fost reprezentat de administrarea defectuoasă și lipsa de transparență, inclusiv refuzul de a divulga informații, acesta fiind un factor cheie pentru garantarea siguranței și a încrederii publice în UE. S-a demonstrat astfel necesitatea de a depune în continuare eforturi pentru o mai bună administrare și pentru a permite o mai mare transparență în cadrul instituțiilor, rezultate care pot fi obținute printr-un efort comun din partea Ombudsmanului și a instituțiilor și, în special, printr-un schimb constant de bune practici.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport care evaluează și sprijină activitățile din 2009 ale Ombudsmanului. Ombudsmanul stabilește o legătură importantă cu cetățenii, iar activitatea acestuia contribuie la consolidarea încrederii în instituțiile UE, făcându-le mai accesibile.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Ombudsmanul European are obiectivul de asigura faptul că drepturile cetățenilor prevăzute de dreptul comunitar sunt respectate la orice nivel din cadrul Uniunii și că instituțiile și organismele UE respectă cele mai înalte standarde de administrare.

În ultima perioadă, Ombudsmanul a continuat eforturile menite să amelioreze calitatea informațiilor furnizate cetățenilor și potențialilor petiționari cu privire la drepturile lor, în mod special prin Rețeaua Europeană a Ombudsmanilor. Ombudsmanul trebuie să depună în continuare eforturi pentru a garanta că instituțiile și organismele UE adoptă, în toate activitățile desfășurate, o abordare centrată pe interesele cetățenilor și trebuie să identifice fiecare oportunitate de a găsi o soluție amiabilă la plângerile depuse, precum și să deschidă mai multe anchete din proprie inițiativă, cu scopul de a identifica problemele și de a încuraja cele mai bune practici.

Am sprijinit acest raport deoarece are obiectivul de a încuraja Ombudsmanul să își continue colaborarea cu instituțiile în vederea promovării unei bune administrări și a unei culturi a serviciilor și în vederea sporirii eforturilor de comunicare, astfel încât cetățenii care ar putea avea nevoie să apeleze la serviciile acestuia să fie informați în mod corect despre modalitatea în care o pot face, consolidând pe această cale încrederea populației în Uniunea Europeană și instituțiile sale, îmbunătățind astfel propria noastră credibilitate.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Rolul Ombudsmanului este foarte important, deoarece apropie cetățenii de instituțiile Europene. Ombudsmanul a înregistrat un număr total de 3 098 plângeri în 2009, în comparație cu 3 406 în 2008, ceea ce reprezintă o scădere de 9 % față de 2008, 335 de anchete fiind deschise pe baza plângerilor, iar 230 fiind declarate inadmisibile.

Majoritatea anchetelor inițiate de Ombudsman în 2009 au vizat Comisia (56 %). Au existat și plângeri referitoare la administrația Parlamentului European (11 %), Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) (9 %), Consiliu (4 %) și Curtea de Justiție (3 %). Alte douăzeci și trei de instituții și organisme UE au făcut obiectul a 59 de anchete suplimentare (17 %). Cifrele prezentate în raport demonstrează pe larg eficiența acestui organism și rolul important pe care îl joacă în asigurarea transparenței relațiilor dintre instituțiile europene și cetățeni.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece sunt de acord cu necesitatea de a asigura o mai mare transparență a activităților Comisiei și de a desfășura activitățile necesare pentru a aduce instituțiile UE mai aproape de cetățenii Europei. Îmi exprim sprijinul față de raportul prezentat de Ombudsman, deoarece acesta reflectă eforturile depuse pentru a condamna administrarea defectuoasă, precum și activitatea pozitivă desfășurată de acesta pentru o mai mare transparență, prin intermediul răspunsului la plângerile cetățenilor UE referitoare la administrarea defectuoasă din cadrul instituțiilor și organismelor europene. Votul meu sprijină eforturile depuse de Ombudsman, care oferă soluții stabilite de comun acord pentru numeroase plângeri, în cooperare cu Parlamentul. De asemenea, consider că este benefic faptul că această rezoluție încurajează Ombudsmanul să inițieze anchete proprii pentru a rezolva problemele sistemice din cadrul instituțiilor.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) În ultimele decenii, Uniunea Europeană a întreprins activități menite să reducă birocrația și să crească transparența. În Parlamentul European, acest lucru este însă rareori evident. Dimpotrivă, am sentimentul că birocrația este tot mai mare în fiecare an. Înainte de audierile pentru ultimele alegeri, cuvântul „transparență” era pe buzele tuturor. Mulțumită autorității cu care a fost înzestrată funcția lor și a drepturilor care decurg din aceasta, deputații din Parlament își pot face auzite vocile. Nu putem spune însă același lucru despre cetățenii Europei. De aceea există Ombudsmanul European. Având în vedere că mai mult de o treime dintre anchetele desfășurate de către Ombudsman au vizat lipsa de transparență și că 56 % din numărul total al cazurilor au fost rezolvate pe cale amiabilă, devine evident cât de importantă este funcția Ombudsmanului. Cu toate acestea, nu pot să susțin în întregime afirmațiile dnei raportoare și, din acest motiv, mă abțin de la vot.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Protecția și respectarea drepturilor omului sunt elemente cheie pentru Uniunea Europeană, iar rolul Ombudsmanului European nu poate fi ignorat în acest context. De aceea am votat în favoarea raportului dnei Nedelcheva, pentru că rolul Ombudsmanului European de promotor al respectării drepturilor omului nu poate fi trecut cu vederea. Această figură importantă la nivel european încearcă să se asigure că instituțiile adoptă o abordare centrată pe interesele cetățenilor, exploatând fiecare oportunitate de a găsi o soluție amiabilă la plângerile depuse și deschizând mai multe anchete din proprie inițiativă, menite să identifice problemele și să încurajeze cele mai bune practici. Faptul că există un Ombudsman dispus și pregătit să soluționeze disputele și neînțelegerile dintre cetățeni ajută persoanele cu idei, experiențe și planuri diferite să comunice și să conviețuiască. Acesta este punctul de plecare pentru consolidarea și promovarea acestui rol în Europa, precum și pentru asigurarea unei promovări corespunzătoare și a unei administrări corecte a acestui serviciu.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Raportul anual privind activitățile din 2009 ale Ombudsmanului European indică faptul că acesta a fost foarte activ. Noul cadru legal care reflectă schimbările statutului Ombudsmanului și intrarea în vigoare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care extinde mandatul Ombudsmanului pentru a include politica externă și de securitate comună (PESC) și activitățile Consiliului European, nu au afectat ritmul de lucru. Durata medie de soluționare a plângerilor a scăzut de la 13 luni la nouă luni. Merită subliniat faptul că instituțiile și organismele UE au fost în mod evident dispuse să trateze plângerile depuse la Ombudsman drept oportunități de a remedia orice greșeli comise și de a coopera cu Ombudsmanul în numele cetățenilor.

În consecință, am votat în favoarea acestei rezoluții care aprobă raportul anual pentru 2009 și prezintă orientări generale pentru viitor. Dintre acestea, aș dori să evidențiez următoarele: apelul adresat Ombudsmanului cu privire la punerea în aplicare a Cartei drepturilor fundamentale, care a devenit act cu forță juridică obligatorie odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona; apelul către Comisie privind elaborarea unei legi administrative europene comune pentru toate organismele, instituțiile și agențiile Uniunii; și apelul către Ombudsman privind monitorizarea noii proceduri de selecție a personalului din instituțiile europene, utilizată de către Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO).

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport deoarece evidențiază rolul crucial al Ombudsmanului în ceea ce privește asigurarea respectării drepturilor cetățenilor din UE și promovarea unei culturi a serviciilor publice în cadrul instituțiilor, pe baza celor mai bune practici aferente unei bune administrări.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Raportul anual privind activitățile din 2009 ale Ombudsmanului European a fost prezentat în mod oficial Președintelui Parlamentului European, dl Buzek, la data de 19 aprilie 2010, iar Ombudsmanul, dl Diamandouros, și-a prezentat raportul în fața Comisiei pentru petiții la data de 4 mai 2010. Raportul furnizează o privire de ansamblu asupra activităților Ombudsmanului din ultimul an. Rezultatele diferitelor anchete sunt clasificate în categorii, în funcție de natura cazurilor de administrare defectuoasă sau de instituția vizată. A fost publicat și un rezumat de șase pagini. Noua publicație conține cele mai importante rezultate obținute de către petiționari și subliniază principalele probleme de politică examinate anul trecut.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Evident, am votat în favoarea raportului anual privind activitățile Ombudsmanului European, deoarece, în calitate de membră a Comisiei pentru petiții, am avut de multe ori ocazia să observ abordarea dedicată și obiectivă a dlui Diamandouros față de munca sa. Realizările dumnealui au fost excelente: în 2009, 70 % dintre anchete au fost finalizate în decurs de un an, iar 55 % în decurs de trei luni.

Raport: Chrysoula Paliadeli (A7-0293/2010)

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru această rezoluție privind raportul special elaborat de Ombudsmanul European deoarece acesta menționează faptul că Ombudsmanul a finalizat o anchetă din proprie inițiativă privind normele aplicate de către Comisie în cazul cererilor cetățenilor legate de accesul la documente referitoare la procedurile privind încălcarea dreptului comunitar. Plângerile depuse de cetățenii UE reprezintă o sursă importantă de informare asupra posibilelor încălcări ale dreptului comunitar. Comisia primește din partea cetățenilor un număr deosebit de mare de plângeri privind administrarea defectuoasă. În consecință, este foarte important ca anumite măsuri să fie puse în aplicare de Comisie pentru a asigura un răspuns prompt la solicitările privind accesul la anumite documente. Este necesar să se depună eforturi pentru o colaborare mai extinsă cu Comisia pentru petiții a Parlamentului European și pentru un schimb de informații regulat cu Ombudsmanul. Ombudsmanul trebuie să țină Parlamentul European la curent cu anchetele aflate în desfășurare, precum și cu rezultatele acestora. Comisia trebuie să adopte o atitudine mai deschisă și proactivă în ceea ce privește informațiile referitoare la procedurile privind încălcarea dreptului comunitar.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Pentru corectitudine, consider că ar fi fost necesar ca Parlamentul să asculte și argumentele dlui comisar Verheugen privind elementele cauzei. În consecință, nu consider că sunt în măsură să mă pronunț în legătură cu dumnealui.

Cu toate acestea, sprijin poziția Ombudsmanului, deoarece consider că o colaborare între instituții este, și trebuie să fie în continuare, unul dintre punctele forte ale rolurilor îndeplinite de acestea. Astfel, acordarea de răspunsuri cu întârziere și evitarea obligațiilor morale, nu atât a celor legislative, reflectă o atitudine condamnabilă. Construirea capitalului social, în accepțiunea lui Putnam, depășește, de fapt, sfera legalității conduitei, analizând și buna lor credință, congruența și moralitatea.

În consecință, indiferent care au fost motivele comisarului, pot afirma cu certitudine că îmi acord sprijinul Ombudsmanului.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. − Apreciez relația excelentă dintre Ombudsman și Comisia pentru petiții în cadrul instituțional, în ceea ce privește respectarea reciprocă a competențelor și prerogativelor lor și consider că practica deja stabilită de Ombudsman de a asigura prezența unui reprezentant la toate reuniunile Comisiei pentru petiții este de bun augur.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Raportul special elaborat de Ombudsmanul European urmărește refuzul Comisiei de a divulga unei organizații neguvernamentale pentru protecția mediului informațiile conținute în trei scrisori, dintr-o serie de 18, trimise de Porsche AG comisarului Verheugen, cu privire la schimbul de informații realizat între Comisie și producătorii de autovehicule în vederea unei posibile abordări a emisiilor de dioxid de carbon ale vehiculelor. În urma solicitării de către Ombudsman a unui aviz motivat din partea Comisiei, privind nedivulgarea acestor trei scrisori, aceasta a amânat de șase ori acordarea unui răspuns, pentru o perioadă de peste 15 luni, încălcând astfel principiile bunei-credințe și ale cooperării, în detrimentul dialogului interinstituțional și al imaginii publice a UE. Fiind singurul organism ales al UE, Parlamentului îi revine responsabilitatea de a asigura și proteja independența Ombudsmanului în ceea ce privește îndeplinirea datoriilor sale față de cetățenii europeni, și de a monitoriza punerea în aplicare a recomandărilor adresate de Ombudsman Comisiei.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Articolul 228 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene împuternicește Ombudsmanul să primească plângeri de la orice cetățean al Uniunii, referitoare la cazuri de administrare defectuoasă din cadrul activităților desfășurate în instituțiile și organismele Uniunii. Aceste plângeri depuse de cetățenii UE constituie o sursă importantă de informații privind posibilele încălcări ale dreptului comunitar.

În conformitate cu articolul 41 din Carta Drepturilor Fundamentale, „orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organismelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”. În contextul consultărilor stipulate la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) 1049/2001, Comisia trebuie să stabilească un termen limită pentru a răspunde autorului terță parte al unui document și trebuie să își exercite competențele astfel încât să își poată respecta propriile termenele de răspuns. Mai mult decât atât, Comisia nu poate întârzia și obstrucționa anchetele Ombudsmanului în cazurile care implică accesul la documente, fiind necesar ca aceasta să ofere Ombudsmanului răspunsuri fără întârziere, pentru a respecta obligația privind cooperarea sinceră, așa cum a fost prevăzută în tratat.

  Alan Kelly (S&D), în scris. – Ombudsmanul furnizează un serviciu important cetățenilor irlandezi. Dacă aceștia consideră că UE sau guvernul nu lucrează în interesul lor, pot apela oricând la biroul Ombudsmanului pentru a obține o remediere a situației. Din experiența mea cu acest birou, am aflat că Ombudsmanul oferă cetățenilor irlandezi un ajutor complet și profesionist și, votând în favoarea aprobării acestui raport, îmi exprim încrederea pe care o am în acest birou.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport. Consider că atitudinea necooperantă a Comisiei în acest caz, precum și în altele, prezintă riscul de a eroda încrederea cetățenilor în Comisie și de a submina capacitatea Ombudsmanului European și a Parlamentului European de a supraveghea Comisia într-un mod adecvat și eficient, ceea ce constituie, de fapt, o încălcare a principiului statului de drept care stă la baza Uniunii Europene. Sprijin solicitările privind asumarea unui angajament din partea Comisiei față de Parlamentul European privind îndeplinirea obligației de a coopera sincer cu Ombudsmanul European în viitor.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Rolul Ombudsmanului European este definit în mod clar ca fiind acela de a investiga plângerile referitoare la instituțiile și organismele UE. Aceste competențe presupun o mai mare transparență în relațiile dintre instituțiile europene și cetățeni, întreprinderi, asociații și alte organisme cu sediul social în UE.

Plângerea depusă de respectiva organizație neguvernamentală (ONG), care face obiectul acestui raport, privește accesul la documente aflate în posesia Comisiei. Ombudsmanul a acordat Comisiei un termen limită de trei luni pentru a emite un aviz detaliat, însă acest lucru s-a întâmplat abia după 15 luni. Această conduită constituie o încălcare a obligației Comisiei de a coopera cu Ombudsmanul într-un mod sincer și cu bună-credință pe durata anchetei și a fost în detrimentul dialogului interinstituțional, precum și al imaginii publice a UE. Consider că Parlamentului, fiind singurul organ ales al UE, îi revine responsabilitatea de a asigura și proteja independența Ombudsmanului în îndeplinirea datoriilor sale față de cetățenii europeni.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece sunt de acord cu criticile pe care le aduce Comisiei pentru faptul că a pus interesele companiei multinaționale Porsche mai presus de dreptul cetățenilor de a avea acces la documentele Parlamentului, Consiliului și Comisiei. Rezoluția critică atitudinea necooperantă a Comisiei, care acționează în detrimentul dialogului interinstituțional și al imaginii publice a UE. Sprijinul meu pentru prezenta rezoluție se bazează pe faptul că sunt de acord cu remarcile critice aduse lipsei uzuale de transparență a activității Comisiei, care încalcă în mod constant principiul cooperării loiale dintre instituțiile europene prin „practica generală a Comisiei de a întârzia și obstrucționa investigațiile Ombudsmanului în cazurile care implică accesul la documente”.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) De regulă, instituțiile UE cooperează foarte bine cu Ombudsmanul European. Dat fiind faptul că totul se reglementează în UE, un exemplu fiind termenele limită de plată permise în cazul companiilor, este ciudat că, pe de altă parte, Comisia nu este capabilă să fixeze un termen limită pentru un terț în momentul consultării acestuia, astfel încât să își poată respecta ea însăși termenul stabilit. Dacă luăm în considerare informația potrivit căreia Comisia a reușit să respecte termenele limită interne ale UE în mai puțin de o cincime din cazuri, devine evident că aceasta dă dovadă de o lipsă de bune maniere. Este regretabil faptul că este necesar un raport special al Ombudsmanului pentru a face public un fapt atât de simplu ca accesul la documente, la care cetățenii UE au dreptul. Pentru a relua formularea Ombudsmanului: cetățenii au dreptul să știe ce face UE și administrația sa. Aș dori să adaug că cetățenii noștri au și dreptul de a ști cum cheltuiește Uniunea Europeană impozitele și unde sunt risipite resursele. Este motivul pentru care nu pot vota decât în favoarea acestui raport.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului special prezentat de Ombudsmanul European Parlamentului în urma proiectului de recomandare transmis Comisiei Europene în cazul plângerii 676/2008/RT, referitoare la întârzierea excesivă a Comisiei în ceea ce privește furnizarea unui răspuns către serviciile Ombudsmanului. Sunt de acord cu preocupările și criticile prezentate de Ombudsman, deoarece întârzierile excesive cu care acesta primește un răspuns, indiferent de caz, constituie o încălcare a obligației privind cooperarea sinceră, așa cum a fost aceasta prevăzută în Tratatul de la Lisabona.

Refuzul de a acorda un răspuns reprezintă, de fapt, o obstrucționare a activităților Ombudsmanului și, din acest motiv, sunt de acord că este necesar să se fixeze termene limită în care Comisia să prezinte un răspuns. Acestea trebuie respectate cu strictețe, pentru a nu pune în pericol încrederea publică în instituțiile europene.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Raportul special al Ombudsmanului a fost întocmit în urma plângerii depuse cu privire la refuzul Comisiei de a face publice trei scrisori trimise de Porsche AG dlui comisar Verheugen, precum și în urma celor șase prelungiri ulterioare ale termenului limită în care Comisia trebuia să emită un aviz detaliat cu privire la proiectul de recomandare al Ombudsmanului. Este crucial să se evite repetarea unor situații ca aceasta. Instituțiile UE au obligația de a colabora cu bună-credință și este vital ca această obligație să fie îndeplinită pentru a păstra încrederea publică în instituțiile europene.

  Crescenzio Rivellini (PPE), în scris. – (IT) Am votat astăzi, în plen, pentru raportul special al Ombudsmanului European, elaborat în urma propunerii de recomandare transmise Comisiei Europene în cazul plângerii 676/2008/RT.

În martie 2007, o organizație neguvernamentală din domeniul protecției mediului a solicitat acces la anumite documente în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, Consiliului și Comisiei.

Parlamentul European, în numele Comisiei pentru petiții, aprobă remarcile critice ale Ombudsmanului European și recomandările sale adresate Comisiei în legătură cu plângerea 676/2008/RT și recunoaște faptul că întârzierile foarte mari ale Comisiei legate de furnizarea unui răspuns către Ombudsman în acest caz constituie o încălcare a obligației Comisiei privind cooperarea sinceră, așa cum este aceasta prevăzută în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Mai mult decât atât, Comisia pentru petiții consideră că atitudinea necooperantă a Comisiei Europene în acest caz, precum și în altele, prezintă riscul de a eroda încrederea cetățenilor în aceasta din urmă și de a submina capacitatea Ombudsmanului European și a Parlamentului European de a supraveghea Comisia Europeană într-un mod adecvat și eficient.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Rapoartele speciale sunt elaborate numai în ultimă instanță de Ombudsmanul European. Deciziile Ombudsmanului European nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic și, prin urmare, se bazează pe persuasiune și pe capacitatea de a convinge prin argumente întemeiate și, ocazional, pe publicitate și greutatea opiniei publice. Numărul foarte redus de rapoarte speciale prezentate de Ombudsmanul European Parlamentului (17, din 1995) reflectă cooperarea existentă între instituțiile europene într-o mare majoritate a cazurilor. Parțial, această cooperare se datorează și competenței Ombudsmanului de a prezenta rapoarte speciale Parlamentului. În special în cazurile în care se elaborează un proiect de recomandare, faptul că după acesta ar putea urma un raport special contribuie la convingerea instituției sau a organismului respectiv să își modifice poziția. În consecință, rapoartele speciale trebuie prezentate doar în cazul unor probleme importante, în care Parlamentul poate contribui la încurajarea instituției sau a organismului respectiv de a-și modifica poziția. În calitate de organism politic, Parlamentul are competența de a se ocupa de rapoartele speciale ale Ombudsmanului European, atât din punct de vedere al procedurii, cât și din punct de vedere al conținutului și acțiunilor.

Raport: Eva Lichtenberger (A7-0291/2010)

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluții. Tratatul privind Uniunea Europeană stipulează responsabilitățile statelor membre în ceea ce privește punerea în aplicare a dreptului comunitar, în timp ce Comisia, în calitate de „gardian al tratatelor”, are competența și responsabilitatea de a asigura că legile sunt puse în aplicare în mod corect. Dat fiind domeniul vast de aplicare al acquis-ului și dimensiunea UE, cetățenii, grupurile de interese din societatea civilă și companiile au multe întrebări și dubii. Programul „EU Pilot” a fost lansat în 2008 în scopul înțelegerii și aplicării corecte a legislației. Conform acestuia, a fost creată o bază electronică de date confidențială pentru a facilita comunicarea dintre serviciile Comisiei și autoritățile din statele membre cu privire la modul în care este pus în aplicare dreptul comunitar, precum și pentru a iniția proceduri. Sunt de acord cu opinia exprimată în rezoluție, potrivit căreia această inițiativă răspunde într-un mod adecvat necesității privind cooperarea dintre toate instituțiile Uniunii Europene în interesul unui sistem eficient și axat pe nevoile cetățenilor. Consider că, fiind o instituție care reprezintă interesele cetățenilor din UE, Parlamentul European trebuie să beneficieze de acces la această bază de date pentru a avea posibilitatea de a monitoriza modul în care îndeplinește Comisia rolul său de gardian al tratatelor.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece, în forma lor actuală, rapoartele anuale ale Comisiei „privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar” nu oferă cetățenilor sau celorlalte instituții informații suficiente legate de situația reală a aplicării legislației europene. În rezumatul Comisiei referitor la monitorizarea aplicării dreptului comunitar se accentuează într-o mai mare măsură transpunerea decât aplicarea efectivă. Comisia face trimiteri doar la procedurile formale inițiate împotriva statelor membre care nu au transpus dreptul comunitar în sistemele lor juridice naționale. Cetățenii și Parlamentul trebuie să fie informați atunci când Comisia inițiază proceduri pentru transpunerea incorectă sau eronată a dreptului comunitar și să primească detalii referitoare la acestea. Pe deasupra, Tratatul de la Lisabona admite posibilitatea ca agenda legislativă să fie stabilită de către cetățeni, aceștia putând, de asemenea, să asigure faptul că dreptul comunitar este aplicat în mod corect și respectat, și că procedurile aferente sunt transparente și demne de încredere.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Este regretabil faptul că mai multe state membre subestimează importanța punerii în aplicare în mod corect și oportun a legislației europene. Transpunerea eronată sau târzie, precum și punerea în aplicare incorectă a legislației creează incertitudine juridică și împiedică cetățenii și companiile să se bucure de beneficiile pieței interne. În 2008, 55 % din transpunerile necesare au fost tardive, multe dintre acestea prelungindu-se pe o perioadă de cel puțin doi ani. Deși cifrele indică o îmbunătățire cu 15 % în acest an, trebuie să reținem că s-a înregistrat totuși și o scădere cu 40 % a numărului de transpuneri care trebuiau realizate.

Este inacceptabil faptul că în mai 2009 existau 22 de directive pentru care termenul de transpunere expirase cu mai mult de doi ani în urmă, pentru fiecare existând între unul și cinci state membre care nu finalizaseră încă transpunerea. Este vital să consolidăm cooperarea dintre instituțiile UE și autoritățile naționale, precum și cea dintre administrațiile din cadrul statelor membre, pentru a asigura o punere în aplicare mai bună, mai eficientă și mai oportună a dreptului comunitar și pentru a identifica din timp orice probleme care pot apărea în această privință.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Dat fiind faptul că Uniunea Europeană este o entitate juridică la baza căreia se află tratatele și actele legislative, este foarte important ca acestea să fie puse în aplicare într-un mod adecvat și uniform în cele 27 de state membre. Cu toate acestea, știm că statele membre fie dau adesea greș în momentul punerii în aplicare sau transpunerii standardelor din dreptul comunitar, fie le pun în aplicare sau le transpun într-un mod eronat sau incomplet. Așa cum subliniază Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor, „transpunerea eronată sau târzie, precum și punerea în aplicare incorectă a legislației, creează incertitudine juridică și împiedică cetățenii și companiile să se bucure de beneficiile pieței interne”. În consecință, este vital ca statele membre să nu subestimeze importanța punerii în aplicare în mod corect și oportun a legislației europene și ca Parlamentul să fie ținut la curent de către Comisie cu privire la situația aplicării dreptului comunitar.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Transpunerea eronată sau târzie, precum și punerea în aplicare incorectă a legislației, creează incertitudine juridică și împiedică cetățenii și companiile să se bucure pe deplin de beneficiile pieței interne. Așadar, este vital să existe o cooperare mai strânsă și permanentă între instituțiile UE și autoritățile naționale, precum și între administrațiile din cadrul statelor membre, pentru a asigura o punere în aplicare corectă, eficientă și oportună a dreptului comunitar. În acest scop, este crucial ca Parlamentul și parlamentele naționale să folosească noul cadru pentru cooperare stabilit prin Tratatul de la Lisabona și să efectueze verificări anuale ale procesului de punere în aplicare a legislației într-un anumit domeniu al pieței unice.

Aș dori să subliniez alineatul din acest raport prin care se face apel la Comisie să colecteze date detaliate privind toate tipurile de încălcări și să acorde Parlamentului acces liber la aceste date pentru a-i permite să își exercite funcția de monitorizare. Sintetizarea și clasificarea acestor date ar trebui să corespundă rapoartelor anuale anterioare, pentru a facilita evaluarea semnificativă de către Parlament a progreselor înregistrate de Comisie.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport. Acesta evaluează monitorizarea de către Comisie a aplicării dreptului comunitar în 2008. Analiza se axează pe raportul Comisiei intitulat „Raport de evaluare privind proiectul EU Pilot”, în care Comisia propune o evaluare a realizărilor proiectului „EU Pilot” după 22 de luni de la demararea acestuia. Comisia ridică o serie de chestiuni importante legate de derularea proiectului „EU Pilot” și rolul cetățenilor în ceea ce privește asigurarea respectării dreptului comunitar în practică, solicitând Comisiei să pună la dispoziție date relevante care să permită o analiză a contribuției proiectului „EU Pilot” la procedurile actuale privind încălcarea dreptului comunitar. Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor sugerează, de asemenea, ca, în vederea derulării procedurii privind încălcarea dreptului comunitar, Comisia Europeană să propună un „cod procedural”, în conformitate cu noul temei juridic al articolului 298 al TFUE, în vederea consolidării drepturilor cetățenilor și a transparenței.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Rapoartele anuale privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar sunt esențiale pentru evaluarea modului în care este pus în aplicare dreptul comunitar de către statele membre. În 2008, 55 % din transpunerile necesare au fost tardive, multe dintre acestea prelungindu-se pe o perioadă de cel puțin doi ani. Deși cifrele indică o îmbunătățire cu 15 % în acest an, trebuie să reținem că s-a înregistrat totuși și o scădere cu 40 % a numărului de transpuneri care trebuiau realizate. Așadar, putem să tragem concluzia că mai este cale lungă până când standardele stipulate în dreptul comunitar vor fi transpuse în mod corect și oportun în statele membre. Cetățenii și companiile vor putea profita la maximum de beneficiile pieței interne abia după atingerea acestui obiectiv.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Evaluările reprezintă o modalitate de a face corecții acolo unde este necesar. Raportul de evaluare privind proiectul „EU Pilot” a ridicat o serie de chestiuni în cadrul comisiei competente și, din acest motiv, Comisiei Europene i s-a solicitat să pună la dispoziție informațiile relevante. Trebuie să stabilim ce este mai indicat pentru fiecare caz în parte: proiectul „EU Pilot” sau procedurile anterioare privind încălcarea obligațiilor din Tratat. În acest sens, nu trebuie exclusă nici posibilitatea unei revizuiri a procedurilor privind încălcarea obligațiilor din Tratat. Este însă important, indiferent dacă pe viitor se optează pentru o altă formă, o revizuire sau o combinație a acestora, ca rezultatul să nu fie o creștere a birocrației și, în mod special, să se îndeplinească obiectivul UE referitor la un grad mai ridicat de transparență. Cu toate că acest raport include câteva propuneri bune, el nu poate îndeplini obiectivele specificate. Din acest motiv, m-am abținut de la vot.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat astăzi în favoarea raportului referitor la monitorizarea aplicării dreptului comunitar. Raportul se axează pe eficacitatea proiectului „EU Pilot” de a consolida cooperarea dintre Comisie și statele membre, în vederea garantării aplicării adecvate a tratatelor.

Raportul evidențiază necesitatea de a adopta un cod procedural sub forma unui regulament menit să consolideze transparența și să apere drepturile cetățenilor, care stipulează punctele fundamentale ale procedurilor de încălcare, cum ar fi notificările, termenele limită, dreptul la o audiere și necesitatea expunerilor de motive. În calitate de gardian al tratatelor, Comisia va avea de acum încolo obligația de a furniza toate informațiile care ilustrează contribuția adusă de proiectul „EU Pilot” la procedura de soluționare a procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Obiectivul celui de-al 26-lea raport anual privind monitorizarea aplicării legislației Uniunii Europene (2008) este de a reflecta problemele referitoare la aplicarea și transpunerea dreptului comunitar. Acest document, dacă este elaborat într-un mod adecvat și bazat pe o abordare cuprinzătoare și sistematică, poate servi ca mecanism de monitorizare și eficientizare a evoluției dreptului comunitar.

Din raportul anual lipsesc metodele noi, iar informațiile incomplete au atras critici din partea Parlamentului, pe care le susțin votând în favoarea raportului Lichtenberger.

Cu toate acestea, trebuie să subliniez că, pe lângă faptul că au diminuat încrederea în instituțiile europene, întârzierile din procesul de aplicare și transpunere adecvată a dreptului comunitar ne afectează pe noi toți, în calitate de cetățeni europeni, unul dintre efectele negative fiind acela că nu ne permit să beneficiem de drepturile create prin legislație, cauzând incertitudine juridică și împiedicând publicul să profite pe deplin de avantajele pieței interne. În consecință, sprijin dorința de a garanta că acțiunea Comisiei de colectare a datelor detaliate privind toate tipurile de încălcări va continua și că Parlamentul va avea acces liber la aceste date pentru a-și putea exercita funcția de monitorizare asupra modului în care Comisia își îndeplinește rolul său de gardian al tratatelor.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Consider că este necesară o evaluare a valorii adăugate de proiectul „EU Pilot” la procedura existentă de gestionare a cazurilor de încălcare a tratatelor. Bineînțeles, furnizarea de date relevante depinde de aceasta. De asemenea, aș dori să atrag atenția asupra faptului că, așa cum se menționează în raport, instanțele naționale joacă un rol fundamental în aplicarea dreptului comunitar. Așadar, este necesar să sprijinim eforturile UE de a îmbunătăți și de a coordona formarea juridică a judecătorilor naționali și a personalului din justiție în general.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Prezentul raport evaluează modul în care Comisia a monitorizat aplicarea dreptului comunitar în 2008. Raportul se axează pe analiza „Raportului de evaluare privind proiectul EU Pilot”, în care Comisia propune o evaluare a realizărilor proiectului „EU Pilot” după 22 de luni de la demararea acestuia. Comisia ridică o serie de întrebări importante legate de derularea proiectului „EU Pilot” și rolul cetățenilor în asigurarea respectării dreptului comunitar în practică, solicitând Comisiei să pună la dispoziție date relevante care să permită o analiză a contribuției aduse de „EU Pilot” în legătură cu procedurile actuale privind încălcarea dreptului comunitar. Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor sugerează, de asemenea, ca, în vederea derulării procedurii privind încălcarea dreptului comunitar, Comisia Europeană să propună un „cod procedural”, în conformitate cu noul temei juridic al articolului 298 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în vederea consolidării drepturilor cetățenilor și a transparenței.

Raport: Ivo Belet (A7-0286/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Practicile din domeniul audiovizualului din Europa au generat un model pluralist de mijloace de informare în masă construit în jurul unui sistem dual. Acest sistem unic permite organismelor publice de televiziune și operatorilor comerciali să funcționeze într-un mod echilibrat, completându-se reciproc. Revoluția digitală a creat noi provocări în interiorul acestui sistem dual. Apariția unor noi canale de comunicare și rețele alternative reprezintă o amenințare pentru vechea ordine. Pentru a păstra natura complementară a vechiului sistem, făcând în același timp loc noilor moduri de comunicare, este necesară reformarea societăților de radiodifuziune și televiziune europene. Acesta este obiectivul rezoluției pentru care am votat, prin care se intenționează soluționarea triplei provocări presupuse de modernizare, convergență și respect pentru pluralism.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Mijloacele de radiodifuziune și televiziune se numără printre cele mai importante surse de informare aflate la dispoziția cetățenilor din statele membre UE, ele reprezentând, în sine, un factor important de modelare a valorilor și opiniei publice. Sfera audiovizualului european este unică. Aceasta furnizează o paletă largă de programe accesibile în mod gratuit și contribuie la pluralismul mass-media, precum și la diversitatea culturală și lingvistică, concurența editorială și libertatea de expresie, bazându-se pe un echilibru real dintre organismele publice de radiodifuziune și televiziune și cele comerciale. Am votat pentru această rezoluție deoarece Parlamentul European sprijină obiectivul de a menține serviciile publice de radiodifuziune și televiziune independente, solide și pline de vitalitate, adaptându-le totodată la exigențele epocii digitale și facilitând trecerea consumatorilor de la televiziunea analogică la cea digitală. Consider că statele membre trebuie să găsească modalități mai bune de a diminua decalajul digital și să se asigure că, odată cu trecerea la sistemul digital, toate persoanele din toate regiunile vor avea acces în mod egal la serviciile publice de radiodifuziune și televiziune.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Mijloacele de radiodifuziune și televiziune se numără printre cele mai importante surse de informare aflate la dispoziția cetățenilor din statele membre UE. Acestea reprezintă, în sine, un factor important de modelare a valorilor și opiniei publice. Un sistem european echilibrat are un rol fundamental în ceea ce privește promovarea democrației, a coeziunii sociale, a integrării și a libertății de expresie, punându-se accentul pe păstrarea și promovarea pluralismului mass-media, a educației mediatice, a diversității culturale și lingvistice și a respectării normelor europene legate de libertatea presei.

Comisia trebuie să adapteze drepturile de autor la noua epocă digitală, permițând organismelor de radiodifuziune și televiziune să furnizeze o gamă variată de materiale europene de calitate și să ia în considerare modalitățile specifice de facilitare a reutilizării conținutului arhivelor, precum și să instituie sisteme colective extinse de licențe și sisteme de ghișee unice, ușor accesibile, pentru acordarea acestor drepturi.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Într-o societate europeană democratică, cetățenii trebuie să aibă acces la informații și să poată participa la dezbateri publice. Existența unui sector al audiovizualului și al presei scrisă independent și competitiv este fundamentală. În situația în care se află în prezent sectorul audiovizualului din UE, protejarea „sistemului dual” și asigurarea existenței unui echilibru real între organismele publice de radiodifuziune și televiziune și operatorii din sectorul privat reprezintă chestiuni de interes public. Numai astfel vom putea asigura o paletă de programe suficient de diversă, contribuind la pluralismul mass-media, la diversitatea culturală și lingvistică, la concurența editorială din mass-media și la libertatea de exprimare.

Este esențial să existe un sistem public de radiodifuziune și televiziune imun la presiunile politice și neamenințat de pierderea independenței editoriale, care să beneficieze de o finanțare suficientă. Cu toate acestea, trebuie să avem grijă să nu punem în pericol concurența loială cu ceilalți jucători comerciali. Rolul UE este acela de a încerca să determine diferitele părți interesate din sectorul mass-media să colaboreze pentru a menține această industrie sănătoasă și viabilă. Consider că punerea în aplicare a mecanismului pentru monitorizarea pluralismului mass-media poate juca un rol esențial în această privință.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Nu sunt suficient de în vârstă pentru a-mi aminti perioada în care radiodifuziunea și televiziunea reprezentau un monopol de stat și, ca să fiu sinceră, nu-i simt lipsa.

În ciuda faptului că barierele uriașe de intrare ajung să restricționeze accesul pe piață al noilor actori și deși concurența în acel sector este, prin urmare, întotdeauna limitată din motive structurale, personal am fost martoră la o schimbare clară în cadrul concurenței privind difuzarea programelor de televiziune.

Acestea fiind spuse, nu cred că un sistem integral public este posibil, întrucât va ajunge să sufoce ulterior nevoia de eficiență provocată de prezența competitorilor, spre dezavantajul consumatorilor. Pe de altă parte, un sistem de televiziune pur comercial poate să nu aibă niciun interes să vizeze obiective de interes general sau să difuzeze programe educative care nu sunt întotdeauna profitabile în ceea ce privește ratele de audiență, dar care sunt, prin însăși natura lor, necesare. Prin urmare, trebuie păstrat sistemul dual, cu condiția existenței unor reguli care să permită concurența liberă, sănătoasă, și a existenței verificărilor în vederea prevenirii oricăror convenții între organismele de radiodifuziune și televiziune publice și cele private, respectându-se în același timp deciziile editoriale, dar ținând seama de funcția socială pe care trebuie să o realizeze serviciile de radiodifuziune și televiziune.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. − Serviciile publice de radiodifuziune trebuie să rămână independente față de mediul politic și trebuie să dețină resursele financiare adecvate pentru a asigura programe informative de calitate și cu accesibilitate sporită pentru toți cetățenii din oricare zonă a țării respective. Consider totodată că punerea în practică a noilor tehnologii va permite realizarea de programe de calitate destinate tuturor categoriilor de ascultători. O atenție sporită ar trebui acordată tinerilor, care sunt întotdeauna în avans cu noile tehnologii, motiv pentru care sunt necesare programe specifice destinate lor, inclusiv prin intermediul internetului.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Uniunea Europeană solicită în mod regulat respectarea libertății de exprimare în diverse țări în curs de dezvoltare, dar trebuie să și practice ceea ce predică. Rezoluția adoptată la 25 noiembrie cu o majoritate largă solicită statelor membre să pună capăt amestecului politic în ceea ce privește conținutul programelor publice difuzate și reamintește că respectarea standardelor europene privind libertatea de exprimare, pluralismul și independența presei și finanțarea serviciilor publice de mass-media trebuie să fie o prioritate pentru toate statele membre. Parlamentul propune ca Observatorul European al Audiovizualului să evalueze modul în care statele membre aplică aceste standarde și solicită ca statele membre să fie responsabile în cazul în care nu reușesc „să se ridice la înălțimea” angajamentelor lor. Parlamentul privește acest vot drept o șansă de a sublinia necesitatea finanțării adecvate și stabile pentru ca serviciile publice de mass-media să rămână independente, precum și necesitatea proprietății transparente a organismelor private de radiodifuziune și televiziune. În cele din urmă, statele membre sunt invitate să adopte legislația privind serviciile publice de mass-media online modificând legea dreptului de autor astfel încât să reflecte realitățile noii ere digitale.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport întrucât susține necesitatea ca mijloacele de informare în masă din sectorul public și privat ale societății să-și îndeplinească funcțiile fără a fi supuse unei presiuni politice și economice. Sistemul dual european poate juca un rol esențial în ceea ce privește promovarea democrației și a libertății de exprimare, păstrarea și promovarea pluralismului mass-media, precum și a diversității culturale și lingvistice.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Importanța asigurării pluralismului radiodifuziunii și televiziunii se datorează rolului central pe care-l joacă aceste servicii în societatea noastră în ceea ce privește informațiile și pluralismul, precum și promovarea drepturilor, libertăților și a garanțiilor, care contribuie în mod evident la o societatea mai informată și mai activă. Prin urmare, este de importanță vitală să ne asigurăm că aceste servicii au autonomie financiară și editorială și că sunt împiedicate să devină politizate sau să adopte concesii în fața intereselor economice. În Portugalia s-a raportat recent un posibil amestec al guvernului în domeniul știrilor, și inclusiv înlocuirea editorului unui cotidian și a directorului de știri din cadrul unui post de radio local, precum și anularea unui program de știri al unui canal comercial și înlocuirea directorului general al acestuia. De asemenea, a existat o serie de incidente în care jurnaliștii care erau critici au fost eliminați și un presupus plan ca o companie în care statul deține o cotă majoritară să achiziționeze o cotă într-o companie de presă care deține un canal privat. Având în vedere acest lucru, este vital să oferim întâietate unui sistem dual comunitar care să asigure independența la toate nivelurile și care să protejeze libertatea de exprimare atât în sectorul public, cât și în cel privat al serviciilor de radiodifuziune și televiziune, datorită faptului că cel din urmă nu este imun față de amestecul politic.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Peisajul audiovizualului comunitar este caracterizat de ceea ce este descris drept un „sistem dual”. Coexistența serviciilor de utilitate publică și a organismelor comerciale de radiodifuziune și televiziune a asigurat o gamă extrem de diversă de programe. Acest lucru a contribuit la pluralismul mass-media, la diversitatea culturală și lingvistică, la concurența editorială (în ceea ce privește calitatea și diversitatea conținutului) în cadrul mass-media și la libertatea de exprimare. Aș dori să subliniez necesitatea ca statele membre să abordeze decalajul digital între zonele urbane și rurale și să se asigure că, odată cu trecerea la sistemul digital, toate persoanele din toate regiunile vor avea acces egal la serviciile publice de radiodifuziune și televiziune, precum și la o ofertă de conținut atractiv și de calitate în vederea atragerii tinerilor care accesează aceste servicii.

  Cătălin Sorin Ivan (S&D), în scris. − Principalul mesaj pe care am dorit sa îl transmitem prin acest raport este necesitatea menținerii unui serviciu public de radiodifuziune independent. Am insistat în completările aduse proiectului de raport pe numirile în consiliile de administrație, care trebuie să fie făcute doar pe criterii de competență și nu pe partizanate politice.

De asemenea, am încercat să facem cât mai clară dorința noastră de a avea conținuturi atractive, de o înaltă calitate pentru posturile publice, dar și de a incorpora noi platforme, ținând cont de noile tehnologii. Un punct asupra căruia am insistat a fost investiția în serviciile publice de radiodifuziune, fără de care funcționarea la standarde ridicate este imposibilă.

  Timothy Kirkhope (ECR), în numele Delegației Conservatorilor Britanici, în scris. – Delegația conservatorilor britanici a susținut acest raport deoarece acesta a recunoscut că în temeiul „Protocolului din Amsterdam”, intră exclusiv în competența statelor membre să definească mandatul serviciilor de utilitate publică și să furnizeze finanțarea organismelor de radiodifuziune și televiziune din sectorul public. Pentru Marea Britanie, acest lucru este extrem de important datorită metodei unice de finanțare a BBC-ului și salutăm această confirmare că Parlamentul European nu va încerca să intervină în metodele de finanțare utilizate în Marea Britanie pentru finanțarea BBC-ului.

Delegația Marii Britanii nu a putut sprijini două aspecte ale acestui raport: solicitarea ca motoarele de căutare și furnizorii de servicii de internet să ofere contribuie la finanțarea creării conținutului de pe internet și solicitarea ca Observatorul European al Audiovizualului să colecteze date privind organismele de radiodifuziune și televiziune din sectorul public. Prin urmare, delegația britanică a solicitat votarea separată a acestor paragrafe și a votat împotriva acestora. Cu toate acestea, în ansamblu, raportul reprezintă o abordare echilibrată a acestui subiect și, din acest motiv, delegația Conservatorilor Britanici a sprijinit acest raport.

  David Martin (S&D), în scris. – Salut această rezoluție care reafirmă angajamentul Parlamentului față de sistemul dual de radiodifuziune și televiziune, în cadrul căruia organismele de radiodifuziune și televiziune din sectorul public și privat își îndeplinesc rolul independent de presiunile politice și economice și solicită asigurarea accesului la servicii de radiodifuziune și televiziune la cel mai înalt nivel, indiferent de capacitatea de plată a consumatorilor și a utilizatorilor.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Rar vedem în această Cameră apărarea unui serviciu de utilitate publică. Deși am rețineri referitor la ideea că un sistem dual va permite pluralismul mass-media și deși eu cred că este imposibil să separăm posturile private de radiodifuziune și televiziune de preocupările financiare, doresc să laud un raport care susține păstrarea serviciilor publice de radiodifuziune și televiziune. Numai serviciile publice de radiodifuziune și televiziune pot fi controlate de populația suverană și pot permite accesul tuturor la informarea pluralistă de înaltă calitate, fapt care nu este valabil în Franța în prezent și nici într-o serie de țări care sunt dominate de o oligarhie.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Cu toții am fost martorii unui anumit amestec de ordin politic pe întreg teritoriul UE în cadrul serviciilor oferite de organisme de radiodifuziune și televiziune atât din sectorul public, cât și din cel privat. Recent, chiar în Portugalia au existat diverse situații îndoielnice în care au fost suspendate programe de știri, iar prezentatorii de știri și directorii stațiilor de televiziune au fost înlocuiți aparent fără niciun motiv plauzibil, sugerându-se că acest lucru a avut loc în urma unor ordine politice.

Deși merită să fim conștienți că serviciile publice de radiodifuziune și televiziune sunt mai predispuse la acest tip de presiune, sectorul privat nu este imun la aceasta, întrucât veniturile sale depind deseori de vânzarea spațiului publicitar către sectorul de stat. Opinia publică are dreptul la servicii publice sau private de radiodifuziune și televiziune care sunt independente și care au o abordare obiectivă a întregului conținut. În acest sens, sunt convins că sistemul dual european va juca un rol esențial în promovarea democrației și a libertății de exprimare, și în păstrarea și promovarea pluralismului mass-media, precum și a diversității culturale și lingvistice.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Informația este prețioasă. Pentru a furniza cetățenilor informații obiective și pentru a satisface sarcina de educare, avem organisme publice de difuzare în domeniul televiziunii și al mijloacelor de informare în masă. În schimbul unor programe de radiodifuziune și televiziune de înaltă calitate, aceste organisme au dreptul la finanțare din taxe. Radiodifuziunea și televiziunea reprezintă principala sursă de informații pentru cetățeni. O parte dintre organismele publice de radiodifuziune și televiziune și-au modificat cu succes programele ca urmare a concurenței din partea organismelor private de radiodifuziune și televiziune. Cel mai bun exemplu este organismul britanic de radiodifuziune și televiziune - BBC. Altele, precum postul ORF din Austria, nu suferă doar de pe urma ratelor de audiență în scădere; acestea nu pot îndeplini cu adevărat cerința de imparțialitate și obiectivitate datorită influențelor partidelor politice locale. În plus, organismele private de radiodifuziune și televiziune au fost ținta unei dezbateri cu privire la legitimitatea taxelor de difuzare, așa cum organismele publice de radiodifuziune și televiziune beneficiază, desigur, de venituri din publicitate. Întrucât condițiile-cadru și organizarea sunt diferite de la un stat membru la altul, nu se poate lua nicio decizie de standardizare la nivel comunitar. Prin urmare, m-am abținut de la vot.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – (LT) Mass-media liberă și independentă reprezintă unul dintre pilonii democrației. Am votat în favoarea acestui raport deoarece sunt de acord cu opinia că organismele publice de radiodifuziune și televiziune neafectate de presiuni politice și interese comerciale reprezintă o parte importantă a acestui sistem. Cu toate acestea, tendințele actuale nu sunt încurajatoare. În unele țări, organismele publice de radiodifuziune și televiziune se confruntă cu presiuni politice din ce în ce mai mari, iar finanțarea acestora devine dependentă de bunăvoința partidului politic care se află la guvernare. În alte regiuni, structurile comerciale au un impact din ce în ce mai mare asupra organismelor de radiodifuziune și televiziune. Sunt de acord cu opinia că mass-media și cultura vor ține întotdeauna de competența statelor membre. Cu toate acestea, consider că instituțiile UE pot îndeplini și ele un rol semnificativ. Acestea pot ajuta la schimbul de exemple de bune practici și, în anumite cazuri, pot să și dezvăluie și să condamne practicile neloiale. Pe timp de criză economică, organismele publice de radiodifuziune și televiziune trebuie să exploateze mai bine șansa de a obține împrumuturi ușoare de la Banca Europeană de Investiții, care ar ajuta la modernizarea infrastructurii și ar ridica nivelul organismelor publice de radiodifuziune și televiziune, ajutându-le astfel să se adapteze provocărilor secolului 21.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Belet privind serviciile publice de radiodifuziune și televiziune. Europa a intrat acum în era digitală, iar instituțiile trebuie să garanteze un echilibru în sistemul dual care s-a stabilit între organismele de radiodifuziune și televiziune din sectorul privat și din cel public. Întregul sistem trebuie să se bazeze pe ratele de audiență pentru posturile de radio și de televiziune, care sunt capabile să influențeze opinia publică în ansamblu. Ajustarea finanțării comunitare pentru sistemul de servicii publice de radiodifuziune și televiziune al statelor membre este esențială, deoarece aceasta are o legătură directă cu necesitățile democratice, sociale și culturale ale fiecărei societăți în parte, precum și cu necesitatea de conservare a pluralismului mass-media și de garantare a informației diversificate și a libertății de exprimare. Întrucât acest subiect ține de responsabilitatea autorităților naționale ale statelor membre individuale, UE speră că organismele publice de radiodifuziune și televiziune vor primi stimulente mai mari cu scopul de a relansa un serviciu care, în multe țări, suferă sub greutatea controlului politic și informațional și de a împiedica existența unor dezechilibre față de concurența sectorului privat care este, uneori, inechitabilă.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Pluralismul mass-media poate fi protejat doar asigurându-ne că mass-media privată și publică pot coexista fără obstacole sau discriminare. Cu toate acestea, pentru a realiza acest obiectiv, trebuie îndeplinite două condiții preliminare. În primul rând, trebuie să ne asigurăm că atât furnizorii din mass-media publică, cât și cei din mass-media privată, țin pasul cu era digitală, prin modernizarea serviciilor lor – și acest lucru este important – fără creșterea costurilor către consumatori și, în al doilea rând, că spațiul viabil este protejat în noul mediu digital în vederea coexistenței radioului și a televiziunii cu alte surse de informare, cum ar fi revistele și ziarele, în special acum când presa tipărită este într-o recesiune completă pe întreg teritoriul Europei. Cu alte cuvinte, avem nevoie de finanțare adecvată și de planificare la nivel național în statele membre.

UE poate și trebuie să demonstreze că susține acești parametri, atât prin intermediul finanțării, cum ar fi din Fondul de Investiții pentru trecerea la sistemul digital în cadrul mass-media, cât și prin coordonarea schimbului celor mai bune practici în procedura de trecere la sistemul digital a radioului și a televiziunii între statele membre. Cred că aceste puncte sunt bine subliniate în acest raport, motiv pentru care am votat în favoarea sa.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluției privind serviciile publice de radiodifuziune și televiziune în era digitală: viitorul sistemului dual, întrucât eu cred că rolul serviciului public de televiziune în cadrul unei societăți multimedia trebuie să ia în considerare concentrarea și pluralismul mass-media din Uniunea Europeană, educația mediatică într-un univers digital, diversitatea conținutului mediatic și garantarea independenței serviciului public de radiodifuziune și televiziune în societatea informațională.

De fapt, sistemul dual de radiodifuziune și televiziune, în cadrul căruia mijloacele de informare în masă publice și private își îndeplinesc rolurile independent de presiunile politice și economice, este vital pentru a asigura accesul la informații de cea mai înaltă calitate și pentru promovarea democrației în sine. Serviciile publice și private de radiodifuziune și televiziune joacă un rol crucial în ceea ce privește producția europeană din domeniul audiovizual, diversitatea și identitatea culturală, informarea, pluralismul, coeziunea socială, promovarea libertăților fundamentale și funcționarea democrației.

Susțin recomandările făcute, cu accent pe impulsionarea schimbului de cele mai bune practici între statele membre și o cooperare mai strânsă între autoritățile de reglementare din cadrul Platformei europene a autorităților de reglementare (EPRA).

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Cred că este crucial pentru UE să aducă la un loc diverși actori și părți interesate din sectorul mass-media cu scopul de a avansa către crearea unei industrii sănătoase și viabile din punct de vedere economic. Schimbările rapide din mass-media, în special din mass-media digitală, vor necesita găsirea de soluții și vor duce inevitabil la definirea unei „noi ecologii a mass-media”.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Radiodifuziunea și televiziunea reprezintă un sector special. Acesta influențează valorile și opiniile oamenilor și continuă să fie principala sursă de informare pentru majoritatea cetățenilor UE. Prin urmare, deține o semnificație specială pentru protejarea și promovarea valorilor fundamentale și a democrației, inclusiv a coeziunii sociale. Astfel cum subliniază Directiva privind serviciile media audiovizuale, scena UE din domeniul audiovizual este caracterizată de ceea ce a fost descris drept „sistem dual”. Coexistența organismelor publice și private de radiodifuziune și televiziune a asigurat faptul că dispunem de o gamă largă de programe. De asemenea, aceasta contribuie la pluralismul mass-media, la diversitatea culturală și lingvistică, la concurența editorială (în ceea ce privește calitatea și diversitatea conținutului) și la libertatea de exprimare. Acest lucru se obține parțial prin intermediul unui serviciu public de radiodifuziune și televiziune puternic, viabil, cu finanțare adecvată. În cadrul unui sistem dual care funcționează bine, organismele publice de radiodifuziune și televiziune pot ridica nivelul de pe piață.

  Marie-Thérèse Sanchez-Schmid (PPE), în scris. – (FR) Radiodifuziunea și televiziunea se află în mijlocul unei revoluții tehnologice: trecerea la sistemul digital al conținutului mediatic și accesibilitatea acestuia, datorită internetului, au revoluționat paradigma radiodifuziunii și televiziunii. În 1970, actorii comerciali și privați s-au luptat să obțină frecvențe de difuzare în fața monopolurilor de stat. Astăzi, numărul mare de oportunități disponibile consumatorilor pentru accesarea conținutului multimedia înseamnă că trebuie să definim echilibrul necesar între serviciile publice și private de mass-media. Ce susținem în cadrul acestui raport? Serviciile publice de radiodifuziune și televiziune au nevoie de o atenție specială, având în vedere concentrarea proprietății mass-media și concurența comercială, dacă dorim să contribuie, fără amestec politic, la păstrarea unui spațiu public care să furnizeze programe de înaltă calitate și informații obiective. Solicităm statelor membre să furnizeze resurse suficiente pentru susținerea trecerii la sistemul digital al serviciilor publice de radiodifuziune și, mai presus de toate, să combată un decalaj digital periculos.

Indiferent dacă se află în zone urbane sau rurale sau dacă este sărac sau bogat, fiecare cetățean trebuie să aibă acces egal și de înaltă calitate la serviciile publice de radiodifuziune și televiziune. În cele din urmă, având în vedere inegalitățile din punct de vedere al veniturilor dintre giganți cum ar fi Google și site-urile pe care le prezintă, trebuie să ne gândim la o contribuție mai bună a motoarelor de căutare la finanțarea creării de conținut.

