Președintele. – Aș dori să fac niște remarci preliminare înaintea ședinței noastre. Aș dori să vă reamintesc că joia trecută, Conferința președinților a decis că mâine, joi, la ora 16.00, va avea loc o dezbatere privind rapoartele Jędrzejewska și Trüpel referitoare la noul proiect de buget pentru 2011. Votarea rapoartelor este programată să aibă loc miercuri. În al doilea rând, mâine va avea loc și o dezbatere referitoare la rezultatele conferinței COP 16 privind schimbările climatice. Comunitatea internațională a făcut ceva progrese la Cancún. O delegație destul de numeroasă a Parlamentului European a luat, de asemenea, parte la negocieri și acei colegi deputați se află astăzi printre noi. Împreună cu doamna comisar Hedegaard, vom analiza cât de satisfăcător este acordul întocmit și care ar trebui să fie următoarele etape referitoare la această chestiune înaintea conferinței din Republica Africa de Sud.
În al treilea rând, la 21 octombrie am aflat câștigătorul de anul acesta al premiului Saharov acordat de Parlamentul European pentru libertatea de gândire. După cum știți, câștigătorul este disidentul Guillermo Fariñas din Cuba. Din păcate, dl Fariñas nu va putea să călătorească și să-și primească premiul în persoană vinerea viitoare, în ciuda faptului că am intervenit personal în această privință printr-o scrisoare adresată președintelui Cubei, Raul Castro. Anticipăm că doamna Ashton va lua act de dificultățile domnului Fariñas de a călători până la Strasbourg și că domnia sa va lua acest fapt în considerare în relațiile noastre viitoare cu Cuba. Încă sperăm că câștigătorul premiului nostru va reuși să ajungă la noi. Dacă ar prinde un zbor din Cuba în următoarele câteva ore, ar mai avea șanse să ajungă la ședința noastră de miercuri.
În al patrulea rând, aș dori să vă reamintesc, de asemenea, că, în urmă cu 30 de ani, la 13 decembrie 1981, ca să fiu mai exact, în Polonia a fost decretată legea marțială în încercarea autorităților comuniste de a sufoca mișcarea Solidaritatea, care devenea din ce în ce mai puternică. Mii de activiști din opoziție au fost arestați și peste 100 de persoane și-au pierdut viața. După aproape trei decade, propun să-i comemorăm pe cei care au fost suficient de curajoși încât să-și riște viața pentru a elibera Europa de jugul comunismului. În cele din urmă, și în al cincilea rând, în ceea ce privește comportamentul domnului Bloom la ședința plenară din 24 noiembrie, și ținând cont de faptul că nu a profitat de niciuna dintre cele trei invitații de a-și cere scuze, am decis, pe baza articolelor 9 și 153 din Regulamentul de procedură să-l sancționez, luându-i dreptul de a primi indemnizația de subzistență pentru o perioadă de șapte zile. L-am informat deja pe dl Bloom despre decizia mea.
Acum voi face câteva anunțuri: semnarea actelor legislative în baza procedurii legislative ordinare. Vă informez că, miercuri, președintele Consiliului și cu mine vom semna următoarele 10 acte juridice adoptate în baza procedurii legislative ordinare în conformitate cu articolul 74 din Regulamentul de procedură. Titlurile actelor legislative respective vor fi publicate în procesul-verbal al ședinței. În al doilea rând, doamna Gruny m-a informat în scris că mandatul domniei sale în calitate de deputat în Parlamentul European a expirat deoarece a fost aleasă în Adunarea Națională a Franței. Parlamentul ia act de acest lucru și, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Actul privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct și cu articolul 4 alineatele (1) și (4) din Regulamentul de procedură, confirmă existența unui loc liber începând cu 14 decembrie 2010. În cele din urmă și în al treilea rând: Am primit o cerere din partea Grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa prin care se solicită numirea domnului Cornelis van Baalen în Delegația interparlamentară pentru relațiile cu Afganistanul în locul domnului Haglund. Există vreun comentariu? Nu aud niciunul. Numirea a fost adoptată.