Propunere de rezoluție (B7-00624/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind femeile, pacea și securitatea nu este prima rezoluție referitoare la aceste probleme pe care Consiliul a adoptat-o la vremea sa. Totuși, aceasta trebuie văzută ca un moment fundamental pentru integrarea dimensiunii de gen, având în vedere că femeile participă acum la operațiunile de securitate și de menținere a păcii. Pentru a marca cea de-a zecea aniversare a adoptării textului, care coincide cu Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, am încercat să exprim, împreună cu colegii mei deputați, angajamentul Parlamentului European pentru promovarea obiectivelor stabilite în rezoluție, în primul rând prin acțiuni întreprinse de Uniunea Europeană. Prin politica de securitate și apărare comună a UE, noul Serviciu European de Acțiune Externă și în parteneriat cu alte organisme internaționale de cooperare strategică, dorim să îmbunătățim situația femeilor din zonele cu conflicte grave.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece securitatea femeilor în timpul desfășurării misiunilor de menținere a păcii și în timpul conflictelor armate necesită o atenție deosebită. Aș dori să evidențiez că ar trebui să existe o revizuire continuă a politicii UE privind drepturile omului când vine vorba despre elaborarea unei strategii cuprinzătoare de țară privind drepturile omului și despre evaluarea orientărilor UE privind violența împotriva femeilor și a fetelor și a orientărilor UE privind copiii și conflictul armat, precum și combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva acestora. Trebuie remarcat faptul că atunci când constituie o practică larg răspândită și sistematică, violul și sclavia sexuală sunt recunoscute, în temeiul Convenției de la Geneva, drept crime împotriva umanității și crime de război.

În plus, violul este recunoscut acum drept un element al crimei de genocid, atunci când este comis cu intenția de a distruge, parțial sau total, un anume grup vizat. Prin urmare, UE trebuie să întreprindă acțiuni concrete pentru abolirea impunității pentru autorii actelor de violență sexuală îndreptate împotriva femeilor și copiilor. În plus, este necesară stabilirea unui cod de conduită pentru personalul UE din misiunile militare și civile, care să evidențieze că exploatarea sexuală constituie un comportament criminal nejustificabil.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Femeile, pacea și securitatea sunt domenii care trebuie tratate cu cea mai mare atenție. A zecea aniversare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate este o ocazie de a înregistra progrese în aceste domenii, la fel ca toate revizuirile în curs ale politicilor UE, în special în domenii precum drepturile omului și combaterea violenței împotriva femeilor, utilizarea copiilor în conflictele armate și combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva acestora. În plus, alt aspect pe care îl consider relevant în acest raport este faptul că îndeamnă la promovarea participării femeilor la procesele de reconciliere, de menținere a păcii și de prevenire a conflictelor, ceea ce constituie un alt motiv pentru votul meu în favoarea adoptării acestuia.

  David Casa (PPE), în scris. – Tratamentul și siguranța femeilor și a copiilor din zonele de conflict armat din jurul UE este o problemă din ce în ce mai îngrijorătoare. Este esențial să se facă tot posibilul pentru a limita consecințele care rezultă dintr-o astfel de situație în aceste regiuni. Din acest motiv, am decis să susțin propunerea de rezoluție.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Am votat împotriva propunerii comune de rezoluție referitoare la a zecea aniversare a Rezoluției 1325 a Consiliului de securitate al Organizației Națiunilor Unite privind femeile, pacea și securitatea deoarece prezintă o imagine distorsionată a egalității de gen. După părerea mea, egalitatea nu se obține având femei în organizații militare sau în forțe de poliție internaționale. De asemenea, securitatea femeilor, în sensul Rezoluției 1324 a ONU, este protejată prin locuri de muncă permanente, pentru a preveni conflictele prin mijloace civile și pașnice, nu prin intervenție militară. Din contră, această rezoluție îndeamnă la numirea mai multor femei în misiunile de poliție și militare și la desfășurarea de către UE a mai multor ofițeri și soldați femei în cadrul misiunilor PSAC. Alt motiv pentru care am votat împotriva rezoluției a fost acela că amendamentele depuse de Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică, ce anulează aceste îndemnuri și solicită participarea mai multor femei în misiunile EUPOL și EUSEC și o prezență mai puternică a femeilor în Republica Democrată Congo, au fost respinse.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Marcăm a zecea aniversare a primei rezoluții a ONU privind impactul unic și disproporționat al conflictelor armate asupra femeilor. Sper că UE va profita la maximum de această ocazie pentru a trimite un semnal politic puternic și că își va intensifica eforturile pentru implementarea acesteia, fie prin orientări politice, fie printr-o creștere a resurselor financiare. Sper, de asemenea, că revizuirea în curs a politicii UE referitoare la drepturile omului va conduce la elaborarea unei strategii consecvente privind drepturile omului, precum și la evaluarea orientărilor UE privind violența împotriva femeilor și a fetelor și privind situația copiilor în conflictele armate, cu scopul de a combate toate formele de violență și de discriminare.

Cred că înființarea unui Serviciu European de Acțiune Externă va contribui la o mai bună implementare a acestor rezoluții, dar va trebui, de asemenea, să evidențieze rolul UE în acest domeniu. Aș dori să felicit cele 10 state membre, inclusiv Portugalia, care au adoptat deja un plan național de acțiune pentru a implementa această rezoluție și sper că celelalte state membre vor urma acest exemplu cât mai curând posibil.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Mi se pare surprinzător faptul că interesul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite față de situația specială a femeilor din zonele de război s-a manifestat prima oară doar în urmă cu 10 ani. Totuși, a sosit momentul să evaluăm rezultatele obținute și să continuăm în aceeași direcție. Uniunea Europeană este suficient de sensibilă pentru a lua în considerare astfel de subiecte. În special, a sosit momentul să facem un pas înainte și să recunoaștem că femeile suferă diferite traume și, de asemenea, se confruntă cu anumite situații și suferă anumite restricții ceva mai intens decât o fac, în medie, bărbații. Prin urmare, îmi acord întregul sprijin pentru această rezoluție, deoarece oricine intenționează să aducă pacea în zonele de conflict trebuie, mai întâi, să-și găsească liniștea la nivel personal. În acest scop, diferențierea țintei este cel mai bun mod de a utiliza resursele mai eficient, un obiectiv pe care trebuie să-l urmărim, mai ales când rezultatul este zâmbetul sincer și grațios al unei femei.

  Corina Crețu (S&D), în scris. − Din păcate, eforturile declarative, rezoluțiile și planurile naționale și internaționale de îmbunătățire a gradului de protecție a femeilor în teatrele de conflict nu au avut drept consecință eradicarea acestei arme barbare la care se recurge frecvent în războiul modern: violența sexuală. Din contră, impunitatea asigură premisele favorabile proliferării în această direcție complet opusă valorilor noastre.

Mă număr printre cei care au denunțat, în repetate rânduri, violurile în masă din Congo, Liberia și din alte zone de conflict, în special din Africa. Problema cea mai gravă e că s-au înregistrat cazuri în care atrocitățile au fost comise la doi pași de bazele forțelor ONU. Miile de femei care cad victime abuzurilor sexuale și violenței sunt, de asemenea, condamnate să suporte ulterior stigmatul social și povara unor maladii cumplite, cum este infecția cu virusul HIV. Uniunea Europeană trebuie să-si amplifice acțiunile pentru combaterea acestor grave încălcări ale drepturilor omului, astfel încât rezoluțiile ONU să nu rămână literă moartă.

Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, pe care o celebrăm la 25 noiembrie, trebuie să ne amintească, de asemenea, că femeile sunt victime ale violenței conjugale, care cunoaște o frecvență îngrijorătoare, ale violului marital, hărțuirii sexuale și traficului de ființe umane.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Când ne gândim la conflictul armat și la cele mai tradiționale scenarii de război, ne imaginăm că bărbații sunt victimele principale. Totuși, realitatea este, din păcate, că în orice parte a lumii în care are loc un conflict armat și în care pacea este amenințată, femeile și copii sunt adesea primele și cele mai multe, deși tăcute, victime. Femeile se confruntă cu nenumărate amenințări, fie din cauza practicării de obiceiuri barbare care le încalcă drepturile în contextul războiului și al conflictului, fie în contextul sărăciei și al excluziunii sociale. Prin urmare, este esențial ca Europa să nu uite de femeile care suferă încălcări zilnice ale drepturilor lor fundamentale, precum viața și bunăstarea fizică, de femeile care sunt condamnate la moarte prin lapidare, de femeile cărora li se refuză accesul la educație, de femeile care sunt forțate să fugă și să trăiască refugiate pentru a-și exercita libertatea pe care Carta drepturilor fundamentale ne-o conferă tuturor și de femeile care sunt discriminate pur și simplu din cauză că sunt femei. În primul rând, este esențial ca Europa să nu le uite sau să nu le abandoneze pe femeile cărora încă nu li s-a asigurat un viitor de libertate și de speranță.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Violența împotriva femeilor în zonele de conflict este adesea o prelungire a discriminării pe criterii de gen care, din păcate, mai există și în timp de pace. Am votat în favoarea acestui raport deoarece sunt de acord cu necesitatea alocării de resurse financiare și umane pentru participarea femeilor și integrarea dimensiunii de gen în domeniul politicii externe și de securitate. Aș dori să evidențiez necesitatea instituirii unor proceduri publice adecvate privind depunerea plângerilor în contextul misiunilor politicii de securitate și de apărare comune (PSAC) în scopul facilitării, în special, a condamnării violenței sexuale și a celei bazate pe gen, și apelul către Înaltul Reprezentant/Vicepreședinte al Comisiei să includă o raportare detaliată privind femeile, pacea și securitatea în cadrul evaluării bianuale a misiunilor PSAC.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat împotriva acestei rezoluții deoarece credem că existența unei perspective de gen în misiunile civile și militare nu este suficientă. Problema discriminării împotriva femeilor nu va fi rezolvată, iar războaiele nu vor deveni mai juste prin implicarea mai multor femei în misiuni militare pentru intervenția în războaie și ocupații, precum cele din Irak și din Afganistan. Realitatea ne arată că acesta nu este cazul.

Credem că intervențiile militare nu ajută la protejarea drepturilor femeilor, ci mai degrabă sporesc încălcările acestor drepturi. Doar prevenirea conflictelor și implementarea măsurilor civile în situații de conflict pot îndeplini promisiunile făcute prin Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

Prin urmare, suntem dezamăgiți că amendamentele pe care le-am propus nu au fost adoptate.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Astăzi este 25 noiembrie, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Prin votul de astăzi asupra propunerii comune de rezoluție referitoare la cea de-a zecea aniversare a Rezoluției 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind femeile, pacea și securitatea, dorim să oferim un semn tangibil al angajamentului nostru în calitate de deputați dar, mai ales, de cetățeni europeni. Este bine că ne amintim de această a zecea aniversare, să nu uităm că 80 % din victimele războiului sunt civili, mai ales femei și copii. Subiectul drepturilor fundamentale ale omului și al extinderii protejării acestora trebuie să fie întotdeauna în centrul dezbaterilor europene pentru a ne permite să dezvoltăm strategii comune și eficiente în vederea protejării femeilor și a copiilor. Observăm creșterea numărului actelor de violență comise împotriva acestor categorii de persoane, dar pe lângă eforturile depuse pentru a ne asigura că autorii acestor crime sunt trași la răspundere, după ce autoritățile juridice au intervenit, trebuie să aplicăm anumite condiții esențiale pentru a ne asigura că fenomenul este minimizat cât mai mult posibil, cu scopul de a preveni conflictele și a de contribui la reconstrucția zonelor care au fost afectate de acestea.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluții care solicită alocarea de resurse financiare, umane și organizaționale specifice și semnificative în vederea participării femeilor și a integrării dimensiunii de gen în domeniul politicii externe și de securitate; solicită trimiterea mai multor femei în misiunile de poliție, militare și în cele dedicate justiției și statului de drept, în operațiunile de menținere a păcii, precum și în misiunile diplomatice și eforturile de clădire a democrației; solicită statelor membre ale UE să promoveze activ participarea femeilor la relațiile lor bilaterale și multilaterale cu statele și cu organizațiile din afara UE;

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Deși marcăm a zecea aniversare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind femeile, pacea și securitatea, mai sunt multe de făcut în acest domeniu, în special cu privire la violența împotriva femeilor, la orientările UE privind utilizarea copiilor în conflictele armate și la combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva acestora. Este momentul să ne unim forțele pentru a ne asigura că vom realiza acest obiectiv.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Deși sunt de acord cu multe dintre punctele incluse în această rezoluție, în special cu necesitatea de a înregistra progrese referitoare la axarea pe egalitatea de gen în cadrul cooperării pentru dezvoltare, am votat împotriva acesteia, deoarece sunt împotriva creșterii numărului de ofițeri de poliție sau de soldați, fie aceștia bărbați sau femei, din cauza avantajului pe care acest lucru îl reprezintă în valul de militarizare al UE. Rezoluția „subliniază importanța numirii, de către UE, a mai multor femei în posturile de poliție și în cele militare în cadrul misiunilor PSAC”, ceea ce vine în contradicție cu sprijinul grupului meu pentru demilitarizarea politicii de securitate și de apărare comune. În plus, aceasta face mereu referire la Serviciul European de Acțiune Externă, față de care mi-am exprimat în mod repetat opoziția, din cauză că reprezintă încă un pas spre escaladarea militarizării politicii externe europene.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Deși Rezoluția 1325 din 31 octombrie 2000 demonstrează că statele membre ale ONU au devenit conștiente de impactul conflictelor armate asupra femeilor, de violențele pe care le suferă în timpul războaielor și de rolul important pe care îl pot avea în prevenirea și rezolvarea conflictelor, a zecea aniversare a rezoluției, pe care o marcăm astăzi, oferă, de asemenea, o oportunitate de evaluare. În această privință, putem cita Rezoluțiile nr. 1820 (2008) și 1888 (2009), care, pentru prima dată, au recunoscut în mod explicit utilizarea violenței sexuale ca o tactică de război, care necesită răspunsuri politice și de securitate.

Putem cita, de asemenea, nominalizarea dnei Wallström în funcția de Reprezentant Special pentru probleme de „violență sexuală care afectează femeile și fetele în conflictele armate”. Această problemă gravă merită toată atenția noastră. Iată de ce, în calitate de copreședinte al APP, am dorit ca aceasta să se afle în centrul dezbaterilor noastre în timpul sesiunii plenare a Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE, care are loc în Kinshasa pe data de 2 decembrie.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Femeile sunt discriminate în continuare în multe țări din lume. Violența împotriva femeilor se află pe ordinea de zi și acest lucru este foarte dramatic în situațiile de conflict. Studiile au arătat că femeile din regiunile de criză în care au loc conflicte militare sunt adesea violate și/sau supuse sclaviei sexuale. Pedepsirea violenței sexuale împotriva femeilor drept crime împotriva umanității, inclusiv în regiunile devastate de război ale lumii, ar trebui să fie un obiectiv principal. În cele din urmă – și națiunile vestice au, de asemenea, o responsabilitate în acest caz – exploatarea sexuală este oricând un comportament nejustificat și criminal. Raportul abordează probleme importante și, prin urmare, am votat în favoarea acestuia.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Violența împotriva femeilor din zonele de conflict este, adesea, o extindere a discriminării de gen; de asemenea, având în vedere că anul acesta Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor coincide cu a zecea aniversare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, acest lucru ar putea și/sau ar trebui să marcheze începutul unei ordini de zi revigorate pentru implementarea acestei rezoluții, care nu poate fi avansată fără conducere politică la cele mai înalte niveluri și fără resurse suplimentare. Cred că această problemă trebuie abordată în mod corespunzător în cadrul revizuirii în curs a politicii UE privind drepturile omului, prin alocarea de resurse financiare, umane și organizaționale specifice în vederea participării femeilor și a integrării dimensiunii de gen. Consider că această ocazie este punctul de pornire pentru o acțiune concertată în vederea sporirii, consolidării și dezvoltării integrării femeilor. Problema femeilor, a păcii și a securității trebuie să devină o parte integrantă a planificării și a programării instrumentelor financiare externe pentru democrație și drepturile omului, cooperare și dezvoltare între popoare.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Se împlinesc 10 ani de la adoptarea Rezoluțiilor 1325 (2000) și 1820 (2008) ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) privind femeile, pacea și securitatea și a Rezoluției 1888 (2009) a CSONU privind violența sexuală împotriva femeilor și a copiilor în situații de conflict armat. Aceste rezoluții subliniază responsabilitatea tuturor statelor de a pune capăt impunității și de a-i urmări penal pe autorii crimelor împotriva umanității și ai crimelor de război, inclusiv pe autorii actelor de violență sexuală și ai altor forme de violență împotriva femeilor și a fetelor.

Au trecut zece ani de la adoptarea rezoluțiilor menționate mai sus și, după cum se subliniază în rezoluția pentru care am votat, mai este o cale lungă de parcurs. Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, care a fost pe 25 noiembrie, aceeași zi în care a fost votată această rezoluție, nu este o zi obișnuită, ci un semnal de alarmă pentru o situație care continuă. Aceste probleme trebuie să fie tratate la cel mai înalt nivel și rămân pe agenda politică până când acest flagel care nu cunoaște rasă, convingere sau vârstă va fi eradicat.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Rezoluția Consiliului de Securitate 1325, adoptată la 31 octombrie 2000, prevede faptul că femeile, pe parcursul istoriei, n-au fost implicate în procesul de pace și de stabilizare a unei națiuni, făcând apel la participarea egală a femeilor la toate nivelurile începând cu prevenirea conflictelor, până la reconstrucția de după conflict, menținerea păcii și securității. Aniversarea a 10 ani de la adoptarea Rezoluției ar trebui să marcheze începutul unei noi agende, care să fie pusă în aplicare si care nu poate fi implementată fără o susținere politică la cel mai înalt nivel și fără resursele necesare. UE trebuie să promoveze activ angajarea a cât mai multor femei în funcții de conducere pentru a coordona și asigura coerența politicilor și acțiunilor europene și pentru a monitoriza punerea în aplicare a angajamentelor.

CE trebuie să desemneze cel puțin 5 femei pentru pozițiile de conducere în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă și să respecte echilibrul de gen în cazul experților angajați. Totodată, este nevoie de o unitate organizatorică în cadrul SEAE care să fie responsabilă pentru problemele de gen și în fiecare departament geografic și Delegație UE cel puțin un post cu normă întreagă să fie dedicat dimensiunii de gen, cu responsabilități privind femeile, pacea și securitatea.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Sper că a zecea aniversare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite va marca începutul unei agende revigorate pentru implementarea angajamentelor sale privind femeile, pacea și securitatea.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Sunt încântat că această rezoluție a fost adoptată. Aceasta subliniază că a zecea aniversare a Rezoluției 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite ar trebui să marcheze începutul unei agende îmbunătățite pentru aplicarea rezoluției, care nu va avansa fără conducere politică la nivel înalt și fără o creștere a resurselor disponibile. Aceasta recomandă cu tărie ca această problemă să fie abordată în mod adecvat în timpul revizuirii în curs a politicii UE în materie de drepturile omului, pentru a elabora o strategie cuprinzătoare privind drepturile omului pentru fiecare țară și a evalua orientările UE privind violența împotriva femeilor și a copiilor, copii și conflictele armate și lupta împotriva tuturor formelor de discriminare împotriva acestora; aceasta solicită, de asemenea, alocarea de resurse financiare, umane și organizaționale specifice și semnificative în vederea participării femeilor și a integrării dimensiunii de gen în domeniul politicii externe și de securitate.

  Charles Tannock (ECR), în scris. – ECR susține întru totul egalitatea de drepturi și oportunități și nediscriminarea de gen pentru toate femeile, după cum precizează Rezoluția 1325 a ONU și susține cu putere rolul inestimabil al femeilor în domeniul păcii și securității, condamnând tratamentul barbar și oribil la care sunt supuse femeile și copii în zonele de conflict.

Totuși, ECR a fost întotdeauna împotriva stabilirii de cote de prezență a femeilor în instituțiile naționale, regionale și internaționale, precum și a înființării Serviciului European pentru Acțiune Externă (SEAE).

  Marc Tarabella (S&D), în scris. – (FR) Sunt foarte încântat de adoptarea acestei rezoluții referitoare la a zecea aniversare a Rezoluției 1325 a ONU privind femeile, pacea și securitatea care, în plus, are loc în data simbolică de 25 noiembrie, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Aș dori să subliniez necesitatea creșterii participării femeilor în toate domeniile de activitate, în special în reconciliere, negociere, construcție, impunere și menținere a păcii, precum și în prevenirea conflictelor. Este esențial ca toate părțile prezente să țină cont de necesitățile specifice femeilor și numai printr-o prezență sporită a femeilor la fața locului vom reuși să îmbunătățim situația.

În plus, creșterea vizibilității femeilor la fața locului ne-ar permite să sensibilizăm într-o măsură mai mare populațiile față de natura inumană a utilizării violului ca armă de război și, poate, să punem capăt impunității de care se bucură autorii unor astfel de violențe.

În cele din urmă, această prezență ne va permite să dezvoltăm încrederea reciprocă între victimele civile ale conflictelor, care sunt cel mai adesea femei și copii, și actorii de la fața locului.

Propunere de rezoluție (B7-0622/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece mortalitatea în rândul albinelor crește, iar numărul apicultorilor scade. Aceasta este o problemă pentru agricultură și biodiversitate, deoarece 76 % din producția alimentară și 84 % din speciile de plante depind de polenizare de către albine. Aș dori să susțin sporirea cercetărilor, pentru a contribui la asigurarea implementării de soluții mai bune, și a suportului pentru măsuri care au ca scop îmbunătățirea biodiversității și atenuarea efectelor schimbărilor climatice. Viața unei albine lucrătoare este foarte scurtă și foarte sensibilă la schimbările de mediu. Aceasta a însemnat că producția de miere a fost, de asemenea, afectată, nu numai de incertitudinea tot mai mare a duratei și a stabilității anotimpurilor, ci și de daunele tot mai mari provenite din surse externe, precum utilizarea pesticidelor și acarienii, printre altele. Programele curente trebuie, prin urmare, consolidate în cadrul noii politici agricole comune, astfel încât să putem găsi, de asemenea, mai multe soluții eficiente la acest nivel.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) 2010 a fost declarat Anul internațional al biodiversității, pentru a atrage atenția asupra amenințării biodiversității în întreaga lume. Sectorul apicol, care este o sursă importantă de ocupare a forței de muncă și de venit în zonele rurale, este, de asemenea, în pericol, din cauza creșterii recente a mortalității în rândul albinelor și a bolilor albinelor. Am votat în favoarea acestei rezoluții în care Parlamentul European solicită Comisiei să finanțeze studii specifice pentru îmbunătățirea cunoștințelor și a înțelegerii factorilor care afectează sănătatea albinelor. Rezoluția observă că culturile modificate genetic sau răspândirea toxinelor prin polen poate afecta bolile albinelor și mortalitatea în rândul albinelor. Ținând cont că culturile de cereale, fructe și legume din Europa depind de polenizarea de către albine, aceste culturi și agricultura, în general, se confruntă cu un risc uriaș din cauza diverselor boli. Cred că în fața unei asemenea incertitudini, Comisia Europeană trebuie să desfășoare urgent cercetări independente, care să evalueze efectele culturilor modificate genetic și răspândirea toxinelor prin polen în mediu și la specii specifice și să se asigure că astfel de date sunt făcute publice.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Albinele joacă un rol important în echilibrul ecologic, iar declinul acestora are efecte grave asupra lanțului alimentar. Acest raport susține necesitatea de a promova și a îmbunătăți sectorul apicol, în special la nivelul datelor statistice pentru prognozele producției de miere, îmbunătățirii și armonizării programelor de monitorizare și de cercetare, regulilor mai clare pentru menționarea țării de origine pe etichetă, dezvoltării programelor de apicultură și a legislației aferente și dezvoltării de tratamente inovatoare și eficiente împotriva acarienilor Varroa.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Efectul multiplicator al polenizării, adică raportul dintre valoarea economică a polenizării și valoarea mierii produse ca urmare a acesteia conduce la rezultate excepționale în termeni economici.

Prin urmare, într-un moment în care eficiența se caută în toate domeniile, abandonarea activității nu pare a avea sens când raportul cost-beneficiu arată cât de nesăbuită ar fi o astfel de decizie. Deoarece cauzele nu se găsesc în factorii economici, ci în condițiile externe, cred că raportul Comisiei își atinge scopul când își propune să compare toți factorii care împiedică în prezent apicultura.

Cred, de asemenea, că această activitate merită să fie încurajată prin măsuri colaterale și că orice contribuții științifice în acest scop trebuie salutate.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. − Consider că Comisia Europeană trebuie să adapteze domeniul de aplicare și finanțarea politicii veterinare europene în așa fel încât să se țină seama de particularitățile albinelor și ale apiculturii cu scopul de a asigura un control mai eficace al bolilor și disponibilitatea unei medicini veterinare eficiente și standardizate în întreaga Uniune Europeană și în colaborare cu organizațiile de apicultori.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Există un nivel semnificativ al volatilității prețurilor pe piața europeană a mierii de albine, deoarece 40 % din aceasta depinde în prezent de importuri, creând un dezavantaj concurențial pentru apicultorii din toată Uniunea Europeană, inclusiv pentru cei portughezi, față de mierea provenită din țările terțe. Conform statisticilor oficiale, există 17 291 de apicultori în Portugalia, cu 38 203 de stupine și 562 557 de colonii de albine. Producția în 2009 s-a ridicat la 6 654 tone de miere și la 235 de tone de ceară, ceea ce reprezintă 1,9 % din producția de miere a UE, care este de 351 000 de tone. Activitățile albinelor și apicultura sunt esențiale pentru întreținerea ecosistemelor, echilibrul ecologic al florei și conservarea biodiversității, fiind, de asemenea, din punct de vedere economic, o activitate care este logic să fie protejată și încurajată de Europa, astfel încât aceasta să devină mai puțin dependentă de importuri.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Albinele sunt esențiale pentru polenizarea culturilor, pentru menținerea echilibrului ecologic și ca mod de conservare a biodiversității. Scăderea numărului de colonii este, prin urmare, regretabilă și avem nevoie de date științifice care să ne permită să înțelegem mecanismele care ajută la răspândirea acestor specii și să dezvoltăm metode de asigurare a conservării acestora. Cred că este esențial să ne concentrăm pe mierea europeană, care este înlocuită treptat de alte varietăți de calitate mai slabă ce nu îndeplinesc criteriile de producție din UE.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. – (IT) Apicultura este unul dintre modelele agricole cu cel mai mic impact asupra mediului și, prin urmare, activitatea este foarte potrivită pentru arealele protejate. Apicultura este larg răspândită în regiunea mea și constituie un exemplu extraordinar de gestionare a terenurilor, precum și un simbol al istoriei, tradiției și identității locale. Timp de mulți ani, apicultura din Veneto a furnizat produse de calitate excelentă și a contribuit la susținerea celor mai defavorizate regiuni. Totuși, sectorul nu mai poate obține aceleași rezultate în continuare dacă Uniunea Europeană nu contribuie la finanțarea acestuia, în colaborare cu autoritățile naționale, regionale și locale. După cum se indică în propunerea de rezoluție, este important să se ofere stimulente pentru cercetarea împotriva bolilor albinelor și pentru susținerea producătorilor europeni în concurența cu țările terțe, ca urmare a deschiderii pieței UE pentru mierea din import. Prin urmare, voi vota în favoarea acestei propuneri de rezoluție.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am fost de acord cu acest raport deoarece sectorul apicol joacă un rol strategic în societate, prestând un serviciu public de valoare ecologică. În prezent, există o reducere alarmantă a numărului de insecte polenizatoare, inclusiv a albinelor. În cele din urmă, 84 % din speciile de plante și 76 % din producția alimentară din Europa depind de polenizarea de către albine, a cărei importanță economică este mult mai mare decât valoarea mierii produse. 40 % din piața europeană a mierii depinde de importuri și deschiderea anterioară a pieței UE pentru mierea provenită din țările terțe a creat un dezavantaj concurențial pentru apicultorii din UE. Prin urmare, trebuie să susținem dezvoltarea viitoare a apiculturii europene, contribuind la conservarea biodiversității. Este important să urmăm o abordare cuprinzătoare și durabilă, care să includă aspecte precum dezvoltarea rurală, schimbările climatice și biodiversitatea, în special prin susținerea măsurilor de conservare și de extindere a pajiștilor cu flori. De asemenea, este important să susținem sectorul apicol european într-un mod mai larg și mai coerent prin utilizarea de instrumente suplimentare în viitoarea PAC, inclusiv măsuri pentru a îmbunătăți biodiversitatea, a atenua efectele schimbărilor climatice, a păstra patrimoniul tradițiilor și culturilor naționale care oferă locuri de muncă pentru multe familii europene și a proteja și îmbunătăți calitatea și funcționarea eficientă a pieței pentru produsele apicole.

  Peter Jahr (PPE), în scris. – (DE) Albinele sunt viețuitoare foarte importante, deoarece fără ele nu ar exista polenizare. Din acest motiv, numărul în creștere al rapoartelor privind scăderea numărului de colonii de albine este foarte regretabil și necesită o investigație urgentă. Acesta este, în special, cazul sectorului agricol, deoarece acesta depinde în cea mai mare măsură de activitatea utilă a albinelor. Din păcate, este evident că industrialismul și viața modernă au îngreunat supraviețuirea acestor albine benefice. Scenarii precum extincția în masă a albinelor cauzată de acarianul Varroa, exodul inexplicabil al coloniilor de albine din SUA și amenințarea albinelor cu contaminarea electromagnetică și cu semințele tratate incorect nu sunt, din păcate, doar incidente izolate. Din acest motiv, salut faptul că Parlamentul a acceptat astăzi să sprijine pe viitor sectorul apicol. Cred că este important să ne concentrăm asupra cercetării populațiilor de albine.

Fără date științifice precise, nu vom reuși să identificăm problemele și să le rezolvăm în mod eficient. Sper că vom reuși să explicăm și să prevenim declinul coloniilor de albine, astfel încât să putem profita în continuare de pe urma rolului important și complex al albinelor.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Apicultura este extrem de importantă pentru agricultură, în special pentru polenizare, deoarece venitul din culturile arabile și fructe depinde de polenizarea efectuată de albine. Creșterea mortalității în rândul albinelor din multe regiuni este tot mai îngrijorătoare și trebuie luate măsuri pentru a rezolva această problemă. Prin urmare, susțin rezoluția, care solicită Comisiei să includă bolile albinelor în domeniul de aplicare al politicii veterinare europene și să stabilească un plan de acțiune pentru soluționarea problemei pe care o reprezintă mortalitatea în rândul albinelor. De asemenea, Comisia este invitată să asigure că sprijinul acordat pentru sectorul apicol este menținut și consolidat în cadrul PAC după 2013, garantând continuitatea și îmbunătățirea acestui sector. 40 % din piața europeană a mierii de albine depinde de importuri, parțial ca urmare a deschiderii pieței UE pentru mierea din țările terțe, iar prețurile sunt aproape de limitele profitabilității.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestei propuneri de rezoluție privind sectorul apicol deoarece este important să garantăm atenția pentru un sector care protejează biodiversitatea și produce un aliment complet precum mierea. Având în vedere acest rol, a fost prevăzută creșterea ajutorului anual pentru acest sector în Europa, de la 26 milioane EUR pentru 2008-2010, la 32 milioane EUR pentru 2011-2013. Această finanțare va fi orientată, în principal, către sprijinirea sectorului apicol, inclusiv prin proiecte de cercetare naționale pentru metode noi de combatere a ratei ridicate a mortalității în rândul albinelor, care a atins niveluri alarmante în ultimul timp. Pe de altă parte, totuși, este important să garantăm transparența echitabilă în distribuția ajutorului și să garantăm mai multe resurse statelor care, de fapt, au nevoie de ele. Am votat în favoarea implementării sistemului de studiere a datelor până în 2012. Acesta este un pas în direcția transparenței, pentru a ne asigura că ajutorul este distribuit pe baza rezultatelor studierii stupilor din diferitele state membre, și nu pe baza datelor estimate. Am considerat că acest lucru este foarte important în scopul garantării echității în relație cu cheltuielile publice și cu protecția pentru cei care, de fapt, practică activități de apicultură.

  David Martin (S&D), în scris. – În 2010, Anul internațional al biodiversității, sectorul apicol din toată lumea este grav amenințat, înregistrând pierderi de 100 până la 1000 de ori mai mari decât în mod normal. Acest sector joacă un rol strategic în societate, prestând un serviciu public de valoare ecologică, iar apicultura este un exemplu valoros de „ocupație ecologică” (îmbunătățind și conservând biodiversitatea, echilibrul ecologic și conservarea florei) și un model de producție durabilă într-un mediu rural. Prin urmare, salut această rezoluție care face propuneri pentru îmbunătățirea situației sectorului apicol.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Creșterea alarmantă a mortalității în rândul albinelor și scăderea numărului de apicultori poate avea consecințe foarte grave asupra producției alimentare din Europa, deoarece, după cum știm cu toții, majoritatea culturilor și plantelor depind de polenizare.

Prin urmare, Parlamentul trebuie să invite Uniunea Europeană să-și consolideze sprijinul pentru sectorul apicol, având în vedere că politica agricolă comună trebuie reînnoită. Este necesară o acțiune puternică, specifică, pentru a soluționa această problemă și pentru a combate efectele sale adverse, atât asupra sectorului agricol, cât și asupra sectorului comercial al economiei noastre.

Planul de acțiune solicitat în rezoluție pentru soluționarea problemei mortalității în rândul albinelor este doar prima dintr-o serie de măsuri care trebuie adoptate. Am votat în favoarea moțiunii.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Uniunea Europeană depinde în mare măsură de importurile din sectorul apicol, 40 % din mierea pe care o consumăm fiind importată. Ținând cont de importanța sectorului apicol, care joacă un rol strategic în societate, prestând un serviciu public de valoare ecologică, și de faptul că această activitate este un exemplu de „ocupație ecologică”, îmbunătățind și conservând biodiversitatea și echilibrul ecologic și conservând flora, și un model de producție durabilă într-un mediu rural, este în interesul nostru, al tuturor, să îl sprijinim pentru a asigura creșterea durabilă a acestuia și pentru a fi mai puțin dependenți de țările terțe. Și în țara din care provin, acest sector trebuie protejat astfel încât beneficiile sale să se observe din punct de vedere economic și ecologic și să existe o creștere a producției de miere, care, în prezent, se ridică doar la 1,9 % din producția UE.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Sprijinul meu pentru rezoluția privind situația sectorului apicol se datorează îngrijorării mele față de declinul grav al numărului de albine, esențiale și de neînlocuit datorită rolului lor important de polenizare, care, împreună cu alte insecte polenizatoare, afectează 84 % din speciile de plante. Prin urmare, cred că sprijinul pentru îmbunătățirea situației sectorului este o obligație, deoarece, așa cum specifică rezoluția, „joacă un rol strategic în societate, prestând un serviciu public de valoare ecologică”. De asemenea, sunt încântat că rezoluția invită Comisia să considere obligatorie consultarea apicultorilor de către autoritățile europene și naționale pe parcursul elaborării programelor apicole și a legislației conexe, deoarece cred că este un pas înainte pentru îmbunătățirea participării publicului și un pas democratic înainte. Am votat, de asemenea, în favoarea raportului, deoarece sunt de acord cu Comisia care garantează că ajutorul politicii agricole comune în sectorul apicol va crește după 2013.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Pierderea coloniilor de albine este o problemă la nivelul întregii Uniuni Europene, a cărei cauze nu pot fi încă explicate complet. Factori precum utilizarea produselor fitosanitare, practicile agricole nedurabile, schimbările climatice, agenții patogeni și paraziții și lipsa alimentelor și a nutrețului ca urmare a creșterii monoculturilor au cauzat, împreună, un declin semnificativ al numărului de albine. Pe lângă consecințele ecologice, acest lucru are, de asemenea, un impact economic, pe măsură ce trebuie importate cantități tot mai mari de miere. Pentru a putea soluționa această problemă, sectorul apicol european trebuie să primească mai mult sprijin în viitor. Raportul adoptă o abordare complet echilibrată și tocmai de aceea am votat în favoarea acestuia.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) În 2010, sectorul apicol a suferit pierderi masive și numărul albinelor a scăzut considerabil. Acest lucru are un impact negativ asupra întregului mediu și asupra agriculturii, deoarece albinele sunt polenizatori importanți. Situația este deosebit de dificilă în ceea ce privește albinele melifere. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport, care adoptă măsuri de soluționare a mortalității masive în rândul albinelor.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Salut rezoluția adoptată de o majoritate largă în sesiunea plenară de la Strasbourg pe data de 25 noiembrie, inclusiv contribuțiile importante ale apicultorilor din Insulele Azore, care au fost comunicate în mod direct în timpul unei consultări pe care am desfășurat-o.

Cu toate acestea, textul final al rezoluției nu se ridică la așteptările mele inițiale, deoarece unele dintre aspectele esențiale pentru producători, cum ar fi problema standardelor de calitate și etichetarea pentru mierea importată, ar fi trebuit să fie mai detaliate. Aceasta se datorează, probabil, necunoașterii unora dintre problemele principale cu care se confruntă sectorul. Aceasta a condus, de exemplu, la neincluderea etichetării locale în textul final al rezoluției.

Totuși, această rezoluție abordează probleme importante, atât pentru apicultura din Insulele Azore, cât și pentru cea națională, în general, ca urmare a activității desfășurate cu sectorul, privind probleme precum mierea importată din țările terțe, care are probleme grave de calitate și acum are etichete inadecvate; necesitatea asigurării în continuare a agriculturii diversificate pentru a garanta polenizarea; și, în cele din urmă, importanța standardelor de calitate și a cercetării comune în cadrul UE.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Sectorul apicol joacă un rol strategic în societate, oferind un exemplu valoros de „ocupație ecologică”, îmbunătățind și conservând biodiversitatea, echilibrul ecologic și conservarea florei și este un model de producție durabilă într-un mediu rural. La nivel european, acest sector se confruntă cu nenumărate provocări și probleme, în special probleme de comercializare, volatilitatea prețului, dificultăți în atragerea tinerilor apicultori în acest sector, reducerea numărului de colonii de albine și creșterea mortalității. Prin urmare, este normal să sporim sprijinul pentru acest sector.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Sunt încântat de adoptarea acestei rezoluții, în care PE salută raportul Comisiei din 28 mai 2010. Acesta remarcă, totuși, că programele curente se încheie în 2013 și este preocupat de numeroasele provocări și probleme cu care încă se confruntă sectorul apicol european, inclusiv, printre altele, probleme de comercializare, volatilitatea prețurilor, atragerea de tineri apicultori în sector, îmbătrânirea apicultorilor din Uniunea Europeană, scăderea numărului de colonii de albine și dificultățile de natură generală legate de combaterea mortalității multifactoriale în rândul albinelor. În plus, acesta invită Comisia să răspundă pozitiv, atât la solicitările din partea statelor membre, cât și din partea operatorilor, de exemplu, prin îmbunătățirea datelor statistice în legătură cu prognozele de producție, inclusiv aplicarea acelorași cerințe de calitate pentru miere și îmbunătățirea și armonizarea programelor de monitorizare și de cercetare în domeniul apiculturii.

  Marc Tarabella (S&D), în scris. – (FR) Sunt foarte încântat de adoptarea propunerii de către excelentul nostru coleg și președinte de comisie, dl de Castro. Consecințele asociate cu reducerea numărului de albine în lume sunt relativ necunoscute de publicul general, deși albinele joacă un rol fundamental în durabilitatea lanțului nostru alimentar. Avem nevoie de o politică de cercetare ambițioasă, astfel încât să putem înțelege mai în detaliu mecanismele care contribuie la răspândirea speciilor și să putem obține mijloacele necesare pentru a le conserva. Nu putem accepta mierea din China, care este de calitate inferioară și care nu îndeplinește criteriile noastre de producție riguroase, ca o fatalitate, ca singura alternativă la penuria de miere care acaparează încetul cu încetul Europa. Regret faptul că deputații din Parlamentul European nu au votat în favoarea tuturor amendamentelor pe care le-am prezentat. Deplâng faptul că utilizarea condamnabilă și fără rețineri a neurotoxinelor a fost susținută cu ipocrizie în acordul cu giganții industriei chimice. Einstein spunea: „Dacă albinele ar dispărea de pe Pământ, omenirea ar mai exista încă patru ani”. Să ne asigurăm că nu vom afla niciodată cât adevăr conțin spusele sale.

  Artur Zasada (PPE), în scris. – (PL) Prin adoptarea rezoluției privind situația din sectorul apicol, facem un pas înainte spre consolidarea și îmbunătățirea stării acestui sector. Problemele acestui sector important, care continuă să fie subevaluat, au o dimensiune globală. Albinele au o importanță crucială pentru economie și mediu. Rata ridicată a mortalității observată în prezent în rândul coloniilor de albine are un efect negativ asupra producției agricole. Prin urmare, avem nevoie de noi mecanisme de subvenționare în următoarea perspectivă financiară post 2013, ceea ce va permite desfășurarea mai multor cercetări științifice cu privire la cauzele declinului numărului de albine, permițând, de asemenea, adoptarea de pași relevanți pentru inversarea acestei tendințe negative. De asemenea, ar trebui să sprijinim campaniile de informare și pregătirea profesională care încurajează tinerii apicultori să devină activi în acest sector.

Raport: Lena Kolarska-Bobińska (A7-0313/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului privind o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020 deoarece cred că această nouă strategie energetică este obligatorie pentru a pune în aplicare o strategie competitivă, durabilă și sigură. Într-un moment în care Europa este tot mai dependentă de importurile de energie, consider că este esențial ca aceasta să își asume în continuare rolul de lider în probleme de energie, axându-se pe inovare și tehnologie.

Pentru ca strategia energetică să fie mai durabilă, trebuie să ne axăm în mod continuu pe energia regenerabilă, prin introducerea concurenței sporite în sector, în scopul de a obține implementarea eficientă a pieței interne pentru energie. Aceasta va determina reducerea costurilor și creșterea competitivității pentru economie și va crea, de asemenea, bunăstare și locuri de muncă, acestea fiind importante din punctul de vedere al unei balanțe comerciale sănătoase.

Provin dintr-o regiune ultraperiferică, unde, în prezent, există un nivel de autonomie energetică de circa 27 % și care urmărește să atingă o cifră de 75 % până în 2012. Insulele Azore și-au stabilit obiective mai ambițioase decât UE, cu rezultate care sunt deja recunoscute la nivel european, în special cu privire la energia geotermală, printr-o politică energetică ambițioasă de parteneriat între regiune și cele mai bune centre de cercetare naționale și internaționale.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Noua strategie energetică pentru Europa vizează punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona privind o piață unică a energiei, securitatea aprovizionării, eficiența energetică, reducerea dependenței de importuri și creșterea producției interne de energie. Susțin această rezoluție întrucât Uniunea Europeană are nevoie de implementarea rapidă a legislației în materie și a strategiilor energetice globale. Avem nevoie de o viziune pe termen lung asupra politicii energetice care să asigure buna funcționare a acestei piețe, sprijinirea rețelelor integrate moderne, îmbunătățirea exploatării potențialului Uniunii în materie de eficiență energetică, promovarea cercetării și dezvoltării, precum și a inovării în domeniu și plasarea beneficiilor pentru consumatori în centrul politicii energetice europene. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport care reprezintă un prim pas spre o politică cuprinzătoare comunitară în domeniul energiei în contextul Strategiei UE 2020.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Deși Europa se află în fruntea generării de energie alternativă, suntem încă excesiv de dependenți de combustibilii fosili, în special de petrol. Această dependență are ramificații internaționale, deoarece majoritatea surselor de combustibil fosil se găsesc în afara UE. Tratatul de la Lisabona a stabilit noi competențe în sectorul energetic pentru Uniunea Europeană, un domeniu de competență extrem de important. Ca răspuns, Parlamentul a adoptat o strategie energetică pentru 2011-2020, pe care am sprijinit-o. Strategia implică încurajarea investițiilor în acest sector și promovarea inițiativelor axate pe energii regenerabile. Scopul este, bineînțeles, de a garanta securitatea aprovizionării în UE, motiv pentru care gestionarea conductelor de gaze și de petrol, care aprovizionează în prezent Uniunea, este considerată o prioritate absolută. Prin urmare, strategia combină planurile și necesitățile de securitate energetică pe termen scurt în vederea aprovizionării cerințelor energetice europene viitoare.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am susținut acest document important. Prin includerea în Tratatul de la Lisabona a unui capitol specific privind energia există în prezent un temei juridic ferm pentru dezvoltarea inițiativelor în sectorul energetic bazate pe durabilitate, siguranța aprovizionării, interconectarea rețelelor și solidaritate. Uniunea se confruntă cu probleme semnificative de implementare întârziată sau incompletă a legislației privind energia, care necesită un stil de conducere puternic din partea Comisiei pentru a elimina acest decalaj. În următorul deceniu, vor fi necesare investiții majore în sectorul energetic intern, în special în noi centrale, interconexiuni și rețele electrice, întrucât aceste investiții vor defini mixul energetic pentru o perioadă chiar mai lungă, contribuind la crearea unei piețe energetice durabile și curate. Este foarte important să asigurăm o finanțare multianuală clară pentru proiectele din sectorul energetic, asigurându-ne că regiunea Mării Baltice este, de asemenea, integrată într-o piață energetică unică a UE și că plătim același preț ca și alte state membre ale UE pentru sursele energetice.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea propunerii de rezoluție a dnei Kolarska-Bobińska, deoarece împărtășesc, în general, punctele de vedere ale domniei sale privind orientarea viitoarei strategii energetice a Uniunii Europene: către o mai mare autonomie în relație cu țările terțe furnizoare de combustibili fosili, către o deschidere a statelor membre, care sunt încă „izolate” din punct de vedere energetic și care nu sunt conectate încă, în mod adecvat, la sistemul energetic european, către încurajarea dezvoltării de energii regenerabile și către o prevedere privind energia externă în cadrul noului Serviciu European de Acțiune Externă. Avem nevoie de o strategie energetică europeană coerentă care să fie orientată spre viitor.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Politica de securitate energetică a Uniunii Europene ar trebui să îi permită acesteia să anticipeze situații de criză, de tipul celei a gazelor din 2009, nu numai să reacționeze la acestea. Acest lucru trebuie să se întâmple în paralel cu respectarea obiectivelor asumate de reducere a emisiilor de gaze de seră cu 20% și o diminuare a consumului cu 20% până în 2020. Misiunea nu se anunță deloc ușoară, mai ales pentru că, numai pentru obiectivele de mediu, efortul financiar va ajunge la 58 de miliarde de euro. La acesta se adaugă și efortul financiar pentru ca dependența în creștere a UE de resursele energetice externe să scadă. Aspectele interne și externe trebuie combinate astfel încât UE să nu mai fie vulnerabilă din punct de vedere energetic iar politicile sale trebuie adaptate în consecință. Toate măsurile menite să asigure o funcționare adecvată a pieței interne a energiei ar trebui să fie însoțite de o diplomație dinamică, destinată să consolideze cooperarea cu principalele țări producătoare, de tranzit și consumatoare. Planuri naționale, cu măsuri preventive și de urgență sunt imperios necesare, iar coordonarea lor la nivel comunitar ar asigura eficiența acestora.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) Am votat în favoarea raportului privind strategia energetică, raport care subliniază direcțiile pe care trebuie să le adopte viitoarea politică energetică a UE. Aș dori să subliniez rolul energiei nucleare în mixul energetic prezent și viitor al UE, inclusiv o recunoaștere implicită a necesității de a prelungi durata de viață a facilităților existente. Strategia poate fi privită drept echilibrată din perspectiva surselor individuale, deși nu menționează nici măcar o dată ceea ce este, din punctul meu de vedere, rolul important al cărbunelui ars în centralele energetice modernizate. Este dificil să vedem cum putem crește securitatea și independența energetică a UE fără cărbune, ca o resursă primară stabilă, capabilă să răspundă flexibil la creșterile bruște ale cererii de energie. Punctul slab este natura excesiv de generală a raportului și absența legislației conexe. Forma specifică și practică a strategiei va fi, de asemenea, influențată în mare măsură de planul de acțiune elaborat pentru dezvoltarea unei economii cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2050, care va fi publicat la începutul anului următor. Având în vedere absența prelungită a piețelor regionale și a interconectării pieței, consider că obiectivul creării unei pieței interne unice până în 2015 este foarte ambițios, în special dacă ținem cont de faptul că Comisia Europeană nu monitorizează, după părerea mea, suficient de mult implementarea adecvată a legislației energetice europene în toate statele membre. Comisia Europeană a încorporat, de asemenea, în mod adecvat așa-numitul pachet de infrastructură în strategia energetică, care ar trebui să faciliteze construcția rețelelor energetice pe tot teritoriul UE.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Dezvoltarea unei adevărate strategii energetice europene a devenit acum imperativă. După cum explică raportul dnei Kolarska-Bobińska, UE suferă de o dependență masivă de importuri de energie și de o lacună gravă în legislația sa. Ca și dna raportoare, aș dori să evidențiez că Uniunea Europeană trebuie să se doteze cu resursele practice și financiare necesare pentru a-și realiza obiectivele, în special prin asigurarea fondurilor adecvate pentru cercetare și dezvoltare în domeniul energetic. De asemenea, sunt convins că securitatea necesarului de aprovizionare merge mână în mână cu un parteneriat puternic cu Rusia. Devine tot mai evident că trebuie să extindem semnificativ construcția gazoductelor care transportă gaze naturale din toată lumea în Europa. De asemenea, trebuie să îmbunătățim conexiunile dintre rețelele din statele membre pentru a îmbunătăți solidaritatea energetică.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Sectorul energetic este o forță motrice a creșterii economice. Din 2008, Europa a avut o strategie pentru energie și combaterea schimbărilor climatice. Este esențial ca această strategie să fie implementată.

Totuși, Tratatul de la Lisabona ne permite să avansăm, deschizând calea pentru crearea unei adevărate comunități energetice în Europa. Trebuie să dezvoltăm piața internă a energiei, să creăm și să interconectăm rețelele de energie, să asigurăm securitatea și solidaritatea energetică și să punem consumatorul în centrul preocupărilor noastre. Este necesar să creștem finanțarea publică și să dezvoltăm mai multe instrumente și programe pentru a încuraja eficiența energetică. Cercetarea științifică și tehnologia joacă un rol esențial în atingerea acestor obiective. Ținând seama de toate acestea, salut lansarea diferitelor inițiative industriale europene din cadrul Planului strategic european pentru tehnologiile energetice (Planul SET) și invit Comisia să pună în aplicare restul măsurilor din acest plan. Cel de-al optulea program-cadru ar trebui, de asemenea, să aibă ca prioritate cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor inovatoare în sectorul energetic. Prin urmare, este esențial să existe finanțare adecvată pentru a sprijini tehnologiile curate și durabile. Doar astfel vor fi posibile menținerea competitivității industriei noastre, promovarea creșterii economice și crearea de locuri de muncă.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Am votat împotriva raportului privind noua strategie energetică pentru Europa 2011-2020. Raportul este complet aliniat cu obiectivele strategiei UE 2020, care desființează ultimele vestigii ale Europei sociale. Consolidarea competitivității UE, care este promovată atât de mult în raport, conduce în mod evident la reduceri ale salariilor și ale drepturilor lucrătorilor din acest sector specific. În același timp, în mijlocul unei crize economice, având în vedere că aproape toată industria energetică europeană (centrale energetice, rețele de distribuție) tinde să fie privatizată, raportul prevede finanțarea suplimentară a infrastructurilor energetice, adică subvenționează indirect întreprinderile mari. În cele din urmă, cred că încercarea raportului de a face legătura dintre politica energetică a UE și obiectivele sale de a reduce schimbările climatice este o legătură pur și simplu iluzorie, deoarece toate referințele sunt vagi și nu descriu o voință politică puternică.

  Corina Crețu (S&D), în scris. − Am votat pentru rezoluția referitoare la noua strategie energetică pentru Europa 2011-2020. În cadrul acestei rezoluții, obiectivele principale sunt trecerea la un sistem energetic cu emisii reduse de carbon și garantarea securității aprovizionării cu energie pentru toate statele membre. Aceste două obiective trebuie să asigure atât competitivitatea UE, cât și distribuirea energiei la prețuri accesibile, în condițiile unei aprovizionări sigure. Cred că sunt esențiale, în vederea garantării securității energetice, extinderea normelor pieței interne de energie a UE la țările vecine, precum și eforturile de diversificare a surselor de energie și a rutelor de transport în cazul importurilor de energie.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. − Uniunea Europeană și-a propus o serie de obiective foarte ambițioase pentru următorul deceniu, unul dintre ele fiind creșterea eficienței energetice până în 2020. Este un obiectiv care va permite creșterea volumului de investiții în domeniu și implicit va crea noi locuri de muncă atât în zonele rurale, cât și în cele urbane. Consider că, în acest context, este benefică acordarea unor stimulente financiare pentru proiecte de acest gen, dar și lansarea unor campanii de informare a cetățenilor în ceea ce privește eficiența energetică și utilizarea resurselor pe care o pot oferi produsele de consum și produsele cu impact energetic.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului „Către o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020” deoarece cred că trebuie să existe o nouă orientare strategică pentru sector în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în articolul 194 din Tratatul de la Lisabona, obiectivele 20-20-20 stabilite în pachetul Uniunii Europene privind clima și energia și obiectivul pe termen lung de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 80 % până la 95 % înainte de 2050.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Comisia a stabilit trei obiective pentru politica energetică europeană: (i) să facă tranziția către un sistem energetic cu emisii reduse de dioxid de carbon; (ii) să garanteze securitatea aprovizionării cu energie; (iii) să se asigure că sunt consolidate competitivitatea UE și aprovizionarea cu energie a tuturor consumatorilor la prețuri acceptabile. Sunt, în general, de acord cu aceste trei obiective, dar cred că a patra și, probabil, cea mai importantă provocare lipsește aici: reducerea dependenței energetice, în special cu privire la combustibilii fosili. În plus, obiectivul reducerii emisiilor de dioxid carbon trebuie luat în considerare cu mare atenție, astfel încât să se reducă la minim riscul de emisii de dioxid de carbon și pierderea competitivității pentru industriile europene.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Documentul Comisiei denumit „Către o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020” aduce o contribuție excelentă la o politică cuprinzătoare a UE pentru sectorul energetic în contextul strategiei UE 2020. Tratatul de la Lisabona asigură un temei juridic ferm pentru dezvoltarea inițiativelor energetice bazate pe durabilitate, siguranța aprovizionării, interconectarea rețelelor și solidaritate. Putem avea o strategie nouă pentru sectorul energetic pentru a îndeplini obiectivele articolului 194 din Tratatul de la Lisabona și obiectivele pachetului privind clima 20-20-20.

Inițiativele noi din sectorul energetic trebuie să aibă ca obiectiv trecerea la un sistem energetic cu emisii reduse de carbon, în care securitatea aprovizionării cu energie este garantată pentru toți, asigurând în același timp competitivitatea UE și aprovizionarea cu energie a tuturor consumatorilor la prețuri accesibile. Obiectivele Tratatului de la Lisabona, printre care o piață unică a energiei, securitatea aprovizionării, eficiența energetică și economisirea energiei, dezvoltarea formelor noi și regenerabile de energie și promovarea rețelelor energetice trebuie îndeplinite. Această strategie trebuie desfășurată într-un spirit de solidaritate și de responsabilitate, astfel încât niciun stat membru să nu fie izolat sau lăsat în urmă.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Strategia energetică a UE susținută în acest raport, și care este susținută de către Comisie în diversele sale comunicate privind acest subiect, este strâns legată de definirea unei politici a Uniunii descrisă în Tratatul de la Lisabona: „finalizarea pieței interne a energiei din UE”.

Raportoarea invită la „elaborarea de planuri pentru o Comunitate Europeană a Energiei”, insistând asupra implementării și transpunerii de către statele membre a directivelor actuale privind piața internă și având în vedere „ca o măsură finală, redepunerea dispozițiilor cheie ale directivelor în vigoare privind piața internă sub formă de regulamente pentru a asigura aplicarea integrală directă a acestora pe piața unică”. După cum am mai sus, suntem complet împotriva acestei propuneri ca o soluție a energiei pentru Europa și, prin urmare, am votat împotriva raportului.

Acesta este un sector strategic pentru economia și funcționarea unui stat, care trebuie să fie suveran în definirea politicilor sale energetice.

În plus, creșterea dependenței de importurile de resurse primare și a prețurilor energiei pentru consumatori, împreună cu reducerea investițiilor în infrastructura energetică, au scos deja la iveală eșecul acestei strategii a pieței private. Doar sectorul public poate garanta accesul universal la energie, eficiența și gestionarea eficientă a acesteia, precum și dependența redusă de combustibilii fosili.

  Elisabetta Gardini (PPE), în scris. – (IT) Sunt în favoarea obiectivelor propunerii de rezoluție: crearea unei pieței europene unice a energiei, securitatea aprovizionării, eficiența energetică, dezvoltarea surselor noi de energie regenerabilă și promovarea rețelelor de energie.

Susțin în totalitate solicitarea Comisiei de a adopta un plan de acțiune pentru eficiență energetică în vederea reducerii dependenței UE, combaterii schimbărilor climatice, creării unui număr mai mare de locuri de muncă și contracarării creșterilor tarifelor la energie.

De asemenea, este necesar să ne asigurăm că piața integrată funcționează corect, prin crearea unui sistem adecvat pentru infrastructura gazelor naturale și a energiei electrice. Trebuie subliniat, totuși, că a fost pus accentul în special pe anumite proiecte, fără a menționa explicit altele, care sunt, de asemenea, de interes european și contribuie la scopul de a obține securitatea energetică. Pentru a îndeplini acest obiectiv, cred că nu trebuie să susținem numai anumite lucrări de infrastructură, ci să avem, de asemenea, o abordare neutră față de toate proiectele.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) Uniunea Europeană este în prezent un actor major pe piața energetică internațională. Totuși, UE dispune de foarte puține resurse naturale și, prin urmare, este forțată să le importe pe acestea în cantități mari. Acest simplu fapt ridică întrebări cu privire la securitatea aprovizionării și la dependența continentului nostru de restul lumii. Aceste probleme au fost timp de mulți ani o sursă reală de îngrijorare în cadrul Uniunii Europene. Din acest motive, împreună cu colegii mei deputați din Parlament, am votat în favoarea adoptării unei rezoluții care invită UE să-și diversifice furnizorii pentru a evita probleme ulterioare legate de aprovizionare și pentru a crea o abordare strategică mai riguroasă în cadrul acestui sector. Votând în favoarea rezoluției, am dorit, de asemenea, să subliniez că eficiența energetică trebuie să fie o prioritate pentru Uniunea Europeană. Într-adevăr, acesta mi se pare cel mai bun mod de a reduce dependența energetică a UE, dar, de asemenea și cel mai important, de a combate schimbările climatice - ceea ce a devenit acum o necesitate urgentă.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am fost de acord cu acest raport și aș dori, în primul rând, să mulțumesc raportoarei și raportorilor alternativi pentru prima strategie energetică de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Strategia reflectă principalele provocări – solidaritatea în sectorul energetic și securitatea aprovizionării cu energie. În primul rând, statele membre trebuie să implementeze legislația care a fost deja adoptată în sectorul energetic. În al doilea rând, trebuie creată o piață internă unică a energiei, precum și o piață a energiei regenerabile. În al treilea rând, infrastructura energetică transeuropeană trebuie actualizată și modernizată. Prin urmare, UE trebuie să depășească toate barierele administrative și financiare, iar statele membre ale UE trebuie să-și reconcilieze interesele și să dea dovadă de solidaritate. Aceleași reguli trebuie să se aplice pentru fiecare proiect, fie că este vorba despre gazoductul Yamal sau despre gazoductul Nord Stream. După cum știm, dependența UE față de țările furnizoare de petrol și gaze este în creștere. Statele membre din Europa de Est plătesc scump pentru monopol – nu există concurență, drepturile consumatorului nu sunt protejate și este imposibil să creăm o piață unică. Suntem dependenți de combustibilii fosili, ale căror rezerve se epuizează și, prin urmare, este extrem de urgent să se dezvolte nu doar energia regenerabilă, ci și să se investească în creșterea eficienței energetice, astfel încât să putem atenua efectele schimbărilor climatice. O neglijență majoră a actualei politici energetice a UE este eșecul de a direcționa fondurile UE într-un sector care se mai numără încă, în ciuda recesiunii, printre prioritățile absolute ale guvernelor europene și ale cetățenilor europeni. În sectorul energetic, accentul trebuie pus pe consumator și pe protecția drepturilor sale, iar UE trebuie să depună eforturi pentru a asigura tarife la energie care să fie acceptabile pentru consumatori și pentru întreprinderi.

  Karin Kadenbach (S&D), în scris. – (DE) Salut faptul că, în conformitate cu acest raport, Comisia și statele membre trebuie să se asigure că sunt aplicate cele mai înalte standarde internaționale de siguranță, atât în centralele nucleare noi, cât și în cele vechi. Am votat, de asemenea, în favoarea acestei clauze. Totuși, aș dori să precizez în mod clar că renunțarea la energia nucleară rămâne scopul meu final. Deși trebuie să ne îndepărtăm de producția de energie care utilizează combustibili fosili, energia nucleară nu este o alternativă. Riscul potențial este încă prea mare și problema depozitării finale a deșeurilor nucleare este încă nerezolvată. Promovarea surselor de energie cu emisii scăzute de dioxid de carbon este un argument bine-cunoscut folosit de grupurile de interese nucleare. Totuși, schimbările climatice nu trebuie utilizate pentru a justifica expansiunea puterii noastre nucleare.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Politica energetică este, în prezent, un domeniu foarte important al activității Uniunii Europene. Prevenirea crizelor energetice din țările vecine și garantarea securității energetice în statele membre trebuie să fie o prioritate pentru instituțiile UE. Este foarte important să se asigure un echilibru între politica energetică și protecția mediului. Din acest motiv, trebuie să promovăm la scară maximă creșterea utilizării surselor de energie regenerabile. Aceasta nu numai că va permite reducerea emisiilor de substanțe nocive, ci ar putea, de asemenea, să limiteze eficient dependența pieței UE de resursele externe de energie.

Pentru a garanta securitatea energetică, foarte importantă pentru toți cetățenii statelor membre, este esențial să promovăm bunele relații dintre UE și țările terțe, în special cele care exportă resurse în Europa. La fel de importantă este diversificarea furnizorilor de petrol și de gaze naturale, astfel încât Uniunea Europeană să devină mai puțin susceptibilă la crizele energetice din țările vecine.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) O strategie energetică europeană durabilă este condiția principală pentru siguranța aprovizionării cu energie și, prin urmare, trebuie să acopere toate aspectele furnizării de energie. O aprovizionare optimă cu energie este importantă și pentru o economie înfloritoare, deoarece asigură și creează locuri de muncă. Salut faptul că raportul subliniază potențialul resurselor de biomasă ale statelor membre ale UE pentru producerea de cantități semnificative de biocombustibili de a doua generație. Utilizarea energiei trebuie să fie redusă în mod semnificativ în următorii câțiva ani. Biomasa poate juca un rol considerabil în înlocuirea petrolului și a gazelor. În vederea independenței și a securități aprovizionării, resursele necesare trebuie, de asemenea, să fie disponibile în sectorul energetic. Agricultura poate avea o contribuție semnificativă la obiectivele pentru UE 2020. Trebuie să recunoaștem semnele viitorului și să investim în surse de energie regenerabilă și în tehnologii ecologice. Susțin părțile din raport care solicită măsuri pentru dezvoltarea, în Europa, a unei politici energetice durabile, de importanță internațională.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului privind strategia energetică deoarece aduce o contribuție constructivă la dezbaterea europeană asupra subiectului și stabilește orientări pentru viitorul politicii energetice europene. Știm cu toții că Uniunea Europeană se confruntă în prezent cu o mulțime de provocări, la fel cum știm că devine tot mai dependentă de importurile externe de energie. Tratatul de la Lisabona a fost primul pas către schimbarea situației, deoarece asigură un cadru juridic puternic și un temei juridic (articolul 194) pentru acțiunea privind politica energetică. Acesta stabilește un set de obiective clare, inclusiv asigurarea funcționării pieței unice a energiei, securitatea aprovizionării și eficiența energetică și promovarea rețelelor energetice și a formelor regenerabile de energie. Prin urmare, consider că acest document este o contribuție extrem de utilă la eforturile de creare și de implementare a strategiei comune de energie, care poate consolida Europa în următoarele decenii.

  David Martin (S&D), în scris. – Salut acest raport privind o nouă strategie energetică pentru Europa, care consideră că orice viitoare strategie trebuie să urmărească îndeplinirea obiectivelor principale ale Tratatului de la Lisabona, inclusiv piața unică a energiei, securitatea aprovizionării, eficiența și economiile energetice, dezvoltarea unor forme noi și regenerabile de energie și promovarea rețelelor energetice; în plus, aceasta ar trebui să contribuie la prețuri la energie acceptabile, în beneficiul tuturor consumatorilor, la creșterea surselor regenerabile în cadrul producției durabile de energie și la dezvoltarea rețelelor de energie interconectate, integrate, interoperabile și inteligente și să conducă la o dependență redusă de importurile de energie și la o creștere a producției interne de energie, menținând în același timp competitivitatea și creșterea industrială, precum și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris. – (PT) Strategia energetică pentru Europa 2011-2020 stabilește orientările generale care au ca obiectiv consolidarea pieței interne, recent definite, a energiei. Acest raport întărește competitivitatea și instrumentele de piață, fără a fi, totuși, ambițios cu privire la formele regenerabile de energie sau la consumul redus de energie. De asemenea, nu acordă suficientă atenție microgenerării sau egalității în aprovizionarea cu energie. În cele din urmă, creează o strânsă cooperare între securitatea energetică europeană și NATO. Din acest motiv, și din altele, am votat împotriva raportului.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest raport este un elogiu pentru energia nucleară, piața emisiilor de carbon și proiectul Desertec. În plus, susține colaborarea strânsă cu NATO. În conformitate cu principiile ecologiei și păcii pe care le susțin, votez împotriva acestui raport.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Cele trei obiective stabilite de Comisie privind politica energetică europeană sunt clare și ambițioase: tranziția către un sistem de energie cu emisii reduse de dioxid de carbon, garantarea securității aprovizionării cu energie și asigurarea consolidării competitivității UE și a distribuirii de energie la prețuri accesibile pentru toți consumatorii. Atingerea acestor obiective necesită un efort financiar și uman foarte puternic.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Tratatul de la Lisabona oferă Uniunii Europene un cadru juridic puternic și un temei juridic ferm – articolul 194 – cu scopul de a acționa în domeniul politicii energetice. O viziune pe termen lung și o strategie energetică nouă sunt necesare pentru a îndeplini obiectivele 20-20-20 ale pachetului privind clima și energia din prezent și până în 2020. Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că are voință și ambiție. În prezent, Uniunea este tot mai dependentă de importurile de energie. De aceea este important ca Uniunea Europeană să integreze considerentele energetice în politicile și acțiunile sale externe. În plus, trebuie să încurajăm investițiile pe termen lung pe teritoriul Comunității. Eficiența energetică și economia de energie trebuie să fie priorități absolute, în special prin adoptarea unui plan de acțiune pentru eficiență energetică și a unui program de stimulente care favorizează energiile regenerabile la nivel european.

Uniunea trebuie, de asemenea, să intensifice la maximum eforturile de cercetare și dezvoltare. În cele din urmă, trebuie să acordăm foarte mare atenție competitivității Uniunii Europene și accesibilității economice a energiei pentru industria europeană și pentru consumatorii privați.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) În raportul său, dna raportoare abordează îmbunătățirea aprovizionării cu energie a Europei, ceea ce este un lucru salutabil. Totuși, se pare că acest obiectiv va trebui îndeplinit prin creșterea influenței UE asupra sectorului energetic. Politica energetică este ceva foarte specific de la o țară la alta. În Europa nu există niciun un acord privind utilizarea energiei nucleare și formele regenerabile de energie.

Din această cauză și deoarece cred că ar trebui să continuăm să decidem noi înșine cum ne obținem energia, sunt convins că statele membre sunt cele care trebuie să decidă în privința politicii energetice. Prin urmare, am votat împotriva acestui amendament.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dnei Kolarska-Bobińska deoarece știu că drumul spre viitorul energetic al Europei este presărat în prezent cu obstacole și dificultăți care trebuie depășite. Provocările cu care Europa intenționează să se confrunte în mod determinat și hotărât sunt multe: sistemul energetic european necesită investiții substanțiale într-un moment foarte delicat, când încă se mai confruntă cu criza economică, ce a afectat numeroase sectoare. Ținând cont de situația actuală a UE, cred că este timpul să implementăm o strategie energetică nouă în scopul îndeplinirii obiectivelor stabilite în pachetul privind schimbările climatice (20-20-20). O utilizarea mai judicioasă a resurselor bugetare ale UE pentru politicile energetice și climatice ale UE ar fi utilă. Crearea de instrumente pentru oferirea de stimulente în vederea dezvoltării și modernizării rețelelor de energie ar fi, de asemenea, o strategie interesantă, pe care o susțin.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluției Parlamentului privind o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020 [2010/2108(INI)] deoarece, ca și raportoarea, cred că prin includerea unui capitol specific referitor la energie, Tratatul de la Lisabona oferă acum un temei juridic ferm pentru dezvoltarea inițiativelor energetice bazate pe durabilitate, securitatea aprovizionării, interconectarea rețelelor și solidaritate.

În acest scop, este esențial să soluționăm problema implementării întârziate sau incomplete a legislației în sectorul energetic și lipsa de strategii energetice cuprinzătoare cu un stil de conducere puternic din partea Comisiei, alături de o demonstrație convingătoare a determinării și sprijinului statelor membre. Ținând cont de toate acestea, documentul intitulat „Către o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020” este un prim pas către o politică energetică cuprinzătoare a UE în contextul strategiei UE 2020.

Aș dori să subliniez următoarele puncte, care sunt incluse în strategia propusă a UE: asigurarea sprijinului pentru rețele integrate moderne, garantarea securității aprovizionării cu energie, promovarea cercetării, dezvoltării și inovării în sectorul energetic și plasarea consumatorilor și a publicului în centrul politicii energetice a UE.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Tratatul de la Lisabona definește un set de obiective clare pentru politica energetică: asigurarea funcționării unei piețe interne unice a energiei, asigurarea aprovizionării, eficiența energetică și promovarea rețelelor de energie și a surselor regenerabile de energie. Prin urmare, UE trebuie să adopte o strategie nouă pentru sectorul energetic, care să permită îndeplinirea acestor obiective, împreună cu obiectivele pachetului privind clima 20-20-20.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) În cele din urmă, grupul nostru s-a abținut de la votarea acestei rezoluții din cauza accentului excesiv pus pe arderea cărbunelui. În ciuda faptului că două amendamente esențiale au fost respinse [privind alineatele (32) și (52)], conținutul rămâne dificil de acceptat de către grupul nostru.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Raportul dnei Kolarska-Bobińska’s atrage atenția asupra unui număr de probleme semnificative, precum lipsa unei politici energetice armonizate care să țină cont de caracteristicile specifice ale fiecărui stat membru, precum și de necesitatea de a importa surse de energie din țările terțe. Previziunile arată că dependența de petrol va fi și mai mare în viitor, iar, ca urmare, strategia energetică trebuie să aibă multe aspecte, precum și o dimensiune internațională, care să meargă dincolo de cadrul Uniunii Europene. Ținând cont de proximitatea geografică a statelor membre cu Rusia, Uniunea Europeană ar trebui să depună eforturi pentru a realiza o cooperare mai strânsă cu vecinii noștri estici, în condițiile adecvate. Eforturile noastre ar trebui să se concentreze, de asemenea, pe îndeplinirea obiectivelor Tratatului de la Lisabona și, ca o consecință, pe crearea unei piețe unice de energie, garantând în același timp securitatea aprovizionării cu energie. Pentru a îndeplini aceste obiective, este necesară efectuarea de investiții în infrastructura rețelei, deoarece aceasta ar stimula integrarea piețelor de energie regionale și, de asemenea, ar moderniza rețelele energetice paneuropene. După cum sugerează dna Kolarska-Bobińska, pe bună dreptate, construirea de terminale noi, care să aducă gaze din toată lumea, ar permite găsirea de noi surse de import al gazelor, în special din regiunile care sunt bogate în această resursă, precum Asia Centrală. Președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, și fostul șef al Comisiei Europene, Jaques Delors, au sugerat, de asemenea, punerea la dispoziție a asistenței financiare pentru dezvoltarea infrastructurii, deoarece o rețea de energie extinsă și modernizată este o cerință fundamentală pentru dezvoltarea unei politici energetice consecvente.

  Peter Skinner (S&D), în scris. – Păstrarea unei abordări strategice față de energie în cadrul UE devine tot mai importantă, pe măsură ce resursele se comercializează ca și „contracte la termen” și regimurile din alte părți ale lumii continuă să redirecționeze aceste resurse limitate doar în folosul propriu. Deși pot fi de acord că o soluție eficientă poate fi economisirea energiei, aceasta este doar o parte a abordării mai largi necesare. Dezvoltarea tehnologiilor din sectorul energetic, precum fuziunea nucleară și mixurile de resurse energetice durabile, sunt esențiale. Totuși, acest lucru va fi obținut doar prin sprijinirea securității energetice ca o politică împreună cu alte agenții, precum NATO.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) O strategie energetică pentru Europa este esențială pentru a implementa politici noi în conformitate cu Tratatul de la Lisabona. Acum există temeiuri juridice ferme pentru elaborarea de inițiative energetice bazate durabilitate, securitatea aprovizionării cu energie, interconectarea rețelelor și solidaritate. Obiectivele unui plan structurat, precum cel prezentat Parlamentului, trebuie să includă implementarea unei piețe unice de energie și a securității și eficienței aprovizionării cu energie. Faptul că situația sectorului energetic din Europa trebuie, acum și în viitor, să facă față multor provocări, este o realitate. UE este tot mai dependentă de importurile de energie, iar producția de energie din UE necesită investiții sporite, într-un moment în care consecințele unei crize economice se mai fac încă simțite. Aș dori să subliniez importanța utilizării mai eficiente a potențialului formelor regenerabile de energie din UE, împreună cu punerea consumatorilor și a publicului din UE în centrul politicii energetice europene. Din motivele menționate mai sus, am votat în favoarea acestui document.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Preconizându-se că 70 % din energia UE va fi importată până în 2030, adesea din regiuni instabile, securitatea aprovizionării trebuie să fie o prioritate pentru UE, iar această rezoluție stabilește strategia UE de soluționare a acestei dependențe. Eficiența energetică trebuie să fie o prioritate pentru UE, în special, deoarece este cel mai eficient mod de a reduce costurile pentru consumatorii din UE. Rezoluția invită, de asemenea, Comisia să se asigure că toată legislația actuală este aplicată corect, incluzând o piață unică a energiei și reiterează, de asemenea, apelul Parlamentului la lansarea contoarelor inteligente. Toate acestea ar trebui să îmbunătățească serviciile prestate către consumatori și să le permită acestora să controleze mai bine cantitatea de energie consumată.

Propunere de rezoluție (B7-0616/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece cred că Uniunea Europeană ar trebui să aibă o contribuție activă pentru a face conferința privind schimbările climatice de la Cancún promițătoare și transparentă, în special în ceea ce privește finanțările destinate adaptării, silviculturii, utilizării eficiente a resurselor, transferurilor de tehnologie, supravegherii, raportărilor și controalelor.

Prin urmare, UE ar trebui să faciliteze, de asemenea, un angajament politic puternic cu țările terțe prin dezvoltarea de politici în vederea construirii unor mecanisme eficiente de cooperare internațională în domeniul schimbărilor climatice, atât în interiorul, cât și în afara Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice. De asemenea, merită să subliniem responsabilitatea istorică purtată de către țările dezvoltate pentru schimbările climatice ireversibile și obligația acestora de a sprijini țările în curs de dezvoltare și țările cel mai puțin dezvoltate în adaptarea la aceste schimbări, inclusiv prin acordarea de sprijin financiar pentru programe de acțiune națională pentru adaptare (PANA) ca instrumente importante de adaptare la schimbările climatice, care promovează dreptul de proprietate.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR)În săptămâna ce a precedat reuniunea la nivel înalt cu privire la schimbările climatice de la Cancún, Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu privire la obiectivele acesteia. Eșecul Summitului de la Copenhaga, de la care am avut atâtea așteptări, este încă proaspăt în mintea tuturor, și sperăm cu toții ca această nouă oportunitate de a promova cooperarea internațională în materie de climă să nu fie și ea irosită. Din păcate, nu cred că rezoluția adoptată joi, la ultima sesiune plenară, este una constructivă din acest punct de vedere. Împreună cu colegii mei din Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat), am dorit să menținem obiectivul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 20 % până în 2020, ceea ce ne-ar fi permis să avem o bază solidă în negocierile cu SUA și China. Cu toate acestea, Grupul Verzilor / Alianța Liberă Europeană și Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European a reușit să obțină adoptarea țintei nerealiste de 30 %. Nu cred că acest tip de angajament unilateral este o veste bună pentru negocierile iminente de la Cancún și, după părerea mea, este regretabil faptul că rezoluția, la care personal m-am opus, a fost adoptată.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am susținut această rezoluție. În cadrul Summitului de la Copenhaga privind schimbările climatice nu s-a ajuns la angajamente concrete. Nici discuțiile ce au urmat în Germania și China nu au adus rezultatele scontate și tocmai de aceea s-au pus multe speranțe în conferința de la Cancún, acolo unde trebuie să se cadă de acord asupra unor pași concreți - încheierea unui acord internațional cuprinzător post-2012 - care ar trebui să fie în conformitate cu cele mai recente evoluții științifice și în concordanță cu intențiile noastre de a stopa încălzirea atmosferei până în 2020 și de a limita încălzirea globală la 2 grade până în 2050, în comparație cu nivelurile din 1990. Sunt de acord cu poziția exprimată în rezoluție că Uniunea Europeană ar trebui să-și asume un rol principal în negocierile privind schimbările climatice și să contribuie în Cancún în mod activ la o conferință mai constructivă privind schimbările climatice. Uniunea Europeană este singura care a aprobat ținte obligatorii de reducere a schimbărilor climatice și intenționează să adopte obiective chiar și mai ambițioase. Tocmai de aceea, trebuie să fie în interesul UE ca și alte țări să-și ia astfel de angajamente, deoarece creșterea economică și competitivitatea UE depind de acest lucru.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Cu câteva zile înainte de deschiderea conferinței privind schimbările climatice de la Cancún, rezoluția comună adoptată de către Parlamentul European invită „șefii de stat și de guvern din întreaga lume să dea dovadă de reală autoritate și voință politică pe parcursul negocierilor”. Avem nevoie de măsuri concrete și rapide, deoarece evaluarea este una dură: așa cum stau lucrurile, angajamentele noastre nu sunt susceptibile de a reduce la minimum daunele cauzate de schimbările climatice. Pe scurt, guvernele noastre trebuie să facă mai mult, și trebuie să o facă mai repede. Uniunea Europeană trebuie să joace un rol principal în negocieri, vorbind cu o singură voce, pentru a câștiga prestanță în fața Chinei și a Statelor Unite. Ne așteptăm la mai multă ambiție în ceea ce privește obiectivele. Trebuie să adoptăm obiectivul de reducere cu 30 % a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene până în 2020, comparativ cu nivelurile din 1990 (punctul 16). Deși este adevărat că lupta împotriva schimbărilor climatice a fost definită ca fiind una dintre provocările politice majore din ultimii ani, nu am văzut încă rezultatele scontate. De exemplu, în ceea ce privește obiectivele 2020 privind eficiența energetică și rata de 20 % de energie regenerabilă, cifrele nu se potrivesc. Cancún este o ocazie de a îndrepta lucrurile; haideți să nu o ratăm din nou.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT)Am votat în favoarea rezoluției, deoarece Uniunea Europeană trebuie să joace un rol principal în negocierile privind schimbările climatice, pentru că încrederea în negocierile internaționale privind schimbările climatice trebuie restaurată după rezultatul dezamăgitor al conferinței climatice de la Copenhaga. Salut apelul Parlamentului European la măsuri concrete de oprire a defrișărilor și propunerea acestuia de instituire a unei piețe globale eficiente de comercializare a cotelor de emisii. Aș dori să subliniez faptul că trebuie să intensificăm modalitățile naturale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, deoarece astfel se promovează conservarea biodiversității. Să sperăm că la Cancún se vor conveni măsuri de fond care ar trebui să fie în conformitate cu cele mai recente descoperiri științifice, în scopul de a proteja supraviețuirea tuturor națiunilor, popoarelor și ecosistemelor.

În plus, este foarte important ca la Cancún să se ia decizii de fond în ceea ce privește finanțarea și mai ales gradul de adiționalitate în finanțarea pentru adaptare, silvicultură, eficiența resurselor, transferul de tehnologie, monitorizare, raportare și verificare. De asemenea, este foarte important să se garanteze transparența deplină în legătură cu și un puternic angajament politic referitor la punerea în aplicare a unei finanțări rapide.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT)Succesul conferinței privind schimbările climatice de la Cancún este vital pentru credibilitatea procesului de negociere sub egida Organizației Națiunilor Unite. Prin urmare, este esențială adoptarea unor angajamente concrete și a unor obiective realiste. Este vitală ajungea la un acord cu privire la aspecte precum politicile pentru protecția pădurilor, transferul de tehnologie către țările în curs de dezvoltare și finanțarea.

Dacă atingerea unui acord global eșuează, Europa ar trebui să rămână în continuare deschisă cu privire la o a doua perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto, dar ar trebui să impună condiții, în special în ceea ce privește integritatea ecologică a protocolului, reproiectarea mecanismului de dezvoltare curată și întreprinderea angajamentelor de către emițătorii majori la nivel mondial, cum ar fi China și SUA.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Versiunea originală a rezoluției conferinței privind schimbările climatice de la Cancún a fost modificată destul de mult, iar conținutul acesteia a fost slăbit în mod considerabil prin includerea amendamentelor depuse de Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat). Cu toate acestea, am votat în favoarea acesteia, deoarece consider că există o nevoie urgentă de acțiuni rapide și coordonate la nivel internațional pentru combaterea schimbărilor climatice și că rezoluția în ansamblu conține încă numeroase puncte pozitive și aduce o contribuție importantă din partea UE la conferința de la Cancún. Raportul critică lipsa de pregătire a conferinței, subliniază necesitatea de a reduce emisiile cu cel puțin 40 %, și invită UE și statele membre la punerea în aplicare a principiului „justiției climatice”. Acesta subliniază, de asemenea, responsabilitatea istorică purtată de către țările dezvoltate și reamintește angajamentul lor financiar și obiectivul de asistență oficială pentru dezvoltare, cu o bază de 0,7 % din VNB. Conservarea biodiversității și a ecosistemului reprezintă punctul central, iar dreptul de acces la apă potabilă, precum și necesitatea conservare a pădurilor și dezvoltarea unei politici de împădurire sunt, de asemenea, recunoscute. În cele din urmă, raportul subliniază în mod întemeiat faptul că potențialul de economisire a energiei nu este exploatat, punând accent și pe necesitatea creșterii eficienței energetice a clădirilor și a transportului.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Schimbările climatice reprezintă o problemă de importanță globală și, prin urmare, necesită răspunsuri comune. Un angajament unilateral este însă un semnal pozitiv și, prin urmare, de dorit, dar nu este suficient.

Deși datele confirmă că nu UE este cea care suferă cel mai mult ca urmare a creșterii emisiilor de CO2, acest lucru nu este suficient pentru a exclude sentimentul nostru de responsabilitate, inclusiv pentru ceea ce a fost făcut în trecut. Prin urmare, nu putem da înapoi de la angajamentul pe care ni l-am asumat de a aduce o contribuție tangibilă la reducerea emisiilor, deși merită subliniat faptul că eforturile noastre sunt în esență de natură diplomatică.

Trebuie, în special, să ajungem la un consens cu privire la anumite aspecte cheie și apoi trebuie să le abordăm pe acestea împreună cu ceilalți factori implicați. S-ar putea, de fapt, să existe un stimulent foarte puternic de a acționa ca un pasager clandestin, dar acest lucru trebuie combătut prin orice mijloace; în caz contrar, costurile pe care sistemul nostru de producție deja începe să le plătească - și le plătește de bunăvoie, cu condiția să dea rezultate - vor fi în zadar.

  Corina Crețu (S&D), în scris. − Am votat pentru Rezoluția Parlamentului European din 25 noiembrie 2010 referitoare la Conferința ONU privind schimbările climatice de la Cancun pentru îndeplinirea obiectivului global de limitare a creșterii temperaturii medii anuale la suprafață la 2°C („obiectivul de 2°C”). Consecințele neîndeplinirii obiectivului de 2°C pot fi deosebit de grave. Până la 40 % dintre specii vor dispărea, milioane de persoane vor fi strămutate din cauza creșterii nivelului mărilor și a sporirii frecvenței evenimentelor meteorologice extreme, recoltele vor scădea, prețurile la alimente vor crește și producția economică globală va scădea cu cel puțin 3 %. Argumentele științifice privind schimbările climatice și efectul acestora sunt mai mult decât evidente, de aceea este extrem de important să fie creat un cadru legislativ care să vegheze la respectarea implementării acestor măsuri.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. − Consider că Uniunea Europeană și statele membre trebuie să definească și să pună în aplicare principiul echității în domeniul climei și, prin urmare, introducerea unei clauze a echității în cadrul viitoarelor negocieri internaționale privind clima. Cred că s-ar produce cea mai mare nedreptate dacă lumea nu ar fi în măsură să limiteze schimbările climatice, deoarece în special oamenii săraci din țările sărace ar avea de suferit.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Votez pentru majoritatea măsurilor și propunerilor din acest raport. Ca urmare a rezultatelor modeste ale Conferinței de la Copenhaga, este necesară restabilirea încrederii în negocierile internaționale privind schimbările climatice. Uniunea Europeană ar trebui să reia rolul de lider în cadrul negocierilor internaționale privind schimbările climatice și să contribuie activ, astfel încât rezultatele de la Cancún să se transforme în angajamente mai constructive, transparente și îndrăznețe.

Înțeleg însă și că Uniunea Europeană ar trebui să vizeze intensificarea acțiunilor sale în ceea ce privește diplomația climatică, încurajând angajamente politice ferme cu țări terțe prin conceperea unor politici și instrumente care să creeze mecanisme eficiente pentru cooperarea internațională în domeniul protecției mediului și al schimbărilor climatice. În încercarea de a obține rezultate mai ambițioase și mai îndrăznețe, cred că, în etapele finale ale negocierilor COP16, Uniunea Europeană ar trebui să dea negociatorului său șef o anumită flexibilitate pentru a putea să reacționeze la evoluțiile înregistrate în cadrul acestor negocieri.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Uniunea Europeană va trebui să vorbească cu o singură voce și să fie ambițioasă și convingătoare la conferința privind schimbările climatice de la Cancún. Eșecul de la Copenhaga nu trebuie să se repete. Avem nevoie de măsuri specifice și rapide, deoarece evaluarea este una dură: după cum stau lucrurile, este puțin probabil ca angajamentele noastre să minimizeze daunele cauzate de schimbările climatice. Uniunea Europeană trebuie să joace un rol central în negocieri, vorbind cu o singură voce pentru a-și face simțită prezența în relațiile sale cu China și Statele Unite ale Americii. Obiectivul major ce trebuie îndeplinit este reducerea cu 30 % a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE până în 2020, comparativ cu nivelurile din 1990. Trebuie să ne asigurăm, de asemenea, că țările industrializate, precum Statele Unite, își iau angajamentul pentru țările în curs de dezvoltare, pentru a le ajuta să combată și să se adapteze schimbărilor climatice, prin combaterea defrișărilor, a deșertificării și așa mai departe. Este timpul ca guvernele noastre să facă un bilanț al provocărilor climatice care ne așteaptă și să ajungă la un consens politic care să permită punerea în aplicare a unei politici globale reale de luptă împotriva schimbărilor climatice globale.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) Uniunea Europeană a adoptat deja obiectivul ambițios de reducere cu 20 % a emisiilor de CO2 până în 2020 în timpul președinției franceze din 2008. Obținerea acceptului pentru acest obiectiv din partea celorlalte țări implicate în cadrul negocierilor internaționale privind schimbările climatice este deja foarte dificilă. Fără un acord internațional, acest obiectiv european poate însemna, de asemenea, o pierdere a competitivității la nivel internațional pentru companiile europene din anumite sectoare ale economiei.

Propunerea unui nou obiectiv de reducere cu 30 % a emisiilor de CO2 în Uniunea Europeană este, prin urmare, complet disproporționată, și de aceea am votat împotriva acestei propuneri de rezoluție. Poziția adoptată de Parlament astăzi nu situează Uniunea Europeană pe o poziție credibilă atunci când vine vorba de negocierile cu partenerii săi în vederea obținerii unui acord în timpul conferinței de săptămâna viitoare de la Cancún.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluției referitoare la conferința privind schimbările climatice de la Cancún, deoarece cred că Parlamentul ar trebui să transmită un mesaj clar că liderii mondiali trebuie să dea dovada conducerii lor politice pe parcursul negocierilor, în scopul de a trece la nivelul Convenției cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice și al Protocolului de la Kyoto.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Indiferent de dezbaterea cu privire la cauzele schimbărilor climatice, rolul acțiunii umane în producerea lor și puterea acesteia de a le inversa, este clar acum că această problemă are implicații foarte serioase în domenii extrem de diverse ale vieții umane, și amenință să producă dezechilibre la nivel global. Prin urmare, nu putem să nu o monitorizăm îndeaproape și cu îngrijorare. Schimbările climatice au condus, printre altele, la creșterea îngrijorătoare a nivelului mării, migrații forțate și lupta pentru accesul la căile navigabile și la terenuri mai fertile, precum în Sudan, la păstorii nomazi strămutați împotriva fermierilor sedentari. UE trebuie să participe activ la acest efort global și face tot posibilul pentru a monitoriza această problemă și pentru a căuta soluții durabile, care în mod ideal, vor putea reconcilia progresul științific și tehnologic, precum și dezvoltarea populațiilor cu calitatea mediului și respectul pentru natură. Conferința cu privire la schimbările climatice de la Cancún reprezintă o ocazie excelentă de a urmări acest obiectiv în scopul de a stabili obiective mai ambițioase și de a ajunge la un angajament colectiv mai solid și mai cuprinzător pentru combaterea problemei.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Pentru reuniunea de la Cancún pledez pentru un acord cu caracter obligatoriu care să ateste un regim de sancțiuni internaționale. Este evident că un astfel de acord va avea sens numai dacă va fi obligatoriu și pentru principalii poluatori mondiali: SUA, China și India. Uniunea Europeană a fost un lider în combaterea schimbărilor climatice și ar trebui să fie încurajată să consolideze acest spirit de conducere, însă fără a uita de eforturile extraordinare depuse deja de industriile noastre pentru a respecta reducerile obligatorii ale emisiilor în Europa. Trebuie remarcat faptul că UE este responsabilă pentru aproximativ 15 % din emisiile globale și se estimează că acest procent va scădea la 10 % în 2030, în timp ce Statele Unite, China și India sunt responsabile pentru jumătate din emisiile globale, această cifră continuând să crească.

Ca urmare, nu pot fi de acord că UE ar trebui să-și limiteze în mod unilateral emisiile de CO2 cu 30 %, în loc de obiectivul de 20 %, dacă acest lucru nu va fi compensat în mod corespunzător de către alte țări, în special de SUA. Acest lucru nu înseamnă că ambiția UE ar trebui să scadă. Dimpotrivă, cred, chiar dacă alții nu ni se alătură, că trebuie să continuăm să ne concentrăm eforturile asupra cercetării științifice, inovațiilor tehnologice cu privire la sursele de energie fără carbon, eficienței energetice și creării de locuri de muncă verzi, pentru a ne crește competitivitatea.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Această rezoluție repetă anumite lacune, slăbiciuni și erori de poziție pe care Parlamentul le-a adoptat la conferința de la Copenhaga cu privire la schimbările climatice, nerecunoscând motivele care au dus eșecul său răsunător. Discuțiile sunt încă prea mult axate pe obiective de reducere, în detrimentul modalităților de a le atinge, ceea ce discreditează întreaga dezbatere. Se insistă pe o abordare de piață, deși instrumentele de piață și-au demonstrat deja ineficiența și perversitatea. Lipsesc elemente care ar fi necesare unei discuții cu privire la distorsiunile introduse de așa-numitele mecanisme de flexibilitate și la necesitatea de eliminare sau de reformare a acestora. Există o evidentă neînțelegere a semnificației și importanței profunde a principiului „responsabilității comune, dar diferențiate”, atunci când sunt plasați pe picior de egalitate marii poluatori istorici, cum ar fi SUA, cu cele mai mari emisii pe cap de locuitor din lume, care este reticentă în a-și asuma angajamente serioase de reducere a emisiilor, cu economiile emergente precum China sau India, cu emisii pe cap de locuitor care sunt de 10 și, respectiv, 4 ori mai mici decât cele ale SUA.

În ceea ce privește finanțarea adaptării și atenuării în țările în curs de dezvoltare, constrângerile severe care apasă pe aceste țări continuă să fie ignorate, la fel ca și datoria externă neloială și colosală înregistrată de țările cel mai puțin dezvoltate. În ciuda unor puncte pozitive, conținutul general al rezoluției nu merită sprijinul nostru.

  Carlo Fidanza (PPE), în scris. – (IT) După eșecul Conferinței de la Copenhaga, așteptăm în sfârșit să progresăm. Salut rezoluția referitoare la Conferința privind schimbările climatice de la Cancún, în special amendamentele aduse de către Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat), care invocă un principiu de bun simț și pragmatism: în absența unor angajamente concrete din partea celorlalți jucători importanți la nivel mondial, UE poate hotărî unilateral să nu existe nicio creștere în cota de reducere a emisiilor.

Desigur, Europa trebuie să continue să conducă lupta împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră, dar acest lucru nu poate fi făcut în numele unei ideologii ecologiste care nu solicită o acceptare comună a responsabilității și care se încheie cu sancționarea a sute de mii de întreprinderi mici și mijlocii din Europa, mai ales în timpul unei perioade de criză.

  Karl-Heinz Florenz (PPE), în scris. – (DE) Am votat astăzi împotriva propunerii de rezoluție privind Conferința cu privire la schimbările climatice de la Cancún (COP 16), pentru că mă simt legat prin datorie de protecția climei, iar aici mă refer la protejarea realistă a climei, care combină durabilitatea și dezvoltarea economică. Este un pas important pentru mine să votez împotriva unui raport în elaborarea căruia am jucat un rol semnificativ. Cu toate acestea, propunerea de rezoluție este o „nălucă verde”, care urmărește obiective excesive și nerealiste. Am reușit să reducem la tăcere unele dintre cerințe, cum ar fi aceea de a limita creșterea temperaturii medii la 1,5 °C. Dacă am fi urmărit acest obiectiv, ar fi trebuit să reducem emisiile noastre la zero în următorii zece ani și să depunem eforturi pentru a avea emisii negative pe termen scurt sau lung. În ceea ce privește o creștere unilaterală a angajamentelor de reducere în cadrul UE, nu am reușit să obținem ceea ce ne-am dorit, în ciuda faptului că acest lucru nu este util în negocierile actuale și că ne lipsesc investigațiile cu privire la modul în care vor avea loc anumite reduceri. Trebuie să evităm astfel de solicitări, pentru că riscăm să pierdem credibilitatea în rândul partenerilor noștri din întreaga lume, în special al acelora care încă nu sunt siguri că ni se vor alătura. Credibilitatea este principalul nostru avantaj în prezent. Sunt convins că, în eforturile noastre de a ne asigura de acest lucru, Europa trebuie să vorbească cu o singură voce. De aceea sprijin Consiliul și Comisia.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) Speranțele au fost spulberate atunci când Summitul de la Copenhaga nu a reușit să stabilească obiective ambițioase de combatere a încălzirii globale. Uniunea Europeană trebuie să fie acum de neclintit în angajamentul său de a obține un rezultat convingător la Conferința de la Cancún. În acest scop, Parlamentul a adoptat o rezoluție care urmărește să ridice obiectivul Uniunii Europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de la 20 % la 30 % până în 2020. Am votat în favoarea acestei rezoluții pentru că sunt de părere că nu mai avem mult timp de pierdut și că, dacă vom continua întârzierile și tergiversările, va fi prea târziu. Uniunea Europeană trebuie să fie cea care să impulsioneze comunitatea internațională dacă dorim să atingem rezultate reale.

  Françoise Grossetête (PPE), în scris. – (FR) Am votat împotriva adoptării finale a acestei rezoluții.

Natura nerealistă a obiectivelor care au fost votate este izbitoare.

Adoptarea unilaterală de către UE a unui obiectiv de reducere a emisiilor cu 30 % până în 2020 ar avea repercusiuni grave în Franța în ceea ce privește competitivitatea și locurile de muncă.

Prea multe incertitudini planează asupra negocierilor pentru ca UE să stabilească astfel de obiective restrictive. Anul trecut, Europa a făcut greșeala de a crede că și-ar putea impune viziunea asupra partenerilor săi în timpul Conferinței de la Copenhaga. Dacă UE comite din nou aceste greșeli, nici măcar nu se mai pune problema participării acesteia la masa negocierilor.

Vom putea vorbi de 30 % doar atunci când se va încheia un acord internațional privind această cifră.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluției referitoare la Conferința privind schimbările climatice din Cancún deoarece acum, mai mult decât oricând, în urma eșecului Conferinței de la Copenhaga, Uniunea Europeană trebuie să fie unită în a exercita presiuni pentru obiective stricte. În particular, textul stabilește un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE cu 30 % până în 2020, cu scopul de a limita creșterea temperaturii globale la 2 °C. Document realist, rezoluția ia în considerare faptul că statele membre au o „responsabilității comune, dar diferențiate”, care reflectă dezvoltarea și creșterea lor economică. Aceasta propune, de asemenea, crearea unui „fond pentru un climat verde” care ar putea fi folosit pentru a oferi finanțare, atunci când este necesar, cu prioritate țărilor vulnerabile.

  Romana Jordan Cizelj (PPE), în scris. – (SL) Am votat împotriva rezoluției. Explicația mea: chiar a fost posibilă numărarea tuturor vocilor din Parlamentul European care au cerut ca UE să vorbească cu o singură voce la Cancún? Votul de astăzi a arătat că Parlamentul se află în continuare în imposibilitatea de a face acest lucru. Una din pozițiile-cheie de negociere ale UE este că nu trebuie să acceptăm orice fel de angajamente noi în mod unilateral. Parlamentul a respins acest lucru cu o ușoară majoritate. Acesta este motivul pentru care am votat împotriva rezoluției. Sper că dna comisar Hedegaard va rămâne la pozițiile convenite anterior.

  Dan Jørgensen (S&D), în scris. – (DA)Social-democrații danezi s-au abținut de la votul cu privire la obligația unei reduceri de 40 %. În principiu, social-democrații sprijină cele 40 %, dar, în cazul acestui vot special, au ales să susțină 30 %, ca un rezultat realizabil în practică. Acest lucru se reflectă și în rezultatul final.

  Karin Kadenbach (S&D), în scris. – (DE) Regret faptul că, în contextul rezoluției referitoare la conferința privind schimbările climatice, apelul pentru o taxă globală pe tranzacțiile financiare, venit ce ar putea fi utilizat, printre altele, pentru combaterea defrișărilor și a deșertificării, nu a primit sprijinul majorității în Parlamentul European. Din păcate, majoritatea conservatoare nu a urmat recomandările social-democraților pe această temă. Mă bucur că am adoptat obiectivul de a limita încălzirea globală la un minim de 2 °C, fără a exclude de la negocieri posibilitatea de a limita creșterea temperaturii la 1,5 ° C, pentru a putea asigura supraviețuirea tuturor țărilor, popoarelor și ecosistemelor.

  Alan Kelly (S&D), în scris. - Schimbările climatice reprezintă o provocare reală și imediată cu care se confruntă țările din Europa. Este vital să se ia rapid o decizie la nivel mondial, care să poată ajuta la stoparea celor mai proaste rezultate ale schimbărilor climatice. Prin urmare, aș dori să văd progrese la Conferința de la Cancún.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat pentru această rezoluție, care stabilește poziția Parlamentului înaintea conferinței privind schimbările climatice de la Cancún. Aceasta subliniază că la Cancún trebuie convenite măsuri de fond care să deschidă calea pentru încheierea unui acord internațional cuprinzător post-2012 în Africa de Sud, în 2011, care ar trebui să fie în conformitate cu cele mai recente descoperiri științifice și în concordanță cel puțin cu realizarea obiectivul de 2 ºC, fără a afecta trecerea la o limită de creștere a temperaturii de 1,5 ºC pentru a proteja supraviețuirea tuturor națiunilor, popoarelor și ecosistemelor. Acesta invită Uniunea Europeană să-și asume din nou un rol principal în negocierile privind schimbările climatice și să contribuie activ la o conferință mai constructivă și transparentă la Cancún.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluție premergătoare conferinței ce va avea loc la Cancún între 29 noiembrie – 11 decembrie, în principal pentru că trebuie să ajungem în Mexic cu o poziție comună clară, bine-definită. Salut atitudinea constructivă a Uniunii Europene în acceptarea de a lua în considerare o a doua perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto. Cu toate acestea, nu ar trebui să se clintească niciun centimetru cu privire la condițiile înaintate cu privire la emisii. Niciunul dintre actorii care fac parte din comunitatea internațională nu ar trebui să se gândească vreodată să lase Europa pe cont propriu, în speranța că va rezolva problemele întregii lumi de una singură.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Această rezoluție acceptă unele din argumentele prezentate în cadrul reuniunii la nivel înalt de la Cochabamba. Asta mă mulțumește foarte mult, însă sunt uimit că nu se menționează deloc în rezoluție. Rezoluția propune definirea și aplicarea principiului de justiție climatică și recunoaște, fără a o cita, datoria climatică pe care țările nordice o au față de țările din sud. Obiectivele pe care le propune în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră sunt în conformitate cu cele declarate de către IPCC.

Moderația energetică, indiferent de cuvântul folosit, este în sfârșit pe ordinea de zi. Dacă schimbul de drepturi de poluare cunoscut sub numele de „piața de carbon” și înființarea unei „piețe mondiale a carbonului” nu ar fi fost printre pilonii principali ai acestei rezoluții, aș fi putut să-mi dau votul.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) O dată în plus, există mari speranțe în jurul Conferinței privind schimbările climatice de la Cancún. Țările cu cea mai mare responsabilitate trebuie să continue să depună eforturi pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Această problemă, care este îngrijorătoare peste tot în lume, are nevoie de o soluție rapidă.

UE trebuie să fie capabilă să joace un rol de lider în lupta împotriva schimbărilor climatice. Fiecare țară, de la SUA până la așa-numitele țări emergente, inclusiv China, care sunt mari poluatori, trebuie să-și accepte, de asemenea, responsabilitățile într-o luptă care lasă din ce în ce mai puțin loc de noi oportunități. În joc se află viitorul durabil al umanității. Dacă nu se face nimic în timp, am putea ajunge într-un punct fără întoarcere.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Pe perioada viitoarei Conferințe climatice de la Cancún, trebuie convenite limite obligatorii la nivel global pentru emisiile de gaze CO2 cu efect de seră, deoarece Protocolul anterior de la Kyoto expiră în 2012. În timp ce Uniunea Europeană lucrează pentru a reduce emisiile de CO2 cu 20 % până la sfârșitul acestui deceniu, Parlamentul caută practic o reducere de 30 %. Până în prezent, nu am avut succes în atingerea obiectivelor noastre climatice, o situație care nu se va îmbunătăți prin stabilirea unui procent de reducere mai mare. Mai ales în cazul în care comercializarea emisiilor a permis pur și simplu ca unele emisii să fie mutate în altă parte.

Aici, în Europa, avem un nivel ridicat de conștiință ecologică, ceea ce nu este încă valabil pentru unele dintre așa-numitele economii emergente. Trebuie doar să ne gândim la China sau India. Sunt destul de sceptic în ceea ce privește sistemul folosit până în prezent. Scepticismul meu provine în principal din faptul că mai multe centrale nucleare urmează să fie construite în scopul de a reduce emisiile de CO2. Sărim practic din lac în puț. Pur și simplu nu pot susține o astfel de propunere.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE), în scris. – (LT) Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari probleme de mediu ale timpurilor noastre și, prin urmare, provoacă numeroase dezastre naturale. Cu ceva timp în urmă, ne-am luat angajamentul să reducem emisiile de gaze cu efect de seră din atmosferă. Cu toate acestea, se pare că nu putem atinge obiectivele stabilite. Pe de altă parte, până când poluatorii majori ai lumii nu se alătură UE, niciun obiectiv nu poate fi atins. Prin urmare, stabilirea unor obiective și mai mărețe este lipsită de responsabilitate până când nu vor fi atinse țintele mai puțin ambițioase. Mai mult, dacă vom începe să atingem obiective mai ambițioase, ne vom izola într-un colț - obligată fiind să se conformeze cu cerințe mai stricte, industria UE va fi în imposibilitatea de a concura în condiții echitabile de concurență cu industria țărilor care nu-și stabilesc cerințe atât de stricte. Prin urmare, deși stabilirea unor obiective ambițioase ne face lideri în lupta împotriva schimbărilor climatice, aceasta nu contribuie în niciun fel la obiectivul UE de a deveni cea mai competitivă regiune din lume. Am votat împotriva documentului final pentru că, deși nu am nicio îndoială că UE poate fi lider în termeni de reducere a schimbărilor climatice și cunoaștem cu toții angajamentele noastre față de natură, trebuie să stabilim obiective cât mai realiste cu putință și să le abordăm într-un mod consistent.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Faptul că economia europeană a trebuit să-și reducă producția din cauza crizei, ducând la niveluri reduse de emisii, nu este un argument pentru reducerea de 30 % a emisiilor de CO2 așa cum a fost solicitat de către comisarul UE pentru combaterea schimbărilor climatice, dna Hedegaard, acum că reducerea de 20 % poate fi ușor de realizat ca urmare a crizei economice. Cu toate acestea, protejarea climei poate avea succes doar în cazul în care se desfășoară la nivel global. Reducerea emisiilor de CO2 pe întreg teritoriul UE nu își găsește rostul, dacă, în paralel, industriile nocive pentru climă și deșeurile periculoase sunt transferate de la națiunile industrializate la țările în curs de dezvoltare. Pe de altă parte, măsurile restrictive ale UE trag înapoi economia și le creează companiilor noastre obstacole în competiția internațională. Prin urmare, ar trebui sa spunem „da” protecției climei, dar nu în detrimentul companiilor noastre și dacă suntem singurii care luăm aceste măsuri. Prin urmare, am votat împotriva acestei propuneri de rezoluție.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluție privind schimbările climatice de la Conferința Cancún pentru ca Europa să își poată exprima sprijinul pentru acordurile privind schimbările climatice în cadrul unei conferințe de anvergură internațională. Parlamentul European speră că șefii de stat sau de guvern vor acorda cea mai mare prioritate problemei și vor conveni asupra unor măsuri specifice în care UE poate juca un rol de lider prin accentuarea angajamentului nostru față de Protocolul de la Kyoto. Încălzirea globală este acum dovedită științific și, astfel, obiectivul trebuie să fie acela de a stabiliza emisiile globale de gaze cu efect de seră până cel târziu în 2015, în scopul de a reduce la jumătate emisiile până în 2050. Acest lucru va menține creșterea temperaturii până la sub 2 °C, salvând astfel țări, populații și ecosisteme.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Conferința privind schimbările climatice de la Cancún (COP 16) este esențială pentru toți cetățenii europeni și pentru oamenii din întreaga lume. La acest nivel, avem nevoie de o politică responsabilă și ambițioasă din partea tuturor factorilor politici. Uniunea Europeană are un rol-cheie și trebuie să fie un lider cu ambiții în contextul schimbărilor climatice.

Ținând cont de acest lucru, am votat împotriva rezoluției Parlamentului European, deoarece cred că obiectivele stabilite de aceasta nu sunt suficient de ambițioase. Într-adevăr, nu pot accepta o țintă mai mare de 1,5 °C într-un viitor acord cuprinzător internațional post-2012 în Africa de Sud, având în vedere cele mai recente evoluții în domeniul științei. În ceea ce privește angajamentele privind reducerea emisiilor, creșterea trebuie să rămână, de asemenea, sub 1,5 °C, ceea ce impune ca emisiile globale de gaze cu efect de seră să-și atingă maximul până cel târziu în 2015 și să sufere o reducere de cel puțin 50 % comparativ cu anul 1990 până în 2050, continuând apoi să scadă.

Acestea nu sunt simple procente, ci obiective rezultate în urma cercetărilor științifice ca fiind posibile și indispensabile în vederea creării unui punct de cotitură decisiv în calea pe care am pornit spre distrugerea unor părți semnificative din biodiversitatea planetei noastre.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Am votat această rezoluție cu convingerea că, la Cancun, anul acesta, vom obține un rezultat deosebit. Învățând din rezultatele pozitive de la Nagoya - octombrie 2010 și din experiența negativă de la Copenhaga-2009, consider că UE va vorbi cu o singură voce și, în baza mandatului, UE și statele membre trebuie să continue să joace un rol constructiv la nivel internațional pentru obținerea unui acord juridic obligatoriu post-Kyoto. Pentru implementarea lui corectă și pentru mai multă transparență, trebuie implicate din plin ONG-urile și societatea civilă. De aceea, salut înscrierea celor 5 000 de reprezentați ai societății civile pentru a participa la lucrările COP 16.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestei rezoluții pentru că sunt de părere că Uniunea Europeană ar trebui să dea dovada angajamentului său puternic și a determinării în contextul efortului global de a găsi soluții care pot atenua schimbările climatice și efectele acestora.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Trebuie spus de la început: Conferința privind schimbările climatice de la Cancún nu va fi un succes. Acest pesimism are și o explicație pe măsură, fiind justificat de lipsa reală de voință afișată în aceste ultime luni de către principalii protagoniști, în frunte cu Statele Unite și China, fără de care nu poate fi luat în calcul un acord în cifre și cu caracter obligatoriu. Cu toate acestea, nu trebuie neapărat ca summitul de la Cancún să fie o copie fidelă a celui de la Copenhaga și să provoace atâta dezamăgire în rândul cetățenilor. În rezoluția adoptată astăzi la prânz, Parlamentul European ne-a amintit că ar trebui să urmărim obiectivul de a limita creșterea temperaturii la 1,5 °C, în scopul de a asigura supraviețuirea tuturor națiunilor, popoarelor și ecosistemelor. Aceasta este o dovadă de responsabilitate față de generațiile viitoare. Rezoluția ne amintește că, pentru a fi credibilă, Uniunea Europeană nu trebuie doar să își onoreze angajamentele de a furniza 30 de miliarde de dolari ajutor pentru țările cele mai sărace pentru perioada 2010-2012, ci și să dea dovadă de imaginație pentru a salva planeta. Trebuie să furnizeze, de asemenea, noi surse de finanțare: o taxă pe tranzacțiile financiare, impozite internaționale asupra afacerilor, impozite naționale pe emisii și contribuții pe bilete de avion, propuneri susținute de mine și de 292 de deputați.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. − Rezoluția ENVI a fost destul de restrâns adoptată (vot final 292/274/38), cu următoarele modificări/observații: trimiterea la „fără a aduce atingere trecerii la o limită de 1.5 °C” a fost ștearsă cu o majoritate restrânsă (AN amendamentul 14 și amendamentul 18: 307/304/xx); mențiunea explicită că lacunele LULUCF și AAU ar putea anula toate obiectivele din anexa I a fost ștearsă (amendamentul 16: 316/301/xx), dar alte puncte care solicită norme solide din anexa I, concepute pentru a oferi reduceri de emisii, au rămas. Fără un control electronic, un paragraf ce repetă teoria UNFCCC 4AR și cele 40 % a fost menționat drept anulat (deși într-un vot separat pe același alineat, partea despre cele 40 % solicitate de teorie pentru +2 °C a fost menținută). Punctul reiterând „necesitatea adoptării unei ținte interne de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru Uniunea Europeană de 30 % până în 2020 în comparație cu nivelul din 1990, în interesul creșterii economice viitoare ale Uniunii Europene”, a fost menținut (PPE Amendamentul 20 respins prin AN: 298/316/xx). Una peste alta, aceasta rămâne o rezoluție bună ce conține multe mesaje bune în ceea ce privește Protocolul de la Kyoto, limitează decalajele și criticile ce privesc lacunele LULUCF și AAU, precum și limbajul puternic cu privire la responsabilitatea istorică a țărilor industrializate și necesitatea de a finanța eforturile privind schimbările climatice ale țărilor în curs de dezvoltare.

  Peter Skinner (S&D), în scris. – Pe măsură ce ne apropiem de conferință, este clar că există o șansă reală ca UE să aducă o contribuție pozitivă la Cancún. După ce l-am ascultat pe președintele comisiei, Jo Leinen, sunt convins că, în esența sa, un acord multilateral poate fi atins numai în cazul în care suspiciunea țărilor BRIC poate fi înlăturată. În mod similar, angajamentele multor țări în vederea îndeplinirii contribuțiilor legate de ajutorul pentru națiunile în curs de dezvoltare trebuie duse mai departe în cadrul conferinței.

  Alf Svensson (PPE), în scris. – (SV) În timpul votului de ieri din Parlamentul European, am votat în favoarea rezoluției asupra Conferinței privind schimbările climatice de la Cancún (COP 16). Motivul pentru care am făcut acest lucru este că rezoluția tratează un subiect extrem de important - faptul că UE trebuie să se dovedească a fi un lider politic perspicace în negocierile privind schimbările climatice. Țările în curs de dezvoltare sunt afectate deosebit de grav și, prin urmare, liderii mondiali trebuie să facă tot posibilul pentru a se asigura că negocierile privind schimbările climatice nu pun în pericol Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Cu toate acestea, aș dori să subliniez, în special, că am votat împotriva formulării din rezoluția care îndeamnă UE, în cadrul negocierilor, să propună o cotă de impozitare de 0,01 % pe tranzacțiile financiare. Acest tip de impozit nu reprezintă soluția corectă și nu va ajuta țările în curs de dezvoltare să combată și să se adapteze la schimbările climatice.

Propunere de rezoluție (B7-0675/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) În Sahara Occidentală, au avut din nou loc, de curând, incidente grave. Acest teritoriu, care a fost sub administrație spaniolă până în 1976, este încă obiectul unei tensiuni considerabile între autoritățile marocane și mișcarea de independență. Situată între Oceanul Atlantic, Mauritania și sudul Marocului, Sahara Occidentală a fost divizată între cele două țări în urma retragerii Spaniei. Rezoluția propusă de unii dintre colegii mei deputați cu privire la evenimentele tragice de la 24 octombrie 2010 a fost redactată în grabă, chiar dacă un anumit grad de retrospectivă este esențial în astfel de cazuri. Prin urmare, am ales să mă abțin de la vot și voi monitoriza îndeaproape ancheta în curs de desfășurare.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Sprijin această rezoluție. După mai bine de 30 de ani, procesul de decolonizare din Sahara Occidentală rămâne neterminat. Situația drepturilor omului, actele de violență în tabăra civililor și conflictul în curs de desfășurare și consecințele acestuia asupra întregii regiuni reprezintă motive de îngrijorare. Împărtășesc îngrijorarea exprimată în rezoluție cu privire la atacurile la libertatea presei și informației, pe care mulți jurnaliști europeni le-au suferit și ei. Este așadar nevoie de o anchetă internațională independentă sub auspiciile ONU, pentru a explica decesele și disparițiile de civili. De asemenea, este important să se stabilească un mecanism de monitorizare a drepturilor omului, să fie eliberați activiștii pentru drepturile omului și să se acorde presei, observatorilor independenți și organizațiilor umanitare liber acces în Sahara Occidentală.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Sprijin ancheta Organizației Națiunilor Unite în problema Saharei Occidentale și poziția acesteia potrivit căreia Marocul ar trebui să permită liberul acces al jurnaliștilor, observatorilor independenți și organizațiilor umanitare în această regiune. Sunt conștientă de faptul că Marocul este un partener strategic și un aliat al Uniunii Europene în combaterea fundamentalismului islamic radical.

Cu toate acestea, nu accept atitudinea autorităților marocane în cazul incidentelor grave, violente ce au avut loc în tabăra Gdaim Izyk din Sahara Occidentală în data de 8 noiembrie, care au provocat moartea unui număr încă necunoscut de oameni. Mă bucur să fiu membru al unei instituții precum Parlamentul, care are drept unul dintre principiile sale de bază protecția și promovarea drepturilor omului. Având în vedere acest lucru, recunosc nevoia de a face apel la agențiile ONU să propună crearea unui mecanism de monitorizare a drepturilor omului în Sahara Occidentală. Felicit Secretarul General al ONU și pe trimisul său personal pentru eforturile de a găsi o soluție politică justă, de durată și reciproc acceptabilă pentru a permite autodeterminarea poporului din Sahara Occidentală.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Situația din Sahara Occidentală durează de mai mult de 30 de ani, fără nicio soluție evidentă. Alături de conflictul israeliano-palestinian și conflictul din Cipru, este parte a unui grup de cazuri care se dovedesc dificil de rezolvat și se întind pe o durată lungă de timp. În ciuda unor inițiative individuale de deschidere a canalelor de dialog, care sunt de salutat, astăzi pare a fi clar că părțile în conflict nu au fost încă în măsură să ia măsuri concrete în vederea unei soluții negociate a conflictului. Știrile recente despre incidentele care au avut loc la tabăra Gdaim Izyk provoacă preocupări majore în ceea ce privește respectarea drepturilor omului ale poporului din Sahara Occidentală de către autoritățile marocane și duc la o agravare îngrijorătoare a acestui conflict. Sper că va exista o finalizare definitivă a acestei probleme și că se poate găsi o soluție politică și administrativă la acest conflict, în scopul de a reconcilia interesele părților.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Suntem mulțumiți că Parlamentul European a condamnat ferm incidentele violente care au avut loc în tabăra Gdaim Izyk din Sahara Occidentală la data de 8 noiembrie și care au provocat moartea a unui număr necunoscut de oameni.

Sperăm ca măsurile propuse aici să fie solicitate de către Comisie și Consiliu, subliniind necesitatea organismelor ONU de a propune crearea unui mecanism de monitorizare a drepturilor omului în Sahara Occidentală, precum și conformarea cu rezoluțiile care au fost deja adoptate, inclusiv auto-determinarea pentru populația din Sahara Occidentală.

Așa cum se spune în rezoluție, „Organizația Națiunilor Unite ar fi cel mai potrivit organism pentru efectuarea unei anchete internaționale independente, în scopul de a clarifica evenimentele, decesele și disparițiile”.

Atacurile la libertatea presei și informației pe care le-au suferit mulți jurnaliști europeni sunt, de asemenea, regretabile, iar Regatul Maroc ar trebui îndemnat să permită accesul liber și libera circulație în Sahara Occidentală pentru presă, observatorii independenți și organizațiile umanitare.

În cele din urmă, am dori să subliniem cât de importantă este creșterea finanțării și furnizarea de ajutor umanitar pentru refugiații Sahrawi care locuiesc în regiunea Tindouf, al căror număr este estimat la între 90 000 și 165 000, cu scopul de a le asigura necesitățile de bază de hrană, apă, adăpost și îngrijire medicală, precum și o îmbunătățire a condițiilor lor de viață.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. – (IT) Autodeterminarea popoarelor a fost întotdeauna o prioritate pentru Liga Nordului. Astăzi, votăm cu privire la o propunere de rezoluție care urmărește să garanteze respectarea drepturilor omului și a condițiilor socio-economice acceptabile pentru oamenii din Sahara Occidentală. Condamnăm reacția violentă și nejustificată a guvernului marocan, care a înăbușit în sânge o demonstrație de protest pașnică și democratică. Prin urmare, cerem Comisiei și Consiliului să suspende negocierile privind acordul de asociere între UE și Maroc. Pornind de la aceste premise, acord întregul meu sprijin rezoluției.

  Richard Howitt (S&D), în scris. – Am fost încântat să pot fi co-autor, în numele Grupului S&D, la rezoluția Parlamentului privind Sahara Occidentală. Sunt uimit că protestele din Sahara Occidentală au fost reprimate violent de către autorități și împărtășesc temerile exprimate în prezenta rezoluție pentru siguranța apărătorilor drepturilor omului Sahrawi. Situația din Sahara Occidentală rămâne una dintre ultimele vestigii de decolonizare și, după 30 de ani, trebuie să fie rezolvată. Salut apelul din această rezoluție pentru o soluție politică justă, de durată și reciproc acceptabilă, în deplină conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, și aș dori din nou să imit ONU cu îndemnul că trebuie să existe un referendum al populației din regiune.

  David Martin (S&D), în scris. − Am votat în favoarea acestei rezoluții privind nefericita situație din Sahara Occidentală. Sunt șocat de incidentele violente care au avut loc în tabăra de la Gdaim Izyk și în orașul Laayoune, precum și de utilizarea forței în aceeași zi în care, la New York, s-a deschis a treia sesiune de discuții informale cu privire la statutul Saharei Occidentale. Deplâng pierderea de vieți omenești și îmi exprim solidaritatea cu familiile celor morți, răniți și dispăruți și îndemn la înființarea, sub egida Organizației Națiunilor Unite, a unei comisii independente și transparente de anchetă, cu mandatul de a stabili responsabilitățile diferitelor părți pentru declanșarea evenimentelor menționate anterior și de a preciza numărul de victime. Sunt uimit, de asemenea, că parlamentarilor și jurnaliștilor europeni le-a fost refuzat accesul în Sahara Occidentală și fac apel la autoritățile marocane să permită presei și organizațiilor non-guvernamentale accesul în regiune.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Situația din Sahara Occidentală este foarte îngrijorătoare, iar Parlamentul ar trebui să dea un semnal clar de condamnare a ceea ce se întâmplă acolo. Actele de violență ale ambelor părți trebuie să înceteze pentru a face loc unui dialog transparent în bună-credință, punând capăt unui conflict care a provocat deja prea multe decese și are în continuare ca efect un număr mare de persoane strămutate și de refugiați. UE trebuie să depună în continuare eforturi și să ofere ajutor umanitar acestor refugiați, astfel încât aceștia să dispună de condiții minime de supraviețuire.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Am votat în favoarea acestei rezoluții, deoarece transmite un mesaj puternic și clar de consolidare a dreptului poporului Sahrawi la autodeterminare și condamnă atrocitățile comise de către guvernul marocan. Este o rezoluție pozitivă, deoarece condamnă actele de violență comise de Maroc în dizolvarea taberei sahariene a demnității, moartea tânărului Nayem El-Garhi și blocada informațională impusă de către forța de ocupație a Saharei Occidentale, refuzul accesului jurnaliștilor, ONG-urilor și ofițerilor aleși. Deși grupul meu a cerut înghețarea acordului de asociere a UE cu Marocul din cauza încălcării celei de-a doua clauze, am acordat sprijinul meu acestei rezoluții, deoarece aceasta cere o investigație internațională efectuată de Organizația Națiunilor Unite, invită Marocul la „respectarea dreptului internațional în ceea ce privește exploatarea resurselor naturale din Sahara Occidentală” și „insistă asupra necesității de a apela la organisme ONU să propună instituirea unui mecanism de monitorizare a drepturilor omului în Sahara Occidentală”. Din toate aceste motive, chiar dacă mi-aș fi dorit o condamnare mai fermă și mai clară, am votat pentru.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Motivul pentru care am votat în favoarea acestei rezoluții privind situația actuală din Sahara Occidentală este înrădăcinat în angajamentul care a fost întotdeauna demonstrat, cu accent special pe evoluția conflictului dintre Maroc și Frontul Polisario privind Sahara Occidentală, mai presus de toate din cauza implicațiilor evidente ale acestei probleme pentru stabilitatea în regiune.

În mod evident, Maroc a fost invitat în mai multe rânduri să mențină un dialog deschis, flexibil, fără condiții prealabile, cu scopul de a înainta încet dar sigur în negocierile de pace intermediate de către Organizația Națiunilor Unite. Personal, am susținut întotdeauna eforturile făcute de către ONU și trimisul său, dl Ross, ce vizează discuții bilaterale politice, negociate și durabile între cele două părți.

În multe țări din UE, inclusiv în Italia, există o largă sensibilitate și conștientizare cu privire la condițiile în care trăiește populația Sahrawi, înțelegând în special și pozițiile și punctele de vedere ale Marocului. Uniunea Europeană, în special țările mediteraneene, a fost întotdeauna în frunte în ceea ce privește ajutoarele umanitare oferite populației Saharawi, deoarece principiul de solidaritate față de persoanele care trăiesc în asemenea condiții problematice este fundamentală.

Votul meu se situează în optica realizării unei îmbunătățiri treptate a situației actuale printr-un angajament reciproc de cooperare și dialog.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am susținut această rezoluție deoarece cred că lupta pentru drepturile omului este crucială. Au existat rapoarte din Sahara Occidentală de cazuri de violență a poliției împotriva cetățenilor care protestau fără violență într-o tabără din afara orașului Laayoune împotriva situației sociale, politice și economice și împotriva condițiilor lor de viață. Forțele de poliție au folosit gaze lacrimogene și bastoane împotriva demonstranților, în scopul de a evacua tabăra.

Această situație este mai mult decât o problemă politică cu un stat vecin. Avem în față o încălcare a drepturilor omului pe care trebuie să o condamnăm cu toții, fără excepție, și prin urmare, votez în favoarea acestei rezoluții și adaug vocea mea la cele ale colegilor mei deputați, îndemnând toate părțile să rămână calme și să se abțină de la orice act de violență.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) După mai multe încercări ale regimului marocan de a împiedica Parlamentul să se pronunțe cu privire la situația drepturilor omului din Sahara Occidentală, trebuie să salutăm faptul că, de data aceasta, lobby-ul marocan nu a reușit. Consider inacceptabile interferențele constante ale Marocului. De asemenea, textul rezoluției este doar un compromis între pozițiile care se bazează pe analize foarte diferite. Prin urmare, doresc să afirm poziția grupului nostru în favoarea poporului Sahrawi și, în special, condamnarea modului provocator și iresponsabil în care a fost demontată tabăra de la Gdaim Izyk. Nu-i putem pune pe picior de egalitate pe cei care atacă, torturează și masacrează cu cei care încearcă să se apere. Trebuie să aibă loc o anchetă independentă, iar libertatea de acces și de circulație trebuie să fie acordată celor responsabili pentru mass-media și informații. UE și, în special, Spania și Franța, trebuie să își asume responsabilitatea istorică și să ceară Marocului să înceteze cu atitudinea sa descurajatoare și intransigentă, chiar prin înghețarea a numeroase acorduri comerciale și relații speciale care există între UE și Regatul Maroc și prin luarea tuturor măsurilor posibile pentru a se asigura că referendumul privind autodeterminarea inclus în numeroase rezoluții Națiunilor Unite va avea loc.

  Marie-Thérèse Sanchez-Schmid (PPE), în scris. – (FR) Incidentele violente ce au avut loc în Sahara Occidentală cu ocazia demolării taberei Gdaim Izyk și în orașul Laayoune sunt foarte grave și trebuie să fie condamnate ferm. Parlamentul European are dreptate să-și exprime îngrijorarea cu privire la deteriorarea situației din regiune. Așa cum a subliniat Organizația Națiunilor Unite, părțile implicate în conflict trebuie să fie de acord să caute o soluție politică realistă, care să fie echitabilă, durabilă, acceptabilă pentru ambele părți și în conformitate cu rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU. Cu toate acestea, este regretabil faptul că textul a fost pregătit înainte ca Parlamentul să aibă la dispoziție toate faptele și informațiile detaliate despre circumstanțele care au declanșat această tragedie, precum și numărul exact al victimelor. Jurnaliștilor, anchetatorilor independenți, observatorilor și factorilor de decizie politică trebuie să li se acorde timp și acces la orașul Laayoune și la taberele de refugiați, pentru a face lumină asupra evenimentelor. Calvarul populației Sahrawi nu ar trebui în niciun fel exploatat pentru a incita la alte acte de violență.

  Søren Bo Søndergaard (GUE/NGL), în scris. – Am votat în favoarea rezoluției comune privind Sahara Occidentală (B7-0675/2010). Cu toate acestea, regret enorm că rezoluția nu reușește să menționeze și să critice acordul ilegal de pescuit dintre UE și Maroc, care permite flotelor europene de pescuit să opereze în apele teritoriale ale Saharei Occidentale ocupate.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am votat în favoarea rezoluției privind situația din Sahara Occidentală. Această rezoluție comună transmite un semnal puternic din partea Parlamentului European de condamnare a recentei reizbucniri a violenței în Sahara Occidentală. La 8 noiembrie, taberele de protest Sahrawi au fost distruse cu violență, cauzând multe decese de ambele părți și mulți răniți în rândul locuitorilor. Taberele reprezentau protestul pașnic al poporului Sahrawi împotriva represiunii, marginalizării și jefuirii de resurse naturale (inclusiv peștele) la care a fost supus și a condițiilor precare în care a trăit sub ocupație marocană. Rezoluția face apel la încetarea imediată a violențelor și instituirea unei anchete independente asupra evenimentelor de la Gdaim Izyk și Laayoune. Există apeluri la adresa autorităților marocane de a permite jurnaliștilor, organizațiilor umanitare, deputaților europeni și observatorilor independenți accesul liber în Sahara Occidentală.

Represiunea sporită asupra activiștilor pentru drepturile omului și a activiștilor Sahrawi din partea autorităților marocane (arestări arbitrare, acuzații și detenție) este foarte îngrijorătoare. Aceste evenimente vor exercita o presiune asupra discuțiilor informale dintre Maroc și Frontul Polisario, programate să fie reluate la începutul lunii noiembrie, sub egida ONU. Cu toate acestea, este nevoie de o soluție politică justă și durabilă pentru a îmbunătăți situația populației Sahrawi.

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL), în scris. – Am votat în favoarea rezoluției comune privind Sahara Occidentală, B7-0675/2010. Cu toate acestea, mi se pare extrem de regretabil faptul că rezoluția nu reușește să menționeze și să critice acordul ilegal de pescuit dintre UE și Maroc, care permite flotelor europene de pescuit să opereze în apele teritoriului ocupat al Saharei Occidentale.

  Dominique Vlasto (PPE), în scris. – (FR) Ca și colegii mei deputați, trebuie să condamn evenimentele recente din Sahara Occidentală și aș dori să-mi exprim sprijinul și compasiunea față de familiile tuturor victimelor. Cu toate acestea, am ales să nu votez în favoarea rezoluției, deoarece conține o serie de erori de fapt, omite informații vitale și nu prezintă o imagine obiectivă a violenței care a avut loc la 8 noiembrie 2010. Modul de redactare a rezoluției ar fi trebuit să fie marcat de diplomație combinată cu fapte concrete și incontestabile. În schimb, acest text lipsit de echilibru conține o evaluare pripită și prost informată a situației și discreditează, fără niciun motiv, ancheta independentă efectuată de către autoritățile marocane. Regret această declarație părtinitoare făcută în grabă - aceasta va afecta negocierile informale din cadrul ONU între Regatul Maroc și Frontul Polisario și a generat tensiuni la fața locului. Pierdem din vedere ceea ce ar trebui să fie prioritatea noastră, și anume căutarea unui acord echilibrat și reciproc acceptabil între cele două părți, care va reda populației civile stabilitatea și securitatea. Trebuie să evităm cu orice preț crearea unui nou front în mult-disputata regiune Sahel și trebuie să căutăm păstrarea parteneriatului nostru strategic cu Marocul.

Propunere de rezoluție (B7-0650/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Ucraina a devenit o problemă geopolitică majoră pentru Europa odată cu dizolvarea URSS. Deși și-a recăpătat independența, Rusia încă o consideră ca făcând parte din regiunea „străinătății apropiate”. Dorind să profite din plin de autonomia sa și să se concentreze asupra legăturilor sale istorice puternice cu Uniunea Europeană, Ucraina și-a exprimat de ceva timp intenția de a adera la Uniunea Europeană. Ca țară cu resurse naturale bogate, situată în centrul unei importante regiuni strategice, Ucraina ar trebui să fie privită ca o potențială axă centrală pentru Uniunea Europeană. Am votat în favoarea rezoluției Parlamentului European care salută perspectivele europene ale Ucrainei. Rezoluția se referă la progresele care sunt încă necesare în această democrație fragilă. Aceasta subliniază, de asemenea, eforturile și progresele semnificative realizate în ultimul timp. Rezoluția are un ton moderat, însă confirmă faptul că Ucraina are un viitor european.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Sprijin această rezoluție. Există îngrijorarea că libertățile democratice, precum libertatea de întrunire, libertatea de exprimare și libertatea mass-media au fost amenințate în Ucraina în ultimele luni. Autoritățile ar trebui să investigheze rapoartele de încălcări ale drepturilor și libertăților și să ia măsuri pentru remedierea acestora. În plus, este important ca autoritățile să se abțină de la orice tentative de a controla direct sau indirect conținutul reportajelor din mijloacele mass-media naționale. Normele electorale rămân în permanență un subiect de discuție. Prin urmare, este necesar să se ia măsuri active pentru îmbunătățirea sistemului electoral și a legislației din acest domeniu înainte de viitoarele alegeri parlamentare. Mai mult decât atât, există necesitatea de a consolida credibilitatea, stabilitatea și independența instituțiilor și de a asigura guvernarea statului pe baza principiilor democrației și statului de drept. Autoritățile ucrainene trebuie să facă, de asemenea, mai multe eforturi pentru combaterea corupției.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Sunt de acord cu rezoluția Parlamentului privind continuarea acțiunilor Ucrainei pentru a instaura stabilitatea politică, atât în interiorul țării, cât și dincolo de granițele sale. Ucraina este un partener important al Uniunii Europene în ceea ce privește punerea în aplicare a politicii europene de vecinătate cu Europa de Est. Prin urmare, este esențial să se caute în continuare o cooperare strânsă, în special în domeniul regimului vizelor. Parlamentul invită Comisia și Consiliul să elaboreze un plan de acțiune privind permiterea călătoriilor fără viză pentru Ucraina. În scopul de a asigura stabilitatea politică pe termen lung, atât în interiorul țării, cât și față de țările vecine, este important să se pună în aplicare reforme constituționale, care ar contribui la crearea unui echilibru adecvat între executiv și sistemul judiciar. Reforme suplimentare sunt necesare, de asemenea, pentru a consolida libertatea presei și pluralismul. Instituțiile statului sunt îndemnate să ia măsuri pentru a asigura libertatea presei. Uniunea Europeană este ferm angajată să ajute Ucraina să își pună în aplicare reformele. Așadar, Uniunea Europeană urmărește în continuare o cooperare strânsă cu Ucraina, consolidarea democrației din această țară și accelerarea integrării sale în Uniunea Europeană.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Critic alegerile locale care au avut loc la 31 octombrie în Ucraina și aș dori să fie respectată libertatea presei. Deplâng schimbarea de ultimă oră a normelor electorale înainte de 31 octombrie, împreună cu faptul că partidelor de opoziție nu li s-a permis să își afișeze candidații în circumscripțiile electorale. Sunt de acord cu Parlamentul că restricționarea standardelor democratice nu ar trebui să fie tolerată și că libertatea de exprimare ar trebui să fie apărată. Aș dori să mă alătur Parlamentului în condamnarea guvernul de la Kiev pentru eșecul său în această chestiune delicată.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) În limbile slave, „Ucraina” înseamnă „țară de frontieră”. Pentru ruși, aceasta a fost întotdeauna o provincie îndepărtată, iar acum Ucraina este o țară de frontieră și pentru Uniunea Europeană, ca urmare a ultimei extinderi.

Totuși, măcar o dată, nu vrem ca numele unui loc să decidă soarta poporului său. Cu prudența pe care o impune respectul pentru voința democratică a unui popor, Uniunea Europeană este consecventă în rolul său de jucător global, oferindu-se drept garant al libertății, democrației și pluralismului într-o situație în care respectul pentru astfel de valori poate permite țării să ajungă la stabilitatea de care are atât de mare nevoie.

Procesul de extindere nu presupune numai evaluări de natură strategică și comercială – deși aceste aspecte trebuie, de asemenea, să fie considerate ca fiind relevante,– ci, mai presus de toate, un efort constant, pașnic de a extinde sfera culturală care face referire la universul de valori pe care îl reprezintă UE.

În ultimii șase ani – încă de la revoluția portocalie, care va fi aniversată în următoarele câteva săptămâni – țara a trecut printr-o perioadă de stabilizare democratică. Sperăm că prezența noastră ca vecin fizic va oferi sprijin pentru formarea și respectarea unei conștiințe democratice reale.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestei propuneri de rezoluție. Relațiile dintre Uniunea Europeană și Ucraina, unul dintre principalii parteneri ai Uniunii din rândul vecinilor săi din est, sunt deosebit de importante pentru stabilitatea, securitatea și prosperitatea întregii Europe. Conștiente de faptul că au în comun responsabilitățile de promovare a stabilității, UE și Ucraina au accelerat procesele de negociere și caută să organizeze noi parteneriate de cooperare. Acestea depășesc simpla cooperare economică, acoperind, de asemenea, domeniile statului de drept și respectării drepturilor omului, în care mai rămân încă multe de făcut în Ucraina, după cum a demonstrat acest recent regres din procesul electoral.

Aș dori, de asemenea, să subliniez importanța extraordinară pe care o are procesul de integrare europeană a Ucrainei pentru realizarea reformelor economice, sociale și politice necesare. În acest context, consider că încheierea acordului de asociere este deosebit de relevantă pentru punerea în aplicare eficientă a agendei de asociere UE-Ucraina.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În ciuda acțiunilor inițiale ale președintelui Ianukovici și a declarațiilor ulterioare ale autorităților ucrainene cu privire la disponibilitatea Ucrainei de a adera la UE, de a adopta modele europene de bună guvernare și de a respecta drepturile omului și libertățile civile ale populației sale, prudența este, într-o anumită măsură, esențială. De fapt, apar tot mai multe rapoarte care conțin dovezi ale încălcărilor libertății de expresie și de asociere, ale influenței pe care politicul o exercită asupra mass-media și a autorităților judiciare, precum și a interferențelor în acțiunile serviciilor secrete. Cred că dacă Ucraina va respecta promisiunile liderilor săi politici, ar putea porni pe calea aderării, al cărei prim pas ar trebui să fie instituționalizarea libertății și a statului de drept.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Consider că Ucraina este unul dintre cei mai importanți parteneri strategici ai UE, așadar mă simt nevoit să îmi exprim îngrijorarea în privința puterilor excesive acordate serviciilor de securitate pentru a intimida organizațiile non-guvernamentale care funcționează în țară și pentru a controla mass-media ucraineană. De asemenea, merită subliniată importanța de a le permite partidelor de opoziție din Ucraina să ia parte la alegeri fără restricții sau discriminări. Cred că nu putem decât să ne menținem sprijinul pentru perspectiva integrării europene a Ucrainei, pentru a asigura un parteneriat strategic cu țara în măsura în care aceasta va lua în considerare recomandările acestei rezoluții.

  Tunne Kelam (PPE), în scris. – Am votat pentru rezoluția privind Ucraina. Cu toate acestea, regret faptul că această Cameră a amânat deja de două ori votul, ceea ce a dus la situația în care summitul UE-Ucraina, pentru care a fost elaborată rezoluția, să aibă loc înainte de votul nostru. Parlamentul European a considerat că este datoria și privilegiul său să adopte o poziție proprie înainte de summiturile periodice cu țări terțe, pentru a putea transmite poziția sa în timp util ambelor părți. Impactul unei rezoluții adoptate ulterior va fi mult mai slab. În cazul în care anumiți colegi au văzut într-o astfel de întârziere o încercare de a nu deranja prea mult noua administrație ucraineană, aceasta este cu siguranță o politică pe termen scurt.

UE este și va fi deschisă tuturor domeniilor de cooperare, însă prețul acestei cooperări nu poate fi niciodată ignorarea tentativelor alarmante de a distruge realizările majore ale revoluției portocalii – alegerile libere și libertatea mass-media. Susțin declarația comisarului Gucht de ieri, potrivit căreia există principii europene comune în privința cărora nu putem face compromisuri.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat pentru această rezoluție privind Ucraina. Salut eforturile făcute de actuala coaliție de guvernare pentru reinstaurarea stabilității politice în Ucraina, care este o condiție esențială pentru consolidarea democrației în țară. O stabilitate politică durabilă poate fi asigurată doar prin modificări constituționale care să introducă o separare clară a competențelor, precum și un sistem adecvat de verificări și de echilibrare între și în cadrul ramurilor executive, legislative și judiciare ale puterii.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Având în vedere declarațiile realizate de Misiunea de observare a alegerilor a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa/Biroului pentru instituții democratice și drepturile omului (OSCE/ODIHR), care a considerat că standardele internaționale au fost în mare parte respectate, recentele alegeri care au avut loc în Ucraina sunt un semn că această țară continuă să se dezvolte pozitiv, progresând către o viitoare integrare în UE. Cu toate acestea, este fundamental ca oamenii politici și autoritățile din Ucraina să se angajeze în vederea instaurării cât mai rapide a stabilității politice și economice. Pentru a realiza acest lucru, trebuie puse în aplicare reformele constituționale necesare, alături de consolidarea statului de drept, crearea unei economii sociale de piață și eforturile reînnoite de combatere a corupției și de îmbunătățire a climatului pentru afaceri și investiții.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – (LT) Alegerile locale recente din Ucraina au extins influența partidului președintelui Viktor Ianukovici asupra regiunilor. Din păcate, modificările aduse sistemului electoral cu câteva luni înainte de alegeri, care l-au retransformat parțial pe acesta într-un sistem majoritar, au condus la și mai multă ostilitate între guvern și opoziție și au format baza pentru acuzațiile de intenții nedemocratice aduse guvernului. Rezoluția exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la creșterea recentă a numărului de încălcări ale libertății de exprimare, libertății de întrunire și a restricțiilor privind libertatea presei. Am votat pentru adoptarea rezoluției, deoarece aceasta invită Ucraina, care are în vedere pe termen lung obținerea statutului de membru al UE, să adopte o legislație pentru reglementarea mass-media care să fie în conformitate cu standardele internaționale și subliniază necesitatea de a consolida independența și eficiența instituțiilor de stat. Aceasta este singura modalitate de a garanta funcționarea democrației și a statului de drept în țară. Susțin apelurile făcute de autorii rezoluției pentru ca Kievul să continue modernizarea infrastructurii de aprovizionare cu energie și să pună în aplicare proiecte pentru diversificarea surselor de energie alături de statele membre ale UE. Salut planul de acțiune privind liberalizarea vizelor, care stabilește orientări practice pentru punerea în aplicare rapidă a acesteia: consolidarea statului de drept în Ucraina și aplicarea drepturilor fundamentale.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Consider că îmbunătățirea relațiilor cu un stat vecin – un stat al Parteneriatului estic în acest caz – încheierea de acorduri comerciale, intensificarea schimbului de informații și sprijinirea cetățenilor pentru a călători în diverse țări reprezintă un domeniu fundamental, la care UE nu trebuie să renunțe niciodată. Am votat în favoarea propunerii de rezoluție privind Ucraina tocmai din acest motiv. Sunt întru totul de acord cu conținutul rezoluției care, odată cu punerea în aplicare a planului de acțiune, va stabili condițiile de liberalizare a vizelor de scurtă ședere în UE și va consolida poziția Uniunii în ceea ce privește dezvoltarea democratică a țării după recentele alegeri locale. Rezoluția va permite, de asemenea, Ucrainei să ia parte la programele Uniunii și va defini aplicarea de noi legi privind gazul, acum când Kievul a aderat la Comunitatea Energiei.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Noul context politic și cadru instituțional din Ucraina, precum și disponibilitatea președintelui nou ales, Viktor Ianukovici, și a Parlamentului ucrainean (Verkhovna Rada) de a confirma determinarea Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană reprezintă un pas înainte către începerea procesului de aderare.

În conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Ucraina poate solicita aderarea la UE, la fel ca orice stat european care aderă la principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului, libertăților fundamentale și statului de drept.

Am votat în favoarea acestei rezoluții, care identifică propuneri ce urmează a fi comunicate autorităților ucrainene. Încă mai este o cale lungă de parcurs către o stabilitate instituțională care să recunoască participarea deplină a tuturor actorilor politici, permițând astfel transferuri sănătoase de putere. Sper că legăturile istorice, culturale și economice puternice pe care le are UE cu Ucraina se vor consolida și vor permite în timp integrarea Ucrainei în Uniune. În acest sens, aș dori să evidențiez importanța întăririi cooperării în domeniul schimburilor de experiență pentru tineri și studenți și al dezvoltării programelor de burse care vor permite ucrainenilor să se familiarizeze cu UE și cu statele sale membre.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Această rezoluție reprezintă un consens relativ, deoarece prevede că Ucraina, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, poate solicita aderarea la UE, la fel ca orice altă țară europeană care susține principiile libertății, democrației și respectării drepturilor omului, libertățile fundamentale și statul de drept. De asemenea, subliniază faptul că Ucraina, care intenționează să adere la Uniunea Europeană, are puternice legături istorice, culturale și economice cu Uniunea Europeană și este unul dintre partenerii săi cheie din rândul țărilor vecine din est, având o influență semnificativă asupra securității, stabilității și prosperității întregului continent.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) După alegerile pentru guvernul de la Kiev de la începutul anului, majoritatea persoanelor au crezut că acesta avea să fie „sfârșitul” Ucrainei. Ideea este că noul guvern ucrainean este mai pragmatic și deschis față de reforme decât era de așteptat. Cooperarea strânsă cu Ucraina este importantă dacă există chiar și cea mai mică șansă de a asigura stabilitatea în regiune. În ultimii ani, Ucraina s-a transformat într-un teren de fotbal politic, cu o luptă pentru influență între Rusia și Occident în timpul revoluției portocalii și al ultimelor alegeri. Important nu este dacă Ucraina alege Rusia sau Occidentul. Acum, UE are posibilitatea de a pune în aplicare o nouă politică privind Ucraina, care ar include Rusia. Țara mea, Lituania, are, de asemenea, un rol de jucat aici.

Securitatea și energia sunt două domenii în care va fi necesară o cooperare pe termen lung pentru a rezolva unele dintre problemele Kievului. Cu toate acestea, având în vedere că Ucraina face eforturi pentru a-și moderniza economia și pentru o mai bună integrare în Europa, este importantă respectarea principiilor democratice și a drepturilor omului. Prin urmare, eu sper sincer că se vor înregistra progrese durabile cu ocazia summitului UE-Ucraina de la Bruxelles, din data de 22 noiembrie.

  Joachim Zeller (PPE), în scris. – (DE) Prăbușirea Uniunii Sovietice a oferit populației Ucrainei prima ocazie din istoria sa de a-și decide viitorul în libertate și autonomie națională. Statele și popoarele Europei au datoria de a-și manifesta solidaritatea și sprijinul față de marele popor al Ucrainei, care a plătit un preț enorm în perioada stalinistă și în al Doilea război Mondial prin pierderea a multe milioane de vieți. Revoluția portocalie a demonstrat că populația Ucrainei dorește să își modeleze viitorul în condiții democratice, în care este susținut statul de drept. Acest lucru nu trebuie niciodată să fie uitat de persoanele din Ucraina care au responsabilități politice, economice și sociale. Desfășurarea alegerilor regionale recente și a evenimentelor de dinainte și de după alegerile din Ucraina ne fac să ne gândim dacă acțiunile celor care au responsabilitate politică în Ucraina chiar reflectă principiile libertății, democrației și statului de drept. Prezenta rezoluție amplifică poziția Parlamentului European, potrivit căreia ucrainenii pot fi siguri de solidaritatea europenilor, și face apel, de asemenea, la politicienii Ucrainei să respecte voința poporului de a trăi după principiile democrației, libertății și statului de drept. În calitate de semnatar, am votat în favoarea acestei propuneri comune de rezoluție.

Raport: Yannick Jadot (A7-0310/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece consider că Uniunea Europeană trebuie să își asume un rol principal în lupta împotriva schimbărilor climatice, consolidându-și astfel competitivitatea economică prin economisirea energiei și prin energia regenerabilă, două sectoare care pot contribui la îmbunătățirea securității sale energetice și care au un mare potențial în ceea ce privește dezvoltarea industrială, inovarea, dezvoltarea regională și crearea de locuri de muncă.

Cu toate acestea, pentru a îndeplini acest rol și a profita de avantajele competitivității, UE va trebui să își modifice politicile comerciale, fie că sunt bilaterale, regionale sau multilaterale, deoarece comerțul cu bunuri și servicii este responsabil pentru aproximativ 20 % din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global. Ar trebui să încurajeze schimbările paradigmatice necesare pentru metodele de producție și de consum și pentru strategiile de investiții. Și ar trebui, de asemenea, să fie activă în ceea ce privește emisiile generate de transportul internațional și tehnologiile ecologice. În ciuda drumului lung pe care îl are de parcurs UE în acest sens, au fost făcute deja contribuții importante, în special privind importurile ilegale de cherestea, biocombustibilii și emisiile din sectorul aviației.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Comerțul de bunuri și servicii generează aproximativ 20 % din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Susțin continuarea politicilor comerciale orientate către diferențierea produselor și serviciilor în funcție de impactul acestora asupra climei. Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece identifică etapele suplimentare care vor permite Uniunii Europene să continue această direcție, consolidează interacțiunea pozitivă dintre comerț și protecția climei, instrumentele care asigură coerența dintre comerț și climă și încurajează prețuri echitabile în comerțul internațional evitând emisiile de carbon.

Vreau să accentuez faptul că Uniunea Europeană nu-și poate asuma rolul de lider în lupta împotriva schimbărilor climatice dacă nu-și consolidează competitivitatea economiei prin economisirea de energie și dezvoltarea de surse de energie regenerabilă. Acestea sunt două sectoare care au un potențial ridicat în ceea ce privește dezvoltarea industrială, inovarea, amenajarea teritorială, crearea de noi locuri de muncă și care pot îmbunătăți securitatea energetică europeană.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) La summitul ONU privind schimbările climatice, care a avut loc în decembrie 2009, Uniunea Europeană s-a aflat, din păcate, în imposibilitatea de a juca rolul pe care sperase să îl joace. În calitate de deschizătoare de drumuri în domeniul dezvoltării durabile, consider că este important ca UE să își extindă angajamentele pentru a include politica comercială internațională. Acesta este motivul pentru care, în ajunul summitului de la Cancún, colegii mei deputați și cu mine dorim să oferim un mandat proactiv delegației care va apăra poziția europeană. Facem apel la Comisia Europeană să facă distincția între produsele importate pe baza amprentei ecologice și să stabilească un sistem de monitorizare a carbonului pentru toate politicile comerciale. Deoarece combaterea schimbărilor climatice afectează competitivitatea, rezoluția noastră solicită conștientizarea tuturor celor din sectoarele industriale în privința pericolului scurgerilor de carbon și eliminarea subvențiilor pentru combustibilii fosili, în special scutirile de taxe pentru industria aviatică.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru această rezoluție. În lupta împotriva schimbărilor climatice, prioritățile Europei sunt economisirea energiei și energiile regenerabile. Acestea ajută la îmbunătățirea securității energetice a UE și oferă un potențial major în ceea ce privește dezvoltarea industrială, inovarea, dezvoltarea regională și, odată cu dezvoltarea energiei verzi, crearea de locuri de muncă. Cu toate acestea, această luptă are, de asemenea, un impact negativ asupra competitivității întregii piețe a UE. Reglementările comerciale internaționale sunt cruciale pentru combaterea schimbărilor climatice, însă acordul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) nu face referire directă la schimbările climatice, la securitatea alimentară sau la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Consider că sunt necesare modificări ale regulamentelor OMC, pentru a garanta coerența și consecvența cu angajamentele asumate în cadrul Protocolului de la Kyoto și cu acordurile multilaterale de mediu (AMM). Acest lucru ar garanta faptul că toate țările aderă la aceleași standarde, pentru că în prezent, prin subvenționarea prețurilor energiei și prin neaplicarea niciunei restricții sau cote pentru emisiile de CO2, anumite țări au un avantaj competitiv mai mare și nu sunt stimulate în niciun mod pentru a adera la acordurile multilaterale privind schimbările climatice.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru acest raport, deoarece identifică obiectivele strategice și etapele pe care Uniunea Europeană ar putea continua să le urmeze, având în vedere că urmărește un acord mai bun privind schimbările climatice. Aș dori să subliniez faptul că Uniunea Europeană a făcut deja primii pași în direcția cea bună: în domeniul importurilor ilegale de cherestea, al biocombustibililor și al emisiilor generate de aviație. Aș dori să subliniez faptul că lupta împotriva schimbărilor climatice reprezintă un factor în competitivitate, prioritățile Europei fiind economisirea energiei și energiile regenerabile, care ajută la îmbunătățirea securității energetice a UE și oferă un potențial major în ceea ce privește dezvoltarea industrială, inovarea, dezvoltarea regională și crearea de locuri de muncă.

Deoarece summitul ONU privind schimbările climatice de la Copenhaga a rezultat într-un acord dezamăgitor, Uniunea Europeană trebuie să se audă acum mai bine, cu o voce unică și eficientă. Aceasta ar trebui să acorde o atenție mai mare obiectivelor de reducere a emisiilor și sprijinirii țărilor în curs de dezvoltare care respectă recomandările oamenilor de știință și solicitările Parlamentului.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Raportul elaborat de Yannick Jadot ne amintește că comerțul cu bunuri și servicii reprezintă aproximativ 20 % din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global, fapt care ar trebui luat în considerare în eforturile de combatere a schimbărilor climatice. Deși Uniunea Europeană a stabilit politici climatice ambițioase, politicile comerciale trebuie să reflecte, de asemenea, această prioritate politică. Trebuie să mă alătur raportorului, care deplânge faptul că țările care subvenționează prețurile energiei și nu limitează sau nu pun în aplicare cotele pentru emisiile de CO2 se pot bucura de un avantaj competitiv. Este păcat că aceste țări nu au niciun interes să subscrie la acordurile multilaterale privind schimbările climatice și încurajează, prin urmare, concurența neloială. Politica comercială a Uniunii Europene nu este un scop în sine – aceasta trebuie să rămână un instrument politic de reglementare. Trebuie să asigurăm o concurență loială și nu permitem ca eforturile noastre de a aborda schimbările climatice să devină un dezavantaj din punct de vedere al comerțului mondial.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Angajamentul Uniunii Europene de a stopa emisiile de CO2 nu poate fi concretizat prin declarații de principiu și argumente ideologice. Oricare ar fi consecințele problemei și fără a ține seama de soluțiile de multe ori radicale care reies din studii mai mult sau mai puțin întemeiate, avem responsabilitatea de a nu provoca schimbarea mediului, deoarece nu suntem în totalitate siguri de problemele cu care ne vom confrunta.

Politicile comerciale trebuie să își joace rolul în acest context. Este ușor să le cerem statelor membre să își reducă emisiile, însă este inutil dacă unitățile de producție cele mai poluante sunt relocate în țări din afara granițelor noastre. Este convenabil din punct de vedere politic să se promoveze campanii privind consumul de produse locale, însă acestea nu au niciun sens dacă materiile prime pentru producție sau produsele intermediare sunt obținute din cealaltă parte a lumii. A acționa în mod responsabil înseamnă, de asemenea, a ajusta minuțios politicile comerciale pe baza unei analize atente a tot ceea ce ține de aceste probleme. A închide ochii înseamnă, mai presus de toate, a ne înșela pe noi înșine.

  George Sabin Cutaș (S&D), în scris. − Am votat pentru această rezoluție deoarece găsesc că textul raportorului merge în direcția asumării unor angajamente îndrăznețe din partea Uniunii Europene în combaterea schimbărilor climatice. Prin această rezoluție se propune, la nivelul UE, reducerea gazelor cu efect de seră cu până la 30%. Susțin această propunere ambițioasă și consider, în același timp, că acest efort al UE trebuie sa fie dublat la nivel internațional de efortul marilor state industrializate. Astfel, trebuie găsită o cale prin care să antrenăm și actorii internaționali statali mai reticenți să ne urmeze. De asemenea, în calitatea mea de raportor virtual din partea grupului politic S&D, am subliniat, prin depunerea de amendamente textului inițial, necesitatea creării unei Organizații Mondiale a Mediului și a introducerii unor criterii de mediu în reforma SGP.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Politicile comerciale ale UE au un impact asupra climei, iar responsabilitățile Uniunii Europene nu pot fi limitate la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră produse în cadrul Uniunii. O mare majoritate largă a Parlamentului European a votat în favoarea acestui raport, care urmărește să îmbunătățească legăturile dintre măsurile ce țin de comerț și cele ce țin de climă prin propuneri de discriminare a produselor în conformitate cu impactul pe care îl au asupra mediului și să creeze un sistem de monitorizare a carbonului pentru toate politicile comerciale. Din păcate, conservatorii nu au fost dispuși să sprijine unele dintre cele mai ambițioase propuneri, însă adoptarea acestui raport constituie totuși un apel clar pentru a transforma considerentele ecologice într-o parte integrantă a economiei noastre.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea raportului privind „politica comercială internațională în contextul imperativelor legate de schimbările climatice”, întrucât, comerțul cu bunuri și servicii fiind responsabil pentru aproximativ 20 % din emisiile globale de gaze cu efect de seră, sunt necesare măsuri la nivelul politicii comerciale comune pentru a reduce încălzirea globală.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) După impasul conferinței de la Copenhaga privind schimbările climatice, este important ca Uniunea Europeană să continue pe calea urmată până acum în ceea ce privește luarea unui angajament serios în domeniul dezvoltării durabile și încercarea de a reduce emisiile de carbon, fără a pune în pericol industria europeană. Cu toate acestea, niciun angajament european de reducere a emisiilor nu poate pierde din vedere eficiența economică sau pune în pericol viabilitatea economică a statelor membre, care trec în prezent printr-o criză economică fără precedent. Nu putem permite ca sporirea transferului de tehnologie către țările în curs de dezvoltare să reprezinte o modalitate de abordare a scurgerilor de emisii de carbon și nu putem lăsa politicile menite să reducă emisiile de CO2 să condamne industria europeană.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Rezultatul summitului ONU de la Copenhaga privind schimbările climatice a fost un acord dezamăgitor, care nu va putea menține încălzirea globală sub 2°C. Mai mult decât atât, acesta nu este încheiat nici la nivel global, și nu este nici obligatoriu. UE este departe de a fi principalul vinovat pentru acest eșec. UE este un lider în combaterea schimbărilor climatice și ar trebui să fie încurajată să se bazeze pe acest statut, fără a uita de eforturile extraordinare făcute de industria noastră ca reacție la reducerile obligatorii ale emisiilor în Europa.

Trebuie remarcat faptul că UE este responsabilă pentru aproximativ 15 % din emisiile globale și se estimează că acest procent va scădea la 10 % în 2030, în timp ce SUA, China și India sunt responsabile pentru jumătate din emisiile globale, iar această cifră continuă să crească. În ceea ce privește politica comercială internațională a UE în contextul schimbărilor climatice, chiar dacă ceilalți nu sunt de acord cu noi, obiectivul nostru ar trebui să fie acela de a ne concentra eforturile asupra cercetării științifice, inovării tehnologice cu privire la sursele de energie care să nu fie bazate pe carbon, eficienței energetice și creării de locuri de muncă ecologice, în scopul de a ne spori competitivitatea.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Punerea în aplicare a majorității măsurilor propuse în acest raport nu ar însemna luarea de măsuri pozitive pentru combaterea schimbărilor climatice. Dimpotrivă, susținerea Tratatului de la Lisabona și a „comerțului liber”, prin aplicarea unor controale paliative a degradării mediului, cauzată de liberalizarea comerțului, nu va face altceva decât să accentueze degradarea mediului, care amenință din ce în ce mai mult planeta noastră și populația acesteia. Problema este dacă vom accepta continuarea exploatării fără limite a resurselor naturale, a lucrătorilor și a populației, în scopul de a deservi sistemul capitalist dominant, care este într-o criză permanentă. În ceea ce ne privește, noi nu-l susținem și suntem, deci, împotriva următoarelor: insistarea în continuare asupra controlării emisiilor prin intermediul sistemului de comercializare a emisiilor, care a demonstrat că în loc să reducă emisiile, le sporește; o mai mare deschidere a piețelor și diviziunea muncii la nivel global, astfel încât capitalul UE să poată acapara resursele țărilor în curs de dezvoltare, scăzând astfel costurile și crescând profitul; și capitalismul verde, care asociază „protecția climei și liberalizarea comerțului” cu „comerțul cu bunuri și servicii ecologice”.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) UE are responsabilitatea de a încorpora aspecte ale politicii de mediu referitoare la comerț în politica sa comercială internațională. Susțin primii pași în această direcție, făcuți deja de UE în acordurile sale comerciale. Cu toate acestea, există încă multe de făcut. Și totuși, nu pot să sprijin articolul 48. Subvențiile agricole sunt necesare pentru securitatea alimentară și independența a 500 de milioane de europeni și, pentru mine, aceasta are o importanță deosebită. Subvențiile permit, de asemenea, menținerea diversității în agricultură și contribuie la conservarea peisajului.

  Astrid Lulling (PPE), în scris. – (FR) Am votat împotriva raportului privind politica comercială internațională în contextul imperativelor legate de schimbările climatice, deoarece nu sunt deloc de acord cu opinia și raționamentul raportorului. Solicitarea sa de a consolida obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, indiferent de rezultatele finale ale negocierilor internaționale, ar rezulta într-un dezavantaj competitiv pentru întreprinderile europene. Propunerea raportorului de a compensa acest dezavantaj prin măsuri protecționiste, cum ar fi o taxă de carbon la frontierele Uniunii Europene și prețuri minime reglementate pentru CO2, ar duce la creșterea deficitului competitiv în comparație cu alte sectoare din avalul lanțului de producție industrială. În plus, aceste măsuri ar deteriora politica comercială externă a Uniunii, făcând mai complicată încheierea de acorduri de liber schimb, bilaterale sau multilaterale, în viitor.

Conferința de la Copenhaga de anul trecut a demonstrat că dacă Uniunea Europeană avansează în mod unilateral, politica sa în domeniul climei este sortită eșecului. Acest lucru se datorează faptului că partenerii săi economici nu vor permite să li se dicteze obiective sau metode europene. Uniunea trebuie să sprijine întreprinderile în eforturile lor de a reduce consumul de energie, menținându-și concomitent competitivitatea pe plan internațional. O abordare mai pragmatică în negocierile internaționale ar fi un început.

  David Martin (S&D), în scris. – Salut acest raport, care stabilește modul în care politica comercială a UE ar putea contribui la abordarea schimbărilor climatice. Dl Jadot dorește ca UE să își asume statutul de lider internațional în acest domeniu și să analizeze posibilitatea unei taxe pe tranzacții financiare, reforma OMC (în special reglementările antidumping ale acesteia), interdicția acordării de împrumuturi de către Banca Europeană de Investiții pentru proiecte care au un impact negativ asupra climei și desființarea subvențiilor agricole pentru export – care sunt toate măsuri binevenite.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris. – (PT) Comerțul cu bunuri și servicii reprezintă aproximativ 20 % din emisiile globale de gaze cu efect de seră. În multe state membre, emisiile legate de consum depășesc nivelurile emisiilor legate de producție. Uniunea Europeană trebuie să lupte împotriva acestor emisii „tranzacționate”. Aceasta este singura cale prin care putem începe să combatem în mod eficient schimbările climatice. UE nu poate, de exemplu, să finanțeze eforturile de combatere a defrișărilor, stimulând, concomitent, importul de produse din lemn și biocombustibili. UE trebuie să își transforme modurile de producție și de consum, nu să se limiteze la externalizarea emisiilor sale. UE trebuie să își orienteze politicile comerciale spre o formă de discriminare a produselor pe baza impactului acestora asupra climei, stimulând astfel schimbările paradigmatice necesare în privința metodelor de producție și consum și a strategiilor de investiții.

Politicile climatice ale partenerilor noștri comerciali nu pot fi puse în pericol în scopul majorării cotei de piață a Europei. UE trebuie să fie activă în ceea ce privește emisiile generate de transportul internațional și să asigure accesul la tehnologii ecologice pentru țările în curs de dezvoltare. Raportul indică acest plan de acțiune, așa că am votat pentru.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Nu este ușor să se găsească un echilibru între politica comercială internațională și imperativele schimbărilor climatice, însă trebuie să se facă un efort pentru a reduce semnificativ nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră pentru care este responsabil comerțul internațional. Cu toate acestea, acest lucru nu se poate realiza pe seama pierderii competitivității industriei europene, mai ales într-un moment de gravă criză economică și de creștere a șomajului. Trebuie să elaborăm politici ecologice, stimulând economia și reducând nivelul alarmant al șomajului.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Acest raport reprezintă o încercare de a găsi o soluție la problema globalizării, o problemă pe care însăși UE a creat-o. Produsele ieftine se fabrică în țările din afara Uniunii Europene în condiții complet diferite și sunt apoi importate ieftin în Europa, exercitând presiune asupra nivelurilor salariale europene și slăbindu-ne economia.

Acest raport se referă la nivelurile mult mai ridicate de CO2 generate ca urmare a acestei situații. Totuși, nu urmărește să impună un dezavantaj comercial corespunzător produselor în cauză, ci mai degrabă favorizează donarea tehnologiei și competenței europene întregii lumi. Acest lucru nu numai că nu va avea niciun efect asupra atenuării problemei globalizării, ci o va agrava pe aceasta. Din acest motiv, am votat împotriva acestui raport.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat pentru rezoluția Parlamentului privind politica comercială internațională în contextul imperativelor legate de schimbările climatice deoarece salut obiectivul ambițios al Consiliului European de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ale Europei cu 80 până la 95 % până în 2050, comparativ cu nivelurile acestora din 1990, acest obiectiv fiind necesar pentru ca UE să își recapete rolul de lider în chestiuni legate de climă, ceea ce ar trebui să stimuleze alte țări în asumarea unor angajamente mai ambițioase.

Aș dori să subliniez importanța încheierii unui acord internațional cu caracter obligatoriu privind protecția climei și susțin cu tărie lansarea unei dezbateri publice privind constituirea unei Organizații Mondiale a Mediului. De asemenea, cred că este vital să consolidăm interacțiunea pozitivă dintre comerț și protecția climei, să facem ca prețurile comerciale internaționale să fie mai echitabile și să evităm scurgerile de carbon, să promovăm diferențierea produselor în funcție de impactul acestora asupra climei, să ne asigurăm că liberalizarea comerțului nu pune în pericol politicile climatice ambițioase, să includem întru totul transportul în ecuația comerțului și schimbărilor climatice, să consolidăm instrumentele pentru reconcilierea comerțului cu schimbările climatice și să sporim coerența UE în privința climei și comerțului din punctul de vedere al țărilor în curs de dezvoltare.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Pentru a juca un rol de lider în lupta împotriva schimbărilor climatice, Uniunea Europeană trebuie să consolideze competitivitatea economiei sale prin economisirea de energie și folosirea surselor de energie regenerabile, două sectoare care pot îmbunătăți securitatea sa energetică și care au potențial ridicat în ceea ce privește dezvoltarea industrială, inovarea, amenajarea teritorială și crearea de locuri de muncă.

În același timp, UE trebuie să își schimbe politicile comerciale, fie că acestea sunt bilaterale, regionale sau multilaterale. Aceasta deoarece comerțul cu bunuri și servicii este responsabil pentru aproximativ 20% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Acesta este un proiect dificil. Însă UE a făcut deja primii pași în direcția cea bună în ceea ce privește importul ilegal de lemn, biocombustibilii, și emisiile provenite din aviație. Rezultat al numeroaselor discuții desfășurate cu întreprinderi, asociații, reprezentanți sindicali sau cu Comisia, acest raport urmărește să identifice etapele suplimentare care ar permite UE să continue în această direcție.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) Summitul Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care a avut loc la Copenhaga, a rezultat într-un acord dezamăgitor, care nu este capabil să limiteze încălzirea globală la sub 2°C. În același mod, acordul de la Copenhaga nici nu este încheiat la nivel mondial, și nici nu este obligatoriu. UE este departe de a fi principalul responsabil pentru acest eșec, însă lipsa de unitate, incapacitatea de a vorbi în unanimitate, incapacitatea de a corela obiectivele de reducere a emisiilor și sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare cu recomandările științifice și cu solicitările Parlamentului au făcut din aceasta o entitate neauzită și ineficientă. De ce există atât de multe probleme? Desigur, nu există un singur răspuns la această întrebare, însă o proporție semnificativă a problemei se datorează faptului că multe țări încă nu au trecut printr-o transformare ecologică a economiilor lor pe scară largă și continuă să se îndoiască de avantajele economice, sociale și democratice. Aceasta în ciuda numărului mare de studii și de experiențe de succes în ceea ce privește tranziția energetică și agricultura și sistemele de transport mai durabile.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Ne opunem ferm acestui raport, deoarece nu putem accepta această abordare părtinitoare, care contrazice întru totul interesele economice ale societății și întreprinderilor noastre. A crede că Europa poate rezolva singură problema emisiilor de CO2 în mediu este o simplă amăgire. După ce am solicitat prea multe la conferința de la Copenhaga de anul trecut, nu am învățat lecția și pregătim din nou un document care solicită prea mult, de data aceasta pentru viitoarea conferință privind schimbările climatice din Cancún. Nu avem niciun dubiu cu privire la rezultat în cazul în care textul va fi adoptat când va ajunge înaintea acestei Camere: va fi aruncat la gunoi, la fel ca ultimul. Se pare că acest raport încearcă să schițeze principalele puncte ale următorului document care urmează a fi elaborat în legătură cu summitul privind schimbările climatice (COP 16).

Raport: Yannick Jadot (A7-0310/2010) și propunere de rezoluție (RC-B7-0616/2010)

  Robert Goebbels (S&D), în scris. – (FR) Eu nu înțeleg logica din spatele activității Parlamentului European în privința schimbărilor climatice. Potrivit multor deputați europeni, Uniunea ar trebui să facă din ce în ce mai multe pentru a reduce emisiile – reduceri de 30 %, 40 %, 50 % – deși în același timp nu reușim să punem în aplicare faimoasa strategie 2020. Cu atât mai mult cu cât restul lumii nu ia act de mișcările pe care le face Europa. La Copenhaga „s-a ajuns la un acord între americani, chinezi, indieni, brazilieni și africani”. Uniunea Europeană nici nu a fost invitată.

La Cancún nu va exista un acord „obligatoriu” privind celebrele certificate pentru emisii de CO2, din motivul întemeiat că legislatorii Statelor Unite, Canadei și Australiei nu doresc unul, iar China, India, Brazilia și altele nu își vor permite să fie legate astfel într-o cămașă de forță. Uniunea Europeană ar trebui să investească mai mult în noile tehnologii, nu în activități care deservesc doar speculațiile financiare.

Raport: Harlem Désir (A7-0317/2010)

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Responsabilitatea socială a întreprinderilor în acordurile internaționale ne duce spre o mai bună guvernanță a economiei globale, încurajează o globalizare mai echitabilă, mai socială, mai umană și contribuie la dezvoltarea durabilă. Într-o eră a globalizării, susțin această propunere, care urmărește să facă practicile internaționale ale întreprinderilor mai morale.

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Globalizarea și criza financiară și socială au crescut necesitatea unor norme mai stricte pentru economia mondială, deoarece politica comercială internațională este în prezent concepută pentru a servi doar intereselor câtorva jucători economici, care au profitat de liberalizarea pieței pentru a externaliza o parte din producție și pentru a-și diversifica regimul de aprovizionare, bazându-se pe țările în care costurile de producție sunt scăzute, iar regimurile de reglementare sunt mai puțin stricte.

Prin urmare, sunt de acord cu principiile propuse în acest raport, care vizează efectuarea schimburilor comerciale într-o manieră conformă cu obiectivele UE, în special cu politica sa externă. Acest lucru poate fi realizat prin punerea în aplicare a responsabilității sociale și de mediu a întreprinderilor în domeniul comerțului, astfel încât acestea să nu mai încalce principiile responsabilității sociale. Aceasta este o formă de dumping social, care trebuie să fie reglementată prin aprobarea propunerilor din acest raport, în special a celor care țin de mecanismele de cooperare judiciară între UE și țările partenere, în vederea urmăririi corporațiilor multinaționale pentru încălcări grave ale normelor de mediu sau ale drepturilor fundamentale, și prin adoptarea unei noi inițiative de către Comisie.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Europeană a beneficiat masiv de pe urma deschiderii piețelor internaționale. În același timp, modelul social european, care a fost legat de globalizare în Europa are, din păcate, un impact foarte mic asupra negocierilor comerciale internaționale. Acesta este scopul rezoluției pentru care am votat săptămâna aceasta. Cu acest text de rezoluție, am vrut să îndemn Uniunea Europeană să adopte o poziție puternică față de dumpingul social. Rezoluția solicită ca noțiunea de responsabilitate socială a întreprinderilor, concept recunoscut de către OECD, OIM și Organizația Națiunilor Unite, să fie încorporată în sistemul generalizat de preferințe. De asemenea, invită Comisia să efectueze noi evaluări de impact pentru a examina efectul pe care acordurile comerciale îl au asupra IMM-urilor europene. În sfârșit, rezoluția prevede că toate noile acorduri ar trebui să includă în mod automat o clauză de responsabilitate socială a întreprinderilor. Ca și în domeniul dezvoltării durabile, Uniunea Europeană trebuie să pună banii la bătaie, susținându-și modelul social și utilizându-l pentru a propulsa progresul în tandem cu globalizarea.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru acest raport, deoarece prezintă propunerile Parlamentului European, care prevăd măsuri concrete pentru promovarea responsabilității sociale a întreprinderilor în contextul politicii comerciale a Uniunii Europene. Aș dori să subliniez faptul că criza economică și financiară internațională a generat o criză socială în întreaga lume, iar acest lucru de abia a sporit nevoia de reglementări stricte pentru a garanta monitorizarea mai eficientă a economiei mondiale și faptul că aceasta nu se dezvoltă în detrimentul societăților noastre. Astfel, în cazul Europei, politica comercială trebuie să se desfășoare într-o manieră conformă cu toate obiectivele Uniunii și în special cu obiectivele politicii sale externe. În plus, este foarte important ca Europa să se asigure că politica sa comercială comună nu subminează, ci mai degrabă ajută la protejarea modelului său social și a politicii sale de mediu.

Sunt de acord cu solicitarea Parlamentului European adresată Comisiei Europene de a îmbunătăți modelul de evaluare a impactului asupra durabilității, pentru a reflecta în mod adecvat implicațiile economice, sociale, privind drepturile omului și mediul, inclusiv obiectivele de atenuare a schimbărilor climatice, în cazul negocierilor comerciale. Mai mult decât atât, Comisia ar trebui să monitorizeze acordurile comerciale încheiate cu țările partenere ale UE prin efectuarea unor studii de evaluare a impactului asupra durabilității, înainte și după semnarea unui acord comercial, luând în considerare în special sectoarele vulnerabile.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − UE are un rol determinant în eforturile de a crea o nouă guvernanță și, în acest scop, trebuie să promoveze coerența politicilor instituțiilor internaționale. Devine clar că UE trebuie să reflecteze, în cadrul revizuirii strategiei sale comerciale, asupra politicii comerciale pe care dorește să o adopte. Dacă vrea să transmită un mesaj clar împotriva protecționismului, trebuie să se asigure de caracterul loial al comerțului internațional.

Uniunea trebuie să își apere interesele comerciale, respectând propriile norme și valori și asigurând respectarea lor de către alții. Nu trebuie uitat faptul că, în Europa, societățile comerciale sunt supuse respectării stricte a standardelor sociale și de mediu. UE trebuie să poată cere același lucru partenerilor săi comerciali, în special țărilor emergente, și să promoveze cerințe de calitate și de durabilitate, mai ales pentru produsele alimentare care intră pe teritoriul său, în scopul menținerii unui comerț loial și echitabil. Uniunea trebuie să instaureze un dialog cu partenerii săi și să găsească un spațiu comun de transmitere a valorilor sale. Prin acest efort de transparență și de dialog cu privire la noile competențe care i-au fost atribuite, Parlamentul European joacă un rol esențial, având obligația de a da negocierilor un mandat politic și moral.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Între globalizarea economică și comerțul internațional, a avut loc o creștere a presiunii concurențiale între țări, care a condus uneori la abuzuri grave privind drepturile omului și mediul. Am votat în favoarea acestui raport, deoarece cred că este deosebit de pertinent pentru a garanta dezvoltarea unor politici mai durabile, care țin cont de problemele sociale și de mediu, în special prin promovarea responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI).

Este esențial ca întreprinderile europene care investesc și operează în alte zone să acționeze în conformitate cu valorile europene și cu standardele internaționale adoptate. În special, acest raport propune ca viitoarele acorduri comerciale negociate de către Uniunea Europeană să conțină un capitol privind dezvoltarea durabilă, capitol care să includă o clauză privind RSI, pe care eu o consider a fi crucială.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Reiese din raportul analizat că scopul este acela de a introduce în atitudinile întreprinderilor acele valori care au marcat dintotdeauna Uniunea Europeană și precursorii acesteia.

Scopul este foarte lăudabil, cu condiția să fie pus în aplicare în mod corect și să nu reprezinte poveri care ar scădea competitivitatea întreprinderilor noastre, deoarece acestea sunt deja constrânse de reglementări prea inflexibile în domenii precum dreptul muncii și standardele de mediu (deși niciunul dintre statele membre nu pune la îndoială beneficiile sociale care vin odată cu creșterea costurilor).

Consider, așadar, că trebuie să acționăm cu prudență, deoarece acesta nu este momentul potrivit pentru a adăuga noi sarcini, cu excepția cazului în care toți recunosc necesitatea acestora și sunt dispuși să le accepte.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Investițiile străine reprezintă o problemă economică majoră pentru țările emergente și în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, legislația socială și de mediu precară din aceste țări implică faptul că există pericolul condițiilor nerezonabile de muncă, încălcărilor drepturilor omului și daunelor aduse mediului. Acesta este motivul pentru care Parlamentul European a solicitat includerea unei clauze de responsabilitate socială a întreprinderilor în acordurile comerciale semnate de către Uniunea Europeană, care s-ar aplica întreprinderilor care investesc în țările în curs de dezvoltare. Clauza ar obliga aceste întreprinderi, filialele acestora și lanțul de aprovizionare să își asume angajamente clare și demonstrabile în ceea ce privește impactul social și de mediu al activității lor. Clauza ar permite, de asemenea, victimelor să inițieze acțiuni în justiție. Aceasta este cea mai bună soluție pentru a asigura o mai bună protecție socială și standarde de mediu în întreaga lume.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru acest raport deoarece susține necesitatea unei noi abordări de reglementare a comerțului internațional. Aceste standarde, care sunt mai eficiente și mai bine puse în aplicare, ar trebui să contribuie la dezvoltarea unor politici mai durabile, care țin seama cu adevărat de preocupările sociale și de mediu, nu doar de profit cu orice preț pentru companii.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Principiile care stau la baza responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI) sunt pe deplin recunoscute la nivel internațional și vizează un comportament responsabil din partea întreprinderilor, care presupune respectarea legislației în vigoare, în special în ceea ce privește fiscalitatea, ocuparea forței de muncă, relațiile de muncă, drepturile omului, protecția mediului, drepturile consumatorilor și, de asemenea, implicarea în lupta împotriva corupției. Prin urmare, cred că este absolut pozitiv faptul că UE încorporează acum un capitol privind dezvoltarea durabilă, care va include clauze privind RSI, în acordurile comerciale viitoare.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Uniunea Europeană sprijină obiectivul promovării responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI). Uniunea trebuie să se asigure că politicile externe pe care le pune în aplicare au o contribuție eficientă la dezvoltarea socială durabilă a țărilor în cauză. Trebuie să se asigure, de asemenea, că acțiunile întreprinderilor europene, oriunde ar investi și opera acestea, sunt în conformitate cu valorile europene și cu normele stabilite la nivel internațional.

În conformitate cu articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, politica comercială comună a UE trebuie să se desfășoare „în cadrul principiilor și obiectivelor acțiunii externe a Uniunii” și, în temeiul articolului 3, aceasta ar trebui să contribuie, printre altele, „la dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritate și respect reciproc între popoare, în special a drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv la respectarea principiilor Cartei Națiunilor Unite”.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului privind responsabilitatea socială a întreprinderilor în acordurile comerciale internaționale. Globalizarea a dat naștere unei concurențe acerbe între țări, concurență care, la rândul său, a condus la practici inacceptabile din partea multor multinaționale în țările în curs de dezvoltare: nerespectarea standardelor fundamentale privind munca, încălcări ale drepturilor omului și daune aduse mediului. Parlamentul solicită includerea unei clauze privind responsabilitatea socială a întreprinderilor în toate acordurile comerciale internaționale semnate de Uniunea Europeană. Această clauză ar necesita publicarea regulată de rapoarte care detaliază impactul social și de mediu al activităților fiecărei întreprinderi, ținând seama de toate filialele și de lanțul de aprovizionare. Raportul solicită crearea de mecanisme de cooperare juridică între UE și statele semnatare și în cadrul acordurilor comerciale, în scopul de a garanta victimelor căi legale de atac în justiție în cazul în care companiile multinaționale și filialele acestora nu respectă legislația socială și de mediu.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Sunt de acord cu raportul, deoarece, după cum știți, expansiunea comerțului internațional este justificată dacă aceasta contribuie la dezvoltarea economică, la crearea de locuri de muncă și la îmbunătățirea nivelurilor de trai. Numai atunci este liberalizarea comerțului considerată ca fiind ceva pozitiv și acceptat. Dimpotrivă, când distruge locuri de muncă sau subminează condițiile de trai, drepturile sociale și mediul, dă naștere unei opoziții foarte puternice. Politica comercială comună nu poate fi, prin urmare, redusă la un set de măsuri menite să servească numai intereselor imediate ale câtorva actori economici. Impactul economic și social al liberalizării comerțului variază foarte mult de la țară la țară și trebuie să fie gestionat și uneori compensat, deoarece liberalizarea este un proces în care există întotdeauna învingători și învinși. Expansiunea comerțului internațional este universal benefică doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții și de aici rezultă necesitatea de a gestiona liberalizarea comerțului, inclusiv aranjamentele practice și volumul schimburilor comerciale, o necesitate care a ajuns să fie simțită chiar mai puternic pe măsură ce procesul de globalizare accelerează. Europa și comunitatea internațională în ansamblu se confruntă, așadar, cu un imperativ: trebuie să includă garanții reale privind dezvoltarea durabilă și drepturile muncii în normele care reglementează comerțul internațional. Acest imperativ, care este în concordanță atât cu obiectivele Organizației Națiunilor Unite, cât și cu cele ale Uniunii Europene, este în consonanță cu așteptările publicului din Europa. Până în prezent, legătura dintre comerț și responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) a fost în cel mai bun caz lipsită de consistență. Încorporarea principiilor RSI în normele care reglementează comerțul internațional ar permite UE să exercite presiuni asupra întreprinderilor, pentru ca acestea să-și amelioreze comportamentul, și asupra statelor cu care semnează acorduri comerciale, pentru ca acestea să se conformeze standardelor muncii și mediului.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Am votat în favoarea raportului, deoarece consider că întreprinderile care desfășoară activități comerciale au o anumită responsabilitate față de oamenii care lucrează pentru acestea. În primul rând, includerea unor clauze de responsabilitate socială în acordurile comerciale cu țări terțe creează condiții egale pentru companiile din UE și din aceste țări terțe și oferă protecție pentru lucrători. Cu toate acestea, când se stabilesc clauzele, trebuie luat în considerare principiul proporționalității. Acestea trebuie să reprezinte un echilibru și nu trebuie să fie stabilite în așa fel încât să împiedice schimburile comerciale în asemenea măsură încât să aibă, în primul rând, un efect negativ asupra lucrătorilor și, ulterior, și asupra consumatorilor.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Efectele economice și sociale datorate liberalizării comerțului sunt diferite de la o țară la alta și trebuie să fie ținute sub control în majoritatea cazurilor. Politica comercială comună trebuie să fie în conformitate cu obiectivele generale ale Uniunii Europene și nu trebuie să deservească doar interesele de scurtă durată ale unor operatori economici importanți.

Am votat în favoarea acestui raport deoarece consider că integrarea principiilor referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor în normele de comerț internațional va oferi Uniunii posibilitatea de a exercita anumite presiuni asupra întreprinderilor și asupra statelor semnatare ale acordurilor comerciale cu Uniunea Europeană pentru garantarea respectării standardelor în materie de muncă. Astfel, ne vom asigura că politicile externe pe care le punem în practică vor contribui efectiv la dezvoltarea socială și economică durabilă, iar întreprinderile vor respecta normele și valorile noastre convenite la nivel internațional.

  David Martin (S&D), în scris. – Salut raportul colegului meu, Harlem Désir, privind responsabilitatea socială a întreprinderilor. Domnia sa consideră RSI un instrument eficient pentru îmbunătățirea competitivității, competențelor și oportunităților de formare, a siguranței la locul de muncă și a mediului de lucru, care protejează drepturile lucrătorilor și drepturile comunităților locale și indigene, promovează o politică de mediu durabilă și încurajează schimburile de bune practici la nivel local, național, european și mondial. Totuși, raportorul evidențiază că acestea nu pot înlocui reglementările muncii sau acordurile generale sau sectoriale colective.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Responsabilitatea socială a întreprinderilor poate fi iluzorie și, deși limitează anumite tipuri de abuzuri, poate da impresia că celelalte tipuri sunt acceptabile. Chiar și în această situație, poate oferi un cadru conceptual și juridic pentru intervenția statului în producție, precum și condițiile sociale și ecologice în care are loc această intervenție. Din punctul de vedere al acestui obiectiv, susțin acest raport.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Principiile care guvernează legislația în vigoare, în special în ceea ce privește fiscalitatea, ocuparea forței de muncă, relațiile de muncă, drepturile omului, protecția mediului, drepturile consumatorilor și, de asemenea, implicarea acestora în lupta împotriva corupției, trebuie să fie adoptate de toate întreprinderile care operează în comerțul internațional. Încorporarea acestor tipuri de clauze în acordurile comerciale care urmează să fie negociate în viitor este deci extrem de importantă.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Acest raport urmărește, de asemenea, o mai mare reglementare a întreprinderilor de către Uniunea Europeană. Cu toate acestea, Uniunea Europeană a demonstrat adesea că restricțiile sale nu consolidează mediul de afaceri sau nu îmbunătățesc calitatea vieții, ci tind să fie mai mult contra-productive. Din fericire, raportorul este conștient de cât de important este să se pună capăt celor mai grave excese ale globalizării. Acesta solicită foarte clar ca schimburile comerciale internaționale să fie liberalizate în măsura în care vor avantaja toate nivelurile societății și cu condiția ca acest lucru să reprezinte o îmbunătățire a calității vieții. Din acest motiv, m-am abținut de la vot.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) După criza climatică, energetică și alimentară, criza financiară internațională, care a dus la o criză socială pe scară largă, accentuează pur și simplu necesitatea unor reglementări solide pentru a asigura o mai bună integrare a economiei globale și pentru a garanta că aceasta nu se dezvoltă în detrimentul societății.

Comerțul internațional, care ocupă un loc central în globalizare, nu este exclus. Pentru oamenii de pretutindeni, dezvoltarea comerțului internațional este, de fapt, justificată doar în cazul în care contribuie la dezvoltarea economică, ocuparea forței de muncă și îmbunătățirea standardelor de trai. Doar cu această condiție este considerată pozitivă și acceptabilă deschiderea față de comerț. În schimb, aceasta provoacă o opoziție foarte puternică atunci când distruge locuri de muncă sau afectează nivelul de trai, drepturile sociale și mediul.

Politica comercială nu poate fi, prin urmare, redusă doar la interesele imediate ale câtorva operatori economici. Pentru Europa, politica comercială trebuie să fie conformă cu toate obiectivele Uniunii, în special cu cele ale politicii sale externe. Este, de fapt, una dintre pârghiile de politică externă menite să contribuie la reglementarea globalizării.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Rezoluția Parlamentului European privind responsabilitatea socială a întreprinderilor în acordurile comerciale internaționale este concepută ca un avertisment și ca un progres pe calea unui nou model social bazat pe etică și pe responsabilitatea socială în lumea afacerilor. Eșecul statului social așa cum îl știm impune crearea de noi realități, iar responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) poate fi forța propulsoare din spatele unei noi paradigme pentru schimbare.

Într-adevăr, problemele globale au fost exacerbate de criza financiară și de consecințele sale sociale. Principiile care guvernează RSI sunt pe deplin recunoscute la nivel internațional, fie de Organizația pentru cooperare și dezvoltare economică (OCDE), de Organizația Internațională a Muncii (OIM) sau de Organizația Națiunilor Unite (ONU).

Promovarea RSI este un obiectiv susținut de Uniunea Europeană și un obiectiv pe care îl sprijin. Având în vedere acest lucru, aș dori, de asemenea, să subliniez sprijinul meu pentru un comitet pentru comerț și condiții de muncă decente în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), comitet care ar oferi un forum pentru discutarea problemelor, inclusiv a celor privind standardele de muncă, mai ales pentru că au legătură cu exploatarea copiilor, și RSI, deoarece aceasta are legătură cu comerțul internațional.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) În această rezoluție, PE afirmă că provocările globale au fost accentuate de criza financiară și de consecințele sale sociale și că au dat naștere unor dezbateri la nivel mondial în ceea ce privește necesitatea unei noi abordări normative și problemele de guvernanță din economia mondială, inclusiv din comerțul internațional. Aceasta avansează ideea potrivit căreia reglementările noi, mai eficiente și mai bine executate, ar trebui să contribuie la dezvoltarea unor politici mai durabile, care să țină seama cu adevărat de preocupările sociale și de mediu, și precizează că globalizarea a sporit presiunea concurențială asupra țărilor în sensul atragerii investitorilor străini, precum și concurența între întreprinderi. Uneori, acest lucru a dus la situația în care unele guverne tolerează abuzuri sociale și încălcări grave ale drepturilor omului și distrugeri importante ale mediului pentru a atrage comerțul și investițiile.

Propunere de rezoluție (B7-0623/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană a făcut eforturi pentru a-și atinge obiectivul de a crea o piață unică. Legea concurenței a contribuit la susținerea acestor eforturi. Departe de a căuta să favorizeze grupurile corporative mari, politica în domeniul concurenței este, de fapt, menită să protejeze operatorii mai mici de practicile care distorsionează concurența. Acordurile între întreprinderi – cu privire la sprijinirea programelor de cercetare, de exemplu – pot ascunde practici comerciale restrictive, concepute pentru a elimina un rival. Cu toate acestea, dinamismul economiei europene este parțial legat de una și aceeași capacitate de cooperare. În consecință, Comisia Europeană a adoptat o abordare politică pragmatică. Comisia stabilește în mod regulat categoriile de acorduri care pot eluda regulile stricte ale concurenței, acolo unde acest lucru se va dovedi benefic. Comisia Europeană este implicată în consultări ample acum că aceste reglementări urmează a fi revizuite. În general, legislația propusă a luat în considerare pozițiile adoptate de către Parlamentul European și este în concordanță cu opiniile noastre pe această temă. Prin urmare, am votat în favoarea textului.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Cele două regulamente de exceptare pe categorii, REC privind acordurile de specializare (Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2658/2000) și REC privind acordurile de cercetare și dezvoltare (Regulamentul (CE) nr. 2659/2000) vor expira la 31 decembrie 2010. Comisia intenționează să adopte două noi regulamente de exceptare pe categorii pentru modificarea ultimelor și anumite orientări, astfel încât părțile interesate să poată ajuta la realizarea analizei și la determinarea conformării acordurilor de cooperare cu regulile concurenței. Există în prezent un nou set de reguli derivate din jurisprudența Comisiei și Curții care trebuie codificate. Susțin această rezoluție și în special obiectivul Parlamentului European de a asigura certitudinea juridică pentru părțile interesate. Consider că atunci când stabilește orientări, UE ar trebui să țină seama de experiența autorităților naționale în domeniul concurenței din UE și a autorităților din domeniul concurenței de pretutindeni din lume. Cred că ar fi benefic să înceapă negocierile internaționale privind normele convergente ale concurenței la nivel mondial, dat fiind faptul că multe acorduri și practici sunt acoperite de regimuri diferite de concurență, care împiedică părțile interesate să concureze pe piață într-un mediu echitabil.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) O economie de piață sănătoasă nu poate exista fără o monitorizare constantă, continuă a situației concurenței din cadrul acesteia. O astfel de monitorizare, însă, nu poate lua forma ideologică a unui set de parametri care se aplică tuturor. De fapt, situația din fiecare nișă a pieței ar trebui să fie analizată de la caz la caz, pentru a realiza o evaluare corectă în ceea ce privește respectarea acelor principii, care, dacă sunt aplicate mecanic, ar ajunge să genereze situații paradoxale și anti-economice. Prin urmare, Comisia merită laude pentru că a încercat să păstreze controlul asupra cooperării orizontale în acordurile de specializare, precum și în acordurile de cercetare și dezvoltare, două sectoare oarecum delicate, ale căror particularități justifică tratamentul special de care se bucură.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Acordurile orizontale între companii, acceptate în conformitate cu prevederile legale, reprezintă o formă de colaborare între întreprinderi care este adesea esențială pentru a genera beneficii economice considerabile, de care beneficiază în cele din urmă piața și consumatorii. Acestea sunt în mod normal activități de cooperare care nu implică nicio coordonare a comportamentului concurențial de către părțile de pe piață, astfel încât nu au niciun efect asupra competitivității, ci promovează câștiguri care altfel ar fi imposibile. Din acest motiv, sunt scutite de la punerea în aplicare a articolului 101 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Acest lucru este relevant în special pentru acordurile de specializare, precum și pentru acordurile de cercetare și dezvoltare prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 2659/2000 și nr. 2658/2000, pe care Comisia le propune acum pentru revizuire. Într-un moment în care Europa are nevoie de investiții în cercetare și dezvoltare și ar trebui să investească în inovare, este vital să se stabilească cerințele juridice prealabile pentru crearea sinergiei necesare între întreprinderile care operează pe piață, în conformitate cu dreptul concurenței.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În conformitate cu articolele 101 alineatul (1) și (3), 103 alineatul (1) și 105 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, sunt permise formele de cooperare orizontală între companii, cu condiția ca aceste acorduri să contribuie la îmbunătățirea producției sau a distribuției produselor sau la promovarea progresului tehnologic sau economic și să reprezinte beneficii pentru consumatori. Am votat în favoarea acestui raport deoarece cred că, având în vedere schimbările legislative importante de la adoptarea regulamentelor și orientărilor orizontale, precum și experiența ulterioară pe care a dobândit-o Comisia în aplicarea acestor regulamente, este necesară codificarea unui nou set de norme emise de către Comisie, care să țină cont de jurisprudența Curții Europene de Justiție în acest domeniu.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Sunt de acord cu propunerea, deoarece acordurile orizontale generează de obicei mai multe probleme referitoare la concurență decât acordurile verticale și, prin urmare, mă bucur că Comisia menține o abordare mai restrictivă privind stabilirea pragului cotei de piață în ceea ce privește acordurile orizontale. De asemenea, sunt de părere că o astfel de abordare nu ar trebui, totuși, să conducă la un cadru de reglementare mai complicat.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat pentru acest raport. Salut faptul că Comisia a deschis două consultări publice diferite în legătură cu revizuirea normelor de concurență aplicabile acordurilor de cooperare orizontală. Rezoluția subliniază importanța de a asculta și de a lua cât mai mult în considerare în procesul decizional punctele de vedere ale părților interesate, în vederea realizării unui cadru de reglementare echilibrat și realist.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Revizuirea regulilor privind concurența aplicabile acordurilor de cooperare orizontală este esențială pentru a spori colaborarea între companii, în special în ceea ce privește C&D, și contribuie astfel la crearea de sinergii pentru o dezvoltare mai amplă în toate domeniile de cooperare. Totuși, trebuie să ținem cont de faptul că scopul acestui tip de cooperare nu este acela de a eluda regulile concurenței.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Acordurile de cooperare orizontală pot aduce avantaje economice semnificative. Astfel, concurenții împart riscul, costurile scad, investițiile, know-how-ul și calitatea produsului cresc, iar varietatea și inovațiile pot fi puse în aplicare mult mai rapid. Pe de altă parte, acordurile de cooperare orizontală pot reduce concurența în cazul în care concurenții stabilesc prețuri, fixează producția sau forțează divizarea piețelor. Acordurile clare care să asigure stabilitatea ar fi, prin urmare, binevenite. Mă abțin de la vot, deoarece unele puncte nu sunt încă suficient de clar formulate.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluției privind revizuirea regulilor concurenței aplicabile acordurilor de cooperare orizontală, deoarece ține seama de activitatea Comisiei, în special de transparența sa în relațiile cu Parlamentul și de spiritul de deschidere cu care a început acest proces de revizuire, intenționând să asculte toate părțile interesate.

Certitudinea juridică ar trebui să fie luată în considerare ori de câte ori este revizuit un text legislativ. În conformitate cu rezoluția, cred că este esențial ca, odată ce a fost adoptat noul cadru de reglementare în formă finală, să existe o notă de sinteză și noi întrebări frecvente care să explice în detaliu acest cadru tuturor actorilor de pe piață. Împărtășesc preocuparea Parlamentului că acesta ar trebui să fie privit ca un cadru de reglementare integrat privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală. Drepturile de proprietate intelectuală aduc o contribuție esențială pentru inovare, deci este vital ca acestea să fie respectate.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (ES) În această rezoluție, PE salută faptul că Comisia a deschis două consultări publice diferite privind revizuirea regulilor de concurență aplicabile acordurilor de cooperare orizontală. Aceasta subliniază importanța ca, în procesul de luare a deciziilor, punctele de vedere ale părților interesate să fie ascultate și examinate cât mai mult cu putință, în vederea realizării unui cadru de reglementare echilibrat și realist. De asemenea, invită Comisia să indice în mod clar la sfârșitul procesului de revizuire modul în care a luat în considerare contribuțiile părților interesate.

(Ședința a fost suspendată la ora 13.20 și reluată la ora 15.00)

10. Corectările voturilor și intențiile de vot: a se vedea procesul-verbal

PREZIDEAZĂ: Diana WALLIS
Vicepreședintă

11. Aprobarea procesului-verbal al ședinței anterioare: consultați procesul-verbal

12. Dezbateri asupra cazurilor de încălcare a drepturilor omului, a democrației și a statului de drept (dezbatere)

12.1. Irak - în special pedeapsa cu moartea (inclusiv cazul lui Tariq Aziz) și atacurile împotriva comunităților creștine

  Președintă. – Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea privind șase propuneri de rezoluție referitoare la Irak – în special pedeapsa cu moartea (inclusiv cazul lui Tariq Aziz) și atacurile împotriva comunităților creștine ⁽¹⁾.

  Bastiaan Belder, autor. – (NL) Dnă președintă, dle comisar, doamnelor și domnilor, la 12 noiembrie, într-un ziar german apărea titlul „Creștinii irakieni urmăriți până la moarte”. Fotografia care însoțea articolul prezenta o familie creștină adăpostită într-o biserică din Bagdad. Familia s-a refugiat în acest locaș de cult după ce casele creștinilor au început să fie atacate de teroriști islamici. Cu siguranță, vărsarea de sânge revoltătoare care a avut loc la 31 octombrie în timpul unei slujbe în catedrala catolică siriacă nu a reprezentat un incident izolat. Minoritatea creștină din Mesopotamia suferă persecuții religioase grave de mulți ani. Aceasta este realitatea tristă din Irak. Suntem martorii unui exod în masă al creștinilor irakieni. Începând cu anul 2003, în Irak, numărul acestora a scăzut de la 850 000 la 350 000, dintre care 115 000 au fost strămutați în interiorul țării. La ce se pot aștepta acești „aparținători”, între ghilimele, pentru că Irakul este locul de care aparțin, de la Europa? La urma urmei, este vorba despre o minoritate creștină ale cărei rădăcini istorice merg până în secolul I e.n. și includ cele mai vechi biserici și mânăstiri din lume. Aș pleda în favoarea a trei măsuri europene concrete de sprijinire a creștinilor din Irak. În primul rând, sprijinirea creștinilor irakieni care au fugit către regiunea kurdă pentru a începe o viață nouă. Acordați-le șansa unui viitor în propria lor țară. Același lucru este valabil și în cazul minorității creștine din Câmpia Nineveh. Sprijin european pentru formare profesională, locuri de muncă pentru tineri și împrumuturi pentru noi întreprinderi. În al doilea rând, instituțiile europene ar trebui să adreseze guvernului irakian îndemnul - și aceasta este o problemă extrem de urgentă - de a elimina menționarea religiei titularului de pe cărțile de identitate, pentru că această măsură ar spori semnificativ securitatea persoanelor care aparțin minorităților religioase, în special a creștinilor. În plus, actuala practică de a menționa religia titularului pe cărțile de identitate duce, printre altele, la discriminări pe piața muncii și la convertirea oamenilor la alte religii. În al treilea rând, la nivel parlamentar, aș solicita Delegației pentru relații cu Irakul să le demonstreze celor cinci membri creștini ai parlamentului irakian dorința noastră de a-i ajuta, prin vorbe și fapte, în această perioadă dificilă. În orice caz, Dnă președintă, dle comisar, bineînțeles că salut toate contactele parlamentare dintre Europa și Irak menite să sprijine această tânără democrație și sunt foarte mulțumit și de faptul că dl Mauro, colegul meu, va prezenta în curând Comisiei pentru afaceri externe un raport referitor la Uniunea Europeană și Irak. Acest lucru este foarte important. În ultimul rând, mă bazez pe Consiliu și pe Comisie - Consiliul nu este reprezentat aici, dar nu contează - să depună eforturi susținute pentru a convinge autoritățile irakiene de necesitatea de a face tot posibilul pentru a asigura cel puțin supraviețuirea comunităților și a bisericilor creștine din regiunea istorică a Mesopotamiei.

  Véronique De Keyser, autoare. – (FR) Dnă președintă, de la războiul din Irak, această țară, în loc să fie eliberată de un dictator militar, se scufundă și mai mult în violență. Spectacolul spânzurării lui Saddam Hussein nu a redus în niciun caz violența. Dimpotrivă, a exacerbat tensiunile din această țară.

Știți că Uniunea Europeană luptă fără oprire împotriva pedepsei cu moartea. Considerăm că, prin abolirea pedepsei cu moartea în Europa, am contribuit la progresul umanității. De aceea considerăm o rușine faptul că Tariq Aziz, care a lucrat cu Saddam Hussein, și doi dintre asistenții săi ar putea fi spânzurați. Acest lucru nu se întâmplă din cauza personalității lui Tariq Aziz care, și vorbesc în cunoștință de cauză, a fost, de fapt, o personalitate remarcabilă care, din nefericire, a luat parte la un regim totalitar. Cu toate acestea, consider - și aceasta este o opinie personală - că, mai ales în ultimul moment, a făcut eforturi imense pentru a-și deschide țara.

Totuși, nu cazul lui Tariq Aziz este important. Nu putem asista mâine la spânzurarea televizată a lui Tariq Aziz ca simbol al eliberării Irakului. Acesta este motivul pentru care îi invit pe colegii mei deputați să voteze în favoarea rezoluției, care include și o secțiune, cu care sunt de acord, referitoare la persecutarea creștinilor din Irak.

  Anneli Jäätteenmäki, autor. – Dnă președintă, pedeapsa cu moartea încalcă dreptul la viață statuat în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Este negarea supremă a drepturilor omului.

Și totuși, în 2009, 18 țări aplicau pedeapsa cu moartea. Irak a executat peste 120 de persoane, iar Iran a efectuat 388 de execuții. Țările care aplică pedeapsa cu moartea - inclusiv Statele Unite și China și lista poate continua - afirmă că oamenii sunt executați în numele dreptății. Pedeapsa cu moartea nu are nimic de-a face cu dreptatea.

Uniunea Europeană s-a angajat ferm să acționeze pentru abolirea pedepsei cu moartea peste tot în lume și depune eforturi pentru a obține acceptarea universală a acestui principiu. Această rezoluție este un semnal important care ne aduce aminte de obligația noastră de a lupta împotriva pedepsei cu moartea. Facem apel la guvernul irakian să abolească pedeapsa capitală.

  Peter van Dalen, autor. – (NL) Dnă președintă, nori întunecați de extremism islamic se adună deasupra întregii lumi, dar mai ales deasupra Orientului Mijlociu. În Pakistan, Asia Bibi a afirmat că, în ciuda grațierii sale, ea reprezintă în continuare o amenințare în opinia extremiștilor. Din nefericire, va trebui să emigreze în altă țară. Și creștinii din Irak au fost nevoiți să fugă în masă. Sunt în mod sistematic victime ale extremiștilor. În Irak, o comunitate religioasă care a trăit în această țară mult mai mult decât extremiștii este alungată într-un mod foarte brutal. De aceea, creștinii merită sprijinul nostru. Trebuie să li se permită să rămână împreună, ca să își practice credința. Prin urmare, invit Comisia să acorde prioritate acestei probleme. Este nevoie urgentă de un sprijin european puternic pentru a tempera grupurile din Irak. Apoi, am putea să îi împiedicăm definitiv pe extremiștii islamici să închidă și să încuie ușile bisericilor din Irak.

  Frieda Brepoels, autoare. – (NL) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană susține pe deplin două puncte ale rezoluției. În primul rând, trebuie să continuăm lupta împotriva pedepsei capitale, precum și apelurile pentru revocarea condamnărilor la moarte pronunțate împotriva lui Tariq Aziz și împotriva a doi foști ofițeri. În al doilea rând, fiecărei persoane din Irak trebuie să i se permită să își practice religia în această țară și condamnăm orice atac la această libertate. Suntem mulțumiți de aceste două puncte, dar nu putem afirma același lucru despre ceea ce lipsește din rezoluție. Se pare că Parlamentul European refuză să discute despre abuzurile comise împotriva drepturilor omului în Irak, de care noi, ca state membre ale UE, suntem parțial responsabili. Trupele străine au permis forțelor de securitate irakiene să aplice prizonierilor un tratament necorespunzător și chiar să îi tortureze și să îi ucidă. În luna martie a acestui an, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Regatul Unit pentru acest lucru. Recentele dezvăluiri ale Wikileaks au confirmat că aceste practici au avut loc și că sunt inacceptabile. Din aceste motive, ne-ar fi plăcut ca respectivele practici, aplicate atât de trupele americane, cât și de cele europene, să fie condamnate mai ferm. De asemenea, am fi considerat oportună și o referire la solicitarea lui Navi Pillaz, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, privind efectuarea unei anchete amănunțite, pe de o parte a acuzațiilor de răpiri ilegale și, pe de altă parte, a abuzurilor și crimelor din închisorile irakiene. Exemplul anchetei referitoare la acest subiect lansată recent de Regatul Unit ar trebui să fie urmat de mai multe țări, iar statele membre care au contribuit cu trupe în teritoriu trebuie să se asigure că oamenii lor răspund pentru comportamentul inadecvat. Comisia și Consiliul ar trebui, la rândul lor, să insiste asupra acestei chestiuni; tăcerea nu mai reprezintă o opțiune.

  Miguel Portas, autor. – (PT) Dnă președintă, cred că suntem cu toții de acord că încercarea de a-l executa pe Tariq Aziz, prim ministrul Irakului în timpul regimului lui Saddam Hussein, este în mod clar o farsă tragică. Este vorba despre un bărbat condamnat deja la închisoare pe viață. Nu suntem împotriva acestui lucru, dar eu nu cred că putem discuta și condamna această încercare de execuție fără a menționa și cele peste 900 de pedepse cu moartea pe care Consiliul prezidențial irakian le-e executat deja. Avem obligația de a-i trata în mod egal și pe cei foarte cunoscuți și pe cei mai puțin cunoscuți. Evident, suntem de acord și cu condamnarea acțiunilor teroriste islamice îndreptate împotriva comunităților creștine, dar nu putem să păstrăm tăcerea în legătură cu cei 30 000 de oameni ținuți prizonieri fără nicio acuzație în Irak din cauza ocupației militare, după cum nu putem ignora nici modul în care acest lucru a provocat conflicte și probleme cu societatea irakiană. Problema acestei rezoluții este că se referă la prea puține lucruri. De aceea, grupul meu are propria rezoluție.

  Constance Le Grip, autoare. – (FR) Dnă președintă, în cursul acestei dezbateri referitoare la situația din Irak, la condamnarea la moarte a lui Tariq Aziz și la situația creștinilor din Irak, aș dori să reiterez opoziția totală a grupului meu, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat), față de pedeapsa capitală.

Totuși, aș dori în primul rând să exprim indignarea grupului meu cu privire la deteriorarea gravă a situației creștinilor din Irak și sentimentele puternice stârnite de recentele atacuri mortale îndreptate împotriva comunităților creștine din Irak, în special acțiunea lașă din data de 31 octombrie de la catedrala catolică siriacă din Bagdad, care s-a soldat cu ostatici și 58 de morți. Bineînțeles, dorim, de asemenea, să ne exprimăm solidaritatea față de victime și familiile lor.

Cu ocazia acestei dezbateri, am dori să facem un apel solemn și serios la autoritățile irakiene să facă tot posibilul pentru a asigura securitatea și integritatea creștinilor din Irak, pentru a proteja toate lăcașurile de cult din Irak, pentru a garanta libertatea religioasă a creștinilor irakieni, dar și a tuturor comunităților și minorităților religioase, și pentru a depune eforturi în scopul diminuării violenței interetnice. Mizele reale ale acestei situații sunt pacea, reconcilierea națională a acestei țări și apărarea valorilor noastre de libertate și toleranță.

  Mario Mauro (PPE). – (IT) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, condamnarea la moarte a lui Tariq Aziz și drama creștinilor persecutați sunt subiecte care, poate, din punct de vedere logic, ar fi trebuit să fie tratate separat. Și totuși, poate este bine că le dezbatem împreună, pentru că mesajul pe care dorim să îl transmitem prin această rezoluție este că vrem justiție în Irak și justiție pentru Irak.

Vrem justiție în Irak pentru că acei creștini care au fost victimele idealurilor fundamentaliste ale multor grupuri care luptă pentru putere sunt, cu siguranță, nevinovați. Vrem justiție pentru Irak pentru că actualul proces de restaurare a stabilității și democrației care se desfășoară în această țară nu merită să fie denigrat de crimele unui om care, poate, este vinovat, dar care, cu siguranță, nu merită să fie executat.

Prin urmare, consider că o rezoluție poate avea chiar mai multe efecte practice dacă introducem aceste opinii și subiecte într-un acord între UE și Irak. În termeni practici, acest acord poate stipula faptul că, pentru a încheia acorduri economice, noi impunem condiții legate de respectarea drepturilor omului și a creștinilor irakieni.

  Ana Gomes (S&D). – (PT) Dnă președintă, Irakul și irakienii au moștenit și au suferit nenumărate orori provocate de dictatorul Saddam Hussein. Ulterior, începând cu anul 2003, au suferit încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv arestări, răpiri și execuții extrajudiciare sub ocupația militară străină. Este deosebit de semnificativ faptul că președintele Talabani a afirmat că, în calitate de socialist și de umanist, va refuza să semneze ordinul de execuție pentru Tariq Aziz. Consider că este esențial să afirmăm în Parlament că ne opunem pedepsei cu moartea indiferent de cine este condamnatul și indiferent de religia acestuia și că nu ne luptăm pentru abolirea pedepsei capitale doar pentru că aceasta a fost pronunțată împotriva lui Tariq Aziz, care este creștin. Evident, eu și colegii mei regretăm profund atacurile împotriva comunității creștine din Irak, o comunitate care ne leagă de tradiția culturală irakiană și pe care irakienii, mai mult decât oricine, o prețuiesc și știu cum să o protejeze. Cu toate acestea, nu putem uita faptul că cei care au suferit cel mai mult în Irak din cauza violențelor teroriste și sectante sunt, de fapt, musulmanii, indiferent dacă sunt șiiți, suniți sau de alt fel. Este mai important ca noi, Uniunea Europeană, să acordăm atenție relațiilor noastre cu Irakul și să discutăm problema cu colegii noștri din parlamentul irakian, în special necesitatea abolirii pedepsei cu moartea.

  Marietje Schaake, în numele Grupului ALDE. – Dnă președintă, în Irak, pedeapsa capitală a fost suspendată după invazia condusă de SUA în 2003, dar a fost reintrodusă în august 2004. De atunci, sute de oameni au fost condamnați la moarte și mulți dintre ei au fost executați.

Este esențial, pentru viitorul stabil al oricărei țări, inclusiv al Irakului, ca cei care încalcă drepturile omului să fie aduși în fața justiției. Politicienii și foștii politicieni nu ar trebui să facă excepție, deoarece ei poartă răspunderea supremă, adesea directă, pentru aceste încălcări. Este binecunoscut faptul că încălcările drepturilor omului în Irak, sub responsabilitatea lui Saddam Hussein, Tariq Aziz și a altora ca ei, au căpătat proporții uriașe. Aplicarea unor procese echitabile și corespunzătoare este indispensabilă pentru garantarea reconcilierii și adoptarea unor măsuri constructive pentru un viitor mai bun.

Uniunea Europeană este o comunitate de valori și un spațiu unic în lume, mai ales atunci când vorbim de pedeapsa capitală, pa care am abolit-o cu toții. În relațiile cu alte țări, fie ele Statele Unite, China, Iran sau Irak, le solicităm să nu le nege oamenilor dreptul suprem - dreptul la viață - ca formă de pedeapsă.

Jalal Talabani a afirmat că nu va semna ordinul pentru execuția lui Tariq Aziz și salutăm acest semnal. Ar trebui să facă parte dintr-o societate bazată pe statul de drept, în care se respectă drepturile omului pentru toți cetățenii, iar UE este gata să ajute guvernul irakian să evolueze în această direcție și să garanteze condamnarea echitabilă a celor care încalcă drepturile omului.

Stabilitatea Irakului este fragilă și poate fi prejudiciată de execuții aprobate de stat. Semnarea și ratificarea celui de-al doilea Protocol Opțional al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și a Protocolului nr. 13 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ar contribui la consolidarea poziției Irakului împotriva încălcărilor drepturilor omului. Ar fi, de asemenea, un progres binevenit în direcția integrării sale în comunitatea internațională.

  Marie-Christine Vergiat, în numele Grupului GUE/NGL. – (FR) Dnă președintă, grupul meu, Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, nu a participat la rezoluția comună referitoare la acest subiect și nici la rezoluția referitoare la Tibet. Aceste ședințe de joi după-amiaza iau o turnură din ce în ce mai suprarealistă în această Cameră, atât în ceea ce privește lipsa de conținut pe care o constatăm, cât și în ceea ce privește subiectele abordate și modul în care acestea sunt tratate. Perspectivele din care unele persoane privesc aici în mod constant o țară sau alta, un subiect sau altul, se opun caracterului universal și indivizibil al drepturilor omului, așa cum este el detaliat în textele internaționale pe care pretindem că le apărăm.

Acest mod de a vedea și de a face lucrurile prejudiciază credibilitatea Uniunii Europene în acest domeniu și îi avantajează pe cei care afirmă că europenii au o viziune occidentală a drepturilor omului și că încearcă, încă o dată, să le impună altora propriul model.

Doamnelor și domnilor, mă alătur dvs. în condamnarea pedepselor cu moartea, inclusiv a lui Tariq Aziz, și a execuțiilor foarte numeroase din Irak, care afectează, de asemenea, femeile și copiii. Mi-aș fi dorit să condamnăm în același mod situația a mii de oameni încarcerați fără motiv, fără proces și torturați. Mi-aș fi dorit să condamnăm abuzurile de putere comise de forțele irakiene și forțele de ocupație, precum și folosirea soldaților-copii și - mai ales azi, de Ziua Internațională a Violenței împotriva Femeilor - violențele cărora le cad victime femeile din Irak, în contextul acestui conflict. Mi-aș fi dorit, în egală măsură, să condamnăm modul în care Statele Unite au abandonat tabăra de la Ashraf fără nicio preocupare față de sutele de oameni care trăiesc acolo.

Pentru toate aceste motive, Dnă președintă, Grupul GUE/NGL se va abține de la vot în cazul acestei rezoluții și va proceda la fel și în cazul rezoluției referitoare la Tibet.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Dnă președintă, la 10 noiembrie, cinci persoane au fost ucise într-un atac cu bombă îndreptat împotriva creștinilor și, cu doar câteva zile înainte, a fost atacată o biserică catolică. Au fost luați o sută de prizonieri și 40 dintre aceștia au murit. În ultimii ani, 900 000 de creștini au fugit din Irak. Aceste evenimente alcătuiesc imaginea tristă a situației creștinilor din Irak și din întregul Orient Mijlociu. Nu este vorba de incidente izolate, ci de o tendință generală care se manifestă la granițele Europei, dar și în Egipt și, ocazional, în Turcia. UE ar trebui să fie capabilă să exercite presiuni suficiente pentru a combate discriminarea creștinilor. Trebuie doar să ne gândim la partea de nord a Ciprului, unde aproximativ 150 de biserici au fost distruse sau transformate în moschei de la începutul ocupației turce și unde a mai rămas o singură biserică în care populației creștine i se permite să celebreze o slujbă în fiecare an. Nu uitați că nu vorbesc despre Irak, ci despre o insulă din Mediterana, la marginea Europei.

Consider că este logic să se introducă un sistem permanent de monitorizare a persecuțiilor împotriva creștinilor. Vor trebui să urmeze acțiuni concrete, de exemplu introducerea constantă, în acordurile comerciale internaționale încheiate cu UE, a unor clauze care să interzică persecutarea creștinilor. Nu putem accepta o situație în care dorim să facem afaceri, dar ne mulțumim să întoarcem capul atunci când creștinii sunt persecutați.

Aș dori să închei prin câteva cuvinte despre fostul ministru de externe, dl Aziz: chiar și foștii membri ai regimului lui Saddam Hussein au dreptul la un proces conform legii. Răzbunările prin execuții nu își au locul aici. Chiar și acești foști miniștri merită un proces echitabil. Această stare de lucruri nu poate fi acceptată, mai ales într-o țară tânără care dorește să devină un stat democratic. Din acest motiv, aș invita UE să ia măsurile adecvate și să acționeze în mod clar.

  Esther de Lange (PPE). – (NL) Dnă președintă, în spațiul sigur al Uniunii Europene, considerăm că religia și mersul la biserică sunt chestiuni private. Dar în Irak, a-ți manifesta în mod deschis credința creștină aproape că a devenit un semn de curaj excepțional. Astăzi am condamnat pe drept atacurile îngrozitoare care au avut loc duminică, 31 octombrie, dar, între timp, au avut loc alte atacuri care au curmat din nou vieți omenești. Lunea trecută au fost uciși doi frați în orașul Mosul. Colegul meu, dl Belder, v-a oferit cifrele concrete referitoare la grupul din ce în ce mai puțin numeros al creștinilor irakieni care au rămas în Irak, dintre care cel puțin 100 000 au fost strămutați în propria lor țară. Cu siguranță, aceasta pare să fie o strategie bine orientată pusă la cale de anumite grupuri pentru a izgoni acest grup de populație. Dle comisar, noi, UE, nu ne putem permite doar să stăm deoparte și să privim. În primul rând, Uniunea ar trebui, desigur, să se adreseze autorităților irakiene care, din nefericire, se află încă într-o poziție fragilă, și să le sprijine în acțiunile întreprinse. Totuși, aș dori să mergem un pic mai departe și, așa cum a spus dl Mauro, să includem în mod prioritar în acordul de parteneriat cu Irakul, pe care îl dezbatem acum, o clauză referitoare la un climat de viață sigur pentru creștinii irakieni din Irak. Ca vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Irak, voi continua să monitorizez situația și voi fi bucuros să ascult opinia Comisiei referitor la acest aspect.

  Mitro Repo (S&D). – (FI) Dnă președintă, este șocant și intolerabil ca, din nou, în Irak, multe persoane nevinovate să aibă de suferit din cauza convingerilor lor religioase.

Atacurile împotriva comunităților religioase nu pot fi prevenite niciodată, indiferent de locul în care se produc. Dreptul grupurilor religioase de a se aduna și a-și practica religia trebuie să fie necondiționat. Uniunea Europeană nu este preocupată numai de creștini. Libertatea de religie și conștiință trebuie să se aplice tuturor în mod egal. Protecția acestui drept universal al omului reprezintă, de asemenea, cea mai bună garanție pe care o deținem a faptului că conflictele pot fi prevenite înainte de a izbucni și pot fi rezolvate.

După părerea mea, această rezoluție transmite mesajul că Parlamentul European sprijină ferm poporul irakian, îndemnându-l să acționeze împotriva violenței și terorii și să lupte cu hotărâre pentru democrație și demnitate umană universală.

  Tunne Kelam (PPE). – Dnă președintă, în Irak, în decurs de o lună, grupurile extremiste au ucis peste 50 de creștini.

Guvernul irakian are responsabilitatea specială de a garanta siguranță, dreptate și drepturi egale pentru toate comunitățile religioase. Este singurul mod prin care Bagdadul poate câștiga respect și clădi încredere, nu numai la nivel intern, ci și în relațiile cu UE.

Situația din multe țări din Orientul Mijlociu, de unde minoritățile creștine tradiționale sunt forțate să fugă, este alarmantă. Majoritatea asirienilor irakieni sunt acum strămutați în propria țară. Cred că este foarte important ca, în aplicarea politicii noastre externe comune, dna Ashton să aducă în discuție în mod regulat problema libertății religioase și ca viitoarele tratate ale UE cu țările terțe să includă o clauză referitoare la respectarea libertății religioase.

  Justas Vincas Paleckis (S&D). – (LT) Dnă președintă, în ultimul an, comunitatea creștină din Irak a simțit pe propria piele escaladarea violențelor și persecuțiilor religioase. Creștinii fug din Irak, îngroziți de bombardamente și masacre. Concomitent cu condamnarea teribilelor atacuri teroriste, aș dori să afirm, dacă e să spunem adevărul, că invazia SUA a agravat situația în această privință și, prin urmare, este responsabilitatea SUA să o amelioreze. În general, diviziunile religioase și naționale și ura reciprocă din Irak au atins asemenea proporții încât țara se află într-un adevărat pericol. Lumea democratică așteaptă ca guvernul irakian să abolească pedeapsa cu moartea cât mai curând. Salut decizia președintelui irakian de a nu semna ordinul pentru execuția lui Tariq Aziz, dar toți urmărim îndeaproape cum se comportă parlamentul irakian în acest caz.

  Bernd Posselt (PPE). – (DE) Dnă președintă, este scandalos ca, după 2000 de ani de prezență a comunităților creștine în regiunea geografică cunoscută acum drept Irak, aceste comunități să fie amenințate cu dispariția, având în vedere în special intervenția occidentală din ultimii ani și faptul că aceste evenimente au loc sub un guvern democratic sprijinit de Uniunea Europeană. Nu putem tolera așa ceva. În afară de problemele generale referitoare la libertatea religioasă, această situație este absolut scandaloasă și salut faptul că mai mulți episcopi din Irak vor veni la Strasbourg în decembrie pentru a ne informa în detaliu cu privire la situația comunităților lor religioase.

Trebuie să fie clar că acțiunile pe care le întreprindem ocazional nu sunt suficiente și că avem o responsabilitate reală în această zonă. 80 % dintre europeni sunt creștini. Desigur, suntem de acord cu libertatea de religie în general, dar cine va avea grijă de interesele acestor oameni dacă noi nu o facem? Este vorba despre oameni care au supraviețuit chiar și regimului dictatorial al lui Saddam Hussein, dar a căror existență este acum amenințată.

De aceea, Parlamentul European trebuie să își concentreze activitățile din domeniul drepturilor omului în această zonă. O invit pe dna baroneasă Ashton să facă același lucru și să ne informeze în mod regulat cu privire la situația acestor creștini.

  Bogusław Sonik (PPE). – (PL) Dnă președintă, asasinarea creștinilor nu se mai termină; astăzi în Irak, Nigeria, Egipt și Afganistan, ieri în Sudan, India și Indonezia și mâine, dacă nu cumva au fost deja uciși, dacă nu au căzut victime ale pogromurilor, violențelor, violurilor și agresiunilor, ei vor fi nevoiți să trăiască ca niște paria, ascunzându-și credința chiar și în locuri unde rădăcinile lor culturale, politice și economice sunt mult mai vechi decât apariția islamului în teritoriul lor natal. În ciuda apelurilor intelectualilor musulmani din Occident, nu se întâmplă nimic care să le asigure securitatea în țările lor. Singurul lucru de care se fac vinovați este că au aceeași religie ca europenii și americanii.

În 2010, fundamentalismul islamic i-a distrus pe adepții arabi ai lui Iisus sub propriile noastre priviri. Niciun grup de oameni nu merită această soartă. Trebuie spus că nu există nicio țară fondată pe o cultură creștină în care musulmanii să fie tratați la fel de rău ca și creștinii care trăiesc pe teritorii musulmane. Parlamentul ar trebui să pregătească un raport referitor la situația creștinilor care trăiesc în țări musulmane, iar instituțiile europene ar trebui să introducă această problemă pe ordinea de zi atunci când discută cu aceste țări.

  Carl Schlyter (Verts/ALE). – (SV) Dnă președintă, nu există nimic mai ilogic decât pedeapsa cu moartea - să omori pe cineva pentru a demonstra că este greșit să ucizi. Locuitorii Irakului au suferit mult din cauza opresiunilor. Mai întâi, dictatorul Saddam Hussein i-a abuzat și oprimat pe cei ale căror opinii erau diferite de ale sale și pe cei care îi criticau regimul. Acum, populația suferă din cauza unei puteri de ocupare mai interesată în a-și consolida puterea cu arma decât în democrație. Abuzurile și oprimarea celor care critică forța de ocupație continuă.

Acum, acestea sunt îndreptate împotriva creștinilor. Trebuie să se pună capăt abuzurilor și opresiunii din Irak. Suntem responsabili de acest lucru. Ați putea numi acest proces purificare etnică. Iată despre ce discutăm aici. Oamenii sunt forțați să plece din Irak. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că nu îi forțăm să plece din UE. Este datoria noastră. Nu trebuie să îi trimitem pe irakieni înapoi la suferință și opresiune.

  Konrad Szymański (ECR). – (PL) Dnă președintă, sunt sigur că guvernul irakian are cele mai bune intenții, dar cu toții trebuie să facem mai mult pentru a proteja comunitatea creștină din această țară. Membrii acestei comunități sunt astăzi discriminați, atacați și chiar uciși dintr-un singur motiv: pentru a-i elimina pe toți dintr-un teritoriu în care au trăit aproape două mii de ani.

Uniunea Europeană ar trebui să acționeze cu mai mult curaj în această chestiune, neținând seama de autocenzura impusă de practicile de corectitudine politică, care este vizibilă în textul rezoluției pe care o vom adopta în curând. Protejarea creștinilor irakieni astăzi presupune, desigur, sprijin pentru cei care sunt strămutați și acceptarea lor în țările noastre, precum și schimbări politice în Irak. Acest lucru - și aici mă adresez Comisiei, dnei baronese Ashton - trebuie să fie sloganul, principalul slogan al diplomației noastre în lume. Libertatea religioasă, în special pentru comunitățile creștine, ar trebui să fie principalul obiectiv al diplomației europene.

  Catherine Soullie (PPE). – (FR) Dnă președintă, fără îndoială, creștinii sunt unul dintre grupurile religioase cele mai persecutate din lume. În Orientul Mijlociu, ei sunt considerați de anumite grupuri extremiste drept - și citez - „ținte legitime”, iar obiectivul final este pur și simplu plecarea lor din regiune, o regiune care a fost martora nașterii creștinismului și în care prezența lor istorică este esențială pentru menținerea unui anumit echilibru. Evenimentele din catedrala din Bagdad reprezintă punctul culminant al unei situații pe care o observăm pasiv de prea mult timp.

Uniunea Europeană, ca actor internațional și partener de afaceri al mai multor țări din regiune, trebuie să își exprime ferm indignarea față de această situație. Discriminarea, indiferent de tipul ei, nu poate fi tolerată. Democrația va învinge în această regiune numai atunci când cele mai fundamentale drepturi ale omului, precum libertatea religioasă, vor fi respectate.

  Sergio Paolo Francesco Silvestris (PPE). – (IT) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, acest Parlament trebuie să se opună clar și răspicat atacurilor care vizează comunitățile creștine din Irak. Este un capitol dintr-o lungă istorie de discriminări și martirii care durează de 2000 de ani; este incredibil că mai continuă și în mileniul al treilea.

Sunt de acord că este necesar să sprijinim grupurile moderate din Irak și creștinii care au fugit în Kurdistan și că este necesar să se elimine menționarea afiliației religioase în documentele de identitate. Totuși, astăzi aș dori să condamn un lucru care mi se pare cel mai absurd din această afacere tristă. Simbolul credinței creștine este crucea, care pare să fie un simbol al morții, dar care, de fapt, este un simbol al libertății pentru că, pentru creștini, moartea lui Iisus pe cruce a eliberat omenirea de păcat și de întuneric. Este cu adevărat incredibil faptul că există oameni care nu sunt liberi să venereze un simbol pentru că sunt măcelăriți de îndată ce părăsesc o biserică, numai pentru faptul de a se fi aflat înăuntru.

  Janusz Lewandowski, membru al Comisiei. – Dnă președintă, Comisia Europeană împărtășește preocupările profunde ale Parlamentului - atât de explicit și clar exprimate de onorații deputați - cu privire la situația drepturilor omului din Irak. Consiliul Afaceri Externe de luni a condamnat în mod clar recentele atacuri teroriste, îndeosebi cele care au avut ca ținte locuri de adunare ale civililor, inclusiv lăcașuri de cult creștine și musulmane.

Adoptând concluziile prezentate de Înaltul Reprezentant/Vicepreședinte Ashton, Consiliul a mai subliniat că noul guvern din Irak va trebui să se dedice obținerii reconcilierii naționale. Acest lucru înseamnă că va trebui să reprezinte interesele tuturor irakienilor, indiferent de credință și etnie. Protecția și promovarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităților, trebuie să fie o prioritate. În dialogul său cu Irakul, Uniunea Europeană aduce frecvent în discuție preocupările sale legate de drepturile omului, nu numai libertatea de religie sau credință, ci și pedeapsa cu moartea.

Acum zece zile, UE a lansat un apel urgent și direct autorităților ca urmare a hotărârii Înaltului Tribunal Irakian de a-i condamna la moarte pe cinci reprezentanți ai fostului regim, inclusiv pe Tariq Aziz. UE și-a reafirmat opoziția față de folosirea pedepsei cu moartea în toate circumstanțele, încercând, într-o primă etapă, să obțină un moratoriu global cu privire la pedeapsa capitală. Drepturile omului ocupă un loc important în acordul de parteneriat și cooperare cu Irakul, pe care sperăm să îl semnăm în curând. Acesta este răspunsul direct pentru dna de Lange.

Începând cu 2003, o parte importantă a cooperării cu Irakul s-a concentrat pe consolidarea statului de drept și pe promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de exemplu prin EUJUST LEX și asistență comunitară. De asemenea, s-au alocat fonduri substanțiale pentru furnizarea de protecție și asistență pentru cei mai vulnerabili dintre irakieni. Mulți dintre ei sunt, din motive evidente, strămutați în interiorul țării și trăiesc acum în zone cu numeroase populații minoritare. Acțiunile noastre cuprind de la acțiuni de sensibilizare și aplicare a drepturilor omului în rândul grupurilor celor mai vulnerabile, până la reabilitarea unor școli din zonele deja menționate, precum Nineveh, care are o populație creștină numeroasă.

Furnizăm în continuare asistență umanitară persoanelor celor mai vulnerabile din interiorul și din afara Irakului. Ajutorul UE nu poate fi destinat anumitor comunități etnice sau religioase specifice, dar ar trebui să îi ajute și poate să îi ajute pe cei mai vulnerabili irakieni, indiferent de locul în care trăiesc.

Nu subestimăm provocările cu care se va confrunta guvernul irakian. Nu este o sarcină ușoară să îi distrugi pe extremiștii care urmăresc să creeze tensiuni religioase prin acte de barbarie. Securitatea, dezvoltarea și protecția drepturilor omului sunt strâns legate între ele. UE își păstrează angajamentul de a ajuta cât mai mult Irakul pentru a asigura un progres pe toate planurile. Irakienii nu merită cu nimic mai puțin.

  Președintă. – Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc în scurt timp.

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Monica Luisa Macovei (PPE), în scris. – Mă alătur colegilor mei din acest Parlament în condamnarea crimelor, execuțiilor și încălcărilor drepturilor omului care au loc în prezent în Irak. Situația minorității creștine din Irak este una de viață și de moarte: aproape 50 de creștini din Irak au fost uciși într-un masacru nemilos în biserica „Our Lady of Salvation”, la 31 octombrie 2010. Human Rights Watch estimează că, începând din anul 2003, aproape jumătate din populația creștină din Irak, adică sute de mii de persoane, a fost nevoită să părăsească țara. Trebuie să continuăm să ne luptăm pentru ca aceștia să rămână în viață și să fie liberi. Trebuie să apărăm drepturile minorităților și să continuăm să ne opunem crimei, violenței, segregării și oricărei discriminări bazate pe caracterul etnic sau pe cel al credinței religioase. Fac apel la Comisie și Consiliu să ridice de urgență problema siguranței creștinilor în Irak, având în vedere că UE continuă să se îndrepte către o cooperare mai strânsă cu guvernul irakian.

(1) A se vedea procesul-verbal

12.2. Tibet - planuri de a transforma chineza în principala limbă de predare

  Președintă. – Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea asupra celor șase propuneri de rezoluții privind Tibetul – planurile de a transforma limba chineză în principala limbă de predare⁽¹⁾.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, autoare. – (PL) Dnă președintă, în octombrie, am fost martorii protestelor pașnice ale miilor de tibetani împotriva planurilor autorităților chineze de a schimba politica în domeniul educației. Modelul bilingv actual, care permite minorităților etnice să studieze în limba lor națională alături de limba chineză, urmează să fie înlocuit de unul în care chineza să fie principala limbă de predare.

Secretarul Partidului Comunist Chinez din provincia Qiang Wei a declarat într-un articol de presă că limba mandarină standard va fi principala limbă de predare în școlile primare, până în 2015. Datorită nevoii pe care o au tibetanii și reprezentanții altor grupuri etnice de a funcționa eficient pe piața muncii din China, aceștia ar trebui să poată studia chineza, dar nu cu prețul de a nu putea beneficia de o educație adecvată în propria lor limbă.

Ar trebui reamintit că drepturile pentru care se luptă tibetanii decurg din articolul 4 al constituției chineze și din articolul 10 al legii regiunilor naționale autonome. Ca urmare, tibetanii cer respectarea unor drepturi care le-au fost deja acordate, iar Parlamentul ar trebui să îi sprijine cu hotărâre în încercarea lor de a-și prezerva propria cultură, al cărui element de bază îl constituie limba. Cred că suntem cu toții de acord cu vorbele lui Dokru Choedaka, un susținător al limbii tibetane, atunci când acesta spune că școlile și limba constituie esența identității naționale.

  Marietje Schaake, autoare. – Dnă președintă, cultura și expresiile culturale stau la baza valorilor și identității oamenilor. Astfel cum spune Aristotel, nu este vorba despre aparența exterioară, ci despre semnificația interioară.

Atunci când cultura este folosită drept instrument pentru a impune valori și pentru a elimina diversitatea și libertatea de exprimare, aceasta devine o armă. De aceea, faptul că chineza bazată pe dialectul mandarin a fost introdusă ca principală limbă de studiu și ca principală limbă folosită în documentele oficiale, este o evoluție îngrijorătoare pentru tibetani. Dacă China intenționează în acest mod să elimine cultura tibetană, atunci acționează împotriva propriilor sale intenții declarate, acelea de a promova relațiile armonioase dintre nenumăratele culturi, etnicități și identități pe care această țară le cunoaște. De asemenea, autoritățile chineze ar trebui să permită atât accesul în Tibet al mass-mediei străine fără cerința unor permise speciale, cât și comunicațiile necenzurate și accesul la informație și internet în întreaga țară.

Nu doar dezvoltarea economică, ci și diversitatea culturală și respectarea drepturilor omului contribuie la bunăstare în mod egal. UE trebuie să dea prioritate în mod consecvent drepturilor omului în relațiile sale cu China, în special în cazul minorităților etnice sau culturale.

  Ryszard Czarnecki, autor. – (PL) Dnă președintă, țările europene mari acordă într-adevăr multă atenție îmbunătățirii relațiilor economice, investiționale și de afaceri cu China. Aceasta înseamnă că Parlamentul trebuie să joace un rol cu atât mai important, discutând deschis despre drepturile omului și despre faptul că acestea sunt încălcate. Cred că Parlamentul trebuie să sublinieze astăzi dreptul oamenilor din Tibet la propria limbă, la contactul nestingherit cu lumea exterioară prin intermediul internetului – până la urmă, trăim totuși în secolul al XXI-lea – la dreptul de a putea discuta cu jurnaliști străini, pentru că interdicția vizitării regiunii de către corespondenții străini este lamentabilă. În final, doresc să spun că impunerea limbii de stat în Tibet este un fapt pe care îl consider profund îngrijorător.

  Heidi Hautala, autoare. – (FI) Dnă președintă, articolul 4 al Constituției Republicii Populare Chineze garantează tuturor cetățenilor și naționalităților dreptul de a folosi și de a-și cultiva prin scris și vorbit propria lor limbă. De aceea, suntem în mod justificat îngrijorați în privința veștilor pe care le-am primit recent, conform cărora statutul de limbă de predare al limbii tibetane ar putea fi slăbit. Știu că există proteste în această țară uriașă împotriva faptului că forme ale limbii chineze vorbite în Shanghai și Canton dispar în același mod, iar aceasta este o altă cauză de îngrijorare.

Este important ca Republica Populară Chineză să înțeleagă că prezervarea culturii tibetane depinde fundamental de limba ei, că limba tibetană ar trebui păstrată ca primă limbă de predare și că ar trebui folosită și în universități. Bineînțeles că bilingvismul real este un obiectiv important. Trebuie recunoscut faptul că este important ca tibetanii să studieze și chineza, dar transformarea acesteia în prima limbă de predare este destinată să fie problematică, deoarece va însemna că cultura tibetană va suferi.

Este la fel de important ca, în cele din urmă, China să ratifice Pactul internațional privind drepturile civile și politice pe care l-a semnat cu ani în urmă, deoarece acest fapt ar contribui la garantarea protejării minorităților etnice și religioase și la prezervarea limbilor și culturilor respective.

  Thomas Mann, autor. – (DE) Dnă președintă, când ne ridicăm să vorbim în Parlamentul European, putem să folosim limba noastră maternă. Guvernul chinez plănuiește să le retragă acest drept fundamental tibetanilor, amenințându-i cu pierderea propriei lor identități. Mii de tibetani au demonstrat împotriva posibilului sfârșit al politicii bilingvismului, prin proteste pașnice în școli și universități. La 27 octombrie, am primit o petiție în fața clădirii Parlamentului European din Bruxelles, din partea unor elevi tibetani care doreau solidaritatea noastră. Ambasadorul Chinei, dl Song, a subliniat ieri că educația bilingvă în Tibet a fost o măsură importantă pentru a sprijini cultura tibetană. Deși am auzit ceea ce are de spus, nu sunt sigur că l-am crezut. Până la urmă, el nu a negat numeroasele informații din presă indicând faptul că chineza întemeiată pe dialectul mandarin urmează să fie principala limbă folosită în instituțiile de învățământ din regiunea Quinghai. Dialectele limbii chineze vorbite în Shanghai și Canton urmează, de asemenea, să fie înlocuite în întregul sistem de învățământ și chiar și la radio, de chineza bazată pe dialectul mandarin, în ciuda faptului că guvernul susține că dialectul mandarin este vorbit de doar jumătate din populația Chinei. Articolul 4 al constituției și articolul 10 al legii regiunilor naționale autonome subliniază libertatea tuturor grupurilor etnice de a-și cultiva limba prin scris și vorbit. Dle comisar Lewandowski, v-aș îndemna să vă asigurați că această evoluție îngrijorătoare este abordată în cadrul dialogului dintre UE și China. Vă rog să trimiteți un grup de experți în regiune, într-o misiune de constatare, pentru a stabili unde se află amenințarea la adresa sistemului bilingv. Limba tibetană poate fi suplimentată de cea chineză, dar în niciun caz nu poate fi înlocuită de aceasta.

  Róża Gräfin von Thun und Hohenstein, în numele Grupului PPE. – (PL) Dnă președintă, nimeni nu se mai poate plânge astăzi că nu cunoaște ori că nu are informații despre ceea ce se întâmplă în Tibet și, cu toate acestea, nu facem aproape nicio încercare de a-i opri pe chinezi să-i distrugă pe tibetani, atât ca indivizi, cât și ca întreagă națiune, împreună cu minunata lor cultură și frumoasa și autentica lor religiozitate.

Vorbim astăzi despre distrugerea limbii tibetane și înlocuirea ei cu dialectul mandarin. Până la urmă, mulți dintre noi, cei aflați în acest Parlament și mulți dintre predecesorii noștri, am plătit foarte des un preț ridicat luptându-ne pentru limbile naționale împotriva voinței unui invadator sau dictator, deoarece știam că pierderea limbii noastre este pierderea ultimei speranțe că într-o zi vom putea să fim noi înșine în propria noastră țară. Inclusiv mulțumită acestor experiențe, care au fost soarta multor europeni, trebuie să le cerem celor care negociază cu China în numele nostru, discutând despre dezvoltarea tehnologiei, investiții, comerț și așa mai departe, să nu evite subiectul încălcării constante a drepturilor omului în China. Alăturându-mă celor care au făcut apeluri înainte de mine, cer ca în cadrul negocierilor cu guvernul chinez, problema drepturilor omului să nu fie din nou trimisă în plan secundar, indiferent dacă ne aflăm sau nu într-o criză economică.

  Kristiina Ojuland, în numele Grupului ALDE. – Dnă președintă, de-a lungul întregii istorii a Estoniei, ne-am luptat să păstrăm limba populației indigene. După reobținerea independenței, în anul 1991, ne-am bucurat în sfârșit de libertatea de a ne vorbi limba și de a ne aprecia cultura și identitatea. Mă doare să îi văd pe locuitorii Tibetului reprimați, iar limba, identitatea, cultura și religia acestora condamnate la dispariție.

Republica Populară Chineză (RPC) folosește aceleași metode pentru marginalizarea tibetanilor pe care Uniunea Sovietică le-a folosit asupra estonienilor. Asimilarea Tibetului, la fel ca rusificarea Estoniei în timpul ocupației sovietice, se desfășoară prin relocarea populației non-indigene pe teritoriul pe care este stabilită cea indigenă.

Atât timp cât populația chineză Han se află în creștere în Tibet, tibetanii au tot dreptul să se simtă intimidați. Intenția autorităților chineze de a introduce chineza bazată pe dialectul mandarin ca limbă principală de predare în școli încalcă drepturile populației indigene din Tibet. Mi-ar plăcea să văd că această încălcare este discutată ca subiect prioritar în cadrul politicii UE față de RPC și că i se pune capăt.

  Reinhard Bütikofer, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Dnă președintă, mă opun acestei rezoluții. Grupul meu mi-a permis să mă exprim împotriva acesteia, în ciuda faptului că majoritatea colegilor mei nu-mi împărtășesc opinia.

După cum s-a arătat, ambasadorul chinez a răspuns criticilor exprimate. Este posibil ca scrisoarea sa să nu răspundă la fiecare dintre întrebări, dar de ce ne gândim de la început să adoptăm o rezoluție în loc să încercăm să dialogăm? Cum putem cu adevărat să ne luăm în serios pe noi înșine dacă prima dată adoptăm o rezoluție iar mai apoi spunem, așa cum a spus vorbitorul anterior – haideți să trimitem pe cineva într-o misiune de constatare să aflăm în ce mod este amenințat bilingvismul.

Nu cred că este plauzibil să vorbim despre moartea limbii tibetane. Nu este în competența acestui Parlament să decidă câtă maghiară se învață în școlile din Slovacia și România și, cu toate acestea, se simte îndrituit să decidă dacă matematica ar trebui învățată în tibetană sau în altă limbă. Nu știu dacă acest lucru este unul înțelept.

În final, cred că este o greșeală să stabilim o legătură între o chestiune de politică referitoare la limbă și Dalai Lama, cu toate că cele două probleme sunt destul de distincte. Nu cred că acest pas ne va ajuta să garantăm că oamenilor nu le este interzis să-și folosească propria limbă.

  Joanna Katarzyna Skrzydlewska (PPE). – (PL) Dnă președintă, limba este cel mai important atribut al identității și principalul instrument de comunicare socială. Dezbaterea de astăzi se referă la încercările guvernului Republicii Populare Chineze de a introduce chineza drept singura limbă obligatorie în sistemul de învățământ din Tibet, încercări care constituie un atac la adresa culturii acelei națiuni. Până în prezent, limba tibetană a fost limba oficială în Tibet și în acele regiuni din China în care tibetanii sunt principalul grup etnic. Pentru tibetani, folosirea și cultivarea acesteia sunt cele mai importante moduri în care își exersează autonomia de facto. Necesitatea de a înțelege chineza este și aceasta de înțeles, pentru cei care urmează să își caute un loc de muncă în afara Tibetului, însă o soluție potrivită și adecvată pare să fie introducerea chinezei în planul de învățământ, și nu înlocuirea limbii tibetane cu cea chineză, ca limbă de predare.

Din acest motiv, ar trebui să ne exprimăm opoziția față de încercarea de a-i lipsi pe tibetani de cel mai important instrument de comunicare. Luându-le posibilitatea de a învăța propria lor limbă, chinezii distrug încet dar sigur autonomia Tibetului și provoacă pierderea patrimoniului cultural al acestuia.

  Cristian Dan Preda (PPE) (pentru a adresa o întrebare în conformitate cu procedura „cartonașul albastru” lui Reinhard Bütikofer (articolul 149 alineatul 8 din Regulamentul de Procedură)). – Aș vrea să-l întreb pe colegul nostru, dacă acceptă întrebarea, de ce e mai relevantă poziția ambasadorului Chinei în această privință decât dorința noastră de a vorbi despre ceea ce se întâmplă în Tibet, în acest context? Pentru că, dacă am înțeles bine, domnia sa crede că trebuie mai degrabă să urmăm ceea ce spune Ambasada Chinei, decât ceea ce ne spun propriile convingeri.

  Reinhard Bütikofer (Verts/ALE). – (DE) [Vorbitorul răspunde la o întrebare adresată de Cristian Dan Preda în cadrul procedurii „cartonașului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură].

Dnă președintă, le sunt recunoscător colegilor mei deputați pentru că îmi pun această întrebare, deoarece am astfel posibilitatea să repet ceea ce s-a spus deja. Nu am spus că trebuie să îl credeți pe ambasadorul chinez. Ceea ce am spus a fost că ar fi bine să ne luăm munca în serios și să încercăm să dialogăm și, numai după aceea, să discutăm o rezoluție.

Este lipsit de sens să propui adoptarea unei rezoluții acum, pentru ca mai apoi să trimiți experți în China ca să afli dacă și unde exact este amenințat bilingvismul. Cred că dacă ne dorim să facem ceva în privința eficacității drepturilor omului, nu trebuie doar să exprimăm intenții pioase, ci să abordăm problema, pentru a evita deteriorarea unei situații deja dificile.

  Csaba Sógor (PPE). – (HU) Dnă președintă, sunt încântat să sprijin propunerea comună de rezoluție, pentru că exprimă în mod clar principii pe care eu, ca reprezentant al unei minorități naționale indigene, le împărtășesc în totalitate. Sprijin, de aceea, principiul că a) opresiunea limbilor minorităților încalcă în mod fundamental dreptul la libertate al cetățenilor aparținând acelor minorități; b) predarea în limba maternă este cea mai adecvată învățării; și c) autorităților locale și comunităților trebuie să li se confere prin lege competența de a lua decizii în privința limbii folosite în predare.

Doresc să atrag atenția tuturor deputaților care sprijină propunerea asupra faptului că, din nefericire, aceste principii nu sunt pe deplin respectate nici în anumite state membre ale UE. Mărturie a acestui fapt stau legea slovacă privind regimul lingvistic și legea română a educației, aflate în prezent în vigoare, care permit predarea anumitor subiecte exclusiv în limba statului respectiv. Aș putea să mai nominalizez alte câteva țări din UE. Nu voi face acest lucru acum. Sunt un susținător hotărât al monitorizării încălcării drepturilor în afara Uniunii Europene, dar cred în același timp că este important ca practicile dezavantajoase pentru minoritățile naționale de pe teritoriul UE să nu fie trecute cu vederea în tăcere.

  Zuzana Brzobohatá (S&D). – (CS) Dnă președintă, doresc să menționez în discursul meu dorința exprimată de Republica Populară Chineză de a avea relații armonioase între toate cele 56 de minorități etnice care trăiesc pe teritoriul acesteia. Referitor la acest lucru, cred cu fermitate că este necesar să sprijinim păstrarea limbii tibetane, care este una dintre cele mai vechi patru limbi asiatice și cea mai originală dintre acestea, constituind atât una dintre rădăcinile fundamentale ale identității, culturii și religiei tibetane, cât și - împreună cu întreaga cultură tibetană - o parte de neînlocuit a patrimoniului cultural mondial, stând mărturie a unei civilizații bogate în istorie. Am încredere că China va aplica consecvent articolul 4 al Constituției Republicii Populare Chineze și articolul 10 al legii regiunilor naționale autonome, care garantează libertatea tuturor națiunilor de a-și folosi și cultiva prin scris și vorbit propria lor limbă.

Cred cu fermitate că fiecare minoritate etnică are dreptul să își păstreze propria limbă și literatură. Un sistem de învățământ bilingv și echitabil va contribui la o cooperare și o înțelegere mai bună, în special dacă tibetanii învață limba chineză, iar populația Han care trăiește în zonele tibetane este, în același timp, încurajată să învețe tibetana. Deoarece propunerea comună de rezoluție înaintată include toate punctele pe care le-am menționat, am decis să o sprijin.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Dnă președintă, China este din punct de vedere economic și militar o mare putere, iar comportamentul administrației chineze față de cetățenii săi a lăsat mult timp impresia că principiile democratice, astfel cum acestea sunt recunoscute în întreaga lume, vor fi aplicate selectiv în China și numai în măsura în care ele sunt potrivite pentru exercitarea controlului asupra țării de către administrație.

Nu cred că indignarea noastră va schimba hotărârea guvernului chinez de a implementa în țară politica sa în domeniul educației. În ciuda acestui fapt, cred că este necesar să-i avertizăm în mod serios pe partenerii noștri chinezi că tibetanii au dreptul de a-și păstra identitatea și limba și că limba maternă are un rol de neînlocuit în educația copiilor.

China ar trebui să procedeze la fel cum a procedat Slovacia în privința minorității sale ungare, ai cărei copii pot studia în ungurește începând din grădiniță, continuând cu învățământul primar și până la cel liceal. Pe de altă parte, aș dori să-i arăt dlui Sógor că copiii slovaci din Ungaria trebuie să învețe în ungurește începând de la grădiniță și continuând cu învățământul primar și cu cel liceal și că limba slovacă le este predată doar ca limbă străină.

  Csanád Szegedi (NI). – (HU) Dnă președintă, ca reprezentant al Mișcării Jobbik pentru o Ungarie mai Bună, salut și sprijin propunerea pentru o rezoluție împotriva planurilor Republicii Populare Chineze de a face astfel încât chineza să fie limbă oficială în școlile tibetane. Deși ocupanții chinezi au garantat autonomia Tibetului, aceștia exclud treptat din forurile educaționale și oficiale limba tibetană. Recordul sărac al Chinei în domeniul drepturilor omului ridică, de asemenea, riscul dezvoltării unor conflicte în Tibet, din cauza introducerii forțate a limbii chineze. Tibetanilor trebuie să li se garanteze dreptul de a fi educați în propria lor limbă și de folosi limba tibetană în chestiunile oficiale. Drepturile fundamentale ale omului trebuie să le fie garantate, inclusiv dreptul de asociere și dreptul civil de a demonstra.

Din păcate, nu trebuie să ne îndepărtăm prea mult pentru a găsi cazuri similare, deoarece încercările crude de asimilare sunt o problemă reală și actuală și în Europa. Trebuie doar să ne gândim la modul în care România tratează minoritatea ungară din Transilvania sau pe cea vorbitoare de Csango, sau la legislația discriminatorie slovacă referitoare la regimul lingvistic.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, consider că tibetanilor trebuie să li se acorde dreptul de a vorbi în limba lor nativă, tibetana. Este un drept pe care îl avem cu toții. În caz contrar, aceștia își vor pierde identitatea culturală. Având în vedere situația din Tibet, soluția adecvată cred că o constituie bilingvismul, altfel spus, învățarea tibetanei și chinezei.

În definitiv, bilingvismul promovează în multe feluri dezvoltarea copiilor și trebuie, fără îndoială, sprijinit.

  Bogusław Sonik (PPE). – (PL) Dnă președintă, limba tibetană este parte a unei lungi istorii a unei națiuni care s-a luptat de-a lungul anilor pentru a-și păstra propria cultură și este un element de coagulare a comunității. Din acest motiv, menținerea și păstrarea bilingvismului la toate nivelurile de predare în școlile din Tibet este singura și cea mai bună soluție. Guvernul chinez este parte semnatară a Declarației ONU privind drepturile populațiilor indigene, obligându-se astfel să respecte drepturile fundamentale ale minorităților naționale de pe teritoriul său. Toate acțiunile Chinei de interzicere a folosirii limbii tibetane în școli trebuie să fie condamnate de comunitatea internațională. Consider că trebuie făcuți pași care vor permite ca respectarea drepturilor fundamentale ale tibetanilor în China să fie monitorizată mai eficient.

  Sergio Paolo Francesco Silvestris (PPE). – (IT) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, abrogarea sistemului bilingv în Tibet este un act neliberal care se află în opoziție cu respectul pentru identitatea culturală a unei minorități și cu respectul pentru drepturile omului.

Acordurile comerciale sau contractele de afaceri cu China nu pot acționa ca monedă de schimb pentru a distrage atenția Europei de la discriminarea gravă pe care o îndură poporul tibetan.

Tibetanii au, cel puțin, dreptul să continue să fie și să se simtă ca un popor, iar pentru a face acest lucru, trebuie să fie liberi să-și cultive propriile lor tradiții, istoria și limba: pe scurt, să-și păstreze propria identitate, a cărei parte integrantă o constituie identitatea lingvistică.

Planul de a eradica cultura tibetană, care nu s-a încheiat încă cu succes sub simbolul secerii și ciocanului de-a lungul deceniilor de persecuție împotriva poporului și călugărilor tibetani, nu poate fi adus acum cu îndemânare la îndeplinire, prin eliminarea limbii tibetane și impunerea celei chineze.

  Janusz Lewandowski, membru al Comisiei. – Dnă președintă, discutăm o problemă care există în aproape toate țările în care trăiesc minorități naționale – și anume, păstrarea limbii, a culturii și accesul egal la educație. Este vorba despre reconfirmarea valorilor noastre, dle Bütikofer.

Înainte de a mă referi la chestiunea Tibetului, permiteți-mi să vorbesc pe scurt despre relațiile noastre bilaterale cu China. Parteneriatul nostru strategic este unul puternic, care ne permite să abordăm toate problemele, inclusiv pe cele mai sensibile. Am construit un cadru impresionant de interacțiuni la nivel înalt, unde abordăm în mod regulat provocările globale cu care se confruntă cetățenii noștri, fără a neglija, cu toate acestea, chestiunile în care viziunile noastre ar putea să difere. Situația din Tibet este unul dintre cazurile în care viziunile noastre diferă.

Mișcările de instituire a chinezei ca limbă principală de predare în zonele tibetane ridică probleme sensibile și complexe. China trebuie să găsească echilibrul potrivit pentru a permite învățarea eficientă și păstrarea limbii tibetane ca limbă vie pentru menținerea învățământului în limba tibetană și ca limbă maternă în zonele tibetane, predând în același timp, în paralel, limba chineză, astfel încât să ofere studenților tibetani șanse decente de angajare în viitor. Izolarea zonelor tibetane nu face deloc ca această sarcină să fie mai ușoară.

Sperăm cu sinceritate că China se va asigura că tibetana este folosită ca principală limbă de predare în școlile din zonele tibetane și că va asigura în aceeași manieră protecția limbilor minorităților în alte părți ale țării. Consultarea specialiștilor, alături de evitarea discriminării și a influenței ideologiei, sunt rețetele adecvate pentru a progresa. UE este pregătită să împărtășească expertiza pe care o are, în situația în care China ar decide astfel. Noi sperăm - și acesta este răspunsul meu direct - să purtăm o discuție sinceră cu autoritățile chineze în această chestiune, în cadrul următoarei runde a dialogului UE-China cu privire la drepturile omului. Este foarte important ca China să permită consultarea publică, pentru a le oferi celor afectați de schimbările politicii referitoare la limbă oportunitatea de a-și exprima în mod liber opiniile, opinii care vor trebui apoi luate în considerare.

De asemenea, am urmărit cu adâncă îngrijorare rapoartele referitoare la arestarea câtorva studenți și profesori care au demonstrat protestând pașnic împotriva planului de reformă a învățământului. Cerem Chinei să îi elibereze pe cei deținuți și să înceapă discuțiile cu societatea civilă tibetană asupra chestiunilor de fond ale reformei propuse.

Ca remarcă finală, doresc să reamintesc poziția adoptată în mod constant de UE cu privire la Tibet. Păstrarea culturii, limbii, religiei și tradițiilor din Tibet și necesitatea de a institui un sistem coerent de autonomie pentru Tibet, în cadrul constituției chineze, rămâne o prioritate de vârf pentru UE. Există probleme pe care încercăm să le abordăm în mod constant în cadrul dialogului nostru politic cu China.

  Președintă. – Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc în scurt timp.

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) În ciuda implicării consecvente și a hotărârii multor lideri mondiali, instituții și ONG-uri, de a chema autoritățile chineze să evite folosirea violenței împotriva poporului tibetan, aceste pledoarii par că se adresează unor urechi surde, compromițând relațiile internaționale. Parlamentul European și-a demonstrat de-a lungul multor ani sprijinul pentru Tibet și solidaritatea cu acesta, Tibetul fiind o țară care s-a luptat întotdeauna cu politicile opresive și discriminatorii ale autorităților chineze care au amenințat ani de zile independența teritorială și culturală a poporului tibetan. Ultimul act de opresiune al Beijing-ului a fost decizia de a introduce chineza ca limbă oficială obligatorie în Tibet, cu toate că oamenii vorbesc tibetana și consideră dialectul mandarin drept o limbă străină. Genocidul cultural se desfășoară în timp ce vorbim, deoarece această decizie demonstrează intenția clară de a desființa acest popor nu doar din punct de vedere geografic, ci și cultural, împiedicând generațiile mai tinere să învețe despre propria cultură și, în primul și cel mai important rând, despre patrimoniul lor lingvistic. Confruntați cu atitudinea inflexibilă și rigidă a Chinei față de Tibet, doresc să fac un apel la Parlamentul European să-și mențină o poziție de intransigență față de încălcările grave ale drepturilor omului și ale drepturilor minorităților comise de autoritățile chineze și să se asigure că oamenii din Tibet știu că îi susținem și suntem gata să îi ajutăm.

  Catherine Soullie (PPE), în scris. – (FR) Prin adoptarea acestei rezoluții, Parlamentul European, vocea cetățenilor europeni și a democrației, trimite un mesaj clar autorităților chineze: eradicarea și subjugarea unei culturi în beneficiul alteia constituie un act care este sub demnitatea oricărei țări cu adevărat importante și moderne. Poporul tibetan are o sfântă și legitimă cerere: ca istoria și limba sa să fie respectate. Cultura tibetană nu este singura care este amenințată de această decizie nerezonabilă – dialectul cantonez și alte limbi vor cădea victimă a acestei politici de standardizare. Având în vedere că constituția chineză recunoaște expres dreptul fiecărui cetățean de a se exprima în propria sa limbă, cum pot autoritățile să justifice această întoarcere cu 180 de grade din punct de vedere juridic. Deviza Uniunii Europene înglobează cu claritate mesajul pe care avem datoria să îl trimitem autorităților chineze prin această rezoluție: uniți în diversitate.

(1) A se consulta procesul-verbal

12.3. Myanmar - desfășurarea alegerilor și eliberarea liderului opoziției, Aung San Suu Kyi

  Președintă. – Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea asupra celor șapte propuneri de rezoluție privind Birmania – desfășurarea alegerilor și eliberarea liderului opoziției, Aung San Suu Kyi⁽¹⁾.

  Véronique De Keyser, autoare. – (FR) Dnă președintă, câteodată avem vești bune chiar și în situații de urgență. Doresc de aceea ca fiecare să își amintească emoția care ne-a cuprins când am văzut la televizor eliberarea dnei Aung San Suu Kyi. Este adevărat că avem o legătură specială cu această remarcabilă femeie, care a câștigat aici în 1990 unul dintre primele premii Sakharov și care, din ultimii 20 sau 21 de ani din viața sa, și-a petrecut aproape 15 ani în închisoare. Ea este simbolul femeii politician care poate rămâne liberă și se poate împotrivi întotdeauna, într-o țară dură așa cum este Birmania. Este absolut extraordinar.

Cu toate acestea, acest eveniment nu trebuie să ne facă să uităm, în primul rând, că libertatea ei este fragilă. Ea a mai fost eliberată anterior, fiind mai apoi condamnată din nou la arest la domiciliu. În al doilea rând, să nu uităm că alegerile care tocmai au avut loc în Birmania au fost cu adevărat o farsă, o mimare a democrației. Înainte de alegeri au fost votate legi care să îngrădească libertatea de exprimare. Unii oameni, de exemplu călugări, au fost împiedicați să voteze. Încă mai există astăzi 22 000 de prizonieri de conștiință în Birmania, aceasta rămânând una dintre cele mai groaznice dictaturi din lume.

De aceea, cerem autorităților birmaneze să respecte dreptul de asociere și libertatea de expresie și să elibereze prizonierii politici și avem încredere în această femeie remarcabilă, pe care o așteptăm în Parlamentul European, sau pe care o vom vizita dacă nu-și va putea primi premiul Sakharov, că va menține spiritul de libertate în această țară distrusă.

  Marietje Schaake, autoare. – Dnă președintă, la 13 noiembrie, la mai puțin de o săptămână de la controversatele alegeri naționale care au avut loc, Aung San Suu Kyi a fost eliberată din arestul la domiciliu, după ce a petrecut 15 din ultimii 21 de ani închisă efectiv pentru gândirea sa pro-democratică.

Astfel cum a spus o femeie iraniană în filmul „The Green Wave”, după eliberarea sa din închisoarea Evin din Teheran: în momentul în care am pășit afară, am realizat că am ieșit dintr-o închisoare mică într-una mai mare: această închisoare se numește Iran.

Oamenii nu ar trebui să trăiască în închisori mici sau mari din cauza gândurile lor. UE se va ocupa în continuare și va încuraja extinderea libertăților pentru toți cetățenii birmanezi, rămânând în același timp preocupată de bunăstarea și siguranța dnei Aung San Suu Kyi, deoarece aceasta este ținută sub supraveghere de serviciile de securitate ale statului.

Mișcarea binevenită de eliberare a acesteia trebuie să fie reflectată în extinderea în continuare a libertăților pentru toți cetățenii, libertăți care sunt în mod sistematic îngrădite de constituția din 2008 și de junta militară. Alegerile de tipul celor care au avut loc în Birmania în această lună, chiar dacă s-au desfășurat într-un climat de frică și represiune, sunt în mod frecvent folosite de regimuri pentru a se legitima și a sugera existența democrației. Cu toate acestea, orice guvern își derivă legitimitatea din asigurarea bunăstării cetățenilor săi, iar democrația înseamnă de multe ori mai mult decât sloganul „un om, un vot”. Aceasta este cu sfințenie înrădăcinată în instituții, buna guvernare, statul de drept și respectarea drepturilor omului.

  Adam Bielan, autor. – (PL) Dnă președintă, toți cei care s-au amăgit pe ei înșiși că așa-numitele alegeri organizate la 7 noiembrie – care sunt o farsă – ne-ar aduce mai aproape de democrație în Birmania, trebuie să se simtă dezamăgiți. Este adevărat că la o săptămână după alegeri, câștigătoarea premiului Nobel pentru pace, dna Aung San Suu Kyi a fost eliberată. Cu toate acestea, nimic nu sugerează că aceeași soartă o vor avea ceilalți deținuți politici din țară, care depășesc ca număr două mii de persoane. De fapt, acum câteva zile, am primit informații conform cărora junta militară care conduce Birmania a suspendat publicarea a încă nouă ziare, restricționând libertatea de exprimare și așa restrânsă din acea țară.

Din acest motiv, este nevoie de presiune suplimentară din partea comunității internaționale. În primul și cel mai important rând, Uniunea Europeană trebuie să exercite presiune asupra Chinei, din moment ce fără China, junta conducătoare din Birmania nu ar putea să se mențină la putere. La final, doresc să îi mulțumesc Președintelui Parlamentului, dl Buzek, pentru invitarea dnei Aung San Suu Kyi la ceremonia de luna viitoare de decernare a premiului Sakharov, în Strasbourg.

  Barbara Lochbihler, autoare. – (DE) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, imaginile de după eliberarea din arestul la domiciliu a liderului opoziției birmaneze dna Aung San Suu Kyi sunt încă proaspete în mințile noastre. Ele ne înfățișează o persoană care nu este copleșită de anii de izolare, nelăsându-ne niciun dubiu cu privire la faptul că va continua campania pentru schimbarea democratică în țara sa. Orice pas în direcția democratizării și îmbunătățirii situației extrem de problematice a drepturilor omului trebuie salutată.

Cu toate acestea, acesta nu urmează să fie un proces ușor. Constituția aflată acum în vigoare în Birmania, în urma unor alegeri nedemocratice, plasează președintele deasupra legii și garantează o amnistie pentru încălcările din trecut ale drepturilor omului. Acest aspect trebuie criticat în cei mai duri termeni de către Uniunea Europeană, la fel cum trebuie criticate încălcările grave ale drepturilor omului aparținând minorităților etnice, ai căror membri sunt frecvent alungați de pe pământurile lor și forțați să muncească ca sclavi, mulți dintre copiii acestora fiind recrutați ca soldați.

Trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a coopta și state care au o influență importantă asupra autorităților birmaneze, cum sunt China și India. Trebuie să le convingem să-și exercite influența în interesul poporului birmanez. Acestea trebuie să pună în aplicare angajamentele pentru respectarea drepturilor omului luate prin semnarea Cartei ASEAN; această cartă cere statelor membre să acționeze pentru combaterea sistematică a încălcărilor drepturilor omului.

  Rui Tavares, autor. – (PT) Dnă președintă, haideți să începem cu chestiunea alegerilor. După cum știm și s-a menționat deja în acest Parlament, alegerile au avut loc într-un climat de teamă și intimidare. Acestea au fost o adevărată farsă și nu au servit niciunui alt scop decât aceluia de a da o strălucire civilă juntei militare. Mulți oameni au fost împiedicați să voteze. Mii de birmanezi – 1000, conform chiar generalilor juntei – s-au refugiat în Thailanda, unde deja trăiesc 100 000 de birmanezi și unde există acum riscuri mai mari de conflict de-a lungul frontierei birmaneze. Aceasta ne ajută să ne reamintim că, în timp ce eliberarea dnei Aung San Suu Kyi ne umple în mod evident de bucurie și speranță, acum că vom avea și șansa să o întâlnim pe această femeie remarcabilă și să o primim aici în Parlament, nu mai putem să ne abatem atenția de la cea mai importantă problemă a Birmaniei, și anume eliberarea unui întreg popor și a mai mult de 2000 de prizonieri politici, în paralel cu ridicarea climatului de intimidare și teamă.

De aceea, Uniunea Europeană nu trebuie să-și lase garda jos. Avem nevoie de multă concentrare și încăpățânare: nu trebuie în niciun caz să ne permitem nouă înșine să fim inactivi. La această răscruce trebuie spus că anumite state membre trebuie să fie mai ferme și, mai mult decât orice, mai consecvente în pledarea în favoarea drepturilor omului. Afacerile pe care multe state membre continuă să le mențină în Birmania trebuie puse în acord cu angajamentele UE privind drepturile omului. De exemplu, îmi amintesc că compania petrolieră TOTAL are exploatații în Birmania care contribuie în proporție de 7 % la bugetul juntei. Parlamentul va continua să fie preocupat și unit în privința acestei chestiuni și sper că Comisia și statele membre vor continua să aibă o abordare identică.

  Bernd Posselt, autor. – (DE) Dnă președintă, vorbind în numele meu și al colegei mele, dna Andrikienė, suntem fericiți să auzim că laureatul nostru pentru premiul Sakharov a fost eliberat. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că mai există acolo încă cel puțin 2200 de prizonieri politici, deținuți în condiții teribile sub dictatura militară birmaneză. Astfel cum s-a declarat mai devreme, întreaga țară este o mare închisoare. De aceea trebuie să fim foarte critici și vigilenți. A fost aceasta o operație cosmetică sau alegerile manipulate în mod brutal au expus adevărata natură a regimului? Trebuie să folosim acum toate mecanismele pe care le avem la dispoziție pentru a forța o schimbare. Această schimbare poate fi privită ca o grea încercare. Trebuie să exercităm presiune atât pentru ca laureatului premiului nostru Sakharov să i se permită să călătorească până aici în decembrie pentru a-și primi premiul cu o întârziere de 20 de ani, cât și pentru a i se permite întoarcerea în țara sa în condiții de siguranță. Numai atunci vom avea un motiv cât de mic să credem că lucrurile se schimbă pentru un popor care a suferit timp de decenii sub o dictatură socialistă.

  Cristian Dan Preda, în numele grupului PPE. – În primul rând, vreau, desigur, să salut și eu eliberarea lui Aung San Suu Kyi, lidera opoziției din Birmania, după atâția și atâția ani de arest la domiciliu. Doresc, de asemenea, să-mi exprim speranța că această eliberare va fi urmată de eliberarea celor peste 2 000 de deținuți politici, pentru că, așa cum spunea și colegul Posselt, altfel vom înțelege că e doar un gest cosmetic.

Trebuie, de asemenea, să vă spun că vreau să o susținem pe Aung San Suu Kyi în reconstruirea partidului său, Liga Națională pentru Democrație, care a fost desființat în mod abuziv în luna mai. Sigur că este o muncă uriașă cea pe care trebuie să o facă și, de aceea, cred că presiunea internațională trebuie să continue pentru că junta militară nu s-a angajat într-un proces de democratizare, ci exact contrariul unui asemenea proces, alegerile ținute în noiembrie nefiind nici drepte, nici libere. De aceea, cred că nu trebuie să slăbim atenția pe care o acordăm acestui spațiu.

  David Martin, în numele Grupului S&D. – Dnă președintă, sunt încântat de nivelul ridicat de unitate de care a dat dovadă Uniunea Europeană în chestiunea Birmaniei. Am citit declarația Consiliului, pe cea a baronesei Ashton și pe cea a propriului nostru președinte. Nici unul dintre aceștia nu s-a lăsat păcălit de alegerile profund defectuoase din Birmania; fiecare dintre ei a aplaudat eliberarea dnei Aung San Suu Kyi din arestul la domiciliu; dar fiecare a condamnat, în același timp, lipsa încă impusă a altor libertăți.

Cu toate acestea, Dnă președintă, dacă ne jucăm cărțile corect, aceste alegeri ar putea - și subliniez, ar putea – constitui un nou start în Birmania. Dacă, așa cum alți colegi au spus, putem acum convinge junta să elibereze toți prizonierii politici, dacă o putem convinge să-i asigure dnei Aund San Suu Kyi o libertate deplină, atât în privința libertății de mișcare, cât și în privința declarațiilor politice, și în final, dacă noul parlament și guvern birmanez vor începe să îmbunătățească atât situația drepturilor fundamentale ale omului în țară, cât și condițiile economice ale oamenilor din Birmania, atunci poate că, într-un interval de câțiva ani, vor exista motive pentru ca instituțiile noastre să înceapă să negocieze și să se angajeze cu guvernul birmanez, astfel încât să se întrezărească un viitor mai bun pentru acea țară.

  Ryszard Czarnecki, în numele Grupului ECR. – (PL) Dnă președintă, ceea ce s-a întâmplat a fost că autoritățile au eliberat o persoană foarte cunoscută, ca să arate lumii că țara este democratică și că s-a convertit la respectarea drepturilor omului, în timp ce în spatele acestei fațade nu se află nimic; niciun fel de schimbări reale, concrete. Avem de-a face cu un teatru - și îi mulțumesc lui Dumnezeu că acea nobilă femeie și-a recăpătat libertatea. Cu toate acestea, în spatele acestui teatru se ascunde o tragedie, așa cum am spus; câteva mii de oameni care se află încă în închisoare. De aceea, sloganul „eliberați deținuții politici” este în continuare valabil pentru Birmania.

Cred că mesajul celui mai cunoscut deținut politic din regiune, care tocmai a fost eliberat, este atât de important încât radiază de-a lungul întregii Asii. La ea apelează deja dizidenții chinezi. Cred că acest aspect merită subliniat. Din acest motiv, Parlamentul trebuie să lupte pentru drepturile omului și pentru libertatea refugiaților politici în regiune.

  George Sabin Cutaș (S&D). - Încă din februarie 2010, Parlamentul European a cerut eliberarea lui Aung San Suu Kyi, care a trăit în arest din 1990. Faptul că autoritățile birmaneze au decis să o elibereze la câteva luni de la această cerere imperativă a deputaților europeni constituie un prim pas în direcția bună. Cu toate acestea, nu putem să privim această situație particulară ca pe o redresare a drepturilor omului în Birmania, având în vedere că sunt încă mulți activiști pentru democrație care rămân în captivitate.

Prin Tratatul de la Lisabona, este stipulat că Uniunea Europeană urmărește să promoveze pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale. Prin valori comune înțelegem respectarea demnității umane, a libertății, democrației și a drepturilor omului. Uniunea Europeană are datoria de a nu se limita la promovarea acestor valori doar în interiorul său, de aceea pledez pentru transmiterea unui mesaj de solidaritate cu cetățenii birmanezi, care suferă din cauza represiunii puterii guvernamentale și care duc o luptă cotidiană pentru respectarea drepturilor fundamentale.

  Marc Tarabella (S&D). – (FR) Dnă președintă, la 7 noiembrie s-au desfășurat în Birmania primele alegeri după 20 de ani. În momentul în care noi ar fi trebuit să putem să ne bucurăm la vederea unui astfel de proces pus în cele din urmă în aplicare, suntem din nou forțați astăzi să condamnăm această țară în care, printre alte lucruri, ar trebui să existe drepturi ale omului și libertate de exprimare. Alegerile trebuie să fie sinonime cu opțiunea exprimată prin vot de către o persoană.

Cum putem vorbi despre opțiune atunci când partidelor de opoziție nu li se permite să vorbească, când nu se pot exprima liber ori nu pot reprezenta întreaga populație în mod corespunzător?

Discutăm din nou aici despre Birmania, o țară care nu este liberă, dar care s-a aflat în mâinile juntei militare mulți, foarte mulți ani. După cum știe o lume întreagă, este vorba despre o putere fosilizată care va rămâne în acest fel atât timp cât nu vor fi organizate alegeri libere și corecte.

Eliberarea lui Aung San Suu Kyi constituie un pas în direcția corectă. Trebuie să îl recunoaștem și să-l lăudăm. Să sperăm că poate fi urmat de alte acțiuni, așa cum s-a spus anterior, în special în ceea ce îi privește pe numeroși alți deținuți politici.

  Sergio Paolo Francesco Silvestris (PPE). – (IT) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, încă mai sărbătorim eliberarea lui Aung San Suu Kyi și păstrăm cu toții în minte imaginile mulțimii care a întâmpinat-o cu entuziasm la întoarcerea ei acasă, acolo unde și-a întâlnit copiii pe care i-a părăsit când erau mici și care sunt acum mai mult decât oameni în toată firea.

Este un moment de mare entuziasm, o sărbătoare pentru oamenii și opoziția din Birmania, însă cu siguranță că din toate acestea va rezulta și un fapt. Interlocutorul nostru de astăzi este fără niciun dubiu junta militară, care nu mai poate să amâne explicarea eliberării lui Aung San Suu Kyi, dacă aceasta a fost un act de propagandă, o perdea de fum sau, dimpotrivă, un prim pas către recunoașterea drepturilor acesteia, și pe cale de consecință, a drepturilor altor deținuți politici birmanezi la libertatea de exprimare și un pas către alegeri libere și democratice.

Asta este ceea ce Europa trebuie să ceară și revendice. La încântarea noastră față de eliberarea lui Aung San Suu Kyi trebuie neapărat să adăugăm o cerere fermă.

  Bogusław Sonik (PPE). – (PL) Dnă președintă, ne amintim cu toții de anii când Lech Wałęsa a fost eliberat din închisoare și când Nelson Mandela a fost eliberat după atât de mulți ani. Ne-au dat speranță; speranță pentru o lume liberă, speranță că toată presiunea asupra acelor guverne a avut un efect. Eliberarea liderului opoziției birmaneze dna San Su Kyi este, de asemenea, o mare provocare pentru noi. Fără eforturile comunității internaționale, fără a se exercita presiune asupra juntei aflate la putere în Birmania, democrația va domni acolo. Îmi amintesc vremurile când liderii lumii libere au venit în Polonia în timpul dictaturii comuniste, iar toți aceștia, alături de vizitele oficiale, l-au vizitat și pe liderul mișcării de rezistență, Lech Wałęsa. Această politică ar trebui urmată și acum. Mă bucur că dna Ashton va merge în curând în Birmania și o va întâlni pe dna San Suu Kyi. Sper, de asemenea, că delegația Parlamentului European va putea să vorbească cu dumneaei în Birmania și Strasbourg.

  Janusz Lewandowski, membru al Comisiei. – Dnă președintă, la fel ca noi toți, aș dori să aduc un omagiu dnei Aung San Suu Kyi, care tocmai și-a recăpătat libertatea. Laureată a premiului Nobel și a premiului Sakharov al Parlamentului, ea rămâne un simbol al tăriei de caracter și al speranței pentru un viitor mai bun, pe care poporul țării sale îl merită.

Este esențial ca Aung San Suu Kyi să se bucure de o deplină libertate de mișcare și exprimare. La fel de esențial este ca toți deținuții politici rămași – mai mult de 2000, conform celor arătate de dl Posselt și dl Preda - să fie eliberați. Aceasta ar permite o tranziție credibilă către un sistem mai cuprinzător de guvernare.

Birmania/Myanmar a fost martora unor alegeri care nu s-au ridicat la nivelul standardelor internaționale, în special din punctul de vedere al condițiilor pentru partidele de opoziție concurente. Cu toate acestea, faptul că societatea civilă a putut, parțial, să se organizeze politic este binevenit, în ciuda dificultăților. Am luat act de decizia câtorva partide de opoziție de a nu participa, dar și de faptul că alte partide, inclusiv cele ale grupurilor etnice, au participat. Decizia lor de a profita de ceea ce au considerat a fi o oportunitate este lăudabilă.

Alegerile în sine nu fac o țară să fie democratică. Cu toate acestea, ele pot oferi șansa unui nou început și pot măcar aduce sistemului un anumit grad de pluralism. În ciuda neajunsurilor evidente, dacă alegerile vor marca începutul unui proces pozitiv, atunci acestea sunt o evoluție binevenită.

Am spus în mod repetat că Uniunea Europeană a fost deschisă să se angajeze împreună cu guvernul în a folosi oportunitatea acestor alegeri pentru a începe o nouă și pozitivă etapă în istoria acestei țări. De acum înainte trebuie să observăm cu atenție câtă răspundere își vor asuma noul parlament și noul guvern în fața societății; dacă noile instituții vor asigura respectul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și dacă vor adopta politici mai bune pentru a îmbunătăți situația economică și socială a cetățenilor.

Pentru îmbunătățirea situației drepturilor omului în țară trebuie stabilit un dialog coerent între toate părțile interesate. Un astfel de dialog ar trebui să anunțe – pe lângă lunga și întârziata tranziție către un sistem de guvernământ civil, legitim și răspunzător în fața societății – un sistem politic bazat pe principiul statului de drept și respectul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. UE a declarat în mod repetat că este pregătită să susțină un astfel de proces.

Vom continua să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziție – dialogul și angajarea, canalele Organizației Națiunilor Unite și măsurile restrictive, dar și asistența – pentru a convinge noul guvern să își amelioreze rezultatele. Aspectele referitoare la drepturile omului sunt încorporate în programele noastre de asistență. În plus, căutăm să stabilim legături cu societatea civilă și părți ale administrației și vom încerca să abordăm cu guvernul responsabilitățile acestuia în vederea atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Promovarea valorilor noastre – și anume drepturile omului, dezvoltarea și dialogul – este și va rămâne piatra de temelie a politicii noastre.

  Președintă. – Dezbaterea a fost închisă.

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Kristiina Ojuland (ALDE), în scris. – Salut eliberarea de către autoritățile birmaneze a lui Aung San Suu Kyi din arestul la domiciliu. Nu ar trebui totuși să ne modificăm atitudinea față de junta militară. Ar trebui mai degrabă să continuăm să ne ocupăm și mai viguros de încălcările drepturilor omului și ale libertăților civile. Existența a 2200 de deținuți politici rămași în închisori în condiții groaznice, continuarea de către armata birmaneză a execuțiilor extrajudiciare, a muncii forțate, a violenței sexuale și a altor încălcări ale drepturilor omului nu pot fi anulate de eliberarea unui activist politic, indiferent de cât de cunoscut este acesta. Aung San Suu Kyi, laureată a premiului Sakharov în 1990, ne-a cerut să ne folosim libertatea noastră pentru a o promova pe a lor. Aș dori să folosesc această oportunitate pentru a cere UE și statelor membre să își folosească întreaga influență economică și politică pentru a grăbi schimbarea de regim în Birmania.

  Jarosław Leszek Wałęsa (PPE), în scris. – Situația din Birmania a ajuns la o răscruce critică. Este important ca Parlamentul European să își mențină același curs al relațiilor sale cu Birmania. Trebuie să ne concentrăm asupra modului în care guvernul își tratează cetățenii, atunci când 40 % din populație aparține unei minorități etnice care a fost obligată să se refugieze în Thailanda după recentele alegeri. Eliberarea lui Aung San Suu Kyi este un fapt pozitiv. Cu toate acestea, istoria ne-a arătat că guvernul birmanez are obiceiul de a se întoarce la vechile sale metode și de a trimite în închisoare fie anumite părți ale opoziției, fie opoziția în întregul său. În prezent, mai mult de 1000 de deținuți politici sunt încă încarcerați. Desconsiderarea arogantă a alegerilor libere este un indiciu clar că noul guvern are un interes redus sau inexistent de a oferi o adevărată democrație oamenilor din Birmania. Propunerea ONU pentru continuarea dialogului cu Birmania ar trebui sprijinită de acest Parlament, iar noi ar trebui să ne continuăm eforturile de a proteja toți cetățenii din Birmania în fața unor nedreptăți viitoare. Cred că vigilența constantă și dialogul deschis sunt cruciale pentru oamenii din Birmania, fiind un semnal clar de unitate pe care acest Parlament și alte organizații globale trebuie să îl transmită.

(1) A se consulta procesul-verbal

13. Votare

  Președintă. – Următorul punct pe ordinea de zi este votarea.

(Pentru rezultate și alte detalii cu privire la vot: vă rugăm să consultați procesul-verbal)

13.1. Irak - în special pedeapsa cu moartea (inclusiv cazul lui Tariq Aziz) și atacurile împotriva comunităților creștine (B7-0629/2010)

– Înainte de votul asupra amendamentului 3:

  Véronique De Keyser, autoare. – (FR) Dnă președintă, pot să îl rog pe dl Mauro să ne dea mai multe detalii cu privire la sfera reală a amendamentului pe care l-a propus, în special cu privire la motivul pentru care se concentrează exclusiv asupra creștinilor?

  Mario Mauro (PPE). – (IT) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, doresc să arăt că intenția mea nu este aceea de a spune că creștinii sunt o minoritate mai importantă decât alte minorități. Cu toate acestea, realitatea este că, în acest moment al dezbaterii din Irak, se discută despre o propunere de a grupa toți creștinii într-o singură provincie. Aceasta este evident inacceptabilă, pentru că i-ar forța pe creștinii din Kirkuk, Mosul și Bagdad să trăiască în ghetouri. Sperăm să obținem un angajament în acest sens din partea instituțiilor europene, urmând ca ulterior să transmitem în Irak această clarificare a raportului, prin Comisia pentru afaceri externe.

13.2. Tibet - planuri de a transforma chineza în principala limbă de predare (B7-0637/2010)

13.3. Myanmar - desfășurarea alegerilor și eliberarea liderului opoziției, Aung San Suu Kyi (B7-0635/2010)

14. Corectările voturilor și intențiile de vot: a se vedea procesul-verbal

15. Depunerea documentelor: a se vedea procesul-verbal

16. Declarații scrise înscrise în registru (articolul 123 din Regulamentul de procedură): consultați procesul-verbal

17. Transmiterea textelor adoptate în cursul prezentei ședințe: consultați procesul-verbal

18. Calendarul următoarelor ședințe: a se vedea procesul-verbal

19. Întreruperea sesiunii

  Președintă. – Declar suspendată această sesiune a Parlamentului European.

(Ședința a fost închisă la ora 16.30)

Care este opinia Consiliului cu privire la actuala situație politică, economică, socială și în materie de drepturile omului din Sandzak (districtul) sârb din Novi Pazar, în contextul serioaselor probleme în materie de minorități?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Consiliul nu a discutat situația din regiunea sârbă Sandžak și nu poate comenta pe această temă.

Totuși, Acordul de stabilizare și de asociere (ASA), care este în curs de ratificare, afirmă că Serbia și UE urmăresc să consolideze cooperarea pentru dezvoltarea regională și locală cu obiectivul de a contribui la dezvoltarea economică și de a reduce dezechilibrele regionale. O atenție deosebită se acordă cooperării transfrontaliere, transnaționale și interregionale.

Permiteți-mi să adaug că ASA instituie, de asemenea, o cooperare economică strânsă, inclusiv dezvoltarea unei zone de liber schimb, precum și o cooperare financiară care să ia în considerare în mod adecvat zonele prioritare ale acquis-ului comunitar în domeniul dezvoltării regionale.

Consiliul și-a reafirmat în numeroase rânduri sprijinul deplin pentru perspectiva europeană a regiunii, inclusiv pentru Serbia, care este în continuare esențială pentru stabilitatea, reconcilierea și viitorul său. În conformitate cu procesul de stabilizare și de asociere și în special cu ASA, care este în prezent în curs de ratificare, Consiliul sprijină eforturile Serbiei de a consolida democrația și statul de drept și contribuie la stabilitatea politică, economică și instituțională în Serbia, precum și la stabilizarea regiunii.

Consiliul salută angajamentul Serbiei în vederea integrării europene prin întreprinderea de reforme-cheie aliniate standardelor europene. Ca o recunoaștere a acestor eforturi, Consiliul a luat recent unele decizii importante cu privire la Serbia: la 30 noiembrie 2009, Consiliul a eliminat restricțiile de viză; la 14 iunie 2010, acesta a decis să înceapă ratificarea Acordului de stabilizare și de asociere și, la 25 octombrie 2010, să înceapă procedura prevăzută la articolul 49 din TUE.

În ceea ce privește protecția persoanelor aparținând minorităților, în conformitate cu criteriile de la Copenhaga, în decembrie 2009, Consiliul a accentuat importanța protecției tuturor minorităților și a încurajat guvernele țărilor din Balcanii de Vest, inclusiv guvernul sârb, să ia măsurile necesare pentru a aborda aceste probleme. Acesta a adăugat că minoritatea romă continuă să se confrunte cu niște condiții foarte dificile de viață și cu discriminare.

În concluziile sale din 7 și 8 decembrie 2009, Consiliul a amintit că lupta împotriva corupției, consolidarea statului de drept și accelerarea reformelor economice rămân importante și că o abordare constructivă față de cooperarea regională, inclusiv față de comerț, rămâne esențială. Agenda reformelor trebuie continuată.

Prioritățile specifice ale Parteneriatului european cu Serbia, adoptat la 18 februarie 2008 includ, de asemenea, drepturile omului și protecția minorităților. Prin urmare, Serbia trebuie să îndeplinească toate obligațiile care decurg din statutul de membru al Consiliului Europei și trebuie să asigure respectarea dispozițiilor privind drepturile omului din noua Constituție.

În ultimele zile, mai multe țări (SUA, Regatul Unit, Australia etc.) au transmis persoanelor care călătoresc instrucțiuni urgente prin care îi avertizau cu privire la amenințarea posibilă a unui atac terorist asupra transportului public și/sau în locuri turistice în Europa. Această situație sporește importanța „clauzei de solidaritate” (articolul 222 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), precum și a necesității de a defini „modalitățile de punere în aplicare de către Uniune a [...] clauzei de solidaritate [...] printr-o decizie adoptată de Consiliu, la propunerea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate” [articolul 222 alineatul (3)].

Având în vedere că Președinția belgiană a inclus printre obiectivele programului său adoptarea de măsuri necesare pentru ca „clauza de solidaritate” să intre în vigoare cât mai curând posibil, ar putea Consiliul să precizeze în ce stadiu se află discuțiile privind punerea în aplicare a acesteia? A luat acesta măsuri concrete în acest sens și, dacă a luat, care este orarul pentru punerea în aplicare a acestora, în special având în vedere situația recentă?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Clauza de solidaritate este una dintre inovările importante în lupta împotriva terorismului introdusă prin Tratatul de la Lisabona. Astfel, articolul 222 alineatul (1) din TFUE prevede că Uniunea și statele sale membre acționează în comun, în spiritul solidarității, în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om.

În conformitate cu articolul 222 alineatul (3) din TFUE, Consiliul adoptă modalitățile de punere în aplicare a articolului 222, la propunerea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentat al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

Comisia a anunțat că o propunere va fi prezentată în 2011.

La prezentarea programului său, Președinția belgiană a subliniat importanța adoptării de măsuri care să vizeze restabilirea competitivității statelor membre și a ritmului acestora de creștere. Concret, aceasta a fixat ca prioritate esențială restabilirea încrederii piețelor în moneda comună și în economiile din zona euro prin introducerea unor reforme instituționale importante.

Având în vedere că Președinția belgiană se încheie în aproximativ o lună, ar putea ministrul responsabil să ne informeze cu privire la măsura în care inițiativele și programul său în materie de creștere și competitivitate au fost puse în aplicare?

Care sunt estimările Consiliului în ceea ce privește ratele de creștere în perioada următoare, în special în țările afectate de criza economică?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Criza economică și financiară, care a început în 2008, a cauzat o scădere bruscă a numărului de locuri de muncă și a produsului intern brut și a condus la o deteriorare gravă a finanțelor publice.

În contextul acestei crize, Consiliul European din iunie 2010 a adoptat strategia Europa 2020, care este destinată să garanteze o creștere inteligentă, durabilă și incluzivă, după cum reiese din obiectivele sale legate în special de ocuparea forței de muncă, de cercetare și dezvoltate, de energie regenerabilă și eficiență energetică, de abandonul școlar timpuriu și reducerea sărăciei.

În iulie, Consiliul, sub Președinția belgiană, a adoptat orientările generale de politică economică în vederea punerii în aplicare a strategiei Europa 2020 care vizează să îmbunătățească competitivitatea prin intermediul reformelor structurale.

În același timp, Consiliul a început examinarea anumitor elemente structurale cum ar fi cadrele fiscale, eficiența educației ca mijloc de creștere și sustenabilitatea pensiilor.

La 21 octombrie 2010, Consiliul a adoptat, de asemenea, orientările privind politica de ocupare a forței de muncă pentru a oferi orientări precise statelor membre cu privire la definirea programelor lor de reforme naționale și la punerea în aplicare a reformelor, care reflectă interdependență și care sunt în conformitate cu Pactul de stabilitate și de creștere.

În ceea ce privește guvernanța economică, Consiliul European din 28 și 29 octombrie 2010 a aprobat raportul grupului operativ referitor la guvernanța economică și a solicitat abordarea unei proceduri accelerate care să fie urmărită în adoptarea legislației secundare necesară pentru punerea în aplicare a multora dintre recomandări. Aceasta va consolida încrederea și, prin urmare, va contribui la o creștere durabilă, la ocuparea forței de muncă și la competitivitate. Prin urmare, pentru a asigura o creștere echilibrată și durabilă, șefii de stat și de guvern sunt de acord că statele membre trebuie să stabilească un mecanism de criză permanent pentru a proteja stabilitatea financiară a zonei euro în ansamblu.

În ceea ce privește ratele de creștere, Consiliul nu a făcut nicio estimare. Cel mai recent raport interimar al Comisiei estimează o creștere de 1,8 % în UE și de 1,7 % în zona euro în 2010.

Poate garanta Consiliul că modificările aduse sistemului plății unice pe exploatație nu au efecte negative bruște asupra agricultorilor în vârstă care depind de respectivele plăți?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) În comunicarea „PAC către 2020⁽¹⁾”, pe care a adoptat-o recent, Comisia se referă la posibilitatea revizuirii sistemului de plăți directe în cadrul viitorului PAC după 2013.

În iunie 2009, Consiliul a luat cunoștință de concluziile Președinției, sprijinite de o serie de delegații, care afirmau că, pentru a răspunde provocărilor din agricultură după 2013, orice schemă viitoare de plăți directe va trebui să fie corectă și legitimă, eficientă, ușor de pus în aplicare, suficient de flexibilă și ușor de justificat și explicat.

În plus, Consiliul a luat cunoștință de poziția exprimată de Parlamentul European în rezoluția sa referitoare la viitorul PAC, adoptată la 8 iulie, și în special de recomandarea sa conform căreia, pentru a asigura o distribuție echitabilă a fondurilor PAC către agricultorii din UE, trebuie definite criterii corecte și obiective pentru a pune în aplicare un sistem echitabil de distribuție care respectă diversitatea agriculturii din UE.

Aș atrage atenția onorabilei deputate asupra faptului că luni, 29 noiembrie, comisarul Cioloș va prezenta comunicarea sa Consiliului.

Președinția belgiană acordă o importanță foarte mare acestui aspect și de aceea a programat o dezbatere politică pentru reuniunea Consiliului din 13-14 decembrie 2010.

Totuși, Consiliul va avea posibilitatea să-și exprime opinia cu privire la detaliile referitoare la problema distribuției echitabile a plăților directe numai după ce primește propunerile legislative pe care Comisia trebuie să i le prezinte Consiliului și Parlamentului European în iulie 2011.

Apoi, Parlamentului European și Consiliului i se va solicita să ia o decizie conform procedurii legislative ordinare.

Potrivit obiectivelor enunțate în programul președinției belgiene și în conformitate cu strategia Europa 2020, statele membre ar trebui să efectueze reforme pentru a înregistra progrese și a realiza o creștere economică durabilă și transparentă.

Statele membre se confruntă în mod inevitabil cu munca fără forme legale și cu o concurență neloială pe piață. Pe piața forței de muncă, lucrătorii sunt exploatați, adesea nu beneficiază de protecție socială și, în plus, sunt obligați uneori să accepte munca nedeclarată.

O rată ridicată a șomajului reflectă faptul că angajatorii nu pot găsi lucrători corespunzători deoarece ajutorul de șomaj este la un nivel similar cu salariile propuse. Există chiar situații când lumea preferă să lucreze fără forme legale deoarece poate beneficia în continuare de serviciile agenției pentru ocuparea forței de muncă și de ajutorul de șomaj. Prin urmare, oamenii aleg în general opțiunea care le convine mai mult. Obiectivele fixate în bugetele anuale ale statelor membre nu sunt realizate deoarece veniturile prevăzute în bugetele respective nu sunt încasate.

Intenționează președinția belgiană să ia măsuri și a prevăzut propuneri concrete cu privire la modul în care statele membre pot lupta împotriva muncii fără forme legale, nedeclarată?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Întrucât articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că Uniunea vizează ocuparea deplină a forței de muncă, articolul 147 din TFUE prevede că Uniunea contribuie la realizarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă prin încurajarea cooperării dintre statele membre, precum și prin susținerea și, în cazul în care este necesar, prin completarea acțiunii lor. Procedând astfel, se respectă competențele statelor membre.

Până în prezent, Comisia nu a prezentat nicio propunere legislativă pentru a sprijini sau pentru a completa acțiunile statelor membre care vizează combaterea muncii nedeclarate a cetățenilor europeni.

Totuși, la 21 octombrie 2010, Consiliul, sub Președinția belgiană, a adoptat orientările generale pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre; acestea din urmă vor trebui să le transpună în politicile lor naționale prin intermediul programelor naționale de reformă. Întrucât acele orientări vizează, în special, reducerea șomajului structural și promovarea calității locului de muncă, se poate argumenta că acestea sunt concepute să stimuleze munca declarată și legală.

În ceea ce privește problema șederii ilegale a resortisanților din țările terțe, Consiliul a recunoscut importanța consolidării măsurilor de combatere a ocupării forței de muncă de către aceste persoane pentru a combate imigrația ilegală și munca nedeclarată. Întrucât acest obiectiv, și anume combaterea imigrației ilegale prin acționarea împotriva factorului de atracție reprezentat de posibilitățile de angajare, nu poate fi atins în mod satisfăcător de statele membre, la 18 iunie 2009, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva 2009/52/CE de stabilire a standardelor minime privind sancțiunile și măsurile la adresa angajatorilor de resortisanți din țări terțe aflați în situație de ședere ilegală. Scopul acestei directive este de a combate imigrația ilegală acționând împotriva factorului de atracție reprezentat de posibilitățile de angajare, scop cu privire la care ambele instituții au fost de acord că nu poate fi atins în mod satisfăcător de statele membre și, prin urmare, era nevoie de o directivă europeană. În ceea ce privește sancțiunile, acestea ar trebui să includă în special contribuția angajatorilor la costurile de returnare a resortisanților din țările terțe angajați ilegal cu posibilitatea de a reduce sancțiunile dacă angajatorul este o persoană fizică ce angajează un resortisant dintr-o țară terță cu ședere ilegală în interesul său personal. Măsurile includ, printre altele, proceduri simplificate pentru angajatori pentru a permite statelor membre să verifice validitatea permiselor de ședere sau documentele false. Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se conforma acestei directive până la 20 iulie 2011.

Având în vedere faptul că activitatea economică este relansată în unele părți ale Europei și că deficitele bugetare ale statelor membre sunt acum sub control, consideră oare Consiliul că recesiunea s-a încheiat în sfârșit în Uniunea Europeană?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Conform celor mai recente cifre publicate de către Comisia Europeană (previziunea interimară din septembrie 2010), creșterea produsului intern brut (PIB) este estimată la 1,8 % în UE și la 1,7 % în zona euro în 2010. Cifrele confirmate pentru primul și cel de al doilea trimestru din 2010 arată că rata de creștere a PIB-ului în cele 27 de state membre ale UE a fost de 0,3 % și respectiv de 0,7 % (Consiliul nu a adoptat o poziție cu privire la problema recesiunii). Aceste cifre ar părea să indice, în conformitate cu o definiție largă a recesiunii, că UE nu mai este în recesiune.

Totuși, privind în viitor, o scădere în creșterea PIB-ului este prognozată în cea de-a doua jumătate a anului 2010 ca urmare a încetinirii anticipate în economia globală. În consecință, provocarea pentru viitor este de a asigura că UE continuă să își consolideze creșterea garantând în același timp forța și viabilitatea finanțelor publice. Acest efort ar trebui să vizeze stabilizarea nivelurilor datoriei și, ulterior, reducerea acestora pentru a le restabili la valorile anterioare crizei și apoi aducerea acestora în limitele prevăzute de Pactul de stabilitate și de creștere.

Statele membre și UE au avut o contribuție imensă din punct de vedere bugetar la sprijinirea sectorului financiar și a economiei reale, ceea ce a condus, în mod firesc, la o creștere a deficitelor publice. Aceste contribuții necesare și oportune au jucat un rol extrem de important în prevenirea unei crize mai grave punând în același timp bazele unei creșterii viitoare. Cu toate acestea, criza a arătat că bugetele solide nu sunt suficiente pentru a garanta o creștere economică durabilă.

Pachetul convenit de grupul operativ, de îndată ce va fi validat de Consiliul European din 28 și 29 octombrie 2010, va fi cea mai mare reformă a Uniunii economice și monetare de la crearea monedei euro.

Recomandările și propunerile concrete conținute de raportul grupului operativ vizează în special să pună în aplicare un mecanism de supraveghere ca un pandantiv macroeconomic al pactului axat pe buget pentru a crea un sistem de avertizare timpurie cu scopul de a detecta riscul de efervescențe imobiliare sau de modele nesustenabile privind balanța de plăți ori diferențe mari în legătură cu competitivitatea.

Nu trebuie să uităm că există și mulți adulți care se confruntă cu șomajul. Este important să se dispună de un program specializat pentru a reintroduce adulții pe piața muncii, prin continuarea formării și programe de învățare continuă, cu ajutorul cărora vor dobândi noi competențe.

Poate Consiliul detalia planurile sale privind facilitarea unui program dedicat mobilității ocupaționale în rândul adulților, similar programului Tineretul în mișcare?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Confruntându-se cu un nivel inacceptabil al șomajului în rândul tinerilor, „Tineretul în mișcare” este una dintre inițiativele emblematice care face parte din strategia UE Europa 2020 pentru ocuparea forței de muncă și o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, adoptată de Consiliul European la 17 iunie 2010. Totuși, strategia UE Europa 2020 privește întreaga populație, cu accent special asupra femeilor și bărbaților cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani, rata de ocupare a forței de muncă fiind destinată să crească la 75 % în cadrul strategiei.

Statele membre sunt responsabile, în primă instanță, pentru elaborarea și punerea în aplicare a politicilor proprii de ocupare a forței de muncă și, prin intermediul acestor politici, statele membre trebuie să contribuie, printre altele, la atingerea obiectivelor prevăzute de strategia Europa 2020. Strategia Europa 2020 se bazează pe o serie de orientări generale coerente privind problemele de ocupare a forței de muncă și problemele generale legate de politica economică.

La 21 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 148 din TFUE și pe baza concluziilor Consiliului European, Consiliul a adoptat orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre, ca parte a punerii în aplicare a strategiei Europa 2020.

În această privință, Orientarea 7 „Creșterea participării femeilor și bărbaților pe piața forței de muncă, reducerea șomajului structural și promovarea calității locului de muncă” accentuează faptul că „serviciile de ocupare a forței de muncă joacă un rol important în activare și în identificarea locurilor de muncă corespunzătoare” și că „astfel de servicii ar trebui să fie accesibile tuturor”.

Orientarea 8 „Dezvoltarea unei forțe de muncă calificate care să răspundă nevoilor pieței muncii și promovarea învățării de-a lungul vieții” amintește statelor membre că educația inițială și formarea profesională trebuie să fi completate cu stimulente eficace pentru învățarea de-a lungul vieții pentru cei care beneficiază de un loc de muncă și pentru cei care nu au un loc de muncă, asigurându-se astfel că fiecare adult beneficiază de șansa de a dobândi o nouă calificare sau de a urca pe o nouă treaptă de calificare. În special, eforturile ar trebui să se axeze pe sprijinirea persoanelor cu un nivel scăzut de calificare și a celor cu competențe depășite și pe sporirea șanselor de ocupare a unui loc de muncă pentru lucrătorii în vârstă.

În final, Orientarea 9 „Îmbunătățirea calității și a performanței sistemelor de educație și formare la toate nivelurile și creșterea participării la învățământul terțiar” prevede că statele membre ar trebui să investească în mod eficient în sistemele de educație și de formare, în special pentru a ridica nivelul de competență al forței de muncă din UE, permițând acesteia să răspundă necesităților aflate în curs de schimbare rapidă ale piețelor moderne ale forței de muncă. În conformitate cu principiile învățării de-a lungul vieții, acțiunile ar trebui să acopere toate sectoarele (de la educația timpurie și învățământul școlar până la învățământul superior, educația și formarea profesionale, precum și învățământul pentru adulți). Reformele ar trebui să vizeze asigurarea dobândirii competențelor-cheie de care are nevoie fiecare persoană pentru a reuși într-o economie bazată pe cunoaștere, în special în ceea ce privește șansele de ocupare a unui loc de muncă, învățarea de-a lungul vieții și competențele în tehnologiile informațiilor și comunicațiilor.

Consiliul este, fără îndoială, conștient de faptul că răpirea unui copil este o experiență foarte bulversantă și potențial nefastă pentru acesta.

Obiectivul principal al Convenției de la Haga este de proteja copiii de efectele nefaste ale deplasării sau reținerii lor ilegale și de a stabili proceduri care să asigure întoarcerea lor rapidă în statul în care își au reședința obișnuită, precum și de a garanta protecția dreptului de vizită. Din păcate, prevederile Convenției nu funcționează în mod eficient pentru toată lumea.

Consideră Consiliul că este nevoie de o interpretare mai echilibrată a Convenției de la Haga la nivelul UE?

Consideră Consiliul că se pot obține avantaje de pe urma coordonării abordărilor pe care le au statele membre în ceea ce privește cazurile de răpire a copiilor?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Consiliul este pe deplin conștient că deplasarea sau reținerea ilicită a unui copil este o experiență dureroasă și probabil dăunătoare pentru copilul în cauză.

Consiliul consideră Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii un instrument internațional extrem de important, care, trebuie subliniat, a permis rezolvarea a numeroase cazuri de răpire de copii de la adoptarea sa. La fel ca onorabila deputată, Consiliul este nerăbdător să vadă această convenție aplicată în mod eficient pentru binele copiilor în cauză.

Consiliul subliniază că Uniunea Europeană, ca atare, nu este parte contractantă la Convenția de la Haga. Totuși, Consiliul afirmă că statele membre, care sunt toate părți contractante, fac schimb de opinii și de experiențe în cadrul comisiilor speciale convocate la intervale regulate de către Conferința de la Haga pentru a monitoriza funcționarea practică a convenției.

În acest context, Consiliul subliniază, de asemenea, că această Convenție din 1980 a fost completată în 1996 de o altă convenție adoptată de către Conferința de la Haga. Ar trebui menționat că, în legătură cu punerea în aplicare a convenției din urmă, statele membre au cooperat strâns la crearea unui ghid practic din care anumite părți sunt destinate în mod specific să ofere orientări cu privire la gestionarea cazurilor de răpire de copii.

În ceea ce privește obținerea de beneficii de către statele membre care își coordonează abordările în cazurile de răpire a copilului, Consiliul subliniază că această coordonare există deja. Într-adevăr, în relațiile lor, statele membre trebuie să aplice Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești. Această anexă II la Regulamentul de la Bruxelles conține, printre altele, normele de competență privind răpirea de copii, în special cu privire la hotărârile judecătorești care dispun returnarea unui copil care a fost deplasat sau reținut în mod ilicit într-un alt stat membru diferit de cel unde acesta avea reședința obișnuită.

Președintele FMI a declarat, în mod explicit și categoric, că Fondul este dispus să prelungească termenul de rambursare a împrumuturilor obținute de Grecia din partea mecanismului financiar în măsura în care statele membre ale Uniunii Europene ar acționa în același mod. Principalele argumente ale dlui Strauss-Kahn sunt că nevoile de refinanțare a datoriei Greciei ar crește în mod excesiv în 2014-2015 și că este necesară crearea unui climat pozitiv pe piețe. Cetățenii greci sunt extrem de preocupați de ideea că această prelungire a termenului de rambursare va conduce la noi politici nepopulare, aplicate în cadrul memorandumului.

Având în vedere propunerea FMI, intenționează Consiliul să introducă acest aspect pe ordinea de zi a summitului? Eventuala prelungire a termenului de rambursare a împrumuturilor obținute de Grecia presupune și menținerea memorandumului după 2013?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Ca urmare a deteriorării situației macroeconomice și bugetare a Greciei în 2010, Consiliul a adresat Greciei unele recomandări, invitând-o să adopte măsuri adecvate pentru a reduce deficitul bugetar și pentru a pune în aplicare reformele structurale necesare.

Prin urmare, la 10 mai și la 7 septembrie 2010, Consiliul a adresat Greciei două decizii cu scopul de a consolida și aprofunda supravegherea fiscală și a trimis o notificare Greciei pentru a lua măsuri de reducere a deficitului considerate necesare în vederea remedierii situației de deficit excesiv. Cele două decizii stabilesc principalele elemente ale programului economic pe care Grecia va trebui să îl pună în aplicare și care reflectă condițiile-cheie anexate asistenței financiare.

Programul de sprijin financiar pentru Grecia a fost convenit și pus în aplicare de statele membre din zona euro în afara tratatelor UE. Acesta constă într-un pachet de împrumuturi bilaterale acordate în mod individual de statele membre din zona euro care participă la program.

Condițiile anexate împrumuturilor bilaterale au făcut obiectul unui acord de împrumut specific între statele membre care oferă sprijin financiar și Grecia, la care este anexat memorandumul de înțelegere. Memorandumul stabilește condițiile de plată a împrumutului.

Având în vedere natura împrumuturilor acordate, Consiliul nu este în măsură să comenteze deciziile statelor membre.

Chestiunea cultivării culturilor OGM este abordată în mod diferit în fiecare stat membru. Cu toate acestea, Comisia a elaborat o propunere de transferare către guvernele naționale a procesului decizional privind autorizarea OGM-urilor. O situație în care s-ar permite autorizarea de către fiecare țară ar reprezenta începutul re-naționalizării politicii UE și ar putea avea consecințe serioase pentru piața internă.

Care este poziția Președinției belgiene cu privire la această chestiune? Este președinția în favoarea unor reglementări clare privind coexistența culturilor modificate genetic și a celor nemodificate genetic, la nivelul UE, în care Comisia să joace un rol primordial, sau în favoarea unui proces decizional la nivel național?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Președinția, fiind pe deplin conștientă de sensibilitatea politică și de complexitatea tehnică asociate cu această inițiativă legislativă, a organizat două dezbateri inițiale în cadrul Consiliului din 27 septembrie și din 14 octombrie 2010.

Ca rezultat al acestor dezbateri inițiale, s-a constatat că unele aspecte ale propunerii Comisiei necesită să fie clarificate. În special, ca urmare a acestei examinări preliminare în cadrul Consiliului, un grup de lucru ad-hoc a fost stabilit având sarcina specifică de a pregăti elementele tehnice pentru propunerea legislativă, în special în vederea clarificării celor mai importante probleme ridicate în acest caz. Aceste probleme se referă în special la baza juridică pe care Comisia propune să o utilizeze în propunerea sa (articolul 114 din TFUE), precum și compatibilitatea viitoarelor măsuri naționale cu tratatele internaționale și normele comerciale internaționale (OMC).

Grupul va trebui, de asemenea, să se concentreze asupra riscurilor pe care le-ar putea implica propunerea Comisiei pentru respectarea normelor privind piața internă, în special în ceea ce privește posibilele motive pentru interzicerea OGM-urilor în numeroase state membre.

La sfârșitul anului 2009, Consiliul European a decis că UE și statele sale membre sunt dispuse să contribuie la o finanțare „cu implementare rapidă” pentru adaptarea la schimbările climatice în țările în curs de dezvoltare, în cuantum de 2,4 miliarde de EUR pe an pentru perioada 2010-2012.

Această sumă corespunde cu mai puțin de jumătate de ceea ce Parlamentul European considera că este minimumul indispensabil pentru această perioadă (între 5 și 7 miliarde) și cu aproximativ 2 % din costurile anuale ale atenuării și adaptării între 2012 și 2020, conform estimărilor Uniunii Europene înseși. Pe de altă parte, reprezintă mai puțin de 1 % din valoarea datoriei externe a ansamblului țărilor africane (conform datelor din 2006).

Ce sume au fost transferate până în prezent țărilor în curs de dezvoltare în cadrul finanțării „cu implementare rapidă” prevăzute pentru perioada 2010-2012? Care sunt sumele care urmează să fie transferate în cursul următorilor doi ani? Ce forme concrete va lua această finanțare? Se prevede creșterea acestor sume?

Consiliul nu consideră că datoria externă și serviciul datoriei reprezintă o constrângere enormă pentru țările mai puțin dezvoltate, care le frânează dezvoltarea și care, pe de altă parte, a necesitat deja afectarea unor resurse considerabile, impunându-se, deci anularea acestei datorii?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) La 17 noiembrie 2010, Consiliul a aprobat raportul privind „finanțarea rapidă” în conformitate cu acordul politic încheiat la Consiliul European⁽¹⁾ din decembrie 2009. Suma totală confirmată a finanțării care va fi direcționată către țările în curs de dezvoltare ca „finanțare rapidă” pentru anul 2010 este de 2,2 miliarde de euro. Un total de 7,2 miliarde de euro a fost rezervat pentru întreaga perioadă 2010-2012. Aceste angajamente confirmă respectarea de către statele membre ale UE a Acordului de la Copenhaga.

Statele membre au făcut progrese considerabile în punerea în aplicare a angajamentelor pentru 2010. O listă neexhaustivă de proiecte a fost elaborată și distribuită de către Consiliu. Consiliul va elabora rapoarte anuale privind „finanțarea rapidă” pentru următorii doi ani.

Consiliul a solicitat Comitetului economic și financiar și Comitetului pentru politică economică să actualizeze datele pentru a prezenta cele mai cuprinzătoare informații posibile la Conferința de la Cancun.

Consiliul nu a dat nicio dispoziție pentru a crește sumele stabilite la punctul 1. Consiliul verifică doar dacă statele membre își onorează angajamentele. Deoarece „finanțarea rapidă” reprezintă o serie de angajamente asumate de statele membre, este posibil ca anumite state membre să decidă să mărească contribuțiile lor.

Acțiunea UE de a micșora sau de a anula datoriile statelor în curs de dezvoltare se desfășoară ca parte a Inițiativei HIPC (țările sărace puternic îndatorate) și a Inițiativei multilaterale privind reducerea datoriilor (MDRI).

În concluziile sale din 11 noiembrie 2008⁽²⁾, Consiliul a reafirmat voința UE de a lua măsuri pentru a ajuta la restabilirea și menținerea sustenabilității datoriei în țările cu venituri mici, acționând mai ales, acolo unde este posibil într-un mod coordonat, pentru a preveni comportamentul de creditare neviabil al creditorilor care nu au contribuit la ușurarea poverii țărilor sărace.

De asemenea, UE se angajează să ofere asistență tehnică în mod colectiv pentru a consolida capacitățile de gestionare a datoriei ale țărilor debitoare, precum și pentru a asista la negocieri eficiente ale datoriei cu creditorii oficiali bilaterali care nu sunt membri ai Clubului de la Paris și cu creditori comerciali.

UE subliniază, de asemenea, importanța sprijinirii supravegherii democratice consolidate atât în ceea ce privește datoriile țărilor care contractează împrumuturi, cât și utilizarea resurselor eliberate prin reducerea datoriilor.

Care sunt perspectivele ca Africa de Sud să încheie un acord de parteneriat economic (APE) cu UE? S-au înregistrat progrese în această privință în cadrul summitului UE-Africa de Sud care a avut loc la 28 septembrie 2010? Care sunt cele mai semnificative obstacole și cele mai controversate chestiuni privind acest proces? Care sunt șansele ca un astfel de acord să poată fi încheiat înainte de sfârșitul acestui an?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Africa de Sud participă, alături de alte țări din Comunitatea pentru Dezvoltare Sud Africană (SADC) – Angola, Botswana, Lesotho, Mozambic, Namibia și Swaziland – în cadrul negocierilor privind un Acord de parteneriat economic (APE). În acest sens un nou elan poate fi observat în 2010.

Într-adevăr, în timpul celui de al treilea summit UE-Africa de Sud, care a avut loc la 28 septembrie 2010, liderii politici au purtat discuții sincere și deschise privind APE dintre UE și SADC și, în același timp, aceștia și-au reafirmat voința și determinarea de a încheia negocierile privind un acord de parteneriat economic care consolidează relațiile comerciale și economice între SADC și UE.

Liderii au salutat calendarul negocierilor planificate până la sfârșitul anului. Aceștia au cerut ambelor părți să ajungă la o concluzie reciproc satisfăcătoare cu privire la toate problemele rămase.

Obiectivul nostru comun de a încheia negocierile până la sfârșitul anului 2010 este cu siguranță ambițios, dar este la îndemâna noastră. Desigur, acesta va necesita efort, un angajament serios și un spirit de compromis de la ambii parteneri.

De la summit, negociatorii s-au întâlnit deja și se vor întâlni din nou. Sunt convins că, datorită impulsului politic oferit de summit, negociatorii vor putea să găsească o soluție pentru problemele nerezolvate.

Africa de Sud este cea mai mare economie din regiune și, prin urmare, trebuie să joace un rol principal. Sunt încrezător cu privire la șansele încheierii unui acord până la sfârșitul anului.

Revizuirea Actului privind întreprinderile mici (Small Business Act) reprezintă o prioritate pentru președinția belgiană a UE. Poate Consiliul să prezinte ce măsuri a luat în vederea revizuirii acestei inițiative pentru a îmbunătăți competitivitatea IMM-urilor în UE?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Comunicarea „Un ‹‹Small Business Act›› pentru Europa” (SBA), adoptat de către Comisie la 25 iunie 2008, vizează să poziționeze IMM-urile în centrul elaborării politicii (principiul „a gândi mai întâi la scară mică”) pentru a crește capacitatea acestora de a crea locuri de muncă în cadrul UE și pentru a stimula competitivitatea acestora pe piața unică și pe piețele mondiale asemănătoare.

La 1 decembrie 2008, Consiliul a adoptat concluziile care aprobă abordarea Comisiei și care solicită Comisiei și statelor membre să asigure punerea în aplicare a acestei abordări și o monitorizare continuă.

În raportul său din 15 decembrie 2009, Comisia a evidențiat progresele făcute în punerea în aplicare a SBA și și-a anunțat intenția de a publica o comunicare în decembrie 2010, după consultarea reprezentanților organismelor profesionale pentru IMM-uri, precum și autoritățile publice competente. Consiliul așteaptă această comunicare pentru a decide ce măsuri viitoare să ia, dacă este cazul.

În plus, în cadrul Președinției belgiene, Consiliul a făcut progrese în probleme de mare importanță pentru IMM-uri: funcționarea pieței interne și a proiectului „Single Market Act”; noua strategie de inovare; măsurile concrete pentru turismul european aprobate de către Consiliu; și simplificarea programelor europene de cercetare pentru a permite IMM-urilor inovatoare să aibă mai rapid acces la finanțare.

Am avut succes: adoptarea, în colaborare cu Parlamentul European, a Directivei privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale este un succes imens în ceea ce privește IMM-urile și salutăm spiritul consecvent de cooperare al Parlamentului European care a făcut posibil acest rezultat.

Consiliul subliniază, de asemenea, că acțiunea în ceea ce privește consolidarea și reglementarea adecvată a sectorului financiar este întreprinsă cu scopul de a îmbunătăți accesul la capital pentru IMM-uri, întreprinderile cele mai afectate de criza creditelor.

Ar putea Consiliul să facă o prezentare generală a principalelor acorduri politice încheiate la recentul summit UE-SUA din 20 noiembrie 2010?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Summitul UE-SUA din 20 noiembrie a fost un mare succes. Discuțiile dintre președinții Obama, Van Rompuy și Barroso au fost de calitate foarte înaltă.

În ceea ce privește economia, Uniunea Europeană și Statele Unite au discutat rezultatele summitului G20 de la Seul și contribuția pe care o pot avea Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii pentru a garanta o redresare durabilă și echilibrată și pentru a crea locuri de muncă prin reforma structurală a pieței financiare și consolidarea fiscală care promovează creșterea.

Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au subliniat nevoia de a valorifica pe deplin potențialul comerțului transatlantic pentru a stimula creșterea și pentru a genera locuri de muncă pe ambele maluri ale Atlanticului. Uniunea Europeană și Statele Unite recunosc rolul central al Consiliului Economic Transatlantic (CET) în atingerea acestor obiective și au însărcinat CET să dezvolte o agendă transatlantică de inovare pentru a stimula creșterea și pentru a crea locuri de muncă în domenii cum ar fi energia ecologică, e-sănătate, informații și comunicații și alte tehnologii emergente. CET trebuie să prezinte rapoarte cu privire la progresele din aceste domenii în prima jumătate a anului 2011.

Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au subliniat că își mențin angajamentele luate la Copenhaga în decembrie anul trecut de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au convenit să promoveze un rezultat pozitiv la conferința de la Cancun.

Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii și-au reafirmat angajamentul de colaborare și de acțiune coordonată privind dezvoltarea. Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au promis să continue cooperarea în materie de securitate alimentară, de schimbări climatice și de obiective de dezvoltare ale mileniului, inclusiv în materie de sănătate, în cadrul dialogului UE-SUA privind dezvoltarea.

Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au salutat, de asemenea, aprofundarea parteneriatului într-o serie largă de probleme de securitate transnațională care afectează cetățenii acestora. Recunoscând acest lucru, precum și provocarea în creștere în ceea ce privește securitatea cibernetică și criminalitatea cibernetică, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au stabilit grupul de lucru UE-SUA privind rețelele și securitatea cibernetică care va raporta progresele înregistrate în termen de un an. Scopul nostru este să facilităm călătoriile transatlantice pentru cetățenii din cele 27 de state membre și din Statele Unite ale Americii în timp ce urmărim sarcina esențială de menținere a securității și, în prezent, așteptăm cu nerăbdare un succes asemănător în viitoarele negocieri privind un acord în ceea ce privește registrul cu numele pasagerilor. De asemenea, ne vom continua activitatea în vederea negocierii unui acord cuprinzător privind protecția datelor, cu scopul de a facilita cooperarea între serviciile noastre garantând în același timp un nivel înalt de protecție a vieții private a cetățenilor noștri. De asemenea, ne-am luat angajamentul de a extinde parteneriatele noastre de combatere a extremismului violent, în special prin partajarea cercetării și a bunelor practici și prin consolidarea cooperării privind asistența țărilor terțe vulnerabile.

În final, am discutat, de asemenea, despre eforturile noastre comune de a promova securitatea în anumite țări din întreaga lume.

În urma reuniunii Consiliului Educație, Tineret, Cultură și Sport care a avut loc săptămâna trecută, cum va evolua în următorii doi ani programul UE în domeniul sportului, în absența unui buget?

Se așteaptă Consiliul ca după 2013 să se aloce fonduri pentru programul UE în domeniul sportului?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) În 2008⁽¹⁾, Parlamentul European a solicitat Comisiei să propună un program al UE în domeniul sportului, precum și acțiuni pregătitoare în acest domeniu. Acțiunile pregătitoare, care pot fi desfășurate doar pe parcursul a trei ani consecutivi, au fost propuse de către Comisie pentru 2009, 2010 și 2011: obiectivul acestor acțiuni este de a pregăti viitoarele acțiuni ale UE în domeniul sportului în vederea punerii în aplicare a prevederilor din tratat în acest domeniu.

Consiliul nu s-a implicat în aceste acțiuni pregătitoare, care sunt responsabilitatea Comisiei și a Parlamentului European și care au fost finanțate din marjele rubricii bugetare a Parlamentului European începând cu decembrie 2009, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. În conformitate cu articolul 165 din TFUE, Uniunii Europene i se acordă o nouă competență de a susține, de a coordona și de a completa acțiunea statelor membre în domeniul sportului, în special în ceea ce privește incluziunea socială și integrarea, sportul pentru sănătate și pentru voluntariat.

La 10 mai 2010, Consiliul a organizat o dezbatere generală privind viitorul politicii UE în domeniul sportului, ajutând astfel Comisia în eforturile sale de a elabora propuneri viitoare concrete care vizează să pună în aplicare noile dispoziții din tratat. Următoarele au fost desemnate ca domenii prioritare de către Consiliu: incluziune socială în și prin sport, activitate fizică menită să îmbunătățească sănătatea, educație și formare în domeniul sportului, lupta împotriva dopajului, o guvernanță bună, dialog structurat cu mișcarea sportivă, precum și economia și statistica sportivă.

În plus, la 18 și 19 noiembrie 2010, Consiliul, acționând în conformitate cu inițiativa Președinției belgiene, a adoptat o rezoluție cu privire la dialogul structurat în materie de sport, precum și concluziile privind lupta împotriva dopajului și concluziile privind rolul sportului în societate.

Deși Comisia intenționează să propună un nou cadru, pe baza unui program al UE privind elaborarea politicii și cooperarea în materie de sport în anii următori vizând să pună în aplicare noile prevederi din Tratatul de la Lisabona în acest domeniu, până în prezent nicio propunere specifică (niciun „mini” program care cuprinde perioada 2012-2013, niciun program cuprinzător pentru perioada 2014-2020) nu a fost prezentată Consiliului de către Comisie.

În absența propunerilor din partea Comisiei, Consiliul nu poate lua nicio măsură.

Problema cursului de schimb și cursa pentru devalorizare competitivă, în care se pare că s-au angajat o serie de țări la nivel internațional și care are ca rezultat fluctuații semnificative ale cursului de schimb, reprezintă un punct extrem de important pe agenda politică internațională. Există numeroase voci care consideră că relaxarea cantitativă inițiată de Rezerva Federală a SUA se înscrie în același context cu politica monetară aplicată de către China în ultimul timp.

Având în vedere această situație extrem de instabilă, numeroasele preocupări legate de intervențiile asupra cursului de schimb și impactul pe care cu siguranță l-ar putea avea asupra competitivității economiilor țărilor din zona euro, care este poziția Consiliului, în special în vederea summitului G20?

Prezentul răspuns, care a fost formulat de Președinție și nu are caracter obligatoriu nici pentru Consiliu, nici pentru membrii acestuia ca atare, nu a fost prezentat oral în timpul afectat întrebărilor în cadrul perioadei de sesiune a Parlamentului European din noiembrie 2010 de la Strasbourg.

(FR) Cursul de schimb ar trebui să fie pur și simplu o reflectare a fundamentelor economice ale unei monedei. Dacă acest mecanism funcționează corect, țările trebuie să se abțină de la devalorizări competitive.

În efortul de a consolida în continuare pilonul economic al UEM, Consiliul European din 28-29 octombrie 2010 se concentrează pe creștere durabilă, pe ocuparea forței de muncă și pe competitivitate, care reprezintă fundamentele zonei euro. Un accent deosebit a fost pus pe planurile de consolidare fiscală, pe reforma de reglementare financiară, pe coeziunea socială, pe crearea de locuri de muncă și pe necesitatea unor reforme structurale suplimentare.

În pregătirea summitului G20 de la Seul, Consiliul European din octombrie 2010 a discutat prioritățile pe care reprezentanții UE și ai statelor membre ale UE, care sunt membri ai G20, le vor promova acolo. O atenție deosebită s-a acordat problemei de reechilibrare a creșterii mondiale și Uniunea Europeană a accentuat nevoia de a evita toate formele de protecționism și de a evita implicarea în mișcări ale cursului de schimb vizând să câștige avantaje competitive pe termen scurt.

Summitul de la Seul a luat cunoștință de aceste aspecte prezentate de UE și de statele membre care au participat la acesta, iar liderii G20 au adoptat „Planul de acțiune de la Seul”, în care acestea se angajează să asigure o redresare continuă și o creștere durabilă, precum și să consolideze stabilitatea piețelor financiare, inclusiv consolidarea flexibilității cursului de schimb cu scopul de a reflecta fundamentele economice și de a se abține de la deprecierea competitivă a monedelor.

Îmbunătățirea nivelurilor de educație, reducerea abandonului școlar și creșterea procentului titularilor unei diplome de învățământ superior sau de nivel echivalent figurează printre obiectivele cele mai importante ale noii strategii Europa 2020.

În discursul său despre obiectivele strategiei Europa 2020, îndeosebi în ceea ce privește domeniul educației, Androulla Vassiliou, membră a Comisiei, a reamintit că unul dintre obiectivele principale îl constituia reducerea ratei abandonului școlar sub pragul de 10 % în întreaga Uniune Europeană.

Ce măsuri concrete intenționează să ia Comisia pentru a crește nivelul de educație în Europa și a atinge obiectivul stabilit de reducere a ratei abandonului școlar? Preconizează Comisia elaborarea unei strategii speciale în vederea îmbunătățirii nivelului de educație, astfel încât tinerii să nu-și încheie studiile prematur și să obțină calificări optime? Ce sume este dispusă Comisia să investească în viitor în programele și inițiativele destinate tineretului?

(EN) Comisia intenționează să propună o recomandare a Consiliului privind politicile pentru a reduce abandonul școlar timpuriu. Această recomandare va stabili orientările de bază pentru politicile coerente, cuprinzătoare și bazate pe fapte împotriva abandonului școlar timpuriu. Aceasta va oferi un cadru de referință pentru a asista statele membre să dezvolte politici mai eficiente împotriva abandonului școlar timpuriu, pentru a sprijini aceste politici în punerea lor în aplicare care va conduce astfel la o reducere semnificativă a ratei abandonului școlar timpuriu în toate statele membre.

Abandonul școlar timpuriu este un fenomen complex și cauzele care duc la abandon diferă în statele membre, în regiuni și localități. Recomandarea propusă a Consiliului va adăuga valoare eforturilor depuse de statele membre prin sprijinirea acestora în dezvoltarea de politici care identifică motivele abandonului școlar timpuriu și se adresează acestuia din perspectiva învățării de-a lungul vieții, care îl abordează ca pe un fenomen ce intersectează mai multe domenii conexe de politică, care implică toate părțile interesate și face intervențiile politice mai sistematice și mai coerente.

Recomandarea în sine face parte dintr-o ambiție mai amplă de a îmbunătăți educația și formarea în Europa. Aceasta este parte a inițiativei emblematice „Tineretul în mișcare” din strategia Europa 2020, joacă un rol important în cadrul „O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă” și va fi pusă în aplicare în contextul metodei deschise de coordonare în educație și formare (programul Educație și Formare 2020 și predecesorul acestuia).

Atât programul de învățare de-a lungul vieții, cât și Fondul social european au roluri importante de jucat în sprijinirea măsurilor de reducere a abandonului școlar timpuriu. Finanțarea viitoare a ambelor instrumente după 2013 va fi determinată în contextul viitoarelor perspective financiare, precum și adoptarea unor noi baze juridice specifice acestora.

Poate Comisia să prezinte strategiile pe care le urmărește pentru a crește nivelul de participare la programul Erasmus Mundus din EU?

(EN) Singura modalitate de a crește numărul total de beneficiari ai programului Erasmus Mundus, ținând seama de ratele de absorbție completă a finanțării existente, ar consta într-o creștere a bugetului. Orice creșteri ocazionale în finanțare au fost absorbite rapid de către părțile interesate și au fost rapid transformate în rezultate livrabile și măsurabile pe teren prin, de exemplu, creșterea numărului de burse sau de programe comune.

Încă de la începuturile sale din 2004, Comisia Europeană a pus în aplicare măsuri pentru a asigura o participare satisfăcătoare a instituțiilor de învățământ superior din UE în cadrul programului. În fiecare an, aceasta a organizat zile de informare în Bruxelles, care se adresează în mod specific universităților interesate să participe la program. În plus, zilele naționale de informare au loc anual în diferite state membre. De asemenea, Comisia organizează reuniuni ale coordonatorilor Erasmus Mundus pentru a face schimb de informații și de bune practici.

De asemenea, se oferă informații vaste pe site-ul web, inclusiv o descriere detaliată a acțiunilor programului, informații despre modalitățile de a candida și documentele relevante (decizia privind programul, ghidul programului, solicitare de propuneri, manuale financiare și administrative și așa mai departe).

Luând în considerare rata foarte mare a aplicațiilor din partea instituțiilor de învățământ superior din UE și, prin urmare, rata de succes destul de mică a candidaturilor (în jur de 13 % pentru cursurile comune de masterat și de 7 % pentru programele comune de doctorat), Comisia nu consideră necesar să crească nivelul și domeniul de aplicare al acțiunilor sale de promovare în cadrul UE.

În ceea ce privește participarea individuală a studenților europeni în cadrul programului, de asemenea, nu au existat dificultăți în absorbția întregului buget pentru bursele UE. Totuși, o rată foarte mare a candidaturilor ar fi asigurat o competiție mai mare și, în consecință, o selecție mai mare de beneficiari mai calificați. Comisia, cu sprijinul Agențiilor Naționale Erasmus, a lansat, prin urmare, o campanie de informare privind oportunitățile pe care programul le oferă studenților din UE, inclusiv prin furnizarea de informații organizațiilor, cum ar fi toți deținătorii Cartei Universitare Erasmus, asociațiilor universitare⁽¹⁾, asociațiilor de studenți⁽²⁾și asociațiilor ale coordonatorilor Erasmus.

Dat fiind faptul că, în 2011 și 2012, UE nu va finanța Programul sportiv din cauza constrângerilor bugetare și dat fiind faptul că, în prezent, sportul este un domeniu ce se află în competența UE, cum poate fi înființată și sprijinită o politică sportivă la nivelul UE?

În perioada următoare de doi ani, cum poate UE să influențeze și să acționeze eficient în domeniul sportului pentru toți și de-a lungul vieții practicat de începători și de amatori?

Consideră Comisia că, după anul 2013, va exista un Program sportiv finanțat de UE?

(EN) În funcție de constrângerile bugetare la nivel național și european, Comisia a considerat că nu există un domeniu de aplicare care să prezinte o propunere semnificativă pentru un program sportiv în prezentul cadru multianual de finanțare care se va desfășura până în 2013. Pentru mai multe detalii a se vedea răspunsul comun la E-8031/10 și P-8604/10.

În prezent, în cadrul Uniunii Europene, cultura este finanțată prin intermediul a diferite mecanisme financiare, care pun accentul pe schimburi și cooperare în domeniul culturii, pe dialogul între culturi și pe consolidarea acestui sector. Strategia Europa 2020 a Uniunii Europene are în vedere o creștere economică fondată pe o societate a cunoașterii, a industriei ecologice etc. Unii se tem că această strategie consideră cultura drept element al creșterii economice. Identitatea culturală reprezintă una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, o evaluare în funcție de indicatori cantitativi fiind de neconceput, prin natura sa. Proiectele care presupun combinarea mecanismelor financiare actuale cauzează îngrijorare, pentru că este vorba de programe foarte diferite, chiar dacă au în vedere cultura. O altă tendință care ne preocupă este inițiativa de a fuziona programele culturale și programul referitor la cetățenie, din cauza valorii artistice reduse a proiectelor care ar putea rezulta din aceasta.

Sunt deja cunoscute proiectele Comisiei referitoare la modalitățile de finanțare a programelor culturale pentru noua perioadă de programare ? Are șanse de reușită un program cultural așa cum este el astăzi ? Va fi acordat vreun sprijin schimburilor și cooperării în domeniul cultural?

(EN) Uniunea Europeană sprijină activitățile de cooperare culturală în cadrul programului său cultural, care se desfășoară din 2007 până în 2013. Acest program are ca scop să îmbunătățească spațiul cultural comun europenilor prin dezvoltarea de proiecte de cooperare culturală între organizații culturale din diferite țări participante în cadrul programului.

Scopul acestui element, care primește peste trei sferturi din bugetul total al programului, este de a ajuta organizațiile, cum ar teatrele, muzeele, asociațiile profesionale, centrele de cercetare, universitățile, institutele culturale și autoritățile publice, să coopereze astfel încât diferite sectoare să poată lucra împreună și să își poată extinde influența culturală și artistică dincolo de granițe.

Este prea devreme să spunem ceva cu privire la mecanismul specific de finanțare a viitoarelor inițiative culturale, pentru care se vor face propuneri numai în a doua jumătate a anului 2011. Totuși, este deja clar că formularea unei propuneri de program va lua în considerare obiectivele și prioritățile strategiei Europa 2020.

În acest sens, Comisia examinează o serie de aspecte care vor contribui la elaborarea viitoarelor inițiative în domeniul culturii.

Evaluarea la jumătatea perioadei a prezentului program cultural este în curs de finalizare în prezent și va include recomandări pentru viitor. În plus, o consultare publică online este în prezent în curs de desfășurare și solicită opinii cu privire la viitoarele acțiuni de promovare a culturii. Mai mult de 160 de răspunsuri au fost deja primite și Comisia le va lua în considerare când va elabora un nou program cultural. Consultarea va rămâne deschisă până la 15 decembrie 2010.

În urma consultării, în februarie 2011 va avea loc o dezbatere cu părțile interesate pentru a le permite să își exprime opiniile lor în detaliu și pentru a discuta numeroasele opțiuni pentru viitoarele inițiative.

În final, înainte de a face propuneri pentru acțiunile viitoare, Comisia va realiza o evaluare pentru a asigura impactul maxim și valoarea adăugată ale oricărui program posibil.

Scandalul referitor la practicile corupte ale întreprinderilor germane, în urma cărora acestea au vizat să intre pe anumite piețe și să-și asigure obținerea de contracte și lucrări publice, a căpătat proporții mondiale. Este vorba de Siemens, implicată în cazuri de finanțare și mituire a unor personalități politice, de Deutsche Telekom, implicată în cazuri de mituire în țările din Balcani, precum și de Daimler, Ferrostaal-Thyssen și MAN, implicate în cazuri de corupție în zeci de țări europene. În cea mai mare parte a acestor cazuri, a fost inițiată o anchetă judiciară, la inițiativa autorităților judiciare americane.

Poate Comisia să explice din ce motiv nicio autoritate judiciară nu a considerat necesară inițierea unei anchete privind aceste cazuri de corupție? De ce mecanisme dispune Comisia? Există informații privind cazurile menționate mai sus care sugerează implicarea serviciilor europene în aceste cazuri, având în vedere că multe dintre lucrările publice și alte contracte obținute în urma unor acte de corupție au fost co-finanțate de UE?

(EN) Comisia înțelege pe deplin preocupările onorabilului deputat în ceea ce privește acuzațiile de practici corupte și amintește că a ridicat unele dintre aceste probleme în întrebarea sa H-320/09⁽¹⁾ la care a primit răspuns în octombrie 2009.

Acțiunea autorităților judiciare este responsabilitatea statelor membre. Responsabilitatea Comisiei în materie de combatere a corupției se concentrează pe prevenire, legislație și monitorizare. În cazul în care problemele la care acesta face referire privesc fondurile UE, Comisia reamintește că statelor membre li se solicită în conformitate cu obligațiile din tratat să ia toate măsurile necesare pentru a proteja interesele financiare ale UE. Acestea sunt, de asemenea, obligate în conformitate cu reglementările sectoriale relevante să notifice Comisiei cazurile de fraudă, de nereguli sau orice alte activității ilegale care implică fondurile UE pe care acestea le-au detectat.

Astfel cum a fost deja explicat în răspunsul său la întrebarea H-320/09, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) poate interveni atunci când este descoperit un caz de corupție care implică fondurile UE, dar la un nivel mai general, Comisia poate acționa prin intermediul unor inițiative legislative, al unor intervenții în cadrul forumurilor internaționale, prin dialogul cu statele membre etcetera pentru a dezvolta instrumente eficiente de combatere a acestei activități. Comisia nu a fost inactivă în acest domeniu din urmă. Astfel cum se prevede în Planul de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm, Comisia intenționează să prezinte în aprilie 2011 o comunicare privind o politică globală împotriva corupției în statele membre, inclusiv stabilirea unui mecanism de evaluare, precum și prezentarea modalităților de cooperare în acest scop cu Grupul de state care luptă împotriva corupției (GRECO) din cadrul Consiliului Europei.

Comisia a fost informată de către OLAF cu privire la faptul că numărul cazurilor de care se ocupă în prezent este foarte limitat. Următoarea este o imagine de ansamblu a celor două cazuri, ambele implicând doar compania Siemens și nicio altă companie menționată în întrebare:

un caz anchetat de către OLAF și închis în ultimul trimestru din 2003, care implică ajutor extern, se află sub urmărire judiciară în Germania. OLAF monitorizează îndeaproape procedurile judiciare în această țară;

un al doilea caz OLAF referitor la proiectele finanțate de Banca Europeană de Investiții tocmai a fost închis. Acesta implică proceduri de achiziții publice.

Dintr-un raport recent al Comisiei reiese că veniturile fiscale globale ale celor 27 de state membre ale UE, inclusiv contribuțiile la asigurările sociale, ating între 28 % și 48,2 % din PIB-ul lor, în vreme ce media europeană compensată corespunzătoare este de 39,3 %⁽¹⁾. Totuși, dacă se exclud contribuțiile la asigurările sociale, veniturile fiscale corespunzătoare sunt cuprinse între 17,2 % și 47,2 %, iar media europeană compensată este de 26,8 %. Plecând de la premisa că convergența favorizează prevenirea dezechilibrelor financiare și consolidează o dezvoltare echilibrată, precum și moneda unică și piața unică, poate Comisa să răspundă la următoarele întrebări:

Ce părere are despre aceste divergențe și despre consecințele acestora pe plan socioeconomic?

Care sunt efectele acestor divergențe asupra încrederii piețelor și asupra eforturilor depuse în numele integrării economice?

În ce fel integrează Comisia combaterea acestor divergențe în politica de guvernanță economică, dar și în funcționarea pieței unice?

(EN) Cu condiția să respecte legislația UE, statele membre sunt libere să elaboreze propriile sisteme naționale de impozitare în funcție de prioritățile și preferințele lor. Luând în considerare preferințe naționale diferite în ceea ce privește furnizarea de bunuri publice și preocupările de capital, acestea au ca urmare firească anumite diferențe în nivelurile de impozitare.

Nu ar trebui să se presupună că diferențele dintre nivelurile de impozitare afectează în mod obligatoriu performanța economică. Literatura economică nu prezintă nicio legătură automată cauză-efect între nivelul de venituri fiscale ale unei economii și creștere: unele țări cu taxe mari au performanțe economice mai bune decât țările cu taxe mici și vice-versa. În plus, diferențele în valoare pentru numeroase tipuri de taxe nu împiedică integrarea economică și nu perturbă piețele.

Promovarea unui mediu favorabil de impozitare se află în centrul strategiei Europa 2020. În acest cadru, Comisia încurajează statele membre să simplifice sistemele de impozitare, să reducă costurile nesalariale ale forței de muncă și să își adapteze sistemele naționale de impozitare la provocările de mediu.

Comisia a propus introducerea unor impozite pentru sectorul financiar din Uniunea Europeană astfel încât acest sector să contribuie în mod echitabil la finanțele publice, în vederea realizării unor venituri importante și a garantării stabilității piețelor financiare.

În acest context, ce măsuri prevede Comisia pentru a limita efectele negative asupra economiei reale și a clienților de rând în cazul în care se introduce un impozit pe activitatea financiară în UE?

(EN) Comisia a prezentat recent viziunea sa privind impozitarea sectorului financiar într-o comunicare⁽¹⁾ adoptată la 7 octombrie 2010.

La nivel global, o taxă pe tranzacțiile financiare (TTF) ar putea fi opțiunea adecvată în calitate de stimulent de creștere a veniturilor, în special pentru a furniza finanțare pentru obiectivele politice globale. Pentru ca aceasta să funcționeze eficient și echitabil, țările participante ar trebui să încerce să ajungă la un acord privind instrumentele de finanțare globale care pot fi acceptabile pentru toți participanții. Comisia se angajează să continue să lucreze cu partenerii săi internaționali, în special în cadrul G20, pentru a ajunge la un astfel de acord. În opinia Comisiei, TTF este mai puțin potrivită pentru o introducere unilaterală la nivelul UE din cauză că riscurile, cum ar fi transferarea și lichiditățile reduse, sunt foarte mari și ar submina capacitatea de a genera venituri. Astfel, Comisia analizează în prezent posibilitatea de a introduce o taxă pe activitățile financiare (TAF) la nivelul UE ca instrument alternativ. Comisia va realiza o evaluare a impactului pentru a putea propune, dacă este cazul, modele de impozitare destinate să diminueze denaturările sau efectele negative asupra economiei și asupra pieței interne.

Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității nu acoperă criteriul emisiilor de dioxid de carbon. Nefăcând distincția între produsele cu conținut ridicat, scăzut sau inexistent de emisii de carbon, directiva dă naștere unor probleme de concurență și se dovedește a fi incompatibilă cu principalele obiective ale UE în ceea ce privește schimbările climatice.

Pentru a include criteriul emisiilor de dioxid de carbon, în ce măsură revizuirea directivei menționate constituie o prioritate a Comisiei și care ar fi sectoarele implicate? Dacă ținem cont de faptul că anumite state membre ale UE au adoptat deja la nivel național reglementări legislative în acest sens, consideră Comisia că ar fi oportun să înceapă procedurile pentru această revizuire în cel mai scurt timp pentru a preveni orice încercare de denaturare a concurenței pe piața internă? În ce măsură această revizuire ar putea să garanteze o repartizare mai echitabilă a poverii fiscale către sectoare care acuză efecte externe importante („externalități”) cum ar fi poluarea mediului?

(EN) Comisia finalizează în prezent evaluarea impactului unei eventuale propuneri de revizuire a Directivei Consiliului 2003/96/CE⁽¹⁾ în urma dezbaterii de orientare cu privire la acest aspect care a avut loc la 23 iunie 2010. Până nu se finalizează această evaluare, nu este posibil să se dea o indicație clară a calendarului unei astfel de propuneri.

Principalul obiectiv al revizuirii corespunde cererii Consiliului European⁽²⁾ din martie 2008 de a conforma mai bine această directivă la obiectivele UE în materie de energie și schimbări climatice, printre altele, prin stabilirea unor rate minime de impozitare a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) și a conținutului energetic al produselor energetice și prin alinierea directivei la Sistemul UE de comercializare a emisiilor.

Acest lucru, înseamnă, cu alte cuvinte, că revizuirea va oferi un cadru care să permită pieței interne impozitarea energiei ca mijloc de abordare a emisiilor de CO2 în sectoarele non-ETS și va facilita economisirea de energie și utilizarea de energii regenerabile, precum și generarea de venituri într-un mod nedenaturat.

De asemenea, acest lucru înseamnă a evita o interferență negativă cu sistemul ETS al UE. În plus, revizuirea ar îmbunătăți, în general, structura prezentei directive pentru a permite statelor membre să utilizeze impozitarea energiei în mod mai eficient în scopul politicii de mediu și al altor politici, precum și pentru a îmbunătăți funcționarea pieței interne.

Este Comisia informată despre proiectul de a înființa o universitate europeană la Sarajevo sau într-o regiune învecinată din Bosnia și Herțegovina și este pregătită să sprijine acest proiect în mod concret?

(EN) Comisia ar dori să sublinieze importanța educației și rolul acesteia în procesul de reconciliere în Bosnia și Herțegovina și în întreaga regiune a Balcanilor de Vest. În cadrul instrumentului de asistență pentru preaderare, Comisia sprijină toate țările din Balcanii de Vest pentru a îndeplini obligațiile din cadrul procesului de aderare. Programele abordează, de asemenea, reformele sistemelor respective de învățământ superior. În ultimii ani, Comisia a sprijinit reforma învățământului superior din Bosnia și Herțegovina cu mai mult de 7 milioane de euro, în special prin intermediul programului Tempus.

În cadrul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului, Comisia continuă să sprijine Programul de masterat pentru democrație și drepturile omului din Sarajevo cu 1,5 milioane de euro. În plus, există o serie de inițiative regionale care sunt finanțate de către UE, cum ar fi Școala regională pentru administrație publică din Muntenegru și Universitatea Europeană de Sud-Est din fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

În afară de aceste programe, Comisia nu este implicată în planurile de stabilire a unei universități europene în Bosnia și Herțegovina sau în țările vecine și, prin urmare, nu prevede sprijin financiar în acest sens.

Uniunea vamală UE-Turcia a asigurat sporirea accesului părților contractante la piață - în 2008, volumul de tranzacții comerciale s-a ridicat la aproape 100 de miliarde de euro/an.

Produsele contrafăcute și lipsa protecției drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă, însă, probleme importante pentru relațiile comerciale între Uniunea Europeană și Turcia, generând, în același timp, o distorsionare gravă a concurenței pe piața europeană.

În lumina celor de mai sus, poate Comisia să răspundă la întrebarea: Ce măsuri concrete va lua, și în cât timp, pentru a combate acest fenomen, care este expresia cea mai evidentă a problemei mai generale și din ce în ce mai importante a imitației, contrafacerii și pirateriei?

(EN) Așa cum a subliniat onorabilul deputat, Uniunea vamală UE-Turcia a contribuit în mare măsură la creșterea substanțială a volumului de schimburi comerciale între cei doi parteneri. Comisia este, de asemenea, conștientă de faptul că produsele contrafăcute și o protecție necorespunzătoare a drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) în Turcia reprezintă probleme semnificative în relațiile comerciale dintre UE și Turcia.

Pentru a aborda deficiențele menționate mai sus, Comisia a propus Turciei în aprilie 2008 înființarea unui grup comun de lucru pentru problemele în materie de DPI. Scopul grupului de lucru va fi să discute în profunzime problemele legate, printre altele, de consolidarea capacității de punere în aplicare a DPI în Turcia. După lungi ezitări, Turcia a acceptat recent înființarea unui grup de lucru și a desemnat autoritatea de coordonare relevantă. Comisia așteaptă în prezent răspunsul formal al Turciei la propunerea sa de a organiza prima reuniune a grupului de lucru și de a începe să discute problemele esențiale în materie de DPI.

În plus, înființarea grupului de lucru UE-Turcia pentru problemele în materie de DPI și angajamentul cu succes al Turciei într-un dialog privind DPI este o cerință-cheie pentru progres în conformitate cu capitolul de negociere relevant „Dreptul proprietății intelectuale” (capitolul 7). În consecință, în cadrul discuțiilor cu privire la capitolul privind DPI, Comisia monitorizează progresele înregistrate de Turcia în vederea alinierii în continuare la acquis-ul DPI, precum și a punerii în aplicare a acestuia.

În plus, în cadrul Uniunii vamale UE-Turcia, Comisia solicită Turciei să respecte prevederile articolului 31 din Decizia 1/95 a Consiliului de asociere UE-Turcia de instituire a Uniunii vamale, care invită Turcia să îmbunătățească protecția efectivă a DPI pentru a asigura un nivel de protecție echivalent cu cel din Uniunea Europeană.

Lanțul de aprovizionare cu produse alimentare în UE se caracterizează printr-un număr mare de producători care dispun de un acces limitat la piață pentru produsele lor. Puterea de piață în acest lanț se află, în cele din urmă, în mâinile doar a câtorva operatori.

Este Comisia conștientă de acest acces limitat la piață în sectorul vânzării cu amănuntul de produse alimentare? Consideră Comisia că această tendință este problematică? A analizat Comisia această chestiune sau intenționează să o facă?

(EN) Comisia este conștientă de procesul de consolidare care s-a desfășurat de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente și este acord că această situație poate crea unele dezechilibre semnificative în puterile de negociere între părțile contractante. Comisia a identificat, în comunicarea sa privind lanțul de aprovizionare cu alimente din 2009⁽¹⁾, precum și în raportul său privind monitorizarea pieței comerțului cu amănuntul din iunie 2010⁽²⁾, existența unor situații în care anumiți actori se confruntă cu companii mari care sunt de obicei singurul lor mijloc de a avea acces la piață. Ar trebui subliniat faptul că această situație se găsește pe tot parcursul lanțului de aprovizionare și poate să afecteze atât producătorii care au o poziție de negociere slabă față de comercianții cu amănuntul – în special producătorii de produse nediferențiate, inclusiv fermierii care produc mărfuri în general nediferențiate –, cât și comercianții cu amănuntul care nu au acces la anumite produse de marcă vândute de marii producători multinaționali.

Comisia este conștientă de faptul că dezechilibrele din puterea de negociere în anumite condiții specifice pot duce la impunerea unor practici comerciale neloiale de către una din părțile contractante față de cealaltă. Practicile comerciale neloiale pot avea un impact negativ și pot limita capacitatea unei companii de a investi în inovare și în calitatea produselor, fie că sunt produse alimentare, fie produse nealimentare sau servicii.

Totuși, ar trebui menționat că, în general, dezechilibrele din puterea de negociere care rezultă din dimensiunea inegală a părților contractante nu sunt în sine problematice pe piețele competitive deoarece costurile mai mici obținute prin negociere au tendința să treacă prin lanțul de piață din aval în beneficiul final al consumatorilor.

Comisia analizează în prezent modul de abordare a problemei și va prezenta o inițiativă direcționată spre relațiile dintre companii care vizează să protejeze diferiții operatori din lanțul de aprovizionare împotriva practicilor comerciale neloiale. În ceea ce privește alimentele, Comisia a stabilit o platformă de experți privind practicile contractuale Business-to-Business (B2B) în lanțul de aprovizionare cu alimente pentru a colecta informații despre posibilele practici comerciale neloiale. Această platformă va raporta forumului la înalt nivel pentru o mai bună funcționare a lanțului de aprovizionare cu alimente⁽³⁾.

De asemenea, Comisia pregătește în prezent propuneri legislative pentru a consolida puterea de negociere a producătorilor de lapte din sectorul specific de produse lactate în urma dezbaterii în cadrul grupului la înalt nivel pentru sectorul laptelui.

În ceea ce privește accidentul de la rezervorul de stocare a deșeurilor al fabricii de aluminiu de lângă localitatea Ajka din Ungaria, ar putea Comisia preciza următoarele:

există pericolul unor daune ecologice, al unor probleme de transport sau al altor dificultăți pentru țările situate de-a lungul cursului inferior al Dunării;

ce măsuri întreprinde Comisia pentru a limita efectele negative ale accidentului în Ungaria și în țările vecine;

ce posibilități există de a obține ajutor financiar din fondurile și programele europene pentru curățarea râului și pentru despăgubirea cetățenilor și întreprinderilor afectate?

(EN) Comisia face o trimitere a onorabilului deputat la Declarația Comisiei privind catastrofa reziduului nămolos din Ungaria (ședința plenară din 19 octombrie 2010).

Impactul acut al acestui accident este cauzat în principal de cantitatea foarte mare și de alcalinitatea ridicată a reziduului nămolos scurs. Impactul pe termen lung asupra mediului se limitează probabil la un teritoriu restrâns din Ungaria. Poluarea alcalină, de asemenea, a ajuns în Dunăre, dar datorită măsurilor de siguranță luate de autoritățile maghiare (diluarea poluării cu ghips și materiale acide), fluviul nu a fost afectat în mod semnificativ.

Comisia a primit o notificare prin sistemul de avertizare timpurie de la Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR). Această informație a fost trimisă tuturor țărilor din bazinul Dunării pentru a le permite să ia măsurile necesare pentru a-și proteja bazinele de apă. Comisia a păstrat legătura cu Slovacia, România și ICPDR. Pe baza rezultatelor eșantionului, efectele transfrontaliere sunt susceptibile de a fi minime.

Centrul de monitorizare și de informare (MIC) a ținut legătura cu Ungaria chiar de la începutul situației de urgență și a oferit asistență în caz de nevoie. Informațiile privind dezastrul și posibilele sale efecte asupra populației și asupra mediului au fost transmise în toate statele membre.

La 7 octombrie 2010, la ora 20.00, guvernul maghiar a activat mecanismul de protecție civilă al UE prin emiterea unei cereri de asistență pentru MIC. Se solicita o echipă de 5 experți cu experiență în domeniul prevenirii/reducerii daunelor provocate de nămolul alcalin asupra florei și faunei, precum și în domeniul decontaminării terenurilor agricole. Echipa de protecție civilă a UE s-a deplasat în Ungaria pentru o săptămână și a prezentat o serie de recomandări pentru măsurile convenite cu autoritățile maghiare pentru a consolida în continuare planul de remediere și de recuperare a zonei afectate.

Accidentele de muncă nu sunt în mod normal acoperite de Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Fondul poate oferi asistență în caz de dezastre naturale și atunci când daunele depășesc 0,6 % din venitul național brut în urma unei cereri din partea unui stat membru afectat. Pagubele pentru care există răspundere nu pot fi compensate din Fondul de Solidaritate. Programele operaționale cofinanțate de Fondul European de Dezvoltare Regională pot conține prevederi pentru prevenirea dezastrelor și eliminarea riscurilor pentru dezvoltarea în continuare. Totuși, principiul „poluatorul plătește” se aplică înainte ca un proiect să fie aprobat pentru finanțare în cadrul oricăruia dintre aceste programe.

Principiul „poluatorul plătește” se aplică, de asemenea, politicii de dezvoltare rurală. Cu toate acestea, Regulamentul Consiliului nr. 1698/2005⁽¹⁾ prevede posibilități de a acorda sprijin pentru „reconstituirea potențialului de producție agricolă afectat de catastrofe naturale și introducerea unor acțiuni de prevenire adecvate”. Această măsură nu este inclusă în noul Program maghiar de dezvoltare rurală (NHRDP), dar aceasta ar putea fi introdusă dacă statul membru solicită acest lucru. În plus, măsura „reconstituirea potențialului forestier afectat de catastrofe naturale și incendii și introducerea unor acțiuni de prevenire adecvate” oferă un sprijin asemănător pentru sectorul forestier afectat. Această măsură este inclusă în NHRDP. Se poate acordă sprijin în cadrul ambelor măsuri cu condiția ca dezastrul să fie recunoscut ca un dezastru natural.

La finele anului 2009, Comisia a anunțat că a emis un aviz motivat în vederea sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la chestiunea deșeurilor de la Sofia. Un an mai târziu, problema persistă, cu toate că, în aprilie 2010, a fost depusă o cerere de finanțare a viitoarei uzine de prelucrare a deșeurilor capitalei.

Îndeplinește cererea înaintată de autoritățile bulgare criteriile financiare și tehnice stabilite de Comisie? Consideră Comisia că tehnologia aleasă respectă toate exigențele ce se impun la nivel ecologic, dar și financiar și economic, în vederea unei eventuale cofinanțări a proiectului?

În cazul în care Bulgaria pune în practică ultimele modalități administrative ale proiectului pe care l-a prezentat și finalizează etapele care ar trebui să conducă la realizarea lui, se va institui o suspendare a procedurii de încălcare a legislației și a eventualului recurs împotriva acesteia pentru neaplicarea directivei privind deșeurile?

Știe Comisia în ce fel va fi organizată stocarea deșeurilor pe teritoriul municipalității Sofia în așteptarea construirii uzinei de prelucrare a deșeurilor și a dării sale în funcțiune?

(EN) Astfel cum a evidențiat onorabila deputată, în noiembrie 2009 Comisia a decis să defere Bulgaria la Curtea Europeană de Justiție pentru incapacitatea de a stabili o rețea integrată și adecvată de instalații de eliminare a deșeurilor în conformitate cu Directiva-cadru privind deșeurile⁽¹⁾, iar în aprilie 2010 Bulgaria a prezentat Comisiei o candidatură pentru un proiect major „Sistemul integrat al mecanismelor de tratare a deșeurilor municipale pentru orașul Sofia”.

În cazul în care proiectul depus de Bulgaria îndeplinește criteriile financiare și tehnice stabilite de Comisie, iar în cazul în care Comisia consideră că tehnologia selectată îndeplinește toate cerințele necesare din punct de vedere al mediului și financiar-economic în vederea cofinanțării proiectului, ar trebui subliniat faptul că evaluarea tehnică a candidaturii Bulgariei de către Comisie a confirmat viabilitatea primelor componente esențiale ale noului sistem de gestionare a deșeurilor, și anume o capacitate corespunzătoare de depozitare a deșeurilor pe termen lung și mecanismele pentru compostare. În același timp, având în vedere necesitatea unor date concrete și actualizate despre fluxul de deșeuri și pentru o asigurare suplimentară în ceea ce privește eficacitatea costurilor pentru sistem, anumite părți ale proiectului prezentat vor trebui refăcute. În acest sens, în timp ce actualizarea sistemului integrat de gestionare a deșeurilor ar trebui văzut ca un singur proiect, Comisia consideră că se poate câștiga timp prin punerea în aplicare a acestui proiect în două etape, prima etapă să înceapă imediat, iar cea de-a doua etapă să fie pusă în aplicare după ce analizele suplimentare au fost finalizate. Acest model ar trebui să ofere oportunitatea autorităților bulgare să dezvolte un sistem de gestionare a deșeurilor care funcționează bine, care este viabil pe termen lung atât din punct de vedere al eficienței ecologice, cât și din punct de vedere al eficienței economice.

Referitor la întrebarea dvs. legată de procedura privind încălcarea dreptului comunitar, suspendarea ar necesita o nouă decizie a Comisiei care să modifice decizia din noiembrie 2009 de a acționa Bulgaria în justiție. Totuși, în conformitate cu această practică în astfel de cazuri, adoptarea unei decizii privind prima etapă a proiectului și începerea imediată a construirii infrastructurii pentru prima etapă ar trebui să fie suficiente pentru ca procedura în curs privind încălcarea dreptului comunitar să fie suspendată de către Comisie, fapt ce va oferi Bulgariei timpul necesar să pregătească cea de-a doua etapă a proiectului de gestionare a deșeurilor municipale din Sofia, care respectă cerințele de mediu și care este eficientă din punct de vedere al costurilor.

În ceea ce privește depozitarea deșeurilor în orașul Sofia, până la construirea și punerea în funcțiune a noii uzine de procesare, Comisia va lucra împreună cu autoritățile bulgare pentru a asigura că depozitarea deșeurilor respectă cerințele principale ale acquis-ului privind deșeurile al UE. Directiva-cadru privind deșeurile impune statelor membre să asigure că depozitarea are loc fără a pune în pericol sănătatea umană și fără a afecta mediul înconjurător. Directiva-cadru privind deșeurile conține, de asemenea, prevederi specifice privind depozitarea deșeurilor periculoase. În plus, cerințele Directivei privind depozitele de deșeuri se aplică depozitării deșeurilor înainte de recuperare pentru o perioadă de trei ani sau mai mult și depozitării deșeurilor înainte de eliminare pentru o perioadă de un an sau mai mult.

Societatea Națională a Căilor Ferate din Franța a prezentat în septembrie 2009, în continuarea planului Veron, un plan general care stabilește axele de dezvoltare a transportului de marfă pentru anii următori și care prevede abandonarea a circa 60 % din transportul cu vagoane izolate. Această activitate reprezintă însă în prezent 42 % din volumul traficului feroviar de marfă și posedă un potențial important de dezvoltare.

Concret, această decizie implică transferul pe căile rutiere a 255 000 de vagoane de marfă și, în scurt timp, diminuarea cu o treime a volumului transportat comparativ cu 2008. În total, măsura echivalează cu creșterea traficului rutier cu 1 200 000 de camioane, ceea ce reprezintă, conform unui studiu realizat de SNCF, 300 000 de tone echivalent CO2 pe an. Aceste riscuri pentru mediu sunt, în mod inevitabil, însoțite de pierderea unor de locuri de muncă, lucru inadmisibil în această perioadă de criză.

Poate Comisia să precizeze dacă își menține intenția de a iniția, până în 2011, un studiu complet privind vagoanele izolate?

(EN) Comisia este foarte conștientă de această situație și de evoluțiile din traficul cu vagoane izolate din Franța și alte state membre, care au fost agravate de recenta criză economică. Serviciile care se realizează cu vagoane izolate în numeroase state membre reprezintă o parte importantă din volumul total al traficului feroviar de marfă și discontinuitatea acestuia în unele țări ar pune în pericol viabilitatea acestui tip de trafic în alte părți ale Europei unde întreprinderile feroviare sunt încă implicate în acesta. Acest lucru ar avea un impact negativ asupra opțiunilor de transport și ar rezulta efecte nedorite ale transferului modal la nivel european. Prin urmare, Comisia consideră serviciile cu vagoane izolate ca fiind o parte importantă a transportului feroviar european de marfă.

Comisia confirmă că plănuiește să lanseze un studiu amplu asupra traficului cu vagoane izolate în 2011 cu scopul de a identifica posibilele opțiuni de politică. Studiul intenționează să abordeze problemele referitoare la „ultima milă” (pinteni industriali, terminale de marfă), consolidarea și deconsolidarea fluxului de marfă, mecanismele de formare a trenului și serviciile, precum și aspectele de reglementare referitoare la acestea. Se vor lua în considerare viitoarele metode posibile de producție și modele de întreprinderi pentru serviciile cu vagoane izolate.

În secțiunea „Sancțiuni civile” din Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA), articolul 2.X alineatul (1) („Ordine judecătorești”) conferă autorităților judiciare dreptul de a emite un ordin (o hotărâre judecătorească) adresat unei părți sau unei părți terțe cu scopul de „a împiedica introducerea unor bunuri contrafăcute în circuitele comerciale”. Această competență de a emite ordine judecătorești este în mod considerabil diferită de cea conferită în temeiul acquis-ului comunitar [articolul 9 din Directiva privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (Directiva 2004/48/CE)], care permite emiterea unui ordin judecătoresc „pentru a împiedica orice încălcare iminentă a drepturilor de proprietate intelectuală”. De asemenea, părțile terțe trebuie să fie implicate în încălcarea drepturilor („împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate”). Textul ACTA elimină, în esență, limitele competențelor de a emite ordine judecătorești care există în temeiul acquis-ului comunitar.

Având în vedere faptul că, prin stabilirea limitelor în materie de ordine judecătorești, acquis-ul comunitar a reușit să ajungă la un echilibru delicat între punerea în aplicare și protejarea drepturilor fundamentale, cum va asigura Comisia faptul că garanțiile oferite prin acquis-ul comunitar în vigoare vor fi menținute?

Cum va proteja Comisia limitele prevăzute în prezent de acquis-ul comunitar?

(EN) Comisia ar dori să clarifice faptul că articolul 2.X alineatul (1) din ACTA (pagina 6) face referire la hotărârile judecătorești privind măsurile luate în cazul în care instanța stabilește o încălcare („...ordinul judecătoresc împotriva unei părți de a renunța la încălcare”), în timp ce articolul 9 din Directiva de punere în aplicare se referă la măsurile provizorii și de precauție (descrise, de asemenea, în legislația UE ca hotărâri judecătorești intermediare, prin urmare, poate rezulta o neînțelegere), care sunt măsuri temporare luate înainte de decizia finală emisă de către instanța de judecată. Din acest motiv aceste două prevederi fac trimitere la cerințe diferite sau „praguri”.

Prevederea referitoare la hotărâri judecătorești din articolul 2.X alineatul (1) din ACTA (pagina 6) trebuie comparată cu prevederea echivalentă de la articolul 11 din Directiva de aplicare, în timp ce prevederea referitoare la măsurile provizorii din articolul 9 din Directiva de aplicare este echivalent cu prevederea de la articolul 2.5.1 punctul (a) din ACTA (pagina 8). Comisia susține că cele două prevederi din ACTA sunt pe deplin compatibile cu măsurile respective definite în Directiva de aplicare.

Comisia autorizat cultivarea în scopuri industriale a cartofului modificat genetic „Amflora” în Uniunea Europeană. Acesta se cultivă în prezent în Germania, Suedia și Republica Cehă.

Pe câmpurile din Suedia au fost descoperite plantații de cartofi de tip „Amadea”, o varietate a cărei cultivare este interzisă, în apropierea cartofilor „Amflora”. Această descoperire stârnește o îngrijorare serioasă, fiind o dovadă evidentă a faptului că în Uniune nu este garantată securitatea biologică.

Ce măsuri a luat Comisia pentru a investiga cazul menționat mai sus și cu ce rezultate? Cum intenționează Comisia să garanteze că speciile vegetale modificate genetic neautorizate în UE nu vor ajunge pe piața UE? Nu consideră Comisia că statele membre trebuie să dea dovadă de mai multă responsabilitate în cazul în care se descoperă pe teritoriul lor culturi modificate genetic interzise în UE?

(EN) În cazul contaminării cartofului Amflora modificat genetic (MG) cu cartoful Amadea modificat genetic (MG) neautorizat în Suedia, Comisia a contactat, la primirea informațiilor de la autoritățile suedeze, compania BASF Plant Service și cele trei state membre (Republica Cehă, Germania și Suedia) în care s-a cultivat acest organism modificat genetic (OMG). Comisia a asigurat acțiuni coordonate în special prin organizarea unei misiuni comune cu experți din cele trei state membre la unitățile companiei unde au avut loc primele etape ale procesului de producție de cartof Amflora modificat genetic. Principalul obiectiv al misiunii a fost de a aduna mai multe informații despre posibilele surse de contaminare a tuturor parcelelor cultivate cu cartof Amflora în 2010. Această acțiune coordonată va fi continuată pentru a asigura că nu va mai exista o contaminare în viitor.

Pe baza informațiilor disponibile, Comisia consideră că acțiunile întreprinse de cele trei state membre în urma contaminării cartofului modificat genetic Amflora cu alte specii de cartof modificat genetic neautorizat sunt suficiente. Comisia analizează noi opțiuni de a consolida monitorizarea efectelor culturilor modificate genetic asupra mediului. Acest lucru va oferi un feedback adecvat pentru a le permite să își îmbunătățească evaluările.

Statele membre sunt responsabile pentru controlul oficial privind punerea în aplicare a legislație privind organismele modificate genetic, inclusiv pentru controlul privind eliberarea ilegală de organisme modificate genetic neautorizate. De asemenea, statele membre au rolul de a impune sancțiuni operatorilor care încalcă legislația și de a impune măsuri corective care abordează deficiențele din procesul lor de producție.

Comisia a salutat decizia luată de autoritatea competentă a statelor membre de a solicita distrugerea zonelor cultivate ilegal cu organisme modificate genetic neautorizate. În plus, Comisia a solicitat celor 27 de state membre să furnizeze o privire de ansamblu asupra prezenței organismelor modificate genetic neautorizate în semințe.

Așa cum s-a procedat și în trecut, Comisia poate lua, dacă este necesar, măsuri specifice pentru a asigura că produsele care conțin organisme modificate genetic neautorizate nu sunt introduse pe piață.

Așa cum este știut, azbestul este o substanță extrem de nocivă și de periculoasă, care provoacă apariția unor boli respiratorii și a mai multor tipuri de cancer, între care mesotelioma pleurală. În Italia există circa 32 de milioane de tone de ciment azbest de eliminat, iar anual se înregistrează 3000 de victime ale patologiei corelate cu o asemenea substanță. În Țările de Jos sunt diagnosticate, în fiecare an, 1000 de cazuri de boli legate de o asemenea expunere, în timp ce în Franța numărul victimelor se ridică la 3000 pe an.

Având în vedere faptul că UE s-a ocupat de această problemă în Directiva 2009/148/CE privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă, are Comisia intenția să adopte măsuri mai energice cu scopul de a garanta justiția cetățenilor afectați de bolile legate de expunerea la azbest și a familiilor care au suferit decese? Va garanta Comisia operații de remediere a siturilor contaminate, prevăzând finanțări făcute special în acest scop?

(EN) Comisia este foarte conștientă de riscurile reprezentate de fibrele de azbest. În vederea accelerării protecției lucrătorilor, Directiva 2009/148/CE⁽¹⁾ consolidează numeroase instrumente legislative legate de azbest pentru a face legislația mai ușor de înțeles și de pus în aplicare. În special, articolul 14 din această directivă impune angajatorilor să ofere o instruire adecvată pentru toți lucrătorii care sunt sau care ar putea fi expuși la praful provenit din azbest sau la alte materiale care conțin azbest. Transpunerea și punerea eficientă în aplicare a acestei legislații este responsabilitatea statelor membre.

În ceea ce privește viitoarele etape sau nevoia de măsuri mai puternice de protecție, Comisia elaborează orientări generale pentru lucrătorii care sunt în principal, dar nu exclusiv în sectorul de construcții și care pot veni în contact cu azbestul și pot fi afectați de acesta în vederea prevenirii cazurilor de contaminare cu azbest și orice boli care pot rezulta în urma acestei contaminări.

Comisia va asigura că aceste orientări și materialul aferent sunt diseminate la o scară cât mai largă posibil. Aceasta este, de asemenea, în contact cu organizațiile profesionale din acest domeniu pentru a aduna dovezi și, în final, pentru a contribui la elaborarea celei mai bune strategii posibile care să abordeze problemele reprezentate de azbest.

Comisia atrage, de asemenea, atenția onorabilului deputat cu privire la informațiile disponibile pe site-ul web al Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă, inclusiv cu privire la consilierea privind siguranța legată de azbest⁽²⁾.

În final, problema măsurilor care vizează lucrătorii care suferă de boli cauzate de expunerea la azbest, precum și familiile lucrătorilor care au decedat ca urmare a acestei expuneri, este legată de recunoașterea bolilor cauzate de expunerea la azbest care este responsabilitatea exclusivă a statelor membre. Instrumentul juridic la nivelul UE care are relevanță pentru recunoașterea și pentru despăgubirea pentru bolile cauzate de expunerea la azbest este Recomandarea 670/2003/CE⁽³⁾, care nu este obligatorie din punct de vedere juridic. Articolul 2 din această recomandare admite în mod specific că statele membre trebuie să stabilească criteriile pentru recunoașterea fiecărei boli profesionale în conformitate cu legile sau practicile naționale în vigoare.

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) poate sprijini decontaminarea de azbest în șantierele contaminate. În cadrul politici de coeziune 2007-2013, aproximativ 3,5 miliarde de euro vor fi investite în reabilitarea siturilor industriale și a terenurilor contaminate. În temeiul principiului de gestiune partajată, este de datoria statelor membre și a autorităților lor de gestionare de a selecta și de a pune în aplicare proiectul cofinanțat în conformitate cu prioritățile stabilite în programele operaționale relevante, de exemplu reabilitarea siturilor și a terenurilor contaminate cu azbest.

În ultimii ani, statele membre au acordat anual miliarde de euro pentru utilizarea energiei din surse regenerabile. Ulterior, unele dintre capacitățile de producție astfel realizate au fost închise din cauza incapacității rețelelor electrice de a prelua electricitatea produsă. Consider că UE și statele membre trebuie să investească în modernizarea infrastructurii de energie electrică astfel încât aceasta să poată prelua energia produsă și să eficientizeze astfel investițiile în infrastructura de producție a energiei din surse regenerabile.

Prin Programul de lucru pentru 2011, Comisia s-a angajat să prezinte, după efectuarea unui studiu de impact, o inițiativă legislativă privind măsuri de sprijin pentru implementarea rețelelor de tip „smart grid”. Aș dori să întreb Comisia care vor fi principalele măsuri ale acestei inițiative?

(EN) Implementarea rețelelor de tip „smart grid” necesită o abordare coordonată deoarece implică numeroase domenii, redefinește relațiile dintre actorii de pe piață și generează noi provocări pentru autoritățile de reglementare. Provocările generate de rețelele inteligente includ tehnologia, angajamentul clienților, modele de afaceri, modele de piață și reglementări. În contextul Planului strategic european privind tehnologiile, Inițiativa europeană privind rețelele electrice condusă de industrii și un program comun al Alianței de cercetare au fost lansate în iunie 2010 pentru a accelera dezvoltarea și implementarea inovărilor tehnologice și de sistem în rețelele electrice.

În noiembrie 2009, Comisia a decis să înființeze un grup operativ pentru rețelele inteligente pentru a analiza cadrul de reglementare adecvat pentru implementarea rețelelor inteligente, cerințele de securitate a datelor și prelucrarea datelor, precum și protecția consumatorilor și aspectele de confidențialitate.

Intenția Comisiei este de a evalua mai întâi rezultatele grupului operativ înainte de a defini domeniul de aplicare al viitoarei inițiative privind rețelele de tip „smart grid” care va fi prezentată în 2011.

La data de 13 august am adresat Comisiei și Consiliului o întrebare prioritară cu solicitare de răspuns scris având ca subiect „Cazul WikiLeaks, transparența, libertatea presei și accesul la informații în UE”.

Statutul acestei întrebări adresată Comisiei a fost ulterior modificat în întrebare cu solicitare de răspuns scris fără caracter prioritar. Termenul de șase săptămâni pentru a răspunde la întrebarea mea a expirat la 1 octombrie. Vă rog să se ia act de faptul că răspunsul oferit de Consiliu nu este unul satisfăcător („Politica Consiliului este aceea de a nu face comentarii pe marginea articolelor din presă [...].”).

De ce nu a oferit Comisia un răspuns la întrebarea mea în termenul stabilit?

(EN) Întrebarea onorabilei deputate E-7329/10 a primit răspunsul Comisiei la 16 noiembrie 2010. Comisia regretă întârzierea răspunsului care a fost cauzată de domeniului de aplicare foarte larg al întrebărilor ridicate și de necesitatea de a implica o serie de departamente ale Comisiei în pregătirea răspunsului.

Deoarece UE se apropie de revizuirea la jumătatea perioadei a perspectivelor financiare 2007-2013, este momentul să se evalueze nivelul de absorbție a fondurilor structurale și a Fondului de coeziune în diferite state membre.

Care sunt țările care au cele mai ridicate niveluri de absorbție a fondurilor? Care sunt riscurile ca anumite state membre să nu fie în măsură să utilizeze integral fondurile care le sunt alocate în cadrul actualelor perspective financiare? Ce se poate face pentru a îmbunătăți capacitatea de absorbție din diferite state membre? Care este situația Lituaniei în această privință până la ora actuală?

(EN) Articolul 93⁽¹⁾ din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1083/2006 modificat de Regulamentul nr. 539/2010⁽²⁾ prevede dezangajarea automată de fonduri neutilizate până la 31 decembrie din al doilea an pentru fiecare angajament. Alineatul (2) menționează excepția ca anumite state membre să beneficieze de această regulă de la 31 decembrie al celui de-al treilea an pentru fiecare angajament. Așa-numita „regulă N+2/N+3” funcționează ca un stimulent pentru statele membre pentru a cheltui fondurile alocate în timp util.

Este demn de remarcat faptul că rata de absorbție nu reflectă în totalitate nivelul cheltuirii fondurilor în realitate. Aceasta reflectă doar cererile de plată prezentate de statele membre Comisiei pentru rambursarea cheltuielilor beneficiarilor finali. În plus, majoritatea statelor membre au tendința de a prezenta cereri numeroase de plată spre sfârșitul anului care are ca urmare efectuarea unor plăți numai în anul următor. Adevăratul nivel al progresului în realitate este reflectat de rata de absorbție întârziată.

Cifrele cum sunt cele din 8 noiembrie 2010 arată o rată medie de absorbție pentru toate statele membre de 19,3 % pentru Fondul european de dezvoltare regională, 18,2 % pentru Fondul de coeziune și de 20,0 % pentru Fondul social european. În cazul Lituaniei, aceste cifre se ridică la 34,7 %, 29.0 % și respectiv 27.9 %.

Dovezile arată că majoritatea programelor ating o viteză economică, iar rata de absorbție crește în fiecare lună. Comisia lucrează constant cu statele membre pentru a asigura o prezentare periodică și la timp a cererilor de plată. Acest lucru se realizează fără probleme în cazul Lituaniei care prezintă Comisiei de patru ori pe an cererile de plată.

Totuși, este dificil de comparat rata de absorbție a numeroasele fonduri pentru fiecare stat membru deoarece regula de dezangajare se aplică în mod diferit în multe state membre. Lituania se va supune doar regulii „N+3” (adică 2011) în timp ce anumite state membre se confruntă deja cu riscul de dezangajare în acest an. Acest lucru are impact asupra profilului de cheltuire și, prin urmare, asupra ratei de absorbție.

Rata de absorbție a Lituaniei pentru fiecare fond este mai mare decât media „plătită/stabilită” pentru toate statele membre. Rata de absorbție relativ mare se datorează parțial plăților în favoarea instrumentelor de inginerie financiară.

Respingerea în justiție a recursului introdus de 160 de persoane angajate pe bază de contract de muncă și care lucrează pentru Asociația colectivităților locale din Salonic constituie un nou și grav atentat la dreptul la un loc de muncă stabil și permanent. Aceasta ridică grave semne de întrebare cu privire la funcționarea rampei de depozitare a deșeurilor din Salonic, la Mavrorachi, tratarea biologică a deșeurilor, programele de reciclare și organizarea parcului ecologic creat pe foste asemenea rampe. Autoritățile locale au anunțat semnarea unor convenții bilaterale pentru funcționarea serviciilor menționate, perpetuând astfel un fenomen de luare de ostatici atât din punct de vedere politic, cât și din punctul de vedere al ocupării forței de muncă, pentru a putea încredința tratarea deșeurilor unor întreprinderi private și a putea concedia mii de lucrători.

Care este poziția Comisiei cu privire la intenția Asociației colectivităților locale din Salonic de a încredința unor întreprinderi private un domeniu atât de important pentru sănătatea publică cum este tratarea deșeurilor, fapt care, dincolo de riscurile pe care le va reprezenta pentru locuitori și mediu, va duce la concedierea a mii de lucrători și înlocuirea acestora cu lucrători temporari, supuși unor contracte elastice și privați de drepturi?

(EN) În conformitate cu repartizarea competențelor în tratate, nu este de competența Comisiei să își exprime opinia cu privire la orice decizie a autorităților naționale de a privatiza serviciile sau cu privire la cum se realizează această privatizare, cu condiția să se respecte legislația aplicabilă a UE.

În ceea ce privește problema generală de restructurare și în special în cazul în care aceasta poate duce la concedieri, Comisia accentuează faptul că este de datoria angajatorului să respecte prevederile naționale care pun în aplicare directivele UE privind informarea și consultarea lucrătorilor. În acest sens, ar trebui acordată o atenție specială respectării prevederilor care pun în aplicare Directivele 98/59/CE⁽¹⁾și 2002/14/CE⁽²⁾. În cazul în care măsurile luate de autoritățile locale cu privire la gestionarea deșeurilor menționată de onorabilul deputat conduc la un transfer al întreprinderilor, Directiva 2001/23/CE⁽³⁾, care protejează lucrătorii angajați permanent sau angajați cu contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată la momentul transferului, ar trebui să fie respectată.

„Persoanele angajate pe bază de contract” la care face referire onorabilul deputat sunt lucrători cu contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată care sunt protejați împotriva abuzului care rezultă din contractele succesive încheiate pe perioadă determinată prin Directiva 1999/70/CE⁽⁴⁾, indiferent dacă angajatorul este public sau privat.

Directivele menționate anterior au fost transpuse în dreptul intern al Greciei. Este de datoria autorităților naționale competente, inclusiv instanțe judecătorești, să asigure aplicarea legislației transpuse pe baza faptelor și a circumstanțelor unui caz specific.

De asemenea, Comisia ar dori să sublinieze că lucrătorii care sunt afectați sau care ar putea fi afectați de restructurare pot beneficia de sprijin din fondurile structurale, și în special de sprijinul Fondului social european sau, în anumite condiții, de sprijinul Fondului european de ajustare la globalizare.

Din ce în ce mai multe întreprinderi (inclusiv întreprinderi de stat) încheie acorduri cu firmele care se ocupă cu instalarea de panouri solare pentru a pune la dispoziție, cu titlu gratuit, acoperișurile clădirilor lor în vederea instalării de panouri solare în schimbul furnizării de electricitate ecologică gratuită.

Va adopta Comisia același model și va pune la dispoziție acoperișurile clădirilor sale? A calculat Comisia deja suprafața de acoperiș care ar putea fi disponibilă și ce impact va putea avea această măsură asupra facturilor sale de energie și a amprentei sale ecologice?

(EN) Comisia nu a fost până în prezent abordată de firmele care se ocupă cu instalarea de panouri solare sau de panouri fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor sale, din Bruxelles sau din Luxemburg. Politica Comisiei este de a instala panouri solare fotovoltaice pentru propriile sale clădiri, dacă este posibil, în funcție de rezultatele studiilor de fezabilitate. Problema dacă ar trebui contactate firmele care instalează gratuit aceste panouri nu a fost luată în considerare până în prezent.

La Bruxelles, noua pepinieră „Cornet Leman” a Comisiei care se va deschide la începutul anului 2011 a fost dotată cu panouri solare fotovoltaice (pe o suprafață de acoperiș de aproximativ 70 de metri pătrați) care vor furniza o putere maximă de 9,89 kW. În plus, Comisia analizează în prezent posibilitatea de a instala panouri solare fotovoltaice pe acoperișurile altor clădiri și a identificat deja două clădiri pentru care acest lucru este realizabil (Rue Demot 24 și Rue du Luxembourg 46). Comisia trebuie să efectueze verificări suplimentare înainte de a începe acest proces în conformitate cu normele relevante privind achizițiile publice. Studiile de fezabilitate arată că instalarea panourilor solare fotovoltaice presupune să ofere o rentabilitate a investiției după aproximativ opt sau zece ani, luând în considerare producția locală de electricitate, precum și numeroasele mecanisme de sprijinire disponibile, cum ar fi ajutorul pentru investiții, certificatele ecologice etc. Rentabilitatea finală a investiției poate, desigur, să fie afectată de schimbările în aceste mecanisme de sprijin. Pe clădirea Comisiei din Luxemburg nu au fost fixate până în prezent panouri. Pe de altă parte, Comisia a luat măsuri ca în Luxemburg să i se furnizeze exclusiv electricitate ecologică rezultată din surse regenerabile. În acest sens, ar trebui subliniat faptul că toate clădirile din Luxemburg ale Comisiei sunt închiriate, cu excepția (parțială) a clădirii EUROFORUM în privința căreia are dreptul/opțiunea de a o achiziționa.

Pentru a evalua potențialul total de reducere a facturilor la energie ale Comisiei și/sau amprenta sa de carbon, trebuie să se realizeze studii individuale asupra posibilelor locuri adecvate și asupra potențialului de energie al instalațiilor de panouri solare. Aceste studii vor trebui să analizeze probleme cum ar fi caracteristicile acoperișului în cauză, eventuala prezență a altor instalații pe acoperiș și mediul fizic al clădirii în cauză. În această etapă de început, nu este încă posibil, prin urmare, să se facă o estimare totală a impactului acestui proiect pe termen lung asupra facturilor la energie ale Comisiei sau asupra amprentei sale de carbon.

Se pare că statele membre subminează din ce în ce mai mult atât piața internă de medicamente, cât și accesul pacienților la medicamente și rolul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), folosind așa-numitul „al patrulea impediment pentru accesul pe piață”, adică deciziile naționale referitoare la stabilirea prețurilor și la rambursare, pentru a submina standardele europene în materie de calitate și siguranță. Se pare că anumite state membre încearcă să stabilească un al doilea standard privind siguranța, calitatea și eficacitatea medicamentelor. Aceste acțiuni ar putea submina cadrul de reglementare al UE pentru medicamente, care impune un proces lung și costisitor pentru obținerea autorizației de introducere pe piață. Aceste practici amenință, de asemenea, piața unică a produselor farmaceutice. Denaturarea concurenței dintre companiile farmaceutice care desfășoară testele și activitățile de cercetare potrivite pentru obținerea autorizațiilor și companiile care desconsideră aceste activități se află în contradicție cu principiile pieței unice.

Este Comisia conștientă de această problemă? Comisia examinează această evoluție și atenționează statele membre să nu adopte aceste practici?

(EN) Curtea de Justiție în jurisprudența sa a decis că este de competența statelor membre să stabilească prețurile medicamentelor și să decidă cu privire la includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naționale de asigurări de sănătate, dar că acestea trebuie să respecte legislația UE în momentul exercitării acestor competențe⁽¹⁾. În acest sens, Directiva 89/105/CEE prevede o serie de norme de procedură pentru modul în care aceste decizii ar trebui luate pentru a asigura luarea de decizii oportune și transparente.

Comisia este pe deplin conștientă că o serie de state membre utilizează o abordare metodologică adesea menționată ca HTA – Evaluarea tehnologiei medicale – ca bază a acestor decizii. O astfel de evaluare poate include o comparație între un nou medicament și alternativele existente pe piață, luând în considerare evoluția clinică a pacientului și în numeroase cazuri, de asemenea, eficacitatea costurilor pentru noul produs.

Comisia consideră HTA un instrument relevant pentru acest scop care nu denaturează în mod nejustificat competiția pe piața farmaceutică.

Pentru a asigura faptul că HTA nu reprezintă o sarcină inutilă suplimentară pentru această industrie, Comisia sprijină cooperarea europeană pentru dezvoltarea de standarde și metodologii comune pentru utilizarea HTA. Acest lucru ar putea avantaja pacienții, statele membre și industria farmaceutică deoarece ar duce la un acces mai mare la medicamente, la reducerea dublării activității și la un cadru mai clar pentru medicamentele inovatoare.

În august 2010, AESA a prezentat Comisiei un aviz cu privire la noile reglementări privind licențele de pilotaj. Propunerea vizează îmbunătățirea siguranței în domeniul aviației.

AESA dorește să se asigure că toți piloții ce pilotează în UE dețin o licență emisă în UE. Respectiv, o persoană ce deține o licență de pilotaj eliberată în SUA, de exemplu, nu ar mai avea neapărat dreptul să piloteze în UE.

Care este opinia Comisiei cu privire la acest aviz?

(EN) Regulamentul (CE) nr. 216/2008⁽¹⁾ adoptat de Parlamentul European și de către Consiliu solicită piloților cu reședința pe teritoriul UE și implicați în pilotarea unei aeronave în UE să respecte cerințele europene de licențiere. Aceste cerințe trebuie îndeplinite prin acceptarea licențelor emise de țările terțe în cazul pilotării unei aeronave neînregistrate în UE.

După consultări ample cu părțile interesate, Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA) a prezentat o propunere (opinie) Comisiei cu privire la licențele de pilotaj emise de autoritățile țărilor terțe, care reproduc în mare măsură standardele aplicate frecvent în statele membre și dezvoltate anterior de Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI) și de către autoritățile aeronautice comune (JAA). Această opinie conține, de asemenea, o propunere pentru acceptarea licențelor emise de sau în numele țărilor terțe, inclusiv o propunere pentru conversia licențelor din țările terțe emise în conformitate cu anexa 1 OACI. Această propunere va fi discutată în continuare în cadrul comitetului instituit prin articolul 65 alineatul (1) din Regulamentul 216/2008.

Dincolo de prezenta propunere pentru conversia licențelor din țările terțe, Comisia profită de oportunitate pentru a reaminti că recunoașterea licențelor din afara UE poate fi simplificată în cazul în care se încheie acorduri bilaterale de securitate între UE și țările terțe. Astfel de acorduri, încă neratificate, au fost deja încheiate cu Statele Unite ale Americii, Canada și Brazilia.